Transilvania_1939_070_003

Anul 70. Mai-—lunie 1959. Nr. 3. 


TRANSILVANIA 


(Buletin de tehnică a culturii.) 


Figuri şi fapte pilduitoare, din treeut. 


Gheorghe Bogdan-Duică 
de Vasile Netea. 


Se împlinesc în toamna aceasta, în Septemvrie, cinci ani dela 
moartea fulgerătoare a lui Gheorghe Bogdan-Duică, 

Anticipând deci comemorarea ce Ardealul o va face la timpul 
cuvenit marelui său istoriograf, ne iîngăduim să evocăm prin câteva 
linii personalitatea și opera lui Gheorghe Bogdan Duică, figura 
aceluia ce vreme de patru decenii a stat necontenit și cu câtă 
vrednicie în slujba culturii românești. 

Gheorghe Bogdan-Duică a fost, incontestabil, cel mai mare 
istoric al literaturii române, cel mai desăvârşit şi mai scrupulos 
biograf, mintea cea mai larg cuprinzătoare a trecutului nostru cul- 
tural. Intr'o societate ca a noastră şi într'o știință ca istoriografia, 
în care prea puţini au venit să oficieze conduși de principiile mag- 
nifice ale adevărului și ale muncii creatoare și în care superfi- 
cialitatea este încă departe de a fi înlăturată, el a adus un spirit 
viu, cutezător, având un cult fanatic pentru adevăr, o uriașă pu- 
tere de muncă, o fierbinte credință românească, o mare conștiință 
de cărturar. Un erudit în cel mai înalt înţeles al cuvântului. Vreme 
de patru decenii a muncit cu o îndărătnicie incomparabilă pe 
ogorul istoriei noastre literare, mereu însuflețit, niciodată istovit, 
devotat” istoriografiei cum n'a mai fost altul și în acelaș timp, 
rotindu-şi larg privirile peste întreaga vieaţă românească, peste 
toate problemele noastre naţionale, gata oricând să aducă bogata 


129 1 


sa contribuţie la rezolvarea lor. „Munca lui o va întâlni oricând 
azi, cine va cerceta domeniile în care, oprindu-se, fie și numai o: 
clipă, els'a dovedit stăpân.“!) Istoriograf, critic literar, ziarist, om 
de școală, dascăl al dascălilor, animator și organizator cultural, 
academician, bărbat politic, cu mai puţin noroc acesta, Gheorghe- 
Bogdan-Duică a reprezentat în cultura românească un spirit în- 
drăzneţ, creator, o hărnicie exemplară, o mentalitate de bene- 
dictin, Nici o zi pierdută, nici o zi de lene, nici o zi fără gând și. 
fără faptă. A căzut ca un plugar trăsnit de fulgerul destinului, la 
capătul brazdei, într'un ogor larg. „In lumea noastră, unde mulți. 
mor de urit, iată un om răpus de sarcina chemării“ (H. Tecu- 
lescu), Până în ceasul morţii a muncit necontenit, neobosit, scor- 
monind adânc înneguratul nostru trecut, adunând date, stabilind 
adevăruri, lămurind epoci, înălţând statui de adevăr și de lumină 
marilor animatori ai vieții românești, precizând în mod indiscu- 
tabil contribuţia atâtor scriitori şi cărturari la desfășurarea atâtor 
acţiuni culturale şi naţionale, Monografiile sale asupra lui Gheorghe 
Lazăr, Simion Bărnuţiu, lon Barac, Eftimie Murgu, vor rămâne: 
pentru totdeauna modele de înaltă erudiție, de neîntrecută con- 
ştiinciozitate, de sguduitoare credinţă românească. Cunoştea tre- 
cutul cu o precizie uimitoare, Il cunoştea temeinic, larg, departe, 
comparat. Studiile lui de istorie literară și ne mărginim aici a 
cita pe acele asupra lui loan Eliade Rădulescu, Grigore Alexan- 
drescu, Vasile Alecsandri, Mihail Eminescu, cuprind o extraordi- 
nară bogăție de informaţii, de precizări, de puneri la punct, de 
înfăţişeri noi, unice, nescăpându-i nici un amănunt, îmbrăţișând 
epoci întregi şi învârtindu-le pe toate fețele, depănând întâmplă- 
rile şi oamenii unul după altul, din toate punctele de vedere, 
pentru a reţinea chiar şi cele mai neinsemnate informaţii, așchiile, 
fie cât de mici, ale tuturor acţiunilor şi oamenilor studiaţi, „In 
strângerea ştirilor mari și mici — scrie dl N, Iorga — mai ales. 
mici, căci migala îl îmbăta de lenevie cu nesiârșitele surprinderi 
ce prepară, el avea aerul unui răsturnător de stânci, care le rupe 
şi le sfarmă pentru nisipul de care caută a se folosi, fie și ca să-l] 
arunce în vânt, Nici o piedică nu-l oprea în avântul cercetărilor: 
sale. Şi ce ieşea din această trudă era neaşteptat de nou, stabi- 
lindu-se legături a căror delicateţă ar fi scăpat privirii oricât de- 
atente, a altuia“ sau, cum se exprimă unul din foștii săi elevi: 


') N. Iorga: Oameni cari au fost, vol. Îl, pag. 315. 


130 


„O masă enormă de informaţii și fapte sunt armonizate, stăpânite 
cu suveranitate absolută, stoarse de întreaga lor semnificație, cum 
dirijorul stoarce palpitaţia armonică a unei simfonii din toate ele- 
mentele orchestrei”.!) Scrisul lui Bogdan-Duică nu avea sclipiri, 
dar avea o logică de oțel, un laconism impresionant, un talent 
orar de a caracteriza oamenii și situaţiile. Nu scria frumos, „nu 


Gheorghe Bogdan-Duică. 


făcea stil“ (Șerban Cioculescu) dar scria limpede, adânc, temeinic, 
documentat și, din când în când, când subiectul îi era deosebit 
de drag, cu o însuileţire şi cu o căldură cuceritoare. Când 
era mânios, când voia să înfiereze vre-un potrivnic, vreo faptă 
fără rost, scria aspru, dur, usturător, nu cruța și nu voia să cruţe 
pe nimeni, O luptă cu Bogdan-Duică era penibilă. Atăca violent, 
prea violent chiar, trecând peste orice sentiment, peste orice con- 


1) Ion Breazu: În memoria lui Gh. Bogdan-Duică, pag. 30. 


131 1* 


sideraţie. Incerca în luptă o voluptate stranie. Se avânta în ea cu 
toată hotărârea. Lovea cu sete. O trăsătură esenţială a caracte- 
rului lui Bogdan-Duică era tinerețea. Alerga pretutindeni ca un 
tânăr, se avânta ca un tânăr. Nu vom uita niciodată filipica ro- 
stită la Brașov, în Septemvrie 1933, cu un an înaintea morții sale, 
cu prilejul adunării -generale a. „Astrei“. In fața unui comitet, 
format în mare parte de oameni bătrâni, el, Bogdan-Duică, un 
bătrân de 67 de ani, cerea o largă primenire, o radicală transfor- 
mare a secţiilor literare ale „Astrei“. El ar fi vrut vieaţă acolo, frămân- 
tare, creaţie, muncă. O cerea aceasta cu glas de foc, cu amărăciuni 
multe, cu plesne usturătoare. Niciodată un tânăr din cadrele „Astrei“ 
n'ar fi putut cere acest reviriment mai ager şi mai încruntat ca Bogdan- 
Duică, Şi tot la o adunare a „Astrei“, la Târgu-Mureș, în 8 Sep- 
temvrie 1934, cu puţine zile înainte de a muri, făcea Bogdan- 
Duică această însufleţită confesiune națională: „Entuziasmul este 
pârghia de rezistență a unui popor“, întierând pe cei căzuţi în 
marasm.! Cu: o asemenea fire nu e de mirare că Bogdan-Duică 
avea în :rândurile generaţiei sale atâtea vrăjmășii, multe din ele 
neîmpăcate, silindu-l să-şi risipească în lupte inutile un timp așa 
de preţios. 

E însă datoria noastră, a celor tineri, cari, stând departe de 
om, departe de toate veremenţele sale şi cunoscându-i numai 
fapta, numai sufletul de aur turnat într'o operă de granit, să-l 
înălțăm pe piedestalul de lumină, de unde nu se va mai cobori 
niciodată, 

E cea mai fericită temelie a monumentului de bronz, ce Ar- 
dealul va ridica, mâine sau poimâne, la Brașov, la Sibiu sau la 
Cluj, aceluia care a fost Gheorghe Bogdan-Duică. 


Un omagiu al Moldovenilor pentru 
Gheorghe Bariț (1843) 


de lon Breazu. 


S'au împlinit, în anul trecut, 100 de ani de când Gheorghe 
Bariț a început să publice la Brașov Gazeta Transilvaniei şi Foaia 
pentru Minte, Inimă şi Literatură. Două expoziţii retrospective, 
organizate, una la Bucureşti, de cătră Acaeemia Română, iar alta 


132 


la Cluj, de cătră Biblioteca Universităţii, au comemorat acest 
eveniment, Un volum omagial este pe cale de a apare la Brașov, 
Despre Aurel Mureşianu, al treilea redactor al Gazetei, dl I. Geor- 
gescu ne-a dat o interesantă lucrare. Poate nu se va lăsa prea 
mult așteptată nici monografia întâiului redactor, a neobositului 
risipitor de lumină şi încredere în destinul neamului, Gheorghe 
Bariț. De mare folos va îi cercetătorului bogatei lui activităţi co- 
respondenţa, depusă la Academia Română, din care regretatul 
Gh. Bogdan-Duică a publicat o parte în foiletonul 7ribunei Po- 
porului din 1903, Academia nu este însă singura instituţie căreia 
Bariț și-a dăruit arhiva. Câteva din scrisorile primite de el se 
află în Biblioteca Centrală dela Sibiu a „Astrei”, asociaţie, căreia 
fostul ei secretar și preşedinte i-a purtat o statornică și vie dra- 
goste. Din acest depozit dăm la iveală documentul de mai jos, 
deosebit de semnificativ pentru rolul panromânesc al foilor bra- 
şovene : 


„Domniei Sale 


Domnului profesor G. Bariț, redactorul foilor române 
din Transilvania 


Domnule, 


Gazeta și foae(a) ce au văzut lumina vieții lor politice supt 
auspiție prea măritei împărăţii austriace, care cu părintească bună- 
voinţă şi cu pronis (?) îndreptează cătră scop soarta tuturor naţiilor 
și, în urmare, a Românilor, încredinţați de Cel prea înalt scip- 
trului ei patriarhal — aceste foi supt pana rădacţiei Domniei tale, 
fondatorul lor, dintru început au știut a răspunde cu înţelepciune 
la propozitul preaiix a incunoaște Românilor în adevărate colo- 
ruri, parte cursul (?) interesilor politice, atingătoare mai vârtos de 
dânșii, parte a le împărtăşi articole, prea cât privitoare la lumi- 
narea minţii şi 'nbunătăţirea inimei, preatâta cătră înaintare(a) 
literaturii şi a limbii românești, încât publicitati(a) şi literatura ro- 
mână au aflat în foile Domniei tale un organ zelos şi prea fo- 
lositor, 

Subscrișii, mișcaţi de un sentiment recunoscători(u) cătră tot 
insul ce confăptuește spre înaintarea culturii şi a moralității și, 
prin urmare, și cătră persoana Domniei tale, întemeetorul şi ți- 
itorul acestor foi, atât de interesate Românilor, află mulţumire a 


133 


înfățișa a lor stimă ce au cătră un bărbat ca Domnieta, şi, cu 
prilejul acestii manifestații, noi, Moldovenii, trimitem şi alăturatul 
inel, simbol preţuirii ce facem meritului Domniei tale, 

Suntem confrații Domniei tale 
lași, Octobre 1843. 
Moldova”. 

(ss) Lupu Balș, Mihail Cantacuzin, I. Săulesco, profesor, Ar- 
hidiacon Meletie Istrati, Mateiu Buchuş, A. Coradin, Protosincelul 
Neofit Scriban, Teodor Râşcanu, Teodor Stamati, Petru M. Câm- 
peanu, doctor de filosofie, Dr. Vârnav, Dr. Diaconovici, Petru 
Brăesco, profesor, D. Pop, D. Gusti, profesor, S. Albineţi, pro- 
fesor, C. Negruzzi, V. Alecsandri, Damaschin Bojincă, juriscon- 
sult Statului, A. Costinescu, Nicolae Istrati, căminar. 


Inceputul revoluţiei din 1848/49 în jud. Alba 


de Dr. Vasile Bologa. 


(Urmare). 


Inainte de a se decide lupta dela Cricău în 29 Oct, 1848, 
cum s'a arătat mai sus, Ungurii călăreți mereu dădeau târcoale pe 
lângă Cricău, unde începuse a se orândui tabăra Românilor de 
sub Munţii Apuseni, Trimiteau fel și fel de iscoade şi spioni, ca 
să afle câte ceva despre așezarea și mişcările Românilor din acea 
tabără şi din jurul ei. Așa a venit o iscoadă şi în Geoagiul de 
sus, comună vecină ca la 8—10 Km, dela Cricău, în împrejurările 
următoare, 

latr'una din acele zile, cătră finea lui Oct. 1848, câţiva Ro- 
mâni din Geoagiul de sus, petreceau la un vecin al lor, Văsilia 
Boancăi, la cea dintâi casă în capătul din jos al satului, în dreptul 
curții domnești a Contelui Andrássy. Povestiau şi slumiau, cum 
e obiceiul la Români şi mai sorbiau câteodată tulburel dintr'o 
oală ce aveau la 'ndemână, că în toamna anului 1848, spuneau 
oamenii, că a fost un vin foarte bun, 

Deodată aud, că o ceată de călăreţi sa oprit în cale, la 
10—15 paşi de ei, În grabă toţi au ieșit în cale, afară de unul, 
ca să vadă ce-o fi şi asta și au stat de vorbă cu călăreţii, Din 
vorbă 'n vorbă, călăreţii întreabă dacă e linişte pria sat, dacă nu 
sunt străini pe aici, ș, a. latr aceea sosește în cale și vecinul care 
rămase în casă, Teodor Beldean, cu un hârboiu plin de vin și 
cum acesta era cam vesel întrerupse cu vorba sa pe cei din cale, 
zicând cam apăsat: „Ho, ho, jupâne, că țara-i cu Domn!“ 


134 


Atâta i-a trebuit, că un călăreț numai decât i-a pus pistolu'n 
piept și cu un foc l-a doborit la pământ, Ceilalţi vecini, fără nici 
o armă 'n mână, sau risipit la ale lor, iar călăreţii sau întors, 
fără a 'ndrăzai să meargă mai departe prin sat, 

Aceasta a fost cea dintâi vârsare de sânge în acest ţinut, 
Teodor Beldean, omul cel bun de inimă, care le-a ieşit în cale 
cu un vas plin de vin, a adus cea dintâi jertfă pe această valea 
Geoagiului. Neuitată să-i fie pomenirea | 

După două săptămâni însă, Ungurii au tăbărit din nou asupra 
comunei Geoagiul de sus, întrun număr cu mult mai mare, Au 
dat foc satului în mai multe locuri, au luat vite şi au făcut mare 
pagubă sătenilor, cari s'au refugiat în toate părţile și mai ales în 
păduri spre munte, 

In aceste zile de groază şi de spaimă, preotul locului Nicolae 
Repede, a scăpat odată ca prin minune din primejdia vieţii, El 
avea grad de căpitan, la început, apoi maior în tabăra română, 
Ca atare trebuia să cerceteze adeseori unitățile vecine de sub con- 
ducerea sa, pentru legătura și instrucția cuvenită, Cu un asemenea 
prilej a simțit, că e urmărit de Unguri. Pe dealul de cătră Cetea 
12 călăreţi unguri adulmecau pașii lui. Preotul avea un cal alb 
şi un argat lângă sine, tot călări, unul din credincioşii săi din 
Geoagiul de sus: Ștefan Tecşa zis Candurea și văzând că Un- 
gurii se prea apropie, la o aşezătură, unde nu putea fi văzut de 
Unguri, a dat calul său argatului, care a sburat apoi cu amândoi 
caii în sus la păduri, iar preotul Nicolae Repede, a cotit-o la 
dreapta ca la 2—300 paşi şi s'a ascuns în Râpa Stiteştilor, sub 
o piatră mare în adâncul prăpastiei. Râpa şi astăzi se poate vedea 
deasupra satului cu uriașa ei adâncime, Aşa a dispărut din ochii 
lor şi a scăpat cu vieaţă, 

Oameni n'au ucis de astădată, dar cele săvârşite păn' acum 
au fost deajuns, ca să nu mai cunoască margini poporul în furia 
şi turburarea sa, Păn' aici năzuința poporului era mai mult să se 
apere, să se susțină ordinea legală în ţară, siguranța vieţii şi averii 
oamenilor. Acum însă, după atâtea provocări barbare, omor, foc, 
jaf, în întreg jurul Aiudului, era deplin îndreptăţit şi poporul român, 
să-și ia şi el o satisfacție pentru atâtea batjocuri şi suferințe, Aceasta 
a şi urmat în scurtă vreme, întâi la Aiud, în 8—9 lan. 1849, apoi 
la Abrud ş, a. Despre cea dela Aiud dăm încă aici o scurtă orien- 
tare, apoi vom încheia de astădată. 

» i + 

In Aiud era concentrată toată puterea Ungurilor din județul 
Alba, pe teren cultural, administrativ, politic, militar, ete, Aici s'a 
înființat “și cea dintâi gardă națională a Ungurilor, care năvălia 
mereu prir satele române din jurul Aiudului şi se dădea adeseori 
în excursiile sale și la vărsare de sânge, ca să intimideze popo- 
rația dela sate, 


135 


Aşa a urmat măcelul dela Mihalţ, Micojlar, Geoagiu, Măjina, 
ş. a. Poporul trecuse acum prin atâtea cruzimi sângeroase, că a 
putut să vadă în deajuns, că nu mai e glumă, Și când a văzut 
toate acestea, n'a mai stat la îndoială, s'a înarmat cu grăbire, s'a 
organizat pe ţinuturi, făcea exerciţii militare în fiecare sat şi în 
câteva săptămâni s'a înjghebat o armată considerabilă sub condu- 
cerea lui Axente, cu centrul în Blaj. 


O parte din această armată de sub poalele Munţilor Apu- 
seni, trecuse și prin botezul focului în lupta dela Cricău, termi- 
pată cu biruință din partea Românilor, 


In ziua de 29 Oct, 1848, când s'a terminat lupta dela Cricău, 
a sosit și Avram Jancu la Alba Iulia cu armata Moților săi, Ar- 
mată impunătoare, care inspira mai multă teamă în cetele duş- 
mane decât armata imperială, 


După câteva zile Iancu a plecat cu armata sa spre Cluj, 
După el îndată a plecat din Alba Iulia şi armata imperială, ca 
impreună să spulbere armata ungurească din Cluj, care se con- 
centrase acolo și se întăria ameninţător, În acest drum al său a 
întâlnit Jancu în Vinţul de sus pe preotul martir dela Mesentea, 
Vasilie Pop, care se 'ntorcea dela Cluj sdrobit și schinjuit, după 
ce scăpase din închisoarea călăilor săi de acolo, 

Armata ungurească din Cluj încă, n'a așteptat sosirea lui 
Iancu şi a armatei imperiale, ci s'a retras la Ciucea, Acolo s'a 
întărit cu puteri nouă din părțile (Ungariei şi în 20 Decemvrie și-a 
măsurat puterile cu armata imperială, pe care a înfrânt-o în lupta 
dela Ciucea şi Gârbău, 


Armata austriacă s'a întors apoi sdrobită dela Ciucea, a trecut 
peste Cluj şi nu s'a oprit pănă la Aiud, Aici a rămas pănă în 
1 lan. 1849, Generalul armatei, Wardener, s'a bolnăvit pe drum, 
în retragere și a murit în Alba Iulia în 31 Dec, 1848, 

Armata sa, după ce a odihnit puţin în Aiud, a plecat la 
Alba Iulia în 1 lan, 1849 şi a luat cu sine 19 fruntaşi Unguri din 
Aiud, ca ostateci, 

Îndată ce a plecat armata din Aiud, viceprefectul Prodanu 
din Măjina, a ocupat oraşul imediat sub stricta sa comandă şi a 
admoniat Ungurii, să fie credincioşi Împăratului, precum au jurat. 
și să influințeze asupra conaţionalilor lor dela Turda, ca să înce- 
teze cu omorurile intre Românii din acel ţinut, altcum aceeași 
pedeapsă se va aplica Ungurilor de aici, iar consilierii orașului 
trebuiau să se prezinte în fiecare zi înaintea lui, ca să-i raporteze 
despre cele petrecute în oraş, 

Ungurii s'au conformat, dar au cerut voie să ţină o adunare 
poporală in 4 lan. 1849, Prodanu a aprobat aceasta și nu-i opria. 
să şi părăsească orașul, care doria. În adunarea lor au hotârit Un- 
gurii, să roage pe Colonelul Br. Egloffstein din Turda, să-i scape 


136 


de sub persecuțiile Românilor, In ascuns însă voiau să roage pe 
vestitul lor Colonel Czecz, ca să-i elibereze de sub teroarea Ro- 
mânilor, 


A doua zi a şi plecat o delegaţie la Turda. Dar înzădar, 
Czecz nu le-a putut veni în ajutor, sub cuvânt, că are ordin dela 
OPAL Bem, să nu se mişte dela Turda, pănă nu va primi 
ordin, 

În situaţia aceasta, când armata ungurească biruitoare dela 
Ciucea, a reocupat Clujul și Turda de unde putea să înainteze în 
tot momentul spre Alba Iulia, ceea ce era ţinta lor supremă, Axente 
cu armata sa de 8--9 mii de oameni, postați în jurul Blajului la 
o distanță de 50-60 Km, dela Cluj, nu se putea să stea nepă- 
sător, Era dator să facă tot posibilul, dacă nu mai mult cel puțin 
să împiedece înaintarea duşmanului dela Cluj, pentru care Aiudul, 
cu proviziunile sale bogate ar fi fost un cuib foarte bine venit şi 
de reculegere şi de fortificare, Planul lui deci, ca să atace şi să 
desarmeze acest cuib al Ungurilor, era mai mult decât logic și 
bine justificat, Pentrucă în războiu, nu se operează numai prin 
Slontele armei, ci foarte adeseori şi prin nimicirea şi distrugerea 
mijloacelor de luptă, alimente etc. ale dușmanului, 


Lui Axente í s'au făcut multe observări, mai ales din partea. 
adversară, că a lăsat poporul în furia lui, să atace un oraș, care 
a făcut act de supunere, Da, pe față așa era, în taină însă, pu- 
rurea uneltiau și pururea apelau la conaţionalii lor din tabăra dela. 
Turda, ca să vină asupra Românilor. 


Axente a văzut situaţia, a înţeles interesele poporului său şi 
credincios misiunii sale, a lucrat cu iscusită prevedere. In 7 lan, 
1849, a plecat cu oastea sa dela Blaj și a înaintat în aceeaşi zi, 
pe țărmul stâng al Murășului în sus, pănă la Ciumbrud lângă Aiud. 
De aici circulau apoi puternice patrule între Aiud şi Vinţul de sus, 
linia Turda. 

Inainte de a pleca Axente în această expediţie, în Blaj s'au. 
petrecut următoarele lucruri 

Un cărăuş din Aiud (Gânya L), care ajutase în 1 lan, la 
transportul armatei austriace în retragere, a sosit acasă în 5 Ian. 
şi spunea în public, că în Blaj Axente a declarat în fața lui, că 
peste trei zile va preface Aiudul în cenușă. Şi alţii povestiau astfel 
de ştiri, în Aiud şi înafară de Aiud, 

Un joc apoi al sorții, 

În Blaj, în 2 lan. 1849, s'a dat o cină în onoarea delegaţiei 
române sosită din Țara românească, ca să facă încercare la Kosuth 
pentru è alianță între aceste două popoare în interesul păcii și li- 
bertăţii lor comune. O încercare zadarnică, precum știm de mai 
târziu, 

Cătră sfârșitul acestei mese însă, pe la orele 12 din noapte, 
a sosit un cursor dela Sibiu cu o scrisoare sigilată dela Comanda 


137 


Generală a Armatei imperiale, adresată Prefectului Axente, Cu- 
prinsul scrisorii în liniamente generale a fost: 

„Armatele ungureşti au ocupat Clujul. inta lor e să atace 
Cetatea Alba Iulia, In acest scop Aiudul ar fi un razim pu- 
ternic pentru armata dușmană, Din motiv strategic deci, trebue 
nimicit acest oraș. Executarea acestui lucru se încredinţează pre- 
tectului Axente, ..“ (Op, c., pag. 230), 

Axente a supus chestiunea discuţiei celor prezenţi şi rezul- 
tatul a fost, că din cei 33 prezenţi: 8 au votat contra executării, 
iar 25 pentru. Şi trebue să credem, că la această discuţie au luat 
parte şi membri delegaţiei române din București, ori cel puţin au 
asistat ca oaspeţi, 

Adevărul scrisorii de sus s'ar putea, eventual, controla ia ar- 
hivele din Blaj, Ajunge acum să știm, că Axente a plecat în 7 lan. 
1849, în expediţia amintită contra Aiudului și nu a făcut aceasta 
numai din îndemnul său, ci din încredințarea Comandei Generale 
a Armatei Austriace, în interesul obştesc al ţării și al poporului 
român în deosebi, care avea multe de răfuit cu Aiudul, atât din 
trecutul său cât şi din revoluţia actuală, 

la 7 lan. seara Axente era în Ciumbrud, peste Murăş dela 
Aiud, iar oștirea sa era găzduită în satele din apropiere, În 8 lan. 
a trimis un grup de oșteni în Aiud, să pregătească încvartiruirea 
armatei, care a rămas şi a doua noapte în satele vecine. Peste 
noapte însă, în 8 spre 9 lan, 1849, pe la mizeul nopţii, Românii au 
tăbărit asupra orașului, i-au dat foc din toate părțile și i-au alungat 
locuitorii. Tăiau şi doborau pe cei care se împotriviau, dar cei 
mai mulți s'au refugiat în viile şi în pădurea din apropiere, Pănă 
'n ziuă însă, tot orașul a fost ars şi pustiit, 

Cronicarul ungur amintit, descrie astfel o scenă din învălmă- 
şala furiei poporului, ce sa deslănțţuit aici şi anume: 

„In Casa Ordului Minorit s'au retras 3—4 sute de refugiați, 
intelectuali și din popor, amestecați. Multe femei şi bărbaţi s'au 
imbrăcat în port românesc, Aici au năvălit românii în 9 lanuarie 
intre orele 8—9 dimineaţa. În mulţimea îingrămădită au dat întâi 
câteva împuşcături, apoi s'au aruncat asupra nenorociţilor cu lănci 
şi drugi de fier, Multe femei au leșinat și în starea aceasta le luau 
banii și vestmintele, apoi desbrăcate și desculțate, cu trupul sân- 
gerând de rane, unele cu copil mic în braţe, le alungau din ca- 
mere mai întâi în curte, apoi în piaţă, ca acolo să degere și să 
piară, Aici preotul gr, cat,!) din Geoagiul de sus, Nicolae Repede, 


) Nu a fost gr. cat. ci gr. or., adică ortodox-român. Ungurii confundă 
adeseori confesiunea preoților noştri. Eu am avut fericirea să-l cunosc pe acest 
erou, din copilăria mea, că mi-a fost unchiu, frate al mamei mele. A fost un 
bărbat voinic, cum rar se găsesc. Atlet in puterea cuvântului, iubit şi venerat 
de poporul său, La bătrâneţe şi-a cumpărat o casă în Teiuş şi acolo a trăitiîn 
linişte, retras in sânul familiei sale, lângă ginerele său M. Dancea, pănă prin 
anii 1876/77. — Ad perpetuam rei memoriam l... 


138 


conducea prăpădul și omorul. Preoţii Ladislau Czirjek şi Antoniu 
Viskoczi, îmbrăcaţi în ornate bisericești, rugau pe Repede în nu- 
mele lui Dumnezeu şi a tuturor Sfinţilor să înduplece poporul său 
la o purtare mai umană, De asemenea îl ruga Starețul, plin de 
răni și de sânge. Preoții cădeau la picioarele conducătorului acestor 
bandiți (?) şi stând în genunchi cerşiau milă şi 'ndurare. La el 
alergau femeile, îi sărutau mânile şi cu lacrămi de sânge îi cereau 
milă şi scăpare, Dar n'a folosit nimic. Repede cu sabia într'o rnână 
şi c'o măciucă "n cealaltă, se primbla tăcut în sus și 'n jos prin 
camere și a dat curs liber acestui potop îngrozitor“, (Op. c., pag. 236), 

Cetitorul va aprecia, dacă e fără patimă scrisă aceasta scenă, 
Din spusele părinţilor noştri, n'am putut afla asemenea amănunte. 
Dar e posibil, ca în deslănţuirea furiei poporului să se fi ivit şi 
astfel de scene. Pagubă ireparabilă e, că în potopul acestui foc a 
ars şi vechea bibliotecă a Colegiului reformat din Aiud, din care 
multe cărţi folositoare vor fi pierit atunci. 

Furia poporului e incalculabilă. Ea niciodată nu cunoaște 
margini, durere |... 

Au fost cazuri însă, ştim pozitiv, că preoţii noștri s'au expus 
cu primejdia vieţii lor proprii, ca să contenească furia poporului 
turburat, să nu se mai verse sânge. Unul dintre aceştia a fost 
preotul Antoniu Pop din Geoaşgiul de sus, care în noaptea fatală 
amintită mai sus, a apărat cu pieptul său bărbătesc pănă n ziuă 
un rup de doamne refugiate într'o pivniţă de groaza acestui potop, 
ca să nu fie sfășiate de furia poporului, Pentru aceasta faptă loială, 
preotul Anfoniu Pop, pănă cătră sfârşitul vieţii sale (1885.86) a 
primit în fiecare an câte doi porci de îngrăşat pe Crăciun, drept 
recunoştinţă dela Familia Lengyel din Aiud, care locuia pe te- 
renul unde s'a clădit mai târziu Palatul Prefecturii Judeţului Alba, 
astăzi Cazarma Vânătorilor Armatei Române. Aceasta se poate 
verifica şi astăzi, prin sătenii mai bătrâni din Geoagiul de sus, 
Asemenea cazuri au fost adeseori în acele învălmășeli, așa, că 
exagerările cronicarului de sus sunt gratuite, 

Istoricul ungur spune, că 800 de oameni ar fi căzut jertfă în 
această învălmăşală înfricoșată. E exagerat acest număr, fără în- 
doială. Dar oricare ar fi fost numărul jertfelor, numai regreta putem 
asemenea pierdere, 

Dezastrul însă a fost un greu memento pentru armata ungu- 
rească dela Cluj, care nici nu s'a mișcat curând din poziţia ei 
de acolo, i 

Drept încheiere las să urmeze încă un mic episod din 1848/49, 
precum mi l-a povestit un bătrân unchiu al meu: Nicolae Bolog 
a Meleftei (f 1921), om de toată onestitatea, care a luat parte în 
campania dela Kânigrâtz în 1866, iar în 1848/49 era hăiat de 
9 ani și a văzut cu ochii săi cele ce mi le-a povestit precum ur- 
mează aci: 


139 


„Primăvara în 1849, când au venit Ungurii în Geoagiul de 
sus, strigau străjile din coasta de cătră Cetea: „Fugiţi, că vin Un- 
gurii f"... 

Mama se dusese la moară, la vale, eu eram acasă cu soră-mea 
Ioana, tătăişa Sofia !) şi o fată a lui „Piroș”. Soră-mea m'a trimis 
la moară după mama, íar ea a plecat cu celelalte să fugă de Un- 
guri, lăsând ciubărul cu haine spălate dinaintea casei. 

Când am ieșit cu mama din moară, ca să fugim şi noi, iacă 
dinaintea noastră trei Unguri, Mama m'a prins atunci de mână și 
mi-a zis: „hai, dragul mamei, dacă ne omoară să ne omoare pe 
amândoi”, Dar nu ne-au făcut nimic și am venit acasă, De acasă 
am luat ce am putut, mie mi-au pus două spete de porc peste 
umăr, ca desagă, ca iară să fugim. Când am ieșit din casă să 
plecăm, iată că venia alt rând de Unguri, care aduceau cu sine 
pe vecinul nostru Juncan Melentea. Pe acesta îl întâlniseră Un- 
gurii fugind de pe hotar pe la „Scărișoara“ şi l-au întrebat că 
unde merge. El le-a zis: fug oamenii de Dumneavoastră şi ne 
rămân casele pustii, iar alţii ne risipesc tot ce avem, 

Ungurii au venit cu Juncan Melentea pănă la casa lui, lângă 
noi și au cerut să le aducă un vas cu apă, Juncan sa dus la 
vecinul Constantin Beldean să le aducă vas cu apă, că la el acasă 
era o lance după uşă şi se temea să nu o găsească Ungurii, La 
vecinul era o pușcă după ușă, Dar Ungurii nau întrat în casă, că 
de-i găsiau înarmaţi, îi împușcau, Aşa au scăpat. Ungurul a și zis 
lui Juncan : că îi poate mulţămi lui și sabiei lui, că de era altul, 
ar fi mort, 

Eu cu mama am luat-o la deal, Alt rând de Unguri încă au 
luat-o la deal pe „Cratu“ şi au ajuns pe la „Curături“, în faţa 
cărora eram noi ascunși într'o colibă, Pe „Calea Paroștei“ spre 
„Curătura Horei“ au întâlnit pe Gerasim al Mesiei, care era cu 
o teleagă. Lui Gerasim nu i-au făcut nimic, încă i-au dat o pă- 
reche de opinci de păr, dar teleaga i-au rostogolit-o pănă în părău, 

Pe dealul dela „Chicerea“ străjile strigau mereu și Ungurii 
n au trecut părăul, unde eram noi în colibă, Au trecut apoi și sau 
întors iarăş pe „Cratu“, 

Ungurii cari au trecut prin sat au zis, ca să lucre oamenii, 
că dacă nu, la iarnă n avem ce mânca, nici voi, nici noi, 

Atunci am luat Paștile la păduri, la Polhac Maftei cătră 
munte, Paștile le-a sfinţit popa Fantea, în biserica cea unită de 
pe vale. Când le slujia, mereu ieșiau afară, să vadă dacă nu vin 
Ungurii, În biserica din jos nu era nimeni, S'au risipit toți. Un- 
gurii au luat treptele dela turn, să nu se mai poartă sui la clopote“, 


* + + 


1) Sofia n. Repede (} 1902), mama scriitorului acestor rânduri. 


140 


Acestea sunt spusele bătrânului martor ocular din 1848/49, din 
care se vede atât de limpede chinuitul traiu al poporului român 
din Ardeal în zilele crâncene ale acelei revoluţii. Risipiţi în toate 
părţile, prin păduri, prin păraie şi răstoace, întocmai ca pe vremea 
invaziunii popoarelor barbare din stepele Asiei, „Nici de casă-și 
căuta și soartea şi-o blăstăma,,.“ Şi această teroare barbară a ţinut 
multă vreme, primăvara întreagă din 1849, pănă în vară, când 
armatele Țarului 400 mii de oșteni, veniţi în ajutorul Habsburgilor 
au îngenunchiat cu desăvârşire orgoliul acestui popor neastâmpărat 
de pe pustele Ungariei. 

Cu acestea închei partea întâi a evenimentelor mai de seamă 
din revoluţia dela 1848/49. Voiu continua, poate, la alt prilej și cu 
a doua parte din frământările grele ale poporului român din acele 
zile, în care se va cuprinde şi strălucita izbândă dela Abrud a 
vitejilor aoștri Mofi, de sub conducerea neuitatului erou al nea- 
mului Avram Iancu, Şi dacă prin aceste informațiuni voiu fi con- 
tribuit câtuş de puţin la orientarea generaţiilor viitoare cu privire 
la îndatoririle noastre comune pentru cultul patrimoniului strămo- 
şesc, mulțămirea va fi deplină, 


Sibiu, 12 Februarie 1939. 


141 


Indrumări culturale. 


Manifestaţii artistice la sate 
de |. Agârbiceanu. 


Între problemele rezervate activităţii culturale a „Astrei” la 
sate și după încredințarea ei în executarea Serviciului Social în 
cele trei ţinuturi din Ardeal şi Banat, — rămân manitestaţiile ar- 
tistice la sate. Pe acest teren „Astra“ are o tradiţie îndelungată 
şi rămâne cea mai chemată instituţie pentru păstrarea tradiţiilor 
şi pentru intensificarea maniiestaţiilor artistice în satele noastre, 
Intre acestea au intrat pe primul plan şi în trecut corurile şi 
teatrul sătesc, 

Poporul român, atât de bogat în creaţii artistice, în zestrea 
artei poporale, e adânc sensibil și la manifestaţiile artei culte, Așa 
că acestea, pe lângă bucuria și plăcerea estetică, pot ajunge ele- 
mente preţioase de educaţie a poporului, 

Am voi să stăruim puţin asupra unor manifestații dela sate 
care au mai mult un caracter religios decât cultural, dar care, pe 
lângă puţină grijă și îndrumare pot îmbrăca şi un caracter artistic, 

Sunt procesiunile religioase care se fac în diferite timpuri 
ale anului. Astfel sunt, în fiecare sate procesiunile la câmp, de 
obiceiu la Ispas sau la Rusalii, pentru binecuvântarea pământu- 
rilor; procesiunile la hotar când se fac rugăciuni când e secetă 
mare sau ploi periodice indelungate ; procesiuni la hramul cutărei 
biserici sau mânăstiri; la o cruce de pe hotar, la un izvor cu 
faimă; procesiunile de fie care an din Vinerea mare, la prohodul 
Domnului ; procesiunea din noaptea Invierii, etc. 

Afară de două-trei sărbători mai mari nici când nu parti- 
cipă mai mulţi săteni la slujbele religioase decât la aceste proce- 
siuni, Ele sunt foarte agreate de sufletul poporului, Lipsa dela 
ele e socotită ca o greșală deosebit de grea. Făcându-se pentru 
un scop comun, în care se cuprinde și scopul individual al fie- 
căruia, omul vrea să-și dea contribuţia lui la rugăciunea comună. 

Oricine ştie că la aceste procesiuni vin şi bătrânii și copiii sa- 
tului. Că toţi sunt îmbrăcaţi de sărbătoare, cu ce au mai bun. 


142 


Două elemente lipsesc însă acestor participări în mase la 
slujbele religioase, care le-ar putea înălța și valoarea estetică şi 
pe cea religioasă. 


Întâiul este lipsa de organizare a procesiunii. Credincioșii 
merg claie peste grămadă, de-avalma. In frunte sunt oamenii cari 
duc praporii, urmează preotul in odăjdii, cântăreții și apoi vine 
mulţimea. 

Organizaţia „Astrei” din fiecare sat şi-ar putea lua asupra 
sa însărcinarea să organizeze procesiunea. Aspectul ei estetic 
ar creşte dacă după preot şi cântăreți, ar urma în rânduri copiii 
de şcoală, băieţii, fetiţele, apoi tineretul necăsătorit după vârstă şi 
după sex, bărbaţii şi apoi femeile în rânduri compacte şi disciplinate. 

O astfel de organizare i-ar plăcea în primul rând însuși po- 
porului, care e sensibil la orice aspect estetic. Ar contribui și la 
solemnitatea procesiunii, la creșterea religiosităţii, Procesiunile s'ar 
schimba în adevărate manifestații sărbătorești. 


Al doilea element care lipsește cu prilejul lor este cântarea 
frumoasă. Toate aceste procesiuni se fac în cântecul diecilor de 
strană. De obiceiu nu cântă numai diacul, numai cei ce au gla- 
suri bune, ci li se alătură și alții — cari nu au voce și nu cu- 
nosc bine încă cântarea bisericească. Diacul îi lasă bucuros să 
cânte, pentrucă drumul ţine lung și singur osteneşte ori răgușește, 


Astfel disarmonia glasurilor însoțește de obiceiu aceste pro- 
cesiuni, 

Cu totul alt aspect ar avea ele și altă impresie ar face 
asupra celor din conduct, dacă s'ar cânta alternativ: diacul cu 
cântăreții buni, corul copiilor de şcoală unison sau pe două voci, 
corul adulților sau a tineretului. Câteva cântări usitate la astfel 
de prilejuri, le-ar putea învăţa chiar tofi sătenii, care în drumul 
până la ţintă, ar cânta cu toţii. 

Şi aceasta nu numai cu prilejul procesiunilor ce se fac la 
tarine, ci la pelerinajele dela hramuri sau mânăstiri, în Vinerea 
mare sau în noaptea Invierii. 

Cu prilejul procesiunilor la mânăstiri, la Nicula bunăoară, 
unde merg anual zeci de mii de credincioși, întâlnești pe toate 
drumurile grupuri de bărbaţi şi femei, cu steaguri, prapori sau 
icoane în frunte, care cântă pe niște melodii imposibile şi nişte 
texte de vers foarte slabe. 


143 


„Astra“ ar putea, prin concurs, să achiziţioneze cele mai 
bune versuri religioase pentru toate procesiunile; să le încredin- 
feze unui bun compozitor român pentru a le înzestra cu o me- 
lodie simplă dar plăcută și prin concursul membrilor săi din or- 
ganizațiile sătești să le distribue poporului. 

Câteva melodii simple ar putea fi învățate cu uşurinţă prin 
mijlocirea învățătorului din sat sau altui intelectual care se pri- 
cepe puţin la muzică. 

Ca unul care am trăit la sate şi am participat la astfel de 
procesiuni mi-am dat totdeauna seama cât de mult ne lipsesc 
aceste două elemente estetice: organizarea lor şi cântarea armo- 
nioasă. 

Prin delăturarea acestor două lipsuri sunt încredinţat că 
aceste procesiuni obişnuite, — pe care nu trebue să le creeze 
nimeni, fiindcă sunt spontane dintr'o străveche tradiție, — ar 
avea o valoare religioasă şi educativă neasemănat mai mare decât 
o au azi şi ar ajunge și mai 'populate, Ar ajunge un puternic 
factor de recreaţie spirituală, prin latura lor estetică. 

Nu ar fi fără folos nicio organizare a procesiunilor dela în- 
mormântări şi introducerea corului şi aici. Şi cu aceste prilejuri 
la noi lumea merge grămadă. lar cântarea diacului sau încetează 
de tot, sau se aude un simplu mormăit. Nu-i mirare că lumea 
vorbește, ba mai și râde, căci în grupuri prietinești, cum merg 
de obiceiu, oamenii ușor se încurcă în poveşti. Se trezesc abia 
la popasuri, când preotul citește câte-o Evanghelie, 

Am văzut că e deajuns ca un grup de copii sau de tineri, 
să cânte „un verş“”, în vremea procesiunii pentru ca tot publicul 
să meargă tăcut, ascultând. 

Nu s'ar întâmpina, cred, mare greutate, pentru a se ajunge 
și aici la un aspect mai estetic şi la o cântare mai frumoasă. 


* 
+ * 


Organizațiile locale ale „Astrei“ vor trebui apoi să se îngri- 
jească de înființarea de coruri permanente bisericeşti, coruri care 
ar putea da și festivaluri poporale cu cântări naţionale dintre 
cele mai simple, mai ușoare. 

Chiar şi numai un cor unison cu elevii școlii primare, e 
bine primit de popor şi determină o mai bună cercetare a bise- 
ricii. O știe din experienţă oricine a trăit sau trăiește în satele 
românești. 


144 


Pe vremea școlilor confesionale, când învățătorul era de 
obiceiu „cantor-docent“, adică și învățător și diacul satului, copiii 
noștri învățau mai bine și mai intensiv cântarea bisericească. Corul 
unison, sau chiar pe două voci, al elevilor se putea auzi în multe 
biserici din Ardeal, Era şi un interes al dascălului să aibă un 
ajutor permanent lângă strană, dar mai era și o mândrie a lui, 

Azi situaţia s'a schimbat. 

Învățătorul nu mai e şi cantorul satului. Unii nici nu știu 
cântările bisericesti, alţii merg rar la biserică. Pe deasupra învă- 
ţătorul e încărcat cu o mulţime de alte îndatoriri extraşcolare : 
premilităria, străjeria, Serviciul Social. Ni se pare că pentru în- 
ființarea, organizarea și conducerea corurilor sătești „Astra“ ar 
trebui să organizeze cursuri pentru făranii tineri, cu ştiinţă de 
carte, cu voce bună, unde să fie introduși în ştiinţa notelor și a 
elementelor principale de conducerea unui cor, 

Intors în sat cursistul, cu ajutorul comitetului şi a organi- 
zaţiei locale a „Astrei“, ar putea purcede în organizarea corului 
sătesc, mai ales în răstimpul de toamna până primăvara. 

Dacă actuale liturgii puse pe note sunt în general prea grele 
pentru ţărani, ele fiind destinate în primul rând publicului cult, 
„Astra” ar putea încredința pe unul din compozitorii noştri ta- 
lentaţi, să pregătească două, trei liturgii simple, ușor de învăţat, 
dar armonioase, care să fie împărţite corurilor sătești, 

Cu un conducător din sânul lor, instruit totuși suficient, cu 
un element permanent în sat la conducere, credem că existența 
corurilor ce au luat fiinţă ar fi mai asigurată decât a acelora care 
având de conducător pe învăţător, se desființează îndată ce el 
pleacă din sat, 

E limpede că valoarea corurilor sătești nu se epuizează în 
plăcerea estetică a celor ce se ascultă. Ele contribue la creșterea 
încrederii sătenilor în ei înşişi, la augmentarea mândriei și a con- 
ştiinții naționale, la ordine, la disciplină, pe lângă împrejurarea că 
ar aduna la biserică mai multă lume, 


145 2 


Cunoașterea satului prin Căminul Cultural 
— Rânduri pentru un Muzeu al satului — 


de Al. Dima. 


Noul instrument al acţiunii culturale la sate creat prin în- 
ţeleapta lege a Serviciului Social — Căminul Cultural — urmează 
a îndeplini o seamă de misiuni de care am mai avut prilejul a 
ne ocupa aci. Ni se pare însă că n'am subliniat în deajuns o la- 
tură esenţială a obiectivului său și anume: Căminul Cultural ca 
prim organ de cunoaştere a realității sociale în raza căreia ac- 
țiunea sa se desfăşoară. 

Găsim această problemă de o importanţă deosebită fiindcă 
avem impresia că ființa noii instituţii a fost unilateral înțeleasă 
ca un instrument exclusiv practic de ridicare a satelor, ceea ce 
nu corespunde exact misiunii sale, Căci practicul se leagă desă- 
vârșit cu teoreticul în concepţia Căminului Cultural alcătuind ca 
trupul cu sufletul o singură și indestructibilă unitate, Nu poţi 
săvârși nici o reformă a societăţii rurale înainte de a o cunoaşte 
şi ca atare nici Căminul Cultural nu poate purcede la lucru fără 
a recunoaște terenul ce urmează a fi cucerit. Mai precis vorbind, 
cunoașterea și acţiunea se împletesc laolaltă sau merg paralel 
sprijinindu-se reciproc. Căminul Cultural trebue să activeze cu- 
noscând şi să cunoască activând. Cei care de multă vreme se 
străduiesc la „Astra“ în această direcție în cadrul vechiului Cerc 
Cultural au învăţat de sigur din practica acţiunii lor, adevărul de 
mai sus, O revenire asupra lui e totuși necesară pentru noii con- 
ducători ai Căminelor Culturale, dar și pentru acei care supra- 
preţuiesc acţiunea în dauna operei de cunoaștere a mediului în 
care lucrează, De asemeni chiar pentru cei cari trăiesc adevărul 
de mai sus, propunerile ce urmează îi privesc întru cât ne în- 
găduie a atrage atenţiunea asupra unei noui laturi a problemei: 
Căminul Cultural nu are a pregăti numai terenul pentru acţiunea 
culturală efectivă, ci şi drumul cercetărilor monografice în satele 
în care Institutul Sozial de Cercetări al României sau Regionala 
lui Clujană vor trimite echipe științifice, 


* 
* x 


Căminul Cultural — aşa cum este conceput — adăposteşte 
în primul rând dispensarul satului. E deci locu! tămăduirilor tru- 
pești, dar cum acestea nu se pot săvârși fără cunoașterea bolilor, 


146 


prima lui preocupare va fi opera unei inventarieri sanitare am 
spune, așa cum de altfel a izbutit de mult „Astra“. O întreagă 
muncă teoretică va depăși însă pura preocupare de însănătoşire a 
oamenilor, Fişele individuale vor trebui adunate, centralizate, 
clasificate, reportate la procentaj etc. și se va obţine astfel sta- 
tistic fizionomia biologică a locului în care Căminul Cultural ac- 
tivează, Pe baza ei se va putea începe opera de asanare, dar ea 
va alcătui şi primele date ale viitoarei cercetări monografice, Când 
echipa Institutului Social va sosi la fața locului, se va găsi în faţa 
unui material mai de mult strâns, va avea să împlinească numai 
lacune și pe deasupra va simţi siguranţa că datele ce i s'au oferit, 
sunt exacte odată ce formează rezultatul unei observări mai în- 
delungi. Cum e de nădăjduit ca numărul medicilor la sate să 
crească mereu, munca aceasta de cunoaştere biologică se va 
realiza în codiţiile cele mai bune. 


Cercetarea situaţiei biologice nu e însă numai o problemă 
pur medicală, ci cu mult mai mult. Ea ridică dintr'odată și din 
toate părțile, o mulţime de astfel de întrebări printre cari cea 
dintâi se referă la cadrul natural în care se află situat satul. Că- 
minul Cultural va trebui deci să cerceteze numai în linii mari 
fireşti, condițiile geografice ale locului. Invăţătorul va năzui să 
aducă aci primele contribuţii folositoare. O hartă a satului, care 
există în şcolile primare dar care trebue amănunțită în ce pri- 
veşte relieful, apele, clima întregului ţinut ce încadrează satul, va 
impodobi negreşit încă din prima lui încăpere, pereţii Căminului 
Cultural. O hartă economică apoi cuprinzând bogăţiile locului, 
calitatea şi cantitatea pământului arabil, a vegetației, a apelor, a 
subsolului, poate fi fără mare Greutate schiţată de cărturarii sa- 
tului ca o introducere la fixarea ştiinţifică, geografică pe care echipa 
monografiştilor cu un aparat mai vast de cercetare o va realiza 
în cele din urmă. 

Dar vieaţa satului e în mare parte şi creaţiunea timpului, 
a istoriei. Tradiţia alcătuieşte — după cum se știe — o putere 
covârşitoare, o forță vie, care se rostește în fiecare clipă, un 
factor de acţiune ce nu poate fi niciodată îndeajuns de prețuit. 
Pe cât de reală e această putere, pe cât de simțită se face în 
fiecare manifestare actuală a satului, pe atât de necunoscută este 
chiar de cei cari îi sufăr înrâurirea. Observaţia ar putea părea 
ciudată dacă nu ne-am gândi la caracterul adesea inconștient al 


147 2* 


tradiţiilor în vieaţa satului. lată de ce o înviorare a lor printr'o 
înălțare la suprafaţa conștiinței, e una din misiunile de seamă ale 
Căminului Cultural. El va avea să însemne cu o pioasă grijă într'o 
cronică a satului toate marile întâmplări ce s'au scurs pe apele 
timpului dela ctitorie până în zilele noastre, câte va mai putea 
aduna căci atâtea s'au pierdut din „cele trecute vremi“. Se vor 
păstra date privind satul ca întreg, dar și fiecare instituţie în parte 
ca biserica, şcoala, primăria etc., se vor reține nume de înteme- 
ietori și dăruitori şi nu se va uita însemnarea faptelor mai apro- 
piate care merită a stărui în mintea viitorimii, Căci doar acestea 
din urmă se pierd mai repede, Nu de multă vreme, președintele 
„Astrei“ a făcut un călduros apel pentru crearea de muzee ale 
satului ardelenesc, ale cărui comori privind chiar evenimentele 
cele mai noi sunt amenințate cu pieirea dacă nu le strângem cât 
mai curând, Ce impunător va arăta un Cămin Cultural cu muzeul 
lui istoric strict local, ce înduioșătoare va fi pomenirea numelor 
de fii ai satului ce s'au distins jertfind pentru buna lui stare sau 
renumele lui scump ! Şi ce neîntrecut îndemn pentru prezent va 
fi strălucitoarea icoană a trecutului! Când apoi echipa monogra- 
fică va descinde în sat va găsi în urmă-i întins ogor lucrat în 
care va trebui numai să înfigă plugul mai adânc, 

Factorii înfățişaţi până acum înconjoară din toate părţile, 
în timp şi spaţiu, vieaţa satului, o determină, o formează, o îră- 
mântă în fiecare clipă, îi imprimă o anume direcţie a evoluţiei. 
Cunoașterea va trebui să pășească însă și mai departe și să se 
îndrepte spre manifestările de apoi ale unităţii sociale. 

Ne întâmpină astfel mai întâi cele economice pe care Că- 
minul Cultural are prilejul să le cerceteze mai îndelung fiindcă 
sunt mai strâns legate de vieața satului. Cum din sfatul Cămi- 
nului fac parte chiar oamenii locului, cum aceștia își cunosc în 
amănunțţime nevoile economice până la ultimul ungher al gospo- 
dăriei, nu va fi greu conducătorilor, ca în forme de tot simple, 
dar clare, să înfăţișeze un tablou general al vieţii materiale a sa- 
tului. Acţiunea culturală, dar şi cercetarea monografică, vor găsi 
astfel baze din cele mai fructuoase, 

Urmează apoi cunoaşterea manifestărilor spirituale, a obi- 
ceiurilor, folklorului, artei populare, ritualului, limbii, cu varietățile 
ei locale. In această direcţie s'a lucrat de sigur în unele sate într'o 
măsură apreciabilă. Ceea ce nu s'a făcut însă, e conștiincioasa 


148 


adunare a tuturor acestor date şi depozitarea lor laolaltă în lo- 
calul Căminului Cultural care trebue să aibă o secţie muzeală cu 
obiecte de artă populară, cu reprezentări de obiceiuri, cu caiete 
in care să fie scrise cântecele satului sau descrise ceremoniile, 
credinţele și superstiţiile. Observăm incă odată că faptul convie- 
ţuirii permanente a Căminului Cultural cu satul său oferă posibi- 
lităţi minunate întru recoltarea tuturor manifestărilor spirituale 
mai de seamă. Înregistrarea lor cât de sumară şi nepricepută, va 
dărui punctele de plecare cercetărilor specialişti care în răstimpul 
scurtului lor popas nu vor putea surprinde niciodată varietatea 
și bogăţia fenomenelor spirituale ale satului, 

De același folos va fi Căminul Cultural la înregistrarea ma- 
nifestărilor juridice, morale și politice ale satului, care va duce 
la recunoașterea şi întărirea unora din ele sau îndepărtarea altora 
şi vor alcătui la rândule inventarul de fapte de unde vor pleca 
monografiștii, 

Centralizând în sfârșit toate aceste date, dela harta geogra- 
fică a locului la înfăţişarea lui biologică, dela preţioasele amintiri 
ale trecutului istoric la roadele cercetării economice, dela darul 
manifestărilor spirituale la cele juridice, politice şi morale, vom putea 
alcătui în cadrul și localul Căminului Cultural un Muzeu complet 
al Satului, în care să fie prinsă icoana lui întreagă, O astfel de 
operă nu se poate firește preţui în deajuns, când ne gândim mai 
ales că ea se înfiripă din mintea și mâna localnicilor care se leagă 
— în acest chip — și mai adânc de duhul cel ascuns al satului, In 
alcătuirea Muzeului Satului se oglindește dar nu numai locul ci și 
imaginea băștinașilor despre el. O;îndoită valoare îl distinge deci la 
care se adaugă apoi — cum spuneam — importanța lui ca punct 
de plecare pentru cercetările ştiinţifice ale echipelor de specialişti, 

Mai e nevoie să accentuăm că în împrejurările de azi mai 
mult ca oricând un astfel de muzeu în cât mai multe locuri, în 
ținuturile ardeleneșşti, mai ales, înseamnă o operă naţională de 
primul rang, un educator permanent al conștiinței locale, o afir- 
mare neîntreruptă a drepturilor românești pentru neamurile în- 
conjurătoare ? 

Chemăm dar pe crainicii de ieri şi de azi ai „Astrei“ la 
lucru ca să vestească mai departe prin via si grăiloarea făptură 
a Muzeului sătesc, clocotul vieții româneşti ce a frământat tre- 
cutul dar şi prezentul acestui pământ. 


149 


Schița unui program iniţial de muncă pentru 
Căâminele Culturale ale „Astrei“ 


de Inspector losif Goșteanu. 


Indrumări generale. 


Căminul Cultural este organul de execuţie în sat a pro- 
gramului de muncă elaborat de Serviciul Social „Astra”, El trebue 
să realizeze într'o sinteză desăvârșită o unitate de muncă a inte- 
lectualilor şi sătenilor localnici, cu sprijinul fiilor satului plecaţi 
din sat şi cu strânsa colaborare a tuturor autorităţilor. 

În împlinirea misiunii lui Căminul va concentra într'un mă- 
nunchiu strâns, unitar şi dinamic pe toți factorii culturali și de 
progres ai satului şi va realiza participarea efectivă și activă a 
sătenilor la opera de ridicare a satului. 

Terenul de activitate a Căminului este extrem de vast, cu- 
prinzând toate direcţiile principale de activitate, prin desvoltarea 
armonică : 

1. A culturii sănătăţii, prin preîntâmpinarea și combaterea 
bolilor precum și prin educaţia fizică a poporului; 

2. A culturii muncii, prin îndrumarea ei către o mai bună 
producție ; 

3. A culturii minţii, sufletului și de educaţie naţională pe 
toate tărâmurile vieţii obștești. 

Pentru atingerea scopului urmărit, fiecare cămin va trebui 
întâi de toate să înfăptuiască următoarele condițiuni premergă- 
toare activităţii sale : 

a) Să stabilească o conlucrare sinceră și armonică între toți 
“intelectualii din sat; 

b) Să fixeze de comun acord un program de muncă, adecvat 
nevoilor locale și posibilităţilor de realizare; 

c) Să retacă solidaritatea strânsă între intelectuali și săteni. 

Programul de muncă al Căminului trebue realizat pe etape, 
începând cu punctele cele mai urgente. E mai bine ca acest pro- 
gram să fie mai restrâns, dar să fie înfăptuit integral, decât să 
se întocmească un program vast, care însă să nu poată fi înde- 
plinit decât într'o prea mică parte, sau aproape de loc, încât dis- 
proporţia dintre planul proiectat și realizarea împlinită devine o 
cauză de scepticism și descurajare, 


150 


Să se aibă în vedere că rolul Căminului e tocmai să asigure 
durabilitatea şi continuitatea muncii culturale în sat. Să ne ferim 
deci de așazisul „foc de paie“, mistuitor al bunelor intenţii, ne- 
însoţite de perseverenţă, 

Căminul va trece îndată după înfiinţare la întăptuiri vizibile 
în sat, căci numai acestea conving sătenii de necesitatea lui, 
Realizările căminului se vor face ţinând seama şi de dorințele 
poporului, 

Căminul cultural fiind unica societate culturală a satului va 
îndeplini funcţii multiple. De altfel însăși problemele satului sunt 
împletite într'o indisolubilă legătură, alcătuind acea unitate spe- 
cifică a satului, Rezolvarea acestor probleme nu se poate con- 
cepe fără a ataca întreg ansamblul lor, Nu vom putea ridica starea 
sanitară a ţăranului, dacă în acelaș timp nu vom căuta să-i ri- 
dicăm bună starea economică și gradul de cultură. Sau invers 
nu vom putea avea o țărănime înstărită, dacă e roasă de boli și 
zace în ignoranță. De aceea Căminul va lucra deodată în toate 
cele trei laturi mari de activitate: biologică-sanitară, economică, 
culturală, 

Pentru a putea să îndeplinească o sarcină atât de covârși- 
toare, căminul se va strădui să-și desăvârșească organismul său 
funcţional. Numai un cămin cultural temeinic organizat, având 
armonie perfectă între conducători și aderenţă reală şt activă din 
partea sătenilor, va putea să ducă la bun sfârşit munca de ridi- 
care a satului, Căminul trebue să fie un organism viu, cu putere 
creatoare, capabil să exercite o acţiune reală de înoire în vieaţa 
satului, 

Această înoire a vieţii satului o concepem în sensul ca 
țăranul să fie conștient de îndatoririle sale biologice, sănătos, cu 
o gospodărie rentabilă, adaptată ritmului vieţii moderne, cu de- 
prinderi civilizate și cu o conștiință morală şi națională ridicată, 
Dar această acţiune de înoire nu trebue să altereze fondul să- 
nătos al vieţii sătești. Căminul va păzi cu sfințenie întreg patri- 
moniul etnic al satului, va veghea ca moştenirea bogată a trecu- 
tului să se păstreze integral, spre a fi transmisă neștirbită gene- 
raţiilor viitoare, In cămin vedem păzitorul datinelor frumoase, a 
portului românesc, a dansului naţional şi a tuturor tradițiilor să- 
nătoase, Căminul va combate orice încercare de infiltrare a mo- 
dernismului rău înţeles în vieaţa satului, El va fi cu adevărat o 


instituţiune a culturii populare țărănești, iar regulile lui de vieaţă 
vor fi selecţionate din modesta, dar curata vieață sătească, 


Potrivit scopului urmărit, munca Căminului Cultural o srupăm 
în următoarele împărțiri, cu denumiri scurte: 


I. Organizare ; 

II. Sănătate ; 

III. Muncă ; 

IV. Minte şi suflet, 

Programul de muncă a Căminului e împărțit în aceste patru 
diviziuni şi va fi comunicat tot la două luni. Conducătorii Că- 
minului vor depune toate străduinţele ca el să fie realizat deplin, 
Bineînţeles în aplicarea lui conducerea Căminului are datoria să 
aleagă cea mai potrivită metodă de muncă, reclamată de împre- 
jurările locale. Satele noastre prezintă o varietate nesfârșită de 
împrejurări și tradiții locale specifice şi fiecare Cămin trebue 
şă-şi facă un punct de onoare din felul înţelept de procedare în 
a potrivi un program de lucru general la condiţiile specifice ale 
vieţii locale. 

In afară de acest program de lucru oficial, Căminul are 
iniţiativă liberă şi pentru alte realizări utile, cerute de împrejurările. 
locale, iar organele Serviciului Social vor judeca la justa ei va- 
loare această străduinţă în plus. 


Pentru ca organele Serviciului Social să poată urmări acti- 
vitatea Căminelor, la sfârșitul fiecărei luni şi cel mult până la 5 
a lunii următoare, se va înainta din partea fiecărui Cămin, pe 
formularul oficial, un raport lunar de activitate, cu indicație su- 
mară, dar precisă, asupra celor realizate în cursul lunii expirate, 
Acest raport va trebui să fie absolut real întru cât afirmaţiile 
cuprinse în el vor fi verificate la fața locului de organele Ser- 
viciului Social. 

In dreptul punctelor din raport, la cari nu s'a realizat nimic, 
în cursul lunii respective, se va scrie cuvântul „nimic“, La fie- 
care capitol s'a lăsat un punct liber pentru întitulări noi, ne- 
prevăzute, 


Netrimiterea la timp a raportului lunar constitue o abatere 
gravă şi totodată este o indicație despre modul cum îşi înţeleg 
conducătorii Căminului datoria lor. 


152 : 


I. Organizarea. 


O bună organizare funcţională a Căminului Cultural este 
una din condiţiile esenţiale pentru reușita acțiunii culturale în sat. 
În consecință ea va forma o preocupare permanentă pentru con- 
ducerea Căminului, care va lucra în continuu și metodic la con- 
solidarea lui. 

Căminul adevărat e o realitate vie, iar nu o simplă ficţiune 
în vieaţa satului. Existenţa lui să nu fie numai pe hârtie, căci 
în cazul acesta nu s'a făcut nimic. De aceea socotim că solidi- 
tatea Căminului se poate judeca în primul rând după numărul 
membrilor săi în raport cu populaţiunea românească a localităţii 
respective și după felul cum se încasează cotizaţiile de membri, 
Căminul rupe cu tradiţia filantropiei culturale şi preconizează 
crearea culturii populare prin participarea activă a ţăranilor la 
acțiunea culturală. Drept aceea Căminul va face o propagandă 
activă și permanentă pentru înrolarea întregei populații în șirul 
membrilor activi, 

In acelaș timp se va pune o deosebită stăruință pentru a 
obişnui membrii cu plata regulată a cotizaţiilor de membri. Co- 
tizaţia anuală a fost fixată de conducerea centrală la 24 Lei anual 
pentru membrii săteni. Bineînţeles această sumă reprezintă un 
minimum obligatoriu, lăsându-se fiecărui Cămin libertatea ca prin 
hotărîrea consfătuirii (adunării generale) să fixeze și un eventual 
plus de contribuţie, pentru a putea asigura suma necesară înfăp- 
tuirilor proiectate. 

Cotizaţia anuală va fi fracționată în rate lunare egale, pentru 
a se putea încasa cu mai multă ușurință. Săteanul plătește cu 
mult mai ușor o sumă mică de 2—3—5 Lei lunar, decât o sumă 
anuală de 24, 36 sau 60 Lei. Căminele să dea o atenţie deosebită 
chestiunii cotizaţiilor şi să-și bazeze toate planurile de înfăptuiri 
în primul rând pe contribuţia proprie a membrilor și numai în 
al doilea rând pe alte resurse. 

Căminul Cultural îşi poate crea și suborganizațiuni menite 
să adâncească misiunea lui în sat. Cea dintâi suborganizaţiune 
ce va trebui să ia ființă e cercul intelectualilor, Acest cerc va 
cuprinde pe toţi intelectualii satului, E! va fi prezidat de preșe- 
dintele Căminului, dacă acesta e un intelectual și la caz de nevoie 
îşi va alege şi un secretar, eventual şi alți funcţionari, 


153 


Cercul intelectualilor va fi creerul Căminului cultural. El va 
studia problemele locale, va fixa un plan de activitate culturală 
şi va repartiza, în cadrul acestui plan, misiunea specială a fie- 
cărui intelectual. De asemenea cercul va lua măsurile necesare 
pentru începerea cât mai neîntârziată a lucrărilor în vederea al- 
cătuirii unei monografii a localității, 

Ținem să accentuăm că o menire principală a cercului in- 
telectualilor e cultivarea armoniei locale. Reușita muncii culturale 
în sat e condiţionată și de buna înțelegere dintre intelectualii 
satului. Din acest motiv considerăm cercul intelectualilor şi ca in- 
strument de realizare a bunei armonii, pe care o dorim în fie- 
care sat. E o datorie de conștiință pentru oricare intelectual ade- 
vărat să se pătrundă de importanța rolului său de conducător al 
poporului, capabil să-și subordoneze ambițiile sale personale 
pentru realizarea unităţii colective a satului, Serviciul Social va 
urmări cu energie ca în vieaţa satelor să domnească o armonie 
deplină. 

Fiecare Cămin Cultural va căuta să stabilească legături cât 
mai strânse cu fii satului plecaţi din sat. Inţelegem prin acest 
lucru, că orice Cămin Cultural, are datoria de a intra în relaţii 
cu toți acei care, născuţi în satul respectiv, se găsesc azi stabiliți 
în altă parte, exercitând profesiuni de toate gradele. Oricine dintre 
aceștia simte nevoia să ştie ce se mai petrece în satul lui, Mulţi 
dintre cei ce au posibilitatea, ar putea contribui, indiferent cum, 
la bunul mers al Căminului sau al satului, 

In acest scop fiecare Cămin va alcătui o listă a fiilor satului 
cu adresa lor actuală, apoi va intra în legătură cu ei, anunţându-i 
ce așteaptă Căminul dela ei, 

Registrele și imprimatele necesare Căminului, uniform în- 
tocmite, sunt în curs de tipărire și până la distribuirea lor Că- 
minele vor scrie procesele verbale, listele de membri, etc. pe 
hârtii volante, 

Rapoartele și orice corespondenţă se va înainta pe cale 
ierarhică prin Căminele Culturale judeţene din orașul de reșe- 
dință a judeţului respectiv, 


II. Sănătate. 


Viitorul unei naţiuni e determinat în primul rând de cali- 
tăţile ei înăscute, de vigoarea ei numerică și prin interferența 


154 


mediului în care trăiește. Așa fiind, ţinta noastră va fi păstrarea 
nepătată ori chiar ridicarea nivelului patrimoniului ereditar, ga- 
rantarea unei forțe numerice a naţiunii, suficiente pentru asigu- 
rarea reuşitei în concurența popoarelor și în fine alcătuirea în 
așa fel a mediului în care trăim, ca fiecare să şi poată desvolta 
și valorifica mai bine în interesul naţiunii calitățile înăscute, 


Astăzi când naţiunile pământului trăiesc zile atât de neli- 
niștite, când toate popoarele stau cu arma la picior, grija de vi- 
goarea naţiunii, de forța ei numerică, trebue să fie procuparea 
cea mai de seamă, căci un popor care e în declin riscă să fie 
robit, iar pământul său, ţara sa, să servească drept „spaţiu vital“ 
pentru popoarele expansioniste. 

E o datorie imperioasă ca în fruntea preocupărilor Cămi- 
nului pe tărâmul sănătății să punem acţiunea pentru combaterea 
mortalității copiilor mici. „Ne mor copii“ e strigătul de alarmă 
ce se aude pretutindeni în satele noastre O acţiune energică 
pentru salvarea lor e absolut necesară. De aceea fiecare Cămin 
va întreprinde prin toate mijloacele ce-i stau la îndemână o ac- 
țiune sanitară permanentă. 

In acest scop fiecare Cămin va forma o comisie de igienă 
formată în primul rând din doamne și domnișoarele intelectuale, 
medicul local sau de circumscripție şi persoanele cari sunt dispuse 
să lucreze cu deosebită tragere de inimă pe acest teren. Numărul 
membrilor e lăsat la aprecierea locală, Comisia își va alege un 
preşedinte sau o preşedintă și secretară și va întocmi un plan de 
acţiune igienică locală, pe care va căuta prin toate mijloacele și 
cu toate stăruințele să-l ducă la deplină realizare. În primul rând 
se va face educaţia mamelor prin conferinţe ţinute sătencelor, ur- 
mate de vizitări la domiciliu. Apoi se va organiza o vizitare pe- 
riodică a sugacilor şi copiilor de către medici, dându-se cu această 
ocazie toate sfaturile mamelor şi prescriindu-se tratamentul ne- 
cesar copiilor bolnavi sau debili, Pentru ca supravegherea copiilor 
să fie și mai efectivă doamnele din comitetul de igienă vor îm- 
părţi satul în sectoare, luând fiecare un sector în grijă. 

Recomandăm spre consultare broșura Nr. 195 din Biblioteca 
Poporală a Asociaţiunii „Astra“: „Ingrijirea mamei și copilului 
mic” de dl Dr. Iosif Stoichiţia. 

Căminul va lua măsuri din vreme pentru strângerea plan- 
telor medicinale netoxice, cari chibzuit folosite pot fi de mare 


folos bolnavilor din sat, până la consultarea vreunui medic. Se va 
studia pentru aceasta „Toate leacurile la îndemână“ de Dr. V., Voi- 
culescu și (Nr. 4 din Cartea Satului scoasă de Fundaţia Cultu- 
rală Regală „Principele Carol“ și Nr, 146 din Biblioteca Popo- 
rală a „Astrei”). Strângerea acestor plante medicinale şi mai ales 
a unora din ele ar fi de dorit să fie generalizată printre săteni, 
printr'o conferinţă cu ocazia căreia să se dea şi îndrumările ne- 
cesare pentru (colecţionarea) culegerea, păstrarea și folosirea lor. 


Căminul cultural e recomandabil să înființeze un fond de 
ajutor reciproc pentru membrii săi, Acest fond se poate crea 
printr'o taxă specială de înscriere și se augmentează prin contri- 
buţii speciale ocazionale. Din fondul de ajutor se pot da împru- 
muturi pentru caz de boală și ajutoare în caz de moarte. Im- 
prumuturile se acordă în mod obișnuit pe termen de 3 luni și 
fără perceperea vreunei dobânzi. Ele înlesnesc membrilor săraci 
ai căminului putinţa consultării la timp a medicului și cumpă- 
rarea medicamentelor' Ajutoarele de înmormântare se acordă 
tuturor membrilor răposaţi, dacă au fost în curent cu taxele de 
membri faţă de Cămin. Membrii Căminului în acest caz plătesc 
o contribuţie egală suplimentară după fiecare răposat din rându- 
rile lor. Mărimea ajutorului şi suma contribuţiei o statoreşte adu- 
narea generală anuală a Căminului. Pentru informaţiuni detailate 
şi regulamentul tip al administrării fondului de ajutor reciproc 
Căminele doritoare se vor adresa direct d-lui Iosif Goşteanu in- 
spector al Serviciului Social la Dârlos-Târnava Mare. 

Educaţie fizică. Pentru educaţia fizică a poporului român 
Asociaţiunea „Astra” a înființat încă de acum 10 ani societatea 
„Şoimii Carpaţilor“, ca subsecţie de educaţie fizică a „Astrei“, 
„Astra”-Şoimii Carpaţilor cu deviza: „Totul pentru binele nea- 
mului, E o adevărată școală a vigoarei, conștiinței şi disciplinei 
naţionale în serviciul idealului naţional nou: „Eternitatea unei 
Românii Mari și puternice“. In mersul său ascendent organizaţia 
șoimilor a dovedit cu prisosinţă că a găsit cea mai potrivită me- 
todă pentru educaţia integrală a ţăranului român. Recomandăm 
stăruitor tuturor Căminelor Culturale să înființeze în localitatea 
respectivă organizaţia „Astra“-Șoimii Carpaţilor. Acolo unde or- 
ganizaţia șoimilor există Căminul îi va da întregul său sprijin 
pentru executarea programului şoimilor. Pentru cei neinițiați în 
mișcarea  şoimilor rocomandăm broşura „Șoimii Carpaţilor“ 


156 


(Nr. 226—227 din Biblioteca Poporală a „Astrei”). Procesele ver- 
bale de constituire pentru acordarea recunoașterii legale și in- 
strucțiunile se vor cere dela conducerea centrală a șoimilor pe 
adresa: „Astra”-Șoimii Carpaţilor, Cluj, Strada Mico Nr. 3, Şoimii 
Carpaţilor sunt unitate componentă a Străjii Ţării, 


lil. Muncă. 


Căminul Cultural pe tărâmul muncii va nizui la o mai bună 
producţie (calitativă şi cantitativă) şi la justa ei valorificare, Că- 
minului îi mai revine și sarcina iniţierii şi conducerii muncii de 
folos obștesc în sat, 

Agricultura, fiind ocupaţia principală a poporului român, va 
fi pe primul plan al preocupărilor Căminului în direcţia muncii, 
Prin conferinţe şi prelegeri iscusite, dar mai ales prin exemple 
practice pilduitoare și convingătoare, Căminul se va strădui ne- 
încetat să introducă un spirit gospodăresc modern, care să con- 
tribue la ridicarea bunei stări a satului şi prin el a ţării, 


Căminul va procura pentru uzul comun al membrilor ma- 
șinile agricole și uneltele de întrebuințare mai rară, pe cari ţă- 
ranii nu şi le pot procura individual. Aceste maşini şi unelte, 
proprietatea Căminului, vor fi administrate de economul acestuia 
și vor fi date spre folosință membrilor, contra unei mici taxe, 
cari să asigure întreţinerea, repararea şi cu timpul înlocuirea lor. 
Un Cămin Cultural adevărat nu se poate închipui fără o remiză 
de mașini și unelte agricole. Numai prin înființarea remizei, Că- 
minul îşi poate legitima utilitatea lui pe tărâmul muncii în ochii 
sătenilor, iar aceștia convinși de folosul lui nu vor întârzia să se 
înscrie în număr cât mai mare în rândul membrilor, 


Creșterea animalelor domestice fiind de importanţă capitală 
într'o ţară agricolă, Căminul sătesc va lucra cu plan metodic la 
ameliorarea raselor de animale şi menţinerea sănătăţii lor. Pentru 
această acţiune se impune neapărat o strânsă colaborare cu or- 
ganele zootehnice şi sanitare-veterinare, precum și cu celelalte 
autorităţi agricole (Agronomi regionali, Camere de Agricultură, etc.). 

UÀ rost esenţial al Căminului este realizarea unei colaborări 
fericite între țărănimea din sat, organizată în cadrul Căminului şi 
autorităţile de Stat de diferite resorturi, precum și cu diferitele 
instituții. 


157 


Iniţiativa întovărăşirii sătenilor în vederea vaccinării anima- 
lelor cu seruri, eventual înființarea staţiei de serovirulizare, intră 
în datoriile Căminului. 

O campanie pentru construire de platforme de gunoi se im- 
pune pretutindeni. De asemenea și răspândirea folosirii groapelor 
de nutreţ murat. 

Recoltarea și conservarea igienică a produselor animale și 
în special al laptelui nu trebue neglijată. Laptele oilor și vacilor 
noastre rămâne deseori nevalorificat la valoarea lui reală, din 
cauza lipsei cunoștințelor şi deprinderilor civilizate privitor la pre- 
pararea şi conservarea derivatelor laptelui, 

Căminul va înființa acolo unde e posibil şi câte o asociație 
locală pentru asigurarea reciprocă a vitelor. 

Ingrijirea raţională a pomilor îructiferi și stropitul lor cu so- 
luţiile necesare nu va fi uitată, Ar fi de dorit ca fiecare Cămin 
să-şi procure utensiliile necesare pentru tratamentul pomilor ro- 
ditori și prin deprinderea membrilor cu utilizarea lor să contribue 
la sporirea producţiei pomicole. 

O cât mai largă răspândire a ocupaţiilor agricole anexe se 
impune. Apicultura, sericicultura, creşterea rațională a pasărilor 
de curte nu vor fi neglijate nici ele, 

Îndrumarea ‘casnică gospodărească a femeilor, cari vor fi 
şi ele organizate într'o secţie aparte a căminului, va fi în mod 
obligator un punct esenţial în programul de muncă al Căminului. 
In cadrul secţiei femeilor își are mai ales locul răspândirii cu- 
noștințelor igienice asupra păstrării alimentelor în timpul călduros, 
sfaturi şi demonstraţii privitor la grădina de zarzavaturi, creșterea 
pasărilor de curte, învăţarea bucătăriei de sezon, preparea con- 
servelor de coacăze, agrișe, cireşe, caise, etc. In secţia femeilor 
vor activa în primul rând doamnele intelectuale dela sate. 

Secţia femeilor își va procura pentru uzul comun al mem- 
brelor vasele şi tacâmurile necesare la nunţi, pomeni, etc. Acestea 
vor fi păstrate de econoama secţiei şi se vor da spre folosință 
numai membrelor cari sunt la curent cu obligaţiunile faţă de Cămin, 

Căminul va da o deosebită atenţie educaţiei cooperatiste a 
satului. În fiecare sat, dar mai ales acolo unde comerţul este în 
mâna străinilor, să se înființeze de către Cămin o cooperativă de 
aprovizionare și valorificare. În centrele mai însemnate se vor 
înființa bănci populare, Cooperaţia din ţinuturile noastre e prea 


158 


puţin desvoltată. E absolut necesar ca ea să fie generalizată și 
consolidată peste tot. Căminul va începe imediat cu pregătirea te- 
renului și va propaga neîncetat indeia de intovărăşire și coope- 
raţie, iar atunci când împrejurările sunt favorabile se va purcede 
neintârziat la fapte, 

Lucrările de folos obștesc se vor stabili după nevoile locale. 


IV. Minte și suflet. 


Conducerea Căminului Cultural va lua din timp măsuri 
pentru demna lor sărbătorire a zilelor mari. 

Programul oficial al serbărilor se va comunica din partea 
oficialităților. Având însă în vedere că programele acestea sosesc 
târziu la sate, Căminul are obligaţia să pregătească din timp 
punctele ce vor figura în program, pentru a nu fi nevoit să re- 
curgă la improvizații de ultima oară. Căminul trebue să facă do- 
vadă de prevedere și bună organizare în toate direcţiile, dar mai 
ales aceste sărbători însemnate nu este permis a le neglija şi a 
nu le folosi ca admirabile prilejuri pentru a sădi adânc în sufle- 
tele sătenilor dragostea de rege, neam şi ţară. 

E absolut necesar ca fiecare Cămin să aibă un cor sătesc, 
iar în cazul când nu s'ar putea organiza din lipsă de dirijor pri- 
ceput se vor învăţa unison cântările naţionale principale ca Imnul 
Regal, Pe-al nostru steag, Deşteaptă-te Române, Imnul „Astrei, 
etc. N'ar trebui să mai rămână nici un român care să nu cu- 
noască textul şi melodia acestor cântări. Ce grandioase ar fi ma- 
rile manifestații naţionale dacă întreg poporul ar intona cântările 
acestea. S'a putut constata uneori că manifestații spontane, por- 
nite din adâncul sufletului poporului, nu sau putut exterioriza 
complet din lipsa cunoașterii textului complet și a melodiei co- 
recte a cântărilor noastre naţionale. De aceea Căminele vor in- 
strui membrii și întreg poporul deprinzându-i cu practicarea cân- 
tării principalelor cântări naţionale. 

Pentru domnii conferenţiari cari vor cuvânta cu aceste ocazii 
despre însemnătatea zilei, recomandăm spre consultare broșurile 
iipărite în Biblioteca Poporală a „Astrei” anume în acest scop, 
Acestea „sunt: Nr. 239 „Zile Mari” de dl Horia Teculescu şi 
Nr, 240—241 „Zile Mari” de d-nii Gh. Beniog şi Aurel Radu, 
Ambele broșuri, pe lângă conferințe model pentru fiecare sărbă- 
toare naţională, cuprind şi material select pentru declamare, 


159 


Cu prilejul zilei eroilor fiecare Cămin va întocmi lista eroilor 
din sat, care va fi apoi introdusă în Cartea de Aur a Căminului, 
(Aceasta se va primi deodată cu celelalte registre obligatorii). 

O datorie de onoare pentru Cămine este ridicarea unui mo- 
nument, sau troiță, pentru cinstirea eroilor. Acolo unde nu sa 
făcut această dovadă de cinstire a eroilor, Căminul nu va în- 
târzia să o înfăptuiască cât mai neîntârziat. In localităţile unde 
sunt morminte de eroi Căminul le va lua in grija sa. Ar fi de 
dorit ca în localul fiecărui Cămin la loc de frunte să se aranjeze 
un colţ al cultului eroilor, unde să se aşeze și fotografiile eroilor 
din sat. 

In raportul lunar pe Mai se va completa la punctul 6, lăsat 
liber, dela capitolul „Cultura minţii și a sufletului“, cu titlul Mo- 
numentul Eroilor şi se va raporta în dreptul lui dacă există în 
sat monument sau troiță pentru cinstirea eroilor, iar în caz ne- 
gativ ce fonduri s'au strâns în acest scop, 

O grijă deosebită se va pune și pentru o mai bună îngri- 
jire a cimitirului din sat, care în multe locuri este neîngrădit, cu 
mormintele neîngrijite, dând o înfățișare ce nu arată nici un semn 
de cinstire a înaintaşilor. Această tristă stare poate fi uşor în- 
dreptată prin stăruința Căminului și cu puţină bunăvoință cimi- 
tirele din satele noastre ar avea altă înfăţişare. 

Căminul Cultural va organiza biblioteca satului, In acest 
scop va interveni pe lângă toate instituţiile şi societăţile din sat 
pentru concentrarea tuturor bibliotecilor într'una, singură, la Cămin. 
Numai prin centralizarea bibliotecilor se va putea crea o biblio- 
tecă puternică, raţional administrată și în stare să-și îndeplinească 
rolul său cultural, La timpul său, Căminul va primi instrucțiuni 
complete despre modul de organizare a bibliotecii unice. 

Fiecare Cămin va procura un aparat de radio pe care îl va 
instala în sala de conferinţe. Dumineca, în sărbători și cu ocazia 
unor evenimente solemne se vor asculta audițiile cu întreg po- 
porul doritor. 

Indatoririle secției culturii minţii și sufletului cad în sarcina 
Cercului Cultural al „Astrei“, care întregește în mod armonic or- 
ganizaţia Căminului Cultural. 


160 


Pagina hiopolitică, demografie şi eugenieă. 


Selecţiunea valorilor biologice 


de |. Făcăoaru. 


Din articolele anterioare reieșia, că nivelul mediu al înze- 
strării intelectuale, în straturile noastre sociale, este cu atât mai 
înalt cu cât nr. indivizilor componenți este mai mic, Inzestrarea 
intelectuală medie a unei clase sau a unei școli este cu atât mai 
ridicată, cu cât intelectualitatea părinţilor lor este mai pronunțată. 


Valoarea biologică — medie a locuitorilor unui sat bogat, 
este superioară celora dintr'un sat sărac, Deosebirea nu este 
numai de ordin psihic, ci şi de ordin fizic. Compoziţia rasială a 
locuitorilor unui sat bogat e deosebită de acea a unui sat sărac, 
după cum alta este structura rasială şi psihică a orășenilor în 
comparaţie cu populaţia rurală, 

Copiii provenind din părinţi, care ocupă centrul sau punctele 
cele mai favorabile ale satului, au în medie, o înzestrare supe- 
rioară copiilor dela periferia lui, Copiii orașelor mari, sunt în 
general superiori copiilor oraşelor mici, după cum copiii din centrul 
oraşului sunt în medie mai bine înzestrați ca cei din străzile 
mijlocii, şi aceştia mai bine înzestrați ca cei dela periferia oraşului. 

În ce privește originea socială a talentelor noastre naţionale, 
n'avem încă la îndemână un studiu biometric, Putem totuși sta- 
tornici următoarele : a) Purtătorii noștri de cultură provin în majo- 
tate din mediul rural; b) Elementele ce se ridică din mijlocul 
satelor noastre reprezintă elita lor și contribuţia lor în toate dome- 
niile noastre sociale este covârșitoare; c) Din satele noastre pleacă 
nu numai elita lor, dar şi elemente mai puţin înzestrate, care 
neputându-se validita, constitue o pierdere etnică; d) Traiul în 
mediul urban are drept urmare epuizarea, sterilizarea şi dispariția 
celei mai bune părți din populaţia noastră. Risipa capitalului uman 
primejduește grav viitorul neamului și soluția problemei se cuvine 
cercetată până nu-i prea târziu, 

Deosebirea între elevii din diferite medii sociale sare în ochi, 
mai ales pentru profesorii secundari, care predau acelaşi obiect 


161 3 


în școli diferite: să zicem la liceul militar dela Mănăstirea Dealu, 
la liceul de băieți Enăchiță Văcărescu din Târgovişte și la școala 
normală de băieți din același oraş. Ordinea menţionării acestor 
şcoli exprimă și ierarhia calităţii performanţelor şcolare și prin 
asta însăşi ierarhia înzestrării lor naturale medii a elevilor. 
Explicaţia acestor deosebiri după vechea concepţie era aproxi- 
mativ următoarea: Dacă elevii dela Mănăstirea Dealu au o școla- 
ritate superioară celora dela alte școli este pentrucă: a) Regimul 
sever, vieața disciplinată și regulată de internat le ingădue o acti- 
vitate școlară mai zeloasă și întrețin o atmosferă prielnică pre- 
Ocupărilor serioase; b) Alimentaţia şi în genere educația fizică 
menţin organismul în stare optimă; c) Profesorii sunt cu grijă 
selecționați şi mai de-aproape controlaţi; d) Acţiunea educativă 
a ofiţerilor pedagogi selecționați; e) Materialul intuitiv didactic 
la îndemâna elevilor, înlesneşte predarea temeinică a cunoștințelor, 
Asta pentru a explica deosebirea între un liceu militar și unul 
civil, În ce priveşte comparaţia între un liceu și o școală normală 
se mai adaogă încă trei factori, cel puțin:”) f) Biblioteca părin- 
ţilor intelectuali e folosită de copii; g) Atmosfera și exemplul 
activităţii intelectuale din familie; h) Părinţii cu dare de mână 
iau meditatori pentru copiii lor, De toate aceste împrejurări priel- 
nice sunt lipsiţi elevii de şcoală normală. 

Nu negăm contribuţia acestor factori la calitatea şcolarităţii, 
dar nu sunt ei singuri în joc, așa cum se crede de obiceiu. Toţi 
acești opt factori exogeni, sunt contra-balansaţi de unul singur 
endogen: înzestrarea naturală. Aplicarea normelor selective nu 
vor intra în practica instituţiilor noastre sociale şi inainte de toate, 
în practica învățământului nostru, până ce semnificaţia factorului 
ereditar nu va fi în întregime recunoscută, 

Variația calității școlarităţii nu reiese cu evidenţă, decât pentru 
profesorul abilitat la mai multe școli. Chiar dacă realitatea e înțe- 
leasă de el, cauzalitatea îi scapă de multe ori. In deobște se admite 
fără analiză, că aptitudinea școlară este identică la toți copiii. 
Deosebirile sunt puse pe seama factorilor menţionaţi, dându-se 
cauzalităţii lor o interpretare falşă. 


*) Intr'o convorbire, un coleg rostea odată o concepţie ciudată: Copiii 
intelectualilor ar fi mai înclinați pentru activitatea intelectuală prin însăși moşte- 
nirea acestor deprinderi dela părinţi. Fireşte, o asemenea explicaţie neola- 
marckistă nu poate fi luată in serios. 


162 


În ziare și reviste se scrie mult despre rolul școalei și al 
dascălului. În mai toate aceste articole se încriminează educatorii 
pentru școlaritatea proastă a elevilor, De vreme ce aceiaşi autori 
pun calităţile elevilor pe seama şcoalei, e firesc ca pentru defec- 
tele lor să fie responsabilă tot şcoala. Departe de noi gândul de a 
neglija rolul dascălului. Dimpotrivă. E sigur că elevii cu un dascăl 
slab vor avea nivelul cunoştinţelor coborit și invers cu un dascăl 
de valoare, Miezul chestiunei în discuţiune însă, e acesta: Indi- 
ferent de valoarea lui, să presupunem că un dascăl are două 
clase A și B. Elevii bine înzestrați din A au o școlaritate cu 
mult superioară celor din B. Rezultatul unui concurs între două 
clase, în care s'ar determina cunoștințele elevilor, fireşte că ar fi 
incomparabil mai puternic influenţat de calitatea dascălilor res- 
pectivi, decât cum ar fi rezultatul examenului mintal cu ajutorul 
testelor, ÎIntr'un concurs ipotetic pentru măsurarea cunoștințelor 
între o clasă cu un dascăl slab, dar cu elevi bine înzestrați și 
între o clasă cu dascăl bun dar cu elevi rău înzestrați nu se poate 
prevedea de ce parte ar fi victoria. In schimb, se poate prevedea 
de partea cui va fi victoria în vieaţa socială. Validitarea în vieața 
socială va fi hotărît de partea inteligenţii naturale, indiferent de 
calitatea dascălului. Media acestei vailditări la foştii elevi mai bine 
înzestrați, dar cu dascăl slab, va fi cu mult superioară celora mai 
slab înzestrați, dar cu dascăl bun. 


Formulate așa, aceste adevăruri sună banale. În practica con- 
ducerii de stat, ele sunt totuși neglijate şi se procedează ca şi 
când contrariul ar fi adevărat. E neapărat necesar să avem dascăli 
cât mai buni, instituţii școlare cât mai proprii și mai bine orga- 
nizate, Dar numai cu atâta am neglijat esenţialul; calitatea bio- 
logică a elevilor. 

Ori cât de savant am organiza învățământul cu toate insti- 
tuțiile şi cu toţi educatorii, calitatea biologică a neamului nu se 
va ridica cu nimic, absolut cu nimic, dacă nu vom da pas valo- 
rilor naturale. Organizarea savantă care ar fi potrivnică realității 
biologice ar duce corpul etnic cu atât mai repede la ruină. Dovadă 
este ceea ce se întâmplă sub ochii noştrii azi, Smulgem elemen- 
tele dela «ţară spre a le arunca în mediul urban, în cimitirul etnic. 
În aparență motivul e întemeiat: credem că promovăm elemen- 
tele dela ţară pentru a româniza vieața economică, culturală și 
socială. Le „pregătim“ spre a pune stăpânire pe oraşe, Și cel 


163 3* 


puţin dacă în adevăr le-am pregăti. Dar nu le pregătim de loc, 
Nu „oricum“ și nu „oricine” poate pregăti și mai ales nu „pe 
oricine” putem pregăti și pentru „orice“. Noi deschidem școli 
tehnice sau de comerţ și așteptăm liniștiți să se românizeze co- 
merțul și industria. Acum 15—20 de ani erau oameni și mai 
optimişti. Inființau gimnazii sau licee teoretice spre a cuceri vieaţa 
economică! Şi acţiunea lor era pe deplin. logică pentru ei. Ei se 
hrăniseră cu învăţătura intelectualiştilor francezi, Reformatorii 
noștri au învățat chiar la izvor, că faci din oricine ce vrei, Că 
faci chiar genii după trebuinţă, cu ajutorul școalei și al educaţiei. 
Cum să nu poţi „pregăti“ atunci elemente cu rosturi mult mai 
simple — comercianți, industriași și meseriași? Nu tăgăduim de 
loc acestor oameni bunele intenţii, dar le tăgăduim altceva: cu- 
noaşterea făpturii umane și mai ales o adecvată intuiţie a realităţii. 

Dar dacă nu putem „pregăti“ elemente pentru aceste sec- 
toare ale vieţii noastre naţionale, cum adică — ar putea întreba 
cineva nedumerit — trebue să renunțăm ? Nu-i nădejde de găsit 
vreo soluţie? Ba da! Decât drumul spre liman este cu totul altul. 
Putem „pregăti“ elemente pentru vieaţa economică, dar după ce 
mai întâi le-am nimerit pe acele alese dela naștere de însăși destinul 
lor. Cine n'are dispoziţia de a fi gospodar, nu va fi, în oricâte 
școli monumentale și cu orice fel de dascăli l-am pregăti. Școala 
o va putea absolvi cu media 10 — dacă are și minte — dar nu 
se va alege nimic de toată inteligenţa şi pregătirea lui. Cu atât 
mai rău când e și un element slab. Cel care din momentul con- 
ceperii lui n'are norocul să aibă un germene de soiu, va fi târit 
de întâmplare să absolve o școală de agricultură, dar coboară 
acolo unde-i predestinat de sărăcia moştenirei lui ereditare, Aceste 
epave biologice devin orice — cum spunea colegul I. Breazu 
(în nr. 1 pe 1939, p. 49) — „scribi prin percepții, agenţi de po- 
liţie sau chelneri“, numai agricultori nu, Un coleg de şcoală pri- 
mară din sat cu mine (Muncel-Putna) a fost școlar excelent şi în 
sat şi la şcoala de viticultură, După absolvire, în loc să-și prac- 
tice profesia fie la el, fie la alții sa reangajat în armată ca plu- 
tonier, Pentru rea conduită a fost exclus din armată. S'a întors 
în sat, și-a risipit toată moștenirea părintească şi e acum de mai 
mulţi ani slugă la odaia (adică în pădurea) unui consătean, fără 
nici o școală. De ce ? Poporul nostru ştie: „apa la matcă și omul 
la teapă“, Alte elemente nechemate „ajung“ şi rămân în cariera 


164 


pentru care i-a pregătit şcoala. Rămân însă toată vieața lor o 
pacoste pentru societate, Statul plătește pentru a îi furat şi înșelat. 
Alteori pentru a fi încurcat. Un învățător — G., C. Bogz, jud. 
Roman — a luat definitivatul după al treilea examen cu ajutorul 
unor mari protecţii. La școală, colegii i-au dat o operaţie simplă 
de aritmetică: să împartă un număr zecimal la unul întreg. N'a 
ştiut să facă operaţia și nici împărţirea numerelor inversate, Ambele 
socoteli au fost pe urmă rezolvate de o fetiță din clasa IV. Tot 
școala e vinovată ? 


De aceea nu ostenim a cere necontenit — selecțiune, adică 
chivernisirea capitalului uman. Avem sub ochi naţiuni care trebue 
să caute mult mai puţin ca noi, până să dea de minunate cali- 
tăţi pentru agricultură, grădinărit, comerţ, tehnică sau conducere. 
Și totuși aceste națiuni caută asemenea calități de timpuriu: cu 
grijă, cu ardoare, cu metodă şi mai ales cu evlavie față de ceea 
ce iese bun din mâna ziditorului. 


Englezii au introdus de mulți ani burse pentru toţi copiii 
bine dotați, fără a limita ajutorul la cei săraci, Belgienii au legi- 
ferat acele „Fonds des mieux doues” încă din 1921. Ca bază a 
selecţiunii se ia întreaga personalitate şi nu numai școlaritatea, 
Și anume: caracterul, inițiativa, spiritul de observaţie și fantazia. 
Germanii au organizat şcoli de toate categoriile adaptate tuturor 
dispoziţiilor ereditare valoroase, Tinerii deosebit de înzestrați pot 
trece la universitate fără studii liceale. După o măsură recentă 
anunțată la 24 Aprilie a. c., se desfiinţează toate taxele şcolare 
spre a se promova la maximum selecţiunea elementelor de elită, 


Suntem întâmpinați uneori de păreri ca acestea : nu-i nevoie 
nici de „pregătire“ și nici de „alegere“ la noi. Inteligența româ- 
nului birue orice. N'a spus un ministru de interne, pe vremea 
democraţiei, că românul e cel mai inteligent de pe lume? Această 
dispoziţie pentru auto-înşelare, pentru linguşirea care adoarme, 
a fost la timp biciuită cum se cuvine de Profesorul Rădulescu- 
Motru. 

Așa dar selecțiune biologică! Să fie determinate valorile 
reale, să, fie promovate și nu anihilate ! Cum? Aici e rostul spe- 
cialiștilor ! Ei ştiu și au arătat demult cum. Rămâne să fie chemaţi 
la treabă oamenii competenţi. Să se pună la contribuţie știința 
laboratoriilor pentru alegerea valorilor umane, cel puţin în mă- 


165 


sura în care se pun la contribuţie laboratoriile pentru alegerea 
pământului sau a seminţelor, 

E necesar ca exodul populaţiei rurale la oraș, cu rost şi 
deseori fără rost, să fie controlat, Și mai ales e nevoie să se con- 
troleze desrădăcinarea tineretului. Nu se poate pretexta că nu 
sunt fonduri, Se creiază atâtea instituţii noi, se controlează impo- 
zitele, mișcarea băuturilor alcoolice, Se va putea controla și 
mişcarea sau distribuţia elementului om, Să nu se îngădue nimănui 
ocuparea unui loc în ierarhia vieţii sociale, pe care nu-l merită. 
Dar să nu rămână niciun merit neașezat în locul pentru care l-a 
învrednicit destinul său biologic. Numai așa vom apăra societatea 
de viermii dela rădăcina ei și de rataţi. Așa vom înlesni fiecăruia 
eficiența maximă. Popoarele cu bogății spirituale și morale îşi vor 
grăbi progresul, întărindu-se și mai mult, iar popoarele cu însu- 
şiri mai modeste își vor găsi aici singura lor armă împotriva des- 
curajării, a decăderii şi a dispariţiei lor, 

Trăim azi într'o atmosferă aspră. Această concepţie despre 
vieață va deveni în deceniile cari vin și mai aspră. Conștiinţa 
umană se orientează către respectul faţă de valorile reale. O nouă 
tablă de valori individuale a fost atârnată pe frontispiciul dela 
intrarea în secolul al XX-lea. Va fi la fel şi pentru valorile etnice. 
Vor dăinui noroadele care își vor justifica existența cu propria 
lor valoare. Lumea nu se sinchisește prea mult de dispariţia po- 
poarelor nevrednice, -- fie mici, fie mari, — dar conștiința uni- 
versală tresare pentru nedreptatea făcută naţiilor capabile și eroice, 
oricât ar fi de mici. Trebue să intre în conștiința fiecăruia, că 
pământul nu-i un drept de veci al nimănui, Pământul e un dar 
al providenţei, făcut celui mai vrednic, numai pentru timpul cât 
rămâne vrednic. Noroadele cu un singur merit, acela de a face 
umbră pământului, pot fi tolerate dar ele n'au dreptul la existenţă. 
Ele dispar, pentrucă dăinuirea lor e potrivnică legilor de fier ale 
naturii. Să avem consecvența și curajul înţelepciunii poporului 
nostru: „omul vrednic sfințește locul“, Urmează că cel nevrednic 
păcătoșeşte locul. Pentru individ ca şi pentru naţiune, obârşia 
tuturor drepturilor e scrisă pe singurul blazon, care trebue res- 
pectat: vrednicia personală, vrednicia etnică. 


106 


Ocrotirea familiei pentru binele neamului 
de Dr. Ovidiu Comșia. 


Ocrotirea familiei se situiază în șirul tendinţelor moderne 
preocupate de reclădirea colectivităților umane. Ea face corp 
comun cu noile concepții întemeiate biologic şi, cari s'au ridicat 
succesiv împotriva abuzului de spirit libertar de factură demo- 
crată. De sigur că, dacă spiritul libertar s'ar fi limitat numai la 
cadrul politic, pentru care se făurise, nu am avea prea multe să-i 
reproșăm. Dar el, părăsindu-și acest cadru primar, s'a infiltrat 
progresiv în toate domeniile de gândire și activitate umană. Re- 
percusiunile pe cari le-a avut asupra vieţii individuale şi colective 
sunt prea numeroase pentru a le putea încadra în limitele unei 
menţiuni sumare; ele au fost înșirate însă în notițele noastre an- 
terioare apărute la pagina biopolitică a acestei reviste, 

Reamintim numai opoziţia ce există între spiritualitatea in- 
dividualistă și materialistă, ca o inevitabilă consecinţă a liberalis- 
mului exuberant și, între noua spiritualitate întemeiată pe datele 
recente ale științelor biologice. Cea dintâi, se sprijină pe diferite 
construcţii filosofice și sociologice, îmbrăcate în haina aparenţei 
științifice, în timp ce a doua se desprinde din cercetările obiec- 
tive asupra sensului și evoluţiei vieţii însăşi. Cea dintâi e tran- 
sitivă căci rezumă doară spiritul unei epoci istorice, iar a doua 
e permanentă ca și legea naturală ce îi stă la temelie, Cea dintâi 
credea în individ, în egalitate, în libertate și în puterea fără limite 
bunurilor materiale, ignorând faptul că individul nu e decât un 
episod neînsemnat în eterna scurgere de vieaţă, că nici un individ 
nu este egal cu celălalt, că libertatea nu poate fi un privilegiu 
al tuturor şi că mai presus de bunurile materiale sunt bunurile 
biologice : sănătatea, mintea și sufletul. Ştiinţa vieţii cu legile ei 
făurite după planul eternității, face abstracţie de tot ceea ce se 
întemeiază pe realități temporare. Și omul, a înţeles individual, 
este o astfel de realitate; spiritualitatea nouă, ancorată biologic, 
despoaie pe individ de dreptul de a se considera pe sine ca fiind 
o unitate socială sau o unitate de vieaţă. Il despoaie de credință 
egalitatea lui, arătând că orice individ e deosebit de celălalt prin 
înzestrarea biologică primită ereditar, dela înaintași. Că în fiecare 
sunt preformate alte calităţi și alte defecte ancestrate, Că în func- 
ţiune de ambianţă externă şi socială, evoluția ulterioară a cali- 


167 


tăţilor şi defectelor e alta dela un individ la altul şi mai ales, că 
această ambianţă e incapabilă să producă prin ea însăși calităţi 
noi, în scurta etapă a unei vieţi, sau a unor generaţii; geneza 
de atribute noi fiind rezervată doar timpului geologic măsurat în 
lungimi de aere. 

Cu alte cuvinte, ambianța externă și socială are, practic, 
numai rolul unui modificator sau modelator al atributelor pre- 
formate, Libertatea ca atribut universal uman cade, de asemenea 
în faţa ştiinţei obiective. Ea trebue acordată cu interesul colectiv 
şi ierarhizată după valoarea interioară a individului. Și dacă ve- 
chiul liberalism justifica dreptul individului de a aspira la toate 
bunurile şi ierarhiile și a le dobândi prin orice mijloace, spiri- 
tualitatea nouă, întemeiată pe legi apriorice, fixează norme rigu- 
guroase, după capacitate biologică (fizică, intelectuală și morală) 
a fiecăruia, 

La noi această disciplină și spiritualitate în același timp, 
şi-a primit cunoscutul nume de „biopolitică“ și vizează cimen- 
tarea noului crez în toate compartimentele fundamentale ale 
Statului. 

După detronarea individului suveran, ştiinţele sociale în trans- 
figurare biologică au venit să aşeze în locul lui, familia, Aceasta 
devine cu drept cuvânt unitatea biologică și socială, Căci dacă 
individul e trecător, în completarea lui în dinamica generaţiilor, 
el câștigă valori permanente. De aceea în efortul ei de redre- 
sare a colectivităţii etnice şi sociale, biopolitica așează ocrotirea 
familiei. 

Ocrotirea familiei devine din ce în ce mai mult o ştiinţă cu 
largi perspective practice. Ea nu numai că se situiază în şirul 
noilor eforturi de protecţie și ameliorare a capitalului uman, etnic, 
rasial sau pur şi simplu colectiv, dar deţine sensul însuși al întregului 
program. Aceasta cu atât mai mult cu cât daunele reflectate din 
civilizaţia materialistă au venit aproape toate să sdruncine temelia 
familiei, ca şi când această instituţie ar fi fost obiectul principal 
pentru o întreagă coaliţie de forţe disolvante. Căsătoriile tardive, 
celibatul, familiile întemeiate pe consideraţii financiare, emanci- 
parea femeii şi profesionismul, familiile sterile, divorțul, concubi- 
najul, căsătoriile de probă, etc. sunt totatâtea fapte cari cad în 
sarcina vechiului liberalism democrat. Măsurile de redresare nu 
au izvorit de sigur din consideraţiuni sentimentale, dintr'un tra- 


168 


dițional ataşament față de familie și instituţie în sine. Ele au fost 
impuse de efectele secundare pe care le-a dat familia în deca- 
dență. Aceste efecte secundare au fost resimţite sub o dublă 
formă: demografic și eugenic, adică printr'o descreștere a popu- 
laţiei ca atare și mai ales prin descreșterea elementelor cu o în- 
zestrare biologică normală sau superioară. In fața perspectivei 
prăbușirii etnice, măsurile de refacere trebuiau luate după un 
amănunţit studiu asupra cauzelor ce o determină. S'a văzut că 
aceste cauze pot fi într'adevăr multiple dar că în esenţa lor ele 
se desprind din criza prin care trece familia modernă. In felul 
acesta problemele familiei au ajuns în centrul actualităţii, iar no- 
țiunea de ocrotire a familiei tinde să se consoleze din ce în ce 
mai mult în termenii nu numai a unei științe autentice, dar și a 
unei noi concepții de vieaţă. 

Ca știință, ocrotirea familiei se bazează pe studiul cauzelor 
şi formelor degradării familiei, precum și a măsurilor de refacere, 
Metodele și le împrumută, pentru ambele cazuri, mai ales din 
biologie și sociologie, iar îndeplinirea practică a programului se 
face prin instituţiile de Stat (biologică). 

Ca spiritualitate, se desăvârșește prin trăirea noastră în ea, 
Prin dobândirea sentimentului vieţuirei noastre în eternitatea nea- 
mului prin familie. Prin conștiința solidarităţii noastre cu toți cei 
cari au fost și vor fi; prin legătura de sânge şi datini cu stră- 
bunii și urmașii, prin credinţa în perfectibilitatea neamului prin 
întemeierea de familii bine înzestrate ca valoare biologică și de 
o accentuată prolificitate, 

Astfel, ocrotirea familiei sub dublul ei aspect ştiinţific și 
spiritual, e punctul în jurul căruia gravitatea în cea mai mare 
parte, programul raţional de dirijare a oricărei colectivităţi umane 
pe drumul unei evoluţii pururea ascensionale, 


169 


Material pentru conferințe, şezătoni, ete. 


In amintirea Eroilor căzuţi 


Conferinţă rostită la sfințirea Monumentului Eroilor din com. Biăjel, jud. Târnava Mică, 
în ziua de 18 Mai 1939 


de Olimpiu Boitoș. 


Când mă gândesc la monumentele pe cari le înălțăm în 
cinstea morţilor — cum este acesta, sfinţit astăzi prin rugăciunile 
cucernice ale preoților, prin lacrămile rudeniilor și prin gândurile 
bune ale tuturor celor de față — îmi pare că aceste monumente 
sunt un semn de vrednicie pentru om, dar sunt în același timp 
şi un semn de slăbiciune, 

Semn de slăbiciune, pentrucă amintirea morţilor ar trebui 
să fie atât de adânc săpată în sufletele noastre încât să nu avem 
nevoie de semne din afară care să ne-o împrospăteze; ea să fie 
veșnic vie și atât de puternică încât prin tăria ei să induioşeze 
şi sufletele celor îndepărtați, cari n'au cunoștință precisă despre 
acești morţi slăviți. Aceasta cu atât mai mult, când nu este 
vorba de ființe ce au părăsit acest tărâm prin jocul întâmplării 
sau la capătul unei vieţi împlinite, ci de morţi cari și-au jertfit 
vieaţa pentru binele deaproapelui, pentru binele obștesc, cum 
este cazul morţilor a căror amintire o cinstim astăzi, Căci acești 
morţi nu sunt numai ai familiilor şi ai rudeniilor lor, nu numai 
ai comunei care întreagă le dă astăzi cinstea cuvenită, ci sunt 
în același timp morţii ţării și morţii naţiunii întregi, 

Dar iată că sufletul omului este prea slab, omul singur simte 
slăbiciunea uitării şi atunci își pune la anumite locuri pe unde 
umblă mai des, sau în locuri închinate anume amintirii celor morți, 
semne văzute cari să-şi aducă aminte. 

Și totuși, monumentele înălțate în cinstea morţilor sunt o 
dovadă a vredniciei omului. Pentrucă ele arată hotărârea, voinţa 
nestrămutată a omului de a prelungi în veac această amintire, de 
a o prelungi peste durata unei vieți omeneşti și de a o transmite 
astfel urmașilor, nesfârşitelor serii de urmași. Legătura dintre cei 
ce au fost și cei ce vor fi se întărește și, în felul acesta, cei ce 


170 


au fost continuă şi după moarte să le dea urmașilor tărie morală, 
putere sufletească, de care nu este om să nu aibă trebuință în 
lupta grea ce ne-a fost sortită pe acest pământ. 


Ce belșug de asemenea putere sufletească reprezintă bună- 
oară amintirea acestor morţi ai patriei şi ai naţiunii, bărbaţi ple- 
caţi în floarea vieţii să lupte pe câmpurile de bătaie, unde moartea 
îi pândea în fiecare clipă și să făurească prin jertfa vieţii lor un 
viitor mai bun, o vieață mai bună pentru naţia din care fac parte! 
Și atunci când acestora le înălțăm monumente, noi dăm dovadă 
că preţuim fapta lor după cum se cuvine și preţuind-o pe ea dăm 
preţ însăşi vieţii noastre, 

Și mai înseamnă ceva aceste monumente. Ele vorbesc despre 
voinţa noastră de jertfă, ca o altă răsplată a moștenirii primite, 
Nu-i mare, poate, jertfa ce o face o obște pentru ridicarea unui 
monument ca acesta, dar mare rămâne voinţa de jertfă, ca semn 
al recunoștinţii. Și cum n'am avea această voință de jertfă, când 
răsplătim cu ea cea mai mare jertfă pe care o poate face cineva! 
Vieaţa e cel mai frumos dar pe care-l avem dela D-zeu, spune 
un scriitor creștin, Și acest dar, cel mai frumos şi cel mai de preţ, 
pe acesta l-au jertfit eroii noştri. Prin urmare recunoştinţa noa- 
stră trebue să se arate și ea prin jertfă, prin voința și dragostea 
noastră de jertfă, 

Dar recunoştinţa noastră ne-o arătăm în felul acesta nu 
numai faţă de scumpii noştri morţi, ci și față de puterea cerească, 
faţă de D-zeu care le-a dat lor tăria sufletească să facă jertfa pe 
care au făcut-o, iar pe noi ne-a învrednicit să ne bucurăm de 
roadele ei, | 

Există o răsplată dumnezeiască, o dreptate a lui D-zeu care 
se arată din când în când celor vrednici și care este mai mare 
decât dreptatea oamenilor, Se vede că neamul nostru românesc 
a fost vrednic de această răsplată, căci ea a venit și datori suntem 
cu recunoștință, 

Și ce ne-ar putea arăta mai bine dreptatea dumnezeiască 
decât împrejurarea care i-a dus pe acești înaintași la suprema 
jertfă, jertfa vieţii lor! Gândiţi-vă numai! 

Eram cetăţeni ai unei țări străine. În patria noastră de atunci, 
eram copiii nimănui. Pământul în cea mai mare parte era în stă- 
pânirea celor puţini, adică a străinilor. Noi, cei mulţi, de cele mai 


171 


multe ori nu aveam alt drept decât să robim pe acest pământ, 
care rodia pentru alţii belșugul și nouă nu ne rămânea decât o 
amară coajă de pâne. La orașe de asemenea, slujbele cele înalte, 
profesiunile cele mai cu vază şi mai mănoase erau tot ale celor 
puţini, ale străinilor, iar nouă ne rămânea, doar slujbele mici, 
doar profesiunile cari cer numai trudă multă din partea omului, 
iar răsplata pământească la care are drept omul după munca lui 
era redusă, 

Și dacă ar fi fost numai atât! Dar câtă batjocură şi câtă asu- 
prire! Puterile omenești au o margine, iar Românul era adeseori silit 
să treacă peste aceasta margine și să nu cunoască odihna necesară 
pentru refacerea puterilor atunci când nu era el însuși stăpân pe 
vieaţa lui. Și Românul era împiedecat să-și cultive graiul strămoșesc, 
să-și cultive virtuțile strămoşeşti; era împiedecat să-și arate mândria 
lui românească, mândria naţională care-i razim vieţii şi dă preţ vieţii 
noastre pe pământ. Şcoale mici, cu limbă de predare românească, 
aveam puţine și pe toate trebuia să le susţinem din truda noa- 
stră, fără ajutorul Statului, care totuși era şi Statul nostru și în- 
casa şi dela noi dări, ba poate că încasa dela noi mai mult decât 
dela alții. Școli mijlocii, gimnazii şi licee, aveam şi mai puţine și 
mulţi dintre ai noștri cari aveau chemare spre învăţătură ori voință 
de a se ridica din mulţime spre a fi pe urmă îndrumători ai mul- 
țimii, erau nevoiţi să învețe în şcoli străine, cu ocări și nedrep- 
tate. lar școală superioară, universitatea în limbă românească pe 
care a dorit-o marele Avram Iancu, eroul şi mucenicul revoluției 
naţionale din 1848, n'am putut avea, cu toate că noi eram cei 
mulți și cei de baștină în această țară a Ardealului, Doar de 
temnițe aveam parte din belșug, căci în încăperile lor au stat 
adesea lângă răufăcători cei mai buni dintre noi, fără să aibă 
altă vină decât dragostea de neam și un simţ de dreptate. 

Şi a venit războiul cel mare. Şi la chemarea patriei de atunci, 
care era vitregă cu noi, am răspuns şi noi, pentrucă sunt și po- 
runci omenești pe cari nu le poţi discuta, pe cari trebue să le 
împlineşti. Și s'au împănat toate fronturile cu flăcăii şi cu bărbații 
români. Până şi frontul de răsărit al țării, de unde se iveau ra- 
zele libertăţii, razele dreptăţii lui D-zeu, Am trăit şi acest calvar, 
al luptei dintre frate şi frate și se știe că noi am dat cea mai 
mare jertiă de sânge, pentrucă ai noştri au fost împinși neîncetat 
în linia de foc, 


112 


Dar pentru ce luptam noi? Pentru o patrie vitregă și îm- 
potriva unor popoare cari ne preţuiau mai bine decât propria 
noastră patrie şi ne promiteau libertatea naţională cu toate drep- 
turile legate de ea, drepturi refuzate în propria noastră patrie, 
lar mai târziu, împotriva propriilor noștri fraţi din Ţara Româ- 
nească liberă, sâmburele patriei de astăzi. Şi timp de patru ani 
a ţinut această jertfă și acest calvar, la care nu erau părtași 
numai cei de pe front ci și cei rămași acasă. 


Dar, iată că la urmă sa petrecut o minune. La urmă a 
venit dreptatea lui Dumnezeu, în care toți vedeam, dar a cărei 
împlinire n'o puteam prevedea toţi, n'o prevedeau decât unii, 
puțini, cei aleşi. Dreptatea a venit și toată jertfa noastră, precum 
şi toate suferinţele, toate umilințele, toate nedreptăţile din trecut, 
au fost răsplătite prin această dreptate, Şi de bună seamă că 
dacă dreptatea lui D-zeu a venit, înseamnă că am fost vrednici 
de ea. | 

lar astăzi suntem toți Românii într'o singură țară, care este 
patria noastră cea bună. Azi suntem singuri stăpâni pe soarta 
noastră și atârnă numai de vrednicia noastră viitorul, felul cum 
ne vom organiza vieața de mâine. Azi suntem o ţară mare, cea 
mai mare din partea de răsărit-miazăzi a Europei şi suntem un 
popor puternic, a cărui prietenie o caută toate puterile mari ale 
Europei. Pentrucă formăm un stat unitar, un stat naţional, în 
care noi Românii suntem marea majoritate a locuitorilor şi pentrucă 
suntem o ţară bogată, binecuvântată de D-zeu cu mari bogății 
de tot soiul şi cu multă podoabă de frumuseți naturale, 

Şi dreptatea lui D-zeu a adus cu sine și dreptatea oame- 
nilor, căci îndată după războiu, când am început să ne organizăm 
ţara în forma cea nouă, întâia măsură care sa luat a fost una 
de dreptate pentru cei mulți, pentru cei mai oropsiţi din trecut, 
pentru țărani. Împărţirea pământului la ţăranii cari l-au lucrat și 
în trecut cu sudoarea frunții lor, dar fără să-i tragă totdeauna 
folosul, a fost unul din marile acte de dreptate omenească pe 
care poporul nostru l-a făcut cu drag, Şi ce frumos ne apare 
acest act de dreptate când ne gândim că el a fost făcut deodată 
pe întreg cuprinsul pământului românesc, cu toate că atunci, în 
primii ani de după unirea tuturor Românilor, ţara nouă avea mai 
multe cârmuiri! lar prețul mare al faptei de care vorbim reiese 
și mai mult când ne gândim că în Țara Ungurească de astăzi, 


173 


rămasă pe măsura poporului maghiar, vechea nedreptate mai 
stăruie și acum, căci pământul este tot în stăpânirea grofilor și a 
baronilor; o mână de oameni sunt proprietari ai celei mai mari 
întinderi de pământ din cuprinsul acelei ţări și deunăzi, când Un- 
Sariei i s'a dat un petec de pământ din Cehoslovacia, ţăranilor, 
cari în Cehoslovacia au fost împroprietăriți, ca și la noi, li sa 
luat pământul înapoi și a fost dat din nou grofilor şi baronilor. 


Şi aceeaşi dreptate sa făcut prin unire și la orașe, unde 
de asemenea Românilor li sa dat stăpânirea, fiindu-le drumul 
deschis spre funcțiile cele mai inalte, spre profesiunile cele mai 
de frunte și spre toate mijloacele de producţie, Şi astăzi nu mai 
există piedică în calea propășirii noastre, ca popor alcătuitor de 
Stat, decât doar piedica pe care o ridică principiul bunei rân- 
duieli și bine ştim cu toții că fără această bună rânduială nu este 
vieaţă aşezată, nici spor în munca omului, 


* 
+ * 


Dar, iată că de câtva timp dușmanul de veacuri a început 
să-și ridice: capul, să-și arate din nou ghiarele, râvnind la bunul 
nostru şi la dreptul nostru. Şi atunci apare o altă însemnătate 
a acestor monumente înălțate în cinstea eroilor, Ele ne învaţă 
porunca ceasului de față şi a ceasului de mâne. Ce s'a făcut prin 
jertfa lor, ce s'a câştigat prin jertfa lor, noi avem datoria sfântă 
să păstrăm și să întărim. Ne-ar blestema toți morţii din mor- 
minte și în rândul întâi aceia ale căror nume au fost scrise pe 
această cruce, dacă nu am face așa, 


Monumentele acestea sunt menite, deci, să ne oțelească su- 
fletele și să ne pregătească, dacă va fi nevoie, de noi încercări 
de felul aceleia care le-a răpit vieaţa scumpilor noștri eroi. Nu-i 
vorbă, nouă ne este mult mai ușor să primim o asemenea în- 
cercare, dacă soarta ne-ar prescrie-o. Ei nu știau pentru ce se 
duc în linia de foc, doar o rază de nădejde dacă le licărea în 
suflet; noi însă știm pentru ce ne batem, dacă va trebui să 
ne batem, căci noi avem o moştenire de păstrat și o dreptate de 
apărat. Şi cunoaștem firea și toate gândurile rele ale dușmanului. 
Aşa se explică faptul'că la concentrările de la începutul primăverii, 
când a venit svon de războiu dela granița apuseană a ţării, Ro- 
mânii ardeleni au alergat în număr mai mare decât au fost che- 
maţi la unităţile lor militare și a trebuit să fie opriţi, să fie în- 


174 


torşi acasă unii dintre ei, n'a fost lipsă de îndemn ori de încu- 
rajare dinafară. 

Suveranul nostru şi cârmuitorii ţării au spus-o limpede: „Noi 
nu râvnim la bunul altuia nici vieața vecinilor noștri nu o ame- 
nințăm, dar nici nu vom suferi ca cineva să se atingă de bunul 
și de dreptul nostru până când mai este suflare omenească în 
piepturile noastre românești”, Aceasta este voinţa și simţirea fie- 
cărui român și se pare că lucrul acesta l-au înţeles numai decât 
şi neastâmpăraţii noștri vecini dela granița apuseană, 


Dar vremurile sunt tulburi și noi trebue să veghiem. Nu 
trebue să ne încredem după cum nu trebue să ne lăsăm cuprinși 
de slăbiciune. Nu trebue să ne încredem decât în puterile noa- 
stre oțelite și în voința noastră nestrămutată. Nimeni nu ne-va 
putea clinti atunci din dreptul nostru, pentrucă el se întemeiază 
pe dreptatea lui Dumnezeu, 

lar dacă va fi așa, morţii noştri scumpi, pe cari îi cinstim 
azi și îi vom cinsti totdeauna, ne vor binecuvânta și își vor pe- 
trece impăcaţi odihna de veci în locurile drepţilor unde sălășluesc 
acum, 

De două mii de ani, de când sa plămădit neamul românesc 
pe întinsul pământ pe care astăzi îl stăpânim în întregime și cu 
deplin drept, multe încercări au trecut peste noi. Multe neamuri 
de oameni s'au abătut pe aceste locuri, cu gând viclean sau cu 
pofte sălbatice, unii râvnind numai pradă, avere luată pe ne- 
muncite, iar alții dorind stăpânire pentru totdeauna. Unii dintre 
aceștia au stat mai mult, iar alții mai puţin, dar până la urmă 
toţi s'au retras, toate stăpânirile străine s'au retras ca apa după 
ploaie şi am rămas noi ca piatra pe care n'o mișcă din loc nici 
puhoiul, pentrucă aici ne-am născut și aici suntem acasă și avem 
curaj şi putere de vieaţă, 

Toate încercările acestea au fost prilejuri de durere și de 
suferință, de bună seamă, le-am îndurat însă pe toate, cu cre- 
dință în D-zeu și în steaua noastră cea bună. Dacă o fi să ne 
incerce din nou, fiindcă D-zeu pe cei buni îi încearcă mai mult, 
vom primi cu seninătate această incercare încrezători în biruinţă, 
Românul a dat destulă dovadă de curaj și de eroism în cursul 
veacurilor, ca să știe azi o lume întreagă, că aceste virtuţi sunt 
însuşi miezul sufletului românesc, Românul a înfruntat cu senină- 


175 


tate moartea, când a trebuit, ştiind bine că moartea vitejească a 
unui rând de oameni înseamnă vieață pentru zeci şi sute de alte 
rânduri de oameni. 

Dacă va fi nevoie, o vom înfrunta și acum și vom birui și 
țara noastră scumpă de astăzi va fi veșnic mare, veșnic frumoasă 
și poporul român va vieţui în veci intr'insa. 


| 


176 


Din activitatea „Astrei“ eulturale. 


Inaugurarea muncii pe teren în ţinutul Someș 
de I. B. 


Am avut prilejul să iau parte la câteva constituiri de sfaturi 
județene în ținutul Someș, Pretutindeni dl prof. Dr. Iuliu Haţie- 
ganu, directorul acestui ținut, a făcut apel la sacrificiu și la fapte, 
Și cum cea mai bună școală a sacrificiului şi a faptelor este 
exemplul viu, d-sa a ţinut să inaugureze munca pe terenul ţinu- 
tului, a cărui conducere i-a fost încredinţată, printr 'una din acele 
realizări, a cărei proporţii stărue în amintire și îndeamnă mereu 
să fie imitată, 

In zilele de 17 şi 18 Iunie au fost invitaţi la Cluj toţi di- 
rectorii şi inspectorii judeţeni ai „Astrei“ — Serviciului Social 
din ţinut, A avut loc, în după masa zilei de 17, o conferinţă, la 
care s'au dat îndrumări și sa schițat programul de muncă. A 
doua zi, Duminecă, s'a făcut mai întâi inaugurarea festivă a ac- 
tivităţii în sala festivă a ținutului, în prezenţa celor doi ierarhi 
români ai Clujului P. S. Lor Colan și Hosu și Rezidentului Regal 
Ex, Sa Dr. Cor. Tătaru, care, în cuvântările lor, au arătat înţe- 
lesul acestei mari legiuiri și adânca ei legătură cu tradiţia „Astrei“, 
În după masa zilei s'a luat contact cu satul şi cu fapta, în co- 
muna Mociu, unde s'a inaugurat localul Căminului Cultural, S'au 
ţinut și aici câteva cuvântări în faţa miilor de ţărani care au alergat 
la serbare de pe întreaga Câmpie a Ardealului, Protopopii celor 
două biserici românești din localitate (care au servit alături) dl 
Col. M. Enescu, prefectul judeţului, Ex. Sa dl Rezident Regal 
Dr, C, Tătaru, dl Dr. Iuliu Haţieganu, tribunul Șoimilor şi dl 
Dr. Emil Mureșianu, preşedintele despărțământului local al „Astrei”, 
au arătat fiecare tâlcul festivităţii. Mișcătoare a fost mai ales cu- 
vântarea dlui Mureșianu, în care s'a făcut pomelnicul daniilor și 
a eforturilor îndelungate și stăruitoare pentru ridicarea casei na- 
ţionale. A fost o impresionantă dovadă de rezultatele care pot 
fi atinse până și cu cele mai modeste mijloace, atunci când este 
cineva să le strunească și să le fructifice, Așa s'a lucrat la „Astra”, 


177 4 


de cele mai multe ori și această şcoală a sacrificiului și a stă- 
ruinţii este cel mai preţios dar pe care vechea instituţie de cul- 
tură îl aduce Serviciului Social. Și la Mociu, „Astra“ este de mult 
la ea acasă. S'au împlinit chiar cu acest prilej, patru decenii, de 
când acest modest despărțământ de plasă a luat ființă, In ultimii 
douăzeci şi cinci de ani el a fost condus cu o admirabilă râvnă 
de dl Dr, Mureșianu, fiu al cestei comune. Firește, trebue aduse 
cele mai vii mulţumiri celor ce şi-au dat obolul lor pentru ca 
acest punct central al Câmpiei să aibă o casă culturală, meritul 
de căpetenie este însă al vrednicului preşedinte de despărțământ, 
Voința lui neinfrântă, dorinţa lui aprigă de a-şi servi comuna na- 
tală a fost cheagul care a legat daniile, cum tencuiala unește că- 
rămizile într'un zid. 

După cuvântări a urmat spectacolul, totdeauna măreț și în- 
tăritor de suflete, al Șoimilor. Trei sute de feciori și fete, veniţi 
din satele apropiate, au făcut exerciţii fizice, (dintre cari, ale fe- 
ciorilor, cu coasa şi ale fetelor, cu grebla, au fost mult admirate) 
şi au dansat, sub conducerea d-lor Albin Morariu și Cmeciu. 
Seara am ascultat minunatul cor al Şoimilor din Răscruci, condus 
de dl S. Biriș, învăţător, 


La Lugoj, cu „Astra Bândţeană“ 
de |. B, 


Regionala bănăţeană a „Astrei“ şi-a ţinut la Lugoj, în zilele 
de 24 și 25 lunie, a doua ei adunare generală. Convingerea pe 
pe care ne-am făcut-o acum un an la Oraviţa, asistând la întâia 
adunare, a primit de astă dată o nouă și puternică confirmare: 
„Astra Bănaţeană“ se așează, atât prin activitatea, cât și prin 
prestigiul ei, în fruntea societăților culturale bănăţene. Cei care 
au întemeiat-o — și a fost nevoie de eforturi stăruitoare, de ani 
de zile, până ca gândul trup să se facă — au avut întradevăro 
mână fericită, Nu era străină „Astra“ în Banat. Ea a avut acolo 
unele din cele mai bune despărțăminte ; Banatul i-a dat preşe- 
dinţi destoinici; adunările generale bănăţene au rămas celebre în 
analele Asociaţiunii şi totuși am rămas mereu, mai ales după războiu, 
cu impresia că provincia cea mai bogată a României nu dă „Astrei” 
măsura puterilor sale. Pentru ca Asociaţiunea să-și atingă aici 


178 


scopul, era nevoie ca spiritul localist, care a prezidat totdeauna 
în organizarea şi activitatea ei, să fie pus în aplicare cu cea mai 
mare grijă şi exactitate, „Astra Bănăţeană“ trebuia redată Bănă- 
ţenilor și numai lor, Căci nicăiri ideia regională nu este atât de 
vie ca în această provincie de Vest a ţării şi nicăiri ea nu este 
susținută cu un orgoliu atât de sensibil și cu argumente atât de 
întemeiate. 

Faptul acesta l-am putut constata acum un an la Oraviţa, 
şi l-am verificat din nou în acest an la Lugoj. In cuvântările ro- 
stite în ședința festivă a adunării, în cortejiile etnografice, în ser- 
bările populare și în discuţiile de program Bănăţenii au ştiut să 
arate specificul locului cu o deosebită pricepere şi cu o justificată 
mândrie, 

Nu vom insista de astădată asupra activităţii Regionalei pe 
care conducerea a avut fericita idee de a o cuprinde întrun 
număr special al revistei Luceafărul. Ne vom opri asupra ei mai 
mult în cadrele raportului către adunarea generală, care va apare 
în numărul viitor al Transilvaniei, Ceea ce credem că trebue să 
fie subliniat acum este această minunată adunare generală, prin 
nimic inferioară celei organizată acum un an la Oraviţa şi — am 
putea spune — adunărilor generale ale „Astrei Centrale”. 


Sarcina grea a organizării ei a căzut pe umerii domnului 
Dr. A. Peteanu, preşedintele despărțământului Severin, D-sa nu 
se sperie însă de o astfel de însărcinare, Rar mi-a fost dat să 
văd om care să o ducă la capăt cu atâta seninătate și cu tact, 
ţinând mai ales seamă de mijloacele cari i-au stat la dispoziţie. 

In sobra şi totuşi calda cuvântare inaugurală a ședinţii fe- 
stive, dl Sabin Evuţianu, preşedintele Regionalei, a ţinut să sub- 
linieze meritele Lugojului între celelalte centre ale Banatulu. „Dacă 
Timișoara este capitala provinciei, Lugojul este sufletul ei” — a 
spus dsa. Nu era aceasta o frază de circumstanţă, ci un adevăr 
rostit de un bun cunoscător al trecutului și a ceea ce s'ar putea 
numi geografia spirituală a Banatului. Manifestările din această 
zi au dovedit cu prisosință această afirmație. 

Adunarea festivă a fost onorată cu prezența celor doi ar- 
hierei bănăţeni, P. S. Vasile dela Caransebeș şi P. S. Joan, dela 
Lugoj, care au ridicat prestigiul sărbătorii prin cuvintele înțelepte 
rostite cu acest prilej. Dintr'una din lojile teatrului „Grozăvescu“, 
unde a avut loc adunarea, urmărea cu vie atenţie şi cu o dis- 


179 4* 


cretă dragoste desfăşurarea ei Ex. Sa dl Dr. Alexandru Marta, 
Rezidentul Regal al Ținutului Timiş. Dsa n'a luat cuvântul, pre- 
zența dsale a făcut însă ea însăși cât un discurs, Pentrucă nu 
era unul dintre cei de faţă care să nu ştie cât de mult datorește 
„Astra Bănăţeană”, acestui Român înțelept, vrednic și prevăzător, 
legat prin întreaga lui ființă de provincia ale cărei destine le are 
astăzi în mână. De aceea, atunci când dl Evuţianu, a subliniat 
sprijinul acordat de dsa Asociaţiunii, aplauzele au izbucnit entu- 
ziaste și calde din toate unghiurile sălii. 

Cuvântul „Astrei“ Centrale a fost rostit de dl Dr. Tiberiu 
Brediceanu, membru în Comitetul Central, el însuși fiu distins al 
Lugojului, 

Atât aceste cuvântări, cât și cele care au urmat, ale altor 
reprezentanţi ai autorităţilor şi instituţiilor de cultură, au scos în 
evidență marea cinste ce s'a făcut „Astrei“, fiind încredințată cu 
punerea în aplicare a legii Serviciului Social. 

In cursul după mesei și a serii, poporul, cel mai de seamă 
şi mai original participant al adunărilor „Astrei”, și-a dat partea 
lui de contribuţie. Străzile fierbeau de marea mulțime a țăranilor 
în haine de sărbătoare, de chiotele de bucurie şi de fanfarele lor. 
Cortejiul etnografic care a trecut prin fața noastră n'a fost prea 
lung însă a fost admirabil organizat. Au delilat care, reprezen- 
tând îndeletnicirile cele mai de seamă ale regiunii și industrii lo- 
cale, apoi grupuri și iarăşi care, reprezentând obiceiuri locale, 
mai ales nunta, Am admirat mai cu seamă portul, observând un 
progres în cultivarea și selecţionarea lui. Şi, cu toate că satele 
care ne-au trecut pe dinainte nu erau prea îndepărtate, am con- 
statat o bogată varietate în îmbrăcămintea lor. Mi s'a spus că, 
în unele centre ea a fost atinsă numai după eforturi îndelungate 
şi îndrumarea stăruitoare a preoţilor şi a învăţătorilor. Așa sunt 
Birchișul și Coșteiul, care în curs de câţiva ani și-au revenit la 
vechiul port local, disprețuit înainte, dar purtat astăzi cu mândrie 
de ţărani de toate vârstele. Au defilat apoi care cu străjeri și 
străjere, închipuind tablouri istorice și cortejiul sa încheiat cu 
câteva dansuri și exerciţii ale Șoimilor, 

La ora 7 a avut loc în sala teatrului „Grozăvescu” un con- 
curs de coruri și dansuri, la care intrarea a fost gratuită, (repetat 
la ora 9, în aceeași sală, pentru intelectuali, cu intrarea plătită), 
A fost bună ideea organizatorilor de a da un spectacol de acest 


180 


fel ţăranilor, care se întâmplă adesea să vină dela mari distanţe la 
serbări fără să poată vedea nimic. Am asistat la spectacolul oferit 
lor și rar mi s'a dat ocazia să fiu într'o sală mai vie, mai legată 
de ceea ce se petrece pe scenă. Cu un gust sigur și cu un bun 
simţ desăvârșit ei știau să sublinieze prin aplauzele lor punctele 
cele mai reușite ale programului. Au stârnit aplauze corurile ; ele 
nu le aduceau însă ceva neobișnuit, Ceea ce le-a aprins însă 
vâlvătaia entuziasmului au fost dansurile. Birchişul, Coşteiul, Lu- 
sojul, dar mai ales Obreja, lablaniţa și Borlova au dansat cu atâta 
gust și pasiune vechile jocuri bănăţeneșşti, încât aveam impresia 
că asistăm la un concurs internaţional, pregătit luni de zile, Şi 
ce mândreţe de flăcăi și fete sprintene! 

Dacă „Astra Bănăţeană“ nu ne-ar da anual decât o adu- 
nare asemenea celei organizate la Lugoj şi contribuţia ei la pă- 
strarea, reînvierea și îmbogățirea patrimoniului rasei ar îi nepreţuit. 


181 


Material informativ și eroniei. 


Reuniunea de muzică „Hermania“, și-a serbat ani- 
versarea de 100 ani. In ziua de Rusalii, 28 Mai 1939, Reu- 
niunea de muzică germană „Hermania” din Sibiu, şi-a serbat îm- 
plinirea a lor 100 ani dela înființarea ei. Programul serbărilor 
s'a început încă din 25 Mai, continuându-se până în 29 Mai, 
constând din expoziţie muzicală, concerte, coruri și alte manife- 
stații muzicale-culturale, 


„Astra“, fiind învitată, a fost reprezentată prin dl Dr, Vasile 
Bologa, membru în Comitetul Central, care a rostit și cuvântul 
de salut în numele ei. 

Toate ziarele s'au ocupat cu acest eveniment cultural și au 
relatat pe larg desfăşurarea programului, 


Şcoli și cursuri țărănești în anul 1937—38. [Cu capi- 
tolele, întovărășite de numeroase ilustraţii: I. Al IV-lea congres 
al școlilor ţărăneşti; II, Școlile țărănești (cu bărbaţi și femei) care 
au activat în 1937—1938; III. Realizările cursiștilor la casele lor 
şi în folosul satului; IV. Program pentru înființări de cursuri și 
şcoli ţărăneşti (cu bărbaţi) și de gospodărie (cu femei); V. Școli 
superioare ţărăneşti în alte ţări și în România]. 176 pagini, Fun- 
dația Culturală Regală „Principele Carol”. — Monitorul Oficial 
şi Imprimeriile Statului, Imprimeria Centrală — București, 1938, 
(Fără preţ). 

Din activitatea „Astrei“. „Astra“, pe lângă alte, multe 
înfăptuiri culturale, a organizat şi condus și așa numitele școli 
ţărăneşti, a căror rezultat începe să se arate tot mai îmbucurător 
în vieaţa satelor noastre, 

Inainte de Unire aceste școli se numeau cursuri pentru 
analfabeți. La ele luau parte oameni ajunşi la maturitate, care 
din nefericite motive și împrejurări nu au putut să se bucure de 
darurile ştiinţei de carte. 

Cu înaintarea în cultură a păturei țărănești, aceste școli 
şi-au îmbogăţit programul, schimbându-se în şcoli țărănești ac- 


182 


tuale, unde ţăranii elevi se împărtășesc de tot ceea ce e necesar 
să știe şi cunoască un ţăran, care trăeşte și muncește pe petecul 
său de pământ, în rând cu ori care cetăţean al ţării. 

Primele școli ţărăneşti în Transilvania au luat ființă în anul 
1931, în cadrele societăţii de cultură „Astra“, Numărul lor, pe 
cum și a elevilor a evoluat din an în an mai mult, Asemenea și 
numărul prelegătorilor a crescut din ce în ce mai mult, iar ma- 
teria predată s'a lărgit şi adâncit în măsura creșterii intelectului 
ascultătorilor. 

În anul ultim, adecă în 1938—39 numărul școlilor țărănești 
a fost de 74 în Ardeal, cu o populaţie de 3611 elevi, bărbaţi și 
femei, aleși din 16 judeţe, La aceste școli au conferenţiat și de- 
monstrat 377 profesori, însumând 2929 prelegeri teoretice și 
practice, - 

În total, dela înfiinţarea lor, după tipul actual, „Astra“ a 
patronat, condus şi s'a îngrijit de un număr de 200 şcoli ţără- 
neşti cu efectivul de circa 7500—8000 elevi și eleve, recrutate 
din marea pătură țărănească a Transilvaniei și Banatului, 

Dacă ne gândim că „Astra“ a ajutat şi bănește aceste școli, 
cu câte un mic ajutor, ce varia între 4000—10.000 Lei, când ea 
nu se bucura de niciun sprijin mai eficace, decât de unele sub- 
venţii ale Prefecturilor, Camerelor de Agricultură şi unele Pri- 
mării, vedem că „Astra” pe cum în trecut, așa și în prezent îşi 
merită pe deplin numele de; Asociaţiunea pentru literatura și 
cultura poporului român, lar dacă mai luăm în considerare şi 
idealismul conferenţiarilor, care au muncit fără retribuţii bănești, 
numai de dragul înaintării în cultură şi bunăstare a poporului de 
jos, coostatăm că „Astra” se bucură mult de sprijinul oamenilor 
de bine. 

P. D, 

„Şomajul intelectual“. De sigur — este o mare plagă 
pentru societate „şomajul intelectual” și trebue să se remedieze 
răul dela rădăcină. Tineretul, lipsit de putinţa de a acţiona, nu 
poate contribui ca atmosfera socială și ca discuţiile să nu fie 
aprinse şi, în mare parte, nedrepte — deoarece lipsa de lucru 
nu contsibue câtuși de puţin la liniște. 

Dar dacă comparăm stările de aici cu stările dintr'alte ţări 
— trebue să constatăm că procentul șomerilor, în general, este 


183 


mult mai mic şi greutăţile dintralte ţări sunt incomparabil ma: 
mari. 

Aici un exemplu foarte sugestiv: cum studiază o mare 
parte din tineretul dornic de progres în America de Nord. Nu: 
mai sunt americanii putrezi de bogaţi, în majoritate, ci sunt foarte, 
foarte mulţi, care luptă cu jena financiară, 

Societara Comediei Franceze, d-na B. Diissane, care a ţinut. 
cursuri, a comunicat în Decemvrie 1938 date preţioase. „Colegiul 
francez” din Middlebury, din America, a avut în 1938, repre- 
zentanţi și reprezentante din 32 de state ale Americii. Aproxi- 
mativ 400 de ascultători, de toate categoriile, dela bătrâna de 
75 de ani până la tineretul dela 18 la 25 de ani. 

Cei mai mulţi ascultători n'au fost bogaţi, dimpotrivă, luptă 
cu criza financiară, lată cum descrie d-na B. Diissane pe câţiva 
elevi și eleve: „În partea cea mai mare (ascultătorii tineri) sunt 
profesori (și profesoare) cu lefuri relativ modeste — iar taxa 
cursului dela Middlebury reprezintă, câteodată, mai mult decât. 
a cincea parte din această leafă anuală. Pe deasupra mai trebue 
plătită şi călătoria, deoarece unii și unele vin de foarte departe. 
Margareta a venit, ca Mrs Johnson, singură la volanul automo- 
bilului ei, o mie și cinci sute de km. Asta nu vrea să spună că 
Margareta ar fi bogată. Nu. Știţi Dv, că, acolo, în America, au 
oamenii automobile, ca la noi bicicletele, iar esenţa (benzina) nu 
este, ca la noi, pe cale de a se plăti tot atât de scump ca și 
şampania cea scumpă. Cu toate acestea, oricât de accesibil și 
oricât de răspândit să fie acolo automobilul, Edith nu posedă nici 
un automobil, cu atât mai puţin camarazii ei Richard sau Jimmy. 
Nici Edith, nici Richard, nici Jimmy nu pot să se gândească, cu 
atât mai puţin, să-și plătească călătoria cu trenul, deoarece lo- 
cuesc departe. Atunci, ce-i de făcut? Edith în oraşul ei, Richard 
sau Jimmy într'al lor, se postează pe buza şoselei cu valizele lor 
la picioare și așteaptă, ridicând mâna, să le surâdă norocul. O 
să facă drumul întreg din automobil în automobil, dacă au noroc 
cu șoferii binevoitori, pe care au să-i întâlnească. 

„n ţara aceasta de dimensiuni mari,.., în care rapiditatea. 
transportului ajunge o necesitate vitală, nu se refuză aproape 
niciodată acest serviciu, America a transpus automobilului supra- 
vieţuirea vechilor legi ale ospitalităţii”, 


k 


184 


Jubileul unei reviste: Nr. 100 din „Satul“. O revistă 
bine redactată, cu tot ce poate interesa pe un ţăran luminat și 
nu numai pe acesta, ci și pe conducătorii satului, este vrednică. 
de laudă, mai cu seamă dacă ajunge la o miezuină (100 de nu- 
mere), de unde poate privi cu satisfacţie înapoi. O astfel de re- 
vistă (de „literatură şi cultură pentru popor“, se spune în subtitlu): 
este „Satul“, condus de dl Andrei Udrea. 

Greutățile ce le-a întâmpinat au fost multe şi însemnate — 
dar pe toate le-a învins, încât astăzi, când apare numărul festiv, 
cu colaborarea multor scriitori, profesori, ingineri-agronomi, me- 
dici-veterinari şi personalităţi marcante ale vieţii culturale, dar și. 
cu scrisul de mulţumită a zeci de țărani, cari au câștigat pe urma. 
revistei (zeci — în locul miilor de țărani cetitori —) se cade să 
aducem prinosul laudei directorului şi soţilor săi de redacție. 
Aceasta cu atât mai mult cu cât revista n'a înţeles să trimită pe- 
reprezentanţii ei să ceară pomană, pe la Ministere, înregimen- 
tându-se în șirele partizanilor cu periuţa, ci a perseverat pe că- 
rarea apucată, scriind respicat şi cu elan tot ceea ce poate con- 
tribui la ridicarea satelor. 

Cum scrie directorul: „Problemele sătești studiate și des- 
bătute în aceste foi: legea agriculturii, a viticulturii, administra- 
tivă, a drumurilor, a asigurării agricole, electrică la sate, pro- 
bleme religioase, naţionale, şcolare, culturale, agronom comunal, 
primar sătesc, cămine culturale și multe altele, au trezit interes. 
Chiar sub vechile partide politice. Apoi îndrumări de sfaturi de 
sănătate, de agricultură cu toate ramurile ei, păduri, vii, pomi, 
creșterea și îngrijirea pasărilor, vitelor, albinelor, tălmăcirea le- 
gilor, literatură, monografii şi tot ce interesează vieaţa satului, 
au fost atât de folositoare, încât roadele se cunosc“, 

Numărul 100 este într'adevăr un „număr sărbătoresc“ (Martie 
1939). Ilustrații şi desene reuşite completează articolele preţioase. 

Abonamentul este așa de mic, încât fiecare comună, fiecare 
țăran se poate abona. Pentru plugari și elevi 60 Lei, pe un an 
întreg (12 numere). Pentru funcţionari și orăşeni 80 Lei. Pentru 
cămine culturale, şcoli primare, rurale şi străinătate 100 Lei. Pentru. 
primării rurale și şcoli agricole 200 Lei, 

Redacţia şi Administraţia: Bucureşti III. Bd. Cpt. aviator 
V, Craiu Nr, 13, 


* 


185 


O carte cu povești. Colecţia de povești „Smei și Zâne“ 
de Mihail Lungianu este o prețioasă contribuţie la „Cartea Sa- 
tului“.!) Autorul este un priceput mânuitor al penei, care a fost 
premiat de Academia Română, pe drept cuvânt, de câteva ori 
pentru colecţiile de folklor. 


Poveştile de aici nu le va fi aflat în forma lor actuală din 
gura poporului, de aceea nici n'a ridicat informaţiile trebuincioase 
în acest caz — contribuţia d-lui M, L. este evidentă, dar această 
contribuţie este în consonanţă cu tonalitatea și cu spiritul pove- 
știlor poporale. 

Smeii „Dinţi Rari", „Sgardă de câine“, „Gușă de aur“, 
Feţi frumoșii, cari îi răpun, „Muma pădurii”, „Maica Vineri”, 
„Fata din Flori” dela marginea pământului, ciobănașul, care are 
un fluieraș de alun, de cântă cu el — joacă toate, „Fecioara 
toată aur” ş, a, ș, a,, fisuri de prin basme, sunt toate bine prinse, 
redate — unele cu o putere de evocare, ce îţi aduce numele lui 
Creangă pe buze (Harap Alb). E vervă de povestaş sfătos, harnic. 

Stilul, de cele mai multe ori, când nu e prea încărcat, este 
vrednic de un bun scriitor. Multe şi frumoase expresii diminutive, 
pline de graţie, de drăgălăşie: „prânzcior, cotecior, sănătoșel..,”, 
apoi jocuri de cuvinte: „atuncea, atuncean, atunceanică“,... c'o fi, 
c'o păţi, c'o face, c'o drege... goală-goluţă... lasă-mă, bădie, pe 
mine cu lăile-bucălăile (cu oile la stână). „Fir-ai al trandafirului!” 


menește mama pe copilașu-i, în pântece, — „Să te vinerească 
muica (binecuvinte, ca Sf. Vineri), „Fecioara-i ruptă din veș- 
nicie !* „Scumpetea mea (agrăire!)“. „Să te văz, când 'oiu vedea 


pe ștrăbunica!" etc. 

Nu e aici locul să se facă analiza din punct de vedere 
etno-psihologic al basmelor acestora — e destul dacă se scoate 
în relief setea după frumos, după eufronie, apoteozarea blân- 
deţii, a milei — care, ca o iarbă a fiarelor, potolește certurile, 
inimile omenești. Lupta după ceva absolut, ideal, de Frumos și 
de Bun, se dă și în aceste opere, ca în cele mai de seamă pro- 
duse ale compozițiilor muzicale sau literare ale compozitorilor și 
autorilor de marcă, 

Câteva citate, din multele câte s'ar putea aduce: 


1) Fund. Cult. Reg. „Principele Carol“, Nr. 22, 30 Lei. 


186 


O Zână „nu mai ieşea pe lumină, ci doar în întunericul 
adânc al miezurilor de noapte făr' de lună şi 'n pâclele zilelor 
de vară, când razele soarelui făceau să străluce laptele (lacului), 
ascunzând ivirea ei.“ 


Eroul își alege cal şi arme: „Băiatul însă pace, să se 'ntoarcă 
din hotărîrea lui. Cercetează el prin grajd, moșmoneşte prin că- 
mară, cotrolește 'n tot locul. Nu găsea ce-i cerea inima lui. Când 
a dat să iasă pe scări, sa 'mpiedicat la ușă d'o lacră veche, 
urită, A izbit-o cu piciorul, necăjit. Și a sărit cât colo harabaua, 
sunând în ea sunet de fier vechiu. Era cămașa înzăoată a tatălui, 
A luat-o, a şters-o, a lustruit-o, Mai brichisind ici-colo a dat în 
pivnilă d'o geoarsă de paloș, rupt la vârf, strâmb, mâncat de 
rugină. Cum l-a zărit, a pus mâna pe el. Se mai învârte apoi 
prin curte, dă un ocol grădinii, trece prin buruieni, peste gră- 
mezi de gunoaie. La un loc, într'o tufărie de scăeţi, a dat peste 
o horomie de cap răpciugos, slab de puteai să-i atârni traista şi 
spada de șolduri. L-a apucat de urechi și l-a tras de câteva ori, 
Și unde mi s'a sculat graţie 'n sus, mi s'a scuturat de trei ori și 
mi s'a 'nfiripat din el o mândreţe de șoiman, de i se scurgeau 
flăcăului ochii, uitându-se 'ntr'una la el, L-a hrănit, l-a cercelat 
şi l-a 'ntăcămat“, 

Viersul unei fete „s'auzea până hăt departe, purtat cu dra- 
goste, cu răsfăț, pe aripile lui de vântul hăndrălatec“, 

„Şi iată că, dintr'atâta plointe (ploaie), s'a fost împânzit o 
apă mare, năpraznică“, 

„Fata din flori era mângăiată... de vraja cotropitoare a să- 
rutului, se socotea așa de fericită, de simţirile pământești ale 
dragostei, strop de nemurire, rupt din Dumnezeire“. 


Veselie : ,,. şi pe dată s'a 'nfiripat gurluit vesel de hulub, 
chemându-și fraţii văzduhului la praznicul bogat al bucuriei, 
Sburase 'n pașii călătoarei, n'o slăbise din ochi, Se oprise și el 
la stau. A poposit în pae și la auzul goangelor, a fâlfăit dea- 
supră-i; semn că 'ndurarea pământească o 'nsoţea în pribegia 
amară și 'n chinurile fără nume. Dintre toate păsărelele au făcut 
ochi mari rândunelele. Şi unde mi s'au pus p'un ciripit nepotolit, 
trezind pe ciobani, de i-au făcut s'alerge, să vază minunea. La 
ziuă au prins vestea ciocârliile. Şi ele au dus-o 'n gungurit mai 
departe, în zări largi şi 'n slăvi nebănuite. Şi, purtat de vânt și 


187 


de priveghitori, a ajuns hăt-colo, pe unde rătăcea un tânăr aprins 
la faţă, trudit de mult umblet, căutându-și iubita...” 

Cine ştie să descrie astiel are darul povestirii, 

Autorul mai intercalează în decursul poveștilor versuri în 
formă poporală (odată chiar și din G. Coşbuc — Fire de tort şi 
din baladele pop. ale lui Miron Pompiliu), aducând astfel și mai 
multă vioiciune, 

La sfârșit un dicţionăraş de „cuvinte și ziceri mai puţin obiş- 
nuite”, cu explicări, Aici ar mai fi trebuit însemnate și altele, ca 
d. e, șăliște, hodolane. 

Ilustraţiile de Lena Constante, în parte reușite, unele cu fi- 
guri în poziţii prea chinuite, H, PP. 


Pentru constituirea Cercurilor culturale ale Astrei și Cămi- 
nelor Culturale în cadrele Serviciului Social, Comitetul Central in- 
trunit în ședința din 3 Iunie c., a întocmit formularele de procese 
verbale de mai jos, cari au fost trimise unităţilor pentru completare 
cu datele necesare autorizării de funcţionare, 


Cercul Cultural „Astra“ Model I. 
Comuna ...... E E A 
Judeţul. sii aie ara o ot ca aa 
Proces-verbal 
Astăzi ,....,. în ziua de... a lunii, ,..... din 


anul , , . . . subsemnații locuitori din comuna ,,...,,..... 
județul ,, ...,.,„ , după ce am ascultat cuvântul dlui, ,.., 
„. . . ...„ delegat al Despărțământului judeţean al „Astrei” 
„o aaa. despre scopul „Asociaţiunii pentru literatura şi 
cultura poporului român“, declarăm următoarele: 

1, Impărtăşim crezul „Astrei“ şi ne înscriem ca membri activi 


2, Am luat cunoștință de cuprinsul statutelor și regulamen- 
telor „Astrei“, înțelegând să ne supunem într'u totul prevederilor 
cuprinse în ele, 


188 


3, Constituim un cerc Cultural al „Astrei” în localitatea 
noastră, alegând următorul comitet în fruntea lui: 
Preşedinte . ,.,.,..,.. Vicepreședinte .,.,,.,.,, 
Secretar, pepe ae cina a: CASE aa e ama pie aaa ma 
Bibliotecar. ,......,.. Controlor „,.,..,„.„s.s,s..... 
Economi eaea aa i sea 8 A dna Date ia du Tai ue i cai dn 
Membrii în comitet ,,,.. „cca... 
Membrii în comitetul EA Control, e e o cai o aa aa da 
4 Hotărîm următorul program minimal de activitatea a cer- 
Cu organizarea tineretului în cadrele organizației „Astra“ 
Şoimii Carpaţilor, încredințăm pe Dl .., „cnc... 
De încheiere declarăm solemn că vom lucra din toate pute- 
rile noastre pentru prosperarea Cercului Cultural „Astra“, ai cărui 
membri devotați vom fi de azi înainte, obligându-ne să respectăm 
cu sfinţenie şi să îmbogăţim patrimoniul lui moral și material, 
Dept, care am încheiat prezentul proces-verbal, 


Președinte : 
Membrii : 
„Astra“ — Serviciul Social Model II. 
Căminul Cultural ........ scie d 
Satul ...... fe ata EE ba dt AI 
Comuna. ........ cc... ETE 
Județul ............ EROS aa 
Oficiul Poştal 3 a Da A ao oul a 
Proces-verbal 


Astăzi, ,,.,,,..„..înziua de, ,.alunii,,.,,.... 
din anul ,,,, , subsemnaţii membrii ai Căminului Cultural ai 
„Astrei” din comuna, .,.,,... județul.. ,....,„ . ne-am 
întrunit în adunare generală în localul, ,,,,.,„„, cu scopul de 
a întemeia în localitatea noastră un Cămin Cultural, 

În prezenţa Dlui „„. s.n... .,.„ delegatul Căminului 
Cultural judeţean, care a prezidat adunarea, ni sa cetit şi explicat 
Legea Serviciului Social precum şi instrucțiunile de aplicare a ei 


189 


prin „Astra“, şi le-am găsit că răspund nevoilor, intereselor și năzu- 
ințelor noastre, 

Din discuţiunile urmate şi lămuririle date, am hotărit să în- 
temeiem un Cămin Cultural, care propunem să fie numit... 
Sp Si ied din următoarele motive, .. .., „cc... 

Hotărim ca sediul acestui Cămin să fie în localul din .,.... 

Fixăm cotizaţia anuală de Lei , . , . . pentru intelectuali şi 
Lei... , . pentru țărani, care se va achita în rate lunare de 
Lei... . resp, Lei... 

Procedând la alegerea Sfatului Căminului, potrivit art, 45 şi 
46 din Instrucţiuni, am ales următoarele persoane, ,....... 

Tot potrivit art. 46 din Instrucţiuni, propunem următoarele 
persoane, pentru a fi numite în Sfat de către conducerea Ser- 
vieiuluii SOCIAL se în ne a ai că ati a a a ae a a oua 

In conformitate cu art, 10, punctul 3, aliniatul 2, din Legea 
Serviciului Social şi cu art, 47 din Instrucţiuni, propunem ca di- 
rector al Căminului cultural pe Dl. ...,...,..,,. de ani... 
având studiile ,,......, „ de profesiune ..... raita d 
pentru următoarele motives, „n, „cc. cp... na... 

In conformitate cu punctul 47 din Instrucţiuni, am hotărît, ca 
biroul Cercului Cultural al „Astrei“ să fie în acelaşi timp și Biroul 
Sfatului Căminului Cultural şi anume: Președinte DI, ..,..,.,, 


aa i pre aid r.ea e de profesiune, , „cc... ss... 
Vicepreşedinte Di ,,,.,..,.,.„.. de profesiune, ..... „i 
Secretar DI, .. „cc... ra tă P EL e ial 
Casier DI...’ PE DR e Pantea beii 
Cotrolor DI... „cc. cca... P ii O EE EAN 
Bibliotecar DI ,..,.,.,...... za da cs îi PE E 
Econom Dl... ,. sc... ii o oe ena 3 


Luând în discuție proiectul bugetului pe anul , , , . scadent 
la 31 Decemvrie .... am aprobat bugetul prezentat în anexă 
în.. .. exemplare, a cărui sumă la venituri, egală cu cea a chel- 
tuielilor este de ,..,., Lei, 

Potrivit art. 18 din Instrucţiuni am hotărît următorul program 
minimal de lucru al Căminului nostru ,. pc... 

In baza celor de mai sus şi potrivit art, 9 din lege şi art, 21 
din Instrucţiuni, Biroul va interveni pentru acordarea cuvenită 
autorizaţiei de funcţionare, Cu începere dela data acestei aprobări, 
Căminul Cultural va beneficia de toate scutirile şi drepturile cu- 


190 


venite Căminelor Culturale ca organe de aplicare ale Serviciului: 
Social, 

Drept care am încheiat prezentul proces-verbal, în... , 
exemplare, cu toate actele conexe, pe care le înaintăm Căminului 
Cultural judeţean pentru a le da cuvenita îndrumare, 


Preşedintele adunării generale 
(delegat al Căminului Cultural): 


Preşedintele Cercului Cultural „Astra“. 


Membrii Comitetului „Astrei” : 


Bibliografie. 
Tabloul cărţilor primite pentru „Transilvania“: 


1. „Din Trecutul Românilor Timișoreni“, Aurel Cosma, 
2. „Sonete“, G. Tudoreanu. 
3. „Ore“, poeme, N. F. Costenco. 
„Jocul Cuvintelor”, Matei Alexandrescu. 
„Pentru Stat”, H. H. Stahl. 
„Noua Constituție a României", Lascarov Moldovanu. 
„Dacoromana“, vol. IX. 1936—1939, 
„Şcoli şi Cursuri Țărănești în anul 1937—1938”, 
„Livezile şi Grădinile Satului“, P. G. Stănculescu. 
„Câmpul și Islazul", ao 1 
„Dela noi din Basarabia“, Gh. V. Madan. 
„Chipuri din Săcele“, Gh. Moroianu. 
„Oameni şi Aşezări”, Din țara Moților, M. R. Paraschivescu. 


Tabloul revistelor şi ziarelor primite pentru revista 
„Transilvania“ : 

l. „Acţiunea Cooperaţiilor”, Bucureşti, Nr. 8— 9—10— 1939 
2. „Arhiva“, Iaşi, Nr. 1—2—1939, 

3. „Cele trei Crișuri”, Oradea, Nr. 1—2, 3—4—1939, 

4. «Convorbiri Literare”, București, Nr, 1, 3, 4—1939, 

5, „Cultura Creștină”, Blaj, Nr. 1—2, 3—4-—-1939. 

6. „L'Europa Orientale”, Roma, Nr. L—Ii., IL.—IV.— 1939, 
7. „Făt-Frumos“, Cernăuţi, Nr, 1—2—1939, 


191 


14 


` 


. „Gazeta Cărţilor“, Ploeşti, Nr. 11-12, 13-14, 15-16, 17-18, 
. „Gregorianum”, Roma, Nr. [.—1939. 

+ „Hotarul“, Arad, 1—2, 3. 

. „L'Homme Libre”, Paris, Nr. 8172—1939. 

. „Innoirea”, Arad, Nr. 10—14—1939, 

„ „Izvoraşul“, Bistriţa-Mehedinţi Nr. 11-12-1938, 1-5-1939, 


„Luceafărul”, Timișoara, Nr, 1—2, 3—5—1939, 


. „Neamul Românesc“, pentru popor, Nr. 4,6, 7-12-1939, 
, „Népünk es Nyelviink“, Szeged. Nr. 4—12—1938, 
. „Orientalia Christiana Analecta”, Roma, Nr. 112, 
+ „Ramuri”, Craiova, Nr. 1—4—1939, 

o „Răsăritul“, București, Nr. 1—6—1939, 

, „Revista Pădurilor”, Bucureşti Nr. 3 —4—1939, 

, „Revista Științifică V. Adamachi“, Iaşi Nr. 1. 

, „Revista Teologică”, Sibiu, Nr. 4 -6. 

, „Revista Satul, București, Nr. 100—103— 1939. 

, „Satul și Şcoala“, Cluj, Nr. 7 -8 —1939, 

„ „Scânteia“, Cluj, Nr. 1—3—1939. 

„ „Sic Cogito”, Cluj, Nr. 2—5—1939, 

, „Speranţa“, Orhei, Nr. 2—3—1939. 

, „Timocul“, Bucureşti, Nr. 3—4—1939, 

„ „Tribuna Noastră“, Cluj, Nr, 19—24—1939. 

. „Viaţa Basarabiei“, Chişinău, Nr. 1—5 —1939, 

„ „Viaţa Creștină”, Cluj, Nr. 12—1939, 


192