Similare: (înapoi la toate)
Sursa: pagina Internet Archive (sau descarcă fișierul PDF)
Cumpără: caută cartea la librării
w â — TEUANA ANUL 72 = MAI Nr. 3-1941 ©BCU CLUJ “7. 7 P. 42, Anul 72. Mai 19441 Nr. 3. TRANSILVANIA Organ al ASTREI + NICOLAE IORGA i Exact cu un deceniu înainte de proclamarea Independenţei Re- gatului Român, s'a născut, în Botoşanii Moldovei, ca odraslă a une! fa- milii cu verificate tradiţii cărturăreşti, un copil fenomenal: Nicolae Iorga, Acestul copil-minune, cu trupul deșirat, dar cu ochii mari şi puternici ca două reflectoare, ursitoarele generoase îl fixaseră, încă din leagăn, un curriculum vitae unic în felul său, — aş îndrăsni să afirm — în întreaga poveste dramatică a intelectualităţii umane. Miruindu-l dintru început cu harul unel genialităţi complexe şi cu o putere de muncă de-a-dreptul înspălmântătoare, na cred că Providența ar îl putut fi mai generoasă decât a fost, față de neamul smerit, aproape necunoscut, care l-a zămislit făptura și care tocmai atunci se opintea ca, după lungi veacuri de robie trupească și spirituală, să pășească, cu fruntea ridicată şi cu mândria renăscută a vrerilor sale celor mal îndreptăţite, în lumina istoriei contimporane, Destinul onorofic, fără pereche de triumfal, era următorul : l printr'o nemai întâlnită sete de a şti, Nicolae Iorga avea să devo- reze, asemeni unul urlaș pururea nesăţios, timpul și spaţiul, împingând până dincolo de imaginabil marginile cognoscibilului [intr'o scurtă vieaţă de om; printr'o nepotolită osârdie de a orândul acest cognoscibil fără de margini, de a-l stăpâni critic şi de a-i desprinde, totdeauna îndrăzneţ şi original, înălțătoarele, duioasele şi hrănitoarele semnificaţii, Nicolae Iorga trebuia să fie un neîntrecut reconstructor și îndrumător de umanitate ; printr'o identificare caldă, zi de zi şi noapte de noapte, cu cele mai legitime aspirații ale fraţilor să! întru românism, identificare căreia în zadar l-am căuta altundeva asemânare, Nicolae Iorga avea menirea profetică de a revărsa, peste cadrele politice abia înfiripate ale tânărului stat român, ca diatf'un vulcan în neobosită erupțiune, lava fierbinte a energiilor spirituale românești, răscolite ori unde în spațiu şi din pulberea tuturor veacurilor apase, dând noțiunilor de „neam românesc” şi de „stat independent”, vreme de-o jumătăte de secol, imboldul măreț al conştiinţei 1 OBCU CLUJ 174 N. BUTA de sine și dându-le, cu deosebire, acel irezistibil avânt dinamic, care duce din izbândă în izbândă şi care nu-şi strânge aripile, pentru o clipă, decât în bucuria firească a blruinţelor definitive, răsunătoare, Acestui destin copleşitor, care ar fl putut constitui, nu chemarea distinctivă a unui muritor singuratic, cl o sarcină strivitoare pentru o întreagă generaţie eroică de Sturm und Drang, copllul-minune Nicolae Iorga i-a întrupat prescriţiile întocmai, până la ultima virgulă, Şi-a tn- trebuințat talantul cu râvna celor mai aprinși dintre apostoli, A urcat, treaptă de treaptă, linia destinului, fără pereche de glorios, cu prodi- gloasa rodnicle și siguranță cu care activează forțele elementare ale naturii. Şi a dovedit, mai ales, contimporanilor săi uluiţi, că dacă ființa etnică a unul neam e răspândită pe un spațiu geografic redus și dacă conjuncturi istorice deosebit de adverse nu i-au îngăduit afirmări po- litice şi militare de vastă reclamă universală, în schimb, același popor poate săruta stelele și-și poate răcori fruntea, prin atingere cu bolta ce- rească, dăruindu-şi sleși și umanităţii exemplare de elită, de-o sublimă vrednicie și valoare spirituală, La şase ani, deci la vârsta în care noi abia dacă izbutiam să rostim un Tatăl Nostru fără greşeli, Nicolae Iorga știa o mare parte din cronicele Moldovei, La 13 ani publica poezii; ceva mai târziu temerare și savante eseuri de critică literară, La 19 ani era absolventul precoce, pe bazele tuturor, al Fac, de Litere şi Filosofie, un poliglot, un atoate ştiutor pentru vremea și adolescenţa sa, am putea spune, deci: o per- sonalitate, Cel câţiva ani petrecuţi în Germania şi Franţa l-au adus şi consacrarea plină de uimire a străinătăţii; Jar la vârsta de 25 de ani, când semenii săi se luptau încă din greu cu mrejele tinereţii visătoare, Nicolae Iorga era înscăunat ca titular al catedrei de Istorie universală a Universității din București, era „profesorul predestinat”, al cărui pre- stiglu, în furtunoasă creștere, înfrângea, suveran dincoace şi dincolo de graniţe, toate împotrivirile. Drumul pe care l-a parcurs, de atunci încoace, activitatea lul to- rențială va rămâne, de-a-pururi, de domeniul mlracolului, Cu pasiunea sa de cercetător neostenit, nețărmurită ca o furtună în veşnică deslăn- tuire, el s'a năpustit literalmente asupra câmpului, mat vast decât ori- care altul, al trecutului speciel umane, desgropându-l sub aspectele: politic şi militar, religios, filosofic, literar, economic, artistic, cu un cu- vânt, sub aspectul atât de variat al conceptelor cardinale de cultură și civilizaţie, din a căror plăsmulre continuă, interpenetrațiune perpetuă și influințare reciprocă s'a urzit însaşi drama mișcătoare a umanităţii, Din acest punct de vedere — al trudnicel deveniri în toate domeniile de vieață superioară — profesorul Nicolae lorga a ajuns să cunoască, dela OBCU CLUJ + NICOLAE IORGA 175 biblicul Adam până în zilele noastre, trecutul tuturor semințiilor de seamă, care sau iscat, au înflorit și s'au stins vreodată pe suprafaţa pământului, Tot ce a fost sublim sau tragic-omenesc între cel dol poli ai globului terestru a trecut măcar odată-prin lentila de foc a pătrunderii sale superioare, Sub bolta craniului său, încăpătoare ca o superbă cupolă, şi-au găsit, așadar, locul şi amintirea cuvenită, rând pe rând, toate veacurile, toate experienţele, toate înfăptulrile cu tâlc, toate ar- culrile de destin vrednice de luat aminte, fie colective, fle individuale, Pentru a se înălța pe un astfel de pledestal al omniprezenţei spi- . rituale, el a citit, mai întâi, cu viteza unul telegar de sânge arab, tot ce se acumulase, cu privire la preocupările sale, în bibliotecile româ- nești și străine. A răscolit apoi, ca un pârjol de curiozitate, toate ar- hivele mari ale Europei, păstrate în rafturi scumpe, ca la British Mu- seum, sau în saci, ca la Constantinopol, calegând şi reţinând în ade- vărate mormane de note sau cu memoria prodigioasă, o informaţie aproape nemărginită, Cunoscâad, înafară de cele slave şi fino-ugrice, toate limbile continentului nostru, vorbindu-le sprinten și scriind în oricare din ele cu ușurință, a izbutit astfel, în timp record, să fle apreciat ca o aato- ritate ştiinţifică mondială, în special în ce priveşte istoria Europei Cen- trale, Sud-Estice și Răsăritene, întemeindu-și reputaţia universală pe numeroase serii de publicații documentare proprii, pe mal multe zeci de volume de interpretare judicioasă a problemelor celor mai contro- versate ale câmpului de cercetare ales și pe cuprinzătoare încercări de sinteză cutezătoare, care l-au împrăștiat numele şi prețuirea pentru neamul său, cu litere aurite, săpate în scoarţa de plele a volumelor re- velatoare, in toate colțurile lumii, Aceste lucrări proprii, ca și cele pri- vitoare la trecutul neamului său, despre care vom vorbi mał încolo, au putut să prezinte, cum e şi firesc, anumite insuficiențe în ce priveşte puricarea metodică a amănuntelor, pentru care o gigantică strădanie ca aceasta nu-i îngădula răgazul necesar, dar sub raportul intulrii ge- nilale a sublectelor şi sub acela al unui miraculos dar de transpunere a propriei sale inteligenţe calde în lumea de idei și de sentimente a momentelor istorice tratate, ele au deschis, în totdeauna, largi și gene- roase perspective de înțelegere reală, cuceritoare şi dădeau, în toate cazurile, sugestii dintre cele mai isplititoare istoriografilor de pretutindeni, Pe planul istoriografiei universale acesta este cel mai sgârcit bilanţ de activitate ce se poate înscrie la activul său, bogat ca un Bărăgan de grâne cu splcul încovolat de povară, bilanţ în faţa căruia nici apo- stolia pedagogică a Chului Comenius, nici puzderia de scrieri a ma- relui Voltaire şi nici chiar opera prevestitoare de vârtej revoluţionar a Enciclopediştilor francezi la un loc nu sunt, ca volum de im- petuozitate scripturistică, decât aproximativi termeni de comparaţie, 1* OBCU CLUJ 146 N. BUTA Dar vâlvătata pasiune! de cercetător a lui Nicolae Iorga, una de proporții care nu se ivesc decât — poate — o singură dată într'o ju- mătate de mileniu, a cuprins, în primul rând, cum era și natural, po- vestea îndurerată a propriului său neam, Această poveste smerită, dar pilduitoare, totuși, în multe privinţe, zăcuse îngropată, timp prea tnde- lungat, în vicisitudinile punctului geografic de întâlnire al unor „strâm- bătăţi” cutropitoara, Până la apariţia lui providenţială, puţinul ce se știa despre acest trecut de două milenii răzbătuse, până la urechile noastre, din răzlețele, fragmentarele și, adesea, inextricabilele însemnări cronicărești autohtone sau străine, din studiile întâmplătoare ale altora, căre nu i-au spintecat vălul decât ici-colea, tangenţial, rece și tenden- țios, istoriografia noastră propriu zisă căznindu-se, tocmai în acel timp, să încheie faza primei sale înmuguriri romantice, Dacă unele dintre capitolele sau momentele acestui trecut se învredaiciseră, anterlor, de-a atențiune. specială, cât de cât metodică și științifică în sensul modern al cuvântului, interesul nostru pentru trecut se mărginea încă la linia pur politică a destinului daco-roman în aceste părți ale lumii, Istoria totalităţii etnicului românesc şi a! totalităţii formelor sale de manife- stare de-a-lungul vremurilor rămăsese învăluită în mister, Veacuri tn- tregi de afirmare autentic românească, atât dincoace cât şi dincolo de Carpaţi, erau copleşite încă de întunericul cel mat desăvârşit și — poate — din pricina arătată, unele dintre neamurile vecine, mai sărace în istorie pozitiv-creatoare, dar cu înfumurări rasiale cu atât mai sgomotoase, n'au întârziat să ne prezinte ca pe un popor fără obraz şi carte de vi- zită, deci fără drepturi firești inprescriptibile, întemeiate pe-o străveche vrednice proprie, în numeroasa familie, totdeauna cam certăreață, a spaţiului european, A răsărit însă pe neașteptate, ca un gigant de după creasta unui munte dela marginea zărilor, făptura istoricului Nicolae Iorga şi, în scurtă trecere de timp, perdeaua întunericului a fost prefăcută în sdrenţe, Lu- mina cunoaşterii multilaterale, pe care geniul lui a izbutit să o pro- lecteze peste pulberea groasă a veacurilor, a deslegat complet „enigma“ celei mai nenorocite dintre ramurile latinităţii, Istoriografia românească a intrat atunci, cu un alaiu măreț, în Canaanul unei fertilități nebănuite, istoriogratii adversari ai neamului nostru căzând de, pe azi pe mâine, într'o perioadă de strâmtorare, vredalică, pur și simplu, de compătimire. Au fost suficiente circa două decenii de Bli/z-Krieg istoriografic spre a le distruge din temelii minciuna savant organizată și spre a înfățișa flința şi trecutul românismului îa cadrele adevărului istoric adevărat, Răsplata încordării supra-umane s'a ivit îndată: Nicolae Iorga, lăsând mult în urmă gloria lui Dimitrie Cantemir, a ajuns să troneze, ca un suveran necontestat al cărturărimei românești și în numele popo- rulul „necunoscut“ de ieri, în toate congresele istorice internaționale., . OBCU CLUJ t NICOLAE IORGA 177 Spre a-i caracteriza cât de palid nobila ispravă în acest din urmă domeniu, aş recurge la o imagine, lInchipuiţi-vă o veche casă bole- rească, ctitorită odinioară de-o familie ilustră, în care au viețuit, vea- curi de-a-rândul, generaţii după generaţii și care ar fi năpădită, în cursul anilor, de bălării stufoase pe dinafară și de păianjeni deși pe dinlăuntru, Cu țigla țăndărită, cu zidurile crăpate, gata să se prăbu- şească, cu ușile înfundate de cine ştie când și cu pivnița plină de lu- crurl netrebnice, intrate în putrefacție, ea ar aștepta meșterul iscusit, care să-i redea splendoarea veridică a vremurilor dispărute, Sub o astfel de mizeră înfățișare se prezenta icoana trecutului nostru, în linie mare, când sosi reconstructorul genial Nicolae Iorga, fixându-și cu lă- comle ochii asupra el şi propanâadu-şi să o restaureze întocmai, S'a apucat deci de lucru, mai întâlu cu cazmaua, îndepărtând bălăriile crescute până la streașină şi făcându-i accesibile intrările, I-a forţat în al doilea rând, ușile zăvorite, i-a șters pălangenii și i-a curăţit sub- solul, spre a-l inventaria precis toate articulațiile în suferință. Printr'o migăloasă şi ucigaşă muncă de decenii, i-a refăcut, apol, unitatea și consistenţa arhitectonică, stilul gingaș cu toate colțurile de umbră și de lumină, mergând până la cele mal neînsemnate detalii, In sfârşit, spre a-şi înscrie numele, ca nimenea altul, în slava cerului, a reînviat, unul după altul, pe toți celce au trăit şi sau consumat, superlor-uman, în cuprinsul ei intim de odinioară, reimprospătându-ne, ca într'a. duloasă succeslune cinematografică, vieaţa însași care s'a scurs, viforoasă uneori, senină altădată, între zidurile adăpostitoare. Dacă cei ce au locult-o vreodată au fost voevozi, le-a reîntinerit, cu bagheta magică a puterii sale de evocare, după caz, fie ţinuta majestuoasă, fle caricatura vred- nică de osândă, Dacă au fost principi ai bisericii sau simpli preoţi cu- cernici, le-a desgropat amintirea dela străjnicia cu care au păzit dog- mele sacre ale legii strămoşeşti, până la amănuntul ticului nervos, cu care-şi frământau mătănilile între degete, De au fost poeţi veritabili sau simpli versificatori mărunți, le-a relevat sbuciumul și chemarea, le-a răscolit cenușa și le-a reinhumat-o, cu cuvenita evlavie, file sub les- pedea de marmoră a Panteonului românesc, fie undeva, în cimitirul din jurul cupolei, Dacă au fost conducători de oști, care au îngenunchiat vijelioase trufii de sultan, le-a reinviorat aureola de „atleți al creștină- tății”, iar de au făcut parte, ca simple rămurele verzi, din codrul de țărani al neamului însuși, le-a descifrat eroismul şi le-a prețuit contri- buţia masivă la stăruința noastră pe aceste meleaguri cu ochii înlăcri- maji, de bucurie spirituală, ai unui adevărat duhovnic al veacurilor,,, Intreagă această operă măreaţă de suum cuique dare, într'un răstimp atât de vast, a rodit mai multe sute de volume, mit de conferinţe ti- părite în broşuri, râuri veritabile de încrestări fugare sau de acerbă OBCU CLUJ 178 N. BUTA polemică cu oricine ar fi schițat măcar vreun gest de contestare a con- cluziilor la care s'a oprit mintea vajnicului Istoric, Pentru ca, de azi înainte, nimeni să nu mai poată scrie vreun rând, în materie de istorie . românească, fără a face, în prealabil, un popas lung în vasta bibliotecă pe care a scris-o el însuși, de unul singur, lucrând cât trei-patru ge- neraţii de specialişti la un loc, Oricât de titanică a fost însă opera de istoriografie politică, mili- tară, religioasă, filosofică, literară şi a, m. dọ a lui Nicolae Iorga, tre- cutul nu i-a confiscat, pe cum s'ar fi putut aștepta contimporanii săi, toată capacitatea de muncă, toată acea vulcanică dăruire de sine, care ne înfiorează. cugetul, Alături de reconstriictorul de vleaţă universală și - românească, Nicolae Iorga a izbutit să cuprindă, prin predestinaţie, în - aceeaşi făptură singuratică şi pe cerberul sever al actualități, Cel puţin patru decenii nu l-a scăpat un amănunt, oricât de prizărit, al cotidia- nului politic, cultural, economic şi social, nu a fost moment intern, cu oricât de mică răsfrângere asupra societăţii românești în genere, pe care el să nu-l fi cântărit, aprobat, înţeles, îndrumat sau combătut. Sub acest raport el ne-a întruchipat pe cel mal aprig, mai prodigios și mai vijelios sensibil dintre gazetari, pe conferenţiarul cu vervă inepuizabilă, cu un cuvânt: pe neintrecutul dascăl al nostru de fiecare zi, pe „pro- fesorul de nație“ în cel mai clasic înteles, Nu cred să existe undeva, în cuprinsul hotarelor noastre etnice, un om măcar, care să nu-l fl auzit de nume și nici intelectual, care să nu se fi împărtăşit, măcar în treacăt din clocotul acestul perpetuum mobile al vocație! apostolice. El a tn- registrat doar fiece înmugurire de talent, a semnalat din timp pe toţi fruntașii de astăzi al spiritului românesc, fără să mai amintim influinţa sa hotăritoare asupra generaţie! eroice a războiului nostru de întregire, după părerea mea, cea mal sublimă operă de educaţie patriotică pe care ne-a cinstit-o, Ardealul şi celelalte provincii au fost smulse asu- pritorilor de alt neam, în primul rând, cu „politica instinctului naţional”, pe care el a deslănțuit-o în mare măsură, cu credința, atotbirultoare, care s'a desprins din cărţile, articolele incendiare și conferințele sale măturătoare de îndoială, iar momentul tragic al bejeniei din „triunghiul morţii“ a fost bravat, de către Dinastie şi Neamul însângerat, datorită asaltului moral pe care el l-a dat, necruţător, asupra conşiiințelor în cumpăna impasului greu, făcând să biruiască muceniceasca iluminare în funcție de răscumpărarea finală. Ceea ce a însemnat Nicolae Iorga pentru Ardealul românesc, so- cotesc că aproape nu mai este necesar să arăt, stărultor, în paginile re- vistei de față, care se adresează, înainte de toate, cadrelor intelectuale Pe pania Aaii | ©BCU CLUJ t NICOLAE IORGA 179 ale provinciei noastre, Oricât de strivit ne-ar fi sufletul de piatra de moară a prezentului, ajunge o simplă tresărire de memorie spre a-l mă- sura Importanța covârșitoare în ce privește integrarea noastră, a Arde- lenilor, spiritual-organic, în ideea-forță a panromânismului, E suficient, cred, să spun, că ne-a cercetat, în tinereţe mal ales, toate vetrele de rezistenţă daco-romană, ne-a văzut și preaslăvit, cu largi orlzanturi de vultur vizionar, toate clopotniţele în picioare ale neinfrântei noastre au- tohtonii. După asemenea peregrinări ploase, făcute sub paza vigilentă de fiecare clipă a „penelor de cocoș“ de odinioară, întors în inima Re- gatului Independent, a întemelat dincolo de munţi, cultul Ardealului. Apoi din tiparnițele, care nu mai pridideau a-l imprima volumele, el ne-a strecurat în suflete, prin poşta obișnultă, sau și mal sigur, prin strămoşeasca „vamă a cucului“, lozinca vrăjită: Fiţi mândri, Ardeleni, de isprava dârjentei voastre și veghiaţi clipa apropiată a împlinirii „vi- sulut de aur“ cu candela aprinsă]... Acum când închelu, cineva mi-ar putea zice, că n'am încercat să schițez un portret omenesc, ci, din jucăușă fantezie puerilă, am făurit un basm. Din fericire însă pentru neamul meu, basmul nu e basm, ci vieaţă reală, uluitoare, este dâra triumfală a trecerii pe pământ a celui care a fost Nicolae Iorga, Omul acesta minune a trăit alevea. A ţâșnit, ca o năvalaică fântână arteziană, din glia noastră străveche, Timp de-o jumătate de veac l-am auzit pașii de drameţ spre stele, Tot atâta timp i-am văzut, străfulgerând zările trecutului și ale prezentului, harul divin al genialităţii, A impărăţit, sub ochii noștri, peste întreaga cărturărime românească, din toate timpurile, ŞI și-a încheiat vieaţa într'un chip tragic, care l-a adăugat un imens spor de aureolă; Când un neam întreg îl aruncă prima floare pe mormântul proaspăt, să mulțumim deci Providenţe! generoase pentrucă ni l-a trimis, N. BUTA OBCU CLUJ ROMÂNII DINTRE TIMOC ŞI MORAVA În Iugoslavia sunt trei regtuni cu populaţie românească: Banatul iugoslav, Macedonia şi Sârbia orientală dintre râurile Timoc şi Morava. După unele publicaţii străine, ca de ex, Knauers Weltatlas, (Berlin, 1938, pag. 147), numărul total al Românilor din Iugoslavia se ridică la aproape o jumătate de milion de suflete: vreo 100,000 în Banatul ta- străinat, tot atâţia în Macedonia, lar în Sârbia de răsărit aproximativ 300,000, Aici, între Dunăre, Timoc şi Morava, etnograful bulgar Stoian Romansky, după ce cutreerase toată regiunea, a găsit, la sfârşitul războlului mondial (1918), 212.405 Români, Astăzi, în această regiune, trăiesc, după profesorul german M, Block care a vizitat-o nu demult, aproximativ 300.000 de suflete. Dintre Românii din Iugoslavia aceștia sunt cei mal numeroși și, în acelaşi timp, cel mal puţin cunoscuţi de opinia noastră publică, la părțile răsăritene ale regiunii dintre Dunăre, Timoc și Morava, prin cercurile Doni Milanovaf, Cladova, Bârza Palanca, etc, acești Români! formează majorităţi de 820%/, 91%/,, 88%, etc, Dacă tragem o linie la răsărit de râul Morava aproape paralelă cu acesta, despărțind regiunea mai sârbească din aproplerea Moravei de regiunea mai ro- mânească dinspre răsărit, obținem un teritoriu locuit de vreo 370,000 de suflete dintre care 73%, sunt Români, După gralu, port şi tip, Românii dintre Timoc și Morava se îm- part în două grupuri bine distincte. Unul mai mare, apusean, al „Un- gurenilor”, şi unul mult mai mic, format dia satele aşezate pe ţărmul Dunării dela Cladova la vale şi pe Valea Timocului în sus până la Zalecear, al „Țăranilor“. Cei dintâi au foarte multe asemănări cu Bä- năţenii, lar cel din urmă cu Oltenii, „Ungureni!“ par a îi, în marea lor majoritate, coloniști veniţi din Banat, lar „Țăranii“, din Oltenita. De altfel aceștia din urmă formează majoritatea populației româneşti a regiunii dintre munții Miroci, Du- OBCU CLUJ ROMÂNII DINTRE TIMOC ȘI MORAVA 181 năre și cursul inferior al Timocului, numită Craina, foarte asemănătoare din punct de vedere geografic Olteniei, de care o desparte Dunărea, Colonizarea cu Români a Sârbiei orlentale, în bună parte mun- toasă, acoperită de păduri seculare, aproape nelocuită in veacarile tre- cute, s'a făcut în secolul al XVI şi al XVII, Sârbii din aceste părţi sunt mai noi. Cei din Cralna sunt Montenegrini, stabiliți aci abla în secolul al XIX. Sunt treizeci de ani de când dol învăţaţi români, profesorul G, Gluglea și regretatul G, Vâlsan, au vizitat pe aceşti fraţi ai noştri așa de puţin cunoscuţi (v. Giuglea-Vâlsan, Românii din Serbia în Anuarul de Geografie şi Antropogeografie, anul Il, 1910—1911 şi Dela Românii din Serbia, București, 1913). De atunci nu s'a aventurat ni- clun cercetător de al nostru pe aceste meleaguri. Acum patru ani, în toamna anului 1937, făcând anchete dialec- tale pentru Atlasul Linguistic Român, am petrecut vreo 10 zile în satul Jdrela, din Valea râului Mlava, care se varsă în Dunăre la vreo 15 km spre Apus de Baziaş, In rândurile ce urmează dau câteva ob- servaţii pe care le-am făcut, cu acest: prilej, privitoare la starea cultu- rală și politică a Românilor din această parte neumblată de niciun in- telectual român, Ţin să accentuez dela început că autorităţile locale iugoslave nu numai că nu mi-au făcut nicio greutate cât timp am petrecut la Jdrela, ci dimpotrivă au fost cât se poate de prevenitoare cu mine, S'au în- Srijit să flu bine găzduit și bine hrănit, Nam fost spionat, n'au fost interogaţi s'au ameninţaţi sătenii cu care am stat de vorbă, cum ml s'a întâmplat când am încercat — zadarnice — să anchetez pentru ALR un sat din regiunea Vidinului în Bulgaria. Impresia mea a fost că au- torităţile iugoslave nu aveau nici cea mai mică bătale de cap cu Ro- ' mâall din interlorul Iugoslaviei, De fapt, Românii aceștia — vorbesc despre „Ungureni“ — n'au nici cea mai rudimentară conștiință naţională şi nici urmă de vreo or- fanizaţie culturală, economică sau politică, Au — e adevărat — o con- știință etnică: ştiu că sunt Români și nu Sârbi, Şcoli — natural sârbeşti — n'au aproape de loc prin părţile acelea. Ştiutori de carte sunt foarte puţini printre dânşii, De altfel nici aceştia nu citesc niciodată vreo gazetă sau vreo carte sârbească, Li se pare foarte natural ca administraţia, școala, biserica să în- trebuințeze oficial exclusiv limba sârbească, Nu le-ar veni nici odată în minte să se plângă că copiilor nu le e permis să pronunțe nicio vorbă românească nu numai în școală, dar nici chiar în curtea școalei, E! sunt convinși că aşa trebue să fle și că așa este pe tot rotocolul pă- mântului, OBCU CLUJ 182 E. PETROVICI Când le-am spus că la Cluj nu știe nimeni sârbeşte, o femele, foarte mirată, a exclamat: l — Val, dar vol la Cluj n'aveţi gcolt? Intelectuali n'au deloc, In satul Jdrela nu era niciun elev de liceu. De asemenea nici în celelalte sate românești din Valea Miavei, Cazul notarului din Jdrela care era român, pe jumătate sârbizat, e cu totul excepţional, De altfel înainte de a fi namit la Jdrela nici nu prea știa româneşte. Aci a învăţat limba satului, asemenea celor mai mulți dintre intelectualii sârbi care stau mai mult timp în reglune, Bisericile sunt foarte rare pe aici: la zece sate câte o biserică, E deci dela sine înţeles că educaţia religloasă a poporului e inexistentă, Oamenii nu ştiu nici să zică un Tatăl nostru, De altfel nici nu știu ce e aceea, La întrebarea mea cum se roagă, mi-au răspuns: — Ne rugăm să ne dea Dumnezeu sănătate, să dea rod îmbel- şugat, etc, Fiind locașurile de rugăciune atât de rare, nici nu au obicelul de a merge la biserică. Un preot din satul fruntaș românesc Sânmihai, din Banatul iugoslav, mi-a spus că de douăzeci de ani, în fiecare toamnă, vin o mulţime de Români de peste Dunăre — mulţi chiar din satul Jdrela — să se tocmească la culesul porumbului în satele româneşti din Banat, În duminec! și sărbători stau în grupuri mari de bărbaţi şi femel în plața bisericii şi așteaptă să fie angajaţi de vreun gospodar mal chiabur. De douăzeci de ani acest preot n'a văzut niciunul dintre ei intrând în biserică, Preoţimea sârbească, crescută în spirit naţional sârbesc, se pre- ocupă mai mult de sârbizarea acestei populaţii decât de educarea el în spirit religios, ceea ce nu s'ar putea face decât în limba poporului. “ŞI lucrul acesta îl găsesc Românii de pe Valea Mlavel natural ca preotul să facă slujba în limbă slavă şi să se înțeleagă cu e! sârbește, Cu atât mal rău pentru acela care nu ştie sârbeşte. O singură dată mi s'a plâns o femele bătrână că nu se poate spovedi, căci n'o înţelege preotul, În loc să-i asculte spovedania, preotul fi şi pune patrafirul pe cap — bătrâna îl zicea patrafirului „catrința popii“ — bolboroseşte câteva rugăciuni neinţelese, ia onorarul cuvenit şi o lasă pe blata bä- trână cu sufletul nepregătit pentru înfricoșatul ceas al morţii. Asemănătoare e starea la aproape toți Românii dintre Timoc și Morava. Numai „Țăranii“ din Craina, din apropierea Dunării și Timo- cului, având o brumă de intelectuali și o țărănime mai chiabură, în- cearcă să se organizeze pe baze naţionale, De o camdată au intemelat vreo 50 de cooperative de consum, grupate într'o federaţie a coopera- tivelor din Craina, Scriptele organizaţiei se fac sârbeşte, Nici în titlu nu se aminteşte nimica despre Români, OBCU CLUJ ROMÂNII DINTRE TIMOC ŞI MORAVA 183 Din iniţiativa federaţiei cooperativelor românești din Banatul lu- goslav, s'a hotărât contopirea celor două grupări economice româneşti, Autorităţile centrale lugoslave s'au opus însă energic, De altfel orice ar putea contribui la deșteptarea națională a ace- stor Români era ținut cu grijă la distanţă de aceste regiuni de către gu- vernanții dela Belgrad, Astfel n'au permis elevilor originari din Craina să se înscrle în secția românească a liceului de stat din Vârșeț, cu mo- tivarea că această secţie a fost înființată numai pentru Românii din Banatul iugoslav, Statul român n'a putut face până acuma nimic pentru Românii din Sârbia. In cursul tratativelor dintre România şi Iugoslavia în ve- derea închelerii unei convenții şcolare şi bisericești, ori de câte ori de- legaţii noștri au amintit numai de existența acestor Români, delegaţia iugoslavă a respins — de-a-dreptul indignată — ideea posibilităţii extinderii postulatelor convenției și asupra lor, În felul acesta au reușit autorităţile sârbești să menție, în secolul al XX, mase mari de Români într'o stare de totală lipsă, nu numai de cele mai elementare drepturi naţionale, dar şi de cea mai mică licărire de voinţă de a şi le câştiga. Aşa ceva e de neinchipuit în altă parte, Să ne- aducem aminte că la noi şi Țiganii s'au organizat într'o Asociaţie a „Romilor“, Astfel, stăpânitorii dela Belgrad sperau că acești Români se vor sârbiza' încetul cu încetul, înainte de a se deștepta, Am auzit, chiar dela notarul din Jdrela, care vorbea și despre satul lui natal Rașanaţ — curat românesc, cu 1630 de suflete — că, mai spre Apus, prin sate curat românești, sunt multe familii care au adoptat ca limbă vorbită în casă limba sârbă, In Jdrela și în satele din jur n'am observat nimic asemănător. Mai degrabă se românizează, Sârbii din satele pur românești. La Jdrela, în singura „căfană“ din sat, l-am auzit pe notar, secretarul pri- măriel, învățătorul — ultimii dol sârbi — vorbind ore întregi numat românește, cu familta cafeglului, glumind într'un gralu bănăţenesc sa- vuros cu fiica acestula, care nu de mult se logodise, Pe urmă am aflat că proprietarul cafenelei era Sârb. Cât am stat la Jdrela nu l-am auzit, pe el şi familia lut, pronunţând un singur cuvânt sârbesc, ŞI de aceștia sunt mulţi, mai ales în părțile mai românești de către răsărit, Prin urmare, în ciuda lipsei unei conștiințe naționale, Românii dintre Timoc și Morava rezistă destul de bine sârbizării. Se naşte acum intrebarea: Oare acești Români nu se vor deștepta în sfârșit și ei la o vieață naţională, asemănătoare Românilor din Ardeal? Am văzut că exemplul fraţilor lor din Banatul iugoslav nu-i atinge. De douăzeci de ani cutreeră ca bieți muncitori agricoli bogatele sate românești din Ba- OBCU CLUJ 184 E. PETROVICI natul iugoslav și n'au idee că bisericile şi şcoalele de acolo sunt ro- mâneşti, Între gospodarii români bănățeni, mândri de averea lor şi de standardul de vieaţă pe care l-au atins, și această turmă săracă, timidă, în căutare de lucru nu s'a stabilit niciun contact, Am aflat la Jdrela lucruri și mai uluitoare. Regiunea fiind destul de săracă — pământul arător e cam pietros, neroditor şi puțin — locuitorii din Jdrela și din satele învecinate se duc în alte părți la muncă, în Banat, după cum am văzut ca muncitori agricoli, şi în localităţile Bor și Senjski Rudnik, ca minieri, Inainte de războlul mondial mergeau în... România, Îi an- gaja un agent, îl ducea în grupuri mari la Radulevaţ, lângă Negotin, de unde cu vaporul îi transporta pe moșia de pe malul Dunării a unui „prenț*', cum ziceau el, Acest prinţ trebue să fi fost un Obrenovici, care şi astăzi m! se pare are întinse moșii în judeţul Dolj, Nenorociţii ace- ştia, care în vieaţa lor au făcut de vreo zece ori drumul în România, n'au văzut niciun sat, cu atât mai paţin un oraș românesc, Cu sătenii localnici n'au avut niciun contact, De altfel putem să ne închipulm că țăranii de pe moșia prințului nu se uitau cu ochi prietenoși la acești concurenţi care făceau să scadă prețul muncii, E probabil că admini- stratorii de pe moșiile prinţului şi agenţii care îi angajau erau tot sârbi, Perspectiva deşteptării conştiinţei naționale a Românilor din Sârbia orientală este deci destul de întunecată, Administrația sârbească, în opo- ziție cu cea bulgărească din regiunea Vidinului, a avut abilitatea să nu facă simțită de aceşti Români! presiunea continuă, exercitată asupra lor, pentru a-l menține în amorțire, Dacă se vor găsi tineri entuziaști care să încerce să-i caute pe aceşti Români la e! acasă, ca să le deschidă ochii să vadă că, în ziua de astăzi, ei sunt ca o rămășiță din veacu- rile trecute, când se mai găseau neamuri care să trăiască în bezna lipsită de orice licărire a conștiinței, dacă atunci acești fraţi al noștri vor începe să dea semne de vieaţă, vecinii noștri sârbi să nu ne-o ia în nume de rău, La fel au făcut şi el cu fraţii lor de sub stăpâniri străine; la fel ar face și ei în locul nostru, E. PETROVICI | i OBCU CLUJ PREABUNUL ÎMPĂRAT Roma atinge cea mal înaltă culme a puterii și gloriei pe timpul domniei Impăratului Tralan, După ce secole dearândula luptat tm- potriva unul destin neînduplecat, care o împingea spre cucerirea lumii întregi și care rezervase poporului roman o măreție neingădultă altor neamuri, Roma găsește în acest împărat întruparea volnţii ei de reali- zare universală, Căci Impăratul nu era decât umilul servitor al ideii impe- riale romane, pe care o reprezenta divinitatea abstractă a Romei: ma- lestăţii el erau închinate toate faptele lui strălucite și dela ea se revărsa apoi asupră-i puterea și aureola gloriei, l Traian s'a pus în slujba Romel, concepută ca eternitate în timp şi universalitate în spaţiu, încă înainte de a îmbrăca hlamida de im- părat; a servit-o ca ostâș la frontierele Imperiului, ceea ce a rămas întotdeauna, mai totâlu și mal presus de toate, apărând şi ducând la victorie inslgniile Romei, El a fost ridicat mai sus decât ar fi sperat vreodată, la o putere mai mult decât omenească, dupăce a onorat nu- mele Romei şi l-a impus respectului multor popoare, Incărcându-și nu- mele cu gloria faptelor de arme, el a sosit în leagănul şi reședința Im- periului cu faţa arsă de soarele fierbinte al Sirtei-și înăsprită de vân- turile îngheţate din Flandra, dar cu ochii strălucitori de mândria de a fi împodobit pretutindeni nebiruitele aquile romane cu laurii isbâazii, Dupăce bătrânul senator, înălțat pe tron, Nerva, şi-a închis ochil, Tralan nu s'a grăbit spre Roma, atras de purpura imperială, ci a mai zăbovit un an in Germania Superioară, unde era nevoe de prezența unul general de prestigiul lui spre a impune respect triburilor barbare care turburau această provincie, Pentruca Imperiul să se poată desvolta şi propăşi în interior trebuia să fie asigurată mal întâi liniștea la hota- rele cele mal îndepărtate, În felul acesta, Traian îşi incepe domnia prin a rămânea soldat, a cărui misiune primordială era apărarea frontierelor ; întârzierea lui în Nordul Imperiului reprezintă un program politic, este manifestul de început de domaie al unul soldat, Iar când a intrat în OBCU CLUJ 186 NICOLAE LASCU cetatea celor şapte coline, simplul şi modestul soldat din provincia ro= manizată a Spaniei, n'a admis să i se facă nici o primire fastuoasă și triumfală : el venea pe jos, fără nici un cortegiu, umil pelerin spre tem- plul Mare! Zelţe Roma ; copleșit și infiorat de Destinul ce-l indruma pașii într'acolo, el îi aduce prinos de închinare şi recunoștință pentru faptul că îavrednicea pe cel dintâi provincial cu diadema imperială, Era acesta un omagiu adus Romei de către toate provinciile care pri- miseră binefacerile stăpânirii ei şi, în același timp, se stabilea o unitate - simbolică a întregului Imperiu. Şi Spania, întâia provincie romanizată, işi trimite pe cel mai ales fiu al ef să lupte pentru onoarea, puterea și victoria Romel-Mame, l Inälțat la rangul suprem, Tralłan n'a fost cuprins, ca unli dintre inaintași, de beţia şi de vârtejul înălțimilor, ci s'a arătat, cu atât mai mult, stăpânit de sentimentul răspunderii pe care f-o impunea puterea sa nemăsurată, Deşi născut departe de Roma, conştiinţa misiunii lut de reprezentant al maestăţii ei pe pământ și de înfăptultor al volnţii ei de stăpânire universală a făcut din Traian un Roman în cea mal înaltă accepţiune a cuvântului, Roma fiind pentru el o entitate de natură di- vină și eternă, Traian are un respect religios pentru trecutul ei de glorle şi pentru tradiţiile ei, care l-au dat strălucirea prin veacuri, De aceea, el a căutat să-şi asocleze la domnie toţi factorii care duseseră la mä- reția Romei, încă din cele mai vechi timpuri, reluând firul tradiției pu- terli romane. Pentru acest militar înzestrat cu un spirit botărit și lucid, deprins prin educaţia de soldat să cunoască valoarea autorităţii, Impe- riul nu era decât o formă politică impusă de noile condiţii de vieaţă, create de extinderea frontierelor geopolitice. Aceasta nu implica neso- cotirea formelor și instituțiilor care au contribuit la nașterea şi mărirea Împertului prin cucerirea lumii; dimpotrivă, ele trebuiau înconjurate de respect și deferență, ca unele care sintetizau sâmburele dădător de vieaţă şi totodată, elementul de continuitate dealungul timpurilor, Numai așa se explică de ce Traian s'a străduit să dea Senatului, care perso- nifica, în pregnanta formulă Senatus Populusgue Romanus, întreaga istorie şi trecutul glorios al Romel, prestigiul lui de odinioară; ela restabilit, astfel, firul tradiţiei romane, pe care unii dintre înaiatași, or- biţi de zădărnicia une! străluciri efemere, au îacercat s'o calce în pi- cloare, Această semnificaţie trebue dată repunerii în circulația generală a monetelor republicane, în care se vedea triumful lui Paulus Aemilius sau care reprezentau pe Marcellus, oferind lui Iupiter Feretrlanul tro- feul unui general duşman omorit, Reinviind glorioasele tradiţii ale Romel republicane, Impăratul şi-a câștigat de partea sa vechile familii nobile, care au contribuit la mă- tirea Romel, au salvat-o în momentele grele dela începuturi, când îşi OBCU CLUJ PREABUNUL ÎMPĂRAT | 187. refăcea puterile din înfrângeri catastrofale, dar care mal făceau încă opoziţie regimului imperial, Ceva mai mult: a dat Senatului, care în ultimul timp fusese îndepărtat dela conducerea efectivă a Statului, au- toritatea de pe timpul când impunea popoarelor lumii legile Romei, Împăratul se considera numai un comandant militar suprem ale cărui acte de politică externă erau consfinţite printr'o hotărire a Senatului, Astfel, pentru a cita un singur caz, când, în primul războlu cu Dacii, Traian a înfrânt Sarmizegethusa, ultima fortăreață a lui Decebal, și când regele dac a fost silit să ceară pace, condiţiile impuse de învingător au trebuit să fie ratificate de Senat; trimișii lui Decebal s'au dus la Roma şi s'au adresat Senatului, iar pacea n'a fost considerată definitivă, decât după această ratificare. In felul acesta, bătrânii Romet își reluau rolul de odinloară, hotărînd asupra destinelor lumii, Faţă de vederile poli- tice, atât de înțelepte, ale lui Traian, de a respecta şi pune în onoare vechile tradiţii romane, Senatorii, care vedeau în Împărat personificarea puterii de expansiune mondială a Romei, nu s'au amestecat în condu- cerea Imperiului, decât atunci când Împăratul le cerea aceasta, şi nu au luat niciodată altă inițiativă, decât aceea de a înmulţi pe monumen- tele publice mărturiile admiraţie! și recunoștinței lor pentru Monarh; ei au căutat să fie, nu conducătorii, ci servitorii Statului și ai Romei, așa cum era Împăratul, înaintea tuturora. Dar Traian s'a îngrijit nu numai de reabilitarea vechilor instituţii politice, ci s'a străduit să ridice şi pe plan social demnitatea poporului, decăzut în ultimul timp din cauza adulaţiunilor și, mai ales, a delega- țiunilor ce se practicau pe scară întinsă, Proclamând, încă dela luarea în mână a frânelor Imperiului, că nici un cetățean cinstit nu trebue să mai aibă teamă pentru vieaţa și bunurile sale, că a fost înlăturată pentru totdeauna mărturia sclavilor împotriva stăpânilor pentru crime de Stat, Tralan își dădea seama că dacă e greu să guvernezi un popor de nesupuși, este imposibil să domnești peste un popor servi, Măsu- rile pe care acest admirabil administrator le-a luat în favoarea popo- rului, i-au atras afecțiunea și devotamentul nemărglnit al acestuia. Traian a lucrat cu cea mal mare ardoare la asigurarea bunei stări a supușilor săl, instaurând cea mai fericită epocă pentru locuitorii Imperiului, Abundenţa și prosperitatea au fost readuse în Italia, atât de greu în- cercată încă de pe timpul războaielor civile și din cauza invaziei marei proprietăţi; medaliile şi monumentele publice sunt o mărturie a recu- noştinței arătate Împăratului pentru renașterea pe care Italia a cunoscut-o, Italia dăduse odinioară pe cel mal buni fil at ei pentru cucerirea Im- periului, de aceea, această țară trebuia să-şi rela vechea înfăţişare, cu Plugari robuşti şi harnici, cu odrasle numeroase și pline de vigoare, Roma avea nevoie de soldaţi, pe care nu-i putea da o fară săracă și OBCU CLUJ 188 NICOLAE LASCU depopulată ; de alci efortul lui Traian de a reda Italiei prosperitatea prin reîntoarcerea la munca pământului italic, precum și prin reglemen- tarea asistenţei copilului la orașe, din care Împăratul şi-a făcut un titlu de onoare. Prin această asistență el devenea binefăcătorul și părintele unel generaţii întregi care se ridica pe cheltuiala Impăratului, spre a servi apoi în armată pentru mărirea Romei, Traian a avut o deosebită grijă și pentru monumentalitatea Romel, capitala lumii, înfrumuseţând-o cu o mulțime de opere arhitectonice, Era aceasta o datorie dela care nu se putea sustrage, lar nu o ambiţie a Împăratului, pentrucă nu exista nici un alt oraș care să se poată ase- măna cu Roma, singura Urbs, care se confunda cu însuși rotogolul pă- mântului (Orbis). ŞI în acest domeniu el a fost un fidel continuator al unei vecht și neintrerupte tradiţii romane; Romanii se pregăteau pentru stăpânirea lumii, de aceea împodobeau Roma ca pe o capitală de di- mensiuni gigantice, care să poată cuprinde Universul întreg, Profund roman prin caracter, spirit şi gusturi, Traian readuce arta romană pe căile sale tradiționale, dupăce sub Nero şi Domițian ea împrumutase unele trăsături de somptuositate și fast asiatic, redându-i calităţile ei naționale de măreție practică şi utilitate grandioasă. Romani! au realizat în artă măreția materială în toată realitatea ei, exprimând forţa, trăl- nicia, durata, Caracteristica arte! romane din timpul domniei lui Traian este eminamente romană prin monumentalitatea el, Trecând peste ne- număratele opere arhitectonice de utilitate publică, amintim doar Forul lui Traian, cea mai aleasă podoabă a Romei și — după mărturia seril- torilor antici — o operă unică în lume, Dar nu numai Roma, ci și Italia și întregul Imperiu au fost împodobite cu monumente de tot felul, Nici unul dintre impăraţii din Familia Iulia sau Dinastia Flaviilor n'a contribuit în așa măsură ca Tratan să acopere lumea cu monumentele măreției romane. Intre ruinele ce ne-au rămas pe cuprinsul Imperiului cele mal numeroase datează din timpul domniei acestui Împărat, care a întemeiat oraşe nouă, a restaurat altele ruinate, a construit apaducte, terme, gimnazii, teatre, foruri, așa încât epitetul de „arhitect al Univer- sului”, dat lui de Eutropiu, corespundea unel realități unanim recuno- scute, Toate aceste monumente arhitectonice erau un instrument admi- rabil în opera lui de stăpânire și pacificare universală; în același timp, ele făceau „să strălucească fericirea omenirii” şi arătau gloria Impăra- tului, Ele dădeau satisfacţie trebuințelor și gustului artistic al poporului roman, mândru de aceste creaţiuni, lar pentru supuși constituiau o con- solare și o mulțumire de a fi părtaşii atâtor binefaceri pe care Impă- ratul le revărsa asupra Imperiului, Căci ce aspirații mal înalte puteau avea neamurile pământului de sub scutul ocrotitor al Romei, decât de a trăl în sigtiranța binefăcătoare a păcii romane, de a îl apărați în in- PREABUNUL IMPĂRAT 189 terior de dreptatea — devenită legendară — pe care Împăratul o îm- părţea tuturor, de a se ști conduși de o administraţie, supraveghiată direct de către Împărat şi de a se bucura de prosperitatea generală ce domnea în Imperiu ? 1 Dacă pe plan intern Tralan a reluat, printr'o serie de măsuri sa- lutare, firul vechei tradiţii romane, în politica externă domnia lui, ca- racterizată printr'un imperialism agresiv şi cuceritor, reprezintă o cul- minare a expansiunii teritoriale a Imperiului, Interpret al volinţii de do- minare a Romei, el simțea că este datoria sa cea mai înaltă și cea mai absolută de a se subordona acestei voințe; înafară de orice conside- rente de însuşiri personale sau de avantajii publice și de prestigiu, el simţea că această voință de dominare este însași rațiunea de a fi și ne- cesitatea fundamentală a existenţei Imperiului. Împăratul, acolitul divin al Zeltăţii Protectoare a Universului, avea datoria sacră de a înlătura orice nesiguranță, orice primejdie ce ar fi putut aduce vreo atingere eternității destinului imperial al Romei, Testamentul politic lăsat de Au- gustus armașilor, ca Imperiul să rămână între frontierele pe care se părea că natura le fixase — Oceanul la Vest, Rinul și Dunărea la Nord, Eufratul la Est, deșerturile Arabiei şi Africei la Sud — era de- pășit acum de starea de spirit generală, care afla în Traian un demn înfăptultor al celor hotărite de Roma Eternă, Amintirea vechei glorii militare a Romei! nu se stinsese cu totul din sufletul Romanilor, El nu puteau trece cu vederea că mândria lor naţională sângera incă de umi- lința de a fi fost învinşi de Parţi, lar rușinea de a plăti tribut regelui Decebal trebuia spălată cu orice sacrificii. Mişcarea aceasta a opiniei publice corespundea de minune cu dorințele tainice ale Impăratului, care primise educaţie militară şi-şi valorificase talentele de general pe câmpul de luptă, În felul acesta, Traian, sprijinit în acţiuni militare glo- rloase, de sentimentele de revanșă ale poporului, de afecțiunea admi- rativă a Senatului și de horărirea şi forța combativă a legiunilor Romei, a dat Imperiului, prin cucerirea Daciei şi a Mesopotamiei, cea mai mare întindere pe care a avut-o vreodată, ȘI Destinul a volt ca acest soldat, ridicat prin faptele lut de arme la cea mai înaltă treaptă a Imperiului, să-şi găsească moartea pe când conducea un războiu în Răsărit, Nici nu se putea un apus mai măreț pentru el, decât printre soldaţi în mij- locul cărora își dusese cea mai mare parte a vieţii, dupăce și în timp de pace, printr'o politică înțeleaptă și generoasă, a servit ideia impe- rială romană, Senatul în semn de recunoștință pentru devotamentul cu care a servit această “idee, pentrucă domnia lui a fost „epoca cea mai fericită pentru neamul omenesc“, i-a acordat epitetul onorific de „Op- timus“, Preabunul. Până la căderea Imperiului, el a personificat însu- şirile caracteristice ale figurii imperiale: spiritul de dreptate, bunătatea 2 OBCU CLUJ 190 NICOLAE LASCU şi mal ales, valoarea militară, iar universalitatea acestei judecăţi era sintetizată în aclamaţia ce se făcea la urcarea pe tron a unul nou dom- nitor: „Să fii mal fericit decât August şi mal bun decât Traian”. In secolele următoare faima puterii şi a spiritului său de dreptate a to- florit în legendă ; imaginaţia Evului Mediu a pus pe Papa Grigore cel Mare să se roage pentru salvarea din Infern a acestul păgân, singurul dintre oamenii născuţi după venirea lut Crist mântulţi fără botez, lar Dante il întâlnește printre sufletele fericite care primesc răsplata gloriei veşnice, pentrucă au iubit și împărțit dreptatea în lume. Pentru no! el este Preabunul Împărat, Întemeietorul, Cucerind ţara celor ce credeau în nemurire, a adus pe aceste plaiuri o frântură din eternitatea Romei, In inima Cetăţii Eterne în măreţul for al Împăratului cuceritor, stă săpată în marmoră, mał tare decât dintele miilor de ani, Cartea Facerii neamului nostru. Coloana lui Tralan, cea mai grandioasă expresiune istorică la care arta figurată romană a ajuns vreodată, în- fățişează epopeea luptei unui popor disprețuitor de moarte, dar care-și iubia ţara, împotriva puterii nemăsurate a Romei, Nu știi ce să admiri mai mult, hotărirea fermă a Romanilor de a învinge, sau dârzenia și disperarea cu care poporul lui Decebal îsi apără glia strămoșească, Scenele ce reprezintă desfășurarea întâmplărilor din cele două războale au o succesiune din ce in ce mal dramatică, până spre desnodământul final, care este cea mai patetică scenă de pe întreaga coloană. Când se dovedește zădarnică orice încercare de a opri înaintarea implacabilă a soldaţilor împărăteșii, când fruntașii preferă să bea cupa cu venin decât să cadă în robie, Decebal, văzându-și spulberat orice vis de glorle și măreție, plerdută insași existența patriei, se străpunge cu pro- pria-l sable, inainte de a fi prins de cavaleria romană, Dar Destinul își urmează calea: printre autohtonii legaţi de ogorul străbun apar oameni noul, aduşi din toate colţurile . Imperiului; cu toții vin însă în numele Romei Eterne, aducătoare de bunăstare și civilizaţie, Căci, prin cuce- rirea lui, Traian nu aduce în Dacia pustiul distrugerii, ci asvârle cu „dărnicie, în brazda scăldată în sânge, sămânța rodnică a unei vieţi nouă. Dela Cezar şi Augustus, care au pus temelii trainice civilizaţiei romane. în Apus, geniul Romei nu s'a mai manifestat cu atâta putere creatoare ca acuma, Lumina civilizației, adusă de Tralan aici, a rămas mereu aprinsă prin veacuri; ea n'a putut fi stinsă de niciuna din vieisitudinile istoriei. Valuri de barbarie, jafuri și pustliri s'au abătut asupra vlăsta- relor altolte de Roma; neamuri silnice și stăpâniri vrășmaşe au ţinut în întunerec și sclavie pe fii falnicilor legionari, lăsaţi de Tralan în numele Romei, Dar ei au supravieţuit tuturor revărsărilor, retrăgându-se în Ce- tatea de munţi a Carpaţilor, de unde se coborau apol spre dealurile i ©BCU CLUJ PREABUNUL ÎMPĂRAT 191 domoale și se întindeau până departe în câmpiile incinse de brâul ar- gintiu al apelor. Chiar atunci când trupul neamului a fost fărâmiţat, când se părea că a fost secătuit orice izvor de vieaţă și s'a pierdut orice urmă de cultură din cauza vestmintelor străine pe care le îmbrăca, flacăra nobilă a romanităţii a pâlpălt neîntrerupt. Numele magic al Romei, care a rămas la rădăcina numelui însuşi al acestul neam, a hrănit-o cu sevă nepleritoare. Împotriva tuturor adversităţilor, această flacără a crescut mereu, a încălzit sufletul neamului şi a topit lanţurile despărțitoare ale robiei: după aproape două mii de ani, dintr'o turmă risipită de sclavi s'a format pe întinderile veche! Dacii un popor mândru de a se ști descendent al Romei puternice și binefăcătoare, +, lar acum, când orânduiri vremelnice au despărţit din nou trupul neamului şi i-au sfășiat sufletal, figura Preabunului Împărat, aso- ` clată la aceea a Romei Mame, trebue să apară scăldată în lumină de apoteoză, Ea trebue să fle pentru toţi o mustrare și un simbol: o mu- strare, pentrucă nevrednicia noastră a lăsat să fie știrbit patrimoniul Daciei de odinioară, moștenire sfântă a Împăratului Intemeletor, Um- brele soldaţilor Romei vor rătăci printre ruinele castrelor romane dela Porolissum şi dela Larglana și nu se vor odihni până ce urmaşii lor nu vor străjul din nou acolo unde l-a așezat Tratan. Ea mai trebue să fle și un simbol pentru ea, în desnădejde, să mai credem încă în planurile tainice ale Providenţei care veghează asupra fiilor Romei, Vijelii trecătoare, puhoaie turburi și sălbatice nu vor putea — după cum n'a patut nici potopul celor două milenii — mișca niciuna din pletrile unghiulare pe care Traian le-a pus la temelia așezării sale, pecetluite cu veșnicia Rome!, Roma să fie, ca şi în trecut, vatra dela care să luăm focul sacru al conștiinței originii și misiunii noastre în lume; și, asemenea eroului din legendă, care căpăta puteri nouă la atingerea pământului străbun, din bezna viitorului să ne întoarcem mereu privirile inapoi spre făclia ce dela Roma luminează de două mii de ani, Să nu uităm că chiar atunci când Dacia a fost părăsită de armată şi oficialități, cei mulți și umili au rămas să înfrunte toate primejdiile, înfrățiți cu pământul pe care-i așezase pentru totdeauna Preabunul Im- părat. ŞI i-a găsit aici istoria, și-i va găsi atâta timp cât pământul acesta va mal fi locuit de oameni! „Popoarele modelate de pământul pe care prind rădăcini, se supun legilor lui. ŞI nu va fi putere pe lume care să le împiedice a tinde mereu să împlinească, veac după veac și mi- leniu după mileniu, poruncile legilor pământului lor. Niclo suferinţă, nicio jertfă, nicio sângerare nu le va înspălmânta. Nicio huzurie a păcii nu le va moleşi până într'atâta, ca să se supună, fără luptă unor legi omeneşti streine, protivnice pământului din care se hrănesc“, NICOLAE LASCU > e OBCU CLUJ ROMÂNII ÎN TRANSILVANIA MEDIEVALĂ Numărul covârşitor de mare al Românilor în Transilvania a con- stituit pentru istoriografia maghiară o chinuitoare realitate, pe care s'a străduit cu toate mijloacele să o ascundă, Eliminarea Românilor din categoria realităților istorice existente în vremea așezării Ungurilor în Bazinul Carpatic era o cerinţă a ştiinţei istorice maghiare, impusă de rațiuni de stat, Numai prin teoria discontinuități noastre şi a imigrării românești din Sud la Nordul Dunării, târziu, cu aproape două veacuri după constituirea regatului ungar, se putea justifica eliminarea celei mai mari părţi a locuitorilor transilvani, a Românilor, din vieaţa poli- tică, și ţinerea lor în stare de aservire de către națiunea alcătuitoare de stat: Ungurii. Subordonând realităţile istorice unor cerințe politice, istorio- grafia maghiară veche şi modernă adoptă o metodă de reconstrucție istorică cu totul curioasă în ceeace priveşte pătrunderea stăpânirii un- gurești în Transilvania. În timp ce, pentru a dovedi stăpânirea efec- tivă a acestei provincii de către Unguri, cel puţin din timpul primului lor rege, Ştefan I zis cel Sfânt (1001—1038) istoricii maghiari recurg la informaţiile unor cronici târzii, apreciind datele acestor cronici ca au- tentice, pasagiile din aceleași izvoare narative cari arată preexistența Românilor în Transilvania, le consideră ca neautentice, sau târziu in- terpolate, admițând ca mijloc de dovedire a vechimii elementului ro- mânesc nu izvoarele narative, ci exclusiv documentul destul de târziu, Astfel cronicile ungurești ştiu despre lupta în interiorul Transil- vaniei a regelui Ştefan I, cu păgânul duce Gyula, care fu înfrânt şi în locul căruia regele ar fi aşezat pe rudenia sa Zoltan, Tot acest rege ar îi înființat în Transilvania și episcopia catolică de Alba- Iulia, a cărei origine însă istoria critică ungară o precizează a se fi datorat regelui Ladislau (1077—1095), şi tot Ştefan I ar fi organizat apoi şi apărarea graniţei de Răsărit prin Secui, OBCU CLUJ ROMÂNI ÎN TRANSILVANIA MEDIEVALĂ 193 Aceleaşi cronici ungureşti însă, — în special Anonymus, Keza şi Turoczy, — arată că Ungurii au cucerit Transilvania dela Ro- mâni şi Slavi şi că Secuii, în momentul așezării lor în Carpaţi, au găsit acolo pe Români. Cercetând documentele, se constată că nu există nici un act autentic care să confirme povestirile cronicarilor, în afară de câteva acte târzii, de îndoelnică veracitate, care înregistrează o tradiţie creată în jurul persoanei, devenită legendară, a primului rege Ştefan, sau a tot atât de proslăvitei figuri a regelui Ladislau cel Sfânt. Dimpotrivă, din sec. XI nu există nici un act autentic care să dove- dească existenţa în acest veac în Transilvania a vre-unei autorităţi po- litice sau bisericeşti ungare, Abia la 1103 este amintit, pentru întâia oară, un Mercuriu prin- ceps ultrasilvanus, a cărui existență este confirmată şi la 1111 și 1113.) În aceiaşi ani 1111—1113 este amintit documentar cel dintâi episcop transilvan „dominus Symon ultrasylvanus”, ? In ce privește pe reprezentantul supremei autorități în Transil- vania, numirea de principe dispare, și după un hiatus de aproape şapte decenii apare documentar, la anul 1176, Leustachius cu titlul in- stituției autohtone de voevod transilvan. Acest hiatus de aproape şapte decenii este cu atât mai semnifi- cativ, cu cât tocmai în acest timp regii ungari au așezat coloniști pe. Sași în Transilvania, acordându-le privilegii cari limitau puterea voe- vodului pe teritorul dăruit coloniștilor, Aceeaşi limitare a puterii voe- „vodale au impus-o regii unguri și faţă de teritoriul unde au fost aşe- zaţi Secuii, Cum însă din diploma andreană (1224) care confirmă pri- vilegiile acordate Sașilor de regele Gheza II (1141—1162) se poate presupune că, în momentul venirii Sașilor în Transilvania, exista voe- vodatul transilvan, dar nici un document contimporan nu ne dovedește existenţa vreunui asemenea voevod ca făcând parte din demnitarii re- gatului, concluzia ce se impune este că regele ungar nu dispunea încă de instituția voevodatului transilvan ca de un organ executiv al puterii regale, dimpotrivă tindea la limitarea puterii voevodale, Mercurius, amintit în anii 1103, 1111, 1113, cu acel titlu impropriu de „princeps“ ultrasylvanus, nu poate fi dovedit că a funcţionat vre-o dată în Tran- silvania, Documentele îl arată doar ca demnitar al regatului, iar cali- tatea lui de „principe“ al Transilvaniei probabil nu s'a deosebit de acea de un fel de episcopus in partibus infidelium. Abia cu Leu- € 1) L Lupaş, Réalités historiques dans le voivodat de Transylvanie du XIl-e — au XVl-e siècle. In La Transylvanie (Académie Roumaine) Bucarest, 1938, pag. 166, 2) Mai sunt amintiți documentar episcopii : Baranus (1139), Walther (1156—1158), Vilcina (1166—1169), Paul (1181—1185) și Adrian (1187—1202) Temesváry |, Erdély középkori püspökei, Cluj, 1922. ©BCU CLUJ 194 ION D. MOGA stachie (1176) putem considera începută seria voevozilor transilvani ca organ executiv al puterii regale. Cam în aceaşi situaţie, de episcopus in partibus infidelium, au trebuit să fie și episcopii transilvani Simon, Baranus, Valter şi Vilcina. Dintre episcopii amintiţi, singur despre Paul (1181—1185) se poate bănui că a venit în Transilvania, după ce din calitatea sa de prepozit de Székesfehérvár și notar al cancelariei regale, a fost numit „episcop transilvan, Toţi înaintașii lui sunt amintiţi documentar doar prezenţi la cancelaria regală ca demnitari, Nici un document nu vor- beşte de prezenţa și activitatea lor în Transilvania. Nici un document nu aminteşte vre-o donaţie, sau alte mijloace de înzestrare a acestei episcopii, până în a doua jumătate a sec. XII, Abia Paul poate veni . într'o Transilvanie cu un început de organizare politică-administrativă, fiind sigur de a putea strânge dijme dela populaţia tot mai numeroasă catolică a Saşilor şi Secuilor, Urmașul său, Adrian, are în anii 1192—96 o ceartă pentru aceste dijme cu prepozitul sas din Sibiu, a cărui prepozitură fu înființată abia la 1191,1) Căci, în adevăr, organi- zarea politică administrativă a Transilvaniei începe abia în a doua ju- mătale a sec. XII şi continuă în sec. XIII Numai în aceste veacuri apar comitatele ca unităţi politice administrative, introduse de regii ungari. În această privință istoricul ungur Pesty Fr.) constată că, documentar, aceste comitate din Transilvania apar în ordinea urmă- toare: Alba (Fehâr) la 1175, Cluj (Kolozs) la 1175, Solnoc (Szolnok- Zonuk) la 1193, Târnava (Ktikiil6) la 1217, Dobâca (Doboka) la 1230, și Hunedoara (Hunyad) la 1276, la cari se adaogă mai târziu „scau- . nele” Secuilor de pe cursul superior al Mureşului și Carpaţii Răsări- teni şi „scaunele“ Saşilor de pe „Pământul Regal“ (Fundus Regius). Aceste constatări au o deosebită importanță, fiindcă numai în lumina operei de organizaţie târzie a Transilvaniei se poate explica just de ce Românii abia acum apar amintiţi documentar. Dar mutismul mărturiilor referitoare la prezența Românilor în Tran- silvania în sec, XU nu este atât de categoric pe cât se pare. Istoriografia maghiară în general este de acord asupra valabilităţii acelui pasagiu din cronicele ungurești, în care, povestindu-se venirirea Secuilor din Panonia spre Transilvania, se spune: „non tamen Pannoniae, sed cum Blackis in montibus confinii sortem habuerunt. Unde Blackis commixţi literis ipsorum uti perbibentur”. În ce privește timpul şi locul unde trebue fixată această mărturie a cronicelor ungurești privitoare la „Soarta co- 1) Zimmermann- Werner, Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen in Siebenbürgen. Hermannstadt, 1892, vol. L, pag. 1—2. 4 Pesty Frigyes, Az eltünt régi vármegyek, Budapest, 1880, vol. |, p. 18. ©BCU CLUJ ROMÂNII ÎN TRANSILVANIA MEDIEVALĂ 195 mună“ pe care au avut-o Secuii cu Românii și în mijlocul lor, e ne- cesar să se sublinieze că „montes confinii” (= munţii de graniţă) nu puteau fi Carpaţii Răsăriteni, ci versantul occidental al Munţilor Apuseni, pe care stăpânirea maghiară încă nu-i trecuse. In sprijinul acestei interpretări vine nu numai faptul că în vremea când sa petrecut această deplasare a Secuilor, Ungurii n'au ajuns să cunoască încă Carpaţii Răsăriteni, ci și faptul că numai la punctul de con- tact al Carpaţilor Nordici cu Munţii Apuseni se păstrează numirea de „havas“ dată de Unguri Carpaţilor, în numele „Țării Oașului”. De altfel și cel mai recent istoric al Secuilor, Dr. N. Asztalos, este nevoit să admită că potrivit mărturiilor documentare, cele mai vechi aşezări secuești nu sunt în interiorul Transilvaniei, ci în Bihor, !) deci aici au ajuns întâia oră Secuii în atingere cu Românii, Timpul când s'a făcut această deplasare a Secuilor spre Munţii Apuseni trebue să se admită că a fost cel puţin cu un secol înainte ca Secuii să apară do- cumentar amintiţi ca locuind în Transilvania, deci veacul XI In inte- riorul Transilvaniei, când apar documentar Secuii, ei sunt amintiţi si- multan cu Saşii coloniști și Românii băștinași. Până la această dată. însă a existat o îndelungă conviețuire româno-secuiască, mărturisită de forma de așezare a satelor secuești, formă care n'are nici un element comun cu cele obişinuite în Ungaria, ci era specific transilvană și iden- tică cu cea românească, ?) pe care Secuii şi-au însuşit-o probabil încă din regiunile bihorene. Aceeași vechime şi prioritate a Românilor se constată și din do- cumentele referitoare la așezarea Saşilor în Transilvania. Anume în documentul privilegial, pe lângă indicarea teritoriului dăruit noilor coloniști între Orăștie și Baraolt se mai precizează următoarele: „lar afară de cele de mai sus zise le-am dat pădurea Românilor şi Bissenilor (sylvam Blachorum et Bissenorum) dimpreună cu apele, ca să se fo- losească de ele în comun cu susnumiții Români și Bisseni și să nu fie datori a face nici un serviciu pentru aceasta, bucurându-se de mai suszisa libertate“.:) E adevărat că acest pasagiu îl cunoaştem numai dintr'o confirmare a privilegiilor săsești de către Andrei II la 30 Noem- vrie 1224. Multe din elementele cuprinse în această diplomă de con- firmare (Andreanum) vor fi fost adăogiri și precizări noui, Sylva Bla- chorum et Bissenorum nu putea fi un adaos nou, In această privință e lămuritor documentul din 1210, în care se arată că regele Andrei Il 1 Dr. Asztalds Miklos, A székelyek története letelepiilesiikig, în Erdélyi Muzeum, XXXVII köt. Uj folyam III. 1932/4— 6 sz. Cluj-Kolozsvâr, 1932., 29 Prinz Gyula, Die Siedlungsformen Ungarns, în Ungarische Jahrbücher, 1924. 3) Zimmermann-Verner , Urkb, I pag. 32—35. ©BCU CLUJ 196 ION D. MOGA la cererea de ajutor a regelui bulgar Asan Burul „Rex ipse loachinum Comitem Sibiniensem, associatis sibi Saxonibus, Olacis, Siculis et Bis- senis in subsidium transmisit“, 1) Teritoriul de pe care a fost recrutată această armată de Sași, Români, Secui și Biseni, este cel indicat în Andreanum: „Dela Orăștie la Ba- raolt cu fara Secuilor din ţara Sebus şi cu ţara Draus să fie un popor să se socotească sub un jude“, deci aproximativ întreg Sudul Tran- silvaniei pus sub autoritatea comitelui din Sibiu. Conform icoanei et- nografice dată de documentul de mai sus pentru acest teritoriu, este semnificativă şi concludentă absența totală a Ungurilor în Sudul Tran- silvaniei la începutul veacului XIII și importanța ostășască a Româ- nilor în raport cu Secuii și cu Bisenii, Românii fiind amintiţi în locul al doilea, după Sași. Prezenţa militară a Românilor — ne lasă să în- trevedem sensul în care trebue înţeles dreptul acordat Sașilor de a folosi pădurea Românilor şi a Bisenilor în comun cu aceştia: o egali- tate de drepturi, precum egală era și îndatorirea de a participa în ar- mata regatului, Această cristalizare a situaţiei de drept a izvorit din realități anterioare documentului din anul 1210 şi deci pomenirea Ro- mânilor ca proprietari ai lui sylva Blachorum et Bissenorum nu trebue raportată la anul 1224, când s'a dat diploma andreiană, ci la situația pe care au găsit-o Saşii la mijlocul sec. XII, când requie Geza II i-a aşezat în Transilvania. Astfel stând lucrurile, nu se mai poate vorbi de mutismul izvoa- | relor documentare referitoare la Români până la începutul sec. XIII; | dimpotrivă se poate constata că, dela apariţia primelor știri documen- tare, referitoare la populaţia Transilvaniei, Românii sunt arătați ca bă- ştinaşi şi aici la Sud, ca şi în Maramureș și Bihor, Zarand, Banat şi Hunedoara, Opera de colonizare săvârșită de regii unguri în sec, XIL în Tran- silvania a ajuns să fie completată în anii 1211—22 de când datează documentele referitoare la colonizarea cavalerilor teutoni în Țara Bârsei, în colţul Sud-Estic al Transilvaniei, Precizând la 1222 drepturile pe care le acordă acestor cavaleri, regele Andrei II spune că Teutonii sunt liberi să-și aducă sare dela Ocne câte șase corăbii pe Murăş şi pe Olt, precizând că această libertate „ita concessimus, quod nullum tributum debeant persolvere nec populi eorum, cum transierint per- terram Siculorum aut per terram Blacorum“.?) 1} Karácsonyi János, Áz erdélyi székelyek első hadjárata 1210-ben, Szá- zadók, 1912. 2 Zimmermann -— Werner, Urkb., i, p. 18—20. ©BCU CLUJ ROMÂNII ÎN TRANSILVÂNIA MEDIEVALĂ 197 Acest „terra Blacorum” corespunde geograficește românescului „Ţara Oltului”, în cadrul căreia Românii au trăit ca liberi proprietari de pământ, după vechile lor obiceiuri juridice ca în Maramureș, Banat, etc. Asemenea „ţări“, indicând o unitate geografică-administrativă se mai constată documentar în Ţara Bârsei, Țara Hațegului, Țara Oașului, Valea Rodnei, etc, care toate sunt numiri geografice regionale, speci- fice românești. Pentru Românii din sec. XII—XIII, când pătrunde pu- terea ungară în aceste regiuni, teritoriul Transilvaniei se împărțea po- liticeşte și geograficeşte după sumedenia „ţărilor“ in care erau grupaţi. Pentru Unguri întreg acest teritoriu era o oarecare „ţară de din- colo de pădure” (Munţii Apuseni), o „terra ultra sylvana” în ungureşte Erdély, numire generică pe care Românii ca băștinași n'au avut-o, dar pe care au primit-o mai târziu dela Unguri în forma Erdelia sau Ardeal,!) Pe măsură ce regii Unguri înaintau cu organizarea administrativă în Transilvania, înființând comitatele, ei fură siliți să ţină seama de vieaţa administrativă-juridică a celor mai multe din aceste „ţări“ ro- mâneşti, care şi-au păstrat o vieaţă internă juridică proprie. Procesul de organizare administrativă a Transilvaniei primi o mor- tală lovitură prin năvălirea Tătarilor la 1241, năvălire care spulberă tot ceea ce autoritatea politică și bisericească a putut consolida în aceste regiuni, După trecerea acestui cataclism, a fost nevoie de mai bine de un veac pentru ca organizarea politică, administrativă, reli- gioasă şi economică să se cristalizeze în forme durabile. Documentele numeroase din acest veac oferă un viu tablou al procesului de nouă orânduire a Transilvaniei și cele mai multe din ele nu vorbesc: decât de fixări de graniţe între proprietăţi, Numărul Ungurilor, proprietari în Transilvania, sporeşte în această epocă, nu însă în măsură de a justifica pretențiile istoriografiei ma- Shiare, care susține că potrivit numirilor de localități, cuprinse în re- gistrul parohiilor catolice din Transilvania, existente în anii 1352—7 1) aspectul etnic al acestei provincii ar fi în covârșitoare măsură ungu- resc, Afirmând acest lucru, se trece cu vederea că numitul registru nu cuprinde întreg teritoriul Transilvaniei, că el aminteşte numai locali- tăţile care sunt reședințe de parohii catolice, nu și pe celelalte sate numeroase şi că înșirarea acestor localităţi în registrul dijmelor papale au sunt o dovadă că ele erau locuite exclusiv de Unguri și Saşi ca- tolici și nu și de Români ortodocși. In această privinţă este semnifi- cativ faptul că din cele 235 numiri de reşedinţe de parohii cuprinse 1) L Lupaş, o. c, p. 165—7. !) Ortvay T., Magyarország egyházi földleirása a XIV század elején. Buda- pest, 1892, p. 607 squ. ©BCU CLUJ 198 ION D. MOGA în eparhia Episcopiei de Alba-lulia, care cuprindea centrul, Răsăritul şi Nordul Transilvaniei până în Carpaţi, scăzând cele 87 de numiri legate de sfinți şi de vieaţa religioasă, în restul numirilor găsim foarte des forma de pronunție românească, nu ungurească, Cât de pripite sunt concluziile, trase de istoriografia maghiară din registrul mai sus amintit, o dovedește un document dela sfârşitul vea- cului al XIll-lea, care aruncă o vie lumină atât asupra compoziţiei etnice a Transilvaniei, cât şi a felului cum s'a înstăpânit nobilimea un- Gară în aceste regiuni. | Evenimentele care au precedat data acestui document sunt cu- noscute. După năvălirea Tătarilor, regele Bela IV procedează la recon- struirea țării și judeţele (comitatele) fură reorganizate şi în Transil- vania. Liniştea dinlăuntru și dinafară a favorizat această nouă cuce- rire şi vechea populaţie băştinaşe de agricultori și păstori fu supusă de noii stăpâni la tot mai grele contribuţiuni în produse naturale, în bani şi în slujbe, în timp ce şi puterea regală, Ja rândul ei, își pretindea veniturile din produsele agricole „decima” şi din păstorit „guingua- gessima ovium“ numită și darea Românilor „census Valachorum“. Faţă de aceste insuportabile exigenţe, bună parte a populaţiei bă- ştinage, frustată de libera proprietate a moșiei, a fugit de pe pămân- turile ajunse în proprietatea nobilimei, refugiindu-se fie pe proprietăţile Bisericii catolice, de obicei scutite total sau în parte de impozitele re- gale, fie pe pământurile regale, unde nu erau supuși la dări și slujbe iobăgești. l Nobilimea, văzându-se amenințată să rămână fără muncitori agri- coli şi fără veniturile trase din păstorit, obținu dela rege readucerea cu forța a celor fugiți de pe moşiile nobilitare, | Acest moment ni-l desvălue documentul dat de regele Andrei III la anul 1293, în care se spune: „Când Noi, siliți să luăm frânele dom- niei, dupăce am ţinut sfat cu toţi baronii noştri cu Noi întruniți, am poruncit ca toți Românii locuitori pe pământurile nobililor şi pe alte pământuri şi pe prediul Nostru regal Secaş, să fie rechemaţi, 'readuşi şi acei ce nu vor, să fie constrânşi să revină, dacă în urma poruncii Noastre tari nu vor să se resemneze a se reintoarce în aceste părți. (scl. possessionibus nobilium N, A.), fiindcă totuşi ni se dovedește că Domnul Ladislau, odinioară serenisimul rege al Ungariei, prea iubit frate al Nostru părintesc, pentru iertarea păcatelor sale a făcut Capit- lului Bisericii din Bălgrad (Alba-Iulia N, A.) o danie în acel chip, ca pe oarecari pământuri ale acestui Capitlu, Fileșd și Aiud numite, di- stincte și separate de pământurile episcopeşti, 60 de proprietăţi ale Ro- mânilor să rămână şi să dăinuiască în libertate și siguranță, (scutite) de orice dare și strânsură regală, anume quinquagessim, decima și OBCU CLUJ ROMÂNII ÎN TRANSILVANIA MEDIEVALĂ 199 oricare altele, pe acei Români executorii (regali) să-i trateze ca fiind cu desăvârşire imuni, după cum toate acestea în scrisorile amintitului rege... pe larg vedem că se cuprind“ ...!) In lumina acestui document, ce valoare mai poate avea registrul dijmelor papale din anii 1332—7 pentru stabilirea situaţiei etnice a Transilvaniei la începutul sec. XIV, de vreme ce avem dovedit! cazul concret că din simpla amintire în acest registru a Aiudului, ca reşe- dință de parohie catolică, nu se poate vedea prezenţa pe teritoriul acestei localități a cel puţin 60 proprietari Români? Dar precizarea din textul documentului că ordinul de readucere cu forţa se referă la „universos Olachos in possessionibus nobilium residentes” lămurește două chestiuni fundamentale pentru istoriografia noastră, Întâi că acești Români nu sunt pomeniți ca „venetici“ (advenas), ci ca dăinuitori acolo (ibi residentes) dinainte de cotropirea populației agricole-pastorale de către nobilimea ungară cu dări iobăgeşti. Apoi, că deși cauzele eco- nomice produc efecte identice în sânul populaţiunii cu aceleași înde- letniciri, la acest exod participă numai Românii, o populaţie agricolă pastorală ungurească nefiind amintită în aceste regiuni. Se impune deci conclusia firească, anume că vastele teritorii nobilitare din judeţele zise mai târziu „ungureşti“ aveau la sfârșitul sec. XIII o populație aproape în întregime românească. Consiliul ţinut „omnium baronum nobiscum assidencium“, de care amintește în acest document regele ungar, este fără îndoială cel întrunit în ziua de 22 Februarie 1291 la Alba-lulia, la care a participat numai nobilimea ungară și prelaţii Bisericii catolice, unde s'au fixat drepturile acestora. ?) Opera de reorganizare politică, săvârșită atunci privea deci centrul, Nordul şi Vestul Transilvaniei, mai precis : cu excepția regiunei Rodnei şi a Maramureșului, teritoriile așa ziselor comitate ungurești, în care, după cum arată documentul citat, Românii au început să fie aserviţi obligaţiunilor iobăgeşti, Reorganizarea Transilvaniei Sud-Estice se face în dieta ţinută în 11 Martie 1291 la Alba-lulia, din hotăririle căreia nu cunoaștem decât 1) Quod cum nos constricti susceptis regiminis aculeis, habito consilio omnium baronum nostrorum nobiscum assidencium, universos Olacos in possesionibus nobi- lium vel quorumlibet aliorum residentes, ac predium nostrum regalem Seekes vocatum, ordinassemus revocari, reduci et eciam compelli redire invitos, si forte nostre in hac parte non aquiescerent parere jussioni” ,.. (Hurmuzaki, Documente privitoare la Istoria Românilor, |, p. 522; Tehtsch und Firnhaber, Urkundenbuch 1, p. 105; Monumenta Hungariae Historica — Diplomataria, X, p. 81). 2) A. Decei, Contribution à l'étude de la situation politique desž Roumains de Transylvanie au Xlll-e et au XIV-e siècle in Revue de Transylvanie. Tome VI, Nr, 2,p. 225. ©BCU CLUJ 200 ION D. MOGA un amănunt: precizarea dreptului de proprietate a episcopului Ugrinusi asupra Făgărașului și a Sâmbetei, dar la care știm că au participat şii Românii deopotrivă cu nobilii unguri, cu Saşii şi Secuii!) Deşi con-i testată de unii autori unguri, valoarea şi sensul participării Românilori la această dietă, d-l A. Decei aduce dovezi noi și hotăritoare despre! rolul militar şi politic avut de Românii din aceste părţi ale Transilvaniei, | Participarea noastră militară cunoscută din documentul dela 1210 ` este întărită de alt document din 1288, prin care Episcopul de Strigoniu | cheamă în numele Papei la luptă pe Ardeleni, anume pe Saşi, Secuij şi pe Românii din regiunile Sibiului şi a Bârsei împotriva excomuni- catului rege Ladislau IV.?) lar participarea Românilor la dieta țării, pe lângă mărturia dela 11 Martie 1291 este confirmată și de convocarea ` lor alături de nobilimea ungară, de Saşi şi de Secui în „congregatio | generalis” din anul 1355,8) totatâtea dovezi concludente despre starea Românilor de proprietari liberi, cu drepturi egale Saşilor și Secuilor și | asemenea Românilor din Banat, Maramureș şi Hunedoara. i Aceasta era deci, în temeiul dovezilor documentare, situaţia et- ! nică a Transilvaniei medievale: o masă aproape compactă de Români băştinaşi, printre care autoritatea regală ungară a aşezat un restrâns număr de Unguri cari constituiau nobilimea latifundiară, de Secui şi | de colonişti Saşi. ION D. MOGA 1) Zimmermann-Werner, Urkundenbuch |, p. 171. 3) Decei, o. c, p. 214. 2) Decei, o. c, p. 228. OBCU CLĂJ PROFESORUL DR. PETRU BARBU (1864—1941) Dintre vârstnicii săi din Banat numai puțini îl ma! supraviețulesc, Doar protolereii Sebastian Olariu dela Făget, Traian Oprea dela Vârșeț și Dr, Ştefan Pop, profesor onorar al Academiei teologice dela Caran- sebeș, Iar dintre mireni, colegii săi de școală, avocaţii Dr, Gheorghe Dobrin dela Lugoj şi Dr, Petru Corneanu dela Oraviţa, ambii foşti pre- fecţi at Caraş-Severinului, Asfinţitul generației lor, generație încărcată de slavă națională, ce prin suferinţe şi prin sacrificii a înfăptuit Unirea, e pe sfârșite.., Unii s'au săvârșit înaintea Întregirii, Alţii au supravle- țult-o şi au consolidat-o, lar pe cel din urmă, între el şi pe Petru Barbu, il sdrobeşte durerea prăbușirii hotarelor, fundamentate și înălțate și prin fiinţa lor jertfelnică, Astfel se îndeplinește, cu adevărat, prorocia poetului: „Din zi în zi pădurea bătrână se răreşte Azi un stejar, mâne altul, pe rând se prăbușește Şi largi poene triste rămân în urma lor...“ Cu obârşie în era absolutismului austriac, cu tinereţe luptătoare în cea a dualismului austro-ungar (1867) — această generație bănăţeană, potrivnică pasivității politice, iniţiată în conferinţa dela Mercurea din 1869, vede — prin Dr. Alexandru Mocsonyi — inutilitatea Me- morandului (Românilor din Transilvania şi Ungaria) dela 1892—1894 și ia parte — prin Dr. Aurel C, Popovici — în acțiunea Replicei. (Chestiunea română din Transilvania și Ungaria, Replica junimel române academice din Transilvania și Ungaria la „Răspunsul” dat de tinerimea academică maghiară „Memoriului“ studenţilor universitari din Românla dela 1892), În adunarea najlonală din 5 Noemvrie 1905 dela Lugoj, a celor 10,000 bănăţeni, care cer „ştergerea legilor ce atacă și nedreptăţesc limba și naționalitatea română și vatămă autonomia bisericii și a şcoalei confesionale, căci ei țin mai presus de toate la limba şi naționalitatea OBCU CLUJ 202 DR. CORNEL CORNEANU lor şi mai bine mor, decât să le schimbe“, — această generaţie deter-: mină activitatea politică a Românilor bănăţeni, ca în alegerile parla-! mentare din 29 Aprilte:1906 să înfrângă oligarhia, biruind în circum- | scripțiile electorale Bocşa, Lugoj, Oraviţa, Sasca şi Zorlenţ şi alegând,! cu majorităţi sdrobitoare, deputaţi dietali pe Coriolan Brediceanu, Dr, | Gheorghe Popovici, Dr, Aurel Novac și Dr, Ştefan Petrovici, Dar deodată cu accentuarea luptei naționale, sporesc și persecu-: țiile. Biserica şi şcoala, aşezămintele culturale, sociale şi cele economice | sunt lovite prin legi meşteșugite, create anume pentru distrugerea lor, | Presa e îngrădită, lar libertatea individuală limitată, Generaţia de sa- crificii, ce se stinge curată şi luminată ca făclia de ceară din zorile Invierii Domnului, biruieşte însă și această prigoană. Ultima, dar cea | mal întunecată prigoană ,.. j Trălrea profesorului Petru Barbu se integrează în vieaţa, în jertfele, | în făptulrile și în biruințele acestei generaţii, Născut la 7 Mai 1864 în Lugoj, el fu crescut în umbra bisericii lugojene, cea cu tradiţie ecle- | slastică și naţională bicentenară, de părintele său, Lazar Hazi Barbu | — ctitor al celor două Cruci ortodoxe, cea din piaţa cea mare din | faţa bisericii catedrale unite și cea din piaţa bisericii noastre celei mari. | In piaţa Lugojului era din vremuri îndepărtate o monumentală cruce de stejar care, putrezind, comuna bisericească, comerciantul Dimitrie | Georgevici și credinciosul Iosif Terzia, au ridicat, — în timpul domniei împăratului Francisc I (1792—1835) şi sub arhipăstorirea mitropolitului | Ştefan Stratimirovici (1790—1830) dela Carloviţ, cel care a cerut Vienei | independenţa politică şi supremația sârbească a Banatului, — o cruce | de marmoră, cumpărată în Pesta, Această cruce deteriorându-se, mem- | brul comitetului parohial Lazăr Hazi Barbu o înlocuiește la 1887, cu | cea de astăzi, Petru Barbu ia bacalaureatul în 1884 la liceul ortodox din Brașov, | condus de directorul Ștefan Iosif şi urmează în anii 1884—1888 Facul- tatea de teologie a Universităţii din Cernăuţi, ilustrată de profesorii l Isidor Onciul, Alexle Comoroşan, Vladimir Repta, Euseblu și Constantin || Popovici, luvenal Stefanelli, Emilian Votuţchi, Ion G, Sbiera ș, a, şi oblăduită de mitropolitul Dr, Silvestru Morarlu-Andrievici. Studiile şi le întregește la Universitățile din Viena, Graţ și Berlin, specializându-se în deosebi în domeniul catiheticei; la 1891 își ia doctoratul în teologie, Invăţatul episcop Nicolae Popea, membru al Academiei 'Ro- mâne, îl numeşte, în 16 Iulie 1892, profesor la Istitutul teologic-peda- gogic din Caransebeş, la care funcționează alături de profesorii Dr, Iosif I. Olariu, Gherasim Sârb, Dr, Gheorghe Dragomir, Gheorghe Petrescu, Dr. Constantin Popasu, Andrei Ghidiu, Dr, Ştefan Pop, Dr. Dimitrie Cioloca, Dr, Vasile Loichiţa, Dr, Moise lenciu ş, a„ până la 1 Martie OBCU Ci PROFESORUL DR. PETRU BARBU 203 1937, când trece la pensie. La 16 Decemvrie 1920 episcopul Dr, Iosif Tr, Bădescu îl onorează şi cu conducerea acestul Institut, inființat — prin rezoluţiunea imperială din 17 Decemvrie 1820 — la 1822 ca secție românească a „Şcoalei clericale“ cu cursuri de trei ani, de pe lângă episcopia Caransebeș—Vârşeţ, cu profesori ca Andrei Şaguna, Ignatie Vula, Nicolae Tincu-Velea, Iacob Popovici, Demetriu Teodori- Roşiu, Şcoală susținută prin contribuția credincioşilor la tasul al II-lea introdus prin circularele dela 27 Aprilie și 26 Octomvrie 1822 ale ad- ministratorului eparhial Sinesie Radivoievici, Această secţie e „trans- locată” de episcopul loan Popasu, în 1 Noemvrie 1865 la Caransebeș şi are ca profesori pe Gheorghe Peşteanu, Mihail Velceanu, loan Mi- hailovici, Filip Musta, Iosif Tempea, Gheorghe Mărginean, Filip Adam, loan Nemoian, Vasile Mândrean, Petru Popovici, loan Pinctu, Dr, Gheorghe Popovici ș, a. Cu concluzul sinodului eparhial Nr, 25 din 5 Mat 1924, acest Institut este înălțat la rangul de Academie Teologică şi Petru Barbu are cinstea să-i fie cel dintâi director, Dar și Institutul pedagogic, — cu începuturi în vechea „Şcoală de dăscălie“ a lul Efrem Zăcan, din veacul al XVI-lea, — înfrățit la 1876, sub direcţia marelui pedagog Ștefan Velovanu şi a distinşilor profesori Patriciu Drăgălina, Nicolae Popovici, Dr, Leon Mureșian, Vasile Goldiș, Dr. loan Paul, Iosif Bălan, Antoniu Sequens, Dr, Enea Hodoș, Dr. Petru Ionescu, Dr. Ilie Minea, etc, cu cel teologic, îl are pe Petru Barbu până la 1 Septemvrie 1908 profesor și îndrumător, Acestor două școli de adevărată cărturărie duhovnicească ce în- cadrează și sufletul realizator al lui Petru Barbu, se datorește în mare parte lupta de deșteptare, de rezistență și de întărire naţională, dusă în ultima jumătate de veac, aici, în Banat, Preoţii şi dascălii, desrobi- torii spirituali ai acestor plaiuri, au fost doar și discipolii lui, Acești apostoli al credinţei și aceşti luminători confesionali al satelor bănățene, crescuţi în institutele noastre diecezane, au fost, în iconomia spiritului creştin ortodox, conducători și nu conduşi, dascăl! și nu dăscăliți, apă- rători până la jertflrea de sine ai adevărului şi al dreptăţii naţionale și bisericești și nu beneficiari ai dumnezeescului patrimoniu al credinței revelate, „Hirotonla întru diacon o primește la 10 Februarie 1895, cea intru presbiter la 12 Noemvrie 1898, iar hirotesia întru protopresbiter la 20 Ianuarie 1930, Ca şi colegii săi de catedră, așa și Petru Barbu îmbogățește lite- ratura didactică şi teologică cu lucrări de incontestabilă valoare ștlin- țifică, bazate pe temeinice cunoștințe şi pe o indelungată experiență pedagogică, Scopul manualelor sale, scrise cu cuvintele Sf. Scripturi pe înţelesul tuturora şi în special al copiilor, e: formarea caracterului re- OBCU CLUJ 204 DR. CORNEL CORNEANU ligios moral în vleaţa națlonală a neamului, după principiile cardinale ale pedagogiei moderne. Acestea sunt: Principiul cultural- istoric, cel al concentrațiunii și cel al treptelor formale. In scopul formării preotului- catihet, el preconizează crearea pe lângă Institutul teologic a unei şcoli speciale de aplicaţie, fiind convins că numa! „Übung macht den Mel- ster” şi conclude: „măiestrie mai grea ca mălestria de catihet nu există pe lume“. Deziderat, ce a rămas neimplinit, deşi principiul călăuzitor al năzuințelor sale didactice, enunțat în prelegerea de inaugurare a cursurilor sale de catihetică dela începutul anului şcolar 1892/1893 a fost: „Dle Frage der Religion ist im eminenten Sinne eine Frage der nationalen Zakunft“, A scris: 1. Curs de catihetică sau Metodica religiunei, care cuprinde principiile generale de catehizare “în şcoalele primare bazate pe teoria treptelor formale ale pedagogului J. Fr. Herbart. 2. Religiunea în şcoala poporală, îndegetări metodice. 3. Religiunea în şcoala veche şi în şcoala nouă. 4. Chestiunea manualelor de religiune în şcoalele medii. - 5. Un cuvânt la reforma învățamântului religios. 6. Şcoala modernă şi religiunea la noi. 7. 8 . Porecle logojeneşti. 9. Novi homines caransebesienses. Apol următoarele manuale de religie: a) Pentru școlile primare: 10. Istorioare religioase morale. 11. Istorioare biblice, "12. Istorioare bisericeşti. 13. Catehismul, 14. Magii dela răsărit. | „15. Carte de rugăciuni şi cântări bisericeşti ; b) Pentru şcolile secundare: 16. Istoria testamentului vechiu, 17. Istoria testamentului nou. 18. Istoria bisericească. 19. Învățătura bisericii creştine ortodoxe: Dogmele. 20. Morala şi liturgica. Aceste scrieri, precum și documentatele sale studii catihetice, con- ferinţe şi articole, publicate in revistele de specialitate române și ger- mane, dintre care remarcăm studiul „Cari sunt cauzele, că catehizarea la nof nu-și ajunge scopul“, publicat în Nr-ul jubilar din 1907 al Can- delei dela Cernăuţi — i-au dobândit autoritatea de incercat pedagog herbartian, reliefată cu competenţă, mai târziu şi în congresul catehetic metropolitan din 1922 şi în cel al profesorilor de religiune din România dela 1924, OBCU CLU PROFESORUL DR. PETRU BARBU 205 Şasesprezece anl a redactat organul oficios al eparhiei Caranse- beşului Foaia Diecezană, care apare la 5—17 Ianuarie 1886 cu urmă- - torul program, „Să mljlocească o comunicaţiune intelectuală mai vie între organele diecezei, cât şi între toţi iubitorii de înaintarea binelui . bisericii şi a şcoalei noastre,., şi să creeze un câmp potrivit de întâl- nire care să poată. mijloci schimbarea împrumutată a vederilor în: che- < stiunile ce privesc progresul . diecezei noastre...“ O redactează în cel dintâi trei ani (5 Ianuarie 1886—17 Octomvrie. 1889), loan Bartolomet, apoi loan lonaşiu (15 Octomvrie 1889—5 Aprilie 1892), Dr. Petru Barbu (5 Aprilie 1892—11 Mai 1908), Dr, Iosif I, Olariu (11 Mai 1908—17 Sep- temvrte 1917), Dr. Vasile Loichiţa (5 Octomvrie 1919—4 Decemvrie 1921) ş, a,, iar în cele 55 volume ale el întâlnim, pe lângă scrisul ie- rarhilor și al demnitarilor bisericii, și pe cel al mirenilor Vincențiu și Victor Babeșlu, Gheorghe Bogdan-Dulcă, Petru Broşteanu, Dr. Gheorge Crăiniceanu, Patriciu Drăgălina, Simion Mangiuca, Dr, Atanasie Mari- nescu, Dr, loan Paul, Vasile Goldiş, Teodor V, Păcăţian, I, Şt, Paulian, Dr, Iosif Popovici, Iosif Tempea, Ilie Trăilă, Dr, Petru Șpan, Petru :- Pipoş, Dr, I. Sârbu, Mihail Gaşpar, Petru Bandu, Damian Izverniceanu, loan Mărilă, Dr, loan Lupaş, Dr, Silviu Dragomir, loan Penţia, Ing. Petru Fotoc, Prof. Dr, Enea Hodoș, Petru Bizeria ș, a, Nu putea lipsi nici dintre fondatorii „Organului naţional-politic“ Drapelul (1901—1920), ce apare la 1—14 Ianuarie 1901 în Lugoj, având ca „proprietar-editor“ pe Dr, Valeriu Braniște, lar ca redactor respon- sabil pe Dr, Corneliu Jurca, Contribuţia materială şi morală a intelec- tualilor bănăţeni a susținut acest „Drapel“ al afirmării noastre româ- neşti până la 1920, când cenzura îl suspendă apariția, Drapelul, sau „Dărăbielu“, cum îi ziceau Bănăţenii, a întrat prin ţinuta sa naţională şi morală în legenda bănăţeană, Poetul Dr, Gheorghe Gârda il și veș- niceşte : „Doamnie, Doamnle, dă mal mândru-i ŞI la Dărăbielu 'n casă Í ŞI 'n să bagă, îl prind gânduri Şi nu îl vine să mai iasă“. Bogata activitate publicistică a lui Petru Barbu nu se limitează însă numai la Foaia Diecezană, Drapelul şi la revistele teologice și pe- dagogice, El colaborează la Tribuna din Sibiu (1884—1903). de sub direcţia lui Ion“ Slavici și la cea dela Arad; la Gazeta Transilvaniei din Braşov, înființată la 1837 de Gheorghe Barițiu; la Lupta (1907) Comitetului P, N. R. şi la Foaia Poporului Român (1912) a lul Di- mitrie Birăuţiu din Budapesta ; la Luminătorul (1880—1894), Dreptatea (1894—1898), Controla (1895—1906) din Timişoara, la Românul din 3 OBCU CLUJ . 206 DR. CORNEL CORNEANU Arad, la Lumina (1918—1919) din Caransebeș, la Progresul (1907—1916) lui Gheorghe Jianu din Oraviţa, la Banatul Românesc (1919) al lut Dr. Avram Imbroane, la Cartea Satului (1921) al lui Pavel Grecu din Lugoj, lar când contele Albert Apponyi îl răpește la 1908 catedra, el nu se dă bătut cl dă ființă, alături de Dr. Iosif Tr. Bădescu, Andrei Gbhidiu şi de o echipă de preoţi grăniceri, „Institutului de credit şi economii Banca Poporală”, pe care o așează — ca intențiuni străvezii — tot în clădirea Institutului teologic, conducându-o până în clipa când România, întregită şi prin sacrificiile sale, îi redă catedra, Banca Po- porală şi cei 34 ani de actlvitate economică-financiară al săi, sunt — incontestabil — opera directorului ei executiv Petru Barbu, El conduce, din 13 Decemvrie 1906 până în 24 Iulie 1908 în calitate de administrator şi stabilimentele „Tipografia şi Librăria, Die- cezană” înființate la 14 Decemvrie 1885, respectiv 9 Martie 1886, sub conducerea lui Eduard Haustein dela tipografia Curţii imperiale din Viena. Aceste „mine de aur“, crelate de episcopul Ion Popasu cu 14,671 floreni, au ridicat potenţialul caltural al Banatului, Petru Barbu e şi reformatorul administraţiei bisericeşti și în special al contabilităţii eparhiale, Vizitează peste 300 comune bisericeşti și dă o nouă îndrumare practică chivernisirii averilor parohiale, care sporesc sub grija şi vigilența asesorului consistorial Aurel Moacă, Dând drept model parohia centrală, condusă de protopresbiterul Andrei Ghidiu și preoții loan Stolan și Gheorghe Buru, el îndeplinește 9 ani și modesta funcțiune de prim epitrop al bisericii catedrale din Caransebeș, Casa parohială, şcoala contesională, restaurarea celor două biserici şi rân- duirea cimiterului sunt a se mulţumi acestei epitropii, care dă diecezei. circulare cu îndrumări de specialitate, ce se folosesc și astăzi, Restaurându-se, după lupte istovitoare de decenii, la 24 Decem- vrie 1864 episcopia Caransebeşului, vlădicii loan Popasu şi Ni- colae Popea, încercaţi luptători naţionali, devin şi conducătorii po- litici ai Banatului, Ei grupează în jurul lor pe toţi fruntașii acestei pro- vincii. Intărind instituţiunile eparhiale e! întăresc conștiința naţională a poporului bănăţean, Şi dau lupte îndârijite de conservare a bisericii și, prin biserică, a neamului. Loviturile guvernelor nu-i descurajează, Dimpotrivă, îi oţelește. Caransebeșul își redobândește prin persona- ltățile proeminente care străjuesc catedra episcopală, glorla-i din trecut, În acest mediu naţional, bisericesc și politic își face ucenicia Petru Barbu, proptit de arhimandritul Filaret Musta, de protopresbi- terii Mihail Popovici și Andrei Ghidiu, de generalul Traian Doda, de preşedintele Ilie Curescu, de „cancelarul“ Ioan Bartolomei și de ve- chiul și devotatul său prieten Dr, Iosif Tr. Bădescu, Intră şi el în cor- poraţiile bisericești şi politice și are fericirea să lucreze alături de Ale- xandru Mocsonyl, Vicenţiu Babeș, Constantin Rădulescu, Leontin Simo- OBCU CLUJ PROFESORUL DR. PETRU BARBU 201 nescu, Iuliu Petric, Atanasie Cimponeriu, Ştefan Antonescu, Gheorghe loanovici, Iosif Gat, Gheorghe Serb, Coriolan Brediceanu, Ilie Trăilă, Iulian Ianculescu, Virgil Tomici, Alexiu Oniţiu, loan Budinţianu, loan M. Roșiu, luliu Novac, Dr, Ioan Popovici, feldmareşalii Teodor cavaler de Seracin şi Nicolae Cena, generalul Alexandru Lupu, Isala Stoica de Haţeg, baron Geza Duca de Cadar, Martin Tiapu, lon Marcu, Dr, Aurel Oprea, Dr, Petru Ţebeneag, Dr. Liviu Marcu, Dr, Valeriu Bra- nișce, Titu Haţieg, Dr. Petru Mladinu, Dr, Dimitrie Florescu, Dr, Aurel Novac, Dominic Raţiu, Dr, Samuil Vladone, Ştefan Jianu ş. a. Tinuta sa în congregația comitatensă şi în reprezentanța comunală e dârză şi intransigentă, cum neaplecată spre tocmeală l-a fost și vieața-t fn- viforată, In alegerile parlamentare din 1906 şi 1910 conduce, dimpreună cu intelectualii Graniţei, campania electorală din circumscripția Caran- sebeşului cu 94 comune grănicereşti, Acest cerc a ales în 1881, 1884 și 1887 cu unanimitate deputat pe generalul Traian Doda, la 1888 pe protopresbiterul Mihail Popovici, iar în Mai 1888 pe îiloromânul Lu- dovic Mocsáry. Recoltează o splendidă biruință morală pentru candi- daţii partidului naţional român Dr, Ion Sirbu și Dr, Aurel Vlad, — dar nu poate înfrânge teroarea administrației și corupția ce, fatal, încolţi-se și în acest aret, Pentru permanenta-l afirmare românească, Caransebeşul şi oamenii săi trebulau loviți. Contele Apponyl, pe care numai genialul „nostru ambasador Nicolae Titulescu l-a putut înfrânge în Liga Naţiu- nilor, doboară, cu sprijinul celor care râvnesc istoricul său scaun vlă- dicesc, pe octogenarul episcop Nicolae Popea şi infirmă alegerea de episcop dela 21 Septemvrie 1908 a lui Filaret Musta și cea dela 29 Iunie 1909 a lui Iosif Badescu. Inlătură dela catedrele lor pe profesorii Petru Barbu, P. Drăgălina, Iosif Bălan, Petru Bizerea și pe referentul şcolar Dr, D, Cioloca, Dar Apponyl cade, Cade şi urmașul său contele loan Zichy și cu ei și toți slujitorii lor, Caransebeşul reînvie şi destramă zona culturală maghiară „întru- pată în baza art, de lege 27 din 1907 ca să exproprileze clădirile șco- lare şi să maghiarizeze şcoalele confesionale“ prin comisarul ministerial, baronul Emil Petricsevich Horváth, Şi Petru Barbu e din nou pe ba- ricade, cum a fost la 1906 când prin broşura sa „Novi homines ca- ransebesienses“ a făcut rechizitorul celor care în ascensiunea lor gră- bită după episcopie şi după demnități au rupt tradiția bisericească se- culară a acestel eparhif, După zile grele, grele ca plumbul, de după munții suferințelor se revărsară, în sfârșit, zorile,,, Revoluţia isbucni în toamna anului 1918, Consiliul naţional român din Caransebeș luă la 25 Octomvrie 1918 stă- 3* OBCU CLUJ 208 DR. CORNEL. CORNEANU pânirea politică și militară a Graniţei şi o păciul prin- „sfaturile“ sal săteşti şi prin gărzile sale naţionale, Infruntă și ultimul asalt al janda milor unguri și al comuniștilor republicani dela Timișoara, Suportă cul resemnare ocupația sârbească, umilitoare pentru nol, a lui Panta Cveltsi care ne opri drumul la Alba-Iulia, ca şi pe cea franceză a generalului Farré ce proteguește pe Unguri și pe Ovrei, Administraţia acestui comf siliu o purtă 10 luni Petru Barbu, „Românul valoros, hotărit și, mă ales, de o mare energie”, cum nimerit îl caracterizează directorul Gheorghe Neamţu, în documentata sa broșură C, N. R, din Caransebeţ, Sosi și primăvara anului 1918 cu adunările naţionale din 18 Mă 1919 dela Caransebeș, din 10 Iunie 1919 dela Lugoj şi din 10 Augus 1919 dela Timișoara, în care Bănăţenii — între ei și Petru Barbu = bazaţi pe continuitatea elementului românesc în Dacia Traiană, pe reali tăţile demografice și pe situația geografică, cer integritatea Banatului] lor, delimitat spre nord de Mureș, spre vest de Tisa, spre sud de DU năre și în continuare spre est cu Transilvania, Statistica maghiară dia 1910, întregită cu datele oficiale dela 1912 şi cu şematismul celor două bisericii naţionale din 1913, dau Banatului o populaţiune totală de 1,672.975 suflete. Din aceştia erau Români 880,844, deci 530/,; Sârb 264,030, deci 15%; Şvabi 256.872, adecă 15%; Unguri 123,492, de Tlo; Slovaci 58,531, adecă 3'/, şi alte neamuri, între care intră Crai şovenii, Cehil, Rusniecii, Croaţii, etc, 89,206, deci 5%,, (Vezi Foaid Diecezană, Nr, 6 din 23 Februarie 1919), Superioritatea numerică â elementului românesc în Banat este, deci constantă. Este evidențiată şi în cea dintâi statistică oficială austriacă dela 1770 a istoricului Francise Grisselini, care dă Românilor 181,639 suflete, deci 57,5%; Sârbilos 18,180, adecă 25%, iar Şvablior 43,201, deci 13,5%/0 din o populaţie totală de 317,928 locuitori. Această statistică de acum 170 ani nu se extinde și asupra districtelor Orșova, Caransebeș, Palanca și Panciova; Pe aceste realități demografice concludente se bazează Convenţia Ro: mâniei cu Aliaţii dela 4/16 August 1916, care ne garanta Banatul în hotarele-i de veacuri, După biruința dobândită la 1918 și prin nofi! același aliați ne sfâșie unitatea pământului strămoșesc, Ion I. C, Bräd tlanu, autorul acestei convenţii, nu a fost în deajuas de sprijinit de oas menli politici al vremii, dintre care unii erau consideraţi în lumea die plomatică apuseană ca factori hotăritori în războiul nostru naţional $f ca reprezentanţi ai intereselor românești la opera de așezare a păcii, | Aceştia au acceptat sugestia fatală a puterilor amice Sârbiei pentru o| înțelegere româno-sârbă. Ion I. C, Brătianu, dimpotrivă, socotea că Ba natul, în limitele sale geografice firești, nu este numai un drept, ci un mare și vital interes naţional al noului stat român întregit, Ia osârdia noastră de două decenii şi mai bine, pentru afirmarea ideii bănăjene, conturată eroic în adunările națlonale ale anului 1919 OBCU CLU PROFESORUL DR. PETRU BARBU 209: şi în cea a „Uniunii Bănăţene“ din 7 Noemvrie 1931 dela Lugoj, care cere solidaritate bănățeană în toate problemele vitale ale provinciei, am simțit statornic şi vibraţiile sufletului logojan al lui Petru Barbu, România, întregită cu Banatul ciuntit, îi rezervă şi lui numai pu- ține bucurii. Doar satisfacția de a-și vedea prietenul pe Dr, Iosif Bä- descu, prigonit ani de-a-rândul și pentru dânsul, strălucind in arhierie bănățeană neîmpărțită, El a proptit cu toată flința sa această păstorire ce a dat Bana- tului, despicat în două de o linie demarcațională fără vieaţă, bogată rodire duhovnicească, ce se egalează cu cea a intemeietorului Ioan Po- pasu, Dar a avut şi durerea să supravlețulască înfrângerea prea tim- purle a vlădici! Iosif, în lupta ce a adus-o în cei 13 an! al arhipăsto- rirel sale (10 Oct, 1920—11 Iulie 1933), temeliuitoare de epocă, pentru integritatea hotarelor eparhiei și pentru unitatea bisericii sale din Ba- natul întreg şi nesfârticat, Vieaţa episcopului Iosif Tr, Bădescu, înlăn- țultă timp de 5 decenii de cea a profesorului de teologie Dr, Petru Barbu, a fost o simfonie a muncii, a înfăptulrilor și a credinţe! în vic- torla naţiei și a bisericii bănăţene, Din acest crez al vieţii lor a înflorit şi declaraţia istorică, pronunţată în cea din urmă adunare eparhială dela 14 Mai 1933, ultima întrunire bisericească ce a prezidat: „În ce privește vechea noastră episcopie, se pare că mai are să fle adăpată din păharul suferințelor şi a amarului vieții acesteia. Ințeleg alci do- rințele reinviate de a se muta sediul eparhiel dela Caransebeș la Timi- şoara, ceea ce dacă s'ar realiza, ar însemna desflințarea, moartea acestei venerabile și vechi eparhii de o parte, lar de altă parte ar însemna ni- micirea aureolel care a înconjurat înaintea poporului credincios, episco- piile şi centrele lor, Eu am crezut şi cred, că datorinţa noastră este ca centrele episcopillor, care în urma vitregiei timpului poate au suferit reducere în însemnătatea lor, reducere de multe ori din cauze şi in- terese politice străine, cum e cazul şi alci, — să fle sprijinite, înze- strate cu toate instituţiunile culturale și ajutate să se ridice la impor- tanța de care s'au bucurat, iar nu a le reduce și mai mult, „Să nu ne desbrăcăm de ce e al nostru, de haina ce o avem, ca nu cumva să ne căim, Înţeleg mai departe convenţlunea ce se afirmă că s'ar fi închelat cu privire la chestiunile bisericeşti referitor la cre- dincioșii noștri aparținători regatului jugoslav, astăzi încă în legăturile ierarhice ale episcopiei noastre, Convenţle care înlţiindu-se s'a incheiat - cu totala igaorare a eparhlei și a episcopului el. „Durere, nu sunt înțeles, nu sunt sau nu vor ca să fie înțelese in- tențianile mele, chiar de acela al căror bine îl doresc.,,“ Şi au trecut șapte ani de sbucium eclesiastic. ȘI cuvântul s'a ade- verit: „Morţii vor învia şi vor sfărâma fărădelegile celor vii“. Inten- ©BCU CLUJ 210 DR. CORNEL CORNEANU Hunile ierarhulai păstrător al patrimoniului secular, aa fost în sfârşit înţelese, . , Petru Barbu nu a fost orator, Dar în seara zilei istorice de 25 Oc- tomvrie 1918, iluminat de fiorul învierii naţiei sale, el pronunţă pro- fetic în adunarea de desrobire a Caransebeşului următoarele; „... Idela ‘creştină şi democratică: propria dispunere a popoarelor asupra sorții lor, a prevestit pacea. Această idele a ajuns la fronturi și siiește armi- stițiul „Ziua de astăzi, în care serbăm înfăptuirea ideli măreţe de care e pătrunsă acum toată lumea, este „ziua care a făcut-o Domnul ca să ne bucurăm și să ne veselim întrânsa“, Ne bucurăm, căci am scăpat din lanţurile trecutului, ne veselim căci suntem liberi pe pământul stră- moșesc al Banatului nostru. Libertatea este cel mal mare bun pămân- tesc al omenirii, dacă o folosim spre binele propriu și comun; la din- contră este o sable ascuţită în mâna unui copil inconștient... „Fraţilor, Christos a înviat!” ŞI continuă: „.... Pe acest Christos al naţiei mele, înviat azi alci la nol, l-am mai văzut odată, la 1906, în Peleşul Sinatei, Icoana „In- vlerii“ a lut El Greco, pictorul de origine greacă, Domenico Theoto- copuli, ce împodobește castelul regal, s'a întipărit atât de adânc în su- fletul meu, încât imaginea el, pătrunsă de un puternic misticism, îmi apare irezistibil în această clipă a frângerii cătușelor robliet noastre mi- lenare,. ,“ i Ce neîntrecută, ce magnifică aureolare a învierii noastre naționale | Thomas Charlyle spunea: „Există nobleță nepieritoare și chiar sfințenie în muncă... Ultima evanghelie în vieață este să-ți cunoşti lucrul şi să-l îndeplineşti, Caută acest lucru şi apoi muncește,,,“ Ro- mânul, bisericanul şi învățătorul Petru Barbu şi-a cunoscut lucrul care i-a fost rânduit de Providenţă şi l-a și îndeplinit cu vrednicie, dobân- dindu-şi „cununa cea neveştejită a recunoștinţii“ și adeverind, pentru posteritate, sentința anticului Horaţiu: „Non omnis moriar“, Muncă intensă a desfășurat Petru Barbu şi în societăţile culturale din Banat, „Asociaţiunea pentru literatura română și cultura poporului român” descinde în anul 1896 și în Banat. Adunarea generală, ținută la 15 August 1896 în Lugoj sub preșidenţia canonicului loan M. Mol- dovan e răscolitoare de energie bănăţeană, Mille de bănăţeni au asistat la sf. Liturghie, celebrată de episcopul cărturar Nicolae Popea, încon- jurat de arhimandriţi! Dr. Ilarion Pușcariu, Filaret Musta şi Augustin Hamsea și de diaconul ceremonial Dr, Petru Barbu, în biserica cea mare a Lugojului, clădită în anii 1759—1766 şi târnosită la sf. Marle Mare din 1766 de vlădica Caransebeşului loan Georgevici, Sunt de față Ale- xandru Mocsonyi, Vicenţiu Babeş, Dr, loan Raţiu, Gheorghe Pop de OBCU CLUJ PROFESORUL DR. PETRU BARBU 211 Băsești, Dr. Vasile Lucaciu, Dr, Augustin Bunea, Zaharie Bolu, Ema- null Ungureanu, Paul Rotariu, Mihail Popovici, Dr, Traian Putici ş, a, Corurile bănăţene, însumând 760 corişti, cântă, dirigulte de Ion Vidu, imaul național „Deşteaptă-te Române”, iar protopresbiterul Vincențiu Grozescu evidenţiază: „Momentele istorice privitoare la continuitatea Românilor în Banat“, În toamna aceluiași an i-au ființă despărțămintele bănățene ale „Astrei“, între ele cel dintâiu e cel al Caransebeşului, de sub președinția protopopului Andrei Ghidiu. Petru Barbu face parte din comitetul ace- stui despărțământ până în clipa morţii sale, El a fost membru şi în comitetul: „Reunlunei învăţătorilor români dela şcoalele capitale şi elementare populare din dieceza dreptmăritoare răsăriteană a Caransebeşului“, întemelată în Lugoj la 27 Septemvrie 1869 sub preşedenţia învățătorului Vasile Nicolescu (1833 —1908), Apoi din ce-l al „Asociaţiei culturale din Banat”, înfiinţată în 15 August 1919 de episcopul Dr, E, Miron Cristea și de profesorul Dr. Traian Lalescu, cu concursul ministrului Instrucțiunii publice și al Cul- telor Dr. C, Angelescu; din cel al „Societăţii române de lectură“ înființată la 1871, din cel al: „Societăţii române de cântări și muzică“, înființată la 1876 şi din: „Societatea femeilor române pentru regularea şi înfrumseţarea cimiterului ort. rom, din Caransebeș“, înființată la 1883 de episcopul loan Popasu, Cele donaă dintâi au fost puse sub condu- cerea lui loan Bartolomeia, lar a trela sub cea a Doamnei Elena de lacobich, o luptătoare îndrăzneață pentru drepturile Graniţei care a ştiut să înfrunte şi prigoanele stăpânitorilor, Dar anii, grăbiţi cum sunt, se scurg mereu și cu ei și vieața tot mai trudită a lul Petru Barbu, ` La 23 Septemvrle 1928 împlineşte 35 ani de profesură, Protopopul Bocșel, Mihail Gaşpar, fost elev al său, își cheamă, impresionant, fraţii în preoție și în dăscălie să-şi sărbătorească magistrul. Indrumătorul re- tuză, E „prea mulțumit dacă iubiții săi discipoli și prieteni își vor aduce aminte, în această zi, de el, şi în rugăciunile lor vor implora pe prea Sfânta Treime să se îndure spre el, să cerceteze și să vindece nepu- tințele sale.., ȘI după 12 ani Sf, Treime se îndură spre dânsul, acum muceni- clzat în suferinţe, şi îl curmă la 7 Martie 1941 „neputințele,...“ ŞI întră, spiritualizat, la 10 Martle 1941 în Pantheonul Caransebeşului, L-a bine- meritat, căci „luptă bună a luptat, curgerea o a împlinit, credinţa o a păzit, de acum i s'a gătit lui cununa dreptăţii, pe care i-o va da Domnul, judecătorul cel drept...“ (IL Timotei c. 4, v, 7—8), Dr. CORNEL CORNEANU 7 OBCU CLUJ ASPECTE DIN VIEAȚA ECONOMICĂ A ARDEALULUI Evenimentele politice din vara anului trecut ne-au dovedit încă- odată, că pentru vieaţa unui popor, economicul nu contează decât atunci- când e stăpânit de elementele naţionale, și că străinii, în activitatea economică ce-o desfășoară pe teritoriul naţional nu îndeplinesc alt rol decât de speculaţiune și exploatare, lar in momente grele politice, din grupul acestor străini se recrutează agenţii de spionaj și elemente care trădează națiunea, în ţara cărela au realizat cele mai mari beneficii, Spectacolul oferit de intreprinderile străine din Ardealul cedat ne confirmă acest adevăr, Din multele exemple amintim Fabrica Dermata din Cluj. Această industrie a fost timp de aproape 20 ani alintata au- torităţilor și instituţiilor de credit românești; toate favorurile i-au fost acordate, Cu toate acestea, deși e intreprindere cu capital evreesc, to- tuși, primii muncitori care au defilat manifestând favorabil pentru noua stăpânire, pe străzile Clujului, au fost muncitorii organizaţi de către conducerea acestei intreprinderi, Elementele străine in activitatea ce-o fac, nu caută niciodată să facă un acord al activităţii lor cu interesele naţiunii în mijlocul cărela își desfăşoară activitatea; scopurile străinilor sunt pur economice şi se reduc la un singur țel: câștigul, Mijloacele la care recurg pentru ajun- gerea ţelului nu contează, de asemenea nici tragedia politică a națiunii majoritare nu afectează cu nimic pe acești cavaleri ai industriei, ei ne- fiind senzibili decât atunci când schimbările ce se fac periclitează si- guranţa și rentabilitatea intreprinderii lor. Acest adevăr nu a fost sezizat îndeajuns de către conducătorii vieţii noastre economice, sau chiar dacă a fost cunoscut de unii, dato- rită împrejurărilor grele în care ne-am aflat, nu s'a putut găsi o soluţie care să rezolve integral românește problemele economice ale Româ- niei Mari. - OBCU CLUJ ASPECTE DIN VIEAŢA ECONOMICĂ A ARDEALULUI 213 ` Sfârșitul războiului mondial din anii 1914—1918 a pus Románia in fața următoarelor probleme : Prin tratatul de pace Ardealul, Banatul, Basarabia și Bucovina au - fost alipite României, consfinţindu-se prin aceasta dreptul tuturor Ro- mânilor de-a trăi într'un singur stat: acela al României Mari, Promisiunea regală făcută în marele discurs al Regelui Ferdinand l, la laşi, de a se da pământ ţăranilor a trebuit, îndată după terminarea războiului să rezolve problema expropierii şi a improprietăririi țăranilor cu pământ, Reorganizarea economică a Vechiului Regat, distrusă în urma . războlului, precum şi înglobarea activităţii economice a nollor provincii alipite în noua formaţiune statală, au impus schimbări radicale în po- litica economică aplicată de Vechiul Regat înainte de războlul mondial, Noua politică economică a României a trebuit să asigure promovarea tuturor provinciilor alipite, care din punct de vedere economic pre-. zentau caractere deosebite, Astfel fiind situaţia, politica economică făcută de statul nostru a fost îndreptată spre rezolvarea acestor probleme ale căror soluționări cereau mult tact și cunoaşterea amănunțită a situaţiei fiecărei pro- vincii, fiindcă fiecare regiune din aceste provincii avea probleme spe- cifice și neglijarea lor în noua orientare economică unitară a statului român, ar fi insemnat creare de nedreptăţi şi izvor de nemulțumiri sociale, Preocupaţi de încadrarea şi organizarea vieţii noastre economice într'un sistem unitar, conducătorii noștrii au neglijat laturea politică- „ naţională a acestei probleme. Spiritul democratic sub influența căruia au fost toate partidele noastre de guvernământ, asigura. egalitatea şi libertatea de acţiune „tuturor indivizilor cetăţeni ai statului nostru, Legile făcute cu scopul de-a încuraja în mod special industria — urmăreau să creeze condi-. Huni favorabile de dezvoltare şi să ia diferite măsuri de apărare indu- . striilor din ţară față de produsele industriale din străinătate, insă în nici una din aceste legi nu găsim restricțiuni de ordin naţional, refe- mitoare la persoanele sau intreprinderile care beneficiază de aceste avantagii, şi nici obligaţiunea de-a forma și angaja un număr oarecare de Români în intreprinderile lor, Instituţiile noastre bancare, deasemenea, au neglijat în oarecare măsură, problema națională în. plasamentele ce le făceau, mai ales în provinciile alipite, Acestea au căutat ca plasa- mentele ce le făceau să fle sigure şi cât se poate de rentabile, ori sigu- rânța și rentabilitatea “acestor plasamente nu a putut fi satisfăcută decât de unităţi economice vechi şi bine consolidate, care. nici totr'un caz, aci la noi în Ardeal, nu au fost-românești. -- OBCU CLUJ 214 ROMUL D. IVAN Libertatea pe plan politic, egalitatea în obţinerea diferitelor avan- tagii dela stat și mai ales politica excesiv de ortodoxă aplicată de instituţiile noastre de credit, au creeat o situație de superioritate ele- mentelor minoritare care activau vieaţa economică a Ardealului, faţă de Români, prin faptul că Românii și minoritarii au plecat pe acelaș drum, însă nu în aceleași condițiuni. Ungurii, Evreii și Sașii, datorită privilegilor și drepturilor exclusiviste, avute sub stăpânirea trecută, au reuşit să-şi creeze o situaţie destul de consolidată în vieața economică a Ardealului, în timp ce noi Românii nu am avut acces decât la munca pământului și creşterea vitelor, Pentru nivelarea acestei situa- Honi, în locul principiilor democratice și a egalităţii tuturor în obți- nerea avantagiilor pentru încurajarea industriei naţionale, cuminte ar fi fost din partea conducătorilor noştri, să fi făcut o politică românească şi numai românească, cel puţin atât timp până ajungeau și Românii din Ardeal la aceeași situaţie de înflorire economică ce au avut Sașii, Ungurii şi Evreii, crelată nu datorită spiritului lor care ar îl fost mai întreprinzător decât al nostru, cl numai în urma împrejurărilor, că au fost privilegiați și mai favorizați de stăpânirea austro-ungară, Miaţi luminate și oameni cu previziune clară, care au sezizat importanța momentului economic şi care prin scrierile lor au arătat drumul ce trebuia să urmeze poltica economică făcută în Ardeal, imediat după unire, am avut, Răsfolnd numărul jubiliar al Revistei Economice pentru sărbăto- firea celor 25 de ani de apariţie, găsim sub semnătura D-lui Prof, univ, Dr, Ion Lupaș următoarele rânduri: „Dacă în trecut acaparatorii străini, conducătorii breslelor exclu- siviste, au reușit să impedece accesul elementelor noastre țărănești la diferite ramuri de industrie, acum în situația schimbată, e datoria poli- tică a tuturor conducătorilor statului și a celor ce stau la conducerea așezămintelor financiare, să sprijine pe toate căile şi cu toate mlilocele râvna poporului dela sate de-a îmbrăţişa meseriile, industria și negoţul“.!) Motivele care au determinat pe conducătorii noştri de atunci să nu urmeze drumul natural în politica economică a ţării noastre și mai ales lipsa de înţelegere ce s'a găsit pentru rezolvarea problemelor eco- nomice din Ardeal, credem că nu e cazul să le arătăm în articolul acesta, Totuși, pentru a scoate de sub acuzaţia ce s'ar putea face Româ- nilor ardeleni, că timp de 20 ani de conducere românească, nu au fost în stare să ajungă stăpânii activităţii comerciale și industriale din 1) Revista Economică. Numărul jubiliar 1898—1923. Dr. lon Lupaș, Contribuţia țărănimii noastre la naţionalizarea industriei. OBCU CLUJ ASPECTE DIN VIEAȚA ECONOMICĂ A ARDEALULUI 215 Ardeal, în cele ce urmează vom arăta stăruințele depuse de Românii de aci, pentru rezolvarea acestui deziderat, indicând şi greutăţile ce au avut de întâmpinat pentru înplinirea acestui scop, În Transilvania, începând cu 1 Decembrie 1918, am avut o serle întreagă de inlțiative românești cu scopul de-a înființa diferite industrii și a acapara comerțul din provincia noastră. Banca Centrală pentru Industrie și Comerţ, înființată la Sibiu şt în urmă stabilită la Cluj, în scopurile sale statutare ne-a arătat că prin- cipalele sale țeluri sunt de-a creea industrii şi a susține comerțul românesc, | Rezultatele obţinute de această instituţie de credit în creaţiunile sale industriale sunt o dovadă a posibilităţii de afirmare românească în acest compartiment de activitate economică. Industria Sârmei şi Fabrica de Sticlărie din Turda sunt o mândrie a Românilor ardeleni. Prin aceste două intreprinderi s'a dovedit că spl- ritul economic al Ardelenilor, ajutat de-o politică economică sănătoasă, împreunat cu o largă înţelegere a instituţiilor de credit, în special al Băncii noastre de Emisiune, e în stare să creeze intreprinderi care pot rivaliza cu cele mai moderne industrii din Occident, Înafară de Banca Centrală pentru Industrie și Comerţ, o serie in- treagă de alte instituții de credit din Transilvania, fle direct fle indi- rect, au căutat să dea tot sprijinul lor comerţului şi industriei româ- neşti : Iris s, a, pentru industria ceramică din Cluj, e creaţia Băncii Agrare; exploatările forestiere ale Românilor din Transilvania în, majo- ritate au avut concursul băncilor, care incurajate din partea Institutului nostru de Emisiune, au acordat sprijinul lor financiar nelimitat acestor intreprinderi, Marile întreprinderi comerciale, fie sub formă de societăţi, fle sub firmă individuală, s'au menținut şi au progresat datorită fap- tului că au avut la spate concursul financiar ar vreunei bănci. Iniţiativa românească în activitatea industrială și comercială a Ar- dealului, atunci când a fost susținută de concursul financiar al institu- ilor noastre de credit, a dat rezultate strălucite, reușind în multe branșe să înfrunte concurența minoritarilor, lar în unele cazuri, chiar să-l depășească, ajungând în situaţia de a-i elimina din motivul că cei din urmă nu mai puteau rezista concurenţei ce le-o făcea Românii în industrie, datorită faptului că produsele româneşti erau superioare, lar, în comerţ, prin aceea că ofereau condițiuni de vânzare mal favorabile decât minoritarii, Pe cât de frumoase au fost rezultatele obţinute de Români în ma- rile intreprinderi industriale și comerciale, pe atât de dezastruoase au fost în iniţiativele private ale micilor industriaşi şi comercianți români din Ardeal, dela Unire și până astăzi, OBCU CLUJ 216 ROMUL D. IVAN Micii comercianţi români, în majoritatea cazurilor şi după Unire au rămas şi pe mai departe infeudaţi comercianților angrosişti străini, care prin condiţiile grele ce le puneau la livrarea mărfurilor n'au creat posibilități de progres ale acestora, Lupta începută de către minoritari pentru oprirea infiltraţiunii ele- mentului românesc în activitatea economică a Ardealului e mai evt- dentă în compartimentul industrial, Pentru ilustrarea acestui adevăr voiu arăta greutăţile făcute de marea industrie minoritară, micilor industriaşi români, împotriva cărora lupta a fost mai aşoară, flindcă meseriașul român nu avea concursul nelimitat al vreunei bănci şi nici rezerve materiale necesare pentru a rezista acestei lupte, La fel ca şi în marile intreprinderi industriale și comerciale, inl- țiativa românească s'a manifestat la nol şi în crearea de mici industrii din partea vrednicilor, pricepuţilor şi cruțătorilor noștri meseriași, La 2 August 1923 a răsunat întâiași dată semnalul unel fabrici în frumosul sat de sub poalele muntelui, în Săliștea Sibiului, După slujba . religioasă a inaugurării și-a început lucrarea fabrica de pielărie fină a lui loan Stan Herţia și soţii, Au urmat apol în curând alte două fa- brici, clădite în cursul acestul an: cea de tămplărie şi mobilă toflințată de maeştri tâmplari Gheorghe Ghenie, loan Hanciu și loan Zgură, în tovărășia negustorului loan Bârsan și Casa de Păstrare, precum și cea de cherestea a consorțiului loan Manasiu, Ilie Martin, Dumitru Comşa şi Nicolae Simian. 1) Argăsitul pleilor a fost o meserie veche a Românilor, lar talpa pentru opinci produsă de e! a cucerit toate pieţele Ardealului, Partea. din regiunea de sud și nord-est a Ardealului a fost aprovizionată cu articole de pielărie de către tăbăcării din Săliște și din jurul Sebeșului, iar partea de vest de către vestiții dubălari dimprejurul Beiuşului, Indată după Unire, toate condițiunile în care se afla industria de pielărie în Transilvania, ne-au făcut să credem, că aceasta ramură in- dustrială va trebul să se desvolte în cadrul elementelor românești; ma- teriile prime, precum şi personalul tehnic bine pregătit ce se afla între meseriaşii noştri, formaţi încă sub stăpânirea trecută, justifica suficient acest lucru. Cu toate acestea, fenomenul s'a produs invers. Azi, după 20 de ant de stăpânire românească, Românii au fost eliminaţi din ion- dustria plelărtei, Cauzele care au produs acest fenomen au fost determinate de lupta ce s'a dat între marea Industrie de pielărie minoritară şi mica industrie, care a fost în mânile Românilor, 1) Ibidem, OBCU CLUJ ASPECTE DIN VIEAȚA ECONOMICĂ A ARDEALULUI 217 Industria mare de pielărie, fiind pusă la adăpost de concurența ce i-ar fl putut face industriile similare din străinătate, prin taxele va- male ridicate ce se percepeau asupra produselor de plelărie la intrarea în țară, pentru a ajunge să stăpânească după bunul plac plaţa internă, a căutat să înlăture pe micii industriaşi, fiindcă produsele acestora au fost foarte mult căutate mai ales de țărănime şi cum țărănimea e prin- cipalul client al acestei industrii, trebula prin orice mijloace să fie câ- ştigat de marea industrie, Două au fost modalităţile care ar fi putut face ca marea industrie să acapareze clientela dela sate pe seama sa: a) Prin calitate superioară, prețuri scăzute și organizare sistema- tică a desfacerii produselor sale, s'ar fi putut câştiga încrederea ţără- nimii; sau b) Să 'se inceapă lupta pentru distrugerea părţii concurente, care în cazul nostru a fost tăbăcarii dela Sălişte și jurul Sebeșului şi har- nicii dubălari dela Betuș. Pentru consumatori și economia naţională, sigur că prima posibi- litate de luptă ar fi fost mai favorabilă, însă pentru Evreii dela Uzi- nele Dermata, care reprezentau marea industii+ de pielărie din Ardeal, calea aceasta a fost prea lungă și putea să dea naștere la complicaţii, de aceea au ales posibilitatea a doua, fiindcă prin aceasta rezolvau două lucruri dintr'odată, Scoteau din vieața industrială a Ardea- lului pe meseriașii români și prin distrugerea lor câștigau clientela mare dela sate, care în urma acestui fapt trebuia să accepte maria produsă de Uzinele Dermata în condițiuni inferloare și preţuri cu mult mai ri- dicate, decât ale micii industrii, Procedeul la care au recurs Uzinele Dermata pentru ajungerea scopului a fost simplu, fiindcă au folosit sistemul clasic de care face uz marea industrie pentru a scăpa de concurenţa ce începe să devină pe- riculoasă din partea micii industrii, In anul 1923, au ridicat prețul materiilor prime dela 50 până la 60%/0, menţinând în același timp prețurile produselor sale neschimbate, Această situație a avut efecte dezastruoase pentru mica industrie care, după cum ştim, lucrează numa! cu fonduri proprii, care sunt destul de reduse, Tăbăcarii și dubălarii români s'au trezit că prețurile obţi- nute de produsele lor nu sunt suficiente, nici pentru acoperirea mate- rillor prime, deci lucrau în pierdere, Dol ani de menținere a acestei situaţiuni au fost deajuns pentru ca Românașii noştri să fie eliminaţi din această meserie, dupăce au suferit plerderi aşa de importante încât nu au mai avut nici o posibilitate de refacere, Am sesizat cazul industriei de pielărie din Ardeal fiindcă repre- zintă acțiunea tipică, dusă de către capitalul străin pentru a împledeca OBCU CLUJ 218 ROMUL D. IVAN infiltrarea elementului românesc în vieaţa economică a Ardealului, Tra- gedia dubălarilor însă au trălt-o majoritatea micilor îndustriaşi români dela noi care au încercat să străbată în vleaţa industrială a provinciei noastre, fiindcă au fost lăsaţi fără niciun sprijin din partea statului, pradă hienelor comerţului şi industriei din Transilvania, Cucerirea vieţii economice a Ardealulului nu se poate face prin acțiuni răsleţe, care oricât ar fi susținute de autoritatea de stat și spri- jinite de instituțiile noastre financiare, nu poate da alte rezultate decât crearea de posibilităţi unul grup restrâns de indivizi care să formeze mici oaze de activitate economică, însă oricât de înfloritoare va fl ac- tivitatea acestor întreprinderi, nu va putea rezolva integral româneşte problemele economice ale provinciei noastre, Acţiunea ce va trebui să întreprindem va trebui să pornească de jos în sus şi să fle pe un plan larg făcută și așa de năvalalcă încât să copleșească și să desorienteze tot sistemul economic al capitalului străin, care activează la noi de atâta vreme și care nici acum nu înţelege că pentru a mai putea exista, va trebui să-și revizulaşcă în mod radical politica economică de până acum, lar dacă nu înţelege să facă un acord perfect al activităţii sale cu interesele neamului românesc, să plece, Dorim ca politica noastră economică, care va clădi pe noul te- meluri economice România de mâine, să ţină cont de adevărul exprimat atât de clar și dureros de profetic încă din anul 1923, „Până nu ajunge poporul nostru în stăpânire deplină a imbelșu- Satelor izvoare de venit şi îmbogăţire care curg fără încetare din ma- rile întreprinderi industriale — viitorul României întregite nu va putea fi asigurat“.!) ROMUL D. IVAN Îi 1) Ibidem. OBCU CLUJ - UN CAPITOL NECUNOSCUT DIN ACTIVITATEA LUI VISARION ROMAN — Colaborarea sa la ziarul „Românul“ din București — Deși asupra lui Visarion Roman — ctitorul emancipării econo- mice a poporului românesc din Transilvania — s'a scris un număr destul de remarcabil de studii și comentarii (peste 50), ultimul fiind scris de tânărul Octavian Ludu — Rolul lui Visarion Roman în vieafa economică a Ardealului!) — vieaţa și activitatea sa prezintă încă unele laturi puţin cunoscute, pe lângă cele care sunt cu desăvârșire îngro- pate în cenuşa uitării, Una din aceste laturi — una care ni-l înfăţişează pe Visarion Roman sub aspectul de om politic şi de gazetar — este şi colaborarea sa la ziarul Românul din Bucureşti şi, implicit, relaţiunile sale cu C. A. Rosetti, directorul acestui ziar, Colaborarea aceasta, cutezătoare şi substanţială, a fost determi- nată de greutăţile materiale ale lui Visarion Roman, care, în 1867, după încercările nereușite de a ajunge paroch al bisericii Sf, Niculae din Brașov, sau protopop al tractului Zarand, fiind în opoziţie aprigă cu mitropolitul Şaguna, se găsea la Răşinari fără de niciun „oficiu“, Aceasta îl face să se adreseze lui Gheorghe Barițiu, protec- torul său dela Braşov, adversar şi el al lui Şaguna, membru influent al nou înfiinţatei Academii Române, rugându-l să-l angajeze ca secretar al cancelariei Academiei, sau în vreun alt „oficiu“ similar. Totodată (la 17 August 1867) are inspirația, de a-i sugera lui Barițiu, angajarea sa ca redactor la Românul, pentru chestiunile Transilvaniei și ale Unga- riei, scriindu-i următoarele : „Oare ziarul Românul de ce nu deschide o rubrică anume pentru cauza noastră și pentru lupta cu jurnalele austriace-germane-maghiare ? 1) Tipografia Dacia Traiană, Sibiu 1940, pag. 104. OBCU CLUJ 220 VASILE NETEA Căci atunci s'ar demasca, atât mișeii (evrei, nemți, unguri) care întrețin necurmat corespondențe mincinoase și tendențioase cu organele străine de aici; atunci atari prăpădiți ar trebui oricum să se sfiască și să aibă | mai mult respect de opiniunea publicului de acolo; dar şi ziaristica | străină de aici, văzându-se angajată într'o luptă, unde are de a face | cu armele adevărului, s'ar vedea: și ea silită a-și mai muia coarnele, „Eu carele ştiu bine nemţeşte și ungurește, aş primi atunci bu- i curos și asemenea sarcină, lângă Românul“) Barițiu, arătându-se sensibil la o asemenea propunere și isbutind a convinge pe C, A, Rosetti de necesitatea de a avea un redactor în. Transilvania, cu întârziere de aproape un an, e adevărat, îi poate tri- mite, în Decemvrie 1868, un răspuns afirmativ, putându-i asigura, în. același timp şi o remuneraţie convenabilă, Bucuria și părerile lui Roman. asupra acestui angajament, le aflăm în scrisoarea următoare, din Sibiu la 12 Decemvrie 1868, (Între timp viitorul director al „Albinei” fusese numit inspector al băncii săsești de asigurare n miei „N'am cuvinte prin care să vă pot exprima, așa cum simt, res- | pectuoasa-mi mulțumită pentru bunătatea ce-mi arătați. Mă învoesc fără îndoială la angajamentul încheiat. Cu toate acestea, îmi veți per- mite unele observări: 12 coale pe lună este cam mult, nu atât cu priz vire la onorariu, care e bun destul, ci față cu alte ocupațiuni ale mele, || Dacă voi rămânea în aplicare la banca „Transilvania“, făcându-mi-sef un salar fix, apoi voi avea de a umbla mult încoace şi încolo. Absen- tând astfel dela Sibiu, va urma întrerupere în citirea ziarelor,2) Căci a le primi regulat, în tot locul, e peste putință. | „Prin asta nu voi să zic alta, decât, când se va întâmpla, ca in | cutare lună să nu pot trimite întreg cuantul de corespondențe, să mi| se conceadă a suplini lipsa altădată. Apoi eu cuget, că se va privi mai | mult la valoarea calitativă, decât cantitativă, a corespondențelor. A-mi face datoria, mă voi sili la toată întâmplarea, Îndreptarul ce a-Ți avuti | bunătate a mi-l trimite, în epistola Dv., pentru lucrările mele, îl vol | avea pururea înaintea ochilor şi mă veți obliga mult, dacă și pe viitor. nu veţi pregeta a-mi împărtăși din când în când înţeleptele și folosi- | toarele Dv. sfaturi”... | După ce propune apoi diferite soluții pentru procurarea ziarelor necesare, aducându-și aminte că e cetățean maghiar, continuă, subliniind pericolul și modalitatea expedierii corespondențelor : „ Trimiterea corespondenţelor şi a paralelor este într'adevăr lucrul. cel mai delicat aici şi eu v'am fost amintit aceasta la întâlnire, Sibiul | | 1) Aceasta şi scrisorile următoare în Ms. Acad. Rom. Nr. 1001. 2) Necesare informaţiei sale. VISARION ROMAN 221 este în privinţa aceasta un cuib blestemat, nicio casă sigură, căreia să te poţi încrede.) Lucrul va trebui să se facă în ambele privințe (co- respondenţe și bani) prin mijlocirea Braşovului, De poştă nici vorbă. Banii se vor putea trimite mai bine prin asemnaţiuni către vreo casă bună din Braşov, care apoi mi i-ar putea trimite prin oricare casă din Sibiu; căci trimiși mie, dela Braşov, n'ar bate nimica la ochiu, „Eu afară de aceea mă mai ocup şi cu câte o speculă (comerţ)... „Corespondenţele ar fi, asemenea, bine, când s'ar putea trimite tot pe calea lor de până acum. Căci numai fiind deplin sigur, voi putea scrie cum se cere“, In 17 Decemvrie 1868, prin intermediul lui Barițiu, Visarion Roman îi adresează o scrisoare lui C, A. Rosetti și totodată îi trimite şi primul articol. Articolul acesta (în realitate corespondență transilvană) și toate câte vor urma — în 19 Decemvrie trimite alte articole, tot prin Barițiu, așa cum se convenise, pentru „foaia ştiută“ — sunt datate ca trimise din Pesta, semnate cu inițiala X, și au apărut în „Românul“ sub titlu Corespondenţă particulară, în continuă succesiune până la data de 11 Februarie 1870 când, ocupat cu înființarea băncii Albina, Visarion Roman își încetează colaborarea la ziarul bucureștean, Spicuind aceste corespondențe, lungi de câte două-trei și chiar de câte patru-cinci coloane, și care de multe ori apăreau chiar pe pagina întâi a ziarului Românul, constatăm că fostul învățător dela Rășinari avea stofă de adevărat ziarist, fiind un spirit pătrunzător și înzestrat cu o mare doză de combativitate, fiind, în acelaşi timp și un iscusit interpret al raporturilor dintre România şi Ungaria. Spiritul său vioi și temerar s'a ciocnit astfel adeseori cu ziariștii maghiari și austriaci, şi a biciuit fără îndurare pe șovinii conducători ai monarhiei dualiste, Şi atunci armele cele mai obișnuite erau mistificările şi calomniile, denaturarea faptelor şi minciuna, aşa încât redactorul dela Sibiu al Românului a fost nevoit necontenit să ţină piept minciunilor ungurești, pe care întotdeauna le-a înfierat așa după cum se cuvenea. „Precum vorbele tâlhari regești ungurești — scrie Visarion Roman în Românul din 2—3 Ianuarie 1869 — nu sunt invenţiunea noastră, asemenea nici „minciunile ungurești” nu le-am făurit noi, ci ambii acești termeni frumoși i-am împrumutat din ziaristica austro-maghiară, Sub titlul „Minciuni ungurești despre România”, ziarul Osten din Viena, ne mai putând suferi nerușinata seducere a opiniei din Austria prin presa ei de azi (cea mai coruptă din Europa), vine, în interesul Europei, a face lumină şi a dovedi, cu argumente tari, că tot ce se scrie azi, cu atâta înverșunare, despre România, în presa 1) E vorba de bănci, 4 OBCU CLUJ 233 VASILE NETEA maghiară, sunt minciuni sentențioase, sunt — cum am mai zis-o de atâtea ori — căutare de pretexte“, Observând însă că izvorul tuturor acestor minciuni şi calomnii se află însăși în inima României, la Bu- cureşti, constată în numărul din 13—14 Ianuarie — constatare şi astăzi valabilă — că „nicio ţară pe faţa pământului nu nutrește la sânul ei atâţia şerpi ca România, Toate calomniile, injuriile, invectivele asupra statului român și a naţiunii s'au aruncat în lume de acolo, din Ro- mânia, toate săgețile îndreptate împotriva existenţei noastre naţionale au ieşit din arcul diferiților agenţi politici, organe consulare, emisari străini, spioni şi corespondenţi cunoscuţi şi necunoscuți, aflători acolo în România, toate necazurile cauzate statului român în anul trecut şi toate încercările de a revolta opinia publică contra bărbaţilor de stat ai României, se trag dela oamenii aceia”, Atenţiunea sa e îndreptată insă în primul rând asupra stărilor din monarhia pajurei cu două capete, în care, după proclamarea dualis- mului din 1867, Maghiarii incepură a avea preponderență. „Doamne, ce timpuri în Austria! — scria în numărul din 25 Ianuarie. — La 1848 armata honvezilor s'a luptat pentru desființarea monarhiei şi pentru răsturnarea casei de Habsburg; contra acelei armate au luptat atunci Românii din Transilvania, vărsând sângele a 40.000 bărbaţi cu familii și feciori viguroşi, cum şi mai multe femei și copii, pentru apă- rarea tronului și a unităţii monarhiei şi... astăzi acea armată se re- înființează din aceleaşi elemente, prin aprobaţiunea împărătească“, Preocuparea de căpetenie a guvernanţilor maghiari, după consolidarea internă a poziţiei lor, era însă atenta supraveghere a evoluţiei și ma- nifestărilor tânărului stat român de sub conducerea principelui Carol, — stat pe care ei, Ungurii, l-au văzut întotdeauna stăpân pe întreg cuprinsul vechii Dacii; să nu uităm că ei l-au numit pe Horia Rex Daciae! — astfel încât, a creia cât mai multe dificultăți României, a fost și a rămas pentru ei un adevărat imperativ politic. Una din pro- blemele care începuse să agite cercurile noastre politice în anii ce au precedat războiul dela 1877—78, — problemă care abia astăzi sperăm că va fi soluţionată în mod radical — era problema egalei îndreptățiri a Evreilor, Puteau Ungurii să ignoreze această chestiune? Puteau ei mai ales să nu-i aprecieze importanța internațională ? Dușmani ai Ro- mâniei, ei au devenit automat apărători ai Evreilor. In Românul din 12 Martie Visarion Roman, scriind despre un banchet al Evreilor din Pesta, arată cum „Baronul Eder a conjurat în fine toată societatea jidană ca „Evreii maghiari“ să-şi facă de problemă a vieţii esoperarea egalei îudreptăţiri a Evreilor din Valachia și să nu se odihnească până nu o vor realiza, pentrucă Evreii din România, lăsaţi de sine, nici când nu vor putea duce în deplinire această justă dorinţă a lor”. Intr'o OBCU CLUJ VISARION ROMAN 223 corespondenţă din 17 Aprilie aflăm cum „Asociaţiunea pentru litera- tura română şi cultura poporului român“ alesese, în adunarea generală din 1868, ca membrii onorari pe B.P. Haşdeu „celebritatea“ noastră literară și pe profesorii Maxim și Emilian. „Societatea trebuia însă să ceară, spre acest scop, și permisiunea guvernului. Ministerul pestan trimise zilele acestea poruncă la comitetul din Sibiu al Asocia- țiunii ca să nu cuteze a primi pe numiții Români între membrii ono- rifici ai societăţii literare, deoarece consulul austriac din București şi-ar fi dat părerea în contra lor, Așa dară Ministerul maghiar cu consulul austriac din Bucureşti au a judeca pe viitor despre meritele literare ale învăţaţilor Români“, Corespondenţele lui Visarion Roman din Românul, sunt însă dovezi concludente şi asupra orientării sale politice, fiindcă, după cum vom avea prilejul să vedem în curând (prin publicarea corespondenţei sale politice cu Gh, Barițiu) redactorul dela Sibiu, viitorul director al băncii „Albina“, era şi un foarte pasionat om politic. Corespondenţa la care ne referim va dovedi că Visarion Roman (cu concursul lui Barițiu) este autorul moral al conferinţei naţionale dela Miercurea în anul 1869 — conferința în care s'a hotărit pasivitatea Românilor ardeleni faţă de proclamarea dualismului dela 1867 şi faţă de toate consecinţele politice ale acestuia. Adversar al acestei politici — al politicii pasiviste, — a fost mitropolitul Şaguna, a cărui politică a fost însă respinsă şi înfrântă de conferinţa dela Miercurea, Visarion Roman, susținătorul pasivismului, era astfel unul din adversarii hotăriți ai lui Şaguna, conflictul dintre ei având și un puternic substrat personal, În Românul dela 1 Iunie putem citi astfel, în legătură cu o trecere în revistă a gazetelor româneşti din Ungaria, un drastic articol împotriva Telegrafului Român, ziar fondat în 1853 de Şaguna: „Telegraful Român este organul Mitropolitului Șaguna din Sibiu, redactorul un simplu figurant dintre clericii Prea Sfinţiei Sale, care scrie dictando. Această foaie, se înţelege, că — ca organ al Prea Sfinţiei Sale — nu poate fi decât maghiaronă (maghiarofilă); norocire însă că ea nu reprezintă opiniunea niciunui Român din toată Transilvania, căci la conferința din Miercurea, afară de trei funcționari trimişi de Andrasy, numai singur redactorul!) s'a arătat slugă bună și credincioasă, votând pentru părerea ce apără Telegraful Român. Abonaţii la această foaie sunt, cam de voie cam de silă, dascălii şi preoții din eparhia P. S, Sale, la care însă poţi găsi numeri din întregul an nedesfăcuţi, cu adresele întregi, 1) N, Cristea, 4 OBCU CLUJ 224 VASILE NETEA | „După Concordia aceasta este cea mai puţin citită şi considerată - foaie românească din Austro-Ungaria”, Desigur că aceste corespondențe nu puteau trece neobservate în cercurile din Transilvania, și mai ales în cercurile Telegrafului Român, care se văzu astfel obligat să apere demnitatea marelui mitropolit, şi- să ocărască pe corespondentul care credea că nu este altul decât! Gheorghe Barițiu. La aceasta, profund devotat lui Gh. Barițiu, Visarion Roman răspunde în numărul dela 5 Iulie: „Vericine poate să vadă că nu sunt în stare, nu a mă măsura, dar nici a mă apropia de condeiul atât de abil și mult folosit al marelui nostru publicist Gh. Barițiu, ale : cărui merite vor rămânea proprietatea neînstreinabilă a istoriei noastre ` naţionale, şi pe care Telegraful Român nu le va putea înstreina nicicând“, În corespondenţele datate din Pesta, în realitate scrise la Sibiu şi trimise din Braşov prin vama cucului, Visarion Roman lua adeseori. atitudine şi faţă de evenimentele și de personalităţile politice din România, care nu întotdeauna se potriveau cu vederile Românului, : producând astfel unele confuzii, pentru evitarea cărora redactorul sibian îi scrie la 19 August lui Barițiu: „D-voastră şi D-nu Costache (Rosetti) . puteţi schimba oricând și orice în acele corespondențe, după cum aflaţi cu cale, Că D-l Costache e mulțumit cu lucrul meu, îmi pare foarte bine, cu toate că nu cred a fi meritat nicio laudă, deoarece timpul _pentru acele corespondențe îl fur cum pot şi între ocupaţiunile celelalte ; apoi prin desele și îndelungatele călătorii, trebue să întrerup citirea de jurnale şi de multeori să mă ajut cum pot“. O corespondenţă extrem de avântată scrie el în numărul dela 19 Octomvrie, în legătură cu persecuțiile și schingiuirile Românilor din Transilvania, corespondență ce se termină cu acest emoţionant final: „După toate acestea (după schingiuirile amintite în corespondenţă !) _ dulci fraţi din România, nu vă sângerează vouă inima ? Dacă nu simțul de frate, cel puţin simţul de om şi de vecin, nu vă spune vouă nimic, nu se mișcă el de loc la auzul ţipetelor din Transilvania ? Ei bine nu răsculare, nu ocupare, nu pași nelegali să faceţi; dar sunt mii de căi legale, posibile și concese: calea „diplomaţiei“, calea „publicităţii“ | dreapta „informare“ a opiniunii europene, intervenire amicală, faptele misericordiei şi o mie de alte mijloace. Faceţi oricum... însă ajutaţi Transilvania nefericită". La 26 Noemvrie comunică cititorilor Româ- nului trecerea prin Buda- Pesta a perechei domnitoare române, cu principele Carol și principesa Elisabeta, care au fost primiţi în gară de zeci de Români care au strigat cu toţii, tare și româneşte, „Trăiască prințul Carol !”, „Trăiască România !“. Începând dela 16 Decemvrie, corespondenţele lui Visarion Roman — ocupat din ce în ce mai mult cu operaţiunile necesare înființării OBCU CLUJ VISARION ROMAN - 225 băncii „Albina“ — încep să se rărească. C, A, Rosetti intervine la Braşov pentru a cere lămuriri lui Gh. Barițiu, iar acesta primește dela Sibiu următorul răspuns: „Din cauza că incă nu-mi sunt deplin re- gulate referinţele, nu sunt în stare a da acum un răspuns precis la întrebarea d-lui Costache: „dacă și până când voi mai putea colabora ? „Rugarea mea deocamdată, ar fi, că, dacă se poate, pe triluniul (trimestrul) întâi al anului acestuia, adică până în 1 Aprilie 1870, să fiu dispensat dela oblegământul meu d'a colabora. Voi scrie eu și în acele trei luni de câte-ori mă vor ierta împrejurările, însă mai puţin şi fără a pretinde pentru aceea vre-un onorariu“, s.. „Atunci (la 1 Aprilie) la toată întâmplarea voi putea spune lămurit, dacă mai pot să colaborez ori nu şi având D-l Costache tre- buință de aceea colaborare — ne vom putea înţelege din nou, | „Până atunci vom mai vedea cum stă şi cu politica, „lar când D-l Costache n'ar putea fi nici aceste trei luni fără co- laboratori, și dacă este într'adevăr mulțumit cu lucrările mele, atunci eu, lăsând toate începuturile amintite la o parte, voi continua a co- labora neîntrerupt și anul acesta“, Consecvent acestei promisiuni — la cererea lui Rosetti — Visarion Roman îşi continuă deocamdată corespondenţele la Românul. (La 15 Ianuarie un nou atac vehement împotriva lui Şaguna). Ultima cores- pondenţă semnată de X dela Buda-Pesta apare la 11 Februarie 1870, În ziua de 30 Martie, ajungând la sfârșitul „triluniului“, Visarion Roman îi trimite lui Gheorghe Barițiu, şi deci lui Rosetti, următorul răspuns — definitiv: Fiind la finea lui Martie, viu a-mi împlini pro- misiunea, declarându-mă în privinţa colaborării (la Românul). Dintre toate înfiinţarea „Albinei“ este, care-mi face cu neputinţă a mai con- lucra, deoarece, cum bine ştiţi, institutul acesta mi-a dat mult de lucru şi până acum și cu cât înaintează spre realizare, lucrul pentru mine se înmulțește, afară de aceea am oficiul meu foarte greu (inspectoria la „Transilvania“, de care însă voesc să mă scap), mai am apoi multe ocupaţiuni de ale mele proprii, private. Cu înființarea „Albinei“ apoi, eu cu puteri foarte mărginite m'apucai de un lucru mărișor; trebue deci să citesc, să scriu și să conversez într'una cu omul nostru de specialitate, Dacă ne vom ajunge scopul va mai trebui desigur să merg pe o lună două la Pesta și Viena pentru a vedea întocmirile altor in- stitute şi pentru a ne pune în legăturile neapărat de lipsă pentru sigura înflorire a institutului nostru, Toate acestea, firește, dacă statutele vor fi aprobate, ceeace œ încă foarte problematic, „Dară să ştiu, dacă am corespuns deplin prin colaborarea mea şi dacă D-l C. (ostache) mai are trebuință de lucrul meu, mă văd silit a face declaraţia de mai sus, aşa, negreșit, față cu bunătatea D-voastră OBCU CLUJ 226 VASILE NETEA şi D-lui Costache către mine, s'ar putea privi chiar de o necuviință, Însă lucrul, de care mă ocup (institutul „Albina“), mai vârtos dacă vom ajunge al vedea înființat, că mă va scuza deplin, „Eu mi-am făcut datoria a Vă împărtăși aceste, D-voastră, dacă puteţi, Vă rog să amânaţi lucrul cu D. Costache până la venirea în Brașov, pentrucă doresc să aflu unele lucruri ce sunt de influență pentru orientarea mea, Dacă însă nu se poate, apoi cu declaraţiunea mea de mai sus binevoiţi a împărtăşi D-lui C, profunda mea mulţumire“. Cu aceasta a luat sfârșit colaborarea lui Visarion Roman la ziarul lui C. A. Rosetti, întreagă energia fostului învăţător dela Rășinari pu- nându-se în slujba înființării și conducerii băncii Albina. VASILE NETEA CRONICI LITERATURA DE AVENTURĂ ȘI „LEGEA MUNȚILOR“ DE CORNELIU AXENTE Pentru viitorul cercetător al literaturii ardelene noni, va părea, desigur, un lucru inexplicabil, totala indiferență cu care, atât critica li- terară cât şi publicul cititor, au întâmpinat lucrarea d-lui Cornelia Axente, Legea munților,!) Şi cu atât mai mult va părea un lucru inexplicabil, cu cât, aceeași critică literară și același public cititor, s'au grăbit să elogieze, în termeni cum nu se poate mal călduroşi, aproape intreaga manifestare ardeleană literară dela 1930 incoace, Legea Mun- ților a trecut atât de nebăgată în seamă, încât nu ne putem opri un gest de spontană mirare, oridecâteori răsfolm paginile, ale cu toate acestea, unela dintre cele mai semnificative producții ale generației post- belice ardelene, Spunem semnificative, pentru că Legea Munţilor sus- ține, în ochii cercetătorului literar obiectiv, nu numai un frumos debut al autorului, ci şi un debut al genului în literatura noastră, E vorba despre genul literaturii de aventură (de astădată în sensul major al cu- vântului), gen mult întrebu nţat în literatura cultă anglo-saxonă și al cărui strămoși par să fie, alături de cărți precum Genoveva de Brabant sau Robinson Crusoe, toată acea sumedenie de basme populare care au alintat copilăria atâtor și atâtor literaturi, Abordarea, în spiritul cult, a acestui gen, coincide — cercetările lui Eugenio d'Ors staa măr- turle — cu întreaga revoluţie, produsă de intervenția stilului baroc în ` cultura timpurilor moderne — eo ipso — cu naşterea prodigiosului ro- mantism european. De aci caracterul romantic al genului și tot de aci lipsa lui de aderenţă la maniera, atât de coplos naturalist neocla- sică, a scrisului contimporan românesc, Dar mai mult decât atât, jasti- fică neinţelegerea publicului cititor autohton tocmai lipsa tradiţiei lite- rare românești a genului. In afară de cărțile, astăzi cu o anemică cir- culație poporală, cum sunt Genoveva de Brabant, sau culegerile de basme, literatura noastră nu arată față de acest gen decât pasiunea in- vestigaţiilor de specialitate, 1) Sighișoara, 1939, Ed. Miron Neagu. ©BCU CLUJ 228 RADU STANCA E învederat că în literatura anglo-saxonă, unde genul își reţine pentru sine titlul de glorie, lucrurile stau desigur cu totul altfel, Ince- pând cu Walter Scott care Impregnează literaturii anglo-saxone gustul romanescului feudal şi al cavalerismului evului de mijloc, trecând apoi, dela această literatură eroică, la literatura mai plină de nuanțe şi mai bogată în aspecte dramatice a lui Robert L, Stevenson, acest curent marchează caracteristicele sale esențiale, chiar şi atunci când aparențele contradictorii ale literaturii acestuia şi aceea a unul Edgar Allan Po& de pildă, par a le deszice, în toate manifestă- rile atât de vartate ale unui spirit unitar şi constant, Aderenţa spiri- tului public la aceste forme și caracteristici genuine este, nu numai un dat de consonanţă etnică, cl și un rezultat al unei vaste experiențe literare, În ce constau aceste caracteristice vor spune simplele enumerări ale unor noțiuni ca : aventură, mister, eroism, acţiune palplitantă, dina- mism din belşug, exotism — în special subliniat în Rudyard Ki- plin, reprezentant tipic al genului — noțiuni care, spre deosebire de literatura de aventură bulevardieră, de prost gust, unde apar gratuit, dobândesc în genul despre care vorbim, semnificaţii atât de profund umane, încât nu rareori ating platforma unor simboluri de cea mai înaltă ținută etică și filozofică, De obicelu esenţa acestui gen literar se concentrează în câteva antinomii morale: bun — rău, curaj — lașitate, onestitate — perfidie, eroism — micime sufletească, antinomii care an- gajează tipuri diferite și care, la rândul lor, angajate într'o acţiune plină de dramatism şi de episod, neglijează :ăgazul investigaţiei psihologice, dar fixează în schimb sensul moral al luptelor, al suferințelor și al ţe- lurilor, culminând în orizonturi de patetică ţinută etică, Autorului nu-i va fi greu să câștige simpatia cititorului pentru tipurile care poartă ple- nipotența acestor sensuri morale, De aceea, am considera acest gen drept un apendice estetic al filozofiei morale, Intr'o atare perspectivă se diferenţiază clar și pragurile celor două literaturi de aventură; una care se ridică până la sensul deplin moral al existenţei, iar cealaltă care rămâne pe planal naliv al aventurilor groteşti şi stereotipe, inca- pabilă să câştige nici cel puţin un apetit grațios, pentru elementele care ii compun temelia, Rămâne încă un lucru inexplicabil inaderenţa lumii româneșii la acest gen literar, Căci înafară de prelucrarea d-lul Mihail Sado- veanu, Măria Sa Puiul Pădurii şi, în afară de câteva lucruri spora- dice, tot din acest autor, la noi genul despre care vorbim nu a cu- noscut nici măcar importul de tălmăciri, atât.de fecund totuși, al lite- raturii engleze, în simpatia publicului setos după tot alte şi alte mantere literare, Că Legea munților e o apariţie semnificativă, nu mai trebue do- vedit, Dar calitatea el esenţială, nu este totuși în primul rând istorică, ci tot estetică, Căci scrisul d-lui Axente nu traduce un gen strein în spiritul nostru, ci face să crească acest gen din însăși valorile intrin- sece ale vieții românești, angrenând peste toată perspectiva sa roma- nescă o atmosferă de autohtonism veritabil, câștigând astfel, în favoarea propriei sale viziuni, titlul unei autenticităţi de matcă şi de tonalitate românească deosebite, Plasând acţiunea într'o lume de antichitate tracă OBCU CLUJ LEGEA MUNȚILOR 229 şi aorbind, pentru propriul său scris, toate mirezmele caracteristice — lirism profund, accente de patetism eroic, duloşie, mult fundal alb — ale acestei lumi, d-l Axente a reușit să ne dea o operă de incontesta- bilă valoare literară, "În linii mari Legea munților e o povestire simplă. Drabal, un erou dac, trebue, după tradiţia strămoșilor şi voința întâmplării, să-și ducă pe propria-i fetiță, Leti, jertfă zeilor stăpânitori. Iubirea de tată e mal tare insă și, împreună cu odrasla lul, se refugiază în creerii mun- țlor. Aici, printr'o nefericită soartă, unul se plerde de celălalt, Toată drama căutării lor, încununată de episoade, în care participă nu numai forțele naturii, dar şi toate flinţele ei — care vor simboliza rând pe rând, prieteni sau duşmani, răul sau binele — se desăvârșeşte în cele din urmă prin biruința forțelor binelui, Nu numai Drabal și Leti se re- găsesc, dar chiar și Dacii din Sirgidava sunt salvaţi de ei și de prie- tenii pe care şi-i fac în codrii, în luptele pe care aceștia le duc cu veşnicii năvălitori, Astfel, este răscumpărată și greşeala luj Drabal de a nu se fl supus volnțel şi hotărirei zeilor, Fără să albă deci nimic deosebit, această acţiune atinge totuși etape de un înalt patetism și uneori de sinceră duloșie, Dar elogiul su- prem îl vom aduce d-lui Axente, atunci când vom semnala unitatea structurală pe care d-sa a ştiut să o dee întregei sale viziuni, limpe- zimea melodică a stilului care învălue flecare amănunt, lipsa de com- plicaţii inutile, mersul direct al intenţiilor în centrul lucrurilor, vieața sesizată din plin și cu un meșteșug rar şi, în sfârșit, mai ales, atmosfera entuziastă, caldă şi subtilă a scrisului său, Toate acestea așează cartea d-lui Axente, alături de Urcan Bătrânul al regretatului Pavel Dan şi de Am plecat din sat al d-lui Ion Vlasiu, printre cele mai reuşite producţii ale generaţii tinere ardelene, Dar mai mult decât atât, toate acestea trădează un scriitor matur, cu resurse profunde şi dela care nu putem pretinde altceva decât o mal mare persistenţă în făgașul, pe care cu atâta simţ, critic și artistic, a apucat, Un cuvânt bun și pentru desenele d-lui Octav Angheluţă care tn- soţesc, adecvat și modest, textul autorului, RADU STANCA RĂSCOALA LUI HORIA IN COMITATELE CLUJ ȘI TURDA Figura lui Horia, care a atras asupra sa atenția Europei întregi, a lăsat în documentele vremii nenumărate urme — de valoare ine- gală — asupra răscoalei şi a ispitit istorici de seamă. Natural, până acum istoriografia română și maghiară s'a ocupat mai ales de această mișcare de răsvrătire împotriva domnilor feudali. Dar, cu toate operele de până acum, consacrate mişcării, altele, întocmite pe bază de docu- mente necunoscute sau neutilizate încă, vin să proecteze lumini nouă asupra diferitelor atpecte ale ei. Bogăția materialului documentar, care e departe de a fi fost epuizat, face cu putință acest lucru, Lucrarea d-lui D. Prodan: Răscoala lui Horia în comitatele Cluj şi Turda, (Bucureşti, 1938. „Biblioteca Inst, de Istorie Naţională“ dela Univ. din Cluj) are caracterul unei opere oarecum singulare, D-sa OBCU CLUJ 230 "ION MĂRCUŞ utilizează, pe lângă un foarte bogat și variat material de arhivă, de- sigur și datele cunoscute din lucrările anterioare, Urmăreşte însă eve- nimentele pe unda cea mai îndepărtată de epicentrul zguduirii, înre- gistrând, pentru acest teritoriu, nu numai știrile adevărate care cir- culau în timpul pustiirii, dar și pe cele cu aparenţă de adevăr sau in- ventate pe de-a 'ntregul. E în acest mod de a scrie un exces de scrupulozitate științifică, care constă în străduința de a reda atmosfera în care se petrec evenimentele, nu numai simpla lor enarare. Prezentarea faptelor petrecute pe un teritoriu limitat, departe de locul de izbucnire al răscoalei, întâmpină și greutăţi de altă natură; bruma de organizare militară, care ar fi putut exista în Munţi, aici se pierde de tot, iar șefii — mulţi și mărunți — se ridică prin ei înşişi dintre elemente neindicate să joace acest rol, dar care în vremuri tul- buri, prin nu știu ce ciudată lege psihologică, ies la suprafaţă, In astfel de cazuri, fără îndoială că și felurile inițiale ale mișcării își schimbă înțelesul. Se întâmplă mișcări de mase, greu de evocat în mod fidel, pe bază strict documentară, O judicioasă prezentare critică a lucrărilor mai însemnate care s'au scris asupra răscoalei, precede obiectul cercetării. Mai ales istorio- grafia română şi maghiară s'au ocupat de ea. Dintre istoricii unguri, Francisc Szilâgyi se apropie mai mult de obiectivitate, Despre Horia el scrie cuvinte de admiraţie, pentru consecvenţa cu care a știut să urmărească un ideal, pe care l-a plătit cu vieaţa. Cât despre cei- lalţi scriitori unguri care s'au ocupat de Horia, acestora, preocupările de ordin politic le-a întunecat seninătatea istorică. Faţă de mișcare ei au luat, nu o atitudine istorică, ci una politică. La Români, N. Den- sușianu i-a închinat lui Horia o operă monumentală, pentru ca să nu amintim decât pe cea mai de seamă. Motivele răscoalei şi în aceste comitate, ca şi în altă parte, rămân aceleași, ştiute din scrieri de mai înainte, Desigur, la cauzele de ordin general care au pornit mișcarea (considerate, cel puţin până acum de către istoricii români, ca fiind de ordin naţional, social-economic și religios) se adaugă nemulțumirile locale, care dacă n'au fost în stare să irumpă peste zăgazuri, odată satele angajate, au alimentat, și ele, furia generală. Autorul lucrării de față, dat fiind că cercetează destă- şurarea evenimentelor pe un teritoriu cu populaţie diferită, atât din punct de vedere naţional, cât şi confesional, înclină să creadă, că în special motive social- economice trebue căutate la originea răscoalei, fără a neglija și pe cele de ordin naţional şi confesional. Intr'adevăr, în timpul insurecției, certele confesionale amuţesc, iar la conscripția mili- tară dela Alba-lulia, din iarna anului 1784 — care a format preludiul mișcării — pleacă, din satele cu populaţie amestecată, alături de io- bagii români şi iobagii unguri. Se vede că chiar şi pe umerii acestora - din urmă, sarcinile iobăgeşti şi îndatoririle de tot felul, apăsau fără putință de a le mai purta. Conscripția militară din 1784 a pus satele într'o fierbere neobici- nuită, lobagul exploatat şi de Stat şi de domni, împovărat cu sarcini prea apăsătoare pentru puterile lui, şi-a pus toată nădejdea în con- iscrpţia militară care avea să-l scoată de subt jugul apăsător al atâtor OBCU CLUJ RĂSCOALA LUI HORIA 231 contribuţii și îndatoriri publice. Ştirea că la Alba-lulia se înscriu „cătane“ s'a răspândit cu iuţeala fulgerului printre iobagii de pretu- tindeni. Incolţesc nădejdile. Satele se mișcă. lobagii nu-și mai înde- plinesc slujbele domnești. Toată lumea e în fierbere. Trebue să remarcăm aci, că un merit real al lucrării constă în înfățișarea circulaţiei ştirilor în masse. Reale la început, diformate mai târziu, potrivit cu structura internă şi gradul de ințelegere al celui „care primea și răspândea știrea — sau pe de-a 'ntregul neverosimile, inventate şi exagerate, le urmăreşte totuși îndeaproape, deoarece aceste ştiri, pe lângă că evocă atmosfera în care s'au petrecut faptele, dar ele înșile au determinat, în multe locuri, mişcarea de răzvrătire. Scânteia care a sărit din Munţi, la începutul lui Noemvrie, a aprins ţara și focul s'a întins cu repeziciune peste Zarand, Hunedoara, Alba, Arad, pentru ca, în prima jumătate a aceleaşi luni, panica, trecând peste comitatul Turzii, să cuprindă și comitatul Clujului. Pe măsură ce rebelii se apropiau de Cluj groaza devenia atotstăpânitoare, iar no- bilii își căutau siguranţa cât mai departe, în Nordul Ardealului. Cei care au rămas la Cluj au început să organizezeze rezistenţa, la în- demnul și cu ajutorul comitelui suprem, Contele loan Csaki. Care era intenţia contelui Csaki ? Să oprească revărsarea răsculaților la trecă- torile Munţilor, pentru a nu invada Câmpia, iar apoi, alături de armată, să treacă la o acţiune ofensivă pentru potolirea răscoalei, In acest scop, el îşi stabileşte tabăra la Feneșul-Săsesc şi îndeamnă la apărare şi comitatele vecine. Armistițiul dela Tibru însă a fost considerat de , iobagii din comitatul Cluj valabil şi pentru ei, și astfel au oprit înaintarea. Dacă prăpădul s'a oprit în drum, teama care stăpânea nobilimea a rămas aceeaşi, Pârjolul putea porni din nou, în orice moment, Veştile despre o nouă isbucnire a răscoalei, care circulau peste tot, unele cu sâmbure de adevăr, altele produsul fanteziei populare, întreţineau o atmosferă încărcată de nesiguranță generală. Teama de vreun ajutor pe care-l puteau primi iobagii din Țările Române, dela Ruși sau chiar dela Turci, mărea neliniștea. La Huedin sosesc ştiri că Horia va veni la 25 Noemvrie, la târgul de acolo, cu oamenii lui, De aici ar fi putut trece lesne în Sălaj. Contele Csaki își mută tabăra, când ici, când colo, după informaţiile pe care i le aduc spionii în privinţa intenţiilor răz- vrătiților de a trece munții. Ideile răscoalei au contaminat curând şi satele care n'au parti- cipat direct la mișcare, Din ascultările de martori reiese limpede fier- berea continuă în care se aflau satele, lobagii refuză prestarea servi- ciilor, devin amenințători. Rapoartele oficiale vorbesc pe larg despre aceasta, Întinderea răscoalei găsea peste tot terenul potrivit de pro- pagare. Nu se aștepta decât sosirea răsculaților pentru a li se adăuga alţii, Temerile nobilimii erau aşadar îndreptăţite. Cu încheierea armistiţiului, armata şi-a atins țelul: a câștigat timp pentru mărirea efectivelor si a ocupat poziţii strategice. lobagii şi-au dat seama că au fost înșelaţi, dar acum era târziu, De unde, la în- ceput, mişcarea amenința să se reverse pe Câmpie, acum devine o ©BCU CLUJ 232 ION MĂRCUŞ îndârjită luptă de apărare, aci în Munţi, fără sorţi de izbândă, Rezul- tatul nu putea fi altul decât celașteptat. La 14 Decemvrie, Horia însuși lasă să se împrăștie pe la casele lor pe cei care-l urmaseră până la Câmpeni, iar el își pierde urma în Munţi. Odată iobagii aduși la neputinţă, încep răzbunările. Fără milă, fără dreptate, crâncene, Abuzuri s'au făcut, desigur, şi înainte. Nobilii, dar mai ales armata, avea trebuință de încartiruire, Se făceau astfel tot felul de re- chiziţii asupra satelor, După răscoală însă urmă evaluarea pagubelor. Nobilii făceau prețuirea, nobilii și despăgubirea din averea iobagilor, Ce a urmat de aci e lesne de înţeles. După liniştirea iobagilor, armata nobililor devine fără folos pentru menţinerea ordinei. Dar dezarmarea ei se face cu multă greutate, cu pertractări la Guvern şi la Impăratul. Nobilimea, asupra căreia apăsa învinuirea de a fi îngreuiat prea mult slujbele iobăgești, împingând astfel la răzvrătire, căuta fel de fel de motive streine, prezentându-le ca singurele adevărate care au provocat răscoala, Guvernul încearcă pe toate căile să dezarmeze pe nobili, după pacificarea răsculaților, și pentru a impiedeca răzbunările, dar și pentru a înlătura orice urmă de primejdie pentru regim. Desigur, până la urmă, explicaţiile nobililor trebuiau să fie primite de Impăratul — după cum s'a şi întâmplat — iar vina cea mare a rămas întreagă a nenorociţilor de iobagi. Doar Contele Csaki îşi pierde demnitatea de comite suprem. „Dreptul Statarial”, decretat de guvern, a format cel mai eficace mijloc de răzbunare a nobilimii. Potrivit acestuia, judecata era sumară, iar executarea pe loc, Guvernul dându-și seama că prin acest drept a lăsat să se reverse în voie furia nobililor, fu nevoit să revoace mă- sura luată, nu însă înainte de a fi făcut o mulțime de victime printre iobagi, Din comitatul Cluj au fost condamnaţi la moarte 17 iobagi care au participat la rebeliune, însă abia o sentință a fost executată, 16 fiind revizuite, Cei mai mulţi dintre răsculați au fost pedepsiţi cu în- chisoare, sau cu lovituri de bețe, care se ridicau până la numărul de 90, Nu numai atât, dar mai târziu s'a luat hotărîrea ca răsculații pri- mejdioşi să fie mutaţi în Banat, Intre urmările răscoalei, mai însemnate pentru iobagi au fost re- gularea urbanială din 1785, controlul abuzurilor nobililor şi acordarea dreptului de a se muta iobagii de pe o moşie pe alta. Cu discernământ fără greș, autorul a ales din abundența mate- rialului documentar, atât cât a fost absolut de trebuință pentru înfăţi- şarea evenimentelor. Nu putem încheia fără să spunem o vorbă despre forma deosebit de îngrijită, în care e scrisă cartea din punct de ve- dere al limbii, ION MĂRCUŞ OBCU CLUJ PSIHOLOGIA PERSOANEI 233 PSIHOLOGIA PERSOANEI Literatura psihologică este îmbogăţită cu o nouă lucrare, datorită D-lui N. Mărgineanu, Psihologia persoanei, !) care prin amploarea materialului, prin organizarea lui și perspectiva largă şi cuprinzătoare ce o deschide asupra problemei, inscrie o nouă pagină în istoria psiholo- giel românești, Ea este menită să servească în egală măsură, știința şcoala și publicul intelectual, Concepută într'un autentic spirit ştiinţific, 'cartea în discuţie constitue una dintre cele mai temeinice lucrări de specialitate, apărute la noi în ţară și egalează altele, apărute în străl- nătate, Ea reprezintă cea mai vastă încercare de sinteză asupra psiho- logiei persoanei, care este adevărată chele de boltă a psihologiej con- timporane, Ea se ocupă cu aspectele majore ale persoanei și modali- tățile lor de structuralizare, precum și cu aspectul anormal şi pato- logic al individualității umane. Fără îndoială, cunoaşterea naturii umane este una dintre cele mai imperioase probleme, care a chinuit veacuri de-a-rândul omenirea, Această problemă formează obiectul de predilecție al filozofului, artis- tului, psihiatrului, omului practic, dar mai ales, al psihologului, Scopul suprem al acestula din urmă este cunoașterea adecvată a ființei umane în toate aspectele ei, prin prizma domeniului psihologiei. Ca alare. psihologia persounei se naşte tocmai ca o disciplină care vrea să răspundă la mai multe probleme: Ce este persoana? Care sunt moti- vele fundamentale ale conduitei sale? Care sunt factorii ce determină . formarea, desvoltarea și structuralizarea persoanei? Care este structura și arhitectonica trebuințelor, dorințelor, aspirațiilor, valorilor, ete., în individualitatea umană ?, etc, ' ŞI natural, cum era de aşteptat, la aceste întrebări şi multe altele de natură similară, se dau răspunsuri diferite, Există teorii extrem de variate, de cele mai multe ori opuse, după cum ele aparțin diferitelor domenii de cercetare ale existenței umane: filosofie, sociologie, psihia- trle, grafologie, antropologie și psihologie. Prin urmare, existi destule teorii asupra persoanei, poate încă prea multe, Deaceea, după cum observă autorul lucrării în discuţie, problema care se pune „nu o credem, o nouă teorie a persoanei,,,. ci o incercare de sinteză a teo- miilor deja existente”, (p. 11), Luând în discuţie, în partea introductivă a lucrării, diferitele teorii asupra persoanei, de natură psihologică, filo- sofică, sociologică, psihiatrică, etc., autorul arată că între acestea „trebue „ găsită o bază comună”, (p. 11). După cum este uşor de văzut, punctul de vedere al autorului nu este exclusivist psihologic, întru cât e] nu adoptă o concepţie sau metodă de interpretare strict psihologieă a per- sonalităţii, Din contră, pornind dela concepţia toartă justă, că realitatea umană este extrem de complexă pentru a putea fi explicată în jumina unei singure teorii sau metode de interpretare, D-l N. Mărgineanu nu desconsideră niciuna din acelea care aruncă o lumină reală asupra per- soanel. Ceea ce constitue punctul de vedere personal al autorului, este păstrarea unei Halanţe juste între diferitele concepții extremiste, — care caută să explice persoana, fle în funcţie numai de ereditatea biologică 1) Editura Institutului de Psihologie, Sibiu, 1941, Pp. XX 558. ©BCU CLUJ 4 A. CIRCHEV fle în funcție numai de ereditatea socială, subliniind în același timp, rolul dinamicei psihologice în conduita persoanei. Inarmat cu un subtil simţ de analiză critică, autorul trece în revistă cele trei concepţii — biologică, sociulă şi psihologică — asupra „dinamicei persoanei“, arătând motivele reale care determină conduita umană, Păcatul celor tre! concepții amintite, rezidă în faptul că fiecare în parte, explică dinamica persoanei în mod unilateral, anume, în funcţie de o anumită categorie de „motive“, proprii fiecărei concepții, Astfel, concepţia biologică explică intreaga activitate umană, în funcție de tre- buințe organice (foame, sex, achiziţie, etc,), care evident, deşi dobân- desc cu timpul forma socializată şi sublimată de dorinţe, aspirații, idealuri, etc., totuşi rămân motivele ultime ale conduitei umane, Este cunoscută în această privință concepția lui Freud și a elevilor săl, care prin analogie cu concepția „materialismului economic“, pe bună dreptate poate fi numită „materialistă-sexuală“, Autorul lucrării în discuţie, îşi dă seamă că explicarea conduitei umane, în funcţie numai de motivele biologice, este unilaterală, când observă: „Dar atunci cum se face că atâţia oameni sunt în stare să sacrifice orişice, adecă foame, sex şi toate celelalte bunuri ale unel vieți vegetative bogate şi comode, de dragul unor idealuri spirituale, ce nu au nimic organic în ele, ca libertatea conştiinţei, libertatea credinţei, conştiinţa, caracterul, idealul de adevăr şi artă și așa mal departe“? (p, 52) Deşi recunoaște rolul motivaţiei biologice, autorul nu se oprește la ea, arătând că motivaţia nu este „dela început și până la sfârşit biologică“, (p, 52) In felul acesta, D-sa, evită şi depășește explicaţiunea categorială a fenomenelor superioare prin cele inferioare, greşală în care cad multe concepţii contemporane, în explicarea persoanei, Căci după cum observă Hartmann,!) expli- carea formelor superioare prin cele inferioare, constitue O desconside- rare tipică a legii ierarhice a categoriilor, ŞI întradevăr, alirmaţiunea că totul poate fi explicat numai cu ajutorul cotegoriilor inferioare, neagă implicit existenţa celor superioare, neagă Ierarhia treptelor existenţei și ierarhia valorilor, Conform concepției freudiene, toate valorile supe- rloare sunt rezultatul sublimării şi ca atare, faţă de izvorul lor generator — libido — ele sunt simple iluzii, Dragostea individuală, luată sub forma el platonică este o „iluzie“, întru cât e derivată din sexualitatea primară, Dragostea față de divinitate şi religie, deasemenea sunt „iluzii“ fiind rezultatul forțelor libidinale sublimate, Singurul fapt care nu e iluzoriu, este trebuința sexuală şi satisfacerea el normală, La aceasta se . reduce, în ultima instanţă, concepţia freudeană asupra persoanei, Dealtfel, aceste consideraţiuni rămân valabile pentru orice teorie biologică asupra dinamicei persoane umane, Orice activitate și manifes- tare, de natură morală, religioasă, artistică, etc., conform concepțiilor biologiste, nu poate fi explicată decât in funcţie de procesul sublimării trebuințelor biologice primare, Se naşte însă in mod legitim întrebarea: Dacă totul depinde de motivaţia biologică, de unde răsar de pildă „normele morale”, ale căror mandatar, conform concepției freudiene, este Supra-Eul, care dirijează și cenzurează tendinţele libidinale, supu- ') N. Hartmann, Kategoriale Gesetze. Pilos, Anzeiger. Bonn 1926, p. 218—219. OBCU CLUJ PSIHOLOGIA PERSOANEI 235 nându-le volens nolens, procesului de sublimare? De aceea, după cum bine observă Scheler, ’) conceptiile biologiste nu pot evita cercul vicios, în care cad fatal, atunci când încearcă să explice orice sentiment moral, în funcție de sexualitatea sublimată. Pe de o parte, toate sentimentele morale se explică în funcţie de tendințele libidinale sublimate; iar de altă parte, tendintele libidinale sublimate se explică în funcţie de existența „normelor morale”. De unde răsar aceste norme? La această întrebare nu putem obține un răspuns satisfăcător, rămânând în cadrele stricte ate dinamicei biologice. latru cât, de alci, nu vedem cum ar rezulta sistemul de categorii sociale, ierarhia de valori obiective, în funcţie de care se realizează procesul socializării și sublimării, pornind dela treptele inferioare spre cele superioare ale - acestei lerahii, Acest sistem ierarhic de valori, ca motiv fundamental al condultei umane, nu poate fi înțeles decât în lumina dinamicei sociale, de care se ocupă autorul în continuare, Dacă este adevărat că indi- vidul se naşte cu o serte de dispoziţii native, care constitue motivele conduitei sale, nu ma! puţin adevărat este faptul, că el se naște într'o societate. Orl, fiecare societate are un standard ierarhic de valori: eco- nomice, politice, sociale, teoretice, artistice şi religloase, care, după cum a arătat Spranger şi mal ales psihologii sociali americani, se impun treptat individului, constituind categoriile fundamentale de motive dela baza condultei sale. ŞI atunci, ceea ce ne apare inexplicabil din punctul de vedere al dinamicei biologice, în ce privește diversitatea de motive dela o clasă socială la alta, dela un stat la alt stat şi în general, dela un rup social la altul, devine lămurit în perspectiva dinamicei sociale. Căci, după cum observă autorul, discutând printre altele, dina- mica celor care trăiesc la sate, comparativ cu dinamica celor dela orașe, — diversitatea de scopuri și valori ce se constată între sătean şi orăşan, nu se datoreşte eredității biologice, ci eredității sociale, Intru cât, „baza biologică în ambele cazuri e aceeași ; diferită e doar socle- tatea, În spre ea, deci, trebue căutată şi explicarea“, (p, 53), Dacă teza biologică a motivaţie este unilaterală, întru cât explică totul în funcţie de trebuinţe, nu mai puţin excesivă este și teza socio- logică a motivației, susținută de Tomas, Faris, Durkheim, Malinowski, Spranger, etc,, întru cât ea reduce totul la valori sociale și culturale. De aceea, pe bună dreptate observă autorul, că a trage concluzia „că valorile sociale sunt singurele motive ale acțiunii umane — așa cum Faris și alţii înclină să creadă — e, desigur, o greşală, Dela o extremă ar însemna să sărim exact la cealaltă“ (p. 58), In consecinţă, problema care se pune, nu este de a dovedi influența biologică sau socială asupra conduitei umane, care este incontestabilă, ci „de a preciza câf de mare e una şi cât cealaltă şi care e rostul uneia şi care e rostul celeilalte“ (p, 59), Tratând pe larg ultima concepție asupra motivaţiei, autorul arată că pe lângă influențele biologice şi sociale, natura umană cuprinde și o altă serie de motive, de natură pur psihologică. După ce face o analiză critică a diferitelor teorii, susținute de Mc Dugall, Freud, Adler, 1) M. Scheler, Vesen und Formen der Sympathie, p. 293. OBCU CLUJ 236 A. CIRCHEV Allport, Lewin, Murray, etc., care pun punctul de greutate pe „dina- mica psihologică“, autorul trage unele concluzii, în măsură să ne lămu- rească asupra punctului personal de vedere, cu privire la problema discutată. Departe de a fi partizanul exclusiv al uneia din cele treft con- cepții, D-l. N, Mărgineanu arată că adevărata motivaţie umană, nu este nicicând numai biologică, numai socială sau numai psihologică, ci „totdeauna şi biologică şi sociologică și psihologică, cu alte cuvinte ea e bio-psiho-socială, aşa cum vieața însăşi este”, (p. 106), Autorul distinge diferite „planuri“ sau „niveluri“ în vieaţa persoanei, în care uneori domină aspectul biologic (de ex. în cazul trebuinţelor organice), alteori domină aspectul social (ex, atitudinilor, credințelor, prejudecăţilor, etc.) şi alteori, aspectul psihologic. Între aceste trei feluri de motivații însă, nu există separaţiuni tranșante, întru cât ele reprezintă numai trel aspecte ale unela şi aceleeași motivații umane. Existenţa lor se verifică atât în cazul unei trebuințe primare (foame, sex, etc,), cât și în cazul unel atitudini sociale, care nu este independentă de constituţia organică şi istoria psihologică a persoanei, In felul acesta, autorul reușește să ne dea o concepţie integralistă asupra motlvaţiei, care evident, are pro- nunțate nuanţe eclectiste, întru cât încorporează într'un sistem unitar, cele trei teorii privitoare la dinamica persoanel umane, Odată problema dinamicei persoane! lămurită, autorul se ocupă cu: a) aspectul funcțional al persoanei, în legătură cu natura proceselor sau funcțiunilor prin care motivele de acţiune ajung la satisfacere, b) as- pectul formal sau de temperament, privind formele activităţii și afecti- vităţii și c) aspectul integral, de fire, în legătură cu orientarea generală a persoanei, La sfârşitul acestui capitol, d-l N. Mărgineanu definește persoana ca flind „un sistem de tendinţe, aptitudini şi trăsături de tem- perament și fire” (p. 139), In continuare, această definiţie este comple- tată astfel: „persoana umană este o configuraţie funcţională, în slujba unel configurații dinamice, cu o anumită formă și direcţie de orientare, socotită — în toate aceste cazuri — în ceea ce ea are mai central, di- ferenţial, constant, abisal şi biosocial” (p. 140), In felul acesta, autorul anticipează conţinutul capitolelor următoare, în care se ocupă despre aspectul diferenţial, evolutiv, social și abisal al persoanei, In partea a treia a lucrării se ocupă în trel capitole, cu structura persoanei: a) tipologia, b) biotipologia şi c) analiza factorială. Această parte a lucrării, formează a doua problemă centrală din psihologia per- soanel, după ce ia prima, au fost definite variabilele fundamentale ale persoanei. Ea are de obiect studiul relaţiilor „dintre aceste variabile, cu scopul de a desprinde structura şi arhitectonica, cărora ele se supun“ (p. 343). In capitolul final al acestei părți, intitulat „Structura persoanei”, găsim schiţată concepția personală a autorului faţă de problema discu- tată. Ultima parte a lucrării, a IV-a, se ocupă cu aspectul anormal și patologic al persoanel. Aici sunt tratate diverse boli mintale, precum și cauzele organice și sociale care le determină, în lumina diferitelor teorii, susținute de Janet, Freud, Jung, Adler, Kretschmer, etc, De asemenea, autorul studiază și consecinţele practice ale acestor boli, în legătură cu delicvenţa şi criminalitatea, Din complexitatea problemelor cuprinse în lucrarea d-lui N, Märgi- neanu, nu am reușit în cele de mai sus, să discutăm decât în treacăt OBCU CLUJ PSIHOLOGIA PERSOANEI 237. unele probleme, altele numai să le amintim, lar altele să le trecem cu vederea, în lipsa spațiului necesar, De altfel, bogăţia informaţie! biblio- grafice !) este aşa de mare, încât la prima vedere, sar părea că lu-. crarea e prea încărcată de material, prezentat fle sub forma prelucrată, fie sub forma de citate, extrase din lucrările diferiților autori, Printre alte merite ale lucrării, noi semnalăm în orice caz și pe acesta, al informa- lunii bibliografice bogate şi temeinic stăpânite, care stă astfel, la tade- mână nu numai psihologului, dar și sociologului, psihiatrului, educato- rului, studentalui, etc., în vederea orientării lor vaste în problemă, Dacă la no! nu s'a inpământenit obiceiul traducerilor, care să țină la curent cu apariția operelor ştiinţifice în străinătate, este util şi necasar, ca sin- teza lor să fie prezentată în lucrări de tipul aceleia de care ne-am ocupat, Lucrări în care să file prezentată nu numai atitudinea și con- cepția personală a autorului, dar şi redarea fidelă a problemelor, așa cum se pun ele în străinătate, Căci, numai pe această cale se poate ajunge la pregătirea temeinică a studentului, a profesionistului de mai târziu, precum și la ridicarea atmosferei culturale a păturei noastre in- telectuale, De aceea, lucrarea d-lui N. Mărgineanu umple un gol de mult resimţit în cultura noastră, A. CIRCHEV O CULEGERE DE DOCUMENTE PRIVITOARE LA SEC. XVII, IN TRANSILVANIA După o muncă destul de migăloasă, a apărut în August 1940 o nouă lucrare a D-lui prof. I Lupaș dela Universitatea din Cluj—Sibiu, Ea poartă titlul: Documente istorice transilvane, vol. I. 1599—1699 ?) și conţine o serie de date privitoare la desfăşurarea evenimentelor mai importante în decursul acestei perioade de o sută de ani în Ardeal, Apariţia ei era cu atât mai mult așteptată, cu cât autorul a rămas până azi cel mai de seamă cunoscător al trecutului acestei provincii. Fiind acum vorba de istoria celui mai scump ţinut al nostru, îmi iau îngăduința să reamintesc cu durere unele lucruri triste, În toamna anului 1938 din iniţiativa unui ministru al Educaţiei Naţionale, ieșea la iveală o nouă lege a organizării învățământului su- perior, care privea contopirea celor două catedre de Istoria Românilor dela Universitatea din Cluj întruna singură, În acest fel, catedra de istorie a Transilvaniei, unica din întreaga ţară, menită să dea o cu- noaștere mai amplă a acestei provincii, era desființată, după o existenţă de aproape douăzeci de ani, Lovitura aceasta a provocat o mare durere în sufletul aceluia care se străduise să ne dea o icoană clară despre trecutul sbuciumat al Ardealului. Mai grea şi mai dureroasă lovitură poate că a fost pentru noi, studenţii, deoarece pierdusem singura ocazie de a mai asculta un curs ga acesta. Toate sforțările, făcute de noi, pentru 1) Autorul se referă în cuprinsul lucrării, la peste 570 studii de specialitate, iar la sfârșitul fiecărui capitol dă bibliografia selectă, în legătură cu fiecare problemă. 2) Cluj, Tip. Cartea Rom., 1940, XVI+522 pag. 5 OBCU CLUJ 238 SIMION DAIA reînființarea catedrei, au rămas zadarnice, căci cererea noastră n'a fost luată în considerare, Acesta a fost tristul sfârşit al catedrei amintite, de care noi ne despărțeam cu adâncă amărăciune în suilet, Grija însă pe care d-l Lupaș o poartă Transilvaniei, cetate na- turală, leagănul de veacuri al românismului, reiese foarte limpede din colecţia atât de îngrijită a documentelor, pe care o avem înainte, După însăşi mărturia D-sale, ceea ce l-a îndemnat să facă acest lucru a fost „gândul de a publica, odată cu aceste documente, și măr- turiile contemporane privitoare la răscoala ţăranilor din Munţii Apuseni din 1784", Natural că publicarea unor astfel de documente, ce privesc răscoala lui Horia, necesită o nouă muncă anevoioasă, în schimb ar fi de o însemnătate foarte mare pentru istoriografia noastră. În volumul I al „Documentelor istorice transilvane“ autorul a luat ca puncte de plecare două date de o importanță covârșitoare pentru istoria Transilvaniei: „1599, anul înscăunării lui Mihai Viteazul la cârma acestei țări și 1699, anul în care s'a ratificat prin tratatul încheiat la Carlovitz, în 26 Ianuarie, faptul împlinit al penetraţiunii habsburgice în Transilvania”, De altfel însuşi momentul alegerii anului 1599 ca punct de plecare, ne arată în mod vădit, că autorul l-a considerat ca un eveniment epocal pentru istoria Ardealului. În adevăr, după victoria lui Mihai Viteazul dela Șelimbăr, 28 Oct. 1599, asupra cardinalului Andrei Bathory, drumul pentru „Hanibal al Valahilor“ (Hannibal Valachus) era deschis spre Ardeal. La 1 Noemvrie, același an, Mihai își făcea intrarea triumfală în Alba-Iulia, capitala Ardealului, Evenimentul acesta are o mare însemnătate pentru istoria Ro- mânilor, deoarece Mihai reprezintă pe cel dintâi înfăptuitor al unităţii noastre naţionale. În timpul domniei lui, relativ scurtă, în Ardeal, s'a interesat de soarta Românilor şi a căutat pe cât i-a fost în putinţă să aducă unele îmbunătăţiri prin dietele la care participase personal. Că- derea lui, atât de precipitată, a împiedecat însă şi realizarea altor reforme pentru țărănimea română iobagă din Ardeal. Un mare rol politic și religios în același timp a jucat Gavril Bethlen, care se gândea la întemeierea unei Dacii protestante, El în- cercă să imite pe Mihai şi dorea unirea celor trei ţinuturi românești, prin trecerea lor la religia protestantă. Cerea însă pentru realizarea acestui plan şi aprobarea patriarhului Ciril Lucaris din Constantinopol. Răspunsul înaltului prelat din 2 Septemvrie 1629 arăta că acest lucru este imposibil de realizat, deoarece spunea el: „pentru a îndeplini această unire înainte de toate ar trebui ruptă legătura de sânge și de simţiri care trăieşte, deși în mod tainic, dar cu atât mai puternic între Românii din ţara Transilvaniei şi între locuitorii ţării Munteniei și Moldovei“ (p. 178). lar în altă parte a scrisorii spunea: „Nu ne este iertat să jerttim credința noastră de dragul unor raţiuni politice, deoarece mântuirea sufletului este mai presus de binele lumesc” (p. 179). OBCU CLUJ O CULEGERE DE DOCUMENTE 239 Din cuprinsul scrisorii se poate vedea că patriarhul Ciril Lucaris îşi dădea seama de coheziunea ce exista între Românii din cele 3 ţinuturi și nu putea să admită astfel de absurdităţi ca ale lui Bethlen, Dorinţele acestuia din urmă rămâneau prin urmare deșarte și ca atare departe de a se îndeplini, Situaţia grea în care se aflau Românii acum se menţine și sub domnia Rakoczeștilor, Aceștia duceau o politică asemănătoare cu a lui Bethlen, căutând să atragă pe Românii din Ardeal la religia calvină, În 1638 mitropolit al Ardealului este Ghenadie, contemporan cu Gheorghe Râkocy Í, principele Transilvaniei. În timpul păstoririi lui, Rákoczi I confirmă vechile scutințe acordate odinioară preoţilor români de către Gavril Bethlen (p. 194). În 1640 murind Ghenadie, scaunul vlădicesc rămâne vacant. Trei candidaţi se iveau pentru ocuparea acestui post: 1. Popa Ştefan, predicator din Bălgrad, ce se bucura de sprijinul lui Rákoczi, 2. Meletie Macedoneanul, favoritul lui Geleji Ştefan, super- intendentul calvin şi al lui Matei Basarab, 3, Ilie lorest sprijinit de Vasile Lupu, domnul Moldovei (Lupaș L, Istoria bis. a Românilor ar- deleni, p. 64). Atât Rakoczi, cât şi Geleji Ştefan căutau un candidat care să primească condiţiile puse de ei. Dar în cele din urmă Rákoczi, la în- demnul lui Vasile Lupu, întăreşte ca mitropolit pe Ilie lorest, iero- monah dela Putna. Această alegere nu-i convenea lui Geleji Ștefan, care într'o scrisoare dela 8 Octomvrie 1640 către Rákoczi, regretă că a instituit un moldovean (p. 212). lie lorest era un ortodox convins, căci la 1642 în sinodul dela lași a combătut categoric propaganda calvină din Ardeal (Lupaș L; Ist. bis, a Rom. ardeleni p. 65), De aci a luat naștere conflictul cu Rákoczi I, care a avut ca urmare alungarea lui din scaun. În 1645 nu mai era în scaunul mi- tropolitan al Ardealului, deoarece la această dată, Varlaam recomanda țarulul Mihail Teodorovici pe Ilie lorest, În scrisoarea către acesta arăta că, după o păstorire de trei ani, au început clevetirile împotriva lui lorest. Dușmanii lui, în frunte cu Gheorghe Ciulai, l-au influenţat și pe Râkoczi, care s'a văzut silit să ia măsuri aspre și să-l alunge din scaun: „nu pentru altă vină, decât pentru credinţa creștină” (p. 230). Tot mitropolitul Varlaam este acela, care încurajează în aceste mo- mente grele pe Românii din Ardeal, îndemnându-i să nu renunţe niciodată la credinţa lor ortodoxă. În locul lui lorest a fost ales mi- tropolitul Simion Ştefan. În timpul acestuia apare Noul Testament (1648) cu acea minunată predoslovie unde se face asemănarea cuvintelor cu banii, după o maximă latină: „Verba valent sicut nummi” (p. 242, la nota documentului). După moartea lui Gheorghe Rákoczi I, în 1648, urma fiul său Gheorghe Rákoczi al II-lea. În timpul guvernării lui, Ardealul a avut bune relaţii cu Țara' Românească, Astfel în 18 Februarie 1650 el con- firma tratatul de alianță încheiat între tatăl său şi Matei Basarab, prin care se obliga să mențină aceleași raporturi de prietenie, ca până acum (p. 280). 5 ©BCU CLUJ 240 SIMION DAIA Această situaţie a continuat să existe şi pe vremea lui Constantin Şerban, Domnul Țării Româneşti, Tot în timpul lui Gheorghe Rákoczi H a avut loc instalarea lui Sava Brancovici ca mitropolit al Ardealului, mitropolit care a suferit mult pentru cauza creștină (ortodoxă) în Ardeal. Pentru intransigența lui în chestiuni de credință ortodoxă, i s'au adus o serie de învinuiri, care n'aveau însă niciun substrat real, întocmai ca și la Ilie Iorest. Cel mai aprig dușman al lui Sava Bran- covici a fost Székely László, care l-a determinat pe Apafi să ia măsuri diabolice împotriva lui şi să-l alunge din scaun, în anul 1680, Atitudinea aceasta, atât de dușmănoasă, se aseamănă cu aceea a lui Kossuth Lajos, care în 1849 era gata să ierte pe toți Românii, dacă depun armele, afară de mitropolitul Andrei Șaguna. Către sfârşitul veacului al XVII-lea influența habsburgică începe să pătrundă în Transilvania şi să ia locul celei turceşti, l Prin dezastrul suferit de Turci în 1683 sub zidurile Vienei, da- torită intervenţiei energice a lui Ion Sobiesky și prin eliberarea Budei în 1686 de sub Turci, Habsburgii câştigau mereu teren înspre răsărit, Astfel ajung în sfera lor de influență şi Ungaria şi Transilvania. În aceste împrejurări s'a întâmplat în 1698 la Bălgrad (Alba-Iulia) actul căi unire al bisericii ardelene cu Roma, sub episcopul Atanasie „ 464). f Actul acesta de desolidarizare ce a avut loc în sânul bisericii or- todoxe române a produs o vie indignare în rândurile multora din preoții ardeleni. Mulţi n'au recunoscut această unire și au rămas mai departe la vechea lor credinţă, Un an mai târziu prin pacea dela Carlovitz (1699) Transilvania trece sub stăpânirea habsburgică, Epoca dintre anii 1599 și 1699 în istoria Ardealului se caracte- rizează prin o serie de frământări de natură politică şi religioasă, cu rezultate foarte dureroase pentru Români. Această situaţie a mai durat un secol, când paharul suferințelor s'a umplut şi s'a deslănțuit furia răscoalei lui Horia, menită să facă dreptate cu armele, SIMION DAIA JUSTIŢIA ROMÂNEASCĂ ȘI MAGHIARII DIN TRANSILVANIA Revista Pandectele Române, publică în ultimul său număr pe anul 1940, studiul d-lui V, M. Teodorescu, fost primpreşedinte al Tri- bunalului Timiș-Torontal, despre activitatea justiției românești în Ar- deal, în cei douăzeci și doi de ani, dela Unire și anume modul cum s'au aplicat legile în ceea ce privește minoritatea maghiară, D-1 V, Teodorescu spune dela început: „Pentru a fi bine înţeleşi, vom mărturisi că în expresiunea ju- stiție românească, aplicată minorităţii maghiare, vom cuprinde totalitatea drepturilor şi libertăţilor, materiale și morale, pe care le-am acordat acestora, pe toate tărâmurile activităţii ei, anume, în raport cu totali- tatea acelorași drepturi şi libertăţi, acordate minorităţii române de Statul maghiar, odinioară!“ OBCU CLUJ JUSTITIA ROMÂNEASCĂ ȘI MAGHIARII DIN TRANSILVANIA O O 241 pi, Autorul examinează într'un capitol situația din Ungaria veche, : 1. În ceea ce privește egalitatea națiunilor, Ungaria veche a avut legea XLIV din 1868, votată sub influenţa scrierilor doctrinarului idea- .. list Eőtvős, dar ea nu a intrat nicicând în vigoare, 2. Legea electorală maghiară XXXIII din 1874, prin limitări savant întocmite, prin arondări special aranjate ale circumscripţiilor de votare, ine facila câștigare a evreimii şi-a avut totdeauna unanimităţi ma- Shiare, „Astfel, la început erau 250,000 alegători, mai târziu 300,000, Chiar în preajma războiului, abia a atins 500,000, adică 5—6%. din întreaga populaţie a ţării”. Dar nici procentul acesta nu era egal repartizat, In Ungaria pro- priu zisă era 7,5%/0, în Ardeal de abia 3,2%]. 3, Dreptul şcoalelor era format din legiurile Apponyi 'din 1907. Prin legiuirile acestea s'a ajuns ca, în întreaga Ungarie să nu fie nicio şcoală de Stat cu limba de predare română, iar şcolile confesionale trăiau, la rândul lor, sub permanenta ameninţare a inventivităţii direc- torului regional maghiar. Pe întregul cuprins al Transilvaniei erau de abia 4 licee, „Fantezia atotputernicului minister, făcea să dispară au- torizaţiunile valabil date, peste noapte, ca în cazul liceului greco-ca- tolic român din Beiuș, care, funcţionând cu opt clase, a fost fără niciun motiv, redus la numai patru clase”. l 4, Dreptul bisericilor: piin o serie de legiuiri s'a încercat a se pune afară de lege confesiunile românești. In dieta dela Turda s'a ho- tărît să nu se mai recunoască legalitatea religiei ortodoxe, S'a încercat obligarea preoţilor de a preda religia în limba maghiară, S'a încercat curmarea relaţiilor naturale și neîntrerupte ce existau între biserica ortodoxă din Transilvania şi cea din Țara Românească. 5. Alte legi conţineau alte limitări şi prigoniri ale elementului ro- mânesc, Maghiarizarea numirilor comunelor (Legea IV din 1896); legea XIV de încătușarea presei, prin ale cărei articole 16 și 18, se pretin- deau formal autorizaţiunea şi cauţiunea prealabilă, pentru aparițiunea oricărei publicaţiuni ; legea pentru compunerea Curţilor cu juraţi; legea care crea instituţiunea faimoasă cunoscută sub numele de „urbarium” ; : cruda aplicâţiune a legilor IV, V şi VI din 1858 în ceea ce priveşte pe Români; nedreapta aplicaţiune a ideii de composesorat; prigoana deslănţuită de organele administrative, chemate să conducă registrele Stării civile, să facă înscrierea în școli etc, etc, | Faţă de acest tratament „legal“ al majorităţii românești din Ar- deal, regimul românesc nu a recurs la răzbunare, sau cel puţin la un ` tratament egal, Legile româneşti au fost largi şi ele s'au aplicat în spirit de omenie, ' D-1 Vasile M, Teodorescu examinează Programul dela Alba-Iulia, principiile constituțiet din 1923, legea învățământului primar şi normal din 26 Iulie 1924, legea învățământului particular din 22 Decemvrie 1935, legea pentru regimul general al Cultelor din 22 Aprilie 1938, legile privitoare la drepturile politice şi Statutul minorităților. Din această examinare d-sa trage următoarea concluzie : OBCU CLUJ 242 JUSTIȚIA ROMÂNEASCĂ ȘI MAGHIARII DIN TRANSILVANIA „lată dar, pe planul acestui examen pur, al principiilor care gu- vernează domeniul libertăţilor în cele două regimuri, cum bilanţul ia, fatal, forma unei lapidare echivalenţe : libertate garantată în drept și executată cu sfinţenie, în fapt, la Români, asuprire savant camuflată în legi atrăgătoare dar neaplicate și sângeros organizată faptic, pentru întreaga aparatură de Stat, la Unguri”. . [ntr'un capitol special, autorul examinează modul aplicării prin- cipiilor de drept, în diferite domenii: cultural, naţional, social, parla- mentar, economic, financiar, legislativ, etc, E aci o muncă migăloasă, în care se pune în evidenţă atitudinea maghiară față de elementul româneec, german, slovac și a alte mino- rități cari au compus și compun statul ungar, Recunoaşterile Episcopului Makkay, privitor la „sprijinul nepre- cupeţit” acordat reformaţilor din Ardeal de Statul român, ale publi- cistului Dr, Gall, privitor la progresul pe care biserica unitară îl rea- lizează în Statul român, datorită „impozantei obiectivități” a acestuia, recunoașterile lui G. Parecz, privitor la faptul că numai „legea con- versiunii a scăpat pe moşierii unguri de datoriile enorme ce-i grevau“, se completează cu date solide, asupra stărilor religioase, culturale, eco- nomice etc. din Ardealul Românesc şi Ungaria. Din studiul d-lui Vasile M. Teodorescu rezultă că, regimul româ- nesc a fost unul de adevărată şi largă Justiţie. L F. ROMULUS SEIŞANU: „TRANSILVANIA. ROMÂNEASCĂ" ') Prin prezentarea obiectivă, ştiinţifică şi într'o formă condensată a unei bogate documentări de ordin istoric, etnic și politic d-l R. Seişanu, atât de cunoscut din articolele. d-sale din Universul, demonstrează ca- racterul etnic românesc al Transilvaniei şi integrarea acesteia în Statul Român, Din şirul lung al documentelor istorice, al datelor statistice și din concluziile pe care le trage, pe baza cartogramelor ce numai cu multe „greutăţi le-am putea consulta, în diferite publicaţii, vom spicui numai câteva, cu regretul că, nedispunând de spaţiu suficient, nu le putem reproduce in extenso, Delimitarea spațiului etnic al Românilor, aşezarea Ungurilor în bazinul Dunării de mijloc și linia de contact între aceste două popoare e făcută pe baza unor hărţi și lucrări germane, a Cronicii ruse atri- buite lui Nestor, a afirmaţiunilor cronicarilor unguri medievali şi a documentelor maghiare, Conform hărţii popoarelor din Europa centrală şi orientală din anul 900, din Atlasul istorico-geografic german, in- tocmit de Rudolph von Wedell, maior în Reg. 30 prusian, apărut la Berlin în 1824, Românii (Walachen) ocupau, la această dată, ac- tualul teritoriu al României, cu toată Transilvania, Basarabia și teritoriul dela Est de Nistru, până dincolo de Nipru. In teritoriul ocupat de Români sunt trecute principalele voevodate româneşti și slave, Ungurii 1) București, 1941, Tip, ziarului „Universul“, p. 109, OBCU CLUJ ROMULUS SEIŞANU: TRANSILVANIA ROMÂNEASCĂ 243. (Ungärn) ocupau, în anul 900, aproape acelaşi teritoriu etnic ca și azi, în pusta dunăreană, l Limita din spre Apus a spațiului etnic al Românilor e redată de harta citată şi de afirmația profesorului ungur F. Eckhardt, care în Magyarország Története, Budapest 1933, spune: „Să nu ne’ închipuim că au ocupat cuceritorii (Ungurii) țara întreagă. Numărul lor, poate și din cauza înfrângerilor suferite în patria lor de mai înainte, era prea mic pentru aceasta. Teritoriul ocupat de ei se potrivea aproximativ, cu cel stabilit prin pacea dela Trianon, la care a fost re- dusă după 1000 ani, Ungaria mică”. Cea dintâiu cronică rusă, atri- buită lui Nestor, scrisă în anul 1080, pomenește pe Românii. ce lo- cuiau, în număr mare, în vremea sa în aceleași ţinuturi ale fostei Dacii şi peste Nistru, La fel amintește că Ungurii au trecut din regiunea Kie- vului spre Nistru şi de aici în Panonia. Din cele cuprinse în cronica aceasta ca şi din comentariile ei făcute de istoricul german Schloezer, reiese că Valachii (Românii) în sec, IX-lea, erau un popor numeros și puternic, aveau o organizaţie de stat, o „ţară“, cuprinzând un teritoriu mai mare decât al României din 1920—1940, pe când în vremea aceea triburile maghiare, 'fără căpătâi, cutreerau stepele dintre Nipru și Nistru. Prezenţa Românilor în Transilvania și în Panonia, înainte, în timpul și după apariţia triburilor ungare în regiunea Dunărei de mijloc, o confirmă şi cronicarii unguri medievali, Secretarul anonim al regelui Ungariei, Bela, pomeneşte de expediţia ce a întreprins-o Tuhutum, unul din generalii lui Arpad, împotriva lui Gelu, ducele Românilor (Blachilor) ca și numele altor principi ce domneau atunci în ţinuturile locuite şi azi de Români. Vechimea elementului românesc și întinderea blocului etnic român, până în valea Tisei sunt confirmate și în actele şi documentele ungurești ce s'au mai păstrat după invazia Tătarilor din. 1241, Astfel, istoricul maghiar, Theodor Lehoczky, scrie, în 1890, că regiunile de Nord-Est ale jud, Salaj, „erau, fără nicio în- doială, locuite de Români, înainte ca elementele maghiare să fi pă- truns”. Fabian Gábor în Monografia jud, Arad, scrie: „Intre lo- cuitorii de neam străin ai comitatului nostru probabil că Românii. sunt cei mai vechi, cari, dacă e adevărat că se trag din coloniștii Daciei lui Traian, pot fi consideraţi aborigeni ai comitatului Arad”, Transilvania, Maramureșul, Crişana şi Banatul, pe lângă că fac parte integrantă din spaţiul etnic românesc, dar atât înainte, cât și după așezarea Ungurilor în șesul Dunării de mijloc, până la 1867, au avut voevozi şi cnezi români și o organizare politică şi socială întemeiată pe drepturi cutume româneşti (jus valachicum). Au fost deci legate de restul spaţiului etnic al Românilor sau au fost independente. Chiar din „lucrarea-standard, izvor nesecat al istoricilor de mâine“, intitulată Les negociations de la paix hongroise, reiese că regele Andrei I al Ungariei (1048) a cedat Transilvania şi teritoriile vecine de dincolo de Tisa prinţului Adalbert al Poloniei şi că în tot timpul domniei Arpa- zilor, adică dela anul 900 şi până la 1301, când a murit Andrei al Il-lea, ultimul rege al Ungariei din familia Arpazilor,,,, „Transilvania ne apare sub domnialArpazilor ca o provincie independentă“, Independenţa Tran- silvaniei, după bătălia dela Mohács din 1526, cu toate că plătea un ©BCU CLUJ 244 DR. P, RÂMNEANŢU tribut Sultanului din Constatinopol, e îndeobște recunoscută, Transil- vania a format, cu ţinutul din părţile Tisei, așa zisul Partium, un prin- cipat electoral, dela adunarea constituantă dela Turda din 1542, până la moartea prințului Mihail Apafi I, care a avut loc în 1690, Împăratul Austriei Leopold în anul 1691, printr'o diplomă s'a obligat să respecte Constituţia şi legile speciale ale Transilvaniei, lar după o sută de ani, în decretul semnat de Impăratul Austriei, 1790, spune în art, 5: ani este un principat de sine stătător și neatârnat de altă ară”, z Anexarea teritoriilor româneşti, a Maramureşului, a Aradului, a Banatului şi a Transilvaniei la Ungaria a devenit o problemă a poli- ticii ungurești, imediat ce Ungurii au scăpat, în 1699, de stăpânirea turcească. Au început cu Maramureșul şi Aradul în 1733, care, după sta- tistica publicată de Magda Pál în anul 1809, se constată că întreg ținutul acesta a avut 116.580 locuitori, astfel repartizaţi pe co- mune: Români în 51 comune; Unguri în 5 comune; Germani, Ru- teni și Evrei în câteva comune. Populaţia Aradului în epoca aceia avea Români 87,6%/,, Sârbi 5,4%, Unguri 4,8%, alţii 0,20/,. Chiar orașul Arad mult mai târziu în 1839, după autorul maghiar Fényes Elek a avut din 15.242 de locuitori majoritatea Români, aproximativ 1623, Banatul în sec. XIV şi XV era împărţit în 8 districte, unde se afla în vigoare dreptul special românesc, In sec, XIV, Mircea, Domnul Ţării Româneşti a stăpânit Banatul până la râul Caraș cu sectorul - Porţilor de Fier. După aceea a fost dependent de Ungaria până la 1552; de Turcia dela 1552 până la 1716; de Austria dela 1716 până la 1779 când a fost anexat de Ungaria, In 1849, Austria a recunoscut vechea autonomie a Banatului, iar în 1860 Banatul a fost reanexat la Ungaria, cu toate protestele formulate de Români și Sârbi, In 1770, repartiţia populaţiei Banatului pe neamuri a fost următoarea: Români 186,639; Sârbi 78,970 ; Germani 42,201; Bulgari 8693; alţii 5625. Ungurii nu sunt trecuţi în această statistică, deci ei atunci încă nici nu au existat în Banat, Problema anexării Transilvaniei au pus-o Ungurii la 1848 sub imboldul revoluţiei. Fiquelemont fost președinte de consiliu și ministru de externe al Austriei, a respins atât pretenţiile de independenţă de- plină, cât şi anexarea Transilvaniei, formulate de Ungaria, prin urmă- torul răspuns: „Ungurii n'ar trebui să uite că au venit ultimii din Asia, fără anale, fără nicio amintire de istorie și de patrie“; că „orașul Buda a fost vreme de 150 ani capitala unui pașalâc turcesc și dela liberarea teritoriului lor toate beneficiile civilizaţiei Europei cen- rale n'au putut pătrunde până la extremitatea frontierelor imperiului pentrucă ei au opus un zid despărțitor”, Totuşi, Ungurii, conduşi de Kossuth, au proclamat în 1848 „Unirea” Transilvaniei cu ţara lor, față de care Românii şi Saşii au protestat, invocând drepturile lor de dis- poziţiune asupra acestei ţări, E extrem de important a releva, din lucrarea d-lui Seișanu, harta întocmită de Jászi Oszkár pe baza indicaţiilor date de Kossuth, în timpul cât l-a petrecut ca refugiat în Statele Unite ale Americei după dezastrul dela Vilâgos (1848). OBCU CLUJ ROMULUS SEIŞANU: TRANSILVANIA ROMÂNEASCĂ + 245 - După cum reiese din harta etnică kossuthistă, teritoriul etnic maghiar corespunde cu al Ungariei din 1939, iar teritoriul etnic româ- nesc, care cuprinde la Nord aproape întreg Maramureșul și la Vest aproape întreg Banatul, depăşeşte astfel linia frontierei, fixată prin tra- tatul din 1920 în avantajul Românilor, In raport cu etnologia Transilvaniei şi Banatului, pe bază de sta- tistici maghiare, despre care autorul tratează pe larg, credem, că e suficient de semnificativ citatul pe care îl face din lucrarea lui Dr. Kenéz Bela din 1906 (Magyarország népeségi statisztikája), în care se spune: „Românii trăesc în majoritate absolută în 12 judeţe şi - anume: Sălaj, Arad, Caraș-Severin, Alba, Bistriţa-Năsăud, Făgăraş, Hunedoara, Târnavă-Mică, Cluj, Sibiu, Someş și Turda și au majoritate relativă în Timiş, Braşov şi Târnava-Mare”, Blocul românesc din Tran- silvania, considerat în 1912 chiar de fostul prim-ministru al Ungariei, contele Bethlem, un ocean, o „mare“, o avalanșă a fost recunoscut ca atare și de delegaţia de pace ungară dela Paris în 1920, care în nota Il spune: „Acum 60 de ani locuitorii Transilvaniei au fost 28,2%/0 Un- guri și 58,0%, Români”, Referitor la celelalte probleme pe care le tratează d-l Seișanu cum sunt: Ungurii și Secuii din Transilvania; Unirea Transilvaniei şi Banatului cu Regatul Român, etc,, etc., din motive lesne de înţeles nu le putem releva acum. Sperăm însă să revenim, Dr. P. RÂMNEANȚU OBCU CLUJ INSEMNĂRI "ION C. BRĂTIANU Un pios pelerinaj, a reunit in ziua de 4 Mai, la Florica, lângă mormântul Bră- tienilor, alăturea de membri familiei și de reprezentantul guvernului, un mare număr de personalităţi de seamă ale vieţii publice românești. S'au comemorat cincizeci de ani dela moartea lui lon C. Brătianu, unul dintre stâlpii Ro- mâniei moderne. Cu acest prilej a fost sfinţită bisericuţa din lemn, pe care Ionel Brătianu, fiul celui come- morat, a transportat-o în 1908, din Albac, satul lui Horia, la Florica, pentru a o avea mereu aproape, aducere aminte şi simbol al unui ideal pe care el l-a îndeplinit până la ultima literă. In aceste vremuri de restrişte, când simţim nevoia şi avem datoria de a ne întoarce mereu la izvoarele primare, la poruncile permanente ale dăinuirii noastre, sărbătorirea de pe Argeș a fost plină de semnificaţii. Ea ne-a adus aminte de bărbatul vânjos, sprinten la trup şi la minte, podoabă rară şi expresiune unică a virtuţilor fi- zice şi sufleteşti ale rasei noastre, stră- veche şi totuși tânără, dornică de a-şi spune numele în civilizaţia europeană, bărbat care cu înțelepciunea, curajul, tactul şi simţul lui de prevedere a avut partea. leului la întemeierea micului Stat Român, treaptă necesară pentru atin- gerea hotarelor din 1918. Lui se dato- resc in mare măsură cimentarea insti- tuţiilor fundamentale ale acestui Stat, ridicarea prestigiului nostru, adâncirea conştiinţei naţionale şi lămurirea şi afi- marea destinului românesc, Intr'un articol din Deutsche Zeitung, din Viena, (reprodus în Tribuna, Nr. 107, din 1891) lon Brătianu e numit „Bis- markul României”. Comparaţia nu este de loc exagerată, dacă ţinem seamă de domeniile de activitate ale fiecăruia din cei doi bărbaţi de stat. Asemenea în- temeietorului imperiului german, înte- meietorul statului român modern a avut un puternic simţ al realităţilor, o energie neiînfricată, o concepţie politică sigură, lipsită insă de rigiditate şi o înaltă con- ştiinţă a valorilor etnice şi morale, A făcut, în tinereţă, şcoala revoluțio- marului — şcoală necesară, poate, ori- cărui om politic (cu condiţia să o știe absolva la timp), pentru a-și oţeli curajul şi a îndrăgi marile idealuri, care numai în tinereţe iși desfac, larg, sborul — pentru ca mai târziu să devină un cu- minte întemeietor de dinastie, sfetnic regal cu spinarea dreaptă, respectat, nu numai la el acasă, ci şi peste hotare. Faţă de Ardeal a prins dragoste în anii inițierii lui revoluţionare, când ca- zierul lui figura in arhivele tuturor po- liţiilor europene. O placă comemorativă, aşezată pe casa din str. Metropoliei, Nr. 11, din Sibiu, ne aduce aminte că indrăsnetul tânăr a petrecut în 1851 câteva luni, în acest oraş, unde a ti- părit, în mod tainic, proclamaţii și a luat contact cu conducătorii Românilor şi cu ţăranii, „I. C. Brătianu e la Sibiu OBCU CLUJ INSEMNĂRI 247 — scrie, în acel an, Bălcescu lui Ion Ghica — și e tare mulțumit de duhul Românilor de acolo, cum şi de ţărani”. Cu doi ani mai târziu, când Brătianu ` scrie la Paris, miezosul, bine documen- tatul şi, totuşi, avântatul său studiu, „Na- ţionalitatea“, gândindu-se, poate, la acest „duh“, sfătuia pe Ardeleni să nu se lase amăgiţi de „concesiuni“, să-şi afirme cu putere naționalitatea și să se gândească, mai pre sus de toate la Unire: „Voi toţi, fraţii mei, dela Tisa la Marea Neagră, dela Dunăre până la Nistru, zi şi noapte aduceţi-vă aminte că izbăvirea fiecăruia din noi este numai izbăvirea a 10 milioane de frați de ai noştri, în trup şi în suflet. Aduceţi-vă aminte că suiletul României nu se poate manifesta decât în unitatea «naţională; că pe cât vom fi trunchiaţi în bucăţi, locul na- țiunei noastre va fi gol în hora cea mare a omenirii, și omenirea va suferi și noi vom suferi mai tare”. Ascensiunea lui politică a fost urmă- rită dincoace de Carpaţi cu un senti- ment de legitimă mândrie românească. Trecerea lui prin Ardeal era un eveni- ment, pe care marele om trebuia să-l ascundă cu mare prudenţă pentru a nu provoca complicaţii nedorite, „Numele lui se rosteşte cu stimă în orice sat ro- mânesc“ — ni se spune în Familia (1869, p. 71). Potretul lui lua loc în casele ro- mânești, printre icoanele sfinte. La o expoziţie, organizată la Arad de „Aso- ciaţiunea“ din acel oraș, acest potret este aşezat alăturea de al lui Mihai-Vi- teazul (lb)... In același an (1869) era vorba să-și cumpere o moșie în Ardeal, la Drașieu, cu siguranţă pentru a fi legat și mai organic de această provincie, „Ne-am bucura — spune Familia (lb, p. 58), — căci d-l Brătianu ar avea ocaziune de a petrece între noi“. Mai pe faţă, mai discret ajuta pe refugiații ardeleni. Vieaţa politică a celor rămași acasă, luptele şi suferințele lor, le ur- mărea de aproape, iar mai târziu, a fost unul din sfetnicii lor ascultați. In căsnicia sorei sale Transilvania, — spune el odată, în parlamentul românesc — nu vrea, să se amestece, dar să nu se uite că dacă va fi înjunghiată, sângele ei va stropi fruntea înjunghietorilor și Europa va sări în ajutorul ei (Federaţiunea, 1868, Nr. 179). La moartea lui, — dela care s'au împlinit acum cincizeci de ani — doliul a fost general. Ziarele de dincoace de Carpaţi i-au închinat articole nume- roase ; fiecare din momentele sfârșitului erau povestite cu pietate. „La Românii din Monarhia habsburgică — spune Tribuna (Nr. 104, din 1891), într'un ar- ticol de fond — nici -unul din bărbaţii de stat ai României n'a întrunit atâtea simpatii, atâta adoraţiune și atâta vene- rațiune“. lată de ce, bine au făcut Ardelenii că şi-au plecat genunchii la mormântul lui și glasul lor, alăturea de al repre- zentanţilor din toate provinciile româ- nești, a răsunat la Florica, plin de nă- dejde și de energie. Lângă acest mormânt străjueşte bise- ricuţa de bârne din Albac, în care Horea se va fi impărtășit cu Sfintele Taine, înainte de a se logodi cu moartea. Să ne aducem în fiecare clipă aminte de tragicul lui destin şi să ne pătrundem tot mai mult de convingerea că pentru a atinge apogeul împărătesc al Brătienilor, o naţiune trebue să fie ori când gata a trece prin focul purificator al jertfei lui Horea. Ion Breazu PATRIMONIUL NAȚIONAL Atragem atenţiunea cetitorilor asupra articolului d-lui E. Petrovici, Ro- mânii dintre Timoc şi Morava, publicat în acest număr al revistei noastre, Despre existenţa, în imediata noastră apropiere, a acestui masiv bloc româ- nesc, ştiam cu toții, mai mult sau mai puţin. Nu ştim însă câţi sunt aceia care aveau cunoștință despre conştiinţa etnică atât de rudimentară a acestor fraţi de sânge și de lege, Ceea ce spune d-i Petrovici e pur şi simplu uluitor: Să trăiască în vecinătate cu matca româ- OBCU CLUJ 248 INSEMNĂRI nească, alcătuită din 15 milioane de Români, 300.000 de oameni de aceeași limbă, care habar să n'aibă de existenţa statului român, de prestigiul și vâlorile spirituale ale neamului lor, care să nu știe nici măcar Tatăl Nostru în limba lor — singura pe care o vorbesc — este de neinchipuit, dacă aceste lucruri nu ni le-ar povesti un cercetător atât de obiectiv și de autorizat, Mai suprinzătoare decât această con- statare ni se pare însă lipsa noastră, aproape totală, de interes faţă de aceşti Români. Pentru ignoranța în care se Săsesc, ei nu sunt vinovaţi. Mizeria economică în care au trăit şi trăesc încă; mizeria morală în care au fost ţinuţi de Sârbi, le-a tâmpit aproape cu de- săvârșire simţul etnic, care credem că a fost odată mult mai desvoltat decât acum. Din această plasă blestemată a întunere- cului aveam însă datoria să-i smulgem noi. Statul român nu trebuia să piardă niciun prilej - dacă nu avea asemenea pri- lejuri, trebuia să şi le creeze — pentru a le întinde o mână de ajutor, pentru a exopera pentru ei cele mai elementare drepturi omeneşti. Un stat, chiar când ţi-e amic, nu are niciun motiv să. refuze aceste drepturi, dacă acest stat se inte- meiază pe un crâmpeiu de justiție. Trebuia apoi să le sară în ajutor bise- rica. Sunt neamuri cari fac misionarism creștin în stil mare pentru triburile sălbatice din Asia și Africa; noi nu facem acest misionarism nici pentru fraţii noştri, de care nu ne desparte decât o apă. Teama de autorităţile sâr- bești ? Dar misionarul adevărat nu trebue să se teamă de nimic, Sacra lui vocaţie ştie să birue toate împotrivirile şi să găsească mijlocul de a străbate la fraţii lui, pentru a-i învăța măcar Tatăl Nostru în limba maicii lor. Dar nu numai Statul şi instituţiile, ci noi toţi, care ne-am bucurat de binefacerile libertăţii şi ne-am dat seama de rostu- rile noastre etnice, purtăm vina acestei părăsiri. Unul din cele mai mari păcate ale noastre este risipa pe care o facem cu vieţile româneşti şi, în general, cu pa- trimoniul nostru naţional. Mortalitatea noastră, mai ales cea infantilă, este unul din aspectele cele mai grave ale acestei risipe. Dumnezeu ne dă cu o mână şi noi risipim cu amândouă. Alte neamuri îşi bat capul să găsească mijloacele de a crea vieți noui, cât mai numeroase și cât mai rezistente; noi avem aceste vieți și nu luăm măsurile cele mai ele- mentare pentru a le conserva. Chiar atunci, când, mai mult datorită rezistenţei lor native și hazardului, decât măsurilor de prevedere ale colectivităţii, aceste vieţi scapă din ghiarele morții, nu ne îngrijim suficient să le integrăm patri- moniului nostru etnic. Un Român, ori unde s'ar găsi. pe globul pământului, trebue să aibă conştiinţa apartinenţii și datoriilor lui etnice. El trebue să se simtă fiu al marei familii naţionale, ocrotit de ea, mândru de valorile ei. Trebue să se simtă cu atât mai mult, când nu este la adăpostul statului creat de această familie. Alte naţiuni fac eforturi imense, au găsit fel de fel de instituţii şi for- mule pentru a-și apăra fii risipiţi. Trebue să le căutăm și noi. Le vom găsi, cu siguranță. Să fim cu ochii pururea des- chiși la primejdiile de desnaţionalizare, care îi pândesc ; să le prevenim, să nu cruțăm niciun efort pentru a le înlătura. Să nu uităm că mijloacele de desnaţio- - nalizare sunt astăzi mult mai puternice, cu un efect mult mai rapid, decât ina- inte. Ele îşi ating ţinta și mai de grabă, atunci când conștiința etnică șovăe, când temeiurile ei primare : limba, cre- dinţa, obiceiurile, sunt atinse, Patrimoniul nostru etnic, alcătuit din pământul, vieţile și bunurile spirituale românești trebue inibogățit, fireşte ; dar înainte de toate trebue conservat .cu sfinţenie, pentru a-l lăsa moştenire ur- mașilor. A pierde o fărâmă din acest patrimoniu, este un păcat de moarte, pentru care ne așteaptă pedeapsa lui Dumnezeu şi a oamenilor. Aceasta trebue să fie cea dintâi poruncă a oricărui Român, dar mai ales a acelora pe cari calităţile, meritele lor şi uneori jocul OBCU CLUJ INSEMNĂRI 249 capricios al sorții, îi pun în situația de a decide despre soarta lui. Jon Breazu JERTFE LA TEMELIE Mormintele sânt rădăcinile cu care un neam se leagă pentru vecie de pă- mântul său. Trecând prin cimitirul Clujului, nu- mărând crucile româneşti înfipte acolo, cântărind greutatea numelor înscrise pe ele, omul îşi poate da seamă, cât de mult devenise al nostru orașul atâtor străduinţe şi înfăptuiri românești. Multe sânt şi mormintele care amintesc că acolo au fost timp de douăzeci şi unu de ani școli mari şi vestite, româneşti. Doisprezece din profesorii-apostoli veniţi la Cluj ca să dureze temelia Uni- versităţii Daciei Superioare au închis "ochii în cei dintâi douăzeci de ani ai ființării școalei, căreia i-au dat ce a fost mai bun în sufletele şi minţile lor. Au murit împăcaţi, — deşi unii mult prea tineri, — ştiind că lucru bun şi temeinic s'a săvârşit, cu ajutorul lor. Aceia dintre ei care zac în cimitirul de sub Dealul Feleacului veghiază acuma ca duhul de înoire pe care l-au adus în 1919, să ră- mâie duh de păstrare până la împlinirea vremii. Jertfe curate la temelie... Clădim iarăşi şcoală nouă. Se cer jertfe noui, a căror cenușă să întărească varul şi peatra temeliei. loan Minea şi loan Drăgoiu dascăli mari, vestiți și cinstiţi, mândrie a Fa- cultăţii de Medicină a Universităţii Da- ciei Superioare, au intrat acuma în rând, după cei doisprezece. Amândoi născuţi dincoace de Carpaţi, unul la Săcele, celălalt în Caransebeş, au trebuit să treacă în Țara-veche ca să poată ajunge la ceva. Fiindcă în ţara lor de baştină, făcând știință nu puteai să te ridici, nici măcar să-ţi câştigi o pâine, dacă nu-ţi schimbai numele, graiul și gândul. A- mândoi şi-au dobândit ştiinţa temei- ` nică acolo, „unde răsare soarele pentru toți Românii“ şi au avut ca îndru- mători mari şi vestiți învăţaţi români, pe Gheorghe Marinescu şi pe loan Atha- . nasiu, Când ceea ce a crezut şi pentru ce s'au trudit, s'a împlinit, ei au venit acasă să aducă ştiinţă românească tn meleagurile, în care totdeauna s'a simţit şi s'a crezut românește. Au adus-o, au înmulțit-o şi au împărtăşit-o din belşug. Numele lor, ca şi al celorlalţi care au trudit împreună cu ei, au ajuns să fie cunoscute şi cinstite departe, dincolo de hotarele românești. Ele se rosteau în- totdeauna când se vorbea de ceea ce au înfăptuit Românii în Țara lor mare. Când Tara s'a făcut mai mică, ei au apucat drumul pribegiei și au luat pe umerii lor parte din sarcina clădirii din nou, parte bine măsurată şi cu bărbăţie purtată. Dar trupurile lor istovite au fost secătuite de durere și trudă, Nu au mai putut să ducă greul pe care sufle- tele lor mari credea că i-l poate în- cărca — şi au căzut jertfă la temelie de clădire nouă. Când se va ciopli în pridvorul Cole- giului Academic tablele de peatră cu numele celor care au ctiitorit, ale celor care au dus în pribegie și ale celor care au adus din nou acasă ştiinţa româ- nească din Ardeal, slovele loan Minea şi Ioan Drăgoiu vor străluci în aur curat. Iacob Bădilă INSTITUTUL ROMÂN DIN GERMANIA Pentru intensificarea legăturilor cul- turale între România și cel de al Hi-lea Reich, la 1 Septemvrie 1940, a luat ființă la Berlin, Institutul Român din Germania. Creat, ironia sorții, în unul din cele mai critice momente ale istoriei noastre naţionale, acest Institut, sub conducerea ilustrului savant Sextil Puşcariu, vine să valorifice înaintea străinătății tocmai energiile noastre creatoare, Înstitutul Român are un dublu scop. Intâi, prin conferințe, prin expoziţii, prin publicaţii de propagandă, prin indru- mări pe care le dă acolo celor intere- saţi, prin biblioteca pe care o are la ©BCU CLUJ 250 INSEMNĂRI dispoziţie: să ne facă cunoscuţi străi- nătăţii. In al doilea rând, pe lângă faci- „ltarea schimbului de studenţi şi pro- fesori dintre cele două ţări şi o cola- borare cu instituţiile germane care stu- diază Sud-Estul european, el trebue, după un prealabil studiu, să facă cunos- cute în România instituţiile germane de cultură, Distins linguist şi istoric literar de seamă, director al celor două opere cru- ciale în cultura română, Dicţionarul limbii române şi Atlasul linguistic român, prin activitatea sa ştiinţifică, Prof Puş- cariu a ajuns să fie cunoscut şi apre- ciat, încă de mult, în toate cercurile ştiinţifice străine, fiind ales, în ultimul timp, chiar membru corespondent al Aca- demiei prusiene de științe din Berlin, de care cinste, dela Dimitrie Cantemir încoace, niciun alt român nu sa putut bucura. Ia opera pe care o intreprinde în momentul de față şi al cărei inceput a fost. greu, pentrucă noi nu făcusem până acum nimic în acest sens, dom- nului Prof. S. Puşcariu îi stau la inde- mână mai multe calităţi. Capacitate inte- lectuală vastă, om de ingenioasă ini- țiativă, neîntrecut spirit organizator, în scurt timp de când e în Germania naţio- nal-socialistă, a reușit, prin întinsele sale relaţii ştiinţifice, să desvolte o intensă activitate de propagandă pentru ţara sa propagandă ale cărei roade se vor vedea la timp util. "In același sens, d-sa ţine anul acesta, la Universitatea din Berlin, în calitate de profesor onorar, un ciclu de lec- ţiuni de filologie romanică cu spe- cială privire la limba română. In lecţia de deschidere, ţinută la 12 Mai a. c. într'un cadru sărbătoresc, fiind prezentat de însuşi Rectorul Universităţii din Berlin, D-1 Prof. S. Pușcariu a vorbit despre „Elementul romanic în spaţiul dunărean“, în care, accentuând asupra romanităţii şi continuității noastre, așa cum rees ele din documentele de limbă pe care le-a scos la lumină Atlasul lin- guistic român, a demonstrat cum Ar- dealul — din cauza latinităţii care în vestul Carpaţilor a fost mai intensă ca în celelalte regiuni și care a opus o puternică rezistenţă influențelor străine, mai ales slave, — este inima românis- mului, iar în concluzie, după ce a arătat extinderea romanităţii balcanice, a subli- niat caracterul unitar al limbii române din Dacia. Este, acesta, unul din cele mai efi- - cace mijloace de propagandă, iar per- sonalitatea conducătorului ei, una din puţinele chezăşii sigure ale reabilitării noastre. Liviu Onu O CARTE GERMANĂ DESPRE STRUCTURA STATULUI ROMÂN Este vorba de o documentată lucrare publicată de Ernst Schmidt cu titlul: „Die Verfassungsrechiliche und politische Struktur des rumänischen Staates in ihrer historischen Entwick- lung”. Deşi publicată incă în anul 1932 de Academia germană din München într'o colecție de scrieri dedicate ger- manismului, această operă nu s'a bucurat până acum de un comentar în periodi- cele românești. Interesul acestei lucrări pentru cititorii români apare limpede din faptul că ea nu formează decât o parte introductivă a unui alt studiu, . consacrat situaţiei juridice şi politice a minorității germane în România, pentru desăvârşirea căruia însă, — spune au- torul în prefață, — a fost necesară o prealabilă cercetare a organizării gene- rale a Statului român, în care această minoritate se incadrează, Evoluţia constituțională și politică a Statului român este urmărită de autor în desvoltarea ei juridico-instituţională dela inceputul evului modern şi până în luna Ianuarie a anului 1932. Nu este locul să analizăm aici în întregul ei această expunere, ea fiind destinată în special cititorilor cu pregătire juridică, ci ne vom mărţini să subliniem numai câteva idei și să reproducem câteva fraze, care cuprind o recunoaştere vă- OBCU CLUJ INSEMNĂRI 151 dită a temeiniciei drepturilor noastre naționale sau înfățișează în adevărata ei lumină opresiunea necruțătoare la care au fost supuşi veacuri de-a-rândul Ro- mânii din Ardeal. Vorbind de continuitatea Românilor în Dacia, E. S. scrie: „In jurul acestei teorii a originei s'a discutat violent și îndelung. I s'a opus „teoria migraţiunii“, după care odată cu soldaţii lui Aurelian ar fi plecat şi urmașii vechilor colonişti, parte dincolo de Dunăre, parte s'ar fi retras în Carpaţi, iar după trecerea nă- vălirii popoarelor s'ar fi reîntors în ve- chile lor aşezări. „Ură şi îngâmfare“ au călăuzit în cea mai mare parte con- deiele în această controversă. După re- . Zultatele cercetărilor celor mai recente, părerea dominantă înclină în favoarea teoriei continuității“ (pag. 25). Pe de altă parte, câteva rânduri mai departe, au- torul arată o pătrunzătoare înţelegere a psihologiei poporului român, atunci când subliniază rolul pe care l-a avut pentru formarea caracterului său naţional credinţa în origina sa latină. Dar, fără îndoială capitolul cel mai interesant al acestei cărţi este acela care se ocupă de „Chestiunea românească în Transilvania”. Zugrăvind situaţia Ro- ' mânilor din Ardeal așa cum ea se înfă- fişa înainte de „Compromisul” dela 1867, Ẹ. S. scrie; „Un secol de stăpânire habsburgică nu a adus Românilor tran- silvăneni niciun succes vizibil în lupta pentru drepturile lor. Nimic altceva decât speranţe desamăgite și promisiuni neîmplinite, peste tot vechea povară a iobăgiei, apăsătoarea predominantă a no- bilimei maghiare, aceasta era ceea ce „Valahii“ zilnic vedeau şi simțeau“ (pag. 58). După ce analizează în câteva pa- gini acest episod din vieaţa Românilor transilvăneni, autorul se ocupă apoi de Compromisul dela 1867: „In aparenţă prin aceasta nu ere nimic pierdut pentru românism Căci Constituţia maghiară nu cunoştea „naţiunile“ Transilvaniei, ci dimpotrivă se sprijinea pe „unitatea po- litică a naţiunii“, Dar, reprezentarea po- litică a Românilor era condamnată la neputinţă prin configuraţia dreptului de vot, care le era refuzat celor mai mulți dintre ei din cauza censului său ridicat. In 1874 acest drept de vot fu modi- ficat şi mai în defavoarea Românilor, prin faptul că pentru Transilvania fură emise dispozițiuni speciale, — cu toată unitatea naţiunii | — care fixau în oraşe censul mai jos decât în restul Ungariei, la ţară dimpotrivă mai sus. Tendinţa era foarte transparentă : Elementul ma- ghiar, numeros în orașe, trebuia să fie preferat față de Români, care aveau majoritatea covârșitoare în sate“ (pag. 63), In legătură cu legile şcolare din anii _ 1879—1891, care au introdus în progra- mele școlare un mare număr de ore de limba maghiară, cu scopul de a desna- ționaliza naţiunile din Ungaria E. S. arată mai întâi reacţiunea puternică la- care a dat naștere printre Românii arde- leni această incercare, pentru ca apoi să adauge: „Aceasta trebue să fie re- ținut: Poporul român din Transilvania stătea acum înapoia conducătorilor lui şi urma consemnele lor, care au pre- scris mai întâi o obstrucţie pasivă”. Si- tuaţia în anul 1914 o rezumă citând ur- mătoarea frază a lui Michniewicz „Nicăeri uriaşa politică de desnaţiona- izare nu a dat un fiasco atât de no- toriu ca la Români. In loc să-i amal- gameze pe aceştia cu Maghiarii, ea a oţelit conștiința lor naţională și inte- lectualitatea, mult timp aproape sepa- rată de poporul muncitor, a legat-o din nou în modul cel mai in intim de ace- sta” lpag. 65). Ultimul capitol, întitulat Rezultate" caută să dea o sinteză a situaţiei politice din România aşa cum se în- fățişa la începutul anului 1932 și să desprindă perspectivele desvoltării ei viitoare. Pentru cititorii Transilvaniei reținem din aceste concluzii următoarea - frază : „Din punct de vedere naţional- politic nu este de contestat Românilor o pretenţie îndreptățită asupra nouilor pro- vincii... (pag. 82]. Obiectivitatea acestei constatări face de prisos orice alte co- mentarii. Tudor Drăganu OBCU CLUJ (Du ES N Jog na“ 3y BIBLIOGRAFIA TRANSILVANIEI (li) BIROU VIRGIL. Oameni și locuri din Căraş. Timişoara, 1940. „Tipografia Ro- mânească”, 80, 205 p., 48 tab. BRANDSCH RUDOLF. Die madijarische Frage. Bukarest, 1940. Tip. „Arta“, 80, 30 p. BREDICEANU TIBERIU. Muzica în Transilvania. (Din volumul „Muzica ro- mânească de azi“). București, 1941. Tip „Marvan”, 8°, 15 p. COSMA AUREL. Pictura românească din Banat dela origine până azi. Timi- şoara, 1940. „Tipografia Românească“, 8, 79 p. CRĂCIUN IOACHIM]. Tiparul la Ro- mânii din Transilvania. Lecţie de deschi- dere... Extras. Sibiu, 1941. Tiparul Tip. Arhidiecezane, 8°, 15 p. FERENCZY GHEORGHE J. DE —. Ardealul pământ românesc. Un publicist săcui refugiat despre dreptatea noastră. Pia 1941. Tipografia „Miricescu“, FERENCZY GYÖRGY. Golgota Trans- sylvâniâban. Bucureşti, 1941. Tip. „Emi- nescu“, 80, 131 p. FILIPAȘCU ALEXANDRU. Istoria Ma- ramureșului. Bucureşti, 1940. Tipografia ziarului „Universul“, 8°, 270 p., 3 tab. Lei 120. „GEORGESCU GIOVANNI. La diocesia magiara di Hajdu-Dorogh. Blaj, 1940. Tipografia Seminarului, 8%, 63 p. ION GRIGORE. Depopulare şi eco- nomie în Banat. Timişoara, 1940. „Ti- pografia Românească“, 8%, 114 p. IORGA N. Observaţii şi probleme bă- năţene (Academia Română. Studii şi cer- cetări, XL). Buc., 1940. M. O. şi Impr. Stat., 8 mare, 120 p., 22 tab. MANCIULEA ȘT. Așezările românești din Ungaria şi Transilvania în secolele XIV—XV. Blaj, 1941. Tipografia Semi- - narului, 8°, 212 p. NEGREA MARŢIAN. Un compozitor .. român ardelean din sec. XVII: Ion Ca- ioni (1629—1687). (Melos 2). Craiova. 1940. Ed. Scrisul Românesc. 8, 72 p : NETEA VASILE. Țara Oaşului. (Cu- noștinţe Folositoare. Seria C. Nr. 109), . Bucureşti [1940]. Editura Cartea Româ- ` nească, 8°, 32 p. Lei 8. i ORENDI—HOMMENAU VIKTOR. lhr wahres Gesicht. Ein rot-weiss-griiner - Kulturfilm aus Madjarien. Bukarest, 1941. Selbstverlag des Verfassers. 8%, 62 p. POP EMIL. Un român [ardelean] ex- plorator al Balcanilor la începutul vea- cului al 19-lea: C. Manolesco. (Analele : Academiei Române. Memoriile Secţ. Şt. : Seria IIl. Tom. XVI. Mem.:6). Bucureşti, 1940. M. O. Impr. Statului, 8°, 10 p. SEIȘANU ROMULUS. Transilvania românească. Cu hărţi şi diagrame. Bu- curești, 1941. Tipografia ziarului „Uni- versul“, 80, 109 p. Lei 50. SUCIU ION DIMITRIE. Literatura bă- năţeană dela început până la Unire 1582—1918. Timişoara, 1940. „Tipografia Românească”, 8%, 399 p. THEODORESCU VASILE M. Transil- vania sub Maghiari şi Români. Bucu- reşti, 1941. M. O. Impr. Naţională, 80, 244 p. OBCU CLUJ TRANSILVANIA ORGAN AL ASTREI Anul 72 Mai Nr. 3-1941 CUPRINSUL: N. Buta, t Nicolae Iorga E. Petrovici, Românii dintre Timoc și Morava Nicolae Lascu, Preabunul Impărat Ion D. Moga, Românii în Transilvania medievală Dr. Cornel Corneanu, Profesorul Dr, Petru Barbu Romul D, Ivan, Aspecte din vieaţa economică a Ardealului Vasile Netea, Un capitol necunoscut din activitatea lui Visa- rion Roman CRONICI: Radu Stanca, Literatura de aventură și „Legea Munţilor“ de . Corneliu Axente Ion Mărcuş, Răscoala lui Horia în comitatele Cluj și Turda A. Circhev, Psihologia persoanei Simion Daia, O culegere de documente privitoare la sec, XVII ' în Transilvania IL F, „Justiţia românească şi maghiară din Transilvania: „Dr. P. Râmneanțu, Romulus Seișeanu : „Transilvania Românească“ ÎNSEMNĂRI: Ion Breazu, lon C. Brătianu. — Patrimoniul naţional. — Jacob Bădilă, Jertte la temelie. — Liviu Onu, Institutul Român din Germania. — Tudor Drăganu, O carte germană despre structura Statului Român. i BIBLIOGRAFIA TRANSILVANIEI (Il) + Tiparul Institutului de arte grafice „DACIA TRAIANĂ” s. a., Sibiu — 1941-960 Prot Lai: 807 0]