Transilvania_1942_073_002_003

106844 


TRENSIL/ANR 


în 
si ` 


ANUL 73 FEBR.—MARTIE Nr. 2-3-1942 
op pe a e ae ali 


-SIBIU 


Anul 73 Februarie —Martie 1942 Nr. 2—3 
a a a o a POOR, 


TRANSILVANIA 


Organ al ASTREI 


AICI SUNTEM 


Suntem. Așa ; câţi și cum suntem. Aici unde suntem. 

Realităţile fiinţei noastre naţionale; fapte atât de simple în desă- 
vârşitul lor adevăr, încât resping dela început și atacurile și argumen- 
tele, care s'ar ridica apărătoare. Sunt principiile drepturilor noastre ca 
neam, solide asemenea unui enorm cub de granit, pe care nu-l poți 
așeza nici pe muche, nici pe colț, pe care chiar dacă ai reuşi să-l 
răstorni, rămâne tot atât de temeinic așezat, același, pe oricare altă 
lature a lui. 

Pentru a întemeia drepturile noastre naţionale și pentru a avea 
justificarea armei ridicate, e cu desăvârşire îndestulătoare logica simplă 
a acestor realităţi actuale. Ştiinţa și sârguinţa poate desgropa din arhive 
captivante imagini ale trecutului; doftorii pot reconstrui, din analiza 
unei mărgele de sânge, fantastice infurciri de neamuri şi înrudiri et- 
nice; din factura unui cuvânt poate porni siredelul ascuţit al minţii 
până în pântecele mileniilor trecute, legând şi deslegând neamuri și 
popoare ; dialectica şi fantezia pot înlocui banalul strop de apă cu iluzia 
curcubeului şi te pot amăgi, ca să treci pe lângă izvorul modest, dar 
aievea, spre miraculoase avuzuri,. vrăjite de apele-morţilor. 

Ceea ce e însă de temelie şi hotăritor, e simplul fapt al existenţei 
noastre, pe acest petec de pământ, 

Discuţiunile referitoare la continuitatea noastră istorică, pe cele 
două povârnişuri ale Carpaţilor, sunt prea interesante şi uneori 
aruncă noi lumini asupra vechei noastre cunvingeri, Dar, oare, dacă 
ar avea dreptate acei falşi istoriograii, care — sub impresia șovinismului 
sau a altor rătăciri — ne-au adunat aici abia prin veacul al treispre- 
zecelea, sau şi mai târziu, am fi oare noi lepădăturile lumii, încât orice 
neam silnic, din faţa și firea căruia încorcirea de zece veacuri încă 
au a şters nici pomeţii şi nici pornirile turanice, să aibă dreptul să ne 
mişte şi să ne încalece? 

1 


82 IONEL POP 


Părinţi de părinţii noştri și-au ridicat ochii din ticăloşia mizeriei | 


noastre spre lumina Cetăţii Eterne şi au pipăit cu mintea — şi mai | 


ales cu sufletul — fiecare scenă și fiecare figură din glorioasa istorie 


i 


a așezării noastre,“ scrisă în marmora columnei marelui Împărat. Inru- ; 


direa noastră latină ne e o convingere, care, în zorii anevoioși ai de- | 
şteptării noastre, ne-a înălțat, ne-a întărit și ne-a deschis drumuri de : 


j 


i 


înaintare. Dar, oare, dacă limba, firea, trecutul nostru care ne leagă i 


de acel antic popor nu ar fi decât iluzie; dar, oare, dacă ar fi mai 
mult decât alunecarea avântului retoric, degradarea noastră şi a altora 
la umilința de frați bastarzi și mincinoși ai celor ce au păstrat — fe- 
riciți — deasupra creștetelor, seninul cer al Laţiului; -- dacă întra- 
devăr am fi un neam cu sânge curat slav, tracic, sau de altă obârşie: 
oare o asemenea împrejurare ar slăbi drepturile noastre naţionale ? 

Şi suntem aici. În acest pământ, cu întinderi vaste, curat româ- 
nești, cu insule de altă viţă închistate ici-colo în mana românească, 
prin frământări istorice fatale, sau prin haine socoteli omenești. Străjile 
etnice ale neamului nostru se întind până departe, în toate laturile 
— valuri de apărare ale cetăţii noastre româneşti. 

Suntem aici. Cu toate drepturile, cu toate urmările acestui fapt 
real, pe care nimenea — nici noi şi nici alţii — nu-l poate schimba. 
Acest pământ e patria noastră, — nu altul! | 

Nu am ales-o noi şi nici părinţii noștri; a fost închegată și clă- 
dită în muncile sutelor şi a miilor de ani, cârmuiţi de același Destin, 
care trage în golul nesfârşit orbita sorilor şi cârmuiește cu aceeași 
grijă cărarea gâzei din iarbă. Nu am ridicat noi acești munţi — spi- 
narea așezării neamului nostru — și nu am săpat noi albia râurilor 
şi nici nu am întins noi bărăganele largi. Nu noi am vrăjit cerul al- 
bastru de deasupra și nici splendoarea toamnelor dela noi. Acelaşi 
Crivăţ încremenea şi acelaşi Austru dulce mângăia aceste întinderi şi 
pe vremea, când omul de aici se închina minunei primei vetre de foc. 

Şi nu noi ne-am ales vecinii. Poate am îi fost mai bucuroşi, dacă 
am avea vecini un neam de Olandezi, care fumează pașnici din iulelele 
lor lungi tutun de peste Mări, mulţumiţi în hodina ţării lor culte și 
bogate, 

Aici suntem; cu bogăţia şesurilor şi cu ariditatea munţilor de: 
stâncă; cu urlet sinistru de lupi şi cu cântec de priveghitori; cu holde 
şi aur, râvnite de toţi prădalnicii! 

Ne e dat să ne trăim vieaţa de neam aici, unde se incrucișează 
şi se învolbură vânturile politice ale unei jumătăţi de lumi, E reali- 
tatea geografică, tragică asemenea unui destin, luminoasă asemenea 
unei meniri. 


AICI SUNTEM „89 


In aceste fapte e ancorată vieaţa neamului nostru și ele sunt nü 
numai obârșii de drepturi, dar mai ales ele determină liniile cardinale 
ale atitudinilor noastre. 

E necesar să reducem la aceste simple lapie gândirea ` noastră 
politică, mai ales în vremuri de criză, când interese streine pot avea 
tendința să diformeze, când fapte şi împrejurări caduce pot impresiona, 
voind să se substituiască celor statornice. 

Din masiva simplitate a acestor realități e determinată soarta’ şi 
fapta noastră. 

Intreagă istoria acestui neam e sbuciumul crâncen pentru: Pa 
strarea acestor principii ale existenței noastre, Noi nu ne-am suit — ca 
alții — în şelele înalte ale cailor cu păr nețăsălat, ca să năpăştuim ţări 

şi popoare. Nu ne-am frământat în războaie stârnite de discuțiuni re- 
ligioase, nici nu am pornit spre ţările păgânilor ca să înfigem cruce în 
locurile biblice, Nu am încins spadă ca să stârpim credințe și sisteme - 
politice, pe care de altiel le respingeam. 

Ci am stat împotriva năvălitorilor, vărsaţi din ab il ezăi cine 
ştie cărei regiuni sălbatice asiatice şi ne-am apărat de altădată 
crucea noastră, pe care păgânul voia să o scoată din sulița săracelor 
noastre biserici, Ci am sângerat sute și iar sute de ani, luptând 
ca să ţinem hotarul acestui pământ strămoșesc şi să scoatem din el 
huruiana care s'a prins și aici și dincolo, în huma lui grasă, Ci am 
murit în încleștări de prin văile munţilor și în şanţuri de redute şi 
în avânturi cu pieptul gol, impotriva tunurilor și a mitralierelor — ca 
să dobândim suprema ţintă a omului și a neamului: libertatea, 

In aceste neîncetate valuri ale luptei pentru păstrarea temeliilor 
ființei noastre naţionale, ne-am găsit totdeauna mergând în ogașul tras 
de drumul de progres al omenirei. Acei năvălitori, în ale căror „bărbi 
încâlcite se împiedeca vântul”, amenințau belșugul, frumseţile artistice 
şi ştiinţa Apusului intreg, — dar noi le stăteam mai întâi în cale şi. - 


ei puteau trece spre catedralele într'aurite şi spre castele crenelate, ` 


numai dacă au putut mai înainte înfrânge pe cei ce aici își apărau să- 
răcia şi nevoile şi neamul, Semiluna a trebuit să-și istovească mult pu- 
terile în războaiele noastre sfinte, — adesea coborându-se chiar în tă- 
râna însângerată — până să răzbată și să se aşeze de veac pe cetatea 
Budei şi să ajungă sub zidurile Vienei, lar luptele noastre pentru des- 
robire — oare care neam era mai robit ca al nostru? — se încadrau 
strălucit în principiile de libertate care cuceriseră lumea. 

In întreagă istoria noastră — şi aici e neasemuita ei strălucire — 
ne-am găsit pe drumul progresului omenesc, ne-am găsit pururea ală- 
turea de cei ce luptau pentru desăvârșirea și inobilarea așezărilor și 

1 


84 l IONEL POP 


țintelor omeneşti. Cronicarul veacurilor nicicând nu ne-a găsit nici ico- 
noclaști, nici invadatori să'bateci, nici oprimatori, nici răpitori ai liber- 
tăţii altora — ci pururea în slujba înălțatelor idei și străduinţe de înain- 
tare şi desăvârșire, 

„E oare un merit acesta? Din unghiul de privire al serviciilor pe 
care neamul nostru l-a adus civilizaţiei şi crucii: da. Insă acele neîne 
cetate frământări, atât de îngrămădite cu jertfe și suferințe, nu porneau 
din speculaţiuni ideologice, oricât de înalte ar fi fost ele, și nici din 
avântul însufleţirii pentru lozinci ale zilei. Erau fireasca şi necesara ur- 
mare a faptului de temelie a vieţii noastre naţionale, a fiinţei noastre 
naţionale, aici, 

Dacă ele s'au încadrat totdeauna în ideea de omenie şi de pro- 
gres; dacă ele ne-au așezat totdeauna în tabăra potrivnică silniciei, 
robirei, oprimării și degradării omenești — e fireasca urmare a no- 
bleţei şi a generosităţii inăscute ale acestui Neam Românesc, 

Istoria îşi urmează logica faptelor ei, şi neamurile păşesc pe ace- 
lași drum, duse de cătușele aşezărilor lor geografice, de pornirile şi 
de firea lor trasă din străbuni, 

Suntem, atâţi şi aşa cum suntem. Un neam cu desăvârşire deo- 
sebit de cele din vecinătăţi, cu limba, cu firea, cu gândirea lui. Cu 
nedreptăţile pe care le-a suferit, cu hotărârea lui de a le învinge; cu 
vechile porniri de civilizaţie şi de omenie, prin care va merge totdea- 
una pe calea înălțării omului, 

Nu vrem să fim — am fi de râs! — reformatori ai lumii, cum- 
pănind noi concepţii politice mondiale; nici străji pe vigilenţa și spada 
cărora se razimă hodina Apusului. Ne ţinem în echilibrul firei noastre 
așezate, ne căutăm mijloacele de a putea rămâne în ogaşul bătrân al 
“ credinţei și al omeniei noastre, Prietenii ni-i dă drumul comun, — 
duşmani ne sunt cei ce dau să ne oprească. 

Suntem aici, unde suntem, i 

Nu suntem un neam neașezat, în dibuire după o patrie, nici 4 
neam pe care nu-l mai încape hotarul. Nu suntem popor, care să 
căutăm pretexte de cucerire, după ce ne-am fi adunat cu toţii subt 
acoperișul casei noastre. Suntem aici, pe pământul nostru de zăstăm, 
Şi în cântecele în care vibrează sufletul acestui neam, nu găsim nu- 
mele sinistru, ca un vuet de vânt, al acelui depărtat râu răsăritean, ci d 
în ele plânge Mureșul şi Someșul şi Crișurile, 

Trebueşte neintârziat să revenim pe deplin la curatele formule 
ale existenţei noastre naţionale, 

Himerele pot vrăji stări de euforie celui ce se poate lăsa le- 
gănat în bunătăţile păcii şi ale belșugului. Planuri mari şi majestoase 


AICI SUNTEM 85 


poate făuri cel ce și-a desăvârşit așezarea, şi cel al cărui vecin nu 
stă nici cu tăciunele subt strășina lui, și nici în pindi cu pumnalul 
perfid. 

Să ne adâncim în dârzenia voinței noastre de a ne recuceri toate 
drepturile răpite, să ne încântăm ochii şi inimile în frumusețile şi în 
dragostea pământului românesc, 

Ceea ce trebue să apărăm azi, ceea ce trebue să salvăm azi, e 
însaș temelia vieţii noastre ca neam, 

Privind icoanele mirajului, proiectate pe crâncenele probleme de 
existență ale neamului nostru, ne vine în minte suspinul bătrânului 
preot, din piaţa Thebei lui Oedip: 


„Lipsit de rost e turnul, rămas fără ostaşi, 
„Lipsită de rost nava ce nu are vâslași!” 


IONEL POP 


GERMANII ÎN ECONOMIA TRANSILVANĂ 


In spaţiul și istoria românismului, Transilvania a reprezentat şi 
reprezintă o funcţiune de geneză etnică, politică şi culturală şi înţele- 
gerea noastră ca neam nu este cu putinţă fără a inţelege ce a fost şi 
ce este această provincie, inut de descălecători, locuit de trei rase 
fundamental, deosebite care veacuri de-a-rândul au fost rivale, Trasil- 
vania şi-a făurit istoria din neliniști, lupte şi înfăptuiri care i-au zămisiit 
un suflet particular a cărui înţelegere reclamă o anumită conformare 
psihologică şi un anumit discernământ etno-politic, 


Poziţii etnice. După recensământul din 1930 toată Țara avea 
18.057.028 locuitori; iar Transilvania (incl. Banatul, Crișana și Mara- 
mureşul) avea 5.548.363 locuitori, adică 30,7%, 

Suprafața Țării era de 295.049 km. p., iar aceea a Transilvaniei 
era de 102.282 km. p., adică 34,6%, 

Acelaşi recensământ a constatat următoarea compoziție etnică a 
provinciei noastre : 


Români . . . . . . . e e e e e a au + 3.207.880  adecă 57,7 
Unguri o a e aaa a o o 1353276 A 24,3%, 
Germani. . . . . e e. 543852 zi 9,7/, 
Evrei, e e e eră 3 pac ae a az” 178.699 j 3,2%/, 
Tipat e pe pi ae a e ee ae 109.156 i 1,9/ 
Alţii (Sârbi, Slovaci, Ruteni Bulgari, etc.) . . . . 155500 4 3,2% 

Total . . 5548.363 adecă 100%, 


Din toată această populaţie transilvană 4.589,363 locuiau în sate 
şi 959 mii la oraşe, 

Prin urmare, Transilvania avea aproape o treime din populaţie 
şi peste o treime din suprafața României întregite precum și o majo- 
ritate absolută românească; 82%, din populaţia acestei provincii locu- 


a 


ieşte în sate şi numai 18%, locuieşte în orașe. 


GERMANII ÎN ECONOMIA TRANSILVANĂ 37 


Provincie mai mult săracă. Independentă dela 1541 la 1690, ca 
principat, după acest răstimp şi până la 1848 ca provincie austriacă, 
îndepărtată de centru, Transilvania a fost apreciată numai din punct 
de vedere fiscal și militar şi administrată numai de guvernatori streini. 

Populaţia Transilvaniei era săracă şi tot așa a rămas şi după 1848 
de când această provincie devine parte integrantă a Ungariei, Ungaria 
era, până la inceputul secolului actual o ţară pronunţat agrară; ea 
urmărea o desvoltare cât mai mare a producţiei ei agricole și, din 
această cauză, ea se interesa în primul rând de șesul mare din centrul 
țării şi de pământurile din dreapta Dunării, Ungaria, formând un te- 
ritoriu vamal comun 'cu Austria, servia pentru industria acesteia care 
era foarte desvoltată, drept piaţă de desfacere, Austria, prin concu- 
rența ei, sufoca orice iniţiativă de industrializare a Ungariei, 

In sărăcia generală a Transilvaniei de dincoace de Munţii Apuseni, 
făceau excepţie doar orașele și satele săsești dela frontieră, mai cu 
seamă Brașovul, unde se desvoltase de secole o industrie manufactu- 
rieră înfloritoare şi chiar o industrie mare. La această desvoltare in- 
dustrială a oraşelor săsești a contribuit, de bună seamă și însuşirile 
adequate ale acestei populaţiuni, hărnicia, disciplina şi cunoștințele 
speciale, Saşii erau favorizați de generalii guvernatori şi de înalții func- 
ționari austriaci care le dedeau lor executarea de furnituri necesare 
armatei şi Statului. Debușeul vecin al Principatelor și apoi al Vechiului 
Regat, cu foarte puţine industrii, au înlesnit de asemenea desvoltarea 
economică a oraşelor de frontieră săsești. 

Inainte de unirea Transilvaniei cu România, caracterul economic 
al acestei provincii era preponderent forestier și agrar; în agricultura 
ardeleană locul prim — numeric — îl deţineau Românii. Intreprinde- 
rile industriale și comerciale erau, mai ales, în mânile Evreilor şi Sa- 
şilor; industria forestieră, de piele, de spirt, morile mari, societăţile de 
asigurare și de transport precum şi comerțul de vite, de produse agri- 
cole și manufacturiere erau, în regimul maghiar, aproape exclusiv în 
mâinile Evreilor. Sub regimul românesc, în abia 20 de ani, acest raport 
de forje economice s'a corectat mulțumitor, 


Germanii de dincoace de Carpaţi. In Transilvania, peste lumea 
daco-romană, au venit în secolul XI și XII Ungurii. După Unguri, pe 
ia 1150, sunt aduși Sașii, în mai multe etape, de Geza al II-lea. Saşii 
erau triburi de Flandrii, aduși de pe Rinul de mijloc, și s'au aşezat 
ia început în regiunea Sibiului, întinzându-se apoi şi mai departe, Prin 
1210, pentru puţin timp, vin în Transilvania cavalerii teutoni, aduși de 
Andrei al II-lea. Şvabii din Banat și din Sălaj-—Satumare vin mai târziu, 
chemaţi din aceleași interese de colonizare. 


sa „VICTOR INGA 


.  : Să reținem, deci, următoarea împrejurare: Ungurii au venit, iar 
Saşii au fost aduşi, A fi adus, însemnează a ţi-se garanta, cu antici- 
pare, anumite drepturi, anumite privilegii. Saşilor li-s'au garantat aceste 
drepturi şi privilegii, oferindu-li-se pământ bun și îndestulător în cele: 
mai prielnice regiuni ale provinciei. 

Saşii au reușit să-și asigure, în scurtă vreme, o situaţiune privi- 
legiată și în domeniul vieţii administrative şi politice. Succesul lor a fost 
mai mare în domeniul economic; mulţi regi ai Ungariei i-au apreciat 
şi s'au servit de ei pentru desvoltarea economică a țării, sprijinindu-se 
pe ei pentru a înmuia aroganţa magnaţilor, 

Saşii au fost privilegiați atât de regii Ungariei și principii Tran- 
silvaniei cât şi — mai ales în comerţ — de voevozii Munteniei şi Mol- 
dovei care le lăsau liber comerţul în Principate, îi lăsau să-și traozi- 


a 


teze mărfurile şi îi scuteau de felurite taxe vamale. 

Hărnicia ocrotită de privilegii a dus repede la diferențieri sociale: 
între Saşi, o parte desprinzându-se de masa rurală pentru a crea şi a. 
se așeza în orașe a cărei burghezie statornică şi productivă a continuat 
să rămână până în zilele noastre. Toate aceste împrejurări au favorizat 
îmbogățirea Saşilor: a celor dela oraşe prin activitatea comercială, in- 
dustrială şi mai târziu şi financiară, iar a celor dela sate prin exploa- 
tarea celor mai roditoare pământuri şi prin valorificarea produselor 
acestora, organizată și înlesnită de lumea săsească consumatoare dela 
orage. 

Oraşul evului mediu şi de mai târziu a însemnat, totdeauna, o 
oază de mai multe libertăți civice, sugrumate, în sate, de feudalismul 
agrar. Nu numai Saşii — care erau şi privilegiații satelor — ci și Ro- 
mânii se îndreptau tot mai mult spre orașe. Așezarea iobagilor români 
la oraşe a prilejuit neîntrerupte certuri și neînțelegeri dintr'un îndoit 
motiv: protestau feudalii pentrucă li-se împuţina mâna de lucru, dar 
protestau şi Sașii orășeni, care își vedeau ameninţată preponderanţa în 
oraşe, exercitată mai ales prin prerogativele exclusiviste ale breslelor, în 
care streinii nu aveau acces, 

In orașele ardelene a dominat multă vreme elementul german. 
Ungurii ajung stăpâni abia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, 
odată cu extinderea şi întărirea dominaţiei lor politice, accentuate mai. 
ales după realizarea dualismului (1867), Odată cu sporirea orășenilor 
unguri, sporesc şi Evreii care acceptă limba și cultura maghiară. Ger- 
manii se contopesc în mare număr în masa maghiară — mai ales acolo 
unde nu au sate înconjurătoare de neamul lor — păstrându-şi doar 
uneori numele și fizionomia. 


GERMANII IN: ECONOMIA TRANSILVANĂ 89: 


Inclinaţiunea spre meserii și industrii a Sașilor şi-a avut un lung 
exerciţiu și în patria lor de origine. Regiunea Rinului de mijloc, de unde 
au fost aduși, era, din vremuri îndepărtate, cunoscătoare a meșteșu- 
urilor şi schimburilor comerciale. Saşii colonizați în Transilvania au: 
venit deci, din ţinuturi cu o oarecare vieaţă burgheză şi chiar dacă 
nu erau ei burghezi la venirea prin părţile noastre, aveau cunoștințe și 
predispoziţii pentru vieaţa burgheză, 

Indeletnicirile orășenești — meşteşuguri, comerț, industrie — şi 
spiritul burghez pe care ele îl creiază, au fost practicate și încetăţenite: 
de Germani și în alte multe orașe ale Ungariei. La fel, multe industrii 
din principatele române şi mai ales de pe valea Prahovei — în spe- 
cial în urma războiului vamal dintre România și Austro-Ungaria (1886— 
1892) — au fost întemeiate de Germani. Ei au fost, într'o apreciabilă 
măsură, pionerii vieţii și culturii burgheze în statele din bazinul - du- 
nărean,. 

Bunăstarea materială nu a adus, pe seama Saşilor și a Șvabilor 
noștri şi un spor de populaţiune, ci dimpotrivă o stagnare şi, în unele 
părţi, chiar un regres demografic. Multe sate germane s'au pierdut în 
massele româneşti și ungurești, fapt care a determinat comunitatea ger- 
mană a acestei provincii să ceară oficialităţii, în mai multe rânduri în- 
tărirea elementului german transilvănean prin noi colonizări din Ger-- 
mania, ceea ce s'a şi realizat la anumite răstimpuri. 

Otto Folberth ne arată că în 1850 compoziţia etnică a Transil-- 
vaniei era următoarea : 


Români . . . . „ce e e a e 1.221.206 
Maghiari și Săcui . . .'. . . . . . . 536011 
Germani . . . . . . „ e 192,482 
Altele popoare îi cdi 106.600 

Total . . „ 2.062.379 


Am văzut, mai înainte, compoziţia etnică a Transilvaniei după. 
recensământul nostru din 1930. După același recensământ, în toată 
România, erau în 1930, 745.421 Germani, adecă 4,1%, din populația 
întregei țări, 

Dincoace de Carpaţi erau la 31 XII. 1930; 

253.426 Germani în Ardeal 


223.167 h „ Banat 
67.167 5 „ Crişana-Maramureș 


543.160 Germani, în total şi anume 7,9°/ din toată populaţia Ardealului, 
23.7°/a din toată populaţia Banatului și 4,8% din aceea a Crișanei-Maramuregului. 
Avem masse mai compacte de Germani în Timiș-Torontal, Târnava-- 
Mare și Mică, Sibiu, Brașov și Năsăud. 


-90 ; VICTOR JINGA 


Au rămas în Ardealul cedat pria verdictul dela Viena circa 54.000 
Germani, deci numai 10%/, din toată populația germană de dincoace de 
"Carpaţi şi 40%/ din întreaga populaţie românească de dincoace de munţi; 
şi ia Ardealul cedat Românii suntem tot majoritatea absolută a întregei 
populaţiuni. Din 11 judeţe cedate, 8 au majoritatea absolută românească 
şi în niciunul Germanii nu au nici majoritate absolută, nici relativă, 

Expatrierile spre Germania au împuţinat numărul Germanilor din 
România cu 
81.089 câţi erau in Basarabia conform recensământului din 1930 


15533 ,„ s n» Bucovina i À y 5 
12.581 „  « n Dobrogea „ A a A 


Total: 169.203, dacă toţi locuitorii germani ai acestor provincii au părăsit vechiul 
lor pământ de colonizare. 

Adăugându-se la această cifră şi cei 54.000 Germani rămași în 
Ardealul verdictului dela Viena, constatăm că numărul total al Germa- 
nilor din cuprinsul hotarelor României întregite de 745 421 a scăzut — 
în ultimii trei ani — cu 223.203, rămânând în hotarele de astăzi ale 
“României 522.218 Germani. 


Românii şi Germanii. Nu s'ar putea vorbi despre existența unor 
raporturi strânse şi continue între Români şi Saşi. Deosebirile de rasă, 
limbă şi credinţă, deosebirile sociale şi economice, raporturile diterite 


-cu oficialitatea precum şi modurile deosebite de vieaţă, nu au putut. 


avantaja desvoltarea relaţiunilor dintre cele două neamuri ale Transil- 
-vaniei, Românii și Saşii au trăit unii lângă alţii, dar nu unii cu alţii, 

Sașii ardeleni aveau o situaţiune privilegiată; de aci o tactică po- 
litică şi metode de acţiune culturală şi economică deosebite de acelea 
ale Românilor oprimaţi. Rare împrejurări politice așezau pe Români 
alături de Saşi, și dintre acestea cea mai expresivă a fost intervenţia 
deputatului sas, preotui Ştefan Ludwig Roth, în Dieta Transilvaniei, în 
favorul limbii românești. Între Români și Saşi se stabiliseră raporturi 
.apropiate de colaborare in perioada dela 1842 ia 1867, care a precedat 
integrarea Transilvaniei în Statul maghiar. 

Uneori — din cauza poziţiei economice predominante a Sașilor 
— se porneau între aceştia și Români vii adversităţi, cari însă nu au 
degenerat niciodată. Situaţia materială prosperă şi privilegierea poli- 
tică mai ales în conducerea orașelor cu populațiune săsească, îndemnau 
pe Sagi la atitudini oportuniste faţă de guvernele maghiare și oficiali- 
tatea locală; nu acesta putea fi drumul revendicărilor româneşti, pe 
cari nu le-a servit niciodată compromisul, ' 

Cu toate acestea, convieţuirea Românilor cu Sașii — agricultori 
pricepuţi şi harnici — ne-a folosit nouă Românilor, mai ales în satele 


GERMANII ÎN ECONOMIA TRANSILVANĂ 9i 


<u populaţie amestecată româno - săsească. Exemplul bun a fost, 
deseori, urmat cu folos, Dar, în aceste sate, cumpărarea de noui pă- 
mânturi sau de imobile din partea Românilor a fost totdeauna foarte 
grea, aproape cu neputinţi ; îndată ce un pământ sau o casă ajungeau 
la vânzare, începea să funcționeze, în chipul cel mai perfect, simţă- 
mântul de solidaritate săsească, îndrumat și ajutat de comunitatea bise- 
ricească și de asociaţiunile lor economice. 

Satele româneşti din regiunile locuite de Saşi sunt, în general, 
mai prospere, nu atât pentrucă urmau exemplele gospodărești ale Sașilor, 
cât mai ales pentrucă acolo unde erau aşezaţi Saşii, pământul este mai 
bun, mai roditor, orașele mai desvoltate și deci posibilitatea de valo- 
rificare a produselor agricole mai mare. Progres agricol în munți, în 
dealuri sterpe şi șesuri neprielnice este greu de realizat; — ori în ase- 
menea locuri au fost siliți să se retragă cea mai mare parte dintre Ro- 
mâni, locurile bune, roditoare şi cu o aşezare prieinică fiind ocupate 
de Sașii privilegiați şi de Ungurii protejaţi de oficialitate în fel şi chip. 
Acolo unde natura nu i-a fost potrivnică, vrednicia românească s'a 
dovedit a fi creatoare şi susținătoare de progres agricol, chiar dacă 
pe aproape sau pe departe nu existau niciun fel de streini. 

Relaţiunile sociale dintre Români și Saşi nu erau nici de dușmănie, 
dar nigi de prietenie prea mare. Sașşii priveau şi privesc pe Români 
cu aere de' oarecare superioritate. Căsătorii mixte, mai ales la sate, se 
făceau şi se fac de tot rar. 

In vederea ajutorului mutual, Saşii dintr'o comună sunt și erau 
constituiți în aşa numitele „Nachbarschaft“-uri, Imitându-i, Românii s'au 
constituit şi ei în „Vecinătăţi”, 

Limba în care se înţeleg şi se înțelegeau și mai înainte Sașii şi 
Românii la sate este şi era limba românească; pe aceasta Sașii o 
învaţă de mici copii. 

Apoi să mai ţinem seama și de faptul că Românii țărani, în pro- 
porție covârșitoare, trăiau în iobăgie, stare necunoscută niciodată de 
Sașii din Transilvania şi trăită într'o mai mică măsură de către Unguri. 
Iobăgia a ţinut pe loc elementul românesc, ba chiar l-a dat înapoi; 
iobăgia nu prilejueşte stări de civilizaţie, nu duce la diferențieri sociale, 
ci menţine o populaţie în egalitatea dezolantă a mizeriei. Incă un motiv 
puternic al lipsei de contribuţie corespunzătoare a elementului româ- 
nesc la formarea burgheziei ardelene. 

Dar, pe lângă aceste condițiuni generale de existență, asupritorii 
veneau să le întregească cu fel de fel de măsuri restrictive, prohibitive, 
pe seama Românilor cari ar fi voit să practice meseriile, comerţul sau 


92 VICTOR JINGA 


industria, La stăruința breslaşilor, Românii erau pur și simplu impie- | 
decaţi să se stabilească în oraşe, iar atunci când totuși pătrundeau, ` 
aveau de suportat fel de fel de piedeci şi limitaţiuni. Breslele au fost 
unele dintre cele mai eficace instrumente de oprimare și comprimare : 
a voinţei românești de a se afirma în producţia și progresul orășenesc; | 
prin ele s'a împiedecat formarea și desvoltarea firească a unei burghezii | 
românești, a cărei lipsă au simţit-o şi o simt și acum Românii transil- 4 
văneni. i 

Legături de interese comerciale au existat de mai mult timp între 
Românii din principate şi comercianții și industriașii saşi transilvăneni. 
Importanţa acestor legături s'a evidenţiat mai mult în timpul întreru- 
perilor legăturilor comerciale dintre România și Austro-Ungaria, în 
timpul războiului vamal, care a durat dela 1886 până la 1892. Cauzele 
acestui războiu sunt cunoscute şi nu este aci locul pentru a le înfățișa 
din nou, 

Repercusiunile acestui războiu vamal s'au resimţit deosebit de 
mult în judeţele și oraşele de graniţă, locuite de Sași. România, apli- 
când pentru întâia oară o lege a protecţiunei industriei, oprește nu 
numai importul de produse fabricate, dar şi exportul materiilor prime 
cu care se alimentau fabricile braşovene şi sibiene. Multe fabrici se 
închid, iar comerțul stagnează. Vegetarea a durat timp de șase ani, cu 
o influență dezastruoasă asupra economiei ardelene în general și a celei 
braşovene şi sibiene în special. Organizațiile profesionale ardelene au 
redactat şi au trimis rânduri de proteste guvernului dela Budapesta, 
implorându-l să intervină pentru normalizarea relaţiunilor economice 
între cele două ţări vecine, 

Industria textilă — susține d-l Ing. A. Hossu în studiul său despre 
vieaţa industrială a Țării Bârsei — a fost aceea care sa adaptat mai 
uşor situaţiei, deoarece a început să fabrice din fire fine aduse din 
Anglia, produse cari erau plasate pe piaţa indigenă sau streină (W. 
Scherg). Alţi postăvari părăsesc Țara Bârsei, plecând în Bulgaria sau 
Grecia și încercând să înființeze acolo stabilimente industriale, Pân- 
zarii îşi închid atelierele lor și mulţi din ei trec în România, formând 
aci noui întreprinderi. Industria pielăriei stagnează şi ea din pricina 
scumpirii materiilor prime, cumpărate acum din Ungaria, Ea își micşo- 
rează producţia, limitând-o la nevoile locale. Industria lemnului, a che- 
restelii și a tâmplăriilor de lăzi de Brașov își închide atelierele ca şi 
fabricile de mobile. Mulţi meseriaşi și fabricanți trec în România, In- 
dustria alimentară aproape nu mai activează. Fabricile de spirt Czell 
se închid; fabricile de brânzeturi şi de salam reduc producţia lor. In- 
dustria hârtiei are pierderi mari şi specialiștii trec în România, unde 


GERMANII IN ECONOMIA TRANSILVANĂ 93 


fondează noui fabrici. Industria chimică simte și ea o slăbire, Fabri- 
cile de ceară şi de ulei ne mai putând face export, se închid definitiv, 

De atunci a decăzut radical industria şi comerțul în Ţara Bârsei, 
Mulţi lucrători sași au plecat din această regiune şi locul lor l-au ocupat 
lucrătorii secui, cari mulțumindu-se cu mai puţin au fost preferaţi de 
întreprinderile industriale. Tot de atunci începe, deci, și sporirea Se- 
cuilor în Ţara Bârsei și mai ales în oraşul Brașov, 

Imprejurări asemănătoare au dus la aceleași rezultate — însă 
intr'o mai mică măsură — şi în celelalte regiuni industriale mărginașe ale 
Ardeslului: Sibiu şi Bistriţa, locuite de un important contingent de Sagi. 

Constatăm cât de mari și hotăritoare au fost evenimentele eco- 
nomice declanșate de numai șase ani de războiu vamal între România 
şi Austro-Ungaria. In vieaţa economică a Sașilor brașoveni şi sibieni 
întreruperea legăturilor cu vechiul regat al României a dus la con- 
secințe dintre cele mai interesante, Acest războiu pune în evidenţă exi- 
stenţa și însemnătatea legăturilor comerciale dintre lumea de dincolo 
și de dincoace de Carpaţi, dar în același timp şi existenţa unor legături 
inerente între oameni, între Români şi S:și. Atunci când aceste legături 
Saşii nu le-au mai putut continua din vechile lor așezări citadine, s'au 
dus între Români, în România ospitalieră, unde și-au durat noi şi pu- 
ternice întreprinderi industriale, mai ales pe valea Prahovei, 

Locurile lăsate libere de Sași în Brașov au fost ocupate de Săcui. 
De atunci — de pe vremea războiului vamal menţionat — datează 
afluxul de Săcui în Braşov şi întărirea elementului unguresc în satele 
din apropierea acestui oraș. Braşovul era până în ultimul sfert al vea- 
cului trecut, locuit în mare preponderență de Români şi Sași — de atunci 
sporesc considerabil Ungurii, cari în preajma marelui războiu, şi și după 
acesta, ajung să aibă majoritatea relativă a populaţiei acestui oraș, 


Specificul vieţii şi aspiratiunilor germane. Cei 489 mii de Sași — 
conform recensământului din 1930 — rămași în Ardealul liber româ- 
nesc de astăzi, se împart în 373.670 săteni și 116.090 orăşeni; aceștia 
din urmă reprezintă 23,7'/, din întreaga populaţie, Germanii de din- 
coace de Carpaţi sunt, prin urmare, o populaţie preponderent rurală 
şi am putea preciza : preponderent agricolă, 

Tot conform recensământului menţionat, în Ardealul liber de 
astăzi, populaţia germană este așezată în oraşele următoare: 


Alba-lulia, Abrud, Aiud, ROR se a Se are ai A 2.808 
Braşov. . . a da cl at au 13.216 
Făgăraş. . . inter ai 1.056 


Deva, Haţeg, inducă: Orăştie, Petroşani . sai 2.145 


94 VICTOR JINGA 


Sibiu. ... gi ar ri - 
Sighişoara, Mediaş . FI... 
Târnăveni, că Dumbrăveni . .. ... . . 789 
Turda . . . i ăia de PET d 0 E mufe te. de ale A 546 
Oraviţa, Reşiţa . al na PE aet +! 
Lugoj, Caransebeş, Giova, a 210.898 
Timişoara, Lipova . . . ., . . . . . . . „ 32,619 
Aradi i atei eee mda ee ae ai a da i E a 4617 
Beits: ie e ce fe a ue de ei a e dee cal d 44 

Total . . . 116.090 


Cele mai importante centre orăşeneşti ale Germanilor de dincoace: 
de Carpaţi sunt: Timişoara, Sibiul, Brașovul şi Reșița, 

Impărțirea între sat şi oraş ne oferă o indicație generală asupra 
grupării pe profesiuni a unei populaţiuni şi deci și a populaţiunii ger- 
mane, Adus ca popor de ţărani, Germanii au rămas în preponderanță 
țărani de-a-lungul tuturor veacurilor. Țăran nu însemnează totdeauna. 
agricultor; de astădată însă ţăran german însemnează aproape tot- 
deauna şi ţăran german agricultor. 

De sigur că în sate sa desvoltat cu timpul, o însemnată pătură 
de meseriași, comercianţi şi intelectuali, Prezenţa acestora dă şi mai 
mare organicitate piramidei sociale rurale a Germanilor dela noi. 


Cei 23,1%/, orăşeni germani reprezintă intelectualitatea, mese- 
riașii, comercianții şi industriaşii acestui popor. Din ei se recrutează 
pătura conducătoare, între ei se creiază artistic și cultural, de aci se 
răspândește ideologia germanismului, în oraşe sunt puternicile organi- 
zaţii bisericești, economice şi de asistenţă socială, aci sunt școlile: cele 
mai importante, aci pulsează, într'un ritm viu, nizuința spre progres, 
de aci pornesc lozincile și iniţiativele naţionale, 

O caracteristică importantă a societăţii germane de dincoace de 
munţi a fost şi este lipsa de nobilime; Germanii de aci nu au baroni, 
conți, prinți, etc., iar atunci când totuşi se întâlneşte — rar de tot — 
un asemenea exemplar, el este pe jumătate sau pe de-a-întregul în- 
streinat de neamul său, O asemenea „ascensiune“ pregătește sau încheie 
cariera socială a unui înstreinat, 

Saşii au creiat un tip specific de organizaţie socială: o comunitate 
de cetăţeni liberi, fără domni de pământ şi fără servituţile apăsătoare 
generalizate de feudalism în regiunile locuite de celelalte naţiuni ale 
Transilvaniei. 

La început, Sașii au fost plugari şi soldaţi. Prin breslele de me- 
seriași, prin schimbul viu de produse şi prin aptitudinile creatoare de 
progres, Saşii au ajuns să fondeze şi să desvolte orașe ai căror locui- 
tori harnici au fost și mai sunt încă în cele mai multe orașe ale Tran- 


GERMANII ÎN ECONOMIA TRANSILVANĂ 95. 


silvaniei. Indatoririle militare. au fost trecute, cu vremea, asupra altora, 
Germanii rămânând numai un popor de plugari și de locuitori ai bur- 
gurilor, 

„Idealul poporului sas — spune Dr. O. F. Jickeli — cuprinde 
idealul economic al vremei breslelor, Saşii se numesc bucuros un popor 
democratic. Terminul nu este însă fericit ales, Mai curând ei sunt o 
casă sau o mare breaslă. Şi în această breaslă se găsesc iară hotare 
foarte precise între meşteri, calfe şi ucenici. Dar înafară fiecare se: 
simţea ca „breaslă“, Şi privesc mândrii și de sus spre aceia care nu 
aparţin breslei. 

„Concepţia de breaslă şi concepţia economică sunt strâns legate 
cu caracterul Sașilor. Din această pricină rămaseră Saşii credincioși 
acestui principiu. 

„++. Datoria educaţiei poporului trebue să fie împăcarea idea- 
lului poporului sas cu spiritul economic modern“,!) 


Spiritul de breaslă și felul de muncă al acestei instituțiuni au. 
rodit mult pe seama poporului săsesc. Aci nu se producea numai în 
sens economic, ci se trăiau intens și continuu atributele și idealurile 
rasei, se păstrau intact și se desvoltau simțământul și mândria naţio- 
nală, se perpetuau amintiri şi deprinderi care dau chiag şi organicitate 
comunităţii de muncă a breslaşilor, Când s'au desfiinţat breslele, s'a 
rupt una dintre arterele cele mai însemnate ale organismului social, 
economic şi spiritual ale Saşilor. Breasla însemna și exslusivism în pre- 
gătirea meseriașilor şi în producţia de atelier şi de aci și un anumit 
exclusivism naţional în acţiunea de comercializare a produselor şi de 
aprovizionare cu materiile prime respective. Adăugându-se la aceste 
monopoluri și privilegiile din politica orașelor, în virtutea cărora puteau 
fi îndepărtați streinii din vieaţa acestora, se înţelege cât de mari și de 
importante avantagii aduceau breslele orăşenilor sași. 

Vremurile noui sfârșesc vieaţa instituţiilor vechi, Breslele s'au 
desființat şi cu ele s'a închis unul din capitolele importante şi carac- 
teristice ale vieţii orăşeneşti transilvane. Oliicialitatea deschide calea 
spre oraș Ungurilor şi cu vremea se așează în multe ramuri de acti- 
vitate urbană populaţiune aparţinând tuturor naţiunilor provinciei. Ac- 
tivitatea economigă a Saşilor și spiritul care o insufieţeşte nu abando- 
nează ritmul viu, accelerat, de astă dată și de concurența celor nou 
veniţi ia orașe, 

Progresul realizat de Saşi în Transilvania se datorește într'o largă 
măsură şi însuşirilor lor etnice. Sașii sunt harnici, disciplinaţi, chiver- 


') Dr. O. F. Jickeli, Industrie und Handel der Siebenbiirger Sachsen, 1913, p. 25. 


"96 VICTOR JINGA 


nisiți şi chibzuiţi, susceptibili de progres și înnoiri, solidari şi încreză- 
tori în steaua lor. Cu streinii în mijlocul cărora trăiesc întrețin numai 
legături de interese, dar între ei cultivă și trag foloase practice de pe. 
urma simțământului de solidaritate aplicat în toate domeniile de acti- 
vitate economică, socială, naţională și spirituală, Respectuoşi faţă. de 
ierarhiile pe care singuri şi le-au dat, Sașii sunt ascultători și disciplinaţi, 

In ultimul timp, idealul pangerman, militat de naţional-socialism, a 
produs desbinări în sânul populaţiei germane, unele de natură ideolo- 
-gică și altele privind raporturile între generaţii şi dreptul lor de a 
conduce și de a-și impune credinţele comunităţii germane, In proporție 
covârşitoare s'a impus ideologia naţional-socialistă cu formele ei spe-. 
cifice de militantism și cu conducători tineri puţin cunoscuţi până acum. 


Preocuparea de viitor a Saşilor a fost permanentă. Geneza pre- 
zenţei lor pe aceste plaiuri, puţinătatea numărului lor în mijlocul mul- 
țimei mari a celorlalte naţionalităţi și în special Români, au ridicat 
mereu diverse semne de întrebare din partea conducătorilor poporului 
săsesc. 

„Saşii — spune O. F, Jickeli în cartea menţionată mai sus — 
nu vor mai ajunge niciodată la însemnătatea pe care au avut-o mai 
inainte, deoarece ei sunt un popor de coloniști şi naţiunile vecine cu 
ei s'au desvoltat din punct de vedere cultural. Ei au însă astăzi — (in 
1913) — deja o industrie modernă de care — de sigur în comparaţie 
cu alte orașe ale Ungariei — pot fi mândri. Dacă nu înşală toate 
semnele, atunci Saşii stau astăzi în pragul unei noi perioade econo-. 
mice înfloritoare”. 

Războiul pornit la un an după aceste prevestiri n'a mai ingădult 
verificarea lor. Numai în cadrul României întregite i-a fost dat acestui 
pronostic să se realizeze, 

Un comentator ') al operei şi vieţii cunoscutei personalităţi a Sa- 
șilor din Transilvania, Dr. Carl Wollf, fost deputat, conducător al prin- 
cipalei instituţii financiare săseşti din Sibiu şi publicist, mort în 1929, 
ne prezintă în felul următor concepțiunea acestuia despre funcțiunile 
unei minorităţi etnice : 

„Plecând dela faptul interpenetraţiunii diferitelor naţionalităţi din 
Europa, Dr. C. Wolff constată că minoritățile etnice au putut să depună 
o activitate rodnică în interesul țării lor, numai atunci când națiunea 
de Stat le dă posibilitatea să-și păstreze o alcătuire economică și so- 
cială „consolidată”, adică să întreţie pe o bază țărănească solidă me- 
seriaşii-industriaşi, comercianții şi intelectualii necesari, Forma organi- 


1) E. Wächter, Dr. Carol. Wollf, idei şi fapte economice, Sibiu, 1940. 


GERMANII ÎN ECONOMIA TRANSILVANĂ 91 


zaţiunilor economice ale minorităților însă nu se poate baza decât pe 
o largă autonomie și un autocontrol, conducerea minorităţii asumân- 
du-și toată răspunderea, păstrând o strânsă legătură cu organele Sta- 
tului, O astfel de minoritate nu va avea niciodată o existență parazi- 
tară, în dauna naţiunii de stat, ci bazată pe munca ei onorabilă și pe 
sentimentul înăscut al solidarităţii naţionale, va fi — fără a forma un 
Stat în Stat — un nucleu al pregresului cultural și economic“, 

Dr. C. Wolff este optimist cât priveşte viitorul poporului săsesc: 
„Stările politice — scria el după războiul mondial — într'adevăr s'au 
schimbat, însă natura Saşilor nu s'a schimbat. Ţara a ajuns a aparţine 
unui alt Stat naţional și un alt domnitor comandă asupra ei. Cu toată 
ţara, adică cu patria lor mai restrânsă (Heimatland) a Ardealului, au 
iost despărțiți și Sașii prin marea schimbare de importanţă mondială 
a anului 1918 din vechea uniune imperială şi încadraţi în una nouă. 
Totuși această situaţie nu aduce cu sine ca raporturile lor cu lumea 
înconjurătoare în liniile mari și generale să fie schimbate. 

„România are nevoie de mijlocirea lor, Condiţiunile sale de vieaţă 
sunt legate de Dunăre, iar Dunărea o leagă — nu numai din punct 
de vedere geografic — în aceeaşi măsură de Germania ca şi de Un- 
garia. La acest fapt nu schimbă nimic nici naționalismul și galo-româ- 
nismul exaltat al poporului de Stat, care a fost deşteptat prin unirea 
poporului român într'o ţară mărită. El se va regăsi și va învăța să 
aprecieze în mod just legăturile naturale, 

„Și purtătorul coroanei dela postul său inalt de veghe va recu- 
noaşte aceste raporturi înaintea celorlalţi și le va valorifica. Prin aceasta 
Sașii au o poziţie asemănătoare faţă de națiunea de Stat și faţă de 
Coroană, cum o avuseseră şi în trecut“,!) 

Carol Wolff a intuit just viitorul apropiat al poporului săsesc şi 
l-a indrumat cuminte pe calea prefacerilor aduse de încheierea răz- 
boiului deslănțuit în 1914. Un popor muncitor, având și o structură 
socială organică aşa cum o are poporul săsesc își regăsește, în toate 
împrejurările, echilibrul moral şi social necesar înfruntării prefacerilor 
şi greutăților. Regimul românesc a oferit și oferă cadrul corespunzător 
liberei desvoltări spirituale, culturale şi economice în conformitate cu 
cele mai exigente — dar juste — idealuri ale unei minorităţi etnice 


loiale faţă de Stat şi respectuoasă față de nizuințele naţiunei majoritare, 
L 4 


Activitatea economică a Saşilor. Popor de agricultori în primul 
rând, Saşii au dat o deosebită importanţă muncii agricole, progresului 
1) Dr. C. Wolf, Der Zukunfisweg der Siebenbiirger Sachsen, in Sachs' halte 


Wacht, Nr. 1. 
2 


98 VICTOR JINGA 


agriculturii şi bunei stări a agricultorului. Simţul lor social desvoltat: 
i-a așezat, curând, pe drumul eficace al eforturilor colective, indivi- 
dualismul nefiind în stare să deslege mulțumitor problemele mari de: 
existenţă economică ale unei comunități naţionale. | 

Instinctiv şi raţional agricultorii sași au ajuns la hotărârea de a 
întemeia — în 1845 — „Reuniunea transilvană săsească de agricultură” 
(Siebenbiirgisch-săchsischer Landwirschaitsverein). 

După întâiul ei statut scopul Reuniunii era să îmbunătățească cât 
mai mult agricultura din ţinuturile săsești, Acest scop se realiza, mai. 
ales, prin chemerea și colonizarea de agricultori germani, prin acor- 
darea de premii agricole, prin crearea de gospodării țărănești model 
(Muste:wirtschaft), prin organizarea de expoziţii agricole, prin tipărirea. 

- de cărţi de îndrumare și scoaterea de publicaţiuni periodice de spe- 
cialitate, etc. 

A fost deosebit de interesantă acţiunea întreprinsă de Reuniune: 
pentru aducerea de noi coloniști germani, în urma constatării că sporul 
populaţiei săseşti era mult mai scăzut decât acela al naționalităților 
conlocuitoare. Dela iniţiativa particulară s'a trecut la cea publică prin 
solicitarea guvernului maghiar, de cătră Reuniune, ca să înlesnească: 
aducerea de noi colonişti germani. 

O preocupare însemnată a Reuniunei mai era şi aceea de a nu 
se înstreina pământurile săsești, adecă de a nu îi cumpărate de alte 
neamuri, În această acţiune Reuniunea colabora strâns cu organele bi- 
sericeşti, cu unitățile cooperative de credit și cu instituţiile mari finan- 
ciare dela Sibiu şi Brașov, 

Reuniunea de agricultură avea misiunea să coordoneze şi să in-- 
tensilice activitatea productivă a populaţiei rurale săsești. Simţul social 
al populaţiei săseşti dusese la crearea a fel de fel de organizaţiuni 
social-economice, printre care amintim cunoscutele instituțiuni „Nach- 
barschaften”“, adecă asociaţiuni mutuale între vecini, „Bruder“ şi „Schwe- 
sterschalten” pentru ajutor interfamilial, „Kukuruzkassen“” — asocia- 
ţiuni pentru înmagazinarea şi valorificarea în special a porumbului, dar 
și a altor cereale, etc, 

Cooperaţia intrase în programul de acţiune al Reuniunii şi se în- 
tinsese în toate așezările și straturile societăţii săsești, 

Dr. C. Wolff a avut un rol considerabil în crearea şi consoli- 
darea cooperaţiei germane. Ideile de căpetenie care l-au îndemnat pe 
Wolif să activeze în această direcţie le-a mărturisit odată el însuși: 

„Pământul regesc era distrus, legile şcolare duceau la maghiari- 
zare și mie îmi era lămurit că lupta noastră, dacă va fi dusă şi pe 
mai departe în felul de până acum, va fi fără nicio speranţă și că va 


GERMANII ÎN ECONOMIA TRANSHLVANĂ -99 


trebui să se termine cu distrugerea totală a poporului săsesc. Trebuia 
încercată salvarea poporului săsesc pe altă cale. Formele vechi erau 
distruse; pentru ca să înflorească vieaţă nouă din ruine a trebuit să o 
începem dela capăt şi să năzuim să reclădim vieaţa poporului nostru 
prin organizaţiuni moderne. Îmi sta înaintea ochilor un drum greu şi 
lung pentru parcurgerea căruia nu ajunge numai o singură generaţie 
de oameni ci un întreg șir de generaţii, Această nizuinţă am cuprins-o 
în cuvintele: cooperaţie şi colonizare”,!) 

Pe drumul cooperaţiei, Saşii au mers statornic şi cu destoinicie, 
În fiecare sat și oraș locuit de Sași există o cooperativă de felul celei 
indicate de împrejurările şi necesităţile locale. 

lată numărul și forţa cooperativelor săsești și şvăbeşti afiliate la 
Federalele „Raiffeisen”— Sibiu şi „Agraria Bănăţeană”— Timișoara, la 
1 Ianuarie 1940; 

4271 cooperative, având 59.099 membrii, 57.466.813 lei capital so- 
cial, 42.465.958 lei rezerve și amortismente, 135.372.062 lei depuneri 
spre fructificare, 

Cele 427 cooperative sunt de următoarele feluri: 

256 cooperative de credit, 47 cooperative de consum, 106 lăptării 
cooperative (numai cele afiliate la „Agraria”), 8 cooperative viticole, 
4 cooperative de aprovizionare şi 6 cooperative diverse. 

Sporul numeric al unităţilor cooperative şi al membrilor lor nu 
a fost, în ultimii 20 de ani, prea însemnat. Aceasta nu însemnează! 
stagnare, ci o consecinţă firească a situaţiei speciale a populaţiei să-; 
seşti şi şvăbeşti dela noi. In Ardeal există, în total, 201 comunităţi 
germane care pot fi luate în considerație pentru înființarea de coope- 
rative. Şi avem 256 cooperative de credit. Nu se poate spera, deci, 
o desvoltare numerică a cooperativelor, ci numai un spor al mijloa- 
celor și al activității lor, ceea ce s'a realizat în mod constant. 

Saşii au, proporţional cu numărul comunităţilor lor, în România, 
cooperaţia cea mai desvoltată, Nu numai atât; ideea și acţiunea coope- 
rativă sunt părți integrante ale spiritualităţii și hărniciei acestui popor, 

O preocupare de căpetenie a cooperativelor de credit — pre- 
ocupare coordonată cu aceea în vederea aceluiaşi scop a altor institu- 
ţiuni economice „săsești — a fost înlesnirea cumpărării de pământ prin 
acordarea de credite pe termen lung și cu dobândă avantajoasă. Coope- 
raţia săsească şi-a procurat fondurile prin depuneri spre fructificare, 
prin credite contractate la „Hermannstădter Allgemeine Sparkasse” gi 
prin rezerve, 

1) Dr. Günter Wenkel, Deutsches Genossenschaftswesen in Rumänien, 1929, p. 15. 

pei 


150 VICTOR JINGA 


Cumpărarea de pământ începuse, înainte de războiu, să nelini- 
ştească pe Unguri, deoarece mai ales proprietăţile lor erau puse în 
vânzare, S'a dat alarmă prin presă şi sau organizat anchete pentru 
precizarea situaţiunii, a cauzelor și a remediilor. Rezultatul acestor an- 
chete s'a publicat în „Erdâ'yi Gazda“; s'a constat că circa 50°/, din 
pământul înstreinat de Unguri a ajuns în mâni săsești, 
~ Şvabii din Banat au dovedit un mai redus spirit de organizare 
decât Saşii din Transilvania. Sentimentul de solidaritate naţională şi 
economică a fost mai viu la Saşi, de aceea şi încercările de maghiari- 
zare dăduseră rezultate mai apreciabile în Banat. Regimul politic ro- 
mânesc a așezat şi pe Şvabi pe scena singurei lor vieţi posibile: cea 
germană. Vieaţa lor naţională și Soop e s'au desvoltat foarte mult 
în ultimii 22 de ani. 

Cele trei mari ramuri etnice aja cooperaţiei de dincoace de munți 
se înfăţişează în felul următor: 

Cooperativele româneşti la 1—1—1938 
RI germane „ 1—I—1940 
" maghiare " n" 

În tablou sunt cuprinse şi federalele (9 româneşti, 1 germană şi 

2 maghiare}. 


Cooperativele N-rul 


A t-l [o / Capital 
inbi social 


coop 
Româneşti 1019 | 46|139.479] 38|161.414 487i 53| 71.020 644| 43|148 380.636] 37 
rmane 428 | 19| 59 132| 17| 57.726 813| 18| 42 465 958| 24135 372.062] 3 
Maghiare 768 | 35163 403| 45| 91 665 577| 29| 57 C01 931| 33 


125 338 493 A 


Total . | 2215 [t00]361.014]'0:[310.806.-77|1vo]1'70 488.533]100[409,151.:91|.0 


In vieaţa economică a Ardealului cooperaţia reprezintă o forță 
însemnată, Insemnătatea ei mora'ă şi socială depășește cu mult însem- 
nătatea ei strict economică. Cooperaţia adânceşte şi organizează senti- 
mentul solidarităţii, aducând în vieaţa celor mulţi dela sate şi dela orașe, 
unele din cele mai de seamă avantagii ale civilizaţiei economice şi 
sociale. 

Cooperaţia din Ardeal a avut de continuat drumul pe care ea se 
așezase înainte de războiul mondial. Cooperaţia românească, deși în 
timp a venit cu mult înaintea celei maghiare, totuşi era foarte puţin 
desvoltată în preajma marelui războiu; cooperaţia germană adusese deja 
roade însemnate vieţii economice a acestui popor întinzându-se în 
aproape toate comunitățile lui rurale şi orășenești; Ungurii, sprijiniți 
intens de Stat, au desvoltat mai ales cooperaţia de consum, de ale cărei 
cadre s'au folosit şi în drumul parcurs în regimul politic românesc, 


„GERMANII ÎN ECONOMIA TRANSILVANĂ 101 


90 la sută din cooperaţia românească a luat ființă în ultimii 23 
de ani. Desvoltarea acestei mișcări economice populare în Ardeal a 
fost, fără îndoială, mare; cu toate acestea este încă foarte mult de făcut, 
atât pentru îmbunătățirea rezultatelor obținute, cât şi pentru extinderea 
fenomenului cooperatist, în mai multe ramuri: de activitate economiei 
românească. 

Cooperaţia germană ajunsă, ca întindere geografică, aproape dė 
hotarele etnice ale acestei naționalități, în ultimii 23 de ani şi-a sporit 
numărul membrilor, s'a consolidat din punct de vedere financiar și şi-a 
multiplicat ramurile de activitate. 

Cooperaţia maghiară, desaxată în primii ani care au urmat mä- 
relui războiu, din cauza întreruperii legăturilor cu Budapesta, şi a pier- 
derii ocrotirii de Stat, a intrat mai târziu în făgașul unui cooperatism 
mult mai autentic, prin mobilizarea energiilor proprii ale cooperato- 
rilor, care şi-au dat seama că cooperaţia adevărată este numai aceea 
care singură ia ființă și se desvoltă, 

Cooperaţia minoritară a avut toată libertatea să facă popoarelor 
respective întregul bine pe care li-l doreşte; prin nimic această coope- 
raţie nu a fost stânjenită în opera ei de creaţie economică populară 
pozitivă. Toți cooperatorii Ardealului şi Banatului, fără deosebire de 
naţionalitate, au adus în cooperativele lor fonduri de aproape un miliard, 
din care aproape o jumătate de miliard sub formă de capital social şi 
rezerve, 

In fața tuturor cooperatosili de dicise de munți stă deschis 
drumul drept şi luminos al tuturor înfăptuirilor cooperatiste, Să des- 
prindă cu toţii din doctrina cooperatistă şi să trăiască în mod sincer, 
sublima idee a solidarităţii dintre oameni și dintre popoare. 

Activitatea în gospodăriile particulare, în comunităţile lor reli- 
gioase, în asociaţiile cooperative de tot felul, în societăţile culturale şi 
de ajutor mutual, coordonarea acestor activităţi de cătră Reuniunea 
de agricultură şi fecundarea lor economică prin instituţiile lor mari fi- 
nanciare, precun! și integrarea tuturor acestor nizuințe în ideologia și 
aspiraţiunile naţionale, dau vieţii rurale a poporului german de dincoace 
de munţi organicitate şi echilibru. 


Lă 
* + 


In oraşe, Germanii sau dedicat cu o impresionantă tenacitate şi 
statornicie meșteşugăritului, comerțului şi activității industriale. In oraşele 
cu o populaţie germană importantă, meseriaşi, negustorii şi industriaşii 
- saşi şi șvabi preponderează, proporţional, şi ca număr şi ca volum de 
activitate. 


102 VICTOR JINGA 


.. Im activitatea lor economică, Germanii aduc și manifestă atitudini 
formate într'o lungă tradiţie de muncă și onestitate, In meserii, comerţ 
şi industrii ei folosesc, din plin, experienţele vaste ale conaţionalilor 
lor din Germania, de unde își procură instrucţia şi cadrul tehnic ne- 
cesar iniţiativelor şi producţiei. Atașamentul spiritual și cultural faţă 
de Germania, inlesnește continuu desvoltarea activităţii economice a. 
Saşilor şi Şvabilor dela noi; în Germania ei găsesc mai uşor pe fur- 
nizori şi deseori și pe clienţii produselor de aci, primesc reprezentanţe 
ale întreprinderilor germane, întreţin continue legături active de infor- 
maţiuni şi de relaţii economice, 

Solidaritatea naţională fecundează solidaritatea profesională. Me- 
seriașul, comerciantul şi industriaşul sas și șvab găsesc sprijin moral şi 
material din partea organizaţiilor lor bisericești, economice şi financiare. 
Ei nu sunt, cum sunt meseriașii, comercianții și industriașii români, 
navigatori singuratici pe ape ostile; încadraţi în armatura organizaţiilor 
lor, vânturile rele îi bat mai rar, adversităţile îi răpun mai greu. In 
oraşe, Germanii de dincoace de munţi au: cucerit poziţii puternice în 
domeniul proprietăţii urbane, cu ajutorul căreia sprijinesc intens acti- 
vitatea economică a conaționalilor lor. Proprietarul sas de imobile in- 
chiriază, cu mari preferinţe, uneori împinse până la absurd, casa sa co- 
merciantului sas. E foarte greu Românului să închirieze un local de 
prăvălie, în centrul unui oraș cu populaţie germană; o ostilitate nevă- 
zută dar simțită, îl împinge spre periferia oraşelor, unde abia poate tn- 
cropi o prăvălioară. | 

Cele două centre puternice ale comerţului și industriei săsești 
sunt Brașovul și Sibiul, iar Timişoara este centrul activităţii comerciale 
şi industriale a Şvabilor. 

Brașovul şi Sibiul au fost, deseori, în concurență aprigă pentru 
impunerea produselor lor în Principatele române, de unde cumpărau 
şi cantităţi mari de cereale, peşte, piei și altele, Comerţul acestor pro- 
duse care mergeau spre Principate, sau veneau de acolo, îl făceau, mai 
ales, vrednicii negustori români mărgineni și în primul rând brașoveni; 
caravanele lor cu mărfuri întreţineau continue legături între Ardeal şi 
Principate, isteţimea şi hărnicia lor ducându-i până departe în Ardeal 
şi dincolo de el și mai departe, în ţările din peninsula balcanică, dincolo 
de Principate. | 


* 
Li * 


Finanța săsească organizată in mari institute nu apare ca o in- 
coronare a activităţii agricole, comerciale și industriale, ci premerge 
înființarea Reuniunii de agricultură (1845), aceea a societăţilor coope- 


GERMANI! IN ECONOMIA TRANSILVANĂ 103 


rative (1860) şi intemeierea Institutului de credit funciar din Sibiu (1873), 
după cum premerge și desvoltarea mare a industriilor germane din 
Braşov, Sibiu şi Timişoara. 

Casa generală de economii din Braşov (Kronstădter Allgemeine 
Sparkasse) s'a întemeiat în 1835, iar la 1841 se fondează Cassa gene- 
rală de economii din Sibiu (Hermannstădter Allgemeine Sparkasse). 
Astăzi, aceste institute -— cele mai mari ale Saşilor — sunt pe cale 
de a fuziona. Casa generală din Braşov este cel mai vechiu institut 
bancar din România și era și cel mai vechiu din fosta Ungarie, 

În cartea sa de călătorii „Ungaria și Transilvania” John Paget se 
exprimă astfel despre economia de credit a provinciei noastre pe la 1830 ; 

„In toată Transilvania nu este un singur bancher. Micii comer- 
cianți care au relaţiuni comerciale importante cu Pesta și Viena plătesc 
bani şi poliţe şi pentru un comision de 1°/, îngrijesc de trimiterea de 
sume importante; case de schimb propriu zise nu erau. Numai la micii 
comercianți se puteau depune sume contra unei dobânzi de 5/0, Banii, 
aşa spun ei, nu le sunt de niciun folos, ei neștiind ce să intreprindă 
cu ei, Legi detectuoase, care îngreunează aranjarea datoriilor sunt cauza 
acestei stări rele. Deprinderile mai de mult ajută la menţinerea acestei 
stări”,!) 

Aceste instituţiuni şi-au avut chiar dela început, ocrotirea oficia- 
lităţii, „Localul casei de păstrare din Brașov — cetim în Darea de 
seamă jubilară a acestui institut din 1935, pag, 4 — era la început 
sala Primăriei oraşului din casa Sfatului, pusă cu bunăvoință la dispo- 
ziție in acest scop". 

lar cât privește Sibiul cetim: „Legătura Casei de economii din 
Sibiu cu consiliul orăşenesc este dela început dintre cele mai strânse. 
Nu numai că concesiunea întemeierii trebuia să treacă pe la autoritatea 
orăşenească, ci se prevăzuse şi în statute că „la adunările anuale va 
asista primarul oraşului sau reprezentantul lui, pentru a raporta gu- 
vernului regal rezultatele și că asociaţia are de făcut cunoscut anual 
rezultatul activităţii sale, precum şi acela al adunărilor sale de jumătate 
de an guvernului regal, prin intermediul consiliului orăşenesc“.2) 

Conducerea celor două orașe de frontieră — Brașovul şi Sibiul — 
era în mânile Saşilor. In asemenea împrejurări, cele două iniţiative erau, 
dela inceput, sprijinite de autorităţi şi deci ocrotite de vexaţiunile ofi- 
cialităţii, Şi în același timp de-a-curmezișul iniţiativelor românești se 
puneau fel de fel de piedeci din partea autorităţilor, care nu vedeau 
cu ochi buni prezenţa noastră în vieața orășenească, 


1) Hundert Jahre Hermannstădter allgemeine Sparkasse, 1811—1941, Sibiu, 1941, p.3. 
2) Idem, p. 5. 


104 . : VICTOR 3INGA 


Cât de strânse erau, în acea vreme, legăturile economice ale Tran- 
silvaniei cu Principatele române aflăm şi din împrejurările următoare. 
Când în revoluţia dela 1848—49 Brașovul trece prin frământări dău- 
nătoare instituţiilor economice, „registrele și amanetele Casei generale 
de păstrare din acest oraș sunt transportate la Bucureşti, spre a fi în 
siguranţă, iar după intrarea trupelor austriace, ele au fost readuse acasă“,!) 


„De două ori s'a refugiat Cassa de economii din Sibiu în Mun- 
tenia cu banii săi, cu documentele, amanetele şi registrele sale, pe 
când Herberth — conducătorul institutului — Ja cererea generalului 
Bem a condus pe loc mai departe afacerile“.2) 

Cele două institute menţionate au fost concepute și, la început, 
îndrumate pe baze cu totul altruiste. Misiunea lor era să ajute, să 
desvolte şi să susțină populaţia săsească, în eforturile ei economice, 
iar prin excedentele lor de bilanţ să finanţeze şi activitatea culturală, 
socială şi naţională a minorităţii săsești, 

"Emblema acestor Casse de economii este un stup de albine, iar 
deviza lor cuprinde îndemnurile : Arbeite, Sammle, Vermehre — adică : 
Lucrează, adună, sporește. 

Activitatea economică pe care aceste institute urma să o finan- 
teze era şi este variată, Fiecărui grup mare de activitate trebue să-i 
corespundă un anumit fel de finanţare. Spre Cassele de economii, dela 
început, s'au îndreptat sume însemnate spre păstrare și fructificare, 
sume care au crescut mereu. Fondurile strânse în acest fel trebuiau 
să aibă o mare lichiditate, nu pot fi folosite în imprumuturi pe ter- 
mene lungi, absolut necesare unui popor de agricultori, care cumpără 
pământ şi face investiţiuni care produc la scadențe îndepărtate. 

Aceste împrejurări au dus la întemeierea Institutului de credit 
funciar din Sibiu (H, Bodenkreditanstalt) care şi-a procurat fonduri 
importante prin emiterea de obligaţiuni ipotecare rambursabile la ter- 
mene lungi, fonduri care la rândul lor puteau fi plasate în împrumu- 
turi mai mari ipotecare, replătibile în lungi anuităţi. 

La început aceste două Casse de economii menţionate aveau 
structură cooperativă, Institutul de credit funciar a fost întemeiat în 
forma unei societăţi pe acţiuni. Exemplul lui l-au urmat mai târziu și 
cele două Casse care s'au transformat și ele în societăţi pe acţiuni și 
anume: cea din Sibiu la 1887, iar cea din Brașov la 1896 și aceasta 
pentru a putea şi ele emite scrisuri funciare. 


1) Darea de seamă jubilară (1835—1845) a Casei de păstrare din Braşov, Braşov, 
1935, p. 6. 
2) Hundert Jahre..., p. 10. 


GERMANII ÎN ECONOMIA TRANSILVANĂ - 105. 


Situaţia rezumativă a celor trei importante instituțiuni financiare 
săsești, la sfârșitul anului 1912, era următoarea: i 


Imprumuturi Scrisuri 

Depuneri ipotecare ` funciare 

Coroane Coroane Coroane 
Casa de economie din Sibiu . . . . 19.013.477 —  92242595— 84.059.200 — 
Casa de economie din Braşov . . .  171.741.569—  40195.789— 31.343.000: — 
Institutul de credit funciar din Sibiu 8 389 506'— 83834.242-— 82.340.900— 


Total . . 45.144.552:— 2417.212.626 — 1917.148.000 — 


La sfârşitul aceluiaşi an — 1912 — cele 42 instituţiuni financiare: 
săsești (câte existau atunci, înafară de cooperativele de credit raiffei- 
seniene), aveau, în sume rotunde, următoarea situaţie a fondurilor: 


Capital social ......... Cor. 11.000 000— 
Depuneri .......... „120 000.000 — 
Rezerve. .......... „29000.000'— 
Împrumuturi ipotecare . . . . „ 282000000— 
Scrisuri funciare emise . . . „  209.000.000—1) 


Toate instituţiunile financiare germane dela noi şi-au continuat,- 
nestânjenite, activitatea lor și în hotarele României întregite, In toate 
sectoarele lor de activitate aceste instituţiuni — ca de altfel intreaga: 
activitate economică germană — au înregistrat, în regimul politic ro- 
mânesc, progrese remarcabile, având condițiuni generale şi speciale de- 
activitate și desvoltare mult mai prielnice decât în regimul unguresc. 

Ardealul s'a integrat, admirabil, în economia generală a Româ- 
niei noi, gravitând spre Dunăre și Marea Neagră pentru desfacerea pro- 
duselor lui și aducând din provinciile vechiului regat multe din mate- 
riile prime necesare activităţii de prelucrare a fabricilor lui şi consu- 
mului populaţiunii sale, Sașii care întâmpinau dificultăţi la trecerea spre: 
Principate şi Regatul de mai târziu a produselor industriilor lor şi la 
aducerea, de acolo, a unora din materiile prime, sau regăsit între ho- 
tarele aceleiaşi ţări cu provinciile cu care de veacuri intreţineau strânse: 
legături comerciale, Ce a însemnat pentru Ardeal şi pentru Saşi între- 
ruperea numai de şase ani a legăturilor comerciale cu Vechiul Regat, 
am văzut cu prilejul războiului vamal dintre România şi Austro-Un- 
garia dela 1886 la 1892. 

La 31 Decemvrie 1930 — deci înaintea deslănţuirii crizei bancare: 
şi de credit — cele 30 bănci săsești din Ardeal, societăți pe acţiuni, 
grupate în asociaţiunea numită „Revizionverband“, aveau următoarea 
situațiune rezumativă : 


1) Dr. R. Rösler, Die Kreditorganisation der Sachsen in Siebenbürgen, Kratit, Sibiu... 


106 VICTOR JINGA 


ital 
` apin Depuneri Piasamente 

şi rezerve p K 

Lei Lei Lei 
Bănci mari. ...... 603.300.000:— 2,359.400.000— 3.049.900.009;— 
mijlocii ..... 118.000.000-— 449.600 000— 645.900.000— 
„sătești... ...., 90 000.000:— 300 800.000— 4R8 000.000-— 
Total. . 811,300.000— 3.139.800.000— 4.183.800.000— 


Greutăţilor financiare, aduse de criza economică din 1930 şi anii 
“următori şi de criza financiar-bancară, determinată de conversiunea da- 
toriilor agricole în 1934, institutele de credit germane le-a făcut față 
prin reducerea cheltuelilor, prin utilizarea importantelor fonduri de re- 
Zervă, prin cuminţenia poporului săsesc, care şi-a păstrat încrederea în 
vechile lui instituțiuni și prin acţiunea de concentrare a băncilor, ini- 
țiată în preajma izbucnirii crizei, 

Adunarea generală din 12 Iulie 1928 a Casei generale de eco- 
nomii din Sibiu a hotărit fuzionarea acesteia cu Banca Țării Bârsei 
dela Braşov, cu Banca din Mediaș și cu Casele de economii unite din 
Bistriţa ; curând după aceasta s'a realizat fuziunea şi cu Banca săsească 
pentru industrie și comerţ din Reghin și cu Banca Karpathia din Cluj. 

Acţiunea de concentrare a forţelor financiare săsești a dus la im- 
portanta hotărire din 20 Oct. 1941 a Consiliilor de administraţie, întru- 
nite în şedinţă comună ale Casei generale din Sibiu şi ale celei din 
Braşov când au hotărit fuzionarea acestor două mari institute finan- 
ciare ale Sașilor din Ardeal. Unificarea — prin fuziune — a politicii 
financiare înlesnește atingerea convergentă a unor scopuri economice 
“importante, pe care fiecare institut aparte nu le-ar fi putut atinge, 
Evident, cunoașterea acestor țeluri este interesantă şi necesară și pentru 
noi, ele neputându-se realiza în discordanță cu interesele mari econo- 
mice ale Românilor, 

La 31 Dec. 1940 cele două mari bănci săsești aveau următoarea 
situaţie : 1) 

Depuneri la 


Capital Rezerve şi d č Depuneri in l 
social amortism. Vei VLDE cont curent 
termen 
Casa generală de eco- 
nomii Sibiu. .... 82.200 000 58.183.960 397.285.175 240.674.612 
Casa generală de eco- , 
nomii din Braşov . . 51.000.000 21.455.600 225.918,453 97.588.599 
Imprumuturi Imobile Beneficiul net 
“Casa gen. de economii din Sibiu . . . 523.068.753 71.584 207 2.694.805 
Casa gen. de economii din Braşov. . 261.254.687 39.413.697 960 445 


1) Datele sunt extrase din Hundert Jahre Hermannstädter allgemeine Sparkassa, 
4841—1941 şi din Darea de seamă a Casei generale din Braşov pentru anul 1940. 


GERMANII ÎN ECONOMIA TRANSILVANĂ 107 


Activitatea acestor instituţiuni este în plină desvoltare. Au reușit 
să treacă cu bine peste criza economică-financiară izbucnită în 1929 
şi peste cea bancară — conversiunea datoriilor agricole — din 1934, 
Bilanţul Casei generale de economii din Sibiu ne arată următoarele 
sporiri la 30 lunie 1941: Depunerile spre fructificare la vedere şi pe 
termen sporesc la 555.155 326, depunerile în cont curent la 450.703.211, 
imprumuturile la 743.045.220, De sigur că sporuri corespunzătoare a 
inregistrat şi Casa generală de economii din Braşov, care deși mai 
veche decât cea dela Sibiu a fost depășită de aceasta din urmă, care 
are o activitate aproape îndoită decât cealaltă. 


Casa generală de economii din Sibiu este cel mai important in- 
stitut financiar al Germanilor din România. In anul 1923, totalul bilan- 
tului Casei din Sibiu reprezenta numai 18,8%, din totalul bilanţurilor 
băncilor germane din Transilvania. Această proporţie se ridică în urma 
fuziunii mai multor institute bancare cu Casa generală din Sibiu, astfel 
că în anul 1930 mai mult de o treime din totalul bilanţurilor tuturor 
băncilor germane din Transilvania aparţinea Casei dela Sibiu. După 
aplicarea legii conversiunii datoriilor din 1934, desvoltarea Casei gene- 
rale de păstrare din Sibiu se face într'un ritm grăbit. In 1937 totalul 
bilanţului Casei din Sibiu reprezintă 40,3%, şi în 1940 reprezintă 46%, 
din totalul bilanţurilor tuturor băncilor germane din Transilvania, La 
30 Iunie 1941 totalul bilanţului Casei dela Sibiu e mai mare decât to- 
talul tuturor celorlalte bănci germane din Transilvania și anume 1387 
milioane lei (51,4°/,) faţă de 1313 milioane lei (48,6%). 

Fuziunea între Casa dela Sibiu și cea dela Brașov care este acum 
în curs de executare, aşează Casa generală de economii din Sibiu între 
primele șase bănci mai mari ale României, ea fiind, totodată şi întâia 
bancă a Germanilor din Țara noastră. 

Ce idei centrale călăuzesc activitatea Casei generale de economii 
din Sibiu şi am putea spune aceea a întregei finanţe private germane 
din România ? Le desprindem din programul elaborat în 1935 de Casa 
generală din România: „Pentru învingerea crizei nu sunt necesare 
numai operațiuni tehnice de organizare, este mult mai necesară o schim- 
bare a concepţiei economice, întoarcerea la legile eterne ale unei ad- 
ministraţii ordonate de avere, nu în sensul unui rol dominant al capi- 
talului, ci în sensul unei administrări și întrebuinţări a banilor şi a 
capitalului în serviciul colectivităţii“, lar mai departe se spune: 

„Noi vrem să servim vieţii economice şi poporului, să facem utile 
in orice împrejurare noile cuceriri realizate în organizarea întreprinderii 
bancare, cu concepţie negustorească progresistă, însă cu mărturisirea 


108 VICTOR JINGA 


de fapte sincere în spiritul şi sentimentul care au chemat la vieaţă și 
au dus la înflorire institutul nostru”.!). ; 

Impăcarea între tradiție şi progres, menţinerea activității în orbita 
intereselor naționale permanente, practicarea generozităţii și a altruis- 
mului pe seama conaţionalilor şi sprijinirea oricăror instituțiuni şi ini- 
țiative care contribuesc la desvoltarea elementului german din Transil- 
vania şi a legăturilor lui culturale, spirituale şi economice cu lumea 
germană dela Apus au fost preocupări de totdeauna ale organizaţiilor 
mari economice și financiare ale Germanilor din România. 

Casa generală de economii din Braşov a dat pentru scopuri de 
binefacere, culturale, etc, în cei 100 de ani de existenţă (1835—1935) 
85.970.507 lei, iar Casa generală din Sibiu a dat în cei 100 de ani de 
existență (1841—1941) 194.933.000 lei, şi anume: 


Pentru școli şi educarea tineretului ..,..... Lei 74 320 000 — 
„biserici şi scopuri culturale ......... « 46011.000— 

„ meserii, comerţ şi industrie ......... „21.608 000'— 

„ binefaceri şi scopuri sociale. ...... . g 6.159.000 — 

„ scopuri agricole ............. »  23161.000:— 

A comunicaţii şi întreprinderi orăşeneşti . . . „ 5.556.000: — 
diverse Asociaţiuni (turism, muzică, etc.) „17.518000— 


Total. . Lei 194.933.000-—- 


Atât s'a dat pentru scopurile menţionate, din beneficiul net al 
intreprinderii în 100 de ani, fără a se cuprinde în această sumă și 
donațiile băncilor care, între timp, au fuzionat cu Casa dela Sibiu. 
Aproape 300 milioane lei, daţi numai de două instituții financiare pentru 
progresul cultural, social, etc. al populaţiunii săsești, reprezintă o con- 
tribuţie foarte însemnată, care onorează aceste întreprinderi. 

Această generozitate a instituţiilor bancare este, oarecum, în tra- 
diția provinciei noastre, Şi băncile româneşti, în frunte cu „Albina“ 
— mai ales înainte de unire — au dat sume importante din beneficiile 
lor curate pentru așezămintele culturale și sociale româneşti, 


Iniţiative, realizări, întreprinderi în economia transilvană. Struc- 
tura etnică a economiei noastre naţionale o putem aprecia din trei 
puncte de vedere: 1. Participarea capitalului și muncii din țările streine 
în vieața economică românească; 2. Participarea capitalului și muncii 
minorităţilor noastre etnice în economia României și 3, Participarea. 
Românilor de origine etnică în vieaţa economică a Țării noastre. 


1) Hundert Jahre ...“, p. 76. 


GERMANII IN ECONOMIA TRANSILVANĂ 199 


Trebue să mărturisim că, din păcate, nu avem date precise pri- 
vitoare la structura etnică a capitalurilor și nici privitoare la personalul 
întreprinderilor, Societatea anonimă constituie forma de activitate 
economică dominantă la întreprinderile mari, — deşi avem o lege 
care prevede nominalizarea acţiunilor, — repartiţia etnică a capitalului 
este aproape imposibil de stabilit. Privitor la originea etnică a perso- 
nalului se pot afla mai multe date, care nu sunt însă complete şi nici 
in deajuns de precise, 

Am pus prea puţină seriozitate în examinarea acestei probleme, 
lipsind şi pe legiuitorul hotărit și bine intenţionat de materialul sta- 
tistic absolut indispensabil unei serioase legiferări. Oficialitatea a avut 
însă şi are posibilitatea să întreprindă un recensământ complet şi precis, 
căruia să nu i se sustragă nimeni, oricărei ţări și naţionalităţi ar aparţine, 

Ia agricultură, reforma agrară a restabilit echilibrul sdruncinat de 
veacuri de acaparare și opresiune streină. Pământul Transilvaniei este 
stăpânit de aceia care îl muncesc. Dacă Românii stăpânesc suprafeţe 
mai întinse, aceasta o justifică numărul mai mare al lor decât al tu- 
turor celorlalţi la un loc şi îndeletnicirea lor, care este preponderent 
agricolă, j 

In meserii și comerț prezenţa noastră este mai restrânsă. Fără 
tradiţie și capitaluri, cu o evoluţie grăbită dela patriarhatul agricol spre 
neliniştile unui capitalism repede degenerat în unele sectoare, însemnăm 
încă puțin în meșteșugăritul și negoţul provinciei noastre. Nimic nu in- 
chide însă posibilităţile noastre în aceste direcţiuni, pentru care — în 
sfere mai restrânse — am dovedit şi vocaţie şi inteligență şi stator- 
nicie. 

De o împrejurare esențială trebue însă să ţinem seama: bur- 
ghezie românească — mare sau mică — nu putem avea practicând 
formule care au dus la constituirea burgheziei capitaliste de orice fel, 
Burghezia în înţelesul ei curent şi în structura pe care încă o are își 
are soartea intim legată de regimul capitalist de a cărui evoluţie, transfor- 
mări şi adaptări s'a împărtășit până acum. Din individualist, capitalismul 
a devenit societar, iar burghezia a trecut dela efortul, patrimoniul și 
repartiţia individualistă a profitului, la efortul, patrimoniul şi repartiția 
societară a profitului. Capitalismul îşi păstrează încă denumirea și pu- 
ţine din atributele sale pentrucă a fost în măsură să se adapteze la 
transformările şi exigenţele lumei noui, 

Burghezia românească va fi în aşa fel încât denumirea însași nu va 
mai avea raţiunea de a se păstra, Pentru crearea acestei burghezii sunt 
necesare: îndrumarea corespunzătoare, mijloace eficiente, propagarea 
justă a ideilor noui. Aci nu putem spune mai mult, 


110 VICTOR JINGA 


O statistică de acum câţiva ani a firmelor individuale, de origine 
einică, repartizate pe judetele Transilvaniei şi Banatului ne dă urmă- 
toarele cifre : 


Județul Origine et- -Evrei Alte origini Total 
nică română streine 

Alba ... yeg 1.195 411 625 2.231 
Arad ...... 2.461 1.550 5.229 9.237 
Bihor ...... 971 1.466 3.247 5.694 
Braşov ....,. 1.674 735 1.6t1 4.020 
Caraș ...... 1.163 429 495 2.087 
Ciuci: s aonana a 40 479 858 1.377 
Cluj... 1.590 1.603 1.678 4.871 
Făgăraş ..... 599 103 142 844 
Hunedoara . . ... 1.477 656 613 2.746 
Maramureş .., 34 1.550 208 „4,792 
Mureş, ..... 844 867 1.176 2.887 
Năsăud .. .. 469 842 57 1.368 
Odorheiu .... 32? 135 164 1.226 
Satumare .... 831 1.175 1.492 3.498 
Sălaj ... 2.. 1.140 1.104 580 2.824 
Severin ..... ; 2.275 409 856 3 540 
Sibiu ....., 807 183 1.060 2050 
Someş. ..... 502 165 233 1.500 
Târnava mare . , 321 411 787 1.519 
Târnava mică . , 207 323 579 1.109 
Timiş-Torontal . . 3.881 2.205 3.740 9.826 
Trei-Scaune . . . 368 141 831 1.340 
Turda ...... 455 143 129 1 327 

23.631 17.695 21.587 68.913 


Tabloul de mai sus ne spune: 35%, din toate firmele individuale 
sunt firme româneşti și 65%, sunt firme streine, dintre care 25%, sunt 
evreești. Cele 27.587 de firme de alte origini streine decât cele evreești 
sunt, aproape toate, firme ungurești şi germane. Românii au majori- 
tatea relativă a firmelor individuale, dar într'o proporţie mai mică decât 
aceea a populaţiei lor. 

Avem majoritatea absolută a firmelor individuale în judeţele: 
Alba, Caraş, Făgăraş, Hunedoara şi Severin. Avem o proporţie des- 
avantajoasă în judeţele Bihor, Ciuc, Maramureș, Mureș, Odorhei, Satu- 
mare, Târnava-mare, Târnava-mică, Trei Scaune, In judeţul Maramureş 
cu majoritatea absolută a populaţiei româneşti avem abia 34 firme ro- 
mâneşti, faţă de 1550 firme evreești: cum am putut tolera această si- 
tuaţiune aproape un sfert de veac? 

Afirmăm deseori, că mărginenii au un mai desvoltat spirit negusto- 
resc. Cifrele de mai sus nu ne dau indicațiuni deosebit de imbucură- 


GERMANII ÎN: ECONOMIA TRANSILVANĂ 11î 


toare din acest punct de vedere. Făgăraşul — cu proporţia de popu- 
laţiune românească mai avantajoasă decât a Sibiului și a Brașovului — 
are un număr satisfăcător de firme româneşti. In Sibiu abia 807 firme 
din 2050 sunt românești, iar în Brașov din 4020 firme numai 1674 sunt 
românești; şi dacă am ţine seama şi de însemnătatea firmelor am 
constata că situațiunea ne este și mai desavantajoasă. 


Numărul și capitalul Societăților anonime în anii 1919 şi 1937 
Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş 


1919 1937 
Capital Capital 
Număr nii lei Număr nii lei 
Bănci -s i a ee edio a agite tari sd fe 280 148.979 1.173 7.319.496 
Societăţi industriale . ........... 121 82 609 393 2.373.139 
a comerciale ............ 27 9.053 465 4.075.913 
de asigurare ... ........ 2 2.000 282 126 307 


e diverse ....... .. 5 66 991 29 46 000 


Total. . 435 309.632 1.173 7.319.496 


Constatăm că numărul total al întreprinderilor societăţi anonime 
a sporit dela 1919 la 1937 de trei ori, trecându-se dela 435 societăţi 
la 1173. Sporul cel mai mare l-au înregistrat societăţile comerciale și. 
industriale, Capitalul societăţilor a sporit — în același interval — de 
24 ori, 

Regimul românesc a fost prielnic desvoltării activităţii economice, 
care a luat un avânt nemai întâlnit niciodată în istoria economică a; 
Transilvaniei. 

Inainte nu se putea, decât foarte greu afla, naționalitatea capita-. 
lurilor societăţilor anonime camuflate în haina acţiunilor la purtător.. 
Hotărându-se, nu de mult, ca toate acţiunile la purtător să se nomi- 
nalizeze, astăzi am fi în măsură să avem o statistică precisă a socie- 
tăţilor anonime din punctul de vedere al apartenenţei etnice a capi- 
talului lor și deci să ştim câte şi care societăţi sunt româneşti, minori- 
tare sau ale cetăţenilor streini.. Deocamdată nu posedăm aceste date. 

D-l C. Moteânu, fost preşedinte al Comisiunii de încadrare a 
personalului românesc în întreprinderi şi raportor în senat al legii 
pentru protecţia muncii naţionale, a publicat un tablou al personalului: 
folosit în 1937 în 156 întreprinderi supuse legii, având un capital in- 
vestit de 15.106.200.000 lei cu repartiţia personalului pe categorii de: 
funcțiuni, cetăţenie și naționalitate. 


442 VICTOR JINGA 


Deşi nu serveşte în tocmai scopul ce ne-am propus a ajunge, 
totuşi datele d-lui Moteanu fiind interesante, dăm aci 


Tabloul personalului şi repartiţia lui pe categorii de funcțiuni 
şi apartenenţă etnică 


Numărul Procentul 
Streini Minorit. Români Streini Minorit. Români 


Personal administrativ WA fo o 
Superior . >.. a ae 101 210 34 30 60 40 
Anferior .. cc... 352 1.303 913 13 50 3 
Asim. cu lucrăt. calif. . . . .. 184 132 909 9,50 30,80 59,30 
Asim. cu lucrăt, necalif, . . . . 94 351 820 7,50 26,60 64,80 
Personal tehnic 
Superior ...... 51 53 62 30 32 38 
inferior .. o. aooaa‘ ‘ťa’, 204 215 113 38 40 22 
Lucrători calificaţi ....... 713 1.957 5 587 8 23 69 
Lucrători necalificaţi . . ... . 308 7616 9 468 3 43 54 


Total. . 2.007 12.436 17.906 


Comentarea acestui tablou nu ne poate duce la concluziuni de 
valabilitate generală., Totuşi, cifrele lui sunt semnificative. La cele 156 
-mari întreprinderi nu s'a găsit nimeni în personalul administrativ su- 
perior de naţionalitate română, deşi în personalul tehnic superior 38%, 
sunt Români. In sectorul producţiei accesul Românilor era posibil, în 
cel administrativ-comercial care deține tainele şi subtilităţile unei în- 
treprinderi, drumul Românilor a fost barat, 

- Desprindem o masivă participare a Românilor la numărul lucră- 
torilor calificaţi și necalificaţi. Un număr important dintre întreprinde- 
rile avute în vedere la întocmirea tabloului de mai sus trebue să fie 
din Ardeal şi Banat, Și în întreprinderile din aceste provincii sporul 
elementului românesc este constant, atât în munca mai puţin salarizată 
cât şi în locurile de mai mare răspundere şi remunerare, 

Politica naționalistă a muncii din ultimii 2—3 ani a întărit po- 
ziţia elementului românesc în întreprinderi. Participarea Evreilor a fost 
mult diminuată și în locul lor au fost angajaţi funcţionari creştini. S'a 
pus în discuţie publică problema naționalizării şi arianizării, Politica 
naționalistă românească nu poate urmări decât naţionalizarea persona- 
lului din întreprinderi şi a capitalului acestora din punct de vedere 
etnic românesc, Numai acest sens trebue să îl aibă politica de naţio- 
nalizare ; altfel, se creează numai o diversiune naționalistă, o dena- 
turare a principiilor naţionalizării pe care nici necesităţile și nici con- 
știința naţională românească nu o poate accepta. 


GERMANII ÎN ECONOMIA TRANSILVANĂ îi3 


n 1958, industria mare era astfel reprezentată în România: 


Numărul intreprinderilor ,........ 3.761 
Capital investit (mil. lei} ....... „+ 50.069 
Forţa motrică (H. P). .......... 146.789 
Personal total .. -....,.:....... 289 117 
Valoarea producţiunii (mil. lei) AD a 69.208 


In 1929 — spune d-i P. H, Suciu în „ALACI” nr. 5—7—1940 — 
totalul consumului intern de produse fabricate era de 74,3 miliarde lei. 
El era acoperit în proporţie de 24,5%, (sau 18,2 miliarde lei) prin im- 
port de fabricate și în proporţie de 75,5%, prin producţia industriei 
indigene. In ultimul deceniu (1928—1938) acoperirea nevoilor interne 
de către industria naţională este în creștere simţitoare. In 1938, faţă 
de consumul intern de produse industriale de 79,4 miliarde lei, im- 
portul fabricatelor streine s'a redus cu 40%, acoperind numai 13%/, din 
nevoile consumului intern. Deci — susţine d-l Suciu — eficacitatea 
potenţialului actual al industriei naţionale constă în satisfacerea efec- 
tivă a 87%, din totalul consumului intern de produse fabricate, | 


In Transilvania și Banat, situațiunea industriei era următoarea : 


Capitalul Forţa Valoarea 
Anul Numărul r investit motrice Perioaal producţiei 
ADLIC milioane Lei H. P. P milioane Lei 
1919: aai Aer a 1.161 1048 182 0:0 81.539 4447 
1939 3 1.760 26.948 333.894 154.921 33.559 


In 20 de ani progresul general al industriei de dincoace de munţi 
este remarcabil. Numărul fabricilor înregistrează o creştere de 52%, 
forţa motrice o creștere de 840, personalul ocupat o creștere de 90%, 
iar valoarea producţiei o creştere de 660%. 

În acest progres întră și industria minoritară și în primul rând 
săsească. Nu numai că fabricile vechi își sporesc instalaţiunile și capa- 
citatea de producţie, dar se întemeiază o mulțime de industrii. noui și 
se perfecționează altele mai vechi, Inainte de marele războiu industria 
ardeleană producea, în general, articole de o fineță mai mică, după 
războiu industaia ardeleană a fost în stare să producă articole de un 
deosebit rafinament, 

lată care era în 1939 repartiția geografică a industriei din Tran- 
silvania și Banat pe judeţe, în ordinea gradului lor de industrializare, 
apreciată după forța lor motrice instalată şi valoarea producției din 
acest an: 


3 


114: i "VICTOR JINGA - 


‘Forța Valoarea Forţa Valoarea 

Judeţul motrice producției Judeţul motrice producţie; 

H P. mil. Lei H. P. mil, Lei 
1 Braşov. ; . 50594 8.910 13 Mureş . . . 9968 753 
2 Caraş . . . 47555 3 121 14 Târnava m., 8.309 1.462 
3 Hunedoara . 35482 1 667 15 Ciuc. . . . 4.775 297 
4 Timiş .. , 23934 3.366 16 Trei Scaune 4.316 483 
5 Turda . . . 23994 1.178 17 Satu mare . 4.176 456 
6 Târnava mică 24760 333 18 Năsăud . . 2956 199 
7 Arad :, . . 20.096 2.513 19 Făgăraş . . 2.620 315 
8 Severin . . 16935 2,143 20 Sălaj .. . 2414: 238 
9 Bihor . . . 12452 994 21 Maramureș . 1.950 124 
10 Alba .. . 11.889 1 095 22 Someş . . . 1.338 127 
11 Cilj .. .. 10870 2044 - 23 Odorheiu . 994 62 

12 Sibiu . . . 11.527 1.682 


Total. . 333.894 33 659 

Judeţul Braşov este în fruntea judeţelor de dincoace de munţi 
cât privește desvoltarea industriei și valoarea producţiunei. Țara Bârsei, 
dacă ţinem mai ales seama de dimensiunile ei mici, este centrul cel 
mai important al industriei transilvane și unul dintre cele dintâi centre 
industriale ale ţării. 

Nu avem date exacte şi complete privitoare la compoziţia etnică 
a personalului din intreprinderi. In anul 1938 am întreprins, personal, 
o anchetă cu acest scop; n'am putut obține rezultate complete şi nici 
din toate judeţele Transilvaniei, Totuşi, chiar și numai din aceste date 
incomplete putem desprinde anumite indicaţiuni. 


Compoziţia etnică şi pe regiuni a Consiliilor de administraţie, 
comitetelor de cenzori şi procuriştilor Societăților 
anonime din Ardeal şi Banat în 1938: 


Consilieri Censori Procuriști 
N-rul Ve- n Ve- Ve- 
Judeţul socie- chiul Ron, Streini chiul Roi, Streini chiul Ronk Streini 
täților Regat î!C: ega Regat i 
Braşov ,.., 83 34 44 341 12 26 143 — îi 6i 
Făgăraş .... 5 1 15 8 4 -= — 7 4 3 
Trei Scaune, . 11 2 8 26 1 3 4 ~- 1 10 
Ciuc ..... 12 4 10 30 2 4 9 =-= — i 
Odorheiu ... 3 — 4 B — 3 5 — ~m 1 
Târnava mare . 34 12 10 123 4 4 47 2 ~ 33 
mică. 12 3 49 32 — 23 19 i — é 
Mureş si 38 9 26 137 5 17 85 -l 2 19 
Sibiu ..... 49 3 46 199 3 31 115 — 2 23 
Alba ... .:. 18 4 60 7 — 4i 27 — 8 10 
Bihor. .... 45 20 54 180 7 28 109 — 3 2: 
Satu mare. .. 45 11 93 127 — 41 91 — 11 43 
Maramureș . . 18 6 26 52 — 6 35 — — 6 
Timiş-Torontal . 42 20 42 188 4 22 98 — — 6! 
Severin ... . 26 4 60 84 — 40 37 — 12 30 


RR 
v 
hai 
œ 
LS) 
Cos 
wt 
o 
ES 
hea 


15 judeţe. . 441 139 547 1.616 


GERMANII IN ECONOMIA TRANSILVANĂ 135 


734 


Total Consilieri Censori Procurigti 
Din Vechiul Regat . . . 191 139 ELA 10 
Români ardeleni ..... 888 547 295 AM, 
Streini. ...,...,.. 2.7115 1616 824 335 
Total. . 3.854 2.302 1.161 394 


In Transilvania şi Banat — la toate cele trei categorii luate în 
considerare — preponderează streinii în mod covârșitor. Accesul Ro», 
mânilor ardeleni, la ei acasă, este încă destul de mic. In judeţele 
Brașov, Târnava mare, Mureş, Sibiu, Bihor şi Timiș-Torontal numărul 
streinilor este extrem de mare. Cifrele acestui tablou vorbesc mai mult 
decât oricare comentariu, 

Pentrucă urmărim să scoatem în evidenţă mai ales scai Ger- 
manilor în vieaţa economică a provinciei noastre, înfăţişem mai jos 
desvoliarea întreprinderilor în judeţele din Transilvania şi Banat cu cet 
mai mulţi Germani: 


Totalul in- i F i 

: z Inainte de Dela Vechimea 

prepriodedlor 1918 1919—1930 nedeclarată 
Județul Timiş-Torontal . . . . 11.892 4.111 7.022 "759 
E Târnava mare, .. .. 2.640 992 1.430 218 
i » mică..... 1 936 603 1.177 -156 
in Sibiu ........ 4462 1.484 2.414 504 
” Braşov. ....... 4.332 1.475 2.541 316 
a Năsăud ...... 2.399 1.024 1.189 186 


Şi în aceste judeţe d ca iaieă întreprinderilor, în regimul roii 
nesc, a fost foarte mare și de sigur, participarea Germanilor în această 
desvoltare este însemnată. 

Prezentăm sifuațiunea întreprinderilor din cele două oraşe cu mai 
multă populație germană din Transilvania, Braşovul şi Sibiul : 


Intreprinderi în 1930 Intreprinderi 

Industr., Comer. Bănci Diverse Total Magie Soc.anon, Altele 

Braşov . . 1.130 157 15 99 2.061 1.853 108 100: 
Sibiu . . . 1,007 563 47 51 1,700 1.575 58 6? 


Vechimea întreprinderilor 
Inainte de 1918 Dela 1919—30 Nedeclarate 


Braşov . . n5 1.176 170 
Sibiu. .. «550 980 170 
Personalul în 1930 
Lucrători ca- Ucenici, 
De eorne lificaţi şi ne- practicanți, 

căile calificaţi elevi 

Braşov . . 4.845 10.873 1.799 
Sibiu, . , 3.574 4.929 1.900 


3* 


116 l VICTOR JINGA 


Braşovul este mai bogat în întreprinderi decât Sibiul. In ambele 
oraşe întreprinderile individuale sunt cele mai numeroase, celelalte 
` reprezentând abia 10 la sută din total; individualismul își păstrează 
_ poziții mai puternice în comerț. Numai în 10 ani, numărul întrepria- 

_derilor aproape s'a dublat. Întreprinderile cu capital minoritar au perso- 
- malul de conducere exclusiv minoritar, muncitorii calificaţi şi mai ales 
necalificaţi cuprinzând un număr însemnat şi de Români. 


é 
“4 + 


In urma arbitrajului dela Viena, regiunile cele mai industriale ale 
provinciei au rămas în România. ÎIndustriile extractive, metalurgice, 
manufacturiere au rămas, într'o mare proporţie, dincoace de frontiera 
arbitrală. De asemenea, tot dincoace a rămas și aproape toată indu- 
stria săsească, precum și cea mai mare parte a celorlalte întreprinderi 
ale acestei minorităţi etnice, 


Poziţii etno-economice în județul şi oraşul Braşov. la 1850 ju- 
deţul Braşov avea aproape 100 mii locuitori dintre cari jumătate erau 
Români, 26.000 Saşi, 18 000 Uaguri şi alte naţionalităţi. Oraşul Braşov 
era cel mai mare oraș al provinciei, cu 25.279 locuitori şi anume: 
8.747 Români, 8.233 Saşi, 3022 Unguri şi alţii. Nu avem date com- 
plete asupra ocupaţiunei Românilor, însă cei mai bogaţi oameni din 
Țara Bârsei erau negustorii români, Așezat la vadul unui vechi drum 
comercial şi la hotar de ţări cari întreţineau strânse legături comerciale 
între ele, locuit de populaţiune harnică și plină de iniţiative meșteşu- 
găreşti şi industriale, Braşovul a atras continuu rânduri, rânduri de 
oameni cari s'au fixat aci, sporind faima şi interesul pentru activitatea 
variată şi intensă a acestui oraş, 

Recensământul din 1910 ne informează că populațiunea județului 
Braşov era de 139.932 suflete, iar în 1930 populaţiunea era următoarea: 


Români 83 948 
Unguri ......, 44761 
Germani . .. .. . 33 348 
ADI e T 6 068 
Total . . 168 125 locuitori 


În 1910 Braşovul avea 41.056 locuitori. La recensământul din 
1930 s'au aflat în orașul Brașov 59.232 locutori şi anume: 


Români . . . 19 372 (32,17%/) 
Unguri ...., „23.269 139,3%,) 
Germani . , . . . . 13014 (22,-%/) 


Alpi ea ai A 3.577 | 6,-°/o 


GERMANII ÎN ECONOMIA TRANSILVANIA: Li Li 


Biroul populațiunii acestui oraș ne-a făcut cunoscut că în Noer- 
vrie 1941, Brașovul avea următoarea populațiune : 


Români ..... . 47 600 (49%/,) 
Unguri .. . . . . 2760 (29%) 
Germani , . . . . . 17.500 (18%) 
Evrei .... .., 330 4 ° 
Alți ors a ina d — 
Total . . 97.000 locuitori. 


Românii, suntem pe cale de a avea, în curând, majoritatea ab- 
solută atât în judeţ cât și în oraș. Cifrele ne arată, în mod convin- 
gător, cât de mare este potenţialul nostru demografic. Sașii sunt popu- 
laţiunea citadină cu cele mai organice tradiţii sociale și de muncă in 
acest oraș. Românii sunt o foarte veche populaţiune, concentrată mai 
ales în cartierul denumit Schei, dar răspândită în vremea din urmă, 
tot mai mult, în toate cartierele orașului; marea majoritate a populaţei 
românești este formată din lucrători în fabrici și ateliere, meșteșugari 
şi mici comercianţi. Ungurii au început să sporească prin organizarea 
afluxului lor din Secuimea apropiată unde nu aveau pământ îndestu- 
lător și nici nu găseau prilejuri de muncă suficiente; Ungurii braşo- 
veni sunt în majoritate covârșitoare Seciui. 


* 
> Lă 


Până în ultimul timp Românii au avut poziţii temeinice în vienka 
economică a Brașovului şi mai ales în comerțul acestui oraş. 

Sașii din Brașov se plâng în anul 1738 că „Românii“ (brașoveni) 
au acaparat în mânile lor şi au atras la sine aproape întregul comerţ.) 

După o statistică întocmită de oficialitatea brașoveană la. 1769; 
din 132 negustori numai 11 erau Saşi, restul Români şi câţiva Greci.) 

Din conspectul întocmit de oficiul vamal din Brașov pentru ta- 
xele plătite de negustorii români şi saşi braşoveni în anii 1830—1832, 
se constată că plătesc aceste taxe (57.357 florini), 63 negustori români 
şi 18 negustori sași plătesc 12,148 florini. În aceiaşi ani comercianții 
români și greci au plătit la punctele vamale Braşov, Timiş, Şanţui 
Vechiu, Buzău, Oituz şi Bran taxe în valoare de 219.984 florini, iar 
comercianții sași au plătit 12.426 florini.) Cifre ale importului şi ex- 


1) A.A Mureșanu, Originea şi desvoliarea aşezării româneşti a Scheilor Braşovului, 
in Anuarul IV al Institutalui de istorie naţională al Universităţii din Cluj, p. 206. 

2) N. G. V. Gologan, Cercetări privitoare la trecutul comerțului românesc din 
Braşov, 1928, p. 55. 

3) Dr. |. Moga, Înfiinţarea gremiului comercial levantin din Braşov, in Analele 
Academiei de înalte studii comerciale şi industriale din Cluj-Braşov, 1941, p. 648 —t 50. 


us ` | + VICTOR JINGA 


portului comercianților din Braşov ne dovedesc superioritatea covârși- 
toare a comerțului făcut de Români faţă de modestul comerţ făcut 
de Saşi, 

Aceste poziții proeminente în comerțul braşovean Românii le 
aveau şi le-au păstrat câtva timp datorită însușirilor lor excepționale 
şi dârzeniei lor de neinchipuit. Trebuiau să lupte mereu cu oficialitatea, 
să depună eforturi mari pentru obţinerea celor mai elementare drep- 
turi, să suporte persecuţiuni și nedreptăţi. Dela o vreme Românii au 
cânstatăt că rodul ostenelilor lor e mult prea mic faţă de lupta con- 
tinuă pe care trebuiau să o dea. O parte din ei și-au încetat negoțul, 
iar. alţii s'au așezat dincolo de Carpaţi, în Principate şi în regatul romån 
unde au continuat o activitate dintre cele mai eficiente. 

„In preajma marelui războiu al intregirii — în 1916 —- în Braşov 
erau: ` | 
i 11 comercianți români 
307 Pa sași 
13 ù unguri și 
86 P evrei. 
In 1937 erau in Braşov: 
424 comercianţi români 


535 P saşi 
453 » unguri şi 
216 „evrei, 


__ În 1916 comerțul românesc la Brașov era tot anemic. Cei 424 
comercianţi români din 1937 nu ne oferă, în mare parte, decât o sa- 
tistacțiune statistică; sunt comercianți modeşti, așezați la periferie, cu 
un volum de afaceri mic. Abia câţiva comercianţi mai de seamă români 
au reuşit să se așeze şi să se menţină pe străzile principale ale ora- 
şului, cu magazine mari şi frecventate de multă clientelă, In ultimii 
doi ani, ca o urmare a politicii de naţionalizare a vieţii economice, 
s'au întemeiat încă câteva magazine româneşti în străzile centrale ale 
orașului, 


+ 
+ + 


Pe la inceputul secolului trecut „industria Brașovului, cu excepţia 
celor 600 dârstari şi găitănari români care lucrau la domiciliu, era 
aproape toată în mâni germane“. „Din producţia totală a Braşovului 
— ne: spune mai departe același autor — de 2.441.135 fiorini, desfa- 
cerea în Principatele dunărene era de 912.497 fiorini, deci 370/, şi este 
mai mare decât desfacerea în Transilvania şi Ungaria. Comerţul cu 
produsele industriei săsești rămase in mânile mijlocitorilor armeni, 


GERMANII IN ECONOMIA TRANSILVANĂ 119 


greci şi români, Comerciantul sas era prea fricos sau comod pentru ca 
singur să călătorească în ţări streine“.!) . i 

Industria săsească a Braşovului a continuat să se iale sub 
bune auspicii şi din ce în ce tot mai diferențiată. Până la așezarea 
marilor industrii româneşti a căror iniţiere a pornit din București, Sașii 
au deţinut primatul incontestabil în industria braşoveană. 

In 1907 erau în Ţara Bârsei 34 fabrici, dintre care 25 erau să- 
seşti, 3 româneşti, 3 ungurești, 2 evreeşti și una comunală, 

În 1918 ara Bârsei avea 50 de fabrici dintre care 40în Braşov, 
5676 lucrători în județ şi oraș si 1175 H. P. de asemenea in judeţ 
şi oraş, 

Din cele 50 de fabrici din Tara Bârsei niciuna nu mai era în 
mâni românești (37 săsești, 7 evreeşti şi 6 ungurești). In Brașov 60%/c 
din industrii erau proprietatea Saşilor, iar în judeţ 13°/ọ Evreii aveau 

1307 din totalul industriilor, iar în industria artelor grafice aveau 66%/g. 
Ungurii aveau 60/0 din total, 

Sașii şi-au păstrat poziţiile, fără însă a le fi sporit prea mult. In 
preajma marelui războiu s'a remarcat o însemnată ascensiune a econo- 
miei evreești şi ungurești, 

Numărul meseriașilor patroni a evoluat astfel în siia Braşov : 


Anii Români Sași Unguri Evrei Altii 
1895 168 492 314 13 si 
1916 180 405 362 58 e 
1937 185 518 661 72 — 


Numărul meseriașilor români a stagnat. Nici in regimul românesc 
aoi n'am marcat un progres. Aceasta este o situațiune care trebue să 
ne dea de gândit. 

In 1939, situaţia întreprinderilor din Jara Bârsei a fost urmă- 
toarea : 

291 fabrică cu un capital investit de 8593 milioane lei, cu 24.795 
salariați ; valoarea produselor din acest an a fost de 8910 milioane lei. 

La începutul anului 1940 — ne informează d-l ing. A. Hossu, 
inspectorul industrial al regiunei — industria din Țara Bârsei prezintă 
următoarele transformări : 

a) Industria este acum în majoritatea ei românească. Partea de- 
ţinută de Români reprezintă : 


1) Dr, Q. F. Jickeli, Industrie und Handel der Siebenbürger Sachsen, Sibiu 1913 
o 15—16. 


120 VICTOR 'JINGA 


72%] din valoarea totală a producției, 

`- 520% din toţi salariaţii din Țara Bârsei şi 

100/0 din valoarea totală a investiţiilor; 

b) Locul al doilea îl ocupă industria săsească, cu cel mai mare 
număr de fabrici, cu un capital investit impozant de peste 1250 mi- 
lioane lei, cu 6835 lucrători, dând produse de peste 1600 milioane lei 
anual; 

- c) Industria cetăţenilor streini este mică numericește; dar. prin 
valoarea producţiei ei este de o mare însemnătate regională, produ- 
când de 700 milioane lei anual. 

Ţinând seama de numărul lucrătorilor, în ordine de importanţă, 
avem următoarele fabrici : 


Fabrica de avioane (românească), „Astra“— Brașov (românească), 
Malaxa—Tohanul vechiu (românească), Fabrica de zahăr din Bod 
(streină, din 1940 şi cu colaborare românească), „Metrom“— Braşov 
(româno-cehă), W. Scherg & Co—Brașov (săsească), D. Voina (romă- 
nească), Fabrica de celuloză—Zârnești (românească), Fraţii Schiel— 
Brașov (săsească), Fabrica de hârtie—Zârnești (românească). 

În 1939 fabricile mari din Țara Bârsei au produs fabricate în va- 
loare de 8593 milioane lei; pentru același an industria mare din Ro- 
mânia a avut o producţie în valoare de 69.000 milioane lei. Prin ur- 
mare, industriile din Țara Bârsei au produs 12,450/; din valoarea to- 
tală a producţiei industriale a României, 

În 1918 cele 50 de fabrici ale Ţării Bârsei foloseau o forfă mo- 
trică de 7175 H. P. In 1939 forța motrică folosită de cele 291 fabrici. 
a fost de 50.594 H, P. 


Calificativul cel mai potrivit progresului extraordinar al industriei 
din Ţara Bârsei în regimul românesc este: formidabil, Acest progres 
fenomenal se datoreşte nu numai condiţiunilor generale create de re- 
gimul românesc desvoltării tuturor ramurilor de activitate economică: 
ale tuturor naționalităților, ci și iniţiativei şi muncii românești creatoare: 
de civilizaţie industrială. Mii de tehnicieni și muncitori români lucrează 
în fabrici și uzine de cea mai pretențioasă perfecţiune. Este, aci, în 
Tara Bârsei, un laborator, o școală şi un șantier de muncă și creațiune 
românească dintre cele mai intense care îndreptăţesc o încredere de- 
plină în capacitatea Românilor organizați. Examenul dat aci de Ro- 
mânia „agricolă” este dintre cele mai strălucite ; inteligența, hărnicia şi 
stăruința românească s'au dovedit în măsură de a face faţă situaţiu- 
nilor noui pe cari civilizaţia economică modernă le va impune României. 
Suntem o ţară agricolă, de plugari, dar în măsură să ne facem indu- 


GERMANI! ÎN ECONOMIA TRANSILVANĂ 121 


stria care ne trebue şi chiar și industria a cărei desvoltare o înlesnesc 
- materiile prime aflătoare la noi pentru debuşeele streine apropiate. 

S'a desvoltat, din plin, nu numai industria românească, ci şi in- 
dustria naționalităților conlocuitoare. Dăm câteva exemple: 

Fabrica W. Scherg & Co a avut înainte de războiu un capitat 
social de 750.000 coroane și în 1941 are un capital social de 390 mi- 
lioane lei; 

Fabrica Fraţii Schiel s. a. a avut la înființare un capital de 373 
mii coroane și în 1941 de 60 milioane lei; | 

Casa generală. de păstrare din Bcadov (săsească) a avut în 1919 
un capital social de 7.214.000 coroane (adică:3,607.000 lei) și în 1941 
de 51 milioane lei, etc. etc. 

De asemenea s'au creat multe intreprinderi mari săsești. 


a 
+ » 


Am văzut, mai înainte, că în judeţul Brașov erau, de curând, 
următoarele firme individuale : 


Românești . . . . , . 1674 
Evreeşti. . . . . . . 5 
Alţi streini, . . . . . 1611 
Total . . 4020 firme individuale, 


Firme sociale avem; anonime, în nume colectiv și în comandită; 
Din „Statistica societăţilor anonime din România“, vol. XX—1938 
aflăm că în judeţul Braşov sunt 79 societăți anonime şi anume: 


1, Societăţi bancare . . 11 cu un capital social de Lei 132 304.000 
2, E industriale . 50 » „ ui ii n „ 822.040.000 
3. à comerciale . 18, „ 2 š mw 55.800.000 


In judeţul Braşov avem câteva mari întreprinderi industriale care 
îşi au sediul central la Bucureşti, precum și sucursale (mai ales de 
bănci) care nu sunt cuprinse în aceste cifre. Industria românească nouă 
la Brașov este reprezentată, într'o proporţie covârșitoare, de societăţile 
care îşi au sediile centrale la Bucureşti; tot în aceste industrii este şi 
cea mai mare parte din personalul românesc din fabrici, de toate ca- 
tegoriile. Contribuţia acestor fabrici concepute la Bucureşti şi create 
la Brașov cu mijloace particulare aduse de acolo şi mai ales de cătră 
Stat, la românizarea industriei în Țara Bârsei a fost şi este de cea 
mai mare însemnătate; Fabrica de avioane, „Astra”, fabrica D. Voina - 
şi altele intră în această categorie. 

Dăm lista Societăților anonime cu sediul juridic în judeţul și 
oraşul Brașov la începutul acestui an: 


Nr. 


Denumirea firmei Sediul 
„ere 
Societăţi germane (săsești) 
t Wilhelm Scherg & Co . . . .: .. Braşov 
"2 Kugler & Co ; E ASE AEE i 
3 W. Telmann a aa A a da si 
4 „Coroana“ w 
5 Centrala de energie 4 
6 „Hess*. ap dea e y 
7 Frații Schiell ` a 
8 Frații Stollwerk . » 
9 A. Seewaldt Sen das e II A A 
10 „Colorom“ . . . ., . . , . Codlea 
11 Hotel „Coroana“ ©... Braşov 
12 Frații Miess. š 5 
< 13 Frații Schmidt M ae e ae 3 
Iu) 14 Martin Copony . . . . +. .  . Râşnov 
z 15 Uzina electrică . oo... Bragov 
e: 16 Victor Teutsch . . . .. A a Ty ” 
5 17 Banca cetăţ. și ţăran. ©... Codlea 
18 Banca agricolă unită. . . . . .  Haălchiu 
19  Chlorodont . . pa Braşov 
20 Prima uzină electrică. . 00 o] Codlea 
21 Beiersdorf & Co. . . . . .  . Braşov 
22 Peter Gross. . . . .  .  „ . Codlea 
23  Pharmag pe Bragov 
24 M. Petersberger . pg d ese nai E 
25  „Chalep” è K 
26 Kraft & Herbert . e oag AP d » 
227 Fabrica de produse ceramice. . . . Cristian 
28 Gustav Theil . . . . . .  . Braşov 
29  „Amsa“ A F i : e ş ä 
30 l. Teindel ; x ; : A A n 
31 Uzina electrică . . . . . . .  Hălchiv 
32 W. Oberth > . . . . . . . Braşov 
33 Astra Mill S E a Ri 
34 Soe. anon. de electr pe ae Prejmer 
- S 35 Kamner & Jekelis . . . . . . Braşov 


36 „Vinea“ ae or d! zi 
37  Auto-import CI A A e 


Obiectul 


Capitai Acţionarii Cons. ad-ție 
fabr. postav 390 000.000 german german 
„Ciment 110.000.000 $ > 
„ postav 63.00 000 p A 
filatură 48 000 000 Se Ri 
uz. elect 40 000 0009 = a 
fabr. bonboane 30 000 000 x îi 
fabr. maşini 60 000 000 SA N 
fabr. ciocolată 25 000 000 s % 
fabr. paste 28 000.000 x $ 
moară, etc. 28 000.000 i s 
kotel 25 000.000 g * 
fabr. piele 22 000 000 n ” 
fabr. cărămidă 15 000 U00 $ ” 

12 000 000 N 4 germ. ir 

fabr. parchete 13 5::0 000 a german 

ielărie 6.000 000 RI . 
ancă 9.300 000 » * 
i 11 000 000 3 a 
tabr. cosmetice 5 000 000 a 
2.500 000 - s 
iabr. cosmetice 4 000 000 m să 
fabr. parchete 3 040 000 7 Ri 
drogherie 5.00 0000 s i 
coloniale 3.000.000 á x 
expl. păduri 3.000 000 4 Pi 
drogherie 2 209 000 " ” 
1 800 000 à ” 
tierărie 1.700 000 ii n 
ape minerale 3.000 000 i “ 
com. autom. . 2 000 000 w i 
2 000.000 i » 
fierărie 1 000 000 FA » 
fabr. plicuri 2 009 000 se - 
1.000 000 a zi 
fierărie 1 500 000 x » 
fabr. oţet 1.200 000 x » 

com. auto | 300 000 a 4 saşi și dr: 

Total. , Lei 981.040.000 


Denumirea firmei Sediul 


ARI N A a ti a a CR E PC TRI PPP APR N 
Societăţi „cu capita! german în majoritate 


1  Schmollpasta pa aa Bragov 

2 Martin From e a e pa e die să ” 

3 „Rovex“ a Pi A i A . . . V. Buzău 

4 Elima . . , . 2.2... . Braşov 

5 „Czink“. E w h ” 

6 Casa generală de păstrare a. » 

1 Banca de comerţ Eo Te Sp Dle du d A " 

8  „Totelectric“ A a dp NE e d n 

9 Uniunea postăvarilor . e Va? e die de „ 
Societăţi ungureşti 

1 Banca generală de credit, . . . . Braşov 

2 Banca economică ESL Ap A n 

3 Casa de păstrare a Cernat 

4 Andrei Kocsis & fii . Brașov 

5 Hala de vânzarea industr. din ind. pielii | n 
Societăţi cu capital unguresc în majoritate | 

1 „Prilaro* , e Bragov 

2 Fabrica de cauciuc . . . . . . ». 

3 ol Kenyeree . . . . . . . P 


a 


Obiectul Capita Acţionari Cons. ad-ție 


fabr. chimică 14.000 000 80°/, g. 20%/, rom. 


had 


2 ş. şii 
moară 6 000.000 60%, g 20%, rom. 2 -A 2 g. 
expl. păduri 2.000.000 93%/, g£. 7%/, rom. 2r,1g 
com. art elect. 1000 000 92%/, g8. 8/, rom. 3g,1r. 
com. art. modă 1000 000 55%, g. 3%, r. 42u. 2g,1lu. 
45.000.000 80%, g. 2U%/, eng. 3. 1r. 

5.000 000 70%, g rest div. german 
mat. electr. 3 000 000 50%/, £. 30%, r.2U0%/0u. 2r,ig 
textile 6.000 000 5u°/, d. 50%/, rom. 4g,tir. 

Totali. . Lei 129.000.000 
bancă 100 000.000 ung. rom.-ung. 

» 9 000.000 é ung. 

y 1.000 000 - » 
iabr. parchete 8.000 000 să 2 ung 1r. 
ind. pielii 1 000 000 5 ung. 

Total. . Lei 119.000.000 
fabr. oțelărie 3.000.000 60°/,u. 30°/, £. 10°/ r. 2r. ig 

15.000.000 46°/, u. 30°/, g. 13°/r. 2r. iu. 
iabr. beuturi 1500000 50%/, u. 50%/, $ 2g 1u 


Total . . Lei 19.500.090 


YNVAIISNYĂL viNONOD3 NI IINYPă39 


r 


VICTOR JINGA - 


184 


Nr. . 
crt. 


1 


Denumirea firmei 


Societăți cu capital italian în majoritate 
Uzina electrică 


Societăți elvețiene 


Comp. rom. de electricitate 
Regnicolară . 3 


Societăți cu capital elvețian tn majoritate 
Soc. anon. din Vama Buzăului 


” Societăți americane 


Ta U N w 


D U Nm 


„Photogen” . 


Societăți româneşti 


Căile ferate locale 

Barbu & Căciulă . 

Fabrica de celuloză . 
Perla Bodoc. Ala RE 
Banca Bucegi . . , 
Banca Țânţăreana 


Societăţi cu capital românesc în majoritate 


Banca Prejmereana | - 
„Metalo“ ; 
Textilcomision 

M. Neumann 


Sediul 


Braşov 


Braşov - 


„ 


Braşov 


Braşov 


» 
Zârneşti 
Braşov 
Bran 
Țânţari 


Prejmer . 
Braşov 


„ 


Obiectul Capital Acţionarii Cons. ad-ţie 
II at a 20 II ca aa O E E RE N 


75 000 000 497, it. 48%), sv. 3%jar, 2.1 g. Li. 


13.500 000 elveţieni 2 i 
soc. forestieră 45 000 000 N FER r 
Total .*. Lei 58.500.000 
soc. forestieră _____5.000000. 98/, elv. 2, ş. 2 g. ir. 
prod. petr. 6 009 060 americani 2r. 1 am. 
8.000 000 români românesc 
com, fier 6 000 000 r » 
15.000 00u M pă 
ape min 600.000 a p 
bancă 4.000 000 ý j 
E 1.000.000 i 5 
Pa a P E E 
Total . , Lei 94.000.000 ` 
bancă 1.000.000 92%, r. 8%, g românasc 
art. metal. 500.000 90%, r. 10%, e.  rom-evr.. 
com. text. 1.500.000 60%, r. 40%, e. românesc 
contecţiuni 3000.000 50% r. 50%, £$. rom.-germ. 


P E VET Petrea 
Total , . Lei 6.000.090 


GERMANII ÎN ECONOMIA TRANSILVANĂ 125 


Recapilulând compoziția etnică a capitalului, etc. societăţilor 
anonime din judeţul şi orașul Braşov avem: 


37 societăţi cu capital german (săsesc) . . Lei 981.000.000 sau 6,5%/, 


9 s £ „ majoritate german . ,„ 129.000.000 „ 5,7%% 
5 i = „ unguresc. . . - « 119010,000 „ 86%, 
3 i R « majoritate unguresc „m  19000.000 „  8,-% 
t " » EL] LI] italian . Ti 15.0. 0.000 IT] 1;3%/e 
2 si i „elveţian. . „m 58.000000 ,,  5,-0%/ 
1 à ni „n majoritate elvețian im EN 5000000 „ 0,3% 
1 n A „ american . . . . p 6.000.000 ,. 0,4% 
6 , .. „românesc . . . » 94000.000 „ 6,3% 
4 v» i; „ majoritate românesc |», 6.000 000 ,„ 0,4% 


69 societăţi anonime cu un capital social de Lei 1,493.600.000 100, — 


Aproape trei sferturi din capitalurile investite în societăţile ano- 
aime din județul şi orașul Braşov cari își au sediul lor juridic aci, sunt 
ale Sașilor din această regiune. Este, de sigur, un meritat titlu de 
mândrie pentru populaţia săsească a Ţării Bârsei. Aci, activitatea eco- 
nomică a Sașilor este deosebit de importantă; întâiul merit pentru 
această activitate industrială este al Saşilor înșiși. Împrejurările gene- 
rale creeate prin alipirea Transilvaniei la România au avantajat, de 
asemenea această activitate, Dar, secretul — care nu mai este un se- 
cret — acestui succes stă în hărnicia, stăruința, aptitudinile și disciplina 
în muncă a populaţiunii săsești. 

Iniţiativa locală românească în industrie este încă destul de ti- 
midă. Evoluţia societăţii româneşti nu a ajuns încă la punctul de a se 
emancipa de obsesia slujbelor de Stat; iniţiativa economică reclamă 
risc şi îndrăsneală în cele bine chibzuite. 

Sunt puţine iniţiative industriale românești pentru că lipsesc ca- 
pitalurile și lipseşte curajul. Apoi, întreprinderile streine și mai ales 
săsești, prin simpla lor vechime — pe lângă buna lor organizare — au 
o poziţie privilegiată : imobile, mașini, mobilier amortizate, personalul 
format în disciplina muncii, au o tradiţie. Cu toate întemeierile succe- 
sive de fel de fel de instituţii de credit pentru încurajarea agriculturii, 
a comerţului, industriei şi a românizării, împrumuturile se obțin ex- 
trem de greu, cu un formalism excesiv și destul de scumpe. Anumite 
categorii de împrumuturi se dau prin girul unor bănci vechi comer- 
ciale cari — dirt cauza beneficiilor mici pe cari le au de pe urma 
acestor împrumuturi și a riscului pe cari îl asumă — pun îel de îel 
de piedeci acordării acestor împrumuturi cu dobânzi mici şi termene 
lungi. 

O problemă importantă a Braşovului şi a tuturor orașelor din 
Transilvania este aceea a proprietăților imobiliare clădite. 


126 VICTOR INGA 


În Decemvrie 1941 situaţia imobilelor la Brașov, după naționa- 
tatea proprietarilor era următoarea : 


Imobile româneşti. . . 4.050 454, 
» săsești . , , 2475 27,7/ 

« unguresti , . 2.155 24,2%/ 

„ evreești . . . 189 2,:%/ 
ai 42 EA 
Total . . 8.912 imobile 100.— 


Am văzut că populaţia Braşovului, în 1941, era in următoarea; 
proporție: Români 49%, Unguri 29%, Sași 18%, Evrei 4%. 

S'ar părea, deci, că există totuşi o proporţie între naţionalităţi și 
proprietățile pe cari le stăpânesc. Ori, situaţia nu este de loc așa, 

Numai Sașii stăpânesc, proporţional cu numărul lor, mai multe 
imobile decât ceilalți. Proprietatea imobiliară săsească este mult mai 
valoroasă şi credem că nu exagerăm dacă afirmăm că Saşii dețin mai 
mult de jumătate din valoarea imobilelor acestui oraş. Casele germane 
sunt centrale, cu multe apartamente, pe când Românii au multe case 
mici, de câte un apartament, aşa cum le cunoaștem mai ales în car- 
tierul Șcheiu. 

Este extrem de greu să cumperi sau să inchiriezi un imobil, mai 
ales cu valoare comercială, pe vreuna din străzile centrale ale Bra- 
şovului, Un tabu unanim stăvileşte accesul Românilor în poziţiile cen- 
trale comerciale ale oraşului, 

Cu toate că sunt stăpânii celei mai valoroase proprietăţi imobi- 
liare a orașului și cu toate că numărul lor este, proporţional, în scă- 
dere, Saşii cumpără, cu nesaţ, cele mai bune imobile centrale cari se 
pun în vânzare. Au bani şi sunt sprijiniți larg în acest scop de orga- 
nizaţiile lor financiare, în acord cu organizaţiile lor politice și sociale, 

Pentru Români trebue creeat un Credit imobiliar care să-i împru- 
mute cu sume corespunzătoare și cu dobânzi mici pentru ca să poată 
cumpăra case. Tot ceea ce depinde, la vânzare, de Stat, să se vândă 
numai Românilor, 


Orizonturi. În ultimul timp afirmarea tot mai viguroasă a național- 
socialismului german a creeat stări de efervescenţă în mijlocul concetăţe- 
nilor noștri Sași şi Şvabi. Repercusiunea s'a exercitat, mai întâi, în sânul 
comunității acestei minorități care u ridicat câteva semne de întrebare 
în legătură cu organizarea şi orientarea sa, Au fost frământări între 
generaţii, între deţinătorii de situațiuni şi aspiranții la ele, între ideo- 
logii şi temperamente, Astăzi, sub semnul naţional-socialist, liniștea s'a 
restabilit și toți Germanii acestei provincii activează intens și disciplinat 
în vederea realizării aceluiași ideal naţional-politic. 


GERMANII ÎN ECONOMIA TRANSILVANĂ 127 


Noua spiritualitate germană, in măsura in care respectă speci- 
ficul aspiraţiunilor noastre de naţiune alcătuitoare şi susținătoare de 
Stat naţional, nu stânjeneşte cu nimic desvoltarea românismului. în 
Transilvania, Nu se poate incă vorbi despre un program al tuturor 
naționalităților sau al fiecăreia dintre ele, cât timp ziua de mâine nu ne 
va fi adus marile ei întâmplări, marile ei împliniri politice şi naţionale. 

Despre iniţiativele germane din Reich în economia românească 
se vorbesc multe, dar se știe puţin. Imaginaţia multora funcţionează 
extrem de defectuos; exagerările şi chiar neadevărurile nu pot stabili 
dimensiunile, limitele și scadenţele unor probleme, 

Noi știm că numai ceea ce se face cu învoirea noastră pe pă- 
` mâutul nostru poate fi durabil, eficient, Apărând drepturile noastre nu 
înţelegem să nesocotim niciunul din drepturile altora. Pe Germanii 
dela noi îi preţuim prea mult pentru ca să nu ne bucure calea unui 
şi mai mare progres spre care s'ar îndrepta, oricât de lungă ar fi ea. 

Dela unire încoace, vitalitatea și vrednicia românească au cu- 
cerit poziţii importante şi durabile în vieaţa economică a Transilvaniei, 
Satele, prin reforma agrară și activitatea organizaţiilor profesionale și 
economice au marcat un important progres. In unele regiuni însă, mai 
ales în cele muntoase şi de dealuri sterpe, sărăcia nu s'a despărţit de loc 
de Român, 

Satul şi agricultura, ţăranul dela munte, dela șes şi dintre dealuri 
pun conştiinţei noastre o sumedenie de îndatoriri, Nu cunoaştem satul, 
oamenii şi nevoile lor; cercetarea monografică întreprinsă de şcoala 
sociologică românească este prea restrânsă, iar ceea ce se scrie şi se 
spune despre sat şi sătean are prea mult caracter livresc şi discursiv,. 
Nu ne lipsesc cercetări savante despre unele probleme ale satului şi 
ale sătenilor, avem și institute de cercetări agronomice, sociologice etc. 

Ne lipsește însă un Institut de cercetare și organizare practică a 
satului românesc, care să dea soluţii pentru: organizarea economică, 
culturală, sanitară, să propună tipuri de construcţii, să arate cum se 
infrumuseţează vieaţa la sat pentru ca să nu mai plece sau să jindu- 
iască țăranul după oraș, să întreprindă organizarea sanitară a satului 
etc, Şi toate acestea fără savantlâc inutil, dar și fără diletantism peri- 
culos. În acest Institut să fie aduse toate inteligențele practice aplicate 
la problemele rufale. Aci nu pot spune mai mult, 

La orașe nu ne vom putea așeza, mai ales nu vom putea rămâne 
ca factor productiv şi organic de vieață urbană, dacă vom aplica me- 
tode vechi pentru înfăptuiri noui, 

~- Dela capitalismul individualist s'a trecut la capitalismul societar.. 
Crearea unei burghezii noui nu este posibilă fără ţinerea în seamă a. 


128 VICTOR JINGA 


coordonâtelor sociale și economice ale vremei noastre. Burghezie mare 
şi mică, după criterii și cu rosturi individualiste, este greu de creat. 
O asemenea burghezie mai trăiește în virtutea unei inerţii al cărei fir 
ar putea să fie curând curmat, Marea burghezie a trecut dela între- 
prinzătorul şi întreprinderea individuală la sindicate, uniuni, societăţi 
anonime, carteluri, trusturi, etc. Cu această adaptare, marea burghezie 
care a tras şi toate beneficiile de pe urma Statului, pe care le-a putut 
trage, și-a asigurat încă un răstimp de existenţă. Statul este, trebue să 
fie tot mai activ, nu numai în control, în dirijare, dar chiar și în pro- 
cesul de producţie. In Statele așezate pe drumul industrializării cum 
suntem și noi, succesul trebue asigurat şi accelerat în vieaţa econo- 
mică şi prin intervenţia activă a Statului, 

Avem un exemplu convingător în realizările dela Braşov, Íntr'un 
sfert de veac dela unire iniţiativa industrială locală românească a fost 
extrem de slabă. A venit Statul la care s'a asociat şi inițiativa privată 
şi a.creeat marile întreprinderi care au făcut să atârne de partea noa- 
stră balanţa economică a regiunii. Sute de tehnicieni, administratori, 
mii de muncitori și ucenici români lucrează şi se formează în marile 
uzine ale Braşovului. Ce ar fi fost astăzi Braşovul din punct de vedere. 
industrial-economic românesc dacă nu ar fi luat ființă aceste întreprin- 
deri ? Năpădit de Secui și preponderat de Saşi, Braşovul ar fi rămas 
un oraş strein, fără mare însemnătate pentru Români. Astăzi, el 
este o şcoală a muncii, un laborator al inteligenţii și un creator de 
energii şi produse românești, 

Mica burghezie, nu numai cu funcțiunile ei de astăzi, noua bur- 
ghezie, nu se poate creea decât prin practicarea asociaţionismului. Co- 
operaţia are aci un cuvânt greu de spus şi o acţiune însemnată de 
îndeplinit. Individualismul libertar creează greu în condiţiunile de muncă 
şi de luptă ale vremei noastre. Meseriașul trebue să priceapă că alţii 
reuşesc pentrucă se întovărăşesc și pentrucă pot folosi toate progresele 
tehnicei moderne. La fel şi cu comerciantul, 

_ Intre sat și oraş se cuvine să se stabilească o legătură organică 
din care să tragă foloase și orășenii şi sătenii. Orașul este astăzi un 
duşman nedeclarat, dar înverşunat al satului. Sătenii iubesc oraşul, dar 
nu iubesc pe orăşeni. Strădania şi a unora şi a altora este să se tragă 
reciproc pe sfoară. Este speculat și săteanul şi orășanul; de interme- 
diari şi de ei înşişi. 


In aceste tendinţe şi străduinţe, Germanii de dincoace de Carpaţi 
“îşi au poziţiunile lor bine stabilite. Social și economic ei au îndeplinit, 


GERMANII ÎN ECONOMIA TRANSILVANĂ 129 


cu succes, o funcţiune integratoare în societatea și economia produc- 
tivă a provinciei noastre, Migraţiunea lor în ţinuturile de dincoace de 
Tisa a fecundat patrimoniul economic, social şi spiritual al acestora, 

Organicitatea vieţii lor derivă şi din simetria și stabilitatea pira- 
midei lor sociale: la bază țăranii, cei mai mulți, la mijloc burghezia 
mică și mare şi în vâri intelectualitatea. Şi între aceste straturi circu- 
laţiunea permanentă a fluidului conştiinții apartenenţei la o naţiune 
mare, cu gândirea şi realizările căreia, în toate domeniile, Germanii dela 
noi ţin contact neîntrerupt. Aceste coordonate sociale, economice şi 
de conştiinţă i-au ajutat pe Germanii dela noi să răsbată victorios prin 
cele șapte veacuri de necazuri și bucurii abătute asupra acestor pământuri. 

Oricât de fecund ar îi contactul Germanilor dela noi cu Reichul 
german, o condiţiune esenţială a prosperității este încadrarea lor în 
realităţile politice și spirituale ale Statului român, România are în sud- 
estul Europei o misiune precisă la împlinirea căreia trebue să colabo- 
reze și toate naţionalităţile conlocuitoare, Ideea de Stat român și de 
misiune a românismului nu sunt subordonate nici unor exigenţe speci- 
fice; pe vadul destinului și al îndatoririlor noastre în spaţiul dunărean 
pot curge şi aspiraţiunile loiale ale tuturor naționalităților conlocuitoare, 

Națiunea română trece, de un veac şi mai bine, prin prefaceri 
structurale care sporesc și fecundează moștenirea strălucită a marilor 
şi îndepărtaţilor ei înaintași, apropiind-o de culmi de progres din care 
să poată privi liniştită culmile de propăşire ale celorlalte naţiuni, Nicio 
invidie sau ură față de alţii nu desonorează spiritualitatea românească. 
Buna înţelegere și împăcarea cu toţi se clădeşte pe recunoaşterea drep- 
turilor în care ne-au așezat istoria, vrednicia şi răspândirea noastră. 


Braşov, Februarie 1942, l VICTOR JINGA 


MUZEUL ASTREI” 


Călătorul care poposeşte în cetatea Sibiului și ţine să-i cunoască 
monumentele româneşti — e sfătuit, de obiceiu, să nu uite cu niciun 
preţ două din ele: catedrala ortodoxă şi Muzeul Astrei, Turnurile 
celei dintâi le-a văzut, poate, încă din tren, Dar despre Muzeu se în- . 
treabă, nu fără oarecare teamă, în ce străduţă lăturalnică îl va găsi oare ? 

Mare îi va fi însă mirarea când va afla că din cel mai central 
punct al oraşului — frumoasa' promenadă din fața vestitei cafenele 
„Bulevard“ — abia faci câţiva pași până la liniștitul „Parc al Astrei”, 
Pe o lature a acestuia, străjuit de statuia lui Gheorghe Barițiu — unul 
din marii ctitori ai bătrânei Asociaţiuni — te găsești în fața palatului 
ei. Cuvântul palat nu este o vorbă goală: după cele două catedrale 
mitropolitane din Sibiu și Blaj, Muzeul Astrei e, poate, cel mai im- 
pozant edificiu dinainte de Unire al Românilor ardeleni. Atât de im- 
pozant, încât în anul 1919, la întâia-i vizită în Ardealul desrobit, Re- 
gelui Ferdinand nu i-a venit să creadă că palatul în care întra a fost 
ridicat de Românii ardeleni, numai din avutul lor. 

Societatea de Radiodifuziune a socotit că povestea acestui edi- 
ficiu, ca şi aceea a colecțiilor pe care le adăposteşte, merită să fie cu- 
noscută mai de aproape, Şi cu drept cuvânt. 

Nu se poate susţine că întemeietorii Astrei s'au gândit chiar dela 
început și la înființarea unui muzeu. Grija lor se îndrepta atunci mai 
ales spre înmulţirea numărului cărturarilor, așa de restrâns pe acea 
vreme, Totuşi, încă dela întâia adunare generală, de acum 81 de ani, 
marele Barițiu arunca în discuţie problema studierii portului ţăranilor 


1) Conferinţă citită la „Uaniversitatea-Radio“, in ziua de 6 Februarie 1942 {ciclul 
„Muzeele noastre“). 


MUZEUL ASTREI 13: 


ardeleni și a adunării de material folkloric, inscripţii şi documente, 
Ideea unui muzeu mai circulă, ici-colo, și în alte adunări din întâia 
decadă a Asociaţiunii; ea plutește în aer. Odată e vorba şi de nişte 
colecţii de monede, de o spadă antică, ba se pomenește chiar şi de 
un muzeu de „însemoătăţi“.!) 

Cu tot succesul frumoasei expoziţii deschise cu prilejul adunării 
generale din 1881, cu toată propaganda inteligentă a profesorului Bar- 
cianu — cel dintâi care relevă importanța naţională a colecţiilor etno- 
grafice, precum și cu toată punerea chestiunii unui muzeu și al unor 
colecţii etnografice în legătură cu clădirea unui local propriu al Aso- 
ciaţiunii —, nu se face niciun pas hotăritor în spre înfăptuirea Mu- 
zeului, înainte de intrarea în acţiune a celui ce a fost, pentru Astra, 
un adevărat bărbat providenţial. E vorba de Corneliu Diaconovich, 
primul ei secretar din acea epocă, cel căruia Românii îi datoresc şt 
singura lor enciclopedie adevărată. 


In raportul către adunarea generală din anul 1896, ţinută la Lugoj, 
el arată că Astra e cea mai chemată să pună bazele unui „muzeu naţional 
al Românilor ciscarpatini“ și că numai astfel vom putea avea şi la noi 
„icoana portului și a vetrei românești”. Diaconovich nu se mulţumeşte 
cu atât, În fruntea întâiului număr din anul 1897 al revistei „Transil- 
vania“, publică un articol vibrant despre necesitatea Muzeului. „Este 
o datorie de onoare pentru generaţia actuală — scria Diaconovich — 
să suplinească ceea ce în trecut nu s'a făcut sau nu sa putut face, 
pentrucă chiar în deceniile noastre şi chiar pentru lipsa totală a mo- 
numentelor vieţii și existenţii noastre naţionale, ni-a fost contestată ori- 
ginea, limba, istoria naţională, cu un cuvânt totul, la ce un popor trebue 
să ţină ca la onoarea și mândria sa... Noi aşa credem, avem ce păstra. 
Trecutul nostru bimilenar pe acest pământ îşi are epocele sale falnice, 
ale căror urme trebue să le conservăm pentru posteritate“. Toate ga- 
zetele Românilor ardeleni reproduc şi comentează cu simpatie acest 
articol, . 

Astfel se ajunge la hotărârea adunării generale din anul t897, ca 
în „casa naţională” pe care o va ridica Astra să se aşeze: „un muzeu 
istoric al Românilor din Transilvania și Banat, colecţiuni arheologice şi 
numismatice, o arhivă pentru păstrarea documentelor de interes pentru 
istoria română, precum şi un muzeu etnografic, întocmit cu deosebită 
considerare la păstrarea motivelor naţionale în port și în industria ro- 
mână de casă“, 


1) Parte din datele istorice sunt luate din articolul d-lui Oct. C. Tăslăuanu: 
Muzeul Asociaţiunii, publicat în numărul jubilar al „Transilvaniei“ din 1911 (pp. 457—4175}. 


4" 


132 i ON MUȘLEA 


:: “Ne aflăm oare în faza concretă a realizării Muzeului? Să nu 
uităm că Astra nu dispunea de absolut niciun fond pentru acest scop, 
Totul depindea deci de priceperea celor chemaţi să adune sumele ne- 
cesare și de spiritul de sacrificiu al Românilor ardeleni. 

Amândoi aceşti factori au întrecut orice așteptare. Diaconovich. 
. organizează imediat o loterie şi lansează liste de subscripţie. In cinci- 
şase ani se adună peste 100 000 de coroane şi asttel în 1903 se poate 
pune piatra fundamentală a Muzeului, care e gata peste doi ani, 

Gata era însă numai clădirea — colecţiile lipsind aproape cu desă- 
vârşire. Intervenţia aceluiași Diaconovich a fost şi de data aceasta promptă 
şi eficace: Un apel al comitetului Astrei pentru întemeierea unui muzeu 
istorico-etnogralic, lansat prin reviste în anul 1904, arată ce trebue 
<olecţionat și trimis. În scurt timp donațiile încep să curgă. Dar ace- 
stea nefiind suficiente, Diaconovich are iarăşi o idee fericită: aran- 
jarea unei expoziţii, care să pună bazele înzestrării Muzeului. Ideea şi 
oamenii care au înfăptuit o nu vor putea fi niciodată preţuiţi în deajuns. 
l Ca şi serbările semicentenarului Astrei, ţinute la Blaj, în anul 
1911, expoziţia şi inaugurarea Muzeului din Sibiu, în August 1905, 
constitue unul din momentele culminante ale istoriei culturale a Româ- 
ailor ardeleni. 

Un mare număr de fraţi din toate ţinuturile iau parte la această 
manifestaţie strălucită: e întâia oară când sunt văzuţi la o adunare a 
Astrei atâţia oaspeţi din Vechiul regat, Bucovina și Basarabia. Cum 
bine sublinia Diaconovich: „participanţii au plecat mulţumiţi și întăriţi 
în încrederea lor în viitorul elementului românesc, iar în ochii popoa- 
relor conlocuitoare am dat o nouă dovadă a vitalităţii și importanţei 
neamului românesc din acest ţinut“, 

__ Expoziţia a fost, întradevăr, în primul rând o ne-mai-pomenit de 
bogată dovadă a originalității, frumuseții şi varietăţii manifestaţiilor ar- 
tistice a admirabilului ţăran ardelean: o mare de íi, pieptare, cătrințe, 
brâuri și alte piese de port, de o parte —, iar de alta: furci, ulcioare, 
ouă de Paşti, icoane pe sticlă şi atâtea alte obiecte cu care-și împo- 
dobeşte casa ţăranul nostru — unele mai minunate decât celelalte, 

Alături de secţia etnografică, partea istorică-culturală — privind 
bisericile, literatura şi ştiinţa, artele frumoase şi societăţi'e culturale — 
şi-a avut şi ea rostul ei, atât prin bogăţia cât și prin valoarea pieselor 
expuse. Deosebit de impresionantă a fost însă tot partea etnografică 
şi de sigur că la ea se referea şi președintele Şuluţ, când spunea, în 
discursul său dela inaugurare: „Muzeul e arsenalul cel mai puternic, 

“cu care își apără un popor originea, individualitatea și tot ce a mo- 
șştenit- dela străbuni“. | 


MUZEUL ASTREI 133 


Acest arsenal, sau măcar cea mai mare parte a lui, trebuia păs-. 
trat. Din cele peste nouă mii de obiecte expuse, au rămas Muzeului. 
vreo trei mii, număr care până în 1910 sporește la 4500. Muzeului 
încep să i se pună la dispoziţie fonduri pentru achiziţii, inventariere şi 
catalogare, iar cinstea şi sarcina funcţiei de custode îi revine inimo- 
sului secretar al Astrei și cunoscutului luptător și publicist Octavian 
C. Tăslăuanu, Domniei sale i se datorește achiziționarea unui mare 
număr de obiecte şi în special a minunatelor piese de port din Tulgheș 
şi Topliţa și tot domnia-sa are marele merit de a se ti îngrijit de întâia 
organizare a Muzeului. 

Războiul din 1914 îl găseşte însă tot nedefinitiv aranjat. Firește, 
în cursul lui nu s'a putut face mare lucru. Uairea Ardealului cu țara- 
mamă aduce nu numai posibilităţi de desvoltare, dar şi achiziţionarea 
unor mari şi preţioase colecţii, cum a fost aceea a tuturor tablourilor 
şi schițelor rămase “dela pictorul Smighelschi şi a unui însemnat număr 
din pânzele altui mare pictor ardelean, mai vechiu; Mișu Popp. Aceste 
două achiziţii au completat în mod cât se poate de fericit o foarte 
simțită lacună a Muzeului: secţia artelor frumoase, 

In afară de creșterea enormă a pieselor tuturor secţiilor — nu- 
mărul lor trecând de mult peste 100.000 — din care, fireşte, din cauza 
„lipsei de săli, niciun sfert nu e expus —-, un alt eveniment important 
mai trebue încrestat în istoria Muzeului Astrei: reorganizarea lui de 
către personalul Muzeului Etnografic al Ardealului din Cluj, sub con- 
ducerea profesorului Romulus Vuia. Această reorganizare a avut loc 
în anul 1932 şi a dat sălilor și colecţiilor un aspect cât se poate de 
occidental, Un funcţionar ştiinţific al Muzeului Etnografic Clujaa se: 
ocupă şi astăzi de colecţiile Astrei. 


+ * 


Şi acum să trecem în grabă prin încăperile Muzeului. 

Deschizând uşa grea a Palatului Astrei, rămâi impresionat de co- 
loanele de marmoră neagră ce impodobesc vestibulul. În dreapta și 
stânga, plăci de marmoră cu numele săpate în aur ale marilor dona-, 
tori ai Muzeului. Aici, la parter, găsim încăperile destinate Bibliotecii 
Astrei: sala de lectură și depozitul cu multe zeci de mii de volume, 

Nu putem trece fără să relevăm bogata arhivă istorică „păstrată 
în această bibliotecă. Am amintit că în legătură cu Muzeul Astrei sia 
pus totdeauna și problema adunării și păstrării „documentelor istorice 
naţionale“, Astra posedă, întradevăr, arhive foarte importante : mai ales 


134 ION MUŞLEA 


cea administrativă e de o însemnătate deosebită pentru istoria cultu- 
rală a Românilor ardeleni, Apoi, colecţii de documente, scrisori și ma- 
nuscrise, provenite mai ales din donațiile și lăsămintele membrilor Astrei. 
Acestea cuprind interesante diplome vechi și prețioase acte privitoare la 
anii 1848—49; apoi corespondenţă şi hârtii ale personalităţilor de seamă 
din Ardeal, ca Avram Iancu, Barițiu, Vulcan, Şaguna şi Cipariu, precum . 
şi manuscrise vechi —, dar, mai ales, mai nouă, unele provenind dela 
Vulcan, Alecsandri, Coşbuc, Andrei Bârseanu și alţii, 

Tot la parter, merită să fie văzută şi sala de şedinţe a comite- 
tului Astrei, împodobită cu portretele tuturor marilor ei preşedinţi, 
dela Şaguna până la Goldiș. In faţa acestei impresionante galerii a 
celor ce au fost conducătorii Românilor ardeleni timp de trei sferturi . 
de veac, e atât de greu să reziști la unda de emoție care te străbate 
fără să vrei. Alături de președinți, e la locul cuvenit şi portretul unuia 
dintre cei mai de seamă donatori ai Astrei: boierul basarabean Va- 
sile Stroescu, 

Etajul întâiu, la care duce o scară monumentală, este închinat în 
întregime artei noastre populare, dela piesele de port și, ţesături, la 
crestăturile. în lemn, icoane pe sticlă, ouă de paşti şi ceramică. 

În această secţie trebue remarcată în deosebi frumoasa odaie ţă- 
rănească cu mobilier din jurul Sibiului — patul cu crestături, dela 
Sălişte şi poarta din Tilișca —, apoi valurile de ii, broderii şi alte piese | 
din sala cea mare a porturilor, 

Am amintit două sate din judeţul Sibiu: dar se înșeală cel care-şi 
închipuieşte că obiectele provin numai din împrejurimile Sibiului! Chiar 
dacă acestea sunt mai numeroase, Ardealul şi Banatul sunt de faţă, 
ca şi la expoziţia din 1905, prin toate ţinuturile lor, din Țara Bârsei 
în Ţara Oașului, din fostul Banat sârbesc până 'n munţii Rodnei și 
Maramureş. Ardealul cedat și chiar Românii din Săcuime sunt foarte 
bine reprezentaţi, 

Etajul al doilea e consacrat în întregime artei bisericeşti şi culte, 
în speţă picturii. Trebue să subliniem ca un fapt deosebit de impor- 
tant existenţa unei atât de bogate și preţioase colecţii de artă plastică 
într'un muzeu particular al Românilor ardeleni. Dela sărăcia în această 
materie, de care se plângeau organizatorii expoziţiei din 1905, la nu- 
mărul impresionant al pieselor achiziţionate între timp, e un progres 
uimitor, 

Monumentala sală festivă e rezervată impresionantelor pânze şi 
cartoane ale pictorului Smighelschi, al cărui titlu de glorie îl constitue 
zugrăvirea atât de fericită a catedralei mitropolitane din apropiere. 
Acest mare pictor ardelean nici nu poate fi studiat decât la Muzeul Astrei. 


MUZEUL ASTREI 133 


În alte două săli și pe coridoare, avem numeroase portrete, pei- 
saje și compoziţii ale aceluiaşi reprezentant de seamă al picturii noa- 
stre bisericeşti, O sală e rezervată lui Mișu Popp, despre care de ase- 
menea am amintit mai sus, 

Firește, o mulțime de obiecte, chiar ale secțiilor amintite, sunt 
păstrate în dulapuri, ca material de studiu, Alte secții — cea de științe 
naturale, cea arheologică, industrială, a armatei, etc. — care puteau fi 
văzute pe vremuri, fie în localul Muzeului, fie în sălile apropiatei şcoli 
de fete — nu mai pot îi expuse de mult, din lipsă de spaţiu. Darele 
sunt bunuri câștigate, care astăzi n'ar mai putea fi achiziţionate cu 
niciun preţ, | 

Întradevăr, Muzeul Astrei ne-a salvat dela pieire o mulţime de 
piese deosebit de interesante și de mare valoare, Dar în afară de acest 
merit, el mai are și altul: Ne dovedeşte cea putut face, cu entuziasm, 
hotărire și credinţă, un neam. Câtă dreptate e în cuvintele rostite 
de neuitatul Diaconovich, când spunea: „Trecutul nostru, pe care va 
tinde să-l ilustreze Muzeul, oricât a fost de vitreg, totuși cuprinde 
pentru noi multe elemente înălțătoare, care formează nu numai nişte 
plăcute amintiri, ci mai ales un izvor de încredere în puterile proprii 
şi de speranţă într'un viitor mai bun“, 


ION MUŞLEA 


MITROPOLITUL SIMION ȘTEFAN 
AL BĂLGRADULUI 


ADNOTATOR AL CRONICII LUI GR. URECHE ȘI RELAŢIILE SALE CU 
CALVINII 


D-l L Lupaș, profesor la Universitatea din Cluj-Sibiu și cel mai 
de seamă cunoscător al trecutului Transilvaniei, a publicat, în anul adu- 
cător de cumplite nedreptăţi lucrarea Documente istorice transilvane, 
volumul l, 1599—1699,1) 

Munca migăloasă depusă de savantul profesor a fost invăluită de 
admiraţia tuturor acelora care au avut rara plăcere de a ceti cele 206 
documente, needitate până acum sau devenite prea „puţin accesibile”, 
dăruite lumii „spre a înlesni cercetările de istorie transilvană”, Această 
admiraţie este perfect explicabilă fiindcă lucrarea, prin bogăţia și va- 
loarea ştiinţifică a documentelor, este monumentală și ca atare îi pune 
fiecărui cercetător, mare sau mic, probleme sau îi întărește ori dărîmă 
convingeri, câștigate cu suficientă trudă, 

In cele ce urmează, voiu încerca să arăt ajutorul pe care mil-au 
dat Documentele transilvane la cunoașterea personalităţii lui Simion 


Ştefan și a vremii sale, 
Ld 


Trecerea evlaviosului Ghenadie în lumea celor drepți, întâmplată 
în după amiaza zilei de 3 Sept, 1640, aduce multă ușurare calvinilor, 
în deosebi superintendentului Ştefan Geleji, fiindcă fostul mitropolit, 
deşi își jertfise independenţa, se dovedise „neputincios“ în acţiunea de 
desconfesionalizare a Românilor, adecă rămăsese un apărător al legii 
strămoșești: unele condiţii le ţinea, dar altele, pe acelea care ar fi 
schimbat biserica noastră, „nicidecum“.?) 


1) Cluj, tipografia „Cartea Românească“, 1940. 
3) Documentele transilvane, pag. 204— 205. 


MITROPOLITUL SIMION ŞTEFAN AL BĂLGRADULUI 137 


- Documente transilvane ne destăinuesc cu multe amănunte bogata 
activitate desfășurată de Geleji pentru ca în fruntea bisericii noastre 
să ajungă unul „potrivit“, unul care să sprijine fățiș propaganda cal- 
vină; condiţiile impuse candidaţilor și alegătorilor, precum și ostilitatea 
sufletului românesc față de neobosita acţiune a stăpânitorilor. 

Superintendentul nu se sfieşte să-i facă principelui calvin Gh, Rá- 
koczy Í, chiar în scrisoarea în care îi aduce la cunoştinţă moartea lui 
Ghenadie, cele mai meschine propuneri: „Cu lăsământul vlădicului să 
se tipărească nişte cărticele folositoare acţiunii de calvinizare a Româ- 
nilor, în fruntea Bisericii transilvane să fie numit „unul potrivit”, „ne- 
înrădăcinat în superstiţia valahă”, iar condiţiile menite să îndrepte Bi- 
serica noastră, copleșită de „superstiţiile băbeşti” -— și pe care le va 
prezenta în curând spre aprobare — să fie aduse la cunoştinţa proto- 
popilor alegători cu „informaţia că cine nu le va respecta va fi redus. 
la starea de ţăran“,!) adică de iobag. 

Iată, în bună parte şi condiţiile „de îndreptare“ a Bisericii și de 
„luminare“ a preoţilor români, trimise principelui spre aprobare în 
22 Sept. 1640: 

Mitropolitul să asculte de episcopul calvin; să înființeze, „lângă 
sine sau unde ar fi potrivit, o școală bună românească... în care să 
învețe copiii şi tinerii români atât limba latină cât și religia creştină“; 
- „să ţină o tipografie şi ucenici tipografi, cu care să tipărească atât 
pentru întremarea bisericii, cât şi pentru desvoltarea școlii lor, cărţile 
de trebuinţă” ; „să tipărească catehismul tradus în româneşte”) și să. 
dispună să-l înveţe copiii şi fetiţele în ore precizate“. Tot mitropolitul 
să mai dispună preoţilor următoarele: să servească și să predice în 
româneşte ; să facă să se cânte în biserică în fiecare zi cântările cal- 
vine -— adecă psalmii traduși în româneşte, sub influenţa calvinismului,. 
de Șt. Fogarași, predicatorul din Lugoj”) de care se servesc Caran- 
Sebeşenii şi Lugojenii, înainte şi după rugăciunea predicii“ ; să dea „se- 
parat pânea şi vinul“: la împărțirea Sfintei cuminecături; să nu dea. 
SE. cuminecătură copiilor mici și nepricepuţi, ci numai bătrânilor pri- 
_cepuţi, care se pot pocăi”; să boteze după forma simplă... lăsând la o 


1) ldem, ibidem. 

2) Se susţine. că acest catehism s'a tipărit intre 5 și 25 lulie 1640 (vezi N. 
lorga: Ist. bis. rom. I (1908) pag. 302); Şt. Meteş: Ist. bis. rom. din Transil- 
vania, Î,, pag. 392 şi alții). Afirmația nu corespunde adevărului, deoarece superinten- 
dentul calvin Geleji în 22 Sept. 1640, n'avea cunoştinţă de tipărirea catehismului, ci 
numai de traducerea lui. Catehismul deci, a fost scos de sub teasc după 22 Sept. 1640. 

3) L Lupaș: Principele ardelean Acațiu Barcsai şi mitropolitul Sava Bran- 
covici, în Studii, conferinţe și comunicări istorice, vol. l, pag. 166—167. 


"138 i TULIU RACOTĂ 


parte lumânările, ungerea cu untdelemn şi alte adausuri“; „să inmor- 
-mânteze morții în mod simplu... fără lumânări, fără tămâieri și fără 
alte ceremonii superstițioase”; să interzică credincioşilor „îngenun- 
chierea înaintea icoanelor“ şi să-i înduplece „să părăsească serbarea 
Vinerilor”.,,1) 

Zelosul calvin îşi motivează astfel acţiunea: „Mă tem, milostive 
Doamne, că ne va cere Dumnezeu socoteală dacă nu îngrijim de acești 
oameni simpli, Dacă îi poţi Măria Ta să-i foloseşti pentru ceva, e bine; 
și dacă se încăpăţânează, dacă nu e modru (să-i foloseşti), Măria Ta 
îţi mântueşti sufletul inaintea lui Dumnezeu, iar ei vor fi de nemântuit“.?) 


Patru candidaţi erau la scaunul mitropolitan: L Popa Simion, 
călugăr la mânăstirea Bălgradului,?) cu numele călugăresc Ștefan; *) 
e fost elev al școlii înființate de calvini în această localitate,”) viitorul 
mare scriitor şi protejatul lui Râkocy €); IL protopopul din Haţeg, 
omul preoţilor români”); IIL egumenul mânăstirii Govora din Țara Ro- 
mânească, Grecul Meletie Macedoneanul, care ca meșter ti- 
pograf, tipărise aci Psaltirea şi Pravila din 1640, din care s'a scos o 
ediţie şi pentru Transilvania 8); el „venise adeseori la Bălgrad unde în- 
cepuse din nou tipărirea cărţilor calvine“ °) și era cunoscut și la Curte 
şi lui Geleji, căruia i-l recomandase Csernatoni,!0) solul trimis de multeori 
de Râkoczy în Muntenia. Al IV-lea candidat era omul lui Vasile Lupu, 
Ilie lorest, „născut în partea ţării ungurești și din copilărie dat și 
crescut pentru învățătură de carte.. în mânăstirea Putnei“,1:) 


Neobositul Geleji constată însă că nu poate găsi niciun candidat 
care să vrea „să-şi schimbe religia din temelie (in fundamentalibus)... 
căci atunci l-ar afurisi Patriarhul şi nici Românii nu l-ar primi, dim- 
potrivă dacă s'ar duce între ei, cine ştie ce i s'ar întâmpla“.'?) Numai 
Grecul Meletie Macedoneanul se arătă aplicat a „părăsi anumite su- 
perstiţii” şi „a învăța” şi răspândi învățăturile calvine” dacă poate să 


1) |. Lupaş: Documente transilvane, pag. 206 —209. 

3) ldem, pag. 205 

83) Şt. Meteş, Istoriù bisericii române din Transilvania, vol. 12, p. 194. 
1) Idem, pag. 201. 

5) Idem, pag. 495. 

è) L Lupaș, Zst. bis. a Românilor ardeleni, Sibiu 1918, pag. 64. 

1) Documente transilvane, pag. 206. 

3) A. Sacerdoţeanu: Predosloviile cărților româneşti, |, pag. 74, 78. 19. 
9) Şt. Meteş, Ist. bis. pag. 195. 

10) Documente transilvane, pag. 204. 

11) Idem, pag. 229. 

13) Idem, pap. 209/219. 


MITROPOLITUL SIMION ŞTEFAN AL BÂLGRADULUI 139 


obţină slujba” râvnită.!) Dacă la aceasta adăogăm și cadoul făcut su- 
perintendentului,?) înțelegem stăruința şi tactul lui Geleji pentru a im- 
pune pe Grec, deși ştia că nu e iubit de preoţii români.) 

Dar protejatul său n'a reușit. A fost ales și întărit în slujbă, după 
recunoaşterea condiţiunilor, Ilie lorest, graţie intervenţiei influentului 
Vasile Lupu. Superintendentul, în scrisoarea sa din 8 Octomvrie 1640, 
îşi exprimă regretul că a fost ales „Moldoveanul“, nu „Munteanul“ 
pentru care stăruise și Matei Vodă.) 


+ 


In continuare, aceleași Documente transilvane mi-au dat posibili- 
tatea să discut lucrarea plină de pătrundere a d-lui I, Șiadbei: Cer- 
cetări asupra cronicelor moldovene °) în care s'a făcut identificarea das- 
călului Simion din Moldova, adnotatorul cronicii lui Gr. Ureche, cu 
vlădica Simion Ştefan dela Bălgrad (pag. 23—35), 

Că Simion Dascălul e Transilvănean o știam. N, Iorga aducea (în 
Ist. lit. rom., vol. I, ed. Il, pag. 301) numeroase argumente care afirmă 
aceasta în mod evident”): „Așa etimologia Sucevei și interpretaţia 
lui szeretem prin „îmi place”. Știe cum se „cetluesc pregiur cap” Ma- 
ramușenii, când serbează Ungurii Lăsatul Secului, pe unde se trece 
muntele în această fară: pre la Rodna. Scrie ca un Maramureșean: 
„pretutinderile”, Pomeneşte obiceiul unor Unguri de a veni mai bu- 
curos la „biserica românească decât la capiștea celorlalţi Unguri”, Ba 
genialul istoric se întreba, în 7925, „intr'o paranteză ascunsă în câteva 
rânduri ale unei dări de seamă“ (Revista istorică, XI, 1925, pag, 115) 
dacă acesta n'ar putea să fie „insuși Vlădica Simion Ștefan”) iar în 
1938, în vol. VI din Istoria Românilor ajunge la concluzia că Mitro- 
politul Ștefan, care se chemase în mirenie Simion nu era poate decât 
însuși acel Simion Dascălul care a adăugit cronica lui Ureche, căci 
numai acela ştie că „Românii nu grăiesc toţi într'n chip“ ?) „care a 
trăit în mijlocul altor Români decât aceștia din Ardeal, din care arată 
să fie în adevăr originar“, iar ideea curagios afirmată în cealaltă Pre- 
doslovie din Noul Testament, în aceea către „Măria Sa Craiul Ar- 
dealului” şi sprijinită pe Scriptură că „n'au făcut Dumnezeu oamenii 


1) Idem, pag. 206. 

3) Idem, pag. 217. 

3) Idem, pag. 206. 

41) Idem, pag, 212—213. 

5) laşi, tipografia „Alexandru A. Ţerek”, Mârzescu 9, 1939. 
4) |. Şiadhbei: Cercetări, pag. 32. 

1) idem, pag. 31/32. 

8 Bianu-Hodoş: Bibliografia, I, pag. 170. 


140 TULIU RACOTĂ 


pentru craiu, ce au ales Dumnezău şi au rănduit craii şi domnii pentru 
oameni, ca să-i socoteascâ și să-i păzeascâ“ !) „o simţim nu odată îm 
judecăţile cronicii lui Ureche“”.2) Dar aceste argumente nu-i ofereau ma- 
relui istoric suficient sprijin pentru a ieşi din linia posibilului şi a șovăielii. 

D-l Şiadbei, pornind dela faptul stabilit că Simion Dascălul e 
Transilvănean precum şi dela sugestia din Revista Istorică ?) a isbutit 
să facă această identificare în mod convingător.) Motivele identificării 
le-a găsit în „asemănările isbitoare dintre câteva pasaje și expresii“ ale 
cronicii ampliiicate şi prefața dela Noul Testament (1648), pe care le 


transcriu întocmai : 


„despre aceste lucruri carele sânt 
scrise pre rând“. 


„n'am socotit numai pe un singur 
izvod“. 


„le-am cetit şi le-am socotit.“ 


~ 


„careşi la locurile sale, şi toate: 
pre rând chizmind şi însemnând“. 


„adunat-am izvoade pre rând de 
le-am împreunat, și citind izvoa- 
dele pre rând, atlat-am şi acest 
izvod, carele l-au scris Ureche 
vornicul, şi dacă l-am citit, l-am 
socotit că este scris adevăr”. 


„lar acel care fusese în Moldova, ştia că „Rumâni: nu grăesc în. 
toate ţările într'un chip, încă nici într'o ţară toți întrun chip“. De aci 
asemănările intre a patra parte a prefeţei Noului Testament și capitolul 
Pentru limba moldovenească din cronică : | 


„iară să nu vor înțelege toţi, nu-i 
de vina noastră, ce-i de vina celui 
€eu resfirat Rumânii pri într-alte 
ţări, de s'au mestecat cuvintele cu 
alte limbi de nu grăesc toți într'un 
chip”. 


„şi limba noastră din multe este ` 
făcută şi ni-i mestecat graiul nostru 
cu al vecinilor de prin pregiur, 
măcar că dela Râm ne tragem şi 
cu a lor cuvinte[le] ni-s mestecate, 
cum spune la predoslovia leto- 
piseţului celui moldovenesc de: 
toate pre rând“.5) 


1) ldem, pag. 167: ldeia aparţine bisericii protestante, cum se va vedea mai jos, 
2) N, Iorga: Istoria Românilor, vol. VI, 1938, pag. 190, 192, 191. 
3) D-l Şiadbei n'a apucat să cunoască şi vol. VI, din Istoria Românilor a lui 


N. lorga. 


3) N. lorga: Revista istorică, XXV, 1939, pag. 379. 
5) „Expresiile „de toate pre rând" ori „pre rând” sunt atât de caracteristice 


pentru felul de exprimare al lui Simion dascălul, incât apar totdeauna în pasagiile 
importante ale adauselor făcute de el, Acest pasaj în care se citează letopisețul mol- 
dovenesc după obiceiul adnotatorului, aparţine cu siguranță lui Simion. În el se văd 
cunoştinţe despre limbă pe care Ureche nu le mai arată nicăeri, în timp ce Simion, 
cu aceleaşi expresii, le expune în nota dela Evanghelia din 1648.“ Tot din acest 
pasaj se vede că expresia „dela Râm ne tragem” figura şi în predoslovia letopiseţului 
moldovenesc, fapt care onorează pe Eustatie logofătul şi căruia i se cuvine și aici. 
meritul de prioritate. 


MITROPOLITUL SIMION. ŞTEFAN AL BĂLGRADULUI 141 


„Toate acestea nu sunt, de sigur, simple coincidenţe“, (Pag. 32-—33.) 

Hotărit că nu sunt „simple coincidenţe“.. Dar cercetările nu pot 
fi limitate la câteva „asemănări“ între „expresii“. Ele trebuesc împinse 
mai departe, mai ales că d-l Şiadbei strecoară puţin scepticism în su- 
fletele acelora care ar voi să se sprijine pe toate predosloviile mitro- 
politului Simion Ștefan, când face următoarea afirmaţie : „Dacă prefața 
către Rákóczy din Noul Testament şi cea din Psaltirea din 1651, ca 
şi traducerile textelor, sunt scrise de alte persoane, nota adițională 
către cetitor din Evanghelie aparţine negreșit lui Simion Ştefan (pag. 33). 

E greu de spus dacă acest scepticism e rezultatul însușirii fără 
de control a părerilor lui N. Iorga 1), sau al muncii stăruitoare a auto- 
rului Cercetărilor. Fapt este că ne obligă şi mai mult să continuăm 
cercetările şi să lărgim cadrul lor. Nu vom depăşi, însă, limitele unui 
articol de proporţii modeste şi nici nu ne vom servi de asemănările 
întrebuințate de d-l Şiadbei. : 

Completând opera înaintașului său atât de concisă şi de unitară 
în privinţa stilului, — „ca să nu ne zică cronicarii altora limbi c'am 
murit și noi cu scriitorii cei din ceput, sau că doară suntem neînvățat“, 2) 
— Simion Dascălul a împestriţat-o cu un stil prolix şi bogat în repetiţii, 
` oridecâteori a comentat vreun fapt sau a justificat întroducerea vre- 
unui pasaj. 

lată cum justifică alcătuirea cronicii pe care ne-a lăsat-o: 

„După aceia şi eu, care sunt între cei păcătoşi Simion Dascăl, 
apucatu-m'am şi eu pre urma a tuturora a scrie aceste poveşti ce 
într'înse spune cursul anilor şi viața domnilor, văzând și cunoscând că 
scriitorii cei mai de demult, care au fost însemnând aceste lucruri ce 
au trecut, s'au săvârşit, şi pre urma lor alţii nu vor să se apuce, vă- 
zând noi aceasta, că se părăsește această însemnare, socotit-am ca să 
nu lăsăm acest lucru nesăvârşit, [să] nu se însemneze înainte, carele 
mai nainte de alţii au fost început [şi] pre rând însemnat până la 
domnia lui Vasilie Vodă, ca să nu ne zică cronicarii altora limbi, c'am 
murit și noi cu scriitorii cei din ceput, sau că doară suntem neinvățat” 
(pag. 2—3) * 

wm... Pentru aceia, dacă am văzut că lipsesc poveştile și cursul 
anilor din letopiseţul cel latinesc, am lipit dintr'ale noastre isvoade, 
care am aflat că [scriu] adevăr, şi, am adaos poveștile la letopiseţul 
cel latinesc, care la locul său, carele toate mai nainte se vor arăta, 
careşi la locurile sale, şi toate pre rând chizmind şi însemnând, am 


1) Istoria lit. rom., le, pag. 282, 283. 
3; Cronica, ed. C. C. Giurescu, 1934, pag. 3. 


142 TULIU RACOTĂ 


izvodit din toate izvoarele într'un loc şi am făcut unul desăvârșit, de: 
care lucru cu mare nevoință am silit să nu rămâe nimic nesemnate 
(pag. 2—4). 

Stilul „argumentativ“ e, deci, prolix. Să mai luăm un exemplu: 
Să luăm, de pildă, justificarea întroducerii legendei lui Eţco: 

„Ce aceasta poveste nu se află însemnată de Ureche Vornicul, 
iar eu n'am vrut să las nici aceasta să nu pomenesc, socotind că cum. 
am adus aminte de altele, ca să nu rămâe nici aceasta neînsemnată” 
(pag. 10). 

Fiindcă învălue justificarea întroducerii legendei, stilul frazei e 
prolix, împodobit chiar cu specificul „repetiţiei firești: „ce aceasta po- 
veste nu se află însemnată... ca să nu rămâe nici aceasta neînsem- 
nată“. Repetă, deci, ideea care, în justificare, poartă accentul pentru 
a o evidenția. 

Exemple se mai pot da. 

Scrisul vlădicului Simion Ştefan prezintă asemenea particularităţi ? 
Da. Din fericire, pentru identificare, voiu putea transcrie ordinul dat 
de arhiepiscopul Ștefan „preoților Măirean şi Pavel să meargă la casa 
lui Avram Raţ spre a face slujbe religioase, fiind biserica foarte de- 
parte“, publicat în Documente transilvane (la pag. 242—244) de d-l |. 
Lupaș, şi, înainte de d-sa, de N. Iorga în Studii și documente cu pri- 
vire la Istoria Românilor, vol. IV, Buc., 1902, pag. 28: 


„lo Vlădica Ștefan ot Bălgrad și a toată Țara Ardealului facem 
de ştire şi dăm blagoslovenie cui se cade a şti pentru giupânul Raţ 
Avram pentru că au venit Dumnialui de au spus cum că le iaste be- 
seareca foarte departe de casă într'un deal şi cum iaste şi vreame tare 
de iarnă şi grea geroasă ci nu pot mearge că sânt slabi și bătrâni, — 
fac de ştire şi blagoslovenie molitvei tale popa Măirean şi popa Pavel, 
pe carele va pohti Dumnialui, să mergeţi să-i faceţi slujba la casa 
Dumnialui, însă vecernia şi itrosul, iar la zile mari și leturghia să fie 
la besearecă. De aceasta facem de ştire. Să fiți sănătoși aminu. Pis, 
Decemvrie 2. 1648." 

Din dorinţa de a se executa intocmai ordinul a isvorit aceeaşi 
construcţie : „facem de ştire... fac de ştire... fac de ştire“. 

Ordinul vlădicesc mai are şi o repetiţie nefolositoare: „vreame 
tare de iarnă și grea geroasă“. Aceeaşi tautologie în cronica lui Gr. 
Ureche la capitolul „De moartea lui Ştefan Vodă cel Bun" :!) 


„Fost-au mai inainte de moartea lui Ştefan Vodă într'acelaş an 
iarnă grea şi geroasă, cât n'au fost așa nici odinioară, şi de aci preste 


1} Ureche: Cronica, ediția C, C. Giurescu, pas. 61—62. 


MITROPOLITUL SIMION ȘTEFAN AL BĂLGRADULUI 143. 


vară au fost ploi grele și povoaie de ape, și multă inecare de ape 
s'au făcut.” 

Informaţia e luată din analele dela Bistriţa : „...şi au fost în acel 
an mai înainte prin Martie iarnă grea și foarte puternică, precum nu 
fusese niciodată, iar peste an au fost ploi mari şi vărsări de ape și 
potoape din pricina multelor ape.” !) 

Faptul că analistul, pe care l-a urmat atât de fidel Ureche, no- 
tează că „a fost iarnă grea şi foarte puternică“ este un indiciu că atri- 
butul „geroasă“ este al lui Simion Ștefan. 

Pentru întărirea afirmației de mai sus, să mai dau un exemplu, 
care mi se pare mult mai convingător, Informaţia lui Macarie că „în 
anul 7056 (= 1548) au fost iarnă așa de aspră, cât şi copacii s'au uscat”,. 
a fost „stilizată“ de Simion Dascălul astfel: „Şi intr'acel anu a domniei 
lui, făcutu-s'au ierne grele și geruri mari, câtu şi viile şi pomii au săcatu 
de geruri“. °) 

Să se observe stilul lui Simion Ștefan: tautologia: „ierne grele 
și geruri mari“ şi repetiţia: „și geruri mari, câtu și viile și pomii au 
săcatu de geruri”. 

Şi atunci mai putem face o concluzie care va surprinde prin nou- 
tatea ei : munca lui Simion Ştefan nu se reduce la intercalarea câtorva 
pasaje, căci el a modificat adesea şi stilul lui Grigore Ureche. În ce 
măsură ? Viitorul va arăta. Deocamdată să renunțăm la gândul că se 
poate edita cronica lui Grigore Ureche în aşa fel incât să fie numai 
a vornicului moldovean. 

Același procedeu al repetiţiei în Predoslovia către Măria Sa Craiul 
Arealului Rákóczy din Psaltire (1651) când gândul autorului ei se in- 
dreaptă spre „Siinţia Sa”, „..,că răotatea păcătoșiloru, încă nu poate 
opri ca să nu fie mila și bunătatea sfinţiei sale şi spre aceia, iară mila 
sfinției sale, că n'are sfinția sa lucru ca acela dintru carele să nu stră- 
luciască mila şi bunătatea sfinției sale..." 3) 

Predosloviile către Rákóczy au aceeași orânduire a ideilor, ace- 
leași forme fonetice — „se aratâ aiave”, Noul Testament; „că vedem 
aiave“, în Psaltire +) — și îndeosebi același stil prolix, cum ne dovedește 
următorul citat luat din întâia Predoslovie către Măria Sa Craiul 
Ardealului : 

„Pre domni și pre craii pământului, milostive doamne, carii-s aleși 
de Dumnezău în chipulu sfinţiei sale pre pământu cu carii numele încă. 


1) |. Bogdan: Cronice inedite atingătoare la Istoria Româniler, pag. 63. 
3) Grigore Ureche: Cronica, Kogălniceanu, ed. TI, vol. |, pag. 206. 
3) Bianu—Hodoş: Bibliografia, pag. 168. 

3) Idem, pag. 188. 


444 TULIU RACOTAĂ 


ș-au împreunatu (Psalom 81), zicând Dumnezei sănteți, alesu-i-au Dum- 
nezău pre oamenii săi păstori ca să-i socoteascâ și să-i păzească pre 
ei, că n'au făcutu Dumnezău oamenii peniru craiu, ci au ales Dum- 
nezău și au rănduit craii și domnii pentru oameni, ca să-i socoteascâ 
și să-i păzeascâ, pre carii i-au dat Dumnezău supt biruinţa loru, cumu 
-păzescu şi socotescu şi păstorii turmele sale, că aciasta iaste deregătoriia 
loru, nu numai să păzească şi să apere oile sale de fieri şi de lupi 
răpitori, cum păziia Davidu feciorul lui lesei de lei și de urși omorăndu 
pre zi, și scoțându oile din gură-le, cumu-i scris în carte de ei întăi 
a lui Samoil, 17, stih 35;...“1) . 

Observarea atentă a acestui citat ne mai oferă două argumente 
în favorul afirmațiilor de mai sus. 

Ideea că datoria principelui este să-i păzească și să-i ocrotească - 
pe oameni, așa „cumu păzescu și socotescu şi păstorii turmele sale“, 
o găsim în capitolul interpolat de Simion Dascălul „Când au venit Elena, 
„doamna lui Petru Vodă, şi cu fii săi din fara ungurească : 

„Deci, dacă se așezară cu toţii la scaun, nu uită Petru Vodă 
datoria sa, cu care mai înainte pre toţi îngrădia, ce ca un păstoriu 
bun grija de oile sale...“ ?) 

Aceeaşi idee „democratică“, același limbaj sugestiv, deci același 
autor: Simion Ştefan, 

Apoi transformarea iui -ă (tina!) în â: socotescâ, păzească, o găsim 
-şi în Predoslovia către cetitori a Noului Testament: „incâ neci într'o ţarâ“ 3) 

Fenomenul acesta este, însă, moldovenesc, nu transilvan. Deci el 
nu putea fi strecurat în toate predosloviile decât de unul care era 
familiarizat cu graiul moldovean. Acesta nu putea fi decât mitropolitul 
Ştefan (cu numele de mirean Simion), mai ales că el însuși îl între- 
buinţează în scrisoarea din 2 XII 1648, deci din anul când a apărut 
Noul Testament: „Vlădica Ştefan ot Bălgrad şi a toată ţara Ardealului”.4) 

i) Bianu—Hodoş: Bibliografia, |, pag. 167. 

2) Cronica (ed. C. C. Giurescu), pag. 113. Că întregul capitol „Când au venit 
Elena ...“ aparţine lui Simion Dascălul ne-o dovedesc și stilul și ideile alineatelor 
„sare încadrează citatul de mai sus: 

a) „Acolo multă bucurie și veselie era la adunarea lor, că pre câtă jale era 
când se despărţise dela Ciceu, de se dusese Petru Vodă la Țarigrad, mai 
multă bucurie şi veselie era acum la împreunarea lor." 

b) „Aceste povești, ce spune de Petru Vodă Rareş ... carele toate, dacă 
le-am luat sama, le-am socotit că sânt adevere, şi deci toate le-am chizmit 
şi le-am tocmit care-şi la locurile sale“. Aceste idei le găsim în aceeași 
formă în Predoslovie: „,..care la locul său, carele toate mai nainte se vor 
arăta, careşi la locurile sale, şi toate pre rând chizmind şi însemnând...“ 

4) Bianu—Hodoş: Bibliografia, |, pag. 170. 

3 N. Iorga: Ist. Rom, vol, VI, pag. 190, nota 1. 


MITROPOLITUL SIMION ȘTEFAN AL BÂLGRADULUI 45 


Fenomenul dialectal ne mai spune că adnotarea cronicii lui Gri- 
gore Ureche s'a făcut înainte de apariţia Noului Testament; altfel nu 
s'ar explica prezenţa lui în Predosloviile cărţilor religioase, Şi: atunci 
lucrarea nu s'a putut face decât în intervalul dintre Octomvrie 1640; 
când a fost instituit în scaunul vlădicesc Ilie lorest şi inceputul anului 
1643, căci scrisoarea lui Ştefan Geleji din 4 Martie 1643, prin care îl 
informează pe Gheorghe Rákóczy I despre tratativele sale cu Ştefan 
Simion, cuprinde şi următorul amănunt interesant: „Aşa gândesc, mi- 
lostive Doamne, să las pe popa Ștefan, care din milostivirea Măriei 
Tale este acum Vlădică, să meargă măcar odată între cei de sub 
ascultarea mea ... şi să-i sfătuiască a primi condiţiunile“ .., (Documente 
istorice transilvane, |, pag. 222.) Deci data propusă de d-l Şiadbei ca 
„ad quem“ (Octomvrie 1643) nu mai poate fi admisă. 

În sprijinul identificării făcute, intervine până la un punct și Di- 
mitrie Cantemir, ceea ce înaintașii mei nau amintit. Informat, fără 
îndoială de boerii mai bătrâni care l-au cunoscut în tinereţe pe Simion 
Dascălul, învățatul moldovean afirmă în Hronicul său că acesta era 
călugăr ') ungurean.?) Raportată la cele stabilite mai sus, informaţia 
trebue luată „ad litteram”. Moldovenii contemporani lui Simion Ştefan 
n'au putut face identificarea completă, deoarece Noul Testament n'a 
avut o răspândire prea mare, căci în 1690 se mai găseau câteva 
exemplare la familia Râkâczy,) iar mitropolitul nostru, „nefiind sfinţit 
la Târgovişte, n'a avut nici o comunicare ierarhică sau frăţească“ cu 
Bisericile munteană şi moldoveană,f) 


* 


S'a afirmat adesea că Simion-Ștefan „ca vlădică era om slab, 
căci subscria tot ce-i dădeau înainte stăpânii lui, deși poate în adâncul 
sufletului său nu le accepta“.5) 

În 1939, analizând Predoslovia Noului Testament din 1648, arătam 
că autorul ei, scriitorul Simion-Ştefan, fără să se războiască sgomotos 
cu calvinii, a dus un războiu mult mai fructuos, deși „aripile“ îi erau 


1) D. Cantemir: Hronicul Româno-Moldo-Vlahilor, publicat de pre originalul 
„autorului de Gr. G. Tocilescu, Bucureşti, 1901, pag. 135—136. 

3) Idem, pag. 443. 

3) L Lup dş: Documente transilvane, pag. 246, 

4) N. orga: Istoria Bisericii Rom., I, (1908), pag. 333. 

5) Şt. Meteş: Istoria Bisericii rom. din Transilvania, vol. 1, ed. Il, pag. 201—202. 
Dr. S. Reli: Curs de Istoria Bisericii române, vol. l, (Ediţie revizuită şi complectată), 
pag. 460; „Dar mitropolitul Ştefan-Simion, un bun scriitor, a fost ca vlădică un om 
slab, care subscria tot ce-i cereau stăpânii săi politici, deşi poate le desaproba în 
sufletul său”. 

5 


146 TULIU RACOTA 


plumbuite de stăpânire : acela al trezirii conștiinţii naționale și al iniră- 
țirii noastre sufleteşti.) 

l Colecțiunea de Documente istorice transilvane arată că Simion- 
Ştefan s'a războit şi ca „mitropolit“, tot „în surdină”, cu stăpânirea 
calvină și cu protopopii „calvinizaţi”, ÎIntr'adevăr ce glăsuesc docu- 
mentele : 93, 94, 90 şi 100, adecă acele documente care arată rapor- 
turile mitropolitului nostru cu stăpânirea calvină ? ` 

Deşi principele Rákóczy îl recunoscuse în principiu ca vlădică, 
Simion-Ştefan a refuzat semnarea reversalului și a condițiilor în întâia 
parte a consfătuirii superintendentului Geleji cu „călugărul ungurean“ 
şi cu protopopii români, ținută în 4 Martie 1643. Atitudinea aceluia 
„Care din milostivirea Măriei Sale este acum vlădică” îi desmeteceşte 
pe protopopii trecuţi „sub ascultarea“ superintendentului și îi îndeamnă. - 
să spună adevărul: „Vreo trei protopopi de pe Câmpie şi cei din Țara 
Făgărașului spun — informează superintendentul pe principele Rákóczy 
— că ei nau rupt cu Vlădica românesc ... căci Românii i-ar ucide cu 
pielri“, iar preoţii „nu i-ar urma”. 

Urmează „multă vorbărie“, Protopopii părăsesc ședința. Super- 
intendentul îi readuce și le spune pe un ton amenințător că „dacă 
scapă prilejul acesta bun.,. vor fi numai niște picioare fără cap”, 
adecă fără vlădică. l-a spus și „vlădicului popa Ştefan, că dacă nu 
iscălește reversalul, nu poate fi vlădică”. Protopopii se sfătuesc cu 
„vlădica” Simion-Ştefan, In aceste momente, și-au reamintit de jertfa 
zadarnică a vlădicilor Dosolfteiu 2) și Ilie-Iorest 8) care au pătimit amarnic 
pentru credinţa lor, dar n'au putut duce Biserica românească la limanul 
izbăvirii, de situaţia umilitoare a acestei Biserici, (17 din cei 20 de 
protopopi erau trecuţi „sub ascultarea” superintendentului) şi au fost 
chinuiţi de ameninţarea superintendentului că vor îi lăsaţi „fără cap“, 
adecă vor fi trecuţi sub „protecţia Măriei Sale”. Şi apoi acceptarea 
condiţiilor nu înseamnă și calvinizare : preoţii tot „nu-i vor urma“, Şi 
astfel sfătuindu-se, toți au iscălit, A iscălit şi popa Ştefan atât sub. 
condițiuni cât şi sub reversal.” 

Cu acest prilej, superintendentul Geleji face o constatare extrem. 
de nefavorabilă propagandei calvine : preoții şi sătenii sunt refractari 
oricărei inovaţii, iar protopopii dacă trec „sub protecţia Măriei Sale“, 
adecă a sa, se văd izolaţi de mulțime. De aceia Geleji, om inteligent 


9) ,*, (T. Racotă); Mitropolitul Simion-Ştefan, in Ținuturi Secuizate, Nr. 
59, a. 1939. 

23 I Lupaș: Un vlădică român năpăstuit la anul 1638, în Studii, conferințe 
şi comunicări istorice, ll, pag. 242 ș. u. 

3) L Lupaş: Documente, |, pag. 229—231. 


MITROPOLITUL SIMION ȘTEFAN AL BĂLGRADULUI 14 


şi fin diplomat, îi face lui Rákóczy următoarea propunere, pe care 9 
consideră salvatoare : „Așa gândesc, milostive Doamne, să las pe popa 
Ştefan, care din milostivirea Măriei Tale este acum vlădică, să meargă 
măcar odată între cei de sub ascultarea mea... şi adunând preoţii 
români la fiecare protopopie, să-i sfătuiască a primi condiţiunile şi arti- 
colele, căci fără ştirea şi îngăduinfa lui la nimic nu ajung, şi să he 
dea poruncă să nu atace pe protopopi“. Amintindu-și însă că „vlădica* 
Simion-Ştefan n'a acceptat condiţiile decât „după multă vorbărie“ şi 
că na privit cu indiferenţă trecerea protopopilor „sub protecţia Măriei 
Sale”, completează propunerea în sensul că „popa“ Ştefan să meargă 
între cei „calvinizaţi” numai cu popa Gheorghe şi cu Molodiţ, oamenii 
de încredere ai superintendentului, „fără de care să nu vorbească nimic 
cu nimenea“ şi „indeplinind această |insărcinare] să se întoarcă dela ei 
şi să nu mai meargă altădată în mijlocul lor“, decât dacă ar îi trimis 
de superintendent. 

Deci înainte de confirmarea sa ca vlădică, Simion-Şteian s'a do- 
vedit a nu fi omul de încredere al superintendentului, deci al calvi- 
nilor. Documentele istorice transilvane izbutesc să arate că Simion- 
Ştefan şi mai târziu n'a fost mercenarul Bisericii calvine, 

Asttel, în 6 Aprilie 1643, Geleji îi propune lui Râk6czy,. din motive 
ușor de ghicit, ca preoţii români din Țara Făgăraşului să treacă sub 
directa ascultare a marelui predicator calvin din Făgăraş, Principele 
Rákóczy, nevoind însă „să treacă dincolo de ţintă”, alege calea mij- 
locie : în 21 Mai 1647 „îl așează pe preotul Ştefan din Berivoiu ca 
protopop suprem peste preoţii din toată Țara Făgăraşului“ și îi incu- 
viinţează drepturi episcopești asupra acestora, 

Dacă Simion- Ştefan ar fi fost o unealtă în mâna calvinilor, Rá- 
kóczy n'ar fi lăsat Țara Făgărașului sub jurisdicţia mitropolitului, aşa 
cum a fost în timpul înaintaşilor săi Gheorghe Ghenadie şi Ilie-lorest ? 

În întâia parte a anului 1648, Gh. Rákóczy „e cercetat cu o 
supusă rugăminte“ de către preotul loan din Crăciucel, comitatul Târ- 
navei. Acesta arată „că în slujba sa neavând încă, după cerințele de 
acum, o scrisoare de întărire, vlădica l-ar turbura adeseaori în ea, 
rupându-i satele unul de altul”. Culegând „informaţiuni sigure despre 
cinstita purtare și râvna deosebită a numitului preot loan în slujba sa”, 
Rákóczy îl confifmă, în 27 Iunie 1648, în scaunul și demnitatea de 
protopop „atât împotriva tulburării necuviincioase a vlădicului, cât şi 
împotriva altora“ și îl trece „in paza și în grija sa milostivă“, adecă 
între preoții calviuizați. Totodată dă ordin preoţilor români de sub 
ascultarea protopopului din Crăciunel, „să-l recunoască drept protopop 
al lor și să fie obligaţi faţă de el cu toată supunerea, căci altfel își vor 

5e 


148 HP sd TULIU RACOTĂ 


pierde slujba”. La sfârșitul acestei diplome, este adaosă o notiță din 
care rezultă că în acelaşi timp au mai fost trecuţi în situaţia proto- 
popului din Crăciunel încă alţi patru protopopi români, 

Numirea atâtor protopopi „in aceeași zi și în condițiuni vadit 
potrivnice autorităţii ierarhice a vlădicului nostru“ e o nouă dovadă 
că Simion-Şteian, cu toate condiţiile ce-i fuseseră impuse încă din 
primăvara anului 1643, n'a înţeles să fie o unealtă în mâna acelora 
care urmăreau calvinizarea turmei sale, 

Punctul culminant al acestei atitudini față de acţiunea calvină e 
în 1651: „Popa“ Simion-Ştefan trebui să ceară a i se înoi vlădicia 
„peste Ardeal!) 


Din această cercetare se desprind următoarele concluzii : 

1. Colecţiunea de Documente istorice transilvane este foarte 
necesară profesorilor de istorie și de lteratură română, 

2. Dascălul Simion, adnotatorul cronicii lui Ureche, e însuşi mitro- 
politul Ştefan al Bâlgradului, cu numele de mirenie Simion. 

3. În stadiul actual al cercetărilor, editarea cronicii lui Grigore 
Ureche şi Simion Dascălul în aşa fel încât să fie numai a lui Ureche, 
este o imposibilitate, 

4. Autorul predosloviilor Noului Testament (1648) şi Psaltirii (1651) 
e Simion-Ştefan, 

5. Mitropolitul Simion-Ștefan nu mai poate fi socotit ca o unealtă 


a calvinilor, 
. TULIU RACOTĂ 


Y N. lorga: Istoria Bisericii române, vol. I, ed. Il, pag. 348. 


SIMBIOZA ROMÂNO-SLAVĂ ÎN TRANSILVANIA 


Câad un bucureştean vrea să imite rostirea ardeleană şi când 
vrea să redea prin scris această rostire, va avea Grijă să scrie, în loc 
de te, ti, de, di şi ne, ni: che, chi (sau ke, ki), ghe, ghi, şi gne, gni; 
de ex. frache (irate), unghe (unde), ghin (din), bigne (bine). Prin che, 
chi, (ke, ki), ghe, ghi şi gne, gni vrea să reprezinte rostirea inmuiată, 
palatală, a dentalelor f, d şi n, urmate de e şi i. Palatalizarea denta- 
lelor este particularitatea de rostire a majorităţii Ardelenilor care atrage 
cea dintâi atenţia Muntenilor și Moldovenilor și adeseori şi batjocura 
lor, Să amintim numai schța îatitulată Un pedagog de şcoala nouă 
pentru a arăta ce efecte umoristice — de altfel cam ieftine — a ştiut 
să scoată Caragiale din această pronunțare regională, La începutul 
schiţei, face o observaţie fonetică asupra rostirii eroului său Mariu 
Chicoş Rostogan ; acesta „totdeauna înainte de e și i, pronunță pe; 
n ca gn franțuzesc, £ ca k, d ca gh“, etc. 

Obiceiul de a palatalza dentalele urmate de e şi i e aşa de în- 
rzdăcinat în pronunţarea unor Ardeleni, încât il păstrează până la 
adânci bătrâneţe şi după o ședere de două, trei decenii în Capitala 
țării, Şi nu numai în Cuvinte pe care le-au învățat în copilărie, ci și 
în neologisme învăţate mult mai târziu. Astfel sunt foarte obișnuite în 
rostirea multor Ardeleni forme ca: un'iversitate, virtut'e, at'itud in'e 
(apostroiul după 4, d și n arată palatalizarea lor). De aceea Caragiale 
il face pe Marių Chicoş Rostogan să pronunţe dentalele palatalizate 
chiar în cuvinte latinești: una salus vichis, nullam şperare salukem. 
Se poate spune că obiceiul de a palataliza dentalele e atât de îară- 
dăcinat la Ardeleni, încât le vine greu să pronunţe un £, un d sau un 
n curat urmat de e sau i. 

Același lucru poate fi observat şi la Basarabenii care au făcut 
şcoală rusească, dar mai ales la Ruși, În intâii ani după unirea Basas 


150 E. PETROVICI 


rabiei am auzit destui Basarabeni rostind limba literară românească şi 
nenumăratele ei neologisme franțuzeşti nou-nouţe cu acel „accent“ 
rusesc — i se zicea greşit basarabean — caracterizat mai cu seamă prin 
înmuierea consonantelor urmate de e și i. De câteori am zâmbit auzindu-t 
pronuntând cuvinte franțuzeşti cu „accent“ rusesc: terrible, d'6t'ermin'6, 
dire, acad'mie, etc. La fel vorbesc franceza numeroșii refugiaţi ruşi 
din Franţa, cu toate că de un sfert de veac își petrec vieaţa printre 
Francezi. 

„Accentul” străin în pronunţarea unei limbi se datoreşte deose- 
birii între baza de articulaţie a limbii materne a subiectului vorbitor 
şi aceea a limbii străine pe care a învăţat-o intr'o vârstă mai înaintată, 
Subt bază de articulaţie nu trebue să înţelegem o conformaţie anato- 
mică specială a organelor vorbirii, care ar varia dela popor la popor, 
Buzele, dinţii, cerul gurei, gâtlejul unui Rus nu diferă de aceleaşi organe 
ale unui Român sau ale unui Francez. Diferă însă dela un popor la 
altul, sau dela o regiune la alta, predispoziţiile fiziologice ale organelor 
vorbirii dobândite în frageda copilărie, când individul învaţă să vor- 
bească de pe buzele mamei şi ale membrilor familiei. Ob'şnuinţeie, 
deprinderile acestea în articularea sunetelor vorbirii, învăţate în copi- 
lărie, care constitue ceea ce linguiştii numesc baza de articulaţie, numai 
cu mari sforţări pot fi inlocuite mai târziu prin alte deprinderi articu- 
latorii, carateristice unei alte limbi, străine. 

Baza de articulaţie, dobândită la începutul vieţii, poate fi asemă- 
nată cu deprinderile pe care și le însuşeşte un copil care începe să 
înveţe să cânte la vioară sau la pian. Dacă nu e bine supraveghiat 
de maestrul de muzică, sau dacă acesta n'are școala bună, se deprinde 
să țină greşit mânile din încheieturi, să aşeze în mod defectuos degetele 
pe clape sau pe coarde. lar dacă aceste deprinderi rele s'au învechit, 
nu le mai poate desrădăcina nici cel mai bun maestru, 

O astfel de deprindere articulatorie de care greu se poate desbăra 
subiectul vorbitor, sau de cele mai multe ori nu se poate deloc fără 
un talent special în învăţarea limbilor stră'ne, este înmuierea conso- 
nantelor urmate de vocale palatale (e şi îi). 

Când pronunțăm un £ sau un d simţim cum vârful limbii atinge 
dinţii incizivi superiori, La pronunţarea lui e sau a lui i, simţim cum 
partea anterioară a dosului limbii se apropie de cerul gurii, de palat; 
Cei mai mulți Români, când rostesc un t urmat de i, adică ti, păstrează 
neschimbată articularea dentală a lui £ Prin Ardeal însă s'a întâmplat 
un fel de combinare între articularea lui £ și cea a lui i: dosul limbii, 
Gare numai pentru i ar trebui să se apropie de cerul gurii, face această 
fhişcare mai degrabă, în vremea articulării lui £ provocând o atingere 


SIMBIOZA ROMÂNO-SLAVĂ ÎN TRANSILVANIA 15i 


şi a dosului limbii de palat și nu numai a vârfului limbii de dinţi, Din 
cauza suprafeţei mai mari de atingere a limbii cu palatul, timbrul acestui 
t din urmă (să-l notăm t’) e caracterizat printr'un sgomot de fricţiune 
pe care nu-l are t cel dintâi. Schimbarea aceasta în timbrul lui £ se 
numeşte înmuiere și se datorește schimbării modului de a-l articula 
pe £, numită palatalizare. 


Din exemplul Ardelenilor şi al Ruşilor vedem că cine s'a deprins 
cu acest fel de a articula grupul t-}i, anevoie se poate desobişnui de 
el şi îl păstrează şi în limba străină învățată mai târziu şi pe care o 
vorbește de altfel corect din punct de vedere gramatical. 


Un î sau un d înmuiat, adică pronunţat în felul descris mai sus, 
are tendința să se altereze și mai mult. La pronunţarea unui t alterat, 
vârful limbii poate să nu se mai ridice, ca să atingă dinţii; în cazul 
acesta numai dosul limbii atinge palatul: ocluziva nu mai e o dentală 
palatalizată, ci numai palatală. Timbrul ei se apropie foarte mult de 
acela al unui k palatalizat (£'/, așa cum pronunţă cei mai mulți Români 
pe chi în cuvântul chiamă (k'amă). Un t sau un d urmat de e, i 
e pronunţat în Ardeal de fapt palatal. De aceea aud Muntenii şi Mol- 
dovenii un ch (k) şi un gh în locul lor. Ruşii pronunță dentale pala- 
talizate (+, d'), pe când Ardelenii pronunţă ocluzive palatale, ceva 
intermediar intre f şi k’, respective d' și g. Neavând un semn spe- 
cial pentru aceste sunete, vom păstra notația f, d, ştiind însă că t’, d' 
ardeleneşti sunt deosebite de t’, d’ ruseşti, 


Alterarea dentalelor urmate de e, i poate merge şi mai departe. 
La pronunţarea lor, atingerea limbii de cerul gurii poate fi și mai în- 
tinsă ; cerul gurii întreg, dela dinți până la vălul palatului, poate fi 
atins de limbă. Din cauza aceasta articularea e și mai relaxată, atin- 
gerea limbii de palat e şi mai puţin netedă, din explozivă, consonanta 
devine o africată, din ocluzivă, o semi-ocluzivă. Astfel în Banat t (k”), 
d’ (g') s'au schimbat în c’, dz’, adică în ceva asemănător cu ce (ci), 
ge (gi) munteneşti. Cuvântul frunte a devenit întâi frunt'e, adică frunt'(k')e 
în Ardeal şi Banat şi mai târziu frunce în Banat, 

Harta alăturată, întocmită pe baza Atlasului Linguistic Român 
(ALR) arată aria alterării lui t£ d, n, urmaţi de e, i, în cuvintele: 
moarte, inchide și bine. Palatalizarea dentalelor poate fi urmărită pe 
zeci de hărţi ale celor patru volume (două mari şi două mici) apărute 
până acuma din ALR; toate prezintă aceeași arie a palatalizării den- 
talelor, 

Ţinând seamă de cele spuse mai sus privitor la deprinderea de 
a palataliza dentalele, urmate de e, i, cea mai bună explicaţie a ace- 


152 E, PETROVICI 


Lin | ARIA PALATALIZARH | 
S DENTALELOR FA 
Jot i 


Scara taooaoon | 


Pi LEGENDA 
= LE (în cuvântul woare) 
=r f di (în cuvântul încmoe) 
| — Å fn cuvântul arme) 
mim /zoglosa care apară „id 
arta bârijeană a á 


tt (reiterat 


stui fenomen în părțile de Vest ale teritoriului dacoromân este de a: 
presupune o iniluenţă slavă, | 

Se ştie că pretutindeni în teritoriile locuite de Români, o mulţime 
de Slavi au fost romanizați. Aceștia, învățând românește, au vorbit 
limba română cu unele particularități de pronunțare slavă. Deprinde- 
rile de rostire slavă a acestor foarte numeroși Slavi romanizați au fost: 
apoi imitate și de restul populaţiei românești, ceea ce a pricinuit intro- 
ducerea în limba română a unor obiceiuri slave de a pronunţa anumite 
sunete. Astfel toți Românii pronunțăm pe e iniţial ca ie în cuvintele 
străvechi íel, iei, iele, ieste, ieşti, ieram. Ortografia noastră nu notează. 
miotacizarea” aceasta a lui e dela începutul cuvintelor din motive, cred, 
etimologice: în felul acesta cuvântul românesc are un aspect mai apro- 
piat de acela al cuvântului latinesc din care îşi trage originea, de ex. 
românește este, eram, latineşte est, eram. Unii Români, mai cu seamă 
Moldovenii, pronunţă și pe e iniţial din neologisme ca ie: ieconomie, 
iexplozie, iestetică, etc. 

Toi dela Slavi au învăţat Românii să-l pronunţe pe h care dispă- 
ruse complet în latina târzie din care s'au desvoltat limbile romanice, 

Unii linguişti (M. Bartoli, Al. Rosetti) presupun că fenomene mai 
vechi şi mai generale de palatalizare din limba română se datoresc: 
influenţei slave, 

E deci foarte probabil că și palatalizarea dentalelor are aceeași 
origine, Pentru aceasta trebue să presupunem că Slavii care au fost. 


SIMBIOZA ROMÂNO-SLAVĂ ÎN TRANSILVANIA 153. 


romanizați în părţile apusene ale teritoriului. dacoromân, au introdus 
din graiul lor în limba română palatalizarea dentalelor urmate de vo- 
cale palatale (e, i), 

Să vedem cum se prezintă palatalizarea dentalelor la Slavi. În: 
general se admite că, în limba protoslavă din care s'au desvoltat lim- 
bile slave de astăzi, vocalele anterioare, numite noi, înmuiau mult-puţin 
consonantele precedente. Situaţia în protoslavă era asemănătoare cu 
aceea din rusa (rusa mare) de astăzi, 

În cursul veacurilor în care s'au născut limbile siave moderne, 
palatalizarea primitivă protoslavă a luat diferite aspecte in diferitele 
idiome slave. Astfel palatalizarea pricinuită de vocalele e şi i s'a men- 
ținut în rusa mare; a evoluat producând din f și d adevărate africate 
asemănătoare celor din Banat în rusa albă și în poloneză; în limbile: 
slave de Sud (bulgară, sârbo-croată și slovenă), precum şi în rusa 
mică (ruteană, ucraineană) palatalizarea dentalelor urmate de e, i a 
dispărut complet, Ceha ocupă, din acest punct de vedere, o poziţie 
intermediară, deoarece palatalizează dentalele urmate de i, dar nu pe: 
cele urmate de e. În sfârșit slovaca se alătură la limbile slave care au 
menţinut sau au desvoltat palatalizarea — rusa mare, rusa albă, polo- 
neza —, desvoltând din t£ d urmate de e, i ocluzive palatale identice 
cu acelea din Ardeal, Ua cuvânt rusesc care s'ar transcrie cu litere | 
latine budete „veţi îi“ se pronunţă de fapt bud'ete. Acelaşi cuvânt îl 
scriu Polonezii bedziecie şi îl pronunţă ca Bănăţenii bengece. Slavii de: 
Sud (bulg. bădete, sârb. budete, sloven. bâdete), Ucrainenii (budete) şi 
Cebii (budete) pronunţă cele două silabe din urmă ale cuvântului ca. 
Munţenii şi Moldovenii, cu d şi t neal'eraţi. Îa sfârşit Slovacii pro- 
nunţă cuvântul scris budete: bud (g')et'(k')e. 

Prin urmare Românii sunt astăzi în contact cu Slavii care pro- 
nunță de, te, ne, di, ti, ni, fără a altera dentala: la Nord și Est, Ucrai- 
nenii (Rutenii, Rușii mici), iar la Sud și Sud-Vest, Bulgarii și Sârbii. 
În spre apus, e adevărat îi avem astăzi ca vecini pe Unguri. Dar îna- 
intea venirii lor, Slavii din Transilvania erau cu siguranţă legaţi de 
strămoşii Slovacilor prin Slavii din Câmpia Ungariei, Nu ştim ce gra- 
iuri slave s'au vorbit în Transilvania şi Ungaria în vechime, Numele de 
origine slavă de sate şi oraşe din Transilvania par a arăta că aci s'a 
vorbit un graiu slav înrudit cu graiurile vorbite azi la Sud de Dunăre, 
şi anume înrudit mai cu seamă cu graiurile bulgărești. Dacă aceasta e 
adevărat, atunci trebue să presupunem că gratul acesta slav, cu toate 
că prezenta un caracter mai mult slav meridional, totuși avea o parti- 
cularitate care îl apropia de graiurile slave situate mai la apus, de 
cele slovace: palatalizarea denialelor. 


154 £. PETROVICI 


Se ştie că linguiștii au discutat foarte mult asupra existenţei grae 
niţelor dialectale. Azi, după apariţia mai multor atlase linguistice — 
francez, catalan, italo-elveţian, român, polonez —, se admite de toţi, 
linguiștii că nu există graniţe dialectale precise. Numai diferitele feno- 
mene linguistice au graniţe, numite izoglose, linii care, pe hărţile lin- 
guistice, separă ariile de răspândire ale deosebitelor fenomene de limbă. 
Izoglosele de cele mai multe ori nu se suprapun, ci taie un teritoriu 
linguistic în toate direcţiile. Totuşi, în unele zone se produc mănunchiuri, 
câteodată şi suprapuneri de izoglose care, printr'o bandă de teritoriu 
mai lată sau mai îngustă, delimitează un dialect, un graiu. Cu toate 
acestea, câte o izoglosă grupează adeseori graiuri foarte deosebite unele 
de altele. Astfel mai multe izoglose delimitează de ex, graiul bănățean. 
Una dintre aceste izoglose, cea care arată aria pronunțării ca c', dz, 
(adică ce, ci, ge, gi) a lui t d urmaţi de e, i, e reprezentată pe harta 
alăturată. Dar izoglosa care delimitează aria lui n’ (in loc de n urmat 
de e, i) grupează graiul bănăţean împreună cu cele din Crișana, Sălaj, 
Sătmar, Maramureş, Vestul şi Nord-Vestul Transilvaniei şi chiar cu 
colţul de Nord-Vest al Moldovei. Întocmai cum am greşi dacă am spune 
că în Nord-Vestul Moldovei se vorbeşte bănățeneşte, la fel greşim, 
dacă, din faptul că în graiul slav vorbit odinioară în Vestul teritoriului 
dacoromân se palatalizau dentalele, am deduce că aci s'a vorbit slovă- 
ceşte. Numai atât se poate afirma că graiul slav din Transilvania avea 
comun cu graiurile slovăceşti, cu care se învecina la apus, palatali- 
zarea dentalelor. Izoglosa care despărțea aria slavă a palatalizării den- 
talelor de aria în care a dispărut acest fenomen trecea deci peste te- 
ritoriul dacoromân, probabil având un traseu asemănător cu acela al 
izogloselor lui f, d’ şi n' româneşti de astăzi. Graiul slav transilvănean 
vorbit la Vest de această izoglosă a putut avea cu toate acestea un 
caracter slav meridional; poate numai palatalizarea dentalelor îi era 
comună cu fenomenul asemănător din graiurile slovace. 

lată prin urmare o influenţă slavă care nu s'a putut exercita 
asupra Românilor decât la Nord de Dunăre. Palatalizarea dentalelor 
nu există, afară de excepţii neinsemnate, la Slavii balcanici și nici la 
Aromâni, Meglenoromâni şi Istroromâni. Traiul în comun, simbioza 
Românilor cu Slavii, care a dus la romanizarea completă a acelor 
Slavi care aveau în limba lor palatalizarea dentalelor, a avut loc aci 
în Nord-Vest, cât mai aproape de teritorul linguistic slovac — probabil 
mult mai întins în vechime ca astăzi, Despre o astfel de simbioză 
româno-slavă pe timpul venirii Ungurilor în Ardeal vorbeşte anonimul 
notar al regelui Bela. Gelou, după cum spune anonimul, era voievodul 
(dux) unui popor format din Români şi Slavi (Blasii et Sclavi). Tot 


SIMBIOZA ROMÂNO-SLAVĂ ÎN TRANSILVANIA 155 


dânsul spune că pe teritorul lui Menumorut, mai spre apus, erau aşe- 
zaţi şi Slavi. Slavii lui Gelou şi Menumorut, putem să-i numim Daco- 
slavi, formau legătura dintre strămoşii Slovacilor şi acei Slavi care, parte 
s'au romanizat prin Sudul Transilvaniei şi Muntenia, parte au pus baza 
poporului bulgar de mai târziu la Sud de Dunăre, 

La venirea Ungurilor, Dacoslavii trebue să fi fost în bună parte 
romanizați. Numai în clasa conducătoare se va fi menţinut mai bine 
limba slavă, lar după ce organizaţia de stat slavo-română a fost des- 
- ființată de năvălitori, în urma dispariţiei clasei conducătoare procesul 
de romanizare trebue să fi fost foarte repede. În sec. al XII-lea nu 
se mai poate vorbi de Slavi în Transilvania, 

În cazul acesta trebue să admitem că palatalizarea dentalelor a 
fost introdusă în graiurile apusene dacoromâne cel mai târziu în sec, 
al XII-lea, Cele mai vechi texte româneşti, despre care se admite că 
au fost scrise tocmai în părţile apusene ale teritoriului dacoromân, nu 
permit să deducem nici asupra prezenței, dar nici asupra absenței 
acestei particularităţi fonetice, Într'adevăr alfabetul chirilic nu a notat 
niciodată palatalizarea consonantelor urmate de vocale anterioare. Un 
foarte frumos exemplu în această privință ne oferă ortografia rusă: 
Se scrie budete, teni, „umbre”, şi se citeşte bud'ete, ten'i. La fel nici 
Slovacii, care scriu cu litere latine, nu notează palatalizarea dentalelor 
înaintea lui e şi i: budete, oni, mei”, se citesc bud'(g')et(k')e, on'i, 

Ungurii au identificat dentalele palatalizate româneşti cu palatalele 
lor pe care le notează astăzi ty, gy, ny. Notaţia aceasta începe să se 
fixeze la Unguri de prin sec. al XIV-lea şi XV-lea. Numele de loca- 
lităţi româneşti în documentele ungare sunt scrise încă din sec. al XV-lea 
de obiceiu cu ty, gy, ny: Zelestye (1467) = Sălişte (jud. Turda), Be- 
gyesth (1464) = Bădeşti (jud. Severin, azi dispărut), Kernyesth (1447) 
= Cârneşti (jud. Hunedoara). Gratia aceasta se întâlneşte în părţile 
apusene, iar până în 1918 era aplicată numirilor oficiale ungureşti de 
origine românească din aceste regiuni: Algyest = Aldeşti (jud. Arad), 
Botyest = Botești (jud. Severin), Kerpenyet == Cărpinet (jud. Hunedoara), 
etc, În schimb în părțile sud-estice ale Transilvaniei, unde nu se pala- 
talizează dentalele, Ungurii au scris d, î, n până în 1918: Dezsân = 
Dejani (jud. Făgăraș), Marzsinen iso Mărgineni (jud. Făgăraș), Tiliska = 
Tilişca (jud. Sibiu), 

Sunt încă multe chestiuni în legătură cu palatalizarea dentalelor 
care ar trebui clarificate : africatizarea dentalelor palatalizate din Banat, 
vechimea relativă a palatalizării dentalelor față de aceea a palatalizării 
labialelor (k'ept, g'ine = bine) şi aceea a palatalizării velarelor după 
dispariţia lui / palatal (cl'amă, glață = k'amă, g'afă) — în unele re- 


156. E. PETROVICI 


giuni aceste trei palatalizări au ajuns la același rezultat: frace, cept, 
cemi = frate, piept, chemi, ete. Nu este locul aici să tratăm despre 
aceste probleme care cer fiecare câte un studiu amănunţit, Să ne 
mulțumim cu faptul de a fi semnalat o influenţă slavă „nordică“ asupra 
graiurilor dacoromâne apusene; și nu o influență de suprafaţă care 
priveşte vocabularul, ci una care atinge structura intimă a limbii, fo- 
netica, Această pătrundere a unui element slav important în structura. 
graiurilor dacoromâne de Vest presupune prezenţa Românilor în aceste 
regiuni apusene din timpuri străvechi, dinaintea desnaţionalizării Sla- 
vilor din aceste părţi; ea nu ar fi fost posibilă, dacă Românii ar fi 
venit aici în sec. al XIII-lea, al XVI-lea, sau chiar al XVII-lea, cum 


pretind istoricii vecinilor noștri dela Vest. 
E PETROVICI 


DESPRE PATRIE” 


II. Patria și alte tipuri de colectivitate. 


Am indicat până acum elementele constitutive fundamentale ale 
patriei. Am determinat astfel liniile mari ale patriotismului ; mai rămân 
însă de făcut o serie de precizări de amănunt, care să strângă şi mai 
deaproape problema, Să vedem întâi raporturile patriei cu patria cea 
mică (căminul, regiunea), cu națiunea, cu statul şi apoi, coborându-ne 
în lumea subumană, să facem o comparaţie între patrie şi formațiuni 
asemănătoare la animale, Aceste paralele, care ne indică limitele patriei, 
ne vor da şi lămuriri preţioase asupra naturii ei. Începem cu prima 
chestiune, dacă nu cea mai importantă dintre cele patru, cea mai spi- 
noasă, în orice caz cea mai problematică, 

În adevăr, raportul dintre patria mare şi cea mică nu e așa de 
ușor de determinat fiindcă el nu e un raport precis, vreau să zic un 
raport constant. A variat în decursul timpului şi variază chiar și acum 
incă, La început — şi atâta vreme cât societatea a avut proporţii re- 
duse, cum e şi astăzi cazul la primitivii întârziați — se poate spune 
că a existat o identitate aproape desăvârşită între patria locală și patria 
mare, căci aceasta nu depăşia în fapt pe cea dintâi, Nu exista propriu 
zis decât o singură patrie: cea locală, Pe măsură însă ce ţara se mărea 
ca teritoriu, începea să apară dualitatea: patria mică — patria mare, 
adică incepea să se afirme discrepanţa între centrul de vieaţă (și re- 
iunea respectivă) și patria largă, Atâta timp însă cât statul s'a mul- 
tumit cu o simplă suzeranitate formală fără să se amestece prea mult 
în vieaţa regiunii, adică atâta vreme cât ideea de patrie mare a fost 
mai mult o simplă abstracţiune în mintea câtorva ideologi, opoziţia între 
aceste două structuri a fost redusă, Ea apare mai acută mai ales în- 


1) V. începutul în Nrul 1, 1942 al Transilvaniei. 


158 GEORGE EM. MARICA 


cepând din secolul XIX, când statul devine tot mai centralist, căutând 
prin școală şi administraţie să promoveze cât mai mult ideea de patrie 
mare, care câștigă neincetat şi definitiv sufletul elitelor, Acest proces. 
s'a petrecut aproape pretutindeni în Europa, în secolul trecut. În cazul” 
nostru, după cum se ştie, Patria Română s'a desvoliat şi s'a afirmat. 
numai înlăturând, în orice caz depășind patriile mici şi nu numai provin- 
ciile: Muntenia, Moldova, Transilvania, dar și regiunile, diferitele ţinu- 
turi; Țara Argeșului, Bârsei, etc. Patria a trebuit chiar să lupte împo- 
triva particularismelor, împotriva patriilor locale. Şi nici astăzi nu se 
poate spune că acest proces, mai ales în ţările cu o populaţie fără- ` 
nească autentică și unde mobilitatea locuitorilor e redusă, e complet ter- : 
minat, Adică nici acum patria (patria mare) nu e o entitate, nu e o fiinţă ` 
trăită de toată lumea; încă se mai găsesc, de ex. și la noi, foarte mulţi. ` 
oameni pentru care patria e numai atât cât văd cu ochii, pentru care ` 
în tot cazul patria nu devine o realitate tangibilă, decât atunci când ` 
văd că e amenințată regiunea și căminul lor, Şi nici nu e de mirare, - 
dat fiind că ideea de patrie (mare) presupune, cum am relevat şi îna- 
inte, un proces de abstracţie de care sufletul mai concret, mai plastic, 
mai intuitiv al ţăranului şi în genere al claselor populare e cu totul 
străin, De obicei acesta — și în general omul — se simte atașat de 
locul unde trăeşte sau de regiunea sa. Aceasta e atitudinea spontană 
primordială. Ori, cum spune foarte bine Michels, iubirea pentru locul 
nostru nu conţine iubirea de patrie cu toate orașele și satele în care 
nu ne-am născut, pe care nu le-am văzut şi de care nu suntem legaţi. 
prin nici o amintire, Patriotismul local nu e legat prin nici o asociaţie 
logică cu patriotismul larg. Acesta, ca şi internaţionalismul, presupune 
lipsă de contact fizic a credincioșilor săi, El înseamnă, în orice caz, o 
atitudine nouă, o lărgire, o violentare a cadrelor obişnuite, care nu 
reușește oricând şi oricui, adică o operaţie care nu se realizează dela 
sine, Autorul nostru crede chiar că iubirea totală de patrie e un po- 
stulat, care se realizează numai în momentele de comuniune pe care 
le dă starea de massă, ceeace socotesc că e exagerat, 

Astăzi însă, datorită între altele în deosebi mobilităţii populaţiei, 
localismul slăbeşte tot mai mult; e drept nu în totdeauna în favorul 
patriotismului larg, ci uneori în favoarea internaţionalismului, Nu se 
poate însă contesta că trăim acum ceasul patriei mari. Aşa de puter- 
nică e această tendinţă, încât nimeni nu mai îndrăznește să facă apo- 
logia patriotismului local per se. Aproape toţi cei care pledează astăzi 
pentru reînvierea regionalismului, cum e și cazul lui Barrès, o fac aceasta 
pe motivul că variantele regionale dau o coloare şi o bogăţie mai mare 
patriei largi, Şi chiar și apostolii cei mai fanatici ai localismului justi- 


DESPRE PATRIE - 15% 


fică cam în același fel atitudinea lor, atunci când spun că pentru ca 
să-ți poți iubi patria adică patria mare, trebue să-ți iubeşti mai întâi 
patria cea mică, locul unde trăești şi regiunea respectivă. Raționa- 
mentul fără îndoială nu e nejust din punct de vedere genetic. Nimeni. 
nu ajunge dintr'odată să-și iubească țara. La început ne simțim atașați 
numai de patria noastră locală, uneori chiar numai de căminul nostru, 
Iubirea pentru patria mare se desvoltă treptat şi mai târziu și ea se 
ridică pe fundamentul şi cu ajutorul iubirii pentru patria cea mică. ÎL 
reproduc însă nu atât pentru veracitatea lui cât pentru valoarea Jui 
simptomatică, pentru omagiul discret dar incontestabil pe care-l depun 
pe altarul patriei mari chiar și negatorii ei. De o revenire la ceea ce 
a fost inainte, la patriotismul local, ca un scop în sine, nu mai poate 
fi deci vorba. Dacă însă cursul de astăzi înseamnă o pătrundere tot 
mai mare a periferiei de către centru, dacă interdependenţa între dife- 
ritele părţi ale unui organism naţional e prea mare pentru a mai fi 
posibil localismul, nu se poate totuși contesta că reînvierea regiona- 
lismului, tocmai într'o- ţară așa de centralistă cum e Franţa, înseamnă 
că raportul între patria cea mare şi cea mică nu e nici astăzi chiar 
unul definitiv aşezat, ci unul încă mobil, dinamic. Dar vom mai avea 
ocazia, mai târziu, să reluăm discuţia raportului între patria mare şi. 
cea mică, N 

Tendinţa de dispariţie a patriilor locale, adică tendinţa de înca- 
drare a părţilor într'un tot, are loc mai ales acolo unde avem o populaţie 
omogenă din punct de vedere etnic, Cu aceasta am trecut la a doua 
problemă : la raportul dintre patrie și naţiune, Patriotismul, cum s'a putut 
vedea deja până acum, nu e, într'o oarecare măsură, decât un alt nume 
dat naționalismului; patria și națiunea fiind, dacă nu două noţiuni 
identice, cel puţin două noţiuni care se acoperă parţial, în orice caz 
două noţiuni corelative. Robert Michels spune că patria e cadrul ex- 
terior al naţiunii (ăusseres Gelăss der Nation). Formula nu mi se pare 
tocmai fericită, fiindcă patria nu e numai teritoriu şi structură econo- 
mică — singurii factori care ar putea fi socotiți ca simple cadre exte- 
rioare (și şi aceasta e discutabil!) — dar și un trecut. Ori acesta nu e 
numai un cadru exterior, trecutul nu e numai exterior prezentului, el 
se și prelungeşte dn prezent, e interior lui; lăsând la o parte faptul că 
trecutul nu e constitutiv numai pentru patrie, dar și pentru naţiune, 
Patria înseamnă apoi — mai ales — un prezent, ce dă naștere și e 
constituit din sentimente intime, uneori chiar lirice. Ori aceste două 
din urmă elemente, de ordin mai idealist, ce însufleţesc pe cele dintâi, 
— şi care sunt conţinuturi nu cadre, — sunt acelea care dau pecetea 


160 GEORGE EM. MARICA 


“specifică patriei. Am relevat totuşi formula lui Michels pentrucă ea con- 
ţine indicaţia strânsei legături între patrie şi naţiune, 

Se poate spune că patria se întinde, în general, până acolo, până 
unde se întinde şi națiunea. De ex. patria română — nu statul român 
— se întinde și astăzi până acolo unde locuesc Românii, adică până 
la vechile frontiere; căci prin faptul că unele părţi ale ţării au fost 
scoase de sub jurisdicţiunea statului român, nu înseamnă că ele înce- 
tează de a mai constitui o patrie pentru Români, atâta vreme cât ele 
continuă să îndeplinească condiţiile necesare mediului nostru patriotic. 
„Şi invers, prin faptul'că unii fraţi ai noştri au schimbat statul, nu în- 
semnează că au schimbat şi patria ; atâta vreme, bine înţeles, cât ei 
îşi menţin mai departe fiinţa lor națională, Patria lor — e vorba de 
patria mare ; cea mică, se înţelege, fiind regiunea respectivă — rămâne 
mai departe Țara Românească. Şi acesta e aproape pretutindeni cazul 
unde patria și națiunea pe de o parte, statul pe de altă parte, nu 
coincid ; mai ales acolo unde o populaţie, separată de statul ei naţional 
şi anexată unui stat străin, e în continuitate neîntreruptă cu restul 
conaţionalilor. Nici o asemenea demarcaţie arbitrară nu va putea de- 
termina un popor conștient să-şi schimbe patria, 

Există totuşi cazuri de patrii, chiar şi astăzi, fără o bază strict 
naţională, ceea ce ne arată că aceste două categorii, patria şi națiunea, 
oricât ar fi de strâns legate, nu sunt în esenţă identice. Nu mă refer 
la faptul că fiecare ţară adăpostește o mulţime de străini de neam şi 
loc, care socotesc în mod sincer țara-gazdă ca pe o patrie a lor, ci 
la acela mai elocvent, care atârnă mai greu, că în unele regiuni po- 
poare diferite trăesc de veacuri împreună, uneori chiar amestecate, 
socotind ţinutul respectiv ca pe o patrie comună. E, între altele, cazul 
«clasic al Elveţiei, unde, datorită unei constelații aproape unice și dată 
fiind egalitatea totală a celor patru popoare în stat, s'a ajuns la un 
patriotism elveţian, care a reuşit, până la un punct, să depășească 
patriotismele naţionale : romand, german, italian şi ladin. Dar cel puţin 
aici avem o egalitate complectă între popoarele conlocuitoare. Există 
însă şi cazuri unde nu găsim așa ceva și unde cu toate acestea popu- 
laţiile dezavantajate din punct de vedere naţional socotesc nu numai 
regiunea în care trăesc, dar chiar ţara în întregime, căreia îi aparţin, 
.ca patria lor, E cazul minorităţilor naționale: a Bascilor din Spania, 
a Beretonilor din Franţa, a Galilor din Anglia și a Venzilor din Ger- 
'mania, grupuri etnice ce constituesc ultimile resturi neasimilate ale 
unor populaţii ce au intrat în compoziţia popoarelor spaniol, francez, 
englez şi german ; acestea pot spune în adevăr, fără mult efort, că 
patria lor e respectiv Spania, Franţa, Anglia și Germania, Altfel stau 


DESPRE PATRIE 161 


lucrurile cu celelalte minorități, Mai ales când ele se găsesc aproape 
de conaționalii lor, care alcătuesc un stat independent — dar chiar şi 
când aceasta din urmă nu e cazul—-e foarte greu să socotească ţara 
poporului majoritar ca o patrie, Trebuie şi aici împrejurări cu totul 
deosebite, un irecut comun, idealuri comune — cum a fost cazul Alsa- 
cienilor în special până la 1870 şi cum e şi astăzi cazul Corsicanilor, 
populaţiuni care fără să fi renunţat la limba şi patriotismul lor local 
se simțeau și se simt și astăzi atașate — cel puţin în parte — foarte 
mult de patria mare, adici de Franţa — ca să fie posibil aşa ceva, 
În general, ele vor socoti ţinutul unde locuesc ca pe o patrie regională 
` proprie, patria lor mare fiind, cum aminteam și înainte, țara conaţio- 
nalilor lor, Astfel că vom avea pe același teritoriu mai multe patrii — 
socotite ca atare, uneori nu numai de minorităţi, dar şi de fraţii lor 
de sânge de peste hotare — după numărul popoarelor conlocuitoare ; 
este cazul tuturor ținuturilor cu o populație mai amestecată (Palestina, 
Macedonia). În orice caz, în asemenea situaţii nu se va ajunge la o 
patrie comună, nici chiar la una regională comună. Numai când o 
minoritate e mult prea departe de conaţionalii ei, astfel că orice ex- 
tensiune teritorială a acestora nu ar putea-o îngloba, când ea se bucură 
în acelaș timp de un tratament bun, așa ca ea să-și poată cultiva în 
mod nestingherit particularităţile ei, numai atunci e posibil ca să se 
ataşeze de țara respectivă, socotind nu numai regiunea unde trăeşște, 
dar şi țara poporului majoritar, în întregime, ca pe o patrie comună, 
Mă gândesc aici la Sașii noştri, care pe lângă că indeplinesc aceste 
condițiuni au și rădăcini puternice în pământul Ardealului, cum ne 
arată opera lor civilizatorie și culturală vizibilă pretutindeni aici. Pentru 
Sași în adevăr Ardealul reprezintă, ca și pentru Români, o patrie, cu 
toată atracția pe care o exercită asupra lor Germania şi să sperăm că, 
cu timpul, România în întregime va fi socotită de ei ca patria lor. Cu 
atât mai mult cu cât convieţuirea cu neamul nostru, dacă n'a dus la 
o intimitate prea mare, nu s'a semnalat nici pria fricţiuni sau duşmănii, 
Şi nu trebue uitat că Saşii, mai ales poporul, ne-au învăţat limba încă 
de pe vremea stăpânirii trecute. 

Patria poate fi deci întrun dublu sens socotită, ca fd o forma- 
țiune mai largă decât patria locală: în sensul că ea cuprinde regiuni 
diferite şi în sensul că ea poate cuprinde uneori, în cazuri fericite, şi 
popoare diferite. În acest din urmă caz, ea poate fi mai largă, mai 
cuprinzătoare și decât națiunea, i 

Dar asupra raportului dintre patrie şi naţiune vom reveni în altă 
ordine de idei, 


162 GEORGE EM. MARICA 


Raportul dintre patrie și stat reiese foarte ușor din considerațiile 
de până acum. Dacă națiunea însăşi nu se acoperă complect cu patria, 
cu atât mai puţin se identifică statul cu ea, cum de altfel s'a putut 
vedea destul de bine din cele discutate în capitolul anterior, În adevăr, 
statul și patria sunt două categorii sociologice bine distincte, Patria e 
o configuraţie psiho-socială cu bază materială, o colectivitate naturală 
` relativ neorganizată, de aceea se spune despre ea că e mai mult o 
atmosferă, voind să se indice prin aceasta tocmai caracterul puţin orga- 
nizat al vieţii sociale patriotice. Statul e în schimb o colectivitate fără 
bază naturală, dar cu o structură socială extrem de organizată și insti- 
tuționalizată. Şi nu numai formal-sociologic, dar și din punct de vedere 
al conţinutului ele se disting în mod incontestabil. O patrie și o na- 
țiune pot depăşi limitele unui stat, iar acesta poate cuprinde, la rândul 
său, mai multe naţiuni şi, în consecinţă, și mai multe structuri patriotice, 
Dar dacă ele sunt deosebite, nu însemnează că ele stau alături una 
de alta, că sunt fără înfluență una asupra alteia. Dat fiind că statul 
presupune un teritoriu, o ţară, dat fiind şi strânsa legătură între stat 
şi naţiune, e firesc ca între stat și patrie să existe puncte de contact 
suficiente, Merită relevată, mai ales, marea influență promovatoare pe 
care o exercită statul modern asupra patriei mari și în defavorul pa- 
triilor locale, datorită aparatului organizator de care dispune: admi- 
nistraţiei și în genere biurocraţiei (ce unifică şi nivelează particularismele), 
şcolii și armatei. Mai ales școala, prin nesocotirea voită a dialectelor 
şi particularităţilor locale, e unul din cele mai puternice mijloace de 
afirmare a ideii de patrie, 

Se: poate chiar spune că statul e, în zilele noastre, osatura patriei, 
el reprezintă în orice caz, astăzi, sprijinul ei cel mai puternic. Există, 
fără îndoială, o patrie şi acolo unde nu e stat, Polonia, de ex. con- 
stituia pentru Polonezi şi înainte de 1918 o patrie, Era teritorul dintre 
Vistula și afluenții ei răsăriteni, locuit în majoritate de Polonezi şi unde 
se vorbea limba acestui popor şi se întâlnea felul de vieaţă şi obi- 
ceiurile sale, Dar cât era de slăbită realitatea şi eficacitatea acestui 
mediu patriotic polonez, împărţit în trei părţi şi înţesat de influenţe 
heterogene, datorită în deosebi școlii şi administraţiei străine. Numai 
după reconstituirea statului naţional polonez, patria lor şi-a putut că- 
păta toate drepturile şi toată strălucirea ei, Cât e de necesar sprijinul 
statului pentru patrie, ne arată acelaşi caz al Poloniei în zilele noastre. 
Dispărând statul polonez, nu numai că patria respectivă a redevenit 
iarăși slabă, rămânând fără apărare, dar ea e ameninţată chiar cu des- 
fiinţarea. În tot cazul, prin diferitele mutări şi transplantări de popu- 
laţii, făcute de statele străine vecine, o întinsă regiune din fosta Polonie 


DESPRE PATRIE 163 


nu va mai putea fi socotită ca patrie a Polonezilor. Peste câteva ge- 
neraţii numai, un polonez care ar reveni acolo, nici nu sar mai putea 
regăsi, Nimic nu va mai exista din atmosfera patriotică de odinioară. 
(Cum s'a întâmplat de altfel în mod pașnic, pe nesimţite și inainte, în 
secolul trecut, cu Galiţia prin popularea ei de către Ucraineni; aşa că 
această provincie istorică poloneză a fost aproape „despatriotizată” — 
evident din punct de vedere polonez. Dacă ar fi existat în secolul al 
XIX-lea statul polon dinainte de împărţire, desigur acest lucru nu s'ar 
fi putut petrece ; în nici un caz el nu s'ar fi întâmplat în așa măsură), 


Dar dacă o populaţie își poate pierde din diferite motive patria 
sa, fie că a fost silită să o părăsească, fie că a plecat de bună voie, 
— cum s'a întâmplat iarăși, de atâtea ori în decursul istoriei umanității — 
aceasta nu înseamnă că ea va rămâne fără patrie proprie, afară bine 
înțeles dacă ea nu se pulverizează, dacă nu se risipește în toate părţile, 
cum e cazul Evreilor și Țiganilor, În noile locuri unde a fost mutată 
sau unde a venit de bună voie, cum am arătat și la început, ea își va 
întemeia treptat, în câteva generaţii, o nouă patrie, Căci omul nu poate 
trăi fără patrie. Ea e o categorie existenţială a speţei umane, Mai 
mult, se poate spune că ea se găsește și la animale. „Nostalgia, zice 
R. Michels, nu e o categorie etică. Şi animalele eliberate din capti- 
vitate obișnuesc să se reîntoarcă la locul lor de origină,” 1) Se povestesc 
chiar lucruri puţin obișnuite în acest sens, Suntem astăzi însă în măsură 
să ne sprijinim afirmaţia că și animalele au o patrie, pe date obiective, 
verificate experimental, datorite chiar unui autor român, E vorba de 
cercetările poetului şi psihologului clujan M. Beniuc, publicate în 
parte, nu de mult, sub titlul: Mediu, Preajmă, Vatră. ) Acesta pornind 
dela noţiunea mediului specific (Umwelt) a marelui biolog german Üxküll, 
pe care Beniuc o traduce în românește prin cuvântul preajmă, caută 
să dovedească, bazat pe cercetări proprii, ca şi pe ale altor biologi şi 
psihologi, că animalele au nu numai un mediu specific, a cărui struc- 
tură și întindere sunt determinate de speţă, dar şi un fel de patrie, 
un loc unde ele se simt mai bine şi mai acasă, pe care el o numește 
vatră şi care e determinată de propria experienţă a insului-animal. 
Dar să dăm cuvântul autorului nostru. Vatra, zice Beniuc, e un loc 
determinat spaţial și temporal, care aparține animalului şi pe care el 
îşi desfășoară durata. Ea ar fi situaţia ce și-o creiază în timp și spaţiu 


1) Op. cit, p. 55. 
2) Analele de psihologie, vol. IV, 1937, 


164 GEORGE EM. MARICA 


un ins prin tot ce-i stă la dispoziţie. E legată de loc şi de ins; fiindcă 
vatra trebuie să și-o cucerească animalul singur, ea nu i se dă dea- 
gata, nu îi e impusă ca mediul și preajma. În cazul acesta organismul 
ar deveni modelatorul propriei sale luai, utilizând o parte din ceee ce 
îi oferă preajma sa şi o parte, cea mai autonomă, din propriile sale 
forţe. Evocând, câteva pagini mai târziu, dorul de ţară ce caracterizează 
omul, Beniuc conchide următoarele: „Această legătură tainică între 
individ şi loc are originile mult mai departe, decât limitele înguste ale 
speței umane, Cum vom vedea, se întâlnește cristalizată la speţe con- 
siderabil inferioare nouă” (p. 15), 


Ce e, mai precis vorbind, această vatră ? Citez: „... e locul unde 


animalul se simte acasă, familiar, unde își are culcuşul, domeniul de 
vânat, drumurile cunoscute, pe scurt singurul loc unde el se simte la 
adăpost, Orice trecere peste circomferința vetrei provoacă neliniste, 
totul devine straniu, fapt care aduce după sine o rapidă retragere în 
sânul vetrei. Faptul că un animal, transportat într'un loc necunoscut, 
se comportă fricos şi precaut, e o dovadă că e vorba de un ins cu 
temeiurile legate deja de un loc în lumea asta” (p. 15--16). Autorul 
ilustrează afirmaţiile sale prin exemple aduse din observaţiile experi- 
mentale pe care le-a făcut asupra comportamentului peștelui Betta 
Splendens, ca și prin alte exemple, luate dela alți cercetători şi care 
au lucrat cu alte categorii de animale (peștele Gasterosteus aculeatus, 
apoi corvine, maimuțe). Rezumând trăsăturile generale ale vetrei, el îi 
găseşte următoarele caracteristici: „Legarea de loc este prima și cea 
mai caracteristică trăsătură a vetrei. Apoi vine limitarea, fixarea grani- 
telor. În al treilea rând stă organizarea interioară, care dă vetrei un 
colorit de ceva „cunoscut“ şi familiar, lar în al patrulea rând e carac- 
terul de proprietate“ (pag, 18). — Cunoaștem din proprie experiență 
cât se atașează animalele noastre domestice nu numai de oameni, ci 
şi de locuri, Ştim, spre ex, că atunci când dai un câine cuiva, trebue 
ca el să fie un căţel mic, să nu se fi legat încă de vechiul ivi pro- 
prietar și de căminul lui, pentru ca el să poată prinde rădăcini la noul 
stăpân și în noua curte. Altfel el se întoarce înapoi, În terminologia 
lui Beniuc, cățelul ca să-și poată forma ușor o vatră nu trebue să fi 
avut alta înainte, nu trebue să se fi atașat prea mult de casa și locu- 
rile primului stăpân, Dar Beniuc atrage atenţia că vatra animalului do- 
mestic nu coincide cu sfera căminului pe lângă care el se găseşte. „Noi 
nu cunoaștem bine vieaţa animalelor noastre domestice, dar dacă le-am 
observa am vedea că ele își au proprietatea lor, înăuntrul și câteodată 
înafara proprietăţii noastre bazată pe hârtii juridice. Au, cu alte cu- 
vinte, o vatră organizată, cu drumuri cunoscute, culcuș, locuri de joacă, 


DESPRE PATRIE 165 


de repaos, ete. Eşite din limitele vetrei, animalele se neliniștesc şi caută 
să revină cât mai repede acasă. N'avem decât să ne gândim cât de 
greu ar fi să despărţim o pisică dela casa, care o fi proprietatea noa- 
stră, dar dintr'o perspectivă de mâţă a lucrurilor, e proprietatea ei’) 
Firește situaţiile, din această proprietate, care o interesează pe ea sunt 
altele decât acele care ne interesează pe noi (noi, de exemplu, n'avem 
căi pe acoperiş) — dar sunt și puncte de intersecţie între vetrele noa- 
şi nu rareori ajungem la neînţelegeri cu pisicile pe motive de încăl- 
carea dreptului de proprietate” (p. 21), 

Să vedem acum, mai departe, structura vetrei. În constituţia ve- 
trei o importanţă de primul rang ar avea, după autorul clujan, culcușul: 
aici şi-ar petrece animalul cea mai mare parte din timp şi tot aici s'ar 
găsi de cele mai multe ori și cuibul în care sunt crescuţi urmaşii. În 
general, culcușul ar fi un loc mai mult sau mai puțin constant înăun- 
trul vetrei, așezat de cele mai multe ori într'o poziţie centrală. Dela 
el, zice Beniuc, pornesc drumurile cunoscute în toate sensurile, către 
alte focare vital importante. Alte componente importante ale vetrei ar 
fi: 1, domeniul de vânat sau de căutat hrană, care e mai puţin loca- 
lizat, variind după cum există hrana la dispoziţie și 2. depozitele de 
hrană. Tot o chestiune de organizare în interiorul vetrei, spune el, este 
curăţenia — apoi drumurile cunoscute care leagă diferitele părţi ale 
vetrei. Din punct de vedere al organizării interioare a vetrei, — căci 
ea evoluiază dela ceva difuz și haotic, spre ceva articulat și organizat 
— problemă asupra căreia există date mai puţine —, autorul scoate 
în evidenţă, pe bază iarăşi de date experimentale, importanţa primei 
experienţe și diferențierea proprietăţii. Cu cât lucrurile ar fi mai apro- 
piate de animal, cu atât i-ar aparține mai mult:,,, „legătura dintre 
ins şi vatra sa este cu mult mai strânsă decât la ființele umane. De 
aceea gradaţia concentrică (adică apropierea mai mare sau mai mică 
a locului de ins) de care vorbeam mai sus e mai greu de identificat 
la animal. Toate punctele vetrei au o puternică nuanţă de proprietate, 
În schimb la om, pe măsură ce avansează în conștiință, gradaţia se face 
tot mai simțită. Dela noţiunea strâmtă de vatră casnică, se ridică la 
cea de sat, de ţinut, de patrie, până la noțiunea evoluată de umani- 
tate, Ceea ce numeam „străinătate” la animal, pentru om are, şi în 
deosebi pentru omul cult, mai mult un sens politic şi geografic. Nimic 
din ceea ce era $traniu şi dușmănos nu se mai păstrează. În tot cazul, 


1) Mi-aduc şi eu aminte că acum câţiva 'ani, niște rude ale mele care sau 
mutat din casa unde stăteau cu chirie și în care locuiau de mulți ani, în casa lor 
proprie, n'au putut determina şi pisica să se mute. Ea na vrut să vină cu stăpânii, 
adică n'a vrut să-și părăsească vatra ei. 


166 GEORGE EM. MARICA 


în acest sens tinde conștiința să extindă raza vetrei“ (p. 36—37). O altă 
serie de probleme în legătură cu structura vetrei, pe care Beniuc numai 
le amintește sunt: vatra dublă (unele animale, ca de altfel și unii oa- 
meni — marinarii, de ex. — au mai multe vetre), părăsirea vetrei (fie 
sezoniar numai, fie definitiv din cauza lipsurilor) și aspectul social al 
vetrei (companionii de vatră, vatra colectivă), 

Cum vedem, vatra reprezintă în adevăr un fel de cămin și cum 
acesta constitue prima formă de patrie, putem vorbi deci şi de o patrie 
la animale, Găsim și la vatră, cele amintite mai înainte ca fiind carac- 
teristice patriei: un teritoriu, un loc unde insul își câștigă existenţa, 
unde atâtea și atâtea lucruri îi sunt cunoscute (ascunzişul, vegetaţia, 
drumurile, etc.) şi unde în consecință el se simte bine, Dar vatra, pa- 
tria animală, e mai săracă decât cea umană; natura ei e mai puţin 
complicată. Lipseşte din structura ei atât referinţa la trecut (ca și cea 
la viitor) — vatra nu-i pentru animale locul unde au trăit strămoșii 
lor — cât şi atmosfera spirituală constituită din obiceiuri și valori, atât 
de specifică celei umane — vatra nu e locul unde animalul întâlneşte 
aceleași moravuri și norme —, adică lipsesc factorii spirituali, factorii 
din punct de vedere genetic mai târzii, dar mai diferenţiaţi. De altfel, 
că patria umană are un caracter mai puţin material insistă şi Beniuc, 
Fără îndoială, prin faptul că ea are un caracter mai larg și mai abstract 
decât cea animală, nu înseamnă că își pierde cu totul particularitatea 
şi concreţiunea, (Nici pentru omul de astăzi, străinătatea nu are numai 
un sens politic și geografic; ea înseamnă și pentru noi non-patrie). To- 
tuşi nu se poate contesta caracterul mai idealist al patriei umane, De 
aceea socotesc foarte fericită ideea cercetătorului clujan de a între- 
buinţa pentru designarea căminului animalelor cuvântul vatră, care prin 
caracterul său masiv-material exprimă mai bine specificul lui, cuvântul 
patrie fiind mult prea încărcat de semnificaţia sa umană. A doua deo- 
sebire esenţială între vatra animală și patria umană — indicată şi ea 
de Beniuc — rezidă în caracterul „individualist“ al celei dintâi, spre 
deosebire de caracterul tot mai colectiv al celei din urmă. De sigur, 
există elemente colective și la vatră. Autorul nostru semnalează, de 
exemplu, că unele drumuri ale animalelor nu au numai caracterul de 
posesiune individuală, ci sunt drumuri utilizate de mai mulți indi- 
vizi ai speţei, astfel că, din cauza marei circulații, ele devin verita- 
bile șanțuri (cazul drumurilor furnicarelor). Tot el spune că ar mai 
exista ca probleme ale vetrei, aspectul ei social: companionii de vatră, 
vatra colectivă, Nu se poate însă afirma, sub nici un motiv, că vatra 
— atunci când în ea se găsesc mai mulţi inși — reprezintă o realitate 
suprapersonală, trăită ca atare de animalele conlocuitoare. Vatra e în 


DESPRE PATRIE 167 


adevăr a insului ; poate fi şi a mai multor inși, dar prin aceasta ea nu 
devine o realitate socială autentică (o unitate), ci cel mult un agregat social. 
În general e foarte discutabil, în lumina cercetărilor de astăzi, de a vorbi 
de colectivități autentice la animale, adică de unităţi. Cel mult, poate, 
familia animală (femela și puii, numai la antropoide (la primate) și 
masculul) să poată fi privită ca atare şi și aceasta pentru scurt timp. 
De curând Rabaud,!) într'o lucrare extrem de documentată, contestă 
cu desăvârşire aşa ziselor societăţi animale caracterul lor colectiv. Pentru 
el există numai un comportament psiho-social, un comportament ieșit 
sub influenţa colectivă, cum sunt fenomenele de panică ; nu există însă 
un comportament social organizat. Așa zisele state ale albinelor, fur- 
nicelor, termitelor sunt antropomorfisme. De fapt avem de a face cu 
un simplu comportament automatic asemănător, nu cu o cooperaţie, 
cu o coordonare efectivă, Avem mai mult un paralelism de compor- 
tament; fiecare membru al grupului se comportă însă ca și cum ar fi 
singur. Cam la aceleaşi rezultate, deci că nu putem vorbi la animale 
de o activitate colectivă, ajunge și un alt cercetător de seamă în 
acest domeniu, Zuckermann.?) Evident problema nu e definitiv re- 
zolvată, Un alt biolog francez M. Prenant?) reexaminând faptele citate 
şi concluziile lui Rabaud găseşte că putem totuși vorbi și la animale 
de forme rudimentare de colaborare. Oricum s'ar rezolva însă litigiul 
dintre aceşti doi autori, cu greu se va putea susţine, în mod serios, că 
vatra animală (de ex.: cotețul și curtea pasărilor) e o realitate supra- 
personală, trăită ca atare de acestea, adică simțită de animale ca fiind 
a lor împreună. 

Fără îndoială şi patria umană poate fi concepută oarecum indi- 
vidualist, Mai ales în forma ei primordială, căminul, ea are un puternic 
caracter în acest sens, Dar nici aici nu cred că se poate susține acest 
lucru, în mod absolut. Fiindcă chiar căminul la om, nu e numai al 
insului, ci şi al familiei sale. Căminul nu e numai al meu, ci și al no- 
stru. Cu atât mai puţin satul, orașul, regiunea şi ţara. Și pe măsură 
ce patria se lărgește, pe măsură ce ea devine mai cuprinzătoare, ea 
devine incontestabil mai abstractă, dar și de un mai puternic caracter 
suprapersonal. Patria mare, nu mai poate fi în niciun caz monopoli- 
zată numai de un individ, sau numai de o categorie de oameni; ea 
e nu numai a înea, ci ea e a noastră, în speţă a tuturor conaţiona- 
lilor mei. Căci ceilalţi din jurul meu nu sunt numai simple ființe pa- 


1) Phénomène social et sociétés animales. Paris 1931. 

2) La vie sexuelle et sociale des singes. Paris 1937. 

3) Rapports entre animaux et sociétás animales. Encyclopédie française. Tome 
VHL La Vie Mentale. 


168 GEORGE EM, MARICA 


sive care alcătuesc decorul patriei, constituind atmosfera patriotică, 
cum poate fi cazul la animale, ci ei sunt și elemente active, în comu- 
niune patriotică cu mine. Oricât ași concepe de strâmt, de limitat, pa- 
tria umană, caracterul ei colectiv nu poate fi escamotat. De altfel patria 
— cum am atras atenţia — nu e numai a noastră, dar și a strămo- 
șilor noștri, în continuitatea cărora trăim noi. 


III. Patria ca unitate colectivă 


O altă serie de probleme în legătură cu patria sunt date prin 
caracterul ei de formaţie socială, prin felul cum e trăită această unitate 
pe plan psihologic, După ce-am delimitat patria față de alte forma- 
ţiuni conexe sau chiar înrudite, putem acum, reluând firul întrerupt - 
la sfârşitul primului capitol, să continuăm mai departe analiza no- 
ţiunii de patrie. Primul dintre cele trei aspecte enunțate care va fi 
desbătut, va fi cel social, în sensul strâmt al cuvântului, Vom examina 
patria, în această privinţă, din cele două puncte de vedere posibile: 
atât „atomistic“-analitic, adică urmărind diferitele procese din sânul ei, 
diferitele acţiuni, reacțiuni, atitudini și comportamente pe care le pot 
avea indivizii ca părtași ai acestei colectivităţi şi în consecință sub 
influenţa ei, cât şi „universalistic”-sintetic, adică vom privi patria ca o 
unitate, ca o formaţie suprapersonală, cercetând însușirile ei ca atare. 
Începem cu prima operaţie, cu analiza proceselor, care are un caracter 
mai dinamic, urmând apoi să privim patria mai mult static, ca o struc- 
tură cristalizată, 


Atitudinea patriotică poate duce, poate da naștere la relaţiile 
sociale cele mai variate și mai complexe: pozitive ca şi negative. 
Ceea ce ne izbește la început e imensa sa forţă socializatoare, ce reu- 
şește să rupă barierele oricărui egoism. Când omul e stăpânit de sim- 
țământul patriotic, el, oricât ar fi de individualist, îşi părăsește singu- 
rătatea sa, apropiindu-se tot mai mult — cel puţin în mod abstract — 
de semenii săi. Un patriot nu poate fi un izolat. Pentru cauza patriei ne 
asociem cu oameni cu care înainte nu aveam nici o legătură, cu care 
chiar nici nu ne cunoșteam ; ba în momentele de tensiune mare pa- 
triotică uităm și adversităţile personale pe care le aveam cu unii sau 
cu alţii și ne simţim una chiar şi cu dușmanii noștri. Dar patriotismul 
poate duce nu numai la relaţii de asociere, ci şi la disociere, El poate 
determina ruperea de temeinice legături de prietenie cu străinii, a căror 
țară e tocmai în conflict cu patria noastră. Sau, în cel mai bun caz, 
el promovează o distanță hotărâtă față de străini sau faţă de unele 


DESPRE PATRIE 169 


categorii de străini, reputați ca periclitând patria, impiedecând prin 
aceasta chiar nașterea de contacte, cu atât mai mult formarea de ra- 
porturi sociale. În unele împrejurări, nu numai că se ajunge la indi- 
ierenţă, că se rup legături intime și adânci, dar se poate ajunge — din 
cauza patriei — şi la opoziție puternică, la conflict şi chiar la ură între 
partenerii ce aparțin la ţări diferite. (Şi chiar între compatrioți, când 
unul e patriot și altul internaţionalist,) Această puternică diferenţiere 
față de străini are în schimb drept consecinţă, cum am amintit, o apro- 
piere mare față de membrii patriei, apropiere ce poate să ducă până 
la o ștergere a tuturor deosebirilor, până la o nivelare şi uniformizare 
socială şi spirituală nu întotdeauna de dorit. Nu lipsesc în acest tablou, 
bine înțeles, procesele de încadrare în colectivitate, adică de supra- 
ordonare şi subordonare, fiecare după funcțiunea îndeplinită, altfel spus : 
de dependenţă socială. Evident nu lipsesc nici îa acest caz, fenomene 
mai puțin simpatice. Patriotismul poate fi profesionalizat, adică el poate 
deveni şi servi ca o trambulină de parvenire și mulți şi-au făcut și-și 
fac din el o meserie de ascensiune socială şi de reușită în vieaţă. Şi 
ceea ce e mai trist e că el poate deveni chiar un obiect de comer- 
cializare şi exploatare, adică în numele lui se fac afaceri. În ambele 
cazuri el devine o simplă formă, o etichetă — asistăm la formalizarea 
lui — mai mult: ceva neautentic, o mască. În numele lui se poate 
apoi practica favoritismul, conrupția ca și radicalismul1) (ex, linşajul). 
Un fenomen negativ foarte frecvent e apoi monopolizarea patriotismului 
de o anumită categorie de oameni, care se cred singuri patrioţi, cei- 
Jalţi care nu împărtășesc crezul lor fiind socotiți ca apatrioți sau chiar 
ca răi patrioți, 

Ar mai trebui amintite tot aici — cel puţin pe scurt — și intluenţele 
pe care le poate avea patriotismul asupra vieţii culturale şi spirituale, 
E! poate stimula spiritul de creație al indivizilor, îndemnând la con- 
curarea şi întrecerea streinilor, poate forma chiar un motiv în creaţia 
lor (cazul poeziei patriotice) și poate determina fapte de altruism față 
de părtașii aceleaşi patri. Influenţa negativă pe care o poate avea el, 
atunci când vrea să aibă un rol director în ce privește căutarea ade- 
vărului, realizarea frumosului și a binelui, e destul de cunoscută, ca 
să mai fie nevoie să insist aici, 

Trecând acum la analiza patriei ca unitate, putem spune urmă- 
toarele, Am amintit la începutul acestor consideraţii că patria e un 
teritoriu, dar cum omul nu e un Robinson, ea e o colectivitate cu 


1) Toate aceste categorii în sens sociologic (obiectiv), așa cum. le-a desvoltat 
v. Wiese în cartea sa: System der Allgemeinen Soziologie, Miinehen und Leipzig, 
1933. (Ediţia 1L) 


470 GEORGE EM. MARICA 


bază teritorială. E un atribut ce se poate adăoga colectivitäților geo- 
sociale: căminului, așezării, satului, orașului, regiunii, ținutului, pro- 
vinciei, coloniei, țării şi numai acestora, — e o nouă dovadă a carac- 
terului teritorial al patriei; nu și celor biosociale (de ex.: tamilia, 
generaţia, neamul nu pot alcătui o patrie) și nici celor pur sociale (de 
ex.: asociaţia profesională, din care facem parte, nu ne e o patrie). 
De aceea cei care aparţin unor astfel de colectivităţi, de ex.: cei 
dinăuntrul unei ţări, pentru ei aceasta nu e numai o simplă formaţie 
suprapersonală, în care ei se încadrează, ci e și patria lor; pentru cei 
dinafară ea nu are nici o altă calitate decât aceea de a fi o simplă 
colectivitate, Ce fel de unitate e, mai departe, patria, adică ce alte 
caractere mai are ea în afară de acela de a fi o asociaţie cu bază teri- 
torială, aceasta depinde de patria la care ne referim. Dacă e vorba 
de cea mai mică, adică de satul şi chiar orașul nostru (când acesta din 
urmă are proporţii reduse), atunci ea e o unitate mică, în care oamenii 
sunt toţi în contact unul cu altul, ba au chiar legături împreună. Când 
patria pe care o avem în vedere e regiunea și mai ales ţara, atunci 
evident ea e o formaţie socială mare, ceea ce înseamnă că nu tofi 
membrii ei sunt în contact unii cu alții, sau cel puţin să se cunoască 
cât de superficial. Iarăşi, dacă ne referim numai la ţară, putem spune 
în acest caz că patria e o unitate heterogenă, ea putând cuprinde nu 
numai provincii diferite, dar chiar și popoare diferite, lucru care nu-l 
putem zice, în aceiaș măsură, despre patria-sat, Patria mare, spre deosebire 
de cea mică, e însfârșit o formaţie socială autonomă ; se poate spune chiar, 
dat fiind caracterul ei autarh şi atotcuprinzător, că e o unitate totală : ea 
constituind cadrul cel mai larg şi mai cuprinzător în care se desfăşoară 
vieaţa noastră, instanța colectivă supremă, nelimitată de nici o altă 
societate naţională, ci numai de ţările străine, fiindu-și relativ suficientă 
sieși ; ceea ce nu se poate afirma de patriile mici de astăzi. (Evident 
altfel stăteau lucrurile, în această privință, cu satul și regiunea dinainte : 
adică şi ele erau unităţi autonome, autarhe şi chiar unități totale.) In 
schimb patria mică — căminul şi satul — e o unitate primară, adică o 
asociaţie care dă individului prima experienţă de vieaţă socială orga- 
nizată şi o asociaţie primordială, dată odată cu omul și care nu dis- 
pare prin complicarea vieţii sociale ; patria mare nu e decât una se- 
cundară, derivată, în ambele sensuri. 

Dar se pot face şi câteva afirmații generale, valabile pentru toate 
tipurile de patrii. Se poate spune de ex., că patria — ca orice colec- 
tivitate geosocială și tocmai datorită acestui caracter teritorial — e, în 
genere, o unitate durabilă, ceea ce dovedește că individul dispare în 
continuitatea neîntreruptă a generaţiilor și că va exista un stoc puternic 


DESPRE PATRIE 171 


de tradiții şi norme care asigură coeziunea socială. Dar nu e o unitate 
organizată, dimpotrivă structura ei socială — cum am amintit-o -— 
e în general suplă, în sensul că integrarea nu are loc prin dispoziţii 
sau mijloace instituţionalizate. Aspectul instituţionalizat şi organizatoriu 
al vieţii colective a unei ţări nu mai e „patriotic“, ci „statal“, Ea e 
apoi o unitate în care de obiceiu individul se naşte — lucru în deosebi 
valabil pentru patria mare. Desigur noi putem schimba și patria, ne 
putem alege alta, în caz că această nouă patrie ne acceptă. Şi nu 
numai că noi o putem părăsi, în caz că ea nu ne mai convine, dar se 
poate întâmpla şi invers : patria ne poate îndepărta, elimina din sânul 
ei, În general însă patria, ca structură ideală, deci ca complex de 
amintiri, gusturi şi valori, e o atmosferă sufletească pe care chiar dacă 
o schimbăm, o ducem mai toată vieaţa cu noi, peste mări și ţări, cum 
spunea Delavrancea, E o colectivitate involuntară în care adeziunea 
noastră conștientă și voită e mult posterioară încadrării noastre. Crescuţi 
de mici în ea, nici nu ne punem această problemă; sau când ne-o 
punem, e prea târziu, Suntem așa de legaţi de ea, prin atâtea fire vizibile 
şi invizibile, încât nu mai putem face nimic, Suntem prizonierii ei, 
cred însă că, în general, e singurul prizonierat, care nu atinge şi nu 
încătușează ființa noastră; dimpotrivă, o fructifică şi o promovează. 
Altă caracteristică : patria e o asociaţie deschisă 1) — iarăși o trăsătură 


1) Noţiunile de deschis și închis sunt fireşte, ca toate categoriile, ceva relativ ; 
depinde de termenul de comparaţie. Şi în consecinţă nici societăţile inchise sau 
deschise nu sunt aceasta în sine, în mod absolut, ci raportate la altele; de exemplu, 
o societate deschisă în comparaţie cu alta mai închisă, poate fi socotită închisă faţă 
de una mai deschisă decât ea. Dar chiar admițând aceste lucruri, nu se poate totuși 
spune, cum afirmă Bergson, că patria e o societate inchisă, pe când umanitatea e 
una deschisă (pag. 27. Les deux sources de la morale et de la religion, Paris, 1932.) 
Dacă patria e o societate închisă, atunci cum sunt: confreria magică, ordinul religios 
sau clubul aristocratic? Se poate spune, cel mult, că patria e o societate mai puţin 
deschisă decât umanitatea, dat fiind că accepțiunea în sânul ei e legată de anumite 
condiţii. Zic cel mult, pentru că comparaţia intre aceste două formaţiuni nu se poate 
face stricio sensu. Patria e o realitate sociologică masivă: o unitate; umanitatea nu 
e deocamdată decât un deziderat, vreau să spun că ea nu e încă o unitate. Aici 
rezidă, cred, izvorul afirmației surprinzătoare a lui Bergson. Dacă ar fi comparat două 
realități sociologice echivalente, cu greu ar fi putut spune despre patrie că e o so- 
cietate inchisă. Ea e socotită inchisă, de el, nu din punct de vedere sociologic, ci 
din punctul de vedere al unei metamorale umanitare. 

Că opoziţia nu e gândită sociologic, ci filosofic (social-filosotic), aceasta se poate 
vedea foarte bine din definiţia pe care o dă Bergson societăţii inchise: „La société 
close est celle dont les membres se tiennent entre eux, indifférents au reste des 
hommes, toujours prêts à attaquer ou à se défendre, astreinte enfin à une attitude 
de combat“ (pag. 287, op. cit.) — ln tot cazul, definiția pe care o dă el societăților 
închise e mult prea strâmtă, ea nu se poate aplica societăților amintite: conireriei 


172 GEORGE EM. MARICA 


valabilă mai ales pentru patria cea mare —- primește cu destulă gene- 
rozitate pe cei care o solicită. Se citează o mulțime de străini asimilați, 
care au devenit chiar mari patrioți în țările lor adoptive. Așa a fost 
cel puţin până acum. Astăzi, nu se poate tăgădui, patria a devenit 
mai exclusivă, nu mai primeşte așa de ușor ca inainte şi nu pe oricine, 
Patria, însfârşit, nu e o colectivitate de caracter specializat, ci dimpo- 
trivă e o asociație complexă, cu multiple și variate rosturi: economice, 
religioase, politice, etc. După intensitatea și profunzimea sentimentului 
patriotic, adică a conștiinței colective, patria poate străbate toată gama 
de asocieri posibile: dela simpla stare de massă abstractă, când ea e 
simțită şi trăită ca ceva suprapersonal (ca o ființă aparte) numai în 
mod vag, trecând prin intensitatea și profunzimea medie a comunităţii, 
până la topirea deplină pe care o dă comuniunea întru patrie, fie că 
această comuniune rămâne la o adâncă și tăcută satisfacție sufletească, 
fie că ea se exteriorizează in mod sgomotos, cum sunt mulțimile pa- 
triotice manifestante. 

Faţă de individ patria cere subordonare totală până la sacriliciu, 
în caz de nevoie. Evident nu dela toți cere aceasta în același fel, vreau 
să spun că nu toți membrii ei au aceeași funcţiune (după cum nu toți 
o trăesc la fel, chestiune care nu trebue confundată cu prima), În această 
privință avem înăuntrul patriei o diferenţiere importantă, Unii indivizi 


magice, ordinului monahal sau clubului aristocratic, căci nici una din acestea nu 
sunt animate de vreo tendință agresivă față de exterior. Şi totuşi nu li se poate 
contesta acestora caracterul də a fi societăți închise, căci admisiunea în sânul lor e 
limitată (sau e condiţionată Ae probe severe, pe care nu le poate indeplini oricine). 
Acesta trebue să fie criteriul ditferenţierii societăţilor inchise de cele deschise: admi- 
sibilitatea selectivă în sânul lor. Pe lângă că el e mai simplu, el e și mai obiectiv, 
Cel întrebuințat de Bergson e îngust, complex şi are mai ales dezavantajul nepreciziei, 
conţinând posibilități de interpretări şi chiar judecăţi de valoare, 

N'aş vrea să las însă impresia că marele filosof francez a rămas fără înțelegere 
faţă de patrie. lată acest pasagiu vibrant, din concluziile cărţii citate, care merită a 
fi reprodus atât pentru elevația ideilor, cât şi pentru frumusețea formei: „Ce principe, 
seul capable de neutraliser la tendance à ia dâsagregation, est le patriotisme., Les 
anciens l'ont bien connu ; ils -adoraient la patrie, et c'est un de leurs poètes qui a 
dit qui était doux de mourir pour eile. Mais il y a loin de cet attachement à la 
cité, groupement encore placé sous l'invocation du dieu qui !'assistera dans les com- 
bats, au patriotisme qui est un vertu de paix autant que de guerre, qui peut se teinter 
de mysticit€, mais qui ne mêle à sa religion aucun calcul, qui couvre un grand pays 
et soulève une nation, qui aspire à lui ce qu'il y a de meilleur dans les âmes, entin 
qui s'est composé lentement, pieusement, avec des souvenirs et des espérances, avec 
de la poésie et de l'amour, avec un peu de toutes les beautés morales qui sont sous 
le ciel, comme le miel avec les fleurs. li fallait un sentiment aussi élevé, imitateur 
de l'état mystique, pour avoir raison d'un sentiment aussi profond que l'égoieme 
de la tribu” (pag. 298—299, op. cit.) 


DESPRE PATRIE 173 


au o situație predominantă, ceea ce le asigură putinţa de comandă sau 
cel puţin de dispoziţie asupra altora. Aceștia constituesc organele di- 
rectorii și executive ale patriei. Deosebit de aceștia mai sunt o altă 
categorie de indivizi proeminenţi, care fără să aibă un rol propriu zis 
diriguitor, în sensul sociologic al cuvântului, constituesc totuși un factor 
important în vieaţa patriei, fiind cei care animează şi luminează linia 
ei de conduită. Sunt dascălii, publiciștii, militarii, elemente care fără să 
fie organe speciale pot fi socotiți, cum am amintit, ca purtătorii cei 
mai fervenţi ai patriotismului. Restul membriior, care nu sunt nici ei 
o masă nediierenţiată, deși au roluri mai modeste, nu sunt mai puţin 
necesari patriei, cel puţin ca rezervor din care se pot reface mereu 
elitele ţării; dar şi altfel, ca cei care asigură prin secundarea și devo- 
tamentul lor succesul cauzelor patriotice inspirate și dirijate de con- 
ducători, 

Cu această ocazie, depăşind cadrul sociologic formal al acestui 
capitol, trebue să relevăm că nu numai oamenii n'au aceeaşi funcţiune 
în patrie şi nu o trăesc la fel, dar nici locurile nu au o semnificaţie 
patriotică omogenă și nu îndeplinesc același rost; adică, mai exact, 
putem vorbi nu numai de o diferenţiere, socială, dar şi de una geo- 
socială în ce priveşte patriotismul, De exemplu, patriotismul larg, iu- 
birea pentru patria mare, e mai intens simţit la orașe decât la sate, În 
orice caz, în primele se hotărăsc şi se determină destinele patriei, larăşi 
un loc unde patria e trăită mai intens sunt regiunile de graniță, acolo 
unde apropierea sau contactul cu o țară vecină face şi mai vie ima- 
ginea patriei, sau în regiunile unde se găsesc puternice minorităţi, mai 
ales când acestea suat spre graniţă. Adică acolo unde sunt limitele 
patriei, care sunt în genere şi limitele naţiunii. Locurile cele mai în- 
cărcate de conţinut patriotic sunt însă locurile istorice, ce marchează 
fapte de arme sau de cultură ale înaintașilor, sau locurile cu o valoare 
simbolică patriotică mare (ia noi: Alba-Iulia, Mărășești), 

Dar nici cu aceasta n'am epuizat chestiunea structurii patriei. Şi 
din pasagiul anterior, dar în special din capitolu! unde am vorbit despre 
patria mare și patria mică, sa putut vedea destul de bine că patria 
nu e o formaţie unitormă ci ea e o realitate structurată, cu niveluri şi 
profunzimi diferite. Dacă ar {fi să facem o secţiune înăuntrul ei am 
găsi un centru, un mijloc şi o periferie, Nucleul patriei îl reprezintă, 
fără îndoială, căminul cu anexa sa: moșia din jur. Îasăşi acest cămin 
e însă ceva structurat, adică și înăuntrul lui deosebim o parte mai 
centrală şi una mai periferică, Partea cea mai intimă, care ne spune 
nouă cel mai mult, e casa noastră și mai plină de semnificație când ea 
e chiar casa părintească; după ea vine curtea şi grădina noastră. 


174 GEORGE EM. MARICA 


Numai după acestea, vin celelalte prelungiri ale ei: moșia (unde e cazul) 
şi alte proprietăți din apropiere. Evident mă refer la căminul cel mai 
desvoltat, care astăzi e tot mai puţin caracteristic vieţii umane, pu- 
tându-se întâlni, ca fenomen de massă, în zilele noastre, numai la ţară, 
Aici, după cum se” știe, căminul cuprinde totdeauna pe lângă casa de 
locuit, care e de obicei casa părintească, și o serie de alte apartenenţe, 
ce îi dau o structură mai bogată și mai complexă. Altă configuraţie 
are căminul orășenesc, redus de cele mai multe ori la o simplă lo- 
cuință, la un apartament mic, de atâtea ori — în deosebi în metro- 
pole” — lipsit de curte sau grădină. Şi e firesc ca un asemenea cămin 
simplificat să aibă altă rezonanţă în sufletul omului, în speţă una mai 
mică. Imaginea căminului nu poate stăpâni tot așa de mult inimile la 
oraş și pentru motivul că căminul citadin e lipsit de consistenţă, fiind 
ceva mobil, din cauza lipsei de îixitate a așezărilor orăşeneşti, Se cu- 
noaște ce proporții de-a-dreptul îngrijorătoare ia pasiunea mutării, 
schimbării de locuință la oraș. Dar oricât ar fi de larg acel cămin de 
tip vechiu încă şi astăzi la unele categorii umane — anume la rurali 
— nu trebue să se uite că el reprezintă totuși forma cea mai simplă 
şi mai puţin structurată de patrie. Un al doilea strat în trăirea patrio- 
tică îl reprezintă satul (orașul) unde locuim şi regiunea sa, adică ți- 
nutul din jurul căminului, de o întindere mai mică sau mai mare, în 
orice caz nu prea mare şi care se prezintă şi el structurat, fie dato- 
rită însemnătăţii intrinsece a locurilor din sânul său, fie datorită fap- 
tului că nu pe toate le cunoaştem la fel și în deosebi, nu toate au 
aceeaşi însemnătate pentru noi. (De exemplu, ne e mai aproape satul 
sau oraşul unde trăim — în deosebi când ele sunt și locurile noastre 
natale — decât regiunea din jurul lor, care ne spune de sigur mai 
puţin). Ultimul strat îl constitue patria mare, pe care noi nu ajungem 
niciodată să o cunoaștem în întregime, direct; cea mai mare parte a 
ei ne o reprezentăm numai în mod abstract. Nici patria mare nu se 
prezintă ca ceva omogen, uniform; dimpotrivă ea e mai structurată 
decât celelalte două. Găsim înăuntrul ei o serie de diferențieri. Sunt, 
de ex., în patria noastră locuri, care fără să ne fie chiar așa de apro- 
piate ca căminul nostru sau ca regiunea noastră, ne sunt totuși mai 
dragi, au o semnificație deosebită pentru noi, fie pentrucă ele repre- 
zintă satul sau orașul nostru natal, fie pentrucă acolo am copilărit o 
bucată de vreme, fie că de acolo ni se trag părinţii, fie că de acolo 
ne este soţia (soțul), etc. Apoi sunt locurile cu o semnificaţie deosebită 
pentru toţi patrioții, pe care le-am amintit înainte: regiunile de gra- 
niță, centrele simbolice. Provincia propriu zisă (Muntenia, Transilvania) 
constitue numai acolo un loc intermediar între regiunea locală și ţară, 


DESPRE PATRIE 175 


cu o rezonanţă specială, unde patria e alcătuită din părți încă insu- 
ficient unificate (cum e încă cazul și la noi); astfel că ea reprezintă 
în adevăr un mediu patriotic local deosebit. Altfel, întru cât, spre ex., 
constitue pentru un muscelean Muntenia în ansamblul ei o patrie, mai 
mult decât sudul Ardealului ? °) N'are el legături mai importante cu cei 
din Făgăraș, Brașov şi nu-i spun lui mai mult acele locuri decât oa- 
menii și locurile din R.-Sărat sau din balta Brăilei ? 

Evident bogăţia și complexitatea patriei mari depinde apoi — am 
mai spus-o — şi de categoria socială respectivă. Ea are de sigur un 
conţinut mult mai sărac și contururi mai șterse pentru straturile popu- 
lare decât pentru cele cultivate. Dacă de exemplu căminul ţăranului e 
mai mare și mai complex decât al orășanului, apoi imaginea patriei 
mari la el e, în schimb, mai săracă decât a acestuia din urmă. Civili- 
zaţia implică totdeauna o lărgire a cadrelor şi a orizontului, cum ne 
arată de altfel, în acest caz, o simplă considerare genetică: animalele 
nu cunosc decât un cămin (vatra lor), primitivii au pe lângă cămin şi 
o patrie locală, numai omul civilizat (intelectualul) ajunge însă cu ade- 
vărat la ideea unei patrii mari, imagine pe care el caută apoi să o 
răspândească și să o ancoreze şi în suiletele oamenilor mai simpli. Le- 
gătura omului cu locul e deci spre deosebire de animale, mai puţin 
„rigidă, în schimb ea e mai complexă şi mai spiritualizată. Căci exten- 
siunea implică, cum s'a relevat, o spiritualizare mai mare a patriotismului. 
Patria mare e o realitate mai puțin concretă decât cea mică şi mai ales 
decât căminul, 

Ceea ce mai caracterizează patria mare — lucru iarăși amintit 
înainte — e apoi caracterul ei colectiv mai accentuat faţă de patria 
regională (care la rândul ei are un caracter mai colectiv decât căminul) 
Lărgirea patriei înseamnă în același timp o socializare tot mai mare, o 
accentuare tot mai simțită a comunului în defavorul personalului. Dar 
extensiunea, cum reiese şi din cele spuse până aici, se face, în general 
şi în desavantajul intimităţii şi intensității. Căminul e mai intim şi chiar 
mai intens trăit şi simţit — de obicei — decât patria mare, care nu 
devine obiect de adoraţie decât în momente excepţionale, 

Se pune atunci intrebarea, cum se face totuşi că patria mare are 
o priză așa de pħternică asupra noastră, cum se face, cum aminteam 
nu de mult, că ea determină într'o măsură așa de largă vieaţa și 
acţiunea noastră ? Că atunci când vorbim de patrie ne gândim mai 
totdeauna la ţară, astfel că patrie şi ţară au ajuns pentru noi sinonime; 
în sfârșit că simţim cum patriotismul nu-și atinge plenitudinea lui decât 


1) Mai ales pentru omul simplu. 


176 l GEORGE EM. MARICA 


atunci când are ca obiect țara, când se referă la ea? Pentru patria 
mare suntem capabili — cei puţin astăzi — de sacrilicii mai mari decât 
pentru căminul nostru ; în orice caz muli mai mari decât pentru satul, 
oraşul sau regiunea noastră, care alifel ne sunt mai aproape. Dacă 
înainte localiismul era mult mai puternic, disputându-și întâietatea, astăzi 
el a cedat cu totul în faţa „ţării“, astfel că nu mai există nici o dis- 
cuţie că patria mică trebue să se subordoneze patriei mari, la nevoie 
să se sacrifice pentru aceasta, după cum căminul trebue să se încadreze 
satului, orașului şi în genere regiunii. Se datorește această preeminenţă 
a patriei mari statului? O astfel de presupunere nu ne poate satisface. 
Statul Habsburgic a fost un stat puternic şi totuși el n'a rengit să facă 
din Austro-Ungaria o patrie mare pentru toată lumea. Numai când 
statul e un stat național, numai atunci reușește el să fundamenteze 
patria. Ceea ce înseamnă insă că factorul movens e națiunea, nu statul, 
Am mai amintit și înainte: dacă patria mare reușește, cu toată distanța 
și abstracţia ei, să fie o realitate puternică, aceasta se datorește strânsei 
ei conexiuni cu națiunea, faptului că ţara e adăpostul unei națiuni. 
Patriotismul ca atare are o tendinţă locală; redus la propriile sale forţe 
el ar însemna numai atașamentul de locul unde ne-am născut, unde 
trăim şi cel mult unde au trăit şi strămoșii noșiri. Dacă ajungem totuşi 
să ne legăm de un cuprins mai mare de ţară, pe care deabia o cu- 
noaştem sau pe care nici n'am văzut-o în întregime, dacă patriotismul 


nostru capătă un obiect mai bogat, o respiraţie mai largă — dacă, de 
ex., se' ajunge ca Ardelenii să fie interesați de soarta Basarabiei și 
invers — aceasta se datorește numai factorului naţional, Mulțumită 


naţionalismului ne ridicăm noi la ideea unei patrii mari, a ținutului 
care adăposteşte oameni de aceiaşi sânge cu noi, vorbind aceiaș limbă 
şi închinindu-se la aceleaşi crezuri. Națiunea e deci aceia care 
creiază şi promovează patria mare, În consecință nicio țară care vrea 


să fie un conglomerat de naționalități nu va putea fi — mai ales 
în zilele noastre când principiul naționalităților joacă un rol așa 
“de mare — o patrie mare; fiind lipsită tocmai de unul din factorii 


fundamentali ai patriotismului: ambianța națională. Ce element ar 
putea în!ocui comunitatea de naţiune, în aşa chip că cu toată i;psa 
ei, ţara să dobândească in sullete acea precminenţă, care să impună 
cu uşurinţă depăşirea căminului, a regiunii și char sacrificiul omului ? 
Nu văd niciunul. În tot cazul, nu cu o administraţie, chiar excelentă 
(cu atât mai puţin când ea nu e şi când este pe deasupra şicanatoare) 
se sădeşte în inimi o patrie, 

Dar cu toată prețuirea tot mai accentuată a patriei mari şi cu 
tot centralismul modern, căminul şi regiunea vor subzista mai departe, 


DESPRE PATRIE 117 


fiindcă ele nu reprezintă numai faze depășite sau etape genetice în. 
desvoltarea patriotismului. Vor dispare desigur ca centre de polarizare 
politică şi uneori chiar administrativă, vor rămâne însă mai departe 
ca complexe psihosociologice. Și cei mai fervenți și mai desăvârșiţi 
patrioţi, pentru care ţara în întregime e o realitate tot așa de tangibilă 
ca locul lor natal, vor continua să aibă un cămin și o regiune de care 
vor rămâne profund atașați. Desigur cei mai mulți dintre oameni şi 
după ce au ajuns la trăirea patriei mari vor rămâne mai departe mai 
legați de căminul și regiunea lor decât de ţară, pe care nu o văd și 
nu o simt în întregime, care nu le devine actuală decât în momentele 
de înflăcărare, de tensiune patriotică, fie datorită vreunui succes al 
patriei, fie datorită primejdiei în care se află ea. 

Dincolo de limitele patriei mari e străinătatea. Dar nici aceasta 
nu e ceva absolut uniform, Și aici găsim o gradaţie, găsim zone mai 
prietenoase și mai puţin prietenoase, Sunt ţări străine care ne apar 
nouă, datorită comunității de rassă sau de limbă şi cultură sau, în mai 
mică măsură, astăzi, comunităţii de religie, sau celei de obiceiuri, gusturi 
şi idealuri, sau datorită faptului că am luptat și ne-am apărat împreună 
sau pentrucă avem și astăzi un duşman comun, însiârşit datorită vre- 
unei simpatii absolut nemotivate, sunt ţări care — pentru unele din 
aceste temeiuri, pentru mai multe din ele sau pentru toate, ceea ce e 
mai rar — ne apar nouă, în general, mai apropiate, mai puţin străine. 
Nu mai vorbesc că putem avea în această privinţă preferinţe personale, 
în acord cu cele colective, dar altfel simţite şi motivate sau nemotivate, 
sau chiar împotriva celor colective, Adică se poate întâmpla ca tocmai 
locurile şi ţările străine, care apar ca fiind mai puţin simpatice mijlociei 
populaţiei patriei noastre, să ne fie nouă personal mai apropiate și mai 
prietenoase. Preterinţe care, fie că sunt pe linia simpatiilor naţionale, 
fie că nu sunt, pot merge aşa de departe încât să facă din ţara străină 
respectivă o adevărată a doua patrie. Evident astfel de simpatii sau 
antipatii, personale sau colective (mai ales acestea) determină foarte 
mult raporturile patriei cu celelalte țări. Dar acestea sunt determinate, 
în general, într'o măsură mai mare de consideraţii obiective, date prin 
natura lucrurilor, 

Nu se pot face în această privință prea multe afirmaţii de ordin 
general, fiindcă relaţiile patriei mari cu alte ţări îmbracă caractere di- 
ferite după loc și timp. Ceea ce se poate spune sigur sunt următoarele : 
Mai rară e astăzi dependenţa patriei de alte ţări — în afară de vre- 
murile excepţionale —, cum e cazul filialelor, coloniilor față de fara- 
mamă, De obicei raportul ei cu societăţile asemănătoare e de pașnică 
conviețuire, ce poate merge până la prietenie cu unele din ele. Nu 

7 


178 GEORGE EM. MARICA 

lipseşte însă chiar în această situație, un element de concurență, care 
e necesar oricărei vieți colective sănătoase. Intrecerea în lucrurile 
bune e o binefacere nu numai pentru indivizi, dar şi pentru colecti- 
vităţi. Când însă concurenţa devine extremă şi când bunăvoința sau 
compromisul nu mai ajută la nimic, avem conflictul și războiul, forma 
cea mai aspră de lichidare a concurenţei între patrii și națiuni. 


* 


Pe plan psihologic patria e trăită, ca orice asociaţie, printr'o con- 
ştiinţă de noi, printr'o conştiinţă colectivă (conștiința patriotică) sau mai 
exact printr'o conștiință despre acea colectivitate, adică printr'o con- 
ştiinţă despre patrie. Ca atare ea poate forma obiectul unor reprezen- 
tări colective, a unor sentimente colective, ca și a unei voințe colective, 
În primul caz, ea e privită, natural, mai mult intelectual; în extremis 
devenind chiar o simplă idee abstractă. În al doilea caz, cel mai frec- 
vent şi mai specific conștiinței patriotice, ea are o puternică tonalitate 
emotivă, Dar patria poate deveni şi obiectul unei voințe comune : voința 
„patrioţilor” de a realiza ceva în folosul ei. Însă forma cea mai inte- 
resantă şi mai caracteristică de conștiință patriotică e aceea care pune 
accentul pe latura emotivă. Aici cred că rezidă deosebirea — cel puţin 
pe aceasta latură — faţă de naţiune, De sigur o naţiune înseamnă o 
comunitate etnică, o comunitate de limbă și cultură, eventual de religie, 
un trecut comun, idealuri comune, dar ea înseamnă mai ales o voinţă 
de a trăi împreună, un plebiscit de toate zilele, cum spunea Renan. 
Fără acest element voluntaristic, națiunea nu există, ea e numai un 
neam sau cel mult un popor. Datorită lui națiunea are un caracter 
colectiv mai puternic, mai bine afirmat, ca în genere acolo unde e 
voință mai multă. Pe când patria datorită faptului că în cazul ei fu- 
ziunea colectivă, întrepătrunderea indivizilor se realizează mai mult pe 
latura afectivă și chiar şi pe cea inconștientă a eurilor, ea are un ca- 
racter mai puţin pregnant, La prima examinare patria pare chiar mai 
mult o atmosferă sufletească. Aceasta probabil l-a făcut pe Michels să 
o numească cadrul exterior al naţiunii. Am văzut înainte din ce mo- 
tive nu ne putem însuși această formulă, care are totuşi meritul de a 
atrage atenţia asupra aiinităţii dintre aceste două realităţi. Căci fără 
îndoială avem de a face, până la un punct, cu acelaşi lucru, privit 
însă din două puncte de vedere diferite. De aici şi ușurința cu care 
se întrebuințează cei doi termeni: conştiinţa patriotică și conștiința 
naţională, unul în locul altuia. În limbajul curent nu se face nicio deo- 
sebire între ei, nu se ține absolut de loc seama că dacă ei nu ex- 
primă chiar două realități cu totul deosebite, apoi de sigur două optici 


DESPRE PATRIE 179 


diferite asupra aceluiaşi obiect,:) Se poate spune că la patrie accentul 
cade pe teritoriu (bineînţeles psihologizat) şi pe ambianța psihosocială, 
la naţiune pe comunitatea etnică, pe limbă și pe voința de participare, 
de socializare ; iar pe plan psihologic, în conștiința patriotică avem o 
polarizare în jurul emotivităţii şi a inconştientului, în cea naţională în 
jurul voinței colective și chiar a reprezentărilor şi ideilor Nu vreau să 
spun prin aceasta că în trăirea naţiunii nu intră și puternice elemente 
inconștiente și emotive — tot acești factori primează şi aici —, ci numai 
vreau să atrag atenţia că conştiinţa despre patrie are o tonalitate sub- 
conștientă și afectivă mai accentuată decât conștiința despre naţiune 
și că in trăirea acesteia din urmă intră mai multe elemente voluntare — 
de aceea națiunea e mai dinamică decât patria, care e mai pasivă — şi 
chiar raţionale, decât în trăirea celei dintâi. În orice caz, națiunea 
in tendinţa ei de afirmare face mai mult apel la intelect decât patria. 
Pentru a ne manifesta atașamentul nostru faţă de patrie nu recurgem 
prea mult la justificări, Oricât ar îi de neînsemnată și urită ţara noa- 
stră, noi suntem legaţi de ea şi o iubim fără să ne întrebăm, de ce? 
Cel mult ne dăm motivaţia foarte simplă că acolo ne-am născut, am 


*) De o astfel de confuzie nu e străin nici Michels, cum se poate vedea în 
cartea și în articolul său asupra patriotismului. Un exemplu din acesta din urmă, 
Atașarea de țară și neam, zice Michels, e acolo de cea mai mare valoare, unde patria 
e concepută transcendent, ca, cadrul exterior al naţiunii, ca o noţiune supraordonată 
ce cere sacrificiu, consistând în recunoaşterea naţiunii ca o formaţie ce depăşind 
vieaţa individului uman, tinde la eternitate, a cărei nevoi şi interese cuprind şi viitorul 
celor încă nenăscuţi. (Die Anhânglichkeit an Land und Geschlecht ist) „da vom hâch- 
sten (Wert), wo das Vaterland als transzendent, als iusseres Gefâss der Nation gefasst 
wird, als ein Opfer heischender Uberordnungsbegriii, bestehend în der Anerkennung 
der Nation als eines nach der Ewigkeit Tendierenden, iiber das menschliche Einzel- 
leben hinausgreifenden Gebildes, dessen Bedürfnisse und interessen die Zukunft der 
Ungeborenen mitumspanen“. Art. „Patriotismus“. Handw. der Soziologie p. 437). 

De altfel aceasta se poate vedea destul de bine şi din definiţia pe care o dă 
el in același loc patriotismului. Patriotismul, spune Michels în mod cum nu se poate 
mai explicit, inseamnă atașament de pământ şi neam („Patriotismus, Vaterlandliebe 
ist mithin die Anhânglichkeit an Land und Geschlecht“). Personal socotesc că e 
mai bine, pentru precizie şi claritate, să se rezerve termenul de patriotism numai 
pentru ataşamentul de ţară, urmând ca atașamentul pentru naţiune să fie designat 
prin termenul corelativ „de naționalism. Numai separind aceste două aspecte atât de 
intim legate în realitate: atașamentul faţă de ţară și cel faţă de națiune, se va putea 
progresa în cercetarea problemei patriotismului, atât de mult neglijată până acum, 
Căci pe când sociologia naţiunii a fost obiectul unor studii temeinice, astfel că ea 
poate fi considerată ca aproape lămurită, sociologia patriei e numai la începutul ei. 
Singura lucrare științifică asupra acestei chestiuni e, cum am amintit, cartea lui Michels. 
E drept se găsesc indicaţii asupra iubirii de patrie la mulți scriitori (Chateaubriand, 
Barrès, Péguy; la noi, la Alecu Russo, Delavrancea), dar acestea au un caracter mai 
mult literar. 

7* 


180 GEORGE EM. MARICA 


copilărit, am trăit şi acolo au trăit și părinţii noștri, Altfel în cazul na- 
ţiunii, Aici căutăm întotdeauna motive și argumente puternice pentru 
a întemeia ralierea noastră. Atribuim naţiunii noastre o serie de cali- 
tăți, merite; îi găsim chiar o misiune deosebită în lumea aceasta. De 
aceea ne putem alege națiunea, mult mai puţin însă patria. Cu aceasta 
s'ar putea spune că te naști, mai exact ţi-o însușeşti în mod involuntar 
cu cealaltă nu stau lucrurile totdeauna aşa.!) De sigur în marea majo- 
ritate a cazurilor nu ne alegem națiunea din care facem parte, ci o 
primim şi pe ea tot prin naștere. Ne stă însă în putinţă să o alegem 
cum avem atâtea exemple.) De aceea s'a spus în mod nu tocmai exact 
că iubirea de patrie e ceva instinctiv, pe când iubirea de naţiune se 
desvoltă mai târziu prin educaţie şi cultură, 

Şi în adevăr, dacă urmărim mai de aproape procesele psiholo- 
gice care sunt vehiculul ataşamentului față de patrie, vom avea imediat 
confirmate aceste supoziţii. Care sunt acestea? În primul rând obiș- 
nuința. Patria e locul unde am trăit noi şi strămoșii noştrii, iar străină- 
tatea înseamnă un loc necunoscut, unde noi nu obișnuim să trăim, 
Michels spune chiar răspicat că patriotismul e „(das) Gefühl des Wohl- 
behagens an die Gewohnheiten”, Obișnuinţa nu e de sigur un senti- 
ment, dar e o atitudine inconștientă, nemotivată, Faci un lucru fără 
să te întrebi de ce-l faci, sau dacă ajungi vreodată la întrebare, te 
mulțumeşti cu răspunsul: pentrucă așa s'a făcut până acum. În al 
doilea rând e iubirea, Fustel de Coulanges are pentru aceasta o for- 
mulă clasică: „La patrie c'est ce qu'on aime”, Iubirea, de cele mai 
multe ori, nemotivată propriu zis; în orice caz iubirea datorită atrac- 
ţiei pe care o are patria asupra noastră, pentrucă e locul unde ne-am 
născut şi am copilărit, nu din recunoștință sau admiraţie pentru fru- 
museţea sau meritele ei. Tot capacitatea asociativă extraordinară a iu- 
birii explică și acele cazuri singulare, sporadice de atașament voluntar 
al unor străini pentru unele țări — nemotivat suficient în felul şi ardoarea 
sa — care poate să fie uneori chiar mai puternic decât al patrioţilor 
obișnuiți, Adeziunea voluntară dacă nu e mai durabilă, poate să fie 


3) De sigur aceste diferenţe trebuesc privite oarecum cum grano salis. Fiindcă 
schimbând națiunea ai schimbat în genere și patria datorită legăturii între ele şi când 
iubeşti un ţinut, o ţară, incepi să te atașezi şi de națiunea care o populează. Totuşi 
diferenţa în esenţă, subsistă între ele. 

2) Limba germană are chiar o terminologie deosebită pentru asimilaţii din pro- 
prie iniţiativă, care ne ajută să prindem foarte bine diferenţa amintită, S'a spus, de 
ex., despre Treitschke și Schmoller (primul era de origină saxonă, al doilea wiirtem- 
bergeză) că au fost „Wahlpreussen” adică Prusieni prin alegere. S'a spus apoi despre 
neogermanul de origină engleză H. St. Chamberlain că a fost „Wahldeutscher“ (german 
prin alegere). 


DESPRE PATRIE 18! 


deseori mai intensivă decât cea nevoluntară. — Privaţiunea de patrie pro- 
voacă dorul și nostalgia, fiindcă ea înseamnă tinereţea și vieața noa- 
stră de până atunci, chiar când ţara în care se găsește cel care sufere 
de nostalgie e mult mai încântătoare decât aceea după care el sufere. 
(Asupra acestor lucruri atrage în deosebi atenţia Michels, în cartea că- 
ruia se găsesc de altfel cele mai subtile și mai temeinice consideraţii 
pe care le-am citit vreodată asupra dorului de patrie şi nostalgiei), 
Patria înseamnă apoi plăcere, bucurie, fericire, adică tot acte sufleteşti 
legate de sfera sensibilo-emotivă. Ea înseamnă de sigur și interes — 
suntem legaţi prin atâtea rosturi de patria noastră: aici avem avere, 
o poziţie socială sau cel puţin un izvor de trai — dar totuși nu aceste 
lucruri determină, în primul rând, apartenenţa patriotică, adică nu in- 
teresul ci obişnuința și iubirea nemotivată raţional şi utilitar. Numai 
în ultimul rând, patria e promovată de mândria pe care o simțim pentru 
realizările ei, Și aproape de loc de acte psihice voluntare ca acor- 
darea dreptului de azil sau — mai ales — constrângerea prin încor- 
porarea în massă, 
O dovadă tot așa de puternică a iraţionalității ataşamentului pa: 
triotic ne-o dă și analiza obiectelor pe care şi le incorporează ea, Mai 
ales iubirea de patrie locală, cum a atras atenţia și Michels, se referă 
la lucrurile cele mai diverse și mai disparate, la lucruri, care, cele mai 
multe din ele, n'au decât o valoare personală, subiectivă. Şi cum toți 
învăţăm să iubim patria, iubind întâi locul nostru natal și cum conti- 
nuăm şi după ce am ajuns la ideea de patrie mare să fim atașați de 
cea mică, se înțelege ce importanţă au mai departe aceste lucruri, în 
structura patriotismului nostru. Michels dă o serie de exemple din 
care reiese în mod excelent, ce lucruri neinsemnate și variate pot 
deștepta în sufletul nostru imaginea patriei (casa părintească, muntele, 
valea, pomul, câinele, ecoul, etc.). Dar n'avem nevoie pentru aceasta 
să mergem la izvoare străine. lată un pasagiu în acest sens din Alecu 
Russo, remarcabil şi prin elevația lirică şi ţinuta sa literară. „Patria e 
cel mai dintâi şi cel mai de apoi cuvânt al omului; întrânsa se cuprind 
toate bucuriile lui; simţirea ei se naște de odată cu noi și e nemăr- 
ginită şi veșnică ca şi Dumnezeu... Patria e aducerea aminte de zilele 
copilăriei, coliba părintească cu copaciul cel mare din pragul ușei, des- 
mierdările drăgăştoase ale maicei noastre, plăsmuirile nevinovate ale 
inimii noastre, locul unde mai întâi am iubit și am fost iubiţi, cânele 
care se juca cu noi, sunetul clopotului dela biserica satului, ce ne vestea 
zilele frumoase de sărbătoare, sbierătul vitelor când se întorceau în 
murgul serei de la păşune, fumul vetrei ce ne-a încălzit în leagăn, 
înălțându-se în aer, barza de pe strașină ce cată duios pe câmpie și 


182 GEORGE EM. MARICA 


aerul care nicăeri nu e mai dulce.“ (Cântarea României, cap. 26). Dar 
în definitiv n'avem nevoe să mergem la alţii pentruca să vedem aceasta; 
e suficient să ne gândim la obiectele care ne evocă patria noastră, sau 
o regiune, un loc pe care-l iubim, ca să ne dăm seama de ce lucruri 
mici ne putem lega, neînsemnate prin ele înșile, pline însă de sens 
pentru noi, datorită puternicii încărcături emotivo-subconştiente pe care 
o conţin, Firește, am spus-o, aceste obiecte singure nu sunt suficiente 
să deștepte imaginea patriei mari, pentru aceasta e nevoie de mai mult, 
Ele pot evoca imaginea căminului și cel mult a patriei locale. Patria 
mare, dat fiind caracterul ei mai abstract, pentru a fi reprezentată e 
nevoie de lucruri mai abstracte, cum sunt: limba (în primul rând), 
steagul, pavilionul, pajura, firma, etc. Dar cum însă puţini dintre noi, 
ne cunoaștem patria în întregime, cei mai mulţi simţim şi trăim patria . 
mare prin mijlocirea celei mici, se înțelege ușor ce importanță mare 
au acele obiecte în ce privește imaginea patriei. 


Această situaţie, adică tonalitatea emotivo-inconştientă a sintezii 
colective care e patria, explică un fenomen adeseori întâlnit, relevat 
în treacăt şi înainte, şi care în aparenţă pare paradoxal: faptul că putem 
avea mai multe patrii, fie că le iubim pe toate la fel, ceea ce e mai 
greu și mai rar, fie că le trăim ierarhizate: adică iubim pe una mai 
mult, pe alta mai puţin, dar pentru toate există un loc în sufletul 
nostru,!) Nu e vorba numai de patriile locale — ceea ce e un lucru 
simplu şi uşor de explicat — anume că mulți dintre noi ne simţim în 
mai multe locuri din ţara noastră acasă, putând spune că avem mai 
multe patrii regionale : locul unde ne-am născut și am copilărit, unde 
ne-am făcut studiile, locul de unde ne e soţia sau soțul, unde domi- 
ciliem şi profesăm de multă vreme, etc, ; fiind de fiecare dintre aceste 
locuri ataşaţi într'o măsură mai mare sau mai mică, cu o părticică din 
noi. Ci e vorba chiar de ţări străine. Ne putem atașa de o ţară străină, 
socotind-o uneori, dacă nu chiar adevărata noastră patrie, cel puţin 
ca o a doua patrie, din diferite motive: ne-am născut şi am copilărit 
acolo, am studiat sau am trăit acolo multă vreme, prețuim foarte mult 
poporul a cărui patrie primordială este, ne câștigăm existenţa acolo, 
etc, Mai mult, ne putem atașa de o ţară străină, fără să ne simţim 
legaţi de poporul respectiv, sau chiar — ceea ce e mai rar — fără să 
avem o simpatie pentru el. Evident e o patrie mai ștearsă, mai incom- 
plectă, dar care are totuşi ceva real la bază: iubirea pentru propriul 
nostru trecut, cum ar spune Michels. Pentrucă ne-am simţit bine în 


1) Fenomen frecvent nu numai la clasele de sus, dar şi la cele de jos, în deo- 
sebi la acelea care prin ocupaţia lor sunt nomade (cazul marinarilor, negustorilor, etc.) 


DESPRE PATRIE 183 


acele locuri sau am prosperat, ne-au rămas dragi şi le revedem tot- 
deauna cu plăcere, suntem chiar înduioșaţi când ne apropiem de ele, 
E incă o dovadă că patria şi națiunea sunt realităţi corelative, înrudite 
chiar, dar nu identice, 

Așa ceva nu e posibil în cazul naţiunii, care fiind o fuziune co- 
lectivă cu accent mai puternic pe elementul voluntar-raţional implică, 
în mod fatal, decizie mai hotărâtă și mai precisă. Nu putem aparţine 
la două naţiuni deodată, cum putem aparţine la două patrii. Desigur 
putem avea simpatii, preferinţe pentru alte naţiuni, dar aceasta e alt- 
ceva. Numai cei care au o origină etnică amestecată, sau străinii pe 
cale de asimilare — vorbesc aici bine înțeles de cazurile sincere, nu de 
cei care, după nevoie sau interes, se dau ca fiind când de o naţiona- 
litate, când "de alta, şi care în fond n'au niciuna — pot pendula, pot 
participa la două naţiuni, Dar acest proces nu durează mult. El sfâr- 
șește prin a aduce o decizie într'un sens sau altul. Pentru aceasta au 
grije toată seria de mijloace care promovează patriotismul şi de care 
vorbim imediat, 

Pentrucă cu ocazia consideraţiilor din acest subcapitol, adică cu 
prilejul discuţiei psihologiei patriei și patriotismului am făcut mereu și 
o paralelă intre patrie și naţiune, să recapitulăm atât cele spuse aici 
cât şi cele spuse înainte asupra acestui subiect, scoțând în evidenţă în 
mod succint, schematic aproape, dar cât se poate de clar, asemănările 
cât şi deosebirile dintre ele, Am subliniat întrun capitol anterior că 
patria şi națiunea nu sunt în raport de cadru la conţinut, că ele re- 
prezintă amândouă două conţinuturi, două realități specifice, corelative 
însă, înrudite chiar sau, în cel mai bun caz, două moduri diferite 
de a privi același lucru. Tot acolo am relevat tendința, tot mai accen- 
tuată astăzi, a acestor structuri sociale de a se identifica. Dar lăsând 
la o parte faptul că nu pretutindeni reușește acest lucru, că nu peste 
tot ţara (patria) şi națiunea se acopăr, nu se poate contesta că există 
între ele o serie de diferenţe apreciabile care merită a fi amintite. În 
primul rând fundamentul lor material diferă: pe când patria are o 
bază geografico-economică, națiunea are una biologică (rassa, comuni- 
tatea etnică), Nici cel socio-psihologic nu e asemănător : patria e trăită 
sufletește cu o profundă tonalitate inconștientă și emotivă, în trăirea 
națiunii găsim accente voluntare și intelectuale mai puternice decât în 
cazul patriei, De aici şi caracterul mai static al celei din urmă, spre 
deosebire de naţiune care e mai dinamică. Dar intensitatea și profun- 
zimea trăirii colective e în ambele cazuri aceeaşi. Nu se poate spune 
că trăirea patriotică e mai puternică decât cea națională, sau invers. 
Altfel se prezintă însă lucrurile în cazul conștiinței de stat. Aici pe 


184 GEORGE EM. MARICA 


lângă că elementele raţionale și voluntare devin precumpănitoare și —: 
desigur şi din această cauză — intensitatea și profunzimea legăturii sociale 
slăbește. Tocmai pentru că conștiința colectivă statală e slabă, e nevoie, - 
ca statul să existe, ca ea să fie susținută de o serie de mijloace exte- 
rioare : de legi, constrângeri, interdicții, Câţi se indignează când e lezat 
statul lor? În schimb cei mai mulți reacţionează, şi cu putere, când e 
atinsă patria sau națiunea lor, Conștiinţa de stat — utilizând schema 
lui Gurvitch 1) — rareori depășește stadiul de massă, e o conștiință 
colectivă puţin intensivă și profundă ; pe când cea patriotică și naţio- 
nală atinge de obiceiu stadiul mediu de intensitate și adâncime a fu- 
ziunii colective, trecând deseori și ușor în interpenetrarea socială ma- 
ximă care e comuniunea, — Patria e apoi o colectivitate mai largă, ea 
putând cuprinde, în cazuri fericite, mai multe naţiuni în sânul ei — un 
ţinut poate fi patria mai multor popare, evident fiecare din acestea își - 
clădește pe același teritoriu o structură patriotică diferită — și ea e 
mai tolerantă, mai puţin exclusivă decât națiunea, permiţând credin- 
cioșilor ei să se închine și la alte patrii. Dar ea e în schimb mai fra- 
gilă decât națiunea. E o trăsătură care n'am amintit-o până acum și 
asupra căreia se cuvine să insistăm puţin, dată fiind actualitatea ei. 
În adevăr patria nu e o colectivitate așa solidă ca națiunea, cu tot 
fundamentul ei geografic. Desigur ea e o unitate mai solidă decât 
statul, dar ea e departe de a avea forţa de rezistență pe care poate 
am presupus-o înainte, Vremurile de azi ne-au ajutat în această pri- 
vinţă să vedem mai adânc, să descoperim trăsături pe care nu le-am 
fi bănuit. Ne obișnuisem cu ideea că patria e eternă sau cel puţin tot 
aşa de durabilă ca națiunea, realităţile însă ne desmint și încă cu 
putere. Patria se adeverește a fi clădită dintr'un material mai uşor 
— în comparaţie cu națiunea — pentru a putea rezista oricărei pre- 
siuni, Mai ales cu mijloacele moderne actuale, prin diferitele eva- 
cuări și transplantări de populaţii, ca și prin desființarea urmelor 
istorice de pe teritorul respectiv, patria poate fi ştearsă de pe fața 
pământului într'o generaţie, Căci pierderea teritorului poate aduce 
după sine dispariţia în parte sau totală a mediului ideal, care con- 
stituia specificul patriei. Câţi dintre noi s'ar mai recunoaște și s'ar 
mai regăsi — şi aceasta numai după nici doi ani — în orașele 
noastre evacuate din Ardealul de Nord? Națiunea in schimb și chiar 
poporul nu pot fi aşa ușor distruse, afară, bine înțeles, dacă nu le 
nimicești fiziceşte. Altfel ele durează mai departe, chiar dacă le 
împarţi în trei sau patru, Pe lângă baza solidă rasială-etnică, care nu 


1) Essais de Sociologie, Paris. 


DESPRE PATRIE 185 


poate fi schimbată de azi pe mâine, mai sunt și elementele culturale 
ca limba, religia, etc, care subsistă cu putere ori unde ar fi națiunea 
transplantată. Şi ea duce cu ea şi amintirile comune, nu mai vorbesc 
de voinţa de a continua înainte să fie ceea ce a fost. Şi nici neamul 
nu poate fi desființat, dată fiind puternica sa bază tradiţională. Numai 
un neam dislocat din mediul său și pe deasupra locuind alături și îm- 
preună cu alte grupe etnice, cum sunt în genere emigranții, poate fi 
ușor desnaţionalizat, adică distrus. Un exemplu clasic din care se poate 
vedea foarte bine durabilitatea mult mai mare a naţiunii faţă de patrie 
îl reprezintă același caz al Evreilor, de atâtea ori amintit, Palestina ca 
patrie a poporului evreiesc a încetat demult să mai existe, — a fost 
până la războiul mondial o simplă amintire — poporul evreiesc în 
schimb și-a menţinut mai departe integritatea, cu toată pulverizarea 
sa şi cu toate vicisitudinile prin care a trecut dealungul istoriei, 

O ţară, o patrie poate fi deci schimbată numai în câteva decenii 
până la nerecunoaștere. Nici o presiune, afară — cum am amintit — 
de exterminarea in massă, nu poate desființa o naţiune, Cu atât mai 
puţin o propagandă poate desnaţionaliza un popor conștient în intre- 
gime, oricât ar fi ea de iscusită, Aceasta nu înseamnă însă că asemenea 
mijloace nu sunt totuși, în anumite limite, eficace, cum avem atâtea 
exemple, Şi cu atât mai mult asupra patriei, Să vedem acum aceste 
mijloace, 


IV, Mijloacele de afirmare ale patriotismului. 


De obiceiu atașamentul pentru patrie se realizează pe nesimţite, 
in mod treptat, datorită vieţuirii într'un anumit mediu, adică prin obiș- 
nuință, Acest proces poate fi oprit de părăsirea timpurie a patriei sau 
el poate fi bruscat de evenimente excepționale, cum e, de ex, o re- 
voluție naţională sau un războiu. Mai ales de acesta din urmă. Un 
războiu poate determina pe cei care înainte aveau o slabă conștiință 
patriotică, fie pentrucă erau de origine etnică străină, in total sau numai 
parţial, fie că se desinteresau de aceste chestiuni, să se afirme în mod 
indiscutabil ca patrioți hotărâți; după cum el poate determina încetarea 
asimilării străinylui, în caz că tocmai patria lui adoptivă e?in războiu 
cu patria de origină. În general, războiul e pentru toată lumea un 
factor de răscolire a sentimentului patriotic. 

Dar conștiința patriotică poate fi obiectul unei cultivări si dia e 
şi susținute din partea elitelor, a autorităţilor și în genere: a' statului. 
Ajungem cu chipul acesta la mijloacele conștiente și voite prin 'care 


se menţine și afirmă patriotismul și care de sigur bine întrebuințate și 


186 GEORGE EM. MARICA 


la timp nu sunt mai puţin eficace decât cele inconștiente și nevoite, 
amintite (obișnuinţa și războiul). Poate chiar ele reușesc prin cheltuială 
de energie mai mică şi timp mai puţin să realizeze același efect ca și 
cele dintâi, Prima serie de astfel de mijloace sunt cele care ţintesc la 
un efect imediat și intens, dar care în mod fatal e de scurtă durată: 
manifestaţiile, cortegiile patriotice, procesiunile, pelerinagiile, excursiu- 
nile la locurile socotite ca simboluri ale patriei. Tot în această cate- 
gorie intră şi imnurile, marșurile și în genere muzica patriotică, Muzica 
mai ales prin riimul ei ridică moralul și potenţează vitalitatea, efect 
care devine și mai puternic, când alături de influența muzicii pure se 
mai adaogă și influenţa unui text patriotic, Astfel ea exercită o puter-: 
nică influență asupra psihicului uman și prin aceasta şi asupra fizicului, - 
În genere, rolul pe care l-a jucat muzica, în istoria formării conştiinţei 
patriotice a popoarelor, ar fi de nepreţuit după Michels. El atrage atenția 
că în Germania sec. 18 și a începutului celui de al 19-lea, nu litera- . 
tura a fost aceea care a promovat conştiinţa patriotică, ci muzica. Şi 
nu numai ja Germani, dar şi la Italieni şi Polonezi întâlnim acest lucru, 
Există un paralelism la aceste popoare între desvoltarea muzicii şi a 
patriotismului. Muzicienii apar ca un fel de pionieri ai unităţii naţionale, 
Pretutindeni de altfel marile realizări artistice au dat patriotismului mai 
multă amploare, insuflând mândrie și încredere contimporanilor ca şi 
urmașilor, Dar nu insist asupra acestei chestiuni, pentrucă o voiu trata 
într'un studiu închinat problemei complimentare, care e problema na- 
țiunii. O altă serie de mijloace ce promovează patriotismul au o in- 
fluenţă mai puțin vizibilă, dar mai durabilă și cred că şi mai eficace, 
Aici trebuesc menţionate: discursurile (cuvântările patriotice), mani- 
festele, broșurile, cărţile cu caracter patriotic. Vin apoi cele de ordin 
instituţional, caracterizate prin continuitatea lor, mijloace cristalizate în 
diferite mișcări şi asociaţii permanente ad hoc, cum sunt iredentismul, 
societăţile patriotice (ex. la noi, Astra şi Liga Culturală) sau în diferite 
instituții și aşezăminte, care, fără să aibă ca rost principal promovarea 
patriotismului, depun totuși o însemnată activitate în acest sens și cu 
mari rezultate, cum sunt şcoala, biserica, mai ales când aceasta are un 
caracter naţional, sau când are cel puţin o organizaţie independentă, 
când e autocefală, cum e cazul la noi — dar și atunci când ea e o 
biserică universală, cum e catolicismul — în sfârșit presa, publicistica, 
armata şi în genere statul prin autorităţile sale. La aceste trei grupe 
de mijloace mai trebuesc adăogate o a patra, formată din mijloacele 
ce cultivă și adâncesc factorii constitutivi ai oricărei naţiuni și servind 
națiunea, ele servesc indirect și patria: mândria de rassă, promovarea 
limbei și a religiei naţionale, evocarea trecutului comun, în special prin 


DESPRE PATRIE 187 


reliefarea figurilor eroice, a martirilor naţionali şi în genere a faptelor 
mari din trecutul neamului, exaltarea realizărilor culturale şi civiliza- 
torii, stimularea voinţei de a alcătui o naţiune, ca și accentul pus pe 
idealul comun de îndeplinit şi pe misiunea poporului respectiv. Cu 
aceasta atingem categoria cea mai dinamică de mijloace, în orice caz 
cea mai plină de consecinţe grele prin care se poate deștepta şi afirma 
ideea de naţiune și în consecinţă și ideea de patrie: ideea de misiune, 
caracteristică în special popoarelor mari. 

S'a spus pe drept cuvânt că omul n'a fost niciodată mulţumit cu 
faptul brut că există, Și același lucru s'a observat şi în cazul colecti- 
vităţilor, Totdeauna colectivităţile mai importante au căutat să-și gă- 
sească temeiuri mai înalte pentru împrejurarea că sunt. Erau nu numai 
instrumente de justificare a existenţii lor, dar și a aspirațiilor lor spre 
mai mult şi spre mai bine, Căci încrederea în rostul lor aducea după 
sine uşor încrederea în excelența lor şi de aici până la dreptul de cre- 
ştere chiar în dauna celorlalţi, nu mai e decât un pas. Pentru aceasta s'au 
inventat fel de fel mituri sau idei metafizice, chemate să îndreptăţească 
eforturile diferitelor popoare. Mai mult, s'a mers până acolo încât s'a 
spus că Dumnezeu a creat unele popoare, tocmai pentru a realiza 
anumite idealuri sau valori. Multe popoare au căutat să-și fundamen- 
teze existența lor și în trecut, inventând pentru aceasta o origină 
minunată, din eternitate ; credință care aduce după sine, cum a spus 
Michels, credinţa în durata lor eternă. Cele mai multe și-au îndreptat 
însă efortul întemeierii lor în viitor, servindu-se în acest scop de ideea 
de menire, de rost deosebit în lume.!) O idee nu lipsită de consecințe 
grele, căci ce nu se poate comite atunci în numele patriei! Cu aceasta 
ne apropiem de problema eticei patriotice, chestiune ce-a mai rămas 
să fie cel puţin amintită şi de care ne ocupăm în capitolul ce vine, 
ultimul, 


V. Etica patriotismului 


Ideea de misiune pe care o are patria — misiune pe care ea trebue 
să o îndeplinească cu orice preţ — conţine de sigur mult idealism, dar 
ea poate, în același timp, să aducă mult rău poporului respectiv și în 
special celorlalte popoare, în primul rând, evident, vecinilor, Tocmai 
noi astăzi suntem în măsură, mai mult ca oricând, să pe dăm seama 


1) Exemple numeroase, mai ales pentru prima categorie, care sunt şi mai greu 
de găsit, la Michels op. cit. Dela el am împrumutat şi această clasificare, in două 
tipuri, a miturilor patriotice şi naţionaliste. In limbajul lui ele se numesc : Der Mythüs 
des Woher (Ursprung) — Der Mythus des Wohin (Mission), 


188 GEORGE EM. MARICA 


de acest lucru, fiindcă suferim din cauza misiunii pe care și-o arogă 
vecinii noștri, Suntem victima acestui mesianism din două părţi. Pe de 
o parte e mesianismul vecinilor dela Vest fundat pe așa numite drep- 
turi istorice, care n'are cel puţin justificarea unei culturi superioare sau 
a unei opere civilizatorii; pe de altă parte e mesianismul dela Est, 
„fundat social-prospectiv, care vrea să ne domine în numele unei idei 
mult mai ecumenice, dar cu consecinţe tot aşa de periculoase: pre- 
tinsa dezrobire a poporului român din jugul capitaliștilor, Căci bolşe- 
vismul nu e în fond astăzi decât ideologia expansionistă a naţionalis- 
mului rusesc travestit într'o haină nenaţională, afişând accente univer- 
sale, Se întâmplă și cu acesta, același lucru ce s'a întâmplat cu miş- 
carea revoluționară franceză dela 1789. Franţa revoluţionară de atunci, 
mărturisit sau nu, sub pretext că vine să aducă popoarelor civilizaţia 
şi să le libereze de tirania întunecată a despotismului, în numele princi- 
piilor sfinte de Libertate, Egalitate Fraternitate, ducea în fond o poli- 
tică de expansiune teritorială. Sau cel puţin putem vorbi în acea epocă 
de un imperialism social-cultural francez. Exact așa stă cazul astăzi 
— cel puţin în această privință — cu bolșevismul. Chiar dacă el nu 
urmăreşte pretutindeni anexiuni, el înseamnă un imperialism social- 
cultural rusesc, Ori această formă de influiență — cum ne arată exemplul 
Alsaciei — nu e decât o primă etapă spre înstrăinarea de patrie și neam. 

De aceea n'aș putea încheia aceste consideraţiuni asupra socio- 
logiei patriei, dat fiind pericolele pe care le poate prezenta un pa- 
triotism nestăpânit de nimeni și de nimic, fără să nu spun câteva cu- 
vinte despre ceea ce nu trebue să fie și cum nu trebue să fie patria 
și despre ceea ce trebue să fie și cum trebue să fie ea. Sunt afirmaţii 
— în special cele dela sfârșit — care depășesc cadrul științific şi care 
în consecinţă nu obligă pe nimeni decât pe cel care le spune. 

Mai întâi cum nu trebue să fie patria, indicaţii pe care le scoatem 
studiind puţin cauzele care pot duce la decăderea sau la dispariţia 
țărilor, Atingem astfel in treacăt, la capătul acestui studiu, și problema 
patologiei patriei. Am văzut cu câteva rânduri înainte, amintind cazul 
- Alsaciei, — și se pot da şi alte exemple — că o regiune se poate pierde 
datorită unei puternice influențe străine, căzând furată pe nesimţite de 
credința în excelența acesteia, Dar ea se poate pierde intrun mod 
mai puțin blând — acesta e cazul cel mai frecvent — datorită rapacităţii 
dușmanilor, sau chiar numai a unuia singur, când acesta e foarte pu- 
termic, E greu însă ca o țară cu o structură socială internă bine con- 
solidată, să cadă pradă vecinilor și dușmanilor, chiar când aceştia au 
instincte de pradă. Se întâmplă și astfel de cazuri, însă ele sunt mai 
rare, De obicei o patrie când e diminuată sau dispare, aceasta se 


DESPRE PATRIE 189 


datorește și unor cauze imanente, O primă cauză importantă în acest 
sens e lipsa de omogenitate, adică de socializare — termenul luat în 
sens psiho-sociologic, nu politic-economic — a patriei; lipsă de omo- 
genitate care, la rândul ei, are trei cauze sau, altfel spus, se poate 
înfățișa în trei feluri: când clasa de sus e mult prea îndepărtată de 
nevoile și aspiraţiile marilor masse, când ea se bucură de prea multe 
privilegii, fără însă să-şi mai îndeplinească datoria, adică când ea înce- 
tează de a mai fi o elită; când clasa de jos e rău tratată sau când ea 
e exclusă dela bunurile patriei, trăind în mizerie ; şi când ţara respec- 
tivă are prea multe şi prea mari minorități, care fatal, mai devreme 
sau mai târziu, tind spre o vieață autonomă. O a doua cauză trebue 
căutată în inexistența unei elite politice şi culturale, datorită predomi- 
nării tendinţelor egalitare prea puternice, O a treia cauză, ce rezultă 
până la un punct din prima, din lipsa de omogenitate, e lipsa unui 
suflu comun, a unui ideal comun a membrilor unei patrii. O ţară fără 
un ideal e condamnată la pieire, Dar cum trebue să fie idealul pa- 
triotic ? Aceasta nu se poate spune în amănunt, depinde de timp și 
loc, adică de situaţia concretă. Putem însă să dăm câteva indicaţii de 
ordin general. O altă chestiune însă : putem noi să ne spunem cuvântul 
în această privință ? 

Patria cere dela noi multe lucruri şi trebue să le ceară, dacă ea 
vrea să trăiască ; eroism, conştiinţa datoriei, spirit de disciplină, mare 
capacitate de iubire — și nu numai a aproapelui, ci și a celui mai 
depărtat de noi, dar care se închină şi el la aceiași patrie —, apoi 
renunțare și chiar sacrificiul nostru, Dacă ea ne cere atât de mult, 
avem şi noi dreptul omenesc să ne spunem cuvântul în ce priveşte 
fixarea ţelurilor ei. 

Să nu se uite un lucru că privită problema noastră pe un plan 
absolut, patria nu e ultima realitate, Căci asemenea oricărui lucru pă- 
mântesc, ea nu.poate reprezenta ultimul nostru scop. Acesta nu poate fi 
decât Dumnezeu sau spiritul absolut. Şi nici chiar pe plan imanent, ea nu 
e singurul scop suprem, Cultura, spiritualitatea pot îi rosturi tot așa de 
nobile. În orice caz, dacă e vorba ca ea să fie țelul nostru cel mai 
înalt în lumea aceasta, atunci ea trebue să fie flancată şi luminată de 
o serie de valori supreme, emanaţiuni ale substanței metafizice uni- 
versale, Vreau să spun că, nu numai că ea trebue să vizeze țeluri 
culturale și spirituale, dar acţiunea ei trebue să fie orientată de idea- 
luri absolute și eterne, cum sunt legalitatea, dreptatea şi omenia; 
năzuințe pe care toată zăpăceala axiologică de astăzi nu ni le-a putut 
şterge din suflet. Dacă patria nu se va lăcomi asupra bunurilor altor 
popoare, căutând în totul sau în parte, prin intimidare, alianţe politice 


190 | GEORGE EM. MARICA 


sau războaie să le anexeze cu forța — iridenta e permisă, imperia- 
lismul nu — și dacă ea va căuta să ducă aceeași politică de dreptate 
şi în interior, atunci ea va putea trece drept cel mai frumos și mai 
bun luctu pe care-l avem pe acest pământ, iar patriotismul va putea 
deveni un fel de religie a noastră, 1) 


GEORGE EM. MARICA 


1) Cam aceleași idei cred că propovăduiește şi Michels, când spune că patrio- 
tismul e etic justificat numai atunci, când el tinde la conservarea şi afirmarea spe- 
cificului naţional şi cultural al unui popor. „Un popor care a ajuns la conştiinţa ca- 
racteristicelor sale naţionale şi culturale are tendinţa naturală de a căuta să-şi le 
păstreze în întregime, În păstrarea acestei integrităţi culturale a poporului consistă 
singura formă de patriotism justificată etic şi în acelaşi timp adevărata misiune a 
popoarelor. Din această propoziţie rezultă următoarea consecință importantă : eman- 
ciparea naţională de sub asuprirea străină înseamnă înlăturarea unui impediment cul- 
tural în drum spre umanitate. Unitatea şi libertatea națională sunt condiţiile inexo- 
rabile ale libertăţii sociale şi ale unei omeniri mai libere. Căci orice popor care s'a 
eliberat de sub stăpânirea străină, înlătură prin aceasta un izvor de războiu sau re- 
voluţie“, op. cit. p. 10. 


IN LEGĂTURĂ CU ROMÂNIZAREA 


Problema românizării a preocupat mai mult sau mai puţin toate 
guvernele şi regimurile din România de până acum, Aproape toți cei 
ce s'au ocupat cu ea şi-au închipuit că este foarte simplă şi se poate 
înfăptui în timp scurt, de 1—2 ani. S'au şi făcut unele legiferări, cari 
parte nu au fost bine întocmite, parte nu au fost executate, așa încât 
s'a realizat foarte puţin pe acest teren, Doar câteva industrii s'au ocupat 
în mod particular de această problemă, ajungând în parte la rezul- 
tate destul de frumoase. Între aceste industrii se poate da ca exemplu 
clasic românizarea întreprinderii Industria Sârmei S. A, cu sediul în 
Cluj, acum Câmpia-Turzii şi cu uzine metalurgice la Câmpia-Tuzzii, 
Brăila și Cernăuţi. În special este de remarcat uzina principală din 
Câmpia-Turzii, care are azi o vechime de peste 20 ani, lucrează cu cca 
1500 lucrători, este a 4-a fabrică metalurgică din ţară ca producţie şi 
ca importanţă pentru economia națională și înzestrarea armatei, Această 
uzină a fost românizată în mod sistematic după un program de lungă 
durată şi are astăzi 92°], personal de origine etnică română. Inainte 
cu 20 ani personalul român era de abia 250/0, în majoritate numai 
salahori, iar personalul de conducere, funcţionarii, inginerii, măeștrii și 
specialiștii erau aproape exclusiv cetăţeni străini sau minoritari din ţară. 
În Buletinul de studii, editat de Industria Sârmei în anul 1938, găsim 
un articol al directorului uzinelor din Câmpia-Turzii, din care se poate 
vedea mai detailat cum s'a procedat și rezultatele la cari s'a ajuns, mai 
ales cu privire la formarea și românizarea personalului ingineresc 
şi tehnic, 

Şcoala de ucenici a acestei uzine, înființată din iniţiativă proprie 
şi pe spesele proprii încă din anul 1922, sub conducerea directorului 
uzinelor şi având ca personal didactic ingineri şi funcționari din uzină, 
a dat rezultate excelente şi a vărsat până în acest an peste 300 de 


192 IONEL FLOAȘIU 


meseriaşi români, La această școală de ucenici au fost admiși 98%, 
elevi de origine etnică română, 

Fabrica a construit și un cămin modern pentru adăpostirea, hră- 
nirea și educarea raţională a lor. Şcoala funcţionează cu 3 clase cont. 
programului editat de Ministerul Muncii și adaptat la imprejurările 
locale, având în fiecare clasă câte aproximativ 20 elevi, așa că sunt 
în total 60 de ucenici. În primii ani, când școala de ucenici încă nu 
avea absolvenţi, s'au ţinut cursuri profesionale cu lucrătorii adulți ro- 
mâni pentru a le da unele cunoștințe tehnice elementare și a-i forma 
ca lucrători specialiști, 

Cu toate că românizarea s'a făcut foarte lent și elementele străine 
au fost înlocuite și delăturate numai treptat și cu toate că Românii 
sunt în general foarte isteți şi prind repede orice meserie, totuși uzi- 
nele au avut și au multe dificultăţi şi cheltuieli în legătură cu româ- 
nizarea. Ani de-a-rândul a trebuit să fie dublaţi cu Români o mulţime 
de specialiști străini, Românii sunt în general cam nedisciplinaţi și ne-. 
răbdători și doresc să ajungă imediat prelucrători, măeștrii, șefi, etc. 
fără să țină seama că este nevoie de un anumit timp de stagiu și expe- 
rienţă. De multe ori a trebuit să sufere producţia atât cantitativ cât şi 
calitativ, pentru ca Românii să se poată instrui și specializa. 

Este natural că nu fiecare întreprindere, fie ea chiar cu capital - 
românesc, consimte de bună voie la aceste neajunsuri pentru a-și ro- 
mâniza personalul, Cu atât mai puţin vor face acest lucru întreprin- 
derile cu capital străin și cu conducere străină, Pentru acestea trebue 
să intervină Statul și să legifereze obligativitatea românizării, dându-le 
un termen mai îndelungat, dar controlând executarea treptată a româ- 
nizării, Sunt şi fabrici străine care ar dori să-și românizeze personalul, 
nu găsesc însă meseriași români, cel puţin de aceeași calitate ca mese- 
riaşii străini. Un conducător de fabrică român va alege aproape întot- 
deauna pe solicitantul român, chiar dacă este mai slab decât cel străin. 
Nu acelaşi lucru îl va face însă și conducătorul străin. 

De fapt, românizarea înseamnă să înlocuești pe străin cu un Român 
de aceeași calitate, Prin urmare trebue să căutăm, prin toate mijloa- 
cele, să formăm și să educăm meseriași români bine pregătiţi. Această 
menire o au în primul rând întreprinderile mai mari cu mai mult de 
1000 de lucrători, care trebuesc obligate prin lege să-și creeze pe spe- 
sele proprii o școală şi un cămin de ucenici, şi să-și recruteze elevii 
dintre Românii etnici, cel puţin în proporţia populaţiunei române ma- 
joritare, În al doilea rând urmează Școalele de Arte și Meserii infe- 
rioare și superioare, cărora azi li se spun licee industriale. Aceste școli 
dau azi, în general, elemente slabe care nu se pot validita nici în in- 


IN LEGĂTURĂ CU ROMÂNIZAREA 193 


dustria mare, nici în industria mică, Cauza este că nu au maşini şi 
ateliere bine utilate, uneori nici personal didactic corespunzător. Apoi 
aceste școale nu ţin legătură şi seamă de necesităţile industriei, Se for- 
mează în ele cu duiumul cioplitori în piatră, sculptori în lemn şi alte 
meserii, care nu se cer şi se formează prea puţini strungari în fier, 
lăcătuși, electricieni, etc. Sunt Şcoale de Arte și Meserii care nu au 
niciun strung, după atâţia ani de funcţionare. Foarte mulţi absolvenţi 
ai acestor şcoli vreau să ajungă imediat măeștrii sau funcționari, sau 
. alte funcţii, unde să stea la birou şi să nu lucreze, pentrucă în școală 
nu li s'a accentuat în deajuns că ei trebue să muncească şi să-și exer- 
cite meseria, Sunt prea puţini meseriași, respective meșteri români, 
cari să-şi deschidă ateliere proprii de tâmplărie, lăcătușerie, frizerie, 
măcelărie, de dentistică etc. şi să le știe conduce cumsecade, Probabil 
că pe lângă pregătire și pricepere suficientă, le lipseşte și capitalul 
pentru a-şi deschide astfel de ateliere. La fel şi aici trebue să inter- 
vină Statul care, fie prin ajutoare băneşti, fie prin împrumuturi, să în: 
lesnească deschiderea unor astfel de ateliere. Peste tot, Românii nu 
prea vreau să înveţe meseriile mai sus amintite, precum şi cele de 
zidar, dulgheri, tinichigii, instalatori. Este un adevărat dezastru cu den- 
tiștii, cari până acum, în orășele, erau aproape exclusiv Evrei, așa că 
aceste localități au rămas azi fără dentişti. Strângătorii de fier vechiu, 
cupru vechiu, zdrenţe şi alte vechituri au fost de asemenea aproape 
exclusiv Evrei. Aceşti Evrei au fost opriţi să lucreze, iar Românii con- 
sideră sub demnitatea lor să se ocupe cu aceste îndeletniciri. Or, este 
o mare pierdere pentru economia naţională că nu este organizată strân- 
gerea acestor materiale vechi, pe cari în alte ţări, ca Germania, etc. 
se pune cel mai mare preţ. Foarte mulți nu-și îndrăgesc meseria și o 
părăsesc la prima ocazie. Astfel, prin fabrici şi ateliere, întâlneşti o 
mulțime de pantofari, croitori, tâmplari, etc. lucrând ca simpli lucrători 
în altă branșă, până când în acelaşi timp în localitatea respectivă este 
lipsă mare de aceşti meseriaşi. Cauza este că toţi nechemaţii se duc 
la meserie, Românul încearcă mai întâi cu copilul la liceul teoretic, să-l 
facă domn, și numai dacă nu e bun, atunci îl dă la o meserie. In alte 
țări, orice meserie este preţuită; la noi meseria e, în general, o ocu- 
paţie de batjocură pentru cei mai slabi. In această privință educaţia, 
începând cu şcoala «primară, are mult de făcut pentru a schimba aceasta 
mentalitate, 

Pentru românizarea comerţului la oraşe și la sate de asemenea 
trebuie să avem elemente bine pregătite. Comercianţii cari nu şi-au 
făcut stagiul de ucenicie, cari abia ştiu scrie și citi — şi de aceştia sunt 
azi foarte mulți — nu au ce căuta în comerţ. Absolvenţii școalelor infe- 

8 


194 IONEL FLOAȘIU 


rioare, medii şi superioare de comerț şi ai Academiei de comerţ, cari 
de asemenea tind în cea mai mare parte să devină funcționari, tre- 
buesc îndrumați să îmbrăţișeze comerțul, La orașe, Statul trebue să 
înfiinţeze şcoli de ucenici comerciali și neapărat cămine pentru acești 
ucenici. În aceste cămine vor fi adăpostiţi în primul rând ucenicii 
comerciali de origine etnică română. Avem în România unele regiuni 
unde oamenii au talent deosebit pentru comerţ. Astfel sunt Mărginenii 
şi Oltenii, cari trebuesc îndrumați și sprijiniți ca să preia comerțul dela 
sate. In trecut, Mărginenii au românizat în cea mai mare parte co- 
merțul dela sate, ducând lupte aprige de concurenţă cu comercianții 
evrei şi străini, aici în Ardeal, încă de pe timpul stăpânirii Monarhiei 
Austro-Ungare, Aproape că nu se găsea nici un sat în tot Ardealul, 
până în regiunile cele mai îndepărtate de prin Maramureş, în care să 
nu fie cel puţin un comerciant român mărginean, Mărginenii s'au răs- 
pândit, drept comercianţi chiar și pe întreg cuprinsul vechiului regat- 
Aceștia sunt meniţi, în primul rând, să preia comerțul românesc dela 
sate, Fiii acestor comercianţi, după ce vor studia școli comerciale, 
trebue să se reîntoarcă iarăși la prăvălie, şi atunci, cu timpul, se va 
forma o tradiţie și o adevărată clasă de comercianți. 

Şi aici, la comerţ, ca și la industrii, românizarea adevărată trebuie 
să se facă încetul cu încetul, după un program stabilit pe mai mulţi 
ani, În anii din urmă o mulţime de oameni nechemaţi şi nepricepuţi 
au ajuns stăpâni peste bunurile evreeşti, industriale şi comerciale, pe 
cari, din lipsă de experienţă, nu le-au ştiut conduce și le-au dus la 
ruină, Aceasta este o mare pierdere peniru economia naţională româ- 
nească, care cu greu se mai poate repara și care trebue să ne fie de 
învățătură pentru viitor, În Germania, unde procentul Evreilor a fost 
neasemănat mai mic şi unde avem de a face cu un grad cu mult mai 
mare și mai înaintat de civilizaţie a poporului german, Evreii au fost 
înlocuiţi într'un termen de 5 ani, numai după ce au fost dublaţi cu 
elemente corespunzătoare, cari şi-au câştigat toate cunoștințele necesare, 
La noi, în România, Evreii au fost înlocuiţi imediat, fără să avem ele- 
mentele de înlocuire pregătite. Dacă am fi imitat pe Germani în această 
privință, ar fi fost foarte bine, Să facem acest lucru pentru viitor şi 
astfel să mai păstrăm în bună stare bunurile cari încă nu au fost rui- 
nate. Trebue să se curme odată românizarea „cu furca” fără nici un 
plan și fără nici un sistem şi fără oameni pricepuţi. Nu este bine și 
nu este nici decum necesar să distrugem întâi, pentru ca să creiem ceva, 

Astăzi avem în fiecare județ câte un inspector de românizare, 
care oricâtă bunăvoință ar avea, este imposibil să satisfacă cerințele, 
neavând cunoștințe, instrucțiuni și personal corespunzător. De fapt şi 


ÎN LEGĂTURĂ CU ROMÂNIZAREA 195 


prefecţii se ocupă de românizare, împreună cu aceşti inspectori și cu 
alți câţiva funcţionari de stat din judeţ, însă fără vre-un rezultat cât 
de cât mulțumitor, deoarece nici ei nu au competință, și apoi cu toții 
au ocupațiile lor de administraţie, 

Organizarea acestei românizări trebuie încredințată unor factori 
competenți în materie. Să se recurgă în această privință la sfaturile 
și colaborarea organizaţiilor industriașilor, comercianților și meseriașilor, 
apoi la Colegiul inginerilor, Asociaţia generală a inginerilor, Colegiul 
medicilor și alte organizaţiuni profesionale. Să se ceară părerea Came- 
relor de Industrie şi Comerţ, precum şi părerea vechilor Reuniuni de 
meseriaşi și comercianţi. In urma colaborării acestor organizaţiuni şi 
cu oameni din aceste instituțiuni, cari se pricep în această materie, va 
putea fi elaborată o lege și un regulament pentru românizare, cari să 
fie aplicate și duse la îndeplinire de către oameni competenți în ma- 
terie de industrie şi comerţ, 

Nu am atins aici problema românizării capitalului, care de ase- 
menea este foarte importantă; ea nu cade însă în competința noastră. 
De aceasta problemă vor trebui să se ocupe factorii competenţi în 
materie financiară. 

Incă odată repet că românizarea adevărată nu se va putea face 
de azi pe mâine, ci într'un timp mai îndelungat, după un plan siste- 
matic, așa după cum arată experienţele din alte ţări, apoi la unele 
industrii din ţară şi în special experienţa uzinelor „Industria Sârmei”, 
La noi, în România, durata va fi și mai lungă prin faptul că suntem 
o ţară tânără, cu o cultură şi civilizaţie tânără, fără tradiţie industrială 
și comercială, cu atâtea alte probleme nerezolvite şi cu atâtea ogoare 
cari așteaptă să fie desțelenite. 


Câmpia-Turzii, la 4 Februarie 1942, Ing. IONEL FLOAŞIU' 


CRONICI 


AMINTIREA LUI GEORGE VÂLSAN 


Unul dintre cele mai bune studii despre Transilvania rămânea 
ascuns între foile unei cărți cu un caracter comemorativ, publicată 
acum mai bine de zece ani, dacă nu-l descoperea acolo Ministerul” 
Propagandei și nu-i dădea o nouă răspândire, traducându-l în același 
timp în limbile italiană și germană. Cartea era o monografie a nouei. 
Românii de peste munţi la implinirea a zece ani dela Unire, iar au- 
torul George Vâlsan, profesorul de geografie dela Universitatea din 
Cluj şi unul din literaţii cei mai gingași pe cari i-a dat școala Junimii, 
Lucrurile par depărtate astăzi şi de pe alt tărâm. Universitatea din 
Cluj se găseşte risipită prin Sibiu şi Timişoara, iar George Vâlsan cu 
fruntea lui de fildeş și cu zâmbetul bun, a părăsit acest pământ, Putem 
vorbi de toate acestea ca de un trecut de amintire. 

ÎL văd încă pe Vâlsan, în clădirea de cărămidă smălțuită galben, 
a Universităţii transilvănene. Era în lanuarie 1929, numaidecât după 
vacanţă, Stătea înfrigurat în sala cea mare a Institutului de Geografie 
înfiinţat de el, Veneau studenţi să-l întrebe câte ceva, El se ducea la 
un dulap din bibliotecă și scotea o carte, sau cerea custodelui o hartă. 
Era plin de bunăvoință, care ieșea din două izvoare, dragostea de stu- | 
denţi şi legătura aproape religioasă cu studiile geografice. Fuseserăm, . 
se putea zice, colegi: el ieșea din Universitate când intram noi, dar 
mai lucram în seminar împreună și luam parte la excursiile științifice, 
pe care le conducea profesorul nostru, d-l Mehedinţi, Ne întâlniserăm 
apoi la Berlin, unde studiau în acelaşi timp alți doi geografi din Bu- 
curești, Brătescu, geografie fizică, şi Gheorghiu, cartografie, Eu făceam 
etnografie cu Luschan, Vâlsan s'a arătat numai între noi. Poate nu s'a 
simţit bine în capitala Germaniei, pentrucă nu cunoștea limba și a 
plecat curând la Paris, unde a lucrat cu de Martonne. Îl pierdusem 
din ochi câţiva ani. Războiul ne aruncase pe fiecare în alt colţ de ţară. 
Ne văzuserăm din nou la Cluj. Îl căutam de câte ori ajungeam în ca- 
pitala Transilvaniei, chiar în gospodăria lui de om de ştiinţă, de care 
era foarte mândru. Eram membru al societăţii etnografice, pe care o 
înjghebase. Deși altfel incadrat decât ne învățaserăm noi la Bucureşti, 


AMINTIREA LUI GEORGE VĂLSAN 197 


nu la facultatea de litere, ci la cea de științe, preocupările de antropo- 
geografie îl urmăreau, Se ridica, el, geograf, impotriva cultului atot- 
puterniciei mediului fizic, așa cum face și în acest studiu, „Transilvania 
„în cadrul unitar al pământului și statului român”, şi așeza în planul 
întâiu pe om. Acum venisem la el ca să-i fac o propunere și mă sfiam 
să-i vorbesc, 

— Ce ai? mă iscodea el. M'aș prinde că ai să-mi spui ceva 
și nu te îndemni, Trebue să fie un lucru neplăcut, Dar dacă tot trebue 
să-l spui, spune-l mai repede, Scăpăm amândoi de o apăsare”. Eu pri- 
misem tocmai însărcinarea să redactez marea monografie a Transilva- 
niei, Banatului, Crișanei și Maramureșului și plecasem numaidecât după 
colaboratori, Cel dintâi la care mă gândisem fusese Vâlsan. Ştiam însă 
cât de greu îi era să lucreze la poruncă și cu soroc, şi mai ales cu 
un soroc foarte scurt. În lanuarie și Februarie trebuia strâns materialul 
a trei mari volume și în Martie tipărit. În Aprilie erau serbările dela 
Alba-Iulia, Cum să nu şovăiu, când îl vedeam între uneltele şi obiş- 
nuințele lui de lucru, care cereau un întreit răgaz, al meditării, al cer- 
cetării și al punerii pe hârtie? Spre mirarea mea, a.înţeles dela întâile 
cuvinte că nu se putea altfel și a făgăduit în douăzeci de zile două- 
zeci de pagini, câte una pe zi. li râdeau ochii și mi-a strâns mâna. 

— Cartea trebue să iasă, ai dreptate, Am de pe acum ceva în 
minte. În mijlocul ei trebue să stea însăși această țară a Ardealului, 
cum stă în mijlocul Istoriei Românilor sub Mihai-Vodă Viteazul, de- 
scrierea, aproape de Chateaubriand, a lui Niculae Bălcescu, mort așa 
de curând, după ce a făcut-o. Era o vreme când o știam pe dinafară. 
Dar uite volumul aici în raft. E la începutul cărţii a patra, „Unitatea 
naţională”, marele vis al generaţiei lui și al nostru: „Pe culmea cea 
mai înaltă a munţilor Carpaţi se întinde o ţară mândră și binecuvân- 
tată între toate ţările semănate de Domnul pre pământ“. Începe ca un 
episod din Cântarea României, care se vede și de aici, că în tonalitate 
cel puţin, era tot pe atât a lui Bălcescu, pe cât era a lui Alecu Russo. 
„Ea seamănă a fi un măreț și întins palat cap-d'operă de arhitectură,, 
unde sunt adunate și aşezate cu mândrie toate frumuseţile naturale ce 
împodobesc celelalte ţinuturi ale Europei, pe care ea ni le aduce aminte”. 
lată acum vederea geografică largă, de om care nu scrie uitându-se 
pe o hartă, ci împrospătându-şi ce-a văzut, străbătând pe jos locurile. 
Şi ce stil fără pereche, de cronică și de Sfântă Scriptură totodată, cu 
ecouri puternice romantice: „Un brâu de munți ocolește, precum zidul 
o cetate, toată această ţară și dintr'insul ici, colea se desfac, întinzân- 
du-se până în centrul ei ca niște valuri proptitoare, mai multe șiruri 
de dealuri inalte şi frumoase, măreţe piedestaluri înverzite, care varsă 
urnele lor de zăpadă peste văi și peste lunci, Mai presus de acel brâu 
muntos se înalţă două piramide mari de munți, cu creştetele încunu- 
nate de o veșnică diademă de ninsoare, care ca doi uriași stau la 
ambele capete ale ţării, cătând unul în faţa altuia. Păduri stufoase în 
care ursul se preumblă în voie ca un domn stăpânitor, umbresc culmea 
acelor munți. Şi nu departe de aceste locuri, care iți aduc aminte na- 
tura ţărilor de miazănoapte, dai ca la porţile Romei, peste câmpii arse 
şi văruite, unde bivolul dormitează alene”, Nu e totdeauna așa, dar în 


198 EMANOIL BUCUŢA 


schimb cât e de frumos! A rămas până astăzi cel mai avântat cântec 
ridicat Ardealului, şi de unde ? de pe mese de odăiţe pariziene, dintr'o 
insulă mediteraneană, unde fugise cu boala lui, de pe drumuri italiene 
cu soare, într'un exil fără întoarcere și cu manuscrisul eroic pe care 
nu vedea cum avea să-l mai ducă la capăt! Manuscrisul însuși a trebuit 
să stea uitat între hârtii, până când după aproape 25 de ani l-a tipărit 
Alexandru Odobescu, în anul războiului din 1877, ca un îndemn și un 
ajutor la luptă. Războiul neatârnării l-a făcut astfel şi Niculae Bălcescu“, 

Îl ascultam înveselit deodată de hotărîrea lui de care mă temusem 
şi mișcat de această chemare în mijlocul nostru a lui Nicolae Bălcescu, 
istoricul martir. Eram de câtva timp izbiți de un nenoroc la fel Pier- 
duserăm de curând, din mijlocul muncii și al creaţiei, pe Bogrea, ma- 
rele filolog, care visase şi suferise la doi pași de-acolo, în odaia dela 
drum din casa de pe strada Nicolae lorga, cu numărul 16, unde fu- 
sesem de atâtea ori la el; pierduserăm pe Vasile Pârvan, profetul, 
care crezuse atât în această Universitate a Daciei Superioare şi 
se frânsese pe neaşteptate, încă tânăr, cu două veri înainte, Îl știam 
pe Vâlsan însuşi suferind și șubred. Mă uitam la pielea obrazului prea 
galbenă, la ochii negri prea aprinşi, la fruntea prea înaltă și lucie, care 
începea să nu mai fie de ființă vie. De unde puteam să-mi închipui 
însă că plecarea şi a lui dintre noi era atât de aproape? Că la fel cu 
Bălcescu și urmărit poate puţin de amintirea lui avea să înalțe şi el 
în studiul pe care i-l cerusem, un al doilea imn desnădăjduit de laudă 
și de apărare a Ardealului și că studiul, deopotrivă avea să rămână 
ani de zile închis, de rândul acesta, întrun volum comemorativ, până 
când avea să fie scos de-acolo și aruncat în lume, în graiuri străine, 
ca să lupte pentru ce-i era drag mai presus de orice? Ascultaţi cum 
începe, la 75 de ani după celălalt, cu aceeaşi icoană a Transilvaniei 
înainte: „În răsăritul Europei peninsulare, la marginea imensei câmpii 
ruso-siberiene, acolo unde Carpaţii se înconvoaie într'un arc vast spre 
a se uni cu Balcanii, acolo unde Dunărea, regele fluviilor Europei, se 
varsă în Marea Neagră, locuește cel mai depărtat şi cel mai stingher 
vlăstar al rasei latine: Românii“. Gândul înălțat aproape pe catalige, 
ca să fie văzut mai bine, se isprăveşte cu un mare suspin care poate 
fi şi un hohot de plâns! El se scutură însă, nu vrea să slăbească 
şi pornește mai departe plin de încredere: „Strânşi în ghem, parcă 
instinctiv alegându-și, împotriva atâtor năvăliri şi dușmănii, forma cea 
mai potrivită peniru rezistență etnică, ei sunt înrădăcinaţi pe bastionul 
ocolit de munți al Transilvaniei, revărsându-se pe povârnișurile din 
jur, până spre limitele formate de Tisa, Dunăre, Marea Neagră și Nistru, 
adică pe aproape 300.000 de kmp”. 

După 20 de zile, aşa cum făgăduise, George Vâlsan mi-a dat ma- 
nuscrisul, cu foile mari pe care scria de obiceiu şi cu scrisul liniștit și 
citeţ, ca al lui Eminescu, în aceeași sală a Institutului de geografie dela 
Cluj, Călătorisem anume ca să-l iau cu mâna mea şi-l văd incă, zâm- 
bitor şi mulțumit de lucrul lui. Dacă ar îi avut mai mult timp, ar fi 
desvoltat unele părţi și ar fi ieşit o mică monografie geografică a Tran- 
silvaniei. Atunci ar fi dat şi oarecare hărţi și mai cu seamă fotografii. 
Are să-mi pară totdeauna rău că, vrând să-şi vadă singur întâia probă 


AMINTIREA LUI GEORGE VÂLSAN 199 


de tipar, manuscrisul i-a rămas lui și s'a pierdut. Mă gândisem de-atunci 
să-l păstrez. Ar fi fost astăzi o bucată de preţ într'un muzeu al lucru- 
rilor păstrate dela Vâlsan şi legate de istoria acelui colţ de pământ. 
După marii ardeleni, care-şi cercetaseră, își iubiseră şi-şi apăraseră ţara 
mai mică de peste munți, fusese al doilea muntean, în urma lui Băl- 
cescu și plecat dacă ne luăm după nume, din aceleaşi plaiuri argeșene 
ca și celălalt, zugrav de frumuseţe şi luptător neîntricoșat cu armele 

ştiinţei și ale poeziei, pentru un crez al întregului neam românesc. 
Ministerul Propagandei l-a ajutat astăzi să iasă din nou dintre 
foile uitate şi să vorbească așa încât să fie ascultat şi judecat şi din- 
colo de hotare. Cuvintele lui, rezemate pe argumente și convingeri, sunt 
nu numai pentru noi, gata să ne însufleţim de ce ne e de folos, ci 
pentru toată lumea. Clădirea stilistică ridicată de ele e mai tare decât 
una de zid, Fotografii o împodobesc și o hartă o deschide aşa cum 
autorul se gândise dela început, dar, luat cu pripa, nu apucase să mai 
facă. Citiţi în limba Romei, către care Ardelenii se îndreptaseră de 
două sute de ani, ca spre o vatră de mântuire, şi citiţi în limba ger- 
mană, lor atât de firească, prin conlocuire seculară, paginile lui Vâlsan ! 
Ele capătă o nouă putere și parcă pentru întâia oară se desprind de 
noi şi ajung un bun al tuturor, Adevărul lor nu mai e numai adevărul 
nostru, Cetatea de munţi a Transilvaniei are focuri aprinse pe toate 
vârfurile. Le-a aprins pentru ciobanii și grănicerii români, mâna sub- 
tire a lui Vâlsan. Este cel din urmă dar al vieţii lui, dintr'o lume unde 
tot trecutul nostru se întâlnește, ca să facă de pază. 
i EMANOIL BUCUȚA 


ARTA PROZATORILOR ROMÂNI DE TUDOR VIANU”) 


Regretăm din inimă a nu fi putut citi încă articolul d-lui Vianu 
despre critica literară, publicat deunăzi în Preocupările literare, trecute 
sub direcția d-lui Vladimir Streinu, Pentru stabilirea exactă a locului 
care-i revine d-lui Vianu, în critica noastră literară, articolul în che- 
stiune ne-ar fi fost de sigur concludent. Imprejurarea ne interesează, 
deoarece, după cum am avut prilejul să observăm şi altădată, într'un 
foileton uitat al ziarului Patria din Cluj, asupra criticei literare do- 
mină încă la noi oarecare confuziuni, Astfel insuşi nestorul criticei 
literare româneşti, d-l E. Lovinescu, în volumul II al Istoriei literaturii 
contimporane, regreta tocmai în cazul d-lui Tudor Vianu nerealizarea 
criticului literar al noii generaţii. „Totul părea a-l hotări pentru această 
unică sarcină — observa d-l Lovinescu în volumul apărut la 1926 —:; 
o sensibilitate dovedită în incercări poetice proprii, cultura generală şi 
pasiunea ideilor, orientare deosebită în domeniul estetic, curiozitate 
faţă de formele contemporaneităţii, seriozitate profesională și gravitate 
de expresie... Destinele literaturii noastre au voit însă altfel — con- 
tinua cu tristeţe autorul Istoriei literaturii contemporane —, d. Tudor 
Vianu pare astăzi înstrăinat de critică”, „Inzestrat cu atâtea însuşiri 


*) Editura contimporană 1941. 


200 VICTOR IANCU 


temeinice, d-lui Tudor Vianu îi lipsește doar una singură, dar esen- 
țială: vocaţiunea, prin care înțelegem jertfa de sine voios consimțită 
unei chemări irezistibile, care trece peste orice riscuri, fără alt scop 
decât de a se realiza pe sine“, Căutând a stabili cauzele acestei în- 
străinări d-l Lovinescu adăuga „... vocaţiunea d-lui Vianu pare a fi 
însă alta, — a carierei didactice. Nevoile, temperamentale probabil, ale 
carierii au făcut deci din d-l Vianu un „essayiste“ în domeniul spe- 
culaţiei estetice (Dualismul artei), un informator teoretic preţios în do- 
meniul tuturor formelor noi de artă (expresionism, cubism, etc.) şi un 
critic despersonalizat oarecum, retractat în abstracţie, timorat, ce-şi 
suprapune cercul investigaţiilor sale critice peste cercul legăturilor so- 
ciale (7?) (Fragente moderne, Masca timpului) — totul, de altfel, într'o 
demnă atitudine de rezervă intelectuală, judicioasă şi de abstracţie sti- 
listică lipsită de căldură și de inițiativă generoasă“. Până la acea dată 
— 1926 — d. Vianu publicase însă câteva remarcabile articole de 
critică literară, ca acea minunată prezentare a poetului D., lacobescu, 
în care paginile de analiză culmină cu reflexiile asupra caducității sen- 
timentului artistic decadent, pe care criticul, cu intuiţia limpede a psi- 
hologului vedea că noul veac — de abia în constituire pe atunci — 
cu anevoie îl va accepta; evocarea lui Alexandru Macedonski, în cercul 
căruia debutase d-l Vianu, în prima tinereţe, cu poeziile sale; apoi o 
serie de studii întitulate Masca Timpului, în care se stăruia asupra 
principalelor evenimente literare românești de după războiu, ca apariţia 
romanului, datorită creaţiei viguroase a d-lui Liviu Rebreanu, sau teatrul 
expresionist al d-lui Lucian Blaga, cu o problematică internă atât de 
evoluată ; precum și referințe documentate asupra fenomenului literar 
din străinătate, ca esseul Charles Baudelaire ca poet sentimental, apărut 
mai înțâiu în Gândirea şi reprodus apoi în volumul Fragmente mo- 
derne, esseu în care marele poet francez era înfățișat nu în forma obiș- 
nuită a posturii de estet, ci în frământarea chinuită a personalităţii sale, 
ceea ce a făcut pe unii critici mai noi să surprindă și la el filonul 
catolic al culturii franceze. După apariţia volumului citat al d-lui Lovi- 
nescu, d. Tudor Vianu, pe lângă scrierile sale de ordin sistematic, prin 
care punea, în cultura noastră, temeliile preocupărilor estetice — pentru 
care îi rămâne îndatorată o întreagă generaţie pornită pe același drum — 
publică lucrări cu totul remarcabile în domeniul criticei literare, în care 
cunoștințele esteticianului se îmbină în chip fericit cu preocupările cri- 
ticului literar, Ne referim bineînțeles la volumul închinat Poeziei lui 
Eminescu, în care marele nostru poet este interpretat din unghiul iz- 
voarelor sale de inspirație romantică, cercetându-se amănunțit filiația 
îndeajuns de încâlcită a motivelor care stau la temelia poeziei emi- 
nesciene, Prin temeinicia și documentarea cercetării, volumul acesta 
aparţine celor mai reușite studii care s'au scris asupra poeziei lui Emi- 
nescu, Valoarea lucrării o face astăzi indispensabilă, atât criticei, cât și 
istoriei literare, Cu vreo cinci ani mai târziu apare un alt volum de 
critică al d-lui Vianu, închinat de data aceasta unui poet modern, lon 
Barbu, deosebit de discutat din pricina facturii prea originale și dificile 
a plăsmuirilor sale. D. Vianu se însărcinează, în acest volum, cu deplin 
succes, a veni în ajutorul cititorului pentru ințelegerea semnilicaţie: poe- 


k 


ARTA PROZATORILOR ROMÂNI DE TEODOR VIANU 201 


tice a operei lui Ion Barbu, Iniţiativa cuprinde toate riscurile unei opere 
critice de interpretare contimporană, infirmând încăodată suspiciunile 
d-lui Lovinescu exprimate cu aproape zece ani înainte. De sigur, probi- 
tatea intelectuală a d-lui Lovinescu l-a făcut să risipească singur rezervele 
formulate altădată, recunoscând într'un volum apărut la 1937, întreaga 
importanţă de critic literar a d-lui Tudor Vianu. Astfel, după ce schi- 
țează portretul d-lui Vianu, amintind „formația sa universitară“ şi 
„expresia sa academică“, precum şi spiritul său doct şi speculativ, care 
l-a făcut să se asocieze cu „o lărgime de vedere neobișnuită la criticii 
de structura sa la toate formele noi ale artei apusene, dacă nu printr'o 
adeziune partizană, cel puţin printr'o atenţie binevoitaare și compre- 
hensivă“, d-l Lovinescu recunoaște că „în latura ei cea mai Inaintată 
şi mai obscură, literatura română îi datorește“ d-lui Vianu, „acum în 
urmă, un mic volum asupra poeziei lui I. Barbu, de aceeași valoare 
exegetică (ca şi Poezia lui Eminescu), ce nu exclude informaţia, ca în 
tot ce scrie acest critic sagace, sobru, aulic şi lucid în.. abstracție“. 
(Sublinierile ne aparţin). Între timp activitatea critică ă:Xd-lui Vianu 
sporeşte cu alte scrieri, ce întregesc curiozitatea literară a ăcestui este- 
tician, care, după un deceniu de activitate universitară, îşi publică şi 
primul volum al sistemului său de estetică — cea dintâiu scriere de 
această natură în literatura noastră. In volumul Generaţie şi creație 
apărut în editura Biblioteca pentru toți, cititorul va găsi o serie de 
articole în care reflexiile critice se vor înbina cu informațiile atât de 
prețioase asupra literaturii străine. Amintim în deosebi articolul despre 
Thomas Mann, pe care-l putem compara cu cele mai reușite scrieri pu- 
blicate despre marele romancier în însăşi critica germană. (Bunăoară 
Fritz Strich în Dichtung und Zivilisation, apărut la 1928 în editură 
Meyer u. Jessen din Miinchen). Volumului acestuia îi urmează Studii 
şi portrete literare, în care vom întâlni, pe lângă evocarea unor figuri 
ca Octavian Goga, Matei Ion Caragiale și Panait Istrati, pătrunzătoare 
studii de analiză asupra poeziei lui Ion Pillat, a lui Lucian Blaga sau 
a structurii junimiste, Din nou descoperim în criticul literar pe omul 
preocupat de idei, menit a deslega problemele pe care le înfățișează 
literatura, 

Discuţia pe care a stârnit:o calitatea de critic literar a d-lui Tudor 
Vianu se datorește negreșit unei modificări de concepții, pe care a 
adus-o tocmai d-sa, drept semn al procesului nostru de maturizare li- 
terară. Dacă prin critică se ințelege activitate de recenzor și îndrumător, 
atunci de sigur d-l Vianu cu anevoie se poate socoti critic literar, Cele 
câteva recenzii și cronici publicate pe vremuri la subsolul ziarului Cu- 
vântul sau în Gândirea nu sunt de natură a-l consacra ca atare. Suntem 
şi noi de păregea d-lui Lovinescu, socotind că d-sa, din motive tem- 
peramentale, se refuză unei asemenea activităţi. Intervenționismul și 
spiritul polemic, care aparţine naturii criticului militant, cu anevoie se 
împacă cu temperamentul și atitudinea unui om de știință. Or, cu 
toată formaţia sa umanistă și în ciuda evidentului său talent literar, 
d, Vianu este şi rămâne; înainte de toate unom de știință, un spirit 
închinat studiului. Misiunea care revine însă unui cercetător literar nici 
pe departe nu se confundă cu rolul acelui istoric demodat pentru care 


202 VICTOR IANCU 


contactul cu faptul viu al artei nu se mai păstrează decât prin mijlo- 

cirea aridă a documentului cultural. Dimpotrivă, există o critică literară“ 
izvoriiă dintr'o sensibilitate artistică cel puţin atât de intensă ca și aceea: 
a recenzentului, dar care nu coboară pe arena luptelor cotidiane pentru 
a arunca din belșug săgețile şi a împărţi cu sgârcenie cuvintele de 

laudă sau de îmbărbătare. Cultura românească de până la războiul. 
mondial nu s'a găsit încă în acel stadiu al desvoltării, care să-i fi în-' 
găduit constituirea criticiei de studiu. Dacă cercetăm însă situaţia lite- 
raturilor majore, ne încredințăm lesne că de abia această fază anunță: 
procesul de. maturizare al unei culturi. In literatura franceză, ca şi de- 
altfel în cea germană, preocuparea mai serioasă a criticei începe de” 
abia dincolo de rolul cronicarului recenzent, păstrându-şi de altfel şi: 
acesta întreaga sa însemnătate. Imprejurarea aceasta a dus în Germania 
la concluzii interesante, schimbând însăși denumirea preocupării. În adevăr, - 
criticei literare a culturilor meridionale îi corespunde aici, ceea ce se ` 
înţelege prin știință literară (Literaturwissenschaft). Până și preocuparea 
unui cerc de esteţi, cum a fost acela grupat în jurul poetului Stefan - 
George, nu s'a numit de Germania critică literară, ci știință literară. In - 
acest spirit socotim că se încadrează și cea mai recentă carte a d-lui 

Tudor Vianu, Arta prozatorilor români, care este opera unui critic li- - 
terar, dublat de un estetician. Justa ei înțelegere necesită, fireşte, o 

seamă de precizări, . : 


Vom porni dela însăși afirmaţiile autorului. După cum o mărtu- 
risește în prefaţă, d. Vianu se ocupă, în această carte, de desvoltarea 
prozei româneşti, considerată în valorile ei stilistice şi în procedeele ei 
de artă. Deşi „studiază prozatorii români, nu numai în caracteristicile ` 
lor proprii, dar și în înlănțuirea lor“, totuşi cartea aceasta „nu este o 
încercare de istorie literară”. O asemenea întreprindere ar urmări cu . 
mai multă stăruință întreg angrenajul motivelor, pe când studiul d-lui 
Vianu se mulțumește cu cercetarea procedeelor de artă şi a valorilor. ` 
de stil. Drept aceea d-l Vianu își consideră lucrarea ca o „incercare 
de estetică literară evolutivă”. Cu câteva rânduri mai jos o numește lu- 
crare de stilistică. Nouă de asemeni ni se pare că aparţine mai de 
grabă acestui gen. Căci, deși este înarmată cu vederi sistematice con- 
secvente, totuși, prin natura ei aplicată, lucrarea nu este o operă siste- 
matică, ci de cercetare... critică. Ceea ce se urmăreşte aici sunt tocmai 
“procedeele de stil, care ne duc în miezul unor vechi discuţii stilistice, 
pe care autorul isbutește să le încadreze în ambiaţa modernă a pro- 
blemelor. Din acest motiv noi avem convingerea că această carte. alcă- 
tuește o lucrare de stilistică aplicată, în care se încearcă studierea psi- 
hologică a artiștilor cu ajutorul identificării formelor stilistice, urmă- 
rindu-se concomitent și evoluţia, ba chiar progresul literar manifestat 
în îmbogățirea, rafinarea şi perfecționarea mijloacelor stilistice. Izvorul 
principal al interesului stilistic manifestat de autor trebue căutat deci 
în preocupările sale psihologice. Mărturisirea ne-o face singur susținând, 
privitor la imortanța figurilor de stil, că „nu este tot una dacă luna 
este asemănată cu o vatră de jăratic sau cu un ban vechiu, Imaginaţia 
scriitorului manifestă în fiecare din aceste cazuri o orientare deosebită, 


ARTA PROZATORILOR ROMÂNI DE TUDOR VIANU 203 


o altă dispoziţie. In cadrul figurilor foero de stil, insemnarea va- 
riațiilor lor, alcătueşte un incontestabil mijloc al cunoaşterii- literare". 
Interesul psihologic al autorului se confirmă integral în propozițiile 
menite a ilustra afirmația de mai sus. „Astfel, pentru a lua un 
singur exemplu, — spune d. Vianu — nu vom fi adus vreo con- 
tribuţie importantă dacă, în paginile lui Hogaş, vom îi subliniat o 
hiperbolă. Dar dacă vom fi subliniat, în acele pagini, numeroase hiper- 
bole și dacă vom îi surprins legătura lor cu alte figuri ale artei clasice 
de a scrie, precum epitetul general şi imaginea alegorică și, aceasta, 
într'o epocă în care asemenea mijloace erau în genere părăsite, atunci 
figura individuală a scriitorului clasicizant, care a fost Calistrat Hogaș, 
ne va apărea cu oarecare relief“. Că acest relief comportă, în primul 
rând, o însemnătate psihologică, ne dovedește mulțimea însăși a por- 
tretelor psihologice, atât de pătrunzător zugrăvite în cuprinsul acestei 
cărţi, La fiecare pas al acestei lucrări, descoperim observaţii fine de 
psiholog, făcute cu comprehensiunea unui analist desăvârşit, lată cum 
ni se înfăţişează figura lui Heliade-Rădulescu : „Complexa personalitate 
a lui Heliade cuprinde alături de oratorul public și de profet, pe un 
om de texte, pe un șoarece de bibliotecă, trăind cea mai mare parte 
a vieţii lui în traducerea, compulsarea și comentarea marilor autori 
vechi și moderni, în care sensibilitatea aspirând către sublim, cum este 
a lui, găseşte adevărata societate vrednică de sine“. (Sublinierea noa- 
stră). În scrisul lui Nicolae Bălcescu autorul descoperă „seninătatea 
gravă a unui suflet cucernic și pur. În loc să explodeze înafară, toate 
afectele lui coboară în adâncime şi alcătuesc ceea ce se poate numi 
o „atmosferă morală”. În scrisul lui Costache Negruzzi se ascunde apoi 
„O natură cumpătată şi discretă, stăpân pe acea disciplină interioară 
care îl împiedecă să se destăinuiască prea abundent și care în locul 
expresiei patetice a propriilor sentimente, preferă observaţia exactă a 
realităţii exterioare, însufleţită uneori prin comentarul său ironic, Trăind 
în afară mai mult decât în sine, Negruzzi observă natura și omul”, 
Caracterizările se întemeiază totdeauna pe anumite procedee de stil, lată 
pe ce coloane se sprijină toată boltitura analizei psihologice: Inapoin- 
du-se „în trecut dincolo de exemplul romanticilor, el regăsește pro- 
cedeul clasic al epitetului general”. Adesea, metoda sa este aceea a 
unui memorialist... Graţie acestui dar devine Negruzzi, în „Alexandru 
Lăpuşneanul”, primul scriitor epic de seamă al literaturii noastre“. 
D. Vianu subliniază caracterul impersonal al scriitorului, ca o con- 
cluzie a analizei stilului său. „Ceea ce isbuteşte în chip uimitor Ne- 
gruzzi în „Alexandru Lăpuşneanul“ este desăvârgita eliminare a pro-. 
priei sale imagini din povestirea pe care o întreprinde. In nuvelele 
lui Negruzzi găsim în genere mai multă prezentare, infăţișare și dialog 
decât povestire, ceea ce ne confirmă şi mai mult impersonalitatea au- 
torului caracterizat. E A 
Ion Ghica ne este înfățișat ca lipsit de orice urmă romantică, „lon 
Ghica nu dorește decât... să fie memorialist. Resortul său psihologic 
este plăcerea amintirii“. „Transformă detaliul în episod” și „procedează 
printr'un lant de digresiuni. În şirul scrisorilor sale respinge orice me- 
er Arina procedeu de compoziție, care ar putea răci izvorul cald al 


204 i VICTOR IANCU 


;  Migcător, în deosebi pentru noi Ardelenii, este portretul lui lo: 
Codru Drăguşanu. „lon Codru Drăguşanu este un om cultivat. Când: 
pleacă de-acasă trecuse prin destulă școală, pentru a fi învăţat latineşte;; 
Ştie destul de bine limba germană şi citise pe clasici... Ajuns la Bu-. 
curești, „Babilonul României“, se gândește un moment să-și continue: 
studiile şi, după ce frecventează câtva timp cursurile Colegiului Na-:. 
tional Si. Sava, directorul Poenariu îl examinează și îl clasifică în a. 
treia clasă de umanităţi, Insul care se compară singur cu Gil Blas de : 
Santillana al lui Lesage nu era insă menit să-şi croiască cu metodă un ` 
drum liniștit în vieaţă. Patronul lui îl înfățișează lui Vodă cu destule ` 
cuvinte de bună recomandaţie pentru a îi primit în suita princiară, + 
dar şi cu adaosul că tânărul este un cinic (7). Diagnoza este primită. 
cu satisfacţie de pacient, care întărește: „Și în adevăr îs cinic cât se... 
poate, numai studiul mă interesează“. Lăcomia cu care soarbe impre:: | 
siile în tot cursul călătoriei sale, darul de a reţine esenţialul, pătrun- : 
derea psihologică, humorul său rezistent în fața tuturor încercărilor 
vieţii, fac din Í, Codru Drăguşanu o figură aproape unică în vremea 
sa și foarte atrăgătoare. Acest Gil Blas român, care are o structură 
intelectuală amintind luciditatea şi ascuţimea lui Julien Sorel, nu poate ` 
fi comparat în epoca sa decât cel mult cu Nicolae Filimon. Este un 
Filimon ardelean, amator înaintea acestuia de călătorii și experiență . 
umană, meloman .romantic, urmărind procesul de disoluție al vechii * 
clase boiereşti, oferind cu generozitate prietenilor săi podoaba inteli- 
genții şi veseliei sale. I! cred mai cultivat decât Filimon. Satira lui nu `“ 
e niciodată atât de încărcată, Preferă să surâdă decât să pedepsească . 
cu asprime. Sentimentele bune și curate, amintirea mișcată a patriei, : 
iubirea lui Dumnezeu, îl stăpânesc tot timpul, dar filosofia lui mi se : 
pare mai sceptică, aşa cum este a tuturor oamenilor în formaţia cărora t; 
a intrat și componenţa cosmopolită. Darurile de scriitor, foarte remar- `, 
cabile, ale lui Codru Drăgușanu corespund caracterului şi ideilor sale. ` 
Nicio urmă din retorica lui Filimon. Obiectul trăiește în sufletul lui 
Drăgușanu mai puternic decât inclinaţia lui de a-l censura. Scriitorul : 
va fi deci un descriptiv, fără a dispune totuși de paleta vie a lui 
Alecsandri“, „In genere ... Codru Drăgușanu nu este, în felul roman- ? 
ticilor din descendența unui Rousseau și Chateaubriand, un adorator ; 
al naturii sălbatice, menită să repare pe om de ostenelile civilizației. `- 
Ceea ce caută el este mai de grabă sinteza „naturii“ şi a „civilizaţiei“, 
așa cum i se pare a o găsi pe coasta vestică a Pădurii Negre, la Baden- 
Baden. Când sinteza aceasta nu i se prezintă, ochiul i se oprește cu 
încântare asupra marilor monumente“. „Dar deși ochiul său nu este 
închis nici pentru natură nici pentru artă, ceea ce îl interesează în 
deosebi este „omul“ in nelimitata expansiune a varietăţilor lui naţio- 
nale", „La Viena il isbesc „oamenii supțirei ca fârii... dar şi sprinteni 
ca jânţarii“. Prinţul Metternich anunţă că va veni să viziteze pe Dom- 
nitor și Drăguşanu il așteaptă plin de curiozitate, Impresia excepțională 
pândită cu emoție nu se constitue însă. Tânărul aghiotant notează cu 
spirit: „M'am uitat lung la acest am mare, dar seamănă cu toți Nemţii“. 
„La Milano, lungile lui haine orientale şi chelia din creștetul capului i 
il fac a fi luat drept preot, I se dă locul de frunte la masă și toată lumea 3 


De co E E tp 


ARTA PROZATORILOR ROMÂNI DE TEODOR VIANU 205 


ii spune „Signor abbate". Impresiile se aglomerează la Paris. Totul 
îl încântă: frumuseţea monumentală a orașului, firea oamenilor, grația 
femeilor, Asistă la coborirea sarcofagului lui Napoleon în cripta Do- 
mului Învalizilor. la parte și la balul Operei, dar după „cancanal“ 
dansat tot timpul, „galopul“, care se încinge către dimineaţă îi prile- 
jueşte o viziune apocaliptică“, „Incontestabilul talent psihologic al lui 
Codru Drăgușanu îl face a găsi pretutindeni epitetul moral exact și 
formula concisă și naturală, urcând uneori până la largile vederi ale 
unui spirit foarte deschis, într'o vreme în care scriitorii dădeau ope- 
relor lor un rost practic şi o formă solemnă“ — încheie d. Vianu 
strălucitul portret al lui Ion Codru Drăguşanu, portret pe care, în simpatia 
cu care a fost executat, nu-l putem asemăna decât cu notele critice scrise 
nu de mult, cu aceeași caldă comprehensiune, de d. Şerban Cioculescu, 
Uneori portretistica d-lui Vianu îmbracă însă şi forme mai sen- 
tențioase, Astfel, în legătură cu demonstraţia erudiţiei lui Filimon, face 
următoarea constatare: „A te găsi în același timp în compania lui 
Paris şi a lui Don Juan, a Elenei şi a Cleopatriei și a poseda pe dea- 
supra cheile minelor din California, este un mod de a vorbi lipsit de 
orice măsură şi care nu este al unui artist și nici măcar al unui scriitor 
cumpătat“. Ori câtă distanţă ţine să păstreze faţă de structura parti- 
culară a operelor analizate, totuşi ca orice portretist moral și d. Vianu 
îşi trădează pe alocuri preferințele etice. Astfel, fără îndoială, carac- 
terizarea ce i-o face lui Titu Maiorescu rămâne și pentru d-sa semni- 
ficativă. „Să spunem îndată că ironia maioresciană este altceva decât 
amarnicul sarcasm al lui Heliade, altceva decât humorul mai de grabă 
blând al lui C. Negruzzi şi Ion Ghica. Râsul lui Maiorescu este tăios, 
dar demn. Este reacţia unui om care priveşte de sus pe adversari, in- 
veselindu-se pe seama lor, dar fără să depăşească vreodată nivelul 
acelei urbanităţi în care se ghicește preocuparea omului de a se res- 
pecta mai întâi pe sine“, . 

Din însăşi citatele acestea se desprinde şi al doilea caracter al 
cercetării întreprinse în Arta prozatorilor români: urmărirea progre- 
sului înfăptuit de evoluţia prozei literare româneşti dela începuturile 
ei până azi. Autorul consemnează cu multă vigilenţă apariţia diver- 
selor procedee stilistice, urmărindu-le de-a-lungul procesului lor de 
perfecționare. La fiecare scriitor vom întâlni subliniat ceea ce aduce 
el nou față de tehnica moștenită, precum şi „punctul cel mai înaintat“ 
al artei sale. Din acest motiv, fără să fie o lucrare de istorie, cum 
singur o spune, are în vedere și înlănțuirea istorică a acestui proces. 
Aceasta duce la adaptarea unei împărțiri cu totul noi a evoluţiei prozei 
noastre, potrivit unor anumite criterii admise de autor. Astfel, la în- 
ceputurile prozei noastre literare, d. Vianu surprinde caracterul retoric. 
Ion Heliade-Rădulescu, Nicolae Bălcescu şi Alecu Russo sunt. scriitori 
în stilul cărora domină elementul retoric. Timp îndelungat învingerea 
acestui retorism va reprezenta sforţarea cea mai de seamă a prozei 
româneşti. Ea se va afirma fie în scrierile primilor realişti, în grupul 
cărora numără autorul pe C. Negruzzi, N. Filimon. şi loa Ghica, fie ia 
proza călătorilor romantici ca Grigore Alexandrescu, Vasile Alecsandri, 
L Codru Drăgușanu și D. Bolintineanu. Eliberarea totală de sub povara - 


206 VICTOR IANCU 


retorismului nu se înfăptuieşte decât de scriitorii Junimii. Această îm:! 
prejurare face ca d. Vianu să grupeze la un loc scriitori atât de fe: 
luriţi în orientările lor, ca Titu Maiorescu, M. Eminescu, I. Creangă 
L Slavici și I, L. Caragiale. Intr'adevăr, într'o recenzie făcută asupra; 
Artei prozatorilor români s'a insistat asupra caracterului heterogen. al: 
scriitorilor Junimii. Departe de a-i aduce din acest motiv vre-un reprog au: 
torului, noi socotim dimpotrivă, că unul din meritele remarcabile ale cărții, 
d-lui Viânu constitue tocmai împrejurarea de a nu fi ales drept criteriu de; 
grupare curentele stilistice ale veacului al XIX-lea din literaturile apu% 
sului, Este adevărat că între scriitorii Junimii există, sub acest raport, 
deosebiri esenţiale. Astfel, fără îndoială, Titu Maiorescu este un clasi 
sicist, pe când Eminescu reprezintă în gradul cel mai înalt romantismul, ` 
în contrast cu prietenul său Creangă, atât de realist, asemenea lui: 
Slavici, care la rândul lor, prin tematica rurală, se deosebesc de spi-;; 
ritul de periferie al umorului carăgialesc, Totuși între scriitorii aceştia; ; 
a existat, în vieaţă, o colaborare reală și reunirea lor în acelaşi grup” 
nu se datorește numai fenomenului istoric, ci şi unei preocupări lite- 
rare autohtone. Atașamentul la unul din curentele stilistice ale litera- : 
turii apusene constituie pentru dânșii, din punct de vedere literar, cel: 
mult o chestiune de temperament, în timp ce comunitatea preocupării : 
era asigurată de anumite teme românești de stilistică, în miezul cărora; 
tinde să pătrundă Arta prozatorilor români. Un capitol aparte rezervă. 
d. Vianu scriitorilor savanți în persoana lui Bogdan Petriceicu Hașdeu, ; 
Al. Odobescu, Anghel Demetriescu şi Nicolae lorga, căruia i-a dedicat ` 
un portret la înălțimea însemnătăţii acestui gigant. De aici inainte două . 
curente se vor afirma: unul numit al realismului artistic şi liric, compus : 
din Barbu Delavrancea, Duiliu Zamfirescu, Al. Vlahuţă, I Al, Bră-,; 
tescu- Voineşti, scriitorii sămănătoriști și Mihail Sadoveanu, — caracte- - 
ristic prin desvoltarea cunoașterii omului și organizarea unei arte &.: 
peisagiului; — și altul format din intelectualişti şi esteți, ca Al. Ma- : 
cedonski, Şt. Petică, D. Anghel, Gala Galaction şi Tudor Arghezi, — ` 
„în scrisul cărora imaginea lumii epare intelectualizată şi artificioasă, : 
Ca o continuare a realismului trebue socotit grupul scriitorilor ironişti |. 
şi umorişti, alcătuit din C. Hogaș, L A. Bassarabescu, D. D. Pătrăș- -: 
canu, Al. Cazaban, Gh. Brăescu, G. Topârceanu şi AL O. Teodo-. 
reanu, pe când linia intelectualiștilor-esteţi este continuată de proza 
fanteziştilor N. Davidescu, Adrian Maniu, Ion Vinea, I, Minulescu și ` 
Mateiu I Caragiale. Intr'un capitol special se ocupă d. Vianu de în- : 
temeietorii romanului nou: Liviu Rebreanu și Kortensia Papadat-Ben- - 
gescu, Paginile în care cercetează contribuţia d-lui Rebreanu, alcătuiesc * 
negreșit cea mai bună analiză ce s'a scris până astăzi despre acest ro- 
mancier al nostru, aparținând şi celor mai reuşite caracterizări din Arta 
prozatorilor români. Ele ar merita să stăruim ceva mai mult asupra 
lor, aducând o seamă de observaţii noi şi prețioase. Dacă totuşi . 
trecem peste ele, se datorește, bineînțeles, exclusiv unor considerente 
impuse de spaţiul unei dări de seamă. D. Vianu mai face apoi loc și 
unui al treilea moment al realismului, reprezentat de romancierii 
Ionel Teodoreanu, Em. Bucuţă, Cezar Petrescu, Gib, L Mihăescu și 
Camil Petrescu. Un capitol special este rezervat portretisticei morale 


ARTA PROZATORILOR ROMÂNI DE TUDOR VIANU 207 


a literaturii de idei (portretiști şi eseiști), unde e analizată contribuția 
lui Oct. Goga, I, Petrovici, E Lovinescu, Paul Zarifopol, Nichifor 
Crainic, L. Blaga, M. Ralea şi Perpessicius. Cartea se termină cu o 
interesantă anexă cuprinzând patru studii linguistice, intitulate „contri- 
buții la stilistica verbului“, — primele de acest soiu în cercetările noastre 
estetice şi filosofice, care și ele ar merita o discuție mai amplă. 

După cum mărturiseşte în prefață autorul, întreaga lucrare „a 
crescut dintr'o nevoie de exactitate care nelinișteşte uneori conştiinţa 
criticilor literari“. Căci scopul esențial al lucrării critice, după d. Vianu, 
este, firește, cunoştinţa. Criticul este astfel un om de ştiinţă care se 
însărcinează a face opera de artă mai ușor de înţeles cititorului. “Așa 
dar, d-l Vianu, interpretul de altădată al poeziei ermetice a lui Ion 
Barbu, socotește eronată acea concepție, potrivit căreia rolul criticei 
ar consta în mijlocirea emoţiei estetice, Dacă ar fi aşa, critica ar trebui 
să fie „o lucrare de artă grefată pe o altă lucrare de artă, o melodie 
în acompaniament și, în esență, un exerciţiu parazitar“. De sigur că 
a existat și această concepție, reprezentată în deosebi de critica im- 
presionistă. Autorul Artei prozatorilor români inclină însă spre: acea 
concepție a criticei, pentru care preocuparea principală a criticului con- 
sistă în „captarea intelectuală a fenomenului literar, în descrierea, în- 
cadrarea și caracterizarea lui“, fără . „conștiința confuză, șovăitoare şi 
timidă“ a unei anumite critici „ingenioase şi spirituale dar subalterne 
și dispensabile” dela sfârșitul veacului precendent, Teama acestei cri- 
tice izvorăște din credința că, supunându-se analizei științifice, feno- 
menul literar îşi pierde tocmai farmecul său estetic, Intrebuinţând, după 
cum zice d. Vianu, jumătăți de măsură pentru a nu deflora misterul 
creației, criticul nu dovedește decât lipsă de personalitate. Unei: ase- 
menea nejustificate prudenţe, d. Vianu opune teza pe deplin înteme- 
iată că „prezenţa iraţionalului în lume (și opera de artă face parte din 
domeniul lui), nu trebue să demoralizeze iniţiativele rațiunii, Faptul că 
fenomenul literar este poate ireductibil în ultima lui adâncime, nu 
trebue să ne împiedice” deci „a-l reduce atât cât putem”, Există şi 
alte ştiinţe în care persistă veșnic un strat de nepătruns, Astfel e bio- 
logia care niciodată nu va isbuti să deslege întreg misterul vieţii. Totuși, 
niciodată biologul nu se va gândi, observă d. Vianu, să renunţe din 
acest motiv la cercetările sale, care au luminat atâtea din problemele 
odinioară nedeslegate ale vieţii, l 

De sigur, această credință l-a făcut pe d. Vianu să se dedice 
altădată cu preferință criticei de idei. Spre deosebire de lucrările cri- 
tice de mai înainte ale d-sale, aici avem de a face, cu critica estetică, 
mai mult chiar, adesea cu critica formală, Se urmărește, prin analiză 
stilistică, în primul rând fixarea portretului psihologic al scriitorilor 
studiați, dar adesea ea merge până la însăși descrierea valorii estetice 
a scrisului analizat. In asemenea împrejurări, d. Vianu recurge la una 
din cele mai fericite metode, aducând comparații din literatura uni- 
versală, cum este cazul și în analiza sentimentului naturii lui Sado- 
veanu, amintindu-se paginile revelante pentru acest sentiment, scrise 
de Barrès. 

Interesul estetic este astfel necontenit alimentat de interesul psi- 
hologic. Fundamentarea acestui punct de vedere o face într'un capitol 


208 i VICTOR IANCU 


preliminar destinat prezentării sistematice a cercetării. Desvoltând pä- : 
reri mai vechi, exprimate incă în volumul Arta şi Frumosul cât şi în: 


Estetica sa, d-l Vianu analizează aici problema stilului în lumina du- 


blei intenții a limbajului. Limbajul omenesc, după d-sa, are întotdeauna - 


două intenţii, care deși profund legate una de alta, diferă în structura 


şi funcțiunea lor, Cu ajutorul limbajului său, omul comunică înainte de - 
toate, împărtășește sentimentele și constatările sale, dar simultan cu . 


aceasta, limbajul său alcătueşte și un obiect al expresiei propriului său “ 
suflet. „Cine vorbește comunică şi se comunică“ — constată d. Vianu. ` 
„O face pentru alţii şi o face pentru el, În limbaj se eliberează:o ` 


stare suiletească individuală şi se organizează un raport social. Consi- - 


derat în dubla sa intenţie, se poate spune că faptul linguistic este în 


aceeași vreme. „reflexiv” şi „transitiv“. Se reflectă în el omul care îl 


produce și sânt atinși, prin el, toți oamenii cari îl cunosc”, Ceea ce 
face însă și mai interesantă problema stilistică, e faptul că „cele două 


intenţii ale limbajului stan într'un raport de inversă proporționalitate. 


Cu cât o manisfestare linguistică este menită să atingă un cerc ome- 


nesc mai larg, cu cât creşte valoarea ei „transitivă”, cu atât scade va- 


loarea ei „reflexivă”, cu atât se împuţinează și păleşte reflexul vieţii 
interioare care a produs-o. Generalitatea unei formulări creşte prin 
însuși sacrificiul intimităţii și adevărului ei subiectiv“. lată cum carac- 
terul individual-subiectiv stă la temelia fenomenului artistic, Expresia 
literară se va constitui la întretăerea celor două planuri de intenţio- 
nalitate a limbii. O expresie literară lipsită de orice caracter de obiec- 
tivitate, izvorită din „automatism psihic", asemenea reţetei suprarealiste, 
prezintă un serios impediment în calea constituirii obiectului artistic, 
Dar o expresie ce constă numai din elemente convenţionale, fără un 
dram de rezonanţă intimă, de asemeni nu va isbuti să se închege în 
creaţie artistică. „Opera literară reprezintă” deci „o grupare de fapte 
linguistice reflexive, prinse în pasta şi purtate de valul expresiilor tran- 
sitive ale limbii”. De aceea d. Vianu va numi „stilul unui scriitor,,, 
ansamblul notații lorpe care el le adaugă expresiilor sale transitive şi 
prin care comunicarea sa dobândește un fel de a fi subiectiv, împreună 
cu interesul ei propriu zis artistic“ — despre care, din păcate, aici nu 
ni se dau relaţii mai apropriate, Aderând la o formulă a filologului 
german Vossler, d. Vianu conchide că „stilul este, așa dar, expresia 
unei individualităţi”, ceea ce pentru cercetătorul modern, eliberat de 
prejudecata liberalismului atomist însemnează că „există nu numai sti- 
liști, dar și stiluri: nu numai scriitori individuali dar şi grupări cari îi 
conţin, curente cari îi poartă”, Aceasta alcătueşte motivarea sistema- 
tică a întregului angrenaj al lucrării. 

Efectele de stil sânt luminate în toate aspectele lor semnificative. 
Adesea d. Vianu urmărește aceste efecte şi dincolo de semnificaţia 
lor conceptuală, dovedindu-se în asemenea împrejurări un minunat 
analist al muzicalității stilistice, 

Insușirile acestea isvorite din îndemânarea de psiholog, estetician 
şi moralist a autorului — d, Vianu cultivă, în ultimul timp, acest gen 
cu deosebită prestanţă, — împrumută cărții d-sale un interes multimplu. 

Regretăm din cuprinsul acestei strălucite opere doar absenţa unui 
singur scriitor, a cărui proză credem că a contribuit și ea la evoluţia 


2 


ARTA PROZATORILOR ROMÂNI DE TUDOR VIANU 208 


acestei arte, Ne gândim ia G. Ibrăileanu, care putea de sigur ocupa 
un loc atât alături de esseiștii literaturii de idei, cât și de prozatorii 
creatori, fiind în critică și în arta romanului deopotrivă, un fin analist. 
Astfel scrisul său prezintă o mulțime de aspecte vrednice de reținut 
într'o asemenea lucrare de mari proporții, menită a rămâne pentru 
mult timp cea mai remarcabilă operă a criticei românești contimporane, 
Dacă adaugăm apoi la toate acestea ușurința surprinzătoare a formu- 
lării atâtor probleme complexe și a unor nuanțări din cele mai sub-: 
tile, vom descoperi cu un sentiment de supremă satisfacție, că d. Vianu 
singur se înscrie în rândul stiliştilor săi, ca unul din mânuitorii vir- 
tuoşi ai prozei noastre științifice de astăzi, z 
VICTOR IANCU 


„IEPUROII“ DE CORNELIU AXENTE 


Carenţa literatarii noastre dramatice este un fapt notoriu, Deunăzi: 
chiar, cititorii pasionaţi al revistelor de teatru, au avut prilejul să con- 
state de pe urma unei dispute pe această temă, acordul aproape unanim 
al competenţelor, privitor la lipsurile grave de care dă dovadă litera- 
tura românească a teatrului, Au fost amintite, în acea dispută, eşecuri 
suferite pe scenele din străinătate, nume care — până mai leri, inde- 
lebile — astăzi sunt tot mai supuse revizulrilor, valori teatrale la care 
nu am ajuns etc., cu un cuvânt, a fost în mod prodigios‘ atent scoasă 
ia relief „carența” scrisului nostru dramaturgial, Dacă în ceea ce pri- 
veşte poezia lirică avem mândria, prin numele pe care le-am dat, să ne 
măsurăm cu orice altă poezie de pe continent, dacă, de asemenea, prin 
realizările pline de virtualităţi ale prozei româneşti, ne putem asigura 
de pe acum de viitorul strălucit al acesteia, în ceea ce privește însă 
poezia dramatică lucrurile stau altfel, Încercări modeste, realizări inte- 
resante, quintesențe de momente istorice ale evoluţiei noastre, avem de 
sigur, dar toate acestea nu preludiază prin nimic marea dramă de care 
avem nevole, ȘI faptul prezintă un dezavantaj dintre cele mai pline de 
consecințe supărătoare. Căci, ştiut este, că în deobşte mijlocul cel mai 
eficace de propagandă culturală peste hotare este spectacolul — iar 
dintre spectacole, cel dintâi teatrul; Ori, teatrul nostru — dozat cu multă, 
foarte multă culoare locală, cu și mai multă lipsă de continuitate și cu 
tot atât de multă timiditate in construcţia lui intim-scenică, nu este un. 
teatru cu care să putem păși peste graniţă, Sporadicele spectacole ro- 
mâneşti din străinătate au căzut — de ce să n'o recunoaștem — toate, 
lar fiindcă prin teatru, care se adresează în primal rând maselor și a 
cărui transpunere într'o limbă străină e numai rareori — şi în orice caz 
nu in măsura poeziei sau prozei — riscantă, se realizează cel dintâi 
contact al străinățății cu cerul băștinaș al une! alte culturi, noi — ne- 
având acest teatru — am rămas încă necunoscuţi marilor mase ale străl- 
nătăţii, Prin proză și poezie, atâta câtă am dus în străinătate, numai 
rafinate cercuri şi numai restrâoși specialiști ne cunosc, Şi noi trebue 
să râvnim la universalitate, 


Teatrul este vieaţă concentrată, Aș spune, pilulă de vieață, El se 
adresează unei amblanţe cu mult mai largi și ca mult mai puţin expe- 
ş | 


PRAS 


ž10 RADU STANCĂ 


rimentate decât o face UE lirică sau poezia epică, Căci prin el PEN 
versal umanul este mult mat direct scos în relief (prin acţiunea vie,: 
prin dialog, prin prezenţa corporală a personajelor), decât în celelalte: 
genuri literare, Culoarea locală dispare intr'un dialog, În orice caz dia~: 
logul nu suportă prea multă culoare locală, Artificiul gratuit al limba- 
julul dispare şi el, după cum elementul descriptiv al prozei nu are cei. 
căuta într'un text care reproduce elementul vieţii cotidiene în primul. 
şi : esenţialui râod, Astfel stând lucrurile, teatrul — ca să vorbim mafl.. 
simplu — este mal direct accesibil structurilor străine sau neautohtone.. 
De sigur insă, și aceasta trebue să o recunoaştem, teatrul implică -. 
şi cea mai deplină maturitate culturală a unei națiuni, Momentul teatral ` 
reprezintă pentru o cultură — prin forțele și experiența pe care trebue `: 
să le dobândească până să ajungă la el — stadiul cel mat complex al .. 
plenitudinii intelectuale ale unui popor, Că o literatură nu începe cu : 
teatrul, e sigur, Dar că o literatură culminează, ca vastitate de realt- .. 
zare, cu teatrul, e iarăşi sigur, Procesul e Interesant și merită să fle'sem- .. 
nalat, Dacă pentru sine insăşi o literatură nu începe dela te:tru, în. 
străinătate o asemenea iiteratură debutează cu teatrul, Proces invers," 
care ne arată încă odată mersul transformator al spiritului, dela general . 
(poezia lirică) la complex (teatrul), atunci când creiază şi dela complex. 
(teatrul) la general (poezia lirică), atunci când contemplă, $ 
La nol, realizările teatrale, atâtea câte sunt, sunt încă menite să rămâoă `: 
cu titlul de experienţe. Şi nici n'ar fi prea tragic aceasta, Sunt îndea- -. 
juns de cunoscute şi așa izbâazile și eforturile celulei românești în con- . 
diţiile ingrate cu toate acestea ale istoriei, pentru ca să nu pară exa- ` 
gerată pretenţia de a egaliza de pe acum pe tărâm teatral, alte litera- ` 
turi, crescute în tihnă şi gratitudine, Ce e însă trist e faptul că la noi, . 
intre scritorii tineri, care ar trebui să fa sarcina realizării marel drame - 
româneşti, și mai ales între scriitorii ardeleni, teatrul — nici 'ca litera- -: 
tură, nici ca spectacol —— nu se bucură de simpatie, sau măcar de re- ` 
spect. Nu se scrie teatru, nu se gândeşte asupra teatrului, ci se preferă, . 
între scriitorii tineri ardeleni sau neardeleni, poezia și esseul — mult- 
mai avantajoase şi mult mai economice (ca timp şi efort), căci mult'mal |! 
ușoare, mai ales pentru faza modernă, stereotipe. Teatrul cere își talent |. 
nu numai dibăcie. Sau, din simpla dibăcle şi voința de a scrie neapărat 
nu lasă în teatru niciun rând, Dar mai ales teatrul cere multă cultură .. 
şi şi mai mult efort, E tocmai ceea ce nu au scriitorii noştrii tineri: 
cultură şi capacitate de muncă, Şi astfel, teatrul rămâne la not'încă.de 
domeniul foarte îndepărtat al viitorului — iată o profeție pe care o . 
voim mincinoasă — şi în orice caz, de domeniul, deocamdată, al'spe- ` 
ranțelor, 
Cu atât mai imbucurătoare a fost atunci atagarea la teatru a ‘d-lui - 
Corneliu Axente. Scriitor tânăr, realizat magistral intr'o povestire carpa- `x 
tină, încă dela acea realizare d-l Corneliu Axente dovedea un'gust'spre 
formele literare mai simple, în orice caz mai puţia la modă, ale litera- : 
turii, Semnalam chiar, acest lucru într'o cronică publicată tot în această 
revistă, Ne plăcea atunci că d-i Axente șile să scoată din teme oarecum 
minore, sau considerate minore, accente de adevărată artă, Ne.“plăcea 
că d-i Axente poartă in condeiul său un respect pentru cuvântul scris, 


„JEPUROII“ DE CORNELIU AXENTE 211 


(atât de rar astăzi ta rândurile scriitorilor), respect care ieşea in evi- 
dență atât din grija miniaturală pe care o punea în construcţia fiecărui 
detaliu cât şi din orientarea sa spre temele cele mai simple cu putință. 
Dacă am fi fost ceva mai dibaci am fi putut, revăzând o serle întreagă 
de particularităţi ale scrisului d-lul Corneliu Axente, profeţi de pe atunci 
chiar, viitoarea sa orientare spre teatru, lată de ce, deși n'am făcut 
acea profeție, am considerat totuși debutul tânărului scriitor ardelean 
în teatru, atunci când am luat cunoștință de el, ca un fapt cu totul 
firesc şi oarecum, pentru. nol, subinţeles, 

„lepuroii“ sunt elevii de liceu în terminologia bătrânului profesor 
de' latină Dr, Zabarie Zaharia, Acesta din urmă, axă principală a piesei, 
e un dascăl din vechea gardă, cu metodele şcolii ardelene de dinainte 
de războlu, uşor latinizantă, pitorească și plină de savoare, un dascăl 
invechit deci, care întârziat într'un mediu nepotrivit, dă prilej de drăcii 
unor şcolari, şi prilej de dispreţ altora, Dintre primii Ilie Stanciu, iar. 
` dintre ceilalți Ieronim Baciu sunt elementele imediat importante din 
piesă, după personajul burlesc al profesorului de latină. Amândoi sunt, 
incarnarea tipică a celor două caracteristici esenţiale ale adolescentului : 
pe de o parte cioismul şi indolenta (Ilie Stanctu) și pe de alta căutarea 
tragicului cu orice preţ (leronim Baciu). Fondul comun al amânduror. 
iese până la sfârșit în relief, cu tot conflictul născut intre el de apariția 
d-rei Dido Zaharia, fiica bătrânului profesor, de care cel dol se vor 
îndrăgosti — de sigur fiecare în felul lui. Conflictul se soluţionează 
prin intervenţia unul personaj — care ca importanţă poate fi considerat 
eplsodic, sau tot atât de episodic ca şi Rodica sora lui Ieronim — Dan 
Ionescu, profesorul de matematici, cel ce va lua în căsătorie, surprin- 
zător pentru adolescenţii noştrii, pe Dido, dar care în realizarea d-lui 
Axente are o frumuseţe specială, de loc denaturată şi plină de firesc, 

Incoatestabil! însă, personajul mare al plesei e profesorul Zaharie 
Zaharia, Construit pe liniamentele dificile ale unui caracter, care ar fl 
putut ușor cădea în şarjă, Dr. Z-harte Zaharia ar putea fi considerat 
ca un fel de profesor Uarat al literaturii noastre, Lipsit de tragismul | 
acestula, e însă pe alocuri şi mai elocvent și şi mai colorat decât el, 
Dacă i se poate reproşa lipsa unul sbucium lăuntric cât de cât, nu e 
mai puțin adevărat că sunt scene în care — prin procedee exclusiv 
comice — i se dă ocazia să desfășure din plin gama unei bogății inte- 
rioare complexe, Trecând dela furia omului tiranizat de nişte „lepuroi" 
la elocvența entuziastă a consumatorului de cultură antică, laride aici 
la delicateţa părintelui și la humorul bătrânelului căzut in patima “ugor 
declamatorie a burghezului înstărit, personajul druluil Zaharie Zaharia, 
nu are rival în literatura noastră dramatică. El traduce un nerv de autor 
dramatic de cea mal înaltă ținută și dă convingerea despre posibiiită- 
tile mari ale d-lui Corneliu Axente, Este îa toată arhitectonica dialo- 
gală, în toată structura psihologică a acestui personaj un ton întotdeauna 
just şi întotdeauna admirabil prins, 

Pe Baciu leron:m, octavanul adolescent l-am întâlnit și în alte piese, 
într'un chip sau altul, Ca şi acolo, puţin melodramatic, puţin romanțios, 
el dă totuși în plesa d-lui Axente — prin fineţea cu care e sesizat fn 
comportament, atitudine și discuţie — o contribuţie dintre cele mai 


9* 


| > 
212 RADU STANCA : 


i 


importante. El reprezintă rolul „tare“ al piesei, Pretându-se la mişcă 
dintre cele mal diverse, mergând uneori până la contradicții interioare, 
Baciu Ieronim, aduce cu el, şi aici d-i Corneliu Axente l-a dat o 

cu totul autentică, nu atât tragicul adolescentului ca întrun Wedek 
sau într'un Max Halbe, cât mai ales naivitatea, melancolia aana 
suferința câte odată cam ridicolă a acestui adolescent, cu predilecție: 
poet, Angrenat in conflict el opune la început bătrânului profesor pria=; 
tr'un gest de prețioasă separație intelectuală, pentru ca apol treptat să: 
ni convingă de frumusețea sufletească a Baile, Rolul e cât sei poatei 
e plin, 

Stanciu Ilie este a trela figură importantă a plesel, lar ca realtġ 
zare se situlază imediat după Zaharte Zaharia, Indolent, Stanciu Ilie in- 
_carnează tipul elevului rău, Dar rău, nu în sensul pe care l-ar fi dat: 
iarăşi un Wedekind termenului, ci ceea ce în deobște se înțelege prins 
tr'un elev rău: un leneș, un neastâmpărat, un cinic — dar care tn fond 
are multe lucruri frumoase de simţit, Distincția e absolut utilă. Pentrucă 
din capul locului, tonul. realist al plesei d-lui Axente prin aceste pekx 
sonaje se realizează, lar originalitatea d-lui Axente tot alci rezidă: în; 
realismul romantic, în care e văzută problema adolescenţei, Căci fără să; 
străbată până la naturalismul fantast adeseori al Germanilor care dt: 
tratat în teatru această problemă, dar şi fără să cadă în melodrama: 
tismul de operetă în care au căzut unii vecini al noștri, adolescența: 
d-lul Axente păstrează o savoare proprie, pe care doar dacă pe alo-i 
curi ni se părea să o ma! fi întâlnit într'o „Altitude, 3200“, magistrala;; 
realizare franceză în domeniul adolescenţei, Ori, Stanciu Ilie, este unul 
din personajele care servesc minunat, prin construcția lor intimă, prin 
participarea lor activă la acțiune, realismul d-lui Axente, caracterizat 
de nol și printr'o vagă aureolă romantică, 

Frumos este realizat şi Dan Ionescu. Mai mult educativ decât 
teatral, el are, pentru nivelul adânc și psihologic al piesei, un drum 
ceva mai episodic, a 

Tot episodice sunt şi Dido Zaharia și Rodica Baciu, cele doi = 
reprezentante femenine ale piesei, care contribue la mersul piesei doar : 
extraneu și constituind oarecum pretextul pentru desvoltarea ulterioară .. 
a unei acţiuni scenice sau sufletești, | 

Dacă, înafară de personaje, ar mai fi să subliniem din piesa d-lui ` 
Axente ceva nou, am scoate în relief mai ales nervul dramatic al „le- ` 
puroilor“, Intradevăr, acest nerv, acest ce care nu poate fi prins într'o - 
definiţie oarecare, imponderabilul ce dă atmosfera piesei, tonul, ac- 
centul, în fine acel ceva — care vine dela natură şi se scurge ca un 
duh peste ape, constitue în piesa d-lui Corneliu Axente, marea și bi- 
ruitoarea ei revelaţie, Totul e astiel echilibrat, totul devine prin pre- 
zența acestui nerv, esenţial, nimic nu rămâne ca un artificiu accesoric 
inutil, lar piesa ca atare se scurge întrun ritm favorabil și într'o me- 
lodie a sa proprie şi dramatică, nedând niciodată ocazie la mepobișiri < 
scenice, la asperități în acțiune, etc, : 

Stilul apoi este stilul cel just, Câteodată chiar poetic, limbajul 
din dialoguri este viu, neforțat. Şi deși lucrurile acestea par la prima - 


„lEPUROII“ DE CORNELIU AXENTE l 213 


vedere insignifiante, orice om de teatru v'ar putea asigura că au cea 
mai mare importanță, Incă o dovadă deci, despre probitatea lucrului 
necontrafăcut, lucrului onest, lucrului susținut de talentul venit așa din 
senin și fără vrerea anticipativă a oamenilor. 

Cu „lepuroii“ d-l Corneliu Axente atașează „Legii munţilor“, po- 
vestirea amintită mai sus, o nouă realizare, Ea îl aşează printre sin- 
gurii scriitori tineri de astăzi, care aduc cu ei promisiuni mari pentru 
viitor, 

E] 


Reterindu-ne, ca încheiere, la spectacolul propriu zis va trebui 
să remarcăm din capul locului iniţiativa societăţii „Prietenii Teatrului”, 
inițiativă pe care nu o putem în deajuns felicita. A crea întrun oraș 
de provincie, cu mijloace modeste şi cu public restrâns, o societate de 
teatru cu scopuri ca acela de a facilita realizarea unei atmosfere noi, 
„ favorabile marei desvoltări a teatrului românesc, este de sigur un gest 
de mare curaj. Tot de mare curaj este şi înființarea unui teatru de 
amatori, Dela prima pășire însă în public, nivelul spectacolului inau- 
gural a fost ţinut la o înălţime suficientă, înălțime care calibrează de 
pe acum viitorul titlu de mândrie al societăţii „Prietenii Teatrului”, 
Iacredinţând apoi primul spectacol din ciclul așa zis „al adolescenței“, 
d-lui D. St. Petruţiu, societatea sibiană pentru teatru a dovedit iarăși o 
deosebiță atenţie şi grijă pentru reuşita debutului ei. Animat de multă 
pasiune și dotat cu multă pricepere și simţ teatral, d-l D. St, Petruţiu 
"a dat uneori chiar impresia că încearcă pe alocuri formele iniţiale și 
oarecum virtuale ale unui viitor stil de teatru românesc, spre care d-sa 
se îndreaptă. Cu o vie înţelegere pentru textul în sine și cu o viziune 
proprie, d-l Petruţiu a știut să sublinieze mai ales caracterul uşor ro- 
mantic al personajelor, ne neglijând nici planul realist al întregei des- 
fășurări scenico-dramatice a „lepuroilor”. Dacă putem reproşa d-lui 
Petruţiu câteva detalii, mai ales în disciplina de care a dat dovadă 
ansamblul, (e drept însă că trebue să recunoaştem marea dificultate 
de care se isbeşte un regizor în cazul teatrului de amatori): lipsa com- 
pletă a bun simțului scenic al celui ce joacă, bun simţ, pe care regi- 
zorul nostru trebue să i-l insufle și care este un serios impediment în 
bunul mers al spectacolului. Şcoala germană (Mayerhold, Hilpert, Gregor) 
a reeșit pe alocuri în regia d-lui Petruţiu, dând dovadă de frumoasa 
pregătire a acestui tânăr, insuficient utilizat de teatrele noastre oticiale, 

Ceea ce însă a constituit o adevărată stupefacţie, a fost jocul 
d-lui D. Axente (tatăl autorului) un vechiu amator de teatru şi care a 
fost pur şi simplu uimitor, D-l Axente este un mare talent, descoperit 
prea târziu, In otice caz un talent comic care, credem, la noi cel puţin 
nu ar fi cunoscut niciun contra candidat. Mai mult decât atât, d-l 
Axente ar fi putut juca pe orice scenă europeană, Căci este în jocul 
d-sale atâta sensibilitate şi ascuţime pentru rolul interpretat, atâta ușu- 
rință în trecerile dela o stare sufletească la alta, atâta naturalețe, încât 
chiar lipsa unei experienţe profesionale dispare cu desăvârșire. Scena 
actului IL, în care Zaharie Zaharia pătrunde în camera lui Ieronim 
Baciu și îl surprinde pe acesta scriind versuri, scenă în care el trece 


214 RADU STANCA 


prin cele mai variate stări sufleteşti, a fost jucată de d-l D. Axente ct: 
atâta convingere și măestrie, încât pe bună dreptate ar putea purta; 
titlul de „compoziţie“, Pentru munca d-lui Axente, pentru gustul săti: 
de teatru, pentru darul făcut de d-sa teatrului românesc (alături de: 
tânărul nostru autor, d-l Axente mai are un fiu în persoana d-lui: 
Mircea Axente, un tânăr actor bucureștean), ţinem să mărturisim pe; 
această cale d-lui Axente tot entuziasmul nostru. 7 


Secundând pe d-l D. Axente, d-l Mureşan în leronim Baciu, d-i; 

Gh. Arion în Stanciu Ilie, d-l Novac în Dan lonescu şi d-şoarele;; 
Bitan în Dido şi Culca în Rodica au jucat cu râvnă și talent, colabo-i 
rând la reuşita unui spectacol care a dat chiar şi celor mai scepticii 
spectatori prilej de elogiu și de satisfacție deplină. a 
RADU STANCA 4 

E: 

RISIPA DE TIMP Ă 


Organizarea economică modernă tinde să suprime orice risipi, 


adică orice consumaţie de material sau de efort care întrece trebuinţele î 
strict necesare, a 
n împrejurările actuale îndeosebi, toate țările și-au inventariat şi 
evaluat stocurile disponibile de. materii prime, raţionalizând atât con-:; 
sumaţia cât și producţia, spre a putea face faţă oricăror eventualități. ..: 
Unele țări cu o organizaţie economică mai perfectă au reglementat; 
chiar în toate amănuntele producţia bunurilor și consumaţia lor, căutând ` 
o adaptare cât mai potrivită efortului pe care trebue să-l facă în ve- 
derea războiului. 


La noi, prin pierderea unei bune părţi din teritoriul țării, ami 
pierdut şi materii prime și industrii de a căror lipsă ne resimţim încă. “; 
Totuşi măsurile luate realizează, pe de o parte, o relativ uniformă. 
distribuire a resurselor şi asigură consumaţiei interne strictul necesar, 


iar, pe de altă parte, organizează recuperarea şi reîntregirea stocurilor 


hârtie şi cauciuc uzat etc.) 


În Apus mai ales, raţionalizarea și reglementarea procesului de .: 
producţie şi de consumaţie nu face însă abstracţie nici de elementul :: 
uman, care este utilizat în acest proces cu un maximum de randament 
şi cu utilizarea femeilor, copiilor şi a pensionarilor, acolo unde ei pot 
fi de un folos şi înlocui o energie plecată pe front. Consumaţia de : 
materii prime a fost comprimată la strictul necesar, după cum și voinţa 
de a rezista şi a învinge este încordată la maximum, făcându-se toate. 
sacrificiile posibile în vederea asigurării victoriei, ` 

În țara noastră, dacă risipa de materii prime a putut fi stăvilită 
în parte și consumaţia oarecum reglementată prin măsurile luate, în . 
schimb risipa de efort şi de timp continuă încă pe o scară destul de întinsă. : 

Facem abstracţie aici de pierderea de timp şi de efort care este îi 
pricinuită de biurocrația atât de solid înscăunată încă la unele din auto- îi 
ritățile noastre, încât ea nu a putut fi izgonită în interval de un an 


RISIPA DE TIMP 215 


sau doi, şi ne referim doar la constatarea că, Românul, în general luat, 
nu acordă nicio atențiune timpului, sau nu i-o acordă în măsura cuvenită. 

Ori astăzi, când traiul între popoare urmează să fie aşezat pe baza 
vredniciei şi a muncii organizate a fiecăruia, orice efort pierdut, orice oră 
care a trecut fără vreun folos real, material sau moral, și orice energie 
neutilizată la timpul şi locul potrivit, este o pierdere care nu se mai 
poate recupera şi care va atârna greu în balanța emulaţiei dintre popoare. 


Fiindcă risipa de timp, la noi mai ales, se traduce nu atât prin 
pierderea echivalentului în bani a timpului pierdut, a valorii adică, a 
munci ce ar îi putut fi prestată în acest timp, cât prin pierderi mai 
grave ale căror consecinţe uneori nici nu se pot prevedea, 

Dar să încercăm a examina în ce constă risipa de timp, cauzele 
și consecințele ei. 

Avem mai întâiu o risipă de timp, datorită șomajului sezonier, 
ca să-i spunem aşa, risipă care priveşte mai ales fărănimea, clasa de 
bază a poporului nostru. 

Intr'adevăr agricultura, așa cum este practicată la noi, fără tnde- 
letniciri complimentare, fără o industrie casnică în deajuns de genera- 
lizată, lasă pe o bună parte din țărani fără lucru, timp de câteva luni, 
de obiceiu din Noemvrie până în Aprilie. 

În acest interval de timp, bărbaţii mai ales, au o activitate extrem 
de redusă, în comparaţie cu efortul făcut în timpul verii. Acolo unde 
plugăritul este complectat de creşterea vitelor, sau de un început de 
industrie casnică și de industrializare a produselor agricole, risipa de 
timp a fost suprimată în mare măsură şi desigur cu bune rezultate. 

O vită pusă la îngrăşat și bine îngrijită, un teasc de ulei, o moară, 
o maşină de scărmănat, de tors sau de tricotat lână, o mașină de pre- 
parat untul, brânza etc., un atelier oricât de primitiv de împletit funii, 
coşuri și a. umplu timpul hber al ţăranului, ferindu.! de pericolul câr- 
ciumei și al trândăviei, ca şi de riscul venitului unilateral al recoltei 
de cereale de exemplu, prea adeseori în funcţie de capriciile vremii. 

Dar unde şi câţi ţărani au aceste ocupaţiuni complimentare și 
câţi nu le au, ne-am întrebat oare îndeajuns? A făcut oare cineva 
socoteala zilelor de lucru pierdute prin cârciumi, sau dormite fără vreun 
folos real pentru nimeni ? 

Şi, fără a fi vorba numai decât de șomajul sezonier, oare cât 
timp preţios nu-şi pierde adeseori ţăranul, din lipsă de suficientă chib- 
zuială, din lipsă de organizare şi de spirit de asociere, ca și prin forţa 
împrejurărilor ? 

Fărimițarea proprietăţii agricole nu este oare şi ea una din multele 
cauze ale pierderii de timp ? Țăranul care are pământul împărţit în 
5—6 fășii de dimensiuni mici, situate în direcţii opuse, de multeori la 
distanţe mari, le poate el oare cultiva raţional şi cu suficient randament 
când îi trebue o jumătate de zi ca să ducă, unei astfel de fășii de 
pământ, un singur car de gunoiu? 

Şi ce timp pierde ţăranul, care spre a-și vinde câteva perechi de 
paseri şi a-şi cumpăra un articol de o necesitate curentă, se deplasează 
la oraș, cheltuind bani și energie pentru un lucru pe care — printr'o 


216 I. HĂŞEGANU x 


mai bună organizare a desfacerii produselor sale și a procurării arti. 
colelor necesare lui — l-ar putea avea la el acasă ? Ea 

Este ştiut apoi că deplasările făranului, ca“şi toate afacerile lui! 
personale dealtfel, sunt făcute în general cu o enormă pierdere de timp; 
şi aceasta nu numai din cauza mijloacelor primitive de deplasare, că: 
şi din pricina mentalităţii ciudate a clasei conducătoare. Pe e), pe țăran: 
îl lasă anume avocatul să aștepte ceasuri întregi la ușă, tot aşa medicul, 
farmacistul, perceptorul, jandarmul, primarul etc, | o 

De aceea şi are el o noțiune oarecum aparte despre timp, moște».: 
nită dela, sau înrudită cu aceea a păstorilor, cari uiti adeseori nu ora, ` 
ci ziua, sau chiar luna, în care trăesc, : 


Risipa de timp nu este însă specifică numai ţăranului. El și dacă ` 
pierde un timp preţios iarna, îşi dă toată silinţa să compenseze această ` 
pierdere printr'un efort îndoit în timpul verii, deși acest efort, ca și. 
celelalte. privaţiuni din acest anotimp, de admirat de sigur în parte, nu * 


vor putea echivala pierderea suferită timp de aproape cinci luni, 


Sunt însă categorii de profesiuni, cari aduc un câştig atât de redus, + 
încât ele echivalează aproape cu un permanent șomaj și cu o pierdere `, 


de timp fără egal. 


Aşa sunt, de exemplu geamgiii, cari cu o cutie cu câteva bucăţi: 


de sticlă pentru geamuri în spinare, cutreeră orașele cu strigătul lor” 


ee aA 


` monoton, şi al căror câștig extrem de mic poate să fie verificat de ori- 
cine, Este de mirare pentru un apusean, cum oameni în toată firea ` 
pot umbla câte o zi întreagă, ca să câştige la sfârșitul ei doar 20—50 `: 
lei, cari abia le ajung pentru hrană. Tot așa sunt Moții cu cercuri şi ` 


cu ciubare cari şi ei cutreeră ţara întreagă, pe jos, călare, sau în căruțe . 


Zi 


cu coviltir, pentru a se întoarce după luni de peregrinare doar cu câțiva: 


"saci de porumb pentru hrana familiei. 


Este desigur de făcut ceva în această privință, lucrurile nu mai : 


pot şi nu mai trebue să continue așa. Oricum, sunt energii româneşti, ` 


cari se irosesc, se macină înzadar, fără a asigura un traiu omenesc +: 
alor lor şi fără a. potența cu nimic puterea de muncă și patrimoniul .. 
economic şi cultural al neamului. Şi dacă în zilele noastre trebue să ` 
dăm o întrebuințare cât mai rațională resurselor noastre materiale şi -© 
să evităm orice risipă, cu atât mai mult trebue să utilizăm rațional ` 
orice. capital biologic, spre a nu pierde la cursa vredniciei care s'a pornit : 


între popoare, 


Să ne gândim că trenul „mocănița“ din Munţii Apuseni, circulă ` 


şi astăzi cu o iuţeală de cel mult 20 km pe oră, importăm încă cu 
“bani grei jucării şi diverse articole fabricate în străinătate din lemnul 
pe care tot noi l-am exportat, ca materie primă, pe un preţ ieftin. 
lată pierderi cu consecinţe destul de îndepărtate şi de grave în acelaşi 


timp, pentru economia națională, pierderi rezultate din intrebuinţarea +; 


iraţională a timpului sau chiar din neintrebuințarea lui de loc, 


Să mai amintim apoi chestiunea copiilor de Moţi, cari cerşesc - 


“spre rușinea noastră de atâția ani de zile încă, prin aproape toate 
orașele mai mari? Şi doar este limpede că timpul pierdut de acești 
copii nu se limitează la echivalentul muncii productive pe care ar fi 


RISIPA DE TIMP „2417 


b: 


putut-o ei presta. El este desigur mult mai prețios şi consecințele acestei 
pierderi sunt mult mai mari. 

Unde sunt găzduiţi aceşti copii ? Ce mănâncă ei și câte lucruri 
rele şi urâte îi învaţă strada și hoinăreala fără căpătâiu ? Și ce capital 
biologic preţios se pierde cu ei dacă sunt lăsaţi pradă hoţiei şi tuturor 
viciilor? S'a mai văzut oare acest spectacol dureros în vre-o ţară 
civilizată ? lată întrebări pe.ăari nu ni le-am pus încă îndeajuns de 
insistent, i 

Şi dacă iniţiativa particulară nu poate face nimic, încercările izo- 
late neavând succes, nu este oare timpul ca acești copii să fie strânși 
de pe drumuri din ordinul autorităţilor, şi puşi să înveţe carte, o me- 
serie, un comerţ, sau orice altă profesiune onorabilă, spre a-i face ce- 
tăţeni utili ţării ? 

Şi în această ordine de măsuri, nu se impune oare mai mult decât 
oricând interzicerea vagabondajului şi obligativitatea unei profesiuni 
pentru orice om ? Oricine poate să constate în orașele noastre mari, 
că sunt o serie de oameni fără ocupaţie, trăind din expediente, din 
mici servicii de hamal, sau comisionar clandestin, refuzând să facă un 
lucru mai greu, care cere efort sau răbdare şi pretinzând pentru un 
serviciu de nimic, sume mari, pe cari le cheltuesc apoi prin cârciumi 
şi prin lenevie de câteva zile, l 

Să mai adăogăm că din aceştia se recrutează grosul pungaşilor 
şi al criminalilor, ca să arătăm imperioasa necesitate a unei discipline 
a muncii, în care trebue să se încadreze obligatoriu orice cetăţean ? 
După cum s'au luat măsuri pentru economisirea materiilor prime, tot 
așa timpul fiecăruia dintre noi fiind şi al societăţii în care trăim, nu 
suntem liberi să-l pierdem fără de folos şi se impun măsuri severe 
împotriva risipitorilor, 

Dar chiar în profesiunile așa zise libere, ca şi la funcționarii și 
intelectualii de toate categoriile, nu găsim oare alături de risipa mate- 
rială, în înțelesul obişnuit, exteriorizată prin cheltuieli excesive pentru 
podoabe și îmbrăcăminte, hrană, distracții sau spectacole, și o risipă de 
timp considerabilă ? i 

lată cafeneaua, o întreprindere, am putea zice, creată anume 
pentru risipa de timp. Desigur găsim explicabilă uneori nevoia de a 
conveni cu semenii noştri, de a citi un ziar, sau a schimba o părere, 
dar câţi stâlpi de cafenea nu sunt în fiecare oraș? Şi câţi din func- 
ţionari nu-și pierd un timp preţios nu numai în cursul serviciului, dar 
“şi in afară de el, cu bârfeli, întruniri, joc de cărți şi zaiafeturi de prisos ? 

Şi câţi din ei știu oare să preţuiască o carte bună, o plimbare 
în aer liber, o faptă creștinească ? 

Cât privește tineretul, câţi elevi și studenți nu pierd oare un timp 
înzecit de scump pentru pregătirea lor intelectuală și profesională, la 
un film sau un spectacol prost, într'o escapadă stupidă, într'o plimbare 
nesfârșită și fără rost pe trotoarele străzilor principale ? 

Şi toate acestea din lipsa unei educaţii potrivite şi a unei noțiuni 
aroa şi exacte asupra timpuliii și a necesității unei utilizări raţio 
nale a lui, 


„218 |. HAŞEGANU 


Eminescu — această minte cuprinzătoare a neamului nostru —a 
făcut odată socoteala pagubelor rezultate pentru economia naţională: 
din pierderea zilelor de lucru de către cei deţinuţi în închisori, ajun-. 
gând la o cifră impresionantă. ; 

Cine s' 


serviciu acestui neam. , 
I. HAŞEGANU 


„CERCUL DE STUDII ETNOGRAFICE DIN CLUJ-SIBIU 


La noi, multă vreme, etnografia a făcut parte din preocupările 


unor Societăţi ştiințilice al căror scop principal era altul, figurând ' 


însă în continuu în programul și activitatea lor. În această categorie 
sunt: Academia Română (vezi I, Mușlea, Academia și folklorul în 


ar încumeta să facă socoteala precisă a pierderilor rezultate 
pentru patrimoniul românesc de pe urma risipei de timp a tuturor: 
categoriilor sociale din ţara noastră, să fie sigur că va face un mare 


Anuarul Arhivei de Folklor I), Societatea Regală Română de Geografie, 


ca și diferitele Societăţi lingvistice, literare, etc. 
Cu timpul s'a simțit însă și la noi necesitatea înființării unor so- 


„cietatea Etnografică Română” la Cluj, „Societatea Română de Antropo- 


logie” tot la Cluj, „Secţia Geografică şi Etnogratică a ASTREI“ în 


legătură cu Institutele respective ale Universităţii ciujene, şi în fine, 


„Cercul de studii etnografice” de pe lângă Muzeul Etnografic al Tran- 


silvaniei şi Seminarul de Etnografie al Universităţii din Cluj, 


Despre aceasta din urmă vom da câteva însemnări în cele ce : 
urmează, rămânând ca asupra celorlalte să revenim cu altă ocaziune. ` 


Socotit ca o continuare a vechii Societăţi Etnografice Române, 
care a activat între 1923—1927 la Cluj, sub preşidenţia Profesorului 


George Vâlsan, Cercul de studii etnografice și-a început activitatea la . 


10 Februarie 1939, sub o formă mai modestă, cu mai puţini membri, 


însă mai uniţi şi mai strâns legaţi de ştiinţa poporului nostru, grupați 


în jurul Muzeuiui Etnografic din Cluj şi al Seminarului de Etnografie 
al Universităţii, ambele conduse de Profesorul Romulus Vuia, preșe- 
dintele Cercului, 


` cietăți care să se ocupe numai cu această disciplină sau cel mult în . 
legătură cu ştiinţele înrudite, În acest scop au luat fiinţă, treptat, „So- 


pie 


Prin încetarea activităţii Societăţii Etnografice Române, în 1927, 


de sigur că și știința etnografică românească a avut mult de suferit. 
Membrii Societăţii s'au împrăștiat, nemai având niciun alt mijloc de co- 
municare între ei, încât nici până astăzi nu sa mai putut reface atmo- 
sfera de colaborare, atât de necesară în orice domeniu de activitate, 
deși încercări s'au mai făcut. O parte din membrii fostei Societăţi Etno- 
grafice au văzut cu ochi buni înfiinţarea tot la Cluj în 1933, a Socie- 
tății Române de Antropologie, şi au fost și sunt între colaboratorii ei 
principali, : 

`- Dar se resimțea tot mai mult nevoia strângerii rândurilor într'un 
cerc mai hotărit și a celor cu preocupări îndreptate mai mult spre 
etnografia și folklorul poporului noâtru, grupându-se astfel în Cercul 
de studii etnografice. 


CERCUL DE STUDII ETNOGRAFICE DIN CLUJ-SIBIU "219 


“Lucrând cu aceleași metode şi cu același program, ca și Socie- 
tatea Etnografică Română, ținând şedinţe lunare cu comunicări ştiin- 
țifice urmate de discuţiuni, în cei patru ani de când activează, Cercul 
de' studii etnografice a avut o activitate destul de însemnată. Cu un 
număr de membri ordinari ce oscila în jurul cifrei de 30 — la Cluj — 
precum și câţiva membri corespondenţi din provincie și din¥ capitală, 
a ţinut, în cei doi ani de funcţionare la Cluj, zece şedinţe, câtei:cinci 
anual, în care sau făcut 17 comunicări ştiinţifice din diferite capitole 
ale etnografiei, în special privitoare la Transilvania, 


După stabilirea temporară a Universităţii și a Muzeului Etno- 
grafic la Sibiu, Cercul de studii etnografice se reface, tot cu un număr 
restrâns de membri și cu același zel şi dragoste de muncă. Din cauza 
împrejurărilor însă, în cei doi ani de funcţionare la Sibiu, n'a putut 
ține decât cinci ședințe, din care două publice, făcându-se cinci comu- 
nicări, În total, deci, în cei patru ani de existență a Cercului de studii 
etnografice, s'au ţinut, până la sfârșitul lunii Martie c, 15 şedinţe în 
care s'au făcut 24 comunicări şi conferințe, dintre care unele s'au 
publicat, iar altele se vor publica. 

Nu'ne gândim să încercăm a arăta acum roadele și importanţa 
ştiinţifică a modestului Cerc de studii etnografice. Acestea se vor putea 
judeca“ cu deplină obiectivitate numai după ce vom aveato mai înde- 
părtată perspectivă în timp. Atunci când se va încerca să se schițeze 
un istoric al cercetărilor și preocupărilor etnografice în ţara noastră, 
activitatea desfășurată de acest Cerc de studii, — oricât de modestă 
ar fi fost, va trebui să fie și ea amintită, 

De aceea, în cele ce urmează, am dori să facem cunoscute numai 
câteva din problemele discutate, amintind și rezumând unele din co- 
municările prezentate, din cele cu subiecte de un interes mai general. 

Astfel, în două şedinţe, d-l Prof. Romul Vuia, Preşedintele Cer- 
cului, face câte o dare de seamă, într'una asupra Congresului Inter- 
naţional de Antropologie și Etnologie ţinut la Copenhaga în 1938, iar 
în alta asupra Congresului Internaţional și Festivalului de dansuri 
populare, ţinut la Stockholm în 1939. 

Privitor la Congresul dela Copenhaga, d-l Prof. R. Vuia ne arată 
că la secţia etnologică, cea mai importantă, care a fost închinată în 
special comunicărilor științifice privituare la originea agriculturii, a plan- 
telor agricole şi a animalelor domestice, a făcut şi D-sa două comu- 
nicări, primite cu un viu interes, şi anume una despre „Obiceiurile 
agrare la Români: plugul, pluguşorul, cununa, paparudele etc.“, și alta 
despre „Culturile in terase în România“. 

În afară ge aceste comunicări, făcute în ședințele publice ale sec- 
tiei etnologice, d-l prof. Vuia, în calitate de membru al Consiliului Per- 
manent al Congresului, a făcut în ședințele acestui Consiliu următoa- 
rele patru propuneri, de o mare importanţă ştiinţifică: 1. Unificarea 
terminologiei etnografice; 2. Constituirea unei comisii care să se ocupe 
şi să propună introducerea Etnografiei şi Antropologiei în Universitățile 
şi şcolile secundare dia toate ţările; 3. Crearea unor secţiuni speciale 
muzeografice la viitoarele Congrese și 4. Să se facă rezervațiuni pentru 


220 TEODOR ONIŞOR o 


popoarele expuse pieirii, ca Papuașii, Vedașii, Ainușii, Indienii, Eschie* 
moșii etc. În afară de prima, căreia i sau opus Englezii, toate cele-. 
lalte propuneri au fost primite cu unanimitate, Fa 

~ [n comunicarea despre Congresul Internațional şi Festivalul de- 
dansuri populare dela Stockholm din 1939, arată că d-sa a condus gi 
o echipă de dansatori din comuna Viştea de jos, jud. Făgăraş, care a - 
obținut un frumos succes, fiind admirată de reprezentanții celor 22 na- 
_țiuni participante la Congres, 


= 


Alte comunicări originale, și ele tot așa de preţioase, au făcut ` 
d-nii: Tiberiu Morariu (l. „Păstoritul în Alpi comparat cu cel : 
dela noi“; 2. „Aurăritul pe valea Someșului Mare“), Laurian So- ` 


meșan („Probleme în legătură cu evoluţia vieţii agricole şi pastorale 
la populaţia românească carpatică”), Ion Chelcea (,,Rudarii 


Muscel“), D-na Lucia Apolzan („Cercetări etnografice în Munţii. ` 
Apuseni. Aşezările omenești“), Teodor Onişor (1. „Portul româ- . 
nesc în regiunile săcuizate“ ; 2. „Bărcuitul” sau culegerea mierei stu- ` 


pilor sălbateci în regiunea Năsăudului”), Ion Maloş (1. „Câteva în- 


me 


semnări despre așezările rurale din regiunea Reghinului, jud. Mureș"; - 


2. „Câteva însemnări despre piuăritul în comuna Ibănești, jud. Mureș"; 
3, „Păstoritul în comuna Luieriu, jud. Mureş"), Gh. Pavelescu (L 
„Prezentarea unui chestionar de credinţe și obiceiuri magice“; 2. „Câ- 
teva observaţiuni asupra artei religioase populare din Munţii Apuseni“), 
Pascal Gârneaţă („Etnicul la concentrări”), Iosif Naghiu- 
(„Asupra unor variante ale Irozilor*”). 

Probleme de un interes mai general s'au tratat în ședințele ți- 
nute la Sibiu, toate având un caracter de conferinţe. Într'una din 
acestea d-l prof. Romul Vuia a vorbit despre „Introducerea Etno- 
grafiei în învăţământul de toate gradele“, problemă de o mare actua- 
litate, asupra căreia vom reveni cu altă ocazie, | 

Ia altă şedinţă a vorbit d-l Şerban Lungu despre „Educaţia 
Națiunii ca știință etnică a Educaţiei“. Conferenţiarul constată că și 
acum, după mai bine de douăzeci de ani dela Unire, pedagogia noa- 
stră continuă să vegeteze în majoritatea cazurilor pe vechile făgașuri 
ale unor orientări care au prea puţin comun cu marile nevoi ale nea- 


mului. Faţă de această situație se impune o totală transformare în ” 


sensul ca educaţia să fie reintegrată în însăși condiţiunile de vieaţă 
ale poporului nostru, vieața înțeleasă ca totalitatea organică în con- 
tinuă creştere și devenire. 

Faţă de individualismul și materialismul educaţiei din epoca di- 
nainte de războiul trecut, epoca nouă, actuală, ne apare ca o puter- 
nică reacțiune. In această fază, cultura europeană începe să se struc- 
tureze potrivit specificului etnic al diferitelor ei comunităţi de vieaţă 
care sunt popoarele, cu tot ce au ele mai bun, de ordin biologic, su- 
fletesc sau spiritual şi cu tot ce au ele mai specific, ca rasă, poziţie 
geografică și devenire istorică. In locul educaţiei raţionaliste şi indivi- 
dualiste a veacului trecut, cu toate formele corespunzătoare, noua edu- 
cație are un pronunţat caracter etnic, național. In locul „autono- 
- mwismului“ culturii moderne, epoca zilelor noastre tinde să înrădăcineze 
- din ce în ce mai mult primatul valorilor etnice. 


CERCUL DE STUDII ETNOGRAFICE DIN CLUJ-SIBIU 221 


Amintim, fără a stărui asupra lor, şi recentele conferinţe ale d-lui 
prof, Romul Vuia despre „Activitatea etnografică şi iolklorică a 
lui N. Iorga”, (apărută în Nr. 10 din anul trecut al Transilvaniei), şi 
despre „Dovezi etnografice pentru vechimea și continuitatea elemen- 
tului românesc în Transilvania“, precum şi conferințele d-lui prof. Al, 
Dima despre „Definiţii și teorii explicative ale artei populare”, care 
va apare în curâud în broșură și „Cu privire la caracterul folcloric 
al lui Dănilă Prepeleac“ și în fine, Teodor Onişor „Contribuţii la 
istoricul Societăţii Române de Etnografie“. l 


O parte din membrii fondatori ai Cercului de studii etnografice, 
cu ocazia refugierii dela Cluj, s'au împrăștiat prin țară, stabilindu-se 
unii la București şi Timişoara, iar alții prin diferite orașe din provincie, 
devenind în felul acesta deocamdată numai membri corespondenţi, în 
sensul că nu pot activa direct, luând parte la şedinţele și manifestările 
Cercului, până când se vor putea regrupa în Cercuri locale, spre a 
continua, acolo unde sunt, cele începute la Cluj, promovând astfel, în 
pături cât mai largi în ţară, cunoștințele despre poporul nostru și de- 
spre știința etnografică română, contribuind tot mai mult, prin cunoa- 
ştere cât mai temeinică la cimentarea unirei și a dragostei dintre frați. 


TEODOR ONIŞOR 


STUDII EUGENICE 


D-l Dr. Salvator Cupcea, şei de secţie la Institutul de 
Igienă din Sibiu, a făcut să apară în volum trei studii publicate în 
Buletinul eugenic şi biopolitic : „Ce este Eugenia ?“ „Ereditate şi mediu“ 
şi „Examenul prenupțial”, 


Progresele științei, în domeniul biologiei, preocupările oamenilor 
de știință pentru îmbunătăţirea speciei omenești, cât şi împrejurările 
„politice și sociale din ultima vreme, au dat o mare circulaţie unor no- 
țiuni ca rasă, eugenie, biopolitică. Entuziasmul cu care este primită 
orice ştiinţă nouă la început, precum şi lipsa de profunzime științifică 
de multeori, a făcut şi cu Eugenia, să i se atribue uneori un conţinut 
pe care nu-l are, un cadru pe care nu vrea să-l reclame pentru do- 
meniul său, Din această dorință de lămurire a noţiunilor elementare a 
pornit studiul d-lui Dr, Cupcea, pentru a ne arăta ce este și ce nu 
este Eugenia, 

Eugenia își are originea în ideile lui Darwin, care a demonstrat 
în lucrările sale importanţa evoluţiei organice și valoarea selecţiei na- 
turale la specia omenească. 

Francisc Galton, în urma cercetărilor sale, a ajuns la concluzia 
că omul superior este mai mult un destin ereditar, decât un produs 
al mediului biosocial, iar şpiţele ereditare pot să fie selecționate pentru 
a îmbunătăţi calitățile biologice ale generațiilor viitoare. Cuvântul „eu- 
genic”, după Galton care l-a folosit cel dintâiu, prin derivație dela cu- 
vântul grecesc eugenes, însemnează bun în stoc, înzestrat ereditar cu 
calități nobile, iar „Eugenia“ este ştiinţa ameliorării stocului, selecţio- 
narea şpițelor ereditare bune și eliminarea șpiţelor ereditare inferioare 


223 ` GHEORGHE VORNICÀ J 
Selecția naturală, redescoperirea legilor lui Mendel, cercetările “: 
lui Weismann, asupra independenței plasmei germinale față de somă ~ 
şi deci imposibilitatea transmiterii pe cale de ereditate a caracterelor < 
dobândite, precum și teoria mutafiunilor lui De Vries, formează toate 
ideile școalei neodarvinisto-mutaționistă, în cadrul căreia ja primit Eu- : 
genia adevărata ei importanţă, i 
. Eugenia este considerată ca singura metodă capabilă de a ame- - 
liora speța umană. Ea se ocupă de omenire, nu de individ, de viitor, - 
nu' de prezent. Ea se ocupă de îmbunătăţirea calităților ereditare, nu - 
de îmbunătăţirea condiţiilor de vieaţă în care trăiește individul sub .. 
semnul prezentului. Ea se ocupă numai de ceea ce are ca permanent -. 
inea speța omenească de-a-lungul generaţiilor pentru a păşi pragul : 
viitorului, S 

Trebue să evităm confuzia dintre Eugenie și științele înrudite cu 
ea: Igiena rasei și Igiena neamului și trebue să o delimităm precis de 
eutenie, ştiinţa care se ocupă de perfecţionarea mediului și de bună 
starea individului şi a generaţiilor prezente. 

Momentul concepţiei este punctul la care eugenia, ştiinţa bunei 
reproduceri, face loc euteniei. „Cercetătorul mediului vrea să facă că- 
minuri potrivite în care să crească eroii; eugenistul vrea să facă eroii”, 
(Horder). 

Igiena rasei (Rassenhygiene) la început a reprezentat termenul 
german pentru eugenie, Această ştiinţă se adresează nu numai indivi- 
dului ca purtător de plasmă ereditară, dar și grupului rasial, pe planul 
concepției superiorității grupului rasial nordic. Pe lângă "metoda euge- 
nică, calitativă, igiena rasei foloseşte și metoda cantitativă, creșterea şi 
menţinerea numărului indivizilor generaţiilor viitoare. 

Igiena neamului, așa cum această știință a fost concepută de Prot. 

L Moldovan (numită la început Igiena naţiunii) se deosebește de eu- 
genie și de igiena rasei, prin aceea că se adresează neamului în tota- 
ltatea lui, — formaţiune biologică și spirituală în devenire, cu% trecut 
prezent și viitor, Igiena neamului este mai mult decât eugenie, fiindcă 
pe lângă grija viitorului o interesează şi grija prezentului (eutenie), pe 
lângă calitate o interesează și asigurarea cantitativă a generaţiilor. vii- 
toare drept componente ale neamului, 

Deci eugenia nu este eutenie, nici Igienă a rasei, nici Igienă a 
neamului, Problemele de epidemilogie, asistenţă socială, combaterea 
alcoolismului, divorţului, bolilor venerice, politica construcţiilor nu au 
nimic de a face cu eugenia, 

Eugenia nu este medicină curativă, medicină preventivă sau me- 
dicină socială. Eugenia nu este nici ortogeneză, biotipologie, igienă 
mintală sau psihiatrie, 

urile eugenice nu sunt niciodată antieutenice, în schimb uneori 
eutenia este antieugenică, Astfel eutenia favorizează desvoltarea 'tara- 
ţilor. și a celor inferiori înzestrați. Pentru eugenist, cum spune d-l 
Dr. Cupcea, „prezentul și cantitatea contează în măsura în care con- 
tribuesc la clădirea viitorului și a calităţii”. 

Completarea metodelor eutenice cu cele eugenice o găsim reali- 
zată într'un. mod fericit în Igiena neamului, care „urmărește asigurarea 


STUDII EUGENIGE 223 - 


fondului biologic optim, pe care apoi eutenia poate să-și exercite ac- 
țiunea cu cea mai mare eficacitate, în vederea îmbogăţirii moștenirii 
pe care neamul o poartă din generaţie în generaţie”. 


Examenul prenupţial constitue o metodă de eugenie care caută 
să elimine dela căsătorie pe indivizii cu tare, sau cu boale ereditare 
şi să încurajeze căsătoria și fertilitatea celor normal înzestrați, 


Individul nu reprezintă decât un moment efemer în înlănţuirea 
generaţiilor pe drumul eternei deveniri, — familia mai mult decât un 
izvor de bucurii prezente reprezintă un izvor de şpițe ereditare care 
îmbogăţesc capitalul biologic al neamului în viitor, — iar statul nu 
trebue considerat decât ca o formă actuală de organizare a neamului, 


Neamul reprezintă mai mult decât noi și este mai presus decât 
noi, Ma mult decât individul, mai mult decât familia, mai mult decât 
statui. j 

Căsătoria, actul prin care se fundează o familie, este mai mult 
decât o chestiune personală a contractanților, este o „etapă biologică 
socializată între generaţiile în succesiune“, izvor de vieaţă pentru vii- 
torul neamului, 

Un fals umanitarism, manifestat prin operele de asisteaţă socială, 
asigură existența şi reproducerea (cu mult mai mărită de altfel decât 
a celor normal sau superior înzestrați) a taraţilor, debililor mintali şi 
alte categorii pe care selecţia naturală i-ar elimina. Nu trebue să le 
refuzăm dreptul la existență, dreptul la pâine, dar nu trebue să le 
conierim dreptul de a constitui izvoare de șpiţe ereditare pentru viitor, 


D-l Dr. S. Cupcea arată diferitele forme în care a fost legiterat 
examenul prenupțial în Europa şi în America. Unele state, cum sunt 
cele din America în special, caută să ferească pe individul sănătos de 
a contracta o căsătorie cu un partener cu boli contagioase: sifilis, go- 
noree, tuberculoză, lepră, fără a se preocupa de cei taraţi ereditar, de 
debili mintali. Deci preocupări referitoare la prezent, la mediul social, 
preocupări eutenice. 

În legiuirile din Europa este mai prezentă grija pentru sănătatea 
generaţiilor viitoare, deci preocupări mai mult eugenice, 

In România examenul prenupțial este legiferat numai pentru o 
mică parte din populaţie, funcționarii, --- și nu se cere decât pentru 
sifilis şi tuberculoză. 

Examenul prenupţial pe lângă rolui său negativ de eliminare a 
celor necorespunzători ca și patrimoniu ereditar, primeşte un caracter 
de eugenie pozitivă atunci când încurajează căsătoriile celor bine do- 
taţi, Astfel în Gegmania împrumuturile pentru căsătorie, care se amor- 
tizează cu 25%/, la naşterea fiecărui copil, se acordă numai pe baza 
examenului prenupțial, ca indivizii să nu fie purtătorii unei ereditaţi 
tarate. 

Pentru aplicarea acestei metode biopolitice, care este examenul 
prenupţial, se cere, pe lângă instituții speciale şi oameni pregătiți, se 
cere așa cum a semnalat de mult Prof. I. Moldovan, o educaţie bio- 


PESCE 


334 GHEORGHE VORNICA 


logică a oamenilor, izvorită dintr'o conștiință biologică. Individul să-i, 
simtă participarea la destinul neamului. O concepţie de vieaţă pătruns: 
de răspunderea care o avem faţă de generațiile viitoare, față de: 
viitorul neamului, E A 

Dela începutul studiului „Ereditate și mediu“ D-i .Dr. Cupcea.: 
arată că nu este important a se discuta dacă este mediul atotputernic. 
sau ereditatea la plămădirea personalităţii omeneşti. Din interacţiunea; 
acestor două forţe: ereditate și mediu, rezultă personalitatea indivi-, 
dului şi problema principală este de a stabili proporţia lor în fiecare? 
acţiune umană. Această proporţie dintre ereditate și mediu se poate... 
stabili ştiinţific prin metoda gemenilor a lui Galton, Există gemeni ade-.: 
văraţi cari provin din același ou divizat în două, Patrimoniul ereditar. 
al acestor gemeni este identic şi ei trebue consideraţi ca o ființă scoasă .. 
în două exemplare (Apert). Diferenţele care se vor ivi între aceşti ge-.; 
meni în timpul vieţii se datorează mediului. Există apoi gemeni biovu- + 
lari sau bivitelini care provin din două ouă diferite, care sunt doar doi . 
frați purtaţi și născuţi deodată şi care nu au același patrimoniu ere- . 
ditar. Diferenţele dintre ei trebue să le atribuim eredității. Aplicat în . 
ştiinţă acest principiu este folosit la determinarea proporției eredității - 
și mediului la aspectele mintale și emotive ale omului. Astfel pentru 
variațiile inteligenței s'a găsit proporția de 80%, ereditate şi 20%, mediu, . : 
pentru etatea educaţională a copilului 64%, factori ereditari şi 36%. 
factori peristatici, Variaţiile memoriei sunt datorite în 66%, eredității 
și în 340%/, mediului, iar variațiile individuale ale aptitudinilor motorice 
sunt datorate în 68%, eredității şi 31%/, mediului. Trebue să remarcăm . 
că acest raport atât de categoric în favoarea eredității la aspectul ` 
emotiv devine: 440/, ereditate şi 56%/, componenta peristatică, (Deşi ` 
sunt şi unele tendinţe emotiv-active predominate ereditar: tendința de . 
dominare cu 560/, proporţia eredității). 

În concluzie se stabilește că tehnicele reacţionale individuale sunt 
predominant determinate ereditar, în timp ce motivaţia emotiv-activă 
este mai mult influențată de mediul socio-cultural. Intervenţia educa- 
ției se va referi la organizarea vieţii afective, în trezirea emoţiilor și 
realizarea cea mai fericită a potenţialităților emotiv-active, 

În domeniul patologiei mintale metoda gemenilor ne arată impor- 
tanţa eredității în debilitate mintală, psihoza maniaco-depresivă, schizo- 
frenie, criminalitate, etc. Această constatare ne duce la concluzia că 
singura metodă pentru combaterea bolilor mintale este eugenia. Pro- 
peace medicinei și mai ales vindecarea aparentă și socială a celor cu 

oli mintale pune tot mai acut intervenţia eugeniei, fără de care 
mergem spre adevărate dezastre biologice. 
GHEORGHE VORNICA 


ŞCOALA ȚĂRĂNEASCĂ PENTRU FEMEI 


S'a spus de atâtea ori şi ştie toată lumea dela noi, că populaţia 
ţării noastre este formată 80% din țărănime. Astfel educaţia ţăranului 
ar fi trebuit să stea de mult timp între primele probleme ale statului 


ŞCOALA ȚĂRĂNEASCĂ PENTRU FEMEI 228 


locul de căpetenie pentru educaţia țărănimii, | 

++ Statul: de până acum a văzut în școala primară singurul mijloc 
de educare a ţăranului. De aceea i'sau făcut toate îmbunătățirile 
posibile. Școala primară însă dă atâta cât poate da unui copil, dar nu 
dă prea mult și nici nu poate da, pentru viitorul ţăran, 

De aceea, ţăranul nostru porneşte pe drumul vieţii, şi după şcoala 

rimară, numai cu învăţăturile transmise prin moşii şi strămoșii săi. 
ar acestea îl țin pe loc și-l fac să rămână mereu la aceleași mijloace 
de îngrijire a pământului, lipsit de iniţiativă, fără să știe ţine pas cu 
ceea ce ne dă azi ştiinţa, pentru organizarea raţională a unei gospodării, 
pentru întărirea sănătății și promovarea vigoarei trupești și sufletești, 
"Din această cauză este necesar să treacă țăranul, după şcoala 
primară, prin o școală, care să-i dea toate cunoștințele de care are 
nevoie în vieața lui de ţăran. 

Cu acest gând a îmbrățișat Astra ideea școlilor țărănești şi, cu 
toate greutăţile şi piedicile, a ştiut face din aceste școli un mijloc de 
educare pentru țărani, care, dacă va fi generalizat și sistematizat, va 
fi de cel mai mare folos pentru ţară, 

Ca o contribuţie la desvoltarea şcolilor țărănești credem să co- 
municăm felul cum a fost înfăptuită anul acesta școala țărănească pentru 
femei din Braşov. | 

Programul școlilor țărănești de până acum, realizate de Astra, 
n'a fost stabilit uniform în toate locurile. Fiecare înfăptuitor de şcoală 
şi-a alcătuit programul după buna chibzuială a sa și după posibilităţile 
care îi stăteau la dispoziţie, 

Şoala ţărănească de femei trebue să răsară şi să. crească din 
nevoile și necesitățile satului românesc, Trebue să cuprindă toate cu- ` 
nogtinţele din lipsa cărora se subminează mereu vigoarea şi sănătatea 
fizică şi morală a satelor noastre, Cel care arganizează o școală ţără- 
nească trebue să cunoască bine nevoile, necesitățile şi lipsurile satului 

- nostru, Numai așa va putea forma un program al şcolii, care să fie 
de un folos. 

Mortalitatea generală foarte ridicată, răspândirea bolilor sociale, 
scăderea natalității și mortalitatea infantilă mare, alimentaţia proastă a 
ţăranului, dusă până la subalimentaţie, dăinuirea anumitor obiceiuri rele 
şi a unei anumite morale familiare dăunătoare, părăsirea obiceiurilor 
bune, părăsirea portului, a jocului și cântecului naţional, toate acestea 
sunt rele, cari macină mereu puterea fizică și morală a ţăranului şi 
duc la slăbirea neamului. 

Din aceste lipsuri trebue să iasă programul şcolilor țărănești. 

Aceste şcoli trebue să formeze o ţărancă care să se simtă legată 
de satul în care s'a născut, o ţărancă care să fie cea mai bună păstră- 
toare a tuturor comorilor sufletului românesc, să fie o mamă, şi soţie 
şi gospodină bună. In aceste şcoli trebue să se cultive adevăratele 
calităţi ale sufletului românesc, plin de abnegaţie, gata totdeauna de 
jertfă pentru interesele superioare ale neamului și pentru deaproapele 
său, curajos şi viteaz, fără cruzimi, blând, fără a îi laş, bun, mărinimos 
și cu un simţ foarte desvoltat pentru dreptate și libertate, 


românesc. lar școala țărănească ar fi-trebuit să fie de mult timp mij- 


10 


226 Dr. NIC. CĂLMAN ` : | 


Acestea sunt principiile, care trebue să stea la baza leatleă 
programului şcoalei țărănești pentru femei, - 

„ Din nevoile și principiile de mai sus am scos noi următorul pios 

gram pentru şcoala țărănească de femei în Braşov: să A 


Partea practică 


1, Liceul industrial a făcut cu elevele practic: țesutul, croitul, 
cusutul, vopsitul lânei, rufărie pentru copil mic, cântări naţionale și 
jocuri naţionale. i 

2, Şcoala de gospodărie din Braşov a făcut.cu elevele practic! 
pregătirea alimentelor, în primul rând al acelora de care dispune țăranula 

3, Surorile de ocrotire au făcut cu elevele practic: igiena in 
viduală, îngrijirea copilului, îngrijirea omului bolnav și îngrijirea case 
şi a jurului casei. Surorile au avut supravegherea şcolii, au fost 
timpul cu elevele și le-au dat toate îndrumările necesare, 

4. S'au făcut cu elevele exerciţii de cor şi teatru. 


` Partea teoretică 


S'au ţinut următoarele lecţii teoretice : 


1, Igiena apei potabile, 2. Igiena casei, 3. Igiena curții şi a da- 
tului, 4. Bolile sociale, 5. Date demografice în România și Brașiv,: 
6, Igienă individuală, 7. Boli infecțioase, 8, Vaccinuri, 9. Igiena femeii, 
10, Igiena sarcinei şi a lăuziei, 11. Ingrijirea bolnavului, 12, Accidente, ! 
13, Boli venerice, 14. Alcoolismul, 15, Practicarea vieții sănătoase, 
16, Mortalitatea sugacilor și cauzele ei, 17. Alimentaţia sugacilor în. 
primul an, 18, Inţărcatul și alimentaţia copilului după primul an, 19. la-: 
grijirea copilului, 20, Desvoltarea copilului, 21, Bolile sugaciului (ra=" 
chitism, sifilis, blenoragia ochilor), 22. Bolile infecțioase ale copilului,“ 
23, 24, 25. Trei ore de morală creștină, 26, a... socială la sate, ; 
21. Plante medicinale, 28. Cultivarea legumelor, 29, Pomi roditori, 3 
30. Cultivarea cânepii şi inului, 31, Apicultura, 32. Creşterea şi valo- . 
rificarea găinilor, 33. Importanţa industriei casnice în vieaţa ţăranului, 
34. Combaterea luxului, 35. Drepturile noastre asupra pământului ro- - 
mânesc. 36. Pământul locuit de români, 37. Figuri reprezentative ale: 
trecutului Românilor, 38. Femeia, în trecutul neamului nostru, 39. Cartea ` 
şi bibliotecile săteşti, 40. Laptele și derivatele lui, 41. Rostul femeii în. 
familie, 42, Nașterea poporului român şi formarea limbii, 43, Poezia 
română, 44, Portul, jocul și cântecul naţional, 45. Alimentaţia omului, ` 
importanţa și felul lui, 46. Importanța şi rolul școalelor ţărăneşti. ii 

Programul bogat a fost executat în intregime de profesoarele şi 
profesorii şcolii, cu multă conştienţiozitate și cu toată însuflețirea, 

La Liceul industrial și Şcoala de menaj şi-au câștigat elevele | 
multe cunoştinţe pentru o bună gospodărie a casei şi pentru o pre- ` 
gătire bună a alimentelor, care lipsește așa de mult ţărancei noastre. 

[n programul şcolii a fost incadrată cu foarte mult folos sora de ` 
ocrotire. În viitor, sorei de ocrotire va trebui să i se dea în satele 
noastre un rol foarte important. Noi am încredinţat 2 surori de ocro- 


Zi ata estate 
i at oa ERE aaa 


ȘCOALA ȚĂRĂNEASCĂ PENTRU FEMEI 231 


„tire, cu conducerea şcolii. Acestea au luat parte cu elevele la toate 
“cursurile teoretice şi practice; Le-au dat totdeauna după cursuri ex- 
plicațiile necesare, în cazurile în. care elevele rămâneau cu vreo ne- 
dumerire, Au făcut cu elevele aplicarea practică de igienă individuală 
şi igiena "casei, de îngrijirea omului bolnav şi a copilului. Ne-am făcut 
convingerea că incadrarea surorilor de ocrotire în școlile ţărăneşti de 
femei este de un real și foarte mare folos. 
-` Părţi importante din programul nostru au fost teatrul, corul și 
-jocul național, Le-am introdus în program cu scop educativ. Am vrea 
ca în satele noastre teatrul să devină un mijloc de educaţie și propa- 
gandă şi să fie altcum făcut, decât se face azi, Corul să fie mijlocul 
prin care să se păstreze și cultive cântecul naţional. Iar jocul naţional 
să”nu fie părăsit, să fie cultivat și să fie mijlocul prin care să se .pă- 
“streze portul naţional. 
Şcoala a avut o durată de o lună. S'a început cu 50 de eleve 
La vizita medicală, găsindu-se 3 bolnave, au urmat cursurile 47 eleve. 
Au fost fete între 17—23 ani. Alegerea lor a fost, cu excepţia alor 
3—4, foarte bine făcută de președinții cercurilor culturale, Toate ele- 
- vele au fost internate în una din casele Astrei. Mesele au fost luate 
la școala de menaj. 

Şcoala s'a terminat cu un festival dat în teatrul Astra la care au 
participat aprox. 1500 persoane, Programul de teatru, coruri decla- 
mafii și jocuri naţionale a fost executat de elevele școlii, așa de bine, 
tacât a pus în uimire pe toţi scepticii cu privire la posibilităţile de în- 
văţare a ţăranului nostru. l 

La temelia statului viitor va trebui să stea ideea națională și ideea 
țărănească, Țăranca noastră va trebui să aibă un rol de o covârșitoare 
importanță, Ne-am făcut convingerea că în școlile ţărăneşti va putea 
îi formată ţăranca viitorului stat românesc, | 

Dr. NIC. CĂLIMAN ` 


STATORNICA UNITATE ROMÂNEASCĂ 


La începutul acestui an a apărut cu titlul de mai sus, sub au- 
spiciile grupării intelectuale „Thesis, o prețioasă încercare de dome- 
niul”culturei generale, datorită profesorului sibian Traian Marcu.!) 

Fără intenţia de a da o operă de erudiție, d-l Marcu ne oferă 
un studiu sumar, totuși pe baze largi şi complex, al relaţiilor spiri- 
tuale, sub diferitele lor aspecte, dintre Transilvania, luată în accep- 
țiunea largă a cuvântului, uz frecvent dar care nu concordă cu rea- 
litatea geopolitică, și Principatele Române, dela primele manifestări 
până la începutuf secolului. al XIX-lea, 

Autorul vede primele începuturi de comuniune spirituală româ- 
nească în caracterul unitar şi unificator al limbei, al credințelor, al 


` 1) Traian Marcu: Statornica unitate românească. Relaţii spirituale între . 
Ardeal şi Principatele Române până la inceputul veacului al XIX-lea. Sibiu, Dacia 
Traiană, 1942. (Din publicaţiile grupării intelectuale „Thesis“). 22 pag., în 80. 

10° 


228 LIVIU ONU 


cultului religios şi al vieţii sociale (in special păstoritul și organizaţiile : 
politice primitive), susținând că „această solidaritate străveche“, care : 
nu e încă devenită conștiință naţională, „explică în bună parte trăi- . 
nicia elementului românesc” (p. 4). Făcând apoi un repertoriu sumat 
al primelor raporturi politice și religioase, vorbește despre geneza in- . 
tâielor traduceri românești, unde se atașează susținătorilor teoriei bu. . 
site; urmărește apoi procesul de unificare al limbii literare pe care 
o utilizează Coresi 'în diversele sale tipărituri, Simion Ştefan în Noul 
Testament dela 1648 şi traducătorii din 1688 ai Bibliei dela Bucureşti, 

Pe lângă aceste fenomene general cunoscute, d-l Marcu trece în . 
revistă și chestiuni de amănunt. Astfel: obstacolele, din partea catoli- . 
cilor şi calvinilor, în realizarea unui strâns contact între deosebitele ţi: . 
nuturi românești, legături intime de vieaţă religioasă și didactică, im- . 
portanţa culturală a Blajului şi a Sibiului în formarea unităţii româ- | 
neşti, emigrările Ardelenilor în Principate, figuri interesante care au ` 
promovatcirculaţia valorilor culturale în cuprinsul regiunilor locuite 
de Români (ca, de exemplu, iluminatul Mitropolit Teodosie din Veştem, 
marele om de afaceri Hagi Constantin Pop, renumita personalitate a . 
doctorului loan Molnar-Piuariu), și chiar și legături de tipografie şi | 
legături comerciale între aceste ţinuturi. | 

În această ordine de idei sunt cercetate, atât legăturile care au 
plecat din Principate, cât și cele care au plecat din Ardeal, Banat, 
Crişana, 
În epoca decadentă fanariotă a Principatelor, Ardealul ajunge 
„centrul vieţii spirituale româneşti“ (p. 16). Aici, după judicioasele - 
consideraţii ale autorului, „desele agitaţii împotriva unirii, neastâm- 
părul inimosului român și nefericitului episcop Inocenţiu Micu, teme- 
rile curții din Viena de a nu primejdui unirea şi a pierde prin aceasta . 
sprijinul românesc, dobândit cu multă greutate şi singurul pe care se 
putea rezema în Ardeal, și grija imperiului austriac de a-și consolida 
stăpânirea militară în această ţară prin înființarea regimentelor româ- 
neşti de graniţă, au fost tot atâtea împrejurări favorabile pentru înte- 
meierea și organizarea învățământului românesc“ (p, 16). 

E vrednică de remarcat concluzia, pe care ne permitem să o re- 
producem, Întreţinându-se asupra vieții culturale sibiene dela sfârșitul 
secolului al 18-lea şi asupra activităţii lui Molnar-Piuariu, d-l Marcu" 
ajunge la convingerea că „Sibiul însemnează încă de atunci un centru 
al frământărilor spirituale comune, ale tuturor Românilor, iar încercarea 
lui Molnar, ca și toate celelalte înfăptuiri culturale, desvăluesc stator- 
nice legături spirituale şi o cunoaștere reciprocă temeinică între căr- 
turarii din toate provinciile, Intensa activitate din Ardeal în toate do- 
meniile de vieaţă stimulează pe Românii din celelalte ţări, dâra de 
lumină aprinsă la acest sfârşit de veac străbate dincolo de munţi şi 
conştiinţa unităţii naționale, răspândită şi întreținută eroic de figurile 
reprezentative ale culturii româneşti din Ardeal, pregăteşte în Princi- 
pate marile mișcări naţionale dela începutul decadei a treia a seco- 
ului al XIX-lea, care transformă fața ţărilor și dau vieții românești: de 
peste munţi o strălucire nouă“ (p. 22), i 


STATORNICA UNITATE ROMÂNEASCĂ 2% 


Evident, date pentru această teză, care în timpul din urmă a în- 
ceput să preocupe în anumite direcţii și pe cercetătorii vieţii culturale 
românești mai noi, — şi aici ne gândim mai ales la excelentul buletin 
al Seminarului de Literatura română modernă dela Universitatea din 
Sibiu, Studii literare (vol. 1, 1942), — se pot culege în număr covâr- 
șitor mai mare decât cele elaborate de d-l Marcu. Adunarea lor 
necesită o cercetare migăloasă și îndelungată de bibliotecă a tuturor 
studiilor și documentelor:care privesc trecutul românesc, 


D-l Marcu utilizează, pe lângă o serie de lucrări pentru infor- 
maţii mărunte, în special pe G. Barițiu: Parti alese din istoria 
Transilvaniei pre doue sute de ani din urma,!) N. lorga: Istoria 
bisericii românești şi a vieții religioase a Românilor, °) O. Ghibu: 
Din istoria literaturii didactice româneşti!) şi N. lorga: Istoria in- 
vățământului românesc. 4) Cu folos egal şi :adeseori cu folos mai mare 
se puteau consulta, în această direcţie, studiile și revistele de istorie 
a Românilor, mai recente, care sunt superioare cărţii lui Barițiu. Istoria 
bisericii româneşti a lui Iorga a apărut într'o ediţie revăzută și adău- 
gita”,) care nu e pusă la contribuţie. i 

Fără să intenţionăm să facem proces de erudiție, informații pre- 
fioase se puteau culege din diverse studii și articole de N. Drăganu, 
Ştefan Meteş, N. Cartojan, L. Someșan, Val. Bologa, ca să nu pomenim 
decât autorii principali (şi: nici dintre aceștia pe toți). Intrând în discuţia 
lucrării din capul locului suntem datori să: menţionăm o deosebire prin- 
cipală pe care n'a făcut-o autorul nostru. Unitatea aceasta se reali- 
zează pe două planuri, care uneori sunt atașate unul la altul, alteori 
sunt disociate : în lumea“aşa zisă cultă, şifin poporul:de rând, 

Pentrucă, atât dincoace de munţi cât şi în celelalte ţinuturi româ- 
neşti, interferenţe creatoare și unificatoare au fost și dela clasa cultă 
la popor (in deosebi creaţiunile religioase) și dela popor la clasa cultă 
(creațiile literare, artistice și muzicale), şi pentrucă valoarea etică și este- 
tică a manifestărilor culturii populare a fost, cum e și astăzi, aprecia- 
bilă, ar fi fost de dorit ca'acestea din urmă să fi fost studiate în cir- 


1) Vol. 1—Il. Sibiu, W. Krafft, 1889—1891, Prima citare (pag, 5, nota 2):72Ba- 
riția Ist. Trans I,'pg. 118, 130. Relativ la citarea izvoarelor folosite, credem că e 
absolut necesară și indicarea anului în care a apărut cartea, cel puţin la primatei- 
tare a ei şi mai ales atunci când a apărut în mai multe ediţii, în care caz trebue 
-menționată şi ediţia. Cercetătorului de specialitate îi este uşor să se orienteze în la- 
birintul citatelor, dar un cetitor oare-care neversat în bibliografia materiei, chiar om 
cult să fie, se pierde şi nu le poate“da'importanţa cuvenită. 

2) Vol. I—Il Vălenii de Munte, „Neamul Românesc”, 1908—1909. [Ediţta I). 
Citat (de ex. pag. W, nota 1): N. Iorga : Ist. bis. rom. I. 379. În ce.privegte,preci- 
ziunea indicaţiilor din această operă, observăm că s'au strecurat unele erori. În loc 
de pag. 379, din chiar nota reprodusă, trebuie corectat pag. 378. Faptul pentru care 
e nota 2, pag. 20, e expus la lorga pe pag. 236, nu 237. lar nota 2, pag. 22, nu co- 
respunde originalului. 

3) I. Bucoavnele, Il, Abecedarele din Transilvania, WI. Cărţile de cetire din 
Transilvania. Bucureşti, Socec — Sfetea, 1916. (Analele Acad. Române, Memoriile 
Secţ. Literare, Seria il, Tom XXXVIL, pp. 1—359). - 

4) București, Casa Școalelor, 1928. 

5 Vol. 1, 19239. Vol, 11,1932, Bucureşti, Ed. Ministerului de Culte. 


230 LIVIU ONU 


culaţia lor spaţială și în dependenţele lor de manifestările clasei: rin a 
în egală măsură cu studiul valorilor culturale create de clasa zisă S 
Ele comportă interesante interpretări, n 

Funcțiunea unificatoare a limbei, şi ea produs ER N n'a fost a 
suficient subliniată. Aici se puteau pune la contribuție hărțile Atlasulaż. < 
linguistic român, dacă nu cel puțin cele câteva studii sau interpretări . 
ce li s'au făcut până acum (Sextil Pușcariu, Emil Petrovici, Sever Pop, -; 
Ernst Gamillscheg, etc.). i 

A făcut bine d-l Marcu că a pus unitatea spirituală în strânsă 
legătură şi cu factorul social, economic, politic, religios, $ 

Emigrările în aceste relațiuni au fost un sprijin de care numai. 
astăzi ne putem da seama. Dar nu e suficient numai a le schiţa, ai 


laţia ardeleană emigrată în Principate a dus, în locurile unde sa sta- 
bilit, un anumit fel de a fi, o anumită mentalitate, o etică întru câtva. 
diferită de cea a Muntenilor sau Moldovenilor, ale căror influențe mai :: 
mult ca sigur că se pot urmări şi astăzi. Colonizările Oltenilor în Banat, .; 
pe care autorul nici nu le menţionează, au schimbat şi ele foarte mult ` 
configuraţia spirituală a Banatului. 

Pe lângă acestea, avem impresia că ar fi fost necesară și o cer- 
cetare mai amănunțită a creaţiunilor literare culte, cu toate că de ele. 
vorbeşte mai mult ca de cele populare, şi a altor creaţiuni spirituale ` 
`- (artistice, muzicale, etc,), pentrucă acestea, pe lângă frecventul contact. : 
direct între Ardeleni şi Munteni, au fost și unul din factorii care au 
contribuit în largă măsură la unificarea și la modelarea spiritualității 
românești. i 

De asemenea e remarcată numai în treacăt mediaţiunea Ardea- | 
lului şi a tipăriturilor dela Buda și Viena în pătrunderea unor valori : 
culturale apusene în Principate. Tipăriturile dela Buda și Viena au 
ajutat mult și la strângerea relaţiilor dintre diferite ţinuturi românești, ` 

Pe urmă, în concluzie ar fi trebuit să fie accentuată și ideea, ce 
„reiese din însuşi studiul d-lui Marcu, că întreg complexul de factori 
ce au contribuit la unificarea vieții spirituale românești, a avut și o 
funcţiune de consolidare a româpismului şi chiar una de extirpare a. 
elementelor eterogene. 

Nu putem trece cu vederea intenţia autorului de a pune în circu- 
laţie un nume complet al mitropolitului Bălgradului, ales în 1643 în locul 
lui Ilie Iorest, şi anume Simion Ștefan. D-l Marcu îi zice: Simeon Ștefan 
Pop (p. 6).:) Ilustrul cărturar apare de fapt sub acest nume, dar cu Popa 
nu Pop, în documentele timpului: Stephanus Popa Simonius ; de ex. în 
diploma lui G. Râkoczy, din 10 Oct, 1643 prin care e numit „Vladica”. 2 
Dar e numele pe care elil va fi avut ca preot, ca atâţia alți Popa 
din trecutul nostru. În timpul păstoririi, pentrucă la acest timp se re- 
feră d. Marei iscăleşte Simion Stefan 3) (Noul Testament, 1648), acesta 


mer di Ea ari 


1) Totuşi pe pag. 7: Simion Ştefan. 
3) Archivu pentru filologia şi istoria, Blaj, XXXII (5 Febr. 1879). 628—. 632. 
8) Stefan, grafie uzuală, totuşi nu cea mai răspândită, pe atunci, pentru Ştefan, 


STATORNICA UNITATE ROMÂNEASCĂ 231 . | 


fiindu-i numele cu care voia să fie cunoscut şi cu care era cunoscut,!) 

Cu toate aceste părți susceptibile de discuţie, în sensul că nece- 
sită în deosebi o completare de informaţie şi de ideologie, lucrarea are 
calităţi incontestabile pe care le-am remarcat la locul cuvenit. 

Concisă, sistematic desvoltată, cu o logică bine susţinută şi scrisă 
într'un stil înviorător, dinamic, ea este și rămâne o prețioasă contri- 
buţie, dar şi o sugestie, pentru studiul factorilor ce au creat şi susținut 
unitatea de simţire şi de gândire a poporului nostru, 

LIVIU ONU 


A 3 V, şi Psaltirea din 1691 unde numele îi apare sub forma : Semgon Stefan. 


INSEMNĂRI 


` AUTOHTONIA ROMÂNILOR ŞI ISTO- 
RIOGRAFIA MODERNĂ GERMANĂ 


in volumul al Il-lea din marea lucrare 
istorică germană  Propylăen— Weltge- 
schichte, editată de profesorul Willy An- 
dreas, apărut de curând, în 1940, istoria 
venirii şi aşezării Slavilor în Sud-Estul 
Europei e scrisă de cunoscutul specia- 
list, profesorul vienez Hans Koch. 
Vorbind de redresarea poporului grec 
şi romanic (dalmatositalian) din Sudul şi 
Vestul Peninsulei Balcanice, după prima 
lovitură dată de valul năvălitor al Sla- 
vilor de Sud, învățatul german se ocupă 
și de soarta puterii slave, pătrunse în 
Dacia in a doua jumătate a sec. VI, 
unde, deasemenea, constată o slăbire a 
năvălitorului, paralelă cu cea din Bal- 
cani, tot prin a doua jumătate a vea- 
cului al Vill-lea după Christos. Şi aici, 
ca şi în Vestul Balcanului, tot o resi- 
stență romanică frânge puterea slavis- 
mului (aşa precum — adăogăm noi — 
au frânt autohtonii daco-romani și vi- 
goarea altor năvălitori). Dar să lăsăm 
să urmeze chiar cuvintele specialistului 
vienez (p. 505): 


„O a doua slăbire [a Slavilor] se ma- 
nifestă în ţinutul Carpaților (Karpaten- 
bogen); aici, noii veniți [Slavii] trebuia 
să-şi măsoare puterea cu băştinaşii Traci 
şi Dati, cu resturile unor Gofi imigraţi 
ulterior şi cu coloniştii romani, care, în 
pari eroa aici încă din secolul ql doilea, 


în parte fuseseră impingi spre Nard dn! 
Sudul Dunării, de presiunea Balgaro»! 
slavă şi îşi duceau aici, prin plaiuri și: 
poieni, ca păstori, o viaţă pribeagă de: 
păstori şi tocmai de aceea, cu neputinjă; 
de a fi distrusă (Vlachii). Încercarea pute: 

rilor se sfârşi în paguba Slavilor ; aceştia” 
lăsară, ce-i drept, poporului ce era. pe. 
calea unei noi închegări o mare parie a: 

limbii lor şi o frântură din organizaţia.; 
lor militară, aşa zisele Voivodale de mai ; 
târziu ; poporul însă se formă, în cele : 
din urmă, după unele oscilări, ca popor .. 
romanic, devenind strămoşii Românilor - 


` de astăzi“. 


Sugestiva înfăţişare a procesului de ` 
formație a poporului român” cuprinde ` 
nu numai afirmarea categorică a autoh- 
toniei, dar şi o formulare pătrunzătoare ; 
a realităţilor de ordin istoric şi socio- 
logic, explicând multe din laturile com- . 
plexei probleme a originii noastre. Calea - 
aceasta a cunoaşterii e, fără indoială, 
cea bună şi numai dela ea se va putea . 
obţine, odată și odată, întregul adevăr. 

Dacus 


CATINCA BÂRSEANU 
1861—1942 


S'a deschis un nou mormånt de care 
va trebui să fină seamă recunoştinţa 
românească. 

--Venerabila matroană Catinca Bâr- 


i seanu, a închis ochii după o rieaţă bo- 
-- gată tn -activitate te slujbe Neamului. 


INSEMNĂRI 233 


S'a născut la 7 Martio 1861 din fa- 
milia de negustori fruntaşi Nicolau 
la Brașov, unde a dus mai mult o vieață 
in cercul restrâns al familiei. Transplan- 
tată în anul 1911 cu soţul său Afdrei 
Bârseanu, profesor şi directăe al li- 
ceului român de băieți, chemat în fruntea 
„Astrei“, la Sibiu, focarul de unde radia 
mai puternic soarele progresului româ- 
nesc in Ardealul antebelic, s'a integrat 
imediat in cercul activ al Româncelor 
vrednice, care au făurit prin muncă și 
lupte, aşezămintele româneşti pentru edu- 
carea şi ajutorarea tineretului. 


Aleasă 'vicepreședintă a Reuniunti 
Femeilor Române, a devenit preşedintă 
în: anu) 1916 și a condus-o până in 
anul 1935. Activitatea pilduitoare a 
Reuniunei a fost după războiu mult mai 
“modestă, după pierderea proprietăţii 
care adăpostea cele două şcoale falnice, 
de menaj și de industrie casnică, în cari 
s'au pregătit atâtea serii de fete românce 

"pentru menirea de conducătoare a fa- 
miliei şi a gospodăriei și luminătoare a 
aătencelor şi numai un ecou al trecu- 
tului său glorios. Dar Catinca Bârseanu 
a fost nespus de activă in cadrul so- 
cietăţilor de asisteaţă, in special la 
„Principele Mircea“ şi „Crucea Roșie“. 


Recunoştinţa tuturor o merită insă 
in deosebi pentru devotamentul neobosit 
iochinat orfanilor din războiul de întregire. 


Erau mulţi fiii mucenicilor cari din 
-1914 până în 1918 au fost carne de tun 
pentru asupritorii lor, pierind fără urmă 
şi fără mormânt creştinesc pe câmpiile 
Galiției, ale Flandrei. la Verdun, pe 
Carso; atâta tinereţe, atâta dragoste 
lipsea dela nenumărate căminuri de 
oameni nevoiaşi, multe răni erau de 
alinat, multe griji fitovitoare de ușurat. 
Aproape” fiecare caz trebuia tratat în 
- parte, cu bunăvoință şi grijă, ca să nu 

se facă vreo nedreptate, să nu rămâie 
-aaajutorat un orfan. Cuvânt plin de in- 
telos, de jale, de lacrimi. Ce este mai 
triat. decât un copil lipsit de purtarea 


de grijă a celor ce l-au adus pe lume? 
Fără mângăere, fără dragoste, fără bu- 
eurie | 

Societatea „Ocrotirea orfanilor din 
războiu“ prin comitetele şi organele sale 
și-a împlinit cu înaltă conștiință datoria 
faţă de ei 


Alături de funcționarii administrativi 
aleşi dintre persoanele cele mai inimoase, 
preşedintele regionale şi cele judeţene 
şi colaboratoarele lor av avut o activi- 
tate zi de zi. Fără surle şi timpane, 
tăcute, cu discreţie desăvârșită, sub ochii 
augustei Patroane, Regina Maria a În- 
tregirii, au muncit, au veghiat, s'au 
aplecat cu suflet de mamă asupra tu- 
turor suferințelor, tuturor lipsurilor, au 
împărtăşit de dragoste şi îngrijire pe cei 
lipsiţi cu totul de această lumină a vieții 
pământeşti, neobosite, deşi de multe ori 
sarcina luată de bună voe depăşea for- 
tele lor, cu fonduri modeste cari nu 
erau în proporţie cu nevoile și trebuiau 
completate tot prin iniţiativa şi munca lor. 


Ca fostă colegă de muncă şi griji — 
Catinca Bârseanw preşedintă regională 
îm Ardeal, eu in Banat — am avut 
destulă ocazie să o văd indeplinind cu 
devotament neprecupeţito misiune siântă : 
aceea de a inlocui pe părintele care ni-a 
dat şi nouă o Patrie, ijertfindu-se pe 
sine. Regiunea Sibiu îngloba 10 filiale 
judeţene din sudul Ardealului cu 27.449 
orfani. Orfelinatele sale dela Sibiu, Orlat, 
Orăştie, Alba-lulia, Abrud, Braşov, Si. 
Gheorghe, etc. și asistența la domiciliu 
erau perfect organizate şi conduse. 

Suflet blând și înțelegător a läsat de 
sigur o amintire ce nu se va şterge în 
rândurile colaboratorilor săi şi a celor 
oblăduiţi, cari îi vor păstra veșnică re- 
cunoștință. 

Muncă bună a făcut, fie ca ea să tragă 
greu in cumpănă acolo unde ae cântă- 


_zesc faptele şi puterea de, sacrificiu a 


fiecăruia. 
Late Cooma 


234 INSEMNARI 


-Mario Rufiini, IL PROBLEMA DELLA 
-ROMANITĂ NELLA DACIA TRA'ANA 
(Studio-storico-filologico). Roma 1941. 
8%, 123 p. 
Lucrarea profesorului Ruffini dela 
. Universitatea din Torino, inchinată „ve- 
neratei memorii a Exelenţei Sale Dr. 
Alexandru Nicolescu, metropolit greco- 
catolic al Blajului și Făgăraşului” e rodul 
unei indelungate și continue preocupări 
cu romanitatea norddunăreană pe care 
autorul o cunoaşte şi in urma studiilor 
proprii din domeniul limbii și literaturii 
române şi în urma contactului viu, pe 
care d-l Ruffini l-a avut cu această ro- 
manitate, în cursul câtorva ani de con- 
vieţuire printre noi. E o lucrare din cele 
mai bine venite, adresându-se păturii 
intelectuale a poporului italian, căreia, 
într'o bine închegată schiţare, îi oferă 
documentat şi într'un stil dinamic, mi- 
nunata epopee a formării poporului ro- 
mân pe meleagurile Daciei romane. 
Stăpân pe o imensă bibliografie din 
vastele domenii ale filologiei, istoriei și 
arheologiei, pe care o mânueşte sigur 
şi cu succes, d-l M. Ruffini prezintă 
succinct, dar înmănunchind toate fazele 
de importanţă ale formării și desvoltării 
poporului român, intreaga problemă a 
romanității norddunărene, ne omiţând 
nici părerile contrarii tezei, cărora le 
ştie opune nimerit și cu multă pătrun- 
dere argumentele scoase din scrierile 
învățaților români și streini. Autorul e 
un partizan convins încă de mult al 
. continuității daco-romane, văzând în po- 
porul român o moștenire a Romei im- 
periale și o naţiune „soreila“ a popo- 
rului italian. Această convingere a sa 
porneşte insă nu numai. dintr'un sincer 
„sentiment de simpatie şi dragoste pentru 
noi — sentiment ce ne este atât de 
scump. şi care ne inviorează —, ci şi 
dintr'o adâncă . cunoaştere științifică a 
- chestiunii, pe care. o demonstrează la 
tot pasul bogăţia informaţiilor de tot 
felul, discernământul totdeauna superior 
. şi. „aeultatea vederilor sale verificate. 


„lucru prin organizata muncă de bibli 


Prin cartea sa, d-l Ruffini aduce; z 
numai un real şi prețios serviciu ad 
vărului istoric, propovăduindu-l cu tă: 
în rândul conaţionalilor săi, dar dă 
specialiştilor o admirabilă unealtă : 


şirare a celor cinci capitole substanțial șa 
şi condensate ale cărţii va desvălui maf 


ocupării, organizării și romanizării acestei 
provincii, la începutul sec. Îl d. Chr} 
Chestiunea părăsirii Daciei ca și această 
a romanizării ei e numai atiasă in n 
capitol, primind o desbatere amplă in 
capitolele Ill şi IV. 


In capitolul Îi, ni se dă un reuşit 
istoric al problemei continuității, ținân- y 
du-se seama de tot ce s'a scris în pri- * 
vința aceasta mai important. Această ; 
continuitate e, apoi, discutată documentat ` 
în capitolele următoare : pe temeiul da- 
telor istorice (cap. lH) la care se adaogă' 
şi argumentul încreștinării în forme 
romane (care, totuşi, nu începe în sec. ¿ 
ti şi UI, cum crede autorul, ci, massiv . 
ori hotăritor abia în sec. IV); pe baza 
datelor arheologice (cap. IV) și în sfârşit 
(cap. V), a probelor scoase din studiul . 
limbii române, în special din Atlasul 
Linguistic Român. Cu dreptate subli- 


acizi ja ein da air d 


. niază d-l Ruffini că somanitatea noastră 
e o romanitate spirituală şi că și con- 


tinuitatea noastră pe acest pământ al 
Daciei se datorește tot acestei spiritua- 
lităţi superioare (p. 117), care ne-a creat 
și ne-a păstrat ca Români. 
Câteva greşeli mărunte şi inadver- 
tenfe, ca și unele greșeli de tipar, nu 
scad cu nimica din valoarea și utilitatea 
acestei cărţi, pe care am dori s'o vedem 


` răspândită - tot. mat mult şi în o: nouă 
` edie © - - O C, Daicoviciu 


INSEMNĂRI 28 


ION. STANCIU 

`- Tmiceputul” veacului. Peste Sibiiu plu- 
tește” duhul “marelui Şaguna. Platoșă 
nevăzută, care oprește şi frânge săge- 
tile instrăinării prin cultură. 

Dar săgețile sunt tot mai multe şi 
“mai veninoase. Graiul românesc sună 
"tot mai smerit, învârtitele sunt tot mai 
des spulberate de carabina jendarului, 
doinele se suie tot mai in munte și se 
ascund tot mai adânc în codru. 

Orașele nu mai cântă. Doar Sibiiul 
mai îndrăsneşte să înfrunte tăvălugul 
vremii. 

In strada Bruckental, într'o odaie 
„lungureaţă, de pe păreţii căreia te pri- 
vesc Horea și lancu, în jurul Românului 
cu trup de gorun şi suflet de haiduc, 
care a fost Victor Tordășianu, stăteau 
„meseriașii români ai Sibiului, strânși 
mănunchiu în „Reuniunea  sodalilor 
români“. Dar de data aceasta nu ascultau 
vorba grea ca aurul a lui Tordășianu. 
Ascultau un cântec. Asculta şi Tordă- 
şianu. Ascultau și chipurile martirilor 
de pe pereţi. 

„Strigă Bărnuţ din Sibiiu 
Că Ardealul nu-i pustiu. 
Strigă iancu dela munte...“ 


Năvalnic porneau strofele, năvalnică 
era tinereţea cântăreților, năvalnică era 


insuflețirea şi dragostea de frumos și 


de neam a tânărului zugrav, Ion 
Stanciu, care-i învățase cântecul. 

In năvălnicia lui, lon Stanciu nu-și 
lămurise dacă-i era mai dragă arta sau 
neamul. Nu avea nici timpul nici vârsta 
unei asemenea lămuriri. Şi-apoi pe 
vremea aceea pentru Românii din Ar- 
deal artă şi neam erau tot una. . 

Şi in năvălnicia luj, Ion Stanciu râdea 
de greutăţile, pe cari i le vor ingrămădi 
în cale răutatea, prostia și neinţele- 
gerea, Râdea și de gura de balaur a 
Gherlei, care-și rânjea colții spre cei ce 
. încercau să-şi despăturească tricolorul 
- din inimă. Ion Stanciu nu avea de unde 
bănui. că 1918 era aşa de aproape. 


Ion Stanciu « cântat pentru :sodalii 
lui, apoi pentru lume, apoi pentru Vlă: 
dică. Şi în 1918, când treceau batalioa- 
nele române carpaţii, ghinărarii din ţară 
şi-au şters o lacrimă de fericire, când 
i-au primit în Sibiu doinele Ardealului, 
păstrate pentru ei de lon Stanciu. 

A cântat apoi Ion Stanciu pentru alţi 
ghinărari și pentru miniștri şi pentru 
Voevodul întregitor de neam A cântat 
şi a plâns şi el de fericire. 

Nu a cerut nici burse, nici fonduri, 
nici banchete. 

Işi desbrăca după concert haina de 
sărbătoare, îşi lua bluza de muncitor- 
zugrav şi-şi vedea de pâinea de toate 
zilele, crescându-și copiii şi... pregă- 
tind în gând un nou concert. 

De aceea, în luna trecută, când la 
câteva zile după concertul dat tot cu 
sodalii lui, a închis pentru totdeauna 
ochii, ziarele nu şi-au indoliat paginile 
şi puţini sunt aceia, cari vor fi aflat că 


- acum lon Stanciu cântă iar pentru Victor 


Tordăşianu şi pentru Voevodul Intre- 
gitor de neam. Dar lon Stanciu nu-i 
supărat. Nu a cerut nimic cât a trăit. 
Nu cere nimic nici acum. 

Cu atât mai mare însă e faţă de el 
datoria generaţiei. crescută cu doinele lui, 

lar dacă mai sunt oameni, cari nu 
pricep cum a putut rămâne neclintit și 
curat neamul românesc în Ardeal prin 
puhoaie de năvăliri și besnă de iobă- 
gie, să afle că au avut ca.reazim entlate 
ca al lui Ion Stanciu. . 
Ax. 
DELA FRAŢI LA FRAȚI. 


Avem înainte numărul pe Martie 1942 
al revistei Vieafa Ilustrată, care apare 
la Cluj, in anul al TX, sub conducerea și 


‘cu binecuvântarea P. S. Episcopului 
.Nicolae;: După o lungă suspendare 


această excelentă publicație de familie a 


'reușit în sfârșit, să vadă iarăși lumina tipa- 


rului, în aceleași admirabile condiţii teh- 


. nice, cu un cuprins din care se dos- 
„prinde aburul intremător_al credinţei, 


INSEMNĂRI 281 


copac rotund, ținând intre ramurile sale 
ün cuib de munţi, destul de vast ca să 
otrotească la nevoe un neam întreg, 
față de stolurile răpitoare, care s'au 
abătut timp de mii de ani din şesul des- 
chis al Eurasiei“. 

Sau, mai departe : 


. „Caracteristica pământului nostru 
este de a fi o vastă cetate de munți, 
ocolită de dealuri și șesuri şi încercuită 
de linia apelor mari: Tisa, Dunărea, 
Marea, Nistrul. Cetatea de munți şi-a 
îndeplinit menirea de cetate sub orice 
stăpânire a fost: a apărat de primejdie 
populaţia de sub zidurile sale. lar când 
nu a fost primejdie, din această cetate 
s'au coborit cei care au colonizat câm- 
piile, eliminând treptat pe cuceritorii 
şesurilor”... „Oricâte neamuri au trecut 
peste pământul nostru, ele veneau din 
gesuri depărtate, cu totul deosebite de ale 
noastre, și incă din șesuri care nu s'au 
impus niciodată prin civilizaţia lor. 
Astfel de neamuri nu au putut prospera 
în cetatea carpatică. Au putut-o cu- 
ceri cu armele, au putut-o subiuga, 
considerând-o ca pe o colonie, dar 
rădăcini, temeinice nu au prins în 
Carpaţi... Pe loc a rămas neclintit, in- 
cleştat de pământ şi totdeauna dând ca- 
racteristica predominantă a ținutului, 
numai urmaşul vechei rase autohtone 
trace şi al colonizării romane, care sin- 
gură a fost adoptată şi s'a putut altoi 
pe trunchiul trac, prin incomparabilul 
prestigiu al limbii, civilizaţiel și orga- 
nizării sale“. 
B. 

CUVÂNTUL ASTREI 


Cu toate greutățile pri care trecem, 
activitatea Astrei continuă intr'un ritm 
aproape obişnuit cu“ cel din fericitele 
vremuri de pace. Nuavem încă rapoartele 
tuturor despărțămintelor, pentru a face 
o prezentare completă şi obiectivă a 
acestei osteneii pentru intremarea sufle- 
tului neamului în aceste vremuri de 
mare încercare. Nu ne putem opri insă 


ca, până la sosirea lor, să nu spituim 
crâmpee din ea, drept modestă răsplată 
pentru aceia care o săvârgesc și îndemn 
pentru cei care trebue să-şi dea și ei 
contribuţia, 


După o întrerupere de doi ani, expli- 
cabilă prin evenimentele prin care a 
trecut Ardealul, școalele fărăneşti an re- 
inceput să apară în despărțămintele 
noastre mai harnice, Au fost organizate 
în acest an maj ales: școale țărănești 
pentru femei, deoarece, din motive cu- 
noscute, cele pentru bărbaţi n'au putut 
lua ființă. Cea mai mare parte din aceste 
şcoale au fost organizate cu ajutotul 
Consiliului de Patronaj și a Ministerului 
Sănătăţii. Cele din desp. Sibiu au avut 
cinstea să fie vizitate de insăși Prezidenta 
acestui Consiliu, D-na Maria Ma- 
reşal Antonescu, primind astfel un 
neuitat îndemn şi prestigiu. Despre cea 
organizată de despărțământul Brașov se 
vorbeşte mai amănunţit în altă parte a 
revistei. Şcoale asemănătoare au mai luat 
ființă în despărţămintele Sibiu, Alba, Ora- 
viţa, Turda, Câmpia-Turzii, Arad, Hune- 
doara. Altele sunt în curs de organizare. 

A continuat apoi activitatea prin graiul 
viu (conferinţe) și scris (broșuri din „Bi- 
blioteca Poporală''). Dintre conferințele 
organizate amintim îndeosebi ciclul „Mar- 
ginile pământului și neamului românesc“, 
organizat de despărţământul Sibiu, în 
care am putut asculta cuvântul competent 
şi cald al dd. Prof. |. Lupaş, despre 
„Transilvania, inimă a pământului ro- 
mânesc“, Teodor lacobescu, Pre- 
şedintele Asoc. Gen. a Invăţătorilor, 
despre „Românii dela Nistru”, Prof. univ. 
Al. Procopovici despre „Românii 
din Bucovina“, prof. univ. Emil Pe- 
trovici, „Românii din dreapta Du- 
nării”, prof. univ. Sabin Opreanu, 
„Românii de pe Mureșul superior“, prof. 
T. Filipaşcu, „Românii din Mara- 
mureș” şi prof. Leontin Gher- 


gariu, „Românii din Sălaj”, Nu cre- 


dem că e nevoe să insistăm asupra 
sensului și rostului acestor conferinţe în 


238 INSEMNĂRI 


vremurile de astăzi, când marginile pă- 
mântului românesc sunt atât de pri- 
mejduite. 


In „Biblioteca Poporală” au apărut 8 
broşuri, dintre cari amintim „Bocete din 
Zagra (jud. Năsăud)“ de Sever Hur- 
dea, „Credinţe şi obiceiuri cuvioase“, 
de Preot Aurei A. Velea, „Obiceiuri 
din Tilișca” de loan Frăcea, „losii 
Vulcan“ de Dr. Teodor Popa şi 
în deosebi cele semnate de păr. l. A g å r- 
biceanu, „De vorbă cu Ilarie“ și 
„Rana deschisă“, asupra cărora sperăm 
să revenim. Cea din urmă a fost tipă- 
rită în 10,000 exemplare, iar o broșură 
„Pentru Țară și Neam“, îndemn la lm- 
prumtul Reîntregirii și la nădejde şi 
jertfă in ceasul de acum, a fost răspân- 
dită în 50.000 exemplare în toate co- 


munele de dincoace de Carpaţi. Cu- 
vântul cald şi cinstit al Astrei a răsunati 
deci fără întrerupere, ca o trâmbiţă ne-! 
odihnită, de veghe şi de alarmă, 

B. : 


REDACȚIONALE 


Din pricina întinderii neobișnuite } 
a unor studii, am fost nevoiţi să} 
scoatem acest număr dublu, în 10: 
coale de tipar, Numărul viitor, pe | 
Aprilie, va apare în mod obişnuit $ 
spre sfârşitul lunii, E 

Mulţumim încă odată celor care! 
ne-au acordat largul lor sprijin ma»' 
terial și moral, fără de care revista j 
Astrei nu şi-ar fi putut continua j 
apariţia, O 


BIBLIOGRAFIA TRANSILVANIEI (VI) 


= BOLOGA, VALERIU L. Ajutorul Ro- 
mânilor ardeleni pentru răniții războiului 

_ independenţei. Sibiu, 1941. Tip. „Dacia 
Traiană“, 2 f, 23 p. (Biblioteca medico- 
istorică). 

BOLOGA, VALERIU L. Câteva lä- 
muriri şi date cu privire la biografia lui 
loan Piuariu — Molnar. Extras din vo- 
lumul „Omagiu profesorului loan Lupaș”. 
București, 1941, M. O. Impr. Naţ. 9p. 

DAICOVICIU, C. Neue Mitteilungen 
aus Dazien. (Extras din Dacia VII-VIII, 
1937—1940). Bucureşti, 1941. M. O. lm- 
primeria Naţională. 299—336 p., 5 tab. 

DAICOVICIU, C. O sensaţională des- 
coperire arheologică în Transilvania, Ex- 
tras din „Transilvania”. An, 72, Nr. 8. 
Sibiu, 1941, „Dacia Traiană”. 4p., 1 tab. 

EXPOZIȚIA retrospectivă a cărții, ar- 
telor plastice și a graficei româneşti din 
Banat. 1—15 Decemvrie 1941. Timișoara, 
1941. Editura Institutului culural de 
de Vest, 7 f, 15 tab. 

FLOCA, O. Monumenti romani inediti 
del distretto di Hunedoara. (Extras din 
Dacia, VII-VIII, 1937—1940). București, 
1941. M. O. Impr. Naţională, 337—344. 

GHELASSE, ION 1 Les pâtres „Bâr- 
sani“ comme facteurs d'expansion écono- 
mique et nationale dans l'histoire de la 
Roumanie. Şi în [limba engleză]. Braşov. 
1941. „Unirea”. 13 p. 

LUDEANU, PASCU, Clopoțelul de 
argint. Episod din tinereţea vlădicului 


Grigorie Maior (1772—1782). Nuvelă 
premiată la concursul literar al ziarului 
„România Nouă”. Sibiu, 1941. Tip. 
Krafft şi Drotleff. 40 p. a 
LUPAŞ, |. Cronicari și istorici români 
din Transilvania. Ed. Il. Bucureşti, 1941. 
Ed. „Scrisul românesc“. XLII, 551 p. 
(Clasicii români comentaţi), 
LUŢĂ-DRĂNICEANU, GH. Cântece 
populare din Ardeal. Folklor. Bucureşti, 
[1941]. „Editura noastră”. 45 p. 
MARCU, FILIP ST. Monografia co- 
munei Lăsău, judeţul Hunedoara. Bu- 
curești, [1941]. Editura noastră“. 75 p. 
METEŞ ȘTEFAN. Contribuţii la stu- : 
diul populaţiei din Transilvania, în trecut. 
I. Populaţia din judeţele Cojocna, Do- 
bâca și Turda în secolul al XVIII-lea. 
Buc. 1941, Ă 
NESTOR, ION. Keltische Gräber bei 
Mediaş. (Extras din Dacia, V—VII, 
1937—1940). Bucureşti, 1941. M. O. Im- 
primeria Naţională. 159—182 p. 
OLTEANU, ALEXANDRU. Ordonanţa 
4420/1918 din Ardeal. Forma actelor de 
instrăinare la imobile. (Studiu de drept 
jurisprudențial, cu referințe complete la 
codul civil din 1940). Blaj, 1941, Tip. 
„Lumina” Miron Roşu. 2$, 124 p., 4f. 
PÂCLIȘANU, ZENOBIUS. Deutsche 
und Magyaren. Der Entnationalisierungs- 
kampf gegen die Sathmarer Schwaben. 
Bukarest, 1941, Die Dacia. Bücher, Tip. 
M. O. Impr. Naţională. 85 p. 


240 BIBLIOGRAFIA TRANSILVANIEI 


PĂCLIŞANU, ZENOBIO. L'Ungheria 
contro le sue minoranze etniche. Una 
lotta di sterminazione rivelata dai do- 
cumenti segreti. Bucarest, 1941. Ed, 
Dacia. Tip. M. O. Impr. Naţională. 141 p. 

PETROVICI, EMIL. Graiul românesc 
de pe Crișuri şi Someş. Extras din 
„Transilvania“. An. 72, Nr. 8. Sibiu, 
1941. Tip. „Dacia Traiană“. 8 p. 


PASCU, CAIUS. Un preot bihorean 
în revoluţia din an. 1848 = 49, din Banat: 


i ae 


În Aa 


Ştefan Chirilescu. Bucureşti, i1941}. E 
tura noastră“. 13 p. 

ROȘU, TITU L. Insemnäri și insczigţi: 
bihorene. Vol. 1. Beiuș, 1941. :Tip.: 
„Doina”. 93 p. (Biblioteca Beimgalt 
Ne. 9—10). 4 ; 


SLĂVESCU, VICTOR. Dionisie Pop 
Marțian şi Dimitrie A. Sturdza în 1859... 
(Analele Academiei Române Memorii! 
secţiunii istorice. Seria lil, tom. XXUL.. 
mem. 17). Bucureşti, 1941. M. O. pe, ; 
Napon: 21 p, 8 tab. i