Carpatii anul V, nr. 24-25, 10 martie — 10 mai 1958

NUL Y No. 24-25 





aa e oo ee a i a ORI e RE i Na E N 


Dizeetor: Aron Cotrus 





REVISTA CULTURALA 


10 Martie-10 Mai 1958 





ai Be et a, 
Redactor: Traian Popesca 


BASARABIA NOASTRA 


CUM ERA VAZUTA BASARABIA IN 1912 


In 1912, împlinindu-se o sută de ani dela răpirea Ba- 
sarabiei, fostul ministru de instrucţ.e publică, Casso-Ro- 
mân basarabean renegat-a publicat o lucrare “Rusia la 
Dunăre”. Este cea mai boga.ă documentare privitoare la 
acţiunea diplomatică a Rusiei pentru a anexa cele două 
principate Moldova şi Valahia. 

Privirile Rusiei s'au îndreptat spre aceste ţinuturi ro- 








cea Mare sa conceput ceiace sa numit “Proiectul 
In acest proiect se prevedea că în cazul când im- 
Ă ul otoman nu va putea fi dărâmat, Rusia va trebui să 
e mulţumească cu anexarea celor două principate care tre- 
un Stat independent “Dacia”. Cel des- 
noului Stat, era Potiemkin. Ideia nu a 







der şi Chişinău, ei sânt amestecați puţin cu ele 

venite de pretutindenea şi care pete prin ala 
cu permisiunei guvernului. Moldovenii compun un neam 
de oameni, cara locuesc de secoli în părţile de nord şi 
în centrul Basarabiei; ei pot să fie deci considerați ca 
adevăraţi autochtoni; în judeţele dela sud din contră, 
ei sau aşezat nu de mult şi mai cu seamă au ocupat 
locurile părăsite de Tătari. Aproape toţi răzeşii şi cea 


mai mare parte din ţărani, precum şi majoritai aha- 
ni, tea mi 
lagiilor din oraşe aparțin asemenea acestui neam.” 


Prin urmare, chiar după mărturisirea unui Basa- 
rabia eră locuită la 1857 în mare majoritate PE era 
cari formează 34 din populația întregei provincii. 
In afară de români popotie e formată din ruteni tre- 
Mea iteieret ES ii pe la finele secolului al XVII 
celui de 1 din = 
PU ceri cauza persecuțiilor re- 
Populatia ruteană a Basarabiei se 
acte locuitori. ca o alea 
uşi adevărați nu erau, chiar după statisticile ti, 
la 1861 în întreaga Basarabie decât 20.000. rit 
Imediat însă după încorporarea prov.nciei româneşti 
la Rusia, imperiul Ţarilor a întrebuințat toate mijloa- 
cele pentru a o desnaţionaliza. 
















părăsită sub Alexandru I. Pentru a adera la o coa- „In acest scop sau întrebuințat 
ustriacă, Rusia punea ca condiţie să i se lase ” = E PERIE tinsă colonizările. Ele au început chiar dela 1812: 

lină în Polonia, şi la Dunăre. “Nu există o - î N i 1. Sau adus în diferite rânduri Bulgari (puţini venise 

jlocie, declara Vorontsov în 1793. Anglia va fi h ) prin 1769, 1774, 1787, 1791, 1806) la 1812, 1828 şi 1830-34 

sau inamica cea mai hotărită a Rusiei şi aceasta sau fondat 43 colonii cu 9641 familii cu 56.000 suflete; 
e de ajuiorul ce ni sc va aa sau nu teze li sau dat în Basarabia peste 300.000 deseatine de pă- 


2. S'au adus Nemţi la 1814, 1816, 1917, 1832, 1834, 


e o scară foarte în- 


de dări, la doi ani, age [Eee alţi 
aceste şi alte scutiri au făcut le unde 1 
DU iza numai 2.316 familii de Evrei, la 1856 erau 78.751 
EI = 

Pentru a atrage pe streini în Basarabia şi a'i supra 
elementului românesc guvernul rus le-a acordat to 
Iul de privilegii. 

Astfel coloniilor germane venite parte din Wârtemberg, 
parte din ducatul Varşoviei li s'a acordat: scutirea de a 

ti iigrazite, gi. blr,ttzuk a Di ear eeua ei CA ES 
“Din cauza „“antagiilor acordate au venit în Basarabia 
şi sau aşezat aci între anii 1897-1857 anual peste 21.000 
colonii streine. 


une 
fe- 


Cetatea Albă, Jortăreață de margine a ui ştefan 
cel Mare. 












—————— 


SCRISOARE A LUI STEFAN CEL MARE 
CATRE SENATUL VENETIAN 


răpirii 
în care s'au evocat împ! 
două. “Viaţa Românească”, 
cat un articol de bogată do- 
ia, semnat dr. G. Cazacu. 








EPiee priziiae la : 
AM ivit «ă reproducem cum era privită Ba- 
în 1912, de România. Reproducem şi profeticul 
natural”, publicat în 1910 de Take Io- 
mescu. In 1903 Albert Sorel a publicat marea lui operă 
“L Europe et la Revolution frenraise”, din care cităm 
aceste rânduri: “Politica Rusiei derivă cu o puternică 
din natura lucrurilor, impunându-se şi conti- 
-se sub regimurile cele mai diverse şi sub suvera- 
nii cei mai fantastici”. Take Ionescu anticipa şi ilustra 



























date de marele om de Stat Take Ionescu. Repro- 

când acest articol, împrospătăm Tativele politicei 
pot fi rezumate astfel: Nistru, hotarul de 

Lui Die, poate, nu poate fi clintit din 


dat de domnul ţării. Alexan- 
la anul o sută de ani de 






















cine ştie câte schimbări se vor roduce până la 
O nsţie care crede în destinul trebuie să ştie 





P. 8. 


BASARABIA A FOST INTOTDEAUNA 
ROMANEASCA 













Moldoveni. i uzi 
Eee atita a 





Nici nu vreau să spun de ce Jolos este această 
țară a mea pentru Creştinătate, scotind că ie de 
prisos, căci ie lucru ştiut bine de toți, că ie zid de 
apărare al Țării Ungureşti şi al Ţării Leşeşti. 

Și, în ce priveşte aceste două Crâii, afară de 
aceasta, fiind impiedecat Turcul cu mine acum de 
patru ani, au rămas mulţi creştini odihniți. ş 

Deci, ca la Domni creştini şi cunoscuți creştini, 
alerg la Innălțimea Ta, cerşind ajutorul vostru ca 
un creştin ce sunt, pentru păstrarea acestei țeri a 
mele, de priință Creştinătăţii. Şi făgăduiesc că 
orice dar şi ajutor imi veţi [i dat, îl voiu răsplăti 
pe multe căi, cand imi veți porunci şi veți avea 
nevoie, şi impotriva necredincioşilor, şi unde vă 
va fi porunca, Jără zăbavă. Ajară de aceasta, Innăl- 
țimea Ta va face un lucru Joarte vrednic de laudă, 


scurtă, nu ne îngădue a lua alte masuri mai întin- 
se. Şi inâlțimea ta te poți gândi că aceste două lo- 


aja (1) şi Crămul, şi va fi uşor lucru. 
chipul "ar face, nu-l spun, ca sâ nu mă 
tt ai mult [Aa dar, când veți porunci, O 





i în măsură ce streinii erau aduşi în Basarabia, Mol- 
atei erau siliți să părăsească pământul udat cu sân- 
gele strămoşilor lor. N 

Mulţi români au trecut Nistrul şi sau aşezat de-alun- 
gul acestui râu şi în stepele Ociacovului golite de Tătari, 
iar în ultimul timp guvernul rus Rriae făgădueli de pă- 
mânt a reuşit să determine sate întregi de români să 





Astie a 

i ti. administraţia, justiţia poliţia şi organiza- 

ee rusească, în limba rusească, cu tuncţio- 
nari ruşi. y d e 

lângă această sistematică rusificare: prin adminis- 

trăia rr alcătuire comunală, judeţeană şi ari 
torească, s'a urmărit rusificarea Şi pe calea bisericii ş 


iși i Hotinului (Basarabia) s'a 
şcoalei. Eparhia Chişinăului şi piete 0 ara A 


i fete, cu 11.015 
Aiime şi fun ponat 
e, 


tă şi i 
E EU Limba Pe i 





* 


CARPATII 





moldovenească, introdusă în liceu şi seminar, ca studiu 
si uhei limbi străine, a fost exclusă mai târziu și nu se 
tsi predă nicăeri 

Din biserică limba moldovenească nu a fost 






mânărtiri msi greu 

Alt mijloc Ge rusificare fost armata Din Basarabia 
se recrutează pentru armat 157 creştini şi 2494 evrei 
Toţi acești tineri sunt trimiși în Polonia, Cauc Sibe- 
Tia—sproape nici un moldovean nu face arma 
sarabia. In toste războaicle Rusiei au particip: 
venii din Basarabia şi în totdeauna an dovedit că sunt 
buni soldaţi 











reuşit decât să dist: 
venească. Basarabia 


Qraştle, boerimea şi negustorimea s'au rusificat în ade- 
văr. Ţărânimea însă, majoritatea populaţiei este tot ro- 
mânească. 


Intr'un studiu publicat în revista “Viaţa Românească” 
4-1 dr. P. Cazacu spune cu multă dreptate: “Moldovenii 
au rămas în ţara lor aşa cum i-a apucat 1812, fără să 

icipe la desvoltarea culturală a omenirii şi a neamu- 
ui lor. Mari comori sufletești îmăscute trebuiau să zacă 
în sufletul lor, ca ei să nu se Îndobitogească, să mu se 
sălbătăcească cu desăvirşire; tastă viaţa lor igtelectuală 
ca menifesteţie de neam este numai vorbită şi mermori- 
zată: poveşti, legende, amintiri istorice gravitând în ju- 
rul lui Ştefan cel Mare şi sfânt, cântece, poezii, obiceiuri 
tradiționale, proverbe, ghi i, cimilituri, rugătiuni bi- 
sericeşti cu cântece, descântece, farmece, supertiți 

Şaptezeri la sută din populaţia totală a Basarabiei de 
1.300.080 locuitori, e şi astăzi românească. 

această ție românească de mai bine de un mi- 
ion şi jumatate de suflete, apăsată de stăpânirea ruseas- 
că, lăsată în cea mei neagră ignoranță, uitată aproape de 
mamă, îşi cântă înstreinarea în cânţece sfâşietoare 












BASARABIA NOASTRA 


t de vechea ei tulpină, ea sa împărtăşit de 
e şi n ce de mai mulți ani cu năpă- 
ei, atât de bună şi frumoasa 

Oi Ca şi pentru toți, va răsări în cu- 
i după multiple nedreptâți peste care 
e. 

ca să priviţi sosirea noastra în mijlocul vos- 
tru, ca un semn de pace şi de mân re; dorim ca să 
gitați cele trecu: să închideţi urechea la glasul pati- 
milor rele şi să fiți mestrămutati în credintele voastre 
câtre ern, şi de iubire câtre tare Moldovei Patria 






















noastră a intrat pe o cale de îmbunătățiri cari se vor re- 
vărsa csupra tuturor fiilor ei, fară 


ebire. Nu trebue 
pe Nr greu se adună şi 
E: intelepciune şi răbdare vom putea dobân- 

ea dorinților noastre. a 
ească-se dar i 













ile voastre de orice griji şi în- 
ă pâm de soarta voastră, ca un 
inte bi 07. Dumnezeu şi nația au inălțat pe 
tron pentru a da dreptate acelui ce o are, pentru & în- 
frâna pe cei răi și pentru a îmbrățişa pe cei buni 









ALEXANDRU ION 
V. ALEXANDRI 
Ministrul Treburilor Străine, 





9. Qctomrie 19. 


DUSMANUL NATURAL 


n marea tuptă dintre popoare, ca şi între indivizi 
sunt două rivalități. 

Unele, oricâl de rii, oricât de pline de consecințe dure- 
roase, oricât de prejudițiabile pentru pacea tumei, nu 
sunt datorite decăt întâmplărei. Un cepriciu de suveran, 
o nebunie națională, o neințelegere subită, o atingere de 
amor propriu care la rândul stu provoacă ln aăversar o 
sete mestinsă de răzbunere, una singură din aceste cauze 
este deajuns pentru ca să provoace manifestarea lor, 
Aceste rivalități joacă de sigur un rol în istorie, uneori 
însângerează chiar un veac intregi dar până în sfârşit, 
sunt destinate să se stingă, pentru că rădăcinile lor nu 
se afundă în fatalitatea lucrurilor. 

Sunt şi altjel de rivalități, rivalități de acele intipârite 
cartea istoriei prin cursul inezorabil a! evenimentelor, 


murilor moderne, suntem 
milioane de suflete, 






p- pre n popor de o sută de 
m ă e ani, iși indoeșie popu- 
Sa ne aflâm rumul unei mapiani tinere mite. 

e, entuziaste, a unei națiuni cu atăt mai de tema. 
A: u-i contestăm cai noi suntem la granița 
URII POpOT Care—ca toate popoarele dela noră—se simte 


atras de un neinfrânt cec arene ij 
smarald ale sudului grata pica asaen ae 



















Este o regulă immuabilă, o tendință naturală ca na- 


țiunile, ca şi indivizii, să alerge după aerul mat 
după soarele arzâtor de sniaal ai. 7207 c 













trei drumuri, cel mai in ant 
iteronei: acolo se află Pr oder pd 
opei; acolo se ajlă cetaten Cezari zeta: 
şi Metropola ortodoziei. Toate silințele mere rii ipr miră 
aspirațiunile, toate evânturile națiumei ruse, îndrea. 
tează câtre acest punct. a im i 
Ei bine, soarta ne-a aşezat ca o piedecă tocmai aces: 
aiae pr încât Rusia nu iale să ajungă acolo unde 
o chiamă logica desvoltărei sale, decât tre - 
aa lex trecând peste tru 
„Intre Rutia şi noi, nu este vorba de o neînțelegere 
fătoare, mici Chiar de una din acele uri in tars pe 
care vremea poate si o topească tot aşa precum a fău- 
rit. Nu. Este aci ceva mai profund. Este vorba de doud 
vieţi care se ezicud reciproc, sau mai bine zis, de o exis- 
tenţă, de eceea a neamului românetc, care nu poate ră- 
mâne in picioare decât dacă Rusia este forțată să 
uni Îrâu ambiţiunei sale. ” Pe” 
Intro astiel de problemă, nu poate fi chestia de inţe- 
legere, de compromis, de concesii. Dacă traim, Rusia nu 
reuşeşte in ceeace, de două veacuri, a incâlzit inima po- 
porului rus; dacă imperiul vecin reușește să și reolizeze 
visul pe core la urmărit şi-l urmăreşte cu atâta încre- 
dere şi tenacitate, statul român şi neamul TOMĂRESC nu 
vor mai fi decăt o amintire. 
Iată adevărul. Locul pe care il ocupăm pe carta Eura- 
pei nu este al fericiţilor cari pot să trăiască fără grije şi 
fără truda. Indărâtul ruinilor Parthenonului, acoperit de 
gloria clasicismului, ascuns in fundul unei 





















această vale care a fost de atâtea veacuri şi sa mai fi 
încă, teatrul marilor catestroje, postul nostru este greu. 
dar va fi un post de onoare. Istoria ne-a făcut araRgar- 
da cizilizaţiunei occidentale, în contra năvâlirei dela 
moră, cum altădată ne jă : 

= în contra nâ: 


puternică. Acest impe 
meargă pe calea 
Providenţă. 


GARPATII 





TUDOR 


M sfârşit de recitit volumul de versuri 
51907* de Tudor Arghezi. Am avut ace- 
laş sentiment penibil ca atunci când 
întâlmeşti o dragoste din tinereţe sub 
înfăţişarea hâdă a unei femei bătrâne 
care luptă cu desperare, folosind far- 
durile, să acopere neindurata devas- 
tare a anilor. Gura înflorită, ieri, ca o 
garoată, are acum contur strâmb şi 
indecent, gâtul odinioară marmoră roz 
şiefuită de Canova, pare gât de cur- 
că; sânii care te ispiteau ca păcatul 
în anii exaltaţi ai tinereţii, par fleş- 
căiţi ca nişte buzunare de şomeur. Incerci o infinită pă- 
zere de râu că ai revăzut-o, o caricatură din ceace ai ado- 
rat cândva. 

Parcă numi iert greşala de a fi căutat cu atâta stră- 
auință să'mi procur acest “1907” de Tudor Arghezi; ar 
îi fost mai bine să rămân cu imaginea poetului din “Cu- 
vinte protrivite”. 

Dacă vrei să urci spre isvoarele unui curent literar, tre- 
bue să răsfoieşti obscure reviste, cu durata scurtă, biete 
publicaţii efemere cu cititori restrânşi. Atunci când Paul 
Valery publica în revista “La conque”, a poetului Pierre 
Louys, în 1891, versurile lui, nimeni nu a întrezărit faima 
de mai târziu a succesorului lui Mallarme, a aceluia care 
a dat amploare “în mod deosebit aventurei malarmeie- 
ne”, realizând versuri care par destinate să fie un elixir 
de sonorități. 


Reacţiunea estetică contra “Semănătorului” s'a înce- 
put la revista “Linia dreaptă” care apărea în 1904, şi nu, 
cum s'a crezut, la revista “Viaţa Nouă” pe care Ovid Den- 
suşianu a scos-o, în 1905, după ce s'a despărţit de grupul 
de la “Semănătorul”. Ori, “Linia dreaptă” avea valoare 
prin Tudor Arghezi şi alături de el, cu o poezie minoră, 
V. Demetrius, care şi-a strâns, prin 1930, toate poeziile 
întrun volum sub titlul “Canarul mizantropului”. 


Am aflat de această revistă abia după două-zeci de ani, 
întâmplător la Academia Română; “Linia dreaptă” apă- 
ruse sub direcţia lui V. Demetrius numai cinci numere. 
Publica, pentru prima oară, şi Gala Galaction (Piscules- 
cu). Erau elementele înnoitoare venite de la “Literatorul” „ 
lui Al Mocedonski şi care, din contactul cu poeziile aces- 
tuia (Levki, o umbră de dincolo 'de Stix, Avatar), şi cu 

| piese simbolistă franceză, creiau lirică nouă. In grupul 
le la “Semănătorul” făcea figură aparte D. Anghel (vo- 
lumul de poezii “In grădină” şi de proză “Fantome” o 
dovedesc), familiarizat cu literatura modernă franceză, 
cu poezia de după Parnasieni. Intre cei cari trecuseră pe 
torul” Jui Al Macedonski, depăşind linia unui 
tism se parai etice şi Cezar Iuliu Să- 
Erupeţi bază reprezentau noua 
emancipată de tutela lui Macedoreki aşa de 
gal şi contradictoriu. Intr'un articol din “L 
ță” sa apărat simbolismul 
cest curent literar— 








-decadeptismul 


a 
artă e ceva născocit din vrăjmăşia 


de talent—în poe- 
i şi explicarea 


va 
si toate încercările 


i re poeziei simboliste, în ge- 
cauza formulărei prea vagi. 
Beaudelaire ce pe adevă- 


2 la 


feim osul “Corres- 
al 


poeziei simboliste. 
ă "a dat 


fi de-alpus 








n ei 3 


ARGHEZI: "TEJGHEAUA CUV 


reprezinte reacția impotriva liricei dela “Semănătorul” 
şi oarecum nouă; cum, însă, sub denumirea “simbolist” 
se înţelege poeţi aşa de diferiţi, putem spune că Tudor 
Arghezi a fost printre întemeetorii poeziei să'i zicem sim- 
bolistă. O preocupare le este comună: vroiau ca cuvântul 
să deştepte în sufletul cititorului un sentiment multiplu 
şi nelimitat. Aveau pretenţia să deslânţue puterile latente 
ale verbului, ca poezia lor să nască depărtate ecouri în 
spirit, sau în inimă, fără să spună direct, cu o precizie 
seacă, ceace aveau intenţia să spună. De aici încercarea 
pe care o făceau să întrebuinţeze, în poezie, un fel de 
leit-motiv plin de taine, să exercite o influenţă asupra 
sensibilităţii cititorului printr'o evocare sau o imitație a 
descântecului. Ceace este sigur, Tudor Arghezi a adus în 
poezia română un fior nou, plin de taină. 

Contactul cu poezia lui Arghezi l-am avut abia în 1910 
când colaboratorii de la “Linia dreaptă” au fost aduşi de 
N. D. Cocea la revista de tendinţi socialiste “Viaţa socia- 
lă”. Cu entuziasmul prieteniei şi a unei alese preţuiri, 
N. D. Cocea prezenta pe Arghezi drept “poetul del mai 
revoluţioar al vremei noastre”, ceace nu era exact. Şi as- 
tăzi încerc emoția pe care am simţit-o acum 48 de ani, 
când am citit “Rugă de seară a lui Arghezi: 


Infinit! Infinit! 

Adună'ţi bolțile de-odată 

In şuer preluneit, 

Şi'n fruntea mea secată 

Şin pieptu-mi aiurit 

Te'nfige ca o săgeată 
Simbolic Infinit! 


Te strânge în chip de fule 
Şin mine lămurit 

Te răspândeşte-—să mă smulg, 
Să cad ca un aerolit 

Scăpat din circuit, 


Era altceva decât “Floare şi genună” a lui P. Cernea. 
Sina lirica de o factură nouă din “Sfârşitul toamnei” (Ar- 
ghezi): 
O! Cine-ar zice E de Ale 
Au fost vre'odată flori, 
Privighetori. 
Şi cărţi citite cu-ochii mici, 
In care latele panglici 
Intorsu-s'au de atâtea ori 


Şi totuş, furăm doi mai ieri 

Strânşi braţ de braţ, gângavi 
Ca doi bolnavi; . 

Şi'n legănarea celor seri 

Subt plopi neeri şi severi, 

Blând şi supuşi ca nişte sclavi. 


Fuseserăm d 
Tu. Ie 





eprinşi cuaşa 
aia azi 









isa poezie simbolistă al că- 








mbol 
an care semna S. Samy- 
ro, a debutat la “Simbolul” ca un imitator a] lui Minu- 


Dealti Tudor Arghezi poetul, era pus în umbră de 
pl tara de la “Facla”; ex-ieromonahul Theodorescu 
publica articole de inedită violenţă. trivială, avand ca 
țintă toate înaltele feţe bisericeşti. Adolescenţa este 
iconoclastă prin natura ei; ca şi cum valorile consacrate 
ar constitui obstacole în calea impacientei ei expânsiuni, 
de aceea aplaudă ştrengăreşte pe oricine dărâmă, indi- 
ferent în ce domeniu. Citeam “Facla”, decarece spiritul 
nostru de frondă era satisfăcut. Dacă N. D. Cocea mânuia 
praştia amfletului, fără să aibă osatura unor idei în 
E tul. politic, în schimb “ieromonahul 'Pheodorescu”, 
adică Arghezi, îşi rezervase episcopii şi mitropoliţii pen- 
tru zotănit şi tăvălit în noroiul unei proze în care apă- 
reau cuvintele care se scriu anonim pe ziduri. Mai târ- 
ziu ne-am dat seama de lipsurile grave ale acestui fel de 
pamflet, dar în acea vreme, aplaudam. = 
Prin 1912, AL Bogdan-Pitesti a scos ziarul “Seara”, în 
redacția căruia a strâns pe cei mai buni gazetari de 
atunci: Alexandru Filipescu (Al-Filimon care publicase 
în “Facla” acel violent articol “Ploşnita”, depaşind cele 
mai teribile articole scrise de G. Panu contra regelui Ca- 
rol 1), Ştefan Antim, D. Karnabat, Tudor Arghezi. Faţă 
de mediocritatea presei din acea vreme, “Seara” avea 
superioritatea une! rezentări literare a articolelor. 'Țin- 
ta ama uter că era finanţat de Grigore Cantacuzi- 
no—era Take Ionescu. Nu se apărau idei, principii, sau 
ceace numim azi, o ideologie; “Seara” era Un Ziar Scris 
de oameni de talent, preocipak| doar să dee atacurilor, 
injuriilor o oarecare inventi tate literară. ŞI “Tudor Ar- 
echipei. Şi totus, nu aceste 
atenţia, ci jumătatea 


i autentici literaturi. Atdăele de pură violenţă, în 
care pitorescul inj 
conţinutului, m'au lăsat 
te” zilnice m'au apropia! 


roză. = 
Pitesti a fost una ră DĂ Bi. rani) 
& Ton Vinea, E 











NTELOR 


DE PAMFIL SEICARU 


Spiritul demoniac al lui Bogdan-Pitești 
noroi ziarul “Seara”, In timpul încute alta ii, PAaaNie ta 
ghezi a intrat în serviciul legaţiei germane care îl plă- 
tea ca să scoată revista “Cronica” în care era atacată 
“Facla” lui N, D. Cocea, revistă trecută în serviciul le- 
găţiei franceze. Germano-filul Tudor Arghezi nu era fa- 
miliarizat cu cultura germană, nu-l pasiona, ca pe C. Ste- 
re, problema Basarabiei, Intâmplarea a făcut ca să fie 
angajat de legația germană şi nu de cea rusă. Arghezi 
nu a crezut, niciodată, în nimic şi nu l-a pasionat nimic. 
A fost o sune A angajare a scrisului lui întrun servi ua 
de propagandă. Ajunge să citească cineva acele articole 
politice ca să simtă cea mai mare desamăgire; articolele 
se țin prin virtuozitatea folosirii vocabularului, de o tri- 
vialitate pe care ar putea-o invidia cea mai aturisită chi- 
vuţă, dar sunt complect lipsite de orice ideie. Neverte- 
brate, culoarea pe care o găsești la prima lectură, ine- 
ditul vocabularului. obosesc, dacă articolele sunt citite 
unul după altul, deoarece chiar invectivele folosite devin 
monoton repetate. Citite izolat, impresionează şi dau o 
Ta bapresie ja earipdare, Călimara cu lături a deservit 
„ absenţa de idei, lipsa acelei că i inge- 
Fă nula et pa de ad, p: Jei călduri a convinge 
sboiul a dat adevărata proporţie tuturor răfuieli 
din timpul neutralității. De pisi ea nu reusi ză 
amintit decât atunci când Germanii ne svârleau, pe front, 
în tranşee, “Gazeta Bucurestilor”, în coloanele căreia 
fostul director al “Cronicei” îşi reluase serviciul de agent 
al propagandei germane. Am încercat, citindu-le, un sen- 
timent de silă, amestecat cu o oarecare tristeţă. Imi re- 
veneau în minte unele versuri, si simteam un fel de umi- 
linţă ca Român, pentru desonoranta abdicare a omului 
de talent, a poetului. 








Cântecul tău a umplut clădirea toată, 
Sertarele, cutiile, covoarele 
Ca o lavandă sonoră... 


L-am cunoscut în 1919. In urma intervenţiei lui N. 
Iorga, toţi gazetarii dela “Gazeta Bucurestiului”, fusese- 
ră mutaţi din închisoarea Văcăreşti la un hotel, “Mo- 
dern” situat lângă circul “Sidoli”. Mi se părea injustă, 
exagerată străşnicia cu care se urmăriauvre'o 12 gazetari; 
credeam că realizarea României, aşa cum o visase Emi- 
nescu, dela Nistru până la Tisa, ne obliga la o generală 
iertare, care sar fi tradus în formele juridice ale unei 
amnistii. Şi cu atât mai îndreptăţită era această iertare 
cu cât răsboiul se terminase altfel decât îl întrezăriseră 
cele două grupuri antagoniste. In 1918, Sfatul "Țării vota 
alipirea Basarabiei, dând dreptate lui C. Stere. La 15 
Noembrie 1918, Iancu Flondor convingea Adunarea na- 
tională dela Cernăuţi sa proclame unirea; la 1 Decem- 
brie, acelaş an, la Alba Iulia, poporul român aclama uni- 
rea, dându-se dreptate politicei lui Ionel Brătianu, Take 
Ionescu, Nicolae Filipescu, Barbu Delavrancea, Când se 
ducea acţiunea pentru Transilvania, implicit se sacrifi- 
ca Basarabia, şi invers, când se preconiza alipirea de 











ți di euti i y z 
Imi amin! „vizita care i-am făcut-o lui Arghezi 
la hotel “Modern”. octet poeziilor lui imi dase conturul 
unei alte fiinte; un om subţiratic, nervos, cu o voce vi- 
rilă şi priviri pătrunzătoare. Contrastul a fost descura- 
jant: scurt, rotofei, cu mers de rață leşească, priviri in- 
expresive şi o voce de demi-scapet, In total un chip vul- 
gar de cârciumar „care târşia şiret cuvintele, ca şi 
ar fi vroit săţi surprindă gândurile. Mai târziu am aflat 
că tatăl lui Arghezi fusese cârciumar la Piteşti; mama 
lui, de origină maghiară, se numea Arghezi. Se găseau în 
camera lui Arghezi Dem. Theodorescu, D. RKarnabat, Să- 
răţeanu şi Grosman. Cel mai puţin interesant, ca gândire, 
ca prezentare a apărării, menite să scuze colaborarea cu 
Tudor Arghezi. Şi totuşi, era cel care se 





in 





tul unui Dem. Theodorescu (cele trei romane “In cetatea 
i i”, “Flamura roşie” şi a 
a lui Jules Vales: “L'enfant”, “Le bachelier” et 
“Linsurg6”) şi nici al lui D. Karnabat. Aveam impresia 
că 1. N. Theodorescu ultragia pe poetul T. Arghezi. Fuse- 
sem întovărăsit de Cezar Petrescu şi de N. D. Cocea. Când 
am ieşit din cameră, atât Cezar petrescu cât şi eu am 
avut acelas sentiment de părere de. rău că l-am cunoscut. 
Cezar Petrescu tăcea, rumegându-şi impresiile; eu ni ara 
exprimat regretul: “mai bine nu-l cunoşteam; nu'mi ese 
din cap mutra lui de câreiumar; când se miscă pare că 
între şi tine este î tejghea invizibilă. Fizicul vulgar, 
iar tot ce spune banal”. 3 

ipod e 0 a întors revolta mea în glumă; mă mus- 


ară. In aer 


ea pițiăiat, de fraza lui banală „de vorba lui târ- 
E - ie Si vacercare: memoria Ca. 
ue SAR Jui, să nu ne mai amintim de tejgheaua 
lui 1. N. Teodorescu. 
tră a murit aici, 
gublzea a a 2 00 a te ridici. 
Atât amar de ani e de atunci! 
Glicină tu, tu florile-ţi arunci. 


de-atuncea să vă asculte 
căi a ret cu voci şi şoapte roulte? 


Ne Pesta, amintim de poeziA 









GARPATII 





Ne smulsesem, în fine, de impresia lăsată de I. N. Theo- 
dorescu. Ne gândeam doar la Tudor Arghezi. 


Scoteam “Hiena”; în paginile acestei reviste a publicat 
Arghezi cea mai mare parte din ciclul “Flori de mucegai”: 
“Jon Ion”, “Cântec mut”, “Convoiul”, “Serenadă”, “La- 
che”. Legasem prietenie cu acea nuanţă pe care o im- 
pune o diferenţă de vârstă de douăzeci de ani şi prestigiul 

tului necontestat. Ne vedeam aproape zilnic; eram 
dornic să-l ascult vorbindu-mi de literatură, şi fireşte, îl 
hăiţuiam cu întretări, încercând săi stimulez ideaţia. O 
şi mai mare deziluzie, decât fizicul lui, mi-a pricinuit 
lipsa lui de orice interes pentru literatură. Locuia pe Bu- 
levardul Elisabeta, întrun apartamentt mare, frumos 
mobilat. Pe percţi câteva picturi de Resu, Dărăscu, un 
desen de Izer. Curiozitatea mea era săi văd biblioteca. 
Imi imaginam că în biblioteca acelui care, în 1904, ini- 
ţiase prin revista “Linia dreaptă” reacţiunea lirică con- 
tra absenței de estetică literară a “Semâănătorului” să se 
găsească, în afară de poeţii simbolişti, Mallarme, Ver- 
laine, Jean Mortas, Rimbaud, Laforgue, Villiers de lIsle 
Adam, criticul şcoalei simboliste Remy de Gourmont, 
Huysmans, Gerard de Nerval. Intrun raft era un volum 
de Leon Verth, câteva romane fără valoare şi o serie de 
cărţi: iniţieri în agricultură, în comerţ, în medicină, în 
biologie, în vinicultură. Am avut impresia că mă găseam 
în faţa bibliotecei lui Buvard et Pecuchet, cei doi eroi 
lui Flaubert. Mai târziu mam lămurit la cei folo- 
au aceste cărți de vulgarizare ştiintifică; în articolele 
lui întrebuința, adesea, un termen ştiinfific care, între 
două cuvinte vulgare, da articolului un relief deosebit. 


Preocupările lui Arghezi erau negustoreşti. Din cola- 
borarea cu Germanii, fiind om cumpănit la cheltueli, 
strânsese ceva bani; era, poate, singurul scriitor atunci 
fără grija zilei de mâine. Râvna lui de bani era, la el, 
surprinzătoare prin bolnăvicioasa intensitate cu care se 
manifesta. Avea, însă, o conceptie nerealistă a afacerilor. 
Sc înființase un subsecretariat, primul subsecretariat de 
Stat la Interne, în 1920 şi el primise, între alte însărci- 
nări, pe acea a propagandei. Titularul era Albert Popo- 
vici-Taşcă Şiiindu-mă prieten cunoul subsecretar, T. Ar- 
ghezi m'a rugat săi otţin o audienţă şi să1 întovărăsesc. 
Lui Popovici Taşcă, numele lui Arghezi evoca tot întâm- 
plări neplăcute: acel duel cu căldări de lături între el şi 
Cocea, colaborarea cu ocupantul... I-am pledat cauza cu 
entuziasmul tinereţii şi am isbutit să-i imprăştii senti- 
mentele de neîncredere, dacă nu de ostilitate. M'a sur- 
prins atitudinea lui Arghezi, amestec de timiditate şi de 
= sar subaltern; găsea cu greu cuvintele ca să explice 
obiectul audienţii şi înăclăia fraza cu formule de inutilă 
ploconeală. A explicat necesitatea propagandei în nouile 
Vinuturi şi s'a lăbărţat în înşiruirea de locuri comune. 
Nimic inteligent nu lumina expunerea de o dezolantă ba- 
nalitate. A. Popovici-Taşcă La ascultat cu răbdare şi sur- 
prindere, eu îi făcusem apologia poetului Tudor Arghezi 
şi vorbea I. N. Theodorescu. Când şi-a terminat expune- 
rea, curtenitor, ministrul l-a întrebat: Soluţia Dv, dom- 
nule Arghezi? Deoarece sunt în totul de acord. Iată care 
era planul lui: Statul trebuia să cumpere tot atâtea tipo- 
grafii câte oraşe Eee de judet existau. Aceste tipo- 
erafii trebuiau să sită, în afară de linotipuri şi maşini 
plane, câte o rotativă. In fiecare oras urma să apară 
căte un ziar zilnic, şi să se tipărească cărţi, cât mai mul- 
te cărţi. Biblioteca în casa ficcărui Român 
a mei icoane. Ascultam cu mirare şi mă deam 
la biblioteca lui Arghezi. 

A. Popovici-Tască, cu un zâmbet In carc flutura ironia, 
MI întrebă: “V'eţi gândit, dle Arghezi, la ce sumă s'ar ri- 
dica numai cumpărarea acestor tipografii?”. Foarte se- 
Tios, Arghezi a scos un carnet, l-a cercetat şi a răspuns: 
“In jurul a 120 milioane de franci elveţieni”. 





“In lei vine cam două miliarde şi jumătate. 
Cuozşteti al ţării?”. 

pas te (ae ea iar au a linia ba: ie sper 
obține credite cinci ani. fac forte să otţin această 


“Fără indoială că ideia Dy. este interesantă, originală, 
dar financiare ale Statului nu ne înghduie” 
Audienţa a luat sfârşit. A. Popovici-Taşcă m'a rugat să 
rămân puţin. 


dar imaginaţia 11 poartă Ar- 





spunându'mi că era o 






Arghezi, a a 





TUDOR ARCHIEZI 


bile 11 costau banii câştigaţi cu literatura. Nu este cazul 
lui Tudor Arghezi; el pleca de la o realitate, de la o afa- 
cere posibilă pe care o altera fie din dorinţa unui câştig 
nesâţios, fie aplicând principiul “afacerile se fac cu ba- 
nii altora”. Ceva asemânător cu imaginaţia cârciumarului 
care tot botezând vinul, la sfârşit nu mai are clienţi. 

Ori cât de mare ar fi rolul banului în viaţă, el nu tre- 
bue să devină o obsesie, nu trebue să ne subordoneze toa- 
te gândurile, să ne altereze întreaga viziune a vieţei 

Intro anumită epocă, înainte de 1914 precis nu o pot 
situa, Tudor Arghezi sa călugărit. Am atribuit această 
retragere într'o mânăstire, unei crize, Intr'o zi, fiind sub 
influenţa lecturii romanului “Le Soleil de Satan” al lui 
Georges Bernanos, l-am întrebat dacă călugărirea lui era 
rezultatul unor îndelungate meditații de caracter reli- 
gios. Dacă nu trecuse printr'o mare desamăgire şi cău- 
tase refugiu în chilia unei mânăstiri. Credeam că, mai 
târziu, părăsise lumea călugărească descoperind contras- 
tul dintre un ideal de vicţă monahală şi trista realitate, 
explicând campaniile eşa de violente—o violentă impin- 
să până la trivialitate—contra erarhilor bisericii. Ma as- 
cultat, având pe buze acel rânjet căruia vroia să'i de con- 
tur de zâmbet ironic, şi la sfârsit mi-a dat cel mai bui- 
măcitor răspuns: “Te laşi prins în mrejele amăgitoare 
ale literaturii. M'am călugărit din motive mai serioase 
Aveam eu un plan extraordinar, dar boaitele astea de 
mitropopoliţi, episcopi, nu m'au înţeles. Niste bicisnici pe 
cari BtAeniriai guvernele îi au la dispoziţia lor, plecaţi şi 
slugarnici, deoarece păcatele lumeşti ale fiecărei feţe bi- 
sericeşti sunt cunoscute”. Mi-a expus măreţul lui plan: 
Sinodul, sezizat de mitropolitul-primat trebuia să încea- 
pă un proces de despăgubire pentru secularizarea averi- 
lor mânăstireşti. Şi a început să'mi înşiruie pădurile, mo- 
şiile, toate bunurile expropiate. Cunoscându-le aşa de 
perfect, mi-am închipuit că studiase dosarul seculariza- 
rii. I-am ridicat câteva obiecţii Juridice; a îngăimat răs- 
punsuri vagi şi a revenit la calcule. Nu era vorba numai 
de valoarea bunurilor expropiate, ci şi de folosinţa de 
către Stat a acestor bunuri, ceace traducea în cifre as- 
tronomice totalizarea despăgubirilor, 

—“Dar o parte din aceste bunuri secularizate au apar- 
ţinut mânăstirilor dela muntele Athos şi, dacă nu mă 
însel, chiar Patriarhia greacă din Constantinopol avea 
bunuri închinate de boeri.. Atunci, vor veni şi aceste aşe- 
zări religioase ca parte în proces? Să despuiem Statul 
român? 

—“Ce-are a-face. Cu atât mai bine; ar fi contribuit la 
cheltuielile de proces”. 

După o mică pauză, a încheiat cu o sinceră părere de 
rău: “Nu m'au înţeles boaitele. Era o afacere extraordi- 
nară. Nişte tâmpiţi, ai CER plecate ale guvernelor, ăş- 
tia sunt membrii Sinodului...”. Era foc de îndârjit Tudor 
Arghezi contra înaltelor feţe bisericeşti cari nu-l înţele- 
seseră. Il priveam şi nu isbuteam să mă conving că cel 
care îmi vorbea era poetul Tudor Arghezi, autorul acelei 
inspirate “Rugâ de vecernie”: 


o'ntreagă omenire 





In mine se deşte! 
Sunt cei ce-au fe 


Caâte-o 
Şi-aruncă dinainte-mi 


Imi amintesc de portretul făcut de Laurent Tailhade 
poetului Laconte de Lisle, şeful şcoalei parnasiene: “Om 
mărunt, gros, burtos, cu părul ca al lui Alired de Vigni, 
purta deasupra unei burți de burghez un cap de statue. 
EI strica limiile armonioase ale capului printr'un fel de 
strâmbătură amară care părea un râs silit”. Tudor Ar- 
ghezi în ziua aceea când desgolea trivial motivele care 
1 mânaseră în pacea unei mânăstiri, era dureros de sin- 
cer; pălmuia cu cinismul planului de îmbogăţire, tot ce 
imaginase cel care îi indrăgise versurile: 








Pământul e o moară deşartă 

Cu larve cerând adăpost, 

Mişcându-se în pulberea moartă 

Cen haos mereu se deşartă; 

"Țărâna visării ce-a fost. (Cenuşa Visurilor.! 


Şi această strofă de o eminesciană gingăşie: 


Am luat ceasul dentâlnire 
Când se turbură'n fund lacul 
Şin perdeaua lui subţire 
1gi petrecea steaua, acul. 


Locuiam în strada Povernei, şi în fiecare săptămână 
venea să'mi aducă manuscrisul pentru “Hiena”. Era, tot- 
deauna, intovărăşit de un băiat frumos, cu timidităţi de 
domnişoară: fiul lui din prima căsătorie, Eleasar, Tudor 
Arghezi îşi lutea copilul şi] privea cu blândcță. Din a 
doua căsătorie cafea, po pie şi o fetiţă; numai când işi 

oc! 








ulei o tipografie pe care o cumpărase ln o licitatie Ma 
minuna iaptul că având-—cum spunes-o tipografie com 
pleciă, o $.nea închită întro magazie, în joc să o fola 
sească. Mi-a dat o explicaţie vagă, încâleită din care se 
desprindea că tipografia era prea mare, Avea chiar o ro 
tativă, instalarea ar costa mult, iar el ru avea timp să 
se ocupe de mersul ei.' Intro zi mă întretă dacă cunose 
pe Mugur de la Fundaţia prinţului Carol. I-am răspuns 
afirmativ, Apoi, ca şi când urmărea precizarea unei po. 
sibilităţi, mă întreba dacă cunosc pe colonelul Condeesen 
L-am asigurat că eram prieteni. Şi-a manifestat bucuria. 


Dumitrescu-Mugur fusese institutor la Sin: Isese 
şi unele poezii, publicate prin 1910 de Simina i 5 i 
în “Convorbiri literare”. Mugur a fost primul colabo; i 
tor al prinţului Carol în organizarea cerceţăgiei, de pia 
prinţul 1i luase ca prim colaborator şi îi încredințase a 
ducerea fundaţiei. Alături de Mugur conducea Tundia 
şi colonelul Nicu Condeescu, adjutantul prințului Ca j 
care avea unele preocupări literare. Mugur era anim; pa 
cele mai bune intenţii şi credea că prințul Carol ar ăi «e 
tut să pună în aplicare programul de propagandă cul 
1& pe care AL Vlahuţă Şi G, Coşbuc 1 aaiuere. eeuutura- 
torului” spre publicare. Vorbindu-le de Arghezi, atăt i 
gur cât şi Condeescu au avut unele reticenţe. T ia 
lemica cu lăturile intimităţii: Tudor Arghezi_N Da Lia 
ieşi germanofilia lui de la “Cronica”, de la =Gaze a 
cureştiului”. La sfârșit au convenit că era un ai E 
şi ar fi fost util să facă parte dintre scriitorii rii se 
ajute pe prinţul Carol în realizarea planurilor culta 

După ce l-au cunoscut au fost amân 
lege o strânsă prietenie cu Arghezi ani taţi D ol = 
Mugur şi Arghezi, cu familiile lor, poposeau la iri 
mânăstirile din jurul Capitalei şi ospătau ca ve ne ai 
teni. Nicu Condeescu incepuse publicarea “Inser der 
lui Serafim”. Calităti literare minore, compe: i 
interesul pe care îl prezenta eroul acestor meningita 
un nume transparent, Condeescu evoca figura lui Ralea 
deru, fost timp de 30 de ani administratorul Domeniilo; 
Coroanei. Cum îl cunoscuse bine şi strânsese o seamă de 
date, el prezenta bufonăria solemnă a acestui curte 
în “Insemnările lui Serafim”, scrise cursiv. Nimic nu th 
dreptăţia je, Arghezi să scrie un articol de laudă exa A 
a pe u pata pia excepționalul talent al du 

scu. Era cu atât mai rinză; 
ghezi nu lăuda pe nimeni. "AER il Ea 


Intr'o zi am aflat că Fundaţia printului 
rase o tipografie care avea a Fotativă. Pre a 
în curs de intalare. S'a pus în mişcare rotativa ca să se 
vadă cum functiona; a fost un desastru, iar Fundaţia a 
rămas fără tipografie, cu toate că o plățise. După renun- 
țarea prinţului Carol, în 1924, guvernul liberal a însăr- 
cinat pe Al. Mavrodi să verifice cum s'au cheltuit o serie 
de sume destul de însemnate. Toate acele sume le înghi 
ţise tipografia care era pur şi simplu fer vechiu. Se chel- 
tuise sume importante ca să se repare rotativa, fără nici 
un rezultat, Expertiza a stabilit tipografia cumpărată 
de Fundaţie fusese vândută, în 1915, ca fer vechiu lui Tu- 
dor Arghezi. Intimitatea cu Mugur, articolul de laudă 

atu Cânaesacu 1şi Do dtăpaer, efectul. Negustoreşte o 
bteata - icere, a vană, dar o 













AL Mavrodi a strâns cu grijă toată documentarea pri- 
vind vânzarea ferului vechiu drept o tipografie, dar sa 
mulţumit să pună dosarul Arghezi alături de multe alte 
dosare, renunțând să facă o acţiune juridică. vân- 
zarea tipografiei imaginare şi după încasarea bi lor, re- 
Isţiile cu Mugur s'au răcit. Arghezi era, în schimb foar- 
te i paiec Zoia cu AL Mavrodi, directorul ziarului “Vii- 
torul”. 


Această patimă de câștig—şi încă uşor—l'a făcut ade- 
sea să acţioneze contra propriilor lui interese. In 1923, 
când a început discuţia proectului Constituţiei celei noui, 
partidul liberal a constatat necesitatea să aibă, în afară 
de *Vutorul” un alt ziar. Straniu: partidul Uberal a fost 
creaţia unor gazetari în frunte cu C. A. Rosetti şi totuş, 
n'a avut niciodată ziare bine făcute, De altfel, având si- 
guranţa simpatiei Coroanei, nu găsea că ar avea nevole 
şi de aceea a opiniei publice. Cum în 1923, totalitatea 
presei era contra guvernului liberal, s'a decis scoaterea 
unui ziar a cărei menire era să combată opoziţia şi să 
susțină proectul de Constituţie prezentat de guvern, 10- 
nel 1. C. Brătianu a dat lui 1. G. Duca depline puteri pen- 
tru organizarea noului ziar al partidului. 1. G. Duca fu- 
sese, în anii de studenţie prieten cu Gala Galaction, N. D- 
Cocea şi T. Arghezi; era deci firesc să adreseze teribilu- 
lui polemist care, cu talentul de prăştier al invectivei pu- 
tea să aducă serviciile cerute partidului liberal. Ziarul 
“Națiunea” alimentat cu fondurile necesare trebuia să 
Apa misiunei pe care o avea. T. Arghezi ar fi putut 
să şi formeze o aleasă redacţie, reeditând ceace ese 
pe vremuri “Seara” lui Bogdan-Piteşti. Din t de eco- 
nomie, el a făcut un ziar fără redactori; câţiva tineri fa- 
melici torturau muza, lucrau cu speranța ca maestrul 
să le găsească versurile bune, dar nu aveau habar de 
mesteșugul gazetăresc. “Națiunea” n'avea nici o infor- 
maţie dela ministere, articolele erau de necitit, astfel 
că după două numere a devenit un ziar confidential, spre 
disperarea lui Duca care nu înţelegea de ce Arghezi n! 
fost în stare să facă un ziar bun, cu toate fondurile puse 
la dispoziţie. Niciodată nu a muncit cu atâta zel Tudor Ar- 
ghezi ca la acest ziar, dar articolele lui politice erau nule; 
i se vedeau calităţile lui de colorist, de prezentare prin- 
tro imagine a unui om. a unui moment în impresiile 

tare. Şi în aceste prezentări se observau multe 











uficlenţe, imi ate 
ara în o aginea, oricât ar fi de isbutită, 2 ROAle 
vocii, ărăcia voca- 





Am t talentul lui ezi în +! pr, 
o Aaa dimensiuni În reg pi sea d paaaane? 
leaşi evenimeni uceeag 


pe muri a In 
“Seara”. Pentru , bogăţia ad- 
pori it este murlelentă dacă za es! a 18 pa 
GI Maiai dal, Ciee invechit, sani saal iri ală, ca şi rău- 
uitare acel si d cate, it ut 
Un scriitor care crede în ceva. p un me, ade- 
(Urmează in pagina 5, 








ă fie intolerant faţă de ideile protivnice, şi bine 
isetreă nedrept de multe ori, dar catura convingerilor 
purifică ar'că cea mai violentă invectivă, cum flacăra 
purifică bisturiul. Tudor Arghezi nu a adus în polemică 
un temperament puternic, preocupat fiind prea puţin 
de averărul obiectiv, ci numai de afirmarea a ceace cre- 
de el că este drept; el a adus doar meşteşugul folosirii 
unei apostrofe neprevăzute „arta de a da, printr'o ima- 
gine plină de culoare, de noutate, interes unei fraze com- 
plect banale. 


Intrun studiu publicat de N. Davidescu în revista 
“Viaţa Românească”, acesta a făcut cea mal pătrunză- 
toare analiză a prozei lui Arghezi, punând în lumină 
technica pamfletarului. Intr'adevăr, ceace ni s'a părut 
întrun articol izolat, fiere puternic colorată era doar un 
surogat, un artificiu verbal, adesea căznit. „Davidescu 
făcea constatarea că'i lipsea verva, spontaneitatea, ac- 
centul amar, adică toate formele care manifestă un sen- 
timent adevărat şi adânc, Imi amintesc de o polemică 
pe care a avut-o cu D. Tomescu, în epoca neutralității, 
acesta avârlindu-i lui T. Arghezi cea mai isbutită BpSa: 
trofă: “Bazaroy neruşinat”, Lipsa oricărei credinţi, 
oricărui sentiment, această indiferenţă pentru tot ce de- 
păşeşte un orizont restrâns de interese personale, me- 
diocre, creiază un fel de nihilism care se resimte, mai 
ales în proza polemistului. Meşteşugul cuvintelor potri- 
vite nu poate suplini neantul ideilor şi nici uscăciunea 
«moţiei. 

Studiul publicat de N. Davidescu în “Viaţa Româneas- 
că” la mâniat teribil pe T. Arghezi, dar mânia lui nu s'a 
exteriorizat decât verbal; îi era greu să se aventureze 
pe un teren polemic unde mijloacele lui nu erau sufi- 
ciente. Imi amintese cu ce îngrijorare, cu greu mascată, 
m'a întrebat dacă am citit articolul lui Davidescu şi ce 
impresie mi-a făcut. I-am răspuns: bine scris, ingenios 
argumentat, dar profund nedrept. M'a surprins că nu l'a 
acoperit de injurii, ci a căutat să mă convingă că la 
origina atacului stă o veche ranchiună: nu-l recunoscuse 
niciodată pe Davidescu ca poet. Probabil că furia i-a 
deslânţuit verva; mi-a făcut o îndrăcită şarjă contra 
poeziei lui N. Davidescu. Am reţinut faptul că Tudor Ar- 
Ehezi nu era atât de supărat că i se nega talentul de 
pamfletar, adică valoarea literară, ci deprecierea pro- 

ducţiei a cărei consecinţă era deprecierea comercială. In 
dosul acestor cuvinte revedeam silueta negustorului 1. N. 
Theodorescu la tejgheaua cuvintelor. A încheiat: “vei 
vedea cum Îl voi da în tărbacă pe pezevenghiul fără ta- 
lent, pe poetul fără inspirație”. Dar articolul n'a apărut. 
Se temea de replică. 


N. Davidescu, între scriitorii români, se singulariza 
printr'o nesăţioasă pasiune de lectură. Prin 1924, a pu- 
blicat o carte “Dela Gobineau la Nietsche”, fructul unor 
îndelungate meditații asupra acestor doi filozofi. Dacă 
T. Arghezi ar fi răspuns, sigur Var fi tăvălit pe Davides- 
cu prin noroiul calificativelor, evitând să se aventureze 
pe terenul ales de acesta, technica propriu zisă a prozei 
lui polemice, Eu am avut impresia că N. Davidescu Îşi 
rezervase, pentru o eventuală revenire, o serie de ele- 
mente menite să compleceze analiza technicei lui Arghe- 

Invectiva, chiar trivială, trebue să ţâşnească în frază 

7 matura ca o notă ridicată a unui sentiment de 
oltă, acest resort al unul vijelios sentiment Justirică 





fiind doar să 1 
endase Leon Bloy în “Le desespoir”, roman 
: descria sub numele Nacu S 
josnic sau sublim, el îl înşfăca 
ca pe o pradă, făcând el, imediat, un proectil, un in- 
cendiator, un instrument oarecare pentru a devasta sau 
pentru a masacra”. 


Avalanşa calificativelor avea un obiectif: să micşo- 
Teze pe cel atacat, să creeze între el și cititor distanţa 
desgustului, Şi aceeas împerechere neasteptată a noţiu- 
nilor ca la Leon Bloy, o găsim şi la Arghezi. Leon Bloy 
seria: “după zece ani de spies noviciat în latrinele 
examenului filozofic”; “lira lui destrântă într'o apoteoză 
de uitare” (e vorba de Jean Richepin); “acest puturos 
$napân”, *caraghiosul impuţit”, “idiotul cu nas împuţit, 
Taxil, este un sub-abject”, “această răsvrătire de nesu- 
ferit a exerementului”, O fundamentală deosebire între 
maestru şi imitator: la Leon Bloy simţi bătăile de inimă 
ale unui profund credincios; de aceea nu vom găsi la Ar- 
ghezi o revărsare de lirism care să întrerupă brusc o 
frază brutală, 


Un exemplu la Leon Bloy: “simplu, €l luase hotărîrea 
să se adâncească, cum ar putea, în această liniste, în 
această contemplare, în acest crepuscul de argint al ru- 
găciunii, care vindecă mâniile şi care vindecă tristeţele. 
Ştia dinainte că singurătatea e necesară oamenilor cari 
vor să trăiască mai mult sau mai puţin din viaţă divină. 
Dumnezeu e marele singuratec care nu vorbeşte decăt sin- 
guraticilor şi care nu lasă să piine la puterea lui, la 
înțelepciunea lui „la fericirea lui decât pe cei cari par- 
ticipă, întrun oarecere fel, la eterna lui singurătate”. 
Leon Bloy era un credincios a cărei sensibilitate religio: 
să era batjocorită de ateismul moral «] contimporanilor, 
de trivialitatea egoismului ca şi de pretăcătoria celor 
cari nu credeau, dar parodiau o credinţă creștină, In 








i acoperi 
adverearul într'o negreală, aşa cum sepia secretează 


această produe- 

ciat. Acest contrast int au 
tare 9 euoneut lg ee ine 
Și N. E 
ee ri He 

în primii ani după! pe poe- 





AT 
ri, asa 
oir 


GARPATII 


TUDOR ARGHEZI 


tul Tudor Arghezi 

I. N. Theodorescu. 
In fond, dealungul existenţii noastre, proectăm asu- 
pra vieţii stări sufleteşti crelate de lecturile noastre 

Dorinţa pe care o aveam de a cunoaşte pe Tudor Arghe- 
zi, de a creia acea comunicativitate de gânduri, de sen- 
timente care formează farmecul unei prietenii literare, 
a născut din citirea romanului lui Camil Mauclair “Le 
Soleil des Morts”, eroul Calixte Armel fiind poetul Ma- 
Narme, Ştiam de faimoasele “Mardis” din Rue de Rome, 
reuniuni literare în casa lui Mallarme, Citind romanul 
“Le Soleil des Morts”, Mallarme care ştia că era descris 
sub trăsăturile lui Calixte Armel, i-a scris lui Mauclair: 
“Sunteţi unul, Mauclair, care m'a observat extraordinar 
de bine”. Servit de o excepțională memorie, Mauclair a 
reprodus, adesea, cu o fidelitate de stenograt cuvintele, 
ideile lui Mallarme, Prin casa lui Mallarme au trecut, 
între 1878 si 1898, toti poeţii şi scriitorii francezi; poetul 
care a dat poeziei puterea de sugestie a muzicei, pateti- 
cul antagonism dintre vis şi conditiile reale ale existenţii, 
folosind expresia inedită, imaginea irizată de ae ca- 
pabile să estompeze conturul precis, sugerând, în loc să 
descrie, mi la făcut familiar şi să'l iubesc Camil Mau- 
clair. Adesea, în anii tinereţii facem false analogii, for- 
țând datele realităţii, şi tot timpul ne încăpătânăm să 
păstrăm această falsă imagine ca să nu distrugem ima- 
ginea pe care ne-am creiat-o despre un om. Era firesc 
ca Tudor Arghezi să'mi apară—falsă, complect falsă ana- 
logie—ca corespondentul lui Stephan Mallarme în poe- 
zia românească, inventator al unei limbi literare care a 
tâşnit cu prospeţime şi vigoare o poetică nouă. 
Eram dornic să'l surprind pe T. Arghezi făcând ca şi Ca- 
lixte Armel (Mallarme) în “Soleil des Morts”, unele con- 
fesiuni asupra secretului artei poetice aşa cum o conce- 
pea el. “Totul este reciprocitate, aluzie şi alegoria, în 
viaţă şi în artă”, spunea Calixte Armel (Mallarmâ). “Cel 
care ar poseda facultatea de a eta imediat toate ana- 
logiile, acela ar deveni artist nemuritor şi în acelaş 
timp psichologul în cel mai înalt grad: deoarece un su- 
Met nu este decât partea dinăuntru a unei forme. Muzica 
nu exprimă niciodată o formă, furtună, câmpie în amur- 
gul serii, sosirea unui erou—ci ea transpune toate aces- 
tea şi nu le dă decât rezultatul emoțional. Descrierea 
care îngreunează literatura 1i este necunoscută”. In aces- 
te rânduri este exprimată estetica poetului poemei 
“L'apr6s—midi d'un faune”, a “Herodiade”—ei. 

Chiar faptul că Tudor Arghezi nu avea prietenii lite- 
rare, că era refractar spiritului de grup, mi se păreau 
indicaţii ale unui temperament individual, orgolios prin 
conştiinţa pe care o avea de valoarea lui, apreciat înain- 
te de a fi it versurile în volum. Dealungul exis- 
tenţii am mas atras de faptul poetic ca enigmă mi- 
nunată a vietii, încercare a sufletului nostru de a se 
smulge din vâscul realității cotidiane şi a se avânta spre 
înălțimile contemplatiei „având nostalgia pamant vi- 
selor. Si Tudor Arghezi adusese în poezie un conţinut 
emotiv nou, temele lirismului eminescian retnoite, acea 
provocare încântătoare avârlită rutinei spre a impune 
noui teme de reverie, spre a da lirismului un parfum 
nou. Tinereţea este însele, id ică de e 


şi mereu Intâlniam pe ex-erodiaconul 


evoc orele 
a ” dor cu toată 
iransfigurare, de înfrumusețare pe e o realize 
memoria noastră cu ajutorul timpului, nu isbutesc să re- 
văd decât aceeaş imagine dezolantă de mic burghez, me- 
dioceru, cu orizont de preocupări cu totul străine preocu- 
pârilor de estetică literară pe care eu i le a juisem. 
Dacă mia surprins lipsa de căldură, de entuziasm, şi în- 
tr'o oarecare măsură opacitatea inteligenţii lui, în schimb 
avea o sensibilitate pisică care îi da o judecată sigură 
în pictură, şi un ț deosebit al fenomenului poetic. 
Toate aceste calități interesante, evidențiind pe poet, 
erau acoperite de băligarul unor preocupări anti-literare, 
railor necontenit imaginea făurită de exaltarea ti- 
nereţii, 


Imi amintesc de o scenă penibilă, dureroasă în care 
1. N, Theodorescu a apărut mai vulgar ca oricând, câr- 
ciumar brutal, de o lipsă de sensibilitate revoltătoare. 
Venise în vizită la el poetul Bacovia cu soţia lui, o femee 
blondă, slabă, sfioasă şi gingaşă, care credea în geniul 
soțului ei. G. Bacovia era aşa cum se descrisese Vilers 
de Isle Adam: “Sunt dintre aceia cari vin în lume cu 
o rază de lună în creer”, Străbătea viaţa ca un somna- 
bul, complect abulic, străin de tot cel înconjura, închi- 
zându-se in carapacea tăcerii spre a nu auzi larma vie- 
ţii care i-ar fi turburat muzica tainică a lumii lui inte- 
rioare. Nu avea tăria să se intereseze de viată în mod 
profund şi vital; complect incapabil să facă ceva, deoa- 
rece viaţa ne obligă să acţionăm ca şi cum ar fi vrăj- 
masa tendintelor noastre spre contem, aţie. Aveai impre- 
sia, după câteva ore în care asistai—dacă se Roata spune 
astfel--la monologul tăcerii lui Bacovia, că îsi scurge zi- 
lele în firicele de plictiseală cum spunea Jules Latorgue. 
E) era într'o stare 


cioare, făcea morală lui G. Bacovia pe care îl învinuia 
apa lene e cneță, ulei : 
cu voinţa de a ri e a provoca reacţiunea poetu- 
lui, Bacovia tăcea, ipri ea, indie ți A 
părea că opune avalanşei 
zi sentimentul inutilei 
tă nu merită agitația noastră. Privirea 
indiferența se revărsa într 












trecute. 
ea i 


maine, . 3 





„Dar ce trebue să facă în afară a 
mănui nimic, Am făcut gresala, e 
că viaţa este i 
implor mila.” 


ȘI ochii ei albaştri erau umezi. Di; 
na plânsul. Mâinele ei albe, iad 


MĂ plâng 
L nu ca să 


doi 
fine, mânpălau pe 

care îşi continua, absent, reveria lui ieste Vugoria 
imagine pertectă de burtă verde avea. 1. N. Theodorescu 
admonestând pe poetul G. Bacovia! Şi miscările, chiar. 
păreau condiţionate de existen A tejghelii, în dosul că- 
reia negustorul își hărţuleşte ce ienţii răi platnici, Cu ce 
vulgaritate a destrămat imaginea pe care o făurisem sub 


i la cărţii “Le Soleil des Morts” a lui Camil Mau- 
clair 


turi de vază ca Mihai Sadoveanu, el este tot - 
rialmente, tot atât de răsfățat FER 8 ip 
Nu prezintă nici un interes roducţia, penei lui argăţi 
după cum nu este de loc plăcut gta, pi talentul resita, 
mătănii celor cari batjocorese pământul românesc, Anun- 
țat de presa comunistă volumul 1907” ca un eveniment 
literar, era tiresc să'mi deştepte curiozitatea, 

In literatura noastră 
să nu se fi inspirat din 
mai pentru Tudor Argh 
In volumul “Versuri” 
literatură și 




























Am isbutit 
ile lui dogoarea re- 
a veacuri de opre- 
udinea intelectuali- 











şi 
ală mono! 


Mă străduiesc să aflu în memorie un nume de poet nul 
cu a cărei producție să compar poemul “1907” şi mi se 
pare că chiar poezia lui Carol Scrob era mai inspirată. 
Cum nu cunosc decât fragmente din ceace a produs asa 
zisul realism socialist, imi este greu să stabilesc un fel 
de erarhizare calitativă în această producţie neliterară. 
Pot, însă, afirma că Tudor Arghezi în *1907” este în cea 
mai ortodoxă linie a “realismului socialist”, neavând o 
poezie, o strofă, un vers care să fie suspectat de deviaţio- 
nismin sensul esteticei burgheze, adică a ceace noi nein- 
tegrați reperismului literar, numin talent. 

Dim câteva exemple de poezie realizată, conform nor- 
mativelor “realismului socialist”, de Tudor Arghezi în 
1907»: 





Ne-am plâns la stăpânire-n deşert, că e mai tare 
Cel burlușit mai bine de pungi în buzumare. 

Nu căuta dreptatea domnească, frăţioare, 

Ta pe ciocoi, ca hreanul, şi dă-l pe răzătoare. 


Si poezia clămpăneşte în rime de această calitate: 
“sat-arat”, “casă-iasă”, “mare-hectare”, “gloabă-grabă”, 
“imaşi-chiriaşi”. Pentru a avea o şi mai sugestivă dovadă 
a unei decăderi literare, fără precedent, reproduc din 
“1907” un sonet. 


SONET 


Pe-Alecu Iliescu partidul liberal 

L-a pus pe Olt i mare, şi uns pe cinci judeţe, 
E cel ce-a spus odată-n Senat, în tinereţe, 
Primatul Rominiei că-i autofecal. 


E d Jă şi față între feţe 

Pta UE 
ea n e, . 

Aegusienti politic şi vrind SE te şi nveţe, 


Nu poate trece nimeni, cum spune el, nici mort, 
ih 
Se Bi îi alt sa gaga 


ma (Urmează în pagina 8.) 





UARPATIA 





Bărbat de mare vază la centru şi la get, 
EI guvernează, neică, energic după chef, 
Cu trei principii: Măta, Te bag şi Ai sictir. 


Giteşti cu desgust, cu tristeță aceste zise poezii cu ver- 
sificație de bilete de plăcintă care vor să fie revoluţionare. 


Boeru-şi dă mcșia în arendă, 

Cui dă mai mult, și are, pe agendă, 

Tot soiul, scris de muşterii, 

Şi gospodari mai buni de puşcării. (Arenda.) 


sau 


Meestrul e şi-un mare gospodar 

EI cheile cămării le poartă n buzunar— 

La tribunal, la Curtea de Apel, 

Caseţie, consilii şi-a minister la fel. (E avocat.) 


Sunt versuri semnate Tudor Arghezi în cea mai pură 
estetică a “realismului socialist”. 

Câte odată, poetul cu pana argăţită are un fel de tre- 
sărire de desgust fală de această tranca-fleanca a versi- 
ficării neentului de simţire, cu tinicheaua rimei în coada 
versurilor (ealicie-alifie, iobagi-nădragi, ani-tărani, afa- 
Tă-ţară, bune-adune, copii-datorii) şi încearcă să dee oa- 
recare vigoare, în stilul articolelor din epoca tinereţii, pu- 
blicate în “Facla” lui N. D. Cocea. Reproducem acest 
fragment din “O răstunare”, 


Un mort ori un rumîn se mulţumeşte 

Cu ce arunci şi pute, 

Dintr'un hârdău şi-o bute, 

Cu mizgă şi cu vărtătură. 

Ciocoiu-i pravoslarnic şi a-nvăţat Scriptura, 
Şiiind că nici o jertfă nu se pierde, 

Fie că brânza-i neagră, fie că-i carnea verde, 
Că sufletul fţi intră-n rai, 

Impărtăşit cu muşiţă şi mucegai. 

Pină la ceruri, lucrul puturos 

Ajunge duh şi fum cu bun miros. 

Dar bunătăţile boerului, de dar, 

Erau svirlite-n bălegar, 

Nici ctinii, învățrţi cu gusturi rele, 
Ne-atingindu-şi nările de ele. 

De hrana lor, a cîinilor, ce vorbă! 

Şă-i mai îndopi cu mămăligi şi ciorbă 


Astea-s făcute pentru porci, că-ncai 

Nu-i de prisos risipa de mălai. 

Clinii mărincă de boierul ştie, 

Căciulile cu moț, de murdărie, 

Şi ce păcat 

Că omul să mănince ca ei nu s'a-nvăţat. 
L-ai ţine toată vița şi fără cheltuială, 
Apoi, să ştii că burta goală, 

Silit întometată, linzmd din ce se-aruncă, 


CELE DOUA ACTIUNI CULTURALE 


TUDOR ARCHEZI 


Când ai terminat volumul “1907”, ai impresia că ai ter- 
minat de mers pe un drum cu gropi, întro câruţă de țară 
şi după ce ai indurat inspirația argheziană a “realismu- 
lui socialist” (plaivazul-obrazul, hărtie-o mie, tă iei-dol 
lei, cercetare-mare, iarnă-povarnă), te scuturi ca de un 
vis urât. Că n'a simţit tragedia răscoalelor ţărăneşti, nu 
ne-a surprins, deoarece nu a simţit-o nici acum 50 de 
ani când era martor—este adevărat—un martor indife 
rent. Ne surprinde că nu a dat acel accent de revollă, 
acel conținut de ură de clasă—că doar acesta a fost nor- 
mativul partidului—astfel ca banalităţile exasperante să 
aită un suflu de viaţă. Poezii sociale? Nu. Literatură? Nu 
O versiticare sub-mediocră care pune în evidenţă penibila 
neputinţă de a creia, şi mai grav, pierderea chiar a meş- 
teşugului arghezian al cuvintelor potrivite. Indiferent ce 
poezie am cita din cele scrise de poetul-cismar I. T. Ne- 
culuţă, care le scria acum o jumătate de secol, are totuş 
un conţinut de emcţie, un accent de sinceră revoltă. Cu 
mijloace literare reduse, Neculuţță a isbutit să creeze o 
lirică proletară. In volumul “1907” versurile se succed ca 
vagoanele goale ale unui tren de mariă care trece prin 
Bărăgan. 

Ca să scap de umilitoarea parodie a paiatei “realismu- 
lui socialist” recitesc poieziile lui Tudor Arghezi din vre- 
murile când muza lui nu intrase servitoare, bine plătită, 
la clubul partidului comunist 


Străbatem iarăș parcul, la pas, ca mai'nainte, 
Cărările'nvelite cu palide-oseminte. 

Aceeas bancă 'n frunze ne-aşteaptă la fântâni. 
Doi îngeri duc beteala fântânilor pe mâni. 


Ne-am aşezat alături şi braţu-i m'a cuprins. 

Un luminiş în mine părea că s'ar fi stins. 

Mă” ndrept încet spre mine şi sufletul mi-l caut 
Ca orbul, ca să cânte, spărturile pe flaut. 


AŞ vrea să reproduc “Doliu”, “Psalm”, dar mă mulţu- 
mesc să repet, cu infinită melancolie, ultimele două ver- 
suri din “Nehotărâre”: 


Deschide-mi-te, suflet, prin şapte ochi de faut, 
Şi cântecul, şi viaţa şi moartea să le 'nnece, . 


„_S'a sfârşit. Prostituarea talentului îşi are ii ; 
inspiraţia, căldura, ritmul ideaţiei, ot 5 dar aa 
fardul meşteşugit pus nu mai poate acoperi sbârciurile 
hidoase ale defunctului talent. Tudor Arghezi, Mihail Sa- 
doveanu şi atâtea alte nume, odinioară înflorind grădina 
literaturii româneşti, sunt folosite spre a amăgi, spre a 
face să se creadă că prezenţa lor indică drumul cel bun, 
Misiunea doc Aettaii-n FI tic redată de Charles Hen- 
e! refața romanului “L'apât n: i- 

tura Mercure de France): aie N odata 
“Petreceam atunci zile întregi la abatoarele dela Vil- 












geti 


er 


lette, ca să studiez lu faţa locului hicrul, în vedere 
scrie Le Sang de Paris, Unul din ghizii negiri psi 
de atunci prin această suburbie a oraşului, ne-a pri . 
cdată ză asistăm la debarcarea dintrun trei a terta 
Trecând prin Marsilia, ci ajungeau din Algeria ja pa 
terminus de neinilăturat. Am observat tăziturile, își d 
din vagoane, ale animalelor lânoase cu lâna nea, ari 
altă, grăbite toate să se desmoiţească din penibilul 4 
îngrămădite trei, 
Ne inspira interes aceste animale seoae f 
1a „ceva masi ravit spatiu, strânse pe pia ai ta 
eşezată perpendicular pe peron ca ş m ni 
un loc i A ză fie ndunute la 
—A! iată pe Iuda care soseşte, ne 
nostru. E 
—luda 
- Desigur, Acesta este. 


O mână scuriă şi grasă a, 

având un clopot la gât. atace ete deea dorul 
elar cu şortul plin de pete de sânge, ca unul mă- 
dea explicaţii vizitatorului: » Ehidul continuă 
—Individul acesta se chi â 

ţi Iul. Veţi vedea, rate agăzaă AUda că râdează pe tea. 
Sc deschide. Atunci, el ia co ea UCR LIRI 
duce din abator în abator pei 
sigur, Va muri de bătrâneţe. 


intormă ehidul 








Merită, în adevăr, 
tind pretul abjeațieip (e A£ăți de viaţă cu 


terview şi lui Mallarme: ac i 
TM Le societatea burgheză Sa, e Se pltasţ pă 
îşi gusta propriul în pentr ARIE se izolează spre 
| ctă, arme, şi toţi i i 
lizeze în libertate eta ab Poeti “cacat FEB rea 





0 normă estetică. Azi, în republica ea 
torul. poetul au funcția berbeculul d ln abată acri 
coniiestă dn Tei niște prostituate ale literaturii cu 


“Je viens, oh, pur silence oftrir mes larmes vaines.” 
(Paul Valery.) 


Piri Ab oiaa a : ȘI 


LEE 






1 DE REDESTEPTARE 


NATIONALA ALE MACEDO-ROMANILOR 


agezat pal crăpături de stânci în jurul cărora 


oare si: Fir aia 
său? 





sunt literele Romanilor ceale vechi”, prin care încearcă 
să unifice graiul Macedo-Românilor cu cel al Daco-Ro- 
mânilor. 

In 1813, la Viena, apare prima GRAMATICĂ macedo- 
română a Profesorului Mihail Boi în a cărei preta 
arată Macedo-Românilor necesitatea de a studia lim 
ler maternă, adăugând că “Românul nu trebue să se ru- 
şineze de limba sa, ci mai de grată să fie mândru”, şi 
Imând în aceleş timp o poziție categorică contra învăţa- 
tului grec Neofit Duca care îndemna pe Macedo-Români, 
prin scrierile sale, să-şi părăsească limba maternă şi să 
adopte pe cea grecească. 

Aceste prime lucrări ale scriitorilor macedo-români 
din sec. XVIII-lea şi apărute în străinătate au fost 
impiedicate de către Greci (cleri laici) de a fi răs- 

dite printre Macedo-Românii din P. Balcanică, iar au- 

rii lor au fost afurisiţi de către Patriarhia Ecumenică 
din jăustanb nepal aşa că prima redcşteptare natională 
i ajunge ținta. 
Însa ac pentru fraţii Ro- 
mâni i, pe Mitro- 
tat o viaţă îm- 
românesc din ace- 








CARPATII 





din M-le Athos, briginaf din comuna pur românească 
Avdela (Pind), aflând de acest apel, merge în Macedo- 
nia alege 12 tineri şi-i trimite la Bucureşti unde, după 
ce primesc instrucția necesară la liceul Sf. Sava, se retn- 
torc ca învățători în patria lor Macedonia, devenind pri- 
mii apostoli naţionali ai macedo-românismului. In acelaş 
an, Apostol Margarit (1832-1903), a cărui părinţi erau 
originari tot din Avdela şi care mai târziu va deveni pri- 
mul inspector general şi fundatorul şcolilor şi biseriei- 
lor romaneşti din P. Balcanică, deschide în comuna lui 
natală Vlaho-Clisura (Macedonia grecească) o altă şcoa- 
lă românească. 


Această acţiune culturală românească a progresat atât 
de mult şi repede, încât la 1900, după o activitate de nu- 
mai 36 de ani, cu toate aificuitţ le puse de Patriarhia 
Ecumenică din Constantinopol şi de Guvernul din Atena, 
Macedo-Românii au avut in P. Balcanică 113 şcoli pri- 
mare, 6 secundare şi numeroase biserici unde slujba se 
oficia în româncşte. 


Acţiunea culturală în Mocedonia a contribuit atât la 
redeşteptarea conştiinţei naţionale cât şi la crearea unei 
literaturi macedo-române, formând cu timpul şi o lim- 
bă literară. Astfel au spărut mai multe manuale, tradu- 
ceri de lucrări religioase, almanahuri, precum şi nume- 
roase reviste ca: Flambura, Fraţilia, Lumina, Graiu Bun, 
Lilicea Pindului, Revista Balcanică, Macedonia, Penin- 
sula Balcanică, etc., în care s'au publiact cele mai bune 
texte din literatura macedo-română ale primilor scriito- 
ri macedo-români, instruiți în şcolile româneşti din Ma- 
cedonia: Mihail Nicolescu, Constantin Belimace, Nuşi 
Tulliu, George Murnu, Nicolae Batzaria, Marcu Beza, 
George Ceara, Ion Foti, Nicolae Velo, Tache Caciona, 
Zicu Araia, Nacu Scrima, etc, îmbogăţindu-se cu tim- 
pul prin contribuţia altor scriitori mai tineri, 


Va să zică, Turcia “păgână” şi “necivilizată” înţelese 
şi acordase Macedo-Românilor încă din 1864 principiul 
libertăţii culturale şi religioase, confirmându-l după 
aceea printr'un decret mare vizirial în anul 1878. 


La 9/22 Mai 1905, datorită înţeleptului şi bravului rege 
Carol 1, a unor tărbaţi de Stat români, a unor diplomaţi 
energici şi patricţi ca Alex. Em. Lahovary, a scriitorilor, 
studioşilor şi patrioţilor macedo-români din Macedonia 
şi România, s'a smuls Sultanului Iradeaua Imperială 
pn care se consacră în mod oficial existența elemen- 

„E are şi în Turcia Europeană, adică în P. Bal- 


„Drepturile acordate prin această Iradea se pot rezuma 
în următoarele; 1) Se recunosşte oficial elementul ro. 
esc ca naţionalitate distinctă de celelalte naţionali- 

in Turcia Europeană; 2) Macedo-Românii vor avea 

ui distincte, bucurându-se de toate privilegiile 

se vor bucura şi celelalte comunităţi creştine; 
comunităţi vor avea dreptul să-şi aleagă din 

i, consilieri ca să-i reprezinte în consi- 

4) Dreptul de a folosi limba lor maternă 

şcozlă şi să numească învățători, profe- 

ri recrutaţi din sânul lor. 


mai sus au fost consfinţite şi prin Cons- 
10/23 Iulie 1908. 








giile de 


turcească din 





"Guvernul din Atena. binecuvântat 
erul grec din toată P. Balcanică în frun- 
iul Ecumenic Ioachim al III-lea au lansat 
nemaipomenită în contra elementului macedo- 
român, omorind sute de Macedo-Români, arzând mai 
multe şcoli şi biserici româneşti şi distrugând numeroase 
comune macedo-româneşti. 


“Patriarhul Ecumenic Ioachim al III-lea începe a ful- 
gera cu anatemele sale clerul macedo-român. Dovedindu- 
SE zadarnice armele spirituale, a recurs la braţul înar- 
mat 21 opresiunei, a recurs la ajutorul bandelor de “an- 
tarţi” (comitagii greci) care au fost în realitate angajaţi 
să sufoce prin sabie şi foc redeşteptarea elementului la- 
tin din Turcia Europeană, De la preotul asasinat la altar 
pentrucă slujia în 
cendiatu 


a română, la satele jefuite şi in- 

e; de la negarea înmormântării creştine, la rebo- 
tezarea impusă pruncului botezat de preotul macedo- 
român, nicPun sacrilegiu, nici un delict n'a fost cruțat”. 
(De Luca Benedetto în lucrarea sa “Gli Aromeni”, Roma, 
1919.) 

“Intreaga neţiune va fi recunoscătoare curajoşilor apă- 
rători ai elenismului pentru lupta întreprinsă spre a de- 
monstra lumii că Macedonia este curat grecească, Exter- 
minaţi pe preoţii, pe învățătorii, pe frunteşii Macedo- 
minaţi ardeţi, împuşcaţi, ucideţi...” (Din Apelul Comi- 
tetului suprem eleno-macedonian, reprodus de C. A. Co- 
lonna di Cesaro în “Note e Documenti”,) 

“Se face cunoscut cetăţenilor că oricine se va declara 
de naţionalitate română sau va trimite i săi la şcoa- 
la română, va fi condamnat la moarte şi pitat.” (Bal- 
dacci Antonio; “Itinirari albanesi”,) 

$ ani şi mai bine (1905-1908) cât a durat aceas- 
ta iai at e sute şi mii de Aromâni nevinovaţi 
au fost maesacreţi. Dar ei n'su renunţat la idealul naţio- 
nal pe care l-au botezat cu cel mai curat sânge de al lor.” 
AC. enace în “Mica Antologie Aromânească”, Frei- 

ti 1952.) 


burg, 
i că ştie i Ioachimii de ieri, de azi şi de 
E sg ir iza enar, autohton în P. Balcanică, 


trecuț de suferini atât de oricâte 
pieăia , , oricâ Ai mai fi cutat, el nu 


ape le iodată la idealul său naţ onal, la dreptul 
său nati Ba vorbi limba matei 


şi de a trăi ma- 





MACEDO-ROMANII 


cau într'un mod integral toate drepturile politice şi civile 
acordate Macedo-Românilor prin lradeaua Imperială din 
1905. Din nefericire însă această perioadă a fost de scur- 
tă durată (patru ani şi ceva), 


Românilor şi în care provincie se găseau cele mai multe 
este împărțită între Grecia, 
Serbia şi Bulgaria, însă aceste trei State, prin delegaţii 
lor oficiali Venizelos, Pachitch şi Tontchett, 1şi iau ur- 


A (Serbi: consimt a da autonomia 
scolilor şi bisericilor Aromânilor ce se vor găsi în viitoa- 
rele posesiuni greceşti (sârbeşti, bulgărești) şi să permită 















































e Episcopat pentru Aromâni, cu facultatea 
Guvernul român de a subvenţiona, sub suprave- 
gherea Guvernului elen (sârb, bulgar) sus menţionatele 
instituţiuni culturale, prezente şi viitoare.” 

La 1914 are loc primul războiu mondial şi prin tratatul 
de pace, unde se confirmă împărţirea Macedoniei, deci şi 
a Macedo-Românilor din această mare regiune. Prin 
împărţirea Macedoniei între Grecia, Serbia şi Bulgaria 
s'a comis mai mult decât o greşală, o mare crimă. 


Articolui 12 al Tratatului dela Sevres din 10 August 
1920 spune: “Grecia consimte de a acorda autonomia lo- 
cală sub supravegherea Statului grec, comunităţilor Vla- 
hilor din Pind, în materie de cult, de binefacere şi de 
învăţământ”. 


Art. 1 din acelaş Tratat spune: “Grecia se angajează, 
ca stipulaţiunile conţinute în articolele 2-8 din acest ca- 
itol să fie recunoscute ca legi fundamentale şi că, nicio 
ge, regulament sau act oficial sa nu fie în contradic- 
ție sau în opoziţie cu ele, nici în contra lor”. 


Art. 8 spune: “Cetăţenii greci aparţinând minorităţi- 
lor etnice, de religie sau de limbă, se vor bucura de ace- 
laş tratament şi de aceleaşi garanţii în drept şi fapt, 
acordate celorlalţi cetăţeni greci. Ei vor avea un drept 
ceal de a funda, dirija şi administra pe socoteala lor 
opere de binefacere, de cult şi de caracter social, şcoli 
si alte instituţii de educaţie cu dreptul de a întrebuința 
limba lor proprie şi de a exercita în mod liber cultul lor 
propriu”. 

Iar reprezentantul oficial al Albaniei la Liga Naţiuni- 
lor, F. Troli în şedinţa din 2 Octombrie 1924, ţinută la 
Geneva, şi-a luat următorul angajament: “In ceace pri- 
veste învăţământul, Guvernul albanez va acorda în ora- 
şele şi provinciile unde există o proporţie considerabilă 
de elemente nealbaneze, de o altă limbă decât cea ofi- 
cială, înlesniri pentru a asigura instrucţia în şcolile pri- 
mare în propria lor limbă”. 

“Aceste stipulaţiuni— declară F. Noli, care în prezeni 
te = pir E Ortodoxe Albaneze din USA— 


ducem citatele de mai sus de a do- 


constituesc obligaţii de interes internaţional şi vor fi 
Pe ri carenta Ligii Naţiunilor.” 
AM : n 
ti balcanici, că 
ales oa Soyinis e: E, 









“cortină de fer”; Statul Tomâ. 
i ; ir 
mânilor— rămânând dincolo de aceata ag Ceea Ro- 


unui Episcopat Ortodox Român în Macedomză aa mas 
, i an 
sa opus cu Înverşunare Patriar. 


menică din Constant nepol. 
incpol. Cu ace, 
una din cauzele A E 


Ecumenici din C-pol erau preocupați și sau Ocupat mai 
nai decât de religie: cum ă facă Grecia 
Iar, și “i Brecizeze şi pe celelalte naţiuni creştine-orto- 

in Balcani, mai ales pe Macedo- Români. Şcoli noi 


nu Sau permis a se înfiinţa, c 
s „ cu toate cei 
curat româneşti au cerut acest lucru 9 EA Ram 


Realitatea este că sub « ăgânii” 
P. Balcanică mai multe scoli i pu 


mâneşti, că au 


Iată bunăoară nişte declara ii publi 
zentanţi ai Greciei actuale: piere ap == i 


„Mi izepolitul Ioachim 
nastir) a sărutat pe toţi (comitagii), i-a binecuvântat şi 
le-a dat deslegare pentru toate păcat, i & 
pi aab apeleaza e, Denta păcatele şi crimele vechi 


“Trebue să facem aşa fel ca să nu mai existe minori 
tăţi etnice în Grecia... Români şi românizanți. Bulgari și 
bulgarizanţi, nu există şi nici că trebue să existe: toţi 
trebue să fie greci. Şi dacă nu vor, sau vor să fie răi 
2 VOL jaqeau loc printre noi”. (Ziarul grec “Nea Alithea”. 

ilie .) 


“Rau s'a făcut că sa recunoscut prin tratatele şi con- 
Yenţiile dela Bucureşti protecţia română asupra prea 
Vlahilor.. După eliberare, toţi trebuiau să tie luaţi şi 

actualei aventuri din Grecia (războiul 





tăţenia greacă, de îndată, gonindu-i cu 
(Prof. şi fostul Rector al Univer- 
askalakis, în ziarul oficios “Eth- 


“După noi minimum care ar fi trebuit făcut era de a 
transfera (minoritatea macedo-românea b; 






t slavi el în d - 

re”. (Daskalakis, în ziarul grecesc “Atlantis” din New 
ork, 13 Iulie 1952). 
“Prin câteva decrete de interzicere a folosirii limbilor 
străine, Statul ar putea apoi interveni prin mijloacele 
legale ce are la dispoziţie, făcând să dispară orice dife- 
renţă de limtă, îndepărtând astfel orice pretenţie de in- 
terferenţă străină în interior pe baza angajamentelor ce 
rezultă în mod regulat din tratatele internaţionale”. (Sot. 
Kotzamanis, fost Ministru grec: Ethnica Zitimata, Ate- 
na, 1954, p. 45.) 


“Pretutindeni minunatul cler grec în frunte cu Pa- 
triarhul Ecumenic a luat atitudine ostilă împotriva şco- 
lilor de propagandă străină (românească). Clerul grec, 
gardian vigilent al intereselor noastre neţionale, s'a alar- 
mat (de progresarea şcolilor şi, bisericilor româneşti) 
şi a intervenit în chestiune” (prin bande armate, omo- 
rind sute de Macedo-Români). (Ministrul grec Ev. Ave- 
roft: I pulitiki pleura tuo Koutzo-Vlahikon zitimatos, 
Atena, 1948, p. 29.) 


“E vorba de acei Cutso-Vlahi pe care propaganda ro- 
mânească îi otrăvise în aşa hal, încât să-i facă să tră- 
deze şi să urască Grecia, să studieze în şcolile creiate 
după tratatul dela Bucureşti, să se roage în biserici în 
limba română. De multă vreme, într'o serie de articole, 
am insistat c'ar trebui întreprins ceva radical pentru a 
lichida odată pentru totdeauna această periculoasă si- 
tuaţie (a Macedo-Românilor), recomandând următoarele 
măsuri: cei cari doresc să mai rămână în Grecia, ar tre- 
bui îndepărtați din regiunile de frontieră, mutaţi în in- 
sule, în Peloponez şi in alte păiţi din interiorul ţării, 
unde să se stabilească pentru totdeauna, iar cei cari sunt 
rău dispuşi şi incorigibili (Vlahii cari n'2r accepta să se 
grecizeze sau să se mute în insule şi Peloponez) să fie 
obligaţi a părăsi Grecia, fiind consideraţi ca dislocaţi pen- 
tru totdeauna din ţară, fără drept de relntoarcere”. (Das- 
kalakis, în ziarul “Atlantis” din Iunie 1956.) 


ică, a doua acţiune culturală şi de redeşteptare 
notă z în Macedo-Românilor, pornită din Bucureşti la 
1860, de către personalităţi marcante daco-române şi ma- 
cedo române, precum şi de însuşi Guvernul român de 
atunci, în frunte cu Domnitorul Cuza Vodă, a fost între- 
ruptă—profitând de situaţie—în anul 1944 de către Sena 
lele Guverne balcanice. călcând în picioare două Tratate 
Internzţionale făcute în 1913 şi 1920. aa şi PER 
piile de care e câlăuzită prezenta Organizaţie a iu- 
nilor Unite (ONU). 
Aceasi « une, care în preaeuh este întreruptă, se va 
relun tata cdată eu căderea blestematei “cortine de 
er”, care nu va întârzia să cadă. 
ci, dat fiind că pe actualul Guvern “ro- 
ăn: rapire ti nu-l a Îateresează românism 
ar ca locul lui să fie luat de toţi Românii liberi. 
APARUcĂ, şi salvarea românismului de pretutindeni, 


datorie pe care trebue s'o facă orice Român 
o "pogoane ae near y i 


d 


V. PINDEANU 


CENTENARUL TIMBRULUI 


1858 za EXPOZITIA FILATELICA 


" CARPATII 








Cifre mici Citre mari: 
LILOACE de a străbate teritoriul Prin- 4008 oficiul Galatz 5085 oficiul Galatz 
cipatelor Române, au existat din cele Sa aaa Braila 5087 4 Brăila 
mai vechi timpuri, așezarea geografi- 4015 sd Sulina 5099 p: Sulina 
ci 4017 Tulcea 5102 Ţ Tulcea 
Ş 5138 a Constanța 
= hiul Continent Poştele greceşti au utilizat din anul 1881 până la des- 
y n sensul de transport or fiintare mărcile poştale tip “MERCUR” obliterate fie 





în ţările noastre 






cu ştampile purtând în caractere greceşti denumirea 1o- 
calităţii de expediere ca “BOICOIRESTI” sau “IBRAILA” 
fie cu ştampile în formă de romb punctat având la mij- 
los în cifre numărul de ordine al Oficiului respectiv 
Se cunose astfel următoarele stampile: 
101 oficiul Brăila 
102 Y Bucureşti 
Poştele ruseşti au utilizat mărcile postale ale Levan- 
tului rus obliterate cu ştampile având în caractere slave 
localităţilor de expediere. Sunt extrem de rare. 
Pe lână poştele de spre care am amintit mai sus au 
mai funcţionat între anii 1865-1875, în toate porturile ro- 
mâneşti ja Dunăre, oficii poştale particulare aparținând 
Societăților străine de navigaţie fluvială, care asigurau 
traficul poştal între aceste porturi şi porturile celorlalte 
țări riverane. 
Cităm astfel mărcile postale emise de către “Erste K. K 
priv. Dona -Dampischiffahrts- Gesellschaft”, care se gă- 
sesc obliterate cu stampile purtând denumirea tuturor 





XVIII 


Rt. 














abuzuri 








de tran porturilor româneşti la Dunăre, precum şi “LOCAL POST 
mi idea căl rancez KUSTENDJE & CZERNAWODA” emise de Soc, de navi- 








căruță uşoară, care 
msportată pe umeri”, iar 
1 cutie neacoperită, groso- 
largă de cioare şi lungă de trei. 







gaţie Lianos et C-ie. din Constantinopol 
Circulaţia poştală luând o mare desvoltare, Guvernă- 
mântul Moldovei a preluat în monopol, la începutul anu- 
— 1858 sepia atarea întregei reţele a serviciilor de poştă a 
7 ouă osii de n. Pe fundul ei iligențelor şi după exemplul marilor State din Apus, a 
pe ha trebuie 3 Arii când ordonat să fie fabricate primele mărci postale. 
A bul eu strigătul şi p iturile lor de Născut din necesitatea de a asigura recuperarea taxelor 
a nu fi asvariit afară de smucitura pornirii Sosirea M. Sale Regina Bulgariei. prevăzute In tarifele poştale pentru ci aţia corespon- 














denţei între diferitele părti ale lumii, iar mai târziu ca o 
înlesnire a imensului trafic postal pe care civiliția gi 
progresul l-au atras după sine, timbrul postal sa impus 
din primul moment ca cel mai ingenios sistem pe care 
omul l-a putut scorni pentru atingerea obiectivelor amin- 
tite 

Iniţiatorul lui, Sir Rowland RIL n'a prevăzut niciodată 
rolul pe care aceste bucățele de hartie colorată vor ajunge 
să-l joace în secolul XX 

Dintr'o chitanţa oficială, mai mult sau mai puţin artis- 
tică, de primirea taxei datorate pentru serviciul prestat la 
expedierea și transportul scrisorilor, timbrul tal sa 
transformat astăzi în cel mai eficace şi pătrunzător sistem 
de propagandă politică, socială, culturală, economică şi 

















naţională, constituind, pe drept cuvânt, istoria în imagi 
Ca și în trecut, Ri a secolului nostru 
Se zl cmd Strâzne inspirate de stema Ţării, aleasă după cum spune legen- 
E7ecegti şi da de Dragos, inlemeetorul Principatului, c la o vână- 
- în arii 1060. când au toare, urmărirea unui zimbru l-a făcut să descopere fru- 
pe ro pe arbitrar eta museţea plaiurilor moldovene, primele timbre româneşti 
nu Sub Guzeranilatea Porţi sie Moldovei, reproduc în medalion un cap de zimbru şi 
arie Eomaenet porenpondateiței tnăresie "poarna postală”. emblema sirăvechiului serviciu al dili 
Penpertive. etăiternte pază gențalor. având de jur imprejur, scris în caractere chiri 
| p--] Daeteiter române! lee, PORTO SCRISORI 
ermedințate direct ln oteiie e i Astăzi, capetele de zimbru ale Moldovei, su ajuns fai 
: am be 
pă “BUCARBET VALACRIA” sk moase în toată lumea şi constituie mari rarităţi tilatelice 


pentru francarea corespondenţei interne, ti- 
valul lor a fost foarte mic pentru fiecare din valorile de 27. 
54, 8i sau 108 parale, care alcătuiesc prima emisiune, 


| 
: 


i 


[i 
: 
i 





| 


Din acestea, fnarte puţine au Nat, pupenniagai până 

prin 
constituie, pe bună 
tilatelice 


CARPATII 





AL MOLDOVEI 
- 1958 


1944, Trădarea Neamului ro; e 
ghiarele Rusiei sovietice. îi Eat în 
1947, Abdicarea Regelui Mihai I 
Populare comuniste române. Incepi 
româneşti. 


POSTAL ROMAN 


MADRID - 10 MAI 1958 


Din păcate nu s'a transmis nici o coală originală, deo 1940, Revoluţia naţională şi 

4 , şi fuga tiranului rege Carol 

pg Datu sa pierdut în apele Buzău- al II-a. Urcarea pe tron a Reelui Mihai 1. “zona 
2 pa = MEA pOr ării arhivelor poştale dela Iaşi 1941-44, Cruciada anticomunistă, eliberarea provinciilor 


1 după unirea principatelor. „ietică i 
IA eucuzegli n 1858, p patelor, iar din ehs E Ea aăuieiică şi epopeicele lupte dela Odesa, 


Şi crearea Republicii 


» numai câteva exemplare din va- utul sovietizării vieții 




















NăDAL cu ata 
stnanau e 
BOUVUONCULUB 
d ORURIL VIOI 
mu 





pia a - 
1868, şi “Princip Unite”. 1869; Emisiunile Domnitorului Cuza. 

1948, Constituirea primelor comitete româneşti de luptă 
pentru eliberarea Patriei subjugate. 

1956, Primele încercări de confederație economică a 
Europei vestice şi de cooperare cu URSS în detrimentul 
țărilor ocupate în Est. 
1958, Apariţia spectrului coexistenţei cu Sovietele ba- 
zată în permanentizarea statu-auo-ului determinat de 
Yalta, Teheran şi Postdam şi cu sacrificarea țărilor de 
dincolo de Cortina de fier, etc. 

-.. 

Comemorarea filatelică a unui secol dela emiterea pri- 
melor timbre poştale a fost făcută în fiecare din le 
care au ajuns să sărbătorească această memorabilă dată, 
cu fastul pe care evenimentul il impune. 

Expoziţii internaţionale de măreţe proporţii, publicitate 
afluentă de iniţiaţi, de public, burse şi reuniuni comer- 
ciale pe plan international, constituiesc obicinuit cadrul 
manifestatilor provocate de “idea” genială a englezului 
Sir Rowland Hill. 

Organizarea acestor manifestări constituie totdeauna 





Cu excepţia francezului Speraty, care a reuşit acum 
câtiva ani, să dea cele mai perfecte reproduceri, prin 
pictură, descoperite însă până la sfârşit de speci şti, 
Testul sunt destul de grosolane şi uşor de identificat. 

Apariţia acestor timbre coincide cu secolul cel mai fră- 
mântat şi mai măret, am putea spune, din viaţa popo- 
rului românesc, deoarece în el s'au putut regrupa în mă- 
nunchiul dacic toate provinciile românești smulse dea- 
lungul veacurilor de furtunile care s'au abătut asupra 
“Daciei fericite”, înscriindu-se şi paginile glorioase sau 
triste pe care aceste hârtiuţe le înregistrează şi din care 
putem aminti: 

1859, Unirea Principatelor Moldovei şi Munteniei. 








Tabloul emisiunilor de Rropagangă a le Com. “România 
iberâ” 


Emisiunile moderne 


1864, Crearea Principatului României. 


1868, Aucerea la tron a familiei Hohenzollern. 

1877, Războiul de Aurie petilletă. Ş 

1881, Crearea Regatului României. 

1891, Apariţia primului timbru comemorativ în lume 
jubileul ae 25 de ani de domnie” ai Regelui Carol 1, 

1913, Războiul din Bulgaria pi recucerirea Dobrogei. 

186, Eezipolyl de eliberare al fraţilor din Transilvania, 


$ ucovina, 
i , Unirea tuturo vinciilor româneşti şi cr a 
pe ze, tu cer gelu Ferdinand 1. cui 
33, EropsEtul erobont a maslăt ore CAL AI Wa. 
Bi Nord Pransii- 
gel 


„d85 ru Gpirisiet 


j 





robleme chiar şi tru ţările bogate ale Apusului, 
, A te gândi să iza ceva în exil e de domeniul uto- 
piei şi totuşi sufletul românesc şi dragostea de Neam a 
compatrioţilor din Spania, au reusit acest miracol. 

Revista “Madrid Filatâlico” din Mai curent scrie: “Co- 
memorarea în exil a Centenarului timbrului poștal ro- 
mân al Moldovei printro expoziţie filatelică retrospec- 
tivă este o adevărată ispravă ce trebuie relevată şi Co- 
munitatea Românilor din panda trebuie felicitată pen- 
tru splendoarea realizării ş 

Ziarul “Ya” No. 6.151 din 11 Mai curent scrie: 

Eznogiţia Centenarului timbrului Moldovei, instalată 
in sala de festivități a Palatului Poştelor şi Comunica- 


succesul înregistrat”, 


(Urmează in pagina 10.) 


10 


iilor reuneşte un tuperb ansamblu de minunate exem= 
plare de extraordinară valoare filatelică de timbre ro- 
mâncşti, reprezentând două ctape 

n Mai 1858 până la 1044 şi a doua 
tăzi reunind originalele vignete poşta 
tetul de luptă pentru România liberă” 





rima dela apariţie 
ela 1945 până as- 
emise de 






Com 





Tricolorul românesc jâlfâie alături de cel spaniol, 


Sunt spicuiri ia întâmplare din nenumărate cronici pe 
care presa spaniolă şi de specialitate le-a închinat Ro- 
mâniei cu acest prilej. 


reşti, i 
Mai a anului curent, 


de Comunitatea Ro 


tomugszate OEICIRI e ziva de 10 








ionale 

Aceiagi revista “Madrid Fiatelico” constată că -expo 
ziţia nu a fost numa! un eveniment f lic important 
ci şi o reuşită reuniune a bunei societăţi madrilene. ac 





ARTA ROMANEASCA VECHE IN 


Basarana a fost intotdeauna româneasca și a rămas 
poi menecul jobior în feipul pator. o-aută-do ani de ecu- 
paţie rusească. și-a pâztrat caracterul, limba 
E Dovada cea nai elocventă ne 





CĂARPANII 


CENTENARUL TIMBRULUI 


tul filnd oficiat în prezența Majest 
a Bulgari foştilor ambasadori span 
reprezentanţilor diplomatici actuali la 





Sale Regina Ioana 
li în România, a 
Madrid, înalți 









CENTENARUL TiMBauLui 
POȘTAL AL MaLoave! 


030 2 308 ARE 0 | 


EXPOZIȚIA FILATELICĂ ROMÂNĂ 
EX POSICION FILATELICA RUMANA 
MADRID 10-18 MAI 1958 
RIMER DIA e FI25Y DAFT Dr 1$sug 


demnitari ai Statului spaniol, colonia română şi numeros 
public şi filatelişti.” 
In cuvântările rostite, atât Directorul General al Poş 


telor cât şi Marchizul Prat de N: au făcut elo- 

piul virtutilor de care Neai esc a dat dov: 
ieruna, urana 0 Erabnie thire la libertatea și 

Viaţa creştină de care este pe nedrept lipsit aatăz 





In 40 de vitrine mari au fost expuse admiraţiei pubii- 
cului spaniol colecţiile româneşti grațios puse la dispo- 
ziţia Comunităţii de către Dnii George Antoniadi, Luis 


Până în 1812, când Basarabia a fost ocupată pentru 
prima oară de către Ruși, nimic rusesc nu a existat în 
uceastă provincie, nici o urmă istorică sau arțistică, în- 


Beneyto-Marti, dosă BHoras 
Pedro Monge, Julio Martine: 
Con Mircea Pătru, ete 
inci vitrine cuprindeau emisiunile de Topa 
e i e pagandă ale 
Românilor liberi „cartoanele apel lansate 2 eee dată 
sI scrisori din lumea întreagă circulate, x 


Feliu, Constantin Fâltofani, 
z, Dna Chiriachița Tonescu, 


având alături de 


ZI | 


francatura ţării respective 
nilor din exil 


Acest ansamblu a fost prezentat ulterior şi la Expozi- 


timbrele vignete ale Roma- 





a României şi obiectul come- 
fie redrodus în clișeul alăturat 
A distribuit gratuit vizitatorilor. 


BASARABIA 


sunt opera domnitorilor Moldovei; bisericile şi mânâstirile 
sunt ctitoriile lor sau ale boierilor moldoveni (1). 

In 1812. Ruşii au găsit in Basarabia 775 de biserici şi 
puţin Sp Apă aceia, cea mai mare parte au căzut în 
ruină, dintre ele dispărând complect: după un secol 
de sclavie, nu mai rămâneau în picioare decât 104. BI- 
serica cea mai veche, Sfântul Ioan, din Cetatea Albă, 





şi un carton de propagar 





Stâlpi de tema ai unei vechi case din Chişinău. 


dela ul secolului al XIII-a. Multe aseză- 
i €enerozitații domnitoruor au urmat 


datează UI 
ră As: iu Astiel: mânăntirea ai 
iai a et 


CARPA 
A AA i, “ 


TAKEY-LONESC 


CE 












N Iunie aril trecut seu împlinit 25 de 
ai de la attea îvi Take Ionescu 
O întecțe Sidi 1-a făpua la . 
pe mergepiate: avea 64 de zh 

De la un crpăt si țării până la cel - 
sit, în crape ea și în satele cele mai 
depărtate, bruscă ini daparițe e 
întristat Jamea toată. N, Iorga în “Me 











- e să ştiți—și actazta e consilierea muta 
mioriile” sale seri "1nmormâniarea lacru vă va fi cu mepulicță: să câți în pi 
Ii Take Ionescu mai strălucită guvernul a câzut. Dar not guvern, de she 
A ca aces a regelui 17, re (Martie 1482) cu conservatorii Th Home 
Generaţia de azi se poale întreba, Maiorescu, a tretrait să infrunte văsegaleie său E 
cu drept cuvânt: ce bărbat a fost ar țărăânimei, ajură în stare de piâns, în jude Munte 
la care 4 lăsat în urna ini o ea de largă şi adânci ermw- nici. Probleme îti și grele apar ja orizont. Camera a 7 p p e, 
ție: ce înaigiri și câtă admiraţie au putut explica dolii | fost din nou dizolvată. inirângete totală peritru Urali eri 10, iai ezita decie a aa aie Matte o 
națicrsl cu cate a fost comduz la Mânăstirea din finaia Take Iomesca sa ales deputat ca independe Alei se îti ate 30 ffbebare: 
în frumosul cavou ai familiei unde odihneşte şi azi? de ia tribonă, cu tot curăyul, că răsenalei simi mise o zf ip Pesti 
Aproape 40 de eri de viață pratlică el a răspândit în — datorite mizeriei, lar ru Imatigațiilor rusesti, Ri : mn pl pe pap 
tung și în lat, ja cei mari ca și la cei mici prețuirea câ- În acest succizi articol, fireşte, sunt nevoit să tree în 
torva din înscpirile lui de căpetenie, însugiri clare, sim- revistă numai actele mai de seamă ale omului politie 
pie, impreticmante, pe care cri-cine—mare sau mie-—le Iri va îi, deci, iertat, că negiijez multe din ele. i 
înțelegea şi le admira; era de o mare inteligență, era de In 1891, când împlinise 22 de ami, Lascar Catargi, ge- 
hi bare talent, eta de o tare putere de muncă și de o ful venerat al conservatorilor, oferi lui Take lomesca Mi- 
mare burătate, de o bonătate cuceritoare, Iar publicul nisterul Culteior şi Instrutț, umei Putiice. Um pas mare şi 
cei mare nai piia că “Tăchiță, gură de aur” mu era fin hotărâtor în viaţa sa politi.ă. EI seturibă, imediat, teze. 
iomgtii a8 pa 0 uneia PI Poiana iara ati Emirate eoratenăncatat 
D stia munces e zilnie pentru i şevalelor îi j 2 
ași mare roi că murind mu a lăsat pt 4 univernitare, a clădit Facultatea Piri de î4 Co me ferim cra mezat 
sul, Sa pâioua înţeles «i vorbei. Şi aceasta mu — troceni, institutul de Anatemnie din I£şi, este om întreg care e car e ce oi 
putiic de Bele-Arte tot din laşi ca rit, mu este sufiet care să fi ieșit zaare de ie 
tari 5 















































12 Paris—student neobicinust 
Barou, şi, fără întârziere, 


rate 
asperându-le mizeria. Nemulțamirile 
Seat, spe Dica aaneată pe tape sa, 
Intrarea lui în viaţa politică, în anul 1221, luna Mal, oldovei s'a co! 
epineidea cu marele eveniment istoric, Conferința din i. Generalul Averescu a fost ci 
unde ar i C. Brătianu, cu tot pis 
victorios 1 , pierduse Sudul Basarabiei; = 
, însă şi cu alt mare eveniment sărbătorit trei 4 , = ee Ț a ci ne-ar RE 


zile n, râpă, de tot poporul rormâmese oclamarea Re- 
"poteoza n firagiere! ari româneşti. 


NCEPE acum capitolul cel mare, venimente- 
Eu măerăra dtorie îl miata îă Take imeez eaat Epir şi 
i şi [ă activită! 

care n'o pot compara cu a nici unula din conti E 


| 










Rap 
sea 
sa 
i 
sh 
şi 
id [3 
i pă 


R 
i 
: 
d] 
CI 


ij 


i nvinsă, se bucura încă de mulţi şi 





12 


CARPATII 














adâncul ființei lui, trezirea că marii strămoşi îl chiamă. 
Şi a răspuns. Nu pot, oare, să spun că Take Ionescu e un 
mare, un adevărat european?”. . E 

Anglia, de asemenea, îl cunoştea bine. In fiecare vară, 
el se ducea acolo, invitat la diferite castele unde avusese 
ocazia să cunoască mulţi oameni politici şi legase trainice 
prietenii cu dânşii. Nu ar fi fost, oare, firesc ca Brătianu. 
cu totul necunoscut în străinătate, să nu se priveze de 
preţiosul concurs al inteligenţei şi relaţiilor lui Take I0- 
nescu? N'a făcut-o spre mirarea generală 

Şi cu toate că Brătianu a plecat supărat de la marea 
conferință, România Mare tot sa realizat. Şi la cei 
137.000 de km. pătraţi, cu vreo 6-7 milioane de suflete, 
s'au adăugat cele trei provincii, împlinindu-se 304.000 km 
pătraţi cu 18 milioane de locuitori. Un grandios vis deve- 
nit realitate. E 

Take Ionescu a supravieţuit acestor evenimente numai 
trei ani. Repede, după unire, a pornit la drum ca să cu- 
noască Transilvania. A întâlnit pe Iuliu Maniu, pe A 
Vaida Voivod, pe V. Goldiş, pe Cicio Pop. A vizitat oraşe 
pe care nu le văzuse încă, şcoli şi biserici seculare româ- 
neşti, Sa întors transfigurat. Se apropiau sărbătorile 
Paștelui, sezonul Italiei. La Neapoli, destinul a vrut ca el 
să cadă bolnav, şi să moară la Roma, în Iunie 1922 La 
înmormântare, Ionel Brătianu, prim-ministru, deşi bol- 
nav, a ţinut să vie în rotonda Ateneului şi să rostească 
un cală discurs funebru, lângă sicriul adversarului lui 
politic de totdeauna: “In înfăptuirea României Mari, se 
va spune totdeauna şi cu drept cuvânt: mare a fost par- 
tea sa”. Când au ieşit aceste vorbe finale de pe buzele 
marelui orgolios, o mirare generală s'a văzut pe feţele 
celor prezenţi. Dar mirarea a fost în favoarea, nu în de- 


favoarea orgoliosului. 


&. due 


Oratoria lui Take Ionescu. N'aşi putea spune care din 

calităţile cerute oratorului predominau la acest om de 

Stat. Era frumos, era neobicinuit de simpatic, de o foarte 

vie inteligenţă, de o bogată cultură, cu o memorie care a 

servea cu fidelitate, o uşurinţă de improvizare, căreia îi 

dădea intensitate căldura convingerei. Dar e greu să în- 
cerci a descrie un orator; chiar Take Ionescu spunea: 

“elocinţa e cea mai ingrată dintre arte, căci ea piere oda- 

tă cu artistul. Pentrucă elocinţa nu stă numai în şirul de 

vorbe care ne rămân în minte, ci şi în mişcare, în glasul, 
şi mai ales în acea legătură misterioasă dintre cel care 
vorbeşte şi cei cari îl ascultă, singura legătură care dă 
oratorului acea stăpânire peste suflete, fie chiar pentru 

o clipă”. 

In dezbaterile parlamentare sau la bară, riposta lui 
deşi instantanee avea o lipsă: nu putea suporta ironia 
"şi nici nu avea darul să, încrucişeze spada cu un ironist. 
De aceea la Cameră, ironia unui G. Panu îl turbura, 
uneori îl învingea. Repede, însă venea verva elocinţii h 
plină de idei; venea peste ironia adversarului valul fe! 

„ mecător al talentului care ştergea totul. Nu avea o voce 











atul i a envintele. 


şi stridentă a lui Titulescu. dar nici nu atingea frumu- 
SEjea yocei iul Marghiliomun său & lui Delavzar 


lui era rapidă, uşoară şi plăcută, curgătoare şi mai tot- 
ălzită de simpaticul său surâs. Nu şi scria dis- 

lung timp, mai ales în ocazii mari. 1 
Ja plimbare, ziua ca şi noaptea. Adesea, 
biurou luminos din Str. Atena, 25, se plim- 





Iulie 1941 





Acum noi suntem în avangardă... Soarele apune în 
nori, ascunzându-se după o geană de pădure. Liniştea 
nu-i turburată decât de trapul cadenţat al cailor. Ne ui- 
tăm inainte, în dreapta, în stânga având parcă impresia 
că fiecare vâlcea, fiecare boschet ascunde o taină,.. Ne- 
ura serii se lasă încet încet... 


E intunerec bine când ajungem la Nedăbăuţi... Intrăm 
An price, curte: E Aso iapa da, ae şi casa, Prin fo- 
deschise vântul suflă'n perdele, fluturându-le fu- 

Tar. Micii un ungher, o pisică sare speriată răsturnând 


“Inainte!” Răscolim, rând pe rând, curţi, coşere şi case. 
t ȘEF 4 ufionătoare ati Eiaea, Zadarnic cau- 
unii prin : gi păsările lipsesc. Fără ca nimeni 












MARSUL 


"TAKE IONESCU 


ba tăcut, gânditor, de la dreapta la stânga 
za la masa de scris şi pe o foaie albă scria 4 
ducătoare, fixate definitiv în mintea lui 

Mulţi oratori—şi chiar dintre cei ma. i 
pildă—fşi scriau cuvântările. La noi a! fie Rae, Ale 
desi îţi părea că improvizează. Când 1şi organiza discur- 
sul Take Ionescu era preocupat, mai ales, cum să treacă 
pe nesimţite de la o idee la alta. Dorea să alunece aşa de 
fin, aşa de abil încât auditorul să nu simtă de loc tran- 
ziţia. In orice discurs, dorinţa de a reuşi în această abi- 
litate retorică 11 preocupa îndeosebi. Discurs scris făcea 
numai la înmormântări. Spunea că aceste cuvântări nu 
pot fi salvate de banalitate de cât printr'o formă literară 
impecabilă, pe care nu o poţi atinge improvizând. Aşi re- 
produce în acest gen de cuvântări, cuvintele pronunţate 
la moartea vajnicului orator Al. Lahovary, podoaba par- 
tidului conservator, pentru care avea o adâncă admiraţie. 

“Trei zeci şi doi de ani a fulgerat glasul lui cel puter- 
nic. In timpuri de slavă, ca şi în ceasurile cele negre, 
mâinele lui zdravene au stat aşa de înclestate pe steagul 
conservatorismului român în cât conştiinţa publică nu 
mai putea să deosebească steagul de stegar şi azi lacri- 
mile ce ne podidesc curg şi pe unul şi pe altul”, Iar mai 
departe: “ceace era mai mare si mai frumos în elocin- 
ţa lui era el, Era omul frământat de patimă, de patima 
nobilă a binelui, dar de patimă. In treizeci şi doi de ani, 
el n'a trăit viața unui om, el a trăit viaţa unui neam”. 
Şi e locul să reproduc şi partea care priveşte elocinţa, 
fiindcă n priveşte şi pe el: “A strălucit ca nimeni în 
cea mai ingrată dintre arte, în acea care piere odată 
cu artistul; pentru că elocința nu stă în şirul de vorbe 
care ne rămân, ci în mișcare, în glasul şi mai ales în 
acea legătură misterioasă dintre cel care vorbeşte şi cei 
cari îl ascultă, legătură ce dă oratorului cea mai pretio- 
asă dintre stăpâniri, stăpânirea peste suflete, fie măcar 
pentru o clipă”. 

Take Ionescu aducea la bara Justiţiei aceleaşi calită- 
ți cu care strălucea în politică: rapiditatea intelegerei, 
puterea improvizaţiei, claritatea inainte de ori ce şi fru- 
museţea. formei. Era sintetic. Nici odată nu pleda mai 
mult de un ceas. Alegea partea esenţială a procesului şi 
înlătura inutilul. Oviectiv şi onest în expunerea faptelor 
ca şi în expunerea doctrinară a tezei; iată pentru ce era 
cel mai căutat avocat dintre taţi. Când ieşea din guvern, 
lua chiar a doua zi servieta de piele a Baroului şi urca 
scările somptuoase ale Palatului de Justiţie. Ce liniştit e 
omul când are o profesie pe care o iubeste. 

Apariţia lui în Palatul de Justitie făcea senzaţie şi plă- 
cere, deoarece, chiar faţă de colegii lui modeşti avea o 
atitudine cordială şi un cuvânt amabil pentru fiecare. 
In lumea magistraţilor se bucura, cum e firesc. de un 
poata deosebit, datori ştiintei, talentului şi probită- 

pe care o aducea în (pb ir ui. Lucru straniu, 
tocmai el nu a fost, nici odată ministru de Justitie. 


apoi se age- 
-5 idei con- 





ti Păi Aa 7 pie nărage i 


Bunatatea lui. In bogăţia de însuşiri ale acestul om 
exceptional, este aceea în fața căreia “trebue să înge- 
nunchi” cum spunea Victor Hugo. E bunătatea lui sufle- 
tească. Activitatea agitată de fiecare zi, vâltoarea lupte- 
lor politice îm care dai şi primeşti lovituri în fiecare 





dintre noi sto mărturisească, simt ca aceiaşi întrebare 
frământă pe toti: Dece acest pustiu? 

Spre centru, într'o curte răvăşită, tăciunii unui camion 
mistuit de foc luminează lugubru. Călcăm pe hârtii şi 
pe dosare pe jumătate arse: Regatul României, Primăria 
Municipiului Cernăuţi. In dosul unor uluci: trei cadavre; 
sunt trei ţărani români, bucovineni, cu bondiţa tivită cu 
negru şi iţarii'n creţuri. Prăvăliţi cu faţa'n jos şi cu mâi- 
nile legate la spate, toţi trei poartă'n ceafă împuşcătura 
caracteristică. Cine sunt? Cum au ajuns aici?... Asta-i 


treaba altora!... 

“Inaintarea!” Satul pare nesfârşit de întins, Lăsăm în 
urma noastră uliţi şi fântâni. Minune! Contrar obiceiu- 
lui, niciun soldat nu se opreşte să bea apă. Sub greuta- 
tea paşilor noştri, câte-o creangă uscată trozneşte când. 
Intregul sat este învăluit în acelaşi enigmatică şi dezo- 
lantă tăcere... 

Piu-uu! Pi-uu! Pi-uu! Se trage'n noi depe-o uliţă la- 
terală, din dreapta. 

“Culeat!” Ne trântim în şanţul drumului. Nimeni din- 
tre noi nu trage. Trag însă, din urmă, “ţine-caii”; gloan- 
țele lor zboară bâzăind pe deasupra noastră, 

“Nu trage mădă!... “urlă Sergentul Datcu de cutremură 
tot satul. 
In salturi de pisică, gtergându-se de garduri, Raicea 
acă cu rupa ia direcţia de unde s'au tras focurile. 
imbrele camarazilor dispar în noapte. Doar cu urechea, 
E urmărim sgomotul paşilor... Apoi, nimic. Beznă şi 
cere. 
S'a oprit şi Escadronul, aşa este rânduiala. Lângă mine, 
Praga un oftat, Greu mai trec minutele... Dar, 
siducesc stră, tăcerea. Avem şi 
are, Se aude din nou sgomoi 
data aceasta. azil 


rup is decan 






ceas, sunt de natură să altereze caracterul îngăduitor şi 
bun al omului. La el nici loviturile nedrepte, nici riuta- 
tea şi nici invidia de care se lovea în tot momentul na 
au reuşit să umbrească bunătatea lui firească. E] o 
cheltuia cu oricine. Cunoscut sau străin, era gata săi 
vină în ajutor. Un biet ţăran din munții Maramureguliui 
Unainte de Unire) i se plânges, într'o scrisoare, că i sa 
furat pusca de vânătoare cu care îsi câştiga existența, 
Take Ionescu, bine înţeles, nul cunoştea; i sa părut, 
insă că era sincer, Deşi nu era bogat şi semna polițe 
când era la putere peste sumele ce avea în Bancă, i-a 
trimis 40 de lei, care pe atunci erau lei adevărați Alta 
dată, fiind ministru, văzu pe uşierul lui cu capul intre 
mâini. Nevasta lui căzuse bolnavă şi nu avea bani să n 
Ingrijească, Numai decât ministrul i-a girat o polităi. pa 
care, la urma urmei tot el a plătit-o. a 

Dar bunătatea lui nu se evidenția numai % 
nile materiale. O întâlneai mai lea în eta de ea 
lera nedreptatea, invidia, răutatea celorlalţi fată de el 
De aceen găsesc că a fost o bună idee ca pe zidul cavou- 
lui de piatră albă unde odihneşte, în curtea retrasă a 
schitului din Sinaia, să se sape nobila lui cupetere: “Ne. 
dreptătile pe care mi le-au făcut alții mie nu cer nimă- 
nui să le regrete, căci eu le-am uitat; acelea pe care le- 
am ză eu altora, nu cer nimănui să le uite, căci cu le 
regret”. 








ACĂ vre-un cititor, care crede în logică şi In drepta- 
D te, sar întreba: oare acest om așa de încărcat de 
i daruri a fost el fericit în viaţă, aşi răspunde fără 
ezitare; nu, deşi a avut în viaţă mari şi multe satisfacţii, 
deşi vanitatea lui a fost, adesea, pe deplin satisfăcută, va- 
nitos, propriu zis, nu a prea fost, Fericit, desigur, nu a 
fost; cu o sănătate admirabilă şi neavând de invidiat ni- 
mic nimânui, fondul intim al sufletului său era pesimist. 
Viaţa cu scurtimea şi suferinţele ei de tot felul, nu me- 
rită să fie trăită. “Viaţa este indiferentă”, scrisese odată 
întrun album al societăţei Presei, spre mirarea multora. 
Şi cum nu credea într'o viaţă viitoare care să compen- 
seze pe cea de aici, îl-biruia pesimismul. De multe ori, 
când era singur, îl găseam tăcut, dus pe gânduri între 
rafturile de cărţi, frumos legate, care se ridicau până 
în tavan... 

Ceace i-a umbrit viaţa neincetat a fost invidia seme- 
nilor săi, o invidie care a început să se manifeste de la 
primele succese, de când a intrat în viaţa publică şi nu 
a dezarmat până a închis ochii. Acest sentiment urât 
care se strecoară în suflete mici şi orbeşte spiritul omului, 
acest simțământ tenace şi iremediabil, simtământ care 
face pe invidios să sufere de succesul altuia, l-a urmărit 
neîncetat pe Take Ionescu și i-a otrăvit viaţa. Coaliția 
invidioşilor nu l-a iertat niciodată. 

Nu cred că aş putea încheia mai bine rândurile de mâi 
sus decât prin reproducerea a ceace Delavrancea a scris 
despre el: “Strălcirea lui Take Ionescu orbeşte pe cei cari 
nu pot privi în sus cu admiraţie, elocinţa lui fermecătoa- 
re irită faptele inguste şi înveninează sufletele mici, 






inima lui bună—bună în toată noblețea cuvântului— 
fatal lia ăi, vasta lui minte stârneşte 
eu este pe 





(*) In volumul “Take Ionescu” premiat de Academia 
Română, 


Lausanne, Februarie 1958 


IN BASARABIA 


(Fragment dintr'un jurnal de razboi) 


de ION V. EMILIAN 


ce traseră în noi, fugiră spre Hotin. Pentru ţivili nu pun 
însă mânan foc. le suspecți”. 

*Băeţii” erau nişte tătuci, ruteni de prin Er Stora- 
Jineţului, mobilizați de câteva săptămâni şi trimişi ca 
umplutură la o unitate înjghebată în pripă la Cernăul 
'Tunşi numărul zero, cu boneta trântită în chip de 
cintă pe vârtul capului, cu mantaua încheiată de-a ndoa- 
selea şi cu moletierele mult prea scurte, bieţii oameni 
aveau o înfăţişare cât se poate de comică. 

Dintre civili, unul era un uriaş, cu păr negru bogat şi 
pieptănat cu cărarea întro parte; semăna mai mult a 
marinar. Celălalt era un omuleţ slab ca un țâr, cu ţă- 
călie și guler scrobit; un fel de sinteză îmtre contabil şi 
paracliser. Nici unul nici altul nu vorbiau româneşte, 


(Urmează pagina 13.) 








CARPATII 





Mult mai interesantă, femeea avea demnitate în ţinută, 
ochi inteligenţi şi un surâs plin de graţie. Purta o fustă 
foarte scurtă şi cizmuliţe de iuft. Era şi tânără şi fru- 
mossă... Ciudată societate ă 

-Du-i la Etcadron, Iconarule! Umblând prin Bucureşti 
şi prin Brăila unde vânduse “numai trufandale”, Capo- 
ralul Iconaru avusese ocazia să înveţe bunele maniere. 
Mâneâind închizătorul carabinei, învită galant pe ru- 
soaică: “Poftiţi, Coniţă!” . 

“Imaintarea!” Drumul urcă în cotitură, lasă în urmă 
două trei gospodării şi iese din sat, în dreptul unor mori 
de vânt. : E 

Aici trebuia să ajungem. Cotrobăim şi prin mori——şase 
Ia numâăr-—vreo jumătate de oră, apoi începem să săpăm 
amplasamentele. Frânţi de oboseală, soldeţii nu prea au 
chef de săpat; scormonesc doar pământul stând în ge- 
nunchi sau într'o rână. Un agent ne-aduce însă un ordin 
iztăvitor: me schimbă Escadronul 3. - 

miezul nopţii plecăm să ne odihnim. la eșalonul 
cailor la mână care, potrivit unui ordin “de sus” şi no- 
ţiunilor pe care le avea Plutonierul Iacob despre “Lupta 
în localităţi şi păduri”, se instalase întrun câmp de sfe- 
clă. Nici fân nici paie, doar haturi și mâzgă. Oamenii 
își caută caii. Este o lege veche a Cavaleriei și o nece 
sitate: calul poartă întregul avut al călăreţului. ă 

Scoţânâu-şi botul din traista cu erăunţe, Dac mă sa- 
lută dând din cap. Mă aştern lângă el. proptindu-mi casca 
Ge un bulgăre jilav. Din depărtări, din misză noapte, se 
aude glas de tunuri. Dac ronţăie satisfăcut şi-mi suflă 
cală în piept. Din cer picură stropi de ploaie care, ase- 
menea unor lacrimi, se preling pe obraz si-mi lipesc 
genele.. 


“Don Locotenent, doriţi o cafea”, întrebă Garbis, agen- 
tul meu ni 3, prezentându-mi gamela după ce mă 
trezise sgăiţăndu-mă. Inţeleaptă idee! Dar unde naiba 
putuse Garbis să fiarbă cafea, în sfeclă?... Abia se lumi- 
mase. La câteva sute de metri de noi: bubuituri în- 
fundate... 

Caporalul Mazilu care este un fel de şef de stat major 
a] Plutonului. totdeauna le curent cu mersul operaţiilor 
şi cu situaţia .de ansamblu”, ne aduce o veste proastă: 
Escadronul 3 care se pusese în marş a fost oprit cu foc 
la un kilometru de unde ne aflam noi. Alte ştiri: o sin- 
gură baterie de-a noastră a trecut Prutul, Escadronul de 
tanchete al Brigăzii se află în sat, în Stânga legătura cu 
Vânătorii n'a putut fi luată, cu Dreapta suntem în vânt... 

Bubuiturile se înteţesc. Sunt brandurile lui “4 Roşiori” 
care au ocupat poziţie la Est de morile de vânt de- 
aseară. 

Vine Vărzaru şi-mi comunică: *... la Don Colonel!” Bă 
nuind despre ce poate fi vorba, ordon sergenţilor să fie 
gata cu grupele. Incalec şi pornesc în trap spre P. C-ul 

Regimentului... 

“Tătuţu”—asa-i spunem noi Colonelului—mă întâm- 
pină surâzător, mă invită să desfac harta şi-mi spune 
cu glas molcom în moldoveneasca lui pitorească: “Iaca 
dragă, nişte moglani de ruși lau oprit pe Nae (1) pe 
dâmbul ista. Nae a fost rânit şi Firulescu se căsneşte acum 
să împingă înainte, dar nu poate. Ne pierdem vremea, dra- 
gă. Incalecă tu pintonul tău şi manevrează-i pe derbe- 

1 treceri BIB BOCDETITI a. În sua de 
a păduricei de salcâmi Vest de Ca- 


mare i te 
paginii coaie 
—"Am înţeles, Domnule Colonel!” Salut şi plec la 


“Imcălecarea!” Facem “teren variat”, coborind şi ur- 
i i pri smârcuite. 


posibilului, 
aproape, dar Plotonul sa lungit din cale-afară... Oprim 
o clipă, ne regrupăm şi—cu carabina pe oblânc—ieşim la 
câmp deschis în formeţie clasică: în linie de grupe. Eru- 
pele în coloană... O grupă de mitraliere ne-ar curăța pe 
toţi... Avem noroc. Trezindu-se cu noi în flanc şi vă- 
zându-ne că venim aşa, ca la paradă vreo 10 ruşi din cei 


MLAST 


4 ARĂ îndoială că îm şase ani se întâmplă 
multe. Altadată, în faţa bisericii din 
Paris, toate figurile mi-erau cunoscu- 
te, acum, majoritatea celor pe care-i 
întâlneam, li vedeam prima oară. Mul- 
ți au trecut oceanul, câțiva au trecut 
în cele veşnice iar alţii-din nefericire- 
deşi se mai găsesc în Paris, nu mai 
simt nevoia ca odată pe săptămână, 
să vină în rue Jean de Beauvais pen- 
tru a-şi întâlni compatrioţii, pentru a 
schimba 








şi ei la biserica românească, la i 
mp o slujbă ce se face-aşa 
3-0 „conogtiujă, eu cet poi am vorbit cu 
Am surprins 


care cpriseră avangarda noastră părăsesc poziţia şi fug 
în porumburi, fără tă tragă un singur foc... Simt pe 
frunte brotosne reci de sudoare şi inima bătând să spar- 
gă pieptul. Descălecăm ori nu descălecăm? In aceiaşi ca- 
deriță, continuăm trapul. Alţi ruşi ţâşnesc din câmpuri 
de sfeclă şi lucernă şi intrăn porumburi... Suntem în 
feţa şoselei principale, la puțul indicat de Colonel. Văr- 
zaru îşi face semnul Crucii şi-mi spune: “E un om al 
lui Dumnezeu între noi!” 

“Descdlecarea” Trimitem caii la mână într'o porumbiş- 
te şi ocuăm poziţie de ambele părţi ale şoselei 





Cu o maşină “Tatra” soseşte şi Colonelul, însoţit de 
Maiorul german Allert. Ne onorează cu un “Brava, măi 
baeţi”, desface harta, se uită cu binoclul în dreapta şi'n 
stânga şi arată apoi cu cravaşa în direcţia pădurii 
Rucsin. 

Dinspre Nedăbăuţi, 
cadroanele Regiment 
Pe a s nul meu la Centru. rămân 
doar ronul nostru. mine şi Plutonul Barbu se 
intercalează grupa de mitraliere a Sergentului Galan. La 
vreo 50 de metri în tele meu: Căpitanul Constanti- 
nescu Emil cu grupul de comandă al Escadronului. Drept 

îm faţa noastră, a ieşit din nori Soarele... 

“Inaintarea!” Mergem prin pârloagă, în pas liniştit şi 
la intervale reglementare. Deocamdată pot vedea până 
în flancul drept al Plutonului 1 care înaintează cu două 
grupe în linia întâia şi cu o grupă în linia a doua; Su- 
blocotenentul Barbu îşi desbracă mantaua de ploaie şi 
o încredinţează unui soldat... In urma noastră. grupul de 
comandă al Escadronului mai zăboveşte un pic; Sergen- 
tul-Major Lupu încearcă telefonul. Se aude până la noi: 





îmi spunea că are acuma 70.000 de franci pe lună, că 
“i-a venit mintea la cap”, 


După masă, întâmplător, aveau loc alegeri. Mam dus 
mânat de aceirşi curiozitate, de aceiaşi sete de a cu- 
noegte, de a constata. In total 53 de Români prezenţi. 
Altădată, erau vreo sută şi cincizeci, turbulenţi i 
obraznici alţii, neliniştiţi tcţi, interesați toţi. Mam 
zat pe un scaun şi am rămas surprins de Uin'ştea din bi- 
serică, de tăcerea de necrezut, figurile celor prezenţi îmi 
păreau ale unor oameni absenţi, cu durile în altă 
parte, toate aceste figuri reau măştile de ceară din- 
trun celebru muzeu al Parisului. 


S'a deschis şedinţa, grav, solemn, straniu. Nici o opo- 
ziţie, nici o PRI contrarie. Şi au inceput alegerile. Pen- 
de consilieri, se prezentaseră numai 14 

candidaturi şi incă, şi din cei 14. câtiva su declarat că şi 
le retrag. Şi au început de astădată discuţiile, dar nu 
Rimiza a contesta o candidatură pusă, nu pentru a se ri- 
o contra candidatură ci, paradoxal, pentru a se ruga 

de unul şi de altul ca să accepte să i se pună candidatura. 
Şi lucrurile mergeau greu de tot, timpul scurgându-se 
în această atmosferă apăsătoare de desinteres total, când 





pe fiecare figură părea că se citeşte aceiaşi dorință: să 
se termine mai repede şi să acasă. altădată 
stătusem dela ora zece dimineaţa până la şase după masa, 
nemânceţi, streda Jean de Beauvais fiind ă de oa- 
meni, ba chiar şi de femei, aşteptau toţi nerăbdători 


MARSUL IN BASARABIA 2 


în stânga mes, Raicea îşi în- 
mână mă, dă-i bitae, huțeşte 


Aprinăd o ţigare. Multe-mi vin acum fr 
gândesc la cei de-acasă, la Mama ei Cp — 
Apoi, ca întrun film de scurt metraj ini apar imagini 
de demult: Mânăstirea Dealu, Braşovul cu Tâmpa. = 
cegii, a dela Băneasa... Mă văd student. A 

ntrăm în porumb. Inatară de Ene care deschi - 
mul şi de Mazilu care-mi poartă binociul şi ip 
aproape, nu mai văd nimic... Imi pipăi pistolul din toe 
şi cele trei grenade “Kiser” pe care le-am agăţat de cen- 
tură. Poromtul foşneşte de parcă-l răscoleşte furtuna 

pi ÎN e a numai pot cuprinde 
cu privirea de ispoziti ropriul o; ie- 
care este la locul pa ni aj 

Altă porumbişte, acelaș foşnet... Unul strigă: “Rusă- 
AER, e sate ta i Rusănescule?” 

n feţa noastră este acum o mirişte; ul zac: 
câmp fără ză fi fost strâns în snopi. a mirigte 
porumb, dar până la porumb sunt vreo 150 de metri. Te- 
renul este în pantă, noi aflându-ne în vale. instinctiv, 
domolim pasul. Inaintăm, călcând pe aşternuturi de grâu 
secerat. in dreapta noastră, mitraliorii lui Galan urcă 
panta cârând cu ei piese şi cutii. Cele două plutoane care 
ne încadrează sunt pe aceiaşi linie cu noi. In spatele 
grupului de comandă care-şi face acum apariţia ştim 
că nu mai este nimic; al patrulea pluton a fost trimis de 
Regiment într'o misiune pe care noi n'o cunoaştem. Cu 
alte cuvinte, tot Escadronul 2 este acum pe mirişte. “Mai 
domol, mai domol” ne strigă Căpitanul din urmă. 

Piu-piu-piu-piu! Piu-piu-piu-piu... Fără comandă, toți 
ai noştri se trântesc la pământ. Nu mai sunt acum fo- 
curi răzlețe, ca la Nedătăuţi, ci foc de arme automate 
an, trag concentric din porumbul din faţă. Adevărată 
vijelie. 

Incerc să mă îngrop în pământ, dar n'am lopată. De 
ce n'am lopată? Imi trag casca pe ochi şi-mi lipesc bu- 
zele de ţărână, desfac picioarele... Piu-piu-piu-piu... Fâş- 
fâş-fâş... Gloanţele cosesc iarba din jurul meu. Mi-e gura 
uscată, simt rece în spinare... Tremur. 

Tac-tac-tac! Sunt mitralierele noastre. Trage Galan. 
Trage şi o puşcă-mitralieră dela Plutonul 1. Dela inamic, 
focurile s'au mai rărit. Din stânga mea, răcneşte Garbis 
ca în port la Corabia: “Bă fraţilor, care are să schimbe 
ari de 500 tăă?” Imi adun toate puterile şi mă 
ridic... 

“Salt inainte!” Se ridică agenţii şi toată grupa Datcu. 
Celelalte grupe deschid foc ca la comandă. Doar Tache 
Ilie din Izbiceni nu se mai poate ridica. Rămâne culcat 
în grâu, cu faţa spre Cer, punctat cu roşu deasupra 
sprâncenei... 

Alerg câţiva paşi. Mă opresc, desfac o grenadă dela 
centrură, îi sucesc cârligul şi o arunc în porumb aşa în 
neştire. Mă culc la pământ. O bubuiturră, apoi altele... 

“Salt nainte!” Acum sa ridicat tot plutonul. Trag mi- 
tralierele lui Galan, trage Barbu cu tot plutonul lui. In 
pas alergator, fără oprire, ajungem la porumb. In mar- 
ginea lui, între doi dovleci, un rus mort. Lângă el, o armă 
de infanterie cu 10 focuri. Tuburi de cartuşe la tot pa- 
sul... Alt rus mort. 

In sectorul nostru, focul a încetat. In schimb mult mai 
la stânga şi dincolo de şoseaua principală, lupta este în 
totu. Ruşii trag acolo cu artileria, artilerie grea după cum 
socotim noi. “Săracii teleormăneni”, exclamă Mazilu ot- 











RC E IS a 

î “Răi se lt ere al ala 
au in! = 

a A eee ot) pă Aro 

munică: “Opriţi”. 









(oa urma) 


(1) Căpitanul Fortunescu, comandantul Escadronului 3, 
rămas invalid după această întâmplare. 

(2) Escadroanele 3 şi 4 din Regimentul 2 Călăraşi 
aveau în compunerea lor numai schimbaşi din Judeţul 
Teleorman. 


DESNADEIDII 


DE N. S. GOVORA 


părul alb, îmtătrânit, s'a ridicat colonelul Tomoroveanu: 
Domnilor, a spus el, repariștii cer biserica, Aceasta func- 


să alegem din 
dică pe cei 17 








(Urmează pagina 14.) 


să 


- ARTA ROMANEASCA IN BASARABIA 


Locuinţele ca şi arta casnită, atăt de variată ca desen 
şi colorit, sunt opera ţăranului moldovean, care forma 
calita In aceste regiuni, e 

Marele poet rus, A. S. Pugchin care a trăit in Basara- 
bia şi a] carui bust se ridică încă pe una din străzile 
Chişinăului, a spus ca “Barbaria şi ignoranța nu respectă 
trecutul, ne ştiind să se încline decât îm fsta prezentului; 
lipsa de cinstire cuvenită strămoşilor este proba evidentă 
a ignoranței şi a imoralităţii”. Citez aces! fragment de 
gândire occidentală, aparținând unui scriitor rus, care 
face un straniu contrast cu violarea frontierelor țării 
noastre anul trecul căci poporul nostru a creat atâta is- 
torie şi atătea tradiţii pe acest pământ moldovenesc de 
mai multe ori milenar, aşezat de o stranie fatalitate la 
marginile Europti şi. din nefericire. în vecinătatea ime 
disiă a Asiei 


———— Z—— 





Ss 


Tauri Goamac Cisinay 





Stăâlpi de lemn ai unei vechi case româneşti din 
Chişinău 


Mă aflam ia Chişinău în 1918, puţin timp după elibera- 
re şi am vizitat în amănunt cartierele marginaşe ale 
acestui oras, căutând urmele vechei noastre arte naţio- 


Bisericile pe care le-am văzul la Chişinău, fuseseră 
sensibil transformate în timpul iei i i 


CARPATII 










Instarşit, cu mari opintiri. s'au completat cei 11 can- 
didaţi, au fost aleşi prin ridicare de mâini şi, cel puţin 
așa se speră, repereul va intâmpina greutăţi în planurile 
lui de a pune mâna pe biserica din Paris. Dar peste toate 
rămânea prezent desinteresul, plictiseala, amortirea. 
E drept că au avut loc şi câteva ciocniri, dar nu este 
cazul să vorbesc despre ele, căci nu aveau nimic comun 
cu Biserica, cu credinţa sau cel puțin cu lupta exilului. 
Faptul că unul dintre cei prezenţi fusese dat afară din 
liceul militar, acum patruzeci de ani, pentru cine ştie 
ce potlogărie minoră, nu-i dădea dreptul celui care ştia, 
să îl aducă în discuţie la alegerile dela biserica din Paris. 
In zilele care au urmat „am căutat să văd pe foştii 
prieteni de altădată şi, în special, pe cei care nu asista- 
seră la alegeri. Intrebaţi de ce nu au venit, majoritatea 
mi-au spus că nu-i mai interesează biserica, că ei sunt 
sătui de această figânie românească, că ei se duc la bi- 
ica grecească. Vina, aproape toţi, o aruncau asupra 
unuia sau altuia dintre preoţii români care se găsesc la 
Paris, Au fost inutile pledoariile mele, zadarnice încer- 
cările de a le demonstra că Biserica este ceva mai presus 
de un preot sau altul şi chiar mai presus de un episcop 
sau altul. Că Biserica nu este o clădire, un preot sau un 
episcap că Biserica nu este în afara noastră, ci in noi. Că 
trebuiesc să caute pe preotul cel mai bun, pe episcopul cel 
mai bun, pe conducătorul cel mai bun şi să-l urmeze. Nu 
sin RER nici un rezultat, fiecare rămânând pe pozi 
ţia lui. 
Şi a venit şi noaptea de înviere. Altădată nu ai fi putut 
arunca un ac în biserica din rue Jean de Beauvais şi nu 
numai biserica dar şi strada erau pline de Români. Pu- 
ținii care aveau maşină la acea data-nu refugiaţi-erau 
obligați să şi le parcheze pe alte străzi. Acum era loc 
berechet în biserică iar în stradă puteau sta liniștite ma- 
şinile tuturor. 
Am luat de câteva ori masa cu unul dintre şefii refu- 
giaţi şi mi-am exprimat părerea că îmbunătăţirea mate- 
rială a refugiaților este un bine, că desigur se pot realiza 
mai multe lucruri folositoare, grație contribuţiilor ce aduc 
fiecare, contribuţii mai consistente, având în vedere ve- 
niturile. Şi răspunsul a fost întristător: “Te înşeli, dra- 
sul meu. Contribuțiile sunt astăzi mai puţine, căci ele 
vin ea totdeauna numai dela cei săraci şi—din neferici- 




































































ta 


lui 


libertate. Mi se întâmplase de mai multe ori, dar visul 

pe care vreau să-l povestesc, m'a sguduit mai mult decât 

toate celelalte. Intrasem clandestin în România şi ajun- 

sesem în satul meu. Bătusem temător în geam şi a ieşi 
tata, care nu mi s'a părut deloc înfricoşat, ci foarte 

țit. Văzându-mă pe mine temător, mi-a spus: “Liniş 

ai de ce te teme. Sa dat amnistia”. Mam 

"am tri am văzut pe drum oameni cu 

întorceau dela înviere, Am ieşit 

ea. Le spuneam oameni- 

unii îi cunosteam pe alţii nu, 

i ea, ci se dădea la o parte îm 


că ceiace mi se părea a citi în ochii lor, nu era teama, nu 
PR iai e A Rae da EVA RI Eta nn oi con din dere, 
nu de a sta de vorbă cu “un inamic al rului” 
ci, aşa mi se pârea mie, ceiace-i făcea să se dea la o 


RI Dă gti y 


INLASTINA DESNADEIDII 





ărul alb, alb, aplecat de spate, în figura sbârcită 
Peau numai ocnă ca două candele. ti 1u- 
I-am întins mâna, dar a lui nu a pornit în întâm 
narea alei mele. Şi nici nu s'a dat la o parte. Ca în 
veştile din copilărie, bătrânul învățător Ion Hâncu și 
îndreptat de spate şi din ochii lui au pornit fulgere: Băi 
ce ai venit să ne ucizi speranţele? be ce nu ai rămas 
acolo pentru ca să trăiască legenda? Ii vezi?, tună 
arătând către marea de lumânări care se strânsese în ju 
rul nostru, ei toţi şi cu mine, aveam o speranță, Tesusem 


MOARTEA EXILATULUI 


DE B. |. GADEA 





La marginea lumii 
La marginea drumului 
Pustiit de nalbă 

Şi de busuioc 

Pe muchiea vântului 
Unui alt soroc 
Aşteptam zadarnic 
Pe muchiea vântului 
Vântului văzduhului 
Aşteptat-am crainic 
Unui alt noroc. 


Scrumul şi nisipul 
"Nvineţise marea 
Marea şi cărarea 
Peste Ca papii 
es t inul 
Cobora uitarea 
Şi pe rugăciunea 
Nădejdii ne'nfrânțe 
S'aşterneau tăcute 
Toată stricăciunea 
Şi putreziciunea. 


-.„ Doar în pragul nopţii 
Când se stin ş 


Şi pornesc la pândă 
Strigoii şi hoţii 
Fratele meu sare 
Să-şi inhaţe mu 





Dimin rară 

Când cântă cocoşul 
Pentru-a treia oară... 
La margnea lumii— 
Ora Albă, albă— 
Muream lângă drumul 
Fără nici o naltă 

La marginea lumii 
Intro dimineaţă 
Muream lângă drumul 
Fără nici o naltă 
Năpăait de ceață. 


Zorile ntristate 
Zările albastre 


“e Incă mai Aprgene 
d Lângă vătămal 4 
î 4 ite pleoape. 


Visurilor noastre 
Inchizând de-apururi 
Zorile curate 





CARPATII 





create să nu fie false, căci va veni poate ziua 
a trebui să dăm socoteala pentru toate falsurile. 

E sigur că în jurul bietelor noastre existenţe, acolo în 
ora se crează legende. In nevoia lor de a se agăța ca 
naufragiații de orice scândură, crează legende în jurul 
celui mai păcătos dintre noi. 

ŞI într'o noapte, în prima Sâmbătă după Paşti, am fost 
invitat de un prieten la masă. Il cunoscusem pe acest 
pricten în vara anului 1945, în alte timpuri şi alte situa- 
ţii. Prietenul plecase apoi în Algeria, în Indochina, Ma- 
roc, ete. Purtasem cu €l corespondență, încercasem, atât 
cât mă ajutaseră puterile, să-l ţin la curent cu ce se în- 
tâmplă şi, mai ales, să-l îmtbărtătez. Sub soarele arzător 
sl el, în singurătatea forturilor indochineze, dorul 
întoarcerii la €l fusese mai aprig. Şi îm plus, lăsase în 
Patrie o logoânică în jurul cărein—soarele si singurăta- 
tea îşi avuseseră cuvântul lor de spus—crease o aureolă 
romantică. De câteva ori „se pare, scrisorile mele au avut 
un efect hotăritor, prietenul renunţase la întoarcere. 

Prietenul meu e poet, cântă minunat din vioară, com- 
pune chiar, Se pare că ţine la mine, mai ales pentrucă, 
atunci când am fost arestat, am luat doi pumni în plus 
din cauza lui. In corespondenţa ridicată dela mine ,se 
găsea şi o scrisoare dela el, în care, torturat, îmi cerea 
să mă duc la legația reperistă pentru a-i aranja cu mi- 
nistrul de atunci-un fost coleg de şcoală al lui-întoar- 
cerea. Eu refuzasem să mă duc la legaţie şi răspunsul 
meu, pledoaria mea îl determinaseră, odată în plus, să 
renunţe. Dar răspunsul meu-—cum era normal—nu se gă- 
sea în scrisorile ridicate iar rândurile lui erau o dovadă 
în plus că eram un... periculos agent comunist. 

Venit în Franţa chiar în epoca declanşării *Glasului 
Patriei”, prietenul meu, ne mai putând suporta, se ho- 
tărise să întoarcă. Şa dus la legnţie şi-a făcut forme- 
le şi... a venit revoluţia din Ungaria. Acest sângeros eve- 
niment a avut darul—mai mult decât scrisorile mele—, 
să-l seuduie. Şi a renunţat definitiv. 3 

S'a dus la cei în drept, cu mâna pe inimă, să-şi poves- 
tească erorile, să ceară iertarea şi locul pe linia de luptă. 
I s'au iertat toate, fară dificultăţi dar, pentrucă a măr- 
turisit deschis că pentru alegerea tranşeului în care va 
lupta, vrea să-mi ceară şi părerea mea, i sa ridicat ier- 
tarea şi 4 fost pârit la autorități că este... agent comu- 
nist. A avut dificultăţi cu poliţia dar, în momentul veni- 
rii mele la Paris, toate acestea erau de domniul trecu- 
tului. In casa în care stă, casă pe care eu am numit-o 
porumbear, deoarece are nişte scări înalte care se clatină 
şi când urci ai în fiecare moment impresia că te vei pră- 
buşi, mă primise, mă ospătase cu mâncare gătită de el, 

eroinele, totul, îmi citise poezii, îmi cântase la vio- 


Şi în această Sâmbătă de după Paşti mă invitase din 
nou „nu pentru a-l îmtărbăta pe el ci pe eltul. “Vino! Un 
prieten se sbate în mlastina desnădejdii. De luni de zile 
te aşteaptă. Ştia dela mine că vei veni şi... te rog să fii 
convinpător.” Am urcat deci din nou în “porumbar”. Cel 
care mă eştepta, era un vechiu cunoscut. Un sculptor de 
mare talent, însă boem, şovăitor, sgâlţâit de când este 
în exil, de toate nevoile 





credințelor 


cesc. 


lui sculptor. DI Posteucă este liber să crea. 
dă ce voiește despre sculptura sau despre 
Omul Brâncuși după cum liber este să ape- 
2 De sagaztatul”, Brâncuși numai că, pentru 
e trebuie să răstoarne argumen- 
necesar, în c i 
îi aer Pe i ir Să 
npedi straniu ca Brănetaie jad 3 (2 
glia în opera lui. cu sau fârd voje 
Brâncuşi se în i . 
2ăic. d sfantenal în din 

ale poeziei? ana- 


| 
E 


ja 
i 
tă 
să 


Su 


LN 





D! Nicolae Novac publică un fragment 
din romanul în manuscris “Oameni în 
opinci” şi o antologie a toamnei în poezia 


> O bogată activitate românească are, în 
Turcia, dl profesor Enver Esenkova. Dl 
Esenkova este, după câte ştiu, născut în 
Romănia şi a făcut liceu! la Tulcea. Cum 
iar ae dsale cu România nu au avut la 
un interes economic-nici 
pet, aia ic-nici petrol 


















MLASTINA DESNADEJDIL 


Am luat masa împreună. Prietenul “indochinez” ne-a 
cântat din vioară şi ne-a citit poezii iar sculptorul ne-a 
pzezentat—din memorie—o serie de poezii ale lui. Am 
ramas surprins. Pe acest cunoscut 1] ştiam numai sulptor, 
repet de mare Za pet la Roma, dar nu-l ştiam 
poet. Imi pusesem capul în palme şi ascultam. Sculptorul 
imi declarase că în afară de sculptură nu are prea multe 
în cap, Băiat de ţăran, sărac, abia putuse face o clasă de 
liceu. Norocul îl ajutase să urmeze belleartele la Bucu- 
reşti şi apoi la Roma. Ne-a povestit de profesorii lui din- 
tre care, cel care-i câstigase inima, fusese Han. Şi—fără 
chiurasa culturii sau pseudoculturii—poeziile lui erau 
scrise cu inima. Imi plăceau. 

Şi apoi iar cântece la vioară şi vin. Ne ameţisem cu 
toţii, dar sulptorul bea cu furie. O duce greu, e însurat 
cu a Româncă şi din cei 30.000 de franci pe care-i pri- 
meşte pentru lucrul penibil într'o fabrică de cauciucuri 
de automobile şi tractoare sau cam aşa ceva, nu prea are 
ce face, 

Voia să ştie dela mine dacă sunt posibilităţi de intoar 
cere. Veneam din altă țară, credea că-i pot aduce un ar- 
gument nou şi mai solid, Şi i-am desfășurat ideile expuse 
de mine în articolul “Problema întoarcerii”, întărite de 
alte argumente scoase din evenimentele care au urmat 
după aceia și care, mi se păreau mie, îmi contfirmau teza. 
Şi pentru un moment sculptorul s'a "tuminat la faţă: 
“Vezi? i-a spus el “indochinezului”, aceăsta e ceva nou. 
Ceva care pare să se sprijine pe realitate”. 

Dar apoi romanțele, poeziile şi vinul, l-au clătinat din 
nou. Şi-a plecat capul pe piept şi, ca uh geamăt, a reve- 
nit întrebarea pe care mi-o pusese la început: “Dar noi 
când ne întoarcem?” 

Era o atmosferă apăsătoare, “porumbarul” prietenului 
meu care părea că se clatină şi el când cineva dintre noi 
făcea vreo mişcare, poeziile, vinul, romanţele şi întreba- 
rea sculptorului care revenea ca un leitmotiv, “Dar noi 
când ne întoarcem”, crea un cadru lunar, propice nebu- 
niei. Cu cât timpul trecea, cu atâta sculptorul se înrăia, 
devenea muşcător, arunca acuzaţii în dreapta şi în 
stânga. 

—De ce nu se face nimic? De ce stăm cu braţele încru- 
cişate? De ce nu ia cineva comanda?... Iau eu comanda!, 
striga el ca iluminat. Şi apoi se prăbusea din nou, îşi 
pleca capul pe piept. “Dar noi când ne întoarcem?” Işi 
dădea seama de inutilitatea clipei de svâcnire când se 
hotăra să ia comanda, îşi dădea seama că totul e inutil 
Ii explicam că suntem sdrobiţi, că evenimentele sunt 
contra noastră, că trebuieşte să aşteptăm. să ne lipim ca 
râmele de pământ, să ne menţinem sănătoşi trupeşte şi. 
mai ales, sufleteşte. Va veni timpul. îi spuneam, când 
nc vom înălța fruntea, când vom reporni la luptă. 

—De ce au fost sacrificați cei cari au fost trimişi în 
Ţară?, relua el dârz atacul. 


se aranjeze cu învingă: 


O publicație anti 
risului, în 1945! 


erau mumai câpitani, 





In acea 
colaborare 


„Bu „murit seau vor muri una după 


Sfârşesc, dorind incăodată “Vers”-ului. 
să se smulgă din mlaştina desnădejăii. 


* “Dacia” este o publicatie care-mi evocă » 
amintiri. Sunt 13 ani de-atunci. Câtiva Ro- 
mâni, fără adăpost, făţă nici un ban, cu 
sabia lui Damocles deasupra capului, ur- 
măriți ca un vânat, într'o țara în care co- 
muniştii făceau parte din guvern, şi într'o 
vreme când în Patrie se colabora din plin 
cu bezbojnicii, fostele mârimi căutând sa 
e invingătorii, câtiva Romăni 
zic, scot o publicație tiparită. 

comunistă, în inima Pa- 


tispiciu se citesc mume sonore, colonei cari  dlu 


îi Mihăescu, preot Pe- 
opescu, ton Țolescu, nuvelistul 
real talent Pet Brădescu. 


13 ani, imi vine să strig 
Jost acolo! ani 


Mi spuneam atunci că se găseşte tro 
dicţie, că puțin rnai mmetnte Comitat raatt, Popa 
st aaa aa actiunea. 1şi dădea seama si iară 

pui pe piept „ca să rev 
obsedantă: -Da rii când ne Era tii 
Prietene, i-am spus în cele din urmă. N arun 
vina în dreapta şi stânga. Vinovatul eşti ge e Ta 
interiorul tău, în inima ta care e bolnavă. Nu te cobdann. 
Toţi suntem bolnavi, în inima tuturor a început să roadă 
pan Cineva a prevăzut această groaznica etapă şi 
-a pus un nume: miaştina desnădejdii. Ne sbatem. toți 
în mlaştina desnădejdii. Şi tu, şi eu, şi ei. am spus ară- 
tând spre prietenul care stătea cu capul plecat pe vioară 
Dar trebrile să ne smulge. Câţi vom scăpa de înec şi 
o: i să ieşim din mlaştină, vo 
să ştii că vom fi puţini. Sat aril pia 

Dar nu tu, nu eu, nu el, nici taţi care dela Vi a 
Sydney ne sbatem în mlaștina desnădejdii, tratate ca 
mai de plâns. In sbaterea noastră există încă interes, Şi 
aceasta este important, Pierduţi sunt cei pe care i-a cu- 
cerit desinteresul, căci desinteresului ţi urmează moartea 
implacabilă. Pierduţi sunt și cei ce au ieşit din mlaştina 
desnădejdii sau n'au trecut niciodată prin ea şi acuma 
nu-i mai interesează nimic. Uită-te în Paris. Românii nu 
mai vin-spun ei-la biserică s'au supărat pe un popă san 
altul, nu se mai întâlnesc, se ocolesc, se însoară, au co- 
Pii, îşi iau cetăţenii străine, mulți dintre ei căutând să 
ascundă că au fost odată Români, Publicaţiile românești 
. r alta, cele care mai 

esec se târăsc în mijlocul indiferenței generale. Unii 
au ieşit din mlaştina desnădejdii, nu pentru a porni la 
luptă ci pentru a renunța la ea alţii sunt gata să se 
înnece. Gândeşte-te însă că în satul tău Sau creat în ju- 
rul tău legende. Ţăranii tăi, ţăranii aceia cuminţi, nu 
ştiu că lucrezi într'o fabrică de cauciucuri de automobil, 
nu ştiu că eşti gata să te inneci în mlaştina desnădejdii. 
Ei au creat în jurul tău o legendă. Nu pentrucă tu eşti 
capabil să fii erou de legendă, ci pentrucă ei au nevoie 
să-şi creeze eroi şi legende.” 

Şi i-am povestit şi lui visul cu învățătorul Ion Hâncu. 

Prin geam pătrundeau zorile. Am ieşit în stradă ca niş- 
te umbre, sculptorul se trezise complet, în aicitreaa 
volaaoi. prea = ani ie: Și petzu puteau dată sculptorul 

-i e: capul pe piept şi a isbucnit EA 
noi când ne Tntoaneni Pa sie: "Dac 

Am plecat pe jos. Răsărise soarele, strada era umedă. 
Fără să vreau, îmi plecasem şi eu capul pe piept. Aveam 
impresia că înaintez penibil intro mlaştină, că mă po- 
ticnesc, că mă înnăbuş. Şi apoi am ridicat capul pentruca- 
aşa cum fac de 14 ani-să mă prăbuşesc şi să mă ridic în 
aceiaşi zi, sau chiar de mai multe ori pe zi. 

Pe străzile goale, cenuşii, alături de mine, păşea învă- 
țătorul Ion Hâncu. Şi mă întrebam dacă în acelaş mo- 
ment nu păşeau alături de sculptor, nu un învățător gâr- 
bovit, ci o întreagă armată de umbre, care la întrebarea 
lui obsedantă “când ne intoarcem”? îi răspundeau as- 
pru: Inainte! 


ci le învăluie î E 
i, n perdeaua de ceață a ie: 


Cu ocazia zilei inchinațe “Bisericii = 

secutate”, “La Alianza del Credo a 

Iglesia perseguida” deschide un concurs de 

Sarii radiofonice cu următoarele con- 
i 33 


1) Tema va fi -Biserica persecutată” şi 
scenariile vor fi scrise in cate lega. ȘI 

2) Zrebuind să se supună dispozițiilor 
programelor Alianza del Credo, difuzate de 
radio Barcelona şi alte posturi spaniole şi. 
americane precum şi de postul de radio ai 
Haioase i sepci scenariilor nu tre- 

= E, 7008 

mâtate în Jolio, bătute la im E isa 


_3) Numărul personagiilor nu trebuie să 
fie mai mare de zece. 
























16 


» activitatea CASEI ROMANE din Rio de 


Janeiro este intr adevăr demnă de invidiat, 
căci nu scapă niciun act istoric şi najio- 
pal, să nu amintească coloniei bătută de 
griji şi nevoi, în majoritatea ei, Japtele ce 
mu trebue să le uităm. Numai trăind în 
trecutul nostru greu insă eroic, avem lu- 
mina necesară sujletului întunecai de mi- 
zerie. Sub președinția dhii Mircea Buescu, 
lucrurile merg strună, căci a invitat toate 
forțele romăâneşți la lucru comun, şi a evi 
tat elementele cari sunt desagregante. Per- 
severența Dsale a fost plină de succes 
Munca a fost încununată de victorii con- 
tinui. Organizarea serbărilor ca să nu fie 
obositoare este iardș un punct important 
al CASEI 
La 15 Iunie 1957 a avut loc conferința 
diui Prof. 1. G. Dimitriu, colaboratorul nos- 
tru, care a vorbit despre “Poezia româneas- 
că în ultimii 13 ami”. Dsa a caracterizat 
poezia până ia August 1944, şi a definit 
poezia românească de astăzi in: poezie re- 
publicană (reperistă) poezia rezistenței şi 
poezia exilului. Analizând fondul și Jo! 5 
poezia a fost caracterizată după tipuri 
Jel: “poezia” republicană (reperista) 





tip 
Jebeleanu, poezia rezistenței, tip Stevarul, 


i GARPATII 





organizator al Moldovei, ca diplomat, 
cruciat impotriva expansiunii otomane sp! 
Apus, şi ca figură legendara intrată în su- 
fletul poporului 

Cu multe citate din poezia populară, cultă, 
cronici, etc., figura lui Ştefan cel Mare a 
dominat sala plina de public românesc ce- 
a apreciat just conferința confratelui nos- 
tru dela Rio. 

A doua zi, 24 Noemvrie, a avut loc un 
mare parastas, cu sluibă specială dom- 
nească, pentru odihna sufletului prea mă- 
ritului nostru Voevod Ştefan ce! Mare. 
Si ciul divin a fost săvârşit de câtre 
S]. Sa Pâr. Anchidim Uşeriu, care a vorbit 
cu însuflețire despre domnia şi biruințele 
marelui voevod moldovean, învingătorul 
Turcilor şi salvatorul creştinătăţii rasâri- 
tene. Un cor improvizat a cântat troparele 
de rigoare şi *Veşnica pomenire”. 

Parahia a servit coliva creştinească lu- 
mii, pentru pomenire 








In ziua de Sâmbătă, 30 Noemvrie 1957 
a avut loc la Biserica Sf. Nicolae din Rua 
Gomes Freire-Rio de Janeiro, un parastas 
pentru pomenirea lui Corneliu Codreanu, 
intemeietorul Mişcării legionare, şi a celor 





Dela stânga spre dreapta: Ing. Mihăescu; Proj. Dimitriu; Dna Dimi- 
triu; Dna Penea; Dna Useriu; Dna Comnene; Dan Mihăescu; D. Dor- 


nescu (sus); 
e ii: Horia 





lor din cele 3 categorii de mai s 
Lectura Jrumoasă a făcut-o dl Faust Bra- 


Dna Cocâneanu; Dna C. Ruse; M. Ruse, Ing. Prof. Oniga. 
Dimitriu; Nicoleta Uşeriu; Mihăiţă Cristea. 


cp 
muită solemnitate preotul paro 


Anch 


refugiaților din Brazilia. Programul extrem 
de interesant. Au participat 14 națiuni 
cări au prezentat dansuri, muzică, etc., ale 
țării respective. Românta pribeagă a pre- 
zentat obiceiurile de Crâciun ale noastre, 
cu o “Stea” minunat realizată de câtre 
D. Dorneicu, “Buhaiul” şi “Plugusorul” cu 
Guţa. flâcâtașii lui N. Cristea, Dan 
Mihaescu, toţi la comanda lui N. Gheor- 
ghiu, care a recitat un pluguzor frumusețe. 
Bicele şi buhaiul au fost aplaudate extraor- 
dinar. Corurile: O ce veste inunată, 
“Domn, domn sâ'nâlțâm”, şi “Bund dimi- 
neața” conduse mâestrit de dna Inge Ma- 
ria Dimitriu au plăcut publicului interna- 
țional din amţileatru. Corul a fost compus 
din Domnii: îng. D. Mihdescu, Ing. Prof. 
Th. Oniga, Cdor. M. Teohari, Proj. 1 G 
Dimitriu, M. Ruse şi Doamnele Eug. Uşe- 
riu, Maria Penea, M. Enachescu şi C. Ruse. 

Echipa românească sa clasat a treia, 
după echipa ungară şi cea japoneză. 

Organizarea acestei echipe a CASEI RO- 
MANE se datoreşte muncii neprecupeţite 
a dlui Ing. Prof. Th. Oniga. 

La 22 Decemvrie 1957, Moş Crăciun a 
visitat pe copilaşii coloniei româneşti și 
anul acesta. Moşul bun ca in totdeauna a 
adus şi anul acesta jucării şi pachetele co- 
piilor, dar nu ca în alți ani. Comitetul de 
doamne s'a străduit să realizeze ceva bun 
Listele de suscriptie aduse de domnii Ing. 
Mihăescu, Ing. Marcu Nicolau, Atanasiu, 
Buescu, etc., au arătat că lumea se mai in- 
teresează de bucuriile copiilor. 

Corul ocazional care a cântat la Mara- 
cananzinho a cântat şi aci colindele stră- 
bune. 

Şi de astă dată di Guţa a fost un sfătos 
Moş Crăciun, care fost primit cu cântece 
şi poeai spuse frumos de câtre fetițale 
ileana Dimitriu, Nicoleta Uşeriu, Corina 
Carâp, Milena Duchiade, etc., şi de flăcâia- 
şii Leonard Carâp, Lucian Stoenescu, 
Gheorghiu şi Guţa. 

Dl. D. Dornescu a aranjat sala şi pomul 
de Crăciun uimitor de frumos. 

Toate aceastea se fac in Rio de Janeiro 
numai prin buna ințelegere dintre marea 
majoritate a oamenilor, cari dealtfel dau 
tonul păcii şi liniştii în Colonie. 








Rep. 


* La implinirea a 99 de ani dela UNI- 
REA PRINCIPATELOR, tineretul, conşti: 
ent de datoriile ce-i incumbă, fiind pe me- 
leaguri strâine ambasadorul suferintelor 
Neamului, a sărbătorit acest aveniment is- 
toric în căminul cultural a! Mânăstirii Sf. 
Nicola „Detroit, în faţa unei numeroa- 


2 ee”, ai mult 


cutate de soliştii: Vichentie Oc: Jo 
seph Capătână şi Dna Ecaterina 
acompaniați la orgă de dra Biza Moseal, 
profesoară iar al Augustin Şuteu a recitat 
poezia “Cine grija sa-mt mai poarte” de 
maestrul Aron Cotrug. 

Conducerea progrartilui & avut-o dl Pe 
Hz Lungu 

La sfarşit, 1. P. S. S. Teofil citeşte um 
protest care a produs indignarea tuturor 
celor de față. Acest protest se referă la 
râpirea în Viena a dlui Traian Puiu, o tm- 
portantă jigură a emigrației româneşti. 
Faptul s'a întâmplat în ziua de 20 fonua- 
rie 1958 şi se bânuiește că piraţii dela Le- 
gația reperistă din Viena au avut rolul 
principal in această râpite. “Ne miră, 
spune 1. P. S. Sa cum intro țară conştien- 
ta de demnitatea ei se poate petrece un 
asemenea fapt, Jâră să se reacționeze cu 
energie, ridicând prateste care să smuduie 
toată Wmea. Se vede treaba că trupile ca- 
muniste s'au retras din Austria dar comu- 
niştii au rămas şi lucrează ca la ei acasa!" 





Comitetul de direcţie al “casei Romă- 





























ne” din Rio de Janeiro, impreună cu Paro- 
hiile ortodoze româneşti din Rio de Janel- 
ro, au trimis la O. N. U. şi reprezentaților 
diplomatici in capitala Braziliei, ai marilor 
puteri occidentale, un document prin care 
se protestează contra faptului câ deşi Ţara 
noastră se găseşte in al 14-lea an de ocu- 
paie sovietică nu numai că nu a fost eW- 
erată, dar nici cel puțin problema elibe- 
Tării nu a fost luată în considerare în con- 
Jerinţele sau proiectele de conferințe in- 
ternaționale. 
Mai mult “la ora actuală se fac mari 
eJorturi pentru promovarea ideei unei con- 
Jerințe internaționale de înalt nivel, între 
marile puteri occidentale şi Rusia sovierică, 
in carea aceasta din urmă caută de fapt 
să obțină cu orice preţ, nu desarmerea ato- 
mo-nucleară, cum susține Moscova, ci re- 
cunoaşterea oficială a statu-quo-ului est- 
europeanț adică al ocupației. Comitetul de 
direcție al Casei Române din Rio face apel 
la toate grupările româneşti din eril pen- 
tru a se solidariza efectiv la strigătul de 
alarmă lansat în capitala Braziliei. 


Imprejurări străine de voinţa şi dorința 
noastră ne-au obligat să întrerupem con- 
tactul pe care l-am avut permanent dela 
10 Mai 1954 şi până la 10 Septembrie 1957 
cu dvoastră stimaţi cititori şi sprijinitori. 

E inutil să relevăm amăriciunea provo- | 
cată de această întrerupere pe care numai | 
reapariţia şi continuitatea asigurată o 

sufletele noastr 








Uşeriu, Sf. Sa a vorbit despre jertfa mare 
a acestor martiri ai luptei anticomuniste, 
care, anticipat, au anunțat nenorocirea ce 
amenința România întrun viitor nu toc- 
mai depărtat. Roadele domniei nechibzuite 
a unui rege anormal se văd şi se simt as- 
tâzi pe spinarea Neamului, 

Asistența a ascultat cu emoție cuvânta- 
rea Sf. Sale. 


descu, colatoratorul nostru, care a prezen- 
tat diferite inspiraţii ale vremii. 

La 30 Iunie 1957, în biserica ro: 
adăpostită in biserica Sf. Nicolae 
Gomes Freire-Rio de Janeiro, s'a oficiat 
un parastas tru pomenirea creştineas- 
că a scriti r şi artiştilor diverşi morți 
dela 1944 până în prezent. A oficiat păr, 
paroh Anchidim Uşeriu care a vorbit miş- 





pe 

biruința binelui asupra 
indreaptăţească speranţele puse în juste- 
ţea cauzei româneşti. 

Păstraţi neştirbită încrederea cu care 
ne-aţi urmat şi sprijinit. 

E singura răsplată pe care o cerem pen- 
tru sacrificiile ce facem pentru a păstra 
legătura Dyvoastră cu adevăratul suflet ro- 


arătat în cuvinte simțite, imensa forța mo- 
rală adusă Neamului nostru de acest eve- 
miment istoric, care de 99 de ani incoace 
şi-a continuat lupta pentru viață, cu 
imense jertfe de sânge. Să cultivăm acest 
patrimoniu moral, intelectual și politic al 
unității, în oricare parte a lumii ne-am 
găsi, pentrucă numai aşa vom sfărâma 


















cător despre ilustrele personalități moarte 
Jără să se plece duşmanilor Ţării. In ace- 
laş sens vor! şi dl M. Buescu, pre- 
şedintele CASEI ROMANE, care accentuia- 
ză recunoştinţa ce trebue să le purtâăm 
acestor soli ai românismului în diferite ra- 
muri de activitate. 

O colivă mare, imbrăcată în tricolor, co- 
lacii noștri româneşti, şi “Veşnica 


re” cântată cu lacrimi in ochi de intreaga 
7 = 


Alegerile dela 14 Iulie au decurs în cea 
mai mare linişte. Lumea entuziasmată de 
activitatea comitetului din anul trecut. 


elementi 
. In orâine alfabetică: 
cu, L. Butcule: 


precum şi gestiunea financiară fost 
aprobate. Acurn, la ie, din noul 





După tradițis s'a împărțit colivă şi co- 
Zrt i pară ieiDicuțălare Ja acest parastas de 


In ziua de 12 Ianuarie 1958, a avut 
loc în Biserica Sf. Nicolae din Rua Gomes 
Freire-Rio de Janeiro, care adăposteşte pa- 
7ohia romănească Sfinţii Trei Ierarhi Va- 
sile, Grigore şi Ioan, parastas pentru po- 
menirea eroilor români Ionel Mola şi Va- 
sile Marin, căzuți pe frontul dela Majada- 
honda la 13 Ianuarie 1931, luptând pentru 
Christos şi biserica lui, spurcate de lijtele 
comuniste. Sfânta slujbă a oficiat-o inâl- 
țâtor Cuc. Părinte Anchidim Uşeriu, vor- 
bind îcopre marea jertfă creştină a eroilor 
români în lupta anticomunistă din Spania. 

Lumea participantă a avut emoția pe 
care o are cineva in fața faptelor mari, 
cari sunt PENE te in momente grele ale 

român. 


poporului 3 5 
S'a impârțit colivă şi colaci tuturor celor 
ce-au venit la această comemorare. 


» La 26 Ianuarie 1958 parohia română 
S/. Trei Ierarhi Vasile Grigore şi loan şi-a 
serbat hramul (care ar urma în mod nor- 
mal să fie la 30 Ianuarie). Intreaga colo- 
mie românească a venit să ia parte la 
această serbare anuală, care a conti 
şi serbarea zilei de 24 Ianuarie, aszintitoa- 
re de Unirea cea mică dela 1859 și ziua de 
maştere a poetului Eminescu, geniul na- 
țional al Neamului românesc (15 Ianuarie 
1850). A avut loc slujba la biserica siriană, 
N care s'a ajiciat te-Deum-ul la CASA 

MANA din Rua Santo Amaro-Rio de 
Janeiro. 

Du 


C. Negri, etc., şi 
în fața peri: 










care vrea să ne dist: 
Au urmat apoi cântece naționale exe- 


planurile cumplitului dusman dela răsărit, 


mânesc. ş 
Cu fruntea sus, să mergem înainte! 





EDITURA «CARPATI» ANUNTA 


Au apărut: 


Istoria Românilor din Dacia Traiană, de 
A. D. Xenupol, vol. 1, epuizat, 

Istoria Românilor din Dacia Traiană, de 
A. D. Xenopol, vol, 1, ediția II-a, 3 dol. 
U, S.A. 


"Istoria Românilor din Dacia Traiană, de 
A. D. Xenopol, vol. II, II şi IV, 3 doL 
U.S.A. 


"Istoria literaturii române, de D. Murăra- 





dol. U.S.A. 
% Precursori, de Octavian Goga, 3 dolL 


„S.A. 
Vpouasti fără Ţară, nuvele, de Faust Bră- 
descu, N. Novac şi N. S. Govora, 4 dol. 





Poeme fără Ţară, de V. Posteucă, N. No- 
vac şi N. S. Govora, 2 dol U.S. A. 

Cuiburi de lumină, poezii, de Valeriu 
Cârdu, 1,50 dol. U.S.A. 

Dacia, de Vasile Pârvan, 2 dol. U. S. A. 

Din crucea pădurii, poeme, de Ion Țoles- 
cu, 1,50 dol. U.S. A. ke 

Persecuci6n religiosa en Rumania, text 
spaniol, de Rev. Al. Mircea, 0,50 dol U.S.A. 

Romania, text francez, brogură ilustrat, 
0,25 dol. U.S.A. 

Frumoasa cu ochi verzi, de JI. N. Man- 
zatti, 3 dol. U. S. A. 
U.S.A. 

Rapsodia iberica, ediţie bilingvă de Aron 
Cotrus, 1 dol. U.S.A. 

Răscoala, roman, de Liviu Rebreanu, 
vol. I şi 11, 6 dolL U.S.A. 


Sub tipar: 


Istoria presei româneşti, de Pamfil Şeica- 
Tu, Vol. I şi II, 6 dol. U.S.A. 





CARPATII 


Revistă Culturală 


Director: ARON COTRUS 
Redactor: TRAIAN POPESCU 


Redactia şi Administraţia: 
Calle Villanueva, 43, Matea 
Abonamente; 

Anual: 5 dol U.S.A. 
Pentru instituţii: 12 dol. U. $. A. 


ES MANUSCRITO.—MARSIEGA, $ A.