Transilvania_1941_072_005_006

ANUL 72 : IULIE-AUGUST Nr. 5-6-1941 
RE IE e SE PE E NE ARSA 
SIBIU 


IN BASARABIA DESROBITĂ 


Tos Y. Mra 


ăneşti 


ânăstirea Țigă 


Drum la M 


Anul 72. lulie—August 1941 Nr. 5—6 


TRANSILVANIA 


Organ al ASTREI 


SATE DE MAZILI ȘI RĂZEȘI 


În cartea voievodului Dimitrie Cantemir, care se chiamă. „De- 
scrierea Moldovei“ și în documentele rămase de demult, se vede ce-au 
fost satele răzeşilor și mazililor, Au fost așezări de oameni liberi și de 
oşteni în slujba Domniei, Pentru a răsplăti slujbele lor, voievozii cei 
vechi care au statornicit puterea Moldovei, i-au așezat în locurile li- 
bere, „în pustie“ cum se spunea atunci, și foarte des la margine, spre 
Nistru, ca să fie pază a drumurilor de negoţ şi priveghere impotriva 
hoardelor prădalnice, 

Alexandru Voievod Bătrânul, ori Ştefan cel Mare, dădea un uric, l 
împământenind pe un slujitor vrednic, cu tot neamul ce avea să vie, 
în veci de veci. Acel slujitor vrednic avea numele Bucium ori Dum- 
bravă şi așezările urmaşilor purtau numele întemeietorilor: Buciumeni 
ori Dumbrăveni. După datină, urmașii lui Bucium ori Dumbravă îm- 
părțeau ocina părintească în atâtea părți câţi feciori erau. Pentru ur- 
maşii de după aceea, fiii strămoșului erau „bătrânii”. Părţile de moşie 
se numeau şi ele „bătrâni“, Şi fiecare coboritor din acel neam își avea 
partea ideală din moşia strămoșească, socotită în stânjeni și palme în 
“unul din trupurile iniţiale de moşie, adică în unul din „bătrâni“, Deci 
într'o moşie răzășească, toţi erau neamuri; numai cât se deosebeau şi 
aveau nume după bătrânul din care descindeau, 

Aceste moșii vechi ale răzeşilor s'au strâmtat cu timpul, fie din 
pricina sporirii neamului, fie din pricina vânzărilor ori a încălcărilor, 
Din unele clanuri răzășeşti se ridica din când în când un om vrednic 
ori cu trecere la Domnie, care-și sporea averea, având putinţa să ră- 
scumpere răzeşii maj slabe şi mai sărace, In unele domnii, ' s'au găsit 
oameni lacomi care au încălcat şi cutropit drepturile răzeşilor. In alte 
părți răzeșii s'au dat de bunăvoie în stăpânirea unui boier puternic, 
pentru a se apăra de asupriri, dajdii și nedreptăţi. Cu dreptate ori 
silnic, astfel s'au creat moșiile cele mari pe care le-am mai apucat noi 


1 


334 MIHAIL SADOVEANU 


în veacul al nouăsprezecelea, fără ca răzeşimea să-şi piardă puterea ei 
sau conştiinţa ei de nobleţă rurală. 

Boierii ajunşi în cinste și putere își păstrau situaţia lor o vreme. 
Cei care se întorceau la ocina lor şi-şi reluau vieaţa de gospodari erau 
mazili — adică foşti dregători, Aceştia se socoteau pe sine mai sus 
decât simplii răzeși. 

Fie pe moşiile boierilor, fie pe moșiile răzeşilor și mazililor, erau 
chemaţi ori veneau de bunăvoie lucrători ţărani, pribegi din Podolia 
ori Ucraina, ori de aiurea. Braţele acestea de muncă alcătuiau adevă- 
rata valoare a acestor moșii întinse, Cu cât se așezau mai mulţi vecini 
în hotarele moșiilor, cu atât se întindeau câmpiile cultivate şi livezile 
şi cu atât sporul stăpânilor de pâmânt era mai mare. Pe lângă zeciu- 
ială şi zilele de clacă pe care vecinii se îndatorau să le dea stăpâ- 
nului, proprietatea mai folosea venitul morilor şi crâșmelor precum și 
al prisăcilor şi iazurilor, 

Incă dela Ştefan-Vodă, care a statornicit legea pământului Mol- 
dovei, s'a hotărit ca fiecare sat să aibă iaz, pentru folosul obștesc şi 
pentru hrană. Şi la fiecare iaz s'a clădit moară. De asemenea, în poie- 
nile şi marginile codrilor, era slobodă, cu anume îndatoriri ușoare, aşe- 
zarea prisăcilor, Țara făcea într'un timp export însemnat de ceară. Pe 
lângă cultura pământului, era foarte îmbielşugată creşterea vitelor în 
imaşuri întinse, Vitele albe se neguţau de cumpărători care veneau în 
Moldova tocmai dela cetatea Danzig, lazurile dădeau pește şi stuh. 
Câmpurile grâu şi meiu. Livezile fructe. Cantemir laudă merele din 
Țara de sus şi mălaiul din Țara de jos, Merele din ara de sus și 
mălaiul din Țara de jos n'au coajă, zice măria-sa. De asemenea 
măria-sa laudă caii moldovenești, citând şi un proverb turcesc 
care sar tălmăci astfel: „Nimic mai frumos decât fecior persian 
pe harmăsar moldovenesc“. Să nu uităm de asemeni economia oilor, 
care a fost îndeletnicire de căpetenie a pămâutenilor noştri. A doua 
categorie de oameni liberi ai acestui pământ românesc o alcătuiau cio- 
banii, care erau stăpâni şi peste hotarele așezate silnic de stăpânirile 
vremelnice, Oierii dela Câmpulungul Bucovinei ori Vrancea erau din- 
tr'aceiaşi mare familie autohtonă cu cei din Maramureș, ori Munţii 
Apuseni, ori din ţara Bârsei, ori din câmpia Dunării, ori din olatul 
Mării Negre, până la Crâm. Dealtminteri toate revărsările din munte 
la câmpie, întemeierile de ținuturi și ţări își au obârșia din aceiaşi 
vatră veche a neamului, care au fost munții şi plaiurile Carpaţilor, 


noire 


Bielşugul şi ușurința traiului au făcut din răzeşi şi mazili — cu E 
toată vitregia și nestatornicia timpurilor — o rasă de oameni aleși..: 


Datina şi legea sufletească pe care o aveau dintru începutul coloni- {f 


SATE DE MAZILI ŞI RĂZEȘI 335 


zării lor, dela părinţi din părinţi care cunoscuseră statornicia şi justiția 
Împărăției, împrimau anumit caracter vieţii lor. Intre ei şi străini ori 
hoarde, ridicau o despărţire totală, Opreliştea amestecului de sânge, a 
convieţuirii intime; opreliște de a împrumuta îmbrăcăminte și nărav, 
Pentru pământean, străinul e liftă necurată; legea lui nu e legea 
bună ; e oprit să porţi costum străin subt pedeapsă de moarte; subt 
aceiaşi pedeapsă e oprită muierea să se degradeze într'o conviețuire 
cu un venetic, Acest particularism, sporit de păstrarea aspră a dati- 
nilor strămoșești, a făcut din răzeși şi mazili nu numai slujitori cre- 
dincioşi ai voievozilor vechi, pentru care erau scutiţi de bir și podvezi, 
ci slujitori ai însăși fiinţii neamului nostru, în aşezările pe care le-au 
cinstit cu munca și vrednicia lor, 

Bielșugul şi ușurința vieţii au fost dăruite de Dumnezeu răzeșilor 
şi mazililor și pentru ca sufletele lor să se umple de lumina prietiniei, 
Căci s'a vestit și la alte neamuri încă din vechime, gustul de petrecere 
şi veselie a acestor oameni. Despre primirea de oaspeţi, spune Cantemir 
lucruri minunate, Ne place să citim în cartea măriei-sale vodă Cantemir 
asemenea pilde de dragostea de semen a răzeșilor și mazililor noştri; 
dar ne-am bucurat și mai mult cunoscându-le noi singuri, când am 
fost în petrecere la unii din acești fraţi ai noştri. 

N'am să uit ce zile luminate am avut acum douăzeci de ani, 
când am cercetat pe mazili şi răzeși în satele lor din ţinuturile Orhei 
şi Soroca, Deşi inima ușoară și nepăsătoare și dragostea de petreceri 
au dăunat agonisirii și economiei lor, niciodată nu m'aşi hotărî să 
cârtesc că Dumnezeu a pus în inima lor această spumă de bunătate 
şi prietinie, Așa-i doresc să rămâie până la sfârşitul vremurilor, Căci 
prea sunt tn deobște răi şi crânceni locuitorii acestui trist pământ, 
prea se sumeţesc ca să scurme, să descopere, să vândă, să adune 
comori pe care rugina le strică şi hoţii le fură; prea îşi urmăresc cu 
învierșunare numai foloasele ticălosului trup; prea trăiesc în dușmănie 
şi zavistie, — ca să nu mulțămesc cu umilință Atotputernicului, că a 
pus în cei mai buni fii ai acestui neam lumina care e 'n soare și 
'n flori. 

Acum un an, vorbeam în „Revista Fundațiilor Regale“,!) despre 
domnia-sa Grigore Fotescul, căpitan de mazili dela Vadu-Rașcului, pe 
care l-am cunoscut acum două decenii, când m'am dus în Moldova 
noastră întregită şi am ajuns la Nistru, Domnia-sa căpitanul Grigore a 
fost un moldovan guginit din aceea parte de ţară și se dovedea vrednic 
întru toate ale sale, având bună rânduială în gospodăria sa, pricepere 


t) Nrul din Iunie, 1940, 
1* 


336 MIHAIL SADOVEANU 


în afaceri, ascuţime de limbă și mai ales trufia — fără de care nu 
poate fi nimeni mazil cu adevărat, 

De-atuncea, de când am însemnat eu aceste vorbe și povești 
despre mazilii și răzeșii dela Nistru, a fost voința lui Dumnezeu ca să 
ne certe pentru greșalele noastre. S'au sculat iarăşi asupra moştenirii 
neamului nostru cei fără lege și dreptate care ne-au mai obijduit și 
altădată şi oşti străine au cuprins iarăși Moldova dintre Prut şi Nistru, 
După cum a rostit prorocul, acest popor al nostru „a fost lămurit în 
cuptorul urgiei“. „Domnul-Dumnezeu a îmbrăcat cerul nostru cu negură 
de jale“. Prăpăditu-ne-am și depărtatu-ne-am de mazilii și răzeşii cu 
care ne-am adunat întru bucuria sufletului nostru. Au asfinţit vederile 
noastre în lacrimi; însă dragostea noastră n'a asfințit. Nici credinţa 
noastră n'a căzut, Am zis cu același proroc: „Doamne, noi suntem 
lutut şi tu olarul; cu toții suntem lucrarea mânilor tale; în noi au fost 
jalea şi sabia; însă vom vedea iarăși rodul muncii sufletului nostru și 
iarăși ne vom înviora“, „Vechile suferinți vor fi uitate“, „Căci iată, tu 
faci ceruri nouă și pământ nou, până ce nimeni nu-şi va mai aduce 
aminte de răutăţile trecute”, Ajunge-vom la acel popas „când vom bea 
laptele mângăierii” ; pe când „viermele asupritorilor noştri nu va pieri 
şi focul mistuirii lui nu se va stânge”, 


Cinstite căpitane Grigore, domnilor și fraţilor, cu care m'am adunat 
ca să vorbim de măria-sa Ștefan-Vodă și de întâmplările de demult 
ale Moldovei, cinstiţilor gospodari dela Orhei şi dela Soroca, voi toţi 
care aţi ascultat poveştile și isprăvile lui Ion Creangă dela Humulești, 
toți care v'ați adus aminte că suntem de-un neam și de-o lege, cine 
ştie dacă mai sunteți din această lume, ca să vedeți răsărind iar soarele 
nostru, Aţi căzut poate subt sabie, ori aţi purces pe drumuri străine, 
ori ați pus fruntea la pământ. Datina voastră a fost ruptă; aţi văzut 
străini la locul de cinste, aţi cunoscut hulă și batjocură pentru ceea ce 
a fost credințe părinţilor noștri. Osemintele celor adormiţi s'au adaos 
morţilor din veac, sporind dreptul neamului nostru asupra acelui 
pământ; mângăiat și alinat să fie sufletul vostru, căci grâiele şi livezile 
vor creşte şi vor rodi tot pentru copiii voştri, lar acei care aţi supra- 
viețuit umilirii și strâmbătăţii, daţi laudă lui Dumnezeu, cel care a 
. ascultat plângerea prigoniţilor pe nedrept, 


Cât am fost despărţit de domniile-voastre, am suspinat și m'am 
rugat, Mi-am adus aminte de toate și m'am rugat cu înfrângere, Mi-am 
adus aminte de toţi ai noștri care au suferit în curgerea vremii și sau 
jertiit pentru legea noastră, ca să stea aici un neam cuvios și cu inimă 
dreaptă, Mi-am adus aminte de toate urgiile trecutului, de toată du- 


SATE DE MAZILI ŞI RĂZEȘI 337 


rerea și neliniștea veacurilor și am nădăjduit, M'am rugat alăturea cu 


psalmistul : 


„++ Glasul meu pe Domnul îl chiamă 

Şi el îmi răspunde din muntele-i sfânt. 

M'am culcat şi am adormit, 

Sculatu-m'am căci Domnul mă sprijină. 

Nu mă tem de miile de mii de noroade, 

Care se îmbulzesc de jur-imprejur împotrivă-mi, 


Scoală, Doamne, ajută-mă, Dumnezeul meu ! 
Căci tu peste fălci ai bătut pe toți vrăjmașii mei 
Dinţii nelegiuiţilor i-ai sfărâmat, ,, 


La Domnul e mântuirea, 
Şi peste poporul meu fie binecuvântarea ta. 


Dacă mai ești din această lume, căpitane Grigore, cunoaște că 


Dumnezeu 


îşi aduce aminte de ai săi, 
MIHAIL SADOVEANU 


CUM AU PĂTRUNS STREINII ÎN BASARABIA 
DUPA 1812 


— CU UN DOCUMENT DELA ȚARUL ALEXANDRU |. — 


Problema poporului românesc se pune astăzi tot mai limpede în 
ce priveşte următoarele idei: a) aceea a „masei compacte geografice“, 
acoperitoare a celei mai mari părţi din hotarele noastre etnice (istorice 
și politice); b) a densităţii acesteia în diferite zone; c/ a punctelor ata- 
cate de infiltrațiuni streine înăuntrul „masei“, sau mal ales la margini, 
pe unde trecerile streinilor au fost înlesnite de diferite împrejurări isto- 
rice mai vechi, sau ma! nouă, prin slaba supraveghere la granițe dela 
războiul mondial încoace și d) a puterii de rezistență străveche a nea- 
mului nostru și de asimilare a elementelor de altă limbă sau rasă, 

Împrejurările și cauzele din trecutul depărtat, interesante de cu- 
noscut, nu e de mare folos a le critica astăzi, dar cele mai apropiate 
de noi, cum a fost condamnabila lipsă de supraveghere a înfiltraţiunii 
streine de după războiu, frământă astăzi mintea tuturor, 

Deasupra acestor consideraţiuni a stărult totdeauna în conştiinţa 
noastră convingerea că Românul a avut o putere mare de absorbire a 
elementelor eterogene, găsite dela început ori pătrunse mai târziu în 
Dacia, Lucrul este adevărat, Forţa noastră de asimilare, moștenită dela 
Romani, s'a dovedit, ca în tot imperiul roman, arma cea mai bună de 
cucerire, l 

Semnul, proba de asimilare, a fost totdeauna limba, Unde s'a tn- 
tins limba română, acolo streinul a dispărut, Unde nu se mai vorbește 
azi românește, acolo a învins streinul numai prin o sdrobitoare covâr- 
şire a numărului, 

Așa am absorbit pe Slavi, în evul mediu, prin cunoscuta și neîn- 
trecuta însușire a limbii române de a cuceri sufletele altor neamuri, 


CUM AU PĂTRUNS STREINII ÎN BASARABIA DUPĂ 1812 339 


Poporul român, prin forța lui proprie etnică, fără sprijinul unei 
clase culturale, al vreunul aparat politic sau administrativ, care nu existau 
pe atunci, a trăit şi s'a înmulţit prin naştere naturală, sau prin continua 
asimilare a stcelinilor, 

De când sa întemeiat statul român modern, s'au ridicat şi factorii 
noi, culturali, politici, care pot ajuta și uneori înlocui factorul vechiu, 
care era „puterea de asimilare“, 

Acesta, ca orice lucru omenesc, poate scădea cu vremea, fle prin 
oboseala cauzată de luptele noastre de veacuri, fle prin o slăbire a for- 
telor etnice, pricinuită de multele racile fizice şi sociale ce se cunosc 
destul de bine astăzi, “ 

Când forța naturală a poporului este ameninţată, un stat modern, 
în lumina atâtor ştiinţe, sociale, politice, geografice, eugenetice etc, etc,, 
poate interveni şi ajuta, dacă nu înlocui vechea armă naturală (puterea 
de asimilare), moștenită din strămoși, 

În Basarabia, până la unirea el cu patria mumă (1918), situaţia 
etnică a fost aceeași ca pretutindeni la Români, Moldovenii s'au luptat, 
au rezistat şi au înghiţit pe streini, prin forţele tradiţionale proprii, Fac- 
torul cultural, bisericesc, a ajutat şi el în luptă, dar în măsură mai 
mică, deoarece pătura intelectuală a fost foarte supțire, lar mijloacele 
de care putea dispune, foarte mici, l 

Creşterea, mişcările şi peripeţiile populaţiunii în Basarabia, după 
răpirea ei în 1812 de către Rusia, se prezintă astfel: 

La anexarea Basarabiei de către Ruși se crede că ar fi fost acolo 
circa 300,000 locultori, un număr foarte mic în raport cu întinderea 
pământului bun de agricultură. In schimb, rărimea populaţiei înlesnea 
bunăstarea el, mai ales prin putinţa de a creşte vite multe pe câmpurile 
nearate, 

La 1817, cum reiese din catagrafia făcută atunci, populaţia Basa- 
rabiei a ajuns la 482,630 suflete,!) 

Nu avem specificat numărul locuitorilor pe naţionalităţi, Intre ne- 
Români sunt arătaţi Evrel, Greci, Armeni, Bulgari, Găgăuţi, Proporția 
dintre Români și streini se vede în statisticile de mai târziu. 

Dela 1812 până pe la 1833 există date privitoare la colonizări, 
pornite și incurajate de statul rusesc, Ele au fost un mijloc primejdios 
de pătrundere a strelallor, mal ales fiindcă erau favorizați de autorităţi, 
Astfel au fost colonizări de Bulgari (1817) între Jalpug şi Lunga; de 


1) A se vedea ate și cifre, privitoare la populaţia din Basarabia, în lucrările: 
L Nistor: Istoria Basarabiei (1923) cap. IH; Dr. P. Cazacu, Moldova dintre 
Prut şi Nistru, laşi 1924, pp. 7, 12 și u.; Basarabia, monografie, sub ingrijirea lui Șt. 
Ciobanu, Chişinău 1926, cu articolul lui L. T. Boga, Populația, pp. 48--75, 


340 G. GIUGLEA 


Germani! (in Bugeac) în anii 1814 şi 1833; de Francezi în 1816; de 
Elveţleni între 1824 —1828, Fireşte că au fost atrași și Ruși şi Ucral- 
neni în spațiul atât de întins al Bugeacului,!) Nu se vorbeşte de colo- 
nizări de Ruteni în Hotin, fiindcă aceștia au venit prin îndemn și nevoi 
proprii, în sensul celor ce se vor vedea din documentul analizat mat 
departe, 

Colonizările sunt încurajate și prin statutul din 1818, unde se prevăd 
foarte multe înlesniri pentru streinii atraşi să ocupe pământurile nelo- 
culte,2) unde altfel s'ar fi întins în chip natural Moldovenii, 

Intre intruși trebuesc socotiți foarte mulţii funcţionari de toate ca- 
tegoriile, aduși de Ruși, pentru a ocupa postarile ce se tot creau, 
după nevoile inerente organizării statului moscovit, Scopul, fireşte, era 
de a rusifica provincia cât mai intens, 

Evreii sporesc sub Nicolae I, (1825—1855), când s'a încurajat ve- 
nirea lor prin privilegii speciale, deși acest neam este prea înzestrat 
pentru a ști să pătrundă şi singur, în toate ţările, prin toate portițele şi 
prin nenumărate mijloace, . 

Urmează apoł statistica din 1856, cu 990,274 locuitori, Datele pri- 
vitoare la populaţia Basarabiei din acea vreme au fost culese de ofițerul 
Rus, de stat major, A, Zastchiuk și publicate în 1862,5) El spune precis 
“că Moldovenii formau 3/4 din populaţia întreagă; că ţinuturile Chi- 
şinău, Bălţi și Soroca sunt loculte numai de Moldoveni și că aceștia 
sunt amestecați cu Ruteni, în Hotin, In sud (Bugeac) sunt elemente pri- 
begite de pretutindeni (Bulgari, Ruși, etc,), zice informatorul acesta, 

Astfel se precizează realitatea care se vede şi azi, că spărturile 
cele mai mari făcute de streini în frontul etnic moldovenesc au fost la 
cele două aripi, în Hotin și mai mult în Cetatea-Albă, 

Dacă n'ar fi venit forța de sus a statului rusesc, Moldovenii, prin 
vechea însușire românească de expansiune și asimilare, ar ft reuşit să 
se aşeze trainic şi acolo și s'ar fi înlăturat dela sine problema grea 
etnografică, pusă de năpădirea dela 1812 încoace, a streinilor în Basa- 
rabia. Aceștia sunt veniți în chip artificial, sau ca „fugari“, care nu pot 
avea drepturi asapra teritoriului, unde s'au strecurat, 

Urmează după 41 de ani, în 1897, statistica populaţiei din tot 
imperiul rusesc, În aceasta se dau 1.935,412 suflete pentru Basarabia, 
cu 56°}, Români, 

Recensământul din 1912 arată 2.496.054 locuitori; dar numai cu 
48%/, Români, 


1) După atestările lui Zastchiuk (v. mai departe). 
3) Nistor, o. c., p. 292. 
3) P. Cazacu, o. c, p. 72. 


CUM AU PĂTRUNS STREINII ÎN BASARABIA DUPĂ 1812 341 


Fireşte că socoteala este făcută neserlos, Oricâţi streini (Ruși, Ucral- 
neni, Evrei, etc,) au putut pătrunde în Basarabla, procentul Românilor nu 
putea scădea atât de simţitor dela statistica din 1856 până la cea din 1912, 

Raportul guvernatorului Basarabiei din 1916 dă o populaţie de 
2,521,271, fără a arăta procentele pe naţionalităţi, 

Anuarul statistic al României din 1922, dă 2,956,934 locuitori,!) 
cu marea majoritate Români, 

Recensământul din 29 Decembre 1930, făcut de Statul Român, 
după criterii științifice, dă pentru Basarabia procentele de 56,2%, Ro- 
mâni, 12,3%, Ruşi, 11% Ruteni-Ucraineni, 7.2%/ Evrei, Restul suni alte 
naţionalităţi, 

Astfel reiese că Românii din Barasabia şi-au păstrat puterea et- 
nică și superioritatea numerică, cu toate apăsările și alte grele lovituri 
ce au suferit sub stăpânirea rusească, 

Vom vedea, după războiul de astăzi, de recucerire și liberare a 
Basarabiei de sub jugul bolşevic, câtă schimbare se va fl produs în si- 
tuația demografică a Basarabiei, Se vor trage atunci şi concluziile de 
ordin naţional românesc, 

Pentru a ilustra însă şi mal bine cum au venit streinii în Basa- 
rabla să analizăm documentul de mał jos, 

Este un decret (ucaz) al țarului Alexandru I, din 1820, El zice așa: 


„Dumisale împuternicilului namesinic a oblastiei Bessarabiei: 


După priimitele înştiințări pentru fugirea din megieșşitele şi cele 
de aproape gubernii, [a] crestiianilor [= ţăranilor] în Bessarabia, în 
mare număr, pentru [= despre] îngreuierea spre aflarea lor şi pentru 
[== despre] greutatea ce sufăr dintru această pricină lăcuitorii acelor 
gubernii, priimind în uvajenie [— luând în considerare], că, la darea 
aşăzământurilor pentru sălăşluirea oblastiei Bessarabiei, nu s'au putut 
niciodată socoti [presupune], ca ea!) să se întemeieze pre priimirea 
oamenilor fugiți din provinţiele rossieneşti, şi pre răsâpirea?) însăşi 
acestor provinții, în atingerea gospodăriei +), Eu am aflat de bine, ca 
spre depărtarea acestor vajnice neîndemânări 5), să se sloboadă spre 
neadormita privishere dumitale, mai gios însămnatele pravile : 

1, Fugarii ce au venit în Bessarabia până la iscălirea tractatului 
de Bucureşti [1812], urmând instrucției, date dumitale la 21 Mai şi 
11 Octombrie în anul 1817, să se lase, fără nici un cuvânt, în Bessarabia. 


1) V. Basarabia, o. c., p. 14. 

2) Adecă „Aşezământul obrazovaniei oblastiei Basarabiei”, statutul dat în 1818 
de Țarul Alexandru I, pentru administrarea acestei provincii. 

3) Desorganizarea; 4) În ce priveşte vieaţa economică; 5) neajunsuri. 


342 G. GIUGLEA 


2. Din fugarii veniţi în Bessarabia, în urma iscălirii tractatului 
de Bucureşti, să nu să întoarcă înapoi numai acei carii până acum : 
a) insurându-să cu lăcuitoare de acolo, s'au statornicit cu lăcuinţă ; 
b) după cununie cu lăcuitoare de acolo au născut copii şi c) însu- 
rându-să cu lăcuitoare de acolo să îndeletnicesc cu meştesuguri. 

3. Iară după aceea, fugarii veniți în urma iscălirii tractatului de 
Bucureşti să se întoarcă, fără alegire !), vechililor, dupăce vor arăta, 
pre temeiul aşăzării cei dintâi, adeverinţă pentru vremea fugirei şi de 
să cuvin lor acești oameni, ?) 

4. De acum înainte, fugarii, nici supt un cuvânt să nu să prii- 
mească, şi să nu să fie, ci să se întoarcă în ceasul acela, când să vor 
arăta la hotarul oblastii Bessarabiei, sau după aflarea lor, supt pază, 
la locul cel mai de aproape megieşitei gubernii, ”) spre a să trimite unde 
să cuvine, 

5, Trimişilor spre căutarea fugarilor să se dea dela stăpânirea lo- 
cului tot trebuinciosul ajutoriu spre aflarea şi întoarcerea lor. 

6. Vinovaţii pentru priimirea şi mistuirea*) fugarilor, în urma 
dării acestui așăzământ, să se deie supt judecată. 

7. Asemenea şi cinovnicii orășineştii şi pământeştii poliții,*) deacă 
undeva în ocolurile lor să vor afla primiți fugari, în urma dării ace- 
stui aşăzământ, să se deie judecății pentru slăbire ;€) şi 

8. Aşăzările acestea să se publicarisască pretutindinea în obla- 
stia Bessarabiei, prin mijlocirea pământeştilor și orăşineştilor poliţii, 
pentru ca nimene în vremea viitoare, la călcarea lor să nu să poată 
dezvinovăți cu neştiința. Acest feliu de publicarisire, după porunca 
Mea, să va face şi în toate guberniile megieşite cu oblastia Bessarabiei. 

Dumneata să nu continești, spre intocmai implinire tuturor pra- 
vililor mai sus însemnate, a avea deosebită privighiere, sârguindu-te 
cu toate măsurile, să se dezrădăcineze atâta, stricătoare pentru Împă- 
răție, brodejnicie. 7) 
In oreghinal s'au scris cu însaşi mâna 
Impărăteştii Sale Măriri, aşa: 

ALECSANDRU 
Țarskoe selo. 
Iunie 7, anul 1820. 


1) Fără excepţie; 2) Adecă vechilii (mandatarii proprietarilor) să facă dovada că 
fugarii de peste Nistru fuseseră în adevăr „oamenii“ (= robi) de pe moșiile admini- 
strate de ei. 

3) Adecă, la punctul cel mai apropiat din gubernia (de peste Nistru) înveci- 
mată cu localitatea din Basarabia, unde au fost găsiţi sau prinşi fugarii, 

4) Ascunderea. 

5) Funcţionarii poliţiei urbane şi rurale. 

6) Neglijenţă în serviciu, 

1) Vagabondaj. 


CUM AU PĂTRUNS STREINII ÎN BASARABIA DUPĂ 1812 343 


Acest decret (ucaz) al țarului Alexandru I, de numele cărula se 
leagă răplrea Basarabiei, este tipărit în rusește și româneşte, în două 
coloane, pe o foale volantă, în două pagini, Atât textul rusesc cât şi 
cel românesc este redat cu litere cirilice, pentru a putea fi cetit de 
Români, care atunci în Basarabia întrebuinţau încă alfabetul cirilic al 
cărților bisertcești, nu pe cel rusesc, 

N'am văzut să fi fost pomenit acest document în vreo lucrare 
românească, privitoare la Basarabia, 

Il păstrez între hârtiile şi notele mele culese în Basarabia, în anii 
1918—1919, când şi profesori ardeleni au fost trimiși acolo pentru 
propagandă de înfrățire românească, Eu, ca şi alţi! care au volt și au 
putut, am cercetat multe sate și biserici, mat ales de pe malul Nistrului, 
urmărind să văd cărți şi condici bisericeşti, însemnări şi alte acte pri- 
vitoare la vieața moldovenească, 

Intruna din aceste călătorii am dat de acest document, care are 
importanță deosebită astăzi când se pune din nou problema populaţiunii 
din Basarabia, sub toate aspectele de care am vorbit la începutul acestul 
articol, De aceea îl şi public astăzi alci în intregime, 

Din el răsar constatări, ce se pot vedea și în unele studii privi- 
toare la stăpânirea rusească în Basarabia, bazată fireşte pe alte măr- 
turli asemănătoare, Nici una însă, din câte am putut urmări, nu vorbește 
aşa de concret, ca aceasta, despre năpădirea streinilor dincoace de 
Nistru, Cu atât mal mult, că atestarea fenomenului este semnată de 
însuşi țarul Alecsandru |. 

Fugarii de peste Nistru trebue să fi fost foarte numeroși și plân- 
gerile trimese la Petersburg foarte dese, ca să se fi simţit nevola unul 
ordin imperial atât de straşnic, Din Basarabia, dat fiind sufletul ospi- 
taller al Moldovenilor, nu pare să fi pornit multe jalbe la Petersburg 
impotriva veneticilor, Din punctul 3 al documentului, se vede că cel 
alarmaţi erau proprietarii din Rusia propriu zisă, fiindcă rămâneau fără 
robi, căci robia mai dăinula atunci în imperiul moscovit, Aceasta era 
de altfel cauza principală care împingea pe acel „vagabonzi“ în Basarabia, 

Câţi din aceştia vor fi fost trimiși la urma lor, nu putem ști, dar 
e firesc că mulți au căutat să scape de urmărire, ceea ce nu era lucru 
greu sub administraţia proastă a lui Bahmetiev,!) guvernatorul Basarabiei, 
către care se îndrepta porunca ţarulai, Apoi venalitatea agenţilor poli- 
țleneşti?) era prea mare, încât măsurile prevăzute în ordonanţă nu 
puteau avea rezultatul dorit, 
~ D v, Basarabia ct, articolul lui P. Gore, Anexarea, p. 174, cu informații 


din autori Ruși. 


2) Ibid. 


344 G. GIUGLEA 


Astfel, nu mai încape indolală că o mare parte din fugarii vizaţi 
de document au rămas in Basarabia, mărind numărul streinilor veniţi 
acolo dela 1812 încoace. Atâta numai că aceștia, șilindu-se urmăriți, nu 
s'au putut aşeza in mase compacte, ci s'au împrăștiat pe unde au nimerit, 

De asemenea, exceptările dela punctul 2, care îngădulau celor 
căsătoriţi să rămâle pe loc, au ajutat şi ele la creșterea elementului 
venetic în Basarabia, 


Curentul acesta de pătrundere a Ucrainenilor și Rușilor de peste . 
- Nistru a continuat cu furie și după moartea lui Alecsandru I. Nu mal . 


așa se explică faptul că guvernatorul Feodorov (1834—1853) a trimes | 


peste Nistru vreo 48,000 de fugari!), 


Măsura luată nu se datorește dragostei guvernatorului pentru . 


Moldoveni, ci numai intervenţiei proprietarilor din Rusia care erau 
ameninţaţi să rămâie fără mâna de lucru ieftină a robilor fugiţi, 


Ort câte fapte am mai putea aduce în legătură cu pătrunderea |! 


streinilor în Basarabia,2) un singur adevăr rămâne în picioare: el n'au 
nici un drept asupra pământului pe care s'au aşezat, goniți de situația 
grea socială de peste Nistru, sau aduşi în chip artificial de politica 
ţaristă, care urmărea rusificarea Basarablei, 

Pentru lămurirea problemei demografice din Basarabia, n'avem 


decât o singură soluţie, cea pe care ne-o dă însuși răplitorul, țarul 


Alecsandru |. Să aplicăm decretul dat de el in 1820, fiindcă este şi 
moral și cu putere de lege şi, mai presus de toate, are desăvârşită 
valoare istorică, fiindcă emană dela cel ce ne-a smuls Basarabia pe 
nedrept (ca şi ţarul „roșu“ în 1940), 

Să aplicăm punctele 3 și 4 din decretul lui Alecsandru I; ...cei 
veniți în urma tractatului de Bucureşti să se întoarcă fără alegere 
(excepţie)... spre a se trimite unde se cuvine şi... să nu să întoarcă 
numai cei (veniţi) şi căsătoriți — până la 1820! 

Astiel se va împlini dreptatea după „gura păcătosului, care 
adevăr a grălt”, 

Dumnezeu însuși a volt, ca astăzi, după 121 de ant dela decretul 
țarului Alecsandru I și după un an dela repetarea „răpirii“ de către 
Rușii bolșevici, să se facă dreptate întreagă și trainică pentru Românii 
dela Prut şi dela Nistru, 

Fapta aceasta istorică şi de biruință o îndeplineşte, în întâlul an 
de domnie a regelui nostru Mihai I, armata română sub comanda ge- 
neralului Ion Antonescu, conducătorul Statului, 

G. GIUGLEA 


3 |. Nistor, o. c, p. 2%. 
2) Acestea se pot vedea în lucrările citate, în care se citează multe studii şi 
acte ruseşti, pe lângă bibliografia românească privitoare la Basarabia. 


BUCOVINA NOASTRĂ 


Țara Fagilor nu şi-a văzut niciodată inima brăzdată de vreun 
hotar politic. Când voievozii maramureșeni au descălecat în ţinuturile 
care au devenit astfel leagănul Moldovei, ei au găsit acolo o populațiune 
românească mai veche. Altfel ţara nu s'ar fi putut întemeia şi nu şi-ar 
fi putut întinde hotarele atât de repede până la Nistru, până la Marea 
Neagră şi până în țărmul Dunării de jos. Numai așa se poate explica, 
precum am arătat în altă parte, bilinguismul dialectal al Moldovei, de 
care vorbeşte Dimitrie Cantemir, descriind ţara al cărei stăpâ- 
nitor a fost și tatăl său Constantin, și fratele său Antioh şi el însuși, 
Numai în felul acesta înțelegem de ce graiul celor dintâi documente 
moldoveneşti scrise românește nu este chiar graiul de toate zilele al 
Moldovenilor, ci are cu labialele sale nepalatalizate (piept în loc de 
pképt, sau képt, etc.) şi cu urmele lui de rotacism (închinăciure, sărătate 
sau, dintr'un document al lui Ștefan cel Mare, Căpăţăroasi pentru 
închinăciune, sănătate, Căpăţănoasi, etc.) înfățișări care ne reamintesc 
cele mai vechi cărţi ale noastre, scrise prin părțile maramureșene. Așa 
s'au așezat aceleaşi temelii limbii noastre literare de mai apoi și la 
Suceava și în mănăstirile din preajma ei, ca şi în Maramureș, ca și la 
Braşov şi în Țara Românească. 

Ținutul Cernăuţilor, al Sucevei și al Câmpulungului au fost des 
râvnite de vecinii de dincolo de hotare. Pe acolo treceau drumuri de 
legătură cu Transilvania şi cu Polonia, se prelungeau în spre Hotin și 
dincolo de Nistru şi coborau spre Marea Neagră şi înlăuntrul Moldovei. 
Au foșt căi de comunicaţie şi căi de negoţ, pe care se scurgeau bogății 
considerabile, şi căi de pătrundere dinspre apus la răsărit şi din răsărit 
spre apus, ca „drumul Tătarilor”, ale cărui urme se mai văd și astăzi 
prin munţii Bucovinei. Stăpânirea lor era deci şi de o însemnătate 
mare strategică, Păduri mult mai întinse decât în zilele noastre aco- 
pereau acele meleaguri, iar la şes, în deosebi în părţile Siretului și între 


346 AL. PROCOPOVICI 


Prut şi Nistru, pământul este dintre cele mai roditoare ale continen 
tului,  Cernăuţii, pomeniţi mai întâi în 1408 întrun document al luf 
Alexandru cel Bun, Siretele și Suceava sunt așezări vechi, pe care se; 
răzima ocârmuirea țării. Cultura vremurilor a avut focare puternică 
în numeroasele mănăstiri bucovinene: Putna, Suceviţa, Dragomirna! 
Vatra Moldoviței, Mănăstirea Humorului, Voroneţ, Solca, Suceava! 
Multă vreme nicio altă parte a Moldovei n'a fost mai îmbelșugată în 
lăcașuri strălucite de închinăciune şi de cucernică vieaţă cărturărească; 
Nu este de mirare așa dar că asupra ținuturilor acelora s'au îndreptat 
adesea priviri lacome de dincolo de toate marginile Moldovei de Nord 
și că străini de toate neamurile s'au folosit de orice prilej favorabil lor, 
spre a se așeza acolo printre noi. Incă în 1775, într'o scrisoare din 
7 Februarie, adresată ambasadorului austriac din Constantinopole; 
Johann Amadeus Franz de Paula baron de Thugut, principele Wenzel 
Anton Kaunitz, cancelarul împărătesei Maria Teresia, numea ţinuturile; 
— cărora Austria le-a zis „Bucovina”, făcând un ducat al ei dintr'inseleji 
— „cheia Moldovei”, 

Cuprinsă între hotarele Moldovei, „Bucovina“ a rămas însă româ- 
nească în întregimea ei, oricât ar îi fost împestrițată apoi, subt stăpâ- 
nirea austriacă, de tot felul de limbi, între care Ucrainenii ne-au devenit 
rivali tot mai numeroşi, mai pretenţioşi și mai îndrăzneţi. O propa- 
gandă aprigă, încurajată de oficialitatea austriacă şi susținută de toți 
acaparatorii locurilor de comandă în vieața administrativă și economică 
a provinciei, între care mai insinuanți și mai sgomotoși au fost Evreii 
pe lângă Ucraineni, a putut să facă pe alocuri chiar impresia că Buco- ` 
vina n'a fost și nu este mai puţin ucraineană decât românească, La 
Cernăuţi a fost într'o vreme stegarul acestei campanii Moritz Steckel, 
redactorul dela Bukovinaer Post a faimosului renegat Nikolaj Wasilko 
şi al galiţianului Smal-Stocki, Anumite cercuri vieneze, influențate şi 
de Polonii galițieni, care aveau însă alte socoteli, dorind să nu aibă 
în coastele lor un ţinut nesupus autorităţii lor politice, credeau că dia 
Bucovina trebue smulsă orice amintire a trecutului ei moldovenesc și 
că trebue sprijinită orice mișcare şi orice încercare menită de a-i da 
o înfățișare nouă, subt care sufletul ei românesc să nu mai fie recu- 
noscut. De aceea Karl Lemayer, fost șef de secţiune în ministerul 
instrucţiunii publice din Viena în 1875, credea că politica Vienei trebue 
să se razime în Bucovina pe Ucraineni și pe Evrei (Die Verwaltung : 
der österreichischen Volksschulen von 1868—1877, Viena 1818) şi de 
aceea Universitatea cernăuţeană, întemeiată în 1875, nu avea să aibă 
după cel dintâiu proiect de organizare al ei, nici măcar o catedră de 
filologie romanică, pentru ca în acea universitate nimeni să nu aibă 


BUCOVINA NOASTRĂ 347 


prilejul să vorbească și de limba română. Deputaţii români din Buco- 

vina, și în deosebi Gheorghe Hurmuzache, au izbutit însă să obţie 

pentru Facultatea de Litere din Cernăuţi chiar o catedră de limba 

română. S'a creiat deci și catedra obişnuită, la toate facultăţile similare, 

de filologie romanică, dar nu se putea să nu se facă şi o catedră de: 
limba și literatura ucraineană, încredințată galiţianului ucrainean St. 

Smal-Stocki. - 

Bucovina se „ucrainiza” repede. Frontiera etnică dela răsăritul 
Galiției, care ne despărţea de Ucraineni, a fost împinsă peste ţinutul 
ei de miază-noapte dintre Prut şi Nistru, fără însă ca să-l poată copleși 
cu desăvârşire, iar infiltraţii ucrainene au pătruns şi în judeţele vecine, 

După „Recensământul general al populaţiei României” din 29 De- 
cembrie 1930 (publicat de Dr. Sabin Manuilă, București, 1938), vol. Il, 
Bucovina avea la acea dată 853.009 locuitori, și anume, după naţio- 
nalitate, Români: 379.691; Unguri: 11.881; Germani: 75.533; Ruși: 
7948 ; Ucraineni (Ruteni): 236.130; Sârbi, Croaţi şi Sloveni : 63; Bul- 
gari: 133; Cehi, Slovaci: 671; Poloni : 30.580; Huţani: 12,437; Evrei: 
92.492; Greci: 23; Albanezi: 1; Armeni: 260; Turci: 49; Găgăuzi: 
28; Țigani: 2164; alte neamuri: 2317; cu neamul nedeclarat: 608. 

Rar se găsește în altă parte, pe o suprafaţă atât de mică (10.442 
km?), un amestec atât de mare și aproape bizar de neamuri. Unii, ca 
de ex. Armenii sunt așezați mai demult printre noi şi au fost altă 
dată mai numeroși. Prezenţa altora, ca a Germanilor, apare firească, 
după ce provincia a fost stăpânită 143 de ani de monarhia austriacă, 
în care elementul dominant şi de elită era cel german. Pe alţii i-au 
adus alte raţiuni de înaltă politică de stat, iar pe Poloni și în deosebi 
pe Ucraineni şi Evrei vânturile care suflau din spre Galiţia, 

Între timp situaţia s'a schimbat mult. Războiul ne-a împins bolșevicii 
în ţară și a produs mari răsturnări în structura etnică şi a Bucovinei, 
Germanii au fost retrași de acolo și repatriați. Și Ungurii au fost ri- 
dicaţi din satele lor și duşi în Ungaria, iar pe Evreii prinși în vârtejul 
nebuniei comuniste evenimentele i-au spulberat şi îi spulberă de pe 
fața Bucovinei, Raporturile etnice din Bucovina eliberată sunt astăzi 
cu totul altele. Ele nu pot fi prinse însă în cifre, pentrucă deocamdată 
ne lipseşte orice material statistic nou și pentrucă toate sunt acolo încă 
în refacere și în prefacere, 

Caracterul etpic al unei ţări sau regiuni nu poate fi judecat numai 
è după indicațiile unor cifre seci, El se lămurește mai bine în lumina 
a faptelor istorice și a valorii şi ierarhiei sociale, politice şi culturale a 
locuitorilor săi de diferite neamuri. Pornim deci subt acest raport în 
căutarea unor criterii sigure, regretând că nu putem îngrămădi în acest 


348 AL. PROCOPOVICI 


articol de revistă tot materialul documentar, dar având în vedere mai ales 
regiunile bucovinene în care Ucrainenii se găsesc în număr mai mare, 


Generalul Splenyi, întâiul guvernator austriac al Bucovinei 
(1774—1778) nu-i aminteşte de loc pe Ucraineni în a sa Beschreibung 
der Bukowina (publicată de Dr. L Polek, Cernăuţi 1893), dar vor- 
beşte în lucrarea sa totuși de Poloni şi de Armeni. Ar greşi cine, 
pornind de aici, ar ajunge să afirme că pe atunci nu existau aşezări 
ucrainene prin Bucovina. Ţărani și lucrători ucraineni au mai fost 
aduşi în Moldova și prin alte părţi în cursul veacurilor, iar urmașii 
lor şi-au păstrat graiul câteodată până astăzi, Nimeni nu se poate îndoi 
însă că tăcerea lui Splânyi ar fi neexplicabilă, dacă numărul Ucrai- 
nenilor ar fi fost în vremea lui mai mărișor sau dacă ar îi avut vreun 
rol mai important în vieaţa provinciei. 

Urmașul lui Splânyi, generalul Enzenberg (1778—1786), a așezat 
numeroși Moldoveni la Coţmani, ca și aiurea prin Bucovina, Orăşelul 
Coţmani (Cosmeni), care na avut în 1930 decât 4918 locuitori, 
situat la Nordul Prutului, a ajuns mai târziu citadela ucrainismului 
bucovinean. Enzenberg nu și-ar fi putut duce ţăranii români încolo, 
dacă de pe atunci regiunea ar fi fost în puterea naţiei ucrainene, 
“„Regulierungsplan”-ul pentru biserica și şcoala din Bucovina, din 1786, 
dispune ca, pe lângă cele șase școli naționale districtuale pentru limba 
moldovenească să se mai înființeze trei: la Câmpulungul-moldovenesc, 
la Zastavna şi Vășcăuți. Prin urmare pe atunci se mai simțea nevoia 
şcolii româneşti, întocmai ca la Câmpulungul-mold. din sudul Bucovinei, 
şi la Zastavna din apropierea Nistrului și la Văscăuţii de lângă Ceremuș, 
la hotarele Bucovinei din spre Galiţia, cu desăvârșire ucrainizate mai 
apoi, În şcolile acestea se întrebuințau numai manuale în limba ger- 
mană și română. In 1785—1786 şcolile acestea au primit 4275 de cărţi 
didactice germano-române sau române și numai 25 (douăzeci şi cinci) 
catehisme germano-ucrainene, Prin urmare s'a ţinut seama și de ne- 
voile Ucrainenilor, dar. acestea erau încă extrem de reduse. Funcţio- 
narilor trimiși în orice parte a Bucovinei li se cerea să-și însuşească 
cunoștinți de limba română. Limba ucrainiană nu avea incă nicio im- 
portanță în administraţiunea provinciei, 

Înţelegem așa dar că duhul de vrăjmășie impotriva Românilor și 
a Românismului din Bucovina nu-și are originea chiar la Viena. Lu- 
crurile s'au schimbat cu desăvârșire din clipa în care Bucovina şi-a 
pierdut autonomia și a fost împreunată cu Galiţia (1786 —1849), 

Galiţia ne-a furnizat până la 1786, îndată ce Bucovina a devenit 
austriacă, mai ales Evrei, Istoria se repetă, Și în zilele noastre, au în- 


BUCOVINA NOASTRĂ 349 


cercat să dea năvală din spre Galiţia, în Bucovina eliberată de Români. 
Epocile de transiţie, când stăpânirile se schimbă, când ceilalți sunt 
prinși în luptă, li s'au părut totdeauna foarte priincioase expansiunii 
lor, Şi au pornit şi atunci într'o nemiloasă exploatare a oamenilor şi 
a bogățiilor ţării, Generalul Enzenberg, cutremurându-se de primejdia 
aceasta, a luat aspre măsuri împotriva lor, Pe Evreii „vagabonzi“, al 
căror număr, spune, că a fost de necrezut de mare, i-a expulsat și-i 
supunea la pedepse foarte grele, dacă se întorceau iară. Numai că nu-i 
retrimitea în Galiţia, ci-i arunca peste „cordonul împărătesc" în Mol- 
dova liberă. Astăzi, conducătorul Statului, generalul Antonescu, a 
trebuit să ia măsuri asemănătoare pentru scutul Bucovinei, dar şi al 
Moldovei întregi, 

Dela 1786 înainte nu mai era hotar între Galiţia şi Bucovina. 
Politica cercurilor oficiale faţă de Bucovina a luat alt curs. Bucovina 
trebuia să devie una cu Galiţia şi să fie aservită intereselor polone. 
Pretenţiile acestea au continuat şi după 1849, culminând în cereri ca acelea 
ca Polonilor să li se recunoască întâietatea în Bucovina și ca libertatea și 
drepturile Românilor să fie îngrădite, spre mai buna pază a intereselor 
generale ale monarhiei habsburgice (cf. polemicile din presa acelor 
zile, tot felul de memorii prezentate și de Poloni şi de Români gu- 
vernului din Viena, cuvântările ţinute în dieta galiţiană în 1867 de 
contele Goluchowski, de Smolka, de Grocholski ș. a., polemica între 
Eudoxie baron Hurmuzache și contele Pininski în şedinţa parlamen- 
tului austriac din 3 Mai 1893, etc.). Polonii au pătruns în orașele bu- 
covinene, în deosebi la Cernăuţi și şi-au întemeiat și vreo 2—3 sate, 
dar în mase mai mari n'au putut să ajungă în Bucovina, de care îi 
despărţeau Ucrainenii din partea de răsărit a Galiției, Tumultuoase 
valuri de Ucraineni au năpădit însă Bucovina de Nord de la 1786 
înainte și hotarul Galiției a fost deschis vraiște pentru năvala Evreilor, 
Ucrainizarea trebuia să schimbe înfățișarea Bucovinei și să coboare în 
neant şi în uitare sufletul ei moldovenesc şi toate drepturile Românilor - 
de a fi stăpâni în casa lor, Rivalitatea polono-ucrainiană na putut 
să-i împiedece pe Poloni să facă asemenea politică, pentrucă Ucrai- 
nenii ajunși în Bucovina austriacă nu sporeau îngrijorările lor, câtă 
vreme îşi credeau egemonia politică asigurată în Galiţia. Expansiunea 
Ucrainenilor spre Est mai avea pentru ei şi partea bună că slăbea 
presiunea acestora asupra regiunilor polone din Vest, 

Evreii s'au găsit totdeauna în taberele dușmane Românilor, până 
în zilele Unirii noastre din 1918 şi chiar dincoace de ele (cf. și arti- 
colele publicate în cele două cotidiane evreeşti Czernowitzer Allgemeine 
Zeitung și Czernowiizer Tagblatt, înfierate de mine chiar atunci, Glasul 

2 


350 AL. PROCOPOVICI 


Bucovinei |, p. 49—51 din 1 Noemvrie 1918). Polonilor le erau Evreii 
— aliaţi lor în Galiţia — mijlocitorii intereselor lor economice și prin 
legăturile și obârşia lor, oarecum un element de gravitaţiune în spre 
centrele comerciale, dar şi administrative, galiţiene. Cu Ucrainenii îi 
unea pe Evrei neastâmpărul acaparării poziţiilor românești și al par- 
venirii, deci un duh de negare a drepturilor româneşti, Până şi mulți 
austrieci, din partidele politice liberale mai ales, vedeau în Evrei un 
element de întărire a germanismului, pentrucă presa lor în cea mai 
mare parte nu era scrisă jidiș, ci în limba germană, pentrucă sporeau 
în şcoli numărul elevilor de „limba maternă” germană, care cereau 
să fie instruiți în limba aceasta, pentrucă lor înșiși le plăcea să-i facă 
pe pionierii germanismului şi pentrucă imprimau orașelor, în care se 
înmulțeau mereu, un caracter evreo-german, In Universitatea din 
Cernăuţi însă, studenţii români de atunci, din societatea „Junimea“, 
ne găseam de obiceiu în raporturi de prietenie cu studenţii german 
din societăţile lor naţionale „Arminia“ şi „Teutonia” și aliaţi cu ei îm- 
potriva iudaismului și a internaționalismului, 

Ca răsplată pentru serviciile lor de interes „cultural“, „naţional“ 
şi de „înaltă politică de Stat“, li s'a lăsat Evreilor toată libertatea de 
a-şi vedea de afacerile lor, Cine vrea să-şi dea seama cât de neîn- 


chipuit de pustiitoare a fost libertatea aceasta, citească d. ex. cărțulia 


lui Dr. Julius Platter, profesor la universitatea din Ziirich, Der 
Wucher in der Bukowina, Jena 1878. Platter fusese profesor la Uni- 
versitatea din Cernăuţi înainte de a fi chemat la Ziirich și cunoștea 
prin urmare lucrurile şi din vedere. 

Nu despre lucrurile acestea însă ne-am propus să vorbim aci, 
Raportul numeric între Românii şi Ucrainenii din Nordul Bucovinei a 
început să se schimbe în ritm precipitat. Pe imigranții din Galiţia i-a 
ademenit şi împrejurarea că locuitorii Bucovinei au fost scutiți pentru 
timp de 50 de ani de orice serviciu militar, chiar pentru a se obţine 
prin imigrări un spor cât de mare a populaţiunii. În năvala aceasta a 
ucrainismului și jidovismului galifian, Nordul Bucovinei s'a înstrăinat 
tot mai mult. Şi moșiile altă dată românești treceau în mâini străine, 
Noii proprietari au fost Armeni,. Poloni şi Evrei, iar adese se găseau 


în tovărășie unii cu alții. Vilaucea din preajma Vășcăuţilor, care era: f 


altădată a lui Tăutul, Păunel, Onciul şi Ţinţă, ajunge să fie stăpânită 
de Hersch Weissglas şi Ilczuk Linecki, la Lucăvăţ pe Sirete Bohosievicz, 
Rey și Frânkal le iau locul lui Păunei, Tăutul, Persul, Săul şi Cârstea, 
etc., etc. Tot întinsul „ucrainian“ din Bucovina a fost împânzit de astfel 
de moșieri, Prin urmare Ucrainenii au fost așezați în Bucovina, spre 
a servi unor stăpâni de altă lege şi altă limbă, 


i 


BUCOVINĂ NOASTRĂ 35i 


Li s'au adus şi învățători şi alți intelectuali din Galiția, pentrucă 
prea de curând veniți nu aveau de unde să aibă o pătură conducătoare 
băștinașă. Singurii profesori ucraineni la Universitatea din Cernăuţi 
— deci după mai bine de o sută de ani de când Bucovinaa fost luată 
Moldovei — St. Smal-Stocki și Vladimir Milkowicz au fost din Galiţia, 
Facultatea teologică a avut numai doi profesori care n'au fost Români, 
pe Eugen Kozak, care se considera Rus şi se găsea în hotărită opoziţie 
cu susținătorii ucrainismului, încât a fost prigonit de autorități și chiar 
aruncat în închisoare în timpul războiului din 1914—1918, și pe 
Dionisie Jeremiiv, Rus se credea şi E. Kaluzniacki, profesorul de 
slavistică dela Facultatea de Litere, dar și el a venit la Cernăuţi din 
Galiţia. 

În şcoală şi biserică, guvernele și agenţii lor au făcut tot posibilul 
ca să așeze pe Ucraineni alături de Români și chiar să-i suprapună 
lor. S'a plăsmuit pretextul a ceea ce sa numit cu un termen eufe- 
mistic „ausgleichende Gerechtigkeit” și s'a făcut uz de cele mai dete- 
stabile mijloace. S'a suprimat autonomia bisericească, s'au înstrăinat 
bunuri bisericeşti, falsificări de statistici şi de urne electorale erau la 
ordinea zilei, portul colorilor naţionale a fost interzis Românilor, unde 
Românii trăiau împreună cu Ucrainenii nu se înființau decât şcoli 
ucrainene, spre a-i sili pe Români să înveţe ucrainește, etc, etc, 
Rezistenţa Românilor a fost organizată pe cale particulară, prin socie- 
tățile lor în frunte cu „Societatea pentru cultură” şi „Societatea 
Doamnelor Române“ şi susținută cu jertfe materiale mari de cetățenii 
români. Legăturile cu Vechiul Regat și cu Ardealul au sporit și ele 
puterile și avântul românesc în lupta aceasta, 

Cât de haină a fost ofensiva aceasta și cât de mult apăsa acea 
„dreptate normalizatoare“ de partea Ucrainenilor, cât de mult s'au 
îndepărtat lucrurile de ce a fost pe vremea lui Splânyi și Enzenberg, 
când Bucovina nu avea decât şcoli românești, arată și următoarele 
date, pe care le aleg la întâmplare, dar pe care le-aşi putea înmulți 
fără de număr din toate domeniile vieţii publice. In anul 1871, cercul 
politic Coţmani (Cosmeni) ucrainizat avea 31 sate cu școală şi 21 sate 
fără şcoală, cercul politic Suceava însă, care a rămas românesc, avea 
școli numai în 14 sate, iar 47 sate au fost lăsate fără de învăţământ 
public. În 1888 Bucovina a avut 92 de şcoli ucrainene şi numai 81 
de școli române, iar îp 1892/93 şcoli ucrainene 122, române numai 102, 
Totuși în Universitatea din Cernăuţi, unde nu statul te trimitea la învă- 
ţătură, numărul studenţilor români a fost totdeauna mai mare decât 
al celor ucraineni, deşi printre cei din urmă nu lipseau studenţii veniţi 
din Galiţia. 

2 


353 ÁL. PROCOPOVICI i 


Ucrainenii au izbutit astfel să-și formeze o clasă destul de nu 
meroasă de preoți și învăţători și de alţi slujbaşi, cu toţii foarte sgo 
motoși și neastâmpăraţi în aspiraţiile lor de import galiţian. Bucovina. 
de Nord, dintre Prut şi Nistru era domeniul de bază al acţiunii lori 
Ei sau declarat autohtoni, ceea ce au făcut altfel până și aliaţii lor! 
Evreii şi au descoperit că Bucovina a fost uzurpată de Moldoveni, căi 
provincia aceasta austriacă nu este mai puţin ucraineană decât Ga 
liția răsăriteană și Ucraina rusească. Tot felul de teorii istorice şi etno- 
grafice au fost puse în circulaţie, spre a face lumea mare să înţeleagă 
lucrul acesta. Până şi cărţile bisericești scrise în limbă slavonă biseri- 
cească veche, ca şi în Ţara Românească şi în Transilvania, până și 
documentele lui Alexandru cel Bun şi ale lui Ştefan cel Mare, scrise 
în aceeași limbă oficială, au devenit mărturii ale caracterului ucrainean 
al Bucovinei. Se putea altiel, decât ca și mânăstirile românești din 
Putna, Suceviţa etc, să fi fost vechi focare de cultură ucraineană ? Nu 
toate lucrurile acestea au găsit crezare, dar basmul ucrainean a putut 
să înșele adesea cercuri largi din străinătate, Acesta este doară 
unul din darurile mari ale basmului, de a deslega probleme ale căror 
temeiuri reale n'au putut fi intuite cu precizie, nici prinse în formule 
simple și de lucidă obiectivitate, 

Dar înşişi băștinașii locului, chiar dacă vorbesc ucrainește, poartă 
în sufletul lor alte gânduri și în ființa lor vechi sensibilităţi românești, 
Ei știu că sate în întregime românești din Nordul Prutului ca Mahala 
(2416 locuitori, din care 7 Ucraineni), Cotul-Ostriţei (1670 loc,), Buda! 
(1158 loc.), Ostriţa (2107 loc, 15 Ucraineni) sau târguşorul Boianj 
(4242 loc., 44 Ucraineni), sunt aşezări străvechi moldovenești și se simt 
cu Românii de acolo, în deosebire de Ucrainenii greco-catolici, ca cei 
din Galiţia și mult mai puțin numeroși decât cei ortodocși, de același 
sânge şi aceeași lege. Ei numesc doară biserica lor „voloska c&rkva”,i 
adică „biserică românească“, Ei ştiu că stăpânii locului au fost altădată 
peste tot mari proprietari şi boieri români. Pământul pe care îl ară e 
presărat de urmele luptelor date de oștirile voevozilor Moldoveni pentru 
apărarea ţării. Podoaba satelor lor este adesea o biserică înălțată de 
vreun domn sau boier Român. Multe din satele în care trăiesc şi au 
păstrat numele lor de formaţiune românească: Cuciurul-mare, Cu- 
ciurul-mic, Bărbeşti, Stârcea, Cliveşti, Gavrilești, Davideşti, Stănești, 
Comăneşti, Cabești, etc, Oamenii dintr'insele, ca şi din alte localităţi 
ucrainizate poartă nume româneşti de familie ca Frunză, Pădure, Pascal, 
Țopala, Topor, Ursuleac, Albota, Tăutu, Baloşescu, Bujor, etc. Când; 
stai de vorbă cu ei despre vremurile mai de demult, ţi se întâmplă 
că-ţi arată câte un vechiu hrisov, prin care străbunii lor au fost făcuţi 


BUCOVINA NOASTRĂ 353 


mazili sau răzeși și dăruiţi cu pământ pentru vitejia cu care au luptat 
la hotarul ţării sub steagul Domnilor moldoveni. „My volochy“ îi auzi 
asigurându-te dintr'odată, adică „suntem Români”, Austria le-a recu- 
noscut acele titluri de nobilime și le-a asimilat cu gradele ei cores- 
punzătoare, Există sate întregi de asemenea mazili şi răzeși, care con- 
sideră căsătoria cu ceilalţi ţărani ucraineni potrivnică prestigiului lor. 

Mai există însă un alt grup de „Ucraineni“: FHuţanii. Ei trăiesc 
în Carpaţii Galiției de răsărit şi ai Bucovinei vecine şi în vreo câteva 
sate maramureșene. In Bucovina ţinutul Huţanilor se întinde prin naltul 
munţilor la frontiera de Vest dela Cârlibaba, Breaza, Rușii- Moldoviței 
pe la Argel, Șipote, Seletin spre Câmpulungul-rusesc până dincolo de 
Berhomet şi Vijniţa. Statistica austriacă şi chiar cea românească din 
1930, continuând o eroare veche, îi amestecă cu Ucrainenii, sporind 
numărul acestora, Ştiinţa n'a deslegat până acuma problema originei 
lor, Sigur apare doar atât, că sunt o populaţiune slavizată prin Ucrai- 
nenii vecini cu ei, Dar graiul lor are particularităţi în baza cărora nu 
poate fi considerat identic cu graiul dela Coţmani, Zastavna şi Văş- 
căuți. Ceea ce-l deosebește este înainte de toate de origine română, 
ca şi multe din credinţele şi superstiţiile lor, In plimbările mele prin 
Munţii Apuseni întâlnesc mereu oameni care îmi dau sensaţia că i-am 
mai văzut în celalalt colţ de ţară, pe la Cârlibaba și Breaza bucovi- 
neană sau de-a-lungul Prislopului care unește Bucovina cu Maramu- 
reșul, Munţii Apuseni şi Maramureşul au doară în graiu și port și alte 
aspecte asemănătoare. lată vreo câteva din elementele românești ale 
graiului lor, comunicate mie din bunăvoința d-lui prof, E. Petro- 
vici, din materialul adunat pentru Atlasul Linguistic Român, deci 
verificate la faţa locului: uak'işa (rom. oacheşă) „oaie albă cu puncte 
negre la ochi“, jenâpen „jneapăn“”, geletka s. geletocika (rom. găleată) 
| „cotă“, uatach (rom. vătaf) „cel ce face brânză“, harmasar „armăsar“, 
bouar „boar“, vakar „văcar“, rumegi „rumegă”, u fari „la ţară, spre 
câmpie”, fafu „faţă, aspect, culoare“, samendza (rom. sămânță) „soiu, 
fel“, putina „putină”, dfena „afină”, kiptar „pieptar“, niepâta „ne- 
poată“, sac „sac de prins pești“, samandie „seamănă“, etc, Huţanii for- 
mează comparativul adjectivelor și adverbelor cu românescul mai: mai 
delăko „mai departe“, mai faina „mai bună“, mai ráno „mai de tim- 
puriu“ și întrebuinţează vocative româneşti, ca finie „fine“ şi fino „fină, 
fino", De sigur graiul Huţanilor nu este un dialect românesc, ci-și gă- 
seşte locul între graiitrile slave alăturea de cel ucrainean, ca un dia- 
lect cu puternice aspecte românești în tezaurul lui de cuvinte şi chiar 
în structura lui. Dacă însă Huţanii nu sunt de același neam cu Ucrai- 
nenii, de ce le-am căuta obârșia printre Sciţi, Cumani, Goţi, Daci sau 


354 AL. PROCOPOVICI 


Mongoli. Slavii au dat în expansiunea lor de Români prin acele re- 
giuni, unde în toponimie dăm la tot pasul de câte o numire româ- 
nească. Cel care a susținut mai întâi că Huţanii au fost Români înainte 
de a fi slavizaţi, a fost pare-mi-se Emil Kaluzniacki, profesor de slavi- 
stică la Universitatea din Cernăuţi. 

Pe pământul Bucovinei Moldovenii au purtat lupte crâncene și 
au vărsat mult sânge apărându-şi ţara și neamul. Ne-am bătut cu Tă- 
tarii, cu Polonii, cu Ungurii și cu Ruşii, dar istoria nu ştie că ne-am 
fi încăierat cândva în războaie pentru posesiunea Bucovinei cu o 
Ucraină, Am îndurat acolo tot felul de invazii și ocupaţii armate, 
dar toate hărţile vechi ne arată Bucovina întreagă sub suveranitatea 
politică a Moldovei, făcând parte integrantă din ea. Citez de ex, harta 
lui Georgius de Reicherstorfier, Moldaviae finitimarumque 
regionum typus, Viena 1541, reprodusă de curând din nou în G, I 
Brătianu, La Moldavie et ses frontières historiques, Bucureşti 1940, sau 


harta lui Dimitrie Cantemir Principatus Moldaviae nova et accu- : 
rata descriptio. Ştim însă că stăpânirea Moldovei s'a întins vremelnic din- ; 
colo de hotarele Bucovinei în Pocuția, dată în 1387 lui Petru Mușat, 
ca zălog de Vladislav Jagello, regele Poloniei, şi rămânând multă vreme 
un obiect de discordie între Polonia și Moldova. Mai știm că întro: 
vreme Ucraina însăşi a fost în dependență de Moldova, Gheorghe: 


Duca Vodă, Domnul Moldovei, a primit în 1681 și hatmania Ucrainei, : 


lată cum vorbeşte I, Neculce în cronica sa despre instalarea lui 
Duca în demnitatea aceasta; | 

„Şi au purces din Țarigrad dimpreună cu feciorul Radului Vodă, 
ginere-său, cu trii tuiuri şi cu buzdugan, de-l ducea înaintea lui, cu 


mare alaiu intrând în Iași!) ,„,, Pe urmă sau gătit şi au purces la; 
Ucraina la Nemirova, Şi s'au strins toată Căzăcimea acolo la Duca- | 


Vodă, la Nemirova, și au ales din capete dintre dânșii. Şi au pus giu- ` 
decători şi polcovnici și sotnici, Şi le-au pus şi în locul lui namesnic | 
în loc de hatman, ca să le poarte de grija lor, anume Eni Gredinevici, | 


om slujit, știind și limbă căzăcească, de neamul lui Grec fiind. Și au 


făcut și curţi lângă Nemirova în marginea Buhului. Şi au făcut şi alte - 
curţi în marginea Nistrului la Țicanovca, împotriva Sorocii, Şi de acolo 


s'au întors în toamnă la laşi. Şi stăpânea Duca Vodă şi Ucraina şi Țara 
Moldovii, domn fiind cu trii tuiuri. Și acolo când au fost la Ucraina, 


multă cinste au făcut Căzacilor” (vezi ediţia ingrijită de mine, Craiova - 


1936, p. 84—85). 


1) tuiu = coadă de cal purtată in felul unui steag înaintea dignitarilor mari ai 
împărăției otomane, Sultanul avea şase tuiuri, paşalele după rangul lor, unul până la trei. 


BUCOVINA NOASTRĂ 355 


Încă înainte de hatmania ucraineană a lui Gheorghe Duca, un 
Moldovean, Petru Movilă, fiu al lui Simon Movilă (1606—1607), 
frate al lui Moise Movilă (1630-1631 și 1633—1634) și el însuşi preten- 
dent la tronul Moldovei, a ajuns mitropolit al Chievului (1634—1646) 
în cealaltă Ucraină, stăpânită atunci de Poloni. El a înzestrat Chievul 
cu un colegiu de înalte studii, organizat după modelul universităţilor 
apusene şi are meritul de a fi pus pe Ucraineni, dar şi pe Ruşi, în contact 
cu umanismul occidental. Profesorii ieșiţi din școala lui dela Chiev, 
care s'au stabilit la Moscova, sunt adevăraţi precursori ai reformelor 
lui Petru cel Mare. In Ucraina, dela Chiev şi până la Lemberg, unde 
tipografiile lucrau pentru Ucraineni sub controlul și îndrumarea sa, 
Petru Movilă a fost sufletul uneia dintre cele mai de seamă resurec- 
ţiuni culturale ale lor, de hotăritoare urmări în evoluţia lor ulterioară 
(cf. P. P. Panaitescu L'influence de l'oeuvre de Pierre Mogila, ar- 
= hevêque de Kiev, dans les Principautes roumaines“, Paris 1926 şi 
îndeosebi literatura indicată de autor). 

- Ori încotro ne întoarcem ochii nu putem descoperi temeiuri isto- 
rice sau de altă natură care să îndreptățească revendicări ucrainene 
în Moldova, ca cele care se manifestau altădată atât de lărmuitor, fie 
Chiar numai pentru Bucovina de Nord. Care sunt, ne întrebăm, cel 
puţin operele de cultură și civilizaţie create de Ucraineni in Bucovina ? 
Faptul că printre ei nu s'au putut întemeia oraşe mai măricele, este 
el însuși o foarte limpede mărturie că subt acest raport sunt aproape 
inexistenţi în Bucovina. Aceasta are, înafară de capitala ei Cernăuţii, 
13 orașe și orășele. Dintre acestea din urmă numai 4 se găsesc prin 
părţile ucrainene, iar 9 în mijlocul populaţiunii româneşti. Orăşelele 
ucrainene rămân toate în urma celor românești, căci în niciunul din- 
trinsele numărul locuitorilor nu atinge cifra de 6500 suflete. Ele 
sunt (indic numărul locuitorilor după recensământul din 1930): Văș- 
căuţii (6336 loc.), Zastavna (5116 loc.), Cosmeni (4918 loc.), Vijniţa 
(3799 loc.). Urmează acum oraşele românești: Suceava (17.028 loc.), 
Rădăuţi 16.788 loc.), Câmpulung (10.071 loc.), Siret (9905 loc.), Vatra- 
Dornei (9826 loc.), Storojineţ (8695 loc.), Gura-Humorului (6042 loc.), 
Vama (5315 loc.), Solca (2822 loc.). Dar şi dintre cele 4 orăşele ucrainene, 
Vășcăuţii, Zastavna și Cosmenii sunt de fapt sate de ţărani, în care s'au 
aşezat vreo câţiva funcţionari și Evrei (856 în Vășcăuți, 629 înZastavna, 647 
în Cosmeni), ca și Vama românească, mai mare decât cele două din urmă 
şi totuşi numai cu 302 Evrei, iar Vijniţa nici nu poate fi numită un oraş 
ucrainean, căci din 3799 de locuitori numai 599 sunt Ucraineni și 2666 
Evrei. Adaug că și oraşul Gura- Humorului, altădată reședința unei mici 
prefecturi austriace, avea în 1930 numai 1357 Români, dar 2425 Ger- 


356 AL. PROCOPOVICI 


mani şi nu-i lipseau nici Evreii în număr de 1951. Solca, deși are 
numai 2822 de locuitori, a fost declarată oraș ca reşedinţă a unei ju- 
decătorii şi importantă localitate balneară şi climaterică, având fabrică 
de bere și de cherestea şi în apropiere salinele de Cacica, dar și un 
însemnat monument istoric în mânăstirea de acolo. 

Municipiul Cernăuţi, capitala Bucovinei, cu 112.427 locuitori în 
1930, avea 30,367 Români şi numai 11.130 Ucraineni. Ceea ce trebue 
remarcat însă în deosebi, este că oricâţi Evrei și alte neamuri ar fi 
adus nevoile vremurilor în acest oraș, suburbiile lui și-au păstrat în 
cursul veacurilor și până în zilele noastre caracterul lor românesc, E 
regretabil că statistica din 1930 nu deosebește aceste suburbii de cen- 
trul orașului. Dăm deci aci datele oficiale citate de G. Bogdan-Duică 
(din Dr. Ernst Mischler, Mitteilungen des statistischen Landesamtes, 
Cernăuţi, 1892) în cartea sa Bucovina (Sibiu 1895, p. 92), carte excelentă 
pentru acele vremuri și de o impresionantă clar-viziune politică, pe care 
am consultat-o de repeţite ori la redactarea acestui studiu. Datele pe care 
le înşir acuma sunt așa dar dintr'o vreme în care statistica oficială buco- 
vineană făcea tot posibilul ca să-i micșoreze şi împuţineze pe Români 
şi să-i sporească pe Ucraineni. lată deci cum se prezentau suburbiile 
Cernăuţilor în 1892: 


Români Ucraineni 


Horecea . .. . . . 548 83 
Caliceanca . . . . . 464 444 
Clocucica .. . . 1350 1142 
Roşa cu Mănăstiriște . 3157 1475 

Total: . , 5519 3142 


Să vedem acuma care este partea Românilor şi care a Ucraine- 
nilor din întreaga populaţiune orășănească a Bucovinei (după statistic 
din 1930); : 


Români Ucraineni 
Cernăuţi . ©.. . . . 30.367 11.130 Liag. 
Suceava . . . . . . 10.440 173 că 
Rădăuţi ...... 5.910 238 
Câmpulung . . . . . 6.826 98 
Siret .. . , . . . 4302 1.011 
Vatra-Dornei . . . . 6.162 98 
Storojineţi , . . . . 3.390 853 
Văşcăuţi . . . . ’ 168 4.4217 
Gura-Humorului ., , . 1.357 61 
Vama . . . . . „ .„ 3231 26 
Zastavna . . . .. e. 110 3.937 
Cosmeni . . . . . . 519 3.234 
Vijniţa ..., . . 254 599 
Solca . ... . . ‘’ 1.775 3 


Total: . . , 74.817 25.888 


BUCOVINA NOASTRĂ 357 


Prin urmare numărul Ucrainenilor orășeni nu este nici cât celal 
Românilor din Cernăuţi şi numai cu puţin mai mult decât a treia parte 
din tatalul Românilor orășeni. 

Acești orăşeni ucraineni n'au putut să dea firește nimic civiliza- 
ției acelui vechiu, mănos şi frumos colţ de ţară moldovenească, Nu 
cunoaștem printre ei personalităţi cu nume de mare răsunet în lumea 
ştiinţelor și a artelor şi nici măcar în vieaţa economică; nu știm că ar 
fi avut cândva vreun rol cultural mai însemnat, pe care să-l mărtu- 
risească vechi manuscrise, picturi care atrag atenţiunea pricepătorilor 
şi amatorilor din lumea întreagă, o selipitoare artă decorativă, de mi- 
niaturi, de legături de cărţi şi de broderii bisericeşti; nu știm de vechi 
inscripţii care să-i pomenească și să le veșnicească faptele; nu știm să 
fi fost cândva acolo mijlocitorii schimburilor de valori culturale și ma- 
teriale până departe în Orient şi în ţările apusene; nu știm să fi avut 
cândva școli vechi şi vechi tipografii; nu știm că ar fi adunat comori 
de cărţi în biblioteci mari. Şi totuși, de toate acestea se găsesc în Bu- 
covina | 

Nu putem descoperi în Bucovina intreagă niciun singur monument 
arhitectonic, nu ca mănăstirile Dragomirna, Putna, Suceviţa, etc, dar 
cel puţin că biserica domnească ridicată de Miron Barnovschi în satul 
Toporouţi din Nordul Bucovinei, astăzi una dintre cele mai mari co- 
mune ucrainene, Miron Barnovschi a fost Domn al Moldovei în 
1626—1629, a fost după mamă de aproape înrudit cu Petru Movilă 
şi a pus și temeliile mănăstirii din Bârnova (com, Buciumi, jud. Iași), 

nsemnează deci cifra de 236,130 Ucraineni bucovineni, în care 
este, cuprinsă şi mulțimea de mazili și rezeşi şi de Huţani, în statisti- 
cilë-apastre mult mai mult decât vacarmul de pretenții îndrăsneţe și 
_uBătemerar iureș de acaparare evreo-galițiană de stilul lui Moritz 
Btkel— Nikolaj Vasilko și St. Smal-Stocki? Dar propaganda aceasta 
atarită, mereu activă, sgomotoasă, trâmbiţată la toate răscrucile po- 
ktoe şi în presa evreească mondială (în frunte cu „Neue Freie Presse” 
din Viena) şi încurajată de anumite cercuri oficiale, a putut să sur- 
prindă și să înșele pe mulți dintre cei cu bună credinţă, în Ucraina și 
în alte ţări. 

Ucraina și România au avut şi în trecut tot felul de legături. Am 
amintit de vremurile lui Gheorghe Duca și Petru Movilă. Multe alte 
fapte s'ar putea adăuga. În stema sa de mitropolit, Petru Movilă avea 
şi capul de bou.al Moldovei și vulturul muntenesc (Cf. P, N. Polevoi 
Istoria Russkoi Slovesnosti, St, Petersburg 1903). Mitropolitul Chie- 
vului a fost mândru de originea sa dintr'o familie care a dat un șir 
de domnitori Moldovii şi Ţării Românești și ţinea la legăturile sale cu 


358 AL. PROCOPOVICI 


- țările acestea, De fapt, şcoala și acţiunea lui a avut puternice influenţe 
şi la noi. În curând România va trebui să-și așeze pe baze nouă ra- 
porturile ei cu Ucraina. Firul bunelor tradiţii va trebui reluat. Buco- 
vina a fost, este şi rămâne românescă, Dar pentru ca colaborarea să 
fie sinceră şi folositoare, toate aberaţiile și aprehensiunile dela 1786 în- 
coace trebue eliminate, Patrimoniul naţional al unora şi altora se cu- 
vine să fie delimitat de hotare păzite cu toată seninătatea sentimen- 
telor și cu toată limpezimea vederilor îndreptate asupra unor realităţi 
care nu pot fi tăgăduite. 

Ce a îndreptăţit Rusia comunistă ca, invocând pretinse revendi- 
cări care ar putea fi numai ale unei Ucraine naţionaliste și şoviniste, 
să se acopere în vara anului trecut cu rușinea răpirii Bucovinei de 
Nord? De sigur că gândul ei n'a pornit dela asigurările date altădată 
de arii ruși Moldovei de a-i respecta integritatea hotarelor, ca în tra- 
tatul solemn încheiat la 1711 între Dimitrie Cantemir și Petru cel Mare, 
Din istoria Bucovinei ne reamintim doar un singur lucru pe care Ruşii 
l-ar putea invoca: cei 5000 galbeni și tabachera de aur împodobită cu 
briliante pe care le-a primit ca mită generalisimul lor, feldmarşalul 
Romanizow, spre a lăsa trupele austriace în 1774 să ocupe nestânjenite. 
Bucovina, când ei, după pacea dela Cuciuc-Cainardji, se retrăgeau din 
Moldova. În același timp însă, Berlinul stăruia prin Zegelin, ambasa- 
dorul Prusiei la Constantinopole, să împiedece cedarea Bucovinei către 
Austria, cu „zel neruşinat“, cum raporta foarte indignat și înciudat: 
Thugut în scrisorile lui adresate lui Kaunitz, 

Altele au fost împrejurările și altele motivele atitudinilor politice 
în 1774, dar ca şi atunci, ca și Grigore Ghica-Vodă şi boierii lui Mol- 
doveni, România se bucură astăzi, în jertfă şi înfrățire de sânge, de 
sprijinul Germaniei în izbânda ei din Bucovina, reîntoarsă întreagă în 
vechile hotare ale Moldovei dela răsărit şi miază-noapte, 

Zorile zilei de astăzi ne-au adus vestea că Basarabia întreagă 
este iar în puterea noastră, Ostaşii noștri trec Nistrul, pe la Ţicanovca 
lui Grigore Ghica din faţa Sorocii în spre Nemirova și Chievul impre- 
surat, căruia Petru Movilă i-a fost cel dintâiu îndrumător spre zări mai 
luminoase de civilizaţie apuseană. În fruntea lor, Conducătorul Statului, 
comandant al oştirilor aliate, duce fraţilor noștri transnistrieni și Ucrai- 
nenilor praporul credinţei și al creştinătăţii, al biruinţei şi al libertăţii, 
Bucovina și Basarabia nu sunt numai pământ, ci pământ și suflet româ- 
nese. Pribegii se întorc la vetrele lor, Prin vrednicia lor mai ales, ca 
şi a Românilor rămaşi acolo la ogoarele și vetrele lor, Bucovina şi Ba- 
sarabia românească trebue să fie de acum înainte mai mult decât au fost, 


Sibiu, 26 Iulie 1941 AL, PROCOPOVICI 


SPAȚIU ȘI POPOR DACIC» 


A vorbi în cadrul strâmt de un ceas, în faţa unui public select 
şi — pe bună dreptate — pretenţios, asupra spaţiului și poporului dac, 
e o sarcină pe cât de frumoasă, pe atât de grea, mai ales din două 
şi puternice motive : întâi, fiindcă materia e așa de vastă, încât timpul 
destinat conferinței e cu desăvârşire neîndestulător ; în al doilea rând, 
fiindcă înfățișarea acestui complex și delicat subiect cere, pe lângă o 
cunoaştere suverană a materiei, şi un dar de expunere frumoasă, 
avântată, însufleţită de puterea omului de talent, dar pe care mie — 
din nefericire — zeii nu mi l-au împărtăşit decât cu foarte mare sgârcenie. 

Să-mi fie permis deci să vă cer anticipata îngăduință de a fi 
acceptat, la insistenţele comitetului de organizare a acestui ciclu de 
conferinţe, rolul de acum, înșiruindu-mă, prin expunerea mea de azi, 
printre acei iluştri mânuitori ai condeiului şi maieștri ai cuvântului 
înaripat, care m'au precedat şi mă vor urma în acest loc, Mă voi sili, 
în schimb, Doamnelor și Domnilor, să răsplătesc această bunăvoință a 
Dv. prin strădania de a vă prezenta corect și metodic acel minimum 
de cunoștințe despre străbunii noștri, pe care împrejurările date și 
slabele mele puteri le fac cu putință. 

Mărturisesc dela început că aceste cunoștințe se bazează, în cea 
mai mare parte, pe cercetările înaintaşilor noştri — gândul meu se duce 
involuntar la figura marelui dispărut Vasile Pârvan —şi ale colegilor 
mei în domeniul istoriei şi arheologiei Daciei, contribuţia mea personală, 
modestă şi mai redusă, întregind şi modificând, uneori, schița destul 
de sumară ce s'a putut obține prin străduinţele comune ale noastre, 

Vă previn, totodată, că nefiind posibilă, aici, o discuţie a diferi- 
telor păreri emise, în contradictoriu, de unii sau de alţii, o seamă de 
probleme vor fi expuse ca o afirmare, alegând dintre diferitele opinii 


*) Conferinţă ţinută la București, în sala Dalles, în ziua de 20 Mai 1941, 


360 C DAICOVICIU 


pe acelea pe care eu le cred că sunt mai aproape de adevăr, lucru 
care nu înseamnă de loc că ele sunt unanim acceptate, nici că trebue 
luate ca literă de evanghelie. 

Dacă icoana slabă și puţin convingătoare, câștigată astiel despre 
Daci, nu vă va mulţumi, vina, în orice caz, e a celui ce vă vorbește, 
şi nicidecum a străbunilor noștri, a căror măreție și al căror nimb nu 
poate fi scăzut, 

Alţii, mai norocoși şi mai talentaţi, vor reuşi de sigur să evoce, 
mult mai reușit decât mine, lumea aceea demult apusă, şi totuși atât 
de vie încă, încât trăiește și pulsează necontenit în cugetul şi faptele 
noastre de astăzi, lumea nemuritorilor Geţi, a lui Burebista și Decebal, 

Inainte de a intra în subiectul propriu zis, mi se pare nimerit să 
elucidăm o primă chestiune capitală care va justifica şi desele lacune 
în cunoașterea strămoșilor și atâtea semne de întrebare ce trebue să 
punem în urma multor afirmaţiuni ale noastre, anume chestiunea izvoa- 
relor cunoștințelor noastre despre Daci, 

Care sunt, în definitiv, informaţiile noastre şi ce crezare trebue 
să dăm acestor informaţii ? l 

Fără a neglija cu totul o mulțime de alte mijloace de informare, 
incidentale şi în marea lor majoritate nesigure (cum ar fi, de pildă, 
folklorul, etnografia, etc.), trei feluri de informații ne stau la dispoziție ; 
istorico-geografice, arheologice şi linguistice. Mă grăbesc iarăși să vă 
previn că valoarea acestor trei feluri de surse nu e absolută, fie că le 
considerăm între ele, fie că le privim în sine, 

Critica filologică a textelor literare a demonstrat, demult, şi con- 
tinuă să ne mai facă noi surprize, că nu toți autorii antici și nu toate 
datele furnizate de ei sunt vrednice de crezare. Scriind foarte des 
despre lucruri pe care le deţin din auzite, înţelese greşit, din pricina 
depărtării şi a unei vagi cunoașteri a lumii necivilizate, autorii greci 
şi latini, geografi sau istorici, ne comunică fapte şi nume ce se dovedesc 
contrarii realităților deduse din alte surse, 

- Ştiinţa geografică a epocii elenice, atât de bine cultivată, decăzuse 
în epoca următoare, elenistică şi romană târzie, cedând locul imitaţiilor 
fără temei, mulțumindu-se cu decalcuri și locuri comune, luate cu o 
lipsă înspăimântătoare de critică dela autorii mai vechi și aplicând 
informaţii autentice, despre alte popoare, la timpuri și situaţii mai recente, 
Fantezia și imaginaţia poetică joacă, în epoca aceasta, un rol cu mult mai 
mare decât se cuvine chiar în Antichitate, Aşa e, de pildă, cazul acelor 
Agathirşi, seminţie scitică, din Ardeal, pe care un scriitor târziu, Avienus, 
îi aşeză în Nordul extrem al Europei, încurcând, printre alții, şi pe 
istoricul Roesler, Noroc, că tocmai pentru vremea din jurul marei des- 


SPAȚIU ȘI POPOR DACIC 361 


făşurări a puterii Dacilor nu lipsesc şi geografi și istorici cu mai mult 
criticism, cu mai multă obiectivitate: un Strabo, Ptolemeu, Plinius și 
alţii, Nici aceștia la un loc, însă, nu reușesc să umple golul pricinuit 
prin pierderea unor lucrări închinate special fenomenului dacic şi, mai 
ales, a acelor faimoase comentarii „De bello Dacico“ ale cuceritorului 
Traian, în care, pe lângă descrierea războiului, un loc de frunte i se 
dădea capitolului asupra limbii, instituțiunilor și obiceiurilor dacice, 
Căci, mai ales, Domnilor și Doamnelor, datele cu privire la vieafa spi- 
rituală a strămoşilor noştri ne sunt mai slab și — pot să afirm — mai 
deformat redate de autorii antici, fie din pricina ignoranței lor, fie din 
dorinţa de a relata lucruri interesante și — oarecum — senzaţionale, 

Oricât de insuficiente ar fi însă aceste informaţiuni literare, istorico- 
geografice, ele, întrebuințate cu critică și măsura cuvenită, ne creiază 
un cadru destul de bine conturat pentru ca ştirile ce ne procură arheo- 
logía (al doilea izvor de informaţii) să poată fi mai cu folos și mai 
nimerit valorificate, scoțându-ne din acea chinuitoare nesiguranță isto- 
rică în care ne aflăm, în privinţa epocilor mai vechi ale omenirii, 

Mijloacele de informaţie ale arheologiei sunt, întradevăr, mult 
mai directe și mult mai numeroase. N'ar fi însă prudent să le consi- 
derăm nici îndestulătoare, nici infailibile, Li se spune „documente 
mute” şi cu drept cuvânt, căci ele numai arareori vorbesc o limbă 
- absolut desluşită, şi numai pentru aceia care ştiu să le stârnească. la vorbă, 

Interpretarea acestor documente e împiedecată de o mulțime de 
circumstanţe,  Anonimatul lor începe să scadă abia atunci când, cu 
destulă greutate, reuşim să deosebim într'insele ceea ce este incidental, 
exotic, de ceea ce este general, comun, 

Multe decenii a fost nevoie să treacă pentru a putea încerca să 
deslușim ce este specific dacic şi permanent autohton în materialul 
nostru arheologic, și ce este străin, trecător, Străduinţele în această 
privință merg, este adevărat, într'un ritm care ne inspiră toată încre- 
derea, dar până la ţinta finală mai este o cale lungă. 

Dacă pentru vieaţa materială a Dacilor e justificată această rezervă 
față de arheologie, într'o măsură și mai mare ni se impun restricții în 
ceea ce priveşte destăinuirea vieţii spirituale, Acest domeniu gingaș 
scapă foarte des sau lunecă pe cărări întortochiate şi greșite, înfun- 
dându-ne într'un labirint din care cu greu putem ieși, 

Vaste cunoştinţe, tehnice şi de specialitate și un larg orizont, 
dincolo de aceste cunoștințe, în domeniul istoriei, al istoriei culturale, 
religioase şi al linguisticei, se cer dela interpretul unui material arheo- 
logic, pentru a ajunge la rezultate mulţumitoare. 


562 E. DÂICOVICIU 


Tot așa, dacă nu mai dificilă, e şi operaţia cu datele linguistice. 
Toponimia și antroponimia e un teren periculos, greu de străbătut şi 
cu multe curse ce te pândesc la tot pasul. 

La această nesiguranţă a metodei linguistice se mai adaogă, din 
nenorocire, și numărul relativ mic, chiar foarte mic, al documentelor 
onomastice, singurele aproape ce ni s'au păstrat, deseori stâlcit, în texte 
greceşti sau latine, Căci, din păcate, după cum vă este foarte bine 
cunoscut, Dacii nu ne-au lăsat, direct, niciun monument de limbă scrisă. 


Odată lămurită această latură a izvoarelor, să încercăm acum să 
răspundem, pe baza datelor verificate şi trecute sub lupa criticei ştiin- 
țifice, la întrebările ce în mod logic se impun în fruntea celorlalte: 
Cine sunt Dacii, când și de unde vin? 

La prima întrebare, răspunsul este mai uşor: Dacii fac parte din 
marele neam al Tracilor, ei înşişi alcătuind un popor în numeroasa 
familie a Indo-europenilor sau Indo-germanilor (Ario-europenilor). 

Inrudiţi, deci, de aproape cu' Tracii, și vorbind, fără îndoială, 
aceiași limbă (homoglottoi le spun Dacilor și Tracilor autorii antici), 
ei au o limbă „satem”, ca și a Slavilor de mai târziu. Diferenţa pe 
care au crezut unii și alţii că pot s'o stabilească între limba Dacilor 
dela Nord şi limba Tracilor dela Sud, nu mi se pare justificată. Într'a- 
devăr, cercetările regretatului nostru învățat G. G. Mateescu, cât şi 
acelea ale învățatului dela Viena, Jokl, au arătat că nu se poate con- 
stata o deosebire remarcabilă între idiomul tracic sud-dunărean şi limba 
vorbită de Dacii lui Burebista și Decebal. 

E o altă întrebare, dacă acești Traci sunt înrudiţi cu faimoşii 
Cimerieni. Dacă este așa, după cum presupun unii, acest lucru ne-ar 
indica mai precis locul și direcţia de unde vin aceşti Traci; dar înru- 
direa traco-cimeriană este încă sub iudice. 

Când vin aceşti Traci? In special ne interesează când vin Dacii 
pe locurile pe care le vor locui şi în perioada istorică, La această 
întrebare, trebue să recunoaștem, e mai greu de răspuns, Unii îi aduc 
aici încă din epoca neolitică, ceea ce înseamnă mileniul al IV-lea şi al 
III-lea înainte de Christos, Cei mai mulți însă datează venirea lor în 
jurul anului 2000, împreună sau nu cu mult după acele popoare indo- 
europene care năvălesc atunci în Europa sudică, în Balcani şi chiar 
în Asia Mică. Pare-se că această ipoteză e cea mai verosimilă, deşi 
trebue să recunosc că n'ar fi exclus ca Dacii, împreună cu Tracii, să 
se fi găsit pe aceste meleaguri cu mult înainte de migrațiile Grecilor 
și llirilor în jurul anului 2000, Oricum ar fi, epoca bronzului, care 


SPAŢIU $I POPOR DACIC 365 


incepe la noi în prima jumătate a mileniului al doilea în. de Christos, 
îi are pe Daci ca locuitori ai bazinului carpato-danubian, 

De unde vin ei? 

| Iarăşi o întrebare la care s'a răspuns în diferite chipuri. Unii au 

! spus că Dacii din Nordul Dunării ar fi o populaţie tracică reemigrată 

- din Sudul Dunării, Nu tăgăduim dela început posibilitatea unei re- 
emigrări parțiale a Tracilor ; în general, însă, pentru totalitatea Dacilor 
nu se poate susţine această ipoteză. Se uită prea ușor că centrul și 
grosul Dacilor este în Transilvania muntoasă, şi nu în câmpia munteano- 
olteană. Apoi se mai uită că expansiunea dela Sud spre Nord nu 
explică prezenţa și expansiunea Dacilor, în anumite momente, la înde- 
părtări atât de mari în spre Europa centrală. In al treilea rând, sar 
putea obiecta acestei păreri că nu se cunosc emigrări, în timpul acesta, 
din direcţia Sud-Nord, ci dimpotrivă, toate: presiunile ce se fac vin 
din direcţia Nord spre Sud. Dacă e așa, atunci de unde ar putea să 
vină Dacii ? Din Nord sau dinspre Nord-Est? 

Am amintit adineaori că Tracii ar putea să fie înrudiţi cu Cime- 
rienii, şi cum locul de origină al acestora e Sudul Rusiei, am putea 
deduce și direcţia de sosire a Dacilor: din Nord-Est, Dar nefiind 
tocmai siguri de această înrudire, noi trebue să ne mulțumim, deocam- 
dată, cu afirmarea că Dacii vin, în general, din spre Nord, iar în spri- 
jinul acestei ipoteze ar servi și cele câteva nume geografice traco-dace 
din regiunea Vistulei, care se mai păstrează în documente antice, şi 
care ar arăta oarecum calea pe care au parcurs-o Dacii, până sau 
stabilit în părţile noastre, 

Locurile pe care le-au ocupat Dacii dintru început sunt bine 
cunoscute, Principial va trebui să facem, însă, deosebire între expan- 
siunile temporare şi vatra permanentă a Dacilor. Expansiuni temporare 
au avut Dacii destul de numeroase, de p. în timpul lui Burebista, când 
ei ajung, în Nord, până în cadrilaterul Boemiei și în Galiţia ; spre Est, 
până la Nipru, spre Sud, până în munţii Haemului, iar spre Vest, până 
la Dunărea panonică, Vatra permanentă însă a acestui popor geto- 
dac este, în general, între Tisa şi Nistru, din munţii Maramureșului 
până la Dunărea românească. Basarabia intră, după cum se vede, şi ea, 
în acest domeniu, în această vatră geto-dacă. Despre ea se spune la 
autorii antici, în special la Strabo, că este „Getân eremia“, eremia ne- 
însemnând „deşert”, ci luat în înţeles de „pustă”. E de remarcat cum 
vatra geto-dacă coigcide perfect, ca întindere, cu vatra poporului ro- 
mânesc de mai târziu, 

E drept că această vatră, între Nistru şi Tisa, între munţii Mara- 
mureș și Dunăre, va suferi câteva schimbări în secolele 3—2 inainte de 


364 ĉ. DAICOVICIU 


Christos: în Răsărit, în Moldova răsăriteană şi în Basarabia, vor năvăli 
Scirii şi Bastarnii, populaţii de neam german, împreună cu Sarmaţii 
cunoscuţi mai ales sub numele de Roxolani. 

După moartea lui Burebista, pe la mijlocul sec, I înainte d 
Christos, teritoriul dacic, întins până în cadrilaterul Boemiei, va îndura 
noui amputări prin ivirea la Nord-Vest a Germanilor (Quazi și Marco: 
mani) și a Celţilor, aceștia ajungând până în regiunea Crișurilor, | 

Prin sec. I după Christos, în Vest, teritoriul dintre Dunăre şi Tis 
va fi pierdut definitiv pentru poporul dacic, prin revărsarea peste acest 
ținuturi a unei ramuri a Sarmaţilor, a Iazigilor, care vor rupe și di 
teritoriul dela Est de Tisa, pătrunzând, cu timpul, chiar în părțile de 
vest ale Banatului. j 

Tot în secolele I şi Il d. Chr., din spre Miază-noapte, Sarmaţii, 
dar mai ales Germanii — Goţii şi Gepizii — vor exercita presiuni din 
ce în ce mai mari asupra Daciei, devenită, la începutul veacului al 
II-lea, provincie romană, 

Timpul nu-mi îngădue să mă ocup acum cu problema pe care a 
pus-o recent, dar greşit, un învățat ungur dela Budapesta, cu privire 
la Sarmaţi, Felul în care învățatul ungur rezolvă această problemă a 
Roxolanilor și lazigilor, pe care îi aduce înainte de cucerirea romană în 
Muntenia, Oltenia și în Banat, este — după cum am arătat aiurea, 
bazat pe argumente istorice şi arheologice — lipsit de orice temei, 

Cu Tracii din Sud, Dacii noştri au rămas întrun contact perma- 
nent și rodnic pentru desvoltarea culturală a lor, datorită nu numai 
prezenţei de totdeauna a Geţilor pe malul drept al Dunării, mai ales 
în Dobrogea, iar în timpul expansiunilor temporare, sub Burebista, şi 
în Sudul Dunării, până la Haemus, dar, în deosebi, acelei admirabile 
trăsături de unire ce legă și leagă şi astăzi cele două maluri, graţie 
acelei bătrâne Dunăre, „drum fără pulbere“, din care — vorba lui 
Horaţiu — Geţii n'au încetat niciodată să soarbă apa adâncă (Getae qui 
profundum Danubium bibunt). 

Aşezaţi, prin urmare, în aceste împrejurări de timp și de spaţiu, ; 
în bazinul carpato-danubian, Geto-dacii aduceau cu ei străvechea civi- 
lizaţie şi organizare social-politică a Indo-europenilor, 

Altoită pe băştinașele forme de vieaţă ale populațiilor anterioare, 
găsite şi cucerite de noii veniţi, civilizaţia geto-dacică se desvoită necon- ÎI 
tenit, mulțumită unui mediu de trai prielnic, îmbogăţindu-se încă din 
mileniul al doilea cu rodnice iniluenţe ce le primește dela alţii în acest 
loc de întâlnire între Orient şi Occident, între Sud și Nord, care 
este Dacia, 


SPĂȚIU ŞI POPOR DACIC ` 465 


Aceste influențe multiple şi bogate se întrezăresc, fără a putea 
identifica întotdeauna pe purtătorii lor şi nici calea pe care au ajuns 
până la Daci. Una din aceste căi trebue căutată, de sigur, în marea 
pornire spre Vest și Sud a nesăţioaselor neamuri de cavaleri războinici 
ce roiesc din stepele Rusiei, din jurul Caucasului şi din ținuturile Asiei 
mongole, aducând nu numai urgia vremelnică a cutropitorilor, dar şi 
atâtea noi forme de civilizaţie în Europa răsăriteană și centrală (între 
altele, pare-se, şi felul de luptă călare). Ceea ce e de, subliniat, insă, 
e faptul că Geto-dacii nu numai că primesc aceste înrâuriri și își 
însușesc bunurile culturale, dar ei dau împrumutul înapoi și, mai ales, 
transmit aceste bunuri şi altor vecini, 

Mai târziu, originea şi natura înrâuririlor externe devin mai alare; 

Pe la începutul mileniului întâi (prin sec, IX—VIII a. Chr.) se 
abat peste Dacia, împinși de Sciţi, Cimerienii, de care am pomenit în 
treacăt, popor de călăreţi și de războinici, înrudit, se pare, cu Tracii 
(și Dacii), dar de o puternică influență iranică, iar, mai târziu, prin 
sec. VII, Sciţii, aceştia sigur iranici, aduc în Dacia binefăcătoarele daruri 
ale civilizaţiei materiale și spirituale din acel leagăn al culturilor stră- 
vechi umane, care era Orientul (în special zoomorfismul în artă, şi 
concepţii religioase superioare), făcând să înilorească în aceste regiuni 
o splendidă civilizaţie materială (şi spirituală), cu două perioade bine- 
cunoscute : cea geto-cimeriană și geto-scitică, 

Acestor neamuri iranice, care se stabilesc printre Geto-daci, și în 
deosebi Sciţilor, le atribuim noi o seamă de însușiri și deprinderi ale 
Dacilor, In domeniul civilizației materiale, dela ei au luat strămoşii 
noștri înclinarea spre podoabe de argint (și aur), ca şi meșteșugul de 
a le lucra, împodobindu-le cu figuri de animale și figuri omenești, 
In ce privește vieaţa spirituală, tot sub imboldul lor s'a petrecut tran- 
sformarea în divinitate cerească a zeului geto-dac pământean Za- 
molxis, precum şi înmugurirea credinţei în nemurirea sufletului, carac- 
teristică, în general, popoarelor indo-europene, dar specifică mai ales 
și cultivată mai cu seamă de religiile salvatoare iraniene ale Orientului, 
Oricât am dori însă, acest lucru nu ne poate face să credem nici în 
monoteismul şi nici în enoteismul dacic, așa cum afirmă, de bună cre- 
dință, foarte mulţi dintre cercetătorii trecutului nostru. 

În acele vremuri, şi în mijlocul unei lumi politeiste, nu vedem 
cum și de unde ar fi putut avea strămoșii noștri concepția dumnezeului 
unic. Nici un izvôr sau document autentic nu ne îndreptățește la 
această ipoteză, oricât de ispititoare ar fi. Bunii noștri strămoşi au 
fost și au rămas politeişti păgâni până la evangelizarea lui Christ printre 
ei, în sec. II și IV d. Chr. (Amintesc aci, în paranteză, că în materie 

3 


366 C. DAICOVICIU 


de înmormântare, Dacii practicau atât înhumarea cât şi incinerarea,! 
aceasta din urmă, de preferință, în ultimele secole ale erei păgâne). 

Din Occident, fie dela Nord-Vest, fie dela Sud-Vest, curentele] 
de civilizație n'au lipsit niciodată. In jurul anului 1000, valuri de cul- 
tură de inspiraţie ilirică și italică se abat peste Dacia, deschizând calea 
romanităţii occidentale ce o să vină cu atâtea secole mai târziu, legând, 
pentru totdeauna, aceste regiuni de Occidentul luminat latin. Curentul 
occidental se resimte mai puternic în Dacia prin venirea Celţilor, pe la; 
sfârşitul sec. IV şi începutul sec, III şi prin infiltrarea civilizaţiei așa 
zise La Tâne, Așezările Celţilor, nu prea numeroase, se constată; 
a fi fost mai răspândite în Transilvania, foarte puţine în Oltenia și in-4 
cidentale în Răsăritul ţării. Rolul acestei penetraţiuni celtice e hotărîtor 
pentru consolidarea politică și socială a poporului geto-dac, Să nu uităm 
că monetele dacice, imitate după cele grecești și macedonene și, mai 
târziu, după cele romane, dar de factură şi sub imbold celtic, reprezintă; 
ideea de suveranitate de stat, Tot acestor influenţe celtice, direct sau: 
indirect, li se datoresc o mulțime de forme materiale ale civilizaţiei! 
geto-dace, între care, pare-se, chiar construirea fortărețelor din vâriul: 
munţilor, atestate pretutindeni în Transilvania, dar, într'o formă mai 
simplă, și în Oltenia. Aşezări întărite nu lipsesc, firește, nici în Muntenia 
şi Moldova. Nu este exclus ca şi în materie religioasă să se datorească | 
ceva acestor Celţi, dar asupra acestei chestiuni vom reveni, 

Nu mai puţin binefăcătoare a fost şi influenţa grecească dela Sud, 
ce s'a răspândit până în munţii Transilvaniei, venind fie dela centrele 
de cultură grecească de pe coasta europeană a Mării Negre și care 
la un moment dat făceau parte din însuși imperiul lui Burebista, fie 
din peninsula balcanică, prin mijlocirea lumii tracice, cu care Dacii 
noştri erau într'un permanent contact, 

Am văzut cum seminţiile germane ale Scirilor şi Bastarnilor au 
venit încă din sec, III în Basarabia și Moldova de răsărit, iar ceva 
mai târziu, pare-se prin sec, II, s'au stabilit prin aceste părți şi nea- 
murile iranice ale Sarmaţilor, lazigii şi Roxolanii. azigii, după cum am 
văzut, vor trece apoi, pe la începutul sec. I d, Chr., peste Carpaţii 
nordici, în câmpia dintre Dunăre și Tisa. 3 

Contactul secular cu neamurile germanice aci în Răsărit a netezit, | 
de sigur, calea pătrunderii civilizaţiei germane printre Daci, pregătind : 
acea convieţuire daco-gotico-gepidă de mai târziu, 

Ca structură socială, Dacii, la fel cu celelalte popoare indo- . 
europene, cunosc cele două împărțiri ale oamenilor liberi: nobilii (pi- : 
leati, pilophoroi, tarabostes) şi oamenii de rând (capillati, cometai). Cei 
dintâi, proprietari de întinse moşii şi numeroase cirezi de vite, locuind 


SPAŢIU ŞI POPOR DACIC 361 


în conacuri întărite și castele, care se găsesc pretutindeni, în munți și 
la șes. Aceştia reprezentau clasa suprapusă de războinici, mult ame- 
stecață cu elemente războinice streine, iranice, germanice şi celtice, cu 
tendinţe autonomiste față de puterea, uneori foarte slabă, a regelui, 

Oamenii de rând, crescători de vite și mici proprietari, trăiau în | 
case de lemn, lipite cu lut; ei formează grosul oştirii de sub comanda 
nobililor. Destul de mare trebue să fi fost și numărul acelora care se 
ocupau cu mineritul, exploatarea subsolului, cu spălarea aurului din 
nisipul râurilor aurifere şi cu bine desvoltata industrie a ceramicei, 
metalelor și lemnului. Bogăția în aur a Dacilor devenise proverbială, 
De sigur că dreptul exploatării aurului aparținea regelui. 

In aceste cadre geografice şi cu această organizare socială, Geto- 
„dacii erau, politiceşte, împărțiți în triburi şi seminții mai mari sau mai 
mărunte, sub voevozi sau regi, despre care izvoarele antice ne-au 
păstrat câteva nume și fapte. Unele din aceste nume s'ar putea să nu 
fie de rezonanţă dacică ci să aparţină limbii acelor năvălitori vremelnici 
care au venit asupra lor şi care sau impus la conducere, așa cum se . 
întâmplă adeseori în istoria popoarelor, atât dinaștii cât și restul năvălito- 
rilor pierzându-se, însă, cu timpul, în marea gloată a autohtonilor, Și 
în privinţa organizării politice, Geto-dacii nu se deosebesc de loc de 
forma primitivă a vieţii de stat a Indo-europenilor, Din când în când, 
unii din aceşti „reguli“ reușesc să adune sub sceptrul lor o parte mai 
mare sau chiar întregul neam geto- dac, în felul cum o face un Dromichaites 
din Moldova, Burebista din Banat şi Decebal din ţinutul Inidoarei. 

In conducerea statului şi a poporului, preoţii au avut un rol de 
frunte, uneori chiar precumpănitor, Să ne gândim numai la acel De- 
ceneu, colaborator al lui Burebista (şi tocmai aici, găsesc eu că se 
poate constata in materie religioasă o influență celtică; autoritatea 
preoților în societatea și statul geto-dac, amintește, oarecum, acea si- 
tuaţie privilegiată pe care o avuseseră Druizii la Celţi). Mai ales acest 
Deceneu ne oferă o admirabilă pildă de colaborare între Stat şi Bi- 
serică, la un popor cu un adânc sentiment religios și înzestrat cu vir- 
tuți civile şi ostășeşti proverbiale în lumea antică. „Cei mai viteji și cei 
mâi de treabă dintre toţi Tracii”, așa îi pomeneşte bătrânul Herodot, 
tatăl istoriei. Şi noi nu trebue să ne îndoim că această laudă, devenită 
in urmă clișeu, nu exprimă, în general, adevărul despre acești oameni | 
simpli, harnici și cumpătaţi, cu simţul dreptăţii și al omeniei în suflet, 

ë * 

Dacă ne-am gândi să închegăm, întro sintetică caracterizare 
notele fundamentale ale civilizaţiei poporului geto-dac, iată ce mi se 
»are mie că se desprinde din cunoașterea realităţilor de până acum: 

3* 


368 Č. DAICOVICIU: | 


Intâi e străvechea și permanenta fixare a elementului geto-dac 
pe meleagurile viitoarei Dacii romane și a României de astăzi, lucr 
care, dacă ne gândim bine, nu se poate spune despre prea multe din 
populațiunile și naţiunile Europei de astăzi. Nicio deplasare de forţe, 
nicio migraţiune în cei 2000 de ani de când îi ştim aici. Se observă 
o legătură organică între oameni şi solul din care par născuţi. E un 
fapt peste care unii, lipsiţi de înțelegerea istorică a lucrurilor, tre 
prea uşor atunci când, fără dovezi peremtorii, presupun o radical 
extirpare sau o emigrare totală a băștinașilor, | 

Această închegare sacră între poporul daco-get şi pământul stră- 
moșesc a avut ca urmare a doua caracteristică a neamului din car 
ne tragem : o civilizație sedentară, de agricultori și crescători de vite. 

Dar solul acesta nu dă numai roadele dela suprafață, ci își des- 
văluie şi-şi revarsă şi bogăţiile din măruntaele lui: metale prețioaseji 
aramă, fier, sare, Binecuvântata rodnicie a solului carpato-danu- 
bian, împărţită atât de admirabil între șes şi munte, acel „spaţiu on-] 
dulat al colinelor“, a trebuit să ducă, după cum a și dus, la acele 
periodice „epoci de aur“ din trecutul Daciei preromane, Inzestrată cu! 
atâtea bogății, ţara Dacilor e străbătută de cete de negustori care 
aduc şi duc roadele pământului și produsele mânii omenești, 

Oricât de fundamental sătească ar fi această cultură, o parte din 
populaţie se ocupă de mult cu industria casnică și de podoabă, cu 
fabricarea vaselor, cu exploatarea lemnului, cu scoaterea din pământ 
şi cu lucrarea metalelor, Descoperirile tot mai mari și mai răspândite 
de monete „dacice” și streine, dovedesc cu prisosință că patriarhala 
şi primitiva economie naturală a fost cu mult înainte de venirea Ro- 
manilor schimbată într'o vie economie monetară, Dacă locuinţele po- 
porului de rând, construite din lemn — ca şi până mai deunăzi — 
n'au lăsat urme mari, cu atât mai impunătoare sunt cetăţile și castelele! 
fruntașilor (cele regeşti purtau, se pare, numirea de „sarmizegetusa“ 
== scaun regesc). Așezate pe vârfuri de dealuri, construite din piatră! 
cioplită și cărămidă, cu scări monumentale ce duc la părţile superioare, 
cu sanctuare pentru cultul suvremei divinităţi a lui Zamolxis, aceste 
construcții dovedesc nu numai puterea stăpânilor, ci și bogăţia lor. 
Scena petrecută între regele get Dromichaites și Lysimachos, cu masa | 
bogată şi luxoasă a Macedoneanului şi masa săracă și simplă a Getului 
e — după cum sa constatat — un decalc literar şi nu poate fi in- 
vocată pentru starea primitivă şi lipsită de orice confort a conducă- 
torilor geto-daci, În realitate, e vorba de reeditarea unei scene, pe- 
trecute mult mai înainte între Pausanias, regele Spartei și Mardonius, | 
prințul persan, aplicată, apoi, fără nicio noimă şi regelui dac, 


SPAŢIU ŞI POPOR DACIC 369 


Obiectele de uz practic sau de lux, de origine străină, din Orientul 
grec sau din Italia de Sud, găsite în aceste cetăți dovedesc un viu 
contact cu lumea greco-romană şi un ales gust al proprietarilor. Ele 
se găsesc, de altiel, în tovărășia unei extrem de bogate și variate can- 
` tități de obiecte de origină locală, Nota grecească, vădită la construcţia 
cetăților din munţii Sebeşului și ai Orăştiei, îmbinată cu acea celto- 
dacă, nu indică mai mult decât o puternică influență asupra unui popor 
_ înzestrat şi capabil de a-şi însuși noi forme de civilizaţie. Tocmai 
această putere de a înţelege, îmbrăţișa și a se adapta la noile forme 
de civilizație ce vin peste el sau ajung până la dânsul, e a treia carac- 
teristică a poporului geto-dac. Nicio îndoială nu poate să existe că 
o puternică tagmă de maeştrii băştinaşi a lucrat în tot cuprinsul 
Daciei preromane, dând nesfârșitele serii de vase, de obiecte de uz 
practic și de podoabă ce se află răzlețe, sau în așezări și necropole, 
La o cercetare mai atentă și mai lipsită de prejudecățile de până acum, 
specificul dacic va ieși totdeauna la iveală. Ne-am putea întreba chiar, 
dacă în acele tezaure „scitice“ sau de altă etichetă nu e mai drept şi 
mai științific să vedem produsele unei arte dacice, executată în maniera 
nfluențelor primite. 

Nimic mai firesc decât această contopire şi asimilare, paralelă, 
de altfel, cu absorbirea tuturor neamurilor străine cotropitoare în marea 
massă a Geto-dacilor. La venirea Romanilor pe teritoriul României 
de azi, vechile seminţii iranice, celtice şi germane sunt complet, iar 
altele pe cale de a fi dacizate, doar numele ce-l poartă mai amintind 
origina străină, 

In sfârşit, ceea ce reiese clar din observarea formelor de vieaţă din 
epoca preromană a Daciei, e unitatea de civilizație şi unitatea politică 
ce leagă ţinuturile muntoase ale Transilvaniei de regiunile de șes ale 
Moldovei, Munteniei și Olteniei. Stăpânirile lui Dromichaites, Burebista . 
şi Decebal nu se restrâng numai asupra teritoriului lor originar, ci 
înglobează într'un stat unitar șesul și muntele, Ardealul și câmpiile 
dunărene, 

Imaginea ce mi-am făcut eu despre acest popor de oameni de 
cremene, dela munte şi şes, îmi evocă, involuntar, icoana unui alt 
popor, de aceeași structură, cu aceeaşi soartă de mărire și cădere: a 
misteriosului popor macedonean, De o asemănare impresionantă în 
desvoltarea lui etnică și politică cu aceea a Macedonenilor, națiunea 
geto-dacă a cunoscut străiulgerări de glorie şi despicări eroice ale 
destinului istoric, prin vrednicul emul al lui Alexandru cel Mare, prin 
cel dintâi și cel mai mare dintre toţi regii care au stăpânit Tracia, 
domnul celor două maluri ale Dunării, prin Burebista, 


310 C. DAICOVICIU 


Fatalitatea a vrut însă, ca, preacurând, în calea acestui uriaș şi 
triumfător marş spre mărire să se ridice formidabila putere a Romei 
distrugătoare a naţiunii politice geto-dace, dar creatoare a lumii celeţi 
nouă, plămădind pentru veșnicie, din mădularele vieţii dacice, poporu 
daco-roman de astăzi, 


Ce ne face oare, veți întreba, Doamnelor și Domnilor, să mai 
forțăm cunoașterea atât de anevoioasă și trudnică a trecutului, a unui 
trecut atât de îndepărtat ? 

Să fie oare numai setea de cunoștințe a cărturarului specializat, 
care se refugiază din lumea tristelor zile ale prezentului în trecutul 
îndepărtat, pentru a găsi ușurare și mângâiere ? Un egoism, în cele 
din urmă! 

Să fie, poate, acea lăudabilă și utilă dorinţă de a cunoaște trecutul, 
pentru a ne da mai bine seamă de prezent, cum vede rostul Istoriei 
învățatul german Ranke ? 

Mă tem că nici unul, nici celălalt răspuns nu ne satisface pe! 
deplin, nici pe dv., nici pe mine! 

Da, este o plăcere să te cufunzi în PE PN tainelor trecutului, 
mai ales când acest trecut e şi al tău! 

Da, e o îndeletnicire de ordin superior de a scoate din trecuti 
învăţăminte pline de miez, pentru prezent şi viitor ! 

E, însă, ceva mai mult, în cazul de față! Şi acest „ceva“ îl 
simţim cu toţii înfioraţi: Căci trecutul acesta din care, fărimă cu fărîmă, | 
încercăm să smulgem o taină, e trecutul pământului nostru, vieața 
poporului dac e vieața generaţiilor noastre care ne-au precedat, 

Ceea ce ne mână spre acest trecut nu e numai nostalgia vremu- 
rilor demult apuse, ci e şi dorința conştientă de a afla ce au făptuit 
înaintașii noștri, ce şi cum au gândit, spre a ști ce și cât le datorăm. 

„Orice am face“ — zice undeva arheologul Deonnă — „generaţiile 
mult mai numeroase de sub pământ ne poruncesc şi ne conduc, iar 
noi le ascultăm şi le urmăm,“ ` 

„Adevăratul patriotism” — propovăduia marele învățat francez 
Fustel de Coulanges — „nu e numai iubirea de moşie, el e, în primul 
rând, iubirea trecutului, e cinstirea generaţiilor care ne-au precedat.“ 

Studiind acest trecut, cunoscând faptele şi cugetul înaintaşilor, 
noi vom putea desluşi mai bine înaltele comandamente pe care ni le 
şoptesc cei ce zac sub glia străbună; cunoscându-i pe ei, ne cunoa- 
ştem mai clar virtuțile și calităţile noastre; cinstindu-i pe ei, ne cinstim 
pe noi înșine și ne îndreptăm mai sigur spre destinele mari și eterne 
ale neamului românesc | 


C. DAICOVICIU 


PROBLEMA NAȚIONALITĂȚILOR 


IN TRANSILVANIA, PÂNĂ LA UNIRE, ÎN LUMINA 
DOCUMENTELOR DIPLOMATICE GERMANE 


I 


De curând a apărut în limba germană şi în condițiuni tehnice 
excepționale, cartea „Siebenbürgen, herausgegeben von der ungarischen 
historischen Gesellschaft Budapest”, la a cărei redactare au colaborat un 
număr mai mare de autori, Iosef Déer, profesor de istorie ungară la 
Universitatea din Szeged, ne lămureşte în prefață că savanții care au 
creat acest op nu se pricep la propagandă, „Ei nici pentru scopurile 
naţionale cele mat evidente nu sunt în stare să înfrumuseţeze sau să fal- . 
sifice faptele, Ei mărturisesc numai adevărul cu toată greutatea auto- 
rităţii lor ştiinţifice, indiferent dacă aceasta îl convine poporului maghiar 
sau nu, pentrucă ei îşi dau seama că cunoaşterea adevărului este spre 
binele naţiunii, cum minciuna și falsificarea spre dauna ei“, 

De fapt, studiul diferitelor articole, publicate în „Slebenbiirgen” îţi 
face impresia că autorii lor sunt patrioți maghiari foarte buni, fii foarte 
devotați ai naţiunii lor pe care el se cred obligaţi să o servească cu 
toate mijloacele, inspirate de dragostea neţărmurită cătră patria lor, 
Mica colecţie: de opinii ale acestor savanţi ne dau o probă elocventă 
despre adevărurile, scrise cu toată greutatea autorităţii lor științifice, 

Hóman Balint, profesor la Universitatea din Budapesta, pre- 
şedinte al Muzeului naţional unguresc, membru al Academiei ungurești 
etc, spune: Poporul de păstori şi de țărani români, iobagii, s'a introdus 
ca un corp străin între Ungurii din Ardeal şi îatre Ungurii dincolo de 
Tisa, Credincios tşadițiunilor Sf, Ştefan, Regatul unguresc n'a tulburat 
naţionalităţile sale în vieaţa lor proprie (pag. 28), In opoziţie cu poporul 
de baștină al Statului (adică Ungurii), dinastia (habsburgică) tot- 
deauna a protejat naționalităţile, acele naţionalităţi care se mândreau 


312 Dr. MAX HACMAN 


cu credinţa lor cătră Împărat, dintre care însă numai Germanii se sim- 
leau uniți cu Ungarii, pe când Românii erau totdeauna cel mai duş- 
mănoșt (pg, 36), l 

Tóth Andreas, publicist: După 1867 el (adică Ungurii) au 
putut să-şi îndeplinească iarăși misiunea de a răspândi! cultura între na- 
iuni, După acest an, a venit pentru Ungaria timpul liberalismului și tot- 
odată timpul naţionalismului politic (pg, 114), 

Elekes Ludwig, asistent la Arhivele de stat ungurești: Orl- 
care ar fi fost direcţia pe care a luat-o noua desvoltare a vieţii româ- 
nești, fapt este că Ungaria a jucat un rol hotăritor la înființarea vieții 
„de stat românești şi la ridicarea ei pe treaptă europeană (pg. 119), 

Tamâa Ludwig, profesor de filologie română la Universitatea 
din Budapesta și membru al Academiei ungurești: Din punct de vedere 
al istoriei culturii nu se poate în deajuns insista asupra faptului că con- 
dițiunile pentru nașterea culturii naționale românești n'au fost date decât 
în Ungaria cu cultura ei creştinească de Vest, cărei Ungarii Ardealul 
ti aparținea ca parte integrantă (pag. 204), Cele mai vechi urme ale in- 
fluențării limbii ungurești (asupra limbii româneşti) le găsim în docu- 
mentele slave, redactate în cancelariile voevozilor munteneşti şi moldo- 
venești (pag. 205), Românii au primit şi multe cuvinte latine, intrate în 
limba populară într'o vreme în care limba latină a fost, în Ungaria, 
limba de toate zilele (pg, 207), Vieaţa intelectuală a Ungariei și a Ar- 
dealului cu drept cuvânt poate invoca incontestabilul merli de a fl in- . 
dicat Românilor, născuţi în cultura greco-orientală-pravoslavnică, prima 
cale spre cultura de Vest (pag, 213), 

Rónai Andreas, vicedirector al institutului de ştiinţe de stat 
din Budapesta, prinde vieaţa bună şi mulțumitoare pe care au dus-o 
Românii din Ardeal între anli 1867 şi 1918 în 41 de constatări foarte 
precis formulate, din care în acest loc fle numite numai următoarele 
(pag. 243) : 

1, Toţi Românii aveau (ta Ardeal), în toate privinţele, depline 
drepturi egale, (cu Ungurii), nu numai de drept dar şi de fapt, 

2, La 1911, Guvernul unguresc a permis să se poarte culorile 
naționale românești, 

3. In baza §§ 1, 2 şi 27 ale articolului de lege XLIV din anul 
1868, folosirea limbii naționalităților a fost asigurată în administraţia sta- 
tului şi în cea locală, 

4, In adresele sorisorilor, în telegrame cum și în afișe, Românii 
se puteau liber folosi de limba lor. Funcţionarii căilor ferate vorbeau 
românește cu călătorii care nu cunoşteau limba ungurească, 


PROBLEMA NAŢIONALITĂŢILOR ÎN TRANSILVANIA, PÂNĂ LA UNIRE 373 


6, Limba românească putea fi vorbită liber şi nestingherit în toate 
ramurile vieții particulare, 

8, In cadrele sistemului administrativ istoric unguresc, Românii lo- 
culnd în mase compacte puteau să-și apere în comitatele respective la~ 
teresele lor, pentrucă existau comitate cu majoritate ungurească, ger- 
mană și românească, 

9, Administraţia a fost în Ardeal aceeaşi ca şi în celelalte părți 
ale Ungariei, Inafară de războiul mondial, în Ardeal nicicând nu s'au 
luat măsuri deosebite, 

41. Românii au fost trataţi de autorităţile administrative şi poli- 
țleneşti şi de tribunalele ungurești ca cetăţeni cu drepturi egale şi ome- 
nește, 

Ceea ce bate la ochi ca primă constatare este că autorii pare că 
au consultat numai izvoare ungurești, patriotismul lor cald oprindu-l să 
se folosească și de material științific redactat în altă limbă, Mai ales 
într'o scriere apărută în limba germană, ni se pare chiar absolu: ne- 
cesar să fi fost considerate și operele şi publicaţiunile apărute în număr 
foarte mare în această limbă, Consultarea acestor opere se impunea cu 
atât mai mult, cu cât, cum am arătat mai sus, unul dintre cel mai de 
seamă autori ai lui „Slebenbiirgen“ care este Hóman, recunoaşte că 
Germanii se simțeau uniţi cu Ungurii în lupta pe care aceștia o purtau 
cu dinastia habsburgică, Făcând aceasta, avem convingerea că foarte 
multe din adevărurile cuprinse în opera numită ni s'ar fi prezentat în 
cu totul altă lumină, Dar când vorbim de autori germani, este bine- 
înțeles că ne gândim numai la acela care şi-au păstrat neștirbită naţio- 
nalitatea lor de origine germană și deci n'au schimbat-o ulterior cu 
cea ungurească, cum a făcut-o dintre autorii lui „Siebenbürgen“ d-l 
L, Tamás, care se numia înainte Treml, 

In ce priveşte pe adevărații autori germani, credem că va ajunge 
ca să dăm alici cuvântul unuia care, fiind originar din Ardeal, are toată 
puterea unul foarte bun cunoscător în cauză, Este Andreas Breckner 
care, în articolul său foarte documentat „Das Deutschtum in Ungarn”, 
apărut în Deutsche im Aussland de F, W. Mohr, L. Schoen și W. von 
Hauff la pag. 124 și urm, zise textual: 

+,» „als im Jahre 1867 mit Berliner Hilfe die Gleichberechtigung 
Ungarns gegenüber Oesterreich erreicht worden war, wurde die Deutsch- 
freundlichkeit der Magyaren immer wieder neu betont, was sle aber 
nicht hinderte, den Podenstăndigen Deutschen ihres eigenen Landes mit 
elligen und gewaltsamen Versuchen ihren kulturellen Zusammenhang 
mit Deutschland ganz abzuschneiden und sie möglichst schnell zu ma- 
gyarisieren, Diese Magyarisierung ist ein trauriges Kapitel în der Ge- 


374 Dr. MAX HACMAN 


schichte der letzten Jahrzehnte des alten Ungarns. Das sogenannte Na 
tionalitătengesetz (din anul 1867) ist eine der ersten Formulierungen dei 
Rechtes zum Schutze nationaler Minderheiten — es ist aber niemal 
durchgeführt worden. Im Gegentell, die vielen in Ungarn vorhandeneti 
deutschen Schulen wurden unter den verschiedensten Vorwänden 
staatliche verwandelt, was die Unterdrückung der deutschen Sprache 
als Unterichtssprache bedeutete, Es sind in den letzten Jahren eine An- 
zahl von Briefen veröffentlicht worden, dle solche ehemalige Schiile: 
geschrieben haben und die einen erschütterdea Einblick in ihren kul 
turellen Rückschritt bieten, Es gab in Uogarn im Jahre 1872, 1819 
deutsche Volksschulen und 1882 nur noch 690“, 

Drepturilor de perfectă egalitate de care, după afirmațiile auto 
rilor lul „Siebenbiirgen“, s'au bucurat în Ungaria toate naționalităļile 
Breckner le opune încercarea pripită şi forțată a Ungurilor de a ma- 
Shiariza cât mai repede pe Germanii din Ungaria, considerând această 
maghiarizare un capitol trist din istoria ultimelor decenii ale Ungariei, 
Şi trebue să zicem că mai degrabă Breckner are dreptate, mai ales ctij 
îl auzim pe Toth („Siebenbirgen”, pag. 114) mărturisind că legea na- 
țlonalităţilor dela 1868 a fost dată pentru a opune tendințelor duşmana 
de stat ale naționalităților, noţiunea Națiunii maghiare, indivizibilă şi 
unitară, Cu înconjur aceasta maghiarizare mai este mărturisită încă și; 
de alt autor de marcă al operei numite, Alexander Imre, pro- 
fesor de Universitate, Secretar de Stat şi fost Ministru, care vorbind de] 
organizarea învățământului, făcută la 1868, din inițiativa Ministrului din f 
acea vreme Baron Josef Eötvös, zice că principiul după care sa condusi 
acest Ministru în această organizare a fost că pe terenul învăţământului 
public orice favorizare ar fi dăunătoare, pentrucă această favoare aril 
putea împiedeca atât desvoltarea intelectuală a individului și a micilor. 
unităţi din care se compune națiunea, cât și desvoltarea totalităţii (op, 
cit, pag, 219). Tot aşa înregistrăm un contrast de neîmpăcat între afir- 
maţia lui Toth (acelaşi loc cit.) că după 1867 Ungurii au început iarăși | 
să îndeplinească misiunea lor de a răspândi cultura între naţiuni și f 
între constatările lui Breckner că scrisorile, redactate de absolvenţii şco- 
lilor germane, maghiarizate cu forța, prezintă o dovadă profund emo- 
țlonantă pentru progresul cultural al acestor absolvenţi, 

Așa fiind, afirmația lui Rónai că sub regimul unguresc toate na- } 
ționalitătile şi în special Românii s'au bucurat în toate prlvințele de? 
perfectă egalitate, de drept şi de fapt, cu Ungurii, trebue rectificată în 
sensul că aceste naționalități s'au bucurat sub stăpânirea maghiară de 
această perfectă egalitate abla după perfecta lor maghiarizare, 


PROBLEMA NAȚIONALITĂȚILOR ÎN TRANSILVANIA, PÂNĂ LA UNIRE 315 


IL 


Dar numita operă de știlaţă propagandistă se ocupă în primul loc 
de Românii din Ardeal, deşi sub o formă foarte neprletenoasă. În adevăr 
am arătat mal sus cum diferiţii colaboratori ai acestei cărți prezintă 
pe Români când ca pe un corp străin, introdus dinafară în Ungaria și ca 
iobagi, când ca pe niște dușmani ai statului maghiar, stând în servi- 
clile unei dinastii dușmănoase, 

Cu toate acestea însă, guvernele ungurești animate pe cât se pare 
de un spirit de nobilă generozitate, n'au ezitat să acorde Românilor 
toate drepturile de deplină egalitate cu populaţia dominantă, Așa cel 
puţin susține acum Rónai, specificând toate acele drepturi şi favoruri 
de care s'au bucurat Românii din Ardeal sub stăpânirea ungurească, 
— în frunte cu dreptul de a vorbi românește până și cu conductorii 
căilor ferate, 

Numa! că toate aceste adevăruri au caracter sublectiv și nici decum 
obiectiv, pentru care motiv ele trebuesc luate cum grano salis, De 
curând a apărut o broșură foarte prețioasă: „Zur Herkunftsirage der 
Rumänen”, datorită distinsului romanist E, Gamilischeg, drept răs- 
puns la broşura lui L, Tamás „Romains, Romans et Roumains dans 
Vhistolre de la Dacie Trajane”. Este același Tamás pe care acum il 
aflăm printre colaboratorii lui „Siebenbiirgen”, E. Gamillscheg ter- 
mină expunerile sale cu adevărat ştiinţifice cu constatarea că orice 
lucrare referitoare la originea Românilor ar trebui să se conducă după 
deviza: Sine ira et studio, deviză pe care însă Tamás în lucrarea sa 
o desconsideră, Am impresia chiar că toți autorii articolelor publicate 
în „Slebenbirgen“ n'au ținut în deajuns seamă de această deviză, 

În adevăr, la întrebarea care a fost situaţia reală a Românilor 
din Ardeal sub stăpânirea ungurească, ne lămuresc la perfecţie docu- 
mentele diplomatice germane, publicate în marea colecţie Die grosse 
Politik der europäischen Kabinette 1871—1914, a căror autenticitate 
și obiectivitate, considerând caracterul lor oficial, nimeni nu le va putea 
trage la îndoială, In special volumul VII al acestei colecţii (pag. 149 —188) 
cuprinde documentele referitoare la convenția secretă româno—austro- 
ungară care, încheiată la 1883 pe zece ani, trebula înnoită la 1893, In 
acest loc, comentatorul acestei materii constată (pag. 183) fără precizare, 
că diferendele româno-maghiare au îngreunat foarte mult această înnoire, 

Deşi convenţia de înnoire n'a fost incheiată decât la 25 Iulie 1892 
la Sinaia, totuși tratativele prealabile au început încă în Februarie 1891, 
ŞI, lucru foarte remarcabil, documentele referitoare arată că Germania 
a trebuit să intervină în repețite rânduri şi cu multă stăruință 
mai ales la Ministerul de Externe austro-ungar, pentru a aplana sau cel 


376 Dr. MAX HACMAN 


puțin pentru a îndulci acele diferende, insistând mal ales ca guvernul 
maghiar să trateze pe Românii din Ardea! cu mai multă bunăvoință, 

Astfel, într'un raport confidenţial cătră Cancelarul Germaniei von 
Caprivi, din 6 Martie 1891, Ministrul german la București, von Biilow, 
susține că certurile naționalităților din Transilvania au devenit, încetul 
cu încetul, mai acute (pag, 154), Raportul acesta este trimis ambasado- 
. rulul german la Viena, Prințului von Reuss, pentru a fi arătat Mint- 


strului. de externe austro-ungar, Contelui Kálnoky, Asupra rezultatului 


obținut, Prinţul von Reuss raportează cu data de 19 Martie, Cancela- 
rului von Caprivi că, la aluzia referitoare la Românii transilvăneni din 
raportul lui von Bülow, Contele Kálnoky n'a reacţionat. Incă toalnte cu 


puține zile, zice Prinţul von Reuss textual, am avut onoarea să scriu 


despre aceasta şi sunt convins că Ministrul (adică Contele Kâlnoky) 
cunoaşte bine acest punct vulnerabil (în original: „Călcâtul lui Achile”) 
dar incă nu se poate opune Ungurilor şovinişti (pag, 155), 


Dar Cancelarul nu poate aştepta până ce Contele Kálnoky va 


avea curajul să se opună connaţionalilor săi şoviniști, La 26 Martie el 
trimite ambasadorului german la Viena instrucțiuni foarte amănunțite 
dintre care în acest loc fle citate următoarele pasagii (pag, 158—160): 

„În urma politicei agresive urmărită la Pesta în contra Românilor 
transilvăneni! şi care și-a găsit ultima expresie în legea pentru ocrotirea 
forțată a copiilor, astăzi împrejurările sunt esenţial mal nefavorabile 
decât în anul 1880, 

„Dacă, faţă de Alteța Voastră, Contele Kâinoky a Îndicat pre- 


tinsa slăbire a Triplei-Allanţe, ca motiv al indispoziţiei Regelui (Ro- . 
mâniei) în contra înnolrii convenţiunii cu Austria, atunci această ob- ` 


servație a fost poate o formă convenţională pentru a evita o discuţie 


asupra adevăratului motiv al instrăinării româneşti. Faţă de el, singur : 


Contele, ca observator nepreocupat, nu cred să aibă vreo îndolală că 
pumai agitația din România în urma evenimentelor transilvănene, a 
produs în timpul din urmă o slăbire a poziţiei Regelui, aducâadu-l în 
situaţia precară de a scăpa, prin numirea unui guvern antlaustriac, de 
reproșul că și el s'a făcut culpabil de asuprirea Românilor ardeleni, 
„in situaţia de astăzi, înnoirea convențiunii nu depinde de 
voința Regeiul, ci de puterea sau de slăbiciunea sa, Acesteia din urmă 
(adică slăbiciunii) i s'ar putea veni în ajutor numai din Viena şi din 
Pesta printr'o politică administrativă mat cumpătată în Transilvania, 
Chestiunea aceasta are pentru noi o mare importanţă, pentrucă de felul 
soluționării sale, depinde apărarea flancului aliaților noştri austro-ungari. 
Neutralitatea pe care contele Kálnoky o aşteaptă dela România, în niciun 
caz nu este un lucru de sine înţeles căci, coatinuându-se actuala dis- 


t i ie 


PROBLEMA NAȚIONALITĂŢILOR ÎN TRANSILVANIA, PÂNĂ LA UNIRE 317 


poziţie a spiritelor, se poate presupune că o răscoală în Transilvania, 
fle ea chiar puţin întinsă, ar cuprinde şi Regatul, In cazul netanolrii 
convențiunii, înafară de încetarea alianţei de până acuma trebue luat 
in considerare și motivul, adică agitarea dușmănoasă a Românilor contra 
Ungarle!, Să presupunem că Regele Carol în urma unul gest energic, 
care de altfel nu-i este propriu, ar impune țării sale ca fapt (implinit) 
prelungirea convenţiunii, atunci îa acest fel puţin s'ar câștiga, câtă vreme 
continuă să subsiste motivul indispoziţiei și ar rămânea pericolul ca Ro- 
mânii să-l desavueze pe Rege, pe cale revoluționară, 

„In viitor, desvoltarea relaţiilor austrc-ungaro-românești este deci 
numai în mâna Austro-Ungariei sau mal degrabă în mâna Ungariei, A 
prezenta puterea de atracţie, aproape irezistibilă pe care trebue să o 
exercite asupra României o convenţie comercială austro-germană, în 
stadiul actual al negocierilor acestei convențiuni, ar fi prematur și ar fi 
de natură să trezească neincredere în obiectivitatea concepţiei noastre, 
Deci nu rămâne decât ca, discutând chestia românească, Alteța Voa- 
stră să considere numai momentele pur politice şi militare, zicând con- 
telul. Kálnoky că ne dăm foarte bine seama de încurcătura în care se 
găsește Guvernul austro-ungar în faţa hotăririi referitoare la dificultăţile 
interne și la pericolele externe, Totuși, nouă ni se pare mal puțin apro- 
plată grija că, în urma desconsiderării unei dorinţi favorite, națiunea 
maghiară s'ar desprinde de întreaga Monarhie pentru a pluti ca o fn- 
sulă. solitară în oceanul slav, decât grija că România supărându-se, să 
ia rolul unel avantgarde rusești și să devie o cale de etapă rusească, 
După părerea mea, dușmănia României ar fi o pledică importantă în 
desvoltarea puterii militare a Monarhiei austro-ungare şi prin urmare 
pentru nol, aceasta ar însemna o sporire a pericolului de războlu“, 

Prin urmare ceea ce după părerea colaboratorilor opului „Sieben- 
biirgen“ a fost perfectă egalitate de drepturi a Românilor din Ardeal 
cu populaţia dominantă, după convingerea fasuși a Cancelarului Ger- 
maniel, a fost asuprirea lor. 


HI 


Pus în fața acestor observaţii foarte serioase pe carei le face re- 
prezentantul cel mai înalt al Guvernului german, Contele Kálnoky n'are 
încotro și trebue să reacționeze, cum reacționează omul când îi calci 
“pe bătătură, Iată întradevăr ce are de raportat Prinţul Reuss șefului 
său din Berlin laedata de 30 Martie (pag. 161—162): 

„Precum am presupus, cuvintele de avertizare (mahnende Worte) 
ale Excelenței Voastre nu erau tocmai plăcute Contelui Kálnoky, El 
ştie prea bine unde îl strânge gheata și de aceea și până acuma, 


378 l Dr. MAX HACMAN 


când discutam această chestiune, totdeauna a ocolit adevăratele motive 
ale Indispoziţiei româneşti“, 

În alt loc Prinţul Reuss continuă: 

„Ministrul (adică Contele Kâlnoky) a desaprobat fără ezitare unele 
măsuri pe care le-a luat Guvernul unguresc mai ales îasă consideră el 
legea referitoare la grădinile de copii ca o mare greșeală (în original: 
neîndemânare), Pentru acest motiv el în repeţite rânduri a dat sfatul 
miniștrilor unguri să fie mal precauţi și să nu admită ca aceste supărări 
neînsemnate (uinbedeutenden Quâlereien) să ia dimensiuni mai mari, 

„Faţă de toate aceste expuneri, l-am atras atenția că Români! n'ar 
avea motiv să se plângă, dacă Guvernul ungar ar respecta vechile legi 
maghiare referitoare la naţionalităţi, Chiar dacă plângerile venite de acolo 
ar Îi adese exagerate (aceasta a susținut-o Contele Kálnoky în convor- 
birea despre care raportează Prinţul Reuss) n'ași voi decât să relevez 
(faptul) că activitatea „Asociaţiei de cultură” (EMKE ungară), aplicarea 
ordonanţelor şcolare şi alte măsuri n'ar fi tocmai potrivite pentru înlă- 
turarea vechei duşmănii, existentă între Româna! și Maghtari, 

„Contele Kálnoky simte foarte bine că Guvernul ungar n'ar fi 
lipsit de răspundere în ce priveşte agitația românească, Dar cum n'are 
decât o influență condiţionată asupra situației interne a celeilalte părți 
a Imperiului, nu-l convine dacă f se fac observaţii, pentru chestiuni pe 
care el totuși ar vol să le schimbe”, 

Mai mult decât atât, insistenţele reprezentanţilor autorizați ai Ger- 
maniei devenind tot mai stăruitoare, Ministrul de externe austro-ungar 
este silit să facă o critică extrem de aspră, nu numai Guvernului său, 
'dar până şi naţiunii sale, pe tema politicei maghiare atât de dușmă- 
noasă Românilor din Ardeal, Iată, într'adevăr, ce raportează Ministrul 
Germaniei la Bucureşti von Bülow, Cancelarului von Caprivi, cu data 
de 4 August 1891 (pag. 164): 

„M'am folosit de această ocazie pentru a arăta din nou urmările 
păgubltoare pe care le-ar avea o atitudine neprietenoasă a Maghiarilor 
față de Românii transilvăneni asupra atitudinei Regelui Carol, De data 
aceasta Contele Kálnoky a primit cu mai multă bunăvoință decât până 
acum expunerile mele“, 

Apoi von Bülow continuă + 

„Ar fi just, a zis Ministrul (Contele Kálnoky) strict confidenţial, 
că faţă de concetăţenil lor români, Ungurii s'ar lăsa 
adese conduși mai mult de patima mioapă, decât de 
consideraţii ale raţiunii calme, Din fericire Maghiarii, 
fiind în această privinţă cam asiatici, ar cădea tot 
atât de repede în trândăvia lor letargică, pe cât de 


PROBLEMA NAȚIONALITĂŢILOR ÎN TRANSILVANIA, PÂNĂ LA UNIRE 319 


repede se aprind. El ar fi reușit să oprească aplicarea nenorocitei 
legi referitoare la grădinile de copil; şi la cunoscutul memoriu al stu- 
denților români, la un avertisment dat de sus, tineretul universitar din 
Pesta ar fi dat un răspuns moderat; s'ar putea spera ca încetul cu fn- 
cetul raportul între diferitele rase din Transilvania să se îndrepte“,') 

Mă întreb dacă nu cumva și colaboratorii amintiţi al opului „Sieben- 
biirgen“ găsindu-se la redactarea articolelor lor în acea stare sufletească 
trecătoare în care Ungurii se aprind atât de repede, nu s'au lăsat și el 
conduși mai mult de patima mioapă, decât de consideraţii ale rațiunii 
calme, precum ni-l arată pe connaţionalii săi chiar unul dintre repre- 
zentaaţii cei mai autorizaţi -ai Ungurilor, cum incontestabil a fost Contele 
Kálnoky. 

Dar până şi Regele Carol I care cum știm, mal ales în che- 
stluni de politică internațională, în fapte și în vorbe, a fost de o extremă 
chibzuinţă și rezervă, și-a ridicat vocea în contra asupririlor Românilor 
din Ardeal, Având, cu ocazia unei vizite la Berlin, o convorbire cu 
Cancelarul von Caprivi, acesta notează în însemnările sale, făcute asupra 
acestei convorbiri cu data de 29 Octomvrie 1891, între altele urmă- 
toarele (pag. 171): 

„Majestatea Sa a răspuns că prietenia Austro-Ungariei l-ar fi de 
mare valoare şi că n'ar putea decât să dorească ca problema naționa- 
lităţii româneşti, de dincoace și de dincolo, să fie în așa fel tratată ca 
să nu facă nicio dificultate vecinului, El ar fi foarte mulțumitor Maje- 
stăţii Sale Impăratului Austriei pentru felul în care El personal s'a ex- 
primat față de o delegație românească, dar ar rămânea de dorit ca 
Guvernul ungar să aibă mai multă considerare cu Românii care trăiesc 


"în Ungaria”, 


Extragem dintr'un raport scurt al Ministrului Germanlei, von Bülow, 
către Cancelarul german, devenit între timp Conte Caprivi, din 8 Iunie 
1892 încă următoarele fraze (pag. 178): 

„Regele Carol a fost dispus ca, cu ocazia înnolrii convenţiunii, să 
aducă în discuție plângerile Românilor din Ungaria“,,, „el are dorinţa 


1) In original: 

„Es sei richtig, meinte der Minister ganz vertraulich, dass sich die Ungarn gegen- 
über ihren rumänischen Mitbürgern oft mehr von kurzsichtiger Leidenschaft als von 
den Erwägungen kühler Vernunft leiten lassen. Gleicherweise verfielen die Magyaren, 
die darin etwas Asiaten wären, ebensoschnell in lethargisches Nichtstun, als sie rasch 
aufbrausten. Es sei ihm gelungen, die Ausführung des unglücklichen Kindergarten- 
gesetzes aufzuhalten ; auçh auf das bekannte Memorandum der rumänischen Studenten 
habe die Pester Universitätsjugend auf höheren Wink eine massvolle Antwort erteilt; 
es stehe zu hoffen dass sich das Verhältnis zwischen den verschiedenen Rassen in 
Siebenbürgen nach und nach bessern werde". 


380 Dr. MAX HACMAN 


care nu este nemolivată, ca din partea ungară să fle — pe cât posibil — 
evitat tot ce ar putea înăspri din nou antagonismul maghiaro-român“ 


IV 


De trista soarte pe care au avut-o Românii din Ardeal, sub as 
pritoarea stăpânire ungurească se ocupă, în fine, încă două memorii p 
care, în acea vreme, le-a adresat fostul Primministru Sturdza, Regel 
Carol, Găsesc foarte remarcabil faptul că Dimitrie Sturdza trimite câp 
după aceste memo;ii şi Ministrului Germaniei la Bucureşti von Biilo 
iar acesta le retransmite Guvernului său, Ceea ce este însă și mai semnti 
ficativ, este că von Bülow trimite aceste c6pil, în Octomvrie 1893, lai 
Berlin, deci peste un an după semnarea convențiunii secrete innolte ști 
şi că aceste documente apar acuma publicate aşșijderea în Grosse Politik: 
(Vol. VII pag. 183—187). Rezultă deci că Germania s'a ocupat de soarta: 
vitregă a Românilor din Ardeal nu numai, cum poate s'ar crede, pen-ă 
trucă avea tot interesul ca convenţia secretă între Austro-Uagaria 
România să fie înaoită, ci pentrucă acest interes a izvorit din convin” 
gerea că cele expuse fa aceste memorii sunt pe deplin adevărate cum! 
și pentrucă Guvernul german se identifică cu expunerile lui Dimitrie. 
Sturdza, f 

Dăm mal întâlu cuvântul lui voa Bülow care în raportul său con-; 
fidenţial către Cancelarul german, Contele Caprivi, din 16 Ostomvriei 
1893 ne dă următoarele lămuriri: 

„Unul dintre cei mai zeloși și mat consecvenţi aderenţi ai poli- 
ticel triplă-aliată din România, fostul Ministru de externe d-l Dimitrie 
Sturdza, a redactat asupra diferendelor româno-maghiare două memorii 
(în original: Notitzen) confidenţiale pentru Regele Carol, pe care el le-a! 
predat Majestății Sale îvainte cu puţine zile, Copla după aceste însem-! 


r 


nări, ale căror idei și concluziuni Regele Carol le-a aprobat numai- 
decât, îmi permit să o adaog în anexă. i 
„Cum mi se spune aici nu numai din partea Românilor dar şi din: 
partea unor Germani şi Englezi, cunoscători ai situației din Transilvania 
şi care privesc certurile naționalităților în mod neutral, Guvernul de aici 
nu are nicio influenţă asupra Românilor din Uagaria care, în majoritate, 
îşi îndreaptă deocamdată privirile în spre Viena, Acele elemente tran- 
silvănene care, sub infiuența asupririi maghiare sau a agitaţiilor rusești 
ar privi acum în spre Bucureşti, n'ar aștepta aici mântuirea lor nici din 
partea Guvernului şi nici din partea opoziţiei, ci numai din partea Ligil | 
Culturale, perechea şi pendantul societăţilor culturale ungurești“, 
Primul memoriu al lui Dimitrie Sturdza cuprinde o expunere a 
situaţiei internaţionale generale privitoare la România, Dar se găsesc și - 


PROBLEMA NAŢIONALITĂŢILOR IN TRANSILVANIA, PÂNĂ LA UNIRE 381 


următoarele observări foarte juste asupra pollticei de maghiarizare a 
Transilvaniei : 

„Şovinismul maghiar are a mulțumi naşterea şi impunerea sa orgo- 
lulut exagerat al Maghiarilor care nu înţeleg că Ungaria are în comu- 
nitatea statelor europene o situație importantă numai pentrucă ea este 
o parte a Monarhiei habsburgice, 

„Stările din Ungarta sunt un pericol care nu trebue nesocotit, mai 
- ales pentru Regatul României, În caz de războtu, acesta este chemat să 
paralizeze o armată rusească, pe câtă vreme atitudinea actuală a Un- 
gurilor va contribui, în asemenea caz, să imobilizeze o armată austro- 
ungară chiar în Ungaria, 

„In România lumea se uită cu îngrijorare la desfăşurarea acestei 
situaţii, 

„Asupra Ungurilor deci, trebue în aşa fel influențat ca el să re- 
nunțe la strădulnțele lor de a maghiariza cu forţa celelalte popoare ale 
Ungariei, 

„Dacă conducătorii Românilor din Ungaria ar trebui să meargă în 
temniță şi dacă Românii ar trebui să se supună jugului maghiar, atunci 
se poate produce o liniște vremelnică, dar cu atât mai sigur s'ar pre- 
gätt în acest fel terenul pentru uneltirile șt intrigile ruseşti“, 

Al doilea memoriu, însă, este pe de-antregul dedicat pro- 
blemei româneşti din Ardeal, pe care Dimitrie Sturdza o zugrăvește în 
culori foarte vii. 

„Românit din Transilvania şi dia Ungaria şi Românii din ambele 
Principate dunărene, Moldova și Muntenia, au fost prin secole despărțiți 
în soarta lor politică şi s'au desvoltat independent unit de alţii. Este adevărat 
că au existat raporturi pur culturale referitoare la şcoală și biserică între 
Românii de dincoace şt de dincolo de Carpaţi, dar ele nicicând n'au 
imfluențat desvoltarea situației politice, Ambele ramuri ale acelutași popor, 
despărțite una dn alta, și-au apărat interesele lor naţionale în mod in- 
dependent, 

„in diferitele faze ale luptei care a fost impută Românilor din 
Ungaria, prin politica de forță a Maghiarilor, aceştia (adică Românii), 
at acțtonat cu totul Independent şi o influențare din partea Regatului 
n'a avut loc sub nicio formă, Dacă se urmărește cu atenţie acţiunea lor 
fa întregime, nimic nu se poate afla ce ar putea fi numit „iredentism". 
Din contra, este semnificativ pentru străduințele lor, ceea ce nu 
poate fi relevat destul de energic, că el nu fac nimic și nu cer nimic 
ce ar avea ca scop o desmembrare a Imperiului austro-ungar, Lotall- 
tatea, credința și devotamentul lor față de casa domnitoare habsburgică 
și aderenţa lor la această Monarhie, ei nu numai că au accentuat-o în 

4 


382 Dr. MAX HACMAN 


mod solemn, cu orice ocazie, dar au și procedat totdeauna neșovăltor 
în consecință, 

„Dacă ei se opun categoric să fie trataţi ca iloi în propria lor 
țară, dacă el cer egalitate politică cu cetăţenii maghiari și aplicarea legii! 
de naţionalitate existente, dacă ei ţin la autonomia bisericilor și a şco- 
lilor lor, apărând cu tenacitate strămoșească limba și particularitatea lor: 
națională în contra politicei de maghiarizare, exercitată cu toată energia, 
atunci în toate aceste cereri legale și motivate nu se găsește nimic ce 
ar avea un caracter iredentist, Desemnarea necontenită de „iredentă 
românească“, aplicată la Pesta cu predilecție pentru tot ce stă în legă- 
tură cu chestia transilvăneană, este mal de grabă de natură să producă 
astfel de străduinți, astăzi încă inexistente, decât să pule un zăgaz eficace: 
mişcării astfel cum se prezintă ea în realitate, 

„Conflictul care devine tot mai acut între Maghiari și Români, a 
pornit atât de mult din natura împrejurărilor de acolo (imprejurări) care 
sunt rezultatul politicei de forță şoviniste, încât ar fi greșit dacă am 
reduce originea sa, sau felul cum se poartă astăzi lupta împotriva in- 
fluențelor din Regat, Şi tot atât de puțin nimerită este presupunerea: 
că ar fi posibil de a influenţa pe Românii din Ungaria din partea Re- 
satului, pentru ca ei să fie mai concilianţi în legitima apărare, Impusă 
lor, şi ca să capituleze în fața șovialsmului maghiar, 

„Pe de altă parte este inevitabil ca lupta care devine tot mal 
aprigă să nu albă repercusiuni fatale și asupra situațel din Regat, Inte- 
resul pentru suferințele conaţionalilor din Ungaria este firesc şi el nu 
se poate suprima, Opinia publică este necontenit iritată contra Unga- 
riel, nu numai în urma celor întâmplate dincolo de Carpaţi și nume- 
roasele elemente care vin în Regat, forțate de stare: de lucruri însu- 
portabilă de acelo și care aparţin celor mal diverse profesiuni ca agri- 
cultori, comercianţi și industriaşi, îavățători, preoţi, etc., toate aceste ele- 
mente lau contact direct cu toate straturile populației, trezind pretu- 
tindeni ura contra Ungurilor, Astfel, cele. mai larg! cercuri ale națiunii 
sunt aduse într'o dispoziţie, în care ele văd în Maghiari dușmani cu 
mult mat aprigi ai Românilor decât în Ruși, Dar pe această cale peri-. 
culoasă se sapă atitudinea care se impune Regatului României față de 
Tripla-Allanţă, atitudine care pentru a produce efecte are nevoie de 
concursul întregei naţiuni, altfel se deschide năzuințelor politicei rusești 
în Orlent, uşa şi poarta“, 

În rezumat, dacă savanții maghiari care au creat opul „Steben- 
birgen“ ar fi consultat și documentele sus citate, documente a căror 
putere de convingere este de necontestat, suntem de părerea că rezul- 
tatele la care ei ar fi ajuns, ar fi fost diametral opuse acelora pe care 


PROBLEMĂ NAŢIONALITĂŢILOR ÎN TRANSILAVNIA, PÂNĂ LA UNIRE 383 


el le dau acum publicității, unilateral şi deci greșit informată, ȘI tot 
numa! astfel Josef Déer era în drept să susțină în prefaţă că acești sa- 
vanţi „nici pentru scopurile naţionale cele mai evidente nu sunt în stare 
să înfrumusețeze sau să falsifice faptele“, 

Corpus Juris Hungarici, ed, Ofen 1822 Vol. I. pag. 119 urm. 
cuprinde sub titlul „Sancti Stephani Primi Regis Hungariae Decretorum 
Liber primus ad Sanctum Emericum Ducem, Caput VI, De accepta- 
tione Exterorum et nutrimento Hospltum”, următoarea învăţătură pe care 
Regele Ştefan cel Sfânt al Ungariei, întemeiată de el, o dă fiului său: 

„S. 1. In hospitibus etadventiis viris tanta inest utilitas, ut digno sexto 
Regalis dignitatis loco possit haberi, 

§ 2, Sicut enim ex diversis partibus provinciarum veniunt hospites, 
ita diversas linguas et consuetudines diversaque documenta et arma 
secum ducunt quae omnia Regiam ornant et magoificant et perterritant 
exterorum arrogantiam, f 

§ 3, Nam unius linguae unlusque moris Regnum imbecille et fra- 
gille est. l | 
$ 4, Propterea jubeo Te, Fil mi, ut bona voluntate ilios nutrias 
et honeste teneas, ut tecum libentius degant, quam alibi habitent”, 

Ce cuvinte de înaltă înțelepciune, mai ales acelea din urmă: De 
aceea iți cer, fiul meu, ca să-l tratezi (adică pe oaspeții veniţi din di- 
ferite părți) cu bunăvoință și să-i ţii în claste pentru ca el să prefere 
să ducă vieaţa cu tine impreună decât să loculască în altă parte, 

Numai că Ungurii, el singuri, au nesocotit aceste cuvinte ale celui 
mai mare Rege al istoriei lor, când au început „să îndeplinească mi- 


siunea lor de a răspândi cultura între naţiuni”, 
i Dr. MAX HACMAN 


4 


MARIA BAIULESCU 


Fără să vreau, îmi vine să scriu: Doamna Maria Baiulescu. Su 
persoane predestinate să fie doamne și matroane, şi Maria Baiule 
asta era: doamnă şi matroană. 

N'am cunoscut-o tânără ca vârstă, ci numai tânără ca suflet, 
preună cu cealaltă fiică aleasă a Braşovului patrician, Elena Popea 
pleacă în vâltoarea deslănţuirii cruciadei contra neopăgânismului, 
războiului de desrobire a Neamului umilit anul trecut, astfel că moartea 
lor trece aproape nebăgată în seamă, acum că a început moartea ced 
mare, a celor mulţi. 

Totuși va trebui să afle lumea grăbită de azi, care sa trezit fi 
România-Mare și liberă, cine au fost ziditoarele acestei Românii, cite 
a călit sufletele, le-a trezit la vieață românească în ţară dușmănoasă, îi 
mijlocul multor primejdii şi piedici, 

Voiu căuta deci a zugrăvi galeria femeilor merituoase ale Nesă 
mului, începând cu această mare dispărută, 

In adevăr, e foarte trist că întro eră de naționalism integra 
când naţiuni mari ca Germania şi Italia s'au trezit şi ne dau un exempliă 
măreț, iar Franţa e pe cale de a deveni naționalistă, a-şi scutura jug! 
evreo-umanitarist, să existe „Rubrica femeii“ în toate ziarele româneș 
în care, pe lângă preţioase sfaturi cosmetice pentru rafinarea și în“ 
frumseţarea fizicului, să se poată ceti biografiile celebrităților mondială 
Sarah Roosevelt, Ninon de Lenclos, Aspasia sau cutare curtizanăă 
mai recentă, cunoștințe de sigur foarte necesare persoanelor în curen 
cu mersul lumii, pe care le pot găsi însă în atâtea reviste mondena 
străine şi române, dar se va căuta în zadar un cuvânt despre matroa 
nele sau valorile Neamului. 

Imi aduc aminte că vorbeam într'o zi în clasă despre meritele 
Reginei Maria pentru Neamul nostru, în faţa mea fiind eleva F,, cară 
era şi studentă în drept, Cum F., care era foarte expresivă, rămăsese 


MARIA BAIULESCU 385 


quasi indiferentă i-am zis: „îmi face impresia că nu cunoşti meritele 
Reginei Maria“ (ne aflam în era Carol II), la ceea ce F. răspunse: „In 
adevăr, nu le prea cunosc...“ 

Să nu ne mirăm deci dacă studentele de familii mai modeste — 
F. avea atunci trei miniștri în familie — sau tinerele soții şi mame de 
unici copii, care au ca ideal confortul cel mai rafinat și simplificarea 
vieţii spre a-și cruța eforturile și energia pentru plăceri mai personale, 
nu au găsit timp să adâncească studiul devenirii României-Mari, să 
cunoască portretele sau chiar biografiile matroanelor şi valorilor fe- 
menine naționale, 


Maria Baiulescu descinde dintr'o familie de fruntași intelectuali 
brașoveni; sa născut ca fiica protopopului-profesor Bartolomeu 
Baiulescu. Studiile şi le-a făcut în școalele secundare, română și 
germană, din Brașov, completate cu lecţii particulare, dovedind din 
copilărie şi tinereţe multă râvnă, mult dor de învățătură şi înclinări de 
intelectuală, dotată cu inteligenţă, pătrundere şi talent literar. 

Primele încercări literare au fost publicate sub pseudonimul „Sul- 
fina“ în revistele Vatra şi Familia. Au urmat: un volum de poezii 
Extaz, altul de proză Note şi Impresii, numeroase traduceri şi locali- 
zări, piese de teatru pentru elevele şcoalelor secundare: Vacanța; 
Idilă la fară; Un om buclucaş, etc. A colaborat la Enciclopedia Ro- 
mână, la revistele: Cele Trei Crişuri, Transilvania, Societatea de Mâine, 
Boabe de grâu, Ritmuri, Buletinul eugenic al „Astrei“, ziarele: Gazeta 
Transilvaniei, Tribuna şi Românul (Arad), Drapelul, Epoca, Uni- 
versul, ș. a, 

Conterenţiară mult apreciată, a ţinut prima conferință în 1896 la 
Brașov despre „Rolul femeii în societatea de azi”, 

In anul 1906 ia conducerea Reuniunei Femeilor Române, amenin- 
fată să-şi vadă închisă de guvernul ungar Școala de menaj și industrie 
casnică şi o salvează dela desființare. 

In 1912, dă ființă Uniunei Femeilor Române, menită să lege în- 
tr'un mănunchiu puternic toate reuniunile de femei din Transilvania și 
Ungaria, Este cea mai măreață operă a vieţii sale. 

In 1916, sub stăpânire vremelnică românească, organizează So- 
cietatea pentru Crucea Roșie Română, reface spitalele găsite în stare 
jalnică. d 

Activitatea sa pilduitoare în spirit românesc, primejduindu-i liber- 
tatea şi poate chiar vieaţa, se vede nevoită a se retrage, împreună cu 
armata română, Pieacă la laşi, unde activează în spitalul condus de 


386 LUCIA COSMA 


Regina Maria, colaborează la punerea bazei Societăţii pentru ocrotirea 
orfanilor din războiu. 

După Unire o vedem nelipsită dela marile evenimente naţionale, 

Reîntoarsă la Brașov, înfiinţează o cantină pentru săraci şi orfani, 
orfelinatul Reuniunei Femeilor Române în care adăposteşte orfane din 
războiu, reface Școala Reuniunii, care se etatizează la 1927, ca școală 
profesională gr, II, Activează intens în Comitetul „Astrei“, înfiinţează 
şi conduce o filială a „Graiului Românesc”, dar preocuparea sa prin- 
cipală este Uniunea Femeilor Române, 

A fost distinsă cu numeroase ordine române și străine, având 
contact cu societăţi similare din Franţa, Elveţia, Belgia și Scandinavia. 

Mă voiu ocupa mai mult de Uniunea Femeilor Române, care, în- 
cursul timpului a luat un avânt nebănuit poate nici de aceea din al 
cărei gând românesc a ieşit. 

Primul congres s'a ţinut la Braşov în primăvara anului 1913. Erau 
de faţă delegate inimoase din intreg Ardealul, Banatul și Bucovina, și 
câteva surori din Vechiul Regat. Discuţiile n'au depăşit unele chestiuni 
de ordin administrativ şi de organizare, Cineva a făcut propunerea ca 
la congrese să se poarte costumul naţional, ceea ce a prilejuit o oare- 
care vioiciune în desbateri, unele membre fiind de părere că nu port 
național ci rochie cu motive româneşti să se poarte. Cineva din pu- 
blic s'a sculat și s'a prezentat într'o asemenea rochie, de aci păreri 
pro şi contra, Astfel timpul cel mai lung a durat această discuţie 
asupra unui subiect atât de important şi palpitant. 

(Îi rog pe Braşoveni şi pe Brașovence să nu se supere pentru 
această evocare, necesară pentru descrierea evoluţiei desbaterilor con- 
greselor Uniunei, și îi asigur, am memorie foarte bună, că persoanele 
cari au luat parte nu erau din partea locului). 

Al doilea congres a avut loc în 1914 la Sibiu, în sala de festi- 
vități a „Astrei”, gazdă fiind Reuniunea femeilor din Sibiu. A fost de 
față şi marea personalitate din lumea feminină a României, doamna 
Elena Meissner dela Iaşi cu domnişoara Eleonora Strati- 
lescu, profesoară merituoasă și conferențiară feministă, doamna Maria 
Glogoveanu din partea Societății Femeilor Ortodoxe din Bucureşti, 
şi alte surori din România liberă. 

Sexul masculin, deşi obișnuit cu nivelul înalt al adunărilor ge- 
nerale ale Reuniunei Femeilor Române, prezidate de mama, a rămas 
totuşi profund impresionat de un număr atât de mare al Româncelor 
inteligente și inimoase, venite din toate părțile Ardealului la acel „par- 
lament femenin“, cum l-a numit un Geeta din Cluj, iar obiectivele erau 
deja mult. lărgite, 


MARIA BAIULESCU 387 


Reuniunea de Muzică a dat un concert cu „Requiemul” de 
Verdi, iar eu am cântat un program bogat clasic și românesc. 

Războiul a venit şi a trecut, Braşovencele au avut în special mult 
de suferit, cele cari n'au ajuns să se refugieze -au fost ţinute mult 
timp închise într'un beciu și condamnate pentru sentimentele și faptele 
lor românești, 

Doamna Baiulescu a reușit să treacă „dincolo“ şi a legat prie- 
tenii preţioase la laşi, veșnic preocupată de propășirea şi progresul 
femeii române, 

După războiu au intrat în Uniune şi societăţile feminine din Ve- 
chiul Regat şi din Basarabia, şi primul congres a avut loc la Arad, 
apoi la Timişoara, laşi, Cernăuţi, Craiova, Brașov, Chişinău, București, 
Constanţa, etc. intrunind toate forțele feminine din România-Mare, în 
frunte cu feministele militante şi preţioase: Elena de Reus-lancu- 
lescu, Elena Meissner, Calypso Botez, Isabela Sado- 
veanu, Alexandrina Cantacuzino, Ella Negruzzi, Or- 
tansa Satmary, Maria Pop, Florica Georgescu, Smara 
Gheorghiu, Cornelia Emilian, etc. şi o pleiadă de femei pro- 
fesioniste ; avocate, femei medici, profesoare, poete, scriitoare, artiste 
dramatice şi lirice, pictore, sculptore, funcționare și studente, 

Această armată feminină a contribuit în scurt timp cu conferințe 
interesante și substanţiale, cu rapoarte amănunțite despre toate activi- 
tăţile, în care Românca de după războiu, înarmată și cu studii solide 
nu numai cu suflet şi dor de muncă, cum fusese femeia din Ardealul 
robit, se avântase cu un elan irezistibil, care i-a adus ca încoronare 
scoaterea din sclăvia codului Napoleon, (cel care dispreţuia femeia și 
o considera încapabilă de a se conduce singură) și recunoașterea par- 
țială a egalităţii cu tovarășul său în lupta pentru vieață, prin acor- 
darea drepturilor civile. 

Uimită şi fericită, urmăream nivelul progresând cu pași gigantici 
al Congreselor Uniunii. Ce deosebire între acestea și congresul în care 
obiectul cel mai larg desbătut fusese costumul în care se vor prezenta 
delegatele ... 

Aceste congrese au fost și prilej de cunoaștere a ţării și a suro- 
rilor, Din Bucovina, unde am mers în pelerinaj la Putna, până în 
Munţii Apuseni și graniţa de Vest sau cunoscut și s'au îmbrățișat Ro- 
„_mâncele, în frunte cu matroanele venerate : iniţiatoarea Maria Baiu- 
lescu, apoi Maria P. Cosma, Elena Pop-Hossu Longin, 
Maria de Flondor, Catinca Bârseanu, Sevastia Davi- 
descu născ, Mureșanu, Elena Sabădeanu, Maria Botiș- 
Ciobanu, Maria Popescu-Bogdan, Veturia Lapedatu, 


388 LUCIA COSMA 


Florica Gramatovici, împreună cu cele amintite din Vechiul 
Regat și multe generaţii dela mai vârstnice până la studentele dornice 
de a se încadra în această mare mișcare, 

Dată fiind pregătirea temeinică a femeii din România-Mare — 
Vechiul Regat fusese printre primele ţări care au admis femeile la stu- 
diul universitar, pe când în monarhia austro-ungară nu erau admise 
nici măcar în licee — s'ar putea presupune că inițiatoarea, crescută 
în cadrul strâmt al învăţământului limitat la strictul necesar al genera- 
tiei sale, s'ar fi simţit stingherită în conducerea unui aparat care cerea 
o orientare largă şi multilaterală, o judecată și soluţionare clară şi 
rapidă, 

Ei bine, nu a fost așa. Doamna Baiulescu, iubita și de toate și 
toţi venerata Președintă a Uniunei, era preşedinta născută a acestei 
alianțe de femei din toate ţinuturile, de toate categoriile şi gradele de 
cultură, şi nicio propunere, de ordin cât de înalt şi științific, nu o 
găsea nepregătită, 

In portul atât de pitoresc al Româncelor din Scheiul Braşovului, 
onora cu adevărat scaunul prezidenţial prin inteligenţa sa vioae, prin 
cultura sa multilaterală, prin obișinuința de a primi și sta de vorbă cu 
persoanele cele mai sus puse, Mi-a spus odată că în tinerețe studia 
acasă, alături de fraţii săi, materiile de liceu și facultate, deci era o 
autodidactă în sensul cel mai înalt și fericit, fraţii săi fiind unul doctor, 
celalalt inginer, amândoi oameni de seamă, iar în societate era ono- 
rată cu simpatia tuturor, începând cu Regina Maria și Regele Ferdi- 
nand şi sfetnicii lor din toate partidele, capii Bisericilor, profesori uni- 
versitari, prefecţi, primari, armată, 

Mult o ajuta şi o seninătate sufletească rară, un zâmbet nefăţărit, 
un optimism nedoborât nici de grelele lovituri ale sorții, cum a fost 
pierderea unicei sale fiice, 

Unele congrese au avut o strălucire deosebită prin participarea 
Augustei Protectoare a Uniunei, Regina legendară care a patronat și 
stimulat tot ce era progres în România-Mare, făurită în atât de co- 
vârşitoare parte şi de Ea. 

Am avut ocazia să asist la congrese internaţionale din marile ca- 
pitale ale Europei: Londra și Paris, unde se adunau femei din toate 
părţile lumii, din Islanda până în Turcia, Egipt, Siria, Palestina şi India. 
Era un caleidoscop interesant, discuţiile însă cu nimic mai larg cu- 
prinzătoare, rapoartele cu nimic mai doveditoare de o autoritate mai 
superioară în slujba omenirii, decât la congresele conduse de Maria 
Baiulescu. Din contră, frumuseţea caldă sufletească şi trupească și bu- 


MARIA BAIULESCU i 389 


nătatea celei mai maiestuoase și fermecătoare Regine le dădea o au- 
reolă de care nu se puteau bucura alte ţări și alte alianțe feminine. 

Anii treceau parcă fără a lăsa urme în fizicul și temperamentul 
Mariei Baiulescu, 

Am întâlnit-o pentru ultima oară acum trei ani lângă cosciugul 
în care culcaseră pe Cea mult adorată de noi două... 

Am îngenunchiat alături de dânsa, cu inima grea de lacrimi ne- 
secate. 

Acum a plecat și dânsa, la vârsta patriarhală de 81 ani. 

Vremurile sunt iar destin. Vieaţa noastră a furnicilor şi a albi- 
nelor nu are nicio importanță. Rostul omenirei e mare, e covârșitor, 
In alte zile Maria Baiulescu ar fi fost condusă la locul de odihnă de 
toate surorile sale din Patrie, pe care le-a condus atât de frumos în 
vieaţă, 

Ne va ierta că a trebuit să o lăsăm singură, 

Dar să-i închinăm mult timp încă gânduri pline de dragostea şi 
lumina pe care a răspindit-o din belşug în vieaţa ei pământească, şi 
care îi vor aduce multă bucurie în lumea cerească, răsplătitoarea tu- 
turor celor ce şi-au pus fiinţa în slujba unui ideal. 

LUCIA COSMA 


AJUTORUL ROMÂNILOR ARDELENI 
PENTRU RANIȚII RAZBOIULUI INDEPENDENȚEI 


Ajunsă demult la conștiința unităţii neamului, în plină luptă îndâr- 
jită împotriva politicii de stat, Românimea ardeleană vedea în războiul 
pentru independenţă începutul procesului de emancipare şi de afirmare 
în politica europeană a futuror Românilor, întâiul pas hotărit spre 
realizarea — încă îndepărtată — a Unirii, în a cărei înfăptuire începuse 
să creadă. Pentru ea luptele dela Plevna nu însemnau războiul numai 
al Țării libere, ci al neamului întreg, la care fiecare fiu al său trebuia 
să ia parte, oriunde s'ar afla, așa cum îl ajutau puterile, Ofițeri de- 
misionaţi din armata austro-ungară — ca Moise Groza —, ţărani 
din Țara Bârsei şi Oltului, trecuţi prin vama cucului şi înrolați voluntari 
în armata lui Vodă Carol, medici: români ardeleni,!) veniţi să ser- 


1) Numărul medicilor români ardeleni, stabiliți în Țară, care au lucrat în spi- 
talele de zonă interioară, a fost mare: vreo 12—15. Intre ei găsim nume remarcabile, 
ca doctorii loachim Drăgescu (Craiova), Constantin Gh. Nica (Bucu- 
reşti), loan Arsenie (Brăila), etc. In serviciul sanitar de pe front am putut afla 
trei ardeleni: Gheorghe Diamandi din Braşov, doctor de Viena, din 1876, 
s'a înrolat'voluntar și a luat parte la campania din faţa Plevnei. Făgărăşanul Nicolae 
Grancea, student al Facultăţii de Medicină din București (— a fost promovat 
doctor mai târziu, în 1889, —) a făcut campania ca subchirurg la trupă. La atacul 
Griviței a însoțit vestitul batalion 2 Vânători până în tranșeele redutei. Pe când dădea 
ajutor unui rănit, îl lovi un glonte în mână și abdomen. Pentru vitejia sa fu decorat 
pe câmpul de luptă cu „Virtutea Militară” şi „Steaua României“. Intr'o corespondență 
asupra luptei dela Griviţa, în care vorbeşte pe larg despre vrednicia şi spiritul de 
jertfă a] medicilor militari români, corespondentul ziarului Die Presse, Lichtenstadt, 
menționează în special eroismul lui Grancea, care după rănirea sa a rămas mai de- 
parte în linie, până când a putut să mai fie de folos! (Cf. Sieb. Deutsches Tageblatt, 
22 Sept. şi Familia, 18/30 Sept. 1877). N. Grancea a murit în 4 lan. 1891 in Bucu- 
reşti în etate de 40 ani, ca medic militar activ (medic de batalion cl. Ij. Asistentul 
de farmacie Adam Henţiescu din Râșca (Baia-de-Criș), în etate de 21 de ani, 
s'a înrolat voluntar în batalionul 2 Vânători, cu gradul de caporal; luă parte la atacul 
Griviței, unde fu rănit. După aceea fu trecut la serviciul sanitar, cu gradul de sub- 
farmacist. Ca om bătrân, de_60 ani, a mers în războiul de întregire cu trupele româ- 
nești în Moldova {t în Bucureşti la 9 Aprilie 1925), 


AJUTORUL ROMÂNILOR ARDELENI PENTRU RĂNIȚII RĂZBOIULUI INDEPENDENŢEI 391 


vească sub ordinele lui Carol Davila, au luat parte vitejește la 
operaţiile de pe malul Dunării şi de pe câmpul de bătaie al Bulgariei. 
Presa românească din Ardeal urmărea cu pasiune epopea dela Griviţa 
şi Smârdan, Rahova şi Plevna, își informa amănunțit cetitorii şi: pole- 
miza înfocat cu cea maghiară, dușmănoasă Românilor și de rea cre- 
dinţă în ştirile pe cari le transmitea. Dela micile afirmări naive ale 
elevilor școalelor noastre și chefurile celebre ale Brașovenilor la restau- 
rantul „Grivița“, cari se repetau la fiecare victorie a armatelor române, 
până la demonstrațiile demne ale studenţilor români din Viena și Graz, 
la articolele învăpăiate și curajoase ale Mureşenilor în Gazeta Tran- 
silvaniei, toate manifestările Românilor ardeleni erau prilejuri să își 
arate cu orice preţ mândria, nădejdea şi credinţa lor. Mare a fost în 
urmările sale la populaţia băștinașe a Ardealului răsunetul vitejiei şi 
izbânzilor românești din 1877—178,1) 

Participarea activă la renașterea din foc și sânge a neamului nu 
s'a arătat însă numai prin lupta voluntarilor ardeleni pe câmpul de 
războiu, ci și printr'o acţiune solidară acasă, pornită și dusă la bun 
sfârşit în toate meleagurile Ardealului şi Banatului, pentru ajutorarea 
ostașilor români în luptă. In ciuda tuturor greutăților și opreliştilor 
meschine, contribuţia ardeleană a fost mare, continuă, jertfelnică şi demnă. 

O putem urmări, pas cu pas, în presa contimporană din Tran- 
silvania : înregistrată entuziast de cea românească, obiectiv şi adesea 
binevoitor de cea germană, cu amărăciune și uneori chiar cu ură de 
cea... oficială,?) 


1) Cf., între altele, şi Sextil Pușcariu: Răsunetul războiului pentru inde- 
pendenjă în Ardeal, Bucureşti, Cartea Rom., 1927, 36 p. 80, 

2) Materialul documentar din presa contimporană a fost strâns şi publicat în 
următoarele teze de' doctorat, lucrate la Institutul de Istoria Medicinii din Cluj: 

1. Gheorghe Pintilie: Ştiri contimporane din Țară despre serviciul sa- 
nitar în războiul din 1877—78. — Teza Nr. 818, Cluj, Tip. Cartea Rom., 1935, 24 p. 80, 

2. Adrian C. Mucuţă: Știri din unele periodice româneşti ardelene despre 
îngrijirea răniților în războiul din 1877—78. — Teza Nr. 895, Cluj, Tip. Transilvania, 
1935, 28 p. 80. 

3. Viorel Gligore: Ştiri medicale şi sanitare din războiul independenţei 
în „Gazeta Transilvaniei“ din Braşov. — Teza Nr. 889, Cluj, Tip. Ardealul, 1935, 32 p. 80, 

4. Richard Kepp: Ştiri medicale şi sanitare din războiul independenţei în 
gazetele săseşti din Ardeal. — Teza Nr. 925, Cluj, Tip. Transilvania, 1935, 42 p. 8° 

5. Iuliu Szent-Pâly: Ştiri contimporane din gazetele maghiare clujene 
pentru o istorie sanitară a războiului 1877—78. — Teza Nr. 869, Cluj, Tip. Grafic 
Record, 1935, 28 p. 83 

6. Geza Vitâlyos: Ştiri din presa medicală contimporană maghiară despre 
serviciul sanitar militar în războiul din 1877—78. — Teza Nr. 183, Cluj, Tip. Tran- 
silvania, 1934, 27 p. 8°. 

1. Mauriţiu Schapira: Serviciul sanitar român în 1877—78 descris de 
specialişti străini. — Teza Nr, 856, Cluj, Tip. Orient, 1935, 19 p. 8°. 


392 VALERIU L. BOLOGA 


Se pare că inițiativa a pornit din Sibiu, Indată după întrarea 
României în războiu Telegraful Român din 17 Mai 1877 st. n.!) publică 
un proces verbal despre constituirea unui comitet de doamne sibiene» 
care va strânge ofrande pentru ostașii români răniţi și pentru văduvele 
şi orfanii războiului. Președintă era doamna ludita Măcelariu 
(soţia lui Ilie Măcelariu), vicepreşedintă doamna Maria Hannia 
(soţia directorului Seminarului Andreian loan Hannia), casieră 
doamna Agnes Popa (soţia avocatului Popa-Calicul), secretare 
doamnele Caliope Boiu (soţia părintelui Zaharia Boiu) și 
Maria Cosma (soţia lui Partenie Cosma). Membre în comitet 
erau doamnele Ioana Bădilă, Ana Bechniţiu, Eleitera Cri- 
stea, Maria Cunţanu, Sabina Brote, Ana Hodoşiu, Ana 
Moga, Alexandrina Mateiu, Hermina Pecurariu, Iose- 
fina Pascheviciu-Dunca, Elena Popescu și losefina 
Răcuciu?) 


1) Pentru ca să evit orice confuzie în cronologie, am rectificat toate datele la 
stilul nou, 

2) Pentru cel ce urmărește evoluţia vieţii românești din Ardealul veacului trecut, 
aceste nume nu sunt necunoscute. Sunt doamne ale căror muncă şi fapte rămân în- 
scrise în istoria reuniunilor noastre de femei cu litere de aur, care au avut un rol 
de seamă în mişcarea noastră culturală și — îndrăznesc să afirm, — uneori hofăritor 
în sforţările de emancipare socială (școalele de gospodărie, masa studenţilor, etc., etc.) 
ale Românimii; vrednice soţii ale unor luptători demni şi neînfricaţi, ele ştiau printr'o 
muncă de albină, prin resemnare şi chibzuinţă, să dea în căsnicia lor atmosfera de 
reculegere și sprijinul moral (şi material, atât de necesar într'o vreme când bogății 
nu prea se găseau la fruntașii noștri ]), de care ei aveau nevoie în sforţarea lor ne- 
întreruptă și istovitoare. Mame duioase, dar și severe, cu intuiţie pedagogică înăscută, 
entuziaste şi totuși cumpătate în gest și vorbă, ele au știut să crească generaţia de 
bărbaţi şi femei care au înfăptuit Unirea. Fără liceu, fără bacalaureat şi diplomă uni- 
versitară, aceste soţii și mame minunate, hărțuite în munca lor casnică, active şi crea- 
toare în reuniunile lor de doamne, au ştiut să-şi formeze o cultură uimitoare, să-și 
desvolte aptitudinile artistice şi literare; aveau întotdeauna vreme pentru o lectură se- 
rioasă și să înveţe să vorbească perfect franţuzeşte şi nemţește, Nivelul înalt al cul- 
turii lor le-a impus în societatea compatrioţilor de alt neam și le-a permis să joace 
un mare rol în manifestările noastre artistice (reuniunile de cântări, expoziţiile de artă 
populară, etc.). 

O istorie completă a contribuţiei femeilor române din Transilvania și Banat la 
emanciparea neamului nu s'a scris încă; necesitatea ei se impune. Poate că atunci, 
când ea va exista, ne vom da seama că suntem datori să-i ridicăm un monument 
femeii ardelene. 

Dintre toate doamnele amintite în aceste rânduri trăiesc azi -- după cât ştiu — 
în plină vigoare a trupului şi a sufletului, numai două: Maria Cosma născ. 
Roman (Sibiu) și Ana Moga născ. Bologa (Arad). 


AJUTORUL ROMÂNILOR ARDELENI PENTRU RÂNIŢII RĂZBOIULUI INDEPENDENȚEI 393 


Apelul doamnei ludita Măcelariu are următorul text : 


„in urma conflagrațiunii din Orientul Europei, conflagraţiune ce are să atingă 
şi a atins pe fraţii noştri și surorile noastre din România, noi, conduse de simţul 
inimei noastre și inspirate totdeauna de instinctul sublim al umanităţii, nu putem sta ` 
indiferente la ceea ce fraţii şi surorile noastre şi sângele nostru, vor avea de îndurat 
în această mare dramă ce se prepară şi s'a început deja pe frumoasele, istoricele şi 
de vechiu sânge fumegândele ţărmuri ale Danubiului. Simţul de fiice, mame și surori 
ne impune această dorinţă de a veni într'ajutorul ostașilor. răniţi și în ușurarea su-. 
ferințelor familiilor acelor ostași, care au căzut sau vor cădea în luptă. i 

Am format un comitet, 

Inima noastră totdeauna tremură şi se apasă de durere când auzim că se face 
rezbel, pentrucă ne doare pentru sângele ce se varsă prin puterea armelor, Dar când 
rezbelul este inevitabil, atunci inima noastră se deschide și strigă ajutor. 

Să ne intrunim cu toatele întru a aduce sacrificii pentru scump sângele nostru 
și pentru sacra noastră religiune. 

Invităm pe toate Româncele, surori ale noastre, ca să binevoiască a-şi aduce 
fiecare obolul sau oferte: bani, scame, făşii de pânză, flanel, tifon, etc. 

Făşia de pânză să aibă lăţime de 6—12 cm., lungime 4--15 coţi. 

Făşia de flanel: Flanele fine şi nouă. 

Făşia de tifon: Făşie de tifon nou, lungime 8 coţi, lăţime 6—12 cm. 

Triangule din pânză nouă sau veche. 

Comprese, scamă, cearceafuri. 


17 Mai '1877. J | 
Președintă : Iudita Măcelariu“ 


Apelul este imediat răspândit de Gazeta Transilvaniei din Brașov 
şi celelalte periodice ardelene şi de gazetele săsești Hermannstădier 
Zeitung şi Siebenbiirgisch-Deutsches Tageblatt. Gazeta adaugă în 20 
Mai următoarele rânduri: 


„Sunt 8 luni de când femeile compatrioate maghiare prepară cu mare zel scame, 
handaje şi alte obiecte, necesare la vindecarea soldăţimei turcești, rănite în bătălii, 


Această activitate nu numai pur umanitară, ci totodată și frăţească. a damelor 
maghiare a fost primită cu mulţumire de către guvernul turc și generalul armatei 
otomane, 

Femeile noastre în Transilvania, Ungaria şi Bucovina s'au simţit până acum 
obligate a da ascultare simțămintelor de milă şi durere, de câteori arma noastră im- 
perială îşi vârsa sângele, ca în 1848—49, 1859, 1864, 1866, în care campanii se aflau ` 
şi fii lor, cu miile şi zecile de mii. Astăzi, în aceste zile ae probă şi criză supremă, 
se văd şi femeile noastre ajunse în poziţiunea femeilor maghiare, de a spăla și lega 
rauele acelor ostaşi români, frați ai noştri mai mult decât Maghiarii și Turcii, care 
fraţi provocaţi şi trași în luptă de către Otomani, se bat și varsă sângele, nu din 
vreo vanitate şi trufie, ci în sensul cel mai strâns al cuvântului pentru existența pa- 
triei și a naţiunii, pegtru libertate contra vechei tirănii sălbatice, care prefăcuse patria 
lor de atâtea ori întrun mormânt universal, 

Toate actele publice, precum şi evenimentele zilelor din urmă ne pot convinge 
pe toţi că România este decisă a-şi apăra existența și drepturile sale până la mar- 
ginile extreme. Dacă nu am avea altă probă despre ferma deciziune a locuitorilor 


394 VALERIU L. BOLOGA 


ţării de a se apăra pe vieață şi pe moarte, ne-ar fi deajuns acele liste lungi de oferte 
_ extraordinare, în cai frumoşi, până acum peste 2 mii, în bani, nutreţ, adică fân, paie, 
orz, ovâz şi grâu, vin şi vinars, care curge neincetat din toate regiunile țării de bună 
voie, aşa că legea rechiziţiilor uzitată în toate staturile, votată și în România, se 
aplică mult mai puţin decât se temeau unii. ` 
Incât pentru femeile române iată Societatea Crucii Roşii, înființată în Bucu- 
reşti, cu ambulanţele şi spitalele sale, iată însă şi societatea nobilelor femei, înființată 
în a doua capitală de către damele din cele mai de frunte familii ale Moldovii, cu 
scopul respicat în cinci puncte ale programei sale. Scurt, națiunea întreagă, bărbaţi 
şi femei, juni şi june, s'au decis a sacrifica totul, avere, sănătate, vieaţă, pentru sal- 
varea celor mai sublime bunuri din lume. | 
Faţă de aceste evenimente este peste putință ca femeile noastre de dincoace 
de Carpaţi să mai rămână îndărătul femeilor maghiare, sârbe, în manifestarea prin 
fapta compătimirii şi a durerii sufleteşti către acei bravi ostași, loviți de gloanţe, 
rupți în bucăţi de bombe şi granate, tăiaţi de sabie, călcaţi, răniţi, etc, 
Onoarea iniţiativei este a femeilor din Sibiu, de unde primirăm încă de Vineri 
ştirea telegrafică despre înființarea unui comitet de dame”. 


Nici Brașovenii nu întârzie la datorie. În acelaș număr al Gazetei 
președintele comitetului Românilor din Braşov Diamandi |. Manole, 
împreună cu N, T. Ciurcu, Dr. IL Lepădatu, lenciovici, 
Aron Densușianu, protopopul l. Petric, Constantin Steriu, 
Ion Stinghe, preotul Bartolomei Baiulescu și alţii, chiamă 
obştea la jertfă. In prima zi se adună dela 78 inşi 7540 franci aur, 
fapt înregistrat cu bucurie de Gazeta şi cu cuvinte de laudă de Kron- 
stădter Zeilung.!) In fruntea donatorilor stau Dimitrie Stănescu 
cu 2000 franci (aur!) Diamandi Manole cu 1000 fr. și Ion 
Sotir cu 500 fr, 


In aceeaşi zi (20 Mai) Familia lui Iosif Vulcan, în Budapesta, 
publică următoarele rânduri, scrise din Craiova de Ardeleanul Dr. L 
Drăgescu: 

„Pe aici toată lumea lucrează : damele fac scame, bandaje şi con- 
tribuesc, care după puteri pentru oştire. Bărbaţii se înrolează sub drapel, 


1) Chitanţa Crucii Roșii Române din 17 Mai st. n. 1877: 

„București, 17 Mai 1877. Domnului Manole Diamandi, președintele comitetului 
român din Braşov, constituit pentru ajutorarea soldaţilor răniți din România! Dom- 
nule Preşedinte ! În ziua de ieri am primit scrisoarea D-ei Voastre cu data de 13 Mai 
a, c. (st. v.), împreună cu un pachet de napoleoni în valoare de 7125 fiorini, pe care 
ia-ţi trimis, Vă rugăm Domnule Președinte să exprimaţi fraţilor din Brașov recuno- 
ştinţa vie a Comitetului „Crucea Roşie” şi în special cea a subsemnaţilor, pentru 
această donaţiune; nu numai suma însemnată a donaţiunii, ci în special iujeala fap- 
tului arată dovada clară a simpatiei şi a dragostei. Anexând recipisa casieriei Nr. 240 
despre primirea banilor, Vă rugăm Domnule Președinte, să primiţi... etc, 


Dimitrie Ghica ss. președinte Boboc S. Ioan ss. secretar“ 


AJUTORUL ROMÂNILOR ARDELENI PENTRU RÂNIŢII RĂZBOIULUI INDEPENDENȚEI 395 


„Aşi dori şi sper că voi fi înțeles; ași dori ca și la D-voastră 
doamnele să formeze un comitet, carele să strângă oferte, fie în bazi, 
fie în scame și să le trimită la adresa subsemnatului în Craiova. c 

„Când noi suntem în pericolul de a ne vărsa sângele pentru drept a 


şi libertate, surorile noastre de peste munți nu pot, nu trebuie să steie `~ 


nepăsătoare.“ 

Dar entuziasmul Românilor ardeleni nu era pe placul stăpânirii. 
Ungurii erau cu totul de partea Turcilor. Intrarea în războiu a Româ- 
niei îi neliniştea. Ştiau ei pentru ce! Judecând cu dreptate, trebue 
să admitem că, din punctul lor de vedere, îngrijorarea era motivată, 
Pe plan politic simpatiile lor se manifestau în polemici gazetăreşti, 
notițe tendenţioase, demonstraţii ale tinerimii, trimiteri de spade de 
onoare la Constantinopol, supravegherea și șicanarea Românilor ardeleni, 
culminând în încercarea Săcuilor, zădărnicită de oștirea imperială, să 
organizeze o incursiune armată în România; pe plan umanitar în tri- 
meterea de ajutoare Semilunei roșii — și interzicerea funcţionării comi- 
tetelor românești din Sibiu şi Brașov. 

Alături de presa din Budapesta, ziarele Kelet şi Magyar Polgár din 
Cluj excelau prin ştirile şi campaniile lor.!) Apelurile pentru ajutorarea 
Turcilor încep în lunie 1877: Medicii maghiari să meargă în Turcia, 
Ele se repetă tot mai insistent. În Budapesta un comitet de acţiune 
pentru Turci, alcătuit din 20 personalităţi marcante, lansează un vibrant 
apel (Sieb.-Deutsches Tageblatt, 6 lunie 1877). Se înfiinţează la con- 
sulatul turc un birou pentru coordonarea acţiunii. (Gyâgydszat, 28 VII, 
4 VIII, 11 VII, Magyar Polgár din Cluj, 11 VIII 1877.) La băile 
Corund, în Săcuime, doctorul Vajna aranjează o serată, „ca şi irecven- 
tatorii acestei băi să dea dovadă de simpatia naţiunei maghiare faţă 
de națiunea turcă“, colectându-se 114 fiorini și 50 creițari, (Magyar 

1) Câteva specimene; 

Kelet, Cluj, 17 lulie 1877: Situaţia armatei române e mizerabilă. Oamenii mor 
de foame, slăbiți de mâncări rele, murdărie, oboseală și boli epidemice. 

Ibidem, 26 Iulie 1877: Soldaţii români merg în foc goi şi flămânzi, 

Ibidem, 15 Sept. 1871: Mare panică în România. Nu sunt locuri în spitale 
pentru răniți. 

Magyar Polgár, Cluj, 20 Aug. 1877: Cadavre neîngropate, aerul infectat.. Ho- 
leră la Iaşi. 

Kelet, 30 Oct. 1877: Românii înfrânți la Grivița, panică în România, din cauza 
soartei triste a armatei. Majoritatea soldaţilor .români cu picioarele îngheţate. Incăl- 
tăminte mizerabilă, mulți bolnavi. 

Ibidem, 4 Nov. 1877: In Ploeşti 32.000 soldați bolnavi, între „care 20.000 cu 
boli venerice (!|). 

Ibidem, 9 Nov. 1877: Mizerie mare la Plevna. 

Ibidem, 14 Dec. 1877: Ruşii au intrat în Plevna. (Nici vorbă despre Români!) 


396 VALERIU L. BOLOGA 


Polgár, 11 VIIL)  Hermannstădter Zeitung din 28 August menţionează 
că au început în toată Ungaria colecte cu rezultate bune, pentru răniții 
turci, Reuniunea femeilor maghiare din Odorheiu a strâns 87 fiorini 
12 creițari (31 August). In Braşov ofrandele pentru răniții turci se 
trimit lui Ernest Efendi, în Str. Porții 554 (Kronst, Zeitung, 14 
Sept.). Serată în Târgu-Mureş pentru Turci: 19 fiorini; trei colecte în 
Cluj, rezultatul ultimei 207 fiorini (Kelet, 13 și 29 XL 1877). Nou apel 
în Budapesta (Kelet, 26 L 1878). Presa din capitala Ungariei dă seamă 
de numeroase acţiuni similare în restul ţării, Pretutindeni societatea 
maghiară lucrează nestingherită la ajutorarea Turcilor, până târziu în 
1878, ceea ce nu împiedecă autorităţile să încerce să zădărnicească 
colectele românești, 

Chiar după lansarea întâielor apeluri românești din Brașov și 
Sibiu, Gazeta din 31 Mai constată că ziarele maghiare aduc ştiri sen- 
saţionale şi tendenţioase în legătură cu iniţiativa celor două comitete. 
Kelet scrie la începutul lui Iunie că nu se poate tolera ajutorarea unei 
armate (de notat, e vorba de răniţi!) care poate aduce în primejdie 
chiar existența Ungariei, a unor soldați cari, vindecaţi, ar putea să 
ridice arma impotriva ei. (Gazeta Trans., 3 VI). Consecința: Primăria 
Braşov trage la răspundere pe Diamandi Manole pentru apelul 
lansat şi comitele suprem (prefect) al judeţului Sibiu comunică cu adresa 
Nr. 396 din 30 Mai 1877 doamnei ludita Măcelariu că, deși 
ajutorarea răniților este o faptă umanitară şi frumoasă, totuși din punct 
de vedere al statului trebue făcută astfel, încât principiul de neutrali- 
tate. să nu fie vătămat, deci nu se poate admite constituirea comitetelor, 
ci numai acțiunile individuale ale persoanelor particulare. Kelet din 
23 Mai notează cu satisfacţie această măsură, care nu sa luat numai 
în Sibiu şi Braşov, ci pretutindenea în Ardeal unde începuseră să se 
constitue comitete românești. Magyar Polgár (8 Iunie) aduce a notă 
sarcastică : Cu ocazia jubileului de 100 de ani al Episcopiei: din Oradea 
avocatul Roman — fratele deputatului Alex. Roman — a colectat 
102 fiorini pentru răniții români, o doamnă „Veturia“ a donat singură 
500; fiorini; „banii se adună cu încetul, dar de unde să se ia răniții 
români ?” (sic!) 

Reacţiunea presei românești e vehementă, Articole, polemici, note 
în toate periodicele noastre demască fariseismul argumentaţiei oficiale, 
Gazeta din 26 Mai aduce știrea că din Germania „Comitetul pentru 
ajutorarea răniților“ trimite la Bucureşti 3 trenuri sanitare complet echi- 
pate și adaugă: „Ce zice la aceasta domnul Tisza, care susţine că este 
incompatibil cu neutralitatea unui stat ca să permită a se înființa co- 
mitete. filantropice pentru ajutorarea răniților în rezbel?“ In 29 Mai 


AJUTORUL ROMÂNILOR ARDELENI PENTRU RÂNIŢII RĂZBOIULUI INDEPENDENŢEI 397 


se notează faptul că ordinul de disolvare „începe să devie o cauză 
celebră, comentată de ziarele franceze și germane“, că vreo 50 ziare 
maghiare „publică cu satisfacţie disolvarea și o proclamaţie înflăcărată, 
în care spun curat că sângele turcesc... se varsă... și pentru Ma- 
ghiari”, în sfârşit că „s'au înființat comitete (românești) în toată ţara“ 
dar „guvernul ungur le-a oprit ca o trădare de patrie“. „Orice acțiune 
românească trebue suprimată în germene, — axioma domniei maghiare” 
(12 Iunie). 

A doua zi după disolvare, într'o adresă (din 1 Iunie 1877) către 
prefectul județului Sibiu, demnă și bine motivată, pe care gazetele roe 
mâneşti și Sieb. D. Tageblatt o publică in extenso, doamna Iu dita 
Măcelariu protestează, lată rezumatul acestui document: ' 

Dând ascultare ordinului primit, am încetat activitatea în comitet, 
dar îmi țin de datorie să arăt că el nu e demn de un stat civilizat și 
deci să cer dela Ministerul de Interne revocarea lui. In războiul franco- 
german și turco-sârb au existat în toate statele civilizate neutre co- 
mitete pentru ajutorarea răniților, ba chiar s'au ținut şi întruniri poli- 
tice în cari s'a manifestat pentru beligeranți, In țara noastră (Ungaria) 
se arată pretutindenea, nestingherit, simpatia poporului maghiar și chiar 
şi a autorităţilor pentru Turci, În capitală și în provincie s'au constituit 
comitete pentru ajutorarea răniților turci, în capitală au fost şi entu- 
ziaste manifestări politice pentru softalele turcești, în care, sub ochii 
autorităţilor, s'au debitat provocări la adresa adversarilor Turciei. Dacă 
guvernul n'a găsit că aceste gesturi sunt împotriva neutralității, cum 
s'ar putea ca activitatea nepolitică, pur umanitară a unor comitete 
de doamne să fie încriminată ? Oare aceste comitete nu pot fi lăsate 
să lucreze în voie, fiindcă ele activează pentru Români în suferință ? 
Statul nostru are raporturi prietenești atât cu România cât și cu Turcia ; 
dacă nu este o crimă să ai simpatii pentru Turci, nu poate fi o crimă 
când femeile române își arată mila şi simpatia lor pentru cei în care 
curge același sânge! Dimpotrivă, oprirea activității comitetelor româ- 
neşti este o violare a neutralității. Cred deci că de dragul unor ziare 
întierbântate şi pătimașe guvernul nu va putea să menţină o dispoziţie 
contrară sentimentului de umanitate şi potrivnică reputației unui stat 
civilizat. De aceea Ministerul este rugat să revoace ordinul, 

Remarcabilă e atitudinea presei săsești, revoltată şi ea de sama- 
volnicia guvernului. Siebenbiirgisch- Deutsches Tageblatt și Hermann- 
stădter Zeitung o comentează cu sarcasm, lată de pildă notițele din 
30 și 31 Mai 1877: 

` „Das hiesige rumänische Damenkomitee, welches zu Gunsten der rumänischen 
Verwundeten sich gebildet hat, ist, wie wir aus sicherster Quelle entnehmen, durch 


5 


398 | VALERIU L. BOLOGA 


den Minister des Innern aufgelöst und das Sammeln zu diesem Zwecke verboten 
worden, angeblich weil die Neutralität der Monarchie dadurch verletzt würde. Da- 
gegen hat sich unter den Augen der Regierung ein Hilfs-Komitee für die türkischen 
Verwundeten konstituirt. Ja, Bauer, das ist etwas anderes !" 

„Se non e vero, e ben trovato. Nachdem das Sammeln für die rumänischen 
Verwundeten dem hiesigen Damenkomitee seitens der Regierung verboten wurde, 
hat sich letzteres, einem Gerücht zufolge, entschlossen, für ein Denkmal zu sammeln, 
welches dem letzten Türken in Europa zu errichten wäre. Für die Türken sammeln 
ist ja erlaubt". i 

„Auflösung der rumänischen Hilfskomitees ; Sämtliche. romänische Hilfskomitees, 
die sich im Lande, wie in Hermannstadt, Kronstadt, Klausenburg u. a. a. O, zu Gun- 
sten der rumänischen Verwundeten gebildet hatten, sind durch ministeriellen Befehl 
Tisza-s aufgelöst worden. Der ministeriellen Befehl macht dabei die feine Unter- 
scheidung, dass es einzelnen Privaten gestattet sei, unter Aufsicht und Kontrolle der 
Behörde Sammlungen zu rein humanitären Zwecken, also auch zu Gunsten von Ver- 
wundeten zu veranstalten. Wir raten jedem Românen, über die Frage, wie er als 
Privater, etwa mit dem Komitatshaiduken and der Seite, Sammlungen einleiten könne, 
sich ein Privatissimum bei dem Hilfskomitee für die türkischen Verwundeten zu holen". 


Ca un corolar Siebenbiirgisch-Deutsches Tageblatt publică în ace- 
lași număr ştirea că la Budapesta s'a înființat un comitet central pentru 
ajutorarea răniților turci, cu subcomitete în toată fara. Într'adevăr, 
culmea ipocriziei! Subiect bun pentru o satiră. 

Cocoșul-roşu al lui Iosif Puşcariu din Braşov, „foaie umo- 
ristică poporală cu ilustraţiuni“, care în tot timpul conflictului oriental 
secunda presa noastră politică cu arma satirei,!) pe lângă mici glume, 
mai mult sau mai puţin reuşite la adresa „ucazului”, dă în numărul 
din 10 lunie următoarea poezie: 


La ucazul pentru disolvarea comitetelor 


Când barbarul moslemin „Turcul cu magbhiaru-i rudă“, 
Varsă sângele creştin „După mămăliga crudă“ : 

Mai întâi în Kecskemét „Neamul nostru ni se stânga” 
S'a făcut un comitet, „inecat în al său sânge!” 

Cu ton mândru 'nfumurat „Hai să facem comitete”, 
Kecskemâtu-a apelat „Intruniri cu marafete“, 

La Zombor şi Debrețin, „Şi tot pintenul maghiar“ 
Bács-Bodrog şi Seghedin. „Să concure c'un denar”. 
Din Buceci și până'n Laita „N'avem poli, n'avem patace“, 
O băsadă da de-a raita: „Asta nare mult a face :" 
„Semiluna o să piară”, „Avem bumbi pe la talmale“ 
„Daţi cu toţii la hotară!“ „Cum şi alte dranganale”, 


1) E de notat că mai târziu „Cocoşul-Roşu“ a publicat câteva corespondențe 
foarte interesante dela Plevna, scrise cu umor, dar în fond foarte serioase, care după 
stilul lor par a fi trimise chiar de Moise Groza. 


AJUTORUL ROMÂNILOR ARDELENI PENTRU RĂNIȚII RĂZBOIULUI INDEPENDENȚEI 399 


„Avem pene, avem şinoare“, Dar acum când şi Românul 
„Avem pinteni la picioare;“ A prins spada, înarmat 
„Când e vorba şi de sdrenţe“ Să zdrobească pe păgânul 
„Astea sunt în abundenţe“. Ce de secoli l-a călcat, 
„Pe la sat, pe la oraş“ Când Românii din Carpaţi 
„Vom cruța din papricaș“ Vrând să facă pentru fraţi 
„Şi “ntr'o cauză prea măreaţă” Oarecare mici . colecte, 
„Chiar şi bechea din mustață”. Au pus şi ei comitete, 
„Vom cruța şi vom dona” Spaimă, frică, groază mare 
„Și pe frați i-om ajuta“, l S'a lățit printre hotare, 
„Ca barât-ul, musulmanul“, Că se face-o împărăție 
„Să-şi încrunte iataganul !“ Zisă Daco-Românie. 

Şi cu vorbe mari și late Un ucaz, ce-a detunat 
Priu oraşe şi prin sate Ca o bombă, a disalvat 
Şi-au făcut deci comitete Comitetele române 

Şi “ntruniri cu marafete. Contra oștilor păgâne. 
Atunci nime n'a aflat Unul face tot ce-i place, 
Că asta nu e ertat, Altul ia la bobârnace! 

Ci cu toţii se'ntreceau, Dar mai bine deocamdată 
Pentru Turci contribuiau. Să lăsăm treaba 'ncurcată | 


Când în 18 Iunie 1877 se află că Ministerul de interne a respins 
contestaţia doamnei ludita Măcelariu, lumea şi presa românească schimbă 
macazul. Lozinca este: Nu ni se permite funcționarea comitetelor — 
vom face colecte individuale ! Acţiunea nu sufere nicio întârziere, opera 
întreprinsă este dusă mai depârte, 
| Gazeta din 12 Iunie publică un nou 


„Apel la Români“ 


„Guvernul maghiar a desființat comitetul înființat pentru primirea ofrandelor 
în favoarea fraților noştri din România, răniți în război. Insă simţământul umanității, 
iubirea şi legătura de sânge nu se disolvă decât odată cu viaţa. În numele acestor 
înalte şi sfinte sentimente noi ca particulari venim a apela pentru ajutorarea fraţilor 
noştri răniţi în război, la toţi aceia în al căror piept bate o fierbinte inimă de Român, 
la toţi aceia în al căror nobil sân arde focul sacru al umanităţii, la toți aceia cari 
pentru onoarea secolului în care trăim, doresc triumful civilizaţiei contra barbarismului. 

Dacă iubirea îrăţească ne face să implorăm dela Cel de sus, ca frații noștri 
din România să se întoarcă de pe câmpul de onoare încărcaţi de izbândă şi glorie, 
aceeași iubire ne impune a veni în ajutorul acelora, cari au căzut pentru gloria şi 
viitorul neamului românesc. 


Români ! 


Nu numai îndatogirea sângelui, nu numai vocea carității cere dela noi acest 
ajutor, aceasta o pretinde înaltul obligament ce ni-l impune civilizaţia. Secali întregi 
au luptat frații noştri din România, pentru lumină şi lege contra barbarismului, un 
Mircea, un Ștefan, un Mihai au trăit şi au murit cu arma în mână, la porțile Eu- 


s* 


400 VALERIU L. BOLOGA 


ropei, înfrângând potopul barbariei şi al întunerecului. : Martoră este istoria că toate 
popoarele luminate ale Europei au admirat şi binecuvântat în aceşti eroi ai Româ- 
nilor totodată și pe cavalerii eroi ai creştinismului. 

S'ar putea acum, Români, ca noi cei mai de aproape ai lor, noi asupra cărora 
încă s'au răsfrânt razele binefăcătoare ale victoriei lor, noi să rămânem nepăsători faţă 
de aceia, care vin a continua opera începută de glorioşii lor strămoşi? Urmaşii no- 
ștri ar putea scrie cu drept cuvânt pe mormintele noastre : 

Nepăsători de suferinţele fraților voştri, 

Voi aţi pângărit numele ce l-aţi purtat. 

Apelăm deci la toţi Românii dintre Tisa și Carpaţi, la june și bătrân, la avut 
şi la sărac, a da fiecare obolul său pentru alinarea suferințelor fraţilor noștri din 
România, răniţi în război. Apelăm cu deosebire la tine junime română, garanţa viito- 
rului şi vasul de aur al simţemintelor nealterate. 

Adu-ţi aminte că antecesorii tăi au pus o pagină de aur în analele poporului 
român. 

Ia, junime, şi de astădată apostolatul pentru a propaga ideea cea mai sfântă, 
simţul cel mai blând şi mai dulce, de a alina suferinţele celui ce a rămas pe câmpul 
de război”. 


Brașov, 9 lunie 1877. 


Ion Petric, protopop Aron Densuşianu 
N. Străvoiu Ion Lengeru 
Diamandi I. Manole Dr. I. Lepădatu 
Ioan T. Popovici Constantin Popazu 
D. Ionciovici Gheorghe Barițiu 
N. Baboianu Gheorghe B. Popp 
Dr. Ion Neagoie Constantin Nicolau 
N. T. Ciurcu Iacob Mureşan 


In ziare şi reviste, pe lângă raportagii entuziaste de pe câmpul 
de luptă, abundă și se tot repetă, ca un îndemn, ştirile despre ser- 
viciul sanitar român de pe front și din zona interioară, despre acțiunea 
şi îafăptuirile Crucii Roșii Române și ale Comitetului de doamne din 
lași, mai ales însă despre neostenita străduință a Doamnei Elisa- 
beta, „Mama răniților“. Din toate oraşele Ardealului şi Banatului vin 
regulat dări de seamă asupra colectelor în bani şi materiale, 

Mama mea, în 1877 elevă în școala primară, îmi povestește că 
doamnele române se întruneau zilnic și lucrau la pansamente și rufe, 
ducând la aceste sindrofii și copilele, care făceau din pânzeturi vechi, 
cu mânuţele lor, scame pentru răniţi. Doamna Ana Moga din Arad 
îmi scrie: „Imi aduc aminte că toate doamnele făceau șarpie 1) și adunau 
contribuţii benevole, care erau trimise în Capitală; era o activitate fe- 
brilă, cu entuziasm”. Bărbaţii strângeau bani, la sate chiar și alimente 
(slănină, vin, rachiu), Materialul era trimis uneori cu vagoanele în Ţară | 


1) „Charpie“: scame de in, care inlocuiau în pansamente vata. 


AJUTORUL ROMÂNILOR ARDELENI PENTRU RĂNIȚII RĂZBOIULUI INDEPENDENȚEI 491 


Din Brașov, din Sibiu, din Banat porneau, peste Predeal, Turnu-E 
şi Orşova, căruţe țărănești, încărcate cu lăzi pline, Pretutindeni se h 
neîncetat, Chiar și revistele umoristice, ca Gura Satului din Arad, laii 
gluma la o. parte și se pun cu tot dinadinsul în slujba acțiunii dă: 
ajutorare: a: 

„Cine vrea să contribuiască cu bani, bandaje, scame, etc., pot să 
trimită ofertele lor la Gura Satului, căci în Arad nu s'a putut constitui 
niciun fel de comitet şi prim-ministrul Ungariei numai oamenilor singuratici 
a permis a aduna astfel de ajutoare umanitare.. .., Ajutoarele intrate 
la Gura Satului numai decât le înaintează la societatea română „Crucea 
Roşie“ în Bucureşti și va face socoteală publică despre tot ce va in- 
curge în magazinul său”, (27 V. 1877), 

Cocoşul-roşu o ia cu gluma, dar în fond serios: 

„Colectă pentru soldaţii români răniţi face și „Cocoșu-roștu“, însă 
astfel, că va publica numele acelora, despre care știe că pot contribui, 
însă până acuma n'au contribuit. Vom începe cu numărul viitor“. 
(1 VIIL 1877), 

Biserica şi Şcoala (Arad) și Familia dau instrucții amănunțite 
cum trebuesc confecţionate pansamentele, „Familia” descrie acţiunea 
doamnelor din Sibiu, a comitetului brașovean și a comitetelor din Țara 
veche, l 
- Curg darurile, apelurile se înmulțesc, inițiativele pornesc chiar şi 
din cele mai mici târguri ardelene, Vin ofrandele din Baia de Criş 
(81 fiorini; Gazeta Transilvaniei, 29 Mai), din Bucovina, Hațeg, Rodna- 
Veche (bani, pânze, etc,; ibidem, 28 Iunie). Se pornesc colecte în Alba- 
Iulia şi Abrud (Gazeta, 20 Iunie). Doamna ludita Mäcelariu publică în 
Telegraful Român din 10 Iunie numele doamnelor sibiene, care fac 
a doua colectă, — de astădată individual, — în bani și materiale: 
Luisa Zechim, Maria Hannia, Baron David Ursu, 
Josefina Paşcheviciu, Ana şi Paulina Dunca, Maria 
Cosma n. Roman, Alexandra Şterca-Şuluţiu, Ana 
Frâncu, Josefina Răcuciu, Marina Romanu, Ana 
Bechniţiu, Maria Georgeviciu, Maria Străulea, 
Maria Oniţiu, Sofia Poparadu, Ana Popa, Maria 
loan Popa, Maria Nasta, Alexandra Mateiu, MP, Ana 
Moga, Elena Popescu, Maria Dancașiu, Agnes Popa, 
Agneta Stoica, Eleftera Cristea, Maria Bădilă, 
Maria Cuteanu, Sabina şi lustina Brote, Anastasia 
Toma, Hermita Pecurariu, Caliope Boiu, Dochia 
Toma, Irene Măcelariu, ludita Măcelariu. Rezultatul: 
în bani 2288 franci şi 1005 fiorini, plus material, 


402 VALERIU L. BOLOGA 


Se lansează liste în Ighiu și Șard (S.-D. Tageblatt, 23 Iunie 1877). 
Preoţii români din Valea Crișului colectează pentru răniți, Cu toată 
sărăcia lor, rezultatul e bun (Ibidem, 28 Iunie). In Braşov, Reuniunea 
de gimnastică şi cântări organizează în 16 lunie un concert în favorul 
ostașilor români. În Biserica şi Școala din Arad (17 lunie), doamna 
Ersilia Sturza, soţia preotului Mihai Sturza din Sepreuș!) 
dă instrucţiuni, cum să se facă scame şi pansamente şi roagă să i se 
trimită ofrande de tot felul. 

Strădaniile îndărătnice ale Românilor ardeleni au fost în curând 
răsplătite. lată o ştire din capitala Țării libere: 

„Societatea Crucea Roşie şi Femeile Române din Transilvania. 

București 10—22 Iunie 1877. Azi a plecat la câmpul de războiu 
prima ambulanţă a societăţii Crucea Roșie. 

De-a-lungul Bulevardului erau îuşirate trăsurile ambulanței, flu- 
turând steagul tricolor şi alb al societății. Trăsurile aveau inscripțiile 
lor şi mai cu seamă era admirabilă trăsura “societăţii de binefacere 
„Elisabeta Doamna”, a Eforiei Spitalelor Civile şi a Clubului Tinerimea. 

Era una însă, cam la mijlocul celorlalte, care atrăgea asupra-i 
în special privirile publicului. Această trăsură fiind prea frumos împo- 
dobită avea următoarea inscripție : „Doamnele Române din Transilvania“. 

Inimile Românilor băteau de bucurie, văzând că în faţa nenumă- 
ratelor obstacole, ce întimpină ai noștri, cu toate măsurile arbitrare, ei 
totuși n'au încetat de a alerga cu obolul lor, de a se alipi cu inima și 
sufletul lor lângă surori, fraţii lor din România, spre a alina durerile"; 
(G. Tr., 28 Iunie). 

Faptul este înregistrat şi de presa săsească, care adaugă comentarii : 

„Die Mitglieder des Bukarester Vereins vom „Roten Kreuz" haben sich am 
22. Juni zur Pflege der Verwundeten auf dem Kampischauplatz begeben. Unter den 
Sanitătswagen, welche dieselben mit sich führten, zog besonders jener der „Sieben- 
bürgischen romänischen Damen” die Aufmerksamkeit auf sich. Seit dem bekannten 
Verbote zur Bildung von Komitees haben sich in fast allen Städten Siebenbürgens 
einzelne romănische Damen gefunden, welche in den Journalen öffentliche Aufrufe 
erlassen ; die Bemühungen derselben sind von schönen Erfolgen gekrönt, da bereits 
bisher aus Kronstadt, Fogarasch, Abrudbánya, Karlsburg, Hatzeg und anderen von 
Romänen bewohnten Gegenden  massenhafte Gold- Charpie- und Verbandmaterial- 
Sendungen an den Präsidenten des Bukarester Vereins vom „Roten Kreuz", Fürsten 
Demeter Ghica, übersendet wurden“. (Kronst. Zig. 6 Iulie). 


Chiar şi Magyar Polgár (2 VIII) n'are incotro: dă ştirea şi adaugă 
— cam acru — că ambulanţa doamnelor din Ardeal a atras în primul 
rând atenţia publicului capitalei; în urma interzicerii comitetelor s'au 


1) Părinţii d-lui Dr. Marius Sturza, prof. la Fac. de Med. Cluj-Sibiu. D-na 
Ersilia Sturza a murit în 1936, 


AJUTORUL ROMÂNILOR ARDELENI PENTRU RĂNIȚII RĂZBOIULUI INDEPENDENȚEI 403 


„găsit femei române aproape în toată Transilvania, care prin apeluri in- 
dividuale au făcut colecte cu succes foarte frumos astfel încât au pait 
trimite la Bucureşti foarte mult material şi o sumă mare de bani. 

Rezultatele din luna Iulie sunt deosebit de bogate: 

Noi ofrande din Brașov (două colecte) prin Diamandi Ma: 
nole, total 126 fiorini, dela Românii din Chitighaz (Kétegyháza, jud. 
Bichiș) 16 il, din Alba-Iulia 200 fl, 3 galbeni, 20 franci şi 5 lei („G. 
Tr., 18 VII), din Haţeg 1538 îl, colecta d-nei Leuchiţa Mureşan 
60 franci și 19 fl, dela Lugojeni 391 fl., 1 galben, 1 napoleon și 3 franci, 
din Lăpuşul Unguresc 198 îl, din Budeiul de pe Câmpie (Mureș-Luduș) 
banii prin d-na Carolina Pop n. Papiu şi material prin d-na 
Amalia Crișan n. Maier, Orăștia oferă 295 fiorini și obiecte, 
Văradia (Banat) 68 îl, şi obiecte, Sibiul „sume foarte mari“ şi material, 
Moţii din Câmpeni 179 fiorini şi 10 creiţari, Mocanii săceleni 27 fl, şi 
20 creiţari, Alba-Iulia trimite din nou 474 lei 25 bani, Braşovul vine 
cu a patra ofrandă, prin d-na Hareti Stănescu și anume cu 
18 kg scame, 231 triangule, 25 făși, 131 comprese, doamnele din 
Blaj depun la Crucea roşie 512 fiorini, 4 napoleoni, 8 galbeni imperiali, 
17 guldeni argint, 5i/, kg scame, 48 triangule și făși (ofrandă remarca- 
bilă pentru un orășel cu vreo mie de locuitori). In același număr în 
care publică aceste sume (22 Iulie), Gazeta aduce la cunoştinţă că 
Românii transilvăneni, care trăiesc în Țara liberă au strâns 88.687 lei! 

Şi în August se lucrează mai departe, fără zăbavă, fără oste- 
neală, Se înregistrează „sume foarte frumoase“ la Băița-Montană, Deva, 
Trestia, Curtici, Macia (Arad), Nădlac, Căpâlnaş şi — din nou — la 
Sibiu (2288 lei şi 50 bani, 1005 fiorini şi 60 creiţari), la Blaj (dela d-na 
Ana Stoia singură 1251 lei), la Lugoj (142 fiorini şi 30 creițari, 
5 napoleoi, 5 franci, 3 sfanţi) și Abrud; Caţa-Cohalm trimite o mare. 
cantitate de material (G. 7r.,- 16 Iulie} Doamna Susana Popo- 
vici din Haţeg dă seama în Familia din 12 August despre banii co- 
lectaţi și publică scrisoarea cu mulţumiri a prințului D. Ghica, pre- 
şedintele Crucii Roşii Române. In acelaşi număr se dă apelul doamnelor 
Aurelia Crişan şi Carolina Pop din Budeiu către femeile 
de pe Câmpie şi loana Moldovan n. Boiu din Sighișoara către 
doamnele din oraşele de pe Târnave, în sfârşit, sub titlul „Totul pentru 
ostașii români răniți“ se notează că în toate părţile se continuă colectele, 
aşa incât coloanele revistei nu mai ajung ca să le înregistreze toate. 
In numărul din 26 ĝugust se semnalează alte colecte în Banat: cele 2 
Oraviţe, Răcașdia, Ciclova, Biserica- Albă, Moldova-nouă, Iladia, Vranin.1) 

1) O natiţă ciudată din „Kelet“, 4 August 1877: Meseriaşii maghiari au adunat 


500 franci pentru soldaţii români răniţi! „Gazeta Transilvaniei să fie liniștită, căci 
pentru aceasta nu se supără domnii dela Cluj”. O rază de lumină din tabăra adversă | 


404 VALERIU L. BOLOGA 


Totuși gazetele ardelene nu se mulțumesc cu rezultatele atinse. 
Inceputul luptelor grele pe câmpiile Bulgariei, înregistrate cu mândrie, 
sunt un nou prilej să se repete apelurile, „Armata română a trecut 
Dunărea, Ştirea aceasta străbătând pe ori unde mâna lui Dumnezeu a 
răspândit odrasla română, a făcut să tresară inimile, ca la amintirea 
sgomotelor de vitejie şi de izbânzi străbune... În campanie și voi, 
femei române, ca și până acuma!“ (Familia, 9 Sept. 1877). Gazeta din 
„19 Sept. dă amănunte despre asaltul asupra redutelor din faţa Plevnei 
` şi asupra ostașilor răniţi și căzuţi acolo; anunţă că la spitalul Filan- 
tropia au sosit 1600 răniţi români. Profită de această ocazie pentru a 
aminti din nou Ardelenilor că au datoria să-și înteţească sforțările, 
Același lucru îl face Telegraful, din Sibiu, care spune în apelul său: 
„Să ia seamă Românii că soarta tuturor depinde foarte mult de re- 
zuliatele acestei campanii... Nimeni nu vă cere să lipsiți dela patrio- 
tismul Dv, provincial şi celui austro-ungar, ci vi se cere cu tot dreptul 
să simțiți românește şi să vă purtați româneşte. In România trăiesc 
mii de familii transilvane, Români, Secui, Sași 1) sute de mii de bani 
grei merg în fiecare an în Secuime şi în toate districtele limitrofe“. 


1) Războiul crease pentru o mulțime de comercianţi sași, mai ales din Braşov, 
cari livrau materiale şi subsistențe armatelor beligerante, o conjuctură extraordinară. 
Câteva din firmele mari săseşti braşovene şi-au pus în 1877—78 bazele înfloririi lor 
mari de mai târziu. 

Pe lângă atitudinea de neutralitate, mai mult chiar, de binevoitoare înțelegere 
a presei săsești, trebue să însemnăm aci în deosebi gestul de profundă umanitate a 
mai multor medici sași din Brașov, — centru medical important, — care s'au grăbit 
să se angajeze de bună voie în spitalele din Țară, unde au desfășurat o activitate 
“valoroasă. Sunt doctorii Johann Altstădter (numit șeful unor spitale din Bu- 
curești), Eduard Copony şi Karl Beldi, toţi trei medici vestiți. Afară de 
aceşti Sași, veniţi pentru durata războiului, au lucrat în Țară, în spitalele de zonă 
interioară și un număr de vreo 8—10 medici germani stabiliţi mai de mult în Prin- 
clpate, între ei cunoscutul om de bine, chirurg şi oculist Dr. Wilhelm Fabri- 
cius din Craiova. Stabilit în Țară din 1859, colaborator apreciat la opera de or- 
ganisare a lui Davila (un an a fost şi profesor la Şcoala Naţională de Medicină), 
el se identificase complet cu interesele patriei sale adoptive. In războiu şi-a făcut da- 
toria din plin: a fost medic-şet al tuturor spitalelor din Craiova, a organizat spitalul 
„Independenţa” şi a avut şi sarcina de inspector al lazaretelor militare. 

Din străinătate, — de menţionat ajutoarele şi ofrandele franceze, — de ase- 
menea veniau contribuţii tot mai importante : material, medici, misiuni medico-mili- 
tare, Germania a trimis trenuri sanitare, material și un grup de medici militari: Me- 
dicul general Dr. Camerer, med. col. Dr. Hayn, med. căpitani Dr. Stricker 
şi Dr. Wahl, taţi chirurgi. 

In timp ce presa săsească (și cea străină) constată că spitalele româneşti sunt 
excelente („Der Eifer und Sorgfalt, womit die Verwundeten gepflegt werden, hat alle, ` 
die sich dorthin einen Besuch zu machen die Mühe genommen haben, mit grosser 
Befriedigung erfüllt". Krst. Ztg., 25 Sept), Pester Lloyd vorbește intr'o cores- 


AJUTORUL ROMÂNILOR ARDELENI PENTRU RĂNIȚII RĂZBOIULUI INDEPENDENȚEI;-808 


In tot cursul lunilor Septemvrie şi Octomvrie, când luptele. 4 
faţa Plevnei secerau sute și mii de Români, ofrandele din Ardeal- 
mai departe, neîncetat, 

Țăranii din Galaţii Făgăraşului strâng sume variind între 5 räis 
țari și 10 fiorini; Şinca-Veche dă 22 fiorini, Şercăița obiecte foarte; 
multe și bani, Becleanul 5 fiorini şi 20 creițari, Turda prin doamna. 
Emilia Rațiu (soția lui loan Raţiu) ofrande bogate, Ceanul- - 
deșert (lângă Turda) prin d-şoara Maria Poruţiu 50 fiorini și 42 
creiţari şi 5 kg scamă, Oradea — a treia ofrandă — 150 fiorini și 60 
creițari, Chitighaz, Deva și Turda, din nou, câte 9 resp. 8 fl, resp. 
124 Îl. și 56 creiţari şi 438 lei (G. Tr., 23 Sept.) In 27 Sept. Gazeta 
Transilvaniei anunță că la Bucureşti s'au mai prezentat 3 medici ar- 
deleni, — pe cari însă nu-i numeşte — „cărora li sa dat ocaziunea 
a-şi arăta toată știința şi dexteritatea lor. Chirurgii renumiţi din Paris 
sosiră tot zilele acestea, Dar scamă și pânzărie se cer cu carul”. Se 
anunţă și ajutoare sosite dela Italieni, 

Ia 18 Octomvrie doamna Ludovica Borgovan n. Antonu 
se adresează în Cărțile Săteanului Român din Gherla, poporului de 
pe Someş. Rezultatul colectei din Gherla este de 30 fiorini şi 42 crei- 
țari, 1 galben, 1 leu şi material. Familia anunţă în 28 Oct. o nouă 
ofrandă de 28 galbeni din Oradea. 

In 28 Noemvrie 1877 cade Plevna. Gazetele noastre aduc ştirea și 
preamăresc izbânda. De fapt acuma războiul se terminase pentru oștirea 
Țării libere, dar răniții au mai populat spitalele până târziu, în 1878. 
Corespondenţii din Bucureşti, Turnu-Măgurele şi Craiova descrie vieaţa 
în spitale, inspecţiile Domnitorului, ostenelile Doamnei Elisabeta, ale 
lui Davila şi ale medicilor săi, ale doamnelor dela Crucea Roșie, dau 
dări de seamă asupra cheltuielilor și realizărilor operelor de ajutorare 
şi de binefacere, Din Ardeal se trimit la Bucureşti ultimele daruri dela 
Românii, atât de mândri și fericiți de afirmarea strălucită a fraţilor 
viteji, Sibiul totalizează 3140 fiorini şi 3260 franci şi cantități mari de 
pansamente (Tel. Rom. și Sieb. Deutsches Tageblatt, 26 i. 187); 
Gura Satului din Arad (31 I. 1878) trimite rezultatul colectei: 103 fio- 
rini şi 50 creiţari, 50 franci, 3 napoleoni, 2 galbeni austrieci, 1 taler 
argint, 6! fa kg scame, 8 cepţi şi 29 rifi pânză, 


pondenţă din 22 Sept. despre tumulturi și demonstraţiuni revoluţionare din pricina 
răului tratament al răniților români ! 

Incă în 28 lunfe Gazeta indreptase o şarjă violentă impotriva ştirilor ten- 
denţioase din Budapesta: „Dea Dumnezeu şi Cerul ca acest inceput să aibă un re- 
zultat fericit, spre a înfunda gura cea calomniatoare şi insultătoare a Ungurilor, a 
acestor inamici neînduplecaţi ai Românilor și ziarelor jidano-maghiare”. 


406 VALERIU L. BOLOGA 


In 31 Ianuarie 1878 gazetele anunţă incheerea păcii preliminare. 
Cu aceasta încetează și opera ajutorului de războiu între frați. 

O totalizare a valorii în bani a tuturor ofrandelor aduse de Ro- 
mânii ardeleni nu este posibilă în baza datelor cari ne-au stat la dis- 
poziție. Gazetele contimporane nu ne-au dat listele complete ale da- 
niilor. Așa de pildă n'am găsit nici o știre despre colectele doamnelor 
române din Sălaj, deși știu precis că Reuniunea Femeilor Române din 
Şimleul-Silvaniei, la îndemnul și sub conducerea doamnei Clara 
Maniu, a activat intens și cu rezultate strălucite. 

Multe ofrande s'au trimis direct la Bucureşti, fără ca să fie amin- 
tite în ziare, sau, dacă se menţionau, nu se dădeau și sumele, Afară 
de aceea darurile în obiecte şi material se înregistrau fără să fie esti- 
mate în valoarea lor bănească. Numai o cercetare a arhivelor Crucii 
Roşii Române ar putea duce la un rezultat complet. Din totalizarea 
datelor din ziarele noastre putem însă calcula minimul ofrandelor în 
bani. El se ridică la suma impresionantă de franci (lei) 104,700, fio- 
rini 9100, napoleoni 13, galbeni 43. Recalculând aceste valute în franci 
aur ajungem la suma rotundă de 124.700. Luând la bază echivalentul 
de 70 lei actuali pentru un franc aur, ajungem la concluzia că din 
sărăcia Ardelenilor şr Bănăţenilor de odinioară s'au strâns, în curs de 
8 luni numai în bani cel puțin 8,729.000 lei, de fapt însă binișor mai 
mult. Dacă se adaugă și valoarea materialelor trimise, cred că evaluarea 
ofrandei la cel puţin 10 milioane lei actuali nu este exagerată. O parte 
din această contribuţie a venit dela țărănime; e emoţionantă de ex. 
ştirea că plugarii din Galaţii Făgărașului au contribuit cu sume variind 
între 5 creițari şi 10 fioriui!.5 creiţari însemnau preţul a 2—3 |. de 
lapte, vânduți în piaţă, cei 10 fiorini — siguri dela ţăranii chiaburi — 
erau echivalentul unei perechi de cisme sau a întreţinerii, timp de o 
lună, a unui copil la şcoală în Braşov! Îţi vine în gând parabola obo- 
lului văduvei sărace. Acţiunea s'a întins imediat asupra tuturor pro- 
vinciilor din monarhie: In același timp ea s'a pornit în Ardeal, Banat 
şi. Crișana ; nici Bucovina, — pe care din lipsă de informaţii precise 
n'am putut-o lua în considerare — n'a lipsit. În aceeași săptămână, în 
care au luat ființă comitetele din Braşov și Sibiu, în Oradea se şi 
strânsese prima ofrandă, Ea s'a desfășurat repede: pornită în Mai, chiar 
din Iunie s'a şi putut organiza ambulanța doamnelor române din Ardeal, 

Tara veche a fost recunoscătoare. După încheierea campaniei, 
doamnele ardelene care au jucat un rol ta desfășurarea acțiunii au fost 
decorate cu „Crucea Doamna Elisabeta“. Azi, în 1941, două din ele, 
doamnele Maria Cosma și Ana Moga, mai păstrează cu sfin- 
tenie cruciuliţa cu panglica albastră. Oare n'ar fi cu dreptate ca, așa 


AJUTORUL ROMÂNILOR ARDELENI PENTRU RĂNIȚII RĂZBOIULUI INDEPENDENȚEI 407 


cum în armată se îngăduie urmaşului unui luptător din 1877—78, 1913 
şi 1916—19 să poarte decoraţiile tatălui cu bareta „Tradiţie“, să se 
acorde fiicelor doamnelor decorate în 1877 —78 dreptul ca să se îm- 
podobească cu „Crucea Mamei Răniţilor“ ? 

Cu voluntari, luptători la front și medici în ambulanţe, prin ati- 
tudinea dârză și mândră a presei sale, prin ajutorul femeilor sale pentru 
răniţi, cu obolul sărăciei sale, prin actele de curaj cetățenesc al fiilor 
săi, Ardealul românesc al anului 1877 s'a arătat solidar cu Țara-mamă, 
şi-a afirmat credinţa că soartea întregului neam românesc este una şi 
nedespărțită. Războiul Independenţei, prin voința şi fapta Românilor 
ardeleni, prin contribuţia lor, poale deci să fie considerat ca întâiul 
războiu de întregire al tuturor Românilor. 

VALERIU L. BOLOGA 


ELENA POPEA 


Victimă indirectă a primului bombardament rusesc asupra capi- 
talei, Elena Popea şi-a găsit un sfârșit, în acelaşi timp tragic și revol- 
tător prin stupiditatea lui penibilă, în dimineaţa zilei de 25 Iunie. Activă, 
mereu doritoare să se manifeste, ea se afla în faza de pregătire a unei 
noui expoziţii, care trebuia să aibă loc în primele zile ale lunei Oc- 
tomvrie, În entuziasmul și grija care ne cuprinseseră pe toţi, în primele 
zile ale războiului pentru desrobirea Basarabiei și a Bucovinei, moartea 
ei, care altădată ar fi făcut sensaţie, a trecut mai neobservată ca un 
fapt divers, Şi de data aceasta n'a avut noroc, cum de nenoroc a avut 
parte în mai tot decursul vieții. 

Inteligentă, dotată cum era, ambițioasă, conştientă de ceea ce 
dorea, ea ar fi putut lăsa în arta română o urmă mai puternică, dacă 
n'ar fi fost urmărită de o fatalitate, făurită poate de propriul ei tem- 
perament : o nevoie febrilă de a se înnoi, de a merge cu ceea ce-și 
închipuia că reprezintă viitorul; o curiozitate pentru încercările cele mai 
felurite; o tendință spre teoretizare, care uneori împiedica cele mai 
frumoase ale ei impulsuri. Din când în când venia însă liberarea, câte 
o ţâşnire spontană, sinceră și puternică, care o reprezenta în întregime, 
cu cele mai variate aspirații ale sufletului ei. Aceasta se petrecea mai 
ales la contactul cu un motiv rustic, ieșit în calea ei de veșnică dru- 
meaţă, în Spania, în Bretania franceză, în Italia, în Grecia, sau chiar 
în Ardealul său natal, pe care așa de bine îl simţea şi-l înţelesese, în 
faţa grupurilor de ţărani la târg, în pieţele orașelor, în faţa bisericii, 
la munca câmpului. Este ceea ce cu siguranţă va rămâne şi va vorbi 
celor după noi, din opera regretatei noastre prietene, 

S'a născut în 1885, la Brașov. Hotărită să se consacre artei, sa 
adăpat într'o măsură egală la izvoarele franceze, ca şi la cele ger- 
mane, mai ales din München, unde mi se pare că are și rude. A fost 
atrasă” mai întâi de personalitatea puternică şi seducătoare a lui Lucien 


ELENA POPEA 409 


Simon, Era fericită să intre astfel în societatea acestui remarcabil pictor, 
să fie de el apreciată, să devină o prietină a copiilor acestuia. Cum 
se întâmplă adesea la femeile artiste, omagiul ei recunoscător se tra- 
ducea printr'o apropiere evidentă de punctul de vedere al lui Lucien 
Simon, printr'un colorit în care griurile, delicat nuanţate, de caldă to- 
nalitate, jucau un rol important, ca și la maestrul său, Subiectul însă, 
în acea vreme, trăda și o familiarizare cu şcoala germană contempo- 
rană, în care se simțeau ecourile postimpresionismului, 

Totul solid pictat, cu pricepere, aproape bărbătește, ca de cineva 
care-şi lua foarte în serios menirea, Florile, mai ales bujorii și lalelele; 
scenele pitoreşti din Bretania, unele în lumina crudă a soarelui de 
vară, adevărate motive de „plein air”, altele pe o vreme furtunoasă, 
când norii grei și negri se coboară până la suprafaţa apei ca de plumb ; 
portretele în interior, cu ceva melancolic în aranjamant și în atmosferă, 
poate și din pricina modelor, azi învechite, iată subiectele pe care le 
trata mai ales atunci, imediat după războiu. Printre ele se găsesc de- 
stule bucăți meritând să figureze în muzeele noastre, 

A urmat în arta Apusului, spre care totdeauna s'a îndreptat 
ochiul iscoditor al Elenei Popea, mișcarea cubistă, adică reacţiunea 
celor ce voiau să dea în pictură precădere volumelor și construcției 
geometrice în compoziție, Nerăbdătoare, . curioasă cum era din fire, 
compatrioata noastră s'a simțit năvalnic atrasă de această mişcare, pe 
care o considera ca o întinerire a artei, poate a propriei ei făpturi in- 
telectuale și morale. A încetat să mai deseneze exact, ea pentru care 
desenul fusese până atunci o ocupaţie predilectă; a început să difor- 
meze figurile, ca cei mai mulți artiști francezi şi germani pe care îi 
admira; a făcut apel la o gamă de culori ceva mai stridente, pe care 
totuși, cu tactul ei feminin, le-a armonizat destul de bine. Subiectele 
nu s'au schimbat prea mult. Bretania a făcut numai loc Olandei. Pei- 
sajiile amfibii ale acestei ţări, casele înguste, strânse parcă de frică 
unele lângă altele şi reflectându-se în apă, vapoarele cu nenumăratele 
lor catarguri şi pânze, într'o continuă tremurare, constituiau un motiv 
ideal, pentru artista care renunțase acum la perspectivă, la tot ce 
amintea ordinea şi logica naturii, 

Cei ce o urmărisem în trecut cu simpatie ne-am găsit oarecum 
încurcaţi. Farmecul tablourilor sale, plăcerea vizuală, care până atunci 
constituise principala calitate a artistei, dispăruse aproape cu totul, 
Ceva aspru îi luase locul, o concepţie voluntară a artei, intransigentă, 
destul de străină de sensibilitatea noastră, care nu se potrivea nici cu 
trecutul, nici cu natura delicat-înțelegătoare a artistei. André Lhote, 
pictorul francez, mai cunoscut ca profesor, adică șef de atelier și ca 


410 GH, OPRESCU 


critic, decât ca executant, era în mare parte răspunzător de transfor- 
- mările efectuate în pictura Elenei Popea. Analist subtil şi clarvăzător 
al epocei sale, bun cunoscător în artă, cult, familiarizat cu tehnica 
celor mai renumiți contemporani ai săi, mai ales cu cea a lui Cézanne, 
- Lhote își crease o doctrină, în care intra nu puţin snobism și multă 
nevoie de a „epata” pe contemporani, doctrină pe care o expunea cu 
o convingătoare căldură și cu mult brio — ca orice sofist, — pe care 
o insinua în cei cu care venia în contact, o prezenta ca pe singura 
„modernă“, singura în stare să salveze o personalitate, în cei care nu 
voiau să cadă pradă ereziilor, cum le numea el, ale artei obișnuite, 
bazată pe observaţia onestă a naturii, 

Mulţi dintre ai noştri au devenit astfel victimele argumentelor, 
nu totdeauna false, dar adesea exagerate ale lui Lhote. Popea a fost 
printre aceste victime. Și-a revenit însă repede, Pentru dânsa, forma 
de cubism imblânzit, împrumutată teoriilor lui Lhote, n'a fost decât 
un mijloc trecător, ceva cam brutal, dar poate necesar, pentru a-și 
reexamina convingerile, pentru a-și cântări puterile, pentru a câștiga 
o manieră ceva mai largă și mai viguroasă in execuţie, 

A urmat după aceea, în vieaţa artistei, o perioadă de lungi și 
dese călătorii, Avea parcă o neliniște, o nevoie de a-şi premeni gân- 
durile, Locurile cu prestigiu istoric sau artistic o atrăgeau în deosebi. 
La început, până nu se liberase cu totul de „modernism“, eram destul 
de ciudat impresionați când ne găseam în fața cine ştie cărei vederi 
prestigioase din natură, pe care o cunoșteam și o admirasem, defor- 
mată conform legilor estetice de atunci ale Elenei Popea. Puțin câte 
puțin ea a revenit însă la o concepţie mai realistă, în care cel mult 
apăreau unele simplilicări mai arbitrare; ele slujeau mai de grabă o 
- operă, conferindu-i stil şi un prestigiu de originalitate, mai ales când 
era vorba de un peisaj. 

Coloritul bine acordat, care din toate vremile fusese una din ca- 
lităţile reale ale tablourilor sale, reapăruse și el, în ultimul timp, Din 
nou, în expoziţiile artistei, am constatat un nivel atât de ridicat, încât 
chiar și cei mai severi amatori să poată fi mulţumiţi. Aceasta a fost 
impresia cu care am părăsit ultima expoziţie, cea din Ianuarie trecut, 
Am afirmat-o atunci sincer, așa cum am obiceiul să o fac totdeauna, 
după ce, cu privire la manifestările anterioare, formulasem oarecare 
rezerve. Din nou am putut vorbi despre dânsa ca despre una din cele 
mai însemnate artiste dela noi, 

Dispare în plină maturitate, în momentul în care năzuia să ne 
dea încă multe și felurite opere. Este o pierdere însemnată pentru 
arta română și, în deosebi, pentru cea a Ardealului, mai ales acum, 


ELENA POPEA ai 


când avem interes să arătăm lumii care este sufletul adevărat al nea- 
mului nostru dintre Carpaţi și hotarul unguresc, Cultivată, capabilă să 
se exprime în mai multe limbi, cu însușiri artistice incontestabile, Elena 
Popea îşi făcuse prieteni în multe țări. Ea fusese în stare să dove- 
dească străinilor care o cunoșteau cât de nedreaptă este reputația ce 
ni se face de cătră dușmanii noștri, de a fi un neam, nu numai ne- 
civilizat, dar refractar la cultura înaltă. 

i GH. OPRESCU 


CRONICI 


LUCIAN BLAGA: DESPRE GÂNDIREA MAGICĂ 1) 


Activitatea filosofică a d-lul Lucian Blaga nu se mal găsește astăzi 
într'un impas, Dimpotrivă, Perspectivele construite cu răbdare şi migală 
fericesc un moment filosofic ale cărui singure preocupări sunt acele ne- 
cesare verificărilor și revederilor dela sfârşit de cules, Călătorului ostenit 
il stă întotdeauna bine ca la capăt de drum să-și întoarcă privirile înapoi 
şi să cântărească foloasele ce-i răsplătesc truda cu care a bătătorit calea, 
Retrospectiva pe care o încearcă d-l Lucian Blaga în aplicările filoso- 
fice din ultimul timp — in speţă de filosofia culturii („Spaţiul Mioritic”), 
estetică („Artă şi valoare”) și mai nou de etnologie („Despre gândirea 
magică“) — este, aşa dar, dovada unei maturităţi de gândire în care 
numai detaliile mai pot revendica o muncă deosebită, liniile mari ale 
` sistemului fiind de mult incheiate, De sigur, momentul nu e lipsit de 
interes, El dă îotregei viziuni filosofice un aer de acalmie, superb câşti- 
gată, iar gânditorului însuş un nimb olimpian, Nu peste mult timp, ase- 
meni călătorului, va putea şi el privi cu satisfacție monumentul pe care 
l-a construit și care va constitui la rândul lui farmecul viitoarelor ge- 
neraţii de vizitatori, lată de ce spuneam că activitatea filosofică a d-lui 
Lucian Blaga nu se mai găsește astăzi într'un impas, Pentrucă, dincolo 
de nuanțele specifice fiecărei idel în parte, angrenajul gândirii blagiene, 
încheiat în temeliile sale, se îndreaptă nestingherit de îndoieli și de con- 
tradicţii, spre ultimele cupole, 

Aceasta este clipa pe care o surprinde apariția volumului Despre 
gândirea magică, O clipă in care atitudinea defensivă este aceea care 
caracterizează în deosebi orizontul filosofic al deţinătorului e! şi în care 
tonul critic este susținut mai mult cu izul unor reproșuri, decât cu acela 
al unor asalturi directe, O clipă, pe scurt, construetivă, 

Tributară deci atât unei viziuni complete cât şi de asemeal, unui 
temperament întru totul favorabil problemei, recenta lucrare a d-lui Blaga, 
deși pare oarecum deslipită de ea, se angrenează totuşi în arhitectura 
trilogială a aceste! gândiri, nu numai prin titlul ei de concludenţă și 
verificare sintetică, dar și prin încercarea de reabiHtare filosofică a unei 


') Bucureşti, 1941, Ed. Fundaţiei Regale pentru Lit. și Artă. 


LUCIAN BLAGA: DESPRE GÂNDIREA MAGICĂ 413 


idet, căzută în contimporană desuetudine, Ia ordinea aceasta de vederi, 
„Despre gândirea magică“, aduce reale contribuții la sublinierea impor- 
tanțet capitale pe care o are în mișcarea spiritului uman „cea mai poli- 
valentă idee“ a lui, i 

Cercetarea care formează oblectul interesului nostru pleacă dela 
o dublă distincţiune, Mit și Magle, Adeseori confundate, aceste două 
moduri cunosc totuși o deosebire esenţială, E vorba de-o distincţiune, 
susține autorul nostru, de natură calitativă şi care comportă în perspec- 
tiva aceasta sensuri neasemult de bogate, Confuzia generală de care 
s'au făcut vinovaţi cercetătorii problemei magicului porneşte tocmai din 
neglijarea acestul fapt. Tratată ca o diferență dela tip (miticul) la caz 
(magicul), deci cantitativ-graduală, deosebirea devenită la d-l Lucian 
Blaga calitativă, se încarcă cu o dublă semnificaţie: ontologică, privind 
însuși cadrul existenţial al omului și stilistică, desvăluind amplasamen- 
tele celor două idei! față de coordonatele spiritului uman, Ce este mi- 
ticul ? ne răspunde d-i Blaga. „Miticul este încercarea de a revela un 
mister cu mijloace de imaginaţie, Mitul convertește misterul existenţei, 
dacă nu adecuat, totuşi în chip pozitiv, prin figuri care satisfac prin ele 
înşile“ (Pag, 8). Iar în altă parte: „Plăsmulrile mitice reprezintă incer- 
cări de ale spiritului uman de a-şi revela misterele existenţei, ca orice 
alte asemenea încercări, precum: cele metafizice, artistice, religioase sau 
ştiinţifice, Separaţia faţă de plăsmuirile metafizice, artistice şi ştiinţifice, 
consistă fa esenţă, ĉa materialul utilizat ca mijloc de revelare... Mito- 
logia îşi aserveşte un material imaginar, prin excelență plastic și însu- 
- fleţit“, (Pag. 83 „Mitul faţă de coordonate“), pa y 

Ce este magicul ? „Ideea magicului reprezintă ca şi mitul, şi ca 
multe alte plăsmuiri, o încercare a spiritului uman de a se transpune 
în orizontul misterului și de a-l revela“, Deosebirea însă de mit şi de 
celelalte plăsmuiri este în aceea că „ideea masicului, ca încercare de a 
revela misterul, se oprește oarecum la jumătatea drumului”, (Pag. 105 
„Magicul faţă de coordonate“) Ea devine atunci de fapt o semirevelare, 

Pentru cei obişnuiţi cu gândirea d-lui Blaga, semalficaţiile se cla- 
rifică și orizonturile se despică, Mitul rămâne „o încercare de a revela 
misterul“ ca toate celelalte plăsmuiri, magicul stereotipizându-se într'o 
` incercare semirevelatorie care nu mai poate aspira la titlul de plăsmulre, 
Ideea magicului devine misterioasă, un cumul de paradoxii și iraționa- 
litate, şi scapă mereu facultăţilor noastre Intelectuale atunci când ele îi 
cer un aspect pozitiv, Ea se pretează astfel mai mult la caracterizări 
negative: nu e cutare lucru, Planurile mistic-magic se separă deci 
cu fineţe în gândirea d-lui Blaga, distincţia pretându-se astfel la cea 
mat calitativă tratare. După depășirea acestul prim pas, poziţia pe care 
se situlază d-l Blaga dobândește un caracter de unicitate, Ea permite 
un examen critic al celorlalte puncte de vedere, exprimate in decursul 
istoricului problemei cu privire la angrenajele ei. D-i Luclan Blaga gru- 
pează aceste puncte de vedere istorice în patru compartimente şi anume 
după perspectiva prin care se ultă fiecare cercetător în ochii. multiplii 
ai problemei, Primul grup consideră problema sub unghiul structurii 
ideel magice și a originii el (Frazer, Tylor, Lang, Wundt, Lévy-Bruhl, 
Cassirer, etc.) înclinând „prea adesea să socotească, fle implicit, fie ex- 

6 


414) RADU STANCA 


plicit, gândirea mitică-magică drept o fază spirituală depășită a genului 
uman“, (Pag. 19 „Puncte de vedere”). Al doilea grup încearcă o legi- 
timare obiectivă a fenomenului (Gnosticii, Swedenborg, Goethe, etc.), 
implicând „o credință foarte acută în realitatea obiectivă a substanţelor 
sau puterilor de natură magică“. Al treilea grup aspiră la o legitimare 
“subiectivă a fenomenului spiritual (Klages, Freud, Jung, etc.), lar ultimul 
la o legitimare metafizică (Fichte, Schelling, Hegel), 

După acest compendiu istoric al problemei, nu-l va fi dificil au- 
torului să se plaseze el însuși pe un nou punct de vedere, de pe care 
— câştigate fiind o serie de date privitoare la coordonatele vieţii su- 
fletești — să se poată înălța o perspectivă atotcuprinzătoare. Punctul de 
vedere al autorului este, de sigur, punctul de vedere ce încearcă o le- 
gitimare stilistică a fenomenului în chestiune, În lumina acestui punct 
de vedere reproşul general ce pare a se desprinde din examenul adresat 
de d-l Lucian Blaga autorilor citați este acela al singularităţii motivelor 
ce explică fenomenul, altfel dovedit multifariu, cât și o anume îngustime 
în pripeala aprecierii axlologice, formulate asupra lul, Vina este univer- 
sală, Punctul de vedere structural (grupul întâi) exprima simplist func- 
țiunile gândirii magice sub unghiu sociologist (L&vy-Briih!), etnografic 
(Frazer, etc.). psihologist (Wundt) sau criticist-fenomenologic (Cassirer), 
fără a-l atribui fenomenului multiplicitatea sa funcțională, fără a-i se- 
` siza însemnătatea și fără a-l descoperi locul ce î se cuvine în geografia 
vieţii spirituale omeneşti, Punctul de vedere stilistic permite toate aceste 
îmbrăţişeri, în panopticumul viziunii sale, 

Ştim, după toate examinările critice, că magicul este o „incercare 
a spiritului uman de a se transpune în orizontul misterului și de a-l 
revela“, că ideea magtcului reprezintă un „cumul de paradoxii și ira- 
ționalitate“, că este misterioasă în sine şi inaccesibilă unei formulări po- 
zitive. Cercetarea dusă mal departe ne arată că ea se manifestă de 
fapt sub chipul unei substanțe sau puteri a cărei comportare, deși apa- 
rent paradoxală, seamănă cu aceea a unei sarcini electrice, Avem de 
a face, așa dar cu o comportare quasi-fizicală. Puterea magică nu este 
însă nici propriu zis fizică, după cum nu este nici propriu zis psihică. 
Quasi-fizicală ea se manifestă, în chip surprinzător, după legi psihice 
(analogie, contigulitate, contrast) ceea ce permit o considerare psihoidă 
a el, Câştigat acest nou front, examenul critic întreprins dovedeşte 
eroarea studiilor care priveau gândirea magică drept un fenomen de- 
gradat, eroarea studiilor care priveau comportarea magicului ca o com- 
portare prelogică sau insuficient logică ca și acelea cari încercau o ex- 
plicare sociologistă, psihanalitică, etc, şi cari toate dogmatizau un foarte 
capricios fenomen, 

Punctul de vedere stilistic se dovedește astfel cel mai fericit, întru 
cât, susține autorul, vede toate planurile gândirii magice și le poate 
cuprinde pe toate în explicația sa. Din felul stilistic, îa care trebue 
considerat fenomenul, se poate desprinde atât o legitimare metafizică a 
acestuia (funcţia ontologică a ideei magice: „Ideea magicului răspunde 
apetitului de mister“), o legitimare obiectivă (funcţia cognitivă : „Ideea 
magicului ţine loc de multiple şi varii necunoscute“, A se vedea în 
acest sens întreg capitolul de judicios examen ştiinţific „Experienţă și 


LUCIAN BLAGA: DESPRE GÂNDIREA MAGICĂ © as 


superstiție“), cât şi o legitimare subiectivă (funcţia vital sufletească : 
„Ideea magicului crelază lumea prielnică sufletului”, O comportare deci 
alături de cea quasifizicală și psihoidă, simpatetică), ca să nu mal vorbim 
de multiplicitatea nuanţelor pe care, acest punct de vedere, le descoperă 
în examinarea de structură pe care o face fenomenului (cum sunt 
funcţiile: religioasă, ideea magicului fiind prezentă, „în chip eterat în 
ideea sacrului“, poetică — „ideea magicului element de mare poezie” — 
şi pragmatică, ideea magicului înlesnind observaţia așa numitelor 
„complexe empirice”, 

Rolul unei recensii nefiind acela de a desprinde miile de idel 
noul, de nuanţe sau de colori care se înmănunchiază în focul de artt- 
ficii al unei atari lucrări, ci acela de a învita lectorul la ospăţul unor 
consideraţii care îl vor pasiona, reducem la minim aceste încercări 
rezumative, 

Vom renunţa la disputele atât de interesante pe care le duce 
autorul cu cercetătorii mai vechi ai problemei, cât și la ideile adiacente 
care încarcă examenul respectiv, pentru a remarca simpatia cu care 
d-l Lucian Blaga, într'un moment de mare seninătate ideologică, se 
apleacă asupra unel asemenea probleme, Căci „ideea magicului, mani- 
festându-se atât de pollovalent, nu e de mirat că s'a constitult un ele- 
ment așa de important al vieții spirituale, Oricâtă critică i sar aduce, 
e aproape sigur, că ideea magicului nu va putea să fle niciodată 
izgonită din conștiința umană, iar dacă ar fl izgonită de aci, e sigur, 
că ideea magicului va continua să palpite în subeonştientul umana, tn- 
râuriad de acolo orlentarea în cosmos și cele mai alese simțăminte ale 
noastre“, (Pag. 173, Polivalenţa ideli magicului), 

Stilul cunoscut al d-lui Blaga împodobește ca de obiceiu şi această 
ultimă operă, ferind-o de ariditatea de care în deobște se plâns toți cel 


ce deschid o lucrare de natură filosofică, 
RADU STANCA 


“BISERICILE DE LEMN DIN MARAMUREȘ 


— Observaţiuni cu ocazia unei lucrări recente!) — 


Bisericile de lemn din Maramureș sunt incontestabil cele mai ar- 
tistice dintre cele de lemn, românești, cunoscute, iar ca vechime aici 
avem cele mai vechi datate, Până acum lipsește o monograiie a lor, 
deşi inscripțiile au fost publicate, iar câteva au devenit cunoscute prin 
reproduceri. Lucrarea d-lui V. Brătulescu, recent apărută este 
binevenită mai ales azi, când graniţa nouă, artificială ne desparte de 
aceste monumente, Autorul ne descrie, în 139 pag., 35 biserici și pic- 
tura lor, iar în 2 pag. şi ceva ale introducerii fixează patru grupuri 
de planuri și trei grupuri de acoperiș bine observate, relevă costumele 
maramureșene la sfinţi, pecetea naţională în alegerea și prezentarea 
scenelor, mai ales lupta Sf. Nestor (infăţișat ca Român) cu Lie (pre- 

+ 


1) V. Brătulescu: Biserici din Maramureş în „Buletinul Comisiunii Monu- 
mentelor Istorice“. Anul XXXIV, fasc. 107—10, București 1941. M. O. Preţul 450 Lei. 
(152 p. 259 il. în text, 34 planşe şi o hartă). 


6* 


416 CORIOLAN PETRANU 


zentat ca Ungur). Alte scene caracteristice sunt; Crăciun, legenda trans- 
formării vinului în sângele Mântuitorului, Adam și Eva în apă înaintea 
Paradisului, scenele Iadului, Cain omorît de orbul Lameh, Autorul 
descrie incomparabil mai pe larg pictura, decât arhitectura. In des- 
cifrarea şi descrierea scenelor şi a inscripţiilor acestora, zace va- . 
loarea principală a lucrării. Zugravii populari nu au ţinut seamă de 
erminie. La zugrăvirea ladului de pildă observăm fantezie (p. 48, 88, 
101, 112, 121); pictura este adeseori naivă; pictorul uneori de edu- 
caţie apuseană (p. 85). Elemente locale: forma de bucium a trimbi- 
telor, câte-o casă (p. 77), arhiereii zugrăviți ca niște rabini maramu- 
reșeni ori galiţieni (p. 131). In introducerea metropoliţilor din Rusia și 
a cneazului Vladimir în pictura bisericii din leud, în fondul împodobit 
cu desene al icoanelor, d-sa vede o iniluinţă rusească, Se relevă pre- 
ocuparea de căpetenie a Românilor de pretutindeni de a alege locul 
cel mai frumos pentru biserică; silueta care suferă la Călinești-Susani 
din cauza ieșiturilor de acoperiș; locul excepţional al turnului la mijlocul 
acoperişului, care se explică prin adăugirea ulterioară la vest a bise- 
ricii; rostul pridvoarelor de a servi la pomenirea morţilor și la sărbă- 
torirea praznicelor, când vremea nu îngăduie să se întindă masa pe 
pajiștea din jurul bisericilor; arcul frânt la bolta altarului din Borșa; 
coiful excepţional cu bază octogonală; graba execuţiei și lipsa de ar- 
monie la biserica din 1924 în Valea Porcului; în sfârșit sculptura tă- 
rănească-geometrică față cu cea bisericească vegetală și marea circu- 
laţie a cărţilor bisericești din toate ţinuturile româneşti. Aceste scurte 
constatări ale autorului merită menţiune pentru un istoric de artă, 
restul: descrierea, având numai valoare de repertoriu, 

Pentru primaoară acest material este adunat la un loc, ilustrat şi 
descris. Recunoscând munca depusă, lucrarea d-lui Brătulescu nu 
poate fi totuşi considerată ca o adevărată monografie de istoria artei, 
Calitățile artistice atât de proeminente ale acestor biserici, deosebirile 
față de celelalte monumente din Transilvania și părțile mărginaşe, 
studiul comparativ în general, apoi originea și desvoltarea stilului, în 
sfârşit fixarea rolului ce-l joacă în istoria artei au rămas netratate, Şi 
aceasta este chemarea principală a istoricului de artă, Având apoi în 
vedere valoarea artistică a bisericilor maramureşene, capo-d'opere ale 
artei naţionale și publicaţia oficială în care au fost tratate, ele meritau 
ilustrații mai bune, nu mijlocii ori slabe cum de fapt sunt, pentru ca 
necunoscătorul străin ori Român să le poată aprecia după merit, Ilu- 
straţia ireproşabilă face adeseori inutilă descrierea, în schimb chiar 
cea mai bună descriere nu poate înlocui ilustraţia, cum constatăm la 
uși (p. 26, 13, 15, 124—5), Se simte lipsa reproducerii în imagini a 
amănuntelor: a ușilor (numai 2), ferestrelor, crucilor de tot soiul, a 
şindrilelor, a mobilierului (staluri, sfeșnice, tetrapoade, policandre), a 
obiectelor liturgice (cruci de mână, potire, antimise, chivoturi, prapori, 
etc.), a ţesăturilor și broderiilor, cari toate sunt adeseori veritabile 
opere de artă. In schimb alte părţi ale publicaţiei puteau lipsi (de ex. 
ultimul capitol), altele puteau îi reduse (d. ex, p. 3—5). 

Când cineva scrie o lucrare asupra bisericilor de lemn nimic nu 
e mai natural, decât cunoaşterea perfectă a bibliografiei române și 


BISERICILE DE LEMN DIN MARAMUREŞ 417 


streine. Autorul nu dă dovadă de aceasta. D-sa explică de ex. întin- 
derea tipului de biserică de lemn românească, până la graniţele Slo- 
vaciei (p. 5), iar rezumatul francez până „în regiunile slave locuite de 
Români“ (p. 151) fără a avea în vedere, că subsemnatul a stabilit aceasta 
încă înainte cu 14 ani!) şi că în discuţiunile cu Sushko, Myslivec 
şi Tomkiewicz,?) care reprezintă punctul de vedere ucrainean și 
cu Domanowsky 2) care apără punctul de vedere unguresc — sus- 
ținând primii că bisericile noastre au fost influințate de cele rutene, 
iar ultimul influinţa ungurească — am adus suficiente argumente, do- 
vedind contrarul, discuţii ce au avut ca rezultat aprobarea punctului 
meu de vedere de cătră învățații străini Steinbrucker, Strzy- 
gowski, Antoni, Birchler, Wedel, Zâkavec, Réau‘) şi că 
ultimul monograf ucrainean M. Dragan’) ne confirmă în 1937, că 
tipul nostru de biserică de lemn este o excepție la ei și nu e de ori- 
gine ruteană. Când un adevăr, atât de nesocotit mai înainte de Ruteni, 
a fost atât de greu și eficace restabilit de cineva în fața lumii științifice, 
merita măcar a fi citat, în locul d-lui Zaloziecky, citat pe nedrept 
de d-l B. deoarece acesta derivă stilul bisericilor de lemn rutene dela 
Sași prin tipuri intermediare ale județelor „ungureșşti” învecinate. (Fostul 
senator Român Z, nu ştia că judeţul Szolnok-Doboka este cel româ- 
nesc al Someșului și că biserica din Berenczei (sic) este cea românească 
din satul românesc Berinţa). Dacă d-l B. cunoștea aceste discuţii pu- 
blicate, de sigur ar fi adus dovezi pentru bogăţia decorativă şi varie- 
tatea bisericilor noastre de lemn, față de afirmaţiile greșite ale Slavilor, 
că ale noastre ar fi uniforme în construcţie și sărace în decor. În pri- 
vința originei turnurilor de lemn, d-sa cunoaște numai lucrarea mea 
din 1931, nu noile dovezi din 1936 cu materialul nou (Noui cercetări 
etc.). Necunoaşterea bibliografiei străine se resimte de asemenea, Nu 
putem progresa serios în ştiinţă, dacă nu cunoaştem cercetările ante- 
rioare străine şi române. i 

Să îndreptăm acum unele erori. Planul bisericilor de lemn din 
Maramureș și Ardeal nu este cruciform, cum afirmă d-l B. (p. 143, 
151), ci longitudinal, basilical, iar acesta este impus în primul rând de 
materialul de construcţie. Apoi planul basilical, fără cupolă, nu e bi- 
zantin! (p. 6, 151). Planul treflat îl găsim excepţional și în Ardeal, în 
Bilbor. O afirmaţie surprinzătoare este, că barocul ar fi venit în Ar- 
deal prin Iugoslavia şi Banat (p. 6), când știm precis, că el a venit 
direct din Germania de Sud și Austria, iar coifurile bulboase ale bi- 
sericilor baroce și postbaroce minoritare au influințat pe meşterii tur- 
nurilor bisericilor de lemn românești, cum am arătat în jud. Arad și 
Bihor şi cum vom vedea şi în jud. Hunedoara. : Că bulbul ar repre- 


1) C. Petranu, Die Kunsidenkmăler der Siebenbirger Rumänen. 1927, p. 45—6, 
Idem, Bisericile de lemn din jud. Arad. 1927, p. 31—39. 

2) Idem, Bisericilesde lemn ale Românilor ardeleni. 1936, p. 23—28. 

3) Idem, Nouvelles discussions, etc. 1939, p. 4—11; Idem, Influence de l'art 
populaire des Roumains. 1939, p. 14—15. 

4) C, Petranu, Bisericile de lemn ale Românilor ardeleni, p. 4, 24; Idem, 
Noui cercetări şi aprecieri, 1936, p. 47; Idem, Nouvelles discussions, p. 15, 17, 19. 

5 M. Dragan, Ukrainski derevljiani cerkvy. Castyna druga-ilustracii. Lwów, 1937. 


418 CORIOLAN PETRANU 


zenta „moda ruteană“ (p. 84) e inexact. Ceea ce numeşte dsa pi- 
lastru (p. 10 şi în alte cazuri) este o parte a cadrului, ceea ce nu- 
meşte balconaș este galerie. Toate acestea denotă cunoștințe insufi- 
ciente de istoria artei. Incercarea de a fixa măcar aproximativ vechimea 
bisericilor pe baza datei clopotelor, icoanelor, este riscată. Numărarea 
colonetelor dela galeria turnului este uneori inexactă. Influenţa ru- 
sească (p. 37 şi 53) este nedovedită și neverosimilă. Zugrăveala bise- 
ricilor de lemn se face de obiceiu numai acolo pe pânză, unde se în- 
tâlnesc câte două scânduri ori grinzi. Motivul garoafei este mai repede 
islamic decât român, Burcușii sunt Prusianii încreştinaţi abia în sec. 13; 
e greșit a-i aduce în legătură cu cânii ciobănești (p. 39), In locul hărţii 
„după” Gönczy, preferam una curat românească, 

Înafară de lacunele semnalate în alineatul 2 şi 3 mai relevăm 
câteva, Ar fi fost de dorit o statistică a tuturor bisericilor de lemn 
existente în Maramureș, cu indicarea plășilor, iar la descrierea biseri- 
cilor indicarea părţilor vechi și noi. Biserica din Dragomirești merita 
şi ea un capitolaș. Şt. Meteș în lucrarea sa asupra zugravilor români 
comunică și alți meșteri, care au lucrat în Maramureș, înafară de cei 
înșirați de autor, Cu toate lacunele, erorile, imperfecțiunile, lucrarea 
d-lui B. rămâne, în sărăcia publicaţiilor românești de artă, o operă 
folositoare, 

Dacă am căuta să fixăm particularităţile bisericilor de lemn ma- 
ramureşene față cu cele ardelene, am putea releva următoarele: 1. Ca- 
lităţi artistice superioare; 2. Verticalismul mai accentuat la corpul clă- 
dirii şi la turn; 3. Console treptate sub galeria turnului; 4, Decor de 
şindrilă uneori (in loc de scânduri cioplite) din jos de galeria turnului; 
5, Acoperiş dublu la navă şi pridvor, uneori şi la apsidă; 6. Arcade 
suprapuse la pridvor; 7, Leșitura colțului de sus a acoperişului la Est 
“şi Vest. Ultimele trei particularităţi le găsim și la bisericile de lemn 
din Sătmar. Rămâne de cercetat, unde se găsesc ele în număr mai 
mare, apoi unde au fost create, Părerea dș. I. Balogh, că acope- 
rișele duble și arcadele suprapuse ale bisericilor de lemn rutene ar fi 
influenţat pe ale Românilor cade, deoarece cercetând albumele biseri- 
cilor rutene şi slave în general, am constatat că acoperişele duble sunt 
cunoscute nu numai la Rutenii vecini, dar și în Ucraina, Moravia, 
Slovacia, la noi, înafară de Maramureș şi în Sătmar. E greu de în- 
chipuit ca toate aceste provincii să le fi luat dela Ruteni. Arcadele 
suprapuse sunt rare în Ucraina, iar la Rutenii din fosta Ungarie sunt 
asemănătoare cu cele ale Românilor din Maramureş și Sătmar, dar nu 
la bisericile cu cupolă sigur ucrainene, ci la cele longitudinale de tip 
românesc, De aici deducem, că aceștia le-au primit dela noi. 


CORIOLAN PETRANU 


Dr. ȘERBAN LUNGU: EDUCAȚIA NAȚIUNII *) 


Preocupat de constituirea „unei ştiinţe a educaţiei naţiunii, ca 
ştiinţă etnică a educaţiei”, D-l Ş. Lungu ne înfățișează, în acest prim 


1) Sibiu, Dacia Traiană, 1940. 


N 


N Dr. ŞERBAN LUNGU: EDUCAȚIA NAȚIUNII 419 


volum, fundamentele teoretice ale poziţiei ce o ia în faţa problematicei 
generale! a educaţiei naţiunii, 

Atraşi de un mod personal de a privi fenomenul educativ, care 
iese din ţâţânele tratatelor „clasice” şi depășite, mărturisim din capul 
locului că, dacă fundamentările principiale ale autorului prezintă uneori 
aspecte vulnerabile, ultimele treizeci de pagini (109 — 139), de o remar- 
cabilă consistență a gândirii, rezumă o întinsă experiență intelectuală 
și o particulară familiaritate cu noile curente educative; iar dacă lu- 
crarea rezistă încercării de a o rezuma — ea însăși fiind o „concluzie 
a unor ample cercetări”, după menţiunea autorului —, ne vom năzui 
totuși să desprindem câteva puncte de referință lămuritoare, 

Educaţia, „funcţiune de înrâurire sufletească și spirituală în inte- 
riorul poporului“, contribue „direct la creșterea și desvoltarea acestuia, 
spre a deveni conştient de sine și puternic, — spre a deveni naţiune“, 
Ce este națiunea ? 

„Națiunea este... un popor ajuns la acea deplină conştiinţă 
de sine, care este expresia comunităţii de vieață a tuturor ace- 
lora: care au aceeaşi origine și acelaşi pământ, care trăiesc, acţio- 
nează și simt în comun, având aceeași limbă, aceleași credințe, 
obiceiuri, tradiţii ş. a. și nutresc aceleași aspirații și idealuri, po- 
potrivit firii şi destinului lor, In acest înţeles, națiunea întregeşte 
organic, pe plan sufletesc și spiritual, vieaţa poporului în deve- . 
nirea lui. Ea este însuși poporul ajuns la maturitate, Intre ceea ce 
este şi ceea ce frebue să fie un popor, se situiază problema edu- 
caţiei lui... Pentru educaţia poporului, educaţia naţiunii este un 
principiu director şi o realitate de urmat“ (p. 10), 

Ştiinţa educaţiei este aşa dar normativă. Care este situaţia aşa 
zisei educaţii individuale ? 

„O adevărată educaţie, fie individuală, fie comunitară, este 
totdeauna o funcţie a vieţii interioare a poporului în însași des- 
voltarea sa. Chiar educaţia individuală nu poate face abstracţie 
de această realitate originară. O știință a educaţiei naţiunii este 
posibilă numai plecând dela această realitate în devenire a vieţii 
poporului în totalitatea lui. Ea urmărește cât mai nemijlocit pro- 
cesele interioare ale devenirii, ale creșterii poporului spre a de- 
veni naţiune, Toate celelalte înţelesuri date funcţiunii educative, 
sunt condiţionate de această funcţie fundamentală, sunt derivări 
sau devieri ale ei“ (p. 3), 

Educatorul 

„este el însuși un produs al unui complex de înrâuriri, care 
depășesc mult, nu numai cunoașterea şi posibilităţile lui intelec- 
tuale, ci şi întreaga lui individualitate, El însuși este membrul 
unei familii și al unui loc, al unui popor, rase, culturi, etc, care 
toate îşi au contribuţia lor, în structura personalității lui. El nu 
este chemat, sând este chemat, decât să transmită, să mijlocească 
educaţia, dar nu s'o „facă“. Același lucru în ceea ce-l privește 
pe cel de educat. Şi acesta își are „mediul“ lui de vieaţă și indi- 
vidualitatea lui, fără a căror înțelegere şi respectare nu există 
educaţie“ (p; 110), 


420 DIM. TODORANU į 


In „dislocarea axială“ în care individualitatea poporulşi deține 
locul central în raport cu mentalitatea individualistă a culturii moderne, 
autorul vede expresia crizei culturii contemporane și zorile unei noi 
culturi totalitare. 

Primatul poporului în ordine educativă a făcut pe autor să pro- 
cedeze la o aspră şi necruțătoare critică a conceptului tradițional al 
ştiinţei intelectualiste, raţionaliste și a sistemului „universal“ de vieaţă 
ce derivă din ea, pentru a accentua realitatea complexă şi iraţională 
a poporului, — cu specială oprire la structura și particularităţile po- 
porului nostru. In acest loc, autorul reia problema autohtoniei şi spe- 
cificității noastre etnice, a luptei dintre „formă și fond”, a desrădăcinării, 
a potenţialului de vieaţă a ţărănimii, etc. 

„Dacă pe plan european, criza actuală este produsul unei 
stări de transiţie, dela individualismul și raționalismul culturii 
moderne la spiritul noilor vremuri care se anunţă, sau cu alte 
cuvinte o dislocare axială dela individualism la poporanism (po- 
poarele ca centre axiologice: în cultură, știință, artă, etc.), apoi 
pe plan românesc, aceeaşi criză se răstrânge în profunda discre- 
panţă dintre țărănime și burghezime“ (p. 106). 
lar „centrul de optimă perspectivă in pătrunderea“ vieţii po- 

porului nostru este azi: A 

„acela al punctului de organică întrepătrundere dintre ţără- 
nime şi burghezime. Intre țărănimea care trăeşte și realizează un 
trecut dat şi între burghezimea care străduește în anticipările unui 
viitor „dat“, avem toate fazele intermediare, de transiţie, a căror 
organică structurare — integrare, diferenţiere — creiază rostul 
prezentului“ (p, 110). 


În faţa procesului de desrădăcinare a păturii noastre ţărăneşti, sub 
influenţa culturii „moderne“, 

„revenirea la sat înseamnează reluarea contactului cu realitatea 
naturală, cu natura în toată complexitatea ei nativă, Aceasta în- 
semnează regenerarea neamului însuși ; însemnează conservarea 
vitalităţii lui în faţa pericolului unei îmbătrâniri precoce“ (p. 114), 

Căci: 

„La popoarele și naţiunile, dotate cu o înaltă conștiință de 
sine, şi mai ales cu o puternică vitalitate, simţirea şi conștiința 
acestor invizibile legături cu matricea originară a vieţii, le gene- 
rează și le insuflă un puternic simț al realităţii. Istoricitatea și 
ecumenicitatea (ca autohtonie), ca expresie a acestor profunde 
înrădăcinări, formează temeiurile vieţii şi conștiinței naţiunii“ 
(p. 122). 

Ne vom opri însă asupra unei teme destul de desbătute și la 
umbra unor discuţii de mare amploare filosofică și științifică — ce nu 
sunt şi nu vor fi încheiate, — ne îngăduim câteva însăilări marginale, 
Există incontestabil în epoca noastră un vădit curent anti-intelectualist, 
care tinde să detroneze raţiunea şi intelectul de pe piedestalul privi- 
legiat, pe care le-au aşezat secole de meditaţie și creaţie științifică, 
Autorul de care ne ocupăm scrie în această privinţă: 


N Dr. ŞERBAN LUNGU: EDUCAŢIA NAȚIUNII 421 


Ass. „dacă ştiinţa prin însăşi fiinţa ei este condiţionată — hic 
et punc — de o anumită „situaţie“, de vieaţa nemijlocită a reali- 
tăţii înconjurătoare a poporului care a creat-o, ea este prin însăși 
natura ei naţională“ (p. 2—3). 

Apoi: 

we. după tragica dar deosebit de fructuoasa experiență a ma- 
relui războiu, este mai presus de orice îndoială că adevărurile 
general-valabile și universale ale științei au fost profund sdrunci- 
nate printr'un iremediabil fiasco, Acest „faliment“ al raţiunii în 
cele mai critice momente ale vieţii popoarelor, este o tipică de- 
monstraţie, că dincolo de rosturile ei reale, primează o realitate 
a vieţii, din care raţiunea nu este decât o mică parte constitutivă“ 

Š (p. 30, Să se noteze aici două idei absolut distincte). 

au: 

„++ „Ştiinţa este profund înrâurită în însași structura ei in- 
terioară de-o anumită viziune despre lume şi vieaţă, caracteristică 
vieţii unui anumit popor, rasă, destin, etc. A elimina din fiinţa 
ei toate aceste înrâuriri care-i formează specificul, de dragul unor 
pretinse norme, universale şi necesare, ale cunoaşterii conceptuale, 
este a o distruge în însăși viabilitatea ei” (p. 39), 

Soluţia autorului: 

„Există o cunoaştere intuitivă, care depăşeşte cunoaşterea 
rațională: ea este aceea care naște din conviețuirea comunitară, 
care se traduce în individ ca conştiinţă“ (p. 51)...” Conștiinţa, 
ca expresie a vieții, nu mai poate fi înțeleasă ca o funcţiune spe- 
cifică, individuală, redusă în special la dualismul gnoseologic su- 
biect-obiect... In raport cu conştiinţa individuală, conștiința po- 
porului formează un tot de vieață, un organism supraindividual, 
"prin care conștiința individuală își primește sensul şi valoarea 
structurii sale“ (p. 47). 

Să vedem acum ce este această intuiție totalitară la unul din 
celebrii teoreticieni ai intuiţiei, la Bergson, deşi autorul este de părere 
că Bergson n'a tras toate consecințele cercetării sale: 

„Bergson susține că „intuiţia este un instinct devenit des- 
interesat, conștient de sine însuși, capabil de a reflecta asupra 
obiectului său şi de a-l lărgi la nesfârșit“ (p, 40)...“ prin intuirea 
nemijlocită a vieţii și a materiei în același timp, ...actul cunoa- 
şterii coincide cu actul generator al realităţii” (p. 41), 

D-l Lungu e de părerea că: - 

„Cunoștiința intuitivă... tinde la o însimţire (intropatie, Ein- 
fiihlung) la o viziune totală a vieţii, în care cunoaştere şi reali- 
tate, cunoaştere şi trăire formează un tot inseparabil“ (p. 4). 

In concluzie autorul scrie ; 

„Raționalismul dă o importanţă exclusivă reflexiunii, totali- 
tarismul atribud intuiţiei totalitare un rol covârșitor“ (p. 57). 
Prin urmare „reflexiunea” este de ordin raţionalist; cum rămâne 

însă cu precizarea — singura precizare de altfel — din definiţia berg- 

soniană a intuiţiei, că intuiţia este un instinct „capabil de a reflecta ') 


1) Sublinierea noastră. 


422 Ă DIM. TODORANU 


asupra obiectului său“ ? Nu cumva intuiţia, care, vrând nevrând, trebue 
să facă apel la reflexiune — deci la un factor de ordin intelectual și 
rațional — nu e decât o regresiune la datele imediate ale conştiinţei, 
am spune chiar la o formă „inferioară“ de cunoaştere și prevedere? 
Nu încercăm câtuși de puţin să ne abatem în teoria cunoașterii, căci, 
repetăm, problema se discută de secole fără a fi ajuns la formulări 
definitive, dar trebue să menţionăm faptul că atunci când în numele 
problemelor educative se vorbeşte de „falimentul“ ştiinţei, este necesar 
să se lămurească despre care ştiinţă e vorba. Noi am ajuns demult 
la convingerea că ştiinţele biologice sunt într'un impas, că se impun 
noi orizonturi teoretice, că principiile explicative existente sunt uneori 
nesatisfăcătoare şi că desvoltării uriașe a științelor teoretice şi aplicate 
ale Materiei îi corespunde o fază de tinereţe a ştiinţelor Vieţii, — iar 
realităţile vitale îi depășesc în complexitate şi amploare toate aspectele 
naturii anorganice, 

Să presupunem totuşi că intuiţia este superioară, ca metodă și 
singura operantă în materie de cunoaştere a vieţii; cum vom exprima 
rezultatele ei, dacă nu tot în termeni conceptuali, mai mult sau mai 
puţin abstracţi? Operele lui Bergson, acest mare dușman al intelec- 
tualismului, nu sunt admirabile momente de cugetare, nu sunt ele ex- 
presii desăvârșite, sub raport stilistic, ale gândirii discursive? Cunoa- 
şterea reală, totalitară nu este transmisibilă, sau dacă este exprimabilă, 
se poate înfățișa numai prin categoria artei? 

Faptul că inteligenţa ori raţiunea, utilată cu conceptele şi ipo- 
tezele operante la nivelul material al realităţii s'a izbit de. rezistențe 
neaşteptate la nivelul vital al realităţii, poate însemna mai curând că 
drumul este greşit, decât că trebue, fără niciun preaviz, să ne dis- 
pensăm de serviciile intelectului. Inteligența şi în genere toate func- 
ţiunile cognitive sunt instrumente în serviciul tendințelor mai mult sau 
mai puţin iraționale ale Vieţii, E posibil însă ca în cursul evoluţiei in- 
dividuale, cercetarea adevărului să devină autonomă, să dobândească 
o autonomie funcţională, transformându-se într'o forță dinamică de 
motivare a întregei activități personale. Numai în acest chip ne putem 
da seamă de nebănuitele rezultate ale cercetării. Atitudinea intelec- 
tualistă, ca viziune despre lume și vieaţă, este tot așa de justificată ca 
și cea care ridică la rangul de valoare supremă a existenţei „simţirea“ 
ori „voința“ iraţională... lar viziunea globală asupra realităţii este 
mai curând o filosofie a științei, decât știință propriu zisă. De altă 
parte, utilizarea datelor ştiinţei este condiționată de împrejurări sociale 
şi istorice şi nici decum nu este dată în descoperirea adevărurilor ca 
atare. În ultimă analiză, problema științei e o problemă de metodă nu 
de funcțiune mintală, — pentru motivul că nu putem crea noi func- 
țiuni mintale cognitive, ci numai noi instrumente capabile să amplifice 
şi să structureze in forme nouă puterile noastre, limitate de structura 
biofiziologică specific umană. 

Ne oprim un moment și la concepţia organicistă a autorului. 
„Organism“, „supraorganism“, revin mereu în paginile lucrării și credem 
că autorul se depărtează de concepţia sociologică „organicistă” — că- 
reia i sau adus atât de întemeiate dovezi că societatea nu poate fi 


Dr. ŞERBAN LUNGU: EDUCAŢIA NAȚIUNII 423 


identificată cu organismul uman; înțelegând numai raporturile de mu- 
tuală dependenţă între membrii constitutivi ai poporului sau națiunii 
şi condiţiile generale ambiante. Căci noi nu credem, până găsim probe 
contrare, că afirmaţia autorului: 

n... O populaţie formează în mod natural o totalitate or- 
ganică cu spaţiul ei de vieaţă, de care o leagă nenumăratele ei 
legături ; teritoriale, rasiale, istorice, etnice, etc., care toate o în- 
rădăcinează într'o realitate dată, — întrun destin — care îi 
structurează vieaţa și faţă de care orice desrădăcinare însemnează 
o iremediabilă degenerare“ (p. 70), 

poate fi susținută, mai ales în partea ei ultimă, E greu să se dove- 
dească că fondatorii Americii, de pildă, care s'au desrădăcinat din 
realitatea totalităţii organice a poporului din care făceau parte, sunt 
condamnaţi prin aceasta chiar unei iremediabile degenerări; mai cu- 
rând putem spune că nu puteau suferi poverile destinului impuse de 
momentul istoric al poporului înnăuntrul căruia s'au născut, căutând, 
prin aventură, să-şi făurească un nou destin. Nu credem că explora- 
torul, care îşi dobândeşte a doua patrie în pământul descoperit, este 
sortit degenerării, ci mai curând că va duce în pământ nou multe din 
orizonturile sub sau inconștiente ce le are în comun cu grupul etnic 
în care s'a născut și pe care le va fructifica în alvii nouă. E dat în 
destinul tragic şi grandios al omului de a rupe, aventuros, cătușele 
naturii; altfel natura l-ar fi putut dota numai cu desăvârșite instru- 
mente instinctuale de adaptare. 

In ansamblul său, lucrarea ne înfăţişează o interesantă perspec- 
tivă totalitară în problematica devenirii dela „popor la naţiune“; ea 
va dobândi conture din ce în ce mai precise pe măsură ce va fi com- 
pletată cu restul volumelor, Probabil că şi observaţiile noastre rezidă 
pe lipsa unei viziuni de ansamblu a celor cinci volume din care se va 


compune lucrarea. 
DIM. TODORANU 


MARAMUREȘUL NOSTRU 


Țara voevozilor români nu s'a învredaicit până acum să aibă o 
monografie demnă de trecutul ei glorios. Până la cartea D-lui Prof, 
Alexandru Filipaşcu, întitulată Istoria Maramureşului,!) s'au scris 
numeroase fragmente atât de Români, cât şi de Unguri. O icoană istorică 
de ansamblu era necesară, mai ales în împrejurările de acum, chlar 
„fără pretenţia de a fi elaborat un studiu complet şi tatocmit după toate 
cerințele istoriografiei moderne“ — cum precizează autorul în prefața 
lucrării sale, 

In cele dintâi mențiuni despre acest ținut curat românesc, Mara- 
mureşul cuprindea şi provinciile Ung şi Bereg, cu voevozi români 
independenţi, în Begături politico-sociale şi de rudeale — totuşi — cu 
voevozii maramureşeni, Documentele veac. XIV și XV ne arată că 
„provinciile Maramureş, Ung și Beres formau pe vremuri un mare 


1) Bucureşti, Tip. Ziarului „Universul”, 1940, în 8; 270 p. (2 hărţi, 1 tablă 
genealogică). 


424 1. CRĂCIUN 


voevodat românesc, care se întindea până la valea Ondavei și confluenţa 
Bodrogului cu Tisa” (p. 9), După năvălirea Ungurilor autoritatea voe- 
vozilor români din Ung şi Bereg a scăzut treptat-treptat, păstrându-şi 
titlurile și privilegiile străvechi până în veac, al XV-lea, când urmaşii 
lor, înglobându-se în nobilimea feudală, au plerdut și titlurile și instituţia 
voevodală, La 1373 Maramureșul însuși devine un comitat feudal al 
Ungariei, instituţia voevodală continuând să mai existe un timp oarecare, 

Privitor la numărul locuitorilor, d-l Filipaşcu constată în 1938: 
Români, 97,269; 'Ţipţeri, 4734; Ruteni şi elemente rutenizate, 19,864; 
Elemente maghiarizate, 9880; Evrei, 37.430, 

Maramureșul a făcut parte din Dacia lui Boerebista, iar după 
înfrângerea lui Decebal de către Traian „Dacii liberi” şi-au organizat 
în Maramureş o patrie nouă, Ondava, Codrava, etc., sunt nume de 
origine dacă, O mulţime de monede găsite la Giuleşti, Ieud, Slatina, 
Petrova și în alte părți constitue, apoi, dovezi despre stăpânirea romară, 

Năvălirile barbare din Evul mediu au lăsat mai multe urme în topo- 
nimia locală, La venirea Ungurilor istoricul maghiar T, Lehoczy, 
admite că chiar şi „în părțile Beregului au locuit populaţiuni românești“ 
(p. 26), Maramureșul a rămas neatins de invazia ungurească, păstrându-și 
independenţa politică până spre sfârşitul veac, al XIV-lea, Cavalerii 
teutoni, așezați în acest ţinut la 1211 de Regele Andrei al [l-lea pentru 
paza hotarelor, au fost izgoniți de același Rege după 13 ani, la 1224, 
Marea năvălire tătărească din 1241 n'a ajuns în Maramureș, dar după 
trecerea pericolului, Bela al IV-lea a aşezat în 1246 colonişti Sași la 
Beregsas, apol la Seleuș şi pe câmpia Tisei până la Teceu, „Dacă totuşi 
Maramureşul a reuşit să-şi păstreze independenţa, se datorează exclusiv 
împrejurării, că era locuit de Româal curajoși, viteji şi iubitori de 
libertate, aliaţi cu înălțimile munţilor și cu desișul pădurilor, famillarizaţi 
cu toate trecătorile, cu toate colţurile de vă! și ascunzişuarile din păduri, 
cu toate cazanele de munţi, asupra cărora se putea arunca cu pietre 
în stare să spargă orice duşman“ (p. 34—35), 

Teoria unor istorici interesați, că Maramureșul ar ft fost un teri- 
toriu nelocuit și că Românii ar fi fost colonizați de Laslău Cumanul la 
1284 (nu la 1248, cum se spune greşit) e, firește, fantezistă pentrucă, 
dupăcum afirmă autorul însuşi, nu există nictun document, care să 
facă vreo aluzie măcar despre vreo colonizare a Românilor pe pă- 
mânturile locuite de ei, „In cele mai vechi diplome ungurești, Românii 
din Maramureș apar ca un popor numeros, independent și cârmult de 
voevozi şi cnezi proprii, ca popor statornic, privilegiat și stăpânul 
exclusiv al întregului ţinut” (p. 35), Am fi nedrepți dacă nu am pomeni 
aci şi cuvintele arhivarului Petrovay György, un specialist al locului, 
care are următoarele păreri: „La Români nu se potrivește ipoteza 
istoriografiei! ungare, care susţine, că Românii ar fi venit peste Unguri, 
deoarece el au fost investiţi cu atari privilegii, cum n'a putut să aibă 
niciodată un neam de păstori, emigrat pe îacetul, păscându-și turmele, 
Ori, ca un duşman de neam străin, prins în luptă şi neînrudit cu Ungurii, 
să fie colonizat şi să fie încredințat cu apărarea hotarelor, e de-a-dreptul 
un non sens, Românii din Bereg și Maramureş n'au fost supuşi auto- 
rităţii comitatului şi a pretorilor judeţeni, ci erau subordonați voevozilor 


MARAMUREȘUL NOSTRU 425 


aleși de el înşişi, deosebit în fiecare judeţ; aceştia conduceau în războaie 
pe cel înarmaţi, îi judecau şi rezolvau procesele dintre dânșii. Ase- 
menea privilegii... a putut să primească numai un neam de vitejl“,,, 
(p. 35—36), 

Până la începutul veacului al XV-lea nu sunt știri destul de precise 
asupra organizării bisericești în Maramureș. Se cunosc doar mânăstirile 
“din Peri (1389), unde Patriarhul Antonie din Constantinopol institui un 
exarhat pentru tot ţinutul Transilvaniei de Nord, şi apoi Bârsana (1390) 
şi Ieud (1411), 

Introducerea feudalismului în Maramureș a provocat o serie de 
nemulțumiri între o seamă de fruntași, în frunte cu Bogdan voevod, 
care in 1359 trecu cu grosul populaţiei a 300 de sate in Moldova, 
organizând un nou Voevodat independent dincolo de munţi, după ce 
alungase de aci pe fiii lui Sas Vodă, acesta fiu al lui Dragoș Voevod, 
venit tot din Maramureș, 

Consecințele celor două emigrări masive ale maramureșenilor în 
Moldova, sub Dragoş şi sub Bogdan, au fost: desfiinţarea treptată a 
autonomiei provinciei prin instituirea comitatului, având în frunte dela 
1373 comiţi supremi, iar dela 1383 şi vicecomiți — în locul instituţiei 
voevodatului și a cnezatelor — şi colonizarea Rutenilor în locurile 
rămase depopulate prin emigrările pomenite, „În anii 1414—1418 o 
suită de maramureșeni, condusă de vice-comitele Seneslau din Dolha, 
a însoţit pe Sigismund la conciliul ecumenic din Konstanz, unde au 
` făcut furori, din cauza gluvaerelor mari, care le împodobeau mânile și 
armura. De fapt acestea nu erau decât un fel de cvarţ, numit diamant 
de Maramureș, care-ţi dă iluzia unul diamant veritabil“ (p. 67), 


Maramureşenii au participat cu multă vitejie la toate expedițiile 
militare conduse de eroul român al creștinătății Iancu Huniade și de 
fiul acestuia, Matia Corvinul, Ca semn al recunoştinții regeşti, acesta 
din urmă numi în fruntea Maramureșului dol comiţ supremi români, 
în 1465 pe Simion Birău, iar în 1467 pe bănăţeanul Paul Chinezul, 
Nu mică a trebuit să fi fost vitejia maramureșenilor și în lupta dela 
Bala din 1467, unde Ștefan cel Mare al Moldovei sfărâmase oaştea lul 
Matia, din care Regele însuși a scăpat cu câteva săgeți în spate numai 
datorită vitejiei Românilor săli din Maramureș, E adevărat, că după cum 
n'a uitat toată vieaţa sa săgețile primite în Moldova, tot astfel n'a uitat 
o seamă de familii românești maramureşene, credincioase lui cu ocazia 
acestei singure lupte pierdute de el în decursul celor peste 30 ani de 
domnie strălucită pe tronul Ungariei, ridicându-le la rangul de liberi- 
baroni, un privilegiu extraordinar, dăruit numai pentru calităţi războinice 
excepționale, În fruntea acestor familii au fost: Ambrosiu din Dolha, 
Bogdan din Petrova și încă alte unsprezece, pomenite de autor 
(p 73). Un sprijinitor al intereselor româneşti in Maramureş va fi fost 
și Birtoc Dragiy, rudă cu Ştefan Vodă al Moldovei, care în 1493 era 
şi voevodul Transilyaniei, Puterea și autoritatea crescândă a acestuia a . 
produs mare îngrijorare și invidie între magnații unguri, ajungând în 
disgrație la 1498 şi fiind destituit în acest an din demnitatea de voevod 
al Transilvaniei, Dieta din 1502 n'a uitat, apol, să precizeze printr'un 
articol, imposibilitatea vreunui Român de a mai putea deveni voevod 
al Ardealului, 


426 |. CRĂCIUN 


Cu toate că foarte multe numiri de munţi, de vă! și chlar nume 
de familii au fost trecute în diplomele nobiliare sub forma ungurească, 
aceasta nu îndreptățește pe nimeni să creadă că Maramureşul a fost, 
sau este, unguresc, D-l Filipașcu are dreptate când separă grâul de 
neghină și precizează sutele de numiri vechi româneşti metamorfozate 
(pag. 79—85) Interesant capitolul privitor la satele şi proprietarii lor în 
veac. XIV—XV, Familiile originare din Maramureş îşi vor putea iden- 
tifica cu ușurință pe strămoșii lor nobili (pag, 86— 104). De ce cuvântul 
„leraş“ : lerașul de jos, leraşul Sighet, pentru „plasă“ ? Oricât ar fi de 
maramureșan acest cuvânt, tot urmă străină el 

La începutul veac, al XVI-lea majoritatea nobililor români au fost 
reduşi la moșioare modeste, încât nu e mirare că aproape toţi acești 
nobili din Maramureş s'au alăturat revoluţionarilor conduși de Dozsa la 
1514. O parte dia moşiile confiscate după revoluţie au fost dăruite lui 
Ştefan Verböczy, celebrul codificator al unor legi nedrepte pentru toți 
Românii. După lupta dela Mohács (1526) şi prefacerea Ungariei în pa- 
şalâc turcesc, Maramureșul a fost anexat la Transilvania (1538). Calvi- 
nismul a desnaționalizat multe familii românești, iar desființarea exar- 
hatului din Peri „a dus în mod fatalla calvinizarea oficialități bisericii 
maramureșene” (pag. 108). l 

In anul 1685, armata imperială, condusă de generalul Veterani, a 
ocupat Maramureșul, cauzând provinciei, şi aşa săracă, pagube în va- 
loare de peste 2 milioane floreni, ceea ce însemna ruinarea completă, 
In aceste împrejurări de nemulțumiri generale apare figura de haiduc 
a lui Pintea Viteazul, „Se mat arată şi azi platra, pivnița, izvorul, fân- 
tâna, masa, platra de moară, peștera şi alte lucruri de ale lui Pintea, 
care după tradiţia poporului nu putea să fie ucis decât cu trei gloanţe 
de argint, amestecate cu trei boabe de secară și cu trei cule de pot- 
coavă de mânz de primăvară, În biserica din Budești se mai păstrează 
cămaşa de zale și coiful lut Pintea, pe care le-a îmbrăcat un voinic 
din Maramureș, ca să defileze în fața tribunel regale la marea serbare 
națională dela Alba-Iulia din 20 Mat 1929“ (pag. 117), 

Foarte incurcată şi jalnică e istoria bisericii din Maramureș în 
veac, XVI şi XVIL „Fiind preoţia ereditară în aceeaşi familie, preotul 
se îngrijea singur de un urmaș dintre fiii săli“, trimițând pe unii din 
copii sau gineri să înveţe carte la mănăstirile din Moldova, sau aducând 
câte un călugăr pentru învățătură din această provincie (pag. 127). Un 
preot maramureşan mărturisește despre predică unul călător german 
„că o citeşte, pentrucă dacă ar rosti-o fără carte, credincioşii nu i-ar 
da crezare“ (pag. 128), Boierii din Maramureș corespondau în limba 
română cu vecinii ior bistrițeni, Conflictele pentru întâletatea locului 
„jupâneselor“ în biserică există şi acum, „deoarece descendenţii de azi 
al vechilor nobilii ţin încă morţiș la locurile din biserică, moştenite din 
neam în neam“ (pag. 129). 

La 1542, comandantul cetăţii Unguraşului — de sub stăpânirea 
lui Petru Rareş — a fost un maramureșan, lar secretarul acestuia, Petru 
Porembsky, „își exprima teama, ca nu cumva Românii, cari locuesc 
mal multe ţinuturi și vorbesc aceeași limbă, să se unească cu Moldo- 
venit“ (pag. 130). Despre mal mulți legători de cărţi iscusiți în Mara- 


MARAMUREȘUL NOSTRU 421 


mureș, între cari şi un loan de Petrova, pomenit la 1657, amănunte la 
pag. 131, i 

In timpul tentativelor pentru unirea bisericii românești cu Roma, 
comisia oficială constituită la 26 Septemvrie 1699 cu scopul de a cer- 
„ceta dorinţele Românilor cu care biserică vor să se unească, „constată 
cu surprindere că Românii din Maramureş doresc în unanimitate să se 
unească cu calvinii..,“ (pag. 134), Unirea bisericii Românilor din Mara- 
mureş cu Papa i-a scăpat „de pericolul calvino-maghiar, cât și de cel 
rutean“ (pag, 143), 

Rolul lui Pintea Viteazul și al altor Români maramureșeni în re- 
voluția lui Fr. Râkoczy ÎI, pare a fl fost considerabil, Şeful revoluţiei 
are, de altfel, cuvinte de admiraţie pentru Grigore Pintea în memoriile 
sale, Deşi la incheierea păcii din Satu-Mare (1711) Maramureșul şi-a 
exprimat dorința să rămână şi pe mat departe unit cu Transilvania, 
Împăratul decretă la 1732 anexarea lui la Ungaria, „Astfel maramure- 
şenii, rupţi de fraţii lor din Ardeal, au fost daţi pradă Ungurilor și Ru- 
tenilor“ (pag. 153). 

Pe locul străvechei mănăstiri din Perl, după ce a fost incendiată 
şi distrusă, azi străjuește o cruce, vestind trecătorilor vrednicia marilor 
ctitori români din veac, al XIV-lea — cum constată autorul. 


Sub domnia lui Iosif II apar primele sinagogi în Maramureș şi se 
introduce limba germană în administrație, iar sub Leopold II propu- 
nându-se, la 1791, înlocuirea limbii germane cu cea maghiară, „mag- 
naţii au pretins reintroducerea limbii latine, pe care o considerau ca o 
parte integrantă şi ca o garanţie a privilegiilor nobiliare, lar îatrodu- 
cerea limbii maghiare ca o scufundare in barbarie,..“ (pag. 157), Limba 
ungurească se va întroduce, totuşi, la 1840, ` 

Jurtsdicțla episcopiei rutene din Muncaciu în decurs de 120 de 
ani a avut un rezultat dezastruos pentru Românii din Maramureş, Sub 
influința unor preoți români, trecuţi din interes la rutenism, sau înstrăinat 
intâi familii, apol sate întregi — iașirându-se cu numele familiile și co~ 
munele rutenizate (pag. 163—164). În afară de mănăstirea din Peri, 
Maramureşul a mal avut și alte 17 mănăstiri (pag. 165—168 înșirate 
împreună cu un scurt istoric), 

Cea mai teribilă plagă a Maramureșului au fost și sunt Evreii. 
Chemaţi de Andrei II în veac, XIII şi însărcinaţi cu schimbarea banilor 
şi cu încasarea impozitelor şi a veniturilor erariale, și-au îndeplinit atât 
de bine misiunea încredințată, încât a fost nevole de intervenţia Papei 
la 1233, ca în disperarea lor creștinii să nu mal treacă la păgânism, 
Apoi nu se mai pomenesc Evrei până la conscripția din 1728, când 
sunt amintiţi 9 inși, 6 dincoace şi 3 dincolo de Tisa, In 1780 apare 
prima sinagogă, la Sighet, La 1787 numărul. lor se ridică la 1214 băr- 
baţi, în 1804: 2448 bărbaţi şi 682 femei măritate, lar la 1840 reprezintă 
5,59%; din întreaga populaţie, adică 7079 suflete, pentru ca la 1900 să 
fle 56.006, în 1919 (pentru o treime din Maramureş) 14.000, iar recen- 
sământul românesc din 1930 să constate 34.000 de suflete, adică 22%/ 
dia populație, „Această creștere atât de mare amenința fără doar și 
poate cu o totală jldovizare a Maramureșului”, 


428 |. CRĂCIUN 


Pe Evrei „oficialitatea maghiară i-a sprijinit cu toată puterea, con- 
slderându-l de cei mai buni aliați pentru crearea unet hegemonii un- 
gureşti în Maramureș“ (pag. 171), Ştiindu-i protejaţi de autorități, Ro- 
mânii au fost siliți să sufere în tăcere toate umilirile, mulţumindu-se 
să-și boteze cânii cu nume jidoveşti, 

Se constată emigrări de Români maramureşeni încă din veac, XV, 
La 1789 trec în Moldova nu ma! puţin de 1990 familii; în America 
au plecat la 1904:1106 persoane, iar la 1906:2229 (pag. 173—178 
cu numele familiilor nobile emigrate și cu lista satelor nou înființate). 


In revoluţia din 1848 maramurășenii au luptat alături de Impărat, 
afară de câţiva intelectuali. La 1861 s'a înființat „Asociaţiunea“” cultu- 
rală, care în anul următor reuşi să deschidă o Preparandie pentru în- 
văţători la Sighet, mutată în 1869, forțat, la Gherla, Rolul neromânesc 
al celor doi Mihaly Péter, tatăl şi fiul (pag. 215 - 219), In 1898 loan 
Mihaly candidează pentru funcțiunea de vice-comite al Maramureşului, 
dar cade față de un neînsemnat candidat ungur, „Ca răspuns la aceasta, 
peste 3 ani ela publicat opera monumentală Diplome maramureșene, . 
dovedind cu prisosință continuitatea neamului în moșia lui Traian și 
virtuțile alese ale voevozilor și cnejilor maramureșeni, strămoşii săi” 
(pag. 220). La alegerile dictate din 1906 viitorul profesor al Ualversl- 
tăţii din Cluj, Dr, G, Bilaşcu, a căzut și el în faţa teroarei deslănțulte, 
Iar pentru atitudinea ţăranilor spiculm următorul exemplu: „În Apşa 
de jos învățătorul reuși să adune în jurul său vreo 80 de ţărani, sub 
pretextul de a-l învăţa scrisul şi cititul, Când însă ţăranii constatară cu 
uimire, că învățătorul vrea să formeze din ei un cor unguresc, au pă- 
răsit sala cu toții, protestând energic și spunând, că ei nau venit să 
înveţe hora lut Kossuth, dar dacă vrea să-l înveţe şi cântări atunci să-i 
învețe cântări bisericești și doine româneşti, adică cântări folositoare” 
(pag, 226). 

Nu cunoșteam amănuntul, că în ziua de 1 Decemvrie 1918, pe 
lângă delegaţii oficiali la Alba-Iulia, Maramureșeni au ţinut o mare 
adunare românească și la Sighet, în care au hotărît unirea fără condiţii 
a Maramureșului cu România (pag. 237), In 1920 Maramureșul din 
dreapta Tisei a fost cedat Cehoslovaciei, lar în 1939 Ungariei, pentru ca 
la 30 August 1940 să cadă în întregime, din nou, în mânile Uagurilor. 
„Totuși caracterul curat românesc al Maramureșului voevodal nu va 
putea să dispară nici după mii de ani de stăpânire străină, decât numat 
prin 'totala extirpare a celei mai vânjoase și mai prolifice populaţii ro- 
mânești“ (pag, 247), 

1. CRĂCIUN 


INSTITUTUL DE STUDII CLASICE DIN CLUJ LA SIBIU 


Organizarea muncii științifice este o necesitate a timpurilor noa- 
stre. Progresele realizate în toate domeniile de investigaţie științifică 
au impus tuturor slujitorilor diverselor discipline, pozitive sau teoretice, 
strângerea rândurilor, gruparea lor în vederea colaborării şi asigurarea 
condiţiunilor favorabile unei cât mai rodnice activități. 


INSTITUTUL DE STUDII CLASICE DIN CLUJ LA SIBIU 429 


Universitatea clujeană a înţeles dela înființarea ei această cerință 
- nouă, impusă cercetărilor și a căutat dela început să se îngrijească de 
înfiinţarea și organizarea institutelor, a laboratoarelor şi seminariilor, 
punându-le la dispoziţie toate mijloacele necesare unei bune funcţionări, 

Două decenii au. fost suficiente pentru ca aceste institute să-și 
desăvârșească organizarea şi să se impună, în ţară și străinătate, prin 
activitatea lor de specialitate. De aceea, smulse în toamna trecută din 
casa şi orașul lor, cele mai multe din institutele universitare nu s'au 
găsit desorientate, nici lipsite de posibilitatea continuării activităţii lor, 
a îndeplinirii și pe mai departe a scopului pentru care fuseseră create, 

În această situaţie se găsește Institutul de Studii Clasice al 
Universităţii clujene, Apariţia recentă în vitrinele librăriilor din Sibiu 
a celui de al treilea volum al Anuarului său constitue cea mai bună 
dovadă. Pus sub tipar încă înainte de toamna anului trecut, tipărirea 
acestui volum de peste 350 de pagini a continuat în condiţii destul de 
grele după această dată. Institutul nu putea renunţa, mai ales în noile 
împrejurări, la cel mai eficace şi mai necesar mijloc de afirmare, pe 
plan științific, a misiunii sale. Prestigiul câștigat timp de două decenii 
îi impunea obligaţia de a-și continua activitatea, mai ales că în acest 
din urmă volum era înfățișat, cu multă autoritate, punctul de vedere 
românesc într'o chestiune de mare importanţă pentru noi, aceea a con- 
tinuităţii daco-romane în Nordul Dunării, pe care vecinii noştri dela 
Apus și alţi învăţaţi străini au negat-o, fie din rea credinţă, unii, fie 
din necunoaşterea realităților istorice dela noi, alţii. 

Ideea creerii pe lângă Universitatea Daciei Superioare a unui In- 
stitut de Studii clasice aparţine lui Vasile Pârvan, savantul istoric şi 
arheolog care în primii ani după Unire a ţinut să cinstească cu avântul 
și autoritatea sa tânăra Universitate, atunci înființată și Vasile Bogrea, 
primul titular al catedrei de limba şi literatura latină, iscusit filolog și 
distins umanist, al cărui mormânt a rămas acum, poate neingrijit de 
nimeni, în cimitirul Clujului nostru, dar a cărui vie amintire o păstrează 
toţi membrii Institutului. Spiritul și amintirea acestor doi fondatori 
ale căror chipuri, atât de expresive, străjuiesc, acum în refugiu, ca şi 
la Cluj, în sala de lectură — călăuzesc și îndrumă străduințele și munca 
membrilor Institutului, profesori, asistenţi și studenți. 

Desăvârșită organizarea lui în 1929, realizările şi activitatea In- 
stitutului se fac simţite și unanim apreciate, atât in ţară la noi, cât şi 
peste hotare, Institutul, mergând pe urmele marilor săi fondatori, se 
impune pe de o parte ca o adevărată şcoală de filologie clasică, dis- 
ciplină de veche tradiţie în Transilvania, începuturile ei trecând de 
jumătatea veacului XVII, iar pe de altă parte el reprezintă un centru 
al cercetărilor arheologice privitoare la întreagă Dacia, Această ultimă 
categorie de preocupări, cu neînsemnate excepţii, este nouă la Românii 
de dincoace de munţi. Cultivarea lor însă era cu atât mai necesară. 
Cercetările arheologice ale Institutului de Studii Clasice, sprijinite de 
Comisiunea Monumentelor Istorice, Secţia pentru Transilvania, au fost 
conduse an de an cu toată seriozitatea și obiectivitatea științifică cerută, 
reuşind a reface imaginea de multe ori falsă pe care istoricii și arheo- 
logii maghiari o dăduseră Daciei preistorice și daco-romane. Incetul 


7 


430 MIHAIL MACREA 


cu încetul, toate vechile erori vor fi înlăturate, căci învățații străini 
de specialitate sunt din ce în ce mai mult aplecaţi a-și îndrepta 
atențiunea asupra rezultatelor obţinute de tânăra școală arheologică 
ardeleană în acest domeniu, Săpăturile arheologice, întreprinse tot- 
deauna de oameni competenţi, scot la iveală tot mai mult material 
documentar, iar interpretarea lui istorică se face în cel mai desăvârșit 
spirit ştiinţific, Rând pe rând, diferitele probleme ale istoriei noastre 
vechi se lămuresc şi se precizează, chiar acele pe care vechii cerce- 
tători nu aveau interesul să le prezinte sub aspectul lor real, trecând 
cu vederea peste anumite indicii scoase din pământul bogat în vestigii 
străvechi, sau nevoind a le interpreta pe plan istoric, 

De sigur că, în actuala situaţie, la Sibiu, Institutul de Studii Cla- 
sice a pierdut mult din înfăptuirile sale, desăvârșite cu multă stăruință. 
A fost lăsat la Cluj întreg Muzeul său arheologic, orânduit după toate 
cerinţele moderne, iar o parte din vechiul teritoriu al Daciei nu se 
mai găsește în situația de a mai putea fi cercetat de noi. Totuși, In- 
stitutul dispune şi acum de o bogată bibliotecă a sa proprie, care îi 
permite continuarea cu succes a investigaţiilor, atât-în domeniul filo- 
logiei clasice, cât și în acel al arheologiei. Apoi, cea mai mare parte 
a pământului Daciei antice se găsește în cuprinsul actualelor hotare 
ale ţării, așa încât cercetările care eventual s'ar întreprinde în terito- 
riile din Nordul Transilvaniei vor trebui să ţină seama de rezultatele 
obţinute de noi. | 

Prin urmare, în noile împrejurări ce ne-au fost create, Institutul 
de Studii Clasice este în măsură a-şi îndeplini și pe mai departe mi- 
siunea sa. Este şi o cerință naţională, la care Institutul a înţeles să răs- 
pundă, învingând toate greutăţile, Aceasta trebue să fie semnificația 
apariţiei noului volum al Anuaralui său, 

Aprecierea şi cântărirea aportului științific al celor peste 350 de 
pagini, ieșite de curând de sub tipar, va fi făcută de invăţaţii de spe- 
cialitate, cărora ele le sunt destinate. Pentru cetitorii acestei reviste 
voiu căuta doar să fac o simplă dare de seamă a studiilor care alcă- 
tuiesc recenta publicaţie, 

Volumul, editat în condiţii tehnice foarte mulţumitoare, cu nu- 
meroase reproduceri în text și pe planșe separate, este inchinat sexa- 
genarului profesor D. M. Teodorescu, „praeclarissimo ac orna- 
tissimo viro, Dacorum antiquitatum investigatori“, cum ne lămurește 
formula dedicatorie, Chemat la catedra de arheologie îndată după în- 
ființarea Universităţii Daciei Superioare, profesorul D. M. Teodorescu 
este părintele arheologiei româneşti în Transilvania. D-sa este iniția- 
torul şi conducătorul săpăturilor întreprinse pentru punerea în lumină 
a impozantelor cetăţi dace din munţii dela Sud de Orăștie. Rezultatele 
obținute în curs de mai mulți ani sunt de o deosebită importanță 
pentru cunoaşterea civilizaţiei Dacilor. Dovada o constitue interesul 
arătat pentru publicaţiile d-sale referitoare la săpăturile întreprinse şi 
locul de frunte pe care-l ocupă aceste cetăţi dace în monumentala 
operă a lui Vasile Pârvan, Getica, o protoistorie a Daciei. 

| Anuarul cuprinde două categorii de studii, unele de filologie cla- 
sică, altele de arheologie și istorie antică, In fruntea volumului se gă- 


INSTITUTUL DE STUDII CLASICE DIN CLUJ LA SIBIU 431 


sește un articol al cunoscutului filolog clasic |, Marouzeau, despre 
rolul ascultătorului asupra enunțării, în care învățatul fracez expune o 
seamă de subtile observaţii asupra limbajului, utile pentru filologi şi 
linguiști în genere, 

Urmează contribuţiile celor doi profesori de filologie clasică dela 
Universitate, d-nii St. Bezdechi şi T. A. Naum. Primul pu- 
blică textul inedit, însoţit de traducere, al unui mic manual bizantin 
de filosofie, alcătuit de Nicephoros Gregoras ca răspuns la întrebările 
adresate lui de împărăteasa Elena, soţia lui loan Paleologul, apoi textul 
unei alte scrisori a aceluiaşi filosof bizantin din secolul XIV, în care 
acesta compară prietenia cu relaţia ce există între patratele a două 
numere consecutive și rădăcina lor, Tot d-sa ne dă un documentat 
studiu despre vulgarismele în epopeea lui Nonnos, scriitor de limba 
greacă din veacul V. după Cr. D-l T. A. Naum publică un intere- 
sant studiu de sintaxă comparată, despre funcțiunea gramaticală a pro- 
numelui posesiv său, sa şi lui, ei, arătând că forma său nu e obliga- 
toriu a fi raportată la subiect, nici lui la non-subiect, ca în limba la- 
tină clasică, deoarece rolul acestor două posesive românești trebue de- 
rivat din latina vulgara, 

Partea de filologie clasică a Anuarului se completează cu alte 
- două lucrări, datorite asistenţilor N. Lascu și L I, Rusu, Primul 
- scrie despre izvoarele literare ale Metamorfozelor lui Ovidiu, ajungând 
la concluzia că nu există o dependenţă directă între Metamorfozele 
exilatului dela Tomi şi oricare operă alexandrină cu subiect similar, 
unicul izvor al acestor legende poetice fiind mitologia, așa precum era 
ea cunoscută la Roma în epoca lui August. D-l L I. Russu publică 
noi note de onomastică tracă, reușind să stabilească alte câteva nume 
tracice în inscripții şi pe un papirus, | 

Prin aceste studii de reală valoare ştiinţilică, Anuarul Institutului 
de Studii Clasice se înscrie alături de cele mai serioase publicaţii de 
filologie clasică, aducând aportul românesc la marea operă de cunoa- 
ştere a produselor spirituale ale lumii greco-romane, creatoarea acelei 
strălucite culturi clasice, pe care o continuă întreaga omenire civilizată 
de astăzi, . 

A doua parte a Anuarului este rezervată problemelor de istorie 
și arheologie antică, D-l E. Condurachi, àsistent la Muzeul Na- 
fional de Antichităţi din Bucureşti, se ocupă întrun scurt articol de 
cariera lui Q. Tullius Maximus, guvernator al Thraciei, iar în altul 
discută rangul proconsulilor provinciilor Asia și Africa la începutul 
secolului IV după Cr., în care autorul aduce noi lămuriri. „Cercetări 
arheologice în Munţii Zlatnei, pe dealul Boteş şi Corabia“ își întitu- 
lează d-l O. Floca, directorul Muzeului judeţean din Deva, raportul 
său despre săpăturile executate pentru desgroparea mai multor mor- 
minte, de formă tumulară, aparţinând, se pare, populaţiei băştinașe şi 
datând din epoca romană, Cu multă competință publică d-l I, I. Russu 
mai multe monumente sculpturale din Durostorum, Tot d-sa descrie 
şi comentează mai multe descoperiri recente dela Turda, antica Po- 
taissa : sculpturi și piese arhitectonice, două altare votive cu inscripții 
şi o necropolă romană, 

T 


432 MIHAIL MACREA 


Importantei probleme a continuității în Dacia îi consacră profe- 
sorul de arheologie şi preistorie dela Universitate şi actualul director 
girant al Institutului, C. Daicoviciu, un studiu critic şi deosebit de 
temeinic. După îndelungate cercetări de amănunt și întinse săpături 
intreprinse în diferite părţi ale Transilvaniei, cel mai bun cunoscător 
al problemelor arheologiei și istoriei antice a Daciei, autorul acelei 
minunate sinteze istorice La Transylvanie dans l'Antiquité, era cel 
mai indicat să expună datele istorico-arheologice ale celui mai contro- 
versat capitol din istoria neamului românesc. In discuţia, foarte veche, 
în jurul acestei probleme, aspectul istorico-arheologic, cu întreaga cu- 

_noaştere a realităţilor locale, nu fusese prezentat până acum, înafară 
de recenta și frumoasa lucrare a domnului Gh. I. Brătianu (Les ori- 
gines du peuple roumain; les données archéologiques, Bucureşti 1939), 
decât de arheologii unguri, a căror lipsă de obiectivitate este cunos- 
cută, din cauza tendinţelor lor politice. Totuși, părerile lor au găsit 
credit pe lângă unii din învățații străini. Studiul d-lui C. Daicoviciu 
este menit însă a desvălui pentru toţi multe fapte care oferă indicaţii 
sigure pentru o continuitate a populaţiei daco-romane în N. Dunării, cel 
puţin până în veacul VI. după Cr. Fără a intra în amănunte, subliniez 
că atitudinea profesorului C, Daicoviciu este cât se poate de obiectivă, 
chiar rezervată, bine documentată și strict științifică, în discutarea fap- 
telor și formularea concluziilor, Sunt convins că studiul acesta va fi 
deosebit de bine apreciat de către învățații străini. Fără a putea spune 
că problema originilor noastre a fost definitiv clarificată — se pare 
chiar că nu arheologia şi istoria antică sunt menite a spune ultimul 
cuvânt, — profesorul C. Daicoviciu a adus servicii de netăgăduit tu- 
turor cercetătorilor, străini sau români, istorici sau linguiști oferindu-le 
o orientare și o informaţie precisă cu privire la împrejurările, mate- 
riale şi spirituale în care a putut să se desvolte romanitatea nord- 
dunăreană la inceputul evului mediu. 

Amintesc, în fine, lucrarea „Monetele şi părăsirea Daciei“, a au- 
torului rândurilor de faţă, în câre am luat în discuţie problema cir- 
culaţiei monetelor înainte și după Aurelian, ajungând la concluzia că 
„tezaurele ca și descoperirile de monete dovedesc nu numai continui- 
tatea așezărilor, ci şi persistența unei populaţii daco-romane, pe pă- 
mântul Daciei, cel puţin pentru primele veacuri după părăsirea pro- 
vinciei de către Aurelian“. Anumite descoperiri și aspecte economice, 
dinainte şi după părăsire, tendenţios interpretate de arheologi maghiari, 
chiar de talia învățatului A. Alföldi, sunt prezentate acum în adevă- 
rata lor lumină, 

MIHAIL MACREA 


ÎNSEMNĂRI 


PORUNCILE CEASULUI DE FAȚĂ 


Hotarul dela Răsărit al Țării a fost 
reîntregit. Restaurarea lui nu s'a făcut 
însă la masa verde, ci pe câmpul de 
luptă. Pământul Basarabiei și al Buco- 
vinei s'a reîntors în patrimoniul comun, 
cu aureola jertfei de sânge. Subt cru- 
cile semănate pe câmpiile bogate dintre 
Prut şi Nistru dorm alăturea Basarabeni 
şi Bucovineni, Moldoveni și Munteni, 
Ardeleni și Bănăţeni. Sângele Ţării în- 
tregi s'a revărsat acolo din belșug, un 
motiv mai mult pentruca aceste provincii 
să între mai adânc în conștiința româ- 
nească de pretutindeni. 


Se inmulţesc din nou în jurul nostru 
văduvele și orfanii. Trenurile aduc ră- 
niți cu trupurile sfăşiate de suferinţă. 
Durerea îşi trage brazdele pe tot mai 
multe feţe, fericite altădată. 


Să ne dăm cu toţii seama că am in- 
trat in ora jertfei supreme. Să ne aducem 
aminte în fiecare clipă de poruncile 
acestui ceas, a căror uitare sau călcare 
vom ispăşi-o mai curând sau mai târziu. 

Cea dintâiu poruncă este : jertfa cere 
jertfă. Atunci când la hotarul dela Rš- 
sărit, se varsă sânge, se frâng vieţi în 
care au fost puse atâtea nădejdi, să să- 
vârșim şi noi în fiecare zffjertfa noastră 
măruntă şi să fim gata oricând de jertfa 
cea mare. A jertfi însemnează a dărui, 
dar in așa măsură încât această dăruire 
să te facă să suferi în bunul și în trupul tău. 


Când fraţii tăi îşi sacrifică vieaţa, sau se 
sbat în suferinţe şi privaţiuni cumplite, 
a nu lăsa nimic din huzureala, luxul și 
comoditatea ta, a-ți pierde vremea în 
lucrări inutile pentru nu ştiu ce scopuri 
vagi şi gratuite, sau a te îmbogăți peste 
noapte, profitând de anumite conjucturi 
ale momentului,. este o adevărată crimă, 
mai ales astăzi, când pe câmpul de 
luptă se joacă însăși soarta neamului. 

In al doilea rând: să încunjurăm cu 
ajutorul și afecțiunea noastră neprecu- 
peţită pe văduvele și orfanii celor că- 
zuţi, să picurăm unt de lemnul drago- 
stei şi grijei noastre pe rănile celor din 
spitale, dovedindu-le astfel că jertfa lor 
n'a fost inutilă. 

Să procedăm apoi cu înţelepciune și 
cu simţul răspunderii istorice la restau- 
rarea provinciilor cutropite de urgia 
bolşevică și de ravagiile războiului. Să 
nu luăm măsuri pripite, să ne gândim 
în fiecare moment la consecinţele poli- 
tice — în sensul inalt al cuvântului — 
ale acestor măsuri. Să nu uităm că sân- 
gele vărsat cere dreptate şi cuminţeniie, 
Trecutul apropiat ne poate servi o mul- 
time de exemple de ceea ce nu trebue 
să facem; dar el ne ofere și pilde bune, 
demne de urmat. Să punem în valoare 
pe cele din urmă. Să dăm, mai ales, 
elementelor locale vrednice prilejul de 
a contribui cu munca lor, cu înţelegerea 
mai firească a nevoilor regiunei, cu dra- 
gostea lor, întemeiată pe legături stră- 


434 INSEMNĂRI 


vechi, la reinodarea firului vieţii româ- 
neşti a acestor provincii. 

În sfârșit, să nu pierdem nici un mo- 
ment din vedere că suntem la mijlocul 
drumului. Am crezut cu putere și drep- 
tatea noastră a biruit, mai de grabă chiar 
decât îşi închipuiau unii dintre noi, Să 
hrănim fără întrerupere focul acestei 
credinţe şi, cu gândul la jertfa celor din 
Răsărit, să fim gata oricând pentru jertfa 
dela Apus. 

Jon Breazu 


ROMANIA TRANSTYRANA 


Astiel numește teritoriul românesc de 
peste Nistru — Romanii îi ziceau Nistrului 
Tyras — profesorul de limbi romanice 
dela Universitatea din Amsterdam, 
Marius Valkhoff, un excelent cu- 
noscător al limbii şi culturii româneşti 

`- — a studiat un an şcolar la Universi- 
tatea din Cluj, şi a mai petrecut, după 
terminarea studiilor, o vară în România 
— prieten neasemănat de preţios, care 
ne face cunoscuţi occidentului prin 
cursurile, conferințele, studiile și arti- 
colele dedicate limbii, literaturii şi istoriei 
noastre, Incă în anul 1932, ca docent 
de limba română la Universitatea din 
Amsterdam, şi-a publicat la Amersfoort 
cursul de deschidere întitulat: Latijn, 
Romaans, Roemeens, (Latina, romana, 
româna) o succintă şi exactă schiță a 
desvoltării latinei din Sud-Estul Europei. 
In revista Neophilologus, XXIV, a dat o 
cronică a lucrărilor românești de filo- 
logie apărute in anii 1932—1938. A pre- 
zentat obiectiv, — ceea ce înseamnă fa- 
vorabil tezei româneşti, — problema mi- 
norităţilor din România în De Vrijzinnig- 
Democraat din 15 Iulie 1939, etc. De 
când ocupă catedra de limbi romanice, 
ca urmaș al lui Salverda de Grave, în 
fiecare an ţine cursuri de limba şi lite- 
ratura română în fața unui auditoriu 
numeros. In felul acesta, în jurul ca- 
tedrei lui M. Valkhoff, se înfiripă o in- 
treagă mişcare pentru cunoașterea po- 
porului românesc și a culturii lui. ln 


anul 1936, E. Diaconide își deschide 
acolo cursurile de docenţă, cu o pre- 
zentare a criticei românești (Maiorescu, 
Dobrogeanu-Gherea, Dragomirescu). 

Despre Românii de peste Nistru 
Valkhoff a publicat în Tijdschrift van 
het Koninklijk Nederl. Aardrijkskundig 
Genootschap (Revista Societății Regale 
Olandeze de Geografie), seria 2, LVII, 
1940, p. 248—259, un interesant articol, 
în care îi servesc ca izvoare de infor- 
mație şi publicații sovietice. Datele luate 
din acestea le dă — după cum era de 
aşteptat — cu mult scepticism. 

Unul dintre izvoarele sovietice i-a 
fost Malaja Sovjetskaja Enciklopedija 
{Mica Enciclopedie Sovietică), Moscova, 
1930. Cred că nu e fără interes să in- 
șirăm câteva din . datele enciclopediei 
sovietice relative la simulacrul de stat 
botezat cu titlul pompos de „Republica 
autonomă socialistă sovietică moldo- 
venească“. 

Republica moldovenească a fost inte- 
meiată, odată cu republicele autonome 
ale Cazacilor, Chirghizilor şi Caracal- 
pacilor, în anul 1924, Insași enciclopedia 
sovietică recunoaşte că motivul înte- 
meierii acestei republici a fost dorinţa 
Sovietelor de a crea o bază de pro- 
pagandă comunistă la granițele României: 
„Existenţa Republicei A. S. S. M., o ma- 
nifestare clară a. politicii de naţionalităţi 
a Sovietelor, atrage atenţia și a celor 
de peste graniţele U. S. S. R., trezește o 
furie violentă. printre clasele condu- 
cătoare ale României și o mare simpatie 
printre muncitorii asupriți din Basarabia 
şi din alte regiuni încorporate de Ro- 
mânia, înatărindu-i în voința de a elibera 
prin luptă și de a sovietiza și ceealaltă 
parte a republicii care e situată pe 
țărmul drept al Nistrului (Basarabia)”, 

Prin urmare Sovietele considerau Ba- 
sarabia ca făcând parte din Republica 
moldovenească, fiind ocupată provizoriu 
de armata română. La fel şi capitala 
republicii era fixată provizoriu la Tiraspol: 
adevărata capitală era insă Chișinăul. 


INSEMNĂRI 435 


Republica moldovenească avea o su- 
prafață de 8288 km pătraţi. Populaţia se 
ridică în 1933 la 615,500 suflete dintre 
care — pretind statisticile sovietice — 
în anul 1936, 345%, erau Moldoveni, 
44°, Ucraineni, iar restul Evrei, Ruși 
şi a. Valkhoff dă, fireşte, şi cifrele la 
care au ajuns, pe baza statisticilor mai 
vechi rusești, unii cercetători, români 
ca de ex. N. P. Smochină care sta- 
bileşte numărul Românilor din Ucraina 
la 782,000, iar din intreaga U. S, S. R, 
la 1.200.000. . 

Valkhoff se opreşte apoi mai mult 
asupra vieţii economice din Republica 
moldovenească care e caracterizată prin 
colectivizare şi industrializare. Natural 


nu uită niciodată că informaţiile le are - 


din izvoare oficiale sovietice, deci 
suspecte. 

La stârşit expune lupta pentru adop- 
tarea unei limbi literare moldoveneşti 
din partea oticialităţii sovietice care, de 
când a fost creată Republica moldo- 
venească, a ezitat între limba literară 
românească şi aşa numitul „madanism” 
— numit astfel după protagonistul miş- 
cării L. A. Madan, care a creat cuvinte 
„moldovenești“ pentru noţiunile tehnicei 
şi- culturii moderne, de exemplu căl- 
duromăsurător „termometru“, loghitură 
„accent“, etc. : 

Valkhoff termină cu părerea că intre 
Românii „transtyrani“ şi cei dintre ho- 
tarele țării mame e inevitabilă o apro- 
piere cât mai strânsă pe care n'o pot 
impiedeca frontierele politice. Profeţia 
lui se realizează mai repede decât ne-am 


fi aşteptat cu toții. E. PETROVICI 


IARĂȘI DESPRE BISERICA ORTO- 
DOXĂ ROMÂNĂ DIN UNGARIA 


“În numărul trecut al revistei am re- 
zumat părerile oficialității maghiare 1) in 
legătură cu crearea unei Biserici orto- 


1) Aceste păreri se află amănunțit expuse într'un 
articol din revista budapestană Magyar Szemle. din 
Maiu 1941, articol pe care lam publicat textual 
în traducere româaă în Revista Teologică, Sibiu, 
Iulie— August, 1941, 


doxe, organizată pe baze naţionale. Sur- 
prindeam acolo o logică sui-generis, care, 
deodată cu admiraţia faţă de ortodoxie 
ca principiu unificator de naţiuni și po- 
poare, exprima „certitudinea“ că aceeași 
ortodoxie este un puternic „element di- 
zolvant“, datorită faptului primar că, în : 
duhul ei, ortodoxia admite diferenţierea 
popoarelor pe naţiuni. Cu alte cuvinte, 
Oficialitatea maghiară are faţă de aceeaşi 
problemă două atitudini cu totul con- 
trare. Inţelegem complimentul pe care 
ea se vede nevoită să-l aducă acestei 
extraordinare puteri pe care o are or- 
todoxia de a se grefa (fără a se dejosi) 
pe spiritul naţional al popoarelor. A 
văzut-o în toată istoria Austro-Ungariei, 
că dacă a fost o forță care a stat dârză 
în faţa oricărei asimilări maghiare din 
cele mai vechi timpuri, apoi aceasta a 
fost ortodoxia, atât sârbească, cât şi ro- 
mânească, Şi aceasta în așa măsură încât, 
cu toată agresivitatea catolicismului lui 
Ludovic cei Mare şi al lui Sigismund şi 
cu toată violenţa calvinistă a Bethle- 
neştilor, Rakoczeștilor şi Apafilor, vio- 
lenţă la care le da drept legislaţia atât 
de medievală a lui Verbâczy, totuşi 
Transilvania a rămas continuu o pro- 
vincie românească, în care, în tot lungul 
veacurilor, Ungurii nu și-au depășit 
ipostaza primordială, de popor de in- 
filtrații. Dintre toţi factorii, cari au oprit 
Ardealul de a deveni unguresc, așa cum 
s'au străduit pe toate căile Ungurii de 
totdeauna, cred că ortodoxia, prin pro- 
funda sa identificare ortodoxie — româ- 
nism, a fost cel mai puternic. Lucru 
recunoscut de altfel, în articolul citat, 
de insăș această oficialitate maghiară. 


Dar dacă Maghiarimea de azi pu mai 
îndrăgeşte punctele de vedere medievale 
şi învechite ale tratatelor verbâczyene 
şi dacă nu mai urmează aceeaș politică 
de desbinare a neamurilor spre a le 
putea domina — pentru motivul că azi 
trăim într'un veac de nouă ordine eèu- 
ropeană care respectă adânc principiile 
şi comandamentele mari naţionale — 


436 ÎNSEMNĂRI 


atunci de ce guvernul maghiar nu vrea 
să recunoască o situaţie legală Bisericii 
ortodoxe române din Ungaria? Auziţi 
motivarea lui: „Întru cât nu s'a înapoiat 
la Ungaria toată ierarhia bisericească 
română, nici privilegiile şi nici autonomia 
ei nu se pot acorda fracțiunii de 300.000 
suflete” de Români ortodocși retroce- 
daţi. S'ar găsi totuşi o cale de acordare 
a acestei situaţii legale gi recunoscute, 
anume înființându-se un episcopat na- 
tional, un fel de Hajdu-Dorog ortodox, 
așa cum se predica și prin 1912, dela 
care, aşa cum luna își primeşte lumină 
dela soare, își va putea primi legalitate 
şi Biserica ortodoxă română din Un- 
garia. Am arătat în articolul anterior 
şubrezenia argumentării guvernului ma- 
ghiar, că până se vor putea salva prin- 
tr'o ierarhie canonică cei 15.554 de Un- 
guri ortodoxi (citeşte; Români maghia- 
rizați, cărora pentru marile lor senti- 
mente maghiare, li s'a numit și admi- 
nistrator episcopal) *) să trebuiască să 
laşi pe cei 300.000 Români ortodocși 
fără o proteguire legală. 

Că nici acuma, în veacul etnicului şi 
al naţionalului, conducerea de Stat ma- 
ghiară nu respectă aspiraţiile naţionale 
ale grupărilor etnice, acesta e un lucru 
care nu mai e de lipsă să-l amintim. 
Că tocmai în ziua în care era numit pe 
seama comunităţilor ortodoxe românești 
şi rutene maghiarizate un vicar în per- 
soana cazacului Dr. Mihail Popoff, un 
episcop rutean (Vladimir Rajici) înceta 
de a mai funcţiona pe motiv că „fusese 
cetăţean jugoslav“, nu prea înțelegem. 
Dar nu înţelegem de loc de ce se îm- 
bracă în atâta pretinsă naivitate şi chiar 
umanitarism, grija de a îngloba toate 
iracţiunile ortodoxe în aceeaş organi- 
zaţie cu nesocotirea atât de flagrantă a 
drepturilor unei masse așa de mari de 
Români. 


1) Vezi despre această problemă intre altele 
Petre Petrinca : Le situation des églises minoritaires 
roumaines de Hongrie après la paix de Trianon in 
Revue de Transylvanie, Cluj, JI (1935) pag. 90—95 
şi I (1936) pag. 356—370. 


lată un fapt care i-ar obliga pe pseu- 
donimii oficiali dela Ministerul de culte 
maghiar să recunoască comandamentele 
naționale ale unui popor de sub admi- 
nistrația lor. E vorba anume de 0 
circulară a episcopului luteran de Ba- 
cica 1) (teritoriul sud-vestic ungar încor- 
porat din fosta Jugoslavie acum vre-o 
3 luni). 

Episcopul de Bacica, Dr. Alexandru, 
Raffay a adresat, prin 10 lunie a. c. 
comunităţilor evanghelice din eparhia 
sa o circulară in care ţine să le preci- 
zeze că, revenind dăpă 23 ani în fosta 
patrie ungară, ei se vor conduce auto- 
nom, nevoind să se alipească nici la 
Eparhia de Zagreb (care a făcut în acest 
sens o încercare în 15 Mai prin trimisul 
episcopal Meder) şi nici la cea săsească 
din Ardeal. Aceasta din urmă și-a cå- 
știgat în decursul veacurilor un privi- 
legiu şi o autonomie, recunoscute și de 
fosta Austro-Ungarie și de România de 
azi. Peste Şvabii săi evanghelici din Ba- 
cica, Episcopul Raffay spune că se so- 
coate singur episcop legal, iar „legile noa- 
stre bisericești şi autonomia ce stă la 
baza acestor legi oferă toate garanţiile 
pentru o independenţă de limbă și de 
neam. Limba, obiceiurile și năzuinţele 
culturale fiecare comunitate bisericească 
evanghelică le pot exercita liber în Bi- 
sericile, în adunările şi în institutele lor 
școlare“. 

Apariţia acestei circulare a căpeteniei 
unei Biserici aparținătoare statului ungar 
în Magyar Értesitő (Vestitorul maghiar) 
dovedește că față de acești circa 50.000 
de Şvabi luterani Unguri sunt aplicaţi să 
observe autonomia bisericească și liber- 
tatea de conducere. Să n'aibă atâta drept 
cei 350.000 Români ortodocşi ? Și-atunci 
mai pretinde Ungaria că respectă nă- 
zuinţele naţionale ale popoarelor ? 

T. Bodogae 


1) Vezi-o, reprodusă parțial, în Poster Lloyd, 
din Îl Iunie 194), i 


INSEMNĂRI 7 i 437 


FANTOMA HAJDUDOROGULUI... 


Sub titlul „Fantoma Hajdudorogului 
încearcă să reinvie“ d-l Aug. Caliani, 
excelentul cunoscător al problemelor şco- 
lare şi bisericeşti din Transilvania, scrie 
în Ardealul, din 27. VI—3. VIII a. c., un 
articol, care este un avertisment pentru 
soarta bisericii române din Ardealul cedat. 
Această instituţie este ameninţată iarăşi 
de faimosul sistem al Hajdudorogului, 
aplicat în stil mare, atât ortodocșilor, 
cât și uniţilor, Despre felul cum înţeleg 
vecinii noștri să aplice acest blestemat 
sistem de desnaţionalizare bisericii orto- 
doxe, cititorii noștri s'au putut orienta 
din articolul d-lui T. Bodogae, publicat 
în n-rul trecut al Transilvaniei ; întru cât 
priveşte biserica unită, cităm aceste pa- 
saşii din articolul d-lui Caliani; 

„Românii gr. cat. din Secuime şi din 
Nord-Vestul Ţării sunt ameninţaţi să fie 
încorporaţi Episcopiei maghiare de Hajdu- 
dorog, de care fuseseră deslipiţi odată 
cu realizarea marei uniri naţionale. 

„Cunoscând metodele maghiare, nu ne 
îndoim că guvernanţii maghiari lucrează 
din greu şi la Roma pentru reincorpo- 
rarea parohiilor române unite la Epis- 
copia de Hajdudorog. Să sperăm că Roma 
nu va putea fi indusă pentru a doua 
oră în eroare. 

„Pe teren însă, credincioşii români 
vor avea să înfrunte meschinăriile şi 
persecuțiile regimului, care va încerca 
să-i despartă cu toate mijloacele de 
legea românească“, 


Şi d-l Caliani încheie, aducând aminte 
de rezistenţa eroică din 1912—13 împo- 
triva Hajdudorogului, când până şi Ro- 
mânii care şi-au uitat limba s'au opus 
cu tărie împotriva deslipirii dela sânul 
bisericii lor. Amintirea luptelor de atunci 
e vie încă, pretutindeni între cei ame- 
ninţaţi de hidosul spgctru. Pe urmele 
înaintaşilor, rezistenţa să continue şi 
mântuirea va veni. Răbdare şi credinţă... 


I. B. 


ELOGIUL LUI OCTAVIAN GOGA 
LA ACADEMIA ROMÂNĂ 


Academia Română a avut, în acest an, 
una din cele mai bogate sesiuni ale ei, 
dovedind astfel că chiar atunci când 
bubuitul tunurilor şi vaietele războiului 
au copleșit universul, vocea spiritului se 
aude răspicată și hotărită la acest popor, 
împotriva căruia anumiți vecini îm- 
proaşcă mereu înjuria inculturii şi a 
sălbătăciei. Au fost amintite în n-rul 
nostru trecut cele două discursuri prin 
care cea mai înaltă instituţie a Ţării şi-a 
comemorat 75 ani de existenţă. Adăugăm 
acum că, în această sesiune, locul re- 
gretatului Nicolae Drăsanu, care- 
şi doarme somnul de veci — ce l-a cu- 
prins atât de timpuriu — în cimitirul 
Clujului, oraş pe care el l-a ridicat cu 
ştiinţa lui neîntrecută, cu hărnicia lui 
neobosită şi cu cinstea şi simţul lui go- 
spodăresc — a fost ales distinsul cer- 
cetător al culturii noastre vechi, d-l Ni- 
colae Cartojan, prof, la Univ. din 
Bucureşti. S'au ţinut apoi, două mari 
discursuri de recepţie, al d-lui D. Ca- 
racostea, care în preambulul cuvân- 
tării sale despre Balada românească a 
avut cuvinte drepte despre înaintașul 
său în scaunul academic lon Bianu, 
„baciul cărţilor“ cum l-a numit d-l Ca- 
racostea, căruia Academia îi datorează 
în mare parte biblioteca sa; şi al d-lui 
Nichifor Crainic, despre Octa- 
vian Goga, pe care n-rul ultim al 
revistei Gândirea îl aduce în frunte. 


Poate niciodată preamătirea unui poet 
nu şi-a aflat moment mai prielnic, Căci, 
ca pe vremea lui Goga, din nou pur- 
ces-a „glas de schiţă“ din .clopotniţele 
bramurilor strămoşeşti; ca atunci „la- 
crimile pătimirii de dincolo“ ne curmă 
nepăsarea; din nou „revolta împotriva 
strâmbătăţii milenare“ ne susține nă- 
zuințele. Ajunşi iarăşi „stăpâni oprimaţi 
în propria lor casă“, conştiinţa pereni- 
tății româneşti în Ardeal, cu nimbul ei 
de romanitate imperială“, sporește „du- 
rerea strâmbătăţii”, iar sufletul lui Goga 


438 INSEMNĂRI 


scăpat din viroagele tărâmului de vre- 
melnică pace, reînvie, ca să deslănțue 
lupta de „stejar în vijelie“. Pe plaiurile 
de munte şi în hodăile din câmpie, „glasul 
mormântului prizonier al celui care a 
cântat şi-a luptat pentru desrobirea în- 
tregului Ardeal” răsună năpraznic, pre- 
vestind izbăvirea. Va mai trebui să 
treacă a spus Nichifor Crainic, poate, 
încă o mie de ani până când poporul 
maghiar să priceapă că libertatea e con- 
diția de vieață a fiecărui neam şi că nu 
e privilegiu exclusiv al unei hoarde asi- 
atice, înfiptă în inima Europei şi halu- 
cinată de hiperbola unui ifos utopic 
în disproporţie comică cu forţa reală, 
foarte redusă, pe care o reprezintă“. 
Noi ştim că „doinele Ardealului sunt 
fluvii de jale“, dar „istoria lui un vârtej 
de viforoase răzvrătiri“, şi nu uităm că 
pe jertfelnicul din Bihor, „unde doarme 
somn fără odihnă sufletul lui Octavian 
Goga”, arde tămâia desrobirii noastre. 
N. Crainic a mai arătat că pentru gene- 
rația sa „poesia lui Goga n'a fost o 
poesie citită, ci una trăită, al cărei cu- 
vânt, până la cel din urmă, se făcea 
moleculă de vieaţă şi fibră de energie“; 
a definit un aspect al personalităţii com- 
plexe a poetului, analizându-i atitudinea 
față de natură; a urmărit atent rapor- 
turile dintre „eul individual și eul co- 
lectiv” din opera sa; a identificat ră- 
- sunetul crezului Renaşterii Ardelene în 
această operă, pe care apoi a comparat-o 
cu cea a lui Petru Bezruci şi Andrei 
Ady, individualizând locul pe care Goga 
îl ocupă în această configuraţie de cân- 
tăreţi aj unor teme asemănătoare. 


Lui N. Crainic i-a răspuns Lucian 
Blaga. In partea introductivă, d-sa a 
pus în lumină afinităţile reale dintre 
Goga şi Crainic şi a înşirat temeiurile 
care fac din N. Crainic „un fiu adoptiv 
al, Ardealului”. În continuare: L. Blaga 
prezintă cu pătrunzătoare şi admirabile 
caracterizări şi numeroase date inedite, 
aspectele esenţiale ale ideologiei gândi- 
riste, în care încadrează şi valorifică 


apoi o bună parte din creaţia poetică a 
autorului Şesurilor natale. 
l I. Verbină 


O NOUĂ INTERPRETARE |. ~ 
A „MIORIŢEI“ 


In numărul 6 al Revistei Fundațiilor Re- 
gale, din 1 lunie 1941, d-l D. Caracostea 
publică un studiu substanţial despre Sen- 
timentul creației şi mistica morţii. Au- 
torul supune unei cercetări critice ba- 
lada „Mioriţei“, aducând în discuţie un 
bogat material folcloric, căruia îi dă o 
tălmăcire nouă. 

Cercetările de până acum, bazate în 
bună parte pe varianta Alecsandria „Mio- 
riței”, au insistat cu precădere asupra 
părţii finale a baladei: „celebrul simbol 
colectiv al morţii“, pe care l-au socotit 
drept o esenţială poziţie existenţială a 
poporului românesc. O asemenea inter- 
pretare — spune d-sa — este falsă, 
pentrucă formele prime ale baladei nu 
o confirmă, aşa că ea e sortită să inte- 
reseze doar ca o proiectare „peste crea- 
ţiunea poporană“ a unui „frumos ideal 
de cultură şi artă contemporană“, 

Urmărind răspândirea geografică a 
motivului iniţial, poetizat în Mioriţa, 
şi stabilind apoi care dintre nume- 
roasele variante sunt cele mai vechi, 
d-l Caracostea constată că din variantele 
primitive lipsesc o mulţime de elemente 
de intrusiune recentă: coborirea cioba- 
nilor, indicaţia ținuturilor lor de ori- 
gină, mioara năzdrăvană, maica bătrână, 
etc., lipsesc prin urmare tocmai elemen- 
tele epice ale temei. Acest fapt îl în- 
dreptăţeşte pe autor să formuleze con- 
cluzii de mare însemnătate, „În poporul 
nostru, scrie d-l D. Caracostea, în faza 
lui păstorească, a circulat, într'o epocă 
străveche, un cântec liric, în care se ex- 
prima dragostea de munca păstorească, 
aşa încât și după moarte ciobanul ar 
vrea să rămână nedespărţit de îndeletni- 
cirea lui în vieaţă. O stare socială de 
completă adaptare la muncă şi un sen- 
timent clasic de afirmare; muncă, sen- 


INSEMNĂRI | 439 


timent şi credinţă, fac un tot, stare deo- 
sebit de prielnică reprezentativelor crea- 
țiuni clasice. | 

„Acest motiv central este nedespărțit 
de toate variantele şi el este acela care, 
păstrându-şi vibrajiunea lirică, a condi- 
ţionat și procesul de epicizare“. Așa dar, 
Mioriţa dă expresie unui obştesc și in- 
dătinat cult al muncii, impus de vieaţa 
păstorească superioară a unui popor 
intreprinzător în toate timpurile. „Nu e 
vorba aici, continuă d-l D. Caracostea, 
de o formă primitivă de vieaţă păsto- 


rească a unui popor inferior, ci de o, 


adevărată organizaţie, în care stâna era 
ceva asemănător unui atelier, iar com- 
plexul ciobănese subordonat acestui 
centru,.crea toate formele necesare unei 
vieţi obşteşti cu toate cerințele ei: 
producţie, desfacere pe zone largi, ceea 
ce implică relații şi iniţiative economice 
şi politice, având chiar şi un caracter 
internaţional. Vechiul navigator elin ca 


şi nordicul Wiking nu aveau de biruit. 


mai multe dificultăţi decât acești stră- 
bătători ai spaţiului românesc. E un 
întreg complex în care neamul își anti- 
cipa în cadru larg totalitatea instinctelor 
naţionale“, 

În urma tuturor acestora, demn de 
reţinut îmi pare faptul că variantele 
mioriţei culese în Transilvania formează 
temeiul consideraţiilor d-lui D. Cara- 
costea, care dovedeşte că „şi sub raport 
folcloric Ardealul este inima româ- 
nismului“ ; centrul „vieţii folclorice ro- 


mânești“ şi că in vieața locuitorilor, 


străvechi din aceste ţinuturi poezia a 
îndeplinit o funcţiune socială, 

Până acum problema autohtoniei ro- 
mâneşti în Transilvania şi-a căutat te- 
meiurile în istorie și în limbă, D. Ca- 
racostea. explorează un nou domeniu: 
folclorul. Şi meritul cardinal a studiului 
său despre „Sentimentul creaţiei şi mi- 
stica morţii” trebue căufat cu deosebire 
în metoda a cărei ctitorire însemnează 
şi consacrarea ei ştiinţifică. 

I. Verbină 


EVOLUȚIA NEAMURILOR 


În ultimul număr al Buletinului eugenic 
şi biopolitic (Nr. 1—4, 1941), d-i Dr. Petru 
Râmneanţu publică un important studiu 
cu acest titlu. : 

Vieaţa neamurilor, spune d-sa, nu 
poate fi înscrisă în formule matematice 
şi nici reprezentată în grafice dinainte 
stabilite şi general valabile. Asemenea 
indivizilor, neamurile nu sunt şi nici 
nu pot fi egale între ele. Evoluţia unui 
neam, ca şi evoluţia unui individ, este 
determinată de zestrea biologică cu care 


apare pe pământ şi de condiţiile de ..- 


vieaţă ale mediului: înconjurător, care 
favorizează . sau împiedică desvoltarea 
energiilor potenţiale aflate în plasma 
germinală. Deci, asemenea individului, 
fiecare neam are un ciclu propriu, cu 
naştere, desvoltare, apogeu şi declin, 
până la dispariţia totală. 


Dintre factorii ereditari, d:l Dr. Râm- 
neanţu studiază pe acela care este mai 
puţin cunoscut şi care reprezintă capa- 
citatea genetică a individului, variabilă 
dela o rasă la alta şi dela un neam la 
altul. Această variabilitate în fertilitate 
se explică, conform teoriei ciclice a lui 
C. Gini, prin aceea că celulele germinale, 
surori bune cu cele somatice, au şi ele 
un ciclu propriu, în vieaţa lor dealungul 
generaţiilor, se diferenţiază, îşi reduc sau 
îşi măresc fertilitatea iniţială, pentru ca 
la urmă, îmbătrânite, să-şi piardă cu 
totul fertilitatea şi să piară, constituind 
ultima generaţie a neamului. 

De această fertilitate a celulelor ger- 
minale depinde, în primul rând, evoluţia 
neamurilor. 

Factorii datoriți mediului extern şi 
politicei de populație se manifestă prin 
reproducerea diferenţială a diferitelor 
categorii de populaţie. 

Se cunoaşte diferenţa între reprodu- 
cerea populaţiei dela sate și cea dela 
oraşe. Numai imigrările dela sate îm- 
piedecă oraşele dela stingerea popu- 


- laţiei, fatală după 2—3 generaţii. Se cu- 


440 ÎNSEMNĂRI 


noaşte la fel reproducerea mărită a-po- 
pulaţiei nevoiaşe şi lipsite de cultură, 
față de reproducerea redusă, limitată în 
cel mai fericit :caz la 1—2 copii, în 
clasele culte şi bogate. (Acolo unde se 
limitează numărul copiilor, averile se 
concentrează). Acest fenomen ia un 
aspect îngrijorător, atunci când, mer- 
gând mai departe cu observaţiile, con- 
statăm că această reproducere mărită 
este davedită și pentru familiile dela 
periferia societăţii care furnizează cel 
mai mare număr de delicvenţi. Nu trebue 
să uităm că o generaţie provine numai 
din acea parte a generaţiei precedente 
care a avut fertilitate și că neamul va 
trăi, deci, prin familiile cu mulţi copii 
(care am văzut la ce categorii sociale 
aparţin), se va ajunge la epuizare a ele- 
mentelor inteligente și normale, fără in- 
tervenţia unei politici de populaţie care 
să răstoarne mentalităţile greşite. Aici 
trebue să intervină omul-erou. care prin 
ascendentul său asupra poporului, da- 
torit calităţilor sale, poate restaura o 
concepţie de vieaţă sănătoasă, care sin- 
gură poate să asigure viitorul nea- 
mului. 

După aceste considerațiuni generale, 
d-l Dr. Râmneanțu se întoarce la neamul 
nostru pentru a stabili momentul static 
actual şi tendinţele evoluţiei viitoare, in 
raport cu alte neamuri și mai ales cu 
neamurile vecine nouă. 

După distribuţia populaţiei pe etate, 
care arată cel mai potrivit momentul 
static actual al unui neam, noi aparţinem 
tipului de populaţie progresiv, adică cu 
populaţie tânără, „caracterizat prin mulți 
copii și adolescenţi, relativ mulţi adulţi 
şi foarte puţini bătrâni“. Formula grafică 
este aceea a unei piramizi. 

Mai există un tip staționar sau cu 
tendinţă spre imbătrânire, grafic repre- 
zentat sub forma unui clopot şi un tip 
regresiv sau cu populaţie îmbătrânită, 
grafic reprezentată sub forma unei pere, 

Dintre vecinii noştri aparţin tipului 
progresiv Bulgaria şi Rusia. Comparând 
însă excedentul natural al nostru şi al 
vecinilor noştri, constatăm că cel mai 
redus excedent îl are Ungaria și apoi 
noi, 


Studiind evoluţia -ginţilor în Europa, 
pentru a ne determina mai complet 
situaţia noastră în raport cu neamurile 
învecinate, d-l Dr. Râmneanţu arată, 
după calculele făcute de Otto Helmut, 
că în anul 1960, faţă de cifrele din 1810, 
Latinii vor avea o cifră dublă (133 mi- 
lioane), Germanii de trei ori mai mult 
(160 milioane), iar Slavii de şase ori mai 
mult (303 milioane). 

În privinţa natalității, după Rusia, 
România, Bulgaria şi Italia stau în fruntea 
popoarelor europene, fiind cele mai 
tinere. Totuși, din cauza mortalităţii ri- 
dicate, noi prezentăm „un tip anti- 
economic“ de mișcare a populaţiei, ca- 
racterizat prin aceea că avem un ex- 
cedent prolific egal cu acela al unei ţări 
cu o natalitate mai redusă (Olanda). 

In al doilea rând scăderea bruscă a 
natalității în România (semnalată dela 
1911—1913 până la 1938) distruge para- 
lelismul firesc dintre mortalitate şi na- 
talitate, care odată distrus cu greu se 
poate reface şi prezintă un aspect în- 
grijorător, întru cât lovind în elementele 
tinere și anume mai mult în familiile cu 
mulți copii, deci păstrătoare ale celei 
mai mari fertilităţi, lovește în viitorul 
neamului. 

Analizată pe provincii, evoluția nea- 
mului nostru ne arată că Moldova re- 
prezintă „rezervorul cel mai puternic al 
neamului“, cu un excedent natural de 
12,7, iar „atentatul la vieaţa lui vine din 
Banat“, cu un excedent deficitar de 0,2, 
semnalându-se pericolul întinderii acestei 
depopulări şi în alte regiuni limitrofe. 

Concluzia finală a acestui studiu este 
optimistă. D-l Dr. Râmneanțu arată că 
oricât de lungă ar fi existența unui 
neam și chiar după mari istoviri biolo- 
gice, „mai păstrează nuclee de populaţie 
normală și dotată, care şi-au conservat 
potenţialul unei fertilităţi urcate, capa- 
bilă să transmită incă mult timp însu- 
şirile specifice ale neamului întreg, 
ascunse în. cromosomii plasmei germi- 
native“, Aceasta cu condiţia existenţii 
unui comandament care să identifice 
aceste nuclee şi să le asigure desvol- 


tarea optimă. 
Gh. Vornica 


Rugăm plata abonamentului pe anul în curs] 


TRANSILVANIA 


„ORGAN AL ASTREI 
Anul 72 | „IULIE-AUGUST ___Nr. 56—1 1941 


CUPRINSUL: ur îi 


Mihail Sadoveanu, Sate de mazili şi Te 

G. Giuglea, Cum au pătruns străinii în Basarabia dusă T 
Al. Procopovici, Bucovina noastră ~= >- 

C. Daicoviciu, Spaţiu și popor dacic 


Dr. Max Hacman, Problema - naționalităților în Transilvania, până w 
Unire, în lumina documentelor diiogiătiee germane ; 

Lacia Cina, „_ Maria Baiulescu 

p Valeriu L. Bologa, Ajutorul Românilor: ardeleni pentra răniți războiul 

- „independenţei S 

`~ Gh. Oprescu, „ Elena Popea dtz 


CRONICI: 


- “Radu Stanca, Lucian Blaga: Despre gândirea magică `. 
Coriolan Petranu, Bisericile de lemn din Maramureş 

„Dim. Todoranu, Dr. Şerban Lungu: Educaţia Națiunii 

I. Crăciun, Maramureșul nostru 
"Mihail Macrea, -Institutul de Studii Clasice din Sai la Sibiu 


ÎNSEMNĂRI: 


Ion Breazu, Poruncile ceasului de faţă, — E Petrovici, Româniă : 
Transtyraną. — T. Bodogae, Iarăşi despre Biserica ortodoxă română% i: 
din Ungaria, — I. B., Fantoma Hajdudorogului, — I. Verbină, Elo-. ` 
iul lui “Octavian Goga la Academia Română. — O nouă epilare i 

a „Mioriței“, — Gh. Vornica, Evoluția neamurilor, . TE 5 


e 


A : O i E 
Tiparul Institutului de arte grafice „DACIA TRAIANĂ* s. a, Sibiu — ETA 1317 i 
„Prețul. acestui namăr dubiu Lel s- 


Elena Popea, Compoziţie (desen). Salonul oficial de toamnă, 1940 


Elena Popea, Peisagiu din Bretania. Salonul oficial de pictură şi sculptură, 1940