Transilvania_1941_072_003

Similare: (înapoi la toate)

Sursa: pagina Internet Archive (sau descarcă fișierul PDF)

Cumpără: caută cartea la librării

Wr ooto 


TANUAN 


Tami GIA U PIR? 


ANUL 72 = MAI Nr. 3-1941 


Pr "S a l oT 


P. M2. 


Anul 72. Mai 194i Nr. 3. 


TRANSILVANIA 


Organ al ASTREI 


+ NICOLAE IORGA A 


Exact cu un deceniu înainte de proclamarea Independenţei Re- 
gatului Român, s'a născut, în Botoşanii Moldovei, ca odraslă a unel fa- 
milii cu verificate tradiţii cărturăreşti, un copil fenomenal: Nicolae 
Iorga, Acestul copil-minune, cu trupul deşștrat, dar cu ochit mari și 
puternici ca două reflectoare, ursitoarele generoase îl fixaseră, încă din 
leagăn, un curriculum vitae unic în felul său, — aș îndrăsni să afirm — 
în întreaga poveste dramatică a intelectualităţii umane, Mirulndu-l dintru 
început cu harul unei genialităţi complexe și cu o putere de muncă 
de-a-dreptul inspălmântătoare, nu cred că Providența ar fi putut fi mai 
generoasă decât a fost, faţă de neamul smerit, aproape necunoscut, 
care l-a zămislit făptura și care tocmai atunci se opintea ca, după 
lungi veacuri de robie trupească și spirituală, să păşească, cu fruntea 
ridicată și cu mândria renăscută a vrerilor sale celor mai îndreptăţite, 
în lumina istoriei contimporane, Destinul onorofic, fără pereche de 
triumfal, era următorul : | 

printr'o nemai întâlnită sete de a ști, Nicolae Iorga avea să devo- 
reze, asemeni unul urlaș pururea nesăţios, timpul şi spaţiul, împingând până 
dincolo de imaginabil marginile cognoscibilului |intr'o scurtă vieaţă de om; 

priatr'o nepotolită osârdie de a orândui acest cognoscibil fără de 
margini, de a-l stăpâni critic și de a-i desprinde, totdeauna îndrăzneţ 
şi original, înălțătoarele, duloasele şi hrănitoarele semnificaţii, Nicolae 
Iorga trebuia să fie un neîntrecut reconstructor şi îndrumător de umanitate ; 

printr'o identificare caldă, zl de zi și noapte de noapte, cu cele 
mat legitime aspirații ale fraţilor să! întru românism, identificare căreia 
în zadar l-am căuta altundeva asemânare, Nicolae lorga avea menirea 
profetică de a revărsa, peste cadrele politice abia înfiripate ale tânărului 
stat român, ca diatf'un vulcan în neobosită erupțiune, lava fierbinte a 
enerţiilor spirituale românești, răscolite ori unde în spaţiu şi din pulberea 
tuturor veacurilor apase, dând noțiunilor de „neam românesc” şi de „stat 
independent“, vreme de-o jumătăte de secol, imboldul măreț al conștiinței 

1 


174 N. BUTA 


de sine și dându-le, cu deosebire, acel irezistibil avânt dinamic, care 
duce din izbândă în izbândă şi care nu-şi strânge aripile, pentru o 
clipă, decât în bucuria firească a biruinţelor definitive, răsunătoare, 

Acestui destin copleşitor, care ar fl putut constitui, nu chemarea 
distinctivă a unui muritor singuratic, ci o sarcină strivitoare pentru o 
întreagă generaţie eroică de Sturm und Drang, copilul-minune Nicolae 
Iorga i-a întrupat preseriţiile tatocmat, până la ultima virgulă. Şi-a ta- 
trebuințat talantul cu râvna celor mai aprinși dintre apostoli, A urcat, 
treaptă de treaptă, linia destinului, fără pereche de glorios, cu prodi- 
gloasa rodnicle și siguranță cu care activează forţele elementare ale 
naturii, Şi a dovedit, mai ales, contimporanilor săi uluiţi, că dacă ființa 
etnică a unul neam e răspândită pe un spațiu geografic redus și dacă 
conjuncturi istorice deosebit de adverse nu i-au ingăduit afirmări po- 
litice și militare de vastă reclamă universală, în schimb, acelaşi popor 
poate săruta stelele și-și poate răcori fruntea, prin atingere cu bolta ce- 
rească, dăruindu-și sleși și umanităţii exemplare de elită, de-o sublimă 
vrednicie și valoare spirituală, 


La şase ani, deci la vârsta în care noi abia dacă izbutiam să 
rostim un Tatăl Nostru fără greșeli, Nicolae lorga ştia o mare parte din 
cronicele Moldovei, La 13 ani publica poezii; ceva mal târziu temerare 
şi savante eseuri de critică literară. La 19 ani era absolventul precoce, 
pe bazele tuturor, al Fac, de Litere şi Filosofie, un poliglot, un atoate 
şiiutor pentru vremea și adolescenţa sa, am putea spune, deci; o per- 
sonalitate. Cei câţiva ant petrecuţi în Germania şi Franţa l-au adus 
şi consacrarea plină de uimire a străinătăţii; iar la vârsta de 25 de ani, 
când semenii săi se luptau încă din greu cu mrejele tinereţii visătoare, 
Nicolae Iorga era înscăunat ca titular al catedrei de Istorie universală 
a Universităţii din Bucureşti, era „profesorul predestinat“, al cărui pre- 
stiglu, în furtunoasă creștere, înfrângea, suveran dincoace şi dincolo de 
graniţe, toate împotrivirile. 


Drumul pe care l-a parcurs, de atunci incoace, activitatea lul to- 
renţială va rămâne, de-a-pururi, de domentul miracolului, Cu pastunea 
sa de cercetător neostenit, nețărmurită ca o furtună în veșnică deslăn- 
tuire, el s'a năpustit literalmente asupra câmpului, mat vast decât ori- 
care altul, al trecutului speciei umane, desgropându-l sub aspectele: 
politic şi militar, religios, filosofic, literar, economic, artistic, cu un cu- 
vânt, sub aspectul atât de variat al conceptelor cardinale de cultură şi 
civilizaţie, din a căror plăsmulre continuă, interpenetraţiune perpetuă și 
influinţare reciprocă s'a urzit însași drama mişcătoare a umanităţii, Din 
acest punct de vedere — al trudnicei deveniri în toate domeniile de 
vieafă superioară — profesorul Nicolae Iorga a ajuns să cunoască, dela 


+ NICOLAE IORGA 175 


biblicul Adam până în zilele noastre, trecutul tuturor seminţiilor de 
seamă, care s'au Îscat, au înflorit și s'au stins vreodată pe suprafaţa 
pământului, Tot ce a fost sublim sau tragic-omenesc între cel doli poli 
ai globului terestru a trecut măcar odată-prin lentila de foc a pătrunderii 
sale superloare, Sub bolta craniului său, încăpătoare ca o superbă 
cupolă, și-au găsit, așadar, locul și amintirea cuvenită, rând pe rând, 
toate veacurile, toate experienţele, toate infăptulrile cu tâlc, toate ar- 
culrile de destin vrednice de luat aminte, fie colective, fle individuale, 

Pentru a se înălța pe un astfel de piedestal al omniprezenței spi- 
rituale, el a citit, mal întâi, cu viteza unul telegar de sânge arab, tot 
ce se acumulase, cu privire la preocupările sale, în bibliotecile româ- 
nești şi străine. A răscolit apoi, ca un pârjol de curiozitate, toate ar- 
hivele mari ale Europei, păstrate în rafturi scumpe, ca la British Mu- 
seum, sau în saci, ca la Constantinopol, culegând şi reţinând în ade- 
vărate mormane de note sau cu memoria prodigioasă, o informaţie 
aproape nemărginită, Cunoscând, înafară de cele slave şi fino-ugrice, toate 
limbile continentului nostru, vorbindu-le sprinten şi scriind în oricare din 
ele cu ușurință, a izbutit astfel, în timp record, să fie apreciat ca o anto- 
ritate științifică mondială, in special în ce privește istoria Europei Cen- 
trale, Sud-Estice și Răsăritene, întemeindu-și reputaţia untversală pe 
numeroase serii de publicaţii documentare proprii, pe mal multe zeci 
de volume de interpretare judicioasă a problemelor celor mai contro- 
versate ale câmpului de cercetare ales și pe cuprinzătoare încercări 
de sinteză cutezătoare, care l-au împrăștiat numele și prețuirea pentru 
neamul său, cu litere aurite, săpate în scoarța de plele a volumelor re- 
velatoare, în toate colțurile lumii, Aceste lucrări proprii, ca şi cele pri- 
vitoare la trecutul neamului său, despre care vom vorbi mai încolo, au 
putut să prezinte, cum e și firesc, anumite insuficiențe în ce priveşte 
puricarea metodică a amănuntelor, pentru care o gigantică strădanie 
ca aceasta nu-i îngădula răgazul necesar, dar sub raportul intulrii ge- 
niale a sublectelor şi sub acela al unul miraculos dar de transpunere 
a propriei sale inteligenţe calde în lumea de idei și de sentimente a 
momentelor istorice tratate, ele au deschis, în totdeauna, largi şi gene- 
roase perspective de înțelegere reală, cuceritoare și dădeau, în toate 
cazurile, sugestii dintre cele mai lspltitoare istoriografilor de pretutindeni, 

Pe planul istorlografiei universale acesta este cel ma! sgârcit bilanţ 
de activitate ce se poate înscrie la activul său, bogat ca un Bărăgan 
de grâne cu splcul încovolat de povară, bilanţ în faţa cărula nici apo- 
stolia pedagogică a C€hului Comenius, nici puzderia de scrieri a ma- 
relui Voltaire și nici chiar opera prevestitoare de vârtej revoluționar 
a Enciclopediștilor francezi la un loc nu sunt, ca volum de im- 
petuozitate scripturistică, decât aproximativi termeni de comparaţie, 

1* 


116 N. BUTA 


Dar vâlvătata pasiune! de cercetător a lui Nicolae Iorga, una de 
proporţii care nu se ivesc decât — poate — o singură dată într'o ju- 
mătate de mileniu, a cuprins, în primul rând, cum era şi natural, po- 
vestea îndurerată a propriului său neam, Această poveste smerită, dar 
pilduitoare, totuşi, în multe privinţe, zăcuse îngropată, timp prea tnde- 
lungat, în vicisitudinile punctului geografic de întâlnire al unor „strâm- 
bătăţi” cutropitoara, Până la apariţia lui providenţială, puţinul ce se 
știa despre acest trecut de două milenii răzbătuse, până la urechile 
noastre, din răzlețele, fragmentarele și, adesea, inextricabilele însemnări 
cronicărești autohtone sau străine, din studiile întâmplătoare ale altora, 
care nu i-au spintecat vălul decât ici-colea, tangenţial, rece şi tenden- 
tios, istoriografia noastră propriu zisă căznindu-se, tocmai în acel timp, 
să incheie faza primei sale înmuguriri romantice, Dacă unele dintre 
capitolele sau momentele acestui. trecut se învredaiciseră, anterlor, de-o 
atențiune. specială, cât de cât metodică și științifică în sensul modern 
al cuvântului, interesul nostru pentru trecut se mărginea încă la linia 
pur politică a destinului daco-roman în aceste părţi ale lumii, Istoria 
totalităţii etnicului românesc și a! totalității formelor sale de manife- 
stare de-a-lungul vremurilor rămăsese învăluită în mister, Veacuri în- 
tregi de afirmare autentic românească, atât dincoace cât şi dincolo de 
Carpaţi, erau copleşite încă de întunericul cel mat desăvârşit și — poate — 
din pricina arătată, unele dintre neamurile vecine, mai sărace în istorie 
pozitiv-creatoare, dar cu înfumurări rasiale cu atât mal sgomotoase, 
n'au întârziat să ne prezinte ca pe un popor fără obraz şi carte de vi- 
zită, deci fără drepturi firești Inprescriptibile, întemelate pe-o străveche 
vrednicle proprie, în numeroasa familie, totdeauna cam certăreață, a 
spaţiului european, 

A răsărit însă pe neașteptate, ca un gigant de după creasta unul 
munte dela marginea zărilor, tăptura istoricului Nicolae Iorga şi, în scurtă 
trecere de timp, perdeaua întunericului a fost prefăcută în sdrenţe, Lu- 
mina cunoaşterii multilaterale, pe care geniul lui a izbutit să o pro- 
lecteze peste pulberea groasă a veacurilor, a deslegat complet „enigma“ 
celei mai nenorocite dintre ramurile latinităţii, Istoriografia românească 
a intrat atunci, cu un alaiu măreț, în Canaanul unei fertilități nebănuite, 
istoriografii adversari ai neamului nostru căzând de, pe azi pe mâine, 
într'o perioadă de strâmtorare, vredaică, pur și simplu, de compătimire. 
Au fost suficiente circa două decenii de Bli?z-Krieg istoriografic spre 
a le distruge din temelii minciuna savant organizată şi spre a înfățișa 
ființa şi trecutul românismului în cadrele adevărului istoric adevărat, 
Răsplata încordării supra-umane s'a ivit îndată: Nicolae Iorga, lăsând 
mult în urmă gloria lui Dimitrie Cantemir, a ajuns să troneze, ca 
un suveran necontestat al cărturărimei românești şi în numele popo- 
rului „necunoscut“ de ieri, în toate congresele istorice internaționale., . 


t NICOLAE IORGA 177 


Spre a-i caracteriza cât de palid nobila ispravă in acest din urmă 
domeniu, aș recurge la o imagine, Inchipuiţi-vă o veche casă bole- 
rească, ctitorită odinioară de-o familie ilustră, în care au viețuit, vea- 
curi de-a-rândul, generaţii după generaţii și care ar fi năpădită, în 
cursul anilor, de bălării stufoase pe dinafară și de păianjeni deși pe 
dinlăuntru, Cu ţigla ţăndărită, cu zidurile crăpate, gata să se prăbu- 
şească, cu ușile înfundate de cine ștle când şi cu pivniţa plină de lu- 
crurl netrebnice, intrate în putrefacție, ea ar aștepta meșterul iscusit, 
care să-i redea splendoarea veridică a vremurilor dispărute, Sub o 
astfel de mizeră înfăţişare se prezenta icoana trecutului nostru, în linie 
mare, când sosi reconstructorul genial Nicolae Iorga, fixându-şi cu lă- 
comie ochii asupra el și propanâadu-şi să o restaureze întocmai, S'a 
apucat deci de lucru, mai întâiu cu cazmaua, îndepăriând bălăriile 
crescute până la streașină și făcându-i accesibile intrările, I-a forțat 
în al doilea rând, ușile zăvorite, i-a şters pălangenii și i-a curšțit sub- 
solul, spre a-i înventaria precis toate articulațiile în suferință, Printr'o 
migăloasă şi ucigaşă muncă de decenii, i-a refăcut, apol, unitatea și 
consistenţa arhitectonică, stilul gingaş cu toate colțurile de umbră și de 
lumină, mergând până la cele mai neînsemnate detalii, În sfârşit, spre 
a-şi înscrie numele, ca nimenea altul, în slava cerului, a reînviat, unul 
după altul, pe toţi celce au trăit şi sau consumat, superlor-uman, în 
cuprinsul ei intim de odinioară, reîmprospătându-ne, ca într'a. duloasă 
succeslune cinematografică, vieaţa însaşi care s'a scurs, viforoasă uneori, 
senină altădată, între zidurile adăpostitoare, Dacă cei ce au locult-o 
vreodată au fost voevozi, le-a reîatinerit, cu bagheta magică a puterii 
sale de evocare, după caz, fie ţinuta majestuoasă, fie caricatura vred- 
nică de osândă, Dacă au fost principi ai bisericii sau simpli preoți cu- 
cernici, le-a desgropat amintirea dela străjnicla cu care au păzit dog- 
mele sacre ale legii strămoșești, până la amănuntul ticului nervos, cu 
care-și frământau mătănille între degete, De au fost poeţi veritabili sau 
simpli versificatori mărunți, le-a relevat sbuciumul și chemarea, le-a 
răscolit cenușa și le-a reînhumat-o, cu cuvenita evlavie, fle sub les- 
pedea de marmoră a Panteonului românesc, fie undeva, în cimitirul din 
jurul cupolei, Dacă au fost conducători de oști, care au îngenunchiat 
vijelioase trufii de sultan, le-a reinviorat aureola de „atleți al creștină- 
tafi”, tar de au făcut parte, ca simple rămurele verzi, din codrul de 
țărani al neamului însuși, le-a descifrat eroismul şi le-a prețuit contri- 
buția masivă la stăruința noastră pe aceste meleaguri cu ochii înlăcri- 
maji, de bucurie spirituală, al unul adevărat duhovnic al veacurilor... 

Intreagă această operă măreaţă de suum cuique dare, într'un răstimp 
atât de vast, a rodit mai multe sute de volume, mil de conferinţe ti- 
părite in broşuri, râuri veritabile de încrestări fugare sau de acerbă 


178 N. BUTA 


polemică cu oricine ar fi schiţat măcar vreun gest de contestare a con- 
cluziilor la care s'a oprit mintea vajniculul istoric, Pentru ca, de azi 
înainte, nimeni să nu mal poată scrie vreun rând, în materie de istorie 
. românească, fără a face, în prealabil, un popas lung în vasta bibliotecă 
pe care a scris-o el însuși, de unul singur; lucrând cât trei-patru ge- 
neraţii de specialişti la un loc, 


Oricât de titanică a fost însă opera de Istoriografie politică, mili- 
tară, religioasă, filosofică, literară şi a. m, d, a lui Nicolae Iorga, tre- 
cutul nu l-a confiscat, pe cum s'ar fi putut aştepta contimporanii săi, 
toată capacitatea de muncă, toată acea vulcanică dăruire de sine, care 


ne înfiorează. cugetul, Alături de reconstriictorul de vleaţă universală ști- 


românească, Nicolae Iorga a izbutit să cuprindă, prin predestinaţie, în 
- aceeaşi făptură singuratică și pe cerberul sever al actualităţii, Cel puţin 
patru decenii nu i-a scăpat un amănunt, oricât de prizărit, al cotidia- 
nului politic, cultural, economic şi social, nu a fost moment intern, cu 
oricât de mică răsfrângere asupra societăţii românești în genere, pe 
care el să nu-l fi cântărit, aprobat, înţeles, îndrumat sau combătut, Sub 
acest raport el ne-a întruchipat pe cel mal aprig, mai prodigios și mat 
vijelios sensibil dintre gazetari, pe conferenţiarul cu vervă inepuizabilă, 
cu un cuvânt: pe neintrecutul dascăl al nostru de flecare zi, pe „pro- 
fesorul de nație“ în cel maf clasic înteles, Nu cred să existe undeva, 
în cuprinsul hotarelor noastre etnice, un om măcar, care să nu-l fl auzit 
de nume și nici intelectual, care să nu se fi împărtăşit, măcar în treacăt 
din clocotul acestul perpetuum mobile al vocaţie! apostolice. El a ta- 
registrat doar fiece înmugurire de talent, a semnalat din timp pe toţi 
fruntașii de astăzi al spiritului românesc, fără să mai amintim influinţa 
sa hotăritoare asupra generaţiei eroice a războiului nostru de întregire, 
după părerea mea, cea mal sublimă operă de educaţie patriotică pe 
care ne-a cinstit-o, Ardealul și celelalte provincii au fost smulse asu- 
pritorilor de alt neam, în primul rând, cu „politica instinctului naţional”, 
pe care el a deslănţuit-o în mare măsură, cu credinţa, atotbirultoare, 
care sa desprins din cărţile, articolele incendiare și conferințele sale 
măturătoare de îndoială, iar momentul tragic al bejeniei din „triunghiul 
morţii“ a fost bravat, de către Dinastie şi Neamul însângerat, datorită 
asaltului moral pe care el l-a dat, necruţător, asupra conşiiințelor în 
cumpăna Împasului greu, făcând să biruiască muceniceasca iluminare în 
funcţie de răscumpărarea finală. i 


Ceea ce a însemnat Nicolae Iorga pentru Ardealul românesc, so- 
cotesc că aproape nu mal este necesar să arăt, stăruitor, în paginile re- 
vistei de față, care se adresează, înainte de toate, cadrelor intelectuale 


se coma dt 


+ NICOLAE IORGA 179 


ale provinciei noastre, Oricât de strivit ne-ar fi sufletul de platra de 
moară a prezentului, ajunge o simplă tresărire de memorie spre a-i mä- 
sura importanţa covârșitoare în ce privește integrarea noastră, a Arde- 
lenilor, spiritual-organic, în ideea-forță a panromânismului, E suficient, 
cred, să spun, că ne-a cercetat, în tinereţe mai ales, toate vetrele de 
rezistență daco-romană, ne-a văzut şi preaslăvit, cu largi orizonturi de 
vultur vizionar, toate clopotniţele în picioare ale neinifrântei noastre au- 
tohtonii. După asemenea peregrinări pioase, făcute sub paza vigilentă 
de flecare clipă a „penelor de cocoș“ de odinioară, întors în inima Re- 
satului Independent, a întemelat dincolo de munţi, cultul Ardealului. 
Apol din tiparniţele, care nu mai pridideau a-l imprima volumele, el 
ne-a strecurat în suflete, prin poșta obișnultă, sau și mał sigur, prin 
strămoșeasca „vamă a cucului“, lozinca vrăjită: Fiţi mândri, Ardeleni, 
de isprava dârjenlei voastre și veghlaţi clipa apropiată a implinirii „vi- 
sului de aur” cu candela aprinsăl... 


Acum când închelu, cineva mi-ar putea zice, că n'am încercat să 
schiţez un portret omenesc, ci, din jucăuşă fantezie puerilă, am făurit 
un basm. Din fericire însă pentru neamul meu, basmul nu e basm, ci 
vieaţă reală, uluitoare, este dâra triumfală a trecerii pe pământ a celui 
care a fost Nicolae Iorga, Omul acesta minune a trăit aievea. A ţâșnit, 
ca o.năvalaică fântână arteziană, din glia noastră străveche, Timp de-o 
jumătate de veac l-am auzit pașii de drumeţ spre stele, Tot atâta timp 
i-am văzut, străfulgerând zările trecutului şi ale prezentului, harul divin 
al genialităţii, A impărăţit, sub ochii noștri, peste întreaga cărturărime 
românească, din toate timpurile, ŞI și-a încheiat vleaţa într'un chip tragic, 
care i-a adăugat un imens spor de aureolă; 

Când un neam întreg îl aruncă prima floare pe mormântul proaspăt, 
să mulțumim deci Providenţei generoase pentrucă ni l-a trimis, 

N. BUTA 


ROMÂNII DINTRE TIMOC ŞI MORAVA 


În Iugoslavia sunt trei regtuni cu populaţie românească: Banatul 
iugoslav, Macedonia şi Sârbia orientală dintre râurile Timoc şi Morava. 
După unele publicaţii străine, ca de ex. Knauers Weltatlas, (Berlin, 
1938, pag. 147), numărul total al Românilor din Iugoslavia se ridică la 
aproape o jumătate de milion de suflete: vreo 100,000 în Banatul fn- 
străinat, tot atâţia în Macedonia, lar în Sârbia de răsărit aproximativ 
300,000. Aici, între Dunăre, Timoc și Morava, etnograful bulgar Stoian 
Romansky, după ce cutreerase toată regiunea, a găsit, la sfârşitul 
războlului mondial (1918), 212.405 Români, Astăzi, în această regiune, 
trălesc, după profesorul german M, Block care a vizitat-o nu demult, 
aproximativ 300.000 de suflete. 

Dintre Românii din Iugoslavia aceştia sunt cel mal numeroși şi, 
în acelaşi timp, cel mal puţia cunoscuţi de opinia noastră publică, 

Ia părțile răsăritene ale regiunii dintre Dunăre, Timoc și Morava, 
prin cercurile Doni Milanovaf, Cladova, Bârza Palanca, etc, aceşti 
Români formează majorităţi de 82%, 9190, 8890, ete, Dacă tragem o 
linie la răsărit de râul Morava aproape paralelă cu acesta, despărțind 
regiunea mai sârbească din apropierea Moravei de regiunea mai ro- 
mânească dinspre răsărit, obținem un teritoriu locuit de vreo 370,000 
de suflete dintre care 73%, sunt Români, 

După gralu, port şi tip, Românii dintre Timoc și Morava se îm- 
part în două grupuri bine distincte. Unul mai mare, apusean, al „Un- 
gurenilor”, și unul mult mai mic, format din satele așezate pe țărmul 
Dunării dela Cladova la vale şi pe Valea Timocului în sus până la 
Zatecear, al „/ăranilor“, Cei dintâi au foarte multe asemănări cu Bä- 
nățenii, lar cel din urmă cu Oltenii, 

„Ungureni!“ par a fi, în marea lor majoritate, coloniști veniţi din 
Banat, lar „Țăranii“, din Oltenta. De altfel aceștia din urmă formează 
majoritatea populaţiei româneşti a regiunii dintre munţii Miroci, Du- 


ROMÂNII DINTRE TIMOC ȘI MORAVA 181 


năre și cursul inferior al Timocului, numită Craina, foarte asemănătoare 
din punct de vedere geografic Olteniei, de care o desparte Dunărea, 

Colonizarea cu Români a Sârbiei orlentale, în bună parte mun- 
toasă, acoperită de păduri seculare, aproape nelocultă în veacarile tre- 
cute, s'a făcut în secolul al XVI şi al XVII. Sârbii din aceste părţi sunt 
mai noi. Cei din Craina sunt Montenegrini, stabiliţi aci abia în secolul 
al XIX. 

Sunt treizeci de ani de când dol învăţaţi români, profesorul G, 
Giuglea şi regretatul G, Vâlsan, au vizitat pe aceşti frați ai noştri așa 
de puţin cunoscuţi (v. Giuglea-Vâlsan, Românii din Serbia în 
Anuarul de Geografie şi Antropogeogratie, anul Il, 1910—1911 și Dela 
Românii din Serbia, București, 1913). De atunci nu s'a aventurat ni- 
clun cercetător de al nostru pe aceste meleaguri. 

Acum patru ani, în toamna anului 1937, făcând anchete dialec- 
tale pentru Atlasul Linguistic Român, am petrecut vreo 10 zile în 
satul Jdrela, din Valea râului Mlava, care se varsă în Dunăre la vreo 
15 km spre Apus de Baziaș, In rândurile ce urmează dau câteva ob- 
servaţii pe care le-am făcut, cu acest: prilej, privitoare la starea cultu- 
rală şi politică a Românilor din această parte neumblată de niciun in- 
telectual român, 

Ţin să accentuez dela început că autorităţile locale iugoslave nu 
numai că nu mi-au făcut nicio greutate cât timp am petrecut la Jdrela, 
ci dimpotrivă au fost cât se poate de prevenitoare cu mine, S'au în- 
grijit să flu bine găzduit şi bine hrănit, N'am fost splonat, n'au fost 
interogaţi s'au ameninţaţi sătenii cu care am stat de vorbă, cum mi s'a 
întâmplat când am încercat — zadarnice — să anchetez pentru ALR 
un sat din regiunea Vidinului în Bulgaria. Impresia mea a fost că au- 
torităţile iugoslave nu aveau nici cea mal mică bătaie de cap cu Ro- 
“ mânii din interlorul Iugoslaviei, 

De fapt, Românii aceștia — vorbesc despre „Ungureni“ — n'au 
nici cea mai rudimentară conştiinţă naţională şi nici urmă de vreo or- 
ganizaţie culturală, economică sau politică. Au — e adevărat — o con- 
știință etnică: știu că sunt Români şi nu Sârbi, 

Şcoli — natural sârbeşti — n'au aproape de loc prin părțile 
acelea. Ștlutori de carte sunt foarte puţini printre dânşii, De altfel nici 
aceștia nu cltesc niciodată vreo gazetă sau vreo carte sârbească, 

Li se pare foarte natural ca administraţia, școala, biserica să în- 
trebuințeze oficial exclusiv limba sârbească, Nu le-ar veni nici odată 
în minte să se plângă că copillor nu le e permis să pronunțe nicio 
vorbă românească nu numai în școală, dar nici chiar în curtea școalei, 
E! sunt convinși că așa trebue să fie și că aşa este pe tot rotocolul pă- 
mântului, 


182 E. PETROVICI 


Când le-am spus că la Cluj nu ştie nimeni sârbeşte, o femele, 
foarte mirată, a exclamat: 

— Vai, dar vol la Cluj n'aveţi şcoli? 

Intelectuali n'au deloc, În satul Jdrela nu era niciun elev de liceu, 
De asemenea nici în celelalte sate româneşti din Valea Mlavei, 

Cazul notarului din Jdrela care era român, pe jumătate sârbizat, 
e cu totul excepţional, De alifel înainte de a fi namit la Jdrela nici nu 
prea ştia românește. Aci a învăţat limba satului, asemenea celor mai 
mulți dintre intelectualii sârbi care stau mai mult timp în regiune, 

Bisericile sunt foarte rare pe aici: la zece sate câte o biserică, 
E deci dela sine înţeles că educaţia religioasă a poporului e inexistentă, 
Oamenii nu ştiu nici să zică un Tatăl nostru, De altfel nici nu știu ce 
e aceea, La întrebarea mea cum se roagă, mi-au răspuns’ 

— Ne rugăm să ne dea Dumnezeu sănătate, să dea rod îmbel- 
șugat, etc, 

Fiind locașurile de rugăciune atât de rare, nici nu au obicelul de 
a merge la biserică. Un preot din satul fruntaş românesc Sânmihai, din 
Banatul iugoslav, mi-a spus că de douăzeci de ani, în fiecare toamnă, 
vin o mulțime de Români de peste Dunăre — mulţi chiar din satul 
Jdrela — să se tocmească la culesul porumbului în satele românești 
din Banat. În duminec! și sărbători stau în Grupuri mari de bărbaţi şi 
femel în plaţa bisericii şi așteaptă să fie angajaţi de vreun gospodar 
mal chiabur. De douăzeci de ani acest preot na văzut niciunul dintre 
ei intrând în biserică, 

Preoţimea sârbească, crescută în spirit național sârbesc, se pre- 
ocupă mai mult de sârbizarea acestei populaţii decât de educarea el 
în spirit religios, ceea ce nu s'ar putea face decât în limba poporului. 

ŞI lucrul acesta îl găsesc Românii de pe Valea Mlavel natural ca 
preotul să facă slujba în limbă slavă şi să se înțeleagă cu ei sârbeşte, 
Cu atât mal rău pentru acela care nu ştie sârbeşte, O singură dată mi 
s'a plâns o femele bătrână că nu se poate spovedi, căci n'o înţelege 
preotul. În loc să-l asculte spovedania, preotul îl şi pune patrafiul pe 
cap — bătrâna îi zicea patrafirului „catrința popii“ — bolborosește 
câteva rugăciuni neinţelese, ia onorarul cuvenit şi o lasă pe biata bä- 
trână cu sufletul nepregătit pentru înfricoșatul ceas al morţii. 

Asemănătoare e starea la aproape toți Românii dintre Timoc și 
Morava. Numai „Țăranii“ din Craina, din apropierea Dunării și Timo- 
cului, având o brumă de intelectuali și o țărănime mai chiabură, în- 
cearcă să se organizeze pe baze naţionale, De o camdată au întemeiat 
vreo 50 de cooperative de consum, grupate într'o federaţie a coopera- 
tivelor din Cralna, Scriptele organizaţiei se fac sârbește, Nici în titlu 
nu se aminteşte nimica despre Români, 


ROMÂNII DINTRE TIMOC ŞI MORAVA 183 


Din iniţiativa federaţiei cooperativelor româneşti din Banatul iu- 
goslav, s'a hotărât contopirea celor două grupări economice românești, 
Autorităţile centrale iugoslave s'au opus însă energic, 

De altfel arice ar putea contribui la deșteptarea naţională a ace- 
stor Români era ţinut cu grijă la distanță de aceste regiuni de către gu- 
vernanţii dela Belgrad, Astfel n'au permis elevilor originari din Craina 
să se înscrle în secţia românească a liceului de stat din Vârșeț, cu mo- 
tivarea că această secţie a fost înființată numai pentru Românii din 
Banatul iugoslav, 

Statul român n'a putut face până acuma nimic pentru Românii 
din Sârbia, In cursul tratativelor dintre România și Iugoslavia în ve- 
derea închelerii une! convenții şcolare şi bisericeşti, ori de câte ori de- 
legaţii noștri au amintit numai de existența acestor Români, delegaţia 
iugoslavă a respins — de-a-dreptul indignată — ideea posibilităţii extinderii 
postulatelor convenției și asupra lor, 

În felul acesta au reușit autorităţile sârbești să menţie, în secolul 
al XX, mase mari de Români într'o stare de totală lipsă, nu numai de 
cele mal elementare drepturi naţionale, dar şi de cea mai mică licărire 
de voință de a și le câştiga. 

Aşa ceva e de neinchipuit în altă parte, Să ne aducem aminte 
că la noi şi Țiganii s'au organizat într'o Asociaţie a „Romilor“, 

Astfel, stăpânitorii dela Belgrad sperau că acești Român! se vor 
sârbiza' încetul cu încetul, înainte de a se deștepta, Am auzit, chiar 
dela notarul din Jdrela, care vorbea și despre satul lui natal Raşanaţ 
— curat românesc, cu 1630 de suflete — că, mai spre Apus, prin sate 
curat românești, sunt multe familii care au adoptat ca limbă vorbită în 
casă limba sârbă, In Jdrela şi în satele din jur n'am observat nimic 
asemănător. 

Mai degrabă se românizează, Sârbii din satele pur româneşti, La 
Jdrela, în singura „căfană“ din sat, l-am auzit pe notar, secretarul pri- 
măriei, învățătorul — ultimii doi sârbi — vorbind ore întregi numai 
românește, cu familia cafeglului, glumind într'un gralu bănăţenesc sa- 
vuros cu flica acestula, care nu de mult se logodise, Pe urmă am aflat 
că proprietarul cafenelei era Sârb. Cât am stat la Jdrela nu l-am auzit, 
pe el şi familia lui, pronunţând un singur cuvânt sârbesc, Şi de aceștia 
sunt mulţi, mai ales în părțile mai româneşti de către răsărit, 

Prin urmare, în ciuda lipsei unei conștiințe naționale, Românii 
dintre Timoc şi Morava rezistă destul de bine sârbizării. Se naşte acum 
intrebarea : Oare aceşti Români nu se vor deștepta în sfârșit şi ef la o 
vleaţă naţională, asemănătoare Românilor din Ardeal? Am văzut că 
exemplul fraţilor lor din Banatul iugoslav nu-i atinge. De douăzeci de 
ani cutreeră ca bieţi muncitori agricoli bogatele sate româneşti din Ba- 


184 E. PETROVICI 


natul iugoslav şi n'au idee că bisericile şi școalele de acolo sunt ro- 
mâneşti, Intre gospodarii români bănățeni, mândri de averea lor şi de 
standardul de vieaţă pe care l-au atins, și această turmă săracă, timidă, 
în căutare de lucru nu s'a stabilit niciun contact, Am aflat la Jdrela 
lucruri şi mai uluitoare. Regiunea fiind destul de săracă — pământul 
arător e cam pietros, neroditor şi puțin — locuitorii din Jdrela și din 
satele învecinate se duc în alte părți la muncă, în Banat, după cum 
am văzut ca muncitori agricoli, şi în localităţile Bor și Senjski Rudnik, 
ca minieri, Inainte de războiul mondial mergeau în... România, Îi an- 
gaja un agent, îl ducea în grupuri mari la Radulevaţ, lângă Negotin, 
de unde cu vaporul îi transporta pe moșia de pe malul Dunării a unui 
„prenţ'', cum ziceau el. Acest prinț trebue să fi fost un Obrenovlci, care 
şi astăzi mi se pare are întinse moșii în judeţul Dolj, Nenorociţii ace- 
ştia, care în vleaţa lor au făcut de vreo zece ori drumul în România, 
n'au văzut niciun sat, cu atât mai paţin un oraș românesc, Cu sătenii 
localnici n'au avut niciun contact, De altfel putem să ne inchipuim că 
țăranii de pe moșia prințului nu se ultau cu ochi prietenoși la acești 
concurenţi care făceau să scadă preţul muncii, E probabil că admini- 
stratorii de pe moșiile prinţului și agenţii care îi angajau erau tot sârbi, 

Perspectiva deşteptării conştiinţei naționale a Românilor din Sârbia 
orientală este deci destul de întunecată, Administraţia sârbească, în opo- 
ziţie cu cea bulgărească din regiunea Vidinului, a avut abilitatea să nu 
facă simțită de aceşti Români! presiunea continuă, exercitată asupra lor, 
pentru a-l menţine în amorţire, Dacă se vor găsi tineri entuziaști care 
să incerce să-i caute pe aceşti Români la el acasă, ca să le deschidă 
ochii să vadă că, în zlua de astăzi, ef sunt ca o rămășiță din veacu- 
rile trecute, când se mal găseau neamuri care să trăiască în bezna 
lipsită de orice licărire a conştiinţei, dacă atunci acești fraţi al noștri 
vor începe să dea semne de vieaţă, vecinii noştri sârbi să nu ne-o ia 
în nume de rău, La fel au făcut şi el cu fraţii lor de sub stăpâniri 
străine; la fel ar face şi ei în locul nostru, 

E. PETROVICI 


PREABUNUL ÎMPĂRAT 


Roma atinge cea mat înaltă culme a puterii și gloriei pe timpul 
domniei! Impăratului Traian, După ce secole dearândula luptat tm- 
potriva unui destin neînduplecat, care o împingea spre cucerirea lumit 
întregi și care rezervase poporului roman o măreție neingădultă altor 
neamuri, Roma găseşte în acest împărat întruparea volnţii ei de reali- 
zare universală, Căci Impăratul nu era decât umilul servitor al ideii impe- 
riale romane, pe care o reprezenta divinitatea abstractă a Romei: ma- 
lestăţii el erau închinate toate faptele lui strălucite și dela ea se revărsa 
apoi asupră-i puterea și aureola gloriei, 

Tralan s'a pus în slujba Romei, concepută ca eternitate în timp 
şi universalitate în spaţiu, încă înainte de a îmbrăca hlamida de tm- 
părat ; a servit-o ca ostaș la frontierele Imperiului, ceea ce a rămas 
întotdeauna, mai întâlu și mal presus de toate, apărând şi ducând la 
victorie inslgniile Romei. El a fost ridicat mai sus decât ar fi sperat 
vreodată, la o putere mai mult decât omenească, dupăce a onorat nu- 
mele Romei şi l-a impus respectului multor popoare, Incărcându-şi nu- 
mele cu gloria faptelor de arme, el a sosit în leagănul și reşedinţa Im- 
periului cu faţa arsă de soarele fierbinte al Sirtel-și înăsprită de vân- 
turile înghețate din Flandra, dar cu ochii strălucitori de mândria de a 
fi împodobit pretutindeni nebiruitele aquile romane cu laurii isbâazii, 

Dupăce bătrânul senator, înălțat pe tron, Nerva, și-a închis ocbil, 
Traian nu s'a grăbit spre Roma, atras de purpura imperială, ci a mai 
zăbovit un an în Germanla Superioară, unde era nevoe de prezenţa 
unui general de prestigiul lul spre a impune respect triburilor barbare 
care turburau această provincie, Pentruca Imperiul să se poată desvolta 
şi propăşi în interior trebuia să fie asigurată mal întâi liniștea la hota- 
rele cele mal îndepărtate, În felul acesta, Traian îşi începe domnia prin 
a rămânea soldat, a cărui misiune primordială era apărarea frontierelor ; 
întârzierea lui în Nordul Imperiului reprezintă un program politic, este 
manifestul de început de domaie al unul soldat, lar când a intrat în 


186 NICOLAE LASCU 


cetatea celor şapte coline, simplul şi modestul soldat din provincia ro- 
manizată a Spaniei, n'a admis să i se facă nici o primire fastuoasă şi 
triumfală : el venea pe jos, fără nici un cortegiu, umil pelerin spre tem- 
plul Mare! Zelţe Roma ; copleșit și infiorat de Destinul ce-i indruma 
pașii într'acolo, el îi aduce prinos de închinare şi recunoștință pentru 
faptul că învrednicea pe cel dintâi provincial cu diadema imperială, 
Era acesta un omagiu adus Romel de către toate provinciile care pri- 
miseră binefacerile stăpânirii ei şi, în același timp, se stabilea o unitate 
- simbolică a întregului Imperiu. Şi Spania, întâia provincie romanizată, 
işi trimite pe cel mai ales fiu al ei să lupte pentru onoarea, puterea şi 
victoria Romel-Mame, l 

Inälțat la rangul suprem, Tralan n'a fost cuprins, ca unli dintre 
inalotaşi, de beţia şi de vârtejul înălțimilor, ci s'a arătat, cu atât mai 
mult, stăpânit de sentimentul răspunderii pe care i-o impunea puterea 
sa nemăsurată, Deși născut departe de Roma, conștiința misiunii lut de 
reprezentant al maestăţii ei pe pământ și de înfăptultor al voinţii eí 
de stăpânire universală a făcut din Tralan un Roman în cea mal înaltă 
accepţiune a cuvântului, Roma fiind pentru el o entitate de natură di- 
vină și eternă, Tralan are un respect religios pentru trecutul ei de glorle 
şi pentru tradiţiile ei, care i-au dat strălucirea prin veacuri, De aceea, 
el a căutat să-și asocleze la domnie toți factorii care duseseră la mä- 
rejla Romel, încă din cele mai vechi timpuri, reluând firul tradiţiei pu- 
terii romane. Pentru acest militar îazestrat cu un spirit botărit și lucid, 
deprins prin educaţia de soldat să cunoască valoarea autorităţii, Impe- 
rlul nu era decât o formă politică impusă de noile condiţii de vieaţă, 
create de extinderea frontierelor geopolitice. Aceasta nu implica neso- 
cotirea formelor şi instituţiilor care au contribuit la nașterea și mărirea 
Imperiului prin cucerirea lumii; dimpotrivă, ele trebuiau înconjurate de 
respect și deferenţă, ca unele care sintetizau sâmburele dădător de 
vieață şi totodată, elementul de continuitate dealungul timpurilor. Numai 
aşa se explică de ce Traian s'a străduit să dea Senatului, care perso- 
nifica, în pregnanta formulă Senatus Populusgue Romanus, întreaga 
istorie şi trecutul glorios al Romei, prestigiul lui de odinioară; ela 
restabilit, astfel, firul tradiţiei romane, pe care unii dintre inaintaşi, or- 
biți de zădărnicia unei străluciri efemere, au îacercat s'o calce în pi- 
cloare, Această semnificaţie trebue dată repunerii în circulaţia generală 
a monetelor republicane, în care se vedea triumful lui Paulus Aemilius 
sau care reprezentau pe Marcellus, oferind lui Iupiter Feretrianul tro- 
feul unui general duşman omorit, 

Reinviind glorloasele tradiţii ale Romel republicane, Împăratul şi-a 
câștigat de partea sa vechile familii nobile, care au contribuit la mă- 
rirea Romel, au salvat-o în momentele grele dela începuturi, când își 


PREABUNUL ÎMPĂRAT 187 


refăcea puterile din înfrângeri catastrofale, dar care mai făceaa încă 
opoziţie regimului imperial. Ceva mal mult: a dat Senatului, care în 
ultimul timp fusese îndepărtat dela conducerea efectivă a Statului, au- 
toritatea de pe timpul când impunea popoarelor lumii legile Romei, 
Împăratul se considera numai un comandant militar suprem ale cărui 
acte de politică externă erau consfinţite printr'o hotărire a Senatului, 
Astfel, pentru a cita un singur caz, când, în primul războlu cu Dacii, 
Traian a înfrânt Sarmizegethusa, ultima fortăreață a lui Decebal, și când 
regele dac a fost silit să ceară pace, condiţiile impuse de învingător au 
trebuit să fie ratificate de Senat; trimişii lul Decebal s'au dus la Roma 
și s'au adresat Senatului, iar pacea n'a fost considerată definitivă, decât 
după această ratificare. In felul acesta, bătrânii Rome! îşi reluau rolul 
de odinioară, hotărînd asupra destinelor lumii, Faţă de vederile poli- 
tice, atât de înțelepte, ale lui Traian, de a respecta și pune în onoare 
vechile tradiţii romane, Senatorii, care vedeau în Împărat personificarea 
puterii de expansiune mondială a Romei, nu s'au amestecat în condu- 
cerea Imperiului, decât atunci când Împăratul le cerea aceasta, şi nu 
au luat niciodată altă inițiativă, decât aceea de a înmulţi pe monumen- 
tele publice mărturiile admiraţiei şi recunoştinței lor pentru Monarh; 
ei au căutat să fie, nu conducătorii, ci servitorii Statului și al Romel, 
așa cum era Împăratul, înaintea tuturora. 

Dar Traian s'a îngrijit nu numai de reabilitarea vechilor instituții 
politice, ci s'a străduit să ridice şi pe plan social demnitatea poporului, 
decăzut în ultimul timp din cauza adulațiunilor și, mai ales, a delega- 
țiunilor ce se practicau pe scară întinsă, Proclamând, încă dela luarea 
în mână a frânelor Imperiului, că nici un cetăţean cinstit nu trebue să 
mai aibă teamă pentru vieaţa și bunurile sale, că a fost înlăturată 
pentru totdeauna mărturia sclavilor împotriva stăpânilor pentru crime 
de Stat, Tralan își dădea seama că dacă e greu să guvernezi un popor 
de nesupuși, este imposibil să domnești peste un popor servil Măsu- 
rile pe care acest admirabil administrator le-a luat în favoarea popo- 
rului, l-au atras afecțiunea și devotamentul nemărginit al acestuia, Traian 
a lucrat cu cea mal mare ardoare la asigurarea bunei stări a supușilor 
săi, instaurând cea mai fericită epocă pentru locuitorii Imperiului, 
Abundenţa și prosperitatea au fost readuse în Italia, atât de greu in- 
cercată încă de pe timpul războaielor civile și din cauza invaziei marei 
proprietăți; medaliile și monumentele publice sunt o mărturie a recu- 
noștinței arătate Împăratului pentru renaşterea pe care Italia a cunoscut-o, 
Italia dăduse odinioară pe cei mal buni fil al ei pentru cucerirea Im- 
periulul, de aceea, această țară trebuia să-și rela vechea înfățișare, cu 
plugari robuști şi harnici, cu odrasle numeroase şi pline de vigoare, 
Roma avea nevole de soldaţi, pe care nu-l putea da o ţară săracă și 


188 NICOLAE LASCU 


depopulată ; de aici efortul lui Traian de a reda Italiei prosperitatea 
prin reîntoarcerea la munca pământulut italic, precum și prin reglemen- 
tarea asistenţei copilului la orașe, din care Împăratul şi-a făcut un titlu 
de onoare. Prin această asistenţă el devenea binefăcătorul și părintele 
unei generaţii întregi care se ridica pe cheltuiala Împăratului, spre a 
servi apoi în armată pentru mărirea Romei, 

Traian a avut o deosebită grljă și pentru monumentalitatea Romei, 
capitala lumii, înfrumuseţând-o cu o mulțime de opere arhitectonice, 
Era aceasta o datorie dela care nu se putea sustrage, iar nu o ambiţie 
a Împăratului, pentrucă nu exista nici un alt oraș care să se poată ase- 
măna cu Roma, singura Urbs, care se confunda cu însuși rotogolul pă- 
mântului (Orbis). ŞI în acest domeniu el a fost un fidel continuator al 
unei vecht şi neintrerupte tradiţii romane; Romanii se pregăteau pentru 
stăpânirea lumii, de aceea împodobeau Roma ca pe o capitală de di- 
mensiuni gigantice, care să poată cuprinde Universul întreg, Profund 
roman prin caracter, spirit şi gusturi, Traian readuce arta romană pe 
căile sale tradiționale, dupăce sub Nero și Domițian ea împrumutase 
unele trăsături de somptuositate și fast asiatic, redându-i calităţile ei 
naționale de măreție practică şi utilitate grandioasă. Romani! au realizat 
în artă măreția materială în toată realitatea ei, exprimând forța, trăl- 
nicia, durata, Caracteristica artei romane din timpul domalei lui Traian 
este eminamente romană prin monumentalitatea ei, Trecând peste ne- 
număratele opere arhitectonice de utilitate publică, amintim doar Forul 
lui Tralan, cea mai aleasă podoabă a Romei și — după mărturia scrit- 
torilor antici — o operă unică în lume, Dar nu numai Roma, ci şi 
Italia și întregul Imperiu au fost împodobite cu monumente de tot felul, 
Nici unul dintre împărații din Familia Iulia sau Dinastia Flaviilor n'a 
contribuit în așa măsură ca Tralan să acopere lumea cu monumentele 
măreției romane. Între ruinele ce ne-au rămas pe cuprinsul Imperiului 
cele mal numeroase datează din timpul domniei acestui Împărat, care 
a întemeiat oraşe nouă, a restaurat altele ruinate, a construit apaducte, 
terme, gimnazii, teatre, foruri, așa încât epitetul de „arhitect al Univer- 
sului”, dat lui de Eutropiu, corespundea unei realități unanim recuno- 
scute, Toate aceste monumente arhitectonice erau un instrument admi- 
rabil în opera lui de stăpânire și pacificare universală; în acelaşi timp, 
ele făceau „să strălucească fericirea omeniri!” și arătau gloria Impăra- 
tului, Ele dădeau satisfacţie trebuințelor şi gustului artistic al poporului 
roman, mândru de aceste creaţiuni, far pentru supuși constituiau o con- 
solare şi o mulțumire de a fi părtașii atâtor binefaceri pe care Impă- 
ratul le revărsa asupra Imperialui, Căci ce aspirații mal înalte puteau 
avea neamurile pământului de sub scutul ocrotitor al Romei, decât de 
a trăl în siguranța binefăcătoare a păcii romane, de a fl apăraţi în in- 


PREABUNUL IMPĂRAT 189 


terior de dreptatea — devenită legendară — pe care Împăratul o îm- 
părțea tuturor, de a se ști conduși de o administraţie, supraveghiată 
direct de către Împărat şi de a se bucura de prosperitatea generală 
ce domnea în Imperiu?! 

Dacă pe plan intern Tralan a reluat, printr'o serie de măsuri sa- 
lutare, firul vechei tradiţii romane, în politica externă domnia lui, ca- 
racterizată printr'un imperialism agresiv şi cuceritor, reprezintă o cul- 
minare a expansiunii teritoriale a Imperiului, Interpret al volnţii de do- 
minare a Romei, el simţea că este datoria sa cea mai înaltă şi cea mal 
absolută de a se subordona acestei voințe; înafară de orice conside- 
rente de însuşiri personale sau de avantajii publice și de prestigiu, el 
simţea că această voință de dominare este însași rațiunea de a fi şi ne- 
cesitatea fundamentală a existenţei Imperiului. Împăratul, acolitul divin 
al Zeltăţii Protectoare a Universului, avea datoria sacră de a înlătura 
orice nesiguranţă, orice primejdle ce ar fi putut aduce vreo atingere 
eternității destinului imperial al Romei, Testamentul politic lăsat de Au- 
gustus armașilor, ca Imperiul să rămână între frontierele pe care se 
părea că natura le fixase — Oceanul la Vest, Rinul și Dunărea la 
Nord, Eufratul la Est, deșerturile Arabiei şi Africei la Sud — era de- 
pășit acum de starea de spirit generală, care afla în Traian un demn 
înfăptultor al celor hotărite de Roma Eternă, Amintirea vechei glorii 
militare a Romei nu se stinsese cu totul din sufletul Romanilor, Ei nu 
puteau trece cu vederea că mândria lor naţională sângera încă de umi- 
linţa de a fi fost învinşi de Parţi, lar ruşinea de a plăti tribut regelui 
Decebal trebuia spălată cu orice sacrificii. Mişcarea aceasta a opiniei 
publice corespundea de minune cu dorințele tainice ale Impăratului, 
care primise educaţie militară și-și valorificase talentele de general pe 
câmpul de luptă, În felul acesta, Traian, sprijinit în acţiuni militare glo- 
rloase, de sentimentele de revanșă ale poporului, de afecțiunea admi- 
rativă a Senatului și de horărtrea și forța combativă a legiunilor Romel, 
a dat Imperiului, prin cucerirea Dacie! și a Mesopotamiei, cea mai mare 
întindere pe care a avut-o vreodată, ȘI Destinul a volt ca acest soldat, 
ridicat prin faptele lui de arme la cea mai înaltă treaptă a Imperiului, 
să-şi găsească moartea pe când conducea un războiu în Răsărit, Nici 
nu se putea un apus mai măreț pentru el, decât printre soldaţi în mij- 
locul cărora își dusese cea mai mare parte a vieţii, dupăce și în timp 
de pace, printr'o politică înțeleaptă și generoasă, a servit ideia impe- 
rială romană, Senatul în semn de recunoștință pentru devotamentul cu 
care a servit această“idee, pentrucă domnia lui a fost „epoca cea mai 
fericită pentru neamul omenesc“, i-a acordat epitetul onorific de „Op- 
timus“, Preabunul. Până la căderea Imperiului, el a personificat însu- 
şizile caracteristice ale figurii imperiale: spiritul de dreptate, bunătatea 

2 


190 NICOLAE LASCU 


şi mai ales, valoarea militară, iar universalitatea acestei judecăţi era 
sintetizată în aclamaţia ce se făcea la urcarea pe tron a unul nou dom- 
nitor: „Să fii mal fericit decât August şi mal bun decât Tralan”. In 
secolele următoare faima puterii și a spiritului său de dreptate a to- 
florit în legendă ; imaginaţia Evului Mediu a pus pe Papa Grigore cel 
Mare să se roage pentru salvarea din Infern a acestul păgân, singurul 
dintre oamenii născuţi după venirea lui Crist mântulţi fără botez, lar 
Dante îl întâlneşte printre sufletele fericite care primesc răsplata gloriei 
veşnice, pentrucă au iubit și împărţit dreptatea în lume, 


Pentru no! el este Preabunul Împărat, Întemeietorul, Cucerind ţara 
celor ce credeau în nemurire, a adus pe aceste plaluri o frântură din 
eternitatea Romei, In inima Cetăţii Eterne în măreţul for al Împăratului 
cuceritor, stă săpată în marmoră, mał tare decât dintele miilor de ani, 
Cartea Facerii neamului nostru. Coloana lui Tralan, cea mai grandioasă 
expreslune istorică la care arta figurată romană a ajuns vreodată, fn- 
fățişează epopeea luptei unui popor dispreţuitor de moarte, dar care-și 
iubia ţara, împotriva puterii nemăsurate a Romei, Nu ştii ce să admiri 
mai mult, hotărirea fermă a Romanilor de a învinge, sau dârzenia și 
disperarea cu care poporul lui Decebal îsi apără glia strămoșească, 
Scenele ce reprezintă desfăşurarea întâmplărilor din cele două războaie 
au o succesiune din ce în ce mai dramatică, până spre desnodământul 
final, care este cea mai patetică scenă de pe întreaga coloană. Când 
se dovedeşte zădarnică orice încercare de a opri înaintarea implacabilă 
a soldaţilor împărătești, când fruntașii preferă să bea cupa cu venin 
decât să cadă în robie, Decebal, văzându-și spulberat orice vis de 
glorie şi măreție, plerdută insași existența patriei, se străpunge cu pro- 
pria-l sabie, înainte de a fi prins de cavaleria romană. Dar Destinul îşi 
urmează calea: printre autohtonii legaţi de ogorul străbun apar oameni 


noul, aduşi din toate colţurile . Imperiului; cu toţii vin însă în numele 


Romei Eterne, aducătoare de bunăstare şi civilizaţie, Căci, prin cuce- 
rirea lui, Traian nu aduce în Dacla pustiul distrugerii, ci asvârle cu 
„dărnicie, în brazda scăldată în sânge, sămânţa rodnică a unei vieţi nouă. 
Dela Cezar şi Augustus, care au pus temelii trainice civilizației romane 
în Apus, geniul Romei nu sa mai manifestat cu atâta putere creatoare 
ca acuma, Lumina civilizației, adusă de Traian aici, a rămas mereu 
aprinsă prin veacuri; ea n'a putut fi stinsă de niciuna din vieisitudinile 
istoriei, Valuri de barbarie, jafuri și pustiiri sau abătut asupra vlăsta- 
relor altolte de Roma; neamuri silnice și stăpâniri vrăşmașe au ţinut în 


întunerec şi sclavie pe fii falnicilor legionari, lăsaţi de Tralan în numele, 


Romei, Dar ei au supravieţuit tuturor revărsărilor, retrăgându-se în Ce- 
tatea de munţi a Carpaţilor, de unde se coborau apol spre dealurile 


i 


PREABUNUL ÎMPĂRAT 191 


domoale şi se întindeau până departe în câmpiile încinse de brâul ar- 
gintiu al apelor, Chiar atunci când trupul neamului a fost fărâmiţat, 
când se părea că a fost secătuit orice izvor de vieaţă și s'a pierdut 
orice urmă de cultură din cauza vestmintelor străine pe care le îmbrăca, 
flacăra nobilă a romanităţii a pâlpălt neîntrerupt. Numele magic al 
Romei, care a rămas la rădăcina numelui însuşi al acestul neam, a 
hrănit-o cu sevă nepleritoare, Împotriva tuturor adversităţilor, această 
flacără a crescut mereu, a încălzit sufletul neamului și a topit lanţurile 
despărțitoare ale robiei: după aproape două mii de ani, dintr'o turmă 
risipită de sclavi s'a format pe întinderile vechet Dacii un popor mândru 
de a se ști descendent al Romei puternice și binefăcătoare, 

+. lar acum, când orânduiri vremelnice au despărţit din nou 
trupul neamului şi i-au sfășiat sufletal, figura Preabunului Împărat, aso- ` 
clată la aceea a Romei Mame, trebue să apară scăldată în lumină de 
apoteoză. Ea trebue să fle pentru toţi o mustrare şi un simbol: o mu- 
strare, pentrucă nevrednicia noastră a lăsat să fie știrbit patrimoniul 
Daciei de odinioară, moștenire sfântă a Împăratului Intemeletor, Um- 
brele soldaţilor Romei vor rătăci printre ruinele castrelor romane 
dela Porolissum și dela Largiana şi nu se vor odihni până ce 
urmaşii lor nu vor străjul din nou acolo unde i-a așezat Tralan. 
Ea mai trebue să île și un simbol pentru ea, în desnădejde, să mai 
credem încă în planurile tainice ale Providenţei care veghează asupra 
fiilor Romei, Vijelii trecătoare, puhoale turburi și sălbatice nu vor putea 
— după cum n'a patut nici potopul celor două milenii — mișca niciuna 
din pletrile unghiulare pe care Tralan le-a pus la temelia aşezării sale, 
pecetiluite cu veșnicia Romel, Roma să fle, ca și în trecut, vatra dela 
care să luăm focul sacru al conștiinței originii și misiunii noastre în 
lume; şi, asemenea eroului din legendă, care căpăta puteri nouă la 
atingerea pământului străbun, din bezna viitorului să ne întoarcem mereu 
privirile înapoi spre făclia ce dela Roma luminează de două mii de 
ani, Să nu uităm că chiar atunci când Dacia a fost părăsită de armată 
şi oficialități, cel mulţi şi umili au rămas să înfrunte toate primejdiile, 
înfrăţiți cu pământul pe care-i aşezase pentru totdeauna Preabunul Im- 
părat. ŞI i-a găsit aici istoria, şi-i va găsi atâta timp cât pământul acesta 
va mal fi locuit de oameni! „Popoarele modelate de pământul pe care 
prind rădăcini, se supun legilor lui. ŞI nu va fi putere pe lume care 
să le împledice a tinde mereu să împlinească, veac după veac și mi- 
leniu după mileniu, poruncile legilor pământului lor. Nicio suferință, 
nicio jertfă, nicio sângerare nu le va înspălmânta, Nicio huzurie a păcii 
nu le va moleși până într'atâta, ca să se supună, fără luptă unor legi 
omenești streine, protivnice pământului din care se hrănesc”, 

NICOLAE LASCU 
Oo p 


ROMÂNII ÎN TRANSILVANIA MEDIEVALĂ 


Numărul covârșitor de mare al Românilor în Transilvania a con- 
stituit pentru istoriografia maghiară o chinuitoare realitate, pe care s'a 
străduit cu toate mijloacele să o ascundă, Eliminarea Românilor din 
categoria realităţilor istorice existente în vremea așezării Ungurilor în 
Bazinul Carpatic era o cerinţă a ştiinţei istorice maghiare, impusă de 
raţiuni de stat, Numai prin teoria discontinuității noastre şi a imigrării 
românești din Sud la Nordul Dunării, târziu, cu aproape două veacuri 
după constituirea regatului ungar, se putea justifica eliminarea celei 
mai mari părţi a locuitorilor transilvani, a Românilor, din vieaţa poli- 
tică, şi ţinerea lor în stare de aservire de către națiunea alcătuitoare 
de stat: Ungurii. 

Subordonând realităţile istorice unor cerinţe politice, istorio- 
grafia maghiară veche şi modernă adoptă o metodă de reconstrucție 
istorică cu totul curioasă în ceeace priveşte pătrunderea stăpânirii un- 
gureşti în Transilvania. În timp ce, pentru a dovedi stăpânirea efec- 
tivă a acestei provincii de către Unguri, cel puţin din timpul primului 
lor rege, Ştefan I zis cel Sfânt (1001—1038) istoricii maghiari recurg la 
informaţiile unor cronici târzii, apreciind datele acestor cronici ca au- 
tentice, pasagiile din aceleaşi izvoare narative cari arată preexistența 
Românilor în Transilvania, le consideră ca neautentice, sau târziu in- 
terpolate, admițând ca mijloc de dovedire a vechimii elementului ro- 
mânesc nu izvoarele narative, ci exclusiv documentul destul de târziu, 

Astfel cronicile ungureşti ştiu despre lupta în interiorul Transil- 
vaniei a regelui Ştefan I, cu păgânul duce Gyula, care fu înfrânt 
şi în locul căruia regele ar fi aşezat pe rudenia sa Zoltan. Tot 
acest rege ar îi înființat în Transilvania și episcopia catolică de Alba- 
Iulia, a cărei origine însă istoria critică ungară o precizează a se fi 
datorat regelui Ladislau (1077—1095), și tot Ştefan I ar fi organizat 
apoi și apărarea graniţei de Răsărit prin Secui, 


ROMÂNII ÎN TRANSILVANIA MEDIEVALĂ 193 


Aceleaşi cronici ungurești însă, — în special Anonymus, Keza 
şi Turoczy, — arată că Ungurii au cucerit Transilvania dela Ro- 
mâni și Slavi şi că Secuii, în momentul așezării lor în Carpaţi, au 
găsit acolo pe Români. Cercetând documentele, se constată că nu 
există nici un act autentic care să confirme povestirile cronicarilor, în 
afară de câteva acte târzii, de îndoelnică veracitate, care înregistrează 
o tradiţie creată în jurul persoanei, devenită legendară, a primului rege 
Ştefan, sau a tot atât de proslăvitei figuri a regelui Ladislau cel Sfânt. 
Dimpotrivă, din sec. XI nu există nici un act autentic care să dove- 
dească existenţa în acest veac în Transilvania a vre-unei autorități po- 
litice sau bisericești ungare. 

Abia la 1103 este amintit, pentru întâia oară, un Mercuriu prin- 
ceps ultrasilvanus, a cărui existență este confirmată și la 1111 și 1113.:) 
În aceiaşi ani 1111—1113 este amintit documentar cel dintâi episcop 
transilvan „dominus Symon ultrasylvanus“, 3) 

În ce privește pe reprezentantul supremei autorităţi în Transil- 
vania, numirea de principe dispare, și după un hiatus de aproape şapte 
decenii apare documentar, la anul 1176, Leustachius cu titlul in- 
stituției autohtone de voevod transilvan. 

Acest hiatus de aproape şapte decenii este cu atât mai semnifi- 
cativ, cu cât tocmai în acest timp regii ungari au așezat coloniști pe. 
Saşi în Transilvania, acordându-le privilegii cari limitau puterea voe- 
vodului pe teritorul dăruit coloniştilor. Aceeași limitare a puterii voe- 

_vodale au impus-o regii unguri și faţă de teritoriul unde au fost aşe- 
zaţi Secuii. Cum însă din diploma andreană (1224) care confirmă pri- 
vilegiile acordate Sașilor de regele Gheza I (1141—1162) se poate 
presupune că, în momentul venirii Saşilor în Transilvania, exista voe- 
vodatul transilvan, dar nici un document contimporan nu ne dovedeşte 
existenţa vreunui asemenea voevod ca făcând parte din demnitarii re- 
gatului, concluzia ce se impune este că regele ungar nu dispunea încă 
de instituția voevodatului transilvan ca de un organ executiv al puterii 
regale, dimpotrivă tindea la limitarea puterii voevodale. Mercurius, 
amintit în anii 1103, 1111, 1113, cu acel titlu impropriu de „princeps“ 
ultfrasylvanus, nu poate fi dovedit că a funcţionat vre-o dată în Tran- 
silvania, Documentele îl arată doar ca demnitar al regatului, iar cali- 
tatea lui de „principe“ al Transilvaniei probabil nu sa deosebit de 
acea de un fel de episcopus in partibus infidelium. Abia cu Leu- 


€ 
1) |. Lupaş, Réalités historiques dans le voivodat de Transylvanie du XIl-e 
— au XVl-e siècle. la La Transylvanie (Académie Roumaine) Bucarest, 1938, pag. 166. 
2) Mai sunt amintiți documentar episcopii : Baranus (1139), Walther (1156—1158), 
Vilcîna (1166—1169), Paul (1181—1185) şi Adrian (1187—1202) Temesvâry L, 
Erdély középkori püspökei, Cluj, 1922. 


194 ION D. MOGA 


stachie (1176) putem considera începută seria voevozilor transilvani 
ca organ executiv al puterii regale. 

Cam în aceași situaţie, de episcopus in partibus infidelium, au 
trebuit să fie și episcopii transilvani Simon, Baranus, Valter și 
Vilcina. Dintre episcopii amintiţi, singur despre Paul (1181—1185) 
se poate bănui că a venit în Transilvania, după ce din calitatea sa de 
prepozit de Székesfehérvár și notar al cancelariei regale, a fost numit 
„episcop transilvan, Toţi înaintașii lui sunt amintiți documentar doar 
prezenţi la cancelaria regală ca demnitari, Nici un document nu vor- 
beşte de prezenţa și activitatea lor în Transilvania. Nici un document 
nu amintește vre-o donaţie, sau alte mijloace de înzestrare a acestei 
episcopii, până în a doua jumătate a sec, XII. Abia Paul poate veni . 
într'o Transilvanie cu un început de organizare politică-administrativă, 
fiind sigur de a putea strânge dijme dela populaţia tot mai numeroasă 
catolică a Saşilor și Secuilor, Urmașul său, Adrian, are în anii 
1192—96 o ceartă pentru aceste dijme cu prepozitul sas din Sibiu, a 
cărui prepozitură fu înfiinţată abia la 1191,1) Căci, în adevăr, organi- 
zarea politică administrativă a Transilvaniei începe abia în a doua ju- 
mătate a sec. XII şi continuă în sec. XIII Numai în aceste veacuri 
apar comitatele ca unităţi politice administrative, introduse de regii 
ungari. În această privință istoricul ungur Pesty Fr.:) constată că, 
documentar, aceste comitate din Transilvania apar în ordinea urmă- 
toare: Alba (Fehér) la 1175, Cluj (Kolozs) la 1175, Solnoc (Szolnok- 
Zonuk) la 1193, Târnava (Kiikiil6) la 1217, Dobâca (Doboka) la 1230, 
şi Hunedoara (Hunyad) la 1276, la cari se adaogă mai târziu „scau- 
nele“ Secuilor de pe cursul superior al Mureşului și Carpaţii Răsări- 
teni şi „scaunele“ Saşilor de pe „Pământul Regal“ (Fundus Regius). 

Aceste constatări au o deosebită importanță, fiindcă numai în 
lumina operei de organizație târzie a Transilvaniei se poate explica 
just de ce Românii abia acum apar amintiți documentar. 

Dar mutismul mărturiilor referitoare la prezenţa Românilor în Tran- 
silvania în sec. XII nu este atât de categoric pe cât se pare. Istoriografia 
maghiară în general este de acord asupra valabilității acelui pasagiu din 
cronicele ungurești, în care, povestindu-se venirirea Secuilor din Panonia 
spre Transilvania, se spune: „non tamen Pannoniae, sed cum Blackis 
in montibus confinii sortem habuerunt. Unde Blackis commixţi literis 
ipsorum uti perbibentur”, În ce privește timpul şi locul unde trebue 
fixată această mărturie a cronicelor ungurești privitoare la „soarta co- 


1) Zimmermann-Werner, Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen 
in Siebenbürgen. Hermannstadt, 1892, vol. L, pag. 1—2. 
3 Pesty Frigyes, Az eltünt regi vármegyek, Budapest, 1880, vol. |, p. 18. 


ROMÂNII ÎN TRANSILVANIA MEDIEVALĂ 195 


mună“ pe care au avut-o Secuii cu Românii şi în mijlocul lor, e ne- 
cesar să se sublinieze că „montes confinii“ (== munţii de graniţă) nu 
puteau fi Carpaţii Răsăriteni, ci versantul occidental al Munțiilor 
Apuseni, pe care stăpânirea maghiară încă nu-i trecuse. În sprijinul 
acestei interpretări vine nu numai faptul că în vremea când sa 
petrecut această deplasare a Secuilor, Ungurii n'au ajuns să cunoască 
încă Carpaţii Răsăriteni, ci şi faptul că numai la punctul de con- 
tact al Carpaţilor Nordici cu Munţii Apuseni se păstrează numirea 
de „havas“ dată de Unguri Carpaţilor, în numele „Țării Oaşului”. De 
altfel și cel mai recent istoric al Secuilor, Dr. N. Asztalos, este 
nevoit să admită că potrivit mărturiilor documentare, cele mai vechi 
așezări secuești nu sunt în interiorul Transilvaniei, ci în Bihor, !) deci 
aici au ajuns întâia oră Secuii în atingere cu Românii, Timpul când s'a 
făcut această deplasare a Secuilor spre Munţii Apuseni trebue să se 
admită că a fost cel puţin cu un secol înainte ca Secuii să apară do- 
cumentar amintiţi ca locuind în Transilvania, deci veacul XI In inte- 
riorul Transilvaniei, când apar documentar Secuii, ei sunt amintiţi si- 
multan cu Saşii coloniști și Românii băștinași. Până la această dată. 
însă a existat o îndelungă convieţuire româno-secuiască, mărturisită de 
forma de așezare a satelor secueşti, formă care n'are nici un element 
comun cu cele obișinuite în Ungaria, ci era specific transilvană și iden- 
tică cu cea românească, 2) pe care Secuii şi-au însuşit-o probabil încă 
din regiunile bihorene. 

Aceeași vechime şi prioritate a Românilor se constată și din do- 
cumentele referitoare la așezarea Saşilor în Transilvania. Anume în 
documentul privilegial, pe lângă indicarea teritoriului dăruit noilor 
coloniști între Orăștie și Baraolt se mai precizează următoarele: „lar 
afară de cele de mai sus zise le-am dat pădurea Românilor şi Bissenilor 
(sylvam Blachorum et Bissenorum) dimpreună cu apele, ca să se fo- 
losească de ele în comun cu susnumiții Români și Bisseni şi să nu fie 
datori a face nici un serviciu pentru aceasta, bucurându-se de mai 
suszisa libertate“. *) E adevărat că acest pasagiu îl cunoaştem numai 
dintr'o confirmare a privilegiilor săseşti de către Andrei ÎI la 30 Noem- 
vrie 1224. Multe din elementele cuprinse în această diplomă de con- 
firmare (Andreanum) vor fi fost adăogiri și precizări noui, Sylva Bla- 
chorum et Bissenorum nu putea fi un adaos nou, În această privință 
e lămuritor documentul din 1210, în care se arată că regele Andrei II 


1) Dr. Asztalds Miklos, A székelyek története letelepiilesiikig, in Erdélyi 
Muzeum, XXXVII köt. Uj folyam HI. 1932/4— 6 sz. Cluj-Kolozsvâr, 1932., 

2} Prinz Gyula, Die Siedlungsformen Ungarns, în Ungarische Jahrbücher, 
1924. 

3) Zimmermann-Verner , Urkb, I pag. 32—35. 


196 ION D. MOGA 


la cererea de ajutor a regelui bulgar Asan Burul „Rex ipse loachinum 
Comitem Sibiniensem, associatis sibi Saxonibus, Olacis, Siculis et Bis- 
senis in subsidium transmisit“. 1) 


Teritoriul de pe care a fost recrutată această armată de Saşi, Români, 
Secui și Biseni, este cel indicat în Andreanum: „Dela Orăştie la Ba- 
raolt cu ţara Secuilor din țara Sebus și cu ţara Draus să fie un popor 
să se socotească sub un jude“, deci aproximativ întreg Sudul Tran- 
silvaniei pus sub autoritatea comitelui din Sibiu. Conform icoanei et- 
nografice dată de documentul de mai sus pentru acest teritoriu, este 
semnificativă și concludentă absența totală a Ungurilor în Sudul Tran- 
silvaniei la începutul veacului XIII și importanța ostăşască a Româ- 
nilor în raport cu Secuii și cu Bisenii, Românii fiind amintiţi în locul 
al doilea, după Sași. Prezenţa militară a Românilor — ne lasă să în- 
trevedem sensul în care trebue înțeles dreptul acordat Sașilor de a 
folosi pădurea Românilor şi a Bisenilor în comun cu aceștia: o egali- 
tate de drepturi, precum egală era şi îndatorirea de a participa în ar- 
mata regatului, Această cristalizare a situaţiei de drept a izvorit din 
realități anterioare documentului din anul 1210 și deci pomenirea Ro- 
mânilor ca proprietari ai lui sylva Blachorum et Bissenorum nu trebue 
raportată la anul 1224, când s'a dat diploma andreiană, ci la situaţia 
pe care au găsit-o Saşii la mijlocul sec. XII, când regele Geza II i-a 
aşezat in Transilvania. 


Astfel stând lucrurile, nu se mai poate vorbi de mutismul izvoa- 
relor documentare referitoare la Români până la începutul sec, XIII; 
dimpotrivă se poate constata că, dela apariţia primelor ştiri documen- 
tare, referitoare la populaţia Transilvaniei, Românii sunt arătați ca bă- 
ştinaşi şi aici la Sud, ca și în Maramureș și Bihor, Zarand, Banat și 
Hunedoara, 


Opera de colonizare săvârșită de regii unguri în sec, XIL în Tran- 
silvania a ajuns să fie completată în anii 1211—22 de când datează 
documentele referitoare la colonizarea cavalerilor teutoni în Țara Bârsei, 
în colțul Sud-Estic al Transilvaniei, Precizând la 1222 drepturile pe 
care le acordă acestor cavaleri, regele Andrei II spune că Teutonii 
sunt liberi să-și aducă sare dela Ocne câte șase corăbii pe Murăş şi 
pe Olt, precizând că această libertate „ita concessimus, quod nullum 
tributum debeant persolvere nec populi eorum, cum transierint per- 
terram Siculorum aut per terram Blacorum“.1) 


1) Karácsonyi János, Az erdélyi székelyek első hadjárata 1210-ben, Szá- 
zadók, 1912. 
2) Zimmermann — Werner, Urkb., |, p. 18—20. 


ROMÂNII ÎN TRANSILVÂNIA MEDIEVALĂ 197 


Acest „terra Blacorum“ corespunde geograficește românescului 
„Tara Oltului”, în cadrul căreia Românii au trăit ca liberi proprietari 
de pământ, după vechile lor obiceiuri juridice ca în Maramureș, Banat, etc. 

Asemenea „ţări“, indicând o unitate geografică-administrativă se 
mai constată documentar în Țara Bârsei, Țara Hațegului, Țara Oașului, 
Valea Rodnei, etc,, care toate sunt numiri geografice regionale, speci- 
fice româneşti. Pentru Românii din sec. XI—XII, când pătrunde pu- 
terea ungară în aceste regiuni, teritoriul Transilvaniei se împărțea po- 
liticeşte și geograficește după sumedenia „ţărilor“. în care erau grupaţi, 

Pentru Unguri întreg acest teritoriu era o oarecare „ţară de din- 
colo de pădure” (Munţii Apuseni), o „terra ultra sylvana” în ungurește 
Erdély, numire generică pe care Românii ca băștinași n'au avut-o, dar 
pe care au primit-o mai târziu dela Unguri în forma Erdelia sau Ardeal.!) 

Pe măsură ce regii Unguri înaintau cu organizarea administrativă 
în Transilvania, înființând comitatele, ei fură siliți să ţină seama de 
vieaţa administrativă-juridică a celor mai multe din aceste „ţări“ ro- 
mâneşti, care şi-au păstrat o vieaţă internă juridică proprie. 

Procesul de organizare administrativă a Transilvaniei primi o mor- 
tală lovitură prin năvălirea Tătarilor la 1241, năvălire care spulberă 
tot ceea ce autoritatea politică și bisericească a putut consolida în 
aceste regiuni, După trecerea acestui cataclism, a fost nevoie de mai 
bine de un veac pentru ca organizarea politică, administrativă, reli- 
gioasă şi economică să se cristalizeze în forme durabile, Documentele 
numeroase din acest veac oferă un viu tablou al procesului de nouă 
orânduire a Transilvaniei şi cele mai multe din ele nu vorbesc: decât 
de fixări de graniţe între proprietăţi, 

Numărul Ungurilor, proprietari în Transilvania, sporeşte în această 
epocă, nu însă în măsură de a justifica pretenţiile istoriografiei ma- 
ghiare, care susține că potrivit numirilor de localități, cuprinse în re- 
gistrul parohiilor catolice din Transilvania, existente în anii 1352—7 3) 
aspectul etnic al acestei provincii ar fi în covârșitoare măsură ungu- 
resc, Afirmând acest lucru, se trece cu vederea că numitul registru nu 
cuprinde întreg teritoriul Transilvaniei, că el amintește numai locali- 
tăţile care sunt reședințe de parohii catolice, nu și pe celelalte sate 
numeroase și că înșirarea acestor localități în registrul dijmelor papale 
au sunt o dovadă că ele erau locuite exclusiv de Unguri și Saşi ca- 
tolici şi nu şi de Români ortodocși. In această privință este semnifi- 
cativ faptul că din cele 235 numiri de reşedinţe de parohii cuprinse 


') L Lupaș, o. c, p. 165—7. 
#) Ortvay T., Magyarország egyházi földleirása a XIV század elején. Buda- 
pest, 1892, p. 607 squ. 


198 ION D. MOGA 


în eparhia Episcopiei de Alba-lulia, care cuprindea centrul, Răsăritul 
şi Nordul Transilvaniei până în Carpaţi, scăzând cele 87 de numiri 
legate de sfinți şi de vieaţa religioasă, în restul numirilor găsim foarte 
des forma de pronunție românească, nu ungurească, 

Cât de pripite sunt concluziile, trase de istoriografia maghiară din 
registrul mai sus amintit, o dovedește un document dela sfârșitul vea- 
cului al XI-lea, care aruncă o vie lumină atât asupra compoziţiei 
etnice a Transilvaniei, cât şi a felului cum s'a înstăpânit nobilimea un- 
gară în aceste regiuni. 

Evenimentele care au precedat data acestui document sunt cu- 
noscute. După năvălirea Tătarilor, regele Bela IV procedează la recon- 
struirea țării și judeţele (comitatele) fură reorganizate și în Transil- 
vania. Liniştea dinlăuntru și dinafară a favorizat această nouă cuce- 
rire şi vechea populaţie băştinaşe de agricultori și păstori fu supusă de 
noii stăpâni la tot mai grele contribuţiuni în produse naturale, în bani 
și în slujbe, în timp ce şi puterea regală, la rândul ei, își pretindea 
veniturile din produsele agricole „decima” şi din păstorit „guingua- 
gessima ovium“ numită și darea Românilor „census Valachorum“. 

Faţă de aceste insuportabile exigenţe, bună parte a populaţiei bă- 
ştinaşe, frustată de libera proprietate a moşiei, a fugit de pe pămân- 
turile ajunse în proprietatea nobilimei, refugiindu-se fie pe proprietăţile 
Bisericii catolice, de obicei scutite total sau în parte de impozitele re- 
gale, fie pe pământurile regale, unde nu erau supuşi la dări şi slujbe 
iobăgești. 

Nobilimea, văzându-se ameninţată să rămână fără muncitori agri- 
coli şi fără veniturile trase din păstorit, obținu dela rege readucerea cu 
forţa a celor fugiţi de pe moşiile nobilitare, 

Acest moment ni-l desvălue documentul dat de regele Andrei III 
la anul 1293, în care se spune: „Când Noi, siliți să luăm frânele dom- 
niei, dupăce am ţinut sfat cu toţi baronii noştri cu Noi întruniţi, am 
poruncit ca toţi Românii locuitori pe pământurile nobililor şi pe alte 
pământuri şi pe prediul Nostru regal Secaş, să fie rechemaţi, 'readuşi 
şi acei ce nu vor, să fie constrânşi să revină, dacă în urma poruncii 
Noastre tari nu vor să se resemneze a se reintoarce în aceste părți. 
(scl, possessionibus nobilium N, A.), fiindcă totuși ni se dovedeşte 
că Domnul Ladislau, odinioară serenisimul rege al Ungariei, prea iubit 
frate al Nostru părintesc, pentru iertarea păcatelor sale a făcut Capit- 
lului Bisericii din Bălgrad (Alba-Iulia N, A.) o danie în acel chip, ca 
pe oarecari pământuri ale acestui Capitlu, Fileșd și Aiud numite, di- 
stincte și separate de pământurile episcopeşti, 60 de proprietăți ale Ro- 
mânilor să rămână şi să dăinuiască în libertate și siguranță, (scutite) 
de orice dare şi strânsură regală, anume quinquagessim, decima și 


ROMÂNII ÎN TRANSILVANIA MEDIEVALĂ 199 


oricare altele, pe acei Români executorii (regali) să-i trateze ca fiind 
cu desăvârşire imuni, după cum toate acestea în scrisorile amintitului 
rege... pe larg vedem că se cuprind“ ...!) 

În lumina acestui document, ce valoare mai poate avea registrul 
dijmelor papale din anii 1332—7 pentru stabilirea situaţiei etnice a 
Transilvaniei la începutul sec. XIV, de vreme ce avem dovedit! cazul 
concret că din simpla amintire în acest registru a Aiudului, ca reşe- 
dință de parohie catolică, nu se poate vedea prezenţa pe teritoriul 
acestei localități a cel puţin 60 proprietari Români? Dar precizarea 
din textul documentului că ordinul de readucere cu forţa se referă la 
„universos Olachos in possessionibus nobilium residentes“ lămureşte 
două chestiuni fundamentale pentru istoriografia noastră. Intâi că acești 
Români nu sunt pomeniți ca „venetici“ (advenas), ci ca dăinuitori acolo 
(ibi residentes) dinainte de cotropirea populaţiei agricole-pastorale de 
către nobilimea ungară cu dări iobăgești. Apoi, că deşi cauzele eco- 
nomice produc efecte identice în sânul populaţiunii cu aceleași înde- 
letniciri, la acest exod participă numai Românii, o populaţie agricolă 
pastorală ungurească nefiind amintită în aceste regiuni. Se impune deci 
conclusia firească, anume că vastele teritorii nobilitare din judeţele zise 
mai târziu „ungureşti“ aveau la sfârşitul sec. XIII o populaţie aproape 
în întregime românească. 


Consiliul ţinut „omnium baronum nobiscum assidencium“, de care 
amintește în acest document regele ungar, este fără îndoială cel întrunit 
în ziua de 22 Februarie 1291 la Alba-lulia, la care a participat numai 
nobilimea ungară şi prelaţii Bisericii catolice, unde s'au fixat drepturile 
acestora. 2) Opera de reorganizare politică, săvârşită atunci privea deci 
centrul, Nordul şi Vestul Transilvaniei, mai precis : cu excepţia regiunei 
Rodnei şi a Maramureșului, teritoriile așa ziselor comitate ungureşti, 
în care, după cum arată documentul citat, Românii au început să fie 
aserviţi obligaţiunilor iobăgeşti. 

Reorganizarea Transilvaniei Sud-Estice se face în dieta ţinută în 
11 Martie 1291 la Alba-Iulia, din hotăririle căreia nu cunoaștem decât 


1) Quod cum nos constricti susceptis regiminis aculeis, habito consilio omnium 
baronum nostrorum nobiscum assidencium, universos Olacos in possesionibus nobi- 
lium vel quorumlibet aliorum residentes, ac predium nostrum regalem Seekes vocatum, 
ordinassemus revocari, reduci et eciam compelli redire invitos, si forte nostre in hac 
parte non aquiescerent parere jussioni“ ... (Hurmuzaki, Documente privitoare la Istoria 
Românilor, |, p. 522; Tetsch und Firnhaber, Urkundenbuch 1, p. 105; Monumenta 
Hungariae Historica — Diplomataria, X, p. 81). 

2) A. Decei, Contribution à l'étude de la situation politique des Roumains de 
Transylvanie au XII-e et au XIV-e siècle in Revue de Transylvanie. Tome VI, 
Nr. 2,p. 225. 


200 ION D. MOGA 


un amănunt: precizarea dreptului de proprietate a episcopului Ugrinusi 
asupra Făgărașului și a Sâmbetei, dar la care ştim că au participat şi 
Românii deopotrivă cu nobilii unguri, cu Saşii şi Secuii!) Deși con-! 
testată de unii autori unguri, valoarea și sensul participării Românilori 
la această dietă, d-l A. Decei aduce dovezi noi și hotăritoare despre! 
rolul militar şi politic avut de Românii din aceste părţi ale Transilvaniei, | 
Participarea noastră militară cunoscută din documentul dela 1210 ; 
este întărită de alt document din 1288, prin care Episcopul de Strigoniu, 
cheamă în numele Papei la luptă pe Ardeleni, anume pe Saşi, Secuii 
şi pe Românii din regiunile Sibiului şi a Bârsei împotriva excomuni- 
catului rege Ladislau IV.?) lar participarea Românilor la dieta ţării, pe: 
lângă mărturia dela 11 Martie 1291 este confirmată şi de convocarea : 
lor alături de nobilimea ungară, de Saşi şi de Secui în „congregatio | 
generalis” din anul 1355,8) totatâtea dovezi concludente despre starea 
Românilor de proprietari liberi, cu drepturi egale Sașilor și Secuilor şi | 
asemenea Românilor din Banat, Maramureș şi Hunedoara. 
Aceasta era deci, în temeiul dovezilor documentare, situaţia et- 
nică a Transilvaniei medievale: o masă aproape compactă de Români 
băştinaşi, printre care autoritatea regală ungară a aşezat un restrâns 
număr de Unguri cari constituiau nobilimea latifundiară, de Secui şi | 
de colonişti Saşi. 
ION D. MOGA 


1) Zimmermann-Werner, Urkundenbuch |, p. 171. 
3) Decei, o. €, p. 214. 
2) Decei, o. c., p. 228. 


PROFESORUL DR. PETRU BARBU 
(1864—1941) 


Dintre vârstnici! săi din Banat numai puțini il ma! supraviețulesc, 
Doar protolereli Sebastian Olariu dela Faget, Traian Oprea dela Vârșeț 
și Dr, Ştefan Pop, profesor onorar al Academiei teologice dela Caran- 
sebeș, Iar dintre mireni, colegii săi de școală, avocaţii Dr, Gheorghe 
Dobrin dela Lugoj și Dr, Petru Corneanu dela Oraviţa, ambii foşti pre- 
fecți at Caraş-Severinului, Asfinţitul generației lor, generaţie încărcată 
de slavă naţională, ce prin suferințe şi prin sacrificii a înfăptuit Unirea, 
e pe sfârșite,.. Unii s'au săvârşit înaintea Întregirii, Alţii! au supravie- 
ţult-o și au consolidat-o, lar pe cei din urmă, între ei și pe Petru Barbu, 
il sdrobește durerea prăbușirii hotarelor, fundamentate şi înălțate și prin 
ființa lor jertfelnică, 

Astfel se îndeplinește, cu adevărat, prorocia poetului: 

„Din zi în zi pădurea bătrână se răreşte 
Azi un stejar, mâne altul, pe rând se prăbușește 
Şi largi poene triste rămân în urma lor...“ 

Cu obârşie în era absolutismului austriac, cu tinereţe luptătoare în 
cea a dualismului austro-ungar (1867) — această generație bănățeană, 
potrivnică pasivităţii politice, iniţiată în conferința dela Mercurea din 
1869, vede — prin Dr, Alexandru Mocsonyl — inutilitatea Me- 
morandului (Românilor din Transilvania şi Ungaria) dela 1892—1894 
şi ia parte — prin Dr, Aurel C, Popovici — în acţiunea Replicei, 
(Chestiunea română din Transilvania și Ungaria, Replica junimei române 
academice din Transilvania și Ungaria la „Răspunsul“ dat de tinerimea 
academică maghiară „Memoriului“ studenţilor universitari din România 
dela 1892). 

În adunarea națională din 5 Noemvrie 1905 dela Lugoj, a celor 
10,000 bănăţeni, care cer „ștergerea legilor ce atacă și nedreptăţesc 
limba și naționalitatea română și vatămă autonomia bisericii și a școalei 
confesionale, căci ei țin mai presus de toate la limba și naționalitatea 


202 DR. CORNEL CORNEANU 


lor şi mai bine mor, decât să le schimbe“, — această generaţie deter- 


mină activitatea politică a Românilor bănăţeni, ca în alegerile parla- 


mentare din 29 Aprille::1906 să înfrângă oligarhia, biruind în circum-: 
scripțiile electorale Bocșa, Lugoj, Oraviţa, Sasca şi Zorlenţ și alegând, 
cu majorităţi sdrobitoare, deputaţi dietali pe Coriolan Brediceanu, Dr.) 


Gheorghe Popovici, Dr, Aurel Novac şi Dr, Ştefan Petrovici, 


Dar deodată cu accentuarea luptei naţionale, sporesc şi persecu- 
ţiile. Biserica şi şcoala, așezămintele culturale, sociale și cele economice 
sunt lovite prin legi meșteşugite, create anume pentru distrugerea lor, i 


Presa e îngrădită, lar libertatea individuală limitată, Generaţia de sa- 
crificii, ce se stinge curată și luminată ca făclia de ceară din zorile 


Invierii Domnului, biruiește însă și această prigoană. Ultima, dar cea; 


mal întunecată prigoană,.. 


Trălrea profesorului Petru Barbu se integrează în vieaţa, în jertfele, | 


în tăptuirile şi în biruințele acestei generaţii, Născut la 7 Mai 1864 în 


Lugoj, el fu crescut în umbra bisericii lugojene, cea cu tradiție ecle- | 


siastică și naţională bicentenară, de părintele său, Lazar Hazi Barbu 
— ctitor al celor două Cruci ortodoxe, cea din piaţa cea mare din 
faţa bisericii catedrale unite și cea din piaţa biserici! noastre celei marli. 
In piața Lugojului era din vremuri îndepărtate o monumentală cruce 


de stejar care, putrezind, comuna bisericească, comerciantul Dimitrie | 
Georgevici și credinciosul Iosif Terzia, au ridicat, — în timpul domnie! | 


împăratului Francisc I (1792—1835) şi sub arhipăstorirea mitropolitului 
Ştefan Stratimirovici (1790—1830) dela Carloviţ, cel care a cerut Vienei 
independenţa politică şi supremaţia sârbească a Banatului, — o cruce 


de marmoră, cumpărată în Pesta, Această cruce deteriorându-se, mem- | 


brul comitetului parohial Lazăr Hazi Barbu o înlocuiește la 1887, cu 
cea de astăzi, 

Petru Barbu ia bacalaureatul în 1884 la liceul ortodox din Brașov, 
condus de directorul Ștefan Iosif şi urmează în anii 1884—1888 Facul- 


tatea de teologie a Universităţii din Cernăuţi, ilustrată de profesorii !; 
Isidor Onciul, Alexie Comoroșan, Vladimir Repta, Euseblu și Constantin | 


Popovici, luvena! Stefanelli, Emilian Votuţchi, Ion G, Sbiera şș, a, şi 
oblăduită de mitropolitul Dr, Silvestru Morartu-Andrievici, Studiile şi 
le întregește la Universitățile din Viena, Graţ şi Berlin, specializându-se 
în deosebi în domeniul catiheticei, la 1891 își ia doctoratul în teologie, 

Invăţatul episcop Nicolae Popea, membru al Academiei .Ro- 
mâne, îl numeşte, în 16 Iulie 1892, profesor la Istitutul teologic-peda- 
gogic din Caransebeș, la care funcționează alături de profesorii Dr, Iosif 
I. Olariu, Gherasim Sârb, Dr, Gheorghe Dragomir, Gheorghe Petrescu, 
Dr, Constantin Popasu, Andrei Ghidiu, Dr. Ştefan Pop, Dr. Dimitrie 
Cioloca, Dr. Vasile Loichiţa, Dr, Moise lenciu ș, a„ până la 1 Marile 


PROFESORUL DR. PETRU BARBU 203 


1937, când trece la pensie. La 16 Decemvrie 1920 episcopul Dr. Iosif 
Tr, Bădescu îl onorează şi cu conducerea acestul Institut, înilințat 
— prin rezoluţiunea imperială din 17 Decemvrie 1820 — la 1822 ca 
secție românească a „Şcoalei clericale“ cu cursuri de trei ani, de pe 
lângă episcopla Caransebeș— Vârșeț, cu profesori ca Andrei Șaguna, 
Ignatie Vula, Nicolae Tincu-Velea, Iacob Popovici, Demetriu Teodori- 
Roşiu, Şcoală susținută prin contribuţia credincioşilor la tasul al II-lea 
introdus prin circularele dela 27 Aprilie și 26 Octomvrie 1822 ale ad- 
ministratorului eparhial Sinesie Radivoievici, Această secţie e „trans- 
locată” de episcopul loan Popasu, în i Noemvrie 1865 la Caransebeș 
şi are ca profesori pe Gheorghe Peşteanu, Mihail Velceanu, loan Mi- 
hailovici, Filip Musta, Iosif Tempea, Gheorghe Mărginean, Filip Adam, 
loan Nemoian, Vasile Mândrean, Petru Popovici, loan Pinctu, Dr. Gheorghe 
Popovici ș, a, Cu concluzul sinodului eparhial Nr. 25 din 5 Mat 1924, 
acest Institut este înălțat la rangul de Academie Teologică şi Petru 
Barbu are cinstea să-i fie cel dintâi director, 

Dar şi Institutul pedagogic, — cu începuturi în vechea „Şcoală de 
dăscălie“ a lui Efrem Zăcan, din veacul al XVI-lea, — înfrățit la 1876, 
sub direcţia marelui pedagog Ștefan Velovanu și a distinşilor profesori 
Patriciu Drăgălina, Nicolae Popovici, Dr, Leon Mureșian, Vasile Goldiș, 
Dr. loan Paul, Iosif Bălan, Antoniu Sequens, Dr, Enea Hodoș, Dr. Petru 
Ionescu, Dr. Ille Minea, etc., cu cel teologic, îl are pe Petru Barbu 
până la 1 Septemvrie 1908 profesor şi îndrumător, 

Acestor două școli de adevărată cărturărie duhovnicească ce în- 
cadrează şi sufletul realizator al lui Petru Barbu, se datoreşte în mare 
parte lupta de deșteptare, de rezistență şi de întărire națională, dusă 
în ultima jumătate de veac, aici, în Banat, Preoţii și dascălii, desrobi- 
torii spirituali ai acestor plaiuri, au fost doar și discipolii lui, Aceşti 
apostoli ai credinţei şi acești luminători confesionali ai satelor bănăţene, 
crescuţi în institutele noastre diecezane, au fost, în iconomia spiritului 
creștin ortodox, conducători şi nu conduşi, dascăli și nu dăscăliţi, apă- 
rători până la jertflrea de sine ai adevărului și a! dreptăţii naţionale și 
bisericeşti și nu beneficiari ai dumnezeescului patrimoniu al credinței 
revelate, 

Hirotonla întru diacon o primește la 10 Februarie 1895, cea întru 
presbiter la 12 Noemvrie 1898, iar hirotesia întru protopresbiter la 
20 Ianuarie 1930, 

Ca şi colegii săi de catedră, așa şi Petru Barbu îmbogățește lite- 
ratura didactică şi țeologică cu lucrări de incontestabilă valoare șiiin- 
țiflcă, bazate pe temelnice cunoştinţe şi pe o indelungată experiență 
pedagogică. Scopul manualelor sale, scrise cu cuvintele Sf. Scripturi pe 
înţelesul tuturora și în special al copiilor, e: formarea caracterului re- 


204 DR. CORNEL CORNEANU 


ligios moral în vleaţa naţională a neamului, după principiile cardinale 
ale pedagogiei moderne. Acestea sunt: Principiul cultural- istoric, cel al 
concentraţiunii și cel al treptelor formale. In scopul formării preotului- 
catihei, el preconizează crearea pe lângă Institutul teologic a unei şcoli 
speciale de aplicaţie, fiind convins că numai „Ubung macht den Mel- 
ster” și conclude: „mătestrie mal grea ca mălestria de catihet nu există 
pe lume“, Deziderat, ce a rămas neimplinit, deşi principiul călăuzitor 
al năzuințelor sale didactice, enunjat în prelegerea de inaugurare a 
cursurilor sale de catihetică dela începutul anului școlar 1892/1893 a 
fost: „Dle Frage der Religion fist im eminenten Sinne eine Frage der 
nationalen Zukunit”, 


A scris: 

1, Curs de catihetică sau Metodica religiunei, care cuprinde principiile generale de 
catehizare în şcoalele primare bazate pe teoria treptelor formale ale pedagogului J. Fr. 
Herbart. 

2. Religiunea în şcoala poporală, îndegetări metodice. 

3. Religiunea în şcoala veche şi în şcoala nouă. 

4. Chestiunea manualelor de religiune în şcoalele medii. - 

5. Un cuvânt la reforma învățamântului religios. 

6. Şcoala modernă şi religiunea la noi. 

7. Isus Christos cu cuvintele sf. Scripturi. 

8. Porecle logojeneşti. 

9. Novi homines caransebesienses. 

Apol următoarele manuale de religie: 

a) Pentru școlile primare: 

10. Istorioare religioase morale. 

11. Istorioare biblice. 

"12. Istorioare bisericeşti. 

13. Catehismul. 

14. Magii dela răsărit. À 
„15. Carte de rugăciuni şi cântări bisericeşti ; 

b) Pentru şcolile secundare: 

16. Istoria testamentului vechiu, 

17. Istoria testamentului nou. 

18. Istoria bisericească. 

19. Invăţătura bisericii creştine ortodoxe: Dogmele. 

20. Morala şi liturgica. 


Aceste scrieri, precum şi documentatele sale studii catihetice, con- 
ferințe şi articole, publicate in revistele de specialitate române și ger- 
mane, dintre care remarcăm studiul „Cari sunt cauzele, că catehizarea 
la noi nu-și ajunge scopul“, publicat în Nr-ul jubilar din 1907 al Can- 
delei dela Cernăuţi — i-au dobândit autoritatea de incercat pedagog 
herbartian, reliefată cu competenţă, mai târziu şi în congresul catehetic 
metropolitan din 1922 şi în cel al profesorilor de religiune din România 
dela 1924, 


PROFESORUL DR. PETRU BARBU 205 


Şasesprezece ani a redactat organul oficios al eparhiei Caranse- 
beşului Foaia Diecezană, care apare la 5—17 Ianuarie 1886 cu urmă- 
torul program, „Să mijlocească o comunicaţiune intelectuală mai vie 
între organele diecezei, cât şi între toţi iubitorii de înaintarea binelui 
.. bisericii şi a școalel noastre... şi să creeze un câmp potrivit de întâl- 
nire care să poată mijloci schimbarea împrumutată a vederilor în: che- 
< stlunile ce privese progresul diecezei noastre...“ O redactează în cel 
dintâi trei ani (5 Ianuarie 1886—17 Octomvrie. 1889), Ioan Bartolomel, 
apoi loan lonaşiu (15 Octomvrle 1889—5 Aprilie 1892), Dr. Petru Barbu 
(5 Aprilie 1892—11 Mai 1908), Dr, Iosif I, Olariu (11 Mai 1908—17 Sep- 
temvrie 1917), Dr. Vasile Loichiţa (5 Octomvrie 1919—4 Decemvrie 
1921) ş, a,, iar în cele 55 volume ale el întâlnim, pe lângă scrisul ie- 
rarhilor și al demnitarilor bisericii, şi pe cel al mirenilor Vincențiu și 
Victor Babeșlu, Gheorghe Bogdan-Dulcă, Petru Broşteanu, Dr. Gheorge 
Crăiniceanu, Patriciu Drăgălina, Simion Mangluca, Dr, Atanasie Mari- 
nescu, Dr, loan Paul, Vasile Goldiș, Teodor V, Păcăţian, I, Şt. Paulian, 
Dr, Iosif Popovici, Iosif Tempea, liie Trăilă, Dr, Petru Șpan, Petru 
- Plpoş, Dr, I. Sârbu, Mihail Gaşpar, Petru Bandu, Damian Izverniceanu, 
loan Mărilă, Dr, loan Lupaș, Dr, Silviu Dragomir, loan Penţia, Ing. 
Petru Fotoc, Prof. Dr. Enea Hodoș, Petru Bizeria ș. a, 

Nu putea lipsi nici dintre fondatorii „Organului naţional-politic“ 
Drapelul (1901—1920), ce apare la 1—14 Ianuarie 1901 în Lugoj, având 
ca „proprietar-editor“ pe Dr, Valeriu Braniște, iar ca redactor respon- 
sabil pe Dr, Corneliu Jurca, Contribuţia materială şi morală a intelec- 
tualilor bănăţeni a susținut acest „Drapel“ al afirmării noastre româ- 
neşti până la 1920, când cenzura îl suspendă apariția, Drapelul, sau 
„Dărăbielu“, cum îi ziceau Bănăţenii, a intrat prin ţinuta sa naţională 
şi morală în legenda bănăţeană, Poetul Dr, Gheorghe Gârda îl şi veş- 
niceşte : 

„Doamnie, Doamnle, dă mai mândru-i 
ŞI la Dărăbielu 'n casă! 

ŞI 'n să bagă, îl prind gânduri 

Şi nu îl vine să mai iasă“. 


Bogata activitate publicistică a lui Petru Barbu nu se limitează 
însă numai la Foaia Diecezană, Drapelul şi la revistele teologice și pe- 
dagogice, El colaborează la Tribuna din Sibiu (1884—1903) de sub 
direcţia lui Ion" Slavici și la cea dela Arad; la Gazeta Transilvaniei 
din Brașov, înființată la 1837 de Gheorghe Barițiu; la Lupta (1907) 
Comitetului P. N. R. şi la Foaia Poporului Român (1912) a lui Di- 
mitrie Birăuţiu din Budapesta ; la Luminătorul (1880—1894), Dreptatea 
(1894—1898), Controla (1895—1906) din Timişoara, la Românul din 

3 


„206 DR. CORNEL CORNEANU 


Arad, la Lumina (1918—1919) din Caransebeș, la Progresul (1907—1916) 
lui Gheorghe Jianu din Oraviţa, la Banatul Românesc (1919) al lut 
Dr. Avram Îmbroane, la Cartea Satului (1921) al lui Pavel Grecu din Lugoj, 

lar când contele Albert Apponyi îl răpește la 1908 catedra, el 
nu se dă bătut cl dă ființă, alături de Dr. Iosif Tr. Bădescu, Andrei 
Ghidiu și de o echipă de preoţi grăniceri, „Institutului de credit şi 
economii Banca Poporală”, pe care o așează — ca intențiuni străvezii 
— tot în clădirea Institutului teologic, conducându-o până în clipa când 
România, întregită şi prin sacrificiile sale, îl redă catedra, Banca Po- 
porală și cei 34 ani de activitate economică-financiară al săi, sunt 
— incontestabil — opera directorului el executiv Petru Barbu, 

El conduce, din 13 Decemvrie 1906 până în 24 Iulie 1908 în 
calitate de administrator și stabilimentele „Tipografia şi Librăria. Die- 
cezană“ înființate la 14 Decemvrie 1885, respectiv 9 Martie 1886, sub 
conducerea lut Eduard Haustein dela tipografia Curţii imperiale din 
Viena. Aceste „mine de aur“, crelate de episcopul Ion Popasu cu 
14,671 floreni, au ridicat potenţialul caltural al Banatului, 

Petru Barbu e şi reformatorul administraţiei bisericești şi în special 
al contabilităţii eparhiale, Vizitează peste 300 comune bisericești și dă 
o nouă îndrumare practică chivernisirii averilor parohiale, care sporesc 
sub grija şi vigilența asesorului consistorial Aurel Moacă, Dând drept 
model parohia centrală, condusă de protopresbiterul Andrei Ghidiu şi 
preoții Ioan Stolan și Gheorghe Buru, el îndeplinește 9 ani şi modesta 
funcţiune de prim epitrop al bisericii catedrale din Caransebeş. Casa 
parohială, școala confesională, restaurarea celor două biserici și rân- 
duirea cimiterului sunt a se mulțumi acestei epitropii, care dă diecezei. 
circulare cu îndrumări de spectalitate, ce se folosesc și astăzi, 

Restaurându-se, după lupte istovitoare de decenii, la 24 Decem- 
vrie 1864 episcopia Caransebeşului, vlădicii loan Popasu şi Ni- 
colae Popea, încercaţi luptători naţionali, devin și conducătorii po- 
litici ai Banatului, Ei grupează în jurul lor pe toți fruntașii acestei pro- 
vincii. Intărind înstituţiunile eparhiale ei întăresc conștiința națională a 
poporului bănăţean, Și dau lupte îndârjite de conservare a bisericii 
şi, prin biserică, a neamului. Loviturile guvernelor nu-i descurajează. 
Dimpotrivă, îi oțelește. Caransebeşul își redobândeşte prin persona- 
litățile proeminente care străjuesc catedra episcopală, glorla-i din 
trecut, În acest mediu naţional, bisericesc și politic își face ucenicia 
Petru Barbu, proptit de arhimandritul Filaret Musta, de protopresbi- 
terii Mihail Popovici şi Andrei Ghidiu, de generalul Traian Doda, de 
preşedintele Ilie Curescu, de „cancelarul“ Ioan Bartolomei și de ve- 
chiul și devotatul său prieten Dr, Iosif Tr. Bădescu, Intră și el în cor- 
poraţiile bisericești şi politice şi are fericirea să lucreze alături de Ale- 
xandru Mocsonyl, Vicenţiu Babeş, Constantin Rădulescu, Leontin Simo- 


PROFESORUL DR. PETRU BARBU 207 


nescu, Iuliu Petric, Atanasie Cimponeriu, Ştefan Antonescu, Gheorghe 
loanovici, Iosif Gai, Gheorghe Serb, Coriolan Brediceanu, Ilie Trăilă, 
Iulian Ianculescu, Virgil Tomici, Alexiu Oniţiu, loan Budinţianu, loan 
M. Roşiu, Iuliu Novac, Dr, loan Popovici, feldmareşalii Teodor cavaler 
de Seracin şi Nicolae Cena, generalul Alexandru Lupu, Isaia Stoica de 
Haţeg, baron Geza Duca de Cadar, Martin Tiapu, Ion Marcu, Dr. 
Aurel Oprea, Dr, Petru Ţebeneag, Dr. Liviu Marcu, Dr, Valeriu Bra- 
nişce, Titu Haţieg, Dr. Petru Mladinu, Dr, Dimitrie Florescu, Dr, Aurel 
Novac, Dominic Raţiu, Dr. Samuil Vladone, Ștefan Jianu ş. a. Ținuta 
sa în congregația comitatensă şi în reprezentanța comunală e dârză şi 
intransigentă, cum neaplecată spre tocmeală i-a fost şi vieața-l fn- 
viforată, 

În alegerile parlamentare din 1906 și 1910 conduce, dimpreună 
cu intelectualii Graniţei, campania electorală din circumscripția Caran- 
sebeșului cu 94 comune grănicereşti, Acest cerca ales în 1881, 1884 și 
1887 cu unanimitate deputat pe generalul Traian Doda, la 1888 pe 
protopresbiterul Mihail Popovici, iar în Mai 1888 pe îiloromânul Lu- 
dovic Mocsáry. Recoltează o splendidă biruință morală pentru candi- 
daţii partidului național român Dr. Ion Sirbu și Dr, Aurel Vlad, — dar 
nu poate înfrânge teroarea administrației și corupția ce, fatal, încolţi-se 
şi în acest aret, Pentru permanenta-i afirmare românească, Caransebeșul 
şi oamenii săi trebulau loviți. Contele Apponyi, pe care numai genialul 
nostru ambasador Nicolae Titulescu l-a putut înfrânge în Liga Naţiu- 
nilor, doboară, cu sprijinul celor care râvnesc istoricul său scaun vlă- 
dicesc, pe octogenarul episcop Nicolae Popea şi infirmă alegerea de 
episcop dela 21 Septemvrie 1908 a lui Filaret Musta și cea dela 29 
Iunie 1909 a lui Iosif Badescu. Inlătură dela catedrele lor pe profesorii 
Petru Barbu, P, Drăgălina, losif Bălan, Petru Bizerea și pe referentul 
şcolar Dr, D, Cioloca, Dar Apponyi cade, Cade și urmașul său contele 
Ioan Zichy şi cu ei și toți slujitorii lor, 

Caransebeșul reînvie şi destramă zona culturală maghiară „întru- 
pată în baza art, de lege 27 din 1907 ca să exproprieze clădirile şco- 
lare și să maghiarizeze școalele confestonale” prin comisarul ministerial, 
baronul Emil Petricsevich Horvâth, Şi Petru Barbu e din nou pe ba- 
ricade, cum a fost la 1906 când prin broşura sa „Novi homines ca- 
ransebeslenses“ a făcut rechizitorul celor care în ascensiunea lor Gră- 
bită după episcopie și după demnități au rupt tradiția bisericească se- 
culară a acestel eparhii, 


După zile grele, grele ca plumbul, de după munții suferințelor se 
revărsară, în sfârșit, zorile.,, Revoluţia isbucni în toamna anului 1918, 
Consiliul naţional român din Caransebeș luă la 25 Octomvrie 1918 stă- 

3* 


208 DR. CORNEL CORNEANU 


pânirea politică și militară a Graniţei și o păciul prin „sfaturile“ sale 
sătești şi prin gărzile sale naţionale, Infruntă și ultimul asalt al jandari 
milor unguri și al comuniștilor republicani dela Timișoara, Suportă 
resemnare ocupaţia sârbească, umilitoare pentru nol, a lui Panta Cveiţă 
care ne opri drumul la Alba-Iulia, ca şi pe cea franceză a generalul 
Farré ce protegueşte pe Unguri și pe Ovrei, Administraţia acestui coğ 
siliu o purtă 10 lunt Petru Barbu, „Românul valoros, hotărit şi, mă 
ales, de o mare energie“, cum nimerit îl caracterizează directo 
Gheorghe Neamţu, în documentata sa broșură C, N. R, din Caransebe, | 

Sosi și primăvara anului 1918 cu adunările naţionale din 18 M 
1919 dela Caransebeș, din 10 Iunie 1919 dela Lugoj şi din 10 Augu 
1919 dela Timişoara, în care Bănăţenii — între ei şi Petru Barbu -4 
bazaţi pe continuitatea elementului românesc în Dacia Traiană, pe rea 
tățile demografice și pe situaţia geografică, cer integritatea Banatulal! 
lor, delimitat spre nord de Mureș, spre vest de Tisa, spre sud de Dai 
năre și în continuare spre est cu Transilvania, Statistica maghiară did 
1910, întregită cu datele oficiale dela 1912 şi cu şematismul celor două 
bisericii naţionale din 1913, dau Banatului o populaţiune totală dă 
1.672.975 suflete. Din aceştia erau Români 880,844, deci 530/0; Sârb 
264,030, deci 15%; Şvabi 256,872, adecă 15%; Unguri 123,492, dec! 
Tlo; Slovaci 58,531, adecă 3%/, şi alte neamuri, între care intră Cra 
şovenii, Cehil, Rusniecii, Croaţii, etc, 89,206, deci 5%, (Vezi Foaid 
Diecezană, Nr, 6 din 23 Februarie 1919), Superloritatea numerică 3 
elementului românesc în Banat este, deci constantă. Este evidențiată și 
în cea dintâi statistică oficială austriacă dela 1770 a istoricului Francisc 
Grisselini, care dă Românilor 181.639 suflete, deci 57,5%; Sârbilcă 
18,180, adecă 25%, far Şvablior 43,201, deci 13,5%/0 din o populație 
totală de 317,928 locuitori. Această statistică de acum 170 ani nu së 
extinde și asupra districtelor Orșova, Caransebeș, Palanca şi Panciova; 
Pe aceste realități demografice concludente se bazează Convenţia Ro 
mâniei cu Aliaţii dela 4/16 August 1916, care ne garanta Banatul i0 
hotarele-i de veacuri, După biruința dobândită la 1918 și prin notă 
același aliaţi ne sfâşie unitatea pământului strămoșesc. lon I. C, Bráĝ 
Hanu, autorul acestei convenţii, nu a fost în deajuas de sprijinit de oaf 
menii politici ai vremii, dintre care unii erau consideraţi în lumea diii 
plomatică apuseană ca factori hotăritori în războiul nostru naţional și 
ca reprezentanţi ai intereselor româneşti la opera de aşezare a păciii 
Aceştia au acceptat sugestia fatală a puterilor amice Sârbiei pentru “| 
înțelegere româno-sârbă. lon I. C, Brătianu, dimpotrivă, socotea că Bas 
natul, în limitele sale geografice fireşti, nu este numai un drept, ci și 
un mare și vital interes naţional al noului stat român întregit, 3 

Ia osârdia noastră de două decenii și mai bine, pentru afirmareaj 
ideii bănățene, conturată eroic în adunările naţlonale ale anului 1919 


PROFESORUL DR. PETRU BARBU 209 


și în cea a „Uniunii Bănăţene“ din 7 Noemvrie 1931 dela Lugoj, care 
cere solidaritate bănățeană în toate problemele vitale ale provinciei, 
am simțit statornic şi vibraţiile sufletului logojan al lui Petru Barbu, 


România, întregită cu Banatul cluntit, îi rezervă și lui numai pu- 
ține bucurii. Doar satisfacția de a-și vedea prietenul pe Dr. Iosif Bä- 
descu, prigonit ani de-a-rândul și pentru dânsul, strălucind in arhierie 
bănățeană neimpărțită, 

El a proptit cu toată ființa sa această păstorire ce a dat Bana- 
tului, despicat în două de o linie demarcațională fără vleaţă, bogată 
rodire duhovnicească, ce se egalează cu cea a intemeietorului Ioan Po- 
pasu, Dar a avut şi durerea să supravlețulască înfrângerea prea tim- 
purte a vlădicit Iosif, în lupta ce a adus-o în cei 13 an! al arhipăsto- 
rirel sale (10 Oct, 1920—11 Iulie 1933), temeliuitoare de epocă, pentru 
integritatea hotarelor eparhtei și pentru unitatea bisericii sale din Ba- 
natul întreg şi mesfârticat, Vieaţa episcopului Iosif Tr, Bădescu, îalăn- 
tatà timp de 5 decenii de cea a profesorului de teologie Dr, Petru 
Barbu, a fost o simfonie a muncii, a înfăptulrilor și a credinţei în vic- 
torla nație! și a bisericii bănăţene, Din acest crez al vieţii lor a înflorit 
și declaraţia istorică, pronunţată în cea din urmă adunare eparhială 
dela 14 Mai 1933, ultima întrunire bisericească ce a prezidat: „În ce 
priveşte vechea noastră episcopie, se pare că mai are să fie adăpată 
din păharul suferințelor şi a amarului vieţii acesteia, Ințeleg alci do- 
rințele reinviate de a se muta sediul eparhiel dela Caransebeş la Timi- 
şoara, ceea ce dacă s'ar realiza, ar însemna desflințarea, moartea acestei 
venerabile și vech! eparhii de o parte, iar de altă parte ar însemna ni- 
micirea aureole! care a înconjurat inaintea poporului credincios, episco- 
pile şi centrele lor, Eu am crezut şi cred, că datorința noastră este 
ca centrele episcopiilor, care în urma vitregiei timpului poate au suferit 
reducere în însemnătatea lor, reducere de multe ori din cauze şi in- 
terese politice străine, cum e cazul şi alci, — să fle sprijinite, iaze- 
strate cu toate instituțiunile culturale și ajutate să se ridice la impor- 
tanța de care s'au bucurat, iar nu a le reduce și mai mult, 

„Să nu ne desbrăcăm de ce e al nostru, de haina ce o avem, ca 
nu cumva să ne căim. Înţeleg mal departe convenfiunea ce se afirmă 
că s'ar fi închelat cu privire la chestiunile bisericeşti referitor la cre- 
dincioşii noştri aparţinători regatului jugoslav, astăzi încă în legăturile 
ierarhice ale episcopiei noastre, Convenţie care iniţiindu-se s'a încheiat - 
cu totala igaorare a eparhiei şi a episcopului el. 

„Durere, nu sunt înțeles, nu sunt sau nu vor ca să fle înțelese fon- 
tențianile mele, chlar de acela al căror bine îl doresc.,.“ 

Şi au trecut șapte ani de sbucium eclesiastic. ȘI cuvântul s'a ade-. 
verit: „Morţii vor învia și vor sfărâma fărădelegile celor vii“. Inten- 


- 210 DR. CORNEL CORNEANU 


Hunile lerarhulai păstrător al patrimoniului secular, aa fost în sfârşit 
înţelese, . , 


Petru Barbu nu a fost orator. Dar în seara zilei istorice de 25 Oc- 
tomvrle 1918, iluminat de fiorul învierii naţiei sale, el pronunţă pro- 
fetic în adunarea de desrobire a Caransebeşului următoarele; „... Idela 
'creștină şi democratică: propria dispunere a popoarelor asupra sorții 
lor, a prevestit pacea. Această idele a ajuns la fronturi și siiește armi- 
stilul „Ziua de astăzi, în care serbăm înfăptulrea ideii măreţe de care 
e pătrunsă acum toată lumea, este „ziua care a făcut-o Domnul ca să 
ne bucurăm și să ne veselim într'ânsa“, Ne bucurăm, căci am scăpat 
din lanţurile trecutului, ne veselim căci suntem liberi pe pământul stră- 
moșesc al Banatului nostru. Libertatea este cel mai mare bun pămân- 
tesc al omenirii, dacă o folosim spre binele propriu și comun; la dto- 
contră este o sable ascuţită în mâna unui copil inconștient... 

„Fraţilor, Christos a înviat!” 

ȘI continuă: „.... Pe acest Christos al naţiei mele, înviat azi alci 
la not, l-am mai văzut odată, la 1906, în Peleșul Sinaiei, Icoana „În- 
vierli“ a lut El Greco, pictorul de origine greacă, Domenico Theoto- 
copuli, ce împodobește castelul regal, s'a întipărit atât de adânc în su- 
fletul meu, încât imaginea el, pătrunsă de un puternic misticism, îmi 
apare irezistibil în această clipă a frângerii cătuşelor roblet noastre mi- 
lenare,. , 

Ce neîntrecută, ce magnifică aureolare a învierii noastre naționale | 

Thomas Charlyle spunea: „Există nobleță nepieritoare și chiar 
sfinţenie în muncă... Ultima evanghelie în vieaţă este să-ţi cunoşti 
lucrul şi să-l îndeplineşti, Caută acest lucru şi apoi muncește,,,“ Ro- 
mânul, bisericanul şi învățătorul Petru Barbu şi-a cunoscut lucrul care 
l-a fost rânduit de Providenţă și l-a și îndeplinit cu vrednicie, dobân- 
dindu-şi „cununa cea neveștejită a recunoştinții“ și adeverind, pentru 
posteritate, sentința anticului Horaţiu: „Non omnis morlar“, 

Muncă intensă a desfășurat Petru Barbu și în societăţile culturale 
din Banat, „Asociaţiunea pentru literatura română şi cultura poporului 
român“ descinde în anul 1896 și în Banat. Adunarea generală, ținută 
la 15 August 1896 în Lugoj sub preșidenţia canonicului loan M. Mol- 
dovan e răscolitoare de energie bănăţeană. Mille de bănăţeni au asistat 
la sf. Liturghie, celebrată de episcopul cărturar Nicolae Popea, încon- 
jurat de arhimandriţii Dr. Ilarion Pușcariu, Filaret Musta și Augustin 
Hamsea şi de diaconul ceremonial Dr, Petru Barbu, în biserica cea mare 
a Lugojului, clădită în anti 1759—1766 și târnosită la si, Marle Mare 
din 1766 de vlădica Caransebeşului Ioan Georgevici, Sunt de față Ale- 
xandru Mocesonyi, Vicenţiu Babeș, Dr, loan Raţiu, Gheorghe Pop de 


PROFESORUL DR. PETRU BARBU 211 


Băsești, Dr. Vasile Lucaciu, Dr, Augustin Bunea, Zaharie Bolu, Ema- 
null Ungureanu, Paul Rotariu, Mihai! Popovici, Dr, Traian Putici ș, a, 
Corurile bănățene, însumând 760 corişti, cântă, dirigulte de Ion Vidu, 
imnul național „Deşteaptă-te Române“, iar protopresbiterul Vincențiu 
Grozescu evidenţiază: „Momentele istorice privitoare la continuitatea 
Românilor în Banat“, 

În toamna aceluiași an i-au ființă despărțămintele bănățene ale 
„Astrei“, între ele cel dintâiu e cel al Caransebeșului, de sub preşedinţia 
protopopului Andrei Ghidiu, Petru Barbu face parte din comitetul ace- 
stul despărțământ până în clipa morţii sale, 

El a fost membru şi în comitetul: „Reuniune învăţătorilor români 
dela şcoalele capitale şi elementare populare din dieceza dreptmăritoare 
răsăriteană a Caransebeşului“, întemelată în Lugoj la 27 Septemvrie 
1869 sub președenţia învățătorului Vasile Nicolescu (1833—1908). 

Apol din ce-l al „Asociaţiei culturale din Banat“, înfiinţată in 
15 August 1919 de episcopul Dr, E, Miron Cristea și de profesorul Dr. 
Tralan Lalescu, cu concursul ministrului Instrucțiunii publice și al Cul- 
telor Dr. C, Angelescu; din cel al „Societăţii române de lectură“ 
înființată la 1871, din cel al: „Societăţii române de cântări și muzică“, 
înființată la 1876 și din: „Societatea femeilor române pentru regularea 
şi înfrumseţarea clmlterului ort, rom, din Caransebeș“, înfiinţată la 1883 
de episcopul loan Popasu, Cele doaă dintâi au fost puse sub condu- 
cerea lui loan Bartolomeia, lar a trela sub cea a Doamnei Elena de 
lacobich, o luptătoare îndrăzneață pentru drepturile Graniţei care a 
ştiut să înfrunte şi prigoanele stăpânlitorilor, 


Dar anii, grăbiţi cum sunt, se scurg mereu și cu ei și vieaţa tot 
mai trudită a lul Petru Barbu, 
` La 23 Septemvrle 1928 împlineşte 35 ani de profesură, Protopopul 
Bocșei, Mihail Gaşpar, fost elev al său, își cheamă, impresionant, fraţii 
în preoție şi în dăscălie să-și sărbătorească magistrul. Indrumătorul re- 
fuză, E „prea multumit dacă iubiții săi discipoli şi prieteni își vor aduce 
aminte, în această zi, de el, şi în rugăciunile lor vor implora pe prea 
Sfânta Treime să se îndure spre el, să cerceteze și să vindece nepu- 
tințele sale...“ l 
ŞI după 12 ani Sf, Treime se îndură spre dânsul, acum muceni- 
cizat în suferințe, și îi curmă la 7 Martie 1941 „neputinţele,..“ ŞI întră, 
spiritualizat, la 10 Martie 1941 în Pantheonul Caransebeșului, L-a bine- 
meritat, căci „luptă bună a luptat, curgerea o a implinit, credinţa o a 
păzit, de acum i s'a gătit lui cununa dreptăţii, pe care i-o va da Domnul, 
judecătorul cel drept...“ (IL Timotei c. 4, v, 7—8). 
Dr. CORNEL CORNEANU 


ASPECTE DIN VIEAȚA ECONOMICĂ A 
ARDEALULUI 


Evenimentele politice din vara anului trecut ne-au dovedit încă- 
odată, că pentru vleaţa unui popor, economicul nu contează decât atunci 
când e stăpânit de elementele naționale, și că străinii, în activitatea 
economică ce-o desfăşoară pe teritoriul naţional nu indeplinesc alt rol 
decât de speculațiune și exploatare, lar în momente grele politice, din 
grupul acestor străini se recrutează agenţii de spionaj și elemente care 
trădează națiunea, în ţara căreia au realizat cele mai mari beneficii, 

Spectacolul oferit de intreprinderile străine din Ardealul cedat ne 
confirmă acest adevăr, Din multele exemple amintim Fabrica Dermata 
din Cluj. Această industrie a fost timp de aproape 20 ani alintata au- 
torităţilor și instituţiilor de credit românești; toate favorurile I-au fost 
acordate, Cu toate acestea, deşi e intreprindere cu capltal evreesc, to- 
tuși, primii muncitori care au defilat manifestând favorabil pentru noua 
stăpânire, pe străzile Clujului, au fost muncitorii organizaţi de către 
conducerea acestei intreprinderi, 

Elementele străine în activitatea ce-o fac, nu caută niciodată să 
facă un acord al activităţii lor cu interesele naţiunii în mijlocul cărela 
îşi desfășoară activitatea; scopurile străinilor sunt pur economice și se 
reduc la un singur țel: câștigul, Mijloacele la care recurg pentru ajun- 
gerea ţelului nu contează, de asemenea nici tragedia politică a naţiunii 
majoritare nu afectează cu nimic pe acești cavaleri ai industriei, ei ne- 
fiind senzibili decât atunci când schimbările ce se fac periclitează si- 
guranţa și rentabilitatea intreprinderii lor. 

Acest adevăr nu a fost sezizat îndeajuns de către conducătorii 
vieţii noastre economice, sau chiar dacă a fost cunoscut de unii, dato- 
rită împrejurărilor grele în care ne-am aflat, nu s'a putut găsi o soluţie 


care să rezolve integral românește problemele economice ale Româ- 
alei Mari. - 


ASPECTE DIN VIEAŢA ECONOMICĂ A ARDEALULUI 213 ` 


Sfârșitul războlului mondial din anii 1914—1918 a pus Romija 
in fața următoarelor probleme : 

Prin tratatul de pace Ardealul, Banatul, Basarabia şi Bucovina au - 
fost alipite României, consfinţindu-se prin aceasta dreptul tuturor Ro- 
mânilor de-a tră! tatr'un singur stat: acela al României Mari, 

Promisiunea regală făcută în marele discurs al Regelui Ferdinand 
I, la laşi, de a se da pământ ţăranilor a trebuit, îndată după terminarea 
războlului să rezolve problema expropierii şi a improprietăririi țăranilor 
cu pământ, 

Reorganizarea economică a Vechiului Regat, distrusă in urma | 
războiului, precum și înglobarea activităţii economice a noilor provincii 
alipite tn noua formaţiune statală, au impus schimbări radicale în po- 
litica economică aplicată de Vechiul Regat înainte de războlul mondial, 
Noua politică economică a României a trebuit să asigure promovarea 
tuturor provinciilor alipite, care din punct de vedere economic pre-. 
zentau caractere deosebite, 

Astfel fiind situaţia, politica economică făcută de statul nostru a 
fost îndreptată spre rezolvarea acestor probleme ale căror soluționări 
cereau mult tact și cunoașterea amănunţită a situaţiei fiecărei pro- 
vincii, fiindcă fiecare regiune din aceste provincii avea probleme spe- 
clfice și neglijarea lor în noua orientare economică unitară a statului | 
român, ar fi insemnat creare de nedreptăţi și izvor de nemulțumiri sociale, 

Preocupaţi de încadrarea și organizarea vieţii noastre economice 
într'un sistem unitar, conducătorii noştrii au neglijat laturea politică- 
„naţională a acestei probleme. 

Spiritul democratic sub influenţa căruia au fost toate partidele 
noastre de guvernământ, asigura egalitatea și libertatea de acțiune - 
tuturor indivizilor cetăţeni ai statului nostru, Legile făcute cu scopul 
de-a încuraja în mod special industria — urmăreau să creeze condi-. 
Huni favorabile de dezvoltare şi să ia diferite măsuri de apărare indu- . 
striilor din ţară faţă de produsele industriale din străinătate, însă 
în nici una din aceste legi nu găsim restricțiuni de ordin naţional, refe- 
ritoare la persoanele sau întreprinderile care beneficiază de aceste 
avantagii, şi nici obligaţianea de-a forma și angaja un număr oarecare 
de Români în intreprinderile lor, Instituțiile noastre bancare, deasemenea, 
au neglijat în oarecare măsură, problema naţională în;, plasamentele 
ce le făceau, mai ales în provinciile alipite, Acestea au căutat ca plasa- 
mentele ce le făceau să fle sigure şi cât se poate de rentabile, ori sigu- 
ranţa și rentabilitatea “acestor plasamente nu a putut fi satisfăcută 
decât de unități economice vechi şi bine consolidate, care nici tatr'un 
caz, aci la noi în Ardeal, na au fost românești. - 


214 ROMUL D. IVAN 


Libertatea pe plan politic, egalitatea în obţinerea diferitelor avan- 
tagii dela stat și mai ales politica excesiv de ortodoxă aplicată de 
instituţiile noastre de credit, au creeat o situație de superioritate ele- 
mentelor minoritare care activau vieaţa economică a Ardealului, faţă 
de Români, prin faptul că Românii și minoritarii au plecat pe acelaș 
drum, însă nu în aceleași condițiuni. Ungurii, Evreii și Sașii, datorită 
privilegilor şi drepturilor exclusiviste, avute sub stăpânirea trecută, au 
reuşit să-şi creeze o situaţie destul de consolidată în vieața economică 
a Ardealului, în timp ce not Românii nu am avut acces decât la 
munca pământului și creșterea vitelor, Pentru nivelarea acestei situa- 
țiani, în locul principiilor democratice şi a egalităţii tuturor în obți- 
nerea avantagiilor pentru încurajarea industriei naţionale, cuminte ar îi 
fost din partea conducătorilor noştri, să fi făcut o politică românească 
şi numai românească, cel puţin atât timp până ajungeau și Românii din 
Ardeal la aceeaşi situaţie de înflorire economică ce au avut Saşii, 
Ungurii și Evreii, crelată nu datorită spiritului lor care ar fl fost mai 
întreprinzător decât al nostru, ci numai în urma împrejurărilor, că au 
fost privilegiați şi mai favorizați de stăpânirea austro-ungară, 

Minti luminate și oameni cu previziune clară, care au sezizat 
importanța momentului economic şi care prin scrierile lor au arătat 
drumul ce trebuia să urmeze poltica economică făcută în Ardeal, 
imediat după unire, am avut, 

Răsfolad numărul jubiliar al Revistei Economice pentru sărbăto- 
rirea celor 25 de ani de apariţie, găsim sub semnătura D-lui Prof, 
univ, Dr, Ion Lupaș următoarele rânduri : 

„Dacă în trecut acaparatorii străini, conducătorii breslelor exclu- 
siviste, au reușit să împedece accesul elementelor noastre țărănești la 
diferite ramuri de industrie, acum în situația schimbată, e datoria poli- 
tică a tuturor conducătorilor statului şi a celor ce stau la conducerea 
așezămintelor financiare, să sprijine pe toate căile şi cu toate mljlocele 
râvna poporului dela sate de-a îmbrăţişa meseriile, industria și negoţul“.!) 

Motivele care au determinat pe conducătorii noştri de atunci să 
nu urmeze drumul natural în politica economică a ţării noastre și mai 
ales lipsa de înţelegere ce s'a găsit pentru rezolvarea problemelor eco- 
nomice din Ardeal, credem că nu e cazul să le arătăm în articolul 
acesta. 

Totuși, pentru a scoate de sub acuzaţia ce s'ar putea face Româ- 
nilor ardeleni, că timp de 20 ani de conducere românească, nu au 
fost în stare să ajungă stăpânii activităţii comerciale şi industriale din 


1) Revista Economică. Numărul jubiliar 1898—1923. Dr. lon Lupaș, Contribuţia 
jărănimii noastre la naţionalizarea industriei. 


ASPECTE DIN VIEAȚA ECONOMICĂ A ARDEALULUI 215 


Ardeal, în cele ce urmează vom arăta stăruințele depuse de Românii 
de aci, pentru rezolvarea acestui deziderat, indicând şi greutăţile ce 
au avut de întâmpinat pentru înplinirea acestui scop, 

În Transilvania, începând cu 1 Decembrie 1918, am avut o serle 
întreagă de inițiative românești cu scopul de-a înflinţa diferite industrii 
şi a acapara comerțul din provincia noastră. 

Banca Centrală pentru Îndustrie și Comerţ, înființată la Sibiu și 
în urmă stabilită la Cluj, în scopurile sale statutare ne-a arătat că prin- 
cipalele sale țeluri sunt de-a creea industrii şi a susține comerțul 
românesc, l 

Rezultatele obţinute de această instituţie de credit în creațlunile 
sale industriale sunt o dovadă a posibilităţii de afirmare românească 
în acest compartiment de activitate economică. 

Industria Sârme! şi Fabrica de Sticlărie din Turda sunt o mândrie 
a Românilor ardeleni. Prin aceste două intreprinderi s'a dovedit că spl- 
ritul economic al Ardelenilor, ajutat de-o politică economică sănătoasă, 
împreunat cu o largă înțelegere a instituţiilor de credit, în special al 
Băncii noastre de Emisiune, e în stare să creeze intreprinderi care pot 
rivaliza cu cele mal moderne industrii din Occident, 

Înafară de Banca Centrală pentru Industrie și Comerţ, o serie in- 
treagă de alte instituţii de credit din Transilvania, fie direct fte indi- 
rect, au căutat să dea tot sprijinul lor comerțului şi industriei româ- 
neşti : Iris s. a, pentru industria ceramică din Cluj, e creaţia Băncii 
Agrare; exploatările forestiere ale Românilor din Transilvania in. majo- 
ritate au avut concursul băncilor, care încurajate din partea Institutului 
nostru de Emisiune, au acordat sprijinul lor financiar nelimitat acestor 
intreprinderi, Marile întreprinderi comerciale, fie sub formă de societăţi, 
fle sub firmă individuală, s'au menținut şi au progresat datorită fap- 
tului că au avut la spate concursul financiar ar vreunei bănci. 

Iniţiativa românească în activitatea industrială şi comercială a Ar- 
dealului, atunci când a fost susținută de concursul financiar al institu- 
ților noastre de credit, a dat rezultate strălucite, reușind to multe 
branșe să înfrunte concurența minoritarilor, iar în unele cazuri, chiar 
să-l depăşească, ajungând în situația de a-i elimina din motivul că cei 
din urmă nu mai puteau rezista concurenţei ce le-o făcea Românii în 
industrie, datorită faptului că produsele românești erau superioare, iar, 
în comerţ, prin aceea că ofereau condițiuni de vânzare mal favorabile 
decât minoritarii, 

Pe cât de frumoase au fost rezultatele obținute de Români în ma- 
rile intreprinderi industriale și comerctale, pe atât de dezastruoase au 
fost în iniţiativele private ale micilor industriași şi comercianți români 
din Ardeal, dela Unire și până astăzi, 


216 ROMUL D. IVAN 


Micii comercianţi români, în majoritatea cazurilor şi după Unire 
au rămas şi pe mai departe infeudați comercianților angrosiști străini, 
care prin condiţiile grele ce le puneau la livrarea mărfurilor n'au creat 
posibilităţi de progres ale acestora, 

Lupta începută de către minoritari pentru oprirea infiltraţiunii ele~ 
mentului românesc în activitatea economică a Ardealului e mai evi- 
dentă în compartimentul industrial, 

Pentru ilustrarea acestui adevăr voiu arăta greutăţile făcute de 
marea industrie minoritară, micilor industriaşi români, împotriva cărora 
lupta a fost mai aşoară, flindcă meseriașul român nu avea concursul 
nelimitat al vreunei bănci şi nici rezerve materiale necesare pentru a 
rezista acestei lupte, 

La fel ca şi în marile intreprinderi industriale și comerciale, inl- 
Hativa românească s'a manifestat la no! şi în crearea de mici industrii 
din partea vrednicilor, pricepuţilor şi cruțătorilor noștri meseriaşi, 

La 2 August 1923 a răsunat întâiași dată semnalul unel fabrici în 
framosul sat de sub poalele muntelui, în Săliștea Sibiului. După slujba . 
religioasă a inaugurării și-a început lucrarea fabrica de pielărie fină a 
lui loan Stan Herţia și soţii, Au urmat apol în curând alte două fa- 
brici, clădite în cursul acestul an: cea de tămplărie și mobilă taflințată 
de maeștri tâmplari Gheorghe Ghenie, loan Hanciu și loan Zgură, în 
tovărășia negustorului loan Bârsan și Casa de Păstrare, precum și cea 
de cherestea a consorțiului loan Manastu, Ilie Martin, Dumitru Comşa 
şi Nicolae Simian. 1) 

Argăsitul pleilor a fost o meserie veche a Românilor, lar talpa 
pentru opinci produsă de el a cucerit toate pieţele Ardealului, Partea. 
din regianea de sud și nord-est a Ardealului a fost aprovizionată cu 
articole de pielărie de către tăbăcării din Săliște și din jurul Sebeșului, 
iar partea de vest de către vestiţii dubălari dimprejurul Beiuşului, 

Indată după Unire, toate condițiunile în care se afla industria de 
plelărie în Transilvania, ne-au făcut să credem, că aceasta ramură in- 
dustrială va trebul să se desvolte în cadrul elementelor românești; ma- 
teriile prime, precum şi personalul tehnic bine pregătit ce se afla între 
meseriaşii noştri, formaţi încă sub stăpânirea trecută, justifica suficient 
acest lucru. Cu toate acestea, fenomenul s'a produs invers. Azi, după 
20 de an! de stăpânire românească, Românii au fost eliminaţi din io- 
dustria plelărlei, 

Cauzele care au produs acest fenomen au fost determinate de 
lupta ce s'a dat între marea Industrie de plelărie minoritară şi mica 
industrie, care a fost în mânile Românilor, 


1) Ibidem, 


ASPECTE DIN VIEAȚA ECONOMICĂ A ARDEALULUI 217 


Industria mare de pielărie, fiind pusă la adăpost de concurenţa 
ce l-ar fi putut face industriile similare din străinătate, prin taxele va- 
male ridicate ce se percepeau asupra produselor de ptelărie la intrarea 
în ţară, pentru a ajunge să stăpânească după bunul plac plaţa internă, 
a căutat să înlăture pe micii industriași, fiindcă produsele acestora au 
fost foarte mult căutate mai ales de țărănime și cum țărănimea e prin- 
cipalul client al acestei industrii, trebula prin orice mijloace să fie câ- 
ştigat de marea industrie, 

Două au fost modalităţile care ar fi putut face ca marea industrie 
să acapareze clientela dela sate pe seama sa: | 

a) Prin calitate superioară, preţuri scăzute şi organizare sistema- 
tică a desfacerii produselor sale, s'ar fi putut câştiga încrederea ţără- 
nimii; sau 

b) Să 'se inceapă lupta pentru distrugerea părţii concurente, care 
în cazul nostru a fost tăbăcarii dela Sălişte şi jurul Sebeșului şi har- 
nicii dubălari dela Betuș. 

Pentru consumatori şi economia naţională, sigur că prima posibi- 
litate de luptă ar îi fost mat favorabilă, însă pentru Evreii dela Uzi- 
nele Dermata, care reprezentau marea industie de pielărie din Ardeal, 
calea aceasta a fost prea lungă și putea să dea naștere la complicaţii, 
de aceea au ales posibilitatea a doua, fiindcă prin aceasta rezolvau 
două lucruri dintr'odată, Scoteau din vieața industrială a Ardea- 
lului pe meseriaşii români și prin distrugerea lor câştigau clientela mare 
dela sate, care în urma acestui fapt trebula să accepte maria produsă 
de Uzinele Dermata în condițiuni inferloare și preţuri cu mult mai ri- 
dicate, decât ale micii industrii, 

Procedeul la care au recurs Uzinele Dermata pentru ajungerea 
scopului a fost simplu, fiindcă au folosit sistemul clasic de care face uz 
marea Îndustrie pentru a scăpa de concurenţa ce începe să devină pe- 
riculoasă din partea micii industrii, 

In anul 1923, au ridicat preţul materiilor prime dela 50 până la 
60%/0, menţinând în același timp prețurile produselor sale neschimbate, 

Această situaţie a avut efecte dezastruoase pentru mica industrie 
care, după cum știm, lucrează numai cu fonduri proprii, care sunt destul 
de reduse. Tăbăcarii şi dubălarii români s'au trezit că preţurile obţi- 
nute de produsele lor nu sunt suficiente, nici pentru acoperirea mate- 
miilor prime, deci lucrau în plerdere, Doi ani de menţinere a acestei 
situaţiuni au fost deajuns pentru ca Românași noștri să fie eliminaţi 
din această meserie, dupăce au suferit plerderi așa de importante încât 
nu au mai avut nici o posibilitate de refacere, 

Am sesizat cazul industriei de pielărie din Ardeal fiindcă repre- 
zintă acțiunea tipică, dusă de către capitalul străin pentru a împledeca 


218 ROMUL D. IVAN 


infiltrarea elementului românesc în vieaţa economică a Ardealului, Tra- 
gedia dubălarilor însă au trălt-o majoritatea micilor industriași români 
dela noi care au încercat să străbată în vieaţa industrială a provinciei 
noastre, fiindcă au fost lăsaţi fără niciun sprijin din partea statului, 
pradă hienelor comerţului și industriei din Transilvania, 

Cucerirea vieţii economice a Ardealulului nu se poate face prin 
acţiuni răsleţe, care oricât ar fi susţinute de autoritatea de stat şi spri- 
jinite de instituțiile noastre financiare, nu poate da alte rezultate decât 
crearea de posibilități unul grup restrâns de indivizi care să formeze 
mici oaze de activitate economică, însă oricât de înfloritoare va fl ac- 
tivitatea acestor întreprinderi, nu va putea rezolva integral românește 
problemele economice ale provinciei noastre, Acţiunea ce va trebui să 
întreprindem va trebui să pornească de jos în sus şi să fle pe un plan 
larg făcută și aşa de năvalnică încât să copleşească și să desorienteze 
tot sistemul economic al capitalului străin, care activează la noi de 
atâta vreme și care nici acum nu înţelege că pentru a mai putea exista, 
va trebui să-și revizulască în mod radical politica economică de până 
acum, lar dacă nu înţelege să facă un acord perfect ai activităţii sale 
cu interesele neamului românesc, să plece, 

Dorim ca politica noastră economică, care va clădi pe noul te- 
meluri economice România de mâine, să ţină cont de adevărul exprimat 
atât de clar și dureros de profetic încă din anul 1923, 

„Până nu ajunge poporul nostru în stăpânire deplină a îmbelşu- 
satelor izvoare de venit și îmbogăţire care curg fără încetare din ma- 
rile întreprinderi industriale — viitorul României întregite nu va putea 


fi asigurat“.!) 
ROMUL D. IVAN 


1) Ibidem. 


- UN CAPITOL NECUNOSCUT 
DIN ACTIVITATEA LUI VISARION ROMAN 


— Colaborarea sa la ziarul „Românul“ din București — 


Deși asupra lui Visarion Roman — ctitorul emancipării econo- 
mice a poporului românesc din Transilvania — s'a scris un număr 
destul de remarcabil de studii şi comentarii (peste 50), ultimul fiind 
scris de tânărul Octavian Ludu — Rolul lui Visarion Roman în vieafa 
economică a Ardealului!) — vieaţa și activitatea sa prezintă încă unele 
laturi puţin cunoscute, pe lângă cele care sunt cu desăvârşire îngro- 
pate în cenuşa uitării. 

Una din aceste laturi — una care ni-l înfăţişează pe Visarion 
Roman sub aspectul de om politic şi de gazetar — este şi colaborarea 
sa la ziarul Românul din Bucureşti și, implicit, relaţiunile sale cu C, 
A. Rosetti, directorul acestui ziar, 

Colaborarea aceasta, cutezătoare şi substanţială, a fost determi- 
nată de greutăţile materiale ale lui Visarion Roman, care, în 1867, după 
încercările nereuşite de a ajunge paroch al bisericii Sf. Niculae din 
Braşov, sau protopop al tractului Zarand, fiind în opoziţie aprigă cu 
mitropolitul Şaguna, se găsea la Rășinari fără de niciun „oficiu“, 

Aceasta îl face să se adreseze lui Gheorghe Barițiu, protec- 
torul său dela Braşov, adversar şi el al lui Şaguna, membru influent 
al nou înființatei Academii Române, rugându-l să-l angajeze ca secretar 
al cancelariei Academiei, sau în vreun alt „oficiu“ similar. Totodată 
(la 17 August 1867) are inspiraţia, de a-i sugera lui Barițiu, angajarea 
sa ca redactor la Românul, pentru chestiunile Transilvaniei și ale Unga- 
riei, scriindu-i următoarele : 

„Oare ziarul Românul de ce nu deschide o rubrică anume pentru 
cauza noastră și pentru lupta cu jurnalele austriace-germane-maghiare ? 


1) Tipografia Dacia Traiană, Sibiu 1940, pag. 104. 


220 VASILE NETEA 


Căci atunci s'ar demasca, atât mișeii (evrei, nemți, unguri) care întreţin 
necurmat corespondențe mincinoase și tendenţioase cu organele străine ' 
de aici; atunci atari prăpădiţi ar trebui oricum să se sfiască și să aibă 
mai mult respect de opiniunea publicului de acolo; dar și ziaristica 
străină de aici, văzându-se angajată într'o luptă, unde are de a face 
cu armele adevărului, s'ar vedea și ea silită a-și mai muia coarnele, 

„Eu carele ştiu bine nemţeşte şi ungurește, aş primi atunci bu- 
curos și asemenea sarcină, lângă Românul“.1) | 

Barițiu, arătându-se sensibil la o asemenea propunere şi isbutind 
a convinge pe C, A, Rosetti de necesitatea de a avea un redactor în 
Transilvania, cu întârziere de aproape un an, e adevărat, îi poate tri-i: 
mite, în Decemvrie 1868, un răspuns afirmativ, putându-i asigura, în 
același timp și o remuneraţie convenabilă. Bucuria și părerile lui Roman 
asupra acestui angajament, le aflăm în scrisoarea următoare, trimisă 
din Sibiu la 12 Decemvrie 1868, (Între timp viitorul director al „Albinei”, 
fusese numit inspector al băncii săsești de asigurare „Transilvania”); 


„N'am cuvinte prin care să vă pot exprima, așa cum simt, res- 
pectuoasa-mi mulțumită pentru bunătatea ce-mi arătaţi. Mă învoesc! 
fără îndoială la angajamentul încheiat. Cu toate acestea, îmi veţi peri | 
mite unele observări: 12 coale pe lună este cam mult, nu atât cu pri- 
vire la onorariu, care e bun destul, ci faţă cu alte ocupaţiuni ale mele; 
Dacă voi rămânea în aplicare la banca „Transilvania”, făcându-mi-se 
un salar fix, apoi voi avea de a umbla mult încoace şi încolo. Absen- 
tând astfel dela Sibiu, va urma întrerupere în citirea ziarelor.) Căci: 
a le primi regulat, în tot locul, e peste putință. i 

„Prin asta nu voi să zic alta, decât, când se va întâmpla, ca ioff 
cutare lună să nu pot trimite întreg cuantul de corespondențe, să mi 
se conceadă a suplini lipsa altădată. Apoi eu cuget, că se va privi mai 
mult la valoarea calitativă, decât cantitativă, a corespondențelor. A-mi ® 
face datoria, mă voi sili la toată întâmplarea, Îndreptarul ce a-Ți avut: 
bunătate a mi-l trimite, în epistola Dv., pentru lucrările mele, îl voi! 
avea pururea înaintea ochilor și mă veți obliga mult, dacă și pe viitor! 
nu vefi pregeta a-mi împărtăși din când în când înțeleptele şi folosi- 
toarele Dv, sfaturi"... 

După ce propune apoi diferite soluţii pentru procurarea ziarelor: 
necesare, aducându-și aminte că e cetățean maghiar, continuă, subliniind: 
pericolul și modalitatea expedierii corespondenţelor : 

„Trimiterea corespondențelor și a paralelor este într'adevăr lucrul: 
cel mai delicat aici și eu v'am fost amintit aceasta la întâlnire, Sibiul 


1) Aceasta și scrisorile următoare în Ms. Acad. Rom. Nr. 1001. 
2) Necesare informaţiei sale. 


VISARION ROMAN 22i 


este în privința aceasta un cuib blestemat, nicio casă sigură, căreia să 
te poți încrede.!) Lucrul va trebui să se facă în ambele privințe (co- 
respondențe și bani) prin mijlocirea Brașovului, De poştă nici vorbă. 
Banii se vor putea trimite mai bine prin asemnaţiuni către vreo casă 
bună din Braşov, care apoi mi i-ar putea trimite prin oricare casă din 
Sibiu; căci trimiși mie, dela Brașov, n'ar bate nimica la ochiu. 

„Eu afară de aceea mă mai ocup şi cu câte o speculă (comerţ)... 

„Corespondenţele ar fi, asemenea, bine, când s'ar putea trimite 
tot pe calea lor de până acum. Căci numai fiind deplin sigur, voi putea 
scrie cum se cere“, 

In 17 Decemvrie 1868, prin intermediul lui Barițiu, Visarion Roman 
îi adresează o scrisoare lui C. A. Rosetti și totodată îi trimite şi primul 
articol. Articolul acesta (în realitate corespondenţă transilvană) și toate 
câte vor urma — în 19 Decemvrie trimite alte articole, tot prin Barițiu, 
așa cum se convenise, pentru „foaia știută“ — sunt datate ca trimise 
din Pesta, semnate cu inițiala X, şi au apărut în „Românul“ sub titlu 
Corespondenţă particulară, în continuă succesiune până la data de 11 
Februarie 1870 când, ocupat cu înființarea băncii Albina, Visarion 
Roman își încetează colaborarea la ziarul bucureștean, 

Spicuind aceste corespondențe, lungi de câte două-trei şi chiar 
de câte patru-cinci coloane, şi care de multe ori apăreau chiar pe 
pagina întâi a ziarului Românul, constatăm că fostul învățător dela 
Rășinari avea stofă de adevărat ziarist, fiind un spirit pătrunzător şi 
înzestrat cu o mare doză de combativitate, fiind, în acelaşi timp şi un 
iscusit interpret al raporturilor dintre România şi Ungaria. Spiritul său 
vioi şi temerar s'a ciocnit astfel adeseori cu ziariștii maghiari și austriaci, 
şi a biciuit fără îndurare pe şovinii conducători ai monarhiei dualiste, 

Şi atunci armele cele mai obişnuite erau mistificările şi calomniile, 
denaturarea faptelor și minciuna, aşa încât redactorul dela Sibiu al 
Românului a fost nevoit necontenit să ţină piept minciunilor ungurești, 
pe care întotdeauna le-a înfierat așa după cum se cuvenea. 

„Precum vorbele tâlhari regești ungurești — scrie Visarion Roman 
în Românul din 2—3 Ianuarie 1869 — nu sunt invenţiunea noastră, 
asemenea nici „minciunile ungurești” nu le-am făurit noi, ci ambii 
aceşti termeni frumoși i-am împrumutat din ziaristica austro-maghiară, 
Sub titlul „Minciuni ungurești despre România“, ziarul Osten din 
Viena, ne mai putând suferi neruşinata seducere a opiniei din 
Austria prin presa ei de azi (cea mai coruptă din Europa), vine, 
în interesul Europei, a face lumină și a dovedi, cu argumente tari, 
că tot ce se scrie azi, cu atâta înverșunare, despre România, în presa 


1) E vorba de bănci, 


233 VASILE NETEA 


maghiară, sunt minciuni sentențioase, sunt — cum am mai zis-o de 
atâtea ori — căutare de pretexte“. Observând însă că izvorul tuturor 
acestor minciuni şi calomnii se află însăși în inima României, la Bu- 
cureşști, constată în numărul din 13—14 Ianuarie — constatare și astăzi 
valabilă — că „nicio ţară pe faţa pământului nu nutrește la sânul ei 
atâția şerpi ca România, Toate calomniile, injuriile, invectivele asupra 
statului român și a naţiunii s'au aruncat în lume de acolo, din Ro- 
mânia, toate săgețile îndreptate împotriva existenței noastre naţionale 
au ieşit din arcul diferiților agenţi politici, organe consulare, emisari 
străini, spioni și corespondenţi cunoscuţi și necunoscuți, aflători acolo 
în România, toate necazurile cauzate statului român în anul trecut și 
toate încercările de a revolta opinia publică contra bărbaţilor de stat 
ai României, se trag dela oamenii aceia”, 

Atenţiunea sa e îndreptată însă în primul rând asupra stărilor din 
monarhia pajurei cu două capete, în care, după proclamarea dualis- 
mului din 1867, Maghiarii începură a avea preponderență. „Doamne, 
ce timpuri în Austria!  — scria în numărul din 25 Ianuarie. — La 
1848 armata honvezilor s'a luptat pentru desființarea monarhiei şi 
pentru răsturnarea casei de Habsburg; contra acelei armate au luptat 
atunci Românii din Transilvania, vărsând sângele a 40.000 bărbaţi cu 
familii şi feciori viguroşi, cum şi mai multe femei și copii, pentru apă- 
rarea tronului și a unităţii monarhiei și... astăzi acea armată se re- 
înființează din aceleaşi elemente, prin aprobaţiunea împărătească“, 
Preocuparea de căpetenie a guvernanților maghiari, după consolidarea 
internă a poziției lor, era însă atenta supraveghere a evoluţiei şi ma- 
nifestărilor tânărului stat român de sub conducerea principelui Carol, 
— stat pe care ei, Ungurii, l-au văzut întotdeauna stăpân pe întreg 
cuprinsul vechii Dacii; să nu uităm că ei l-au numit pe Horia Rex 
Daciae !, — astfel încât, a creia cât mai multe dificultăți României, a 
fost și a rămas pentru ei un adevărat imperativ politic. Una din pro- 
blemele care începuse să agite cercurile noastre politice în anii ce au 
precedat războiul dela 1877—78, — problemă care abia astăzi sperăm 
că va fi soluţionată în mod radical — era problema egalei îndreptăţiri 
a Evreilor. Puteau Ungurii să ignoreze această chestiune? Puteau ei 
mai ales să nu-i aprecieze importanța internațională ? Dușmani ai Ro- 
mâniei, ei au devenit automat apărători ai Evreilor. In Românul din 
12 Martie Visarion Roman, scriind despre un banchet al Evreilor din 
Pesta, arată cum „Baronul Eder a conjurat în fine toată societatea 
jidană ca „Evreii maghiari“ să-şi facă de problemă a vieţii esoperarea 
egalei îudreptăţiri a Evreilor din Valachia şi să nu se odihnească până 
nu o vor realiza, pentrucă Evreii din România, lăsaţi de sine, nici când 
nu vor putea duce în deplinire această justă dorință a lor”, Intr'o 


VISARION ROMAN 223 


corespondenţă din 17 Aprilie aflăm cum „Asociaţiunea pentru litera- 
tura română și cultura poporului român“ alesese, în adunarea generală 
din 1868, ca membrii onorari pe B.P. Haşdeu „celebritatea“ noastră 
literară şi pe profesorii Maxim şi Emilian, „Societatea trebuia 
însă să ceară, spre acest scop, și permisiunea guvernului. Ministerul 
pestan trimise zilele acestea poruncă la comitetul din Sibiu al Asocia- 
țiunii ca să nu cuteze a primi pe numiții Români între membrii ono- 
rifici ai societăţii literare, deoarece consulul austriac din București şi-ar 
fi dat părerea în contra lor, Așa dară Ministerul maghiar cu consulul 
austriac din Bucureşti au a judeca pe viitor despre meritele literare 
ale învăţaţilor Români“, 


Corespondenţele lui Visarion Roman din Românul, sunt însă dovezi 
concludente şi asupra orientării sale politice, fiindcă, după cum vom 
avea prilejul să vedem în curând (prin publicarea corespondenţei sale 
politice cu Gh. Barițiu) redactorul dela Sibiu, viitorul director al băncii 
„Albina“, era şi un foarte pasionat om politic. Corespondenţa la care 
ne referim va dovedi că Visarion Roman (cu concursul lui Barițiu) este 
autorul moral al conferinţei naţionale dela Miercurea în anul 1869 — 
conferința în care s'a hotărît pasivitatea Românilor ardeleni faţă de 
proclamarea dualismului dela 1867 şi faţă de toate consecinţele politice 
ale acestuia. Adversar al acestei politici — al politicii pasiviste, — a 
fost mitropolitul Șaguna, a cărui politică a fost însă respinsă și înfrântă 
de conferinţa dela Miercurea, Visarion Roman, susținătorul pasivismului, 
era astfel unul din adversarii hotăriți ai lui Şaguna, conflictul dintre ei 
având şi un puternic substrat personal, 


În Românul dela 1 Iunie putem citi astfel, în legătură cu o trecere 
în revistă a gazetelor româneşti din Ungaria, un drastic articol împotriva 
Telegrafului Român, ziar fondat în 1853 de Șaguna: „Telegraful Român 
este organul Mitropolitului Şaguna din Sibiu, redactorul un simplu 
figurant dintre clericii Prea Sfinţiei Sale, care scrie dictando. Această 
foaie, se înţelege, că — ca organ al Prea Sfinţiei Sale — nu poate fi 
decât maghiaronă (maghiarofilă); norocire însă că ea nu reprezintă 
opiniunea niciunui Român din toată Transilvania, căci la conferința 
din Miercurea, afară de trei funcționari trimiși de Andrasy, numai 
singur redactorul!) s'a arătat slugă bună și credincioasă, votând pentru 
părerea ce apără Telegraful Român. Abonaţii la această foaie sunt, 
cam de voie cam de silă, dascălii şi preoții din eparhia P, S. Sale, la 
care însă poţi găsi numeri din întregul an nedesfăcuţi, cu adresele 
întregi, 


1) N, Cristea, 
4 


224 VASILE NETEA 


„După Concordia aceasta este cea mai puţin citită şi considerată 
foaie românească din Austro-Ungaria”, 
Desigur că aceste corespondențe nu puteau trece neobservate în; 
cercurile din Transilvania, și mai ales în cercurile Telegrafului Român, ` 
care se văzu astfel obligat să apere demnitatea marelui mitropolit, și 
să ocărască pe corespondentul care credea că nu este altul decât: 
Gheorghe Barițiu. La aceasta, profund devotat lui Gh. Barițiu, Visarion 
Roman răspunde în numărul dela 5 Iulie: „Vericine poate să vadă că. 
nu sunt în stare, nu a mă măsura, dar nici a mă apropia de condeiul. 
atât de abil și mult folosit al marelui nostru publicist Gh. Barițiu, ale : 
cărui merite vor rămânea proprietatea neînstreinabilă a istoriei noastre . 
naţionale, și pe care Telegraful Român nu le va putea înstreina nicicând“, 
În corespondenţele datate din Pesta, în realitate scrise la Sibiu 
şi trimise din Brașov prin vama cucului, Visarion Roman lua adeseori. 
atitudine şi față de evenimentele și de personalitățile politice din: 
România, care nu întotdeauna se potriveau cu vederile Românului, 
producând astfel unele coniuzii, pentru evitarea cărora redactorul sibian 
îi scrie la 19 August lui Barițiu: „D-voastră și D-nu Costache (Rosetti) 
puteţi schimba oricând şi orice în acele corespondențe, după cum aflaţi“ 
cu cale, Că D-l Costache e mulţumit cu lucrul meu, îmi pare foarte 
bine, cu toate că nu cred a fi meritat nicio laudă, deoarece timpul 
_ pentru acele corespondențe îl fur cum pot şi între ocupaţiunile celelalte ; 
apoi prin desele și îndelungatele călătorii, trebue să întrerup citirea de 
jurnale şi de multeori să mă ajut cum pot“. 
O corespondenţă extrem de avântată scrie el în numărul dela 
19 Octomvrie, în legătură cu persecuțiile și schingiuirile Românilor din 
Transilvania, corespondenţă ce se termină cu acest emoţionant final: 
„După toate acestea (după schingiuirile amintite în corespondenţă !) 
„dulci fraţi din România, nu vă sângerează vouă inima ? Dacă nu simțul 
de frate, cel puţin simţul de om şi de vecin, nu vă spune vouă nimic, 
nu se mişcă el de loc la auzul ţipetelor din Transilvania ? Ei bine nu 
răsculare, nu ocupare, nu paşi nelegali să faceţi; dar sunt mii de căi 
legale, posibile și concese: calea „diplomaţiei“, calea „publicităţii” 
dreapta „informare“ a opiniunii europene, intervenire amicală, faptele 
misericordiei şi o mie de alte mijloace. Faceţi oricum... însă ajutați 
Transilvania nefericită”. La 26 Noemvrie comunică cititorilor Româ- 
nului trecerea prin Buda-Pesta a perechei domnitoare române, cu 
principele Carol şi principesa Elisabeta, care au fost primiţi în gară de 
zeci de Români care au strigat cu toţii, tare și românește, „Trăiască 
prinţul Carol !“, „Trăiască România !“. 
Începând dela 16 Decemvrie, corespondenţele lui Visarion Roman 


— ocupat din ce în ce mai mult cu operaţiunile necesare înființării 


VISARION ROMAN - 225 


băncii „Albina“ — încep să se rărească, C. A, Rosetti intervine la 
Braşov pentru a cere lămuriri lui Gh. Barițiu, iar acesta primește dela 
Sibiu următorul răspuns: „Din cauza că încă nu-mi sunt deplin re- 
gulate referințele, nu sunt în stare a da acum un răspuns precis la 
întrebarea d-lui Costache: „dacă şi până când voi mai putea colabora ? 

„Rugarea mea deocamdată, ar fi, că, dacă se poate, pe triluniul 
(trimestrul) întâi al anului acestuia, adică până în 1 Aprilie 1870, să 
fiu dispensat dela oblegământul meu d'a colabora. Voi scrie eu și în 
acele trei luni de câte-ori mă vor ierta împrejurările, însă mai puţin 
şi fără a pretinde pentru aceea vre-un onorariu“, 

++ „Atunci (la 1 Aprilie) la toată întâmplarea voi putea spune 
lămurit, dacă mai pot să colaborez ori nu şi având D-l Costache tre- 
buinţă de aceea colaborare — ne vom putea înţelege din nou. 

„Până atunci vom mai vedea cum stă şi cu politica, 

„lar când D-l Costache n'ar putea fi nici aceste trei luni fără co- 
laboratori, și dacă este într'adevăr mulțumit cu lucrările mele, atunci 
eu, lăsând toate începuturile amintite la o parte, voi continua a co- 
labora neîntrerupt și anul acesta“, 

Consecvent acestei promisiuni — la cererea lui Rosetti — Visarion 
Roman își continuă deocamdată corespondenţele la Românul. (La 15 
Ianuarie un nou atac vehement împotriva lui Şaguna). Ultima cores- 
pondenţă semnată de X dela Buda-Pesta apare la 11 Februarie 1870, 

În ziua de 30 Martie, ajungând la sfârșitul „triluniului“, Visarion 
Roman îi trimite lui Gheorghe Barițiu, şi deci lui Rosetti, următorul 
răspuns — definitiv: Fiind la finea lui Martie, viu a-mi împlini pro- 
misiunea, declarându-mă în privinţa colaborării (la Românul). Dintre 
toate înfiinţarea „Albinei“ este, care-mi face cu neputinţă a mai con- 
lucra, deoarece, cum bine știți, institutul acesta mi-a dat mult de lucru 
şi până acum şi cu cât înaintează spre realizare, lucrul pentru mine 
se înmulțește, afară de aceea am oficiul meu foarte greu (inspectoria 
la „Transilvania“, de care însă voesc să mă scap), mai am apoi multe 
ocupaţiuni de ale mele proprii, private. Cu înființarea „Albinei“ apoi, 
eu cu puteri foarte mărginite m'apucai de un lucru mărișor; trebue 
deci să citesc, să scriu și să conversez într'una cu omul nostru de 
specialitate. Dacă ne vom ajunge scopul va mai trebui desigur să merg 
pe o lună două la Pesta și Viena pentru a vedea întocmirile altor in- 
stitute și pentru a ne pune în legăturile neapărat de lipsă pentru sigura 
înflorire a institutului nostru. Toate acestea, firește, dacă statutele vor 
fi aprobate, ceeace € încă foarte problematic, 

„Dară să știu, dacă am corespuns deplin prin colaborarea mea 
şi dacă D-l C, (ostache) mai are trebuinţă de lucrul meu, mă văd silit 
a face declaraţia de mai sus, aşa, negreșşit, față cu bunătatea D-voastră 


226 VASILE NETEA 


şi D-lui Costache către mine, s'ar putea privi chiar de o necuviinţă. 
Însă lucrul, de care mă ocup (institutul „Albina“, mai vârtos dacă 
vom ajunge al vedea înființat, că mă va scuza deplin, 

„Eu mi-am făcut datoria a Vă împărtăși aceste, D-voastră, dacă 
puteți, Vă rog să amânaţi lucrul cu D. Costache până la venirea în 
Brașov, pentrucă doresc să aflu unele lucruri ce sunt de influență 
pentru orientarea mea. Dacă însă nu se poate, apoi cu declaraţiunea 
mea de mai sus binevoiţi a împărtăși D-lui C, profunda mea mulțumire“, 


Cu aceasta a luat sfârșit colaborarea lui Visarion Roman la ziarul 
lui C. A, Rosetti, întreagă energia fostului învățător dela Rășinari pu- 
nându-se în slujba înființării și conducerii băncii Albina. 

VASILE NETEA 


CRONICI 


LITERATURA DE AVENTURĂ ȘI „LEGEA MUNȚILOR“ 
DE CORNELIU AXENTE 


Pentru viitorul cercetător al literaturii ardelene noni, va părea, 
desigur, un lucru inexplicabil, totala indiferență cu care, atât critica l- 
terară cât şi publicul cititor, au întâmpinat lucrarea d-lui Corneliu 
Axente, Legea munților,!) Şi cu atât mai mult va părea un lucru 
inexplicabil, cu cât, aceeaşi critică literară și acelaşi pubiic cititor, s'au 
grăbit să elogieze, în termeni cum nu se poate mal călduroşi, aproape 
întreaga manifestare ardeleană literară dela 1930 incoace, Legea Mun- 
ților a trecut atât de nebăgată în seamă, încât nu ne putem opri un 
gest de spontană mirare, oridecâteori răsfolm paginile, ale cu toate 
acestea, unela dintre cele mai semnificative producţii ale generaţiei post- 
belice ardelene, Spunem semnificative, pentru că Legea Munţilor sus- 
ține, în ochii cercetătorului literar obiectiv, nu numai un frumos debut 
al autorului, ci și un debut al genului în literatura noastră. E vorba 
despre genul literaturii de aventură (de astădată în sensul major al cu- 
vântului), gen mult întrebu nţat în literatura cultă anglo-saxonă şi al 
cărui strămoși par să fie, alături de cărţi precum Genoveva de Brabant 
sau Robinson Crusoe, toată acea sumedenie de basme populare care 
au alintat copilăria atâtor şi atâtor literaturi, Abordarea, în spiritul cult, 
a acestui gen, coincide — cercetările lui Eugenio d'Ors staa măr- 
turle — cu întreaga revoluție, produsă de interventia stilului baroc în 
cultura timpurilor moderne — eo ipso — cu naşterea prodigtosului ro- 
mantism european. De aci caracterul romantic al genului și tot de aci 
lipsa lui de aderenţă la maniera, atât de copios naturalist neocla- 
sică, a scrisului contimporan românesc, Dar mai mult decât atât, jasti- 
fică neinţelegerea publicului cititor autohton tocmai lipsa tradiţiei lite- 
rare românești a genului. In afară de cărțile, astăzi cu o anemică cir- 
culație poporală, cup sunt Genoveva de Brabant, sau culegerile de 
basme, literatura noastră nu arată faţă de acest gen decât pastunea in- 
vestigaţiilor de specialitate, 


1) Sighișoara, 1939, Ed. Miron Neagu, 


228 RADU STANCA 


E învederat că în literatura anglo-saxonă, unde genul își reţine 
pentru sine titlul de glorie, lucrurile stau desigur cu totul altfel, Ince- 
pând cu Walter Scott care impregnează literaturii anglo-saxone 
gustul romanescului feudal și al cavalerismului evului de mijloc, trecând 
apoi, dela această literatură eroică, la literatura mai plină de nuanţe 
şi mai bogată în aspecte dramatice a lui Robert L, Stevenson, 
acest curent marchează caracteristicele sale esențiale, chiar şi atunci 
când aparențele contradictorii ale literaturii acestuia şi aceea a unul 
Edgar Allan Po& de pildă, par a le deszice, în toate manifestă- 
rile atât de variate ale unui spirit unitar şi constant, Aderenţa spiri- 
tului public la aceste forme și caracteristici genuine este, nu numai un 
dat de consonanţă etnică, ci și un rezultat al unel vaste experienţe 
literare, 

In ce constau aceste caracteristice vor spune simplele enumerări 
ale unor noțiuni ca : aventură, mister, eroism, acţiune palpitantă, dina- 
mism din belşug, exotism — în special subliniat în Rudyard Ki- 
pling, reprezentant tipic al genului — noţiuni care, spre deosebire de 
literatura de aventură bulevardieră, de prost gust, unde apar gratuit, 
dobândesc în genul despre care vorbim, semnificaţii atât de profund 
umane, încât nu rareori ating platforma unor simboluri de cea mai 
înaltă ținută etică și filozofică, De obicelu esenţa acestui gen literar se 
concentrează în câteva antinomii morale: bun — rău, curaj — lașitate, 
onestitate — perfidie, eroism — micime sufletească, antinomii care an- 
gajează tipuri diferite şi care, la rândul lor, angajate într'o acţiune plină 
de dramatism şi de episod, neglijează 1ăgazul investigaţiei psihologice, 
dar fixează în schimb sensul moral al luptelor, al suferințelor și al ţe- 
lurilor, culminând în orizonturi de patetică ţinută etică. Autorului nu-i 
va fi greu să câştige simpatia cititorului pentru tipurile care poartă ple- 
nipotența acestor sensuri morale, De aceea, am considera acest gen 
drept un apendice estetic al filozofiei morale, Intr'o atare perspectivă 
se diferențiază clar și pragurile celor două literaturi de aventură: una 
care se ridică până la sensul deplin moral al existenței, iar cealaltă 
care rămâne pe planul nalv al aventurilor groteşti şi stereotipe, inca- 
pabilă să câștige nici cel puțin un apetit grațios, pentru elementele care 
îl compun temelia, 

Rămâne încă un lucru inexplicabil inaderența lumii româneşti la 
acest gen literar, Căci înafară de prelucrarea d-lui Mihail Sado- 
veanu, Măria Sa Puiul Pădurii şi, în afară de câteva lucruri spora- 
dice, tot din acest autor, la noi genul despre care vorbim nu a cu- 
noscut nici măcar importul de tălmăciri, atât.de fecund totuși, al lte- 
raturii engleze, în simpatia publicului setos după tot alte şi alte mantere 
literare, 

Că Legea munților e o apariţie semnificativă, nu mai trebue do- 
vedit, Dar calitatea el esenţială, nu este totuși în primul rând istorică, 
cl tot estetică, Căci scrisul d-lui Axente nu traduce un gen strein în 
spiritul nostru, ci face să crească acest gen din însăși valorile intria- 
sece ale vieţii româneşti, angrenând peste toată perspectiva sa roma- 
nescă o atmosferă de autohtonism veritabil, câştigând astiel, în favoarea 
propriei sale viziuni, titlul unei autenticităţi de matcă şi de tonalitate 
românească deosebite, Plasând acţiunea într'o lume de antichitate tracă 


LEGEA MUNȚILOR 229 


şi sorbind, pentru propriul său scris, toate mirezmele caracteristice — 
lirism profund, accente de patetism eroic, dutoşte, mult fundal alb — 
ale acestei lumi, d-l Axente a reușit să ne dea o operă de incontesta- 
bilă valoare literară. 


„În linii mari Legea munților e o povestire simplă, Drabal, un 
erou dac, trebue, după tradiţia strămoşilor şi voința întâmplării, să-și 
ducă pe propria-i fetiță, Leti, jertfă zeilor stăpânitori. Iubirea de tată 
e mal tare însă și, împreună cu odrasla luf, se refugiază în creerii mun- 
ților, Aici, printr'o nefericită soartă, unul se plerde de celălalt, Toată 
drama căutării lor, încununată de episoade, în care participă nu numai 
forțele naturii, dar și toate ființele ei — care vor simboliza rând pe 
rând, prieteni sau dușmani, răul sau binele — se desăvârșeşte în cele 
din urmă prin biruinţa forţelor binelui, Nu numai Drabal şi Leti se re- 
găsesc, dar chiar și Dacii din Sirgidava sunt salvaţi de ei și de prie- 
tenii pe care şi-i fac în codrii, în luptele pe care aceștia le duc cu 
veşnicii năvălitori, Astfel, este răscumpărată și greşeala luj Drabal de 
a nu se fl supus volnțel şi hotărirel zeilor, 

Fără să albă deci nimic deosebit, această acțiune atinge totuşi 
etape de un înalt patetism și uneori de sinceră duloșie. Dar elogiul su- 
prem îl vom aduce d-lui Axente, atunci când vom semnala unitatea 
structurală pe care d-sa a știut să o dee întrege! sale viziuni, limpe- 
zimea melodică a stilului care învălue fiecare amănunt, lipsa de com- 
plicaţii inutile, mersul direct al intenţiilor în centrul lucrurilor, vieața 
sesizată din plin și cu un meșteșug rar şi, în sfârșit, mai ales, atmosfera 
entuziastă, caldă şi subtilă a scrisului său, Toate acestea așează cartea 
d-lui Axente, alături de Urcan Bătrânul al regretatului Pavel Dan 
şi de Am plecat din sat al d-lui Ion Vlasiu, printre cele mai 
reuşite producţii ale generaţii tinere ardelene, Dar mai mult decât atât, 
toate acestea trădează un scriitor matur, cu resurse profunde şi dela 
care nu putem pretinde altceva decât o mal mare persistenţă în făgașul, 
pe care cu atâta simţ, critic și artistic, a apucat, 

Un cuvânt bun şi pentru desenele d-lui Octav Angheluţă care to~ 
soțesc, adecvat și modest, textul autorului, 

RADU STANCA 


RĂSCOALA LUI HORIA IN COMITATELE CLUJ ȘI TURDA 


Figura lui Horia, care a atras asupra sa atenţia Europei întregi, 
a lăsat în documentele vremii nenumărate urme — de valoare ine- 
sală — asupra răscoalei şi a ispitit istorici de seamă. Natural, până 
acum istoriografia română și maghiară s'a ocupat mai ales de această 
mișcare de răsvrătire împotriva domnilor feudali. Dar, cu toate operele 
de până acum, consacrate mişcării, altele, întocmite pe bază de docu- 
mente necunoscute sau neutilizate încă, vin să proecteze lumini nouă 
asupra diferitelor aspecte ale ei, Bogăția materialului documentar, care 
e departe de a fi fost epuizat, face cu putinţă acest lucru. 

Lucrarea d-lui D. Prodan: Răscoala lui Horia în comitatele 
Cluj şi Turda, (Bucureşti, 1938. „Biblioteca Inst. de Istorie Naţională“ 
dela Univ. din Cluj) are caracterul unei opere oarecum singulare, D-sa 


230 “ION MĂRCUȘ 


utilizează, pe lângă un foarte bogat și variat material de arhivă, de- 
sigur și datele cunoscute din lucrările anterioare, Urmăreşte însă eve- 
nimentele pe unda cea mai îndepărtată de epicentrul zguduirii, înre- 
gistrând, pentru acest teritoriu, nu numai știrile adevărate care cir- 
culau în timpul pustiirii, dar și pe cele cu aparenţă de adevăr sau in- 
ventate pe de-a 'ntregul. E în acest mod de a scrie un exces de 
scrupulozitate științifică, care constă în străduința de a reda atmosfera 
în care se petrec evenimentele, nu numai simpla lor enarare. 


Prezentarea faptelor petrecute pe un teritoriu limitat, departe de 
locul de izbucnire al răscoalei, întâmpină și greutăți de altă natură; 
bruma de organizare militară, care ar fi putut exista în Munţi, aici se 
pierde de tot, iar șefii — mulți şi mărunți — se ridică prin ei înşişi 
dintre elemente neindicate să joace acest rol, dar care în vremuri tul- 
buri, prin nu ştiu ce ciudată lege psihologică, ies la suprafaţă, In astfel 
de cazuri, fără îndoială că și ţelurile inițiale ale mișcării își schimbă 
înţelesul. Se întâmplă mișcări de mase, greu de evocat în mod fidel, 
pe bază strict documentară, 

O judicioasă prezentare critică a lucrărilor mai însemnate care 
s'au scris asupra răscoalei, precede obiectul cercetării, Mai ales istorio- 
grafia română şi maghiară sau ocupat de ea. Dintre istoricii unguri, 
Francisc Szilâgyi se apropie mai mult de obiectivitate. Despre 
Horia el scrie cuvinte de admiraţie, pentru consecvenţa cu care a știut 
să urmărească un ideal, pe care l-a plătit cu vieaţa. Cât despre cei- 
lalţi scriitori unguri care s'au ocupat de Horia, acestora, preocupările 
de ordin politic le-a întunecat seninătatea istorică. Faţă de mișcare ei 
au luat, nu o atitudine istorică, ci una politică. La Români, N. Den- 
suşianu i-a închinat lui Horia o operă monumentală, pentru ca să 
nu amintim decât pe cea mai de seamă, 

Motivele răscoalei şi în aceste comitate, ca şi în altă parte, rămân 
aceleași, știute din scrieri de mai înainte, Desigur, la cauzele de ordin 
general care au pornit mișcarea (considerate, cel puţin până acum de 
către istoricii români, ca fiind de ordin naţional, social-economic și 
religios) se adaugă nemulţumirile locale, care dacă n'au fost în stare 
să irumpă peste zăgazuri, odată satele angajate, au alimentat, și ele, 
furia generală. Autorul lucrării de față, dat fiind că cercetează desfă- 
şurarea evenimentelor pe un teritoriu cu populaţie diferită, atât din 
punct de vedere naţional, cât şi confesional, înclină să creadă, că în 
special motive social-economice trebue căutate la originea răscoalei, fără 
a neglija şi pe cele de ordin naţional și confesional. Intr'adevăr, în 
timpul insurecției, certele confesionale amuţesc, iar la conscripția mili- 
tară dela Alba-lulia, din iarna anului 1784 — care a format preludiul 
mișcării — pleacă, din satele cu populaţie amestecată, alături de io- 
bagii români şi iobagii unguri. Se vede că chiar şi pe umerii acestora - 
din urmă, sarcinile iobăgești şi îndatoririle de tot felul, apăsau fără 
putință de a le mai purta, 


Conscripția militară din 1784 a pus satele într'o fierbere neobici- 
nuită, lobagul exploatat şi de Stat și de domni, împovărat cu sarcini 
prea apăsătoare pentru puterile lui, şi-a pus toată nădejdea în con- 
iscrpţia militară care avea să-l scoată de subt jugul apăsător al atâtor 


RĂSCOALA LUI HORIA 231 


contribuţii și îndatoriri publice. Ştirea că la Alba-lulia se înscriu 
„cătane” s'a răspândit cu iuţeala fulgerului printre iobagii de pretu- 
tindeni. Incolţesc nădejdile. Satele se mişcă. lobagii nu-și mai înde- 
plinesc slujbele domnești. Toată lumea e în fierbere. 


Trebue să remarcăm aci, că un merit real al lucrării constă în 
înfățișarea circulaţiei ştirilor în masse. Reale la început, diformate mai 
târziu, potrivit cu structura internă şi gradul de înţelegere al celui 
„care primea și răspândea ştirea — sau pe de-a 'ntregul neverosimile, 
inventate și exagerate, le urmărește totuși îndeaproape, deoarece aceste 
ştiri, pe lângă că evocă atmosfera în care s'au petrecut faptele, dar 
ele înșile au determinat, în multe locuri, mișcarea de răzvrătire. 


Scânteia care a sărit din Munţi, la începutul lui Noemvrie, a 
aprins ţara și focul s'a întins cu repeziciune peste Zarand, Hunedoara, 
Alba, Arad, pentru ca, în prima jumătate a aceleași luni, panica, trecând 
peste comitatul Turzii, să cuprindă și comitatul Clujului. Pe măsură 
ce rebelii se apropiau de Cluj groaza devenia atotstăpânitoare, iar no- 
bilii își căutau siguranţa cât mai departe, în Nordul Ardealului. Cei 
care au rămas la Cluj au început să organizezeze rezistența, la în- 
demnul şi cu ajutorul comitelui suprem, Contele loan Csaki, Care era 
intenţia contelui Csaki? Să oprească revărsarea răsculaților la trecă- 
torile Munţilor, pentru a nu invada Câmpia, iar apoi, alături de armată, 
să treacă la o acţiune ofensivă pentru potolirea răscoalei. In acest 
scop, el își stabileşte tabăra la Feneșul-Săsesc şi îndeamnă la apărare 
şi comitatele vecine. Armistițiul dela Tibru însă a fost considerat de 
iobagii din comitatul Cluj valabil şi pentru ei, și astfel au oprit 
înaintarea. 


Dacă prăpădul s'a oprit în drum, teama care stăpânea nobilimea 
a rămas aceeaşi, Pârjolul putea porni din nou, în orice moment. Veştile 
despre o nouă isbucnire a răscoalei, care circulau peste tot, unele cu 
sâmbure de adevăr, altele produsul fanteziei populare, întreţineau o 
atmosferă încărcată de nesiguranță generală. Teama de vreun ajutor 
pe care-l puteau primi iobagii din Ţările Române, dela Ruși sau chiar 
dela Turci, mărea neliniștea. La Huedin sosesc ştiri că Horia va veni 
la 25 Noemvrie, la târgul de acolo, cu oamenii lui, De aici ar fi putut 
trece lesne în Sălaj. Contele Csaki își mută tabăra, când ici, când colo, 
după informaţiile pe care i le aduc spionii în privinţa intenţiilor răz- 
vrătiţilor de a trece munții. 


Ideile răscoalei au contaminat curând și satele care n'au parti- 
cipat direct la mișcare, Din ascultările de martori reiese limpede fier- 
berea continuă în care se aflau satele, lobagii refuză prestarea servi- 
ciilor, devin ameninţători. Rapoartele oficiale vorbesc pe larg despre 
aceasta, Întinderea răscoalei găsea peste tot terenul potrivit de pro- 
pagare. Nu se aștepta decât sosirea răsculaților pentru a li se adăuga 
alții. Temerile nobilimii erau așadar îndreptăţite, 


Cu încheierea armistițiului, armata și-a atins țelul: a câștigat timp 
pentru mărirea efectivelor si a ocupat poziţii strategice. lobagii şi-au 
dat seama că au fost înșelaţi, dar acum era târziu. De unde, la în- 
ceput, mișcarea ameninţa să se reverse pe Câmple, acum devine o 


232 ION MĂRCUȘ 


îndârjită luptă de apărare, aci în Munţi, fără sorţi de izbândă, Rezul- 
tatul nu putea fi altul decât cel aşteptat. La 14 Decemvrie, Horia însuși 
lasă să se împrăştie pe la casele lor pe cei care-l urmaseră până la 
Câmpeni, iar el își pierde urma în Munţi. 


Odată iobagii aduși la neputinţă, încep răzbunările, Fără milă, 
fără dreptate, crâncene, 


Abuzuri s'au făcut, desigur, şi înainte. Nobilii, dar mai ales 
armata, avea trebuință de încartiruire, Se făceau astfel tot felul de re- 
chiziţii asupra satelor, După răscoală însă urmă evaluarea pagubelor. 
Nobilii făceau prețuirea, nobilii și despăgubirea din averea iobagilor, 
Ce a urmat de aci e lesne de înțeles. 


După liniștirea iobagilor, armata nobililor devine fără folos pentru 
menţinerea ordinei. Dar dezarmarea ei se face cu multă greutate, cu 
pertractări la Guvern şi la Impăratul, Nobilimea, asupra căreia apăsa 
învinuirea de a fi îngreuiat prea mult slujbele iobăgeşti, împingând 
astfel la răzvrătire, căuta fel de fel de motive streine, prezentându-le 
ca singurele adevărate care au provocat răscoala, 


Guvernul încearcă pe toate căile să dezarmeze pe nobili, după 
pacificarea răsculaților, şi pentru a împiedeca răzbunările, dar și pentru 
a înlătura orice urmă de primejdie pentru regim. Desigur, până la urmă, 
explicaţiile nobililor trebuiau să fie primite de Împăratul — după cum 
s'a şi întâmplat — iar vina cea mare a rămas întreagă a nenorociţilor 
de iobagi. Doar Contele Csaki își pierde demnitatea de comite suprem. 


„Dreptul Statarial”, decretat de guvern, a format cel mai eficace 
mijloc de răzbunare a nobilimii. Potrivit acestuia, judecata era sumară, 
iar executarea pe loc, Guvernul dându-și seama că prin acest drept 
a lăsat să se reverse în voie furia nobililor, fu nevoit să revoace mă- 
sura luată, nu însă înainte de a fi făcut o mulțime de victime printre 
iobagi. 

Din comitatul Cluj au fost condamnaţi la moarte 17 iobagi care 
au participat la rebeliune, însă abia o sentință a fost executată, 16 
fiind revizuite. Cei mai mulți dintre răsculați au fost pedepsiţi cu în- 
chisoare, sau cu lovituri de bețe, care se ridicau până la numărul de 
90, Nu numai atât, dar mai târziu s'a luat hotărîrea ca răsculații pri- 
mejdioşi să fie mutaţi în Banat. 

Intre urmările răscoalei, mai însemnate pentru iobagi au fost re- 
gularea urbanială din 1785, controlul abuzurilor nobililor și acordarea 
dreptului de a se muta iobagii de pe o moşie pe alta. 

Cu discernământ fără greş, autorul a ales din abundența mate- 
rialului documentar, atât cât a fost absolut de trebuință pentru înfăţi- 
şarea evenimentelor. Nu putem încheia fără să spunem o vorbă despre 
forma deosebit de îngrijită, în care e scrisă cartea din punct de ve- 
dere al limbii, 


ION MĂRCUŞ 


PSIHOLOGIA PERSOANEI 233 


PSIHOLOGIA PERSOANEI 


Literatura psihologică este îmbogăţită cu o nouă lucrare, datorită 
D-lui N. Mărgineanu, Psihologia persoanei, ') care prin amploarea 
materialului, prin organizarea lui și perspectiva largă și cuprinzătoare ce 
o deschide asupra problemei, inscrie o nouă pagină în istoria psiholo- 
giel românești, Ea este menită să servească în egală măsură, știința, 
şcoala şi publicul intelectual, Concepută într'un autentic spirit ştiinţific, 
cartea în discuţie constitue una dintre cele mai temeinice lucrări de 
specialitate, apărute la noi în ţară şi egalează altele, apărute în străl- 
nătate, Ea reprezintă cea mai vastă încercare de sinteză asupra psiho- 
logiel persoanei, care este adevărată chele de boltă a psihologiei con- 
timporane, Ea se ocupă cu aspectele majore ale persoanei și modali- 
tățile lor de structuralizare, precum şi cu aspectul anormal şi pato- 
logic al individualităţii umane. 

Fără îndoială, cunoaşterea naturii umane este una dintre cele mal 
imperioase probleme, care a chinuit veacuri de-a-rândul omenirea, 
Această problemă formează obiectul de predilecție al filozofului, artis- 
tului, psihlatrului, omului practic, dar ma! ales, al psihologului, Scopul 
suprem al acestula din urmă este cunoașterea adecvată a ființei umane, 
în toate aspectele ei, prin prizma domeniului psihologiei, Ca atare, 
psihologia persounei se naşte tocmai ca o disciplină care vrea să 
răspundă la mai multe probleme: Ce este persoana? Care sunt moti- 
vele fundamentale ale conduitei sale? Care sunt factorii ce determină. 
formarea, desvoltarea și structuralizarea persoanei ? Care este structura 
şi arhitectonica trebuinţelor, dorințelor, aspirațiilor, valorilor, ete., în 
individualitatea umană ?, etc, 

ȘI natural, cum era de așteptat, la aceste întrebări şi multe altele 
de natură similară, se dau răspunsuri diferite, Există teoril extrem de 
variate, de cele mai multe ori opuse, după cum ele aparțin diferitelor 
domenii de cercetare ale existenţei umane: filosofie, sociologie, psthia- 
trle, grafologie, antropologie și psihologie, Prin urmare, există destule 
teorii asupra persoanei, poate încă prea multe, Deaceea, după cum 
observă autorul lucrării în discuţie, problema care se pune „nu o 
credem, o nouă teorie a persoanei,.,. ci o încercare de sintez; a teo- 
miilor deja existente“, (p. 11), Luând în discuţie, în partea introductivă 
a lucrării, diferitele teorii asupra persoanei, de natură psihologică, filo- 
sofică, sociologică, psihiatrică, etc., autorul arată că între acestea „trebue 

„găsită o bază comună“, (p. 11). După cum este ușor de văzut, punctul 
de vedere al autorului nu este exclusivist psihologic, întru cât el nu 
“adoptă o concepție sau metodă de interpretare strict psihologiei a per- 
sonalităţii, Din contră, pornind dela concepția foartă justă, că realitatea 
umană este extrem de complexă pentru a putea fi explicată în lumina 
unei singure teorii sau metode de interpretare, D-1 N. Mărgineanu nu 
desconsideră niciuna din acelea care aruncă o lumină reală asupra per- 
soanei. Ceea ce constitue punctul de vedere personal al autorului, este 
păstrarea unei Malanţe juste între diferitele concepţii extremiste, — care 
caută să explice persoana, fle în funcţie numai de ereditatea biologică 


1) Editura Institutului de Psihologie, Sibiu, 1941, Pp. XX 558. 


234 A. CIRCHEV 


fle în funcţie numai de ereditatea socială, subliniind în același timp, 
rolul dinamicei psihologice în condulta persoanei. 

Inarmat cu un subtil simţ de analiză critică, autorul trece în 
revistă cele trei concepţii — biologică, sociulă şi psihologică — asupra 
„dinamicei persoanei“, arătând motivele reale care determină conduita 
umană, Păcatul celor trei concepții amintite, rezidă în faptul că fiecare 
în parte, explică dinamica persoanei în mod unilateral, anume, în funcţie 
de o anumită categorie de „motive“, proprii fiecărei concepţii, Astfel, 
concepţia biologică explică întreaga activitate umană, în funcţie de tre- 
buințe organice (foame, sex, achiziţie, etc.), care evident, deși dobân- 
desc cu timpul forma socializată şi sublimată de dorinţe, aspirații, 
idealuri, etc., totuşi rămân motivele ultime ale conduitei umane, Este 
cunoscută în această privință concepția lui Freud și a elevilor săi, care 
prin analogie cu concepția „materialismului economic“, pe bună dreptate 
poate fi numită „materialistă-sexuală“, Autorul lucrării în discuţie, îşi 
dă seamă că explicarea conduitei umane, în funcţie numai de motivele 
biologice, este unilaterală, când observă: „Dar atunci cum se face că 
atâţia oameni sunt în stare să sacrifice orișice, adecă foame, sex şi toate 
celelalte bunuri ale unel vieţi vegetative bogate şi comode, de dragul 
unor idealuri spirituale, ce nu au nimic organic în ele, ca libertatea 
conștiinței, libertatea credinţei, conştiinţa, caracterul, idealul de adevăr 
şi artă și așa mal departe“? (p, 52) Deşi recunoaște rolul motivaţiei 
biologice, autorul nu se opreşte la ea, arătând că motivaţia nu este 
„dela început şi până la sfârşit biologică“, (p, 52) In felul acesta, D-sa, 
evită şi depășește explicațiunea categorială a fenomenelor superioare 
prin cele inferioare, greşală în care cad multe concepţii contemporane, 
în explicarea persoanei, Căci după cum observă Hartmann,!) expli- 
carea formelor superioare prin cele inferioare, constitue O desconside- 
rare tipică a legii ierarhice a categoriilor, ŞI într'adevăr, alirmaţiunea 
că totul poate îi explicat numai cu ajutorul cotegoriilor inferioare, neagă 
implicit existența celor superioare, neagă ierarhia treptelor existenţei și 
ierarhia valorilor, Conform concepție! freudiene, toate valorile supe- 
rloare sunt rezultatul sublimării şi ca atare, față de izvorul lor generator 
— libido — ele sunt simple iluzii, Dragostea individuală, luată sub 
forma et platonică este o „iluzie“, întru cât e derivată din sexualitatea 
primară, Dragostea față de divinitate şi religie, deasemenea sunt „iluzii“ 
fiind rezultatul forţelor libidinale sublimate, Singurul fapt care nu e 
iluzoriu, este trebuinţa sexuală și satisfacerea ei normală, La aceasta se 
reduce, in ultima instanţă, concepția freudeană asupra persoanei, 


Dealtfel, aceste consideraţiuni rămân valabile pentru orice teorie 
biologică asupra dinamicei persoane umane, Orice activitate și manifes- 
tare, de natură morală, religioasă, artistică, etc., conform concepțiilor 
biologiste, nu poate fi explicată decât în funcţie de procesul sublimărit 
trebuințelor biologice primare, Se naşte însă in mod legitim întrebarea: 
Dacă totul depinde de motivaţia biologică, de unde răsar de pildă 
„normele morale“, ale căror mandatar, conform concepției freudiene, 
este Supra-Eul, care dirijează și cenzurează tendinţele libidinale, supu- 


') N. Hartmann, Kategoriale Gesetze. Pilos. Anzeiger. Bonn 1926, p. 218—219. 


FSN: 


PSIHOLOGIA PERSOANEI 235 


nându-le volens nolens, procesului de sublimare? De aceea, după cum 
bine observă Scheler,?’) concepțiile biologiste nu pot evita cercul vicios, 
în care cad fatal, atunci când încearcă să explice orice sentiment moral, 
în funcţie de sexualitatea sublimată. Pe de o parte, toate sentimentele 
morale se explică în funcţie de tendinţele libidinale sublimate; iar de 
altă parte, tendintele libidinale sublimate se explică în funcţie de 
existența „normelor morale”. De unde răsar aceste norme ? 


La această întrebare nu putem obține un răspuns satisfăcător, 
rămânând în cadrele stricte ate dinamicei biologice. Iatru cât, de alci, 
nu vedem cum ar rezulta sistemul de categorii sociale, ierarhia de 
valori obiective, în funcţie de care se realizează procesul soclalizării şi 
sublimării, pornind dela treptele inferioare spre cele superioare ale - 
acestei ierahii, Acest sistem ierarhic de valori, ca motiv fundamental al 
conduitei umane, nu poate fi înţeles decât în lumina dinamicei sociale, 
de care se ocupă autorul în continuare, Dacă este adevărat că iadi- 
vidul se naşte cu o serte de dispoziţii native, care constitue motivele 
conduitei sale, nu mai puţin adevărat este faptul, că el se naște într'o 
societate, Orl, fiecare societate are un standard ierarhic de valori: eco- 
nomice, politice, sociale, teoretice, artistice și religloase, care, după cum 
a arătat Spranger și mal ales psihologii sociali americani, se impun 
treptat individului, constituind categoriile fundamentale de motive dela 
baza condultei sale. Şi atunci, ceea ce ne apare inexplicabil din punctul 
de vedere al dinamicei biologice, în ce privește diversitatea de motive 
dela o clasă socială la alta, dela un stat la alt stat şi în general, dela 
un rup social la altul, devine lămurit în perspectiva dinamicei 
sociale. Căci, după cum observă autorul, discutând printre altele, dina- 
mica celor care trăiesc la sate, comparativ cu dinamica celor dela 
orașe, — diversitatea de scopuri și valori ce se constată între sătean 
şi orășan, nu se datorește eredității biologice, ci eredității sociale, Intru 
cât, „baza biologică în ambele cazuri e aceeași ; diferită e doar socie- 
tatea, În spre ea, deci, trebue căutată şi explicarea“. (p, 53), 


Dacă teza biologică a motivaţiei este unilaterală, întru cât explică 
totul în funcţie de trebuințe, nu mai puţin excesivă este şi teza socio- 
logică a motlvaţiei, susținută de Tomas, Faris, Durkheim, Malinowski, 
Spranger, etc, întru cât ea reduce totul la valori sociale și culturale. 
De aceea, pe bună dreptate observă autorul, că a trage concluzia „că 
valorile sociale sunt singurele motive ale acţiunii umane — așa cum 
Faris şi alţii înclină să creadă — e, desigur, o greşală, Dela o extremă 
ar însemna să sărim exact la cealaltă” (p. 58), In consecinţă, problema 
care se pune, nu este de a dovedi influența biologică sau socială 
asupra conduitei umane, care este incontestabilă, ci „de a preciza cât 
de mare e una şi cât cealaltă şi care e rostul uneia şi care e rostul 
celeilalte“ (p. 59), 

Tratând pe larg ultima concepţie asupra motivaţiei, autorul arată 
că pe lângă influenţele biologice şi sociale, natura umană cuprinde şi 
o altă serie de motive, de natură pur psihologică. După ce face o 
analiză critică a diferitelor teorii, susținute de Mc Dugall, Freud, Adler, 


1) M. Scheler, Vesen und Formen der Sympathie, p. 293. 


236 A. CIRCHEV 


Allport, Lewin, Murray, etc., care pun punctul de greutate pe „dina- 
mica psihologică”, autorul trage unele concluzii, în măsură să ne lămu- 
rească asupra punctului personal de vedere, cu privire la problema 
discutată. Departe de a fi partizanul exclusiv al uneia din cele tref con- 
cepții, D-L N. Mărgineanu arată că adevărata motivaţie umană, nu 
este nicicând numai biologică, numai socială sau numai psihologică, ci 
„totdeauna și blologică şi sociologică și psihologică, cu alte cuvinte ea 
e bio-psiho-socială, aşa cum vieaţa însăşi este“, (p. 106), Autorul distinge 
diferite „planuri“ sau „niveluri“ în vieaţa persoanei, în care uneori 
domină aspectul biologic (de ex, în cazul trebuiaţelor organice), alteori 
domină aspectul social (ex. atitudinilor, credințelor, prejudecăţilor, etc.) 
şi alteori, aspectul psihologic. Intre aceste trel feluri de motivații însă, 
nu există separaţiuni tranșante, întru cât ele reprezintă numai trel aspecte 
ale unela şi aceleeași motivații umane, Existenţa lor se verifică atât în 
cazul unei trebuințe primare (foame, sex, etc,), cât și în cazul unel 
atitudini sociale, care nu este independentă de constituţia organică şi 
istoria psihologică a persoanei, In felul acesta, autorul reuşeşte să ne 
dea o concepţie integralistă asupra motivaţiei, care evident, are pro- 
nunțate nuanţe eclectiste, întru cât încorporează într'un sistem unitar, 
cele trei teorii privitoare la dinamica persoanel umane, 

Odată problema dinamice! persoanei lămurită, autorul se ocupă cu: 
a) aspectul funcțional al persoanei, în legătură cu natura proceselor sau 
funcţiunilor prin care motivele de acţiune ajung la satisfacere, b) as- 
pectul formal sau de temperament, privind formele activităţii și afecti- 
vităţii şi c) aspectul integral, de fire, în legătură cu orientarea generală 
a persoanei, La sfârșitul acestui capitol, d-l N. Mărgineanu definește 
persoana ca flind „un sistem de tendințe, aptitudini și trăsături de tem- 
perament și fire” (p, 139), Ia continuare, această definiţie este comple- 
tată astfel: „persoana umană este o configuraţie funcţională, în slujba 
unel configurații dinamice, cu o anumită formă și direcţie de orientare, 
socotită — în toate aceste cazuri — în ceea ce ea are mai central, di- 
ferenţial, constant, abisal și biosocial” (p. 140), In felul acesta, autorul 
anticipează conţinutul capitolelor următoare, în care se ocupă despre 
aspectul diferenţial, evolutiv, social și abisal al persoanel, 

In partea a treia a lucrării se ocupă în trel capitole, cu structura 
persoanei: a) tipologia, b) biotipologia și c) analiza factorială. Această 
parte a lucrării, formează a doua problemă centrală din psihologia per- 
soanel, după ce ia prima, au fost definite variabilele fundamentale ale 
persoanei. Ea are de obiect studiul relaţiilor „dintre aceste variabile, cu 
scopul de a desprinde structura şi arhitectonica, cărora ele se supun” 
(p. 343). In capitolul final al acestei părţi, intitulat „Structura persoanei”, 
găsim schiţată concepția personală a autorului față de problema discu- 
tată. Ultima parte a lucrării, a IV-a, se ocupă cu aspectul anormal și 
patologic al persoanei. Aici sunt tratate diverse boli mintale, precum şi 
cauzele organice și sociale care le determină, în lumina diferitelor teorii, 
susținute de Janet, Freud, Jung, Adler, Kretschmer, etc, De asemenea, 
autorul studiază și conseclațele practice ale acestor boli, în legătură cu 
delicvenţa şi criminalitatea, 

Din complexitatea problemelor cuprinse în lucrarea d-lui N, Märgi- 
neanu, nu am reuşit în cele de mai sus, să discutăm decât în treacăt 


PSIHOLOGIA PERSOANEI 237 


unele probleme, altele numai să le amintim, lar altele să le trecem cu 
vederea, în lipsa spaţiului necesar, De altfel, bogăţia informaţiei biblio- 
grafice !) este aşa de mare, încât la prima vedere, s'ar părea că lu- 
crarea e prea încărcată de material, prezentat fle sub forma prelucrată, 
fie sub forma de citate, extrase din lucrările diferiților autori, Printre alte 
merite ale lucrării, noi semnalăm în orice caz și pe acesta, al informa- 
lunii bibHografice bogate și temeinic stăpânite, care stă astfel, la tade- 
mână nu numai psihologului, dar și sociologului, psihiatrului, educato- 
rului, studentalui, etc., în vederea orientării lor vaste în problemă, Dacă 
la no! nu s'a inpământenit obiceiul traducerilor, care să țină la curent 
cu apariția operelor ştiinţifice în străinătate, este util și necasar, ca sin- 
teza lor să fie prezentată în lucrări de tipul aceleia de care ne-am 
ocupat, Lucrări în care să fle prezentată nu numai atitudinea și con- 
cepția personală a autorului, dar şi redarea fidelă a problemelor, așa 
cum se pun ele în străinătate, Căci, numal pe această cale se poate 
ajunge la pregătirea temeinică a studentului, a profeslonistului de mai 
târziu, precum şi la ridicarea atmosfere! culturale a păturei noastre in- 
telectuale. De aceea, lucrarea d-lui N. Mărgineanu umple un gol de 
mult resimţit în cultura noastră, 
A. CIRCHEV 


O CULEGERE DE DOCUMENTE PRIVITOARE LA SEC. XVII, 
IN TRANSILVANIA 


După o muncă destul de migăloasă, a apărut în August 1940 o nouă 
lucrare a D-lui prof. I, Lupaș dela Universitatea din Cluj—Sibiu, Ea 
poartă titlul: Documente istorice transilvane, vol. I. 1599-1699?) şi 
conţine o serie de date privitoare la desfăşurarea evenimentelor mai 
importante în decursul acestei perioade de o sută de ani în Ardeal, 
Apariţia ei era cu atât mai mult așteptată, cu cât autorul a rămas 
până azi cel mai de seamă cunoscător al trecutului acestei provincii. 

Fiind acum vorba de istoria celui mai scump ţinut al nostru, îmi 
iau îngăduința să reamintesc cu durere unele lucruri triste, 

În toamna anului 1938 din iniţiativa unui ministru al Educaţiei 
Naţionale, ieșea la iveală o nouă lege a organizării învățământului su- 
perior, care privea contopirea celor două catedre de Istoria Românilor 
dela Universitatea din Cluj întruna singură, În acest fel, catedra de 
istorie a Transilvaniei, unica din întreaga ţară, menită să dea o cu- 
noaștere mai amplă a acestei provincii, era desființată, după o existență 
de aproape douăzeci de ani, 

Lovitura aceasta a provocat o mare durere în sufletul aceluia 
care se străduise să ne dea o icoană clară despre trecutul sbuciumat 
al Ardealului. Mai grea şi mai dureroasă lovitură poate că a fost 
pentru noi, studenţii, deoarece pierdusem singura ocazie de a mai 
asculta un curs ga acesta. Toate sforțările, făcute de noi, pentru 


1) Autorul se referă în cuprinsul lucrării, la peste 570 studii de specialitate, 
iar la sfârșitul fiecărui capitol dă bibliografia selectă, în legătură cu fiecare problemă. 


2) Cluj, Tip. Cartea Rom., 1940, XVI-+522 pag. 
5 


238 ` SIMION DAIA 


reînființarea catedrei, au rămas zadarnice, căci cererea noastră n'a fost 
luată în considerare, 


Acesta a fost tristul sfârşit al catedrei amintite, de care noi ne 
despărțeam cu adâncă amărăciune în suflet, 

Grija însă pe care d-l Lupaș o poartă Transilvaniei, cetate na- 
turală, leagănul de veacuri al românismului, reiese foarte limpede din 
colecţia atât de îngrijită a documentelor, pe care o avem înainte, 


După însăşi mărturia D-sale, ceea ce l-a îndemnat să facă acest 
lucru a fost „gândul de a publica, odată cu aceste documente, și măr- 
turiile contemporane privitoare la răscoala ţăranilor din Munţii Apuseni 
din 1784”. Natural că publicarea unor astfel de documente, ce privesc 
răscoala lui Horia, necesită o nouă muncă anevoioasă, în schimb ar 
fi de o însemnătate foarte mare pentru istoriografia noastră. l 


În volumul I al „Documentelor istorice transilvane“ autorul a luat 
ca puncte de plecare două date de o importanță covârșitoare pentru 
istoria Transilvaniei: „1599, anul înscăunării lui Mihai Viteazul la cârma 
acestei țări și 1699, anul în care s'a ratificat prin tratatul încheiat la 
Carlovitz, în 26 Ianuarie, faptul împlinit al penetraţiunii habsburgice în 
Transilvania”, De altfel însuşi momentul alegerii anului 1599 ca punct 
de plecare, ne arată în mod vădit, că autorul l-a considerat ca un 
eveniment epocal pentru istoria Ardealului. 


În adevăr, după victoria lui Mihai Viteazul dela Șelimbăr, 28 Oct. 
1599, asupra cardinalului Andrei Bathory, drumul pentru „Hanibal al 
Valahilor” (Hannibal Valachus) era deschis spre Ardeal. La 1 Noemvrie, 
același an, Mihai își făcea intrarea triumială în Alba-lulia, capitala 
Ardealului, 


Evenimentul acesta are o mare însemnătate pentru istoria Ro- 
mânilor, deoarece Mihai reprezintă pe cel dintâi înfăptuitor al unității 
noastre naţionale. În timpul domniei lui, relativ scurtă, în Ardeal, s'a 
interesat de soarta Românilor și a căutat pe cât i-a fost în putinţă să 
aducă unele îmbunătăţiri prin dietele la care participase personal. Că- 
derea lui, atât de precipitată, a împiedecat însă şi realizarea altor 
reforme pentru țărănimea română iobagă din Ardeal. 


Un mare rol politic şi religios în acelaşi timp a jucat Gavril 
Bethlen, care se gândea la întemeierea unei Dacii protestante. El în- 
cercă să imite pe Mihai şi dorea unirea celor trei ţinuturi românești, 
prin trecerea lor la religia protestantă. Cerea însă pentru realizarea 
acestui plan şi aprobarea patriarhului Ciril Lucaris din Constantinopol. 
Răspunsul înaltului prelat din 2 Septemvrie 1629 arăta că acest lucru 
este imposibil de realizat, deoarece spunea el: „pentru a îndeplini 
această unire înainte de toate ar trebui ruptă legătura de sânge și de 
simţiri care trăieşte, deși în mod tainic, dar cu atât mai puternic între 
Românii din ţara Transilvaniei şi între locuitorii țării Munteniei și 
Moldovei“ (p. 178). 

lar în altă parte a scrisorii spunea: „Nu ne este iertat să jertiim 
credința noastră de dragul unor raţiuni politice, deoarece mântuirea 
sufletului este mai presus de binele lumesc“ (p. 179). 


O CULEGERE DE DOCUMENTE 239 


Din cuprinsul scrisorii se poate vedea că patriarhul Ciril Lucaris 
îşi dădea seama de coheziunea ce exista între Românii din cele 3 
ţinuturi și nu putea să admită astfel de absurdităţi ca ale lui Bethlen, 
Dorinţele acestuia din urmă rămâneau prin urmare deșarte şi ca atare 
departe de a se îndeplini, 

Situaţia grea în care se aflau Românii acum se menţine și sub 
domnia Rakoczeștilor. Aceştia duceau o politică asemănătoare cu a lui 
Bethlen, căutând să atragă pe Românii din Ardeal la religia calvină. 


În 1638 mitropolit al Ardealului este Ghenadie, contemporan cu 
Gheorghe Râkocy Í, principele Transilvaniei. În timpul păstoririi lui, 
Rákoczi I confirmă vechile scutințe acordate odinioară preoţilor români 
de către Gavril Bethlen (p. 194), În 1640 murind Ghenadie, scaunul 
vlădicesc rămâne vacant. Trei candidaţi se iveau pentru ocuparea acestui 
post: 1, Popa Ştefan, predicator din Bălgrad, ce se bucura de sprijinul 
lui Rákoczi, 2. Meletie Macedoneanul, favoritul lui Geleji Ştefan, super- 
intendentul calvin şi al lui Matei Basarab, 3. Ilie lorest sprijinit de 
Vasile Lupu, domnul Moldovei (Lupaș I., Istoria bis. a Românilor ar- 
deleni, p. 64). 

Atât Rakoczi, cât și (Geleji Ștefan căutau un candidat care să 
primească condiţiile puse de ei. Dar în cele din urmă Rákoczi, la în- 
demnul lui Vasile Lupu, întărește ca mitropolit pe Ilie lorest, iero- 
monah dela Putna. Această alegere nu-i convenea lui Geleji Ștefan, 
care într'o scrisoare dela 8 Octomvrie 1640 către Râkoczi, regretă că 
a instituit un moldovean (p. 212), 


lie lorest era un ortodox convins, căci la 1642 în sinodul dela 
lași a combătut categoric propaganda calvină din Ardeal (Lupaș L; 
Ist. bis, a Rom. ardeleni p. 65), 

De aci a luat naștere conflictul cu Rákoczi I, care a avut ca 
urmare alungarea lui din scaun, În 1645 nu mai era în scaunul mi- 
tropolitan al Ardealului, deoarece la această dată, Varlaam recomanda 
țarulul Mihail Teodorovici pe Ilie lorest, 


În scrisoarea către acesta arăta că, după o păstorire de trei ani, 
au început clevetirile împotriva lui lorest. Dușmanii lui, în frunte cu 
Gheorghe Ciulai, l-au influențat și pe Rákoczi, care s'a văzut silit să 
ia măsuri aspre și să-l alunge din scaun: „nu pentru altă vină, decât 
pentru credinţa creștină” (p. 230). 

Tot mitropolitul Varlaam este acela, care încurajează în aceste mo- 
mente grele pe Românii din Ardeal, îndemnându-i să nu renunţe 
niciodată la credința lor ortodoxă. În locul lui lorest a fost ales mi- 
tropolitul Simion Ştefan. În timpul acestuia apare Noul Testament (1648) 
cu acea minunată predoslovie unde se face asemănarea cuvintelor cu 
banii, după o maximă latină: „Verba valent sicut nummi” (p. 242, la 
nota documentului). 

După moartea lui Gheorghe Rákoczi I, în 1648, urma fiul său 
Gheorghe Rákoczi al II-lea. În timpul guvernării lui, Ardealul a avut 
bune relaţii cu Țara'Românească, Astfel în 18 Februarie 1650 el con- 
firma tratatul de alianță încheiat între tatăl său și Matei Basarab, prin 
care se obliga să menţină aceleași raporturi de prietenie, ca până 
acum (p. 280). 

5 


240 SIMION DAIA 


Această situaţie a continuat să existe și pe vremea lui Constantin 
Şerban, Domnul Ţării Româneşti, Tot în timpul lui Gheorghe Rákoczi H 
a avut loc instalarea lui Sava Brancovici ca mitropolit al Ardealului, 
mitropolit care a suferit mult pentru cauza creștină (ortodoxă) în 
Ardeal. Pentru intransigenţa lui în chestiuni de credință ortodoxă, 
i s'au adus o serie de învinuiri, care n'aveau însă niciun substrat real, 
întocmai ca și la Ilie Iorest. Cel mai aprig dușman al lui Sava Bran- 
covici a fost Szekely László, care l-a determinat pe Apafi să ia măsuri 
diabolice împotriva lui şi să-l alunge din scaun, în anul 1680. 

Atitudinea aceasta, atât de dușmănoasă, se aseamănă cu aceea a 
lui Kossuth Lajos, care în 1849 era gata să ierte pe toți Românii, dacă 
depun armele, afară de mitropolitul Andrei Șaguna. 

Către sfârşitul veacului al XVII-lea intluența habsburgică începe 
să pătrundă în Transilvania și să ia locul celei turcești, 

Prin dezastrul suferit de Turci în 1683 sub zidurile Vienei, da- 
torită intervenţiei energice a lui Ion Sobiesky și prin eliberarea Budei 
în 1686 de sub Turci, Habsburgii câștigau mereu teren înspre răsărit, 
Astfel ajung în sfera lor de influență şi Ungaria şi Transilvania. 

În aceste împrejurări s'a întâmplat în 1698 la Bălgrad (Alba-lulia) 
actul pie unire al bisericii ardelene cu Roma, sub episcopul Atanasie 

„ 464). 
e Actul acesta de desolidarizare ce a avut loc în sânul bisericii or- 
todoxe române a produs o vie indignare în rândurile multora din preoții 
ardeleni. Mulţi n'au recunoscut această unire și au rămas mai departe 
la vechea lor credinţă. 

Un an mai târziu prin pacea dela Carlovitz (1699) Transilvania 
trece sub stăpânirea habsburgică, 

Epoca dintre anii 1599 și 1699 în istoria Ardealului se caracte- 
rizează prin o serie de frământări de natură politică şi religioasă, cu 
rezultate foarte dureroase pentru Români. Această situație a mai 
durat un secol, când paharul suferințelor s'a umplut și s'a deslănțuit 
furia răscoalei lui Horia, menită să facă dreptate cu armele, 

SIMION DAIA 


JUSTIȚIA ROMÂNEASCĂ ȘI MAGHIARII DIN TRANSILVANIA 


Revista Pandectele Române, publică în ultimul său număr pe anul 
1940, studiul d-lui V, M. Teodorescu, fost primpreşedinte al Tri- 
bunalului Timiș-Torontal, despre activitatea justiției româneşti în Ar- 
deal, în cei douăzeci și doi de ani, dela Unire și anume modul cum s'au 
aplicat legile în ceea ce privește minoritatea maghiară. 

D-l V, Teodorescu spune dela început: 

„Pentru a fi bine înţeleşi, vom mărturisi că în expresiunea ju- 
stiție românească, aplicată minorităţii maghiare, vom cuprinde totalitatea 
drepturilor și libertăţilor, materiale și morale, pe care le-am acordat 
acestora, pe toate tărâmurile activităţii ei, anume, în raport cu totali- 
tatea acelorași drepturi şi libertăţi, acordate minorităţii române de 
Statul maghiar, odinioară!“ 


JUSTIȚIA ROMÂNEASCĂ ȘI MAGHIARII DIN TRANSILVANIA i AV > 


Autorul examinează într'un capitol situația din Ungaria veche. 

1. În ceea ce privește egalitatea națiunilor, Ungaria veche a avut 
legea XLIV din 1868, votată sub influența scrierilor doctrinarului idea- . 
list Eöőtvős, dar ea nu a intrat nicicând în vigoare. . 

2. Legea electorală maghiară XXXIII din 1874, prin limitări savant 
întocmite, prin arondări special aranjate ale circumscripțiilor de votare, 
prin facila câştigare a evreimii şi-a avut totdeauna unanimități ma- 
ghiare, 

„Astfel, la început erau 250,000 alegători, mai târziu 300,000, 
Chiar în preajma războiului, abia a atins 500,000, adică 5—6%. din 
întreaga populaţie a ţării”. 

Dar nici procentul acesta nu era egal repartizat, In Ungaria pro- 
priu zisă era 7,5%/0 în Ardeal de abia 3,2%], 

3, Dreptul şcoalelor era format din legiurile Apponyi 'din 1907. 
Prin legiuirile acestea s'a ajuns ca, în întreaga Ungarie să nu fie nicio 
şcoală de Stat cu limba de predare română, iar şcolile confesionale 
trăiau, la rândul lor, sub permanenta ameninţare a inventivităţii direc- 
torului regional maghiar. Pe întregul cuprins al Transilvaniei erau de 
abia 4 licee, „Fantezia atotputernicului minister, făcea să dispară au- 
torizațiunile valabil date, peste noapte, ca în cazul liceului greco-ca- 
tolic român din Beiuș, care, funcţionând cu opt clase, a fost fără niciun 
motiv, redus la numai patru clase“. 

A 4, Dreptul bisericilor: prin o serie de legiuiri s'a încercat a se 

pune afară de lege confesiunile românești. In dieta dela Turda s'a ho- 
tărît să nu se mai recunoască legalitatea religiei ortodoxe. S'a încercat 
obligarea preoților de a preda religia în limba maghiară. S'a încercat 
curmarea relațiilor naturale şi neîntrerupte ce existau între biserica 
ortodoxă din Transilvania şi cea din Țara Românească. 

5. Alte legi conțineau alte limitări şi prigoniri ale elementului ro- 
mânesc. Maghiarizarea numirilor comunelor (Legea IV din 1896); legea 
XIV de încătuşarea presei, prin ale cărei articole 16 și 18, se pretin- 
deau formal autorizaţiunea și cauţiunea prealabilă, pentru apariţiunea 
oricărei publicaţiuni ; legea pentru compunerea Curţilor cu juraţi; legea 
care crea instituţiunea faimoasă cunoscută sub numele de „urbarium“ ; : 
cruda aplicâţiune a legilor IV, V şi VI din 1858 în ceea ce privește 
pe Români; nedreapta aplicaţiune a ideii de composesorat; prigoana 
deslănţuită de organele administrative, chemate să conducă registrele 
Stării civile, să facă înscrierea în şcoli etc, etc, 


Faţă de acest tratament „legal” al majorităţii românești din Ar- 
deal, regimul românesc nu a recurs la răzbunare, sau cel puţin la un : 
tratament egal, Legile româneşti au fost largi şi ele s'au aplicat în spirit - 
de omenie, | 

D-l Vasile M. Teodorescu examinează Programul dela Alba-Iulia, 
principiile constituţie? din 1923, legea învățământului primar şi normal 
din 26 Iulie 1924, legea învățământului particular din 22 Decemvrie 
1935, legea pentru regimul general al Cultelor din 22 Aprilie 1938, 
legile privitoare la drepturile politice şi Statutul minorităţilor, 

Din această examinare d-sa trage următoarea concluzie ; 


242 JUSTIȚIA ROMÂNEASCĂ ȘI MAGHIARII DIN TRANSILVANIA 


„lată dar, pe planul acestui examen pur, al principiilor care gu- 
vernează domeniul libertăţilor în cele două regimuri, cum bilanţul ia, 
fatal, forma unei lapidare echivalenţe : libertate garantată în drept şi 
executată cu sfinţenie, în fapt, la Români, asuprire savant camuflată 
în legi atrăgătoare dar neaplicate și sângeros organizată faptic, pentru 
întreaga aparatură de Stat, la Unguri”. 

___ Intr'un capitol special, autorul examinează modul aplicării prin- 
cipiilor de drept, în diferite domenii: cultural, naţional, social, parla- 
mentar, economic, financiar, legislativ, etc. 

E aci o muncă migăloasă, în care se pune în evidenţă atitudinea 
maghiară faţă de elementul româneec, german, slovac și a alte mino- 
rități cari au compus și compun statul ungar, 

Recunoaşterile Episcopului Makkay, privitor la „sprijinul nepre- 
cupeţit“ acordat reformaţilor din Ardeal de Statul român, ale publi- 
cistului Dr, Gall, privitor la progresul pe care biserica unitară îl rea- 
lizează în Statul român, datorită „impozantei obiectivități” a acestuia, 
recunoașterile lui G. Parecz, privitor la faptul că numai „legea con- 
versiunii a scăpat pe moșierii unguri de datoriile enorme ce-i grevau“, 
se completează cu date solide, asupra stărilor religioase, culturale, eco- 
nomice etc. din Ardealul Românesc și Ungaria. 

Din studiul d-lui Vasile M, Teodorescu rezultă că, regimul româ- 
nesc a fost unul de adevărată şi largă Justiție. L F. 


ROMULUS SEIȘANU: „TRANSILVANIA ROMÂNEASCĂ") 


Prin prezentarea obiectivă, ştiinţifică şi într'o formă condensată a 
unei bogate documentări de ordin istoric, etnic şi politic d-l R. Seișanu, 
atât de cunoscut din articolele. d-sale din Universul, demonstrează ca- 
racterul etnic românesc al Transilvaniei şi integrarea acesteia în Statul 
Român. 

Din şirul lung al documentelor istorice, al datelor statistice și din 
concluziile pe care le trage, pe baza cartogramelor ce numai cu multe 
„greutăţi le-am putea consulta, în diferite publicaţii, vom spicui numai 
câteva, cu regretul că, nedispunând de spaţiu suficient, nu le putem 
reproduce in extenso. | 

Delimitarea spațiului etnic al Românilor, aşezarea Ungurilor în 
bazinul Dunării de mijloc şi linia de contact între aceste două popoare 
e tăcută pe baza unor hărți și lucrări germane, a Cronicii ruse atri- 
buite lui Nestor, a afirmaţiunilor cronicarilor unguri medievali şi a 
documentelor maghiare. Conform hărții popoarelor din Europa centrală 
şi orientală din anul 900, din Atlasul istorico-geografic german, în- 
tocmit de Rudolph von Wedell, maior în Reg. 30 prusian, apărut 
la Berlin în 1824, Românii (Walachen) ocupau, la această dată, ac- 
tualul teritoriu al României, cu toată Transilvania, Basarabia şi teritoriul 
dela Est de Nistru, până dincolo de Nipru. In teritoriul ocupat de 
Români sunt trecute principalele voevodate românești și slave, Ungurii 


1) Bucureşti, 1941, Tip, ziarului „Universul“, p. 109. 


ROMULUS SEIȘANU: TRANSILVANIA ROMÂNEASCĂ 243. 


(Ungärn) ocupau, în anul 900, aproape acelaşi teritoriu etnic ca şi azi, 
în pusta dunăreană, 

Limita din spre Apus a spaţiului etnic al Românilor e redată de 
harta citată și de afirmaţia profesorului ungur F. Eckhardt, 
care în Magyarország Története, Budapest 1933, spune: „Să nu ne’ 
închipuim că au ocupat cuceritorii (Ungurii) ţara întreagă. Numărul lor, 
poate şi din cauza înfrângerilor suferite în patria lor de mai înainte, 
era prea mic pentru aceasta, Teritoriul ocupat de ei se potrivea 
aproximativ, cu cel stabilit prin pacea dela Trianon, la care a fost re- 
dusă după 1000 ani, Ungaria mică”, Cea dintâiu cronică rusă, atri- 
buită lui Nestor, scrisă în anul 1080, pomenește pe Românii ce lo- 
cuiau, în număr mare, în vremea sa în aceleași ţinuturi ale fostei Dacii 
şi peste Nistru, La fel amintește că Ungurii au trecut din regiunea Kie- 
vului spre Nistru şi de aici în Panonia, Din cele cuprinse în cronica 
aceasta ca şi din comentariile ei făcute de istoricul german Schloezer, 
reiese că Valachii (Românii) în sec, IX-lea, erau un popor numeros şi 
puternic, aveau o organizaţie de stat, o „ţară“, cuprinzând un teritoriu 
mat mare decât al României din 1920—1940, pe când în vremea aceea 
triburile maghiare, 'fără căpătâi, cutreerau stepele dintre Nipru şi Nistru. 


Prezenţa Românilor în Transilvania şi în Panonia, înainte, în 
timpul şi după apariţia triburilor ungare în regiunea Dunărei de mijloc, 
o confirmă şi cronicarii unguri medievali, Secretarul anonim al regelui 
Ungariei, Bela, pomeneşte de expediţia ce a întreprins-o Tuhutum, 
unul din generalii lui Arpad, împotriva lui Gelu, ducele Românilor 
(Blachilor) ca şi numele altor principi ce domneau atunci în ţinuturile 
locuite şi azi de Români. Vechimea elementului românesc și întinderea 
blocului etnic român, până în valea Tisei sunt confirmate și în actele 
şi documentele ungurești ce s'au mai păstrat după invazia Tătarilor 
din 1241, Astfel, istoricul maghiar, Theodor Lehoczky, scrie, în 
1890, că regiunile de Nord-Est ale jud, Salaj, „erau, fără nicio în- 
doială, locuite de Români, inainte ca elementele maghiare să fi pä- 
truns“. Fabian Gábor în Monografia jud, Arad, scrie: „Între lo- 
cuitorii de neam străin ai comitatului nostru probabil că Românii. sunt 
cei mai vechi, cari, dacă e adevărat că se trag din coloniștii Daciei 
lui Traian, pot fi consideraţi aborigeni ai comitatului Arad”, 


Transilvania, Maramureșul, Crișana și Banatul, pe lângă că fac 
parte integrantă din spaţiul etnic românesc, dar atât inainte, cât şi după 
așezarea Ungurilor în șesul Dunării de mijloc, până la 1867, au avut 
voevozi şi cnezi români și o organizare politică şi socială întemeiată pe 
drepturi cutume româneşti (jus valachicum). Au fost deci legate de 
restul spațiului etnic al Românilor sau au fost independente. Chiar din 
„lucrarea-standard, izvor nesecat al istoricilor de mâine”, intitulată 
Les negociafions de la paix hongroise, reiese că regele Andrei I al 
Ungariei (1048) a cedat Transilvania şi teritoriile vecine de dincolo de 
Tisa prințului Adalbert al Poloniei şi că în tot timpul domniei Arpa- 
zilor, adică dela anul 900 și până la 1301, când a murit Andrei al II-lea, 
ultimul rege al Ungariei din familia Arpazilor,,,, „Transilvania ne apare 
sub domniajArpazilor ca o provincie independentă“, Independenţa Tran- 
silvaniei, după bătălia dela Mohâcs din 1526, cu toate că plătea un 


244 DR. P, RÂMNEANŢU 


tribut Sultanului din Constatinopol, e îndeobște recunoscută, Transil- 
vania a format, cu ţinutul din părţile Tisei, așa zisul Partium, un prin- 
cipat electoral, dela adunarea constituantă dela Turda din 1542, până 
la moartea prinţului Mihail Apafi I, care a avut loc în 1690, Împăratul 
Austriei Leopold în anul 1691, printr'o diplomă s'a obligat să respecte 
Constituţia şi legile speciale ale Transilvaniei, lar după o sută de ani, 
în decretul semnat de Impăratul Austriei, 1790, spune în art, 5: 
ratat este un principat de sine stătător şi neatârnat de altă 
ară”, 4 


Anexarea teritoriilor româneşti, a Maramureşului, a Aradului, a 
Banatului şi a Transilvaniei la Ungaria a devenit o problemă a poli- 
ticii ungurești, imediat ce Ungurii au scăpat, în 1699, de stăpânirea 
turcească. 


Au început cu Maramureșul și Aradul în 1733, care, după sta- 
tistica publicată de Magda Pál în anul 1809, se constată că întreg 
ținutul acesta a avut 116.580 locuitori, astfel repartizaţi pe co- 
mune: Români în 51 comune; Unguri în 5 comune; Germani, Ru- 
teni şi Evrei în câteva comune. Populaţia Aradului în epoca aceia 
avea Români 87,6%, Sârbi 5,4%, Unguri 4,8%, alţii 0,2°/ Chiar 
orașul Arad mult mai târziu în 1839, după autorul maghiar Fânyes 
Elek a avut din 15.242 de locuitori majoritatea Români, aproximativ 
1623, Banatul în sec. XIV şi XV era împărţit în 8 districte, unde se 
afla în vigoare dreptul: special românesc, In sec, XIV, Mircea, Domnul 
Ţării Românești a stăpânit Banatul până la râul Caraş cu sectorul - 
Porţilor de Fier, După aceea a fost dependent de Ungaria până la 1552; 
de Turcia dela 1552 până la 1716; de Austria dela 1716 până la 1779 
când a fost anexat de Ungaria, In 1849, Austria a recunoscut vechea 
autonomie a Banatului, iar în 1860 Banatul a fost reanexat la Ungaria, cu 
toate protestele formulate de Români și Sârbi. In 1770, repartiţia populaţiei 
Banatului pe neamuri a fost următoarea : Români 186,639; Sârbi 78,970; 
Germani 42,201; Bulgari 8693; alţii 5625. Ungurii nu sunt trecuţi în 
această statistică, deci ei atunci încă nici nu au existat în Banat, 

Problema anexării Transilvaniei au pus-o Ungurii la 1848 sub 
imboldul revoluţiei. Fiquelemont fost președinte de consiliu şi ministru 
de externe al Austriei, a respins atât pretenţiile de independenţă de- 
plină, cât şi anexarea Transilvaniei, formulate de Ungaria, prin urmă- 
torul răspuns: „Ungurii n'ar trebui să uite că au venit ultimii din 
Asia, fără anale, fără nicio amintire de istorie și de patrie“; că 
„orașul Buda a fost vreme de 150 ani capitala unui pașalâc turcesc şi 
dela liberarea teritoriului lor toate beneficiile civilizaţiei Europei cen- 
rale n'au putut pătrunde până la extremitatea frontierelor imperiului 
pentrucă ei au opus un zid despărțitor“, Totuși, Ungurii, conduşi de 
Kossuth, au proclamat în 1848 „Unirea” Transilvaniei cu ţara lor, faţă 
de care Românii și Sașii au protestat, invocând drepturile lor de dis- 
pozițiune asupra acestei ţări, 

E extrem de important a releva, din lucrarea d-lui Seişanu, 
harta întocmită de Jászi Oszkár pe baza indicaţiilor date de 
Kossuth, în timpul cât l-a petrecut ca refugiat în Statele Unite ale 
Americei după dezastrul dela Világos (1848). 


ROMULUS SEIŞANU: TRANSILVANIA ROMÂNEASCĂ +, 245 


- După cum reiese din harta etnică kossuthistă, teritoriul etnic 
maghiar corespunde cu al Ungariei din 1939, iar teritoriul etnic româ- 
nesc, care cuprinde la Nord aproape întreg Maramureșul şi la Vest 
aproape întreg Banatul, depăşeşte astfel linia frontierei, fixată prin tra- 
tatul din 1920 în avantajul Românilor, 

In raport cu etnologia Transilvaniei şi Banatului, pe bază de sta- 
tisfici maghiare, despre care autorul tratează pe larg, credem, că e 
suficient de semnificativ citatul pe care îl face din lucrarea lui 
Dr. Kenéz Bela din 1906 (Magyarország nepesegi statisztikája), în 
care se spune: „Românii trăesc în majoritate absolută în 12 judeţe şi 
anume: Sălaj, Arad, Caraș-Severin, Alba, Bistriţa-Năsăud, Făgăraş, 
Hunedoara, Târnavă-Mică, Cluj, Sibiu, Someş și Turda și au majoritate 
relativă în Timiș, Braşov și Târnava-Mare”, Blocul românesc din Tran- 
silvania, considerat în 1912 chiar de fostul prim-ministru al Ungariei, 
contele Bethlem, un ocean, o „mare“, o avalanșă a fost recunoscut ca 
atare şi de delegaţia de pace ungară dela Paris în 1920, care în nota 
Il spune: „Acum 60 de ani locuitorii Transilvaniei au fost 28,2%J0 Un- 
guri şi 58,0%, Români”, 

Referitor la celelalte probleme pe care le tratează d-l Seișanu 
cum sunt: Ungurii și Secuii din Transilvania; Unirea Transilvaniei şi 
Banatului cu Regatul Român, etc,, etc., din motive lesne de înţeles nu 
le putem releva acum, Sperăm însă să revenim, 

Dr. P. RÂMNEANȚU 


INSEMNĂRI 


“TON C. BRĂTIANU 


Un pios pelerinaj, a reunit in ziua de 
4 Mai, la Florica, lângă mormântul Bră- 
tienilor, alăturea de membri familiei şi 
de reprezentantul guvernului, un mare 
număr de personalităţi de seamă ale 
vieţii publice românești. S'au comemorat 
cincizeci de ani dela moartea lui lon 
C. Brătianu, unul dintre stâlpii Ro- 
mâniei moderne. Cu acest prilej a fost 
sfințită bisericuţa din lemn, pe care 
Ionel Brătianu, fiul celui come- 
morat, a transportat-o în 1908, din 
Albac, satul lui Horia, la Florica, pentru 
a o avea mereu aproape, aducere aminte 
şi simbol al unui ideal pe care el l-a 
îndeplinit până la ultima literă. 

In aceste vremuri de restrişte, când 
simţim nevoia şi avem datoria de a ne 
întoarce mereu la izvoarele primare, 
la poruncile permanente ale dăinuirii 
noastre, sărbătorirea de pe Argeș a fost 
plină de semnificaţii. 

Ea ne-a adus aminte de bărbatul vânjos, 
sprinten la trup şi la minte, podoabă 
rară şi expresiune unică a virtuţilor fi- 
zice și sufleteşti ale rasei noastre, stră- 
veche şi totuși tânără, dornică de a-şi 
spune numele în civilizaţia europeană, 
bărbat care cu înțelepciunea, curajul, 
tactul și simţul lui de prevedere a avut 
partea leului la întemeierea micului Stat 
Român, treaptă necesară pentru atin- 
gerea hotarelor din 1918. Lui se dato- 
resc in mare măsură cimentarea insti- 
tuţiilor fundamentale ale acestui Stat, 


ridicarea prestigiului nostru, adâncirea 
conştiinţei naţionale şi lămurirea şi afi- 
marea destinului românesc. 

Intr'un articol din Deutsche Zeitung, 
din Viena, (reprodus în Tribuna, Nr. 107, 
din 1891) lon Brătianu e numit „Bis- 
markul României”. Comparaţia nu este 
de loc exagerată, dacă ţinem seamă de 
domeniile de activitate ale fiecăruia din 
cei doi bărbaţi de stat. Asemenea în- 
temeietorului imperiului german, înte- 
meietorul statului român modern a avut 
un puternic simţ al realităţilor, o energie 
neînfricată, o concepţie politică sigură, 
lipsită însă de rigiditate și o înaltă con- 
ştiinţă a valorilor etnice şi morale, 

A făcut, în tinereţă, şcoala revoluţio- 
marului — şcoală necesară, poate, ori- 
cărui om politic (cu condiţia să o ştie 
absolva la timp), pentru a-și oţeli curajul 
şi a îndrăgi marile idealuri, care numai 
în tinereţe iși desfac, larg, sborul — 
pentru ca mai târziu să devină un cu- 
minte întemeietor de dinastie, sfetnic 
regal cu spinarea dreaptă, respectat, nu 
numai la el acasă, ci şi peste hotare. 

Faţă de Ardeal a prins dragoste în 
anii iniţierii lui revoluţionare, când ca- 
zierul lui figura în arhivele tuturor po- 
liţiilor europene. O placă comemorativă, 
aşezată pe casa din str. Metropoliei, 
Nr. 11, din Sibiu, ne aduce aminte că 
îndrăsnetul tânăr a petrecut in 1851 
câteva luni, în acest oraş, unde a ti- 
părit, în mod tainic, proclamaţii şi a 
luat contact cu conducătorii Românilor 
şi cu ţăranii, „I. C. Brătianu e la Sibiu 


INSEMNĂRI | 247 


— scrie, în acel an, Bălcescu lui Ion 
Ghica — și e tare mulțumit de duhul 
Românilor de acolo, cum şi de ţărani“. 
Cu doi ani mai târziu, când Brătianu 
` scrie la Paris, miezosul, bine documen- 
tatul şi, totuşi, avântatul său studiu, „Na- 
ţionalitatea“, gândindu-se, poate, la acest 
„duh”, sfătuia pe Ardeleni să nu se lase 
amăgiţi de „concesiuni“, să-şi afirme cu 
putere naționalitatea și să se gândească, 
mai pre sus de toate la Unire: „Voi 
toţi, frații mei, dela Tisa la Marea 
Neagră, dela Dunăre până la Nistru, zi 
și noapte aduceţi-vă aminte că izbăvirea 
fiecăruia din noi este numai izbăvirea 
a 10 milioane de frați de ai noștri, în 
trup şi în suflet. Aduceţi-vă aminte că 
sufletul României nu se poate manifesta 
decât în unitatea «naţională; că pe cât 
vom fi trunchiaţi în bucăţi, locul na- 
țiunei noastre va fi gol în hora cea mare 
a omenirii, şi omenirea va suferi și noi 
vom suferi mai tare”, 

Ascensiunea lui politică a fost urmă- 
rită dincoace de Carpaţi cu un senti- 
ment de legitimă mândrie românească. 
Trecerea lui prin Ardeal era un eveni- 
ment, pe care marele om trebuia să-l 
ascundă cu mare prudenţă pentru a nu 
provaca complicaţii nedorite. „Numele 
lui se rostagte cu stimă în orice sat ro- 
mânesc“ — ni se spune în Familia (1869, 
p. 71). Potretul lui lua loc în casele ro- 
mânești, printre icoanele sfinte. La o 
expoziţie, organizată la Arad de „Aso- 
ciaţiunea“ din acel oraș, acest potret 
este așezat alăturea de al lui Mihai-Vi- 
teazul (lb.)... In același an (1869) era 
vorba să-şi cumpere o moșie în Ardeal, 
la Drașieu, cu siguranţă pentru a fi 
legat și mai organic de această provincie, 
„Ne-am bucura — spune Familia (lb. 
p. 58), — căci d-l Brătianu ar avea 
ocaziune de a petrece între noi“. Mai 
pe faţă, mai discret ajuta pe refugiații 
ardeleni. Vieaţa politică a celor rămași 
acasă, luptele şi stiierințele lor, le ur- 
mărea de aproape, iar mai târziu, a fost 
unul din sfetnicii lor ascultați. In căsnicia 
sorei sale Transilvania, — spune el 
odată, în parlamentul românesc — nu 


vrea, să se amestece, dar să nu se uite 
că dacă va fi injunghiată, sângele ei va 
stropi fruntea înjunghietorilor și Europa 
va sări în ajutorul ei (Federaţiunea, 1868, 
Nr. 179). 

La moartea lui, — dela care s'au 
implinit acum cincizeci de ani — doliul 
a fost general. Ziarele de dincoace .de 
Carpaţi i-au închinat articole nume- 
roase ; fiecare din momentele sfârșitului 
erau povestite cu pietate. „La Românii 
din Monarhia habsburgică — spune 
Tribuna (Nr. 104, din 1891), într'un ar- 
ticol de fond — nici -unul din bărbaţii 
de stat ai României n'a întrunit atâtea 
simpatii, atâta adoraţiune şi atâta vene- 
rațiune”. 

lată de ce, bine au făcut Ardelenii 
că şi-au plecat genunchii la mormântul 
lui şi glasul lor, alăturea de al repre- 
zentanţilor din toate provinciile româ- 
neşști, a răsunat la Florica, plin de nă- 
dejde şi de energie. 

Lângă acest mormânt străjuește bise- 
ricuţa de bârne din Albac, în care Horea 
se va fi impărtăşii cu Sfintele Taine, 
înainte de a se logodi cu moartea. Să 
ne aducem în fiecare clipă aminte de 
tragicul lui destin şi să ne pătrundem 
tot mai mult de convingerea că pentru 
a atinge apogeul împărătesc al Brătienilor, 
o naţiune trebue să fie ori când gata a 
trece prin focul purificator al jertfei 


lui Horea. 
Ion Breazu 


PATRIMONIUL NAȚIONAL 


Atragem atențiunea cetitorilor asupra 
articolului d-lui E. Petrovici, Ro- 
mânii dintre Timoc şi Morava, publicat 
in acest număr al revistei noastre, 
Despre existenţa, în imediata noastră 
apropiere, a acestui masiv bloc româ- 
nesc, știam cu toții, mai mult sau mai 
puţin. Nu știm însă câţi sunt aceia care 
aveau cunoștință despre conştiinţa etnică 
atât de rudimentară a acestor frați de 
sânge și de lege, Ceea ce spune d-l 
Petrovici e pur şi simplu uluitor: Să 
trăiască în vecinătate cu matca româ- 


248 INSEMNĂRI 


nească, alcătuită din 15 milioane de 
Români, 300.000 de oameni de aceeaşi 
limbă, care habar să n'aibă de existenţa 
statului român, de prestigiul şi vâlorile 
spirituale ale neamului lor, care să nu 
ştie nici măcar Tatăl Nostru în limba 
lor — singura pe care o vorbesc — 
este de neinchipuit, dacă aceste lucruri 
nu ni le-ar povesti un cercetător atât 
de obiectiv şi de autorizat, 

Mai suprinzătoare decât această con- 
statare ni se pare însă lipsa noastră, 
aproape totală, de interes faţă de aceşti 
Români. Pentru ignoranţa în care se 
Săsesc, ei nu sunt vinovaţi. Mizeria 
economică în care au trăit și trăesc 
încă; mizeria morală în care au fost 
ţinuţi de Sârbi, le-a tâmpit aproape cu de- 
săvârșire simţul etnic, care credem că a 
fost odată mult mai desvoltat decât acum. 
Din această plasă blestemată a intunere- 
cului aveam însă datoria să-i smulgem 
noi. Statul român nu trebuia să piardă 
niciun prilej - dacă nu avea asemenea pri- 
lejuri, trebuia să şi le creeze — pentru 
a le întinde o mână de ajutor, pentru 
a exopera pentru ei cele mai elementare 
drepturi omeneşti. Un stat, chiar când 
ţi-e amic, nu are niciun motiv să. refuze 
aceste drepturi, dacă acest stat se înte- 
meiază pe un crâmpeiu de justiţie. 
Trebuia apoi să le sară în ajutor bise- 
rica. Sunt neamuri cari fac misionarism 
creștin în stil mare pentru triburile 
sălbatice din Asia și Africa; noi nu 
facem acest misionarism nici pentru 
fraţii noştri, de care nu ne desparte 
decât o apă. Teama de autorităţile sâr- 
beşti ? Dar misionarul adevărat nu trebue 
să se teamă de nimic, Sacra lui vocaţie 
ştie să birue toate impotrivirile și să 
găsească mijlocul de a străbate la frații 
lui, pentru a-i învăța măcar Tatăl Nostru 
în limba maicii lor. 

Dar nu numai Statul şi instituţiile, ci noi 
toți, care ne-am bucurat de binefacerile 
libertăţii şi ne-am dat seama de rostu- 
rile noastre etnice, purtăm vina acestei 
părăsiri, 

Unul din cele mai mari păcate ale 
noastre este risipa pe care o facem cu 


vieţile românești şi, în general, cu pa- 
trimoniul nostru naţional. Mortalitatea 
noastră, mai ales cea infantilă, este unul 
din aspectele cele mai grave ale acestei 
risipe. Dumnezeu ne dă cu o mână şi 
noi risipim cu amândouă. Alte neamuri 
îşi bat capul să găsească mijloacele de a 
crea vieți noui, cât mai numeroase și 
cât mai rezistente; moi avem aceste 
vieți și nu luăm măsurile cele mai ele- 
mentare pentru a le conserva. Chiar 
atunci, când, mai mult datorită rezistenţei 
lor native și hazardului, decât măsurilor 
de prevedere ale colectivităţii, aceste 
vieţi scapă din ghiarele morții, nu ne 
îngrijim suficient să le integrăm patri- 
moniului nostru etnic. Un Român, ori 
unde s'ar găsi. pe globul pământului, 
trebue să aibă conştiinţa apartinenţii şi 
datoriilor lui etnice. El trebue să se simtă 
fiu al marei familii naţionale, ocrotit 
de ea, mândru de valorile ei. Trebue să 
se simtă cu atât mai mult, când nu este 
la adăpostul statului creat de această 
familie. Alte naţiuni fac eforturi imense, 
au găsit fel de fel de instituţii şi for- 
mule pentru a-și apăra fii risipiţi. Trebue 
să le căutăm și noi. Le vom găsi, cu 
siguranţă. Să fim cu ochii pururea des- 
chiși la primejdiile de desnaţionalizare, 
care îi pândesc ; să le prevenim, să nu 
cruțăm niciun efort pentru a le înlătura. 
Să nu uităm că mijloacele de desnaţio- - 
nalizare sunt astăzi mult mai puternice, 
cu un efect mult mai rapid, decât ina- 
inte. Ele îşi ating ţinta și mai de grabă, 
atunci când conştiinţa etnică șovăe, 
când temeiurile ei primare : limba, cre- 
dinţa, obiceiurile, sunt atinse, 
Patrimoniul nostru etnic, alcătuit din 
pământul, vieţile şi bunurile spirituale 
româneşti trebue inibogățit, fireşte ; dar 
înainte de toate trebue conservat -cu 
sfinţenie; pentru a-l lăsa moştenire ur- 
mașilor. A pierde o fărâmă din acest 
patrimoniu, este un păcat de moarte, 
pentru care ne așteaptă pedeapsa lui 
Dumnezeu şi a oamenilor. Aceasta trebue 
să fie: cea dintâi poruncă a oricărui 
Român, dar mai ales a acelora pe cari 
calitățile, meritele lor şi uneori jocul 


INSEMNĂRI 249 


capricios al sorții, îi pun în situația de 
a decide despre soarta lui, 
Ion Breazu 


JERTFE LA TEMELIE 


Mormintele sânt rădăcinile cu care un 
neam se leagă pentru vecie de pă- 
mântul său, 

Trecând prin cimitirul Clujului, nu- 
mărând crucile româneşti înfipte acolo, 
cântărind greutatea numelor înscrise pe 
ele, omul îşi poate da seamă, cât de 
mult devenise al nostru oraşul atâtor 
străduințe și înfăptuiri românești. Multe 
sânt şi mormintele care amintesc că 
acolo au fost timp de douăzeci și unu 
de ani școli mari şi vestite, româneşti. 

Doisprezece din  profesorii-apostoli 
veniţi la Cluj ca să dureze temelia Uni- 
versităţii Daciei Superioare au închis 
ochii în cei dintâi douăzeci de ani ai 
ființării școalei, căreia i-au dat ce a fost 
mai bun în sufletele şi minţile lor. Au 
murit împăcaţi, — deşi unii mult prea 
tineri, — ştiind că lucru bun și temeinic 
s'a săvârşit, cu ajutorul lor. Aceia dintre 
ei care zac în cimitirul de sub Dealul 
Feleacului veghiază acuma ca duhul de 
inoire pe care l-au adus în 1919, să ră- 
mâie duh de păstrare până la împlinirea 
vremii. Jertfe curate la temelie... 

Clădim iarăși școală nouă. Se cer 
jertfe noui, a căror cenușă să intărească 
varul și peatra temeliei. 

loan Minea şi loan Drăgoiu dascăli 
mari, vestiți şi cinstiţi, mândrie a Fa- 
cultăţii de Medicină a Universităţii Da- 
ciei Superioare, au intrat acuma în rând, 
după cei doisprezece. Amândoi născuţi 
dincoace de Carpaţi, unul la Săcele, 
celălalt in Caransebeş, au trebuit să 
treacă în Țara-veche ca să poată ajunge 
la ceva. Fiindcă în ţara lor de baştină, 
făcând știință nu puteai să te ridici, nici 
măcar să-ţi câştigi o pâine, dacă nu-ți 
schimbai numele, graiul şi gândul. A- 
mândoi şi-au dobândit ştiinţa temei- 

` nică acolo, „unde răsare soarele pentru 
toți Românii” şi au avut ca îndru- 
mători mari şi vestiți învăţaţi români, 


pe Gheorghe Marinescu şi pe loan Atha- - 
nasiu, Când ceea ce a crezut și pentru ce 
s'au trudit, s'a implinit, ei au venit 
acasă să aducă ştiinţă românească în 
meleagurile, în care totdeauna s'a simțit 
şi s'a crezut românește. Au adus-o, au 
inmulţit-o și au împărtăşit-o din belșug. 
Numele lor, ca şi al celorlalţi care au 
trudit impreună cu ei, au ajuns să fie 
cunoscute și cinstite departe, dincolo de 

hotarele românești. Ele se rosteau în- 

totdeauna când se vorbea de ceea ce 

au înfăptuit Românii in Țara lor mare. 

Când Tara s'a făcut mai mică, ei au 
apucat drumul pribegiei şi au luat pe 

umerii lor parte din sarcina clădirii din 

nou, parte bine măsurată şi cu bărbăţie 

purtată, Dar trupurile lor istovite au 

fost secătuite de durere și trudă, Nu au 

mai putut să ducă greul pe care sufle- 

tele lor mari credea că i-l poate în- 

cărca — şi au căzut jertfă la temelie de 

clădire nouă. 

Când se va ciopli în pridvorul Cole- 
giului Academic tablele de peatră cu 
numele celor care au ctiitorit, ale celor 
care au dus în pribegie și ale celor care 
au adus din nou acasă ştiinţa româ- 
nească din Ardeal, slovele. loan 
Minea şi loan Drăgoiu vor 
străluci în aur curat. 


Iacob Bădilă 


INSTITUTUL ROMÂN 
DIN GERMANIA 


Pentru intensificarea legăturilor cul- 
turale între România și cel de al Hi-lea 
Reich, la 1 Septemvrie 1940, a luat ființă 
la Berlin, Institutul Român din Germania. 

Creat, ironia sorții, în unul din cele 
mai critice momente ale istoriei noastre 
naționale, acest Institut, sub conducerea 
ilustrului savant Sextil Pușcariu, 
vine să valorifice înaintea străinătăţii 
tocmai energiile noastre creatoare, 

Institutul Român are un dublu scop. 
Întâi, prin conferinţe, prin expoziţii, 
prin publicaţii de propagandă, prin indru- 
mări pe care le dă acolo celor intere- 
saţi, prin biblioteca pe care o are la 


250 INSEMNĂRI 


dispoziţie : să ne facă cunoscuţi străi- 
nătăţii. In al doilea rând, pe lângă faci- 
litarea schimbului de studenţi și pro- 
fesori dintre cele două ţări și o cola- 
borare cu instituţiile germane care stu- 
diază Sud-Estul european, el trebue, 
după un prealabil studiu, să facă cunos- 
cute în România instituţiile germane de 
cultură, 


Distins linguist şi istoric literar de 
seamă, director al celor două opere cru- 
ciale în cultura română, Dicţionarul 
limbii române şi Atlasul linguistic român, 
prin activitatea sa științifică, Prof Puş- 
cariu a ajuns să fie cunoscut și apre- 
ciat, încă de mult, in toate cercurile 
ştiinţifice străine, fiind ales, în ultimul 
timp, chiar membru corespondent al Aca- 
demiei prusiene de ştiinţe din Berlin, 
de care cinste, dela Dimitrie Cantemir 
incoace, niciun alt român nu sa putut 
bucura. In opera pe care o intreprinde 
în momentul de față şi al cărei inceput 
a fost greu, pentrucă noi nu făcusem 
până acum nimic în acest sens, dom- 
nului Prof. S. Puşcariu îi stau la înde- 
mână mai multe calităţi. Capacitate inte- 
lectuală vastă, om de ingenioasă ini- 
țiativă, neîntrecut spirit organizator, în 
scurt timp de când e în Germania naţio- 
nal-socialistă, a reuşit, prin întinsele 
sale relaţii ştiinţifice, să desvolte o intensă 
activitate de propagandă pentru țara sa 
propagandă ale cărei roade se vor vedea 
la timp util. 

In acelaşi sens, d-sa ţine anul acesta, 
la Universitatea din Berlin, în calitate 
de profesor onorar, un ciclu de lec- 
țiuni de filologie romanică cu spe- 
cială privire la limba română, In lecţia 
de deschidere, ţinută la 12 Maia. c. 
într'un cadru sărbătoresc, fiind prezentat 
de însuşi Rectorul Universităţii din 
Berlin, D-1 Prof. S. Pușcariu a vorbit 
despre „Elementul romanic în spaţiul 
dunărean“, în care, accentuând asupra 
romanităţii și continuității noastre, așa 
cum rees ele din documentele de limbă 
pe care le-a scos la lumină Atlasul lin- 
guistic român, a demonstrat cum Ar- 


dealul — din cauza latinităţii care in 
vestul Carpaţilor a fost mai intensă ca 
în celelalte regiuni și care a opus o 
puternică rezistenţă influențelor străine, 
mai ales slave, — este inima românis- 
mului, iar în concluzie, după ce a arătat 
extinderea romanităţii balcanice, a subli- 
niat caracterul unitar al limbii române 
din Dacia. 

Este, acesta, unul din cele mai efi- ' 
cace mijloace de propagandă, iar per- 
sonalitatea conducătorului ei, una din 
puţinele chezăşii sigure ale reabilitării 
noastre, 

Liviu Onu 


O CARTE GERMANĂ DESPRE 
STRUCTURA STATULUI ROMÂN 


Este vorba de o documentată lucrare 


publicată de Ernst Schmidt cu 


titlul: „Die Verfassungsrechiliche und 
politische Struktur des rumänischen 
Staates in ihrer historischen Entwick- 
lung”. Deşi publicată incă în anul 1932 
de Academia germană din Miinchen 
intr'o colecţie de scrieri dedicate ger- 
manismului, această operă nu s'a bucurat 
până acum de un comentar în periodi- 
cele românești. Interesul acestei lucrări 
pentru cititorii români apare limpede 
din faptul că ea nu formează decât o 
parte introductivă a unui alt studiu, . 
consacrat situaţiei juridice şi politice a 
minorității germane în România, pentru 
desăvârșirea căruia însă, — spune au- 
torul în prefață, — a fost necesară o 
prealabilă cercetare a organizării gene- 
rale a Statului român, în care această 
minoritate se incadrează, 

Evoluţia constituțională și politică a 
Statului român este urmărită de autor 
in desvoltarea ei juridico-instituțională 
dela începutul evului modern și până 
în luna Ianuarie a anului 1932. Nu este 
locul să analizăm aici în întregul ei 
această expunere, ea fiind destinată în 
special cititorilor cu pregătire juridică, 
ci ne vom mărgini să subliniem numai 
câteva idei și să reproducem câteva 
fraze, care cuprind o recunoaştere vă- 


INSEMNĂRI 151 


dită a temeiniciei drepturilor noastre 
naționale sau înfăţişează în adevărata ei 
lumină opresiunea necruțătoare la care 
au fost supuşi veacuri de-a-rândul Ro- 
mânii din Ardeal. 

Vorbind de continuitatea Românilor 
în Dacia, E. S. scrie: „ln jurul acestei 
teorii a originei s'a discutat violent și 
îndelung. I s'a opus „teoria migraţiunii“, 
după care odată cu soldaţii lui Aurelian 
ar fi plecat şi urmașii vechilor colonişti, 
parte dincolo de Dunăre, parte s'ar fi 
retras în Carpaţi, iar după trecerea nă- 
vălirii popoarelor s'ar fi reintors în ve- 
chile lor aşezări. „Ură şi îngâmfare“ au 
călăuzit în cea mai mare parte con- 
deiele în această controversă. După re- 
. zultatele cercetărilor celor mai recente, 
părerea dominantă înclină în favoarea 
teoriei continuității“ (pag. 25). Pe de altă 
“parte, câteva rânduri mai departe, au- 
torul arată o pătrunzătoare înţelegere 
a psihologiei poporului român, atunci 
când subliniază rolul pe care l-a avut 
pentru formarea caracterului său național 
credinţa în origina sa latină. 

Dar, fără îndoială capitolul cel mai 
interesant al acestei cărți este acela care 
se ocupă de „Chestiunea românească în 
Transilvania”. Zugrăvind situaţia Ro- 

` mânilor din Ardeal așa cum ea se înfă- 


ţișa înainte de „Compromisul” dela 1867, 


E. S. scrie: „Un secol de stăpânire 
babsburgică nu a adus Românilor tran- 
silvăneni niciun succes vizibil în lupta 
pentru drepturile lor. Nimic altceva 
decât speranţe desamăgite și promisiuni 
neimplinite, peste tot vechea povară a 
iobăgiei, apăsătoarea predominantă a no- 
bilimei maghiare, aceasta era ceea ce 
„Valahii“ zilnic vedeau şi simțeau“ (pag. 
58). După ce analizează în câteva pa- 
gini acest episod din vieaţa Românilor 
transilvăneni, autorul se ocupă apoi de 
Compromisul dela 1867: „In aparență 
prin aceasta nu ere nimic pierdut pentru 
românism Căci Constituţia maghiară nu 
cunoștea „naţiunile“ Transilvaniei, ci 
dimpotrivă se sprijinea pe „unitatea po- 
litică a naţiunii”, Dar, reprezentarea po- 
litică a Românilor era condamnată la 


neputinţă prin configuraţia dreptului de 
vot, care le era refuzat celor mai mulți 
dintre ei dia: cauza censului său ridicat. 
In 1874 acest drept de vot fu modi- 
ficat şi mai în defavoarea Românilor, 
pria faptul că pentru Transilvania fură 
emise dispoziţiuni speciale, — cu toată 
unitatea națiunii! — care fixau în oraşe 
censul mai jos decât în restul Ungariei, 
la ţară dimpotrivă mai sus. Tendinţa 
era foarte transparentă : Elementul ma- 
ghiar, numeros în oraşe, trebuia să fie 
preferat față de Români, care aveau 
majoritatea covârșitoare în sate“ (pag. 63). 

In legătură cu legile şcolare din anii. 
1879—1891, care au introdus în progra- 
mele şcolare un mare număr de ore de 
limba maghiară, cu scopul de a desna- 
ționaliza naţiunile din Ungaria E. S. 
arată mai întâi reacţiunea puternică la 
care a dat naștere printre Românii arde- 
leni această încercare, pentru ca apoi 
să adauge: „Aceasta trebue să fie re- 
ținut: Poporul român din Transilvania 
stătea acum înapoia conducătorilor lui 
şi urma consemnele lor, care au pre- 
scris mai întâi o obstrucţie pasivă". Si- 
tuaţia în anul 1914 o rezumă citând ur- 
mătoarea frază a lui Michniewicz 
„Nicăeri uriaşa politică de desnaţiona- 
izare nu a dat un fiasco atât de no- 
toriu ca la Români. În loc să-i amal- 
gameze pe aceștia cu Maghiarii, ea a 
oţelit conştiinţa lor naţională și inte- 
lectualitatea, mult timp aproape sepa- 
rată de poporul muncitor, a legat-o din 
nou în modul cel mai in intim de ace- 
sta” (pag. 65), 

Ultimul capitol, întitulat „Rezultate“ 
caută să dea o sinteză a situaţiei 
politice din România aşa cum se în- 
fățişa la începutul anului 1932 şi să 
desprindă perspectivele desvoltării ei 
viitoare. Pentru cititorii Transilvaniei 
reținem din aceste concluzii următoarea - 
frază : „Din punct de vedere naţional- 
politic nu este de contestat Românilor o 
pretenţie îndreptăţită asupra nouilor pro- 
vincii... (pag. 82). Obiectivitatea acestei 
constatări face de prisos orice alte co- 
Tudor Drăganu 


mentarii. 


BIBLIOGRAFIA TRANSILVANIEI (li) 


BIROU VIRGIL. Oameni și locuri dia 
Căraş. Timişoara, 1940. „Tipografia Ro- 
mânească”, 80, 205 p., 48 tab. 

BRANDSCH RUDOLF. Die madjarische 
Frage. Bukarest, 1940. Tip. „Arta“, 8°, 
30 p. ; 

BREDICEANU TIBERIU. Muzica în 
Transilvania. (Din volumul „Muzica ro- 
mânească de azi“). Bucureşti, 1941. Tip 
„Marvan“, 80, 15 p. 

COSMA AUREL. Pictura românească 
din Banat dela origine până azi. Timi- 
şoara, 1940. „Tipografia Românească“, 
8, 79 p. 

CRĂCIUN IOACHIM]. Tiparul la Ro- 
mânii din Transilvania. Lecţie de deschi- 
dere... Extras. Sibiu, 1941. Tiparul 
Tip. Arhidiecezane, 8°, 15 p. 

FERENCZY GHEORGHE J. DE —. 
Ardealul pământ românesc. Un publicist 
săcui refugiat despre dreptatea noastră. 
Ploeşti, 1941. Tipografia „Miricescu“, 
4, 30 p. 

FERENCZY GYÖRGY. Golgota Trans- 
sylvániában. Bucureşti, 1941. Tip. „Emi- 
nescu“, 8, 131 p. 

FILIPAȘCU ALEXANDRU. Istoria Ma- 

ramureșului. Bucureşti, 1940. Tipografia 
ziarului „Universul“, 80, 270 p., 3 tab. 
Lei 120. 
__ GEORGESCU GIOVANNI. La diocesia 
magiara. di Hajdu-Dorogh. Blaj, 1940. 
Tipografia Seminarului, 8%, 63 p. 

ION GRIGORE. Depopulare şi eco- 


nomie în Banat. Timișoara, 1940. „Ti- 
pografia Românească“, 8%, 114 p. 


IORGA N. Observaţii și probleme bă- 
nățene (Academia Română. Studii şi cer- 
cetări, XL). Buc., 1940. M. O. şi Impr. 
Stat., 8° mare, 120 p., 22 tab. 

MANCIULEA ŞT. Aşezările românești 
din Ungaria şi Transilvania în secolele 


XIV—XV. Blaj, 1941. Tipografia Semi.  . 


narului, 8°, 212 p. 

NEGREA MARȚIAN. Ua compozitor: 
român ardelean din sec. XVII: Jon Ca- 
ioni (1629—1687). (Melos 2). Craiova. 
1940. Ed, Scrisul Românesc. 80, 72 p - 

NETEA VASILE. “Țara Oaşului. (Cu- 
noștințe Folositoare. Seria C. Nr. 109). . 
Bucureşti [1940]. Editura Cartea Româ- 
nească, 8%, 32 p. Lei 8. 

ORENDI—HOMMENAU VIKTOR. Ihr 
wahres Gesicht. Ein rot-weiss-grüner 
Kulturfilm aus Madjarien. Bukarest, 1941. 
Selbstverlag des Verfassers. 8%, 62 p. 

POP EMIL. Un român [ardeleanj ex- 
plorator al Balcanilor la începutul vea- 
cului al 19-lea: C. Manolesco. (Analele - 
Academiei Române. Memoriile Secţ. Şt. 
Seria IIl. Tom. XVI. Mem.;6). Bucureşti, 
1940. M. O. Impr. Statului, 8°, 10 p. 

SEIȘANU ROMULUS. Transilvania 
românească. Cu hărţi și diagrame. Bu- 
curești, 1941. Tipografia ziarului „Uni- 
versul“, 8%, 109 p. Lei 50. 

SUCIU ION DIMITRIE. Literatura bă- 
nățeană dela început până la Unire 
1582—1918. Timișoara, 1940. „Tipografia 
Românească”, 8%, 399 p. 

THEODORESCU VASILE M. Transil- 
vania sub Maghiari şi Români. Bucu- 
reşti, 1941. M. O. Impr. Naţională, 8°, 
244 p. 


TRANSILVANIA 


ORGAN AL ASTREI 
Anul 72 Mai Nr. 3-1941 


CUPRINSUL: 


N. Buta, + Nicolae Iorga 
E. Petrovici, Românii dintre Timoc și Morava 
Nicolae Lascu, Preabunul Impărat 
Ion D. Moga, Românii în Transilvania medievală 
Dr. Cornel Corneanu, Profesorul Dr, Petru Barbu | 
Romul D. Ivan, Aspecte din vieaţa economică a Ardealului 
Vasile Netea, Un capitol necunoscut din activitatea lui Visa- 
rion Roman 
CRONICI: 
Radu Stanca, Literatura de aventură și „Legea Munţilor“ de . 
Corneliu Axente 
Ion Mărcuş, Răscoala lui Horia în comitatele Cluj şi Turda 
A. Circhev, Psihologia persoanei 
Simion Daia, O culegere de documente privitoare la sec, XVII 
în Transilvania 
I F, Justiţia românească şi maghiară din Transilvania 
„Dr, P. Râmneanţu, Romulus Seişeanu: „Transilvania Românească“ 
ÎNSEMNĂRI: 


Ion Breazu, lon C. Brătianu. — Patrimoniul naţional. — Jacob 
Bădilă, Jertie la temelie. — Liviu Onu, Institutul Român din Germania. 
— Tudor Drăganu, O carte germană despre structura Statului Român. 


a BIBLIOGRAFIA TRANSILVANIEI (Il) 


+ 


Tiparul Institutului de arte grafice „DACIA TRAIANĂ” s. a. Sibiu — 1941-960 
Preţui Lei 30:—