Transilvania_1941_072_002

ANUL 72 | APRILIE Nr. 2-194 
KEE 
SIBIU | j 


ÎS E d QA 


P412 


Anul 72. Aprilie 1941 HUS : 


TRANSILVANIA 


Organ al ASTREI 


PORUNCA ZILEI: | 
REDRESAREA VOINȚEI NATIONALE 


Am ajuns, în vara anului trecut, la buza prăpastiei, împinși nu 
numai de acele „împrejurări externe", care ín nedeslușirea lor sunt 
chemate de atâtea ori ca ușoară explicafíune, și nicidecum împinși ex- 
clusiv de greşelile, care s'ar putea formula în sarcina acţiunilor noastre 
de politică externă din epoca de după unire. De sigur, tălăzuirea fără 
asemănare a unor situaţii internaţionale, impovárate de fulgere, ridi- 
carea faţă în faţă a două lumi cu nemăsurate puteri și tot atât de ne- 
măsurate antagonisme, vecinătatea uriașului, care își ascunde cu joc 
„măestrit alcătuirile de acasă și posibilităţile lui, ca şi intenfiunile de a 
doua zi — toate sunt împrejurări purtătoare de primejdii și numai o 
foarte iscusită şi cuminte cârmuire ar fi putut îndulci soarta celui ce 
a ajuns între giganticele pietre de moară, 

A fost însă cu putință să se desăvârşească dezastrul, prin care 
am trecut și trecem, numai adăugându-se acelor împrejurări și erori o 
foarte grea defec(iune morală a nafiei noastre; desăvârşita atrofiare a 
puterei ei de voinţă. 


Plecăm ochii ruşinaţi şi încercăm să ne smulgem gândul, de câte 
ori stăruieşte asupra unora dintre imaginile din vara și toamna trecută. 


Un guvern cu alcătuire fantezistă, lipsit de experienţă politică şi 
de exactă cunoaștere a problemelor, fără niciun contact cu realităţile 
vieţii româneşti şi căruia i se căuta o justificare fără valoare numai 
în prospefíimea „oamenilor noui" și în acel epitet de „om de bine", 
care e departe de a califica pe omul de stat. Mâna aceea de oameni 
desorientaţi păreau «a fi ajunşi în pântecele unui submarin — ca să 
utilizăm o asemănare modernă — încunjuraţi de sute de manivele, 
șuruburi, aparate optice, conectoare, care cârmuiesc nava, fără să știe unul 
măcar din ei, care aparat ce destinaţiune are, fără să ştie pe care să 
pună mâna, 

1 


90 IONEL POP 


Si, totuşi, naţia noastră a primit doar cu uimire pe acești nepu- 
tincioși cârmaci, dar nu a avut răscolirea de voinţă, ce ar fi putut așeza 
în locul lor adevăraţi oameni de stat. 

Au urmat penibilele şi umilitoarele zile dela Turnu Severin. Câţiva 
funcţionari şi ofițeri unguri — aleși cu grijă, dintre cei mai de a doua 
mână, ca să nu dea impresia unei prea mari considera(iuni — sosesc 
la noi și se comportă ca niște semefi poruncitori, Până la pământ se 
coboară capetele celor ce s'au găsit să reprezinte atunci acest Neam 
românesc, iar când corabia ungurească a luat în proră valurile Dunării, 
ca să ducă stăpânilor răspunsul fără táiug, nenorociţii delegaţi ai bui- 
măcitei noastre cârmuiri de atunci, alergau speriaţi pe malul fluviului, 
strigând cu disperare rugámint(i de reluare a „tratativelor“, 


Naţia noastră a rămas uluită la acest spectacol, a simţit palmele 
pe amândoi obrajii, a simţit fiorul extremei primejdii, — dar nu a avut 
învolburarea de voință, care să așeze în locul spiritului transacționist, 
umilitor, mândria demnităţii nationale şi în locul cartilagelor de. sub 
fracurile împodobite cu panglici și medalii, spinarea dreaptă din tunica 
ostágeascá. 

Istoria ,Vienei" — ín ce ne privește pe noi — se va scrie odată, 
cu foate amănuntele ei revelatoare de completă naivitate, lipsa totală 
de informaţiuni, desorientare şi desăvârşită eclipsare a sentimentului 
de răspundere istorică. 

Dar unde a fost oare voinţa acestei Naţii, care să se fi ridicat 
împotriva ușuraticei transacţionări ? Unde a fost pornirea, care să înalțe 
„ca un om” milioanele? Naţia din nou umilită, a plecat, resemnată, 
fruntea. Din zidul de neînvins al fortificațiilor apusene au plecat înlă- 
crimafi soldaţii noştri, cărora nu li sa îngăduit să moară pentru Ro- 
mânia lor, — au plecat spre írántura de ţară tristele convoaie ale unei 
armate, glorioasă în trecut, râvnitoare de glorie nouă azi, — ca să 
năvălească în pământ românesc, cei ce nu ar D putut așeza un pas, pe 
pământ cucerit cu arma, 

A pornit sinistrul, nesfârşitul convoiu, al refugiaților, S'a ridicat 
până la cer şi a pătruns până la noi fipátul de moarte al sutelor si 
al miilor de Români înjunghiaţi de „cuceritori“, Au urmat ruginoasele 
expulzări, regisate nu numai cu extremă cruzime, ci şi cu grija umilirii 
acestui neam românesc, care până [atunci, cu toate ruginárile veacu- 
rilor de robie, nu avusese încă vlădică închis în vagonul, din care abia 
se coboriseră animalele. Și, încurajați de capul tot plecat cu resemnare, 
cei ce nu încetează să-şi strige de veacuri noblefa şi simţul de dreptate, 
au dat și continuă să dee lovitură după lovitură nenorociţilor care au 
plecat, nenorociţilor care au rămas, 


PORUNCA ZILEI: REDRESAREA VOINTEI NATIONALE 91 


In această stare de catalepsie, care a paralizat orice putință de 
apărare a neamului nostru, am fost aduși in chip voit, conştient, printr'o 
stăruitoare administrare, ani de-a-rândul, a stupefiantelor omoritoare de 
voinţă. Otrăvirea Neamului românesc nu a încetat să se desăvârşească, 
ani de-a-rândul sub cârmuirea apusă la 6 Septemvrie, 

Opinie publică ? Minora și păcătoasa manifestare a plebei de 
egoiști şi de idioţi gușaţi. 

Voinţă naţională ? Nelămurită ei impotmolitá în sisteme reprezen- 
tative, cu vădite greșeli si defecte incurabile. 

Grupări politice, închegate în jurul unor ideologii şi a unor oa- 
meni ? Clicării înglodate în păcate, în dosul unor nesincere programe, 
— care nu au contribuit cu un fir de nisip la alcătuirea României 
moderne, 

Oameni politici, selecționați de evoluţiunea și vicisitudinile vieții 
publice? Profitori de rând, pe urma cărora trebue puşi toți procurorii țării. 

Presă liberă, manifestațiuni populare ? Formule învechite, practice 
primejdioase, arme, ce nu pot fi date în uzul Românilor, nepatriofi, 
gata să-şi răstoarne gi să-şi vândă (ara. 

Naţiei îi trebuia un singur lucru: stăpân, care să o cârmuiască, 
Nu are nici voie, nici nevoie să gândească, să se frământe, să caute 
soluţii, să verse în acţiuni publice căldura patriotismului ei, să-și strige 
aspiraţiunile, temerile, hotăririle. Are să tacă, să primească porunca, 
slugă plecată, 


Onestitatea, înţelepciunea politică, mândria naţională, involburarea 
de voință au devenit prerogativele unui om, care binevoia să mai pi- 
cure câte o infimă părticică din ele şi creştetelor coborite până la co- 
vorul înaltelor scări şi acelor grotești formaţiuni al căror rost era să 
cânte chiar şi deasupra groapei imnuri de biruință şi frivole cântece 
de bucurie. 

Prin sistematica operă de atrofiare a resorturilor politice ale Nea- 
mului nostru, — urmată insistent ani de-a-rândul — s'a anihilat aproape 
cu desăvârșire puterea de reacționare, a lâncezit vigoarea acţiunilor 
nationale, s'a stins sub pat de spuză scânteea din care naște flacăra 
călăuzitoare şi marea de foc biruitoare: puterea de voință a Naţiei, 

Când a bătut ceasul greu, uleiul din candele se uscase demult, 
Izolatul strigăt de deşteptare a sguduit o clipă, fără să poată porni 
acţiuni, braţele nu au răspuns poruncii unei voințe, — soarta sa în- 
deplinit ! $ 

S'a îndeplinit soarta noastră ? 

O asemenea soartă nu ar putea fi acceptată, nici după ce veacuri 
ar fi îngroşat straturile generaţiilor şi umbrele uitării, 

1* 


92 IONEL POP 


Dar marea involburare încă nu a trecut. Uriașa încordare abia 
dacă şi-a atins zenitul şi rânduielile pripite de până acum sunt unele 
vremelnice, în aşteptarea judecății celei adevărate, celei definitive. 

Ca mâine, ne vom găsi in fața ei. Si in acea zi, care întradevăr 
va topi secolele în scânteerea unei clipe, va trebui să ne cucerim 
dreptul nostru. Datoria noastră este să ne pregătim neamul pentru a-i 
putea înfrunta greutatea crâncenă, Si înainte de toate să trezim din 
somnul otrăvirilor de zece ani, ceea ce e întâia condiţiune a bi- 
ruinţei, ceea ce pornește şi animează acţiunile mântuitoare, ceea ce 
ridică ziduri până în cer în fața dușmanului, ceea ce opreşte în calea 
lor puvoaiele și mișcă din loc munţii: voinţa. 

Să o trezim, să o ridicăm, să o exaltăm, prin toate mijloacele. 
Din voința dârză a fiecărui Român, să se închege voinţa naţională, ca 
puterea ei covârșitoare să se reverse iar, cu supremă poruncă, în su- 
fletul fiecărui Român. Să nu-i punem frâu, să nu-i punem hotare, să 
lăsăm să ne cuprindă cu desăvârşire întreaga ființă, întreg gândul, In 
ea să se coboare orice pornire, orice energie, orice tendință. 


De altă parte întreaga putere a voinţei colective naţionale, ca si 
vigoarea hotáririlor singuratecilor Români, trebue să fie polarizate asupra 
unei singure probleme: Realizarea dreptăţii noastre. Acum, neintárziat, 
în giganticul proces de așezare a neamurilor şi de statornicire a icoanei 
pământului, care se desfășură înaintea ochilor noştrii. 

Nu ne este îngăduit să cunoaștem azi un alt obiectiv, Nu e în- 
găduit să aruncăm nicio fărâmă a energiei naţionale și a vrerei noastre 
în slujba altor scopuri, oricât de inalte ar fi ele. Nu ne pot interesa 
azi nici ideologii sociale şi politice, nici probleme de organizare de stat, 
nici preocupările așezărilor economice, nici soluționarea problemelor 
rasiale și de purificare etnică, probleme ale învățământului, ale cul- 
turii — ele nu ne interesează azi decât numai în măsura în care co- 
laborează efectiv, nemijlocit şi în chip indispensabil la singura, la su- 
prema, la esclusiva ţintă a puterii noastre de voinţă: redobândirea 
hotarelor pierdute. Fárámifarea încordării de voinţă şi de faptă detur- 
nează atenfiunile, creiază falşe preferințe în scopuri, iar în rezultat 
slăbește sorții izbândei, 

Ca mâine, după ce dușmanul va fi fost izgonit pentru totdeauna 
din țarina părinţilor noştrii, în răgazul şi liniștea păcii și a securității, 
vom plivi holda de toată polomida şi neghina, vom sădi arbori de 
rodul și umbra cărora se vor bucura copii de copiii noştrii, vom îm- 
podobi preajma casei noastre însorite cu suavele culori ale miilor de 
flori, Vom putea scoate din dărnicia gliei şi vrednicie românească și 
belşug si înălţare, 


PORUNCA ZILEI: REDRESAREA VOINȚEI NATIONALE 93 


Rămași sfăşiaţi însă, vom boli veacuri, nu vom înceta să ne 
oblojim rănile, să ne frământăm în dureri, în încăerări, vom tânji în 
sărăcia ogorului nostru ciuntit, din care lacrimile și sângele ce-l vom 
mai vărsa nu va mai putea rodi multă vreme nici prosperitate nici 
înaintare, 

In văpaia voinţei naţionale va trebui poate să se piardă chiar şi 
prudenfa. (Atât de des se ascunde lagitatea în cutele sobre ale pru- 
denfeil) In vremuri de cumpănă pentru naţiuni, spiritul naţional trebue 
să se înalțe departe, peste contingentele de toate zilele. Voința trebue 
să se transforme în pasiune, Chiar oarbă, chiar dispreţuitoare a mă- 
runtelor socoteli ale ra(iunei. Da, pasiunile necontrolate de o rațiune 
puternică, duc de obiceiu la o stare de dăinuitoare febrilitate, care 
iroseşte puterile unei naţiuni, Dar fără de febra înaltă a patimilor vio- 
lente, nu pot fi trecute cu izbândă zilele de mare criză pe care le în- 
tâlnesc neamurile in evoluţiunea lor istorică, Fără de paroxismul voinţei 
nu se înfruntă moartea, care, haină, păzeşte drumul gloriei gi al izbá- 
virei! Câte neamuri ar fi sucombat, câte mari înfăptuiri omenești ar 
fi rămas nerealizate, dacă acel prudent „respice finem" ar fi condus 
totdeauna omenimea și ar fi înăbuşit glasul voinţei gi al pasiunei ge- 
neroase ! | 
Porunca zilei de față este: exaltarea unitarei voinţi naţionale, 
îndreptată spre una singură, sublimă, ţintă, 

IONEL POP 


VALEA MURÁSULUI, AXĂ ETNICĂ A 
TRANSILVANIEI 


Valea Murășului, prin fertilitatea sa, prin importanța mare, pe care 
a avut-o pentru comunicaţii, prin aşezarea sa în diagonală de-a-curme- 
zișul Ardealului, a fost o axă foarte importantă economică, menită în 
primul rând să fie un pol de atracţie şi de aşezare a elementului etnic 
dominant şi stăpânitor și politiceşte în Ardeal. Prin poziţia ei centrală, 
a mai fost menită să fie şi o axă politică a ţării ceea ce sa şi în- 
tâmplat timp de veacuri fără întrerupere, avându-și Ardealul capitala 
în Alba-lulia. Cum Ungurii pretind că, politicește, în trecut, ei au do- 
minat Ardealul, ne-am aștepta, pe bună dreptate să-l domineze şi et- 
nicește. Dacă nu în întregime, cel puţin această importantă axă poli- 
tică a lui, care a fost Valea Murășului, ar fi trebuit în mod cu totul 
firesc să fie populată până în zilele noastre de cătră ei, să dea ei ma- 
joritatea populației aci. Aceasta cu atât mai vârtos, că nimic nu i-ar 
fi putut împiedica, dacă ar fi adevărată afirmaţia, că ei au fost și întâii 
ocupanţi ai acestei importante văi, 


Ar trebui deci ca, ori unde te-ai duce prin frumoasa vale a Mu- 
rășului, să întâlnești şi în orașe și prin sate, mase compacte de popu- 
laţie ungurească şi, numai pe ici pe colo și ceva firicele de populaţie 
românească, furișată aci, pe nesimţite, printre dominant unguri. Noi, 
Românii, care ne cunoaştem niţel si pe noi şi pe Unguri, nu rămânem 
deloc miraţi de faptul că pe Valea Murășului nu sunt unguri decât 
foarte puţini, cum puţini sunt peste tot în Transilvania și, lucru inte- 
resant, mai puţini sunt tocmai în locurile cele mai bune şi mai potri- 
vite pentru așezări umane, Nu sunt, fiindcă nici n'aveau de unde să fie 
și chiar dacă ar fi avut ei un rezervoriu mare de populaţie s'o aducă 


VALEA MURESULUI 95 


aci, n'ar fi putut să fie așezată prin locurile cele mai prielnice, fiindcă 
acolo erau de mii de ani la ei acasă băștinașii, Românii. 

Din faptul, că documentele vechi nu vorbesc despre Români în 
Valea Murágului, decât târziu, după venirea Ungurilor, toţi istoricii şi 
etnografii unguri cu o logică specială a lor susţin, că la venirea Un- 
gurilor, în Ardeal n'au fost deloc Români şi deci nici pe Valea Mu- 
rășului, Pe Anonymus, care îi aminteşte și istoriseşte luptele Ungurilor 
cu ei, nu vor să-l creadă, deşi el iși scrie cronica în veacul al XII-lea, 
cu siguranță nu numai după tradiție, ci şi după alte izvoare. 


Este adevărat şi totodată de remarcat faptul, că documentele 
amintesc pe larg și cea mai neînsemnată infilra(ie și colonizare de 
shospites" străini, aduşi aci începând cu veacul al XIII-lea de către 
regii Ungariei, de cătră principii şi voievozii ardeleni, sau de cătră 
nobili, dar numai în mod cu totul incidental amintesc de vreo câteva 
ori pe Români, deși ei predomină, cum au predominat întotdeauna 
ca număr în Valea Murășului, 

Nu vorbesc despre ei gi este firesc să nu vorbească, fiind pre- 
zen fa lor în Valea Murășului cu totul naturală, ca locuitori bágtinagi 
aci, Intocmai cum nu vorbesc despre apele Murășului, care își urmează 
liniștite cursul lor veşnic, așa nu vorbesc nici despre liniştitele mase 
ale románismului bágtinag. Intocmai cum însăși Valea Murășului a format 
întotdeauna un element fundamental al cadrului geografic transilvănean, 
la fel elementul românesc a format totdeauna conţinutul uman firesc 
al acelui cadru, 

In istorie nu se vorbește despre elementele naturii decât atunci, 
când fenomenele pricinuite de ele sunt catastrofale, sau cel puţin ne- 
obişnuite. La fel, în decursul desfășurării evenimentelor istorice, nu se 
vorbeşte despre Români, decât atunci când umila lor existenţă de popor 
subjugat și asuprit, nemai putând suferi, se revoltă. Atunci, deodată gi 
în întreagă Valea Murășului și peste tot in Transilvania, îi găsesc cro- 
nicele şi istoria în număr neobișnuit de mare, revărsându-se în mase 
enorme și prăbușind în ruine cuiburile asupritorilor, întocmai ca o ca- 
tastrofă pricinuită de elementele naturii veșnic şi peste tot prezente, 
deși neobservate până atunci, deși neînregistrate de „documente“, 

Voiu să lămuresc aci încă un fapt. Mulţi călători străini, care au 
cercetat în secolele trecute Transilvania și Valea Murășului vorbesc 
despre Români prea puţin. De obicei aceşti călători au fost gázduifi în 
castelele şi curţile încăpătoare şi bogate ale stăpânitorilor din Ardeal, 
Niciunul dintre ei n'a stat în casă românească, care de altfel nici nu 
le putea oferi găzduirea tihnită și plină de plăceri, pe care le-o îmbiau 
stăpânitorii. De aci trecerea in penumbrá a descrierii elementului ro- 


96 SABIN OPREANU 


mânesc. In multe dintre scrierile lor Românii sunt amintiţi mai mult 
ca un element pitoresc al peisagiului transilvănean și nicidecum ca 
factorul esenţial al vieţii acestei provincii, 

Găsim, de pildă, în toate descrierile de călătorie, amintită frumu- 
setea femeilor şi fetelor românce, întocmai cum pe aceeași pagină găsim 
descris decorul de flori al livezilor si al luncii Murășului, Găsim peste 
tot mult lăudată hărnicia mâinilor lor, cum găsim lăudată mierea ar- 
deleană culeasă de hărnicia albinelor. Se descrie în culori pitorești fru- 
musefea portului de sărbătoare românesc, dar prea puţin se vorbeşte 
despre importanţa si greutatea elementului românesc. E firesc să nu 
găsim mai mult, ei erau doar robii pământului, erau iobagii stăpâni- 
torilor si cel mult... decorul peisajului natural, 

Totuși ei formează in Valea Murășului covârşitoarea majoritate a 
populaţiei. Ei sunt elementul etnic dominant, începând dela izvor până 
la Tisa, 

Total, în Valea Murășului, se află 381 de așezări umane, dintre ` 
care 9 oraşe gi 372 comune rurale, Din acestea sunt românești 308, 
ungurești 53, germane 18, slovacă una, sârbă una. 

În cursul superior al Murăşului sunt: 


Româneşti, . . . . 10 
Unguregti . >... 9 
In cursul mijlociu: 
Românești, . . . . 278 
Unguregti . . ,, . 41 
Germane , . , . , 4- 


- In cursul inferior: 


Româneşti. . . . . 20 
Ungureşti , . . . . 3 
Germane . . , . . 14 
Slovace. . . . . LE 
Sârbe . ... . .. 1 


Total . . 381 


Acesta este caracterul etnic al agezárilor, dupá cum rezultá din 
recensámántul din 1930. Dar tot aproape acesta este caracterul lor si 
in 1900, după cum rezultă tocmai din hărţile şi dintro lucrare a 
unui învățat ungur (Balogh P., Népfajoh Magyarországon Buda- 
pest, 1902), Scoţând dintre Unguri pe Evrei, pe Tigani şi alte 
neamuri străine, care in 1930 n'au mai dorit să fie considerate de 
Unguri, statistica românească din 1930 dă cu 10 așezări mai puţine, 


VALEA MUREȘULUI 91 


ca fiind ungurești sí tot cu 10 mai multe românești, decât Balogh în 
1900, Toate acestea de altcum sunt pe Murăşul mijociu, unde elementul 
unguresc este în curs de completă dispariţie în formidabila masă com- 
pactă românească. Din analiza tabloului de mai sus reiese clar, că mai 
cu seamă cursul mijlociu al Murășului, care este din toate punctele 
de vedere cel mai favorabil așezărilor, la vale de orașul Tárgu-Murás, 
este locuit aproape numai de Români. | 


Si dintre orașe cinci au caracter românesc şi numai trei caracter 
etnic unguresc. Astfel sunt româneşti Deva, Orăștie, Lipova şi Alba- 
Iulia, iar Aradul are majoritate relativă românească. Là 1850 Aradul 
avea majoritate absolută românească, Ungurești sunt Aiudul, Târgu- 
Murăşul și Gheorghenii, iar Reghínul este german, 


Se va putea spune, că aşezările românești sunt mici şi neinsem- 
nate, iar cele ungurești sunt mari și foarte importante, Aceasta se po- 
trivește numai în ce privește orașul Târgu-Murăş. Intradevár, ca să 
facă din Târgu-Murăş un emporiu puternic unguresc, o capitală a Să- 
cuilor și un centru de maghiarizare a Românilor, ungurii, după ma- 
ghiarizarea populaţiei vechi germane şi române din acest oraș, nau 
cruțat nicio jertfă pentru întărirea lui, înzestrându-l cu tot felul de 
instituții. Asemenea instituţii au făcut dânșii, cu acelaş scop și in cele- 
lalte orașe. Astfel au avut licee ungurești in Deva,- Orăștie, în Lipova 
şi în Alba-Iulia, deși populaţia lor şi a împrejurimilor lor era complet 
românească. Scopul lor era exclusiv maghiarizarea Românilor din aceste 
orașe si a celor din împrejurimile lor. 


Artificial și cu multe jertfe au fost ajutaţi să se menţină şi un- 
gurii din celelalte orașe, În permanenţă au fost împrospătaţi și cei din 
orașele si satele de pe Valea Murágului cu noi coloniști unguri, In 
Aiud iarăş, în mijlocul masei româneşti, încă din veacurile trecute au 
avut ungurii un colegiu mare şi înzestrat cu multe averi, Aiudul trecea 
ca una dintre fortărețele cele mai puternice ale reformaţilor unguri. 
Si maghiarizarea Aradului s'a făcut sistematic dela 1870 încoace, prin. 
colonizări, prin instituții culturale și prin înfiinţări de fabrici, la care 
erau angajaţi ca muncitori numai unguri sau maghiarizați şi totuș până 
azi n'au ajuns să aibă în Arad majoritate, 

In ce privește satele ungurești in general, nu sunt nici mai mari 
şi nici mai importante, decât cele românești din Valea Murăşului, 

Ca să se vad si mai limpede caracterul etnic al Văii Murágului 
dăm în cele următoare numărul Românilor si al ungurilor din plasele 
vecine cu Murăşul, 


98 : SABIN OPREANU 


5 
9 Plasa Total Români | Unguri | Germani] Evrei 

z 
1| Gheorgheni. . . . . .] 52539 | 12704 | 38461 102 7 
in procente 100 242 73.2 0.2 25 
Gheorgheni oraş. . . . | 10355 632 8.922 7 593 


100 89.2 
22| Lipova . . . . . . .| 24.544 | 18.455 
' 100 75.1 


811 5.416 25 
3.3 18 — 


| 

2| Topliţa . . . . . . . | 23895 14.3?7 7.082 286 1,468 
100 60.4 29.6 1.2 6.1 
3|] Murăş, . . . . e’s‘ďť 51.265 16.857 31.445 91 270 
100 32.9 61.3 0.2 0.5 
4i Reghin . . . . . . .| 71.114 43.318 18.419 4.699 938 
100 81 | 259 6.6 13 
5] Râciu. . . . . . . 18.706 13.952 3.853 17 141 
100 74 20 2 0.8 
6| Band. . . . . . . .] 21.173 | 14690 5.202 13 160 
100 69.4 24.6 — 0.8 
27| Luduş. . . . . . . . ( 33.706 22.303 9.465 833 32 
i 100 66.4 28.1 2.5 0.1 
8| Câmpia Turzii. . . . . 32232 20.789 9.321 133 354 
100 64.5 29.0 0.4 1.1 
9| Jernut. . . . . . . .| 19.786 12.603 6.147 9 176 
100 63.7 31.1 — 0.9 
10| Aiud . . . . . . . .| 26940 19.900 6.445 7 32 
100 13.9 239 = 0.1 
11{ Ighiu . . . . , . . „1 30,550 | 28426 1.214 103 68 
100 93.1 4 03 0.2 
12| Ocna Murăşului . . . . | 22170 15.400 5.310 121 554 
190 69.5. 24 0.5 2.2 
13| Sebeş. . . . . * . . | 28.864 | 24043 105 3.493 — 
100 854 04 12.1 — 

14| Teiuş . . . . . . . 24.136 22.144 2.230 

100 89.5 94 
15] Deva . . . . . . .. 32.829 28.232 3.414 463 103 
200 86 10.4 1.4 0.3 
16| Geoagiu . . . . . . 16.203 15.843 133 16 105 
100 96 08 — 0.6 
17} Hia. ove xum oos 35.176 33.909 056 148 194 
f 209 96.4 1.4 0.4 0.6 
18} Orăştie . . . . . . .| 26.974 | 24184 3.06 7 660 15 
100 897 4 24 — 
19| Aradul nou. . . . . . | 47407 15.603 7.205 |. 23.981 198 
100 32.9 15.5 50.6 0.4 
20| Pecica. . . . . . . . | 47.735 18.441 14.952 2417 332 
100 . 38,6 31.3 5.7 0.7 
21| Radna. . . . . . . .| 29.242 26.092 1.142 1,267 165 


VALEA MUREȘULUI 99 


Total 


Germani | Evrei 


Români 


Unguri 


Periam . . . . . . . f 42.949 10.523 | 1.857 23.841 
100 24.6 43 55.5 be 
24| Sânnicolau . . . . . .| 46.910 14.130 5.515 16.256. 419 
100 30.1 11.8 35.3 TEN 
25| Birchig . . . , . . .] 15.464 14.653 412 13 36 
100 94.8 2.7 SE Kg 
26| Vintul de jos . . . . . | 25631 23.657 328 1.022 TT 
100 92.3 1.3 4 — 
OR AS E 
1 | Gheorgheni. . . . . .] 10355 632 8.912 71 583 
2 | Târgu-Murăş . . . . . | 38517 9.795 22.382 632 4.828 
3 f Reghin . . . . . . . 9.290 1.812 3.570 2.222 1,556 
4 | Dees . . . . . . . .| 10.509 5.318 3.708 398 848 
5 } Orăştie `... 7.337 4.556 1.025 "940 207 
6 | Alba-lulia . . . . . .| 12282 7.852 2.034 548 1.480 
Ze er IN "e 9.478 3121 4.788 208 464 
8 | Lipova . .. .... 6.000 2.813 949 1922 | 511 
9 | Arad, ., . . . . . .| 77481 30.370 29.978 6.130 7.057 
100 39.3 38.8 7.9 9.1 


In total din 26 de plase, Românii au majorități in 21, iar un- 
gurii numai în două. In celelalte au majorități Germanii, Din toate 
cele de mai sus se vede cá, deși elementul politic dominant în Valea 
Murășului timp de 700 de ani au fost ungurii, totuş adevăratul ele- 
ment domínant aci, dín punct de vedere etnic, n'au fost ei, cum nu 
sunt nici azi, 

Ca să-şi susțină d pe cale etnică dominaţia politică, chiar dela 
apariţia lor aci au început să aducă colonii de unguri, dar și din alte 
neamuri, Numai în cursul superior al văii și în jurul orașului Târgu- 
Murăş au putut da însă mase mai compacte, dar si aici elementul etnic 
nu-l formează ungurii, ci săcuii, neam deosebit de unguri, dar vorbind 
aceeaş limbă cu ei, Ei au fost aduşi peste Românii, pe care i-au să- 
cuizat, începând din veacul al XII-lea, în calitate de coloniști militari, 
In Valea Murágului mijlociu și săcuii sau aşezat cu mult mai târziu 
(Orbán B. Székelyfóld, IV, pag. 182). Chiar orașul Târgu-Murăș este 
amintit numai din veacul al XIV-lea sub numirea de Novum Forum 
Siculorum, * 

Multe din satele româneşti din Valea mijlocie a Murășului sunt 
amintite încă dela începutul veacului al XIV-lea în dijmele papale. De 
aci istoricii unguri și săcui scot argumentul, că n'au fost româneşti la 


100 SABIN OPREANU 


inceput, ci săcueşti-ungureşti. Din acest fapt însă nu rezultă de loc, cá 
la acea dată ar fi format săcuii, sau ungurii catolici majoritatea po- 
pulaţiei lor, Ei au putut să fie gi atunci, cum sunt $i azi, numai mi- 
norităţi printre majorităţile româneşti, care s'au păstrat până azi. 


Si mai târziu au fost colonizați sácui si unguri în judeţele Turda, 
Alba, Tárnava-Mare şi Târnava-Mică, fapt recunoscut și de către Un- 
guri. Unii dintre ei sunt coloniști de dată cu totul recentă. (Orbân, 
Op. cit. V. Pag. 3—28). Mulţi dintre acești colonişti au dispărut cu 
totul, rămânând azi în aceste judeţe, în Valea Murășului, aproape 
numai Români. Pe unde se mai găsesc azi colonişti, au putut dăinui 
numai cu mari privilegii, Aşa, în fostul scaun al Murágului gi în vreo 
cinci sate din cel al Ariegului (Orbán, Op. cit. V. pag. 50). Această 
dispariţie a coloniștilor unguri şi sácui din Valea Murágului, chiar sub 
stăpânire ungurească, mulţi sau puţini câţi vor îi fost, arată cât de ar- 
tificial au fost menținute grupurile etnice străine printre masele etnice 
româneşti compacte, 


Prin orașele de pe Valea Murășului, dar şi prin altele din Ardeal, 
în trecut au fost Români foarte puţini. Aceasta se datorește faptului, 
că abia la 1802 li se dă drept Românilor de a avea orice fel de ocu- 
pati urbane (Czoernig, Efnographie der Österreichischen Monarchie, 
Ill, pag. 154). 

Dintre ungurii de prin oraşele de pe lângă Murăş foarte mulţi, 
poate chiar majoritatea lor, au fost la început coloniști germani, ma- 
hiarizaţi cu timpul, Astfel au fost maghiarizați Germanii din Deva, 
din Alba-lulia si din Aiud (Czoernig, Op. cit, L pag. 39) La fel, în 
Vinţul de jos, principele Bethlen colonizeazá la 1622 Germani din 
Moravia, azi maghiarizați (Czoernig, O. cif. II, pag. 205). Si Aiudula 
fost la început probabil locuit de către Saşi, cărora Regele Ludovic le 
„dă la 1378 privilegii mari (Czoernig, Op. cit, II, pag. 233). 

Imprejurimile Aradului au fost colonizate cu Germani, unguri, 
Slovaci si alţii, abia începând cu veacul a! XVIII-lea, Colonizările cu 
unguri au continuat şi in jurul Aradului, dar gi prin alte oraşe din 
Valea Murășului, până în veacul al XIX-lea. Astfel, aproape de Pecica 
sunt colonizați unguri in 1840 până la 1847; în Deva şi Vinţ sunt 
aduși coloniști unguri la 1700; la 1715—1735 sunt aduși noui coloniști 
unguri şi la Alba-Iulia; la 1736 la Ghioroc (Czoernig, O. cit. III, 
pag. 126 şi urm.), unde au fost aduși la 1886 si unguri-ceangăi din Bu- 
covina (M ár ki, Osztrák-Magyar Monarchia, VI, pag. 459 si urm.) 
Abia cu acești coloniști au ajuns ungurii să aibă în Ghioroc majoritate 
față de Germani. Din Bucovina au mai fost colonizați ceangăi nu de 
mult si în Deva şi jur, în Hár&u. 


VALEA MURESULUI 101 


Am putea continua acest pomelnic de colonizări continue de 
unguri si de alte neamuri în Valea Murășului până în veacul al XX-lea. 
Numai cu aceste rezerve noui de coloniști s'a mai putut menținea aci 
atât la sate, cât și la orașe, printre Românii băștinași, o minoritate 
ungurească, 

Totus, în Valea Murășului masele de Români au rămas în majo- 
rități impresionante. Intradevár, Valea Murdsului este o importantă axă 
etnică: este o axă a románismului băştinaş din Ardeal 

De aci însă urmează si o concluzie definitivă de ordin politic. 
Dacă timp de o mie de ani, cât pretind ungurii că au stăpânit poli- 
ticeşte Ardealul, n'au putut să se apropie nici cel puţin de majorități 
relative în Valea Murágului, care chiar după părerea lor a fost cea 
mai importantă axă economică şi politică a Ardealului, ci aceea a 
rămas totdeauna cu sdrobitoare majorităţi româneşti, cu ce drept de 
orice natură se gândesc ungurii, să mai ajungă vreodată să stüpá- 
nească în Valea Murásului şi, peste fot, în Transilvania românească? 

Răspunsul este unul singur şi definitiv: cu niciun fel de drept. 

SABIN OPREANU 


TRANSILVANIA, VATRÁ LINGUISTICÁ 
A ROMÁNISMULUI NORD- DUNĂREAN 


Un geograf român, profesorul S. Mehedinţi, a numit Tran- 
silvania „sâmburele statului român“. La fel şi linguigtii ar putea zice 
că, în Transilvania, se găsește ,sámburele" din care a crescut copacul, 
bogat în ramuri, al graiurilor românești, vorbite pe toată întinderea pă- 
mântului nostru. De altfel un învăţat german, d-l E. Gamillscheg, 
care se află de câtva timp în România, întrebuințează pentru aceasta 
termenul german de ,Kerngebiet". 

De fapt, cercetătorii au observat, mai ales în timpul din urmă, 
mulţumită nouei metode a geografiei linguistice, că aici în Transilvania, 
sau mai bine zis în părţile apusene ale Transilvaniei, în Banat gi Cri- 
gana, s'au păstrat o seamă de elemente latinești dispărute in alte părți. 

Pe harta alăturată se vede cum cuvinte străvechi ca nea şi pe- 
destru, care continuă pe nix şi pedester latinești, se întind peste întreg 
Banatul, prin Crişana şi Apusul Transilvaniei, pe când, în restul țării, 
se zice, cu termeni de origine slavă, zăpadă (prin Muntenia şi Sudul 
Transilvaniei), sau omăt (prin Moldova și Nord-Estul Transilvaniei) şi 
olog. Tot in părţile acestea „flăcăul de însurat“ se numește june, „ustu- 
roiul" se numește aiu, etc. 

Nu e o simplă coincidență cá, tocmai în aceste părţi apusene ale 
țării, e mai bine păstrată moștenirea latină a graiului nostru, se știe 
doar că aici a fost mai intensă colonizarea romană în Dacia Traiană, 
Un distins linguist al nostru, profesorul S, Pușcariu, pe baza acestei 
constatări de ordin geografico-linguistic, coroborată și de date arheo- 
logice, etnografice și toponimice, crede cá, cel puţin pentru regiunile 
amintite, continuitatea elementului romanic din antichitate până astăzi, 
trebue considerată ca dovedită. Hărţi ca acestea, a lui nea, duc tot 
mai mulți învăţaţi străini la convingerea că, cel puţin pentru Ardeal, 
această continuitate este sigură, 


TRANSILVANIA, VATRĂ LINGUISTICÁ 103 


De altfel şi un alt fapt geografico-linguistic arată că Transilvania 
e „leagănul“ din care sau răspândit graiurile românești peste câm- 
piile înconjurătoare. Dialectologii au stabilit că, pe întinsul acestor 
câmpii, pe de o parte în Muntenia şi Oltenia, pe de altă parte în Mol- 
dova cu Basarabia, până dincolo de Nistru, apoi pe câmpia dinspre 
Apus, în Banat sí pe cursul inferior al Crişurilor sí Someșului se în- 
tind vaste teritorii, în care graiul popular e unitar, cu foarte mici va- 
riante, Astfel au fost deosebite patru dialecte dacoromâne (v. harta 
alăturată). (Termenul de „dialect“ se întrebuințează pentru a desemna 
cele patru mari împărțiri ale limbii române din Dacia, Macedonia, 
Veglen si Istria. Pentru cele patru graiuri principale dacoromâne s'ar 
potrivi mai bine termenul de „subdialect”), 

Vedem că toate aceste patru dialecte, sau subdialecte ocupă și 
câte o parte din Transilvania propriu zisă, cuprinsă între Carpaţi, 
Munţii Banatului și Hațegului, Munţii Apuseni, Munţii Sălajului şi ai 
Maramureşului, Dar Transilvania însăși n'are un dialect al ei propriu. 
Pe aici nu se întinde un dialect unitar pe un teritoriu mai mare, ci 
fiecare vale, fiecare unitate geografică mai mică işi are graiul ei pro- 
priu. Astfel de unităţi mai mici geografice şi dialectale sunt văile Arie- 
sului, Mureşului, Someșului mare, Someșului mic, Târnavelor, Tara 
Oașului, Chioarul, Maramureșul, etc, Aceste mici celule dialectale nu 
sunt însemnate pe harta alăturată. 

Geografia linguistică a constatat însă că, teritoriile unde avem 
vaste întinderi cu graiu unitar, trebue considerate ca fiind relativ recent 
colonizate. Graiurile unitare s'au răspândit din câte un centru coloni- 
zator, absorbind și graiurile diferite, aduse de coloniști veniţi din mai 
multe regiuni (K. Ja berg, Aspects géographiques du langage, Paris, 
1936, p. 31). Fărămiţarea dialectală a Transilvaniei dovedeşte deci, cá 
aici, n'a avut loc o colonizare mai nouă, ci că populaţia e aşezată din 
timpuri străvechi în aceleaşi locuri, astfel încât limba a avut timp să 
se diferenfieze, după unităţi geografice, determinate de sol, in nenu- 
mărate celule dialectale (S. Pușcariu, Limba română, |, p. 31). 

Este deci, aici în Transilvania, o desăvârşită potrivire între pă- 
mánt şi limbă. Peisajul ardelean e variat: văi înguste, munţi înalţi, 
depresiuni întinse, dealuri domoale, văi largi, podișuri pline de soare, 
se perindează într'un caleidoscop fermecător înaintea ochiului călăto- 
rului. Un tânăr geograf al nostru (Laurian Someșan) face reuşita 
observaţie cá elementele fizice ale peisajului ardelean sunt simetric 
îmbinate cu fenomene de ordin biologic (sate, stâni, mori, piue, culturi 
agricole la ses, culturi în terase la munte, câteodată până la mari înălțimi, 
etc.) şi cu fenomene de ordin spiritual-artistic (tipuri felurite de case 
şi biserici de lemn, porţi sculptate, troițe, etc.) 


104 l E. PETROVICI 


La fenomenele acestea de ordin spiritual, trebue adăugată si bo- 
gata varietate a graiurilor ardelenești, care contribue gi ele la nota 
caracteristică a peisajului acestei regiuni, 

Linguistul elvețian K. Jaberg numește minune SE şi con-- 
stituirea pe aceste meleaguri a unei limbi majoritare româneşti, în ciuda 
condiţiilor neprielnice: năvăliri barbare, războaie crâncene, stăpâniri 
de secole dușmănoase și asupritoare, Şi aceasta s'a făcut în lipsa unei 
pături sociale superioare, care a fost sau exterminată, sau desnafio- 
nalizată, 

Cu toate acestea, idiomul romanic de aici, nu numai cá nu a 
pierit, ci a fost îmbrățișat şi de unii năvălitori: Slavi, Cumani, Pece- 
negi, chiar Unguri, 

Cum se explică puterea aceasta a limbii române, de a rezista la 
cele mai grele lovituri și de a asimila atâţia străini, făcându-i de un 
sânge şi de o lege cu autohtonii? Un cercetător român (AL Rosetti, 
Istoria limbii române, Il, p. 41 şi II, p. 25, 27) găsește cauza asimilării 
străinilor în faptul că limba română participa la prestigiul civilizaţiei 
romane. Nu ştiu câtă brumă de civilizaţie romană vor fi păstrat niște 
bieţi plugari şi păstori, pitulaţi prin vágáunile munţilor, sau cáfárafi pe 
podişurile înalte, departe de orice centru cultural. Geograful și omul 
politic Paul Tele ki susține că Ungurii care s'au románizat au învățat ` 
românește fiindcă româna e o limbă ușoară, 

E probabil că amândouă aceste păreri conţin un pic de adevăr, 
De fapt, limba română e mai ușoară decât limbile slave, sau limba 
maghiară. Apoi strămoșii noștri, cu toate că au căzut, în urma îm- 
prejurărilor vitrege, la o treaptă foarte joasă de cultură, au putut păstra 
o licărire din conștiința originii străvechi romane. 

Dăinuirea încăpăţânată, dârză, pe pământul Transilvaniei a idio- 
mului romanic din Răsăritul Europei nu. poate fi explicată însă numai 
astfel, Acest graiu, adevărat miracol în istoria limbilor, pare a avea 
virtuți ascunse, necuprinse de minţile — oricât de agere — ale lin- 
guigtilor. Forțe misterioase, primare, asemănătoare forțelor naturii, nu- 
mite. de linguistul elveţian susamintit ,Volkskráfte" — forțe etnice — 
au perpetuat existenţa nnei limbi și a unui popor romanic aici în Estu 
Europei şi au adus în sânul acestei comunităţi liuguístice şi nationale 
un mare număr de barbari, | 

lar după ce furtuna năvălirilor s'a mai potolit, în virtutea ace- 
lorasi Zorte vii, dela periferia cetăţii transilvane, formată de o coroană 
de munţi — cum o numește Iordanes, istoricul Goţilor — limba 
românească se răspândeşte, din patru celule dialectale linguistice tran- 
silvănene periferice, înafara zidurilor cetăţii, pe câmpiile dela poalele 
munților — unde vor fi existat și mai înainte Români, dar în aşezări 


TRANSILVANIA, VATRĂ LINGUISTICÀ . 105 


foarte rare. In faţa înaintării victorioase a limbii românești, graiurile slave, 
cumane, pecenege, ungurești au trebuit să cedeze. Pe vastele intinderi 
dela Sudul şi Estul Carpaţilor, unde s'au dat nenumărate lupte în câmp 
deschis, între oștile călări, ale năvălitorilor, s'a desfășurat ultima bă- 
tălie, adevărat războiu de mișcare, din care a ieșit biruitoare limba 
"română, impingándu-si hotarele departe până dincolo de Dunăre si 
Nistru și până la Marea cea Mare, 


DIALECTELE DACOROMÂNE 


i ul IESE ta 
d (qm d E Bus, 
(08 DRA M EA d EN 


d 


Unoe sunt E grille acestor 
cuvinte se suprapun, 


In felul acesta s'au format dialectul muntean gi cel moldovean, 


Spre Răsărit şi Miazăzi lupta a fost uşoară. Graiurile Slavilor, 
Cumanilor, Pecenegilor și ale altor barbari, n'au rezistat revărsării vic- 
torioase dela munte, a graiurilor româneşti. 


Spre Apus situația a fost alta. Hotarul limbii române nu e de- 
parte astăzi de munți, nu ajunge până la întâiul râu mai mare dinspre 
Apus, 


Năvălitorii dih această câmpie au avut marele noroc că, întâiul 
lor rege i-a silit cu sabia să primească creștinismul sub forma lui oc- 
cidentală. Aceasta i-a făcut să fie îmbrăţișaţi de lumea occidentală ca 
un neam, din comunitatea popoarelor apusene, având aceeași religie, 
aceeași organizaţie de stat, aceeaşi civilizaţie. 

2 


106 . E. PETROVICI 


Faţă de aceşti adversari bine înarmaţi războiul de mișcare din 
câmpia Tisei s'a terminat în defavorul nostru, Astăzi abia se mai găsesc 
resturi de Români greco-catolici desnaţionalizaţi în apropierea Tisei, în 
preajma oraşelor Nyiregyhăza și Hajdudorog, la fel şi în Banat abia 
2—3 sate româneşti răzlețe s'au încumetat până aproape de marele fluviu. 

In felul acesta, cele două dialecte dacoromâne apusene, cel bă- 
náfean și cel crígan, au rămas cu un teritoriu mult mai mic decât cele- 
lalte două. Aceasta se vede foarte bine pe harta alăturată, 

Puhoiul năvălitorilor, venit dinspre Apus, atinge chiar dealurile la 
Nord de Crișul repede sí pe cursul inferior al Someșului. Pe aici pá- 
trunde şi în interiorul cetății Ardealului, dar nu în valuri compacte, 
ci în șuvițe răzlețe, ce se strecoară pe fundul văilor. Lupta continuă și 
înăuntrul zidurilor, dar de data aceasta războiul e mai de grabă un 
războiu de guerillă, care se termină cu victoria noastră, 

Numai în Secuime, unde sunt șesuri care au o oarecare asemă- 


nare cu stepa și în unele văi mai largi, sau menţinut năvălitorii până ` 


azi, întocmai cum apele, după o revărsare, se adună în adâncituri, 


Secole de-a-rândul, sprijinită de puterea de stat, având un pre- `: 
stigiu deosebit ca limbă a stăpânilor, limba maghiară a dat asalt după | 


asalt împotriva graiurilor românești din Transilvania. 

La început lipsită de ajutorul unei clase conducătoare, rezistă 
numai mulţumită acelor forțe misterioase despre care am vorbit mai 
înainte. Cu ajutorul lor s'a făurit comunitatea linguistică și națională 
majoritară românească. Ce deosebire desăvârşită faţă de stările din 
Occident, unde limbile naţionale romanice (şi germanice) s'au format 
în condiţii relativ paşnice, sub conducerea unei elite politice şi cultu- 
rale, sprijinite de literaturi strălucite, care au dat naștere la tradiţii li- 
terare şi linguistice. 

Abia mai târziu apar întâiele încercări timide de literatură romá- 
nească ; târziu de asemenea am avut o clasă conducătoare conștientă 
de chemarea ei. Mai cu seamă după ce aceasta se deşteaptă la con- 
știința originii romane, victoria românismului pe acest pământ nu mai 
era decât o chestie de timp, 

E. PETROVICI 


3 
i 
3 

E 
d 


e 


VIGOAREA NOASTRÁ BIOLOGICÁ 


Vigoarea biologică sau vitalitatea unei grupări de populație, a 
unul neam, sau a unel rase consistă în forța de procreare pe care o 
manifestă femeile lor de etatea dela 15 până la 45 de anl şi în re- 
zistenţa întrinsecă pe care o opun unităţile componente din populație, 
in special cele femenine de etatea de mai sus, faţă de cauzele de deces, 
Noţiunea vitalităţii e exprimată deci de un raport,!) care e format de 
un curent de intrare în sânul unel populații, reprezentat prin numărul 
născuţilor-vii și de altul de ieşire, dat de cifra deceselor, produse în 
aceeaşi perioadă de timp, in care au avut loc şi născuţii-vii, Raportal 
acesta este identic cu acela pe care îl obținem la o ființă izolată, când 


` împărțim cifra anilor, pe care în medie ştim că îl trăiește grupa din 


care ființa respectivă face parte, cu numărul anilor pe care ea La trăit, 
Se înţelege cá, la începutul vieţii fiinţei, pentru care facem calculul, 
raportul acesta este maximum, apol, pe măsură ce ființa devine adultă, 
scade gl la sfârșitul vieţii devine egal cu unu, Există deci un parale- 
lism între valoarea acestui raport şi etatea viitoare a ființei, ŞI tocmai 


“acest paralelism are valoare însemnată, în aplicarea noțiunii vitalităţii, 


în studiile asupra populaţiei. Vitalitate nu înseamnă deci numat un raport 
între născuţii-vii și decese, care relevă un moment din vleata colecti- 
vităţii, ci ea ne produce concomitent și o imagine vie despre durata 
viitoare a acestei colectivităţi, Astfel, când unel populaţii îi obținem un 
raport urcat, avem dreptul să tragem concluzia, că ea este relativ tâ- 
nără și în consecință mal are mult de trăit, | 


1) Raportul dintre numărul naşterilor dintr'o anumită perioadă de timp, repar- 
tizate după etatea mamelor şi cifra femeilor căsătorite si necăsătorite, decedate in 
acelaşi interval de timp, împărţite în grupe de etate, identice cu cele ale mamelor 
care au născut, se numeşte indice vital specific pe etate pentru femei. Acesta se cal- 
culează la 100 şi reprezintă un mijloc excelent de a măsura vitalitatea unei populaţii. 
Cifrele care servesc fa calcularea lui, scofándu-se însă din registrele de stare civilă 
numai cu multă migăleală, adeseori se întrebuinţează numai raportul la 100 dintre 
numărul născuţilor-vii si decese, pe care îl numim indice vital simplu, Acesta încă 
evidenţiază suficient de potrivit vigoarea biologică, dar cu condiţia ca populaţia să 
se împartă egal pe sexe, să aibă o compoziţie pe etate normală, adică să nu fie com- 
pusă din prea mulţi bătrâni şi relativ puţini adulți și tineri, sau invers şi căsătoriile 
să fie de o frecvență obișnuită. S 


2* 


108 Dr. PETRE RÁMNEANÍU 


Paralelismul descris nu este însă chiar perfect. Anume, când ra- 
portul devine egal cu unu, colectivităţile nu se sting brusc, ca flinfele 
izolate, ci treptat. Aşa pot să ajungă în faze când au acest raport subt 
unu şi de multe ori, când intervențiile externe diriguitoare a mișcării 
populației, — cum ar fi la noi cele de ordin biopolitic, — sunt apli- 
cate la timp, să revină la valorile inițiale, sau să atingă chiar unele 
mai urcate decât acelea. 

Iată un exemplu, de asemenea natură, din timpurile noastre: Ger- 
mania în primele trei luni ale anului 1933, când sleirea vitalltátll blo- 
logice a populaţiei e! a ajuns la maximum, a avut raportul între cifra 
născuţilor-vil (246,915) d a deceselor (221.374) aproape de unu, mai 
precis de 1,12, iar în anul 1934, când s'au ivit primele roade ale 
noullor reforme politice și demografice, el s'a urcat la 1,65 (1,181,179 
născuţi-vii — 716,865 decese). Relevám că această vigoare biologică a 
poporului german nu numai că sa menținut până astăzi, dar an de an 
prezintă cuceriri nol, evoluţie pe care istoria demografiei încă nu a fa- 
registrat-o până de prezent, 

Curentul de intrare al nouilor născuţi în sânul unei populaţii, fiind 
de obiceiu mai urcat decât cel de ieșire, reprezentat prin decese, cari 
au loc printre unitățile de orice etate, determină ca masa populaţiei, 
când o reprezentăm grafic în raport cu vârsta să îmbrace forma unei 
piramide, Adică, să aibă mulţi copii, din cari unii murind, să rămână 
cu un număr de adolescenţi cu ceva mai redus și aşa, treptat, din 
cauza deceselor cari se produc, adulţii să fie reprezentaţi printr'un 
număr mai redus decât adolescenții, iar bătrânii printr'unul mal redus 
decât adulţii, în etate peste 70 de anl să rămână numai câțiva supra- 
vieţuitori, 

Tipul de structură pe etate al unei asemenea populaţii se nu- 
meste tânăr sau progresiv. Aga a fost, populaţia noastră rurală la re- 
censământul din 1930, cum se observă destul de întuitiv și din schema 
următoare : 


? Bătrâni 


> Adulţi 


— ^? Adolescenţi 


> Copii 


VIGOAREA NOASTRĂ BIOLOGICĂ 109 


E uşor de înțeles, că populaţiile care la anumite perioade din 
vlea(a lor își reduc curentul de intrare, nu mai pot avea structura de- 
scrisă mal înainte, Baza piramidei începe să se reducă, pe când sec- 
torul imediat superior rămâne de dimensiunea din piramida precedentă, 
ceea ce determină ca structura pe etate să ne dea o grafică asemă- 
nătoare unui clopot, Asemenea tipuri de populație se numesc stafio- 
nare sau cu tendință de îmbătrânire. 

Intr'o fază de reducere a natalității și mai accentuată, grafica com- 
poziției pe etate o populaţiei ia forma unei pere cu coada în sus, 
Populaţiile care sunt în acest stadiu sunt considerate îmbătrânite sau 
de tip regresiv, 

Ținând seamă că structura pe etate a unei populaţii nu se poate 
determina decât pe baza datelor oferite de un recensământ, care, după 
cum ştim, nu poate avea loc decât la intervale mari, de circa 10 ani, 
lar modificările vitalităţii populaţiei pot să apară chiar brusc, în 2—3 
ani, structura pe etate a populaţiei nu poate servi întotdeauna ca un 
mijloc potrivit în determinarea vitalităţii populației cercetate, Din această 
cauză, nol vom arăta locul pe care îl ocupă România, între celelalte 
state, pe baza structurii populaţiei el pe etate; dar pentru a descrie 
vigoarea populaţiei noastre și mal ales a Românilor în momentul de 
față, ne vom folosi de raportul descrie la început, care la rândul lul, 
după cum am văzut din cele precedente, hotărește forma structurii 
pe care o fa populaţia, în raport cu etatea, 

Pe baza datelor pe care le posedăm dela recensămintele execu- 
tate imediat după războiu, în raport cu structura populaţiei pe etate, 
unele dintre ţări se înșiră în felul următor, De tip progresiv: U, S, S, R,, 
Bulgaria, România, Olanda, Danemarca, Scoţia şi U. S, A,De Up sta- 
flonar: Italia, Suedia, Anglia, Cehoslovacia, Polonia şi Belgia, De tip 
aproape, sau chiar regresiv: Franţa, Germania, Austria si Elveţia, 

Relese decl, că România, între celelalte țări, datorită structurii de 
populație tânără, pe care a avut-o la 1930, ocupă, din acest punct 
de vedere, un loc de frunte și astăzi, Această speranță ne-o va con- 
firma sau infirma cifrele recensământului actual, Până atunci, după cum 
am amintit, asupra momentului actual ne va putea lămuri măsurarea 
vitalităţii prin raportul dintre náscufil-vii și decese, 

O reliefare intr'un cadru mal larg a vitalităţii intregel noastre 
populaţii, cât şi în mod izolat numal a particularităţilor ei din diferite 
regiuni, sau în raport cu neamurile din teritoriul naţional, vom încerca 
să o Deem pe Bază de comparații. Vom compara, în consecinţă, vi- 
goarea biologică a ginţilor care influențează evoluţia viitoare a po- 
pulaţiei noastre, vom determina diferenţele între statele europene și mai 
ales între România şi cele limitrofe ei și, în urmă, vom evidenția di- 


110 Dr. PETRE RAMNEANTU 


ferentele care există la nol între diferitele provincii, în special în cele 
de dincoace de Carpaţi și între varlatele neamuri streine nouă, care sunt 
reprezentate în România, 


Vigoarea biologică a celor trei ginji mai însemnate din Europa. 
Otto Hellmut, ţinând seamă de fertilitatea neamurilor germane, 
latine şi slave, dela 1810 până la 1934 și presupunând că numărul de- 
ceselor rămâne constant a calculat următoarele cifre și pentru anul 
1960, când Europa va avea 596 de milioane de locuitori: 


Germani Latini 


65 mil. 
226 mil. 


59 mil. 
149 mil, 
160 mil 


63 mil. 
121 mil. 
133 mil. 


Slavii, având cea mal urcată vitalitate, la 1960 vor fi de 6 ori 
mai mulți ca la 1810; Germanii, care au o vigoare mlilocle, vor fi de 
3 ori; lar Latini abia își vor dubla numărul dela 1810, Din aceste cifre, 
relese că nol, împreună cu celelalte neamuri latine, pierdem în timp 
de 5 generaţii locul pe care l-am avut egal, la 1810 cu celelalte ginți 
şi devenim, din a trela parte a Europei, numai o cincime, 


Problema - vitalității României faţă de celelalte state europene. 
România, cu toate că are, ca și Rusia, Bulgaria şi Italia cea mal urcată 
natalitate în Europa, totuși, din cauza mortalităţii excesive, care, după 
cum am arătat, constitule numitorul raportului care ne determină vi- 
goarea populaţiei, nu are decât un excedent natural de populaţie, egal 
cu unele state care au natalitatea scăzută, Iată situaţia ei față de câteva 
din statele europene: 


Tipul antieconomic al mișcării populaţiei din România 


STATUL Natalitatea Mortalitatea Excedentul 
natural 

România (1926). . 35,2 21,0 14,2 

Olanda (1926) . . 238 9,8 140 


Polonia (1937) . . 24,9 14,0 14,9 


Tipul acesta de mișcare a populaţiei, când din cauza desconsi- 
derării mijloacelor de acţiune pe teren sanitar, se neglijează timp și 


VIGOAREA NOASTRĂ BIOLOGICĂ 111 


mai ales se pierd unități tinere, purtătoare de însemnat potenţial de 
reproducere, se numeşte anfieconomic. România este unica ţară din Eu- 
ropa, care, mal ales dela 1911—13 încoace, urmează această evoluţie 
antieconomică, Ba, mai mult, se observă că, în acest interval de timp, 
i s'a redus natalitatea dela 43,0 la 1000 locuitori, la 28,3 (1938), adică 
cu 34,200, pe când mortalitatea i-a rămas staționară, Această compor- 
tare trebue să ne producă o serioasă îngrijorare, fiindcă, în toate ţările, 
intre care amintesc în primul rând Franţa, unde scăderea natalității a 
precedat pe cea a mortalităţii, revenirea la o evoluție paralelă intre 
natalitate și mortalitate nu a mai fost posibilă, pe lângă toate eforturile 
politicii demografice aplicate prea târziu. Explicaţia acestei lupte za- 
darnice ne-o dá structura populaţiei pe etate :' Reducándu-se cifra po- 
pulaţiei tinere, lipsesc elementele reproductive, lar cele adulte îmbă- 
trânesc și, fatal, intre(in o mortalitate urcată, 


Vitalitatea populaţiei din ţările limitrofe României. Al treilea 
punct de vedere care ne relevă vigoarea biologică a populaţiei noastre 
este aspectul natalității și mortalității ei raportul dintre ele din ţările 
limitrofe nouă, 

lată cum se prezintă vigoarea biologică în aceste ţări: 


Indicele vital simplu în ţările limitrofe României la 1957 


Indicele vital 


STATUL Natalitatea ` Mortalitatea i imp N 
| Bulgaria , . . . 23,9 13,4 | 178,4 
Jugoslavia (1936) . | 28,9 16,0 
polonia .. .. 24,9 14,0 
România . . . . | 28,3 18,6 
| Rusia (1926— 1930) 438 20,8 
| Ungaria ._. ud 20,2 142 


Din această tabelă relese evident că, România, faţă de ţările li- 
mitrofe el, după Ungaria, are la 1937 cea mai redusă vitalitate, ȘI avem 
convingerea, că nu e inutil, dacă repetăm, că acest nivel al vigoarel el 
nu se datorește unei cifre scăzute de născuţi vii, ci mortalităţii ei in- 
fantile şi generale excesive, pe care dacă am face eforturile cunoscute 
de politica sanitară modernă, le-am putea reduce simţitor și în timp re- 
lativ scurt, 


Vigoarea biologică a populaţiei noastre pe provincii şi pe neamuri. 
In interiorul ţării noastre, vitalitatea populufie! încă variaza, fle dela o 


112 Dr. PETRE RÁMNEANTU 


regiune la alta, fle dela un neam la altul. Ba se observă gd o modifi- 
care în timp, 

Rezervoriul vitalităţii noastre îl deţine Moldova, lar provinciile de 
dincoace de Carpaţi prezintă locurile de cea mal redusă rezistență. In 
fruntea acestora stă Banatul, In 1939 indicele vital simplu în satele din 
Moldova a fost de 167,4, iar în Banat de 98,8, Mal detallat putem 
compara vitalitatea populaţiei din Ardeal în tabela următoare : 


Indicele vital pe neamuri în România, Transilvania, Banat si 
Crisana-Maramures în 1936 si în 1959. Mediul rural si urbàn 
întrunite 


Crişana- 


i ia Banatul 
Transilvan atu Maramureş 


România 
NEAMUL a n E ee 
1936 | 1939 | 1936 | 1939 | 1936 | 1939 | 1936 | 1939 


Dă 


| t ER EREECHEN 
Toate neamurile . . . | 159,3| 1522 154,1 152,4 | 101,2| 98,8] 141,3| 150,3 
Romani, . . . . . .|1654| 156| 158,0 | 1561| 1008) 941] 1475 | 122,0] 
Unguri 2s... .|1380| 1412| 1453| 1446| 129,9 | 1380 | 1148 | 130,8 


—MÓ———————————— |————— [-————- | ———— [——— | L— —— — ÎN Îl 


Ruși şi Ucraineni . . 


136,2 | 131,8 171,1 | 159,8 105,6 106,5 | 159,4 | 171,2 


Alte neamuri. - . 


Din aceasta reiese că, după Banat, cel mai redus indice îl are 
Crigana-Maramureg, lar Transilvania îl are egal cu cel geferal din Ro- 
mânia, Nivelul acesta redus al vitalităţii populaţiei din Banat și Crişana- 
Maramureş, nu e determinat atât de Români, cât e susținut mal ales de 
celelalte neamuri conlocuitoare cu noi, In Banat, dela indicele cel mai 
inferlor, în spre cel mai urcat (pe care îl au Ruşii şi Ucrainenii) se 
inglrá Evreii, Germanii şi apoi Românii, lar în Crişana-Maramureș cel 
mai scăzut indice îl au Germanii, Ungurii şi Evreii. In Transilvania, 
vitalitate mal redusă decât cea generală din România prezintă Ruşii și 
Ucrainenii, apol Evrell și Ungurii, E important să notăm că Germanii 
din Transilvania, în 1939, au atins un nivel al vttalităţii egal cu cel 
din România, deşi, după cum relese dintr'o prelucrare a datelor sta- 
tistice pe care am făcut-o, relativ la Sașii din Municipiul Sibiu, aceştia, 
la 1921—22 şi la 1931—32, au avut un Indice foarte scăzut,!) Fără 


1) Dr. P. Râmneanţu și Dr. O. R. Vraciu, Indicele vital simplu în România si 
pe Provincii istorice. Indicele vital specific peniru femei în orașul Sibiu, în Sibiul Me- 
dical, Nr. 8—10, 1934, 


or ata i ete cr 


VIGOAREA NOASTRĂ BIOLOGICĂ 113 


îndoială această urcare e determinată de nolle concepții asupra vieţii, 
difuzate de Germania și acceptate de Sagl. Datele din anii viitori vor 
dovedi-o cu prisosinţă, 

Privind, din aceeași tabelă, modificările care au avut loc dela 
1936 până la 1939, constatăm că Românii, în toate cele tre! provincii 
amintite, şi-au diminuat întru câtva indicele, Ungurii și l-au redus sen- 
sibil în Transilvania, iar Germanii și l-au urcat simţitor, atât în Tran- 
silvania, cât d în Banat, Scăderea pe care au înregistrat-o în Crişana- 
Maramureş e fără de importanță, deoarece acolo populaţia germană e 
reprezentată într'un număr foarte redus, 

Rapoartelor din tabela precedentă mai trebue să le adăugăm ur- 
mătoarele completări: în judeţele Arad, Hunedoara și Făgăraş, indi- 
cele vital, în 1939, s'a apropiat de 100, In judeţul Arad a fost de 109,0, 
în Hunedoara de 119,0 și în Făgăraş de 123,0, Cu alte cuvinte, dintre 
cele 9 judeţe ale Crişanei şi Transilvaniei de astăzi, 3 au o vitalitate 
a populaţiei foarte apropiată de a Bănăţenilor, 


Concluzii. Comparând vigoarea noastră biologică cu evoluţia ei la 
diferitele ginti din Europa, apoi în raport cu cea a populaţiei din alte 
state și în special cu a celel din țările limitrofe nouă şi, în urmă, fä- 
când reflexii numai asupra vitalităţii populaţiei din provinciile istorice 
de dincoace de Carpaţi, ţinând seamă şi de variațiile dintre neamurile 
de aici, credem că sunt justificate următoarele constatări și soluţii: 

Vitalitatea populației noastre, deși se menţine deasupra multora din 
alte țări, totuși nivelul.pe care îl are astăzi este mult sub cel pe care 
l-a moștenit prin fertilitatea urcată, pe care continuă să o manifeste, 
Noi nu putem să ne atingem însă vigoarea blologică pe care o avem 
grefată de stadiul de popor tânăr care suntem, conform compoziţiei 
noastre pe etate, din cauza mortalităţii mari, față de care am fost și 
suntem încă pasivi, 

latre provinciile de dincoace de Carpaţi, Banatul în deosebi sl 
întru câtva şi Crişana-Maramureș își au vitalitatea foarte diminuată, 
Transilvania, deşi şi-o menţine egală cu cea generală din România, 
totuși sunt semne evidente care ne demonstrează că şi ea a început să 
şi-o reducă, Semne de o urcare semnificativă a vitalităţii prezintă numai 
Saşii din Transilvania. 

Faţă de presiunea demografică exercitată asupra României de ță- 
rile limitrofe, care«au vigoarea biologică mai urcată decât nol, cu ex- 
cepția Ungariei şi mai ales fiindcă chiar nivelul actual la noi e în scă- 
dere, se impune realizarea remedillor pe care ni le pune la îndemână 
biopolitica, Pe acestea le cunoaștem suficient de bine, deoarece au fost 


114 Dr. PETRE RÁMNEANTU 


larg expuse și desbătute, atât in această revistă, cât mai ales în Bule- 
tinul Eugenic şi Biopolitic, O intervenţie, atât în ce priveşte promo- 
varea numărului de căsătorii și nașteri, cât și pentru combaterea mor- 
talităţii e cu atât mai urgentă, cu cât unele din ţările limitrofe nouă 
au, în această privinţă, realizări foarte reușite, Realizarea principiilor 
blopoliticei la noi trebue să înceapă neintárzlat, mal ales în Ardeal, 
unde frecvenţa neamurilor străine nouă e mai urcată și fliadcă unul 
din aceștia, Saşii, prezintă cele mai serioase simptome că s'au angajat, 
cu toată voința, pentru a-şi urca vigoarea biologică, 


Dr. PETRE RÁMNEANTU 


RĂSPÂNDIREA GEOGRAFICĂ A ROMÂNILOR 
CARPATICI 


Aruncánd o privire pe diferitele hărţi speciale ale Europei Cen- 
trale, se constatá, din primul moment, cá in raport cu restul regiu- 
nilor acestui sector european, Transilvania reprezintá cea mai desá- 
várgitá personalitate geografică. Această realitate se desprinde mai ales 
din felul cum se suprapun, pe același petec de pământ, o serie de 
fenomene geologice, fizice, climatice, phitogeografice, etnografice, lin- 
guistice și antropogeografice, 

Si, într'adevăr, dacă formațiunile geologice (rocele), din care este 
alcătuit pământul românesc, sunt așezate atât de simetric, cum se vede, 
în realitate, pe hărţile geologice, același lucru se constată și în privinţa 
reliefului acestui pământ. 

Am arătat altădată că relieful spaţiului transilvan este asemenea 
unei cetăţi naturale, aşezată în poarta răsăriteană a Europei penin- 
sulare şi în mijlocul teritoriului românesc, ocolit de Nistru, Dunăre, 
Marea Neagră si mlagtinele Tisei. Pe această fizionomie orografică, de 
o simetrie impresionantă, se suprapune o tot atât de impresionantă 
unitate climatică, care, împreună cu relieful, a dat naștere şi unei ve- 
getaţii caracteristice spaţiului carpato-danubian. Pe coroana munţilor 
care ocolesc de jur împrejur podişul înalt al Transilvaniei;se aşterne 
vegetaţia pășunilor alpine, care au chemat secole dearândul turmele 
ciobanilor noştrii, Mai jos, pe spinarea platformelor domoale, se întinde 
covorul dantelat al codrilor de brazi, a căror poale, pe ambele ver- 
sante ale cetăţii carpatice, sunt tivite cu pânza pădurilor de fagi, apol 
cu a celor de stejari, care, însfârșit, spintecă stepa peri-carpaticá, pentru 
a alerga până în faldurile apelor Dunării, Nistrului si ale Tisei, 

Acest peisaj geografic, atât de complex în aparență, dar atât de 
armonic gi de simetric în realitate, este temelia pe care a luat naştere 
ramura carpatică a neamului românesc, 


116 LAURIAN SOMESAN 


Im Wann wu 


Dacă structura geologică a pământului carpatic se profileazá ati 
de clar, în configuraţia şi în fizionomia orografică a spaţiului transilva: 
în natura climatului și a vegetației sale, acest mănunchiu de factori, v 
determina cu atât mai mult felul de răspândire geograficá și man 
festările de viea(á ale populaţiei, 

Dar, pentru a înţelege mai bine problema evoluţiei în răspândire 
geografică a Românilor, trebue să ţinem seamă, în aceeași măsură, 
de factorii istoriei, căci o grupare de oameni, un trib, sau un pop 
este asemenea unui organism, sensibil la orice influenţe venite dinafa 

Tocmai din aceste motive, așezarea geografică a pământului ro; 
mânesc, în faţa stepelor panonice si asiatice, de unde au roit popoarel 
năvălitoare, în drumul Dunării, Nistrului și al Mării-Negre, pune 
problemă nouă în evoluţia răspândirii geografice a Românilor carpato 
danubieni. 

Elementul românesc așezat în această parte a Europei peninsu: 
lare, la încrucişarea atâtor drumuri şi în vecinătatea atâtor popoare 
fără stabilitate, a înregistrat toate tulburările, care s'au produs dealungu 
vremurilor, în vecinătatea sa, 

In astfel de condițiuni istorice, evoluţia etnică, politică, econol 
mică şi spirituală a poporului românesc nu s'a putut desfășura în mo 
normal. Noi trebue să înțelegem că fără cetatea carpatică, așezată î 
mijlocul pământului ocolit de Nistru, Dunăre, Marea-Neagră și mlaști 
nele Tisei, ramura carpatică a elementului românesc nu s'ar fi putu 
păstra intr'un mănunchi atât de compact, atât de omogen şi atât dă, 
conservativ, cum se găseşte în realitate, 

Funcțiunea spaţiului transilvan în decursul istoriei a fost de-a 
înghemui populaţia autohtonă întrun adevărat organism etnic î 
vremurile de vânzolire ale istoriei şi de a o risipi, în vremurile de 
liniște, spre câmpiile din vecinătatea Carpaţilor, până în hotarele na: 
turale ale acestui pământ. Fără bastionul carpatic, în răsăritul Europei, 
peninsulare, Românii carpatici, isbiţi atâtea secole de toate valurile 
năvălitorilor asiatici, ar fi dispărut cu desăvârşire, sau dacă nu, ar fi 
rămas risipiţi în grupări insulare, asemenea fraților noştrii din Penim ! 
sula Balcanică. i 

De sigur că cetatea Carpaţilor românești a adăpostit, în aceiași $ 
măsură, şi alte populafiuni din vecinătatea noastră, sau pe acelea care 
trăiesc in Transilvania, alături de noi, Această însușire de conservare; 
şi adăpostire etnică a spaţiului transilvan, apare cu atât mai evidentă, / 
dacă o urmărim pe plan istoric, mai ales în decursul vremurilor în- ! 
depărtate, 

Dacă Tracii sunt amintiţi în vechea istoriografie ca fiind  ,lipiti 
de munţi“, dacă hotarele lor etnice şi politice, erau aproape identice || 


RÁSPÁNDIREA GEOGRAFICÀ A ROMÁNILOR CARPATICI 117 


cu ale României moderne, dacă însăși capitala si cele mai importante 
centre ale lor erau fixate în munţi, unde au persistat peste veacuri, 
şi, în fine, dacă urmaşii lor, Românii, au continuat să rămână la adă- 
if postul cetăţii carpatice tot timpul Evului-Mediu și aproape până in 
ultimele două secole, însemnează că spaţiul Carpaţilor româneşti este 
$ cel] mai important factor geopolitic în această parte a Europei pe- 
f ninsulare. 

De fapt, până acum două-trei secole, adevărata noastră vieafá 
naţională, politică şi economică se desfășoară în cadrul acestui pământ 
carpatic, Aici au luat naştere cele mai vechi organizaţiuni politice ro- 
mánesti, primele nuclee dinamice, a căror acţiune, după câteva secole, 
a radiat până în actualele hotare etnice ale Românilor, 

Privit pe acest plan, fenomenul politic românesc este cu atât mai 
important, în evoluţia lui istorică, cu cât îl găsim răspândit pe toată 
aria carpatică, din Maramurág până în Vrancea și până în Banat, și 
| din Vrancea, până in Tara Hațegului, pe ambele versante ale Carpa- 
ților, Aceasta însemnează că munţii noştrii (Carpaţii transilvani) nu 
sunt numai ,síra spinării neamului românesc”, ci însuși centrul lui 
vital, atât in sens einic, politic și economic, cât gi din punct de vedere 
spiritual, 

Nu este locul să aducem aici alte dovezi în sprijinul acestei afir- 
maţiuni atât de pretenţioase pentrucă adevărul ei se poate desprinde 
din însăși manifestările de vieaţă ale neamului nostru de-a-lungul istoriei, 


Revenind la fenomenul răspândirii geografice a elementului ro- 
mânesc, ne vom opri mai întâi asupra următoarelor observaţiuni: 


Înafară de cazul suprafeţelor muntoase, acoperite cu conifere și 
cu păşuni alpine — mai sus de 1300 m. altitudine, — condiţiunile de 
viea(á ale pământului carpato-danubian sunt favorabile pretutindeni. 
Cu toate acestea, densitatea populaţiei variază isbitor, nu numai în 
spaţiu dela o regiune la alta, ceea ce ar fi normal, ci și în timp. De 
fapt, în anumite vremuri, densitatea populaţiei în regiunile carpatice, pe 
spinările dealurilor, în vecinătatea muntelui, în depresiunile intracar- 
patice şi sub-carpatice, fusese mult mai mare decât pe fundul văilor 
mari si mai ales decât în câmpiile pericarpatice. In tot cazul, acestea sunt 
fenomene care nu se pot explica, decât ţinând seamă de evenimentele isto- 
rice, care prin natura lor, în anumite vremuri, au determinat polarizarea 
populaţiei spre adăpostul muntelui, iar alteori i-au permis să se re- 
verse iarăși spre largul câmpiilor, Această pendulafie periodică a po- 
pulaţiei românești, între munţi cu păduri și câmpiile stepice, este de 
esenţă istoríco-geograficá, 


118 | LAURIAN SOMEȘAN 


De sigur că această contractare periodică a populaţiei româneș 
a avut, în același timp, consecinţe politice și economice, | 
Cánd comandamentele noastre politice sunt fixate pe versante 
Carpaţilor, ne indreptám mai mult spre o vieajá pastorală; in vrem 
de liniște, când încetează năvălirea nomazilor, ne revársám din n 
spre câmpie, întărind vieafa agricolă, 

Acest proces de revărsare a elementului românesc spre stepele pe: 
carpatice dela Sud și Răsărit, după eliberarea lor de sub incursiuni] 
turco-tátárágti, nu s'a terminat încă, 


Spaţiul carpatic continuă să adăpostească, cele mai mari densità 
de populaţie românească, 


Românii din cetatea Carpaţilor românești sunt răspândiți în u 
mătoarele trei grupări etnice mai caracteristice: Un mănunchi înrădă 
cinat pe versantele, văile şi depresiunile Carpaţilor răsăriteni, unul î 
Carpaţii meridionali, iar altul — cel mai important, fiindcă apără sec 
torul vestic al României, — în Carpaţii apuseni, 

În mănunchiul Carpaţilor răsăriteni se grupează Românii, așeza 

"între Siret, Someşul Mare și Podişul Transilvaniei. Fi sunt cunoscu 
sub numele de: Maramureşeni, Oágeni, Someșeni, Bistriţeni, Mocanij 
Dorneni, Câmpulungeni, etc. 1 


Ideea despre rolul de hotar etnic şi politic al Carpaţilor răsări- 
teni, nu a putut apare decât în mintea revizioniştilor maghiari, care; 
foarte probabil, n'au cunoscut această regiune, decât din auzite, 

In tot cazul, elementul românesc din această parte stăpânește 
toate versantele munţilor, văile, depresiunile gi toate trecătorile, Satele 
se ridică pe spinările munţilor, până la altitudinea de 1000—1300 mj 

Actuala graniță politică de Nord Est a Ungariei nu desparte nicili 
măcar două regiuni geografice, decum două popoare deosebite, 


Ea aleargă pe spinarea celui mai autentic mănunchiu de Români, 
despicând uneori în două același sat, aceeași proprietate colectivă sau! 
individuală și, în fine, acelaşi organism etnic și economic. Cine își în- 
chipue că spinările Carpaţilor răsăriteni sunt nepopulate și că ele sunt 
potrivite unei graniţe politice, face o imensă greșală, căci, munţii no-B 
ştri, prin însăși configuraţia lor orografică, prin mulțimea, plaiurilor, tre- 
cătorilor, ulucurilor ei depresiunilor, prin bogăţia fánafelor și págunilor 
alpine, oferă o ospitalitate deosebită, pe care n'o mai afli decât foarte 
rar în alţi munţi ai Europei, 


Din Maramureş până la Câmpulungul moldovenesc, din Bistriţa 
ardelenească până în Bistriţa moldovenească și din Valea superioară 
a Mureșului până în bazinul Siretului, pe drumul trecătorilor, satele 


RĂSPÂNDIREA GEOGRAFICĂ A ROMÂNILOR CARPATICI 119 


românești se ţin lanţ, uneori fără de niciun interval Nu este deci de 
mirare cá în acești munţi, masivi numai în aparenţă, penetrabili și con- 
servativi în realitate, a luat naștere în trecut una dintre cele mai pu- 
ternice instituţii politice românești, 

Pe aria Carpaţilor meridionali, între Oltul mijlociu și Câmpia ro- 
mână se grupează un al doilea mănunchiu de Români, 

Priviţi sub aspect etnic şi politic, Carpaţii meridionali, au avut 
în vieaţa etnică și politică a Românilor, aceeași funcțiune ca şi Car- 
paţii răsăriteni, Acești munţi sunt mai de grabă un factor de polari- 
zare decât de despărţire etnică, 

Versantele lor sunt locuite de aceeași populaţie românească, adă- 
postind în trecutul îndepărtat aceleași organizaţiuni politice, pe care 
le-am văzut în Carpaţii orientali: Tara Amlagului, Făgărașului, Tara 
Loviştei, dominând trecătoarea Oltului, Tara Hațegului în preajma tre- 
cătorilor spre Dunăre, spre Tisa, spre interiorul Transilvaniei și spre 
Oltenia. Nu este deci de mirare că pe versantele sudice ale acestor 
munţi, pe ambele maluri ale Oltului, în dreptul Hațegului şi a Făgă- 
rașului, apare la fel ca in Moldova, o organizaţiune politică din care 
va lua naștere Muntenia de mâine şi că uneori stăpânirea acestui voi- 
vodat va înainta spre Nord până în preajma Sibiului, 

Carpaţii apuseni alcătuiesc cea mai înaltă, mai conservativă, mai 
populată și mai rezistentă ţară muntoasă din cuprinsul pământului ro- 
mánesc. Alături de mlaştinile Tisei, care au impiedecat câteva secole 
penetrafia elementului maghiar în masă compactă spre răsărit, Carpaţii 
apuseni, formează a doua barieră împotriva expansiunii maghiare spre 
interiorul Transilvaniei. Nicăiri în cuprinsul pământului românesc, nu 
se vede mai clar funcțiunea pe care au avut-o Carpaţii în evoluţia 
noastră etnică și politică, Nicăiri nu este atât de evidentă solidaritatea 
între Români și munte ca in Munţii Apuseni, căci între Maramureș, 
Lăpuș, Silvania, Bihor și Haţeg, strába(i cea mai românească aripă a 
Carpaţilor transilvani. 

Fiindcă, în cele mai multe cazuri, văile Carpaţilor apuseni sunt 
înguste, Moţii, stăpânii codrilor, și-au urcat satele la înălțime pe spi- 
narea munţilor, Vieafa lor este săracă, dar oamenii voinici, cinstiţi gi 
lipifi pământului, n'ar vrea să schimbe fara lor însorită, cu alta mai bună, 

Vieafa Moților se scurge aproape neobservată, dar când stăpâ- 
nirea maghiară a abuzat prea mult de răbdarea şi sărăcia lor, aceşti 
oameni au protestat prin răscoale violente. 


Românii din Podişul Transilvaniei. Am dat o importanță mai 
mare grupărilor românești care locuiesc Carpaţii răsăriteni, meridionali 


120 LAURIAN SOMESAN 


1 
şi apuseni, fiindcă în aceste părţi elementul autohton este mai omogeri 
şi pentrucă nicăiri populaţia românească nu şi-a păstrat atât de origin 
nală limba, obiceiurile şi vechia civilizaţie rurală carpatică, 


Dar, înafară de grupările. românești suprapuse pe brâul Carpai 
filor, Românii mai prezintă un mănunchi aproape tot atât de impor- 
tant în Podișul Transilvaniei. 


După statistica maghiară din 1910, proporţia Românilor, așezați: 
în interiorul cetăţii carpatice, este de 65—70?|,, față de 30—35%, pe 
care îl reprezintă Germanii, Ungurii si celelalte naţionalităţi. 

Mai important decât această reprezentare procentuală a nationa- 
lităţilor, este însă faptul, că Românii sunt singura populaţie autohtonă 
în Transilvania şi cá 90—95%, din această populaţie o formează tá-. 
ranii agricultori și păstori, legaţi de pământul lor în toate împrejurările” 
istorice, 

Faţă de Unguri, risipiţi insular, Românii se găsesc pretutindeni în | 
majorități relative si absolute. Elementul maghiar în Câmpia Transil- 
vaniei este de dată destul de recentă. Ungurii au fost colonizați aici 
printre Români, pe moşiile nobililor. Prioritatea Românilor aici, ca în 
toate regiunile carpatice, se constată nu numai din majoritatea lor, din 
faptul că ei sunt răspândiţi pretutindeni, luând contact cu toate cate- 
goriile formelor de teren, din ocupaţia lor multiplă, din caracterul ro- | 
mânesc de pretutindeni al numirilor toponimice, ci și din faptul că 
Românii intră ca element component în fizionomia peisajului transilvan, 
Casa şi gospodăria, îmbrăcămintea, ocupatiunea, obiceiurile și cântecele 
lor se încadrează complet peisajului natural și condiţiunilor de vieaţă 
pe care le oferá acest pământ, Ei se pricep la toate, se ocupă cu agri- 4 
cultura, creșterea vitelor, păstoritul, minieritul şi exploatarea pădurilor, 
Produsele gospodăriei și industriei lor casnice, circulă până în cele 
mai îndepărtate colţurii ale Țării. Plutașii Români alunecă pe luciul 
apelor, din creerii munților, până la gurile Dunării, Seghedin și Or- 
şova. Moţii ciubărari şi voștinari, Bârgăuanii sindrilari şi Mărginenii 
oieri sau negufátori sunt cunoscuţi pretutindeni. Lâna, brânza pánu- 
rile, toalele şi covoarele românești pătrund toate oraşele din Tran- 
silvania, 

Străinul care frecventează târgurile din oraşele Transilvaniei, este 
nevoit să învețe românește. De aceea, dominaţia românească nu a fost 
nevoită să-și impună prin forță și brutalitate limba oficială cum au 
făcut Ungurii în teritoriile ocupate, sau ca Sârbii în Banatul Jugoslav, 
Stăpânirea noastră în Transilvania o exprimă majoritatea, extinderea 
în suprafață și adâncimea culturii românești, brodatá pe un străvechiu 
fond autohton (dacic) al unei populaţii sedentare. 


RĂSPÂNDIREA GEOGRAFICĂ A ROMÂNILOR CARPATICI 121 


Revenind la problema Românilor din Câmpia Transilvaniei, con- 
statăm că ei n'au reușit să-și păzească portul, obiceiurile şi omogeni- 
tatea, atât de caracteristice la Românii din preajma ocolului carpatic, 
Rámagi într'o regiune mai expusă triburilor năvălitoare, care s'au oprit 
temporal pe acest pământ, expansiunii politice şi feudalismului maghiar, 
Românii din câmpia Transilvaniei n'au mai putut opune o resistenfá 
atât de categorică influențelor dinafară. 

Chinuiţi mereu de iobăgie, ei se găseau într'o continuă emigrare 
de pe o moşie pe alta, luând adeseori, drumul pribegiei spre Princi- 
patele române. 

Situaţia lor nu s'a putut îmbunătăţi decât după revoluţia din 1848, 
după reforma agrară din 1922, şi în fine, după cele două decenii de 
dominație românească. 

l LAURIAN SOMESAN 


ALECU RUSSO ÎN ARDEALUL REVOLUȚIONAR, 
LA 1848 


1, De câteori m'am întâlnit, în cercetările mele, cu numele lui 
Alecu Russo, m'am simţit reconfortat ca intr'o oază de lumină, de 
voie bună și sănătate, Asemenea prietenului său devotat, Vasile] 
Alecsandri, Alecu Russo ştia să se bucure de plăcerile vieţii, chiar 
când se izbea de mizeriile cele mai aspre, de care n'a fost prea cruțat 
în scurta lui existenţă. El preţuia aventura nobilă, arta, ideea si ii! 
plăcea să-şi arate, cu toată franchefa, dragostea pentru aceste daruri 
de pref ale traiului nostru pe pământ. Din pricina aceasta a infundat 
de două ori închisoarea, în al doilea rând fiind ameninţat să-și plă- 
tească cu capul îndrăsneala opiniilor, Alecu Russo a fost așadar, nu 
numai un scriitor de aleasă calitate, ci și un erou și un cavaler, a 
cărui vieață e bine să o cunoaștem mai de aproape, 

Mi-a fost totdeauna simpatic Russo pentru marea lui dragoste 
de românism și pentru felul cum a conceput el naționalismul. In- 
trucât privește iubirea de neam, mărturie dreaptă avem în fața 
noastră cea mai de preţ operă a lui Cântarea României, acel in- 
spirat poem al frumuseţilor peisajului și trecutului nostru, străbătut 
dela un capăt la altul de o putere mistică, pe care numai în scrierile 
profeților — pe care probabil le-a şi avut de model — o mai aflăm, 
Din poemul acesta, şi din alte lucrări ale lui, mai ales din Cugetări, 
pe care le-a publicat cătră sfârşitul vieţii, Alecu Russo ne apare 
drept un precursor al adevăratului naționalism românesc, așa cum 
această noțiune pătrunde astăzi în cercuri tot mai adânci ale neamului 
nostru, Pe când unii dintre contimporanii lui concepeau naționalismul 
în mod abstract — mulți dintre ei, de pildă, luptau pentru drepturile 
la vieafá ale neamului românesc, iubeau însă mai mult Franţa, decât 
România — Alecu Russo avea o imagine organică, vie a neamului 
său, imagine pe care o umplea nu numai cu raţiunea, ci şi cu inima, 


ALECU RUSSO ÍN ARDEALUL REVOLUTIONAR, LA 1848 123 


Pentru el nu existau apoi clase sociale, ci o singură naţiune, cu un 
patrimoniu comun, ale cărui părţi alcătuitoare nu pot fi înţelese decât 
împreună, De aceea el iubea toate manifestările vii ale poporului: 
poezia lui — Alecu Russo a fost printre cei dintâiu culegători pasionaţi 
de poezie populară — obiceiurile, portul, limba, toate creaţiile în care 
fiinţa naţională își arată întregul ei farmec, 


2, Sunt oameni mari şi mai ales scriitori — şi mari şi mici — 
care pun o grijă meticuloasă pentru a lăsa posterităţii, fiecare rând si 
anumite momente — în deosebi cele care le convin — din vieafa lor. 
Alecu Russo n'a făcut parte din rândul acestora, Dacă prietenul lui iubit, 
Vasile Alecsandri, nu ar fi salvat câteva din manuscrisele lui şi nu 
ne-ar fi făcut cunoscută, în mod sumar, vieafa lui, Alecu Russo ar fi 
dispărut învăluit în mister, fără de a i se recunoaște meritul de a fi 
scris nici chiar acea Cânfare a României, care a înflăcărat aşa de 
mult generaţia. dela 1848, şi care pentru patriotismul ei cald rămâne 
una din cărţile noastre de căpătâiu, N'ar fi rămas nici opera — dar 
cu atât mai puţin ar fi rămas vieafa lui, plină de peripeții originale. 

Cu toată intervenţia atât de călduroasă a lui Alecsandri, cu toate 
că, datorită Cântării României şi polemicii stârnită în jurul ei — una 
din cele mai pasionate din literatura românească — Alecu Russo este 
astăzi un nume destul de cunoscut, — el a întrat în toate cărţile de 
şcoală — vieata lui este una din cele mai puţin cunoscute vieţi de 
scriitor român din sec, al XIX. !) 


1) Iată, în câteva cuvinte, care a fost vieafa scriitorului moldovean: S'a născut 
în anul 1819, in Basarabia, dintr'o veche familie de boieri români. Copilăria şi-a 
petrecut-o, în parte, în satul natal La vârsta de abia 10 ani a fost trimis la studii 
în Elveţia, unde a petrecut până la vârsta de douăzeci de ani. In răstimpul cât a 
stat în această ţară, mai ales la Geneva, a făcut şi studii de drept. Intors în Mol- 
dova, este numit magistrat. D plăceau însă mai mult excursiile şi vagabondárile prin 
munţi, decât procesele. A legat o strânsă prietenie cu Vasile Alecsandri, cu care 
împreună a făcut culegeri de poezie populară. A scris şi piese de teatru. Pentru una 
din ele, în care se cuprindeau aluzii nu prea măgulitoare la adresa stăpânirii de 
atunci din Moldova, a tost surghiunit trei luni la mănăstirea Soveja. Aici a desco- 
perit el Miorița, cea mai frumoasă baladă a noastră! Izbucnind revoluţia dela 1848, 
ia şi el parte la ea, După rătăcirile prin Ardeal, asupra cărora voi insista mai 
pe larg în acest articol, se refugiază la Paris, unde, in továrágia lui Bălcescu, Alecsandri, 
Kogălniceanu şi a altor moldoveni şi munteni pribegi, lucrează pentru apărarea 
drepturilor Ja vieatá ele naţiunii sale, şi pentru pregătirea spiritului nou, spirit care 
va duce la Unirea Principatelor, Atunci a scris el Cântarea României, pe care tova- 
răşul său Bălcescu a publicat-o in revista România Viitoare, din 1851, apărută la 
Paris, cu o notiță, în care afirmă că ar fi găsit-o la un călugăr. Faptul acesta a 
făcut ca în jurul acestui poem să se nască interminabile discuţii asupra paternităţii. 
Unii au susținut și susțin gi astăzi cu invergunare, că autorul lui a fast Bălcescu 

3* 


124 ION BREAZU | 

Alecu Russo era o fire originală, ursit din copilărie pentru o: 
viea(á plină de aventură si amáráciuni, Firea și împrejurările vieţii l-au; 
făcut închis, nepăsător, sceptic chiar. La aceste trăsături ale caracte- 
rului său, mai trebue adăugată una, care-l face deosebit de simpatic: 
umorul, Ea va putea fi surprinsă şi în epizodul din vieafa lui, pe care- B 
vom povesti mai jos, $ 

Umorul a fost, de altfel, foarte cultivat de tinerii dela 48.. 
Kogălniceanu, Alecsandri, Ghica, Bălcescu, Negruzzi, Goleştii, erau ! 
oameni care ştiau râde, chiar şi în împrejurări când moartea le râdea: : 
în faţă, Bălcescu mărturisește, intr'o scrisoare cátrá Ghica, cum umorul ` 
lui înnăscut, La făcut să nu-și piardă firea în rătăcirile prin Ardeal, ` 
cu toate că simţea cum boala fatală îi roade pieptul, 

Alecu Russo, prietenul lui, avea tot atâtea motive să fie trist, 
Cu familia era certat, situație materială nu prea avea, iar sănătatea : 
i-a fost totdeauna șubredă, Umorul nu şi l-a pierdut însă nici odată, 
Cel puţin așa apare din opera lui și din cele câteva momente ale ! 
vieţii pe care i le cunoaștem, 

Dintre toate páfaniile acestui original, cea din Ardeal, în vara 
anului 1848, e, de bunăseamă, cea mai plină de peripeții. Atât de 
originală a fost aceasta, încât în scurta notă biografică pe care i-o în- 
chină Alecsandri, ea e aceea care ocupă locul cel mai întins, 


3. După anemicul gest revoluţionar făcut la lagi, la sfârșitul lui 
Martie 1848, Alecu Russo a fost nevoit să se refugieze în Bucovina, 
împreună cu alți Moldoveni, cari iscáliserá, ca $i el, proclamația 
Partidului naţional moldovean, cătră Români, proclamaţie în care, de 
fapt, se cuprinde întreaga ,revolutie" moldoveană, Până când amicii: 
lui s'au mulţumit însă să rămână la Cernăuţi, sau în casa atât de pri- 
mitoare a Hurmuzáchestilor, dela Cernauca, Alecu Russo a luat drumul: 
pribegiei, cu Deşteptarea României, poezia prietenului Alecsandri, in 
traistă, Avut-a el vreo misiune în Franţa, aşa cum ar apare din actul 
de acuzare de mai târziu al Ungurilor — nu putem preciza încă. 
Alecsandri nu ne spune decât atât, că pribeagul nostru a ajuns până 
la Viena, unde, întâlnindu-se cu alți Români, cari veneau în ţară, se 
alătură şi el grupului lor. Foarte probabil că din acelaşi grup făceau 
parte lancu Alecsandri, fratele poetului, Costache Negri, Bălcescu și 


cei mai mulţi afirmă însă, cu dovezi puternice, că Russo este cel care l-a scris. 
Intors la laşi, el continuă să lupte pentru unire, participă la mișcarea literară, ocupă 
câtva timp postul de avocat al Băncii Naţionale a Moldovei, o boală crudă însă — 
aceeaşi boală care l-a dus în mormânt si pe Bălcescu — l-a doborit la vârsta de 40 
ani, în 1859, anul Unirii. A murit sărac. Inventarul care s'a făcut la moartea lui nu 
aminteşte decât de câteva tablouri, de niște cărți, albituri şi vesminte. 


ALECU RUSSO IN ARDEALUL REVOLUŢIONAR, LA 1848 125 


alţi munteni, care se grăbiau să vină la Bucureşti, pentru a repeta în 
capitala Țării Românești încercarea revoluţionară, la care au participat, 
în ziua de 24 Februarie, la Paris, Întâlnirea dela Viena trebue să se 
fi întâmplat pe la mijlocul lui Aprilie, 1848. 

Dela Viena au luat-o pe Dunăre în jos, cu vaporul, drum foarte 
umblat atunci, mai ales de Românii din Muntenia, care călătoreau în 
ţările apusene. În vapor se petrecu o scenă, între Moldovenii si 
Ungurii care erau acolo, Eroul scenei este Alecu Russo. 

— No, domnilor, — se adresează un Ungur Românilor — vreţi 
să vă daţi nouă, pentruca să vă scăpăm de Turci? Noi suntem gata 
să întrăm în Moldova, precum au întrat și strămoșii noștrii, 

Alecu Russo, care cunoștea atât de bine istoria Moldovei, nu se 
lăsă însă bătut şi răspunse îndată; 

. — No, știți d-voastră pentru ce Moldova e o ţară mănoasă ? Pen- 
trucă pământul ei a fost îngrăşat cu legurile strămoșilor voştri. 

Răspunsul lui Russo a făcut să amufeascá trulia „tovarășilor de 
drum" unguri. | 

După mărturisirile lui Gheorghe Sion, Russo sa dus cu 
Moldovenii lui până la București, crezând că de acolo pot pătrunde 
în Moldova. Planul însă nu le reuși, de aceea luară iar calea întoarsă, 
pe Dunăre, prin Banat, pe la Lugoj, şi de acolo la Sibiu, unde Sion 
îi găseşte pe acești Moldoveni în preajma adunării dela Blaj, din 
3:15 Mai, 

Împreună cu ceilalți Moldoveni, ei vizitează aici pe Bárnuf, 
care la început, cu natura lui „timidă“, cu vorba lui „îngăimată” cu 
înfățișarea lui de „fantasmă, ce ar fi abandonat Purgatoriul, ca să se 
mai întoarcă odată pe lume” — nu le face o impresie prea plăcută. 
„Dar după ce ne mai lipirăm de el — continuă același Sion — după 
ce ne lăsarăm în convorbiri mai intime, recunoscurăm în el un bărbat 
în adevăr superior: la cuvintele de patrie, națiune, românism, el se 
entuziasma ca un poet; figura lui lua un aer de om inspirat, de profet; 
vorba lui un accent simpatic şi dureros; căutătura asvárlea scântei de 
curaj şi terorism”, 

La Sibiu, Moldovenii fac, împreună cu ceilalți Români, o mani- 
festafie de simpatie lui Şaguna. Cu acest prilej ei improvizează un 
drapel românesc — cel dintâiu drapel românesc — pe care l-a -văzut 
Ardealul. 

* p 

4. Dela Sibiu o iau spre Blaj, pentru a participa la memorabila 
adunare de pe Câmpia Libertății. Cu cât drag se va fi amestecat 
Moldoveanul acesta printre cetele de ţărani, care veneau cântând, grupuri 
grupuri, în căruţe și pe jos, spre Câmpia dela Blaj. Atunci si în alte 


126 ION BREAZU 


pelerinaje prin Ardeal s'a convins el de solidaritatea care a fost tăria 
poporului românesc din această provincie. Adunarea dela Blaj l-a covârşit 
prin spectacolul de frăţie românească, pe care i-l oferea, ,Intr'un ţinut ab 
Ardealului — scrie el mai târziu, despre acea adunare — se ivi, laj 
1848, o zi frumoasă, pe un câmp întins, unde patruzeci de mii de 
Români stau să asculte, sub aripile unui steag tricolor, cuvântul inte- 
ligenţei ardelene, Moldoveni și Munteni, pribeji ai tulburărilor din: 
Țări, priveau cu bătaie de inimă adunarea, oștită grămadă după gră-' 
madă, după satele şi ţinuturile de unde veniseră oamenii: Un popor 
întreg, de același port și aceeaşi limbă, ca și a poporului nostru, sta! 
măreț, in lumina soarelui şi printre sumane se vedeau amestecate multe! 
surtuce, Aceste surtuce acopereau pieptul tineretului de frunte, esit 
din Blaj și din şcoalele Ardealului, tineret cu mare curaj si iubire de 
neamul românesc, Multă mirare insufla pribegilor spectacolul fráfiei 
curate, între surtuce și sumane; frăție nu numai de sânge, dar frăţie 
în traiu şi obiceiuri și în toate relațiile... Pribejii dar, înfăţișetorii 
luptei din Principate, a egalităţii drepturilor, iar nu a oamenilor, ur- 
mară cu ochi plini de mirare uimitoare frăţia aceasta și mai că, intr'un 
minut de înfocare, ar fi dorit să nu se mai fi născut feciori de boieri“, 


5, Dela Blaj, Alecu Russo nu pleacă cu mâna goală, Alăturea " 
Deşteptarea României, poezia revoluţionară a lui Alecsandri pe care o 
adusese din Moldova, el ia numeroase exemplare din Protocolul 
Adunării dela Blaj, pe care intenţiona să le treacă în Bucovina. Până 
în 23 Iulie a aceluiași an, rátácegte pe la Braşov — unde iscălește cu 
mai mulţi Moldoveni o proclamaţie de Unire a Principatelor, — prin Un-: 
garia, apoi prin Banat. La Lugoj, acest iubitor de țărănime, are prilejul 
de a asista la o altă adunare naţională, a Bănăţenilor, unde inimile 
erau înflăcărate de cuvântările lui Eftimie Murgu. Lucrul îl ştim 
dintr'o scrisoare a lui Constantin Roman, care scria, la 26 lunie,: 
1848, din Sibiu, următoarele lui A, G, Golescu „... Tocmai în; 
23 lunie sosi Russo din Ungaria, prin Banat, și ne spuse că a fost la 
adunarea dela Lugoj, unde poporul e, ca pretutindenea. A vorbit cui 
Murgu, care prin proclamaţiunile lui şi-a pierdut mult din popularitate! 
şi numai prin discursurile lui cele particulare s'a mai îndreptat, Ne: 
spune Russo şi aceea că, poporul și acolo, e mai înțelept ca inteli-. 
gent, Russo în 24 pleacă cătră Bucovina, la Cernăuţi, unde se află! 
și ceilalți Moldoveni”. 

La data aceea n'a putut însă pleca, pentrucă la 4 Iulie era tot la 
Sibiu, de unde trimite o scrisoare prietenului său Nicolae Bălcescu.: 
Regret cá nu pot reproduce în întregime această scrisoare, plină de: 
nervul lui tineresc, străbătută de o caldă încredere în unitatea naţio- 


ALECU RUSSO ÎN ARDEALUL REVOLUȚIONAR, LA 1848 127 


e 


nalá, care va trebui să vină, Nu mă pot reţine însă de a reproduce 
. câteva rânduri, pe care le dau în traducere românească (originalul e 
în franjuzegte): „...Dragul meu, condeiul nu e destul de sprinten 
pentru a urma frumoasele planuri, pe care le văd cu închipuirea mea. 
"O nație puternică, cu o mare drept baricade, cu două râuri care se 
cheamă Dunărea și Nistru, drept încingătoare, cu sânge roman în vine. 
Si nu va mai fi Moldova... nici Transilvania, nici Banatul, ci o Țară 
Românească, cu o capitală, care se va numi Roma, dacă vrei, cu 
pieţe mari, care se vor numi: Piaţa Poporului, Piaţa Traian, Piaţa 
Stefan, Piaţa Mihai, Piaţa Moldovei, Piaţa Banatului, Piaţa Ardealului | 
Apoi putere, fericire, măreție, glorie! Fericiţi nepoţii nostri! Si noi, 
fericiţi, că am putut contribui la acest lucru, bine sau rău, mult sau 


puțin". 


Insuflețirea aceasta i-a trezit-o revoluția din Muntenia, vestea 
căreia abia atunci i-a sosit. 


Pricina e că de patru săptămâni Russo, — după cum însuși măr- 
turiseşte, în aceeaşi scrisoare — rătăcise prin Ungaria și Banat, și abia 
în 23 Iunie ajuns la Sibiu, 


După ce imbráfigeazá, cu înflăcărata sa închipuire, viitorul strá- 
lucit al naţiei, Russo face, în aceeași scrisoare, un tablou drastic al 
trufiei ungurești, care înţelege prin libertate: maghiarizarea cu forfa. 
li sfătuește apoi pe cei dela Bucuregtisá nu trimită — aga cum a venit 
vestea la Sibiu — un ambasador al Munteniei pe lángá guvernul din 
Pesta. Acest pas ar trebui să-l facă Ungurii, pentrucă ei sunt deacum 
la dispoziţia noastră, fiindcă noi suntem stăpânii gurilor Dunării, 


6. Din această scrisoare, precum şi din alte locuri din opera lui, 
se vede limpede că Alecu Russo, în pelerinările lui prin Ardeal, sa 
convins pe deplin de justeţa punctului de vedere al Românilor de dincoace 
de munți, în conflictul cu Ungurii. La convingerea aceasta Bălcescu 
n'a ajuns decât după lungi si infructuoase tratative de impăcare cu duş- 
manul nostru secular. Alecu Russo a putut ajunge la această convingere 
mai repede şi pentrucă altul era punctul lui de vedere cu privire la 
orientarea politică a nafiei românești in acel moment, Pentru el na- 
fionalitatea trebuia pusă înaintea ideii de dreptate socială. Pentru re- 
voluţionarii dela București ideea naţională stătea — cel puţin la înce- 
putul revoluţiei - pe aceeaşi treaptă, dacă nu mai jos, cu cea de- 
mocratică. Bălcescu însuşi a fost, la început, de această părere. Numai 
mai târziu se pronunţă şi el cu hotărire pentru primatul libertăţii şi 
unităţii naţionale. Russo gândea astfel pentrucă avea — după cum am 
văzut — un concept al naţionalităţii mai bogat, decât aripa stângă a 


128 ION BREAZU 


revoluţionarilor munteni, Pentru el, iubitorul de legende, de tradiţii si 
de limbă populară, națiunea era un organism viu, o lege a naturii, 
„Toată ideea politică şi socială a lui Kossuth, de a amesteca toate 
naționalităţile Ungariei în singura naţionalitate maghiară — spune 
el în Cugetări — pică înaintea îndărătniciei, întemeiată pe poezie si 
pe obiceiuri, a Românilor și a Slavilor, Kossuth își sprijinea sistema, 
ca toți făcătorii de sistemă, pe o logică ce i se părea dreaptă și tot- 
odată cu putere administrativă, cu tunuri și cu standarduri, adecă 
spânzurătoarea. La logica lui Kossuth, Românii si Slavii opuneau altă 
logică şi spuneau : Dovedește-ne că limba: ungurească îi mai frumoasă, 
decât a noastră și om vorbi ungureşte; dovedeşte-ne că copiii nu-s 
fiii părinţilor lor şi vom fi Unguri; dovedegte-ne că e mai cinstit a se 
chema lanog în loc de lon, sau de Ivan și ne vom chema şi noi 
Ianos", i 


In rătăcirile prin Ardeal si Banat, conceptul lui de naționa- 
litate s'a umplut şi mai mult de víeafá. Conceptul acesta el gi l-a în- 
temeiat pe solide principii filosofice, în cursul studiilor din Elveția, 
Teoriile de acolo el le-a verificat necontenit, în călătoriile sale prin 
munții Moldovei, unde culegea balade populare si legende; le-a dat 
adâncimea istorică printr'o bogată lectură de cronici; Ardealul, cred 
însă cá i-a dat naționalismului său forță, mândrie, încredere în viitor. 


7. In aceeaşi scrisoare cătră Bălcescu, Alecu Russo mărturiseşte 
că pleacă în Bucovina, pentru a întâlni pe „șefii și camarazii“ lui mol- 
doveni. De astádatá nu și-a mai amânat plecarea. În ziua aceea, sau 
în cea următoare, s'a agternut la drum, spre Bucovina. N'a plecat 
însă cu mâna goală, fapt care i-a întârziat simţitor sosirea în Bucovina, 
In valiză, alături de favoritul său Teophile Gauthier, scriitorul francez, 
cu care are multă asemănare de temperament, și de câteva cântece 
populare, pe care le va fi strâns prin Ardeal și Banat, a aşezat — 
după cum am amintit — și Deşteptarea României, 90 exemplare 
din Protocolul Adunării dela Blaj, şi alte multe manifeste si -acte 
„suspecte“ pentru garda naţională maghiară din Dej, Căci drumul spre 
Bucovina al lui Russo ducea prin Dej, unde zelosul comitet naţional 
maghiar, scotocegte toate actele Moldoveanului şi-l declară arestat, la 
9 lulie 1848. Incă în aceeași zi, Russo e trimis la închisoarea dela Cluj, 
onorat de un alaiu de 9 gardigti unguri, în fruntea cărora era cápi- 
tanul de gardă Bânyai Ferencz. | 


Inainte de a pleca, îl anunță pe amicul său Alecsandri despre 
isprava maghiară, intercalând în răvașul pe care îl trimetea, aceste 
rânduri foarte puţin măgulitoare pentru aceia în mâna cărora căzuse: 


ALECU RUSSO ÎN ARDEALUL REVOLUŢIONAR, LA 1848 129 


„Iubite A(lecsandri), 

„In Ungaria liberă mi-am pierdut libertatea. Strigătul maghiar: 
Éljen Szabadság, înseamnă lanţuri pentru Români. Ergo, am fost are- 
stat la Dej şi chiar acum mi se pregătește un alaiu de naționaliști 
gardişti, care să mă ducă la Cluj. Insă nu fi îngrijit, dragul meu, căci 
am o tainică gi sigură presimţire, cá nu mi se va întâmpla nimic, 
Această siguranță îmi vine din credinţa că Românul nu piere cu una 
cu două... Furia ungurească e atât de desäntat și de comică: lun- 
gimea pintenilor si a mustăţilor maghiare e atât de exagerată, încât 
departe de a mă înspăimânta, ele îmi inspiră un râs nebunesc”, 


Odată infundat însă în închisoarea dela Cluj, Russo n'a putut 
scăpa atât de ușor. Ba, dacă nu se făceau intervenţii serioase, în fa- 
voarea lui, era cát pe aci să-și piardă vieaţa, 


In închisoarea aceasta a stat el peste opt săptămâni, timp în care 
trebue să fi întâlnit acolo, aláturea de alţi Români, si pe A. Tr. Lau- 
rian şi Nicolae Bălășescu, prinşi şi incip acolo, la 18 August, ín 
acelag an. 


8. E regretabil cá nu ştim mai multe cu privire la petrecerea 
acestui simpatic şi cult moldovean în orașul Cluj, în împrejurări atât 
de neplăcute, Tot ce ştim până acum asupra acestui original episod 
al vieţii lui, ne spune Alecsandri, în cunoscuta lui schiță biografică, 


Alecu Russo era o fire cu o imaginaţie și cu o gândire în con- 
tinuă activitate. Din surghiunul dela mănăstirea Soveja, din 1846, el 
s'a întors cu un jurnal, plin de poezie si spirit. Alecsandri ne mai 
mărturisește că Russo avea un jurnal, în care își nota cugetările, încă 
înainte de această întâmplare. Russo isi va fi condus jurnalul şi în 
timpul petrecerii lui în Ardeal, Cât de preţios ar fi el astăzi, dacă 
s'ar găsi |... 

Alecsandri n'a aflat însă între hârtiile lui Russo decât, câteva 
cugetări, însemnate pe bucăţi de hârtie, în timpul cât a stat închis la 
Cluj. Aproape toate aceste cugetări sunt îndreptate împotriva falsului 
patriot si a falsului democrat. 

Cu firea lui delicată, visătoare, sceptică, înclinat mai mult spre 
criticism, decât spre acţiune, Russo nu admitea decât oameni dintr'o 
bucată, deschişi şi drepţi. De aceea era foarte aspru cu demagogii, 
atât naţionali, cát şi democrați, Unele din însemnările lui de atunci, 
sunt, din această pricină, de o dureroasă şi veşnică actualitate: „Aceia 
care speculă libertăţile popoarelor — spune el — care nu au alte 
principii decât interesul personal, alt Dumnezeu decât pre sine însuși, 


130 ION BREAZU 


altă profesie de credință decât: Noi, prin noi și pentru noi, aceia care 
nu cred nici in popor, nici in libertate, nici in sacrificii, nici in devo- 
tament (toţi aceștia), se acoper cu haina patriotismului, în zilele de 
luptă, în zilele cele mari ale popoarelor. Ei par că fac sacrificii, dar 
nu sacrifică nimica, ci pun dobândă“, În alte cugetări revine ideea, 
dragă lui Russo, că nimic nu se întemeiază serios într'o societate, 
dacă n'a fost introdus înainte, în moravurile ei, Alte cugetări au fost, 
evident, provocate de atitudinea Ungurilor faţă de el. 


9, In timpul petrecut în închisoare, Alecu Russo a adresat un 
lung memoriu contelui Nicolae Vay, comisarul gubernial al Ardealului, 
Reproduc textual acest memoriu, pentrucá prin felul curajios si 
plin de spirit in care e redactat, ne dă prilejul să gustăm măcar o 
părticică din marea originalitate a acestui moldovean, atât de simpatic: 


Domnule Conte, 


„Refugiat de trei luni în Ungaria, am âsistat ca un simplu spec- 
tator la evenimentele acestei ţări, bucurându-mă de ospeţia ce o pri- 
misem şi, dorind, în fine, ca să mă întorc în patria mea, am luat 
drumul cel mai drept, adecă pe la Dej. Se vede însă că, în Ungaria, 
drumul cel mai direct nu-i nici cel mai scurt, nici cel mai sigur, căci 
deodată m'am trezit arestat, despoiat de lucrurile mele, cercetat până 
la piele, și întemnițat.. Trist și neașteptat efect al ospefiei maghiare! 

„Inzadar am protestat, înzadar am cerut să mi se spuie motivul 
unei asemenea maltratări; nici un membru al autorităţii nu a găsit cu 
cale să-mi răspundă oficial. lată însă prepusurile zeloșilor impiegati, 
care mi-au deschis porţile închisorii : 

1. Prepus: O femeie m'a văzut făcând semne misterioase în 
Dej. Cui? 

2, Prepus: Sunt Român, 

3, Prepus: Corespondenţa găsită în valiza mea este în limba 
franceză, | 

4, Prepus: In aceea corespondenţă nici nu se pomeneşte nu- 
mele de Ungaria, 

5. Prepus: Trebue să fiu emisar Rus, 

6. Prepus: Trebue să fac parte din comitetul croato-slovaco- 
sârbo-valaho-sacson, format contra Ungariei, 

„Pe temeiul acestor grave prepusuri, domnii judecători igi frecară 
mâinile cu mulţumire și mă întemnițară, cu convingerea naivă că şi-au 
salvat patria, 

„Domnule Conte, Veţi găsi negregit cá am tot dreptul să prote- 
stez în contra unui asemenea act arbitrar al autorităţilor subalterne 


ALECU RUSSO ÎN ARDEALUL REVOLUȚIONAR, LA 1848 131 


din Dej, care, după ce au pus mâna pe mine, și-au apropiat totodată 
și valiza mea, ca una ce, după socotinfa lor, conţinea destinul și vieafa 
Ungariei, 

„Protestez dar în numele legilor, în numele libertăţii individuale, 
în numele dreptului ginţilor şi cer o satisfacere deplină in contra agen- 
filor, care au atacat în persoana mea principiile cele mai sacre ale 
dreptăţii, . , i 

„Această protestare a mea va părea poate cam lungă, D-le Conte. 
Insă nu cred să vă pară atât de lungă, precum mi-au părut mie aceste 
opt săptămâni de captivitate”, 

Memoriul acesta n'a fost însă singurul act de îndrăsneală al lui 
Russo, în timpul închisorii. Intr'o noapte, o femeie, al cărui nume el 
n'a vrut niciodată să-l destăinuiască, îi aruncă un bilet, prin care îl 
vestea, într'o franfuzeascá cam deochiată, cá în cursul zilei următoare 
Consiliul de războiu va decide de soartea lui. Alecu Russo adresează 
atunci, acestui Consiliu, scrisoarea care urmează, tot atât de mușcătoare, 
ca şi memoriul de mai sus: 


„Domnilor, 


„Am aflat că, încă în cursul zilei de astăzi, vă veţi ocupa de 
felul cel mai expeditiv, în care socotiți să mă faceţi să trec într'o lume 
mai bună. Câţiva membrii mai îndurători ai Consiliului D-voastră în- 
clină pentru spânzurătoare, alții, cu un gust mai artistic, sunt pentru 
tragerea în ţeapă. Eu înţeleg foarte bine cât de plăcut trebue să fie 
pentru ochii unui Maghiar, un Român spânzurat, sau chiar tras în 
ţeapă, dar pentru aceea nu protestez cu mai puţină energie, în numele 
dreptului ginţilor, și mai ales în numele lui Kossuth, împotriva oricărui 
fel de execuţie, aplicat persoanei mele, 

„Eu nu am simpatie deosebită nici pentru ţeapă, nici pentru furci ; 
şi, făcându-vă această declaraţie, cu toată franchefa, care má carac- 
terizează, má mângăi, Domnilor, cu speranța că gi D-voastră împărtă- 
Sii oroarea mea. In această credință semnez cu mână hotărită: 

„A. Russo, Cetăţean liber al României, cunoscut în mod special 
de marele Kossuth”, 

De bună seamă că nu această scrisoare a avut darul să îndu- 
iogeze pe membrii Consiliului de războiu maghiar din Cluj, ci inter- 
venţia hotărită a guvernului dela Budapesta în favoarea lui, intervenţie 
făcută la presiunea prietenilor lui moldoveni, Cel mai iubit dintre 
aceștia, Vasile Alecsandri, primind vestea că Russo e închis la Cluj, 
îi scrie între altele: „La vestea cá ești prins si închis la Cluj, am fost 
cuprins de groază. In curând însă, având in vedere gloria ta viitoare, 


132 ION BREAZU 


m'am bucurat de această intámplare, pentrucá am credința cá știi și 
tu, că, pentru a merita după dreptate titlul de erou, trebue să suporţi 
toate mizeriile legate de acest rol"... 

Astfel, după o captivitate destul de grea și de primejdioasă, 
Alecu Russo a putut ajunge și el în Bucovina, la amicii lui moldoveni. 
Cel dintâiu cuvânt pe care l-a strigat, când i-a îmbrățișat, a fost: 

„Nu e nimic mai dulce pe lume, decât o dugcá de aer liber" I... !) 


ION BREAZU 


1) Acest articol a fost publicat, într'o primă versiune, in Patria din Cluj, 
numărul de Crăciun, 1930. El apare aici revăzut şi completat cu date noi. — Biblio- 
grafie: Al Russo, Scrieri, publ. de P. V. Hanes, Bucureşti, 1908. — G. Sion, Suve- 
niri contemporane, Ed. Minerva. București, 1915. — Anul 1848, în Principatele Ro- 
mâne. — Marie G. Bogdan, Autrefois et aujourd'hui. Bucureşti, 1929. — G. Bogdan- 
Duică, Alecu Russo în Ardeal, în Națiunea, IV (1930), Nr. 106; şi Eftimie Murgu: 
Bucureşti, 1937, 


UN PREOT DIN MARAMUREȘUL DE ODINIOARĂ 


Neamul nostru din Transilvania şi-a trăit vieaţa, veacuri de-a- 
rândul, sráns legat de biserica creştină, Urmând învăţăturile propovă- 
duite de preoții satelor, s'a născut, a trăit şi a murit în umbra biseri- 
cilor, ridicate din lemn, sau piatră, începând cu regiunile de șes și până 
în creerii munților, Preotul i-a fost nu numai păstor sufletesc, slujindu-i 
sfintele taine şi îndreptându-i vieafa spre limanul. mântuirii de veci, 
atins prin păstrarea în sfințenie a învățăturilor Celui Răstignit, cl și un 
sfătuitor priceput, în toate lucrurile care priveau orânduirea cea pă- 
mântească cu bucuriile și durerile ei, Siujitorul altarului era pentru 
credincioșii lui, doftor, cunoscător de legi, priceput în toate afacerile 
comerciale, făcându-se — după porunca Evangheliei — tuturor toate, 
Datorită acestui fel de a-și înțelege și desăvârși misiunea, s'a făurit din 
vremuri vechi, acea strânsă legătură între preot d lumea satelor noastre, 
de pe urma cărela sfatul, îndemnul sau poruaca „popli” era ascultată 
şi urmată întru toate de fiii lui sufletești, Cine nu cunoaşte covârșitorul 
rol politic, pe care l-a avut preoțimea ardeleană, începând cu veacul 
XVIII şi până la războiul mondial, întru pregătirea sufletului neamului 
şi cine nu stle, oare, că preotul, isprăvindu-şi slujba, săvârșită la altar, 
îşi lua crucea în mână şi se ageza în fruntea norodului, chemándu-1 la 
încleştarea pe vieaţă și pe moarte, pe care avea să o dea cu duşmanul 
secular, pentru a-şi putea câștiga astfel drepturi și egalitate deplină po- 
litică în stat? | 

Cumplitele vremuri de astăzi ne cheamă și ne poruncesc tuturora, 
să reinviem acea tradiţie de odinioară, stabilind iarăşi sincera, fráfeascá 
şi strânsa legătură între cărturari şi lumea satelor. Ea singură ne poate 
închega pe toți în un bloc unitar, gata să îndure şi să înfrunte cu tot 
curajul, furtunile fără de număr, ridicate acum de atâţia duşmani ai 
românismului în contra însăși ființei noastre etalce, Pentru a cunoaşte 
strânsa convieţuire ce exista altădată între preoții d lumea satelor noa- 
stre și a şti cum credincloșii au păstrat, generaţii de-a-rándul, amintirea 


134 ST. MANCIULEA 


luminoasă, îmbrăcată în haina sfinfenlel, a atâtor, din preoţii lor buni, 
vom lăsa să urmeze rândurile de mai jos, scrise la 1906 de învățătorul 
P, Bilţiu despre „Popa Iuon" din leudul Maramuregului!) Pe acea 
vreme, venerabilul preot era trecut demult în lumea celor drepți, dar 
leudenii i-au păstrat pomenirea, vorbind şi povestind despre sfințenia și 
faptele preotului, ca şi când ar H trăit atunci, 


„POPA IUON DIN IEUD 


„Pomeneşte, Doamne, ca un bun, pe servii tăi“, 


Toate popoarele câtuși de puţin înaintate in învăţătură, ba tacă 
şi păgânii, cari nu cunosc pe D-zeu Unul, își aduc aminte de părinţii, 
fraţii și iubiții lor, cari au trecut din Valea Plângerii la vecinicie, 

Ziua încetării din vieafá a cutăruiva om iubit, păgânii o sărbăto- 
resc din an în an, care după datina, moştenită dela moşi-strămoşi, unii 
prin cântece de jale, alţii prin jocuri și desfătări, dar creştinii, fiii Bi- 
sericil Dumnezeului Dumnezellor, pe întreg rotundul pământului, fac po- 
melnice pentru cei morţi, lăsând sá se slujească Sf, Liturghie, împart po- 
mene, care după puterea sa și înalță rugăciuni cu lacrimi, ca să spele 
întinăciunea ce-or mai avea sufletele, despărțite de trupul pământesc, 

Aceasta este datina oamenilor peste tot, pe când istoria, cartea 
care cuprinde pe hârtiile sale faptele şi întâmplările din lume, ea, Istoria, 
vorbind despre descoperirile dumnezeești sí fiind scrisă de peana câr- 
mașilor bisericii, ea, această istorie, spune adevărul neștirbit, căci peana 
care o au scris a fost cârmultă de „Duhul adevărului“, 

Aceasta este istoria sfântă, carea mărturisește cum s'a făcut cu- 
noscut Părintele veacurilor și cum s'a arătat oamenilor, 

Alt solu de istorie însă, scrie singur numai despre fapte și îs- 
prăvari omenești, Aceasta încă e o carte folositoare, dar — de multe 
ori — poate să fle gd stricăcloasă, căci faptele ce se cuprind într'ânsa 
sunt scrise, de peană pe care o a cârmult mintea și firea omenească, 
şi apol, lucru cunoscut este, că firea omenească e mărginită, pentru 
aceea gd isprăvile omeneşti mărginite sunt, 

Aceasta nu e de lipsă — nlce loc nu are alci — ca să adeve- 
resc mal cu deamănuntul, că istoria despre faptele omeneşti de multe 
ori e stricăcioasă, ci e deajuns să pomenesc — în treacăt — că: într'un 
loc ceteşti o grozăvenle de ae scoală părul máclucá pe cap şi istoria 


1) Rândurile de mai jos se păstrează la Biblioteca Centrală din Blaj, fiind ră- 
mase dela Mitropolitul V. Mihali. Autorul lor înseamnă la sfârşit: „Scris-am cu mână 
nevrednicá aceste şiruri. Blaj, în luna lui Iulie și August 1906, Petru Bilfiu-Dáncus, 
Docintele primar al leudului". 


UN PREOT DIN MARAMUREȘUL DE ODINIOARĂ 135 


zice că acel viteaz a făcut faptă mare, căci a omorît sau păgubit pe 
contrariul său, a răpit dreptul ce La dat D-zeu dela oameni, a încă- 
tuşat popoare, ori a făcut să piară limbi omenești de pe faţa pământului, 

In altele locuri iarăşi afli descrise fapte omeneşti, aievea bune și 
frumoase, însă sunt zugrăvite în culori prea aurite, peste măsură de 
frumoase | 

Aceasta e linguşire, e slăbiciunea scriitorului, carea nu are mult 
preț în ochii lumii înțelepte, 

Ci, las istoria scrisă la o parte, căci eu am lucru cu altfel de istorle 
omenească, carea nu e scrisă — până astăzi, — cu peana, dar e zu- 
£rávitá în inimi omenești şi de acolo o cetesc, pe câmp, pe la lucru, 
in sărbători, adunaţi in ciopoare, pe ulife, la mese și pomelnice, făcute 
pentru morţi, la nunțile veseloase câtu-ș cât sunt, ori dealungul satelor 
râului Iza şi Vişeu, 


Vezi, lume dragă? Uită-te şi colo in mlezul Carpaţilor marma- 
Hen | Când vel trece prin partea de sus a „Patriei lul Dragoș”, fan’ 
poftegte şi stăi de vorbă cu cel dintâi cap cárunt — orl în care sat — 
şi întreabă, întreabă și numai din glumă, iubite cititorule, zi: „Unchiule 
dragă, cunoscuta-i d-ta pe Popa Iuon din leud?", ori: „Auzita-l ceva 
vorbind despre el?" 


ŞI dacă întrebi pe unul, pe doi, sau chiar pe mal mulţi săteni, 
mă rămăşesc, că nu te vei putea retínea, să nu mergi până în Ieud 
(lod), ca să întrebi acolo pe lacobul Petruchii, pe Ion Balea (familia 
Balea este buciumul familiei Balea), pe Ion Stanca Tompos si pe alţi 
bătrâni, cari au trăit deodată cu fericitul luon, Apoi nici aceea nu-mi 
vine a crede, că nu vei povesti doară și în adunări, căci nu e cu pu- 
tinţă să taci această istorie nescrisă, Nul Nu vel tácea-o, cl o vel po- 
vesti lumii, ca să o vadă, cum şi-a vărsat D-zeu mila sa pre turma 
nemeșească din Ieud și jur, 


Inaipte însă de a proba să seriu povestirile Românilor despre fe- 
ricitul Popa Jon, am aflat de bine să însemn la acest loc, cá sărma- 
nele mele rânduri de scrisoare nu le-am cules din cărţi, nici nu le-am 
născocit eu, ci, le-am cules din gura poporului, și togma pentru aceea 
le şi scriu în limba poporală ca să le înțeleagă şi cel ce le vor ceti, 
împreună cu cei fără carte, căci de altcum — ca şi de altă dată — 
mă ţin de zicala mea din bătrâni: 

' „Ali Șincai stránepo[i, 
Scrie-ţi toate pentru tofi, 
Să vă 'nfeleagă poporul, 
Că el ne lucră ogorul“, 


136 ST. MANCIULEA 


Singur numai ca să fac a se înțelege ghicitoarea cu: „Oare cine 
a fost acel fericit Popa Iuon ?" las să urmeze însemnările și datele scrise 
pe Catavasierul bisericii ieudene din şes,!) 

Această carte se vede, că a fost a acelor urmaşi a mürefel fa- 
milie Mihali de Apşa cari în decursul veacului trecut, au fosti preoţi 
in comuna Iod, 

Pe hârtiile dela capetul cărții, e scris, cu litere bisericești, cá fe- 
ricitul Mihali Mihai, a venit din sat din Petrova, la anul 1800, Tot 
de atunci a început a se scrie și matricola botezaţilor în Iod. 

Pe Catavasier sunt multe însemnări familiare, cari nu mi se cu~ 
vine să le insemn, deoarece înalta familie are pene neintrecute în sceri- 
soare şi înţelepciune. Eu mă mărginesc a mai scrie două însemnări 
de acelea și anumit pe acelea, cari varsă lumină peste pomelnicul ce 
vreau să scriu, 

Una dintre notițe spune că la anul 1808, a fost „foametea cea 
mare“, Pe atunci era preot în leud Mihaiu Mihali, Fericitul Mihaiu 
scrie cá „felderul de málalu in oraş, în Sighet, a fost 14 zloți”. 

Cei mal bătrâni din popor spun despre „Popa Mihaiu“, că el, 
împreună cu fígpanul de atunci, ,Szaplonczai", — carele de asemenea 
era Román şi locula în Ieud — împărţia pită de ovăs la cei flămânzi, 
le da carne de căprioară — căci era pe atunci foarte multe căprioare 
în Maramureş şi făcea tare mult bine cu oamenii necăjiţi. 

Tot împreună cu fişpanul le-a făcut pe seama leudenilor, cari 
mergeau să aducă cucuruz de pe șesul ţării, de pe la Nirlhaza (Nyl- 
regyhâza) şi le-o dat adeverinţă așa de bună, că orl in care sat ajun- 
geau seara, toţi căpătau de mâncare și-și puteau paşte boli ori pe ce 
imag domnesc, 

Despre popa Mihai atâta se mai pomeneşte, că zicea cătră oa- 
menil din sat: 

„Măi, dragit mel! Vol sunteţi oifele mele și eu vi-s pácurar! Ve- 
niji numai după mine, cá mi-o spus mie Stăpânul pe uade să vă pasc”, 

D-zeu să-l ierte! 

Din altă însemnare se poate vedea, că fericitul Mihai, a avut fiu 
— între alţii — pe fericitul Iuon, carele au fost cel mai iubitor și zelos 
preot şi păstor al veacului trecut, nu numai in Marmaţia, dar — pare- 
mi-se — în întreaga vlădicie a Gherlei şi a Ungvarului. (Căci pe atunci 
Marmaţia gemea în cátugile rusismului dela Ungvár. De acolo urmează cá 
mulţi Román! marmaţeni s'au făcut Ruși — s'au rusificat — mai ales în 
dreapta râului Tisa), Despre acest fericit duhovnic se scrie şirele de 


1) In leud sunt două biserici: „Din Deal”, clădită la 1364 si „Din Ses", clă- 
dită la 1717. 


UN PREOT DIN MARAMUREȘUL DE ODINIOARĂ 137 


faţă, dar până să probez a-l împleti cununa nemuritoare din florile 
faptelor ce a săvârșit, pomenesc într'o fugă, că fericitul popa Ion — 
între alții — a avut fiu pe fericitul Gavril carele de asemeni a fost 
protopopul Viseului 

Pe fericitul întru pomenire „Popa Gavriș“ (aşa-i zicea poporul) tl 
țin minte toți oamenii de vârstă mijlocie, atât din Ieud, cât și din tm- 
prejurime, 

Spun că a fost bine făcut, Fruntea deschisă și faţa zâmbitoare 
nu-i lipsla niciodată, Pe stradă și ori și unde își întimpina poporenii cu . 
cuvintele : „Cum e rândul fraţilor,“ „Ce mai faceţi 2", „Ce veste aveţi ?“,,. 

Ci acum, Doamne ajută, să scriu adevărul, aga cum am auzit po- 
vestind și vorbind pe bătrânii leudului, când numai vine în vorbă acel 
adevărat şi ales păstor al turmei Domnului, lată cununa ce probez a-l 
impleti din florile virtuţii, pe cari el, fericitul Popa luon, le-a lăsat să- 
dite în inimile fiilor săi sufleteşti, 


a) Persoana 


Fericitul Popa luon a fost de statură mijlocie, dar spátos și bine 
făcut, Părul i-a fost cret, fruntea lată, márlgoará, ochii mărişori, fata pu- 
rurea zâmbitoare, pielea feţei il era roșu-brunză, asa cá — la bătrâ- 
nele — îi sta foarte bine cu părul alb, ce se lăsa pe de laturi, în belşug, 
ca de argint, Imbrăcăminte nu purta prea scumpă, 


Şi numal din această descriere se poate vedea, că în lăuntrul său, 
purta o inimă deschilinit de iubitoare faţă de orice bun și frumos, dar 
mal ales față de oamenli din Ieud, cum și faţă de toţi Românii, 


Eacă ce zic înşişi oameni, cari l-au sărutat sfinţita dreaptă: „Când 
întâlnea ori pe cine pe drum, pe câmp, sau orl și unde, zicea: „Na... 
dară ziua bună, frate iubit! Da cum e rândul? Ce mal faci?" Nu ţi-ar 
fi trecut nice pe lângă pruncul cel mai mic, fără ca să-l întrebe: „Da a 
cul eşti fătul meu? Unde mergi? Unde-i tatăl tău? Nu ești flămând ? 
ș, à," Buzunarele popii erau pururea pline de zahar, de mere, de pere, 
. $ 8. cá apol doară ştia fericitul, că cu de acestea îndulceşte pe prunci 
de-a-lungul satului. Si apol copiii fugeau acasă, ín ruptul capului, și 
arătau la părinţi: „Ni, bei mămucă, ce mi-o dat popa" 


Prin aceste indulcea pe prunci de părinţii toţi îl aveau în mijlocul 
inimii, Şi cum să nu iubeşti pe cel ce-i indulceste și-ţi desmeardă pruncii ? 


Dar apoi dacă vei mal şti bine, că, dacă înțelegea popa că cutare 
om sărac ori văduvă cu copil orfani o duce rău de rândulala grăun- 
telor, el îndată îl trimitea, câte o mierță-două de cucuruz, că-și zicea: 
„Mie mi-a dat D-zeu sl iarăși mi-a mai da, de se va îndura”, 

4 


138 l ST. MANCIULEA 


Tot asemenea făcea și la câmp, Dacă avea cutareva om sărac un 
pámánclor pe lângă a popli și nu-i era holda rodită, Popa Iuon ducea 
— seara — snopi cu slugii şi punea — plângând — încă câteva clăiţe, 
că doară omul e sărac și cu prunci mulți.. 

Doamne, Doamne! Oare astăzi aflá-sá undeva să facă așa cineva ? 

Ci să merg mai departe. In Maramureş e datina, că popo- 
renli lucră preotului o zi, cu carul, cu plugul, și cu pălmile, care după 
puterea sa, Aceasta e claca popii, Popa luon însă, nu se îndestula cu 
o zi de clacă, că doară avea multe locuri, și-i trebuia lucru mult, El 
chema primăvara, de regulă, Marţi după Paști, în ziua de Sf. Gheorghe, 
chema toamna, pe vremea adusului bucatelor de pe țarină, și mat 
chema colo iarna, câteo clacă, 

La popa veneau toți cari aveau vite de prins, veneau însă şi 
pălmașii, dar să nu cugete lumea, că dacă ar fl clătit cineva barem 
un palu, în seama găzdăluitului popii, Nu-i lucrau lul, că el le zicea: 
„Na, dragii mei! Eu vam chemat în clacă, dară vol sunteţi datori 
să-mi lucraţi câteo zi în zile de astealalte, nu în sărbători. Așa-dară 
să mergem la câmp şi să arăm pământurile săracilor, să le ducem 
câteo leacá de gunolu, (toamna) să le cărăm întâiași dată sudoarea 
săracilor, (iarna) să le aducem câteva lemnufe celor necăjiţi! Veniţi, 
fraţilor, cá și eu vol mâna slujile mele să ajute săracilor, că doară 
aceia is fraţii lui Cristos, Veniţi să ajutăm lui Cristos, că și el ne ajută 
nouă“, zicea Popa luon plângând, 

Dar ultasei să pomenesc şi aceea că fericitul Iuon, a avut o soață, 
pe care asemenea o a menit și o a chemat ceriul ca să ţină și să im- 
prăştie lumină în întunerecul munților „Patriei lui Dragoș”. 

Numele acelei soate minunate il tac de astădată, căci de nu se 
află altă pană mai destoinică, am nădejde să-l mai pomenesc în scris 
şi să-l arăt lumii, de altădată, cu atât mal vârtos, că Versul dela în- 
mormântarea ferlcitel, eu — ca docente de 21 de an! al Ieudului — 
l-am găsit pe undeva, şi l-am pus în biblioteca mea, !) 

Acel Versurj dje zselye ar putea H chiar de ajuns spre a întocmi 
o. descriere a vieţii întreagă, chlar dacă n'ar mal H alte date d ade- 
verinţe din bătrâni, Ci, har Domnului! Sunt date de asemenea, scrise 
în inimile oamenilor, lată cum le cetesc Ieudenli: 

„Pe cum era la inimă Popa Iuon, tocma aga îl era și doamna 
preuteasă, că ea dacă auzea că e beteag cineva în sat, se ducea la cel 
necăjit, și-i ducea mâncări bune, și-l mángála, apoi dacă vedea că-i 
rău cu omul, săracul, îndată fugea acasă după popa şi-l punia să-l 
spovedească, ca să nu moară neimpăcat cu Dumnezeu, 


1) Versul funebral l-a scris un preot român din comuna marmaţiană Vad. 
Numele lui a fost „Vasile Hajducsan”. Scrisoarea e frumoasă, ortografia de tot slabă. 


UN PREOT DIN MARAMUREȘUL DE ODINIOARĂ 139 


„Aceea au fost doară, oamenii lui D-zeu, că s'o întâmplat de des- ` 
tule ori cá popa mergea la cei năcăjlți pe de-o lature, ca să nu stle 
preuteasa, ear doamna mergea prin fundul grădinii — ca să nu ştie 
popa — şi apoi se întâlneau la patul bolnavului, ambii acești soţi, gi 
plângeau de bucurie şi de intrlstare pentru fratele care suferea”, 


Vedeţi acum, Domnilor, cari scrieți istoria despre faptele omenești ? 
Cercaţi a scrie așa, cum și-au scris vleaja proprie acel soţi fericiţi, cari 
nu vor muri din inimile omenești, Scrisoarea lor nu se poate prăpădi, 
căci tinta cu care e scrisă, a izvorit din inimă iubitoare, şi literile s'au 
întipărit în alte inimi, de unde le cetesc bătrânii la cel tineri, iar tine- 
retul le spune pruncilor, și aşa se va răspândi din gură în gură, până 
vor mai trăl Români prin Maramureș, 

Ci până acuma am scris puțin despre popa lon ca om. Faptele 
lui omeneşti însă, nu sunt scrise toate în cartea aceasta, Nu, căci eu 
nu ţin in mintea-mi slabă toate, nice pe câte mi-le-au povestit oamenii, 
La acest loc mai însemnez, atâta, că — judecând după mintea ome- 
nească — dacă sunt drepte cele ce am scris până aici despre fericitul 
Popa luon, atunci nesmintit va fi mal având el şi alte isprăvuri pe cari 
le-a scris Dumnezeu în inima sa. Of! şi de acolo încă nu se vor şterge, 
din cartea vieții... 


b) Ca preot. 


| „Dacă — D-zeu să-l ierte, — Popa luon nu ne prea spunea pre- 
dicaţii în biserică, nici pe la îngropăciuni, că odată începea a grăi, şi 
spunea câteva cuvinte aşa de frumoase, încât începeam a plânge cu 
toţii, și apol plângea şi el, şi nu ne mai putea spune, căci intr'un târziu 
ne zicea, ştergându-se la ochi: Vă iubesc fraţilor, şi apoi cu aceasta 
își găta predicafia", Aşa mi-a spus loan Pleș al Gaffei, carele a murit 
acum, nu de, mult, în vârstă de 103 ant, 1) „Dar ne-a spus el cu faptele 
lul, că el a învățat pe oameni să țină zile pentru țarină, să ţină zile 
pentru oamenii betegi, şi la orice vreme de nevole", Aşa mi-a spus 
bătrânul Pleș, — carele au fost născut pe la capătul veacului XVIII 
— şi tot așa povestesc și alţi bătrâni din sat, 


Dar ca să înţeleagă orișicine, volu a însemaa cum ţin leudenil zilele, 
ŞI anume: Să înțeleg la olaltá 9 muieri, văduve bătrâne, şi-şi aleg o zi 
de lucru din săptămână, Atunci toate se îmbracă sărbătoreşte, se ascund 
undeva şi zic rugăciuni toată ziua, fără să mănânce şi să bea ceva, 
adecă ajună aspru, până a doua zi dimineaţa, Pe atunci au o slujbă 
plătită, Mulerile merg la biserică îmbrăcate frumos, se mărturisesc, se 


1) Familia Pleș e numeroasă în leud, Nemeşugul îl are dela Mihail Apafi. 
4^ 


140 ST. MÁNCIULEA 


cuminecă, apoi merg la casa unde sunt chemate anume, şi acolo mä- 
nâncă toate la olaită, 

Tot asemenea ţin zile pentru morboși, ori în alte treburi mai mari, 
numai că atunci când e ceva, cauză mal mare, se însoțesc cu mulerile 
şi copile mal tinere, copil școlari, oameni de vârstă mijlocie și bătrâni... 

...Dar nice la acest loc nu mai pot scrie toate şi încă numai 
câte ml s'au povestit despre fericitul, cá ar fi făcut ca preot, căci ar 
trebui să stau cu peana în mână zi și noapte, și să adun în jurul meu 
pe toţi bătrânii Ieudului și astfel să scriu barem o săptămână, De ajuns 
va fi dară să insemnez, că Popa luon a fost păstor, nu numai chemat 
dar și ales al turmei sale, 

Nu pot însă să trec cu vederea faptul, cá nu nomai faţă de turma 
sa a fost o lublre întrupată, ci și faţă de colegii s&i, cu cari a trăit 
deodată, Dar mai ales faţă de capelanul său, căci ca protopop al 
lodului şi al Vigeului se spune că era razim și sfătultor bun şi grabnic ` 
al preoţilor — pe atunci cam cu puţină carte — le împărțea din pun- 
guliţa-i plină, și le da ajutoare, cari până astăzi sunt pomenite. Apol 
capelanului ieudean La lăsat pământurile cele mal roditoare din ecleje, 
dintre cari pe unele le ţine capelanul şi astăzi, Apol de aceea numai 
D-zeu ştie cu câte l-a ajutat pe capelan, că bătrânul zicea: „Auzi tu 
soaţă | Să mai trimitem şi bietului Popucă câte ceva, că are prunci și-i 
sărac bietul, și apol, prunci ne-a dat D-zeu destui, numal să-i putem 
mulțumi“, 

Din cele scrise până aici s'a putut vedea că cine a fost feri- 
citul Ion, ca om privat d ca preot, Se vede gl aceea că, barem a io- 
vățat „Pastoralul” (cartea din care învaţă preoții cum să-şi păstorească 
turma) din cărți scrise în limbi străine, totuși l-a știut preda așa de 
minunat față de credincioșii săi români, încât — onoare excepţiunilor 
— mulţi teologi din veacul lumii, nu se pot apropia nice pe departe 
de urmele márefe ce le-a lăsat ca moștenire poporului său, acel lu- 
ceafăr, ce doarme în Domnul la umbra bisericii ieudene din deal,,, 


c) Ca econom, 


Binevoitorul cititor ar cugeta — din cele ce am scris — cá un 
om așa darnic, carele n'a mai lăsat pe confrații săi să ducă lipsă, ci 
a împărțit oricăruia lipsit, carele tindea mâna după milostenie, zic, ar 
cugeta că pe la bătrânețe a rămas „gol ca degetul“, 

Nu e aşa însă, căci pe cum spun oamenii, fericitul Iuon a adunat 
mal multă avere decât cei dinaintea sa, așa că a fost un adevărat Iob, 
între colegii săi, 

ŞI apoi ulte, lume, cum şi-a câştigat averea, La ziua lucrului — 
clăcii — veneau oamenii numai dacă li se da de știre că voește să se 


UN PREOT DIN MARAMURESUL DE ODINIOARÀ 141 


lucre la Popa, Unii oameni însă nu erau acasă, când se da porunca 
de seara, ca să lasá la lucru la Popa, şi pentru aceea trimiteaa mamele 
pe copilașii cari erau mai mari în casă. De multeori mergeau la lucru 
„la Popa“ nişte copilaşi de 8—10 ani, pe cari fericitul Popa luon îl in- 
tâmpina cu cuvintele: „Da a cul eşti? Pufea-vei mânca? Na, bine! 
Vino şi mănâncă, că are Popa de unde să-ţi dea de mâncare”. 

Dar avea val Popa Iuon cu oamenii mari, — cari veneau la lucru 
cu coasa ori cu sapa — că acela odată ziceau: „Părinte! Dară așa 
nu-l dreptate să lucru eu alăturea cu copilul acesta, că doară eu 
is om”, 

„Ba îl dreptate fătul meu, că peste vreo câțiva ani va crește și 
pruncu(ul acesta, pe atunci tu vel imbătrâni, vel avea prunci și apot 
tu încă îi vel mâna la lucru la Popa! Atunci copilul acesta va H mare 
d va lucra și pentru pruncul tău, iară popii i-a mai da Dumnezeu ce 
a vrea”, ` 

Agi mal scrie câteva rânduri de fellul acesta, dar pare-mt-să cá 
e de-ajuns atâta. Din acestea se poate înțelege, cá oamenii cari cum 
mergeau a lucra la fericitul, lucrau cu toată inima, și cum ştiau ei mai 
bine, De multeori se întâmpla că venea omul dela coasă, ori dela alt 
lucru, pe lângă locurile popii, și-şi afla copilaşul tăndălind pe acolo 
„in ziua clăcii”, Apol mi-ţi lucra omul, ca doi. Eată dar, cine dă cu 
întrecutul, acela capătă cu prisos, 

Dumnezeu a binecuvântat toţi pașii fericitului luon, apoi oamenii 
săi încă l-au iubit, întocmai precum îi iubea sl el..." 


Asemeni preotului Ion din Ieud vor fi fost sute și mii alții, cari 
şi-au identificat vieața, munca şi preocupările lor, cu cele ale sătenilor 
peste care erau aşezaţi de vlădici, să-i păstorească. Figurile luminoase 
ale acestor clerici vor trebui să fie cunoscute, și faptele lor tipărite cu 
meșter condelu, fiindcă activitatea desvoltată de el va alcătui unul din 
cele mal interesante capitole ale vieţii religioase, culturale şi sociale 
ale neamului, Date istorice, ştiri, tradiţii sau amintiri vor trebui să fie 
scrise de cel cari le stin, ori au posibilitatea de a trăi în lumea satelor, 
unde se mai păstrează până astăzi pomenirea unor astfel de preoți sau 
învăţători, Numal aşa vom reuși să cunoaștem cu adevărat atâtea fete 
ale trecutului nostru, cufundate astăzi în umbra unei uitări vinovate, 


ŞT. MANCIULEA 


CRONICI 


ION AGÂRBICEANU: AMINTIRILE *) 


Nu sunt o reconstituire sistematică, de natură autobiografică, 
Amintirile d-lui Agârbiceanu. Evocări, prilejuite de reintoarceri in lo- 
curi natale, ele reprezintă momente organice de creștere a prezen- 
tului prin restabilirea punților de legătură cu un trecut, cel mai de- 
părtat dar cel mai preţios al omului, copilăria. Ani de zile trăieşti 
într'o reţea de linii bine structurate, cu ceasurile umplute pas de pas, 
cu necesităţile clipei date, și odată barem nu-ţi vine în minte ceva 
din acel vast câmp de experienţă. al copilăriei. Dar, în răgazurile pe 
care le oferă cotidianul, e de ajuns câte odată un fapt, aparent ne- 
semnificativ, pentru ca să ţi se deschidă o retrospectivă cu puternică 
lumină proiectată asupra unei întâmplări din anii prunciei, care stând 
la baza vieţii tale ulterioare, a influenţat-o și i-a determinat sensurile 
parţiale, fără să-ţi fi dat seama cândva. Abia acum, când reaprinsá 
din cenușa anilor, o simţi arzând in suflet cu o puternică flacără afec- 
tivă, îți dai seama că tot timpul întâmplarea din copilărie ţi-a fost un 
îndreptar, de care poate n'ai ascultat, dar care poate de aceea tocmai 
te-a pedepsit cu sentimentul pierderii restului existenţei. „Cuibul cu 
soare”, ultimul din momentele cărţii d-lui Agârbiceanu, este un exemplu 
pregnant pentru acest gen de momente, si în același timp o regăsire a 
sensului originar al vieţii pierdute. 

Dar această regăsire, în cartea d-lui Agârbiceanu, vine prea 
târziu. Cel care se regăsește este un bătrân magistrat pensionar, re- 
venind tot mai des la casa părintească, unde vărul său, vechiu prieten 
de copilărie, a continuat linia cea bună a vieții. Cei doi bătrâni, cu 
fata tot mai mult îndreptată spre trecut, poate tocmai ca să nu vadă 
prea des groapa ce li se deschide la picioare, fes din nou pânza mi- 
nunată a anilor tineri, comparând neîncetat cu vieața cese desfășoară, 
ca în vremuri, sub ochii lor, unul însă, cel rămas la sat, cu împăcarea 
nesdruncinată a omului ce merge pe drumul firii, celalalt, afectat de un 
“sentiment, nu profund, dar iremediabil, al zădărniciei, pe care consi- 
deraţiile personale de natură metafizică nu-l pot neutraliza, E omul 


*) Bucureşti, 1940, Tip. „Cartea Românească“, p. 332. 


ION AGÂRBICEANU, AMINTIRILE 143 


plecat la oraş, unde n'a prins temeinic rădăcină, şi se simte atras, cu 
trecerea anilor, tot mal mult spre o altă vieafá, ale cărei luminiguri 
i-au zâmbit în copilărie, unde poate totul ar fi fost altfel. 

Recunoscându-se ín vieafa nouă, care, în matca bătrână, vine cu 
unde mereu proaspete, amintirea aprinde, când aici, când dincolo, un 
foc ce încălzeşte sufletul, înflorindu-l cu bucuriile primare din trecut 
şi purificându-l de răul desrădăcinării, măcar pentru moment. lar aceste 
momente, curmându-se, readuc, rând pe rând, sufletul, pe cărările uitate 
şi, în moarte barem, dacă n'a fost posibil în vieaţă, îi redau rosturile 
adevărate ` cufundarea în firea care l-a creat gi din care a fost smuls, 
fără să prindă rădăcină în altă parte, 

Aceste însuşiri, rezultate ca impresii secundare, care dau ceva 
de roman cărţii d-lui Agârbiceanu, nu sunt poate cele mai fermecă- 
toare pentru cititor. Ele sunt prea generale pentru a uimi gi a pro- 
voca încântarea cititorului, însetat de noutate. De aceea ele nici nu se 
vor trezi probabil, decât în lectorii meditativi, înclinați să depăşească 
primele impresii ce le aduce o carte. 

Aceste impresii, emanând din materialul literar de prima linie a 
d-lui Agârbiceanu, sunt întradevăr în stare să cucerească pe cititor, 
Ajuns la o maturitate in care vântul pretenfilor degarte nu mai bate, 
scrisul d-lui Agârbiceanu are calitatea vinurilor vechi, a căror auten- 
ticitate se impune de cum au atins buzele. Nicio notă falsă în evo- . 
carea, pornind dela realitatea momentană, a întâmplărilor din copi- 
lărie. Şi nici nu ştii ce te încântă mai mult, descrierea situaţiei actual 
date, sau intensificarea ei printrun con de lumină ce crește, lárgin- 
du-se, până se oprește asupra unui moment din viea[a de mult apusă. 
Coloritul local al peisajului ardelenesc este redat cu atâta măiestrie 
încât, cei proveniţi dela ţară, nu pot să nu tresará, recunoscându-l, 
iar cei dela oraș să nu fie uimiţi de bogăţia lui, Anotimpurile, oamenii 
şi scenele familiare sunt trăite si retrăite, în această carte, cu o plină- 
tate pe care am putea-o compara cu cea din Țăranii lui Raymont, 
cu deosebirea cá d-l Agârbiceanu înclină să selecfioneze mai mult ce 
e frumos la ţară, cum de altfel se obișnuește, când prin amintire vrei 
să te refugiezi din prezent, „Se topește zăpada“, „Veveriţa“, „Miei“, 
sunt, în ce privește calităţile acestea ale cărţii, minunat realizate. 


Limba d-lui Agârbiceanu păstrează şi redă intacte toate nuan- 
ţările graiului ardelean, mai mult decât ori care din scriitorii originari 
din Transilvania, Această limbă nuanțată, face să apară într'o lumină 
mai vie toate feţele vieţii dela sat, atât de cufundate în mersul naturii, 

Câte odată numai această limbă, izvorită direct din matca satului, 
este turburată de graiul orășenesc, care face impresia unei bucăți de 
ziar la o margine de pădure. De asemenea savoarea amintirilor, stoarsă 
cu multă artă din structura ireversibilă, dar solidară cu trecutul, a 
prezentului, este câte odată alterată de meditații şi consideraţii meta- 
fizice, a căror lipsă n'ar fi fost o simțită pierdere pentru carte. 

Dar destul de rare, pentru a nu deveni semnificative, aceste per- 
turbaţii uşor distonante sunt anihilate de incontestabila frumsefe a 
cărţii, care, în literatura ardeleană, se înscrie ca o valoare prețioasă, 
iar pentru d-l Agârbiceanu ca un apogeu al maturității de stil şi de 
sim(ire, izvorite pe vatra Ardealului. Zb M. BENIUC 


144 L CRĂCIUN 


ROMÂNII LA BUDAPESTA 


Sunt destul de numeroase memoriile care vorbesc despre prezenţa 
victorioasă a Românilor în capitala Ungariei în anul 1919. La mate- 
rialul istoric informativ din cele două cărţi ale generalului Gh. Măr- 
dárescu — comandantul trupelor de ocupaţie,!) — apoi la notele ge- 
neralului Tr. Mogoiu din „Universul“ anului 1929,?) ca să nu mai 
vorbim şi despre cele spuse de Radu Cosmin în cartea sa apărută în 
două volume,?) etc., se adaugă acum unele știri. destul de interesante 
care pot fi găsite în cartea recent apărută a d-lui luliu Mezei Câm- 
peanu: „Luptători români ardeleni".*) 


Autorul a fost consilier de legatie la Budapesta şi şeiul censurei 
militare in timpul stăpânirii românești, ceea ce face din d-sa un in- 
formator de primul rang. 

Originar dintr'o venerabilă familie românească, tatăl d-sale fiind 
unul din puţinii Români ajunşi consilier la Curtea de Casaţie (Curia 
regească) — în casa căruia din Dob utca 73 s'a cântat prin 1900 fără 
frică, iscând însă un mare scandal de presă, „Deşteaptă-te Române“, 
iar intr'un cui din birou avea atât de puţin cunoscuta fotografie infá- 
fisánd înmormântarea lui Avram Iancu, reprodusă la pag. 24 — eve- 
nimentele din toamna anului 1918 l-au găsit în capitala Ungariei mu- 
ribunde. Autorul a asistat, din tribuna publică, la şedinţa Camerii ma- 
ghiare din 18 Octomvrie 1918, când deputatul Alex. Vaida-Voevod și-a 
ținut discursul memorabil. „Atacurile împotriva d-lui A. V.-V. au fost 
de o violenţă de nedescris şi le-am auzit personal, deoarece am asitat 
la desbaterile Camerei Deputaţilor în galeria publică, atacuri care, 
bineînţeles, n'au apărut în Buletinul Parlamentar, fiind suprimate aceste 
părţi”. E condamnată atitudinea lui Mihali Peter, deputat român gu- 
vernamental, care a fost pus la 23 Octomvrie, deci după 5 zile, să 
anihileze efectul cuvântării din 18 Oct. Capitolul în care autorul re- 
produce facsimilat cuvintele deputatului român maramureșan e întitulat 
„Trădătorul de neam“. Două fraze din această cuvântare sunt con- 
cludente pentru atitudinea lui Mihali: „Cu sinceritate, credinţă și fără 
nicio idee ascunsă rămânem alături de Națiunea Maghiară, care trece 
acum prin momente grave. Umăr lângă umăr, cu dinţii strânși, cu ne- 
sfârșite eforturi şi cinstiți, dorim să stăm în serviciul nașterii unei Un- 
garii noui! (Aprobări însuileţite, strigăte de bravo)". 

Demne de reţinut sunt abilităţile d-lui Mezei, prin care a putut 
convinge pe ministrul de războiu Bartha să iscălească la 11 Noemvrie, 


1) Prima intitulată; Campania pentru desrobirea Ardealului şi ocuparea Buda- 
pestei (1918—1920). Bucureşti, Cartea Românească, 1922, în- 8%, 194 p., iar cealaltă: 
Răspuns unui jurnal nediplomatic al generalului de divizie Harry-Hill-Bandholz, membru 
american al misiunii militare interaliate în Ungaria (1911—1929). Bucureşti, Tip. „Rev. 
Infanteriei“, 1935, in - 8%, 64 p. 


2) „Universul“, Bucureşti, 1929, XLVII, Nr. 179, p. 1—2. 


2) Românii la Budapesta. Vol. I. Desrobitorii. Vol. IL In capitala lui Bela Kuhn. 
Bucureşti, Librăria Stánciulescu, 1920, in - 8, 253 p. (I); 387 p. (II). 


d Cuvânt introductiv de Alexandru Vaida-Voevod si Liviu Cigăreanu. Cluj, 
D tip., 1940], în - 80, 239 p. (81 doc. facsim şi fid.) 


ROMÂNII LA BUDAPESTA 145 


„cu creion chimic“, ordinul potrivit căruia „ofițerii, subofiterii şi sol- 
datt români din Ardeal si Ungaria vor depune jurământul de cre- 
dinfá în mânile Consiliului Naţional Román" din Budapesta, nu celui 
„Naţional Maghiar”, cum se decretase cu puţine zile mai înainte, 
Semnificativ amănuntul că generalul Berhelot, venind la 23 Decemvrie 
dela Belgrad la Seghedin, a primit delegatiunea română, din care a 
„făcut parte și autorul şi a refuzat să primească pe comisarul guver- 
nului maghiar şi pe principele Egon Hohenlohe, fost protopop rom.-cat, 
al Sibiului. 
Partea cea mai importantă a cărţii d-lui Mezei-Câmpeanu o for- 
mează însă informaţiile privitoare la Budapesta sub teroarea bolşevi- 
cilor şi salvarea ei de către trupele române, 


Armata română a intrat în capitala trufaşilor noştri duşmani de 
totdeauna la 3 August. „La 3 August 1919 sa făcut înmormântarea 
mamei mele... în cimitirul Rákos.., Când tramvaiul a ajuns la Kó- 
bânya (suburbia Budapestei), ne-am întâlnit cu avantgărzile armatei 
române, aproximativ 3—400 de călareţi din Brigada IV-a Roşiori. Vat- 
manul și însoțitorii au voit, de frică, să se înapoieze la Budapesta, dar 
după ce am cerut relaţii, mi sa comunicat, că putem merge mai de- 
parte". In ziua de 2 August guvernul maghiar încercase prin  Locot.-Col. 
Romanelli din misiunea italiană, să oprească ocuparea Budapestei de 
către trupele române. Dar generalul Gh. Rusescu „n'a primit să se 
oprească de acest stăvilar iluzoriu, când armata bolşevică nu l-a putut 
opri” și dădu ordin armatei să înainteze, iar în ziua de 3 August 
„după orele 19 d-l general Rusescu primeşte detilarea trupelor la in- 
trarea lor în Budapesta“, „Bravura eroului general, care a ocupat Ca- 
pitala maghiară numai cu trei escandroane de roșiori, va fi înscrisă cu 
slove de aur în istoria neamului românesc“. 


Pentru a preciza data de 3 August, nu de 4 August cum se stie 
de obicei, autorul reproduce în facsimil o notă de plată a generalului 
Rusescu la hotelul „Dunapalota“, unde a fost găzduit în noaptea de 
3—4 August 1919 în camera Nr. 100. La aceeași pagină adaugă: „Eu, 
ca fiu al Ardealului desrobit, n'am cuvinte de a scrie măreţia momen- 
tului — căci și acum, după 21 de ani, făcând o privire retrospectivă 
sunt adânc impresionat — când mândrul nostru tricolor fâlfăia în 
centrul celei mai şovine şi trufage capitale, de unde multe veacuri au 
pornit ucazurile cele mai umilitoare și batjocoritoare contra bieţilor 
Români din teritoriul fostei Ungari”. 

Ni se pare potrivit să reamintim aci impresia produsă asupra 
unui martor ocular Ungur, care a trăit acele momente. lată cuvintele 
istoricului Jancsó Benedek dela sfârșitul unei cărți tendenfioase, de- 
venită foarte rará!): 

„Stăteam înaintea bisericii Franciscanilor de pe Bulevardul Margit 
în ziua de 3 August 1919, orele 7 dimineaţa. Pe păretele casei vecine 
din colţ se zárea drdonanța noului dictator al Budapestei, Haubrich, 
anunțând restricţiile statariale, care se terminau cu cuvintele: „vitezele 


') A român irredenta mozgalmak története. istoria mișcărilor iredentiste române]. 
Budapest, Bocskay-Szóvetség, 1920, p. 493—494. Dăm numai traducerea românească, 


146 t. CRÁCIUN 


noastre oști menţin cu fermitate frontul de pe Tisza”. Deodată apare 
artileria dinspre podul Margit. Se retrag dinaintea Românilor două 
baterii, dincolo de Dunăre, în Panonia. In fruntea convoiului călărea 
un subofițer de husari în mantaua vechei armate cesaro-crăiești. Mi- 
nunat ostaş maghiar; amestec tipic de husar si de flácáu de pe șesul 
Ungariei, Convoiul încă în bună stare era închis de o căruță tárà- 
nească cu coviltir. Sub coviltir se ghemuiau doi tineri bine rași, de un 
pronunţat tip semit, iscodind cu privirile infricogate strada, Sunt co- 
misarii politici ai oastei în retragere, care parcă simt cum li se strânge 
în jurul gâtului bine meritatul ștreang al cáláului, Admirabilă vignetá 
de sfârşit de pagină pentru muribunda dictatură a proletariatului, 


„In ziua următoare, la orele 3 după masă, stăteam tot acolo, unde 
am fost ieri, Se auzi sunet de trompetă dinspre podul Margit. O pa- 
trulă de roșiori români lăncieri venia călare, Urmă o brigadă a 
armatei române de ocupaţie trecând dincolo, în Panonia. Pe amândouă 
laturile străzii mare mulțime de curiosi, Unii discutau încet, ce trupe 
pot fi acestea ? Francezi! zice unul, Italieni confirmă altul! Nimeni nu 
voia să creadă că în Budapesta au intrat Românii victorioși. Când au 
trecut vânătorii moldoveni, care poartă pălărie asemănătoare cu a ber- 
saglierilor italieni, cineva din public întrebă curios: Italieni?! Non 
messieurs! Români! răspunse mândru un tânăr ofițer, Acest convoiu 
se încheia de asemenea cu o căruţă cu coviltir. In ea se zărea șezând 
în ornate bisericești un preot mai bătrân, arhipresbiterul brigăzii. 

„Tabloul final al unei scene istorice, al tragediei unei naţiuni 
culcată la pământ, umilită, nenorocită. Convoiul trece, Merge să inunde 
şi să jefuiască şi pe Ungurii din Panonia. lar eu stau în stradă, pri- 
vind după ei, cum am privit si ieri după soldaţii roşii în retragere. 
Stau năuc, cu inima împietrită. Nici măcar lacrimi nu-mi apar în ochi. 
Am ajuns să văd, fără lacrimi, năuc şi în durere mută, cea mai mare 
ruşine a ţării și a naţiunii mele, intrarea triumfală a Românilor in 
Budapesta”, | 

Foarte sugestivă fotografia dela pag. 186, care reprezintă pe ge- 
neralul Rusescu pe Arcadele din Buda (Halászbástya) aruncând o pri- 
vire de sus peste Parlamentul maghiar, fotografie care ar trebui re- 
produsă în toate manualele de istorie. 

In ziua de 4 August apoi, „la orele 17“, generalul Mărdărescu 
a primit defilarea trupelor pe B-dul Andrâssy. „O mulţime imensă a 
sărbătorit în delir armata română, căci o scăpase de bolşevici. Tinuta 
şi disciplina armatei a făcut o profundă impresie și publicul a ova- 
fionat îndelung armata strigând: „Să trăiască salvatorii noștri“, 

Sicanele puse la cale de Maghiari, împotriva Românilor stăpâni 
ai Capitalei au fost multe, Pe lângă cele cunoscute din alte cărți gi 
din alte articole, iată câteva din cele „descoperite“ de autor în calitatea 
sa oficială de şef al censurei militare. 

În 7 August unii cetățeni au aranjat, cu ajutorul poliţiei maghiare, 
un progrom contra Evreilor, lăţind svonul că acesta sa făcut „din 
ordinul armatei române“. Generalul Holban, guvernatorul Capitalei, a 
pus capăt imediat acestor uneltiri, chemând la sine pe prefectul po- 
liie Mattyasovszky si ameninţându-l că-l va schimba cu un ofițer 


ROMÂNII LA BUDAPESTA 147 


român, dacă nu e capabil să menţină ordinea, Bilanţul zilei: „10 morti 
și peste 100 răniţi”. Altădată despre arestarea membrilor familiilor 
aparţinând foştilor comisari ai poporului si aparținând şi altora, făcute 
din ordinul guvernului Friedrich, „chiar poliția răspândea svonul, că 
toate aceste maltratări se fac din ordinul armatei române de ocupaţie”. 
Dar d-l primministru Friedrich mai voia „să compromitá" şi censura 
română „inaintea misiunilor Antantei”, punând pe Kun Andor, 
secretarul sindicatului ziarelor cotidiane din Budapesta, să aducă di- 
ferite acuzaţiuni, pe care le-a dovedit mincinoase chiar președintele 
sindicatului, Ágai Béla, prin două scrisori adresate d-lui Mezei şi re- 
produse în facsimil. 


Bine că în cadrul aceluiași capitol, în care e vorba și despre alte 
apucături nedemne ale primului-ministru, capitol întitulat „Barbariile 
guvernului Friedrich", autorul arată şi atitudinea Românilor faţă de el. 
„Intr'o bună zi d-l prim-ministru maghiar Friedrich Istvân mi s'a plâns, 
că atât comandantul trupelor, cât și Diamandy, înaltul comisar român, 
nu vor să stea de vorbă nici cu el, nici cu membri guvernului său“, 
măcar că ministrul-președinte mai avea gi alte combinaţii șirete: „Mi-a 
comunicat, cá el are intenţiuni bune e că planul lui ar fi un dualism 
între Románia-Mare şi Ungaria. Mi-a spus că Italia ar dori, ca Ducele 
de Aosta, vărul regelui Italiei, să fie regele Ungariei, dar că el este 
împotriva acestui plan și din această cauză planul său este foarte ur- 
gent şi m'a rugat, să-l comunic la București”. 


Fotografia dela pag. 217, cu generalul Traian Moşoiu primind de- 
filarea trupelor române în faţa monumentului Mileniului din Budapesta, 
ar trebui popularizată şi ea cât mai mult, 


In timpul ocupaţiei „era aproape sata și înţelegerea referitoare la 
un tratat de pace separată, ce s'ar fi incheiat între România și Un- 
garia. Era acceptat chiar ca Békéscsaba (Bichiș-Ciaba), nod de cale 
ferată, să aparțină României. Numai un singur politician a fost, care 
a zis, că nu renunță de bună voie la niciun petec de pământ. Acesta 
era Garami Ernő, leaderul partidului social-democrat”. 


După încheierea păcii dela Trianon, prin care s'au consfințit do- 
rinfele de veacuri ale Românilor, autorul a văzut odată (23 August 1922) 
pe contele Paul Teleki — cel sinucis acum câteva săptămâni — în 
Clujul românesc, de unde „şi-a cumpărat un bilet la Sinaia, unde s'a 
dus pentru a se prezenta în audiență regelui Ferdinand să ceară scu- 
tirea moșiei sale de sub expropriere“. 


Înainte de a-şi încheia cartea — scrisă sobru şi documentat — 
d-l Mezei-Câmpeanu mai dă dovadă de încă un act de curaj româ- 
nesc, după atâtea altele care reies luminos din monografia d-sale. 
Anume arată cum Ungaria, rămasă în graniţele ei fireşti, voia să stoarcă 
dela Statul român, prin 1924, „câteva miliarde de Lei aur" drept des- 
păgubiri pentru armamentul ce ar fi rămas la Coșlar, lângă Alba-lulia, 
şi care ar fi fost rechiziționat de Consiliul Dirigent din Sibiu. Neade- 
vărul a fost demascat la timp, pentrucă „magaziile dela Coşlar au fost 
evacuate din ordinul ministrului de războiu maghiar Bartba Albert, 
ceea ce d-sa pe la sfârșitul lunii Noemvrie 1918 în cursul unor tra- 


148 D. PRODAN 


tative a recunoscut, deci mai înainte de a fi luat ființă Consiliul Di- 
rident Román, . ." 


Declaraţiunea, „grație căreia... a scăpat România dela plata des- 
păgubirilor pretinse de guvernul maghiar“, e reprodusă în facsimil. 


Pe lângă aceste amănunte preţioase mai sunt unele de actualitate, 
pe care ar fi bine să le citească cát mai mulţi ingi. . 


I. CRĂCIUN 


ECONOMIA UNUI SAT ARDELEAN 


Nu ştim încă ce contururi va lua noua știință a sociologiei din 
vasta activitate monografică interprinsă după războiu de Institutul So- 
cial si, prin contagiune, si de alte instituţii (numai din punerea alături 
a mai multor științe încă nu poate rezulta o nouă știință; acestea, cel 
mult, pot servi materialul documentar pentru ea); ceea ce știm însă 
precis, din rezultatele de până acum, e că această mobilizare a tuturor 
ştiinţelor pentru a studia din toate laturile și sub control reciproc 
vieafa unui sat, poate avea, ca prim rezultat, excelente monografii să- 
testi, Totul depinde doar de organizarea muncii, de mijloacele de in- 
vestigaţie întrebuințate si de măsura in care îşi face fiecare din ştiinţe 
datoria. Monografia întocmită în asemenea condiţii e un salt puternic, 
nu numai dela vechea monografie, în mod fatal diletantă, a unui singur 
autor, dar chiar şi dela studiile științifice, intreprinse până acum in- 
dependent și unilateral, din care niciodată nu se putea închega o 
icoană completă a vieţii satului, 

Studiul d-lui Bărbat!) e un fragment dintr'o asemenea monografie, 
Ni se prezintă aici Drágugul, unul din primele sate luate în studiu de 
Institutul Social, sub latura lui cea mai vitală: cea economică, Lucrarea 
se întemeiază pe o cantitate considerabilă de material informativ, strâns 
cu minufiozitate din scripte oficiale, cercetări pe teren, anchete, în- 
semnări țărănești, control personal. Termenii destul de neprecişi și 
mai cu seamă nestatornici ai vieţii economice țărănești sunt încercaţi 
la aparatele de precizie ale economistului: cifre, calcule, tabele de- 
monstrative, raporturi, medii, procentaje. E un studiu de analiză mi- 
găloasă, cu mijloacele proprii specialităţii, a cărui temeiuri nu avem 
competenţa 'să o discutăm, Definirea și exprimarea in cifre a tesáturii 
complicate a vieţii economice țărănești trebue să fie o problemă difi- 
cilă, chiar pentru specialist. Ceea ce dorim să facem aici e doar să 
semnalăm lucrarea și să înregistrăm câteva din rezultatele opera- 
ţiilor ei. l 

Drăguşul e un sat agricol de sub munte; un sat pur românesc, 
de mici proprietari, cu o medie de 12,5 jugăre moșie de gospodărie. 
Mai bine de jumătate din gospodării sunt de 7—14 jugăre, cea mai 
mare din sat fiind doar de 38 jug, Satul a fost ales pentru studiu de 
sigur. pentrucă a fost socotit printre cele mai reprezentative şi mai 
ales printre cele mai autentice sate românești. Și autentic, în concepţia 


1) Al. Bărbat, Studiul economic al satului Drăguș— Făgăraş. Extras din mono- 
grafia satului Drăguș. Buc. 1941, 193 p. 


ECONOMIA UNUI SAT ARDELEAN 149 


curentă a monografiştilor, se traduce cu: cát mai ferit de influențe 
străine sau de inovațiile civilizaţiei. Vieaţa economică a Drágugului nu 
opune nici ea vreo desminţire acestei alegeri. Satul e unul din acele 
multe sate româneşti agricole, mai ferite, care păstrează încă toate 
formele economice tradiţionale, mai ales toate caracteristicele econo- 
miei închise, Chiar înlăuntrul satului, gospodăria e organizată în așa 
fel, ca să aibă cát mai puţin nevoie de altele, Ea caută să-și asigure 
tot inventarul și toate produsele, de care are nevoie și nu tinde să 
crească peste puterile de muncă ale membrilor familiei care o stăpâ- 
nește. Mentalitatea tradiţională a ţăranului e în genere împotriva mâinii 
străine de lucru şi împotriva schimbului, 


Tradiţia asigură, fără îndoială, soliditatea şi stabilitatea proprie- 
tátii țărănești, Dar tot ea e şi piedeca cea mai serioasă în calea pro- 
gresului agricol. Se menţine si la Drăguș, cu stăruinţă, sistemul rotației 
culturilor, pe câmpuri, și, cu el deodată, și procesul de fărimiţare la 
infinit a pământului prin împărțiri şi mogteniri, Proprietăţile Drăgușului 
de pildă se compun din nu mai puţin de 10,737 parcele (p. 18), a 
căror întindere medie nu e mai mare de 560 stânjini patra(i; ceva 
mai bine de 1/4 de jugár. Gospodăriile satului se compun, în medie 
generală, din câte 35, cele mai mari chiar din 57 petece de pământ, 
de diferite mărimi şi in cele mai diferite părţi ale hotarului. Hotarul 
e tăiat în toate sensurile de mii de brezde, disputate de proprietari 
fără încetare. Starea aceasta împiedică orice încercare mai serioasă de 
raționalizare a culturilor. Impiedicá chiar creșterea vitelor, mai ales a 
vitelor de rentă. Animalul domestic principal al Drăgușului e încă tot 
bivolul, animalul cel mai uşor de ţinut, dar și cel mai puţin rentabil; 
cel mai potrivit cu sărăcia lor, după cum recunosc înșiși Drăguşenii, 


În condiţiile date deci progresul trebue să se opereze mai mult 
în cadrele tradiţiei, decât împotriva ei. Progresul economic al satului 
începe, firește, cu desființarea iobăgiei. După Unire însă a făcut un ade- 
vărat salt, — fenomen general de altfel în Ardeal, — de sigur nu numai 
din pricina reformei agrare, de care Drágugul de pildă, care nu avea 
proprietăţi mari, nu s'a putut bucura, ci şi din pricina încadrării în 
noul organism economic, mult mai prielnic. lată câteva cifre: Grâul, 
care înainte cu 30 de ani in Drágug nu se cultiva aproape deloc, azi 
(1938 când autorul şi-a făcut cercetările) se;ridică la o medie de 800 kg 
de gospodărie, ovăsul dela 100—200 kg la o medie de 1400 kg, iar 
cartofii la o medie de 5000—6000 kg de gospodărie. Apar deci pri- 
mele semne de specializare în funcție de cererea pie(ii, Ovásul şi car- 
tofii sunt cultivați mult peste trebuinjele proprii, pentru vânzare (in 
Vechiul Regat) si chiar pentru export. Acelaşi salt puternic l-a făcut 
pomicultura, îndeosebi în ultimii 10—15 ani. Dela 3270 de pomi, câţi 
avea Drágugul la 1896, numărul lor s'a ridicat la 12.996 in 1938. O 
încurajare a agriculturii venea chiar din partea Statului: impozitele cătră 
Stat şi taxele agricole de pildă constituie abia 19/; din cheltuielile bu- 
getare ale gospodăriilor (mai mari sunt impozitele şi taxele comunale). 
Sătenii profită tot mai mult de sprijinul și îndemnurile Camerelor de 
Agricultură. Incep să-și dea seama ei ingigi acum de insuficienfele si- 
stemului lor agricol; se vorbeşte printre ei tot mai des de comasare. 


150 D PRODAN 


Se înmulţesc şi semnele moderne ale progresului: asociaţiile de 
credit, de consum şi chiar de producţie. Cooperativa de consum da- 
tează din 1907, Banca populară din 1911. După războiu sau mai 
adăugat câteva asociaţii pentru folosirea în comun a maşinilor de tre- 
ierat. Cu războiul au dispărut și Evreii din comerț; azi acesta și aici 
e pe de-a-întregul românesc, întocmai ca şi industriile şi meseriile să- 
testi. Schimburile, producţia pentru piaţă sporesc an de an. Nu lipsesc 
nici asigurările de diferite feluri. Pentru prisosul de populaţie s'au 
deschis noi posibilități de plasare, Toate acestea, raportate la stările 
anterioare, sunt progrese importante fără îndoială, 

Si totuşi, vieaţa omului de aici, convertită in cifre, nu se'arată încă 
de loc îmbietoare. Luată iarăși media generală, valoarea activă a unei 
gospodării din Drágug se ridică, în sumă rotunjită, la o jumătate de 
milion Lei, iar venitul ei anual brut la 79.000 Lei, din care scăzând 
74.000 Lei cheltuieli brute, rămâne un venit net (spor) de abia 5000 Lei. 
Venitul net al gospodăriei, raportat la averea ei netă, se cifrează la... 
0,490. Acestea sunt bine'nfeles medii virtuale, căci făcând bilanțul pe 
categorii vom afla că sporul gospodăriilor de 14—21 jugăre (27% din 
gospodăriile satului) e de abia 2530 Lei anual, iar bilanţul celor de 
1—14 jugăre (50%/ din gospodăriile satului) se soldează cu un deficit 
de 216 Lei. Marea majoritate a gospodăriilor se susțin deci sau pro- 
gresează din privaţiuni sau din eventuale câştiguri accidentale. Nepre- 
văzutul însă, se. ştie, e mai des împotriva sporului în bugetul agricol, 
decât în favorul lui, Un spor mai vizibil se înregistrează abia in gos- 
podăriile dela 21 jug. în sus (12.246 Lei), 


Mergând mai departe cu calculele, lucrarea ne demonstrează că, 
scăzând din venitul brut cheltuielile de producţie și sarcinile gospo- 
dăriei, valoarea muncii anuale a unei persoane active se cifrează la 
9234 Lei în gospodăria de 7—14 jug, si la 10.830 in cea de 14—21 
jug.; valoarea medie a zilei de lucru (socotind 300 zile de lucru pe 
an) e deci de 31 Lei in cea dintâi şi de 35 Lei in cea de a doua ca- 
tegorie ; cotă, care poate să se ridice până la 56 Lei în gospodăriile 
de peste 21 jug. Țăranul de aici, lucrând cu ziua, după preţurile cu- 
rente, pe pământul altuia, ar câștiga de sigur mai mult, Repartizând 
acum sumele de mai sus pe membrii consumatori ai familiei vom afla 
că, disponibilul pentru consumafie e de 5640 Lei anual de persoană 
în gospodăriile de 2—7 jug.. sumă care se ridică treptat până la 8108 
Lei in gospodăriile de peste 21 jug. Standardul de vieafá la zi al unei 
persoane variază asifel între 15—22 Lei! In standardul de vieaţă (luând 
media generală pe gospodării) intră alimentaţia cu 64%/0, îmbrăcămintea 
cu 22*|,, luminat-incálzit cu 10%, cheltuielile culturale (biserică, şcoală, etc.) 
cu 0,5%, cheltuieli medicale cu 1,290, diverse alte cheltuieli cu 2,2%/0. 
Cifrele sunt valabile pentru anii cu producţie normală si fără accidente! 


Îndustriile şi megtegugurile țărănești în cele mai multe cazuri se 
combină cu agricultura ; preţurile lor se adaptează obişnuit celor agri- 
cole. Cotele zilei de lucru mai ridicate, de 100—150 Lei, rezultă mai 
mult din calitatea lor sezonieră gi condiţiile speciale de muncă. Co- 
mer(ul însuși se face în combinație cu agricultura, care e preferată 
pentru mai marea ei siguranță şi stabilitate, 


ECÓNOMIA UNUI SAT ARDELEAN i51 


Un cuvânt ar mai fi de spus despre asociaţii. Cooperativa prin- 
cipală e cea de consum, Experienţa ei nu diferă de a celor mai multe 
din cooperativele sătești. Pornită înainte de războiu, modest dar cu 
abnegaţie si în marginile stricte ale principiilor cooperatiste, a reușit 
să ia locul comerțului evreiesc din sat. După războiu însă sa trans- 
format treptat în intreprindere comercială, în folosul membrilor, care 
foarte curând i-au împrumutat şi toate viciile vieţii publice. Ideia, com- 
promisă odată, cu greu își mai recágtigá încrederea. Să mai notăm 
doar — fără. mirare căci și acesta e tot un fenomen general — că 
articolul principal de vânzare al cooperativei e băutura. In anul 1938 
cooperativa din Drăguş a vândut din acest articol preţ de 195.094 Lei 
(62%/, din vânzări), spirtul şi rachiul ridicându-se singure la 118.670 Lei. 
E mult mai îmbucurătoare apariţia celor. câteva asociaţii pentru folo- 
sirea în comun a mașinilor de treierat și a altor mașini agricole, care 
ținându-se strict de litera principiului cooperatist, nu sunt asociaţii de 
câştig, ci numai de apărare a membrilor impotriva exploatării dinafară, 
Aceștia sunt primii pași spre cooperaţia de producţie. 

Banca populară a trecut în general prin aceleași faze ca şi coope- 
rativa şi a trebuit să suporte din plin consecinţele crizei financiare din 
urmă, Nu e mai puţin adevărat însă că creditele ei au avut un rol 
esențial în progresul economic al Drăgușului de 30 de ani încoace, 

lată câteva probe din rezultatele acestei lucrări, pe care ne pare 
rău cá nu suntem chemaţi să o apreciem așa cum ar merita-o. Aceasta 
însă nu ne împiedică să-i relevăm structura strict științifică, expunerea 
limpede și mai ales deosebita ei utilitate. Pentru pregătirea unui viitor 
mai bun pe seama satului, acest fel de lucrări sunt cele mai necesare. 
Ridicarea satului trebue să pornească de sigur dela temeliile lui eco- 
nomice, 

Lucrarea trebue să fie şi mai inteligibilă în cadrele monografiei 
complete a satului, unde ea se va întregi și cu alte date explicative, 
geografice (sol, climă), istorice (cele din întroducere sunt insuficiente), 
„sau de altă natură, care aici lipsesc. N'ar fi fost deloc fără interes de 
pildă o comparaţie a economiei iobăgeşti a Drăgușului cu cea de azi, 


D. PRODAN 


PRIMELE REZULTATE ALE RECENSĂMÂNTULUI MAGHIAR 
DIN 1941 


Oficiul statistic ungar a dat publicităţii, acum nu de mult, rezul- 
tatele recensământului din Ianuarie 1941, Ele ne interesează și pe nol 
de aproape, deoarece ne dau primele indicii despre mişcarea de popu- 
lade, care s'a produs în Transilvania, după arbitrajul dela Viena, 

Trebue să observăm însă, de îndată, că după instalarea lor în 
Transilvania de Nord, Ungurii au înlăturat modificările unităților ad- 
ministrative, făcute sub regimul românesc, astfel că unele județe (Sălaj, 
Satu Mare) au revenit la vechea lor configuraţie, iar altele şi-au re- 
căpătat comunele deslipite de ele (Cluj, Mureş). In fine trebue să ţinem 
seamă și de imprejürarea, că unele judeţe au fost scindate (Bihor, Cluj, 


152 PRIMELE REZULTATE ALE RECENSĂMÂNTULUI MAGHIAR 


Mureș), iar altele. au fost întregite cu o seamă de comune, ce sau luat 
României (Mureș, Odorheiu). De aceea cifrele recensământului unguresc 
nu se pot compara, deocamdată, cu datele noastre demografice, decât 
numai aproximativ, 

Dacă (inem seamă de modificările amintite, se poate stabili totuşi 
mișcarea de populaţie din 8 județe, lată alci rezultatele ungurești din 
1941 și, pentru comparaţie, cifrele noastre din 1930 şi 1940, cu obser- 
vaţia că tabloul oficiului statistic ungar cuprinde, în cifra globală, și po- 
pulaţia orașelor, nu însă pe cea a municipiilor: 


1941 1930 1940 
Cluj : . 
Judeţul : 156.335 
Municipiul : 110,369 100,844 
Total : 266,704 251.756 212.189 
Oraşul Huedin: 5,118 5401 
Năsăud : 
Judeţul: 149.085 144.131 155.807 
Oraşul Bistriţa: 16.282 14 128 
Someș: l 
Judeţui : 239 679 219,355 240.439 
Oraşul Dej: 16,353 15.110 
„ Gherla: 6.340 6,608 
Mureş : 
Judeţul: 255.495 
Mun, Tg. Murăş: 44.910 38.517 
Total: 300.405 269,437 294,907 
Oraşul Reghin: 10.169 9.290 
Maramureş : 
Judeţul: 213.389 161.575 181.467 
Orașul Sighet: 25,888 21.210 
Ciuc : 
Judeţul: 171,995 145.806 160.764 
Orașul Mercurea 
Ciuc: 6.919 4,807 
» (Gheorgheni: 10,960 10,355 
Odorheiu : 
Județul: 120,784 121.087 130.685 


Oraşul Odorheiu: 12,245 8.518 


PRIMELE REZULTATE ALE RECENSĂMÂNTULUI MAGHIAR 153 


1941 1930 1940 
Treiscaune : 
Judeţul : 139.405 125,622 134,113 
Orasul Sfántul- 
Gheorghe: 14.376 10.818 
» Tg Seculesc: — 6,606 5.107 


In celelalte trei județe nu putem compara rezultatul recensámán- 
tului unguresc, cu cifrele noastre, decât in parte, deoarece Bihorul sí 
Satu Mare s'au reunit cu jumătăţile rămase dincolo de frontiera dela 
1918, lar Sălajul şi-a schimbat faţa, restituind o parte din teritoriul său 
judeţelor Bihor și Satu Mare, S'a constatat deci în aceste judeţe: 


1941 1930 


Județul Bihor: 
Judeţ : 446,527 


Oradea: 92.797 82,687 
Salonta: 15,249 15,297 
Judeţul Satu Mare: 
Judeţ : 430,169 
Municlp, Satu Mare: 52,138 51,496 
Orașul Baia-Sprie: 4,307 „4,127 
«a Baia Mare: 21.404 13.904 
s Carei: 15.863 16,042 
Judeţul Sălaj : 
Judeţul : 285,027 
Orașul Zălau: 8,436 8,340 
„n  Simleu: 9,069 1,448 


Dacă privim mat de aproape cifrele de mai sus şi le comparăm, 
mai întâlu, cu rezultatele arătate de recensământul românesc din 1930, 
bate la ochi și surprinde sporul neobișnuit de mare al Secuilor din ju- 
deţele Mureş, Ciuc si Treiscaune, Judeţului Mureş ! s'au adăugit cele 
câteva comune din Târnava Mică, a căror populaţie se cifra în 1930 
la 2.388, lar in 1940 la 2,583 suflete. 


In urma arbltrațului dela Viena, s'au produs, de sigur, deplasări 
masive de populaţie, Recensământul nostru ne va arăta exact câți Ro- 
mâni au părăsit jumătatea de Nord a Transilvaniei, Credem a nu greşi 
dacă afirmăm că numărul Ungurilor, plecaţi dela noi nu atinge nici pe 
departe cifra refugiaților și expulzaţilor români, de aceea surplusurile 
constatate în judeţele Cluj, Mureş, Someș, Năsăud şi Maramureș sunt 
datorite, evident, altui factor decât excedentului natural de populaţie, 
In măsură d mai mare a fost pompată populaţia municipiilor Cluj, 
Oradea, Târgul Murăş şi Satu Mare cu numărul funcţionarilor unguri ` 
instalaţi proaspăt şi cu contingentele trupelor armatei cu efective de 


5 


154 NICOLAE ALBU 


rüzbolu, Aceasta apare clar şi din tabloul provizoriu al oficiului de 
statistică ungar, 

Celelalte observaţii, pe care am fi îndreptățiţi a le face, ni-le re- 
zervăm pentru mai târziu, când vom cunoaşte mai amănunţit rezulta- 
tele, nu numai ale recensământului maghiar, ci și ale celui românesc, 


D. 
DASCĂLII BLAJULUI 


Sfârşitul lui 1940 a adus, în vitrina librăriilor cartea pe care o 
aşteptam de atâta vreme să ne-o dea vr'unul din actualii proiesori ai 
Blajului. Omul care şi-a luat sarcina s'o scrie, e profesorul Nicolae 
Comşa. Lucrarea se chiamă: Dascălii Blajului. De sigur, nu e vorba 
de cei de astăzi. Osteneala d-lui Comşa, cuprinsă în cele 150 pagini, 
e un catalog, dacă putem spune așa, al tuturor profesorilor ce au slujit 
scoalelor din Biaj, dela întemeierea lor, (1754) până la 1918, Al tuturor 
profesorilor? Nu! La mai scăpat de sub condeiu, unii, Dar absenţa 
acestora nu scade cu nimic din importanţa lucrării d-lui N. Comşa, ei 
fiind legaţi, prin activitate, mai mult de alte oraşe, decât de Blaj. 

ă vedem, ce realizează prin cartea sa d-l N, Comşa? Întâi, o 
inventariere a numelor și, lângă ele, a lucrărilor, celor mai de seamă 
dascăli dela scoalele din Blaj. In al doilea rând, oferind bogate infor- 
maţii biobibliografice, uşurează munca aceluia care va vrea să scrie, 
bazat pe ideile şi operele acestori dascăli, marea operă: Blajul, das- 
călii Blajului şi contribuția lor la cultura românească, Nu ştiu pe 
cine-l va Ispiti această uriașă lucrare. Noi, deocamdată, facem un scurt 
popas pe marginea cărţii d-lui Comşa, l 

Trecutul de lumină al Blajului merita din plin această atenție, 
Sá ne gândim că, la data când se deschid şcoalele din Blaj, pe tot 
întinsul pământului locuit de Români, nu se găsea o şcoală româ- 
nească, organizată şi dotată cu un corp didactic așa de bine pregătit 
ca aci, În Principate era în graţii școala şi cultura grecească, iar în 
Ardeal si Banat, se cunosc mici infiripári de şcoli, care de cele mai 
multeori aveau un caracter provizoriu. Profesorii școalelor din Blaj, pe 
lângă cultura obţinută în ţară, pe care şi-o completau — de regulă — 
la universitățile din: Roma, Viena, Buda, Lemberg, Tirnavia, Agria, 
Leipzig, Gratz, Strigoniu, Paris şi Berlin, făceau eforturi spre a se per- 
: fecţiona, care nu de puţine ori se scontau cu un plus de pregătire în 
beneficiul culturii noastre (cazul lui T. Cipariu). Dincolo de şcoala vá- 
zută, între zidurile groase si coridoarele sumbre din jurul mânăstirii 
„St. Treime“, se desvolta şcoala mare, nevăzută, sinteză a spiritului 
creator, din care se alimenta sufletul neamului, 

Acești făclieri ai redegteptárii noastre, au dus cu ei elanul şi in- 
teligenţa rodnică spre a le risipi, generos, acolo unde ființa o catedră, 
din care nu întârziau să facă o tribună de românism, 

li vom trece numai cu numele pe unii dintre ei; șirul lor fiind 
prea lung (350). Și dintre aceștia, doar pe cei a căror contribuţie a 
grăit anilor, apostolatul lor lăsând o dárá de lumină, 

Seria o începe Grigore Maior, care, la deschiderea cursu- 
rilor, fu rânduit de episcopul P. P. Aron „învăţător limbilor si după 


DASCĂLII BLAJULUI 155 


vreme si putință a ştiinţelor“. A ajuns mai târziu episcop. A fost un 
om drept şi bun. De el se leagă „beneficiul de pâine” — ,fipául" — 
pe care îl primesc și astăzi mulţi elevi; Gherontie Cotorea — 
dela care ne-au rămas cinci lucrări; Vasile Neagoe, o figură fe- 
nomenală între profesorii sc. din Blaj. Rămas orb la vârsta de 2 ani 
— după cum mărturiseşte Aug. Bunea — a învăţat numai din auz: 
Testamentul Nou, Ceaslovul, Psaltirea, Acatistul Maicii Domnului, al 
Domnului Hristos, al St. Nicolae şi Octoihul; Călugărul Isaia, zis și 
Popa lancu, la care învățase şi Samuil Micu Klain, căci era învăţat 
foarte; lon Bob, episcopul de mai târziu, cu care nu se vor putea 
înțelege reprezentanţii şcoalei ardelene; Samuil Micu, Gh. Şincai, 
Petru Maior, lon Budai-Deleanu; asupra acestora nu mai insistăm, 
activitatea lor fiind bine cunoscută; lon Halmaghi, — fost vicar al 
Hațegului — apreciat de P. Maior, autor al unei cărți, Invățătura 
entru proşti; Gheorghe Tatu și Vasile Nemeş, succesori la con- 
Sucerea şi controlul scoalelor primare, după destituirea lui Gh. Sincai ; 
Demetriu Caian, Teodor Pop de Uifaláu, Ion Lemeni, urgisitul 
episcop de mai târziu, căruia d-l Comga, nu-i dă niciun păcat în vileag, 
deşi a avut destule (a se vedea Istoria Daciei Superioare a lui Papiu 
Ilarian); Vasile Bonifaciu-Erdely, care la 1834, trimis spre a-și 
ispăși o pedeapá la M-rea Strámbu—Maramureg, deschide o școală 
pentru copiii de ţărani; Ion Marian, organizatorul de mai târziu al 
şcoalelor násáudene; Efem Petrufia, ca prieten intim al lui Avram 
lancu, a luat parte activă la revoluţia din 1848; Timotei Cipariu, a 
cărui personalitate coplegegte o jumătate de veac cultura Blajului, in- 
filtrându-i toate calităţile și defectele unor principii filologice, cari, in 
scris, au adormit spiritul viu al limbii; Simion Bărnuţiu, cunoscut 
mai ales după memorabilul discurs dela 1848; lon Rusu, autorul 
celei dintâi cărți de geografie la noi Icoana pământului D volume— 
Blaj 1842); Stefan Moldovan, minte ageră și suflet de mare român, 
virtuți pe care le-a dovedit la 1848 — alături de Axente Sever; 
Andrei Liviu Pop, pasionat și adânc cunoscător al limbilor clasice. 
A fost membru corespondent al Ac. Române; Gavril Pop Laslo, 
un harnic si congtinciios cercetător al trecutului nostru. Ne-a lăsat și 
câteva lucrări importante; Aron Pumnul — sau Aron Pumne, cum 
se iscălea, când era profesor de filosofie la liceul din Blaj. Activitatea 
lui ca om de cultură şi naționalismul său pur, se revarsă din belșug 
la catedra de română dela liceul german din Cernăuți, unde va deveni 
cel mai iubit profesor al lui Mihail Eminescu; Rusu V. lon, dascăl 
distins și om de condeiu, cu el încheiem, in fuga penifei, un secol de 
viea(á al şcoalelor din Blaj (1754—1854) și, poate, cel mai frumos 
pentru cercetătorul de azi si de mâine, Cei ce urmează nu mai repre- 
zintă, decât un număr mic, ceva deosebit; nu mai impun decât prin 
munca și zelul pe care-l depun în exercitarea profeslunil. 

Astfel: Ion Faur, care ca teolog a comandat pe Buciumani 
contra lui Kemény. la Abrud, după revoluţie, luându-și examenele 
funcţionează puţini ani ca prof. la lic, din Blaj, apoi trece munţii și 
se stabileşte în aceeași calitate la Craiova. In acest drum îl însoțește 
Simion S. Mihaly-Mihálescu. Mihălescu dă primul manual, la 
noi, de st, naturale: Istoria naturală, Blaj 1854. Restul operelor ii 

EA 


156 NICOLAE ALBU 


apar la Craiova: Ion Antonelli, Alimpiu Blájan, prof. de 
germană si greacă, din care îl ,picá" pe Eminescu la examenul de 
admitere în liceul din Blaj; Ion Micu Moldovan, mic la făptură 
dar pe atât de mare la inimă; inteligenţă sclipitoare şi caracter de 
granit. A fost membru al Acad. Române; Dimitrie Farago trece, 
la 1868, prof, la liceul dia Focșani. Priceput în ale învăţământului si 
mare antisemit; Stefan Popu, pe lângă studiile teologice, mai ur- 
mează Academia Pedagogică şi Agronomia din Praga. A fost un stră- 
lucit profesor al Preparandiei din Blaj, până la 1882, când trece ca 
prof, la Seminarul Central din Bucureşti; Al. Grama, cunoscut prin 
atitudinea dârză pe care o ia împotriva lui Eminescu. Inafará de 
studiul asupra marelui poet, mai lasă alte șapte lucrări: Al. Ullă- 
canu, naturalist și geograf; Hossu Iosif, Alexiu Viciu, latinist cu 
reputaţie şi un serios cercetător al limbii române: loan F. Negruţiu, 
mort abia în Decemvrie 1940, la o vârstă patriarhală, a fost de zeci 
de ani sufletul școalei normale din Blaj, pentru care a scris și a muncit 
o vieață întreagă; Victor Smigelschi, lacob Mureşan, care a ri- 
dicat folklorul muzical și creaţia în muzică, la mare prestigiu; Dr. Au- 
sustin Bunea, istoricul de mari merite, ziarist și om politic, inegalat 
până astăzi, de foştii şi actualii dascăli ai Blajului; lon Ardeleanu, 
Nicolae Pop, prin scrisul său a contribuit mult la orientarea prac- 
tică a învățământului primar. înainte de rázboiu, putând influenţa direct, 
ca prof, la sc. normală, asupra învăţătorilor trecuţi prin Blaj; Am- 
broziu Cheţian, botanist: a muncit cu multă migală și scrupule, 
pentru a pune în picioare muzeul de şt. nat. şi grădina botanică a li- 
ceului „Si. Vasile“; Ion Raţiu, profesor de o sárguinfá rară, a lucrat 
mult ca dascăl și ca mânuitor de condeiu. 


Incheiem seria acestor siluete, cu Al. Ciura, autorul acelor mi- 
nunate Amintiri, schiţe şi nuvele apărute la Orăştie (1912), deși ciclul 
de vieafá al școalelor din Blaj, d-l Comşa îl închide cu acel mare an 
din istoria noastră: 1918. 

.. Socotim strădania d-lui Comşa, un pios omagiu adus înaintaşilor, 
chiar dacă unele nume sunt prea slab conturate, iar altele abia scoase 
din negura vremurilor. Cu fiecare an ce trece, acestui Blaj, parcă i se 
smulge câte puţin din aureola trecutului, Care să fie cauza ? Nu cumva 
e de vină prezentul? Cu 1918 Biajul nu și-a curmat existenţa pe linia 
spiritualităţii românești, desi așa s'ar părea. Aşteaptă duhul înoirilor, 
al respirației largi și creatoare. 

Cartea d-lui Comșa ar putea constitui un avertisment, 

NICOLAE ALBU 


PROSPERITATEA ECONOMICĂ A TRANSILVANIEI 
SUB REGIMUL ROMÂNESC: 


Sub stăpânirea Monarhiei austro-ungare, Transilvania a fost oprită 
să se desvolte, în toate ramurile de activitate economică, la care o 
îndreptățeau condl(lunile naturale de care dispunea, Motivele care au 
determinat pe foştii conducători să înăbușe orice tendință de progres 


PROSPERITATEA ECONOMICĂ A TRANSILVANIEI 157 


pe plan economic al acestei provincii au fost de ordin politic și eco- 
nomic. 


O desvoltare a vieții economice a Transilvaniei, mai ales ta com- 
partimentul industrial, comercial și bancar, ar fi însemnat îmbunătăţirea 
situaţiei materiale a locuitorilor de aci — cum însă majoritatea locui- 
torilor erau Români — acest lucru ar fi fost în contradicţie cu politica 
ce-o aplicau minorităţilor, care preconiza desnaţionalizarea lor prin 
pauperizare, 


Condiţiunile economice, de sub stăpânirea trecută, nu a fost nici 
ele favorabile progresului acestei provincii, fiindcă, în unitatea econo- 
mică austro-ungară, Transilvania a fost clasată între regiunile care tre- 
bulau să servească de debugeu produselor manufacturiere ale industriilor 
din Austria și din jurul Budapestei și, pentru menținerea debușeului 
acestor industrii, orice tendință de industrializare a Ardealului a fost 
oprită prin diferite mijloace de ordin administrativ, 


Insă, înafară de faptul că Transilvania a trebuit să fle debugeu 
sigur al industriei din Europa Centrală, un progres economic nu s'ar H 
putut realiza, sub stăpânirea trecută, din motlvul că această desvoltare 
nu ar fi avut spaţiul necesar de expansiune, deoarece producţia in- 
dustrială existentă atunci în Monarhia austro-ungară a ajuns să satisfacă 
toate nevoile consumului intern, unele din produsele industriale trebuind 
să fie desfăcute în străinătate, mai având posibilităţi de plasare internă. 


In cadrul acestor posibilităţi, toată activitatea economică a Tran- 
silvaniei a trebuit să se desfășoare în domeniul agriculturii, din care a 
trebuit să-şi câştige mijloacele de trai majoritatea covârșitoare a popu- 
laţiei de aci. 

Pentru a ne putea da seama de condițiunile minime de existenţă, 
la care a fost condamnată populaţia transilvăneană, pentru a-și asigura 
existenţa sub stăpânirea trecută, dăm mal jos posibilităţile de trai, ce 
le poate oferi agricultura, populaţiei rurale din provinciile de dincoace 
de Carpaţi, 

Suprafaţa totală a Transilvaniei e de 10,228,200 ha, și se imparte 
în felul următor: 


Teren arabil . . ......... ha. 3.269.170 sau 31.999/, 
Fánefe artificiale, naturale şi pășuni , 2.372.319 „ 23.180/0 
Păduri .. ........... » 3.106.324 „ 30.36%% 
Alte terenuri ... ..... s. » 1.480.387 , 14476 


La sufrafaţa de mal sus, după recensământul din anul 1930, aveam 

un număr de 5.548,363 locuitori, dintre care: 
4.581.608 sau 82 58%/0 populaţie rurală și 
966.755 , 17.42% A urbană. 

Din popalaţia rurală, un număr de 3,929,820 locuitori îşi câștigaa 
existența numai din«agriculturá, revenindu-se o suprafață de 0,84 ha, 
de teren pe cap de locuitor, 

Având in vedere cá în Transilvania, în timpul stăpânirii maghiare, . 
o parte importantă din terenul arabil il formau latifundiile aristocrației, 
atunci ne putem închipui ce reduse au fost posibilităţile de existenţă 


158 ROMUL D. iVAN 


ce le-au avut locuitorii ei din agricultură, singura ramură de activitate 
în care au patut activa, 

Reforma agrară a îmbunătățit întrucâtva condiţiunile reduse de 
trai ale populaţie! din Transilvania, expropriindu-se în favorul populaţiei 
rurale, lipsite de pământ, următoarele suprafeţe + 


Teren arabil. . . . . . . .. 489.043 ha, 
dVezi. a 7. wo 90 v 79 73,8 80.745 , 
Pășuni ECCE EE ES 398.257 " 
Păduri ........... 663.967 , 
Vii şi grădini de pomi . . . . 12.117 , 
Terenuri impropr. agricult. . . 38335 . 


Total 1.682.464 ha. 


Cum aceasta reformă nu a urmărit decât un scop social, dám mai 
jos numărul persoanelor împroprietărite, după naționalitatea lor: 


Numărul 
Naţionalitatea împroprie- Procentul 
táritilor 
Románi 242 540 78.11 
Unguri 46.069 14.83 
Germani 16.249 5.23 
Alţii 5.125 1.83 
Total — 310.583 100*/, 


Avantajul procentual al Românilor împroprietăriți, față de celelalte 
naţionalităţi din Transilvania, în raport cu proporția populaţiei rurale, 
se explică prin faptul că populația ungurească si săsească dela sate a 
avut o situaţie bună economică, suprafeţele de terenuri agricole de 
care dispuneau în momentul împroprietăririi, trecând cu mult peste 
cotele acelora ce erau îndreptăţiţi la împroprietărire, 


Înafară de faptul că suprafața arabilă, pe cap de locuitor, pre- 
zenta o cantitate redusă pentru a putea asigura existenţa normală a 
populaţiei rurale, această situație s'a mal agravat din pricina că pro- 
ducţia medie la hectar, în provinciile de dincoace de Carpaţi e foarte 
redusă, 


Producţia medie la hectar, în perioada anilor 1931—1935, în 
mijlociu, a fost conformă cu datele de mal jos: 


Grâu . . . 9,3 quintale, 
Porumb . . 10, " 
Orz. .. . 74 A 


Cu toate îmbunătățirile făcute de reforma agrară, care urmărea o 
mai echitabilă repartiție a proprietăţii funciare și pe lângă posibilitățile 
de câştig mal mari, creeate populaţiei rurale sub regimul românesc, 
totuși, şi azi majoritatea populaţiei rurale nu a ajuns să dispună de o 
suprafaţă de pământ, din al cărui venit să-şi poată satisface, în modul 
cel mai redus, trebuințele strict necesare, 


In tabloul ce urmează vom putea observa acest lucru, 


PROSPERITATEA ECONOMICĂ A TRANSILVANIEI 159 


Repartiția proprietăţii funciare din Transilvania, după felul proprietății 
şi numărul proprietarilor în anul 1931 


Felul proprietăţii Numărul VA Suprafața 9/o 


proprietarilor proprietăţii 
Sub 5 hectare ...., 1.007.030 85,5 1.546.049 43,5 
Dela 5—10 hectare. . . 104.724 9,0 706.544 19,9 
Dela 10—50 hectare . . 47.919 4,2 725.722 20,4 
Dela 50—250 hectare . . 3.678 0,3 324.936 941 
Dela 250 ha. în sus. . . 554 — 254.106 74 


Din acest tablou constatăm că 85,5%, din numărul proprietarilor 
au o suprafață de pământ sub 5 hectare, sau, în medie, 1,54 hectare pe 
proprietar, Având în vedere că familiile cele mai sărace sunt şi cele 
mai numeroase și presupunând că flecare familie e formată din cel 
mult 4 membri, atunci ajungem la concluzia că 4,021.120 locuitori 
dispun de-o suprafață de 0,385 hectare pe membru din familie, 


In limita acestei suprafeţe de pământ pentru o persoană a trebuit 
să-şi câştige existenţa sub stăpânirea Monarhiei austro-ungare 4 milioane 
de locuitori din Transilvania, 

Rezultatul acestei situaţiuni a fost că populația rurală, ardeleană 
a trăit sub stăpânirea trecută în cea mal neagră mizerie, fiind silită să 
emigreze cu miile în Statele Unite ale Americi, fiindcă orașele nu 
puteau oferi nicio posibilitate de câștig acestor proletari agricoli — mai 
ales Românilor, care nu aveau acces nici măcar la posturile de servi- 
. torl dela diferitele instituțiuni publice, 

Prin alipirea Transilvaniei la Regatul Român, s'au creat posibili- 
Gu multiple de desvoltare economică a tutaror resurselor naturale de 
care dispunea aceasta provincie, rezolvându-se, în acelaşi timp și pro- 
blema socială a proletariatului agricol, prin mijloacele de câștig ce le 
aveau în nolle organizațiuni economice ce au luat naștere imediat după 
Unire si ocaziunile multiple de lucru ce le-au avut în provinciile Ro- 
mâniei, 

Transilvania, odată cu câștigarea independenţe! politice, si-a câ- 
ştigat astfel adevăratul spaţiu economic, găsind în provinciile României 
întregite, posibilități nelimitate de plasare ale produselor tuturor indu- 
striilor care se puteau crea, datorită condiţiunilor naturale de care dispune, 


Industria, comerțul și activitatea bancară sub stăpânirea româ- 
neascá au cunoscut o epocă de desvoltare, nerealizată până acum de 
nicio regiune din lume, aceste trei compartimente ale activităţii eco- 
nomice pütánd înflori nestánienite, flindcá noile frontiere le apărau de 
toată concurenţa ce a trebuit s'o supoarte până la Unire, din partea ia- 
dustriei și comerțului din Europa Centrală, 

Sub influenţa acestor duble avantajil, numărul întreprinderilor in- 
dustriale se márea din an în an, capitalul instituțiilor bancare a intrat 
într'o perioadă de gontinuă creştere, lar societăţile comerciale au rea- 
lizat venituri care au depăşit cu mult cele mai optimiste prevederi, 

Pentru confirmarea celor de mal sus dăm un tablou în care se 
află numărul și capitalul social al Socletăţilor Anonime din Transilvania 
din anul 191“ până in 1935. : 


a 


160 


Nr. 
Soc. 


Bánci 


1919 | 280 
1920 | 327 
1921 | 319 
1922 | 409 
1923 | 443. 
1924 | 478. 
1925 | 495 
1926 | 503 
1927 | 480 
1928 | 480 
1929 | 470 
1930 | 466 
1931 | 442 
1932 | 417 
1933 | 404 
1934 | 422 
1935 | 414 


Capital 


in mii deLei 


148.979 

446 131 

506.985 

838.125 

926.400 
1.174.310 
1.418.569 
1.160.614 
2 042.146 
2.596.233 
2.183.106 
2.811.618 
2.807.437 
2/141.159 
2.664.027 
2.337.395 
2.321.595 


121 
142 
155 
261 
352 
417 
455 
474 
461 


Soc. Industriale 


Nr. 
Soc. 


Capital 


în mii de Leij Soc. 


82.609 
359.499 
124.964 

1.170.825 
1.535.581 
1.814.310 
2.116.078 
2.607.254 
3.307.784 
3.612.020 
3.872.558 
4 334 454 
4.416.576 
4.171.028 
4.034.632 
4.004.683 
4.204 810 


Soc. Comerciale 


ROMUL D. IVAN 


Nr. Capital | Nr. 

in mii de Lei] Soc. 
27 9.053 7 
41 20.197 4 
39 31.930 2 
66 61.662 5 
110 126.967 7 
115 160.086 7 
140 253.807 | 10 
149 302,353 | 11 
159 324.044 | 13 
134 413692 | 15 
132 442.442 | 16 
121 515.226 | 14 
123 503.827 | 13 
126 528.626 | 14 
134 482.523 | 14 
166 521.571 | 16 
265 647.530 | 15 


Soc. Diverse 


Capital 
în mii de Lei 


68.991 

5.332 
11.700 
23.829 
30.200 
37.200 
49,683 
73 188 
64.188 
80.920 
86.120 
71.952 
74.496 
68.452 
66.005 
64.814 
70.817 


ŞI pentru a nu fi acuzaţi de faptul cá, progresele realizate în 


Transilvania, dele Unire şi până la sentința de arbitraj din 30 August 
1940 dela Viena, nu ar H rezultatul firesc al imprejurării că vieaţa eco- 
nomică ardeleană şi-a găsit spaţiul economic firesc în cadrele României, 
şi că progresele economice realizate ar fi consecințele unei politici na- 
tionale de creare factice a unor industrii, institute bancare și societăţi 
comerciale cu scopul de a întări elementul românesc, dăm mai jos un 
tablou al felului cum s'au desvoltat Societăţile anonime din judeţul” si 
municipiul Cluj, grupate pe fel de natloualitate al principalilor acționari, 


TABLOU 
asupra Soc. an. din judeţul si municipiul Cluj 
Româneşti 
Bănci Industrii Soc. Comerciale 
Anul Ne. Capital Beneficiu Nr. Capital Beneficiu Nr. Capital  Beneficiu 
Soc. în mii de Lei Soc. în mii de Lei Soc. în mii de Lei 
1922 11 106.785 12.279 13 110.167 11.150 1 6.000 6 
1924 10 115.238 15.784 17 118.625 14.699 4 11400 1.750 
1927 12 129.824 23401 12 117250 6.305 4 13300 128 
1935 14 163.642 402 9 85.800 8.985 1! 20.235 178 
Minoritare 
1922 12 71475 11095 25 103.418 15.208 8 8850 513 
1924 17 90.375 16430 34  À 126.192 20.190 11 21.1100 1.429 
1927 15 157.400 44.999 35 201.010 22.661 18 31.300 1.870 
1935 14 245.590 1.135 273.210 23 52002 2.946 


24.647 
j D S 


PROSPERITATEA ECONOMICĂ A TRANSILVANIEI 161 


Constatările ce reese din acest tablou sunt: 

1, La S, A. bancare, capitalul băncilor românești din anul 1922 
până în 1935 s'a mărit cu 56.857 mii Lel, sau cu 650/, tar numărul 
băncilor a crescut, în acest interval de timp, dela 11 la 14; beneficiul 
maxim l-au realizat în anul 1927 în sumă de 23.401 mii Lei, sau 18% 
asupra capitalului, 

Băacile minoritare din anul 1922 până în anul 1935 şi-au mărit 
capitalul cu suma de 168.115 mii, sau cu 315%, lar numărul băncilor 
a crescut dela 12 la 14; beneficiul maxim l-au realizat în anul 1927 
în sumă de 44.999 mii sau 28%/, asupra capitalulul, 

2, La S. A, industriale din judeţul şi municipiul Cluj, capitalul in 
anul 1922 a fost de 110,167 mit Lei, iar până în 1935 sa micşorat 
cu 14367 mil Lei sau cu 14%, numărul întreprinderilor reducându-se 
de asemenea dela 13 la 9; beneficiul maxim realizat a fost în anul 
1924 în sumă de 14.699 mii, sau 12%, asupra capitalului, 

3. La S. A. comerciale românești capitalul social din anul 1922 
până în 1935 s'a mărit cu 14,235 sau cu 3370|,, iar numărul socletá- 
filor au crescut dela 1 la 11, beneficiul maxim l-au realizat în anul 
1924 în suma de 1.750 mii Let sau 15%, asupra capitalului. 

La S. A, comerciale minoritare, din anul 1922 până în anul 1935, 
s'a mărit capitalul cu 43.152 mii Lei sau cu 588%, lar numărul so- 
cletăţilor au crescut dela 8 la 23, beneficiul maxim a fost realizat în 
anul 1935 în suma de Lei 2,946 mli Lei, sau 6%, asupra capitalului, 

Din datele de mai sus rezultă că activitatea economică transil- 
văneană în compartimentul industrial, comercial şi financiar s'a des- 
voltat, datorită condijiunilor economice ce le-a avut în cadrul economic 
al Statului Româna și cá de acestea condițiuni a beneficiat toată lumea, 
indiferent de naţionalitate, Ceva mal mult, putem afirma cu toată sł- 
guranţa, că condiţiunile favorabile ce au fost în Transilvania au deter- 
minat chiar și capitalul maghiar să-și facă plasamente importante la 
nol, Acest lucru se poate dovedi cu Banca Ardeleană S, A, R, Cluj, care 
lucra cu capital evreo-maghiar și Casa de Păstrare și Banca de Credit 
din Cluj, care avea sprijin nelimitat din partea capitalului unguresc din 
Ungaria; fapt care explică in mare măsură avantajul ce l-au câștigat 
unităţile economice minoritare faţă de cele Românești din Municipiul 
şi Judeţul Cluj, 

Un adevăr se desprinde din expunerea de mai sus: 

Vieata economică a Transilvaniei sub stăpânirea românească a 
cunoscut o epocă de progres nerealizată până atunci, și cá acest pro- 
gres nu a fost o creaţie artificială cu scopul de-a întări elementul 
românesc în detrimentul celui minoritar, ci rezultatul condiţiunilor na- 
turale de desvoltare ce le-a avut vieaţa economică transilvăneană în 
cadrul economic al. României Mari, 

: ROMUL D. IVAN 


INSEMNĂRI 


OCTAVIAN GOGA 


Toată suflarea românească a come- 
morat, la 1 'Aprilie c., 60 de ani dela 
nașterea lui Octavian Goga. De obiceiu 
o astfel de aniversare îl ajunge pe cel 
sărbătorit in vieaţă. Autorul Clăcaşilor 
n'a avut parte de acest noroc. In pri- 
măvara anului 1938, moartea l-a răpit, 
în mod fulgerător, din mijlocul neamului, 
cu ale cărui destine s'a identificat prin 
întreagă ființa și opera sa. 

Dar ne întrebăm: Ar D fost într'a- 
devăr un noroc pentru Octavian Goga, 
dacă moartea i-ar D dat răgazul să 
trăiască cumplitele prábusiri, prin care 
am trecut în timpul din urmă, și al căror 
lanţ nu se știe încă dacă s'a sfârșit ? 

Cu uriașa lui putere de simţire, Octa- 
vian Goga ar fi fost zguduit ca nimeni 
altul de tragedia destrămării visului, trăit 
aevea abia 22 de ani, pe care el l-a 
ţesut de sigur pentru veșnicie. 


Nepătrunse şi pline de surprize sunt 
căile sorții... 


Octavian Goga a fost un mare alintat 


al vieţii. Începând din anii fragezi ai 
tinereţei, a sburat din succes ín succes, 
din triumf în triumf. Dacă a avut şi 
desamágiri, ele sunt neînsemnate faţă 
de marile lui biruinţe. Când ne gândim 
la suferinţele care îl aşteptau, dacă trăia 
până astăzi, ne vine să credem că cel 
cea scris Oltul, n'a fost alintat numai de 
vieafá, ci și de moarte — dacă se poate 
spune acest paradox. 


Vă aduceţi aminte de sfârşitul lui Octa- 
vian Goga. Un neam întreg l-a petrecut 
pe ultimul lui drum. Toate steagurile 
s'au plecat, toţi ochii au lăcrămat, toate 
duşmăniile au amufit,'in faţa osemin- 
telor, din care s'a desprins marele lui 
suflet, Cu toate că a avut dușmani destui 
— un luptător ca el nu se putea să nu-i 
aibă — puţini oameni s'au bucurat de 
o iubire şi admiraţie atât de sinceră gi 
de întreagă. Inteligența lui vie, inima lui 
bogată si primitoare prindea cu o mare 
repeziciune sentimentele şi ideile, felul 
de a se comporta al acelora, cu care 
venea în contact, indiferent de profe- 
siunea, de clasa socială și chiar de na- 
tíonalitatea lor. La toate acestea trebue ` 
adăugat acel farmec irezistibil, care se 
degaja din gestul și vorba lui, plină nu 
numai de duh, ci de o autentică mi- 
reasmá románeascá. Peste aceastá in- 
cântătoare întrupare umană s'a așezat 
lespedea mormántului. N'a mai rămas 
din ea decât amintirea — ca din jocul 
unui actor sau din arta unui virtuos, 

Dar Octavian Goga n'a fost numai 
atât. In momentul sfârşitului, el putea să 
spună, asemenea poetului din „Sufletul“ 
de Ada Negri (poezie tradusă de O. G., 
în Luceafărul, V (1906), p. 102): 


„Azi lutul mort în groapă se desface, 
La sânul rodnic îl primeşte glia 

Si se 'nfrățeşte cu pământul tată. 

— Răspunde-mi tu, drumet oprit in cale, 
Ce-ai ocrotit pe strune poezia, 

Ce-a mai rămas din cântecele tale ? 


INSEMNĂRI 163 


Tu, numai tu, cel îmbătat de soare 
Şi de lumina sfânt a dimineţii, 

Tu, chinuit de neimplinite doruri, 
Ce fi-au sdrobit si inima sí struna, 
Tu, însângerat, dar neînvins al vieţii 
Tu, suflete, trăi-vei totdeauna l". 


Din ceea ce a fost Octavian (Goga va 
trăi sufletul lui, împletit cu pământul, 
cu apele, cu câmpurile, cu însuşi su- 
fletul acestui neam, într'unul din mo- 
mentele lui istorice. Căci marea noastră 
Unire, cel mai însemnat moment din 
istoria noastră, dela cucerirea Daciei de 
către Traian şi până astăzi, nu se poate 
inchipui fără acest suflet. Octavian Goga 
a dat neamului său, la această răscruce 
hotăritoare, credința nestrămutată în iz- 
băvire. Inainte de a deveni o realitate, 
prin actul dela. Alba-lulia, Unirea a 
trăit în poezia și cuvântul lui inspirat. 

Chemarea glasului de trámbifá a lui 
Octavian Goga am simţit-o ca o po- 
runcă mai ales noi, Ardelenii. Ea a ră- 


sunat în momentul suprem, când mij- | 


loacele de desnafionalizare ale dugma- 
nilor atinseseră o diabolică perfecțiune, 
ajungând să sădească îndoiala în desti- 
nele româneşti in sânul unui mare nu- 
măr de intelectuali, pătrunzând siste- 
matic şi la sate, mai ales în regiunile 
de contact cu masa maghiară. Prin ma- 
rea lui putere de simtire și de expresie, 
Octavian Goga a ştiut să dea vieafá, să 
transforme în sentimente şi idei forțe, 
názuinfe care mocneau nelămurite de 
veacuri. Cu magia lui poetică el a dat 
glas nu numai názuinfelor adormite in 
sufletul oamenilor, ci a chemat aláturea 
de el apele, câmpiile şi codrii Ardea- 
lului. De aceea pe niciunul din scritorii 
ardeleni nu i-am simţit atât de al nostru 
ca pe el. Octavian Goga, cel mai mare 
adversar al regionalismului, a fost cel 
mai regional dintre marii noştri scriitori, 

Când, acum trei ani, osemintele lui 
Octavian Goga au fot așezate spre 
veşnică odihnă, la Ciucea, făceam re- 
reproşuri poetului pentru alegerea ace- 
stui mormânt. Mă gândeam că locul lui 
era alături de mormântul lui Șaguna, la 


Răşinari, sat pe care l-a trecut in veg- 
nicie prin versul lui. lată însă că, şi 
de astădată, poetul a văzut mai departe 
decât noi, muritorii de rând. Ştia el bine 
că mormintele apără şi ocrotesc tot aşa 
de bine ca şi fortificațiile —- și încă 
mai bine decât acestea, Căci fortifica- 
file pot fi străpunse de o armată cu o 
înzestrare tehnică superioară, sau pot 
fi desfiinţate de capriciile istoriei, cu 
morţii însă nimeni nu poate lupta. Să 
ne aducem aminte ce însemna in Ar- 


' dealul de altădată un pelerinaj la mor- 


mântul dela Tebea, al lui Avram Iancu... 
Săvârșind, la sfârşitul veacului trecut, 
un astfel de act subversiv, trei studenți 
ardeleni au avut un proces de atentat 
la siguranţa statului, de un răsunet ne- 
obișnuit, 

Vor putea Ungurii să schinjuiască în 
modul cel mai barbar pe fraţii noştri, 
incápufi în mod vremelnic pe ghiara lor, 
vor putea să-i deposedeze de toate bu- 
nurile, nu vor putea însă desființa ma- 
rile lor morminte. 


În inima Sălajului stă de pază mor- 


- mântul lui Simeon Bărnuţiu, su- 


fletul adunării dela Blaj, din 1848; tot 
acolo străjuesc osemintele lui Gheor- 
she Pop de Băseşti, președintele 
adunării dela Alba-Iulia, din 1918; mai 
la Nord, cătră Baia mare și Tara Ma- 
ramuregului, este mormântul lui Vasile 
Lucaci, Leul dela Sişești; la Ciucea 
simbol al unităţii, al răsvrătirii împo- 
triva streinului și al izbăvirii, stă ce- 
tatea nebiruită a mormântului lui Oc- 
tavian Goga. 
lon Breazu 


SĂ RESPECTĂM DUREREA... 


Dezastrul naţional din vara anului 
trecut a zguduit toate constiínfele ro- 
mâneşti. N'a fost fiu al acestui neam, 
dela copiii, al căror gând unic e jocul, 
până la bătrânii din pragul mormântului, 
care să nu fi simţit, nu numai în sufletul, 
ci şi in carnea lor, durerea ciuntirii 
hotarelor, pe care le-am crezut veşnice, 
pentrucă erau clădite pe adevăr gi 


164 i INSEMNÁRI 


dreptate. Neamul românesc a trecut, 
dela 30 August 1940, printr'o adevărată 
cascadă de evenimente. Ele au sburat 
peste capetele noastre ca vânturile de- 
șertului, fără să ne poată smulge din 
această cumplită durere. Ea este pâinea 
amară a zilelor noastre, rugăciunea 
noastră de seara şi de dimineaţa, aerul 
pe care-l respirăm, sângele care ne 
curge în vine, alfa și omega crezului 
nostru. Ea va aduce şi purificarea şi 
izbăvirea noastră. De când e lumea 
lume, suferinţa a spălat păcatele şi a 
înălțat frunţile, atunci când fiinţa care 
a pătimit a avut, în adâncul ei, un sâm- 
bure de rezistenţă morală. Neamul ro- 
mânesc a dovedit de-atâteaori, în cursul 
veacurilor, că nu-i lipsit de această re- 
zistenfá. | 
Toată grija noastră să fie deci nu 
innăbușirea, sau înlăturarea acestei du- 
reri — ceea ce ar fi o trudă zadarnică 
— ci organizarea ei, transformarea ei 
in altar de jertfă și în sabie infricoşată. 
A o zeflemesi, a face din ea obiect de 
măruntă târguială politică, ar fi un ade- 
vărat sacrilegiu, care mai curând sau 
mai târziu, va fi răzbunat cumplit. O 
spunem aceasta, pentrucă am avut de- 
atâteaori prilejul, în cei douăzeci şi doi 
de ani dela Unire încoace, să asistăm 
neputincioşi la terfelirea celor mai sfinte 
credinţe ale noastre. Nenorocirea din 
vara trecută se datorește, in mare parte, 
tocmai acestei slăbiri, în parte voite, în 
parte inconștiente, a poruncilor dela 
insăşi temelia existenței noastre nafio- 
nale. Vieata noastră politică, din preajma 
marelui dezastru, departe de a fi o 
şcoală a caracterelor, a fost mai de 
grabă un atelier de tocire a conştiinţelor 
şi de elasticizare a spinărilor, Să nu ne 
mirăm dacă cineva, dintre cei care şi-au 
făcut ucenicia în acest atelier, ar face 
monetă măruntă până şi din sacra 
noastră durere. Să nu ne mirăm — dar 
să avem curajul, oricine ar fi, să-l le- 
găm la stâlpul infamiei şi să-l lovim cu 
pietrele dispreţului şi indignării noastre. 


Ion Breazu 


VESTITORII 


Scriitorii au fost totdeauna inainte- 
mergătorii. Glasul lor începe să se audă 
și în furtuna de astăzi, tot mai limpede, 
tot mai puternic, tot mai zguduitor. 
Mâna lor se întinde, indrázneafá, să: 
strângă mâna de frate de dincolo de 
hotarele înfipte în trupul naţiei ; cuvântul 
lor evocă, stăruitor, îndemnurile trecu- 
tului și încheagă nădejdile viitorului. 

Cine va scrie istoria zilelor dramatice 
pe care le-am trăit în ultimul timp, va 
întâlni la fiecare pas flacăra acestui cu- 
vânt. Coplegifi cum eram, fiecare, de 
proporţiile dezastrului, nu ne-am dat 
totdeauna seama de puterea lui. Va trebui 
să revenim la el in alte vremuri, pentru 
a-i descoperi miezul. 

Ziariştii şi scriitorii basarabeni, buco- 
vineni, ardeleni şi-au unit glasul cu 
fraţii din Vechiul Regat, pentru a lă- 
muri si a exprima gândul şi simfirea 
noastră unică, 

Cei mai numeroși și cei mai aprigi 
sunt ardelenii. Aproape fiecare oraş de 
dincoace de Carpaţi are azi o gazetă, 
ori o revistă, (cele mari au mai multe), 
din care strigă durerea neamului. Si s'o 
spunem de pe acum: aceste publicaţii 
au alt conţinut, cuvântul lor este mai 
inspirat, suportul lor moral mai curat, 
decât publicaţiile dinainte de marele 
dezastru naţional. Se revine par'că, la 
vechea publicistică ardeleană, tradiţia 
glorioasă a căreia n'a putut fi respec- 
tată, după Unire, oricâte apeluri s'au 
făcut la comandamentele ei. 

Ardelenii scot apoi câteva publicaţii 
de aleasă calitate, în Capitală. Unii 
dintre ei au străbătut în coloanele ma- 
rilor cotidiane, sau săptămânale, rostind 
acolo, zi de zi, crezul nostru. 

Cruciada cuvântului a început. Ea 
este absolut necesară pentru pregătirea 
celeilalte cruciade. De aceea nu trebue 
innábugitá, ci, cel mult, îngrădită în mar- 
ginile marilor interese ale neamului, 
carul cărora înaintează acum atât de 
greu printre stâncile prímejdiilor. 


I. B. 


INSEMNĂRI 165 


„GAZETA TRANSILVANIEI" 


In anii de fericită amintire de după 
Unire, n'am înregistrat numai victorii, 
ci şi înfrângeri. In rândul acestora din 
urmă se aşează ei Gazeta Transilva- 
niei, foaia lui Bart şi a Mureşenilor, 
binecuvântata vatră de românism şi lu- 
mină a Brașovului, care a dăinuit aproape 
un veac sub stăpânire streină, pentru 
a tànji în România Mare. In cei dintâi 
ani ai Unirii a avut momente de învio- 
rare, când articolele ei de fond erau 
semnate de un Nicolae Iorga, Gh. Bog- 
dan-Duică și alte condee strălucite de 
pe întreg cuprinsul românesc. A intrat 
însă, destul de curând în plasa otră- 
vită a politicianismului, coborând de 
pe pedestalul unei tribune naţionale, la 
nivelul unei neînsemnate fifuici provin- 
ciale. Această cădere nu trebuia îngă- 
duită cu nici un preţ. Gazeta făcea 
parte dintre puţinele noastre tradiţii cul- 
turale, bine întemeiate, pe care trebuia 
să le apărăm de desmáful politicianis- 
mului, aşa cum aperi un altar. 


Se pare că foaia brașoveană are un 
destin de luptă şi de primejdii. În tre- 
cutul ei, procesele de presă și închiso- 
rile redactorilor se tin lanţ. Când pa- 
trimoniul românesc — pentru unirea și 
consolidarea căreia ea a luptat, mai bine 
de un veac — a fost ştirbit, venerabila 
matroană a sărit ca o leoaică, mugcatá 
de șarpe. In zilele de cumplită amără- 
ciune ale refugiului, din puţine locuri 
ne-au venit cuvinte mai bárbate gi mán- 
füieri mai simțite, ca din paginile ei. 


Începând cu numărul din Dumineca 
Floriilor, Gazeta, a devenit proprietate 
a „Astrei“ braşovene, eliberándu-se 
astfel definitiv de sub orice tutelă şi 
asigurându-și existența materială. Ea a 
atins astfel un liman şi pășeşte într'o 
nouă fază, sprijinindu-se pe priceperea, 
entuziasmul curat şi patriotismul celei 
mai puternice organizaţiuni a „Astrei“, 
ale cărei uimitoare realizări, în dome- 


niul cultural, sunt o garanţie pentru suc- =, 


cesul ei. 


Iatâiul număr din noua fază a apărut 
cu binecuvântarea celor doi capi ai bi- 
sericilor româneşti din Ardeal și a pre- 
şedintelui „Astrei“. Gazeta are aşadar 
girul moral al celor mai respectate in- 
stitujii de dincoace de Carpaţi. 


Mână în mână cu ele, Gazeta va 
lupta pentru idealul spus aga de simplu 
şi aşa de firesc — niciodată n'am avut 
un ideal mai firesc — de redactorul ei, 
d-l lon Colan, în articolul de fond: 
„Program ? Da! Vechile hotare ale ţării!“ 


Ardealul, care are o atât de luminoasă 
tradiție a presei, nu se poate să nu 
ajungă la o gazetă, descătușată de orice 
influenţă, care să poată trăi cinstit, din" 
prestigiul, entuziasmul şi munca ei. Nici 
unul din oraşele României n'a putut 
întemeia, după Unire, un asemenea or- 
gan. Avem credinţa că ni-l va da Bra- 
şovul. 


I. B. 
SEMICENTENARUL ,UNIRII" 


...Si fiindcă a venit vorba de presa 
ardeleaná, sá increstám pe rábojul no- 
stru o sărbătoare a ei, de abia obser- 
vată, în marea de jale care ne încon- 
joară. E vorba de semicentenarul Unirii 
dela Blaj, organul bisericii româneşti 
unite, care ne-a dai, la sfârșitul anului 
trecut, cu prilejul acestui popas însem- 
nat din vieafa lui sbuciumată, un nu- 
măr bogat, plin de colaborări preţioase, 
ce nu odată sunt adevărate contribuţii 
la cunoașterea vieţii culturale și politice 
a Românilor ardeleni, în a doua jumă- 
tate a veacului trecut şi la începutul 
veacului nostru. In cei 50 de ani de 
existență, gazeta blăjeană a respectat cu 
sfinţenie tradiţia ziarelor ardelene, adecă 
a apărat cu dârzenie interesele perma- 
nente ale neamului, a dus pretutindeni 
pânea caldă a cuvântului bun, dospită 
cu aluatul Evangheliei, și a trecut, din 
Când în când, cu fruntea ridicată, şi pe 
la bara justiţiei maghiare. 

Epoca cea mai srălucită din vieaţa Unirii 
a fost de sigur anii 1918—1919, când 


S'a avut apariție zilnică, fiind câtva timp 


166 INSEMNĂRI 


singurul cotidian al Ardealului. Ne adu- 
cem aminte cu câtă nerăbdare aşteptam 
atunci numerele ei, străbătute dela în- 
tâiul articol până la cea din urmă no- 
tifá, de entuziasmul împlinirii marelui 
vis şi de dorinţa curată pentru clădirea 
unei ţări noui. 

Răstoind bogatul număr jubilar al 
Unirii, am găsit reproduse, la p. 19, cu- 
vintele de foc, rostite de Aug. Bunea, 
la Alba-lulia, în 1909, cuvinte rostite 
cu un curaj neînfricat în vremuri grele, 
care trebue repetate ori de câte ori ace- 
ste vremuri se abat din nou peste cre- 
ștetele noastre: „... Nu trebue să ne tot 
- căinăm, căci suntem un popor de pu- 
tere şi de vieață. Dacă am fost veacuri 
întregi zidul de pază al civilizaţiei din 
Apus, împotriva cotropitorilor barbari, 
dacă am putut ridica Regatul mândru 
românesc, e dovada cea mai vie de pu- 
terea şi trăinicia noastră. 

„Vom stânge pe toţi păcătoșii [cu pu- 
terea noastră de vieatá. Si vom lupta 
în rânduri tot mai închegate, prin mii 
de furtuni ce cearcă să ne risipească. 
Să cadă chiar cerul asupra noastră, noi 
nu ne vom înspăimânta, în lupta ce o 
purtăm pentru limbă şi credință, Le 
vom apăra până la cel din urmă ostaș 
cinstit, cu dârzenie neinfrántá". 


(ib) 
ICOANELE TÁRII 


Am înaintea mea o carte, pe care o 
doresc pe masa fiecărui Román, cu dra- 
goste de nesfârşitele podoabe ale pă- 
mântului românesc, sfășiate astăzi de 
împotrivirea vremurilor, dar eterne în 
Írumsefea si autenticitatea lor, Ea se 
numeste, cam rece, Enciclopedia turisticd 
românească, (vol VIII) şi este scoasă 
de sub teascurile Cărţii Românești din 
Capitală, de d-l Valer Puşcariu, 
primul ei redactor și vicepreşedintele 
„Turing-Clubului României“, sub forma 
unui calendar turistic, pe anul 1941. 
Primul ei redactor este unul din cei mai 
pasionaţi turişti ai României, piciorul 
căruia a străbătut tot, inima căruia a 


îndrăgit tot, dorinţa căruia arde de multă 
vreme pentru ca să sădească, în sufletul 
fiecărui Român, dragostea de locurile și 
oamenii ţării. D-sa a cules în acest „ca- 
lendar“, executat în admirabile condiţii 
tehnice, studii și articole dela specia- 
lişti, privitoare la toate colțurile pămân- 
tului românesc. Si a impodobit aceste 
studii cu nenumărate vederi de oameni 
si aşezări, alese cu gust și pricepere, 
adevărate icoane ale ţării, — ale ţării 
de ieri... şi de mâine. Câte din aceste 
icoane le purtám astăzi în tainiţa cea 
mai de preţ a amintirii noastre... Şi 
totuşi, văzându-le, ochii fi se împăien- 
jenesc ia lacrimi, cum se impáienjenesc 
ochii unui părinte in fața icoanei copi- 
lului, îndepărtat pe valurile primejdiilor. 

Multe din articolele cărții sunt con- 
sacrate ținuturilor pierdute, Insuşi pri- 
mul redactor, scrie cu cunoscuta-i com- 
petintá si dragoste, despre Tara Oaşului 
şi Tara Năsăudului, adecă despre două 
„țări“, străvechi româneşti, pământul 
cărora e pângărit acum de piciorul jan- 
dermului ungur. 

Foarte bine a făcut apoi d-l Pușcariu, 
că a reprodus neprețuitul studiu al re- 
£retatului Gh. Vâlsan, despre „Munţii 
din Apusul României și importanța 
Carpaţilor pentru Neamul Românesc“. 
Invăţatul geograf, cu suflet de artist, 
arăta în el o idee, — astăzi curentă — 
cum, munţii noştri, departe de a îi ne- 
locuiţi — cum îi vedem pe anumite 
hărţi dela Budapesta — sau de a fi un 


hotar despărțitor, au fost, totdeauna, 


până aproape de crestele lor, împânziţi 
cu sate românești, oferind singurilor lor 
autohtoni, nu numai adăpost în vremuri 
de primejdii, ci mijloace de traiu. — 
„Cum puteţi trăi pe înălțimile acestea“ ? 


a întrebat Vâlsan, pe un Mot — Aici 
suntem mai aproape de Dumnezeu şi 
El ne păzeşte”. Aceste vorbe — con- 


tinuă Vâlsan — auzite dela un bătrân 
acum doisprezece ani, nu mi-au ieşit 
din minte. Ele sunt lozinca, pe care 
trebue să fi avut-o întreg neamul ro- 
miânesc în vreme de primejdie, când 


INSEMNĂRI 167 


nu mai putea spera niciun ajutor dela 
oameni și când nu mai rămânea, decât 
nădejdea in Dumnezeu şi în pământul 
care-i ascundea pe văile zăvorite de 
chei, sau îi primea pe plaiurile înalte, 
unde-i hrănea cu puţin, dar le umplea 
sufletul cu frumsefea florilor, a páduri- 
lor şi a cerurilor vaste, din care ne- 


contenit îi privea ochiul bun al lui Dum- 


nezeu", (ib.) 


BISERICA ŞI ȘCOALA ROMÂNEASCĂ 
ÎN TRANSILVANIA DE NORD 


Ritmul vieţii româneşti in Transil- 
vania de Nord, incetenit prin plecarea 
voluntară a marei majorităţi a intelec- 
tualilor români, în urma arbitrajului din 
30 August 1940, şi stânieniţi prin ex- 
pulzarea în masă a celor socotiți inde- 
zirabili pentru sentimentele lor româ- 
negli şi pentru solidaritatea şi rezistența 
naţională românească pe care ar fi fost 
capabili s'o creeze, a fost cu desăvâr- 
şire paralizat, în urma măsurilor admi- 
nistrative și ale dispozifiunilor legale, 
tot mai draconice, ale administraţiei de 
stat maghiare, luate în contradicţie cu 
toate principiile de omenie şi. echitate 
şi împotriva asigurărilor categorice de 
indreptáfire la o liberă vieață naţională 
a minorităţilor, aga cum statul maghiar 
s'a angajat prin prevederile arbitrajului 
dela Viena. 

Toate compartimentele vieţii româ- 
negti de dincolo de vremelnica linie 
convenţională se resimt adânc de pe 
urma vitregiei stărilor de lucruri, dar 
domeniul cel mai greu atins de furia 
răzbunătoare a vecinilor noştri este acela 
al vieţii spirituale. 

Un program sistematic gi inchizito- 
rial aplicat, sugrumă prin toate másu- 
rile posibile vieafa școalei şi a bisericii 
româneşti de ambele confesiuni a Ro- 
mânilor, rămaşi dincole de hotare. 

Şcoala românească de dincolo, după 
abia opt luni dela luarea în stăpânire 
a teritoriilor cu aproape un milion si 


jumătate de suflete româneşti, a ajuns: 


o noţiune pur teoretică. În realitate ea 


este aproape inexistentă, Invăţământul 
primar în statul român fiind un învăţă- 
mânt de stat, totalitatea școalelor noastre 
primare din Transilvania de Nord, cu 
întreaga lor avere a trecut în patrimo- 
niul statului maghiar. Revenindu-i lui, 
prin urmare, organizarea acestui învăţă- 
mânt și stabilirea limbii de predare 
pentru întreg teritoriul, a admis teoretic 
funcţionarea şcoalelor primare româ- 
neşti de stat, acolo unde sunt cerute de 
majoritatea părinţilor elevilor, dar a 
îngrijit, prin teroarea deslănţuită cu aju- 
torul tuturor organizaţiilor de bande de 
bătăuși, ca nimeni să nu aibe indrás- 
neala să o ceară. Dacă totuşi, în co- 
mune cu unanimități românești de 4—8000 
locuitori, unde sub regimul românesc 
funcționau şcoale cu 10—12 posturi de 
învățător, locuitorii au cerut şcoală ro- 
mânească, li sa dat un post de învă- 
fátor român pe lângă 10—!1 minoritari, 
pentru ca în scurt timp să fie şi acesta 
înlăturat şi înlocuit cu un ungur. Dar, 
în cele mai multe cazuri, statul răs- 
pundea că nu are învăţători români 
necesari, și atunci trimitea satelor ro- 
mánesti dascăli cu puţină ştiinţă de 
limbă românească, pe care însă n'o în- 
trebuinţau niciodată, 


In acest fel, școală primară româ- 
neascá în Ardealul cedat nu se mai 
poate spune că există. 


Şcoala secundară românească, excep- 
tând vechile aşezăminte fundaţionale 
dela Năsăud, s'a predat în primul se- 
mestru al anului școlar curent în 3 secţii 
româneşti de stat, cu concursul unei 
duzini de profesori români. Ultimele 
veşti ne confirmă insă înlăturarea lor 
dela catedre, trimiterea lor in regiuni 
pur maghiare şi înlocuirea lor cu pro- 
fesori maghiari, chiar pentru studiul 
limbii române, ceea ce echivalează cu 
înăbuşirea completă şi a acestei categorii 
de învățământ. E inutil a încerca să 
vorbim despre învățământul superior 
românesc cu desăvârşire inexistent. 

Situaţia bisericii românești e şi mai 
tragică, Acest stâlp de sprijin în întreg 


168 INSEMNĂRI 


trecutul de suferințe al Ardealului a 
fost izbit cu cruzime, pentru ca prin 
înlăturarea lui, să se ajungă la pierderea 
naţională a fraţilor noştri de sânge. 
Pentru ortodocşii din Ungaria încă n'a 
fost oficial recunoscută existenţa vreunei 
episcopii, iar pentru greco-catolici se 
reiau intrigile cu episcopia de limbă 
maghiară dela  Hajdudorogh, mutată 
acum la Nyiregyháza. Un plebiscit local 
a fost organizat printre uniţi (de ex. la 
Careii Mari) pentru a-i face să se pro- 
nunţe pentru înlocuirea limbei române, 
ca limbă de cult, cu limba maghiară. 


Şi fiindcă biserica trăeşte în condiţii 
atât de grele, a fost pusă şi la alte în- 
cercări pentru a-i da lovitura de graţie. 
Majoritatea parohiilor româneşti de am- 
bele confesiuni fuseseră înzestrate, sub 
regimul românesc, în urma reformei 
agrare, cu mici loturi cultivabile din re- 
zervele de stat, sau expropriate, şi tot 
astfel de loturi au servit ca teren de 
construcţie pentru nenumărate locașuri 
de închinare. 

O dispoziţie, legiferată în mod special 


pentru a lovi în biserica noastră, pre- | 


vede acum anularea de drept a acestor 
improprietáriri, făcute după 27 Oct. 1918, 
data revoluţiei din Ungaria, răpindu-se 
bisericilor noastre nu numai eclejía 
parohială, dar, în foarte multe cazuri, 
chiar şi terenul de sub construcţia bi- 
sericilor. 


Drept consecinţă a acestei măsuri, in 
multe locuri, mai cu seamă în secuime 
şi în regiunile vechei frontiere din 
Bihor, Sălaj şi Satu-Mare bisericile ro- 
mânești au fost dărâmate, in adevăratul 
înţeles al cuvântului, iar cărămizile s'au 
împărțit între locuitorii unguri, spre a 
nu rămâne nici urmă de biserică româ- 
nească. 


Rândurile noastre nu înfăţişează decât 
unele aspecte ale problemei. Realitatea 
trebue cunoscută acolo dela caz la caz 
şi, cu siguranță, ea ar releva aspecte 
mult mai întunecate a vieţii românești 
de dincolo. 


Demersurile diplomatice și apelurile 
la omenie n'au putut aduce schimbarea 
sistemului. Din motive de civilizaţie, 
statul român n'a procedat la măsuri si- 
milare de represiune, iar faptul a fost 
socotit peste granițe drept slăbiciune, 
care i-a îndemnat să-şi intensifice sis- 
temul de opresiune. 

In fața unei situaţii atât de dureroase, 
dar atât de limpezi se impune singura 
soluţie, capabilă să asigure fraţilor nostri 
de dincolo o vieaţă românească liberă : 
Intervenţia energică a Statului Român. 


T. M. 


„PRIETENII TEATRULUI“ 


Un mănunchiu "de tineri cărturari au 
înfiinţat, în cadrele Despărţământului 
Sibiu al „Astrei“, o secţie numită „Prie- 
tenii Teatrului“, Scopul acestei înjghe- 
bări este promovarea artei dramatice 
ardelene, prin studierea şi răspândirea 
problemelor de cultură teatrală, intensi- 
ficarea şi sprijinirea mișcării artistice, 
cultivarea teatrului de amatori etc. 

Dintre problemele puse în discuţie în 
sânul acestei grupări, unele ca cele sem- 
nalate de competința lui Lucian Blaga 
şi: Victor Ion Popa, privitoare la 
actorul şi teatrul de mâine sau cele pri- 
vitoare la căutarea mijloacelor de ex- 
primare scenică a sufletului românesc, 
sunt probleme, care odată lămurite, sunt 
menite a servi de îndreptar teatrului 
românesc în general. La fel poate inte- 
resa destinul teatrului nostru unele 
„simple“ întrebări ale d-lui V. L Popa, 
care nu s'au pus până astăzi și care 
trebuesc menţionate : 


„Cine poate spune care sunt tipurile 
caracteristice ale nafiei româneşti ? 

Intru cât personagiile simbolice ale 
basmelor noastre au înrudire cu tipu- 
rile caracteristice ale naţiei ? Persona- 
giile basmelor au păstrat totdeauna, 
prin vremuri, aceeași legătură cu tipu- 
rile caracteristice ale vieţii trăite ? Nu 
cumva naţia a avut epoci când impre- 
jurările au dăruit-o cu tipuri noi cir- 


INSEMNÀRI 169 


cumstanţiale, care tocmai din pricina 
asta n'au prins rădăcini atât de puter- 
nice, încât să se suprapotenfeze şi să 
treacă în stratul permanent". 

Trebue menţionat, de asemenea, unul 
dintre planurile grupării, căruia i se 
acordă o însemnătate deosebită şi care 
numai din pricina neprielnicei acestor 
încruntate vremuri, nu s'a putut realiza 
până acum. E vorba de școala de regie 
de amatori, adică de cursuri pentru ini- 
fierea amatorilor, în special a viitorilor 
învățători si profesori, în tehnica pu- 
nerii în scenă. 

Necesitatea unor asemenea cursuri se 
simte tot mai mult. Se știe ce lacună 
prezintă învățământul nostru în ceea ce 
priveşte deprinderea cu rostirea fru- 
moasă a graiului nostru. Dar, în planu- 
rile grupării sibiene, amatorii instruiți 


sunt destinaţi a fi trimişi să experimen- 


teze şi să facă sondagii, in special la 
sate, adică la „izvorul cel veșnic ade- 
vărat al duhului românesc“ — cum spune 
d-l V. I. Popa. Rezultatul acestor son- 
dagii va putea ușura lămurirea și des- 
legarea problemelor puse. Cu asemenea 
preocupări, „Prietenii Teatrului” parti- 
cipă dela început la frământările sortite 
să ne aducă poate, cândva, şi în teatru, 
expresia autenticului românesc. 


In domeniul realizărilor practice, notăm 
spectacolele lunare, organizate pe seama 
iubitorilor de teatru frumos, cu con- 
cursul Teatrului Muncitoresc „Luptă şi 
Lumină” din Bucureşti. De asemenea 
menţionăm alcătuirea unei prime echipe 
de actori-amatori, , care pregătesc cu 
râvnă reprezentarea unei proaspete lu- 
crări dramatice ardelene. 

Înafară de informaţiile de mai sus, 
trebue încrestate aici şi anumite semni- 
ficaţii ce se desprind din gândurile și 
intenţiile „Prietenilor Teatrului”, Prima 
ar fi actualizarea importanţei şi misiunii 
teatrului în destinele culturale ale Ar. 
dealului; importanţă de care inaintagii 
îşi dădeau lămurit seama si pe care în 
ultimul timp am nesocotit-o, sau am în- 
țeles-o anapoda. 


. Nn este nici locul, nici vremea pentru 
a rosti un rechizitoriu. Mulţi nu vor 
putea uita însă, că ultimul afiș de teatru 
românesc, lipit pe zidurile orașelor ce 
le părăseam plângând, anunţa „formida- 
bilul succes din Capitală“ întitulat 
„Culcă-te în patul meu“, o jalnică ilu- 
strare a teatrului traficant de desmăţ. 

Trebue desprins, de asemenea, faptul 
că acest început de preocupări pentru 
destinul teatrului din Ardeal, porneşte 
de jos, dela spectatori, deci după buna 
rânduială a tradiţiei ardelene, obştea 
intelectuală începe să participe activ si 
în această problemă. 


lar dacă acest început s'a făcut in 
cadrele unui Despărţământ al „Astrei“, 
aceasta constitue iarăși un fapt care ne 
întoarce la pilda trecutului, amintindu-ne 
de vechea „Societate pentru fond de 
teatru român“ ale cărei strădanii, mo- 
deste, dar entuziaste și conștiente, erau 
legate frățeşte de rosturile „Astrei“. - 
Pentru multă vreme o colaborare de 
felul acesta va fi imperios necesară în 
Ardeal. E poate cea mai prețioasă indi- 
caţie pe care ne-o arată gruparea si- 
biană. D. St, Petrufiu 


G. VEGEZZI-RUSCALLA 


Raporturile culturale şi politice italo- 
române au fost, în ultimul timp, obiec- 
tul unor cercetări foarte întinse, Me- 
ritul revine, in mare măsură, Şcoalei 
Române din Roma şi Institutelor Italiene 
dela noi din ţară, care fintesc spre o 
închegare din ce in ce mai strânsă a 
legăturilor dintre cele două ţări surori. 

In secolul trecut a existat în Italia un 
foarte puternic curent de simpatie pen- 
tru România, având ca animatori pe 
câteva din cele mai de seamă persona- 
lități italiene din acest timp. Amintim, 
printre alţii, pe Giulio Perticari 
(1779—1822, Giuseppe Mezzo- 
fanti (1774—1849), poetul Giacomo 
Leopardi, Tommaseo (1802—1874), 
Cattaneo (1801—1869), Ascoli, etc., 
care, ocupându-se în special cu studiul 
limbii române din punct de vedere fi- 

6 


170 INSEMNĂRI 


lologic, au ajuns la constatarea că ea 
este „mantenuta sempre rozza, è pro- 
prissima a darci grandi notizie dell'antico 
volgare latino“, (Giacomo Leopardi, Pen- 
sieri di varia filosofia e di bella lettera- 


tura, Firenze, 1921, vol. Ili, p. 71), şi 


cá noi, Românii suntem „lontani díscen- 
denti dell'antica Roma”. 


Cel mai bun cunoscátor al proble- 
melor românești rămâne, fără îndoială, 
Vegezzi-Ruscalla, asupra căruia 
a apărut de curând un documentat stu- 
diu, (T. Oaciulescu, G. Vegezzi-Ruscalla 
e i Romeni, in Ephemeris Dacoromana, 
IX, Roma, 1940), care, călătorind prin 
Transilvania, ca trimis al Ministerului 
Afacerilor Străine, a cunoscut foarte 
bine pe Românii din această regiune, 
a învăţat limba românească și a legat 
prietenie cu cei mai de seamă intelec- 
tuali români, nu numai ardeleni, ci și 
din Principate, din vremea aceea. El 
întruchipează de minune dublul aspect 
care defineşte fondul sufleiesc al ace- 
lora care au simţit cu noi: aspectul sen- 
timental, de sânge, credinţa în obârşia 
comună a celor două naţiuni si aspectul 
politico-ştiinţific, dreptul de auto-deter- 
minare etnică al ginţilor (acesta era ge- 
neral european), pe care n'a încetat să 
le susţină cu tărie toată vieafa sa. 

Profesor la catedra de limba română 
de pe lângă universitatea din Torino, 
Vegezzi-Ruscalla, a arătat cu argumente 
intemeiate, multe din ele nezdruncinate 
până astăzi, în ciuda propagandei rău 
intenţionate şi pătimaşe ce au făcut unii 
dintre vecinii noştri, a arătat, zic, lati- 
nitatea şi unitatea limbii noastre, care 
altădată se întindea ca o pânză nein- 
treruptă din Italia până la capătul gra- 


nifelor etnice (cele dinainte de arbitrajul 
dela Viena) ale României. Această pânză. 
a fost întreruptă prin înfiltrarea unor 
seminţii streine, în special slave. Pentru 
a putea lupta contra panslavismului, 
Vegezzi-Russcala, propunea un îel de 
confederalizare a gintei latine. 

Ca deputat și ziarist, Vegezzi-Ruscalla 
judecă foarte sever pe Austro-Ungari, 
care în contra aspirațiilor poporului ro- 
mân, ţin subjugaţi o mulțime de Ro- 
mâni, maltratându-i, şi prevede bine 
sfârşitul acestui imperiu cosmopolit, fără 
sudare spirituală între neamurile din 
care este compus. 

Poporul român, unitar ca limbă şi ca 
fel de vieaţă, trebue să fie unificat şi 
ca naţiune politică, spune Ruscalla, ple- 
dând pentru unirea Principatelor şi pen- 
tru desrobirea Românilor de sub jugul 
maghiar. 

Ca să câştige cât mai multe simpatii 
în Apus pentru poporul nostru, Vegezzi- 
Ruscalla ne face cunoscuţi pe toate 
căile. Astfel, pe lângă activitatea de 
ziarist și profesor, el traduce neîntre- 
rupt din literatura română în limba ita- 
liană. Semnalăm printre alte traduceri, 
pe acelea ale Poeziilor Populare, culese 
şi publicate de V. Alecsandri, câteva 
ode de Cezar Boliac şi o mulţime de 
opuscule cu caracter ipolitic, datorite 
luptătorilor Şcoalei ardelene. 

Din toată această activitate, foarte 
amănunţit studiată de d-l T. Onciulescu, 
figura luptătorului italian se desprinde 
senină, desinteresată, plină de avânt şi 
în afară de prejudecăţi, ca o mustrare 
severă adusă falsurilor unei propagande 


interesate, 
D. Maniu 


BIBLIOGRAFIA TRANSILVANIEI (I): 


In vremurile acestea, când lumea ro- 
mânească se interesează mai mult decât 
oricând de problema Ardealului, credem 
că încercarea noastră de a da pagina 
bibliografică pe care o începem cu acest 
număr, va umple un gol simţit şi va fi 
cât se poate de utilă. 

Ne dăm seama cá, din cauza impre- 
jurărilor grele, ea nu va putea fi com- 
pletă şi rugăm pe cititori să ne sem- 

. naleze publicaţiile despre care cred cá 
nu pot lipsi, in nici un caz, din această 
pagină, in care înșirăm deocamdată nu- 
mai cărţi (nu şi publicaţiuni periodice), 
incepând cu cele apărute în vara și 
toamna anului trecut. 

Cele mai multe din cărţile din acest 
repertoriu se pot găsi în Biblioteca Uni- 
versităţii Cluj, astăzi la Sibiu. 

Titlurile sunt date în ordinea alfabe- 
tică a numelui autorilor. Lipsa editurei, 
sau tipografiei, însemnează că ele nu 
sunt indicate. Formatul cărţilor a fost 
indicat cu cifrele clasice (49, 89, etc.), 
paginile printr'un p. iar planșele, hár- 
file și tabelele prin fab. Lipsa preţului 
însemnează că el nu e indicat, sau cu- 
noscut. 


BOLOGA VALERIU L. Contribuţia 
Transilvaniei şi Banatului la inceputu- 
rile medicinei ştiinţifice româneşti. Co- 
municare, Bucureşti, (941, Tip. „Cartea 
Românească“, 8, 86—91 p. 


BRĂTIANU GHEORGHE I. Die ru- 
máünische Frage 1940. Bukarest, 1940, 


M. O. şi Impr. Nat, 80, 12 p., 2 tab. 
(Si în L italiană si germană). 


BRĂTIANU GHEORGHE I. Roumanie 
et Hongrie. Considérations démogra- 
phiques. Bucarest, 1940, M. O si Impr. 
St, Impr. Nat, 8°, 14 p., 2 tab. (Si in 
l italiană gi germană). 


BRĂTIANU GHEORGHE L Théorie 
et réalité de l'historie hongroise. A pro- 
pos de quelques ouvrages récents. Bu- 
carest, 1940, M. O., Impr. Naţională, 8°, 
51 p. | tab. (Si in | italiană gi ger- 
mană). 


COMSA NICOLAE. Dascălii Blajului. 
Seria lor cronologică, cu date bio-biblio- 
grafice. Retipărire din Anuarul liceului 
„Sf. Vasile“—Blaj. Blaj, 1940, Tip. Se- 
minarială, 80, 151 p. 


DAICOVICIU CONSTANTIN. Le pro- 
blème de la continuité en Dacie. Extrait. 
de la Revue de Transylvanie, Tome VI, 
Nr. 1. Bucarest, 1940, M. O. Imprimerie 
Nationale, 8°, 72 p. 


DOBOSI AL. Geschichtlicher Abriss 
über die Rumánen in Maramuresch. Bu- 
curești, 1940, 49, 22 p., 1 tab. (Rumă- 
nische Schriften und Dokumente). 


IORGA NICOLAE. Un oraș românesc 
din Ardeal. Condica Hațegului, 1725 — 
1847. Publicată cu o introducere de N.. 
Iorga. (Academia Română. Studii şi cer- 
cetări, XLIX.) Bucureşti, 1941, M. O. 
Impr. Naţională, 89, 131 p. 9 tab. 

6* 


172 BIBLIOGRAFIA TRANSILVANIEI 


LUPAȘ IOAN. Emanuil Gozsdu,1802— 
1870. Originea şi opera sa. București, 
1940, M. O. Impr. Naţională, 89, 59 p. 
(Analele Academiei Române. Memoriile 
„Secţiunii Istorice. Seria 3, Tom. 22, 
Mem. 28), 

MADJARISCHE Ausschreitungen und 
Greueltaten in dem an Ungarn abge- 
tretenen Gebiet Nordsiebenbürgens. Bu- 
curegti, 1940, M. O. si Impr. St., Impr. 
Nat, 80 mare, 40 p. [Si în |. italiană]. 
(Studii şi documente românești, .Seria 
A. Nr. 1). 

MEHEDINTI SIMION. Ce este Tran- 
silvania ? (Biblioteca Revistei Istorice 
Române, 4). Bucureşti, 1940, M. O. Impr 
Naţională, 8%, 87 p. 

MEHEDINȚI SIMION. Români si Un- 
guri. (Extras din „Parlamentul românesc“, 
Nr. 338/42 din August, 1940), Bucureşti, 
1940, M. O. Impr. Naţională, 160, 31 p. 


MEZEI CÂMPEANU, IULIU L Luptá- 
tori români ardeleni. Cuvânt introductiv 
de Alexandru Vaida-Voevod si Liviu 
Cigáreanu. Cu 81 documente şi clişee 
fotografice. Cluj, 1940. Editat de Zoe 
Mezei Câmpeanu, 8, 240 p. 

MOGA ION. Das siebenbürgische Pro- 
blem. Ein kurzer historischer Rückblick. 
București, 1940, 8? mare, 29 p. (Denk- 
schriften und Dokumente). [Si în 1. ita- 
lianà]. 

MOGA ION. Siebenbürgen in dem 
Wirtschaftsorganismus des rumänischen 
Bodens. Geschichtlicher Rückblick. Bu- 
karest, 1940, M. O. si Impr. St, Impr. 
Nat. 8, 74 p. 

MORARIU TIBERIU. Entwicklung der 
Bevólkerungsdichtigkeit Siebenbürgens 
wührend der Jahre 1840—1930. Bucu- 
rești, 1940, M. O. si Impr. St, Impr. 
Nat., 8, 102 p., 1 tab, 

NETEA VASILE. Profesorul Ion Lupas. 
La împlinirea a şase decenii de vieafá. 
Arad, 1940, Ed. revistei „Școala Vremii“, 
8%, 23 p. 

NORDWESTRUMÂNIEN, Die Grenz- 
bezirke Satu Mare, Sălaj und Bihor. 


București, 1940, 40, 51 p., 1 tab. (Denk- 
schriften und Dokumente). 

OPREANU SABIN. Siebenbürgen. Eine 
naturgegebene Ergänzung des rumâni- 
schen Lebensraumes. Bucureşti, 1940, 
8 mare, 24 p, 1 tab. {Rumänische 
Schriften und Dokumente). [Si in 1. ita- 
liană]. 

ORENDI-HOMMEANU VIKTOR. Mad- 
jarisches, Allzumadjarisches. Ein kleiner 
Beitrag zur Minderheitenfrage in Ungarn. 
Bukarest, 1940, M. O. si Impr. St., Impr. 
Naţ., 80 mare, 18 p. 

PETRINCA PETRE. Die Rumánen in 
Ungarn, 1918—1940. Bucuregti, 1940, 
89 mare, 43 p., (Denkschriften und Do- 
kumente). [Si în |. italiană]. 

PETRINCA P. — G, PINTEA — N. 
P. SMOCHINÁ. Die Minderheitenpresse 
in Rumänien 1918—1940. București, 1940, 
40, 19 p. (Rumänische Schriften und 
Dokumente). [Si in |. italiană]. 

POPP N. M. L'evoluzione della fron- 
tiera occidentale 1900—1930. Bucuresti, 
1930, 80 mare, 13 p, 3 tab. (Studi e 
documenti romeni). 

PTEANCU ALEXANDRU. Das Schul- 
wesen der Volksgruppen in Siebenbür- 
gen unter Magyaren und Rumänien. Bu- 
curești, 1940, 4?, 43 p., 8 tab. (Denk- 
schriften und Dokumente). [Si în L ita- 
liani]. 

SOMESAN LAURIAN. Alter und Ent- 
wicklung der rumänischen Landwirt- 
schaft in Siebenbürgen. Bukarest, 1941, 
M. O. si Impr. St, Impr. Nat, 8° mare, 
106 p., 1 tab. 

SOMESAN LAURIAN. Il problema 
etnico e geopolitico della frontiera oc- 
cidentale. (Studi e documenti romeni). 
Bucureşti, 1940, 8° mare, 28 p., 1 tab. 

SLÁVESCU VICTOR. Vieafa $i opera 
lui Dionisie Pop Marfian. Discurs de 
recep(iune la Academia Română. Bu- 
cureşti, 1940, M. O. Impr. Naţională, 
89, 29 p., 1 tab. 

URSU HORIA I. Bastionul de răsărit 
al Europei: Poporul român, București, 
1941, M. O. şi Impr. St, Impr. Mat, 85, 
28 p., 1 tab. 


 ASQCIATIUNEA". pentru literatura română 
și cultura poporului român“ 
Intemeiată în 1861. 


. Președinte. 
Dr. Iuliu Moldovan. 


Viee-preşedinţi : 
Dr. Gh. Moga, Dr. Gh. Preda şi Sabin Evuflan. 


Membrii de drept al Comitetului Central: . 


1. P. S. Sa Mitropolitul bis. ort. rom. din Sibtu Dr. Nicolae Bălan, 


|. P. 8. Sa Mitropolitul bis. gr. eat. din Blaj Dr. Alexandru 
Nicolescu. 


Membrii Comitetului Centeal : 


Agârbiceanu loan, canonic Dr. Lăzărescu Vasile, episcop 
Aron Victor, protopop ` Dr. Lupaş loan, prof. univ, 
Dr. Beu Ilie, medic Dr. Macaveiu Victor, prepozit capit. 
Bogdan-Duică Constanţa, prof. Dr. Manciulea Stefan, insp. şcolar 
Dr. Bologa Vasile, dir. lic. i. r. Dr. Maniu Iuliu, f. Ministru preşedinte 
Dr. Borcia Lucian, advocat i Dr. Meraţiu Vasile, próf. univ. 
Dr. Bornemisa Sebastian, publicist Dr. Moldovan Valer, prof. univ. 
Dr. Borza Alexandru, prof. univ. Dr. Nicoară Eugen, medic 
Dr. Brediceanu Tiberiu, f£. membru . Dr. Niţescu Voicu, advocat 
în Cons. Dir. român Olariu Petre, institutor 
Dr. Căliman Nicolae, medic Pelivan loan, advocât : 
Cioran Emilian, protopop Dr. Popa Augustin, prof. 
Colan Nicolae, episcop Pop Stefan, dir. lic. 
Dr. Corneanu Cornel, advocat Dr. Russu Alexandru, episcop: 
Dănilă Gh., canonic Rusmir llie, prof. 
Dăncilă Ioan, protoereu militar Sandu loan, dir. gc. icis. 
Dr. Dragomir Silviu, prof. univ. Dr Stanciu Victor, prof. univ. ` 
Dr. Ghibu Onisifor, prof. univ. Dr. Stăniloaie D., rector. Acad. teol. 
` Dr. Haţiegan luliu, prof. univ. Dr. Stóichitia Iosif, medic : 
Iacobescu Teodor, institutor ' Dr. Suciu Coriolan, prof. 
Dr. Ilea Vasile, medic Simu loss, protopop 
Dr. Ionasiu Liviu, medic Teposu Silviu, prof. 


Vătăşianu loan, dir. gen. i. p. 


má——M 
== 


1 


"TRANSILVANIA 


„ORGAN AL ASTREI. 


1941 


Sabin Opreanu, 
Emil Petrovici, 


Dr. P. Rámneanfu, 
Laurian. Someșan, 


Ion Breazu, 


- $t Manciulea, 


+ M. | Beniuc, 


Ioachim Crăciun, 


" David Prodan, 
"Dort. 


Nicolae Albu, 
Romul D. Ivan; 


` Anul 72 Aprilie > Nr. 2- 
C UPRINSUL: 
Ionel Pop, CHE zilei: Better volntel naţionale 


Valea Mureșului, axă etnică a Transilvaniei 
Transilvania, vatră linguistică. a ,románismulal 
nord-dunárean 

Vigoarea biologică a neamului nostru 
Răspândirea geografică a Românilor carpatici . - 


`. Alecu Russo în Ardealul revoluţionar, la 1848 . ' 
- Un preot din Maramuregul de odinioară ` ` 


CRONICI: 


Ton Agârbiceanu, ‘Amintirile 


Românii la Budapesta 
Economia unu! sat ardelean 
Primele rezultate . ale peter att maghiar 


` din 1941 


Dascătii Blajului 
Prosperitatea economică a Transilvaniei e re- 
gimul românesc 


ÎNSEMNĂRI: 


-o- 


lon Breazu, Octavian Goga, — Să respectăm durererea.,, — Ve- 


stitorii, St 


„(Gazeta Transilvaniei”, — Semicentenarul „Unirii“, — Icoanele * 


. Ţării, — T. M, Biserica d şcoala în Transilvania de Nord, — D. St 


^ Tiparul Institutului de arte grafice 


Petrufi, 


„Prietenii Teatrului”, | 


— D. Maniu, G. Vefezzi-Ruscalla. 


| BIBLIOGRAFIA TRANSILVANIEI (D 


€ 


"d 


D 


„DACIA TRAIANA* s. à, Sibiu — 1941-377 
— Preţul Lel 30:—