Transilvania_1943_074_009_010

10684 


TRENSLVFNF 


e 


ANUL 74 SEPT—OCT. Nr. 9-10-1943 
[e e ane o N ea E aa P a a e] 


SIBIU 


Anul 74 Septemvrie-—Ootomvrie 1943 Nr. 9—10 


, EATEN 


Organi al ASTREI 


ROMÂNII DIN TRANSILVANIA 


După recensământul românesc din 1930, populaţia globală a Ro- 
mâniei transcarpatice adică a Transilvaniei în înţelesul cel mai larg, se 
ridica la c. 5,550.000 suflete dintre care 57,9%, Români, 24,4%, Un- 
guri şi Secui, 9,8%, Germani, 3,20%, Evrei și 4,7%, alte neamuri şi ne- 
declaraţi. f 

După recensământul maghiar din 1910, proporția Românilor era. 
"puţin mai scăzută, iar a Ungurilor şi Secuilor ușor crescută ; Românii 
însă se găsiau tot în majoritate absolută. 

“Cu o sută de ani în urmă, după Dicţionarul geografic al Tran- 
silvaniei de Ignat Lenk von Treuenfeld, publicat în 1839, si- 
tuaţia elementului românesc era aceeaşi şi tot astfel în a doua jumă- 
tate a secolului XVIII, asupra căruia dispunem încă de cifre statistice 
aproximative, pe neamuri. 2A - 


1. Majoritatea absolută a Ronda şi minoritatea numerică a 
Ungurilor, socotiți cu Secuii la un ga reprezintă. deci un prim fapt fün- 
damental necontestat de nimeni... cel puţin pentru epoca datelor sta- 
tistice mai precise şi complete. i 

Intradevăr,. în măsura în care scade preciziunea statisticilor, în mă- 
-sura în care datele acestora sunt mai sumare și mai lacunare, în aceeași 
măsură crește curajul publiciștilor maghiari sau maghiarofili de a sus- 
ţine existenţa unor majorităţi maghiare şi a unei minorităţi româneşti. 
La adăpostul lipsei de informaţii, se afirmă astfel chiar pentru secolul 
XVIII, primul asupra căruia avem date numerice pe naționalități, că 
exact în acest secol Românii au reuşit să depăşească pe Unguri (cu 
Secui, de sigur). Curioasă, această coincidenţă între primele date sta- 


1) Ştefan Manciulea: Românii şi minoritățile etnice din Transilvania şi 
-părțile ungurene în întâia jumătate a veacului XIX (Rezumat german) în Bul. S. R, R. 
de Geografie LIX 1940. — Tib. Morariu: Entwicklung der Bevolkerungsdichtigkeit 
“Siebenbiirgens während der Jahre 1840—1930. Bucureşti 1940, p, 15—16. | 

E i 


Pe - VINTILĂ MIHĂILESCU 


__istice mai complete și mai sigure şi atingerea majorităţii absolute de- ` 
către elementul românesc, Afirmația, pentru a nu îi contestată, trebuia. 
să fie însoţită de o explicaţie plauzibilă. Iat-o: în secolul XVIII ţără- 
nimea din principatele române a emigrat în massă, peste munți, în 
Transilvania, din cauza regimului fanariot hrăpăreţ, şi apăsător, Expli- 
caţia merită un răspuns imediat: în același secol Transilvania a sân- 
gerat de răscoala iobagilor conduși de martirii Horia, Cloşca și Crişan. 
Greu de admis deci că şerbii valahi din Muntenia și din Moldova. 
puteau să fie atrași — şi încă în număr atât de mare — spre Ardealul 
aceluiaşi regim social necruţător, lacom şi sângeros. Greu de admis, 
apoi ca regiuni care ar fi trimis, timp de un secol, atâta omenire spre 
cetatea transilvană, să mai fi avut de unde împrăștia spre câmpia du- 
năreană şi spre ţărmul Mării Negre, mulțimea, care, în secolul următor, 
a umplut stepa transformată, prin aceste braţe, în lanuri de cereale, 
Să spunem însă că acestea sunt silogisme. lată însă și câteva fapte: 
în secolul al XVIII şi în cel următor se constată existenţa unor curente 
de populaţie spre Ardeal, dar — mai accentuate — şi dinspre Ardeal 
către Moldova și Țara: Românească,!) Fenomenul este, de altfel comun: 
tuturor zonelor muntoase, cel puţin al celor din regiunea temperată, 
Dubletele de sate ardelene, situate sub munţi, în Oltenia şi Muntenia, 
dovedesc lămurit — ca şi prezența marelui număr de transilvăneni din 
orasele subcarpatice — preponderanţa curentelor de populaţie de peste 
munţi către: principate. Pentru cunoscători, aceste descălecări de- po- 
pulaţie ardelenească spre Sud, nu surprind, precum nu surprinde de- `- 
simea satelor din depresiunile şi dealurile oltenești, muntenești şi mol- 
dovene, așa cum ea apare, pe frumoasa hartă topografică austriacă din: 
preajma anului 1791 :); precum nu miră accentuata desime a popula- 
ţiei din aceleași regiuni la începutul sec. XIX, ceea ce reiese din cata- 
grafiile şi harta statistică din preajma anului 1831.) Tocmai acestea 
sunt însă, pentru teza maghiară ţinuturile de unde au pornit ţăranii 
români ca să inunde şi să copleșească, sub năvala lor, pe Ungurii Tran- 
silvaniei din sec. XVIIL E posibil? 

“Teza migraţiunilor românești către Ardeal, peste „băștinașii“ ma- 
ghiari şi secui, nu se opreşte însă aici: la adăpostul dificultății, iar, 

1) Vezi I. Nistor: Emigrările Românilor de peste munți, în An. Ac. Rom. 1916; — 
Vintilă Mihăilescu: Așezările omeneşti din Câmpia Română la mijlocul şi: 
sfârşitul sec. XIX în An. Ac. Rom. 1924. — Andrei Veress: Păstorilul Ardele:. 
nilor în Moldova şi Jara Românească (până la 1821) în An. Acad. Rom. 1921. 

3) În colecţia Academiei Române, v. și V. Mihăilescu: Harta austriacă din 


1791 în Baul; S. R. R. de Geografie, 1928. 
2) G. Vâlsan, O fază în popularea Țărilor Româneşti. Bul. S. R. R. de Geo- 


grafie, 1921, 


ROMÂNII DIN TRANSILVANIA i 639 


pentru timpuri mai vechi, a imposibilității de a evalua, numeric și spaţial, 
intensitatea mişcării de trecere în Nordul și Vestul Carpaţilor şi fără 
„a ţine seama de realitatea şi intensitatea firească și dovedită a curen- 
telor de sens contrar dinspre sărăcia relativă a munţilor și pădurilor 
ardelene către bogăţia şesurilor, dealurilor şi bălților din Est și din 
Sud, teziştii maghiari afirmă repetarea de. mai multe ori în trecut a 
migraţiunilor spre Transilvania. Ei pun începutul acestor strecurări de 
păstori valahi în cetatea carpatică, în secolul al XIII, adică mult după 
înscăunarea aici, nu.a stăpânirii maghiare cum știam cu toţii, ci a unei 
importante mase din acest neam de foşti nomazi.!) A trebuit prin ur- 
mare, ca regatul apostolic al Sfântului Ştefan să organizeze apărarea în 
bastionul transilvănean, pentru ca totuşi poporul valah — popor de păstori 
rătăcitori — să se infiltreze în cetatea apărată cu sângele cavalerilor 
din Pustă şi să-i copleşească pe aceştia, cu vremea, Recunoaştem că 
teza, astfel pusă, este impresionantă și chiar înduioșătoare, Ea nu se 
adresează deci raţiunii, ci sentimentului; nu celor informaţi, ci neştiu- 
torilor sau slab-ştiutorilor: de o parte un popor de cavaleri care se 
sacrifică pentru creştinătate şi pentru adevărăta Europă; de alta, cete 
de fugari în căutarea unui adăpost sigur. Şi totuși câteva fapte istorice 
şi geografice elementare răstoarnă întreaga clădire romantică : în secolul 
XIII şi secolele anterioare părţile cele mai expuse din întreaga regiune 
carpatică românească erau cele din Estul şi Sudul munţilor până spre Du- 
năre, Mare şi dincolo de Nistru. E de neînțeles astfel cum de s'a putut 
afirma existenţa unei populaţii româneşti numeroase, prezentă tocmai 
în ţinuturi bătute de. barbari asiatici (intre care s'au numărat doar și 
Ungurii), aproape fără întrerupere şi absentă din cea mai ocrotită 
parte a pământului românesc: cetatea naturală a Transilvaniei, 


E de asemenea, cel puţin suspect, dacă nu de-a-dreptul de ne- 
înţeles cum a putut rămâne Ardealul — cu toată virtutea lui de ba- 
stion natural — Gol de populaţie sau numai cu o slabă pânză de sclavi 
şi colonişti germani până la sosirea şi consolidarea elementului maghiar 
înăuntrul lui, De unde-şi iau teziștii unguri voia şi curajul să afirme 
— fără izvoare —:'că tocmai autohtonii romanizați ai pământului car- 
patic au fugit sau au fost goniţi din regiunea cea mai ocrotită şi sau 
îngrămădit — ca bezmetecii — în drumul năvălitorilor? Căci trebue 
să fi fost foartg numeroși Românii dincoace de Carpaţi ca să poată 
trece, în cete mari, dincolo, în Transilvania și totuși să rămână destul 


1) Cf, de pildă: L. Tamás: Die Rumânen (Wlachen) în a Siebenbürgen (publi- 
caţie maghiară, de propagandă). 
1* 


6t0 VINTILĂ MIHĂILESCU 


de mulţi în Ţara Românească și în Moldova, unde-i găsim luptând cu 
Tătarii şi întemeind țări tocmai la sfârşitul sec, XIII și în cursul celui 
următor, E 

Zadarnic se opun realităţile geografice, zadarnic datele istorice 
elementare, zadarnic istorici, filologi, etnografi, geografi au îngrămădit ` 
argumente și date care demonstrează continuitatea elementului romă 
pesc pe ambele laturi ale Carpaţilor, în Munţii Apuseni, în Banat, i 
câmpia Tisei şi chiar în Panonia; teziştii maghiari, reprezentanți ai in-: : 
telectualității acestui popor, rămân la perimata teză roesleriană, agravață ` 
cu preciziuni compromiţătoare, Nici grija de adevăr, nici teama de ri- - 
dicol, nici riscul plictiselei nu-i face să renunţe la teoria sosirii Româ- . 
nilor peste munţi, în sec, XIII și a tecridedcenli imigrării acestora în 
sec, XVIIL 

Mai mult decât atâta, ei încearcă schițarea drumului urmat de 
predecesorii Românilor ardeleni de azi, din patria de origină până în 
Transilvania : strămoșii poporului românesc din Carpaţi sunt originari 
— după teza maghiară cea mai recentă — din ţinutul muntos situat 
aproximativ la zona de întâlnire dintre Bulgaria, Serbia veche şi Al- -- 
bania mare. Prin sec. X—XI, ei s'au apropiat de Dunărea de jos, răs= 
pândindu-se (cam prin vremea năvălirilor pecenege şi cumane) în câmpia .: 
fertilă a Dunării. Organizaţi de stăpânii lor (Bulgarii, în Sudul Dunării, 
Pecenegii şi Cumanii, în Nordul acesteia), Românii încep să se stre- ` 
coare în Ardeal odată cu sec. XIII, sub presiunea Tătarilor,') Lăsăm în 
seama istoricilor să releve erorile grosolane, care stau la baza acestei 
construcţii; îa schimb vom face o singură observaţie geografică simplă: 
ţara de origină pe care — împotriva vederilor savanților. Sârbi, Bul- 
gari sau Greci?) — „ştiinţa“ maghiară a dăruit-o poporului român, e 
“o ţară de munţi împăduriţi şi azi străbătuţi de puţine văi largi și câteva 
depresiuni, Nici chiar marele curaj al teziştilor unguri nu poate deter- 
mina întinderea acestei ţări în epoca părăsirii ei de către Români, 
Ținând totuşi seama de spaţiul vital bulgar, sârb și albanez, nu am 
putea aprecia această întindere la mai mult de 40—50 mii km?, Cum 
a putut să roiască de pe o suprafaţă muntoasă — chiar dacă ar îi fost 
de două ori mai mare decât cea ipotetic admisă de noi — atâta mul- 
fime de oameni, încât să se fi putut extinde peste întreg spaţiul car- 
patic românesc de azi chiar din secolul XIV (când sunt menţionaţi Ro- 
mânii din Maramureş la Dunăre şi din câmpia Tisei până dincolo de 
Nistru)?); cum au putut spori acești Români balcanici până la c. 18 
"UL. Ta más: op. cit, p 70 


3 G. Brătianu: O enigmă istorică... Bucureşti, 1940. 
3) Cf. de pildă, tot L. Tamás, op. cit, p. 12. 


ROMÂNII DIN TRANSILVANIA i 64t 


milioane câți sunt astăzi pe glob, probabil nu s'au întrebat născocitorii 
teoriei originei balcanice a Românilor din Carpaţi. Căci dacă s'ar fi tn- 
trebat, atunci sau ar fi trebuit să renunţe la ipoteză, sau ar fi trebuit 
să acorde elementului românesc virtuţi  supra-omenești:; o prolificitate 
fenomenală, o sănătate de fier, capacitatea de a rezista tuturor moli- 
melor, războaielor, jafurilor, asupririlor religioase, sociale, economice și, 
pe deasupra o putere de asimilare neobișnuită la un neam de păstori 
nomazi (cum le place acelorași teziști să-l prezinte). 

= Nu simte nimeni ridicolul şi artificialul acestei teme care trans- 
formă neamurile privilegiate ale Transilvaniei (Unguri, Secui și Sași), 
în victimele invaziei ciobanilor și iobagilor valahi şi disprețuiește cele 
mai elementare legi demografice, geografice, sociale economice și isto- 
rice? Nu pare nimănui prea ieftină și disperată ușurința cu care se 
acordă ciobanilor noştri atât de mari calităţi vegetative şi o atât de 
impresionantă putere de digerare etnică? Şi nu este mult mai normal, 
mai cinstit şi mai conform cu datele şi cu legile Istoriei şi Geografie: 
să admiţi teza — verificată şi, pentru cunoscători, aproape banală — 
a unei vechi populaţii traco-dacice romanizată din Pind în Carpaţi, 
redusă în urma infiltrărilor slave, bulgare, maghiare, pecenege, cumane, 
tătare, etc, şi în urma tuturor jafurilor, molimelor și războaielor, la 
câteva insule în Balcani şi la un mare bloc ancorat în Carpaţi, dar în 
` continuă legătură, prin mișcări metananstasice şi prin transhumanță cu 
întreaga Peninsulă Balcanică și cu stepele din jurul Carpaţilor? Pro- 
blema originii şi evoluţii unui popor străvechi cum este poporul ro- 
mânesc nu se. lasă cuprinsă în tiparele voit simpliste şi interesate ale 
unor pseudosavanţi, puşi în slujba politicii microimperialiste maghiare, 
Tăcerea izvoarelor istorice până în sec, XIII? Enigmele filologice şi 
toponimice ‘legate de trecutul neamului românesc din Carpaţi şi Bal- 
cani? Dar — lăsând la o parte faptul că noua lumină aruncată asupra 
„acestei tăceri şi acestor enigme nici măcar nu este menţionată în 
studiile teziştilor unguri — pe tăcerea izvodrelor și pe enigme nu se 
pot clădi ipoteze, care vin în conflict cu faptele istorice şi geografice 
fundamentale. Căci între teza păstrării autohtonilor în cel mai ferit loc 
al răspântiei dela Dunărea de jos (cetatea Carpaţilor cu anexele ei de- 
luroase și cu mantia de păduri ocrotitoare) şi cealaltă teză a emigrării 
din Balcani pe cale ocolită şi expusă năvălirilor, oricare om normal se 
oprește la prima chiar fără dovezi (deşi acestea există și au fost adu- 
nate), Circulaţia mai liberă altădată, dar neoprită nici astăzi, între țările 
Balcanilor şi ţara carpatică explică în deajuns celebrele înrudiri de 
limbă între albaneză şi română, inrudiri pe care se întemeiază erudiții 
maghiari pentru a fixa patria originară a tuturor Românilor în zana 
muntoasă dintre Albania, Serbia și Bulgaria, 


„642 VINTILĂ MIHĂILESCU 


2. Al doilea fapt fundamental şi necontestat este procentul dă: 
„orăşeni şi săteni la Românii şi Ungurii din Transilvania. Intradevăr, 
după cum se vede din tabloul de mai jos, atât în 1930, cât şi in 1910; 
majoritatea Românilor locuia în sate; invers, Ungurii (şi Secuii) erati, 
mai numeroşi în orașe (53,4%) în 1910 


Procentul Românilor şi al Ungurilor (cu Secuii) în oraşe şi sate 


„ia PE a i 


In sate In orașe 
1910 1930 . 1910 1930 
Români, . . . . 591 62,6 17,6 35,0 ` 
Unguri şi Secui . . 24,9 21,6 53,4 31,9 . 


Cum nu este un secret pentru nimeni că orașele din Transilvania: 
au fost întemeiate de Germani, de Români şi, câteva, de Sârbi şi că. 
maghiarizarea unora dintre ele a fost realizată abia în a doua jumătate 
a secolului XIX şi în sec, XX, e clar că politica ungurească — foarte - 
documentată și perzistentă, — a folosit cerinţele vieţii moderne (pro- 
gresul rapid al vieţii comerciale și industriale) ca să sporească pro- 
centul Maghiarilor în ţările transcarpatice. Şi trebue să recunoaştem 
că operaţia a reușit. E tot atât de adevărat însă că maghiarizarea Ar- 
dealului pe calea oraşelor și a unei părţi din hinterlandul lor (ceea ce 
a reușit mult mai puţin) e un fenomen care aparţine timpurilor absolut 
recente (ultimii 50—60 ani). Cea mai mare parte a Ungurilor din ora- 
şele ardelene (Unguri între care trebuesc socotiți mulți Evrei și Şvabi 
desnaţionalizaţi) sunt deci transilvăneni proaspeţi. In felul acesta scade 
şi mai mult numărul strămoșilor Maghiarilor autohtoni în Ardeal şi 
deci slăbește şi posibilitatea descoperirii unor majorităţi ungare în Tran- 
silvania secolelor trecute. Fireşte, la nevoie se poate da o explicaţie: 
prins în elanul luptelor pentru creştinătate şi pentru libertate — cum 
se exprima atât de frumos contele Paul Teleki, — abia târziu, în 
secolul al XIX, secolul deşteptării naţionale, poporul maghiar din Ar- 
deal a prins de veste că Valabhii (păstorii valahi) i-au depășit în număr 
şi-i amenință cu o totală digerare etnică. Elita acestui neam generos 
a început atunci lupta și a început-o pe calea care le promitea o vic- 
torie mai sigură şi mai grabnică: colonizarea oraşelor. . 

Nici această construcţie nu rezistă realităţilor căci adevărul — lim- 
pede și ușor de dovedit — este altul: împiedicaţi să se așeze şi să se 
desvolte în oraşe până spre începutul sec, XIX, Românii au trăit aproape 
exclusiv în sate (sau, cel mult, mici târguri de munte) şi au sporit în 
număr mai repede decât citadinii, datorită vitalităţii mai mari, proprie 
ţăranilor de pretutindeni. Când barierele au căzut — cu mai multă 
eficacitate abia după 1918 — ţăranii valahi din hinterlandele orașelor 


ROMÂNII DIN TRANSILVANIA 2643 


au pătruns în „cetate“ şi au ajuns repede dela 17,6%, orăşeni în 1910 
da 35% în 1930;!1) au atins adică proporţia normală la un neam do- 
minant. În schimb, lipsiţi de sprijinul artificial al Statului, Ungurii oră- 
-eni au scăzut dela 53,4%, la 37,9%, în același interval de timp, ră- 
mânând totuși încă, — după cum am văzut, — mai numeroși, tot în 
-oraşe decât în sate. 

Fără îndoială, sporirea numerică a Românilor în orașele Tran- 
silvaniei, nu însemnează dominarea vieţii comerciale şi industriale de 
către aceştia: capitalul nu se poate improviza şi nici burghezia, privi- 
legiată până de ună zi, nu poate și nici nu trebue să fie înlăturată ia 
câţiva ani. Cu voia sau fără voia ei această burghezie, privilegiată odată 
“şi puţin prolifică astăzi, e mereu ameninţată în ființa ei naţională de 
autohtonii din hinterland care au timp să aștepte şi să facă — dacă 
e nevoe — ucenicie. Nu-i vina acestora că planul de maghiarizare a 
dus la izolarea orașelor maghiarizate în masa autohtonilor de alt neam 
şi de altă concepţie de vieaţă. Această realitate şi procesul care-i co- 
respunde nu pot fi înlăturate şi nici măcar camuflate sub nicio ipoteză. 
Realităţile de pe teren rămân şi se răzbună, 


Noi explicăm anomalia oraşelor străine înăuntrul unei mase omo- 
gene românești prin privilegiile acordate în trecut de stăpânirile străine 
unor elemente alogene. Pentrucă însă ni se răspunde cu afirmarea lipsei 
de înclinare a Românilor în genere către ocupațiile burgheze, ne vom 
îngădui să lărgim puţin cercul discuţiei și să urmărim încă una din 
temele predilecte ale neprietenilor noștri: Românii au fost exclusiv pă- 
stori. Ei au învățat plugăria dela Slavi, iar negustoria şi meşteșugurile 
-dela Germani şi dela Unguri. 

E drept că o parte din Români s'au ocupat şi se ocupă încă cu 
păstoria în Carpaţi, în Balcani, în Rodope şi în Pind; e drept că aceştia 
au circulat din Sudul Peninsulei Balcanice până dincoace de Dunăre 
sau până în câmpiile Vardarului, în stepele pontice şi până în munții 
Moraviei. Nevoile transhumanţei i-a dus în multe locuri, până spre 
“Crimeea și până în Caucaz chiar, Numai cine nu vrea însă, nu știe că 
transhumanţa se desfăşoară pe anumite arii în jurul marilor masive 
muntoase şi că ea nu-i tot una cu nomadismul, E drept de asemenea 
că s'a vorbit mai mult şi mai de timpuriu de acești păstori întâlniți 
frecvent pe drumurile mari şi gata oricând să-și apere turmele sau să 
“schimbe păstoritul cu cărăuşia sau cu. negoţul. Nu putem totuși să fim 
de părerea istoricilor perimaţi care cred că a existat numai ceea ce 


1) S. Manuilă: Evoluţia demografică a oraşelor şi minorităților etnice din 
Transilvania, în Arhiva p. Ştiinţa şi Reforma socială. VIII, Bucureşti, 1929. 


644 VINTILĂ MIHĂILESCU 


s'a păstrat în acte s'au monumente. lată de ce îndrăsnim să credem 
că a limita la păstorie (şi aceasta fals considerată nomadism) ocupația 
unui: neam străvechiu cum este cel românesc însemnează sau naivitate, ` 
sau lipsă de înţelegere a fenomenelor istorice şi geografice sau... rea 
credinţă, i 
Românii sunt urmașii Tracilor (inclusiv Dacii) şi Romanilor. Faptul: i 
nu poate fi contestat chiar dacă a-i adăoga acestui neam — cum vor 
teziștii maghiari — mult sânge slav, bulgar, peceneg, cuman, tătar, ma: 
ghiar etc. (ceea ce, în treacăt fie zis nu este dovedit de mai vechile: ` 
sau mai noile cercetări antropologice şi biologice). Dacii şi Romanii 
cunoşteau, pe lângă creșterea vitelor, cultura viilor, agricultura, co- 
merţul, meseriile. Totuși, în lipsa dovezilor scrise şi pe baza unora 
dintre termenii tehnici vechi sau noi, s'a afirmat că urmașii autohto- 
nilor din Carpaţi au fugit ori au fost retrași dincolo de Dunăre, unde 
s'au sălbătăcit, transformându-se toţi în păstori nomazi. Această teză 
anacronică nu este demnă de evoluţia Filologiei, Istoriei, Etnografiei și.. 
Geograiiei Europei Sud-Estice, Şi acestea cunosc, nu teoria ci reali- ` 
tatea spaţiilor geogralice ocrotitoare (de obicei ţinuturile bine impă- . - 
durite) opuse spaţiilor descoperite (de obicei ţinuturile de stepă) mult: 
mai în calea răutăţilor și deci mai puţin atrăgătoare, chiar pentru niște: 
autohtoni deprinși cu toate nevoile. E nefiresc deci şi perimat să afirmi: 
că, în adăpostul marilor păduri care acoperiau în trecut nu numai 
dealurile, depresiunile submontane şi munţii Carpaţi, ci şi o parte din 
câmpii (Vlașca, Vlăsia, Teleorman, etc.), nu sa putut păstra o popu- 
laţie de agricultori, podgoreni, pescari etc. autohtoni, deci cunoscători 
ai locurilor și drumurilor. În special este uluitoare afirmaţia că Tran- 
silvania — cetate naturală — a putut adăposti pe Slavi — sedentari 
şi ei — dar pe daco-romani, predecesorii lor, nu. E uimitoare afir-. 
mafia că, în vremea şoselelor asfaltate, autovehicolelor, avioanelor, tan- 
curilor şi tunurilor și atâtor mijloace de distrugere perfecţionate şi 
radicale, nu numai a oamenilor, ci și a bunurilor, mai rămâne, pe urma, 
războaielor și a iafurilor organizate, milioane de oameni, lanuri, fabrici, 
sate şi chiar orașe, iar în timpul drumurilor naturale și a năvălitorilor: 
călăreţi, întreaga populaţie autohtonă — fără îndoială mult mai puţin 
numeroasă decât azi — s'a mutat dela Nordul la Sudul Dunării, go- 
nită din urmă de nomazii asiatici, Cine mai crede azi în acest basm? 
In basmul pustiirii complete a locurilor, al fugii locuitorilor în masă și, 
mai ales, al sălbătăcirii acestora până la nomadism, Nomazii din stepele- 
estice au evoluat adică — fără de exemplu luat dela nimeni — către- 
formele cela mai înalte de exploatare a terenului, iar vechii locuitori 
s'au transformat ei în nomazi, Ei bine, nu cred teziștii maghiari că. 


"ROMÂNII DIN TRANSILVANIA 645 


întind prea mult coarda? E, doar atât de simplă legea raportului dintre- 
pământ şi om şi atât de larg cunoscută în cercul oamenilor cu oare- . 
care cultură. Intradevăr, cine cunoaşte cât de paţin relieful României, 

` armonic dispus în trepte de amfiteatru concentric, străbătut de ţări 

interioare în munţi şi sub munţi şi de văi 'largi, radiare, în dealurile 

apărate de păduri masive, cine a urmărit hărţile slaţiunilor preistorice 
şi istorice din paleolitic în epoca postromană și cea creştină, înțelege 

foarte lesne nu numai perzistența unui neam străvechiu în această mi- 
nunată țară, ocrotită dela natură, ci şi păstrarea aici, a tuturor formelor 

de trai și de activitate, dela păstorie, la negustorie și industrie, Dacă 
forme preistorice de civilizaţie se văd până azi, în Transilvania, cum 

dovedesc unele locuinţe țărănești, olăria, portul, câteva obiceiuri ar- 

haice; dacă vieața complexă a fost posibilă totdeauna în aceste locuri, 

e din cale afară de neserios să întrerupi această continuitate de vieață 

şi de civilizaţie de hatârul tezei că Ungurii au venit în Transilvania: 
cu câteva secole înainte de întoarcerea Românilor în această parte a țării 
strămoșilor lor. Și totuşi teziştii maghiari se îmbată și vor să îmbete 

şi pe alţii cu această iluzie ieftină și nedemnă de evoluția știinţii mo~- 
derne. .. 

Fără îndoială, poporul român datorează mult — ca și poporul 
maghiar de altfel — iniţiativei germane din Ardeal, în materie de ne- 
gustorie organizată, de minerit şi meserie; se uită însă prea ușor rolul: 
meşterilor şi negustorilor români din târgurile noastre de sub munte, 
arta casnică, arhitectura originală a caselor din dealuri şi a porţilor: 
din întreaga zonă deluroasă și din depresiunile munţilor, minunata 
adaptare a stilului gotic la modestele biserici româneşti ale Ardealului 
nordic, partea mocanilor în vieaţa comercială a orașelor de dincolo şi 
dincoace de munţi, fără să mai vorbim de marea contribuţie a Aro- 
mânilor la progresul economic al unor oraşe din câmpia ungară chiar, 
Se uită toate acestea penirucă se confundă, fie din lipsă de informaţie, 
fie din rea deprindere, dimensiunile numărul şi strălucirea imitațiilor 
cu dispozițiile naturale. şi originale ale popoarelor autohtone. 

Ar trebui deci să se termine odată cu ideea fixă și grandomană 
a unei colectivităţi maghiare sosită din stepele asiatice cu toate daru- 
rile ascunse în haina inșelătoare a nomazilor, capabile nu numai de o 
rapidă trecere,spre formele superioare de traiu, europene, ci și edu- 
catoare generoasă a sălbaticilor păstori valahi: isforia adevărată — cu- 

` noscută şi de cele mai vechi izvoare maghiare — ştie că urmașii: hei 
Arpad au găsit în Panonia şi în Transilvania pe Români şi pe Slavi 
Primele îndrumări către formele de ocupaţie sedentare nu le puteau 
primi deci Ungurii.decât dela aceștia, 


646 | VINTILĂ MIHĂILESCU 


3, Al treilea fapt fundamental este modul de` distribuire a ele- 
„nentului românesc în România transcarpatică. Orice hartă etnică a 
. României transcarpatice — cât de veche sau cât de nouă, lucrată de 
autori germani, italieni, francezi, englezi, români sau chiar maghiari — 
arată elementul românesc răspândit peste întreg teritoriul Transilvaniei 
din Maramureş, la Nord, în Făgăraş, la Sud şi din Carpaţii moldo- 
veneşti la Est, în câmpia Tisei, la Vest. El formează majoritate abso- 
ută pe cea mai mare parte a acestei suprafețe, indiferent de munte 
depresiuni intra ori sub montane, dealuri sau câmpie, In opoziţie cu 
pânza de populaţie românească, întinsă peste tot și în continuitate de 
masă cu elementul românesc din Răsăritul şi Sudul Carpaţilor, elemen- 
tele alogene (în primul rând cel german, maghiar şi secuesc) sunt răs- 
pândite insular pe direcţia de cea mai lesnicioasă pătrundere dinspre 
șesul Tisei, peste poarta Someșană 1) către interiorul basinului Tran- 
silvănean propriu zis şi către pasurile munţilor din margină (Carpaţii 
Răsăriteni şi Carpaţii Meridionali), Această direcţie de înşirare a insu- 
lelor de populaţie alogenă ducând către marea insulă a grănicerilor 
secui — din Estul Transilvaniei şi către insulele săsești de pe Târnave 
şi din preajma pasurilor celor mai frecventate (Bârgău spre Moldova, - 
pasurile din regiunea Braşovului și cele din apropierea Sibiului), ma- 
terializează planul de apărare militară a graniţei amenințate dinspre 
Est şi Sud. Pare cel puţin curioasă coincidenţa între repartiţia ele- 
mentelor germane, secuești și maghiare şi direcţiile indicate de folo- 
sirea Transilvaniei ca bastion întărit în faţa stepelor Europei Răsăritene. 
Ea ar rămâne inexplicabilă fără raportarea fenomenului la funcțiunea 
militară pe care au îndeplinit-o coloniștii grăniceri (ca şi populaţia au- 
tohtonă de margină de altfel) din Transilvania propriu zisă, 

Și totuşi, deşi izvoarele istorice, cetățile vechi dela pasuri, privi- 
degiile săseşti și secuiești, poziția geografică a acestor privilegiați, în 
trecut și în prezent, dovedesc, până la evidență, că alogenii au străpuns, 
în diagonală, o masă autohtonă rămasă în tot restul României trans- 
carpatice, tezişti maghiari preferă imagina — răsturnată — a unei 
mase maghiaro-secuieşti stăpână peste întreg teritoriul transilvănean 
încă dinaintea sec. XIII şi apoi digerată dinspre munţii înconjurători 
spre interiorul basinului ardelean de către elementul valah invadant. 

Se cunosc, din Istorie şi din Etnografie, numeroase cazuri de nă- 
vălitori războinici care, pătrunzând ca un cui, pe drumurile de invazie 


1) Poarta Someşană corespunde celei mai deprimate zone din brâul de înălțime 
care înconjoară podişul Transilvaniei propriu zise. Ea este mărginită la Sud de ma- 
sivul înalt al Bihorului (peste 1850 m.), iar la Nord de munţii vulcanici ai Ouaşului 
şi Gutinului şi de masivul Rodnei (peste 2000 m.). 


ROMÂNII DIN TRANSILVANIA 647 


cele mai lesnicioase, în masa autohtonilor sedentari, au reușit să-i tm- 
pingă pe aceștia — temporal sau definitiv — spre marginea ținuturilor 
strămoşeşti (in munţi, în păduri, în mlaștine). Se cunosc de asemenea, 
cazuri în care — revenind timpuri mai bune — autohtonii au recâ- 
ştigat teritoriul pierdut sau împărţit cu invadanţii, Se cunosc în fine 
— chiar şi foarte aproape de noi — cazuri în care o minoritate răz- 
boinică creștinată s'a contopit cu autohtonii, impunând acestora un nume 
nou (ex. Bulgarii) sau chiar o limbă străină (Ungurii), Nu cunoaştem 
şi nici nu putem concepe însă organizaţii militare, formate dintr'un 
mare număr de indivizi, extinse peste teritorii de sute de mii de km? 
şi copleşite cu vremea de popoare nomade de munteni în expansiune 
pașnică, Intre altele, această imagine, complicată prin prezentarea — ro- 
mantică și megalomană — a unei mase de cavaleri sacrificați în lupte 
obositoare și sângeroase cu Tătarii şi cu Turcii, nu se acordă cu ne- 
cesităţile elementare ale apărării unui teritoriu. Rămași cu grosul lor 
în Pusta panonică, este absolut exclus ca Ungurii să fi putut defalca 
şi trupă şi populație paşnică în număr prea mare, la graniţele ame- 
ninţate ale regatului apostolic. Altfel nu se vede de ce ar fi recurs la 
vechile elemente pecenege și cumane, refugiate înăuntrul basinului du- 
nărean, la cavalerii Teutoni şi loaniţi, la Secui (care nu sunt totuna 
cu Maghiarii), la Sași, la Români chiar (în Maramureș, Năsăud, Haţeg, - 
Banat, Oltenia). Istoria nefalsificată arată că statul apostolic maghiar 
a fost constituit şi condus de o minoritate, mai mult politică decât mi- 
litară, care a regisat apărarea graniței estice cu elemente găsite pe loc 
sau aduse din țări mai depărtate. Este prin urmare o sfidare svârlită 
Istoriei, Geogratiei şi bunului simţ afirmarea existenţii unei pânze ma- 
ghiare extinse peste întreaga Transilvanie şi dislocată ulterior de paş- 
nicii şi „primitivii” ciobani valahi, E și umilitor pentru virtutea şi gloria 
poporului maghiar care s'ar fi lăsat măcelărit de Tătari și Turci, chiar 
în regiuni pe care aceștia nici nu le-au prea călcat!) şi, apoi, ar fi 
cedat atât de uşor şi radical unui popor nomad.?) ` 


1) In dorinţa exasperată de a dovedi existența Ungurilor în locurile compact 
locuite azi de Români, contele Paul Teleki, afirmă, pe gir personal, că partea 
nordică a podișului Transilvaniei numită „Câmpia“ a fost golită de populaţia ei ma- 
ghiară prin sec. XV—XVII, în timpul războaielor cu Turcii și al celor de libertate. 
În această ţară maghiară înfloritoare, au invadat apoi Românii care, fiind, cum se ştie, 
un popor inferiar, au lăsat totul în păragină. Contele Teleki uită — sau ceea ce este 
absolut sigur — se face că uită două fapte esenţiale şi foarte bine cunoscute chiar 
elevilor de liceu: că războaiele cu Turcii s'au dus în multe părţi ale Ardealului numai 
în Nordul acestuia, nu şi că păragina „Câmpia” e datorită alunecărilor de straturi, 
fenomen natural care-i cu neputinţă să nu fi fost cunoscută geografului Paul Teleki. 
Deci, un fals istoric peste un fals geografic. (Paul Teleki: Siebenbiirgens Lage in 
Ungarn und Europa, p. 16, Budapest, 1940.) i l i 


3) O temă astfel pusă şi prezentată fără documentare numai pe garanția sub- 
scriitorilor, nu merită oboseâla unei desmințiri — prin inşirare de fapte concrete 


648 VINTILĂ MIHĂILESCU 


4, Al patrulea fapt fundamental este desimea populaţiei româneşti 
şi repartiția ei conform legilor geografice şi evoluţiei istorice. Ingrămă- 
diţi în depresiunile intramuntoase, în văile largi și în câmpiile de cu- 
rând asanate, unde ating desimi de 75—200 locuitori la km?, Românii 
depășesc 50 locuitori la km?’ în dealurile de înălțime mijlocie ale po- 
dişului transilvănean şi ale podișului Someșan și în cea mai mare parte: 
a câmpiei Tisei. Nu constatăm nicio deosebire remarcabilă între de- 
simea populaţiei maghiare sau germane privilegiate şi aceea a: popu- 
laţiei româneşti din regiunile care normal pot primi — în starea ac- 
tuală a economiei rurale — un număr mai mare de locuitori, Această 
constatare simplă poate însemna o destul de veche adaptare la mediu 
geografic a neamului neprivilegiat, românesc; ceea ce exclude infiltrări 
recente și, mai ales, răspândirea pe o suprafaţă atât de mare (intreaga 
Românie Transcarpatică), Şi din acest punct de vedere deci nu se poate 
accepta mărginirea îndesirei populaţiei româneşti la intervalul de timp 
foarte scurt (sec, XVIII) când elementul maghiar, mai numeros în se- 
colele trecute, ar fi fost majorat prin sosirea în valuri succesive a Ro- 
mânilor fugiţi din Principate (căci pentru secolele XIII—XVIII, nu se 
admite decât un număr restrâns de reprezentanți ai acestui neam, în 
Ardeal). Vădit lucru, scriitorii maghiari tezişti nu vor să știe nici de 
datele istorice curente, nici de fenomenele demografice şi antropogeo- 
grafice elementare. : | 

Nu sunt însă mai puţin interesante modul de grupare și desimea 
populaţiei românești și secuești în munţi. Intre alţi autori, Paul Teleki, 
geograf şi etnograf a avut reaua inspiraţie să socotească munţii Tran- 
silvaniei și chiar parte din dealurile acelea ca spaţii nepopulate sau 
relativ nepopulate.!) Lipsa de temei a acestei afirmaţii a fost de mult 
dovedită, iar de curând un geograt român?) a putut lămuri printr'o 


(toponimie verificată, nu după actualele hărţi topografice cu numiri scâlciate, vechimea 
aşezărilor şi exploatărilor româneşti, înşirarea menţiunilor istorice câte s'au putut stre- 
cura în documentele neamurilor privilegiate, urmărirea populaţiei după locul de pro- 
venienţă etc.) ; lăsăm deci pe socoteala și răspunderea autorilor, construcţiile îndrăs- 
neţe, care au putut duce până la „preciziunea” reprezentării cartografice a repartiţiei: 
populaţiei maghiare, slave şi germane în Transilvania... secolului XIII (v. lucrarea 
maghiară de propagandă: Siebenbürgen, Budapesta, 1940.) 

Ce se poate spune despre conştiinţa şi seriozitatea unui autor care, fără iz- 
voare statistice sau măcar menţiuni istorice mai complete, construeşște a hartă etnică 
a Transilvaniei în secolul XIII? Fără să mai vorbim de faptul că acelaşi neam de 
autori este foarte pretenţios, cerând neapărat documente scrise când e vorba de do- 
vedirea prezenţei Românilor în aceeaşi regiune în secolele anterioare şi chiar în ace- 
lași secol, i 
1) Paul Teleki: Carte ethnographique de la Hongrie en accordance avec la 
densité de la population. Budapest, 1919. | 

3) Tib. Morariu, op. cit, Idem: Distribuţia geografică a populaţiei Transil- 
vaniei, Criganei și Maramureșului în 1930 (Rev. Geogr. Rom., IV, 1,1941; București 1941) 


ROMÂNII DIN TRANSILVANIA 649 


analiză minuțioasă şi prin cartografierea obiectivă a desimei populaţiei 
din Transilvania, cât de departe de realitate se găsește geograful ma- 
ghiar, Intradevăr, înăuntrul spaţiului muntos carpatic românesc, văile 
largi (până spre 800 m.) şi depresiunile intramuntoase cuprind desimi 
care trec mai totdeauna de 75 locuitori la km?; munţii până la 900— 
1300 m., 10—25 locuitori la km? (gospodării în grupe de câte 3—5 
risipite pe spinările netede sau ușor vălurite dintre văi); desimi în jurul 
cifrei de 5 locuitori la km? în zona înaltă a stânelor, odăilor și ca 
selor de adăpost. Prezentarea înălțimelor carpatice ca goluri de 
populaţie separând neamul românesc de pe cele două povârnişuri: ale 
munţilor, este încă un deziderat, încă o tentativă maghiară de răstur- 
nare a realităţilor, 

Mai mult: studii de Geografie istorică — nu prea nume- 
roase dar totuşi concludente — dovedesc, în trecut, o și mai ac- 
centuată populare, deci şi utilizare a munţilor noştri nu numai pentru 
pășunea, ci şi pentru lemnul şi minereurile lor. Numai restrângerea 
voită la problemele unei singure regiuni (Transilvania ca obiect de stă- 
pânire exclusivă pentru Unguri) — ceea ce însemnează refuzul de ra- 
portare la ienomenul general de mazimă folosire a munţilor din peri- 
feria Mediteranei până în secolul precedent şi numai gândul fix al 
inversării unor realități evidente şi opuse tezei maghiare, nu poate 
vedea în această adaptare a elementului iromânesc — prin modul de 
grupare, de distribuire și de utilizare a terenului — la condiţiile de 
vieață din Carpaţi, o mare vechime a acestui element în munții Tran- 
silvaniei, 


Concluzie. — Este absurd deci şi anahronic să se vorbească, 
în secolul nostru, de un popor autohton [in speţă poporul dac romanizat) 
care ar fi părăsit un ţinut ocrotit de Natură, cum este întreaga fară 
românească de azi, pentru ca, după multe secole, să o regăsească oco- 
- lind prin stepa dunăreană tocmai în vremea năvălirilor pecenege, cu- 
mane şi tătare. — Se opun, în primul rând, bunul simţ şi simțul mă- 
surii. Se opun apoi faptele istorice şi geografice elementare: Transil- 
vania este partea cea mai ocrotită a întregului edificiu carpatic situat 
în fața stepelor Pontice; poporul român se întinde, în pânză peste tot 
acest edificiu qi dovedeşte, prin desimea, numărul şi adaptarea lui la 
vieațja de munte, de dealuri şi de câmpie, marea lui vechime în aceste 
locuri. El a fost totdeauna majoritar în Transilvania, iar pe întreg te- 
ritoriul carpatic românesc atinge 72'/,. Aceste procente nu puteau fi 
ajunse de nişte ciobani imigraţi peste „neamuri superioare“ (Maghiari, 
Secui, Germani), a căror privilegii şi distribuţie insulară, -cu masare 


650 VINTILĂ MIHĂILESCU 


de către granița amenințată a Carpaţilor, dovedeşte tocmai caracterul 
militar al colonizării săsești şi secueşti în bastionul Transilvănean. 

Românii sunt produsul mediului carpatic, Ei au săvârșit aici tot- 
deauna muncile cele mai grele; au fost şi sunt apărătorii reali ai ce- ` 
tăţii carpatice înăuntrul şi înafara acesteia, la marginile dinspre stepele - 
răsăritene ; reprezintă aici permanența și forţa nedeviată dela rosturile “ 
ei fireşti, Ei n'au ce ascunde și de aceea n'au făcut și nu fac propa- 
gandă ofensivă și falsilicatoare, Pentru același motiv, se conving greu 
să răspundă atacurilor, răstălmăcirilor de rea-credinţă și falsurilor tiz 
părite sau vorbite de alţii și lasă acestora gloria de a lupta cu moara. 
de vânt a realităţilor răsturnate şi a negării legilor evoluţiei popoarelor. 
normale, 

VINTILĂ MIHĂILESCU 


ORGANIZAREA CERCULUI CULTURAL 
AL ASTREI” 


1. Punct de plecare. Încercările de tot felul prin care ne este dat 
să trecem de un timp încoace, fac să se pună tot mai stăruitor în dis- 
cuţie nevoia refacerii vechei noastre solidarităţi dintre pătura intelec- 
tuală şi cea ţărănească. 

Pe acest temeiu, atât de preţios şi de verificat în luptele naţio- 
nale din trecut, se tinde a se sprijini și acţiunea de înlăturare a oricărei 
desbinări. din sânul comunităţii româneşti, cu scopul de a pregăti cu 
un ceas mai de vreme biruinţa dreptăţii, după care aşteptăm cu atâta 
legitimă nerăbdare. 

In desfășurarea acestor acţiuni de largă înfrățire românească pentru 
realizarea idealului de a ne vedea iarăși tofi fraţii, în curând, în ho- 
tarele firești ale aceleiași patrii, „Astrei“ i se rezervă o însemnată parte 
de contribuţie, pe care ea și-o asumă, fără îndoială, cu tot entuziasmul 
“şi fără nicio șovăire, 

Pentru ca lupta ce trebue să o poarte să poată fi cât mai pu- 
ternică şi mai rodnică, „Astra“ ne cere tuturor, în. primul rând, o mai 
activă și mai sporită înșiruire sub steagul nădejdilor şi vrerilor sale. 

Dacă nu se va ajunge la o mai strânsă și mai vie cointeresare 
a tuturor păturilor noastre sociale în jurul „Astrei”, truda acesteia va 
rămâne de bună seamă fără rezultatul dorit. 

lată pentru ce organizarea cercului cultural apare din calul locului 

„ca o problemă de căpetenie a „Astrei”, care se cere examinată mai 
mult din punctul de vedere al posibilităţilor practice de a-l înviora şi 
a-l face cât mai capabil de acțiune, decât al unor pretenţioase consi- 
deraţiuni de ordin principial sau statutar, pe ale căror întortochiate căi 
nu este de sigur cazul să ne pierdem în aceste vremuri de restriște. 


1) Referat la adunarea serali a Astrei, gedința din 25 Sept. 1943, cu repre- 
zentanții despărțămintelor, 


652 Dr. OCT. LUPAŞ 


In loc de a face deci, în fața Domniilor Voastre, o expunere pe 
bază de material cules în cabinet, îmi voiu permite să vă întăţișez pro- 


blema organizării cercului cultural aşa cum o poate vedea și simţi un ` 


secretar de despărţământ judeţean, cu o destul de îndelungată activi- 
tate pe teren. 

2. Esența şi rostul cercului cultural. Cercul cultural este, după 

regulament, cea mai îndepărtată ramificaţie a „Astrei“, prin care ea 
intră direct în atingere neîntreruptă cu păturile largi ale poporului, în 
„vederea înaintării culturii acestuia. 

El este conceput ca un organism viu, cu putere creatoare, care 
trebue să câştige interesul tuturor pentru chestiunile şi lucrările de cul- 
ură, să trezească şi să desvolte dragostea de învăţătură şi dorinţa de 
a cunoaşte, de a se lumina şi cultiva, 

Din aceste atribute rezultă, că cercul cultural a depășit cu mult 


3 


-obiectivul tradiţionalului scris-citit, care era propagat, cu preferinţă, de: 


agenturile de altădată ale „Astrei” și că el îmbrățișează orice ram 

„activităţii umane, care poate interesa vieaţa satului, în sens constructiv, 
Pentru a putea realiza acest ideal de cunoaştere şi de cultivare, 

pe care-l considerăm, fără îndoială, de esență naţională și creștină 


— pentrucă altfel nu ar putea sta la baza înaintării poporului român, ` 


care are aceste două caracteristici înăscute — cercul cultural trebue 
să fie ceva mai mult decât o simplă grupare numerică, amoriă sau de- 
-corativă, 

El trebue să fie celolä vie, care să pună în mișcare întreg elanul 
creator al satului şi să menţină veşnic aprinsă flacăra iubirii de neam 
si de lege strămoşească, 

Acolo unde patimile și pasiunile pot arunca zid de vrajbă între 
fraţi, cercul cultural trebue să arunce punți de legătură pentru înseni- 
nârea orizontului, 

Cercul cultural care nu îndeplineşte aceste misiuni, constitue un 
adevărat obstacol în calea „Astrei“, în loc să fie un factor de progres al ei. 

Considerând, prin urmare, problema viabilităţii cercului cultural 
ca o problemă primordială pentru sistemul funcţional al „Astrei“, noi 
reducem, în ultima analiză, problema organizării acestui cerc la o pro- 
blemă de transformare a lui într'un organism viu. 

Procedând astfel, vom încerca să arătăm, în cele ce urmează, care 
ar fi măsurile cele mai potrivite pentru dinamizarea cercului cultural 
şi, în consecință, pentru o cât mai bună funcţionare a lui, 

3. Satul, însufleţit de crezul „Astrei“ să reclame el însuşi cercul 
cultural. In primul rând, se cere a se întreprinde o propagandă intensă 


ORGANIZAREA CERCULUI CULTURAL AL ASTREI 653 


pentru „Astra“, făcându-i-se cunoscut trecutul şi tălmăcindu-i-se rostul 
de azi şi de. mâine, 

Această propagandă trebue făcută cu toate mijloacele ce ne stau 
la îndemână, în mod susținut și cu mult simţ al realităţii, 

Până când nu vom reuși să însuileţim populaţia și cărturarii unui 
sat pentru idealurile „Astrei“, este inutil să organizăm acolo cercul 
cultural, pentrucă el va fi sortit dela început pieirii, l 

Satul trebue să voiască, aş putea zice să ceară chiar, cercul cul- 
tural, înainte de a-l înființa. 

Din această cauză, despărțămintelor le revine marea îndatorire de 
a nu creă oricând și oricum cercuri culturale. Delegații lor trebue să 
depună tot efortul pentru desțelenirea sufletelor, făcând să se clatine 
satul din amorţire și numai după aceea să încredinţeze steagul „Astrei“ 
spre păstrare. 

In acest scop, adunările generale ale cercului cultural să nu fie 
mohorite și cu aer oficial, ci să fie adevărate prilejuri de sărbătoare 
şi de tresărire a vieţii sătești, care să-i facă şi pe conducători să-şi 
dea seame de răspunderea ce o au în faţa satului şi a „Astrei“. 


4. Decât membri numeroşi şi inactivi, sunt de preferat membri 
mai puțini, dar activi. Pentru ca să poată lua ființă un cerc cultural, 
regulamentul cere un număr de cel puţin 10 membri. Fără îndoială că 
ar fi de dorit, ca niciun cerc să nu ajungă în situaţia de a avea numai 
10 membri. Dacă aceşti membri sunt însă activi și devotați, nu avem 
niciun motiv să ne ferim de posibilitatea înființării unui cerc cultural 
şi cu un număr atât de redus de membri. 

Un grup de 10 membri activi poate face mai mult pentru „Astra“, 
decât un grup de 100 membri, care figurează numai pe hârtie și sunt 
absenţi dela datoria faţă de dânsa, 

Ce profit are cercul cultural pe urma unor membri, care nu se 
_duc să pună umărul acolo unde îi îndreaptă „Astra“ și nici nu-şi achită 
măcar cotizaţia pentru a putea deveni şi după statute membrii ei? 
De sigur, că niciunul. | 

Cercul cultural să nu-și anchilozeze, aşa dar, cadrele, cu elemente 
inactive, care să conteze numai din punct de vedere numeric, 


5. Conducerea să o dețină elementele de acțiune. Pentru ca membrii 
cercului cultura? să fie întradevăr elemente de acţiune, este neapărată 
nevoe ca însăși conducerea lui să fie deţinută de membrii cei mai en- 
tuziaşti şi mai activi ce-i are, 

Figurile grave şi solemne, care nu ştiu sau nu pot să radieze 
căldură sufletească în jurul lor, precum şi trândavii și negativiştii, nu 

2 


654 Dr. OCT. LUPAȘ 


au ce căuta în fruntea cercului cultural, pentrucă acolo se cere elan, 
optimism şi acțiune constructivă, 

Cine nu are vocaţia de a conduce un cerc cultural și ar accepta 
totuşi o atare încredințare, devine un dușman al „Astrei“, față de care: 
trebuesc luate energice măsuri de represiune, 

Numai după ce ne-am încredințat că vom putea da cercului cul- 
tural o conducere potrivită, să pășim la înfiinţarea lui. lar dacă ne-am ` 
înșelat în așteptări, să facem tot ce ne stă în putinţă pentru repararea ` 
gregelilor, luând chiar măsura înlocuirii conducerii, r l 

După regulament, comitetul cercului cultural se compune din 10 ` 
membri, care ar urma să se constitue în 5 subcomitete sau comisiuni, 

“Socotim că aceste dispoziţiuni nu e necesar să fie respectate în- 
tocmai, pentrucă pe de o parte numărul de 10 membri în comitet ar 
putea să fie exagerat de mare în unele sate, iar pe de altă parte con- 
stituirea de comisiuni știm că rămâne de cele mai multe ori o simplă 
formalitate, de care avem tot interesul să ne ferim, dată fiind mai ales 
pornirea ce se manifestă şi în lumea satelor contra atâtor comisiuni și. - 
paracomisiuni ce se crează fără niciun rost, E 

6. Intre despărțăminte şi cercul cultural. Factorul care are me- 
nirea să supravegheze de aproape activitatea cercului cultural, este, 
despărțământul, Este vorba în primul rând de despărțământul de plasă 
și numai în al doilea rănd de cel judeţean. 

Fără a ştirbi cu ceva meritele atâtor vrednice despărțăminte de 
plasă, socotim că este totuși necesar să precizăm aci că, înafară de 
dreptul de a dispune asupra „agendelor generale de propagandă cul-. 
turală în judeţ” — prevăzut în regulament — despărțământul central 
judeţean trebue să primească și un adevărat drept de control asupra 
despărțămintelor de plasă, care nu arareori nesocotesc dispoziţiunile 
primite dela primul, sub găunosul pretext că ele stau sub conducerea 
directă a comitetului central, 

Greutățile ce le întâmpină despărțămintele judeţene cu unii pre- ` 
şedinţi de despărțăminte de plasă, care se cramponează la conducere 
numai pentru a face caz de ambiţie din aceasta, sunt prea cunoscute 
ca să mai insistăm asupra lor, 

In orice caz, ţinem să se ştie că, până când despărțămintele de: 
plasă vor continua să întreţină contact direct cu centrul, cu ocolirea 
despărțământului judeţean și cu menţinerea în imposibilitate a acestuia 
de a lua măsuri tutelare faţă de ele, nu se poate vorbi de o punere 
la punct a problemelor de organizare a cercului cultural, 

Art. 17 din regulament prevede, ca fiecare membru din comitetul 
despărțământului să aibă în grija sa câte unul sau chiar mai multe 


ORGANIZAREA CERCULUI CULTURAL AL ASTREI 655 


cercuri culturale. Este o măsură bună, care ar trebui generalizată la 
toate despărțămintele de plasă. 


Prin analogie, găsim că adeseori e necesar, ca unele despărţă- 
minte de plasă să fie date şi ele în grija membrilor comitetului des- 
părţământului judeţean, 

Un mijloc foarte potrivit pentru crearea unui echilibru armonios 
între despărţăminte și cercul cultural îl constitue întrunirile periodice 
între delegaţii acestora, pe judeţ sau pe grupuri de plase, după cum 
permit împrejurările, 

Aceste întruniri produc nu numai noui îndemnuri sufletești, ci 
proiectează și o lumină mai puternică asupra directivelor de activitate, 


7, Posibilităţile financiare ale cercului cultural. Membrii .cercului 
cultural sunt obligaţi să plătească anumite cotizaţiuni, după categoria 
căreia aparţin, In realitate, aceste cotizaţiuni știm bine că nu se prea 
încasează, fie din cauza refuzului de a le solvi, fie mai ales din cauza 
indolenţei conducerii cercului cultural de a le încasa, 


Oricare ar fi însă motivul pentru care cotizaţiunile nu ajung la 
destinaţie, această stare de lucruri nu mai poate dăinui, pentrucă trebue 
să ne împăcăm în fine cu ideia, că cercul cultural rămâne avizat, în 
primul rând, tot la posibilităţile financiare proprii, Sporirea acestora 
— prin înmulţirea membrilor și eventuala majorare a sumelor de plată, 
sau prin crearea oricăror alte surse de venit — este evident că ar 
avea o influenţă directă asupra activităţii cercului cultural, 

„Ar îi, de sigur, timpul, ca administraţiile locale să ocrotească și 
ele cercurile culturale, în mod general și continuativ, pentru a nu ni 
se mai da prilejul să constatăm, că problema aceasta, care a fost obiect 
de discuţie la aproape toate adunările generale din ultimii ani, con- 
tinuă să rămână și de data aceasta tot un deziderat, 

8. Program de lucru şi mijloace de acțiune. Activitatea cercului 
cultural nu se poate desfăşura la întâmplare și în mod sporadic, ci după 
program, care să cuprindă măcar minimal punctele înfăptuirilor ce se 
vor produce, 

Acest program trebue să fie expresia necesităţilor vieţii sătești, 
identificate pe bază de cercetări prealabile şi sistematice, la faţa locului, 

El va ţige neapărat seama şi de mijloacele de acţiune, care au 
menirea să contribue la înviorarea vieţii sătești, 

Dintre aceste mijloace enumerăm aci următoarele: 

a) Cercul cultural să organizeze vizite în satele din jur. Nimic nu 
poate pune mai mult în fierbere vieaţa unui sat vecin, fie sub formă 
de procesiune religioasă, fie sub formă de coruri sau echipe de dans. 

3* 


656 Dr. OCT. LUPAŞ 


Satul care primește vizita intră şi el în febra pregătirilor și caută pri- 
lejul de a reîntoarce vizita ; 

b) Cercurile culturale să facă schimb de conferenţiari între ele, 
pentrucă e greu să aduni lumea la şezători în cadrul cărora să asculte 
mereu aceiași conferenţiari. De sigur, nu este recomandabil să treacă 
o duminecă sau o sărbătoare fără program organizat de cercul cultural. 
Decât să se organizeze însă şezători fără miez și fără suflet în fiecare- 
zi de repaus, e de preferat ca ele să fie organizate în condițiuni bune, 
cu mici intervale duminecale ; 

c) Concursurile de dansuri şi coruri, cu mari participațiuni de 
mase, s'au dovedit şi în acest an foarte nimerite prilejuri de a scoate 
satele din amorţeală. Participanţii acestor concursuri devin crainici de- 
votaţi pentru însufleţirea satelor în jurul „Astrei“ ; 

d) Vremurile prin care trecem ne obligă să ne îndreptăm gândul 
şi spre cei ce şi-au vărsat sângele pentru dreptatea ce așteptăm să se 
„facă neamului, Parastasele, troiţele, mormintele simbolice, sunt tot atâtea 
pioase mijloace prin care iarăși putem câștiga încrederea satelor în „Astra“ ; 

e) Intovărăşirile de tot felul pot fi și ele mijloace extrem de pre- 
țioase pentru ridicarea satului prin cercul cultural, dacă reuşim să do- 
vedim utilitatea lor practică şi să asigurăm buna chivernisire a banului 
pus la contribuţie; 

f) Pentru înviorarea vieții sătești, „Astra“ a distribuit multor des- 
părțăminte de plasă aparate de proecţie cu câteva filme, Rezultatele 
ce se pot obţine cu ele sunt însă destul de slabe. Ne gândim când 
spunem acestea mai ales la filmul „Istoria Românilor“, care nici pe 
departe nu corespunde așteptărilor. 

E recomandabil, ca despărțămintele judeţene, care au mijloace 
financiare disponibile, să își procure cinematografe portabile, care să 
ruleze filme de propagandă și în deosebi jurnale, ce se pot avantajos 
obţine dela Oficiul Naţional Cinematografic, Numai cine a asistat într'un 
sat la rularea unui jurnal cinematografic își poate da seama de ceea 
ce ar putea reprezenta acesta pentru cercurile culturale ; 

8) Orice local al „Astrei“, dacă nu are azi aparat d radio, nu 
poate întruni membrii în chip mulfumitor ; 

h) Nu oricine poate propovădui în numele „Astrei", ci numai 
aceia care au ce spune şi știu să şi vorbească pe înţelesul poporului, 
Nimic nu poate îndepărta mai mult interesul faţă de preocupările cer- 
culai cultural, decât acele conferințe searbede, ce se ţin uneori fără 
pregătire şi fără talent. La fel stau lucrurile şi cu conferințele preten- 
țioase și fără de sfârşit, pe care nu le pricepe adeseori niciun sătean 
-din asistenţă ; 


ORGANIZAREA CERCULUI CULTURAL AL ASTREI 657 


i) Biblioteca nu are niciun rost în vieața satului, dacă bibliotecarul 
cercului cultural o ţine sub lacăt sau dacă este formată din cărţi, care 
„nu au nicio legătură cu sufletul şi gradul de percepere al săteanului. 

Pentru a se crea o mai strânsă legătură între bibliotecă şi cititori, 
se recomandă a se întocmi pentru fiecare carte împrumutată o fişă de 
împrumut, pe care cititorul să-şi noteze părerile respective despre carte. - 
Pe această cale, s'a ajuns a se aduna, în multe locuri unde se aplică 
acest 'sistem, un nebănuit de interesant material pentru cunoașterea 
preocupărilor intelectuale ale sătenilor ; 

j) Publicaţiunile „Astrei“, în frunte cu „Foaia Poporului“, trebue 
să fie răspândite şi încurajate de cercul cultural, cu mai multă hotă- 
rire şi o mai justă înțelegere a jerttelor bănești ce se fac cu editarea lor; 

1) Comemorările marilor evenimente istorice şi ale marilor figuri 
naţionale, sunt și ele minunate prilejuri de a aduna satul în jurul 
„Astrei”, Zilei de 1 Decemvrie trebue să i se dea în această privință 
o cât mai mare importanță și să nu se treacă peste ea cu indiferenţă; 

m) Nu mai e, de sigur, cazul să arătăm, că şcolile și cursurile 
țărănești, organizate cu chibzuinţă, sunt arme de mare preţ în lupta 
ce trebue să o poarte oricare cerc cultural; l 

n) Spre sfârşitul acestui prea lung şir de măsuri ce se recomandă 
pentfu o cât mai vie punere în acțiune a cercurilor culturale, amintim 
şi marile dificultăţi în care se află numeroși conducători de cercuri 
culturale, din cauză că nu au la îndemână o carte de indrumare a 
activităţii lor, Sunt recunoscător D-lui Președinte, pentru faptul că a 
binevoit să-și însușească propunerea ce am făcut-o la consfătuirea des- 
părțămintelor bănăţene și leg de acest îndreptar — a cărui grabnică 
apariţie s'a şi anunţat deja — cele mai bune nădejdi pentru viitoarea 
desvoltare a cercurilor culturale, 

Când conducătorii unui cerc cultural vor avea îndreptarul, care 
să cuprindă, înafară de regulamentul cercurilor culturale, de modele 
de buget şi de alte lămuriri administrative şi o expunere a trecutului 
„Astrei“ și a marilor ei linii programatice, soarta cercului cultural se 
va schimba simţitor în spre bine. 

Lucrul acesta se va realiza cu și mai mulţi sorţi de izbândă dacă, 
înafară de cartea de îndrumare, cercurile culturale ar avea în ajutorul 
lor îndrumătoeii despărțământului judeţean, despre care s'a spus, pe 
drept cuvânt, că ar fi nimerit să fie instituiți acolo unde împrejurările 
` permit și reclamă atari organe ; 

o) De încheiere amintim, că trebue să depunem mari eforturi, 
pentru ca în cadrele cercului cultural femeile și tineretul să dea o mai 
largă contribuţie, 


658 Dr. OCT. LUPAȘ. 


Fiecare cerc cultural să-şi facă apoi un punct de onoare din a 
organiza „fiii satului“ într'un mănuncbiu, cu scopul de a întreţine între 
ei şi sat cât mai strânse legături de colaborare în vederea prosperării 
acestuia, l 

9, Greutăfi care stau în calea cercului cultural. Dacă dorim să 
enumerăm acum dificultăţile care stânjenesc bunul mers al activităţii 


cercului cultural, ar trebui să începem, de sigur, cu nevoia de a-și - 
putea agonisi numerarul, care îi este necesar pentru îndeplinirea celor. - 


mai elementare lucrări, Cum despre această dureroasă nevoie am făcut 
amintire în altă parte, ne vom ocupa aci de marele inconvenient ce 
decurge din faptul, că corespondenţa cercurilor noastre culturale nu 
este scutită de taxa de porto poștal, 

Despărţămintele au nevoie azi de sume considerabile pentru a 
putea coresponda cu cercurile culturale, ceea ce, evident, nu este în 
favorul acestora, 

Mari greutăți produc cercurilor culturale și taxele ce trebuesc 
plătite Societăţii Compozitorilor și impozitele pe spectacole, 

Dacă a fost învrednicită „Astra“ cu aplicarea unui program oficial 
de propagandă internă, să i se facă măcar avantajul de a scăpa odată 
de aceste taxe, care îngreuiază extrem de mult bunul ei mers, 

10, Acţiunea de propagandă internă. Şi fiindcă a venit vorba de 
acţiunea de propagandă internă, cu a cărei aplicare a fost însărcinată 
în Transilvania „Astra”, trebue să relevăm faptul, că această acţiune 
a fost îmbrăţișată cu multă căldură de cercurile noastre culturale, cău- 
tându-se ca, cu sprijinul dat în unele locuri de oficialitate, să se înfiin- 
teze cercuri culturale viabile şi acolo unde nu au existat până în prezent, 

Pentru o mai bună desfăşurare a acestei propagande, se cere însă 
o serie întreagă de măsuri, dintre care ne mărginim să amintim aci 


"în special nevoia de a se pune la dispoziţia cercurilor culturale mate-. 


rial informativ pentru conferințele a căror organizare s'a ordonat, 

Fără materialul documentar necesar, cercurile culturale nu vor 
putea traduce în fapt intenţiile care stau la baza acestei campanii de 
lămurire internă, 

11. Raportul cu alte societăţi culturale. Cercul cultural trebue să 
fie, în fine, pus în situaţia de a nu fi flancat de alte societăţi culturale, 
deoarece, sub pretextul de concurenţă care s'ar ivi între ele, s'ar pro- 
duce mai mult o învrăjbire a satului decât o ridicare culturală a lui, 

Experienţa ne arată că, în toate localităţile in care s'a uzurpat 
locul „Astrei“ sau s'a constituit alăturea de „Astra“ încă o societate 
culturală, rezultatul nu a a fost deloc acela care s'a scontat din partea 
adversă. 


ORGANIZAREA CERCULUI CULTURAL AL ASTREI 659 


O emulaţie între cercul cultural şi alte societăţi culturale din acelaşi 
sat, duce la divizarea satului în două sau mai multe grupări, ba chiar 
„la adevărate partide, ceea ce de sigur nu este deloc de dorit, 

Socotim că, din acest punct de vedere, a sosit deja timpul, ca să . 
se procedeze fără întârziere la o precisă delimitare a teritoriului de 
acţiune a fiecărei asociațiuni culturale, rezervându-i-se „Astrei” teri- 
toriul la care are dreptul, prin tradiţie şi prin însuşi rostul ei de a fi. 

Faţă de biserică și de şcoală, ca şi față de celelalte instituţii pu- 
blice din sat, cercul cultural reprezintă un factor, care tinde la coor- 
donarea activităţilor lor, în vederea unei cât mai efective înaintări a 
satului, şi nu la paralizarea lor, printrun amestec steril şi adeseori 
provocator, 

12. De ce trebue să se ferească mai ales cercul cultural. Cercul 
cultural nu poate deveni, nici într'un caz, paravan pentru satisfacerea 
anumitor interese străine de „Astra“, 

El nu poate fi transformat nici în teren de lupte politice sau 
confesionale, 

13. Ce se aşteaptă dela cercul cultural. Lumea a început să se 
preocupe în ultimul timp tot mai intens de problemele „Astrei“ şi ale 
cercului cultural. In general, se cere azi o înviorare a cadrelor şi o 
punere la punct a problemelor satului, pentru a se şti care să fie ati- 
ttudinea „Astrei“ faţă de ele, 

Să nu se aştepte însă, ca „Astra“ să rezolve probleme care aparțin 
domeniului Statului. 

Fără îndoială, că „Astra“ poate da și în acest caz sugestii și 
îndemnuri. | 

Dacă nu le-ar avea gata, să fim siguri că le poate elabora, Pentru 
aceasta nu trebue însă să știrbim cu nimic prestigiul ei, ci, întâi de 
“toate, să ne înșiruim în cadrele ei. 

Valoarea unui membru nu se judecă după sfaturile ce le dă la 
zile mari,. ci după ceea ce realizează zi de zi pentru bunul mers al 
„Astrei“. 

Cuvine-se deci ca, la acest sfârșit de expunere, să ne îndreptăm 
gândul către toţi acei neşștiuţi și harnici membri ai „Astrei“, care luptă, 
în disciplină de fier și în strict anonimat, pentru a ridica satul şi neamul 
lor, prin cercul cultural. 
| Ei sunt pionii neînfricaţi ai „Astrei“, care pun la temelia ei ofranda 

vieţii lor curate şi românești, călită şi trudită în acel cerc cultural, pe 

care-l așteptăm cu toţii să devină în curând, peste tot, un puternic 

izvor de vieaţă românească. | 
î DR. OCT. LUPAŞ 


O UMORESCĂ VERIDICĂ . 


Notiţă introductivă, — Ion Codru- Drăguşanu este cunoscut în deobşle ca autor 
al unei singure cărţi: savurosul său jurnal de călătorie „Peregrinul transilvan“, publicat 
în 1865, la Sibiu şi rămas aproape necunoscut până în 1910, când a fost scos din ui- 
tare de N, Iorga, prin ediţia făcută în colaborare cu Const. Onciul. Atât N. Iorga, în 
biografia din fruntea acestei ediţii şi în alte contribuţii ale lui, cât şi d-l Șerban Ciocu- 
lescu în prefața la ediţia dsale mai recentă (1942, Cugetarea), de mare răsunet, amintesc 
şi alte lucrări ale scriitorului ardelean, neatribuindu-le însă decât o valoare biografică, 
Credem însă că cel puţin unele din ele au şi alese însuşiri literare şi ar merita să 
fie adunate întrun volum — dacă vor mai putea fi descoperite în întregime. Până 
atunci şi în credința că aducem un bun serviciu memoriei acestui scriitor atâta vreme 
ignorat, dăm publicităţii, în paginile care urmează, o conferință, rostită de el în 1870, 
la Făgăraş, pe care, după cât ştim, niciunul din biografii săi n'au amintil-o până 
acum. Titlul ei complet este: „O umorescă veridică. Disertaţie ţinută în casina română 
din Făgăraș în 6 Faur 1870, prin 1. Germaniu Codru-Drăgușanu“. A fost publicată 
în foilelonul ziarului „Albina“ din Pesta, nrele 13 (din 8/20 11), 14 (din 12/24 II) şi 15. 
din 15/27 Il), 1870. Prin umoral şi ironia ei subţire, prin bogata şi rafinata intelisență 
de care dă dovadă la fiecare pas autorul ei, prin stilul ei de largă respiraţie, conferința 
poate sta alături de cele mai bune pagini din „Peregrinul transilvan”. Ea este o mono- 
grafie a Drăgușului, satul natal al scriitorului şi, cu. tot tonul ei, jumătate glumej, ju- 
mătate serios, ni-l aşează pe Codru-Drăgușanu între precursorii monografiştilor de mai 
târziu ai acestei neaoşe aşezări româneşti şi chiar printre istoricii Ţării Oltului. Origi- 
nalul este scris în limbajul latinisant şi cu ortografia etimologică, pe care le cunoaştem 
din întâia ediție a „Peregrinului”. Ele au fost pietri de mormânt pentru această operă 
unică în literatura noastră. lată de ce am transcris şi noi textul în limba şi cu orto- 
grafia de astăzi, dând în note cuvintele pe care le-am înlocuit. 

ION BREAZU 


Fiece cătun mic e o lume întreagă, 
Demn de apreciere pentru istorie 

Şi adese. de-o baltă mari lucruri se leagă 
Ce pot fi obiectul de-o monografie. 


(Parodie) . 

Ştiinţa şi!) experienţa 3) adeveresc?) incontestabil $) că omul singur - 

e dotat cu facultatea cugetării. Cugetarea singură duce la contemplaţiuni 
sau instituțiuni și acestea la aprecierea lucrurilor, apoi aprecierea la 


1) În. — 3 Speriinţă, — 2) Deveresc, — 4) Incontestabile. 


O UMORESCĂ VERIDICĂ 66t 


alirmaţiuni 1) sau judecăţi exprese, care constitue complexul cunoștin- 
telor noastre, sau °) istoria umanităţii, 

Zicem anume. istoria umanităţii, căci toate cunoștințele, fie despre 
lucruri fizice, fie despre concepţiuni morale se reduc la om şi numai 
„la dânsul singur, ori în sensul subiectiv, ori în sensul obiectiv, 

Generatoarea ?) istoriei umane este așa dar) cugetarea, concep- 
țiunea se operează prin intuiţiune sau contemplațiune, iar nașterea şi 
producţiunea prin apreciere şi afirmaţiune, 

Cu premeditare sau întâmplător,:) accidental, omul de nevoe,%) 
consideră mai întâi cele ce-l înconjoară și descoperi deodată universul, 
ce în limba. vulgară se cheamă lume şi, în naivitatea sa, această lume 
numai decât”) o diviză în două, adecă în cer şi pământ, 

Această diviziune în aparență e justă, căci cerul e actorul, iar 
pământul suferitorul; unul e principiul cauzelor şi altul manifestarea 8} 
efectelor, 

De altă parte însă, aprofundându-ne în chestiune, ajungem la con- 
vingerea, că în deșert se dete globului pământesc, locașului nostru al 
oamenilor, așa mare importanță,?) până a-l pune în cumpănă 1°) cu 
cerul, adică cu universul propriu zis; căci globul nostru e numai un 
punct imperceptibil în univers, un ce infinit de mic, faţă cu incomen- 
surabila mărime a lumii, față cu totalitatea puternică!) a creaţiunii, 

Revenind însă la conceptul vulgar şi considerând pământul ra- 
portat la om, el totuşi apare un ce grandios, un ce imens, mare şi 
demn obiect, nu numai în întregul său, ci chiar şi în una din singu- 
raticele sale părţi, pentru ca?) asupra lor omul să poată exercita con- 
templaţiunile sale cele mai întinse, cele mai minuţioase și mai străbă- 
"tătoare, | 

Acest adevăr recunoscut, omul şi scrută cu toată agerimea de 
care mintea sa e capabilă şi descoperi lucruri și ajunse la rezultate, 
care ne transpun 1î) şi necontenit ne rețin în extremă. mirare, 

Nu numai pământul, ci întreg universul, omul cu sagacitate l-a 
explorat, l-a divisat,'*) l-a împărţit, analizat și anatomizat, reducându-l :*) 
în sfere, corpuri, părți şi fărâme, până ce ajunse a descompune totul 
în elemente atât de mărunte și imperceptibile, aproape'€) invizibile; 
adecă în așa numitele molecule sau atomi, mai departe neanatomizabili, 

Dia contră, urmând apoi un proces invers, la reconstituire,'7) tocmai 
moleculelor şi atomilor invizibili, ca părţi constitutive ale corpurilor 


1) Enunciaţiuni, — 1) Altmintre, — 2) Genetricea. — 4) Dară, — î) Cazualminte, 
—'% De necese. — 1) De loc. — 8) Manitestaţiunea. — ?) Ponderositate, — 10) Bilanţ. 
— 1) Potentă. — 12) Ca, — 12) Străpun. — 14) Divis, — 15) Reducendu-l. — 16) Cași. 
— 1) Recomposiţiune. ` 


662 ION CODRU-DRĂGUȘANU . 


imense ale totului, dete cea mai mare importanţă, căci fără a lor aglo- 
meraţiune, nici una din fiinţele în viaţă,!) de facto n'ar putea să existe, 

lacă un excurs,?) pe cât de doct, pe atâta şi de pompos, şi uşor. 
putem presupune că onoratul auditoriu, a cărui răbdătoare?) bună- 
voință ne luarăm cutezanţa a o rechema pe câteva momente, va aștepta 
dela noi o disertaţie î) analoagă, adecă nu numai perfect științifică, 


instructivă, ci şi complet serioasă, de nu cumva despre univers în ge-. -> 


nere, poate despre vreun?) astru luminos, vreo planetă,l) deși opacă, - 

„dar cel puţin considerabilă ; sau descinzând la cele terestre, poate despre 
un ocean, un continent, un imperiu mare, bunăoară al nostru austro- 
ungar, sau fine finali, un municipiu provincial, sau urban, cum e Țara . 
“Oltului toată, ori urbea noastră făgărăşeană, atât de faimoasă, 

Amară iluzie!) Stranie desamăgire ! 8) 

Deci, pe de o parte ca să înlăturăm încordarea în acest sens la 
„acei onoraţi ascultători, cărora le-ar fi binevenită, pe de altă parte 
pentru a risipi?) îngrijorarea 1) altora din onorata adunare,!!) cărora 
poate lucrurile serioase le-ar îi divertisment 1°) impropriu, aplecat, liber 
şi franc declarăm că spre lucruri absolut serioase nu ne simțim che- 
maţi şi, chiar de am îi, n' am intenționat a face uz tocmai în acest loc 
şi în acest moment, 

Cu totul dimpotrivă, punând noi după cele spuse 18) z mai sus, mare: 
greutate 14) chiar pe lucruri în aparenţă puţin importante, ceea ce va 
adeveri rezultatul final, modestul nostru scop 15) este să distrăm 1%) ono- 
rata societate, dacă e posibil,17) cu o istorie moleculară, umorească- 
satirică, despre un atom universal, de clasa celor mai mărunți, deşi 
nu tocmai infuzorici, nici invizibili, 

De cumva însă, peste așteptare, nu ne-ar succede, măcar până 
la un grad oarecare de a satisface, prealabil ne cerem scuzele din toate 
“părţile. 

Obiectul iee noastre se întitulează: Monografia satului 


Drăguş. 
Doamnelor şi Domnilor, 


Ne folosim de acest vocativ modern, emancipativ, care des ră- 
sună în mijlocul nostru şi n'am voi să ajungă la decadenţă. Drăgușul, 
“trebue să notăm, pentru publică orientare, e o simplă comunitate ru- 
rală și zace sub umbra Carpaţilor sudici în faimoasa jurisdicțiune mu- ` 


1) Custătoare. — 2) Exordiu. — 3) Paciintă, — 4) Disertaţiune. — 5) Veri uns — 
“6) Planet. — 7 llusiune. — 8) Desapuntament. — 9) Dispersăm. — 10) Prea ingrijirea, — 
31) Adunaaţa. — 12) Divertiment. — 13) Exprese. — 14) Pond. — 15) Propus. — 16) Di- 
wertim. — 17) După putinţă. 


O UMORESCĂ VERIDICĂ 663 


nicipală, ce astăzi, în stilul curial, poartă numele de: „Nobilul:) district 
al Țării Făgărașului”, în Transilvania. 

Dar spre şi mai multă orientare, trebue să adaugem că precum 
dulcea noastră patrie dela anticile și istoricile ei denumiri:?) 1. Dacia 
Superioară, 2. Dacia Mediterană sau Centrală, 3, Ardealul sau Tran- 
silvania, azi ajunse la epitetul destul de curios de Kirdlyhăgontuliresz,?) 
tot așa şi municipiul districtual făgărășan trecu prin lungă kirială de 
faze și numiri istorice din adânca anticitate până astăzi și adecă: 


La început un lac întins, după ce Oltul în ‘cataract sparse poarta 
dela Turnu-Roşu şi í se vărsară undele peste Câineni în Dacia infe- 
rioară, se pare să fi fost primitiv așezământ al adepților lui Zamolxe, 
deveni cu timpul regiune romană, înconjurată de castre militare și popu- 
lată 4) de legionari, ulterior formă una din tematele Pacinaţilor,) urmă 
apoi numirea de Terra Blachorum, constitui cea mai esenţială parte a 
ducatului lui Radu Negru Vodă, fu allodiu al succesorilor săi, hospo- 
dari ungrovlahici, pururea administrat de un căpitan-general cu sedrie - 
de doisprezece boieri, după calapodul transalpin. Numai pe timpurile 
de absolută independenţă, până la pragmatica sancţiune, ca feud şi 
apanaj al principeselor domnitoare în ţară, ajunse a constitui un di- 
strict și căpitanat până în zilele noastre, când sedria boeronală lipsește 
şi există căpitanatul, 


Ce va să mai devină din acest nobil district, după proiectul de 
nouă organizaţiune, ce stă’) pe tabla ţării noastre Maghiaria, e ascuns 
sub vălul viitorului, care şi de am putea, în acest moment ne-am teme 
a-l ridica. 

Acestea zise, ne întoarcem ?) deci la tema noastră. Drăgușul aşa 
dar este așezat imediat sub Carpaţii sudici, din şirul cărora posedă, nu 
“fără contestaţii de ambele părţi, levantină și ponentină (se înţelege con- 
testaţii franceze ë) care n'au sensul comun) posede zicem un gigant de 
opt mii de urme, nu picioare, şi prin aceasta, din marginea eterică spre 
sud salută cu mângăiere România liberă, anume prin districul frate al 
Muscelului. Pe partea ostică Drăgușul se osteşte cu rele vecine, adecă 
cu două Sâmbete (superioara apuseană și răsăriteană), pe cea nordică 
cu altă Sâmbătă (inferioară), 


Nu ne-ar părea bizar, zicem în parantez, dacă aceste vecine ar 
fi Vineri, căci “Vineri au toţi Românii noştri, de multeori câte 12, iar 


1) Nobilele. — 2) Denominaţiuni. — 3) „Partea de dincolo de Piatra Craiului” — 
cum au botezat Ungurii Transilvania, pentru a-i desfiinţa până şi numele, (Nota 
noastră). — 3) Nominaţiuni. — 4) Poporată. — 5) Pecenegi (n. n.). — 6) Doară stă. — 
D Returnăm. — 8) Frâncești, l 


664 JON CODRU-DRĂGUŞANU 


Drăguşanii, ferice de ei! pe lângă o legiune de Vineri, singuri se bu- 
cură și de trei Sâmbete. 7 Sal, 

Ce să facem ? In altă comunitate vecină au oamenii mai multe . 
Luni, adecă!) câte una pe cer şi altele în fântână, pe care le scot cu i 
cârligul, cându-s lunateci, E 

Mai departe, are Drăgușul, tot în direcţiunea septemtrională, co- = 
lonia Besilor (Besimbau) și spre vest, nu numai pe el, ci și două Veste i 
(Vesta superioară şi inferioară).2) s 

Vedeţi minune! Cu totul erau trei veşti rele, ca și Sâmbetele de.: 
cea parte. a 

Vai ţie, Drăguşule | Incai dacă aceste din urmă ar fi vestale, nu 
te-ai jeli, pentrucă pie virgini cu acest nume existaseră oarecând în 
numărul plural, dar zeița Vesta?) fu numai una și indivizibilă; tu însă 
singur eşti destinat a bea paharul și al acestei diviziuni! 

Deci, din cele spuse şi presupuse cunoscute, știind acum posiţia €) 
şi condiţia *) localităţii ce ne atrage *) interesul, ne vom lua libertatea 
de a începe povestirea,!) căci începutul, deși adesea cu greu, totuşi 
mai ușor se poate, decât sfârșitul,s) care e greu în grad superlativ, 

Acest lucru ni-l adeveresc mai ales compatrioţii celebrului pro- 
fesor Wattenbach,?) recentisimul organ armonic al înainte-luptătorilor 19) 
civilizaţiei în Orient, adecă Germanii, cei atât de culți şi învăţaţi, Ei 
cam de o mie de ani începură nenumărate catedrale gotice, cum e în 
genere cunoscut, dar nu credem să fi sfârşit!) vreuna, şi încă multe 
secole vor trece până la acel eveniment.!2) 

Intâmplându-se 15) așa dar şi nouă a rămâne lângă început, sau 
numai ceva peste jumătate, în acest op al nostru, de sigur nu vom bănui 
pronunţându-şi '4) lumea a sa judecată, că adecă nu în deșert unul 
din numele noastre l-am moştenit") sau împrumutat chiar dela Germani. 

Dar fi-va timpul, ia 1%) să începem! Originea Drăguşului, ca şi a 
„altor localităţi însemnate, se pierde în mucegaiul anticităţii celei mai 

îndepărtate, până astăzi de nimeni explorat. Asupra astei origini până 
acum domni și încă domneşte întunerecul original în toată puterea, 

Dacă această expresiune 17) e indatinată la toţi istoricii, antecesori 
şi contemporani ai noștri, pentru ce oare să nu ne fie iertat şi nouă 
a ne exprima 15) ca dânșii? 


1) Nempe. — 2) Viştea de jos şi de sus. (n. n.) — 3) Zeia. — 4) Puseţiunea. — 
5) Condiţiunea. — 6) Rechiamă, — 7) La naraţiune. — 8) Finitul. — 9 Wattenbach, 
profesor german din Heidelberg, care a ţinut tocmai atunci o conferinţă injurioasă 
la adresa Românilor. A protestat împotriva ei I M. Moldovan în Arhivul lui Cipariu 
(a. 1870, p. 621) (n. n.) — 10) Anteluptătorilor. — 19 Finit. — !2) Event. — 13) Tâm- 
plându-se. — 14). Enunţindu-şi. — 15) Erezit. — 16) lan. — 17) Spresiune. — 18) Sprime. 


O UMORESCĂ VERIDICĂ 665 


Dar şi-ar putea lua cineva dreptul a ne întreba de ce nu po- 
vestim încontinuu, ci tot pierdem timpul : cu marafeturi .explicative ? 
Avem cuvântul nostru şi iată-l, 

Custă proverbul la Germani, care sună: „Eile mit Weile”, adecă 
româneşte: „Cu încetul se face oţetul“. Pentru ce ne-ar chema German, 
dacă nu ne-am îngriji de justificarea numelui, chiar şi în cursul acestui 
op grat, cu care voim să gratificăm şi lumea erudită și pe cea rudă. 
Să nu creadă cineva că!) rudă cu noi! 

Din simpatie pentru ea?) ne propusem deci a face lumină peste 
întunerecul ce acopere originea Drăgușului. Mulţi vor crede că izbutim 
şi mai întâi noi înşine, care tare ne opintim, ca reușita?) să nu rămână 
problematică, Ne temem însă nu cumva tuturora să ne fie credinţa de- 
şartă, şi lumea cea luminată, care adesea în deșert poartă acest epitet,“) 
să zică lucus a non lucendo. Noi însă şi astfel) de critică vom su- 
feri-o cu flegmă germană, mai ales că eventualitatea s'ar reduce la 
altul din numele noastre, cam €) umbros dacă nu chiar întunecos, l 

Dar iar venim la parigoria ordinară, Deoarece asemenea lucru se 
poate afirma”) despre cele mai multe, sau mai toate localitățile de 
aceeaşi soartă şi condiţiune, cade-se oare să pierdem curajul ? — Nici 
decum | Așa dar, cu inimă, înainte! 

În adevăr faimoşii scriitori?) antici, anume Herodot, Strabon, Pto- 
lomeu scriseră despre Dacia noastră şi despre Geţi, locuitorii ei. Du- 
rere însă au uitat a aminti?) şi despre. Drăguș și despre Drăguşani, 

Împăratul bizantin C, Porfirogenitul, tratează despre Pacinaţii ce 
s'au 10) așezat cândva peste noi, le numără cele 40 de temate și arată 
o sumă de Timurtani și Raducani, drept duci sau conducători ai lor, 
însă neglijează 1!) cu totul a menţiona şi de Drăguş, unde în adevăr în 
vechime existară nu puţini Jani, Stoiani, ba chiar și Carlomani, căci 
în caz contrar de unde şi-ar trage numele falnicele smârcuri cu numele 
Balta lanii şi Balta lui Carloman, ce şi azi întrumuseţează '3) nobila 
comunitate drăguşană. 

Geograful Peutinger, înşiră multe cetăţi şi multe ape ale aceleiași 
Dacii, arătându-le poziţia 1%) şi cursul, fără însă a aminti de Drăguş, şi 
mai ales de Drăgușel, faimosul fluviu ce-l adapă, bine că nu cu pro- 
fuziune, ba nici chiar cu abundență. 

Dar de agest german nici nu ne prinde paraxinul; opera lui eo 
ipso caută să fie de jumătate, ca toate catedralele gotice germane. 


1) Că doară. — 2) Din afecțiunea ei. — 3) Reuşitul. — 4) Epiteton. — 5) Atare. — 
6) Incai, — 7) Afirma. — 8) Scriptori. — 9 Aminti, — 10) S'au fost. — 11) Neglese, — 
12) Infrumseţează. — 13) Puseţiunea. 


666 ION CODRU-DRĂGUŞANU 


Mai numără Transilvania noastră un şir de istorici, între care 
nobilii comiţi Beclereni loan, Lupul şi Nicoară, apoi faimosul Benkă, 
în fine cronicari, pe Mihail Cserey și chiar pe strălucitul Şincai, nu mai 
puțin pe celebrii exploratori, angli moderni John Paget şi Charles 
Boner, care descriseră foarte multe, 

Mai vârtos aceștia 1) din urmă turiști, în cutreerătura rata bine- 
cuvântate ţări, în toate direcțiunile, și în docta lor descriere °) a diver- 
selor ei colţuri, când amăsurat, dar mult mai des peste măsura ade-. 
vărului, s'au încăpăţinat?) a tăcea ) sau respective a ignora existența 
Drăguşului și a memorabilelor ei memorabilităţi, 


Deci, sub asemenea auspicii triste, lipsindu-ne orice fântână isto- 
rică, paleogratică, ba şi contemporană, cu greu ne vine să documentăm 
că Drăgușul, verosimil *) străvechiu ®©) așezământ, ar fi fondat de Aga- 
târși sau Scordiști aborigeni, de Geţii sau Dacii imediat următorii ace- 
lora, de coloniile romane aici aduse de marele împărat Traian, sau 
numai de oarecari dintre numeroșii barbari ce rânduri-rânduri au inundat 
această ţară, i-au supt locuitorii şi-apoi din nou își luară catrafusele 
-şi o deșertară, 

După descălecarea Românilor aici, cât și după pretinsa lor reîn- 
călecare universală, incurseră, cum ne spune istoria, următoarele se- 
minţii barbare: mai întâi Goţii, Vandalii și Gepizii, apoi Hunii, Avarii 
şi Cazarii, după ei Pacinaţii, Cumanii, Taifalii și Victofalii, 

Am putea presupune — și nu fără temei — că ori unii, ori alţii 
din ei sau, plăcându-le, chiar şi toţi împreună, ar îi putut să fondeze 
încailea Drăguşul, De sigur însă nu rătăcim avansând, că cu aceasta 
nu se pot glorifica nici Teutonii, ulterior descălecaţi peste noi, şi. nu 
numai conlocuitori, ci şi fraţi buni și dulci cu Românii, pe care a prin- 
cipio îi făcură și îi fac şi azi părtaşi fireşte à la Todoruj, la toate bu- 
nătăţile färii, 

Când s'ar fi întâmplat una ca aceasta, populația”) drăguşană, după 
nume, moravuri şi fizionomie neaoșă ausonică, respective quiritică n'ar 
fi putut scăpa cât și cât de ceva corcitură maghiară-saxonică, cum este, 

- Altă împrejurare ne îngreunează problema în grad și mai mare, 
şi anume următoarea. In deșert explorează 8) anticarii, în zadar?) cer- 
cetează paleografii, fără succes caută amicul artei, pe tărâmul intra și 
extravilan comunal, și chiar să cumpănească cu aur, n'ar afla urmă 
de zid!) în ruină, nu palisade, ba ce e și mai mult nici măcar talpă 
de stejar, fără numai simplu putregaiu de fag, plus-minus fosforescent, 


1) Cești. — 2) Descriptiune, — 3) Ostinat. — 4) Retace. — 5) Verosemere, — 
€) Antichisem. — 7) Poporațiunea. — 8) Splorează. — 9) În darn. — 10 Mur, 


O UMORESCĂ VERIDICĂ 667 


apoi venerabile coperişe de paie, şi ele acoperite de mușchiu antic, 
Toate acestea, ferice de învăţaţi! lipsite de orice specie de inscrip- 
„iune, de exemplu greacă, latină, hieroglifică sau cuneică, asupra că- 
rora, studiind să-și poată sparge capul, 

Mai tot aşa de disperată e şi starea tradiţională privitoare!) la 
originea drăgușană, ca și a vechei sale istorii, încât necum să ai de 
unde trage consecinţe sigure, abia poţi să faci niscai deducţiuni foarte: 
problematice, 

Se va convinge oricine deci, cum că câmpul ce ne-am propus a 
parcurge e eminamente ingrat şi tema ce am întreprins a rezolva?) 
chiar de firea nodului gordian şi prea uşor va sconta î) un rezultat în- 
doelnic sau negativ, Dar noi deși nu suntem un Alexandru cel Mare,*} 
totuşi nu ne numărăm între fricoși,:) și în împrejurări“) încă atât de 
lipsite de orice siguranţă, certitudine și probabilitate, plini de curaj 
eroic, animați de viul entuziasm al descoperirii, sub atâtea auspicii apă- 
sătoare, totuşi nu disperăm de un cert succes, nu zicem tocmai stră- 
lucit, dar minimum, nu în toată privinţa echivoc și așa cu ajutorul de 
sus, tăind nodul gordian, cu condeiu”) puternic, ne începem faimoasa: 
noastră monografie. 

Drăguşul, onorat auditoriu, rectius Drăcușul, se trage dela dracul. 

Nu vă speriaţi, vă rog, ne-am adresa mai ales la Drăgușanii, ce 
ar putea fi de față, cum nu-s, Zic, Drăgușul se trage dela Dracul. 
Aceasta nu va să zică, că dela principiul răutăţilor, dela necuratul, 
sau cum îl mai cheamă, Ucigă-l Crucea; pentrucă acesta în dulcea. 
noastră limbă română, ca şi în cele cu dânsa înrudite’) şi cumnate 
voiu să zic în mama latină și în neoromanicele surori, adecă în italica, 
franca, ispanica şi portugalica se zice Diavol, ba chiar și în sora noa- 
stră vitregă germanică, deși ceva mai pocit dar tot aşa, Teufel, 

Ci dracul pe românie însemnează smeu, sau balaur, numiri îm-= 
prumutate dela?) altă soră vitregă a noastră, din limba slavă,!0) care 
mulțumindu-se a ne fi hărăzit nouă termenii săi drăcești, pe adevăratul 
drac, pe necuratul, şi l-a botezat, cred fără de popă, cu numele ciort. 
Cu ciortul lor acum însă nu ne vom bate capul mai departe, având 
lucru destul cu dracul nostru, până ce vom scăpa de el, 

Mare minune! ÎInvăţaţii germani ne contestă!) nouă Românilor ` 
originea indoseuropeană, căreia ei îi zic indo-germană, Noi tocmai și 
cu această ocazie le-am putea dovedi 1°) că suntem din viţa amintită.!8) 
Oare nu e Românul pururea cu „zău“ și pururea cu „dracul” în gură? 
"la respectul. — 2) Rezoalve, — 8) Estima. — 4) Magnul, — 5) Pusilanimi. — l 


6) Sub cercustări. — 7 Celam. — 8) Afini, — 9 Doară dela, — 10) Slavică. — 1) De- 
neagă. — 12) Comproba. — 13) Chestionată. 


668 - ION CODRU-DRĂGUŞANU 


lacă aci principiul binelui şi al răului, dogmatismul indic încarnat în 
` Român, de care nu se poate desface, măcar că de o mie optsute de . 
ani e creştin. se, 

Românul în adevăr păcătuește, luând sfânt numele lui Dumnezeu :. 
în deşert, dar cât pentru diavol se vede că în adins l-a travestit în A A 
drac, ca sub mască!) să nu-i fie aşa de negru şi mfscategta cu el w 
până la uzură, cugetând că e altul, E 

După aceasta a nu știu câta digresiune, să revenim la fir şi să . 
ne silim 3) a-l ţine bine, ca să nu ne scape din mână și-apoi să fim `` 
constrânşi din nou a-l căuta prin regiunea sanscriţilor ori prin papa 
lui Zoroastru. 

Numele Drăgușului dèrivă deci necontestat (aici lăsăm contesta- 
tiunea după plac), derivă, zicem dela dracul, smeul sau balaurul cel 
cumplit, care după tradiție şi-a avut reşedinţa într'un lac oare când - 
mare, astăzi însă redus la o neînsemnată baltă, cu numele prozaic 
„Mlaca Muntelui“. 

Această baltă e pe teritoriul noii noastre Abdera Drăgușană, bo- 
gată în bălți memorabile, ca şi abdera lui Wieland, aproximativ ê) la 
2000 de stânjini sub margini, în care baltă necum să mai poată exista 
draci sau bălauri, azi abia se află animale patrupede, de genul sacrelor 
amfibii latonice, cuviincioasă reședință şi delectare.) 

Dracul mitic, amintit, e singura tradițiune drăguşană de mare în- 
:semnătate, dar ea e și vie și vitală, încât încă atâtea secole de lumină, 
pe câte mitice şi antiistorice și-au încheiat cursul, au să-și facă revo- 
luțiunea și cu anevoie va slăbi.5) 

Dar oricât de spăimântos şi oricât de înfiorător fu miticul drac, 
-miticilor antecesori ai drăguşanilor actuali, în miticile timpuri totuși nu 
i-a oprit de a se coloniza în vecinătatea lui, ba ce e mai mult şi atâtor 
sâmbete rău famate la alte ginţi, întocmai ca la noi marţile şi la alţii 
“oimariţele, Presupunem că s'ar fi răzămat pe ajutorul trinităţii vestale 
dela Apus, ce le succese rău, ori că acei abderiţi originari, erau mai 
puţini poltroni ca progenitura lor de astăzi, când fug de cătănie tocmai 
ca dracul, în sensul acceptat al vorbei, 

Consecințele însă totuşi nu lipsiră și încă înfricoșate, 

Fie influența monstrului aripat, fie acţiunea sâmbetelor (Hexen- 
'sabbat) celor multe, în Drăguș pururea au custat năzdrăvani, pricolici 
şi strigoi în așa măsură ca nicăiri, dar chiar pe timpul cel mai puțin 
potrivit,6) pe când adecă vechea noastră metropolie era deja abolită 


1) Maschera. — 2) Adoperăm, — 3) Cercitre. — 4) Delectaţiune. — 5) Debilita. 
— ô) Propice, 


* O UMORESCĂ VERIDICĂ 669 


şi episcopatul sibian incă nechemat în vieaţă, ba ce e şi mai mult un 
general lobonţian alungase toţi cuvioșii călugări şi dărâmase toate mă- 
năstirile- sfinte, ce ca nește pichete dese încingeau marginile meridio- 
nale ale ţării, Drăguşanii pătimeau în totalitate de flagelul strigonian.!) 
l Comunitatea pe atunci, de aproximativ 500 de suflete își făcu 

apoi un act de 'mare renume, se provăzu deodată cu- nu mai puţin 
de 17 ierei ortodocși, care cu argariile cele mari și cu canoanele 
sfântului Vasile 2) Cezarianul să poată exorciza, adecă alunga dracii din 
membri săi, cuprinși până la unul de strigoism, 

Un cliros tot așa de numeros se menţinu în Drăguș până la re- 
voluţia francă din anul 1789, când cei mai mulți din iereii dmintiţi, 
provăzuţi cu. gramate ilegale dela exarhul plaiurilor de peste Carpaţi, 
se recrutară 3) în oastea contra Frâncilor, deveniți raţionalişti,t) şi câţi 
din ei nu mușcară în ţărână pe râpele Loarei,?) ale Ronului”) și ale 
Senei,') făcându-se pace se reîntoarseră cu rang de strajameşteri şi de 
caporali) la virtuoasele lor preotese. 

Afară de mitul drac Kataflo şi caracteristic drăguşan, ar mai fi 
şi altele minorum gentium, dar deoarece acestea nu ne-ar ajuta cu 
eficacitate la soluţiunea problemei noastre ce suntem rezoluţi a nu o 
lăsa nerezolută, trebue să-i ignorăm chiar și din principiu ca nu cumva 
monografia să iasă nemăsurat [de] lungă și, ca cronica şincaiană, să 
rămână o jumătate de secol inedită, 

Până aici, ca toţi scriitorii cei renumiţi, bine-rău, credem a ne fi 
îndeplinit misiunea mitică și iacă ne abordăm la istoria pragmatică antică. 

Aceasta insă, vorbă să fie, din argumentele deja aduse, pare-ni-se 
<u destulă erudiţiune, elocință și argumentare ad hominem fiindu-ne 
imposibil de a o realiza și ţinând și noi.strâns la axioma plină de greu- 
tate, care sună: Ad imposibilia nemo obligatur, adevăr spunem şi măr- 
turisim °) cumcă o vom lăsa nescrisă, 

Aşadar nimic nu ne-ar sta în cale ca să pășim perfect cronologic 
la cele din evul mediu. 

Aceasta ne şi vine la socoteală sif venia pentru astă expresiune 
arhaistică și streină,!0) căci deși suntem puriști, neologismul ne umblă 
prin gură. Ne vine, zicem, la socoteală istoricul evului mediu. Şi pentru 
ce? — ni se va pune întrebarea, Pentrucă această epocă milenară de 
ceață, negură şi întuneric în Europa, numită cultă şi civilizată, căreia 
noi, după Wattembach și consorţii, încă nici astăzi nu-i suntem socotiți 11) 


1) E vorba de luptele religioase din sec. XVIII „Flagelul strigonian“ este fla- 


gelul dela Esztergom == Strigoniu, centrul catolicismului maghiar (n. n.). — 2) Basiliu. 
— 3) Asentară, — 4) Raţionişti, — 5) Ligerului, — 6) Rodanului, — 7) Sedanei. — 
3) Corporali. — 9 Mărturim. — 10) Peregrină. — 1!) Anumeraţi, 


3 


670 ION CODRU-DRĂGUŞANU ` 


luă sfârșit imediat după inventarea tiparului prin celebrul Guttenberg, 
fratele nostru cel mașter, însă la noi nu, l l 

Dar ce să-i zicem lui Guttenberg magter, se vede că ne e frate 
dulce, altmintreli cum bucureştenii, cu fostul preşedinte al Academiei 
Române în frunte, praeferenter și fără respect la lumea merituoasă au- 
sonică, ar face pași spre a-i ridica monument în capitala ilariopolitană.. 


La noi, putem zice, clarobscurul medieval se prelungi însă cw. 
profunziune, adecă peste termenul său in occident, dela 1450, până lai 
1848, numai patru sutişoare de ani, minus doi, ce-i şi serbarăm cu. 
holocauste, de patruzeci mii în semn de gratitudine pentrucă !) ne ră- . 
sări și nouă soarele timpurilor moderne cu dor așteptat, 

Nu ni se va lua deci în de rău, când pe așa întuneric orbecând, 
fără sistemă și fără regulele artei, vom cobori fapte și date medievale 
până la 1848 şi pe cum ne succese a excamota!) istoria antică, vom. 
exchiva-o şi dinaintea celei moderne, 

Cu toate acestea, cum mai zisem, Drăgușul nostru din anticitate: 
are populaţie quiritică, cu limbă ausonică, cu moravuri şi datini din 
Latium și Roma, Din evul mediu datează ocupaţia cu armele, cu plugul °} 
şi cu oieritul, dincoace şi dincolo de Dunăre, acest din urmă ram, de 
când cu colonizarea Dobrogei prin Tătari şi mai ales de când cu triplul 
oierit în fostele Principate, acum tare decăzut, Dar din timpurile mo- 
derne (aman! pentru anacronism) frunzărind arhivele familiare, ajun- 
serăm și la documente de mare preţ, din care vom publica extrase, 
pentru necontestata lor valoare istorică. 

Conform amintitelor 4) documente, în Drăguş au fost, sunt şi se. 
susţin în toată puterea şapte boieronate feudale privilegiate, toate ba- 
zate pe hrisoave domnești, donaţionale şi pe litere armale genuine, 
păstrate cu multă veneraţiune sub coperișe de pae de câteva sute de 
ani până azi, 

Aceste familii formează patriciatul drăgușan, şi d oare în scumpa 5) 
noastră patrie funinginea patriciană cea lucie încă nu s'a măturat, ca 
aiurea, more patrio şi noi caută să începem dela patriciat. 


Că nobilitatea se câştigă ĉ) prin eroism e cunoscut, prin urmare 
şi Drăgușanii, cum menţionarăm, nefiind poltroni odinioară,”) au fost 
eroi şi aşa ajunseră la boieronate, Dintrânşii se distinseră în mişcările 
războinice °) interne şi externe, unii în partidul Curuţilor, alţii în par- 
tidul Lobonţilor și-au câștigat lauri, şi urmașii lor astăzi, când încă e 
partidul naţional şi partidul deakian, înclină cu predilecţiune spre par- 


1) Căci. — 2) Scamota. — 3) Aratrul, — 4) Memoratelor. — 5) Cara. — 6) Merue.. 
1) Oare când, — 8) Mișcaţiunile belice. 


O UMORESCĂ VERIDICĂ 671 


tidul deacoroman (sic), care afară de anticile privilegii, binișor şterse, 
cu care anevoe s'ar sătura, mai dă unora și câte un os de ros. 

Dar fiindcă suntem aici, umblăm?) să le luăm puţin în revistă. 
Insă iacă punctul unde trebue să ne ţinem de oarecare sistem, spre a 
nu rătăci în înșşirarea ?) |noastră], 

Nu cumva să ni se reproşeze că suntem ambiţioși!?) Din două 
motive 4) începem cu familia Codreană, cu numele generic Germaneştii, 

"una că e în capul satului, alta că-și trage numele din Codru, sub ale 
cărui poale i-a fost adumbrit strămoșescul 5) castel. Apoi oricum, dacă 
mai trebue și alte motive, Codrul e mai sus ca rogozul şi capul pu- 
rurea mai întâi decât 6) capătul satului, Din altele nimenea [nu] despe- 
reze că veni-va rândul și la boierii Rogozari, 

Codreştii deci se trag dela Codru, astăzi însă, o tempora, o mores! 
vitrega secure împingând 7) codrul peste 2000 de stânjini departe, des- 
cendenţii fondatorului boieronatului, adecă rasa °) codriană spre a nu-și 
expune pleașa [?] de o parte şi din reminiscență de altă parte, con- 
strânsă se văzu a planta în jurul vilelor sale actuale alee de prozaice 
sălcii, care deşi nu merită numele de codru, oarecum totuși îl înlo- 
cuiesc ?) şi le dă și umbră cam echivocă. 

Egregia familie codriană are pergament!0) domnesc, extradat1!) 
agerului şi străduitorului său străbun Ilariu, vulgo Radu Codru-Dră- 
guşanu, Acest hrisov emanează dela Serenisima Pricipesă şi Doamnă 
Susana Loranifi, rămasă văduvă a Domnului transilvan George Racoți 
şi datată din fortăreața Făgărașului, în anul mântuirii 13) 1654, în 27 Faur, 

Donaţiunea amintită recunoaşte mai întâi deosebitele 13) merite 
militare ale donatariului şi fidelitatea lui la toată încercarea, apoi, ce 
e mult mai de preţ, cumcă e de stirpă străveche14) boeronală, poate 
tot aşa de veche ca dinastiile merovingilor sau încă numai a carlovin- 
gilor, de unde se vede a-și deduce numele generic germanic, 

Se vede deci că noua donaţiune nu-l învesti cu feudul boeronal, 
ci numai îl asigură cu documente literale, de care în cursul timpului 
devenise privat, 

Ilustra familie prin linie descedentală directă şi laterală se rami- 
fică în toată comunitatea și până astăzi adoptă şapte cognominațiuni 
și agnominaţiuni diverse generice, [pe] care n'avem lipsa a le raporta 
aici toate, deoarece 1%) nu caracterizează, nici ne ajută la lucrul nostru, 
deși-s tare curioase, dar pe unele totuşi le vom divulga şi cu astă 
ocaziune, 


1) Blăm. — 2) Enumeraţiune. — 3) Să ni se impute de ambiţiune,. — 2) Respecte. 
— 5) Aviticul. — 6) Ca. — 7) Reculând. — 8) Prosopia. — 8) Inloacă. — 10) Pergamen. 


— 11) Stradat. — 12) Mântuinţii. — 13) Eschisitele, — 14) Pristină. — !5) In cât, 
3 


672 ION CODRU-DRĂGUŞANU 


Când arborele genealogic din Codru ar îi declinat spre exemplu 
iu Pădure, Branişte, Dumbravă, epitete silvestre colective, reprezentate 
în jurul nostru prin bune familii, deși plebee, sau minimăm ar fi rămas . 
pe lângă nume,!) fie colective, fie apelative de vegatale,?) tot de natură 
lemnoasă în derivaţiunea nomenclaturală, bunăoară Făget, Aluniș, Tufiş, 
sau măcar, Plop, Arin, ori de ex.?) Gatin — calea-valea; dar ia să 
vedeţi curiosum ! Primarul, pater familias, om în mare grad superb, 
după ce prin îngâmfare aristocratică îşi câștigase titulatura augmentativă 
de Boieroiul, măcar își luase reşedinţa în buricul satului, ajunse cu 
încetul printre erbacee, și de aci culese cu mare discernământ sobri- 
chetul estetic de Codru-Păiş. | l 

Din acest faimos boieronat, ştim din tradițiune, pentrucă ingrații 
istoriografi şi cronicari le tac numele, mulți strategi ar fi recrutat stră- 
vechiul beliduce Radu Negru, când cu năvala peste Carpaţi, din care 
de sigur se trag boierii munteni Codrenii și cei milcoveni Codreștii, şi 
actu existenţi, ba încă mari luptători) parlamentari contra ebraismului 
în România liberă; căci până nu şi-ar arăta genealogia liferalibus do- 
cumentis, că din altă parte își trag originea, bunăoară dela faimosul 
rege Codru Ateneul, ce după culoarea lor roșie parlamentară nu putem 
deduce, nimeni nu ne opreşte a le deriva viţa dela izvorul sigur a 
Codrilor-Drăguşani. 

Afară de aceasta mulţi intreprizi ai nobilei progenituri’) ulterioare 
s'au adaus corpurilor de Curuţi în afacerile strâns patriotice, 

Renume de cărturari nu credem să-și fi recâștigat vreunul până. 
la prezentul monografist, dar apoi cam de două sute de ani ilustrat-au 
parchetul acestui venerabil district, unul din membri săi, drept asesor 
tabular la sedria duodecim boiaronum, şi acesta fu Magnificul Toma 
Codru Barbăsură, care, în retragere,t) mai întâi fundă în Drăguș pom- 
poasa stradă, numită Grădinarii. Acestuia în adevăr, ca grădinar, mai 
bine îi şedea porecla ierboasă de Păiș, cu care barba sură şi părul 
tomnatic avea mai mare asemănare, însă memor originii germane, se 
vede, preferi a imita pe împăratul cel faimos Barbarosa, care făcu 
odată multă sfară în ţară, adecă în cea sfântă. 

Credem că cu acestea ne-am plătit?) tributul ce datorăm?) acestui 
boieronat şi trecem la cel vecin. 

După rândul?) satului, cum e prescris pentru catagrafia universală, 
din anul 1869, fără respect la rang, protie, sau întâietate, urmează 
boieronatul : /Făgărășanu- Drăgușanu. 


1) Numeni. — 2] Vegetari, — 3) Plane. — 4) „Luptaci. — 5) Prosopii. — 6! Re- 
tiriu, — 7) Solut. — 8) Detorim. — 9) Rondul. 


O UMORESCĂ VERIDICĂ l 673 


Boierii Făgărăşeni de sigur sunt din Făgăraș, dar se vede că mai 
inainte fură originari din Drăguș, unde posedă extinsul boieronat în 
- strada Lascarii, care le e și numele generic familiar, 

: Pe lângă actele donaţionale ale posesoratului, această familie se 
distinse și cu litere armale, extradate de serenissimul Principe și Domn 
transilvan George Racoți, la anul Domnului 1652, în 8 Calende din 
- Martie, dela Alba-Iulia. Aceste litere sună pe numele străduitoruluiy 
loan Fogarași, prim-bucătar aulic, şi servesc drept remuneraţiune pentru 
eminentele sale merite culinare și mai ales ale consoartei sale: Ana 
Neagoe și fiicelor Maria, Constanţa şi Elena, pe care toate, în virtutea 
numitelor litere, nu numai le nobilită din generaţie în generaţie, pentru 
toate timpurile, ci, ce e şi mai mult, după expresiunea!) îndatinată, le 
făcu din fete feciori, 

Drept stemă!) nobilitară se dete?) Făgărăşanilor-Drăgușani scut 
militar cesuliu, supramontat de coif cu viziera închisă și cu coroana 
regală?) împodobită’) de nestemate, iar de emblemă se vede sublimul 
socaciu tocând carne de cârnaţi pe cârpătoriul artistic așezat înaintea lui.%) 

Am descrie cu mare bucurie toate persoanele ilustrate din această 
familie cavalerească, dar las' că am avea de a ne lupta cu multe la- ` 
cune istorice, însă, pe lângă aceasta, prin dese biografii, opera noastră 
ar creşte la o voluminozitate extraordinară,') ce tocmai voim a încunjura, 


Una însă nu o putem trece cu vederea, ceea ce e și de mai mare 
interes, că adecă de sigur din această familie se trage faimosul prelat 
roman Fogarași din Transilvania, care, cum bucină toate ziarele ger- 
mane, alăturea cu mitropolitul Vancea, tocmai în săptămânile trecute 
eşi ca ager campion contra iezuitismului în conciliul ecumenic catolic 
din eterna cetate Roma. n 

De aici progresăm şi, trecând din Lascari, o apă cu limpede unde, 
ajungem la Boierii-Tătari, care sunt supranumiţi *) Greceştii. Până ce 
însă le vom face istoricul tătăresc, să ne ocupăm puţin de epitetul lor 
cel grecesc, 

E cunoscut în genere că în ţara noastră grec va să zică comer- 
ciant, adecă grec e sinonim cu negustor, negustorii, iarăşi e ştiut, nu 
se delectează cu frumuseţile naturii, ci cu sunetul monetei, apoi mai 
pretutindeni şed înghesuiți la punți puţin spaţioase. De exemplu pot 
servi, cine le “cunoaşte ca noi, London City, cuibul milionarilor în me- 
tropola anglicană, Kitaiskii gorod, faimos sălaş mercantil în secunda 
capitală rusă Moscova, Il Ghetto, carcera ludeilor în Roma, de care 


1) Spresiunea. — 2) Insemn. — 3) Concese. — 4) Regia. — 5) Daca: — 
© Antepus. — 7) Straordinarie. — 8) Supranuminaţi. 


614 ION CODRU-DRĂGUȘANU 


nu se scandaliză d-i Cremieux, ca de circulara!) d-lui Cogălniceanu din .- 
România, apoi și pătrariul numit latin în Lutetia Parisiorum, unde pre- ` 
tutindeni prăvăliile şi locaşurile sunt spaţioase ca celulele oztogene în 
fagurii de miere, l 

Așa şi biefii boieri Tătari-Drăguşani, măcar nici. unul de când e ` 
lumea n'a posedat?) patentă mercantilă, prin esiguitatea boieronatului - 
intravilan, unde şed îndesați ca scrumbiile în putini, şi-au câştigat. 
agaumele de Grecești. RE 

Astă familie, deşi ab antiquo îndigenată şi perfect românizată, nu ` 
încape îndoială?) că se trage din seminţia lui Ghinghis Han și Timur 
Lenk, sau din altă dinastie hantătărească crimeriană, Ea a emigrat boie- 
rită de peste Carpaţi şi la noi nelipsind a-şi câştiga merite pentru tron 
și patrie, fu distinsă cu litere armale, în persoana străduitorului Ioan 
Tătar Boer Drăguşanu, explorator în războaiele cu formidabila Poartă 
otomanică, . 

Serenisimul Principe şi Domn Mihail Apafi, cu deplinul consim- 
ţământ al Ilustrisimei sale Doamne Ana Bornemisza, cut) data“) de 25 
Mai 1675, estradă?) diplomă, conferită’) în Alba-Iulia, eliberând afară 
de esiguul boieronat grecesc, scut militar cu coif?) şi împodobit cu co- 
roana regală, pe a cărui câmp un melc, purtându-şi găoacea şi târându-se, 
se vede străpuns în grumaz de săgeata suprascrisă cu inscripţia „Cautius”, 
în litere aurii, drept simbol al periculosului oficiu ce imbrăcase Tătarul 
meritat. De aci își luă începutul legenda ce se află în gura copiilor, 
departe peste marginile transilvanice, care sună :. 


Melc, melc, cotomelc ! 
Scoate coarne boiereşti, 
Că vin boii cei domneşti 
Şi te împung şi te sparg, 
Şi te duc la Dunăre 

Să bei apă turbure, 

Şi te duc la baltă 

Să bei apă caldă. 


Puţin mai departe întâmpinăm castelele boieronale Cristian-Dră- 
guşanu, supranumiţi Erculeani, vulgo lorgovanii, al căror străbun, stră- 
duitorul Petru Christian, fu erou în arta muzelor adept al lui Apolon, 
adecă trompetar răsboinic?) şi, ca atare, autor al faimosului marş Ra- 
coțian, ce e cap' de operă chiar în zilele noastre, prin care-şi atrase 
altisima graţie a văduvei sale Serenisima Principesă şi Doamnă Susana 


1) Cerculariul, — 2) Poşazut. — 3) Indoinţă.— 4) De. — 5) Datu. — 6) Stradede. 
— 1 Concernintă. — 8) Galea. — 9 Belic. 


O UMORESCĂ VERIDICĂ 675 


Lorantfi, ereditară perpetuă .a districtului Ţării Făgărașului, ca toate 
doamnele, care cu litere donaţionale îi reînoi și ratifică drepturile avute 
mai înainte străvechi boieronali cu hrisov cu data 7 Faur, anul 1654. 

Această stirpe erculeică ajunse de sigur pe eroul semizeu Heracle!) 
cu eroismul, dar atât din lipsa spaţiului, cât şi din alte temeiuri lăsăm 
„neamintite de astădată cele 11 isprăvi?) și bucinăm una singură ce se 
vede a-i fi procurat conumele erculean, adecă precum semizeul luă 
capetele: hidrei leernice, aşa un membru al familiei lorgovenilor noștri 
făcu capăt dracului drăgușan, care peri şi făcu loc inocentei progenituri 
broscoase în tăul mai sus amintit, 

Ilustraţiunea modernă din această stirpe fu un prea pios Proto- 
ereu, acum de trei lustri pristăvit și a cărui demnitate e şi astăzi vă- 
duvită, căci, în tocmai precum frații spanioli nu-și află rege, așa nici 
fericitul succesorul, ci locul se provăzu') vicarial prin reverendisimul 
domn B, Maxim Serrano Africanul ex partibus Sabiniorum, 

Dar să nu pierdem timpul, căci el e bani. „Times is money“ zic 
Grecii Occidentului, compatrioţii pamiletistului Boner ! deci și mergem 
mai departe‘) imediat şi intâmpinăm al cincilea boieronat, tot prin muze 
înălțat, adecă Zrâmbițaş-Drăguşanu, locuind’) în strada după numele 
lor generic denumită Andreșeştii. Această familie patriciană, prin stră- 
lucite merite tubicinare, fu ridicată din statul plebeu și pusă la înăl- 
ţimea unde se află pe dealul de asupra morii, în care descendenții ei 
îşi exercită jusurile regale minore, concese cu diploma fericitului şi de 
eternă memorie demnului Principe şi Domn Mihail Apafi. Această di- 
plomă extradată străduitorului și agerului Andrea Trâmbiţaș-Drăguşanul 
pro tempore, celebru tubicinar, în 12 Iulie 1663, din castrele alvinţiane. 

În virtutea armalelui amintit, Andreșeştii noștri pot să-și decoreze 
palatele, până şi moara alodială, cu blazoane heraldice, compuse din 
scut ceruliu, împodobit cu coif cavaleresc și coroană regală, pe al cărui 
câmp, valentele trâmbiţaș carpatic, suilând în fanfară, se vede păzind”) 
sacra coroană, așezată dinaintea sa pe iarbă verde. 

Ca din toate, așa şi din astă familie aristocratică mulți membri 
s'au distins în cursul timpurilor şi poate nu rătăcim în credinţă pre- 
supunând că şi oarecare mare vizir ce-i poartă numele s'ar trage din- 
tr 'ânsa, . i 

Toate ca «toate, noi însă regretăm una. Mai bine ne-ar fi părut 
dacă trompetarul boierit s'ar fi imortalizat, ca și cel dinainte, cu com- 
punerea unui marş apafian, care şi astăzi ar putea răsuna prin Codrii 
locali, 


1) Iracliu. — 3 Labori. — 3 Provede. — 4) Properăm. — 5) Reşezând. — 6) Custodind. 


616 E ION CODRU-DRĂGUȘANU 


. Sub numărul 6 înregistrăm !) în monografia noastră,. pentru toatë - 
posteritatea, altă viță nobilă drăgușană, dar acum sfârșind cu Curuţii,: . 
proprie lobonţiană. Ea e originară din Moldova, poate consângeană cu 
Ciubăr Vodă, care era originar, ba încă şi original din. Ardeal, Fa- : 
milia aceasta are nu numai alodiu boieronal, ci şi litere armale dela .: 
împăratul Romanilor, Carol Sextul Augustul, cu sigil atârnând ?) atât de: 
masiv, cât toate ale celorlalţi patricieni drăgușani, şi de o întindere ce 5 
apropia lăţimea imperiului de atunci, care pe hartă atingea îmbucă- ` 
tura?) Rinului în Olanda 4) şi trecea peste insulele canarice cătră lumea 
nouă | i 
Numele acesteia e Balea Drăgușanu, însă nemulţumindu-se cava- `i 
lerul cu atâta, din cupiditate aristocratică nesățioasă, adusă, se vede, .. 
din părțile meridionale și transequatoriale ale imperiului, “işi adause `: 
încă conumele de Pepelea. Las acum onorabilului auditor să judece : 
despre estetica nomenclaturală a acestuia şi trec la septimul şi ultimul `: 
boieronat, care este al boierilor din Rogoz, adecă: Rogozea-Drăgușanu. 
Aceștia sunt boieri custozi, nu ai sfintei coroane, ci ai nobilei comune, 
şi-şi trag numele dela planta ce cu profuziune le inundă boieronatul 
srămoșesc, aşezat în capătul satului, de unde anumiţi 5) membri ai et 
se și chiamă boierii dela poartă. 

Se ştie tradiţional că seminţia le e cel puţin tot atât de veche 
ca și rogozul nobil ce crește în lunca feudală, însă literele donaţionale 
originale extradate de Serenisimul Principe Mihail Apafi, din vicisitu- 
dinea timpurilor mucezind şi devenind ilizibilă, ar căuta spre scopul 
lămuririi să cercetăm arhondologia la locurile demne de crezare,t) în 
mănăstirea dela Cluj sau la Capitlul Albei Caroline, unde deocamdată 
intrelăsarăm a ne prezenta în persoană, după prescripţie”) și datină. 
l Aşa, cu numărul 7, am fi încheiat descrierea patriciatului, atât 
indigen mai mult însă indigenat, nevoind a sfârși cu acest număr ne- 
fast iudaic, adaugăm încă a opta familie din vecinătate, măritată după 
o fată. și încorporată în boieronatul din Lascari amintit mai înainte, 
care este a boierilor Vulsame-Negrea de Posiorita et Breaza. Această 
familie strălucită, își deduce originea direct dela ducele Radu-Negru, 
fundatorul principatului transalpin, care îşi avu fortăreața, azi în ruină, 
pe al lor boieronat brezean şi cu acela e și statul român răzeş şi vecin.. 

În fine, după enumerarea acestor rădăcini și trupine de primori, 
sau înaltă aristocrație, vorbind adecă în stil siculic transilvan, ar fi să 
ne ocupăm întru câtva de primii pili și susidari, sau, cum zice En-. 


1) Regestrăm, — 2) Pendente. — 3) Sbucătura, — 4) Niderlanda, — 5 Cerţi. — 
6) Credibili. — 7):Prescripte. — 3) Antelat. 


O UMORESCĂ VERIDICĂ E 617 


glezul de aşanumita gentry, care ca scaiul se ţinu de dânsele, dar 
tocmai pentrucă nobilitatea acestora se bazează pe transumpte după. 
originalele celor dintâi, așanumitele piei de câne, ne ţărmurim aici lă- 
sând nu mult loc și pentru misera contribuens,plebs de cândva, care 
actu, în. secolul luminii, ce doară nu vor izbuti a o stinge cei 750 de. 
sfinţi părinţi adunaţi în Vatican, pare-mi-se spre atare scop, — care: 
plebe zicem azi se bucură, întocmai ca şi nobilii în parte de strălucite 
. drepturi, nu numai ultraconstituţionale, ci şi perfect naţionale maghiare.. 


Familii plebee numără Drăsușul pe Codrarii, ram decăzut al Co- 
dreștilor, toleraţi usque beneplacitum. 

Aci din nou avem de observat că trebue!) să luăm șirul din 
capul spre capătul satului şi tot aşa, dela vegetalele lemnoase, la plebei 
ca şi nobilii. 

Alte cete formează Usarii, o regiune detpăctit; apoi Sifeștii, Ane- 
şeştii, Stoienii şi Danicanii, specie de Romani, dacă nu peucini. Mai 
sunt apoi Nicheştii şi în fine specia de insectă cu numele Racal ca. 
carele cu toţii făcură progrese de când se colonizară aşa de aproape: 
de dracul, încât trebue să ne susţinem dreptul a le face altă mono- 
rafie, neavând despre dânșii în aceasta ce scrie, 

Reducând până aici toate la om, acum caută să reducem încat 
la oamenii noști, la sol sau teritoriu, pentrucă incontestat este că. 
precum au fost iobagii legaţi de glie, așa și boierii pretutindeni au 
atârnat, în vigoarea documentelor, de a lor posesorat, după ce glo- 
rioșşii domnitori transilvani, pe când ea exista independentă, nu inven- 
taseră predicate metafizice de a le hărăzi, precum astăzi se răsplătesc 
campionii austro-ungarici cavalerizați şi baronizaţi cu grămada,. 

Comunitatea drăgușană cu 1500 de suflete, catagrafic nu tocmai 
constatate, dar aproximativ evaluate, posedă un areal aluvial și antidi- 
luvial summa summarum jugăre catastrale patrate 6527 şi jumătate, 
care se împart în agrii, fânaţe, păduri şi piatră seacă, unde cu tot 
dreptul putem zice că şi-a înțărcat dracul copiii. 
© De amintit în acest posesorat?) este Muchea Drăgușului, largă 
ca muchea cuţitului, provăzută în abondență cu criptogame şi roze 
alpestre. Asupra teritoriului, din muche în lături, până la cocoașa plu- 
tonică numită Piatra roşie, Principele Brâncoveanu Sâmbeteenul şi bo- 
ierii veniţi din Viştea,?) în deșert și-au deşertat pungile a expropria pe 
Drăguşani, admițând î) numai cu aripaţii ca ienicerii, sau ca dracul lor: 
să poată sbura în România Mare, ba încă să se provadă şi cu capre: 
negre, din răcoarele sub nori. 


1) Ne caută. — 2) Posesoriu. — 3) Vesta. — 4) Concezând. 


618 ION CODRU-DRĂGUȘANU 


A doua parte e pădurea!) fiscală numită Piciorul Vlădichi, acum 
revendicat din mână moartă. Acest picior şi-a luat numirea dela primul 
vechil român al papei în Transilvania și era menit de sărutat, fără de 
a face lunga călătorie la Roma. 

In jos ar fi să curgă faimoasa gârlă, numită valea podului, ce 
servi de predicat, inscriptariului erarial, baronului de Brukenthal, care 
acum după 99 de ani îşi ajunse nu numai termenul inscripțiunei, ci și 
al dinastiei baronatului său; de unde putem zice: când şi când pietrele 
încă trec, iară valea podului în etern va rămâne seacă, cum este, ca 
după dânsa să se poată baroni mulţi boieri drăguşani — posito că va 
mai custa boier şi baronie ce azi e o mare ironie, 

` Am zice ceva despre Bularda, Sighiţa, Bungetalul şi Zariştea, 
` atâtea complexe cadastrale şi diviziuni teritoriale, dacă am fi versaţi 
- în limba sanscrită, care le puse în gura quiriţilor noștri, spre a-și bo- 
teza moșia donată de Augustul Traian; dar întrerupem cu adins propus 
ca să reîncepem când domul din Colonia?) va fi gata, căci la acela 
fraţii germani lucrează cu interesul ce şi noi puserăm la opera noa- 
stră prezentă, 


Quod differtur non aufertur. 
~ Aufgeschoben ist nicht aufgehoben. 


româneşte : 
Noi scriserăm puţine, alții vor completa 
Şi reuşind bine îi vom aplauda. 


ION CODRU-DRĂGUŞANU 


1) Selba. — 2) Coloniens. 


| „ CONTRIBUȚIA „ASTREI“ 
LA PROPĂȘIREA NOASTRĂ ECONOMICĂ” 


„Asoclaţiunea transilvană pentru literatura și cultura poporului 
român“ şi-a început activitatea într'o epocă de adânci transformări so- 
clal-economice în spațiul locuit de poporul român, Pe de o parte se 
incepuse lichidarea regimului feudal agrar şi a breslelor orăşeneşti, pe 
de altă parte se inaugurase producţia de fabrică și se intensificase 
schimbul, atât pe plan intern cât și internaţional 

In vieaţa economică îşi făcuseră apariția nof elemente: banul, 
capitalul şi creditul, 

In urma acestor schimbări de ordin social-economic, Românilor din 
“Transilvania || se punea greaua problemă a încadrării în ritmul nou de 
vleaţă printr'o acţione energică de organizare, în vederea conservării și 
propășirii, având a lupta impotriva politicii de dominaţiune economică 
susținută cu încăpățânare de celelalte neamuri conlocultoare, care se 
bucurau de privilegii în toate domeniile, tacepând cu cel politic şi ter- 
minând cu cel economic, 

- În pragul unei asemenea acțiuni, noi Românii ne gäslam desarmati; 
atât în ceea ce priveşte potențlalal economic, cât şi în privința pregătirii 
pentru înţelegerea fenomenelor economice prilejaite de nolle stări, 

Conducătorii Neamului aveau o grea misiune de îndeplinit. Ei 
trebuiau să pregătească în primul rând climatul psihologic şi intelectual 
şi în al dollea rând aşezarea temeiulai economic, necesare acţiunii de 
organizare, 

Această misiune de educare, inspirare, stimulare şi coordonare a 
tatregii activităţi de organizare a Românilor din Transilvania şi-a luat-o 


1) Referat prezentat la Adunarea generală din 25 Sept. 1943 a „Astrei“, şedinţa 
reprezentanţilor despărţămintelor. 


680 GHEORGHE DRAGOŞ 


asupra sa Asoclaţiunea, în cadrele căreia s'a înființat și a funcționat o 
secţie specială economică, având drept scop desvoltarea economică a 
poporului român şi utilizând în general următoarele mijloace: editarea i 
de publicaţiuni economice, organizarea de prelegeri, expoziţii, școli pro- 
feslonale, reuniuai, însoțiri, acordarea de premii, stipendii și ajutoare 
pentru formarea diferiților specialişti, apol iniţierea de monografii cu : 
caracter economic ale satelor noastre, etc., etc, E 

Un alt rol important al secțiunii economice era şi acela, de a „ră- - 
mâne în intimă şi continuă legătură cu societăţile și corporațlunile ` 
economice ale Românilor din patrie, de a sprijini activitatea acestora : 
şi de a le cere conlucrarea la intrepriaderi noi româneşti,!) 

In desfăşurarea programului său economic, „Astra“ a editat re- | 
vista „Transilvania“, în ale cărei pagini li se dădea un loc de frunte ` 
articolelor economice, Revista „Transilvania“ a fost organul în care se 
desbăteau toate problemele noastre gospodărești şi îndrumătorul politicii 
național-economice românești, În coloanele ei își expuneau opiniunile 
economiștii noştri, ta toate chestiunile care interesau organizarea şi pro- 
păşirea economică a Românilor din Transilvania, Predominau în deosebi 
articolele privind raţionalizarea agriculturii, asigurările agricole, asocia- 
țanile economice, creditul, valorizarea produselor, ete, 

Tot în revista „Transilvania“ s'a tipărit cel dintâi apel pentru 
intemelerea băncii „Albina“, la 7 Sept. 1871, 

Dar Asociaţiunea în acțiunea educativă și de îndrumare nu sa 
limitat numai la coloanele revistei „Transilvania“, ci a sprijinit băneşte 
tipărirea şi răspândirea de lucrări şi broșuri cu caracter economic, Afară - 
de aceea, a organizat prelegeri economice pentru popor, Numai în anul 
1910, din totalul celor 502 prelegeri ţiaute în comunele din Transilvania, 
233 au avut caracter de îndrumare economică, 

Incepând din anul 1910 „Astra” a angajat un agronom, cu mi- 
slunea de a vizita secţiunile, de a ţine conferințe, de a da îndrumări 
- agricultorilor şi de a face demonstrațluni practice pe teren, Activitatea 
acestui agronom a fost dintre cele mai prodigloase, 


Incă dela toființare, Asocliaţiunea, apreciindu-le valoarea educativă 
şi emulativă, a organizat expoziţii atât naţionale cât și regionale în ca- 
drele despărţămiatelor. 

Prima expoziție națională a fost cea dela Braşov dia anal 1862, 
organizată cu ocaziunea adunării generale din acel an, Au urmat apoi 
alte două la Sibiu în anii 1881 şi 1905, când a luat ființă şi muzeul 
Asociaţiunli, 


1) Revista „Transilvania“, anul 1900, pag. 106. 


CONTRIBUŢIA „ASTREI“ LA PROPĂȘIREA NOASTRĂ ECONOMICĂ 681 


Inafară de expoziţiile naţionale amintite, despărțămintele au or- 
ganizat altele la intervale mai scurte, expunând produse agricole, ani- 
male, articole ale industriei casnice, etc, şi practicând sistemul premierilor, 

Incepând cu anul 1906, Comitetul central al Astrei a tipărit con- 
ferinţe economice tip, făcând în acest scop apel la colaborarea și con- 
tribuţia economiştilor noștri, Era nevole de astfel de conferinţe tip, spre 
a fi puse la dispozițiunea intelectualilor dela sate, care nu aveau pre- 
gătirea necesară, dar care din lipsă de specialişti urmau să dea el ta- 
drumările practice necesare poporului, 

latru cât din cauza pledicilor, puse de oficialitatea maghiară, nu 
şi-a putut realiza programul înființării de școli agronomice, conducerea 
Astrei a intervenit în 1906 pe lângă cele două Consistoare ale Biseri- 
cilor naţionale, pentru a se da atât la teologii cât şi la preparandii o 
mal mare atențiune pregătirii economice a viitorilor preoţi şi învățători, 
Tot atunci a intensificat şi insistenţele pe lâagă despărțăminte, spre a . 
desfăşura o mai vile activitate de înfiinţarea reuniunilor, tnsoțirilor şi aso- 
clațiunilor. cu caracter economic, 

Urmarea acestor stăruinţi a fost înfăptuirea unel apreciabile reţete 
de reuniuni și însoțiri de asigurarea vitelor, credit și de agricultură în 
toate părțile Transilvan!ei, 

În anul 1912 s'a înființat în cadrele Asociaţiunii un birou central 
cooperativ, având rolul de a propaga ideea cooperativă, de a tipări 
statatele tip, registrele şi imprimatele necesare înfiinţării cooperativelor. 
Biroul mal avea misiunea de a îndruma şi controla mișcarea cooperatistă, 

Tot atunci conducerea centrală a angajat un conferenţiar pentru 
propagandă şi înfiinţare de unităţi cooperative în comunele, în care te- 
renul era deja pregătit în acest scop. 

Politica economică asociaţioniată inaugurată și susținută de „Astra“ 
n'a întârziat să dea rezultate imbucurătoare, Astfel, la 31 Decemvrie 
1915 funcționau în Transilvania 108 cooperative de credit, dispunând 
"de mijloace financiare în valoare de 10,570.000 coroane,!) ceea ce astăzi 
ar reprezenta aproximativ 500 milioane Lei. Suma de sigur nu pare 
prea mare, Dar, dat fiind faptul că aceasta rezulta din economiile mä- 
runte dela sate, colectate şi canalizate în spre opere productive, Impor- 
tanja sumei ne apare cât se poate de evidentă, 

În anul 1913 Comitetul central al Asociaţiunii a luat în discuţiane 
problema întemeierii unei centrale a cooperativelor, Din cauza războ- 
iului, ce a izbucnit în anal următor, această problemă atât de impor- 
tantă a rămas nerezolvată. Totuşi, Astra a adresat un apel „Solidari- 
tății” de a le finanța prin mijlocirea băncilor româneşti, 


1) Gh. Dragoş, „Cooperaţia în Ardeal”, Bucureşti 1933, pag. 84. 


682 “GHEORGHE DRAGOȘ 


Printr'o astfel de politică naţional-economică, aplicată de Asocia- 
Hune, este foarte natural să se fi ajuns in decurs de numai o jumătate 
de secol la o ridicare mulțumitoare a nivelului economic al țărănimit 
noastre, în ciuda taturor obstacolelor create de statul maghiar şi de or- 
ganizaţiunile economice neromânești, 

Dar politica Astrei nu s'a limitat numai la desvoltarea păturii t- 
răneşti, ci a urmărit şi formarea unei burghezii de comercianţi și me- 
serlași români, Începând încă dela inflinţare, preocuparea de fiecare zi 
a conducerii Asoclaţiunii a fost de a încuraja orlentarea tineretului român: 
în spre carierele tehnice şi comerciale, In acest scop a organizat o pro- 
păgandă bine. susținută atât prin scris cât şi prin gralu viu, Totodată, a 
acordat an de an stipendii și ajutoare învăţăceilor din comerţ și indu- 
strie, meseriașilor, tinerilor care urmau la şcolile de comerț, agricultură, ` 
silvicultură, politehnici, etc, Totalul acestor stipendii și ajutoare, acordate 
începând din 1861 până în 1911, se ridică la suma de 122.811 co- 
roane aur,!) 

Prin legăturile ce le avea cu fruntași! vieţii “noastre economice şi 
ca diferitele instituţiuni financiare românești, prin rolul de armoniza- 
toare, coordonatoare și îndrumătoare a tuturor formelor de manifestare 
în domeniul economic naţional, Astra a stabilit bazele de propășire a 
Neamului nostru pe teren comercial și industrial, 

„De sigar că, preocuparea sa de căpetenie a fost țărănimea, ceea 
ce vădește o politică sănătoasă și conformă, atât cu stractura social- 
agrară. a societăţii românești cât şi cu necesităţile acestela, Dovadă că, 
Asoclaţiunea în toate actele sale s'a inspirat numai din realităţile româ- 
nești şi a practicat o politică de satisfacerea intereselor general-naţionale, 
fără a incuraja sau tolera acţiuni contrare acestor interese generale. De 
aceea sa şi putut bucura de atâta vigoare, de încrederea generală și 
de participarea tuturor Românilor la acţiunile sale, 

„ Astra a trălt în spiritul Națiunii noastre, contopindu-şi destinul cu 
destinele acestei Națiuni, pulsând întotdeaana de vieaţă sănătoasă și 
creatoare şi intemeindu-se pe fundamentul etic în toate actele sale, 


Dacă n'ar fl existat Asoclaţiunea transilvană pentru literatara și 
cultara poporalui român, putem afirma pe drept cuvânt că ar fl fost 
aproape imposibilă organizarea și propășirea economică a poporului 
român, Astra, pe lângă că a înmănunchiat toate energiile românești, a 
inițiat şi susținut în acelaşi timp o acţiune educativă în rândurile fără- 
nimii, pentru ridicarea nivelului de înțelegere a. acesteia, inspirând și 
coordonând toate iniţiativele şi înfăptairile cu caracter economic ale Na- 


1) Revista „Transilvania“, anul 1911, pag. 345, 


CONTRIBUȚIA „ASTREI“ LA PROPĂŞIREA NOASTRĂ ECONOMICĂ 683 


lunii noastre de dincoace de Carpaţi, Astra a trasat liniile mari ale 
politicii noastre economice, Ea a fost sutletal, creerul şi motorul întreget 
vieţi românești din Transilvania, 

Din sfaturile Conducerii centrale a Asociaţiuni! s'a inspirat intreaga 
acțiune de creaţie a institutelor financiare şi a burgheziei comerciale și 
industriale româneşti, tot de aici a pornit ideea reunlanilor și însoţirilor, 
adică a Înstituţiunilor cu caracter asoclaţionist şi cooperativ, precam și 
opera de organizare pe baze naţionale a agriculturii noastre, 

Astra, prin autoritatea sa, unanim recunoscută şi acceptată de toţi, 
a imprimat diferitelor întreprinderi economice an caracter social-naţional, 
oprindu-le de a aluneca pe panta antisocială şi antinațională a unei po- 
litici de exploatare excesivă şi de a se arunca în vârtejal aventurilor 
riscante și demoralizatoare, Prin aceeași autoritate a sa, Asociaţianea a 
insuflat spiritul demnităţii tuturor acțiunilor și creațiunilor economice: 
româneşti din Transilvania, 

Numai în modul acesta ne putem explica de ce, în cada tuturor 
maşinaţiunilor, stârnite necontenit de organele oficiale ale statului ma- 
ghiar, instituțiunile românești s'au putut menține, au putut prospera şi 
au izbutit să-şi tadeplinească Importanta menire în vieaţa economică a 
Națiunii noastre, 

Este interesant că, până la Unire, atâta timp cât întreprinderile 
româneşti au respectat autoritatea „Astrei“; iar conducătorii vieţii noa- 
stre economice s'au incadrat în vieaţa Asociaţiunii și s'au inspirat din- 
idealurile el, nu s'a produs nicio deviaţiune dela linia ascendentă a des- 
voltării economice naţionale şi nlclo abatere dela comandamentele eticet 
sociale şi naționale, Atâta vreme s'a menţinut și solidaritatea națională, 
cea mal paternică forță de rezistenţă şi progres, 

Îndată ce economicul s'a despărțit de Astra, acesta a rămas fără; 
conținut sufletesc şi fără ideea călăuzitoare, lăsându-se prins ta ghiarele 
instinctului materialist, Ceea ce a contribuit la slăbirea autorităţii mo- 
rale, încrederii și temeiniciel social-naţionale a acţiunilor economice ro- 
mânești, precum şi a solidarităţii naționale, săvârşindu-se astfel o eroare 
greu de reparat împotriva intereselor Națiunii noastre, 


După Unire, rolul economic al Asociaţiunii a scăzut, menţinându-se 
aproape numai cel cultural, Vieaţa economică a Transilvaniei a ajuns 
pe de o parte sub directivele politicei economice a Statulai român, pe 
de altă parte sub inflainţa — de cele mai multe ori dăunătoare — a 
organismelor economice private, existente în vechea Țară, 


684 “GHEORGHE DRAGOȘ 


Băncile locale româneşti, care inainte finanțau în deosebi agricul- 
tura noastră, după Unire și-au deplasat câmpul de interes în industrie. 
şi comerţ, lar sucursalele băncilor din Bucureşti, înființate dincoace de 
Carpaţi, şi-au limitat activitatea aproape exclusiv la acordarea de cre-. 
dite comerţului și indastriei, i 

Care era însă înfățișarea celor două ramuri de activitate econo-.: 
mică? — Atât comerțul cât şi industria erau în marea lor majorai 
-strălne, l 

Ne-am găsit astfel în situațiunea dureroasă, de a constata cum: 
mijloacele financiare ale băncilor românești, adică banii adunaţi din 
sărăcia Românilor, finanţau opere ecoaomice străine, ia timp ce agri- 
cultorii români îndurau lipsa creditelor necesare consolidării a desvol- ` 
tării gospodăriilor lor, ii 

Dacă adăugăm la toate acestea acţiunea băncilor străine, alimen- 
ate cu fonduri supraabondente dinafara graniţelor, ne putem da uşor 
seama pentru ce, în ciuda celor 22 de ani de stăpânire românească, în 
1940 străinii se găslau în situaţiunea de stăpâni la noi acasă atât în in- 
dustrie și comerţ, cât și în celelalte sectoare ale vieţii economice din 
Transilvania, Ceea ce ne îndreptățește să tragem concluzia că, rolul 
național al unel instituțiuni bancare se poate deduce nu numai din na- 
“Honalitatea acţionarilor, cât mal cu seamă din naționalitatea debitorilor 
adică a iniţiativelor și întreprinderilor pe care le finanţează. Fiindcă, 
-din punct de vedere naţional nu contează numai remunerarea capita- 
lului, ci mai cu seamă valorizarea muncii naţionale, 

Dar trecând peste aceste consideraţiuni privind stările din Tran- 
allvania, este necesar să stabilim că, epoca Unirii coincide cu ascen- 
slunea capitalismului Internaţional în România, capitalism ce s'a dovedit 
incapabil de a constitui elementul de prosperitate naţională, Faptul re- 
iese atât din cercetarea realităţilor. social-economice românești, cât și 
din modul deosebit de evoluţie a capitalismului la nol, faţă de țările 
apusulai, 

După Werner Sombart,!) în desvoltarea capitalismului s'au marcat 
trel etape: 

1. Etapa capitalismului comercial, 

2, Etapa. capitalismului industrial, 

3. Etapa capitalismului financiar, 

Pentru a trece dela prima etapă la cea de a doua, capitalul a 
fost nevolit să ocolească barierele feudale ale breslelor dela oraşe, co- 
merclalizând industria casnică dela ţară şi înființând fabrici inafara ora- 


1) „Das moderne Kapitalismus“, Berlin 1927, vol. II, pag. 884 şi urm. 


CONTRIBUȚIA „ASTREI”. LA PROPĂȘIREA NOASTRĂ ECONOMICĂ 685 


elor, Producţia industrială a fost aservită astfel întrepriazătorulul co- 
mercial, lucrând la ordinele acestuia, 

Pătrunderea capitalului comercial în domeniul producțiunti indu- 
-striale constitue preludiul revoluției tehnice, industriile casnice locale, 
începâad cu cea textilă, tehnicizându-se, treptat, 


. Desvoltarea industrie! a provocat concentrări de populaţie, sporind 
totodată cererea de materii prime şi alimenta şi stimulând intensificarea 
producţiei agricole, adică creșterea randamentului muncit agniooi și rl- 
-dicarea standardului de vieață a ţăranului, 


"Acesta-l înțelesul teoriei lal Sombart asupra evoluției capitalie- 
mului. Dacă pentru Europa apuseană teoria amintită își găseşte o per- 
“ectă aplicare, pentru România, însă, în niciun caz, 

Pentrucă la nol în primul rând nu a existat un capital comercial 
național, capabil să desvolte o industrie proprie. lar atunci când sa 
ajuns la înjghebarea unei așa zise Industrii naţionale cu capital străin, 
„desvoltarea acestela n'a urmat scara de succesiune indicată de Sombart, 
în sensul de a se fi transformat în fabrici industriile casnice deja exl- 
stente, care utilizau materia primă produsă de munca țărănească. Dim- 
potrlvă, la not au luat ființă în deosebi industriile exploatatoare ale bo- 
-gățiilor naturale — petrolul şi lemaul — care asigură deţinătorului de 
capltal o desfacere sigură a produselor și o rentabilitate excesivă, 


În asemenea condițiuni nu e de mirat dacă industriile amintite 
nici nu au creat concentrări de populaţie prea importante în cuprinsul 
“Ţării, nici nu au utilizat ca materii prime produsele agriculturii, Cu alte 
cuvinte, așa zisa industrie naţională n'a stimulat ca în țările apusene o 
intensificare a prodaoţiei agricole şi o mai optimă valorizare a muncii 
şi produselor muncii țărănești, Ea n'a creat nici posibilitatea plasării ia 
condițiuni bune și în măsură mai mare a surplusului de braţe dela ţară, 
Nu, Fiindcă industria amintită a urmărit pur şi simplu exploatarea bo- 
găţiilor oferite de-a-gata de natură, exploatare ce în general nu utili- 
zează malte braţe de muncă și chiar și. acelea pe care le utilizează, 
efectuează muncă brută și sant în general slab salarizate, 

Prin aplicarea în ultimele decenii a unui regim vamal protecţionist 
în favorul industriei, din lipsa de capital național, România nu a urmat 
calea normală de evoluţie a capitalismului, ci a trecut direct la industria 
de fabrică cu afitorul capitalismului străin. Deoarece este îndeobşte sta- 
bilit că, atunci când — datorită protecționismului vamal aplicat de o 
țară importatoare de produse fabricate — aceasta deşi nu mai importă 
astfel de produse, este forțată totuși să importe sapitan străine, insta- 
lațluni de fabrici şi tehnicieni, 

4 


686 GHEORGHE DRAGOŞ 


Țările capitaliste își compensează astfel perderile suferite prin ze- 


l strângerea exportului lor de mărfuri cu beneficiile capitalurilor, instala- 
Hunilor de fabrică şi tehnicienilor exportați. Suferă ce e drept o micgo- 


rare a activului balanței comerțului, dar se bucură ta schimb de ua : | 


spor apreciabil al activului balanței plăţilor, 


Aşa fiind, capitalismul comercial ce s'a format în fara noastră este”; 
un produs al capitalismului extern — cu funcțiune de camătă — nu un ` 
capitalism naţional, izvorit din acumularea economiilor realizate de ce- ~. 
lalele vieţii economice românești, Nu. Fiindcă aceste celule nu sau | 
bucurat de randamentul necesar unui venit, capabil să asigure un sur- `“ 


plus destinat formării capitalului comercial propriu, 


Dar, economia naţională, datorită transformărilor generale de ordi; i 
social economic ale epocii, precum şi politicii economice greşite, prac- X 


ticată de Statul nostru, a avut de suportat și alte neajunsuri. 

Trecerea dela economia naturală la cea a banalui pe de'o parte 
şi invadarea pleţei noastre cu produsele industriei manufacturiere străine 
pe de altă parte, au smuls economiile noastre țărănești din tiparele tra~- 
diționale şi le-au aruncat în vâltoarea schimbului şi creditalui, 

Țăranul nostru s'a trezit deodată desarmat în lupta economică, 


Nepâtându-şi valorifica produsele în condițiuni avantajoase, el s'a găsit: 


în continuă lipsă de bani, dar cu cheltuieli sporite, Ia urma invaziei 
produselor manufacturiere străine de calitate inferioară, dar mai ieftine, 
ţăranul român a renunţat la utilizarea produselor industriei sale casnice,. 
superioare ca trăinicie, În forma aceasta s'a ajuns la desființarea: indu- 
striel casnice, la înmulţirea zilelor neutilizate de țăran, adică nerema- 


nerate și la necesităţi sporite de bani, pentru ca acesta să-și poată procura. 


de pe plaţă articolele, pe cari mai înainte şi le producea singur, 
Starea plagarului român nu s'a ameliorat nici după marea reformă 
agrară din 1920/21, Este adevărat că, prin reforma amintită săteanal a. 


fost scos din starea de neolobăgie în care se găsia până atunci, dar- 


situația economică i-a rămâs aproape neschimbată, 

Deşi ne place, îndeosebi în vremuri de campănă și de strâmtorare,. 
să declarăm cu emfază că temelia și scutul Statului nostru este ţără- 
nimea ; deși aceasta a dus greul războaielor şi a suportat sarcinile păcii, 
totuşi, politica noastră economică a fost în contradicţie flagrantă cu in- 
teresele. ţărănimii, deci cu interesele naţionale, 


S'a dat ţăranului pământ, dar nu s'au creeat pe seama gospodăriei. 


ţărăneşti posibilităţi financiare de îmbunătăţirea inventarului şi de rajlo- 
nalizarea producţiei. S'au înfiinţat instituţiuni de credit pentru finanţarea 
une! industrii și unui comerţ în marea lor majoritate străine, fără a se: 


face aproape nimic pentru procurarea de mijloace financiare unicei ra- 


„CONTRIBUȚIA „ASTREI" LA PROPĂŞIREA NOASTRĂ ECONOMICĂ 687 


muri economice naționale, agricultura, S'a aplicat pe de altă parte o 
politică comercială dăunătoare valorificării la preţuri remuneratoare a 
produselor agricole, 

Sectorul industrial s'a bacurat de toate avantajele unel bune orga- 
nizări, atât pe .plan național cât și internațional, în timp ce sectorul 
agricol a fost aproape cu desăvârşire neglijat. Industria, înarmată cu 
“cele mai puternice arme — cartelul și trustul — stă față în față cu 
agricultura, care se găseşte desarmată prin lipsa-i de organizare, Drept 
consecinţă, industria deţine monopolul dictării preţurilor atât la desfa- 
cerea produselor proprii cât şi la aprovizionarea cu' materiile prime: și 
“alimentare furnizate de agricultură. S'a provocat astfel un desechilibru 
nedrept între preţul produselor industriale și al celor agricole; de ase- 
- menea între preţul cu care vinde agricultorul intermediarului şi cel cu 
care cumpără consumatorul dela intermediar, Munca agricolă, adică 
muncă naţională, este remunerată în condițiuni de evidentă inferioritate, 

Inainte de recentul războlu mondial ne găsiam în situaţia anahro- 
nică de a constata că, în timp ce producătorul vindea un kg, de lână 
cu 100 lei, consumatorul cumpăra metrul de stofă cu 1000 lei, 

În asemenea împrejurări este natural ca țărănimea, adică majori- 
tatea covârșitoare a Națiunii române, să albă un „venit și un standard 
de vleaţă sub nivelul normal, 

„Cercetările secţiei de economie rurală de pe lângă Institutul de 
cercetări agronomice al României, cu privire la rentabilitatea agriculturii 
țărănești a făcut dovada că cu toate că exploatările agricole țărănești, 
cercetate în anii 1933—34, 1934—35 şi 1936—37 au dat un venit agricol, 
nu toate dau un excedent bugetar“,,, „De asemenea, în' exploatările 
cercetate în 1935,. venitul agricol nu era suficient pentia consumul 
familiei,” :) 

Ia judeţul Cluj, cel mai mare venit net anual la hectar, în anii 
cei mai buni, nu depășia suma de 1993 lel,?) Luând în medie câte 5 
ha, proprietate de familie, ajungem la conclazia că o famille ţărănească, 
compusă în general din cel puţin 5 membri, na realiza anual nici 10,000 
de lei venlt, 

Cu un asemenea venit, grosul Națiunii noastre nu poate duce o 
vieaţă corespunzătoare muncii cheltuite și unui standard de vleaţă cât 
de cât omendce. Cu o astfel de valorificare a muncii naţionale firesc 
este ca satul să tânjească în întuneric, insalubritate și sărăcie, în vreme ce 
oraşul, situat numai la câţiva chilometri depărtare, să sburde în bine- 


1) Virgil Madgearu; „Evoluţia Economiei Româneşti”, pag. 38, 39. 
2) Sabin Cioranu : „Monografia judeţului Cluj“, în manuscris, pag. 395—396. 
4* 


` 688 i EEEE - GHEORGHE DRAGOŞ 


facerile cultarii și civilizației, precum şi în belșug economic, deși acest. 
oraş a constituit până mal eri focarul tuturor acţiunilor de subjugarea | 
şi desființarea noastră ca naţiune, far astăzi același oraș, în majoritatea 
cazurilor, continuă să reprezinte citadela de conservare a puterii eco- 
nomice străine. 

Datorită împrejurărilor descrise anterior, copiii cei mal. destolalei | 
dela ţară, cari ar putea aduce cu el specificul sufletului, minţii, carac- ` 
terului şi vigoarel româneşti, nu pot urma la şcolile secundare și supe- 
rloare, spre a-și desvolta acolo capacitatea crelatoare românească şi a. 
o pune apoi în serviciul Țării, In locul lor invadează școlile și; univer- 
sităţile mediocrităţile satelor și progeniturile burgheziei orăşăneşti, străine ` 
sau de origini străine foarte variate şi foarte obscure, 

Aşa fiind, pătura conducătoare, formată dintr'un mozaic de ele- 
mente — în majoritatea cazurilor de o inferioritate evidentă intelectuală 
şi morală faţă de superioritatea calităţilor Națiunii — continuă a se 
menţine într'o discordanţă, uneori chiar în opoziţie cu spiritul, cu idea- 
lurile și cu năzuinţele Neamului, fiind gata oricând la orice transacţiuni 
şi cesluni ruginoase în dauna intereselor naţionale, Ne poate servi ca 
exemplu în această privință întreaga politică social-economică a Țării, 
dar în deosebi amarnica zi de 30 August 1940, 

la timp ce alte ţări, având o structură industrială, caută să întă- 
rească prin toate mijloacele pătura rurală, spre a-şi forma un stâlp solid 
de echilibru social, nol, deşi suntem un stat cu structură agrară, am 
contribuit la fortificarea tocmai a culburilor din cari au răsărit întot- 
deauna germenii desechilibrului, 

O asemenea stare, neconformă nici cu drepiateă nici cu interesele 
naționale, nu mai poate dălnul. Trebateşte inaugurată fără întârziere o 
noaă politică social-economică, menită să ridice ici cel puţin la 
același nivel de organizare cu al industriei. 

De sigur că, nu poate ft vorba de o abandonare a “sectorului ia- 
dustrial la vola întâmplării, deoarece prea sunt mari sacrificiile depuse 
din partea Statului la temelia acestui sector.. Dar, vor trebui atenuate 
la maximum tendințele de rentabilitate exagerată a capitalului industrial, 
spre a se putea realiza astfel un randament național optim, rezultat din |. 
preţuri mai reduse la vânzarea articolelor industriale, ma! urcate la des- 
facerea produselor agricole şi o remunerare mai justă a muncii românești, 

In ceea ce priveşte sectorul agricol; înainte de a schiţa conturul 
organizării acestuia, se cuvine să-i lămurim înțelesul, Sectorul agricol 
nu cuprinde numa! producţia agricolă propriu zisă, ci toate activităţile 
de industrializarea şi comercializarea produselor agricole, precum şi pe 
cele de aprovizionarea gospodăriilor țărănești și de finanțarea acestora, 


CONTRIBUŢIA „ASTREI“ LA PROPĂŞIREA NOASTRĂ ECONOMICĂ 689 


Întreg sectorul agricol, sub toate aspectele: sale, se cere organizat, Forma 
cea mai potrivită de organizare cred că este cooperația — așa numita 
cooperaţie agricolă, — care corespunde întocmai atât structurii so- 
clal-economice agrare a României, cât și spiritului de solidaritate, de 
însoţire, ce se maniiestează de veacuri în vieața populaţiei noastre rarale, 

Cooperaţia — bineînţeles o cooperaţie liberă, autonomă, nebiuro- 
cratizată și .nedenaturată de practici capitaliste — va avea misiunea să 
organizeze sectorul agricol în aşa fel ca: 

1. Produsele agriculturii să ajungă pe piaţă trecute prin toate trans- 
formările, adică sub formă finită, inglobând şi remunerând cât mai multă 
mancă românească. În acest scop, urmează a se înfiinţa industriile anexe 
agriculturii, capabile să utilizeze și valorifice la maximum braţele ţără- 
neşti, care de regulă şomează în cea mal mare parte a anului, sau care 
în epoca de stagnare a muncilor agricole se angajază în sectorul indu- 
strial cu salarii de mizerie, 

2, Prodacătorul agricol, printr'o valorificare în comun a produselor 
sale să realizeze preţuri cât mai bune, vânzând consumatorilor direct, 
fără a mat suferi dijmulrea mijlocitorilor, 

3, Aprovizlonarea gospodăriilor țărănești ca articolele necesare să 
se facă direct dela producătorii industriali, fără a mai suporta plusul 
injust de preţ, încasat de o nesfârșită serle de intermediari, in marea - 
lor majoritate străini, l 

Cooperativele ce vor trebui create în acest scop vor fi cele pentra 
industrializarea şi valorizarea produselor agricole precum şi cele de 
aprovizionare în comun, ştiut flind că, problema valorizării muncii tă- 
răneşti este tocmai o problemă de desfacere și aprovizionare în comun, 
Este curios că, deşi suntem un stat agrar, chiar acestei probleme nu 
i s'a dat deslegarea cuvenită și tocmai cooperativele agricole nu s'au 
bucurat la noi de atenţiunea necesară cu toate că este un fapt stabilit 
că, într'o ţară agrară ca România, orice acțiune şi orice înfăptuire de 
ordin cooperativ pentru a fi viabilă trebue să se clădească pe temelia 
cooperaţiei agricole, 

De sigur că, nu e vorba să se înființeze cooperative cu funcțiuni 
multiple şi cu rază de activitate limitată la o singură comună, deoarece 
cooperativele agricole, adică economice, pentru a putea exista şi pro- 
- spera au nevgle de o capacitate financiară mal mare şi de elemente 
conducătoare bine pregătite în tehnica operațiunilor respecitve, Se vor 
crea deci cooperative cu o singură funcțiune — specializate — și având 
ca rază de activitate o reglane, cuprinzând mai multe comune cu struc= 
tară, necesităţi și cu interese economice identice, Aşa ne indică prac- 
tica unor ţări civilizate, cu experienţă şi cu realizări fericite în dome- 
niul cooperaţiei agricole. 


6% GHEORGHE DRAGOŞ 


Cooperativele regionale, ce urmează a se înflința, urmează a se 
asocia în câte o centrală națională pe specialităţi, Prin mijlocirea acestor 
centrale, cooperativele regionale de producţie şi valorizare în comun îşi 
vor comercializa produsele atât pe piața internă, cât şi pe cea străină, 
far cooperativele regionale de aprovizlonare în comun vor procura ar- 


ticolele necesare gospodăriilor membrilor lor, În forma aceasta se va. 
inaugura un schimb intercooperativ atât în interior, cât și cu străinătatea, 


ceea ce trebue să constitue idealul unei cooperaţii sănătoase i inte- 
melată pe principiile cooperatiste, i 

Prin taființjarea de cooperative economice pe regluni se va ajunge = 
ia formarea de centre economice, culturale și de civilizaţie în mediul 
rural. Se va tatâmpla astfel o deplasare de intelectuali, adică de coa- - 
ducători, dela orașe în centrele rurale. și se va realiza totodată o des- 
centralizare, o descongestionare a binefacerilor economice, culturale și 
ale civilizaţiei din orașele străine în favorul centrelor rurale românești. 

Surplusul de braţe ţărăneşti, prin crearea centrelor regionale de 
producţie, valorizare și aprovizionare în comun, vor găsi mai cu uşu- 
rință la ele acasă posibilități de plasare şi de câștig, 

Iafăptulndu-se cooperativele agricole, bineînţeles cu ajutorul unei 
organizaţiuni de credit corespunzătoare agriculturii, țărănimea română 
va realiza un plus de remunerare a muncii, un plus de preţ la pro- 
dusele sale şi un minimum de cheltuieli cu ocaziunea aprovizionării, 
Ceea ce insemnează un spor apreciabil de venit, o capacitate econo- 
mică şi de economisire incomparabil mai mare, un standard de vieață 
mai ridicat și o bază sănătoasă de desvoltare a unel civilizaţii rurale 
şi a unel culturi generale, Dar, mai însemnează şi o stare de mulju- 
mire generală în sufletul Națiunii române, capabilă să fortifice solidari- 
tatea naţională, să sincronizeze perfect destinele particulare cu destinul 
Neamului și să ridice in calea poftelor duşmane stavila de nepătrunsa 
forţei morale, intelectuale şi fizice a Națiunii româae, inchegată într'an 
stat românesc al tataror Românilor, mare, puternic și trainic peste ne- 
sfârșirea mileniilor. 

Nu trebue să pierdem niciodată din vedere că, după cum starea 
de mulţumire economică a unul popor nu se măsoară cu o duzină sau 
cu câteva duzini de milionari, nici nivelul cultural al acestuia nu se 
deduce din existenţa unei jumătăți de duzini de savanți, 

: O naţiune se bucură de o situațlune economică bună, când în 
sânul aceleia nu există indivizi puţini prea bogaţi și alţii mulţi prea să- 
raci, ci toți membrii naţiunii trăiesc în condițiuni economice mulțumitoare. 

Tot aşa, un Neam se: găseşte pe o treaptă culturală ridicată, când 
nu este bântuit de analfabetism şi neștiinţă, ci când lumina înțelegerii 
şi ştiinţei a pătruns în masse cât mal largi. 


“CONTRIBUȚIA „ASTREI* LA PROPĂȘIREA NOASTRĂ ECONOMICĂ 691 


„Numai pn îndeplinirea condiţiunilor de ordin social-economic, 
moral și intelectual amintite mat sus, Națiunea în totalitatea el, va fi 
pătrunsă şi dominată de conştiinţa menirei sale istorice, a demnităţii, a 
puterii şi a drepturilor naționale pe acest pământ, 

Pe drept cuvânt, problema pusă de mine poate provoca o serle 
de nelămuriri și îngrijorări. In deosebi, se vor întreba unii in chip firesc: 
Dacă introducem. up sistem cooperativ complet în sectorul agricol al 
economiei- românești, oare nu dăunăm tinerelor iniţiative româneşti ta- 
treprinzătoare pe teren comercial şi industrial ? 

Nu! — Deoarece domeniul vieţii economice naţionale este atât de 
vast, incât își pot găsi în el variate posibilităţi de afirmare atât coope- 
raţia, cât şi întreprinzătorii particulari, 

Cel mai mari economiști accentulază tocmal necesitatea de coexl- 
stență a mal multor sisteme în diferitele compartimente ale vieţii eco- 
nomice, Chiar dacă intr'un anumit sector activează paralel cooperaţia 
cu întreprinderea particulară, cooperativele nu urmăresc numai decât | 
distrugerea tatreprinzătorului particular, ci numai frânarea ridicării exa- 
gerate a preţurilor, adică realizarea prețului just, cum spunea Charles 
Gide, precum şi ameltorarea calităţii produselor. Să nu uităm că, comerțul 
manifestează foarte adeseori tendinţe monopoliste, adoptând metode de 
organizare și acţiune dăunătoare principiului randamentului naţional, 

Aşa dar, cooperatizarea ordinei economice a statului nostra social- 
agrar nu urmăreşte excluderea formelor de întreprindere capitalistă, ci 
numa! o limitare a câmpului! lor la acele activităţi, cari nu valorifică, 
mu transformă produse agricole, nici nu aprovizionează pe agricultori cu 
articolele necesare gospodăriei lor. 

Chiar în sectoarele rămase la dispoziţiunea intreprinderilor capl- 
` taliste trebue să se opereze o adaptare a interesului individua! la cel 
general naţional. ŞI în aceste sectoare e necesar să se ajungă la con- 
cluzia că, înafară de capital mai au deosebită importanţă o capacitate 
morală și una de ordin profesional, spre a se curma pentru totdeauna 
avântul aventurii compromițătoare și al exagerării interesului individual, 
exagerare ruinătoare pentru economia naţională, 

Fiindcă, activitatea economică nu constitule numai o problemă de 
ordin economic, ci în deosebi una de dreptate social-naţională şi de 
demnitate românească. 

Dar, trecând peste aceste consideraţiuni de ordin general, este 
necesar să precizăm care este rolul „Astrei” în realizarea programului 
de propăşire economică, schițat în paginile următaare. 


502 GHEORGHE DRAGOȘ 


În primul rând, Astra va trebui să reintre în tradiția și în rolut ` 
ce l-a avut înainte de 1918, de insplratoarea, indrumătoarea și coordo= - 
natoarea acţiunii de organizare a Românilor, în concordanţă numai și: 
numai cu interesele acestora. În acest scop, va avea de alcătalt un plan. 
de activitate prin colaborarea tuturor minților, sufletelor de elită și a`.: 
forțelor creatoare ale Neamului nostru, cari vor trebui să revină ne- Í 
întârziat la matca părăsită cu atâta ușurință și lipsă de prevedere, fori ` 
mând Statul major economic al Astrei, E 

In al doilea rând, Asoclaţiunea va relua propaganda economică `: 
şi de organizare la sate în spiritul, intereselor ţărănimii noastre, utilizând: 
toate mijloacele moderne și eficace de propagandă, Prin despărţăminteie 
sale va stimula înființarea de cooperative agricole pe regiuni, pornind: - 
dela experimentarea practică a unor cazuri singuratice locale, De ase- 
menea va trebui să intluințeze în acest sens opera de legiferare şi po- 
lica de înfăptulri comparative a Statului și a Organelor de conducere. 
ale cooperaţiei române, 

În vederea formării tehnicienilor care urmează a activa în dome-: 
niul cooperaţiei agricole, Asociaţiunea are datoria să rela vechiul şi: 
bunul sistem al acordării de stipendii şi ajutoare tinerilor destolnici dela. 
ţară, spre a putea studia orgânizarea cooperativelor agricole în statele; 
in care acestea s'au bucurat de o desvoltare temeinică şi rodnică, 

Reluând practica inaugurată prin anli 1905—1906, Astra prin con- 
tribuția despărţămintelor sale urmează să alcătuiască monografii econo- 
mice cât mai amănunțite şi mai complete pe regluni cu structură și tn- 
terese economice identice, Fiindcă, numat cunoașterea realităţilor și ne- 
` cesltăților economice ale diferitelor regluni ne va pune în situaţia de a 
şii, ce anume organizaţiuni sunt mai potrivite şi mai! utile și ce direcţie: 
trebuleşte dată politicii naţional-economice, 

lar în ceea ce priveşte înstăpânirea elementului românesc de cea. 
mal pură origină etnică la oraşe, tot Astrei îl revine rolul ca să pro- 
voace înființarea une! puternice instituțiuni financiare, care să asigure: 
romanizarea proprietăţilor imobiliare urbane, a întreprinderilor indu- 
striale şi comerciale, finanţând totodată in condițiuni aromia in- 
treprinderile românești deja existente, l 

Ia concluzie, zlua de mâne, care va readuce Unirea tuturor Ro- 
mânilor într'o singură Țară, străjaită de granițele etnice ale românismalui,. 
va trebui să regăsească Asoclaţiunea transilvană pentru literatura și cul- 
tura poporului român pe puntea de comandă a destinelor naţionale, im- 
primând cu autoritatea sa aporia pecetea spiritualității româneşti întregii 
vieţi a României Mari, 

GHEORGHE DRAGOŞ. 


NICOLAE IORGA, INTEMEIETOR DE MUZEE 


La școala dela Fontenay-aux-Roses, înființată de Nicolae Iorga 
şi care îl. va avea totdeauna în frunte, pentrucă urmaşul lui se gân- 
deşte s'o mute la Paris şi să-i dea astfel, cu altă vatră, și altă înfăţi- 
şare, se mai găsea până acum câţiva ani, când am văzut-o din nou la 
locul ştiut, în sala din fund folosită ca atelier, o pânză cât un perete 
de biserică şi pictată ca acei pereţi. Unii din pictorii trecători pe la 
acea şcoală cu mireasmă de trandafiri, iși încercase acolo nu numai 
pensula, dar și ceea ce í se părea că simte înaintea marelui om, care 
veghia neadormit, de departe sau de aproape, la bunul nume al acelui 
așezământ, Era un portret al lui Nicolae Iorga, în mantia de brocard 
înflorit a unui ctitor domnesc. Nu ştiu să fi ajuns până la noi decât 
ca un fund de fotografie, făcută în aceeași sală, cu un rând sau altul 
de membri ai şcolii, ca semn de aducere aminte la despărţire, Așa 
parcă l-am întâlnit într'un volum de Mélanges, publicaţia Şcolii române 
dela Fontenay-aux- Roses, 

Poate că a stat şi el, când n'avea pe nimeni alături, aşa cum am 
stat eu, cu gânduri mai mult mâhnite, faţă în faţă cu acea icoană, 
Omul începea să se desfacă de pământ. N'avea arătarea lui năvalnică. 
şi plină de vieaţă. Arta bizantină îl prinsese în canoanele ei şi-i dăduse 
nemişcarea de linii a sfinţeniei. Aur cădea de peste tot şi înăbuşa orice 
era vremelnic, În tovărășia bogată, în care fusese așezat,. amintea de 
Brâncoveanu dela Hurez, cu tot neamul Basarabilor îndărătul lui. Cine 
îşi putea închipui atunci că era să aibă o soartă aproape mai de groază, 
pentrucă aveau să i-o pregătească, nu străini și păgâni, decât a nefe- 
ricitului Domn? Artistul parcă presimţise sfârşitul. Era ceva în jurul 
capetelor, ca pâcla pe care o face lumina prea puternică, și cum trebue 
să fie trecutul când arta vrea să-l prindă de-a-dreptul şi nu în răs- 
frângeri şi subinţelesuri,. Între noi și acea lume nu mai era nicio legă- 
tură. Fusese ridicată încet şi trecută între lucrurile fără veştejire. 


694 EMANOIL BUCUȚA ` 


Era în Mai. Rândunicile, care-şi aveau cuiburile sub streşini, sburag `- 
țipând prin golul ușei mari deschise. Era casa lor, casa rândunicilor. 
Noi, oamenii, eram de prisos. Puteam să ne strângem buclucurile şi E 
să plecăm. Ne păzeau ele visul, la care ciopliserăm, E 

Am crezut că nicăieri acel perete de ctitor n'ar fi fost mai la : 


locul lui, ca să ne păstreze pe Nicolae Iorga, decât in palatul Muzeului -+ 
de Artă Bisericească din Bucureşti. A fost o faptă a lui acest Muzeu, - 


în care se înșiră, cu priviri lungi de Maica Domnului şi cu săbii de . 


-arhangheli, cu potire de argint şi cu cărți vechi scrise tainic, se înșiră . - 


-cu chivote strălucitoare şi cu uși împărătești, pe unde se intră în cer, . 
„ceea ce istoricul căutase în vieaţa tuturor popoarelor, şi în întâiul rând 
în vieaţa poporului propriu, nu fapte de hrisoave, praf şi pulbere, ci 
fapte de cultură, tot aşa de vii astăzi, după trecere de secole, ca în 
«clipa când au fost zămislite. Sunt sigur că era şi Muzeul pe care-l 
iubea mai mult. A vrut să-l ducă şi la Văleni, ca să-l aibă lângă-el, pe 
locurile unde lucra, și atunci a înfiinţat acolo Muzeul de lucruri bise- - 
xicești din curtea Bisericii Sfântului Filip. Întâiul așezământ pe care îl 
arăta cu iubire oaspeţilor, străini sau băștinași, era acesta, Cruci grele 
„de fier, luate de pe turla vreunei biserici dărâmate, stăteau răzimate 
de pereţi. Icoane la fel, Uneori erau lucruri mai mult de odinioară 
„decât de artă. Singur printre ele, poate te-ai fi îndoit. Dar păzitorul, 
în care intrase duhul lor, era acolo, Nici nu te lăsa să vii fără el, de 
teamă să nu i le judeci, să le iei și să le ciocăneşti fără evlavie, să le 
descoperi poate lipsuri, pentrucă nu le auzeai glasul. Glasul acela il 
auzeai deodată aproape, Nici nu mai voiai să te întorci și să-l vezi pe 
purtătorul lui. Era glasul, fără trup, al lucrurilor şi al trecutului, în- 
trupat în ele, Te lăsai furat de el. 

Inaintea lui Nicolae Iorga, Muzeul de Artă Bisericească era numai 
-o secţie a Muzeului de Antichităţi. Praful care se lăsa pe pietrele ro- ` 
mane sau grecești din Palatul Universităţii din Bucureşti, se lăsa şi pe 
colecţiile noastre sfinte. El le-a despărţit şi le-a trimis în două clădiri 
deosebite, Atâţia au murmurat, dar despărţirea s'a arătat de a doua 
zi folositoare. Casa Kreţulescu din marginea Cișmigiului, cu plopi care 
ajung până la turnurile ei cu securi în vârf, pare o mânăstire puţin 
mai ciudată decât mănăstirile noastre şi se potrivește minunat, cel puțin 
ca așezare, dacă nu ca împărțire înăuntru, cu menirea de acum, dată 
de Nicolae Iorga. Prin pomi bătrâni se văd sclipind apele lacului ca 
ale unui iaz, cu peştele de posturi lungi ale călugărilor, Din coteţele 
„de dedesubt ies păunii albaștri, câre-şi deschid coada plină de ochi, 
Porumbeii gunguresc toată ziua. Mierlele cântă în ferestre. La toate 
„ceasurile slujbei clopotele bat din două părţi deodată, dela Schitu 


NICOLAE IORGA, ÎNTEMEIETOR DE MUZEE 695 


Măgureanu, din față, şi dela Popa Tatu și Cuibul cu Barză, din coastă. 
În întunericul și răcoarea odăilor se deosebesc frescele proaspete dela 
Curtea de Argeş şi licăririle de pietre scumpe ale odoarelor aşezate 
la adăpost. Toţi Mitropoliţii de pe vremuri se deslipesc încet din pereţi, 
zeci şi sute, și încep să cădelnițeze fără să mai rostească niciun cuvânt, 
Un cântec înăbuşit, cu note înalte răspunde la o liturghie, pe care n'o 
auzim, Au venit toţi, de pe unde se aflau serung la bătaia clopo- 
telor. Pe ei îi chemai. ` 

În casa Kreţulescu din Bucureşti, Nicolae [orga se simțea de două 
ori la el. Altă casă de ţară, un fel de conac domnesc de moție, al 
aceleiaşi boiereaice, se înălța la o fugă de cal de Vălenii lui. If putea 
vedea dela marginea orășelului, așezat în locul cel mai ridicat al văii, 
deasupra Drajnei. Nuci rotaţi și de vârste de pusnici îi dădeau umbră. 
Lumini se plimbau noaptea îndărătul ferestrelor, ca nişte semnale. De 
câte ori am fost acolo, în acea gospodărie ţinută cu mare iubire, 
casa din București: mi-a venit în minte, ca şi cum văzduhul ar fi adus-o 
aproape. Are și ea ceva mânăstiresc, depărtare de lume, pace şi singu- 
rătate, glas de ape şi de păduri. Niciodată n'am fost mai mult cu mine 
decât pe aleile casei acesteia dela Drajna. Mă deşteptau din gânduri 
numai clopotele sgomotoase dela gâtul cailor, care urcau la mal trăsu- 
rile de Văleni. Se îndreptau spre Chiojd sau Ogretin. Intr'una din ele 
am văzut și pe Iorga, Se ducea la Nucșoara, la biserica de pe râpi a 
lui Eufrosin Poteca, în căutare de cărţi vechi. Era cel mai harnic și 
mai priceput colecţionar al Muzeului, care ar putea să-i poarte odată 
numele. Această casă de aici, dela sat, pe la poarta de cetate a căreia 
trecea mereu, l-a dus mai târziu la Palatul din oraș unde, când a avut 
puterea şi împotriva voinţei tuturor, a așezat cu toate comorile lui, 
Muzeul de artă Bisericească din România, cel mai bogat și mai netă- 
găduit pe care-l are ţara. Ceilalţi nu înțelegeau ce-l împingea cu atâta 
încăpățânare. El avea înaintea ochilor Casa Kreţulescu dela Drajna şi 
se simţea aici, în perechea ei dela București, mai puţin străin decât 
în oricare alta. Era ca uri Metoc al ei. 

Multe cărţi ale lui Iorga sunt ca niște publicaţii ale acestui muzeu, 
Cele mai frumoase volume din punct de vedere grafic, pe care le-a 
scos el vreodată, sunt „Les Arts mineurs en Roumanie“, unul în 1934 
despre icoane, argintărie şi miniaturi, cu 207 figuri, între care 26 de 
planșe în culori, şi celălalt în 1936 despre sculptură în lemn şi ţesă- 
turi, cu alte 109 figuri şi 4 planşe în culoti. Sunt pagini mari și odih- 
nitoare, de unde te întâmpină pe neașteptate vreo Coborire de pe 
cruce, în culori mohorite, sau niște sfinți schimnici la porţile cerului, 
Cartea este o adevărată biserică în care ai pătruns fără să bagi de 


. 696 . EMANOIL BUCUȚA 


seamă, şi ilustrațiile nişte icoane de catapeteasmă. Îţi vine s'o citeşti 
în genunchi. O tipărea la Imprimeria Naţională, cu artiştii pe care 
„ această tipografie îi mai are încă, în acelaşi timp când scria Istoria Ro- 
mânilor în zece volume, un fel de Biblie românească, şi moştenirea lui 
istorică, lăsată cu mare grabă, ca și cum ar fi ştiut ce-l aşteaptă, nea- 
mului lui, Este piatra de mormânt, cioplită cu chipurile şi întâmplările 
mari ale istoriei noastre, pe care și-a tras-o deasupra, când a fost silit 
să între înainte de vreme în pământul rupt tocmai atunci în bucăţi, 
ca să-l facă la loc și să-l ţie, impreună cu alte puteri din adâncuri şi 
așişderea lui. Dar, la o mai deaproape privire, materialul celor două 
volume e cules din Muzeul de Artă Bisericească sau din izvoarele de | 
unde se adapă şi el, 

Foarte înrudite cu ele sunt cele două volume-album, cel dintâi 
cu portretele domnilor români, tipărit la Krafft şi Drotleff în 1930 şi 
celălalt cu portretele Doamnelor române, tipărit la Stroilă în 1937. 
Toţi pereţii de ctitori ai mânăstirilor noastre dela Basarabă. cel Bătrân 
dela 1330, luat din Biserica Domnească dela Argeş, până la Doamna 
Zoe Ghica dela Mânăstirea Frumoasa de lângă laşi, se înşiră întrun 
'alaiu strălucit, în haine de luptă sau în vestminte de primire, înti'o 
amăgire, jumătate de chipuri de zugravi necunoscuţi și jumătate de 
făpturi aevea, cu vieaţa şi cu lumea de atunci. Stăm şi-i privim cum 
trec, noi de aici, din cartea lui Iorga, iar ei, din aerul subţire de pe 
tărâmul celălalt, pe care nu-l pot răsuila oamenii. ÎIntorc foaie după 
foaie şi dau de domni pe care-i cunosc din altă parte şi-i văd în fie- 
care zi. Casa Școalelor are din anii ei buni nişte copii făcute în mă- 
'rimea originală, după foarte mulţi domni munteni și moldoveni, de 
pictori începători. Primeau dela instituţie ajutoare de studiu, care se- 
mănau cu niște burse şi aveau această îndatorire la urmă, să lucreze 
câte un ctitor domnesc şi să-l trimită la colecţie, Unii din pictorii în- 
cepători de pe acea vreme au ajuns maeştri ai artei plastice românești, 
aşa încât numele lor care la început stătea sfios pe o pânză cu cei 
mai mari stăpânitori de ţară, îi împrumută astăzi un nou preţ. Cine 
trece prin sălile Casei Şcoalelor trece de o parte şi de alta printre 
domnii și domniţele de demult, cu biserici pe braţe şi copii la 
picioare, Mircea dela Cozia, cu ochii scoși, aşa cum l-au batjocorit 
păgânii și nu mai poate fi văzut, pentrucă pe peretele Mânăstirii a fost 
dres, Ştefan cel Mare dela Voroneţ care trebue să fi fost lucrat cu 
lumânări aprinse, pentrucă în colţul lui e totdeauna întuneric și. za- 
darnic m'am ostenit să-l deosebesc de fiecare dată când am fost, Mihai 
Viteazul dela Biserica Mihai Vodă dela Bucureşti, purtând chivotul 
impreună cu Doamna Stana şi foarte depărtat de războinicul obişnuit, 


NICOLAE IORGA, INTEMEIETOR DE MUZEE : 697 


cu barda ridicată în mâna stângă, Duca Vodă, întâiul Hatman al Ca- 
zacilor peste Transnistria și Trausbughia, unde noi ajunseserăm înaintea 
Ruşilor, destul de proaspeţi pe aceste locuri, înconjurat de domniţele 
lui, care fâlfâie necontenit din penele albe dela pălării. Iorga le privise 
gi el ca şi noi, fără alt gând, atât cât avusese deosebite însărcinări 
dela Casa Şcoalelor şi trecuse pe dinaintea lor. Când era Ministru al 
Instrucţiei şi Preşedinte al Consiliului de Miniștri şi a mai trecut odată, 
le-a văzut cu alți ochi. Toate aceste pânze, de mare valoare istorică, 
n'aveau ce să caute aici şi trebuiau numai decât trimise la Muzeul de 
Artă Bisericească.. Domnii urmau să-şi ia soțiile, domnișorii şi domniţele, 
să-şi ia bisericile şi unii şi pe Isus şi Maica Domnului, cărora li le în- 
chinaseră și zugravul le făcuse și lor loc, între stele, pe același perete 
şi să treacă drumul din strada General Berthelot în strada Știrbey Vodă. 
Desnădăjduit, un vechiu funcţionar, directorul Văleanu, sinucis bietul 
mai târziu, fără vreo vină și care se nimerise să fie nepotul fostului 
administrator, Mihai Popescu, înfiinţătorul acestei galerii domneşti, se 
apucase, ca să păstreze tradiţia, să dea să se facă în pripă copii după 
căpii. Căpiile numărul 1, cele vechi, aveau să-i rămână și mai departe 
Casei Şcoalelor, iar câpiile numărul doi, să asculte de poruncă şi să 
plece unde li se arătase. În cele din urmă căpiile numărul 2 n'au mai 
avut de ce să fie făcute. Guvernul Iorga s'a retras curând și titularul 
lui întors la președinția Comisiei Monumentelor Istorice, a uitat să le 
mai ceară, 'lar la Casa Şcoalelor putem trece şi acum în fiecare zi, 
urmăriți pe săli de domnii şi doamnele a şase sute de ani de istorie. 
Cele două volume de portrete domneşti fac şi ele parte dintr'un fel de 
- publicații ale Muzeului de Artă Bisericească. Vizitatorii lui ar trebui 
să le găsească la intrare, împreună cu catalogul, 

Monumentele istorice, care cad în grija Comisiei, al cărei prege- 
sedinte a fost mulţi ani Nicolae Iorga, sunt aproape toate biserici și 
mânăstiri. Monumentele antice, care numără şi pe cele preistorice şi 
nu se pot închipui fără casmaua săpătorului, monumente vii unele și 
monumente moarte altele, așa cum se zice limbi vii şi limbi moarte, 
au un rost aparte, Celelalte, împreună cu tot ceea ce cuprind, arhi- 
tectură, pictură, sculptură, țesătură, tipografie, sunt în același timp mo- 
numente de artă bisericească și, în acest înțeles, numai nişte secţii 
locale ale Muzaului. Secţia centrală este alcătuită numai din fărâme 
culese dela secţiile locale, fie prin desființare, fie prin dijmuire. In or- 
ganizarea de astăzi, Muzeul de Artă Bisericească este o unealtă de 
lucru a Comisiei Monumentelor, pe când, din cele ce s'au văzut, Co- 
misia ar trebui parcă să fie un organ al Muzeului. Acest adevăr a ieșit 
la iveală atunci când Nicolae Iorga á făcut, ca Ministru, întâia Lege a 


69% ` EMANOIL BUCUȚA 


Muzeelor pe care am avut-o. Este drept că ea n'a luat fiinţă pentrucă 
nu s'a aplicat nicio singură zi, ca şi Legea Bibliotecilor, cu care a ieşit ` 
odată, în Aprilie 1932. Dar aceasta este altceva. Gândul era bun şi la 
el va trebui să ne întoarcem-cât mai curând. De altminteri, dacă Legea 
Bibliotecilor şi a Muzeelor nu s'a pus în aplicare, ea nici nu s'a abrogat; . 
Oricând ar putea, cu oarecare îmbunătățiri, să dea naștere la o stare | 
nouă, după care atâţia și de atâta vreme suspinăm. Acea lege pre- . 
vedea, între altele, un Consiliu al Muzeelor, care avea ca preşedinte - 
de drept pe preşedintele Comisiei Monumentelor Istorice. In felul acesta, 
pentrucă peste Muzee nu se putea să stea decât un muzeolog, odată 
ce era desemnat dinainte ca atare, fără alegere, Comisia Monumentelor 
Istorice alcătuia o singură ființă cu Muzeul de Artă Bisericească, dela 
care se putea zice că primea căderea și dreptul să prezideze un Con- . 
siliu al Muzeelor. Dacă nu Muzeul ar fi stat pe lângă Comisia Monu- . 
mentelor Istorice, ca astăzi, ci Comisia ar fi stat pe lângă Muzeu, atunci 
directorul Muzeului, om de tehnică muzeală și nu președintele Comi- 
siei, mare istoric, ar fi urmat să stea în fruntea Consiliului Muzeelor, 
de atâtea feluri şi trecând peste marginile istoriei, Lucrul dacă nu pare 
tuturor deopotrivă de limpede, capătă la mine această înfățișare, puţin 
silită, mai mult ca să arăt cât se greşea cerându-se ca Muzeul de Artă 
Bisericească să nu atârne de Comisia Monumentelor Istorice, Iorga a 
văzut mai bine și l-a desfăcut dintr'o formaţie de sine stătătoare, adu- 
cându-l Comisiei. 

Am fost zilele trecute pe la Mânăstirea lui Matei Basarab dela 
Strehaia. Atât la ușe, în boltitura groasă a intrării, cât și pe peretele 
din pronaos al ctitorilor, se văd rosături mari. lorga a trecut pe aici 
cu oameni de știință străini, cărora a vrut să le facă dovada că sub 
pictura de astăzi se găsește alta, mai veche şi mai bună și a pus pe 
specialistul însoțitor să curețe o parte din tencuială, Simţim şi noi încă 
odată: mirarea pe care trebue s'o fi simţit acei oameni, atunci când au 
început să iasă din perete pe măsură ce sfinţii de afară cădeau, ca un 
alt strat de credință, o artă mai caldă și mai adâncă. Cine ştie când 
se va mai opri cineva, cu aceeaşi pricepere şi putere, ca să ia acest 
vestmânt mai ieftin, aruncat peste vestmântul sfânt de dedesubt, care, 
el, trebuia, în mintea ctitorului, să imbrace pentru totdeuna trupul lo- 
cașului ? 

Am văzut Biserica Domnească din Curtea de Argeş, despovărată 
în sfârşit de tot ceea ce-i: ascundea, ca un mușchiu crescut pe deasupra, 
făptura dela început. Pridvoare, turle mai dincoace, s'au dus. Pictura 
mai nouă a fost spălată și pictura dela 1350 şi-a arătat încet-încet cu- 
lorile proaspete. Întemeietorul Ţării Româneşti a ieşit de sub lespezi 


“NICOLAE IORGA, ÎNTEMEIETOR DE MUZEE l 699 


cu coroana pe cap şi cu cingătoarea de aur, acolo unde fusese mijlocul 
subțire de cavaler. De ea atârnase sabia cu care a înfrânt la Posada 
pe soldaţii lui Carol Robert, cum se arată în Cronica cu ilustraţii dela. 
Viena, Chronicon pictum vindobonense. La o mică depărtare se ridică. 
mândră biserica Mânăstirii lui Neagoe, dar nu așa cum o zidise şi o- 
împodobise Domnul, ci așa cum, după ce o dărâmase până în temelii, 
a zidit-o din nou, cât mai aproape de ce fusese sau í sa părut că. 
"a fost, arhitectul restaurator Lecomte du Nouy. Stau faţă în față 
două păreri despre păstrarea monumentelor istorice. Iorga a fost tot- 
deauna pentru a doua și a lui s'a adeverit în cele din urmă mai bună: 
şi a biruit, | 

M'am învârtit şi eu în jurul Bisericii Doamnei din Calea Victoriei. 
din București, Doamna lui Şerban Cantacuzino, Era o biserică în pă- 
mânt, ascunsă într'un fund de gang și apăsată de casele mari dimprejur, 
Aceasta de mulţi ani și până de curând. Părea osândită dărâmării, ca. 
să lase liber locul, cum fusese până la 1896 Biserica de peste drum a 
Sărindarului, mult mai arătoasă și mai păstrată decât ea, Ca să facă. 
o fântână pentru venirea Împăratului Franz Iosif la Bucureşti, Primăria. 
de atunci n'a găsit nimic mai bun decât s'o dea târnăcopului. Un ar- 
hitect al Comisiei Monumentelor Istorice, om de studii și de artă, a. 
făcut, în schimb, din Biserica Doamnei, vechiul giuvaer arhitectonic pè- 
care îl dorise şi-l avusese ctitora ei din secolul al XVII-lea. Ua pridvor 
pe stâlpi, cu lespezi înflorate, s'a deslușit din îmbâcseala adausurilor. 
S'a săpat după pardoseala de atunci şi, ca să intrăm, astăzi coborâm 
câteva trepte. Scufundându-ne până la ea, biserica s'a înălţat, 

Am stat minunat înaintea bisericii lui Ştefan cel Mare din Hârlău, 
Dacă arăta așa, în zilele marelui Domn, cum arăta acum, arăta frumos, 
Turla se rezema subţire şi uşoară pe acoperișul cu coamă. Ocniţe și 
firide îmbogăţesc şi înmulţesc zidurile. Farfurioare şi discuri de smalţ 
verde și albastru fac un brâu pe la ciubucul de sus și parcă sunt ca- 
petele de smarald şi de safir ale unor cuie care țin toată această sche- 
lărie de piatră. Pe aproape trebue să fi fost Palatul Domnesc, O: 
femee tânără, îmbrăcată în port de ţară, a stat locului şi se uită și ea 
poate pentrucă mă uit eu, la sfânta clădire scoasă de aceeaşi grije din 
paragină. Poate e Răreşoaia, care a dat lui Ştefan cel Mare pe Petru 
Măjerul, dompul de mai târziu al Moldovei, nu numai prin dreptul 
nașterii, dar pentrucă era vrednic. Moldova mai poate să dea și alfi 
oameni. l 

Președintele Comisiei Monumentelor Istorice și întemeietorul Mu- 
zeului de Artă Bisericească este pretutindeni de faţă, de ani de zile, 
în toate aceste prefaceri, tipăriri de cărţi, puneri la cale administrative: 


"700 S y EMANOIL BUCUȚA 


şi deşteptări ale iubirii pentru trecut. Aleargă, se sbate, ceartă, pune 
el însuși mâna, spune câte un cuvânt care merge la inimă și rămâne, 
Nicolae lorga nu poate fi înțeles, oricât de scânteietoare i-ar fi cele- 
lalte îndeletniciri, fără această sarcină de gospodar şi de muncitor 
printre ruine. Acolo îl vom întâlni totdeauna, chiar dacă în alte părți 
făptura lui va începe să pălească. Este locul unde trebue adusă pânza 
uitată dela Fontenay-aux-Roses, Duce pe braţe, nu vreun chivot de 
argint, ci tot ce neamul românesc a făurit de seamă şi Nicolae lorga, 
din vieața lui, i-a dat vieață a doua oară. 


EMANOIL BUCUȚA 


NICOLAE OLAHUS ȘI CRUCIADA CONTRA 
TURCILOR 


Puternica personalitate a primului umanist de origină română s'a 
bucurat atât de atenția neobosită a istoriografiei noastre, cât și. de a 
istoriografiei maghiare şi slovace. 

S'a căutat totdeauna să se scoată în evidență, mai ales impor- 
tanţa rolului jucat de Olahus în ce priveşte sprijinirea catolicismului 
-din Ungaria secolului al XVI-lea, înfăţişându-se toată neostoita lui osârdie 
pentru organizarea bisericilor și şcoalelor din patria lui adoptivă. 

S'a studiat activitatea lui literară, teologică, istorico-geografică şi, 
în genere, culturală ; dar s'a neglijat tot atât de importanta lui activi- 
tate politico-diplomatică, determinată de pericolul turcesc, 

Doar acum, de curând, istoricul slovac Dr, Vojtech Bucko, într'o 
lucrare închinată exclusiv lui Olahus şi epocii sale,!) se ocupă în ca- 
pitolui VII (Oláh a turecké nebezpečie — Olahus şi pericolul turcesc) 
de poziţia adoptată de umanistul român faţă de ameninţarea turcească. 

Faptul, că istoricul slovac a utilizat insuficient și fragmentar scri- 
sorile lui Olahus privitoare la înjghebarea unui front creştin antiturcesc, 
ne-a determinat să reluăm, pe baza corespondenţii sale, toată lupta 
-dusă de Olahus pentru pornirea cruciadei contra Turcilor, 

Vasta corespondenţă a lui Olahus stă mărturie a interesului viu, 
pe care-l arătă marele umanist evoluţiei luptelor cu Turcii, şi a ne- 
obositei lui strădanii de a se creia un front creştin unitar pentru de- 


1) Dr. Vojtech Bucko, Mikulás Oláh a jeho doba (N. Olahus şi epoca lui). 
1493—1568. Bratislava, 1940. O cuprinzătoare dare de seamă a noastră asupra cărţii 
lui Bucko va apare în Anuarul Inst. de Istorie Naţională dela Univ. Cluj-Sibiu, vol. IX, 
care se află în curs de tipărire. O recensie, bogată în observaţii judicioase, a dat şi 
V. V. Jankovič în revista slovacă Casopis slovenskej uăenej spoločnosti (Acta eruditae 
-Societatis Slovacae), UI, Historica slovaca, J/H, Bratislava, 1940—1941, pag. 348—352- 


5 


102 MIHAIL P. DAN 


clanşarea unei cruciade antiturcești victorioase, menită să salveze Un- : 


l garia şi Europa creștină de flagelul otoman, 
Dăm tiparului rândurile ce urmează, ca un modest omagiu adus: 


primului umanist român la împlinirea a 450 de ani dela nașterea lui 'h . 


e 
+ » 


La începutul secolului al XVI-lea Ungaria se odihnea pe laurii 


acumulaţi de răsunătoarele victorii ale lui loan Huniade şi de diplo- 
maţia şi luptele desfășurate de fiul său, Matia Corvinul. Dar pericolul 


otoman, înlăturat pentru moment în a doua jumătate a secolului pre- . 


cedent, reveni acum mai ameninţător ca oricând asupra unei Ungarii 
sărăcite, desagregată de convulsiuni sociale și condusă de un rege slab,. 
dominat, ca şi tatăl său, de o nobilime decăzută. 


În aceste condițiuni, catastrofa dela Mohács (1526) apare ca o- i 
concluzie firească a lungului proces de disoluţie internă, care măcina ` 


de ani de zile temeliile regatului ungar.:) 


Porţile Ungariei căzute, Magnificul Soliman își deschise dii 


adânc spre inima Europei, în vreme 'ce moștenirea nenorocitului Lu- 


dovic II ajunse măr al discordiei între Habsburgul Ferdinand și Slo- : 


vacul, voivod al Transilvaniei, loan Zâpolya. În vara anului 1529 So- 
liman intra în Buda, după ce în câmpia dela Mohács poalele aurite- 
ale hainelor lui fuseseră sărutate de cel mai proaspăt vasal, care se: 
închină Turcilor, pentru a păstra o Transilvanie independentă sub. 
oblăduirea Porții. In toamna aceluiaşi an steagurile verzi ale Profetului 
fâlfâiră chiar sub zidurile Vienei, care fu salvată atât de eroismul le- 
gendar al unor generali austriaci, de vremea rea sosită pe neașteptate,. 
cât şi de iminenta ofensivă de despresurare, pe care imperialii o pre»: 
găteau prin părţile Boemiei, 

Ungaria rămânea pe mai departe teatrul sângeroasei dispute dintre 
cei doi compeţitori, câmp deschis ambițiilor atâtor seniori localnici, 
„cari, ca Perényi, fraternizând cu Otomanii, înmulţeau actele de brigandaj: 
în lungul şi în latul năpăstuitei ţări.*) 


1) Nicolae Predescu, Nicolaus Olahus (1493-— 1568) în Revista Fundațiilor Regale, 
an. X, Nr. 8, 1 August 1943, pag: 454—455, amintind de împlinirea a 450 ani dela 
naşterea lui Olahus, își exprimă nădejdea în apariția unei lucrări documentare asupra 
vieţii și faptelor lui. Această carte, pe care d-l Predescu nu o cunoaşte, este tocmai 
cartea lui Bucko, care, cu toate deficienţele de concepţie şi metodă, este până acum 
cea mai serioasă monografie închinată primului umanist româa. 

2) Cf. V. Papacostea, Les deux Hongries. Extras din „Revue historique du Sud- 
Est européen”, XVIII, Bucarest, 1941. 


3) Cf. Albert Lefaivre, Les Magyars pendant la domination ottomane en Hongrie 


(1526—1722), Tome premier, Paris, 1902, p. 57. 


NICOLAE OLAHUS ŞI CRUCIADA CONTRA TURCILOR 103 


In aceşti ani ` decisivi Nicolae Olahus pribegea prin părțile slovace 
ale Ungariei, în calitate de secretar al neconsolatei regine văduve Maria. 
El vedea cu imensă durere tot mai întinsa pustiire a Ungariei de odi- 
nioară şi-şi exprima, cu atâta amărăciune, regretul că, în clipe atât de 
grele, în loc să se întreprindă o acţiune comună contra Turcilor, îm- 
păratul Carol V, ocupat în conflictul angajat în Apus cu Francisc Ial 
__ Franţei, se desinteresează de soarta Ungariei ; iar Ferdinand singur nu 
dispune de forțe suficiente pentru a alunga pe Turci!) In acest timp 
Turcii jefuiesc Ungaria, necinstesc fetele și femeile și duc mulțime de 
nenorociţi în robie, având de gând să năvălească şi în ţările vecine 
regatului. Se fac, ce e drept, pregătiri intense în Boemia, Moravia, 
Silezia și în ţările austriace pentru a veni în ajutorul Ungariei; dar 
încetineala, pe care o pun în realizarea promisiunilor lor, îl face pe 
Olahus să se teamă, ca nu cumva Turcii să ocupe între timp Ungaria 
şi să ajungă până la zidurile Vienei.2) De aceea Olahus își pune 'nă- 
dejdea numai în Bunul Dumnezeu, care va ajuta creștinilor, după cu- 
getul şi fapta lor, să scape din greul impas, 

Teama umanistului român, de a vedea pe Turci asediind Viena; 
avea să devină fapt împlinit în mai puțin de trei săptămâni. 

Sosind la Linz, Olahus află că sultanul a ajuns la Viena șia in- 
ceput asediul în 24 Septemvrie,?) punând în linie o armată de 300.000 
de oameni,!) cum mărturiseau cei ce se refugiaseră din Viena la Linz 
şi cu cari Olahus avusese prilej să stea de vorbă. Regele Ferdinand 
alergă în Boemia ca să întreprindă de acolo acţiunea de despresurare 
a Vienei.%) Insă, în timp ce regele continua pregătirile în Boemia, 
Olahus află că Turcii s'au retras dela Viena şi, grăbindu-se să aducă 
acest fapt la cunoștiinţa prietenilor săi, nu uită să pomenească și 
de intenţia lui Ferdinand de a relua, încă înainte de căderea iernii, 
cetăţile ungurești, încăpute pe mâna Turcilor.t) Desfășurarea operaţiilor, 
angajate în Ungaria, în toamna anului 1529 şi în iarna anului următor, 


1) Oláh Miklós levelezése în Monumenta Hungariae Historica. (Magyar történelmi 
emlékek) Első osztály: Ohkmânyldrak. 25 köt. Közli Ipolyi Arnold, B.-Pest, 1875, 
p. 16—18. A 

2) Idem, ibidem: Ex Znoyma, 4 Septembris 1529, Ad Paulum Gerebium... . 
„dum se parant, accingunt, monent, interea Turcus, occupata Hungaria, Viennam usque 
appellere potest”. & 

3) Data de 27 Septembrie 1529, la A. Lefaivre, op. cit, l, p. 53, este, fără în- 
doială, greșită. 

4) Cifra e, evident, exagerată. A. îi: op. cit, I, p. 53, dă 120.000, 

5) Oláh Miklos levelezése, p. 18—19: Ex Patavio, 8 die Octobris 1529. Ad 
Joannem Boclerum. 

6) Ibidem, p. 11—12, Ex Lincio, 4 Novembris 1529, Ad Paulum Gerebium. 


5t 


104 î. i “MIHAIL P. DAN 


nu era dintre cele mai imbucurătoare. De aceea, în Ianuarie 1530, ` 
Olahus, care se afla tot în Austria, indispus odată mai mult de lipsa E 
unui front creștin unitar contra Semilunei, se îndrepta către însuşi papa : 
Clement VII, rugându-l să uzeze de întreaga lui autoritate pentru a.. 
împăca pe dizidenţi, spre a se porni în sfârşit mult așteptata cruciadă `` 
creștină.!) Şi îndată, în luna următoare, tot din Linz, Olahus scrie și . 
lui Ferdinand, în care își pusese atâtea nădejdi. Il îndeamnă să gră- 
bească spre Ungaria, unde — așa cum i-au scris prietenii lui de acolo 
— mulţime de oameni abia așteaptă sosirea oastei regale, spre a se uni - 
cu ea în lupta pentru scuturarea jugului tiranului Turc, Şi, pentru a-i ; 
da un imbold, Olahus îi reproşează că, în vreme ce atâtea speranţe se ji 
îndreaptă spre el, regele convoacă diete peste diete, călătorește dintr'o i 
țară în alta, fără să ia, în sfârşit, hotărîrea mult așteptată.?) ca 
Ştirile tot mai rele, ce-i veneau din Ungaria, îl indemnară pe .. 
Olahus să se adreseze iarăși papei, de data aceasta într'o scrisoare ` 
mult mai cuprinzătoare. După ce-i înfăţişează groaznica înfrângere a 
creștinilor la Mohács şi pomeneşte de rivalitatea dintre Ferdinand şi 
Zápolya, Olahus insistă pe larg asupra asediului Vienei, „care, puţin 
a lipsit, de nu'a fost ocupată. Şi, dacă duşmanul ar fi asediat-o cu 
8—10 zile mai înainte, Viena ar fi căzut ; căci ostașii creştini au intrat | 
in Viena abia cu 2—3 zile înainte de sosirea Turcilor“.5) Mai departe ` 
Olahus relatează plecarea Turcilor de sub zidurile Vienei, lăsând în 
urma lor, atât în Austria, cât şi în Ungaria, ruine şi jale, Şi din nou 
condeiul învățatului umanist stigmatizează pe cei ce, invrăjbiți de atâtea 
interese contrarii, sacrifică pe bieţii creştini blestematului duşman. Ter- 
minând, apoi, lunga epistolă, Olahus imploră pe Clement VII cu mișcă- 
toare cuvinte să se milostivească de suferințele bieţilor creștini și să 
determine pe principi să pornească o cruciadă generală contra Turcilor, . 
Căci numai astiel creștinii, în deosebi Ungurii, vor scăpa de chinuri, 
Soarta creștinilor. este în mâna papei, De el depinde libertatea, ori robia 
lor.) In osârdia, lui de a asigura un front creştin solid, Olahus nu ezită 


1) Ibidem, p. 28—29, Ex Lincio, 28 Januarii 1530, Ad Pontificem Clementem VIL 
3) Ibidem, p. 33—34: Ex Lincio, 4 Februarii 1530, Ad Regem Ferdinandum 
Hungariae et Bohemiae. i 
8) Ibidem, p. 35—39: Ex Lincio, 15 Februarii 1530, Ad papam Clementem VII: 
-parum affuerit quin Wienna caperetur. Si octo vel ad summum decem diebus 
prius hostis ad obsidionem venisset, ea capta fuisset; nam nostri milites vix duobus 
aut tribus diebus ante Turcarum adventum fuerunt Wiennam ingressi“, 
E 4) Ibidem, p. 40—41: „... Tibi Deus eum tribuit statum, ex quo tamquam ipsius 
vicarius, rebus christianorum “maltos iam annos contrariis, bene et laudabiliter primo 
quoque tempore compositis, principes alios, quibuscum nunc conventum agis, indu- 
cere possis ad expeditionem generalem contra Turcas suscipiendam”... „Si omni 


NICOLAE OLAHUS ȘI CRUCIADA CONTRA TURCILOR 705 


să adreseze chiar observaţii serioase arhiepiscopului de Strigoniu, Pavel 
Varday, care părăsise pe Ferdinand, slăbind astfel frontul antiturcesc, 
După ce-i aminteşte comportarea adapa bilă -a. predecesorilor săi, îl 
îndeamnă să. le imite fapta.!) l 

„Şi tot în scopul combaterii cu succes a Turcilor, Olahus nu uită 
să laude, în deosebi, pe episcopul de Cinci Biserici, Gh. Sulyok, care 
„nici în cele mai grele clipe nu l-a părăsit pe Ferdinand şi nu s'a alipit 
de loan Zápolya, omut Turcilor.?) 

Ştirile rele, ce i le trimitea din Ungaria episcopul d Agria, Toma,%) 
îl făcură pe Olahus să se adreseze în primăvara lui 1530 însuşi împă- 
ratului “Carol V, rugându-l să pună capăt cât mai degrabă neînțelege- 
rilor din Apus şi să vină fără întârziere contra Turcilor, pentru a mântui 
Ungaria, provinciile lui părintești (Austria, Carintia, Stiria, Carniolia) şi 
chiar întreaga creștinătate „ab hac teterrima immanique servitute”, asi- 
gurându-și astfel binecuvântarea tuturor generaţiilor viitoare.4) 

În neobosita lui activitate, Olahus împărțea încurajări în stânga 
şi în dreapta, îşi mângăia prietenii şi cunoscuţii din Ungaria de trecă- 
toarele lor suferinţe,:) insista rugător dela papa Clement VII la împă- 
ratul Carol V, dela cardinalul Bernard de Trient?) până la Christofor, 
episcopul de Laybach, căruia-i scrie să adune bani, pentru a se putea 


conatu, omnibus viribus et votis id complexus fueris, in eaque re elaboreveris, nemini 
est dubium, quin iam pro dimidia parte christianus populus, maxime vero Hungari, 
Turcarum et diuturnis et nocturnis excursionibus obnoxii, liberati sint ab hiis teter- 
rimis crudelissimisque cruciatibus. In manu tua est salus omnium, Si voles, libertas 
nobis erit. Si noles, prompta est servitus perpetua”... Cf. şi Dr. Vojtech Bucko, op. 
cit, p. 85—86. 

1) Ibidem, p. 46: Ex Lincio, 25 Februarii 1530, Ad Paulum Archiepiscopum 
Strigoniensem; V. Bucko, op. cit, p. 86. Este episcopul Paul Varday (1527—1549), 
(Vezi Pius Bonifacius Gams, Series episcoporum ecclesiae catholicae, Leipzig, 1931, p. 380). 

2) Oláh Miklós levelezése; p. 51—52, Ex Lincio, 1 Martii 1530, Ad Georgium . 
Eppum. Quinqueecclesiensem; Vojtech Bucko, op. cit, p. 86. Episcopul de Cinci 
Biserici este Georg I Sulyok (1528—1537). (Vezi P. B. Gams, op. cit., p. 377.}- 

3) Oláh Miklós levelezése, p. 49-—50, Posonii 27 Februarii 1530, Thomas Eppus. 
Agriensis Nicolao Olaho, și răspunsul lui Olahus ad Thomam Eppum. Agriensem, 
Cancellarium Hungariae, Ex Lincio 7 Martii 1530. (Ibidem, p. 53.) Se svonea între 
altele că loan Zápolya, ajutat de 20.000 de Turci, ar avea de gând să atace Marchfeld, 
pentru a pune mâna pe proviziile destinate Vienei. (Ibidem, p. 54, Ex Lincio, 8 Martii 
1530, N. Olahus ad Thomam Eppum. Agriensem, Cancellarium Hungariae) Episcopul 
de Agria este Torfa V Zalahâzi (1527—1537). (Vezi P. B. Gams, op. cit., p. 368.) 

4) Oláh Miklós levelezése, p. 55, Linz,\11 IH. 1530, Ad Carolum Imperatorem ; 
Vojtech Bucko, op. cit, p. 86. 

5) Ci. Oláh Miklós levelezése, scrisorile dela p.. 57—59, 66—67. 

6) Ibidem, p. 60, Linz, 24 II. 1530, Ad Bernardum Cardinalem Tridentinum, 
Cancellarium Regis Ferdinandi. l 


206 S | MIHAL P. DAN 


pune pe picior de războiu o oaste mare, menită să reziste Turcilor ; dar 
îi recomandă să evite o fiscalitate excesivă.) 
- In Aprilie 1530 Olahus trimite iarăși o lungă scrisoare eiia 
Ferdinand I, ale cărui síilinfțé întru alungarea Turcilor le laudă, nă- 
dăjduind acum că și împăratul Carol V, împăcat cu Italienii şi cu papa 
Clement VII, din mâinile căruia primise în Bologna coroana imperială,*) - 
va purcede, în fine, contra „necredincioşilor mărturisitori ai sectei ma-: . 
homedane“. Își exprimă încrederea în acţiunea pe care o va desfăşura 
împăratul la dieta imperială convocată din 8 Aprile 1530, pentru a 
înfrăţi pe principii creștini şi pentru a-i urni la marea cruciadă.) 
In scrisoarea aceasta, adresată lui Ferdinand, jocul diplomatic al- 
lui Olahus este destul de evident. Adresând laude lui Ferdinand, 
Olahus va fi urmărit să-l pregătească şi mai mult sufleteşte pe rege, 
pentru ca, la dieta din Augsburg, acesta să ceară stăruitor imperialului 
său frate întreprinderea cruciadei antiturcești. l 
De altfel, însuşi marele umanist român luă parte la dieta impe- 
rială, ca reprezentant al stărilor ungare, căutând și în noua lui cali- 


tate oficială să convingă pe împărat şi pe principii creştini, de a veni ` 


neîntârziat în ajutorul Ungariei. In cuvântarea ţinută la dieta din 
Augsburg, în ziua de 1 Octomvrie 1530, Olahus, după ce adresează 
neprecupeţite laude ilustrului împărat, îi arată că Austria și Ungaria 
îşi pun în el toată nădejdea, că le va scăpa de Turci. Dar, de nu va 
acţiona la timpul potrivit, atunci, nu numai Ungaria, ci și Austria și, 
în fine, chiar și Germania vor cădea sub jugul otoman.) 

Tot cu ocazia dietei din Augsburg, Olahus îşi îndreaptă insisten- 
tenţele şi îndemnurile și către principii imperiului, certându-i de indi- 
ferenţa arătată până atunci faţă de întâmplările dela Dunărea de mijloc 
şi cerându-le să-şi unească forțele şi să pornească imediat contra 
necredincioşilor. Olahus stăruie pentru grăbirea cruciadei, întru cât 
Turcii, obosiţi de frigul și lipsurile campaniei din iarnă, când au suferit 
mari pierderi în cai, cămile şi vite, sunt atât de slăbiţi, încât uşor vor 


1) Ibidem, p. 62; Linz, 30 UL 1530, Ad Christophorum Eppum. Labacensem. 
Este episcopul Christophorus Raucher (1488—26 X. 1536) de Laybach (Labacum). (Vezi 
Pius Bonifacius Gams, op. cit., p. 282.) 

2 Cf. Manitius—Rudel— Schwahn—Kraetsch—Heffter, Illustrierte Weltgeschichte, 
Dritter Band: Neuere Zeit, Leipzig, 1931, p. 73. 

3) Oláh Miklós levelezése, p. 64—65, Linz, 29 Aprilis 1530, Ad Regem Ferdinandum. 

1) Ibidem, p. 15—19: Oratio extemporaria ad Caesarem Carolum Quintum, no- 
mine Status Hungariae et Sclavoniae Anno MDXXX prima Octobris Augustae habita.. . 
-.- „Si ergo tempore oportuno rebus nostris in extremum discrimen prolapsis succu- 
rere non curaveris, veremur ne nos primum, deinde Austria, postremo tota Germania 
iugum Turcarum suis cervicibus sit susceptura“. 


NICOLAE OLAHUS ŞI CRUCIADA CONTRA TURCILOR 707 


putea fi învinşi. Şi, ca şi în cuvântarea adresată împăratului, Olahus îi 
previne că, dacă vor amâna iarăşi expediţia, Turcii se vor întări şi 
mai mult şi în curând chiar ţările lor vor cădea în puterea Semilunei.1) 
__ Activitatea diplomatică desfășurată de marele umanist la Augsburg, 
pentru organizarea cruciadei antiturcești, se completă cu o serie de 
articole prezentate împăratului și principilor imperiului, In ele Olahus 
aducea câteva soluţii de moment, cerând să se trimită în Slavonia 
3000 de pedestrași cu 4 tunuri mari și 4 tunuri mici, pentru a supune 
ţara în cursul iernii, Şi același lucru îl cere şi pentru Ungaria. In plus, 
atât împăratul, cât şi principii vor da asigurări în scris Ungurilor şi 
Slavonilor că. vor întreprinde cruciada, Căci, dacă nu vor căuta să 
supună Ungaria şi Slavonia în iarna aceasta şi să-i stârpească pe Turcii 
din ele, atunci locuitorii din acele ţări vor fi obligaţi să plătească tribut 
Turcilor. Ba mai mult, Olahus afirmă că, dacă nu-i vor ajutora nici 
în urma acestei solii a lui, atunci Slavonii și Ungurii vor fi siliți să se 
întovărăşască cu Turcii („cum Turcis societatem inire“.2) 

Interesul deosebit, cu care Olahus urmărea:progresiunea Turcilor - 
spre centrul Europei, făcea ca el să fie totdeauna iuformat, chiar de- 
parte de ţara lui. 

Fiind încă. la Augsburg, el scrie episcopii de Agria, Toma, 
aștiinţându-l că generalul Wilhelm de Roggendorii a sosit în Ungaria 
în clipa când Turcii, ca la 20.000, năvăliră în acele părţi ale Ungariei, 
care se zic ţara lui Matei (terra Mathiae,?) arseră cetatea Tirnaviei şi 
alte orașe, prădând, distrugând cerealele, omorând bătrâni și răpind 
femei şi fete,4) 

Peste cinci zile, însă, Olahus revine asupra iaa scrisori, preci- 
zându-i episcopului Toma că i s'au adus alte vești, după care Turcii 
nu ar fi ars Tirnavia, ci, ocolind-o, s'au îndreptat spre Moravia, unde 


1) Ibidem, p. 80—82: 1530, Ad Principes Imperii: ... „Quod şi cessaveritis et 
subito more expeditionem ipsam ab hac tempore commodo prolongaveritis... hostem 
ipsum brevi multo maiore et potentia et viribus, quam antea, brevi venturum, € et vestra 
-imperia, dominia et terras in ditionem suam redacturum". Ci. şi Vojtech Bucko, op. cit. p. 87. 

2) Ibidem, p. 82—84, Augustae, 1 Oct. 1530: Articuli Caesari praesentati et 
aliis pricipibus Imperii. 

8) Este Slovacia de azi. Terra Mathiae o numeşte şi Joannes de Thurócz, Chro- 
nica Hungarorum ap. |. G. Schwandtner, Scriptores rerum Hangaricarum. Tom. I-us, 
p- 293—294 şi p. 308. CL şi K. Krofta, Tcheques et Slovaques jusqu'à leur union poli- 
tique. (Extrait du Monde slave, tome l-er, Mars 1933, tome Il, Avril 1933), p. 11. 
"1 se'zicea astfel în amintirea lui Matei Čak din Trenčin, care stăpânise de sine stă- 
tător părțile de Nord ale Ungariei, în luptă cu Carol Robert, la inceputul sec. XIV 
41290—1321)., 
| 4) Oláh Miklós levelezése, p. 85—86, Augustae, 3 Oct. 1530, Ad Thomam, Eppum. 

Agriensem, Cancellarium Hungariae. ; 


708 i MIHAIL P. DAN 


au ars orașul Uhersky Brod (Brod Hungaricale), Tot în această scri- | 


soare îl înştiinţează pe numitul episcop că principii au promis să dea 


împăratului 40.000 de pedestrași şi 8000 de călăreţi; dar că doresc să . 
ştie, totuși, câţi soldaţi vor da pentru proiectata cruciadă antiturcească. ` 


împăratul, regele Franţei, papa și regele Ferdinand. Și Olahus îşi exprimă; 


teama să nu li se spună cumva că împăratul nu dă nimic, căci atunci. . 


nu se mai alege nimic de cruciadă.!) 


Din Augsburg Olahus trimise şi lui Erasmus din Rotterdam veşți: i 
despre cruzimile Turcilor în Slovacia .şi Moravia.?) Toamna înaintată 


îl prinde pe neobositul umanist tot în Augsburg, unde urmărea cu toată 
atenția desbaterile privitoare la ajutorul de războiu contra Turcilor. Ca 
un lucru, care-l interesa în deosebi, Olahus își nota absolut totul și din: 


3 


timp în timp informa pe amicii săi din Ungaria de mersul tratativelor, 


lată-], scriind în Noemvrie 1530 lui Laurenţiu, prepositul de Alba, 
înştiințându-l că s'a stabilit ca principii imperiului să trimită 40.000 de 
călăreţi şi că tot atât vor da și împăratul şi alți principi. Speră că: 
acum se va porni, în sfârşit, marea, mult așteptata cruciadă, spre binele- 
creștinătății întregi.) 


În  Decemvrie Olahus revenise în Austria, de unde anunță pe- 
Toma, episcopul de Agria, despre pregătirile principilor. Crede că, pe- 


la finele lui Martie-inceputul lui Aprilie 1531, Turcii vor relua atacu- 
rile. De aceea cele trei luni care stau la dispoziţia creştinilor vor trebui: 
să fie folosite pentru desăvârșirea preparativelor.+) 


Legând: mari speranţe de pornirea cruciadei, pentru care el în- . 


suşi depusese atâtea eforturi, Olahus trecea acum prin grele momente 
sufletești, provocate de atâtea ştiri neliniștitoare, de nesiguranța în ceea. 
ce priveşte expediţia proiectată, 

In 10 Decemvrie anunţa lui loan Szalay, comitele de Pojon, trista- 
veste că Ștefan Mailat, care trecuse în Țara Românească pentru a se- 
lovi cu Turcii, a fost prins de ei şi dus în captivitate.’) 


1) Ibidem, p. 87, Augustae, 8 Oct. 1530, Ad Thomam, etc. » 

3) Ibidem, p. 90—91, Augustae, 13 Oct. 1530, Ad Erasmum Rotteradamum, 

2) Ibidem, p. 102—103, Augustae, 3 Nov. 1530, Ad Laurencium Praepositum: 
Albensem ... „tum viribus non imperialibus modo, sed etiam aliorum Christianorum: 
arbitror propediem futurum, ut Turcarum tyrannidem simus propulsaturi, et respu- 
blica Christiana, quae tot annis indicibilibus malis et pene obruta, suum n florem, decus. 
et gloriam sit recuperatura”, 

4) Ibidem, p. 113—114, Cremps, 5 Dec. 1530, Ad Thomam Eppum. Agriensem,. 

5) Ibidem, p. 116—117, Cremps, 10, XI, 1530. Este vorba de prinderea lui St. 
Mailat în lupta dela Viişoara (28 August 1530), unde muri și Moise Vodă, în ajutorul 
căruia venise Românul făgărășan), [Vezi |. Lupaș, Stephan Mailath (1520—1550). Ein 
Woiwode Siebenbirgens, der sein Leben im Gafängnis Jedikule beendete în Zur- 
Geschichte der Rumänen, Sibiu 1943, p. 180]. 


“NICOLAE OLAHUS ŞI CRUCIADA CONTRA TURCILOR 709 


In Februarie 1531 îl aflăm pe Olahus iarăşi la Linz, de unde scrie 
unui . prieten, exprimându-și teama 'că, dacă: Turcii vor ataca, atât 
Ungaria cât şi Austria vor fi deopotrivă də primejduite.!) 

Prezenţa lui Olahus la Linz în Februarie 1531 fu un scurt popas: 

“în lungul drum spre Belgia, însoţind în calitate de secretar pe regina. 
Maria, căreia i se încredinţaseră Țările de Jos, spre administrare.?) 
Deşi departe de ţara sa, Olahus nu-şi uită nicio clipă eterna lui misiune: 
de agitator al cruciadei antiturceşti. Din Bruxelles el scrise, în vara 
anului 1531, regelui Ferdinand, îndemnându-l la lupta contra Turcilor.?); 

Peste câteva luni Olahus sfătuieşte stăruitor pe rege să se împace 
cu loan Zápolya, pentrucă doar astfel se poate apăra Ungaria de Turci.4): 
Tot timpul menţinu strânsă legătură cu cei de acasă, primind veşti 
despre pregătirile de războiu contra Turcilor ori despre intenţiile pă- 
sânilor, cari, de pildă, în vara anului 1532 se pregăteau — după cum. 
scrie Olahus — să atace cu 600.000 de oameni, 300.000 de cămile și. 
8000 de bivoli (boum silvestrium quos buphalos vocant). Românul îşi 
exprima teama, că, dacă nu-i opresc la Dunăre cei din Strigoniu și 
din alte cetăţi, pe la 10 ale lunei August vor îi iarăși lângă Viena.') 

Intr'adevăr, în vara anului 1532 sultanul înaintă din nou în Ungaria. 
Petru Perényi, unul dintre cei mai puternici seniori unguri, un al treilea 
compeţitor la tronul îmbucătăţitei Ungarii, mizând pe bunăvoința, atât: 
de scum plătită a sultanului, se văzu, totuşi, pus în lanţuri în cortul: 
marelui vizir Ibrahim Paşa, pe când se afla la Osijek, unde spera să 
obțină dela Soliman mult dorita investitură;*) Olahus, totdeauna la. 
curent cu întâmplările din Ungaria, de data aceasta, știrile sosindu-i 
târziu, pomenește abia într'o scrisoare din Octomvrie despre prinderea 
lui Perényi, la care adaugă și svonul, ajuns până ia el, că însuși Zăpolya- 
ar fi fost prins,?) 


Și chiar vestea luptelor ce se desfăşurară în Ungaria în Asii 
1532 îi va fi sosit lui Olahus, din cauza stării de războiu, tot atât de- 


1) Oláh Miklós levelezése, p. 125, Linz 13, H, 1531, Ad Amicum. 

3) Cf, V. Bucko. op. cit. cap. Il; Oláh v Belgicku (Olahus în Belgia) (1531—1542),. 
pP. 19 um. | 

'3) Oláh Miklós levelezése, p. 136—139, Bruxelles, 11 Julii 1531, Ad Ferdinandum 
Regem. ; ' 

4) Ibidem, p 179—182, Bruxelles, 16 Dec. 1531, Ad Ferdinandum Regem. 

5) Ibidem, p. 230—231. Bruxelles, 1 Aug. 1532. Ad Joannem Baronem. Cifrele 
sunt exagerate. Ablert Lefaivre, op. cit. ], p. 58 crede că şi 300.000 este prea mult. 

©) Cf. A. Lefaivre, op. cit. |. p. 59. 

1) Oláh Miklós levelezése, p. 255—256, Binsii, 12 Oct. 1532, Ad. Joannem Prae-- 
positum. 


110 N MIHAIL P. DAN 


târziu. In August 1532 Turcii atacară Strigoniul şi-şi impinseră primele 
-elemente până la Graz și Linz. Viena fu salvată de astă dată atât de 


eroica apărare a micei garnizoane din cetatea Giinz, condusă de vi- - 


teazul Nicolae Jurisi6, cât şi de neputința corăbiilor turcești de a urca. ` 
pe Dunăre în sus, spre Viena, ca şi de amenințătoarea apariţie a co- 
-răbiilor geneveze în Arhipelag, sub conducerea lui Andrei Doria. Mul- .' 
“umindu-se cu o pradă bogată, şi târind cu el 30.000 de robi, Soliman ` 
se retrase la Belgrad pe la începutul lui Septembrie.!) La ciocnirea cea 
„mare între Turci şi oastea creștină nu se ajunse. Şi marea cruciadă, . 


la care neincetat visa Olahus, fusese doar o reuşită defensivă a câtorva i 


- cetăți în faţa puternicului val otoman, revărsat odată mai mult asupra 
Ungariei şi Austriei, într'un scurt raid de jaf şi omor, 

Neinformat la timp, Olahus scria din Bruxelles, pe la sfârşitul 
lunei Septembrie 1532 că, timpul fiind înaintat, războiul va trebui, în 
sfârşit, să înceapă şi-şi exprima speranţa că Ferdinand cu o parte din 


armata imperială va porni în Ungaria şi va căuta să reocupe o parte . 


„din cetăţile pierdute.2) 


Războiul se terminase însă, cu aproape o lună mai inainte, după ce 
ținuse doar câteva săptămâni! Nici în 3 Octombrie, când scrie din 
Bruxelles lui Kalnay, Olahus nu primise încă ştiri dela împărat în ce 
priveşte luptele cu Turcii. Şi, neștiind ce se întâmplase, trăia „cu su- 
fletul neliniștit, între nădejde şi teamă“.?) A doua zi aveau să-i sosească, 
în sfârşit, știri dela împărat, purtând data de 15 Septembrie. Din ele 
“Olahus află că Turcii, arzând şi prădând până aproape de Graz, s'au 
înapoiat, ducând cu ei în captivitate multe mii de creştini,1) Peste câteva 
zile îi sosesc ştiri şi din Ungaria, neașteptate și rele ca şi celelalte. Şi, 
totuşi, Olahus nu pierde nădejdea ! El speră încă, el crede că Ungaria 
ar. putea fi mântuită, dacă regele Ferdinand ar porni cu oastea sa 


1) Cf. A. Lefaivre, op. cit., I, p. 60—61. 

3) Oláh Miklós levelezése, p. 249, Bruxelles, 24 Sept. 1532, Ad Stephanum .. 
„Acies utriusque parata est, restat solum ut conflictus sequatur; quem ad exitum 
huius mensis omnino futurum”, şi Bruxelles, 25 Sept. 1532, Ad Transilvaniensem.. 
„Equidem credo regem nostrum Ferdinandum cum parte exercitus Caesaris iturum in 
Hungariam et tentaturum, si quid ex arcibus amissis recuperare possit”., 

8) Ibidem, p. 253, Bruxelles, 3 Oct. 1532, Ad Emericum Kanay os - „inter spem 
metumque sumus animo turbato”. 

4) Ibidem, p. 253, Bruxelles, 4 Oct. 1532, Ad Amicum:... “sali in maxima 
“spe imperatorem nostrum habiturum cum Turcis conflictum, et eos primum divino 
auxilio, deinde sua et suorum virtute devicturum ; hodie autem intelleximus ex litteris 
imperatoris nostri XV Septembris praeteriti datis, Turcam combustis omnibus 
Austriae .., usque ad civitatem Stiriam locis ac pagis, revertisse ad propria, multis 
anillibus christianorum abductis“. 


NICOLAE OLAHUS ŞI CRUCIADA CONTRA TURCILOR . Ti 


în Ungaria şi ar recuceri dela Turci toate cetățile de hotar subju- 
gate de ei.!) 

i Ca întotdeauna Olahus, fidel aceleiaşi linii de conduită în politica 

externă, vedea că salvarea Ungariei nu poate veni decât dela Habsburgi.?) 


Pe Români, din al căror neam se trăgea, nu punea mare temei 
în lupta contra Turcilor, deoarece condiţia voivozilor români, din cauza 
vecinătății cu Turcii, este foarte nesigură.) 

Dar nici gândul lui, de a vedea Ungaria mântuită prin Habsburgi, 
nu se putea înfăptui pentru moment, din cauza împrejurărilor potrivnice. 
La rivalitatea dintre Ferdinand și Zápolya se adăuga din Apus lupta 
din totdeauna a împăratului cu Francisc I, care își căuta aliaţi şi prin 
părțile noastre, pe la curtea lui Moise Vodă oti a lui loan Zápolya, și 
ducea fățiș o politică filoturcească. 


In aceste condiţii, când la neliniştea statelor italiene, solicitate atât 
de interesele lor apusene, cât şi de cele din Mediterana orientală, se 
adaugă interminabilele neînțelegeri provocate de reformaţiunea luptă- 
toare, ce se mai putea spera dela Europa creştină ? Dela această Europă, 
în care Sf. Scaun însuși, sdruncinat de tot mai puternicele asalturi ale 
reformațiunii, nu se mai bucura nici pe departe de autoritatea. lui de 
odinioară.) Şi când, rând pe rând, Olahus văzu atât pe împărat, cât 
şi pe papă, îndepărtându-se dela idealul cruciadei antiturceşti, atât de 
scump imimei sale, ce-i mai rămânea de făcut marelui umanist? Ce 
mai putea spera, ce mai putea aștepta Nicolae Olahus dela această 
Europă desbinată ? 

Conștient de greutăţile, marile greutăți ale momentului, Olahus, 
obosit de îndelungatele străduinţe depuse pentru a mișca Europa çre- 
ştină din apatia sa?) şi a porni pe drumul sfintei cruciade, înclină în 
cele din urmă spre singura soluţie, pe care o mai întrevedea, pacea 


1) Ibidem, p. 255—256, Binsii, 12 Oct, 1532, Ad Joannem Praepositum: ... „si ` 
rex noster Ferdinandus cum exercitu ad Hungariam descendent et castra finitima, 
quae Turcae iam pridem nostra aetate occuparunt, rursus recuperavit"... 

2) CÉ şi Ödön Noszkay, Oláh Miklós levelezésének művelödéstörténeti vonatko- 
zásai, p. 62 ap. St. Bezdechi, Nicolaus Olahus, primul umanist de origine română, 
Aninoasa-Gorj, f. a. `p. 65 şi n. 1; Cf. şi V. Bucko, op. cit, p. 41 urm. 

3) Oláh Miklós levelezése, p. 309—310, Bruxelles, 7 III. 1533, Ad C. Scepperum : 

-- „ain Valachis et Moldavis in amicitiam, nostrorum et Polonorum adhibendis, non 
magnum iacio fufidamentum. Nescis enim tu Valachorum quam incerta sit conditio” . 
Cf. şi V. Bucko, op. cit, p. 44 şi n. 11—12, şi St. Bezdechi, op. cit, p. 65—66. 

4) Cf. pentru amănunte A. Lefaivre, op. cit, I, p. 56—57 şi p. 61—62. 

'5) Căutase să câştige pentru cruciada antiturcească şi pe Anglia și Franța şi 
scrisese în acest sens în 1533 legatului papal din Anglia. (Vezi Oláh Miklós levelezése, 
P. 383; Cf. şi V. Bucko, op. cit, p. 48.) 


712 MIHAIL P, DAN 


cu Turcii, deşi nu-şi punea prea mari nădejdi într'o: astfel de pace,!) 
Nu se indoia, totuși, că ea va fi spre binele atât al Ungariei, cât și al 
întregii creştinități.?) 

Cu câtă bucurie va fi aflat neobositul luptător pentru cruciadă 
știrea împăcării dela Oradia (1538) între Ferdinand și Zâpolya şi câte 
nădejdi nouă va fi legat de această împăciuire ! Era doar soluţia la 
care el se oprise în atâtea rânduri, sperând să vadă într'o zi pe cei 
doi regi ai Ungariei pornind împreună împotriva Turcilor.?) 

In 1542 el revenea în Ungaria, de pe îndepărtatele drumuri ale 
pribegiei. Cu un an înainte Buda căzuse definitiv în mâna Turcilor, 
cari înscăunară acolo un pașă. 

In noua lui calitate de episcop de Zagreb şi consilicr al regelui 
Ferdinand, Olahus nu încetă să se preocupe de pericolul. otoman, 
Faptul, că dieceza lui — datorită vecinătăţii cu Turcii — éra foarte ex- 
pusă atacurilor lor, îl făcu pe Olahus să ia măsuri pentru întărirea 
cetăților, dând de multe ori bani chiar din buzunarul său propriu.4) 
Ceru apoi ajutorul regelui, care trimise pe Nicolae Zrinyi și Luca 
Szekely să dea lui Olahus ajutorul, de care avea atâta nevoie.5) Şi 
pentru a asigura, atât plata soldaţilor, cât și întărirea cetăților, Olahus 
căută să încaseze decima, pe care locuitorii diecezei sale nu o mai 
plătiseră de ani de zile.€) 

Inflăcărat de eternul ideal al cruciadei antiturcești, Olahus luă 
parte ca delegat al Ungariei la o nouă dietă imperială, la Augsburg, 
în 1547, pentru a cere ajutor imperiului. Rămânând acolo până în Mai 


"N 1 Oláh Miklós levelezése, p. 309, Bruxelles, 7 NI 1533, Ad C. Scepperum: 
„e. „De pace celeriter conficienda eadem est mea quoquae, quae tua sententia, Con- > 
ducibile esse arbitror et principibus et regno, si ea cito conficiatur. Sed quae firma. 
stabilisque esse. possit, vix possum cogitare. Si mentem Turcae cognitam habetis et 
de illius consensu huic paci tribuendo certi estis, fieri quidem aliqua temporaria 
potest. Sed saepe cum magno suo malo Hungari experti sunt, quam fluxa fuerit et 
infirma pacta cum Turco concordia; venisseque apud nostros in proverbium memini: 
basium Turcae et amicabile et pernitiosum simul esse. Nam dum solet Christianos: 
basiare, cum osculo demordet et nares.” 

3) Ibidem, p. 351, Bruxelles, 15 IV. 1533, Ad Amicum ... «nihil dubito, quin 
non solum in Hungaria, sed etiam omni Christianitate a Preia pace optata frui 
possimus“. 

3) Ibidem, p. 181, Bruxelles, 26 XI. 1531, Ad Fardin Regem. Cf. Ibidem 
şi p. 189, 190, 277, 296—297 şi V. Bucko, op. cit., p. 88 şi nota 77. 

4) Vojtech Bucko, op. cit. p. 91. 

5) N. Isthuanffius, Historiarum de rebus Hungaricis libri XXXIV, Viennae 1758, 
pag. 169. 

6) Magyar Orei alesi Emlékek, I, p. 358—359. Cf. şi Voitech Bucko, op. 
cil. p. 94. f 


"NICOLAE OLAHUS ŞI CRUCIADĂ “CONTRA TURCILOR 713 


1548, Olahus ‘izbuti să obțină din partea staturilor iimperiului promi- 
siunea unui ajutor de 100.000 de zloți pentru apărarea Ungariei.!) 
Numit în 1548 episcop de Agria, Olahus îşi luă faţă de rege obligația 
de a apăra prin orice mijloace cetatea, sub zidurile căreia în 1552 
chiar apărură steagurile turceşti?) Cu 100.000 de Turci, paşii Ali şi 
Ahmed atacară cetatea, dar apărătorii Agriei, însufleţiți de Veranăi€, 
locţiitorul lui Olahus, respinseră pe păgâni. Pericolul fusese „pentru 
moment înlăturat; dar el putea reveni oricând mai amenințător, De 
aceea, când Olahus se hotări să plece dela Curte spre primejduita 
Agrie, Veranăi6 îi scrise: „să vină mai de grabă cu un coif, decât cu 
mitra episcopală“.?) 

„La câteva luni însă, după strălucita apărare a Agriei, Olahus tu 
numit, în 7 Mai 1553, arhiepiscop-primat de Strigoniu. De acum înainte 
- vârsta înaintată şi. enorma activitate desfășurată întru organizarea și . 
ridicarea catolicismului în luptă cu puternica reformaţiune din regiu- 
nile montane ale Slovaciei nu-i mai îngăduiră să lupte, ca pe vremuri, 
pentru înfăptuirea cruciadei antiturceşti. 


* 
” * 


Din toată strădania lui de ani şi ani de zile nu se alesese nimic. 

In aprinsa lui dorință de a vedea cât mai de grabă alungarea 
Turcilor din Europa, Olahus urmărise. tot timpul mersul luptelor cu 
păgânii, dela frontierele Ungariei până în insulele Arhipelagului şi în 
Asia,4) cheltuise atâta energie, scriind tuturor celor chemaţi să salveze 
creștinătatea, își desfășurase tot talentul său diplomatic, toată convin- 
gerea sa oratorică pentru a trezi Europa creştină și pentru a o vedea 
unită pornind în sfânta cruciadă. 

Europa își văzu însă înainte de arzătoarele ei neînţelegeri monar- 
hice, de teribilele ei conflicte religioase. Şi în acest timp, an după an, 
Turcii înfig tot mai solid piciorul în Ungaria, privind cu jind spre - 
Austria vecină, spre Viena Habsburgilor, de sub zidurile căreia cu greu 
putură fi respinse oştile Semilunei, către sfârșitul veacului următor, 

Dar fapta lui Olahus rămâne, Deşi cruciada, pe care el o visase 
şi pentru care luptase atât de mult, avea să întârzie decenii întregi, . 

e 


1) Vojtech Bucko, op. cit. p. 93. 

2). Idem, ibidem, p. 94. 

3) Jdem, ibidem. 

4) Camillus Gilinus, secretarul lui Francisc Sforza de Milano, îl informa regulat 
de mersul luptelor cu Turcii în insulele Arhipelagului şi în Asia Vezi Oláh Miklos 
levelezése, passim). ~ 


114 MIHAI P. DAN 


silințele lui nu pot fi subestimate. Căci el făcuse tot, ce fusese in pu- 
terile lui, ca înălțătorul scop să fie atins, Şi dacă nu a reușit, după 
cum am văzut, vina nu fu a lui. 

Pentru noi, din rândurile cărora a pornit harale umanist ER 
cele mai înalte demnități ale Ungariei, toată această luptă de ani de 
zile ni-l arată pe Nicolae Olahus și sub aspectul nou de apărător al. 
creştinătăţii împotriva păgânilor, ca aprig susţinător al ideii de cruciadă 
contra Turcilor, 

Rândurile de mai sus sunt menite să întregească imaginea, pe 
care o avem despre primul umanist român. Din ele se desprinde un 
nou Olahus, entuziastul luptător politic, cu condeiul și vorba, pentru 
salvarea oropsitei Ungarii a secolului al XVI-lea. Strădanie zadarnică, 
dacă ne gândim că acea Ungarie purta în ea însăși, de multă vreme, 
germenii unei disoluţii totale, 

Şi între altele, este și acesta unul din motivele pentru cari silin- 
tele lui Olahus, încununate de succes în atâtea alte domenii, s'au văzut 
condamnate la nereușită în domeniul politic. 


MIHAIL P. DAN 


TIMOTEIU CIPARIU BIBLIOFIL 


1. În partea de sus a scării pasiunilor omenești este una care se 
numeşte: dragostea de cărți. Ea se întâlnește mult mai rar decât cele- 
lalte pasiuni, a existat totuși din momentul în care omul a încercat să-şi 
însemne într'o formă sau alta, faptele, simţirile, visurile și gândurile, 
pentru a le scăpa astfel de dintele vremii — căruia până la urmă totuși 
nimic nu-i scapă. Istoria ne amintește din cele mai vechi timpuri de: 
capete încoronate, mari beliduci, mecenaţi sau savanţi, care erau în; 
stare să renunţe la o provincie, să poarte un războiu, sau să-şi dea 
cămașa de pe ei pentru a intra în stăpânirea unei ediții rare, sau a. 
îngrămădi una lângă alta cărţile în bibliotecile lor. Fireşte că asemenea 
tuturor pasiunilor omenești şi aceasta poate să ia diferite forme, mai 
mult sau mai puţin spiritualizate, mai mult sau mai puţin nobile, Sunt 
oameni care aleargă după cărți numai din plăcerea de a le avea, cât. 
de multe şi cât de rare, fără să-i intereseze prea mult conţinutul lor, 
fără să citească uneori un rând din cuprinsul lor, Ei sunt în stare să 
dea sume enorme pentru ele, să străbată distanţe neînchipuit de mari 
pentru a le afla, să recurgă chiar la apucături din cele mai condam- 
nabile pentru a intra în stăpânirea lor. Toate marile biblioteci din lume 
au cunoscut astfel de maniaci — altfel oameni de treabă — care nu 
se pot deslipi de lângă un exemplar unic până nu încearcă să-l şter- 
pelească. Sunt cei mai primejdioși împrumutători de cărți, pentrucă. 
niciodată nu le mai restitue. Pentru a scăpa de ei, un celebru bibliofil 
francez din secolul al XVI-lea, Daniel Dumoustier, a lăsat să se scrie 
cu litere mari deasupra bibliotecii lui: Le diable emporte les emprun- 
teurs de livres — dracul să ia pe împrumutătorii de cărți! — iar marile 
biblioteci şi librării au fost nevoite să-și organizeze adevărate servicii 
de pază. E o mare distanţă dela acești bibliomani la „bibliofilii şi în- 
văţaţii care fac aceleaşi jertfe pentru strângerea cărţilor, cu scopul însă 
de a stoarce din fagurii lor toată mierea înţelepciunii și artei omenești 


016 ION BREAZU 


şi a le împărtăși și altora. lIntr'o formă sau alta, dragostea de cărți 
trebue așezată totuşi în partea superioară a pasiunilor, pentrucă de pe 
-urma ei umanitatea nu poate avea decât să câștige, Dacă o. parte din 
civilizaţia lumii a fost salvată, pentru a fi fructificată din veac în veac, 
aceasta avem să o mulțumim marilor impătimiţi ai cărţii, bibliotecilor ` 
„particulare și publice, rămase pe urma lor. l ` 


2, Timoteiu Cipariu, învățatul canonic dela Blaj, părintele filolo- 
-giei române, a fost între cei dintâi Români care au fost cuprinși de 
această pasiune, în cel mai nobil și mai cuprinzător înțeles al cuvân- 
tului. Ea a pus stăpânire pe el din cei dintâi ani ai copilăriei şi nu 
l-a părăsit până când moartea a stins luminile ochilor lui, la vârsta de 
83 de ani, A fost fericirea şi nefericirea vieţii lui, de adevărat mu- 
cenic al ştiinţii. S'a supus ei ca unui. destin, din momentul în care, la 
vârsta de 7, ani a reuşit să silabisească, uimit de descoperirea pe care 
a făcut-o, cele dintâi cuvinte dintr'o bucoavnă românească, „Din ace azi 
— spune el în autobiografia lui — n'a mai rămas carte, nici de ale 
-noastre din casă, nici dela bişerică, care să nu le cetesc și când ve- 
deam vreo carte undeva îmi ardea inima să o capăt, să o cetesc, măcar 
„că nu toate erau românești, Acea ardoare și nespusă plăcere cătră 
cărţi de atunci mi-a rămas nestinsă în toată vieaţa mea, până în aceste 
zile târzii în care scriu aceste: ea fu cauza principală a soartei mele; 
:şi când veni timpul de a mă determina într'o parte sau alta, totdeauna 
mă întrebam că oare în aceasta sau în acea stare putea-voi sta de în- 
vățătură sau nu?“ lar altă dată, amintind de felul în care a reușit să 
înveţe tot singur a citi grecește, adaogă „Dumnezeu știe cât sacrificiu 
mi-a stat această soarte” şi nu se sfieşte să vorbească de un adevărat 
„Diracol”, 


3, Cuvintele acestea n'ar trebui să ne pună în uimire, dacă am 
“ţinea seama de împrejurările în care s'a desvoltat dragostea de carte 
şi de știință a lui Cipariu. Descendent dintr'o familie de preoţi, ori- 
“ginară din Moldova, cu toate că părinţii lui erau țărani el a găsit în 
căminul familiar oarecare interes pentru carte, Strămoșul său, Popa 
Mitrea a înzestrat, pe la mijlocul secolului al XVIII-lea biserica din 
satul său natal, Pănade, cu un mare număr de cărți bisericeşti. După 
moartea lui, feciorii şi nepoţii, au împărţit între ei această moştenire. 
Familiei lui Cipariu i-a revenit un Mineiu şi o Psaltire de Râmnic, o 
“Cazanie de Bălgrad (Alba-Iulia), un Ohtoich şi un Mărgăritar dela Bu- 
cureșşti, o Liturghie dela Târgoviște — impresionantă dovadă de marea 
“circulaţie a cărţilor” românești, indiferent de locul unde au fost tipărite, 


TIMOTEIU CIPARIU BIBLIOFIL 117 


Una din ele, Liturghia, Timoteiu Cipariu a purto toată vieața cu el 
ca pe un talisman, servind! din- ea în fața altarului, Tot în modesta 
bibliotecă familiară a dat de o Alexandrie, din care mic copil citea la 
poartă oamenilor din sat, care nu ştiau ce să. admire mai mult: minu- 
natele isprăvi ale lui Alisandru Machedon sau pe acest copil-minune, 
-care le slovenia cu atâta uşurinţă, Şi în satul lui a mai aflat şi alte 
cărţi, pe care setea lui de ştiinţă le-a scormonit pretutindeni. Atâta însă 
“era prea puţin pentru a satisface această sete. Mai mult decât din în- 
„demnul altora, ea s'a stâmpărat singură. Căci Cipariu a fost un auto- 
didact, unul din cei.mai mari pe care i-am avut, care și-a acumulat 
imensa lui ştiinţă într'un modest orășel, aproape un sat, cum a fost şi 
a rămas multă vreme Blajul, între zidurile căruia şi-a petrecut întreaga 
vieaţă, ÎInaintașii lui, un Samuil Clain, Şincai, Maior — moștenirea 
cărora a continuat-o — au avut norocul să treacă prin mari şcoale 
streine, la. Viena sau la Roma, unde au avut la dispoziţie biblioteci și 
arhive publice celebre sau au putut asculta cuvântul sau lega prietenie 
-cu unii dintre învățații vremii. Cipariu n'a urmat decât şcoalele Blajului 
— căci cele câteva luni pe care le-a petrecut la Aiud, nici nu trebue 
luate în considerare — unde însă de abia i sau putut deschide ochii 
spiritului. Sborul înalt peste vastele orizonturi ale știinţii și l-a luat 
singur, sau aproape singur. Și-a însuşit mai întâi aproape toate limbile 
de mare cultură europeană. La vârsta de 14 ani știa greaca și latina. 
da 15 ani ştia pe dinafară pe Horaţiu, iar la 16 Iliada și Odiseia. In 
acelaşi timp a dat de limba italiană, care i-a rămas toată vieaţa aproape 
de inimă. Pe Dante, pe Tasso, pe Petrarca i-a imitat în puţinele lui 
“versuri din tinereţe. La 21 de ani învăţă tot singur franceza şi tot în 
acelaşi timp trebue să-şi fi însușit și germana. La 12 ani a învăţat de 
pe un calendar alfabetul evreesc, pentru ca la 18 ani, cu ajutorul pro- 
fesorului său Teodor Pop, să intre în tainele tuturor limbilor turco- 
arabe. A fost unul din puţinii noștri orientaliști al căror număr nu ştiu 
dacă întrece degetele dela o mână. 


4, Această pasiune de a şti avea însă nevoie de cărți, La Blaja 
mai aflat ceva din vechea bibliotecă a seminarului, întemeiată de vlă- 
dica-erou Inochentie şi îmbogăţită mereu de urmașii acestuia — de 
bună seamă autorii clasici şi bisericeşti, Atâta nu era însă de ajuns, 
A început deci. goana după cărți — goană fără oprire de o vieaţă în- 
treagă. Dela un librar din Aiud și-a cumpărat ce a mai rămas din bi- 
“blioteca episcopului reformat Bodola ; 'dela:moştenitorii învățatului doctor 
“Vasile Popp, biblioteca şi documentele strânse de acest pasionat studios. . 
In 1836 a făcut cu Gheorghe Barit întâia lui călătorie la Bucureşti, 

; 6 


18 ` ION BREAZU 


Acolo a întâlnit pe ardelenii care luptau pentru desvoltarea invăță-- 
mântului românesc, un Florian Aron, un Nifon Bălășescu, in rândurile- 
cărora se gândea odată să se aşeze și el; a fost apoi bine primit de. 
lon Câmpineanu, Heliade-Radulescu și de alţi fruntaşi ai vieţii literare: 
româneşti, renăscută atât de promiţător. Asistă cu un deosebit interes- 
la reprezentațiile teatrale, dar caută mai ales după cărţi. Dă astfel 
de librarul Iosif Romanov, cu care a păstrat multă vreme cele mai. 
bune relaţii. Acesta a devenit unul din principalii lui furnizori de cărţi 
românești și streine, Frumoasele ediţii orientale, care erau podoaba. 
bibliotecii lui, i-au fost procurate în parte de Romanov, dela Constan- . 
tinopol. Odată şi-a pus în gând să meargă el însuși până la acest oraş,. 
atras de vraja colecţiilor lui de cărţi, na ajuns însă decât până la. 
Giurgiu și a trebuit să se întoarcă. Din drumurile lui la Viena, din că- 
lătoria pe care a făcut-o în 1853 în Italia se întorcea mai ales cu lăzi: 
de cărți, Prietenilor din ţară şi streinătate le cerea mereu informații: 
` exacte despre lucrările apărute, despre ediţiile rare și posibilitatea de 
a ajunge la ele. El însuși mărturiseşte că cheltuia anual pe cărţi mai. 
bine de jumătate din salar, A ajuns astfel, în preajma anului 1848, la 
o bibliotecă de peste 6000 volume, între care numeroase ediţii rare sau. 
unice, manuscrise 'cu miniaturi, adevărate opere de artă. A fost cea. 
mai mare bibliotecă pe care a putut-o strânge până atunci o instituţie 
publică sau un particular la Românii din Transilvania, o adevărată. 
mină pentru aşezarea pe noi temelii a studiilor noastre de istorie și 
limbă şi o desfătare pentru orice intelectual care vrea să cunoască. | 
grandiosul spectacol al înțelepciunii şi artei omeneşti, Căci dacă meritul 
principal al acestei biblioteci stă în colecţia ei de manuscrise și cărţi: 
românești, foarte anevoie de câştigat în împrejurările de atunci, ea nu. 
era lipsită de capodoperele în original ale literaturii universale, 


5, Când fericitul stăpân al acestui imperiu al cărţilor a început: 
să-i culeagă roadele şi să le împărtășească naţiunii sale, a venit peste 
el dezastrul revoluţiei din 1848. Războaiele totdeauna au adus distru- 
geri de vieţi şi bunuri materiale şi spirituale; prăpădul revoluțiilor este 

“însă şi mai cumplit pentrucă instinctele barbare, deslănţuite în cursul 
lor ating paroxismul. Ca un uriaş vârtej de foc a trecut şi revoluţia din 
1848 peste atât de încercata Transilvanie, mistuind mai ales sărmanul 
patrimoniu românesc, strâns cu atâta trudă în cursul veacurilor, Ci- 
pariu a făcut tot posibilul să scape din faţa lui imensa sa comoară 
de cărți. Simţind primejdia în care se afla prin apropierea insurgenților. 
Unguri de Blaj, se refugiază în Noemvrie 1848 la Sibiu, luând cu el 
vreo 20—30 manuscrise preţioase și 2—3 cărți. Restul îl lasă în seama. 


"TIMOTEI CIPARIU BBLIOFIL 719 


utai servitor credincios şi a colegului lo Magi, A doua zi după ple- 
catea la Sibiti, Mani este arestat însă şi cătțilă lui rămâi fară aici 
păză iai serioisă. După grele eforturi reuşëşte să ducă la Sibiu vres 
1000 vol. Din pricini ploilor și dificultăților create de tevoluție s'â 
putut să continue aceste transporturi tare se făceau că văi de iii, 
cu carele, zile intregi, prin sate răsculăte, l-au tămas dèi la Blăj, pradă, 
soldaţilor şi dfițetilor care s'au perândat piin casa lui, thai bide de 
5000 de volume. Dintre ele au scăpat ca prin minune de abia 1000 
de volume, așezate din întâmplare în pod, mai toate cărți vechi, care 
n'au atras pe acești vizitatori rapaci. „Faţa lor cea bătrână și afumată 
— spune Cipariu — le-a fost scăparea”. A fost un noroc necobişiuit 
că făcea parte între ele tocmai cărţile româneşti, de care Cipariu avea 
atâta nevoie pentru studiile lui de limbă. Celelalte, cărţi noi, legate 
elegant, au dispărut cu totul. Când şi-a tevăzut locuința, Cipariu ne 
povestește: că a aflat în casa lui o cismărie militară, iar în dulapurile 
pline altădată de cărţi, alimente de ale soldaţilor. Vă puteţi îhchiput 
cu câtă sfăşiere sufletească a privit acest spectacol, Cărţile transportate 
la Sibiu n'au avut nici ele o soartă mai bună. Fiind nevoit să se re- 
fugieze şi de aici, prin Rășinari, ajutat de bunicul lui Octavian Goga, 
în Țara Românească, pentru a scăpa de oștile lui Bem căre se apro- 
piau de otâș, cărţile lui ajung din nou pe mâini streitie, Cea mai mare 
parte din ele au fost luate de un preot român cu numele I. Munteanu, 
din părțile. Bihariei, care s'a alăturat insurgenților unguri, Cu mare 
greutate și-a mai putut recupera vreo 200 de volume, Restul n'a vrut 
cu niciun chip să i le restitue ciudatul popă, care suferea şi el de pa- 
tima cărţilor, într'o formă mai puţin lăudabilă însă. Norocul că le-a 
“lăsat moștenire, împreună cu alte lucrări, câştigate poate tot prin åse- 
menea procedee, liceului din Beiuș, 


6, De câte ori Timoteiu Cipariu îşi amintea de această năpastă 
care i-a risipit truda unei vieţi, nu putea să-şi ascundă amărăciunea. 
După 1849 a încercat să-și refacă colecţiile. Şi dacă n'a reușit să-și 
recâștige unele din ediţiile rare, cu care se mândrea inainte, şi-a cum- 
părat altele tot atât de preţioase. Cu siguranță că la moartea lui, în 
1887, avea mai multe cărți decât în 1848, căci cea mai mare parte din 
actuala Bibliotecă Centrală din Cluj, numărul cărţilor căreia trece de 
„50,000 de volume, este alcătuită din donația lui. Toţi cei care Î-au vizitat 

către sfârşitul vieţii s'au minunat: de imensitatea de cărţi care îi inunda 

locuința. „Când treci pragul casei lui tăcute — scrie, în 1883, etno- 

graful german Rudolt Bergner — ești susprins în mod deosebit, Un 

aer de nobleţe înconjoară figura venerabilului bătrân... Glasul lui este 
6 


120 ION BREAZU 


frânt de bătrânețe, barba albă ca neaua, tai. un amestec de albi 
ciune a vârstei și de energie spirituală, Ochii privesc serioşi şi ageri, l 
El te conduce în jurul imperiului său ce. seamănă cu o vastă bibliotecă, ` 
Pretutindeni vechi dulapuri de cărți. Ele ascund opere științifice latine, `; 
greceşti, franceze, iar pe jos stau vrafuri imense de cărți ebraice, gre- . 


cești, arabe, turceşti, persane“, Privindu-i portretul din tinereţe, atârnat . 


deasupra acestor cărţi, Bergner îl compară cu Faust.. „Astăzi însă — con- . 
tinuă el — bătrânul are înfăţişarea unui filosof din evul mediu... Ra- 
zele soarelui ce se apleacă spre apus, cad acum pe trăsăturile sale 4 
transfigurate și o lumină clară umple pacea odăii“. Aşa l-a văzut și . 
' Odobescu, în portretul pe care i l-a făcut cu prilejul morţii: „asemenea. 
cu acei filosofi gârboviţi pe care nemuritorul Rembrandt ni i-a întă- : 


țișat înfundaţi în întunericul unor bolte, ticsite cu cărţi și primind numai E 
pe al lor chip, adânc cugetător, o minunată rază de soare, care depune ` 


pe a lor frunte o aureolă de spiritualitate, de înțelepciune, de virtute 
şi nemurire" 


si 
J 

a 
4 


7, Această neistovită iubire de cărţi a învățatului canonic dela i 


Blaj a avut mai multe rezultate binecuvântate. Cu ajutorul lor s'a putut ` 
face mai întâi cea dintâi prezentare bibliografică a vechilor noastre ti- - 
părituri. Disertația despre tipografiile româneşti, scrisă la 1838 de Drul 


Vasile Popp s'a făcut în mare parte cu concursul lui Cipariu, Din 
această bibliotecă a fost culeasă apoi cea dintâi antologie de texte 
vechi, culegere, făcută de Cipariu însuşi în 1858, Şi tot de aici sau 
hrănit cele dintâi studii temeinice privitoare la limba noastră, începute 
de Cipariu prin Principiile de limbă şi scriptură, publicate în 1847 şi 
1848 în Organul Luminării şi continuate după revoluţie în numeroasele 


lui lucrări și publicaţii, Oricât ar părea de paradoxal pentru aceia care - 


nu văd pe Cipariu decât prin prisma etimologismului şi a purismului 
său, „limba veche şi înțeleaptă“ el ne-a descoperit-o mai întâi și ne-a 
pus-o în valoare, cu o iubire, o ştiinţă şi o râvnă de adevărat bene- 
dictin, | | 

Acestei iubiri a cărții avem să-i mulțumim apoi Biblioteca Cen- 
trală din Blaj, una din cele mai importante şi mai bogate biblioteci 
publice care există astăzi la Români, Care este într'adevăr partea lui 
în cele peste 50.000 de volume alefacestei biblioteci, nici astăzi nu 
putem şti cu preciziune, pentrucă un inventar amănunţit al cărţilor nu 
avem încă. Cu siguranţă însă că Cipariu are partea leului. Din păcate 
însă, din lipsa de mijloace, această comoară naţională n'a putut fi pusă 
în circulație cum merita. Dar se pare că pilda lui Cipariu mustră peste 
veacuri, Sub biciul ei s'a găsit acum de curând un anonim care a făcut 


TIMOTEIU CIPARIU BIBLIOFIL O. oO nt 


acestei instituții o considerabilă donațiune, din care va putea fi înze- 
strată în scurt timp cu întreg utilajul necesar unei biblioteci moderne. 
Ea îşi va putea deschide astfel în curând porțile miilor de elevi și su- 
telor de profesori ai școalelar Blajului, care aşteaptă dornici să soarbă 
din fântânile ei. l 
Din rama portretului atârnat în sala de lectură, ochii de foc ai- 
lui Cipariu îi priveşte cu severitate şi încredere — severitate în scru- 
tarea adevărului și în implinirea datoriei şi încredere în viitorul nea- 
mului. În frumoasa cuvântare pe care i-a închinat-o la împlinirea unui 
veac dela naştere, Augustin Bunea ne spune că adeseori acest mag al 
cărților nu-şi stângea lumânarea peste noapte, pentru ca în orice mo- 
ment i-ar fi venit o sugestie în legătură cu cercetările pe care le făcea 
să o poată însemna numai decât pe hârtie, Este un exemplu rar de 
om de știință, cu atât mai pilduitor cu cât vine dela un popor batjo- 
corit și pauperizat fără întrerupere de stăpânițorii lui, pentru ca la urmă 
să i se spună că este incapabil de cultură. 
ION BREAZU 


TRAIAN, PREABUNUL IMPĂRAT 


No!iţă introductivă. — Paginile pe care le dăm în traducere românească supt A 
extrase dintr'o cărticică cu titlul Traiano, apărută la Roma în anul 1941 în colecţia Gli 
Imperatori Romani publicată sub îngrijirea Institutului de Studii Romane. Autorul, d-t o 
Roberto Paribeni, unul din reprezentanţii cei mai de seamă ai disciplinelor arheologice :; 
şi istoriei antice din Italia contemporană, este cunoscut în România, atât prin valoarga 7 
oparei sale ştiinţifice, cât şi prin prietenia sinceră şi caldă pe care ne-a arătat-o întot- 
deauna. Amintim că D-sa este membru de onoare al Academiei Române, tocmai ca o Ë- 
consacrare a acestor merite, că este unul din prietenii şi sprijinitorii cei mai asidui ai 
Şcolii Române din Roma, pe ai cărei membri dela secţia arheologică i-a îndrumat, i 
încurajat şi sprijinit în cercetările lor de specialitate. In Decemvrie 1935 ne-a vizitat ` 
jara, ținând conferinţe în centrele universitare. Mulţi dintre cititori îşi vor aduce aminte ` 
de impresionanta evocare a Impăratului Traian, pe care a făcut-o în Napoca romană, ` 
Clujul românesc, şi de emoția oratorului de a vorbi pe meleagurile romanității răsă- 
ritene sădite de Impăratul-Intemeietor. . A 

Prin studiile sale de specialitate, prin cunoaşterea temeinică a întregului domeniu 
al Antichității, precum şi prin vasta sa cultură umanistă, d-l Paribeni ocupă un loc 
proeminent în vieața intelectuală italiană. A ocupat succesiv funcțiunile cele mai înalte 
în cadrul serviciului arheologic al Italiei : inspector şi director al muzeelor arheologice 
din Napoli şi Roma, suprăintendent al anticliităţilor din Roma şi Laiu, director general 
al antichităţilor şi al artelor din Ministerul Educaţiei Naţionale şi, actualmente, Preşe- 
dinte al Institutului de Arheologie şi Istoria Artei, cu sediul în Palatul Venezia din. 
Roma; i s'au încredințat numeroase misiuni arheologice în străinătate (Muntenegru, 
Albania, Eritreea, Asia Mică şi Tripolitania}. In cadrul universitar ilustrează catedra 
de arheologie dela Universitatea Catolică din Milano ; din 1929 este membru al Aca- 
demiei Italiene. 

Activitatea sa ştiinţifică, prodigios de vastă, cuprinde studii arheologice, epigra- 
fice şi. numismatice, de istoria artei antice, săpături şi descoperiri arheologice de tot felul 
făcute pe pământul Italiei sau în ţările în care a avut misiuni, precum și cercetări 
privitoare lą creştinism şi arheologia creştină. Din această serie amintim impunătorul 
studiu-album asupra portretului în arta antică (|! ritratto nell'arte antica) apărut în 1934. 

In epoca maturității sale ştiinţifice, a trecut dela cercetarea arheologică la studial 
faptelor istorice, folosind datele arheologiei peniru elucidarea multor probleme unde 
izvoarele literare erau insuficiente. In colecţia de 30 de volume masive asupra istoriei 
Romei (Storia di Roma), a cărei publicare este în curs sub îngrijirea aceluiaşi Istituto 
di Studi Romani, d-lui Paribeni i-a revenit sarcina de a înfățișa, ca fiind cel mai com- 


TRAIAN, PREABUNUL ÎMPĂRAT 723 


ipeleni s'a facă — şi a făcal-o în chip magistral — epoca lui Cezar şi August (vol. V.: 
Cesare e Augusto), adică epoca întemeierii Imperiului, și aceea a frământărilor interne şi 
-externe care au dus la prăbuşirea celei mai organizate forme de stat pe care a cunoscut-o 
istoria (vol. VIII: Da Diocleziano alla caduta dell'Impero d'Occidente). 

Dar lucrarea istorică fundamentală a d-lui Paribeni este monografia asupra îm- 
„păratului Traian şi a epocii lui (Optimus Princeps. Saggio sulla storia e sui tempi 
dall'imperatore Traiano. Messina, 1926—1927, 2 volume). Aici D-sa a avut prilejul să 
pună în valoare toate cunoștințele sale din diferitele ramuri ale arheologiei. Dat fiind 
„că la niciun istoric antic nu găsim povestită domnia lui Traian, ea nu putea fi recon- 
stituită decât de un arheolog şi epigrafist consacrat, ` care să poată completa imensele 
lacune ale informaţiei literare prin interpretarea monumentelor figurate şi a textelor 

„epigrafice. Tinereţea Împăratului, războaiele lui din Dacia şi din Orient, lucrările, arhi- 
„dectonice din Roma, Italia şi din provincii, administraţia pablică şi organizarea armatei, 
mişcarea religioasă, vieaţa socială, înflorirea artistică şi literară sunt expuse cu o de- 
plină stăpânire a tuturor izvoarelor de informaţie şi cu erudiție desăvârşită. In felul 
„acesta, d-l Paribeni ne-a dat o lucrare definitivă asupra aceluia care a întins mai de- 
parte decât oricare dintre Cezari stăpânirea Romei şi asupra Imperiului în epoca în 
care a atins apogeul măreției şi strălucirii sale. Mai este ceva: autorul nu ne dă numai 
o înşiruire searbădă de fapte, ci simpatia sa pentru Impărat, admiraţia îndreptăţită 
pentru acfiunile lui îi însuflefesc scrisul. Sunt în cursul lucrării, alături de expunerea 
savantă, nenumărate pagini scrise cu malt talent, cu multă căldură, cu o seninătate şi 
„nobleje de stil egalând o operă literară. Din astfel de pagini este format în cea mai 
mare parle medalionul publicat în seria figurilor de împărați romani, pe care-l pre- 
zentăm în traducere, 

Dar această operă monumentală are o ineat deosebită pentru noi Românii; 
ea ar trebui să fie cunoscută nu numai de specialişti, ci să fie răspândită în cercurile 
cele mai largi ale păturii noastre intelectuale. In ea este povestită vieaja şi faptele glo- 
rioase ale Creatorului neamului românesc, ale aceluia care a adus pe aceste plaiuri e 
„rântură din eternitatea Romei, călăuză unică dar sigură a existenţei noastre de-a-lungul 
„secolelor. Lumina civilizaţiei aduse de Traian aici a rămas mereu aprinsă, ea n'a putut 
„Hi stinsă de niciuna din vicisitudinile istoriei. Mai ales acum, când orânduiri trecătoare 
au despărțit din nou trupul neamului şi i-au sfâşiat sufletul, fisura Preabunului Impărat 
„drebue să trăiască în sufletul. fiecăruia dintre noi scăldată în lumină de apoteoză Ea 
trebue să fie pentru tofi o mustrare şi un simbol: o mustrare pentrucă nevrednicia 
„noastră a lăsat să fie ştirbit. patrimoniul Daciei de odinioară, moştenire sfântă lăsată 
de Impăratul-Intemeietor, şi simbol pentru ca să mai credem încă în planurile tainice 
“ale Providenţei, care veghează asupra fiilor Romei. Vijelii efemere, puhoaie tulburi gi 
sălbatice nu vor putea — după cum n'a putut nici potopul celor două milenii — mişca 
niciuna din pietrele unghiulare, pecetluite cu veşnicia Romei, pe care Traian le-a pus la 
temelia ființei noastre. Roma să fie, ca şi în trecut, vatra dela care så luăm focul sacru 
al conştiinţei originii şi misiunii noastre în lume; şi, asemenea eroului din legendă care 
„căpăta puteri nouă la atingerea cu pământul străbun, din bezna viitorului. să ne în- 
toarcem mereu privirile înapoi, spre făclia ce dela Roma luminează de două mii de ani, 
Să nu uităm că chiar atunci când Dacia a fost părăsită de armată şi oficialități, cei 
mulți şi umili au rămas să înfrunte toale primejdiile, înfrăjiți cu pământul pe care-i 
-aşezase pentru totdeauna Preabunul Împărat. Şi i-a găsit aici istoria, şi-i va mai găsi 
«atâta timp cât pământul acesta va mai fi locuti de muritori! 


NICOLAE LASCU 


1124 E ROBERTO' PARIBENI 


Dintre toţi impăraţii romani, Traian a fost cel mai puțin favorizat: 
de soarte în ceea ce privește datele istorice asupra domniei lui, l 

Când în acea strălucită epocă a puterii romane, care este & ` 
domniei lui Traian, arhivele Palatului Imperial, ale Senatului, ale- 
magistraţilor, ale guvernatorilor de provincii, ale marilor colegii sacer- ` 
dotale, ale curiilor municipale, ale coloniilor şi ale taberelor militare ` 
strângeau cu miile mărturiile gloriei lui Optimus Princeps, învingător: ` 
al Dacilor şi Parților; când faptele guvernării lui înțelepte şi pline de 
autoritate, activitatea Senatului restabilit, precum şi aceea a tuturor: ` 
„ colaboratorilor săi erau menționate şi însemnate în atâtea feluri, iar 
amintirea domniei lui o cântau poeţii, o ridicau în slavă oratorii, o. 
povesteau istoricii şi o veşniceau monumente celebre și mii de inscripţii 
până în cel mai îndepărtat colţ al Imperiului, nimeni nu şi-ar fi putut 
închipui că acest material istoric atât de considerabil va fi aproape în: . 
întregime distrus sau pierdut și că omul atât de îndeobşte lăudat. va; 
fi cunoscut de către viitorime într'un chip foarte imperfect, 

Se pare, în adevăr, că faima împăratului Traian a fost urmărită. 
de un destin potrivnic, care ciunteşte înainte de urcarea lui pe tron 
sau face să se înceapă după moartea lui operele istoricilor antici: - 
ajunse până la noi, iar din scrierile acelora care se ocupaseră cu: 
întreaga istorie romană sau cu o bună parte din ea nimicește tocmai 
acele părţi care se refereau la domnia lui. Plănuia Cornelius Tacitus. 
să povestească despre Nerva și despre Traian, şi niciun istoric prin 
forţa stilului său nu ar fi fost mai chemat pentru aceasta, dar nu-și 
împlini opera. Suetonius se opreşte la Domițian, iar Historia Augusta: 
începe cu Hadrian, Cassius Dio cuprinde în istoria sa și epoca lui 
Traian, însă: cărţile respective au pierit. Ammianus Marcellinus pleacă 
dela Nerva, . dar primele sale cărţi au fost pierdute. Marius Maximus. 
continuă Vieţile lui Suetonius, însă nimic din opera sa nu a ajuns până. 
la noi. Până chiar și Corpus-ul lui Iustinian incepe să strângă consti- 
tuţiile imperiale numai cu Hadrian, așa încât opera legislativă a lui 
Traian rămâne înafara marilor culegeri și a marelui ciclu de studii, iar: 
noi nu am avea nicio urmă despre ea, dacă nu ar fi Digestele. Com: ` 
pensează în parte acest destin, atât de potrivnic, câteva scrisori de ale 
lui Pliniu cel Tânăr, rezumatul sărăcăcios pe care doi călugări bizan- 
fini, Xiphilinos şi Zonaras, l-au făcut după Istoriile lui Cassius Dio, 
câteva sute de inscripţii, de papirusuri și de monumente, printre care 
locul de frunte il ocupă Coloana din Forul său, care este expresiunea 
istorică cea mai înaltă, cea mai bogată şi cea mai complexă pe care 
arta figurată a ajuns-o vreodată, dar din păcate o mărturie aproape- 
mută, fără ajutorul unei cercetări erudite minuţioase și răbdurii, şi în. 
orice caz ilustratoare a unui singur eveniment, 


TRAIAN, PREABUNUL ÎMPĂRAT 125 


Marcu Ulpiu Traiân s'a . născut în municipiul Italica din provincia. 
Baetica. Acest îndepărtat oraș spaniol avea un trecut glorios. In anul 
205 în. de Christos, când nu fusese înlăturată cu totul din Italia primejdia 
lui Hannibal, generalii care, în ciuda celor mai îngrozitoare înfrângeri, 
` mai aveau încă o armată în Spania, s'au gândit că nu este nefolositor 
pentru republică să-și menţină stăpânirea în peninsula iberică, Dar cum 
cerinţele imperioase ale războiului nu îngăduiau o prea mare împră- 
ştiere de trupe, Scipio Africanul încredința invalizilor armatei sale sar- 
cina glorioasă de a păstra pentru Roma un loc în Baetica, nu departe 
de Gadesul intemeiat de Fenicieni şi de Africa. In felul acesta se ri- 
dică oraşul căruia Scipio îi dete un nume neobișnuit pentru oamenii 
vremii sale; Italica, în semn de recunoștință oarecum pentru credinţa: 
statornică a tovarăşilor săi în grelele încercări ale celui de al doilea 
războiu punic. 

Prin însuşi modul întemeierii sale, orașul a fost dela început în: 
întregime roman, aproape nou şi străin pentru regiune, dar nu cu totul: 
izolat, așa încât primea chiar bucuros elemente din civilizaţia şi vieaţa 
iberică, nu spre a se contopi cu ele, ci spre a le asimila, Şi prin 
aceşti îndepărtați fii ai săi Roma își ducea neîntrerupt vieața, ridicând 
până la ea neamurile pe care le supuse. lar Marcu Ulpiu Traian, pe 
care numele de neindoioasă origine latină îl arată coboritor din colo- 
nişti romani, dar căruia mama i-a turnat în vine sânge iberic, are în- 
suşiri proprii firii spaniole, unite în chip minunat cu însușiri fundamen- 
tale ale firii romane. El este, în orice caz, cel dintâi împărat roman 
care n'a avut în Italia locul de naştere; iar entuziasmul cu care Dio: 
Cassius pune în lumină acest fapt arată cu câtă simpatie și cu cât 
nemăsurat orgoliu a trebuit să fie salutat noul eveniment de către: 
foarte numeroșii cetăţeni romani din provincii, printre care se număra 
şi istoricul grec, 

Nici nu trebue să ne mire faptul că cea dintâi provincie care 
s'a bucurat de o cinste atât de mare a fost o provincie spaniolă, dacă. 
ne gândim că triburile iberice, după ce timp de două secole opuse- 
seră o rezistenţă foarte dârză şi plină de glorie legiunilor romane, co-- 
mandate de. Scipioni, de Metelli, de Pompeiu și de August, cam de 
o sută de ani s'au supus și potolit, așa că, trăind aproape trei veacuri. 
în Imperiul roman, Spania va fi printre ținuturile cele mai adânc îm- 
bibate de civilizația latină. 

Tatăl lui Traian, ducându-se la Roma pe timpul domniei lui Nero, 
dobândi onoruri și funcțiuni publice: a fst guvernator al provinciei 
sale de baştină, al Siriei și al Asiei Mici, Datorită acestor situaţiuni 
sociale înalte ale tatălui, tânărul Traian ar fi putut aspira foarte de: 


126 ROBERTO PARIBENI | 

3 
timpuriu la situațiuni onorifice și kisralve dar, decât să unik pe 
afaceri în For şi după slujbe în jurul Curţii Imperiale, el preferă servicii 
aspru dela fruntarii, şi timp de zece ani își continuă în tabere viesti, 
„de tribun militar. i 

Elementele din care era formată armata romană din epoca impe- 
ială se deosebeau de acelea ale armatei republicane. Dacă în teorie! 
rămânea mereu valabil principiul că toţi cetăţenii romani erau obligaţi : 
să facă serviciul militar, în practică se întâmpla însă că, în general. i 
erau soldaţi numai aceia care-și alegeau ca profesiune proprie cariera. i 
armelor, deoarece afluxul voluntarilor era de obiceiu suficient pentra + 
nevoile efectivului numeric al armatei. 

Sistemul de recrutare avea însă unele neajunsuri, fiindca, după ! 
cum spune Tacitus, cei ce se prezentau să se înroleze erau de cele mai. 
multe ori săracii și vagabonzii și fiindcă nu se putea presupune la. 
„aceştia existența unui adevărat și profund sentiment patriotic. Dar în | 
sufletele. lor simple şi primitive se cobora atotputernică virtutea educa- * 
oare a înţeleptei discipline romane. + 

Cu formule solemne ei depuneau jurământul, care, spre deosebire ` 
-de oricare altul, se numea, nu iusiurandum, ci sacramentum. Apoi ` 
tabăra cu porţile ei păzite şi inviolabile, despărțită și depărtată de ` 
„oraşe, îi învăluia în misterul ei nepătrunas și îi desprindea pentru tot- - 
deauna de lumea civilă. Ei n'aveau parte nici chiar de căldura dra- 
-gostei familiare, deoarece nu puteau incheia o căsătorie legală (iustae 
nuptiae), înainte de terminarea serviciului militar de douăzeci sau 
douăzeci şi cinci de ani. lar din cauza marilor distanțe, a greutăților 
de călătorie şi a trimiterii de ştiri cașa părintească nu mai venea cu 
ușurință şi adeseori în aducerea aminte a soldaţilor Romei. 

În tabără își aveau ei de acum orașul și casa, Forul și templul, 
“Ca zeitate ocrotitoare veghia asupra lor cu imaginea-i fulgerătoare Im- 
păratul şi strălucea înainte-le, adorată cu groază superstiţioasă, sfânta 
„acvilă de aur. lar dacă-şi îndreptau privirea înainte, peste metereze, 
printre creneluri şi din turnurile de observaţie, ei vedeau ţinuturi pline 
-de mister şi spaimă, păduri neumblate, mlaștini acoperite de neguri, 
mesfârşite întinderi pustii, mari fluvii învolburate, dincolo de care stăteau 
-de pază, în înfometată așteptare a prăzii, dușmanii numelui roman. 

In. simplitatea grosolană a sufletelor lor. ei simțeau fremătând ta- 
lazul uriaş al noroadelor nenumărate care, împinse de sărăcie şi de 
sporirea numărului lor, trebuiau să se reverse odată și odată asupra 
“bogatelor ținuturi civilizate de Roma și știau că singurul lucru care 
putea să le mai înfrâneze era groaza armelor, simbolul plin de măreție 
„al inviacibilităţii romane. 


TRAIAN, PREABUNUL ÎMPĂRAT 121 


Cât de departe erau rușinoasele spectacole ale intrigilor dela 
Curte și ale ticăloșiei sgomotoase a plebei dela periferiile Romei! În 
mândra însingurare a vieţii lor se înălța măreață imaginea augustă şi 
cutremurătoare a Zeiţei Roma, care umplea sufletele veghetoare ale 
celor cu gândul mereu la arme. 

Sunt înclinat să cred că disciplina militară romană se siorța să 
formeze massele soldaţilor spre un fel da misticism feroce și trufaş al 
sufletului. Şi în adevăr, valoarea religioasă a disciplinei militare romane 
este simțită, admirată şi imitată de religiile care se întemeiază sau se 
desvoltă pe timpul Imperiului. Adoratori ai lui Mithras şi adoratori ai 
lui ‘Crist se' simt şi se numesc soldaţi: miles este al treilea grad in 
ierarhia mitriacă, iar la scriitorii creştini comparaţia dintre Ecclesia mi- 
diftans şi armată este urmărită ca o idee fixă până în cele mai mici 
amănunte. Aşa că, pentru a studia spiritul legionarilor Imperiului, nu 
trebue să ne gândim la armatele moderne, ci la ordinele religioase și 
militare ale epocei Cruciatelor, Ca şi Templierii sau Ospitalierii, soldaţii 
Romei erau grosolani şi copilăroşi în conştiinţa lor, stăpâniţi de o sin- 
gură idee, gata pentru ea, în chip aproape inconştient, la cele mai 
strălucitoare acte de eroism împotriva inamicului, neimblânziți până 
la sălbătăcie, ba chiar cu atât mai nemiloşi, cu cât erau mai de bună 
credinţă, plini de mândrie şi de un spirit de corp aproape sălbatec, 
iaplecaţi la cele mai aspre acte de supunere, darnici cu vieaţa lor, uşor 
de exaltat şi de înduioșat, fără nicio apărare împotriva intrigei şi a 
poftei de bani și pe cât de măreţe bastioane de salvare a Imperiului, 
tot atât de gata să nimicească pe comandanţi și împărați şi să pună, 
` prin violențele lor, în pericol existenţa însăși a Statului, 

Altfel nu se pot explica acele ciudate revolte ale armatelor 
din Pannonia şi Germania, pe care măiastra povestire a lui Tacitus 
le pune sub ochii noştri în chipul cel mai dramatic, Acei soldaţi pro- 
feră cele mai grosolane înjurături, măcelăresc centurioni şi tribuni, mal- 
tratează pe trimişii Senatului, sunt aproape pe punctul de a-și ucide 
comandanții superiori, chiar pe Germanicus cel adorat; nesocotesc şi 
iau în râs disciplina, dar simt cea mai mare umilire când comandantul 
lor îi numește cetățeni şi nu camarazi de arme; într'o pornire de 
ciudată solidaritate, răsturnând orice rânduială, ei vreau să contopească 
trei legiuni în una singură, dar când e vorba care din cele 3 aquile 
(stindarde) să aibă întâietate, ei se încaieră şi puţin mai lipseşte să nu 
se ucidă înfre ei, Și apoi din nou fac zarvă mare și plâng, amenință 
şi predau legaţi pe capii răscoalei, până ce izbucnesc întrun singur 
urlet, care este strigătul adevărat şi statornic al suenh lor: „Duceți-ne 
impotriva dușmanului“. 

Astfel erau soldații Imperiului. 


128 i ROBERTO PARIBENI 


Ajuns pretor pe timpul lui Domițian, Traian avu comanda unor 
legiuni din Spania şi apoi conducerea (Germaniei de Sus, funcţie, 
şi aceasta, mai mult militară decât civilă, deoarece mai importantă 
decât administrarea unor teritorii pacificate și organizate era paza 
şi apărarea Rinului, In timpul exerciţiului acestor funcțiuni, . îi sosiră 
ştirile despre asasinarea lui Domițian, despre urcarea pe tron a lui 
„Nerva, despre, propria sa adopţiune ca fiu şi despre succesiva ridi- 
care la un fel de co-regenţă, post pe care bătrânul împărat, care a 
trăit mereu în mijlocul studiilor sale juridice, socotise necesar să-l creeze . 
pentru a remedia propria-i lipsă de experienţă militară. Dar Traian 
nu-și întrerupse nici atunci, nici puţin după aceea, când Nerva muri, 
opera sa dela frontiera germanică. În felul acesta el punea în lumină 
ceea ce formau trăsăturile esenţiale ale personalităţii sale: nu acele 
daruri excepţionale de inteligenţă și de înălţare de spirit, pe care Dum- 
nezeu le dăruește la foarte puţine dintre creaturile sale, ci stăpânirea 
deplină şi, am putea spune, eroică a acelor virtuţi trainice, la care s'ar 
părea că poate ajunge orice om sănătos și cu bunăvoință : o onestitate 
profundă a sentimentelor, un rar simţ de echilibru şi de dreptate, un 
devotament absolut faţă de propria-i datorie, Soldat din suflet, cuno- 
'scător al oricărui meşteșug războinic, el ar fi putut obţine cu ușurință 
succese militare cu legiunile lui dela Rin; dar el n'a văzut utilitatea 
lor pentru Roma și singur se dedică muncii modeste şi tăcute de a 
asigura acea frontieră prin lucrări de fortificaţie, prin construcţii de 
drumuri, prin oportune dislocări de trupe şi prin negocieri diplomatice 
avantajoase. Nici chiar purpura imperială, căzută pe neaşteptate pe 
- umerii lui în Ianuarie 98, nu-l sustrase dela îndatoririle sale, 

Continuă opera începută la hotarele germanice şi, ducând-o la 
bun sfârșit, vizită, probabil, şi frontierele Dunării, aşa că fură examinate 
şi studiate de visu problemele acelei margini de Imperiu; este aproape 
sigur că a studiat și schiţat şi planul războiului cu Dacii, Numai în 
vara anului 99, după ce fuseseră rezolvate problemele care-l pre- 
ocupau în cel mai înalt grad, Traian socoti să nu mai facă așteptată 
sosirea sa la Roma, unde o absenţă mai prelungită ar fi putut da na- 
ştere la neliniște sau dorinţe de răsturnare a lucrurilor, Şi Roma își 
văzu împăratul sosind pe jos, în forma cea mai simplă ce se poate 
închipui: însoţit de cei care voiau dintre senatori şi cavaleri, în mijlocul 
celei mai mari mulțimi de popor de rând, prin mijlocul căreia lictorii, 
cu urbanitate neobişnuită, îi deschideau o trecere îngustă. Numai înăl- 
țimea staturii sale, vânjoșia trupului şi distincţia înfăţişării sale îl deose- 
beau de ceilalți. Cetatea Eternă nu asista, astfel, la pompa unuia din 

„acele triumiuri asupra Germanilor, care adeseori lăsau nerezolvată orice 


Lă 


TRAIAN, PREABUNUL ÎMPĂRAT i 129 


` problemă, ci putu să-şi retragă dela frontiera atât de nesigură a Ri- 
nului o treime din trupele sale și timp de peste un secol nu mai avu 
nevoie de vreo expediţie militară în acele ţinuturi, în timp ce înflori- 
toare centre de vieaţă civilă se întemeiau aproape pe întreaga linie de 
frontieră şi apăreau flotile comerciale pe Rin şi pe Dunăre și mărfuri 
şi monete romane ajungeau până î în inima Germaniei, Danemarcei și 
Scandinaviei, 


Luând conducerea supremă, Traian a dat imediat să se înţeleagă 
că nu tolerează aroganța pretorienilor, a restabilit raporturi cordiale 
şi sincere de colaborare cu Senatul, a împrăștiat acea atmosferă de 
suspiciune şi de teamă care făcuse să înflorească buruiana rea a de- . 
latorilor, a favorizat bunăstarea obştească, nu atât prin distribuirile 
“gratuite de grâu, cât mai ales prin luarea de măsuri de prevedere 
pentru sporirea producţiei, facilitarea schimburilor şi scoborârea pre- 
ţurilor, a scăzut și desființat unele impozite și a făcut ca incasarea lor 
să fie mai omenoasă, a început mari lucrări de.utilitate publică, în 
special porturi și drumuri, aşa încât pacea stăpânea suverană şi bine- 
făcătoare asupra întregului Imperiu, 


Dar paşnica bunăstare realizată nu mulțumia pe pătrunzătorul şi 
neobositul împărat. Trebuiau luate măsuri pentru ca această salvatoare 
şi prodigioasă pax romana să fie perpetuată, trebuia să se gândească 
la viitor, să apere un bun atât de mare de duşmanii externi și interni, 
Duşman intern era mai ales prosperitatea cu toate consecințele ei: 
moleşirea moravurilor, vieaţa lipsită de griji, înlocuirea câmpului ro- 
ditor cu vila plăcută dar neroditoare şi scăderea numărului copiilor. 
Duşmani externi erau populaţiunile mai puţin înstărite, ba, în timpul 
acela, chiar flămânde de jur împrejurul hotarelor Imperiului și printre 
acestea mai ales cele două naţiuni organizate în state unitare, întinse 
și puternice: Dacii şi Parţii, 


Pentru cel mai grav rău de decădere internă se căutară tot felul 
de remedii: poate cel mai original dintre toate, ca concepție și reali- 
zare, au fost instituţiunile alimentare (institutiones alimentariae). Două 
mari inscripţii descoperite, una lângă Parma și alta lângă Beneventum, 
ne dau informaţiuni despre geniala creaţie, Traian dădea sume însem- 
nate din caseta imperială ca să fie date imprumut cu. mică dobândă 
proprietarilor de pământ din orașele italiene; ca garanţie a împrumu- 
tului, debitorii trebuiau să înscrie în registrele municipale una sau mai 
multe loturi din pământul lor, iar procentele se vărsau în favoarea 
copiilor săraci ai orașului, Principiul și prevederile acestei instituțiuni 
erau de două ori binefăcătoare, pentrucă ele ajutau nu numai familiile 


130 ROBERTO PARIBENI 


lipsite, prin creşterea copiilor, ci se și puneau la dispoziţia micilor pro- 
prietăți particulare capitaluri în condiţii avantajoase. 
Printre duşmanii externi, amenințători apăreau Dacii, organizați 
într'un stat puternic la Nord de Dunăre, care au violat adeseori fron- 
tiera romană şi a căror putere şi orgoliu a sporit pe timpul siârșitului 
domniei lui Domițian, pentru faptul că au invins două armate romane: 
şi au obţinut dela împărat un tratat: de pace peste măsură de favo- - 
rabil, cu plata anuală a unor sume de bani și obligaţia de a trimite: 
regelui barbar instructori militari şi tehnicieni, Mica provincie romană 
Moesia (Muntenia de azi) oferea posibilități strategice reduse faţă de 
Dacia (Transilvania) împădurită și muntoasă, iar Dunărea era un baraj - 
insuficient, pentrucă deşi cursul apei este mare, în timpul iernii are 
răul obiceiu de a îngheţa, lăsând astfel să treacă pe oricine vrea. Mai 
mult decât atâta: Moesia avea în față pe Daci și în spate pe Traci, 
o populaţie de munte, nesupusă încă de tot şi înrudită cu Dacii, prin 
sânge şi limbă. Era, apoi, o mare ştirbire adusă prestigiului roman: 
faptul de a fi cumpărat pacea printr'o plată anuală, echivalentă cu un 
tribut, în timp ce osămintele a doi generali romani zăceau neingropate: 
și nerăzbunate în codrii Daciei, iar aquila (vulturul) unei legiuni ni- 
micite impodobia palatul regal al suveranului barbar. Războiul era ne- 
cesar, iar Traian se îngriji imediat să-l pregătească temeinic, Dărniciile 
și grandotoania lui Domițian nu lăsaseră tezaurul roman în condițiuni 
înfloritoare și nici politica financiară a lui Traian, foarte generoasă faţă 
de contribuabili, nu putea remedia o astiel de stare de lucruri. Cu 
îndrăsneala lui de soldat, Traian se gândea că prin ocuparea Daciei 
şi cucerirea bogatelor ei mine de fier şi de aur va restabili situația 
precară a bugetului, dar pentru necesităţile imediate ale războiului eta 
trebuință de bani lichizi. Vieaţa foarte simplă a împăratului putu să-l 
înzestreze. Nu numai că fură reduse foarte mult cheltuielile Curţii, dar 
se hotărî vânzarea unui mare număr din uriașele bunuri pe care con- 
fiscările, darurile, lăsămintele testamentare şi cumpărăturile le atribui- 
seră patrimoniului imperial, In felul acesta se obţinu nu numai suma 
necesară de bani, ci se restitui vieţii ceea ce setea de avere a unuia 
singur cu greu putea s'o sustragă dela părăsire şi neproductivitate. 
| Războaiele împotriva Dacilor au fost peste măsură de aspre, foarte 
greu de străbătut terenul păduros și muntos, nou pentru invadatorii 
romani, prea bine cunoscut de către valoroșii și tenacii apărători, mare 
conducător suveranul lor Decebal. Prima expediţie care a durat doi 
ani, din 101 până în 102, a dus la ocupări parţiale şi la recunoaşterea 
protectoratului roman. Dar reînviata' încăpăţinare a barbarilor făcu ne- 
cesară a doua expediţie şi supunerea completă a regiunii, adusă între 


TRAIAN, PREABUNUL ÎMPĂRAT 13% 


105 și 107 la rangul de provincie romană. Evenimentele celor două 
războaie sunt reprezentate pe vestita coloană sculptată, iar trăsăturile 
esențiale ale unei asemenea celebrări este bine să fie puse în lumină. 

Acel spirit de sinceritate şi de dreptate care respiră din toate: 
actele lui Traian a însufleţit şi glorificarea artistică a faptelor lui, 
care a fost o ilustrare fidelă, veridică, departe de orite fel de îngâm- 
fare şi de orice fel de exagerare, generoasă şi cavalerească cu cei în- 
vinşi, plină de nobleţe şi de umanitate. Adevărul istoric este respectat 
până într'ațâta, încât exprimă. şi episoade neplăcute şi fără glorie: pri- 
zonieri romani schingiuiţi de către femei dace, soldaţi romani răniţi 
care scot ţipete de durere sub fierul roșu al medicilor, ba chiar le- 
gionari care fug din luptă. Cu cea mai mare nobleţe este adus oma- 
iul cuvenit valorii lipsite de noroc a celor învinşi: principii daci 
care se otrăvesc pentru a nu cădea prizonieri, bătrânul care ridică de 
pe câmpul de luptă cadavrul fiului său și mai ales ultimele scene, în 
care apare Decebal, sunt printre cele mai patetice și cele mai umane! 
de pe întreaga coloană. 

De pe vârful unei culmi, Decebal vorbește către ai săi. Totul 
este pierdut, nu numai orice vis de mărire și de putere, ci existența 
însaşi a patriei, a regatului dacic, la a cărui unitate s'a ajuns cu atâta 
trudă, este sdrobită şi sfărâmată pentru totdeauna. Triburi întregi sau 
predat Romanilor şi în trista lor uitare de patrie au acceptat, numai 
şi numai să trăiască, alte reședințe şi supuşenie înlăuntrul hotarelor 
Imperiului sau, trecând dela josnicie la trădare, luptă în rândurile 
asupritorilor. lar înaintarea romană progresează sigură, implacabilă, 
extirpând din rădăcină şi cea mai slabă speranţă de un viitor atac, 

Mai încearcă odată regele cu discursul de pe o înălţime să re- 
însufleţească vitejia alor săi. Dar nu mai este nicio amintire a faptelor 
glorioase săvârșite împreună, nu mai este nicio evocare a unor vechi 
visuri de mărire, nu mai este niciun cuvânt înflăcărat a vreunui puternic 
şi genial stăpânitor care să mai poată înfrânge descurajarea Dacilor, 
Casele lor nimicite, familiile omorite sau împrăștiate, precum și inexo- 
rabila strânsoare de fier din partea Romanilor le par niște nenorociri 
pe care nu le mai pot înfrunta puterile omeneşti. Şi unii dintre ei, cei 
mai lași, se prosternează în faţa năvălitorului, alții își săsesc singura 
scăpare numai îş misticismul aducător de ‘moarte al credinţei lor 
religioase, 

Religia dacică a lui Zamolxe admite sinuciderea ca o ultimă ușu- 
rare pentru cei prea greu loviți de nenorocire, ba chiar o înalță şi 
preamăreşte cu făgăduinţe supranaturale. Dacii care au ascultat cu- 
vântarea regelui lor se împrăștie și se sinucid, 


-132 - ROBERTO PARIBENI 


= Numai nesupusul rege, mai mare decât Zeul său, nu se pre 
nici nu-şi caută uitarea în moarte, ci încearcă să se sustragă dinaint 
'Romanilor, în speranța măreaţă că va mai putea găsi încă în străfun- 
-durile munţilor sau în codrii eriba mijlocul de a pregăti- rein- 
.ceperea luptei și răzbunarea, EET e 

Dar cavaleria romană îl urmărește fără răgaz şi, înconjutându- 
-din toate părțile, este gata să pună mâna pe el, mândră podoabă a 
apropiatei pompe triumiale. De abia atunci, spulberată fiind pentru 
totdeauna orice speranţă, o fulgerătoare lovitură de spadă infiptă . cu 
mână sigură în pieptu-i, înlătură, deodată cu vieaţa-i, şi primejdia’. rur. 
-şinii celei mai mari, Scena reliefului ne arată pe cavalerii romani care 
sar de pe cai pentru a împiedeca gestul sinucigaşului, pe care ei aveau! 
ordin de a-l duce viu, dar nu sosesc la timp. i 

___ Rareori arta unui popor învingător, celebrându-şi propria victorie, ; 
a ştiut să găsească accente de atât de nobil respect pentru cei învinşi.’ 
-Nu mai vorbim de străvechile arte, egipteană şi asiriană, care cu o! 
cruzime barbară se complac să reprezinte în chip cât se poate mai 
ruşinos şi mai ridicol măcelul și fuga celor învinși. Nu mai vorbim de 
naivele reprezentări medievale, dar însași marea noastră artă italiană : 
nu a știut să dea cinste dușmanului cu o noblețe atât de generoasă.: 
„Marii pictori venețieni, reprezentând pe pereţii sălilor Palatului Ducal: 
gloriile Serenissimei, nu se rețin de a da duşmanilor, ca singur atribut, 
-guri crispate de urlet şi corpuri care se rostogolesc la pământ. 

Imediat se luară cele mai grabnice măsuri pentru organizarea 
noului teritoriu: Inlocuind printr'o construcţie de piatră îndrăzneţul 
pod de lemn aruncat în timpul războiului peste Dunăre, aducând în 
noua provincie mari masse de coloniști, deschizând drumuri şi înte-. 
-meind orașe, Traian reuși în puţini ani să creeze în Europa Orientală 
-o civilizaţie latină, așa după cum Cezar și August. o întemeiaseră în 
Europa Apuseană. 

lar sigiliul romanităţii a fost atât de viu și atât de profund, încât 
trecerea veacurilor şi întâmplările schimbătoare nu au fost în stare 
să-l șteargă. Doar .un secol şi ceva a dăinuit stăpânirea romană 
în Dacia și nu cu mult mai mult în Mesia inferioară, deci, cu totul 
“trei sau patru generaţii; şi cu toate acestea, un întreg popor, po- 
'porul român, peste veacuri de mizerii ne mai auzite, de robii ruşi- 
noase, de însălbăticire, de reîntoarcere la barbarie, văzându-și secat și 
stins orice izvor de viață şi bogăţie, distrusă orice fel de cultură in- 
telectuală, pierdută orice legătură, chiar și cea religioasă, cu bătrâna 
sa mamă, şi-a păstrat nevătămată și vie nobila făclie a romanității sale, 
“în care şi-a găsit ultimul adăpost ca să nu piară, Amintirea îndepăr- 


TRAIAN, PREABUNUL ÎMPĂRAT 733. 


tată de a fi fost cândva Romani a sfărâmat violenţa slavă, tătară, ma- 
sghiară şi turcă, a reunit și ridicat la demnitatea de naţiune o turmă 
împrăștiată de sclavi, iar pe câmpiile dunărene şi în munţii Transilva- 
niei Roma eternă este proclamată şi astăzi, cu pasiune înflăcărată, mamă 
-mobilă, puternică și binefăcătoare. 

. Răsunetul victoriei lui Traian asupra Dacilor a ajuns la popoarele 
vecine şi chiar până la cele mai îndepărtate din Imperiu. Trimiși ai 
multor neamuri veniră să prezinte felicitări şi omagii victoriosului îm- 
părat; printre aceştia au fost chiar și trimiși indieni, văzuţi la Roma 
- încă de pe timpul lui August, dar care în special trebue să îi făcut 
mare plăcere lui Traian. În adevăr, în sutletul lui exaltat de victorie 
_prindeau culoare fugare visuri tinereşti de marşuri triumfale, acolo de- 
parte, departe, spre ţările misterioase și pline de vrajă, străbătute de 
Alexandru cel Mare şi oarecum întrevăzute de el în timpul popasu- 
rilor din Siria, în adierile vântului, peste nisipul galben al deșertului, 
peste culmile înzăpezite sub cerul arzător al Antilibanului, 

Nu au lipsit nici celebrările strălucite și utile ale triumfului dacic, 
Marile lucrări ale noului portus Traianus, săpat în pământ aproape de 
gura Tibrului, ale halelor traiane, adaptate cu multă știință în flancul 
Quirinalului, și ale Forului lui dădură Romei avantajii însemnate și 
mărefii neîntrecute, 


Cu o altă mare putere, universală ca și Imperiul şi în anumite 
privinţe în contrast cu el, trebui să se ocupe Traian: cu Creştinismul, 
Poate din nicio acţiune a sa nu se vede mai bine echilibrul senin 
al spiritului său, Traian figurează în lista împăraților care au per- 
secutat pe creştini, şi totuși această persecuție n'a putut să-i strice 
reputaţia de drept și bun, care a împins pe Grigorie cel Mare să-l 
scoată cu rugăciunile sale din lad și care a făcut pe Dante să lumi- 
neze cu lumină din ochii lui ochiul Vulturului Ceresc. 

Imperiul. putea merge până la tolerarea principiului otet deşi 
era opus instituţiunilor sale vitale, dar îl putea tolera, dacă era spri- 
jinit pe o naţionalitate și dacă era o religie naţională, cum era cazul 
iudaismului. Dar Creștinismul nu e o naţiune și nici nu se poate mul- 
tumi cu graniţele. unei naţiuni, Dacă orice religie tinde spre prozeli- 
tism, pentru Creștinism propaganda este un imperativ categoric, care 
derivă din preceptul fundamental al iubirii deaproapelui și îngrijirea, 
prin urmare, de mântuirea lui. De aceea, Creștinismul îşi caută pro- 
zeliți nu numai printre Iudei, dar și printre Greci, printre Romani, 
printre cei mai de sus şi mai nobili dintre stăpânitori ca şi printre cei. 
mai umili dintre sclavi. 

7 


134 ROBERTO PARIBENI 


-- Creștinismul nu este o naţiune, el este un Imperiu şi, asemenea 
Imperiului și poate mai mult decât acesta, el vrea să fie universal, iar: 
ca temelie spirituală a propriei sale universalităţi el pune negarea ab- aa 
solută, de neimpăcat, a cultului Romei şi a lui August, temelia spiri- 4 
tuală a Imperiului Roman. Niciun compromis, nicio conciliere nu era. : 
cu putință între aceste două entități universale, . 


l In ochii unui Roman înțelept și cu spirit conservator, din secolut 

al doilea, învăţătura creştină trebuia să apară o astfel de îngrămădire: 
de absurdităţi neghioabe, chiar și din punct de vedere doctrinal, şi un: 
astfel de focar de aplicări periculoase din punct de vedere moral şi: - 
social, încât trebuia urâtă şi dispreţuită cu cea mai mare hotărîre. Io- 
fața seninei și binefăcătoarei maiestăţi a Romei şi a geniului lui Auguste. ' 
creatori și paznici ai bunei stări, ai păcii şi ai măreției actuale şi reale, 
istoria de neînțeles a unui fiu al lui Dumnezeu, care se coboară pe- 
pământ, trăeşte sdrenţos într'un ţinut sărac și moare pe cruce asemenea 
celui mai netrebnic dintre răufăcători : un delir al unor zănateci după. - 
himere deșarte de egalitate universală, faţă de ordinea limpede și robustă, 
întemeiată de Roma; vagi aluzii la o comunitate de bunuri faţă de de- 
finiţia de granit a proprietăţii din ius romanum; o agitaţie obscură a. 
unor cerșetori fără ştiinţă de carte şi dispreţuitori ai valorilor culturale,. 
atât de alese și de preţioase, la care s'a ajuns prin munca de secole 
a atâtor minţi luminate; o înlocuire printr'o tristeţe hâdă și goală a. 
tuturor bucuriilor celor mai mari și alese ale vieţii. Cum s'ar fi putut. 
gândi cineva, fără să se cutremure, să dărâme întreg edificiul măreț pe- 
care Imperiul Romei îl înălţase de-a-lungul mai multor secole de muncă,. 
de eroism, de abnegaţie și de devotament faţă de patrie, traducând în. 
faptă tot ceea ce sa părut mai înţelept și mai luminos celor mai mari 
gânditori ai omenirii prin mijlocirea celor mai perfecte și mai neclintite 
reguli ale raţiunii ? Să fie cineva în stare să-l atace şi să-l nimicească: 
tocmai acum, când el părea că este mai desăvârșit, mai trainic și mai 
binefăcător ? De bună seamă, norma inspiratoare a unei învățături atât 
de perfide şi atât de smintite trebuia să fie acel odium humani generis: 
. care mereu s'a reproșat creştinilor. 


Nici chiar straturile de jos ale poporului, care nu vedeau așa. 
: departe, nu puteau avea simpatie pentru o mişcare religioasă, pornită 
dela un neam disprețuit şi urât, care sta la o parte dela bucuriile şi 
sărbătorile comune, care predica renunţări şi sacrificii, care lovia și. 
răsturna interese, gusturi şi patimi înrădăcinate, care se întrunea în taină. 
şi vorbia o limbă neinţeleasă, indiciu sigur de uneltiri tăinuite şi vră-- 
iitorii înspăimântătoare. 


TRAIAN, PREABUNUL ÎMPĂRAT | 735 


Era nevoie de trecerea multor decenii pentru ca să pătrundă în 
inimi vestea cea bună, cu alte cuvinte, pentru ca din străluciri orbitoare 
şi buimăcitoare să devină lumină senină și fericitoare unele concepte 
_de bucurie ne mai auzită şi nesperată vreodată, ca acelea că Dumnezeu 
iubeşte pe oameni, că El vrea dela ei şi între ei iubire, că el nu alungă 
dela sine pe nimeni, că fericit este numai cel curat şi cel simplu şi 
fericit cel ce plânge și sufere nedreptate ; era nevoie ca timp de multe 
decenii să se înmulțească mărturiile de vieaţă fără prihană, de bucurie 
dulce şi netulburată chiar și în durere şi 'n lipsuri, de avânturi gene- 
roase şi: eroice, de caritate și de fraternitate, de statornicie plină de 
curaj în faţa schingiuirilor şi a morţii, ca sângele martirilor, cum zice 
Lactanţiu, să arate că este adevăr ceea ce era socotit că e nebunie, 
pentru ca, în sfârșit, atras de minunea lucrurilor de necrezut, văzute şi 
auzite, sentimentul să aibă câștig de cauză asupra rațiunii; căci numai 
așa și nu altfel se explică pentru un roman al Imperiului triumful 
Creștinismului, 

Dar pe atunci,.la începutul secolului al doilea, unde se putea găsi 
ceva mai respingător şi mai potrivit să provoace indignarea și ura decât 
Creștinismul ? 

Aşa stând lucrurile, ar trebui să ne așteptăm la o luptă fără 
milă, neîncetată și fără răgaz, care să fi dus la dispariţia completă în 
râuri de sânge a unuia dintre cei doi adversari. In schimb, lumea 
cunoscu unele perioade, nu prea lungi şi nu prea crâncene, de per- 
secuţii, și după două secole, văzu trecând printr'o dramatică evoluție 
de gândire şi acţiune Imperiul, devenind creştin, iar Creștinismul aflând 
în romanitate temelia trainică şi înţeleaptă pentry vieața sa pământească. 

În mijlocul acestui sbucium de idei şi de pasiuni, Traian repre- 
zintă, atât cât se poate, spiritul rigid de conservare, fidelitatea respec- 
tuoasă și afectuoasă faţă de vechile tradiţii romane, ortodoxia severă 
şi pură şi neîncetata supraveghere care se aştepta din partea aceluia 
care era învestit şi cu funcțiunile de Pontifex Maximus. El arătă în 
faptele sale un spirit. religios cucernic și sincer, care nu se lasă abătut 
din drum nici de acele îngăduinţe faţă de propriile sale ambiţiuni și 
care puteau părea, de altfel, ca un sprijin necesar al propriilor dem- 
nități. El vrea ca Iupiter să fie cinstit ca autor al prosperității Impe- 
riului, iar nu propriul său Genius, cum pretinseră împărații dinaintea 
lui. Şi cu multă grijă, plină de evlavie, el dispune restaurarea vechilor 
sanctuare, ruinâte dim cauza vechimu, ba chiar și edicolele zeilor Lares 
Compitales. 

Luându-şi, astfel, rolul de sprijinitor puternic și hotărit al tradi- 
țiilor religioase romane și a ceea ce era în ele, din punct de vedere 

l e 


736 “ROBERTO PARIBENI 


politic, mai potrivit cu directivele Imperiului, era firesc ca Traian, fără, 
să adopte principii de intoleranță absolută, contrarii. spiritului latin, 
faţă de alte forme religioase, să nu admită acele îngăduințe blânde pe 
care alţi împărați le-au avut uneori faţă de unele dintre ele. 5 

Cu privire la atitudinea şi la spiritul lui Traian față de Creștini 
avem cel mai prețios document pe care l-am fi putut dori: vestita 
scrisoare a lui Pliniu, guvernatorul Bitiniei, şi răspunsul cancelariei 
imperiale. lată ce scrie Pliniu; i 

„Este în obiceiul meu, Maiestate de a te incunoştinţa de tot 
ceea ce mă face să stau la îndoială: în adevăr, cine mai bine decât 
tine poate cârmui nesiguranța şi lumina neștiința mea ? Eu n'am asistat 
niciodată la procese împotriva creștinilor, și de aceea nu știu de ce şi 
în ce măsură se obişnueşte a-i pedepsi și cerceta. Şi am mai. fost în 
nesiguranţă şi dacă trebue să fie luată în considerare vreo: deosebire 
între diferitele vârste şi dacă copiii, dat fiind că sunt încă nevârstnici, 
trebue trataţi ca cei mari, dacă trebue să fie iertaţi cei ce se căiesc, 
sau dacă celui ce a fost în adevăr creștin nu-i mai foloseşte la nimic 
faptul că nu mai este; dacă trebue să se pedepsească numai numele, 
„chiar dacă nu există delicte, sau dacă nu sunt supuse pedepsei delic- 
tele ce nu se pot separa de acel nume. Între timp, cu creştinii care au 
fost denunţaţi eu am procedat în felul următor: I-am întrebat dacă 
sunt creștini; dacă răspundeau că da, eu repetam de două sau de trei 
ori aceeaşi întrebare, ameninţându-i cu pedeapsă; dacă stăruiau, îi 
condamnam. Pentriică eu nu mai stăteam la îndoială, orice ar îi măr- 
turisit ei că sunt, că trebue pedepsită acea încăpăţinare şi îndărătnicie 
meinfrântă a lor. Fură alţii la fel de smintiţi, pe care, dat fiind că sunt 
cetăţeni romani, am hotărît să-i trimit la Roma. Apoi, răspândindu-se, 
ca totdeauna, această vină, se iviră diferite cazuri speciale, Mi se aduse 
o scrisoare anonimă, unde erau scrise numele multora care însă ne- 
gară că sunt sau au fost vreodată creştini, de vreme ce, urmând exem- 
plul meu, se închinară zeilor, aduseră ofrande de vin și tămâie sta- 
tuii tale (pe care eu anume poruncisem s'o aducă dimpreună cu cele 
ale zeilor), ba şi mai mult, s'au lepădat de Cristos, fapte la care, se 
spune, nu pot fi înduplecaţi aceia care sunt creştini cu adevărat. Alţii, 
denunţaţi de către un delator, la început au spus că sunt creştini, apoi 
au negat, spunând că au fost astfel, dar că nu mai sunt, unii de trei 
ani, alţii de mai mulţi, ba unii chiar de douăzeci de ani. Și aceştia se 
fachinară cu toţii înaintea chipului tău, a statuilor zeilor şi se lepădară 
de Cristos, Ei susțineau apoi că vina şi greșala lor cea. mai mare era 
aceea că obișnuiau să se întrunească în zorii unei zile hotărite, cântau 
cântece în cinstea lui Cristos, ca în cinstea unui zeu, că se legau cu 


TRAIAN, PREABUNUL ÎMPĂRAT 137 


jurământ, nu să făptuiască ceva rău, ci să nu săvârşească furturi, adul- 
tere şi să-şi fină cuvântul dat, şi, dacă li se cere, să dea înapoi ceea 
ce au primit: după aceasta era obiceiul să se împrăștie pentru ca să 
se întrunească din nou ca să ia împreună o masă simplă şi modestă. 
Dar ei s'au lăsat de toate aceste lucruri după edictul meu care, po- 
trivit poruncilor tale, opria întrunirile. Cu atât mai mult am socotit de 
lipsă să aflu şi cu ajutorul schingiuirilor dela două sclave, care se 
chemau preotese, ce este adevărat din toate acestea. Nu descoperii 
nimic altceva, decât o superstiție nelegiuită şi desfrânată. De aceea, 
suspendând procesul, mă adresez ţie pentru a-ţi cere sfat, dat fiind că 
mulți creştini, de toate vârstele, de toate condițiile sociale şi de ambele 
sexe vor fi chemaţi la judecată. Molima acestei superstiții s'a răspândit 
nu numai în orașe, ci și prin târguri şi la ţară, dar ea mi se pare că 
poate fi oprită și îndreptată. Ceea ce se poate vedea până acum este 
că templele, mai înainte goale, încep să fie din nou frecventate şi să- 
vârșite din nou sacrificiile solemne, lăsate de multă vreme în părăsire, 
. şi să se vândă pretutideni animale de jertfă, care găseau până acuma 
foarte puţini cumpărători. De unde este uşor de văzut câţi oameni se 
pot îndrepta, dacă li se dă prilejul să se căiască“, 
‘Iar Împăratul îi răspunde: 

„Traian pofteşte sănătate lui Pliniu. 

Dragul meu Secundus, tu ai procedat cum se cuvenea în cerce- 
tarea proceselor celor denunţaţi ca creştini, Nefiind cu putință adop- 
tarea unei norme generale, aş zice unitare, eu socot că aceşti creștini 
nu trebuesc căutaţi, însă, dacă vor fi acuzaţi și dovediţi, se impune să 
fie pedepsiţi, dar aşa fel ca, dacă vreunul spune că nu este creştin şi 
arată acest lucru prin fapte, închinându-se, adică, zeilor noștri, deşi 
fusese bănuit în trecut, pentru pbcăinţa lui să capete iertare, lar în 
ceea ce privește scrisorile anonime, să nu li se dea crezare, pentrucă 
aceasta constitue un exemplu rău şi sub demnitatea vremurilor pe care 
- le trăim”, 

Scrisoarea lui Pliniu este aceea a unui om cinstit și înțelept, 
aplecat sufletește spre blândeţe și evlavie. El cunoaște și vede răul în- 
rădăcinat in această împotrivire încăpăţinată de a se aduce închinare 
Zeilor Romei şi Cezarului, însă alături de datoria sa de slujbaş el simte 
glasul umanităţii şi al spiritului de dreptate, Acești creștini nu fac niciun 
rău; el s'a convins despre aceasta şi cu acel sistem de cercetare care 
părea că duce la cea mai riguroasă adeverire, prin tortură și a aplicat 
acel sistem la două femei, care mai puţin ar fi putut suporta. Dar el 
n'a putut descoperi nimic criminal sau imoral în acţiunile lor. lar aceşti 
creştini sunt așa de numeroşi. 


138 "ROBERTO PARIBENI 


Este oare îngăduit şi lucru înţelept, se pare că vrea să spună èl; 
să fie depopulate provinciile Imperiului printr'un măcel? Şi cu câtă 
discreţie strecoară el observaţia că printre aceştia sunt și mulţi copii! 
Cu cât de binevoitor optimism adaugă el că mulţi dintre aceștia se 
pot îndrepta, că nu se mai țin întrunirile nepermise și că vechile practice. 
religioase tind să reînflorească ! 

Răspunsul Principelui trădează şi el o oarecare încurcătură, Acea î 
siguranţă limpede și hotărită cu care celelalte scrisori ale lui Traian - 
rezolvă, în fraze scurte, chestiunile puse de conștiinciosul guvernator 
al Bitiniei, nu se mai găsește în textul nostru. Impăratul nu numai că 
recunoaște că nu există în legile romane nimic care să arate precis 6 . 
cale de urmat, dar se gândește că nu se poate stabili o normă gene- 
rală. El nu dă crezare acuzelor de delicte de tot felul, atribuite cre» - 
ştinilor, căci altfel n'ar spune că nu trebue căutați, nici nu ar reco- 
manda să fie iertaţi, dacă se închină Zeilor, El vede în ei niște oameni 
care nui trăesc în armonie desăvârșită cu legile şi, mai mult decât cu 
legile, cu spiritul și cu vederile Imperiului, de aceea sunt nedevotaţi 
şi necredincioși față de Imperiu, dar spiritul lor de dreptate, practica 
virtuţilor și lipsa de desordini morale îi apără înaintea împăratului 
drept şi virtuos, care nu se poate hotărî să-i socotească atât de pri- 
mejdioși pentru siguranța Statului, încât să recurgă la orice mijloc 
pentru a-i extirpa. 

El se mulțumește să-i recomande să fie pedepsiţi, dacă sunt acuzaţi 
şi dacă în timpul cercetărilor stăruie în greșala lor; într'un cuvânt, tot 
ce se poate cere mai puţin, pentru ca să se vadă că Statul nu aprobă 
această „superstitio“ a lor. Iar grija pentru demnitatea și bunul nume 
al guvernării romane îl duce la o nouă limitare: nu trebuesc luate în 
considerare denunţurile anonime, nedemne de timpul nostru, Puţini 
suverani au scris în instrucțiunile trimise agenţilor cuvinte atât de nobile 
şi de înălțătoare. In felul acesta, fiind înlăturați denunțătorii, rigoarea. 
legii nu mai poate urmări decât pe fanaticii provocatori, 


Mai rămânea o ultimă și grea problemă: aceea a frontierii orien- 
“tale, Apăsa asupra acelei frontiere puternicul imperiu al Parţilor, urmaş 
al fostului mare imperiu persan. El era o barieră pentru comerțul cu 
India, care altfel se făcea cu greu peste Marea Roşie și Egipt și re- 
prezenta o amenințare continuă pentru securitatea provinciilor Siria şi 
Asia Mică, vechi posesiuni persane. Roma şi Parţia erau în contact şi 
cu interese opuse încă de două secole la frontiera Armeniei, a Capa- 
dochiei şi a deşertului sirian, iar instabilitatea de echilibru dintre cele 
două mari puteri prezenta un interes tot atât de viu și de dramatic 


TRAIAN, PREABUNUL ÎMPĂRAT 739 


ca acela pe care, în istoria mai apropiată de noi, l-a prezentat şi îl 
prezintă încă mereu actuala chestiune a Orientului. Bătrânul împărat 
socoti ca o ultimă datorie a sa să înfrunte acum, în deplinătatea 
forţelor Imperiului, şi această problemă, Cu ajutorul guvernatorului 
- Cornelius Palma, el reușise să organizeze Arabia ca provincie romană, 
strângând, astfel, în cleşte pe Parţi dinspre Sud şi câștigând pentru 
Romani o nouă piaţă comercială spre Orient, prin golful Acaba. Apoi 
“socoti sosit momentul potrivit pentru o acţiune mai energică și de- 
finitivă, l 

Nu se putea găsi niciun alt adversar mai mândru, mai demn și 
mai primejdios decât regatul Parților, nici nu exista pe lume un alt - 
Stat mai temeinic organizat și cu o stăpânire mai întinsă și împotriva 
niciunui alt popor Romanii nu încercaseră soartea armelor cu mai 
-scăzuţi sorţi de izbândă. 

In timp ce la alte frontiere mica desime a populaţiunilor înveci- 
nate sau aspectul de deșert al ținuturilor nici nu determinau un marș 
înainte, nici nu dădeau motive de teamă de violări prea grave și pri- 
mejdioase, în schimb, la frontierele orientale apăsa întreaga greutate a 
unui mare Imperiu, iar hotarul dintre cele două State nu prezenta 
peste tot zone impracticabile, de natură a micşora contactul dintre ele. 
Apoi, Statul Parţilor avea, la fel cu cel roman, caracter de imperiu; 
extins peste neamuri diferite, nu era lipsit de o organizare cam pri- 
mitivă, dar trainică, concentrată în jurul respectului religios faţă de 
suveran, și nu putea să nu simtă tradiţiile de supremație mondială ale 
marelui imperiu persan, al cărui moștenitor era. l 

Expediția pornită din Antiochia şi condusă personal de către 
împărat duse la victorii strălucite. 

Ctesifonul fu cucerit, regele Cosroe izbuti să scape de captură, 
dar fu prinsă fiica lui, şi luat ca pradă de războiu tronul de aur al 
Arsacizilor. O flotă de cincizeci de corăbii romane, trecând din Eufrat 
prin canalul de legătură, pluti pe Tigru până sub zidurile mândrei ca- 
pitale a Parţilor, şi patru năvi cu insigniile cesariene remorcară marea 
galeră imperială, lungă ca o triremă, largă şi afundă ca o corabie de 
transport, împodobită cu un mare aplustru, cu numele împăratului ţesut 
pe pânze și au toate insigniile lui sculptate în aur. i 

Neobositul împărat cobori cu ea până la gurile râului și apăru 
în Golful Persic, de unde câteva zile de plutire permiteau să se atingă 
Andiile. 

Pe culmea unor cuceriri i atât de mari şi glorioase, convins că a 
-doborit la pământ imperiul rival al Perşilor și că a câştigat pentru Roma 
sun teritoriu care putea fi socotit a şasea parte din Imperiul întreg, un 


“7140 ` ROBERTO PARIBENI 


adânc sentiment de regret şi de descurajare a trebuit să-l cuprindă, îm. - 
faţa acelei mări necunoscute, și se simţi bătrân și nemulțumit, pizmui `. 
pe Alexandru care ajunsese tânăr pe aceleași locuri și, întorcându-se- 
în Babilonia, nimic nu mai găsi interesant într'insa ce să nu fie. pul- 
bere, pietre şi ruine, 

Expediția costă istovirea completă a forțelor lui Traian, care, trecut: 
de 60 de ani, făcuse timp de trei ani marșuri pe jos, cum obişnuia eb - 
să facă, vechiu infanterist roman, prin munții sapea ai Armeniei s 
pe câmpiile arzătoare ale Mesopotamiei. 

O boală veche agravată în timpul asprelor oboseli din război. 
şi întărâtată, poate, de o serie întreagă de adversități : războiu necon- 
tenit, cutremure de pământ catastrofale în provincia romană Siria, o- 
furioasă revoltă iudaică în spatele armatei în luptă, învinseră orga- 
nismul robust al împăratului, şi într'un orășel din Cilicia, venind pe: 
deasupra, probabil, și un atac de apoplexie, Traian muri aproape pe . 
neaşteptate. Cele trei provincii nouă create de el dincolo de Eufrat: 
fură imediat părăsite de către urmașul său și moodsat nu mai fură 

- recucerite de Roma, 

Faptele mărețe ale Romei antice, parte aui şi fundamentală: 
a istoriei lumii, văzură prin Traian atinsă cea mai înaltă culme din des- 
fășurarea lor, Omul care avu norocul să dea numele său acelei epoci nu. 
a avut o înălţime suverană de suflet și de talent de așa natură, încât. 
prin acestea să se poată -numi dominator și creator, cum au fost, de- 
pildă, în timpurile lor, Cesar şi Napoleon. Dar el a fost întotdeauna: 
un slujitor cu totul sincer, onest și fidel al ideii imperiale romane, ante-- 
rioară şi mai presus de el, şi al spiritului civilizaţiei latine. Această 
idee a servit-o el cu devotament în orice clipă a vieţii lui, cu suflet * 
curat, iar acela care se pune în serviciul acestei idei este optimus: 
pentru a cârmui popoarele. El a fost cu sinceritate convins despre ca- 
racterul sacru al Imperiului şi despre necesitatea lui. Tot ceea ce no- 
bila proză a lui Tacit atribue legatului roman Petilius Cerialis, care 
se adresează Trevirilor şi Lingonilor, este în spiritul împăratului o con- 
vingere clară, activă şi făptuitoare: „Roma stăpâneşte lumea pentru 
mântuirea, pacea şi bunăstarea tuturor. Dacă Imperiul sar prăbuși, 
' nimic n'ar mai rămânea în lume, decât războiul universal; norocul şi 
disciplina timp de opt sute de ani au ținut trainică această construcţie: 
uriașă, şi acela care va dobori-o va fi târit. şi strivit sub ruine”, 


ROBERTO PARIBENI 


(Traducere din limba italiană de Nicolae Lascu). 


PROTOPOPUL I. FODORU ȘI URMAȘII LUI 


Se implinesc 60 de ani dela moartea protopopului loan Fodorw 
din Hunedoara, una din personalităţile marcante ale preoţimei noastre 
din veacul trecut, care a participat activ la revoluţia din 1848 şi la - 
luptele noastre naţionale din epoca absolutismului, 

Importanţa lui crește şi prin faptul, că lupta dusă de el Senit 
drepturile Românilor din Ardeal, a devenit o tradiție sfântă în familia 
lui, care a fost continuată, cu acelaşi elan, de fiul său, tribunul Ladislau 
Fodoru, şi de nepotul său, Dr. Vasile Fodoru. 

După informaţiile, pe care le dă părintele Teodor Fodoru din 
Bogan, într'o scrisoare din 23 Aprilie 1898, adresată advocatului Dr, 
Vasile Fodoru din Abrud, familia Fodoru descinde dintr'o familie ex- 
pulsată din Banat pe la finele sec. XVII. Numele de botez al expul- 
saţilor şi motivele expulsării nu se cunosc ; iar despre comuna din care: 
au fost expulsaţi se ştie numai atât, că a fost colonizată cu Şvabi, Intre 
cei expulsaţi figurează capul familiei Fodoru, împreună cu trei feciori 
ai săi, căsătoriţi, Mai întâiu s'au așezat cu toţii în satul Micești, lângă 
Alba-lulia, de unde capul familiei, împreună cu unul din feciorii lui, s'a: 
mutat definitiv în Mihalţ. Feciorul acesta a avut cinci feciori, dintre 
care unul s'a mutat în Tâmpahaza-Rădeşti, lângă Teiuș, și este bunicul 
autorului scrisorii amintită mai sus, Al doilea fecior, părăsind Miceșiii, 
s'a stabilit pe Câmpie, în părţile Clujului; iar al treilea, a plecat spre 
Munţii: Apuseni, kapitnnau pe urmă în satul Rapoltul-Mare, în păr- 
tile Orăştiei, * 

Protopopul Ion Fodoru s'a născut în 1801 şi a fost fiul ţăranului 
fruntaș Petru Fodoru dir Rapoltul-Mare. Studiile liceale și teologice 
le-a urmat la Blaj. In 1822 a obţinut cu „eminență“ absolutorul teo- 
logic, şi ca urmare, a fost delegat ca profesor la clasa de retorică a 
liceului din Blaj. După un semestru de activitate, el părăsește catedra, 
se căsătorește cu Maria Ilieş, fiica preotului unit din Orăștie, şi este: 


742 Dr. AL. FILIPAȘCU 


numit capelan la parohia Bistra, din jud. Turda, pe lângă paroh 
„Alexandru Şterca Şuluţiu, mitropolitul de-mai târziv al Blajului. 

Dotat cu calităţi deosebite, tânărul capelan a câștigat dela început 7 
iubirea poporenilor și stima superiorilor săi, a parohului Al. Şt. Şuluţiu ; 
si a protopopului Grigore Mihali din Zlatna. Intre păr, Fodoru şi AL ; 
Şt. Şuluţiu, nașul copiilor săi, s'a înfiripat o prietenie mare, care a 3 
durat tot timpul vieţii lor. 3 

In 1836, în urma transferării lui Şuluțiu la Șimleu, Păr. Fodoru i i 
devine parohul Bistrei, în care calitate a desfășurat o activitate foarte ` 
bogată. Între altele, a dus la bun sfârşit zidirea nouei biserici, a şcoalei ; 
şi a casei parobiale, reuşind să obţină din partea Tesaurum-ului un ; , 
ajutor de 1000 floreni arginți. . LA 

Vicarul Şuluţiu găsi la Șimleu o atmosferă foarte plăcută și o E 
preoțime afabilă, care-l primi cu multă dragoste și-l stima ca pe un ` 
„canonic“. Dar mai ales era încântat de „clima cea bună”, care-l făcea ` 
să se simtă mai sănătos decât la Bistra. In numeroasele lui scrisori, ` 
4rimise Pär. Fodoru, se interesa mereu de soarta foştilor lui credincioşi. ` 
„Mă bucur foarte, — scria el într'o scrisoare din 29 V, 1838, — că 
lucrul zidirii bisericii început de mine nu l-aţi părăsit, ci vă siliți a-l 
termina, în cel mai frumos loc din sat. Tare vă laud, precum și inima 
cea bună a poporului, care face așa plăcută jertfă pentru casa Domnului, 
Fie binecuvântaţi fiii sufleteşti cei iubiţi, Bistrenii toți! Pe cari de multe 
ori îi doresc şi de cari cu laudă, precum sunt vrednici, vorbesc.“ 

După 23 de ani de pastoraţie grea, Păr. Fodoru nu mai poate 
răzbi cu greutăţile, care îl copleșesc tot mai mult. Veniturile parohiale 
sunt prea mici, copiii trebuesc purtaţi la şcoală, iar preoteasa este 
mereu suferindă şi sub tratament medical, din cauza aerului dela munte, 
care nu-i priește, Simte. că puterile îi slăbesc, încât în curând nu va 
mai putea birui cu păstorirea celor 3065 de suflete, împrăștiate pe 7 
dealuri, „că de ar fi omul tocmai din fer, nu e cu putinţă să nu se 
frângă și să nu slăbească într'o asemenea parohie”, 

Situaţia aceasta o determină pe preoteasă, să înainteze episcopului 
Lemeni din Blaj, o scrisoare lungă și jalnică, în care cere transferarea 
soţului ei la Hunedoara, deoarece în cazul contrar va fi silită, din 
cauza stării ei sanitare, să-şi părăsească familia și să se mute la fratele 
“ei, preot în Orăştie. Cererea însă a rămas nerezolvită ; dar nici tim- 
purile nu erau potrivite pentru strămutări, deoarece se ivesc frământări 
şi turburări politice, preliminarele revoluţiei din 1848, 

În tot timpul revoluţiei, Păr. Fodoru a stat în fruntea poporului 
său, pe care, — după cum glăsuește un certificat comunal din 27 VIL 
1851, — „s'a trudit a-l deștepta și cu toate puterile a-l îndruma, ca 


PROTOPOPUL I. FODORU ȘI URMAȘII LUI 143 


să fie de neclintită credință către Casa Domnitoare Habsburgo-Lotha- 
ringică“, Tot. despre aceasta ne vorbeşte şi următorul document : 

„Voindu Onoratulu Parochu al comunei Bistra din Inspectoratul 
Câmpetiiilor, Domnul Ioanne Fodoru, să i-se deie în scrisu faptele suale 
din timpul revoluției 1848/9, subscrisul văzând a fi şirulu fapteloru 
oglinda vieţii continue, m'am simţitu îndatoratu a face cunoscutu, că 
„menţionatu Parochu Domnu Ioanne Fodoru sub întregu timpu Revo- 
luţiunei neclătita sa credinţă şi alipire către Tronu și Domnitoarea Casă 
Austriacă şi Națiunea Română și-au păstrat-o aşa de curată, încâtu în 
cele mai grele împrejurări a sentimentelor, nu mai puţin anima pe 
Poporeni, cu fiul său Vasile Fodoru, pe Lagărulu, căruia să lupta în 
frunte, comandându-lu în contra dușmanului întregei Casei Domnitoare 
şi a Naţiunei Române. Câmpeni, la 23 August 1849, Avramu Iancu, 
£. Preifectu şi Advocatu“, 

După revoluţie, Pár. Fodoru a mai trebuit să facă timp de aproape | 
doi ani şi pe învățătorul satului. La 27. XII. 1849 cere Blajului să fie 
numit la parohia vacantă din Hunedoara, cerere pe care o a mai re- 
petat și la 26, VI. 1850. Dorinţa nu i-a fost împlinită decât la 5, IV. 
1852, de către episcopul Al. Şt. Şuluţiu, care-l numi nu numai de 
paroh, ci și de administrator protopopesc al Hunedoarei, având ne- 
voie acolo de un protopop, „care cu străşnicie să poată sta împotriva 
feluritelor amăgiri ; având nădejde, că prin aceasta a noastra rânduială, 
Te vei îndemna, ca peste puţine fiind credincios, peste mai multe a 
Te rândui să Te afli vrednic”. 

La 9. IV. 1853 i-se acordă titlul de Vicearhidiacon, iar la 18. 
IX. 1857 a fost avansat la demnitatea de Arhidiacon Actual. In 
noua lui funcţiune a legat prietenie cu vicarul Ştefan Moldovan din 
Haţeg, prepozitul de mai târziu al Capitiului din Lugoj, cu care s'a 
stătuit în toate cauzele mari de interes naţional şi bisericesc, 

La 6 August 1860 prezidează, la Hunedoara, o adunare a inte- 
lectualilor şi țăranilor români, credincioșii lui din protopopiat. Din adu- 
nare expediază episcopului Alexandru Dobra din Lugoj o scrisoare 
omagială, pentru bărbăţia cu care a apărat în Senatul Imperial drep- 
urile poporului, rugându-l totodată, ca în colaborare cu ceilalţi membri 
români ai Sefiatului, să lupte neîncetat, până când va exopera pentru 
iuti său următoarele drepturi : 

1, „Limba noastră românească moștenită dela părinții noștri cari 
sau luptat mài mult pentru limbă decât pentru viață, să aibă viaţă 
naţională şi să nu fie supusă limbei altei naţiuni”. 

2. „Acolo unde Românii precumpănesc cu numărul, administra- 
ţiunea politico-judiciară și toată instrucțiunea publică ori privată să fie 

prăzi parca dă Aerete rseză 


mt air at 


beep: 


744 Dr. AL. FILIPAȘCU 


în limba națională; oficialii în cele oficioase să vorbeasă şi să lucreze : 
româneşte ; aceasta cu atât mai vârtos o dorim pentrucă limba română . 
e foarte aptă spre a îi întrebuințată în lucruri publice, precum putem ; 
vedea aceasta la fraţii noștri Români din Pricipatele Unite Române“, 

3. „Națiunea română din Imperiul Austriac să constitue un corp. 
politicu naţionalu, care să-şi aivă reprezentanţii săi, atât la Dietele în, - 
fiinţânde, cât şi la organizarea politică a provinciilor unde locuiescu,. . 
amăsurat proporţiunii sale; adecă dorim, ca Românul, care de atâtea 
ori şi-a vărsat sângele pentru Tronu şi pentru vieaţa naţională, care e ` 
oglindă şi modelu de fidelitate către Tronu pentru naţiunile conlocui» 
toare, care ca şi alte naţiuni conlocuitoare asemenea poartă greutăţile ` 
Statului, să aibă dreptu asemenea cu alte naţiuni, să formeze sub glo- . 
riosul sceptru austriacu, cu numele său de romanu, o naţiune română”, 

4. „Până când se vor realiza promisiunile împărăteşti, făcute în 
privinţa emandării în administraţiune și legislaţiune : la Tribunalele urba- 
riale să se numească oficiali după proporţiunea naționalităților, și de 
aceia, cari se bucură de îmbunătăţirea soartei ţăranului şi primesc 
reclamaţiunile făcute în limba lui; să nu se numească funcţionari 
publici peste Români, cari apasă poporul român şi-l terorizează în inte- 
resul Maghiarilor şi al Saşilor; limba română să aivă valoare şi acolo 
unde precumpănesc alte naționalități; episcopii și clerurile românești 
-să poată păstori după sfintele canoane şi să nu fie supuse episcopilor şi 
clerurilor străine ; să se ușureze soarta țăranilor de greutăţile dărilor, 
pe cari în aceste împrejurări nu le poate suporta; să înceteze abu- 
zurile foștilor domni pământeşti; legea şi sărbătorile Românului să fie 
respectate ca şi ale altor confesiuni; să se șteargă timbrele în cele ju- 
diciare, ca cel neindreptăţit să-şi poată arăta mai uşor dreptul lui; să 
se pună capăt abuzurilor funcționarilor financiari, cari provoacă mari 
nemulțumiri; oamenii să nu fie împiedecaţi in a aduce sacrificii pentru 
ridicarea de şcoli, iar grănicerilor să li-se permită, să-și ridice școli din 
venitul averilor grăniţereşti; să se uşureze soarta ticăloasă a preoţimei 
române, iar preoţii şi bisericile să se scutească de impozite”, 

In Decemvrie 1860 prezidează la Hunedoara o altă adunare mare 
a credincioşilor săi din protopopiat, și cu ocazia aceasta, trimite Impă- 
ratului din Viena un memoriu, în care, „consecvent jurământului na- 
tional, pe care l-a depus Națiunea Română cu. solemnitate în faţa Ce- 
rului şi a lumei întregi, în adunarea naţională legitimă dela Blaj, din 
3/15 Mai 1848“, repetă dorinţele naţionale ale Românilor, exprimate 
mai sus, şi cere decretarea imediată a următoarelor: 

1. „Marele Principat al Ardealului să rămână autonom, condus 
de un cancelar separat de al Ungariei, ca să se împiedece încercările 


PROTOPOPUL I. FODORU ŞI URMAŞII LUI 145 


Maghiarilor de a contopi Ardealul cu Ungaria şi de a impune în Ardeal 
supremaţia limbii maghiare”. 

2. „Uniunea Transilvaniei cu Ungaria, proclamată în 1848, să fie 
definitiv anulată, deoarece: unirea aceia s'a făcut cu forţa, în strigătul 
de „unire sau moarte“ şi împotriva protestării naţiunei române ; ea s'a 
făcut împotriva legilor sancţionate de către Inaltul Tronu și impotriva 
art. IÍ al Dietei din 1791, după care, Transilvania nu se poate încor- 
pora la Ungaria, ci trebue să aivă o autonomie şi o constituţie proprie, 
aşa cum a avut-o în tot decursul veacurilor dela Sf, Ştefan încoace; 
cum de altfel se precizează şi în Tripartitum-ul lui Verbâczi, p. MI, 
tite X, pag. 486—490; unirea acea este contrară intereselor naţiunei 
române, a celei mai numeroase şi mai credincioase națiuni din Ardeal, 
şi în fine, unirea aceia n'a fost nicicând publicată şi recunoscută de 
Casa Domnitoare, și este în contrazicere cu rescriptul imperial din 20 
Oct. 1860“, 

3, „Să se declare desființată pentru totdeauna „Unio trium na- 
tionum” din 1437/8, făcută împotriva ţăranilor români, recunoscându-se 
în schimb existenţa alor trei naţiuni egal îndreptăţite, după propor- 
ţiunea numărului lor, şi anume: română, ungaro-săcuiască şi săsească“, 

4. „Să se numească o comisiune centrală, compusă din episcopii, 
vicarii şi protopopii celor două confesiuni româneşti, şi din 300 de 
membrii mireni români, care să propună Cancelariei Transilvane pe: 
bărbaţii, cari în numele Naţiunei Române, să participe la lucrările con- 
ferinței, chemată să întocmească proiectele de legi, pentru reorgani- 
zarea administrativă şi politică a Transilvaniei”, 

ÎL mai găsim pe Pär.. I. Fodoru, participând la toate şedinţele 
Congregaţiei Comitatense din Deva, unde apără cu dârzenie interesele 
poporului român. Sdrobit sufletește, din cauza morţii premature a 
unicului său fiu, a tribunului Ladislau Vasile Fodoru; a rămas totuși 
activ până la capătul vieţii. Moare în 1883, fiind înmormântat, alături 
de soţia lui, în cimitirul greco-catolic din Hunedoara. El a avut și două 
fete: pe Francisca, căs. Ilon Munteanu din Calafat, şi pe Aloisa, căs, 
judecător Gabor. 


Ladislau Vasile Fodoru, fiul protopopului loan, sa născut la 8 
Decemvrie 1804, în comuna Bistra. Studiile liceale şi juridice le-a 
urmat la Cluj, unde a fost coleg cu Aveam Iancu, căruia i-a devenit 
unul din cei mai buni prieteni. 

La 26 Sept. 1845 a fost numit cancelist la Inalta Curte din Sibiu, 
unde a servit până “n 1848, când părăsi funcţia, pentru a se alătura 
lui Avram Iancu. Participă la marea adunare naţională de pe Câmpia 
Libertăţii, după care, fiind ales membru în delegaţia de o sută, a plecat 


146 | Dr. AL. FILIPAȘCU l ; 


la Cluj. Prelungindu-și șederea la Cluj, a fost deţinut și întemnițat, sub» - 
pretextul de agitaţie împotriva patriei, iar după 14 zile de închisoare, 
reuşeşte să evadeze și să se refugieze în munţi, la Iancu, care-l numi 
tribun al miliției din Ponor-Remetea, din prefectura lui Simion Balint, 

Misiunea care i-s'a încredințat, de a apăra trecătoarea dela Ponor 
împotriva răsculaților maghiari, a dus-o la îndeplinire cu succes. Aici . 
-la Ponor a hărțuit el necontenit pe răsculați și a repurtat victorii stră-. 
lucite asupra oștilor de sub comanda lui. Carol Velics și a maiorului - 
Gyarmati. Faptele lui de arme sunt descrise, după rapoartele lui . 
Avram lancu, în cartea „Die Romanen der Oesterreichischen Monarchie”, * 
Wien, 1850, p. 64. Pentru vitejia lui, a fost decorat de către împă- : 
ratul Austriei cu crucea de aur a „Ordinului Francisc Iosif I”, iar de 
către împăratul Rusiei, cu medalia de aur a „Ordinului Sf. Ana”. 

După revoluţie, a fost numit practicant la Comanda. Districtuală: 
din Alba-lulia, dar după câteva luni părăseşte funcţia și pleacă la Viena.. 
Aici a petrecut doi ani, în care timp și-a completat cunoștințele juri- 
dice și politice, audiind cursuri la universitate, 

Reîntors în Ardeal, a fost numit, la 4 Martie 1852, cancelist la 
noua judecătorie din Orăştie, iar la 30 Nov, din același an, a fost 
avansat la gradul de judecător. După aceasta, la dorinţa părintelui său, 
s'a căsătorit cu Carolina Moga, o nepoată de a Mitropolitului Al. Şterca. 
Șuluţiu, fiica protopopului şi luptătorului naţionalist loan Moga din 
Hălmagiu, 

La 18 Martie 1861 judecătoria din Orăştie se desființează, dar 
împăratul, considerând meritele lui excepţionale, dispune, ca să i se. 
plătească salarul întreg, până la plasarea lui într'o altă funcțiune, Tot 
atunci, preşedintele Kischner a ţinut să-i aducă mulțumiri şi omagii 
publice, în numele judecătoriei și al ţării, pentru devotamentul și zelul 
cu care şi-a îndeplinit înalta misiune de judecător, 

Rămas fără funcţie, sa mutat cu familia la socrii lui din Hălmagiu, 
de unde petiţionează pentru un post de primpretor. După câteva luni 
a şi fost numit, de către prefectul român loan Pipoș al Zarandului, 
primpretor la Hălmagiu ; întâi ca provizor, iar la 31 Decemvrie 1861 
primpretor definitiv şi asesor onorar la Tabla Judecătorească a comi- 
tatului Zarand, In calitatea aceasta a muncit el cu râvnă şi desinteresat, 
pentru binele ţăranilor români, faţă de care avea o bunătate proverbială. 

Caracter ferm, idealist, român desăvârșit, cu o înaltă pregătire ju- 
ridică și politică şi cunoscător alor patru limbi. străine, tribunul La- 
dislau Fodoru era predestinat să facă o carieră din cele mai strălucite, 
Dar moartea crudă l-a răpus pe neașteptate, la 13 Aprilie 1865, în 
floarea vârstei şi în plenitudinea puterilor lui de muncă, A fost înmor- 


PROTOPOPUL 1. FODORU ŞI URMAȘII LUI 747 


mântat în cimitirul greco-catolic din Hălmagiu, unde la 11 lunie 1884 
l-a urmat şi tovarășa lui de vieață, Deasupra mormântului i s'a ridicat 
o cruce de piatră, cu următoarea dedicație: „Tribunului din 1848, băr- 
batului binemeritat dela Tronu și Națiune”. 


Dr. Vasile Silviu Fodoru, unicul fiu al lui Ladislau, s'a născut 
în Orăştie, la 13 Septemvrie 1859, Rămas orfan la vârsta de 6 ani, a 
crescut sub aripile ocrotitoare ale mamei și a fost călăuzit de sfaturile 
înțelepte ale bunicului său din Hunedoara, Încă în vieaţă fiind, tatăl. 
său își exprimase dorinţa, ca fiul său să devină unul din luptătorii cu 
arma legii, pentru drepturile poporului român, în conformitate cu te- 
stamentul lui Avram Iancu, redactat în Câmpeni, la 20 Decemvrie v. 
1850, a cărui copie o păstra înramată şi în loc de cinste, ca v pilda de 
urmat pentru urmașii lui, 

După terminarea liceului din Beiuș, tânărul Fodoru s'a înscris la. 
facultatea de drept din Cluj, unde studiază cu sârguinţă și-și petrece 
timpul liber în tovărășia studenţilor români. La 14 Oct. 1881 a fost. 
numit „scriitor” în biroul „Asociaţiunii” din Sibiu, pe lângă o retri- 
buţiune lunară de 12 îl. şi 50 cr. In 1885 se mută la Budapesta, pentru 
a se perfecționa în studiile juridice, Aici a desfășurat o frumoasă ac- 
tivitate românească în cadrele „Societăţii Petru Maior“ şi a colaborat. 
la ziarele româneşti din acel timp. In 1888 a fost ales preşedinte al 
Soc. Petru Maior, în care calitate a organizat o şedinţă festivă literară, 
din prilejul comemorării a celei de a 25-a aniversare dela înființarea 
societăţii, la care a rostit cuvântarea ocazională. 

La îndemnul lui Dr. Aurel C. Popovici, vrea să facă, în colabo- 
rare cu colegii lui, o serie de traduceri din autorii străini, ca să pună. 
bazele unei biblioteci literare și economice, unde toate clasele popo- 
rului român să găsească lectură bună şi ieftină, 

In 1889 proiectează o călătorie de studii în Italia şi Franţa, în 
care scop cere informaţii dela Pär. Dr. V. Lucaci din Sisești. lată un 
pasagiu interesant din răspunsul Părintelui Lucaciu: „Am proiectat şi 
eu o călătorie la Roma—Paris, vrăşmașii noştri însă s'au îngrijit, ca să. 
nu am timp liber, nici liniștea. suiletească spre realizarea acestui plan 
frumos, deşi sub conducerea mea ușor și fără greutăţi s'ar putea face 
o asemenea excursiune de studii şi de distracţiune. Procesul meu adecă. 
se va pertracta la Sătmar, în 4 Iulie a, c., sub auspicii dușmănoase”. 

In 1891 și-a luat doctoratul în drept la universitatea din Buda- 
pesta, primind un ajutor de 54 fl, din partea episcopului Dr. V, Mihaly 
din Lugoj, pentru acoperirea taxelor de examene, In 1892 se stabileşte 
la Abrud, unde şi-a deschis biroul advocaţial şi s'a căsătorit cu An- 
tonia Ivașcu, fiica comerciantului George Ivașcu din Câmpeni, Men- 


"148 0 De. AL. PILIPAŞCU 


ționăm, că dintre copiii lui G. Ivașcu, o fată s'a măritat cu. generalul | 
Dănilă Papp, actualul ministru al României pe lângă Vatican, iar trei. 

“băieţi au devenit ofiţeri disting ai armatei române, unul general, iar 
-doi, colonei, “i 

Datorită activităţii lui pe teren politic şi cultural, Dr, V. Fodoru Ă 
a fost ales în 1893 membru în Comitetul Central al Partidului Naţional 
„Român și preşedinte al Comitetului Alegătorilor Români din cercurile : 
Abrud, Roşia şi Ighiu, In calitate de președinte al acestui comitet, ex- | 
pediază guvernului maghiar, la 5 Mai 1893, următoarea „Resoluţiune“ : 

„Considerând, că religiunea mozaică în așezământul ei actual, nu ` 
este alta decât Talmudul tradiţional al Izraeliţilor, care conține prin- | 
cipii contrare celor creștineşti, iar prin recepţiunea ei, — Talmudul - 
fiind pus pe o treaptă cu Evanghelia și morala ovreiască alăturea cu. 
morala creștină, — nu numai vaza Bisericii lui Hristos ar fi jignită din ` 
temelie, ci ar fi ameninţată cu grea sguduire şi baza morală a vieţii . 
publice și în același timp ar spori și mai mult puterea, și influența E 
ovreiască, ce apasă asupra popoarelor creștine, producătoare şi în adevăr ` 
susțiitoare de patrie“; 

„Considerând, că prin introducerea matricolelor civile ṣe inten- . 
“ţionează mai ales schimonosirea și maghiarizarea numelor, reducerea 
stolelor şi a influinţei preoţilor români, cum şi vădita tendinţă de a 
potența ingerinţa stăpânirii maghiare asupra clerului şi a poporului 
nostru peste tot“; l l 

„Considerând, că aşa zisa căsătorie civilă este de natură să sgu- 
duiască constituțiunile și chiar dogmele bisericii noastre, jignind mo- 
ravurile străbune și sentimentul evlaviei înăscute poporului român, în- 
lesnind convieţuirile nelegitime și nimicind vaza clerului; Alegătorii 
„dietali români din cercurile Abrud, Roşia şi Ighiu, întruniţi în adunare 
publică la Abrud, protestează sărbătoreşte și unanim în contra proiec- 
“telor de lege religionară“ 

A participat la toate frământările memorandiste şi a fost unul din 
apărătorii în procesul Memorandului. La: 29 Aprilie este invitat de Dr. 
I Raţiu, să participe la şedinţa comitetului central din 6 Maiu 1893, 
pentru a discuta chestiunile privitoare la viitorul congres al naționali- 
tăţilor nemaghiare, La 21 Iunie 1894 președintele Dr, Raţiu îi transmite 
în copie ordinul ministerial de interzicere a oricărei. activităţi politice, 
pentru Part. Naţional Român, şi-l invită, să-şi dea părerea, „că ce 
trebue făcut, pentruca marea noastră cauză națională înainte să meargă“, 
„Din parte-mi, — scrie Dr, Raţiu, — nu voiu pregeta a-mi face da- 
toria de cetăţean leal și de fiu iubitor al naţiunii mele, înspre binele 


„căreia pe viitor vă solicit sprijinul,” l 


PROTOPOPUL |. FODORU ŞI URMAȘII LUI 149 


Ca răspuns la meetingul de simpatie pentru poporul român din 
„Ardeal, organizat de profesorii universitari din Oxford, la 5 Martie 1894, 
sub președenţia profesorului W. R. Moriiil, Dr. V. Fodoru a expediat 
preşedintelui meetingului şi altor opt personalități din Oxford, urmă- 
toarea adresă: „Pentru viile simpatii arătate poporului român, Vă 
-rugăm în numele Moților, să primiţi cea mai sinceră și ferbinte mul- 
ţumită. Binevoiţi a nu da uitării nici pe viitor această chestiune uma- 
nitară, a cărei paşnică rezolvire depinde mult de simpatiile popoarelor 
-civilizate, Vă asigurăm, că poporul român nu va uita niciodată numele 
celor ce au luat nobila iniţiativă de a lumina opinia publică engleză, 
cu privire la stările nesănătoase şi periculoase, produse de șovinismul 
-şi exclusivismul exagerat al Maghiarilor.“ 

Duşmănia fanatică a guvernului maghiar împotriva memorandiștilor 
români, este pentru Dr, V, Fodoru un îndemn pentru o altă acţiune 
românească. La 9 Aprilie 1894 înjghebează sub preşedenţia lui, la 
Abrud, un comitet, care își ia asupra lui sarcina ridicării în Munţii 
Apuseni a unui monument măreț lui Avram Iancu, în care scop, sem- 
nează, cu toți membrii comitetului, următorul manifest : 


„E frumoasă, dar grea misiunea ce o are neamul românesc la 
porţile orientale ale Europei, de a fi sentinela neadormită a ordinei şi 
a progresului, Sbuciumurile de veacuri ale poporului român sunt o 
dovadă, că el vrea și ştie să ducă la îndeplinire această nobilă misiune, 
Mari și îndelungate au fost bătăile soartei și adânc sunt săpate rănile 
“trecutului pe corpul naţiunei noastre, Deaceea regenerarea a mers încet, 
însă cu atât mai sigur: înainte, mereu înainte! 


„In decursul marelui proces de reinviere şi redeşteptare naţională, 
providenţa divină ne-a trimis adesea bărbaţi mari, spirite alese, cari 
în marea lor iubire de neam, s'au adus pe sine jertfă sfântă pe altarul 
Națiunii. Suferințele şi martiriul lor fac gloria şi mândria noastră. Lu- 
ceferi strălucitori, ei vor lumina pururea cărările viitorului şi vor îm- 
-bărbăta pe urmași la jertfă şi la abnegaţiune, pentru cauza cea mare: 
fericirea poporului nostru! Ca tribut de iubire, de recunoştinţă şi de 
veneraţiune, poporul român i-a admirat şi i-a preamărit în cântecele 
sale, „Sărac în ţară săracă“, ce alt tribut putea să le aducă ? 


„Sus ca un colos între ceialalți se ridică figura măreață a lui 
Avram Iancu, Eroul anilor 1848/9, Model al lealităţii, al iubirii de neam 
şi de moşie străbună, Fericirea poporului român a fost pentru lancu 
-un ideal sacru. Acestui mare și neuitat Român, vor Moţii să-i ridice 
un monument, demn de măreaţa lui figură, într'un loc din Munţii Apu- 
-seni, ce mai târziu se va statori. Subsemnații s'au constituit anume în 

8 


150 Dr. AL. FILIPAŞCU 


- comitet, spre scopul amintit, și fac apel la toţi Românii de inimă, dim 

toate provinciile şi de toate stările, să le dea mână de ajutor, întru. 
implinirea sarcinei ce şi-a impus. Umbra lui lancu o cere aceasta dela. 
fiecare Român !* o 

Ca urmare, comitetul a trimis adrese şi liste de subscriere în toate- 
părţile locuite de Români, însă guvernul maghiar, prin ministrul său de- 
interne Perczel, interzice colectarea de fonduri pentru monumentul lui 
Iancu, la adresa căruia a întrebuințat expresiuni jignitoare. In fața 
acestei silnicii, Românii au fost siliți să se mărginească la o seamă de 
proteste, care n'au fost luate în considerare, Acei, care au continuat 
totuși să colecteze bani pentru acest fond, au fost daţi în judecată; 
iar Dr. V. Fodoru, a primit la 30 Mai 1894 o scrisoare anonimă, în 
limba maghiară, în care i se punea în vedere, că va fi exterminat, 
împreună cu familia lui, dacă nu se va lăsa de politică și de funcțiunea. 
de preşedinte al conjuraţilor valahi din Abrud. 

La protestele Românilor din Ardeal, împotriva ofensei adusă me-- 
moriei lui Avram lancu, s'au alăturat și Moţii emigraţi în România.. 
La 7 Mai 1895 se întruniră la Bucureşti 78 de Moţi, unde au semnat: 
următorul „Răspuns“, pe care l-au trimis ministrului de interne Perczel =- 
„Noi Moţii din Munţii Apuseni ai Ardealului, cu inimă frântă de du- 
rere aducem la cunoștința înaltului ministru de interne şi lumei întregi, 
cumcă nu-i drept că Iancu a. fost jefuitor, nici trădător de patrie, cum- 
îl numeşti D-ta, ci a fost acel suflet bun şi blând, care sa făcut apă- 
rător Națiunii sale şi Impăratului său. Nici o cruzime nu a săvârșit, 
ci numai a apărat Națiunea și Țara. Noi cu mic cu mare protestăm în: 
contra acelei ordinaţiuni.” 

După judecarea Părintelui Lucaciu, de către Tribunalul din De-. 
breţin, Dr. V. Fodoru îi expediază, în numele Comitetului alegătorilor: 
români din Abrud, Roşia și Ighiu, următoarea scrisoare omagială: „Cu: 
apărarea Ta bărbătească, ţinută în dulcea noastră limbă românească, 
ai trezit în toți fiii Romei fala străbună şi virtutea romană, Marele: 
orator Cicero a spus odinioară: „in spiritu est vita, sed ea. nulla est 
omnino servienti“, Deasemenea şi Tu, ca să trezeşti pe fiii lui Traian. 
din indolenţă, ai zis, că viaţa, pentru cel ce este înlănţuit suiletește,. 
nu are nici un preţ, căci acela este numai sclav. Acel simţ de apărare 
amorţit, trezit este acum în noi, prin curajul Tău civic. Nu Tu singur 
ai să Te lupţi cu adversarii noștri politici, ci întreg poporul românesc ;. 
căci adversarul nostru n'a lovit în Tine, ci în drepturile inalienabile 
ale poporului . român, Lupta nu între Tine și guvernul maghiar este 
pronunţată, ci între un popor asupritor și unul asuprit, Numai înainte, 
vrednice bărbat, căci vocea Ta este vocea poporului român !“ 


PROTOPOPUL |. FODORU ŞI URMAȘII LUI 75t 


Ca răzbunare, pentru activitatea lui românească, mâini criminale 
i-au aşezat sub casă o dinamită, care a făcut explozie în seara de 
3 Febr. 1896, sguduind puternic întreaga clădire și aruncând in aer 
doi pereţi exteriori, Din fericire, familia era întrunită într'o cameră 
situată în partea opusă a clădirii, iar lampa, care s'a desprins din tavan, 
s'a stins în timpul prăbușurii, fără să facă explozie. 

Pentru descoperirea criminalilor, V. Fodoru a depus la poliţia 
din Abrud un premiu de 300 fi, dar fără rezultat, Atentatul a fost 
înregistrat, aşa cum s'a petrecut, în coloanele ziarelor „Tribuna“, Nr, 
22, din Sibiu, şi „Abrudbâoya”, Nr. 6, din Abrud, din 9 Februarie, 
In schimb, ziarul maghiar „Közérdek“ din Aiud, şi-a permis să acuze 
pe Fodoru de înscenare, fapt pentru care a şi intentat proces de ca- 
lomnie împotriva numitului ziar, dar n'a reușit să obțină sentință de 
condamnare, fiind aceasta contrară intereselor maghiare, 

Odiosul atentat a provocat o mare consternare printre Români, 
încât intelectualii din Sebeșul Săsesc, îl invitară pe Fodoru să-și mute 
biroul advocaţial la Sebeșul Săsesc, asigurându-l solemn, că-l vor ajuta 
cu toţii, ca să-şi poată forma în scurtă vreme o clientelă bună, Fodoru 
însă era un om dintr'o bucată, pe care nu-l speria nimic, și care nu 
voia nici mort să se despartă de Moţii lui iubiţi, pe care odinioară 
i-a condus la victorie părintele şi bunicul lui, | 

Văzând indolenţa cu care a fost tratat atentatul impotriva sa, de 
către poliţia și justiția maghiară, Fodoru a făcut recurs ln justiţia di- 
vină. La 21 Martie Păr. Teodor Bârsanu din Cricău îi comunică, că a 
primit pachetul cu făina și lumânările, şi că a dispus imediat să se 
pregătească prescurile comandate, „iar Luni dimineaţa în 2 Martie, 
' — scrie părintele —, m'am şi apucat cu ajutorul lui Dumnezeu de 
serviciul divin şi am servit Sfânta Liturghie în toată dimineaţa, în 
două săptămâni dearândul; afară de aceea am cetit Psaltirea cea mare 
toată, de trei ori, totdeauna noaptea, la miezul nopţii, în cântatul co- 
coşilor, deoarece atunci e mai bine și de folos, pentruca Atotpu- 
tintele și Atotsciutorul Dumnezeu să se îndure și să descopere pe fä- 
cătorii aceia de rău, ori de ce lege, vor fi ei blăstămaţi şi afurisiți 
de Dumnezeu, care îi va descoperi şi vor fi de râs la lume”, 

La 22 Nov. 1896 mulţumeşte profesorului Dr. Gustav Weigand 
din Leipzig, pentru cartea „Die Aromunen“, şi ca revanșă, îi trimite o 
carte românească din 1786, moştenită dela bunicul său, scrisă cu litere 
chirilice, care cuprindea toate legiuirile lui Iosif H, privitoare la uşurarea 
soartei ţăranilor români. „E bine, — scrie Fodoru —, ca şi elevii Dv. 
să aibă cunoştinţă despre modul scrierii şi felul limbii de pe acel timp, 
de grea cumpănă pentru poporul român”, 

8° 


152 l : Dr. AL. FILIPAŞCU 


La 19 Iunie 1898 cercetează pe veteranul Alexandru Darabanth, 
jude cercual în pensie și fost student la Cluj în timpul revoluţiei. „Om 
cu multă trecere la poporul din Bistra, jurisconsult în puterea cuvân- . 
tului şi caracter antic roman“. Din cele discutate cu Darabanth, ajunge 
la concluzia, „că motivele adevărate ale revoluţiei în Munţii Apuseni 
au fost: decretarea volnică a unirii Ardealului cu Ungaria, vorbirea 
lui Bărnuţiu ţinută la Blaj, dinasticismul poporului român faţă de casa , 
habsburgică şi promisiunile Vienei, că munţii vor fi numai ai Românilor“, .; 

În 1900 a organizat, prin preoţi și învăţători, anchete sociale în. 
toate comunele din cercurile Abrud, Roşia şi Ighiu. Intre întrebările . 
puse la anchetă, figurează și următoarele două: „Care sunt trăsăturile ` 
dominante în firea poporului român?” şi „Care sunt calităţile și defec- 
tele, care deosebesc naționalitatea română de celelalte naţionalităţi ?”. 
Multe din răspunsurile primite, oglinzi fidele ale stărilor de acum patru ` 
__ decenii din respectivele comune, se mai păstrează între scrisorile lä- 
sate de el. i 

Dr. V. Fodoru a fost un om al iniţiativelor şi un suflet mare, - 
care şi-a deschis larg punga, de câte ori o cereau nevoile neamului 
său. În 1894 colectează 21 îl. şi 20 cr, pentru fondul „Gheorghe 
Barițiu“ şi 59 fl. pentru ajutorarea familiilor celor întemnițați şi osân- 
diţi în procesul Memorandului. In 1901 contribue cu 50 cor. pentru 
masa elevilor săraci dela Gimnaziul din Brad, în 1904 cu 20 cor, pentru 
biserica ortodoxă din Zlagna, în 1905 cu 20 cor. pentru Reuniunea 
de cântări din Beiuş şi cu 20 cor. la fondul Reuniunii Femeilor Ro- 
mâne din Abrud, în amintirea tribunului Matei Nicola, un bun prieten 
de al tatălui său; în 1907 cu 5 cor. pentru fondul „Dr. Hodoș“ și 
cu 5 cor. pentru fondul Gimnaziului din Brad. Afară de acestea a ` 
donat în fiecare an câte 30 de volume, ca premii, pentru elevii dela 
şcoalele primare româneşti din Abrud. ş 

În 1901 iniţiază înfiinţarea Reuniunii femeilor române din Bucium, 
căreia i-a dăruit 87 de cărţi, și s'a înscris, împreună cu soția lui, de 
membri fondatori, achitând ca taxă, 80 cor. In 1906 iniţiază înfiinţarea 
unei Reuniuni Economice la Abrud, pentru care a dăruit 50 cor, şi 
mai multe cărţi de conţinut variat. La 8 Iulie 1909 a depus, la banca 
„Auraria“ din Abrud, 20 cor, pentru crearea unui fond, închinat 
marelui nostru poet Mihail Eminescu, cu scopul de a-i ridica un mo- 
nument în Munţii Apuseni, la care să se facă în fiecare an un pele- 
rinaj, în ziua de 16/29 Iulie, data morţii poetului, care să fie come- 
morată şi printr'o serată literară. 

Dr, V. Fodoru a întreţinut o corespondenţă vastă, aproape cu 
toți fruntașii români ardeleni din epoca lui, ba chiar și cu ardelenii 


PROTOPOPUL |. FODORU ȘI URMAŞII LUI 153 


plecaţi în România. A fost abonat la toate ziarele şi revistele româ- 
nești de dincoace de Carpaţi, precum şi la câteva din România. Între 
acestea din urmă figurează și revista „Vieaţa Românească“ a lui Const, 
Stere, căruia i-a trimis, în 1907, un studiu vast de 55 de pagini, cu 
privire la Românii de sub stăpânirea maghiară. 

Numeroasele scrisori, rămase dela Dr. Fodoru, precum şi jurnalul 
său, compus din două volume mari, de câte 260 pagini, ne dau o mul- 
time de informaţii preţioase, cu privire la frământările Românilor din 
epoca Memorandului și din aceea a pasivităţii, În jurnalul său a tran- 
scris un număr mare din răspunsurile date la scrisorile primite, apoi 
o seamă de observaţii personale, cu privire la stările sociale şi politice, 
precum şi extrase din diferite ziare românești, germane şi maghiare. 

Din însemnările din acest jurnal, una este foarte interesantă şi 
de mare actualitate pentru vremurile noastre, încât merită să fie pu- 
blicată, lată-o: „In numărul 222 din 15 Sept. 1899 al ziarului catolic 
„Alkotmâny“, articolul întitulat „Dakoromanismus” şi semnat de ano- 
nimul „Gedeon“, face următoarele constatări: „Tot ce a scris Hunfalvy 
despre Români nu este adevărat şi Hunfalvy a scris mai mult din ma- 
liţie decât în cunoştinţă de cauză, Poporul român, în obârșia lui, se . 
trage dela poporul roman. Aceasta a scris-o foarte corect George Şincai. 
In ce priveşte autonomia Ardealului este mult de discutat. Când Ma- 
Ghiarii au intrat în patria de acum, Românii au locuit pe ambele părţi 
ale Dunării, O spune aceasta și notarul anonim al lui Bela, că în timpul 
intrării poporului maghiar, ţara nu era locuită nici de Daci, nici de 
Goţi şi nici de Slavi, ci în partea cea mai mare a ei de Români, Din 
aceasta însă nu se poate trage nicio concluzie politică, Dacă fiecare 
naţionalitate, provocându-se la autonomia sa, ZE, Pori acțiune politică 
războinică, atunci niciuna nu s'ar simți acasă..." 

La inceputul anului 1897, Dr. V. Fodoru s'a îmbolnăvit grav de 
stomac, încât pentru restabilirea sănătății a trebuit să facă o cură la 
Reichenhalle din Bavaria. Cura aceasta a mai repetat-o în anii 1900 
şi 1904. Cu ocazia reîntoarcerii sale din Reichenhalle, făcea de fiecare 
dată, câte un popas mai lung la Viena, de unde comunica prietenilor 
săi din Ardeal, impresiile şi observaţiile sale, privitoare la colonia ro- 
mână din Viena, la reprezentanța imperiului austriac şi la partidele 
politice din Austria. \ 

La 26 Martie 1910 se plânge prietenului său, inspectorului Ion . 
Iancu Baboeanu din Bucureşti, de reinoirea vechei lui boale de stomac. 
Simţindu-şi sfârşitul apropiat, la 23 Aprilie 1910 își redactă testamentul, 
prin care dispune Împărțirea averii în părţi egale între copiii lui, nu- 
meşte de curator al cancelariei sale advocaţiale pe Dr. Laurenţiu Pop 


154 Dr. AL. FILIPAŞCU 


din Abrud, dăruieşte 200 de volume Casinei Române din Abrud 4 
dispune, ca toate documentele familiare, corespondenţele şi jurnalul 
său, să fie predate fiului său Radu, când va ajunge la vârsta maturității, 

Impăcat cu Dumnezeu, cu oamenii şi cu conştiinţa lui și mângăiat 
de gândul, că urmaşii lui vor lărgi şi mai mult brazda trasată de el şi. 
de înaintaşii lui în ogorul naţional, Dr. Vasile Fodoru moare la! 
27 Iunie 1910, i 

In urma lui au rămas următorii cinci copii: 1. Titus Fodora a; “ 
1893, agronom la municipiul Cluj, azi în Sibiu, fost voluntar în armata; 4 
română în timpul războiului de reîntregire şi invalid de războiu, căa, îi 
Emilia Bem profesoară; 2. Dr. Radu Fodoru n, 1895, advocat în Bu-..: 
cureşti, căs, Pia Păcurar; 3. Viorel Fodoru n. 1895, farmacist în Ti- 
mişoara, refugiat din Cluj, căs. Elisabeta Popp; 4. Dr. Marin Fodora ; 
n. 1898, medic în Ineu, B din Dej, căs. Delia Monţia ; 5. Aaron i 


Fodoru. i 
Dr. AL. FILIPAȘCU 


CRONICI 


ADUNAREA GENERALĂ A „ASTREI“ . 


"Respectuoasă hotăririi luate în 1940, anul cumplitelor dezastre 
naționale, „Astra“ n'a crezut că poale da nici în acest an neamului 
marea sărbătoare anuală a adunărilor ei generale, Ea și-a chemat deci 
membrii în zilele de 25 şi 26 Sept. a. c., la o adunare cu caracter 
strict administrativ. Cum însă cea mai puternică asociaţie a Transilva- 
miei grupează în cadrele ei toate categoriile sociale producătoare, toate 
figurile reprezentative ale acestei provincii, s'a întâmplat ca și de astă- 
.dată, această convenire să ia caracterul dacă nu al unei sărbători, al 
„unei manifestări hotărite a voinţei de solidaritate, de unire și de muncă 
pentru binele obştesc a întregei naţii româneşti din această provincie, 
„atât de greu încercată. 

Dacă nu ne-am putut bucura, ca în anii de pace, de prezența 
masivă și impresionantă a ţărănimii, au ostenit la adunare, venind uneori 
din depărtări mari, un număr neobişnuit de mare de delegaţi ai des- 
părţămintelor și ai cercurilor culturale. Participarea lor este o dovadă 
puternică a locului pe care-l ocupă astăzi „Astra“ în vieața noastră 
publică, a pulsaţiei vii a întregului ei organism. Rapoartele generale 
„despre activitatea anului trecut de gestiune, publicate într'un număr 
special al revistei „Transilvania“, sunt o dovadă vie despre această 
.pulsaţie. Cu toate că, în urma ciuntirii Ardealului, jumătate din des- 
părţămintele „Astrei“, sugrumate de stăpânirea străină au încetat orice 
-activitate, cu toate greutăţile inerente războiului (concentrările, lipsa 
mijloacelor de deplasare, etc.) Asociaţiunea a avut, în această toamnă, 
“una din cele mai bogate recolte, din anii de după Unire. Mii de con- 
ferinţe au fost rostite, atât la sate, cât şi la orașe, 124 de şcoli țără- 
nești, în mare majoritate pentru femei, au fost organizate, zeci de mii 
de broşuri din Biblioteca Poporală şi din celelalte publicaţiuni ale 
„Astrei“ centrale, ale regionalei bănăţene şi ale despărțămintelor au 
fost răspândite până și în cele mai îndepărtate cătune. Prin îndrumări 
stăruitoare, -organizațiile „Astrei“ au fost refăcute şi înmulțite, chiar 
şi numărul membrilor este mai mare decât oricând, fără ca cifra 
împărtășită să cuprindă pe toţi cei înscrişi, Merită toată lauda în deo- 
sebi punerea la punct a organizaţiei şi bogata activitate desfăşurată de 
regionala bănățeană, dovedind încă odată cât de fericită a fost ideea 
grupării despărțămintelor din acest ţinut întro organizaţie locală. 


156 CRONICAR 


Acestea, și multe alte înfăptuiri, cuprinse în rapoartele generale, 


au determinat fără îndoială pe numeroșii delegați să alerge la Sibiu, 


pentru a asista la prezentarea și discutarea lor şi a primi sugestii și . 


îndrumări noi în munca lor viitoare. 

Mai ales pentru acești delegaţi a fost organizată o şedinţă, în pre- 
ziua adunării, Sâmbătă în 25 Sept, la orele 16, la care au fost făcute 
două comunicări, de cea mai mare importanţă pentru vieaţa interioară, 
şi programul de lucru al „Astrei“, Ele sunt: „Organizarea cercului cul- 


tural al „Astrei“, făcută de d-l Dr. Oct. Lupaş, harnicul și priceputut 
secretar al despărțământului Arad şi „Contribuţia „Astrei“ la propă- . 
şirea noastră economică”, de d-l Gh. Dragoş, profesor la Academia de. - 


Înalte Studii Comerciale din Cluj-Braşov, Dată fiind importanţa lor, au: 
fost reproduse textual în acest număr al revistei noastre. Atât. comu- 
nicarea d-lui Lupaș cât şi, mai ales, a d-lui Dragoș, au fost. urmate 


de vii şi documentate discuţii. Participanţii s'au dumirit asupra a două. 
dintre problemele fundamentale ale „Astrei“, în ceasul de faţă. Ei vor 
căuta cu siguranţă să le aplice pe teren într'o măsură mai mare decât. 


au făcut-o până acum, Pentru o mai bună aplicare a programului 
economic sunt încă în curs tratative cu instituţiile economice importante: 
ale Țării şi cu câţiva dintre specialiştii noştri, 


Seara, la orele 20, a avut loc o şedinţă plenară extraordinară a. - 


Comitetului Central, deosebit de importantă, atât prin problemele de: ` 


interes raţional pe care le-a discutat, cât şi prin numărul participan- - 


ţilor şi locul pe care-l ocupă în vieaţa spirituală şi politică a Ţării. Ea 


ne-a adus aminte de acele conveniri intime dela adunările generale: 


dinainte de 1918, când se luau, în spiritul solidar şi desinteresat pe 
care numai „Astra“ îl poate oferi, unele din cele mai mari hotărîri din; 
vieaţa neamului nostru, 

Duminecă 26 Sept., ziua adunării generale a fost inaugurată de- 
serviciile divine, oficiate în catedrala ortodoxă, de I. P. S. Mitropolitul: 
Nicolae al Ardealulai, iar în biserica unită de I. P. Sa Valeriu Frenţiu,. 
Administratorul Apostolic al Mitropoliei Blajului, asistați de un mare: 
sobor de preoți. La orele 11, în sala Prefecturii Judeţului, în faţa unei 
asistențe deosebit de numeroase şi de selecte, d-l Prof. Dr. Iuliu 

Moldovan, a deschis adunarea generală prin următoarea cuvântare : 


~ Ca şi în anii trecuți şi de astădată, programul adunării: 
noastre generale este redus la şedinţe administrative şi tehnice con- 
form unei hotăriri anterioare, care ne obligă să renunțăm la mani- 
festări festive atâta vreme, cât fraţii din Ardealul robit nu pot să: 
fie cu noi impreună. Cu gândul la ei am fost taţi aceşti din urmă 


ani şi grija pentru viitorul nostru comun, în cadrele patriei româ- . 


nești, a fost unul din îndemnurile cele mai de seamă, care a ho- 
tărit activitatea „Astrei“ şi în anul care a trecut. Dar nu numat 
noi care am lăsat părinţi, fraţi, amintiri și morminte acolo, suntem: 
cu toată dragostea şi cu toată jertfa alături de ei. O constatăm 
cu adâncă recunoştinţă, cu induioşare, că aceeași arzătoare do- 


rință de reîntregire copleşeşte gândurile, faptele şi jertfele tuturor: 


fraţilor români. Acest gând frământă fără încetare pe Mareşalul: 


ADUNAREA GENERALĂ A „ASTREI“ 757 


Conducător ca şi pe ultimul nostru ostaş al minunatei noastre 
armate, el ne ţine pe toți în permanentă tensiune şi el va face, 
ca atunci când va suna ceasul eliberării Ardealului de Nord, fără 
pereche să fie pornirea spre luptă, jertfă şi biruință a noastră a 
: tuturor. 

Aşa e firesc să fie, căci Ardealul pentru noi nu este numai 
un petec de pământ şi nu numai bogăţiile lui în: aur, lemn şi 
gaz metan sunt acele, cari ni-l fac atât de prețuit şi de iubit. 
Ardealul a fost şi va trebui să rămână centrul vieții romineşti. 
Aici mai ales s'a zămislit neamul nostru, aici s'a împodobit cu 
creaţiile neiîntrecute specifice lui, de aici s'a revărsat aproape fără 
încetare de-a-lungul vremurilor vieață românească spre Est şi Sud 
peste Carpaţi, atât de mult, încât aproape tot ce este suflet româ- 
nesc în celelalte provincii ale ţării, îşi are obârşia mai apropiată 
sau mai îndepărtată şi îşi are mormintele străbunilor aici în 
Ardealul nostru românesc. Și nu au fost elemente slabe, care au 
trecut Carpaţii. Selecţiunea necontenită, datorită luptei aspre cu 
dușmanii de totdeauna, care nu încetau să-l lovească, au făcut 
ca patrimoniul spiritual şi biologic al poporului român din Ardeal 
să sporească, iar din sânul acestui popor elementele cele mai în- 
treprinzătoare erau de obiceiu acelea, care îşi căutau o existență 
dincolo de munți. Şi aşa cum pentru vechile provincii acest necon- 
tenit aflux de sânge şi tradiție românească era de o covârșitoare 
însemnătate pentru păstrarea și echilibrarea vieții etnice, aşa şi 
pentru Ardeleni reazimul asigurat prin Domnii şi fraţii de din- 
colo de munți era o condiție esențială pentru dăinuirea şi afir- 
marea lor. Dăruiri reciproce, fără de cari vieaja românească, niet 
într'o parte nici în alta nu putea nici în trecut şi nu va putea 
nici în viitor să se desfășoare în mod normal. Dăruiri, între carı 
fiecare parte a Ardealului, şi înțeleg aici şi Banatul, Crişana şi. 
Maramureşul, îşi aducea o contribuție specifică de neînlocuit, la 
patrimoniul comun biologic şi spiritual al neamului. Reîntregirea: 
nu este deci numai o cerință sentimentală sau o, necesitate eco- 
nomică, ea este un imperativ vital peniru noi, fără a cărui împli- ` 
nire trupul neamului va rămâne în permanentă şi progresivă su- 
Fferință. 

Acest fapt a impus şi impune atât conducerii ţării, cât şi 
nouă Ardelenilor îndatoriri şi răspunderi de o deosebită însem- 
nătate ; obligăția pentru. conducerea ţării de a menţine și a spori 
forța de expansiune, vigoare numerică şi calitativă a elementului 
românesc din Ardeal, şi de a evita tot ce ar pulea să-i slăbească 
forța de luptă şi de afirmare; obligaţia pentru noi de a fi soli- 
dari în truda şi jertfa pentru îndeplinirea mândrei îndatoriri, pe 
care ne-a“hărăzit-o soarta în cadrele neamului şi ţării româneşti. 
Nu este aici vorba atât de noi intelectualii şi nici de asigurarea 
unei vieții comode, îmbelşugate şi parazitare. Dăinuirea neamului 
nostru a fost asigurată prin forţele şi jertfele ţărănimei noastre- 
şi nu un individualism comod şi râunitor după belşug material, 
ci lupta solidară şi suferinţe fără încetare ne-au dăruit forțe ofe- 


758 


CRONICAR 


lite, vigoarea capabilă să înfrunte toate primejdiile şi să rupă lan- 
țurile robiei, vigoare care ne-a pus în stare să dăruim cât mai 
ma din belşugul nostru de sânge şi tradiţie fraţilor de pretu- 
tindeni. 


Nu putem afirma, că noi Ardelenii am fost în cele două de- 
cenii după unirea mare totdeauna aşa cum ne era datoria. Nu am 
fost totdeauna nici solidari, nici la nivelul chemării noastre. Și 
dacă azi suntem uniți şi tari în faţa primejdiei mari care ne ame- 
nință, mâine, când se va sfârşi odată războiul şi când mai mult - 
ca oricând vom avea nevoie de un suprem efort, solidar şi disci- 
plinat, pentru a asigura consolidarea şi menţinerea vieții noui 
româneşti, mâine când vor încerca să-şi facă drum toate pornirile 
de libertate şi fericire individuală, de grup sau de clasă, desbi- 


` narea, care ar urma, slăbirea noastră, care i-ar fi consecinţă, ar 


putea să ne dea pradă uşoară dușmanilor, cu toată victoria câşti- 
gală cu atât de măreaţă vitejie şi jertfă din partea oştirei noastre. 


Aceste au fost gândurile cari, au obligat conducerea „Astrei“, 
ca pe lângă continuarea tradiționalului ei program de muncă, pe 
lângă propaganda intensă cerută de vremurile mari de azi şi în- 
„deplinită în strânsă colaborare cu Ministerul Propagandei, să facă 
toate eforturile pentru o intensificare a organizaţiei în despărță- 
minte şi cercuri culturale, pentru a-și putea da toată contribuția 
la consolidarea economică a elementului românesc din Ardeal şi 
Banat, pentru a face ca binele neamului să fie din nou porunca 
supremă pentru noi toţi şi în fiecure clipă şi mai ales pentru refa- 
-cerea şi întărirea solidarității şi disciplinei etnice, care este che- 
zăşia cea mai de seamă a biruinfei noastre, solidaritate, care 
„să-şi aibă la bază un program de realizări şi îndatoriri, obliga- 
torii pentru toţi, indiferent de interese politice, personale sau locale. 

Fără îndoială, că alături de Bisericile noastre scumpe şi sub 
scutul lor ocrotitor, „Astra“ este instituția menită şi capabilă să 
„grupeze în jurul ei toate energiile dornice a se cheltui pentru bi- 
nele neamului şi să ducă la îndeplinire poruncile programatice pe 


„cari le-am schițat înainte. Acesta i-a fost rostul de căpetenie în 


trecut şi aşa va trebui să fie şi în viitar. Să ne bucurăm că o 
-0 avem. Să fim recunoscători Celui de sus, că ne-a fost dat să 
-0 trecem nepătată şi neştirbită prin valurile vremurilor, să o ferim 
de orice i-ar fi putut umbri rostul şi să Vă prezentăm azi o orga- 
nizațiune mai puternică şi mai activă decât oricând, cu un pre- 
„stigiu sporit, sensibilă nu numai la îndemnurile unui trecut atât 
de bogat în fapte româneşti, dar sensibilă şi la chemarea zilelor 
«de azi şi a celor de mâine. Meritul acestei stări imbucurătoare 
revine integral colaboratorilor de pe teren, preşedinţilor şi mem- 
-despărțămintelor şi cercurilor noastre culturale, care după obiceiul 
vechiu își cheltuiesc cu drag şi desinteresat tot surplusul energiilor 
lor pentru binele şi propăşirea instituţiei şi pentru cari nu am 
avut şi nu avem la îndemână altă recompensă, decât un modest 
cuvânt de adâncă recunoştinţă. 


ADUNAREA GENERALĂ A „ASTREI“ 159 


Suntem mândri că această mică dar devotată armată cul- 
tarală poate sta la dispoziția conducerii farii, pentru scopuri de 
propăşire etnică, scumpe nouă deopotrivă. Vom fi mândri să ştim, 
că prin munca noastră modestă am contribuit cu ceva la pregă- 
tirea unirii sfinte, care trebue să vină, că am contribuit cu ceva, 
“ca vitejia fără perethe a minunatei noastre oştiri, cu jertfa fra- 
ților, cari pentru acea sfântă unire şi-au lăsat vieața pe câmpu- 
rile de luptă şi cărora le închinăm smeriți o clipă de pioasă re- 
culegere, nu a fost zadarnică. 


Adânc recunoscători pentru prezența în mijlocul nostru a 
Inalt Preasfinţiilor Lor, Miropolital Ardealului şi Administratorul 
Apostalic al Mitropoliei Blaj și pentru ocrotitoarea grijă pe care 
o dăruiesc fără incetare instituției noastre, bucuroşi că putem sa- 
luta în mijlocul nostru pe reprezentanții oștirei noastre, a insti- 
tuțiilor surori de cultură şi ai autorităților locale, cu gândul la 
Mareșalul Conducător al ţării, cu gândul la fraţii noştri robiți şi 
la Regele nostru tânăr și iubit, simbol al unității noastre româ- 
neşti, declar adunarea generală deschisă. 


D-sa a dat apoi citire, în aplauzele entuziaste ale sălii, telegramelor 
omagiale, adresate M. Sale Regelui, Președintele de Onoare al „Astrei“, 
d-lui Mareşal Ion Antonescu, Conducătorul Statului și d-lui Prof. Mihai 
Antonescu, vicepreşedintele Consiliului de Miniştri. 

Au urmat saluturile instituţiilor prezente, inaugurate de I. P. Sa 
Nicolae Bălan, Mitropolitul Ardealului, în numele Bisericii Ortodoxe, 
care a ţinut și de astădată una din acele cuvântări inspirate, luminate 
şi curajioase, pline de adevăr și de frumuseţe, cu care a electrizat 
sufletele în acești ani de grea încercare pentru neamul nostru. O pace 
fără de unitate naţională şi fără libertate, nu poate fi imaginată — a 
spus, în esenţă, I. P. S. Sa. In niciun caz, fără de aceste postulate 
fundamentale, intemeiate pe)legea divină, umanitatea nu va ajunge la 
o liniște statornică și rodnică, 


IL P. Sa Valeriu Frențiu, Administratorul Apostolic al Mitropo 
poliei Blajului, a adus salutul Bisericii Române Unite, cerând reve- 
nirea la poruncile dumnezeești, pentru ca suferinţele neamului să fie 
vindecate și drepturile lui să fie restituite, j 


D-l General Nicolae Macici, Comandantul Corpului de Armată, 
aduce salutul Armatei, omagiind „Astra” pentru contribuția pe care o 
dă, în aceste vremuri grele, la fortificarea sufletului Țării. 


D-l General I. Manolescu, Preşedintele Centralei Caselor Naţio- 
nale, aduce omagiul acestei instituţii, exprimându-și dorința ca zilele 
de mâne să ne“găsească solidari, pentru ca ființa neamului să se poată 
afirma deplin între celelalte popoare. 


D-l Rector Dr. Iulia Haţieganu, salută adunarea în numele Uni- 
versităţii „Regele Ferdinand I”, omagiind „Astra“ pentru statornicia 
credințelor ei, temelii ale Unirii de ieri, ale încrederii de astăzi şi ale 
reîntregirii de mâine, 


| 160 CRONICAR 


Se ia apoi act de rapoartele generale, publicate în numărul spe-. 
cial al „Transilvaniei” şi sunt alese cele trei comisiuni: 1. Pentru exa- 
minarea raportului general (compusă din d-nii Dr, Seb, Stanca, Prof. - 
L Moga şi Iulian Dumitru). 2, Pentru înscrierea de membri (d-nii C. . 
Criştiu, P. Olariu şi I. Dragomir) și 3. pentru examinarea propunerilor: . 
intrate în termen reglementar (d-nii Dr. E. Mureşan, Dr. O. Lupaș şi 
Marius Peculea), f 

In numele comisiei prime, d-l Dr. Seb. Stanca, prezintă activi-- 
tatea „Astrei“, împreună cu observațiile comisiei, făcând următoarele ` 
propuneri : 

1, Adunarea generală aduce omagiăl ei fiilor neamului nostru care . 
şi-au sacrificat vieaţa pe câmpul de războiu, înscriind pagini. de glorie 
nepieritoare în cartea neamului. l 

2. Adunarea generală dă expresie regretelor sale pentru pierderea 
membrilor ei decedați în cursul acestui an. 

3, Adunarea generală să ia act cu aprobare de raportul general, 
aducând un cuvânt de €logioasă mulțumită comitetului central și bine- 
făcătorilor, care au făcut donaţiuni pe seama „Asociaţiunii“”, 

4. Adunarea gerală să mulţumească în special conducătorilor des- 
părțămintelor și tuturor celor ce şi-au oferit bucuros contribuţia pentru: 
promovarea problemelor și a scopurilor „Asociaţiunii“, 

- 5, Adunarea generală să ţină în suspens completarea locurilor 
libere din comitetul secţiei biopolitice până la plinirea vremii când și 
despărţămintele, astăzi înstrăinate, se vor întoarce acasă, 

6. De asemenea adunarea să încredințeze comitetul central ca la. 
timpul potrivit să fixeze locul pentru adunarea genetală din anul viitor 
conform împrejurărilor de atunci, i 

Propunerile au fost aprobate de adunarea generală, care dă des- 
cărcare Comitetului Central pentru gestiune, 

D-l Petre Olariu, prezintă lista membrilor înscrişi în cursul adu- 
ării, In legătură cu aceasta, d-l prof. I. Lupaș insistă pentru intensi- 
ficarea acţiunii de înscriere de membri, aducând exemplul societăţii 
slovace '„Matitza Slovenska”, D-sa crede că ar fi să se treacă în raport. 
tabloul membrilor, atât al celor în vieaţă, cât și al celor dispăruţi, 

D-1 Voicu  Nifescu spune că suma înscrisă în bugetul „Astrei“ 
pentru propagandă este cu totul insuficientă. Este de datoria Statului 
şi a instituţiilor particulare să sprijine „Astra“ în acţiunea ei de pro- 
pagandă. D-sa crede că Institutul Naţional al Cooperaţiei, pe care îl 
reprezintă, va da tot concursul său, îndată ce „Astra” va oferj un: 
program precis de acţiune cooperatistă, 

D-l Emil Mureșan, propune în numele comisiei a treia, şi adu- 
narea acceptă, ca taxele de membri ai „Astrei“ să fie majorate după 
cum urmează: 

1. Pentru membri fondatori să se urce dela Lei 1000 la Lei 2000, 

2, Pentru membri pe vieaţă dela Lei 500 la Lei 1000; 
| 3, Pentru membri activi dela Lei 30 la Lei 50 pentru ţărani și 

muncitori şi la Lei 100 pentru intelectuali, 


ADUNAREA GENERALĂ A „ASTREI“ 161 


D-i Andrei Ghighiniţă, ceteşte raportul comitetului de censori, 
«care constată buna regulă în toate socotelile „Astrei“ şi propune accep- 
tarea proiectului de buget pe 1944 al „Astrei”, 

D-l preşedinte aduce la cunoștința adunării generale, că în Comi- 
tetul central sunt 5 locuri vacante și pentru ca unele elemente tinere 
să poată activa în cadrele acestui comitet, roagă adunarea generală să 
autorizeze Comitetul central de a coopta în locurile vacante persoane, 
cari vor să-şi dea contribuţia la lucrările „Astrei” şi şi-au câștigat și până 
în prezent merite deosebite prin concursul dat instituţiei, 

Se repetă apoi dorința, exprimată la toate adunările generale din 
ultimii patru ani, cu viitoarea adunare generală festivă să se ţină în . 
oraşul drag, sfinţit de creaţia românească, unde steagul „Astrei“ a fost 
ţinut decenii de-a-rândul de atâtea mâini vrednice, CRONICAR 


LICEUL GRĂNICERESC „GEORGE COȘBUC“ DIN NĂSĂUD 
LA 80 DE ANI 


Prin rândurile de față vrem să zugrăvim în câteva icoane fugare, 
ce a fost Năsăudul pentru cultura românească de altădată, ce este acum 
și ce ar putea deveni 'mâine, dacă soarta i-ar fi vitregă și dacă bărbăţia 
noastră nu va arunca totul în cumpăna Destinului, pentru a-l readuce - 
iar între hotarele României. 

În cursul ultimilor 25 de ani s'a mai scris, în presă, despre Nä- 
săud, despre averile sale grănicerești şi uneori despre diversele sale 
afaceri, puse la cale şi provocate de spiritul lacom al politicianilor cari 
l-au condus, Și s'a scris mai mult de către oameni cari nu i-au cu- 
noscut nici trecutul, nici sufletul, nici aspiraţiile. De străini. Aproape 
toți scriitorii au stăruit mai mult asupra laturei materiale a lucrurilor, 
ignorând că acel Năsăud, care a dat literaturii româneşti pe George 
Coşbuc și pe Liviu Rebreanu, are şi un suflet al său, care totdeauna 
a ştiut să vibreze la unison cu marele suflet al Neamului Românesc 
de pretutindeni. 

Că într'adevăr, ceea ce a făcut cunoscut acest modest ţinut, n'au 
fost nici bogăţiile — pe care nu le are — n'au fost nici simandicoase- 
personalități politice, pe car nu le-a cultivat, ci a fost numai acel suflet 
din sufletul Neamului, cum așa de frumos îi spune George Coșbuc, 

Acel suflet înainte cu 180 de ani, pentru a se pune la adăpost 
împotriva nenumăratelor şi amarnicelor impilări și nedreptăţi, pe care 
le sufereau Românii iobagi, după ce a bătut de multe ori la porţile 
Vienei, unde şi-au dus jalbele înlăcrimate, în cele din urmă a primit 
ugu iat, pe care îl socotea mai puţin greu şi umilitor decât pe cel 

e iobag. 

Cauzele câre au dus la militarizarea Românilor dela Năsăud, sunt 
cam din aceeaşi vreme și cam aceleași care au dus, mai târziu, la re- 
voluţia lui Horia: iobăgia cu întreg cortegiul ei de nedreptăţi, pe care 
noi, din secolul televiziunei nu ni le putem imagina. Cu ajutorul unor 
istorii trunchiate, scrise de străini și pentru străini și a unor hri- 


162 EMIL SÀNGEORZAN 


soave care au putut scăpa de urgia vremilor, încercăm să reconstituine 
acel trecut plin de suferinți, dar nu vom putea — niciodată — prinde, 
în slove scrise, tot sbuciumul sufletului românesc din acele timpuri negre. 

Pentru a putea scăpa de această calamitate, s'a ajuns ca în anul 
1762 să ia ființă Regimentul al II-lea Român de Graniţă Nr. 17 din 
Năsăud. Odată cu înfiinţarea Regimentului și situaţia socială a acestor. 
Români a luat altă înfățișare. Atât în Năsăud cât şi în unele localităţi 
din jur, au luat fiinţă şcoli, care până atunci n'au existat, In Năsăud s'a 
înființat în 1783 un Institut militar (şcoală de cadeți) în care au primit 
educaţie militară o mulţime de fii de Români timp de 65 de ani, până 
în 1848, când a fost incendiat şi distrus de revoluționarii lui Ludovik: 
Kossuth. Institutul avea pe lângă el şi un spital. Odată cu Institutul 
militar au luat finţă şi o școală normală și câteva școli, numite triviale. 
In aceste şcoli s'a format cea mai mare parte din ofiţerii și subofiţerii 
Regimentelor din Năsăud și Orlat, apoi preoți, învăţători, oficianţi, etc, 

Dela 1762 la 1851 — timp de 89 de ani — strămoșii noștri au 
purtat armele, luptând cu vitejie și onoare, pe multe câmpii ale Europei: 
în Italia, Germania, Polonia şi Moldova. Pretutindeni pe unde a umblat 
acel suflet al Nasăudului el s'a dovedit a fi un suflet de elită, fie că . 
a trebuit să lupte împotriva lui Napoleon Bonaparte la Verona, Rivoli, 
Areda Veneţiei, Ulm şi Friedelberg, fie că era vorba să lupte în ogorul 
culturii, unde şi-a creiat exclusiv cu muncă şi mijloace proprii, şcoli, 
pe care niciun alt ținut din Ardeal nu le-a avut. 

In Istoria Şcoalelor Năsăudene, scrisă la 1913, de profesorii 
— deveniți membri ai Academiei Române — Nicolae Drăganu și 
Virgil Şotropa, cu ocazia jubileului de 50 de ani al liceului grăni- 
ceresc „George Coşbuc” din Năsăud, pe bază de documente autorii 
scriu următoarele : Si j 

m» + Din şcoalele năsăudene, adecă din școala normală și institutul 
militar, apoi din şcoalele triviale (fiindcă aveau trei obiecte principale 

„de studiu : citirea, scrierea și calcularea, un „trivium“) şi cele naţionale, 

dela înființarea lor și până în timpul nostru, au ieșit mii și mii de 
bărbați, dintre cari unii au ocupat diferite posturi militare şi civile în 
ţinutul nostru, alții sau împrăștiat prin celelalte ţinuturi ale patriei 
şi chiar în străinătate, iar o parte mare s'a întors dela şcoală la 
vatra părintească, la moșii, ocupându-se cu economia sau cu diferite 
întreprinderi, 

„Pentruca cititorul acestor şire să-și poată face cel puţin aproxi- 
mativ o icoană despre numărul cărturarilor ieşiţi din numitele şcoale, : 
vom încerca să facem o mică statistică, ale cărei date se vor extinde 
însă numai până la 1870, deoarece despre cei ce şi-au continuat și 
absolvit studiile la gimnasiul din Năsăud (deschis la 1863) vom vorbi 
la istoricul gimnasiului . . .” (pag. 138). 

„Ofiţeri (în frunte cu generalul Baron Leonida Pop, fost adjutant 
şi şeful cancelariei împăratului Franz losii), preoţi, funcţionari superiori, . 
originari dia comunele grănicerești, cam 2500. 


„Alţi cărturari tot din comunele grănicereşti, ca de pildă : primari, 
scriitori, diurniști,.sergenți, stegari, comercianţi, industriași, etc., cam 5000, 


„LICEUL GRÂNICERESC „GEORGE COȘBUC* DIN. NĂSĂUD LA 80 DE ANI 763: 


„Din regiunea Orlat (Regimentul I românesc de graniță) cam 60, 
dintre cari ofițeri 9 căpitani și un maior, în frunte cu Colonelul David: 
Baron Urs de Margina. 

„Provincialiști” din Bucovina şi părţile ungurene, cam 3000, 

„Străini (sași, unguri, șvabi), cam- 1000, i | 

„In fine sunt de amintit toţi aceia cari dela școală s'au întors: 
acasă şi deși economi, având însă cunoştinţe frumoase, au fost de mare 
folos conaţionalilor şi consătenilor, contribuind şi ei la ridicarea nive- 
lului cultural al poporului nostru, Numărul acestora în termen aproxi- 
mativ se poate statori cu 18.000, 

„Astfel deci numărul tuturor bărbaţilor cărturari ieşiţi dela 1770 
până cam la 1870 din şcoalele primare năsăudene, face considerabila 
sumă de cca. 30.000...” (pag. 144). 

Până aici e vorba de vechile şcoli năsăudene, înfiinţate în vremea: 
graniţei militare, deci înainte de liceul de azi, care în mare parte n'au 
fost cunoscute de marele public românesc. 

După desfiinţarea Regimentului de graniţă, întâmplată în anul 
1851, grănicerii năsăudeni, deși timp de aproape 100 de ani, au trăit 
din tată în fiu, într'o aspră disciplină militară, n'au renunţat la dreptul 
de a avea şcolile lor proprii, pentru instruirea copiilor și urmașilor, 
Pentru a avea aceste şcoli, ei n'au împărţit averile rămase după insti- 
tuţia militară, între singuratecele comune politice, cum au făcut Regi- 
-mentele de secui şi celelalte Regimente românești, ci le-au constituit 
în fonduri indivizibile, menite să întreţină instituţii de cultură şi edu- 
caţie pentru urmaşi. 

Au fost siliţi însă de împrejurări vitrege, ca timp de 20 de ani 
să poarte un șir de grele lupte cu Statul unguresc, care urmărea să 
distrugă baza de existenţă economică a școlilor, Anume, după desfiin- 
tarea Reg:mentului de graniţă, Statul unguresc voia să le răpească stră- 
moşilor noştri dreptul de proprietate asupra munţilor şi pădurilor, din 
ale căror venituri anuale se întreţineau şcolile, astfel că acestea, ne- 
având cu ce să se susțină, ar fi urmat să moară singure. Strămoșii au: 
simţit încotro merg intenţiile duşmane ale străinilor și au stăruit cu 
toată dârzenia sufletului lor, călit in lupte, până au învins. Le-au trebuit 
12 ani de lupte cu regimul ungaro-austriac, până au reuşit, ca în ziua 
de 4 Octombrie 1863 să inaugureze clasa primă a Gimnăsiului supe- 
rior fundaţional din Năsăud, care în această toamnă a împlinit 80 de 
ani de existenţă şi activitate neîntreruptă în slujba culturii româneşti. 

In curs de 50 de ani, dela 1863 la 1913, au fost clasificați în 
acest liceu un număr de 10.450 elevi, dintre cari 10.108 Români. Dintre 
aceștia cea mai mare parte au luat drumul carierelor unde se cereau 
mai puţine studii, cum erau învățătorii, farmaciști, notari, preoți, şcoale 
de cadeți, poştă, etc., iar unii s'au întors la vatra părintească, rămânând 
agricultori ori devenind comercianți, meseriași sau funcționari comunali, 

In acest timp de o jumătate de veac, au depus examenul de 
maturitate (bacalaureat) un număr de 878 de absolvenți, cari datorită 
cunoștințelor căpătate în acest liceu, au putut să ajungă deschizători 
să drumuri noi şi îndrumători preţioși ai culturii româneşti dinainte 

e unire, 


2064 EMIL SÂNGEORZAN 


Dela 1913 până în prezent, adică în timp de alfi 30 de ani, liceul 
năsăudenilor a pregătit alte serii de elevi, al căror număr precis nu-l- 
putem indica, din lipsă de date. Comparând însă cifrele primei jumătăţi 
de veac de existenţă, credem că în ultimii 30 de ani au putut fi cla- 
sificaţi, la acest liceu, un număr de alţi cca. 7000 de elevi, dintre cari 
au putut trece bacalaureatul alţi 600 de absolvenţi, cari oriunde se vor 
fi aflând, îşi vor fi amintind cu drag de cei. mai frumoși ani ai tinereții, - 


petrecuţi în acest templu al culturii româneşti, în a cărui „Aulă“ au `: 
rămas de strajă doar tablourile celor doi ctitori, cari, umăr la umăr,. . 


au luptat fără odihnă pentru înființarea lui: vicarul Grigore Moisil și 
învățătorul Vasile Naşcu. 


De dincolo de timp și spaţiu, ei ne aduc aminte că a sosit iar ` 
ziua de 4 Octomvrie, zi de sărbătoare şi zi de doliu pentru noi cei 


dela Năsăud. Că la 4 Octomvrie 1863 a fost sărbătorită inaugurarea `: 
primei clase a liceului, iar la 4 Octomvrie 1867 a fost înmormântat ` 
primul ctitor: Vasile Naşcu, și la 4 Octomvrie 1891 a închis ochii al ; 
doilea ctitor, vicarul Grigore Moisil. Și aşa, an de an,a trebuit cu un 
„ochiu să râdem şi cu celalalt să plângem... îi 
Acest 4 Octomvrie, care ar fi trebuit să ne afle cu sufletele pline 
„de bucurie, în care ar fi trebuit să cinstim cu fastul și măreţia cuvenită 
fapta strămoşilor noştri, ne află împrăștiați pe întreg cuprinsul Țării, . 
cu gândurile răvăşite şi întunecate, lar dincolo, la liceul din Năsăud `: 
au amuţit și vorba şi cântecul românesc, că ultimii doi profesori, de. ` 
muzică şi limbă românească, au fost puşi în disponibilitate incă în 1941, 
„Dincolo a început la 4 Octomvrie 1940 „o nouă vieafă ungurească“, : 
aşa cum o definea proclamația regentului afişată în toate satele româ- . 
nești, în luna Septemyrie 1940, pe care am citit-o şi noi. i 
In decurs de 77 de ani, au putut străbate în liceul nostru, doar 
-nemții Iosef Hanosek, Johann Oberti, Johann Fischer şi Anton Kunna, 
ca profesori de muzică, Friedrich Müller de gimnastică și cehul Andrei ; 
Mazanec profesor de desemn. Aceştia au fost singurii străini cari au 
profesat acolo, în primii 55 de ani, când tot stăpânirea ungurească 
stăpânea pe plaiurile româneşti ale Năsăudului. 
` Astăzi,,.? N'a mai putut rămânea niciun profesor român acolo, 
cu toată grija şi loleranța pe care a afişat-o noua stăpânire străină. 
Legile și rânduelile cari timp de 55 de ani au constituit o stare de 
drept, au fost desfiinţate printr'o stare de fapt, isvorâtă din legea bu- 
nului plac. Se zice că liceul ar avea limba de propunere română. Dar . 
dacă nu se găseşte în corpul profesoral niciun singur român, judece 
“oricine, cam în ce fel de limbă română se va fi propunând... ? 
Aula e pustie... Chipul, altădată blând, al vicarului Grigore 
Moisil, a devenit aspru şi dârz, iar cel! al învățătorului Vasile Naşcu, 
al luptătorului care a fost de cinci ori în audiențe, la doi împărați, 
priveşte şi mai încruntat din rama lui de lemn... Din mormintele lor, - 
strămoșii, aud iar paşi străini, pe pământul moștenit dela Decebal şi 
_ Traian... Ce caută străinii în liceul, pentru care ei au suferit şi au 
luptat decenii de-a-rândul şi unde sunt profesorii români, al căror glas 
nu-l mai aud răsunând pe catedre și sub bolțile coridoarelor în stil 
roman...? Ce facem noi, urmaşii lor,..? Ce fac tofi aceia, cari în- 


LICEUL GRÂNICERESC „GEORGE COȘBUC” DIN NĂSĂUD LA 80 DE ANI 165 


-teleg și preţuesc la justa lui valoare naţională şi. culturală, finutul ro- 
smânesc al Năsăudului ? Aşteptăm, chibzuim, medităm, sperăm, răbdăm ..,. 
“Dare până când... | | 
Indrăsnim să credem că nu vom fi mai pre jos decât umbrele 
strămoşilor, cari începând din veacul al treisprezecelea, an de an şi 
veac de veac, au luptat, au suferit, au clădit rotundul pământ al Țării 
româneşti, dela Nistru pân' la Tisa, din Hotin și pân' la Mare... Cre- 
dinţa noastră trebue să ia contur de faptă îndrăsneaţă, ca în altă zi 
„de 4 Octomvrie să ne putem împlini datoria, pe care nu o putem 
“împlini astăzi și să ne putem cinsti, strămoșii viteji, acolo unde trebue. 
EMIL SÂNGEORZAN 


IMPOTRIVA LUI MIRON COSTIN 


"Nol dela Râm ne tragem 


Intre atâția scriitori, în care se vede lumea sau se văd ei înşişi, 
literatura română are şi un scriitor al bunătăţii. De o jumătate de 
-secol el poartă între noi acest crez artistic, fără ca semenii să-i fi 
“făcut totdeauna dreptate. Unii i-au cerut mai mult meșteșug în scris, 
“fără să-şi dea seama că l-ar fi schimbat într'un condeiu între alte condeie, 
-căutător numai de faimă proprie, iar alţii, mai mare felurime de gân- 
“duri, fără să vrea să vadă că am fi avut astfel în el numai un nou 
înseilător de anchete sociale. Parcă n'a fost numai o întâmplare că 
-singurul roman pe care l-a pus pe hârtie l-a pierdut în manuscris și 
nu l-a mai început a doua oară. E vorba de d-l lon Alexandru Bră- 
-tescu- Voinești, 

Citind zilele acestea încă odată corespondenţa dintre Duiliu Zam- 
firescu şi Titu Maiorescu, l-am întâlnit pentru întâia oară, amintit cam 
‘tainic, numai cu iniţiale, în scrisoarea din. Roma, dela 21 Octomvrie 
1890. E vreme de când a început să scrie şi să fie prețuit: „Cine e . 
L A. B. cu Scrisorile găsite ? Autorul nu-i destul de naiv pentru cele 
ce spune Toni, dar are croială de scriitor şi trebue cultivat.“ Văzuse 
acele Scrisori găsite, în „Convorbiri Literare“ din acel an. La trei ani 
după aceea, într'o scrisoare din Bruxelles, unde lucra la „Viaţa la ţară“, 
„Duiliu Zamfirescu se opreşte din nou la Brătescu-Voineşti, la 11 Oc- 
tomvrie 1893, Citise numărul din „Convorbiri” pe - Octomvrie, cum 
“spune el, din scoarță în scoarță: „Novela d-lui Brătescu e bună. Limba 
cântă de armonică ce e. Impresia mea cea din urmă e că pare scrisă 
de un scriitor bătrân, sigur de sine, care se păzeşte de exagerări, ține 
fraza într'o tonalitate simplă, sentimentală cu măsură. Dacă aş avea 
ceva de zis, ar fi tocmai în această privinţă: prea multă dulceaţă. 
“Trăsnea e prea cumsecade. O pereche de palme enorme pe obrajii 
delicaţi ai d-rei Lola ar mulţumi pe multă lume. Jumătatea încântă- 
toare a protagonistului avea nevoe de un cadru mai mare, un roman 
întreg, şi de un caracter antitetic alături.” Cuvântul fusese încă de pe 
atunci rostit. Agerimea lui Duiliu Zamfirescu, în descoperirea şi carac- 
“terizarea scriitorilor, se adeverește şi de această dată. Brătescu- Voinești 
“era un scriitor ål bunătăţii, Nici numai iscusință de pană și nici numai 

i 9 


166 | EMANOIL BUCUȚA 


„material de observaţie, ci amândouă împletite într'o faptă de iubire şt 
de milă. In Lumea Dreptăţii nu este altceva, cum nu sunt Microbul, 
Pană Trăsnea Sfântul, Niculăiţă Minciună, Moartea lui Castor şi Puiul.. 

Cine cunoaște pe scriitor nu numai din cărți, dar şi dip vieaţă, | 
mai știe însă ceva, că bunătatea lui e bătăioasă. Despre om stai la: 
îndoială când ai avut prilej să-l vezi pe amândouă părţile, ce este mai 
mare sau ce este mai cu seamă, ticluitor de povestiri scrise sau ticluitor” 
de taclale vorbite, până te apucă ziua? In privinţa aceasta scriitorul * 
bunătăţii din literatura română are multe asemănări cu scriitorul rău- 
tăţii, Caragiale. Cea mai bună operă a lor nu se găseşte în ceea ce- 
au tipărit, ci în ceea ce au risipit din belșug în întâlniri prietenești. - 
De atâtea ori mi-a părut rău că n'am însemnat, după o despărţire de 
Brătescu- Voinești, tot ce-mi fusese dat să ascult în cele două, trei sâu. 
mai multe ceasuri de convorbire, mai mult de unul singur, anecdote, 
amintiri, răsvrătiri în fața nedreptăţii vieţii, deavalma, Dar farmecul se- 
trăieşte, nu se descrie. Poţi să desenezi geometria de izvoade a unor 
aripi de fluture, dar, dacă ţi-a plăcut întradevăr acea pâlpâire catife- 
lată de pulberi colorate, rupi desenul, după ce l-ai făcut gata. Prea. . 

“sunt departe unul de altul, cu cât sunt mai asemănătoare. Mă tem că ` 
puţinătatea producţiei lui Brătescu-Voinești. se lămureşte în același fel,. 
a lui ca și a lui Caragiale. Vorbesc amândoi cu o artă nesfârşită şi 
orice scriere e numai o transcriere, care n'ajunge decât foarte rar să: 
se ridice la înălţimea întâiei creaţii. Scriitorul aruncă nemulțumit con- 
deiul, ca o unealtă neputincioasă, și vorbește mai departe. lată arta 
în care nu poate fi întrecut! De ce să întârzie în arta cealaltă ? Din: 
aceste nepotriviri, între ceea ce vrea și ceea ce împlinește, dintre ceea 
ce așteaptă dela vieaţă și ceea ce-i dă ea, iese desamăgirea înăuntru 
şi cârtirea înafară, a oricărei firi mai isimţitoare, La. ceilalţi, izbânzile- 
acopăr și înăbugesc această stare. De aceea Ion Alexandru Brătescu- 
Voinești a purtat totdeauna în lume o bunătate bătăioasă, Ea era atât: 
de gingașe şi de firavă încât cerea arme grele ca să fie apărată. Şi 
tot de aceea acest om, care ţi s'ar părea că trebue să fie seratic, fierbe: 
de câte ori îl întâlneşti, de o furie sau de alta, puse toate în serviciul 
binelui, E un dialectician şi polemist paşnic, fără nevoie de câmp de 

` luptă și de sgomot ca să izbucnească, Lucrarea lui cea din urmă, care: 
a ieşit la Cartea Românească, „Originea neamului românesc şi a limbii: 
noastre“, fac parte din această trebuinţă. Nu e vis de singurătate, lite- 
ratură, ci amestec în val-vârtejul zilei, SA-i zicem sociologie, Când va- 
lurile sunt mici, de pahar de apă, ele nu se închiagă întrun corp de- 
doctrină, dar când se ridică până la cer şi sguduie pământul, ies cărți 
ca acestea, „In slujba păcii”, după războiul. cel mare, şi „Originile“, 
în timpul războiului de acum. Omul e prea legat de vremea lui, care 
sună și răsună în el şi-l împinge să-și spună părerea, ca să tacă. Din 
volumul întâi, unde stă spusă răspicat, se poate urmări foarte ușor 
acea latură a personalităţii lui Brătescu-Voinești, căreia i-am zis bună- 
tate bătăioasă, pi l i 

Volumul e' strângerea în mănunchiu a unor scrisori închipuite, pe 
care adică scriitorul şi le-a scris el însuşi, Ascultaţi ce se găsește 
într'una din ele: „Nu mă miră de loc că sufletul dumitale se sbate ca 


IMPOTRIVA LUI MIRON COSTIN - 167 


un steag în vijelie, cum zici, căci numai un suflet de rând, capabil să 
se obişnuiască cu orice ticăloşie, poate rămâne nepăsător, văzând cea 
mai de seamă parte a omenirii recăzută în sălbăticie. Eu, care odi- 
nioară, când te vedeam indignat: de câte o faptă a altora sau a dumi- 
tale însuţi, îţi ziceam: păstrează-ţi indignarea pentru prilejuri mai mari, 
acum îţi aprob toată revolta şi-ţi urez din fundul inimii să nu ţi-o 
risipești în blesteme care nu slujesc la nimic, ci să ţi-o prefaci întrun 
lucru folositor, scriind cartea pe care o visezi, asupra pricinilor şi mij- 
loacelor de înlăturare a războaielor și pe care aşa s'o întitulezi: „in 
slujba păcii”, Sunt nişte preţioase rânduri de autobiografie spirituală, 
însă ale unui scriitor, nu ale unui cugetător, Ele rămân adevărate 
numai pentru clipa când au fost scrise şi nu pentru toate timpurile, 
Sunt ale omului simţitor, care se schimbă necontenit, şi nu ale minții 
rari, care are un drum ca al razei de soare. De aceea noua carte nu. 
e ca un capitol de încheiere a cărții de demult, ci de atâtea ori o 
dărâmă. Războiul nu mai e în toate cazurile rău, aşa cum judeca atunci, 
cu argumente de biolog, ci poate fi, cum judecă azi ca Român, o fe- 
ricire, mai ales făcut alături de Axă: „Graţie bunăvoinţei lui Dumnezeu, 
conducerea ţării noastre a încăput în mâinile unui om înţelept, care, 
alăturând puterile noastre de puterile Axei, ne-a 'dat prilejul ca, luptând 
pentru apărarea drepturilor noastre, să apărăm în același timp şi civi- 
lizaţia omenirii, împotriva celei mai înfiorătoare primejdii de care a fost 
ameninţată vreodată”, Nu e nicio contrazicere, ci sunt numai alte 
scântei pe acelaşi fir al simţirii proprii, când aleargă pe el acelaşi curent 
electric al sbuciumului omenesc. E numai ca o dată de calendar pusă 
în cuprinsul unor preocupări cu totul de altfel, nu de istorie de azi, 
în care se poate deosebi mai anevoie, ci de istorie mai veche şi de 
proto-istorie, în care închipuirea îşi deschide, fără nicio siială, aripile, 
„In slujba păcii” avea multe pagini de adevărată literatură, poate 

cele mai bune pagini brătesc-voineștene pe care le avem, și purta în 
frunte și un motto: Dacă te-ai hotărit să spui adevărul, pregătește-te 
de suferinţă, Era o cugetare, care nu putea să iasă decât din acel 
condeiu și înfrumuseţa o întreagă părere despre lume şi vieaţă. Mi-aduc 
aminte însă că multă bătaie de cap mi-a mai dat acest motto. Domnul 
lon Alexandru Brătescu- Voineşti, ca şi d-l Simion Mehedinţi şi Vlahuţă, 
sunt autori foarte iubiţi de şcoli, Invăţătorii le citesc aproape cu evlavie 
cărţile şi sar mărturisi mulțumiți numai cu ele, unele pentru proză 
literară, altele pentru proză ştiinţifică şi celelalte pentru poezie. Când 

` au fost să aleagă învățături şi îndemnuri pentru școlari, tipărite apoi 
pe cartoane și spânzurate pe pereţi, ca să le aibă mereu înaintea 
ochilor, de unde erau să le ia decât din scriitorii iubiţi ? Nu se putea 
o alegere mai. nimerită, Închipuiţi-vă însă ce înţelepciune obosită, de 
împăcare cu soarta și de lume de nedreptăţi, înseamnă o asemenea 
cugetare pentru vârsta fragedă, şi pe care trebuia s'o vadă în fiecare 
zi, timp de ani de zile, sub icoane şi s'o înveţe pe dinafară ca o cre- 
dință şi ca un îndreptar de vieață: Dacă te-ai hotărît să spui adevărul, 
pregăteşte-te de suferinţă ? Mai laudă adevărul mai presus de toate, 
când el are, prevăzute dinainte, asemenea urmări! Când adevărul 
trebue să-ţi umple totdeauna sufletul şi e ca lumina lumii, de ce să 


g*k 


#68 EMANOIL BUCUȚA 


fie neapărat izvor de suferință ? Invăţătorii nu înțelegeau de ce putea 
să fie rea o cugetare, care sclipea ca o piatră rară şi, pe deasupra, 
era pusă în fruntea cărţii lui de unul din cei mai mari scriitori români | 
Unii, mai pedagogi, au înţeles, Cartea le-a rămas, și pe drept cuvânt, 
tot atât de dragă, dar cartonul a părăsit clasa și a poposit, ca la un 
joc unde străluceşte de o strălucire nouă, pe unul din pereţii camerei 
lor de locuinţă. Intr'alte clase el se mai poate vedea şi astăzi. Trecem 
pe-acolo, fără să ne uităm, cu teama ca vreun copil mai isteţ să nu 
pună una din acele întrebări care încurcă pe cei mari, 
„Originea neamului românesc și a limbii noastre“, noua carte de 
gândire a d-lui Brătescu- Voineşti, este toată în această pagină: „Noi 
Românii, greşim când credem că suntem urmaşii Romei şi că neamul 
nostru dăinveşte aici de 2000 de ani: Noi suntem urmașii traco-geto- 
dacilor, Neamul nostru dăinueşte în ţinuturile în care se găsește azi, 
nu de 2000 de ani, ci din -vremea neoliticului. Geto-dacii nau avut 
limbă specială şi proprie, care ar îi pierit și ar fi fost înlocuită de limba 
Românilor. Asemănarea limbii noastre cu limba latină nu se datorește 
oştilor sau coloniştilor romani, ci faptului că atât Romanii, cât și Ro- 
mânii suntem descendenţii traco-geto-dacilor cari vorbeau latinește. Noi 
nu suntem neo-latini, ci protolatini. Afirmația că a pierit limba geto- 
dacă şi că a fost înlocuită cu limba Romanilor e o erezie. N'a pierit 
nimic, Limba geto-dacilor, dusă de emigranţi spre apus şi ajunsă în 
Italia, a devenit mai întâiu, limba clasică latină, care era forma literară 
a limbii geto-dacilor, dar mai târziu a devenit limba Italienilor de azi. 
Aceeași limbă a geto-dacilor, ajunsă în Franța, a devenit la început 
limba Galilor, iar cu vremea limba franceză, Ajunsă în Spania a de- 
venit limba Iberilor, iar cu timpul limba spaniolă ; ajunsă în Portugalia, 
a devenit: limba portugheză. lar aceeaşi limbă vorbită de geto-dacii 
rămași pe loc, a devenit cu vremea limba noastră românească.” E 
frumos, pentrucă e straniu și neaşteptat, dar ar fi şi mai frumos dacă 
ar fi mărturisirile unui erou de povestire a bunătăţii, cum ne-a deprins 
d-l Brătescu-Voineşti, și care ar avea de suferit de pe urma acestor 
păreri. Aga, ne mulțumim să citim, cu dreptul pe care i-l dau cărţile 
de literatură, aceste ipoteze duioase, socotite de autorul lor ipoteze 
eroice. Întru cât am fi traci, noi ziceam până acum romanizați, cred că 
împăcarea se poate face mai uşor. Am auzit-o, ca student dela Niculae 
Iorga şi e drept că-mi părea rău. Din școala dinainte venisem cu con- 


vingerea că am fi Romani, dacă nu cu totul şi cu totul, cu un mic - 


amestec, așa cum în limba de origine romană erau oarecare necurăţenii 
slave, ungurești, turceşti, franţuzești, nemţeşti. Vasile Pârvan se adân- 
cise pe aceeași cale, atât de mult încât elevii lui să-l socotească drept 
înainte mergător. Treaba cu limba e ceva mai grea. Filologii n'au să 
dea îndărăt niciodată. Ascultaţi şi ce spune, în prefața la cel mai nou 
dicţionar al limbii româneşti, tipărit în 1939, d-l August Scriban: „Deci, 
noi, Romanii lui Traian, am suferit influenţa pronunțării și a felului 
de vieaţă a autohtonilor, adică a Dacilor. Când te uiţi la casa de bârne 
a muntenilor și la îmbrăcămintea lor, e imposibil să nu recunoşti ta- 
blourile de pe columna Traian. Dar ce erau Dacii şi după ce criterii 
ii vom aprecia ? Fără îndoială, după limbă, În acest caz, un nume ca 


IMPOTRIVA LUI MIRON COSTIN 169 


Sarmisegeluza pare mai de grabă germanic, căci husa ar putea fi ga~ 
ticul sau dacicul husa, actualul german haus, casă, compus ca și Mühl- 
hausen, Schaffhausen, ş. a. Apoi Andrada, fiica lui Decebal, poartă 
un nume terminat cam ca germanul Conrada, iar Burebista ar putea: 
fi compus din bur, care seamănă cu numele poporului germanic al 
Burilor (la izvoarele Oderului, vecini cu Carpii în Moravia) şi Anarţii 
(în Maramureș), căci erau Germani. Acest bur ar putea corespunde cu 
actualul german Bauer, ţăran, iar bista, după observațiunea lui Iorga, 
ar avea aceeași terminaţiune ca Ariovist, şeful Germanilor în Galia în 
timpul lui Cezar, Deci Burebista ar îi „regele ţăranilor” (compară . cu 
numele Burilor, Olandezi din Africa), Pe lângă acestea, numeroasele 
numiri în -ava (nu -dava), ca Pelendava (cam actuala Craiavă), seamănă 
cu numirile germane în au, şi slave în ava sau ova, ca Glogova de 
azi, în judeţul Mehedinţi, ca Glogau în Silezia, la Slavi Glogova, care 
înseamnă „cornet, desiş de corni”, sau ca Spandau față de Spandava. 
Bazat pe acestea, ași crede că Dacii au fost Germani,“ 

Când un filolog de meserie, doctor dela Haile în știința limbilor, 
poate arunca în treacăt asemenea ipoteze, ca și cum ştiinţa românească 
ar fi vraişte (vraişte vine de frei stehen și e de origine germanică, dar 
nu credem că chiar dela Daci |), de ce ne-am mai mira că un scriitor, 
care spune singur că nu numai că n'a avut legături ca noi, cu istoria, 
arheologia și filologia, dar nici nu le-a putut înțelege sau suferi, ceea ce 
e acelaşi lucru, dă la iveală asemenea păreri de minune ? 

În schimb, ce mişcătoare sunt portretele unor oameni, cari au 
pătimit pentru credința lor, Niculae Densușanu şi Generalul Portocală, 
ce potrivit, parcă anume scris, pentru o carte înaltă de citire, acel 
crâmpeiu din biografia lui Darwin, cu deșteptarea în ela menirii ştiin- 
ţifice, şi ce înfiorător aproape, acel pescuit la care autorul a fast ajuns, 
privind la sfoara undiţei, de lumina adevărului, fără vreo altă docu- 
mentare ! Face: bine și: dă putere această religie a unui românism in- 
tegral, mai ales când este împărtăşită într'o limbă atât de frumoasă. 
Cred însă că dacă lorga ar mai fi trăit, Brătescu- Voinești n'ar mai fi 
scos acestă carte, menită să răstoarne Istoria Românilor, cel puțin 
aceea a începuturilor, Era un istoric pe care ştiu că îl preamărea, şi 
cam de aceeași vârstă, Ar fi fost față de el ca noi la spovedanie. Unui 
preot tânăr nu ne simţim îndemnați să ne mărturisim, pe când celuilalt 
îi spunem tot şi-i urmăm, ca un lucru dela sine înțeles, canoanele, 
atâtea mătănii și atâtea zile de post. Istoricii de acum pot fi mari, dar 
sunt încă prea cruzi, pentru un om trecut de 70 de ani. Şi astfel am 
putut lua cunoștință de „Originea neamului românesc şi a limbii noastre”, 

„EMANOIL BUCUȚA 


ss OCTAVIAN GOGA, ORATORUL 


Sunt oratori la care acţiunea oratorică este atât de esenţială, incât, 
în lipsa ei, discursurile rămân simple schelete. Pentru cineva care n'a 
asistat la desfășurarea lor şi nu poate reactualiza impresia din momentul 
rostirii, sunt fără vieaţă, reci, La alții, frumuseţea Gândirii şi strălucirea 
stilistică pun cu totul în umbră contribuţia mimicei, gesturilor, tonului. 


710 RADU BRATEŞ 


Goga se ţinea la mijlocul dintre cele două extreme. De aceea, dis~ 
cursurile rămase dela el păstrează mult din fluidul care le-a animat în ` 
clipa rostirii, fără ca să putem spune însă că forţa de persuasiune. ai: `. 
mimicei (deosebit de potrivită pentru ilustrarea revoltei sufleteşti şi 
pentru ameninţări), a gesturilor, a vocii oratorului, care juca pe tot... 
registrul tonurilor, nu le-ar îi adăugat nimic. pi 
Cineva care l-a auzit vorbind pe Octavian Goga își dă mai bine . 
seama de ce clocot furtunatic se desfăşura când oratorul se afla în. . 
spatele cuvintelor. Dar şi cine nu l-a auzit, din volumul Discursuri, : 
apărut postum la Cartea Românească din Bucureşti (1942), volum care. . 
curprinde câteva din discursurile lui mari din ultima parte a vieţii, 
necuprinse în 'volumele anterioare (Mustul care fierbe, Precursori), 
poate descoperi arta oratorică a lui O. Goga, temele preferate, tehnica 
şi notele distinctive ale oratoriei lui, Să le urmărim! k 


CE T PERS * 
ARIEI ici dud >» Li 


î 9997 Spunea O. Goga în Fragmente autobiografice: „Vă spun sincer, 
socot elocinţa un gen inferior. Cine a luat vreodată contact cu miste- 
rele scrisului, își dă seama că oratoria e rezultanta unui alt proces 
sufletesc. Un om dădea odată o definiție elocinţei şi făcea deosebirea 
dintre ea şi scris: când scrii, spunea el, atunci ai toate posibilităţile 
de selecţiune şi eliminare, fiindcă stai singur la masa de scris și te 
gândeşti, iar când intervine un gol în procesul de creaţie, atunci pui 
pana jos şi te gândeşti în așteptare, pe câtă vreme în elocință, trebue 
să umpli golul dintre o idee şi alta cu vorbe“, Se mărturisește aici 
. convingerea şi superioritatea literaturii asupra oratoriei şi preferința - 
- pentru o elocinţă care să aibă toate atributele artei, Se mărturisește 

totodată refuzul retorismului de umplutură, care face legătură artificială 

între locurile inspirate și nu-i decât un subteriugiu, pe care omul de 

gus cane era O. Goga nu-l putea tolera. De aceea discursurile lui O. 

oga fac concurenţă scrisului său, fiind adevărate pagini de proză ar- 

tistică. „N'a fost nimica de şcoală în elocinţa -mea — spune el mai 

departe —; mi-am manifestat sentimentele mele în mod spontan.“ Şi 
când a fost să dea un model de elocință preferată, a ales elocința de 

înaltă ţinută creatoare a profesorului dela Universitatea din Berlin, 

Wilamowitz Măllendori, ginerele lui Mommsen, Despre acesta spune 

în Fragmente autobiografice : „El vorbea despre Diana în cuvinte atât 

de pregnante, încât trecea un fior de colaborare dela om la om; se 

resimțea legătura sufletului care creează, cu mediul care participa și 

care elabora și el. Masca chinuită a profesorului căuta cuvintele, câte- 

odată rostite pe jumătate şi repudiate; o tăcere de câteva clipe şi se 

năștea adjectivul : -un fior de bucurie a creaţiei străbătea;'sufletul tuturor, 

Acest gen de elocinţă l-am apreciat şi îl apreciez şi astăzi.“ Reţinem. 
fiorul de bucurie a creaţiei. Cele mai celebre discursuri ale lui Goga 

degajau acest fior de bucurie a creaţiei. Lucrate sub suflul cald al in- 

spiraţiei, discursurile lui Goga păstrau fluenţa armonică a cuvântului 

inspirat, dar şi o perfectă simetrie a liniilor esențiale, şi o pronunţată 

- aversiune față de creşterile parazitare ale frazelor de umplutură, 


OCTAVIAN GOGA, ORATORUL NL 


O. Goga a ţinut multe discursuri, căci, spunea el — „th frămân- 
“tările unei vieţi, angajând sufletul meu la triumful unor idei, în mod 
fatal am fost împins şi spre această ramură de risipire intelectuală“. 
Dar pe puţine le-a considerat la înălțimea formulei lui. De aceea în 
volume au intrat puţine din discursurile lui. A exercitat singur asupra 
lor o severă cenzură, pornită dintr'o superioară conștiință artistică. 

Discursurile lui Goga sunt creaţii — și precum lirica lui a adoptat 
tonul retoric (fiindcă, între altele, și ea a fost angajată la triumful unor 
-idei), discursurile lui au ton liric, fiindcă însemnau risipire de suflet. 
Volutele pasiunii scapă uneori de sub tiparele riguros măsurate ; atunci 
-oratoria pasionată și chiar vehementă a lui Goga se apropie de ora- 
toria de superbe isbucniri sentimentale a lui Delavrancea şi N. Iorga. 


- k 
x s 


Ideea centrală a întregei vieți a lui Octavian Goga a fost ideea 
.națională.. Ea animă toate discursurile.: dela cele înregistrate de sufletul 
primitor al ţăranilor adunați în vatra unui sat să asculte pe Goga omul 
politic, până la cele adresate tinerimii universitare ca profet al desti- 
nului nostru ; dela cele adresate prin Radio mulțimilor din toate col- 
urile ţării, până la cele rostite în cadru solemn, cu prezenţă regală, - 
la Academia Română, Peste tot Goga flutură stindardul crezului na- 
ional. Scene din trecut şi întâmplări semnificative din actualitate sunt 
chemate ca să legitimeze formula naţională care i-a subjugat toată 
.existența. După războiul mondial, departe de a considera perimată 
ideea naţională, Goga o considera singura salvatoare. Ca să ne servim 
numai de volumul Discursuri, iată formularea acestui crez; „Intru cât 
mă privește, eu mă socot dator să rostesc răspicat, în clipe solemne 
pentru mine, o profesie de credinţă de care nu mă pot despărţi: Sunt 
«de convingerea că nu e câtuși de puţin perimat codul moral care a 
creat România de azi, cum afirmă acei care-şi închipue că deodată cu 
întregirea hotarelor concepţia noastră tradiţională a devenit un ana- 
cronism, În lupta unei consolidări de stat pe un pământ copleșit încă. 
«de stigmatele materiale şi sufletești ale dominaţiunii străine, în opera 
de rectificarea de reparaţie și de nouă clădire, eu nu cunosc alt sprijin 
“sufletesc mai puternic decât credinţa mea de ieri, adaptată la nevoile 
prezentului. Numai rezemată pe acest punct arhimedic, vom putea să 
'ridicăm aici construcția noastră. O ţară nu se poate naște fără o doc- 
trină a solidarităţii cetăţeneşti şi tot astfel nu poate fi menţinută fără 
.o lozincă de coeziune simplă şi mare. Eu nu ştiu alta pentru noi, decât 
vechea idee naţională cu toate atributele ei.” — Sunt cuvinte din dis- 
cursul ținut la Universitatea din Cluj în 1932, cu prilejul proclamării 
de doctor hongtis causa. Dar ele se pot întâlni aproape în toate dis- 
-cursurile lui. Frecvența acestui fond de simţire naţională explică și 
expresiile uneori aproape identice din diferitele discursuri ale lui O, Goga. 

Punctul de reper fiind ideea naţională şi sfințenia idealului urmărit, 
atât planurile bine chibzuite cât şi erorile de calcul sunt îmbrăţișate 
„de O, Goga cu înţelegere şi trecute la activul strădaniilor care ne-au 
-adus neatârnarea politică şi împlinirea visului de veacuri, 


712 RADU BRATEŞ p 


Stăpân pe logica intereselor noastre, Goga, în aproape toate dis- 


cursurile sale care indică linia noastră de vieaţă, dă dovadă de œ : 


a fi un utopist, Octavian Goga dovedește peste tot un criticism luminat, 


FI 


Ñ 


zi 


adâncă intuiție, fiind partizanul soluțiilor practice și simple. Departe dee $- 


In rezolvarea obiecţiunilor reuşeşte cu mare dexteritate, încât, la sfârșit, 


- concluzia se desprinde luminoasă și convingătoare. 


Uneori, fixat pe o poziţie de apărare naţională, utilizează cu mare: 


virulență ironia și sarcasmul ; mai ales împotriva intrușilor în sanctuarul: 
literaturii noastre şi împotriva adoratorilor formulelor străine de sim-: 


ţirea şi tradiţia noastră, Urmăreşte cu rară vehemență poporul vaga- ` 


bond al evreilor, popor fără rădăcini în pământul nostru şi desfigurând: 
peisajul nostru de puritate morală. E aici nu o atitudine de xenofobie, 
ci un gest de apărare al fondului nostru de omenie și ospitalitate, 
lată ironia, în discursul „Infiltraţii străine în literatura română”, 
rostit la Academia Română în 1937: „Am răsfoit zilele acestea două 
volume dintr'o antologie care conţine bucăţi din 60 de scriitori români 
de origine evreiască! cum scrie pe copertă. Managerul lor, un domn: 
care-şi zicea S, Podoleanu, — vedeţi de unde vine! — cu o specială: 
retorică de tarabă ni-i prezintă astiel: „Ei au adus o remarcabilă con- 
tribuţie literaturii autohtone, Fie că au făurit ò pagină de proză, sau. 
cizelat un vers, au spart uneori vechile tipare ale limbii literâre româ- 
neşti, ridicând-o la nivelul artistic de azi.“ Aţi înţeles, domnilor colegi 
şi voi bătrâne portrete de pe pereţi, cu câtă cuviință de oaspete se: 
rosteşte omul din Podolia: „Au spart vechile tipare ale limbii româ- 
nești, ridicând-o la nivelul artistic de azi”... Săracă „limbă veche şi: 
înțeleaptă” a lui Eminescu, adevărat: iau spart tiparele... “ 

Această ironie nu făcea decât să răspundă unor chinuitoare în-. 
trebări, cari îi biciuiau conştiinţa ca niște fulgere: „Cine a tăiat pă- 
durile de brazi din literatura noastră, cine a suprimat ţăranii cu fresca. 
lor de linii mari şi ample, cine a ucis bunul simț din bătrâni, ca să. 
ne alegem cu o stridentă behăitură lubrică și cu pagini de pornografie 
desminţite de tradiționala noastră decenţă ?” 

Octavian Goga ştia să prindă adevărurile axiomatice ale drumului; 
nostru de viitor și să identifice aspiraţiile intime ale suiletului naţional. 
De aceea poruncile existenţei noastre se rosteau prin glașul oratorului 
fără argumentaţie superiluă, Vedem azi, la distanţă de câţiva ani numai,. 
cât adevăr era în glasul profetului atunci când vorbea de problema 
semită, de problema naţionalizării : orașelor, de problema tineretului, 

In 1933, în Fragmente autobiografice, Oct. Goga amintea între- 
proiectele sale de viitor despre o carte care avea să prindă cinci fi- 
guri din trecutul nostru apropiat: Ion Brătianu, Caragiale, Delavrancea, 
N. Filipescu și N. Iorga. Cartea n'a fost scrisă. Și e o mare pierdere. 
Bogata experienţă a lui Goga, darul său de a intui adâncurile oame-- 
nilor, de a-i surprinde dincolo de aparențele care pot să înșele, de a-i 
cunoaște în frământările care nu se destăinuie decât celor intimi, de- 
a citi semnificaţiile unei vieţi, ne-ar fi dat o carte de portrete de va-- 


OCTAVIAN GOGA, ORATORUL 713: 


logică volumului Precursori.” ia avem cu câteva portrete mai puţin, 
iar în ce priveşte figurile amintite, interpretarea lui Goga este ireme-: 
diabil pierdută ! 

In volumul Discursuri găsim câteva portrete, altele decât cele 
amintite, pe care împrejurările vieţii i le-a cerut mai curând. Aceste: 
portrete, făcute din prilejul unor comemorări sau la marginea unui 
mormânt, n'au primit ultima șlefuire de atelier, pe care, cunoscând: 
înalta conştiinţă artistică ce l-a insuflețit pe O. Goga, cu siguranţă ar 
fi primit-o în volum. Rostite izolat şi culese postum în volum, acestor 
discursuri le lipseşte rectificarea de ansamblu, se repetă imaginile și 
expresiile,. dată fiind similitudinea de situații, dar se simte peste tot: 
deosebitul dar de portretist al lui Goga şi metoda lui de a despica 
relieful unei vieţi pentru a găsi ideia dominantă, trăsătura fundamentală 
a unei personalităţi, Intr'o bună măsură se observă și talentul oratoric: 
al lui Octavian Goga. 

lată figurile şi totodată discursurile: Regina Elisabeta, Horia, Ko- 
Gălniceanu, George Coșbuc, N. Filipescu, Iacob Negruzzi, Vasile Goldiș, 
L Bianu, I. Grădişteanu, Brătescu Voineşti. 

Dintre aceste figuri, numai Filipescu era luat în program. Dar nu: 
e portretul plănuit, ci doar schiţa fugară pe care împrejurarea morţii 
lui. Filipescu i-o furase inainte de vreme, în stăpânirea emoţiei.. 

Goga, ca și lorga şi lon Petrovici, avea un deosebit talent de- 
evocator. Dar știa şi să folosească datele biografice și detaliile sufle-- 
teşti pentru a lumina construcţia unei opere sau tactica unei lupte. 

Aproape toate portretele se deschid prin câteva linii largi care 
fixează cadrul istoric sau prind caracterul general al seriei din care 
face parte omul. Uneori justifică sentenţios pietatea posterităţii faţă de 
„personalităţile care au încarnat marile probleme de existenţă ale unui 
neam“. După această deschidere de orizont, figura este prinsă ca într'un- 
reflector, care-i luminează laturile, ca să apară cât mai întreagă, Lun- 
gile perioade oratorice alternează cu apostrofele scurte şi tăioase, ca. 
să poposească apoi lângă ţărmul unei amintiri, lângă priveliștea unei. 
îutâmplări personale, reliefând din apropiere diferite aspecte sau detalii... 
Câteodată reproducerea unei conversații desleagă mai bine nedume- 
ririle şi câştigă mai promt adeziunile decât orice desfășurare retorică.. 

lată prinsă în câteva linii de confesiune încrederea Reginei Eli- 
sabeta în steaua neamului nostru: „La 1906 câud pentru întâia oară 
mi-a fost dat să urc treptele Castelului dela Sinaia, cutremurat ca de-o: 
revelaţie divină, am auzit din Sura ei cuvintele: 

— „Cea mai. frumoasă zi din vieaţă a fost când trei mii de Ar- 
deleni au jucat hora în lunca din faţa Castelului Peleş, Moise n'a intrat. 
în Canaan, dar l-a văzut, așa a văzut Regele Carol Ardealul.. 

Sy un amurg roşu, prevestitor parcă al zilelor viitoare Regina 
vorbea : 

— „M'a întrebat odată cineva, un străin, de ce am zidit Castelul 
Peleș atât de aproape de geanta? Eu i-am răspuns : de unde știi d-ta 
că va fi totdeauna graniţă?“ . 

Era accentul profetic care despica viemile şi avansa judecata. 
istoriei, , . 


T14 RADU BRATEȘ 


Putem admite că astfel de pasagii declanșau admirația față de. 
personagiul evocat mai bine decât orice elogiu direct. Ee 
Alte figuri sunt zugrăvite mai mult din perspectiva crezului şi: 
artei lor, decât din liniile de umbră şi lumină ale ființei lor psihice 
{George Coşbuc). i A 


Oprindu-ne la tehnica oratorică a lui Oct. Goga, vom întâlni 
aceeaşi artă de-a-lungul întregei lui activităţi. Iucât exemplele din ul- 
timul volum sunt semnificative și ne dispensează de incursiuni în ma- 
terialul celorlalte volume. Peste tot aceeași personalitate tumultuoasă 
se rostește, Întâlnim de-a-lungul întregei cariere oratorice „ușurință şi 
perspicacitate în despicarea realităţilor istorice şi culturale, acelaşi stil 
bolovănos, cu mare putere de a sugera furtuna şi aspectele revolu- 
ţionare ale istoriei noastre, în special ale celei ardelene. De aci vio- . 
lenţa apostrofelor, critica acerbă faţă de tot-ce i se pare că împiedecă 
drumul destinului nostru. Goga a fost un pasionat al idealului naţional; 
aan mandatar al aspirațiilor noastre de vieaţă. De aceea judecă tot ce 
întâlnește din perspectiva luptei noastre, Când se opreşte în preajma 
unei figuri (şi alege de obiceiu figurile monumentale ale vieţii noastre 
literare și politice), caută în deosebi contribuția pe care a adus-o bi- 
-nelui colectiv, i 

Se întâlnesc în discursurile lui Goga expresii sintetice cu sunet 
-de lozinci, multe aluzii și apostrofe, încât captarea atenţiei publicului 
se datora numai unui rafinat simț al dozării și unei inepuizabile forțe 
„de expresie. Sunt atât de numeroase pasagiile plastice în discursurile 
rămase dela el, încât sunt concludente şi câteva numai, prinse din 
fuga lecturii : 

Vorbind de puterea noastră de a ne adapta la condiţiile grele 
“istorice și de a ne făuri singuri destinul, Goga are această imagine, 
„case revine de mai multe ori în discursurile sale; „Pitiţi acolo în munți, 
-aşa de ascunși sub stâncile și pădurile ocrotitoare, că sute de ani istoria 
ne-a pierdut urma, noi din ruine străvechi am clădit căsuţa noastră 
«şi am înzestrat-o cu tot ce putuse să cheme la vieaţă o specială struc- 
“tură de cuget şi de nervi“. ra 

Vorbind de sfințenia locurilor unde s'a arătat odată destinul unui 
neam: câmpurile de bătaie sau locurile marilor adunări populare, zice : 
mE atâta mister în clipa când se hotăreşte soarta unui popor, că pe- 
tecul de pământ care a găzduit această clipă nu se mai deslipeşte de 
æa și o păstrează pe veci ca o taină a lui. Sar părea că fiorul care 
.a tresărit în sufletele de atunci, în ziua cea mare, a pătruns aşa de 
„adânc în sânul naturii, încât flutură peste veacuri, aninat de crestele 
copacilor ca un cântec al eternității”. 

lată icoana rezumativă a războiului mondial, cu toate urmările 
lui: „Continentul întreg a fost mai întâi o casă mortuară, iar apoi a 
„devenit o casă de sănătate“. E i 

Ici colo stilul, pândit, în lipsa unei desfăşurări documentare, de 
pericolul abstractizării, este chemat pe pământ de câte o metaforă re- 
-welatoare : „Sufletul e doar o urnă în care generații de strămoşi și-au 


OCTAVIAN GOGA, ORATORUL 115 


` aşezat moaștele, în noi tresar îndemnuri nedeslușite, care vin de de- 
parte, de dincolo de conștiința realității“, Sau, adresându-se lui Iacob 
Negruzzi, la împlinirea vârstei de 90 de ani, amintind de experiența 
unei vieţi care se întindea peste- distanța unui veac, avea această com- 
parație sugestivă: „Sufletul d-voastră se mișcă la orice adiere, ca o 
bătrână punte brumată, întinsă peste svârcolirea unui veac. Câte vân- 
turi n'au bătut-o din scorbura vremii...“ l 

Trebue să înregistrăm şi scurtele epitete simbolice, atât de ca- 
racteristice stilului lui Goga: generația născută în timpul războiului 
mondial — copii ai fartanii: scriitorii — focuri pe culmi; tineretul — 
pachete de nervi... i 


e 
+ Lă 


lată domeniile în care s'a exercitat talentul oratoric al lui O, Goga: 
oratoria politică, de înaltă ţinută academică; şi oratoria academică pe 
teme naţionale și în legătură cu personalități marcante ale vieţii noa- 
stre politice și culturale, 

Sutlul care animă oratoria lui Goga: ideea naţională ; forma: ro- 
stogolire torențială de imagini și sentințe; cuvintele se încalecă şi se 
desfac, la fel cu undele unui râu de munte printre stânci. 

Citind discursurile lui Goga, intri într'o lume în care ești nevoit 
să-ţi verifici permanent poziţia față de problemele naţionale sub pri- 
virea vigilentă a umbrelor istorice, chemate martore la fiecare pas. Nu 
poţi scăpa controlului, căci oratorul pune așa fel problemele încât îţi 
angajează conştiinţa, 

e putem imagina impresia, pentru cine i-a auzit discursurile, 
când la arhitectura conţinutului se adăuga timbrul vocii, încruntarea 
frunţii, năvala de cuvinte şi deosebita vrajă oratorică, semnul orato- 
rilor de talent excepţional! RADU BRATEŞ 


ALEXANDRU ROȘCA: MOTIVELE ACȚIUNILOR UMANE") 


1. O problemă pe care evoluţia psihologiei o aduce pe primul plan 
al discuţiilor, destul de târziu de altfel, este motivația sau studiul mo- 
tivelor care determină acțiunea umană. Despre importanţa acestei pro- 
bleme pentru psihologie s'ar putea spune multe cuvinte, Unele le-a 
spus autorul cărţii de care ne ocupăm aci, Altele sunt ușor de ghicit, 
în urma unei sumare analize a perspectivelor pe care le deschide acest 
studiu. O fereastră spre aceste roditoare terenuri ne-o deschide chiar 
d-l A. Roşca, mărturisind, la pag. 5: „Cunoscând natura și varietatea 
motivelor, precum și legile după care ele se manifestă, putem prevedea, 
inflaența şi dirctiva conduita“.?) Atirmaţie foarte importantă şi plină 
de fecunde consecinţe practice, - . E: 

Subtitlul cărţii de față ne anunţă că e vorba de un „studiu de 
psihologie dinamică”, Termenul „dinamică“ indică oarecum, cadrul în 


1) Ed, Institutului de Psihologie al Universităţii din Cluj la Sibiu, 1944, pp. 305. 
2) Toate sublinierile ne aparțin. - | 3 


116 DUMITRU SALADE 


care se va mişca discuţia operei de mai sus. Psihologia trecută era ma: 
mult o psihologie descriptivă, statică, de constatări, deşi țelul explicativ 
rămânea mereu ultima năzuință a psihologiei. Găsiam analize prelun- - 
gite şi minuţioase preocupate să ne arate cum sunt și cum se petrec; 
anumite fenomene în domeniul psihic, fără să găsim prea multe indicii 
— uneori deloc — asupra cauzelor care determinau aceste fenomene,. 
Cu alte cuvinte, nu ni se spunea de ce lucrurile se petrec așa și nu - 
altfel şi mai ales nu ni se spunea cum am putea face ca ele să se. 
petreacă “alifel. lată de ce credem că e bine și necesar să lămurim, cu 
cuvintele autorului, după psihologul american G. W. Allport, că: „Orice 
tip de psihologie care se ocupă de motive, adică încearcă să răspundă. 
la întrebarea de ce oamenii acţionează aşa cum acţionează, se numește 
psihologie dinamică“ (pag. 13), Socotim cu atât mai necesară această 
precizare, cu cât încep să circule tot mai mulţi termeni legaţi de psi- 
hologie, ca: psihologie teoretică, psihologie calitativă, psihologie expe- 
rimentală, etc. 


2. Cartea de care ne ocupăm aci este al 14-lea studiu care poartă. 
pe copertă numele d-lui Al. Roşca, şef de lucrări la Institutul de Psi- 
hologie al Universităţii din Cluj la Sibiu. Publicaţiile autorului, precum: 
şi cele ale Institutului de Psihologie amintit, în general, sunt foarte 
cunoscute şi răspândite, Mai ales în cercul învăţătorilor și al școlilor 
secundare, aceste publicaţii sunt un bun comun. 

Ordinea cronologică a lucrărilor d-lui Al, Roșca ne permite să 
distingem două faze importante în activitatea 'd-sale de cercetător, 
Prima fază se caracterizează prin adâncirea cercetărilor de psihologie 
a inteligenţei şi de psihologie anormală, cuprinzând lucrările publicate 
până la 1938, cu excepţia „Psihologiei Configuraţiei”, publicată în 1929, 
în colaborare cu L. Bologa, L. Rusu și D. Todoranu. În această pe- 
rioadă se înscriu lucrările : Măsurarea inteligenţei și debilitatea mintală 
(1930), Psihopatologia deviaţilor morali (1931), Debilitatea mintală, De- 
licventul minor (1932), Psihologia martorului (1934), Instabilitatea emo- 
tivă - (1936), publicată în colaborare cu FI. Ștefănescu Goangă şi S. 
Cupcea, şi Orientarea profesională a anormalilor (1936), 


A doua fază se caracterizează printr'o puternică coloratură po- 
zitivă şi cuprinde lucrările publicate din 1938 incoace şi anume: Adap- 
tarea socială (1938), publicată în colaborare cu FI. Ştefănescu Goangă. 
şi S. Cupcea, Igiena mintală şcolară (1939), Copiii superior înzestrați 
(1941), Motivele acţiunilor umane (1943), Selecţia valorilor (1943), pu- 
blicată în biblioteca „Astra“, şi Monogratiile profesionale, vol. I şi II 
(1943), publicate în colaborare cu S. Cupcea, G. Cotul și M. Peteanu. 

Era de așteptat ca lucrările anterioare ale autorului să-i servească 
instrucţiuni și concluzii practice, pozitive, destinate să promoveze latura 
educativă a învățământului, care să se închege în studii bine puse la 
punct și publicate cu un scop bine definit. Această grijă și interesul 
autorului, în general, pentru răspândirea principiilor științifice care pot 
folosi educatorilor este demnă de remarcat şi prezentă in aproape toate 
lucrările autorului, dar mai evidentă în cele din faza a doua, La acest 


ALEXANDRU ROŞCA: MOTIVELE ACȚIUNILOR UMANE 111 


fapt ne-am gândit când am vorbit de caracterul pozitivist şi afirmativ 
al lucrărilor din a doua fază. 

Dacă zăbovim cu interes şi atenţie asupra lucrărilor publicate de 
- institutul de Psihologie al Universităţii din Cluj la Sibiu, vom vedea 
că autorii acestor lucrări se completează într'un mod fericit și că pro- 
blemele luate în studiu au fost legate de realități pământene şi actuale, 
Nu este cazul să stăruim /asupra şcoalei psihologice închegată în jurul 
acestui institut, însă deducem de aci evoluţia şi caracterul problemelor 
tratate de acest așezământ al ştiinţei. 


3, „Lucrarea de faţă, ocupându- se de studiul iotiveloi conduitei 
omenești, de isvoarele acţiunii, deci de factorii dinamici dela baza con- 
duitei umane, este o psihologie dinamică“, ne spune autorul la pag, 13 
a volumului cu titlul de mai sus. Incă dela citirea titlului eşti ispitit să 
e întrebi, ce şi care sunt motivele acţiunilor umane. De aceea, o de- 
finiţie a acestui termen se impune dela început. O împrumutăm dela 
autor: „.., cuprindem sub această denumire (e vorba de motive) tota- 
litatea mobilurilor interne ale conduitei, fie că sunt înăscute sau do- 
_bândite, conştiente sau inconștiente, simple trebuinţe fiziologice sau 
idealuri abstracte” (pag. 8), Autorul face deosebire netă între stimulent 
sau imbold, care este mai mult de natură externă, şi între motiv, care 
este de. natură internă. O privire sumară asupra Tablei de materii ne 
arată care sunt aceste motive şi cum se clasifică ele, Astfel, Cap. I 
tratează despre „Natura şi varietatea motivelor”, Cap. II şi Ti despre 
„Motivele primare“ (ca: trebuinţă, instincte, propensiuni, emoţii etc.) 
şi modificarea acestora, iar Cap. IV şi V despre „Motivele derivate“, 
(dorinţă, interes, sentiment, voință etc.) și „Stimulente sau imbolduri 
sociale“ (ca: rivalitate şi competiţie, laudă și dojană, recompensă și 
pedeapsă etc.). Cât priveşte sursa acestor motive, autorul afirmă, lămurit, 
încă din cap. I, pag. 18, că: „sursa tuturor motivelor și acţiunilor 
omeneşti trebue să o căutăm în ceea ce constitue trăsătura esenţială 
a oricărui organism : tendința de a menţine echilibrul, înlăuntrul arga- 
nismului, pe de o parte, și între organism și mediul său înconjurător 
(fizic şi social), pe de altă parte, 

Incepând cu Cap. VI, autorul tratează despre „Obstrucţie, conflict, 
desintegrare“ , „Măsurarea motivelor primare și derivate” (VID (impul- 
suri primare, interese, atitudini, temperament, caracter etc,), „Psihologia 
diferenţială a motivelor” (VIII) (după etăţi, sexe, rase), „Aplicaţiuni” (IX) 
(şcolare economice și profesionale, juridice, medicale ş. a.) şi „Consi- 
_ deraţii finale“, în cap. 

S'a putut -vedea din înşirarea fugară a Cuprias-ului, care sunt 
motivele acţiunilor umane, cum se clasifică şi cum se măsoară acestea 
şi psihologia diferențială a acestora. Ceea ce a constituit o sarcină grea 
pentru autor, dn cursul tratării acestui subiect, a fost grija de a nu 
altera caracterul totalitar, integral, şi complicat („total“, cum zice autorul) 
al acțiunilor umane, al reacţiunilor organismului uman. De cele mai 
multe ori autorul a reuşit să se achite cu succes de această obligaţie, 
deşi a lucrat pe un teren, cel. puţin în primele capitole, destul de arid. 
pentru creşterea unei asemenea descrieri sintetice, La pag. 46, autorul 


718 i DUMITRU SALADE 


ne avertizează să facem legătura între ceea ce în expunere apare frag- 

mentar, căci: „Reacţiunile organismului la mediu nu sunt segmentare, Ț 
ci totale. Aproape niciodată nu intră în acţiune o singură propensiune 
(acesta e termenul folosit pentru instinct la om) sau tendinţă”, 

Ne-am obişnuit să ne declarăm saturați de psihologia biologică, 
sau mai exact de partea biologică a psihologiei, sub cuvânt că aceea 
nu e psihologie, uitând că tocmai pe acest substrat şi pe cunoașterea 
lui precisă (a organismului uman) se pot împleti corolarele unei psiho- 
logii adevărate, Cunoaşterea organismului ne înlesneşte și accentuarea 
complexităţii, întrepătrunderii și relaţiei sau corelaţiei fenomenelor psi- 
hice între ele și uneori a acestora cu cele biologice. 

Incepând cu cap. IV. „Obstrucţie, conflict, desintegrare“, analiza 
devine mai atrăgătoare, cuprinzând forme de manifestare ale întregii 
personalităţi, acte de adaptare şi de conduită mult mai complexe, ana- 
liză care merge crescând până în ultimele două capitole. Fără îndoială 
capitolul „Aplicaţiuni” este unul dintre cele mai interesante, dacă nu 
chiar cel mai interesant, câştigând interesul tuturor cititorilor, Sugestii 
importante şi numeroase sfaturi practice și pozitive pot fi culese de 
către orice cititor al acestui capitol. Importanţa acestora pentru edu- l 
catori şi pentru cei mai puţin specialişti în tainele psihologiei nici n'o 
mai semnalăm. Remarcăm, în schimb, frumoasa pledoarie pentru ştiinţă 
şi etică din cap. X, în care sunt rezumate aproape toate principiile 
cărţii, lăsându-se portițe deschise spre frumuseţea peisajului în care ar 
trebui să înilorească și să rodească aceste principii. 


4, Ne surprinde faptul că n'am găsit comentată această carte după 
importanța și valoarea ei și citim în aceasta explicația că problemele 
“de psihologie interesează mai puţin — pe nedrept — pătura noastră 
cititoare. Cartea de care vorbim cuprinde o mulţime de observaţii cu- 
rioase, dar juste, referitoare la vieaţa noastră de toate zilele, Astfel, la 
pag. 107 ni se spune că: „Intervenția voinţii în acțiunile omeneşti este, 
în general, mai puțin frecventă decât se crede”, iar la pag. 284: „Mo- 
tivele primare sunt la baza tuturor actelor noastre de conduită”, 

Preocuparea autorului pentru adevăr este, atât de mare, încât 
adesea sacrifică frumusețea expresiei pentru adevărul ei. Aci trebue 
intercalat informaţia justă, bogată şi expunerea științifică a autorului 
din aproape toate cărţile sale. Uneori pare chiar rece şi rigid din această 
pricină, până şi în studiul de față. Literatura sau expunerea literaturi- 
zată, care la d-l Mărgineanu are efect, la d-l Al, Roșca ocupă un foarte 
mic loc îri preocupările redactării. 

O mulţime de termeni folosiţi de d-l A. Roșca ar putea admite 
discuţii și deschide porţile obiecţiunilor (d. ex. instinct, propensiuni, 
obstrucţie, etc.), însă nu aceasta interesează aci, Meritul lucrării acesteia 
— şi acest fapt nu trebue trecut cu vederea — este de a fi pus în 
discuţie şi de a fi tratat cu competință şi succes o problemă nouă și 
de mare importanță pentru psihologie, stăruind, totodată şi asupra păr- 
ţilor utilizabile în vieaţa practică şi definind o mulţime de termeni cu 


care lucrează psihologia actuală. 
DUMITRU SALADE 


EDUCAŢIA PROFESIONALĂ A ȚĂRÂNIMII 77% 


EDUCAȚIA PROFESIONALĂ A TĂRĂNIMII 


Determinată de condiţiile de mediu şi climat specific, agricultura 
ardeleană, se încadrează cu totul aparte în agricultura românească, fără: 
ca să fie absolut izolată de cea din restul ţării, datorită interdepen- 
denţei naturale între provinciile aceleiași: naţiuni. f 

Această distincție este necesară atât pentru buna ei orânduire, 
cât și pentru încadrarea ei în economia dirijată a Statului. Temeiurile: 
acestei distincții sunt a se căuta în etapa mai înaintată în care se gă- 
sește agricultura ardeleană și obiceiurile şi condiţiile economice locale: 
specifice regiunii, | l 

O caracteristică esențială agrară ardeleană este marea răspândire 
a micii proprietăți și a proprietății mijlocii, în timp ce marea proprie- 
` tate este extrem de redusă, aor 

Pe de altă parte, țăranul ardelean este destul de independent în: 
mica lui sferă economică, reuşind să-şi echilibreze veniturile și cheltu- 
ielile în așa mod, încât semnele de progres se pot vedea la fiecare 
pas, în satele ardelene. Calitățile intelectuale ale lui sunt remarcabile, 
iar istețimea și îndemânarea lui sunt recunoscute de toţi cei ce l-au 
cercetat. 

Timpurile grele pe care le trăim pretind să înaintăm necontenit. 
în toate privinţele. Pentru aceasta, avem nevoie de săteni luminaţi atât. 
din punct de vedere profesional, cât şi cultural-patriotic, apoi de me- 
seriaşi români, de asemenea luminaţi în sensul intereselor noastre na- 
tionale. 

Strădania venerabilei asociații „Astra”, în acest domeniu, este” 
arhicunoscută și a fost imitată şi de alte instituţii similare, cu posibi- 
lități mai mari materiale, | 

In baza experienţelor făcute ani de-a-rândul, „Astra“ a trasat | 
drumul prin cunoscutele sale „Școli ţărăneşti” şi prin școlile pentru 
meseriaşi, 

Problemele cele mai acute ale agriculturii ardelene se reduc azi 
la educarea profesională a ţărănimii, la credite ieftine și debușeuri cu: 
„preţuri rentabile pentru produsele agricole. 

În cele ce urmează ne vom ocupa în special de problema edu- 
caţiei profesionale a ţărănimii ardelene. Este o mare problemă pe care 
o are de rezolvat atât Statul, cât și instituţiile cu această chemare. De 
buna ei rezolvare depinde o propăşire sigură a economiei naţionale, o 
ridicare a standardului de vieaţă a ţărănimii, cu puterea de cumpărare 
a produselor industriale mărită şi deci o reală sprijinire a acestei ra- 
„ muri de activitate indispensabilă. E i 

Şi mai ales de ea depinde o consolidare a țărănimii noastre şi 
legarea ei și mai, mult de petecul de pământ, pe care este chemată să 
trăiască și să-l apere, . ă N 

Dar educaţia profesională a ţăranului, nu este o sarcină tocmai 
aşa de ușoară cum și-o închipue unii, Ea trebue să fie adaptată multor 
împrejurări şi anume: regiunii, comunei şi uneori chiar. gospodăriei 


-180 ING. IACOB RUSU -. 


e 


specifice, apoi stadiului de inaintare în practica agriculturii şi pe cât 
posibil încadrarea în datinele locale, 

Deviza 'nu trebue să fie „multe cunoştinţe“, ci puține . şi uşor 
aplicabile, cu mijloacele locale, de fiecare gospodar. De altfel, aceasta 
-o pretinde evoluţia normală a agriculturii, care este lentă și cere pro- 
grese lente și bine adaptate mediului. 


Rezultatele regretabile ale celor cu programele analitice încărcate, 
„atât din punct de vedere cantitativ, cât și din punct de vedere a ex- 
“presiilor „prea literare sau tehnice“, au fost că, pentru câţiva ani, gos- 
podarii refuzau participarea la asemenea cursuri. Este deci absolut ne- 
¿cesar a se îmbrăca în portul și graiul local, fiecare imagine din cursurile 
programului, 

În decursul ultimilor 7 ani, am avut satisfacția să constat, cât de 
mult apreciază țăranul învățăturile venite în limba lui simplă şi înflo= 
-rite cu figuri locale, pe care le înţelege şi care îl captivează, pentru 
problema urmărită. Sfiala ţăranului este înlăturată şi, la sfârşitul lecţiei, 
cere lămuririle necesare aplicării învățămintelor la cazul lui special, 
A încât aprecierea sufletească de conferențiar se cimentează şi mai 
mult 

Gospodarul care vine apoi la reşedinţa conferențiarului şi-i cere 
părerea în diferite probleme mai grele ale sale, este pe deplin câştigat 
pentru progres și este un element care poate servi ca „pionier pentru ` 
“înaintarea agriculturii, 

În acţiunea şcolilor superioare ţărăneşti, este necesară o colabo- - 
xare strânsă între Stat şi „Astra” din toate punctele de vedere (per- 

*sonal, fonduri, material didactic şi mijloace de transport). 

Lungimea cursurilor poate varia dela 3 zile la câteva luni, sau 
“chiar ani, după situaţia locală şi dispoziţia gene ală a ţărănimii, 

Am observat că metoda cea mai bună este începerea. cu cursuri 
scurte şi apoi în anii următori din ce în ce mai lungi, având o con- 
tinuitate și interes local bine precizat, 

Am insistat asupra acestei educaţii profesionale, spicuind anumite 
aspecte, pentrucă personal o consider cheia de boltă a străduinţelor 
“tuturor celor chemaţi să îndrumeze şi să organizeze lumea satelor noastre. . 

În ceea ce priveşte îndrumările sau sfaturile scrise, de asemenea, : 
ținând seamă de condiţiile specifice de mediu ardelean, socotim că 
este absolut necesar — pentru a-și atinge ţinta — ca ele să fie re- 
„Aactate în stil popular, cu termeni locali şi potrivit nevoilor locale. 
Astfel, de exemplu, în zadar se vor da sfaturi pentru cultura ierbii 
de Sudan în Transilvania, unde este nepotrivită, deoarece aici ca plantă 
„de nutreţ crește excelentul trifoiu roșu de „Transilvania” : borceagul, 
-ghizdeiul şi porumbul de nutreţ, .care toate întrec iarba de Sudan. Pe : 
de altă parte, trebue să menţionăm că, vegetaţia începe cu 2—3 săp- 
“tămâni mai târziu, încât „sfaturile săptămânale“, date de publicaţii ofi- 
ciale, riscă să nu coincidă cu timpul potrivit, fiind supuse la critici 
întemeiate din partea țăranilor, care le privesc apoi cu. neîncredere, 
datorită Maa că mulți nu-și dau seama că ele sunt redactate pentru 

“tot cuprinsul țării, 


EDUCAŢIA PROFESIONALĂ A ŢĂRÂNIMII i 181 


Adeseori ni se plângeau sătenii noştri că ordonanţele și ordinele 
venite dela stăpânire sunt scrise în limba pe care ei nu o pricep chiar 
bine şi este nevoie ca cineva să le explice, Ei îşi exprimau părerea 
că ar fi bine ca ele să fie scrise mai pe „înţelesul“ lor, Este evident 
că ordonanţele publicate în termeni populari în comună va putea fi 
citită și recitită de cei interesaţi şi astfel ea va putea fi respectată de 
un număr cât mai mare de cetățeni. Ordonanţele și publicaţiile scrise 
în limbă prea literară, nu sunt citite şi cunoscute de publicul căruia 
îi sunt destinate, l 

Gustul cititului trebue deșteptat ţăranului adult, prin mijloacele 
accesibile nivelului său de cultură. Nu putem peste noapte să-l facem 
să înţeleagă limba literară, așa încât se impune să ținem cont în ac- 
țiunea de culturalizare a lui în toate domeniile de acest fapt. Ştim 
numai atât că trebue să lucrăm rapid în acest domeniu, deoarece vâl- 
torile timpurilor prin care trecem ne pretind să avem țărănimea cu 
conştiinţa naţională - bine luminată şi situaţia materială asigurată, pentru 
a fi întradevăr un stâlp puternic al neamului. f 

Credem că s'ar aduce un mare progres, ţinându-se seamă de re- 
giunile agrogeografice, în importanta acțiune de îndrumare a sătenilor 
noștri. - i - | 

Dând slovelor coloritul local, le vom face mai gustate de cei că- 
rora li se adresează prin publicaţiile de propagandă agricolă, culturală 
sau chiar şi a ordinelor administrative publicate în scris, 

Cele de mai sus le susţinem fără nicio intenţie de a face regio- 
nalism, ci pur interes pentru a netezi calea luminii, care trebue să 
pătrundă cât mai grabnic în satele noastre şi suntem convinşi că toți 
cei care au muncit în acest ogor au ajuns la concluzii similare, 

Intr'un viitor apropiat vom scrie despre programele analitice ale 
Şcolilor Superioare Ţărănești. 


Ing. IACOB RUSU 


ÎNSEMNĂRI 


SPIRITUL „ASTREI” - 


Intemeierea, în 1861, a „Astrei” repre- 
zintă un mare triumf al spiritului de 
solidaritate naţională ; cu atât mai mare 
cu cât ea a luat fiinţă într'un stat, care 
ne era dușman și avea tot interesul să 
ne fărămițeze puterile pentru a ne stă- 
pâni mai bine. Eram împărţiţi în două 
confesiuni — ne-am întâlnit într'o sin- 
gură credință; eram pe cale de a ne 
diviza în mai multe grupări politice — 
ne-am regăsit pe singura linie a poli- 
ticei naţionale ; se înfiripa o nouă clasă 
socială : burghezia — am creat o insti- 
tuție pentru a o crește în spiritul dra- 
gostei pentru popor; nu aveam prilejuri 
de a ne întâlni, frații, risipiţi pe întinde- 
rea acestei frumoase provincii — „Astra“ 
a venit să ne ofere adunările ei gene- 
rale, sărbători unice, la care ne puteam 
cunoaște ceea ce avem mai bun, sorbiam 
încredere în puterile noastre şi făceam 
planuri îudrăsneţe asupra viitorului ; 
amare decepţii, stropite cu sânge din 
belșug, ne-au arătat cu prisosință că 
fără de cultură vom fi ținuți mereu în 
umilință, pauperizaţi şi până la urmă 
destiințaţi — am mobilizat în cadrele 
„Astrei” toate puterile noastre intelectuale 
pentru a sfâşia vălul ignoranței și a 
așeza un neam întreg pe drumul pro- 
gresului. 

Fireşte că acest spirit n'a fost creat din 
prima zi de vieață a „Astrei“. El trebuia 
să lupte nu numai cu împotrivirile duş- 
manilor din afară, ci și cu criticile și, 
uneori, chiar cu dușmăniile dinăuntru, 


Se cereau atâtea şi aşa de mult dela 
„Astra“, incât era peste putință să le 
îndeplinească toate. 

Să fim recunoscători înaintaşilor că 
au înfrânt toate aceste împotriviri şi 
s'au înfrânt nu odată pe ei înşişi, pen- 
tru ca instituţia să crească an de an în 
prestigiu și spiritul ei să devină una 
din caracteristicele românismului din 
Transilvania. 

“Cât de viu este acest spirit se poate 
vedea mai ales în vremurile de grea 


` încercare. Şi când a trecut neamul ro- 


mânesc prin momente mai hotăritoare: 
şi mai tragice, decât cele din 1940 în- 
coace? Am alergat deci cu toții, din 
toate categoriile sociale, tineri şi bătrâni, 


sub aripile ocrotitoare ale „Astrei“. Ne-am 


pătruns iarăşi de spiritul ei de solidari- 
tate pe linia marilor interese obștești. 
Activitatea din ultimu! an al instituţiei, 
adunarea ei generală din zilele de 25 și 
26 Sept., ţinută intr'o atmosferă atât de 
înălțătoare, programul activităţii ei vi- 


itoare, sunt dovezi puternice de măsura 


în care acest spirit poate să renască sub 
biciul nedreptăţilor și 'al amenințărilor. 

Spiritul „Astrei”, din momentul în care 
a fost creat, a ştiut stimula ceea ce este 
mai bun în sufletele noastre. Este spirit 
de dreptate, de civilizaţie, de inobilare 
a omului, a Românului. Să-l păstrăm 
nepătat, viu şi poruncitor. 

Să-l întrebăm, ca pe un oracol, în a- 
cest ceas al îndoielilor şi al primejdiilor 
şi să fim siguri că me va arăta calea 
cea adevărată. i Tr, 


INSEMNARI 183 


` GAZETE ŞI GAZETARI 
ARDELENI 

In nrul 2, pe 1941, al revistei noastre, 
semnalam cu deosebită satisfacţie, cru- 
ciada cuvântului, începută de o impre- 
sionantă falangă de gazete şi gazetari 
ardeleni, pentru reparația dezastrului din 
August 1940. Era vechiul spirit al presei 
ardelene care renăştea subt imboldul su- 
ferinţei naționale. Au trecut mai bine 
de doi ani de atunci şi flacăra cuvân- 
tului acestor vestitori, departe de a se 
stinge, arde cu şi mai multă putere şi 
se aprinde în alte și alte centre, ca 
focurile de pe culmi ale strămoșilor. Ea 
a împânzit nu numai Transilvania, de 
amândouă părţile hotarului blestemat, ci 
întreaga țară. Şi cu toate îngrădirile care 
i se pun, ea ţâșnește luminoasă, exal- 
tâad spiritele, pregătind astfel ziua de 
mâine. Vechi gazetari şi scriitori şi-au 
muiat iarăşi condeiul în suferința nea- 
mului și-au început să scrie cu vigoare 
nouă ; alăturea de ei au apărut talente 
tinere, cu un scris mai sprinten, mai 
cald şi cu un cult 'și o orientare mai 
bogată în trecutul acestei provincii, decât 
o aveau înaintașii lor dinainte de 1940. 

. Tinerii de după 1918, cu rare excepţii, 
erau surprinzător de desorientaţi, de 
rău informaţi şi uneori de zeflemisitori 
față de marele capital de lupte, sacrificii 
şi realizări al istoriei românismului din 
Transilvania. Această atitudine a fost 
accentuată și de o anumită tendinţă anti- 
istorică, importată din streinătate dela 
popoare suprasaturate de istorie, ten- 
'dință ciudată pentru un popor tânăr, 
care mai are atât de mult de cercetat 
până la cunoaşterea. precisă a trecutului 
său, necesară nu, numai ca o datorie 
ştiinţifică, ci pentru lămurirea și apărarea 
însăşi fiinţei sale naţionale. 

Nu putem împărtăşi, în această în- 
semnare fugară, tot ceea ce s'a făcut în 
ultimul timp în domeniul presei ardelene, 
cu toate că fenomenul ar merita o pre- 
zentare de ansamblu, mai amănunţită 
şi, poate, chiar critică. Ne mulțumim să 


însemnăm pe răbojul nostru câteva pu- 


blicaţii şi nume recente, care se cuvine 


să fie reţinute. 

Cel mai serios efort gazetăresc dia 
ultimele luni este apariţia la Arad a co- 
tidianului Tribuna Română, 

Acest vechiu şi puternic centru ro- 
mânesc, dacă n'a fost lipsit în anii de 
după Unire de o presă românească, nici 
una din încercările care s'au. făcut nu 
s'au putut ridica la nivelul glorioasei 
tradiţii a presei arădane de altădată. Să 
sperăm că noul cotidian il va atinge. 
Colaborările lui numeroase și vioaie, nu 
numai din localitate, ci şi din altă parte 
a ţării, pasiunea pentru gazetăria onestă, 
înflăcărată şi bine informată a d-lui Dr. 
Oct. Lupaș, spiritul rector al gazetei, ne 
îndreptăţesc această speranţă. 


Tot dintr'ua oraş dela margine, dela 
Beiuş, ne vine Beiușul, foaie săptă- 
mânală mai veche, înviată însă în timpul 
din urmă de câteva colaborări preţioase 
şi de -acel spirit de revanșă, care stră- 
bate scrisul ardelean de astăzi. Sem- 
nalăm . în deosebi articolele d-lui Titus 
Roșu, un bun cunoscător al românis- 
mului din aceste părți. 

Dela Turda — la „margine“ şi ea — 
ne vine Gazeta de Turda, condusă cu 
pricepere şi cu o adevărată pasiune de 


„gazetar de d-l Vasile Iluţiu, 


În Alba-lulia, oraşul-simbol al uni- 
tăţii românești, apare Detanata, țipăt 
de dreptate şi de energie românească 


` al Moților, în paginile căreia se citesc 


cu viu interes articolele d-lor loan Popa, 
luptătorul neodihnit pentru cauza mo- 
țească şi ale d-lui Copilu-Cheatră, de 
talentul de scriitor al căruia legăm te- 
meinice nădejdi, 

La Sibiu a renăscut, din grija „Astrei“, 
Foaia Poporului, cea mai veche şi mai 
răspândită foaie pentru popor din Tran- 
silvania, în care părintele Agârbiceanu 
trimite satelor număr de număr, mereu 
neobosit, îndemnurile sale la solidari- 
tate naţională, 

1% 


784 ÎNSEMNĂRI 


La Braşov, Gazeta Transilvaniei, care 
îşi menţine cu dârzenie atitudinea de 
luptă pentru Ardealul însângerat, şi-a 
îmbogăţit paginile cu un supliment pentru 
popor, vechea Foaie pentru Minte, Inimă 
şi Literatură, îngrijită de d-l Gh. Tur- 
- bure, gazetar din vechea gardă, şi cu o 
„Pagină a Muncitorilor”. 

Toate marile ziare din Capitală au 
excelenți colaboratori permanenţi pentru 
problemele ardelene. Ținem în deosebi 
să aducem aici elogiile 'noastre, scri- 
sului ager, dârz, documentat, plin de 
ironie şi de sarcasm, al d-lui Zenovie 
Pâclişanu, în paginile Universului, 

Tot în capitală, câţiva dintre colabo- 
ratorii marilor cotidiane, dd. Roșca-Mălin, 
Gh. Sbârcea, V. Netea, Iustin [lieșiu şi 
I. Th. Ilea, scot în bune condiţii de 
câteori le îngădue mijloacele, Plaiuri 
Năsăudene, in care cultivă dragostea 
pentru cel mai românesc colţ din Ar- 
dealul subjugat. 

1. B. 


COLONELUL MEDIC i. r. 
Dr. VICTOR CORBUL 


Incă un urmaş al grănicerilor dela 
Năsăud s'a mutat la cele veşnice.. 

In dimineaţa zilei de 6 Octomvrie 
1943, s'a stins din vieaţă, la Sibiu, cel 
ce a fost Colonelul Dr. Victor Corbul. 
S'a născut în comuna Zagra din judeţul 
Năsăud, înainte cu 74 ani. După termi- 
narea studiilor primare şi secundare la 
școlile din Năsăud, Victor Corbul s'a 
dedicat studiului medicinei. După luarea 
doctoratului a intrat în cadrele fostei 
armate austro-ungare, unde datorită de- 
stoiniciei şi corectitudinei lui, a ajuns 
până la gradul de Locotenent-Colonel, 
cu care a fost preluat în cadrele ar- 
matei române. In cursul anilor, dela 
1918 la 1928 a fost avansat la gradul 
de medic colonel şi apoi în urma unui 
` ultim examen, a fost asigurat că va fi 
avansat la gradul de medic general, 
printre primii care vor veni la. avan- 
sare, din categoria sa, 


De 14 ani trăia în tovărășia up 
frate, fost judecător, de asemenea pen- 
sionar. Refugiul i-a îndreptat paşii în 
Sibiul, în care a servit și ca militar. 

Fire dreaptă şi cinstită, mai presus de ` 
orice bănuială, colonelul Victor Corbul, 
prin structura lui sufletească, fără as- 
cunzişuri, făcea parte din generaţia bă- ' 
trânilor noştri grăniceri, poate mai simpli 
la suflet, dar cu atât mai virtuaşi şi mak 
dârzi, ale căror rânduri se răresc mereu. 


Ca pensionar s'a interesat mult de. 
prosperitatea instituţiilor şcolare şi. a 
averilor grănicereşti, de care-se simţea 
legat în mod indestructibil. De multe 
ori a fost onorat de comuna Zagra, cu. 
calitatea de reprezentant al ei în comi- 
tetele şi corporaţiile grănicereşști, func- 
ţiune pe care Victor Corbul” a înţeles: 
să o îndeplinească corect şi cinstit, ca 
o datorie sacră, transmisă de strămoşii: 
fondatori. Niciodată nu s'a îndesat în: 
locurile în care se puteau câștiga bani, 
de aceia a şi murit sărac. Toată vieaţa 
a fost un aspru şi neindurat censor al. 
tuturor greşelilor şi păcatelor, pe care 
alții le săvârşeau în sânul instituţiilor: 
economice grănicerești, mânaţi de o lä- 
comie care le întuneca bunul simţ și îi 
făcea surzi la porunca strămoșilor, care 
de dincolo de timp şi spaţiu, ne ordonă. 
să păstrăm moștenirea lor intactă şi să: 
nu'o vindem pentru arginții lui Iuda. 

Colonelul Victor Corbul înțelegea des- 
fășurarea vieţii sociale într'un cadru de: 
strictă cinste şi corectitudine şi în ace- 
lași timp de fanatică respectare a legilor 
Statului, De aceia când a socotit că are 
şi el ceva de spus, în legătură cu lu- 
cruri şi interese publice și-a făcut o 
mică revistă proprie: „Sic Cogito", pe 
care ani de-a-rândul o redacta, o tipărea. 
și o expedia gratuit cititorilor. Pentru 
susținerea ci n'a cerut, niciodată, ni- 
mănui nimic, Poate vor zice unii că a 
fost un om original..? Da. A fost un. 
om original, fiindcă în vremile în care 
s'a pus şi se mai pune, încă, preţ pe o 
anumită. „deşteptăciune“, pe felul cum: 


„ÎNSEMNĂRI 185 


cineva se ştie ...,„învârti" şi știe face 
avere din nimic, indiferent cu ce mij- 
loace şi pe ce căi, colonelul Dr. Victor 
Corbul a rămas un om integru. Un ca- 
racter aspru şi dur, care, pentru nimic 
în lume n'a consimţit să se târguiască, 
pe chestii de cinste şi moralitate. A 
rămas o stâncă de granit, de care s'au 
lovit zadarnic valurile tulburi ale vre- 
milor de ieri şi de azi. 

Societatea vremilor prin care trecem 
noi, preţuieşte, dintre bunurile sufleteşti 
mai mult inteligenţa sclipitoare şi igno- 
rează forţele caracterului. În încleştarea 
apocaliptică de azi, tot caracterul insă 
e acela care înfruntă moartea, frigul, 
foamea, . oboseala, care se strecoară 
printre gloanţe şi pericole, de smulge 
din ghiarele morţii și a dușmanului pe 
camaradul căzut, undeva, în „ţara ni- 
mănui”,.. lar inteligenţa e la un oare- 
care adăpost, unde face combinații... 
inteligente. S p 

Poate a sosit vremea să luăm pildă 
din vieafa şi eforturile celor care au 
murit şi mor săraci, numai pentrucă au 
slujit cu o fanatică credință datoriile 
cinstei şi onoarei şi să începem a preţui 
mai mult forţele caracterului. 

A murit un om de caracter, 

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească 


în pace. Emil Sângeorzan. 


PAGINI DE. ARTĂ 
DE H. K. ZAMBACCIAN 


In editura „Casei Şcoalelor“ a apărut 
de curând o carte de artă aproape unică 
în genul acesta la noi. E vorba de 
„Pagini de artă“, lucrarea d-lui K. H. 


Zambaccian, unul dintre cei mai pasio- - 


naţi colecționari de artă plastică din ţara 
noastră. Cartea d-sale, de dimensiuni și 
virtualități tehnice“ deosebite, este — în 
fond — prezentarea colecţiei pe care 
acest „entuziast“, cum îl numeşte pe 
drept cuvânt d-i Şerban Cioculescu, a 
reuşit cu truda unui suflet generos să 
o adune ; colecţie care pare a fi cea mai 
strălucită dintre toate colecţiile de artă 


plastică dinăuntrul confiniilor noastre, 
Conţinând exclusiv lucrări din plastica 
modernă, ea face cinste d-lui Zambaccian, 
nu numai prin aceea că îl trădează ca. 
un spirit de mare mecenate și în felul 
acesta ca o admirabilă rămăşiţă a unui 
timp strălucitor, ci şi prin aceea că îi 
reliefează în mod public gustul critic de. 
amplă respiraţie, gust care ar putea fi 
angajat în orice competiţie. de valoriti- 
care modernă, atât de mobil și de precis: 
se dovedeşte a fi. 

Nume ca Eugen Delacroix, Corot, 
Courbet, Cezanne, Renoir, Matisse, Bon- 
nard, Marquet, Dunoyer de Segonzac, 
înainte de a arăta o preferință, indică 
o pasiune şi înainte de a fixa o dispo- 
ziție, marchează o educație estetică şi 
o cultură plastică ce îl plaseazá din- 
tr'odată pe d-l Zambaccian în fruntea 
lumii artistice dela noi. Dar nu numai 


- numele care figurează în colecția d-lui 


Zambaccian sunt garanţii pentru serio- 
zitatea şi forţa de adaptare a criteriului 
ce a stat şi stă la baza colecţiei, ci în- 
săşi lucrările plastice ca atare garantează 
pentru ea. Căci nu e vorba în colecţia 
d-lui Zambaccian de lucrări, care să 
onoreze prin aceea că sunt ale cutărui 
sau cutărui autor, ci e.vorba de lucrări 
care şi-au câştigat deja prin ele insele 
o notorietate publică. Astfel e cazul cu 
„Odalisca“ lui Delacroix, cu „Portretul 
unei fetiţe” al lui Cezanne, cu „Les deux 
baigneuses dans la verdure”, al lui 
Rennoir etc. etc. l 
In ceea ce priveşte lucrările din pla- 

stica noastră, colecția d-lui Zambaccian 
este în fruntea oricărei colecții, mai ales 
prin aceea că, posesorul ei fiind în 
primul rând omul unui gust direct, co- 
lecţia a reuşit, prin selecţiunea precisă 
a lucrărilor, să ajungă la o unitate care, 
pentru întâia dată, ne poate face să 
urmărim cu certitudinea unei evidențe 
mişcările diferite ale uneia și aceleiași 
evoluţii plastice şi să vorbim în felul 
acesta de semnele unei plastice româ- 
neşti care caută să se autentifice, 


786 | INSEMNĂRI 


Intr'adevăr, sub acest raport, colecţia 
d-lui Zambaccian este o adevărată galerie 
şi istoricii de artă de mâine vor recu- 
noaşte d-sale nu numai meritul de mare 
sprijinitor al artei plastice autohtone, 

„dar şi pe acela de mare îndrumător. Prin 
aceasta funcțiunea de observator de artă 
a d-lui Zambaccian este satisfăcută intr'un 
mod superlativ, iar în d-sa se desco- 
peră o puternică personalitate critică a 
literaturii noastre plastice. 


Radu Stanca 


IOAN MICLEA : OARE AŞA S'A GÂNDIT 
HRISTOS ? 


Unui laic, obişnuit cu slovă străină 
duhului biblic, o carte cu subtitlul „Evan- 
` ghelii din Evanghelie“, i se pare, la prima 
vedere, în cel mai bun caz, ceva dincolo 
de preocupările lui sau, o osteneală „cu- 
viincioasă“ ; cu alte cuvinte, literatură 
pentru ..,. slujitorii altarului şi atâta tot. 
Că există multă nepăsare în lumea laică 
pentru literatura religioasă, de vină sunt 
şi autorii unei astfel de literaturi, căci 
n'au ridicat prin scrisul lor prestigiul 
acesteia la nivelul celorlalte creaţiuni ale 
spiritului, iar scepticismul intelectual ma- 
nifestat faţă de ea, e tot o consecinţă 
a gregitei concepţii ce domină aci. Întâi, 
de sigur, noutatea subiectului, prin titlu, 
impune. cartea atenţiei cititorilor (cât 
. despre asta, păr. Miclea n'a prea fost 
inspirat), apoi modul de expunere al 
ideilor. 

Cartea păr. Miclea, a doua tipăritură 
scoasă pe cheltuiala Fundaţiei Literare 
„Mitropolitul V. Suciu” din Blaj, e scrisă 
altfel de cum am fost obișnuiți până 
acum. E drept, de multe ori lasă im- 
presia că nu-l interesează cum scrie: 
stilul e uneori atât de scorţos şi sărac, 
încât ar fi respins de cititor, dacă nu 
s'ar sprijini pe multiple şi nebănuite gân- 
duri calde şi pure. Găsim mai puţină 
artă, mai puţină grije pentru costumarea 
ideilor, dar bogăţia acestora împlineşte 
cu prisosinţă această deficiență. 


- față. 


Insă nu varietatea adevărurilor şi a: z 


erorilor relevate în paginile ei constitue 
frumuseţea unică a acestai cărți, ci mo- 


dalitatea de afirmare a concepțiilor care .. . 


i-au înlesnit munca. 


Trupul inalt şi uscat, obrazul aspeu și i 
palid al acestui preot în permanent còu- - ; 


flict cu „miragiile şi aderenţele mah 
riei", desmințind elementul primar dia : 
om: bucuriile pământene, printr'o in- 
transigentă negație, căreia cu timpul i-a 


dat valoare de principiu, și-a concentrat .. 


forţele pentru a scrie pagini cari pot sta 
alături de ale unor străluciți comentatori“ 
ai marilor apologeţi creștini. 


Lucrarea e o admirabilă tălmăcire a 
şapte teze biblice : Sărăcia, Iubirea, Au- 
toritatea, Preoţia, Pacea şi Anlezaie evan- . 
ghelice. 


Nu ne-am ferit a spune și Jadi că 
păr. Miclea e un fervent adept al unor 
scriitori şi gânditori catolici ca: E Hello, 
Leon Bloy, St. Turnet, A. Bessiăres, A. 
Sertillanges, Ch. Peguy, Jacques Mari- 
tain — de care-l leagă şi o- caldă prie- 
tenie —, Garrigou-Lagrange şi Baudrillart. 
Ce e propriu al său şi ce a împrumutat 
dela aceştia, se vede şi în lucrarea de 


Nu credem să se fi spus până acum 
de către un cleric cu atâta sinceritate 
cuvinte ca acestea: „Cine nu recunoaşte 
că pietatea fățarnică, dulceagă, bleagă, 
anemică şi paralitică este în bună parte 
rodul predicei şi al scrisului șters, evla- 
vios, căldicel, fără nerv şi fără pasiune? 
Căci, după cum există.o pasiune pentru 
minciună şi imoralitate, pentru ce n'am 
admite oare şi o pasiune pentru Adevăr, 
Bine şi Frumos? Şi dacă minciuna și 
păcatul au dreptul să utilizeze stilul care 
duce la scop, de ce nu i-am permite 
adevărului să folosească mijloacele pe 
care le crede mai potrivite? Ori, su- 
fletul pasionat de lumina adevărului şi 
binelui, nu poate picura ; el toarnă, se 
revarsă. Şi asta, pentrucă „indolenţa, 
lâncezeala, evlavia mucegăită şi picurată 


ÎNSEMNĂRI „987 


cu ceară, divinizarea păcatului şi exe- 
crarea sacrului — semnul caracteristic 
al vremii noastre — nu se pot vindeca 
decât cu plesne, trăsnete și uragane care 
să pătrundă substanţa în putrefacţia su- 
fletului... 

„Nu cerem iertare urechilor „pii”; 
adevărul trebue strigat cu toată gura 
„de pe acoperişul caselor”, iar dacà gura 
nu-i suficientă, să încredințăm elemen- 
telor naturii acest serviciu, fiindcă şi prin 
acestea se laudă Creatorul“. 

Indrăsneţ, avântat, dar subordonat 
ideilor, aşa e tot scrisul păr. Miclea din 
această carte, 

N'am citit pagini mai frumoase asupra 
misticului Léon Bloy, al cărui scris l-a 
convertit pe Maritain la religia Romei, 


nicăieri ca în cartea păr. Miclea, cu un 


titlu atât de inexpresiv. 
| Sau, un pasagiu despre „durere și 
cruce” ; 

„Până la Crucea lui Isus, crucile ome- 
nești n'aveau decât trei braţe. Crucea 
de pe Golgota are un braţ în plus, Pe 
linia care face legătura verticală dintre 
cer și pământ, stă spânzurată Durerea 
întrupată, legând durerile pământului de 
fericirile cerului — nu-i iertat, prin ur- 
mare, să mai existe durere descopciată 
de, cer, Pe linia orizontală a Durerii sunt 
întinse dincolo de orizonturile vizibile, 
mâinile care cuprind toată durerea glo- 
bului, care adună pe toţi. Răscrucea, in- 
tersecţia celor două linii care cad per- 
pendicular una pe alta, formează nodul 
durerii; toată durerea adunată de jos şi 
dela cele patru vânturi, se întâlneşte cu 
durerea Lui, fac una. Calea regală a 
durerii este singura ` care duce la fe- 
ricire”, 

Senină şi Magnifică viziune. Numai 
Baudelaire mai spusese: „La douleur 
est la noblesse unique“. O asemenea 
carte se citește cu aceeaşi pasiune cu 
care a fost scrisă. 

Nicolae Albu 


CONCURSUL DE JOCURI, CÂNTECE 
ŞI PORTURI, ORGANIZAT DE DES- 
PĂRȚĂMÂNTUL SIBIU AL - 
„ASTREI“ 


Din inițiativa şi îndemnul d-lui Mini- 
stru al Propagandei Naţionale, Asocia» 


iunea culturală „Astra“, organizează în 


Transilvania și Banat, e serie de con- 
cursuri, judeţene şi regionale, de jocuri, 
cântece şi porturi naţionale, între echi- 
pele Cercurilor Culturale şi ale Despăr- 
țămintelor judeţene, în scopul de a se- 
lecţiona cele mai bune echipe și grupe 
judeţene, care să le reprezinte la con- 
cursurile regionale ce se vor ţine la 
Lugoj, pentru Banat, și la Sibiu pentru 
Transilvania, când se vor alege apoi câte 
2 grupe pentru Banat și 3 grupe pentru 
Transilvania, dintre cele mai reprezen- 
tative, care vor concura apoi la Bucu- 
reşti, cu echipele Căminelor Culturale 
din Bucovina, Moldova, Basarabia, Ol- 
tenia, Muntenia şi Dobrogea, alese în 
cadrul Fundaţiei Culturale Regale „Re- 


. gele Mihai I“. 


Deşi timpurile prin care trecem sunt 
foarte aspre, socotim că iniţiativa Mini- 
sterului Propagandei Naţionale are un 
scop înalt și bine precizat: păstrarea 
cât mai trează a conştiinţei naţionale 
în toate straturile populaţiei noastre, 
precum și încurajarea şi cultivarea fru- 
moaselor datini, jocuri, cântece și por- 
turi regionale românești, bunuri sufleteşti 
şi culturale ce se pot cunoaşte, îndruma 
și sprijini mai bine, pe această cale a 
concursurilor dintre echipele sătești. 

Privite în ansamblu, pe întreg cu- 
prinsul ţării, toate aceste manifestări 
se prezintă destul de unitare, totuşi, 
privite mai de aproape, ele au o ten- 
dinţă spre diferenţiere, ca orice fenomen 
etnografic, întâlnind şi aici anumite nu- 
anțe sau variante. locale ori regionale, 
care nu trebuesc neglijate, ci din contră, 
observate și studiate cu mare atenţie, 
întru cât chiar prin aceste note specifice 
locale se caracterizează, din acest punct 
de vedere, regiunea respectivă, fapt de - 


788 ÎNSEMNĂRI 


care trebue ţinut seamă intotdeauna şi 
mai ales când se pune problema şi se 
încearcă reintroducerea portului într'o 
Jocalitate sau regiune unde acesta a dis- 
părut sau este pe cale de dispariţie, 
Nici nu se poate comite o eroare mai 
mare decât ca, într'o astfel de acţiune, 
să se aducă un port dintr'o altă regiune 
mai îndepărtată — oricât de simplu sau 
de frumos ar fi acela — așa cum greșit 
s'a procedat in unele părți, mai cu 
seamă acolo. unde s'ar putea adopta 
portul vechiu al localităţii respective 
sau al regiunii înconjurătoare, 

De aceste manifestări și nuanţe locale 
şi de specificul lor, se ține seama la 
concursurile despre care am amintit. 

Duminecă, 3 Octomvrie c., a avut loc 
concursul de joc, cântec şi port între 
echipele județului Sibiu, la care au luat 
parte cele mai de seamă comune din 


judeţ, lipsind, din motive de forţă ma- 


joră, numai regiunea Săliştii. 

Prefectura Judeţului Sibiu a pus la 
dispoziţia Despărţământului judeţean al 
„Astrei“ suma de 100 000 Lei, care s'a 
distribuit, ca premii, după cum urmează : 

1; Pentru coruri, comuna Rășinari, 
care a cântat „La oglindă”, „lancu la 
Turda" și „Răsunetul Ardealului“, a 
primit 10.000 Lei, fiind clasificată prima; 
comuna Nocrich, care a cântat „Cucule 
pasăre grasă“, „Zis'a badea“ și „Marșul 
lui lancu”, a primit 8000 Lei, fiind cla- 
sificată a 2-a, și comuna Benești, care 
a cântat „La Turda“, „Pui de lei“ şi 
„Foaie verde de trifoi", a primit 5000 
Lei, fiind clasificată a 3-a. 

2. Pentru jocuri au obţinut premiul Í, 
câte 9000 Lei, 2 comune ; Săcădafe, care 
a jucat „Purtatul”, „Pe sub mână”, „la- 

. vårtita" și „De băț”, și comuna Fofeldea, 
care a jucat „Căluţul“ și „Invârtita". 
Premiul ÎI, de 7000 Lei, a fost obţinut 
tot de 2 comune: Ghijasa de jos, care 
a jucat „Pe sub mână“, şi de comuna 
Benești, care a jucat „Bătrâneasca“, Pre- 
miul II], de 5000 Lei, a fost obţinut iarăşi 


de 2 comune: Rășinari, care a jucat | 


„Războiul“, „Danţul” şi „Brânleţul”, şi 
de comuna Avrig, care a jucat „Purtatul”, 
„Strepezeasca” și „Danţul“, O menţiune 
de 3000 Lei a obținut comuna Ocna- 
Sibiului, care a jucat „Haţegana”, „In- 
vârtita” şi „Călușarul'. 


3. Pentru porturi au obţinut premiul I, 
câte 8000 Lei, comunele Săsăuşi și Să- 
cădate, premiul II, câte 6000 Lei, comu= 
nele Răşinari şi Ghijasa de jos şi pre- 
miul II, 4000 Lei, comuna Avrig, 

In privința porturilor şi a jocurilor, 
se poate spune că, în general, județul 
Sibiu se prezintă bine, acestea păstrân- 
du-se, cu mici excepții, într'o stare mul- 
ţumitoare, în comparaţie cu alte judeţe 
sau regiuni, unde atât portul cât mai 
ales jocurile româneşti sunt cu totul dis- 
părute şi înlocuite cu împrumuturi dela 
străini și dela oraş. În special portul 
dela Săsăuşi, comună care face parte 
din aria portului din regiunea Făgăra- 
şului, a păstrat nu numai aproape toate 
piesele arhaice ale portului românesc, 
dar mai ales amănuntele, cusăturile, etc., 
privite mai de aproape, sunt de o: exe- 
cuţie şi frumuseţe rară. La fel și portul 
din Săcădate, care, cândva, a mai ob- 
ținut premiul I pe ţară la port, are piese 


“arhaice și caracteristice, însă cu unele 


influențe străine, cum este șorțul alb 
atârnat în faţă peste şorțul veritabil ro- 
mânesc, apoi poate că este ceva străin 
şi în pieptarele femeiești, care par cam 
greoaie și ceva cam lungi, în compa- 


_raţie cu pieptarele femeiești din alte 


regiuni, 

Comuna Răşinari a obţinut premiul II 
la port deşi n'a prezentat portul veri- 
tabil din Răşinari, care astăzi nu se mai 
poartă, ci pe cel de Sălişte. Ar fi de 
dorit să se revină la vechiul port răşi- 
nărean,-care nu este mai prejos, în fru- 
museţe, eleganţă și fineţe, decât cel să- 
liștean. 

In ce priveşte. jocurile, a plăcut şi 
impresionat mult, dansul ritual „Bătrâ- 
neasca“, executat bine de. echipa co- 
munei Benești. De asemenea vioiul „Pe 


ÎNSEMNĂRI 789 


sub mână” dela Ghijasa de jos, ca şi 
„Căluţul“ şi „Invârtita“ dela Fofeldea, 
au plăcut prin figurile lor originale. In- 
teresante au fost şi jocurile „„Strepe- 
zeasca“ dela Avrig, şi „De băț” dela 
Săcădate, jocuri în care s'a observat un 
obiceiu puţin întâlnit în alte părți, 
anume conducerea jocului de către fete 
și nu de către feciori, cum se obişnu- 
eşte în general. Acest fapt s'a mai con- 
Statat la câteva jocuri, în care, alter- 
nând cu feciorii, fetele strigau şi chi- 
uiau tot timpul, lucru care la Năsăud 
de ex., ca și.în alte părţi, nu se în- 
tâmplă decât la nunţi. 

Corurile au fost slab reprezentate, 
Dintr'ua judeţ întreg s'au prezentat 
numai 3 echipe. Ar trebui să se ia mă- 
suri de îndreptare, întru cât corurile 
sunt un mijloc foarte potrivit de mani- 
festare şi păstrare a specificului autohton 
păstrat în frumoasele noastre cântece. 
Noi care eram obişnuiţi. cu puterni- 
cele coruri din jurul Clujului, am fost 
puţin cam decepţionați când am văzut 
modul în care s'a prezentat, în această 
privinţă, judeţul Sibiu. 

Teodor Onişor 


REVISTA GEOGRAFICĂ ROMÂNĂ 


Deşi fiecare centru universitar îşi are 
publicaţia sa periodică de geografie, cum 
sunt Lucrările Institutului de Geografie 
ale Universităţii din Cluj, Lucrările So- 
cietăţii Regale Române de Geografie din 
București, s'a simţit totuşi şi la noi ne- 


voia unui periodic cu o apariție mai | 


deasă, cu un caracter mai puţin oficial 
şi cu un dinamism mai tineresc. Acesta 
a fost realizat de tânărul şi energicul 
Prof. Nicolae Al. Rădulescu. 


Incepută la Clyj în anul 1938, Revista 


Geografică Română, s'a mutat apoi, după 
un an, la Bucureşti, ca atâtea alte pre- 
țioase publicaţii, odată cu conducătorul 
ei. La început având un grup restrâns 
de colaboratori, Comitetul de redacţie de 
azi cuprinde pe aproape taţi tinerii geo- 


grafi români dela cele trei Universităţi, - 


astfel: Bucureştii sunt reprezentați prin 
9 persoane, laşii prin 2, Timişoara-—Cluj 
prin 1 (Prof. Tiberiu Morariu), Brașov— 
Cluj 1 (Prof. Laurian Someşan, Câm- 
pina 1, Giurgiu 1 şi Piatra Neamț, 
Comitetul de redacţie cuprinzând în total 
16 persoane, care „având fiecare me- 
toda sa proprie de cercetare, prin in- 
tovărăşirea aceasta realizează o colabo- 
rare fericită în slujba Geografisi româ- 
nești și asigură în viitor o desvoltare 
unitară a acestei discipline“. 


Cele cinci volume, apărute până astăzi, 
ne aduc, în peste 1072 pagini, aprox. 12 
studii, articole şi comunicări, semnate 
de 40 de colaboratori, la care trebue să 
se adaoge dările de seamă asupra acti- 
vităţii geografice românești și numeroa- 
sele şi importantele recenzii, în număr 
de 84, dintre care 41 privitoare la pu- 
blicaţii româneşti şi 43 streine. 

Nu avem spațiu pentru a arăta con- 
tribuţia tuturor celor 40 de colaboratori, 
vom aminti însă în cele ve urmează câ- 
teva din lucrările care -au o mai apro- 
piată atingere cu scopul publicaţiei de 
faţă. | i 

Menţionăm, în primul rând, colabo- 
rarea academicianului şi savantului pro- 
fesor S. Mehedinţi, creatorul geografiei 
moderne românești, care tratează, în două 
conferințe, importanta problemă „Omul 
de Stat. Consideraţiuni geografice şi et- 
nografice”. (Vol. I, p. 71—81) şi „Fa- 
zele geografice ale istoriei. Observări 
geopolitice“ (III, p. 131—143, în care 
încearcă să arate „cât mai exact pe ce 
cale s'ar putea împlini mai repede re- 
staurarea ţării româneşti”. 

Tot din generaţia înaintaşilor, cităm 
colaborarea prof. C. Brătescu, întemeie- 
torul învățământului geografic dela Uni- 
versitatea din Cernăuți, care după re- 
tragerea prof. S. Mehedinți, i-a urmat la 
catedra de geografie generală şi antropo- 
geografie din București, dela 27 Octom- 
vrie 1939, când a vorbit despre „Geo- 
graful Simion Mehedinți. Cuvântare inau- 


11 


790 i NSEMNĂRI 


gurală“ (II, p. 82—90). Dsa mai colabo- 
rează cu conferinţa „Hotare răsăritene“ 
(IV, 5—12) şi cu preţiosul studiu „Os- 
cilations eustatiques et: &pirogeniques 
dans la Basin de la Mer Noire pendant 
la periode quaternaire“ (v. p. 87—96). 

In fruntea geografilor tineri de astăzi, 
stă prof. Vintilă Mihăilescu, sistematicul 
cercetător şi adâncul cunoscător al pă- 


mântului şi poporului nostru, cu toate 


problemele legate de sbuciumata lui 
vieaţă. Deşi d-sa are grije de redactarea 


Buletinului Societăţii Regale Române de. 


Geografie, unde a depus și depune o 
serioasă şi prețioasă contribuţie, n'a 


neglijat nici paginile Revistei Geografice - 


Române, unde colaborează cu câteva 
contribuţii de o mare importanță pentru 
ştiinţa didactică şi metodică a geografiei 
româneşti: „Quelques notes sur les ter- 
rasses des rivières en Roumanie“ (H, 
7—9); „Porniturile de teren şi clasifi- 
carea lor” (H, 106—113); Asupra hărţii 
etnografice a Contelui Paul Teleki” (IH, 
144—154), „Consideraţii teoretice asupra 
criteriilor de subimpărţire a spaţiilor 
muntoase“ (IV, 63—67), și „Karl Troll” 
(V, 48—42), articol în care prezintă un 
bun cunoscător și prieten al țării noastre, 
profesor la Universitatea din Bonn, cu- 
noscut explorator, care ne-a vizitat de 
două ori ţara și „ne-a înţeles legăturile 
noastre străvechi şi multiple cu pământul 
carpatic situat la o răspântie într'adevăr 
periculoasă !”.,. 


Contribuţia d-lui prof. Nic. Al. Rădu- 


lescu, întemeietorul şi conducătorul re- ` 


vistei, este cea mai numeroasă. In „Cu- 
vânt înainte” (|, 3—4), arată scopurile 
urmărite de revistă, în bună parte atinse; 
o problemă extrem de importantă este 
expusă în articolul despre „Marele dic- 
ționar geografic al României“ (I, 107— 
110), cel actual fiind învechit trebue 
neapărat înlocuit cu unul „geografic“, 
lucrat în colaborare, având însă un co- 
ordonator care să răspundă de adunarea 
materialului .şi redactarea lui. Alte con- 


tribuțiuni sunt: „La plecarea profeso- 
I 


rului [S. Mehedinţi]“ (I, 207—208); „In- 
cercări în metodica Geografiei™ (I, 250— 
257); „Poziţia geopolitică a României” 
(|, 14—44); „Sângeorzul” (I, 148—158 — 
4 plange), prețioasă contribuție la cu- 
noaşterea riturilor agrare din Transil- 
vania [„Topa-Mică"]; „Relaţiile comer- 
ciale ale Bulgariei cu ţările vecine“ Œ, 
134—137); „Consideraţiuni geopolitice 
asupra rețelei hidrografice a României” 
(I, 23—37); „Cercetări în Moldova de.. 
Sud asupra cutremurului din 10 Noem- 
vrie 1940" (IH, 188—210); „Republica 
Moldovenească” (IV, 46—55); „Introdu- 
cere sumară în Geografia Economică" 
(IV, 156—169); „Asupra răspândirii plu- 
gului de lemn în România“ (V, 43—47) 
şi „Atlasul şi hărțile murale ca material 
intuitiv în învățământul secundar” (V, 
145—151), aici aflăm, între altele, că 
Societatea Regală Română de Geografie 
pregăteşte editarea unui Atlas Geografic 
ştiinţific, lucrare -a cărei lipsă se resimte 
în învățământul nostru geografic de toate 
gradele, ca şi a hărților murale mai ști- 
inţifice şi mai precis realizate. Nu pot 
trece peste contribuţia d-lui prof. N. Al. 
Rădulescu, fără a aminti și dările de 
seamă asupra „Activităţii Geografice Ro- 
mâneșşti”, publicate la finele fiecărei 


- fascicole, în care se arată pe scurt eve- 


nimentele mai de seamă petrecute în: 
lumea geografilor noştri, apoi activitatea 
diverselor Societăţi de Geografie, ca: 
Societatea Regală Română de Geografie 
și Buletinul ei; Asociaţia și Congresele 
profesorilor de Geografie. din România; 
Societatea geografică „D. Cantemir“ din 
Iași ; Colocviile lunare ale Prof. de Geo- 
grafie din Bucureşti; Şedinţele de refe- 
rare dela Institutul de Geografie din 
Bucureşti, care se ţin în prima zi a fie- 
cărei luni, la care participă întreg per- 
sonalul didactic și ajutător al Secţiei de 
Geografie, având scopul de informaţie 
reciprocă şi de păstrarea unui punct de 
vedere -geografic unitar; Cercul Prof. de 
Geografie din Chişinău, care în 1927— 
29 s'a transformat în Secţiune Etnogra- 


ÎNSEMNĂRI 


fică, activând în cadrele „Astrei“, înfiin- 
tată la Chişinău de d-l prof. O. Ghibu. 
Tot dintr'o astfel de cronică aflăm că 
în cadrele Societăţii Regale Române de 


_ “Geografie se lucrează de doi ani (1942—" 


43) la întocmirea dicţionarelor geografice 
ale judeţelor din Transnistria, condu- 
cerea. lucrărilor pe teren având-o d-l 
prof. N. Al. Rădulescu, care a întocmit 
un chestionar ce se completează pe teren 
pentru fiecare localitate. Este o lucrare 
colectivă de o mare importanţă ştiin- 
ţifică şi naţională înfăptuită cu concursul 
geografilor români din cele trei centre 
universitare, „dovedind astfel o solidari- 
tate științifică promițătoare de creațiuni 
viitoare de mare amploare“ (V, 81—82). 


Secţia de Geografie a Universităţii din 
Cluj îşi are şi ea reprezentanţi între co- 
laboratorii revistei. Astfel D-1 Prof. univ. 
Dr. Tiberiu Morariu are două studii foarte 
preţioase, unul „Contribuţiuni. la glacia- 
țiunea din Munţii Rodnei“ (III, 60—72), 


iar al doilea „Distribuţia geografică a 


populaţiei Transilvaniei, Banatului şi Cri- 


şanei în 1930" (IV, 13—31, 119—131), 


despre care am mai vorbit în această 
revistă cu altă ocazie. 


D-1 Prof. univ. Dr. Laurian Someşan 
colaborează și D-sa tot cu două studii 
de aceeaşi importanţă: „Depresiunea 


o 


Luncii Bradului“ (|, 5—13), şi „Rolul 


factorilor geografici în aşezarea şi vieaţa 
economică a satelor din depresiunea Si- 
biului” (V, 101—119). 


O colaborare prețioasă este a D-lui 
Prof. V. Tufescu cu două studii privi- 
toare la pământul şi populația Mol- 
dovei:: „Fundamentul Podișului Moldo- 
vean“ (II, 73—103) şi «Migrațiuni se- 
zonale pentru lucru în Moldova de Nord“ 
(IV, 32—45) şi cu alte două studii de 
istoria geografiej româneşti: „Schiță 
asupra evoluţiei învățământului nostru 
geografic“ (IV, 110—176) şi „Ştefan D. 


Popescu, 1863—1911" (V, 53—55), care | 


a fost primul profesor de geografie la 
Universitatea din lași, 


191 


i 


Contribuţiuni prețioase aduce şi D-1 
Prof. Nicolae N. Popp, care se ocupă 
într'un valoros studiu despre „Modul de i 
grupare şi de` distribuire al pepulației 
în Subcarpații Munteniei în ultimul secol” 
(II, 38—59), iar în „Craina, o verigă 
a spaţiului etnic românesc“ (IV, 132—148) 
dovedeşte că Românii sunt autohtoni în 
acest ţinut — vechea Dacie aureliană — 
care, după D-l Prof. E. Petrovici, con- 
stitue „vatra de formare a poporului ro- 
mânesc“. In fine, într'un interesant articol 
ne prezintă „Învățământul geografic la 


„_ Soviete" (V, 57—56). 


Deşi, prin importanța lor toate stu- 
diile şi toate contribuțiile ar merita.. o l 


` analiză specială, lucru care ne-ar cere 


însă prea mult spațiu, îmi permit numai 
să spicuesc problemele de care s'au 
ocupat ceilalţi colaboratori. Astfel cu 
geografia istorică şi istoria geografiei 
s'au ocupat în special d-l Prof. Marin 
Popescu-Spineni, tratând despre „Geo- 
graful Aeneas-Sylvius şi Ţările Româ- 
neşti” (I, 78—86) şi despre „Giovani 
Antonio Magni şi Țările Românești“ 
(H, 31—41), D-sa dându-ne şi un foarte 
preţios şi desvoltat studiu despre .Pă- 
durea României“ (I, 111—147); d-l Prof. 
George Potra se ocupă de „Un Român 


„din Braşov [Nicola Nicolau], protector 


al scrierilor geografice la începutul se- 
colului al XIX-lea (III, 182—187); D-l 
Prof. T. G. Bulat, „Ua călător ardelean 
[Nifon Bălăşescu] la Românii din dreapta 
Dunării [Sec. XIX]”, (V, 120— 122); D-1 
Prof. Sabin Opreanu, „Călătoria lui Be- 
niamino da Tudela in Valachia“ (V, 97— | 
100); Teodor Onişor, „Călători şi ex-" 
ploratori români în secolul XIX-lea“ (I, 
159—176, 220--236) şi Nicolau Popp, 
„Schiţă din istoria populării Brașovului 
[1883]“ (UI, 211—226). i 

Probleme de geografie fizică au tratat: 
D. D. Burileanu, „Despre structura în 
pânze de şariaj” (IV, 177—185); Prof, 
Ion G. Popescu, „Regiuni seismice în 
Dobrogea“ (Ii, 96—105); Paul-Cristian 


l Lişteveanu, „Valea glaciară a râului Lo- 


11° 


192 ÎNSEMNĂRI 


tru“ (V, 37—42); Mircea Paucă, „Asu- 
pra reţelei hidrografice -şi: morfologice 
dela curbura de SE a Carpaţilor” (V, 
24—36); P. Coteţ, „Mutarea gurii Ol- 


tului” (II, 128—133); I. AL Maxim, „ls- . 


bucniri. Izvoare intermitente dela noi 
[Munţii Apuseni]”, (IV, 90—118}; St. 
Stoenescu, „Climatul masivului Bucegi” 
(UV, 56—62). : 

Cele mai desbătute probleme în pu- 
“blicaţia de care ne ocupăm sunt cele de 
geografie umană și de etnografie româ- 
mească, Astfel: Mara N. Popp ne dă 


„Considrations générales sur la vie pa- ` 


storale en Roumanie“ (ÍV; 149—155); 
Ion Chelcea, „Cercetări etnografice. Cre- 
şterea vitelor în vieaţa locuitorilor din 
Pătaș şi Porlovenii-Vechi— Caraş” (II, 
14—21); Francisc Engli, „Plutăritul pe 
Mureş” (III, 227—233) ; Georgeta Simio- 
` nescu, „Un. sat de olari din jud. Vâlcea 
(Olarii)" (H, 123—127); Victor Dumi- 
triu, „Așezările omeneşti în Munții Si- 
riului” (I, 237—249); Prof. Gh. I. Nä- 


stase, „Populația. Ținutului Prut“ (III, 


3—22); Dan M. Iliescu, „Densitatea po- 
pulaţiei în Bucovina“ (Iy 209—219); G. 
Nimigeanu „Contribuţiuni referitoare “la 
Huţanii din România” (IV, 191—195} 'şi 
„Hotarul dela: Ceremuș“ (V, 130—144); 
lon Roșca, „Aspectul static şi dinamic 
al migraţiei româneşti“ (I, 62—77}, etc. 

Cu probleme generale de geografie 
s'au mai ocupat: Şerban Lungu, „Ştiinţe 
geografice bipolăre. Schiţă asupra noului 


spirit în geografia umană“ (|, 177—190); ` 
I. Rodeanu, '„Sintetizarea materiei geo- 


grafice în învăţământul secundar“ (II, 
234—237); Prof. Sever Pop, „Sinoni- 
mele cuvântului târg în lumina geogra- 
fiei linguistice“ (I, 45—61), iar D. A. Va- 
silescu, ne-a dat „Bibliografia geografică 


„a anului 1936" (I, 258-273), pe care 
'regretăm că n'a continuat-o.' 


Chiar şi din cele arătate. mai sus se 
poate vedea că Revista , Geografică Ro- 
mână împlineşte „o lipsă ce nu mai 
putea să dăinuiască într'un Stat de în- 


semnătatea şi mărimea României, în care 


mişcarea geografică este o vie realitate", 

după cum constată iniţiatorul acestei pre- ` 
țioase reviste. în cuvântul înainte al pri- 

mei fascicole din 1938. 


li dorim spor la muncă şi împlinirea 


` tuturor punctelor din program. 


Teodor Onişor 


 RECTIFICARE 

In cronica „O nouă istorie a.Româ- - 
nilor“, publicată de d-l Emanoil Bucuţa, 
în nrul trecut al Transilvaniei, dintr'o- 
Sreșală de paginaţie, au fost lăsate afară, 


în unele exemplare, şase rânduri. Ele 


sunt. indicate cu ifalice, în textul pe 
care îl dăm mai jos: 
„De câte ori mă du-ceam prin capi- 


ala Transilvaniei, dădeam şi pe la ln- 


stitut.  Intâlneam. pe unul din. directori, 
sau pe d-l Alexandru. Lapedatu, sau pe 
părintele Lupaş şi pe colaboratorii lor, 
Vorbeam despre un nou document, şi de . 
cele mai multe ori mă aşezam numai la. 
o masă lungă de lucru, câteva clipe, cu 
cartea deschisă înainte şi în care nu ci- 
team. Vream să mă pătrund de duhul 
din această casă. a Transilvaniei, In 
biroul directorului parcă o.văd şi astăzi, 
pe. peretele. din dreapta curb intrai, era: 


"o pânză monumentală, pictată: de nu. . 


știu cine” 


Rare pe cititorii "noştri să, facă cu- 
venita rectrficare.