Transilvania_1938_069_002

Anul 69. Martie—Aprilie 1938., Nr. 2. 


TRANSILVANIA 


(Buletin de tehnică a culturii.) 


Apel 


Țara a intrat într'o nouă epocă a vieţii obștești. Ener- 
giile cheltuite înainte prea intens, adeseori zădarnic sau chiar 
contrar intereselor obștei româneşti, în cadrele partidelor 
politice, sunt azi la dispoaiția unei munci constructive pentru 
binele neamului, Eliminat a fost unu! dintre principalele mo- 
tive ale desunirii, eliminată este dominațiunea unor creauri 
politice, adeseori cu totul streine de felul de a fi şia gândi 
al neamului nostru și mai uşor ne vom putea întâlni, în 
sfârşit, într'o solidară muncă românească. 

Această unire în gânduri și simţiri a fost chezășia re- 
zistenţii noastre din trecut, a fost cea mai de seamă dintre 
armele, cari ne-au pregătit izbânda. Și numai noi, cei din 
Ardeal și Banat, șlim cât de mult ne-a oprit în drum gân- 
duri și fapte bune, desunirea datorită politicei, numai noi 
știm cât de mult am suferit, văzând cum frați se luptau 
contra fraților, văzând că de dragul unor — adeseori mes- 
chine — interese personale sau locale, se uitau marile ro- 
sturi ale neamului şi datoria noastră a tuturor, de a ne pune 
întâi în slujba lor. 

De aici înainte, așa o dorim din tot sufletul, e pace la 
sale. Intelectualii noștri, dornici de a-și cheltui surplusul de 
energii pentru binele obștegc, vor putea să- gi îndrepte gândul, 
netulburat de ideologii streine și dragostea, neîncătuşată de 
interese electorale, către țărănimea noastră dornică de în- 
drumare spre bine. 


65 1 


Ridicaţi din mijlocul țărănimii prin truda și jertfa ace- 
steia, înaestrați cu însugirile de seamă moștenite din patri- 
moniului etnic păstrat cu sfințenie în sânul ţărănimii româ- 
nești şi asiguraţi în libertatea de a munci şi crea tot prin 
forță hotăritoare a puternicii noastre ţărănimi, intelectualii 
noştri îşi vor înțelege din nou datoria gi rostul, de a fi oero- 
titorii celor dela fară, de a aduce toată jertfa pentru binele 
și viitorul lor etnie. 


Munca noastră însă, trebue să fie adusă frățegte ca un 
prinos de recunoştinţă pentru tot, ce am primit. Ba trebue: 
să fie încălzită de dragostea pentru neam și îndrumată ne- 
contenit de grija de a-i sluji viitorul cât mai devotat și cât 
mai priceput. Abia așa vom fi sensibili la cerințele reale 
ale țărănimii, abia așa vom preţui, aga cum se cuvine, co- 
moara etnică aşezată în poporul dela ţară şi ne vom înrola 
cu drag și desinferesaţi în acțiunea menită să-l ocrotească. 


Niciodată munca plătită, condusă de ordine şi regula- 
mente nu va putea înlocui epostolatul plin de sensibilitatea 
devotamentului. Niciodată rutina funcţionărească nu va putea 
înlocui rodnica inițiativă. 


„Asociaţiunea“ noastră din primul moment al existenței 
și-a înțeles acest rost. Ba a cuprins în sânul ei şi a înca- 
drat în rodnică muncă românească pe tofi intelectualii din 
Ardeal și Banat. Ea a fost ocrotitoarea păturii ţărăneşti şi, 
propovăduind unirea tuturor forțelor etnice peste interesele 
politice sau confesionale, a pregătit unirea mare. 


După epoca de desbinare, de uitare a cerințelor fă- 
rănimii, de nesocotire a intereselor reale etnice, e timpul 
suprem, să ne unim deci din nou cu toții sub steagul vechei 
noastre „Asociaţii“. Dugmanii de ieri, dușmani ne sunt şi azi 
înăuntrul ţării noastre şi ne vor rămâne și în viilor. lnar- 
mafi cu toate armele dibăciei, cu toată hotărîrea de a ne 
adormi atenţia şi a ne irosi rezistența, ei pun necontenit și 
în strânsă solidaritate toate forțele în migcare pentru a re- 
cuceri, ce pe nedrept odată, a lor a fost. Acestui elan dis- 
ciplinat şi hotărit, degeaba vom încerca să punem în cale 
birouri cu funcționari şi disciplină impusă. Bl nu va putea 
fi oprit și biruit decât tot prin elan, tot prin hotărire și 


66 


disciplină, însufleţită de idealul etnic şi de spiritul de jertfă 
pentru binele neamului. Și dacă alte instituții culturale depun 
o activitate civilizalorie la sate, ameliorând mediul de trai, 
noi să rămânem credincioși tradiției noastre, să încălaim, 
să lumină și să finem treaz sufletul românesc, să | finem 
sensibil la tot ce ar putea să-i compromită viitorul şi să 
umbrească soarta celor ce vor veni și să păstrăm şi să 
dăm urmașilor, nepătat și negtirbit, patrimoniul scump al 
moştenirii noastre românești. Aceasta a fost și va trebui 
să rămână misiunea „Astrei“, pe care nici o altă instituție 
culturală nu o va putea suplini. 

In vremuri grele, uniţi ne-a aflat soartea. Vremuri grele 
trăim! Unifi să stăm din nou în jurul „Astrei“ noastre, in- 
telectuali români, a „Astrei“, care cu drag Vă încadrează 
pe toți în munca rodnică gi frățească pentru viitorul nea- 
mului și al ţării. 

Să fim adâne recunoscători Regelui nostru, că prin 
noua așezare a vieţii noastre obşteşti a netezit drumul spre 
unirea și afirmarea forțelor românești. Să jim recunoscători 
și să ne folosim cu încredere şi prudență prevăzătoare de 
acest dar neprețuit. De noi depinde, să dovedim, că am în- 
feles adâncul ros! al acestei eliberări spirituale, un rost pe 
care noi cei din Ardeal și Banat îl înțelegem înaintea tu- 
turor în toală însemnătatea lui covârșitoare și pe care-l 
dorim împlinit, din fot sufletul nostru. 

Dr. Tuliu Moldovan; 
Preşedintele „Astrei“. 


67 1* 


„Astra“ şi despoliticianizarea vieţii în Stat 
de Dr. G. Preda, 


vicepreşedinte al „Astrei“. 


Articolul 4 din statutele „Astrei“ prevede — precum 
ştim, — că în adunările acestei instituţiuni, nu trebue să 
se discute chestiuni religioase și politice. Conducătorii 
„Astrei“ au ţinut ea articolul să fie respectat și deci ca în 
acest altar de cultură românească să nu se facă niciodată 
politică de partid sau confestonalism. 

Acest fapt nu a fost îndreptat nici contra Religiei pe 
care o respeetăm cu taţii, nici contra Politieei care rămâne 
ca cea mai importantă știință şi artă de a armoniza inte- 
resele individuale cu cele generale. Articolul era introdus 
de făuritorii instituţiei (ei înşişi mari prelați) cu scopul de 
nu se provoca discuţiuni confesionale care ar fi putut mări 
şi mai mult desbinarea dintre fraţi, (desbinarea adusă odi- 
nioară prin legea maghiară) și de a înlătura mijloacele 
politicianiste certate cu civilizaţia, care ar fi putut micşora 
şi diseredita valoarea politieii. 

Trebue totuși să recunoaştem că paroxismul luptelor 
politice de după răsboiu a avut o influenţă dăunătoare 
asupra tuturor organizaţiunilor din Stat și indirect asupra 
„Astrei“. 

Pot spune că influenţa asupra acestei instituţii cultu- 
rale s'a exercitat pe două căi: prima a fost prin înregi- 
mentarea celor mai mulţi membrii ai „Astrei“ în partidele 
politice, deci prin o mai mare preocupare de politicianism 
și neglijare a intereselor „Astrei“; a doua a fost prin in- 
fluenţa ce au exercitat acești membri astriști politietantzaţi 
asupra maselor populare, cu consecinţe pe care le eu- 
noaștem aproape cu toţi. 

Dacă egoismul şi dorul de parvenire al unor înregi- 
mentaţi politiei contribuiau ea „Astra“ să primească indi- 
rect lovituri nemeritate, atunci când nu era condusă de cei 
pe care-i voiau respectivii, nu mat puţin lupta politică fără 
măsură şi fără urbanitate în faţa sătenilor, aruncarea de 
epitete, injurii, ete. cu scop de a discredita adversarul au 
mărit asperităţile, învrăjbirile între fraţi, — (chiar între 


68 


membrii aceleiaşi familii) au făcut să se suspecleze și să 
se deprecieze apostolatul cultural şi încetul cu încetul au 
contribuit la distrugerea a ceea ce constitue puterea şi 
bucuria unet naţiuni la: „speranța și credința în mai bine“, 


Dar luptele politice sterile, toctrea simţurilor, întune- 
carea judecății, ete. făceau să nu se mai vadă cum pes- 
cuitori în apă tulbure foloseau incriminările ce-și aruncau 
reciproc fraţii de acelaşi neam şi sânge, şt profitau de pe 
urma îavrăjbirii și desbinării lor. 

„Astra“ a trebuit deci pe lângă alte neajunsuri (în spe~- 
cial materiale), să suporte şi această vitregie a vremurilor 
aduse printr'un astfel de politicianism condamnabil, care i-a 
încetinit mult mersul. Totuși încălzită la focul sacru al da- 
toriei sale, la căldura ieşită din cutele sufletești ale fonda- 
torilor şi înaintaşilor ei, ea a pășit mereu înainte şi dările 
de seamă anuale exprimă sincer, cele înfăptuite. 


Continuându-și programul, ea răspândea pe unde trecea 
o atmosferă de optimism şi speranţe. Increzătoare în for- 
tele aduse prin seva trecutului, atrăgea atenţia tuturor 
asupra faptului că nu aparţine nici anumitor persoane, nici 
anumitui partid sau regiuni și că deci are dreptul la co- 
laborarea și sprijinul tuturor Românilor pentru a-și putea 
realiza cât mai bine şi mai complet scopurile. 

Noul așezământ constituţional adus prin nouă consti- 
tuţie, cred că este de folos la calmarea febrei politice și 
prin ea la neliniştea sufletească a politieianilor, nelinişte 
provocată prin ciocnirea diferitelor mentalități politice și 
prin certurile ivite prin aplicarea măsurilor dictate de prin- 
cipiile politice. 

Politicianistul calmat nu-și va mai exalta ambiția, va- 
nitatea, orgoliul sau alte sentimente rele, nu-și va risipi 
energiile înzadar, ei își va căuta în liniște de ocupaţia ce 
o are, de munca ce trebue să o depună spre binele ob- 
ștese şi va deveni cu încetul un eujronie adică un om în- 
ţelegător, ponderat, conciliant, armonizant. 

Poporul dela sate care începuse să se sature de su- 
praofettele şi supralicitaţiile ce se făceau de partizanii diferi- 
telor partide, își va căuta de asemeni liniştit de ocupaţia lui. 


69 


Privaţi de scopurile politice. credem apoi că toate 
inimile și minţile româneşti se vor îndrepta spre felurile 
culturale și naţionale ale neamului. 


Nu se va mai uita ușor faptul că suntem o ţară lăr- 
gită prin atâtea jertfe, că nu avem cuprinși în interiorul 
frontierelor pe tofi fili neamului şi că suntem priviți poate 
cu dușmănie, invidie şi răutate de unii vecini. Nu vom uita 
ugor că suntem o naţiune tânără și că trebue ca prin erea- 
țiuni şi muncă folositoare să aducem dovada virtuţilor şi 
energiilor de care dispunem, ocupându-ne locul pe care-l 
merităm în concertul ţărilor din lume. 


Incât privește „Astra“ noi cet dela conducere rămânem 
ea şi în trecut purtătorii steagului ce ni l-au transmis fna- 
întașii şi considerăm ca o datorie să-l ţinem cât mai înălţat 
pe terenul culturii, al muncii creatoare, izvoritoare de spe- 
ranţe, a bunei înțelegeri și armonii. Chemăm astăzi mai 
muit ca oricând la ogorul de muncă toate energiile pro- 
ducătoare ale neamului, pentru ca roadele culese să poată 
îmbogăţi cu adevărat, patrimoniul sufletesc al poporului. 


Punând interesul obştese mai presus de cel personal, 
punând dragostea în locul urei, sprijinul în locul bârfelei, 
munca pozitivă în locul cele! negative, încrederea în sine 
şi în Dumnezeu, în locul desnădejde! și disperării, sperăm 
să aducem cât mai repede o reabilitare, o însănătoşire a 
neamului îmbolnăvit prin politicianism şi o dragoste faţă 
de cele ce pot interesa binele obştese și în special cul- 
tura neamului. 

Și acum un ultim şi important cuvânt: 

M. 8. Regele Carol ll, preşedintele de onoare al „Astrei“ 
şi-a afirmat voinţa sa nu numai ca voevod al culturii, așe- 
zând domnia Sa pe temelia acestei culturi adică pe temelta 
veşnicei ceoncurenţe și stimulului dintre oameni şi dintre 
națiuni, El este creatorul noului așezământ constituţional. 

Astăzi mai mult ca oricând se cere să facem ca fie- 
care cetăţean să vadă clar foloasele acestei ereaţiuni, să 
se arate vrednic de această nouă organizare a lucrului, 
vrednice de încrederea ce se pune în el și ce se așteaptă 
dela el, vrednice de saerifietul făcut de acel ce repauzează 


70 


“în sutele de mii de morminte de pe cuprinsul acestei ţări 
şi cărora le datorim tot ceea ce avem. 


Strânşi uniţi deci în jurul M. S. Regelui, în cultul 
unanim al prodigioasei sale activităţi, noi trebue să ac- 
tivăm şi mai intens pe teren cultural și naţional răspun- 
zând atât înderanului nostru sufletesc, cât şi exemplului Pu- 
ternicului Păzitor al hotarelor întregite. 


Figuri şi fapte pilduitoare, din trecut. 


Politieianismul înfierat de „„Asociaţiune““ 
de H. P.-P. 


Vasile Goldig exelama, în Braşov, la adun. gen. din 
1925: „Ne-am destrămat în clase, tagme, profesii, partide, 
eoterit. Am început să pierdem simţul solidarităţii neamului, 
să dispreţuim trecutul şi să negiijăm viitorul. Oirăvită prin 
ideologia materialistă, lumea dă nebunește asalt spre îm- 
bagăţire rapidă şi fără nici un serupul:. 


In 1927: „Sub regimul concepţiei de vieață a vremii, 
năzuinţele mulțimilor de a da legii si puterii publice în- 
grădiri, cari să asigure ordinea, dar totuși să reducă gu- 
vernarea la măsura utilă progresului comun și să frâneze 
aviditatea firească a guvernanțţilar, — toate eforturile de a 
preface proprietatea în funcţiune socială, garantându-i to- 
tuşi fiinţarea, de a elimina urmările păgubitoare ale eon- 
curenţei desfrânate, fără a-t stingheri libertatea se sfarmă 
de capacitatea clasei acaparatoare de averi și de putere“. 

„Să desperăm ?* întreba Goldiș. Nu! „Ci mai vârtos, 
noi, aceștia, cari am rămas credincioşi tradiţiei şi idealului 
solidarităţii naţionale, în fața vrăjmășiei vremurilor, cu ne- 
elintittă credinţă în puterea de vieaţă a neamului, vom în- | 
corda puterile noastre prin tăria voinţei“. 

La „Congresul cultural“, ţinut îa Sibiu, în zilele de 
24—26 Aprilie 1930, a avut „Astra“ între problemele de des- 
Pui şi cele două teme: Raportul dintre „Astra“ și Stat 

„Astrâ“ și politica. Raportorul temei din urmă, dl rector 
3i şeoalei politehnice din Timișoara, pe atunct, Dr. V. Vâl- 
'Caviei, accentua : 


71 


„Poziţiunea Asoctaţiunii faţă de politică pare că este 
stabilită de art. 4 din statute, care spune că „în adunările: 
Asociaţiunii nu se pot discuta chestiunile religioase şi po- 
litice“. Şi de sigur că bine a făcut Asociaţiunea că şi-a 
impus încă dela început o strictă rezervă faţă de politică, 
în înţelesul restrâns al acestui cuvânt, punându-se astfel. 
la adăpost de scăderile pe cari lupta politică de partid o 
aduce cu sine. Căci armele de luptă în vâltoarea politicei 
obişnuite nu se aleg întotdeauna de către combatanți numat 
eu grija de îndreptare şi de păzire a marginilor impuse 
de obiigaţiunile oricărui om de onoare faţă de adevăr, ci 
ele se aleg adeseori după alte consideraţiuni, fără căutare 
prea severă la baza de susţinere morală a lor. De aceea 
se întâmplă adesea ca cele mai bune intenţiuni să ducă: 
la vătămarea chiar a intereselor superioare pentru a căror 
apărare s'a iniţiat lupta, iar luptătorul civilizat, care se 
așteaptă la un occidental „fair play“ să se găsească în 
arenă complet dezarmat în faţa armelor pe car! nu le ad- 
mite și nu le poate întrebuința“. 

„Acest motiv, care a îndepărtat de vieafa noastră po- 
litică numeroase din forțele reale românești cu greutate: 
morală şi care prin urmare ar trebui să dea de gândit 
mai mult decât a dət până acum conducătorilor noştri po- 
litici, este îndestulător pentru a justițica retragerea „Aso- 
ctaţiunii“ în tranșeele garantate prin articolul 4 a! statutelor“. 


„Bxistă totuși un sens mai larg al cuvântului „politică“,. 
pe care ni la reamintit președintele Asociaţiunii, dl V. 
Goldiș, în magistralul său cuvânt festiv ţinut la deschiderea 
adunării generale a „Astrei“, la Turda, în 1929. Politica, 
spunea di Goldiș, „este arta de a găsi și aplica măsurile: 
și metodele celei mai prielnice iîmpreună-viețuiri a oame- 
nilor. A transforma în acorduri, antinomiile dintre îndato- 
ririle sociale și interesele personale“. 


„ln această înaltă şi largă accepţție a cuvântului“, ur- 
mează dl Vâleoviei, „Asociaţiunea“ își poate găsi un rol 
important de activitate politică“. 


„Nu ar face decât să continue firul une! luminoase 
activități pe care protagoniștii şi întemeietorii „Asociaţiunii“ 
au desfăşurat-o în trecut. Căci marile figuri ale lui Șaguna,. 
Cipariu, Barițiu şi Mocioni au pus carul plin de oboseli pe 
făgașul unei politici naţionale“. 

După cetirea referatului dlui Vâlcoviei s'a născut o 
vie discuţie la congresul din 1930, la care au luat parte 
dati Oct. Goga, Bogdan-Duieă, |. Lupaș, Simion Mehedinţi; 
canonieul Ştefan Roşianu, Silviu Dragomir, Jean Bart (Botez). 
— care a pledat pentru „un apel către fruntașii tuturor par- 


72 


tidelar politice“ — şi președ. V. Goldiș, care a arătat că 
toate partidele sunt reprezentate în comitetul central al 
Asoetaţiunii. 

Ga „Concluziile“ congresului se pot ceti următoarele: 

„Pet. 11. La temelia Asociațiunii culturale „Astra“ ră- 
mâne ca în trecut, estfel şi în viitor ideea naţională în con- 
cepția ei civilizatorică, ferită : de orice şovinism. „Astra“ 
deci va continua să facă şi pe viitor, ea şi în trecut, operă 
de solidaritate constructivă şi! de naționalism integral în 
domeniul culturi! şi al educaţiunii poporului. Bliminând cu. 
desăvârşire din sânul ei orice disensiuni politice ori con- 
fesionale, ea va rămâne aitarul sfânt al idealului naţional 
şi al solidarităţii naţionale“. 

Şi la adun. gen din Timişoara (1937) când sa con- 
stituit „Regionala Bănățeană a Astrei“, s'au auzit glasuri: 
energice, cari au cerut ea politieianismul să nu mai macine 
energiile, ci să se ralieze cu toţii, într'o emulaţie nobilă,. 
afară de partide. 

Deplângând moartea antecesorului său Dasile Goldiş, 
actualul președ. al Asociaţiunii, dl Dr. luliu Moldovan, ro- 
stea, la adun. gen. dela Tg.. Mureș, în 1934: 

„dacă această (rodire liniștită a fondului etnie în fă- 
rănime) cu răbdarea şi înţelegerea dragostei, nouă, celor: 
mulţi, ne iartă greșeli individuale, inerente firii omenești 
pe cari totuşi ea le plăteşte cu trecătoare dureri şi sufe- 
rinţe, o grea încercare, o capitală risipă de scumpe energii, 
înseamnă desbinări între acei mari fii ai neamului, cari 
prin rara disiineţiune a sufietului lor românesc, sunt me- 
niţi să fie păzitorii principali at tainicei comori a firii noa- 
stre românești. 

In ceea ce priveşte punctul de vedere al dlui vice- 
preș. Dr. Gh. Preda, rvgăm pe binevoitorul cetitor să ci- 
tească în numărul de faţă art. dsale: „Astra“ şi despoliti- 
cianizarea vieţii în Stat“. 


Inceputul revoluţiei din 1848/49 în 
judeţul Alba 


de Dr. Vasile Bologa: 


Intât de toate câteva cuvinte despre starea acestut 
judeţ din inima Ardealului, care se numia atunci: Judeţul 
Alba de jos. 

Loeutorii judeţului la începutul anului 1848, erau 196.000 
de sufiete. Dintre aceștia 20 de mii erau Maghiari, 7—8 


73 


mli Sași, tar toţi ceilalţi erau Români, care locuiau în masă 
pe întreg teritorul judeţului, dar mai ales în munţii Abru- 
dului cu băile lor de aur, argint ş. a. 


In munţii Abrudului erau foarte puţini Unguri, îi uedi 
număra pe degete, ea funcționari de stat ori meseriași, 
prin orăşelele Zlatna, Abrud, Roşia ş. a. 


Afară de munţii Abrudului, partea cea mai marea 
judeţului se întindea pe Murăş, Târnave şi Secaș, cu cel 
mai roditor pământ din Ardeal şi cu vii bogate la poalele 
Munţilor Apuseni şi pe Târnave. lar în preajma revoluţiei 
din 1848, atâta bogăţie era îngrămădită în acest judeţ, bu- 
cate, vin, vite, aur, argint ete., încât un istorie maghiar l-a 
zis, că lapte şi miere curgea în acest judeţ ca în Canaan. 
ȘI cu drept cuvânt. 


Cu toale acestea nobilimea maghiară, nemeșii, cari 
erau domnii pământului și stăpânii zilei, nu găsiau chip și 
modru pentru un traiu mat paşnte cu locuitorii Români, cari 
erau întrun număr atât de covârșitor față de ei, atât în 
acest judeţ, cât şi în Transilvania peste tot. 

Bi voiau să întemeteze o nouă stăpânire ungurească 
pe aceste plaiuri, de sine stătătoare, independentă, cu to- 
tala desconsiderare a intereselor poporului Român, deşi 
acesta era întrun număr atât de covârşitor faţă de ei. Cu 
alte cuvinte, ei voiau să se continue iobăgia în altă formă, 
dar tot în folosul lor, ca în trecut. 


Ca să-și poată împlini acest scop, privirile lor erau 
mereu îndreptate asupra Budapestei, capitala Llagariei, 
unde fcaţii lor Unguri pregătiau cu înverșunare izbucnirea 
vevoluţiei, care izbucnise mai întâi în Paris, în Februarie 
1848, apoi în Berlin, München şi Viena. 


In Budapesta a izbucnit revoluţia în 15 Martie 1848, 
împotriva feudalismului cu sistemul iobăgiei şi împotriva 
împăratului din Casa de Habsburg din Viena. 


Vestea despre izbuenirea revoluţiei în Budapesta a 
sosit în Aiud, capitala judeţului Alba, în 19 Martie 1848 și 
a fost întâmpinată cu nespusă bucurie din partea Ungurilor. 
Toţi purtau cocardă naţională ungurească și peste câteva 
zile au ţinut o însufleţită adunare poporală în biserica re- 
formată din Aiud, în care au cerut schimbarea regimului, 
schimbarea funcționarilor gi uniunea Ardealului cu Ungaria. 
„Unio vagy halál“, uniune sau moarte, strigau Ungurii pre- 
tutindeni. lar peste noapte, după această adunare, a dis- 
părut pajura cu două capele, care simboliza stăpânirea 
Habsburgilor din Viena, de pe toate elădirile oficiilor pu- 
bliece din Aiud. Au ţinut apoi adunări poporale şi în Alba- 


74 


lulia, în Abrud și în Oena-Sibiului şi în tot locul au cerut 
uniunea Ardealului cu Unguria. 

După aceste adunări poporale, sa convocat îndată şi 
Congregația comitatului pe ziua de 30 Martie 1848 în Aiud, 
ca să aibe și oarecare colorit oțictal mişcările politice 
ale acestui popor neastâmpărat. 

In adunarea comitateasă s'au luat cele mai îndrăzneţe 
hotărîri. Din şedinţa adunării încă, au trimis imediat o de- 
legaţie de trei la guvernatorul ţărti în Cluj, cu cerere stă- 
ruitoare în numele județului, ca să convoace cât mai re- 
pede Dieta ţării, care să hotărască asupra uniunii Ardea- 
lului cu Ungaria și asupra altor lucruri însemaate dela 
ordinea zilei. 

Delegaţia a şi plecat îndată la Cluj, eu mare alaiu șt 
a treia zi a sosit cu răspunsul guvernatorului, că a luat 
măsuri pentru convocarea Dietei şi aşteaptă să sosească 
aprobarea în tot momentul, care dacă ar întârzia, e gata 
să convoace Dieta pe răspundere proprie, în vederea agl- 
taţiei spiritelor. 

Congregația a luat la cunoștință răspunsul guverna- 
torului şi încă în şedinţa aceea și-a ales deputaţii pentru 
Dieta ce se va ţinea în Cluj, cu îndrumare să voteze pentru 
următoarele hotărâri: 

1. Uniunea Ardealului eu Ungaria; 

2. Egalitate de drept pentru toţi cetăţenii ţării; 

3. Sarcinile publice să le poarte toţi cetăţenii ţării 
deopotrivă; 

4. Pentru cazul că nu s'ar convoca Dieta din Cluj, să 
se prezinte cei aleși la Dieta din Pesta ca reprezentanți 
ai acestui județ. 

Cum se vede Ungurii se grăbiau, în ruptul capului, 
să organizeze pe aceste plaiuri o nouă stăpânire ungu- 
vească, fără să ţie seamă, că aici e şi poporul român de 
mii de ani încoace, în număr nespus de covârșitor faţă 
de ei, cu interesele sale şi cu voinţa sa proprie. 

La început Românii priviau cu oarecare rezervă 
aceste mişcări ale Ungurilor, pentrucă Românul din fire nu 
e pripit și nici provocător. 

Deodată cu aceste mişcări însă, după adunarea po- 
porală din Aiud, Ungurii au început să-și organizeze şi 
gărai naționale pentru paza şi siguranţa vieţii şi averii ete. 

In Aiud s'a înfiinţat cea dintâi gardă naţională ungu- 
vrească on 600—700 pedestri şt 200 călăreţi. Apoi în cele- 
lalte oraşe şi sate din judeţ. Arme au primit cei mai mulţi, 
dela Comanda militară din Cetatea de Alba. lulia. 


75 


La început au intrat și Români în aceste gărzi naţio- 
nale. Dar pentru scurt timp. in Oena-Sibiului d. p., care 
atunci se ţinea de judeţul Alba, Românii au declarat, că 
numai aşa intră în garda lor naţională, dacă își aleg el 
ofiţerii şi dacă comanda e în limba românească. Ungurii 
n'au primit aceste condiţii și s'au constituit în gardă na- 
țională separată, fără Româul. În lulie acelaşi an însă, sau 
constituit și Românii în gardă naţională, împreună eu mun- 
citorii din băile de sare de acolo, ea la 700 bărbaţi!) şi 
peste vară au trăit în relaţii bune gardiștii. Spre toamnă 
însă, relaţiile s'au înrăutățit, s'au prefăcut în dușmănie, și 
sau înarmat și Românli eu lănci, securi, coase şi puști, 
care aveau. 

Infr'aceea se svonise ştirea, că se va șterge iobăgia, 
ceea ce Românii au întâmpinat cu nespusă bucurie. Dar 
Ungurii înfățișau lucrul, că ștergerea iobăgiei ar fi un dar 
al marinimiei lor. Prin aceasta credeau, să câștige poporul 
Român pentru planul lor, de a proclama Ungaria: Stat in- 
dependent. 

Apucătura n'a succes, pentrucă Românii s'au recules 
în curând și au văzut, că spiritul timpului aduce cu sine 
reformele vieţii de stat, nu domnii pământului, care mai 
curând ti-ar fi iobăgit din nou, să fi putut, decât să-i elt- 
bereze. lar unii dintre iobagii mai inimoşi au și început, 
încă din primăvara anului 1848, a nu presta robota dom- 
nilor de pământ. 

Gărzile naţionale ale Ungurilor însă, făceau neîntrerupt 
exerciţii militare în vederea evenimentelor ce se așteptau, 
asupra cărora ei erau bine informaţi de fraţii lor din Buda- 
pesta. Dar mişcările gardiștilor nu se mărgineau numat la 
orașul în care se organizaseră, ei pâlcuri de gardiști ieşiau 
mereu și prin satele Române din apropierea Aiudului, când 
mai liniştite când mai amenințătoare, ca să intimideze pe 
Români. 

Aceste mișcări ale gardiștilor, au provocat mare tul- 
burare între Români și nu mat puteau sta nepăsător în faţa 
lor. Au îneeput şi ei, să dea semne de îngrijorare, de re- 
aeţiune. Au început şi ei să se provadă cu arme, după îm- 
prejurări, cel puţin o lance la fiecare casă. 

Simţind aceasta autorităţiie judeţului au cerut la finea 
lut Aprilie, să se introducă legea marțială în judeţul Alba, 
ceea ce a şi urmat îndată, deși în multe părţi a întâmpinat 
împotrivire această dispoziţie, chiar şi între Unguri. 


1) Toate datele acastea sunt luate după Monografia judeţului Alba 
de jos, în original: „Als6feher vármegye Monografiăja“, de Szilágyi. 
Farkas, Aiud — 1898. 


76 


Căpeteniile judeţului însă, nu s'au mulţumit cu atâta. 
Au cerut și ajutorul armatei şi la finea lui Aprilie a sosit 
în Atud şi un batalion din Regmt. 1 de Grăniceri Săcui, 
pentru paza siguranței publice din Atud şi împrejurime. 


Cum vedem pentru paza Ungurilor se luaseră toate 
“măsurile posibile. Acestea însă mai mult agitau spiritele, 
decât să le liniștească, pentrucă e în firea omului când 
se vede amenințat, să grăbească a se apăra. 


Aceasta era atmosfera sufletească în Transilvania când 
se începuseră pregătirile pentru ţinerea adunării naționale 
a poporului Român la Blaj în 3/15 Mai 1848. 


Arhiereit poporului Român, Șaguna dela Sibiu și Le- 
mény dela Blaj, au cerut voie pentru ţinerea adunării, ceea 
ce sa şi acordat pe lângă asistenţa unui comisar regal şi 
pe lângă alte multe îngrădiri de siguranță şi răspundere. 
Scopul adunării era, să desbată toate doleanţele popo- 
rului Român din Transilvania, eu privire la situaţia sa po- 
litieă, economică, bisericească, culturală ete., să le cuprindă 
într'o petiție și să le înainteze Dietei țării în Cluj, care fu- 
sese convocată pe ziua de 29 Mai 1848. 


Destindu-se ţinerea adunării naţionale, cu deosebire 
prin tineretul școalelor din Blaj, la ziua numită au sosit în 
Blaj mii și mii de ţărani români din toate părţile Ardea- 
lului. Grăbiau cu nespusă însufiețire sub conducerea preo- 
ților, învăţătorilor şi cărturarilor Români, în cântece de bu- 
curie că acolo se va rosti și ștergerea iobăgiei. 


Numărul Românilor întruniţi la această adunare, zic 
unii dintre cronicarii timpului, că ar fi fost 60—70 de mii, 
alții 20—30 de mii. Cei mai mulţi złe însă, că au fost 40 
de mil. Intre aceștia au fost şi fericiţii noștri părinți. Din 
Geoagiul de sus d. p., locul meu de naștere, sunt dator să 
amintesc, că între alții, preoţii: Nicolae Repede, Vasilie 
Neagoe și Antoniu Pop, cu tatăl meu şi moșul meu, loan 
și Melente Bolog, împreună au luat parte la acea mă- 
reață adunare naţională a poporului Român și ne pove- 
stiau încântați despre ea. ln deosebi scena jurământului i-a 
impresionat și povestiau eu multă plăcere un incident hazliu 
dela acea scenă. Anume: când mulțimea și-a ridicat mâna 
dreaptă spre ceriu, cu trei degete împreunate pentru ju- 
rământ, un nobil Român dela Deva, Vasile Nopeea, mare 
proprietar şi f. prefect pe vremuri şi-a ridicat mâna înmă- 
nușală. „Unui dintre prieteni i-a observat: jos cu mănușa 
Vasilică]... Un moment tăcere apoi... Dar Vasilică s'a econ- 
format îndată, iar în popor multă vreme se povestia cu 
plăcere despre acest caz hazliu din adunarea dela Blaj. 


77 


ln această adunare s'au spus și s'au stabilit toate drep- 
turile poporului Român, într'acelea la locul întâi: ștergerea 
iobăgiei. Min aceasta au și răsărit apol, cele dintâi ctoe- 
niri între Români şi Unguri. O socoteală veche alteum, care, 
secole de-a-rândul înnâdușită în sufletul poporului Român, 
trebuia să răsufle odată. A şi urmat în scurtă vreme, cum 
se va vedea. 

(Va urma). 


Indrumări eulturale. 


— 


Noua aşezare constituţională și 


„Asoeiaţiunea““ 
de Al. Dima. 


Inalta înțelepciune a M. S. Regelui, purtătorul de cu- 
vânt și profetul neamului, Cel care „prin graţia lui Dum- 
nezeu“ limpezește norii grei ai văzduhului politie şi antnă 
de cerurile viitorului stelele de aur către care se cade a 
ne îndrepta, cu sprijinul unor aleși bărbaţi cu adâncă râvnă 
de ţară şi totdeodată cu vrerea liberă a obștei românești, 
a hotărît nație! și statului o nouă așezare constituțională. 
Ne-am învrednicit astfel cu taţii a trăi una din clipele cu 
adevărat istorice ale neamului, când minţi clar văzătoare 
şi mâni puternice au înţeles să pună odată capăt unul desmăţ 
obștese ce măeina fără de folos energiile şi bunăvoinţele 
țării în bătălii cu totul sterile, în vălmășaguri zadarnice şi 
primejdioase. 

Ca după furtună sau vifor, lintşte mare şi fericită sa 
aşernut pe întinsul cuprins al ţării, noua orânduire năzutad 
a se arăta pretutindeni. Se simte vânt de temeinice înnotri 
mângătnd feţele bătute de ploi și îngheţate de vifor. 

Ce altceva decât freamăt de nespusă bucurie, de adâncă 
uşurare, de desăvârșită fericire, poate cuprinde făptura 
„Asociaţiei“ şi pe luptătorii ei? N'a aşteptat ea de aproape 
două decenii clipa de faţă cu înfrigurare, n'a trăit ea zt de 


78 


al tristeţele atâtor înfrângeri și jalea pustiirilor fără de rost, 
în suflete? Dar bunul Dumnezeu a voit ca minunea să se 
înfăptuiască totuşi sub chipul noii așezări constituţionale. 
Să-i însemnăm act cu bucurie darurile pe care le-a oferit 
generos neamului şi „Asociațiunii“. 


x 
* * 


Spiritul din care dintru început a izvorit „Astra“ a 
fost un zeu al armoniei. Sub bolta noti înjghebări dela 1861, 
au venit deopotrivă ortodocși și uniţi, dușmant politiei pe 
cât puteau fi pe aceea vreme, cărturari și fericiți eu duhul, 
bogaţi și săraci, spre a se contopi cu toţii în singura mare 
și eterna realitate spirituală: neamul și destinul lui. 


Opera acestei obștești unificări nu s'a săvârşit cu prea 
multe greutăți, înaintea răsboiului. ln faţa pericolului unie 
și masiv al desnaţionalizării, Românii au știut să fie simplu, 
dar dârz, Români. Opoziția crează totdeauna fermentul cel 
mai sigur al cristalizării naţionale. 


Cu întregirea neamului însă, cu pieirea dușmanului 
care secătuia dinlăuntru Ardealul, opoziţia a dispărut și 
odată cu ea sau slăbit și legăturile ceoncordiei naţionale. 
Molima politicei a pătruns, s'a încuibat tot mai îndrăzneţ 
și neînduplecat, a împărţit pe fraţi, i-a înjghebat în grupări 
cu interese și vederi opuse, a deslănţuit ură şi vrăgmăşie. 

intr'o astfel de atmosferă, „Agociaţiunea“ era fără în- 
doială o arătare ciudată, nepotrivită, tulburătoare pentru 
semănătorii de vânt. Inconjurată de neîncredere, bănuită 
de unii şi de alţii că merge pe anume căt politice, „Astra“ 
trozuea ca o navă în vâltoare, fără a se pierde însă, în- 
jruntând cu semeţie valurile, senină şi stăpână pe sine ca 
una ce ştia că la urmă numa! Adevărul va putea învinge. 
(Este locul să amintim aci fericita întâmplare care a făcut 
ca în ultima vreme să apară din pana prețuitului nostru 
prozator și colaborator — l. Agârbiceanu — romanul ce 
înfățișează cu ace de satiră şi plesnet de bieiu, acele mo- 
ravuri de care vorbim mai sus și pe care seriitorul le 
atvibue tu atâta dreptate „secfarilor“). ȘI aidoma s'a şi în- 
tâmplat. Adevărul a învins. Sa pus capăt furtunilor des- 
lănţuite între fraţi şi s'au boltit mări de azur în suflete. 


79 


Un câmp prielnice muncii „Asociaţiunii“ s'a creat așa 
«dar. Vrăjbile vor înceta și inimile vor fi mai primitoare de 
cuvânt bun şi înţelept. lată de ee, conducerea „Astrei“ dân- 
-du-şi pe deplin seama de însemnătatea momentului istorie 
prin care trecem, atrage eu stăruinţă atenţiunea luptătorilor 
ei să purceadă la o nouă cruciadă întru izbândirea idea- 
luritor noastre. Condiţiuni de activitate nouă și senină s'au 
'înfiripat. Să le folosim cu pricepere și entuziasmul de tot- 
deauna. 

O concentrare a puterilor „Astrei“ şi o mărire a efor- 
tului fruntașilor noştri se impune negreșit. Fiindcă dacă 
pe deoparte noua orânduire a ţării ne vine în ajutor, să 
nu uităm că o altă datorie se ridică în faţa noastră: o lege 
oricât de fericit inspirată ar fi, trebue cunoscută în spl- 
ritul și litera ei, arătându.-i-se binefacerile în comparaţie 
cu relele stări ale trecutului. O izbândă nu poate veni decât 
de pe urma unei îndelungi şi răbdătoare opere de lumi- 
nare a celor mulţi, de educare a lor după noile idealuri. 

Luptătorii „Asociaţiunii“ sunt și de data aceasta che- 
mafi la locurile de onoare și avantgardă. Să ducă până în 
ultimile colțuri de ţară, în adâncimea văilor şi pe coastele 
munților, pe întinsul câmpiilor și la umbra pădurilor, noua 
solie de pace și muncă a M. S. Regelui. Căci noua așezare 
constituțională e în fiecare rând al ei -— un înalt act de 
cultură, — o evanghelie a dreptății, generoailății, păcii şi 
muncii româneşti, iar menirea „Asociaţiunii“ nu e alta decât 
să-și fluture drapelele, acolo unde răsună cuvântul înaripat 
al culturii naţionale. 


O propunere 


Denumirea despărțămintelor „Astrei“ 
de Horia Teculescu. 


Cu prilejul unei adunări a comitetului din Sighişoara, 
fiind de faţă dl prof. 1. Moldovan, președintele „Astrei“ (fiu 
al judeţului Târnava Mare, născut în Mediaş), am făcut o 
propunere, pe care domnia sa a găsit-o potrivită, rugân- 
du-mă să-i arăt îndreptăţirea şi să fac un apel către des- 
părţăminte pentru a o adopta. 


80 


Am crezut, anume, nimerit ca fiecare despărţământ 
judeţean să poarte, pe lângă numărul de până acum și 
numele unei personalităţi culturale din acea regiune. De 
asemenea, fiecare despărțământ de plasă ar fi bine să 
poarte denumirea după cel mai răsărit fiu al ținutului. 

Stabilindu-se ctitoria culturală, figura rezumativă a 
năzuinţelor spre lumină dintr'un colţ de ţară, ar urma să 
fie înviată, prin adunarea materialului pentru o monografie, 
prin însemnarea, cu o placă de marmoră, a case! în care 
s'a născut şi prin ridicarea unui bust sau monument, care 
să ţie locul de pelerinaj în zilele mari ale neamului. Sar 
ajunge, astfel, la o istorie culturală locală, trezitoare de 
mândrie, care ar naşte uoi îndemnuri spre înfăptuiri cul- 
turale pentru neam. 

Şi pentru ca praful zilei să nu păteze altarul nostru 
de lumină, stăruese ca numai numele celor morţi să fle 


serise cu litere de aur la locul unde se cuvine. 


x 
* * 


Cunoaşterea trecutului şi cultul oamenilor mari inten- 
sifică sentimentul iubirii de neam. E natural ca cei cari 
adună în sufletul lor amintirile istorice să aibă conștiința 
naţională mai adâneă, să se simtă mai legaţi de pământul 
țării şi de trecutul neamului. Dar să începem cunoașterea 
trecutului cu mediul în care trăim, cu frântura de pământ 
care se cheamă judeţ. Bste o datorie pentru fiecare pre- 
şedinte de despărțământ să străbată judeţul şi în lung şi 
în lat, s'adune toate reminiscenţele istorice, să adune ma- 
terial pentru o monografie a orașului și ținutului, să facă, 
eventua', chlar săpături arheologice, să colecteze folclorul 
regiunii, să însemneze locul de unde au plecat în largul 
vieţii românești energitle de valoare, să le eternizeae fi- 
gura în trăinieia bronzului, să le lege numele de-o Casă 
Naţională eu bibliotecă, de muzeul regiunii şi de toate ini- 
țiativele culturale de aci înainte, ea, pretutindeni, cel mai 
luminat jiu al neamului să ne îndrumeze pașii, să răsco- 
lească în noi îndemnurile spre bine şi vremea să nu aco- 
pere urmele strămoşilor. 

Căci ce șeoală mai bună am găsi, pentru noile gene- 
raţii, decât sufletul oamenilor mari şi vatra de jar a tradi- 


81 2 


țlei, memoria colectivități? Cinstirea reală a trecutului, 
printr'o admiraţie activă, trezește clipe de reculegere şi 
îndemnuri nobile în sufletul generaţiei tinere. Comemaorările,. 
zice dl N. lorga, nu învie morţii. Dar ele scot din colţul 
lor de nemurire, unde arde înaintea lor numai buruiana 
săracă a recunoaşterii, din partea celor puţini, chipurile- 
mari ale trecutului şi le aduc, în lumina făeliilor de pome- 
nire, înaintea atâtora, cari până atunci nu ştiau nimie despre: 
acei oameni sau îi uitaseră. Și poporul întreg, pentru care 
se face comemorarea (şi nu pentru mortul de câţiva ani. 
sau de câteva veacuri), se simte în adevăr trăind mai pu- 
ternie în clipele procesiilor, rugăciunilor și cuvântărilor,. 
căci la puterea lui se adaugă atunci, în ceasul de recu- 
noștinţă, puterea păstrată în sevise, așezăminte şi fapte, a 
celui care se pomeneşte. 
Pui 

Nu ne îndoim că fiecare despărțământ își va alege pe: 
cei mai vrednici ctitori, pomenindu-i an de an. Vor învia, 
astfel, pe marii noștri preoţi: S. Ştefan, S. Brancovici, 
Inochentie Micu, P. P. Aron, V. Moga, A. Şaguna, 2. Boiv,. 
Ll Popasu, l. Micu Moldovan, A. Bunea, V. Lucaciu şi D. 
Gaspar. Pe luptătorii: Horta, A. lancu, 1. Romanul, Axente 
Sever, l. Buteanu, S. Balint, l. Măcelar, U. Fodor, FI. Mieaș, 
V. Moldovan, l. Puşgeariu, |. Hodoș, B. Murgu, A. Mureşanv,. 
1. Mihu, V. Babeş, C. Brediceanu, P. Cosma, A. C. Popo- 
viciu, Șt. C. Pop, V. Branişte şi U. Goldiş. Pe scriitorii: 
Coresi, S. Micu, G. Şineai, P. Maior, T. Cipariu, A. Pumnul, 
1. Budai Deleanu, G. Barițiu, A. Mureșanu, l. Slavici, l. Po- 
povict- Bănăţeanul, |. Vulean, G. Coșbuc, V. Vlad-Delama-- 
rina, |. Gorun, Șt. O. losiţ, ll. Chendi şi pe sburătorul spre: 
albastru A. Vlaicu. Pe dascălii fără de odihnă și fără de 
prihană: G. Lazăr, D. Bustatieviei, R. Ttempea, D. Țichin- 
deal, S. Bărnuţiu, S. Popoviei Barcianu, U. Fabian Bob, 
A. Florian, N. Bălăşescu, i. Maiorescu, G. Munteanu, A. 
Pr. Laurian, Al. Papiu llarian, Şt. Miele, M. Străjan, A. Den- 
suşianu, N. Densuşianu, Gr. D. Borgovanu, M. Nicoară, D.. 
Glodariu, C. D. Loga, l. Meșotă, |. Lapedatu, Gr. Silaşi, 
|. Lăzăriciu, l. Bogdan, A. Bârseanu, V. Oniţiu, Al. Bogdana. 
şi G. Bogdan Duică. 


82 


Domnii preşedinţi vor înşira și pe bărbaţii vrednici 
pe cart condeiul meu a uttat să-i însemneze, raportând la 
centru, cum cred c'ar fi potrivit să se numească despăr- 
ţământul, conducerea centrală urmând să stabilească de- 
numirile. 


Prevăd o întrebare: ce ne facem cu judeţele Ciuc, 
Odorheiu şi Trei Scaune ? Răspund: despărțământul Ciuc 
ar putes foarte bine să poarte numele lui l. Creangă, care 
ne spune limpede (în Amintiri) că moşul său David Creangă, 
a venit din munţii Ciucului pe la 1780. Cel dela Odorheiu 
ar putea lua numele lui Şt. O. losif, fiind alături satul Drău- 
şeni, din eare- și trage originea familia poetului. Sau sar 
mândri cu numele lui G. Lazăr, care, pe la 1806, predtea 
în biseriea ortodoxă din Săcel, fiind educator al fiului con- 
telui Gyulai din acel sat. Apoi, se va găsi și pentru Tret 
Scaune vreun punct de contact cu cultura românească, sau 
vreun bărbat mat răsărit din acea regiune. Să nu uităm 
că şi G. Asachi își avea originea undeva prin regiunea se- 
cuizaată (Teaca Oltului). 


lar, de aci înainte, la adunarea generală anuală, fie- 
care despărţămâni va pomeni pe ctitorul său, printr'un pa- 
rastas şi o înviere a faptelor sale, alături de obişnuitele 
procese verbale şi de searbede rapoarte. 


Admiraţia pasivă a trecutului trebue să înceteze, căci 
e vremea să facem adevăratul examen de cultură, prin pă- 
stravea cu pietate a ctitorilor noștri culturali. 


Cu credință și cu dragoste să ne apropiem, cu evlavie, 
şi mâni pioase, împărtăşindu-ne cu sfintele taine ale tre- 
cutului, pășind, astfel, spre viitor, eu gând curat şi cu în- 
credere, căci, oricât de însemnat ar fi trecutul, e, totuși, 
mai mare viitorul neamului nostru. Pentru mărirea lui, 
s'așezăm eruei pe mormintele celor cari au fost și să sădim 
idealuri în sufletul celor cari vor veni. Alteum, înzadar vom 
aştepta să ne pomenească generaţiile viitoare, dacă nu vor 
vedea că noi ne-am cinstit cu pietate înaintașii. 

+ 


83 2% 


Români cari nu vorbese românește 
de lon Breazu. 


Cel mat mare păcat, pe care îl poate săvârși un Român 
împotriva limbii lui, adevărat păcat de moarte, este să nu 
și-o vorbească, sau să şi-o dispreţulască. 

Românii cari și-au încărcat conștiința eu acest păcat 
se pot împărţi în două categorii. Din ceea dintâi fae parte 
acele elemente ale clasei noastre conducătoare, orășeni 
sau boieri și mari șt miei, care s'au lăsaţi vrăjiți de cul- 
tura franceză până la ignorarea și disprețul faţă de propria 
lor fiinţă naţională. Tot ce venea din Franţa — mai ales 
dela Paris — a fost și este încă pentru aceștia, investiteu 
prestigiul superiorității, faţă de care modestele noastre în- 
cercăr!i de a ne crea o cultură proprie, sunt sortite pteirii 
sau ridicolului. Cele mai alese personalităţi române din 
secolul al XIX lea și dela începutul celui în care trăim, au 
luptat cu energie împotriva acestei imitații bolnăvicioase. 
Ba s'au găsit destui între Francezi înșiși, mari prieteni ai 
noştri, care să ne spună — ca de pildă Michelet — tocmai 
fiindcă ne iubeau cu sinceritate: „Fiţi voi înşivăl Nu imi- 
taţi pe nimeni!“ 

Intâia consecinţă a acestei maimuţăreli nesăbulte a 
fost cultul exagerat al limbii franceze, urmat de indiferența 
şi uneori de disprețul faţă de limba românească. Curentul 
naţionalist şi popular din cultura noastră a sfăbilit întru 
câtva acest val de influenţă, căutând să-l îndrepte spre albia 
lut firească. Căci să fim înţeleşi: e departe de noi gândul 
de a cere zid chinezesc în faţa culturii franceze, căreta îl 
datorăm atâtea daruri nepreţuite. 

Astăzi imitaţia franceză a scăzut decit, s'ar putea cechtar 
ajirma că, în timpul din urmă, a coborit din clasa boe- 
rească, unde limba românească a crescut în cinste, în clasa 
noastră burgheză, împestriţată până la desfigurare cu ele- 
mente de origine streină. Nu se mat vorbește astăzi fran- 
țuzeşte din snobism şi cu ostentaţie, cum se vorbea odată. 
Sămânţa Churiţei lui Alecsandri n'a dispărut însă cu desă- 
vârşire. Ba se duce astăzi la baluri, serate şi la teatru în 
costum naţional — fiindeă aşa este moda — ciripeşte însă 


84 


eu prietenele ei în franţuzește, iar, întoarsă acasă, o aşteaptă 
acelaşi roman franţuzese de dubioasă calitate. Avem aşa dar 
și astăzi destui orăşeni care preferă în conversaţie şi lee- 
tură limba francoză celei românești. li avem într'o măsură 
mat mare decât oricare din naţiunile europene. Vorbind 
şi citind mult, ei au ajuns să și gândească în tiparele limbii 
franceze. Lor se datorește înainte de toate invazia neo!o- 
gismelor și formelor sintactice franceze în limba noastră 
de astăzi. Dragostea faţă de limba maternă numai atunei 
e însă trainică și fructuoasă când este — ca orice dra- 
goste adevărată — totală şi statornică. A o striga cu prt- 
lejuri solemne, pentru ea întors acasă să vorbești cu soţia 
şi eopiii numai în franţuzeşte, sau să citești cu nesaţ toate 
fleacurile ziarelor parisiene, nu este dovadă de legătură 
adâncă cu graiul strămoșilor. Şi e curios cum au suferit 
de acest păcat chiar şi unii dintre seriitori noştri, a căror 
contribuţie la îmbogățirea limbii noastre este unanim re- 
cunoscută. O mare parte din corespondenţa familiară a lui 
Alecsandri, de pildă, este redactată în franţuzește, tot aşa 
cum în frauţuzeşte sunt toate scrisorile publicate într'o ediţie 
critică recentă, pe care Al. Odobescu le-a trimis soției sale, 
Saşa. Să ne mai mirăm atunci că singura fiică a lui Alecsandri 
îşi publică în 1929, memoriile în limba franceză ?... 


In categoria a doua intră Românii care și-au pierdut 
limba, sau cărora le-a slăbit dragostea faţă de ea, în urma 
eonvieţuirii îndelungate eu naţiunile învecinate, al căror 
jug l-am sfărmat în 1918. Numărul acestora a scăzut mult 
în cele două decenii de stăpânire românească. Totuşi el 
este încă destul de mare pentru a ne da de gândit şi a 
ne mustra pentru nepăsarea de până acum faţă de această 
problemă. Am lăsat și aie! totul în grija timpului, bunul no- 
stru aliat și protector, căruia i-am îneredinţat de atâtea ori 
soarta. 


Românii cari săvârşese, adeseori din ignoranță, acest 
păcat împotriva limbii lor trebue să ne îngrijoreze mai! mult 
decât cei din întâia categorie, prin faptul că o mare parte 
din ei sunt aşezaţi de-a-lungul frontierelor, acolo adică unde 
caracterele etnice ar trebui să fie mai vit şi mai puternice. 


85 


Nu suntem în măsură să cunoaştem situaţia acestor Ro- 
mâni pe întreaga întindere a graniţelor noastre. O anchetă 
care ar avea de scop să ne înfăţișeze atitudinea acestora 
faţă de limba naţlonală ar fi bine venită. Intru cât am avut 
prilejul să vedem adeseori în timpul din urmă frontiera de 
Vest a ţării, ne vom mărgini să vorbim de astădată numai 
despre ea. 

Statistica noastră din 1930, făcută cu un aparat mo- 
dern și cu mari garanţii de obiectivitate, ne prezintă ma- 
jorităţi româneşti în toate judeţele din această porţiune a 
frontierei. Dacă am face însă o statistică şt după limba 
pe care o vorbesc acești Români, nu numai după originea 
lor etnică, situaţia s'ar modifica simţitar în defavoarea noa- 
stră. Găsim numeroase sate în imediata apropiere a gra- 
niţei şi uneori destul de adâne în interiorul judeţelor măr- 
ginașe, unde preotul e nevoit să predice în limba maghiară, 
dacă vrea să fle înţeles de credincioșii lui, Români. Ne 
grăbim să adăugăm că nu punem la îndoială sentimentele 
naţionale ale acestora. Trecutul lor este plin de lupte şi 
jertfe pentru apărarea individualităţii lor etnice. Bi sunt 
însă victimele unei primejdioase iluzii, când ered că și-ar 
fi păstrat îrcă mult timp naționalitatea, apărând-o în haină 
şi limbă ungurească. Limba este unul din caracterele fun- 
damentale ale naţionalităţii, poate cei mai important dintre 
toate. Pierderea ei este urmată, ma! curând sau mai târziu, 
de pierderea conștiinței etnice. Acela care au încercat, prin 
tot felul de manopere, să înlocuiască, la mase întregi de 
Români, limba maternă eu cea maghiară au cunoscut bine 
această lege a desnaţionalizării. Dovadă rezultatele, într'a- 
devăr impresionante, pe care le-au atins, cu toată împo- 
trivirea noastră dârză. 

Fireşte, cum spuneam, că numărul acestora a scăzut 
mult în ultimele două decenii. Şeoala și armata au ajutat 
mult această operă de reparaţie istorică. Din păcate, n'am 
avut însă o politică de stat hotărită și susținută pentru gră- 
birea acestui proces de reromânizare. Doar de vreo dol- 
trei ani încoace, în urma acţiunii începută de „Astra“ în 
Secuime, unde situaţia este întru câtva asemănătoare, am 
început să ne alarmăm şi să ne gândim la măsurile de 


86 


apărare a limbii strămoşeşti, la această margine primej- 
-duită a ţării. „Astra“ își va face și aici datoria de protec- 
toare a patrimontului nostru etnie. Căci e necesar să for- 
tifiecăm nu numai froalierele pământului nostru, cl și fron- 
tierele limbii, impunând respect și dragoste faţă de ea, 
acelora care, adesea nu din vina lor, și-au pierdut-o. 

Românii pe care i-am amilutit mai înainte sunt ţărani. 
"Numărul orășenilor este destul de mare însă şi el. Prin 
educația în institutele de cultură streină, prin traiul zilnice 
în mediul strein, prin căsătoriile mixte, atât de numeroase 
în această regiune — din care de cele mai multe ori partea 
românească se alege cu o pierdere etnică — limba ma- 
ghiară și într'o măsură mat mică cea germană, este vor- 
bită de acești Români dela orașe dacă nu exelusiv, destul 
de des şi, ceea ce este mai grav, cu o secretă preferinţă. 
“Ți se întâmplă adesea, în această parte a ţării, să auzi dot 
Români schimbând vorba din româneşte în ungureşte, 
atunct când conversaţia ia un ton de șagă sau de intimi- 
tate. Când cer cuvânt cele mai adânei simţiri, când se 
naște o locuţiune rară, sau se face apel la un proverb, 
când limba îşi pune în joc întreaga el putere expresivă, 
propria lor limbă li se pare neputincioasă și săracă. ȘI 
au e vorba, în aceste cazuri, numai de o obişnuinţă, ci de 
un prestigiu ureat, de care se bucură limba streină faţă 
de limba românească. lată şi un alt exemplu, tot atât de 
regretabil și de concludent. Am avut adeseori prilejul să 
petrec în societatea romanească din orașele de pe fron- 
tieră. A fost deajuus însă apariţia unui singur strein în 
această societate, pentru ca toţi ceilalți să adopte în con- 
vorbire limba acestuia, chiar când el cunoştea binișor limba 
noastră. 

Din aceste exemple, cărora le-am putea adăuga multe 
altele, se poate vedea cum demnitatea limbii noastre este 
grav atinsă, tocmai în acea parte şi clasă a ţării, unde ea 
ar trebui să fie mai conştientă şi mai puternică. lată de 
ce credem că este necesară o acţiune de opinie publică 
și de stat pentru ca limba noastră să-și recâștige în faţa 
acestor inconştienţi cinstirea cuvenită. Inainte de a pretinde 
sireinilor să ne respecte graiul, trebue să învăţăm no! în- 
şine să-l iubim şi să-l respectăm. 


87 


Obiceiu, Comunitate (sătească). 
Cultură Populară 
de ton Chelcea. 


„In vieaţa fiecăruia din noi sa pus 
măcar odată întrebarea dacă po- 
porul nostru e o unitate etnică destul 
de hotărită“. G. Vâlsan. 


Astăzi se poartă multă discuţie, privitor la obiceiu şi 
comunitate-naţionalitate și cultură populară. 

Fapt important pentru noi e, că obiceiul, obiceiul po- 
pular — ţine strâns legaţi laolaltă, pe cei ce-l practică. 
Puterea sa asupra grupului social, derivă din structura psi- 
hologică a gândirii populare şi se afirmă eu putere de 
obligativitate asupra indivizilor. Căci, dacă limba, care este 
socotită ca un caracter etnice de seamă, se întâmplă că 
poate slăbi în luptă cu alte graiuri — cari se diferenţiază 
în dialecte până a nu o mai recunoaşte, tot aşa religia. 
Religia, avem dovezi în chiar trecutul nostru — deși e ca 
şi limba considerată ca un factor etnie de căpetenie — 
poate fi pentru o comunitate mai mare, cum ar fi de ex, 
un popor, prilej pentru o lipsă de solidaritate, atune! când 
e de mai multe feluri. Şi aceasta este de ajuns cum spun, 
spre a nu mai lega întrun acelaşi simţământ pe toţi lo- 
cuitorii aceleiaşi ţări. Nu mai vorbim, când ea se pierde: 
definitiv și se adoptă o alta. Religia faţă de obiceiu — tra- 
diție, e un fenomen spiritual de așa natură, că se poate 
socoti de schimbat — aşa cum s'a întâmplat în trecutul 
nostru. Nu tot așa stau lucrurile cu obiceiurile populare. 
Acestea neavând o circulație mai mare decât în stratul de 
jos al poporului, nu li se dă consideraţie; nu se iau în 
seamă — nau o valoare aşa zicând oficială — dar având 
o existenţă de refugiu și deci mai modestă, pot da mai 
mult din punet de vedere al specificului unu! neam și ehiar 
din punct de vedere al ceoeziunei lui soetale. 


Se mai poate face amintire — fiind vorba de elemen- 
tele solidarităţii unei comunităţii, de descendența comună. 
Dar se ştie că aceasta este şi ea influențată de multe ort 


88 


de amestecuri streine și că rase pure sau aproape curate, 
nu găsim decât foarte rar. Să mai vorbim de cultura cla- 
selor suprapuse? Aceasta este de stgur și ea hotăritoare, 
atunci când poate face sinteza între influenţele primite va- 
lorificând geniul poporului la creații din ce în ce mai stră- 
lucite. In această luptă însă, slăheşte și ajungem ca în po- 
veste, asemenea acelor copii, cari, duși eu amăgeli de 
mama lor vitregă, în pădure sunt lăsaţi acolo, ca să se 
rătăcească, Atâta vreme însă, cât şi-au umplut traistele cu 
cenuşă din vechea vatră părinteaseă, cu care au presărat 
drumurile pe unde au trecut, au putut să se întoarcă fejeri 
la cămin. Ori, cum în casa noastră a intrat nu de mult o 
mamă vitregă, adusă de prefacerile vremii: falsa cultură,. 
progresul mincinos, va trebui să înodăm iarăși firul vieţii 
noastre autentice, astăzi mai vârtos ca oricând. 

ȘI atunci, dacă limba, religia, descendența comună nu 
ajung; cultura claselor superioare având o astfel de sl- 
tuaţie de înstreinare, ne-a mai rămas ceva: datinile noastre, 
obiceiurile noastre scumpe. Avem un caz şi va trebui să-l 
tlustrăm neapărat: este cazul cu Românii seculzaţi, ear! 
și-au pierdut precum se știe, limba, religia, portul și alte 
instituţii, multe puţine câte aveau. Obiceiurile au rămas. 

Atei, cele mai multe manifestări exterioare, credințe, 
obiceiuri și datini!) în legătură cu vieaţa bisericii, poartă 
la rândul lor timbrul românesc, chiar şt când le întâlnim 
în ţinuturi locuite exclusiv de Secui. Intreg misticismul ere- 
dințelor deşarie:) a! Românilor îl aflăm şi la Secui. Plu- 
gușorul umblă și azi prin curţile Secuilor purtat întocmai 
ca şi la Români de vestitorii unui an mai bun;3) oraţiile 


1) Sublinierea e a noastră. 

2) Credinţe „deşarte“ în sensul că Universul pentru lumea de jos 
ar fi fără înţeles, dacă war fi la mijloc aceste obiceiuri ce au de scop 
de a face acea comuniune cu lumea înconjurătoare de care vorbeşte 
P. Perrier în a sa carte; D Unité Humaine 1931, p. 128. 

ln această lume oamenii ducându-gi traiul lor cunoscut, prin obi- 
ceiuri se regăsesc strâns grupaţi, iau cunoştinţă de ceea ce-i uneşte 
şi le dă posibilitate să comunice cu Universul, în lipsă de alte posi- 
bilităţi de “cunoaştere. 

3) Balas M. In Székely muzeum Ertesilije, Il. Sft. Gheorghe 1902, 
p 32. 


89 


pizăraștlor răsună din gurile celor mititei la zile de săr- 
bătoare şi în căminul săcuiese!) ca și cel românesc; co- 
lindătorii cutreerau în zilele ajunului de Crăciun până mai 
leri-alaltăieri și ulicioarele satelor săcuiești, întocmai cum 
frământau zăpada uliţelor din satele româneșiti.”) lar la morţi, 
pomana este întocmai cea și la Români, actul ultim al ce- 
remonialului înmormântării celui dispărut, pentru vinde- 
carea căruta fuseseră luate în ajutor de multeori și sluj- 
bele preoţilor români și vrach își spuseseră și et cuvântul 
plin de vraje şi făcuseră descântecele obișnuite de vracii 
români. lar după moarte umbrele strigoilor bat şi în colțul 
caselor secuiești, întocmai cum bagă în spaimă întreaga 
populaţie rurală românească. Vacile nict aie! nu dau lapte, 
fiind mâncate de strigoaice ca şi cele româneşti. Aghiasma 
de Bobotează luată din vatra preotului român, este pă- 
straţă cu aceeași sfinţenie de Secuiu ca și de Român. Acelaşi 
arminden vesteşte sosirea înfrunairii copacilor și la poarta 
Secuiului ca și a Românului. Şi iată și o mulţime de lea- 
curi, cari de veacuri nu se împacă cu spiritul bisericilor 
ungurești, au fost însă totdeauna practicate de întreg po- 
porul românesc... Toate acestea ne dovedesc, că împru- 
mutarea dela Români, nu poate fi explicată numat prin 
contactul dela popor la popor, ci la baza lor stă ceva mal 
mult. Este întreaga vieaţă nefalsificată și de cele mai multeori, 
nemodificată chiar, a Românilor. Le considerăm cea ultimul 
reziduu al unei prefaceri de veacuri, rezultat din marea 
mulţime de Români, care s'au topit în masele săcuieșiti, 
eu toate interpretările mai mult sau ma! puţin savante, de 
cele mai multeori fantastice şi neverosimile, pe cari H le 
dau Ungurii, numai să nu fie siliţi, să vadă în ele moşte- 


niri dela Români“.:) De aceea, mă găseam îndreptăţit zle, 
să subliniez: că obiceturile se dovedese a fi mat rezistente 


uneori, la orice prefacere din afară. Acestea exprimă pentru 
mulțime, acelaşi limbaj: simplu, fa forme. Limbajul mimi- 
celor, al jocului presimţit, sau înţeles instinctiv — dar cerut 


1) lbid. p. 70. 

2) Orbân Balázs: Székelyföld l, p. 151—156. 

3) Sabin Oprean: Secuizarea Românilor prin Religie, Cluj, 1827 
4Bibl. Seet. Geograţieo-Btnograţice Nr. 1) p. 37—480. 


90 


de toată societatea. Să nu se uite că obiceiurile, deşi își 
pierd cu vremea din prima lor semnificație, continuă 
să dăinulască mai departe decăzând în cel mai rău caz, 
la simple jocuri de amuzament. Continuă să înfrunte însă 
astfel, milenii de vreme constituind pentru noi, la nevole 
un document de prima mână — fiindeă comunitatea ce-i 
dă vieaţă nu e dispusă mat niciodată a sesiza înţelesul 
curat. Pe ea o satisfae și formele. Şi aşa se explică, cum 
limbajul!) diferitelor datine strămoşeşt!, reapar ca din senin 
la zile mari: la timpul potrivit din an, din vieaţa omului, 
netezind calea individului, care trăieşte colectiv, prin bu- 
curte și întristare. 

Acestea parcă dinadins ar vrea să dea a înțelege că 
formăm cu trecutul îndepărtat, un singur toft: comunitatea 
întreagă, prin obiceiu, se manifestă fără să vrea, întrun 
jel în care sau manifestat o serie întreagă de strămoși. 
Acelaşi adevăr, a fost rostit de către G. Vâlsan în felul în 
care urmează în cărțulia sa admirabilă asupra etno- 
graftei: „Dieaţa poporului nostru, a celui de jos, a celui 
real pentru Etnografie, lipit de pământul lui, se desfăşoară 
după anumite norme aproape fixe. Dela ursitorile cari îţi 
ursese soarta când abia te-ai născut, până la bradul tm- 
podobit care-ţi arată colea la mormânt, toate faptele mari 
și miei ale vieţii sunt însoţite de ceremonialuri dutoase şi 
tainice, de multeori fără rost, care îngrădese vieaţa întrun 
ritual tot atât de sacru ca şi cel religios, moștenit aproape 
neschimbat din bătrânii bătrânilor. Tata face într'un anume 
fel casa, mama ţese, croiește şi coase întrun anume fel 
cămașa, cu anume râuri, copiii se joacă într'un anume fel, 
făcând mișcări şi spunând anume cuvinte pe care nu le 
mai înțelege nimeni,?) fetele cântă întrun anume fel, bă- 
frânele lecuesc cu anume descânteee ciudate, până şi cio- 
banul îşi ehlamă oile, îşi sapă fluierul sau băţul întrun 
anume fel. Pretutindeni fradiție urmată necondiţionat de 
popor în marea lui masă, tradiţie moștenită din timpuri 
depărtate și trecută din om în om până în zilele noastre“.î) 

1) Obiceiul, e şi el o formă de manifestare, de expresie a unei 
voinţi colective. 


2) Sublinierea mea. 
3) V. G. Vâlsan: O ştiinţă nouă: Etnografia 1927, p. 17—18. 


91 


Din această cauză, știința, după noi, nu poate vorbi 
despre tradiţie ea element viu, decât înte'un anumit fel: ea 
o practică la care ia parte nu numat comunitatea în vleaţă, 
ci sunt de față și strămoșii. Din această pricină, obicetul 
și cultul datinei strămoșești, are faţă de comunitatea în 
vieaţă, putere imperativă, pe alocurea, chiar sacră. Tra- 
diția, al cărui element principal e obiceiul, e în felul acesta 
privită, ea o comuniune cu strămoșii t) — nu numa! pentrucă 
se reeditează vieaţa lor, mișcările lor, dar că sunt anumite 
rituri şi obiceiuri tacă vii printre noi ce simbolizează această 
comuniune, ca de ex., pomană, praznicul. Pe de altă parte, 
cum s'a mai și amintit, acest mod de vleaţă comunitar. tra- 
diţional, dirijează până în cele mai mici amănunte acţiu- 
ntle nu numai de ordin sufletesc, dar și practice — după 
cum s'a apucat din tată în fiu. Poate fi deci vorba deo 
lege organică și armonie legată de condiţiunile vieţii lo- 
cale. Nu degeaba, Ferdinand Tönnies, vede în sat, o eo- 
munitate tipică, iar în aceste obiceiuri, adevărate norme 
necodițieate, de urmat în vieaţă pentru toţi și deopotrivă 


aeceptate.?) 
x 


Dar pentru scopul ce ne-am propus, va trebui să ju- 
stijicăm în puţine cuvinte, această putere a obicetului în 
popor şi pe temeiu psihologie, Și, dela început, trebue să 
mărturisim că not nu mergem până acolo, încât, menfali- 
tatea poporului nostru, să o comparăm cu a popoarelor 
naturale. Nu, deșt acest paralelism în etnografie se face 
şi s'a făcut nu fără succes de către Germani și privitor la 
poporul german,:) oricât ar fi această comparaţie trasă la 
îndoială astăzi. ln special se spune următoarele, privitor 
la această propoziţie: B. Hojffman.lreyer?) răspunde lui 
Naumann că această apropiere, dintre un strat inferior de 


1) V. P. Geiger: Deutsches Volkstum in Sitte und Brau ch. 1938, p. 13. 

2) V. F. Tőnnies: Gemeinschaft und Geaelsehaft 1935, p. 202, 

3) V. H. Naumann: Grunziige der deutschen Volkstunde Leipzig 
1822; şi „Primitive Gemeinsehaftshultur“ Jena 1821. 

4) V. Individuelle 'Triebhrăjte im Volhsleben. Vortrage gehalten 
am ll. Internationalen Kongress für Volkskunst in Antwerpen. Extras din 
Schweiz. Archiv. für Volkskunde Band. XXX. (1930) Heft 4., p. 171. 


92 


cultură și unul superior: între lumea de jos și de sus, nu 
trebue luată distinct, că în ambele strate aflăm indivizi ad- 
mirabili dotați și slabi dotați — şi întro parte și într'alta 
se găsesc indivizi exeepţionali — în felul de înţelegere. 
intre lumea primitivă şi societăţile evoluate; între lumea 
de sus și de jos, nu este decât o diferenţă de grad. Prin 
urmare, a compara vieaţa în comunitatea socială din lumea 
de jos cu acea a maimuţelor, albinelor şi furnicilor nu e 
recomandabil, oricât de !zbitar ar [i faptul, dar că, se poate 
totuși vorbi de grupe de oameni mai mult sau mai puţin 
diferenţiate din p. d. v. cultural. Comparaţia propusă de 
noi, mat e tradusă în următorii termeni din partea altui 
folklorist, atunci când i sa pus și lui această întrebare: 
el spune că „lesprit populaire, comme l'esprii primiti, 
sembleront souvent manquer à la logique — à notre lo- 
gique ce west là qu 'une apparence. lis manquent, en réa- 
lité, un et lautre, d'espritt de discernement...“ „Ce west 
pas manque de raison, mais d'esprit d'observation et d'es- 
prit critique“.!) Noi rămânem pe lângă aceste rezultate, 
subliniind totuși, că va trebui să fim înţeleși, că avem de-a 
face eu poporul dela ţară, efectul nu se raportă la cauză, 
cu necesitate ca în lumea noastră intelectuală. Că e vorba 
totuşi de o anumită menfalitate, unde analogia joacă un rol 
covârşitor, stabilindu-se cauzele, de cele mai multeori, pe 
temeiu analogie exclusiv și nu discursiv analitic. Memoria 
grupului e asociaţionistă. legătura între evenimente, se 
face prin asociaţie, dela o întâmplare la alta — deşi cau- 
zele între ele, pot fi de altă natură. 

ln această situaţie, fără îndoială că în popor, nu poate 
fi vorba de abstracfiuni. Orice idee, dar mai ales dorinţele 
şi sentimentele grupării respective, sunt exprimate prin 
forme concrete. Concretizarea, expunerea prin simboale, 
iată modalitatea de înțelegere și exprimare a comunităţilor 
omeneșii, în stadiul lor inferior de desvoitare. Natural, noi 
ne gândim la sat, comunitatea tipică prin excelență -— unde 
ortee idee, sentiment, dorinţă, e îmbrăcată în forme acce- 


1) V*P., Sainiyves : Manuel de Folklore 1936, p. 44. V. şi lon Chelcea: 


Privitor la mentalitatea primitivă, în rev. Societatea de Mâine XW. Nr. 2 
(1936). 


93 


sibile de înţelegere, a mentalităţii respective. Aici totul e 
materializat, concretizat; de-atei și mulţimea de înfăţișeri, 
diferite în pitoresc, dar cu acelaşi sens relativ, a obice- 
urilor noastre de tot felul, prin care se exprimă la mo- 
mente oportune, gruparea, comunitatea sătească. 

Pe acest jăgaş de înțelegere, de cele mai multeori 
prin imagini, când gândirea poporului e magică în bună 
parte, individul se subsumă experienţelor înaintaşilor, cari 
acolo în mediul de ţară, şi-au găsit un refugiu nimerit din 
calea frământărilor cosmopolite la baza cărora, stă orașut 
și iniţiative conștiente — pe câtă vreme, știut este că, so- 
cietăţile rămase pe o treaptă de cultură mat joasă, au ca 
îndreptar și ţin morţiș la ceea ce au apucat din strămoşi. 
Acestea au un curs fix de exprimare... calea cea mal co- 
modă — din care cauză, formele de vieaţă în stare de 
obiceiuri, nu au prea mult de suferit atei... 

Găsim în acest mediu, mentalități de structură magică, 
unice; credințe şi obiceiuri — anumite rituri — fiindcă, 
înc'odată : mentalitatea populară, e relativ statică, ea gân- 
dire, în antiteză cu mentalitatea omului cult, care e dotat 
cu mobilitate, spirit de iniţiativă şi analiză într'un grad cu 
mult mai mare. 

Câştigul care rezultă de alci, pentru noi, e de două 
feluri. Mai întâi, științifice, pentrueă această mentalitate po- 
pulară ne dă posibilitatea nouă să surprindem încă în vieaţă, 
acele forme de vieaţă pretinse primitive, inferioare — de 
gândire şi simţire populară — faţă de alte ţări și popoare, 
unde aceste forme au dispărut sau sunt în curs de dispa- 
rile. Ar fi vorba prin urmare, de o reconstrucţie a evolu- 
ției parcurse de o populaţie dată — de un neam şi chiar 
de omenire, dela primele manifestări și până astăzi. 

Al doilea, practic, pentrucă naționalitatea neamului no- 
stru, mulţumită acestei mentalități refraetară înoirilor până 
la un punct și-a conservat — şi-a păstrat caracterul etnie 
după milenii de vreme, așteptând patrivit cuvântului biblie: 
„plinirea vremii“. Caracterului ştiinţifie al problemei se 
adaugă apoi şi faptul, că această stare de lucruri, prin 
diferențiere de vieaţă locală, conduce cercetarea la stabi- 
lirea de tipuri de naţionalităţi după felul lor de a fi. 


94 


Toate aceste forme de vieaţă, observate de-a-lungut 
existenţei omului — privit colectiv —: la naștere, nuntă, 
înmormântare ; observate în timpul unei revoluţiuni anuale, 
a pământului în jurul soarelui: iarnă, primăvară, vară, 
toamnă; toate aceste forme de vieaţă, tipice, sunt chemate: 
să ne dea pe omul din popor printr'o actualizare a dati- 
nelor şi prin felul de-a fi al nostru în asemenea împreju- 
răvi, când ne manifestăm în legătură cu cerul și pământul 
pe care-l locuim. 

S'ar putea conchide, atunci, că, comunitatea e formată 
din indivizi ce au conştiinţa desvoltată a tradiţiei prin sim- 
plul fapt că e obligată s'o îndeplinească — întrucât aceasta, 
ar reflecta însăși gândurile bucuriile și simţemintele po- 
porului, în specificul lui.') De sigur, această subliniere a 
factorului etnic, e făcută ţinând seamă mai mult de punctul 
de vedere strict etnografie — fiindeă la mijloe mai poate 
fi vorba de un anumit port popular; de un anumit teritoriu 
— de un anumit „hotar“ apărat cu sângele vitejilor şi faţă 
de care, cetăţeanul, se simte de asemenea strâns legat — 
organice. ŞI tocmai de aceea, formula „ubi bene, ibt patria” 
pentru noi, e o formulă streină, răufăcătoare și fără de în- 
teles. Fiindcă, cu locul de naştere, comunitatea întreagă 
sătească și implicit individul, se identifică până la ado- 
rare. Intr'o cronică de casă, manuseris în posesiunea mea, 
din 1908, al unui ţăran din Feleac-Cluj, am dat peste ur- 


mătoarea poezie, cu adâne înţeles în această privinţă: 


„lată mă aduce trenul după ce vei creşte mare 
în călunul meu iubit, și în țări te-i depărta 
locul visător de aur să nu uiţi nici pe o clipă 
unde am copilărit. vatra și pe mama fa... 
Unde am stat la sânul mamii Astfel ascultând povaţa 
unde am crescut măricel după trei ani și mai bine 
și unde mi-a zis ia mie scumpa mea dorită mamă : 
dragu' mamii voinicel iată mam întors la tine“. 

M. Cozma. 


Cred că orice comentariu e de prisos. Şi astfel, de 
câtă putere materială, dar mai ales morală și biologică, de 


1) V. P. Geiger, op. e. p. 9. 


95 


atâta spațiu se bucură comunitatea. Valoarea sa este în 
funcție de acest conţinut — cum se va arăta și mai departe — 
valoare care, nu se poate împrumuta, fără alterarea şi des- 
fiinţarea însăşi a fiinţei comunităţii ca unitate de sine stă- 
tătoare. Cu cât sunt deci mai strâns unite în jurul acelo- 
raşi obiceiuri moştenite, comunitățile — cu atât ele se impun 
prin diferenţiere; prin voinţa lor, pentrucă, la urma urmei, 
e vorba de vigoarea etnică. Obiceiul nu este numai o 
„Spielende Bnergie“.!) o formă pur distractivă de vieaţă 
— cel puţin la origine, ci este scos la lumină cu un seop 
bine precizat de comunitatea care-l susţine: şi anume, de 
a interzice, sau mai bine zis, de-a împiedeca ceea ce e 
periculos pentru ea?) —- deşi, cum spun, mare parte din 
obiceturi, şi-au pierdut din conţinutul ior religios originar, 
ele continuă să trăiască fără scop, dar se impun totuşi cu 
putere de instinct; prin repetiţie și prin exterior pur formal, 
fără ca prin aceasta ele cum spun, să-ș! piardă din interes. 
O dovedește perpetuarea datinelor de tot felul dela no! și 
de aiurea, cu toate piedicile ce li se pun în cale din partea 
unei oficialități inconștiente, care numai târziu îşi dă seama, 
de caracterul național ce-l au aceste forme de vieaţă ră- 
mase ca singura comoară spirituală — pentru popor — 
din generaţie în generaţie. E 

Am spus că pe lângă acea parte din fondul nostru 
etnie: tradiţia cu toate corelatele sale — mai poate fi vorba 
și de un anumit peisaj. Individul, ehiar comunitatea întreagă, 
recunoaște aceasta şi îi simte prețuirea de îndată ce este 
departe, să zicem, de locul de naştere. Am văzut. lăsând 
la o parte pădurea din poezia noastră populară cântată 
pe această gamă — acest simţământ se impune mai ales 
atunci când individul trece dintro comunitate într'alta, când 
își schimbă felul de-a fi şi când se dă... după obiceiul lo- 
cului, cum se zice. 

La baza obiceiurilor, mai este însă și o altă justifi- 
care de natură magică-religioasă, care le impune ca pe 
ceva sacru în faţa celor de aceeași credinţă: împărtăștrea 


1) V. lb Houet: Zur Psyehologie des Bauertums 193), p. 12. 
2) V. P. Geiger: op. e. p. 4. 


96 


tor, e o putere de vieaţă... pentru comunitatea existentă 
— pentrucă, în calea vieţii, experienţa veacurilor este far 
de lumină care te ferește dela rătăcire în cadrul coamie 
în care fiecare comunitate respiră aerul său propriu: li- 
bertatea cultului... 

ln puţine cuvinte, comunitatea, pentru ca să înţelegem 
mai bine despre ce e vorba, o formează cei ce se exprimă 
la zile mari prin același fast — cei ce în taina sufletului 
lor aprind candela de pomenire la toate ocaziile mari din 
vteaţă, asociind la aceasta. îndemnul generaţiilor trecute, 
ca un fel de-a se exprima neamurile omenirei adânci în- 
rădăcinate ca vieaţă, atât în spaţiu, cât și în timp, înainte 
de voinţa de-a se afirma, de voinţa de-a exista. 

Sociologia mai nouă, (Tönnies) face distincția netă 
între comunitate și societate. Prima aleătuire socială ar fi 
cu totul deosebită de cealaltă. Solidaritatea ce ţine legaţi 
laolaltă pe indivizi în comunitate, ar fi organică — ţinân- 
du-se în evidenţă automat această solidaritate, din care 
cauză, Durhheim a și numit acest fel de solidaritate so- 
cială, solidaritate „mecanică“. 

Tönnies vede din contră, în societăţile evoluate, 
solidaritate prin calcul — combinaţii arbitrare; pe când 
în comunitate am avea un organism viu și plin de 
simţire.!) Așa dar, indivizii într'o comunitate sunt legaţi 
unii cu alții organic: legătură veche — faţă de socie- 
tate, unde primează raţionalul. Comunitatea, spre deose- 
bire de societate, mal e produsul unei voințe: voinfa speței 
(„ Wesenswille“) considerată ea o voinţă naturală, în care 
e cuprinsă toată ființa omului, ca gândire şi afectivitate, 
spre deosebire, iarăși: de societate, produs ai voinței per- 
gonale („hiirmille“) — de natură reflexivă, deci conştientă. 
Cea dintâi, voinţa speţei, stabilește o unitate absolută, de 
aceea ziceam că solidaritatea între indivizi e organică, ori 
mecanică, dacă vreţi — în sensul lui Durkheim. Voința 
spefei stabileşte deci o unitate absolută a instinctelor, sen- 
timentelor și dorințelor individului. Aceasta, este realitatea 
naturală existentă în nol, eu care ne naștem și de care nu 


1) V. Tönnies cap. e. p. 10—11. 


97 3 


ne putem lepăda. Incă un motiv pentru care comunităţile 
obişnuelnice se menţin eu indărăinicie — la mijloc fiind 
o chestie de vieaţă. 

Pentru aceasta, indivizi! ce formează gruparea, fie et 
pe orice treaptă de cultură, în faţa obiceturilor tradiţionale, 
simt ca un fior metafizic; sunt săgetaţi de prezenţa etnică, 
a strămoşilor eari vieţuind în luptă pentru același bun cul- 
tural, le-au lăsat lor moştenire această comoară de preţ, 
care la un loe formează pentru un popor, neam, ceea ce 
numim cultură populară, fără ca să ne dăm seama nict 


despre aceasta cum ar trebui. 
* 


Era vorba de prezenţa etnică, care, acolo unde se 
simte, echivalează cu o forţă de nebiruit. Gândiţi-vă pentru 
aceasta, la un judeţ din Ardeal, cu omogeneitate etnică mat 
mare: port, limbă, obiceturi, religie ete., cu majoritate ab- 
solută în populaţie, faţă de alte judeţe cu numai 30%, să 
zicem. Şi sunt sate impenetrabile din acest punct de ve- 
dere, cum sunt şi naţiuni. Concursul de împrejurări, voinţa: 
noastră de putere n'a permis ca în toate judeţele din Ar- 
deal să avem cel puţin situaţia judeţului Hunedoara, spre 
a putea răspunde chemării noastre mai cu deosebire, din 
acest punet de vedere. In felul acesta, lucrurile nu mai par: 
răvășite de înţeles: precum comunitatea în vieaţă, e mat 
mult ca suma indivizilor ce o compun, așa luat aritmetice, 
tot astfel cultura populară: cultura populară, nu e un obicet 
sau mat multe şi cu alte credinţe la un loc, cart ar da 
laolaltă ceea ce obișnuim să denumim printrun termen. 
uzitat: cultura populară. Se dau diferite ramuri de acti- 
vitate populară: literatură, artă, ştiinţă; muzică populară, 
ete., cari împreună ne-ar îndemna să credem că formează. 
o cultură populară prin simplă juxtapunere sau apropiere. 
Dar amestecul, combinaţia lor organică, după firea nea- 
mului produce o entitate aparte, față de elementele intrate 
în eombinaţie. O sinteză nouă. 

Precum limba, nu ar avea o valoare în sine numai 
prin suma singuratieilor indivizi ee o vorbesc, fără ca să 
fie raportată la un întreg, ca legătură supra individuală și 
supra organică, limba neamului, limba poporului, tot astfel 


98 


cultura populară. Numai întrucâi aceste ramuri de mani- 
festare populară, sunt părţi ale unui întreg organie, ale unui 
„tot“ cum spuneam mai înainte, numai întru atâta îşi sta- 
tornicese aceste manifestări luate singuratic, valabilitatea, 
înţelegerea și totodată, viabilitatea. Rezistența în timp. 


Şi prin aceasta, să nu se creadă că rolul elementelor 
creatoare, e anihilat, prin această afirmare a totului.!) 
Aceștia, indivizii laolaltă, sunt agenţii culturali de diferite 
roluri, Şi obiceiul la origine poate fi o creaţie de unul 
singur,?) dar el, acceptat de comunitate, ratificat de mul- 
time, a intrat în patrimoniul culturii populare şi mulţimea, 
generaţiile, tree direct la un bun colectiv, la ceva moștenit... 
dimpreună cu fiecare individ ce o compune în parte. 

Cultura populară poate fi privită întradevăr ca un în- 
treg cu însuşiri specifice, după condițiile ce au prezidat la 
nașterea și desavolfarea colectivităţii, de care e vorba. la 
această entitate aparte. se topese o multiplieitate de ma- 
nifestări, dând culturi! populare, un anumit timbru, o spe- 
cificitale cum obișnuim să spunem noi, care este însăși un 
scop de atins atunci când e vorba să defineşti, un popor, 
o comunitate mai mare — întrucât, se definește prin cul- 
tura sa subsfanţielizată în primul rând şi nu printr'o cul- 
tură alterată sau de împrumut. 

Elementele culturii populare, înc'odată, sunt părţi ra~ 
portate cu necesitate la un întreg orgaule: însăşi cultura 
populară. Au, repet și acestea, funcțiunea lor în vieaţa so- 
cială, dar numai în sensul și în înţelesul întregului. in acest 
spirit ele se formează la rândul lor, sunt chiar îndrumate 
spre un curs anumit, determinat de întreg. De aceea ele 
la rândul lor, activităţile acestea, nu se mai pot înțelege 
singuratic, decât în teorie, pentru facilitarea judecății noa- 
stre. Ele se şi întărese în spiritul întregului, precum cu- 
vântul e angrenat în spiritul limbii. Aşa şi eu fiecare ere- 
dință, obicei, spiritul întregului, îşi consolidează însăși po- 
ziţia lor în vieaţă faţă de neant. De aceea, cu cea mal 

[ 
1) V. Ph. W. Danzel: Gefüge und Fundamente der ttultur vom 


Standpuncte der Ethnologie. Hamburg 1930, p. 14. 
23) V. P. Geiger: p. e. p. 6. 


99 3% 


mică slăbire a unei părţi din întreg, se simte pierderea, 
slăbirea întregului. ŞI în fața unel astfel de pierderi, tindi- 
vidul părtaş la vieaţa întregului, se simte lezat, odată cu 
neamul din care facem parte. Nu-s alteeva versurile: 


„Și cum vin cu drum de fier 

Toate cântecele pier“... 
ȘI! nici cuvintele: „Gândiţi-vă că pierim cum pier cântecele 
noastre fără a lăsa nimic în bun în urmă“!) — decât o 
astfel de constatare a unui popor. neam — tânguire adusă 
la valoare de expresie, prin cele mai autorizate voci, ca 
să se audă.:) Cultura populară în înţelesul acesta, nu mai 
e considerată nici ca un „rest“ — ea o supravieţuire a 
vremilor trecute — barbare — ct ea un avut superior al 
vieţii popoarelor, cel puţin din p. d. v. al existenţei lor 
terestre, spune Osvald Menghin.?) lar pe plan filosofie, cum 


spun, cultura populară e o structură, în înţeles kantian. 
$ 


Fiecare cultură populară, îşi are structura sa speci- 
fică, izvorită dintr'o sumă de condițiuni! — dar eare nu ex- 
clude, numai decât, astfel concepută, asemănăr! dela cul- 
tură populară la cultură populară. Aceste asemănări, mo- 
tivându-se prin: 1. Concordanţă rasială; adică prin ace- 
leaşi însuşiri fizieo-psihice, 2. prin același mediu, 3. sau 
prin acelaşi stadiu cultural. Unde mai punem influenţele, 
fiindeă, comunităţile mari, neamurile sunt în continuă luptă 
între ele, pentru a se ridica fiecare la o valoare cât mat 
mare din p. d.v. „cultural“. Adică, tocmai pentru păstrarea 
condiţiilor, pentruea toate sau aproape toate însușirile mai 
de seamă să-i fie salvate şi transmise din generaţie în ge- 
neraţie, să permită promovarea la rang de mare valoare 
în lume a avuţiilor spirituale pe care neamul respectiv le 


1) loa Mofa: Cranii de Lemn. Articole 1837, p. 51. 

2) „Cei ce aveţi încă un suflet sânătos în voi, pregătițt-vă de luptă 
şi de moarte vitejească“. lbid. în articolul: „Ce ne daţi în locul cânte- 
celor cari pier“? 

5) V. de aceasta, „Geist und Blut. Grundsätzliches um Rasse, 
Spra=he Kultur und Volhktum, 1934 p. 15, unde insistă asupra lichidării 
concepţiilor evoluţionisto-materialiste, a veacului al XIX-lea referitoare 
la cultura populară şi concepţia de naționalitate. 


100 


poate la un moment dat aduce ofrandă atât actualităţii, cât 
şi posterităţii. Ne gândim, fără să vrem la cântecul gintei 
latine de pildă, care vizează un astfel de ideal. Insă not 
nu ne provocăm la concertul de popoare, în care ne aducem 
nota specifică — naţională — numai întrucât ne-am înrudi 
cu ele. Când e vorba de cultura populară, noi ne justificăm 
singuri cu calificativ de superioritate printre celelalte nea- 
muri. 

Şi astfel, avem o luptă continuă: — de fiece zi pentru 
această zestre pe care încearcă să ne-o slăbească factori 
de natură externă și internă. Această războire din timp de 
pace, să știm numai, că se dă pentru cea mai mare va- 
loare: „So hat auch diejenige Volkhheit am meisten das 
Recht auf threr Seite, welche die höchsten geistigen Werte 
in sich schlieasen...“!) valoare cultural-morală, care stu- 
gură justifică existența neamurilor pe pământ, fără alt drept... 


Pagina  biopolitieă. 


Biopolitică și învățământ 
de Dr. Ovidiu Comșia. 
u. 


ln numărul trecut al acestet reviste, am conturat, sumar, 
cadrul biopolitie în care trebue așezat învățământul nostru. 
Am arătat că pedagogia modernă e convinsă de necesi- 
tatea individualizării învățământului în conformitate cu ea- 
pacitatea biologică a elevului. lnegalitatea înzestrării fizice, 
intelectuale și morale nu mai e un secret pentru nime. Cu 
toate acestea, învățământul nostru mai stăruie încă în in- 
actualitatea vechilor forme. Organizarea lui se află, astfel 
într'o ireduetibilă contradicție cu doctrina, Nu se poate pre- 
tinde, de sigur, ea o instituţie atât de complicată ca cea 
a învățământului, să se adapteze imediat cerinţelor formu- 
late de știință. Dar e inadmisibil ea să se agite la nesfârşit 
o doctrină, fără să se sehiţeze măcar intenţia unor reînoiri. 

Prin conul de lumină a biopoliticii, o astfel de reînoire 
ni se înfățișează sub un dublu aspect: de concepţie și de 


1) V. Othmar Spann: Vom Wesen des Volkstum. Was ist Deutsch ? 
Wien, 1029 p. 20. 


101 


program. Reînoirea de concepţie luată în sens strict, nu 
se referă direct la învăţământ. Ba e de ordin general şi, 
se desprinde din acel duh biopolitie în eare trebue să se 
integreze conştiinţa și efortul unei naţiuni în drumul ei spre 
progres. Un progres clădit pe elitele biologice ale nea- 
mului, selecționate şi îndrumate; pe aşezarea fiecăruia în 
locul potrivit. în acord eu capacitatea lui interioară; pe fa- 
milie ca unitatea biologică a neamului ști izvor al elitelor 
viitoare, în fine, pe o organizare, în care patrimoniul ma- 
terial să nu mai fie scop în sine, ci numat un suport care 
să sprijine desăvârşirea patrimoniului nostru biologie prin 
selecţiunea și sporirea valorilor autentice. 

Dacă am rezumat aceste elemente și aici, e din mo- 
tivul, că şcoalei îi revine menirea de a le sădi și cimenta 
în conştiinţa generaţiilor. 

lasă acest lucru va deveni posibil numai în funcţie de 
o reînoire programatică. Actualul program şcolar, nu co- 
respunde întru toate, comandamentului biologie. Uniformi- 
tatea educaţiei și a instrucții trebue suplinită prin tendința 
de a individualiza. Blevi! nu sunt nici unităţi echivalente şi 
nici abstracte. Fiecare închide în sine o altă valoare și 
altă patenţialitate biologică. Aceasta fiind realitatea, pro- 
gramul uniform e eficace numai în măsura în care furni- 
zează elevilor anumite cunoştinţe de bază, deopotrivă de 
necesare pentru toţi. Desăvârșirea instrucției nu mai poate 
fi făcută fără o ştiinţifică individualizaee dela caz la caz. 
Astfel, cunoașterea valorii biologice (fizice, intelectuale și 
morale) a elevului, devine o necesitate de primul ordin. O 
colaborare între medie și pedagog rezolvă această pro- 
blemă, fără dificultate. Celui dintâi îi revine sarcina exa- 
menului fizie făcut la începutul fiecărui an școlar, în timp ce 
în sarcina celui de al doilea cade examinarea psihologică. 

Pe lângă acomodarea instrucției la valoarea biologică 
a elevului, se va face şi o acomodare la potenţialităţile ce 
se desvoltă cu etatea. Mersul instrucției va ţine pas cu noile 
contururi pe care evoluţia le imprimă biologiei elevului. 
Şi, cum evoluţia ulterioară nu e sincronă pentru toţi, o in- 
dividualizare se impune și în această privinţă. In felui acesta 
se va putea ajunge ca la sfârşitul instrucţiunii fiecare să 
dispună de numărul maxim de cunoştinţe pe care alcătuirea 
lui biologică a permis-o. Apoi, cunoscând aptitudinile şi 
posibilităţile fiecăruia, îndrumarea spre cariera cea mai 
corespunzătoare nu va fi grea, iar în carieră el va putea 
produce maximul în virtutea calităţilor lui interioare armo- 
uizate cu vocaţiunea. 

Pe lângă diferenţele biologice inerente individului, vin 
în cumpănă și diferenţele inerente sexelor. Alta e structura 


102 


biolagieă a băieților și alta a fetelor; la fel şi evoluţia lor 
şi, mai ales, menirea lor viitoare. Şi, dacă inatrueţia ele- 
mentară poate fi aceeași, diferenţe esenţiale se impun mai 
târziu. 

Alternarea mai ştiinţifică între activitatea fizică şi in- 
telectuală şi o mai temeinică educaţie morală, sunt alte ne- 
cesităţi ale viitoarei organizări a învăţământului. 

Adevărata reformă a învăţământului va consta însă în 
intercalarea studiilor biologice în program. Biologia gene- 
vală la început, apoi biologia umană, fiziologia generală şi 
umană, elementele de patologie și igienă vor trebui să aibă 
o importanţă cel puţin egală cu celelalte materii conside- 
rate ca principale. 

In instrueţia primară chiar, pot fi predate noțiuni ele- 
mentare de biologie generală. In cadrele acestei! instrueţii 
se va învăţa că vieaţa se perpetuează, că orice fiinţă pro- 
vine din alta, că fiecare e depozitara seminţei pentru vieaţa 
ce va urma, că toate geneneraţiile sunt solidare la perpe- 
tuarea neamului și că vieaţa poate fi! perfecționată prin se- 
leeţiune. Mat târziu, biologia specială, fiziologia, patologia 
și igiena vor relua aceste noţiuni cu compleectările acomo- 
date vârstei. De sigur că fiziologia nu va trece cu tăcerea, 
cum se face astăzi, funcțiunea organelor de reproducere, 
ei le va studia obiectiv în cadrul juneţiunii celorlalte or- 
gane. Unti sunt de părere că aceste elemente de fiziologie 
specială să fie predate chiar la începutul cursul secundar, 
înainte de deșieptarea instinctului sexual, pentru a preveni 
orice umbră de mister impur, reflectată din ambianța so- 
cială asupra problemei sexelor. 

La finea instrucției seeundare, se va putea face tratarea 
amplă a problemelor de biologie specială, motivată eugenie 
şi etic. 

Trebue să se ştie că vigoarea biologică e piatra un- 
ghiulară pe care se fundamentează destinul neamului; că 
generaţia de asi trebue ferită sau vindecată de toate bolile 
care se transmit asupra urmașilor, slăbindu-i și diminuân- 
du-le valoarea. Copilul trebue să crească în strânsă legă- 
tură cu realitatea vieţii. Bl trebue să ştie ce reprezintă ca 
individ; că el nu e decât o verigă dintr'un ne'ntrerupt lanţ 
de generaţii; că a primit pieaţa pentru a o da mai departe 
şi că simţul de răspundere etnică trebue să-i inferaică de 
a o transmite alterată sau depreciată. 

Cunoștinţele temeinice de biologie dublate de o sus- 
ţinută educaţie morală, sunt singurele care vor permite ge- 
neraţiilor noastre să-şi însușească noua spiritualitate bio- 
politică, prin efectele ei, ea va depăși toate cunoștințele ab- 
stracte pe care mintea tineretului le-a acumulat inutil. 


103 


Material pentru conferințe, șezători, ete. 


Noua Constituţie 


(Conferinţă poporală pentru despărțămintele „Astrei“) 


de i. Agârbiceanu. 


1. Constituţia unei ţări este legea ei de temelie, legea 
legilor. Ea se poate asemăna cu trunehlul unui copac pu- 
ternie. După cum din trunehiu ceresc toate crengile arbo- 
relui, aşa din Constituţie se nasc și crese toate legile unet 
ţări. După cum în ramuri, în toate, curge sucul copacului, 
aşa și în toate legile ţării trebue să curgă spiritul, duhul 
Constituţiei. Unde nu e acest duh, legea e moartă, după 
cum se usucă ramurile pomului, în care nu mai curge 
sucul lui. 

Un stejar, eu toate ramurile sale, e stăpân pe o bu- 
cată de pământ, pe care creşte și pe care-l adăpostește. 
Tot așa Constituţia e stăpână pe o ţară întreagă, o apără, 
o cârmulește prin legile născute din ea. 

Sar mai putea spune că Constituţia e tata și mama 
înte'o familie, iar copiii sunt legile diferite născute din 
Constituţie. Sau că ea e sâmburele de ghindă din care 
răsare și creşte arborele cu toate ramurile lui, 

In temeiul acestor asemănări, va înţelege cu ușurință 
oricine că Constituţia une! ţări nu face superflue legile, că 
ea niei nu cuprinde diferitele legi cart stăpânese într'o 
țară în întregime, articol de articol, paragraf de paragraf, 
ci numai principiile fundamentale ale legilor, sămânţa lor. 

De-o pildă: Constituţia nu cuprinde legea administra- 
tivă, care să arate cum se cârmuește o comună, un judeţ, 
o plasă, o regiune, sau Țara întreagă. Ba, constituţia, ho- 
tăreşte numai principiile legii administrative, care se va 
face şi publica deosebit. Constituţia arată, de-o pildă, 
numai în ce cazuri de crimă se poate aplica pedeapsa cu 
moartea. Vin apoi legile speciale care arată în amănunte 
cum se va proceda de către judecători, și în ce fel seva 
aplica pedeapsa eu moartea: prin spânzurare, împușcare, 
sau altfel. 


104 


Constituţia este dec! numai sămânță de legi. Dar niet 
o lege nu se poate aduce potrionie felului acestei sămânţe. 

Am mai putea spune că Constituţia e vestmântul care 
acopere trupul întreg, dela cap la picioare. lar legile sunt 
veştmintele mai mici, speciale: cămaşa, pleptarul, șerparul, 
cioarecii, încălţămintea. Toate acestea însă, trebue să fie 
potrivite cu îmbrăcămintea principală. 

Astfel Constituţia trebue să hotărască principit dela 
care nu poate fi abatere, pentru toate legile unei ţări. De- 
giuitorul — care e parlamentul — când vrea să facă o 
lege, nu poate lucra de capul lui și după voinţa lui, ci mat 
întâi trebue să deschidă cartea care cuprinde legea le- 
gilor, și să vadă ce zice Constituţia la legea respectivă. 
Și pe temeiul celor hotărite în Constituţie, trebue să ero- 
iască legea. 

De pildă, dacă o Constituţie spune: „Toţi cetăţenii 
sunt egali înaintea legii“. nu se poate face o lege de ju- 
decată în care unii cetăţeni să nu fie duși la judecată când 
greşesc, ei numai alții. 

Dar tot mai bine se va lămuri ce este o Constituţie,. 
vorbind în cele următoare, despre noua Constituție a Ro- 
mâniei, 

2. la Monitorul oficial Nr. 48 dela 27 Februarie 1938 
a apărut Decretul regal prin care se promulgă noua Con- 
stituție a României. Formula promulgării e următoarea: 


„Carol ll-lea 


„Prin graţia lut Dumnezeu şi voinţa naţională, Rege: 
al României, 

„Da toţi de faţă și viitori, sănătate. 

„Poporul român dându-și învoirea, no! deeretăm ur- 
mătoarea Constituţiune“. 

Apoi urmează, împărţit pe capitole, cuprinsul sau 
textul noului pact fundamental al Națiunii, cum mai este 
numită Constituţia. 

Urmează de aici că o Constituţie izvoreşte din două 
rădăcini? dia voinţa Suvevanului și voinţa poporului. Nu 
poate la o lege a legilor, nici Suveranul singur, nicit po- 
porul singur. 


105 


ŞI, într'adevăr Constituţia României a fost dată în 
toate timpurile pe această cale: de către Capul Statului şi 
cu aprobarea poporului. 


alcem: în toate timpurile, pentrucă o Constituţie nu e 
vecinică. Ba, cu timpul se învecheşte, şi trebue făcută alta 
nouă, mai potrivită vremurilor. Aşa cum un vestmânt se 
învechește şi e nevoe de altul nou; sau cum un vestmânt 
ajunge prea strâmt pentru tinărul eare a crescut, și îi trebue 
altul mai larg. 


După unirea tuturor Românilor în 1918, Constituţia după 
care se cârmuia vechiul Regat al României, ajunsese prea 
strâmtă pentru ţara cea nouă şi mare. Şi aşa, în 1923 sa 
dat ţării o altă Constituţie. Dar vremile de după războiu 
au adus atâtea sehimbări și în lume, și în ţara noastră, 
încât Constituţia de acum patrusprezece ani a trebuit 
schimbată în multe puncte, și făcută potrivită vremurilor 
de azi și nevoilor de acum ale poporului și ale Țării. 


M. S. Regele Carol al ll-lea a chibzuit multă vreme, 
condus de marea Lui dragoste de Țară cum s'ar putea în- 
drepta Constituţia de după unire, pentru a fi de cel mat 
mare folos Țării. 


Cuprinsul nouii Constituţii a fost publicat în toată 
tara, şi poporul a fost chemat ea prin votul lui să se de- 
clare dacă primeşte noul pact fundamental al naţiunii sau ba. 


Parlementul era disolvat, şi altul nou încă nu se ale- 
sese, de aceea Constituţia a fost supusă unui plebiscit al 
tuturor alegătorilor. Obicinuit, când e parlament, proectul 
Constituţiei se supune spre aprobarea parlamentului, ai 
cărui membri! sunt aleşi de alegători. In plebiscit se pro- 
nunţă, se declară alegătorul însuși, cetățeanul cu drepti de 
vot; deci votează direct nu indirect, ca prin parlament. 

Dotarea, prin plebiscit, a nouti Constituţii a României, 
s'a făcut în aceeași zi, pe ţara întreagă, la 24 Februarie, 
prin vot pe faţă. Alegătorii, cu peste patru milioane de 
voturi. s'au declarat cu mare însufieţire şi aproape cu 
unanimitate, pentru noua Constituţie. S'au dat aproape eu 
jumătate mai multe voturi ea în oricare alegere făcută dela 
îutemeierea României Mari. Abia cinei mii de oameni s'au 


106 


găsit cari să voteze contra, în toată ţara. Şi aceștia poate 
din greşală, sau din eine ştie ee rătăeire. 

Pentrucă, în adevăr, noua Constituţie aduce foarte 
mari îndreptări și îmbunătăţire faţă de cele de mai înainte. 
Ba este aal o cetate cuprinzătoare în care îneap toate tn- 
tereaele mari ale Ţării şi ale poporului românesc. Ba pune, 
în multe privinţe pe temeiuri noui, și solide și largi, putinţa 
de prosperare și de consolidare a Ţării noastre, asigurând 
viitorul, tot mat bun, al poporului româa din întreg cuprinsul 
larg şt binecuvântat al României mari. 

3. ln titlul | al nouii Constituţii se decretează că Re- 
gatul României este un Stat național, unitar şi indivizibil, 
că teritoriul României nu se poate înstrăina, şi nu se poate 
coloniza cu populațiuni de seminție străină. Din acestea 
“urmează că minoritățile din România nu mai pot spera la 
nici un fel de autonomie politică, ele trebuind să recu- 
noască Statul Naţional român, și să se încadreze în acest 
Stat ea și națiunea română. Mai urmează că visurile unor 
minoritari de a desface iarăşi România, şi a alipi unele 
din teritoriile sale la alte ţări, nu se vor putea realiza, căci 
România își va apăra cu arma în mână, până la ultima pi- 
-cătură de sânge, graniţele de azi ale ţării. 


Mai urmează că neamuri streine ce vin la noi, cum 
au venii așa de mulţi evrei de la unire, nu se pot coloniza 
alei, niel la sate, nicit la oraşe, decât din eaz în caz, dela 
om la om, eu lege specială. Tot asemenea urmează că 
orice legi se vor aduce în legătură cu minoritățile, ele nu 
se vor putea abate dela principiile stabilite în acest articol 
din Constituţie, şi anume că România e Stat naţional, și 
că e indivizibil. 

In titlul al ll-lea se fixează datoriile și drepturile Ro- 
mânilor, arătându-se ca fiind cetăţeni legali at Statulut 
nostru, nu numai Românii de naştere, cei și cetăţenii mi- 
noritari. 

Pentru toţi se stabilese aceleași datorii și aceleași 
drepturi. Deci cea mai desăvârșită egalitate, așa încât 
aime nu se va putea plânge în viitor că nu sunt trataţi la fel. 

Astfel la datorii se stabilește că fiecare român e dator 
a socoti patria ca pe cel mai de seamă bun în viaţă, so 


107 


apere, să se jertfească pentru ea si prosperarea ei; să-și 
îndeplinească sarcinile obștești. Toţi Românii sunt datori 
şi supuşt legilor civile și militare, fără nici o excepţie. 

Nu se admit în Statul român deosebiri de clase so- 
ciale, toţi sunt egali înaintea legi, Nime nu poate lucra 
împotriva Constituţiei. 

De-aiei urmează un mare bine: în viitor nu vor mat 
fi îngăduite la noi luptele de clase, ale muncitorilor împo- 
tetiva patronilor, a ţăranilor împotriva orășenilor, sau întors. 
Ştim cât de mult a fost sfâșiată unitatea și frăţia româ- 
unească prin luptele partidelor de clasă, ale socialiștilor șt 
altora, care au împărţit națiunea în clase potrivnice cari 
se mâncau una pe alta, în loc să se ajute împrumutat. Toţi 
cari pe viitor vor mai desbina pe Români pe acest temeiu, 
vor avea de furcă cu legea şi vor fi pedepsiţi. 

In capitolul despre drepturi se hotăreşte că cetăţenii 
români se bucură de libertatea conștiinței, a muncit, a în- 
văţământului, a presei, a întrunirilor, de libertatea de aso- 
ciaţie. Adică de toate libertăţile necesare unei naţiuni 
libere, afară de acelea care s'ar putea întoarce împotriva 
Statului, și a intereselor naţiunii române. 

O mare şi mult așteptată schimbare se aduce în acest 
capitol prin instituirea pedepsei cu moartea. 

Se ştie că la noi, după celelalte Constituţii, nu era 
pedeapsă eu moarte decât în vreme de războiu. Pe marii eri- 
minali în vreme de pace nu i pedepsea legea decât cu muncă 
silnică pe viaţă. Alte ţări cu mult mai înaintate ca România, 
au pedeapsa cu moarte: Franța, Germania, chiar America. 


In sfârşit se hotăreşte şi în România penteu urmă- 
toarele crime: atentate contra Suveranului, membrilor Fa- 
miliei Regale. Șefilor Statelor străine, și împotriva demni- 
tarilor Statului. Se mai pedepsese cu moartea și tâlhari 
cari și omoară, și asasinatele făcute din motive politice. 

Credem că nimănui nu-i va scăpa marea însemnătate, 
spre binele ţării, a celor cuprinse aiel. Iintr'adevăr Românii 
wam fost un popor care să recurgem la ucidere, la aten- 
tate politice. Numai în vremile din urmă au răsărit și la 
noi astfel de atentatori. Nime nu va zice că tâlhăriile cu 
ucideri mai putea fi lăsate numai la pedepsele din trecut. 


108 


Toată lumea nădăjduește la o mare îndreptare în ţară, 
la o mai bună pază a legilor, din introducerea pedepsei 
cu moartea, 

Se mai stabilește aici un lucru de cea mai mare în- 
semnătate: proprietatea de orice natură, e inviolabilă. Nime 
nu va mai putea duce, pe viitor, poporul în rătăcire, cum 
s'a făcut în ultimele propagande electorale. că va lua dela 
cel ce are și va da la cel ce ware. Astfel de oameni pe 
viitor vor fi înhăţaţi numai decât de către autorităţi. 

In același titlu al Constituţiei se garantează libertatea 
tuturor cultelor, întrucât nu sunt potrivnice Statului. 

Dor trebui cercetate cu deamănuntul cultele diferite 
de azi din România, mai ales aşa numitele secte: baptiști, 
pocăiţi, studenţi în biblie, milenişii, și prin noua legea 
cultelor vor trebui opriţi de a mai deprinde cultul lor în 
România, întrucât toate acestea sunt potrivnice intereselor 
Statului. 

Biserica ortodoxă creștină și cea greco-catolică, sau 
română unită, sunt declarate la fel biserici româneşti. Ceea ce 
însemnează că prin Constituţie amândouă au acelaș drept la 
vieaţă, și că nici o autoritate jde Stat nu poate nedreptăţi 
pe una din ele. | 

4. ìn titlul Ill, Constituţia fixează puterile Statului şi 
ale Regelui, carl iavorăse şi purced dela națiunea română, 
şi se exercită prin delegaţiune, adică prin cei aleşi de 
popor. begile se aduc de către parlament — bifureat în 
Cameră şi Senat, şi se sancţionează și promulgă de către 
Rege. Puterea legislativă se exercită de Rege, prin par- 
lament. Puterea executivă este încredinţată Regelui, care 
o exercită prin guvernul Său. 

De aiei urmează întâlu: Că noua Constituţie nu intro- 
duce nici o dictatură în România, cum li s'a părut unora, 
pentrucă vom avea, ca şi în trecut, parlament și guverne; 
a doua că Regele va avea puteri mai mari în Stat, ca şi 
până acuma, Bl ajungând să fie ceeace.-l arată și numele : 
un domnitor: 

Priii aceasta s'a făcut un mare bine Țării. Știm cu toţi 
că partidele politice de câte ori au vott, au constrâns pe 
Capul Ţării să facă după vota lor. Pe viitor nenorocirea 


109 


aceasta nu se va mai putea întâmpla. Regelui i se dă, prin 
noua Constituție, mai mare putere şi asupra Parlamentului. 
U convoacă cel puţin odată pe an. Tot Bl îl închide. Re- 
gele poate amâna parlamentul. Bl poate disolva ambele 
corpuri legiuitoare sau numai una. 

Prin aceste puteri, se pune capăt discuţiilor lungite 
într'adins, în parlament, pentru ca să nu poată lucra și gu- 
vernul să-și dea demisia, și tuturor tulburărilor zadarnice 
ieșite din prea marea libertate de până acum a Corpurilor 
legiuitoare. 

Regele are de a da Decrete, cu putere de lege, în 
intervalul dintre sesiuni, sau când parlamentul e dizolvat. 

5. Validarea alegerilor pentru Camera Deputaţilor şt 
Senat nu o vor mai face în viitor însăşi ele, ei Inalta Curte 
de Casaţie. 

B iarăşi o inovaţie fericită. Pentrucă orice ilegalităţi 
s'ar fi săvârșit la o alegere, dacă alesul era din majoritate, 
era confirmat prin votul acestei majorităţi, așa că liber- 
tatea alegerilor nu era nici cum apărată. 

Dreptul de alegător în viitor îl vor avea numai cetă- 
tenti români treecufi de 30 de ani, şi cari practică vreo 
muncă intrând în una din următoarele categorii : 

a) Agricultura şi munca manuală; 

b) Comerţul şi industria; 

c) Oeupaţiuni intelectuale (advocaţi, mediei, ingineri, 
preoţi, profesori ete.). 

Așa dar acei cetăţeni români cari nu produe nici o 
muncă pozitivă, cari sunt lipsiţi de orice ocupaţii, chiar 
dacă sunt pregătiţi pentru una, și nu lucrează din vina lor, 
nu vor avea drept de vot. 

Suntem aici în fața unei adânci și fundamentale schim- 
bări în structura ce se creiază Statului: el se va întemeia 
pe categorii de producețiune, şi aceste categorii, prin re- 
prezenianţii lor în parlament, vor înlocui partidele politice 
de până acuma. Nu partidul politie își va pune candidați, 
ci celea trei categorii de producfiune numite în noua Con- 
stituție. Agricultorii îşi vor alege deputaţii și senatorii lor; 
comercianții și industriaşii pe ai lor, şi așa mai departe. 


110 


Este firesc să ne așteptăm fiecare breaslă să fie mat 
bine reprezentată prin oamenii săi, de aceeaşi muncă, 
decât de alţii streini de îndeletnicirea lor. In regimul trecut 
orice candidat putea reprezenta orice categorie de muncă. 

Alegerile nu se vor mai face pe liste, pe judeţe: cet 
pe circumscripții electorale singuratice ; candidaţii nu vor 
mai fi aleşi în semnul şi în numele unui partid, ci în te- 
meiul încrederii pe care li-l dă lor breasla respectivă, în 
numele căreia candidează. 

Prin aceasta, se sparge marele târg electoral care a 
făcut atâta rău ţării în anii de după unire. 

Deputaţii se vor alege pe 6 ani, pentru a fi cât mat 
rar alegeri, şi a se feri ţara de tulburare. 

Prin legea electorală, care se lucrează acum, se vor 
stabili amănunţit condiţiile cerute pentru a fi alegător, atât 
pentru bărbați, cât și pentru femei. Deci şt femeile vor 
avea drept de vot în viitor, după normele ce le va fixa legea. 

Senatul se compune din senatori numiți de Rege, se- 
natori de drept, şi senatori aleşi. Senatorii de drept vor 
fi numai cel recunoscuţi până la noua Constituţie. Senatorii 
numiţi şi aleșt vor fi pentru un ciclu de nouă ani. 


Intre punctele din Constituţie cari hotărăse despre 
Miniştri la Art. 67 se spune: „Nu poate fi ministeru decât 
cel ce este român de cel puțin trei generații. Se excep- 
tează aceia cari au fost miniștri până acum“. 

Regele şi fiecare Adunare legiuitoare poate cere ur- 
mărirea miniștrilor, și trimiterea lor în judecata lnaltet 
Curți de Casaţie. 

Dispoziţiile acestea sunt menite să facă vie respon- 
sabilitatea ministerială, şi sunt dintre cele mai bine venite.. 

In cap. |V, V, VI din Titlul Ul al Constituției sunt dis- - 
poziţii referitoare la puterea judecătorească. Stim că prin 
decret lege s'au desfiinţat curțile cu juraţi, cari au achitat 
în vremea din urmă pe atâția criminali. In viitor justiția va 
fi servită numai prin organele sale legale, pregătite pentru 
această înaltă misiune în Stat. 

Pentru instituţiile administrative: comună, judeţ ete. 
noua Constituţie prevede că ele sunt statornicite prin legi. 
Prin legile nouă ee se vor aduce, între cari o nouă Lege 


111 


administrativă, care va trebui să aducă mari şi profunde 
schimbări în organizația administrativă actuală, pentru o 
mai bună și mai repede funcţionare a ei, spre folosul în- 
tregei populaţii. 

In Titlul IV se cuprind dispozițiile referitoare la Finanțe, 
în al V-lea, despre Ogtire. In aceasta din urmă se stabi- 
legte că „Nici o trupă armată străină nu poate fi admisă 
în serviciul Statului, nu poate intra sau trece pe teritorul 
României, decât în virtutea unei legi. 

in Titlul VI, la dispoziţii generale, se stabileşte că 
limba română e limba oficială a Statului. In caz de pericol 
se poate institui starea de asediu generală şi parţială. Se 
arată în Titlul Vil cum se poate revizui constituţia prezentă, 
și alte dispoziţii finale. 

* zi * 

6. Noua Constituţie a intrat în vigoare la data apariţiei 
ei în Monitorul Ofietal. Legile cari trebuese elaborate din 
nou, sau modificate în spiritul nouei Constituţii, sunt în 
studiu şi în lucrare. 

Țara are o haină nouă pentru întregul ei trup. Ur- 
mează să creiem acum, sau să desăvârşim sufletul ro- 
mânesc, care să umple şi vivifice acest trup. 


Toţi cetăţenii Ţării avem datoria să lucrăm şi să 
asudăm la erelarea acestui suflet. Litera legii, chiar a legii 
legilor, rămâne moartă fără concursul cetăţeanului. Am 
putea spune, pe înţelesul tuturora, că atunci vom munet la 
ereiarea sufletului trebuitar executării nouli Constituţii, 
când ne vom sili fiecare, simplu cetăţean sau slujbaş, să 
ne facea datoria întreagă, faţă de noi înșine, de familie, 
de stat, de judeţ, de Țară şi Rege. 

Când ne vom aşterne cu toţii pe o muncă încordată, 
pe o mare omenie şi cinste, duşi de adâncă râvnă de 
dreptate şi de dragoste pentru Naţiuuea română, şi de 
Domnitorul ei, neodihnit pentru binele neamului, M. Sa 
Regele Carol I. 


112 


Material informativ și eronici. 


Convocare. Domnii Președinți ai despărțămintelor ca 
şi alţi delegaţi ai comitetelor lor, sunt rugaţi a participa 
la şedinţa care se va ţine Sâmbătă, în 14 Mai c., ora 10a. m, 
în localul Astrei în Cluj, strada Moților, cu următoarea 


ordine de zi: 


1. DI Prof, Săulescu: Şcoala ţărănească permanentă; 
2. DI Insp. Iosif Goșteanu: Organizarea cercului cul- 


tural al Astrei; 
3. Diverse. 


In ziua de 15 Mai, va avea loc Şoimiada anuală. 


Străbătând despărţămintele ... 

Fapte din Oradea. Puţine din ora- 
şele Ardealului au un număr așa de 
mare de societăţi culturale ca Ora- 
dea. Această eflorescenţă de orga- 
nizaţiuni de acest fel nu aduce tot- 
deuna după sine cregterea activi- 
tăţii culturale, ci adesea se întâmplă 
tocmai eontrarul, societăţile concu- 
vându-se între ele, încăreând în mod 
inutil ocupaţiunile celor câţiva mem- 
brii ai lor. Aceasta este şi situaţia 
din capitala Bihorului. Nu vrem să 
intrăm acum mai adâne în earacte- 
rizarea ei, pentru a lămuri cauzele 
care i-au dat naștere. Am ţinut să 
scoatem însă în evidenţă această 
stare de fapt pentrucă ea este în fa- 
voarea despărțământului nostru cen- 
teal din acest oraş. Dacă această 
organizațiune s'a putut afirma cu 
multă energie în ultimul timp, cu toată 
această „concurenţă“ multiplă, este 
un merit în plus alei gi o dovadă de 
devotament peniru idealurile Astrei, 
a celor care p conduc. Pregedintele, 
dl Dr. Teodor Popa, avocat şi-a în- 
sugit dragostea pentru Asociaţiune 
la vatra de românism a marelui Au- 
rel Lazar, cu care Împreună a stră- 


Preşedintele Astrei 
Tuliu Moldovan. 


bătut adeseori, în vremuri grele, sa- 
tele Bihorului, dăruind lumină şi în- 
credere în destinele neamului; se- 
cretarul, dl Gh. Vornicu, directorul 
Gimnaziului de băieţi şi-a dovedit 
vrednicia de organizator şi drago- 
stea pentru sat încă de pe când era 
la Sighetul Marmaţiei, unde a înte-. 
meiat un admirabil muzeu regional. 
Activitatea despărțământului se ra- 
2aimă mai ales pe umerii rezistenți ai 
acestor doi fruntaşi. Trebue să adău- 
găm însă — spre cinstea Bihore- 
nilor — că chemarea Astrei a găsii 
adeseori ecou şi în sufletele altor 
intelectuali din localitate. In deosebi 
îndemrul nostru pentru o luptă si- 
stematică de ridicare a elementului 
românese de pe frontieră a fost pri- 
mit dela început în toate cercurile 
conducătoare ale Orăzii cu multă 
înțelegere, eu un interes care ere- 
şlea dela o conferință la alta, dân- 
du ne o mare încredere în succesul 
planului nostru de muncă. Cel diatâi 
merit al despărțământului nostru 
central din Bihor este aşadar înca- 
drarea în acest plan, sprijinul des- 
interesat încredințat lui. In momentul 
de faţă chestionarele noastre, pri- 


121 


viloare la situaţia elementului romă- 
nese din acest județ de graniţă mare 
cât o provincie, au fost trimise în 
toate comunele  despărțământului. 
Materialul cules va fi sistematizat 
şi studiat eu obiectivitate. Astra s'a 
înălțat astfel în stima tuturor, dato- 
vită interesului pe care a ştiut să-l 
trezească faţă de această vitală pro- 
biemă, prin devotamentul şi tactul 
conducătorilor ei din Oradea. 
Activitatea lor nu s'a mărginit însă 
numai la atât, Mândria Bihorenilor 
este şcoala ţărănească. De patru 
ani încoace, ea a fost organizată în 
fiecare iarnă, la început numai pen- 
tru bărbaţi, mai în urmă şi peutru 
femei. Bunul nume al acestei insti- 
tuţii a fost răspândit astfel în întreg 
judeţul. Țăranii de abia aşteaptă să 
se împărtăgească din binefacerile 
ei. Şcoala din acest an a durat dela 
14 Februarie la 7 Martie, având 35 
de elevi-ţărani. Prefectura Judeţului 
şi Camera de fgricultură a cola- 
borat tot timpul la bunul ei rezultat. 
Deschiderea gi închiderea cursuri- 
lor au luat proporţiile unei adevă- 
rate sărbători. Țăranii au primit 
drept premii cărţi de ale Astrei, pu- 
ieţi şi seminţe de trifoi. Pe ziua de 
1 Mai este anunţată o şeoală ţără- 
nească pentru femei. Ba va fi or- 
ganiaată şi în acest an în colabo- 
rare cu Reuniunea femeilor române, 
a căror prezidentă, d-na Veturia 
Candrea,a arătat totdeauna multă în- 
jelegere şi a sprijinit cu dragă inimă 
această instituţie. Conducătorii des~ 
părțământului au făcut însă în acest 
an o mare descoperire: Școala tă- 
rănească locală în satele şi orăşe- 
lele judeţului. Inceputul a fost făcut 
cu comuna fruntaşă Cefa, din apro- 
pierea frontierei, unde a fost orga- 
nisată o şcoală de 10 zile, cu par- 
tieiparea regulată a 45 de ţărani. 


Dl Const. Anastasiu, directorul şeoa- 
lei primare din această localitate, a 
dat mult ajutor pentru buna reuşită 
a acestor eursuri. Profesorii se de- 
plasau zilnice dela Oradea. La ter- 
minarea cursurilor, elevii au fost 
aduşi la Oradea, pentru a asista la 
un spectacol de cinematograf, a vi- 
zita diferite instituţii şi întreprinderi. 
Despărțământul a mai organizat 
un ciclu de conferințe pentru inte- 
lectuali, cu conferenţiari veniţi din 
alte oraşe. Ble au fost urmărite cu 
mult interes de publicul Orăzii. 
N'au fost neglijate nici despărță- 
mintele de plasă. Unele din ele au 
trebuință de comitete noi, cu mai 
multă înțelegere pentru programul 
de activitate al Astrei. In iarna acea- 
sta a fost reorganizat desp. Beliu, 
în fruntea căruia a fost ales Păr. 
Protopop Const. Mureșeanu. 
Activitatea despărț. din Alba-lulia 
merită de asemenea să fie remar- 
cată şi adusă de pildă celorlalte des- 
părțăminte. Mai ales de când a ajuns 
în fruntea acestei organizaţii dl Eu- 
gen Hulea, directorul liceului „Mihai 
Viteazul“, această activitate a luat 
un riim nou, susținut cu entuziasm 
şi cu un admirabil spirit de organi- 
zare. Am amintit în raportul nostru 
general din vara trecută felul in care 
a fost organiaată școala țărănească 
din acest despărțământ, fără îndo- 
ială una din cele mai bune şeoale 
ţărăneşti ale Astrei din anul de ge- 
stiune 1936—37. Ideia înaltă pe care 
şi-au făcut-o înfăptuitorii acestei in- 
stituții despre menirea ei, a înră- 
dăcinat-o nu numai în conştiinţa 
satelor, ei şi a intelectualilor din 
Alba-lulia. Astfel se explică faptul 
că, cu toate dificultățile întâmpinate, 
şcoala a fost organizată şi în iarna 
aceasta. Cursurile au avut loe dela 
10—20 Februarie fiind urmate de 21 


122 


de ţărani din 10 comune. Camera 
de Agricultură a dat şi aiei sprijinul 
ei. Plevii au primit premii în valoare 
de 8000 lei şi câte o diplomă. 

Ceea ce merită să fie subliniat 
întrun mod deosebit din activitatea 
acestui despărțământ este însă grija 
pe care o poartă cercurilor cultu- 
rale. Numărul lor a fost ridicat în 
iarnă aceasta la 30, toate înze- 
strate cu drapele unele din ele cu 
bune biblioteci, cu membri nume- 
roşi, sigilii, registre. In deosebi sfin- 
țirea drapelurilor este prilej de mari 
serbări culturale. Cercul din Sânt- 
imbru a realizat eu acest prilej un 
venit de 2000 lei. Pentru conferințele 
la sate din primăvara aceasta, s'eu 
angajat un mare număr de intelec- 
tuali. Fiecare cere le agteapiă de 
altfel au un adevărat entuziasm. Con- 
ducerea despărțămâniului a luat ini- 
țiativa înzestrării unor comune cu 
monumente istorice şi cu biblioteci 
bine înzestrate şi cercetate. 

Despărţământul a dat o însemnată 
contribuţie la ridicarea monumen- 
tului lui Horia (aproape 700.000 lei) 
a cărui desvelire (14 Ocet. 1937) s'a 
făcut sub auspiciile şi eu activa lui 
colaborare. 

Sub conducerea dlui Hulea a fost 
reorganizat despărj. din Abrud. Pre- 
şedinte a fost ales dl loan Micu, di- 
rectorul Şcoalei Normale din loea- 
titate. O harnică campanie pentru 
reorganizarea cercurilor culturale 
şi a conferinţelor la sate a fost ini- 
țiată şi aici. 

__ Dintre despărțămintele de plasă 
ale acestui judeţ, acela eare s'a im- 
pus prin activitatea lui întm'adevăr 
excepţională, (mai ales dacă ţinem 
seamă de mijloacele materiale şi 
puterile de care dispune) este des- 
părțământul din Zlatna. Am avut de 
câteva ori prilejul să vorbim de 


munca şi jertfa închinată Astrei de 
o mână de oameni din fruntea ace- 
stei organizaţii. Dacă revenim asu- 
pra ei, este pentrucă ea continuă în 
acelaşi ritm, trezind la vieaţă nouă, 
românească întreaga regiune. Pă- 
rintele Fodoreanu, preşedintele des- 
părţământului, împreună eu harnicul 
şi întreprinzătorul lui secretar di 
loan Popa, pot avea mângăierea da- 
toriei împlinite cu prisosință şi îm- 
belşugată în roade. 'Tăria acestei 
organizaţii stă în mândri ei Şoimi, 
al căror prefect este dl Popa. Nu- 
mărul lor ereşte mereu; bunul lor 
nume a trecut dincolo de hotarele 
despărjământului. Activitatea cereu- 
rilor culturale este susţinută în prima 
linie de nucleele goimăneşti. lnee- 
pând din Septemvrie şi până când 
scriem aceste note, prefectul Şoi- 
milor a cereetat 20 de comune din 
judeţul Alba şi Munţii Apuseni, ro- 
stind conţerinţe, organizând festiva- 
luri. Zilele mari ale neamului iau, 
mai ales în Zlatna, proporţiile unor 
sărbătoriri de o amploare, pe care 
localnicii nu au canoscut-o înainte. 
Casa culturală abia mai poate cu- 
prinde marele număr al parileipan- 
ților. Se realizează cu aceste pri- 
lejuri şi venite frumoase, absolut ne- 
cesare pentru acoperirea cheltue- 
lilor de propagandă. Săptămână de 
săptămână se fac exerciţii corale şi 
de educaţie fizică. 

Tot sub conducerea dlui Popa a 
tost organizată, în iarna aceasta, 
cea dintâi geoală țărânească a des- 
părțământului, la Zlatna. Cursurile 
au început la 13 Februarie gi au du- 
rat până la 27 Martie, fiind urmate 
de 35—50 cursişti. S'au tinut în total 
TI de lecţiuni după programul tip al 
Astvei. 

Organizaţia are la activul ei şi 
alte realizări, specifice programului 


123 


şoimănese. Astfel Şoimii din Valea- 
Mică, Zlatna şi Almaş au sădit 130 
pomi. Şoimii din Valea-Mică şi toţi 
membri Astrei au contribuit la fa- 
cerea a 30.000 de cărămizi şi au 
transportat 100 care de piatră pentru 
Casa Culturală. in Zlatna, în urma 
conferinţelor şeoalei jărănești, s'au 
cumpărat 1500 pomi. 

O casă culturală în Țara Oaşului. 
Când treci cercul de munţi şi co- 
line, care închide ca întrun amfi- 
teatru, colţul nordice al judeţului Satu- 
Mare, te găseşti întradevăr îniruna 
din acele „Țări“ românesti, de o 
originalitate neașteptată. Pentru pri- 
mitivismul şi specificul ei, etnic, ea 
a tentat mulţi cercetători: filologi, 
etnografi, folelorigti, istoriei. Acea- 
stă satisfacţie a cercetătorului de 
urme vechi şi autentice româneşti e 
înlocuită însă repede de o mare tri- 
steţă. Mizeria, ignoranţa şi para- 
gina, care stăpâneşte satele de aici 
nare pereche decât doar în Mara- 
mures şi în unele regiuni ale Mun- 
ților Apuseni. Şi pentru ea decorul 
să fie complet Evreul nu lipsește 
nici el. In Negreşti, centrul plăşii — 
căci toată „Ţara“ nu este mai mare 
decât o plasă — strada principală 
este plină pe ambele margini de 
dughene evreeşii. In toată localitatea 
— un sat mare românesc —nu se 
găseşte decât un singur comerciant 
român; meseriaşii lipsesc cu desă- 
vârșire. Şi mi se spune că situaţia 
se presgintă asemănătoare şi în cele- 
lalte comune. lată pentru ce trebue 
salutată cu toată bucuria orice ini- 
țiativă culturală, orice încercare de 
a jace ceva pentru ridicarea făra- 
nului, aici unde totul este de făcut. 
Şi bucuria noastră este eu atât mai 
mare, cu cât am găsit aici o înfăp- 
tuire care poate deveni o binecu- 
vântare pentru întreaga Ţară a Oa- 


şului, iar pentru celelalte despăârţă- 
minte un exemplu demn de urmat. 
Ne gândim la frumoasa Casă Na- 
țională, care se ridică în mijlocul 
Negreştilor, ridicată prin vrednieia 
comitetului local al Astrei, condus 
de dl inspector silvie Pușcaşiu. Ba 
a costat aproape 800.000 din care 
cea mai mare parte au fost supor- 
taţi de intelectualii români dir loca- 
litate. A dat şi prefectura din Satu- 
Mare ceva,s'au mai primit modeste 
subvenţii dela câte o instituţie, greul 
a fost suportat însă de bieţii fune- 
fionari şi liber profesionişti din Ne- 
greşti, care şi-au pus în gând să 
înalțe acolo un templu al culturii, 
din care să se reverse lumină peste 
întreaga lor „Ţară“. Şi de fapt, în 
forma ei monumentală, Casa Naţio- 
nală din Negreşti poaie deveni un 
adevărat Palat cultural al Ţării Oa- 
şului. In sălile ei noi vedem, în vi- 
itorul apropiat, şeoale ţărăneşti, un 
muzeu regional și mari festivități, la 
care să-şi arate podoabele portului, 
ale dansului şi ale cântecului toate 
satele oăşene. Zidurile acelea tre- 
bue umplute cu suflet. Avem cre- 
dinţa că aceia care le. au ridicat, au 
sufletul acesta. 


In despărțămintele din regiunea 
secuizată activitatea Astrei înaintează 
în acelaş ritm, pe care l-am remar- 
cat cu elogii în raportul nostru ge- 
neral. Despărţământul Ciue condus 
de dl Petre Paşnicu, preşedinte de 
Tribunal, a fost împânzit cu gcoale 
țărăneşti gi cu cursuri de limba ro- 
mână. ln Odorheiu, Oclandul dlui 
Dr. Cionca, organizează de aseme- 
menea şeoa!e ţărăneşti, răspândește 
portul românesc şi pune la cale mari 
manifestații naţionale. O şeoală tă- 
rănească a organizat şi despărţă- 
mântul central din acest judeţ, con- 
dus de d! Siferiopol, directorul li- 


124 


ceului, în comuna secuizată Satu- 
Mare. ln Treiseaune, părintele Folea, 
a avut la Ozgun o admirabilă gcoală 
pentru bărbaţi, cu participarea a 
40 de elevi dın mai multe comune. 
O şeoală pentru femei va lua fiinţă 
în cursul primăverii. Merită toate 
elogiile despărțământul Târgu-Se- 
cuesc, organizat de curând sub pre- 
şedinţia părintelui Rafiroiu. |n iarna 
aceasta d-sa a întemeiat o şcoală 
pentru bărbaţi şi una pentru fete, 
aceasta din urmă cu colaborarea 
înfelegătoare a Şcoalei Normale din 
localitate. Toţi elevii au fost Români 
secuiszaţi. Au fost împărţite apoi aju- 
toare copiilor săraci, s'au ţinut con- 
ferințe la sate, s'au organizat festi- 
valuri, au luat fiinţă câteva cercuri 
curturale. Regiunea secuizată pul- 
aează de o vieaţă nouă românească, 
datorită muncii neostoite a despăr- 
țămintelor noastre, l B. 


Reorganizarea desp. Câmpeni. Ne 
vin din multe colțuri ale Ardealului 
semne de primăvăratică înviorare, 
dorinți de organizare şi reorgani- 
zare în scopul unei activităţi mai vii. 
Aga de pildă stă cazul cu desp. Câm- 
peni ai cărui fruntaşi au fost la 22 la- 
nuarie a. e. întruniţi de părintele pro- 
topop Sorin l. Furdui, care a propus 
înființarea unui centru regional cu 
3 despărţăminte, la Câmpeni, Avram 
lancu şi Albac. După însufleţite des- 
bateri, s'a luat hotărtrea alegerii 
unui comitet provizoriu care să în- 
serie membrii şi să pregâtească 
adunarea gene ală. Ca preşediute a 
fost ales protopop Sorin l. Furdui. 

Urăm desp. Câmpeni o organizare 
cât mai grabnică şi mai temeinică 
pe deasupra neinţelegerilor şi pre- 
ocupărilor neînsemnate şi nu ne în- 
doim că apelul nostru va deștepta 
răsunetul cuvenit, 

Al. D. 


* 

Despărţănfântul Abrud (Alba) a pur- 
ces la reaiegerea comitetului său de 
conducere în Adunarea generală 
dela 2 Februarie e. care s'a ţinut la 


Abrud sub pregedinţia dlui prof. Bu- 
gen Hulea, delegat al comitetului 
central]. 

După ce Adunarea s'a închinat în 
jaja memoriei fostului preşedinte 
Dr. Candid David, încep lucrările de 
alegere potrivit Statutelor într'o at- 
mosferă de cordială înțelegere. Adu- 
narea generală alege următorul co- 
mitet : 

loan Micu, dir. gşeoalei normale, 
pregedinte, Ing. Nie. Maghiaru, vice- 
președinte, Proj. Nie. Gavra, vice- 
preşedinte, Dr. Sabin Cioara. seere- 
tar Romul Drăghieni, casier, Dr. Gh. 
David, jun., controlor, Remus Oniciu, 
bibliotecar, Bugen Radu, econom. 
Dr. Gh. David, senior e de asemeni 
ales ca președinte de onoare. 

Conducerea centrală a „Asocia- 
țiunii“ dorește noului Comitet izbândă 
deplină în activitatea sa şi ugteapă 
uerăbdătoare primele roade ale 


muncii sale. AL D. 
* 


Şcoala ţărăneaseă a despărțămân- 
tului Fg.-Săeuese. S'a deschis la 
28 Noemv 1937 şi şi-a ţinut cursurile 
până la 19 Dec. a. f. eu 14 elevi-fă- 
rani din comunele Moaeşa, Trei 
Scaune, 0jdula,Cernatul de sus, Cer- 
natul de jos, Tg.-Săcuese. 

Insemnăm en recunoştinţă numele 
bravilor profesori ai şcoalei: dl sub- 
revizor Petre bitu, dl inginer Paul 
Bramă, prof lonel Oltean, prof. Valer 
Greavu, comisar Gh. Bucșa, preot 
loan Rafiroiu, preşedintele desp. şi 
organizatorul harnic al școalei, d-na 
Dr. Atanasia Gherasim, Dr. Herman 
Hrafft, med. veterinar, învăţ. Ileana 
Preluca, ing. silvie Gh. Predescu, înv. 
M. Dragomir. Blevii necunoscând 
decât puţin limba, profesorii au avut 
multe greutăţi de învins contribuind 
însă cu toţii pe lângă obiectele pre- 
date, la învăţarea lor în românegte. 

S'au vizitat o fermă model, gas- 
podării, cinematograf. O serbare în- 
suflețită a încheiat cursul, la care 
elevul Niţui Dionise, a mulțumit 
„Astrei“ pentru darul ce la consti- 


tuit şeoala. AL D. 
* 


Şcolile țărănești ale desp. Ocland- 
Odorheiu. Ca gi în anii trecuţi şi de 
data aceasta, desp. Oeland s'a stră- 
duit să organizeze şcoli ţărăneşti 


129 


peutru bărbaţi şi femei, aşa cum sa 
mai pomenit ma! sus. Președintele 
desp. Dr. Cionca Macedon a lucrat 
şi acum cu entuziasm şi pricepere. 

Au urmat cursurile 33 de ţărani 
Români secuizaţi — cărora le-au 
predat prolesorii: părintele Sorin 
Popa şi notar Ducea Const; părint. 
Suciu şi teolog Aron Milea, Dr. losif 
Boieriu, inginer agronom loan Gher- 
man, medic veterinar Witwer Martin, 
înv. D. Țopană, luliu Mureșanu, Ol- 
teanu Sabin, silvicultor N. Comşa, 
l, Munteanu, şejul secției jandarmi, 
luliu Mureganu şi Maria Mureganu, 
pentru dansuri şi cântece naționale. 

Scoala țărănească pentru femei a 
ținut cursuri cu 21 eleve, românce se- 
cuizate, sub direeţiunea părintelui 
Popa loan. Au predat la această 
şcoală: părint. /. Popa, l. Socol, di- 
rector școlar, Dr. Gyorify Maria, Dră- 
gan Gh., v., l. Gherman, ing agro- 
nom, dş. M. Constantinescu, învăţ., 
lordache Toma, d-na Kiss M., d-na 
Popa. 

O problemă grea ce a fost rezol- 
vită întrun mod ce urmează a mai 
ji discutat, a constituit reîntroduee- 
vea portului naţional la Româncele 
secuizate ale şeoalei. Cum condu- 
cerea desp. wa primit încă un răs- 
puns dela Muzeul etnografie din Cluj 
unde cerea să fie stabilit portul, s'a 
procedat la alegerea lui de către 
cursiste chiar, cărora le-a plăcut cel 
mai mutt portul săliştean. Ble şi l-au 
confecționat singure eu material pro- 
curat de „Astra“, aga că la serba- 
rea de închidere a cursurilor s'au 
prezentat toate în costume naţionale. 

N AL D. 

Cu fruntea ridieată se întitulează 
buletinul despărțământului judeţean 
al „Astrei“ sibiene cuprinzând eu 
avânt scrise şi adunate roadele 
muncii pe anul 1936—37. Intr'un res- 
pectabil volum de peste 140 pg. se 
inşiruie ofranda culturală a acestui 
desp., bogată ea 'n taţi anii, tot mai 
sistematică şi mai bine organizată, 
împărțindu-se Ja fel între oraş şi sat, 
cu mijloace potrivite pentru fiecare. 

Pe lângă obişnuitele ședințe ale 
comitetului central judeţean, s'au ți- 
nut 20 conferințe pentru intelectuali 
în oraş de către foarte distinse per- 
sonalităţi, 


Universitatea populară şi-a con- 
tinua! iustruetivele ei seri de litera- 
tură, psihologie, educaţie, economie, 
drept. fizieo-naturale, istoria naţio- 
nală g. a., realizând pentru publicul 
de mijloe o adevărată gcoală a plă- 
cerii, minţii şi inimii. 12 conferințe 
antirevizioniste semănate pe întreg 
judeţul au însetunate frumoase pri- 
lejurt de stimulare a conştiinţei na- 
tionale. Conferinţele pe sate n'au 
cunoscut de asemeni odihnă şi săr- 
bătoare de sărbătoare, intelectualii 
sibieni şi de pe sate au cutreerat 
judeţul cu 107 prelegeri din toate 
domeniile. Avântul cultural a fost sus- 
ținut de cele g6 biblioteci ale desp. 
cu 21.582 volume, cu 8426 cititori. 
Cele 39 de coruri săteşti şi-au con- 
tinuat cu stăruinţă pregătirea. O mare 
ofensivă sanitară s'a realizat prin 
anchetele şcolare examinâudu-se 
859 de elevi. Pe baza celor 30.000 
de fişe individuale, duii Dr. losif 
Sfoichiția şi 1. Cosma au luerat im- 
portantul studiu: „Coniribuțiuni la stu- 
diulproblemei sanitare rurale“. Pentru 
stimularea vieţii economice, şeoala 
țărănească gi-a dat din nou preţiosul 
ei concurs. Au fost 20 elevi ţărani. 
S'a continuat pe acest tărâm pro- 
gramul economic de ridicare a 
Boiţii şi s'a făcut un concurs de 
gospodărie la Săliște. 

Buletinul desp Sibiu publică apoi 
amănunțite dări de seamă despre 
activitatea despărţămintelor de plasă 
din care se vede cât de sistematică 
e descentralizarea culturală aci, cum 
fiecare desp. de plasă e un viu focar 
de răspândire a culturii paralel cu 
opera comitetului central județean. 
La sfârşit, buletinul ne dă un tablou 
al conferințelor şi prelegerilor po- 
pulare după subiecte înregistrând 
cifra de 818, cele mai multe (174) 
fiind din domeniul istoriei naţionale, 
apoi al religiei (98) şi diverse che- 
stiuni culturale (95). Nu e mai puţin 
elocvent, tabloul conferenţiarilor pe 
profesiuni, de unde aflăm din nou 
că preojii și învățătorii sunt cei mai 
aprigi susţinători ai „Astrei“ (71 
preoţi, au ținut 195 conferinţe, iar 164 
învâţ. 385 conf.) Tot aici găsim da- 
tele principale recapitulative ale ac- 
tivităţii desp. La cele de mai sus, 
mai adăugăm: totalul conferinţelor 
344, numărul cercurilor culturale din 


126 


judeţ 76, iar cifra pieselor jueate 
106, membrii cu taxele achitate 208. 
La sfârşitul buletinului, se publică 
unele anexe de o deosebită însem- 
nătate: un referat al dlui Dr. l. Cosma 
relativ la școlile ţărăneşti din Jugo- 
slavia pe eare le-a văzut la faţa lo- 
eului, două temeinie studiate planuri 
de ridicare economică a satelor Ghi- 
jasa de jos şi Țichindeal alcătuite de 
di ing. agronom Traian Suciu Si- 
bianu. 
- Cu un astfel de bogat și auriu se- 
cerig, despărțământul nostru din Si- 
biu prezidat de di inspector gcolar 
S. Țepoau, poate întradevăr să se 
înfăţigeze lumii româneşti... cu frun- 
lea ridicată. i Al. D. 


Şoimii Carpaţilor. (An. 1, 1). Au apă- 
rut cu primul lor număr, închegând 
o bine scrisă gi mândru tipărită re- 
vist trimestrială a organiaaţiei eu 
acest nume. Tribunul Soimiloe — dl 
prof. lutiu Haţiegan — este şi econ- 
ducătorul revistei, înconjurat de sta- 
tul său major de totdeauna și de 
fruntaşii serisului „Astrei“. 

„Vigoare, conştiinţă, disciplină“, 
iată deviza Şoimilor care ţipă parcă 
din fiecare rând al revistei ce ştie 
să fie convingătoare, energică, en- 
tuziasiă. Din scurtul, dar substan- 
jialul Cuvânt înainte al dlui luliu 
Haţiegan, desprindem rândurile de 
înaltă elieă ce sunt: 

„Bale o datorie a conducerii cul- 
turale ca să desvolte o concepție de 
vieață eroică și o dispoziţie spre 
fapte bune, energii pe care vrem să 
le poem în serviciul idealului națio- 
nal...“ 

Dl luliu Moldovan, pregedintele 
„Asociațiunii“, serie un avåntat ar- 
ticol desfăgurând Gândul dela care 
a pornit organizația Șoimii Carpaţi- 
lor“, încadrată în „Astra“, 

Dioile rubriei de agricultură, gos- 
podărie, higienă, familie, cultură, ti- 
neret, aleăâtuese un adevărat front 
al vigoarei, conştiinţei şi disciplinei 
revistei, care purcede din inimă şi 
se îndreaptă generoasă spre alte 
inimi, 

„Soimii Carpaţilor“ au realizat cu 
această revistă a lor încă o faptă 
cu răsunet ce va străbate departe, 


Al. D. 
* 


Congresul Federației Societăților eul- 
turale din Arad ținut la 30 lanuarie, a 
însemnat de sigur un eveniment eul- 
tural de o însemnătate care n'a fost 
îndeajuns de subliniată în publiei- 
stica noastră. Numărul de pe lan.— 
Febr. 1938 al „Hotarului“ ne aduce 
bogate ştiri şi conturează oficial fi- 
zionomia acestui congres prin pu- 
blicarea referatelor ce au fost acolo 
desvoltate. 


Este unul din rarile momente ale 
vieţii noastre culturale, când socie- 
tăți şi oameni divergent organizaţi, 
îşi dau mâna spre a-şi uni puterile 
şi a şi realiza ţelurile spirituale. Ne- 
fericitul individualism anarhie ee ne 
caracterizează încă, a putut fi în- 
frânt pe meleagurile Aradului, rea- 
lizându-se astfel o faptă culturală 
evidentă, de primul rang fiindeă în 
definitiv cultură înseamnă unitate şi 
armonie în societate. 


Săvârşind un gest de o atât de 
strălucită inspiraţie, societăţile eul- 
turale arădane nu dovedese mai 
puţin o cunoaștere precisă a idea- 
lurilor locale pentru care au a jertfi 
la granița de Vest. O supremație a 
culturii românești din aceste părţi a 
cerut cu drept cuvânt prof. Al. Con- 
slantinescu, iar alţi cărturari de 
seamă au desvoltat planurile unei 
monografii a judeţului, înființare de 
arhive arădane, rostul Palatului Cul- 
tural, importanţa săpăturilor arheo- 
logice aci, înființarea unui muzeu et- 
nografie (Dr. Cornel Radu, Dr. Gh. 
Cinhandu, Ascaniu Crişan, Lazăr 
Nichi, Caius Lepa). 

ințelegerea acestor cărturari pen- 
tru problemele locale merită un elo- 
giu neprecupeţit pe care „Astra“ li-l 
trimite din tot suțietul. Fie ca fapta 
Aradului să rodească și pe A me- 


leaguri. LD. 
* 


Centenarul „Gazetei Transilvaniei“ 
şi-a avut în publicistica noastră un 
binemeritat ecou. Glasuri oficiale în 
frunte cu cel al fostului Ministru 
Voicu Niţescu s'au alăturat de corul 
mânuitorilor de condei, celebrând 
cu toţii marele eveniment. O sută de 
ani de presă românească în Ardeal 
constitue desigur un fapt care ne- 
cesită ample şi admirative comentări. 
„Transilvania“ noastră își va face o 


127 


deosebită onoare a-i închina omagiul 
său într'unul din numerele viitoare. 
„Red. 
* 

Luceafărul. (Revista Regionalei Bă- 
nățene a „Astre.“) an. IV, 1—2. 

De bună calitate literară şi acest 
număr care îmbracă un caracter lo- 
cal atât de pronunțat spre bucuria 
noastră. „La marginea Banatului“ se 
întitulează notele descriptive cu vă- 
dite merite artistice ale lui Ioachim 
Miloia, preţioase de asemeni însem- 
nările lui Tr. fopliceanu despre Co- 
lindele din Belinf, interesante desvă- 
luirile lui Caius Brediceanu despre 
învățatul român necunoacut şi ne- 
apreciat cum se cuvine, ce poartă 
numele lui Trandafir Vuia. Dersuri şi 
proză de P. Tomiciu, Gr. Bugarin, 
D. Drăgoescu. 

Cronicile se ocupă de asemeni de 
probleme bănăţenești. Un subiectim- 
portant nu e tratat totuşi: activitatea 
desp. județene sau cercurilor cultu- 
rale ale Regionalei „Astra“. N'ar fi 
potrivit spre a corespunde mai bine 
subtitlului revistei să se înfiinţeze o 
rubrică permanentă care să udune 
secerişul cultural al „Astrei“ bână- 
tene ? , Al. D. 

„lzborașul“, revistă de „muzică, 
artă națională. folelor şi teatru sà- 
tesc“. De 17 ani apare întrun sat 
Bisteiţa- Mehedinţi, lângă T. Severin, 
revista aceasta lunară, care publică 
în fiecare număr material preţios din 
domeniile arătate mai sus. 

Păe, iconom Gh. N. Dumitrescu- Bi- 
sirita — cu soţia dsale dna Olimpia, 
se îngrijesc ca revista să apară în 
tiparniță proprie, necunoseând lini- 
ştea întru a răspândi, pe lângă acea- 
stă bună revistă şi o bibliotecă po- 
dorală a „lzvorașului“, cu piese tea- 
trale pentru popor, cântece popo- 
rale pe note, glume, povestiri, ete. 
(preţuri mici de tot, între 4 şi 10 lei) 
şi calendare de ale „lavoraşului“ eu 
material biografie de folelorişti şi 
material foleloristie cules de zeci şi 
zeci de învăţători şi alţi intelectuali 
din toate regiunile. 

Fiecare număr cuprinde: la înce- 
put câte 8 pagini de note muzicale 
gi text de poezii poporale, apoi ar- 
ticole prineipiale, sfaturi pentru fol- 
elorigti (între cari se află şi spe- 


cialistul Artur Gorovei ş. a.), bio~- 
grafii, „basme, legende, povestiri“, 
„balade, legende, cântece bâătrâ- 
neşti“, glume, hazuri, snoave“, „doine, 
cântece“, „chiuituri, strigături“, eu- 
vinte dialectale“, „descâtece, far- 
mece, vrăji“, „pagini de teatru să- 
tesc“, „arhiva de folelor“, „de vorbă 
cu cetitorii noştri“, 

Revista este vioi redactată gi me- 
rită să fie răspândită şi în biblote- 
cile despărțămintelor noastre, adu- 
când un bogat material de lectură și 
peniru şezătorile culturale. 

Preţul este nespus de mic: elevii, 
studenţii şi cantorii bisericeşti 80 de 
lei la an, abon. anual obișnuit 100 de 
lei, instituţiile 150 de lei. Red. gi ad- 
ministr. Bistriţa-Mehedinţi. Of. T. Se- 
verin. 

* 

„Vatea“, „cuvânt oltenese pentru 
neamul românesc“. Revistă culturală, 
tipărită în Craiova („Ramuri“) de Re- 
gionala Oltenia a „Fund. cult. regale 
Principele Carol“. 

Ce revistă minunat redactată şi 
ca formă şi în ce priveşte conţinutul! 
Directorul ei, dl C. Saban-Făgeţel, 
este un priceput conducător de edi- 
tură, cu vederi largi, cu perseve- 
rență vrednică de toată lauda. 

Desenurile artistice, cari strigă de 
a fi puse în ramă, ariieolele sub- 
scrise de condee pricepute (Ap. D. 
Culea, Şt. Bălcești, Dr. Popu-Şăn- 
teanu, Pr. Blejterie D. Marinescu, 
Gh. l. Chiţibura, Dumitru Imbreseu, 
|. Popescu-Teiuşan, Al. Mateevici, 
prof., T. Păunescu-Uimu, Traian De- 
metrescu, note de nellu lonescu) — 
toate te invită să le citeşti. Sătenii, 
elevii şi studenţii 60 de lei la an, 
căminele cult, comitetele scolare, 
primăriile rurale şi locuitorii ora- 
şelor — 129 de lei pe an, instituțiile 
urbane 500 lei. Adresa: Palatul „Ra- 
muri“ — Craiova. 

Cine se plânge că nu avem re- 
viste bune pentru popor, bune şi ief- 
tine, să-şi dea osteneala gi să-şi 
procure, pe lângă „Albina“, aceste 
trei reviste, recomandate de astă- 
dată şi se va convinge că plânge- 
rile îi sunt neîntemeiate. E vorba să 
se răspândească în pături cât mai 
largi astfel de publicaţii ieftine și 
aducătoare de raze de soare în 
gospodăriile ţărăneşti. i. P.-P. 


128