Transilvania_1943_074_005

1‘ 6644 


TRENSLUFNP 


ANUL 74 MAI Nr. 5-1943 
NE NR RE SER E SARI AI E 
SIBIU 


Anul 74 | Mai 1943 Ne. 5 5 


TRANSILVANIA 


Organ al ASTREI , 


N 


INOCENȚIU MICU-CLAIN 


Au trecut câteva luni, de când — în 1942 —- s'au împlinit 250 de 
“ani dela nașterea lui Ion Inocenţiu Micu, vlădicul martir al Blajului, 
“Urmașii lui: blăjenii, românii-uniţi și apoi întreagă ţara, în mod oficial 
-chiar, au sesizat importanţa evenimentului și glasuri vii de închinare 
au fremătat peste văile şi câmpiile ardelene, Şi era pe dreptul, căci, 
-sărbătorind naşterea și vieața de luptător a lui Inocenţiu Micu rea- 
mintim însăși vremile întâilor paşi spre redeșteptarea noastră naţională, 


Ion. Micu, aşa se numea în copilărie, sa născut în 1692, în 
-comuna Sadul, lângă Sibiu. Amintiri, păstrate între oamenii din sat, 
spun că tânărul Micu a căpătat graiul destul de târziu, cu ocazia unui 
joc, ca vestitor al unei primejdii, 

Tot aşa de miraculoasă i-a fost şi plecarea la școli înalte și streine 
de sat, Intr'o zi, când băiatul se afla cu tatăl său în târgul Sibiului, 
-un călugăr, atras de vioiciunea ochilor şi de lumina feţei copilului, l-a 
„cerut tatălui său să i-l dea în grijă pentru a-l trimite la școli înalte. 
“Tatăl, ştiindu-şi odrasla atât de târzie la graiu, arăta oarecari îndoeli, 
când spre surpriza sa, copilul, aruncând biciul în car, răspunse hotărit: 
— Tată, eu mă duc şi se alătură călugărului strein. Copilul va fi avut 
la această întâmplare vârsta de aproape şasesprezece ani, 

Nici amintirile şi nici hârtiile nu mai spun nimic din vieaţa tână- 
-rului Ion Micu, până la vârsta înaintată de 36 de ani, când în sinodul 
„dela Alba-lulit, în 4 Iunie 1728, a fost ales între cei trei candidaţi 
propuși împăratului dela Viena, pentru numirea de episcop român-unit, 
În acest an Ion Micu se afla la Târnavia, unde de doi ani, învăţa 
“teologia. Tot aci a încercat un an de zile asprimea regulelor ordinului 
călugărilor iezuiţi. 

1 


322 - N. COMȘA 


Dapă un an, în Iulie 1729, ca absolvent al studiilor teologice. 
din Târnavia, consilier intim al impăratului şi episcop designat al Făgă- 
raşului, — cum fusese decretat încă din Februarie ale aceluiaşi an, — .. 
Ion Micu pleacă la Muncaciu, unde trebuia să-şi facă pregătirea mái . 
apropiată pentru sfinţirea de episcop, care se înfăptui numai în toamna 
anului 1730. Aci la Muncaci, intrând în ordinul călugăresc Sf. Vasile, îi 
își luă numele de Inochentie. Prin nobilitare, împăratul în loc de Miou 
îi zise Klein, așa încât numele întreg îi era acum: lon Inochentie: 
Micu Klein, 

- În toamna anului 1732, după o călătorie: la Viena, vlădicul Ino- 
chentie sosi la Făgăraș, unde era pe atunci scaunul episcopiei române» 
unite şi se instală cu mare pompă. Trei ani de zile se făcură planuri: 
pentru clădirea unei reședințe la Făgăraș, apoi în 1735 episcopul ceru. 
împăratului să-i schimbe domeniile dela Sâmbăta și Gherla cu cel dela. 
Blaj, care era și mai productiv, dar era mai ales în inima Tianallya: 
niei, mai potrivit deci a fi centrul vieții românești, 

Schimbul s'a aprobat, dar mutarea reședinței episcopale s'a făcut: 
numai în primăvara anului 1737, Şapte ani a condus episcopul Ino- 
chentie Biserica română-unită, de aci, dela Blaj. In 1744, tot primăvara 
răspunzând chemării împărătesei, vlădicul merse la Viena ca să lămu- 
rească învinuirile nedrepte ce-i aduseră dușmanii, Nedreptatea şi ura. 
ce-l așteptau la Viena l-au silit să meargă, chiar în acel an, până la 
Roma, de unde, după voinţa împărătesei Maria Terezia, nu s'a mai 
întors niciodată. Acolo a trăit 24 de ani de lipsuri materiale și durere 
sufletească, până la 1751 ca episcop al românilor uniţi, iar de atunci, 
după demisia din episcopie, ca un arhiereu surghiunit pentru. iubirea 
prea mare faţă de neam. | 

A murit la Roma, în 23 Septemvrie 1768, în al 76-lea an al 
vieţii, cu dorul neamului românesc pe buze, întocmai precum, mai 
târziu, se va stinge, în sudul Italiei, Nicolae Bălcescu, înflăcăratul revo- 
upon dela 1848, i 

Apropierea între Inochentie Micu şi Nicolae Bălcescu nu este de 
loc nepotrivită, Şi unul și celalalt au voit, au dorit şi sau stins cu- 
dorul de a vedea binele neamului împlinit, Ei, şi ca ei alţii, și-au con- 
sumat „toate ale veacului“ pentru neamul lor, pentru luminarea minţii 
şi pentru întronarea dreptăţii lui Dumnezeu în vieaţa oamenilor. Mai 
mult însă decât toţi, Inochentie Micu merită admiraţia și închinarea. 
noastră recunoscătoare, ca unul care este începătorul şirului de mari 
luptători naționaliști români, Niciun alt glas nu s'a ridicat până la el, 
care să se aprindă și să se consume zi de zi și an de an în lupta 


INOCENȚIU MICU-CLAIN 323 


pentru drepturile neamului românesc, Inainte de el doar scrisul croni- 
carilor se lăsa îmbihat de sentimentul cald al iubirii de neam şi terä 
Dar cuvintele cronicarilor erau puţine și auzite de foarte puţini ; epis- 
copul Micu, cu vervă și cu promptitudine, avea răspuns la toate acuzele 
şi batjocurile aduse neamului său; el avea ochiu pătrunzător și inimă 
simţitoare pentru toate jignirile şi suferințele poporului român transil- ` 
vănean, Era atât de înfocat în luptă şi în contra atâtor duşmani în cât 
credincioșii, scriau despre el împăratului: „În contra lui toţi sunt, iar 
în numele clerului şi naţiunii este singur în contra tuturor, așa încât 
n'ar fi nicio mirare, dacă el pentru feluritele asupriri și Peigoniri şi-ar 
pierde mintea“, 

Naționalismul lui Inochentie Micu este neobişnuit pentru acele 
vremuri. El este deosebit nu numai privindu-l în cadrul anilor când - 
s'a desfăşurat, ci chiar ca manifestare și realizare individuală. Se dis- 
tinge prin lărgimea orizonturilor, prin energia și statorbica hotărire în 
acțiune, prin avântul care l-a însuflețit şi. prin tinderea permanentă 
spre realizările practice, Oriunde s'a aflat și oricare i-au fost împreju-. 
rările vieţii, el a trăit pentru neamul său, 

Naționalismul lui Inochentie Micu nu era şi na ciuda, mai “ales, 
numai o simţire caldă şi puternică a persoanei sale. Era, mai curând, 
e simţire, care arzând încontinuu încălzea și aprindea multe alte inimi; 
Prin scrisori, prin sinoade şi chiar prin circularele oficiale, papon- 
lismul vlădicului înfrățea cât mai multe suflete, 

Însușirea cea mai de frunte a naţionalismului lui Inochentie a 
fost totuşi, fără îndoială, energia în luptă și hotărîrea de a aduce ori- 
când jertfa supremă. Așa se declară el către nunțiul papal din Viena, 
la 1741: „Fiindcă întreg clerul o dorește aceasta dela mine... foarte 
bucuros mă voi supune... gi sunt gata a merge nu numai la augusta 
curte, ci în caz de lipsă şi la Roma și oriunde întralt loc; căci aşa 
sunt dispus în sufletul meu, încât tot ce pot face în folosul clerului și 
al naţiunii noastre asuprite, spre mărirea lui Dumnezeu şi înaintarea 
Bisericii, nu mă îndoesc a duce în îndeplinire chiar și cu vărsarea 
sângelui meu propriu“, Şi așa a făcut Inochentie Micu. Sângele nu și 
l-a vărsat, căci nu i-au cerut împrejurările aşa ceva, dar şi-a pierdut 
şi le-a lăsat pierdute: rang, situaţie și avere, numai și numai cu gândul 
că odată tot sp va împlini scoaterea neamului din oarba robie în care 
ajunsese de mai multe sute de ani. 

Prin ideile și lupta ce a purtat cu dușmanii neamului, prin expu- 
nerile făcute în sinoadele clerului, cât timp și-a păstorit turma și apoi 
din Roma prin scrisorile multe şi bogate în duioșia unei calde nostalgii, 
vlădicul Inochentie a făcut școală de naționalism cu contemporanii şi 

| 18 


324 N. COMŞA . - 


urmaşii, În cei douăzeci și patru de ani de exil, cei credincioși, rămași 
la Blaj, redactează mai multe memorii şi cereri către curtea împără- ` 
tească din Viena în care ideile şi însufleţirea ca şi hotărîrea dârză în 
afirmarea adevărului arată în mod evident prezenţa spiritualității vlă- ` 
dicului, La școala vorbei s'a adaus însă, mai puternică şi mai durabilă; ` 
“şcoala instituţiilor întemeiate ori numai proiectate de el. Blajul cu 
şcolile sale, cu mănăstirea de călugări-profesori, pasionaţi educatori şi 
cărturari, cari au însuflețit pentru ideea şi lupta naţională atâtea tinere 
vlăstare ale neamului, în cei 189 de ani de când şi-au deschis porţile, 
sunt ctitoriile rodnice ale episcopului Inochentie. Spiritul şi elanul 
luptei sale plutesc şi acum în turnul catedralei, în castelul reședință 
ori în coridoarele vechilor şcoli blăjene. Cine trece pe acolo se simte 

copleșit de forţa lor constructivă și eroică, 

Mulți trecură, în sutele de ani, de-şi adăpară sufletele la izvorul 
de vieaţă şi suflet naţional care pulsează în ctitoria lui Inochentie dela 
îmbinarea Târnavelor. Numai osemintele pământești ale ctitorului își 
dorm şi acum somnul de veci la Roma, deși la 1766, o spunea lă- 
murit lui P, P. Aron: „Voesc ca sufletul meu la timpul său, la sepa- 
rarea de corp, să fie dat în mâna Creatorului prin sacrificiile şi rugă- 
ciunile voastre de deslegare şi oasele mele să aştepte invierea de apoi 
în “Mănăstirea Blajului. Căci este cunoscut că prin bunătatea dumne- 
zeească... eu am pus întâia piatră şi până la participarea Domniei 
Voastre (singur) am asudat și cheltuit acolo foarte mult“. Mult va 
trebui să mai treacă până când împrejurări mai favorabile, decât cele 
dela 1766 până acum, vor permite împlinirea acestei voinţi, care cetin- 
du-o te arde la inimă ? Obligaţia morală este întâi a Bisericii române- 
unite, apoi a românilor ardeleni și chiar a statului -național român căci 
este vorba doar de un prim ctitor al naţionalismului românesc, 

Dar să avem răbdare. Până la plinirea ultimei lui voinţi, acum, 
din prilejul unui sfert de mileniu. dela nașterea sa, să trimitem pe 
aripile vântului închinarea noastră spre mormântul dela Roma. Să 
lăsăm ca focul dragostei lui de neam să reînvie în sufletele noastre și 
hotărîrea supremei jertfe să ne cuprindă toate inimile. Este singurul 
dar potrivit cu vieaţa şi lupta sa naţională. 


N. COMŞA 


PROBLEMELE ETNO-BIOPOLITICE 
-ALE TRANSILVANIEI” 


Din timpurile cele mai îndepărtate nouă, gânditorii, oamenii de 
ştiinţă şi conducătorii politici, în străduința lor de a da organizaţiei 
„omeneşti în devenire fondul și armonia necesare unei evoluţii optime, 
au emis diferite doctrine în știința și arta guvernării care este politica. 
Astăzi aceste doctrine pot fi grupate în două mari sisteme antagoniste, 
numite de stânga și de dreapta, între ele cu tendinţe uneori de apro- 
piere, alteori de exclusivism extrem. Prima, cea democratico-socialistă, 
are la bază individualismul şi materialismul, în consecință consideră 
oamenii egali între ei, iar mediul atotputernic în determinarea celor 
dintâi, Pentru aceste doctrine, de ex,, creerul copilului de neam civi- 
lizat și al celui sălbatic, până la etatea de 5 ani sunt egali, iar dacă 
pe urmă reuşim să-i diferenţiem, totul se pune pe seama factorului 
cultural, care conform lor nu este altceva decât creaţia naturii raţio- 
nalizate. A doua grupare a acestor sisteme e cea organică, izvorită din 
cunoaşterea amănunţită a biologiei ființelor vii și colectivităților pe 
care le compun, cu toată legătura pe care acestea o au cu mediul 
extern, Această doctrină e mai ales produsul cercetării ştiinţifice care 
a arătat că indivizii nu sunt egali între ei, că legile ereditare le gu- 
vernează manifestarea, iar mediul peristatic poate interveni, la actuali- 
. zarea anumitor potențialităţi din plasma germinativă, numai într'o mă- 
“sură redusă, Unele din doctrinele cuprinse în această categorie au 
ajuns la concluzia eronată că însușirile biologice ale rasei nordice ar 
fi deosebite şi superioare, chiar faţă de a celorlalte rase europene, şi 
în consecință susțin că nordicii au adus culturii în trecut și îi vor da 
şi în viitor contribuţii mai valoroase decât celelalte rase, 


1) Conferinţă de sinteză, ţinută la Universitatea „Regele Ferdinand I Claj-Stbiu, 
în 5 Aprilie 1943. 


326 P, RÂMNEANŢU 


Nu e locul să stăruim aici asupra dialecticei sau fondului doc. i 


trinelor amintite. In alte părţi e locul acestor fel de desbateri. Vom ` 
aminti însă câteva din repercusiunile lor asupra neamului nostru, locâ= A 
lizându-le intervenţia la noi în Transilvania. Mai ales din a doua jumă- . 
tate a secolului al XVIII-lea, de când nu am fost lăsați să avem un ` 
cuvânt hotăritor în croirea destinului nostru, toate guvernele ungurești, ` 


care s'au succedat, ne-au impus, printr'un intervenţionism de Stat, 


principiul egalităţii și al uniformităţii, firește cu tendinţa de a ne în: 


e ia A] 
3 a dna 8 300 


corpora în sânul naţiunii ungare. După războiul mondial conducătorii 


noştri politici, necunoscând problemele momentului şi chemarea Sta- 
tului în ce priveşte stabilirea condiţiilor primordiale de organizare a 
neamului în făgașul său firesc, au acordat neamurilor minoritare o 
excesivă libertate și un individualism pronunțat, care le-a ușurat chiar 
crearea de bisericuțe în Stat cu gândurile ascunse: de odinioară de a 
ne continua desnaţionalizarea. In felul acesta am pierdut timp, ceea ce 
poate nu are importanţă prea mare, dar am scăpat un moment decisiv, 
care nu va mai reveni, deoarece după cum vom vedea între legile 
vieţii ireversibilitatea evoluţiei ocupă un loc principal. 

Faţă de aceste două concepţii, cum spuneam politice, și săsindu-ne 
neincadrați organic şi pragmatic în lupta de recuperare a comorilor 
etnice pierdute în cursul politicei abile, milenare, impuse de interese 
antagoniste neamului nostru, d-l Prof. Dr, I. Moldovan, încă din anul 
1921, după ce a cunoscut unitatea vieţii celulare, cu bunurile ei mo- 
biliare și imobiliare, capabilă de a avea funcțiuni complexe și multiple, 
studiind şi observând biologia familiei şi rosturile ei în vieaţa neamului, 
a formulat în diversele lucrări publicate un sistem de gândire, o con- 
cepție științifică proprie, fără niciun gând de excludere a doctrinelor 
amintite și înafară de orice politică militantă. Concepţiei și disciplinei 
noi i-a dat numele de biopolitică. Aceasta se bazează pe legile vieţii, 
între care ca principale sunt: legile eredității, a variaţiei, a diferenţierii 
şi integrării, a echilibrului dinamic, a ireversibilităţii evoluţiei şi spe- 
cializării progresive.!) Timpul e prea redus pentru a reveni cu detalii 
asupra acestora, De altfel uşor se pot aprofunda în coloanele Bulsti- 
nului Eugenic şi Biopolitic, organul de afirmare a acestor principii, 
Tin însă să relev, că în esenţa lor, legile înşirate ne evidenţiază nu 
numai că familia este o unitate diferențiată în părinţi şi copii, iar 
neamul o comunitate de „familii înrudite intre ele şi înrădăcinate în 
glia patriei, cu o tradiţie venită din străbuni, dar că o atentă şi pă- 
rintească conducere poate să-i croiască şi destinul meritat, A. C, Po- 


"4 Moldovan, L., Despre legile vieţii. In „Buletinul Eugeaic şi Biopolitic”, Nr. i 


5—8, 1942 


PROBLEMELE ETNO-BIOPOLIȚICE ALE TRANSILVANIEI E 33 


povici scria că neamul poate fi mai mult decât un curent de intrare 
“și, ieşire din sânul lui; el poate deveni o eternitate, dacă în vieața lui 
sunt observate legile vieţii. 

Nu putea veni deci mai la timp oportun şi nu putea fi mai ştiin- 
ifică conferinţa rostită tot în această sală despre Statul etnic,!) fiindu-ne 
prea bine cunoscut că doctrinele determină destinul neamurilor. S'a 
accentuat în cursul ei că neamul fiind o comunitate de sânge, tradiție, 
spaţiu şi destin, Statul trebue să fie „neamul organizat în legătură 
“organică cu pământul său, cu rostul ca stăpânindu-şi destinul să-şi 
„asigure existența, independența şi. desăvârșirea“. Organizarea va. în- 
cepe dela familie, fiindcă prin metabolismul din interiorul ei se ţine 
aprinsă făclia veșniciei neamului. Familia completă, formată din trei 
generaţii, bunici, părinţi şi copii, trepte de continuă urcare a patri- 
moniului biologic prin scrupuloasă selecție matrimonială, cu drepturi 
“etice, înrădăcinată în vatra străbunilor şi cu pământ hrănitor suficient 
la dispoziţie, trebue să imprime preocupări care să pătrundă adânc 
până în cele mai modeste litere ale legilor. lar ocrotirea familiei, în 
.angrenajul ei biologic cu altele şi în cursul diferenţierii ei sociale, va 
forma grija permanentă a Statului etnic în toate compartimentele sale. 
“Odată acestea realizate, vitalitatea moștenită a neamului. va stăpâni 
uşor spaţiul etnic şi va fi capabilă în orice împrejurare să-și men- 
“ţină echilibrul de forţe cu neamurile vecine. Cu această comprehensiune, 
„obiectivele Statului nostru organizat pe bază biopolitică sunt pretutin- 
deni unde pulsează sânge şi vieaţă românească. Pentru ca ele să poată 
fi însă realizate, la timp şi cu succes, aspectele variate sub care sa 
“născut, evoluat şi trăește neamul, cât şi tendințele spre care se în- 
«dreaptă, vor fi atent studiate. Etnologia sau știința neamului,?) care ne-a 
“fost schiţată cu toate disciplinile ei, încă acum câţiva ani, are chemarea 
„aceasta, Ea însă, cu toate că de atunci încoace cu o nespusă durere 
i-am simţit nevoia, totuşi nu a realizat până de prezent nici măcar 
atât cât ar fi putut chiar cu mijloacele noastre modeste. Mai ales la 
noi în Transilvania, trebuia să constitue o preocupare de deosebit in- 
teres, deoarece aici scurgerea vieţii în cadrele familiei, în a colectivi- 
tăţilor cu categorii sociale mai diferenţiate, și în general în a neamului, 
-nu este izolată și independentă de tendinţa altor grupări etnice sau 
chiar de a neamurilor limitrofe nouă, Între noi și acestea intervin câte- 
.odată acţiuni“împletite şi momente de armonioasă înţelegere, de cele 
mai multe ori însă, se produc ciocniri de interese imediate și mai ales 

1) Moldovan, I, Sfatul etnic. la „Buletinul Eugenic și Biopolitic“, Nr. 1—2, 1943. 


2) Moldovan, L, Spre o Facuiltate de etnologie şi biopolitică. In a Eugenic 
gi Biopolitic“, Nr. 3—4, 1938. a 


d 


328 pa Pe RÂMNEANȚU wi dls 


de destin. In această concurență și luptă sunt decisivi factorii, expresii 

ai legilor biologice amintite. Aceștia fiind ancoraţi în realitate, cu ` 
moașterea lor nu e grea, ba e posibil a-i exprima la toate neamurile- 
chiar cantitativ. Dispunem astăzi de indici etnici, tot așa cum avem în 

sănătatea publică indici ai sănătăţii sau în comerţ indici ai prețurilor, Şi - 
așa cum în sănătatea publică pe baza indicilor respectivi suntem în . 
măsură să scontăm rezultate prompte, în timp și în spaţiu, şi în politica - 
neamului pe baza raporturilor de forțe, condiţionate de însușirile biolo- . 
gice. specifice ale neamurilor a căror interese se stprapun sau se: 
ciocnesc, putem interveni în fortificarea individualilății neamului nostru: . 
Acesta fiind scopul politicii neamului sau a etnopoliticii, ne dăm seama 
că ea are la bază legile vieţii, istoria, obiceiurile şi moravurile nea- 
mului, trăite şi făurite în milenii şi că face parte integrantă din bio- 
politică. 

Inainte de a expune problemele fundamentale de einopolitică ale 
Transilvaniei aşa cum ele ni se prezintă prin prisma legilor și premi- 
selor expuse, în vederea unei mai bune înţelegeri, să-mi fie permis a 
releva câteva din concluziile definitive reieşite din cercetările etno- | 
biologice ale acestei provincii. Voiu trata: 


1. ÎIntâietatea şi continuitatea înrădăcinării Românilor în glia 
Transilvaniei. 

2. Fertilitatea Românilor, 

3. Unitatea de sânge. 

4. Inrudirea în cadrele neamului românesc. 

5. Transilvania ca centru de iradiere a românismului. 

6. Problema grupelor alogene. Originea şi tendinţa lor. 

7. Raportul între vitalitatea Românilor și a neamurilor limitrofe 
României. 

Natural, asupra unora din aceste probleme, deși sunt de impor- 
tanță capitală în vieaţa neamului nostru, totuşi fiindcă ne sunt bine 
cunoscute, vom trece pe lângă ele numai tangenţial. 

Amintim prioritatea înrădăcinării Geto-Dacilor în glia pământului 
dominată de arcul carpatic cu secole înainte de era creştină și prezența. 
Daco-Romanilor aici, la aşezarea oricărei fracțiuni din ale neamurilor 
găsite azi în Transilvania, ca o factură de imprimare a unei permanente 
şi adânci deosebiri spirituale de drept şi biologie în trecutul şi în de- 
venirea noastră şi a lor, 
~ Această legătură tainică cu pământul, refugiul Românilor, îm 
timpul năvălirilor barbare, la noi acasă şi în munţii noștri, pe lângă 
că ne-au fost hotăritoare în conservarea tradiţiilor, au avut însemnate 


PROBLEMELE ETNOBIOPOLITICE ALE TRANSILVANIEI Ed 


repercusiuni atât asupra fertilității noastre superioare şi astăzi faţă de 
a altor neamuri, cât și asupra continuității unităţii de sânge. 

Din cercetarea istorică şi ştiinţifică a fertilității în anumite mo- 
mente din vieaţa popoarelor și a variaţiei acestui fenomen vital, în 
zilele noastre la diferite categorii sociale, reiese următoarele constatări, 
Familiile şi grupele de populaţie nomade sau devenite nomade, cele des- 
lipite de glie, pentru a-și căuta patrie nouă, prin transplantări, colonizări. 
— nu şi cele care se infiltrează în ţinuturi vecine, — cele care se diferen- 
ţiază de jos în sus în ierarhia socială, îşi reduc fertilitatea, şi prin aceasta. 
se sting în mai puţine generaţii decât cele care rămân înrădăcinate în: 
glie. La fel popoarele, în timpul migraţiunilor — nu în al așezării 
lente şi treptate, — apoi în al năvălirilor și în perioada războaielor, 
prezintă în medie pe o familie mai puţine nașteri decât cele care 
rămân pe loc. Diferenţa între fertilitatea a lor două grupe de populație, 
pe care o constatăm într'un moment, poate că nu ne impresionează, . 
-dacă însă o privim într'o perioadă de ani, vom vedea că schimbările 
de raport .produse, aduc o contopire parţială sau totală a neamurilor ` 
cu fertilitate redusă în sânul celor care şi-o păstrează urcată. Să ilu- 
străm consecinţele diferenţierii fertilităţii prin cifre concrete. Pentru: 
aceasta vom lua în cOnsiderare două cazuri; primul când în sânul unui 
neam sau colectivităţi, compusă din două grupe egale numeric între ele, 
cele două părţi diferă fie prin numărul nașterilor fie prin durata genera-: 
ţiilor ori prin ambele aceste fenomene ; al doilea, când în corpul unui 
neam intră o fracțiune cu fertilitate mai scăzută; şi ultimul exemplu, 
când însăși categoria mai mure are în medie mai puţine naşteri decât 
Grupa populaţiei relativ mai mică, 

In primul caz, considerând ipotetic că o grupare are 3 şi alta: > 
4 copii, vom constata, că gruparea cu trei copii, faţă de cea cu 4, după. . 
300 de ani, abia mai are 7°/ din totalul colectivului, Această evoluţie 
reiese din grafica anexată, În al doilea caz, fertilitatea între cele două. 
grupe e luată egală, iar succesiunea generaţiilor e diferită, în sensul că. 
una dintre ele se succede la 33 de ani, iar alta la 25 de ani. In acest 
exemplu după 300 de ani, grupa cu durata mai lungă a generaţiilor, de 
33 ani, ajunge să aibă numai 110/, din total, Ultimul exemplu din grafică. 
ne evidenţiază influența ambelor fenomene, atât a diferenţei în fertilitate, 
cât şi în durata generaţiilor. De data aceasta gruparea de 50%, cu fer- 
tiltatea redusă “și cu durata generaţiilor urcată, după 300 de ani nu: 
mai are decât 0,9%/0, adică practic e stinsă, 

In al doilea exemplu, fracțiunea care intră în corpul unui neam - 
să aibă 20%, faţă de grupa care o primește, iar fertilitatea ei să fie. 
de 3 copii. Cea majoritară să aibă 4 copii. Datorită diferenţei de t 


330 p. RÂMNEANŢU 


Înfățișarea a lor două grupe de populație cu 

un număr diferit de copii (a), cu etatea dela căsato- 

rie diferită (b) si poo actiunea ambilor factori(c) 
i a) 


După 100 de ani După 300 de ani 
=5 Copii 5 À | 

Gi] 

$g = copi Durata generatiilor 33 de ani. 

i (b) 


După 100 de ani După 300 de ani 


ps =4 COPII. Durata generatiilor 33 de ani 


=4 CODIi. Durala aci, a de ahi 
C 


g9% 


“sa 


| E După 100 de ani După 300 de ani 
-3 copii. Durata generatiilor 33 de ani. 
$ gP =4 COPii. Durata ‘generatiilor 25 de ani. 


„PROBLEMELE ETNO-BIOPOLIIICE ALE TRANSILVANIEI . J 


copil, după 3 generații, aproximativ 100 de ani, fragmentul: dè 30%» 
va scădea la 9.2°/„ după 6 generații va fi de 4,3°/o, iar după 300 de 
ani practic va fi stins, va avea numai 1,800. 

Al treilea exemplu, când fracțiunea redusă are fertilitate mai arcată, 
ne este ilustrat de date reale obţinute într'o comună din Banat, cer- 
cetată de noi. Această colectivitate avea din populaţia totală 8,8°/, de 
' familii cu însuşiri ereditare morbide, fizice, psihice şi morale, în care 
procent au intrat şi câţiva Ţigani. In medie fragmentul avea o fertili- 
tate de 3,39 copii pe familie, faţă de restul familiilor cu o fertilitate 
medie de 1 copil. Ținând seamă de această fertilitate diferenţială, am 
calculat raportul între cifrele celor două grupe de populaţie. Rezultatul 
a fost că după 5 generaţii, adică numai după 120 de ani (in comuna 
studiată succesiunea între generaţii e numai de 24 ani), am obținut 
pentru categoria disgenică, cu 3,39 copii, 87,1°]ọ iar populaţia normală 
a atins procentul mic de 12,9. 

Prin prizma exemplelor expuse, putem să aruncăm acum o pri- 
vire asupra poporului Geto-Dac, şi a evenimentelor mari prin care a 
trecut, înțelegând prin acestea intervenţia romană, barbară şi slavă, 
Despre Daci'se spune că au fost iubitori de vieaţă, harnici şi, accen- 
tuez, înrădăcinaţi în glie. Au posedat deci toate calităţile unei fertilităţi ` 
mari, incontestabil mai urcată decât a năvălitorilor barbari, care con- 
form celor descrise cad subt influenţa factorilor neprielnici fertilităţii. 
Soarta seminţiilor poposite, a căror cifră nu putea fi decât inferidară 
faţă de a populaţiei băștinașă, sau, prin exagerare, Să zicem că ar fi 
fost egală, nu putea fi deci alta decât cea redată în primul caz al gra- 
ficei sau în al doilea exemplu. Barbarii, chiar dacă nu au plecat, s'au 
stins deci fără urme. 

Cu Romanii problema. stă altfel. Ei au cucerit Dacia prin lupte 
grele, care nu au avut loc decât într'o măsură redusă la năvălirea 
barbarilor, fapt care presupune că numărul lor faţă de al Dacilor 
decimaţi trebue să fi fost chiar dela început destul de însemnat. 
Cucerirea la rândul ei nu sa limitat numai la o invazie unică cum 
ştim. Legătura cu imperiul, reinnoitoare și înlocuitoare a elemen- 
telor romane colonizate, s'a menţinut mult timp de-a-lungul Dunării, 
chiar şi după ce Aurelian oficial și-a retras legiunile. Prin orânduirea 
unui regim de propășire, recunoscut de istorici, de sigur Romanii atră- 
` gând elementul autohton s'a produs şi un amestec de populaţie, cu 
alte cuvinte, elementul de reproducere în mare parte au fost femeile 
dace. Astfel se înţelege, că fertilitatea neprezentând diferenţe între 
băștinași şi coloniști, nu a mai putut avea loc absorbţia celor din'urmă, 
ci s'a produs fenomenul de amalgamizare, revitalizator de neamuri. 


332 Dao T -P. RÂMNEANŢU 


Mai târziu, aluatului biologic í s'a adăugat comunitatea de. limbă,. iar ; 
prin procesul. de educație socială s'a format conștiința de destin a 
care o avem astăzi. 

Procesul biologic față de Slavi prezintă o altă Pret SR, Ls i 
venirea Slavilor poporul băşștinaș a fost numeros, de sigur cu o fertili- 
tate urcată şi într'un stadiu de definitivă închegare biologică și de. tra- .. 
diţie. Slavii la rândul lor au fost în plină mobilitate şi nu puteau avea. 
decât o cifră cel mult egală, sigur însă mult mai redusă decât Românii; ` 
Nici astăzi cifra lor totală din Sud-Estul Europei, unde au coborit, uw 
atinge pe a noastră, iar dacă ar fi să le privim cifra pe bază etno 
biologică, atunci aceasta ar fi și mai scăzută, în majoritate ei având. 
însuşirile etnorasiale ale populaţiei băştinașă în dreapta Dunării. Apoi 
dacă ţinem seamă că Românii nici înaintea lor, cu barbarii, nici după - 
ei, cu Ungurii, n'au manifestat stări. psihologice prielnice de amestec 
şi corcire, ne dăm seama că i-au evitat şi pe aceşti trecători, De 
altfel chiar influenţa slavă, lăsată în toponimia dela noi, o constatăm. 
aproape numai la șes. In munţi, unde a trăit marea majoritate a popo- 
rului român, avem mai puţine urme, Prin urmare cifra redusă a Sla- 
vilor, fertilitatea lor incontestabil mai scăzută decât a Românilor și 
constatându-li-se urmele mai ales la șes, exclud procesul de sim- 
bioză româno-slavă dela egal la egal şi ni se impune să credem tot mai 
mult în contopirea fără urme biologice a unui număr relativ redus de: 
Slavi în marea masă a Românilor, 

Prioritatea și continuitatea noastră în aria strămoșilor, cu centre 
de rezistenţă vitală și propulsiune de vieţi românești de-a-lungul râurilor: 
izvorite de aici până la vărsarea lor în Tisa, Dunăre și Nistru, nu a 
constituit numai condiţii de fertilitate optimă, dar, chiar. prin aceasta. 
din. urmă, ne-au asigurat și unitatea de sânge şi coeziunea biologică 
pe care nu le găsim decât la puţine neamuri, 

Cercetările de sânge făcute cu scopul de a diferenţia pe baza. 
frecvenţei procentuale a celor patru grupe de sânge, net deosebite între 
"ele dela o persoană la alta, și care se moştenesc din generaţie în ge- 
neraţie, conform unor legi matematice, — descrise încă la 1865 de 
călugărul Mendel, — ne-au adus însemnate contribuţii în ce privește: 
unitatea noastră de sânge. Stabilindu-se definitiv, că grupele de sânge 
determinate la un număr mare de persoane, dau, pentru cele patru 
grupe de sânge, a I-a, a Il-a, a Ill-a şi a IV-a, procente specifice fie- 
cărui neam și cu atât mai diferite cu cât, pe un ax care leagă Nord- 
Vestul Europei cu Sud-Estul Asiei, neamurile şi-au avut aria primor- 
dială de formare mai distanţată, s'a ajuns la o individualizare a tuturor 
neamurilor cercetate, Astfel în urma determinării grupelor de sânge la. 


PROBLEMELE ETNO-BIOPOLITICE ALE TRANSILVANIEI 333 


aproximativ 50.000 de Români şi vreo 22.000 de persoane de alte 
neamuri din România, cu puţine, excepţii toate făcute în Institutul de 
Igienă de aici, şa evidențiat . nu numai deosebirea față. 'de ‘neamurile 
conlocuitoare, dar şi alte fapte. Anume că, dela o regiune românească 
la alta, nu sunt deosebiri statistice semnificative: și că, în cadrul varia- 
ției delimitată de legea erorilor probabile, în munţi proprietatea euro- 
peană (p), adică cea des întâlnită pe extremitatea apuseană a axului 
amintit, e mai frecventă decât în locurile deschise.!) Şi a doua con- 
cluzie trasă, ne dovedeşte cu certitudine că Săcuii şi, ramura lor răsă- 
riteană de expansiune, Ciangăii, au frecvențele grupelor de sânge ab- 
solut identice cu ale noastre și semnificativ diferite de ale Ungurilor, 
care din proprietatea asiatică (q) au frecvenţa peste 15%, pe când 
niciunul din neamurile europene nu ating acest procent.?) Prin urmare 
cercetările de sânge nu ne aşează numai printre neamurile Apusului, dar 
exclude cu desăvârşire probabilitatea unui amestec cu Asiatici, fie ei 
Mongoli, Slavi sau Indieni și ne deschid o mare problemă actuală de 
etno-politică: a Săcuilor şi a Ciangăilor. 

Fertilitatea urcată, alături de unitatea de sânge, condiționează şi 
coeziunea biologică a unui neam. Ca să demonstrez valoarea acestui 
factor creator de însușiri antropoetnice asemănătoare, de tradiţie uni- 
tară şi de ideal comun, voiu înfățișa, prin expunerea a lor trei co- 
lectivităţi, aproape egale, variaţia înrudirii de since, în familii cu 6, 4 
şi 2 copii. 

In primul caz, când fertilitatea medie e de 6 copii pe familie, plecând dela 7 
familii neîntudite, în două generaţii, păstrându-se ereditar fertilitatea iniţială, se ajunge 
la un colectiv compus din 182 de inși. Această mică grupare de populaţie e o familie 
mare sau o spiță, deoarece cei 42 de descendenţi ai familiilor, la început neînruditg 
sangvin între ele, căsătorindu-se între ei, fără ca două familii să se încrucișeze între 
ele de mai multe ori, formează 21 de familii, care la râadul lor au 126 de copii. În 
acest stadiu toţi membrii colectivităţii sunt înrudiţi între ei prin încuscrire, căsătorie 
și sânge, Cei 126 descendenţi din a doua generere: câte 66 sunt vemi primari, iar 
restul cuscri, i 

In al doilea caz, cu o fertilitate medie de 4 copii, ca să obţinem o colectivitate, 
aproape egală ca dimensiune cu cea precedentă, din 210 membri, e nevoie să plecăm 
dela 15 familii. Acestea în două generaţii nu se vor mai putea înrudi între ele, ca 
să formeze o singură familie mare, ca în cazul precedent, ci se vor izola în trei spiţe 
independente, atât ce priveşte încuscrirea, cât şi sângele, 

In cazul fertilităţii medii de 2 copii pe familie, obținerea în două generaţii a 
unui colectiv de 480 de persoane necesită să luăm în considerare 30 de familii, care, 
prin încuscrire între ele, în a doua generaţie vor forma 10 spiţe independente. 


1) Râmneanţu, P., Contribufiuni noi la studiul seroetnic al populaţiei din Ro- 
mânia. „Ardealul Medical“, 1942, pag. 503—511. 

2) Râmneanţu, P,, Grupele de sânge la Ciangăii din Moldova. „Buletinul Eugenic 
şi Biopolitic“, Nr. 1—2, 1943. 


34 -P. RÂMNEANȚU a 


- -Din comparaţia acestor trei cazuri reiese evident că. neamnarile: 
cu fertilitate medie. urcată au mai puţini străbuni și sunt mult mai - 
înrudite faţă de cele cu fertilitate redusă. Ca să ne convingem mai din `- 
aproape e suficient să ne gândim la rudele noastre și să incepem chiar.: 
numai dela verişorii noştri primari, fiecare dintre noi va observa, că ~ 
deşi nu e descendent direct din pătura rurală, care știm că şi-a con- . 
servat o fertilitate urcată, totuşi aparţine unei spiţe cu foarte mulți . 
membri, aproximativ 100—150. De ce? E uşor a răspunde, ţinând ` 
seamă de cazurile expuse. Cu puţine excepții, ascendenţii noștri, părinți 
și bunici, în raport cu fertilitatea fac parte din primele categorii de 
familii. Prin urmare fiecare ne tragem dintr'o spiță mare şi zicem că, 
suntem neam din ea, așa cum au zis străbunii noştri care ne-au creiat 
acest cuvânt scump, necunoscut în acest înţeles la alte popoare. La 
rândul lor aceste spiţe, sau familii mari cum se numesc, constituesc 
un neam, nu o naţiune. De altfel în această mare înrudire de sânge, 
neînțeleasă de străini care au acceptat definitiv sistemul de doi copii, 
stă şi taina înmănunchierii și încleștării noastre, gata de orice sacrificii 
pentru apărarea sângelui comun, a gliei pe care ne-am născut, care: 
ne hrăneşte şi ne va odihni mâine. Sângele comun rămas cum l-au | 
avut străbunii, constitue deci suportul permanenţelor românești şi 
putem fi siguri că, atât timp cât ne păstrăm fertilitatea, cu toate teo- 
riile care îl vor ataca, niciodată nu se va modifica. 

Dar marea noastră înrudire și descendența din mai puţini stră- 
buni decât ne-am închipuit-o, poate până acum, nu e observată numai 
în cadrele spiţelor, ci şi dela o colectivitate la alta. Fiecare din acestea 
joacă rolul unei inimi cu o funcţie de aspiraţiune a sângelui din veci- 
nătate, și cu alta, după ce l-a amestecat în interiorul ei, de propulsiune: 
în colectivităţile din jur şi chiar in cele marginale ale neamului româ- 
mesc, E vorba deci de o reţea venoasă care aduce sânge, și de una 
arterială care îl transmite cu dărnicie colectivităţilor din jur şi în can- 
tităţi mai reduse celor îndepărtate, lată un exemplu. In cele 7 comune 
din plasa Abrud şi în oraşul cu acelaşi nume perechile căsătorite au 
avut loc cu parteneri din aceeași colectivitate, între anii dela 1896 
până la 1940, în procente variabile dela 47,4 până la 84,9. In restul 
familiilor contractate a fost adus, prin soț sau soţie, sânge din comu- 
nele vecine, din cele din județ, dar mai îndepărtate, din Transilvania 
şi mai puţin din celelalte provincii românești, Comuna Sohodol, aleasă 
` intenționat, fiindcă dacă ne referim la satele din jurul Săliştei, poate 
s'ar crede că fenomenul e specific numai acestui ţinut, arhicunoscut 
ca mare centru radiator de vieaţă românească, a primit 11,6%, de 
sânge din comunele judeţului Alba, 13,8%, din celelalte judeţe ale 


= PROBLEMELE ETNO-BIOPOLMICE ALE TRANSILVANIEI 3% 


Transilvaniei şi 0,3l, din alte provineii. Specificul unui ţinut, creatiile- 
lui spirituale, manifestările vieţii și obiceiurile foarte asemănătoare dela. 
noi, nu sunt deci produse ale întâmplării sau ale rațiunii, ele se da- 
toresc fondului biologic unitar, Şi acesta la noi e „pars pro totò”, nu: 
are nici întreruperi și nu face nici salturi bruște dela o regiune la alta, 
e o armonioasă încadrare în specificul etnic al neamului. Fiecare sat. 
e un centru vital -alor numeroase căi de întretăiere, dar și de trans- 
misiune a fluidului vital, 

E foarte important de relevat că, la partea a doua a acestei func- 
țiuni, la iradierea sângelui românesc până în capilarele cele mai distan- 
tate ale neamului și la formarea chiar de muguri noi, la periferie prin 
infuziuni, centrele vitale ale Transilvaniei au avut prioritate și contri- 
buţie mai însemnată decât celelalte provincii românești, Luând în cer-: 
cetare tot comuna Sohodol, în perioada de ani mai înainte considerată, 
constatăm că a dat comunelor din vecinătate următoarele procente de: 
soți sau soții: i 


Cărpiniş ......... 18,6%, 
Abrud-Sat. ........ 5,0%, 
Corna. .... .... 5,0%, 
Abrud-oraş ........ 2,5%, 
Roşia Montană .... . . 1,7% 
Bucium .......... 0,7%|e 


Şi e sigur că razele de iradiere nu s'au oprit și nici nu au capăt: 
în singuraticele subunități geografice. „Tota Transilvania ad nos venit“, 
era în sec. al XVIII-lea strigătul de alarmă, faţă de exodul de popu- 
laţie ardeleană imigrată în Muntenia și Moldova. Numele de familie- 
actual, amintirea faţă de locul de origine a străbunilor, denumirea 
multor localități din provinciile transcarpatice dovedesc incontestabil 
rolul Transilvaniei ca centru de roire a populaţiei în celelalte provincii, 
Vatra lingvistică a neamului românesc, cum e considerată Transilvania. 
de specialişti, a avut ca bază de formare deci sângele. Ba, lucrări re- 
cente, confirmă că Mărginenii şi alte grupe de Români pripășiți din- 
colo de Nistru, de Bug, în Crimeia și în Caucaz nu au rămas familii. 
izolate, ci își au satele lor cu limbă, tradiţie şi destin românesc, lată 
în fugă, câtevasdate, Pe baza cercetărilor recent făcute în Transnistria, 
Făcăoaru trage concluzia că în ce privește structura rasială a Româ:: 
nilor de acolo, cu a Ardelenilor și a studenților din toate provinciile ţării, 
are o asemănare mare, lar Institutul Central de Statistică!) a identificat, 


1) Românii de peste Bug. 


336 a P, RÂMNEANŢU .: E E ~ 


dincolo de Bug, până la 20 Decemvrie 1942, 23,000. de- familii româ- 
neşti, în 36 de sate compacte sau parţial româneşti și în 427 de sate 
sau cătune. în care Românii locuesc în mod răzleţ. 

Mi-am permis până aci să relev, că şi etnobiologia-a început 
alături de arheologie, istorie, lingvistică şi etnografie, să contribuie la 
cunoaşterea trecutului neamului românesc. 

In sinteză, consideraţiunile făcute ne evidenţiază că intre Răsăritul 
„agresiv şi Apusul apărător al civilizaţiei europene, noi ne-am putut 
păstra ființa etnică numai graţie substratului nostru biologic, Care este 
tendința acestuia, și mai ales care sunt obstacolele în amploarea des- 
lănţuirii meritate, pentru a fi pregătiţi oricând în a-l ocroti și îndruma, - 
vom arăta de acum înainte, 

Ca să-i descriem neamului vitalitatea intrinsecă, e metodic dacă 
întâi îl privim în ansamblul contingenţelor pe care istoria i le-a adus 
în urma svârlirii printre noi a grupelor etnice existente şi astăzi, și 
dacă îi desprindem firul evoluţiei în comparaţie cu al vecinilor, a căror 
tensiune biologică, în dorinţa de expansiune, comună tuturor neamu- 
rilor, nu poate să fie indiferentă asupra etnopoliticii noastre prezente 
şi viitoare. 

Transilvania noastră istorică, aşa cum a fost delimitată de Tratatul 
«dela Trianon a avut până la anul 1940 o șuprafaţă de 102.200 km. p., 
.cu o populație de 5,543.250 de locuitori conform recensământului din 
__1930, Aceștia, distribuiţi pe neamuri, au fost 57,9/, Români, 24,4%, 

Unguri și Săcui, 9,8% Șvabi şi Saşi şi 7,9%, Evrei și alte neamuri. Nu 
ne preocupă aici în special Ardealul de Nord, cedat în urma Ver- 
dictului dela Viena, prin care 2,612.000 de locuitori, între care 50,3% sunt 
Români, 37,1%/, Unguri și 12,6%, alte neamuri, au fost atribuiţi Ungariei) 
„deoarece nexecutându-se de nici una din părţile interesate rămâne" 
caduc până la cel mai apropiat moment de soluţionare” a problemelor 
-europene găsite astăzi în litigiu. Procentele referitoare la Transilvania 
întreagă nu sunt uniforme în toate judeţele. Variația lor, apreciindu-o 
prin prisma funcţiunilor etnice ale celor patru neamuri care se întâlnesc. 
aici, Români, Unguri, Sârbi şi Germani, e favorabilă elementului ma- 
șoritar din următoarele cauze. Românii au continuitate din toate părţile 
cu fraţii lor din provinciile surori, iar prin Vârseţ și Biserica Albă, cu 
cei dintre Morava, Timoc și Dunărea Vidinului?) La marginea româ- 
nismului dela. Vest, în judeţele Arad, Bihor, Maramureş, Sălaj şi Satu- 
Mare procentul Românilor constituie o zonă puternică de 1,037,463 de 

1) Golopenţia, A, Geopolitica şi Geoistoria, Nr. 1, 1942. 


2) Râmneanţu, P., Românii dintre Morava şi Timoc, etc., în „Buletinul Eugenic 
şi Biopolitic”, Nr. 1—4, 1941. 


PROBLEMELE ETNO-BIOPOLITICE ALE TRANSILVANIEI i 337 


suflete, care faţă de celelalte neamuri au un procent de 59,9, iar fn 
judeţul Timiş, unde vin în atingere cu Sârbii, aceştia au numai 5,8%, 
` pe când noi în plăşile Vârşeţ şi Biserica Albă avem chiar majorități 
relative, care urcă până la 33,42%/0, Ungurii își au procentul mai urcat 
la Răsărit, în Săcuime, a cărei populaţie ştim că după sânge e egală 
cu Românii, unde sunt 40%/, din totalul lor şi de unde n'au nicio 
legătură cu fraţii lor din Ungaria; -restul Ungurilor până la 100%/,, 
:300/, sunt în mediul urban, 20%, sunt în satele de-a-lungul graniţei 
de Vest şi 10%, sunt dispersaţi în insule fără nicio legătură între ele, 
în mijlocul satelor româneşti. Germanii, în toate judeţele sunt în mino- 
zitate, cea mai mare frecvență o au în județul Timiş. Situaţia Româ- 
nilor e mai favorabilă decât a grupelor etnice și datorită faptului că 
'noi avem cel mai urcat procent de populaţie rurală, care factor îm- 
-preună cu natalitatea specifică pe neamuri ne dă cele mai importante 
-desluşiri relativ la vitalitatea diferenţială etnică. 

In mediul urban Românii au 10,5%, Ungurii 27,1, iar Germanii 
23,3% din totalul locuitorilor respectivi.) De altă parte natalitatea pe 
neamuri în orașe (1934) la Români e de 18,8, la Unguri de 15,7, la 
“Germani de 13,2 (se referă la municipii numai), din care după ce 
scădem proporţiile respective de mortalitate, abia mai rămâne un ex- 
cedent de +1,9, +0,4 și minus la Germani.?) 

Din aceste procente şi proporții reiese, că pe când numai 10,50/0 
din Români nu contribue aproape cu nimic la evoluția numerică a 
neamului, pe atunci Ungurii cu 27,1, iar Germanii cu 23,3 se exclud 
definitiv din corpurile lor etnice. 

= Problema vitalităţii, în mediul rural, în care, după cum reiese din 
completarea procentelor de mai înainte, Românii sunt cei mai bine 
reprezentaţi, are aspecte asemănătoare, Şi aici Românii au natalitate 
(26,9) mai urcată decât Ungurii (20,2) şi Germanii (17,7), (proporţia din 
urmă se referă şi la orașe). Diferenţa în plus a Românilor față de 
“Unguri e însă relativ redusă, deoarece aici intervin în mare parte 
cei 40%, de Săcui, care fiind de origine etnică Români, după cum 
amintisem, și în ce priveşte fertilitatea sunt identici cu Românii. Faţă 
de Germanii din mediul rural, natalitatea Românilor din același mediu 
e mult mai urcată. Deosebirea aceasta de natalitate, cu toată inegali- 
tatea de mortalitate în defavorul Românilor, totuși ne asigură un ex- 
cedent natural mai urcat decât al neamurilor în chestiune, Prin aceasta . 
am reușit ca, de ex. dela 1910 până la 1930, nu numai să câştigăm 


1) Manuila, S., Recensământul general al populației României din 1930, Vol. II. 
?) Manuila, S., Buletinul Demografic al României, 1934. 
i 2 


338 l P. RÂMNEANŢU 


terei la sate dela 59,50%. la 62,7%, iar Ungurii să piardă -dela 26 
la 21,40, ci să cucerim și orașele, unde Românilor prin intervențio- 
nismul politic al guvernelor ungare le-a fost imposibil orice acces, la 
această perioadă de 20 de ani procentul nostru la orașe a urcat dela 
17,6 la 35,0; al Ungurilor a scăzut dela 53,4 la 37,9 şi al Nemţilor 
la fel s'a redus dela 15,4 la 13,2/,.1) Acest început de uniformizare; 
a procentelor pe neamuri ale populaţiei din oraşe cu cele din sate e 
firesc; e produsul forţei biologice nestânjenită în evoluţia ei, 

Rapoartele între vitalitatea neamului majoritar din Transilvania 
şi grupele ei etnice prezentate până aici sunt din jurul anului 1930, 
suntem deci obligaţi să relevăm măcar un singur aspect şi relativ la 
perioada scursă de atunci încoace. Pe acesta îl prezentăm prin evoluţia 
comparativă a excedentului natural al celor trei neamuri, dela 1930 
până la 1939, Evoluţia aceasta subimpărţită pe cele trei provineu A trans- 
carpatice a fost după cum urmează :°) 


Neamul | | Ardeal | Banat | Aita | l; 
Români ...... + 9,7 — 1,1 
Unguri ...... + 6,9 + 3,7 
Germani ..... +6,7 — 13 


Proporțiile acestea fiind calculate pe baza mișcării naturale a. 
- populației, ne evidențiază în rezumat că, în cei 9 ani considerați, Ro- 

mânii au manifestat, exceptând în Banat, o vitalitate superioară celor- 
lalte neamuri și cu diferenţe, în favorul lor, chiar față de perioada: 
dinaintea anului 1930. Luând de bază acest excedent, obţinut pe 9 
ani, urmează, dacă îl proiectăm pe 7 generaţii înainte, că în Ardeal 
„Românii își vor urca frecvenţa faţă de Unguri; nu vor mai fi 50 de: 
Unguri la 100 de Români, ci numai 33, 

Tendinţa aceasta calculată pe cifre reale, nu ipotetice, este ex- 
presia diferenţei între vitalitatea noastră şi a Ungurilor, care se aplică: 
şi Germanilor, deoarece excedentul lor încă e inferior celui românesc,. 
Ea e o concluzie care ne deschide clar şi perspectiva de a vedea pro- 
blema politicii demografice a Banatului, deficitar aproape necontenit: 
încă din anul 1932, care neîntârziat trebue să o rezolvăm, indiferent 
de jertfele pe care le-ar reclama, 


1) Manuila, S., Structure et évolution de la population rurale, Bucureşti, 1940: 
2) Manuila, S., Studiu etnografic asupra populaţiei României, Bucureşti, 1940; 


PROBLEMELE ETNO.BHOPOLITCE ALE TRANSILVANIEI 33) |. 


Să cereetăm din câteva ptincte de vedere şi raportul între vita- 
tatea populației din Transilvania și a celei limitrofe ei, din Ungaria, 
Poporului vecin trebue să-i acordăm din acest ptinet de vedere toată 
atenţia, deoarece şi-a înființat Institutul de biologie a națiunii și 
face propaganda de a ajunge în curând delá 9,034.815, cât avea 
în 1938, la 20 de milioane de locuitori. Dorinţa nu şi-o bazează 
de altfel, cum vom și vedea, pe. potențialul biologic, ci pe prin- 
cipiul „suntem popor mic, dar naţiune mare”, pe care l-au lansat.) 
Cu alte cuvinte, intenţionează să aibă nu 20. de milibame de Un- 
guri de sânge, ci de locuitori cu conștiința apartenenţei la poporul 
ungar. Poate să găsească mulţi de aceștia, dar nu încă îi mil, de câţi 
au nevoie. E sigur însă că toţi cei câştigaţi pe aceste căi, se vor com- ` 
porta ca și un oareșcare frecoman Coconeş din Albania, care cu toată 
atitudinea lui de duşman al Românilor lârşeroţi de acolo, totu tu 
ocazia conducerii unui român cercetător din ţară prin locuri amenințate?) 
de tâlhari, fără niciun interes i-a mărturisit călătorului că şi el e român. 
Făcând aluzie la Fezu- Fetă, despotul regiunii zicea: „Despotă... ști 
că te-am însoţit pe tine... cum să nu însoțesc eu pe un frate al meu 
care e de acelaşi sânge cu mine“? 


Dar să trecem la analiza potenţialului biologic al Ungurilor pri- 
vindu-l prin structura populaţiei pe etate, pe baza natalității şi ţinând 
seamă de excedentul natural, Structura populației pe etate ne arată 
că un neam e tânăr, tinde spre îmbătrânire sau e deja îmbătrânit, 
după cum are mulţi copii şi adolescenţi și puţini bătrâni sau un echi- 
libru între aceste etăţi, ori invers are frecvenţă redusă de tineri şi 
urcată de bătrâni. lată cum se prezintă aceste frecvenţe la Unguri și 
la noi. Populaţia sub 15 ani, în Ungaria la recensământul din 1910, a 
constituit 34,7%, iar la cel din 1930 a avut 27,6%.) Procentul copiilor 
a scăzut deci în Ungaria în timp de 20 de ani cu 6,2%. 


In schimb în România la 1912 a avut 37,3%, deci cu 2,6%, au 
fost mai mulți copii decât în Ungaria, iar până la 1930, când au fost 
34,8%, nu a scăzut decât cu 2,5%. Populaţia de etatea dela 15—59 
ani între aceleaşi recensăminte, în Ungaria a urcat cu 6,4%, pe când 
în România cu 3,6%, iar grupa de etate de peste 60 de ani în Un- 
garia şi-a urcat frecvenţa cu 1,8%, pe când în România a scăzut dela 
7,8 la 6,7° adică cu 1,1%. In general pe când populaţia Ungariei 


1) Korponay, A., Húsz millió magyart. Budapest, 1941. 
2) Burileanu, C. N., Dela Românii din Albania. Bucureşti. 
3) Antal, L, A magyar népesédés kérdései, Budapest, 1942. 


340 P. RĂMNEANȚU 


îmbătrâneşte, reducându-și mereu procentul populaţiei tinere, viitorul 


element: de reproducere, pe atunci la noi aproape că nu s'a produs 


nicio schimbare: continuăm a fi tot unul din neamurile tinere ale - 


Europei. 


Natalitatea la rândul ei în Ungaria, dela 44,1%, cât era între. 
1881—1900, a scăzut, până la 1938, la 20,10/00. Cam în aceeași pe~ - 
rioadă de timp a scăzut şi în România, fără să atingă însă acelaşi 
nivel, In 1938 natalitatea dela noi a avut încă proporţia de 29,6, adică ` 


a fost cu 9,5%, mai urcată decât cea din Ungaria, E locul să atragem . 


atenţia că natalitatea noastră dacă în general încă se mai menţine la 
un nivel urcat, cea din Transilvania şi mai ales cea din Banat şi Crişana 
-se apropie de a Ungurilor. In 1938, ultimul an liniștit, în Transilvania 
a fost de 26,3%/09, în Banat de 18,2%, iar în Crişana, Maramureș de 
25,300. În anii de războiu a scăzut şi mai mult, în 1941 cea din 
Transilvania s'a apropiat de 20, iar a celorlalte două provincii a fost 


în jurul proporţiei de 15 şi cu deficit natural față de mortalitate. Re~ 


venind la Ungaria, vom mai face o privire și asupra raportului între 


vitalitatea ei şi a ţărilor dunărene, România şi Jugoslavia, Ne vom : 


folosi chiar de premisa falsă elaborată de Unguri, după care națiunea 
lor în acest spaţiu vital ar fi de 29,6%, noi am avea numai 36,6%, 
iar Slavii de Sud 33,8%.) Calculând creșterea viitoare a acestor po- 
poare, pe baza excedentului din 1937, când în Ungaria a fost de 6,0%, 
la noi şi la Sârbi de câte 12,0%/00, obținem că, după 7 generaţii sau 
la sfârşitul anului 2057, Ungurii vor avea numai 11,3%, noi 46,0%, şi 


Sârbii 42,7°/, din totalul locuitorilor acestui spaţiu. Calculul nostru se 


bazează pe realitate și nu pe ipoteza unui excedent natural de 18%, 
formată de Unguri în dorinţa aspiraţiunii de a avea 20 de milioane de 
locuitori, Această aspiraţiune nu li se va realiza niciodată, nici atunci 
când principiile biopoliticii ungurești, de a graţia chiar pe criminalii 
care au săvârşit paricid, vor fi acceptate de toţi care „simt că sunt 
foarte puţini Unguri pe lume”, conform dorinţei și principiului vechiu 
exprimat de către bărbatul lor politic Széchenyi, 

Fiindcă la noi nimeni, până de prezent, nu s'a gândit la asemenea 


absurdităţi se înţelege că problemele de etno-biopolitică specifice Tran- 


silvaniei care ne-au mai rămas să le relevăm, sunt diametral opuse 
celor ungurești. Chiar din felul cum le vom sesiza reiese că nu râvnim 
la nimic ce ne este străin. Deci le vom desvălui din toate punctele 
de vedere, cu gândul cinstit, că făcându-le cunoscute vom contribui, 
atât la formarea unei conștiințe românești în această materie, cât și la 


1) Korponay, A., Op. cit. 


PROBLEMELE ETNO-BIOPOLITICE ALE TRANSILVANIEI . K7 > SI 


determinarea factorilor chemaţi ca împreună să ia măsurile cuvenite 
pentru menţinerea nesdruncinată a superiorității capitalului nostru bio- 
logic uman, învederat ca atare de toate comparaţiile făcute până aici, 
Glia, ca factor de importanță capitală în menţinerea fertilității, 
ridică problema supraaglomerării populaţiei rurale și a tendinței ei de 
a se urbaniza, Faţă de ţările occidentale cu peste 50%, populaţie. 
urbană, România pe suprafaţă cultivabilă, de altfel sub acest raport 
chiar faţă de țările dunărene, are cea mai urcată densitate, Cele 72,3% 
de locuitori din populaţia ţării, angajaţi în exploatarea solului au la 
rândul lor 74,9%, de exploatări a căror dimensiune nu trece de 5 ha, 
36,9%/, care nu au nicio vită trăgătoare, 32,5%, fără nicio vacă, 48,1% 
fără porci și 46,20, fără nicio oaie.!) Aceasta inseamnă că, dela îm- 
proprietărirea din urmă, loturile de pământ subimpărţindu-se, boni- 
ficări de teren degradat şi inundabil nefăcându-se, proprietatea prin 
înmulţirea numărului de familii s'a tot fărămiţat, In consecință o în-. 
semnată parte a populaţiei, pentru a-şi menţine sau a-şi urca standardul 
de vieaţă, cum e normal, va fi nevoită sau să treacă la o agricultură 
. profesională sau să imigreze la orașe, Se va produce deci o desrădă- 
cinare cu toate consecinţele ei asupra fertilităţii, Ceea ce s'a produs 
pe vremuri în familiile domnitoare și nobile, în deceniile trecute. în 
clasele sociale din fruntea piramizii populaţiei, acum va avea loc şi în 
clasa noastră ţărănească, desrădăcinată sau urbanizată chiar pe loc. De 
altfel, în Banat şi în judeţele Arad, Hunedoara și Făgăraș, acest fe- 
nomen s'a şi realizat, Sistemul de 1 și 2 copii, insuficient de a asigura 
continuitatea familiilor din generaţie în generaţie, pentru care e nevoie, 
în medie de 3,9 copii pe familie, are și o repercusiune chiar asupra 
populaţiei din mediul rural: o pauperizare a stocurilor de familii dotate 
şi normale, Familiile cu aceste calități stingându-se în curs de 2—3 
generaţii, măresc considerabil anabolismul social. Apoi, faptul, că fami- 
liile cu boli mintale ereditare, cele cu tare asociale și altele care sunt 
subnormale, au fertilitate peste media necesară menţinerii lor, încă 
ridică probleme de populaţie, de data aceasta relativ la asigurarea 
calității populaţiei viitoare, Și fenomenele se petrec asociate: scăderea 
cantitativă făcându-se pe seama familiilor de calitate, 
Urbanizarea la noi, dela unire încoace, a avut şi aspecte etnice, 
E vorba de. căsătoriile mixte din oraşe. Până la jumătatea anului 1937, 
un număr de 40.604 de bărbaţi români s'au căsătorit cu unguroaice, 
2.622 cu nemţoaice, 367 cu evreice şi 440 cu femei de alte neamuri, 


1) Anuarul statistic al României 1939 şi 1940. Ed. sustițetul Central de Stati- 
stică, Bucureşti. 


„ia 


32 l P. RĂMNEANŢU 


S'au ereiat deci 14.033 de familii care, impreună cu aproximativ 28.000 de . 
copii cât au, sunt indiferente faţă de interesele naţionale ale Transilvaniei.) 


* 
Ed » 


Acestea sunt în rezumat aspectele fundamentale ale problemelor 
etno-biopolitice din Transilvania. Pentru rezolvarea lor Statul biopolitic, 
care are' ca supremă chemare „garantarea prosperității biologice a ca- | 
pitalului uman“, trebue să ia nu numai o poziţie normativă, ci şi una `“ 
organică. Legile vieţii şi condiţiile fireşti de evoluţie a familiei şi nea- . 
mului trebuesc respectate până în cele mai ascunse compartimente ale 
Statului. SP 
Ele vor angaja dinamica conștiinței româneşti prin măsurarea 
faptelor noastre cu jertfele înaintaşilor și vor creia ideia-forță desvă- 
luitoare a formelor ideale de vieaţă pe care trebue să le îmbrace ge- 
„neraţiile viitoare. Suntem un neam dinamic şi nu fatalist, prin sângele 
şi credinţa străbunilor şi prin structura noastră pe etate, pe care o 
demonstrasem mai înainte. Suntem deci tineri şi, cum prea bine se: 
ştie, tineretul ia lucrurile dela început cu convingerea că le termină, 

Înlăturarea materialismului din vieaţa noastră socială şi repunerea 
- aristocraţiei de sânge „moşneană”, cum a numit-o Eminescu, în drep- 
turile ei de a da tipar specific culturii noastre, va fi al doilea pas 
botăritor în îndrumarea vieţii româneşti. Prin această restaurare şi se- 
lecţie a valorilor spirituale Statul etnic va avea nu numai un conţinut 
politic, ci şi unul etic şi moral. Criteriile de selecţie, ce se vor aplica 
dela vârful piramidei sociale în spre baza ei, sunt simple: puterea de 
creaţie şi producţie, ciustea, iubirea de neam și participarea la naşterea 
generaţiilor viitoare. Restaurarea valorilor spirituale va reînvia senti- 
mentul patriotic și va difuza un suflu dinamic în toate păturile socie- 
tăţii. Prin acestea va determina fortificarea încrederii în viitorul neamului. 

Cercetările științifice demonstrând până la evidenţă că diminuarea 
numărului de nașteri are la bază degradarea, debilitarea şi alterarea 
lanţului familial, se va purcede şi la întărirea și perfecționarea morală, 
juridică şi economică a instituției familiei. Statul va participa la pro- 
pășirea în sânul populaţiei a principiilor religioase şi morale. Va asi- 
gura deci tineretului o instrucţie religioasă, creatoare de o -concepție 
austeră despre vieaţă, capabilă să reziste la toate tentativele propagandei 
peomalțhusianiste, propovăduitoarea adulterului, a aplicăriii mijloacelor 
anliconcepţionale şi a avortului. Opinia publică insăşi trebue determi- 


A 1) Râmaeanţu, P., Problema căsătoriilor mixte în oraşele din Transilvania în 
perioada dela 1920—1937, în „Buletinul Eugenic şi Biopolitic“, 1938, pag. 317—338. 


PROBLEMELE ETNO-BIOPOLITICE ALE TRANSILVANIEI i 343 > 


mată să-și dea contribuţia la tonificarea instinctului moral. Pentru ci- 
mentarea juridică a familiei, se va acorda bărbatului datorii şi drepturi 
mai ample, soția va fi readusă la cămin, soţ şi copii, se va cimenta . 
- -fidelitatea conjugală și se va combate concubinajul şi -divorțul. 


Pentru ca nucleul familiei să fie tutelat față de desmembrare, să 
„constitue baza solidarităţii naţionale şi să fie un puternic factor de în- 
credere în viitor i se va asigura permanenţa legăturii cu glia, conti- 
nuitafea averii, a venitului și salariului. Franţa atât de greu încercată 
în actualul războiu, prin legea din Iulie 1939, dându-și seamă de 
cauzele primare ale dezastrului suferit, acordă familiilor agricole bene- 
ficii mari, condiționate. ca cel puţin timp de 10 ani familia ajutată să 
rămână la ocupaţia agricolă sau la o meserie rurală. Apoi prin dispo- 
zițiunea aceleiaşi legi, numită „contrat de travail à salaire differâe“, 
asigură din moștenire o parte mai însemnată descendentului rămas 
mai mult la ţară, pe glia familiei. La fel a procedat Italia prin Codice 
di Molines, și alte țări. La noi întărirea țărănimii impune revizuirea 
politicii agrare în alte direcţii. Proprietatea pământului fiind o funcție 
naţională, trebue rezervată exclusiv ţăranilor, elementele reale prin 
care trăieşte neamul. Pământul fiind însă insuficient, calitativ i:se va 
urca capacitatea de a produce, iar în suprafaţă, prin valorificarea te- 
renurilor degradate şi prin canalizări, se va mări, Realizarea ultimelor 
două opere vor avea şi însemnate efecte asupra combaterii morbidităţii. 
În politica noastră demografică, în vederea plasării populaţiei rurale, 
care după operele amintite încă va mai rămâne fără glie proprie, se 
va pune şi problema coloaizărilor interne. Posibilităţi de aşezare pe 
sol naţional sunt suficiente. Numai în locurile părăsite de Germanii 
transferați în 1940 pot fi aşezate aproximativ 163 de mii de persoane, 
De sigur, pe baza condiţiilor biologice, care vor decide selecţia fami- 
liilor colonizate, ajutate cum merită și economic, ne putem aștepta ca 
ele să formeze adevăraţi sâmburi de revitalizare, pe o rază întinsă, şi 
pentru regiunile din jurul lor. l 


Cu toate acestea deficitul natural de populație la orașe și indu- 
strializarea progresivă a ţării pune deja şi la noi problema urbanizării, 


Procesul acesta de stingere în oraşe, cum amintisem în curs de 
2—3 generaţii, tocmai a spițelor ereditare cu valori biopsihice supe- 
rioare, fiindcă marea masă a exodului rural e compusă din elemente 
cu asemenea caHtăţi, reclamă de o parte o dozare şi orientare etnică 
a urbanizării înțeleaptă şi de altă parte o părintească ocrotire şi siste- 
matică educaţie a celor recent urbanizaţi, pentru a păstra cât mai mult 
din vitalitatea gliei și din tradiţia românească a satului părăsit, 


34 P. RĂMNEANŢU | f r 


Fiindcă amintisem înainte de dozarea și orientarea etnică a urba: 
nizării, acțiuni complet neglijate la noi și poate chiar noțional nelămu: 
rite, să-mi fie permis a reveni asupra lor. Orașele cu toate că înde- 
plinesc funcțiuni sociale de mare importanţă în vieața neamurilor, totuşi 
în provinciile de peste Carpaţi găsim în ele multe elemente-care nu sunt 
străine numai de sângele, istoria și obiceiurile noastre, dar Hind indi- 
vidualiste, materialiste, decăzute şi lipsite de patrie, astăzi ne exploa- 
tează acasă, ca mâine să ne batjocurească peste graniţă. lar dincoace! 
de munţi, după cum deja ani văzut, orașele au un procent urcat de: 
străini declaraţi ca atare şi la starea civilă, care, prin atitudinea lor: 
centrifugă față de interesele autohtonilor, ridică probleme și mai în- 
semnate decât cei precedenţi. In general românizarea urgentă a ora-. 
şelor, sau formarea de oraşe noi în marile aglomerații rurale pur- 
românești, trebue să constitue o preocupare de primul rang. Admiterea. 
anuală a unui anumit număr de săteni să abandoneze agricultura şi: 
să se angajeze pe loc sau la oraşe în alte profesiuni mai diferenţiate, 
conform necesităților reale, prevăzute strict pe un număr mare de. ani, 
înseamnă în materie de urbanizare ceea ce numiam înainte dozare, iar: 
îndrumarea numai a Românilor, care secole de-a-rândul nu au putut 
intra în orașe, şi numai a celor din regiuni agricole prea aglomerate. 
şi care manifestă aptitudini potrivite față de profesiunile necesare, 
trebue să constitue orientarea etnică a urbanizării dela noi. In felut 
acesta celor urbanizaţi li se poate asigura şi continuitatea salarului, 
Relev că Țiganilor li se va interzice aşezarea la orașe, măsură aplicată 
într'o anumită formă de altfel și celor 13 milioane de Negri în ţara: 
așa ziselor depline libertăţi democratice din U.S. A., fără ca să pro- 
testeze măcar un singur apărător al dreptului omului, 


In legătură cu românizarea orașelor şi cu asigurarea evoluției. 
“elementului etnic în toate straturile profesionale din oraşe, faţă de 
aspectul structurii profesiunilor din momentul de față, încă trebue să.. 
se intervină pe o scară întinsă, mai ales fiindcă încercările făcute până: 
de prezent, considerând că problema e numai de cifră, nu au dat rezul- 
tatele scontate, Structura profesională la noi nu e de cifră, e de ca- 
litate şi dacă o privim mai amănunțit îndrăznesc să afirm că e de 
circulaţie, Neavând date relativ la aceasta din urmă, vom prezenta-o- 
prin prisma calităţii și numai în raport cu locul pe care l-au deţinut. 
Evreii la recensământul din 19301) De atunci, de sigur intervenind şi, 
alţi factori, structura profesională s'a mai schimbat, cred însă că nici 
de data aceasta nu prea mult în favorul Românilor. 


1) Manuila, S., Recensământul Populaţiei României din 1930, vol. V, 


PROBLEMELE ETNO-BIOPOLITICE ALE TRANSILVANIEI us 


Evreii, la 1930, ìn diferitele profesiuni, au ocupat următoarele: 


locuri : l 
în agricultură . . . ooa 0,30, 
în exploatarea subsolului ........ .- 1,1% 
în industria metalurgică . . . . . sasa due pe să 7,0% 
în industria alimentară ........... 16,4% 
în industria textilă şi de manufactură . . . . 21,2% 
în credit și agenţii de comerţ .... . . . 28,8% 
în comerț ............- aaa e 40,30 


Din aceste câteva procente reiese clar ce eforturi ne așteaptă că 
în ţara sângelui nostru să fim măcar egal reprezentaţi cu Evreii și în 
profesiunile mai rentabile decât agricultura, în credit și în comerţ, 
unde intervenind şi factorul circulaţiei disproporţia de astăzi nu e de 
3 la 300, ci poate de 3 la 30 de mii. l 

Problemele politicii natalității, eugeniei şi a mortalității, cu toate 
că între. scopurile principale ale biopoliticii ocupă locuri de frunte, 
totuși le vom privi numai principial. De altfel factorii creatori de po- 
tenţial sufletesc şi de alte condiţii multilaterale favorabile unei tertilităţi,. 
capabile să asigure continuitatea unui neam în curs de generaţii, i-am 
tratat deja. Toate trei problemele, în statele care au inaugurat o po- - 
litică pe aceste tărâmuri, au fost atacate mai ales pe cale preventivă. 
Insăși politica natalității într'o anumită direcţie e de ordin preventiv, 
deoarece nicăiri, unde natalitatea a scăzut, cu excepția Germaniei dela 
1933 încoace, prin niciun mijloc nu a mai putut fi reurcată. Măsurile: 
de politică a natalității, adică de urcare a numărului de copii în fa- 
miliile sănătoase ereditar, se adresează ambelor categorii de familii :: 
celor care încă și-au mai păstrat fertilitatea, cât şi celor care și-au 
redus-o. Pentru prima categorie se acordă ajutoare progresiv mărite 
cu numărul copiilor, necesare creșterii şi educaţiei acestora. Prin această. 
operă bugetul statului nu e încărcat cu nimic în plus, deoarece având. 
în vedere că familiile acestei categorii contribuiesc în deosebi la for- 
marea generaţiilor viitoare, sunt ajutate printr'un impozit de compen-- 
_ saţie, pus pe familiile înstărite, fără sau cu puţini copii, pe baza unui 
principiu de justiţie socială. Pentru încurajarea fertilităţii familiilor fără 
copii sau cu copii puţini, unele state incă au intervenit, acordând prem 
de incurajare. Principiul pe care se bazează e asemănător cu propu” 
nerea făcută de Gruber relativ la împărțirea averii succesorale în patru 
sferturi și atribuirea fiecărui copil numai a unei pătrimi din avere, iar 
sferturile ce s'ar cuveni copiilor doriţi de stat, dar nerealizați de fa- 
milie, să treacă in patrimoniul statului. 


L 


246, P. RÂMNEANȚU 


Eugenia la rândul ei, având drept scop ameliorarea stocului uman 
prin reproducere selectivă (Newman), ia măsuri de probhibire a căsă- 
toriei şi de impiedecare a funcţiei de reproducere. Opreşte deci dela 
:procreaţie persoanele cu boli ereditare mintale, şi de altă natură, grave. 

La noi măsuri de menţinere a natalității la acelaşi nivel sau de 
-ocrotire a plasmei ereditare normale până de prezent nu au fost luate, 
cu excepția impozitului pus pe toți celibatarii, sănătoși sau bolnavi 
ereditar, ca și când am avea nevoie de căsătorii și nu de copii şi mai 
„ales de copii sănătoşi, 

Nu am realizat decât inceputuri modeste nici în ce priveşte com- 
„baterea mortalităţii infantile şi a celei de tuberculoză care ne menţin 
hașuraţi în negru și astăzi pe toate cartogramele demografice europene, 
Credem că mai ales de succesul combaterii mortalităţii va depinde 
salvarea excedentului natural din Transilvania și deci menţinerea pro- 
centului nostru de populaţie deasupra celorlalte neamuri conlocuitoare, 
Dela politica de natalitate, cu toate că denatalitatea ameninţă provincia . 
întreagă, multe speranţe nu se pot lega, Aplicarea ei necesită pu numai 
jertfe materiale, dar şi o reinnoire spirituală a claselor superioare, 


Ca o problemă însemnată de biopolitică, specifică Transilvaniei, 

e a grupelor etnice. Nu intră in aceste categorii: Săcuii și alți frați de 
ai noştri desnaţionalizaţi prin limbă. Pentru a acorda sângelui lor ro- 
mânesc limba şi tradiţia cuvenită, la primul moment oportun, nu va 
fi mare niciun sacrificiu, Aici însă voiesc să mă ocup de celelalte grupe 
etnice şi de atitudinea noastră față de Românii de peste graniţă. Se 
știe că după războiul mondial realizat cu sacrificii mari s'a sperat că 
țările europene pe baza autodeterminării își vor câştiga independenţă, 
unitate și graniţe etnice, iar printr'o nivelare a conștiinței nucleelor de 
populaţie, care din motive geogratice sau de altă natură nu s'au putut 
alipi la neamul propriu, se va putea ajunge și la o cristalizare de na- 
țiuni omogene, Acordându-li-se însă minorităţilor dreptul de a se plânge 
la Societatea Naţiunilor împotriva statului ocrotitor și mai ales des- 
considerând starea de fapt că orice individ și grupă de populaţie își 
«dă bine seama că face parte dintr'o unitate biologică, de limbă și cre- 
-dinţă, principiul a rămas o utopie. In aceste condiţii, pentru a găsi un 
„modus vivendi, a evita conflicte viitoare sau chiar a stabili o pace 
durabilă, naţiunile s'au gândit la convenții bilaterale de tratament 
reciproc a minorităților sau la schimb și transfer de populaţie.!) ,Con- 
vențţiile în cadrele unei perioade de pace au fost utile și într'o anumită 


1) Gherasim D., Schimbul de populație intre state. An. Acad. Rom. M. S. Inst. 
S. Il. T. XXV. M. 4. 


PROBLEMELE ETNO-BIOPOLITICE ALE TRANSILVANIEI k” v 


măsură au servit scopului dorit. Nu au reuşit însă nicăieri să ridice 
suspiciunea că vecinii nu ar râvni, în caz dacă ar fi posibil, unul la 
teritoriul celuilalt. Ca o consecinţă a acestei stări în preajma războiului 
actual, şi în cursul lui, s'a pus, pe un plan neobișnuit de mare, problema - 
schimbului și transferului de populaţie. In fond cauzele mai însemnate 
care au determinat ca statele să se gândească la această acţiune sunt 
două: dorinţa de a uni în cadrele aceleași frontiere grupele de popu- 
laţie pe care împrejurările le-au îndepărtat de corpul neamului şi sål- 
varea grupelor alogene dela desnaţionalizare, Se înțelege că schimbul 
e un acord bilateral între două state care presupune existența de 
grupe alogene de populaţie în cadrele fiecăruia şi că indivizii care 
doresc să fie schimbaţi își subordonează interesele lor individuale celor 
superioare ale comunităţii etnice din statul în care doresc să intre, 
Până de prezent am privit problema schimbului de populaţie mai mult 
prin prisma intereselor permanente ale statelor etnice, rămâne să spunem 
un cuvânt şi despre atitudinea populaţiei care urmează să fie schim- 
bată. E interesant de a o cunoaşte, deoarece schimbul și transferul de 
populaţie are înafară de avantaje etnice şi repercusiuni chiar nefavo: 
rabile de ordin social şi economic, Din cele constatate în urma schim- 
bului de populaţie greco-bulgar. din 1919 și greco-turc din 1923, apoi 
cu ocazia emigrării Turcilor din România la 1936, a transferului, adică 
a repatrierii Germanilor din Țările” Baltice, din Sudul Basarabiei, din 
Bucovina de Sud şi din Dobrogea realizat la 1940, din Tirolul Italian 
la 1939, din Liubliana la 1941 și a schimbului de populaţie dintre 
România şi Bulgaria dela 1940, reiese că aceste acțiuni între state, au 
fost primite bine de populaţia schimbată sau transferată. Aceasta 
atitudine încă înseamnă că legătura de sânge primează față de orice 
alte consideraţiuni de ordin individual şi material. Intervenţionismul 
statal în această materie trebue însă să-şi condiţioneze acțiunea- şi de 
moment. Ori, acestea cum spuneam nu se repetă, de aceea schimbul 
sau transferul de populaţie trebue făcut în condiţii internaţionale favo- 
rabile. Pentru România, așezată la locul de întâlnire alor două mari 
puteri antagoniste și faţă de fiecare având schimb sau transfer de făcut, 
se înţelege că se impune a le realiza în două faze şi nu concomitent 
fiindcă cu siguranță ambele i-ar fi nefavorabile. 


e 
+ æ 


Din expeanerea problemelor etnobiologice ale Transilvaniei a 
reieşit că unitatea de sânge şi de tradiţie a neamului nostru, cu care 
ne mândrim astăzi, se datoreşte fertilităţii mari a generaţiilor trecute, 
Prin ea ne-am însămânţat, de aici din Transilvania, sânge şi limbă pe 


348 P. RÂMNEANȚU 


toate plaiurile româneşti şi ne-am făcut una cu glia în marele încleş- 
tări de apărare a fiinţei noastre etnice, Crezul biopolitic al neamului, 
„ desvăluit numai prin câteva din tendințele lui, ne-a evidențiat apoi că 
tot numai prin lupta pentru fertilitate vom putea păstra suprafaţa 
provinciei visurilor noastre. De aceea timpul de faţă, care ne rărește 
rândurile, impune să aruncăm lespezi de mormânt pe teorii care zic 
că fraţii de sânge pot fi înlocuiţi cu cei de învoieală și să ne regăsim 
cu toate rosturile noastre în familia și neamul care ne-a dat comoara 

vieții şi ne asigură destinul, 
P. RÂMNEANŢU ` 


ALBA-IULIA 


Alba-lulia, cetatea ideală a sufletului românesc! - 

Să strunim, pentru o clipă, gândurile tumultuoase ce vin, când 
luminoase ca un splendid răsărit de soare, când întunecate ca o îur- 
tună în munți la simpla articulare a acestui cuvânt şi să desprindem 
din noianul ştirilor, documentelor, evenimentelor şi faptelor în legătură 
cu acest oraș providenţial, câteva lucruri demne de a fi cunoscute în 
cercuri cât mai largi. 

Poziţia unică a Albei-lulii ca centru strategic și natural al între- - 
gului Ardeal, cu ușoare căi de comunicaţie, pe văile marilor râuri, cu 
împrejurimi deosebit de fertile și de bogate „în sarea cea căutată şi 
de fiare, în aurul începător al răuluiñntre oameni şi în vinul cel sfânt 
al lui Dionysos“, a atras temeinice așezări omenești din cele mai vechi 
timpuri şi a prilejuit, în vremuri de grea cumpănă, cumplite distrugeri, 
Muultele descoperiri arheologice din regiunea acestui „colf de raiu“ şi de 
permanentă clocotire a vieţii, precum și datele istorice mai nouă ta- 
seamnă, începând cu epoca de piatră şi până în vremurile mai apro- 
piate de noi, timpurile de inflorire şi de pustiire. 

Un important depozit de bronz, descoperit în apropiere de orașul 
Alba-Iulia, ilustrează prezența unei strălucite civilizaţii trace, în jumă- 
tatea primă a celui de al doilea mileniu înainte de Christos, mormintele 
scitice dela Aiud și știrile date de Herodot cu privire la Agatirşii, „cei 
bogaţi în aur“, locuitori ai Munţilor Apuseni, lămuresc o aşezare scită 
prin veacul al şaselea înainte de Christos, iar descoperirile mai nouă 
în partea de N. V, a orașului vin să întregească menţiunile scrise ale 
lui Strabo despre vechea așezare dacă, numită Apulon, nume ce se 
păstrează, ca atâtea altele și sub stăpânirea Romei. In timpul epocei 
de mărire a Geto-Dacilor, când vechii autohtoni scutură jugul Agatir- 
şilor și Celţilor, înghit pe toţi ceilalţi venetici și se ridică sub Buere- 
bista şi Decebal la unitate şi stăpânire politică a întregului teritoriu 


350 ION BERCIU 


dintre Tisa, Dunăre şi Nistru, cu îndepărtate ramificații, este probabil 
că „burgul Apulon“ a avut clipele sale de strălucire, luând în seamă 
importanţa sa strategică, economică și spirituală, ca loc de întâlnire al 
locuitorilor din „cetatea de munți şi râuri“ a Transilvaniei, 

Din zorii protoistoriei, cu pecetea unităţii teritoriale şi spirituale 
a pământului şi a oamenilor de pe cele două versante ale Carpaţilor, 
Alba-Iulia năvălește în istorie, păstrându-şi cu sfinţenie taina sa. 

Roma, prezentă în Dacia, prin monetele, emisarii și cultura sa cu 
mult înainte de cucerire, îndată după anul 107, înţelegătoare a impor- 
tanţei strategice şi economice a regiunii, ridică pe ruinele „burgului 
Apulon“, puternica fortăreață militară și strălucitoarea cetate economică. 
a Daciei, Apulum, al cărei divin restaurator a fost, ca şi al Sarmise- 
getuzei, însuşi impăratul Traian, 

Drumuri admirabile, ca spiţele unei uriaşe roţi, pornesc din această 
mică Romă de-a-lungul Daciei, până la marginea lumii romane, legând-o, 
prin căi de apă şi de uscat cu centrele aurifere şi salinele Munţilor 
Metalici, 

Incercata legiune a XIII Gemina, cu mulțimea ei de trupe auxi- 
liare, construește pe locul actualei cetăţi un castru permanent, prim 
- nucleu al viitoarei așezări romane. Îndată iau naştere „canabae“-le, 
magaziile și cantinele comercianților, care întovărăşeau şi aprovizionau 
trupele, orgănizându-se repede, ca o anexă a taberii militare, o aşezare 
civilă, cu coiporaţiile, templele şi „magistri“ zi: cives Romani legionis 
XIII Geminae, veterani et cives Romani canabis consistentes. 

După o epocă de înflorire, de o jumătate de veac, dela 110—162, 
sub Traian, Hadrian şi Antonini, din care timp avem două știri mai 
importante, una referitoare la conducta de apă potabilă din anul 158, 
alta la o clădire militară impunătoare din 161, ridicată cu cheltuiala 
împăratului Antoninus Pius, urmează aproape un deceniu de vremuri 
grele, când Marcomanii cu tot cortegiul lor de popoare barbare pustiesc 
întreaga Dacie. 

Inainte de 180, orașul renaşte din propria lui cual ca legen- 
dara pasăre Phenix, mai măreț și mai strălucitor sub împăratul Marcus 
Aurelius, având o dublă înfăţişare, de Municipiu la Nordul castrului și 
de Colonie la Sud, pe locul vechilor cabanae: Municipium Aurelium 
Apulense şi Colonia Aurelia Apulensis. . Tot acum, potrivit nevoilor 
strategice predominante, Apulum devine şi centrul politic al Daciei 
Apulensis, ca întindere aproape identică cu fostul ţinut Mureș. In anul 
250 şi Municipiul Apulum, după ce fusese numit între anii 193—211 
Municipium Septimium Apulense, este ridicat la rangul de „Colonia 
Nova Apulensis“, sub împăratul Decius, biruitorul Carpilor şi Sar- 


ALBA-IULIA e 


maților, căzut pe câmpia dela Abrittus, în luptă cu Goţii și wanit 
aici cu titlul de „restitulor Daciärum”. | | 

Cât timp a durat stăpânirea oficială a Romei asupra Daciei a bost. 
în acest loc o intensă vieaţă militară, civilă, religioasă și ecohoriică ale- 
cărei urme adânc grăitoare ne-au rămas în multele mărturii arheolâgice, 
unele risipite in orașele occidentale, altele distruse de catăstrofe şi de 
oameni, puţine păstrate de amatorii din toate părţile, iar o bubă parte 
conservată în: muzeele din Alba-Iulia, Deva, Sibiu şi Cluj, precum și: 
în colecţiile școlilor din Aiud, Sebeș şi Alba-Iulia. Dela inceputul până: 
la sfârşitul epocii romane, Apulum este centrul puterii militáre dia 
Dacia, sediul permanent al legiunii XIII Gemina, reşedinţa Guverhato-- 
rului şi procuratorului, 

Nume ilustre de cavaleri, senatori, consuli şi chiar împărați, cut: 
este P. Helvius Pertinax, conducători încercaţi de oștiri și cunoscători. - 
ai întregului „orbis Romanus“, veniţi din îndepărtata Britanie, din căl- 
duroasa Africă sau misteriosul Orient, stau mărturie pe monumente, dë- 
strălucirea şi prestanța ce o puteau aduce guvernatorii, calitatea lor 
de locţiitori ai Impăratului și slujitorii zeiţei Roma, aici în Apulum. 
Procuratori, „dictatori financiari”, comandanți de legiune, prefecţi át 
castrului, centurioni și simpli „milites gregarii“, veniţi din toate părţile: 
lumii roinane, se perindă sub ochii scrutători ai cercetătorilor. 

Ridicat la rangul de municipiu şi colonie, ceea ce însemna scu- 
tire de impozitul funciar şi drept de cârmuire autonomă, prin dregători: 
aleși anual, orașul Apulum îşi are primarii (duumviri), consilierii (ordo 
decurionum), însărcinaţi cu poliţia, curăţenia, aprovizionarea şi specta- 
colele, casierii comunali (quaestores) şi cohortele sale de mici funcţionari 
(scribae). Se întemeiază asociaţii şi corporaţii, dintre care amintim: 
Collegium fabrum, puternica uniune a meseriașilor, tâmplari, fierari și 
mineri; Collegium centonariorum, asociaţia “postăvarilor și ţesătorilor ;. 
Collegium dendrophorium, corporaţia comercianților şi pietrarilor ; Col- 
legium nautarum, asociaţia luntraşilor de pe Mureş — şi, în sfârşit, 
un cămin pentru servitori şi salahori (Familiarcum). 

Vieaţa religioasă este reprezentată, atât prin numeroase temple și 
organizaţii ale preoţilor, care îngrijeau de cultul diferiților zei și îm- 
păraţi, cât mai ales prin numărul deosebit de mare al altarelor zeită- - 
ţilor romane, autohtone şi asiaticg. Locul de frunte îl ocupă Jupiter 
„cel prea bun şi prea mare“, Aesculap şi Hygeia, zei ai sănătăţii şi 
probabil geniile protectoare ale orașului, Nemesis, zeița sprijinitoare a 
celor năpăstuiți şi Mithras, zeul luminii. 

Dintre numeroasele clădiri publice, menționate în inscripțiile des- 
coperite până azi, înafară de temple, se pot menționa: sediul postă- 


352 ION BERCIU 


varilor şi fesătorilor, inaugurat pe timpul împăratului Septimius Se- 
verus, impunătoarele Therme, mai mari decât cele dela Pompei, con- 
struite de soldații legiunii XUI Gemina Antoniana, cu cheltuiala lui 
Publius Aelius Gemellus „bărbat prea strălucit”, care da publicului 
gratuit uleiul pentru masagii și lupte, precum şi apeductele, prin care 
:se aducea din izvoarele naturale apă potabilă în oraş dela o distanță 
de 3—4 Km. z i 

Evenimente epocale s'au desfăşurat pe aceste meleaguri, în de- 
cursul primei jumătăți a veacului de dominație romană. Împărații Ma- 
ximinus, Philippus şi Decius; în mod cert, probabil și Caracalla vizi- - 
tează oraşul Apulum, iar în anul 247 se sărbătorește aci, cu mare 
pompă, mileniul Romei, cu care prilej se acordă coloniei privilegiul 
„extraordinar de a bate şi monetă, 

Glasul „mut“ al pietrelor şi al obiectelor de tot felul, împrăștiate 
pe toată întinderea celor 11 km?, cât ţinea orașului Apulum, cu uria- 
gele clădiri publice, terme și temple spre Mureș, iar cu vilele, exploa- 
tările agricole, forestiere și miniere. spre pantele repezi ale Munţilor 
Apuseni, de-a-lungul platoului Romanilor, dela Partoş până la Micești, 
Şard şi Ighiu, povesteşte ce vieaţă de glorie şi de mărire, împletită 
„din bucuriile și durerile comune ale învingătorilor și ale învinșilor s'a 
scurs în epoca aceasta, când Roma își pune definitiv „sigiliul“ pe ul- 
“timul său vlăstar, căruia îi lasă moştenire toată statornicia sa în neno- 
rociri şi toată umanitatea idealului său, în victorii, 

Romanii înţeleseră, cu spiritul lor de pricepuţi organizatori şi de 
Jluminați biruitori, prin spadă şi cultură, porunca pământului Transil- 
.vaniei, perfectă unitate geografică şi economică, importanța economi- 
cului, ca izvor al bunei stări şi al culturii, precum și taina oraşului, 
-de aceea, mergând pe drumul Dacilor, formară. aci nucleul rezistenţii 
„militare, centrul vieţii comerciale şi focarul spiritual al Daciei. 


e 
(d Ld 


. După anul 271, când armata și „oficialităţile” părăsesc regiunea, 
oamenii cei noi, ieșiți din contopirea vechilor băştinaşi cu” mândrii 
cuceritori, poporul cel mult şi neclintit de nimeni, mângăiat doar de 
blânda doctrină a creștinismului, care adâncește romanizarea, rămâne 
pe loc, 'supunându-se destinului său, 

Incepe epoca năvălirilor barbare şi a evului mediu : lungi veacuri 
de năprasnice încercări şi de miraculoasă putere de vieaţă, 

Când vin Slavii, în secolul VI, Alba-lulia era o grandioasă ruină, 
Convieţuirea dintre Români și Slavi pare pașnică. Oraşul este recon- 
struit, sub numele de Bă/grad (orașul cel alb), denumire ce se păstrează 


ALBA-IULIA 363. 


“în dialectul popular. Cu timpul elementul românesc reușește să asimi- 
leze şi pe Slavi, începând către secolul X să-și organizeze voivodatele 


“sale, dintre care acel al lui Gelu își avea reşedinţa probabil în Bălgrad. ` 


La năvălirea Ungurilor dinspre Panonia către centrul Transilvaniei, 


“Gelu cade lângă râul Căpuş, iar Bălgradul intră în stăpânirea unui 
-~ urmaş al legendarului Tuhutum, anume Gyula, feudal puternic, care 


ar fi descoperit orașul pe când era la vânătoare — ipse Gyula dux 
„magnus et potens, qui civitatem magnam in Erdelw in venatione sua 
invenerat, qui iam pridem a Romanis constructa fuerat. Bălgradul de- 


-veni scaunul de reședință al lui Gyula, primind numele, după vechea 


numire slavă, la care se adaogă și numele guvernatorului, de Alba 
“Giulae, orașul alb al lui Iulius, cum figurează constant în cronicile 


medievale. Ungurii îl numiră, după acelaşi calapod, Gyula-Fehervâr, 


la fel cu Sagii de mai târziu, care-l numiră Weissenburg. Românii 
exercitară o influență puternică asupra puţinilor stăpânitori, ajungând 
să-i identifice aproape. In anul 950 urmașul lui Giula, nepot de frate, 


-“Giula cel Mic legă raporturi strânse cu imperiul roman din Răsărit, 


ajuns acum, sub Vasile II Bulgaroctonul, la o strălucire deosebită, şi 


-se boteză, împreună cu curtea sa, la Constantinopol, chemând în orașul 


său de reședință pe episcopul ortodox Iroteiu. 
Odată cu primirea din partea papei Silvestru al [l-lea, în anul 
1000, a misiunii apostolice de catolicizare de către regele Ştefan cel 


'Siânt, se încep în oraşul Alba-lulia luptele politice şi religioase. la anul 


1003 Giula este prins şi încarcerat, impreună cu soţia și cei doi copii, 
pentru statornicia sa în credinţa ortodoxă, regiunea înglobată, cnejii 
români, care nu-şi părăsiră credința, deposedaţi de averi, elementul 
românesc redus la iobăgie, iar mai târziu, sub regii Bela III şi Andrei 
II se aduc în locurile cele mai roditoare din vecinătatea Albei-lulii, la 


_ Şard, Ighiu, Bucerdea Vinoasă și peste Mureş, colonişti saşi. 


In anul 1241 Tătarii devastează orașul, iar. în 1277 Sașii, sub 
conducerea șefului lor Gaan incendiază biserica şi ucid 2000 de lo- 
cuitori. Se succed apoi o serie de fapte mai mărunte din care reținem : 
dieta din 1291 la care iau parte și Românii, răscoala ţărănească din 
1437, distrugerea cetăţii în 1434 de Turci, răscoala lui Doja din 1514 


¿şi vestitul „Tripartitum“ al lui Werb&czi, prin care Românii pierd toate 


drepturile, devepind iobagi „adscripti glebae“. După dezastrul dela 
Mohaci, din 1526, când Ungaria devine pașalâc, iar partea de Nord 
a ei trece sub stăpânirea împăratului Ferdinand, Bălgradul nostru de- 
vine capitala principilor maghiari din Ardeal, 
Sub regina Isabela, sub fiul ei Sigismund, sub Martinuzzi și 
“Batoreşti, cu amestecul repetat al voevozilor din Moldova și Țara- 
l 3 


HA 


SR EE] 


354 ION BERCIU 


“Românească, se continuă lupta surdă pentru instaurarea stăpâniriă 
austriace şi asupra întregului Ardeal. In această epocă de frământări: 
aci, în Alba-Iulia, se ţin dietele sau „congregaţiile” transilvane. Um 
cercetător sas, Joseph Trausch, numără numai între 1291 —1540,. 
51 de congregaţii. 25 
Aci, sus pe deal, în cetate, își avea reședința episcopul catolic, 
neliniștit de activitatea susținută a mitropoliei -ortodoxe, din imediată, 
vecinătate. Aci, deasupra mlaștinelor Mureșului, bune pentru a fi lo: 
cuite de câţiva negustori săraci şi de roboții români, își avea palatul 
voevodul Ardealului, la curtea căruia era bogăţie, strălucire și vieaţă > 
tumultuoasă, şi 
In noaptea celor 1328 de ani, dela părăsirea Daciei până la £. 
Noemvrie 1599, când Mihai Viteazul intră triumial în Alba-Iulia, unde : 
se întitulează in 1600 „Domn al Transilvaniei, Țării Româneşti şi 
Moldovei“, luceşte puternic, arătând căile viitorului, fulgerul destinului : 
nostru : unitatea teritorială și spirituală a pământului daco-roman. 
„Un Valah — scrie Profesorul Nicolae lorga — intră în Bălgradul ` 
crailor Ardealului, îmbrăcat în hainele lor de paradă şi aducând după `; 
el oştile româneşti, care biruiseră, şi steagurile purtând crucea răsări-. : 
teană înălțată pe câmpurile bătăliei câştigate. 
„Şi în petreceri şi în gânduri triste şi în prevederi grozave, a stat : 

luni de zile pe acest petec de pământ ardelenesc Mihai, voinicul nostru, ` 
viteazul nostru, stăpânind din Sătmar până în Săcuime, până în Nistru 
apoi şi din codrii Maramureşului până la Dunărea cântecelor străbune.“ 
Pe câmpia Turzii, la 6 August 1601, odată cu trădarea „câinelui. < 

de Valon” şi sfârtecarea trupului celui dintâi întregitor de neam, care ` 
n'a voit, în nici un chip, să renunţe la stăpânirea întregului Ardeal, * 
în schimbul splendorilor Constantinopolului sau a meseriei infame de ; 
instrument orb în mânile împăratului astrolog Rudolf al II-lea, se în- A 
cheie și epopeea noastră de o clipă. A 
Sarcina de a hrăni visul și de a-l creşte, așa cum poruncia che- $ 
marea pământului transilvan și taina orașului, trece în seama milioa 
nelor de iobagi, cari cu năvalnica lor putere de vieaţă, ca un uriaş 
tăvălug, merge irezistibil înainte, scăpărând din când în când ucigă- 4 


toare scântei, 

In cetatea Bălgradului, unde Mihai Viteazul întemeiase o mitro 
polie ortodoxă cinstită de Simion Ștefan și Sava Brancovici, alungată. : 
în urmă la Făgăraș și apoi, în a doua ipostază, prin 1715, întoarsă - 
pentru totdeauna la Blaj, revin principii unguri, iar după ce Turcii 3 


ALBA-IULIA 9 
` pârjolesc orașul în anul 1658, se așează, după anul 1690, stăpânirea. 
austriacă, sub care se construește, cu braţe românești, actuala cetate; 
cu monumentalele ei porţi, în stil baroc, cu şanţuri uriașe, creneluii, 
subterane și o mulțime de clădiri militare, după planurile inginerului 
italian Morando Visconti, având ca model celebrele fortificaţii franceze, 
sistem Vauban. Conducerea lucrării o avu generalul italian, în serviciul 
Austriei, Eugeniu de Savoia, biruitorul Turcilor, 

Bălgradul românesc devine acum Karisburg, Alba Carolino, 
Károly-Fehérvár, după numele impăratului Carol VI, sub care, între 
1711—1735, se construi măreața cetate, a cărei zidire aduse o radicală. 
schimbare în topografia orașului. 

Mitropolia ortodoxă, intrând în planul de zidire, este „rasă“. 
Ultimele resturi de locuitori de pe platoul Romanilor fură „măturate” 
spre „oraşul de jos”, | 

În cimitirul metropolitan din cetate, după opinia d-lui Profesor 
Silviu Dragomir, sprijinit pe relatările cronicei lui George Brancovici, 
fratele mitropolitului Ardealului, a fost înmormântat, în mare taină, 
trupul lui Mihai Viteazul, lucru ce se va putea preciza în viitor, fie 
prin cercetări arheologice, fie prin descoperiri de noi documente. 

După peripeţiile luptelor religioase dintre luterani, calvini și ca- 
tolici, din care Românii au tras folos, tipărindu-se între anii 1639—1699, 
cu litere şi meșteri veniţi din Țara-Românească mai multe cărţi reli- 
gioase, catolicismul revine cu Austriecii, în vechea sa catedrală, vechiu 
şi frumos monument gotic şi necropolă a Corvineștilor și Zapolia, Se 
adaogă apoi o bibliotecă vestită, Batthyaneum. 

Alături de puternicul bastion al lui Carol VI și de celelalte clădiri 
monumentale ale legii latine, toate creaţiuni artificiale ale unei stăpâniri 
străine, în „orașul de jos” clocotește vieața românească, întărită înainte 
de sfârşitul secolului al XVII-lea cu o colonie de negustori macedoneni, 
cari aveau să lase urme neşterse. 

Insuşi cronicarul Szamoskăzy, autorul abjectelor versuri contra 
lxi Mihai Viteazul, atât de mult repetate chiar în școlile maghiare 
atestă existenţa unei numeroase populaţii românești în suburbiile Albei- 
Iulii, iar George Brancovici, în cronica sa, precizează că la instalarea 
fratelui său, mitropolitul martir Sava Brancovici, în 1656, „erau foarte 
mulți Seimeni şi soldaţi de legea noastră“. 

Austriecii, în continuă neînțelegere cu Ungurii, caută mai întâi 
să atragă pe Români la catolicism, lucru ce-l reușesc, în parte, dar nu 
numai spre folosul lor, apoi să-i întrebuinţeze în momentele grele contra _. 
Ungurilor, ceea ce izbutesc atât în 1784, cât și în 1848, Conducătorii 

3 


356 ION BERCIU ` 


celor două mari revoluţii ardelene cad fulgerați, iar poporul de bine, 
de rău răsuflă puţin ușurat, 

| Pe vechiul loc, unde fusese strălucita Colonia Apulensis, la- Sud 
de cetate, pe dealul „Spânzurătorilor“ (Galgenberg), pieriră frânţi 'pe 
roată, în faţa mulţimii înmărmurite, la 26 Februarie 1785, martirii 
Horia şi Cloşca, după ce stătuseră mult timp în blestematele închisori 
ale fortăreței şi după ce pierduseră pe tovarășul lor de glorie și sute: 
rinţă, Crişan, care își făcuse singur seama. 

Pe locul vechiului pretoriu al puternicului castru roman, de unde: 
guvernatorii şi generalii porunciseră peste toată Dacia, a fost batjocorit, 
în 1852, după ce salvase cu piepturi românești „cetatea cea mai pu- 
ternică a Ardealului“, celălalt mare erou naţional, Avram lahcu, regele 
Munţilor, care „învingător neînvins" spusese, cu mândrie pilduitoare, 
atunci când împăratul îi decernase o decorație, drept răsplată a sacri- 
ficiilor făcute de Români: 

„Făgădueli au fost destule, dar făgădueli au rămas şi ca să nu 
cârtim, cu o cruce au vrut să ne plătească dela Viena. 

„Mie nu-mi trebuie crucea lor. Au Românii cruci pe biserici, pe: 
case, pe umeri, destule.“ 

După 1848, vine 1867, cu legea dualismului, când dislocarea cen- 
trului românesc, atât de natural, dela Alba-lulia, se accelerează siste- 
matic și fără cruţare, potrivit unui plan atât de diabolic, încât rănile 
vor rămâne mult timp deschise. 

Orăşelul Aiud obţine însemnate privilegii, devenind capitală de . 
judeţ. Teiuşul se transformă în nod important de cale ferată, la fel cu 
Vinţul de jos. Satele românești din jur, rămase cu statornicie de stâncă, ~ 
în viforul revoluțiilor și în stăruința neobosită a predicatorilor, la vechea 
credinţă strămoşească, după ce înghiţiseră pe toți coloniștii saşi și un- 
guri, sunt transformate, prin stabilirea peste tot a „grofilor“, în biete 
aglomeraţiuni de iobagi. Oraşul crăiesc al Albei-lulii este împănat cu 
Evrei. 

In anul 1906, când il vede Nicolae Iorga, iată ce era: 

„Leneş şi urât, târându-şi zilele de azi până mâine, stă jos orașul, 
o băltoacă de Evreime. Cum vii peste podul Murășului, lângă o moară 
înaltă, care macină pentru câştig evreiesc, ai tot căsufe şterse de-a- 
lungul drumului prăfos care se desface apoi în ramuri vrednice de 
dânsul. Un parc frumuşel cuprinde în el clădiri de restaurant unde ` 
petrece ofițerimea. In față e piaţa, cu ospătării şi bolte ţinute tot de - 
Evrei. Românii au o biserică încă din capătul oraşului, cu totul încită : ` 


în ea se face slujbă ortodoxă. Nu sunt aşa puțini, cam cât acest .. 


amestec de Ungurime şi de Jidănime patriotică ; ei îşi au fruntaşii în 


ro TA 


ALBA-IULIA 


protopopi şi câțiva avocaţi. Dar ceasul lor nu pare să se apropie tocmai - 
în orașul asupra căruia  plateşte acea amintire uriaşă din. frecutul 
neamului lor. l IY 
„Cetatea e vie şi până astăzi, cu multele-i căzărmi pline, din care 
răsună trâmbije, cântece, comande nemțeşti şi chemările româneşti ale. 
flăcăilor ce slujesc impăratului-rege. Militărimea e aici stăpână. Alături 
de oaste, trăind însă discret, ascuns, locueşte Biserica latină, cu arhie: ` 
piscopul său şi canonicii săi, cu frumoasa bibliotecă, rău îngrijită şi, 
se poate zice, închisă a comitelui Batthyáni şi cu acea clădire gotică 
în care sunt rămăşiţele Românului adevărat, care a fost Ioan Corvinul“. 
In jurul celor patru biserici — cea ortodoxă din „oraşul privile- 
giat”, zidită cu cheltuiala Grecilor din Compania de negustori, cea din 
Maieri, zidită prin 1790 de breslele cismarilor şi luntraşilor şi cele două - 
unite: din Maieri, cu turnul său greoiu şi cu „icoanele” de catape- 
teasmă zugrăvite pe la 1720” și din Lipoveni, întemeiată de breasla 
pielarilor, „tare şi largă” — a corporațiilor puternice şi a fruntașilor 
vrednici, vieaţa românească continuă lupta sa tăcută, de înceată măci- 
nare a tuturor cătuşelor, ca o forță elementară a naturii însăși contra 
tuturor piedecilor puse în cale de mintea iscoditoare și de ambifiunea 
deşartă a omului, ) 


e 
» » 


Dar .,, fugit irreparabile tempus... se rostogolește mereu timpul, 
cu multele lui dureri și puține bucurii şi neamul nostru se ridică iară, 
după 318 ani dela epopeea lui Mihai Viteazul, la clipa sublimă: 1 De- 
cemvrie 1918: Unirea liberă, vijelioasă a unui popor de 20 de milioane. 

Reînvie Dacia Traiană, în hotarele ei firești, după aproape două 
milenii de încercări cumplite, 

Din oraşul Unirii, loc al durerilor și umilirilor trecute, pornește 
solia cea mai umană, demnă de moștenitorii Romei, care știa să fie 
mărinimoasă cu cei învinși și de blânda doctrină a Mântuitorului: lie 
bertate şi vieajă tihnită pentru toți locuitorii. 

Bătrânul oraş văzu apoi, pe lângă altele, trei mari evenimente 
naţionale : Incoronarea celui dintâi rege al tuturor Românilor, dela 
15 Octomvrie 1922, în frumoasa catedrală, zidită anume pentru a fi 
locaș sfânt de ungere: a regilor, comemorarea Unirii, din 20 Mai 1929 
şi inaugurarea monumentului celor trei martiri dela 1785, la 15 Oc- 
tomvrie 1937. e 

Patrimoniul spiritual al Albei-lulii crescu prin titulatura ce aveau 
să o primească Moștenitorii la tron ai României: „ Voevod de Alba-Iulia”. 
Soarta făcu, prin misterioasele ei hotăriri, că acest titlu să-l poarte, 
cel dintâi, un alt Mihai... | 


458 ` ION BERCIU 5 

Aspectul exterior al oraşului însă, din pricina vremurilor și poate“: 
şi a delăsării, a rămas aproape neschimbat, deşi au existat multe planuti“ 
„de reconstrucție a metropolei românismului“, deși edilii şi-au depus ` 
truda fără precupeţire, ajutați de toți oamenii de bine. Oraşul întâr-. . 
ziind să devie un centru economic și industrial, capabil să pună ie 
funcţiune bogăţiile şi munca masei compacte de Români din regiune, j 
determinând o mai vie activitate, firava iniţiativă particulară şi inter- ` 
venţia sporadică a ajutorului de Stat nu pot creşte organic şi susținut 
— aşa cum cere prestigiul neamului românesc — acest cuib al gloriei 
romane, sanctificat prin epocalele evenimente naţionale ce s'au des- 
fășurat sub zidurile sale, 

Viitorul va şti să tragă toate învăţăturile din lecţiile trecutului şi 
ale prezentului, cinstind cu mai multă dragoste și înţelegere altarele, 
unde sufletul națiunii noastre şi-a ales locul de hotăritoare manifestări, 
în deplină armonie cu destinul nostru. 

Cu drept cuvânt istoricul Augustin Bunea rostia la Alba-lulia, în 
1909, cu puţin înaintea mortii, aceste cuvinte pline de adânc înțeles: ` 

„Acest oraș trebue să fie pentru fiecare Român un loc sfânt. E 
mai “mult ca falnica cetate de odinioară, Sarmisegethuza, căci aici a 
fost leagănul neamului românesc, de astăzi; aici a fost centrul vieţii 
Romanilor, veniţi să întemeieze temuta lor stăpânire în acest colf de 
raiu ; pe aici s'au scurs cele mai frumoase vremuri pentru neamul no- 
stru şi s'au descărcat şi vijeliile grele ce au căzut asupra noastră. 

' Vitalitatea poporului românesc a cucerit acest loc.. 

Aici a fost centru bisericesc al Românilor. 

Aici a fost reşedinţa gloriosului “Voevod Mihai Viteazul; de aici ` 
'a stăpânit el toată întinderea Ardealului. 

Aici au fost cele dintâi școli româneşti. 

Cutremuraţi ne oprim azi, în acest loc şi mintea noastră purcede 
să desgroape comorile de amintiri ce zac aici. 

Nu trebue să ne căinăm, căci suntem un popor de putere şi de .: 
vieață. Vom stinge pe toți păcătoşii cu puterea noastră de vieaţă ; şi 
vom lupta prin mii de furtuni, ce cearcă să ne risipească, în rânduri 
tot mai închegate. 

Vom fi noi încă factor în civilizația europeană. 

Neamul acesta 'se va primeni de ticăloşi şi de mişei; va elimina 
din organismul său materiile cangrenoase şi va răsări viguros şi dornic 
de vieață“. 

Alba-lulia, cetatea ideală a sufletului românesc, așteaptă, cu sta- 
tornicia oamenilor pământului şi cu încrederea, ce o dau Biruinjeie 
națiunii, pecetluite între zidurile ei, împlinirea vremii. 

ION BERCIY 


MITROPOLITUL SAVA BRANCOVICI 


„Niciodată să nu te lepezi de cre- 
dinţa dreaptă a strămoșilor noștri!" 
Sava Brancovici 


În aceste vremuri, când atotputernicia soartei a voit ca o bună 
parte din neamul nostru să reia luptele înverșunate pentru credința 
strămoşească, este o datorie și o încurajare pomenirea marelui Sava 
Brancovici, acel neșovăelnic arhiereu care a concentrat mai bine de 
un sfert de veac toată protestarea Transilvaniei româneşti şi a trecut 
în amintirea posterităţii cu aureola de martir al ortodoxiei, 

Născut „pe la 1629“ în Inău, cetatea de graniţă a principatului 
transilvan, dinte'o distinsă şi veche familie sârbă care a dăruit lumii 
creştine viteji şi arhierei — Simion Brancovici, fiul căpitanului loan 
Brangovici și nepotul episcopului Longhin, şi-a însușit în casa părin- 
tească cunoştinţele elementare, în deosebi cele privitoare la „învăţă- 
turile dumnezeeştii scripturi“, precum și elementele psihologice care-i 
vor. aduce cununa de martir: adânca iubire a credinţii strămoşeşti, 
cultul libertăţii, o mare dușmănie față de tăvălugul otoman care ur- 
mărea, prin necurmate lupte, anexarea Inăului — şi o caldă iubire a 
` elementului românesc, care alături de cel sârbesc, lupta cu mult eroism - 
sub zidurile mult incercatei cetăţi, 

Dorul de a vedea și a ști cât mai multe l-a împins să cutreere 
Ungaria, Serbia şi Bulgaria, In felul acesta, și-a însuşit cunoştinţele pri- 
vitoare la popoarele învecinate, - 

S'a dus chigr și în Țara Românească spre a o cunoaște şi a cer- 
ceta pe unchiul său Longhin, care se retrăsese în mânăstirea Comana 
(jud. Vlașca) unde zugrăvea icoane din înalt ordin domnesc. Intre zi- 
durile mânăstirii şi alături de învățatul său unchiu, s'a deprins cu zu- 
grăvitul icoanelor şi a adâncit „învățătura bisericească“, i 


360 - TULIU RACOTĂ 


Această vieaţă liniştită şi instructivă a fost curmată de E 
familiei lui loan Brancovici. În acest timp, s'a ivit în Inău „mare scârbi 
şi ciumă aducătoare de moarte“ care seceră în mai puțin ca o săptă-- 
mână pe tatăl lui Simion, doi fraţi — pe Mihai și Vasile — și o, soră; 

„Preamâhnita mamă“ îi scrie lui Simion să se întoarcă acasă spre er 
însenina zilele, Acesta se îndreptă spre Inău. i 

La stăruinţele îndureratei sale mame şi ale rudeniilor, Simion se: 
căsători „ca să înoiască casa și jalea adâncă s'o preschimbe în bucurie”,: 

După oarecare vreme, se pristăvi și protopopul. Inăului Gaia 
Brancovici. Credincioşii stăruiau ca Simion să le fie protopop. Stăruiau. 


și rudeniile lui „cu toată puterea”, căci doreau „ca cel mai de frunte: 


scaun preoţesc să rămână vechei familii a Brancovicilor, Dar Simion» 


era de altă părere: dorea să rămână ostaș în garnizoana de apărare: 
a orașului. Desele ciocniri cu cetele turcești de graniţă care prădau şi: 


vărsau sânge nevinovat i-au creat o faimă atât de mare încât chiar- 
„când nu ieşia din cetate în poteră sau goană şi prădalnicii Turci erau: 
biruiţi, învingerea i se atribuia tot lui”. 


În cele din urmă, „după indelungate stăruinţi şi multe idoli 
- s'a supus dorinţei obşteşti“, i 

Cu scrisori de recomandaţie din partea orășenilor şi a soborului:. 
eparhial, porneşte spre unchiul său Longhin. Acesta „înțelegând che- 


marea dumnezeiască a nepotului său la hirotonie“, pleacă cu Simion: 


la Târgoviște pentru a-i obține hirotonirea dela mitropolitul Ștefan al: 
Munteniei. „În dumineca viitoare, la slujba dumnezeiască a liturghiei, 


s'a făcut hirotonia întru preot a lui Simion Brancovici, cu ceremo- 
nialul obișnuit, prin mâinile Preasfinţitului Arhiepiscop și Mitropolit: 
Ştefan al Târgoviștei“. După o scurtă oprire la Comana, Simion se: 


reîntoarce acasă, încărcat „cu daruri cuviincioase atât preoțești, cât şi: . 


cu altele“, primite dela Longhin. E întâmpinat „cu bucurie“ de oră-- 
şeni şi preoți, „ca și odinioară arhiereii“. Dela măreaţa manifestaţie: 


lipsesc tocmai acelea care s'ar fi bucurat mai mult: soţia și mama. 
noului protopop ; întâia fusese înmormântată „chiar în aceeaşi zi“ în. . 
care el a fost hirotonit, iar mâhnita sa mamă intrase în cinul monahal... 

Protopopul Simion Brancovici se dovedeşte a fi un bun păstor; 


ortodox al credincioşilor săi, căci aşează „bune tocmeli atât în orașul: 


Inău cât şi în împrejurimile eparhiei sale, întărind şi păstrând în cre- ` 


dinţa bisericii ortodoxe răsăritene turma lui Hristos“, puternic prigo- i 


nită de calvinismul dornic să-și câştige aderenți. Nu uită nici pe ceilalţi. ` 


asaltatori, pe Turci. Noua ocupaţie îi micşorează, dar nu-i distruge ! 


avântul războinic. Solii turci se plâng adesea comandantului. suprem ak 


Inăului că pacea este turburață de pornirile războinice ale protopo-: z 


“i 
p 
Ea 


i 


MITROPOLITUL SAVA BRANCOVIC — > e i 


“pului şi judecă astfel: „Ziua-i popă, iar noaptea dușman înarmat şi - 
stricător de pace”. : 

Protopopul Simion îşi păstorește credincioșii din locul său de: 
naștere până în vara anului 1656, când moare sau se retrage în vreo- 
mănăstire mitropolitul Simion Ştefan al Bălgradului. Clericii şi mirenii, 
adunaţi în sobor „în cetatea de reședință a Bălgradului, în mănăstirea: 
mitropolitană cu hramul Pogorârii Duhului Sfânt”, după ce „s'au sfă- 
tuit îndeajuns despre mitropolitul care trebue așezat... se declară, 
prin alegere, pentru Simion Brancovici... deși era socotit ca poa 
tânăr“ de a ocupa cea mai înaltă demnitate arhierească, 

Recunoscut în principiu ca vlădică de către Gheorghe Râkoczy II, 
stăpânul politic al Transilvaniei și investit cu scrisori de recomadare 
din partea acestuia, Simion Brancovici pornește spre Ţara Românească: 
spre a fi hirotonit ca arhiereu. 

„Nefiind cu putinţă, din cauza tiraniei turceşti arhiereilor ardeleni: 
a merge la scaunul patriarhal pentru sfințire”, Constantin Şerban Vodă. 
„dispune a se săvârși această lucrare din partea Exarhului patriarhal 
şi Mitropolitului Țării Româneşti“, Mitropolitul Ștefan, care îl înve- 
stise și cu taina preoţiei, „cu multă ba și cu mare bucurie s'a îmbu- 
curat“ și a invitat pe Longhin Brancovici şi ca pe ceilalţi episcopi să 
„se adune în Târgovişte“ și să ia parte „la sfințirea mitropolitului din 
Ardeal“. Ceremonia hirotonirii are loc în 14 Septemvrie, la sărbătoarea: l 
Inălfării Sfintei Cruci şi se desfășoară astfel: 

„În ziua amintită ... s'au adunat în mitropolia din Târgovişte atât 
arhiereii greci streini, cât şi arbhiereii altor neamuri şi ţinuturi aflători: 
acolo, precum și episcopii eparhiali din ţară, pentru a îndeplini lucrarea 
după rânduiala desăvârşită, Intâiu fu sfințit, după rânduiala obişnuită. 
intru ieromonah, şi schimbându-și numele de botez Simion, după ve- 
© chiul său strămoș, cel dintâiu arhiereu al ţării sârbești, al sfântului 
Sava, fu numit Sava. A treia zi, săvârşindu-se sfânta liturghie, cu îm- 
preună lucrarea lui D-zeu, fu sfinţit de mitropolit. Atunci i se dete, 
după primirea darului duhovnicesc, şi o scrisoare apostolească scrisă. 
de mâna numitului mitropolit Ștefan, în limba slavo-română.“ 

Mitropolitul Sava se întoarce apoi acasă, la. credincioșii săi, în- 
cărcat cu darurile primite atât din partea Domnului, cât și a mitro- 
litului Ştefan, Ba acesta din urmă, „pentru a întări frăţia cu dragoste 
şi împreună liturgisitoare, care s'a încheiat între ei, îi dărui toiagul 
său arhieresc“, 

„La Alba Iulia, Sava este primit cu mare alaiu. Aici erau foarte: 
mulți seimeni de legea ortodoxă, gata să plece cu Rákóczy în expe- 


362 TULIU RACOȚĂ 


diția din Polonia. Aceştia înşirându-se în două rânduri dela poarta 
- mare a mitropoliei până la podul de peste Mureș, la locul care se 
chiamă Oarda, îl iatâmpină pe noul mitropolit şi îl introduc în biserica 
mitropolitană „în chip desăvârșit după ritul obișnuit şi cu vrednică 
preaslăvire“”. „Slujind cea dintâi sfântă liturghie, ca un al doilea Pavel 
apostol al Domnului rosti in auzul tuturora învățătura cu îndemn încât 
mulţi s'au aprins de bucurie duhovnicească şi au lăcrimat bucurându-se.“ 

Acum mai trebue să obţină confirmarea din partea stăpânului 
său politic, principele Râkâczy. | 

La 28 Decemvrie 1656, acesta iscăleşte diploma de întărire a lui 

“Sava şi îi acordă o foarte întinsă jurisdicţiune, cea mai întinsă pe care 
a avut-o până atunci vreun mitropolit ardelean: spre deosebire de 
Simion Ştefan de pildă, obține dreptul să-şi întindă autoritatea și asupra 
Seyerinului, Zarandului; Bihorului şi Maramureşului, Dacă autoritatea 
sa s'ar fi întins şi asupra Țării Oltului, Sava ar fi fost păstorul tuturor 
Românilor dintre Carpaţi şi Tisa, Şi lucru iarăşi vrednic de reţinut, 
_ diploma de confirmare nu e îmbibată nici de proselitism calvin, căci 
„în afară de tipărirea cărţilor în limba naţională a bisericilor și de 
îngrijirea şcolilor, nu-i impunea nici o altă indatorire calvinească şi 
nici nu se gândea să-i ştirbească autoritatea, punându-l în atârnare de 
superintendentul calvin“, Dar şi cele două condiţii calvine nu mai erau 
privite ca atare de cercurile ortodoxe, căci, după o sută de ani de 
propăşire culturală, au ajuns să simtă nevoia înscăunării limbii române 
în biserică şi școală şi să găsească, pentru aceasta, chiar sprijinitori 
materiali. 

Neobicinuita atitudine a principelui transilvan surprinde pe drept 
cuvânt, Istoricii s'au străduit să pătrundă taina şi au ajuns la concluzia 
că stăpânul politic: al Transilvaniei a avut motive puternice să ia față - 
«de mitropolitul ortodox această atitudine îngăduitoare. Două motive 
domină : personalitatea mitropolitului Sava şi planul politic al îngâm- 
fatului principe. Într'adevăr, Sava desfășurase o apreciată activitate 
bisericească la Inău, era un cărturar şi un temperament politic, aducea 
prestigiul unei tradiţii familiare şi avea relaţii strânse cu cei de din- 
colo de munţi. Apoi Rákóczy, în acele momente, avea nevoie, spre a 
cuceri Polonia, de ajutorul ostășesc al Domnilor Ţărilor Române, care 
nu priveau cu ochi buni zelul calvin. Aceştia i-l şi dau la timp, căci 
între soldaţii pe care îi găsise Sava concentrați la Alba-Iulia erau și 
4000 de soldaţi transcarpatini, „În frigurile pregătirii” şi cu gândul mai 
ales la realizarea planului politic, neastâmpăratul principe a socotit că 
e necesar să amâne deslănțuirea luptelor pentru realizarea idealului 


său confesional, . . 
* 


MITROPOLITUL SAVA BRANCOVICI 363 


Mitropolitul Sava își inaugurează păstorirea. în împrejurările tul- 
buri pricinuite de nereuşita întreprinderii lui Rákóczy. Pentru neobici- 
nuita lor indrăsneală, cei trei Domni — Constantin Șerban al Țării 
Românești, Gheorghe Ştefan al Moldovei şi Gheorghe Rákóczy al 
Transilvaniei — sunt maziliţi. „Staturile“ (dieta) transilvane sunt con- 
strânse de Turci să-şi aleagă un nou principe, Il aleg pe Francisc 
Redey, dar acesta nu poate obţine confirmarea Porții. Râkâczy se lasă 
din nou ales și apelează la ajutorul Austriacilor spre a se ridica im- 
potriva Turcilor, Acest fapt atrage duşmănia păgânilor asupra Transil- 
vaniei, care e pustiită cumplit în August și Septemvrie 1658, Multe 
„orașe sunt arse şi jefuite. Nu scapă de pacoste nici mitropolia ortodoxă . 
cu mânăstirea ei, cum ne informează cronicarul Gheorghe Brancovici, 
fratele lui Sava. Turcii: nu părăsesc Transilvania până ce nu impun ca 
principe pe Românul calvinit Acațiu Barcsai, fost ban al Lugojului şi 
“Caransebeşului (Octomvrie, 1658), O altă dietă, însă, recunoaște ca 
principe tot pe Rákóczy, înverşunatul reprezentant al politicii antiturceşti, 

În felul acesta, Transilvania se transformă într'un teatru de luptă, 
care se sfârşeşte de abia la începutul anului 1662, când loan Kemény, 
continuatorul politicii lui Rákóczy, este „sdrobit în picioarele cailor“, 
iar Mihail Apaffi primeşte un principat ruinat, dar. potolit. 

In aceste vremuri de amarnică tânguire şi de nestăvilită însâa- 
gerare, Sava a izbutit să se strecoare teafăr prin vârtejul primejdiilor 
şi al patimilor, să-și conducă destoinic biserica şi să tragă chiar foloase, 
pentru sine şi pentru biserică, din pripita schimbare a stăpânilor politici, 

Foarte fructuoase au fost în deosebi relaţiile dintre Sava şi Acațiu 
- Barcsai sau Borcea lacoș, cum îl numeau Românii. Barcsai, un inte- 
lectual care depășea cu mult nivelul cultural al timpului, nu și-a uitat 
încă de neamul din mijlocul căruia s'a ridicat prin propriile sale puteri, 
până la cea mai înaltă demnitate politică şi na luat în deșert nici 
grabnicele şi înțeleptele rugăminţi ale mitropolitului de a uşura, după 
putință, soarta celor umiliţi. De aceea, abia instalat în scaunul de prin- 
cipe, reinoeşte confirmarea pe care Gheorghe Rákóczy i-o acordase 
lui Sava în 28 Decemvrie 1656, îi întinde jurisdicțiunea și asupra Ţării 
Făgărașului, care până acum era despărțită bisericește de restul Tran- 
silvaniei ortodoxe, şi îi scutește pentru totdeauna pe preoţii români 
_mde toată darea dijmelor şi a nonelor, adecă de dijma grâului, secarei, 
-orzului, ovâsului, meiului, lintei, mazării, bobului, îasolii, cânepii, inului, 
stupilor, mieilor, mieluşeilor și a altor vite și marhe", ce trebuia dată 
în fiecare an fiscului, 

Fără îndoială, mitropolitul Sava s'ar fi putut bucura şi mai de- 
parte de graţia şi bunăvoința de care Acațiu Barcsai îi dăduse: dovadă, 


364 | TULIU RACOTĂ 


A socotit însă că e bine să încline spre politica lui Rákóczy, venit din 
nou in Transilvania să-şi reocupe tronul. Raportate la împrejurările: 
politice şi la idealul politic al mitropolitului nostru, nestatornicia și. 
„lipsa de recunoștință își găsesc o temeinică justificare. Acațiu Barcsai ` 
era turcofil şi îşi inaugurase domnia prin umilinţă, prin acceptarea unor 
condițiuni grele, ca cedarea Inăului, Caransebeșului şi Lugojului și ur- 
carea haraciului la 40.000 de galbeni. Alături de acesta nu putea îi. 
vorba de deplina independenţă a Transilvaniei. In schimb Gheorghe : 
Rákóczy era dușmanul Turcilor, dorea cu ardoare independenţa prin- 
cipatului transilvan şi se dovedise a fi binevoitor față de biserica orto- 
` doxă. Mitropolitul Sava nu putea fi alături decât de acela care nutrea 
aceleaşi gânduri, de Gh. Rákóczy. Faţă de sine însuși era constant, 
căci păstra cu tenacitate atitudinea sa politică, permanent ostilă Turcilor, : 

Dar acest joc politic nu-i ajută la nimic, deoarece Râkâczy e 
răpus de Turci în vara anului 1660, loan Kemény, partizanul lui Rá- 
kâczy, are o domnie trecătoare, iar la 14 Septemvrie 1661 e impus 
ca principe Mihail Apaffi, un turcofil convins. Aceasta înseamnă pentru 
Sava un nou motiv de îngrijorare. 

Cunoscuta-i abilitate politică îndepărtează și de data aceasta nourii 
ameninţători și reușește să obțină şi dela noul principe, în primăvara 
anului 1662, diploma de confirmare ca viădică al Bălgradului, după ce 
un sobor îl realese cu unanimitate. De astădată însă se scoate de sub 

. jurisdicția lui Sava Ţara Oltului şi Ținutul Severinului, Poate graţie 
abilității lui Sava, poate graţie vicleniei calvine, o diplomă îi aduce 
confirmarea privilegiilor acordate de Acațiu Barcsai, iar un decret (din 
1663) îi adaogă noui scutiri, iertând pe preoţii români de pe moșiile . 
fiscale de zeciuiala de vin şi de censul montan. 

Perioada de liniște îi îngăduise să restaureze temeinic şi estetic 
mitropolia arsă de trei ori în timpul războaielor: civile şi al devastărilor, 

In Ianuarie 1668, el pleacă, împreună cu fratele său Gheorghe 
şi cu încă zece însoțitori, la ţarul Rusiei „pentru a culege milă“ ca, 
astfel, să poată reînființa tipografia, să ridice o şcoală românească şi 
să acopere lipsurile bisericii transilvane, 

La Moscova e bine primit de ţar şi dăruit „atât cu daruri arhi- 
erești, cât şi cu alte asemenea daruri“ ; ba, favoare rară, capătă şi un 
hrisov prin care i se îngăduia să revie tot la şapte ani după ajutor. 
Dar vizita sa la Moscova are şi o nuanță politică. La 1 funie, Sava 
predă o scrisoare consilierilor din biroul ambasadorilor, al cărei text 
original a ajuns până la. noi și care cuprinde „un adevărat program 
politic a cărui idee de bază ar fi unirea tuturor forțelor creştine din 
răsărit împotriva Turcilor”. Sentimentele sale politice, permanent ostile 


MITROPOLITUL SAVA BRANCOVICI 365 


Turcilor, s'au manifestat şi de data aceasta, Sava Brancovici este, mi 
se pare, întâiul conducător al Românilor transilvani care s'a îndreptat 
cu încredere spre împărăția ortodoxă dela soare răsare, spre a scăpa 
de jugul otoman. 

Abia întors în Transilvania, el constată că Si EN din jurul 
său era schimbată şi că-l pășteau „întâmplări protivnice și neplăceri 
nenorocite”. Calvinul Mihail Apaffi — stăruitor îndemnat de preotul 
Curţii Mihail Töföi şi de superintendentul Petru Kovâsznai, supărat, 
apoi, de prea făţișa atitudine ortodoxă a lui Sava şi ros de bănuiala 
că mitropolitul nostru a discutat la Moscova chestiuni politice potriv- 
nice împărăției otomane — deslănțue o persecuție aprigă impotriva 
bisericii ortodoxe. La începutul anului 1669, dă un decret foarte ase- 
mănător cu acela pe care-l cunoscuse Simion Ștefan în 10 Oct, 1643, 
Măsurile pentru desconfesionalizarea Românilor se înteţesc tot mai 
mult şi culminează în vara anului 1674, când un nou decret nimiceşte 
însăși fiinţa bisericii române, căci răpește căpeteniei acesteea orice 
autoritate, trecând „toate bisericile românești“ în grija superintenden- 
tului calvin Tiszâbecsi Gâspâr cu însărcinarea să introducă învăţăturile 
calvine la Români, } 


Sava nu se lasă înfrânt, dar nici nu reacționează dârz. Finul 
diplomat ştia că numai abilitatea și timpul pot mântui biserica româ- 
nească, Dela conștiincioasa îndeplinire a obligaţiilor sale ierarhice — 
sfinţiri de locașuri — trece, prin sinodul din 1675, la naţionalizarea - 
serviciului divin şi la ridicarea culturală şi morală a preoțimii şi a 
turmei credincioase, pentruca apoi, cu întregul asentiment al credin- 
cioşilor săi, să ceară principelui respectarea vechilor privilegii și a obi- 
ceiurilor bisericii ortodoxe. Momentul politic îl favorizează, căci Apaiffi, 
strâmtorat de numeroșii săi dușmani politici, numește pe fratele mitro- 
politului, pe Gheorghe Brancovici, agent diplomatic la Constantinopol 
şi îi dărueșşte domeniul Vinţul de Jos, care odinioară aparținuse lui 
Radu dela Afumați. Nu este exclus ca însuși Gheorghe Brancovici să-i 
fi întins o mână frăţească lui Sava pentru isbăvirea bisericii ortodoxe, 


Cert este că prin diplomele din 30 Decemvrie 1675 şi 12 Au- 
gust 1616, Sava, „vrednicul episcop al bisericilor românești, sârbești, 
grecești”, obţine succesele râvnite : independenţa bisericii și confirmarea 
privilegiilor preoţilor români, E 

Aceste succese întărită şi mai mult pe duşmanii bisericii române, 
în mâna cărora apaticul Apaffi este o simplă păpuşă. Aceștia pândesc 
doar momentul să-i dea lui Sava ultima lovitură, pentru ca astiel să 
scape de un om care le incomoda zelul calvin, 


i a 
Peer a Re i 


- 366 ` TULIU RACOTÀ 


Din nenorocire, momentul apare repede. Se daouik o înţeles 
gere tainică pentru curmarea domniei apaffiene. Intre dușmanii prin- 
cipelui erau și Gheorghe Brancovici și mitropolitul nostru, Apafi ia; 
grabnice măsuri de judecare a lui Sava Brancovici, Se culeg cu atâta: 
lăcomie tot felul de pâri mincinoase dela duşmanii acestuia încât în . 
scurt timp se formează „două vălătașe”. La porunca lui Apaffi se în- < 
trunește sinodul în 2 lulie 1680. Mitropolitul e acuzat de rea admini- ; 
trare a bunurilor mânăstirii, şcoalei și tipografiei din Belgrad şi de... 
imoralitate și condamnat să fie scos „din diregătoria episcopească“ şi 
dat „pe mâna magistrului dinafară”, adecă pe mâna puterii civile. Sava 
"e întemnițat și bătut „până ce s'a rupt și a căzut cămașa de pe el“. 

Intemniţat a fost și Gheorghe Brancovici pentru a li se putea . 
confisca averile. Acesta însă, izbutește să se refugieze în Țara Româ- 
nească și să se bucure de prietenia Domnului Şerban Cantacuzino, . 

L-a indemnat şi pe Sava să se refugieze în altă ţară, dar acesta îi zise cu rer- 

` semnare creştinească : „Frate preaiubite şi fiul meu sufletesc, nu pierde puterile, căci 
puterea lui Dumnezeu se desăvârșeşte în slăbiciune... In adevăr nu mai am prea 
mare greutate în suflet, dar mai vârtos mă doare să te văd murind tâoăr pentru mine 
şi lângă mine, căci timpul despărțirii mele a sosit, luptă bună am luptat, cursul am - 
plinit, credinţa dreaptă am păzit. Şi acum să se preamărească Christos în trupul meu 
fie prin vieaţa, fie prin moartea mea, căci vieaţa mea este Christos şi moartea imi este 
câștig... Vină la cea din urmă sărutare a mea, înainte de moartea mea; să mergi 
cu bine şi. Domnul Dumnezeu să fie cu tine şi îngerul său, care a călăuzit pe Tovit, 
fiul lui Tovie, bine să te călăuzească... Pentru ca să-ţi poţi păstra vieata în orto- 
doxie, îţi reamintesc un singur sfat; niciodată să nu te lepezi de credința dreaptă a 
strămoșilor noştri“. 

La intervenția energică a Domnului muntean, Sava e eliberat. 
Împăratul Leopold | îl ridică la rangul de baron răsplătindu-i, astfel, 
nesfârşitele suferințe pentru apărararea credinței strămoşeşti. Dar di- 
ploma împărătească nu-l mai află în vieaţă. Bătrân, bolnav de podagră 
şi slăbit de chinuri, moare în primăvara anului 1683, 

Din cele expuse mai sus, putem trage următoarele concluzii cu 
privire la bogata activitate desfăşurată de mitropolitul Sava Brancovici 
pentru apărarea autonomiei bisericii române transilvane şi pentru ri- 
dicarea preoţimii : 

Temperament politic şi arhiereu deplin conștient de misiunea sa, 
Sava Brancovici s'a amestecat cu încredere în țesătura de interese ale 
vremii şi a izbutit să paralizeze în multe rânduri planurile sistematice 
și sforțările disperate ale dușmanilor credinţei noastre strămoşeşti, S'a 
împotrivit cu atâta destoinicie și eroism calvinismului atotputernic încât 
nu este nicio mirare c'a trecut în amintirea posterităţii cu aureola de 
martir al ortodoxiei, 


MITROPOLITUL SAVA BRANCOVICI IF 


Cu aceeași îndârjire a luptat şi pentru recunoaşterea privilegiilor 
preoțimii române, pe care dorea s'o vadă ridicată din starea de io- 
băgie. Desele anulări și confirmări ale acestor privilegii ne înfățișează 
această luptă, dar și rezistenţa înverșunată a claselor privilegiate, Intr'un. 
stat încremenit în forme feudale, putea fi întotdeauna învingător Sava. 
Brancovici ? 

Ne-a rămas o serie întreagă de hotăriri luate în timpul soboa- 
relor prezidate de Sava, care arată înalta cultură teologică a mitropo- 
litului nostru, precum și marea sa dorinţă de a înfăptui naţionalizarea. 
serviciului divin şi de a contribui la ridicarea morală şi culturală a 
poporului român, i 

A căutat să desrădăcineze din popor acele obiceiuri („bobonó- 
șaguri”) care „nu sunt scrise la tipic” şi, deci, nu se unesc cu dreapta 
credinţă, ca: vrăjile, arderea dobitoacelor în frunte cu lumânarea, fa- 
cerea focului în curtea casei în Joia Mare ca să vină morţii să se în- 
călzească, turnarea apei pe pajiște să bea morţii, sărbătorile mitologice 
Marţea şi Mercurea, obiceiul de a nu îngropa morţii Lunea sau Mercurea. 

Sava este, apoi, întâiul mitropolit care a dispus adâncirea vieţii: 
religioase prin predici întocmite pe înţelesul tuturor precum şi intro- 
ducerea limbii române în serviciul divin: 

„Cuvântul lui Dumnezeu să se vestească în limba noastră româneşte creștinilor: 
în beserică şi unde va trăbui şi va fi lipsă,!) iar care cărţi săntu scrise şi scoase pre- 
limba rumânească să să cetească şi să să înveţe în beserică creştinilor şi într'alte- 
locuri unde va fi lipsă“, dispune Sava în soborul din 1675. 

Ameninţă chiar cu pedeapsa lui D-zeu și cu destituirea din func- 
țiune pe preoţii care „nu se nevoesc cu rumânie, ci tot cu sârbie”; 

„Popii care nu să nevoesc cu rumănie, ce tot cu sărbie, unii ca aceia şi loru 
facu-și de tătră Dumnezău pedeapsă şi de cătră poporani urăciune şi săborului scă- 
deare, aceia cu un cuvăntu să să oprească din popie.“ 

Îndurerat de faptul că aristocrația transilvană nu admitea ca vlă- 
starele valahe nenobile să poată învăţa la vreo şcoală și că, deci, cea 
mai mare parte a poporului român era condamnată să trăiască: și mai 
“departe întru întunerecul neştiinței, Sava pune bazele vechiului învă- 
țământ confesional : 

„lară pentruca să să mai întărească și pruncii nefiind işculă unde să înveţe, 
tot creştinul să-şi ducă pruncii la beserică şi popa, după ce va isprăvi slujba besericei, 
să facă ştire, cum fă să strângă pruncii în beserică, să-i înveţe cum este scris mai sus.“ 


1) Acelaşi gând românesc se desprinde și din singhelia mitropolitului Sava 
Brâncoveanu (|!) pentru preotul Paştiu (a. 1667): „Să te nevoeşti foarte tare ca să: 
"propoveduești Svânta Evanghelie curat și luminos creștinilor şi să povesteşti Scriptura 
Svântă oamenilor în limba întru carea grăesc, ca să înțeleagă tot creștinul, și mare: 
şi mic, cuvântul lui Dumnezău”. 


„368 TULIU RACOTĂ 


Să nu ne inchipuim că acest învățământ avea ca ideal educarea 
integrală a tineretului şcolar. Copiii vor fi învățat Tatăl nostru, Cre- 
-deul, 10 porunci, cum se făcea în multe locuri până la 1848: A 
i „Care creştinu nu va învăţa Tatăl nostru, Credeul, 10 porunci, unii ca acela 
-voru fi fără lege lui Dumnezău.“ PA 

Nu găsim nicăiri vreo dispoziție a lui Sava ca să se propună şi- 
să se înveţe catehismul calvinesc impus prin decretul lui Rákóczy 1 
-din 1643, 

Tot dela Sava avem un „Zaconic, ce se zice cartea legilor“, un 
fel de „statut organic“, după care se legifera şi se judeca în soboarele 
bisericii noastre. Cerând participarea elementului mirean în conducerea 
vieţii bisericeşti, Zaconicul a creat tradiţia care stă la temelia Statutului 
.organic şagunian şi acea unitate sufletească între cler şi popor care a 
dat atâta tărie bisericii noastre şi va asigura bunul ei mers în viitor. 


Figura aceluia care a pătimit amarnic pentru neinvinsa statornicie 

“în credinţa ortodoxă va apare an de an tot mai luminoasă și tot mai 
convingător va fi gândul desprins din tainicu-i mormânt: poporul care-şi 

apără credința şi legea străbună este de neînvins! 
TULIU RACOTĂ 


BIBLIOGRAFIE 


1. Marina L Lupaş: Mitropolitul Sava Brancovici, Cluj, 1939; 2. Vasile 
Mangra: Mitropolitul Sava Il Brancovici, Arad, 1906; 3. Augustin Bunea: Mitropo- 
Jitul Sava Brancovici, Blaj, 1906; 4. Ştefan Meteş: Istoria bisericii şi a vieții religioase 
-a Românilor din Ardeal şi Ungaria, vol. I, ed. Il, Sibiu, 1935; 5. 1. D. Sandu: Un 
martir al ortodoxiei: Mitropolitul Sava Brancovici, în revista „Gând Românesc“, Cluj, 
1933, Nr. 7; 6. Gheorghe Brancovici: Fragmente din istoria lui... Reproduse şi tra- 
-duse de $. Dragomir, în Anuarul Instit. de Ist. Naţ. din Cluj, vol. ÎI, an. 4923, Buc., 
1924; 7. L Lupaș: Documente istorice transilvane, I, 1599—1699, Cluj, 1940; 9. Ti- 
moteiu Cipariu: Arhivu pentru filologie şi istorie, Blaj, 1867—1871 ; 9. |. Lupaș: Istoria 
„bisericească a Românilor ardeleni, Sibiu, 1918; 10. Idem: Istoria bisericii române, ed. 
VI, Buc., 1938; 11. Idem: Istoria Românilor pentru cursul superior, ed. XJI, Buc., 1937; 
12. Idem: Odăjdiile Mitropolitului Sava Brancovici, în Studii, conferinţe şi comunicări 
istorice, vol. I, Buc., 1928; 13. Idem : Principele ardelean Acațiu Barcsai și mitropo- 
ditul Sava Brancovici, în An. Ac. Rom. 1913 şi în Studii, conferinţe și comunicări 
istorice, vol. I, Buc. 1928; 14. idem: Cronicari şi istorici români din Transilvania, 
Craiova, 1940; 15. N. Iorga: storia bisericii românești şi a vieţii religioase a Româ» 
„nilor, vol. I, 1908; 16. Iidem: Istoria Românilor din Ardeal și Țara Ungurească, vol. I, 
Buc., 1915; 17. Const. C. Giurescu: Istoria Românilor, vol. IIl, p. I, Buc., 1942; 
18. Gheorghe Barițiu: Părţi alese din istoria Transilvaniei, vol. I, Sibiu, 1889: 
19, Gheorghe Șincai: Cronica Românilor şi a altor neamuri învecinate, vol. I—IN, 
Buc., 1886; 20, S. Dragomir; Relaţiile bisericii române cu Rusia în veacul al XVII-lea. 
„An. Ac. Rom., 1912. 


TURNUL SIGHIȘOAREI 


In turnul cel mare din Sighișoara, prins în zidurile medievale 
“care urcă pe culmi şi coboară prin văi, înconjurând oraşul cel vechiu, 
se găseşte un ceasornic, Așa mi-am închipuit totdeauna, cu mintea 

mea de copil, ceasornicul pe care-l asculta Ştefan cel Mare la Cetatea 
:Neamţului, în balada lui Bolintineanu : ` 


„Un orologiu sună noaptea jumătate : 
„La castel în poartă oare cine bate?" 


O spuneam pe dinafară, la vreo serbare de şcoală primară, şi 
închideam ochii ca să-l văd, acel măsurător de vreme, ascuns în întu- 
neric deasupra noastră. Când am stat, la mulţi ani după aceea, în faţa 
“turnului dela Sighișoara și am ridicat deodată capul, auzind pentru 
întâia oară bătăile de aramă ale ceasornicului din înălţime, mi s'a părut 
.că am descoperit în sfârşit orologiul pe care îl căutam. Era, dealmin- 
teri, cam din aceiaşi anil În firida lui dela streașină, la câteva zeci de 
metri peste noi, se cuibărește sub cadran o întreagă poveste, care în- 
cearcă să facă văzut timpul fără trup, și altfel decât prin mişcarea 
rotundă a unor limbi de argint. Un ceasornicar, în hainele colorate 
ale secolului care l-a turnat în bronz, mare aproape cât unul dintre 
noi, bate, acolo sus, cu un ciocan într'o tobă făcută din același metal 
ca şi el, sferturile, jumătăţile, orele, astăzi, mâine, de sute de ani și 
alte sute de ani; Unii din porumbeii așezați pe metereze sboară spe- 
riafi, cașicum ar fi acele sferturi, jumătăţi şi ore, care fac aripi şi 
plutesc peste cetate şi peste lume; alții se apropie și ciugulesc ceva 
fără teamă chiar din șorţul ceasornicarului, vreo grăunță adusă de vânt 
sau boabe de timp şi de veșnicie, La acel semn, un întreg alaiu co- 
lorat iese dintr'o cămăruță de alături, trece pe o cărare pe care o 
calcă fără să o bătătorească, pe călcâie aeriene de clipe, și intră la 
loc, până îl scoate din nou cu bătaia lui nemiloasă, ceasornicarul ne- 

4 


i E 


370 EMANOIL BUCUȚA 


contenit la veghe. Am fost până la el, îndărătul cămăruţei, unde zileli 
cu nume romane și cu izvoade de zodiac pe creștet, așteaptă chemarea 
Cerul e aproape, iar dedesubt, prăpastia pământului, Te simţi al optulea 
în acel alaju al săptămânii şi, la gândul să-ţi iei locul în rând şi si 
pleci cu ele pe marginea zidului, întinzi mâna, ca să te apuci de orice, 
şi închizi ochii, ca să nu mai vezi și să scapi de amețeala care ţi-a 
împăinjenit vederile. Paznicul de lângă tine se apleacă el și vrei să 
tipi, crezând că are: tocmai acest gând de nebunie, dar omul se mul- 
ţumește numai să împingă, pentrucă mașinăria a cam obosit, cù mâna, 
toată această jucărie a văzduhului. Ceasornicarul de bronz bate sub 
tine sferturile, jumătăţile și orele, Te uiţi cum se pun în mișcare de- 
desubt pârghiile, roţile dinţate şi ciocanele, peste care, ca apa unui 
râu de munte peste o roată de moară, curge, nevăzut și neauzit, timpul. 
i se pare că înţelegi neințelesul și te uiţi într'altă parte. Mai bine să 
nu știi, să fii deopotrivă cu ceilalți, care nici nu bănuie că este undeva. 
şi mărunţeşte fără încetare vieaţa, acest ceasornic înspăimântător, S 
Un medic sas, cu un cap rotund și sburlit de Bogdan Duică, a: 
strâns o vieață întreagă din oraș și de prin sate tot felul de lucruri 
„vechi, Când nu le-a mai găsit pe pământ, le-a scormonit în măruntaiele 
lui, De pe prispa deschisă, care dă ocol turnului de patru părți, sus, 
deasupra lumii, însoţitorul nostru, duhul şi stăpânul de astăzi al acestui. 
turn şi om de știință el însuşi, ne arată peste satul Corneşti nişte mă-. 
guri, unde săpăturile au dat de marea colecţie preistorică, văzută la. 
intrare, Atunci locurile nu au fost pustii la venirea Saşilor şi înainte 
de ei! Oaspeţii au coborit din căruțele lor grele, şinuite cu fier și: 
coviltirite pentru ploaie și viscol, în care străbătuseră jumătate de- 
Europă, dela Rinul de jos, la un vad de oameni! S'au întărit pe un: 
vârf, deasupra Târnavei Mari, cum apucaseră că făceau cavalerii și. 
baronii şi începuseră să facă orașele la ei acasă, iar la poale, în jurul. 
lor, trăiau și mai departe satele, de unde luau braţe de muncă. In: 
acele sate eram noi, cum suntem şi acum. Avea dreptate, prin urmare,.. 
Românul care ne-a ieşit aseară înainte, la intrarea satului Cornești, 
ajuns să fie lipit astăzi de oraş, şi ne-a spus plin de mândrie, când - 
l-am întrebat unde ne aflam, că de acolo luase naştere Sighișoara şi. 
că satul lui e leagănul românismului din acele părţi. Ziua se îngâna. 
cu noaptea. Il vedeam și nu-l vedeam. Poate că nici nu era ființă. 
aievea şi trecătoare, ci altceva, mai vechiu şi mai statornic, înrudit cu. - 
luceafărul care se aprinsese deasupra noastră, și ne învăţa din alte- ` 
izvoare decât din hrisoave pierdute şi scrise de alții, fără noi, o 
Între alte lucruri aşezate pe această prispă înaltă, scene din vieaţa. ~ 
săsească, Irozii, în păpuși îmbrăcate în straie cunoscute şi după care- 


„TURNUL SIGHIȘOAREI 371 


am făcut şi noi Írozii noştri pe la începutul secolului trecut, toate în 
cămăruțe băgate în pereţi, se găseşte deasemenea o foaie statistică a 
populaţiei. Ea este pe mai mulți ani și arată, în coloane tot altfel colo- 
rate, neamurile dintre zidurile orașului şi creşterile și acăderile lor. 
Recensământul s'a oprit la 1910, Putea să meargă mai departe, așa 
cum ceasornicul cetăţii n'a stat pe loc, în ciuda împrejurărilor schimbate, 
La 5000 şi mai bine de Sași, Românii rămâneau atunci.cu mult în 
urmă. După aceea, ne-o mărturiseşte chiar însoțitorul nostru, ai lui au 
mai dat îndărăt şi abia mai trec de 5000, pe când ai noștri se apropie 
de 7000. Stăvilarele s'au ridicat și apele împiedecate au putut să curgă 
în voie, Sighişoara şi acest turn se laudă că aici sa citit pentru întâia 
oară constituţia lui Verbăczy, care timp de mai bine de trei sute de 
ani ne-a scos din rândul popoarelor Transilvaniei şi ne-a ţinut în stare 
de iobăgie, Noi, atunci, la 1500 și cât va mai fi fost, rămăsesem, deşi 
poporul de baștină, pe dinafară și ne uitam cum intră domnii pe poarta 
acestui turn ca să-și facă legi numai pentru ei. Ceasornicul, care, el 
singur știa, de aici de sus, a bătut mai departe ceasurile tuturor celor- 
lalţi până a bătut și ceasul nostru. Pentru că mașinăria obosise, a tre- 
buit, aşa cum a făcut păzitorul adineauri, ca neamul nostru să o îm- 
pingă el cu mâna. | 

Când doctorul sas, plin de marea lui râvnă, a strâns destule lu- 
cruri ca să nu mai încapă în casă și să nu mai poată fi ale unuia 
singur, a cerut acest turn, ca să facă din ele un muzeu.’ E cel mai 
frumos muzeu pe care îl are România, atât prin zestre cât și prin așe- 
zare. Nu faci prin el numai o plimbare prin istorie, ca în alte muzee 
ale noastre, ci te afli pe neașteptate, când închizi după tine poarta, în 
valurile chiar ale acestei istorii. Când treceam prin cămările încărcate 
cu lucruri de altădată, urcând din cat în cat pe scări înguste şi scâr- 
ţâitoare, tot mai sus, fără sfârşit îndărăt în timp şi fără vreo pricină 
de oprire, mă simţeam ca eroul lui Eminescu din Sărmanul Dionis, 
mai ales că și vieaţa dimprejurul meu începea, ca şi a lui, dela 1400, 
Parcă ai în mână unul din felinarele mari de fier care spâuzură din 
tavan, lucru al meșterilor făurari sighişoreni din secolele de demult și 
treci cu el, luminând, din secol în secol, N'au stat de geaba tovarășii 
noștri sași, cei 800 de ani cât au trăit între noi! Turnul acesta din 
Sighişoara e poate cel mai măreț şi mai convingător monument pe 
care l-au ridicat şi îl veghează, cu 230.000 de perechi de ochi, în păr- 
tile noastre răsăritene, dela venirea lor și până astăzi. Dela cealaltă 
trecere germană am rămas cu minunea de artă a Cloştii cu puii de 
aur, lăsată ca un semn şi ca o moștenire a regilor Goţi dela anul 400; 
dela aceasta, avem turnul cu muzeu dela Sighişoara, ca un sema și 

4 


312 EMANOIL BUCUȚA E 
ca o moştenire a unui intreg popor, desfăcându-se, cu fruntea lui cu 
plete bălaie, din valurile Evului Mediu şi privindu-ne, cu ochii trişti. 
şi ieşiţi puţin de vreme, din zilele noastre de sbucium și de alte migs, 
cări de noroade. i 
Intre lucrările de muzeu e şi o mistrie mai nouă. Nu e mistria p 
cu care s'a tencuit acest turn sau pământul unde sau așezat Saçşii. 
Franţ Iosif „a întrebuinţat-o la punerea pietrei pentru monumentul 
unui general rus, căzut în lupta dela 1849, la doi paşi de aici și care 
a rămas vestită tot atât pentrucă în ea s'a hotărit soarta Transilvaniei, 
cât pentrucă atunci a căzut poetul Petőfi. Lupta dela 31 Iulie nici n'ar ` 
trebui să se cheme dela Sighişoara, ci dela Albeşti, satul dela celălalt 
capăt al oraşului. Țăranii români din el au adunat pe morţii de pe 
câmp în căruţe și i-au aruncat într'o mare groapă fără nume, deasupra 
căreia un vultur de bronz cu o sabie în plisc sboară astăzi fără să 
mişte din loc. Printre acei morţi, pentru o pricină care nu era a lor, 
mai ales când Avram Iancu şedea înconjurat de Moţii lui în Munţii - 
Apuseni, se aflau și destui Români. Monumentul ştie numai de Petöfi 
şi de Ungurii căzuţi acolo. O placă de bronz povestește faptul în limba 
maghiară. Călătorii, care vin până în păduricea de pini care îl împre- 
soară, stau înaintea lui și nu înțeleg. Suntem datori să punem alături 
de placa maghiară o placă română, nu atât pentrucă un monument 
public din România n'are rost şi uu e îngăduit să poarte o inscripţie 
numai într'o limbă străină, oricare s'ar întâmpla să fie ea, cât pentrucă 
el s'a ridicat şi peste trupuri de Români. La fel ne-am purtat cu sta- 
tuia lui Matei Corvinul dela Cluj, care era dintr'un părinte strălucit 
român și avusese în oştirile şi între oamenii de seamă ai țării, ostași 
şi cărturari dintre noi. El este nu numai al altora, dar şi al nostru, 
Stäm mișcaţi la marginea podișului, pe care s'au izbit cele două 
oştiri de acum o sută de ani. Pe de lături, până departe în vale, se 
înșiră meri şi pruni înfloriţi, ca niște pâlcuri de lumânări, care se 
aprind în fiecare primăvară la capul celor călcaţi în copitele cailor și 
rupţi atunci de bombe, Mierle cântă pe aproape. Marele poet trebue 
să le asculte din liniştea fără întrerupere a pământului. Cântă pentru el. 
La o depărtare de nimic de aici și-a întins hotarele o altă ţară. 
Peste culmea dela dreapta e satul în care am copilărit. Afară de pro- 
prietarul, venit şi el pe procopseală din altă parte, şi de cârciumarul 
din boltă, om străin de neamul şi de credinţa noastră și de ajutorul 
lui, nu se afla pe acele locuri nimeni, de când se pomeneşte, de altă 
obârşie decât cea românească. Mi-aduc aminte de vorba bunului meu - . 
prieten din anii tineri, ţăranul din Cârțișoara, călător pe toate drumurile, 
parcă ar îi căutat un bun pierdut şi găsit abia după moartea lui, Badea 


. TURNUL SIGHIŞOAREI 373 


Cârţan. El, când ajungea la Predealul de pe vremuri, dădea cu piciorul 
în opincă în țuguiul de ciment, care trăgea linia de hotar dela Vârciorova 
până la Broșteni și zicea: „Cine naiba a mai văzut hotar prin mijlocul 
tării”! Credeam că Badea Cârţan s'a dus, când i s'au împlinit zilele, 
la o dreaptă odihnă. lată că mormântul lui din cimitirul din Sinaia, 
unde îi fusese dat să se aşeze în pământ liber, când la el acasă mai 
stăpâneau străinii, va trebui să fie din nou acoperit cu flori, care 
cheamă îndărăt între noi, pentru treburi ale lor rămase neisprăvite, 
pe cei morți. Vorba lui cea veche, nu vorbă de cărturar, aflată în 
"cărți, ci vorbă scoasă din rărunchii acestui neam, mai trebue spusă şi 
răspusă, în toate graiurile pământului. În sat, în Albeşti, ţăranii în 
haine de Duminecă joacă o învârtită pe loc, doi câte doi, în curtea cu 
tei de lângă școală, Printre ei se văd şi soldaţi, veniţi acasă de pe 
front, într'o voie de sărbători. Casa, spoită galben şi alb și cu două 
caturi, la. umbra căreia se adună, e un chioșc de scrimă al foștilor 
grofi, risipiţi după aceea în toată lumea. Atât şi faima lor s'au mai 
păstrat de pe urma vechilor stăpâni. Alături, noi am ridicat o şcoală 
măreaţă, care stă, cu cele două, aripi ale ei, la şosea ca o casă a lu- 
minii. Oamenii își joacă jocurile îndătinate și chiue chiuituri de bucurie, 
care pot să se schimbe la trebuință în chiuituri de luptă, în preajma 
ei. O recunosc astfel ca locul de voie bună şi de întărire. Ei așteaptă, 
cum au mai așteptat, o împlinire care s'a mai împlinit: 

La acest cot de ţară, Românii ortodoxi au zidit, între bisericile 
luterane, acoperite cu ţiglă bătrână şi străine şi prin stilul lor gotic, o 
mare catedrală, care e tot pe atât de rugăciune şi de umilință în fața 
lui Dumnezeu, pe cât e de mărturisire a dreptului și a puterii unui 
neam. Trebuia să fiți ca mine acolo, ca să sărbătoriţi învierea între 
zidurile ei înalte. Noaptea era senină. Stelele de pe cer coboriseră 
parcă pe pământ în flacăra lumânărilor, care pâlpăiau şi se mişcau 
încet după steagurile şi prapurii de întâmpinare a lui lisus Biruitorul. 
Ingerii lui Damian, în culorile lor de lumină, coboriseră şi ei de pe 
pereţi şi se amestecaseră cu noi, Ne înfioram, nu numai de sfinţenie, 
dar şi de un înţeles mai adânc şi numai al nostru. Mergeam cu toții, ` 
nu numai mâna de oameni strânși în faţa altarului, dar un neam în- 
treg, spre biruință. Cântau preoții și cânta corul, cântam noi și cântau 
îngerii și sfinţii, Nu se putea să nu fim ascultați. Erau cântecele Invierii. 


EMANOIL BUCUȚA 


ŞCOLILE ȚĂRĂNEȘTI CU INTERNAT ȘI LOCALE ` 


În epoca inainte de Ubire, rolul de căpetenie al Astrei era să 
__ strângă rândurile intelectualilor români intre ei și să menţină cât mai 
viguroase punctele de contact cu pătura ţărănească, pentru fortificarea 
continuă a sentimentului mântuitor de solidaritate naţională. Grija de 
amănunt, de acea mulţime de probleme de ordin material şi social, 
care constituesc factorul de progres al unei obşte, numai în mică mă- 
sură puteau să fie atunci preocupări programatice, căci lipseau atât 
mijloacele cât şi putinţa politică, pe care stăpânirea streină ne-o în- 
grădea cu străşnicie, | 

In acel climat însă, de o structurare socială simplă dar limpede, 
s'a înfiripat o puternică preocupare misionară, hotărită să ducă și să 
- difuzeze în lumea satelor noastre solia cărţii și crezul neclintit într'un 
viitor naţional mai fericit, Factorii acestei propagande au fost preoţii 
şi dascălii, Ei însă, întemeiaţi pe realităţile materiale ale vieţii rurale 
şi fiind, în același timp şi cei mai intimi cunoscători ai scepticismului 
țărănesc, sătul de vorbe şi discursuri, au înţeles să întrebuințeze pu- 
terea exemplului inovator, care, confirmat prin practica pe teren, avza 
să facă adevărate cuceriri, pe care niciun retorism nu l-ar îi putut 
realiza. Și astfel, prin introducerea plugului de fier, a mașinilor de în- 
semânţat, săpat, treerat, etc., preoții şi dascălii au meritul de a fi cli- 
minat, pe 'ncetul, unele practici plugărești rudimentare, la care oamenii 
noştri ţineau morţiș, în virtutea unui conservatism multisecular, căruia, 
altminteri, îi datoram nespus de mult în altă ordine de lucruri. 

Azi, când avem posibilitatea acestei retrospecţiuni, vorbind despre 
şcoalele ţărăneşti ale Astrei este datoria noastră a sublinia, că pre- 
cursorii acestor şcoale sunt preoţii şi învățătorii români ai satelor tran- 
silvănene dinainte de Unire, 

Fireşte, străduințele acestor precursori nu puteau să rezolve totul, 
De aceea, după beţia clipelor de după Unire și confuzia optică creată 


ŞCOLILE ȚĂRĂNEȘTI CU INTERNAT ȘI LOCALE 315 


prin reforma agrară, care dăduse iluzia trecătoare a unei deslegări 
fericite şi complete a chestiunii țărănești, pentru minţile care nu-şi 
pierduseră echilibrul de judecată se punea din nou, cu o amploare 
neasemuită vechea problemă a satelor şi ţăranilor noștri, care continuau 
să trăiască în primitivismul de altădată. Statul, căruia îi revenea sar- 
cina de a rezolvi ansamblul problemei ţărăneşti, din pricini pe care 
nu aici este locul să le analizăm, nu a găsit cheia deslegării mult 
așteptate. Cu cât trecea timpul, rănile nevindecate ale unui trecut vi- 
treg, având şi adaosuri simptomatice de recentă dată, apărură tot mai 
izbitor, constituind un motiv de serioase preocupări și griji pentru toţi 
cei ce înțelegeau, că prin ignorarea acestei probleme se pune în cum- - 
pănă însuși patrimoniul nostru etnic, produs în trecut și condiţionat în 
viitor în bună parte de sănătatea trupească şi sufletească a ţărănimii. 

Deslănţuirea unei acţiuni cuprinzătoare, în interesul regenerării 
păturii noastre rurale, avea să se producă pe plaiurile voevodale ale 
Maramureșului, unde vitregile condiţii morale şi materiale în care con- 
tinua să trăiască, în ţara mult visată a libertăţii şi a belșugului, a smuls 
din gura ţăranului acel țipăt desnădăjduit de: „mălai să ne dați, nu 
vorbe !* i 

Apelul izvorit dintr'o extremă strâmtorare sufletească și materială, - 
a găsit în sânul Astrei o înţelegere imediată și ideea şcoalelor ţără- 
neşti a prins surprinzător de uşor, deoarece — cum spune undeva omul 
primei iniţiative de acel fel, marele suflet de român, — Dr. Ilea, „acti- 
vitatea de întotdeauna a Astrei n'a fost decât o şcoală țărănească în 
-germinaţie, care trebuia să răsară şi să crească, când i-a venit vremea“. 

Vremea se împlinise și toate condiţiile erau nespus de favorabile 
pentru realizarea ideei, Dar, în concepția Preşedintelui Asociaţiunii, 
ideea şcoalelor țărănești se definia pe baze mult mai largi, ca o insti- 
tuţie menită să contribue și la educaţiunea naţională şi cetățenească a 
elevilor săi, să iniţieze solidarizarea lor într'o muncă constructivă, să 
păstreze cu ţăranii plecați din școală legături de permanentă indrumare, 
în scopul să continue 'și să adâncească opera începută în şcoală. La 
această precizare doctrinară Asociaţiunea a ajuns în urma sugestivului 
model al şcoalei înființate la Sighet, în anul 1931/32 şi a consfătuirilor 
avute cu conducătorii unor despărțăminte -județene la Cluj, în 19 Nov. 
1933, în care s'a cercetat posibilitatea înființării unor astfel de şcoale 
în cât mai numeroase centre. De altă parte, din călătoria. de docu- 
mentare pe care o făcuse în mai multe orașe transilvănene — d-l Pre- 
şedinte al Asociaţiei aducea cu sine certitudinea, că preocupările mi- 
sionare de altădată nu se stinseră cu totul, căci cărturarii consultați îşi 
dăduseră cu însufleţire adeziunea la o activitate, menită să zăgăzuiască 


376 EUGEN HULEA 


procesul de desagregare ce se producea în structura altădată aga A 
sănătoasă, a sufletului dela ţară, 
După sondările, consfătuirile şi primele experienţe, s'a trecut 
faptă în mai multe despărțăminte, înființând din primul an 11 școli 
răneşti cu internat, având un total de 342 elevi, recrutaţi din 100 comun 
Criteriile de recrutare a elevilor, durata cursurilor, felul lecţiilor 
şi convieţuirea în comun a ţăranilor cursiști, constituiau în ansamblul 
lor o noutate desăvârşită, atât pentru elevi cât și pentru profesori, pus 
nând o serie de probleme destul de greu de rezolvat, l 
În ceea ce privește țăranul chemat la aceste cursuri, greutăţii 
erau de ordin sufletesc, în primul loc. Cei care cunosc firea ţăranul 
român știu că el are o conștiință aristocratică a demnităţii sale. Ori, 
fiindcă școala țărănească căuta să atragă la sine cu preferință pe fă- 
tanul fruntaș, organizatorii trebuiau să pună în joc toată puterea lor: 
de convingere, pentru a-i determina să participe la școală, explicân- 
du-le, că nu vor avea de suportat nicio scădere de prestigiu in fața 
conlocuitorilor săteni. 
Odată concentrați la școală, firește că trebuia să se aibă o de- 
osebită grijă atât pentru calitatea condiţiilor de găzduire și trai, ce: 
urmau să li se ofere, cât şi pentru natura cursurilor de cunoștințe — 
deoarece scăderile eventuale nu ar îi trecut neobservate de spiritul de, 
ascuţită critică pe care-l are omul nostru dela ţară. i 
Pentru a ilustra delicata misiune a organizatorilor sunt dator să | 
mărturisesc, că elevii ţărani ai uneia din şcolile organizate de mine au i. 
refuzat să ia masa la azilul orășenesc, deşi le asigurasem acolo sală, ; 
veselă separată și hrană zilnică absolut suficientă şi substanțială, Din :i 
fericire, astfel de greutăţi s'au ivit numai în orașele care nu au şcoli; 
secundare cu internat, instituţii care s'au pus la dispoziţia Astrei cu 
multă înţelegere, 

Noroc însă, că în schimbul anumitor exigenţe, pe care nu se sfiau 
să le manifeste — țăranii arătau o sete de cunoștințe surprinzătoare: 
şi o autodisciplină de admirat, Se poate afirma fără exagerare, că su- 
pravegherea rămâne partea cea mai ușoară din toate grijile pe care le: 
reclamă o şcoală ţărănească cu internat, 

În schimb, conținutul și calitatea cunoștințelor ce urmau să fie 
predate, trebuiau controlate cu cea mai mare luare aminte, 

Țăranii aduși la şcoală arătau o adevărată teamă de examenul! 
de cunoştinţe, pe care aveau să-l facă nu în faţa profesorilor, ci acasă, 
la ei în sat, în fața consătenilor. Ştiu acest lucru dintr'o convorbire 
pe care o avusei într'o zi de Luni dimineaţa, după reîntoarcerea ele- 
vilor şcoalei din vacanţa pe care le-o acordam pentru diverse interese: .; 


ŞCOLILE ȚĂRĂNEȘTI CU INTERNAT ŞI LOCALE - 3IT 


familiare. Cu un astfel de prilej un țăran mai tinerel îmi istorisea zâm-: 
bind, că a fost supus la un adevărat interogator, punându-i-se o mul- 
țime de întrebări, descusându-l asupra programului și a cunoștinţelor,. 
din domeniul plugăritului mai ales. Am făcut atâta vâlvă în sat, îmi 
spunea omul şi s'a adunat lume în jurul meu ca la urs... Dar la 
urmă trebuiră să recunoască că nu ne pierdem timpul de geaba la. 
Alba-lulia, | 

La întocmirea cursurilor, lăsate în grija despărțămintelor organi- 
zatoare, s'au avut în vedere nu numai interesele gospodăreşti, ci şi: 
dezideratele unei educaţii cetățenești mai luminate şi a unui gust mai: 
pronunţat pentru frumuseţea valorilor de frunte ale literaturii noastre. 

Partea literară a cursurilor — în special proza mai uşoară și ală- 
turi de ea istoria naţională, —- erau gustate din plin, cu o bucurie şi sa- 
tisfacţie sufletească vădită. Broșurile distribuite pentru lectură erau ci- 
tite cu sârguinţă și mulți din ţărani erau' neobosiți a pune întrebări, : 
cu prilejul convorbirilor libere care se făceau de către conferenţiari cu 
ei, Îi interesau în deosebi lămuririle privitoare la situaţia noastră ca. 
neam, greutăţile din trecut şi asemănările comparative dintre noi şi. 
alte naţiuni. 

De atâtea ori s'a întâmplat, ca ședințele acestea să se prelun- 
gească mult dincolo de ora de curs, luând înfăţişarea unor discuţii ri- 
sipitoare de multe nedumeriri. Pentru cei ce au știut să exploateze- 
aceste ceasuri, ele rămân drept cele mai preţioase momente pentru 
realizarea acestui organic contact sufletesc între ţărani şi cărturari, de 
care sunt condiționate încrederea reciprocă şi, dincolo de ea, însăși 
problema mare a solidarităţii noastre colective. Întâlnirile acestea su- 
fletești sunt una din multele înfățișări ale școalelor ţărăneşti cu internat. 
şi chiar şi numai în sine ele ar putea constitui și singure o justificare: 
ideală a acestei instituţii. 

In ordinea preocupărilor gospodăreşti, completate cu noțiuni de 
igienă umană, cuvântul hotăritor l-au avut întotdeauna posibilitățile de 
intuire pe teren a cunoștințelor desbătute teoretic. Acolo unde aceasta 
nu s'a putut face, nu este de presupus să se fi obţinut succese reale, 
Interesul cel mai remarcabil l-au trezit altoitul şi albinăritul, în care 
ţăranul nostgu este mai puţin îndemânat. Faţă de îndrumările și reco--- 
mandaţiile teoretice a unor noui metode de îngrășare a solului, alter- 
nări de culturi sau un nou fel de prăşire a porumbului, ţăranii pă- 
strau o rezervă semnificativă, greu de învins. In această privinţă vor: 
da folos deplin numai demonstrațiile pe teren — foarte anevoie de 
făcut în cadrul şcoalelor țărănești, care îşi ţin cursurile între lunile 
Nov.— Febr., sezon complet mort pentru agricultura practică, Fără în- 


378 EUGEN HULEA 


deială insă, insistențele în această direcție sunt totuşi fructuoase, pen- 
truçă ele constitue un argument în plus pentru capitularea unor rezi: 
stențe, manifestate de spiritul conservativ țărănesc, faţă de truda re- 
formatoare a instituțiilor agricole ale statului, In fine, vizitarea gospo- 
dăriilor model sau a fermelor de stat, au avut, pentru ţărani, întradevăr 
darul unor momente de supremă revelaţie gospodărească, demonstrân- 
du-le avantagiile palpabile pe care le dă munca raţionalizată, 

Pentru putinţa stabilirii exacte a contribuţiei şcoalelor ţărăneşti la 
opera de promovare şi perfecţionare a trebilor gospodăreşti, rămâne 
o pagubă regretabilă împrejurarea, că nu dispunem de suficiente 
date statistice. Pe bună dreptate este însă de presupus că sau atins 
rezultate cu totul satisfăcătoare, 

De altfel despărţămintele au făcut tot ce le-a stat în putere, ca 
_-să încurajeze pe ţărani de a trece la fapte, acordându-le puieţi, coş- 
niţe perfecționate, seminţe selecţionate, etc, 

Cam acestea ar fi, în rezumat cu totul sumar, înfățișările de seamă 
ale școalei țărănești cu internat. Pentru ceea ce înseamnă ele în lumea 
satelor noastre, rămâne revelator faptul, pe care în mod normal îl pre- 
supun general, că foştii elevi ai acestor cursuri nu scapă nicio ocazie 
de a-şi manifesta în felurite chipuri sentimentele de gratitudine faţă de 
foştii lor profesori. Un astiel de ţăran nu trece pe străzile orașului fără 
să te bage în seamă — te caută acasă, cu încredere, pentru necazuri 
Personale, dacă le are și te primeşte cel dintâi atunci, când ai descins 
pentru vreo conferință în satul său natal. 

Judecând după aceste semne exterioare se poate afirma, că Astra 
a reuşit să atingă obiectivul pe care şi l-a fixat prin școlile ţărăneşti 
şi anume constituirea unei elite ţărăneşti menite să continue și să mul- 
tiplice cunoștințele obținute, printr'o directă și largă difuzare în mediul 
«ei propriu de vieaţă, 

Pentru ca să nu se creadă, că afirmaţia aceasta ar fi lipsită de 
cumpăt, dau aici şi câteva cifre, pria prisma cărora adevărul străbate 
cu prisosință, 

Din statisticile de care dispunem reiese, că între anii 1933-35 
au funcţionat în total 39 de şcoli cu internat, frecventate de 994 de 
elevi ţărani. In următorii 3 ani (1935—38) au fiinţat 68 de școli cu 
1904 elevi, iar ultimii 2 ani (1938—40) ne arată 128 de școli cu 5405 
elevi. Totalul școlilor cu internat ce au activat este de 235, cu un efectiv 
de 8303 elevi. 

Numărul de mai multe mii, dar mai ales ritmul de progresiune 
geometrică în care s'au înmulțit centrele şi ascultătorii ne arată lim- 


ŞCOLILE ŢĂRĂNEŞTI CU INTERNAT ȘI LOCALE „379 


pede, că ne găsim in fața unei acţiuni de culturalizare în mase, înze- 
strată cu o reală forţă de antrenare. > 

Rezultatele au fost obţinute în faza iniţială și în inpejurii dek. 
cu deosebire în ultimii doi ani, când nevoile militare au chemat sub 
drapel covârșitoarea majoritate a ţăranilor bărbaţi. 

Subvenţionarea bănească a acestor şcoale s'a făcut prea puțin 
din fonduri oficiale, ştiut fiind că între anii 1933—39 Asociaţiunea n'a 
primit decât 5!/2 milioane Lei, din care, având a se achita de atâtea 
obligaţii culturale şi sociale, fireşte că pentru şcolile țărănești nu putea 
sacrifica decât sume mult mai mici decât nevoile reale. 

Dar, de sigur spre folosul binelui obştesc, ofrandele particulare 
spontane şi, în unele locuri, o cerşetorie sfântă pentru un scop nu mai 
puţin sacru, au izbutit să se arate mai tari decât puterea banului, 

Această împrejurare, mai presus de cifre și de probleme finan- 
ciare, ne arată biruinţa unui crez — crezul unanim al celor mari şi 
mici care stau în jurul Astrei, exprimat de către unul din președinții 
de Despărţământ în următoarele cuvinte : 

„Cred eu şi cred mulţi aşa, — că niciodată nu s'a făcut, nici de 
stat şi nici de alte societăţi particulare, un lucru mai real folositor ţă- 
ranului decât acum“, | 

La capitolul acesta, al şcolilor țărănești cu internat, se cere însă 
dela sine un cuvânt de completare şi despre o altă instituție similară 
a Astrei, care, pe lângă sora ei mai mare, până acum a jucat un rol 
minor de cenuşereasă, 

Mă gândesc la şcolile locale ale Astrei, pe care le cunosc din 
experienţa mai multor ani, făcută în raza cercurilor culturale ale Des- 
părțământului pe care-l conduc. 

Ca şi pentru școlile cu internat, timpul cel mai util pentru aceste 
şcoale- este în lunile Nov.—Febr., când munca câmpului stagnează. Mai 
mult ca oricând, ţăranul în aceste luni este dispus să înveţe, De aceea, 
în toate comunele noastre, sălile de clasă ale şcolii primare, ba chiar 
şi sala culturală, unde există, se dovedesc neincăpătoare pentru numărul 
auditorilor. Orele destinate acestor discuţii, căci uneori realmente sunt 
discuţii — de preferință sunt între 5 şi 7 seara. Zábava fără rost până 
la vremea cinei; ba îa unele locuri frecventarea crâșmei, este înlocuită 
astfel cu şedinţele acestor şcoli. În cel mult un sfert de ceas dela sosirea 
„conferenţiarilor în comună, auditorul este :prezent, 

Ţinând seamă de psihicul țărănesc, partea introductivă trebue să. 
o constitue un subiect literar sau istoric — predat de un vorbitor cu 
alese însuşiri oratorice. Țăranul nostru apreciează şi iubește mult vor- 
birea frumoasă, împodobită cu flori de stil, comparații și pilde accesi- 


380 EUGEN HULEA 


ai ai 


bile puterii lui de pricepere şi înțelegere, rămâne însă complet decepsi 
ționat de ținuta oratorică rigidă sau prea înaltă. Este o plăcere deose: 
bită să vezi manisfestările ţăranilor, uneori în forme aşa de spontane. 
şi reuşite, că atmosfera sălii rămâne până la sfârșit electrizată de ele.. 
În partea doua a programului figurează subiectul de forță, de obicei 
de natură economică, pe care sătenii nu numai că îl doresc, dar uneori 
ţi-l indică ei înşişi. El este totdeauna în legătură cu o situație locală 
şi tocmai din această cauză trebue bine studiat dinainte, iar soluţiile 
trebuesc date în limita realului și a posibilităţilor. In această privinţă 
cred, că marile probleme economice ale satelor noastre, cum ar fi de 
pildă înființarea cooperativelor de lapte, asociaţiile gospodăreşti pentru. 
procurarea uneltelor agricole, construirea de fântâni igienice, ridicarea - 
caselor culturale, etc., mai ales în aceste şedinţe se pot desbate cu 
folos, pentrucă de faţă sunt oameni de tot soiul, sceptici şi optimişti, 
luminaţi și mai puţin luminaţi, i 

Cu un cuvânt se poate întreprinde o operă de luminare și de 
stimulare deosebit de prețioasă — atât în direcţia trebilor obștești, 
politice și culturale, cât și a iniţiativelor gospodărești locale. 

Experienţa făcută personal îmi arată, că acolo unde factorii locali 
de conducere sunt oameni calificaţi şi mai ales bine intenţionaţi, comu- 
nele ajung, graţie acestor şcoli locale, la conștiința sentimentului de 
solidaritate și a realizărilor ce le stau în putinţă prin puteri proprii. 
Într'un stat ca al nostru, în care parasitarismul și bugetivorismul sunt 
fenomene din nefericire generalizate, provocarea unui asemenea revi- 
riment în celula rurală ar fi un fenomen de-a-dreptul revoluţionar, 

Din aceste câteva observaţii reiese limpede folosul în sine și carac- 
terul complimentar pe care-l au școlile locale față de şcoala ţărănească 
cu internat. Dacă scopul uneia este de a forma elite țărănești active, - 
capabile de a provoca o permanentă efervescenţă de ordin economic 
şi moral în mediul lor nemijlocit de trai — cealaltă constitue un preţios. 
factor de sprijin în ajutorul exemplului gospodăresc şi cetățenesc, pe 
care absolvenţii școlilor țărănești cu internat se nizuesc a-l populariza: 
şi acredita, devenind un factor de sguduire adresată direct massei, - 
pentru urgenta şi deplina ei urnire din inerție. 

Astfel, din schițarea scopului urmărit şi a datelor de funcţionare, 
se ajunge în mod logic la constatarea, că la temeiul şcoalelor ţărăneşti: - 
cu internat şi locale Astra:a pus o concepție unitară şi larg cuprin- 
zătoare, 

Fireşte, nimeni nu ignorează fapul că in vieaţa ţăranului nostru: 
intervenţii de această natură au făcut şi continuă să facă și alte insti- 
tuţiuni sau factori, care sunt animați de intenţiuni tot atât de frumoase 


ŞCOLILE ŢĂRĂNEŞTI CU INTERNAT ŞI LOCALE . 381 


şi mari şi pe deasupra dispun şi de mijloace materiale mai substan- 
ţiale decât Astra, 

Cu toate acestea desavantagii, noi credem cu tărie în adâncimea 
şi dimensiunile desțelenirei sufleteşti, pe care Asociaţia a reuşit să o 
producă în pătura ţărănească, prin instituţiile de care ne-am ocupat, 

Oricum ar fi, pentru răsimpul de cei câţiva ani de activitate de 
până acum, noi putem stabili cu certitudine preţul moral deosebit şi 
meritele incontestabile pe care şi le-a câștigat o iniţiativă, care se rea- 
zimă numai pe înţelegerea şi colaborarea spontană a păturei noastre 
cărturăreşti, în al cărui spirit de jertiă și de misionarism stă depusă 
însăşi cheia de viitor a acestor şcoli. 

De aceea, afirmând că școlile ţărăneşti ale Astrei sunt manife- 
starea zestrei sufletești a cărturărimii luminate de pe plaiurile transil- 
vănene, noi întrevedem pentru ele o desvoltare viitoare strălucită şi 
de nebănuită importanță 

EUGEN HULEA 


CRONICI 


NAȚIUNEA ROMÂNĂ, CA PRINCIPIU AL DREPTULUI NOSTRU ') 


Anii din urmă se găsesc caracterizați, în ordinea fenomenului 
juridic, printr'o adevărată revoluţionare a unor concepții adânc im- 
pământenite, și ea apare ca urmare a revoluțiilor politice, prin care 
au trecut sau trec încă numeroase comunități naţionale, Şi dacă la 
baza transformărilor de natură politică, se înregistrează acea criză a 
unor concepte privite ca general valabile în secolul al XIX-lea, ca: . 
individualismul, liberalismul şi democratismul, aceeaşi criză îingădue 
cercetătorului, desprinderea consecinţelor sale şi în domeniul juridic, 
-în materie de instituţii, principii și norme, ce alcătuesc în totalitatea lor, 
ordinea juridică statală. Ori, în acest proces incă în curs de desfășu- 
rare, dintru început urmează a se pune în lumină ideea de bază, prin- 
cipiul ultim al operei de reconstrucţie juridică ce se întreprinde, sau 
a cărei necesitate este adânc resimțită, Şi este înafară de orice în- 
doială, că o astfel de reconstrucție juridică, — operă totdeauna, pe cât 
de grea de înfăptuit, pe atât de delicată, — apare şi la noi, la Ro- 
mâni, și necesară și utilă, dat fiind acel complex de factori ce ca- 
racterizează în momentul de față, existența noastră ca națiune şi ca. 
Stat; acesta rămânând în conştiinţa noastră juridică, mai mult ca ori 
când poate, — faţă de segmentarea corpului național românesc, — 
drept „personificare juridică a naţiunii”. -Care sunt aceşti factori ce 
comandă deopotrivă procesul unei substanțiale transformări, — în ce: 
ne priveşte, — în structura, fizionomia şi spiritul instituțiilor noastre 
juridice, ne-o arată însuși mediul. social, juridic şi politic, în cadrele 
căruia se desiășură existenţa noastră naţională, şi în limitele căruia. 
norma juridică îşi găsește desăvârșirea. Ori, din rândul lor nu sar 
putea ignora, nici lipsa — până în ceasul de faţă, — a unei depline 
unificări legislative în toate domeniile, care să ofere uniformă regle- 
mentare tuturor materiilor şi raporturilor juridice pentru întreg corpul 
social, organizat în cadrele Statului român, Nu s'ar putea ignora deo- 


:) Mircea Djuvara, Națiunea română, ca principiu al dreptului nostru. 
(Comunicare la Academia de Ştiinţe Morale şi Politice, în ziua de 4 Decemvrie 
1941). București 1942, - : i 


e 


NAȚIUNEA ROMÂNĂ, CA PRINCIPIU AL DREPTULUI NOSTRU 3833 . 


potrivă faptul, că în prezenţa unei suspendări, de caracter definitiv, 
a ordinei constituționale, anterioară datei de 5 Septemvrie 1940, na- 
ţiunea română se găsește în situația de a aștepta să-și tăurească o nouă 
aşezare constituțională, care să elimine întemeiatele obiecţiuni ce se 
putuseră aduce anterioarelor texte constituționale, ce afirmau într'adevăr 
adeseori, „forme fără fond“, Nu s'ar putea trece în sfârşit sub tăcere, 
nici acel fenomen — adeseori pus în lumină, — al împrumutului prea 
substanţial al legislaţiei noastre din legislații streine, ceea ce a putut 
compromite pecetea oricărei originalităţi în materie de drept, în textele 
noastre de drept pozitiv, ca și orice continuitate cu instituţiile juridice 
ale trecutului. După cum deopotrivă trebue luat în considerare, acel 
ansamblu de factori, prin mijlocirea cărora cată să-şi găsească înfăp- 
tuire în viitor, comandamentele „dreptăţii româneşti“, atât în ordinea 
așezării noastre statale, cât și a reconstrucției politico-teritoriale, 


Acestei probleme, de covârșitoare importanţă pentru ziua de astăzi 
ca şi pentru viitorul apropiat, consacră cercetarea de faţă, — prezen- 
tată ca o Comunicare la Academia de Științe Morale şi Politice, — 
d-l Prof. Mircea Djuvara, urmărind să pună în lumină principiu? 
ultim al dreptului nostru. Este aceasta o importantă cercetare obiectivă 
a problemei, ce reprezintă o contribuţie științifică, — izvorâtă dintr'o. 
adâncă cunoaştere a dreptului nostru, a spiritului său, dar și din luarea 
în considerare a organicei evoluţii a ființei noastre naţionale, — la 
aşezarea, astfel cum mărturisește autorul, „a dreptului nostru, în mod 
ştiinţific şi sistematic, pe adevăratele lui elemente de bază originale” 
(pag. 3). Şi elementul de bază, principiul central ce trebue să do- 
mine și la noi, întreaga operă de reconstrucție a dreptului, este — 
astfel cum constată dintru început, — nu individul sau Statul, nici 
vreun principiu de drept strein, incomplet înţeles, ci nafiunea: „So- 
cotesc, — accentuiază d-l Prof, Mircea Djuvara, — că există și la noi 
o noţiune dominantă a dreptului nostru, care ne este proprie și care 
nu coincide nici cu cea germană, nici cu cea italiană, nici cu cea in- 
dividualistă, şi nici bine înţeles, cu cea comunistă. Am credinţa că 

„această noţiune este aceea a națiunii române“ (pag. 4), 

Dar spre a pune în lumină această idee, d-i Prof. Mircea Dju- 
vara consideră necesar de a lămuri concepția în materie, a doctrinei 
juridice naţional-socialiste şi a celei fasciste, urmărind astfel să des- 
prindă prin comparaţie cu aceste două importante sisteme inovatorii, 
un element specific românesc. Se consacră astfel un număr de pagini 
din acest substanţial studiu (pag. 4—12), unei luminoase expuneri a. 
concepţiei naţional-socialiste, care pune la baza dreptului în cel de 
al [ll-lea Reich, comunitatea poporului german (Die deutsche Volks- 
gemeinschatt).* Intr'adevăr, „cuvântul comunitate națională prinde un 
nou înţeles în dreptul german de astăzi. El nu mai exprimă noţiunea 
„abstractă a sumei nor oameni, care aparţin prin simpla lor voință su- 
biectivă aceluiași Stat, sens întemeiat pe consacrarea unui sistem de 
drepturi individuale indreptate ca arme contra Statului. Națiunea nu 
mai este, cum zicea Renan, un plebiscit de toate zilele. Noul drept 


384 GEORGE SOFRONIE 3 


-german înțelege prin ea comunitatea etnică germană, întru cât nu este ' 
înzestrată numai din punctul de vedere subiectiv cu o conştiinţă şi. 
voinţă unitară, dar este întemeiată pe realităţi obiective, pe istorie, pe: 
origine, pe factori geografici pe religie, pe limbă și mai ales pe rasă. 
Devenită astfel. de sine stătătoare față de indivizi, ea devine în istorie 
© „putere” organică în înţeles „politic“, putere care luptă să trăiască. 
în felul ei propriu, reinoindu-și, adâncindu-şi și lărgindu-şi mereu vieaţa 
-ei originală, pe toate tărâmurile. E o voinţă concretă de acțiune, - 
îndreptată unitar spre același ţel naţional („Wille zur Tat"), și nu o 
simplă masă pasivă de oameni izolaţi, sau de partide de oameni izo- 
laţi, Ea nu constitue un simplu „obiect“ al îngrijirilor unui Stat su-. 
prapus, cum este înțeleasă de individualism, care nu o poate concepe. 
decât ca o „societate de interese“, interese ele înșile divergente” 
{pag. 4—5). Ori, din această concepţie inovatorie, o întreagă serie de 
consecinţe în diferite domenii deci și în cel juridic, Se accentuiază adică ~ 
asupra primatului „Volk'”-ului, — ce reprezintă o structură și o fina- 
litate proprie, care nu trebue să se confunde cu aceea a celorlalte 
popoare, — față de care se găsește subordonat Statul. Acesta este 
privit acum numai ca un „aparat“, pus la dispoziţia Fiihrerului, în 
scopul promovării țelurilor fundamentale ale Comunităţii naţionale, care 
apar ca ultima ratio a politicului, dar şi a juridicului, Decăzut astfel 
din atotputernicia sa de odinioară, din zeificarea sa chiar, Statul — 
„care este alături de „Volk“, un element alcătuitor al Reich-ului, — 
îşi vede pusă in discuţie și contestată adeseori, în noua concepţie ju- 
ridică, chiar personalitatea sa. Astfel fiind și dreptul trebue să se 
inspire din comandamentele „Weltanschaung“-ului naţional-socialist. Şi 
cum noua „filosofie a vieții“ în cel de al II-lea Reich, este funda- 
mental antiindividualistă, de aci — în opera de reconstrucţie a insti- 
“tuţiilor şi normelor juridice, — urmează îndepărtarea a tot ce poate 
promova conceptele, socotite ca perimate în doct.ina naţional-socialistă, 
adică: individualismul, liberalismul și democratismul (acestui ultim con- 
cept, naţional-socialiștii dându-i un alt fundament şi aducându-i o altă 
interpretare). De aci condamnarea însăşi a dreptului roman, — cali- 
ficat în această concepţie, — ca a fi prezidat la construirea unei lumi 
individualiste și capitaliste, De aci, pe cale logică, se ajunge la stră- 
duinţele de reînviere a vechiului drept germanic, de spirit și caracter 
comunitar, Şi trebue deopotrivă reţinută — în procesul revoluţionării 
dreptului, — această deosebire ce se face „...între un drept al au- 
torităţii (hoheitliches Recht) şi un drept al membrilor poporului (volks-: 
-genossisches Recht), acesta din urmă lăsând o deplină libertate de ini- 
țiativă membrilor Comunităţii, dar polarizând în intregime această li- 
bertate, în sensul nevoilor comunităţii politice, Această deosebire este 
„destinată a înlocui vechea distincţie între dreptul public și cel privat, 
care era considerat fiecare cu domenii cu desăvârșire separate“ (pag. 6). 
Dacă ar fi a se desprinde un principiu filosofic al acestei noui con- 
cepții în care naţional-socialismul interpretează dreptul, el trebue 
găsit în „ordinea concretă” în istorie, care pentru şcoala nouă de drept 
german, o reprezintă comunitatea germană, în realitatea ei concretă, 
ca naţiune. lar când se vorbeşte de o nouă întoarcere la Kant, prin 


NAȚIUNEA ROMÂNĂ, CA PRINCIPIU AL DREPTULUI NOSTRU | 385 


Fichte şi Hegel, de îndrumarea spre-un nou-platonism, urmează a se.. 
înțelege aceasta, cu eliminarea a tot ce putea apărea odinioară — în 
gândirea lor, — ca un elogiu al individualismului. (Cf. pag. 9—10). 
Spre deosebire de concepţia naţional-socialistă, — care vede astfel,- ~ 
ca urmare a unei îndelungate evoluţii istorice, principiul ultim al drep- 
“tului în comunitatea națională, — fascismul privește Statul ca fiind 
principiul de bază al noului drept italian. Intr'adevăr, precizează d-l 
Prof, Mircea Djuvara, „... concepţia și organizarea fascistă, care este 
şi ea, produsul istoric al evoluţiei mai vechi și mai noi italiene, pune 
temeiul pe organizarea de Stat şi nu pe popor.“ Explicaţia trebue 
căutată în faptul, că „...încă de mult Italia manifestase tendinţa, care 
-a creat națiunea italiană ca unitate reală politică, şi nu ca în Germania, 
națiunea Statul” (pag. 9), De aci teza că Statul este mai presus de 
naţiune, în timp ce la Germani el se găseşte subordonat comunităţii 
naţionale, ne mai fiind ceva de sine stătător, ci doar o formă a cărei 
fundament rămâne efnicul național. De aci urmează situarea dreptului 
fascist in serviciul Statului, a cărui organizare el. o desăvârșește, a 
cărui misiune de consolidare şi reînoire el o promovează. Noul drept 
italian priveşte astfel Statul fascist, — această formă de Stat ce repre- 
-zintă deopotrivă, ca şi Statul naţional-socialist, reacţiunea faţă de Statul 
individualist și liberal, — „ca realitatea juridică primordială, pentru 
„atingerea și constituirea țelurilor superioare ale poporului, şi chiar 
pentru formarea finală a acestuia” (pag. 9). In acest înţeles trebue pri- 
vită opera de promovare a „omului nou“ italian, prin metodică culti- 
vare a noilor țeluri superioare ale Statului fascist, care se inspiră şi 
din vechea idee imperială. Şi în serviciul acestei opere, de fundamen- 
ală valoare în concepţia fascistă, se încadrează și dreptul, ca ştiinţă, 
-dar şi ca reglementare de drept pozitiv. 
Ne găsim astfel în prezenţa a două concepţii, deosebite în struc- 
tura lor intimă, izvorite din evoluţia realităţilor specifice a două mari 
comunități naţionale europene, şi prin aceasta însăşi, privite ca parte 
integrantă a istoriei lor naţionale. „Este sigur, — precizează d-l Djuvara, 
— că naţional-socialismul şi fascismul, chiar în deosebirile lor, au fie- 
care explicaţia lui istorică... Această explicaţie învederează cum și 
de ce ele s'au format cu caracterele lor proprii, aşa cum se înfăţişează 
„astăzi“ (pag. 8), Astfel fiind, o transplantare şi imitare a lor la alte 
popoare, nu poate fi — ca regulă generală — nici utilă, nici de dorit," 
“Corespunzând realităţilor şi necesităţilor unui moment istoric, la două | 
mari naţiuni, nici național-socialismul, nici fascismul, nu trebuesc pri- 
vite, — astfel cum autorizaţi exponenţi ai acestor concepţii revoluţionare 
-o afirmă, — ca „o marfă de export”. Și atunci, în chip firesc, cerce- 
tarea principiului ultim al dreptului la alte popoare, trebue să pornească 
„deopotrivă dela auinoaşterea și descifrarea propriilor realităţi naționale. 


* 


Astfel pusă problema, este locul de a vedea cum se conturează 
acest principiu ultim al dreptului nostru? Cu îndreptăţire îl vede şi 
îl cercetează d-l Prof. Mircea Djuvara, în însuşi conceptul de națiune 
română. Frumoase pagini din acest studiu sunt consacrate analizei pro- 

5 


386 _ GEORGE SOFRONIE 


blemei, cum trebue interpretată ideea de națiune română ca bază 
dreptului nostru pozitiv, şi mai ales pentru ce ea trebue să repreziptit 
pivotul însuşi al reconstrucției întregului nostru drept. „Națiunea românii 
— stabilește autorul — o simţim cu toţii, Sentimentul acesta are de-. 
sigur o explicaţie istorică și la noi. Venit din adâncurile trecutului: 
nostru, cu suferinţe, lupte şi succese de care suntem mândri, noi ajungenx 
să simţim națiunea noastră ca o realitate proprie, care nu se co > 
nici cu „die Volksgemeinschaft” germană, nici cu „Statul“ lui Musso- 
lini, încă mai puțin cu doctrina de luptă de clasă a conglomeratului: 
sovietic, şi nici cu concepţia occidentală a colectivităţii politice dim. 
Franţa şi Anglia. Acest simțimânt nu este de astăzi, ci de când ne-am: 
deșteptat la vieaţă ca Români, l-am avut întotdeauna. El s'a intensificat: 
însă treptat, prin acţiunea noastră istorică recentă. Pentru el am luptat, : 
pentru el ne-am jertfit, pentru el a făcut tot ce a făcut Statul român“: 
(pag. 13). Pentru Români așa dar, ideea de naţiune apare ca ceva. 
organic și indestructibil, ca un fapt concret, dar şi ca un imperativ: 
moral în acelaşi timp, Eliminarea din comunitatea naţională apare. 
pentru această rațiune, ca o pedeapsă, şi ca suprema pedeapsă. Aga.- 
o priveşte Legea română, în materie de dobândire și pierdere a na- 
ţionalităţiii române: „De aceea, de altfel, noi considerăm despărțirea.: 
de națiunea noastră, pierderea juridică a naţionalităţii române ca œ- 
pedeapsă, iar dobândirea ei ca o favoare, Calitatea de „Român“ în 
sensul apartenenţii de neam și lege, este în gura noastră o laudă pentru... 
altul și o mândrie pentru noi, după cum e o ocară a numi pe cineva. 
„străin“, de orice fel ar fi“ (pag. 13). Şi dacă atât de important este- ` 
conceptul de națiune pentru comunitatea română, este de admis într'a- 
devăr, că „.., pozitivismul juridic nu se poate menţine ca o concepţie: 
explicatoare a dreptului nostru. Națiunea domină legea. Legea este 
făcută pentru Națiune și nu Națiunea pentru lege. In Națiune găsim. 
însă, prin acţiunea ei justificată, justiția obiectivă,,, De aceea nu. 
suntem nici individualişti, peutrucă nu punem mai presus de toate 
voința suverană a fiecăruia, chiar dacă e arbitrară. Această voinţă nu 
are valoare pentru noi în drept, ci trebue să se subordoneze dreptului, 
adică în speță ideii de Națiune și justiţiei” (pag. 14), Dar care este la 
noi, raportul dintre Stat și Națiune ? Intr'o atât de judicioasă formulă, 
— şi prin comparaţie cu concepția naţional-socialistă şi cea tascistă, - 
din care reese în lumină teza noastră proprie în materie, — d-l Prof. 
Mircea Djuvara accentuiază, că „... Statul nostru nu este mai presus- 
de Națiune ca la Italieni, și nici invers ca la Germani. Statul nostru. : 
nu este o simplă creaţie tehnică accesorie, cu o funcţie subordonată, 
dar nu este nici făuritorul Națiunii. Statul nostru este cu adevărat. 
expresia juridică a Națiunii Române, în totalitatea lui. El își tatinde 
aripile lui protectoare chiar și înafară de frontierele politice, atunci | 
când acestea nu mai acopăr tot întinsul esenţial al Națiunii Române, - 
una și nedespărţită. El nu merge de altfel, mai departe de graniţele . 
naturale ale Națiunii Române. Statul are așa dar la noi un rost na- 
tional, și nu e numai putere oarbă. E Statul nostru, prin noi înșine, | 
purtător politic al idealului nostru naţional. Prin el ocrotim și facem. 
să trăiască cât mai intens Națiunea. El personifică Națiunea“ (pag. 15—16). 


NAȚIUNEA ROMÂNĂ, CA PRINCIPIU AL DREPTULUI NOSTRU 387 


În sprijinul acestei teze, prezintă d-l Djuvara interpretările in materie, 
ale doctrinei române de drept public. Şi — arată D-sa — la recu- 
noașterea îndreptăţirii ei, pledează cele mai caracteristice dintre mo- 
mentele istorice pe care le-a înscris Națiunea română şi Statul român 
modern. Astfel fiind, ideea de Națiune urmează a fi recunoscută şi ca 
idee centrală, pe care se sprijină și concepția noastră juridică: „In 
concluzie, concepţia noastră juridică nu se întemeiază nici pe indivi- 
dualism, nici pe cosmopolitism, nici pe dreptul natural clasic, nici — 
în fine, — pe vreun subiectivism. La noi domină ideea de lege, de 
justiţie concretă, prin Națiune, spre valori supreme obiective şi raţionale. 
Fără a fi individualişti, la noi aflăm ceea ce se cheamă în ştiinţa po- 
litică liberalism, dar un liberalism în cadrul Națiunii, Şi aci aflăm un 
echilibru şi o armonie superioară, care ne fac cinste“ (pag. 18). 
= 


Dacă acesta este un adevăr ştiinţific, apare atunci ca un coman- 
dament, ca „... ştiinţa juridică dela noi să încerce odată, să găsească . 
în mod metodic în sentimentul nostru național, în nevoile noastre şi 
în idealul nostru românesc, fundamentul unitar al complexului institu- 
țiilor noastre“ (pag. 3). În aceasta ar consta opera de reconstrucţie a 
dreptului nostru. Numai astfel înţeleasă, ea ar servi și ar desăvârși 
„Reînvierea naţiunii noastre, care şi azi, constitue felul suprem al în- 
tregii noastre activităţi, şi deci al întregului nostru drept“ (pag. 21). 

Prezentând argumentarea de bază a acestei probleme, — printr'o 
convingătoare documentare şi judicioasă interpretare, — d-l Prof. Mircea 
Djuvara deschide calea, pentru ca astfel cum o spune D-sa, „cercetă- 
torii noștri să adâncească problema mai departe“ (pag. 4). f 

Astfel, dacă promovarea cercetărilor de filosofie juridică şi ex- 
plicarea filosofică a instituţiilor și principiilor de. drept internațional, 
datoresc atât de mult culturii adânci, juridice și filosofice a Profesorului 
Mircea Djuvara, și neostenitei sale activități, — ce stărue ca un im- 
presionant exemplu, — prin studiul de faţă se desemnează un nou 
domeniu, către care urmează a se îndrepta atenţia juriștilor români, 
Şi acesta pare a fi şi scopul urmărit de Profesorul Mircea Djuvara, 
— maestru reputat în domeniul juridic şi filosofic, — prin luminoasa 
sa Comunicare dela Academia de Științe Morale şi Politice. 


GEORGE SOFRONIE 


UN VOEVOD FILOSOF 


Cartea cea mai nouă pe care a tipărit-o Academia Română, „Invă- 
țăturile lui Neagoe Basarab“, Domnul bisericii lui Manole dela Argeş, 
deşteaptă multe amintiri. Oamenii de ştiinţă au s'o îmbrăţișeze cu sete, 
Au mai dat lupte în jurul. ei şi sunt gata să le ia dela capăt, cei care 
au rămas printre noi sau moștenitorii lor. Cei din urmă, pe căre i-am 
apucat şi i-am auzit rând pe rând, au fost Nicolae Iorga de o parte, 
încredinţat şi aducând puternice dovezi istorice că aceste învățături ale 
bunului şi credinciosului Domn al Țării Românești, Neagoe Basarab 
Voevod către fiul său Teodosie, date pentru întâia oară la lumină după 

n 5* 


-pop 


388 EMANOIL BUCUȚA 


“un manuscris românesc dela 1654, de loan, eclesiarhul Curții în Bucu- . 
reşti, la 1843, au fost scrise într'adevăr şi atunci, de tatăl încoronat - 
pentru coconul sortit să-i urmeze în scaun şi, de cealaltă parte, Demo- ` 
stene Russo, învățatul bizantinolog, părtaş al altei păreri. Ar fi, după 
el, vorba «de o punere împreună târzie, la un secol şi jumătate după : 
plecare dintre cei vii a închipuitului autor domnesc, de mâna unui 
călugăr, la el acasă în ştiinţa bisericească, Mă îndoiesc dacă se va mai 
putea face vreodată lumină în această pricină : acoperită de cețurile ' 
istoriei. Manuscrisele care s'au păstrat, slavon și Grec, sunt astăzi toate 
înaintea noastră şi, oricât ar fi de ciocănite, nu vor fi în stare să mărtu- 
risească altceva decât au mărturisit până acum. Atâţia dintre noi vor | 
crede și mai departe, lăsând pe oamenii de ştiinţă împărțiți pentru tot- 
deauna în tabere, că învățăturile sunt ale lui Neagoe. Voevodul, care 
a ocrotit pe întâiul nostru lucrător tipograf, monahul muntenegrean - 
Macarie, şi a ridicat cea mai strălucită biserică domnească, era destoinic 
să înjghebeze şi o asemenea carte, Poporul trebue să afle în sfârșit. 
acest adevăr şi să şi-l însușească. El ar fi un izvor de încredere şi de 
putere, Mâna, care a așezat pe hârtie în gătita chirilică a vremii roa- 
dele unei vechi înțelepciuni, s'a făcut de mult pulbere, domnișorul, 
care n'a mai avut parte s'o folosească așa cum i-o pregătise părintele, 
pentrucă s'a stins la Constantinopol fără să domnească, deopotrivă, 
dar Învățăturile, ajunse după 400 de ani carte populară, pot să capete 
un nou rost, Prin ele vorbește gura strămoșilor, care ne însoțesc pas 
cu pas pe un drum plin de uimiri. Ceea ce îşi trec din mână în mână | 
oamenii de cercetare poate fi foarte preţios pentru știință, dar ceea ce 
îşi împrumută din secol în secol popoarele este de un preţ neasemănat 
mai mare pentru vieaţă, 

Cartea scoasă de Academia Română este datorită Domnului Vasile 
Grecu, profesor la Universitatea din Bucureşti, şi aduce, puse față în 
față, textul grecesc al Învățăturilor, descoperit mai de mult la Mănă- 
stirea Sfântului Dionisie, dela Muntele Athos, la 1895, dar nereprodus 
până astăzi, şi traducerea lui în întregime, Punerea în românește a fost 
făcută nu numai cu pricepere, dar cu adevărată evlavie, în limbă căr- 
ţilor bisericești, care trebue să fi fost şi limba Curţii dela Argeş în 
acele depărtate secole, Închizi ochii şi ţi se pare că îl auzi şoptind pe 
însuși bunul și credinciosul Neagoe la o fereastră cu chenar de piatră 

a casei domnești. Ştim cum se vorbea atunci din cea mai bătrână 

scrisoare românească pe care o avem. O scria acel Neacşu din Câmpu- 

lung negustorilor din Braşov, negustorilor saşi de acolo care se vede 
că ne cunoşteau graiul, ca să le dea pe ascuns de veste mișcările 

` Turcilor dela Dunăre, Era un fel de spion pe care îl aveau și-l plăteau 
la Curtea Domnului muntean; Cancelaria Domnească şi biserica puteau 

să întrebuințeze limba slavonă, pentru care aveau dascăli și dieci din 

Balcani, dar limba ţării era aceasta. Neacșu ne-o spune în treacăt fără 
să se gândească, şi sute de mii și milioane freamătă a înţelegere impre- 
jurul lui până la marginile pământului românesc şi mai departe, pe 
unde trăiesc în acele timpuri românii. Acel freamăt trece şi prin aceste 
învățături oricât oamenii de știință ne arată că au fost scrise în limba 
cancelariei și a bisericii. Domnul vorbea însă românește cu ai săi. Putea 


zi 


UN VOEVOD FILOSOF. 3 389 


să le scrie în scrisul de Curte, dar de vorbit, nu poate fi nicio îndoială, 
le vorbea în limba casei. Stărui, poate mai mult decât s'ar cuveni, în 
lucruri cunoscute nouă tuturor atât de bine, pentrucă foarte de curând 
ne-a fost dat să auzim, dela un loc tot atât de înalt pe cât de primej- 
dios, că poporul românesc ar fi alcătuit din două pături, una mai 
subțire, de cărturari și de locuitori de orașe, plină de erezia obârșiei 
latine, şi alta groasă țărănească, aceasta slavă. N'ar trebui, aceasta din 
urmă, decât să fie desfăcută, prin vreun mijloc sau altul, de cea dintâi, 
ca să-și aştepte în liniște soarta. Asemenea basme istorice și filologice, 
care, la fel cu basmul folklorului, pornesc mai cu seamă din Răsărit, 
sunt, firește, fără niciun temei pentru orice om de astăzi, stăpân pe 
abecedai și de bună credință, dar ele îndrăsnesc să se strecoare în 
învălmășeală, ca doar, doar, or rămâne amestecate cu celelalte şi ne-. 
descoperite până la timpul potrivit. 

Ce ar trebui să zicem atunci, noi despre Rusia, bunăoară, un 
udevărat turn Babel de popoare, adunate de unde s'a nimerit, cu un 
strat finez destul. de gros chiar pentru "Ruși, şi pentru care, ca să poată 
fi ţinute împreună, s'a născocit, ca idee de unificare, când ortodoxismul, 


ca moștenire bizantină, impotriva Tătarilor și Turcilor, când ţarismul 


ca moștenire imperială romană față de Europa și de Asia, şi când sovie- . 
tismul, ca moștenire marxistă, pentru întreaga lume ? 


Ortodoxismul şi ţarismul s'au dus, sovietismul se clatină; se va 
mai găsi vreo idee de unificare pentru popoarele Rusiei? In ce ne 
priveşte, singur Neacşu, cu răvaşul lui în limba românească aidoma la 
1521 cu limba românească de astăzi, face de ocară şi spulberă aceste 
vorbe de clacă panslavă. Tocmai pătura orășenească a suferit tot felul 
de înrâuriri, de port, de gând și de limbă, pe când pătura ţărănească 
s'a păstrat neschimbată, românească de când se pomenește, de pe co- 
loana Traiană și românească și în zilele noastre spălând și aducând 
îndărăt în apele ei, de câte ori a trebuit, cealaltă pătură. Tot ce a 
fost şi mai este străin se topeşte fără putere în ea, Vorba lui Alecsandri, 
dintr'o scrisoare trimeasă lui Papadopol Calimah la 6 Mai 1888 şi pe 
care o iau din „Vieaţa lui Alecsandri” de Doamna Elena Rădulescu Po- 
goneanu: „Tot sper că Dumnezeu nu ne va lăsa, după atâtea lupte prin 
care am trecut; mai mult, am convingerea că oricine se leagă sau se 
va lega de România nu va avea bun sfârșit“, 


lată însă câteva rânduri din vestita scrisoare către oasele mamei 
sale Neaga şi ale fiilor săi Petru şi loan şi ale fiicei sale Anghelina şi 
cuvânt de plângere asupra lor, din Invăţăturile tălmăcite de d-l Vasile 
Grecu, Ele sunt o probă, cum avem puţine, de sguduitoare cuvântare 
de moarte. Asupra ei se îngrămădesc mai cu seamă luptătorii, unii ca 
să arate că numai un fiu putea să găsească asemenea cuvinte şi cei- 
“ lalţi ca să scoată la iveală tot felul de nepotriveli, de care Neagoe nu 
s'ar fi făcut vinovat, Intre altele domnul Grecu răstoarnă cu ajutorul 
textului grecesc, o parte din' nepotriveli și ne întăreşte astel și mai 
mult în părerea că ne aflăm înaintea unei cărţi a Domnului dela 1520. 
Trebue să-i fim recunoscători și pentru această întărire, Rândurile vor 
sluji de asemenea ca probă de limba, în care a fost făcută traducerea: 


sE AAN 
ai A 


EA a 


-350 “EMANOIL BUCUȚA 


A 


«Deci dară, prea Cuvioase Mitropolite şi prea cinstiți Igumeni gi 
diaconi şi voi toţi mireni, popor creştin al Domnului care întotdeauiă:. 
-ridicăţi laudă Domnului, care de nu sar despărţi niciodată de vôi; 
ascultaţi-mă prea puţin şi pe mine, vrednicul de milă și să nu vă ffe- 
greu cuvântul meu! Căci din inimă mi-e dor să spun câteva cuvinte- 
către oasele maicii mele. De aceea iertaţi-mă şi fiţi-mi îngăduitori, pă- - 
rinţilor şi fraţilor, căci fără de iertăciunea voastră nu putem grăi. 

„Aşa dară, o maica mea și născătoarea mea, am luat iertăciune: 
dela părinţii și fraţii mei. Vreau a începe însă cu multe lacrimi și sus- 
pine a grăi către tine; şi ascultă, maica mea, deoarece îndrăznesc să 
Grăiesc către oasele tale cele ostenite! O maica mea dulce, din toată ; 
inima mea roaba lui Dumnezeu, Neago, câte încercări n'ai îndurat din : 
pricina mea însărcinată și împovărată cu trupul meu, zi şi noapte, cu.. 
osteneală și anevoie umblând, până ce a venit porunca lui Dumnezeu - 
ca eu să mă nasc din tine. Mai întâi, deci, o maica mea, din aceasta . 
ai luat asupra-ți pentru mine multă osteneală, câtă osteneală eu nu 
sunt în stare să o număr,după vrednicie, pe care a-i răbdat-o pentru 
mine. Ştiam că numai albina asemeneași se ostenește aşa, deoarece ea 
din flori culegând dulceaţă, nu se mai satură de osteneală cu toată 
__ plăcerea; și așa mi sa părut această sburătoare drept mult ostenitoare - 
şi plină de muncă, Dar știu că ea ziua se osteneşte cu toată silinţa 
fără săturare, iar noaptea se odihneşte. lar tu, prea dulcea mea maică, 
te-am cunoscut mai mult luând asupră-ţi pentru mine o osteneală fără 
de margini, căci albina noaptea se odihnește şi se linişteşte; aşişderea 
şi celelalte sburătoare ale cerului şi peștii mării. Toate acestea în timpul 
- nopţii se liniștesc și se odihnesc. Dar tu, prea dulcea mea maică, nici 
noaptea, nici ziua nu aveai odihnă, nici nu te săturai de muncă şi. 
osteneală pentru mine. De aceea, maica mea prea dulce, când a venit 
timpul să dobândești odihnă din osteneala pentru mine, atunci eu intrai 
în dragoste întru inima ta și de atunci te-a cuprins muncă şi oste- | 
neală mare şi mai multă, deoarece eu eram comoara ta şi lumina ochilor 
tăi mai mult decât soarele. Şi altă lumină nu credeai să o aibi a ta, 
decât pe mine, şi nici altă vieaţă mai dragă a inimii tale. 

„De aceea, prea dulcea mea maică, nici inima ta, nici ochii tăi 
nu s'au săturat cu totul de dorul tău către mine până la sfârşitul tău, 
la care nici atunci nu m'am aflat eu, nenorocitul, ca măcar atunci 
săturare ochilor tăi să găsească de dorul tău înfocat către mine, pri- 
vindu-mă în acel neindurat ceas şi inima ta să ia știre și eu, fiul tău, 
să iau binecuvântare şi iertăciune. Dar se pare că, deoarece nu te iu- 
beam dii toată inima mea, de aceea n'am fost învredoicit să mă atlu 
la mutarea ta din vieaţă, ca întru vederea ta către mine să se îndul- 
cească inima ta, după ce în timpul vieţii tale întregi dragostea ta nu 
s'a săturat de mine și în timpul suflării tale celei din urmă iarăși te-ai - 
aprins pentru mine şi ochii tăi nu s'au săturat”, 

Şi cuvântarea urmează, ca un prohod mirean, în care în loc să 
plângă mama, plânge fiul, cu încetineală, ca să ţie cât mai mult, ca 
într'un lung priveghiu. Cine a avut o mamă şi a pierdut-o, îşi simte 
la aceste cuvinte omenia din el înfiorată și lăcrămând. La fel sunt și 
celelalte învățături, legate într'un fel sau altul de omul de totdeauna 


UN VOEVOD FILOSOF | 391 


şi păstrându-se până astăzi deopotrivă de viu, Ceea ce le îndepărtează 
puţin şi le desface de fiecare din nou, ca să fie ale tuturor, este aflarea 
de faţă, necontenit în fund, a cărților sfinte. Este rama de sfințenie, 
scânteind și parcă bătută cu stele, în care stau înaintea noastră. Dar 
este păcat că domnul Grecu a lăsat să scape și vorbe sau rostiri, în 
“toată această frumuseţe veche care ne ridică dela pământ, mai obiş- 
nuite în scrisul nesupraveghiat și trecător de toate zilele sau în cioc- 
nirile voite de modernisme şi de forme din cronici dela unii scriitori 


mai ales teologi. Mă gândesc la împletirea din două fire a stilului ra- ` 


finat al lui Galaction, care s'a făcut doctor la Cernăuţi şi la apărarea 
neologismului, pe care o întrupează în teorie și în faptă un Leca Mo- 
'rariu, Nu cumva este o trăsătură a Bucovinei, de unde ne vine şi 
domnul Vasile Grecu, pe această poartă spre Apus a neamului ro- 
` mânesc? De pildă: „Să se aranjeze așezarea pocalelor de argint” ; „și 
-dacă toţi vor lăuda acel sfat şi-l vor aproba“; „şi nimică nu omiteți“ ; 
„pe care le-a anunțat stăpânul“; „să nu neglijim să ne intărim în 
barul Domnului” ; „mortificarea trupului înviere se. face a sufletului” ; 
„suferința disolvă patimile“ ; „somnul cela mult face cugetarea obeză“. 
In cartea populară, care ar putea ieși din punerea alături a celor mai 
bune texte din cele trei limbi, asemenea“ vorbe sau rostiri ar trebui 
cu mare băgare de seamă înlăturate. 


Aduceţi- vă aminte de fresca de pe peretele ctitorilor dela Bise- 
rica lui Manole. Atâta măreție -bizantină n'au mai cunoscut nici Domnii 
cei mai făloși ai istoriei noastre, nici Mircea la Cozia, Ștefan cel Mare 
la Voroneţ, Vasile Lupu la Trei lerarhi, Şerban Cantacuzino la Cotro- 
.ceni sau Constantin Brâncoveanu la Hurez. Este în veștmintele grele 
-de aur, dar nu este numai în veștminte, Este în biserica împărătească 
purtată de mâinile cu degete subţiri ale lui Neagoe și ale Despinei, şi 
lucrată mai mare și mai cu migală decât altele, dar nu este numai în 
biserică. Este în părul lung și făcut inele pe umeri, dar nu este numai 
în păr, Este în cei trei coconi de-a-stânga, acoperind picioarele Dom- 


nului, și în cele trei Domniţe de-a-dreapta, ascunzând picioarele ` 


Doamnei, urcând și coborând, după vârstă, în cele două părți ca într'o 
scară a vieţii, dar nu este numai în cei trei coconi și în cele trei dom- 
nite. Trebue să cânte și nu-i vedem clopoțeii din ciocul porumbeilor 
-de aur de sub streşini. Trebue să sune cântecele vlădicilor dinăuntru, 
feriți de toţi ochii, Trebue să șoptească Domnul cuvinte din cartea 
.de Invăţături, în care ne uităm noi urmărindu-l,: cum a spus pentru 
fiul său, în același chip, Împăratul Constantin VII Porfirogenetul dela 
- 950. Cartea aceasta nevăzută pluteşte peste toate. Voievodul nu este 
numai un stăpânitor de țară, dar şi un filosof. Dă învățături pentru 
tot poporul și pentru toate secolele, Să ne plecăm genunchii | 


22 Februarie 1943. i EMANOIL BUCUȚA 


4 


392 ST. PASCU 


INSTITUTUL DE ISTORIE NAȚIONALĂ DIN CLUJ LA SIBI) 


Este în deobște cunoscut cât de vitreg era înfățișat trecutul: Ò 
mânilor, atât al acelora din Transilvania, cât şi al acelora din România 
liberă, de către istoriografia maghiară, Este cunoscut, pe de altă parte; 
nu numai Românilor, dar și străinilor, rolul jucat de poporul român 
în această parte sud-estică europeană, dela plămădirea lui şi până în 
timpul de față, pe acest pământ așezat în „calea răutăţilor”, după ex-:ă 
presiunea cronicarului Grigore Ureche. Neîntreruptele eforturi ale po- 
porului' român, uneori supraomenești, încât au umplut de mirare și-au; 
stârnit admiraţiunea străinilor, eforturi pentru a ieși la lumina istoriei, 
aşa după cum originea și vrednicia sa îl îndreptățeau, au fost inter: 
pretaie de aceeași istoriografie ca svârcoliri neputincioase, făcute su 
impulsul și în serviciul imperialismului 'de falsă factură, acoperit: de 
„Mitul”, tot atât de fals, al Sacrei Coroane. Încercările făcute din partea fă 
istoriografiei române transilvane înainte de anul epocal 1918, nu erau: i 
decât manifestaţiuni ce se sprijineau pe iniţiative individuale, de a in- 
terpreta istoria noastră aşa cum reieşia din analiza justă şi obiectivă 
a izvoarelor, încât nu puteau realiza o operă sistematică de studiere 
a trecutului nostru sub toate aspectele, Sprijinul ce-l puteau avea, în 
cel mai fericit caz, din partea unor modeste societăţi culturale şi eco- 
nomice, nu putea învinge greutăţile de tot felul, puse în cale de orga-.: 
nizate și chibzuite piedeci oficiale. ; 

Pentru completarea acestor lipsuri, pentru spulberarea tendențioa- 
selor teorii, pentru prezentarea trecutului poporului român și mai ales-:$ 
a ramurei sale transilvane, în lumina adevărului istoric, s'a simțit ca o- 
imperativă necesitate, înființarea, odată’ cu deschiderea Universității ro- 
mânești a Daciei Superioare, a unui Institut de Istorie Naţională la 
Cluj. Fondarea lui, cu prilejul inaugurării Universității (1 Februarie 1920), 
se datorește Regelui Intregitor, Ferdinand I, care i-a și acordat, cw.. 
această ocaziune, un ajutor de 400.000 Lei, i 


Mijloacele prin care au crezut conducătorii Institutului: Ale- 
xandru Lapedatu şi Ioan Lupaş, profesori de istoria Româ- : 
nilor la Universitatea din Cluj şi membri ai Academiei Române, să | 
realizeze scopul propus, au fost: i 

Alcătuirea unei biblioteci de specialitate, pe cât cu putinţă, mai 
completă, în care studenţii și cei ce se ocupă cu studiul istoriei naţio- 
nale, să-și găsească iniormaţiunile necesare lucrărilor întreprinse. 

Intocmirea unei bibliografii istorice care să înlesnească munca cer-- 
cetătorilor. 

Publicârea unui Anuar în care cercetătorii să-şi poată publica. 
contribuţiile originale şi meritorii, 7 

Publicarea unei Biblioteci a Institutului în care cercetătorii să-şi . 
poată publica lucrările mai mari, precum şi tezele de doctorat din: 
domeniul istoriei naţionale, pregătite în cadrele Institutului și L auetinute 
la Universitatea din Cluj. 


1} Cu prilejul apariției Anuarului al VIII-lea al Institutului. 


INSTITUTUL DE ISTORIE NAȚIONALĂ DIN CLUJ LA SIBU = 393: 


Stimularea cercetărilor „istorice şi a interesului public pentru ele, 
prin acordarea de premii și prin recompensarea morală și materială a 
scrierilor meritorii şi de specialitate, ea 

Incă din primii ani ai existenţei sale, Institutul de Istorie Naţio- 
nală, a trecut la înfăptuirea programului de activitate, stabilit de 
directorii săi, In anul 1922 apărea cel dintâi volum al Anuarului său, 
de un bogat şi variat cuprins, Până în luna Septemvrie a aceluiași 
an, reuşise să-şi formeze o bibliotecă de 4813; volume și broșuri şi. 
118 volume colecțiuni de reviste şi ziare precum să-și alcătuiască. 
şi un catalog alfabetic care să înlesnească cercetătorilor orientarea în 
bibliotecă, 

Acest îmbucurător şi promiţător început a continuat în mod pro- 
Gresiv în toate punctele programatice fixate. Astfel, pe lângă faptul că 
şi-a cumpărat un imobil propriu, în valoare de 5 milioane de Lei (Str. 
N, Iorga Nr. 11), putând, în felul acesta, să se organizeze după un: 
sistem cu totul occidental și să permită o, muncă mai intensă și mai 
rodnică, atât personalului cât și studenţilor, în decurs de 17 ani a 
publicat 7 volume din Anuarul său, de un cuprins tot atât de bogat 
şi variat, unul dintre volume depășind chiar 1000 de pagini; a mai 
publicat un volum de peste 1000 de pagini, închinat fraților Ion şi 
Alexandru Lapedatu, cu prilejul împlinirii vârstei de 60 de ani și un 
volum de aceeași extensiune, în limba franceză: La Transylvanie, făcând. 
cunoscut străinătăţii, în mod obiectiv şi științific, toate aspectele vieţii 
publice din trecutul acestei provincii românești, prin colaborarea celor 
mai competenți studioşi români; a mai publicat 7 volume din Biblio- 
teca Institutului, dintre care cinci teze de doctorat şi, în sfârşit, un: 
volum de Documente istorice transilvane, datorit directorului său, prof. 
I. Lupaș, cuprinzând, pe o extensiune de peste 500 de pagini, un număr 
de 206 documente, în mare parte inedite, Secţiunea bibliografică isto- 
rică română a Institutului s'a publicat pe mai mulţi ani și era pregă- 
tită pentru întreaga perioadă, iar dacă nu sa publicat decât pentru 6 
ani, s'a datorit numai lipsei de fonduri necesare, Numărul volumelor 
din bibliotecă a ajuns la 14.200 şi 1449 volume de periodice. Tot în 
acest timp, s'au acordat 8 premii pentru diferite lucrări meritorii, 

Directorii Institutului, prin munca, dragostea și priceperea lor, au. 
reușit să facă din nimic o instituţiune demnă de un popor cu un trecut - 
glorios şi cu un viitor important între celelalte popoare ale lumii, insti- 
tuţiune ce poate sta alături de oricare alta similară europeană. Mai al&, 
prof, I. Lupaş, a reuşit să creeze un număr respectabil de cercetători 
în domeniul istoriei naţionale. Este deajuns să spunem că dintre cei 
60 de colaboratori la volumul omagial închinat fraţilor Lapedatu, 18- 
erau foști studenți ai Universităţii clujene, pregătiţi în cadrele Institu- 
tului, până la anul 1935, mulţi alţii după această dată, 

N'a fost nevoie de o perioadă mai lungă decât un deceniu 
pentru ca noua fundaţiune românească să se impună nu numai cercu- 
rilor culturale româneşti, dar şi străinătăţii, cercetători numeroşi, din: 
toate ţările europene interesându-se de activitatea Institutului şi căutând 
a-l cunoaște mai de aproape, de câte ori aveau ocaziunea să ne vizi- 


304 _ ST. PASCU 


teze țara. Cele două decenii de activitate bine organizată și serios 
coordonată, au fost suficiente pentru ca bazele Institutului pentru cer? 
cetarea trecutului românesc să fie atât de solid înfipte în vieața orga: 
nică a fiinţei noastre culturale, încât activitatea lui să nu fie prea mul. 
stingherită de sguduirile dureroase prin care a fost încercată fiinţe 
noastră naţională. Dovada o avem în faptul că, îndată stabiliţi în vra- 
melnica oprire sibiană, lastitutul de Istorie Naţională din Cluj la Sibiu 
să poată da la lumină un nou volum din Biblioteca sa (Nr. 8), precum 
şi un impunător volum — al VIll-lea — din Anuarul său, care, în 
cele aproape 600 de pagini aduce contribuţiuni noi la progresul isto- . 
riografiei naţionale și mai ales a celei transilvane. 

In fruntea volumului se publică teza de doctorat a Marinei 
Lupaș despre Mitropolitul Sava Brancovici, autoarea reuşind a trata 
subiectul ales după o metodă critică, profundă şi minuțioasă, la care 
se adaogă şi forma plăcută a stilului și gândirea independentă, În aceste 
cadre este înfăţişată vieaţa şi activitatea mitropolitului martir al cre- 
„dinţii sale, Sava Brancovici, adăogându-se şi zece anexe documentare, 
unele puţin cunoscute, altele inedite. Carol Göllner publică un 
număr de 79 broşuri contemporane din care se reflectă — în bună 
parte — faima de care s'a bucurat Mihai Viteazul, Domnul Ţării Ro- 
mânești, întăptuitorul celei dintâi uniri politice a tuturor Românilor 
între graniţele etnice fireşti dela Nistru şi până la Tisa. Broșurile pu- 
blicate sunt precedate de o interesantă introducere, în care se dau 
lămuriri necesare referitoare la originea şi însemnătatea acestor fel de 
-publicaţiuni, în general şi la cele publicate, în special. Un subiect cu 
„totul de altă natură tratează Aurel Decei în studiul său: Cetatea 
Salgo din Sibiel, care, după o pătrunzătoare analiză a izvoarelor na- 
rative şi documentare, ajunge la concluziunea că cetatea amintită a 
fost o cetate regală, întemeiată în a doua jumătate a veacului al XIII-lea, 
după alungarea Tătarilor, de către regele Bela IV. 

La Miscellanea, prof. L Lupaş publică interesantul studiu despre 
Mitul „Sacrei Coroane“, dovedind pe deplin, că această coroană n'a 
fost dăruită regelui Ștefan cel Sfânt din partea papei Silvestru H, și 
prin urmare „mitul“ se datorește unui falsificat, plăsmuit de abia în 
veacul al XVII-lea şi anume la anul 1635, de un candidat de episcop, 
Ioan Tomk6 Marnaviă, care avea nevoie de o astfel de bulă pentru 
a putea păstori, împotriva hotăririi Scaunului apostolic, care nu voia 
să-l recunoască şi că, prin urmare, apostolicitatea regilor vecini nu se 
bazează decât pe acelaşi „mit“, izvorit dintr'un falsificat. David 
Prodan publică o contribuţiune mai mult din domeniul istoriei social- 
-economice, când discută problema dării numită iliş şi frecvența ei în 
Transilvania, ajungând la concluziunea că și pe teritoriul cuprins între 
“Carpaţi și Tisa avea un înţeles asemănător „când nu chiar identic“, 
cu înțelesul pe care-l avea în Principate şi că numele impozitului ar 
deriva dela ungurescul élés şi nu dèla tătărescul ülüs. Învățătorul pen- 
sionar Ieremia Russu publică interesante lucruri, aşa cum le vä- 
zuse și auzise personal, despre vandalismele săvârşite la Turda asupra 
caselor şi familiilor fruntașilor români în timpul Memorandului şi mai 
ales asupra aceleea a lui Joan Raţiu, președintele de atunci al Parti- 


INSTITUTUL DE ISTORIE NAȚIONALĂ DIN CLUJ LA SIBIU 395 


dului Naţional. Noui date referitoare la loan Piuariu Molnar publică 
Lia Dima și prof. V. Bologa. l 

In partea Ill-a a Anuarului, se publică un număr de 33 de re- 
censii ale cărţilor de conținut istoric, precum şi a 8 reviste istorice, 
semnate de membri ai Institutului. l 

In acest al VIII-lea volum al Anuarului, se publică și trei necro- 
loage : Nicolae Iorga, datorit prof. L Crăciun, T. V. Păcăţeanu, da- 
torit prof, I Moga şi T. Botiș, datorit autorului acestor rânduri. În 
sfârşit, acest volum se închee .cu înșirarea *comunicărilor făcute de 
membri Institutului în colaborare cu secţiunea istorică a „Astrei“ în 
cei din urmă trei ani, . 

Dacă vom aminti că Institutul de Istorie Națională din Cluj la 
Sibiu, are sub tipar un nou volum din Biblioteca sa (Nr. 9), al IX-lea 
volum al Anuarului său și cel de al doilea volum din Documentele 
transilvane, va fi deajuns a-şi da seama oricine că sămânţa “aruncată 
la întemeierea lui a căzut pe pământ bun și că peste vicisitudinile 
vremii, nu numai că activitatea lui n'a scăzut, ci, dimpotrivă, s'a ampli- 
ficat, unicul scop al existenţei sale fiind intensificarea cercetărilor puse 
în slujba științei şi a naţiunii, 
f : „ST. PASCU 


E. LOVINESCU: ANTOLOGIA IDEOLOGIEI JUNIMISTE» == 


Ideologia junimistă continuă să rămână problema centrală a lite- 
raturii, în specie a criticii române postbelice. Direcţia nouă a lui Titu 
Maiorescu, atât de mult discutată, a sfârşit prin a fi acceptată ca singur 
drum pe care spiritul se poate manifesta în creaţii de cultură majoră. 
Cel puţin pentru adevărații oameni. de ştiinţă, lozinca Direcţiei noi: 
adevărul ca temelie a culturii, este un bun câștigat, „căci fără o cul- 
tură poate încă trăi un popor cu nădejdea că la momentul firesc al 


|. | e. 


1) Ed. Casa Școalelor, 1942, 460 p. 


396 EUGENIU TODORAN i p 


Din scrierile lui Titu Maiorescu sunt reproduse patru articol 
importante din acest punct de vedere. Se știe că în teoria hegeliani, 
pe care a adoptat-o Maiorescu, arta, ca şi religia și filosofia, exprimă 
Absolutul, identic în metafizica romantică germană cu Ideea. Ori ideea 
fiind întotdeauna adevărată, ramurile culturii nu sunt decât mijloace 
de manifestare a adevărului. Frumosul fiind cunoașterea imediată, și 
prin urmare sensibilă, a Absolutului, arta prin contemplaţie, ajunge lá 
o cunoaștere pură a realităţii, la arhetipurile lucrurilor, cu alte cuvinte, 
redă ideile platoniciene, care constitue esenţa ultimă a existenței. Fr. 
Th, Vischer, sub influenţa lui Platon a identificat ideea cu tipicul şi 
pe aceeaşi linie de gândire, Maiorescu susţine că artistul ia obiectului. 
mărginirea individuală și transpunându-l în lumea ideilor platonice, it 
preface în tip. Acea operă de artă este morală, care poate produce 
emoţii estetice capabile de a ne scoate din lumea intereselor egoiste. 

Însuşi titlul primului articol din Antologie: Pentru ce limba latină 
este chiăr în privința educaţiei morale studiul fundamental în gimnaziu, 
este în măsură să ispitească pe cineva preocupat de teoria critică a 
“lui Maiorescu. Scopul educaţiei este astfel formulat: „nimicirea mărgi- 
nirii egoiste a individului și supunerea lui sub raţiunea lucrurilor, spre 
a-l face independent și întărit în contra pasiunilor sale proprii şi in- 
fluenţelor exterioare“, Ori studiul teoretic tocmai aceasta face: ne ri- 
dică la abstracţie, la universalitate, ne dă legea generală, în vreme ce 
experienţa ne dă numai cazul determinat, faptul individual. Pentrucă 
-scopul educaţiei este de a ne întări principii constante în contra otri- 
cărui fel de tentaţii, de a ne nimici dorinţele egoiste neregulate și de 
a ne supune raţiunii, Ştiinţele nu vor veni mult în ajutorul educaţiei. 
„Lor li se cuvine fără îndoială un loc, însă loc inferior-în ierarhia 
ştiinţelor umanitare“. Căci cum spusese în Critice, activitatea știinţiiică 
este produsul unei sete de cunoaştere care nu poate fi satistăcută în 
întregime. Arta, „prinde atenţia neliniștită și agitată spre infinit și în- 
făţişându-i o idee mărginită în forma sensibilă a frumosului îi dă liniştea 
contemplativă și un repaos intelectual“ (Critice I, p. 38). Deci studiul 
teoretic care va veni mai mult în ajutorul educaţiei va fi acela al lim- 
bilor clasice şi în special latina „căci el are calitatea întregii antichităţi 
pe care unii o numesc obiectivitate, alţii realitate și a cărei existență 
este: a scoate egoismul sau mai bine individualismul din fiecare om: 
şi a supune pe acesta unei sfere superioare, adică întru cât este cetă- 
ţeanul statului și disciplinii, întru cât este spirit gânditor — naturii lu- 
crului şi adevărului, Astfel subiectivitatea în luptele nefericite ce le 
produce, lipseşte dintr 'ânsa, Şi de aici provine impresia de repaus și 
de mărime ce ne-o produce antichitatea, pare că dintr'un râu turburat 
intrăm în oceanul limpede, de aici provine diferenţa că pe când în 
scrierile modernilor auzim întotdeauna vorbind un individ cu mărgi- 
nirea sa egoistă, în opurile clasicității, în Tucidide, în Cesar şi în 
Salustiu nu auzim pe istoriograf, ci pare că auzim însăși istoria, în 
epopeele lui Omer și în cântecele rustice ale lui Virgiliu nu vedem pe 
poet, ci chiar întâmplarea și realitatea poetică, Cu un cuvânt: antichi- 
tatea şi studiul ei nu ne dă o lume strecurată şi modificată prin crearea 
` vreunui individ pronunțat, ci ne dă lumea simplă și adevărată precum 


E. LOVINESCU: ANTOLOGIA IDEOLOGIEI JUNIMISTE 397 


este ea în ea însăși. Aceasta este calitatea nemuritoare care impune 
spiritului junimii studioase direcția cea mai sănătoasă, care îi deschide 
un câmp întins pentru activitatea raţiunii, însă i-o supune totodată sub 
legea naturii lucrurilor sau a adevărului şi astfel îi taie în rădăcină 
aberaţia egoismului, Această calitate este puternicul argument pentru 
care studiile clasice au fost până acum nutrimentul principal al inteli- 
-genţii în omenire și vor rămâne întotdeauna până când va fi vorba de 
bine, de adevăr şi de frumos“ (E, Lovinescu op. cit., p. 38—39); După 
cum în domeniul estetic singură arta, care ne despersonalizează, este 
morală, tot aşa în 'domeniul învăţământului limba latină prin acea 
obiectivitate antică, „este studiul fundamental, nu numai ca studiu teo- 
retic, ci chiar în privință morală“. : 


In articolul cu care ne ocupăm, de asemeni, pulsează felul de a 
gândi al junimiştilor şi în domeniul filosofiei istoriei, Fără a intra în 
amănunte, putem spune că ceea ce Eminescu susținea despre popor, 
mărginit la instincte şi devenit naţiune prin puterea spiritului (luat în 
înţeles de totalitate) și asupra istoriei ca desfășurare a gândirii lui Dum- 
nezeu, este parcă rezumat în acest fragment din Maiorescu: „Umani- 
„tatea ca şi individul începe opera sa socială prin instinct, îl continuă 
prin raţiunea empirică și-l sfârşeşte prin raţiunea propriu zisă. Cu alte 
cuvinte, ea începe prin instinct, continuă prin egoism şi sfârşeşte prin 
morală, Nu trebue însă să luăm această concomitenţă între punctul de 
vedere egoist şi punctul de vedere moral. Înstinctul este strigarea orga- 
nismului nostru, vocea naturii care având conştiinţa existenței sale, 
aspiră la scopul pentru care e creiată, fără însă a-l înţelege; când vine 
raţiunea să asiste la acest fenomen al desvoltării primitive, și spon- 
'tanee a naturii omeneşti, ea examinează formula generală a determi- 
naţiilor noastre instinctive sau egoiste şi reformează sau modifică viciile 
„şi defectuozităţile impulsiunii noastre primitive, mai înainte de a-i da 
satisfacția legitimă; rafiunea individuală care nu este decât emanafia 
rațiunii divine, recunoaşte legile care sunt comune tuturor raţiunilor. 
In consecinţă, ordinea universală prin care creațiunea pășeşte spre 
menirea absolută şi definitivă a lucrurilor, nu este alta decât. totali- 
tatea legilor raţiunii absolute a lui Dumnezeu; (sublinierea aste a noa- 
stră) prin urmare a oricărei raţiuni individuale“ (E. Lovinescu, op. cit. 
p. 91—92). . 

Ceea ce Eminescu înţelegea prin -arta guvernării, surprindere a 
stadiului de evoluţie a poporului pe linia lui istorică, nu este decât 
definirea întregii doctrine politice a „Junimii“. Ea poate constitui teza 
ideologică a luptei pentru adevăr în vieaţa noastră politico-socială, 
susținută de toți membrii societăţii, Unul mai puţin cunoscut este Vasile 
Pogor, din activitatea căruia Antologia reproduce o prezentare a cărţii 
lui H. Buckle Istria civilizațiunii în Englitera în care se expune o ` 
idee bine primită la „Junimea” : progresul este condiţionat de legi orga- 
nice, naturale, iar reformele guvernamentale, cum erau la noi adoptate 
de aiurea, nu fac decât să-l împiedece; a 

Cel care studiază însă mai îndeaproape ideea centrală a „Junimii“ 
în politică este Th. Rosetti, Alături de P. P. Carp,- Maiorescu, Emi- 


8 
398 EUGENIU TODORAN q 


po 


nescu, Th. Rosetti susține că statul este națiunea organizată, incât forma. 
lui nu poate fi modificată decât prin evoluţia normală a acesteia, de. 
elemente care corespund structurii ei intime, In Despre direcfiunea pro- 
gresului nostru spune: „Acest caracter al statului ca o personalitate, 

deosebită de individualităţile din care se compune, il face a fi primul - 
şi adevăratul purtător al culturii. Precum numai in el o vieaţă indi- 

viduală ajunge a fi cu putinţă, care după îndestularea trebuinţelor curat 

materiale ale omului, să-i lase timpul slobod pentru ocupaţia dezinte- 

resată a inteligenței, aşa numai prin el se pot realiza cerințele mai 

înalte ale naturii omeneşti. Dela situaţia statului și a individului către 
olaltă va atârna în ultima instanță desvoltarea intelectuală şi mai mult. 

sau mai puţin normală a caracterului acestuia, prin urmare a tot ceea 

ce numim progres, El fiind manifestarea cea mai puternică a intelec- 

tului uman, fiind forma în care întrupează tendinţele și puterile unui 
popor întreg, îl vom pūtea considera cu dreptate ca și purtătorul cel 

de căpetenie al vieţii unei naţiuni. Cu dânsul stă și cade individuali- 

tatea colectivă ca al cărui mădular numai omul poate realiza toate - 
tendinţele proprii ale naturii sale ; în el se oglindește singur acel sub- 

strat al individualităţilor deosebite, care-l numim caracterul sau geniul 

unei naţiuni“ (E. Lovinescu op. cit. p. 121—22), iar ca o urmarea 

copierii „en bloc“ a formelor de civilizaţie străină, este ruperea șirului 

desvoltării istorice şi a legăturii dintre clasele sociale. Explicarea pro- 

cesului acesta de disoluţie a claselor stăpânitoare și formarea unei „noi 

clase de scribi“, cuprinde idei mult apropiate de teoria lui Eminescu. 

asupra „păturii suprapuse“, 


Ideologia junimistă -susținea o continuitate în cursul istoriei, încât: 
articolele lui A. D. Xenopol, care admitea o revoluţie în desvoltarea 
noastră, au ridicat, după mărturia lui I. Negruzzi, Q, adevărată furtună 
la „Junimea“. Prin ideile lui asupra curentului prin care națiunea noa- 
stră trebuia să-şi sincronizeze desvoltarea istorică cu mișcarea revolu- 
ționară apuseană, era un fel de „cioară vopsită“ la „Junimea“. Intran- 
sigenţa ei, reprezentată în ziaristică mai ales de Eminescu, nu putea 
admite pătrunderea ideilor morale şi politice ale sec. XIX-lea în vieaţa. 
noastră publică şi nu putea accepta afirmaţii ca acestea: „ca toate 
adevărurile generale omenești, aceste mari principii nu sunt proprietatea 
niciunui popor în parte. Precum fiecare generaţie le suge dela altele, 
astfel fiecare popor le împrumută dela altul, care în realizarea lor au 
apucat mai înainte. Introducerea acestor principii în vieaţa unui popor, 
care nü se bucură încă de ele, este deci o necesitate istorică şi faptă 
cu totul normală, bazată pe solidaritatea popoarelor şi a desvoltării lor 
în istoria omenirii“ (E, Lovinescu, op. cit, p. 209). 


. Junimea nu avea însă un istoric de talia lui A, D, Xenopol care: 
să documenteze concepţia ei asupra istoriei, Singur G. Panu, — care 
păcătuia însă prin lipsa de idei generale și prin urmare lipsit de pu- 
terea discernerii documentelor în vederea formulării legilor istoriei — 
era acela care polemiza cu susţinătorii concepţiilor potrivnice, In in- 
troducerea articolului său Studiul istoriei la Români, reprodus în An- 
tologie se găsesc câteva palide formulări asupra procesului istoric, care 


E. LOVINESCU: ANTOLOGIA IDEOLOGIEI JUNIMISTE 399 


pi 


pot fi considerate ca niște slabe umbre ale doctrinei politice a lui Emi- 
nescu, 

Antologia mai completează ideologia junimistă şi în domeniu ling- 
vistic cu studii de Al. Lambrior şi V, Burlă. 

Cu materialul nou pe care-l dă la iveală cartea d-lui E. Lovi- 
nescu aduce o contribuţie prețioasă la o problemă de a cărei rezol- 
vare depinde viitorul culturii românești: cunoașterea ideologiei junimiste. 


„EUGENIU TODORAN 


ÎNSEMNĂRI 


CONCURSUL DE TEATRU AL ASTREI 


Se împlineşte un an de când Astra, 
la iniţiativa grupării, „Prietenii Teatrului“, 
-a publicat un concurs pentru piese de 
teatru originale. “Se prevedeau două 
- premii şi anume I de 30.000 Lei pentru 
cea mai bună piesă cu subiect din vieața 
«satului românesc sau din trecutul Ar- 
dealului şi H de 15.000 Lei, pentru cea 
„mai bună piesă modernă (cu orice su- 
biect). Termenul ultim pentru înaintarea 
lucrărilor a fost 1 Noemvrie 1942 Co- 
misiunea de acordare a premiilor a fost 
compusă din d-l Jon Agârbiceanu, di- 
:stinsul nostru scriitor, membru al Co- 
mitetului Central al Astrei, d-l Liviu 
Rusu, profesor la Universitatea Daciei 
Superioare, conducător al grupării dra- 
matice de pe lângă Seminarul de Este- 
“tică, Petru Olaru, membru în Comitetul 
Central al Astrei, apreciat scriitor po- 
pular, D. St. Petruţiu, conducătorul gru- 
-pării „Prietenii Teatrului” şi Jon Breazu, 
-secretarul literar al Astrei. Suma destul 
de mare a celor două premii a îndemnat 
un număr însemnat de concurenţi să-şi 
încerce norocul. Comisiunea a avut deci 
„destul de mult de lucru cu triarea ma- 
nuscriselor. De aceea nu s'a. putut lua 
o decisiune decât la 1 Martie 1943, Ea 
este următoarea: 

1. Se acordă premiul I de 30.000 Lei 
piesei Ursita, în trei acte, cu obligați- 
unea pentru autor de a face modificările 


pe care comisiunea le crede necesare. 
Autorul ei este Corneliu Popp, din Bu- 
curești, str. Greceanu nr. 4. 

2. Întru cât niciuna din piesele iùn- 
trate la concurs nu întrunește condi- 
ţiunile premiului I, destinat unei piese 
moderne,  comisiunea decide să . se 
schimbe destinația lui, acordându-se 
unei piese,din repertoriul teatrului să- 
tesc. Comisiunea a fost determinată să 
ia această hotărire de faptul că, după 
decernarea premiului I, singura piesă 
care putea fi luată în considerare era 
Lelea Ană Gură-Multă, comedie în trei 
acte, de Dr. N. Lupu, din Blaj. Ea a 
acordat deci premiul H lucrării acesteia 
recomandând în acelaşi timp publicarea 
ei în Biblioteca Populară a Astrei. 

La câteva zile după ce era anunţat 
Corneliu Popp, — un nume cu totul ne- 
cunoscut membrilor comisiunei — despre 
distincţiunea ce i s'a acordat, Astra 
primea o scrisoare dela acest autor prin 
care aducea la cunoştinţă că-și retrage 
piesa dela concurs deoarece ea a fost. 
primită în repertoriul Teatrului Naţional 
din Capitală. Faptul nu putea decât 
să bucure juriul, fiind o dovadă în plus 
despre buna lui alegere. N'a mai primit 
însă niciun răspuns dela autorul piesei, 
cu toate că a fost repetată scrisoarea prin 


_ care era anunţat despre rezultatul con- 


cursului. Abia după câteva săptămâni 
am găsit dureroasa explicaţie a acestei 
tăceri: Un ziar din capitală publica o 


N 


ÎNSEMNĂRI 401 . 


notiţă, pierdută printre informaţiile lui, 
că tânărul Corneliu Popp, a cărui piesă 
a fost primită în repertoriul Teatrului 
Naţional — a decedat. Toate încercările 
noastre de a afla prin corespondenţă 
cine este acest tânăr, pe care moartea 
l-a smuls dintre noi în momentul când 
de abia işi deschidea aripile talentului 
său excepțional, au rămas infructuoase. 

Aşteptăm cu legitimă nerăbdare pre: 
miera Ursifei la Teatrul Naţional, fiind 
siguri că ea va fi o surpriză pentru pu- 
blicul din Capitală, așa cum a fost şi 
pentru membrii juriului dela Sibiu. Vom 
vorbi atunci mai pe larg despre ea. 

O plăcută surpriză a fost pentru juriu 
şi comedia d-lui Lupu, prin vioiciunea 
şi umorul ei viguros, prin puterea de a 


zugrăvii tipuri, prin coloarea ei ţără- - 


nească autentică. După credinţa noastră 
este una din cele mai bune piese pentru 
repertoriul teatrului sătesc, Ea va apare 
în curând în Biblioteca Populară a 


Astrei. 
IL B. 


DREPTUL ȘI DATORIA: CRITICEI 


In numărul 3—4 al revistei noastre a 
apărut o cronică asupra vieții artistice 
la Sibiu, semnată de d-l Negoiţescu, în 
care se exprimau anumite păreri despre 
dd. N. Brana şi |. Vlasiu, artiști plastici 
ardeleni. Dacă le-am lăsat să apară este 
pentrucă credem că nu trebue să înă- 
bușim cu totul glasul criticii, atunci când 
ea este făcută cu onestitate, bună cre- 
dinţă şi cu răspundere. Mai ales in cro- 
nicile ei, „Transilvania“ caută să fie o 
oglindă fidelă a vieţii intelectuale ro- 
mâneşti, Ele au caracterul mai mult de 
informaţie decât de atitudine. De aceea 
opiniile exprimate pot să se deosebească 
unele de altele. In „niciun caz ele nu 
angajează Astra, care își are programul 
şi statutele ei cunoscute. 

Cronica amintită a avut darul să su- 
pere rău (cu toate că mărturiseşte cu 
insistență că n'are obiceiul să se su- 
pere...) pe d-l I. Vlasiu, unul din ar- 


tiştii vizaţi. D-sa răspunde într'un ar- 
ticol, publicat în „Țara“ dela 28 Mai - 
a. c., încărcând cu epitete de-a-dreptul 
insultătoare pe bietul d. Negoiţescu şi 
cerând o lămurire și din partea noastră, 
Am dat-o în rândurile de mai sus, odată 
pentru totdeauna, atât pentru d-sa cât 
și pentru aceia care vor mai avea nevoie 
în viitor de astfel de explicaţii. 


N'am luat însă condeiul în mână nu- 
mai pentru a astâmpăra focul d-lui 
Vlasiu. Chestiunea ni se pare mult mai 
gravă, decât o simplă ceartă între doi 
tineri supăraţi, care, dacă se ceartă as- 
tăzi — mâine se pot pupa din nou, așa 
cum s'au pupat ieri. Lipsa aceasta de 
toleranță și de urbanitate în discuţiile 
de idei, insulta personală la care se re- 
curge cu prea mare uşurinţă, intre oá- 
meni care vreau să reprezinte elita ti- 
neretului nostru, este un semn de infe- 
rioritate, o mare pată pe societatea ro- 
mânească. Credeam că după Unire ne 
vom vindeca de această slăbiciune. Dime 
potrivă, ea a fost cultivată, nu numai 
în presă, ci chiar și în paginile celor 
mai pretenţioase reviste ale noastre. Pe 
motivul că se face pamflet, sau cu alte 
cuvinte, că înjură cu talent, intelectualul 
român înjură fără să cruţe nici măcar 
defectele fizice ale adversarului. Aceste 
procedee au dăunat adânc insăși ideii 
de critică. Nu este de mirare că s'au 
găsit oameni care au spus cu toată se- 
riozitatea- că decât astfel de critică mai 
bine de loc. Gravă exagerare și aceasta, 
căci o societate și mai ales o vieaţă in- 
telectuală lipsită de critică este con- 
damnată la abuzuri şi rătăciri de care 
se va căi amarnic. 


Pentru Dumnezeu deci, bătrâni şi ti- 
neri — mai ales tineri — nu înveninaţi 
această armă atât de necesară pentru 
consolidarea vieţii româneşti. Fiţi mai 
toleranţi cu ideile adversarului şi, mai 
ales, nu-i contestaţi cu prea mare grabă 
buna lui credinţă. Numai aşa vom putea 
ajunge la acea înțelegere, atât de nece- 
sară pentru ceasul de acum şi cel care 

ý i 
6 


s 


402 i ÎNSEMNĂRI 


va veni. Dacă vom continua să ne îm- 
proşcăm unii pe alţii cu noroi, nu vom 
face altceva decât vom adânci prăpastia 
săpată între noi în cei douăzeci şi cinci 
de ani dela unire. Ne-am căit amarnic 
pentru ea în 1940, Tare ne temem însă 
că dacă nu vom căuta să ne vindecăm 
de păcatele noastre, găinţa din urmă va 
fi şi hai cumplită decât cea dintâi. 

Nu atingeți apoi în focul luptei voastre 
„ această rană deschisă a Ardealului, care 
sângerează ca niciodată în trupul naţiei 
şi pe care dacă nu vom vindeca-o vom 
suferi cumplit în veacul veacului. Nu 
luaţi numele lui în deşert. Ori de câte 
ori vorbiţi de toate ale acestei provincii, 
imuiaţi-vă de zece ori penița în cer- 
neală, înainte de a scrie cuvântul de 
ocară sau de laudă. O spunem aceasta 
pentrucă am observat în timpul din 
urmă atât ușurința, vecină cu ocara, 
cât şi lauda, care miroasă de departe a 
monetă de câştig. 

Atât deocamdată. Dacă este necesar 


vom reveni, i 
Ion Breazu 


XV GRAVURI IN LINOLEUM 


este titlul elegantei şi luxoasei mape, 
pe care ne-a dăruit-o, recent, Ardealul 
de dincolo. Ea a apărut în „Colecţia ar- 
tiştilor români din Transilvania de Nord”, 
de sub patronajul Prof. Emil Haţeganu 
şi de sub îngrijirea d-lui Raoul Şorban 
Tipografia Naţională din Cluj, 1943). 

_ Talentatul gravor este d-l Victor A. 
Constantinescu, despre care, spre marele 
nostru regret, nu ştim decât că împre- 
ună cu d-nii P. Abrudan, Al. Anca, 1. 
Cherejan, E. Cornea, T. Harşia, V. Ilieşiu, 
E. Păcurariu, V. Raus, I. Şerban și A. 
Ursoviciu, este unul din colaboratorii 


d-lui Raoul Şorban. Am dat numele tu- 


turor membrilor acestei grupări, pen- 
trucă e bine să fie cunoscute ca ale unor 
luptători pentru cultura românească de 
dincolo. (Numele lui Valentin Raus, P. 
Păcurariu, Teodor Harşia, Emil Cornea 
şi Petru Abrudan, au mai fost amintite, 


de altfel, de*d-l Ion Breazu, într'un nu- 
măr din anul trecut al acestei reviste 
(la p. 971), în legătură cu cele patru 
admirabile caiete de artă apărute în 
aceeaşi editură.) - 
Dacă despre gravorul însuși nu ştim: 
aproape nimic, în schimb opera vorbește 
destul de lămurit despre talentul d-sale. 


Intâia planşe reprezintă o sugestivă 
troiță într'un cadru trist, cu munți în 
fund, pare-că un simbol al celor rămași 
dincolo, doar în grija lui Dumnezeu... 
Subiectul celorlalte gravuri îl constitue 
peisaje sau momente înduioşătoare prin 
ambianța atât de cunoscută: o bi- 
sericuță de lemn dintr'un sat maramu- 
reşan, încadrată de copaci destrunziţi ; 
un cioban păzind câteva oi pe un plaiu 
al munţilor Rodnei; un Moţ plecat la 
drum cu ciubere și cercuri... O frescă 
de patru planşe viguroase, arată neos- 
toita muncă a ţăranului nostru: aratul, 
sămănatul, secerișul și aducerea „buca- 
telor“ acasă... În sfârşit, penultima 
planșă pare să reprezinte un autopor- 
tret al artistului, 

Să fie oare negrul petelor din tehnica 
gravurii, care te învăluie într'o grea 
umbră de tristețe, după ce ai privit cu 
mai mult răgaz cele 15 planșe? Ori e 
gândul apăsător al peisajelor și oame- 
nilor pe care nu i-am văzut de aproape 


trei ani? 
Ion Mușlea 


SIMBIOZA ALBANO-ROMÂNĂ ȘI CON- 
TINUITATEA ROMÂNILOR IN DACIA 


In ultimul număr al Revistei Fundațiilor 
Regale, de pe Mai (An. X, Nr. 5, pp. 
243—270), profesorul Th. Capidan, apre- 
ciatul filolog dela Universitatea din Bu- 
cureşti, care ne-a dat studiile cele mai 
bune, în ample monografii, asupra gra- 
iului Românilor din sudul Dunării, un 
cunoscător al limbilor balcanice şi al 
relaţiilor dintre ele, semnează un docu- 
mentat articol cu titlul de mai sus. Acest 


- mic studiu i-a fost prilejuit savantului 


român de apariţia lucrării profesorului 


INSEMNARI 403 


german Georg Stadtmiilier dela Univer- 
sitatea din Lipsca: Forschungen zur al- 
banischen Frühgeschichte, publicată în re- 
vista „Archivum Europae Centro-Oriea- 
talis” (tom. VII, fasc. 1-3, 1941, pp. 1-196) 
din Budapesta. ; 

In studiul său Georg Stadtmüller se 
ocupă de începuturile istorice ale popo- 
rului albanez, care se pierd în întune- 
ricul evului mediu. Şi cum acestea au 
contigenţe cu trecutul nostru şi prezintă 
diverse analogii, găsește nimerit să se 
pronunţe în treacăt şi asupra problemei 
continuității Românilor în Dacia. Pornind 
însă, dela constatarea că, „în România 
` problema continuității trecea şi, pe alo- 
curi, trece în opinia publică și acum, 
. ca un Palladium paţional-politic, care 
trebue apărat cu orice preţ“, nu ne este 
greu să gâcim pe ce valuri plutește pro- 
fesorul german și in apele cărui „adevăr“ 
bate studiul său. l 


De problema patriei primitive a Alba- 


nezilor, care, ca şi pentru poporul român, 
pune nenumărate dificultăţi în rezolva- 
rea ei, se ocupă și Stadtmiiller. Acesta 
neagă existența vreunei relaţii între pa- 
tria primitivă a poporului albanez şi cea 
a poporului român, socotind chiar o gre- 
şală. de metodă punerea în legătură a 
acestor două probleme. Leagănul po- 
porului albanez, după profesorul dela 
Lipsca, trebue căutat undeva în munți, 
într'o zonă de frontieră a culturii greco- 
romane, cam pe Valea Mati, unde stră- 
moşii Albanezilor au trăit vreme înde- 
lungată izolaţi, fapt care a- permis păs- 
trarea individualităților linguistice. 

Th. Capidan descopere şubrezenia 
argumentelor . sprijinitoare şi combate, 
de cele mai multe ori, sau comple- 
tează părerile autorului. La urmă îşi 
precizează punctul să€f de vedere. 
Crede anume că „poporul albanez s'a 
format pe teritoriul național din nordul 
Albaniei, într'un ţinut în care el putea 
veni în atingere cu populaţiunile româ- 
nești medievale din sudul Dunării“ (p. 


256). Admite deci, in opoziţie cu păre- 


rile lui Stadtmilter, o simbioză albano- 
română. - 

Românii din evul mediu, după ates- 
tările cronicarilor bizantini, locuiau am- 
bele maluri ale Dunării. Dacă despre 
populaţia românească dela nord de marele 
fluviu nu avem date suticente, cea din 
sud ni se înfățișează prin limbă și to- 
ponimie ca foarte numeroasă și răspân- 
dită în întreagă peninsula balbanică, 
Nume ca Sarună pentru Salona, Băiasa 
pentru Vavissa, Lăsun pentru Elasona 
sau Oloson, caze prezintă în structura 
lor urme vechi de evoluţie fonetică ro- 
mânească, singure pot dovedi existența 
elementului românesc în jurul acestor 
localităţi. Datorită păstoritului, frânturile 
acestea de populaţie românească nu erau 
legate locului. Unele din ele au venit 
în contact cu Albanezii, despre care Th. 
Capidan crede că erau bilingvi, „în sen- 
sul că acasă vorbeau jargonul traco-iliric, ` 
păstrat cu sfințenie de femei, iar în 
afară limba română“ (p. 264). 

Legăturile pe care strămoșii noștri 
le-au avut cu albanezii nu constituesc o 
piedecă pentru continuitate, aşa au crezut 
şi cred încă adversarii noștri. Anumite 
particularități lingvistice şi cuvinte co- 
mune poporului român şi albanez, re- 
zultate din atingerea pe care strămoşii 
noştri, în epoca de plămădire, o au avut 
cu străbunii lor, au făcut pe unii învă- 
țaţi, ca N. Jokl şi G. Weigand, preocu- 
paţi a găsi Româniloi o patrie primitivă, 
să-i plaseze în sudul Dunării, undeva 
pe un teritoriu restrâns în apropierea 
Albanezilor. Realităţile demografice ac- 
tuale din sud-estul Europei, care în trecut 
trebue să fi fost asemănătoare cu cele 
de astăzi, se opun acestei presupuneri, 
De. altfel asemănările acestea nu mai pot 
servi drept argument potrivnic persis- 
tenţei noastre aici, întru cât astăzi sunt 
socotite de di mai mulţi cercetători urme 
ale substratului comun traco-ilir. Dacă 
totuşi există câteva imprumuturi lexicale 
între română şi albaneză, ele se pot 
explica prin'puterea migratorie a cuvin- 


404 ÎNSEMNĂRI 


„telor. Mai ales termenii păstoreşti cu- 
nosc adeseori o răspândire uimitoare, 
Dela grupurile românești din sudul Du- 
mării uşor au putut trece şi în nord ți- 
nând seamă de permanentele legături 
ale românismului nord şi sud-dunărean, 


De simbioza albano-română se leagă 
aspectul balcanic al limbii române şi 
caracterul sudic al elementelor slave. 
Protivnicii continuității afirmă că poporul 
român, având numeroase particularităţi 
lingvistice comune cu popoarele dela 
sud de Dunăre, pe de o parte, iar pe 
de altă parte întru cât elementele slave 
din limba română au caracterul limbilor 
slave de sud, nu s'a putut plămădi decât 
în dreapta Dunării. Aspectul balcanic al 
limbii noastre nu poate dovedi însă ori- 
ginea sud-dunăreană a poporului român, 
fiindcă acestea se datorește, așa cum se 
admite astăzi, substratului traco-ilie sau 
influențelor reciproce, foarte firești, dela 
o limbă la alta. Cât priveşte caracterul 
sudic al elementelor slave din limba şi 
toponomastica românească, Th. Capidan 
susține că nu există o deosebire intre 
slava din nordul şi cea din sudul Du- 
nării, Identitatea numirilor de localităţi 
şi de persoane din Transilvania şi Mun- 
tenia şi cea din Balcani e o dovadă evi- 
dentă. Elementele slave din limba ma- 
hiară încă probează această afirmaţie : 
limba maghiară care s'a format numai 
la nord de Dunăre nu are elemente slave 
care să se deosebească sub aspectul lor 
gramaticai de cele din limba noastră. 


Nici lipsa cuvintelor germane vechi 
din limba română nu poate servi ca o 
dovadă împotriva continuității. Ținând 
seamă de realitate, ne putem explica 
faptul că seminţiile germane nu au lăsat 
urme mai numeroase în limba noastră. 
Românii, care cultivau văile munţilor şi 
păşteau cu turmele de oi crestele lor, 
nu au putut împrumuta cufinte dela un 
popor străin a cărui vieaţă se deosebea 
aşa de mult de a lor. N'a existat între 
ei asemănare de temperament și preo- 
cupări identice care să-i apropie pe unii 


de alţii şi în felul acesta nu s'a cimen? 
tat o comuniune de vieață, ce putea in-. 


lesni imprumuturi reciproce, De altt: 


neamurile germanice nu sunt singarile’ 


care nu ne-au lăsat nimic în limbă dia; 
câte popoare au trecut în valuri repe- 


tate peste noi. Dar chiar dacă s'ar des- 
coperi cuvinte vechi germane in limba 
română, — eforturi s'au făcut însă fără. 
rezultate concludente, — ele puteau veni ` 
şi din sudul Dunării, unde incă în se- ` 


colul al Ili-lea d. C. s'au statornicit Goţii. 
In cele din urmă profesorul Capidaa 


combate şi ultima obiecţiune ce se aduce 


impotriva vieţuirii neîntrerupte a popo:: 


rului român pe pământurile pe care le 


locueşte de veacuri, anume lipsa nume="- 


lor de localităţi cu tradiţie autohtonă; - 
Prezenţa numelor străine în toponimie, ` 


cu preponderanţa celor slave, nu certi» 
fică lipsa unei continuităţi de vieaţă ro- 
mânească în nordul Dunării. O analo- 
gie fericită infirmă constatările de care 
adversarii noştri le-au tras din acest fapt, 
Grecia bunăoară este împânzită de nume 
de localități slave până în Pelopo- 
nez. Nu se poate trage — şi nimeni n'a 
tras — de aici concluzie că Grecii şi-au 
părăsit vreodată pământul țărti lor pentru 
a se reîntoarce mai târziu când Slavii 
au. dispărut de acolo. De altfel toponi- 
micele cu tradiția autohtonă din nordul 
Dunării nu lipsesc cu desăvârșire. Da- 
nărea, Crișul, Oltul, Abrudul şi Ampoiul 
sunt nume de râuri sau localităţi a căror 
origine autohtonă a fost sau este pe 
cale de a fi dovedită. Pe de altă parte 
unele din ele au fost schimbate de Slavi, 
apropiindu-le, din. cauza rostiriilor difi- 
cile, de anumite cuvinte din limba lor, 
Aşa bunăoară din Tierna, Tsierna, nume 
de râu în Banat cu certitudine dac, 
Slavii au tăcut Tsârna (neagra), iar din 
Bersovia (berz „mesteacăn”), Bârzuva ş.a. 

Aceste nume de o vădită origine au- 
tohtonă se găsesc tocmai în regiunile 


apusene ale pământului românesc, acolo' 


unde şi alte constatări ale geolingvis- 


„ticei, făcute pe baza materialului înfă- 


ÎNSEMNĂRI 


fişat de hărţile Atlasului linguistic, arată 
„că vieaţa romană a pulsat mai intens şi 
neintrerupt, acolo unde se fixează de 
„obicei leagănul românismului nord-du- 
nărean şi unde rezistenţa neamului ro- 
„mânesc s'a dovedit mai dârză. 


Romulus Tudoran 


„MUȘCATA DIN FEREASTRĂ“ LA 
TEATRUL GERMAN DIN SIBIU 


Apropierea politică germano-română 
-a adus cu sine în mod firesc şi o apro- 
piere între literaturile celor două ţări, 
Astfel, alături de traducerile din alte 
diteraturi, au apărut pe piaţa literară şi 
.o serie de traduceri din literatura ger- 
mană contimporană, iar cunoașterea cul- 
turală dintre cele două popoare a prins 
un avânt până acum neobişnuit. Din 
acest contact, incontestabil, cei care în 
primul rând au de profitat suntem noi. 
Dar nu e totuși mai puţin adevărat că 
şi prietenii noştri au un prilej fericit de 
a descoperi într'o literatură, crezută in 
„deobşte de minoră: și numai de interes 
etnografic, o serie întreagă de resurecții 
“majore sau chiar de realizări de excep- 
fțională valoare universală. Un Sado- 


veanu sau un Rebreanu, traduşi în nem- . 


degte, au reuşit să intereseze, astfel, nu 
numai prin nota de pitoresc exotic pe 
„care o aduceau, ci prin adâncimea până 
Ja care au ştiut să sondeze rezervoriul 
-sufletesc general uman, scoțând în modul 
„acesta la lumină tipuri, care să urmă- 
ească, nu numai nostalgic ci şi autentic, 
pe un cititor de altă limbă, 

Dar domeniul literar în care contactul 
între cele două literaturi s'a făcut mai 
viu resimţit este teatrul. Fiind şi o ma- 
nifestare de ordin colectiv, teatrul a 
implicat mai intens colaborarea spiri- 
“tuală dintre cele două popoare. Neno- 
rocirea face însă că literatura noastră 
dramatică, cu puţine excepţii, să nu fie 
“încă suficient de rezistentă organic pentru 
a putea întâmpina asaltul unui public, 
în primul rând pretenţios şi numai în 
al doilea politicos. In schimb, teatrul 


german a pătruns: pe scenele ‘noastre 
cu cea mai mare amploare. Goethe, 
Schiller — acest Shakespeare al. tea- 
trului de idei — dintre cei vechi, Haupt- 
mann, Schönherr, Homberg dintre con- 


timporani, au cunoscut, nu numai pe__ 


scenele oficiale dar şi pe cele particu- 
lare, un succes continuu. In deosebi 
Schiller, pe care, cu ocazia apropierii 
de care vorbeam mai sus, l-am desco- 
perit „a doua oară” — prima dată il 
descoperisem cu Junimea — a cucerit 
locul de frunte al competiţiei teatrale 
bucureştene din ultimii doi ani. De sigur 
replica românească a fost mai modestă, 
dar susținută totuşi de succesul enorm 
pe care l-au avut romanele lui Sado- 
veanu şi Rebreanu în Germania, ea a 
fost posibilă, anticipând —. prin piesele 
de salon româneşti jucate de Nemţi şi 
mai ales prin mulţii actori şi actrițe de 
talent pe care îi avem actualmente în 
Germania — spectacolul care să reve- 
leze prietenilor noştri operele majore 
ale dramaturgiei noastre: „O scrisoare 
pierdută” (pe care am vedea-o într'o 
primă reprezentare germană, cu actori 
români însă), „Fântâna Blanduziei” (al 
cărei aer ar impresiona, într'o fastuoasă 
montare, în chip deosebit romantismul 


„ urechei germane), dintre operele drama- 


tice vechi, iar dintre cele moderne, nea- 
părat „Domnișoara Nastala sau „Tul- 
burarea apelor”, 


Animaţi de spiritul acestei noui apro- 
pieri literare, concetățenii noștri saşi 


au ales pentru încheerea stagiunii tea- | 


trului lor, fermecătoarea „Mușcată din 
fereastră“, a nu mai puțin fermecăto- 
rului Victor lon Popa. 'Spumoasă, To- 
mantică, amintind în linii absurd de 
mari „Cercul“ lui Somerset Mangham, 
„Muşcata din fereastră“ e incontestabil 
cea mai uşor accesibilă pentru un strein, 


dintre toate operele noastre dramatice . 


cu accentuat caracter local. Dacă un 
german — să o spunem drept — n'ar 
înţelege mai nimic din „Apus de soare“ 


Pi 


406 | INSEMNĂRI 


sau din piesele lui Iorga, el poate to- 
tuşi desprinde din „Muşcata din fe- 
reastră” devenită „Geranien am Fenster“, 
mult din farmecul ei local, aceasta da- 
torită faptului că acest farmec local, nu 
e debitat tot de tipuri locale, ci e de- 
bitat de tipuri de caracter mai general. 
(Aici, de fapt, am pus degetul pe în- 
treaga problematică a modului cum o 
operă, fiind totuşi locală în elementele 
ei, poate deveni majoră prin prelucrarea 
ei). Tema de asemenea, ca şi acţiunea, 
depășesc cadrul incidentului local, co- 
lorându-se cu semnificaţii de o duioșie 
adânc umană, Grigore, Sotica, lonică (mai 
ales), sunt figuri care susţinute de far- 
mecul exotic al Părintelui Ilie, al lui 
Georgică, etc. prind un contur masiv şi 
plin de conţinuturi interioare. 


Alegerea pe care a făcut-o conducerea 
Teatrului German a fost prin urmare, 
deosebit de fericit inspirată. Iar d-l Gust 
Ongyerth, directorul Teatrului, merită 
din plin toate felicitările noastre. 


Spectacolul ca atare, înafară de câ- 
teva obiecţiuni pe care le-am aduce în 
special modului cam săsesc în care a 
fost înţeleasă piesa — adică prea pro- 
vincial, — a fost totuşi excelent. Cald 
înscenată, legată unitar, piesa a cunoscut 
la premieră nu numai o sală deosebit 
de vie, dar chiar şi momente în care 
spectacolul a depășit chiar şi specta- 
colele românești ale „Muşcatei” — cel 
puțin atâtea cât cunoaștem noi. Un 
atare moment, care se cere relevat, este 
scena din actul trei (revenirea Părintelui 
Ilie, până ce Răducu părăseşte revoltat 
scena), când tensiunea dramatică, umorul 
şi vioiciunea au fost scoase de către 
regisor (tot d-i Ongyerth) foarte bine în 
relief. 

Din distribuţie trebue reţinute la loc 
de frunte numele d-şoarei Monika Dar- 
lies, care a antrenat cu extraordinară 
exuberanță întreg spectacolul, entuzias- 
mând în repetate rânduri sala. D-sa a 
fost un Georgică delicios. Alături de 
d-ra Monika Darlies, ` d-l Hermann 


Glaser 


— care este incontestabil um. 


mare actor — a creat un Viu, masiv ṣẹ ` 


activ, Grigore. Avem impresia că dintre 


toți interpreţii d-l Glaser a prins cel 
mai just tonul general al piesei. Dee- ` 
sebit de bine a fost și d-l Karl Frits- 


Eitel în Părintele Ilie, ca şi d-l Wol 
gang Arndt — pe care l-am apreciat în. 
multe alte spectacole — în dificilul rol; 


al lui Ionică. In rolul Soficăi, d-na Ruth: ` 


von der Ohe, distinsă şi plină de finete, 


a fost totuşi puţin inegală, iar uneorţ îi 


chiar prea tragică” în agitația ei. In. e 


roluri episodice d-ra Enzia Pircher (Ol- | 


gutza), care trebuia însă să rămână blondă: : 


pentru a fi cu totul naturală, d-l Ru- 


dolf Schadi (Radu) şi d-l Ernst H. Grob. `: 


au reuşit momente foarte plăcute. 
Traducerea d-lui Ongyerth, în general, 
vie. Ca şi întreaga reprezentaţie, 
Radu Stanca 


MARIUS VALKHOFF, O FLOARE 
EXOTICĂ : POEZIA ROMÂNĂ 


E publicarea unei conferinţe 1) pe care: 
Marius Valkhoff a ţinut-o la sfârșitul 
anului trecut în cadrul Cercului Francez: 
dela Universitatea din Amsterdam. Sa- 
vantul romanist profesor la Universitatea 
din acest oraş işi propune să prezinte 
publicului de-acolo un tablou succint al. 


poeziei noastre, „atât populară cât şi . 


cultă“. Sunt de reţinut în primul rând. 
consideraţiile deosebit de favorabile pe 


care Valkhoff le exprimă față de Ro- 


mânia, „Cenuşăreasa surorilor latine”... 

De-a-lungul evoluţiei sale, poesia ro- 
mânească a suferit până în veacul al 
XIX-lea influenţele: bulgară, sârbă, po-- 
loneză, grecească, ungurească, turcească 
şi rusă. Sub semnul acestei legi fireşti, 
poesia românească „prezintă trăsături. 
care o deosebesc net de celelalte lite- 
raturi romanice”. Afirmația aceasta ca- 


tegorică a profesorului Valkhoff conține . 


un adevăr pe care noi il recunoaştem 
cinstit, dar nu e mai puţin adevărat că 
poezia noastră în genere, cea populară 


1) Neopbhilologus, XXVII, pag. 181—19%. 


ÎNSEMNĂRI 


mai ales, deţine şi unele „trăsături“ pe 
care nu le poţi explica prin influenţele 
produselor literare vecine. 

Dacă primele versuri de provenienţă 
cultă datează la noi abia din veacul al 
“XVII-lea, aveam la data aceea o poezie 
populară bogată, dar care își ducea exi- 
stența în anonimat şi de o parte şi de 
„alta a Carpaţilor. 

Ea era una şi aceeași, precum unul 
-şi acelaşi a fost sufletul din care a crescut. 

Valkhoff acordă o deosebită atenţie 
„doinelor, horelor şi cântecelor bătrâneşti. 
Prin toate se poate cu ușurință observa 
„Chiar dintr'o lectură superficială” un 
“fir roşu al unei caracteristici, urzită din 
însăşi existență poporului român; ca- 
racterul pastoral şi câmpenesc. 

In timpul năvălirilor, Românii se în- 
-chideâu în cetatea naţională a munţilor. 


Vieaţa aceasta, dusă în munţi în timp 
de primejdie „determină cadrul, materia 
şi chiar 'spiritul“ poeziei populare ro- 
mâneşti. Dorul „una dintre trăsăturile 
acestui spirit“, noţiune vagă, noţiune ce 
nu-şi găseşte corespondent perfect în 
nicio altă limbă din lume „poate îi com- 
` parat cu saudade-le portughez, sau cu 
spleen-ul englez”. 

Această încercare de apropiere n'are 
mimic nou în conţinutul ei S'a remarcat 
o apropiere mai mare de Sensucht-ul 
«german pe care Valkhoff n'o aminteşte. 
„Apropierea de saudade-le portughez a 
“făcut-o şi Ramiro Ortiz. Dar o echiva- 
lenţă totală n'a Aercopeni încă nimeni 
:și nicăiri. 

Ceea ce e și mai curios, e că no- 
iunea de dor nu poate fi definită 


pe deplin. I se pot surprinde anumite. 


“trăsături generale din multiplele accepţii 
pe cure le are, dar nu i le poți turna 
într'o formulare precisă. 

Ar fi extrem de interesant să se ur- 
“mărească de cătr€ cineva în traduceri 
“transpunerea acestei noţiuni pe porta- 
tivele limbilor străine, 

Valkhoff ține să releveze. legendara 
legătură dintre poporul român şi natură. 


Dragostea pentru natură a Românului, 
spune Valkhoff „se. manifestă intr'un 
chip mai evident atunci când natura : 
este intim împletită în urzeala povestirei”. 


- Aici Valkhoff citează exemplul Mioriţii 


şi al Ciobănaşului. Dânsul dă în tradu- 
cere franceză pe aceasta din urmă. 


Cu privire la caracterizarea Miorifei 
vom face o observaţie. Valkhoff a prins 
greşit, aşa reese din contextul respectiv, 
sensul denominaţiunii de. „Ungurean“. 
Nu e vorba în balada românească de 
un Ungur (Hongrois), ci de un ungurean, 
de un român transilvănean, din părţile 
„ungurene“. Şi Vrânceanul şi Moldo: 
veanul și Ungureanul sunt ciobani. In 
peregrinarea lor cu oile, Românii ne- 
socoteau convenţionalitatea graniţelor. 
Ei se întâlneau, graţie acestei peregri- 
nări, în regiuni îndepărtate, petreceau 
o vreme împreună, apoi se întorceau 
la casele lor. | 

E bună analiza formei pe care Valk- 
hoti o face baladei Ciobănașul, „o poezie 
în versuri rimate mai mult sau mai puţin 
liber, conduse după principiul actual“. 

Sunt interesante şi juste în același. 
timp consideraţiunile privitoare la ba- 


lada populară românească. Eroii sunt 


uneori imaginari, alteori au un „pro- 
totip istoric“, 

O bogată floră a crescut din fetala 
haiducilor. Valkhoff prezintă în această 
ordine câteva exemple de reală consi- 
stență artistică. 

' Din poesia cultă sunt amintiţi şi de- 
finiţi fugitiv: Dosoftei, lenăchiță Văcă- 
rescu, Alecsandri, Eminescu, Goga şi Ar- 
ghezi. 

Pentru conturarea cât mai consistentă 
à exponenţilor poesiei. românești culte 
în mintea ascultătorilor, Valkhoff le 
atribue unora, din cei mai reprezenta- 
tivi rolul pe care l-au avut în alte lite- 


„rațiuni; Hugo (Alecsandri), Baudelaire 


(Eminescu); Dăroulăde . (Goga) şi Celine 
(Arghezi), 

Credem că s'a simţit nevoia unor 
exemplificări. Valkhoff n'a făcut-o însă ; 


408 : ÎNSEMNĂRI 


poate că nici timpul nu-i îngăduia şi 
nici teama de abuz. 
„ Deşi îşi propuse să supună selecţiunii 


sale numai poesii, acest cunoscător” 


adânc al lucrurilor românești face o 
concesie [ui Panait Istrati. L-a cunoscut 
personal pe acest prozator care în ţara 
sa a fost renegat de unii, vehement 
apărat de alţii, 

Valkhoff încearcă, și nu fără efect, 
să surprindă reflexe folclorice în opera 
lui Panait Istrati, aşa după cum făcuse 


în prezentarea poesiei culte, Conferințe 
lui Valkboff e o merituoasă prezentare: 
străinătății a ceea ce avem mai repre- 
zeniativ în manifestările noastre de ordin 
literar. E printre puţinii oameni de li- 
tere străini, care ne cunoaşte cultura, 
o înţelege și o preţuește. 

li rămânem îndatoraţi pentru preo- 
cuparea sa cu privire la fara noastră şi 
ținem să-i mărturisim şi “n acest loc 
tributul nostru de consideraţie şi gra- 
titudine. Traian Blajovici. 


BIBLIOGRAFIA TRANSILVANIEI (XIV) 


BARBU, FILARET. Portativ bănăţean. 
Cu o prefaţă de C. Miu-Lerca, Lugoj, 
1942. Tip. Matei Marianov. 8%, 101 p. 


BRĂTIANU, G. I. Misiunea istorică a 
Ungariei. Bucureşti, 1942. M. O. Impr. 
Naţ. 20 p. 


CIORĂNESCU, ALEXANDRE. La tra- 
dition historique et l'origine des Rou- 
mains. Bucarest, 1942. -M, O. Impr. Naț. 
52 pag. . i 

COTOŞMAN, GHEORGHE. Din tre- 
cutul episcopiei Timişorii. Timișoara, 
1943. Tip. „Luceafărul”. 32 p, 

FESSLER, IOSIF. Relatio historica de 
Daco-Romanis in Transilvania et Hun- 
garia cum Ecclesia Romana unitis vel 
uniendis. Publicată cu un studiu intro- 
ductiv de loan Sabău. (Analele Acade- 
miei Române. Mem. Secţ. Ist. Seria IH. 
Tom. XXIV. Mem. 20.) Bucureşti, 1942. 
M. O. Impr. Nat. 33 p. - 

GHIŞA, IOAN. Banca Crişana din Brad. 
1891—1940.. Arad, 1942. Tip, Concordia. 
80, 119 p., 2 tab. 

LUPAȘ, I. 1. Die Grundlagen der ru- 
mânischen Volkseinheit. 2. Der geschicht- 
liche Weg der Rumänen. Gastvorträge 
an der Universität Tübingen. Hermann- 
stadt, 1942. Krafft & Drotleff. 60 p. 

MANCIULEA, ŞTEFAN. lon Maiorescu 
şi raporturile lui cu Timotei Cipariu. 
(Extras din „Luceafărul“, Anul Il, Nr. 
10—11—12) Sibiu, 1942. Tip. „Dacia 
Traiană“. 8 p. 

METEŞ, ŞTEFAN. Contribuții nouă la 
istoria Românilor din Țara Făgăraşului 
în veacul al XVIl-lea. A) Situaţia Ro- 
mânilor din domeniul Porumbacului de 


Jos (16:30). (Analele Academiei Române- 
Mem.  Secţ. Ist. Seria Il. Tom. XXIV. 
Mem. 19). Bucureşti, 1942. M O. Impr.. 
Naţ. 52 p. 

MOGA, I. Siebenbürgen in dem Wirt- 
schafisorganismus des rumänischen Bo- 
dens, 2. Auflage. Bukarest, 1942. M. O. 
Impr. Naţ. 91 p. 


PETRANU, CORIOLAN. Octavian Smi- 
gelschi. 30 de ani dela moartea picto- 
rului. (Extras din „Luceafărul”, Anul H, 
Nr. 1). Sibiu, 1943. 40, 7 p. 

PETROVICI, E. Continuitatea romano- 
dacă şi Slavii. (Extras din „Transilvania”, 
Anul 73, Nr. 11). Sibiu, 1942. Tip. „Dacia 
Traiană”, 15 p. 

PETROVICI, EMIL. Toponimie ungu- 
rească în Transilvania medievală, (Extras 
din „Transilvania“, Anul 74, Nr. 2} 
Sibiu, 1943. Tip. „Dacia Traiană”. 20 p. 

POPESCU, DORIN. Sciţii în Transil- 


' vania. Starea cercetărilor arheologice. 


(Extras din „Transilvania“, Anul 74, Nr.. 
sa) Sibiu, 1943. Tip. „Dacia Traiană”. 

-P 

PUŞCARIU, SEXTIL. Scrisori dela 
Octavian Tăslăuanu. (Extras din „Tran~ 
silvania“, Anul 74, Nr. 2), Sibiu, 1943. 
Tip. „Dacia Traiană”. 12 p. 

STANCIU, VICTOR. Aurul Daciei şi 
imperiul roman. Timişoara, 1942. Ed. 
indațieii Oliviero Varzi. Tip. Rapid, 


p- 

VÂLSAN, G. Cetatea de munți (Tran- 
silvania în cadrul unitar al pământului 
şi statului român, Carpaţii în România 
de azi). București, 1942. Casa Școalelor. 
80, 67 p. — Lei 80.