Transilvania_1944_075_004_005

> gi 
1681: 
2 


TRFNSLUANF 


ANUL 75 APRILIE-MAI Nr. 4-5 1944 


SIBIU 


Anul 75 = Aprilie-—Mai 1944 Nr. 4—5 


TRANSILVANIA 


Organ al ASTREI 


AMINTIRI DIN TIMPUL MEMORANDULUI 


Note biografice şi comentar 


Advocatul Dr. Rubin Patiţia s'a născut la Câmpeni, în 21 August 1841. Cursul 
„primar l-a urmat la Neagra şi Câmpeni, iar studiile secundare şi universitare la Sibiu, 
în epoca post-revelujionară plină de reminiscenjele, proaspete încă. ale unor aspirații 
„care fuseseră botezate cu atâta sânge românesc. - 

În anul 1866 Rubin Paliţia ocupă postul de practicant la tabla regească din 
Tg.-Mureş, de unde se mută la Abrud în anul 1867, fiind ales întâi notar şi mai pe . 
urmă asesor la sedria orfanală de acolo. 

În anii şederii în munţii patriei sale natale, el se interesează de aproape de soarta 
Moților şi de trecutul lor istoric, editând mai târziu şi o broşură asupra lor, întitulată 
„Țara Țopilor“. 

In anul 1872 este ales senator în magistratul din Alba-lalia, funcționând până 
-la 1878 în acea calitate. Având o fire neînduplecată şi înflăcărate sentimente româneşti, 
Rubin Patiţia avu dese conflicte cu oficialitalea maghiară, mai ales pe tema dreptului 
„de întrebuințare a limbii româneşti în faţa instanjelor publice şi a feluritelor abuzuri 
care se comiteau in dauna elementului românesc de către şovinismul maghiar. 

De aceea, dornic de a se manifesta cu francheţă şi curaj în slujba cauzei na- 
„ionale, în anul 1878 renunţă la postul de senator şi îşi deschide cancelarie de advocat 
„la Alba-Iulia, asigurându-şi, prin înbrăţişarea acestei cariere, o libertate de acţiune foarte 
potrivită cu temperamentul pe care-l apea. 

Intradevăr, puțin timp după aceasta, glasul advocatului Rubin Patiţia se va ridica 
tot mai frecvent de pe tribunele adunărilor partidului naţional, alături de acela al pon- 
„tifilor vieţii noastre naționale de atunci, sau dela masa adunărilor sinodale şi congre- 
suale, unde era prezent ca deputat al obștei româneşti ortodoxe. 

Prezent la toate manifestaţiile politice, nelipsit dela numeroasele „conferinfe“, 
ținute la Sibiu între anii 1881—1893, Rubin Patiţia îşi asigură o stimă tot mai înaltă 
a factorilor noştri politici, izbutind să se impună ca un luptător energic şi dârz, find 
învrednicit de a fi ales în comitetul partidului naţional. 

Conştient de îndatoririle ce ii reveneau ca membru în acel for politic diriguitor, 
el merge la Viena cu delegaţia Memorandului şi are deosebita cinste de a fi implicat 
în procesul ce a urmiit acelui act istoric, alături de cei mai aleşi reprezentanți ai nea- 
mului. Osânda de 2!/2 ani a ispăşit-o în temnița dela Vaf, dela 19 Iulie 1894 la 
16 Sept.'1895, fiind amnestiat de. restul pedepsei. | 

Reîntors la căminul său din Alba-Iulia, fruntaşul mermorandist îşi reia activitatea 
- publică întreruptă de încarcerare şi se dedică şi pe mai departe, cu aceeaşi râvnă, in- 
-fereselor românești generale şi locale, pe care le serveşte cu pricepere şi perseveranță. 

1 


280 NR: Dr. RUBIN PATIŢIA 


_ 


In cursul acestei activităţi intransigența i-a rămas aceeaşi, deşi anii i se îngră-- 
mădeau tot mai numeroşi pe umeri. Mereu ateni la vremuri şi oameni, dintre care cu 
mulți nu s'a putut împăca, din pricina slăbiciunii lor şovăielnice de caracter, venerabila 
lui figură insufla respect tuturor, făcând din el un prețios sfetnic pentru noua generaţie 
de luptători ai cauzei naţionale. 

Ultimii lui ani i-a trăit în mijlocul furtunii provocate de războiul mondial. Bă- 
trânul luptător n'a apucat însă ziua cea mare a izbăvirii, căci s'a stins în pragul ma.. 
rilor evenimente ale anului. . . i 

In vieafa lui, bogată în luptă, pe care a purtat-o cu bărbăţie şi curaj neîntrânt, 
s'a împărtăşit şi de suferință destulă. In fiecare clipă însă s'a arătat vrednic şi demn 
de una şi de cealaltă. 

O parte din evenimentele, la care a contribuit şi pe care le-a trăit, le-a aşternut 
şi pe hârtie, în acel „Album deschis din pariea deţinuţilor la Vaj, în prinsoare de Stat 
şi judecaţi la Cluj în procesul Memorandului, 1894“, pe care l-a adus cu sine din ' 
închisoare şi l-a păstrat ca pe o scumpă amintire, notând în el amintirile sale personale 
în legătură cu procesul Memorandului şi cu închisoarea dela Vaţ. Albumul însă mai 
cuprinde şi alte însemnări, ca: Notiţe despre anul 1848; Parastas în Alba-Iulia, la: 
anul 1885 Faur 28; Din trecutul oraşului Alba-Iulia ; Mitropolia română din Alba-Iulia ;. 
Pasivitate şi Activitate ; Povestea societăţii comerciale Concordia ; o Consemnare despre 
darurile primite în temnija de Stat din Vaţ, dela 28 Iulie 1894 până la 26 Martie 1895, 
a cărei evidență a fost purtată de Dionisie Roman. Ultimele capitole ale „Album“-ului: 
se ocupă de oraşul Rasstadi şi Deşteaptă-te Române. 

Revenind asupra însemnărilor așternute pe hârtie în legătură cu Memorandul 
— putem spune, că Rubin Patiţia acestora le-a acordat atenția sa principală, după cum. 
rezultă şi din amănuntele acestei descrieri, în care şi-a conturat evenimentul culminant 
al vieţii sale particulare şi politice. 

Faptul, că autorul memoriilor numai incidental vorbeşte la persoana întâia, este- 
un indiciu, că el a urmărit, conştient, prezentarea obiectivă a evenimentului, faţă de. 
care îşi permite totuși, cum este şi firesc, o seamă de aprecieri şi critici personale, uneori 
destul de ascuţiie. O confruntare a acestor puneri în lumină cu informaţii provenite din 
alte izvoare va contribui, de sigur, la o mai exactă cunoaștere a oamenilor Memoran- 
dului ceea ce este o necesitate şi un deziderat de istorie românească transilvăneană de 
mare actualitate, ' 

In genere, însemnările memorandistului Rubin Patiţia sunt pătrunse de un pu- 
ternic sentiment românesc şi de neîmblânzită adversitate față de neamul asupritor şi 
acoliții lui semiți, fără să treacă însă peste limitele unui limbaj corect şi în permanenţă 
controlat. Pateticul — aşa de obişnuit în astfel de scrieri — este lăsat pe planul at 
doilea. Totuşi unele momente descrise, ca de pildă spontanul aflux al poporului la Claj 
şi pe drumurile de trecere sau întoarcere ale Memorandiştilor, apoi condiţiile de traiu în: 
închisoare, smulgerea brutală a celor condamnaţi de lângă patul de moarte a celor iubiţi. 
sau întâlnirea dintre fraţii Branişce în temnița dela Vaf — impresionează prin confi- 
nutul lor de fapte, aruncând o lumină revelatoare asupra ambianţei sufleteşti generale 
în care s'a desbătul actul Memorandului şi tăria de caracter a fruntaşilor politici români, 
care au trebuii să îndure şicane, mizerii şi umiliri dela administrația maghiară şi tem-. 
nifele ei. 

Limbajul în care sunt scrise memoriile este fluent şi foarte apropiat de căl actual,. 

- ceea ce este nu numai un fapt oarecum neobişnuit dela un om care şi-a făcut studiile 
în şcoli străine, ci şi o dovadă a pregătirii culturale a autorului, care iese din comunub 
mediocru. Cu excepția ortografiei, pe care am modificat-o după regulele curente ale 


AMINTIRI DIN TIMPUL MEMORANDULUI — 281 


>. 


limbii, numai în prea pufine cazuri a trebuit să facem mici modificări topice sau de 
construcție a frazei, fără nicio denaturare a înfelesului. 

Dar, independent de valoarea memoriilor, cărora noi totuşi le acordăm impor- 
tanja cuvenită — „Albumul“ este prețios prin semnăturile acelora, care au vizitat pe 
deţinuţii dela Vaj, în răstimpul dintre 28 Iulie 1894—23 Aprilie 1895, fiind acoperit de, 
exact, 241 nume, de plugari, elevi de şcoală şi meseriaşi, o bună parte a elitei culturale 
“şi politice româneşti a Transilvaniei noastre de atunci, alături de care apar şi numeroşi 
vizitatori din regatul României, 

Dintre aceste semnături, care sunt dovezi concludente ale tradiționalei solidarilăţi - 
româneşti de pe aceste plaiuri, credem că prezintă un real interes pomenirea următoarelor : 

Din Regatul României: Dr. Aug Frăţilă, prof, Galați; Dr. Const. Pop, prof, 
Galaţi; Fulvia de Lacotte din Craiova; S. M. Haliţă. prof, Galaţi; Henrietta Sihleanu 
şi Ştefan Sihleanu, Bucureşti; un indescifrabil din Craiova; S. Periejeanu, Bucureşti. 

Din Transilvania (în ordinea cronologică a vizitelor) : 

Prof. Gavril Precup, Blaj, Dr. Nic. Oncu, Arad, Dr. Ştefan C. Pop (de două ori), 
Dionisie Vaida din Olpret (de două ori), Dr. Gavril Cosma (de două ori), Septimiu Al- 
bini, candidat de temniță, Dr. Aurel Mureşan (per aspera ad astra !), Rusu Şirianu, 
Romul Ciorogaru, Gheorghe Moroianu, Francisc Hossu Longin, Alexandru Vaida, stud. 
în medicină, Dr. T. Liviu Tilea, Iuliu Maniu, rig. în drept, Ilarie Chendi, Vasile Mangra, 
Gheorghe Bogdan Duică, Iosif Vulcan, Victor Onişor, Dr. Nicolae Şierban, deputat, 
Victor Branişce — şi, ca încheiere a lungului şir de vizitatori Alex. Vaida la 3 IV. 1895 
şi Iuliu Maniu la 23 IV. 1895. 

Viitorii luptători pentru drepturile româneşti se perindau, deci, inir'o adevărată 
procesiune între zidurile igrasioase ale Vaţului, pentru indreptar de viitor. 

Nu lipsesc nici dedicațiile omagiale, pe care unii din vizitatori le închinau în- 
temnifaţilor. 

„Trăiască apostolii naţiunii române, ce astăzi locuesc între zidurile Vaţului. Tră- 
iască, să-i vedem sănătoşi şi voioşi“. Semnat : Nic. Mănoi, iurist, David Gheorghe, iurist, 
Valeriu Suciu, stud. filos, Dumitru Lupan, şi. fil. 

Ludovic de Ciato, stud. în drept, scrie următoarele versuri : 


Dacă voi în temniți negre Credeţi, timpul e departe 
În cătuşe torturați. Când cu toții, mic şi mare, 
Staţi şi bei cupa cu rele Luptători pentru dreptate 
Pentru jalbă la 'mpăraţi Vom pretinde răzbunare ? 


Pe altă pagină, fostul prisonier de Stat Nicolae Roman scrie: „A-ţi oferi pute» 
rile luptei pentru libertate este o glorie. In semn de veneraţiune şi iubire, iubiţilor Mar, 
tiri naţionali din Vat“. (6 Nov. 1894). 

La eliberarea sa, Dionisie Roman însemnează la 26 Martie 1895: „La eşirea 
mea din lemnița de Stat din Vaj, după 8 luni de închisoare. Lupul lasă părul, dar 
năravul ba“ (proverb pop.). 

Dar, deosebit de semnificativă, dacă nu chiar emoţionantă, este stângacea semnă- 
tură a lui Gheorghe Cârţan, păcurar din Opria Cârţişoara, care nu putea lipsi de 
nicăieri, unde răsăria o carte sau suferea un Român pentru o idee şi aspirajie publică, 

Cu acestea comentarii, fugare şi fără nicio pretenţie, lăsăm să urmeze însuşi 
textul memoriilor, privitoare la Memorand şi la consecințele lui, pe care-l publicăm 
în întregime, cu excepția unor pasagii mai scurte, care nu prezentau nicio importanță, 


nefiind în directă legătură cu el. 
Eugen Hulea 


1% 


282 . l Dr. RUBIN PATIȚIA 


CU „MEMORANDUL“ LA VIENA... 


„După ce in Comitetul alegătorilor români se descoperiseră multele 
şiretlicuri ale lui V, Babeş și s'a aflat izvorul tărăgănărilor cauzate prin 
intrigile acestui om, ai cărui fii se bucurau de stipendii pentru urmarea 
studiilor, şi acele stipendii le aveau dela regimul maghiar — unii băr-" 
baţi din comitet au adus în desbatere această purtare dubioasă și abia 
“acum se. rupse cu tradiționala încredere oarbă, de care unii cu acea 
ocazie nu se puteau lepăda. 

Venind la cunoștința publicului adevărul despre situație, un avânt 
mai sănătos pătrunse în inimile alegătorilor, încât în adunarea generală 
din Ianuarie 1892 delegaţii încredinţară conducerea afacerilor uncr băr- 
baţi mai hotăriţi și rezumând concluziile conferinţelor de mai înainte 
a statorit ca Memorandul, primit și votat deja în adunarea generală 
din 1890, să se subștearnă tronului printr'o deputaţiune, cât mai curând, 

Acest conclus s'a primit unanim, dar abia se enunţase şi cei cu 
piedeca iarăși se iviră. Mocioni, Babeș, A. Mureşan, redactorul „Ga- 
zetei“, adv. Hosu Franczi apoi și Alex. Filip din Abrud, se încușluiră 
într'o coterie și doriau a împiedeca conclusul adus, „Gazeta“ scrise 
nişte articole confuze, pe care îi continuă în vreo 30 de numeri ai 
săi, până când observă că îşi pierde prenumeranţii. „Luminătorul” din 
Timişoara voia încă să contribue la lucrul întunerecului, 

Cu toate acestea voci intrigante, cei aleși de adunare s'au pus pe 
lucru şi în ședințele din 25—26 Martie 1892 au decis ziua pentru por- 
nirea deputaţiei la Viena, S'au făcut dispoziţiuni pentru purizarea Me- 
morandului, dar despre tipărirea lui nu s'a adus conclus, 

Iu... Mai 1892 se ailară la Viena la 400 Români, în frunte cu 
15 membri din comitet, Numai Dr, Lueger, cu consoţii săi de principii 
„au avut inimă ca să ne primească cu adevărat simţ creștinesc, Ei au 
priceput insemnătatea acestui pas al Românilor, și ca dinastici și buni 
austrieci au dorit, ca supremaţia elementului maghiar într'un Stat po- 
liglot să inceteze. Cercurile celelalte din Viena şi-au uitat de tot cum 
că există Români dinastici, nici la faptele lor eroice nu se mai gândesc, 
ci în frica lor de Maghiari acestora le conced totul și prin aceasta își 
devalvează însemnătatea lor, încât azi mâine popoarele se vor încre- 
dinţa, că la Beciu, ai să duci numai berbeci... In loc de primire bine- 
voitoate, cu ocazia convenirii deputaţiunii române cu antisemiţii vienezi, 
în sala vechiului edificiu al Magistratului vienez, se comandară în jurul 
acelui edificiu o ceată de 52 poliţişti, ca şi când ar fi avut teamă de 
o bandă revoluţionară, Comisarul polițienesc dela acea adunare, sub 
un pretext de neobservare a unei forme, a respins adunarea și ne-a 


AMINTIRI DIN TIMPUL MEMORANDULUI n 283 


` 


împrăștiat, Tratamentul acesta cred că a rămas și va rămânea fiecărui 
Român în minte, căci insultă mai mare nu se poate socoti, când astfel 
sunt răsplătite multele mii de morţi ai neamului românesc de pe câm- 
purile de luptă, pentru patrie şi tron. 

Cum s'a putut întâmpla, ca în ziua următoare din ospătăria dela 
Etterleip — in Hernals — să se compună acea telegramă — e o enigmă 
şi numai aceea o constat, că nu s'a făcut cu înțelegerea membrilor din 
comitet, dintre care mulţi numai atunci știură de aceea, când s'a citit, 
Nici de răspuns nu ni-a învredaicit, cu atât mai puţin a putut să de- 
lăture frica, ce o cauzase br, Bánffy, președintele Casei de jos din 
Budapesta, prin declaraţia sa, că în Budapesta va erupe revoluţia de 
cumva se va primi la Curte deputaţia română, Jurnalistica buda- 
pestană — grozavă la atari ocazii — suspiciona și ameninţa, 

Pe lângă scena dela Casa magistratului oricine putea să cunoască, 

“cumcă în zadar ne-am ostenit și ne-am cheltuit banii în această călă- 
torie tocmai spre acest scop, 

Eu mi-am contramandat pachetul ce mi-l comandasem cu vest- 
mintele de salon, și numai stăruinţelor celor 2—3 bărbaţi, care mai 
credeau în vorbele lui Braun, are a se scrie, că deputaţiunea a rămas 
până Marţi seara în Viena, 

Convenirea din Praterul Vienei, Dumineca după masă, și concertul 
tinerimii universitare, dat în onoarea deputaţiunii, a mai stâmpărat 
amărăciunea sufletelor, Marţia numai rare voci se mai auziau, care ar 
fi dorit să mai așteptăm după rezultat mai favorabil, dar totala majoritate 
s'a decis pentru plecare și, spre aducere aminte, o parte din deputa- 
ţiune s'a fotografiat, l 


REINTOARCEREA 


Cu trenul dela 1/210 ore seara a pornit mulțimea, rămânând numai 
unii din membrii comitetului la Viena. 

Dimineaţa la 7 ore am sosit la Budapesta, unde am aflat linişte, spre 
mirarea multora dintre noi, care se temeau că se va face scandalul 
anunţat prin jurnalele maghiare, Cum că atari atacuri n'au venit asupra 
noastră, este a se mulțumi acelei împrejurări, că jurnalele de seară din ' 
ziua premergătoare aduseră în o telegramă la cunoștința publicului 
maghiar, că deputaţiunea română numai Joia viitoare va porni spre 
casă, Scriitorul acestor fapte avusese gândul bun, încă Marţi după 
amiazi, a spune unui corespondent jidănaș aceasta — și sugerarea 
avu efect, 


. 384 Na Dr. RUBIN PATIȚIA 


La ora 8 pornirăm din Budapesta în pace, însă când ajunaserăm pe 
la Szolnok—Czegléd, şi mai departe, observăm indignarea Maghiarilor, 
care ne întitulau cu fel de fel de epitete. 

In Arad am petrecut 1/2 de oră la gară și nu sa întâmplat nimic. 
La staţia Radna, unde trebuirăm să stăm mai mult timp, un proprietar 
din jur venise călare la gară, anume ca să-și verse veninul asupra 
călătorilor. Era un bărbat cam bălan, în etate de 30—-35 de ani și 
sbiera ca un nebun, dar întâmpină numai râsul nostru. 

Pe la orele 9 am ajuns la Piski—Simeria, unde în sală am aflat 
pe mai mulţi oficianţi politici, care însă au stat în rezervă şi nu au zis 
nicio vorbă... 

Când ajunserăm la hotarele îsi deodată răsunase trenul 
de cântece românești, care nu încetară în tot lungul drumului; 

In ziua sărbătoarei Constantin şi Elena noi ajunsesem la căminele 
noastre şi se părea că întreg acest pas va rămânea o amintire şi o 
împintenare, spre a afla calea cea adevărată spre mântuirea noastră. 

Nu trecu însă mult timp, şi după articolul mârșav din Telegraful 
Român..., urmă scandalul din Turda şi devastarea caselor Dr.-ului 
I. Raţiu, președintele comitetului naţional. Această faptă, precum şi 
scandalurile din Arad, Șimleu și din alte localităţi, au dat avânt cauzei 
pentru care se angajaseră luptătorii români. 

Brutalităţile acestea, apoi publicarea în tipar a Memorandului, 
neprimit de către Coroană, umplură presa Europei. Popoarelor culte 
prin aceasta li se desvălui starea de nesuferit creată națiunilor nema- . 
Ghiare în această nefericită, azi dominată de o minoritate, care să gi- 
reze ca exclusiv element îndreptăţit, în această ţară... 


PROCESUL MEMORANDULUI 


Aci în ţară toate sunt meșteşugit întocmite, încât un străin nici 
că poate curând a cunoaşte adevărul; presa e prea coruptă, ca în ṣo- 
vinismul său să se rușineze a reclama pentru elementul maghiar pe 
nişte escroci şi hoţi de neam jidovesc, născuţi în Ungaria, care însă 
comit fără-de-legi în ţări străine, 

Intre aceste prestări nu e de mirare, cumcă în urma instigaţiunilor 
acestei prese regimul maghiar se află îndemnat a urmări cu proces penal 
pe membrii comitetului alegătorilor români, care au cutezat a face paşii 
pentru subșternerea memorandului la tron, tocmai înainte de serbarea 
iubileului de 25 ani dela încoronare și apoi se duseseră tocmai la Viena, 

Trecuse un an dela mergerea deputaţiunii şi dela tipărirea me- 
morandului, când se ordonă de sus tragerea în cercetare a membrilor 


. AMINTIRI DIN TIMPUL MEMORANDULUI 285 


întregului comitet. Mai înainte numai pe Eugen Brote, ca pe proprie- 
tarul tipegrafiei îl urmăriseră şi care apoi o luă la sănătoasa în țările 
apusene, după ce printr'o declaraţie stoarsă dela biroul comitetului, 
dată fără știrea celorlalți membri el voi a dovedi, că tipărirea me- 
morandului s'a făcut la mandatul comitetului. Aceasta însă nu e ade- 
vărat, pentrucă comitetul niciodată n'a decis aceasta, ci el o făcuse 
-deja înainte de sosirea deputaţiunii la Viena, pentru care afacere i s'au 
făcut deja în Viena imputări. 

Aci, în aceată declaraţie prezentată de acuzatul Eugen Brote, 
şi-au aflat procurorii nod în papură pentru urmărirea comitetului na- 
tional, ca pe nişte vinovaţi de a fi tipărit și răspândit acel memorand 
de cuprins periculos, l 

A petiționa nu este păcat nici în Rusia autocrată. Acuza s'a ri- 
dicat aşa, cam în general, încât judecătorii de instrucție care ne-au 
ascultat, în cercurile deosebite în care locuiam, nici nu cunoșteau bine, 
că anumit ce întrebări să ne pună. 

Spre caracteristica procedurii servească, că aceste ascultări s'au 
exoperat cu o grabă febrilă, încât nici sărbătorile sf, Rusalii nu ni le-au 
cruțat de a nu fi incuiraţi {?!)... 

Cei mai mulţi au fost citați pe a doua zi de Rusalii. Era un fe- 
nomen această inchiziţie și acuzare a bărbaţilor, care ca mandatari ai 
unui popor întreg au dus înaintea părintelui popoarelor. o rugare, pri- 
mită și votată de aduvarea tuturor alegătorilor români, ca dorință a 
tuturor. Se întâmplase aceasta la anul 1890 şi unii dintre membrii din 
comitet nici nu luase parte la acel conclus, 

Fasiunile acuzaților au divergiat, pentrucă unii își şi uitaseră de 
cursul ședinței comitetului din 25—26 Martie 1892, Au fost însă și de 
acei membri, care au fasionat conform faptelor întâmplate. 

După această introducere a cercetării penale, s'a convocat pe vara 
anului 1892 adunarea delegaților la Sibiu, care primind de ai lor toți 
„pașii întrepriași de comitet, au aprobat procedura deputaţiunii, identi- 
ficându-se cu cuprinsul memorandului. Era o adunare impozantă şi 
bine cercetată. Afară de cei 216 delegaţi aleşi, se prezentaseră frun- 
taşi din toate părţile Ardealului, de peste 2—3 mii, La închiderea adu- 
nării din mii de piepturi răsună cântecul „Deşteaptă-te Române” şi 
dela localul adunării, Geselschaits-Haus din suburbiul Iosefin, cei adu- 
naţi formându-se în convoi străbătură prin strada Cisnădiei și piața 
mare la cvartiral preşedintelui comitetului, Dr, Ion Raţiu, în strada 
Măcelarilor (casa a 2-a către Orient, dela hotelul Curtea Mediașului), 
Aci vorbi Const, (sic!) Lucaciu și după multe urări publicul s'a înde- 
părtat, 


26 Dr. RUBIN PATIŢIA ` 


Câtva timp procesul intentat a stagnat, pentrucă cei dela putere 
` veniseră în câtva la reson şi mulți dintre miniștrii pledau .pgatru si- 
` starea aceluia, numai ministrul de justiţie nu se îndupleca. A lui deviză 
` era; „Ceterum censeo olahos delendos esse“, Se cunoaşte aci caracterul 
sângelui renegat; moșul său trăise ca Român pe valea Borodului, și 
iată că nepotul, ca calvin, afla de virtute, ajuns ministru, de a-şi su- 
gruma pe consângenii săi. Vorba scriitorului maghiar, despre urgisitul 
caracter al renegatului maghiar de pe timpul dominaţiei turcești în Un- 
garia, se împlini în secolul al XIX-lea asupra Românilor. De altminteri 
nici că poate să fie mare deosebire între persecuțiile turceşti de pe 
acele timpuri și persecuțiile ungureşti din zilele noastre. Ministrul Hie- 
ronimi, cu ministrul preşedinte Wekerle, aflară cu cale a chiema în: 
iarna anului 1893 pe preşedintele Dr. L Raţiu la Pesta spre o consiă- 
tuire, la care a luat parte şi advocatul Iuliu Coroian. Era poate mai 
plăcut miniștrilor, dacă cel din urmă nu ar fi fost de faţă, Ei promi- 
teau sistarea procesului și apoi mai târziu și unele concesiuni în fa- 
vorul pretensiunilor Românilor, dar cereau mai inainte de toate, cum. 
partidul naţional român să înceteze cu orice acţiune, 

Acestea erau niște apucături ă la Lonyai şi nu putură îi primite. 
Ba Coroian, în timpul acelei discuţiuni, deodată întrerupse convorbirea: 
cu întrebarea, către ministrul Hieronimi, că are el ştire despre tot ce 
se întâmplă în Pesta? La răspunsul afirmativ îi spuse ministrului nou- 
tatea, lui necunoscută, că atunci a făcut în Budapesta alianţa cu Slovacii 
și cu Sârbii, Ministrul deveni palid și zise, că Românii să nu facă aceasta, 
deoarece este contra binelui chiar al Românilor, 

Din acel sfat cu miniștrii nu s'a ales nimic, pentrucă Ungurii numai 
cu promisiuni vaiau să ne momească și faptele lor dovedeau cotrarul, 
Nu au voit ei niciodată a se împăca cu Românii, scopul tuturor acţiu- 
nilor lor, de când s'au aşezat între noi, a fost aservirea popoarelor: 
conlocuitoare, uneori chiar şi extirparea Românilor, ,. 

„Acei bărbaţi, care văzuseră cu ochii proprii faptele Ungurilor, 
atât la 1848, cât și mai târziu, nu putură fi aplicaţi a se încrede în: 
promisiunile vagi ale ministrului Hieronimi, ci declarară că nu pot fi 
mulţumiţi cu acea vorbă, l 

Văzând Ungurii, că nu-i mai pot amăgi pe conducătorii poporului 
român și că pățania dela 1872 cu ministrul Lonyai a învățat pe.Ro- 
mâni, ei prinseră arma cealaltă, a terorismului, lor atât de mult plăcut. 
şi deci deciseră urmărirea pe cale penală a comitetului național şi pe- 

depsirea membrilor aceluia. | 
l Toţi cei 25 de membri ai comitetului puși sub acuză fuserăm citați 
la Cluj înaintea juriului de presă. Când am știut noi aceasta, ne-am 


AMINTIRI DIN TIMPUL MEMORANDULUI C BF 


adunat încăodată în şedinţă la Sibiu, pentru a ne consfătui despre ți- | 
nuta noastră şi pentru a ne alege apărători, în care cauză mai con-- 
venisem în timpul iernii la Cluj cu unii advocaţi români, care se îm- 
biaseră de apărători. 

Președintele Dr. I. Raţiu își alesese pe tânărul advocat Dr. A 
Frâncu, noi ceilalți am stăruit ca să-și aleagă pe un altul și anume pe- 
d-l Dr, Mocioni, care în urmă abia a primit. Acest domn însă printr'o- 
epistolă a abzis, ceea ce a surprins pe toţi, deoarece el se declarase 
solidar și primise de al său și cuprinsul Memorandului, 

A venit vorba și despre necompetinţa juriului din Cluj, care numai 
din inamicii noştrii politici este compus. S'a recunoscut aceasta, dar 
totuși s'a decis să ne prezentăm înaintea acelui tribunal, 

Părerea mea, ca să nu ne prezentăm de bună voie şi să lăsăm: 
a fi escortaţi cu forţa la acel for — sub cuvânt că vom fi expuși ru- 
şinii şi că vom fi apoi deţinuţi nu s'a primit. Așa e Românul în pur- | 
tarea sa, voind a face opoziţie apoi totuși se poartă cu blândeţă. Nu - 
ştiu cum le-ar fi succes a ne duce pe toţi la Cluj cu jandarmii, dar 
apoi că de escortare neumană n'am scăpat, aceasta e fapt. 

In 4 Mai, după înţelesul avut, acuzaţii au pornit către Cluj. 

Ovaţiuni ne-a făcut poporul român în lungul drumului, pe lângă 
tot aparatul oficios pus în mișcare pentru a opri aglomerarea popo- 
rului pe la diferite gări ale drumului ferat, Aspectul era cât de măreț- 
şi însulleţitor. La gara din Teiuş, Uioara, Cucerdea, erau mii și mii de 
oameni, care cu urări şi cântări ne-au întâmpinat, 

„La gara din Ghiriş (Câmpia Turzii), poporul a fost alungat din 
jurul gării şi sta, de o parte, în câmpul liber. O mulţime de jandarmi 
își arătau puterea brutală, ca și la staţia din Aiud. Inlăuntrul cupeului 
nostru era o cunună de flori legată cu panglică de tricolor românesc, 
acățată la fereastră şi şeful stației ne-a provocat a o depărta, că de 
nu vor confisca-o jandarmii, I s'a răspuns, că cupeul e în posesiunea. 
noastră şi în acela n'are nimeni a ne dispune, ca să nu avem acea 
cunună în interiorul lui, Au şi venit doi jandarmi cu puștile lor pro- 
văzute. cu baionete și cu puterea intrând în cupeul de soțiile acuza- 
ţilor ocupat au confiscat acea cunună, dată de către doamnele: 
sibiene. 

Pe Valea Florilor (Virâgos) la fiecare staţiune ne aștepta poporul 
din comunele vecine, sub conducerea preoţilor. La una erau chiar cu: 
praporul bisericii, Entuziasmul în popor era mare şi ar fi fost în stare 
a isprăvi lucruri şi mai mari, prin care ar fi adus la rezon pe asupritori, 
însă nimeni nu i-a sfătuit decât numai la liniște. Sunt la privire mân- 
găietoare atari demonstraţii, însă față de asupritorii noștri nu duc la 


288 Dr. RUBIN PATIȚIA 


„scop, O ţinută mai hotărită ar fi mai de folos. Cu capul plecat tot 
“slugă ai să fii! i 

` În orașul Cluj ajunserăm la ora 6 d. m. la gară, unde tinerimea 
“universitară și inteligența locală ne întâmpinară. 

Cei mai mulţi din acuzaţi și apărători au fost incartiruiţi în hotelul 
„Hungaria“, unde abia ne așezaserăm şi o grămadă de cracheleri un- 
“guri se și adunaseră înaintea hotelului cu vorbe de huiduit şi fluerături 
-— dar aceasta iute trecu. 

In Sâmbăta următoare se ţinură conferinţe cu apărătorii, care se 
-prezentaseră în număr complet. Erau şi trei advocaţi slovaci: Stefa- 
novici, Dula și Fainor, 

Pe 7 Mai, adică ziua de Luni, era termenul pentru începerea 
pertractării juriului, 

Incă de dimineaţa se adunase inteligenţă și popor din toate ţinu- 
“turile locuite de Români, care în dimineaţa de Luni forma o mulțime 
«de peste 25,000 de Români, care formară un şpalir gros de ambele 
părţi, dela hotelul Hungaria până la Redută, localul destinat pentru 
pertractarea procesului intentat poporului român din Transilvania şi 
“Ungaria, de un regim mai asupritor decât cel al absolutismului, cu 
“scop de a înăbuși orice mişcare contra magbhiarizării. 

Erau aleşii poporului român aduși înaintea judecătorilor şovinişti 
maghiari, a contrarilor politici în acel oraș, în care se zămislise „Kultur- 
-esylet-ul”. 

Miile de Români aclamau pe acuzaţi și strigătele „al nostru este 
:memorandul“ nu mai incetau a răsuna din piepturile ţăranilor. 

Stăteau uimiţi Maghiarii, fiindcă vedeau dată de minciună scornitura 
lor, cum că numai unii agitatori pretind drepturile, asigurate prin legi 
lumești şi dumnezeeșşti, | 

Prima zi de pertractare se mărgini la niște formalități și curând 
“se fini pertractarea, amânându-se pe altă zi. Poporul se concentrase 
într'o grădină mare și aștepta pe membrii comitetului, pentru a primi 
îndrumări. 

In orele de după amiazi au mers atât membrii comitetului, cât şi 
„alţi inteligenţi în acea grădină, înghesuită de popor, Preotul Lucaciu 
le-a vorbit în sens pacific, însă până a nu-și fini vorbirea o mulţime 
„de poliţişti, pedestrii şi călări, năvăliră în grădină şi fără opoziţie le 
succese a alunga poporul din acel loc, urmărindu-l până afară de 
oraş, Au oprit apoi intrarea ţărănimii în oraş şi străzile bâjbăiau de 
poliţişti și jandarmi şi chiar în sala de pertractare erau pe lângă poli- 
-işti şi 12 jandarmi postați, care pază a durat în tot decursul acelei 
:pertractări, monstră și nejustificabilă, 


AMINTIRI DIN TIMPUL MEMORANDULUI | 289 


In ziua următoare numai puţini Români mai putură intra în oraş, -` 
mulţi erau în satele mărginaşe, mai ales către Gilău, 


Judecătorii în ziua următoare ne îmbiară cu amânarea pertrac- 
tării, dar acuzaţii nu o au cerut, 

A treia zi deja începură Ungurii a se reculege din spaimă și în- 
cepură a fi mai agresivi, oprind apărătorilor folosirea limbii române, 
apoi urmară amende sub pretexte de nimica și prin acestea le succese 
a face iluzorie încercarea unei apărări a noastre, În urmă, după multe 
şicane, apărătorii trebuiră să abzică dela chemarea lor, protestând contra 
procedeului ilegal al tribunalului, Ei şi-a trimis chiar către ministrul de 
justiţie acel protest printr'o deputaţie, dar fără succes. 

Maghiarii se aflau la largul lor, poliţia huiduia pe oricare Român 
din oraș, maltratările erau la ordinea zilei, asemenea sbieretele ungu- 
rilor inteligenţi (?) după noi pe străzi, După unii Români Matpligenţi 4 ti- 
nerii maghiari aruncau cu ouă clocite, etc., etc, 

` Zilele acelui proces, cu scandalurile lor, vor rămânea pentru tot- 
deauna rușinea populației maghiare din Cluj, care nu se rușinează a 
se mândri, că ea ar fi chemată a propaga cultura la alte popoare, Ei 
sunt, pe lângă şovinism, nişte oameni brutali, iar poliţia de acolo com- 
plice în acele scandaluri. Tribunalul nici la reclamaţiile acuzaților nu 
s'a întrepus pentru a interveni poliţia la susţinerea ordinei, Această 
poliţie îşi luase de ajutor pe niște tineri, care purtau cocarde cu in- 
scripția „Kârpât-egylet”. Aceștia nu făceau ordine, ci ei erau aceia, 
care fluerau şi cauzau scandaluri, Nu s'a sfiit acea poliţie de a calomnia 
pe părintele Lucaciu, că ar fi defăimat pe regele maghiar, S'a introdus 
cercetare penală, în cursul căreia s'a dovedit mârșăvia maghiară, 


Cum era pe uliţă, așa se petreceau lucrurile şi în sală, Juraţii 
nu-şi puteau potoli ura lor, iar tribunalul se silea prin nişte tăimaci 
neapţi a întuneca și mai bine. pertractarea, iar procurorul însuşi nu 
ştia din ce consta substratul acuzei, De vreo trei ori și-a schimbat po- 
ziţia acuzei şi apoi s'ar fi lăsat, la ocazie, şi la câte-o tocmeală. 

Venind cauza la interogator pentru noi ceilalţi acuzaţi, ținuta pri- 
mului acuzat deveni penibilă, deoarece el începu a se desvinovăţi. Aşa 

- făcu și al doilea acuzat şi abia părintele Cristea, fu cel dintâi care dete 
un răspuns bărbătesc, 

Acuzatul Barb, vicariul Raţiu şi Dr. Suciu fasionară cam neho- 
tărit, până când Comșa şi Barcianu, precum și ceilalți din biroul co- 
mitetului, care subscriseră declaraţia dată lui Brote, cu privire la tipă- 
rirea Memorandului, se expuseseră ridicolului afirmând, că în graba 
cea mare ei nu ştiu ce au subscris, Comşa negă chiar și aceea, că ar 


- 


2% i Dr. RUBIN PATIȚIA 


şti cine a scris cuprinsul declarației, măcar că de mâna lui era scrisă, 
” ceea ce recunoscu apoi în ziua următoare. 

In adevăr, cumcă numai extradarea acelei declarații, de cuprins 
fals, lui Brote, a făcut cu putință contrarilor noștri de a aduce întreg 
comitetul alegătorilor români pe banca acuzaților, Şarlatanul i-a tras 
pe sfoară şi apoi, după ce i-a infundat în acuză, el o tuli la fugă, ca 
un nemernic, Un atare bărbat mai avu apoi de a emana enunţiaţiuni 
lăudăroase din străinătate și a se mândri cu fuga cea ruşinoasă, Et 
vrea să înveţe pe alţii, că ce este onorific şi el a sedus tu rafinăria, 
chiar și după intemniţarea comitetului, pe mulţi inteligenţi români, prin 
mofturile sale, 

El pentru un câștig a sedus pe Dr. A, Popoviciu a-şi tipări Re- 
plica în tipografia lui, prin ce a expus şi pe numitul bărbat tânăr per- 
secuţiunii ungurești şi apoi dejudecării la 4 ani robie, 

Fără ştirea şi învoirea comitetului naţional, iarăși pentru câștig a 

tipărit Memorandul, încă înainte de a fi fost prezentat la înaltul tron, 
Volnicia lui apoi a pus-o în cârca comitetului prin acea declaraţie 
stoarsă dela membrii comitetului, seduşi de el prin aceea, că doară pe 
întreg comitetul nu vor cuteza contrarii politici să-i urmărească cu 
acuză penală. Ce a fost mai mult, era că membrii externi dia comitet 
nici cunoștință nu au avut despre existenţa acelei declaraţii de cuprins 
fals, cum că comitetul ar fi decis în 26 Martie 1892 tipărirea Memo- 
-randului, Câtă răutate şi perfidie zace numai în acest procedeu, prin 
care părinţi de familie s'au infundat în temniţele maghiare pe mai mulți 
ani de zile, fără ca ei să fi contribuit cât de puțin la tipărirea Memo- 
randului, care tipărire forma substratul acuzei, 
__ Numai în considerarea prestigiului a marei cauze a poporului 
român nu s'a ventilat atunci această afacere în modul cuviincios. Cei 
nevinovaţi mai bine s'au jertfit, decât să spargă solidaritatea, dar nu 
pot trece acum cu tăcerea o eroare făcută, doară bona tide. 

Apărătorul A. Frâncu avu la pertractarea finală de multe ori o 
purtare nu prea serioasă și prin accentul ascuţit, nu numai în tonul 
cel subțire, dar și al vorbelor, va rămânea în amintirea fiecăruia și 
presupun, că judecata cu privire la uimitoarele pedepse, poate fi ur- 
marea exacerbării produse de el, 

Serile le petreceam în conferinţe, unde apărătorii, cu teorii seci, 
şi vorbiri lungi, puţin au contribuit a ne uşura poziţia; ba, de multe 
ori, ne despărțiam mâhaiţi şi dela acele conferinţe, 

Acele trei săptămâni, cât a fost durata procesului, ne-au maltratat 
foarte şi tortura aceea era mai de nesuferit decât chiar timpul din 


+ 


AMINTIRI DIN TIMPUL MEMORANDULUI 21 


temniță, pentrucă chiar şi „Tribuna“ și „Dreptatea“, prin multele de- 


mersuri necoapte, îngreunau poziţia noastră, - 
Pot afirma, cumcă „Tribuna mai slab nu a fost redactată ca în 
zilele acelea; era chiar şi parţială. 


Jurnalele germane şi slovăcești erau mai exacte în PEE E de-. 


mersului dela proces, decât organul partidului, ai cărui redactori de 
altminteri, aveau diurne cât mai bune. Poate că chiar juretrea din urmă 
a fost și cauza scăderii susamintite, 

“Se luaseră măsuri și pentru stenograiarea în roming a între- 
gului proces, dar până acum nicio publicare nu s'a întâmplat, 

Figurile tălmacilor Lehmann şi Cosmuţa încă erau interesante, 
cel din urmă, ca născut român, nu avea nici atâta dexteritate ca străinul 
Lehmann, Neaptitudinea acestor translatori a ştirbit mult putinţa de 
adevărată apărare, care şi fără de aceasta era rău primită de către 
juraţii maghiari, cărora din ochi şi din mișcările lor li se vedea ura. 
„Ei erau în continuă atingere cu lumea din afară, chiar şi în decursul 
pertractării bărbaţi străini erau în jurul juraţilor, apoi după finirea şe- 
dinţei mergeau acasă și puteau îi influențați de orișicine, 

Numai în Ungaria se întâmplă aşa pertractări cu juraţi şi se elu- 
dează prescripţiile legii, în celelalte ţări ale Europei observate. Numai 
aici poți afla juraţi, în decursul pertractării ocupați cu citirea ziarelor 
de zi, care erau pline de provocări la ura de rasă. 

latre juraţi erau şi doi advocaţi maghiari din Cluj, care din inci- 
dentul Memorandului făcuseră arătare contra celor trei advocaţi me- 
morandişti, aflători cu locuinţa lor pe teritoriul Camerei advocaţiale 
din Cluj, Cu toată ura lor, dovedită prin acel act de acuză de ei sub- 
scris, ei depuseră jurământul că vor fi imparţiali. Advocatul apărător 
Amos Frâncu, aducând la cunoștința tribunalului de presă cu cuvânt 
viu această purtare dubioasă a celor doi juraţi, i-a numit denunţianţi 
în sala de pertractare, ce i-a atras o amendă de 100 îl. v. a, Advo- 
catul Brediceanu, pentru prezentarea unei nulităţi, fu pedepsit cu 150 îl. 
şi pe lângă astfel de orbitantă restrângere a cuvântului, de o apărare 
liberă vorbă nici nu putea fi. Sunt acestea dovezi neresturnabile despre 
minciuna, care- s'a folosit de atâtea ori faţă de Europa cultă, despre 
existenţa libertăţilor din Ungaria, Juriul din Cluj este instituit anume 
pentru a putea sub masca legii a persecuta fără scrupul elementul in- 
teligent al poportilui român şi eludând legile să poată dicta cele mai 
grele pedepse. Au și făcut uz de a lui chemare, încât va rămânea pe 
veacuri înainte de poveste. 

Cazul în procesul memorandului era, chiar după prescriptele pa- 
tentei de presă austriacă, prescris, dar aceasta nu a putut fi validitat, 


[i 


292 Dr. RUBIN PATIȚIA 


. pentrucă înaintea acelor judecători întortocarea stării faptice era ca o 
chemare privită. 

-~ Acuzaţii, constatând toate aceste abuzuri, au abzis de orice apă- 
rare şi prin declaraţia lor, unanim primită și de Dr, I, Raţiu pledată, 
au dezarmat acuza de orice bază a legalităţii. 

In 25 Mai 1894 apoi urmă sentinţa tribunalului de presă, diciând 
celor judecaţi 29 ani şi 2 luni robie de Stat și pedepse în bani, care 
laolaltă trecură de suma de peste 6000 îl, 

Doi acuzaţi, Albini şi protopresbiterul Crainic aveau să fie de 
altădată judecaţi, iar ceilalţi fuseră absolvaţi, 

Pedepsele dictate singuraticilor sunt o dovadă nouă, că tribunalul 
nu numai că a fost draconic, dar nici că știu să ţină măsură în ju- 
decarea activităţii acuzaților. 

Pe preşedinte şi vicepreşedinte i-a tratat mai uman, decât pe 
ceilalţi ; pe advocatul Barb Patriciu, l-a pedepsit ca pe un copil, iar 
pe Dionisie Roman, căruia numai împrăștierea opului i se putea im- 
“puta, l-a apăsat cu 8 luni, când după patentă nu-l putea pedepsi cu 
mai mult de 1 lună, Ce se va fi întâmplat după culise şi care A uitate 
au lucrat la acest rezultat oarecândva va ieşi la lumină! 

Voinicul Tripon scăpă pe lângă un iscusit șiretlic şi apoi să fi 

văzut preamărirea lui de către ai noştri. „Tribuna“ își ieşise din sărite | 

Sbieretele de bucurie ale publicului maghiar, cu ocazia publicării 
sentinței, nu au fost mai supărătoare, decât erau sfaturile unora dintre 
inteligenţii noştri. Poporul, prin trei bărbaţi trimişi la Viena, încercase 
a exopera dela tron sistarea procesului, însă nici că a putut câștiga: 
audienţă. 

Acuzaţii s'au folosit contra sentinţei de remediul de drept al plân- 
soarei de nulitate, așternută la reg. Curie. 


EPIZODUL DELA ALBA-IULIA 


Duminecă, în 27 Mai, cei mai mulţi dintre acuzaţi părăsiră Clujul, 
Din partea organelor administrative, prin localităţile ubicaţiunii singu- 
raticilor dejudecaţi în acest jproces monstru, se luaseră măsuri de apă- 
rare, ca în ajunul unei izbucniri de revoluţie; de-a-lungul drumului 
ferat şi pe la gări erau postați jandarmi, care nu iertau Românilor 
apropierea, 

La Alba-lulia s'a tăcut, pe lângă toată puterea desvoltată de po- 
liţie şi jandarmi, o grandioasă manifestaţie din partea poporului, adunat 
la gară în număr de peste 3 mii. Aci venise dela sediul Comitatului, 
din Aiud, chiar vicecomitele Csatho, care asignase o mulţime de jan- 


AMINTIRI DIN TIMPUL MEMORANDULUI 293% 


darmi în Alba-Iulia. La intrarea în gară a trenului de către Cluj, la .. 
orele 2!/4 d. m,, răsunară neintrerupte strigăte de „să trăiască”, Erau: 
în acel tren R, Patiţia din Alba-Iulia, Dr. Aurel Suciu din Arad dă 
Mihail Veliciu din Chișinău. 

Cel dintâi descălecând fu îndată înconjurat de Românii care se: 
aflau pe peron și când trecu în partea de către oraș, aci află o mul- 
țime mare de popor, care erupseră în strigăte entuziaste. 

Văzând jandarmii și poliţia, că cu vorba nu pot opri acele manifestații, 
la mandatul căpitanului de poliţie Pepi Roșca au dat năvală cu arma asupra 
poporului și în primul atac au străpuns pe Andrei Seușan în trei locuri. 

Văzând advocatul R. Patiţia această brutalitate, cu nimic motivată, 
a rugat pe Români a nu mai exclama și aceasta s'a și primit, însă jan-- 
darmii bucuros ar fi căutat anză a face gălăjie, atacând când pe unul 
când pe altul. Văzând numitul bărbat al poporului aceste manevre, a 
rămas lângă popor și în liniște, cu cei adunaţi împreună, își continuă 
drumul pedestru către oraş, 

La intrarea în oraș căpitanul de poliție, doi comisari de poliţie, 
şi jandarmi şi poliţişti, opriră mulțimea, iar pe sărbătoritul voiră al sili 
să se urce într'o trăsură, ocupată deja de 2 jandarmi, Nu le-a succes. 
însă aceasta, deoarece acesta a declarat că va merge pe jos la locuinţa. 
sa, Ce gând rău aveau acești oameni, numiţi ai ordinei, se poate ju- 
deca din acel atac mișelesc, care-l făcu comisarul de poliţie Gyulafi. 
asupra soției martirului, voind a-i răpi din mână un buchet de flori, 
ce însă nu i-a succes, Această brutalitate se comise sub paza, dată 
lui, de către jandarmi cu puștile gata de atac, Ei au speculat aceea, 
că soțul din acel incident se va repezi asupra atacatorului și apoi să 
li se dea ocaziune a face uz de armele încărcate. A scăpat însă ne- 
vătămat şi jandarmilor le succese pe un moment a despărţi pe numitul 
de popor, pe care-l opriră de a intra în oraş. R, Patiţia luându-o- 
înainte pe stradă, fu din nou înconjurat de orășenii români, care alergaa- 
din toate părţile de prin străzile laterale, aşa că organele poliţiei vă- 
zând aceasta părăsiră ideea de a reţinea pe ceilalţi la capul oraşului, 
ci luându-o în fuga mare către piaţă, încetară cu molestările, deocam- 
dată, Când convoiul, care umplea toată strada aceea laterală — şi la 
care acum se asociaseră şi locuitorii de altă naționalitate, — ajunse în 
piaţă, aci fu întâmpinat de jandarmi și poliţişti şi făcând cordon de 
către locuința advocatului Patiţia, numai acestuia şi celor aparţinători 
de familia sa le concesă o trecere prin acel cordon, care era aşezat 
cam de 50 pași dela locuinţa lui. Apropiindu-se numitul de casa lui: 
o află iară înconjurată de jandarmi şi poliţişti, pe care îi condaseră. 
acolo Pepi Roska, 


294 Dr. RUBIN PATIȚIA 


Cum intrase proprietarul în curtea casei sale, năvăliră jardarmii 
şi poliţiştii, sub conducerea comisarului de poliţie Bela Dergan după 
el, care însă îi provocă a se depărta pe baza dreptului inviolabil al 
domiciliului, Recunoscând ei greșala lor se şi depărtară din curte a 
„cărei poartă fu închisă, 

Dar ce să vezi — încă până nici că intrase în locuință şi iată 
„că acei sbiri din nou intrară în curte și fără niciun motiv înhățară pe | 
numitul advocat de pe treptele casei sale şi-l traseră în mijlocul curții, 
unde Dergan încercă a-l gâtui, Dar strigând după ajutor, poporul care 
privea la mișeleasca purtare a acelor jandarmi, dărâmând palanul gră- 
dinei acurseră în ajutor şi la a lor vedere fugiră d iati jandarmi 
şi poliţiştii, 

După ce acum se încuie poarta, proprietarul casei mulțumi po- 
porului şi declarând, că acum va fi trecut pericolul, deci pot să meargă 
la ale lor. 

Insă ce se întâmplă. ladată cum observară poliţiştii şi jandarmii 
-cum că cetăţenii români s'au depărtat din curte, ei ca niște făcători 
de rele au trecut peste palanul înalt de 2 orgi în curte şi deschizând 
poarta, cu grămada năvăliră asupra locuinţei, voind a intra în odăi, 
ca să deţină pe soldatul de linie loan Gomboș, nepot de soră a ad- 
vocatului R. Paţiţia, care-l chemase la prânz pe acea Duminecă, Sta- 
pânul casei nu a conces acea arestare nemotivată şi a protestat contra 
încălcării dreptului de domiciliu şi din ușa treptelor a provocat orga- 
nele siguranţei publice să se depărteze din curte. 

Urmarea a fost; că sergentul de jandarmi Kedves a îndreptat 
pușca către proprietarul casei, cu cuvintele: „Acum te împuşc, că și 
“fără de aceea te-au judecat la Cluj”, 

In acest moment suprem Gheorghe Milaciu, un bărbat tinăr din 
Şard, care în afaceri private venise la numitul advocat, văzând acel 
atentat mişelesc asupra vieţii, luă în grabă o mică rudă de brad, care 
era răzimată de perete şi ridicând cu mâna stângă în sus acea rudiţă, 
a strigat: „nu omori pe Dr, Patiţia”. 

Nu finise acele 5 vorbe şi fu împresurat de jandarmi și poliţişti, 
care erau în număr de 8 indivizi. Doi jandarmi îi înfipseră către piept 
baionetele, iar polițistul Emil Doboca cu sabia îl răni la mână, apoi 
ca niște hiene se aruncaseră asupra lui şi-l legară, care moment îl 
folosi proprietarul casei pentru a se retrage şi încuia ușa coridorului. 
“Numai acestui incident avu să-și mulțumească vieaţa. | 

În casă nu îndrăzniră să intre acești sbiri, ci luând în mijlocul 
lor pe G, Milaciu ieşiră în stradă, unde unii mai rămaseră în fruntea 


AMINTIRI DIN TIMPUL MEMORANDULUI 2% 


unei gloate de Jidani şi Maghiari, care se ajlotnetase în jurul casei şi 
îmbărbătau pe jandarmi la comiterea brutalităților. 

Cei care conduseră pe prisonierul Milaciu la casa magistratului 
„au fost ocăriţi, de ce nu au împușcat pe Patiţia sau măcar să-l fi dus 
acolo legat. Ceea ce amenințase Kedves era, dar, lui impusă de alţii, 
„care văzând planul lor eludat se gândiră la o şi mai mare comedie. 

Primarul orașului Fr, Novak şi v.-comitele comitatului Albei infe- 
rioare I, Csatho, grăbiră la comanda militară ces, şi reg. din fortăreață 
şi cerură intervenţia puterii armate, deoarece ir casele adv, Patiţia ar 
fi ascunşi 600—800 soldaţi de linie, care periclitează siguranţa publică, 

În urma acestei denunţări false s'a alarmat întreaga garnizoană 
Şi s'a concentrat sub arme, Batalionul al IV-lea al regimentului Nr, 50, 
sub comanda maiorului Watka, a fost trimis asupra locuinței advoca- 
tului R. Patiţia. Era acum la 4 ore d. m, când sosi în str, Gabr. Bethlen 
-acel batalion în ordine de luptă și provăzut fiecare fecior cu 160 cartușe. 

Advocatul ieşi în stradă înaintea d-lui maior c. şi reg. spunându-i 
în scurte cuvinte cele întâmplate, asigurându-l, că în casele lui nu sunt 
oameni adunaţi, ci, precum e de văzut, gloata din uliţă îl ameninţă pe 
æl şi casa lui, A întrebat pe sergentul de jandarmi Kedves despre si- - 
ttuaț:e, căci din partea oficiului poliţiei aci, acum, nu era niciun oficial 
de faţă, Acel jandarm i-a spus, cumcă în casele advocatului sunt 800 
soldaţi ascunși. Neputând crede d-l maior acea arătare, i-a demandat 
ca din nou să raporteze, iar jandarmul avu neruşinarea să susțină 
` vorbele lui de mai înainte. Maiorul după aceasta declarând, cumcă el - 
va câștiga de restabilirea ordinei publice, ordonă:3 feciori și un căprar, 
-ca să meargă în casele advocatului și să caute și să aducă înaintea lui 
„pe acei soldaţi acolo ascunși. După patrula aceasta se luară poliţiştii 
şi comisarul Dergan, care venise acolo acum, și intrând în curte că- 
pitanul Lauterbach şi el merse după ei şi apoi căutară în toate odăile 
:şi celelalte încăperi ale edificiului, însă nu aflară pe altul decât pe . 
1 Gomboș, care se depărtă cu ei și intră şi el la compania lui, care 
încă ieşise cu batalionul trimis aci. 

Deci controlându-se minciunile folosite în raportul oficios, maiorul 
Waçka comandă o companie pentru a curăţi strada de plebea adunată 
acolo — și între care erau mai mulţi advocaţi jidovi, armeni și chiar 
notarul public şi judele de tribunal Felszegi, Să fi văzut fuga acestor 
şoviniști jidano-maghiari, când compania de soldaţi îi alungă de acolo 
în paşi repezi. Mulţi Jidani îşi căpătară porţia cuvenită de ghiolduri cu 
pușca. În 4 străzi învecinate cu locuinţa advocatului se așezară cele 4 
companii de soldaţi și acolo petrecură până la ora 7 seara, oprind 
-orişice comunicaţie pe acele străzi, 

2 


296 y Dr. RUBIN PATIȚIA 


Advocatul Patiţia s'a dus, după ce s'au liniștit străzile, la d-nu?! 
maior și l-a rugat pentru a-i scuti, prin soldaţi, peste noapte, casa fai, 
contra vreunui atac al plebei. I s'a promis şi, cu toată opoziţia pri- 
marului, a ordonat o companie de soldaţi în jurul casei martirului 
naţional, care a păzit până în ziua următoare acea casă. 

Şi așa a voit Dumnezeu, cum că ceea ce pismașii Românilor adu- 
seră asupra bărbatului naţional, să servească spre scutirea acestuia: 
contra brutalităţilor, instigate chiar de către aceia, care se numesc or- 
gane de susţinere a ordinei bune şi de siguranță a averii și vieții . 
cetăţenilor, 

Aceasta este una din multele fărădelegi, care s'au obişnuit în: 
Transilvania, de când această ţară este expusă arbitrarului ministerial.. 

- Cazurile din Zlatna, Mogoş, Oarda de sus, Feldru şi altele pre- 
merseră şi uzul neiertat de a folosi armele contra populaţiei nevino- 
vate nu s'a pedepsit niciodată, ci din contră, s'a întâmplat că au fost. 
Jăudaţi acești ucigători de către cei mai mari. 

Jidanul Bărenschutz, sergentul de jandarmi, care în Oarda de sus: 
a omorit pe un Român, fost sergent la linie, și cu consoţii săi a mai 
vulnerat 36 de oameni fără nicio cauză — a fost chiar decorat, când - 
după lege şi dreptate ar fi fost să se judece ca un ucigaș. - 

Asemenea s'a purces şi cu jandarmii dela măcelul din Mogoş, $ 
unde s'au împușcat mai mulți oameni la o petrecere poporală, din 
simpla cauză, pentrucă poporul nu a voit a se läsa de jocurile şi pe- 2 
trecania lui. 

Faţă de aceste fapte, cum pot susținea Maghiarii, cumcă ei voiesc: 
a ocroti poporul cel bun român — şi, mai departe, cumcă poporul 
este mulțumit cu soarta şi ocârmuirea ? Acestea sunt vorbe goale, 
pentrucă administraţia striveşte — unde numai poate — pe acel popor 
şi îi ia mijloacele şi putinţa de desvoltare, ba, pe lângă că-l sărăceşte: 
sistematic, nici vieaţa nu i-o cruță şi modul este foarte barbar; cum: 
se tratează populaţia română sub era constituțională, 

Deci nu unii agitatori, ci întreg poporul este nemulțumit, precum i 
s'a dovedit aceasta mai ales cu ocazia procesului Memorandului, 

Persecuţiile acestea sunt, pe de altă parte, apte pentru a trezi 
poporul din nepăsarea sa şi Maghiarii au meritul, cumcă azi în fiecare 
colibă ţărănească se vorbeşte despre neajunsurile administraţiei şi ju- 
stiției maghiare, care s'a făcut urgisită, Azi, ţăranul român citește: 
„Foaia Poporului“ şi așa, cu timpul, își va putea alege o soartă mai 
bună şi va ști să se ferească de unele caractere slabe din sânul naţiuni: 
române, care în unele părţi se mai află şi se susţin prin fatiseism, 


AMINTIRI DIN TIMPUL MEMORANDULUI a 297 


Scandalul dela Alba-Iulia, din 27 Mai 1894, s'a descris în „Pesti- 
Naplo”, „Volkszeitung” din Viena, „Tribuna“ şi celelalte jurnale: 
române, l 

Advocatul R, Patiția făcu arătare pentru delictul de vătămare a 
domiciliului, contra organelor poliției. Cercetarea penală s'a făcut însă 
unilateral, şi în „Gazeta Transilvaniei“ și în „Volksblat” din Viena este 
descrisă procedura interesată şi ilegală a tribunalului reg. din Alba-Iulia. 


Aci se implini vorba Românului, cu „hoțul de păgubaș”. 


IN TEMNIȚA DELA VAŢ 


In 19 Iulie 1894 s'a înmanuat dejudecaţilor din procesul Memo- 
randului sentința: aprobatoare: a Curiei reg. și tot atunci sa dat, în 
ascuns, şi ordinul de escortare a acuzaților, 

În una şi aceeași zi — 25 Iulie 1894 — s'a escortat la Cluj pre- 
şedintele Comitetului Național Dr. I, Raţiu dela Sibiu şi Rubin Patiţia 
din Alba-lulia, care află pe cel dintâiu în cancelaria fiscalului reg, din 
Cluj, unde se făcuse cvartir pentru cei deţinuţi, In acea curte erau şi 
temniţele, în care cu mult mai inainte, era deţinut parohul din Rodna 
Veche, G. Domide, | 

La dejun luarăm parte toţi trei, Mai aflarăm acolo în temniţă pe 
dejudecaţii mofi, părintele Băbuţ şi ceilalți Buciumani, din cauza unei 
aderinţe, 

Peste zi ne-a cercetat inteligența română din Cluj, apoi dejude- 
catul advocat Barb din Reghin, care se învrednicise de a nu fi escortat 
cu jandarmi, precum o păţiră toţi ceilalți dejudecaţi în acest proces. 
Lui i s'a dictat pedeapsa de 2 luni, deși și el era membru al comite- 
tului naţional, iar Dionisie Roman, tot numai pentru delictul de răspân- 
dire a Memorandului, ca și Barb, avu de suferit 8 luni robie, Este 
aceasta o judecată dreaptă? Deci de 3 favoruri s'a învrednicit Barb, 
care dovedesc parţialitatea justiției maghiare... 

Joi după amiazi l'au adus jandarmii pe Dr. Teodor Mihali dela 
Dej și se aștepta escortarea lui Dr, Lucaciu și Pop de Băsești, care 
nici Vineri seara nu sosiră. Ba Joi seara foile din Cluj publicară ştirea, 
că pe Dr. Lucagiu lau împușcat jandarmii, ceea ce produse o mare: 
sensaţie și durere. Nici Vineri nu se ştia despre soarta Dr-ului Lucaciu, 

Pe advocatul Coroian îl păziau jandarmii în locuinţa lui din Cluj. 
Advocatul Mihali fusese escortat de lângă patul bolnavei sale soţii, care 
lupta cu moartea. Veniră dela Dej mai mulţi advocaţi şi reclamară la 
fiscalul suprem pentru punerea pe picior liber a lui Dr, Mihali, din 

2* 


298 i Dn RUBIN PATIŢIA 


care cauză el fu reţinut în Cluj, în vreme ce pe Patiţia, Domide şi 
Barb, la ora 6 d. m., îi excortară jandarmii spre Vaţ. 

Pe drum s'a îmbolnăvit Patiţia, așa încât ajungând la Budapesta, 
dimineaţa el nu mai putea, de sgârciuri la piept, a se mai ţine pe pi- 
cioare. Ceru ajutor medical, dar nu i s'a adus nici în timpul de 2 ore, 
cât petrecură ei în gara de vest, 

In acel timp sosi și transportul celor din Sibiu: Cristea, Dr, Bar- 
cian, Comşa și Dionisie Roman din Mediaş. Cei trei întâiu numiţi își 
aduseră cu ei familiile, cu numeroși prunci, 

Sub privirile de ură ale Maghiarilor-jidani, adunaţi acolo, fuse- 
serăm învagonaţi în trenul către Vaţ, sub escorta a vreo 4 jandarmi 
şi 2 ofițeri de jandarmerie, care la orele 11 ne-au predat directorului 
de temniţă Bâlkay, care ne-a condus în localul provizoriu transformat 
în temniţă de stat, din care strămutaseră pe robii de rând. Acest edi- 
ficiu este o casă-parter lângă poarta triumfală ridicată în onoarea im- | 
părătesei Maria Terezia şi care poartă inscripția „Aeternae Domui”, 
Pentru adeziunea către Habsburgi erau. judecaţi cei ce intrară pe o 
portiţă scundă în edificiul vecin, pentru a suferi robie de mai mulți ani. 

Familiilor prisonierilor nu li se dete nici acel favor, ca bărbaţii 
să le umble îndemână, pentru a-şi afla cvartire în acel oraș, pentrucă 
unele din familii voiau a se așeza aci pentru durata robiei soţilor. In 
acea zi de 28 Iulie nici nu s'a conces membrilor familiilor de a intra 
la noi, ci numai în ziua următoare, care era Duminecă. 

Robilor li s'au dat celule deosebite, pentru fiecare ; erau întocmite 
aci 12 celule cu uşi simplu festuite, provăzute cu zar și lacăt, Con- 
strucția ușei era însă slabă, Vis-à-vis de ușă era o fereastră dublă şi 
cu gratii de fier şi odăile erau curăţite. și spoite. Un pat de fier, o 
masă, un dulap pentru vestminte şi unul pentru spălat, cu un lavor şi 
o ulcică de pleu., Pe perete o tablă cu regulele.de casă, care ni s'au 
cetit îndată la intrarea noastră în acest arest, S'au aplicat cu mai mare 
stricteță aceste regule, de către director, decum era spiritul lor. Ceea 
ce ne-a făcut ca favor a urmat numai din cauza, că acea casă nu se 
putea împărți în despărțăminte, deci aveam umblare liberă în curte - 
peste zi şi mâncam laolaltă la masa comună în odaia de primire, Şi 
aceasta a fost un ce, care ne făcea a uita că suntem robi, Numai seara, 
„când ne încuiau şi cu zar și cu lacăt, simţiam unde am ajuns şi peste 
momentul acela a trece ne sileam prin lecturi diferite, 

Luni au sosit cu escortă de jandarmi Dr. Suciu și Veliciu. La 
1 August au adus pe v.-prâşedintele George Pop de Băseşti. Eram 
acum 11 inși, deoarece advocatului Dr, T. Mihali i se dăduse concediu 
de o lună%i aşa din Cluj s'a reintors acasă — iar pe Dr. loan Raţiu, 


AMINTIRI DIN TIMPUL MEMORANDULUI 299 


Dr, Vasile Lucaciu şi advocatul Iuliu Coroianu i-au dus la Seghedin 
în robie. 

Vara anului aceluia a fost foarte călduroasă şi în curtea temniţei 
erau numai niște acaţi, care, afară de 2, și aceia mici, nu dădeau nicio 
umbră. Astfel umblarea prin curte, de arşiţa soarelui în dricul zilei, 
era cu neputinţă. De aceea numai dimineaţa şi de către seară ne fă- 
ceam preumblările. Cina de multeori o luam la masa întinsă în curte, 
sub cerul liber. Curtea era înconjurată cu un mur de aproape 2 orgi 
înalt, care ne închidea prospectul către Dunăre şi nici 'chiar munţii de 
peste Dunăre nu se puteau vedea din acea curte. ' 


Peste zi puteam primi în vizită pe toți câți voiau a ne cerceta 
şi — precum se vede din subscrierile de pe filele prime ale acestei - 
cărți legate — ne-au cercetat peste lunile de vară mulți Români cu sim- 
teminte adevărate. Au fost și din aceia, care au călătorit prin această 
regiune, dar nu ne-au cercetat. i 

Cu privire la trai nu am avut a ne plânge, căci au fost oameni 
cu dare de mână, care şi poame şi alte de ale mâncării ne-au trimis, 
Costul nostru îl plăteam cu 24 fl. pe lună unei femei unguroaice, cu 
numele Gáll, care însaşi avea intrare în edificiul arestului pe timpul 
când ne aducea mâncarea. Pe acei binefăcători, care și-au adus aminte 
de noi cu numele i-a indus Ja finea acestei cărți D. Roman. 


La 1 Sept. a fost escortat cu jandarmii și Dr. Teodor Mihali, 
care toată luna lui August a fost păzit în umblările lui de jandarmi, 
nefiindu-i conces a ieși din hotarul orașului Dej. Atâta brutalitate faţă 
de noi prin nicio jurstare nu se poate motiva, pentracă noi nu am 
făcut încercări de fugă, iar ca oameni cu familie și cu avere, după lege 
nici că a fost iertat a ne trata ca pe nişte făcători de-rele. Nici nu 
ne-au dat citări, ci din mijlocul familiilor am fost repentin escortaţi cu 
jandarmi înarmaţi, nedându-ni-se nici atâta timp, ca să ne punem în 
ordine afacerile familiare. Intre cei judecaţi eram 7 advocaţi, a qăror 
cancelarii cu afacerile lor oficioase s'au dat pradă întâmplării şi multă 
daună s'a cauzat, atât nouă cât și părţilor litigante. Camerile advoca- 
țiale, cu un zel şovinist exorbitant, s'au grăbit să ne suspende şi cea 
dintâi, pe această cale de persecuție, fu Camera advocaţială din Alba- 
Iulia, care condusă de Români, ca: G. Filip, Velican, Fulea și Nicola, 
încă din 27 lufie 1893 suspendară pe ady. R. Patiţia dela pracsa ad- 
vocaţială. Urmă Aradul și Clujul, dar Camera advocaţială din Sibiu a 
respins cererea contra advocatului Dr, I. Raţiu, 

Prin aceste suspendări s'a tentat la nimicirea totală a PPR ad- 
vocaţi, care încă lung timp vor avea a suferi din acea cauză, pentrucă 


- 300 Dr. RUBIN PATIȚIA 


va fi greu a-și câștiga din nou o clientelă suficientă, pentru a putea 
trăi din venitul cancelariei. 

Dar unii dintre noi nici în arest nu avurăm odihnă de arian 
Aşa se întâmplă cu R, Patiţia, pe care Izrael Kappel, jidan din Alba- 
lulia, prin advocatul G, Filip, de un renume problematic, la impro- 
cesuat la tribunalul din Alba-Iulia cu învinuirea, de a nu-i fi estradat! 
suma de 230 îl. încasaţi pe seama lui. Deci tribunalul a introdus cer- 
cetările disciplinare, în ordinea căreia s'a exoperat ascultarea numitului 
advocat prin judecătoria cercuală din Vaţ. Acuza era falsă şi era fă- 
cută cu cugetul rău și în speranța, cum că din arest cu greu se va 
putea rectifica acuzatul, S'a întâmplat însă altminteri și acuzatul do- 
vedindu-şi nevinovăția a cerut cercetare penaas contra celor 2 calom-. 
niatori. 

Pe preotul Dr, Lucaciu îl.urmăriau cu cercetare criminală pentru . 
crima „laesae Maiestatis” adecă pentru falsa arătare a poliţiei din Cluj, 
de pe timpul procesului Memorandului, că ar fi zis „jos cu regele”. 
In cauza aceasta a fost ascultat la Vaţ ca martor Rubin Patiţia, care 
descoperi adevărul și arătă mârșăvia acelei denunţări. Se vede că mulţi 
martori oculari au adeverit acelaşi lucru şi aşa a trebuit să se curme 
acest proces, pe nedrept intentat părintelui Dr. Lucaciu, 

Jurnalele ungurești voiau să ne batjocorească cu legenda, că Liga 
pentru interesele culturale ale tuturor Românilor ne susține pe noi în 
arest cu sume colosale de bani, așa că mai fiecare din noi ar fi fost 
“folosit suma de 12—15 mii floreni. Chiar şi Pester Lloyd publică în 
coloanele sale acele aserțiuni, din care motiv advocatul R. Patiţia i-a 
făcut ofertă în scris, ca să câştige pe bancherii jidani din Budapesta, 
ca pe lângă proviziune de 50°/ să le escompteze acele sume, promise 
afirmativ de Liga română, 

. Numai sporadic a obvenit între noi câte un mic caz de boală, 
pentru care scut al providenţei suntem mulţumitori proniei divine, 

Primul eliberat dintre noi a fost Patriciu Barb, care pe la finea 
lunei Septemvrie s'a depărtat din arest cu promisiuni solemne, pentru 
susținerea principiilor, pentru care noi toţi întemnițaţii am intrat în luptă. 

Pentru a nu Jâncezi în fisicul corporal, făceam într'o oră de după 
amiazi gimnastică în corpore, care îndeletnicire a durat până ce ne-a 
ajuns timpul iernii, care numai târziu, în luna lui Noemvrie, s'a ivit. 
A urmat o iarnă aspră şi cu mare nea. 

. După escortarea noastră la arest, s'a publicat sentinţa tribunalului 
de juriu din Cluj în o mulţime de jurnale maghiare și maghiarone, 
care folosind ocazia aceasta au cerut sume „orende” pentru publicare, 
dela 300—600 îl, câte un jurnal, aşa încât acelea treceau peste 2000 îl. 


s 


AMINTIRI DIN TIMPUL MEMORANDULUI 304 | 


Fără niciun scrupul protofiscalul din Cluj a asemnat aceste sume în 
dauna noastră și le-a şi esolvit, fără ca mai înainte pe noi să ne în- 
.cunoştiințeze despre acele sume şi să ne asculte, Când ni s'a trimis 
rezoluţia de lichidare, noi am demonstrat îndată contra ei, însă până 
acum, chiar după 10 luni, nu ni s'a rezolvit această remonstrație prin 
tribunalul de presă din Cluj, 


„„+ Pe advocatul R. Patiţia îl urmărea tribunalul cu aceit ; 
penală, pentru opunere contra organelor publice. Acesta era răspunsul 
la plânsoarea lui, pentru încălcarea domiciliului din 27 Mai 1894. Şi 
anume era învinuit, că de ce a mers pe jos dela gară şi de ce nua 
ascultat de poliţie ca să meargă în trăsură, apoi că ar fi ameninţat și 
ocărit pe poliţişti în curtea lui, Era nod în papură, ca să poată scăpa 
teferi organele lor, acuzate de brutalităţi. L'au ascultat de 2 ori în cauză 
şi în urmă i s'a trimis conclus de acuză, în care nu numai el, dar și 
soţia lui şi alţi 40 de Români erau puşi sub acuză, precum aceasta s'a 
publicat în Nr. 111/895 a Gazetei Transilvaniei, deoarece Tribuna, or- 
anul partidului naţional, ny i-a dat loc în coloanele sale. Această îm- 
prejurare clarifică caracterul redactorilor dela Tribuna faţă de membrii 
comitetului întemnițat. 

După o iarnă lungă, în decursul căreia fiica lui Dr, Barcian, elevă 
la școala asilului „Elena Doamna” din București, a repausat în etate 
de 11 ani — a venit primăvara, 

Însă eu am să notez câteva alte întâmplări de peste iarnă. Anume, 
înțelegând că în oraşul Vaţ există, de pe timpul negustorilor din Com- 
pania levantină, o biserică românească, azi numai cu 3 poporeni, am 
cerut să ni se conceadă cercetarea slujbei dzeieşti în acea biserică, la 
care serveşte acum preotul sârb din Pojon, din 4 în 4 săptămâni, 


Ministrul de justiţie ne-a denegat aceasta rugare, însă ne-a conces 
ca în biserica capelă din penitenciarul robilor să putem merge la bi- 
serică în acele dumineci, când spiritualul sârb al robilor nu va săvârşi 
în acea capelă gr, ort. serviciu pentru robi, Abia la Sf. loan Boteză- 
torul, adică după ziua de Apăbotează avurăm ocazia, dela intrarea 
noastră în arest, a asista la serviciul divin săvârșit de părintele asesor 
-consistorial Nicolae Cristea, în limba română și cu cântăreţi -din sinul 
nostru. În ziua, de „Apăbotează“ părintele Cristea a sfinţit apa într'un 
colţ al coridorului temniţei, 

De 3 ori am putut avea serviciu în acea capelă şi apoi şi putinţa 
aceasta ni s'a luat, deoarece spiritualul sârb al temniţei nu ne-a mai 
făcut rând. Cu robii ceilalți nu aveam doar a ne amesteca, dar şi di- 
sectorul nu s'a învoit, așa cât la Si. Paști — după eliberarea părin- 

S 


302 pie ei Dr. RUBIN PATIȚIA 


telui Cristea și Roman — părintele Domide a sfințit paștile iarăși în 
colţul coridorului şi neavând cădelniță cu o oală a trebuit să cădească. 

Este caracteristic pentru „regnum Marianum” acest tratament al 
prisonierilor politici, pentru a căror mângăiere sufletească nici ser- 
viciul divin nu se face posibil, Noi încercasem a câștiga pentru zilele 
sf, Paşti loc de serviciu în biserica catolică din penitenciar, în care 
avea să servească preotul Domide, ca gr. cat, la ce spiritualul catolic: 
şi-a dat învoirea. Directorul penitenciarului a făcut întrebare la ordi- 
nariatul din Gherla, ca să i se comunice, nu cumva este acest preot. 
suspendat? — însă n'a primit răspuns. Şi aşa şi această mică mân- 
găiere ni s'a luat din neglijența episcopului I. Sabo, cel, dealtminteri 
bine cunoscut publicului român despre daraverile sale antiromâneşti, 

Până când, o Doamne, ai să suferi în biserica ta astfel de păstori ? 

Părintele Cristea încă înainte cu puţine zile de a-şi fi finit pe- 
deapsa de 8 luni arest, avu nefericirea, ca să-i moară fiul său mai 
mare, student de tehnică în Zürich, de unde cu boală de piept în timp 
de iarnă se reîntorsese la casa părintească în Sibiu, unde căzând la 
pat în 10 zile și-a aflat moartea. Părintele Cristea îndată ce a primit: 
ştirea despre boala periculoasă a fiului său a cerut prin directorul (pe- 
nitenciarului) dela ministrul de justiție un concediu, pentru a alerga la 
patul de durere al fiului său. Cinci zile trecură până i s'a dat concediu 
şi atunci a și primit știrea, că fiul său murise, deci numai pe ziua în- 
mormântării putu sosi la Sibiu, de unde iarăși se întoarse la închisoare 
pe 5 zile, pe care încă nu le împlinise din pedeapsa sa. 

Când s'a reîntors, în acea dimineață se demisese Dionisiu Roman 
şi apoi, ca să nu scadă numărul Românilor întemnițați din arestul de 
Stat al Vaţului, a sosit dejudecatul redactor al Dreptăţii, Dr, Valeriu: 
Braniște, între noi. Şi lui i-a fost amăsurat tribunalul de presă din Ti- 
mișoara robie de 2 ani, 

„ Cu începutul lunei lui Aprilie s'a introdus alt regulament de 
casă penki arestaţii din temnița de Stat, edat de ministrul Erdélyi sub- 
Nr, 1140/1895, care este anume alcătuit pentru şicanarea prisonierilor 
români, Pentru ca să poată face excepţii dela regulă este prevăzut 
în acel regulament, putând ministrul după bun plac a încuviința ne- 
desfacerea epistolelor sosite la prisonieri. Ale noastre, îndată în ziua 
când s'a introdus acel regulament, s'au și desfăcut și prima urmare a 
fost, că pe badea Gheorghe l-au pedepsit disciplinar, restrângâadu-i la 
anumite zile dreptul de corespondenţă, iar pe doamna Mihali o au 
oprit a vorbi cu altul dintre prisonierii de aci, având voie numai cu soțul 
său a se înţelege. Cauza a fost o epistolă a redactorului foaiei „Eco- 
nomul“ dela foaia poporului I. Costin, care scrisese lui badea Gheorghe 


AMINTIRI DIN TIMPUL MEMORANDULUI . fai WF 


în cauza congresului naționalităților, despre a cărui finere în Mai se 
vorbea, El scrisese în ăcea epistolă, că răspunde adresatului la epistola. 
lui trimisă prin doamna Mihali, Aceasta însă nu era, pentrucă doamna 
Mihali scrisese acelui redactor în numele propriu. Cu toate că adevărul 
sa dovedit, Ministrul a susţinut acea pedeapsă disciplinară dictată fără 
a-l asculta pe inculpaț. 

-  Şicanele acum deveniră tot mai mari, vizitele fură reduse la 2 ore: 
pe zi şi numai în prezenţa haiducului, care sta în tot timpul vizitei în: 
sala de primire, supraveghind orice mişcare. Nici soțiilor nu le era 
iertat a se da bani, pentru cumpărarea lucrurilor necesare, totul avea: 
să treacă prin mâinile directorului. Epistolele sunt a se scrie în limbă 
străină ca să fie pricepute de director, care declarase că nu ştia ro- 
mâneşte. Mai târziu se mai înmuie în această privinţă. Colacii sau alte: 
alimente le tăiau înainte de a le înmanua, așa încât cu privire la su- 
praveghere suntem de o soarte cu cei din penitenciar, l 

S'a întâmplat și aceea, că pe fratele lui Dr. Branişte l-au lăsat: 
la vizită numai pe lângă supravegherea unui oficial al penitenciarului, 
care-l opri a se folosi de altă limbă decât cea maghiară, Aceștia însă, 
perhorescând această presiune, au petrecut ora de vizită fără a schimba 
vreo vorbă laolaltă. Mai târziu apoi nici că i-au dat tinărului student. 
Braniște bilet de 'intrare, 

După 2 April numai puţini ne-au mai putut cerceta și chiar cum- 
naţii unora nu au avut putinţa de a cerceta pe prisonieri, 

Multă trudă şi-a mai dat ministrul a afla legături între noi şi 
lumea din afară și se năcăjea directorul, când în foile româneşti se 
sulevau șicanele la care eram expuși. Nu-şi putea explica cine le-a. 
putut divulga, de aceea apoi respingea pe toți vizitatorii, 

După durerosul caz din familia Cristea a suferit și advocatul Rubin: 
Patiţia trecerea din vieaţă a cumnatului său Simeon Losniţa.,, 

Urmă apoi repausarea soţiei vicepreședintelui Comitetului naţional, 
Gheorghe Pop de Băseşti, care încă o păţi cu concediul dela inchisoare- 
întocmai ca părintele Cristea, încât numai cu puţine ore înainte de 
repausarea ei putu ajunge la casa sa în Băsești, de unde apoi iar 
trebui să se reîntoarcă la arest, în care petrecu până la 5 August 1895. 
când își împlini robia de un an, dictată lui cu mărinimie ungurească 
poate în aducerga aminte, că el, ca deputat dietal în dieta din Buda- 
pesta fusese membru în clubul stângacilor (opoziţional Kossuthist), 

In toamna anului 1894 s'a cumpărat la stăruința directorului 
Bâlkay, în vecinătatea edificiului în care noi eram adăpostiţi, o casă 
dela jidovul Goldstein cu 14 mii floreni, pentru a forma din acest edi- 
ficiu temniţa de stat. S'a lucrat cu toată râvna la repararea şi edifi- 


304 - Dr. RUBIN PATIȚIA 


carea acelei temniţi, inconjurându-se cu un mur de 2 orgii înalt, apoi 
:se clădiră celule pentru prisonieri în partea dealului, adică chiar lângă 
pământ, pentrucă curtea şi casa aceasta zace mai jos decât casele ve- 
cine de către Nord. Pe dâmb, deasupra, erau aşezate grajduri și latrine, 
deci pământul de desubt era infectat cu umezeli puturoase, Ca să se 
abată acele umezeli, pereţii chiliilor au fost impregnate cu carton (Theer), 
-care răspândește o putoare înăbuşitoare. Primăvara căzuse iarăși acel 
„văcălaş” şi din nou apoi s'a lucrat la impregnarea zidurilor, Pentru 
a mai usca încâtva acele celule, din Aprilie până la tinea lui Iunie s'a 
făcut foc straşnic în cuptoarele din acel edificiu, al cărui fum de căr- 
bune de piatră ne strica aerul din curtea vecină, unde eram noi până 
atunci deținuți. l 

La 4 Iulie, într'o Joi, am fost mutaţi în acest local, pot zice ne- 
sănătos, și îndată s'a şi introdus regula, ca numai de 2 ore pe zi să 
ne putem preumbla în curtea casei, destul de mică şi cu puţini pomi 
plantați. Nici în filigoria ce se afla la capătul edificiului nu ni s'a per- 
mis a merge peste celelalte ore din zi, ci trebuia să ne mărginim la 
plimbarea prin coridorul închis cu geamuri de sticlă. In odăi nici că 
:puteai petrece mai multe ore, din cauza mirosului greu al păcurei, de 
care nici coridorul nu putea fi liber, pentrucă şi noaptea, pe când 
-eram închişi, trebuia să stăm la Ferestrele deschise, pe care deschise 
le Puea toată noaptea. 

Această stare de chin, în urma reclamațiilor noastre, și pe baza 
părerii medicului, după vreo săptămână a avut sfârșit, pentrucă și acea 
împrejurarea a mai obvenit, că din canalul trecător prin curte, îndată 
ce se înora, ieșiau gaze puturoase, încât trebuia să ne refugiem în 
„odăi chiar în timpul desemnat pentru plimbări. 

Ni s'a conces deci a putea să umblăm toată ziua prin curte şi 
.apoi au încetat şi unele simptome de boală, care deja se iveau la câte 
unul altul dintre noi. S'a aplicat la canal maşinărie pentru oprirea 
'exhalaţiei gazelor, iar la latrină s'a făcut ventilator, până afară de aco- 
perișul casei, Acea libertate de a umbla prin curte se dase numai până 
la 15 Sept, însă nici atunci nu a fost sistată, peptrucă în odăi aerul 
tot infect a rămas; 

De altminteri înainte cu 4—5 zile sosise ştirea despre propunerea 
ministerului în cauza agraţierii noastre, pe care jurnalistica maghiară 
se încerca a o validita ca un dar naţiunii maghiare și ca un preţ peniru 
încetarea orişicăror aspirațiuni naţionale, Ea susținea, că congresul na- 
fionalităţilor a dat fiasco și că la Bruxela cauza română s'a devalvat, 
iar poporul român e pe pace. şi recunoaşte că agitatorii numai la rele 
d'au adus, 


AMINTIRI DIN TIMPUL MEMORANDULUI "305 


- Să le fie de bine șoviniştilor aceste ale lor păreri, Apa teos; 
pietrile rămân, 

A fost o întrelăsare regretabilă, că conducătorii români şi po- 
porul român nu s'a străduit a afla căi și mijloace, pentru câştigarea 
.amnestiei, care este un drept curat maiestatic. Propunerea prelaţilor 
români, în această afacere, de cumva nu era eludată de scrispulele 
inexplicabile ale mitropolitului Mihali — ar fi fost mai onorabilă pentru 
poporul român, decât că acum s'a lăsat în ministeriu însuși putinţa de 
.a face acel pas către Monarh, Vederemo | 

Prin luna lunie eu avusesei un vis minunat. Cu toate că sunt 
ferit de superstiții, totuşi aflu cu cale a însemna acest vis al meu precum 
urmează ; 

Mi se părea că- mă aflu în jurul unui oraş-sat românesc, unde 
se adunase o mulţime de popor şi inteligenţă română pentru o adu- 
:nare naţională, Eram în mulţime, când protopopul locului mă rugă să 
caut un preot pentru a sluji la biserică, care era în câmp, aproape de 
acea comună, pentrucă sfinția sa, din cauza adunării, în persoană este 
reținut, Nu eram departe de acea biserică, din material solid clădită, 
dar scundă și peste tot văruită în alb. Am promis a împlini cererea şi 
m'am dus de-a-dreptul către biserică, în care intrând am aflat în strana 
dreaptă un preot foarte bătrân, cam peste 70 de ani de etate, cu o 
barbă lungă, ascuţită şi albă, care-i ajungea până la brâu, L-am aflat 
citind într'un Minei. Lângă el era un ţăran cărturar, formă de cantor, 
dar sta înafară de strană. Alţi oameni nu mai erau în biserică. M-am 
apropiat de strană și i-am împărtăşit solia mea. El își ridică ochii de 
pe citit şi privindu-mă în faţă mi-a pronunţat numele şi mi-a mulţumit, 
că lui i-am făcut acea plăcere, că în acea zi însemnată să poată servi 
slujba bisericească, ceea ce lui îi cauzează așa mare bucurie, 

După ce mi-a dat mâna a ieșit din strană şi intră în altar, iar 
eu voiam să ies din biserică, ca să raportez despre succesul misiunii 
primite, Când eram aproape de ușa bisericii, care era sub turn, ob- 
servai în această parte o strană în care se așezaseră soțiile martirilor 
Barcian, Comşa și Suciu, iar înaintea strănii sta în picioare soția lui 
Dr, Mihali, pe care celelalte nu o invitaseră a intra în acea strană, 
care imprejurare pe mine mă indignă și stând în loc şi privind la ele 
făceam reflexiună nu prea măgulitoare despre neospitalitate, ” 

In acel moment văd intrând pe soţia mea, care îndată luă pe 
d-na Mihali de braţ şi păși cu ea înainte. La 3 pași făcuţi de ele iată 
că se ridicară niște trepte din piatră cioplită şi deasupra treptelor, în 
peretele de către Nord, se formă un portal măreț, cu uşi lustruite şi 
lucrate cu multă artă şi uşile se vedeau a fi din goron. 


306. | Dr. RUBIN PATIȚIA 


Când suiră cele două doamne acele trepte și ajunseră la portal, . 
acela se deschise dela sine, iar acolo văzui scaune lungi tot de goron 
şi lustruite, tot în forma portalului, puse în ordine dela Apus spre 
Răsărit, iar zidul de către Nord acum se mutase mai departe şi biserica - 
scundă luase niște dimensiuni mari și impozante. 

Până aci finu visul, căci tropotele celor 3 cai, din grajdul care 
se afla deasupra locuinței mele în curtea vecină, unde fuseserăm noi 
mai înainte încarcerați, mă treziră ca în toate zilele, 

Era ora 4 dimineaţa şi eu aprinzându-mi lampa am început a 
medita asupra acestui vis, pe care l-am rezolvit în favorul eliberării 
noastre, Această părere o am împărtășit și colegilor mei îndată ce ne 
întâlnirăm în acea dimineaţă, Ei nu aveau nicio speranţă de eliberare 
şi pe mine, cu prorocia mea, mă luară în glumă, 

Când am citit vorbirea br, Bánffy ţinută la Şimleul Silvaniei, am: 
fost convins, că acum a bătut ora . eliberării noastre și apodictic am 
declarat soților mei, că până la 17 Septemvrie 1895, termenul până la. 
venirea Împăratului la manevrele militare de pe teritoriul Ungariei — 
noi vom fi liberi. 

Această convingere a mea nu află niciun răsunet și toţi îmi re- 
flectau, că chiar dacă se vor fi făcut ceva pași în cauza eliberării 
noastre, pertractările vor ţinea încă vreo 2 luni şi aşa eu rămasei singur 
pe lângă a mea părere, care se făcu convingere, încât în Sâmbăta 
viitoare — și ultima din timpul întemniţării noastre — o am spus-o: 
chiar şi directorului penitenciarului, V, Bâ!kay, care venise în localul 
nostru pentru a comunica colegului Aur, Suciu, că încă nu i-a sosit 
ordinul să-l concedieze din temniță, pentru a patra parte a pedepsei 
pentru care el subşternuse rugare. Când l-am auzit mângăindu-l pe: 
Suciu, i-am zis: „D'apoi d-le director, ar fi curios lucru, ca colegul 
nostru să meargă dintre noi, când Luni toți avem să fim eliberaţi“. 
El mă privi şi-mi reflectă, că pe cuprinsul jurnalelor să nu mă bazez. 
în această privinţă, Eu i-am reflectat că nu din jurnale, ci din cuprinsul 
vorbirii br. Bánffy mi-am făcut concluzia că noi vom fi eliberaţi, deci 
să ne spuie dacă putem pacheta, El roşi și nu mai răspunse vorbelor: 
mele, ci dete convorbirii o altă direcţie. Când s'a depărtat dintre noi, 
eu, acum cel mai bătrân dintre consoţi, l-am petrecut până la portiță 
şi i-am spus, că eu am şi împachetat, El nu mi-a răspuns, ci a zâmbit, 

Îi vorbisem adevărul, deoarece eu şi împachetasem în lada 
mea și Duminecă dimineaţa am provocat și pe ceilalţi de a face ase- 
menea, Însă Suciu se mănie gânduind că eu ţintesc la ei, care rămăsese: 
în sfârlă cu petiția sa, pentru a putea trăi în Arad sub pază poliție- 
nească, 


AMINTIRI DIN TIMPUL MEMORANDULUI 807 


Barcian şi Comşa aveau mesele pline cu cărți, dar nu ascultau 
de sfatul meu. 

Luni dimineaţa preotul Domide mă întrebă, că'ce am mai visat 
despre eliberarea noastră... La întrebarea această, pusă în ton ironic, 
i-am răspuns, că mi-e frică a mai vorbi despre aceasta cu ei, ca din 
cauza necredinței lor ziua de azi să nu-mi aducă desiluzie, 


In Dumineca aceea eu i-am spus soției mele, care venise să mă 
cerceteze, să meargă la Bpesta și să-şi cumpere cele ce-i vor trebui și 
acolo să mă aștepte, Așa a și făcut, Aceasta era conviugetea mea, 
până când ceilalți nici nu mă încrestau, 


In 16 Sept. trecu şi timpul amiezii, fără ca să ne sosească. eli- 
berarea. Am prânzit, unii se apucară apoi de joc de cărți, alţii como- 
` tizară, iar eu m-am aşezat să sčriu soției mele o epistolă, ca să mai 
aștepte în Pesta până Marţi seara sosirea mea, la momentul când ter- 
minasem scrisoarea, privesc pe fereastra odăii și văd pe directorul 
Bâ!kay în plină paradă în curtea închisorii, dând ordin vighililor să 
convoace pe prisonieri în aşa numita sală de convenire, 

Am priceput îndată, că prevestirea mea se împlineşte, Am ieșit 
în întâmpinarea lui, punând la o parte epistola scrisă soţiei mele, In sală 
erau Domide, Comşa şi Suciu la jocul de preferanţ, care erau cam 
speriaţi la vederea directorului, Veniră apoi şi ceilalţi în sală, de prin 
odăile lor, afară de Dr, Branişte, $ 

Toţi erau în aşteptare şi surprinşi, numai eu aveam o față sigură 
şi de convingere, 

Se cetiră cele două telegrame prin directorul. Consoţii mei se 
uitau la mine și erau atât de surprinşi încât nu putură nici grăamujda, 
însă eu strigai un puternic „Trăiască Împăratul”, 

Toţi alergară în odăile lor, ca să înceapă împachetarea. O învăl- 
mășală se făcu prin odăi, dar eu care, aveam toate împachetate deja, 
am stat pe loc și mă gândeam la soarta tristă a colegului Dr, V, Bra- 
nisce, care nu era între cei agraţiaţi. O mâhnire mi-a strâns inima, 
pentrucă el de adum avea să rămână singur în acea închisoare, neavând 
niciun consoţ cu care să mai poată conveni, 

L-am chemat în odaia mea, unde mai aveam o litră de vin de 
Ţelna şi timpul dẹ 2 ore, cât ne era conces pentru a ne aduna cala-. 
balicul, l-am petrecut cu acest frate cu frumoase ln şi frumoase 
cunoştinţe, 

L-am mângăiat și imbărbătat, însă repede Caa şi acele două 
ore, A venit veghilul şi m'a dat cu de-a sila afară, și aşa precum cu 
violenţă m'a dus la închisoare, tot cu puterea m'a dat afară, 


208 Dr. RUBIN PATIȚIA 


L-am îmbrățișat şi sărutat pe fratele Branisce și am ieşit afară la. 
aer liber, după o robie de 14 luni. 


Li Li Li Li . s Lă . . . Li . Li . . La Lă . Li Lă . Lă Lă , > 


La ora 8 seara eram la Budapesta, unde la gară m'au întâmpinat 
soţia mea şi fiul meu, pe care telegrafic îi încunoștiințasem, 

In Budapesta am petrecut o zi și apoi am pornit către iubitul 
Ardeal, la domiciliul meu, 


Dr. RUBIN PATIŢIA 


ASOCIAŢIUNEA TRANSILVANĂ ȘI 
MATICA SLOVENSKA” ` 


La festivalul din anul trecut am înfățișat în -câteva linii sumare 
paralelismul istoric, ce poate fi urmărit de-a-lungul veacurilor în des- 
„ voltarea politică a Slovacilor şi a Românilor, în deosebi a celor din. 
` Transilvania. 

De astădată să-mi fie permis a cerca să întregesc icoana parale-- 
lismului istoric-politic printr'o scurtă privire comparativă asupra vieții- 
culturale slovaco-române, care prezintă în jumătatea a doua a veacului 
al XIX-lea pas de pas, dacă nu o identitate deplină, în orice caz oœ 
foarte instructivă similitudine, producând aceleaşi cauze la ambele ele- 
mente etnice aproximativ aceleași efecte. 

În anul 1943 și-a serbat Matita Slovenska-a 80-a aniversare dela. 
înfiinţarea sa, 

Apreciind importanţa acţiunilor culturale desfășurate în cadrele- 
Matitei slovace, vom găsi că înfiinţarea ei la 1863 a pornit din aceleași. 
motive și cu scop de a satisface pe seama poporului slovac aceleași necesi- 
tăţi, care determinaseră cu doi ani înainte şi pe contemporanii lui Andrei 
Șaguna, întruniţi la Sibiu sub conducerea lui (4 XI 1861) să întemeieze 
„Asociațiunea transilvană pentru literatura română şi cultura poporulai 
român“. Prin importanţa şi consecinţele ei fericite ziua de 4 Noemvrie 
1861 aierită să fie aşezată, în istoria românismului transilvan, alături 
de ziua adunării naţionale de pe Câmpia Libertăţii (3/15 Mai 1848). 

Ceea ce a fost și continuă să fie Sibiul pentru Românii dintre: 
Carpaţi şi Tisa, este orașul Turčiansky Sv. Martin pentru poporul slovac, 
ai cărui fruntaşi s'au întrunit aci la 1861, spre a cuprinde într'un Me- 
morand, adresat Împăratului din Viena, postulatele de ordin politic, 


1) Conferință rostită la 14 Martie 1944 la Fundaţia Carol în Bucureşti. 


30 NE APE I. LUPAŞ 
cultural și economic ale neamului lor, latre cele mai de seamă era po- 
:stulatul relativ la un teritoriu slovac, cu administraţiune proprie auto- 
-nomă, Dar acest postulat principal întâmpina în vitregia împrejurărilor 
politice de atunci astfel de obstacole, încât nu s'au putut invrednici să-l 
vadă realizat cei ce îl formulaseră, Cu atât mai intensivă a fost stră- 
duinţa lor de a-și vedea înfăptuit măcar postulatul relativ la organi- 
-zarea culturală printr'o însoţire slovacă, după modelul altor organiza- 
ţiuni similare înființate la popoarele slave încă din cursul primei ju- 
-mătăţi a veacului al XIX-lea, cum erau Matica sârbă (1826), Matica 
„cehă (1831) și Matica croată (1842). 

Statutele Maticei slovace fuseseră elaborate (de Ioan Francisci) 
încă din August 1861, dar aprobarea lor de către Curtea din Viena 
„a întârziat până la 31 Mai 1863. Meritul pentru obţinerea acestei apro- . 
“ări revine în primul rând episcopului Stefan Moyses (1795—1869), 
după cum pentru aprobarea statutelor „Asociaţiunii transilvane“ in- 
“tervenţiunea episcopului Andrei Şaguna la factorii în drept a reușit să 
„aibă un rol determinant, : 

Cea dintâi adunare generală întrunită la 4 August 1863 în Tur- 
čiansky Sv. Martin s'a transformat într'o impozantă manifestare a so- 
“lidarităţii naţionale slovace chemând la colaborare în serviciul culturii 
autohtone pe toţi cei în stare să înţeleagă scopurile nobile, fixate în 
“textul statutelor în chip așa de vast, lămurind că Matica Slovenska 
vrea să fie o asociaţiune a tuturor iubitorilor naţiunii şi vieţii slovace, 
să urmărească scopul de a trezi, de a promova şi întări în națiunea 
„slovacă educaţiunea morală şi spirituală, de a cultiva și sprijini litera- 
tura slovacă și artele frumoase, îndrumând în acelaşi timp poporul 
«slovac și spre bunăstare materială şi colaborând la înălţarea lui pe 
toate căile şi cu toate mijloacele. Era întocmai scopul, pe care şi-l fixa- 
seră, înainte cu doi ani la Sibiu, întemeietorii „Asociaţiunii transil- 
vane” dându-și seama că însoţirea lor nu-şi poate limita domeniul de 
activitate exclusiv la probleme şi preocupări de ordin literar, ci trebue 
să le îmbrăţișeze cu egală solicitudine și pe cele aparținătoare dome- 
niului de cultură morală și materială a neamului lor, Precum la Sibiu. 
solidaritatea naţională s'a afirmat prin alegerea ortodoxului Şaguna ca 
preşedinte și a greco-catolicului Timoteiu Cipariu ca vicepreședinte al 
Asociaţiunii, la fel a fost aşezat prin votul adunării din Turčiansky Sv. 
Martin la conducerea Maticei în calitate de preşedinte episcopul ca- 
tolic Stefan Moyses, iar în calitate de vicepreşedinte superintendentul 
-evang.-luteran Carol Kuzmány. În comitetul de conducere al Maticei 
slovace se întruneau la sfat şi la împreună lucrare îrățească membri 
«catolici alături de cei luterani, la fel cum se întruniseră la Sibiu Ro- 


ASOCIAȚIUNEA TRANSILVANĂ ŞI MATICA SLOVENSKA 311 


mânii ortodocși cu cei greco-catolici, Şi într'o organizaţiune și în cea- 
laltă se afirma voinţa hotărită de a-i înfrăți din nou în domeniul cul- 
turii naţionale pe cei învrăjbiţi timp îndelungat pe chestiuni de ordin 
confesional, Unitatea sufletească, sdruncinată prin diversitatea credin- 
telor religioase, se cerea deci restaurată în Transilvania sub scutul Aso- 
ciațiunii, în Slovacia cu ajutorul Maticei. 

Mijloacele materiale, pe care puteau să le aibă la dispoziţiune, 
erau gi într'un loc și în celalalt foarte smerite în raport cu mărimea 
şi cu amploarea scopurilor urmărite. Ele se limitau la darul de bună 
voie, ce putea picura din prisosul bogatului ca și din „obolul văduvei”, 
La Sibiu o colectă improvizată, în ziua constituirii, printre membri 
fondatori ai „Asociaţiunii transilvane” a putut da un rezultat de 5600 flo- 
rini; la Turč. Sv. Martin insă de 24.000 fl, ceea ce servește drept in- 
dicaţiune că intelectualii slovaci erau mai bine situaţi decât cei români 
din Transilvania. Suma rezultată din colectă a sporit la Slovaci și prin 
darul făcut de impăratul Francisc Iosif I, în valoare de 1000 fl, — fapt 
care a produs printre membrii Maticei adâncă bucurie, potenţată în 
măsură și mai mare de vestea că același Împărat distinsese pe episcopul 
Moyses cu titlul de consilier intim al său, după cum procedase și cu 
Şaguna încă din anul 1852, T 

Hotărârea de a porni la treabă cu nădejde numai în propriile 
forțe, a devenit tradițiune respectabilă și impunătoare, demonstrând că 
sunt posibile importante realizări în domeniul culturii, fără niciun fel 
de subvenţiune din vistieria Statului. După informaţiunile primite în pri- 
măvara anului 1942 chiar la reședința din Turč., Sv. Martin, tradiţiunea 
aceasta onorabilă este respectată și în timpul de față de către condu- 
cătorii Maticei evitând, pe cât posibil, să facă apel la ajutoare bănești 
din bugetul Statului, cu toate că cheltuielile sporesc din an în an cu 
întreținerea în perfectă ordine a strălucitului Muzeu etnografic aşezat, 
cu cele mai largi posibilităţi de viitoare desvoltare, într'o dominantă 
situaţiune de culme deasupra orașului, precum şi cu biblioteca şi cu 
cele 8 publicaţiuni periodice, tipărite sub egida ei şi anume: 1. Sbornik 
Matice Slovenskej pentru tratate de linguistică, de istorie şi de istorie 
literară; 2. Slovenské Pohlady, revistă pentru literatură şi artă ; 3, Slo- 
venska reč, revistă consacrată studiilor relative la limba literară slovacă 
şi la problemelg ei aferente; 4. Pedagogickej Sbornik, revistă de studii 
pedagogice; 5. Nase divadlo, revistă consacrată teatrului slovac; 6. Fi- 
dozoficky Sbornik, revistă pentru studii filosofice; 7, Slniecko, revistă 
pentru educaţiunea tineretului şi 8. Krizom-Krdzom, revistă umoristică, 

După cum rezultă din această enumerare de titluri, vieața slovacă 
diterară, teatrală, istorică, filologică, pedagogică, filosofică se concen- 

3 


312 |. LUPAŞ 


tiează, dacă nu exclusiv, în parte covârșitoare în cadrele Maticei, rotu? 
căreia pare a se fi transformat în cursul ultimelor două decenii în: 
acela al unei Academii Slovace, care lipsea până la 1942, când ea a 
luat fiinţă printr'un vot al parlamentului din Bratislava, 

Dar, firește, nu a fost, nu a putut să fie totdeauna așa. In cel 
dintâi deceniu al existenţii și activităţii sale, pe lângă toată însufleţirea 
cu care a fost îmbrăţişată Matica, simbolizând ea însăși expresiunea 
totalitară a năzuinţelor spre progres literar până în măsura de a i se 
da acestui răstimp în istoria literaturii slovace numirea de „perioada: 
Maticei“, — producţiunea literară și artistică a Slovacilor din aceşti 
ani a rămas, mai cu seamă sub raportul calităţii, destul de modestă, 
la fel cu aceea care s'a putut înfiripa în deceniul al 7-lea şi al 8-lea 
al veacului trecut în cadrele „Asociaţiunii transilvane“. 

Dacă sub raport literar-artistic Matica n'a reuşit să dea dela în- 
ceput un impuls mai accelerat, în schimb opera de organizare cultu- 
rală a progresat treptat prin înființarea unei Tipografii slovace (S. A. 
1869), a unei societăţi de femei slovace (Zivena 1870) şi a unei so- 
cietăți de muzică slovacă (Slovensky spevolok 1871), precum şi prin 
câteva școli secundare cu limbă slovacă, asupra cărora urma să se des- 
lănţuiască” în curând furia intoleranţei politice a curentului de forțată 
desnaţionalizare atât în teritorul locuit de Slovaci, cât şi în cel locuit 
de Românii Transilvaniei, ai Banatului, ai Crişanei şi ai Maramureșului, 

Lupta pentru apărarea limbei naţionale, și pentru păstrarea tradi- 
ţiunilor autohtone trebuia purtată, fireşte, şi în cadrele acestor organi- 
zaţiuni culturale. După cum stăruia Şaguna asupra acestei probleme 
vitale, în adunarea generală ţinută în vara anului 1862 la Brașov, re- 
petând cuvântul umanistului italian Bonfini, că Românii par a fi luptat 
de-a-lungul veacurilor mai mult pentru limbă decât pentru vieaţă — 
„plus pro linguae, quam pro vitae incolumitate certasse videantur” — 
şi subliniind că ei vor să rămână de-a-pururi în vieaţa neamului, deci: 
în aceea a limbei lor, la fel stăruiau şi conducătorii şi membrii Maticei 
în cultul limbei slovace şi al datinilor strămoşești, 

După cum mărturisea el că „națiunea română va fi regenerată 
şi întinerită ,,, pentrucă însetează după cultură şi luminare, iar membrii 
Asociaţiunii nu vor cruța niciun sacrificiu, ce va condiţiona un viitor 
mai fericit şi propăşire națională”, de aceeași râvnă şi hotărâre erau 
inspirate şi cuvintele episcopului Moyses, care într'o adunare generală 
a Maticei făcea să pătrundă în urechile şi la inima auditorului acest 
îndemn de excepţională gtavitate: „Mizeria bietului nostru popor este 
nespus de mare; trebuinţele lui sunt nenumărate, această împrejurare ` 
ne cere o încordare neîntreruptă, pentru a micşora această mare mi- 


ASOCIAȚIUNEA TRANSILVÂNĂ ŞI MATICA SLOVENSKA oy 313 


zerie, pentru a trezi națiunea întreagă din visul morții spirituale spre 
o vieaţă activă, demnă de ființa omenească, și dacă un destin grozav 
ne-ar împiedeca să ne atingem scopul, ar fi mai de dorit, să stângă 
Dumnezeu de pe fața pământului acest popor nenorocit decât să fim 
siliți după un mileniu de sclăvie spirituală să trăim și în viitor în aceeași 
sclăvie, spre ruşinea noastră şi a omenirii întregi”, 

Erau cuvinte aşa de îndurerate, smulse dintr'o tristă presimţire a 
luptătorului cultural-politic, în stare să-şi dea seama de consecințele 
dualismului austro-ungar asupra vieţii naţionale slovace, 

Aceeași presimţire își găsise o expresiune similară şi în cuvintele 
memorabile, pe care i le spusese Şaguna lui Gheorghe Barițiu cu pri- 
lejul unei convorbiri în vara anului 1864 la Braşov: „Să nu lăsăm, 
Domnule Barițiu, să apună Asociaţiunea noastră, să o susţinem cu toate 
braţele, încât dacă s'ar întâmpla să pierdem celelalte drepturi, la câte 
năzuim, să rămânem cel puţin cu acest mijloc comun de cultură a 
limbii şi a spiritelor. Zelul nostru pentru Asociaţiune.să nu scadă!“ La 
acestea adăuga istoricul transilvan explicaţiunea că politica din Viena 
începuse a se schimba încă dela 1864 în defavoarea Românilor. „Epis- 
copul Andrei o simţise mai curând decât noi ceştialalţi”,,. La fel o 
va îi simţit şi episcopul slovac Moyses, ale cărui relaţiuni cu factorii 
dela cârma Monarhiei habsburgice erau de așa natură, încât îi ofereau 
putinţa să se informeze din bun timp asupra unor schimbări de regim 
politic, ce urma să devină în scurtă vreme fatal pentru existența Maticei, 

La 20 August 1874 a fost închis prin ordinul guvernului din Buda- 
pesta gimnaziul slovac din Revuca, la 21 Sept, cel din Klástor pod Znievom, 
la 30 Dec, cel din Turč. Sv. Martin, In toamna aceluiași an au fost or- 
donate cercetări şi împotriva Maticei, Tânărul publicist slovac Svetozar 
Hurban Vajansky scria la 1 Oct. 1874 în Narodnie Noviny (Ziar Na- 
tional) că Slovacii prigoniți nu se înspăimântă de asemenea nedreptăți, 
fiindcă nu se tem de cei ce le săvârşesc; ei nu-şi pierd credința în 
Dumnezeu, în patria şi națiunea slovacă, nici speranța într'un viitor 
mai bun...) La 6 Aprilie 1875 guvernul prezidat de Coloman Tisza dis- 


1) Acest Sv. Urban Vajansky, neînfricat luptător cu condeiul pentru drepturile 
neamului slovac, ajuns- în temniţa din Vaf, nu a fost dat uitării nici de conaționalii 
săi, nici de Românii Transilvaniei. In numele acestora din urmă „Liga domnișoarelor 
române din Sibiu”,ea trimis întemniţatului publicist slovac o cunună de lauri în chip 
de omagiu. Vajansky mulţumeşte pentru această dovadă de. dragoste a unui popor 
faţă. de celalalt. Iar femeile slovace adresează surorilor sibiene cuvinte ca acestea: 
„Iubite surori românce, simțim o adevărată sfială faţă de nobleţa suflatului vostru... 
Prin darul vostru aţi reuşit să aduceţi mângăiere scriitorului nostru şi prin aceasta. 
ne-aţi dat nouă tuturor chezăşia iubirii şi a simpatiei voastre pentru poporul nostru. 
In acest semn al unor suflete frumoase vedem un lucru de mare însemnătate, al cărui 


3* 


314 l. LUPAȘ ; 


punea desființarea Maticei precum şi confiscarea averii și a colecțiu- 
nilor ei sub cuvânt că, depăşindu-şi limitele activităţii fixate prin sta- 
tute, ar fi desfășurat și acţiuni de ordin politic, După dispoziţiunile 
statutelor averea s'ar fi cuvenit să intre în patrimoniul națiunii slovace, 
dar Tisza spunea că în Ungaria nu există decât naţiune maghiară, nu 
o poate da deci unei naţiuni inexistente, ci o trece în patrimoniul Sta- 
tului, In zadar a protestat într'o ședință a parlamentului din Budapesta 
deputatul sârb Svetozar Miletic (4 Decemvrie 1875) impotriva acestui 
procedeu volnic; protestul a răsunat ca glasul celui ce strigă în pustie 
(Fr, Hrusovsky, Geschichte der Slowakei p. 115). 

După sfârşitul războiului mondial, noile împrejurări politice au 
permis Maticei să-și recupereze întreg patrimoniul confiscat, reluându-şi 
activitatea cu elan sporit — în proporţie cu timpul pierdut de aproape 
o jumătate de veac, când munca îi fusese întreruptă prin odioase mă- 
suri de prigoană politică. Activitatea ei s'a intensificat din an în an 
în măsură impunătoare, după cum arată cele 8.publicaţiuni periodice, 
tipărite sub egida Maticei. La expoziţiunea cărţii, organizată în Bra- ` 
tislava cu prilejul celei de a 5-a aniversări a independenţei slovace, 
din totalul de 2600 opere, prezentate ca produse în acest scurt răstimp 
din partea editurilor indigene, nu mai puţin de 477 erau cele apărute 
în editura Maticei, 


* 
E d + 


În strădaniile spre progres ale naţiunilor, în orice domeniu de 
vieaţă, se afirmă în deosebi doi factori determinanți, două forțe crea- 
toare: voinţa care nu șovăește şi credinţa care „mută munţii“, Cea 
dintâi dărâmă zidul oricărei piedeci; a doua spulberă orice îndoială 
ar căuta să se furişeze în sufletul luptătorilor. Amândouă împreună 
izbutesc să clatine chiar munţi de obstacole, ce li s'ar ridica în cale, 

Aceste două forţe creatoare s'au afirmat și continuă să se afirme 
în sufletul Românilor organizaţi pe temeiul culturii autohtone în cadrele 
„Asociaţiunii transilvane“, precum și în sufletul Slovacilor, organzafi 
la fel sub aripile ocrotitoare ale Maticei, 

__ Prin voinţa lor activă, ca şi prin credința militantă, de care au 
fost insufleţiţi deopotrivă conducătorii şi cei conduși, ei au izbutit să în- 


rost este încă acoperit de vălul viitorului, Voi ați făurit cea dintâi verigă de aur că- 
lită în focul suferinţei. La această verigă se va adăuga a doua și a treia tot aşa și 
“din partea noastră. Fie, ca aceste verigi să lege naţiunile noastre într'un lanţ puternic, 
mai tare decât atacurile vrăjmaşilor“. — Urarea dela 1824 s'a împlinit aevea, putând 
fi socotită acum, după o jumătate de veac dela rostirea ei, drept una din cele mai 
vădite realităţi de ordin sufletesc şi politic. 


ASOCIAȚIUNEA TRANSILVANĂ ŞI MATICA SLOVENSKA 315 


frunte feluritele piedeci ridicate. mereu în calea năzuinţelor de progres 
şi să aștearnă, prin organizaţiune culturală, trainica temelie a desrobirii 
şi independenţii naţionale — ultimul şi supremul scop al sacrificiilor, 
închinate fără preget pe altarul culturii. 

In convorbirile zilnice cu preotul Andrei Hlinka, pe care am avut 
prilej să-l cunosc foarte de aproape în vara şi în toamna anului 1908 
la umbra zidurilor din temniţa Seghedinului, făcându-i amintire despre 
împrejurările istorice, care l-au ajutat pe Andrei Şaguna să poată avea 
rol determinant la înfiinţarea şi conducerea „Asociaţiunii“, bunul meu 
prieten îmi urmărea cu atenţiune încordată expunerea, la sfârşitul căreia 
a rostit cuvintele: rog pe Dumnezeu, să-mi ajute să pot şi eu deveni 
un Andrei Șaguna al neamului meu slovac... 

Milostivul Dumnezeu i-a împlinit cuvântul de rugăciune, fiindcă 
izvorise din inimă curată şi smerită, Oricine va urmări cu ochiu atent 
vieaţa satelor şi oraşelor slovace din timpul de față, se va putea con- 
vinge că numele preotului Andrei Hlinka, cel aşezat spre odihna de 
veci în impresionantul mauzoleu din Ružomberok, aproape de culmile 
din Tatra, — trăeşte în toate păturile naţiunii sale cu aceeaşi inten- 
sitate, cu care a izbutit să-şi supravieţuiască Mitropolitul Şaguna data 
coborârii sale în mauzoleul păzit de leii încremeniţi în jale, lângă bi- 
serica răşinăreană dela poala Carpaţilor, 

De aceea versurile românești închinate la 1933.de poetul loan 
Bran-Lemeni, amintirii acestuia din urmă cu rugămintea să rămână 
„Asociaţiunea“ ca „un praznic al luminii“ 

... ceea ce a fost întotdeauna 

De câte ori veni-vor pelerinii 

l Binecuvinte-i duhul lui Şaguna... 

într'o corăspunzătoare adaptare slovacă — mutatis mutandis — s'ar 
potrivi şi membrilor Maticei, de câte ori se întrunesc în spiritul dis- 
'părutului şi totuşi atât de prezentului lor cârmaciu sufletesc Andrei 
Hlinka, pe care tineri şi bătrâni din tot cuprinsul pământului slovac îl 
cântă în versuri simple și duioase ca acestea: 

Bătrânul nostru, bătrân „ Căci până vei fi tu la cârmă 

Rămâi cu noi, nu ne părăsi - De noi — bine va îi... 

Stary ndş, stary náş 
e Şedivă hlavu máş 
Zatial je to -dobre s nami 
Kiru si ty stary náş medzi nami. 
I LUPAŞ 


-ROIRI SĂLIȘTENE 
Stând de vorbă cu bătrânii... 


Revenit pentru un timp în comuna mea de naştere, după o 

jumătate de veac trăit — afară de scurte vizite aici — în altă parte, 
am început să mă interesez, pe lângă alte probleme care mă preocupă, 
şi de arborele genealogic al familiei căreia aparţin, de ascendenţii mai 
vechi pe care nu i-am apucat în vieaţă, sau dacă-i apucasem, fiind 
copil atunci, nu mi se trezise încă curiozitatea cunoaşterii vieţii şi 
trecutului lor; iar mai târziu, când se deșteptase curiozitatea acestei 
cunoașteri, părinţii, dela care aș fi putut afla amănunte asupra înain- 
tașilor lor, nu mai erau în vieaţă, — tata lăsându-mă cu zece ani ne- 
împliniţi, iar mama tocmai la încheierea studiilor, 
Curiozitatea iniţială s'a prefăcut în curând în pasiune care, apoi, 
pe lângă scotocirea scrisorilor şi însemnărilor uitate prin funduri de 
lăzi sau impăinginite colţuri de pod — mai ferite de ochii cotrobăi- 
torilor fără pricepere pentru valoarea lor — m'a pus în contact cu 
registrele parohiale și cu câţiva bătrâni care păstrează încă vie amin- 
tirea oamenilor şi vremurilor pe care le-au apucat în tinereţele lor. 

Dacă dela aceştia n'am putut afla multe lămuriri privitoare la 
ceea ce mă interesa în primul rând, am aflat atâtea altele, de interes 
general, — cele aflate constituind tot atâtea verigi din lanţul nesfârşit 
al istoriei vieţii celor umili, prin meleaguri străine, uneori la mii de 
kilometri de căminul părintesc, luptând şi de-atâtea ori biruind adver- 
sităţi şi piedeci care-i situiază în adevăr între eroii vrednici de a fi 
cunoscuți, mai ales că lupta pe care au purtat-o, nau dat-o nici cu 
paloşul nici cu arme de foc, ci numai cu credinţa și nădejdea în Cel- 
de-Sus şi cu o neinduplecată voinţă de a nu se lăsa doboriţi nici de 
vitregia vremurilor, nici de răutatea oamenilor, 

De astă-dată dau glas amintirilor lui moş Jon Cojocariu, un rar 
exemplar de bătrân, care şi acum, la 92 ani (n, la 15 Aug, 1852) e 


ROIR! SĂLIȘTENE 317 


ai limpede la cap decât mulți tineri, mulțimea anilor, pe care-i poartă 

seninătate, neputându-i nici aburi memoria, nici încovoia spinarea, 

i înțărca pasiunea muncii, fiind şi azi mereu în treabă prin curtea 
na, odăriei sale din Folteștii Saliştei, 

"Doar de auzul mai greu dacă se mai plânge câteodată şi... de 
picioare, pe care și le simte slăbite, mai ales de când şi-a scrântit 
unul, pe care însă — nevoind s'audă de doctor — scrâşnind din mă- 
sele, şi l-a pus el însuși la loc, 

Azi, pe lângă multumirea de a putea îndeplini el treburile din 
curte, toată bucuria i se rezumă doar la luleaua care, cât timp e în 
casă fără treabă, nu-i lipseşte din gură şi îh care tutunul nu cunoaşte” 
chibritul, ci numai cărbunele din gura sobei, îndesat pripit în cuibul 
pipei cu buricul degetului noduros, 

Deşi-i cu faţa adânc brăzdată de plugul lui Cronos, nu-i dai mai 
mult de 75—80 de ani, atât e de bine conservat. Poate şuviţeie-i de 
păr, mai rărite şi albe, dacă te-ar îndupleca să-i mai încarci cele 7—8 - 
decenii încă cu câţiva ani, dar acestea nu prea ai prilej să le vezi, 
căciula voinică subt care stau ascunse şi în casă, oricât de cald ar fi, 
nedescoperindu-le decât, pentru câteva clipe, în focul povestirii, când 
şi-aminteşte de vreun năcaz mare, de izbutirea în vreo întreprindere 
riscată, sau când, plin de năduf, simte nevoia unui paratrăzuet, care 
întotdeauna e căciula, energic smulsă și, c'o explozie de sentiment 
neşlefuit prin saloane, tot atât de energic îndesată din nou, mai adânc, 
in cap, 

Cunoscând greul traiului nu din spusele altora, ci din propria sa 
vieaţă, târită mai mult printre Turci, Tătari, Ruși, până departe spre 
Soare-răsare, în povestirea acestei vieţi el nu e nevoit să se împodo- 
bească cu experiența altora, contactul cu neamurile printre care a 
vieţuit resimţindu-se în toate relatările, în tot vocabularul său, care 
păstrează şi azi reminiscenţe din limbile acestora, mai ales din cea 
turcească, pe care o vorbește încă bine, ceea ce i-a adus, cu prilejul - 
vizitei la Sălişte a membrilor unei delegaţiuni turceşti în România, 
cinstea de a fi el rugat de autorităţile locale ca să servească de in- 
terpret al consătenilor săi, 

Cumpănit la vorbă, istoriseşte pe 'ndelete, transportat parcă cu 
întreaga-i ființă, prin meleagurile în care şi-a cheltuit vigoarea hărţuitei 
sale vieţi. Şi în tot ce-ţi spune, simţi controlul unui sentiment al 
răspunderii, 

Când întrebarea mea priveşte o precizare de an sau completarea 
vreunui nume patronimic cu cel de botez, sau când vrea el să-ţi lä- 
murească mai bine primejdia hopului peste care avea să treacă, dacă 


318. - AX. BANCIU 


simte nevoia unui mic răgaz, ca să câştige timp, înainte de a-ți sati 
face curiozitatea, se ridică dela masă şi-şi face de lucru cu pipa /læ 
gura sobei, pâcăind parcă nerăbdător de a o vedea arzând bine. 

Poate niciodată n'am regretat că nu cunosc stenografia, ca stând 
de vorbă cu moş lon Cojocariu. Povestirea lui redată de mire nu 
păstrează intact decât fondul, forma în care a fost expus acest fond 
neputând fi fixată decât de un stenograf, Cât mi-a stat în putință, am 
căutat să prind caracteristicele felului său de-a istorisi, Dacă nu voiu 
fi reușit pretutindeni, să fiu iertat. 

EI, cetindu-i spusele aşa cum le-am aşternut eu pe hârtie, mi-a 
dat aprobarea cu întreruperile-i dese: „Agal... Aşa!...” Şi asta 
mi-e de ajuns, încredințându-mă că n'am călcat alături de adevăr. 

Să-l ascultăm deci pe el cu introducerea care a premers înce- 
perii istorisirii dorite, | | 

— Moş loane, te vei mira de venirea mea la d-ta, Dar, intere- 
sându-mă de înaintaşii noştri sălișteni care au descălecat mai întâiu în 
Dobrogea, Basarabia și Rusia, cei cu care am dat în vorbă despre 
aceste  descălecări, toţi m'au îndreptat la d-ta, ca la cel mai bătrân 
dintre ei, care el însuși a bătătorit drumurile prin acele meleaguri. 
Dacă i-ai face deci puţin răgaz, ca să-mi istoriseşti vieața d-tale pe- 
trecută pe acele plaiuri, în legătură cu oamenii cu care ai vecuit pe 
acolo, m'ai îndatora nu numai pe mine, ci pe toţi cei care ţin să cu- 
noască locurile prin care s'au răznit de ai lor inaintașii noştri și vieața 
de izbelişte, printre străini, ca să-și poată câștiga pâinea zilnică şi să 
poată asigura o vieaţă mai omenească urmașilor. 

„E păcat să rămână îngropate în întunerecul uitării strădaniile şt 
sbuciumul care stau la temelia vieţii celor de azi. Mai ales că mulţi 
dintre domnişorii de azi îşi închipuie că şi bunicii lor au fost tot dom- 
nişori ca ei în tinereţele lor și, unii nu-și dau seama, alţii nu vreau 
să ştie că lustruitele lor ghete de azi au să le mulțumească; opincii 
nevăcsuite, hainele domneşti: tohoarcei miţoase şi scumpele pălării: 
căciulii ţurcănești — şi că lumina învățăturii de care s'au învrednicit, 
o datoresc agoniselii unor trudnice vieţi — prin zloată, vânt, ger, pri- 
mejdii, năcazuri de tot felul — şi dorului de a-şi vedea măcar urmaşii 
trăind o vieaţă mai înlesnită, mai la adăpost de greutăţile prin care a 
trebuit să-şi ducă ei vieața. 

— Așa..,, aşa... 

— De aceea, e bine să le mai reamintim obârşia domniei lor de 
azi, căci nu e-lucru de ruşine a te ridica de jos, din necunoscut, pe 
picioarele și prin vrednicia ta, Dimpotrivă, un astfel de om e mai de. 
preţ pentru neam şi-i vrednic de mai mare cinste decât unul care s'a 


- 


ROIRI SĂLIŞTENE 31% 


născut în belșug, cu legături familiare care l-au săltat, adeseori, în lo- 
curi și slujbe peste vrednicia lui. 
` „D-ta, de pildă, pe cine te-ai bizuit, ce proptele ai avut în vieaţă ? 

— Capul ăsta de cioban, ăstea două palme, ăstea două picioare 
şi... nădejdea în Dumnezeu, Şi prin câte a trebuit să trec... Câte 
a trebuit să 'ndur!.,. 

„Eu gândesc că, dacă domnișorii de care aminteai d-ta, ar trebui 
să treacă printr'o singură iarnă grea — una singură! — din acelea 
prin care a trebuit să trec eu, pe cap cu sarcina și grija unei târle 
mari, fără adăpost și fără nutreţ, n'ar mai apuca primăvara. Şi-ar lăsa. 
toţi oasele acolo! 

„De câte ori n'am fost silit să trec prin sloi de ghiaţă şi apă până 'n. 
brâu, ca să-mi pot trece din calea dușmanului, fără să-mi bage de 
__ seamă, caii şi boii cu carele peste ape, că dacă nu mă simțeau alături 
de ei, nu voiau să treacă apa. Şi de câte ori n'a trebuit să stau în 
zăpadă ori în glod până 'n genunchi, nemâncat şi nebeut și... uite... 
mă mişc și azi, la 92 de ani. 

— Te-a ocrotit Cel-de-Sus! 

— Asta-i! Ai zile dela Cel-de-Sus, nu ţi le poate lua nime. N'ai, 
te-ai dus!,,. Cum s'au dus atâţia alţii ca mine. 

` „Dumnezeu ne ocroteşte cu mintea pe care ne-a dăruit-o. Faci 
ce te sfătuieşte ea, ieşi deasupra năcazului ; n'o bagi în seamă, o păţeşti, 

„Mă gândesc iar la mine. Eu, de pildă, sfătuit de minte, niciodată: 
nu mă dam hodinei ud și cu picioarele îngheţate. Mă uscam și fră- 
mântam cu ele pământul până mă 'ncălziam. Numai după aceea puneam 
capul jos, Și uite — slavă Celui-de-Sus! — n'a trebuit să-mi duc pi- 
cioarele pe la băi. M'au slujit până acum, Da' alți tovarăşi, trudiţi de _ 
alergătura de peste zi, seara nu se mai gândeau la ce-or păţi, dacă 
se culcă uzi și înghețaţi, Şi urmarea a fost că toţi ăştia sau pomenit: 
cu boala 'n oase, cu picioarele umflate, neputincioşi de tineri încă, 

„Au mai slăbit ele, nu-i vorbă, şi picioarele mele — ce vrei, 92: 
de ani nu-s 92 de săptămâni! — da tot mă mai slujesc... 

— Să dea D-zeu să te slujească, așa mai slăbite cum sunt, şi 'n 
anul al sutălea! 

-— Cam mult şi ce-i prea mult, se știe, nu-i sănătos, 

— Mulți, ppntru alții mai tineri şi mai nevoiaşi, nu pentru d-ta, 

— Päi de-acum, oricât m-am ferit de ei, tot în ceata nevoiaşilor 
se cheamă că sunt, 

— D-ta şi... nevoiaş |. TA iai pe rând pe toți cu câți ai colindat 
cele ţări îndepărtate şi vezi care-i mai nevoiaş! 

— Ia-i!... De unde?,.. Din groapă?,.. 


320 | AX. BANCIU 


— Cum, toţi te-au părăsit ? 

— Toţi. 

— Şi te taxezi, totuși, de poola i 

— De silă, bucuros, 

— Dar să lăsăm bătrâneţele şi să retrăim un ceas, două, anii 
“tinereţii. Cu gândul la ei, mai uităm de neajunsurile - vârstei de azi, 
Nu-i aşa? 

— Ba aşa, 

— S'o luăm dar dela 'nceput, 

„La ce vârstă ai plecat de-acasă, pe unde ai umblat şi la cine ai 
slujit ? 

— Ți-oiu povesti tot cu de-a-mănuntul, că parcă le trăiesc azi, . 
așa le văd de limpede toate. D-ta vei însemna ce vei crede de bine 
— mai adăugă când mă văzu că scot hârtie şi tocul de scris, 

„De-acasă am plecat la vârstă de 14 ani, — începe moș Cojo- 
„cariu să-şi depene povestea vieţii, Am plecat prin luna Martie — mi-aduc . 
bine aminte — spre Dobrogea unde-şi aveau de mai de mult târlele 
lor de oi unchii mei după mamă Nicolae şi Ion Ştireciu. Nicolae, la 
Medgidia şi Ion, la Idrezcuiusu, Aci am intrat ca ajutor la Ion. După 
zece ani, în 1876, unchiul Ion Chelu!) — așa-i ziceau Turcii, că era 
pleșuv — presimţind izbucnirea războiului între Turci şi Ruși, s'a în- 
tors acasă la Săliște, după ce lăsase pentru mine la un cunoscut crâşmar 
din Medgidia — că eu nu eram acolo când a plecat — 50 ocale de 
făină de cucuruz şi vorba: să grijesc eu de oi, că el a plecat la „me- 
lechet“, adecă în patrie. 

„Ce te faci acum loane, singur, cu grija atâtor oi?... mă gândiam 
în sinea mea, A dat însă D-zeu ca, în drum spre târlă, frământat de 
gânduri, fără bani, cu greutăţile iernării în faţă — era la Sf. Andreiu — 
să întâlnesc pe bogătanul Chipară, tot Săliștean, care, dând în vorbă 
cu mine şi aflând cine sunt — eram doar înrudiți — la rugămintea 
mea, mă primi cu târla la moşia lui, după ce îl încredinţasem că-i 
voiu cruța nutreţul şi că am să-mi iernez oile — 730, dintre care: 
200 ale mele — prin pădure, fără fân, de care Chipară n'avea deajuns 
nici pentru oile lui, Doar când îngheţa, le mai hrăneam cu pleavă, 

amestecată cu apă sărată şi niscai grăunţe, de care se mai găseau la 
"moşie, 

„Nici când au fătat, nu m'am folosit de perdele cu stuf, Le-am 

lăsat să fete pe câmp, 


1) Chel e vorbă turcească în limba noastră. 


ROIRI SĂLIŞTENE 321 


„Aşa le-am. scos. din iarnă şi, totuşi, bine hrănite că se îmbălegau 
<a vacile, aşa mâncare au avut, de se minunase boierul de destoinicia 
mea, dându-mă ca pildă ciobanilor săi. 

„Am iernat 730 de oi, fără cheltuială, doar ochinca şi făina, — 
ține să mai sublinieze odată, cu vădită satisfacţie, moş Cojocariu, 

„La Sf. Gheorghe din 1877 izbucni apoi războiul. Auzind vestea, 
am tuns oile şi am vândut lâna unui Evreu, iar mieii — berbecuţii — 
unui Grec din Constanţa. Banii — 50 lire turceşti în aur — i-am as- 
-cuns su' podeau strungii, 

„Pe la Sâmpetru apoi s'au şi arătat Cerchejii și Tătarii care au 
început a lua oile oamenilor, Se scociorâse lumea, drumurile erau pline 
de căruţe care se refugiau din faţa Rusului, spre Turcia. Brânza, făina, 
untul, caşcavalul — că boierul Chipară avea şi un Bulgar care-i făcea 
caşcaval —- și tot ce se mai găsi la turmă, a fost încărcat de acești 
bejenari şi dus, Chiar pe ciobani îi lăsară Cerchejii şi Tătarii numai 
în cămeșe, i 

„ile, spre norocul nostru, erau la câmp. Şi cum bălăriile erau 
cât casa de înalte, nu se vedeau din depărtare, Da' ca să le ştiu totuşi 
mai la adăpost de ei, cu cei trei ciobani pe care-i aveam, le-am mânat 
spre Dunăre, la Rasova. Mergeam numai noaptea, ca să nu fim văzuţi. 

„Intr'o dimineaţă, când coboram printre niște vii, o babă ieşindu-ne 
în cale şi auzind încătrău vrem să mergem — mă cunoştea — ma 
sfătuit să întorc oile înapoi, că la Dunăre au pustiit tot Cerchejii, de 
` groaza cărora a fugit şi ea cu un băiat, 17 fete şi 3 neveste, pe care 
-Cerchejii voiau să le răpească și să le ducă cu ei. „De trei zile stăm 
ascunse în vii — îmi spuse — flămânde ca vai de noi!“ 

„Văzând primejdia spre care mergeam, am întors oile înapoi, luând 
cu noi şi pe cei din vie, Ne-am tras apoi într'o pădure apropiată, ca 
să pot face foc, In câmp nu era modru. Ne-ar fi trădat fumul că suntem 
acolo, Imi primejduiam oile. Aci, am făcut o mămăligă mare și împăr- 
țind-o frăţeşte între toți, mai dând și câte o bucăţică de brânză fie- 
„ „căruia — atâta aveam — am stâmpărat foamea femeilor care abia se 
mai ţineau pe picioare de leşinate ce erau, În noaptea următoare, am 
plecat mai departe şi, cu ajutorul lui D-zeu, ziua ascunşi, noaptea pe 
drum, am ajuns a treia zi la Cicârciu, unde am dat drumul oilor la 
câmp, Spre neforocul nostru, că nişte Cercheji şi Tătari, văzându-ne 
venind din- spre câmp, au încălecat şi-au luat-o într'acolo, unde, dând 
de oile risipite printre bucruienile câmpului, le-au luat din urmă mâ- 
nându-le spre sat, Femeile au fugit care 'ncătrău, de s'au ascuns, Cio- 
banii, ameninţaţi că vor fi împuşcaţi dacă vor umbla să abată oile dia 
drum, au fugit şi ei, Eu m-am ascuns într'o groapă cu urzici, Numai 


322 | AX. BANCIU 


băiatu' — lonu Măriei Chioriţii — un Poenăraş de 16—17 ani, curajos, 
n'a vrut să se despartă de târlă, spunând Cerchejilor: 

— Tăiaţi-mă, face-ţi ce-ţi vrea cu mine, da' io nu plec de lângă 
oi, între care am și io 30, — toată agoniseala mea!“ i 

„Deodată, apărură patru bașbuzuci călări, Erau cei care luaseră 
oile şi proviziile Bulgarilor care se ascunseră în ghiol, Acum le venise 
rându' la ale mele, Da' nu mult după ce mi le-a luat, răsar din spre 
comună: cafegiul tătar din Cicârciu cu două zaptele (jandarmi) tur- 
cești, Cafegiul striga mereu: Ioane!... Dumitre!,,, Auzindu-l și cu- 
noscându-i glasu', am ieșit din groapa în care stam ascuns, Cum mi-au 
auzit oile glasul: „Mica tatii !,,,”, toate buluc în jurul meu, de bucurie, 

„Prin cafegiu, am ajuns apoi la tocmeală cu zaptelele, ca să-mi 
scape oile din mânile bașbuzucilor. Mi-au cerut 30 de lire şi doi miei 
şi am căzut la 'nvoială cu 25 și doi miei, spunându-le totodată că nu 
le pot plăti banii decât în Constanţa, fiindcă eu n'am bani, da' acolo 
`” capăt dela cunoscuţii mei negustori cărora le vindeam lâna și mieii. 

„Se 'nvoiră, da' mi-au spus că va trebui să 'ndur o bătaie bună 
când vom da faţă cu başbuzucii. Da' să nu mă spariu, că bătaia își 
are rostu' ei, pentru a nu bănui învoiala dintre noi, 

„Când ne-am apropiat de oi: 

— Gheri ]... (înapoi!) strigă Cerchejii cătră zaptele. 

— Dil gheri!... (Nu 'napoil) Il eri/... (Inainte!) — strigă zap- 
telele către cei vreo 50 de Cercheji înarmaţi. „Suntem trimiși de me- 
relaiu' (comandatul oștirii) din Constanţa, ca să luăm oile ghiaurilor şi 
să le ducem pentru armată. Oile acestea sunt deci ale armatei turcești 
din Constanţa și, întinzându-le niște hârtii, le mai spuseră odată că au 
ordin să le ducă acolo, 

„Da' ăștia habar n'aveau ce putea fi scris în hârtii, Nu știau carte, 

„Dacă-i așa, ziseră Cerchejii, împliniţi porunca |!,,. Şi-atunci, mă 
pomenesc numai că o zaptea mă croieşte peste spate c'o năpârcă afu- 
risită, de-am crezut că-mi plesneşte pielea, strigându-mi odată răstit: 
„Qile le mâni tu, ghiaure, şi nu care cumva să 'ncerci să fugi, că eşti 
fiul morţii !” 

„După ieşirea din sat, au răsărit și fetele și ciobanii din ascunzi- 
şurile lor. Şi așa, cu toţii, am luat-o spre Constanţa. 

„La Anadolchioi, aproape de Constanţa, ne ies în cale vreo 500 
de Cercheji şi Tătari înarmaţi, venind de prin satele bulgărești pe care 
le jefuiseră de tot ce găsiră prin ele. 

„Ascundeţi-vă prin gropi |“ strigară zaptelele cătră noi, oile rămân 
numai în paza lor, 

„Ale cui sunt oile? — întrebară Cerchejii, 


ROIRI SĂLIŞTENE 323 


„Ale armatei turceşti din Constanţa?“ — răspunseră zaptelele. 

Răspunsul acesta ne-a dat iar slobozenia de-a putea merge mai 
departe. Ajunşi la Constanţa, oile au fost adăpostite în curtea unui 
Turc, că Turcii fugiseră de teama venirii Ruşilor, 

„Eu m-am dus apoi la Evreul meu cunoscut Ilie Haica, cumpără- 
toru' lânei oilor noastre, luând împrumut 25 de lire făgăduite zapte- 
lelor care, după ce luară banii, plecară la femeile lor, spunându-mi la 
despărţire: „Să nu vă mişcaţi de aici până nu se vor scurge toţi Cer- 
chejii din părţile acestea !“, 

„Nici nu ne-am mișcat 40 de zile, în care timp femeile au fost 
adăpostite într'o magazie dela Consulatu' austriac, Mai rău au dus-o 
bietele oi care, în lipsa nutreţului, au ajuns să mânânce pământ, Şi 
slăbiră .,, de-abia se mai ţineau pe picioare. 

„Mulțumită negustorilor, -care au ajuns la tocmeală și invoială cu 
comandantul turc, Constanţa a rămas nepustiită și așa am putut ră- 
mânea stăpân pe oi. Vara, a fost un belşug de bucate pe câmp, de 
oile s'au îndreptat repede. 

„După intrarea României în războiul mondial trecut — . continuă 
moş Cojocariu — la 8 Octomvrie 1916, — am pornit apoi din nou cu 
oile, ca .pe vremea celuilalt războiu, din 77/78, l 5 

„Văduva lui Chipară, Maria, voia, de frica Bulgarilor, să se refu- 
gieze la Tulcea; dar nu i s'a dat voie, fiind îndrumată spre Brăila. 
De aceea, trecui acolo şi eu cu oile, 

„Greu drum — bată-l păcatele ! — şi din pricina vremii rele — ză- 
padă cu ploaie şi noroiu până su’ genunchi — da' și din pricina mul- 
telor care stricate, rămase în drum pe urma retragerii altora înaintea 
noastră, 

„Opt zile n'am dejugat boii dela cele patru care — la fiecare car 
aveam înjugaţi opt boi — numai când îi adăpam, 

„În a opta zi, seara, am trecut apoi Dunărea pe podul de luntrii 
__ făcut de Ruși, care pătrunseseră până aproape de Cicârciu, rămânând 
oile iar numai în grija mea și-a ciobanilor, stăpâna cu fiică-sa, măritată 
cu căpitanu' Blănaru, refugiindu-se la Tulcea, Da' neputând sta acolo, 
au plecat și ele peste Dunăre, așa că ne-am întâlnit apoi la moşia vă- 
duvei boierului Suciu — care se 'necase într'un ghiol când se scălda — 
aproape. de Oituz, de unde auzeam bubuitul tunurilor, “că și acolo 
era front. 

„Administratorul moșiei, văzându-ne hârtiile dela Prefectură, care 
ne 'ndrumase într'acolo, mi-a spus că ne primește cu oile pe moșie, 
dacă cumpărăm dela el paiele, M-am învoit, se 'nțelege. 


324 AX. BANCIU 


„Trei săptămâni am stat aci. După trei săptămâni, a venit căpitanu' 
Blănaru, ginerele lu' Chipără, a luat femeile, iar pe noi ne-a trimis la 
Galaţi, 

„După un drum greu de-o săptămână, am intrat în hotaru' ora- 
şului, Da' n'am avut parte de hodină nici aci, După trei zile dela sosire, 
stăpâna şi ginerele ei ne-au trimis spre lași, unde trebuia să meargă 
şi ei. M-am împotrivit, știind prin ce greutăţi aş avea să trec până să 
ajung la Iaşi. Le-am spus că eu nu mă duc, facă ei ce-or vrea cu oile, 
Să mă duc să prăpădesc oile... când bine ştiam dela cei care veniră 
de-acolo, că în părţile acele nu se mai găsește de loc nutreţ, că-l mân- 
caseră vitele armatei ruseşti ?... 

„Năcăjit, i-am lăsat în plata Domnului și m-am dus la căsăpie să 
vând un bou căruia i se rupsese un picior. 

„În vremea lipsei mele, nimeri acolo un văr al meu, Ion Știreciu, 
S'au tocmit să ducă el oile la laşi. Văru' Ion, în credința că merg şi 
eu — că aşa i-au spus — a pornit-o înainte cu oile, aşa încât, când 
m-am întors eu dela căsăpie, n'am mai găsit nici stăpânii, nici oile. 
Rămăsesem dar cu 5 care, 40 _de boi, 2 trăsuri şi 3 căruţe cu caii lor, 

„Ce să mă fac acum? — mă întrebam. M-am luat să-i caut. Nu 
i-am mai găsit, cu toate că umblasem 10 zile ca să le dau de urmă. 
Luasem, cum s'a văzat, drum greşit. După ce-am văzut apoi că tot 
umbletu' meu, pe zloata care era atumci, a fost zadarnic, m'am oprit 
în satu' Fântânele, pe malu' Prutului, 

„Grele zile. Dela 8 Octomvrie 1916, până la 4 Februarie eu n'am 
ajuns să mai schimb cămeşa de pe mine. Eram ca un Harap de negru. 

„Intr'o zi cum stam în faţa cafenelii așteptând pe primaru’ co- 
munei ca să-mi dea actele trebuincioase rămânerii mele acolo, văd că 
din convoiu' care trecea pe şuşea, cineva îmi face mereau cu mâna 
să mă duc acolo, Cine era? Cocoana, stăpâna oilor, pe care ginerele 
ei, căpitanu', ca să poată ajunge mai uşor la laşi, o dăduse în grija 
unui convoiu militar, Mi-a zis: „Vere, să pleci de-aici la Berești, unde 
ne vom întâlni!” 

„Aşa am plecat din nou şi după vreo săptămână, prin zăpadă tot 
până 'n brâu şi noroaie tot până su' genunchi am ajuns, Vitele, se 
clătinau pe picioare de slabe ce erau. Le-am mânat întrun zăvoiu, 
hrănindu-le cu tulăii aduşi dela Fântânele, 

„După vreo trei săptămâni a venit apoi căp. Blănaru şi a pornit 
cocoanele cu trenu’ spre lași. Da' din pricina viforului care grămădise 
zăpada pe linia trenului, a trebuit să se oprească la Negrești, unde 
trenu' a fost trecut pe-o linie moartă, pe care din cauza troienelor 
de zăpadă, au stat mai o lună de zile, 


> 


ROIRI SĂLIȘTENE PI 325: 


-„Dela Bereşti -am trecut apoi la Bârlad. Aci, la dorința căpita- 
nului Blănaru, am vândut boii unui casap cu câte 75 de lei bucata 
— că erau numai pielea și osu' — bucurâïdu-mă că am căpătat și. 
atât, nevrând nime să-i cumpere. Ce să facă cu ei pe vremuri ca 
acelea ?!... s 

„Aşa am rămas numai cu carele și căruțele. Caii a trebuit să-i: 
dau la Negrești convoiului. Am dat apoi socoteală cocoanelor și că- 
pitanului din trenu' de pe linia moartă: de cai, slugi și de banii luaţi 
pe boi, Carele, cu tot ce era în ele, au rămas în Bârlad. 

„Văru' meu Ion Ştireciu, care plecase cu târla, ajunsese în pă- 
durile dela Ungheni, unde din pricina lipsei de nutreţ, i-au murit vreo: 
500 de oi, ajungând şi ei, ciobanii, în primejdia de-a muri de foame, 
că din pricina zăpezii mari, se întrerupse orice legătură între sate, 

„Ca să caute vr'un ajutor, văru a plecat atunci la laşi, unde no- 
rocu' i-a scos în cale un boier dobrogean, pe Grigorescu, dela Tali- 
verde,!) care-i dădu pentru hrana ciobanilor 200 de franci şi sfatu': 
să se ducă la Marele Stat Major, unde ar putea afla adresa căp. 
Blănaru, l 

„Aşa s'a şi întâmplat. Aflând aci adresa căutată, a putut întâlni 
pe căpitan care, aflând de lipsurile pe care le 'ndură, i-a dat 1000 de 
franci. Atâta avea la el. Da' oile n'au mai putut fi mântuite, Au murit. 
toate: 2700 de oi!... Şi, fiind înghețate, nici pieile nu le-am putut 
trage de pe ele. Abia după ce a dat primăvara, le-am putut beli, lar 
pieile, negăsindu-se alt cumpărător, le-am dat unui Evreu din lași cu. 
1 franc bucata. 

„Așa s'a ales praf de toată averea cea mare a lui Chipară şi așa. 
m'am ales şi eu, după truda fără seamăn a unei vieţi chinuite, cu 
284 de franci, — cât am luat pe pieile oilor mele! 

„Aci ajungi când umblă să conducă târla,., „femeia!/“... — 
izbucni, de încheiere, moş Cojocariu, descărcându-şi năduful care-i. - 
umplea sufletul într'o lumânare maternă, 

„După ce am limpezit totul cu stăpânii — îşi reia după o pauză 
firul povestirii — m'am întors la Negreşti și de-aci la Bârlad, unde-mi 
aveam hainele și căruțele și unde am stat o lună de zile într'o cameră. 
de lângă biserica Trei Ierarhi cu niște refugiaţi. 

„Prin Martie 1917, am întâlnit apoi aci în Bârlad pe Săliștenii 
Constantin Peligrad „Cergăuţ”, refugiat dela Piteşti, Ion Ciuca, venit 
dela Râmnic Vâlcea, și Marcu de pe Gruiu, fugit dela Corabia, — 
mutându-mă la ei pe vreo 8 zile, 


1) Localitate între Tulcea şi Constanţa. 


Li 


326 AX. BANCIU 


„Tot aci am întâlnit pe Dumitru Hanciu „Ghibuleţ”, venit dig. 5 
„Dobrogea, cu care am întrat în slujba boierului Iacob Filipescu, pe 


care l-am întâlnit tot în Bârlad și cåre chiar căuta pentru oile lui din. 


Fălciu: un baciu şi un cioban. Aci am și rămas apoi până la sfârșitu' -- 


războiului când, toamna, m'am întors acasă”. 
— Dar bogătanul Chipară, de care a tot fost vorba, când şi unde 


-a murit? -— îl întreb eu, curios de sfârșitul lui, despre care auzise ` 


„ceva, dar vag de tot, l 
— A isprăvit-o rău, săracu’... Vai de sufletu' lui! După ce și-au 


“trecut averea pe numele copiilor — Nicolae Chipară și pe-al ginerelui "ia 


său, a căpitanului Șteflea Alexandru, băiatu' lui Nic. Șteflea — amândoi 


E 


i] 


-frații s'au întors la Sălişte. Nicolae a și murit în curând, acasă. lon ; 
însă, a trăit încă mai mulţi ani, ca să moară tot în Dobrogea, Şi ce 


„moartel,.. 


„După întoarcerea la Sălişte, ca să vadă ce se mai petrece la i 


moşie — a fost doar avere agonisită de el — a plecat iar spre Do- 


'brogea. Ceasu' rău al omului!... Că 'ntr'o zi, mergând cu căruța în | 


juru' moșiei — avea o moșie de 1200 hectare de pământ, cu 80 de 
vaci, 80 de boi, vreo 2000 de oi, cu 20 de ciobani şi 20 de slugi — 
“văzu niște oi străine -pe hotaru' moşiei sale, 

— Dă-te jos şi mână oile la curte! — strigă vizitiului, 


— Lasă-l, boierule, că n'a făcut nicio pagubă; e numai miriște | 


«goală pe unde a umblat, — îi zise, îngăduitor, vizitiul, 
—- Nu, la curte, — porunci din nou Chipară, 


Vizitiul, neavând încătrău, începu a mâna oile spre sat. Da' lui să 
„Hâra (așa í se mai zicea) i se păru că prea le ia cu binişoru' și prea 


întârzie, A coborit deci din căruță, pe care a lăsat-o în grija vizitiului, 
luând el oile din urmă, 

Intr'un părău — pricina nu se ştie — a căzut cu fața 'n jos, Când 
l-au găsit, mai bolborosia încă în apă. Da' nu l-au mai putut mântui, 
După ce l-au ridicat, şi-a dat sufletu', Lumea spunea că l-ar îi ajuns 


blăstămu' ciobanului cu oile: „Când vei ajunge cu ele la curte, să dea ` 


D-zeu să plesneşti |..." — blăstăm pe care l-a auzit şi întărit vizitiu, 
un Rus”, | 


e 
. » 


Picioarele lui moş Ion Cojocariu, azi slăbite — şi e de mirare 
că nu sunt anchilozate de tot prin câte au trecut şi câte le-a fost 
sortit să 'ndure! — au bătătorit însă şi alte meleaguri, mult mai în- 
depărtate și mai aspre decât cele amintite în enaratul curriculum vitae, 
Ele cunosc munţii care despart Ardealul de Moldova și părţile sud- 
vestice ale Rusiei, cum cunosc eu judeţul din care fac parte, 


ROIRI SĂLIŞTENE 327 


Din drumurile sale pe aci, aflu că — şi aceste peregrinări ale 
oierilor sălişteni mă interesau — în munţii Călimani!) („munții Mol- 
dovei“, cum spune el că li se mai zicea) își avură târlele lor Săliștenii 
Ion Herţia, Constantin Herţia şi Nicolae Greavu; în muntele Țibleș :?) 
Mitiu (Dumitru) Cruţiu, la care a ciobănit şi moș Cojocariu, între cei 
vreo 12 ciobani pe care-i avea acesta; în muntele Muncel:5) Coman 
Schitea, iar în munţii Grinfiei : Gligor Coca, tarla figcänii cuprinzând 
2—3000 de oi. 

Alţi Sălişteni vecuiau prin Basarabia, unde trecuseră din Do- 
brogea, ca : Vasile Topârceanu, Stan Stotescu, Nicolae Bârzan, Gheorghe 
Mocanu, Ion Goşa. 

„Cel dintâi, însă, care şi-a trecut târla şi herghelia din Dobrogea 
în Basarabia a fost Petru Roșca Căpitanu, mert în 1866 şi înmormântat 
Ja Ismail, „Da' eu nu l-am apucat...“ — îmi precizează moș Cojocariu.) 

„Prin 1870/71, Săliştenii pe care i-am mai apucat în Dobrogea, 
netrecuţi în Basarabia, au fost numai Nicolae Șteflea („Strâcă”) la 
Medgidia şi Dumitru Chipară în satu' Cicârciu. Aceştia, ca și Iacob 
Craiu, mai vechiu ca ei acolo, au și rămas în Dobrogea. Mai târziu 
apoi, prin 1882/3, a mai trecut din Raiu — o comună aproape de 
malu' Nistrului — la Murfatlar: Petru Tâmpănariu. Da' la vr'un an 
gi-a şi vândut oile — vreo mie trei sute — lui Nicolae Șteflea, dela 
care le-a moștenit apoi Dumitru Șteflea, tatăl generalului Ilie Şteflea“. 

— Dar prin Rusia, moș loane, fiindcă știu c'ai umblat și pe-acolo, 
de ce Sălişteni ai dat, unde și prin ce ani?” — îl mai descos eu 
înainte de a pleca dela el. 

— Anii nu Ți i-oiu putea spune chiar bine, că-i cam multișor 
de-atunci şi nu i-am însemnat, da' locurile și oamenii parcă-i văd 
aievea. Să fi fost prin 78 când am trecut eu în Rusia și când am în-" 
1âlnit la Mozdok, aproape de Terek, pe Constantin Crintu, care avea 
atunci ca la 1500 de oi şi făcea şi căsăpie, În Munții Cerno More — 
Munţii Mării Negre, cum ar veni pe românește — aproape de Kras- 
nodar (in Caucaz), unde-şi destăcea produsele, am dat de Nicolae Popa 
Topârceanu, care venise acolo pe mare, dela Constanţa, cu niște gră- 
dinari sârbi, cu care făcuse grădinărit vreo 5—6 ani, Pe banii strânși 
în acești ani și-a cumpărat apoi oi, apucându-se şi el de oierit. Când 
am trecut pe-acglo, avea ca la 1500 de oi. 

4) latre Dorna, Bistriţa şi Mureş, 

3) in hotarul de Nord al Ardealului. 

3) În jud. Suceava. 

. 4) De Săliştenii amintiți de moşul meu în însemnările sale din jurul anului 
1830 și publicate în altă parte, nu ştia. N'avea de unde şti. Aceştia fuseseră pe-acolo 


änainte de nașterea lui cu .25—30 de ani. 
4 


328 ă | AX. BANCIU 


„După Popa Topârceanu, mai venise la Krasnodar şi Ion Mosora, : 
al cărui tată, tot Ion, slujise ca cioban la Botracu, în Crimea, 

„La Terek, am mai dat de ciobanii sălişteni : Popa Guran şi Du- ’ 
mitru Pavel („Burcuș”). 

„lar prin 1887—88, trăiau în satu' Troian, lângă Berdianka, pe: 
țărmu' Mării de Azov, la târlele unor Bulgari, care aveau aci vreo--. 
20.000 de oi: Ion Pintea, Dumitru Rodeanu, Nicolae Hârâciu și doi 
Nicolae Dăianu”, 

— De alţii nu mai știi? 

— Ba mai ştiu că Dumitru Roșca a avut o crâjmă în Tawriskij 
Gubernia, în Crimea, pe ţărmu' Mării Negre. 


Se făcuse ora mesei, fără să-mi dau seama că trecură mai bine - 
de două ore de când ascultam pe moș Ion Cojocariu. Abia când intră 
în casă fiică-sa adoptivă, Floricica, și când vioiul bătrân se sculă s'a- 
runce în sobă scrumul din luleaua deșertată în palma-i care nici la; ` 
92 de ani nu ştie ce-i tremuratul altor mâni, îmbătrânite în mănuși 
- şi trândăvie, am simţit că am cam abuzat de timpul, şi azi scump, al 
moșneagului din fața mea, 

l-am strâns mâna cu o uşoară induioşare, despărțindu-mă cu 
oarecare regret de această comoară de amintiri, cunoscute doar de 
două-trei ființe din jurul lui, care nu s'ar fi gândit niciodată să le dea 
în vileag, neînţelegând ce preţ, ce interes ar putea avea pentru alții.. 

În drum spre casă, mă gândiam;: câte informații de felul acestora, 
de atâta interes pentru cunoaşterea trecutului nostru — a drumurilor: 
pe care le bătătoriră și a așezărilor pe care le întemeiară Mocanii şi: 
Mărginenii noștri, până departe prin munţii şi văile Caucazului — nu. 
se coboară de-odată cu bătrânii subt bulgării mormântului uitării de: 
veci, din cauza nepăsării noastre! Ce merite și-ar putea asigura căr- 
turarii satelor noastre prin contactul ce l-ar lua, în această direcţie, 
cu bătrânii, fixând pentru posteritate ceea ce azi nu mai trăiește decât: 
în amintirea acestor moşnegi, martori vii, dacă nu chiar părtaşi ai 
cazuelor şi sbuciumului celor de jos pentru asigurarea unui traiu mai 
tignit pe seama urmașilor lor, 

Iată o ocupaţie și frumoasă şi plină de nebănuite satisfacţii pentru: 
orele libere ale celor cu ştiinţă de carte și dragoste de neam. Ince- 
putul se așteaptă doar făcut, căci dela continuare nu-i va mai putea. 
reținea nimeni, atâta mulţumire şi atâta încredere în puterea de vieaţă. 
a Neamului vor găsi, în ceea ce vor auzi, cei care se vor hotări să 
salveze dela pieire aceste trăiri, cu atâtea pagini necunoscute de istorie.. 


AX. BANCIU 


CARMEN SYLVA ȘI ARDEALUL 


AMINTIRI 


Regină, mamă, artistă, suilet înflăcărat veşnic în mişcare, cu an- 
tenele înălțate până sus de tot, în lumile superioare de unde ne vine 
tot ce este nepieritor, marea primă Regină a României și-a păstrat su- 
râsul blând, ochiul binevoitor, ţinuta măreaţă de-a-lungul unei vieți 
pline de fapte de cel mai înalt altruism până la moartea suiletului său, 
care a copleşit-o când a părăsit-o acela pe care îl iubea cu venerație, 
cu o iubire legendară, acela care întruchipa în ochii săi patrie nouă 
şi țară de obârșie, familie, devotament, datorie și dispariţia căruia 
i-a lăsat un gol ce nu se va mai umplea niciodată, 

Intre primele mele amintiri vizuale este portretul Reginei Elisabeta 
în costum național, torcând cu furca în brâu, oferit mamii de Gene- 
ralul Dr. Carol Davila, cu ocazia primei expoziţii de artă populară 
aranjată de părinţii mei în 1881, iar în albumul nostru se aflau la locul 
de frunte două fotografii somptuoase ale tinerii perechi de pe tronul 
României, 

Carmen Sylva intrase deci de mult în vieaţa mea sufletească, 
„Poveştile Peleșului” au fost de asemenea printre primele cărți care 
au înfiorat firea unei copilițe menită să-i placă mai târziu să-şi aştearnă 
gândurile pe hârtie, iar vestea că Regina albă — părul său bogat ca- 
staniu se transformase curând într'o podoabă-aureolă albă — iubește | 
muzica, arta care trebuia să mă cucerească dintre toate mai imperios, 
mă apropia și mai mult de acea Regină care nu era distantă, rece și 
protocolară, ca celelalte regine şi impărătese europene, ci caldă, ome- 
nească, bună, apropiată, i 

O carte frumos legată și frumos ilustrată în culori „Războiul ro- 
mâno-ruso-turc” mă impresionase de asemenea mult, împreună cu faptul 
că mama poseda „Crucea Elisabeta” pentru meritele sale ca secretară, 
nespus de activă, a Comitetului doamnelor române care au strâns și 

4* 


330 . LUCIA COSMA 


trimis bani şi mult “material sanitar „in fară", cu ocazia războiului de 
independenţă, 

In anul 1895 am văzut în fine aevea pe Regina visată. „Reuniunea 
de Muzică“ din Sibiu cânta sub bagheta lui Gheorghe Dima pe scena 
Ateneului în faţa Reginei, care venise aproape de tot, în avantscena 
din stânga noastră. Loja regală din fund era prea departe pentru do- 
rinţa sa de a vedea bine pe solii Ardealului, Ochii îi străluceau, ila- - 
minaţi de focul sufletului său arzător, bujorii obrazului erau aprinși, 
zâmbetul şi exclamările sale de fericită uimire la desăvârșita ţinută 
artistică a acestui cor provincial ardelean erau pentru noi un stimulent 
magnetic ce nu se poate descrie, Ni-se dase îndrumarea să privim, ca 
totdeauna în timpul execuţiei, numai pe maestru, dar ochii sufleteşti 
ai tuturor erau aţintiţi spre Regina, o simțeam contopită cu noi, trăiam 
împreună cu ea ceasurile cele mai mărețe ale existenţii noastre. Maestrul 
a fost bine 'nţeles, chemat de Suverană, copleșit cu laude prea meritate, 
iar nouă ni-a trimis vorbă că ne îmbrățișează pe toate. Nu se mai 
putea hotări să plece după ce se terminase concertul, publicul şi corul 
o aclamase în delir, 

Cineva, un bucureştean, ni-a spus: „Ne-aţi făcut Regina iarăși 
populară“. Era prima ocazie când se arătase în public după exilul de 
doi ani, cauzat de proiectul de căsătorie Ferdinand—Elena Văcărescu, 

A doua zi a primit maestrul Gh. Dima o scrisoare dela Titu Ma- 
orescu, cumnat cu doamna Zoe Bengescu, doamnă de onoare care 
însoţise pe Suverană la concert, în care acesta îi scria că Regina fusese 
atât de impresionată de concertul nostru, încât nu sa întors imediat 
la Palat, ci s'a mai plimbat două ceasuri cu trăsura la şosea (noaptea!) 
reamintindu-şi și comentând cu entuziasm programul şi execuţia lui, 

Cu ocazia expoziţiei jubiliare din 1906, corul a cântat din nou în 
fața Carmen Sylvei, de astădată în Sala Teatrului Naţional „opera po-. 
pulară“ Moș Ciocârlan de bucovineanul Tudor cavaler de Flondor, sub 
conducerea lui Hermann Kirchner, dirijor de asemenea foarte merituos. 
Corul era de tot impunător, soliștii remarcabili, orchestră proprie, di- 
recția de scenă desăvârșită a mult talentatului Grigore de Pantazi, îm- 
preună cu vocile bine conduse se completa cu tinereţea şi farmecul 
executanţilor, costume bogate şi bine alese, astfel că s'a dăruit Bucu- 
“reştenilor câteva seri de entuziasm şi înfrățire — preludiu al înfrăţirii 
definitive — la care asistase iar Regina-artistă, transportată în altă lume, 

La Zece Mai am văzut seara landoul regal „à la Daumont“, ina- 
intând încet pe Calea Victoriei cu casele iluminate și pavoazate, cu 
: Suveranii aclamaţi de poporul care îi venera atât de mult, iar Regina 
' Elisabeta ţinea mâna afară din trăsură și oricine putea să i-o sărute, 


CARMEN SYLVA ȘI ARDEALUL i 331, 


nici poliție nici jandarmi nu se vedeau, Suveranii serbau până la urmă 
o zi mare în, mijlocul populației capitalei de pe toate treptele sociale, 

Personal i-am fost prezentată tot în 1906, la deschiderea Expo- 
ziţiei. Maiestăţile Lor onorau cu Augusta lor prezenţă inaugurarea di- 
feritelor pavilioane, Acela al Transilvaniei era mare şi foarte interesant - 
şi fusese aranjat în partea etnografică de- Mama mea şi fiicele sale, 
secţia bisericească de Dr, Miron Cristea, cea istorică de Dr. Corneliu 
Diaconovich. În preziua inaugurării se serbase acolo logodna sorei mele 
Hortensia cu Octavian Goga, într'un cadru istoric evocator al luptelor 
din trecutul Ardealului și prevestitor al biruinţii prin alte lupte, 

Regina Elisabeta care avea merite atât de mari pentru arta po- 
pulară din Vechiul Regat, pe care suiletul şi ochiul său de artistă o 
înțelesese și apreciase imediat la justa, marea sa valoare, a rămas iar 
în extaz în faţa acelei expoziţii care cuprindea colecţia „Astrei“ îm- 
preună cu colecţia personală a mamii, cea mai bogată, autentică și 
completă din câte au existat (din nefericire războiul trecut a risipit:o 
şi pierdut-o) şi nespus de mişcată de darul minunat pe care i l-a făcut 
„mama: două albume voluminoase legate în țesătură de fir, model de 
„conciu“ bănăţean, conţinând plange cu modelele brodate (de mâna 
proprie a sorei mele Minerva) și ţesute, din cunoscutul album al ace- 
steia. (Aceleaşi albume au fost dăruite de mama și muzeului „Astrei“, 
şi muzeului de artă populară din București). 

Pe exemplarul oferit Reginei „în semnul iubirii celor de departe“, 
Octavian Goga a scris cu mâna sa următoarele versuri: 


pivnita 


In umbra plopilor cărunţi 
Străjeri bătrâni la casă, 

Cu ochii umezi și frumoşi 

O fată stă şi coasă. 

Drumeţi se miră 'n drumul lor 
De mânile măestre 

Şi de minunile ce dorm 

In lada ei de zestre, 


Pribeaga blândalui amurg 
e De peste deal se lasă, 

Urzindu-şi tortul argintat 

In firul de mătasă. 

Ea vede 'n ochii osteniţi 

C'o lacrimă se cerne, 

Că 'n urma meșterului ac 

Şirag de flori s'aşterne. 


382 à LUCIA COSMA 


Se scutură cărunții plopi, 
Durerea ei îi doare, 

Şi frunze cad pe pânzele 
Sfielnicei fecioare. 

Ea 'şi impleteşte-un dor pribeag 
Irt florile cusute 

Şi coase "n firul alb de in 
Nădejdile ei mute. 


In farmecul nelămurit 

Al nopţilor de vară, 
Vrăjite iele 'n drumul lor 
Un vis îi arătară: 
E chipul unui Făt-Frumos 
Şi mai presus de fire, 
Orfanei fete, din botez, 
Ursit să-i fie mire. 


Şi ielele i-au spus cuvânt: 
„Tu coase la năt'amă, 
Căci într'o fară 'n răsărit 
Te înfelege-o mamă. 

Când vei găti năframa ta, 
Să i-o trimiţi să ştie... 

Şi craiul tău bălan din vis 
Ea ţi-l trimite fie“. 


De-atunci cu acul ei trudit 
Ea firele împarte, 
Gândind la chipul bun şi sfânt 
Al mamei de departe. 
Din vise 'n aşteptarea ei 
Ea “şi face mândră salbă, 
Sunt numai lacrimi şi nădejdi 
Cusute 'n pânză albă. 
` O. G. 


Poezia avea un subînțeles foarte clar. Din fericire „craiul bălan 
din vis” a venit la fata orfană cu 10 ani mai târziu. 

Mama, fiicele sale şi logodnicul am fost invitate să ducem în per- 
soană albumele la Palat şi am petrecut o oră minunată în preajma 
vrăjită a Carmen Sylvei, prima din multele care au urmat mai târziu, 

Studiasem canto, pian, teorie şi armonie cu marele Gh, Dima și 
după studii de perfecționare la alți mari maestrii din Apus am făcut 
pasul hotăritor,. de mult dorit și visat, de a deveni cântăreaţă de carieră, 

. Consacrarea trebuia să-mi vie bine înțeles tot dela Carmen Sylva, | 
a cărei imagine călăuzise ca o stea drumul aspiraţiunilor mele, pro- 


CARMEN SYLVA ŞI ARDEALUL 333 . 


tectoarea artelor și artiştilor, Şi a venit în Ianuarie 1910 și ziua feri- 
cită când i-am putut cânta Brahms, Schubert, Grieg, Dima şi Bredi- 
ceanu. Regina mi-a făcut cinstea să invite un auditoriu extrem de se- 
lect din lumea artistică şi înalta societate și astfel mi-am luat sborul 
care în lumea românească mi-a adus epitetul de „priveghitoarea Ar- ` 
dealului”. La concertele mele dela Ateneu lojile şi aproape toate bi- 
letele erau plasate de doamne pe care le cunoscusem la Palat, care 
îmi cereau bilete să mă facă cunoscută în cercurile lor, de miniştri, 
care de asemenea nu așteptau să fie rugați ca să sprijinească arta care 
venea de dincolo de Carpaţi, ca o solie dela fraţi la fraţi, 

Vreau să sper că mai există salonul de muzică al Reginei Elisa- 
beta şi cabinetul de lucru al Regilor Carol I și Ferdinand, că furia 
reinoirii și a fastului dintr'o.anumită epocă s'a oprit înaintea acelor 
Ancăperi istorice, sfințite de vieaţa spirituală și grija și munca pentru 
Neam, care s'au desfăşurat în ele, 

Carmen Sylva purta de obiceiu rochii albe cu trenă, având pe 
cap un fel de bonetă dela care atârna un voal alb lung, ca la Dom- 
nițele din istorie şi din povești, apariţie de vis, Vocea îi era tânără, 
modulată, armonioasă, ochii nespus de vii și binevoitori, un surâs de 
mamă descoperea două șiruri de dinţi albi ca mărgelele, mâna era cea 
mai frumoasă mână de femeie pe care am văzut-o, Și-a păstrat frum- 
seţea până la urmă; și în moarte mâna îi era albă, netedă, ca sculptată 
` de un mare artist, 

Regina Elisabeta primea cu o gratë care egala ținuta sa cu ade- 
vărat regală şi îi dădea un farmec unic. Soarta capetelor încoronate 
fiind să nu poată face mișcare decât în libertatea mai descătușată de 
etichetă a reședinţelor de vară, Carmen Sylva se obișnuise, se pare, 
cu vieaţa sedentară a unei Regine-scriitoare și care nu se îndeletnicise 
cu sportul, intrat abia în generaţia viitoare în vieaţa femeilor. 

Îţi întindea mâna sa minunată, pe care tu, Ardeleanca, o sărutai 
cu evlavie emoţionată, pe urmă te îmbrăţișa și te săruta și tu simțeai 
că Regina ta — căci a ta era de acum — a luat în primire ofranda 
inimei tale, că te iubeşte, că vrea să fie şi Mama Ardealului, 

In timpul audiţiei muzicale Carmen Sylva şedea pe un fotoliu 
comod, cu picioruşele întinse pe un scăunel brodat şi lucra la o dan- | 
telă „frivolit&”. Am aflat mai târziu că acea cuvertură de dantelă era 
menită să acopere la Curtea de Argeş pietrele sepulcrale ale perechei 
regale. Dar n'a terminat-o. Trebuia să fie terminată de doamnele de 
onoare. Nu știu cum s'a întâmplat că au trecut şi acestea în lumea 
nevăzută şi dantela a rămas tot neterminată în coșul său, în iatacul 
Reginei văduve dela Curtea de Argeş. 


334 LUCIA COSMA 


-~ Mi-a făcut totdeauna o deosebită plăcere să cânt, cu atât maf 
mult în ambianța atât de stimulentă şi fermecătoare a Salonului de. 
Muzică regal. Acustica era excelentă, podiul mă distanţa suficient — ` 
artiștii nu cântă bucuros în saloane tixite de mobilă şi lume — în faţă - 
aveam pe Regina cu cea mai vastă cultură muzicală din lume, care . 
urmărea cu nespusă atenţie înţelegătoare şi aprecierea sa nu putéx ` 
decât să mă umple de fericire, să-mi dea forță gi încredere în ceea ce 
ştiam și puteam realiza, încât să mă ridic peste limitele trase de te-i : 
merile şi lipsa de experienţă a debutantei, 

Dimitrie Dinicu, directorul „Orchestrei Ministerului Instrucțiunii” 
cum i se zicea atunci Filarmonicei, m'a rugat imediat să-i dau con- ~, 
cursul la viitorul concert simfonic şi astfel a început o serie de audiții 
muzicale încântătoare la Palatul Regal şi mai târziu la Palatul Princiar 
dela Cotroceni și concerte la Ateneu și în ţară. 

lo mod excepţional a asistat şi Regele Carol I, acela care veghea: 
__până seara târziu la trebile ţării, la o audiție la care erau de față şi 
Venizelos şi Pasici. 


Cunoscătoare profundă a tuturor tainelor muzicei, vorbind la per- . : 


fecţie toate limbile principale europene, Carmen Sylva a stimulat mat 

- mult decât oricine adevăratele talente, Toţi artiştii mari în trecere spre 
Constantinopol unde îi aştepta recompensă cu mult aur, se opreau la 
curtea sa, unde cu siguranţă se făcea muzica de valoarea cea mat 
înaltă din Europa, pentru bucuria și satisfacția de a cunoaşte şi a se 
produce în faţa acelei Suverane excepţionale, 

Un regal de muzică de neuitat a fost colaborarea Pugno-lsaije, 
care au cântat Bach şi Beethoven. Carmen Sylva s'a urcat, ca atrasă 
de un magnet, pe podiu, sa aşezat lângă Pugno, îi întorcea notele, 
obrazul i se îmbujora tot mai mult, ochii îi străluceau tot mai tare, 
Marele violonist Isaije, un om voinic care purta un costum sui generis 
(frac, pantaloni scurţi de mătase neagră, ciorapi lungi negri) și tot atât 
de marele pianist Raoul Pugno se întreceau pe sine în atmosfera în-. 
cărcată de arta cea mai înaltă și entuziasm regal de cea mai nobilă 
esență, care cuprinsese în fiorul său şi pe invitaţi, aleși între aleși. 
Când s'a terminat programul Regina și-a luat rămas bun dela cei doi 

“artişti şi s'a retras imediat; se ştia-ce emoții puternice îi provoca arta 
acestei Suverane, care probabil ar fi considerat-o supremul ţel al vieţii 
sale dacă aceasta ar fi putut urma cursul pentru care părea să fie pre- 
destinată, 

Câteodată se strecurau și persoane cu mai puţiae merite, Intr'o 

"zi ceruseră să cânte al treilea frate Ondricek şi o pianistă poloneză, 

ambii mediocri care au masacrat pe Bach, După ce terminaseră şi aşteptau 


CARMEN SYLVA ȘI ARDEALUL 335 


un cuvânt, eram foarte curioasă ce va spune buna, dar în materie de 
muzică intransigenta Regină, lată ce a zis, continuând să lucreze la. 
dantela sa: „Ach, ja, Bach...“ Un cuvânt căzuse, rupsese o tăcere. 
apăsătoare, dar nu renegase o credinţă, 

Afară de copilița minune Aurelia Cionca, marea artistă de mai. 
târziu și pianista favorită a Carmen Sylvei, aceasta a avut o deosebită. 
simpatie şi apreciere pentru altă artistă ardeleancă, Maria Dima, cân- 
tăreață cu înaltă cultură, 

Câteodată mă chema să-i cânt în intimitate, fără invitaţi, de faţă 
fiind numai doamnele de onoare și Theodor Fuchs, „pianistul Curţii 
Regale“, acompaniator incercat și de toată încrederea, cu o vastă ex- 
perienţă, talent şi cultură muzicală câştigată la Conservatorul din Viena.. 
In pauze trebuia să şed lângă dânsa şi să-i povestesc mult din vieața 
mea; Imi aduc aminte că mi-a dat sfatul să trăiesc mult la sânul 
naturii, şi l-am urmat cu sfinţenie şi cu folos, l 

Simpatia şi aprecierea Carmen Sylvei au avut radiaţiuni mai mari 
decât mi-aş fi putut închipui. Multe persoane pe care le-am cunoscut: 
la Palat au povestit, uneori după mulţi ani, despre audițiile la care 
cântasem cu atâta sacces lieduri și muzică românească, De fapt liedul 
era cultivat atunci numai în ţările germane, la Londra abia începea. : 
„voga“ liedului, la Paris îl gustau numai străinii, iar în România l-am 
făcut eu cunoscut în turneele prin principalele oraşe de provincie, La: 
Viena m'a vizitat o Prinţesă Windischgraetz, foarte melomană și cu- 
noscătoare, și a dat o mare serată muzicală ca să mă facă cunoscută 
în cercul înaltei aristocrații vieneze, pentrucă Prinţul Al, Gh, îi pove- 
stise că mă auzise la Regina Elisabeta, unde spunea că cântasem cu. 
mare succes, 

Carmen Sylva avea obiceiul să răsplătească meritele artistice cu: 
daruri extrem de preţioase prin valoarea lor personală, pendantife cu 


- miniatura generoasei Suverane sau cifra Reginei împodobite cu coroana 


regală, din care posed și cu, iar sorei mele i-a trimis un inel foarte: 
frumos pentru coperta „Luceafărului” artistic, brodată de aceasta, 

Pe vremea aceea aveau loc baluri la Palat, la care am fost invitată 
împreună cu părinții mei şi soțul meu, de asemenea și Drul Diaconovich, 
Mama a fost din nou în audienţă la Regina şi Principesa Moştenitoare, 

In preajma “ăzboiului mondial avuseră loc „tratative de impăcare: 
cu Ungurii“, la care luase parte şi tata şi ai noștri le-au tergiversat 
până când au adormit, 

Secretarul particular -al Regelui Dr. Basset ne-a întrebat odată de 
ce nu ne-am împăcat cu Ungurii? l-am răspuns: „Noi nu voim să ne: 
împăcăm cu Ungurii, Noe voim să fim supuşii Regelui Carol“. 


33% LUCIA COSMA 


= 


Regele Carol totuși nu era convins că trebue să-şi anexeze vre-  - 


- odată Ardealul, Era credincios alianțelor sale și aspirațiunile româneşti 
nu se puteau împăca cu cuvântul dat. 

In 1906 au fost multe coruri din Ardeal și Banat la Sinaia şi au- 
cântat în faţa Castelului Peleş, au jucat o horă a — unirii, 

Curând după aceea au fost și Goga şi Tăslăuanu acolo să pre- 
zinte volumul omagial al „Luceafărului“. 

Regina i-a spus lui Goga cât de emoţionat a fost Regele în faţa 
„acelor manifestații și a încheiat cu cuvintele: 

„Şi Moise a văzut Canaanul, dar nu a intrat în el,..“ 

Cu moartea neașteptată a Regelui s'a frânt şi arborele vieţii Carmen 
Sylvei. | 

Am văzut-o ultima oară în vieaţă când își părăsise odată casa 
-văduviei din preajma Mânăstirii în care își dormea somnul de veci 
augustul său tovarăș de vieaţă, ca să facă o plimbare cu mașina pe 
valea Oltului. I-am ieșit şi noi în cale, am salutat-o respectuos şi adânc 
-mişcate, Ni-a răspuns trist Regina albă acoperită cu văluri negre. 

In iarna următoare mi-am luat rămas bun dela Mama Artiştilor 
şi a celor în suferință, care cobora în mormânt, Morţii au aproape tot- 
deauna un zâmbet de ușurare. Carmen Sylva era foarte tristă. 

În parcul Palatului Cotroceni era un mormânt nespus de mişcător, 
Pe un pătuc de marmoră dormea o fetiță de patru ani, tot de mar- 
moră, iar pe soclu se putea ceti; „Nu plângeți, ea n'a murit, ci doarme“, 

Oscioarele micei domniţe, care ar fi trebuit să țină în mână de- 


stinul României, au fost strânse într'un cofret lucrat artistic şi culcate. -7 


definitiv în cripta Mamei, care nu se mângăiase niciodată, alături de 
“Tatăl, veșnic trist, 

l De Sus ţes toți trei gânduri bune pentru țara și poporul care i-a 
åmbrățişat cu atâta dragoste. 


LUCIA COSMA 


LEGĂTURILE POETULUI EMINESCU CU 
BIHORENII 


Inceputurile epocii moderne în literatura românească datează din 
sec. XVIII, când Românii transilvăneni, primesc mai multe avantaji, 
între care: dreptul de a-şi întemeia şcoli şi dreptul ca unii dintre ti- 
nerii eminenți, absolvenţi ai acestor şcoli, să-și continue studiile la co- 
legiile iezuite din Roma şi Viena. 

Datorită acestor avantajii, primite mai ales în urma Unirii cu Roma, 
Episcopul loan Inochentie Micu Klein, primind în 1738, dela Carol VI 
autorizaţie, se gândește să fondeze la Blaj o mânăstire şi un seminar, 
Lucrul se începe şi sub urmașul său, Petru Pavel Aron, se deschide, 
la 1754, școala din Blaj, | 

Primii absolvenţi ai acestei școli se trimit la Roma şi Viena, unde 
studiind, în limba latină, Teologia și Filosofia, ei își dau seamă de ase- 
mănarea ce există între aceste limbi, fapt ce-i determină a cerceta 
arhivele, 

Reintorşi acasă, cu o mulțime de documente istorice și filologice, 
pun bazele unei întregi mişcări cultural-literare, cunoscută în istoria 
literaturii române sub numele de „Școala ardeleană”. 

Cei dintâi corifei: Samuil Micu, Gh. Șincai şi Petru Maior, sta- 
biliți la Blaj, caută cu argumente istorice şi filologice să dovedească 
originea, latinitatea şi continuitatea limbii şi neamului românesc. 

Rezultatele străduinţelor lor sunt: începuturile şcolilor româneşti 
în Transilvania şi Principate, unde Gheorghe Lazăr, deschizând şcoala 
dela Sf, Sava, în, 1818, pregăteşte sufletește revoluţia lui Tudor Vla- 
dimirescu dela - 1821, care pune capăt „epocii fanariote“ şi astfel o 
nouă epocă începe pentru neamul nostru, 

În vremea aceasta, Românii bihoreni se consolidează tot mai mult 
şi fiindcă mulţi dintre ei participă la Unire, încep tratative şi demersuri 
pentru înfiinţarea unei episcopii româneşti. 


338 | VASILE VARTOLOMEI 


-= După intervenţii stăruitoare la Impărăteasa Maria Tereza, do: z 
- leanțele Românilor bihoreni sunt satisfăcute integral prin faptul că, prio. 
„Bulla Indefessum“, dată de Papa Pius VI, în 17 Iunie 1777, se in- 
temeiază episcopia independentă gr. catolică cu sediul în Oradea, aF; 
cărei prim episcop este ales în persoana lui Moise Dragoș. : : 
Acesta de îndată ce ajunge episcop, se gândeşte să întemeieze : 
aşezăminte de cultură, în care să se pregătească bărbaţi iscusiţi, care, `: 
la rândul lor, să răspândească cartea, dătătoare de lumină, în satele f: 
noastre românești, 

i Moise Dragoș cunoștea toate sforțările depuse de episcopul Bla- 
jului, Inochentie Micu Klein, pentru înfiinţarea școlilor blăjene, de unde, z 


la 19 Iunie 1778, el înaintează Consiliului Locotenențial, un proiect . ; 


pentru înființarea unei „Școli de normă“ (Preparandie), recomandând ` 
în postul de profesor al preparanzilor români pe loan Ciontoş. Ș 

Memoriul rămâne fără rezultat, dar la desele reveniri ale episco- E 
pului Moise Dragoș, se aprobă deschiderea „Școlii-de normă”, în . 
Noemvrie 1784, iar la 31 Mai 1785, Consiliul Locţiitor din Buda, nu-  . 
mește de „professor preparandorum“ pe Simeon Maghiar. 


Deci, ctitorul acestei școli care este şi azi la înălțimea vremilor, .- 


„este întâiul episcop instituit al Românilor uniți din Oradea: Moise 
Dragoş. Nume de două ori simbolic, vrând să însemneze şi pe pro- 
rocul dătător de legi şi datini, văzător de Dumnezeu şi şi pe Voevodul y 
descălecător de fară al Moldovei“.!) 


Cu câţiva ani mai târziu, urmaşul său, episcopul Ignatie Darabant, 
se gândește că ar fi potrivit să întemeieze un institut unde ar putea fi ` 
instruit tineretul român. După mai multe demersuri, în anul 1792, el . 
primește dela Impăratul Leopold lI, permisiunea de a fonda un seminar, . : 
cu misiunea de a crește copiii români, cu scopul de a fi preoți şi în- 
vățători, fiind totodată instruiți în limba lor maternă. Astfel ia naştere 


„Seminarul Tinerimii Române Unite“, care a jucat şi joacă şi azi un -> 


rol hotăritor în vieața tineretului român, l 

Odată aceste lucruri realizate, ajuns episcop al Ocazii Samuil Vulcan, . 

înființează în anul 1828, Gimnaziul din Beiuş, în ale cărui litere fun- ` 
daţionale, din 6 Octomvrie 1828, fundatorui scrie : 

„Intru folosul şi cultura naţiunii române lipsite cu totul de afato | 
şi cultură... mi-am propus a ridica şi întemeia în numitul opid, Beiuş, 
` şcoli normali, adică primare orăşeneşti şi gramaticali... şi deoarece 
institutul acesta s'a întemeiat cu preferință peniru națiunea română să 


3) „Tribuna Ardealului” an. I, Nr. 83 din 28 Dec. 1940, pag. 2. 


“~ 


LEGĂTURILE POETULUI EMINESCU CU BIHORENII . 339 | 


se pună pond special pe ortografia reducentă la literile avitice, pe gra- 
matica şi literatura valahică.“ 1) 

Pe lângă aceasta, la începutul veacului XIX, Oradea devine un 
centru cultural de rangul întâi, deoarece episcopul Vasile Baron de 
Erdélyi, reuşeşte în 1850, să înființeze la „Liceul Premostratens“, ca- 
tedra de limba şi literatura română, al cărei prim profesor a fost bi- 
horeanul Alexandru Roman. 

Acesta, ajutat de canonicul Iosif Papp-Szilagy, viitorul episcop, 
şi de consilierul școlar Dimitrie Ionescu, reuşeşte să grupeze tineretul 
român din aceste părţi în acea vrednică „Societate de leptură a Junimii 
Romane studióse la Academia de Drepturi şi Arhigimnaziul din Oradea- 
Mare.“ 3 a 
l El conduce această societate până în Iulie 1853, când îi urmează 
profesorul Dionisie Păşcuţiu, sub conducerea căruia apar cele două 
almanahuri ale societăţii: „Versuinții Romani“ şi „Diorile Bihorului“ 
(1854), a 

Intre: poeziile almanahului din urmă există una „Hai turnăți-mi“, 
scrisă de bihoreanul Dimitrie Sfura (1831—1858), care a impresionat 
mult pe poetul Mihai Eminescu. Poezia este următoarea : 

„Mai turnaţi-mi înc'odată, 
Vin să beau că sum setos; 


Insă nu-mi umpleți pocalul 
Numai dela miediu mai jos. 


„Ca să-l umplu eu cu totul 
Cu-apă rece dela râu, 

Dela râu ce isvoreşte, 

Prin ochi trişti, din sînul meu. 


Şi să-l beau să slârâiască, 
Pân' va fi din vin venin, 

Aşa-l voi bea mai cu dulce 
Să-mi omor durerea 'n vin. 


Sau de n'a pieri durerea, 
Piară sânul, pier şi eu 
C'a trăi jelind Najiunea 
Nu-mi ajute Dumnedzeu“. 


Această poezie Eminescu o intona „cu capul ridicat, cu ochii 
scânteietori în atitudine dramatică şi cuprins de un adânc sentiment. 


1) Dr. Const, Pavel: Școlile din Beiuş (1828—1928), Beiuş: 1938, pag. 126. 
3) Amănunte în: Prof. V. Vartolomei: Veche cultură românească în „Țara Bi- 
hariei“ și „Iustin Popliu” — la centenarul nașterii — apărute la Cluj, :1941. 


340 i VASILE VARTOLOMEI 


Era un fel de extaz când il finea: vedeai ce adânc il impresiona acest. 
cântec şi din toată atitudinea sa, te încredinţai despre nemărginita i1- 
bire ce avea el pentru poporul său. Odată l-am întrebat, cine e an- 
torul aceştui cântec şi mi-a răspuns: „la, un biet tânăr transilvănean, 
care avea durere de inimă pentru nencrocitul său popor; am auzit că, - 
l-a compus, l-a cântat şi a murit dapă ce-l cântase.“ !) E 

Aceasta ar fi cea dintâi urmă documentară care ne arată legă- 
turile lai Eminescu cu bihorenii, Nu știa el că autorul acestei poezii - 
este bihorean, știa numai că e „un biet tânăr transilvănean“, totuşi ` 
amintim acest fapt, deoarece autorul acestor versuri a fost unul 
dintre tinerii patrioți bihoreni, care în anul 1858, când i s'a încredințat 
scaunul prezidial al „Societății de leptură“, la tradiționalul salut „Cristos: 
a înviat“, răspunde „Să viedze Românii“ !“ Sa en 

Legăturile lui Eminescu cu bihorenii, în mod mai intens, trebuiesc 
căutate din vremea colaborării sale la „Familia“ lui Iosif Vulcan, când ` 
întreţine legături nu numai cu directorul revistei, ci şi cu alţi doi poeți 
bihoreni: Ioniţă Scipione Bădescu şi Miron Pompiliu. 


e 
Lă * 


„Când în 1865 bihoreanul losit Vulcan scotea la Budapesta revista: 
„Familia“, poetul Mihail Eminescu avea abia 15 ani și se găsea la. 
Gimnaziul din Cernăuţi, având ca profesor pe Aron Pumnul, 

Acesta plecase din Blaj, în urma evenimentelor din 1848 şi ajuns 
în Cernăuţi, este primit cu dragoste de intreaga intelectualitate buco- 
vineană, fiind numit, la 27 Februarie 1850, profesor titular al catedrer 
de limba şi literatura română, de curând înfiinţată aici. 

În această calitate, el caută să-și atragă elevii, înființând chiar o. . 
„Reuniune de leptură“ cu scopul de a desvolta dragostea față de limba. 
şi literatura românească. Pentru a veni mai ușor în sprijinul acestora, 
“el primea „în gazdă“ elevi şi adăpostea în casa lui o mică bibliotecă, 

„Biblioteca — după mărturisirile lui Teodor V. Ştefanelli — era- 
alcătuită din diferite cărți dăruite de Pumnul, de studenți şi de alti 
bărbaţi, prieteni ai tineretului şi ai culturii neamului nostru, cu scopul 
ca studenții să cunoască şi literatura românească şi să se îndeletni- 
cească în limba neamului lor. Nu era o bibliotecă aleasă, ci cuprindea 
numai volumuri răslefe din poeții şi scriitorii români, broşuri şi foi vo- 
lante, reviste mai vechi literare, calendare cu adaos beletristic, câteva: 
cărți privitoare la istoria Românilor şi letopiseţele lui M. Cogălniceanu. 
Aceasta era unica bibliotecă unde studenţii cu înlesnire puteau citi şi 


1) Teodor V. Ştetanelli: Amintiri despre Eminescu, Buc. 1914, pag. 101—102; | 


LEGĂTURILE POETULUI EMINESCU CU BIHORENII . 34% 


imprumuta cărți româneşii. Bibliotecar era totdeauna un student găz- 
duit de Pumnul, care locuia în camera în care se afla biblioteca“.!): 

Eminescu a stat aici încă pe când era elev de școala primară, din 
toamna anului 1858 până în vara lui 4860, apoi din toamna lui. 1865 până 
la moartea lui Pumnul, 12/24 lan. 1866, In cei din urmă doi ani a îinde- 
plinit funcţia de bibliotecar şi astfel „aceasta a fost întâia bibliotecă: 
consultată de Eminescu“, Aici, Eminescu a răsfoit, a citit şi a studiat . 
tot ceea ce a găsit referitor la trecutul naţional al neamului său, 

„Astfel „Reuniunea de leptură“ a lui Aron Pumnul este impor- 
tantă, pe de o parte, fiindcă a dat primele cunoștințe naţionale lui 
Eminescu, iar pe de alta, din ea va deriva, în 1865 „Societatea pentru 
literatura şi cultura română în Bucovina“, al cărei membru onorar 
devine, în urma propunerii patriotului George cavaler de Hurmuzachi, 
în adunarea generală din 11/23 lan. 1865. 

Rolul jucat de Pumnul în Bucovina se aseamănă cu acela al lui 
Alexandru Roman în Bihor, amândoi urmărind un singur scop: de- 
şieptarea, în sufletul elevilor, a cultului faţă de limba şi cultura na- 
țională. 

Din cauza aceasta, Eminescu iubea foarte mult pe Aron Pumnul, 
care venea neregulat la cursuri, fiind bolnav şi atunci era suplinit de 
profesorul Dr. Ioan Sbiera. 

„Când venea Pumnul — notează Ştefanelli — era o sărbătoare 
pentru noi, căci mult îl iubeam cu toții pe acest bărbat bun care ne 
instruia cu atâta tragere de inimă, cu atâta iubire părintească şi cu 
atâta linişte şi răbdare“.?) 

N'a trăit însă mult, căci la 12/24 Ian. 1866, Aron Pumnul moare. ` 
„Doliul era mare în toată Bucovina și între studenţi, iar Eminescu era 
neconsolai, pentrucă ținea mult la acest bărbat şi îl iubea ca pe un tată“.?) 

Acesta a fost primul imbold care a îndemnat pe Eminescu să scrie: 
poezia „La mormântul lui Aron Pumnul“, cu versuri ca acestea: 


„Imbracă-te în doliu, frumoasă Bucovină, 
Cu cipru verde 'ncinge antică fruntea ta; 
C'acuma din pleiada-ţi airoasă şi senină 
Se stinse un luceafăr, se stinse o lumină, 
Se stinse-o dalbă stea !“ 


Poeziă a apărut impreună cu alte șase poezii în broşura: „Lă- 
crimioarele învățăceilor gimnazişti din Cernăuţi la mormântul prea iu- 


1) T. V. Stefanelli: op. citat, pag. 37. 
3) T. V. Ştefanelli: op. citat, pag. 25. 
3) Idem; pag. 43, 


pa VASILE VARTOLOMEI 


"“bitului lor profesor Aron Pumnul repausat înir'a 12]24 Ianuarie 1866“, `- 
În această broșură poezia lui Eminescu este a doua (pagina 4) şi este: ` 
semnată: „M. Eminoviciu, privatist“. z 

Moartea lui Pumnul are ecou în întreagă Transilvania, căci revista ~ 
„Familia“ din 15/27 lan. 1866, ziua înmormântării, îi închină un vibrant . 
anunţ mortuar în care se spune: „Un stâlp al culturii naţionale s'a * 
ruinat; o făclie a luminării noastre s'a stins; o stea ivită pe orizontul ~ 
întunecat al românimii a apus“.!) E 

In acest timp, şi încă din vremea când Eminescu era bibliotecar 7 
al lui Pumnul, trebue că a găsit el, între celelalte cărți, „Familia“ lui ` 
fosif Vulcan, 

Aceasta l-a atras mult, căci părea a fi o foaie familiară, după cum 
arăta frontul ei, unde se putea desprinde un clişeu ce reprezenta 
`o familie, ai cărei membri profesează, într'o odaie burgheză, toate ar- 
tele. Tatăl citește jurnalul, mama şi o fiică brodează, un tânăr pictează, 
iar o altă fată cântă la pian. 

Cuprinsul revistei de asemenea era cât se poate de variat și in- 
teresant, căci cuprindea: ilustraţii, biografiile oamenilor iluștri, articole 
morale şi educative, informaţii literare, teatrale, muzicale, noutăţi lo- 
cale şi din lume, probleme de șah şi pe deasupra literatură propriu 
zisă: nuvele, schiţe, piese de teatru și poezii. 

Prezentându-se astfel, revista era un mic magazin literar-ilustrat - 
şi apărea odată pe săptămână, fiind nelipsită de rubrica importantă 
pentru începători: „Poșta Redacţiunei“. Ea era simbolizată printr'un 
porumbel — simbolul gingăşiei — ce ţinea în cioc un plic sigilat în 
are se găseau răspunsurile pentru debutanţi, 

"Atras de aceste lucruri, Eminescu, își îndreptă pașii șovăitori spre 
„Familia“ lui Vulcan, trimițând câteva poezii, însoţite de o scrisoare, 
care încântă pe directorul revistei, 

‘Astfel apare prima poezie a lui Eminescu în Nr, 6 al „Familiei“ 
-din 25 Febr./9 Martie 1866, cu titlul: „De-aș avea... “, fiind însoțită 
de următoarea notă: „Cu bucurie deschidem coloanele foaiei noastre 
„acestui june numai de 16 ani, care cu primele sale încercări ne-a sur- 
prins plăcut“, iar la „Poşta Redacţiunei“ : „Cernăuţi M. E. Şi cores- 
pondență am primi cu bucurie“. 

“Numărul de debut al lui Eminescu avea următorul sumar: por- 
tretul lui Em. Gozsdu și biografia lui, poezia „Amor“ de Georgiu 
Tăutu, nuvela istorică „Geniul lui Ştefan cel Mare“ de Vasile Ranta 
Buticescu, premiată de „Familia“ cu 6 galbeni, un articol educativ 


1) „Familia“ Nr. 2 din 45/27 lan. 1866, pag. 24. 


LEGĂTURILE POETULUI EMINESCU CU BIHORENII 343 
„Despre amor“ de Alexandru Onaciu, poezia lui Eminescu, traducerea : 
în continuare „Fata Căpitanului“ — nuvelă rusească de Pușkin și Cro- 
nica din Pesta de Iosif Vulcan. i ` 

Primind acest număr al revistei la Cernăuţi, a fost foarte mul- 
tumit, acceptă noul pume de „Eminescu“, care poate şi lui i se părea 
mai firesc şi scrie o scrisoare de mulțumire lui Vulcan, întrebâadu-l 
dacă mai poate trimite și alte lucrări. 

La acestea, în numărul 8 al revistei din 15/27 Mai 1866, găsim 
răspunsul: „Cernăuţi. M, E. Vom primi toate cu bucurie, numai Te 
rugăm, ca încât se poate, să scrii după ortografia ce o urmăm şi noi“, 
După aceasta cu siguranţă a urmat o corespondenţă între poet şi re- 
dactorul revistei, căci în Nr, 10 din 5/17 Mai la „Poșta Redacţiunei“ 
citim: „Cernăuţi. M. E. fi-am trimis epistolă privată“. 

La interval de o lună şi ceva dela această comunicare, apare, în 
Nr, 14 din 15/27 Mai, poezia: „O călătorie în zori“, trimisă probabil 
odată cu poezia „De-aș avea...“ 

În acest timp, Eminescu lucrează, la Cernăuţi, la traducerea nu- . 
velei „svedice“ „Lanţul de aur“ de Onkel Adam, căci în Nr. 17 al 
„Familiei“ din 15/21 Iunie „Poşta Redacţiunei“ comunică: Lanţul de 
dur aşişderea va ieşi. N'ai primit epistola noastră? De ce nu mai tri- 
-mifi nescari poezii?“ - 

- Indemnului de a trimite „nescari poezii“, Eminescu, îi răspunde - 
repede, căci în Nr. 21 din 7/19 Iulie apare poezia: „Din străinătate“, 

Dacă această poezie e trimisă din Cernăuţi sau din altă parte, 
-nu putem ști precis: Se pare însă că Eminescu. a părăsit Cernăuţii 
din cauză că, fiind lipsit de sprijinul lui Pumnul, nu avea o certitudine 
în reuşita examenelor de „privatist“ acolo şi de aceea se îndreaptă 

- spre Blaj, cu gândul de a da examenele restante, căci în Nr, 25 din 
14/26 August apărând poezia „La Bucovina“, „Poşta Redacțiunei“ 
comunică : „Blaj: Trămite-mi numai nuvela aceia. Dacă e prea lungă 
se va scurta“. 

De aici se vede că Eminescu anunţase pe Iosif Vulcan că va 
pleca din Cernăuţi la Blaj. 

Din Blaj trimite poezia „Speranfa“ ce apare în prima pagină a 
„Familiei” Nr, 29 din 13/25 Sept., poezie ce pare a fi o influență din 
Schiller, iar în Nr. 34 din 16/28 Oct., tot pe prima pagină, pe două 
coloane, apare poezia: „Misterele nopții“, 

În numărul anterior al revistei se începuse publicarea nuvelei 
„Lanţul de aur“ de Onkel Adam — o lucrare mai lungă — şi se 
vede că Eminescu nu trimisese tot manuscrisul, deoarece la „Poşta 
„Redacțiunei“ a Nr. 34 găsim nota: „Blaj. M. E. Nu e încă gata nuvela 

5 


344 VASILE VARTOLOMEI 


despre care mi-ai scris? Dacă e gata trimite-mi-o de loc, căci acuma. 
s'ar putea publica“. Eminescu trimite și restul manuscrisului, fiindcă 
nuvela continuă să apară, număr de număr, până în Nr, 37 din 6/18 Nov., 
când sfârșindu-se redacţia adaogă: „Comunicată de Mihai Eminescu“. 

Cu aceasta se încheie contribuţia lui Eminescu din anul 1866 în 
revista „Familia“ și se desprinde constatarea că: Iosif Vulcan, prin. 
corespondenţa întreţinută cu Eminescu ca și din răspunsurile dela, 
„Poşta Redacţiunei“ știe să pună acest talent pe lucru și rezultatul 
este perfecţionarea din ce în ce mai accentuată a poetului, deoarece 
e incontestabil că, se observă o evoluţie remarcabilă dela „De-aș 
avea...“ la „Misterele nopții“. 


Ultimele bucăţi publicate de Eminescu în „Familia“ din 1866, 
sunt scrise la Blaj, unde poetul venise, de sigur, din îndemnul fostului 
său dascăl, Aron Pumnul, ceea ce-l face ca atunci când vede Blajul 
să exclame: „Te salut din inimă, Romă-mică. Iji mulțumesc Dum- 
nezeule, că m'ai ajutat s'o pot vedea“.!) 

„Studenţii“ erau foarte curioşi să-l vadă pe Eminescu, cei mai 
mari cunoscându-l din poeziile publicate, iar cei mai mici din spusele“ 
acestora. Când poetul a apărut la Seminar toţi șopteau: „E aici 
Eminescu, e aici Eminescu“ ! 

Repede s'a răspândit vestea că „a venit un student din Cernăuţi 
— după cum notează un fost elev blăjan din acele vremi — care a: 
studiat trei clase gimnaziale şi a citit în doi ani toată biblioteca lut 
Pumnul. Are grai foarte frumos şi a citit chiar o poezie proprie pu- 
blicată in „Familia”. 

Ce făcea Eminescu în Blaj ? Același elev ne informează: „Cetia 
cu ziua de cap tot ce-i venia a mână, indiferent: carte de şcoală, 
ştiinţă, literatură ... cu un cuvânt tot. Gândeai că vrea să înghită 
toată ştiinţa din lume. Eu însumi îi dădeam cărți din biblioteca d-lur . 
prepozit, pe atunci profesor I. M. Moldovanu. Noaptea, peste vară 
dormea de multe ori sub streşina mânăstirei şi pe câmp, afară de 
Blaj, lângă lacul numit Chereteu. Odată se vorbia că i-ar fi sosit dela 
părinți 5 galbeni, că şi-ar fi cumpărat un sac de grâu, pe care l-a 
dus la moară, l-a măcinat și a lăsat să-i facă un cuptor de pâne“.*) 

A stat în Blaj vreo trei luni, a participat, între 27—28 August 
1866, la adunarea generală a „Astrei“ din Alba-Iulia, a plecat apoi 
la Sibiu, Rășinari și de acolo prin Vama Cucului a ajuns în ţară, 


1) Dr. E. Dăianu: Eminescu și Blajul, în „Familia“ din 1902. 
2) Petra Petrescu : Din juneţa lui Eminescu, în „Familia“ din 1902, 


LEGĂTURILE POETULUI EMINESCU CU BIHORENII 345 


În toată această vreme, Eminescu n'a reuşit să-şi obțină un 
certificat şcolar — probabil nici n'a încercat — dar şi-a încărcat su- 
fletul cu impresii puternice ce vor străbate neîntrerupt în opera sa, 
până la romanul „Geniu Pustiu“, a cărui acţiune începe la Bucureşti 
şi se termină la Cluj, iar eroul pare a fi tot un ardelean — Ioniță 
Scipione Bădescu, fost prieten în Blaj. 

Din cauza aceasta mărturisește el undeva: „Intâmplarea m'a 
făcut din copilărie încă, să cunosc poporul românesc din apele Nistrului 
începând, în cruciş şi 'n curmeziş până în Tisa şi Dunăre“. 

De aici credem noi că, poezia „Ce-fi doresc eu ţie, dulce Ro- 
' mânie“, publicată în „Familia“ Nr. 14 din 2/14 Aprilie 1867, sinteti- 
zează aspiraţiile poetului, după cunoaşterea Transilvaniei : 


„Ce-ţi doresc eu fie, dulce Românie, 
Tânără mireasă, mamă cu amor ! 
Fiii tăi trăiască numai în frăţie. 
Ca a nopții stele, ca a zilei zori, 
Vieaţa în vecie, glorii, bucurie, 
Arme cu tărie, suflet românesc, 

Vis de vitejie, fală şi mândrie, 
Dulce Românie, asta ţi-o doresc !* 


Acesteia îi urmează poezia „La Heliade', publicată în Nr, 25 
din 18/30 Iunie 1867 şi nu este decât „un act de spontană cinstire” 
pentru „Părintele literaturii române“, admirat de Iosif Vulcan care i-a: 
publicat un frumos portret, însoţit de reproducerea poeziei „Sburătorul“ 
în „Familia“ Nr. 7 din 25 Martie/6 Aprilie 1866, 

În anul 1868 Eminescu revine din nou în Transilvania, de data 
aceasta în tovărășia trupei teatrale a lui Mihail Pascali, cu care co- 
lindă Braşovul, Sibiul, Timişoara și Aradul. 

La reprezentațiile dela Arad a luat parte și Iosif Vulcan, care, 
publicase un articol elogios și un portret al lui Pascali în „Familia“ 
din 25 Iulie/6 August, și venea să asiste la reprezentații, mânat și de 
curiozitatea de a cunoaşte pe Eminescu, 

La reprezentaţia din 6/18 August 1868, d-na Matilda Pascali 
recită poezia „Copila Română“ de Iosif Vulcan, „De trei ori actrița 
fu chemată la rampă, iar a patru oară, după cererea publicului, dânsa 
apăru împreunăscu autorul poeziei. In această împrejurare, Iosif Vulcan 
a putut vedea din culise pe Eminescu“.!) 

În aceste împrejurări cunoaște Iosif Vulcan personal pe Eminescu, 
la Arad, şi acesta îi dă redactorului spre publicare, două poezii: „La 


1) G. Călinescu: Vieaţa lui Mihai Eminescu, ed, III, Bucureşti 1938, pag. 140. 
dk. 


346 : VASILE VARTOLOMEI 


o artistă“, publicată pe întâia pagină a numărului 29 din 8/30 August 
1868 și "Amorul unei marmure“, publicată tot în prima pagină a 
Nr, 33 din 19 Sept./1 Oct., poezii inspirate de vreuna din artistele cu 
care Eminescu colindase Transilvania, 

La 2 Sept. 1868, trupa lui Pascali se reîntoarce în ţară, prin 
Buziaș şi Eminescu duce cu sine puternicele impresii culese din aplau- 
zele fraţilor de același sânge. 

Ajuns în ţară trimite lui Vulcan satira „Junii corupți“, care - 
apare în „Familia“ Nr. 4 din 31 lan./11 Febr. 1869 și poezia: „Ami- 
cului F. I“ (Filimon Ilea din Blaj), ce se publică în Nr, 13 din 
30 Martie/11 Aprilie 1869, 

Cu aceste poezii îşi încheie prima perioadă a activității sale de 
poet al „Familiei'”, căci în toamna anului 1869 se îndreaptă spre 
Viena. 

In drum spre Viena mai străbate odată Transilvania oprindu-se 
la Budapesta pentru a se' întâlni cu Iosif Vulcan, în revista căruia îşi 
făcuse debutul poetic, 

Din Viena trimite articolul „Rapatiartui nostru teatral“, apărut 
în Nr. 3 din 18/30 Ianuarie 1870, având drept scop: de a cere din 
partea publicului românesc sprijinul pentru crearea unui teatru naţional. 

După acestea, Eminescu își îndreaptă privirile spre „Convorbiri 
- Literare“ din lași, unde-şi face debutul cu poema , Venere şi Madonă“ 
şi lipseşte „Familia“ de colaborarea sa până în anul 1883, 

„In primăvara acelui an — ne mărturisește Iosif Vulcan — pe- 
trecând în Bucureşti la sesiunea generală a Academiei Române am 
avut plăcerea să asist la o serată literară la d-l T. Maiorescu. În 
aceea neuifatul nostru Eminescu a citit şapte din cele mai nouă poezii ` 
ale sale, care au electrizat pe tofi şi au fost întâmpinate cu aplauze 
entuziaste. D-l Maiorescu, afabil şi gentil ca întotdeauna, a rugat pe 
ilustrul poet să dea poeziile acelea „Familiei“, Eminescu a consimţit 
cu plăcere, căci astfel veni la vechea sa vatră şi poeziile apărură pentru 
- prima oară în „Familia“ din 1883 şi 1884“.!) 

Sunt poeziile: „S'a dus amorul“ (Nr. 17 din 24 Aprilie 1883), 
„Când amintirea“ (Ne. 20 din 17/27 Mai), „De-acuma. ..“ (Nr. 23 din 
5/17 Iunie), „Ce e amorul“ (Nr. 29 din Iulie), „Pe lângă plopii fără 
soți“ (Nr. 35 din 28 August/9 Septemv.), „Și dacă...“ (Nr. 46 din 
13/25 Nov.) şi „Din noaptea“ (Nr. 7 din 12/24 Febr. 1884). 


Iosif Vulcan reîntorcându-se la Oradea, a trimis poetului un mo- 
dest onorar „la care Eminescu i-a răspuns prin o scrisoare mai lungă, 


:) Familia Nr, 26 din 27 lunie/9 Iulie 1899, pag. 301. 


LEGĂTURILE POETULUI EMINESCU CU BIHORENII 347 


Din nenorocire coala a doua a scrisorii s'a pierdut şi astfel nu putem 
reproduce decât partea primă. Aceasta nu numai este un titlu de mân- 
drie al „Familiei“, ci totodată ne arată fondul de cugetare al poetului 
„nemultumit, pesimist prin urmare contribue la cunoaşterea caracterului 
său”. Scrisoarea începe astfel: 


„Mult stimate Domnule şi amice, 


„Mulţumesc pentru onorarul trimis — cel întâi pentru lucrări ji- 
terare pe care l-am primit vr'odată 'n viață, In România domnește de- 
magogia şi în politică şi în literatură; precum omul onest rămâne aci 
necunoscut în viața publică, astfel talentul adevărat e înnecat de bu- 
ruiana rea a mediocrităţilor, a acelei școale care crede a putea înlocui 
talentul prin impertinenţă și prin admiraţie reciprocă. 

„lartă-mi, stimate amice, acest ton polemic, dar te asigur, că a 
fost pentru mine o rară mângăiere de-a mă vedea remunerat dintr'un 
colţ atât de depărtat al Românimii din Oradea-Mare — când în țara 
mea proprie nu voiu ajunge nici când să însemnez ceva, excepție fă- 
când de cercul restrâns al câtorva amici, Și-apoi să nu fiu pesimist? 

„Grecii noștri au o ură atât de înrădăcinată și de instinctivă în 
contra a tot ce e românesc, încât chiar studiul regulat at limbei și istoriei 
noastre nu se va face aci, decât după ce aceşti oameni vor dispărea 
prin degenerare şi stingere fisică — ceea ce sperăm dela Dumnezeu 
că se va întâmpla în destul de curând. 

„ln mediul străin în care trăim, cu immigrarea greco-bulgară care, 
- Ja 1857, avea școli grecești în Bucureşti, şi care azi incă pronunță 
limba noastră peltic, nu e cu putinţă nici politică naţională, nici lite- 
ratură națională, Peste aceasta se mai adaogă, că cei mai mulţi dintre 
aceşti indivizi își petrec tinereţele la Paris, de unde ne vin cu totul 
stricați, îmbibaţi cu idei străine de cosmopolitism, șarlatani desăvârşiţi, 
căutând a trăi fără muncă din spinarea poporului nostru, Necunoscători 
de ţară, de popor, de datini — ei văd în maimuţarea ipercivilizaţiunii 
franceze idealul poporului românesc. 

„Putea-se-va să-i facem, prin muncă şi stăruință, să-şi vie în fire, 
să devie oameni folositori şieşi şi Românimii,,,“ 

(Urmarea lipseşte), 

- Ne-am permis şi noi a reproduce aici această “scrisoare fiindcă 
— după expresia lui Iosif Vulcan — „este cea mai scumpă religie li- 
terară a mea din lunga carieră ce am parcurs".!) 


1) Familia, Nr. 23—24 din 10/23 lunie 1904, pag. 272. 


348 VASILE VARTOLOMEI 


Când, în 1884, apare prima colecţie de „Poezii“ ale lui M, Emi- 
nescu, îngrijită de criticul Titu Maiorescu, „Familia“ Nr, 19 din 6/ î8 Mai 
1884 reproduce, începând din prima pagină şi continuând pe altele 
două, pe două coloane, poemul „Luceafărul“, cu nota: „Din colec- 
fiunea de poezii a autorului, apărută de curând la Bucureşti“. 

Astfel, înainte ca volumul acesta să fie răspândit în Transilvania, 
Iosif Vulcan popularizează „Luceafărul“ lui Eminescu. Sigur că acest 
poem a încântat mult pe cititorii „Familiei“ din 1884, atât prin limba 
admirabkilă în care este scrisă, cât şi prin concepţia înaltă, deoarece: 
„Luceafărul lai Eminescu străluceşte ca cel mai de seamă simbol astral 
pe care l-a creat literaturile lumii pentru a întipui in el o supremă 
valoare umană“.!) 

Pe de altă parte, Iosif Vulcan, caută să-şi informeze în tot timpul 
cititorii despre Eminescu și chiar atunci când, în 1885, poetul cade 
bolnav, fracturându-și un picior pe ghiață, fiind instalat în spitalul 
Sf. Spiridon, „Familia“ scrie că poetul e înafară de orice pericol şi în 
curând se va reabilita. Ca semn de admiraţie pentru poet, numărul -2 
al „Familiei“ din 6/18 Ianuarie 1885 este închinat în întregime lui 
Eminescu, 

In prima pagină figurează frumosul portret al autorului ,,Lucea- 
fărului“, același ce va apărea şi la 1889 şi 1899, se reproduce poezia 
„Epigonii“, iar redactorul Iosif Vulcan scrie un articol însufleţit din 
care reținem următoarele : 

„Inainte cu douăzeci de ani în o dimineaţă de Februarie a anului 
1866, redacţiunea noastră primi o epistolă din Bucovina. Epistola con- . 
ținea poezii, primele încercări ale unui tânăr, care se subsemna „Mihail 
Eminovici”. Comitiva poeziilor ne mai spunea, că autorul lor este numai 
de 16 ani. 

„Farmecul gingaş al poeziilor, considerând şi etatea autorului, ne 
indica un talent adevărat, care avea un viitor frumos în literatura ro- 
mână, De aceea publicarăm cu plăcere acele aspirațiuni juvenile ; prima 
apăru în Nr. 6 al „Familiei“ din anul acela, 

„Redactorul însă iși permise o mică schimbare. Numele „,Emi- 
novici“ nu-i suna bine, căci avea o terminațiune slavă; româniză dară 
numele, modificând terminaţiunea şi astfel poeziile acele apărură în 
foaia noastră sub numele „Eminescu“. 

" „Autorul n'a protestat, ba a adoptat însuşi acest nume şi semnă 
apoi aşa toate poeziile şi scrierile sale în viitor. Astfel fu introdus numele 


„Eminescu“ în literatura noastră ; scriitorul acestor şire i-a fost naşul''.*) 


1) |. Caracostea: Arta cuvântului la Eminescu. Buc, 1938, pag. 371 şi urm. 
2) Familia Nr. 2 din 13/25 lan. 1885, pag. 14. 


LEGĂTURILE POETULUI EMINESCU CU BIHORENII 349 


In 1889, când din cauza unei crude boli, Eminescu moare, Iosif 
Vulcan, după ce reproduce în prima pagină, în chenar negru, portretul 
poetului, semnează în Nr. 96 din 25 lunie/7 Iulie, articolul „Eminescu 
a murit“ scriind: 

„Națiunea mea îmbracă doliu! 

„Literatura noastră jeleşte ! Poezia română plânge! 

„Vi s'a dărâmat o columnă, vi s'a stins un luceafăr, vi s'a răpit 
o podoabă!, 

„Genialul poet Mihai Eminescu a încetat din vieaţă !''!) 

Necroloage mai semnează și celelalte publicaţii ardelene ca: „Tri- 
buna“ lui Slavici şi „Telegraful Român“ din Sibiu, dar mai ales ve- 
nerabila revistă „Gazeta Transilvaniei“, redactată de Dr, Aurel Mu- 
reşanu, aduce informaţii interesante despre „genialul nostru poet“. 

Iosif Vulcan continuă mai departe cultul pentru Eminescu, prin 
reproducerea diferitelor poezii. Așa e de exemplu „Apari să dai la- 
" mină“ din Nr, 95 din 18/30 lan. 1895. Acest cult îşi ajunge apogeul 
prin numărul 96 al „Familiei“ din 27 lunie/9 Iulie 1899, cu ocazia 
celei de „A zecea aniversară a morții lui Eminescu“, când scrie arti- 
colul documentar despre cariera poetului la „Familia“, însoţit de „o 
scrisoare inedită a lui Eminescu“ — ambele mai sus citate, 

Reproduce apoi poeziile: S'a dus amorul, Ce e amorul, Pe lângă 
„plopii fără sof, Amorul unei marmure, articolul „Repertoriul nostru 
teatral“, un fragment din „Lanţul de aur“, bucata: „In Nirvana“ de 
lon L. Caragiale, articolul „Scrieți amintiri“, în care îndeamnă a 
scrie despre Eminescu, articolele: „La cine sunt manuscrisele lni Emi- 
nescu ?", „Amintiri despre Eminescu“, semnate de S., Secula şi „Ani- 
versarea morții lui Eminescu şi presa română“. 

Toate acestea, Vulcan le face pentrucă: „Nu numai e datorie 
generală culturală-literară ne impune aceasta ; ci totodată împlinim şi 
un act de pietate din partea „Familiei“, căci aici şi-a făcut Eminescu 
apariția în literatura română şi tot aici şi-a publicat la încheierea ca- 
rierei sale literare cele mai frumoase poezii lirice'.2) 

Ia anii următori „Familia“ publică studii despre Eminescu, cum 
sunt acelea ale lui Al, Ciura: „Erotica lui Eminescu și Coșbuc“ și 
Dr, E, Dăianu: „Eminescu şi Blajul“, din 1902, Publică apoi - poezii 
inedite ale poetului „căci tot ce-a scris Eminescu. are pentru fiecare 
Român cult un interes mare“ şi chiar Iosif Vulcan face, în termeni 
elogioşi, recensia volumului: Eminescu, Poezii postume, ediţia Nerva 
Hodoș, 1902, 

1) Familia Nr, 26 din 25 lunie/7 lulie 1889, pag. 231. 

2) Familia Nr. 26 din 27 lunie/9 Iulie 1899, pag. 301. 


350 „VASILE VARTOLOMEI - 


In anul 1904, când orașul românesc de pe malul Crișului Repede 
dă prilej celei mai grandioase sărbătoriri dinainte de Unire, cauzată 
de jubileul de 40 de ani al „Familiei“, losii Vulcan, răspunzând dis- : 
cursurilor rostite, amintind realizările, vorbeşte de începuturile lui Emi- ;: 
nescu, adăogând că, publicarea celei dintâi lucrări ale lui Eminescu în È 
revistă, constitue „un titla de fală pentru „„Familia“.!) i 


* 
s » 


Din cercetarea acestor fapte, urmărite pas cu spas în „Familia“, 
se impun câteva concluzii, k 

Inainte de toate, Eminescu, moldovean de origine, îşi face studiile 
în frumoasa Bucovină, sub supravegherea directă a dascălului său, -. 
Aron Pumnul, care şi-a format sufletul şi educația națională la școlile 
Blajului, Pe aici vă: trece și Eminescu pentru ca astfel să cunoască - 
mai amănunţit nevoile care-i pasc neamul. 

Își îndreaptă apoi pașii, spre a-și publica primele poezii în . 
„Familia“ şi începând din 1866 până în 1870, el este colaboratorul - 
“exclusiv al revistei lui Iosif Vulcan, care, prin îndemnurile ce i le dă 
la „Poşta Redacţiunei“ directivează începuturile generice ale ma- 
relui poet, E. 

Culege o mulțime de impresii din Ttausilvania acelor vremi şi 
- cu un bogat bagaj sufletesc, după ce cercetează pe Popa Bratu din 
Răşinari — din familia căruia va ieşi un alt trubadur naţional: * Octa- 
vian Goga, care-și face ucenicia literară tot la „Familia“ — trece în 
ţară, având în via sa memorie toate lucrurile, văzute aici. 

Leagă în Transilvania prietenii, căci un bun amic al său la Blaj; 
este Bihoreanul Ioniță Scipione Bădescu — tot colaborator de-al 
„Familiei“ — şi ajuns la Viena se împrietenește cu Ardelenii, dintre 
care prietenia cu Joan Slavici, este una dintre cele mai frumoase 
prietenii literare din literatura românească, Dirigueşte primii pași ai 
acestuia în arta scrisului şi cu ajutorul lui organizează în cadrul so- 
cietăţii „România Jună“ din Viena, frumoasa serbare dela Putna, 
vrednică de semnalat şi azi. 

In felul acesta, Eminescu, devine un bun cunoscător al neamului 
„Dela Nistru pân' la Tisa“ — aşa cum ne spune în poezia-sinteză, 
„Doina“ — şi de aici lexicul din doinele transilvănene, ca și eroii 
locului, vor preocupa pe Eminescu, fie în unele din poeziile sale, fie 
în lucrarea dramatică de mari proporţii, neterminată, „Mureşanu“. 


1) Familia, Nr. 23—24 din 10/23 Iunie 1904, pag. 273. 


LEGĂTURILE POETULUI EMINESCU CU BIHORENII E 


Poporul acestor locuri îl impresionează de aseminea, fiindcă are 
darul povestirii, lucru ce se' vede din faptul că, întrebat de un amic, 
ce l-a impresionat la Blaj, răspunde : 

— „Mi-a plăcut de măgărarul dela Seminar, 

— Şi de ce tocmai de măgărar ? 

— Spunea povești minunate şi-l ascultam cu multă plăcere! 
lar în romanul „Geniu Pustiu“ imortalizează pe Moții lui Horea şi 
Avram lancu. 

De aceea nu este de mirare că, în anul 1884, când se face 
sărbătorirea lui Horea, participă şi el împreună cu celalalt moldovean: 


de seamă: Ion Creangă. f 
„ Astfel, Eminescu pare a vorbi în opera sa despre „o dacizare a 
sufletului românesc“ — după.cum s'a afirmat în ultima vreme — în- 


telegând prin aceasta „o reformă morală, la care să primeze ideig: 
națională“ şi dedică primele şi cele mai frumoase pagini din literatura 
noastră Ardealului, în romanul „Geniu Pustiu“, l 

l Toate acestea Eminescu le face, fiîndcă a vizitat de patru ori 
Transilvania, la intervale deosebite: 1866, 1868, 1870 şi se întâlneşte 
cu bihoreanul Iosif Vulcan la Budapesta, unde şi-a publicat 20 de 
poezii şi unde şi-a primit botezul literar dela directorul „Familiei“, la 

data de 25 Februarie/9 Martie 1866. 

“Iată de ce pentru noi cei de aici și de pretutindeni, lucrul acesta 
are o mare importanţă, căci orașul „Oradea are gloria nepieritoare de- 
a fi incurajat primele debuturi ale poetului şi de a-i fi dat, prin pana- 
întâiului director al „Familiei“, Iosif Vulcan, în locul numelui cu ter- 
minaţie slavă în — vici, frumosul, sonorul, stăpânitorul nume romă-- 
nesc: Eminescu“. 


Oradea, Februarie 1944. 
d VASILE VARTOLOMEI 


CRONICI | 
MIHAI BENIUC: POEZII *) 


Ca și „Cântecele noi“, „Poezii“,. recentul volum al d-lui Mihai 
Beniuc, provine firesc din „Cântece de pierzanie“, Ceea ce insemnează 
«că poezia d-lui Beniuc, fără variaţie întinsă şi fără transformări inedite, 
se găseşte bine așezată in matca sa iniţială, astfel, încât lentila critică 
o distinge imediat pe harta astrală a tinerei poezii românești. Pe o 
distanţă de aproape șapte ani, scrisul d-lui Beniuc s'a desfășurat mai 
mult în sine însuși decât într'un orizont cu nisipuri mișcătoare şi cu 
confinii nestatornice, Conturată precis dela prima culegere, poezia d-lui 
Beniuc și-a păstrat, în răstimpul scurs dela apariţia aceleia și până azi, 
aceeași orbită, încercând mișcările necesare doar înăuntrul ei și nece- 
dând, cel puţin până acum, niciunei declivităţi derutante, Faptul se 
datorește atât unui temperament unitar, cât și unei atitudini consecvente 
față de lume și vieaţă. 

Poezia d-lui Mihai Beniuc este prin excelenţă o poezie de con- 
“inut, Filosofantă uneori, abordă cu preferință teme sibilinice, poetul 
profeţind mereu — fie sie însuși, fie lumii — lucruri și întâmplări 
viitoare. Astfel unul din motivele cu deosebită frecvenţă în această 


poezie e motivul morţii apropiate a poetului — motiv pe care îl re- 


„găsim plin de ardoare şi în recentul volum de „Poezii“: 


„Ah! lasă! îl implor. 
Dar frunzele pe vânt 
Imi spun în limba lor 
Că voi muri curând“ 


(Singur) 


„Ci Moartea-mi stă în coastă ca un ghimpe, 
Mă sbat ca frunza veştedă de vânt, i 
Şi una ştiu nestrămutat, că timp e 
Să plec de-aicea dela voi curând“ 
(Toamnă) 


Caracterul sibilinic, cu uşor parfum eminescian, nu prilejueşte 


totuşi la d-l Beniuc o poezie de mare luptător, cu toată bogăţia inte- . 


resului social pe care îl manifestă poetul, Datorită atât formei poeziei, 


*) Bucureşti, 1944, Ed. Fundaţiei Regale. 


2 


MIHAI BENIUC: POEZII 353 


întotdeauna ordonată, cât și unui pronunțat gust pentru satira sceptică, 
ea nu se ridică la modul unui augur, ci declină mereu spre un py- 
thianism deprimant, Revolta se consumă imediat într'un gest reculant 
şi deasupra ei se insinuiază intotdeauna resemnarea : 


„Și dac’ asvâri în tine pietri 

Şi-fi pun cununi de spini pe frunte, 
Şi aşa-i bine! ` 

Dece-ai aprins cenușa vetrii, 

De ce le-ai predicat pe munte“ 


(Şi-așa-i bine) 


Nu se poate prin urmare susţine despre această poezie că ar tenta, 
în spirit social, expresii lirice. Ea e tot atât de puţin socială ca şi „Îm- 
părat și proletar”, întru cât ascunde melodii interioare fără violenţe 
extreme, ci numai cu fisuri sufletești, Se preocupă de mase, de țărani, 
de lupte, în spirit introvertit — poetul cultivând oarecum din capriciu . 
interesul social, Primul interes însă, cu tonul cel mai adecuat, îl are 
poetul pentru el însuși, sieşi fiindu-şi mioritic profet și Pythie funebrală : 


„In rodnicul cernoziom 

Al sufletului meu 

Am răsădit 

Nepământesc 

Pomul iubirii de oameni, 

Şi 'nir'o imensă 'mbrățişare 
Strigând îmi dau duhul: 
Viaţă, viaţă !* i 
(Drumuri) 


E și un satanism în această poezie care o fereşte de poezia ina- 
nică a vatesului popular, Totul se petrece intim și la mod redus 
pentrucă poetul e stăpânit de depresiuni implacabile şi de reveniri 
continui asupra sa: 


„Mai palid mă scafund 
În mine iar — , 
Paharul fierbe crunt 
De vin amar. 


Şi moartea bea voioasă : 
Hei! cârciumar, x 
Mai adă tu pe masă 
Un vin amar“. 


Poetul utilizează un limbaj cu două fețe: rural, la extrema arde- 
leană și urban, intelectual, ceea ce îi dă incăodată un gust propriu de 
desrădăcinare, de fegresiune în faţa destinului, Conştiinţa destinului 
literar nu e aceea a unui predestinat, ci aceea a unui resemnat 


„Dacă astăzi Blaga au Arghezi 
Sunt mai mult decâtsMihai Beniuc, 
S'or topi răcelile zăpezii 

Când va fi de-aicea să mă duc“... 


34 RADU STANCA 


„Ştiu că nu mi-i dat să fiu la fel, 
Ca tâlharul am trecut prin lume; 
Mulfumit voi fi să pier ca el 

Stins în umbra unui mare nume“ 


(Destin) ~ 


Intențiile poetului, scopurile pe care și le propune, felul cum vrea: 
să fie, e în permanent desacord cu tonul ce-i este caracteristic, De aci 
un desacord perpetuu în poezia d-lui Beniuc, care o aduce în imediata ` 
apropiere a lui Eminescu, alături de care doar o prea infimă urmă i-a 
lăsat experienţa argheziană. (Deşi unii critici l-au plasat în câmpul mag- 
netic al acestuia), Eminescianismul d-lui Beniuc e de sigur mai primitiv, 
mai țărănesc, ca al lui Bacovia dar și mai subtil, mai organizat ca al. 
lui Arghezi. Intre acești trei piloni pe care îi scaldă apele poeziei d-lui - 
Beniuc se constitue cu ţărmi proprii, cu vânturi și curente specifice, 
cu faună și floră originală. . 

Erotica d-lui Beniuc este stăpânită și ea de același sibilism sa- 
tanic şi sceptic, ca și poezia autobiografică sau socială — încât s'ar 
putea spune că la naşterea acestei poezii au veghiat două mari poeme 
eminesciene: „Împărat şi proletar“ și „Venere şi madonă“. Aceeași at- 
mosferă de resemnată delăsare se insinuă şi în poeziile de dragoste ca. 
şi în poemele sociale sau de conversaţie cu sine însuşi. Fără să fie- 
adhortativă, erotica d-lui Beniuc constă mai mult din reproducerea con- 
secinţelor intime ale unui amor, decât din descrierea stărilor tipice ale 
acestuia. Poezia de dragoste a d-lui Beniuc se găseşte cel mai adesea 
la polul scurs al dragostei, ceea ce dă acestei poezii un aer de con- 
tinuă reminiscență. Nu atât de accentuată ca în celelalte două volume, 
în „Poezii” nota acestui sibilism deprimant e copleșită 'de egotismul 
poetului ce se autoexaminează, Totuşi o regăsim și în recenta cule- 
gere (ciclul „Pe o scândură cu actinii' — unde poemul ce poartă . 
„același titlu trebue reţinut în mod deosebit), ca de pildă în: 


„Iubito, spune-mi, oare şi lu vei 

Pleca în toamnă, pasăre pribeagă ? 

Port gândul ăsta greu ca o desagă 
Când umblu singuratec prin alei“. 


(Nu te 'ntristează toamna) 


„N'am fost învingători niciunul, 
Dar lupta e pierdută. 
Mi-i gustul gurii ca săpunul, 
Şi tu eşti abătută“. 
~ (Câmp de luptă) 
A 
Prin întreaga ei structură poezia d-lui Beniuc este o poezie ro- 
mantică. De loc descriptivă, de loc comunicativă, lipsită de aspecte 
variate, este o poezie a eului care se cunoaște, se compătimeşte şi se 
trădează fără regret. Mediiativă, utilizează orice experienţă, fie socială, 
fie erotică, fie intelectuală, ca un pretext pentru luarea de contact cu 


MIHAI BENIUC:+ POEZII 355 


eul, cu care poetul e în continuă și uniformă conversaţie, Neajungând 
decât rareori la marile culmi ale sentimentului, la tragism, la sublini- 
tate, la disperare, ea se restrânge cu predilecție la sentimentele mijlocii 
care sunt apoi prilejul unor retlexiuni sceptice și pline de gustul amar 
al resemnării — cel mai tipic sentiment mijlociu. Romanţioasă, câte- 
odată se instalează în genul „cântecului“ — de unde și preferința poe- - 
tului pentru acest termen — alteori în acela al poeziei sibilinice, poetul 
profetizând cu pasiune dar oarecum şi cu descurajare, Viziunile pe 
care le îmbrăţişează sunt sumbre, dar nu până la lugubru, patetice 
dar nu până la grandios, funeste dar nu până la oribil, Lestul cinis- 
mului înclină balanța mereu spre interioritatea delăsată, E în aceasta 
o atitudine incontestabil autohtonă, poezia noastră reuşind rareori să 
salte din stilul sufletesc al ciobanului mioritic, în planuri active și des- 
lănțuite, Limbajul poetic al d-lui Beniuc e foarte personal — atât de 
personal încât adeseori semnul de recunoaştere al unei poeme e în 
primul rând limbajul, Construit, cum am mai spus, din elemente rurale, 
aduse, și din elemente urbane, suprapuse, e impregnat de o melodie 
regională şi de un parfum care rareori desminte veritabilul poet, Astfel 
încât limbajul utilizat de poezia d-lui Beniuc repetă întocmai procesul 
sufletesc al desacordului continuu dintre iluzie și sentimentul penibil 
al menacităţii destinului. Poetul presimte că în ciuda harului Său de 
prevestitor, soarta lui personală e aceea a unui ratat. 


În sensul acesta poezia d-lui Beniuc e o poezie destul de cre- 
ștină, minus bine înţeles rezerva paradisului vieţii viitoare. Căci deşi 
pigmentată uneori și cu un substrat demonic, ea nu e totuşi nici dia- 
bolică, nici machiavelică, ci mai mult reţinută într'o ironie, ceva mai 
violentă decât obișnuita ironie, lar împrejurarea că această ironie frustă 
se adresează cu predilecție eului sau lucrurilor și ființelor apropiate 
eului, lipsește poezia d-lui Beniuc de caracterul revoluţionar și masiv 
— popular al poeziei sociale. Infiltraţiile eseniniene se subtilizează și 
se sentimentalizează la autorul nostru. Căci poetul nu e numai un 
desrădăcinat al satului său, ci și un desrădăcinat al oraşului care l'a 
asimilat şi şi unul al luptei pe care o are de dus cu vieaţa. Mai mult, 
e un desrădăcinat al propriei sale persoane. 

Poezia d-lui Mihai Beniuc este de sigur fruntașa liricei tinere din 
Ardeal, lar în poezia tânără românească e printre cele dintâi. Deta- 
şată de experienţele poetice moderniste, face legătura direct cu îna- 
intaşii și se evidenţiază printr'un ton sincer și direct. Cu aplicaţii şi 
pentru poezia simplă (intru cât între poezia directă și poezia simplă 
. trebue făcută o distincţiune, prin care poezia simplă e considerată 
aceea pe care o gustăm întâi cu înţelegerea și abia pe urmă cu afec- 
tivitatea — Holderlin, e tipul ideal — iar poezia directă aceea pe 
care o gustăm din capul locului cu afectivitatea), ea ocupă o poziţie 
destul de singulară în concernul liricei actuale. Fără surprize în viitor, 
ea va clădi pe temelii solide o construcţie căreia îi putem admira de 
pe acum portalurile, 


RADU STANCA 


356 |. TAÂRNAVSGHI 


AL. PROCOPOVICI: DIE RUMANENFRAGE ') 


Dela faimoasa legendă despre colonizarea de către craiul Laslău. 
a părţilor maramuşene cu criminali din temniţele Romei şi până la 
„Istoria Românilor” de Ladislaus Gáldi și Ladislaus Makkai, Budapesta . 
1942, problema românească a fost tratată de istoriografia vecinilor noștri 
dela Apus cu aceeaşi lipsă de obiectivitate ştiinţifică, cu acelaşi șovi- 
nism agresiv, cu aceleaşi tendințe de ocolire sau răstălmăcire a ade- 
vărurilor istorice şi de ponegtrire şi defăimare a românismului nostru 
străvechiu în Dacia și de două ori băștinaș în această vechime dacică: 
prin prioritatea și continuitatea afirmării lui, 

Dacă această atitudine de respingere încăpăţânată până și a celor 
mai evidente și general recunoscute adevăruri istorice n'a putut și nici 
nu va putea vreodată sdruncina conștiința românească, care a trăit şi 
trăiește aceste adevăruri, știinja va fí mereu ispitită şi va avea și da- 
toria să contribue cu toate mijloacele ei de cercetare la lămurirea de- 
plină a tuturor problemelor, ajunse într'o discuţie atât de contradic- 
torie, lămurire — pentru toți oamenii de bună credință oriunde s'ar 
găsi şi deplină — printr'o cât mai desăvârșită obiectivitate a prezentării , 
materialului documentar, 

S'a născut în felul acesta o literatură foarte bogată, cu contribuţii 
de natură istorică și filologică mai ales, dar şi geografică, etnografică, 
arheologică, etc. 

Studiul d-lui prof. Al, Procopovici apare în limba germană ca al 
treilea în seria publicaţiilor „Centrului de studii şi cercetări privitoare 
la Transilvania“, 

Lucrarea cuprinde — cum ne spune autorul în prefață — în 
esenţă ideile expuse de d-sa într'o conferinţă cu acelaşi subiect, ţinută . 
la 19 Februarie 1928 la Universitatea din Frankfurt a. M. Autorul nu 
urmăreşte scopuri de propagandă și nu are prenția de a fi adunat tot - 
ce s'a spus până acuma, sau de a arăta tot ce sar mai putea spune 


relativ la problema românească, ci se mulțumește de a da studiului. : 


d-sale caracterul unui îndemn la noi cercetări şi de a fi relevat câteva 
fapte cărora i se pare că nu li sa dat până acuma destulă atenţie, 

Trebue să accentuăm dela început că studiul, în cele 5 capitole 
pe care le cuprinde, depăşeşte mult acest modest cadru de preocupări, 
mărturisit de autor în prefaţă. Ne găsim în faţa unei lucrări în care 
sunt supuse unei cercetări minuţioase o serie de probleme extrem de 
interesante, pe care autorul, bazat pe un material documentar istoric 
şi filologic, deosebit de bogat, le rezolvă, în bună parte, definitiv, 

Spicuim din acest studiu câteva idei conducătoare, 

Continuitatea noastră în Dacia, atât de violent tăgăduită de con- 
trarii noştri, n'a fost numai pentru conștiința românească un adevăr 
afirmat prin ecourile de-a-lungul veacurilor în cântecele, basmele, le- 
gendele și tradițiile noastre populare şi relevat de cronicarii noștri în 
cuvinte simple, lipsite de orice emiază, ca un fapt asupra căruia nu 


1) Bibliotheca Rerum Transsilvaniae, Sibiu 1944. 


AL. PROCOPOVICI: DIE RUMANENFRAGE 357 


mai încape nicio discuție, ci ea apare ca un adevăr enunțat și de scriitori 
străini, 

Mărturiile diferiților. scriitori ne sunt tălmăcite de autor cu pă- 
trunzător spirit critic, astfel că concluziile la care ajunge, sunt nein- 
doielnice : Humaniştii italieni dela sfârşitul evului mediu şi începutul 
celui modern accentuiază mereu latinitatea noastră, care pentru ei în- 
semnează totodată şi continuitate, cum rezultă b. o. din formula: „Vo- 
lochia Italia, quia Daci Italice loquuntur“ a lui Ginilio Pomponio Leto, 
vizitator în anii 1479 şi 1480 al Europei centrale şi al Rusiei ; scriitorul 
bizantin Demetrios Chaikokondylas (1424—1511) numește Țara Româ- 
nească „Pannonodachia” sau „Dachia” deosebind-o de Moldova („Bog-- 
dania“) și aminteşte şi Transilvania, unde Românii vorbesc limba „dacă“, 
iar Ungurii cea „panonică“, consideră limba română înrudită cu cea. 
italiană și cunoaşte perfect legătura dintre „Dacii” dela Dunăre şi „Va- 
lahii” din munţii Pindului și din Tesalia; scriitorul bizantin Kekau- 
menos din jumătatea a doua a veacului al XI-lea vede în Dacoromâni 
şi Aromâni un singur popor și mărturisește totodată existența celor 
dintâi în Nordul Dunării pe timpul său. Astfel — conchide autorul — 
latinitatea și continuitatea noastră a fost pentru toată lumea un lucru: 
de sine înţeles şi un adevăr care nu ar mai fi avut nevoie de dovezi, 
dacă nu ar fi venit Ungurii să ne înveţe alte „adevăruri“: că conti- 
nuitatea elementului roman în Dacia este o imposibilitate; că această 
continuitate nu se găseşte de altfel nicăiri, nici în peninsula balcanică ;. 
că Ungurii se aşezaseră de mult temeinic în noua lor patrie din Eu- 
ropa, când cele dintâi cete răzlețe de Români au îndrăznit să treacă 
în veacul al XI-lea în șesul mlăștinos şi bogat al Dunării; că dintre: 
aceștia doar câţiva puţini s'au rătăcit spre sfârşitul veacului al XI-lea 
până în regiunea Brașovului, căci o imigrare în mase mai compacte se 
datorește abia la începutul veacului al XIII-lea politicii de colonizare 
a regilor unguri, conform câreia Românii s'au aşezat în regiunile mun- 
toase și potrivite pentru vieaţa păstorească; că imigrarea târzie a Ro- 
mânilor se poate deduce și din faptul că ei sau bucurat în multe pri- 

„vinţe de o vieaţă autonomă, privilegiu acordat în Ungaria de-a-lungul 
evului mediu numai coloniștilor străini, imigrați după înfiinţarea în anul 
1001 a regatului, etc, 

Rând pe rând, aceste obiecţiuni şi toate celelalte câte se mai fac,. 
sunt combătute de autor cu argumente de înaltă valoare ştiinţifică şi. 
concluzii care pot rezista oricărei critici, 

Cu legenda craiului Laslău, izvodită din „letopiseţul cel unguresc“ 
— rămas nedescoperit — de Simion Dascălul, începe defăimarea din- 
partea Ungurilor a latinităţii noastre și tăgăduirea priorităţii noastre pe 
pământul Daciei. 

Intr'o luminoasť şi deosebit de interesantă tălmăcire a înlšnțuirii 
faptelor povestite și în alte variante pe care le are această legendă 
(în Voskresenskaja Letopisi și în cronica anonimă „bulgară“ descoperită 
de D. Cantemir) în legătură cu năvala Tătarilor, autorul reușește să. 
despartă legenda de adevăr, să înlăture cu explicaţii concludente toate: 
contrazicerile reale, sau numai aparente din aceste povestiri, să stabi- 


258 „1 TARNAVSCHI 


lească o legătură organică între ele şi să poată afirma în mod neîn- 
.doios că adausul despre tâlharii din temniţele Romei, dăruiţi de îm- 
păratul roman craiului Laslău ca ajutor în lupta sa împotriva Tătarilor, 
“e o scornitură de defăimare gratuită a poporului român din partea ve- 
cinilor noştri, l i 

O serie de argumente de ordin filologic de valoare netăgăduită 
îi servesc autorului pentru a dovedi în mod neîndoios continuitatea şi 
prioritatea noastră în Dacia: arborii şi plantele cultivate pe teritoriul 
Daciei şi-au păstrat aproape toate vechile numiri latine; vieaţa româ- ` 
nească e concrescută cu văile, munţii, şesurile şi câmpiile pământului 
lor, iar terminologia lor agricolă cuprinde de asemenea în majoritate 
(grâu, săcară, orz, in, cânepă, trifoiu, meiu, iarbă, fân, paie; arie, ara, 
-sămăna, treiera) cuvinte de origine latină. Spicuim din bogăţia mare 
a exemplelor aduse de autor în sprijinul argumentării d-sale, ca de- 
osebit de sugestiv cazul cuvintelor aromâne h’'ic (< ficus) şi căstânu 
{<  castanens) necunoscute în dacoromânește și înlocuite aici prin 
„smochin“ de origine veche slavă şi prin nologismul „castan“ pe deo 
parte, şi al cuvintelor daco-române aur (< aurum) şi păcură (< pi- 
-cula) necunoscute în aromânește şi înlocuite prin împrumuturile cores- 
punzătoare de origine grecească „amalamă şi „k'isă” pe de altă parte. `’ 
Dacă Dacoromânii şi Aromânii ar fi avut patria lor străveche comună 
-numai la Nordul, sau numai la Sudul Dunării, atunci ar fi dispărut în 
limba românească cu totul sau ficus şi castaneus, sau aurum şi picula, 
iar dacă am fi imigrat la Nordul Dunării numai din părţile de.dincolo 
de Dunăre, atunci ar trebui să admitem că nu am găsit aici numai 
-o regiune .petroliferă, ci şi vechiul cuvânt latin picula, pe care l-am și 
falsificat imediat hoţeşte — căci eram doar hoţi expulsaţi de împărații | 
romani — în aspectul său fonetic (cu trecerea lui / în r, fenomen cu- 


noscut numai cuvintelor de origine latină şi necunoscut împrumuturilor - :. 


din slavoneşte, deci încheiat în veacul al VII-lea) — conchide autorul- 
cu picantă aluzie ironică la faimoasa legendă, 


Una din principalele obiecţiuni de ordin linguistic care s'au făcut 
“împotriva continuității noastre în Nordul Dunării este faptul că vechea ` 
influenţă slavă asupra limbii românești are un aspect vădit bulgar. De 
aici concluzia că această influență nu s'a putut exercita decât în Sudul 
Dunării, 

Bazat pe cele mai recente rezultate ale cercetărilor linguistice, 
“făcute mai ales de prof. E. Petrovici privitor la simbioza româno-slavă, 
„autorul combate cu argumente foarte puternice această concluzie pri- 
pită şi dovedește că înăuntrul sferei împrumuturilor noastre slave se 
-găsesc o serie de fenomene, care nu pot fi derivate din niciuna dintre 
limbile slave cunoscute şi nici nu pot fi alttel explicate decât ca. re- 
zultat al unor particularităţi dialectale ale dacoslavei. Una dintre aceste 
particularităţi este şi palatalizarea dentalelor, transmisă de acești Daco- 
slavi graiurilor din Banat şi din Crişana, Această palatalizare n'am 
putut-o aduce cu noi din Sudul Dunării, pentrucă ea e necunoscută 
limbilor slave de acolo și ea nu poate fi nici rezultatul unei evoluţii 
„proprii dacoromâne, E adevărat că există şi o palatalizare românească, 


AL. PROCOPOVICI: DIE RUMANENFRAGE 35) 


generală, nelimitată la anumite regiuni, care are însă cu totul alt as- 
pect, Rezultă deci că am împrumutat fenomenul dela Dacoslavi, încă 
cu mult înainte de dispariţia lor, | 

Graiul din Crişana oferă însă şi prin faptul că a păstrat o serie 
de elemente vechi latine (căfătoare = oglindă, iuă == unde, zo te custe 
— Dumnezeu să te trăiască, vă = du-te, arină = nisip, etc.) cărora în 
celelalte graiuri dacoromâne le-au luat locul alte corespondente, o do- 
vadă sdrobitoare pentru continuitatea noastră în. Dacia, 

Trebue să fim adânc recunoscători autorului care ne-a dat o lu- 
-crare deosebit de valoroasă care, prin desăvârşita probitate şi obiec- 
tivitate științifică care stau la temelia cercetărilor și concluziilor d-săle, 
prin bogăţia mare a materialului documentar, prin logica impecabilă a 
argumentării, prin claritatea expunerii şi nu mai puţin prin frumuseţea 
- formei, va ocupa un loc óv cinste în literatura noastră. 

IL TARNA VSCHI 


Pi 


MATICA SLOVENSKÁ = OCTOGENARĂ 


Renumita societate culturală slovacă a împlinit în toamna anului 
“trecut 80 de ani de vieaţă, La vârsta când oamenii, de obiceiu, arun- 
când priviri înapoi, se pregătesc să-şi scrie memoriile şi să-și încheie 
socotelile cu vieaţa, și când chiar unele societăţi îmbătrânesc, Matica 
“este încă tânără, Este tânără și se încadrează organic în actualitate, 
pentrucă scopurile ce şi-a propus să realizeze au depășit nevoile po- 
porului slovac, din vremea dominaţiei maghiare, vizând interesele și 
nevoile lui din totdeauna, Trăind împreună bucuriile și durerile popo- 
tului slovac, în ultimele opt decenii, ea continuă să fie şi azi ce a fost 
în trecut: vatra limbii, culturii şi fiinţii naţionale slovace. Soră a aso- 
ciaţiilor asemănătoare : Matica srpska (întemeiată în 1826), Matica česká 
(fondată în 1831) şi a Asociaţiunii pentru literatura română şi cultura 
poporului român din Transilvania (Astra), întemeiată în 1861, Matica 
Slovenská se născu abia în 1863. Dar în tradiția cărturărească a po- 
porului slovac ea nu este o apariţie izolată, deoarece poate revendica, 
pe bună dreptate, drept precursoare — în spirit și în preocupări — 
asociaţiile slovace existente dinainte vreme, ca: Učené slovenské tova- 
rišstvo (Asociaţia savantă slovacă), datând din 1793, Spolok milovníkov 
rečí a literatúry slovenskej (Societatea iubitorilor limbii şi literaturii 
slovace), datând din 1834, și Tatrin, fondată în 1844. 

După dispariţia acestor asociaţiuni, care nu s'au putut menţine 
din cauză că statutele lor „pu a fost aprobate de guvern, se vorbi tot 
mai insistent de Matica Slovenskâ, Când, după insuccesul luptelor na- 
ionale. din perioada revoluţionară (1848—1849) şi după trista epocă 
dintre anii 18491859, Slovacii se adunară la Turčiansky Sv. Martin 
în 6—7 lunie 1861, conducătorii lor, alături de memorandul cu caracter 
politic înaintat dietei ungare, închinară un gând şi Maticei, In anul când 
în Transilvania, la Sibiu, se constituia Asociaţiunea transilvană, în acel 
an Slovacii alegeau o comisiune compusă din: Ján Frəncisci, Ján Gotčár, 
Viliam Pauliny-Tâth și Ján Palârik, cu atribuţia de a face toate pre- 


6 


360 Dr. MIHAIL P. DAN 


gătirile pentru întemeierea Maticei. Statutele societăţii fură întocmite 
de Ján Francisci, care le supuse spre aprobare în August 1861, După 
încercări neizbutite de a stabili sediul Maticei la Brezno, ea fu instalată 
la Turčiansky Sv. Martin, care de atunci ajunse un nume cunoscut în 
întreaga lume, Modificate, statutele fură aprobate abia în 31 Mai 1863, 
în clipa când în Slovacia se sărbătorea. un mileniu dela venirea apo- 
stolilor slavi Ciril şi Metodiu în principatul Moraviei Mari. Fără de- 
osebire de confesiune, Slovacii catolici și protestanți, atât de învrăjbiţi: 
până atunci pe aridă chestiune a limbii slovace literare, îşi întinseră 
frățește mâna și, înscriindu-se ca membrii, contribuiră din plin cu mij- 
loace bănești la susţinerea societăţii, In 4 August 1863 în Turčiansky 
Sv. Martin avu loc prima adunare generală a Maticei, cu care prilej 
se desfăşurară mari manifestații naţionale. Alăturându-se mişcării, epis- 
copul catolic Ștefan Moises și superintendentul Dr. Karol Kuzmâny, ei. 
fură aleși, primul, președinte al Maticei, iar secundul, vicepreședinte. 
In statutele societăţii se preciza, că: „Matica Slovenskă este societatea 
iubitorilor poporului şi ai vieţii slovace ; iar scopul ei este: să trezească, 
să răspândească şi să întărească în membrii poporului slovac educaţia 
morală și intelectuală, să cultive şi să susțină literatura slovacă și artele: 
frumoase, și astfel să ajute la bunăstarea materială a poporului slovac: 
şi să lucreze pentru ridicarea lui“, puncte aidoma celor stabilite de 
G. Barițiu în programul Astrei. Pentru a-și realiza multiplele sale sco- 
puri Matica Slovenskâ începu să editeze cărţi şi opere de artă, adună 
materialuri etnografice, obiecte arheologice, istorice şi artistice, cărți 
vechi și manuscrise, fondă colecţii muzeale și ajută cu dărnicie pe în- 
vățaţii și studenţii slovaci. Lărgind cadrul activităţii sale, — deoarece: 
în şcolile maghiare tineretul slovac era înstrăinat — Matica se îngriji 
şi de întemeierea școlilor secundare slovace, construind din bunii ei 
3 gimnazii şi acordând elevilor săraci burse. Așa, în 1862, la Revúca - 
se întemeie gimnaziul superior evanghelic, în 1866, la Turčiansky Sv, 
Martin, gimnaziul inferior evanghelic şi în 1869, gimnaziul inferior ca- 
tolic din K'áštor pod Znievom. lacadrate cu un corp profesoral de: 
elită, bine susţinute din punct de vedere financiar, cu un număr su- 
ficient de elevi, aceste școli şi-au împlinit în mod conştiincios misiunea. 
lor culturală şi naţională, devenind în scurt timp focare ale vieţii na-- 
tionale slovace. Credincioasă programului său, Matica fondă în 1869 la 
Turčiansky Sv. Martin o Asociaţie tipografică, care în anul următor 
își deschise şi o tipografie. Tot în 1869 se înfiinţă și asociaţia culturală. 
a femeilor slovace: „Zivena“, În 1870 se mută în Turčiansky Sv, Martin. 
şi ziarul Pest'-budinsk6 Vedomosti, continuând să apară sub titlul Ná- | 
rodnie noviny, iar în 1871 Matica Slovenské fondă şi un Cerc muzical: 
slovac pentru organizarea reprezentaţiilor teatrale și muzicale, 

Dar promiţătoarea activitate desfăşurată de Matica Slovenská în 
primii 8 ani ai vieţii sale avea să fie brutal curmată de Unguri, care vededu 
în Matica Slovenská, în școlile, organizaţiunile şi întreprinderile sale, 
periculoase focare de panslavism, care ameninţă integritatea statală a 
Ungariei, tinzând la fondarea unui mare stat slav federativ. Cât timp. 
trăi episcopul catolic Ștefan Moyses, un om de mare autoritate, cu de- 
osebite merite câștigate în acțiunea naţional-bisericească a Croaților și 


MATICA SLOVENSKA — OCTOGENARĂ 361 


cu mare. trecere la Curtea din Viena, unde era consilier intim al tm- 
păratului Francisc losii I, Ungurii nu îndrăzniră să se atingă de Matica 
Slovenská. Dar în 1869, în chiar anul morţii marelui episcop, Ungurii 
își începură loviturile. Soldaţii maghiari ocupară clădirea Maticei, gu- 
vernul justificând actul de forță prin eterna gogoriţă a panslavismului, 

__ Recrutând trădători ai cauzei slovace în chiar sânul poporului 
slovac, Ungurii reușiră să vadă apărând în 1873 la Banská Bystrica 
bisăptămânalul „Svornost'“, care în numele Slovacilor ataca gimnaziile 
slovace, calificându-le drept cuiburi de panslavism, care, în interesul 
statului ungar, trebuesc desființate, În scurtă vreme, de altiel, acest 
lucru şi fu tradus în fapt. In 20 August 1874 fu închis gimnaziul din 
Revúca, în 21 Septemvrie al aceluiaşi an, cel din Klâstor pod Znievom 
şi în 30 Decemvrie, cel din Turčiansky Sv. Martin, Durerea, care în- 
vălui inimile poporului slovac, fu imensă, Şi în același an, luând parte 
la deschiderea universităţii croate fondată de episcopul Strossmayer, 
Slovacii dădură glas durerii şi tristeţii lor acolo, în faţa fraților Croaţi. 
Şeful delegaţiei slovace Martin Culen salută adunarea în numele Ma- 
ticei Slovenská, iar istoricul Fr, V. Sasinek, membru al delegaţiei, spuse: 
„Daţi-ne din uleiul vostru, căci lămpile noastre se sting“, aluzie evi- 
dentă la loviturile date de Unguri. In scurt timp cuvintele profetice 
ale lui Sasinek aveau să devină o crudă realitate. Cea mai puternică 
lumină a poporului slovac, Matica Slovenská, bătută de vânturile ma- 
ghiarimii, se stinse. În 6 Aprilie 1875 Koloman Tisza ordonă închiderea 
Maticei Slovenská, pretextând că societatea slovacă nu-şi respectă sta- 
tutele, că desfăşoară și activitate politică şi că îşi administrează ne- 
glijent averea. Activitatea ei sistată, bunurile sale mobiliare și imobi- 
liare fură confiscate de Unguri, Zadarnic fu energicul protest ridicat 
de patriotul sârb Sveţozar Miletić în 4 Decemvrie 1875 în parlamentul 
din Pesta contra închiderii Maticei Slovenská. Ea rămase închisă, su- 
praviețuindu-i doar Asociaţia Sf, Vojtech, întemeiată în 1870 la Trnava 
de către Andrej Radlinsky. Luptând cu neasemuite greutăți, cu inge- 
rințele oficialități, Asociaţia Sf, Vojtech reuşi să le învingă pe toate şi 
să se menţină datorită conștientei preoţimi catolice slovace, care făcu 
mari sacrificii morale și materiale pentru această societate, Ea răinase 
să suplinească cu succes lipsa Maticei, Și în epoca nestăpâsitei furii 
`- maghiarizante inaugurată după 1867, când poporul slovac lăcrima la 
vatra stinsă a Maticei, literatura religioasă și educativă slovacă editată 
de Asociaţia Sf. Vojtech indeplini un mare rol nâţional, împiedecând 
poporul slovac de a cădea victimă maghiarizării, 

La 10 ani dela desfiinţarea Maticei, procedând într'un mod cinic 
şi criminal, Ungurii fandară în Budapesta, susținând-o din averea pe 
nedrept confiscată a Maticei, Asociaţiunea culturală slovaco-ungară re- . 
gională (Uherskoskrajinsky vzdelâvaci spolok slovensky), care cu bani 
slovaci, însușiți în chip arbitrar, întreprinse ani de zile opera de des- 
naţionalizare a poporului slovac. Hibrida asociaţie edită în limba slo- . 
vacă: Slovenské Noviny (Gazeta Slovacă), Vlast' a svet (Patria şi lumea) 
și Vlastenecký Kalendár (Calendarul patriotic), pentru a hrăni pe Slo- 
vaci cu cărţi, ziare şi reviste slovace scrise în spiritul maghiarizant al 
vremii, | 

6* 


362 De. MIHAIL P. DAN 


La îndârjitele lupte naționale din ultimul deceniu al secolului al 
XIX-lea, când Slovacii colaborară intens cu Românii din Transilvania, 
Matica Slovenská nu luă parte. Ea renăscu abia după războiul mon- 
dial, când decizia ministerială din 1 Ianuarie 1919 o reînființă. Prima 
adunare a Maticei renăscute avu loc în ziua de 5 August 1919 la Tur- 
Ziansky Sv. Martin, acolo unde cu mai bine de o jumătate de veac 
înainte văzuse lumina zilei, De aici încolo, în republica cehoslovacă, 
şi, din. 1939, în republica slovacă independentă, activitatea Maticei con- 
tinuă nestânjenită, sporind din an în an. Pentru a ne da seama de 
rodnica activitate a venerabilei asociaţiuni slovace e destul să pomenim, 
că în anul trecut Matica Slovenskă a editat 77 opere în 317.471 de 
exemplare, fiind întrecută doar de editura Sf. Vojtech, care a editat 
97 de opere în 1.049.213 exemplare şi de editura Tranoscius, cu 69 
de opere în 465,150 exemplare. 

Dar acesta este numai unul din multiplele aspecte ale întinsei 
activităţi desfăşurate de Matica Slovenská, a doua instituţie culturală 
din Slovacia de azi, după Universitate. Pe lângă editarea de ziare, cărţi 
şi reviste, pe lângă activitatea culturală-naţională, Matica Slovenská în- 
curajează și activitatea știinţifico-literară în secțiunile sale: literară, 
istorică, etnografică și filologică. Un bogat muzeu arheologic, istoric 
şi etnografic stă la dispoziţia cercetătorilor slovaci şi străini. 

Cu drept cuvânt se poate spune, că Matica Slovenská a fost iz- 
vorul de vieață al culturii naţionale slovace, a fost vatra poporului 
slovac, în a cărei rază a crescut şi a înflorit cultura acestui popor. În 
intervalul de timp dela jumătatea secolului al XIX-lea până la 1875 ea 
a prezervat poporul slovac dela moartea fizică și spirituală, iar în in- 
tervalul de timp când activitatea ei a fost brutal întreruptă de intole- 
ranta oficialitate maghiară, Matica a trăit mereu în inimile Slovacilor, 
„Ea a fost oaza care mereu a dat poporului slovac speranţă şi curaj 
de vieaţă“, După 1919 activitatea ei culturalizatoare a continuat să se 
manifeste prin publicarea și răspândirea de cărți, ca şi prin organizarea 
de biblioteci. Astăzi vieaţa spirituală a Slovaciei nu poate fi concepută 
fără Matica Slovenská. Scoasă din angrenajul spiritual al Slovaciei de 
azi, vieaţa culturală slovacă ar fi oribil mutilată. De aceea în toamna 
anului trecut Slovacii au înţeles să facă o adevărată sărbătoare naţio- 
nală din aniversarea a 80 de ani dela intemeierea Maticei, 

In 17 Octomvrie 1943 Slovacii s'au adunat tot în orașul istoric 
Turčiansky Sv. Martin, pentru a sărbători 80 de ani de vieaţă ai Ma- 
ticei, Caracterul festiv al impunătoarei manifestații a crescut și prin săr- 
bătorirea a 90 de ani de vieaţă ai prof, univ. Dr. Josef Škultéty și a 
100 de ani dela alcătuirea limbii slovace literare de astăzi. | 

Nestorul spiritualităţii slovace, nonagenarul Dr. Josef Skultâty, 
Bat'ko Skultâty, cum il numeşte poporul slovac, a asistat la naşterea, 
la închiderea, la redeschiderea și la sărbătorirea, din toamna trecută, 
a octogenarei societăţi slovace, 

În vremurile grele ce urmară dualismului din 1867, când naţio- 
naliştii slovaci fac tot mai des cunoştinţă cu temniţele din Vâcz şi Se- 
ghedin, durerile slovace aflară alinare în opera lui Svetozár Hurban 
Vajanský şi a lui Pavel Orszâg-Hviezdoslav, Fidel colaborator al pri- 


MATICA SLOVENSKA — OCTOGENARĂ 363 


mului fu neobositul Dr, Josef Skultéty, care colaboră la organul par- 
tidului naţional „Národnie Noviny” (Gazeta Naţională) şi din 1881 în- 
cepu să editeze „Slovenské Pohiady“ (Revista Slovacă), revistă care 
apare şi astăzi, Continuând ideologia naţională a lui L'udovit Stúr în 
cadrul acestei reviste, Vajanský și Škultéty reuşiră să grupeze în jurul 
ei o serie de talente recunoscute, atât din domeniul istoriei literare și 
criticii (Jozef Skultâty, Vajanský, Lombardini, Vitek, Tichomir Milkin, 
Ludwig Rizner, Paul Bujnâk), linguisticei (Samo Czambek, Sujansky, 
Škultéty), istoriei (Sasinek, Kvačala, Julius Botto, Paul Krizko), arheo- 
logiei, etnografiei (Kmet', Sochâi, Mišík, Holuby) şi alţii. 

Câștigându-și merite deosebite prin activitatea lui publicistică li- 
terară, istorică şi linguistică pentru cunoașterea trecutului slovac şi a 
lumii slave, în deosebi rusești, Jozef Skultety a activat şi în -politică, 
făcând parte: alături de Monseniorul. Marian Blaha, Fedor Houdek, ș. a, 
din Tea cehoslovacă la conferinţa de pace întrunită după războiul 
mondial, | 

Recunoscători pentru toată strădania în slujba neamului său, Slo- 
vacii au sărbătorit în 17 Ocţomvrie 1943, odată cu aniversarea Maticei, 
şi pe prof, univ, Dr. Jozef Škultéty, fost și el pe vremuri administrator 
al Maticei, în serviciul căreia si-a risipit o bună parte din lunga sa 
vieaţă, Puternica lui personalitate, de istoric şi linguist, de scriitor şi 
publicist, de luptător naţionalist și de învăţător al neamului său, îi dau 
dreptul la toată gratitudinea Slovacilor liberi. Preocupat mai ales de 
limba slovacă, el a atras neîncetat atenţia asupra purității limbii, a îm- 
prospătat limba literară și a îmbogăţit-o din tezaurul nesecat al dia- 
lectelor slovace, Şi-a câştigat de asemenea merite deosebite în ce pri- 
vește ortografia slovacă, lucrând la întocmirea regulelor ortografice pe 
care Matica Slovenskă le edită în 1931. In cercetările sale istorice a 
urmărit evoluţia spiritului slovac de-a-lungul întregii desvoltări istorice 
“a Slovacilor. Cu același drept îl poate revendica şi literatura slovacă, 
în care a luptat pentru aşezarea limbii sale în drepturile unei limbi 
literare, editând în același timp multe opere slovace în ediţii critice, 
Idealul său poetic este concretizat în cuvintele: poet crescut din popor 
şi creind pentru popor. . ; 

La sărbătorirea din toamna anului trecut Slovacii l-au putut vedea 
pe prof. Škultéty, încărunţit şi încovoiat de ani, dar totuși înflăcărat 
de aceleaşi sfinte idealuri și acum, în amurgul vieţii, ca şi în anii fur- 
tunoși ai tinereţii sale, ca de-a-lungul întregii sale vieți, Alături de cel 
mai reprezentativ și mai productiv scriitor slovac de astăzi, Jozef C. 
Hronský, actualul administrator al Maticei Slovenská, nonagenarul 
Škultéty a fost omagiat sincer de compatrioţii săi, care slăvesc în el 
însuși trecutul de sbucium și de glorie al octogenarei Matica Slovenská. 

Optzeci de ani din vieaţa Maticei şi nouăzeci de ani din vieaţa 
prof, J, Škultéty, iată două adevărate pietre miliare pe drumul istoric 
al naţiunii slovâce, Şi Matica şi Škultéty, după cuvintele poetului Va- 
jansky, vor trăi în poporul slovac, atât timp cât va trăi Tatra. 

O a treia piatră miliară în trecutul slovac este — fără îndoială — 
anul 1843, când L'udovit Stúr, Hurban, Hodža şi Hollý, împăcând 
tendinţele antinomice protestante și catolice, alcăiuiră regulile limbii 


364 De, MIHAIL P. DAN 


literare slovace, Dela această dată memorabilă s'au împlinit anul trecut 
100 de ani, Pentru a sărbători cum se cuvine acest eveniment cen- 
tenar, alături de aniversarea Maticei Slovenská și a prof. Škultéty, Mi- 
nisterul școalelor şi al culturii naţionale slovac a publicat în 27 De- 
cemvrie 1943 un concurs pentru lucrări științifice din domeniul istoriei 
slovace, acordând un premiu de 100.000 coroane slovace, 

Inălțătoarele manifestații desfășurate la Turčiansky Sv. Martin în 
toamna anului trecut, importanta sumă acordată de Ministerul şcoa- 
lelor pentru concursul aniversar ne indică măsura în care poporul 
slovac ştie să-și cinstească trecutul istoric și pe ostenitorii în ogorul 
culturii şi vieţii sale naţionale. 

Din partea noastră aceste rânduri întârziate le vrem un cald 
omagiu românesc adus venerabilei societăţi slovace şi eruditului pro- 
fesor Škultéty. Şi facă Domnul, ca, înfruntând furtunile asprelor vre- 
muri pe care le trăim, spiritul Maticei Slovenská să trăiască mereu 
cu intensitatea de azi în inimile slovace, alături de care am suferit de 
atâtea ori în trecut nedreptăţile aceluiași asupritor,*) 


Dr. MIHAIL P. DAN 


1) La întocmirea acestui articol ne-au servit următoarele publicaţii: Karel Kâlal, 
La Slovaquie, terre de l'avenir. Prague, 1919; Julius Botto, Dejini ‘Matice Slovenskej 
(1863—1875). Turčiansky Sv. Martin, 1923; Jiří Palkovi”, Die Schicksale des 'slowa- 
kischen Schulwesens und Kulturleben in Vorkriegs-Ungarn, în Prager Rundschau, VII 
Jahrg., 1937, Heft 1; Dr. Franti ek Hrušovský, Slovenské dejini. Turčiansky Sv. Martin, 
1939; Andreas Mráz, Die Literatur der Slowaken Berlin—Prag—Wien, f. a.; Fran- 
tišek Bokesz, Literarische Ubersicht des geschichtlichen Schaffens in der Slowakei, în 
Leipziger Vierteljahrsschrift, IV Jahrg, 1940, Nr. 4; Dr. Miroslav Huska, Achteig Jahre 
Matica Slovenská în Slowakische Rundschau, IV Jahrg., 1943, Heft 8; Ferdinand 
Fleischhacker, Die Matica Slovenská und Dr. Jozef Skultéty, în Slowakische Rundschau, 
IV Jahrg, 1943, Heft 10; Ivan Chrenka, K jubileu Matice Slovenskej în revista stu- 
dențimii slovace Akademik, ročník Il, číslo 5—6, 30 Októbra 1943; Súbeh na vedecké 
práce (Concurs pentru opere ştiinţifice), în revista slovacă Elán, Orgán Spolka slo- 
venských spisovateľov (Organul Societăţii scriitorilor slovaci), ročnik XIV, číslo 4, De- 
cember 1943; I. Lupaş, Asociafiunea transilvană şi Matica Slovenská. Conferință ro- 
stită în ziua de 14 Martie 1944 la Fundaţia universitară „Regele Carol | din Bucu- 
teşti. (Rezumat în ziarul Curentul, an. XVII, Nr. 51717, Vineri 17 Martie 1944). 


ÎNSEMNĂRI 


" HOTĂRIREA CEA MARE 


Vârtejul războiului devastează acum 
cumplit pământul ţării. O parte din acest 
pământ a fost cutropit de duşman, iar 


„din văzduh cad fără întrerupere bom- 


bele distrugătoare de vieţi şi de bunuri 
particulare şi obşteşti. Opera de civili- 
zaţie, făcută cu atâta trudă de un neam, 


așezat în vântul răutăţilor, este lovită în . 


avântul ei generos, împinsă cu decenii 
înapoi. Unde te întorci, dai de îngrijo- 
rare, de suferință. Ele sunt scrise până 
şi pe feţele nevinovate ale copiilor. 


Să nu ne pierdem firea în faţa ace- 
stei negrăite încercări. Să luptăm umăr 
la umăr pentru stăvilirea dezastrelor ei. 
Să nu scăpăm niciodată din vedere că 
æ în joc viitorul neamului, să căutăm 
să-l salvăm, chiar cu. prețul celor mai 
grele sacrificii pentru noi, cei de astăzi. 
Să sărim în ajutorul celor alungaţi dela 
căminele lor, sau loviți în bunurile lor; 
să mângăiem pe cei atinşi de aripa morţii. 
Să incunjurăm cu dragostea şi cu încre- 
derea noastră armata ării. Nevoiţi să 
ne căutăm refugiul Ja sat, să facem toate 
eforturile pentru a înţelege nevoile ţă- 
ranului ; să: căutăm a-i pătrunde sufletul 
şi a ni-l apropia. Ẹă facem o realitate 
mai puternică din acea solidaritate care 
este temelia de granit a unei societăți. Su- 
ferinţa are şi unele consecinţe binecu- 
vântate, pentru sufletele tari: ea te a- 
propie de esenţa ta umană, te face să 


iai hotărîri mari. Să luăm hotărirea ca 
în flacăra acestei suferinţe să plămădim 
un viitor mai bun pentru neamul nosiru, 
întemeiat pe o mai lămurită conștiință 
a destinului nostru, pe mai multă drep- 
tate şi adevăr, pe mai multă umanitate. 


Tr, 


DOUĂ CIRCULARE ALE ASTREI 


I. Pentru ajutorarea refugiaților 


Domnule Preşedinte, 
La grea cumpănă a ajuns Neamul no- 
stru în ceasul de acum. Fiii lui sunt 
smulşi dela căminele lor de furtuna răz- 


„ boiului ; bunurile Ior sunt risipite ; spec- 


trul desnădejdii, al mizeriei și al morţii 
îi pândeşte la fiecare pas. i 

Să le întindem dragostea de frate, în 
această mare a nenorocirii. Să le des- 
chidem căminul nostru; să-i aşezăm la 
masa noastră ; să le dăm un căpătâi, unde 
să-şi culce capul lor trudit. Să le pi- 
curăm în suflete untul de lema al nă- 
dejdii în dreptatea şi izbăvirea care va 
veni. | i 

Fraţi Ardeleni, aduceţi-vă aminte de 
dragostea cu care au fost primiţi, pre- 
tutindeni în România ciuntită, fraţii noştri 
alungați de urgia cutropitorului din Ar- 
dealul de Nord. N'a fost refugiat care 
să nu găsească o pâine, care să nu-şi fi 
putut reconstitui un cămin, în aşteptarea 
întoarcerii în căminul strămoșesc. Gân- 


366 i l ÎNSEMNĂRI 


diți-vă, câtă încredere în viitorul nostru 
ne-a dat acest sprijin. 

Este acum rândul nostru ca pe fâșia 
de pământ liber a Ardealului să răs- 
plătim cu aceeaşi ospitalitate pe frații 
pribegi din provinciile dela Răsărit. 

Această solidaritate în suferinţă este 
cea mai trainică chezăşie a existenţei, a 
dreptăţii şi a libertăţii noastre integrale. 

Suntem siguri, Domnule Preşedinte, că 
pătruns de aceste adevăruri și înainte 
de a primi acest apel al nostru, aţi luat 
inițiative în spiritul lor. Vă rugăm ca 
de acum înainte să puneţi toate puterile 
organizaţiei Dvs. în serviciul ajutorării 
refugiaților şi să daţi îndrumări în acest 
sens și cercurilor culturale de pe teri- 
toriul despărţământului. 

Primiţi, vă rugăm, asigurarea stimei 
noastre. 


Secretarul Astrei 
Prof. I. Breazu 


Preşedintele Astrei 
Prof. Dr. I. Moldovan 


1], Pentru comemorarea Memo- 
randului 


Domnule Preşedinte, 


La 25 Mai se împlineşte o jumătate 
de veac dela sentinţa dela Cluj în ma- 
rele proces al Memorandului. Oricât de 
cumplită ar fi furtuna războiului, care 
a cutropit părți însemnate din pământul 
țării, a distrus bunuri şi cămine și a pus 
pe drumuri mii de fraţi de-ai noștri, nu 
putem trece peste această dată fără să 
ne amintim de semnificaţia ei şi de aceia 
care au inscris-o cu litere neperitoare 
în istoria noastră, 

Pentrucă un neam a cerut respectarea 
celor mai elementare drepturi la exi- 
stență naţională, reprezentanții lui au 
fost târiţi de guvernul maghiar în faţa 
justiţiei, înfieraţi cu grele insulte şi con- 
damnări, înfundaţi în închisori. Odioasa 
sentinţă dela Cluj n'a frânt însă con- 
știința de drept a neamului nostru, ci 
a întărâtat-o şi mai mult şi a înrădă- 
cinat-o adânc în masele populare. Acesta 
a fost unul din cele mai binecuvântate 


rezultate ale istoricului proces. El n'a 
fost însă singurul. Prin indignarea pe 
care a trezit-o la fraţii de pretutindeni. 
a întărit solidaritatea naţională şi voința 
de unire; iar prin ecoul pe care l-a avut 
dincolo de hotare a ridicat problema ro- 
mânismului din Transilvania in conştiinţa 
luminată a Europei. 

Cuvine-se gjeci să ne aducem aminte 
cu pietate de Memorand şi de luptătorii. 
lui neinfricaţi. Să fim siguri că urmân- 
du-le pilda, prin conştiinţa noastră de: 
drept şi dreptate, prin solidaritatea cu 
poporul, prin voinţa nestrămutată de 
unire, prin hotărirea de a apăra până: 
la cele mai grele sacrificii fiinţa şi dreptul 
nostru, prin străduinţa de a-l afirma fără. 
oprire în faţa lumii civilizate, vom în- 
vinge şi la această grea răscruce a isto- 
riei noastre, 

Vă rugăm deci, Domnule Președinte, 
să cinstiţi ziua de 25 Mai, care este şi 
Ziua Eroilor, prin organizarea de para- 
stase pentru memorandiști, în bisericile 
româneşti şi de şedinţe comemorative: 
atât în despărțăminte cât și în cercuri. 
culturale. 

Primiţi asigurarea deosebitei noastre 
stime și consideraţiuni. 

Sibiu, la 28 Aprilie 1944. 


Secretarul Astrei 
Prof. I. Breazu 


p. Președintele Astrei 
G. Moga 


REVUE DE TRANSYLVANIE 


Excelenta revistă de propagandă ştiia- 
țifică în limba franceză, pentru drep- 
turile românești asupra Transilvaniei, a: 
reapărut într'un masiv volum de 426 p.. 
reprezentând tomurile VII—]X (1941— 
1943). Sub aceeași direcţie pricepută a 
d-lui prof. Silviu Dragomir, având ca 
redactor-şef pe d-l prof. G. Sofronie, 
ea este acum organul Centrului de studii 
şi cercetări privitoare la Transilvania, 
păstrându-şi însă colaborarea cu Astra, 
sub a cărei egidă a apărut la Cluj. Vo- 
lumul are în frunte comunicarea aca- 
demică a d-lui prof. Dragomir, rostită 


INSEMNĂRI E iai SI ae "app 


la 25 de ani dela Unirea Transilvaniei, 
apărută in revista noastră și în Biblio- 
teca Astra. Traducerea în limba fran- 
ceză a acestei prezentări documentate 
a împrejurărilor în care s'a săvârșit ma- 
rele act din 1918 este foarte bine ve- 
nită. Este necesar ca streinătatea să cu- 
noască mai de aproape temeiurile de 
drept și înalta conştiinţă politică a con- 
ducătorilor noştri din momentul Unirii, 
pentrucă datele fundamentale ale pro- 
blemei, așa cum a fost înfățișată şi re- 
zolvată atunci, rămân, oricât ar încerca 
să le falsifice propaganda duşmană. Tot 
d-l prof. Dragomir prezintă într'un suc- 
cint studiu politica noastră minoritară 
dela 1918—1940. D-l prof. G. Sofronie 
scrie despre „Autodeterminarea Româ- 
nilor din Transilvania în 1918 ca temeiu 
juridic al Unităţii naţionale” ; d-l prof. 
. A, lonașcu despre „Aspectul juridic al 
revendicărilor şi proclamaţiilor naţiunii 
române din Transilvania” ; d-l O. Boitoş 
dă în traducere franceză cercetarea 
d-sale privitoare la „Progresul cultural 
al Transilvaniei dela 1918—1940" ; d-l 
prof. R. Cândea în studiul „Asaltul Un- 
gurilor contra Bisericii române în 1916— 
1918” prezintă unul din cele mai dra- 
matice momente ale bisericii noastre; 
d-l Al. Olteanu scrie despre „Contele 
Ștefan Tisza şi chestiunea română“; 
iar prof. Petre Poruţiu despre „Transil- 
vania şi consecinţele economice ale ac- 
tului dela Viena“. Substanţiale cronici, 
dări de seamă şi necroloage comple- 
tează volumul. Urăm revistei o răspân- 
dire cât mai largă în străinătate. 


B. 


GRIGORE ANTIPA (1867—1944) 


Curând după moartea lui lon Simio- 
nescu s'a stins din pieață un alt repre- 
zentant de seamă al vieţii noastre cul- 
turale şi ştiinţifice: Grigore An- 
tip a. Popular mai ales în lumea savan- 
ților străini, cu care avea strânse legă- 
turi personale, Gr. Antipa și-a înscris 


numele în istoria culturii românești pe 
o serie întreagă de opere remarcabile,- 
unele de proporţii monumentale. 

Originar din Botoșani, și-a făcut stu- 
diile liceale la „Institatele Unite“ din 
laşi, unde a avut norocul să aibă ca în-- 
drumători pentru întreaga activitate de: 
mai târziu pe Gr. Cobâlcescu la ştiin- 
tele naturale, P. Poni la fizică, P. Missir” 
la economie politică și A. D. Xenopol: 
la istoria Românilor. Continuând stu- 
diile universitare la Jena, el ajunge unul: 
dintre cei mai distinși elevi ai marelui: 
biolog Haeckel, la care își dă şi docto-- 
ratul. Mai face studii de specializare în 
hidrobiologie la Neapole, în Italia. 

Intors în ţară deşi abia de 25 de ani, 
Antipa își face un plan de activitate, pe: 
care a reuşit să-l ducă la îndeplinire, 
datorită înţelegerii Regelui Carol I. şi 
eforturilor personale de tot felul, ajutat: 
în acelaşi timp de o putere de muncă 
puţin obişnuită, sistematică şi persistentă,. 
precum şi de o vieaţă îndelungată. 

Gr. Antipa s'a manifestat în mai 
multe domenii: muzeologie, ştiinţe na- 
turale, vieaţa economică, politică şi cul-- 
turală. 

Pentru meritele sale ştiinţifice şi de- 
organizare, a fost răsplătit cu diferite 
distincții: Membru al Academiei Roe- 
mâne, directorul Muzeului de Istorie 
Naturală, Profesor de Zoologie la Facul-- 
tatea de Medicină, Inspector general în: 
Ministerul Domeniilor, Directorul Pescă-- 
riilor Statului, Ministru de Agricultură, 
Președinte al lInaltului Consiliu Eco- 
nomic, Preşedinte al Consiliului Superior” 
pentru îmbunătăţirea terenurilor, Vice- 
preşedinte al Comisiunii pentru exploa- 
tarea științifică a Mediteranei, Membru: 
al Societăţii Zootehnice din Londra, al. 
Institutului Oceanografic din Paris, at 
Societăţii Geografice din Viena și Berlin, 
al Societăţii de Agricultură din Franţa,. 
America, s. a, 

In domeniul muzeologiei este înte- 
meietorul și organizatorul Muzeului de 
Istorie Naturală, care îi poartă. numele, 


-368 . ÎNSEMNĂRI 


unic în felul său și care a servit de 
model multor muzee. europene. Reali- 
zarea lui n'a fost însă ușoară. Cu ocazia 
-unei priviri retrospective Antipa nu uită 
să amintească toate eforturile, ce-au 
fost necesare pentru a se ajunge la ceea 


ce este astăzi: „Continue călătorii în - 


-toate părțile ţării, la toate coastele mă- 
rilor europene. Permanente legături cu 
“toţi comercianții mari de naturalii din 
lume, bune relaţii cu tot felul de co- 
'lecţionari, vânători, pescari, exploratori 
şi cu institutele ştiinţifice, o cerșitorie 
neincetată și a. m. d., toate acestea şi 
alte mijloace au contribuit fiecare în 
“felul său, pentru a organiza și a com- 
pleta colecţiunile Muzeului” (Muzeul de 
Istorie Naturală, 1918, p. 4). Dar cu 
-toată această „luptă grea“ instituţia 
„creată de Gr. Antipa n'ar fi ajuns la 
atâta faimă, dacă întemeietorul ei n'ar fi 
dat dovadă de o rară pricepere în arta 
şi tehnica muzeală. __ 

Cunoscând psihologia şi nivelul cul- 
tural al publicului vizitator, Antipa şi-a 
„dat seama că unicul muzeu de ştiinţe 
naturale al ţării nu poate fi o copie a 
muzeelor similare din străinătate : „Mu- 
-zeul de Istorie Naturală, pe lângă ce- 
rinţele internaţionale, mai are de satis- 
-făcut și o problemă naţională şi aceasta 
nu poate fi importată. El trebue să 
aleagă comorile și frumuseţile caracte- 
-ristice ale naturii acestei ţări şi să le 
pună în evidenţă şi trebue să fie astfel 
„adaptat cerințelor intelectuale şi ca- 
racterului populaţiunii încât să se poată 
-obține prin ele un efect cu adevărat in- 
` structiv și educator“ (Ibidem, p. 8). 

Prin priceperea sa, — Antipa a reuşit 
.să creeze o instituţie care să servească, 
atât cercetările pur ştiinţifice, adică stu- 
diul naturalist al țării, cât și populari- 
zarea învăţământului ştiinţelor naturale. 
Anlocuind „sistematica fadă”, care sa- 
tisface numai pe foarte puţini, cu me- 
toda biologică, întrebuinţând toate po- 
sibilitățile tehnicei, Muzeul lui Antipa 


„este o adevărată copodoperă a genului, - 


cuprinzând concentrat în sălile sale un 
intreg Univers Zoologic, în care ai im- 
presia că mai pulsează încă vieaţa. Toate 
aceste eforturi au făcut ca valoarea co- 
lecţiilor muzeale să se ridice până în 
1937 la suma de 200 milioane, iar nu- 
mărul vizitatorilor să fie anual de ju- 
mătate milion, cifră ne atinsă de niciun 
muzeu din Europa. 

Dându-și seama de importanța mu- 
zeelor pentru cultura unui popor, An- 
tipa a căutat să pună şi la dispoziţia 
altora rezultatele bogatei sale experienţe. 
Intr'o comunicare făcută la Academia 
Română se ocupă amănunţit cu „Orga- 
nizarea Muzeelor în România" (1923) și 
subliniază că obiectele muzeale nu au 
scop în sine, ci sunt simple. mijloace 
pentru un scop mai înalt, care estes 
cultura, ştiinţa şi educaţia. De aceea 
„Muzeele trebue să crească din nevoile 
noastre proprii, din pământul țării, din 
firea şi din nevoile culturale ale popo- 
rului nostru”, op. cif. p. 6. A se vedea 
şi articolul : Despre Muzeele sătegti, 1935, 

Convins că unitatea sufletească a po- 
porului nu poate fi consolidată decât 
prin cultură, Antipa a subliniat de ne- 
numărate ori că problema culturală tre- 
bue să ne ocupe în prima linie. Pentru 
a contribui efectiv la studiul acestei 
probleme, Antipa a publicat o serie de 
sugestii referitoare la reorganizarea unor 
instituţii de cultură cum este Academia 
Română „care e timpul să păşească cu 
energie şi să ia inițiativa îndrumării și 


„rezolvării marilor probleme, ce i le im- 


pun împrejurările de azi” (Organizarea 
Muzeelor, p. 33. Ci. şi Reorganizarea 
Academiei Române, 1934; Rolal Aca- 
demiei Române în combaterea campa- 
niilor de ponegrire a poporului şi sta- 
tului Român, 1940). Tot Antipa este au- 
torul proiectului de funcţionare al „Casei 
Culturii Poporului“. 

lotr'un studiu mai vechiu, în care 
aplică metoda biologică în studiul fap- 
telor de cultură, Antipa subliniază că 
organizarea unui stat nu se poate face 


INSEMNĂRI l 069 


prin „improvizații geniale şi inspiraţii 
de moment“ (Problemele evoluției popo- 
zului Român, 1919). De aceea în anii 
din urmă, când reformele de stat se ți- 
neau la noi lanț, Antipa propune, în 
calitate de senator, înființarea unor in- 
stitute pentru reforma statului. „Orga- 
nizarea noastră socială trebue pusă de 
acum înainte pe o bază ştiinţifică de- 
„curgând din realităţile ţării şi din firea 
poporului nostru, pentru ca societatea 
noastră să nu treacă prin acele grave 
crize sociale, prin care au trecut alte 
ări“ (Necesitatea Institutelor de Cerce- 


dări ştiinţifice pentru satisfacerea nevoilor 


«actuale ale ţării, 1940, p. 4). 
Deşi Gr. Antipa a muncit o vieață 


întreagă la Muzeul de Istorie Naturală, . 


deşi l-au preocupat în largă măsură 
problemele vieţii culturale şi sociale, 
totuşi a avut destul răgaz să se dedice 
şi cercetărilor de strictă specialitate, 
dându-ne o serie de lucrări din dome- 
niul hidrobiologiei sau vieţii economice 
în legătură cu apele României: Fauna 
ichtiologică a României, 1909; Regiunea 
inundabilă a Dunării de jos, 1912; Pes- 
căria şi pescuitul în România, 1916; 
Dunărea şi problemele ei, 1921; Marea 
Neagră, 1941, ş. a. 

O preocupare deosebită a lui Antipa, 
în domeniul economiei politice, a fost 
de a aduce statului român o serie de 

' venituri din pescăriile sale, din amelia- 
rarea terenurilor inundabile. ale Dunării, 
sau din valorificarea stufului din Deltă, 
etc. De asemenea a stăruit pentru re- 
învierea vechilor industrii sătești, care 
sunt de cea mai mare importanţă pentru 
viitorul economic şi social al ţării. Prin- 
cipiul care trebue să ne călăuzească, 
scrie Antipa, este: „De-a nu lăsa ni- 
ciun izvor de bogăţie naturală a ţării 
nexploatată şi niciyn izvor de energie 
şi muncă ncutilizată”, Se cere însă şi 
pentru aceasta un „studiu minuţios 
asupra naturii ţării și asupra aptitudi- 
nilor populaţiei respective, precum și 
asupra posibilităţilor de aprovizionare 


cu materii prime şi a desfacerii produ- 
selor“ (Raport pentru premierea lucrării 
lui Oreste A. Atanasiu, Industriile să- 


„eşti în raport cu localizarea marei in- 


dustrii. Academia Română, 1928, p. 6). 


Când citeşti gândurile care l-au fră- 
mântat o vieaţă întreagă pe profesorul 
Antipa, când vezi că aceleaşi probleme 
frământă şi astăzi lumea, fără să se 
poată ajunge la o rezolvare mulțumi- 
toare, atunci numai îţi dai seama ce 
sfătuitor preţios ne-a părăsit pentru tot- 
deauna. 


Gh. Pavelescu 


MOARTEA SOFIEI VLAD 
mama poetului Victor Vlad Delamarina. 


La 5 Aprilie a. c. în comuna Chizătău 
a închis ochii pentru totdeauna, în 
vârstă de 93 ani, Sofia Vlad, născută 
Rădulescu, căreia — pe lângă meritul 
de a fi crescut și. dăruit neamului pe 
poetul : Vlad Delamarina, — poezia şi 


muzica românească de dincoace de Car- . 


paţi, dela sfârşitul secolului trecut și in- 
ceputul celui de azi, îi este tributară 
mai mult decât oricărui alt ilustru nume 
femenin din acea vreme. 

Căci această personalitate cu întreite 
calităţi de literată, muzicantă şi peda- 
gogă, după cum o caracterizează d-l 


- Caius Brediceanu, „într'o vieaţă aproape 


seculară a luat parte la cea mai însem- 
nată și interesantă fază a evoluţiei cul- 
turale şi politice a neamului nostru. 
Inainte cu 70 de ani a participat la pri- 
mele noastre mişcări culturale, rămâ- 
nând tot timpul un tip reprezentativ al 
străduințelor spre progres şi cultură 
dela noi“. 

Având o educaţie aleasă şi manife- 
stând inclinaţii vădite spre artă, în deo- 
sebi spre muzică, încă din fragedă co- 


` pilărie tatăl său, inginerul cadastral Ră- 


dulescu din Ciacova, îi angajează ca in- 
structor muzical pe pianistul Neumann, 
care dându-i lecţii de pian timp de un 


„370 < INSEMNĂRI 


an, se declară singur depășit de către 
eleva sa în aşa scurt timp, 

Astfel, abea după un singur an de 
studii, la vârsta de 15 ani, în 1866, 
execută într'un concert public la Timi- 
şoara sonata „Patetica“ de Beethoven, 
dovedind excepţionale calităţi de pia- 
nistă. 

Măritându-se la 17 ani cu Ioan Vlad, 
Primpretor în Satul-Mic, din această că- 
sătorie se naşte Victor, mai târziu poetul 
- Delamarina, Lucia, cunoscuta cântăreață, 
Paula şi Laura, aceasta din urmă vio- 
loncelistă și pictoriţă (actualmente pro- 
fesoară pensionată de desen şi pictură 
dela Şcoala Normală de Fete din Lugoj). 


In primii ani ai căsătoriei lăsând la 
o parte arta pianului, vizitarea expo- 
ziției universale din Viena, la 1893, — 
unde admiră în sala de piane pe un 
bătrân gârbovit cum cânta de strălucitor 
la pian, — o stimulează şi întorcân- 
du-se acasă îşi reia exerciţiul şi tehnica 
pianului, bineînţeles în mod mai mult 
autodidact, 

După patru ani de căsătorie, soțul îi 
este dat afară din slujba statului, ca 
Român, devenind apoi avocat în Lugoj. 
Traiul împreună le-a fost de scurtă du- 
rată, căci soţu-i moare la 1884, fiind în- 
mormântat în Budapesta, lângă Eftimie 
Murgu. 

Activează ca profesoară de pian şi de 
limba germană la Azilul „Elena Doamna“ 
din  București-Cotroceni între anii 
1883—87. Apoi se reintoarce la Lugoj 
până la moartea fiului său, poetul Victor, 
în 1896, ocupându-se numai cu muzica 
şi literatura. ` 

A fost o fire dornică de a se cultiva 
mereu în artă și litere, Astfel, în timpul 
acesta şi-a luat diploma la Institutul 
Pedagogic din Caransebeş, iar în toamna 
lui 1896 pleacă la München cu fiica sa 
Laura, pentru a o înscrie la Academia 
de Pictură, unde rămâne până la anul 
1903. Aci la vârsta de 50 de ani, se 
inscrie ca studentă extraordinară şi au- 
diază timp de 4 semestre cursurile de 


filosofie şi pedagogie, fiind prima femeie 
admisă pe atunci în Universitate, „cu 
condiţia de a nu avea pretenţia dea 
ocupa vre-un post la stat în Germania”, 

Asistarea la cursurile universitare n'o 
împiedică de a da lecţii de pian şi a 
face muzică de cameră în tot timpul 
șederii la Miinchen. 

La 1903 se reîntoarce la Lugoj, trăind 
aci până la 1915 apoi la Chizătău în 
casa strămoșască preoțească. 

Valoroasa activitate muzicală compo- 
zitorică a acestei rare femei se remarcă 
prin următoarele lucrări publicate în 
Editura Gebauer din București: 

1. Pentru pian: Cântarea ciobanului, 
Doina Lăcrămioara, Logojana, fixată 
pentru prima dată pe note la 1882. 

2. Pentru voce şi pian: Doina Primă- 
vara cu poezie și muzică proprie. 

3. Inedite: Piese de teatru pentru 
copii: La Maial, Roza din spini, Oala 


l cu galbeni, aceasta din urmă cu muzică 


compoziție proprie. 

Traduceri mai însemnate: Războiul 
vesel, operetă de I. Strauss, coruri cu 
textul tradus din limba germană în ro- 
mână şi invers, cum şi nenumărate lie- 
duri pt. voce şi pian, 

In literatură, poeziile, epigramele, me- 
ditaţiile, traducerile și alte genuri pu- 
blicate indeosebi în Familia lui |. Vulcan, 
cum şi numeroase creaţiuni poetice şi 
traduceri nepublicate, — se află ca ma- 
nuscrise originale în posesia fiicei ră- 
posatei, Laura Vlad-Chizătău, şi cari în 
deosebi pentru mișcarea literară bănă- 
țeană, ar putea constitui valori fie de 
reeditare, fie de primă publicare a celor 
inedite. 

In timpul primului război mondial, 
Sofia Vlad, pentru bogata activitate li- 
terară şi artistică ce a desfăşurat cu 
vădit caracter naţional românesc în 
trecut, cum şi pentru faptul că feciorul 
său, Victor, a fost ofițer în Marina Ro- 
mână, siguranța maghiară n'a cruţat-o, 
ci, ca şi pe alte sute şi mii de intelec- 
tuali și naționaliști români din Ardeal 


ÎNSEMNĂRI 371 


şi Bănat, in Septemvrie 1916 a depor- 
“tat-o, dimpreună cu fiica sa Laura, la 
Şopron, sub motivul că sunt „nesigure 
politiceşte“, 

Eliberate în Aprilie 1917, se reintorc 
la Chizătău, fiind ţinute şi pe mai de- 
parte sub vigilenţa jandarmilor. cu pene 
de cocoș, până la venirea României 
Mari. f 

In era mult doritei libertăți românești, 
duce o vieaţă foarte retrasă, iarna la 
Lugoj, iar vara în Chizătăul de frumoase 
tradiții de manifestări muzicale şi corale 
bănăţene. 

Sofia Vlad a fost un suflet ideal, sa- 
crificat pe altarul artei, familiei şi mo- 
ralei, până la sfârşit. In momentele fi- 
nale ale vieţii sale pământeşti, încon- 
jurată fiind doar de blândele priviri 
ale prea iubitei sale fiice Laura, dege- 
tele-i tremurânde au mai încercat odată 
să schiţeze pe învelişul plapomei sec- 
venţa terțelor duble, iar buzele-i cu su- 
flul tot mai rece au exprimat într'un 
liniştit morendo,. ultimul fragment de 
gamă : do, re, mi, fa, sol. 

Aşa s'a 'stins compozitoarea și literata 
Sotia Vlad, dormindu-şi somnul de veci, 
după propria-i dorință, fără să fi fost 
tulburată de pompă funebră şi discursuri, 
în cimitirul din Lugoj, alături de atâtea 
rămășițe pământeşti cu ilustre nume în 
cultura românească din Bănat. 


Nicolae Ursu” 


EMIL PETROVICI, 
TEXTE DIALECTALE 1) 


Insemnătatea pe care o are Atlasul 
Linguistic Român pentru studierea limbii 
române şi a trecutului neamului româ- 
nesc este recunoscută astăzi de toţi. Fără 
să se exageteze, valoarea acestei opere 
de proporţii este imensă. Ea este spo- 
rită deopotrivă prin metoda perfecţio- 
nată de alcătuire, œ- fiind cea din urmă 
operă de acest fel, s'a putut folosi de 


1) Texte dialectale culese de Emil Petrovici, Suple- 
ment la Atlasul Linguistic Român Il (ALRT II) Sibiu- 
Leipzig, 1943, XVI + 310 p. 


toată experienţa celor anterioare, — 
precum şi de inovațiile pe care le aduce. 

Una din aceste fericite inovaţii este 
şi culegerea de texte dialectale. 


Cei doi anchetatori, în cercetările lor 
pe teren, nu s'au mărginit numai la che- 
stionarele voluminoase cu care au pornit 
la lucru. Din aproape fiecare localitate 
unde s'au oprit pentru a face anchetă, 
au notat ocazional fel de fel de întâm- 
plări, păţanii de ale informatorilor, che- 
stiuni în legătură cu îndeletnicirile lor, 
obiceiuri locale, credinţe, superstiții, vrăji 
şi tot soiul de manifestări literare popo- 
rane. 

Anchetatorul şi autorul părţii a doua 


. a Atlasului Linguistic Român, profesorul 


Emil Petrovici, a' publicat ca suplement 
al atlasului său, după ce ne-a dat două 
volume, textele culese în timpul anchetei. 
Cine cunoaşte câtuși de puţin metoda 
urmată în alcătuirea ALR. II, care, spre 
deosebire de ALR. I, are anchetați în 
aceeaşi comună mai mulţi informatori, 
de obiceiu din toate branşele de activi- 
tate ale ţăranului nostru şi cine mai ştie 
și preferința dovedită a profesorului 
Petrovici pentru folklor şi calitatea sa 
de a se familiariza ușor cu cei anche- 
taţi, deschizându-le inima și deslegân- 
du-le limba nu mai rămâne surprins de 
bogăţia și varietatea textelor publicate în 
cele peste 370 pagini ale volumului de 
faţă. 

Gândul lui Sextil Puşcariu, directorul 
ALR, când a introdus această inovaţie 


-a fost de sigur să facă un serviciu 


linguisticei. Şi într'adevăr textele adu- 
nate şi prezentate în volum completează 
hărțile atlasului şi rotunjesc imaginea 
linguistică a teritoriului românesc. Câtă 
vreme în hărți putem urmări aproape 
exclusiv fenomenele fonetice, morfolo- 
gice şi lexicale numai în cuvinte izolate, 
cu excepţia unor fraze traduse din limba 
literară în graiurile populare, aici în texte 
graiul informatorilor curge în forma sa 
naturală de toate zilele. „Dacă pe hăr- 
tile linguistice ale Atlasului nostru, — 


372 INSEMNĂRI 


spune autorul în prefaţă — e fixată ima- 
ginea, să zicem „fotografia“ instantanee, 
nemișcată a graiului din fiecare punct 
cartografic, atunci prin aceste texte am 
dat şi un scurt „film“ cu imagini mișcă- 
toare pe care putem urmări aceleaşi gra- 
iuri în mers, fiecare cu ritmul şi mlă- 
dierile sale proprii“ (p. VII). 

Textele cuprinse în acest volum ser- 
vesc în primul rând la studiul fenome- 
nelor de sintaxă. Ele dau prilej să se 
facă în acelaşi timp interesante obser- 
vaţii de fonetică sintactică, mai mult 
decât materialul expus în hărţi. In aju- 
torul acestor cercetări de natură lingui- 
stică vine şi meritul de căpetenie al 
textelor : transcrierea fonetică. Înzestrat 
cu excelente calităţi de fonetician, pro- 
fesorul Petrovici a notat impresionist 
cele mai subtile nuanţe ale sunetelor, 
ținând seamă și de articulaţia lor în frază, 
Ne-a dat astfel cea mai fidel transcrisă 
colecţie de texte dialectale, pe care o 
avem până acum. Înafară de acestea, ca 
şi hărţile Atlasului, textele scot în lu- 
mină din bogatul tezaur al limbii ro- 
mâne cuvinte dialectale nerelevate şi în- 
țelesuri necunoscute, pe care lexicologia 
va trebui să le înregistreze, 

Urmărind scopuri linguistice, în reali- 
zarea lor, anchetatorul a notat tot cei 
s'a povestit. Așa bunăoară, cum era să 
fie omorit informatorul de taur (p. 1), 
cum se fierbe rachiul (p. 96), cum se 
face ceara (p. 100), cum se lucrează 
pielea pentru cojoace (p. 168), cum se 
spală tortul (p. 179), cum se sădeşte via 
(p. 179) sau cum se face laptele acru 
(p. 182), etc. Cu toate acestea, acest 
volum de texte are mai degrabă aspectul 
unei culegeri de folklor., Dacă aceste 
texte au în majoritatea lor un conţinut 
folkloric, explicaţia este la îndemâna tu- 
turor ; culegând folklor, anchetatorul a 
putut mai bine să-şi adune materialul 
de limbă necesar. 

Adunate din 73 de localităţi, textele 
ii îmbie folkloristului spre cercetare obi- 
ceiuri ocazionale, dela diferite sărbători, 


credinţe în fiinţe fantastice, superstiții, 
vrăji, elemente. de medicină populară și 
adesea snoave, descântece, strigături şi 
alte manifestări de literatură poporană- 
de pe întreg cuprinsul pământului ro- 
mânesc, iar linguistului deopotrivă mostre 
de limbă din toate ţinuturile unde se 
aude limbă românească. Textele culese 
dintr'o comună, — cu excepţia câtorva 
localităţi (Jdrela, Jugoslavia şi Scărișoara, 
jud Turda), unde anchetatorul a făcut 
speciale studii de folklor pe teren, — 
nu reprezintă monografii folklorice. Cu- 
legerea lor nu s'a făcut sistematic, ci 
după cum i s'a prilejuit să dea peste 
informatori înzestrați cu darul povestirii, 
Confruntate însă cu alte texte adunate 
din diferite regiuni, acestea pot aduce 
un real folos, dând putinţa fixării aproxi- 
mative a ariilor anumitor fenomene folk- 
lorice. 

Atlasul Linguitic Român creşte în în- 
semnătate prin textele dialecticale adu- 
nate, iar cel ce s'a ostenit a le publica 
culege încăodată binemeritate laude pen- 
tru tot devotamentul cu care serveşte 
liguistica română, Romulus Todoran 


» WALLENSTEIN” 
LA TEATRUL GERMAN DIN SIBIU 


Cine pătrunde în lumea dramatică 
schilleriană nu poate gusta din miezul 
însuşi al unei opere atât de perfect ro- 
tunjite, dacă nu are în mâini torţa con- 
cepției estetice, care a stat la temeiul 
fie al lui „Don Carlos“, fie al înaltei 
experiențe din „tragedia cu coruri“ „Die 
Braut von Messina“. Perspectivele care” 
țin de această concepţie merg în adân- 
cimile cele mai limpezi ale substanţei 
estetice, acolo unde bate inima însăşi a 
artei, sau spre zenitul cast al emoţiei 
morale, i 

Animată de impulsuri cert teoretice, 
opera dramatică a lui Schiller pare ade- 
seori justificarea, pe planul sensibil a! 
artei, pe care gânditorul o aduce con- 
ceptelor sale fin tesute în eterurile reci 


ÎNSEMNĂRI 313: 


ale abstracțiunii. Așa dar, problema li- 
bertății el şi-o pune încă din început, 
când destinul său se smulzea atâtor îm- 
prejurări aspre, care înlănţuiseră aripile 
tânărului elev nedisciplinat, ros de fe- 
brele literaturii, fugar din oraş în oraş, 
după succesul dela Manheim-al „Hoţilor”. 
Mai revărsând spumele fervorii lirice 
peste marginile cupei care îmbată, 
„Fiesko“ şi „Kabale und Liebe” îşi au 
sursa în aceeași luptă a geniului cu ma- 
teria din care se întrupează și pe care, 
într'o sforţare eroică şi lucidă, o va spi- 
ritualiza. Acestei perioade, fermenţii îi 
deschid pragul admirabil, ce „Don Carlos” 
îl constitue pentru a doua perioadă, cla- 
sică şi nobil fecundă, când apar marile 
opere ale maturității Astfel „Don Carlos“ 
include, în vraja tinerească și încă beată 
de lirism, toată arhitectura morală a 
operei de maturitate, deşi substratul ace- 
stui poem dramatic, motivul lui intim, 
diferă absolut de acel al dramelor şi 
tragediilor care îi vor urma. E, în „Don 
Carlos“, un vers care taie în diamantul 


gândirii schilleriene, unul din aforismele | 


ce abundă în literatura poetului filosof: 
„Liebe kennt derallein, der ohne Hoffnung 
liebt” (Prinţul către Eboli). Efervescenţa 
sentimentală a dramei de aici izvorăşte. 
Nu numai atât, dar toate avânturile ge- 
neroase ale lui Posa şi ale lui Don Carlos, 
tot acel vis nebunesc al umanităţii vii- 
toare stă în cumpăna nostalgiei senti- 
mentale, infinit amare, dar şi infinit de 
rodnice în acelaşi timp. Ironia subtilă, 
de reminiscență hamletiană, care stră- 
bate spumoasa ţâșnire de ideal, dând 
farmecul specific al operei, provine din 
aceleași straturi sentimentale. 

Lui „Don Carlos“ i-a urmat, insă; în 
cariera poetului, o epocă de studii isto- 
rice, de kantianism revelator (Schiller 
deschisese, cu anume chei imprumutate 
din „Critica judecății”, orizonturi proprii 
ideilor sale de libertate, de estetică și 
de morală). Mai importantă, pentru li- 
teratura dramatică a autorului lui „Wallen- 
stein”, ne pare concepția sa etică, acea 


= 
morală a inimii, care menținând inălți- 
mile atât de pure la care o ridicase Kant, 
o însămânța totuşi într'un sol nutritiv, 
de sensibilitate. Aceste enclave teore- 
tice, dacă -aveau să asigure cimentul: 
unei construcții înălțate cu o cutezanţă: 
ce se voia stăpânită de demonii armo- 
niei eline, nu mai puţin au ucis în dra-- 
maturgia schilleriană suflul. de vieață 
care țâșnise la începuturi, Fie că e vorba. 
de „Maria Stuart“ sau „Wilhelm Tell”, 
intri în aceeaşi lume de eroi sublimi, 
cărora le lipseşte, în mijlocul tuturor” 
forţelor supreme ale vieţii, vieaţa însăși. 
In sângele lor nu arde focul nostru de 
pe pământ, ci o altă văpaie prometeică, 
furată din recea ardere astrală. 

Cât admira Schiller pe Greci, pentru: 
poesia lor „naivă“, în osmoză cu natura. 
şi prin ea viabilă, poesie regăsită apoi 
în (Goethe, magicul, spinozistul! Gân- 
direa sa era însă cum îi da să înţeleagă: 
Humboldt, cu totul modernă, problema- 


_ tizantă, antigreacă, sub stăpânirea tăişu- 


rilor critice. Simţi perpetuu, în drama- 
turgia schilleriană din epoca ultimelor 
"creaţii, dinţii ascuţiţi ai gândirii abstracte: 
muşcând cu poftă din fructul tragic. 

Undeva, Schiller recomandă poetului: 
dramatic să procedeze întocmai sculp=- 
torului, care despoaie vestmintele mo-- 
derne şi nu reţine din tot ce îmbracă 
pe omul zilelor noastre decât ceea ce 
lasă vederii forma cea mai înaltă, forma 
umană. De fapt, însă, autorul lui „Wallen- 
stein“ nu mai păstrează din om decât 
o supra-esenţă, acele figuri care nu des- 
cind niciodată între noi, muritorii, ci. 
rămân pururi în măreţia lor contem- 
plată. Prologul trilogiei se încheie chiar 
cu această formulă, ce conţine, precum; 
o sumă purificată şi redusă la sâmbu- 
rele extrem, întreagă motivaţia unei lumi 
ideale: „Ernst ist das Leben, heiter ist 
die Kunst”. 

Un erou învins de propriile lui gre- 
şeli e Wallenstein, de echilibrul rupt al 
unei ambiţii ce nu mai putea fi stăpâ- 
-nită, însă frumusețea sa tragică stă în: 


2314 ÎNSEMNĂRI 


seninurile astrale care îi înalţă visurile 
-şi îi trădează planul. Demonul său luptă 
-nu atât cu lumea reală şi agrestă, cât 
înfruntă efluviile propriei lui voinţi şi 
încearcă să smulgă stelelor hotărirea de- 
'finitivă, sub semnul căreia vieața lui să-şi 
poată implini măsura. In celebrul mo- 
nolog din „Wallensteins Tod“ (actul ]), 
el acuză tocmai împrejurările coapte care 
îl împing la act şi îl silesc să coboare 
-din starea de libertate a faptului gândit, 
a aventurii urzite mai mult pe planul 
-misterios al astrelor decât în mijlocul 
realităţii crude. Mereu atras în orbita 
realităţii, de împrejurări ca şi de ambiția 
precisă, nesătulă, a contesei Terzky, a 
lui Terzky sau a lui Illo, el se deter- 
-mină greu fiindcă orice hotărire înseamnă 
“sfârşitul jocului cu stelele și cu tragica 
lui demonie lăuntrică. 

Din acel joc nespus al visurilor sale 
sustate atât de pur şi atât de liber, se 
„deslănţuie, ca un torent implacabil, drama 
care duce la rușine și moarte. Cele zece 
acte ne ţin în chiar miezul desnodă- 
mântului, căruia îi dau aura necesară. 


Cea căreia ambiția îi toarnă în sânge 
toată furia şi pofta luptei cu realitățile 
vii, e contesa Terzky, sora eroului şi 
— dacă se poate spune — vina lui. 
Printr'o cutezanţă virilă şi o inteligenţă 
roasă de dorinţa de a înfăptui ceea ce 
“Wallenstein ar vrea să ţină numai în 
“eterul problematic al astrologiei, ea poartă 
parcă făclia desnodământului de-a-lungul 
întregei acţiuni. Când totul se sfârşeşte, 
când rodul trădării nu mai e decât 
moartea, ea îmbracă în schimb haina 
curată a demnităţii tragice, prin care işi 
răscumpără marea şi dureroasa vină. 

Max Piccolomini şi Thekla sunt poate 
cea mai realizată din acele perechi tine- 
teşti, care îi erau atât de scumpe lui 
Schiller. Iubirea, aici, nu mai păstrează 
nimic din carnalitatea bolnavă a instinc- 
telor ce se deschid primăvăratic, ci se 
“înalţă la seninul aceleiaşi purităţi mo- 
rale, de sigur neviabile, însă de un farmec 
„al său ce nu se desminte niciodată. Mai 


ales Max, prietenul cel mai drag al ero- 
ului, e una din apariţiile rare ale tea- 
trului schillerian. Vigoarea castă ce îl 
umple în toate actele lui, inima aceea - 
generoasă, candidă, eroică, bate în sală 
și sunetul ei se aude necontenit, venind 
de sigur nu dintr'un piept omenesc ci 
din vibrația acelei lumi înalte, căreia 
Wallenstein nu-i ascultase tocmai acest 
indemn, acest glas providenţial şi care 
era de fapt steaua lui cea bună. 

„ Trilogia „ Wallenstein” e una din ope- 
rele mari ale lui Schiller prin acest contur 
de personagii, tras de un condei lucid 
şi artist, într'o arhitectură dramatică 
sobră şi strălucitoare. În istoria litera- 
turii germane ea ocupă unul din locu- 
rile cele mai de seamă. 


Foarte lăudabilă e, aşa dar, întreprin- 
derea teatrului german din Sibiu, de a 
înscena cele două din urmă părţi ale 
trilogiei schilleriene: „Die Piccolomini“ 
și „Wallensteins Tod", părţi indestruc- 
tibil legate între ele şi formând o tra- 
gedie de imense proporţii a zece acte 
(„Wallensteins Lager" e o comedie care 
preludiază opera şi poartă asupra atmo- 
sferei generale a războiului de treizeci 
de anij. Acest efort extraordinar își are 
fără îndoială riscurile lui și vina defi- 
cienţelor e mai ales de căutăt în lipsa 
de mijloace a unei scene provinciale, 
însă răsplata încercării stă tocmai în 
frumuseţea efortului, iar biruinţa în ac- 
ceptarea lui. D. G. Ongyerth, directorul 
teatrului, care şi-a luat răspunderea re- 
giei lui „Wallenstein“, a avut de luptat 
cu atâtea piedici, pe care nu le putem 
ignora, şi care s'au împotrivit unei rea- 
lizări măreţe, pe măsura operei literare 
ce trebuia dată scenei. Astfel, dacă suatem 
nevoiţi să recunoaştem că spectacolul 
„Faust“, de anul trecut, era mai armo- 
nios închegat şi ţinut de mâini mai si- 
sure, acel de acum a rezistat în. primul 
rând datorită celor doi actori care au 
avut rolurile lui Octavio şi Max Picco- 
lomini. Pe d. Wolfgand Arndt l-am văzut 
plin de posibilităţi, talentat şi inteligent 


ÎNSEMNĂRI | 315 


interpret al rolurilor, care. se cer discret 
nuanfate, după un profil strict interior, 
psihologic, al personaţiilor. Domnia sa 
a trecut dela Oreste din „iphigenia” lui 
Goethe la Wurm din „Kabale und Liebe”, 
menţinând fiecăruia din aceste roluri 
personalitatea şi masca atât de diferen- 
țiată, în tragicul antic sau dramaticul 


burghez. Disciplina artistică, studiul pe ` 


care d. Arndt il face în țesutul dramatic 
al rolurilor, îi asigură totdeauna succesul. 
De sigur insă că rolul cel mai deplin 
conturat al carierei sale sibiene a fost 
acest Octavio de scenă mare, care a trăit 
dintr'o stăpânire, o tehnică şi o intuire 
dramatică admirabile. Fin şi bogat în 
expresie, gradat după o scară infinite- 
zimală, încarnând un personagiu ale cărui 
virtualităţi vin toate dinăuntru. 


Surpriza cea mai frumoasă a specta- 
colului a fost însă tânărul interpret al 
lui Max Piccolomini, d. Ernst Kraus, re- 
cent descoperit al teatrului german din 


Sibiu. D. Ernst Kraus are nu numai ta- 


lentul, care îl poate duce spre cea mai 
durabilă carieră dramatică, dar și inte- 
ligenţa scenei, acea forță clară prin care 


actorul stăpânește nu numai rolul său: 


propriu ci şi toate punţile invizibile care 
leagă personagiul său de celelalte. Fizic 
plăcut, exuberanţă tinerească purtată în 
limitele pure ale artei, tăind liniile ro- 
lului lui Max Piecolomini din acel avânt 
de candoare şi juvenţă schilleriană, pă- 
truns de savoarea jocului și voluptatea 
rampei, nu-i mai lipseşte d-lui Ernst 
Kraus decât, imediat ce va fi posibil, o 
şcoală serioasă în marile teatre din Ger- 
mania. Domnia sa a dat interpretării lui 
Max acel fierbinte lirism etic, acel patos 
transparent, care fac frumuseţea rolului, 
umplând spectacolul de o prezenţă vie, 
luminoasă şi fermecătoare. 


Neadaptat unui rol complex şi masiv 
ca acela al lui „Wallenstein“, d. Hermann 
Glaser a contribuit astfel în bună parte 
ca spectacolul să nu fie intreg şi să nu 
se reazeme tocmai pe stâlpul cel mai 


puternic. Foarte bun comedian, inter- 


„pret amabil al rolurilor de satiră, domnia 


sa nu a rezistat focului lăuntric ce arde 
un personagiu de 'talia lui Wallenstein, 


“încât nehoțăririle eroului au părut tot 


timpul datorite unui caracter şovăelnic 
in armura sa internă sau exterioară. 
Wallenstein, așa cum a fost interpretat 
acum, a căzut nu din înălțimile acelei 
demonii care sublimează, ci de pe tram- 
bulinele nesigure ale unor împrejurări 
pierdute. lar visul stelar al lui Wallen- 
stein era continuu înafara eroului, care 
încerca zadarnic să-l prindă din versu- 
rile rostite cu egală lipsă de coloare, 


Acelaşi lucru se poate spune despre 
jocul stilat dar neconvingător al doamnei 
Margot Gâttlinger, în contesa Terzky. 

Ingrijit a jucat domnişoara Monika 
Darlies, în Theckla, deși cam rece, acolo 
unde vocea trebuia vibrată de senti- | 
mente caste şi aprinse. Bine, doamna 
Ursula Boja, ca soţie a lui Wallenstein, 
cu acel aer domestic şi blând care con- 
vine rolului. 


I. Negoițescu 


+ VICARUL ŞTEFAN BUZILA 


În ziua de 6 Mai s'a stins din vieață 
preotul octogenar Ştefan Buzila, vicarul 
Năsăudului, în comuna Poiana-llvei, unde 
a celebrat cea dintâi şi cea din urmă 
si. liturghie. Rămășițele sale pământeşti 
au fost înhumate în cimitirul bisericii 
din Poiana-llvei, in ziua de 10 Mai, în 
prezenţa unui mare număr de credin- 
cioși, serviciul funebru fiind oficiat de 
un sobor de preoţi prezidat de către 
delegatul Preasfinţitului Episcop Dr. Iuliu . 
Hossu din Cluj. Venerabilul decedat a 
fost o distinsă figură de cărturar şi de 
îndrumător spiritual şi economic în Gra- 


` mita 'Năsăudului, unde a trasat brazde 


adânci, care se vor impune tot mai mult 


” atenţiei generaţiilor viitoare. 


3 7 


316 ÎNSEMNĂRI 


Vicarul Buzila s'a născut la : 1865, în 
comuna Rebrișoara, într'o veche tamilie 
românească de ţărani grănițeri. După 
mamă descinde din familia nobilă Rus, 
originară din Săliştea Maramureşului, care 
la inceputul sec. XVIII emigrase din Ma- 
ramureş şi se stabilise în comuna Rebra 
din ținutul Năsăudului. Un unchiu al său, 
maiorul de jandarmi Dumitru Rus, care 
în revoluţia din 1848 a salvat steagul 
batalionului de grăniţeri, înfăşurându-l 
în jurul trupului său, — îl destinase ca- 
rierii militare, fiind încântat de progresul 
strălucit realizat de nepotul său în școala 
primară. Moartea neaşteptată'a unchiului 
a schimbat brusc destinul nepotului, care 
era orfan și de tată, iar mamă-sa mai 
avea de crescut încă alți patru copii. 


In faţa greutăților provocate de lipsa 
de mijloace materiale, copilul dornic de 
învăţătură se hotări să urmeze din pu- 
teri proprii Liceul Grăniţeresc din Nă- 
săud, pe care-l urmă până la sfârșit, 
parcurgând zilnic distanța de 3 km. dintre 
Rebrişoara şi Năsăud, purtând costumul 
țărănesc și ducând pe umeri traista cu 
cărţile și rechizitele școlare, cumpărate 
cu banii primiţi dela părinţii elevilor 
mai slabi, meditaţi de el. Totuşi elevul 
Ştefan Buzila a fost în permanenţă cel 
dintâiu la carte între conşcolari, iar în 
cadrele societăţii de lectură emula cu 
elevii cei mai distinși între care găsim 
pe poetul Gheorghe Coşbuc şi pe ilie 
„Cristea, colegul său de bancă, viitorul 
Patriarh al României. 


După trecerea cu „eminenţă“ a exa- 
menului de maturitate (bacalaureat), a 
urmat Academia Teologică din Gherla, 
unde limba de propunere era cea latină, 
Prin purtarea exemplară şi pregătirea 
temeinică a colocviilor şi a examenelor, 
tânărul teolog a atras atenţia episcopului 
loan Sabo, care-l numi cancelist la Epis- 
copie, fiind incă numai în anul al treilea 
de teologie. Funcțiunea aceasta a inde- 
plinit-o timp de trei ani, doi ani ca stu- 
dent în teologie, iar un an ca teolog 


absolvent. In 1890 s'a căsătorit cu Regina 
Bal, fiica protopopului Iosif Bal din Hva- 
Mare, Tot în acest an, refuzând ofer- 
tele ispititoare ale episcopului de a :ă- 
mânea la cancelaria episcopală, se sta- 
bili ca administrator parohial în comuna 
Poiana-llvei, căreia şi-a închinat toate 
eforturile muncii sale de peste cinci 
decenii. 


Preoţia din acele vremuri era o mi- 
siune grea şi plină de răspunderi, preotul 
fiind în aceeaşi persoană duhovnicul, . 
medicul, advocatul și îndrumătorul eco- 
nomic și politic al poporului. Preoţia era 
o apostolie de continuă jertfire de sine, 
lipsită de orice ajutor material din partea 
stăpânirii străine, care vedea în preotul 
valah pe instigatorul de totdeauna. Preotul 
avea de luptat astfel şi cu greutăţi ma- 
teriale, care erau cu atât mai pronunţate 
în parohia Poiana-llvei, parohie săracă 
şi compusă numai din 800 suflete, cu 
biserică, şcoală şi casă parohială con- 
struite din lemn, vechi și dărăpănate. 
Tânărul preot Şt. Buzila nu era omul 
care să se teamă de greutăţi. El era re- 
prezeatantul tipic al Românului ardelean, 
luptător de o mie de ani pentru exi- 
stenţă şi dreptate. De aceea el reuși cu 
prisosinţă atât ca preot, cât şi ca tată 
la 11 copii, cărora le-a dat o educaţie 
aleasă. Š 


Odată cu instalarea lui în Poiana-llvei, 
el hotări să-şi lege soarta de aceea a 
credincioşilor săi. Din zestrea primită cu 
soţia sa, și din economiile făcute în ca- 
litate de cancelist la episcopie, şi-a cum- 
părat un intravilan frumos în mijlocul 
comunei şi câteva locuri în hotarul sa- 
tului. Paralel cu activitatea preoțească 
s'a ocupat intens cu toate iadeletoicirile 
gospodăreşti, dar mai ales cu pomicultura 
şi cu stupăritul, pentru care a obţinut 
numeroase premii la diferitele expoziţii 
agricole. Cu timpul și-a zidit o casă spa- 
țioasă din cărămidă şi piatră, înighe- 
bându-și o gospodărie proprie, | care 
servea de model credincioşilor săi. Este 


INSEMNĂRI l | 317 


de menţionat, că întregul material io- 
-trebuințat la casă și la edificiile gospo- 
dăreşti, au trecut mai intâi prin mâinile 
sale. Vestea hărniciei lui a străbătut in 
toate satele grăniţereşti, incât gospodarii 
îşi trezeau copiii dimineața prin cuvin- 
tele : Sculaţi leneșilor că Popa din Po- 
iana lucrează de un ceas cu coplii lui 
pe grădină!” 


Tactul pastoral, talentul oratoric, is- 
tegritatea caracterului, bunătatea sufle- 
tească şi hărnicia fără pereche a preo- 
tului Buzila au avut o înrâurire din cele 
nai binefăcătoare asupra locuitorilor, 
In scurtă vreme ei au devenit evlavioşi 
„şi iubitori de biserică; neînțelegerile, 
viţiile, concubinajul şi procesele au dis- 
părut aproape cu desăvârșire, iar vieaţa 
economică a satului a înregistrat un 
avânt necunoscut până atunci. Vechea 
«clădire a şcoalei a dispărut, dând loc 
unui. edificiu spaţios şi igienic, iar. în 
„locul bisericuței de lemn s'a clădit o 
biserică frumoasă de piatră, înzestrată 
cu clopote şi aparaminte, iar altarul şi 
picturile murale au fost executate de 
cătră renumitul pictor bisericesc Xi 
Şmighelschi. SEE 


Stăpânirea românească, apreciind me- 
ritele naţionale ale preotului Buzila, l-a 
distins cu mai multe decoraţii şi a apelat 
de repeţite ori la bogata lui experienţă, 
Chemându-l la conducerea diferitelor 
instituţii publice. A fost permanent 
membru în comisia de conducere a fon- 

_ durilor grănițereşti, iar câţiva ani pre- 
gedintele acesteia. In acest timp a pus 
bazele. edificiului monumental al inter- 
natului şi al edificiului destinat şcoalei 
normale de învăţători. A fost unul dia 
luptătorii pentru intemeiărea societăţii 
de exploatare forestieră „Regna” şi unul 
din membri comisiei de conducere a 
acestdia ; timp indelungat a fost prege- 

„dintele Camerei Agricole a județului 
Năsăud, pe. care a condus-o cu multă 
pricepere şi spre multumirea tuturor; 
iar în 1931 alegătorii județului său l-au 


trimis să le reprezinte interesele în Se- 
natul României. Pentru meritele preo- 
teşti superiorii bisericeşti l-au onorat 
cu titlul de protopop onorar și de asesor 
consistorial, i-au încredinţat sarcina de 
censor al veniturilor bisericești din Vica- 
riat, iar în 1934 l-au numit vicar al 
Năsăudului, ca pe cel mai vrednic din. 
ținut pentru a ocupa scaunul onorat de 
atâţia vicari iluștri. In calitatea aceasta 
a reorganizat Vicariatul, a pus la punct 
arhiva vicarială şi a dat dispoziţii tu- 
turor preoţilor pentru întocmirea de 
monografii a satelor grăniţereşti, care 
să servească de izvoare la editarea unei 
monografii mai mari, privitoare la în- 
tregul ţinut al Năsăudului. 


Cu toată uriașa activitate pastorală și 
economică desfăşurată de Păr. Buzila, 
el a rămas în contact permanent cu 
evoluţia culturală a timpului său. Vasta 
lui bibliotecă cuprinde toate produsele 
culturale româneşti ale Transilvaniei, 
împreună cu colecţiile de ziare şi de 
reviste româneşti apărute în timpul vieţii 
sale. Tot aici găsim o mulţime de cărți 
teologice, pastorale, istorice, sociale şi 
economice româneşti, precum şi lati- 
neşti, germane și maghiare, limbi pe 
care le vorbea la perfecţie. In 1910 a 
publicat o frumoasă monografie a sa- 
tului Poiana-llvei, apreciată chiar şi de 
specialiștii din Vechiul Regat. In timpul 
stăpânirii românești a luptat alături de 
profesorii l. Moisil și V. Şotropa pentru 
înfiinţarea revistei istorice „Arhiva So- 
meşană”, în coloanele căreia a publicat 
mai multe studii şi articole despre tre- 
cutul Grăniţerilor şi despre. activitatea 
vicarilor din Năsăud. El a fost şi unul 
din stâlpii necliatiţi ai Astrei, tn cadrele 
căreia a activat neîntrerupt. 


In 1940, în urma reinstalării vremel- 
nice a stăpânirii străine, s'a retras la 
Poiana-llvei, lăsând aşezarea grelei sar- 


cini a vicariatului pe umeri mai voinici 


şi mai tineri. Ultimile zile ale vieţii i-au 
fost întunecate de soarta tragică a nea- 
7% 


. 378 ÎNSEMNĂRI i 


mului său sfâşiat și invadat de dușmani, 
precum şi de despărțirea prin graniță 
artificială de cinci din copiii săi, pe 
care n'a mai avut bucuria de a-i vedea 
adunaţi în jurul său. 


Vieaţa plină de conţinut a Vicarului: 
Ştefan Buzila, se impune ca pildă vie 
şi vrednică de urmat pentru toate gene- 
rațiile de preoți români í F 

LĂ 


ar 


TRANSILVANIA.: 


ORGAN AL ASTREI 


.CUPRINSUL: 


Dr. Rubin Patiția Amintiri din timpul Memorandului 7: m A 

I. Lapaş . Asociaţiunea Transilvană și Matica Slovenska => 
Ax. Banciu Roiri săliștene ' 
Lucia Cosma Carmen Sylva și Ardealul 


Vasile Vartolomei Legăturile poetului Eminescu cu Bihorenii l 


Pa 


| CRONICI: 
| Radu Stanca - Mihai Beniuc : Poezii 
I. Tarnavschi „AL Procopovici: Die Rumănenirage 


` Dr, Mihail D. Pan Matica Slovenska - - Octogenară 


INSEMNARI: 


Tr., Hotărârea cea mare. — Două circulare ale Astrei, — B., Revue 

de Transylvanie. — Gh. Pavelescu, Grigore Antipa (1867-1944). — 

Nicolae Ursu, Moartea Sofiei Vlad. — Romulus Todoran, Emil 

Petroviciu: Texte dialectale. — Z Negoifescu, „Wallenstein“ la teatrul 
german din Sibiu. — F., Vicažul Ştefan Buzilă. 


"a a, Sibiu. — Inreg. C.Com. Nr, Fi, 275/1931. — 27 IV/1944— 610 
l Prejai Lei 180;— `