Transilvania_1942_073_001

TRFNSI/FNF 


REVISTĂ LUNARĂ DE CULTURĂ 


Organ al Asociaţiunii pentru literatura română şi cultura 
poporului român (ASTRA) 


————— 


Comitetul de direcţie: 
Constantin Daicoviciu, Silviu Dragomir, Şt. Manciulea, lon 
Mușşlea, Sabin Oprean, Dr. lonel Pop, Dr. P. Râmneanţu 


Redactor: 
® ION BREAZU 


ANul 73 
1942 


Sibiu, 1942 
tiparul institutului de arte grafice „Dacia Traiană“ S, A, 


CUPRINSUL ANULUI 1942 


Studii şi articole 


Agârbiceanu Ion: Preotul ardelean de odinioară 
Barbu Zevedeiu : Spiritui et dolorum sacrum 
Bezdechi Ştefan : Pentru clasicism 
Bologa Valeriu L.: Un medic român ardelean: ` Profesorül Marius Sturza 
a si Victor Babeş, energie românească 
i Ardelenii şi începuturile medicinii romanes 
Brătianu Gheorghe I.: Ortodoxie şi bolşevism. . 
Breazu Ion: Cultul lui Richard Wagaer la Români . 
ji „ Iosif Vulcan şi „Familia“ 
i „ Alexandru Odobescu și Transilvania 
Bucuța Emanoil: Călătoriile lui Ilon Codru Drăguşanu 
i FA Horia 
5 A Mioriţa . 
Cândea R.: Introducere în științele istorice 
Cianciólo Umberto : Giulio Bertoni 
Ciortea Tudor: Ardelenii în muzică . 
Diaconescu Emil: Românii din Răsărit 
Dihoiu I. Const. : Literatura română în Italia 
n " Caragiale şi Italia ; 
Drăganu Tudor: Noul Statut juridic al ru pal etnic sermen: 
Dragomir Silviu : Prăznuiri istorice 


Filipaşcu Dr. Al.: Contribuțiuni documentare la administrația Matamu- 
reşului , A . 


m - Instrăinarea unor familii şi averi maramureșene prin 
încuscrirea cu străinii i 


Floaşiu Ionel: In legătură cu românizarea. : 

Ghergariu L.: Miorița și Meşterul Manole în folclorul Sălajului 
Hossu Petre: Marginalii la teatrul lui Lucian Blaga 

Ilea Dr. Vasile: Prima şcoală ţărănească din România mare 
Jinga Victor : Germanii în economia transilvană 

Lapedatu Alex.: Regele Carol I la Academia Română 

Literat Valer: Făgăţaşul 


Lupaş Semproniu: Problema unui impozit exceptional pe beneficiile de 
războiu j z 


Macrea Dimitrie : Circulația cúvintelot în limba română 3 

Manciulea $t.: Blajul românesc de odinioară . ; pien 

Marica George M.: Despre Patrie z : 
Marinescu Stelian : Problema existenței Pravilei lui Älexañdru cel Bun . 
Mateiu 1.: O revelație a ziaristicei ardelene: loan Bechnitz 


Pagina 


653—660 
526—541 
505—519 
37—- 58 
352— 361 
558 — 566 
815—818 
381—393 
715—781 
932—938 “7 
373 —380 
819—825 
913— 921 
671—679 
459—464 
596 — 602 
577—581 
362—372 
603—621 
289— 303 
241—244 


542—557 


142—756 
191—195 
304—309 
826—841 
851 —863 

86—129 
661 —670 
707—712 


695—706 
268—288 
465—478 


1- 17, 157-190 


582—5395 
31— 36 


li CUPRINSUL ANULUI 1942 


Pagina 
Moldovan Iuliu: Familia țărănească şi familia burgheză . 135—141 
Munteanu Basil: Literatura românească în perspectivă europeană . 417—430 
Muşlea Ioan: Muzeul Astrei è 130—135 
P a Doctorul Vasilie Pop (1789—184:) 431—441 
Petrovici E. : Simbioza româno-slavă în Transilvania 149—156 
» „m Continuitatea daco-romană și Slavii . 7 i ; ` 864—876 
Pop Ionel: Aici suntem : ; ; 3 ; , , . i 81— 85 
Pop Emil: Ardelenii în ştiinţă . x , 567—576 
Popovici D.: Contribuția Românilor din Transilvania in ital socul 520 —525 
Procopovici Al.: Luptele naţionale din celălalt veac: Bucovina care a 
fost şi care va să fie A , A A 922 —931 
Puşcariu Valeriu: Drumuri şi privelişti ardelene , z i 782—787 
Racotă Tuliu : Mitropolitul Simion Ştefan al Bălgradului . i f E 136—148 
ji ñ Primul umanist român: Nicolae Olahus . : ; , 765—714 
Râmneanfu Dr. Petru: Cunoaşterea limbii române în Transilvania; . š 680—694 
Rosetti General R.: in jurul luptelor dela Plevna din anul 1877 . r 842—850 
Roşca D. D.: Despre unele puteri ale ştiinţei . , ; A 899—912 
Ruffini Mario: Note pentru un studiu asupra limbii lui Coşbuc 18— 20 
Săulescu N.: Şcoala ţărănească a Astrei . 1571—7164 
Selăgean-Buteanu Angela: Portul şi industria casnică din plășile Beiuş 
şi Vașcău (judeţul Bihor) A ; : 939 —948 
E anl Eugeniu : Mic tratat despre valori . , . ; ; 333- 351, 442-458 
Sofronie G. : Procesul juridico-diplomatic al formării statelor . 245-—267 
Voina Aurel Dr.: Necesitatea unui Institut de Biologia Națiunii 21— 30 
Cronici, 
Axente Corneliu: Copiii muntelui A ; 310—313 
Bobeşiu Octavian : Gânduri și fapte de pe tărâmul n muncii ioinâaşti 886 —889 
Brateş Radu: lon Agârbiceanu . ; 714-712 
Breazu Ion: In loc de cronică dramatică . 65— 69 
îi „ Două romane de lon Agârbiceanu, 313—318 
Bucufa Emanoil: Amintirea lui George Vâlsan . ; 196—199 
ʻi P Două rapoarte de premiere academică . 879--881 
ii i Şcoli vechi 954—958 
Căliman Dr. Nic.: Şcoala ţărănească pitri femei , 224—227 
Cândea R.: Amintirile lui I. Ghica 479—482 
Chircev Anatole : Istoricul antropologiei în România, 638—641 
PR i Psihologie şi educație ; 1971—1799 
Comşa N.: Un manuscris vechiu cu cărți și versuri popolare. 191—797 
Constantinescu V. I.: Licu Pop: Ideile estetice ale lui Titu Maiorescu . 490—493 
Cosma Lucia: Opera Română la Sibiu . r ; A P 626 —633 
Cronicar: Adunarea generală a Astrei 803—805 
Domşa loan: O istorie în italieneşte a Românilor din Transilvania 727—729 
Daicoviciu C.: Câteva cuvinte în legătură cu organizarea Daciei 958—963 
Dräghici P. : Studii Literare : 3 318 — 326 
Haşeganu I: Risipa de timp $ 214—218 
Iancu Victor: Arta prozatorilor români de Tudor Vianu . 199—209 
Marica Gheorghe M.: Țărănimea, văzută de un sociolog german 482 — 487 
Noica C.: O realizare românească şi tăcerea din jurul ei 394—395 
Onişor Teodor : Buletinul Societăţii Regale Române de Geografie 69— 74 


CUPRINSUL ANULUI 1942 


Onişor Teodor: Cercul de studii etnografice Cluj-Sibiu 
si A Vechimea agriculturii în Transilvania 
Onu Liviu : Statornica unitate românească. 
Oprescu Gh.: Biennala din Veneția . ; A 
Petranu Coriolan: Noi publicații de artă . ; 
Petrovici E.: Geografie linguistică şi geografie muzicală : 
Popa Octavian: Unificarea dreptului nostru privat 
Râmneanţu Dr. Petru: O mare operă socială 
Rusmir Ilie : Anton Marchescu: Grănicerii bănăţeni şi Comunitatea de: avere 
Russu lon I.: Muzeul regional din Alba-Iulia . ; 
Stanca Radu: O antologie românească de pe alte meleaguri: „Versuri 
din Transilvania nordică, 
x FI „lepuroii“' de Corneliu Axente . , 
ii i Lucian Blaga: Religie și spirit . ; x ; 
Sofronie George : Tutela minorilor în dreptul românesc . , 
P Semnificația juridico-istorică a actului dela Alba- lulia 
Sperantia Eugeniu : Note critice ; z 
Todoran Eugeniu; Al. Busuioceanu: Ethos 


Todoran Romulus: Un nou volum din Atlasul Linguistic Român : Atlasul 
- Linguistic Român I, volumul II ; 


i a N. Cartojan : Istoria literaturii române vechi 
Todoranu D.: Din pragul unui nou an universitar . ; ; 
Trâpcea Teodor N.: „Chestiunea timoceană“ de N. A. Constantinescu 
Vornica Gheorghe : Studii eugenice . ; : ; 

FA O nouă definiţie a „Neamului“ 
V. M.: Analele Institutului Statistic al României 


Insemnări 


Agârbiceanu I.: Octavian C. Tăslăuanu 
Astra: Premiile de teatru ale Astrei . * 
Ax : loan Stanciu 
Bologa L.: Toma Cocişiu : Şcoala viitorului 
F „ Inalt Prea Sfinţitul Mitropolit Nicolae sexaenar 
Breazu Ion: O aniversare . 


ò „Un calendar 

P „ Dela frați la frați 

F „Enciclopedia Turistică 
pi „Cuvântul Astrei 

ȘI „Gheorghe Sion 

n „Comemorări 


„La împlinirea unui an 
= „ Aniversarea unui proces istoric -. 
4 „Visarion Roman 
z, » Horia Teculescu 
å » Clasicii români comentaţi 


ȘI: „N. Brana: Chipuri din sat 
s „Un cuib de lumină , i 4 : f : . . 
5 „O carte despre Blaj 


a „Astra bănățeană 


UL] 
Pagiaa 


218—221 
406—407 
2271—z31 
633 - 636 
62— 65 
636—638 
493—495 
884—885 
326—328 
188—791 


59— 62 
209—214 
396—400 
400—406 
449—452 
452—954 
488—490 


717-127 
963—965 
881—884 
800—802 
221 —224 
622—626 
965—968 


890—892 
503 
235 
331 
410—411 

16 

71— 18 
235—236 
236—237 
237—238 
329 —330 
4i1—412 
496 — 499 
498 —496 
499—500 
644—645 
649—650 
650—651 
732—733 
733-737 
809—810 


IV CUPRINSUL ANULUI 1942 


Breazu lon: Frontul spiritului 
K „ Dela frați la frați 
B : Literatura română în Germania . i 
Caracudovici, Marg. FL: Euclid in româneşte . 
Cosma Lucia: Catinca Bârseanu p 
D. : Minoritățile în concepția juridică istional- socialistă - 
Dacus : Autohtonia Românilor şi istoriografia modernă germanâ 
ia La Colonna Traiana ; : ; 3 š ; ; ; 
Daicoviciu C.: Mario Ruffini: Il prohlema della Pooran nella Dacia 
Traiana . . i A : 
a „A. Nour: Credinţe şi superstiții geto-dace. 
Domşa loan: Institutul Naţional peni legatie culturale cu străinătatea 
din Roma . ; A 
lancu Victor :ă Studiul problemelor ardelenești la Universitate 


Lacea C.: Rectificare . $ . ; aia 


Moldovanu 1.: Chemarea Astrei pentru ET reiatregirii 
Muşlea Ion: Privelişti dintr'un colţ de ţară 
Ri „Vasile Sala 
Muşlea Maria: O carte despre iat 
Negoiţescu Ioan: Teatrul german din Sibiu 
Onişor Teodor: O nouă hartă etnografică a României 
ii FA O carte nouă despre Maramureș 
Onu L.: Rectilicare i 
Oprescu Gh.: Cărţi de papuläřizaré A 
P. O.: Revista cercului juridic bănăţean . 
Petra-Petrescu H.: Abatele Metodiu Zavoral . 
Petrovici E.: Alf. Lombard . r , 
Fe „ Influența limbii române asupra limbii indata ; 
Prodan D.: Hrisovul . 
Dr. R. P.: Wilfrid Krallert 
S. R.: A ars Colibița 3 , A ; ` 
S. B: Prof. Simion Radu: Duh creştin și Duh românesc 
Sângeorzan Emil: Dr. Leon Scridon Bătrânul 
Stanca Radu : Doi Academicieni ; 
Tătaru Aug. : Teodor Bindea: Despre coopetafie 
Todoran Eugeniu : Patruzeci de ani dela întemeierea „Luceafărului“ 
Todoran Romulus: Teodor Mureşanu, Tolba cu notițe 
a P Nicolae Drăganu 
Transilvania : O lămurire 
și În preajma Adunării Generale a Astrei 
Vornica Gh. : Distribuirea grupelor de sânge la populaţia din Transilvania 


Bibliografia Transilvaniei 


Pagina 
897— 898 
970—971 
974—975 
651- 652 
232—233 
648—619 
232 
500 


234 
645—646 


813-814 
969—970 
503 

75 
500—501 
971—973 
808—809 
896 — 897 
811—813 
975—976 

80 
412—414 
330—331 
642—644 
731—732 
806 — 808 

18— 89 


330 


16— 71 
9716—9771 
892— 896 
501—503 

79— 80 
646—648 
810—811 
973—974 
652 
730— 31 
414 


239—240 
332 
415—4i6 
504 
898 
978 


Doi 


TRANSICVAN 


t ” îi 

$ Ld z, 

i | T 
ks 4 


+ 


ANUL 73 IANUARIE Ar [21942 


SIZIU 
Ft 7 


Anul 75 Ianuarie 1942 Nr. 1 


TRANSILVANIA 


Organ al ASTREI 


DESPRE PATRIE 


Nu există poate un cuvânt, în zilele noastre, care să fie mai des 
pronunţat ca acela de patrie, Mai ales în şcoală şi la armată el revine 
mereu; dar şi în întrunirile politice, în manifestaţiile cu caracter politic, 
in presă şi chiar în administraţie, Câţi îşi dau însă seama de substanţa 
şi semnificaţia lui? Cred că foarte puţini. Soarta cuvântului patrie e 
aceeași ca şi a tuturor noțiunilor mai utilizate: ele sânt cele mai puţin 
cunoscute. Datorită de sigur şi uzajului lor — e o lege în semantică 
care spune că cele mai întrebuințate cuvinte sânt şi cele mai puţin bine 
definite, — dar și unei comodităţi care merge până la lene a spiritului 
nostru, Întrebuințarea acestor noţiuni atât de frecvent ne dă iluzia per- 
fectei lor cunoașteri, parcă ne simţim dispensaţi de a le analiza, închi- 
zându-ne astfel drumul către desprinderea sensului lor autentic, Cu 
chipul acesta, cuvintele cele mai utilizate devin cu timpul niște simple 
cadre, şabloane goale, E drept, determinarea categoriilor mai generale 
ale limbajului nostru, cum e și ideea de patrie, e mai greu de făcut 
decât e cazul la cele mai concrete și mai puţin cuprinzătoare, Dar 
ceea ce îngreunează mai ales precizarea unor astfel de noţiuni nu e atât 
generalitatea lor, caracterul lor mai abstract, cât, după cum aminteam 
înainte, frecvenţa întrebuinţării lor, care lărgeşte şi șterge în acelaşi timp 
sensul lor genuin precis, însuflându-ne totodată credința falsă că tocmai 
pe acestea le cunoaştem mai bine, când în fond lucrurile stau dimpo- 
trivă, invers. În cazul special al ideii de patrie mai intervine ceva, care 
împiedică poate, cel mai mult cunoaşterea ei: ambianța afectivă în care 
pluteşte de obiceiu. Evocarea acestui cuvânt e mai totdeauna însoțită de 
accente emotive, uneori ea merge mână în mână cu puternice explo- 
ziuni emoționale, care fără îndoială îi dau mai multă culoare, mai multă 
strălucire, mai mult dinamism şi putere de pătrundere în suflete, dar 
îl sustrag în acelaşi timp mult mai uşor unei analize noționale, De sigur 
e Greu să gândești, să scrii sau să vorbeşti despre patrie fără să nu fii 


2 . GEORGE EM. MARICA 


mişcat, fără să nu fii oarecum tulburat sufletește adică fără să nu cazi 
pracă unei dispoziţii, care nu e tocmai dintre cele mai prielnice pentru 
luminarea ştiinţifică a unei probleme, Dar nu aceasta ar fi păcatul cel 
mare, ci abuzul de retorică, în scop apologetic, ce se face cu cuvântul 
nostru; mai precis: evocarea patriei în fraze ditirambice. lar când pa- 
teticul se împerechează cu șablonul, deci când pronunţarea cuvântului 
de patrie se reduce la o simplă declamaţie emifatică, sau la o repetare 
grandilocventă dar goală a aceloraşi formule sforăitoare, atunci nu numai 
că drumul cunoaşterii e complet închis, dar ceea ce e mai grav şi mai 
trist, însăşi răscolirea, animarea și încălzirea inimii devine inexistentă. 
Din nenorocire evocarea lui se face de cele mai multe ori în acest fel 
din urmă, mai ales la serbări și la parăzi şi în genere acolo unde sânt 
masse mari și unde, în mod fatal, se face apel mai puţin la lirism, cât 
la formule spuse cât, mai tare şi mai răspicat și cât mai mult repetate 
— adică la mijloace mecanice,!) 


L Factorii constitutivi ai patriotismului 


Și totuşi acest cuvânt merită o soartă mai bună, fiindcă e un 
cuvânt frumos atât prin sonoritatea lui cât prin ceea ce el poate de-. 
ştepta, — prin complexul de simţiri, amintiri, idei — dacă ne dăm 
puţin osteneala să-l analizăm. Voi încerca, în paginile ce urmează, 
să fac acest lucru cât mai obiectiv cu putință, atunci când vor- 
beşti de patrie — cine poate să nu se tulbure, să nu vibreze cât 
de puţin când o evocă? Cel care rămâne insensibil nu ştie ce e 
ea, n'a avut niciodată trăirea autentică a patriei și în consecință nu 
poate vorbi de aşa ceva, cum nu poţi vorbi de un lucru pe care nu 
l-ai văzut şi pe care nu-l cunoşti, — desprinzând factorii care consti- 
tuesc această realitate colectivă. Pentru a fi cât mai concret şi mai 
clar, pornesc dela analiza reprezentărilor şi simţămintelor ce le deşteaptă 


1) Pentru toate aceste considerente, probabil, problema patriei a fost aşa de 
puțin cercetată științific. Nu cunosc decât o singură monografie sistematică consacrată 
ei, cartea sociologului germanoritalian Robert Michels: Der Patriotismus. Pro- 
legomena zu seiner soziologischen Analyse (München und Leipzig 1929). Această 
lucrare, deşi nu îmbrățișează în ansamblul ei problema noastră și cu toate că optica | 
ei e mai mult socialpsihologică decât sociologică, conţine totuși foarte preţioase date 
asupra patriotismului, având şi avantajul unui extrem de bogat material informativ 
şi a unei expuneri vii şi pitorești. Cele patru mari capitole ale ei examinează urmă: 
toarele probleme: 1. Mitul patriei. 2. lubirea de patrie şi simţirea patriei locale. 
3. Sociologia străinului. 4. Sociologia cântecului naţional. 

A se vedea şi articolul „Patriotismus” de același autor, in Handwörterbuch der 
Soziologie. Stutigart 1931. Articolul „Patriotism” din Enciclopedia americană de ştiinţe 
sociale, [Enciclopaedia of the Social Sciences 1937) datorit lui Fr. W, Coker, e, în 
schimb, foarte puţin substanţial, Are însă bune indicaţii bibliografice. 


DESPRE PATRIE 3 


în sufletul nostru evocarea patriei noastre, a României; urmând apoi 
ca în cursul expunerii să fie utilizate și Saperietițe şi informaţii străine, 
referitoare la alte patrii. 

Când ne gândim la patria noastră, cred că prima impresie care 
ne vine e aceea a conturului geografic al României, a pământului locuit 
de poporul român: ne gândim la întinderea de ţară care are ca centru, 
— coloană vertebrală, cum s'a spus atât de frumos — Munţii Carpaţi, 
cuprins de pământ udat şi mărginit de Dunăre și afluenții ei. Patria 
e deci un teritoriu, ea nu poate ti concepută fără acest fundament 
geografic, S'ar putea aici obiecta că acesta e un raţionament abstract 
făcut de un intelectual. La câţi, mai ales dintre oamenii mai simpli, 
atunci când se gândesc la patrie, le vine în minte harta României? 
De sigur nu la mulţi, dar mai la toţi le vine în minte cel puţin ima- 
ginea locului unde s'au născut sau unde trăesc, Toţi situiază patria 
undeva în spaţiu. Aceeași idee cred că o exprimă şi R. Michels când 
spune că trecerea omului la cultura pământului, adică fixarea, înrădă- 
cinarea lui în sol reprezintă primul imbold spre afirmarea iubirii de 
patrie, !) Fie deci că e vorba de patria mare, fie că e vorba numai de 
cea mică (de locul natal sau regiune) totdeauna avem de a face cu un 
teritoriu, O indicație în acest sens o constituie şi faptul că cuvântul 
țară, care poate îi socotit aproape ca sinonimul patriei — în orice caz 
al patriei mari — înseamnă etimologic pământ, adică teritoriu. Şi mai 
bine se vede caracterul teritorial la echivalentul său german Land, 
care înseamnă atât ţară, ţinut, cât şi pământ, Că factorul geografic e 
o componentă esenţială a patriei, ne-o arată în mod irefutabil şi do- 
vada negativă pe care o constitue cazul Evreilor, Atunci când Evreii 
sau gândit, pentru prima dată în timpurile contimporane, să înceapă 
să-și strângă rândurile, atunci când, la siârșitul sec. 19 prin mișcarea 
sionistă, ei au ajuns la o conștiință mai puternică a ființei lor naţio- 
nale, adică atunci când patriotismul evreiesc s'a manifestat în mod mai 
hotărit, ei și-au pus imediat problema unui spațiu geografic, adică a 
unui teritoriu. Şi de unde până atunci Palestina era pentru Evrei numai 
un simplu loc de închinăciune, de pelerinaj, ea a devenit, mai ales 
astăzi, ținta de aşezare, de colonizare a lor, 

Dar totuși, dacă geografia e una din coordonatele patriotismului, 
dacă o patrie nu “poate fi concepută fără un spaţiu al ei, ar fi o pro- 
fundă greșeală să nu se vadă că noţiunea de patrie e mai largă și mai 
bogată decât aceea de teritoriu naţional. Să pornim iarăşi dela noi, 


') Der Übergang des Menschen zur Bodenkultur bedeutet den ersten Anstoss 
zur Entstehung der Vaterlandsliebe. An die Erde schloss sich dann das auf ibr durch 
Menschenhand Entstandene und Gehiitete an: Haus, Möbel, Weg, Baum (op. cit. p. 82). 

1* 


4 GEORGE EM. MARICA 


Numai atât oare să fie patria română, numai teritoriul cuprins între 
câmpia Tisei, Dunăre, Mare şi afluenții lor? Să ne inchipuim că o 
parte din noi sau chiar toţi am pleca de pe locurile noastre, din ţara 
noastră, fie prin constrângere, adică scoși cu forţa de alții, sau ne-am 
muta noi de bunăvoie în locuri mai mănoase, mai roditoare, De 
exemplu: ne-am duce să colonizăm un colţ îndepărtat de pământ, cu 
“care nu avem absolut nici o legătură, bunăoară în America sau în 
Africa, Am putea noi oare spune, odată aşezaţi acolo, mai ales în 
primii ani că locul unde suntem aşezaţi e patria noastră ? De sigur că 
nu. Ținutul acela e prea străin pentru noi, n'are încă nimic din sufletul 
nostru ca să-l putem socoti ca pe o patrie a noastră, Dacă ar mai 
trece însă câteva generaţii, dacă locurile străine ar începe să fie lucrate 
şi însutleţite de mâna noastră, dacă apele, colinele şi munţii ce se gă- 
sesc acolo ar primi nume date de noi sau cel puţin ar avea pe lângă 
numele străin și nume date de noi, dacă bisericile noastre şi-ar înălța 
turlele lor și dacă morţii noștri ar începe să umple cimitirele, atunci 
lucrurile s'ar schimba, atunci am putea vorbi de acel ţinut până mai 
ieri străin, ca de o patrie a noastră, 

Să nu se pară că aceasta e o simplă efuziune lirică sau, în cel 
mai bun caz, un simplu experiment mintal. Că lucrurile stau așa, o 
putem dovedi printr'un experiment real: un exemplu istoric. lată un 
caz dintre multe, nu din lumea noastră, căci noi, cel puţin până acum, 
n'am fost constrânși, în massă, să ne părăsim locurile noastre, dar nici 
n'am colonizat ţări străine; un exemplu din istoria celui mai mare 
popor colonizator: din istoria Englezilor, Se ştie astăzi foarte bine ce 
s'a petrecut în sufletul primilor colonişti englezi, când s'au dus în Ame- 
rica. La inceput, cum era și firesc, noul continent n'a fost simţit drept 
patria lor. Aceasta a fost încă multă vreme, în special pentru primii 
coloniști, Anglia, ţara de unde veneau. Se poate chiar spune că prima 
generaţie de colonizatori care s'au dus peste ocean, după mărturiile 
lăsate, s'a gândit cu nespus dor la locurile şi oamenii de acasă. Dar 
încetul cu încetul, acești colonişti s'au aciuit acolo. Au început să des- 
ţelenească pământul, să-şi zidească case, să-şi facă biserici. Şi dacă ei 
înșiși nu au ajuns poate niciodată să se simtă cu totul acasă, apoi 
copiii lor şi în special copiii copiilor lor, care de când au venit pe 
lume s'au trezit acolo, în acele locuri noi, au simţit noul continent ca 
patria lor, Astăzi un American, cu toate că vorbește englezeşte ca şi 
fiii Albionului, nu se simte englez, ci cetățean al Statelor Unite, Patria 
lui e noul continent şi nu insula engleză, care a fost patria strămoşilor 
săi, Și acest proces se întâmplă încă şi astăzi, sub ochii noştri, cu 
emigranții şi descedenţii lor, care se duc să se stabilească în America. 

$ 


DESPRE PATRIE 5 


Patria nu înseamnă deci numai o simplă bucată de pământ, de 
întindere mai mică sau mai mare, care ne adăposteşte. Şi ea nu în- 
seamnă nici numai un loc unde noi — fie ca indivizi, fie ca popor — 
ne câștigăm în mod satisfăcător traiul. Nimic nu e mai străin ideii de 
patrie ca aceea de câștig economic, de piaţă unde se pot fave cele 
mai bune afaceri; sau, mai exact, nimic nu e mai străin patriei ca re- 
ducerea ei la o simplă categorie economică, Ar însemna atunci să 
spunem că acolo unde ni-e bine, acolo e patria noastră. Dacă astăzi 
îmi merg bine treburile în România, atunci patria mea e aceasta; dacă 
mâine ele nu mai merg, atunci mă mut în altă ţară, care îmi promite 
câștiguri mai mari și aceasta e patria mea. Și așa mai departe, astiel 
că în felul acesta se pot schimba în decursul unei vieţi şi zece patrii, E 
în această atitudine ceva din mentalitatea evreiască comercialo-cosmo- 
polită, Nu vreau să spun prin aceasta că toţi Evreii concep ţara-gazdă 
în care s'au stabilit numai în felul amintit, adică strict economic: ca 
un loc unde se poate câştiga cel mai bine. Personal am întâlnit destui 
Evrei, atât la noi cât și în străinătate, care erau atașați de ţara în 
care trăiau prin legături mai numerose și mai profunde. Totuşi nu se 
poate contesta că există în lumea evreiască o asemenea dispoziţie; 
tendință remarcată şi simbolizată de mult în figura Evreului rătăcitor, 
Dar înafară de acest caz special, datorită faptului că Evreii n'au pro- 
priu zis o patrie, caz care începe să nu mai fie nici el concludent, 
căci mentalitatea evreiască internaţională de până acum tinde să fie 
înlocuită printr'un patriotism palestinian, nu cunosc vreun alt exemplu 
în genul acesta. Câţi dintre marii negustori şi întreprinzători englezi, 
francezi, americani sau germani din China, care fac acolo afaceri mari, 
câștigând bani mulţi, locuind chiar zeci de ani în acea ţară, o socotesc 
drept patria lor ? Mai toți așteaptă și doresc reîntoarcerea cât mai 
grabnică în patrie, adică în Franţa, Anglia, America sau Germania. 
Sau invers, câţi dintre cei necăjiţi, săraci şi chiar fără o conștiință pa- 
triotică dezvoltată părăsesc patria lor de origină, ducându-se în alte 
țări unde se promit câştiguri mai bune? Foarte puţini, şi din aceștia 
mulţi pleacă cu gândul de a se întoarce înapoi acasă. 

l Cât e de nedreaptă şi falsă această concepție utilitaro-economică 
a patriei, ne arată cea mai elementară reflecțiune asupra purtătorilor 
patriotismului, Cine sunt agenții cei mai puternici ai ideii de patrie ? 
Oamenii de afactri, bancherii, capitaliştii adică bogații, cei cărora le 
merge cel mai bine din p. d. v. economic în ţara lor? Ar fi să ne- 
socotim cele mai categorice evidențe, răspunzând afirmativ. Dimpotrivă, 
aceste elemente : marea finanţă, capitalul au chiar o tendinţă interna- 
țională, o tendință de a stabili legături cu finanța şi capitalul din alte 


6 GEORGE EM. MARICA 


ţări, datorită de sigur in special faptului că marile averi se întind în 
mai multe ţări. Mult mai legate de patria lor, cel puţin de o anumită 
patrie, — vom vedea imediat de care — sânt mai de grabă straturile 
de jos, în deosebi țărănimea. Se cunoaşte ataşamentul ţăranului pentru 
locul său. Trebue ca el să fie la mare necaz, trebue ca el să nu mai 
poată suferi amarul vieţii, ca el să se îndure să-și părăsească ţara sa, 
Altfel el nu pleacă, chiar dacă îl momește în străini un câștig mai 
mare, Sau dacă se duce, el se duce pentru scurtă vreme şi se în- 
toarce acasă, imediat ce şi-a agonisit câţiva bani. Uneori chiar înainte 
de a fi putut face aceasta, împins de un dor extrem de puternic, No- 
stalgia nu e de loc privilegiul claselor de sus. Mai puternică pare să se 
manifeste ea la clasele populare, 

S'ar putea însă aici obiecta şi într'o bună măsură pe drept cu- 
vânt, că exemplul cu ţăranii nu e suficient de concludent. Că dacă 
țăranii se deplasează mai greu, dacă ei sânt mai puţin dispuși decât 
alte categorii să-şi părăsească ţara, aceasta nu se datorește patrio- 
tismului lor viu, cât mentalităţii lor rutinare și statice, De asemenea, 
dacă ei odată plecaţi caută așa de curând să se reîntoarcă în locurile 
lor de baștină, aceasta se datorește greutăţii mult mai mari pe careo 
au ei, în comparaţie cu orăşenii, de a se adapta unui mediu cu totul 
străin. Sânt de acord că atitudinea ţăranilor nu iese dintr'un patrio- 
tism conştient, sau mai bine zis dintr'un patriotism luminat, Aceasta 
nu însemnează însă că țăranii sânt răi patrioţi, sau că ei ar fi 
internaţionaliști, Ar fi absurd să se facă o asemenea supoziţie, 
Ei n'au ajuns nici la noţiunea de patrie, cu atât mai puţin la 
aceea și mai largă de super-patrie, Patria e pentru ei ogorul lor, 
locul lor natal, cel mult regiunea de unde sânt. Pentru a avea viziunea 
patriei în întregimea ei, le lipseşte experienţa necesară. Câţi și cât cu- 
nosc ei din ţara lor? Pe când deja clasele de mijloc, nu mai vorbesc 
de cele de sus, datorită şcolii, publicisticii, culturii în genere, apoi că- 
Jătoriilor și-au puiut însuși în mod nemijlocit, plastic chiar fiinţa atât 
de cuprinzătoare a patriei. Pe urmă ideea de patrie largă, de fară e 
o idee mult prea abstractă pentru a putea fi sesizată uşor şi complet 
de mintea și sufletul mai concret, cu un orizont mai circumscris al 
ţăranului. În sfârşit, în sprijinul lui — adică a atitudinii sale patrio- 
tice — se mai poate aduce faptul că şi patriotismul clasei de sus e 
fundat nu numai în straturile superioare sufletești, ci şi în cele infe- 
rioare. Se poate spune că la toată lumea baza lui cea mai puternică 
o constituie motivaţia iraţională: totalitatea de deprinderi, de prefe- 
rințe căpătate prin naştere şi obişnuinţă, La. clasele de sus, evident, 
se adaugă, se suprapun şi elemente conştiente-raţionale: teoretizări, 


DESPRE PATRIE 1 


justificări; nici aici insă acestea nu constituesc factorul principal, In 
orice caz, reacțiunile patriotice ale ţăranului nu sunt simple atitudini 
oarbe, mecanice, ci ele reprezintă acte autentice de valorificare, ieșite 
din anumite preferințe, deși inconștiente, l 

Fără îndoială, închizând această paranteză destul de lungă, re- 
venind astfel la tema centrală, purtătorii cei mai autentici şi mai fer- 
venţi ai ideii de patrie trebuesc. căutaţi în clasa de sus, dar nu — cum 
subliniam și mai sus -— în rândurile plutocraţilor şi nici chiar în rân- 
durile nobilimii băștinaşe, care, de exemplu în Apus, a fost cel mult 
agentul patriotismului local — o atitudine ce-a constituit multă vreme 
un obstacol în calea afirmării ideii unei patrii mari și a coastituirii 
acestei patrii — iar în ţările tinere a fost, dacă nu pretutindeni străină 
sau înstrăinată, în orice caz, în general, mai puţin entuziastă, multă 
vreme, pentru această cauză; ci purtătorii adevăraţi ai patriotismului - 
trebuesc căutaţi în clasele de mijloc, mai exact: în pătura cultivată. 
Să-mi fie permis să aduc o experienţă personală. Am avut ocazia 
să cunosc acum 10 ani câteva colonii mici de astfel de refugiaţi 
ruși în Germania, Era peste măsură de înduioşetor să vezi cu ce 
fervoare, aș putea spune cu ce religiozitate slujeau ei mai departe 
cultului patriei, a patriei pierdute, de care erau așa de departe din 
toate punctele de vedere. Şi dacă e vorba să fim şi mai precişi, trebue 
să spunem că cei mai înfocaţi dintre devotaţii cauzei patriotice au fost 
şi sânt și astăzi: publiciștii, literaţii, dascălii şi militarii, adică cate- 
goriile de oameni care pot fi cel mai puţin bănuite că iubesc patria 
pentru avantajele materiale pe care le dă ea. 

„Nu utilitatea, avantajul personal — singure — ne fac patrioți, ci 
trebue să mai intervină, cum vom vedea, şi alte considerente mai 
puţin materiale, Atât de departe poate merge renegarea fundamentului 
material al patriotismului, încât el să fie complet tăsăduit, ca în ver- 
surile lui Gh. Creţeanu: „Fie pâinea cât de rea, tot mai bine în ţara 
mea”, Îa orice caz adevărații iubitori de patrie se recunosc prin aceea 
că ei sunt alături de patria lor şi atunci când ea nu le poate oferi 
situaţii sociale și avantaje materiale. Ei nu o părăsesc în vremurile de 
restriște, sărăcie sau pericol, căutând în locuri mai adăpostite un refugiu 
confortabil!) La nevoie, dacă patria o cere, ei renunţă la vieaţa lor 
tihnită, sacrificându-și chiar și avutul lor, pentru ea. Mai mult, marele 
patriot e gata să sufere pentru patria sa, să-şi dea și vieața. 

Dar dacă factorul economic nu e suficient pentru a funda singur 
ideea de patrie, nu trebue să cădem în eroarea opusă, excluzându-l 


1) Evident nu mă gândesc aici la cei care pleacă din ţară tocmai pentru a 
putea servi mai bine, în străini, patria în nenorocire, ci la acei care o părăsesc numai 
din motive de securitate personală. 


8 GEORGE EM. MARICA 


cu totul; adică să nesocotim faptul că patria se sprijină și pe o coor- 
donată economică, Patria nu e locul care ne asigură maximul de bună 
stare, de opulenţă — şi nici nu trebue să-i cerem aşa ceva — darea 

trebue “să caute să dea posibilitatea de vieaţă tuturor fiilor ei, indi- 

ferent de clasă socială, vârstă și naţionalitate, dacă ea vrea să existe 

şi mai ales dacă ea vrea să fie trăită cu maximum de căldură șiinten- 
sitate în sufletul acestora. Şi când zic posibilitatea de vieață nu mă 

gândesc numai că ea trebue să caute să asigure existența brută, mate- 

rială a tuturor, ci ea trebue să tindă să aibe grijă și de sufletul și 

spiritul tuturor. Înseamnă a trata pe cei de jos ca ființe respectabile, 

acordându-li-se toată demnitatea de om, înseamnă a le da posibilitatea 

de a trăi mulțumitor și de a putea participa şi ei la binefacerile și 

bucuriile pe care le oferă cultura și spiritualitatea. Când aceasta nu e - 
cazul, nu e de mirare că massele în deosebi clasele de jos, în mod 
fatal mai sărace și mai neinstruite, cad pradă antipatriotismului, înstră- 
inându-se chiar complet de patrie, care devine pentru ele o noţiune 
goală, o minciună în mâna exploatatorilor, De fapt nu ele s'au înstră- 
inat de patrie, ci patria de ele, devenind monopolul unei oligarhii, tra-: 
tând aceste masse ca cetăţeni mai puţin valoroși, ca cetăţeni de cate- 
goria a doua — dacă nu chiar fără de castă, Căci acesta a fost, în 
special, motivul esenţial al îndepărtării proletariatului, în Apus, de 
patria lor, cum a arătat Hendrik de Man. Socialismul nu a fost atât o. 
chestiune de stomac cât o chestiune de demnitate umană. Dar nu mai 
insist asupra acestor lucruri, căci ele au devenit acum de domeniul 
istoriei, pretutindeni căutându-se integrarea marilor masse în sânul 
patriei, care își recapătă astfel caracterul popular ce-i fusese nesocotit,. 
caracter atât de esenţial ei. 

În concluzie, nici lozinca „Unde-i bine, acolo e patria“ și nici 
extrema ei; „Fie pâinea cât de rea, tot mai bine în țara mea” — ce 
are cel puţin în favorul ei înaltul idealism ce o însuflețeşte — nu 
corespund adevărului, nu sunt juste, De sigur există și de aceia a 
căror atașament pentru patria lor se datorește faptului că acolo le 
merge bine, necunoscând altă motivaţie; după cum se găsesc și fanatici, 
adoratori ai patriei care nu pregetă să o iubească mai departe, cu 
toate nedreptăţile pe care le sufăr în ţara lor. Dar nu după aceștia 
ne orientăm noi, ci înainte de toate după patriotismul marei masse, 
patriotism în care se găsesc atât elemente utilitare, cât şi elemente 
idealiste. S'a observat de atâtea ori, şi aceasta putem să o verificăm 
şi noi oricând, că sunt mai ataşaţi de ţară cei care posedă, decât cei 
care nu posedă, Patria înseamnă în adevăr pentru foarte mulți și pose- 


DESPRE PATRIE 9 


siune 1): locul unde îşi au ogorul, moşia sau averea lor. (De aceea o 
clară şi înțeleaptă politică patriotică va căuta să intereseze cât mai 
multă lume la bunurile patriei, adică va căuta să dea posibilitate la. 
cât mai mulţi să se bucure, să profite de acestea). Pentru unii, patria 
chiar se coniundă cu posesiunea de bunuri înăuntrul ei și pierzându-le 
pe acestea sau lichidându-le, parte cel puţin dintre ei, se desfac, se- 
îndepărtează încetul cu încetul şi de patrie. Evident acestea sunt cazuri 
aproape singulare, cei mai mulţi care fac parte din această categorie 
continuând — cu toate necazurile personale — să rămână mai departe 
legaţi de ţara lor. Dar făcând cu totul abstracţie de aceste cazuri 
extreme, nu se poate contesta că patria are și un substrat material, 
că ea e deci pe lângă un teritoriu unde noi trăim, și un loc unde noi 
avem bunuri, sau cel puţin un loc unde ne câştigăm existenţa; ea tre- 
buind, în orice caz, să îngrijească ca toţi fiii ei să aibă parte de o 
vieaţă satisfăcătoare şi demnă. 
* 

Dar patria e, cum s'a putut vedea deja din cele spuse până 
acum, mai mult decât atâta. Ea nu e numai un spațiu geografic, sau 
o constelație economică, ci şi un complex de reprezentări. Trecem 
acum la prezentarea şi expunerea unor factori constitutivi și condițio- - 
nanţi mai umani, mai subtili şi cred că mai adânci, 


Că patria nu e numai spaţiul în care suntem așezați și locul 
unde ne câştigăm existența, ne arată o simplă analiză etimologică a 
acestui cuvânt. Patrie, în limba latină de unde termenul a fost împru- 
mutat de toate limbile romanice, înseamnă ţara părinţilor. Și aceiași 
semnificație o are și echivalentul său german, cuvântul Vaterland.?) 
Adică patria nu e numai locul unde ne găsim şi vieţuim noi, cei de 
astăzi, dar și locul unde au trăit şi părinţii noştri. Şi în adevăr con- 
știința că aici sau născut, s'au străduit, au luptat, au suferit și au 
murit înaintașii noștri constituie un reazim puternic al patriotismului. 
Şi când se mai adaugă la aceasta și conştiinţa că strămoșii noștri sunt 
cei dintâi care au ocupat și populat locul unde suntem aşezaţi, că ei 
în muncă aspră de pionieri au desţelenit pământul și l-au făcut să 
rodească, că ei au dat numele apelor, munţilor, satelor, oraşelor şi în 


1) Unul din mijloacele cele mai eficace pe care le-au întrebuințat guvernele 
diferitelor republi americane, pentru atragerea de colonişti şi legarea lor de ţara 
respectivă, a fost acordarea de pământ în mod Gratuit sau pe preţ redus, pornind 
dela ideea foarte justă că cine are pământ se ataşează mult mai uşor şi mult mai 
repede. 

2) Acesta are avantajul de a indica, în egală măsură, atât componenta istorică. 
cât şi pe cea teritorială, geografică a patriei (Vaterland==ţara părinţilor). 


- 40 GEORGE EM. MARICA 


genere așezărilor noastre, că ei l-au apărat cu îndârjire dealungul 
veacurilor, împotriva cotropitorilor și când urmele vredniciei lor, fie 
urme de fapte de arme (ziduri de apărare, cetăți), fie urme de fapte 
de credinţă și cultură (biserici, mânăstiri, palate etc.) se găsesc la tot 
pasul pe teritoriul naţional, atunci importanţa constitutivă a factorului 
istoric pentru sentimentul patriotic, cel puţin a unor anumite categorii 
de oameni, capătă un caracter hotărâtor dacă nu precumpănitor. Acest 
lucru l-au simțit şi conducătorii destinelor popoarelor — conducătorii 
propriu zis, scriitorii şi educatorii — făcând totdeauna apel, atunci 
când a fost vorba să se sădească și să se cimenteze în sufletul contim- 
poranilor lor ideea de patrie, la memoria strămoșilor și a faptelor şi 
realizărilor lor — adică ancorând puternic în trecut patriotismul. De 
aici accentul care s'a pus la noi pe romanitatea noastră şi pe scoaterea 
in evidență a toponimiei romane. În aceasta rezidă și unul din foloa-: 
sele învăţământului istoriei, mai ales a istoriei naționale. 

Pentru a reliefa şi mai bine importanţa factorului istoric în con- 
stituirea ideii de patrie şi a atașamentului faţă de locurile natale, 
infățişez două exemple cu totul diferite, pe care le-am ales tocmai 
pentrucă s'au petrecut recent sub ochii noștri, O parte din Germanii 
care locuiau în România au părăsit ţara, pentru a fi colonizați în 
Germania. Care Germani au plecat? Cei mai excentric așezați, cei din 
Dobrogea şi Bucovina, de sigur şi cei mai de curând așezați printre 
noi, în consecință cu cele mai puţine rădăcini istorice în patria noastră, 
Ar putea oare să se despartă tot așa de ușor Sașii de Transilvania? 
“Cred că nu. Şi aceasta nu numai pentrucă au o bună situaţie econo- 
mică, ci și pentrucă au pe aceste meleaguri un trecut aproape milenar, 
trecut atât de frumos şi plastic reprezentat prin bisericele, cetăţile, 
zidurile și ruinele ce se găsesc pretutindeni unde locuesc ei. Alt caz 
din lumea Evreilor, cari datorită situaţiei, poziţiei speciale pe care o 
au față de problema ce ne preocupă, constituesc aproape un experiment 
unic în felul lui, impunându-se mereu ca un exemplu paradigmatic, 
Când a fost vorba ca Evreii să-şi găsească un cămin, o patrie, atunci 
æi sau oprit nu la Galiţia, unde erau în număr destul de mare — 
cea. mai mare aglomerare de populație evreiască, la ţară, din câte 
existau — ci la Palestina, unde ei nu erau acum 20 de ani decâto 
foarte redusă minoritate. De ce? Pentrucă Palestina este ţara strămo- 
şilor lor, leagănul poporului evreiesc, 

De sigur acest factor istoric nu joacă un roi asemănător în toate 
patriotismele, Mai puţin la popoarele tinere, decât la cele bătrâne, 
„adică la cele cu o istorie mare și glorioasă, lar înăuntrul aceluiaşi 
popor, mai puţin la categoriile sociale mai noi, ca muncitorimea şi 


DESPRE PATRIE 4i 


burghezia, decât la acelea cu rădăcini adânci în trecut, ca aristocrația 
şi țărănimea. Nu numai pentru patriotismul nobilimii, la care dăinuieşte 
o conştiinţă vie a continuității, dar mai ales pentru cel al ţăranilor, 
spirite rutinare și tradiţionaliste, nici nu se poate concepe un funda- 
ment mai sigur și mai solid. Patriotismul lor local, rudimentar, rutinar, 
dar în aceste limite destul de intensiv, își trage seva lui cea mai 
abundentă, în afară din ataşamentul ţăran ilorfață de pământ, din con- 
ştiinţa că în aceste locuri au trăit părinţii și înaintaşii lor. În câte sate 
nu dăinueşte încă amintirea strămoşilor care le-au întemeiat, în câte 
altele cel puţin amintirea strămoşilor însemnați mai recenți. Nu mai 
vorbesc ce titlu de mândrie şi ce motiv în plus de ataşament faţă de 
locurile natale, pentru unele familii, poate constitui faptul, de ex, că 
vatra satului sau biserica poartă numele lor, ceea ce înseamnă că 
înaintaşii lor au fost oameni de seamă, distingându-se prin înfăptuiri 
obşteşti. Dar nu-i nevoie ca strămoșii să fi fost oameni cu vază și să 
fi făcut fapte de seamă, pentru ca ţăranii să se simtă legaţi de locurile 
lor natale, Sunt suficiente amintiri de fapte mai mici ale acelora. 
E suficient ca săteanul să știe că avutul: casa lui sau livada din 
jurul ei sunt opera celor dinaintea lui, pentru ca el să fie animat de 
un puternic atașament față de aceste locuri, refuzând uneori să le 
părăsească, chiar când i se oferă în alte părți o viaţă mai bună. Şi e 
suficient în cele din urmă, cum spuneam, gândul că bunicii şi părinţii 
săi au trăit în aceleași locuri, Pentru patriotismul ţăranilor se potri- 
vește foarte bine formula atât de sugestivă a lui Barrès: „La terre et 
les morts”. În patriotismul orăşenilor, patriotism mai conștient, dar 
'mai sgomotos, mai agresiv, adică mai imperialist, mânat nu atât de 
imboldul unei obișnuințe, cât de imperativul unei misiuni, pe care o 
are patria, datorită și caracterului mai dinamic (mai mobil), mai im- 
personal, mai puţin romantic al vieţii orașului, unde continuitatea gene- 
raţiilor și a familiilor e mai puţin vizibilă, intră elemente mai intelec- 
tuale şi cu o direcţie mai prospectivă, adică cu o orientare mai mare 
la prezent și viitor. Nici în acest caz nu lipseşte însă determinația 
istorică, Şi patriotismul orășenilor îşi scoate substanţa sa într'o oarecare 
măsură din trecut, care subsistă cel puţin în prezenţa morţilor din 
cimitir, Deci tocmai pentrucă patria nu e numai a noastră, dar a fost 
şi a strămoşilor noştri, tocmai de aceea ne simţim noi aşa de mult 
legaţi de ea, Dtterminaţia istorică completează pe cea geografico-eco- 
nomică, dând în acelaşi timp patriotismului o nouă dimensiune: 
idealitatea. 2 

Patria nu e insă numai un Trecut, ċa e și un Prezent, Ea e nu 
numai locul unde au trăit strămoşii noștri, dar e şi locul unde vrem 


12 GEORGE EM. MARICA 


să trăim și noi. Mai mult, patria e locul unde noi ne simţim cel mai 

bine, unde ne simţim cu adevărat acasă, cu toate că uneori câștigarea 

celor necesare traiului poate să fie mai grea decât în străini. Cu aceasta 

atingem toată gama de imponderabile psihosociologice, referitoare la 

lucrurile prezente, care suprapunându-se și întrețesând ceilalți factori, 

cimentează profund ataşamentul nostru faţă de ţară, făcând din senti- 

mentul patriotic în adevăr ceva indestructibil. Şi de ce oare ne simţim 

noi așa de bine în patria noastră ? Mai întâi, pentrucă aici se găseşte 

locul unde ne-am născut şi am copilărit şi aici se găseşte și căminul 
nostru, Tot aici trăesc soțul (soţia), copiii, părinţii, bunicii şi în genere 
rudele noastre, adică oamenii cu care suntem obişnuiţi, cu care suntem 
de obiceiu cel mai mult în contact şi care ne-au arătat primele mani- 

festări de dragoste, sau ne iubesc mai mult și pe care noi îi iubim 
mai mult. În patria noastră locurile ne sunt mai cunoscute; de ase- 

menea suntem mai deprinşi cu clima ei. Găsim mai mulți oameni 
cunoscuţi ca în altă parte şi avem mai mulţi prieteni ca oriunde. Şi 

chiar dacă nimerim în locuri depărtate de casa noastră, ele nu par 

totuși prea deosebite de cele cu care am fost deprinși din copilărie; 

întâlnim, cel puţin, oameni la fel cu noi, adică oameni de acelaşi neam, 
tot aşa de oacheşi sau tot așa de bălai, Pe deasupra, oameni care se 

poartă la fel cu noi, adică au reacţiuni psihosociologice identice: 
iubesc ca noi, se mânie la fel, sunt sociabili, deschişi ca noi, etc. 

Mai mult, oameni care vorbesc la fel ca noi, astfel că ne putem îm- 

părtăşi toate nevoile, dorinţele și năzuinţele noastre; numai aici înțe- 
legem complet pe cei din jurul nostru şi ne putem face înţeleși în 

mod complet celorlalţi. În patria noastră găsim femeile (bărbaţii) care 

ne plac și mâncările cu care suntem deprinşi din copilărie, adică 
mâncările cele mai bune, căci aceasta, anume faptul că am fost obișnuiți 

cu ele, echivalează cu excelența lor.) 

În patria noastră găsim apoi obiceiurile pe care le-am apucat şi 
pe care le socotim de bune, începând dela obiceiurile referitoare la 
lucruri neînsemnate, în orice caz exterioare, cum sunt obiceiurile rela- 
tive la întâlnirea între doi cunoscuţi și la salut, până la obiceiurile: 
mai importante, adică cele ce se referă la lucruri și acte însemnate: 
din vieaţa omului, ca : nașterea, căsătoria, moartea etc. În patria noastră, 
în sfârșit, auzim cântecele, versurile care ne plac, vedem portul nostru 
naţional care ne e aşa de familiar, putem citi povestirile și producţiile 
literare care ne spun nouă mai mult și găsim bisericile la care am 

1) Date concrete în această privință, adică amănunte referitoare la rolul can- 


stitutiv al erosului ca şi al meniului naţional, ca factori ai patriotismului, ne dă 
sociologul germano-italian Robert Michels, în lucrarea citată. 


DESPRE PATRIE 13 


fost deprinşi să ne închinăm. Numai aici întâlnim crezurile, idealurile 
referitoare la bine, la frumos, la Dumnezeu; normele referitoare la 
ceea ce se cuvine, la raportul dintre individ și comunitate, la datoriile 
omului față de aproapele său, faţă de familia, ţara sa, ca și faţă de 
celelalte popoare, etc., norme pe care noi le socotim de bune. La 
acestea se mai pot adăuga o serie de considerente mai puţin iraţio- 
nale şi care joacă un rol mai mic în patriotismul marilor masse, dar 
care se întâlnesc de sigur in patriotismul unor categorii de oameni, cel 
puţin la anumite categorii de intelectuali, cum sunt; iubirea patriei 
pentru frumuseţile ei naturale şi artistice (pentru monumentele şi operele 
ei de artă), pentru realizările ei civilizatorii, care nu numai că consti- 
tuesc o mândrie, dar înlesnesc și vieaţa, pentru instituţiile ei politice 
şi sociale exemplare, pentru forța şi mărimea ei (cazul mai ales la 
țările tinere şi puternice), pentru misiunea pe care ar avea-o în 
lume, etc. 


Patria nu e însă numai locul unde au trăit strămoşii noștri, unde 
trăim şi ne place să trăim noi, dar ea e — last nct least — și locul 
unde vor trăi copiii noștri. Aici rezidă una din explicaţiile sacrificiilor 
pe care le face o generaţie pentru patria ei. Se gândeşte de sigur să-şi 
apere pământul în care sânt îngropaţi strămoşii, se gândeşte, mai ales, 
să-şi apere propriul ei rost, dar se gândește foarte mult şi la soarta 
celor ce vor veni. Ne iubim deci patria noastră pentrucă ea va fi 
adăpostul urmaşilor noștri, ne gândim că fără ea soarta lor va fi soarta 
tuturor popoarelor vagabonde, a popoarelor fără patrie, Patria e, în 
consecință, nu numai un Trecut, nu numai un Prezent, dar și un 
Viitor, Prin această orientare prospectivă, patriotismul îşi sporeşte și 
mai mult aspectul său idealist. 

+ 

Ce importanţă extraordinară are atmosfera psihosociologică amin- 
tită pentru constituirea ambianţei „patriotice“ și în genere pentru vieaţa 
noastră, nu ne dăm aşa de ușor seama fiindcă suntem înlipţi în ea, 
încă dela începutul existenţei noastre, ea ne învălue, s'a cristalizat în 
sufletul nostru încă din copilărie; astfel că creștem cu ea fără să 
simţim că o avem și ce avem. E mediul nostru de respiraţie morală, 
care ca și cel fizic nu devine o problemă, decât numai atunci când 
nu-l ai. Numai când suntem în altă ţară, ne putem da bine seama de 
acest lucru. În treacăt, de aici accentul pe care îl pun astăzi unele 
ţări, de a aduce pe copiii conaţionalilor lor care trăesc în străinătate, 
cel puţin odată pe an în ţara mamă, Se porneşte dela convingerea că 
învăţăm să preţuim bunurile materiale şi spirituale legate de patria 


14 GEORGE EM. MARICA 


noastră, mai ales de când suntem mici și că un om care a copilărit 
într'o fară străină, adică în epoca când se formează sensibilitatea mo- 
rală și idealurile, când se hotărăşte patria căreia îi va sluji, chiar dacă 
el știe bine limba ţării sale, nu va fi un așa bun patriot ca un autohton. 
Şi în adevăr limba singură, cu toată importanţa ei, nu e suficientă 
pentru constituirea atmosferei patriotice. Când ne ducem într'o ţară 
străină, ni-e străină nu numai limba, ci totul ne este străin, Ni-s streine 
locurile, ne sunt străine casele şi felul cum sunt făcute, ne sunt străini 
oamenii, felul lor de a fi, nu ne place mâncarea sau băuiura de acolo 
și ne sunt cu totul străine obiceiurile, gusturile, preferințele, adică idea- 
lurile respective. Să încerce cineva să se comporte mai departe după 
obiceiul de acasă sau să prelungească și în ţară străină anumite de- 
prinderi mintale autohtone și va întâmpina imediat dacă nu critică, 
cel puţin, în cel mai bun caz (şi aceasta numai la început), o toleranţă 
„ironică însoţită de un covârșitor sentiment de superioritate, astfel că 
va trebui să renunţe repede la ele. 

Evident nu toţi factorii psihosociali enumeraţi inainte au o im- 
portanță constitutivă egală. Aceasta depinde de timp, loc, de categorie 
socială, adică de patriotismul respectiv, Ordinea în care i-am expus 
nu indică însă ordinea importanţei lor determinatoare, e o ordine sis- 
tematică nu de eficiență. Vreau să spun că dacă am început prin a 
expune cadrul natal şi numai la urmă am amintit valorile naţionale, 
aceasta nu înseamnă că am socotit că primul are o importanţă con- 
stitutivă mai mare pentru patriotism decât ultimele — lucru greu de 
stabilit, cel mult genetic se poate spune aşa ceva, — ci dacă am în- 
fățișat întâi mediul natal apoi pe cel spiritual-general, aceasta pentrucă 
primul e mai plastic, aş putea spune chiar mai concret. Ordinea de 
prezentare a fost dela personal la general. Şi profit de această ocazie 
să subliniez că acelaşi lucru e valabil, mutatis mutandis, şi în ce pri- 
veşte ordinea în care am expus cei patru factori principali ce deter- 
mină şi constituesc patria: geografic, economic, istoric şi psihosociologic, 
Ordinea în care i-am înfățișat nu poate fi interpretată, în acest caz, nici 
cel puţin ca o ordine genetică, în sensul că ea ar vrea să arate fa- 
zele iundării patriotismului în lumea umană — deci că întâi con- 
ştiinţa patriotică ar fi determinată de geografie, apoi de economie și 
numai la urmă de consideraţiuni mai ideale, ceea ce ar îi absurd — 
şi bineînţeles cu atât mai puţin ca una de eficienţă — vreau să spun 
că dacă am expus mai întâi factorii materiali și numai pe urmă pe 
cei ideali, aceasta nu pentrucă cei dintâi ar fi mai importanţi decât 
cei din urmă —, ci e ordinea firească dela real-material la real-psiho- 
social, 


DESPRE PATRIE 15 


De sigur se poate stabili o ordine de eficienţă, o ierarhie în ce 
„priveşte importanţa constitutivă a factorilor relevaţi, căci dacă în ge- 
neral toţi factorii sunt indispensabili pentru constituirea patriei — baza 
materială fără factorii ideali n'are nicio semnificaţie, iar factorii mat 
ideali nu se pot naşte şi nu se pot menţine multă vreme fără o bază 
materială — apoi nu toţi sunt în aceeași măsură. Absolut indispen- 
sabil e factorul geografic, teritorial. Fără el nu sunt posibili nici ceilalţi 
factori: nici cel economic (ne tragem subsistenţa dintr'un loc), nici cel 
istoric (istoria se petrece şi ea pe un anumit teritoriu şi pe el sunt 
marcate urmele antecedenţilor noștri) și nici cel psihosociologic (ne 
ataşem de un loc sau de oamenii de pe un loc, iar comunitatea de 
neam, limbă, religie, obiceiuri n'ar fi posibilă fără acest fundament 
teritorial), In schimb factorul economic poate uneori să lipsească, Ne 
putem atașa de un loc până acolo încât să-l considerăm drept patrie, 
fără totuși ca acesta să ne procure subsistenţa noastră, Pentru un 
rentier care-şi consumă o vieață întreagă rentele câştigate în ţara sa 
de origină, patria lui nu mai e aceasta, ci țara în care s'a stabilit, 
unde el cheltuește banii agonisiţi de alţii în altă parte și unde în con- 
secinţă se simte bine, Și deşi această din urmă ţară nu-i dă lui nicio 
posibilitate de trai, cu toate acestea el e mult mai atașat de ea decât 
de aceea care-l hrăneşte, Același e şi cazul claselor de jos care pleacă 
in diferite epoci (sezoniar) sau pentru mai multă vreme în alte ţări, 
pentru a-şi câştiga existenţa. Şi cu toate că acestea din urmă, nu ţările 
de unde au venit, le procură o existență mai bună — și deşi ele se 
vor apropia adeseori și de ţara în care agonisesc avere — totuși patria. 
lor rămâne mai departe ţara lor băstinaşe, ingrată şi săracă sau, în 
orice caz, ea va fi prima. Şi acelaşi e, în general, cazul multora care 
merg pentru mai multă vreme în colonii: nu ţara de unde își procură 
ei uneori averi fabuloase e patria lor, ci ţara lor de origină, unde ei 
vor consuma avuţiile adunate. O altă dovadă a faptului că nu totdeauna 
patria are un caracter economic o constitue imprejurarea că putem fi 
atașați nu numai de ţara care ne asigură existenţa, dar și de alte ţări, 
pe care le considerăm și pe ele ca un fel de patrii, deşi acestea din 
urmă nu ne dau posibilitate de vieaţă. Evident toate aceste cazuri 
semnalate sunt cazuri extreme. E just că de obiceiu patria reprezintă 
şi o constelație “economică. Să reținem însă din această discuţie că ea 
e posibilă fără componenta economică, nu însă fără cea teritorială. Şi 
patria e posibilă și fără o bază istorică. Adică ne putem atașa de un 
loc, fără ca acolo să fi trăit strămoşii noştri. Câţi oameni nu se leagă 
de ţări absolut nouă pentru ei și neamul lor, mult mai mult decât de 
locurile unde au trăit înaintașii lor! Nu e posibilă însă fără existența 


16 GEORGE EM. MARICA 


factorului psihosociologic. Adică dacă ne putem atașa de un teritoriu 
care nu ne asigură existenţa și care nu adăpostește strămoşii noştri, 
.apoi nu ne putem atașa de unul care nu are cel puţin o semnificație 
personală, care nu ne spune nouă nimic, unde noi nu simţim niciunul 
din acele imponderabile amintite, Trebue ca pe acel teritoriu să tră- 
iască cel puţin soţia și copiii noştri, sau trebue ca el să ne fie drag 
pentrucă ne place vieaţa de acolo, ne plac oamenii, obiceiurile, normele 
şi gusturile lor, etc. Acest ultim factor cred chiar că e mai important 
„decât cel geografic, fiindcă el dă specificul patriotic. Fără el un teri- 
toriu e un simplu cadru fizic sau o simplă noţiune goală. Numai prin 
suprapunerea acelor motive personale şi naţionale o anumită întindere 
spaţială devine o patrie. E însă incontestabil că o structură patriotică 
e cu atât mai puternică și mai durabilă cu cât ea e fundată de mai 
mulți factori. Patria își atinge plenitudinea ei când alături de factori 
geografic şi psihosociologic ea se întemeiază și pe cel economic şi 
istoric, când în țesătura ei intră și aceste componente. In orice caz: 
ea trebue să se reazime şi pe factori materiali și pe factori ideali. — 
- De sigur rolul constitutiv al acestor factori variază cum relevam, după 
oameni, locuri și timpuri, 

Se poate spune, de exemplu, că pentru straturile populare factorii 
concreţi-materiali ca locul natal, mâncarea şi băutura autohtonă joacă 
un rol mai important în constituirea sentimentului lor patriotic, decât 
pentru cele de sus, al căror patriotism este alcătuit din elemente mai 
spiritualizate, — ceea ce nu însemnează însă că la cele de jos aceste 
elemente, cum sunt în special obiceiurile moştenite, nu joacă rol — 
ele reușind mai uşor să poarte în suflet imaginea patriei, fără să o 
fixeze numaidecât spaţial sau gastronomic. 

Importanța constitutivă mai mare sau mai mică, pe care o pot 
avea factorii scoși în evidenţă, depinde apoi nu numai de categoria 
socială respectivă, dar — anticipând o chestiune care va fi desbătută 
amplu în paginile ce urmează — și de patria respectivă. De exemplu, 
factorul economic joacă un rol mai mic în structura formei celei mai 
nemijlocite de patrie, în structura căminului. Nu-i cerem căminului 
nostru să ne asigure subsistenţa ; mai ales astăzi, prin separarea locului 
de muncă de locuinţă, el nici nu mai poate face așa ceva. In orice 
caz, îl iubim fără să ne gândim la foloasele care le tragem de pe urma 
lui. Suntem atașați de el fiindcă el e (uneori) locul copilăriei noastre 
şi e locul unde avem mai multă linişte și unde suntem și noi stăpâni 
şi putem face ce vrem — chiar în sărăcie, Deja patria noastră regio- 
nală (satul, oraşul și regiunea din jur) — prima formă autentică de 
patrie — are o coloratură economică mai puternică, De sigur ne iubim 


DESPRE PATRIE 17 


tocul unde trăim și in genere regiunea noastră nu numai pentru 
foloasele ce ni le oferă. Îasă fără îndoială, atașamentul nostru pentru 
acestea e mai mult determinat de interesele noastre decât în cazul 
căminului : sunt locurile unde ne câştigăm existenţa. Se poate întâmpla 
ca acestea să fie şi locurile noastre de baștină, locurile natale și atunci 
componenta afectivă e mai puternică; dar aceasta nu e totdeauna 
cazul, mai ales astăzi, cunoscută fiind mobilitatea populaţiei moderne. 
Însă factorul economic are o importanță şi mai mare în structura 
patriei mari. Dacă centrul şi regiunea noastră nu ne asigură traiul le 
părăsim, dar nu devenim chiar nepatrioţi. Dacă însă nici ţara nu ne 
face aceasta, atunci suntem înclinați uşor — nu zic totdeauna — să 
devenim nepatrioţi. Cine nu-și găsește un rost în țara sa, fiind silit din 
cauza aceasta să o părăsească, e predispus să se înstrăineze și să-şi 
uite patria; mai ales când noua ţară în care se așează îi oferă condiţii 
mai bune de vieață (și cu atât mai mult, evident, când respectivul se 
căsătoreşte acolo). Importanţa mai mare a factorului economic în con- 
stituția ţării, a patriei mari, are la bază bunul temei că patria mare 
nefiind percepută în totalitatea ei de noi, nu sunt suficiente, cum e 
cazul la cămin și în mai mică măsură și la regiune, numai momente 
pur psihologice pentru a ne ataşa de ea, Trebue să intervină și ele- 
mente mai tangibile, cum sunt cele economice, pentru aceasta. 

Dar patria mare își trage forţa sa şi din altă parte: din ajutorul 
pe care i-l dă națiunea, Atingem cu aceasta o altă deosebire între 
diferitele structuri patriotice. În adevăr, ceea ce mai distinge patria 
mare de patria mică (locul unde trăim și regiunea din jur) şi de cămin 
e importanţa constitutivă hotărâtoare care o are pentru ea națiunea. 
În determinarea căminului aceasta nu joacă aproape nici un rol, motivele 
esenţiale sunt aici de ordin individual și familiar, lubim căminul pen- 
trucă e al nostru și al familiei noastre. Componenţa naţională are un 
rol mai însemnat în structura patriotismului local, dar în acest caz, în 
primul rând, în coloratura sa regională, Simţim locul unde trăim ca 
patria noastră, între altele, prin faptul că auzim graiul nostru: ardele- 
_nesc, muntenesc sau moldovenesc şi vedem portul, obiceiurile, gustu- 
rile și preferințele respective, Însă, cum spuneam, în determinarea ţării 
adică a patriei mari, joacă națiunea rolul cel mai de seamă. Şi motivul 
național lucrează atât prin intermediul factorului istoric cât şi prin a 
celui psihosociologic, Căci suntem ataşaţi de ţara în care trăim nu 
numai pentrucă ea e țara conaţionalilor noştri dar şi pentrucă ea a 
fost țara strămoșilor noștri, de acelaşi sânge cu noi. 

(Va urma). 
GEORGE EM. MARICA 


2 


“NOTE PENTRU UN STUDIU ASUPRA LIMBII 
LUI COȘBUC 


Pentru a înţelege un scriitor ca George Coşbuc, care se ridică 
dela un tip de literatură încă romantică în ţara sa, la cucerirea con- 
ştientă şi sigură a unei forme de clasicism plin de o vitalitate sănă- 
toasă, atât în accentul cât și în expresia lui, și pentru a ne forma de- 
spre el o judecată echikhbrată şi justă, trebue să-l vedem, dincolo de 
viziunea fragmentară și parţială a unei singure compuneri poetice, fie 
ea chiar capodoperă, în unitatea vie şi fecundă a personalităţii sale, 
în care toate aspectele vieţii lui literare câştigă limpezime de lumină şi 
xioiciune de formă. 

A înţelege pe Coșbuc însemnează a pătrunde adânc în opera sa, 
a-i asculta palpitația fremătătoare a inimii și a te scufunda în senti- 
mentalitatea sa atât de caldă, atât de vibrantă, atât de mediteranee, a. 
vedea desvoltarea personalităţii sale morale şi poetice, pentru a studia 
cauzele felului său de a înțelege vieaţa și lumea, secretul acelei forţe 
senine care-l poartă spre formele cele mai alese ale gândirii și ale 
expresiei. Toate acestea însemnează, folosind o fericită expresie bine- 
cunoscută, a studia „aventurile sufletului său”, i 

Odată cu stingerea lui Alecsandri și Eminescu, părea că un fel 
de dispersiune spirituală şi de desagregare linguislică apăsau asupra 
literaturii române. A intrat şi ea în perioada de epuizare în care ajunge 
orice literatură, imediat după dispariţia celor mai mari poeţi, exponenți 
ai geniului neamului. După perioada luminoasă a celor doi poeţi, slă:+ 
biciunea gândirii şi fantaziei epigonilor se caracteriza prin impreciziunea; 
nebulozitatea, șovăiala expresiunii lor linguistice şi poetice. Carducci ar ` 
fi zis că s'a ajuns în pericolul de a lua gălbinarea urâtului, 

Şi chiar cu opera lui Carducci al nostru putem asemăna opera 
lui Coșbuc, făcând, firește cuvenitele proporţii. Precum pentru limba 


NOTE PENTRU UN STUDIU ASUPRA LIMBII LUI COȘBUC 19 


italiană, Carducci, cunoscut creator al tmei sintaxe puternice, viguroase, 
clasice, — tot astfel Coşbuc, plin de exaltări și de frământări, se avântă 
într'o luptă încordată pentru limba literară românească; cele trei arti- 
cole ale sale din Vieafa Literară despre unificarea limbii şi utilitatea 
provincialismelor, pentru a o îmbogăţi, sunt o dovadă în această pri- 
vință. El simţea, în adâncul sensibilităţii sale linguistice, că o limbă, 
strânsă în cercul unei sintaxe solide şi viguroase, însemna întâi de toate 
o reînnoire şi regenerare a gândirii, astfel că la el, care avea în afun- 
zimi plăsmuirea muncită a expresiei, ce nu devenea niciodată pedantă 
şi rece căutare de cuvinte, gândirea era meditaţie și elaborare fanta- 
stică, mai mult decât o necesitate de proprietate expresivă. 

Pe lângă aceasta mai găsim la Coșbuc, cu toate că uneori incon- 
ştientă şi neexprimată, problema limbii care devine artă sub forţa unui 
proces de elevaţie spirituală ; limbă care din patrimoniul comun al unui 
întreg popor, ca mijloc de expresie, atât al colectivităţii cât şi al indi- 
vizilor singurateci, și pe care fiecare o întrebuinţează ca instrument 
comun, afirmându-se totuşi, simultan, deosebit de alți vorbitori, se ri- 
dică transfigurându-se, la un limbaj poetic şi câştigă accente noi, cu- 
lori noi, tonuri noi, 

Totuşi, la Coşbuc, preocuparea principală rămâne aceea a proprie- 
tăţii limbii, a aderenţei sale la gândire, adică a clarităţii şi în fond a 
frumuseţii sale, fiindcă el avea intuiţia, că odată atinsă frumuseţea, che- 
stiunea limbei, — şi aici are perfectă dreptate d. prof, Giulio Bertoni 
— este rezolvată, împreună cu aceea a unităţii și a valorii sale, 

Dar tocmai pentru aceasta, un merit mare al lui Coșbuc, — deo- 
sebit în această privinţă (fiind mai discret), de Creangă și de Alec- 
sandri însuși, — este acela de a fi ştiut să vadă, ca un adevărat re- 
prezentant ante litteram al curentelor filologice moderne, că limba li- 
terară poate şi trebue să se armonizeze cu acordurile dialectale ale 
singuraticelor regiuni, în cadrul general al tradiţiei întregii limbi ro- 
mânești. Oricât de neînsemnate pot să fie contribuţiile dialectale la 
lexicul limbei române, — a cărei caracteristică, faţă de celelalte limbi 
romanice este chiar quasi absenţa formelor dialectale, — Coșbuc, care 
iubea cu neţărmurită dragoste vorbirea poporului, atât de proaspătă 
şi plină de savoare rustică, şi-a dat seama că, chiar datorită continuei 
contribuţii regionale, limba nu se cristalizează în forme fixe, ci se des- 
făşoară într'o vieață continuă, care e a formei, dar este şi a gândirii, 
şi că, datorită limbii, regionalismul, care este unul din modurile de per- 
sistență ale istoriei şi ale formelor civilizaţiei trecute, așa dar a părin- 
ţilor noștri, ereditate indestructibilă în noi, devine activitate naţională, 
adecă istorie și una din formele civilizaţiei prezente, deci a noastră 

r 


20 : MARIO RUFFINI 


înşine, El şi-a dat seama că limba națională, in concepția sa tempo- 
rală, nu poate fi numai un patrimoniu al trecutului, ci trebue să fie 
deschisă şi prezentului; iar în concepția sa spaţială nu poate fi expresie 
a unui singur oraș, sau a unei singure regiuni, ci a tuturor oraşelor 
şi a tuturor regiunilor, astfel încât să poată primi contribuţia sufletelor 
lor în activitatea spirituală, mai vastă și mai multiformă a întregei națiuni, - 

Astfel el susţinea, nu teoretic, ci pe baza operei sale însăşi, că 
orice afirmare adevărată a artei şi a poeziei este, întru cât e expresie, 
şi o contribuţie la concepţia literară naţională, pentru că spiritul padue 
este prezent în orice plăsmuire poetică a gândirii. 

fa limba operelor sale, Coşbuc e viu și întreg ca om, ca scriitor, 
ca artist; îl simțim căutând neliniștit şi neostenit o formă proprie, dela: 
care așteaptă liberarea personalităţii sale; desvoltarea sufletului său de 
scriitor, neliniştile elaborării artistice, victoriile şi chiar insuccesele sale, 
întreg spiritul său în sfârșit, care se profilează în înfăţișările noi şi di- 
verse ale sentimentului și ale fantaziei sale, se traduc în bogata, pu- 
ternica, complexa și variata substanţă a limbii sale. In el fuzionează 
clasicismul, care deriva în parte în întreagă literatura română din mo- - 
şlenirea operei literare a lui Alecsandri şi a lui Eminescu, şi tradi- 
ţionalismul ce-i venea din dragostea pentru vieaţa poporului, sau mai 
bine zis a ţăranului, fie chiar numai aceea a ţăranilor din împrejuri- 
mile Năsăudului şi nu a întregei Transilvanii, Acestei încercate și tem- 
perate influenţe a limbii rurale, i se datorește, dacă nu mă 'nşel, dic- 
ţiunea graţioasă și simplă, dar eficace şi viguroasă, a atâtor versuri 
ale sale, a dragostei de a spune lucrurile cu simplitate și sinceritate, cu 
Şingăşie şi totuşi cu virilitate, cu acea luciditate care se pare unul din 
primele sale daruri poetice; precum la ţăranii obişnuiţi cu expresiile 
simple, numai sevă şi tărie, de asemenea luciditatea expresiei la Coşbuc 
este înainte de toate claritate luminoasă a gândirii, 

Nici la un alt poet al timpului său, nu se simte, ca la Coşbuc 
„că, atunci când se atinge limba, se ajunge drept la idee, 


ln româneşte de Liviu Onu MARIO RUFFINI 


NECESITATEA UNUI INSTITUT DE BIOLOGIA 
NAȚIUNII? 


Imperative etnobiologice, — Pretacerile prin cari a trecut 
lumea în ultimele decenii a pus naţiunile în situaţia de a-și verifica 
forțele şi a le adapta noilor nevoi, rezultate din concurenţa din ce în 
ce mai aprigă dintre popoare. 

Eliberarea de sub stăpânirea statelor poliglote desmembrate a 
unor grupări etnice masive, și regruparea lor în marginile firești ale 
statelor naţionale, a impus conceptului de naţiune o ţinută mai eroică 
şi i-a dat o interpretare mai solemnă, stimulând, în același timp, simţul 
de răspundere și de solidaritate etnică. 

Conștiinţele naţionale trezindu-se la o vieaţă nouă, națiunea română, 
aşezată la răscrucea atâtor primejdii istorice, este datoare, mai mult 
decât oricare altă naţiune, să-şi adune şi să-și sporească puterile, pentru 
__a putea propăși potrivit cu valoarea însuşirilor cu care e înzestrată şi 
a pământului de care e legată. 

O elementară datorie civică şi naţională ne obligă să recunoaștem 
că poporul român nu progresează în măsura forţelor sale reale. Racile 
vechi îi macină puterile şi-l împiedecă să-şi valorifice calităţile biologice 
latente, Deşi de o fertilitate excepţională, excedentul său natural este 
mult inferior capacităţii sale „de reproducere, iar micşorarea voită a 
natalității din unele părţi ale ţării ia proporţii cu adevărat catastrofale. 
Epidemia tinde să se propage în spre răsărit, contaminând şi alte ținuturi 
româneşti. Acest grav proces demografic trebue să ne dea de gândit, 
ca și atâtea alte fenomene patologice, care primejduesc capitalul ome- 
nesc al naţiunii. 


1) Comunicare făcută la Academia de științe la 17 Decemvrie 1941. — Numerele 
din paranteze indică numărul de ordine din Bibliografia dela sfârşitul studiului. 


22 Dr, AUREL VOINA 


Pentru a putea lua măsuri de îndreptare, fenomenele cari privesc 
patologia naţiunii trebuesc cercetate amănunţit, odată cu morfologia şi 
cu condiţiile sale de vieaţă. Cercetări parţiale s'au făcut adesea și s'au 
propus şi remediile potrivite, dar n'au ajuns să fie destul de conclu- 
dente, deoarece n'au fost conduse în cadrul unui plin de acţiune ge- 
neral și unitar, menit să cuprindă toate funcțiunile biologice vitale ale 
naţiunii și să caute soluţiuni pentru toate suferințele sale, 

Cercetările privitoare la neamul românesc s'au îndreptat, până 
acum, mai ales în spre cunoașterea pământului pe care îl locuește, a 
limbii pe care o vorbeşte și a faptelor istorice săvârşite, 

Pământul românesc a fost studiat până în cele mai mici amănunte, 
cu toate bogăţiile sale geologice, botanice și zoologice. Cunoaştem zăcă- 
mintele sale petrolifere și. aurifere, după cum îi cunoaștem bogăţia în 
animale și produse agricole, 

Limba românească a ajuns să fie cercetată până în cele mai sub- 
tile şi mai obscure forme şi se poate mândri că, înaintea altor limbi, 
mai mari și mai răspândite, a ajuns să fie turnată întrun monumental 
Atlas linguistic, alcătuit după principiile cele mai moderne. 

Scrierile privitoare la istoria Românilor cuprind numeroase rafturi 
încăpătoare și documente noi vin necontenit să lumineze umbrele ce 
au mai rămas, în trecutul cu care ne mândrim, 

In același timp etnografii cercetează realizările şi înfățişerile con- 
crete ale civilizaţiei poporului, folcloriştii şterg praful de pe foile ne- 
scrise ale literaturii populare, sociologii scrutează cadrele subunităților 
sociale şi sfatisticienii măsoară cantitatea materialului uman românesc, - 
tot atâtea preocupări cari ţintesc să lămurească anumite laturi ale fiinţei 
noastre etnice. 


Intensificarea cercetărilor etnobiologice. — Sar 
părea că totul merge bine şi că putem fi mulţumiţi cu ceea ce ştim 
şi cu ceea ce facem pentru ştiinţa naţiunii. Și totuşi nu este aşa, de- 
oarece, în toate aceste preocupări ale oamenilor de ştiinţă, națiunea 
nu este cercetată de ajuns de amănunțit, tocmai în acele resorturi ale 
ființei sale, care privesc existența sa prezentă şi viitoare, ca o entitate 
biologică omogenă şi de sine stătătoare. 

Această entitate biologică autonomă are o structură morfologică 
proprie, pe care n'o cunoaştem destul de bine, după cum nui cu- 
noaştem amănunţit nici funcțiunile fiziologice normale și patologice, 
iar din cauza aceasta nu-i putem aplica tratamentul potrivit cu marasmul 
în care se găseşte. 


NECESITATEA UNUI INSTITUT DE BIOLOGIA NAȚIUNII 23 


Fiind alcătuită din material omenesc, națiunea, în întregime, trebue 
studiată cel puţin în măsura în care se studiază singuraticii indivizi în 
legătură cu mediul fizic, situaţia economică și starea culturală. 

Până decurând singurul stimul pentru existenţa etică și naţională 
a poporului român a fost istoria naţională, ale cărei fapte eroice ser- 
veau ca îndemnuri pentru viitor; dar progresele ştiinţelor biologice şi 
învățăturile scoase din aceste ştiinţe, ne-au făcut să ne revizuim ţinuta. 
Continuând să privim națiunea prin prisma retrospectivă a trecutului 
său glorios, ne simţim obligaţi să o cercetăm mai deaproape și în în lumina 
funcţiunilor sale biologice, prezente șii viitoare, 

Ca unitate biologică superioară, influențată de ic elita cosmice 
aproape identice, vorbind aceeași limbă, având aceleaşi aspirații şi fiind 
încălzită de aceeași voință comună, națiunea română formează o entitate 
biologică neseparabilă, cu morfologia, fiziologia și patologia sa pepe, 
diferite de ale celorlalte naţiuni vecine sau îndepărtate, 

Biologia, ca știință a vieţii, cercetează manifestările vitale în toată 
complexitatea lor, dela cele mai simple protozoare până la alcătuirea 
biolog'că superioară, care e omul. In aceste cercetări biologia scru- 
tează organismele în relaţie cu factorii cu care vin în contact şi care 
„privesc mediul, climatul, natura solului și alimentaţia. Turburările din 
mediul înconjurător, înrâurind existența vietăților, produce modificări 
patologice pe care biologia nu le poate ignora, ceea ce înseamnă că 
patologia nu poate îi separată de biologie. 

La om, modificările patologice, de o varietate infinită, primejduind 
sănătatea și vieaţa, au trezit interesul acelei ramuri a biologiei aplicate, 
- sare e medicina curativă, 

Date fiind foloasele practice imediate, pe care le aduce, medicina 
curativă a luat un avânt foarte mare, depăşind sectoarele biologice înve- 
cinate, cu care ar fi trebuit să meargă cot la cot. la individualismul 
său exagerat, medicina curativă uită de prea multe ori socialul, dar 
această neglijenţă se răzbună, deoarece, după cum știm, cu toate pro- 
gresele ştiinţelor medicale, mortalitatea românească se menţine la un 
nivel ridicat, iar media vieţii nu vrea să crească. 

Medicina curativă alină dureri și salvează vieți, contribuţie extrem 
de folositoare pentru capitalul uman românesc, dar pentru ca potenţialul 
biologic al naţiunii întregi să se ridice la nivelul pe care îl merită, e 
nevoie să recurgem și la o altă terapeutică, de proporţii mai mari, 

Dacă Descartes aştepta dela medicină îmbunătăţirea şi fericirea 
omenirei, desigur că nu se gândea numai la toloasele imediate ale me- 
dicinei curative, cât mai ales la îndreptările aduse de medicina socială, 


za Dr. AUREL VOINA 


pe temeiul informaţiunilor furnizate de disciplinele care se ocupă de: 
biologia naţiunii. 


Educația etnobiologică. — Pentru a putea iînsănătoşi na- 
țiunea, indrumătorii ei trebue să-i cunoască structura, funcțiunile de 
vieață şi suferințele, aşa precum medicul curativ cunoaşte anatomia, 
fiziologia şi patologia bolnavului ce tratează. 

Medicină curativă științifică, cu adevărat utilă, poate face numai 
medicul, dar ţinuta igienică a individului, restrângând riscurile pato- 
logice, înlesnește mult sarcina medicinii. La opera de redresare bio- 
logică a naţiunii de asemenea poate contribui orice individ, dar pentru ca 
această contribuţie să atingă intensitatea necesară prosperității etno- 
biologice maximale, este nevoie de o îndrumare sistematică a tuturor 
acelora care, într'un fel sau altul, se ocupă de educația tineretului, de 
sănătatea personală şi colectivă, fizică și sufletească, de organizarea 
societăţii, de culte şi arte şi de diferitele ramuri ale administrației publice, 
cu toate domeniile sale de ordin legislativ, financiar, judiciar, industrial 
şi comercial. Bine înţeles că nici îndrumătorii muncii agricole nu pot 
neglija temeiurile existenţei noastre etnobiologice. 


Potrivit cu acest principiu fundamental, toate firele nervoase ale 
vieţii noastre publice sau particulare trebue să fie străbătute de același 
curent ideologic continuu, produs de grija permanentă unanimă pentru 
biologia naţiunii. 

In scopul acesta este necesar să se creeze o nouă mentalitate, 
din care să decurgă o altă concepție de vieaţă, potrivită cu interesele 
biologice ale naţiunii și diferită de cea de azi, care nu prețueşte omul 
după valoarea sa biologică potențială, ci după productivitatea sa ma- 
terială, chiar dacă această productivitate împuținează vieața și sub- 
minează structura biologică a familiei. De altfel pentru materialismul 
antietnobiologic a] concepţiilor de vieaţă actuale, familia nu este aşezată 
în centrul preocupărilor sociale şi nici nu joacă rolul creator pe care 

„i-l atribue biologia naţiunii şi pe care îl are, fără îndoială, 

In opera ce urmează să fie întreprinsă pentru a sădi în mintea 
tuturor noţiunea răspunderii faţă de nevoile biologice ale naţiunii, ca 
şi pentru a păstra vie conștiința acestei răspunderi, rolul cel mai im- 
portant îl joacă şcoala, Educaţia etnobiologică trebue să înceapă siste- 
matic din clasa întâia primară, făcându-se, indirect, prin mijlocirea 


diferitelor materii de studiu, pe căile arătate în publicaţii și lucrări 
anterioare (10, 11, 12). 


- NECESITATEA UNUI INSTITUT DE BIOLOGIA NAȚIUNII 25 


Invăţătorul şi profesorul nu sunt numai instructori intelectuali ai 
elevilor ; lor le revine sarcina de a face şi educaţia etnobiologică a 
şcolarilor, exploatând, lecţie cu lecţie, toate materiile de studiu, care 
pot aduce o contribuţie la această educaţie. Şi nu există obiect de 
învăţământ care să nu poată fi folosit și în scopul acesta, 

Educaţia etnobiologică începe cu educaţia sanitară personală şi 
colectivă, dar nu se oprește aici, ci îmbrățișează toate domeniile de 
„vieaţă ale naţiunii, dela cele mai elementare fenomene demografice până 
la cele mai complexe procese eredorasiale, care par complicate numai 
celor care nu se obosesc să le ințeleagă mecanismul, 

Biologia naţiunii pretinde să fie uprofundată de cercetători şi pre- 
dată în toate școlile, de toate gradele şi de toate categoriile, In înţeles 
didactic „biologia naţiunii” este denumirea generică a unui grup de 
discipline, în care intră mai multe obiecte de studiu, așa precum în 
grupul religiei intră istoria vechiului și noului testament, istoria bise- 
ricească, românească și universală, dogmele bisericii creştine ortodoxe,. 
morala creştină și elementele filosofiei religioase creștine, iar la mate- 
matici : aritmetica, geometria, algebra, cosmografia și așa mai departe. 


Rostul unui institut de biologia naţiunii. — Pentru 
cercetarea ştiinţifică a naţiunii, sub aspectul său biologic, este nevoie 
de o instituţiune științifică, în care diferitele resorturi etnobiologice să 
fie studiate amănunţit, aşa precum anatomistul și fiziologul studiază 
structura și funcțiunile corpului omenesc, geologul măruntaiele pămân- 
tului, zoologul și botanistul, fauna şi flora acestui pământ. 

Şcoala eugenică și biopolitică clujană 20 de ani a propovăduit 
înfăptuirea unei instituţii, care să studieze fondul biologic al naţiunii 
şi să îndrumeze capitalul uman potrivit cu nevoile etnobiologice româ- 
» neşti. Academia biopolitică și apoi Facultatea de etnologie şi bio- 
politică, concepute de Prof, Moldovan, pentru a desăvârși „cunoașterea 
realităţii noastre etnice și studiul organizaţiunii de stat“ (8) sunt așe- 
zăminte a căror realizare ar fi servit mult interesele biologice ale po- 
porului român. 

Dacă am afirma că fiinţa fizică a poporului român nu este cu- 
noscută și studiată aşa precum sunt studiate și cunoscute multe din 
domeniile care privesc cultura pământului, creșterea animalelor, industria 
extractivă și industria de transformaţie a ţării românești, sar putea 
spune că exagerăm,. Există, doar, la noi atâtea instituţiuni puse în 
serviciul biologiei umane. Dacă le privim mai deaproape constatăm, 
însă, că aceste instituţiuni se ocupă mai ales de individul izolat, nu de 
națiunea întreagă, şi în primul rând de individul bolnav, nu de cel 


26 Dr. AUREL VOINA 


sănătos, expus la boală şi la degradare biologică, din atâtea cauze pe 
care nu le cunoaştem în toate amănuntele lor, deoarece nu le-am cer- 
-cetat temeinic, în perspectiva largă a existenţei unui neam, așa precum 
viticultorii au studiat biologia normală şi patologică a viței de vie, 
ferind-o de hibrizi și de filoxeră, și precum zootechnicienii au ajuns 
să aducă atâtea imbunătăţiri diferitelor soiuri de animale domestice, 
privindu-le prin prisma întregei specii zoologice din care fac parte, 

La noi există excelente instituţii medicale curative, conduse de 
medici formaţi în facultăţile de medicină româneşti, încadraţi cu pro- 
fesori a căror valoare științifică nu este mai prejos de a celor dela 
alte facultăţi de medicină din Europa apuseană. Și mai dispunem de 
instituțiuni de igienă preventivă, în care se prepară produse biologice 
menite să prevină și să vindece diferite boli infecto-contagioase şi în 
care se face instrucţia personalului chemat să lucreze în diferitele do- 
menii ale igienii preventive și medicinii sociale, Dar nu există nici o 
instituţiune în care biologia întregei naţiuni să fie cercetată așa, precum 
se cercetează, de pildă, biologia pomilor fructiferi sau a animalelor 
domestice, privite în perspectiva zootehnică a perfecţionării lor viitoare. 

Pentru omul bolnav avem spitale, Spitale avem și pentru ani- 
malele bolnave; dar mai avem și un institut zootehnic, pentru perfec- 
ționarea animalelor normale.: Pentru perfecționarea naţiunii nu avem 
o instituţie similară, Spitalul nu ajunge pentru propăşirea biologică. a 
neamului, Spitalul poate, cel mult, să mențină națiunea la nivelul bio-. 
logic actual, dar nu poate să-i ridice potenţialul vital, 

Bolile individuale ale Românului sunt la fel cu cele ale bolnavilor 
izolați ai altor popoare, patologia poporului român, privit în totalitatea 
lui naţională, diferă, însă, de patologia altor popoare. 

Despre patologia naţiunii noastre se știu multe, dar nu se știe cât 
ar trebui să se ştie, pentru a putea aplica temeinic terapeutica entno- 
biologică optimă. Ca și în patologia individualistă, așa şi în patologia 
națiunii, nu se pot prescrie remedii sigure atâta timp, cât nu se cue» 
noaște fiziologia normală a unităţii biologice, de care ne ocupăm, Am 
putea spune că în ceea ce priveşte biologia” naţiunii române am in- 
versat ordinea firească a investigaţiunilor ; îi cunoaștem ceva mai bine 
patologia, decât morfologia şi fiziologia, deși în ordine cronologică cer- 
cetarea morfo-fiziologică trebue să primeze. 


Domeniile de activitate ale institutului de bio- 
dogia naţiunii. — latr'un institut de biologia naţiunii, organizat după 
principiul altor institute, destinate să cerceteze atâtea alte aspecte ale 
-existenței noastre politico-administrative, economice şi culturale, morfo- 


NECESITATEA UNUI INSTITUT DE BIOLOGIA NAȚIUNII 27 


logia naţiunii se studiază după criiterii bio-antropologice, în care fac- 
torul rasial este privit ca un element hotăritor al faptelor sociale şi al 
pulsaţiunilor biologice ale diferitelor pături populare (3). 

Cercetări bioantropologice s'au făcut, până acum, puţine şi în mod 
sporadic. Compoziţia noastră rasială nu este cunoscută în întregime. 
Nu ştim în ce propcerţie suntem mediterani, alpini, nordici sau dinarici, 
şi tot așa de puţin știm în ce măsură exactă Românii sunt bruni sau 
blonzi, castanii sau roșcaţi. Din informaţiile culese până acum de dife- 
riti cercetători asupra poporului nostru, din acest punct de vedere nu 
putem trage concluzii valabile pentru întreaga naţiune. Însuficienţa da- 
telor bioantropologice românești este explicabilă și scuzabilă prin nu- 
mărul mic de antropologi români. Cercetările savanților străini sunt de 
dată mai veche, dar nu și de valoare mai mare decât ale cercetătorilor 
băștinași, 

Privitor la morfologia poporului român ne lipsesc şi alte date 
strict indispensabile. Pare puţin verosimil, dar e perfect adevărat, că 
nu știm care e greutatea medie a corpului, pe vârstă și pe sexe, în 
diferite regiuni ale ţării; nu s'a putut stabili încă, din lipsă de cerce- 
tări, etalonul taliei românești, şi nu cunoaștem până acum proporția 
dintre lungimea membrelor superioare și inferioare, media perimetrului 
toracic, indicele cefalic, facial 'sau nazal — și așa mai departe, 

Asupra malformaţiunilor corporale ale populaţiei nu dispunem 
decât de informaţii vagi, după cum nu suntem mai bine orientaţi nici 
asupra intensității subnutriţiei. Din cauza aceasta măsurile de îndrep- 
tare sunt dictate mai mult de inspiraţii momentane, decât de un plan 
de acţiune bine sistematizat, 


Ca şi compoziţia rasială, așa şi funcțiunile de vieață diteră dela 
naţiune la naţiune, Fiziologia naţiunii privește fenomenele demografice, 
condiţiile de vieaţă şi stările lămurite de cercetările biometrice. Din 

` fericire, date privitoare la demografia cantitativă avem din belșug, graţie 
numărătorii făcute de recensământul din 1930 şi de cel din anul acesta, 
` fiind ţinute la zi de Institutul Central de Statistică (5, 6), condi- 
{ile de vieaţă ale populaţiei rurale şi urbane au însă nevoie să fie 
cercetate sub diferitele lor înfățișări, începând cu problema alimen- 
taţiei, care la noi prezintă o importanță covârşitoare. Cercetările izo- 
late, privitoare la substratul fiziologic al alimentaţiei poporului român 
sunt de dată recentă. Rezultatele lor ne-au desvăluit stări deosebit de 
interesante, lămurindu-ne patogenia unui şir întreg de stări patologice 
înrădăcinate în naţiune (2, 4, 9), 

Institutul de biologia naţiunii va avea sarcina să adâncească și să 
generalizeze aceste cercetări, odată cu investigaţiile privitoare la igiena 


28 Dr. AUREL VOINA 


personală, locuinţa și echilibrul dintre muncă şi odihnă, sau diferiți 
factori de intoxicație cronică și surmenaj, tot atâtea probleme care 
privesc în aceeași măsură fiziologia normală, ca şi pe cea patologică, 
„a naţiunii, 

Tot prin Institutul de biologia naţiunii s'ar putea întreprinde cer- 
cetări, care să ducă la stabilirea mediei de vieaţă pe sexe şi profesii, 
ca şi în funcţie de celibat, maternitate sau diferite boli organice și so- 
ciale. În felul acesta fiziologia normală a naţiunii ne lămureşte treptat 
diferite aspecte ale patologiei naţiunii, determinată în mare parte și de 
starea culturală, ca și de simţul de solidaritate socială, Acest simţ, la 
rândul său, este legat sau derivă din conştiinţa de răspundere etno- 
biologică, pe care Institutul de biologia naţiunii va avea sarcina să o 
infiltreze în mintea și în sufletul tuturor îndrumătorilor de azi și de 
mâine ai poporului român. 


Patologia naţiunii depinde în primul rând de neajunsurile care 
decurg pentru neam din patologia mamei şi a copilului. Depistarea şi 
prevenirea factorilor disgenici ereditari sau adăugaţi formează o preo- 
cupare de bază a cadrului etnopatologic, subliniat și de 'turburările 
profunde, cauzate de bolile sociale, pe care etnobiologia este datoare 
să le cerceteze temeinic. Institutul de biologia naţiunii ar putea imbră- 
țişa și problemele mari de medicină socială, care ar cădea în sarcina 
institutelor de medicină socială (1). 

Dar Institutul de biologia naţiunii nu este numai o instituţie de 

„cercetări etnobiologice, ci este chemat să servească şi ca aşezământ de 
ştiinţă aplicabilă, aşa precum Institutul naţional zootehnic, de pildă, 
nu se mărginește numai la cercetări ştiinţifice, ci întreprinde și o activă 
acțiune educativă pe teren, făcând o propagandă asiduă pentru cre- 
şterea, îmbunătăţirea şi apărarea sănătăţii animalelor, Ceea ce face 
Înstitutul naţional zootehnic este mai mult decât o operă de igienă 
preventivă. Institutul naţional zootehnic face ceea ce, pentru materialul 
omenesc românesc, ar urma să facă eugenia, prin Institutul de bio- 
logia naţiunii, 

E în interesul naţiunii să recunoaştem cu un ceas mai de vreme 
că fauna şi flora pământului românesc, şi bogățiile din sânul lui s'au 
bucurat, din unele puncte de vedere, de mai multă atenţie ştiinţifică 
cercetătoare, decât oamenii de pe suprafaţa lui, constituiți în familiile 
care, în totalitatea lor, alcătuiesc națiunea. Recunoaştem că familia nu 
poate fi cercetată şi perfecționată cu mijloacele întrebuințate de zoo- 
tehnie. Nimeni nu se gândește să recurgă la astfel de experienţe ilu- 
zorii. Dar o mai atentă cercetare a materialului biologic al naţiunii se 


NECESITATEA UNUI INSTITUT DE BIOLOGIA NAȚIUNII 29 


impune categoric, pentru a ajunge ca acest material să poată fi cu- 
noscut sub toate aspectele, sub care zootehnicienii, agronomii şi silvi- 
cultorii își cunosc materialul de care se ocupă prin mijlocirea institutelor 
respective, 

In ordinea aceasta de idei, Institutul de biologia națiunii ar urma 
să se ocupe de problemele care privesc îndepărtarea dela procreație a 
elementelor care degradează patrimoniul biologic al naţiunii, căutând 
ca, în acelaşi timp, să selecjioneze valorile biologice şi să le dea pu- 
tința să se afirme, în folosul comunității naționale, pe căi intelectuale 
şi procreative. 


Institutul de biologia națiunii ca centru de învă- 
țământ etnobiologic. — Paralel cu cercetările științifice, Institutul 
de biologia naţiunii ar urma să se ocupe de educaţia etnobiologică a 
tuturor acelor intelectuali, care, prin fucţiunea ce îndeplinesc în stat, 
pot avea, direct sau indirect, vre-o influenţă etnobiologică asupra capi- 
talului omenesc naţional, 

Deşi preceptele etnobiologice pot fi lămurite și propovăduite de 
pe. catedrele tuturor facultăţilor şi şcolilor superioare, totuși o instrucție 
centrală este necesară pentru toți cei care aspiră la o funcţiune de 
conducere în cultele şi învățământul național, în sănătatea şi admi- 
nistrația publică, în justiție şi finanțe, în industrie şi comerț, în artă, 
în agricultură și în toate domeniile, în care capitalul omenesc româ- 
nesc, prezent și viitor, poate fi lezat şi diminuat prin ţinuta antietno- 
biologică a celor, în mâna cărora este încredinţat, în măsură mai mică 
sau mai mare, 

Preotul, înainte de a păşi în altar, profesorul, înainte de a se urca 
pe catedră, medicul, înainte de a-și începe misiunea, magistratul, îna- 
inte de a împărtăşi dreptate, prefectul, înainte de a-şi cârmui judeţul, 
ca şi toți ceilalţi muncitori pe ogorul trebilor publice, înainte de a-şi 
începe activitatea să fie obligaţi să asculte, la Institutul de biologia 
naţiunii, o seamă de prelegeri privitoare la structura, funcțiunile și sufe- 
rințele colective ale naţiunii. Numai atunci vor ști cum să se comporte, 
pentru ca acţiunile lor să se desfășoare potrivit cu interesele etnobio- 
logice colective și permanente. 

Desigur că atunci când se va păși la realizări, prelegerile de bio- 
logia naţiunii vor trebui eşalonate astfel, incât ascultătorii să nu fie 
stingheriți în studiile lor fundamentale şi nici să nu le întârzie dobân- 
direa titlurilor și funcţiunilor profesionale. Pentru motivul acesta, şi 
pentru multe altele, logic ar fi ca Institutul de biologia naţiunii să 
funcționeze pe lângă Universitate şi în strânsă legătură cu facultăţile 
şi școlile superioare. 


mă 


Dr. AUREL VOINA 


Suntem datori să ne cunoaștem şi pe noi înșine, așa cum cunoaştem 
pe alţii, Miezul înţelepciunii socratice, cuprinsă în lozinca gnothi seauton, 
avea acum 23 de sute de ani un înţeles filosofic. Această lozincă are 
astăzi un sens naţional-biologic. 

Națiunea fiind cea mai înaltă instanță a existenței noastre per- 
sonale şi colective, prezente şi viitoare, are dreptul imprescriptibil de 
a fi apărată şi întărită prin toate mijloacele puse la îndemână de ştiinţa 
zilelor noastre. În slujba acestei apărări și întăriri ar urma să fie pus 
Institutul de biologia naţiunii. 


Banu G. 


Benetato Gr. 
Făcăoaru |. 
Georgescu D. C. 
Manuila S. 


Moldovan l 


Nasta M. 


Voina A. 


“ 


? 


Dr. AUREL VOINA 


Note bibliografice 


La science de la mâdicine sociale, Bucureşti, 1940, 
Problema alimentaţiei pentru individ şi colectivitate, Editura 
„Astrei“, Cluj, 1939. 
Despre structura rasială a populației rurale din România, iv 
Revista de igienă socială, Nr. 1—6, 1940. 

L'alimentation de la population rurale en Roumanie, Bucu- 
reşti, 1940, 

Recensământul general al populaţiei din 29 Decemvrie 1930, 
Buletinul demografic al României, 1932—1941. 

Biopolitica, Cluj, 1926. 

Spre o facultate de etnologie şi biopolitică, în Buletinul en- 
genic şi biopolitic, Nr. 3—4, 1938. 

Alimentaţia ca problemă fundamentală a sănătății publice şi 
a prosperității naţionale, în România Medicală, Nr. 1, 1940. 
Reforma învăţământului şi biologia naţiunii, Buc., 1940. 
Reforma înviţământului pe baze etnobiologice, Academia de 
științe, 19 Martie 1941. 

Biologia naţiunii ca temelie a învățământului, Academia de 
ştiinţe, 3 lunie 1941. 


O REVELAȚIE A ZIARISTICEI ARDELENE : 
IOAN BECHNITZ”) 
1848-1898 


Ardealul de altădată crease, în ciuda împrejurărilor grele, o presă 
atât de serioasă ca ţinută intelectuală şi tehnică modernă, încât nu 
exagerăm de loc spunând că, în perspectiva vremii, ea stârneşte admi- 
rafia fără rezervă a cercetătorilor de astăzi, Abia când un istoric, de- 
plin documentat, va izbuti să întocmească monografia completă ce o 
aşteptăm încă, se va putea cunoaşte rolul covârșitor al ziaristicei în 
desvoltarea neamului românesc de dincolo de Carpaţi. 

Vor răsări atunci sub ochii noştri o serie de profiluri gazetărești, 
care au însemnat tot atâţia luptători entuziaşti în războiul istoric, lung 
şi înverşunat, Se va vedea că acești publiciști, deplin confundați cu 
idealurile ce încălzeau o nație, au fost minunate exemplare de sacri- 
ficiu și eroism, întreţinând fără odihnă în suflete flacăra sfintelor cre- 
dinţe româneşti. Aceasta și pentru motivul că, atâţia dintre ei nu erau 
numai iscusiţi purtători de condei, ci şi bărbaţi cu răspunderi pro- 
eminente în vieaţa noastră naţională, fapt ce împrumuta scrisului lor 
o reală și rodnică autoritate morală, 

Așa se explică prestigiul aproape religios, ce învăluia presa Ar- 
dealului de ieri, transformând-o într'o redutabilă cetate de luptă, cu 
adânci şi întinse rezonanţe în conștiința masselor populare, Era aceasta 
epoca luminoasă a gazetăriei clasice, născută din nevoile de apărare 
a rassei, animată de îndemnuri idealiste şi călăuzită statornic de ca- 
techismul onestităţii, fiindcă înfăptuitorii ei erau tot atâtea caractere, 
care aduceau în sărăcia redacţiilor de atunci nu numai bogăţia unor 


*) Conferinţă rostită la postul de Radiodifuziune in ziua de 3 lanuarie 1942. 


32 4. MATEIU 


simţiri de cea mai nobilă esenţă, ci și temeinicia unei pregătiri dobân- 
-dită în marile centre de cultură apuseană, 

Printre ei, sau mai exact peste ei, se înalță ca o culme figura 
lui loan Bechnitz. Afirmația aceasta ar putea întâmpina o îndoială 
legitimă, pentru motivul că în memoria generaţiei de azi loan Bech- 
nitz este pur și simplu un ilustru anonim, al cărui nume nu se întâl- 
nește în nicio bib iografie de istorie culturală, Și totuși, adevărul este 
cu desăvârşire altul, cum se va vedea din conferința mea de azi. 

Născut în 1848 ca fiu al lui Antoniu Bechnitz, mare comerciant 
şi filantrop macedo-român din Sibiu, membru în Consistorul mitropo- 
litan şi cel dintâiu casier al Astrei culturale — ca om de încredere al 
Mitropolitului Șaguna — loan Bechnitz, după absolvirea cu note emi- 
nente a liceului săsesc din Sibiu, făcu studii strălucite mai întâi la Viena, 
în tovărăşia lui Eminescu şi Slavici, iar mai pe urmă la universităţile 
din Heidelberg și Lipsca. O polemică ziaristică, angajată aici cu W. 
Waitenbach, unul din vestiţii săi profesori de istorie, relativ la Ro- 
mânii din Transilvania, îi aduse o reputaţie neaşteptată printre studenți, 
iar acasă numele lui deveni deodată popular prin elogiile din presă și 
întrunirile naţionale, 

Terminându-şi studiile juridice şi filosofice în condiţii optime, el 
-se inapoiază la Sibiu, unde îi sta deschisă — la vârsta de 23 de ani — 
o strălucită carieră de avocat şi om politic. Totuși nu se hotări pentru 
niciuna din ele, Lipsit de grijile existenţei materiale, Bechnitz prefe- 
rase să-şi păstreze o completă lbertate de mişcare, spre a se bucura 
nestingherit de infinitele plăceri spirituale, ce i le ofereau ştiinţele, ar- 
“tele și mai ales publicistica. Devenise astfel tipul intelectualului de rassă, 
cu gusturi alese şi exigenţe superioare, formate în urma unor pasio- 
nate lecturi din toate domeniile gândirii, ce-i creaseră în societatea 
ardeleană faima unui om de mare cultură şi extraordinară erudiție. 
Socotind că, nu şi-ar putea servi mai bine neamul său decât dela înăl- 
ţimea acelei tribune libere, care este presa naţională, cu puterea ei 
miraculoasă de afirmare a drepturilor românești, Bechnitz intră la în- 
ceput în redacţia Zelegrafului Român din Sibiu, care era ziarul Mi- 
tropolitului Şaguna. În jurul acestei foi se grupaseră o serie de tineri 
dinamici, pregătiţi în Germania prin grija părintească a lerarhului con- 
ducător de neam. Erau acolo Nicolae Cristea, redactorul gazetei, vi- 
carul Nicolae Popea, lon Slavici, profesorii Simeon Popescu, D. Bar- 
ceanu, D. Comşa, Il. Puşcariu, fraţii şi Eugen Brote, care constituind 
un cerc literar, porniseră marea luptă de unitate culturală în spiritul 
„Junimii dela Iaşi. 

Cea dintâi faptă a lor a fost introducerea ortografiei fonetice, 
„contra celei cipariene, atât în coloanele ziarului, cât şi în suplimentul 


O REVELAŢIE A ZIARISTICEI ARDELENE: IOAN BECHNITZ 3 


literar numit Foişoara Telegrafului Român, o adevărată revistă lunară 
a cărei conducere fusese încredințată chiar lui Bechnitz. Prin acţiunea 
viguroasă și inteligentă a acestor tineri, fonetismul înfrânse repede re- 
zistenţele cipariene şi „direcţia nouă“ a lui Maiorescu pătrundea bi- 
ruitoare în vieaţa culturală din Ardeal. Era evenimentul important ce 
se lega de numele Telegrafului Român, căruia talentul şi hărnicia 
scriitorilor din redacţie îi dăduseră prestigiu şi autoritate, farmec şi 
popularitate, tocmai prin orizonturile largi ce îmbrăţişau problemele 
românismului de pretutindeni în același spirit cuceritor al năzuințelor 
de unitate culturală. De aceea a spus Eminescu în Curierul de Iaşi, 
că Telegraful Român „este foaia cea mai modernă de peste Carpaţi”. 

Ion Bechnitz rămăsese la Telegraful Român până în 1883, când 
un fapt brutal provocat de furia guvernului, înlătură din fruntea ga- 
zetei pe Nicolae Cristea, Deodată cu el părăsiră redacţia şi co- 
laboratorii principali, care înțelegeau să se solidarizeze în totul cu apă- 
rătorul unor credinţe naţionale, ce erau şi ale lor. 

Opinia publică era alături de ostracizaţi. Ei își dădeau seama, că 
n'au dreptul să renunțe la o luptă purtată ani de zile cu rezultate atât 
de răsunătoare. Politica lui Şaguna trebuia dusă înainte cu tot avântul 
şi cu toate riscurile, mai ales acum, când șovinismul regimului politic 
ataca violent şi neînduplecat, cetățile noastre de rezistenţă etnică, Era 
epoca lui Coloman Tisza, supranumit sdrobitorul de naţionalităţi. 

Nevoia unui alt organ de publicitate în Sibiu, era unanim recu- 
noscută. Astfel luă fiinţă în 1884 ziarul Tribuna, ca cel dintâi cotidian 
al Ardealului românesc. În fruntea lui fu așezat ca director Ion Sla- 
vici, scriitorul cu reputaţie definitiv stabilită, iar colaboratori erau ti- 
merii publiciști plecaţi dela Telegraful Român. Din însemnările lui Slavici 
reținem amănuntul preţios, că Tribuna este creaţiunea lui loan Bech- 
nitz. „El m'a înduplecat — spune Slavici — să iau sarcina de director 
al ziarului ; el a ales numele „Tribuna“; el a hotărit formatul, literele, 
impărţirea, maniera de redactare, ortografia, tonul, ba chiar și limba 
ziarului”. Mărturia aceasta ne dă măsura valorii intelectuale a lui 
Bechnitz, într'un climat cu atâtea personalități remarcabile ca cel din 
S.biu. 

Cari erau obiectivele de luptă ale Tribunei? Inainte de toate, 
continuarea programului dela Telegraful Român pentru întărirea ideii 
de unitate culturală, prin scrierea aceleiași limbi și îmbrăţişarea tuturor 
chestiunilor de interes general românesc. In al doilea rând, susținerea 
programului național dela 1881, cu autonomia Transilvaniei şi apărarea 
pobticii româneşti tradiţionale. Din aceste motive Tribuna se întâlni, 

3 


34 i. MATEIU 


chiar dela inceput, cu o puternică coaliţie de adversari, redactorii ei 
fiind siliți să lupte pe nenumărate fronturi, risipind talent şi energii 
nebănuite. Dar n'au capitulat. Curentul reprezentat de ei cucerise ver- 
tiginos opinia publică, fiindcă se inspira din izvoarele limpezi ale ma- 
rilor simţiri populare. Tribuna, prin gazetarii ei, era fără îndoială ter- 
mometrul pulsaţiilor neamului românesc din Ardeal. Fără libertate na- 
țională nu ne putem împăca cu opresorii noştri — iată lozinca trâm- 
biţată dela Sibiu până în cele mai ascunse sate din Carpaţi. Prin pa- 
Ginile ei îndrăzneţe, înflăcărate şi intransigente, prinse într'un suflu de 
nestăpânită revoltă, Tribuna a îndeplinit o viguroasă operă de biciuire 
a conștiinţii naţionale, împingându-o cu un pas gigantic spre marea 
viziune a unităţii naţionale. Dovada s'a făcut în procesul Memoran- 
dului, când Clujul a fost inundat de zece. mii de Români, în frunte 
cu Moţii, hotăriţi să susțină cu prezenţa lor neînfricată, bărbăţia frun- 
taşilor acuzaţi de trădare pentrucă reclamaseră autonomia Transil- 
vaniei, 

„Ce rol i se rezervase lui loan Bechnitz în această splendidă ac- 
țiune ziaristică? Răspundem nu fără emoție: el era insuși sufletul 
Tribunei. Faptul ni-l confirmă tot Slavici, care vorbind în „Amintirile” 
sale despre grupul Tribunei spune textual, că „cel mai bine înzestrat 
şi cel mai bine pregătit dintre toți era loan Bechnitz, omul cu o admi- 
rabilă cultură generală și adevăratul conducător al mişcării”, 

Tot, dar absolut tot, se mişca în redacţie după indicaţiile și ordi- 
nele lui. Subiectele articolelor se discutau în prealabil, se scriau acasă 
cu răgaz, apoi se citeau cu Bechnitz înainte de a fi date la tipar, In: 
fiecare dimineaţă era cel dintâiu în redacţie unde răsfoia ziarele, cu- 
legea informaţii, atrăgea atenţia redactorilor asupra articolelor mai 
însemnate şi dădea explicaţiuni. Perfect orientat în mișcarea politică, 
literară și artistică, se întâmpla câteodată să aibă nedumeriri, Pleca. 
îndată la bibliotecă sau la clubul Saşilor, unde se găseau toate publi- 
caţiile străine, lămurindu-se şi făcând notițe pentru ziar, Seara ieşia 
cel din urmă dela redacţie, după ce făcea personal revizia paginilor 
şi stabilea cu Slavici materia pentru numărul următor. 

Rubrica specială, căreia Bechnitz îi acorda o deosebită impor- 
tanță, era corespondenţa cu centrele românești din toate părţile, deoa- 
rece prin ea se servea ideea unităţii sufleteşti, aşa de scumpă pentru 
vizionarii dela Sibiu. Autorul lui „Popa Tanda” ne asigură că, nimic 
n'a contribuit mai mult la răspândirea 7ribunei şi la inrâurirea ei cul- 
turală, decât tocmai această corespondenţă. 

O atenţie îngrijită dădea Bechnitz raporturilor cu România, Lozinca 
celebră lansată de Slavici încă dela 1871, cu ocazia serbărilor dela 


O REVELAȚIE A ZIARISTICEI ARDELENE: IOAN BECHNITZ 3 


Putna, că „Soarele pentru toți Românii răsare dela Bucureşti“ — deve- 
nise crezul intim al tribuniștilor, şi prin urmare era firesc ca Bechnita 
să nu admită în ziar niciun articol deplasat la adresa bărbaţilor de stat 
ai României și a directivelor ei politice, 

O scrisoare a lui Titu Maiorescu către Bechnitz ne arată limpede 
legăturile solide ce existau între București și Sibiul tribuniştilor, Ilustrul 
îndrumător al literelor române îi spunea: „Domnule Bechnitz, nu ne 
cunoaștem personal, dar știm unul de altul prin cunoscuţi comuni, şi 
eu am încredere în judecata d-tale, A fost eri d-l Cornel Pop Păcu- 
raru pe la mine; pentru prima oară îl văd, deşi este încă din Sep- 
temvrie al anului trecut în București, Imi pare rău, că nu lam văzut 
mai înainte, Ca om privat aveam și timp mai mult şi alte împrejurări, 
in care puteam cunoaşte pe cineva. Ca ministru sunt în toate privin- 
tele mai redus; şi trebue să mă adresez adeseori la judecata altora. 
C. P. P. mi-a făcut acum impresiunea unui om devenit cam nervos şi 
debilitat în urma închisorii, cu un fel de susceptibilitate de mândrie, 
care nu-i stă rău, Dar ce poţi cunoaște asupra unui om din o jumătate 
oră? Aşadar spune-mi d-ta ce om este? E capabil de a fi profesor, 
şi la ce anume? E om drept și cumpătat? E onest, absolut onest? 
Te poţi iînhăma cu el la jug, sau dă din picioare și rupe osia tocmai 
când ești în mijlocul făgașului? Ar putea fi revizor școlar? Ce 
face Cojbuc pe-acolo? Aud că e om de talent. Ce a studiat? La ce 
s'ar putea întrebuința ? Nu ni-l trimiteţi încoace ? Îţi poţi inchipui, că 
un ministru nu poate face multe, dar una am să o fac în întreaga 
limită a cunoștințelor mele: sbor liber inteligenţelor oneste! Cu deo- 
sebită stimă al d-tale T. Maiorescu“, (București 25 Aprilie 1888), 

Reţineţi fraza de o fină nuanţă, care exprimă un întreg program: 
„Sbor liber inteligenţelor oneste” și veţi recunoaște în formularea ei 
spiritul înalt dela „Direcţia nouă“ ce străbătuse demult şi la Sibiu, 
tocmai prin talentele, sau ca să fim în notă, prin inteligenţele oneste 
grupate în jurul Tribunei. 

Deși se pretinde că Ion Bechnitz ar fi scris relativ puţin la Tribuna, 
de fapt gazeta întreagă nu era altceva, decât reflexul cotidian și autentie 
al gândirii fecunde şi universale, ce împodobea fruntea acestui emi- ' 
nent îndrumător ge ziaristică naţională. 

Dar el nu era numai conducătorul spiritual al Tribunei, ci şi unul 
din cei mai generoşi mecenaţi ai ei, graţie simțului său de jertfă pentru 
cauzele româneşti, De câte ori gazeta ajungea în impasuri grele, şi ele 
erau destul de frecvente, provocate mai ales de amendele simţitoare 
din procesele politice, Bechnitz era cel dintâiu la sacrificiile de bani, 
ce se cereau urgente și hotărite, 

r 


36 1. MATEIU 


Prietenul cel mai bun şi protectorul financiar al Tribunei era 
Diamandi Manole din Braşov. Devotat al lui Şaguna, pasionat 
de înălțarea neamului său, el susținea cu avânt toate mișcările națio- 
nale, făcând legătura între luptătorii din Ardeal și oamenii politici din 
Bucureşti. Fără dărnicia lui, Tribuna n'ar fi putut lua fiinţă. Ca pre- 

şedinte al consiliului de administraţie dela întreprinderea tribunistă, el 
mergea des la Sibiu, unde gruparea îl primea cu braţele deschise. 

Diamandi Manole mai era însă și om de spirit, împărțind amicilor 
săi la agape vesele diferite porecle, care au rămas. Astfel vicarul Ni- 
colae Popea era Andreas Hofer, asesorul Nicolae Cristea-- Pater Ambro- 
sius, Ion Slavici—Liliac şi curier rusesc, Eugen Brote—Lord Palmerston, 
profesorii aveau porecla generică de substantiv, ziariștii şi avocaţii — 
negustori de vorbe, lar Bechnitz fu botezat Befehl (poruncă) în vir- 
tutea situaţiei dominante ce o avea la Tribuna, dar şi pentru cuvântul 
cum declară Slavici, că nu putea-i intra cu el într'o discuţie, fără a 
îi silit în cele din urmă, să te declari învins. 

Când ne dăm seama astăzi de opera atât de hotăritoare a Tri- 
bunei în luptele îndârjite pentru libertatea naţională din Ardeal, un 
sentiment de legitimă surpriză ne stăpânește descoperind, că ea se 
datoreşte, mai presus de oricine, unui bărbat, despre care generaţia 
de astăzi, chiar a gazetarilor, nu știe absolut nimic. Avem aici confir- 
marea unei facultăți dureroase, ce urmăreşte adeseori figuri de seamă 
din clasa ziariştilor: uitarea societăţii pentru care s'au jertfit. 

Conferința mea caută să înlăture vălul acestei ingratitudini, adu- 
când un meritat omagiu postum aceluia, care poate îi privit cu drept 
cuvânt, ca o adevărată revelaţie a presei românești ardelene, 

Talent necontestat şi cultură uimitoare, fincță spirituală şi pru- 
denţă filosofică, energie neobosită şi minte creatoare, toate se unesc 


fericit în persoana de o impresionantă modestie a lui loan Bechnitz, . 
spre a ne da imaginea celui ce a fost urzitorul şi animatorul neintrecut 


al Zribunei de glorioasă amintire, 


Astiel de-acum vom şti, şi zugrăvitorii trecutului nostru cultural. 


o vor însemna în operele lor, că istoria celui mai strălucit cotidian din 
Ardealul luptelor eroice, se coniundă, în cea dintâi decadă cu vieaţa 


incomparabilului gazetar de lege veche Ion Bechnilz. 
1. MATEIU 


UN MEDIC ROMÂN ARDELEAN: 
PROFESORUL MARIUS STURZA” 


Până la Unire, românimea Ardealului (în înţeles larg: Ardeal, 
Banat, Crişana şi Maramureș) şi a Bucovinei n'a avut posibilitatea să 
se încadreze metodic și consecvent în strălucita ascensiune a medicinii 
ştiinţifice româneşti, să-i dea un aport continuu. Lipseau spitale româ- 
neșşti, institute de cercetări medicale, lipsea înainte de toate bogăţia 
care să dea suportul material trainic pentru o mișcare medicală româ- 
. nească în fosta monarhie habsburgică. Medicina românească s'a născut, 
a evoluat şi a ajuns la inflorire în fara veche, unde în cadrul unei 
vieţi de stat organizate existau condiţii prielnice. 

Totuşi, într'o Istorie a Medicinii româneşti medicii români ardeleni 
nu pot fi trecuţi cu vederea, precum ei nu pot fi daţi uitării atunci 
când este vorba să se evoce străduinţele noastre culturale și luptele 
noastre politice. | 

Din momentul când apare, — la sfârșitul veacului al XVIII-lea -— 
cel dintâiu medic român ardelean, (totodată și daco-român; medici de 
neam aromânesc avem încă de pe la 1700), loan Piuariu, pe urmă în 
tot veacul al X X-lea, când numărul doctorilor noștri crește încet, dar 
continuu, până la anii dinaintea Unirii, când aproape fiecare oraș şi 
orăşel, ba chiar şi multe sate fruntașe își aveau medicii lor români, 
corpul nostru medical se impune prin calitatea sa. Prin activitatea lor 
de practicieni destoinici, medicii noştri nu numai că săvârșesc o operă 
utilă de îmbunătăţire a sănătății neamului românesc, ci sensibilizează 
opinia noastră publică (și adesea și a împreună-locuitorilor noștri de 
alt neam) pentru ideea că Românului îi este dat să joace un rol și în 
ştiinţa şi arta de a vindeca. In felul acesta ei au pregătit receptivitatea 


1) Cu prilejul împlinirii vârstei de 65 de ani, când s'a retras din învățământul 
universitar, 


38 ; VALERIU L. BOLOGA 


Ardealului românesc pentru acea vieaţă medicală autohtonă, care ` 


după 1918 avea să inflorească deodată cu o vigoare elementară şi 


covârșitoare. 
Dar rolul medicilor români ardeleni nu se mărgineşte ia atâta, 


+4 
3 


Mulţi din ei, trecând graniţa, s'au aşezat în Ţară, contribuind în ` 
largă măsură la procesul de zămislire şi evoluţie a medicinei românești. : 


Dela Ramonţiai şi Vasile Pop, — între 1810 şi 1820 în lași, — dela; 


4 


opera creatoare în Capitala Moldovei a bucovineanului Zotta, până la 
colaboratorii ardeleni ai lui Carol Davila (Costi Nica, Vasile Manfi, | 
Grancea și alţii) şi la Victor Babeș cu elevii săi, veniţi după el prin į 


trecătorile Carpaţilor, contribuţia lor este valoroasă. 


Mai mult: Ardelenii cu spiritul lor de înnoire cumpătată şi cu | 
dinamismul lor aduc din depărtare, — aşa fragmentar, izolat, cum le-a : 
fost îngăduit de vremurile neprielnice, — în momente de răspântie a : 
medicinii româneşti, imbclduri hotărâtoare. Sibianul Piuariu- Molnar, . 
„Princeps“ în timp şi calitate, întâiul medic titrat dacoromân, primul | 
profesor de medicină din neamul nostru, autorul celei dintâiu lucrări ` 
ştiinţifice (in latineşte) din literatura noastră medicală, prin strălucirea | 


personalităţii sale face spărtura decisivă în zidul prejudecăţilor, des- 
chizând tinerilor români de dincoace și dincolo de Carpaţi calea spre 


medicină, Cincizeci de ani mai târziu — în 1821, — când niciun medic ` 
român nu îndrăsnise încă să gândească că s'ar putea scrie medicină ; 


ştiinţifică în limba noastră, Românul de pe Câmpie, Vasile Pop are 


curajul să publice cel dintâiu tratat medical — şi încă ce frumos . 
scris! — în românește, creiând un început de terminologie științifică 
şi deschizând calea literaturii medicale naționale. După alţi cincizeci - 


de ani începe să se ridice tânărul bănățean Victor Babeş, care va 
da medicinii noastre imboldul hotărâtor să treacă din faza de asimilare 
şi organizare în aceea a desăvârşirii, a creațiunii ştiinţifice şi o va 
duce, cuceritoare, dincolo de hotarele ţării sale. Toate aceste trei per- 
sonalităţi, deschizătoare de drumuri nouă, au fost Ardeleni, 

Dar medicii noștri „de dincoace“ mai aveau o particularitate. Cu 
toată munca lor istovitoare de robi ai practicei medicale ei au avut 


timpul și energia să lucreze aprig în toate sectoarele vieţii naţionale. 


Raportat la numărul lor mic, este uimitor să constaţi că timp de un 
veac şi jumătate, ei sunt pretutindenea prezenţi unde se sbuciumă 
strădanie românească, „Princeps“ este iarăși personalitatea multivalentă 
a lui Ioan Piuariu- Molnar: dascăl, organizator de școli, gramatic, lexi- 


cograf, ziarist, cel dintâiu editor al unei reviste românești, traducător, . 


ctitor de fabrici, autor de cărți de popularizare, mecenate, om de 
legătură cu cărturarii din Ţara veche, îndrumător al tineretului univer- 


UN MEDIC ROMÂN ARDELEAN : PROFESORUL MARIUS STURZA 39 


sitar, colaborator la alcătuirea vestitului „Supplex Libellus Valachorum“, 
această figură strălucită a Renaşterii noastre este pretutindenea de față 
unde crede că se poate face ceva pentru Neam. Toți cei din generaţia 
care-i urmează, — fără excepție — sunt şi ei în slujba ridicării popo- 
rului lor: Ramonţiai înființează cea dintâiu fundaţie pentru burse uni- 
versitare ; Vasile Pop este dascăl la școala lui Asachi din Iaşi, biblio- 
graf, scrie cel dintâiu studiu de etnografie românească, ia parte ca 
moderator la discuţiile filologice ale latiniștilor, pune umărul ca stă- 
tuitor şi colaborator al Mureşenilor la ridicarea „Gazetei” din Braşov; 
Atanasie Șandor din Arad are merite mari pentru desvoltarea Prepa- 
randiei din acel oraș; Constantin Pomuţiu joacă un rol în luptele 
politice dela 1848; Gheorghe Constantin Roja din Banat — Macedo- 
neanul — publică cel dintâiu studiu temeinic despre. Românii din 
Balcani şi militează pentru întroducerea alfabetului latin ; Pavel Vasici, 
Bănăţeanul, cărturarul de rasă, — cel care va ajunge mai târziu 
membru al Academiei Române, — nu se mulţumeşte numai să ducă 
mai departe opera de romanizare a literaturii noastre medicale, începută 
de Vasile Pop, ci este la noi întemeietorul operei de difuzare a nofi- 
unilor de igienă în masele largi ale poporului, un colaborator neo- 
stenit la „Gazeta Transilvaniei”, unul din ctitorii „Astrei”, fondatorul 
primei reviste românești de Igienă şi în același timp inspector şi îndru- 
mător al tuturor școalelor noastre confesionale. Medici români găsim 
intre conducătorii Astrei, dela 1868 încolo, neîntrerupt. Pe ei îi vedem 
activând în reuniuni și societăţi, numele lor le aflăm în gazetele 
noastre, în listele întemeietorilor băncilor noastre. Medici au fost gân- 
ditorii şi luptătorii politici Aurel Popovici şi Alexandru Vaida- Voevod, 
Şi cei mai modeşti doctori din satele noastre au înţeles întotdeauna că 
rolul lor nu este limitat la activitatea pur profesională, că au datoria 
să fie îndrumători ai semenilor lor în cele sufletești şi educatori în cele 
trupești, Medicul român ardelean a fost din momentul apariţiei sale în 
vieața neamului şi un fruntaş cultural şi politic de mâna întâia. 


* 
» » 


Un factor care, — pe lângă sărăcia noastră și lipsa de instituții 
medicale, — a împiedecat desvoltarea unei mişcări medicale ştiințitice 
românești în i Age de odinioară, este numărul relativ mic al me- 
dicilor noștri!) În cele mai puţine orașe avem în tot cursul veacului 


') Că Românul ardelean, în condiţii prielnice, poate fi creator şi în știința me- 
dicală, au dovedit-o mulți din cei trecuţi în Ţară, cu Babeş în frunte, şi cei care au 
putut trăi — cel puţin câtva timp — în centre medicale europene, ca Viena, Miachen 
(Roşculeţ!), etc. 


40 VALERIU L. BOLOGA 


al XIX-lea un şir neintrerupt de doctori români, Când in vreun oraş 
aveam în același timp vreo irei sau patru, era un lucru mare! Fireşte 
că în atari condiţii nu putea fi vorba de societăți medicale românești, 
cu atât mai puţin de vreo revistă medicală ardeleană, scrisă în limba. 
noastră, 

Un șir mai lung de medici români, (între ei nu puține persona- 
lități de marcă |), dar totuşi cu. întreruperi, găsim în Timișoara, Arad, 
Caransebeș, Băile Herculane, Năsăud, neîntrerupt în Blaj şi Sibiu, o 
continuitate perfectă, cu un număr mai mare în același timp, cu un 
inceput de mişcare medicală românească, numai în Braşovul bogat și 
atât de adânc influinţat de Țara vecină (de pe la 1810 incoace !}. 

Va fi surprinzător pentru cei mai mulți cetitori să afle că în fosta 
monarhie a mai existat (pe lângă Cernăuţi) încă un oraş in care au 
trăit şi activat, — adesea cu deosebită strălucire, bucurându-se de o 
mare vază, — de pe la 1870 încoace, medici români, în serie fără 
întrerupere: Viena. Nu este vorba de numărul mare de tineri doctori 
din neamul nostru, care după terminarea studiilor rămâneau încă 1—2 
ani pe lângă vestitele ei clinici pentru ca să se perfecţioneze sau spe- 
cializeze (de pildă după 1800: Ramonţiai, Vasile Pop, Pomuţiu, Nedelcu, 
Vasici; ceva mai târziu Costi Nica; pe la 1870 Victor Babeş; pe urmă 
mulți alţii, din Țara veche, din Bucovina şi din Ardeal), ci de practi- 
cieni stabiliţi definitiv acolo, 

Terenul era bine pregătit pentru ei, Dela sfârșitul veacului al 
XVIII-lea până în al treilea deceniu al celui următor a strălucit în Viena _ 
Aromânul doctor Nicolide din Pind, învăţat vestit, medic celebru (vieaţa 
sa se găsește în mai toate dicționarele biografice ale medicilor europeni !), 
Român conştient, pe care împăratul l-a nobilitat şi l-a investit cu pri- 
vilegiul special de „medic al coloniei grecești”. În acelaşi timp a fost 
chemat de două ori în orașul cu cea mai vestită facultate de medicină 
germană, din îndepărtatul Sibiu, loan Piuariu-Molnar, ca să opereze 
niște persoane de vază din protipendada vieneză, Pe la 1850- 80 se 
mai ştia acolo că arhiducii care își au reședința în Pesta sunt pacienţii 
unui alt Român, ai vestitului stomatolog Dimitrie Nedelcu. Viena în- 
cepuse deci să aprecieze destoinicia medicilor români. Nu este de mirat 
dacă după 1870 au putut să se aşeze acolo, cu sorți de izbândă, tot 
mai mulţi doctori din neamul nostru, l 

Cel dintâiu se pare că a fost inimosul Sterie Ciurcu din Braşov, 
sufletul coloniei române, omul de legătură între facultatea din Viena 
şi lumea medicală bucureşteană. După el va fi urmat loan Cuparescu, 
ajuns unul din cei mai apreciaţi stomatologi ai capitalei austriace. La 
spitalul din Wieden a lucrat Ioan Hozan, mai târziu medic în Grălfen- 


UN MEDIC ROMÂN ARDELEAN: PROFESORUL MARIUS STURZA sF 


berg, despre care va mai fi vorba. Medic legist la „Landesgericht” 
era doctorul Roşca, mult era apreciat ca fizioterapeut Lazăr Popovici. 
Alţi: Emanoil Doctor, Iosif Turcu, Basil Târnăveanu, Alexandru Popa, 
Aurel Moldovanu, doctorul Anca. În 1916 a ajuns docent la Facul- 
tatea de Medicină vieneză profesorul de azi Iuliu Moldovan. Tot în 
Viena a trăit mulți ani, fără ca să practice medicina, marele nostru 
om politic Aurel C, Popovici. 

Acolo şi-a început cariera medicală și a ajuns la apogeul ei, fä- 
cându-ne mare cinste, şi Marius Sturza. 


E] 
* * 


În medicina dela începutul veacului nostru se observă o seamă 
de fenomene legate de unele exagerări și unilateralităţi, datorite pro- 
gresului ştiinţelor şi tehnicei din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, 
care amenințau să ducă la un scientism şi tehnicism exagerat, să ani- 
hileze componenta artistică — atât de importantă! — în personalitatea 
medicului. Medicina științifică de pe la 1900, pozitivistă și materialistă, 
reformatoare și novatoare întru toate, a fost analitică şi obiectivă, 
Complet absorbită de imensitatea problemelor şi descoperirilor nouă, 
ea era pe cale să-și piardă orice legătură cu multimilenara medicină 
intuitivă, artistică, sintetică şi spiritualizată a trecutului, Privind azi 
cu ochii istoriogralului aceste începuturi de criză, constatăm că la obârşie 
stau câteva fenomene caracteristice, bine precizate: Dibuiri nesigure 
când era vorba să se fixeze esenţialul proceselor biologice şi patolo- 
gice; neglijarea completă a constituţiei şi personalităţii bolnavului, in 
favorul unei concepţii pur locaiiste a boalei, a unei considerări numai a 
organului şi țesutului patologic; ocolirea voită, — izvorită dintr'o ati- 
tudine filosofică, pur materialistă, — a problemei atât de fundamentale 
a raportului trup-suflet ; în conseciaţă neglijarea, în terapeutică, a „părții 
sufletului“ și a individualităţii omului bolnav, o ierarhizare nedreaptă. 
a mijloacelor de tratament, în favorul intervenţiei chirurgicale (ajunse 
la o admirabilă tehnică) şi în dauna vechilor şi totuși atât de folosi- 
toarelor practici vindecătoare (leacuri vegetale, băi), numai fiindcă efectul 
lor nu putea să fie exact precizat şi explicat prin experiențe de labo- 
rator. Urmarea firească a fost trecerea pe planul al doilea a artei de 
a vindeca, — care în unele curente exagerate ajunsese la un nihilism 
terapeutic, — faţă de subtilităţile tot mai rafinate ale ştiinţei diagnosticului. 
Microscopul, eprubeta, tubul Rântgen dominau, laboratorul începuse 
să pară mai important decât intuiţia la patul bolnavului; în terapie 
mai avea cinste doar cuțitul chirurgului; specialistul care nu mai vedea 
decât organe și țesuturi modificate de agentul patogen, părea că va. 


42 VALERIU L. BLOGA 


deveni unicul stăpân in medicină, iar medicul universal, bunul „doctor. 
de casă“, — vindecător înainte de toate, cunoscător al tuturor me- 
tehnelor omeneşti, sufleteşti şi trupești, artist, nu numai om de ştiinţă, 
confesor şi adesea judecător blând al pacientului-prieten, părea sortit 
să dispară odată cu ultimele specimene ale „doftorilor“ de școală veche. 

Azi, când această fază în evoluţia medicinii este — la rândul ei 
— perimată, ne dăm seamă că ea a fost necesară și înregistrăm cu 
recunoștință tot binele pe care ni l-a adus. Această medicină care voia 
să fie numai știință, a aşezat temeliile solide ale cercetării fenome- 
nelor de patologie și ne-a îmbogăţit, ca niciodată până acuma, cuno- 
știnţele obiective despre boală, ne-a disciplinat gândirea medicală şi 
ne-a dat o tehnică cum omenirea n'a mai avut-o. 

Metode, idei și concepţii nouă în civilizaţia şi cultura omului, -~ 
fiinţă inperfectă care niciodată n'a avut și nu va avea simţul absolut 
al măsurii, — trebue întotdeauna să ducă la exagerări, să-și trăiască 
toată exuberanţa, ca pe urmă, când vine reculegerea, să fie din ce 
să se aleagă grâul bun de neghină şi pleavă. Esenţialul este ca mo- 
mentul răzgândirii să vie înainte ca exuberanţa să fi ajuns la hiper- 
trofie. Pentru medicina devenită științifică și tehnicizată clipa critică era 
aceea, când ea se apropia de prăpastia scientismului și a completei de- 
spiritualizări tehniciste, 

Momentul acesta a fost prins la timp, mulțumită acelor meşteri 
ai artei şi ştiinţei de a vindeca, care în tot timpul fazei critice de pe 
la 1900 au rămas medici hipocratici în vechiul înțeles cuprinzător al 
cuvântului: nu numai cunoscători, ci înainte de toate vindecători ai 
omului bolnav, Dela ei ne-a venit noua sinteză fericită de azi a me- 
todelor de lucru moderne, științifice și exacte cu arta și spiritualitatea 
medicinei de odinioară, 

Medic hipocratic, împăciuitor a ceea ce până mai ieri părea anti- 
teze, crainic al sintezei din zilele noastre, a fost şi este Marius Sturza. 


Gândirea și faptele, personalitatea intelectuală și etică a unui om 
nu se pot înţelege decât din obârşia sa, din mediul și timpul, în care 
a trăit şi s'a format, din toată vieața sa. De aceea nu ne putem lipsi, 
când vrem să dăm ergogratia cuiva, de biografia sa. Marius, fiul vred- 
nicului preot Mihaiu Sturza și a soţiei sale Ersilia, născută Magdu, a 
văzut lumina zilei în comuna românească Șepreuş (jud. Arad), în ziua 
-de 27 August 1876, Clasele primare le-a făcut în școlile românești şi 
ungureşti din satul natal și din vecinul Vădas, pe urmă în Freiwaldau 
(Silezia), unde trăia unchiul său doctorul loan Hozan. Liceul l-a tn- 


UN MEDIC ROMÂN ARDELEAN: PROFESORUL MARIUS STURZA 43 


ceput în Weidenau (Silezia), pe urmă a trecut pentru un an (cl. I) la 
Beiuş, ca să ajungă în sfârşit la vestita şcoală Şaguniană din Braşov 
(cl. Iil— VIII), unde şi-a luat bacalaureatul, Studiul medicinei l-a început 
şi terminat în Viena. 

Am la dispoziţie un curriculum vitae, scris de însuşi Marius Sturza 
(mai demult, cu un anumit prilej, la insistența unui prieten). În el găsim 
multe informaţii lămuritoare despre anii copilăriei, adolescenţei, stu- - 
denţiei sale şi despre începuturile carierei sale medicale, Imi pare însă 
deosebit de interesant pentru amintirile cuprinse în el asupra străda- 
niilor şi zbuciumărilor, planurilor şi înfăptuirilor vrednice ale Coloniei 
române din Viena între 1900 şi 1914,') ale acelui mănunchiu de buni 
Români şi oameni de bine care şi-au avut şi ei partea lor la luptele 
de emancipare ale neamului nostru. De aceea cred că este de interes 
să spicuiesc cât mai mult în manuscrisul amintit. 

„O influință mare au avut asupra mea cei trei ani petrecuţi în 
Silezia în casa unchiului meu Dr, Hozan și a soţiei sale losefina, în 
Gräfenberg (Freiwaldau și Weidenau), unde am fost tratat ca şi când 
aș fi fost copilul lor, cu multă iubire, și am avut parte de o creștere 
aleasă, de instrucție solidă în școală și unde am învăţat limba germană. 
După trei ani am fost adus acasă pentrucă începeam să uit limba 
românească, Mă gândesc cu recunoştinţă la educaţia primită la Beiuș 
şi în special la Braşov, focarul naţionalismului intransigent. Creşterea 
din liceu concorda perfect cu cea din casa părintească, unde domina 
cel mai curat şi cinstit spirit românesc. Iubirea de neam şi jertfa pentru 
neam era temelia pe care se baza toată educaţia noastră de acasă, 
Tatăl nostru era un înilăcărat luptător naţionalist din regiunea arădană, 
iar mama ne alinta, liniștea şi încuraja, când numai putea cu cântece 
şi povești din popor”. 

„La vârsta de 14 ani am pierdut pe tatăl nostru, rămânând 7 copii 
orfani în grija sărmanei noastre mame. Eu, cel mai mare, am purtat 
împreună cu mama grijile familiare, în măsură mai mică pentru mine, 
care dela vârsta de 15 ani am beneficiat de bursă, până ce am ter- 
minat universitatea, la început din fundaţiunea Ghiba Birta, mai târziu 
din fundaţiunea Gojdu“, 

1) Ar fi timpul să se scrie odată istoricul acestei colonii, care în mişcările po- 
litice ale Românilor din fosta monarhie şi-a avut rostul ei bine măsurat. În casele 
fruntaşilor, ca Stutza. Ciurcu, Cuparescu, Ciobanu, s'au întâlnit adesea oamenii noștri 
politici şi multe acţiuni importante au fost puse la cale acolo. Colonia (și studen- 
țimea) erau mijlocitorii între opinia publică a capitalei imperiului și cea românească, 
prin ea treceau fire nevăzute chiar până la moștenitorul tronului, arhiducele Franz 
Ferdinand. Această istorie care ne lipseşte încă ar constitui un capitol nu tocmai 
lipsit de importanţă pentru cunoaşterea luptelor noastre politice. 


4€ VALERIU L. BOLOGA 


„Contactul cu unchiul nostru Dr. Hozan se menținea mai departe 
şi după părăsirea Sileziei, de aceea petreceam partea cea mai mare a 
vacanței în Giâfenberg, staţiune balneoclimatică vestită din timpul lui 
Vincenz Priessnitz, unde doctorul Hozan funcţiona ca medic-șei”. 

„Observaţiunile făcute asupra curelor din G.ătenberg și tot atât 
de mult practica medicală a unchiului meu au avut o influinţă covâr- 
şitoare, încă din adolescenţă, asupra viitorului meu şi a carierei mele, 
Am îndrăgit de pe atunci medicina și am voit să mă fac doctor, vin- 
decând şi eu cu apă și cu mijloace naturale, așa cum văzusem aceasta 
în G:ăfenberg”. 

„Cu toate acestea, când am trecut bacalaureatul in 1895, consiliul 
familiar a decis să studiez dreptul. Am ascultat, înscriindu-mă la 
Facultatea de drept din Budapesta, unde însă frecventam mai mult 
cursurile dela medicină decât cele dela drept. Numai 3 luni a durat 
această dezbinare sufletească; în Noemvrie 1895 am părăsit dreptul și 
m'am înscris la Facultatea de medicină din Viena, tot la îndemnul 
unchiului, doctorul Hozan. Aici am studiat cu multă plăcere și entu- 
ziasm, făcând toate examenele la timp şi cu succes bun şi foarte bun. 
Am fost favorizat de soarte, beneficiind tot timpul de un stipendiu din 
fundaţiunea Gojdu, cu ajutorul căreia s'au crescut peste 50%, din 
studențimea română transilvăneană; mai departe primeam un ajutor 
anual dela bunul nostru unchiu Dr. Hozan, săraca mamă neputându-mi 
da nimic din cauza că micile venituri, pe cari le avea din moşioara 
care rămăsese după tatăl nostru, abia ajungeau pentru creșterea celor- 
lalţi, frate şi surori“, 

„la timpul studiilor mele universitare tinerimea română de pretu- 
tindenea, în special însă cea din Transilvania, se găsia în faza de ascen- 
siune şi afirmare naţională, la care lua parte cu mare entuziasm și 
studenţimea din Viena“. 

„In jurul României June se grupase tot ce era mai bun și mai 
select din tinerimea română deacolo. Trecuse epoca Memorandului şi 
urmarea acestui eveniment, procesul Memorandului, la care a participat 
foarte activ, prin diferite manifestațiuni naţionale, tinerimea română 
universitară. Preşedinţii României June între anii 1892—1895 au fost; 
Lazar Popovici, Nicolae Comşa, Alexandru Vaida-Voevod. Membrii 
societăţii, între cari se găsea în acel timp şi Iuliu Maniu, desvoltau o 
activitate foarte intensă şi lăudabilă pe teren naţional şi politic. In 
această epocă se făcuseră legăturile politice între partidul naţional 
român din Transilvania şi partidul creşștin-social din Austria, a cărui 
conducere o deţinea Dr. Carol Lueger, rămas de atunci cel mai mare 
filoromân din Austria, În această epocă am ajuns eu la Viena și am. 


UN MEDIC ROMÂN ARDELEAN: PROFESORUL MARIUS STURZA 45 


participat împreună cu colegii mei la cimentarea acestor legături. Luam 
parte” dimpreună cu colegii mei la cele mai multe adunări politice ale 
partidului creştin-social și toţi activam cu ocazia alegerilor parlamentare 
pentru acest partid. Buna reputaţiune și popularitatea de care se 
bucura tinerimea română la populuţia din Viena, ne umpleau inima de 
bucurie. Erau vremuri frumoase şi înălțătoare. Nu eram mulţi, dar 
lucram mult şi pe lângă toate aceste preocupaţiuni, cari ne pasionau, 
nici când nu ne-am negljat studiile, O parte însă dintre studenții 
români evitau societatea România Jună pentrucă credeau că au să-şi 
piardă timpul cu această activitate extrauniversitară, dar precum ne-am 
convins nu și terminau studiile mai în grabă decât noi, ei găsindu-și 
alte ocupaţiuni secundare mai puţin lăudabile”, 

„Am fost în cursul anilor casier, secretar, iar în anul 1898/99 
preşedinte al României June”. 

„in anul 1896 societatea România Jună și-a serbat jubileul de 
25 de ani cu mare fast, la care au participat delegaţii studenţimii 
române din Bucureşti, lași, Budapesta, Graz, Cluj, precum şi repre- 
zentanţii studenţilor germani, sârbi, croaţi, italieni, cehi, sloveni, rectorul 
Universităţii, mai mulţi profesori dela diferite facultăţi. Serbările decur- 
geau sub protectoratul Românului macedonean Nicolae Dumba. La 
aranjarea şi reușita serbărilor jubilare a lucrat foarte mult și colonia 
română din Viena în frunte cu neobositul Dr. Sterie Ciurcu”, 

„Colonia şi tinerimea română formau de altfel un complex unic 
şi nedespărțit. Colonia era destul de mare și consta din medici, func- 
ționari, negustori şi meseriaşi. Întâlnirile între colonie și tinerime aveau 
loc în diferite cafenele și restaurante din mai multe districte (in deosebi 
al X-lea, al IV-lea și al XVIII-lea) şi la întruniri sociale. Fiecare an 
se ţinea sara de cunoștință cu colonia, apoi se serba revelionul; fiecare 
iarnă România Jună aranja un bal (Rumănenball), la care venia publicul 
select vienez; ziua de 3/15 Mai se sărbătoria în mod special; primă- 
vara și vara se aranjau escursiuni ale linerimei cu membrii coloniei. 
Cei mai marcanţi membri ai coloniei erau pe vremea mea: Dr. Sterie 
Ciurcu, Generalul A'ex. Lupu, Dr. loan Cuparescu, Dr. Lazar Popo- 
vici, Dr. Em. Doctor, Dr. Iosif Turcu, Dr. Alex. Popa, Dr. Aurel 
Moldovan, Consil. minist. Teoiil Gramatovici, Căpitanul Smeu, preotul 
militar Pavel Beldea, Dr. Const. Mândrilă, consil, minist. Hostiuc ș, a." 

„Generalul Lupu, un om de inimă şi plin de energie, venit la 
Viena prin anii 1899/900 ca pensionar, a dat o atenţiune deosebită 
pensionarilor şi funcţionarilor români şi mai mult încă meseriașilor şi 
muncitorilor români stabiliţi în Viena”, 

„Cum aceştia erau greu de incadrat în România Jună, care era 
o societate excluziv academică, Generalul Lupu a luat iniţiativa înfiin- 


46 VALERIU L. BOLOGA 


ţării Clubului Român din Viena, din care putea face parte orice Român 
stabilit în capitala Austriei. Primul președinte al Clubului a fost tipo- | 
graful G. Vitencu, un om cu multă râvnă și cu bune sentimente româ- | 
neşti, Preşedinte de onoare perpetuu era Generalul Lupu, Studenţimea | 
română avea un rol important în sânul Clubului, pentrucă susţinea viu 
sentimentul naţional și cultura naţională, în special între meseriaşi şi 
muncitori, Şi eu am ţinut mai multe conferinţe la Club, cu subiecte 
naţionale, medicale și sociale și am fost mult agreat printre meseriași 
şi muncitori. Acolo am cunoscut — acuma ca membru al coloniei — 
prin anii 1905—1906 pe primii socialiști români, veniţi din București, cari 
la început erau foarte intransigenţi internaţionalişti, prin contactul lor cu. 
studenţimea și colonia în scurt timp s'au transformat însă în elemente 
naţionaliste”, 

„Anii treceau şi studiul medicinei se apropia pentru mine de 
sfârşit. In Iunie 1901 am fost promovat cu fastul obişnuit la Univer- 
sitatea din Viena doctor în medicină. Ultimii ani ai medicinei am 
lucrat ca voluntar în clinica de medicină internă a prof. Dr. Drasche 
și la cea neurologică a prof, Dr, v. Frankl-Hochwart, unde am putut 
profita foarte muit, având posibilitatea să observ materialul bogat al 
clinicilor“, 

„Pe lângă aceasta lucram în fiecare sezon de vară ca asistent al 
unchiului meu Dr, Hozan în Giăfenberg, în stabilimentele de hidro- 
terapie de acolo, având controlul procedurilor şi executând in același 
timp procedurile electroterapeutice, mecanoterapeutice și masajul precum 
și munca de laborator. Lucram zilnic din greu 12—14 ore, dar în 
vieaţa mea de mai târziu am avut mare folos după această muncă, 
pentrucă m'am perfecţionat astfel în fizioterapie”. 

„După terminarea studiilor am intrat ca medic de clinică la 
profesorul Nothnagel, fiind recomandat de profesorul v, Frankl- Hochwart. 
Clinica prof. Nothnagel era o şcoală admirabilă; se lucra mult și cu 
sistem, Situaţia mea era dificilă pentrucă din 28 medici ai clinicei 
numai doi eram creștini, și numai eu străin; astfel îmi lipsea orice 
sprijin moral din partea colegilor, cari favorizau exclusiv pe colegii 
lor evrei”. 

„După doi ani de muncă clinică am cerut postul liber de medic 
secundar la spitalul din Arad — patria mea mai restrânsă, — nu l-am 
primit însă, fiind numit un medicinist ungur din anul al V-lea”. 

„Cum nu mai beneliciam de bursă, eram avizat ca medic de 
clinică excluziv la ajutorul unchiului meu Dr. Hozan, care între timp 
îmbolnăvindu-se, a trebuit să se retragă din Grătenberg la Brașov. 
Existenţa mea devenea din zi în zi mai grea”, 


UN MEDIC ROMÂN ARDELEAN: PROFESORUL MARIUS STURZA 47 


„Atunci a intervenit o întâmplare norocoasă, de mare însemnătate 
pentru vieaţa mea. Stabilimentul şi sanatorul de fizioterapie Wăllischhot 
de lângă Viena căuta un medic șef şi se adresase Doctorului Lazar 
Popovici, bunul meu prietin şi rudenie, care, eşit tot din școala din 
Gräfenberg, profesa fizioterapia în Viena, ca să preia conducerea sana- 
torului. Acesta nevoind să părăsească practica bună ce o avea în oraș, 
m'a recomandat pe mine. Am fost angajat imediat în baza certifica- 
telor pe cari le aveam”. 

„Astfel am luat conducerea medicală a Waăllischhofului și atunci 
am simţit de ce mare folos mi-a fost școala doctorului Hozan din 
Giătenberg, pe lângă studiile clinice din Viena. Am putut să mă afirm 
din primul moment. Acest pas a fost decisiv pentru vieaţa mea, 
pentrucă el a influinţat nu numai cariera mea, ci a hotărât rămânerea 
mea în Austria”, 

Pentru Marius Sturza începe acuma o epocă de muncă susținută, 
de desăvârșire a personalităţii sale medicale, de realizări și succese 
strălucite, In 1903 Wällischhof avea 20 camere, în 1914 numărul lor 
se ridicase la 80, Treptat se întroduc în terapeutica sanatorului toţi 
factorii fizioterapeutici de valoare: După R.kli în Veldes și Lahmann 
în Dresda (Weisser Hirsch), Sturza este al treilea în Europa care înfin- 
ţează şi perfecţionează cura de aer liber în cabane (Luithiitten), băile 
de aer și de soare, cu care obține rezultate minunate.') Instalează în 
același timp toate cele necesare pentru o hidroterapie modernă și 
confortabilă, pentru electro-actino- şi termoterapie, Întroduce în 1910 
tratamentul cu emanaţii de radium. În felul acesta Wä!lischhof ajunge 
în scurt timp un sanatoriu de fizioterapie model, cel mai complet 
utilat în toată monarhia austro-ungară, 

Citez mai departe din memorialul lui Marius Sturza, 

„Wailischhotul era frecventat nu numai de publicul din Viena şi 
cel austriac, ci şi de persoane din țări îndepărtate, Francezi, Olandezi, 
Belgieni, Italieni, Americani, Ruşi, Polonezi, Egipteni și mai ales 
Români.2) 

1) Profesorul Joseph Winterniiz, unul din intemeietorii hidroterapiei moderne, 
vizitând odată Wăllischhof, — în care el vedea, cu drept cuvânt, o concurenţă serioasă 
a celebrului său stabiliment dela Kaltenleutgeben, — făcu câteva observaţii pline de 
ironie şi îndoială supra cabanelor. Tânărul doctor Sturza i-a răspuns: „Domnule 


` Consilier, nu va trece mult timp şi veți fi silit să le zidiţi şi la Kaltenleutgeben |” A 
avut dreptate. Nu trecuseră nici doi ani şi Winternitz le şi întrodusese în sanatorul său. 

3) Intre bolnavii trataţii de M Sturza în Viena trebue să amintim în primul 
rând pe Karl Lueger şi ministrul Weiskirchner, amândoi prieteni încercaţi ai Româ- 
nilor precum şi pe arhiducesa Elisabeta, fiica fostului principe moștenitor Rudolf, 
Alţii: v. Steiner, preşedintele „Landtag"-ului; Porzer, viceprimarul Vienei etc., etc. 
Mulţi pacienţi avea şi din rândurile ziariştilor creştini și germani naţionali. Contactul 
lui cu ei era preţios şi din punct de vedere românesc, putându-se astfel să se câştige 
simpatii valoroase şi de interes pentru luptele noastre, 


48 VALERIU £. BOLOGA 


„Cum sanatorul funcționa la început numai vara (Mai-Octomvrie), 
timpul toamnei și iernei îmi stătea la dispoziţie pentru perfecţionarea 
studiilor mele. Încă în 1903 am fost câteva luni la Lahmann în Weisser 
Hirsch, cel mai reputat sanatoriu fizioterapeutic de pe atunci în Eu- 
ropa, unde m'am orientat în special asupra regimului dietetic de acolo, 
pe care l-am introdus în sanatorul de sub conducerta mea“. 

„În al doilea an am petrecut 7 luni în Paris la clinica profeso- 
rului Raymond dela Salpetrière, unde m'am ocupat mai mult cu psiho- 
terapie și 2 luni în Nancy Ía clinica profesorului Bernheim, unde am 
făcut hipnotism, În al treilea an am fost în Berlin la clinica profeso- 
rului v. Leyden, unde am lucrat la secţiile prof. Goldscheider gi a prof. 
Jacob, făcând medicină internă și fizioterapie și în special la institutul 
de masaj al Universităţii, condus de prof. Zabludowski, pe atunci cel 
mai bun cunoscător al artei masajului“, 

„intre timp m'am decis să stau iarna în Viena, unde în baza le- 
găturilor din sanatoriu mi se deschideau perspective bune pentru o 
clientelă în oraş şi în acelaşi timp aveam ocazie să-mi continui studiile _ 
clinice. Nu m'am înşelat; am avut dela început o practică foarte bună 
şi am putut să mă ocup pe lângă medicină internă şi de ginecologie, 
având în această disciplină fizioterapia un rol foarte important“, 

„Ajuns să locuiesc constant în Viena, am devenit din nou membru 
activ al Coloniei române“, l 

„Preocuparea principală a tuturor Românilor din Viena era pe 
atunci (1906—1908) să avem o biserică sau cel puțin o capelă româ- 
nească în capitala Austriei, pentrucă toate celelalte națiuni o aveau, 
Cel mai entuziast luptător pentru această înfăptuire era doctorul Sterie 
Ciurcu şi Generalul Alex. Lupu, iar executorul cel mai priceput con- 
silierul aulic Teofil Gramatovici, care ca referent al fondului religionar 
bucovinean din Ministerul Cultelor, ne dădea mare ajutor. Cu ajutoa- 
rele primite şi 'din contribuțiunile proprii (Lupu, Dr. Ciurcu, Lazar 
Popovici, Colonelul Herbay, Dr. Sturza, Generalul Şandru, Virgil Cioban, 
Cezar Popovici, etc.) a luat ființă în 1907, într'un palat din Lâwel- 
strasse, capela română, Lucrările au fost făcute de mult regretatul şi 
bunul nostru prieten, arhitectul Cezar Popovici; primul preot a fost 
Virgil Cioban, preotul militar român din Viena. Eu am fost dela în- 
ceput secretarul, apoi casierul comitetului parohial. Preşedinte era 
Generalul Lupu, vicepreşedinte Dr. Sterie Ciurcu. Președinte al co- 
munei bisericeşti am ajuns și eu după războiu”, 

„Prin colecte întreprinse în Transilvania şi Vechea Țară s'au 
adunat peste 150.000 coroane, iar primarul Vienei ne-a oferit un teren 
viran, pe care să putem clădi o biserică românească. A intervenit însă 


UN MEDIC ROMÂN ARDELEAN: PROFESORUL MARIUS STURZA 49 


războiul mondial, care a nimicit pe lângă atâtea planuri și acest desi- 
derat al Românilor din Viena“, 

„Austria s'a prăbuşit în 1918“. 

„Revoluţia din Viena a găsit aproape pe toţi membrii coloniei 
române Ja postul lor, D-l luliu Maniu, venit de pe frontul italian, a 
preluat conducerea şi organizarea Consiliului naţional român din Viena 
şi a soldaţilor români din Reg. de Infanterie 64, staționat în Viena“, 


„S'a făcut instalarea birourilor in ministerul de războiu și s'a re- 
partizat munca. Eu am funcţionat ca referent al serviciului sanitar și 
în acelaşi timp ca medic al Regimentului 64 și al serviciului de depa- 
razitare pentru soldaţii români care treceau dela fronturi spre casă și 
totodată ca medic al Consiliului pe timpul epidemiei grozave de gripă 
din 1918 —- 19“. 


„Am lucrat la inventarul sanitar rămas din monarhia austriacă, 
pentru a putea cerei partea care-i revenea poporului român din acel 
inventar. Intre timp am primit ordin dela Bucureşti să nu ne ocupăm 
de acest inventar, pentrucă România va cere alte compensații. Toate 
-celelalte popoare urmaşe ale Monarhiei au preluat însă materialul care 
le competea“.!) 

„După prăbuşire toate naţionalităţile tindeau spre ţara lor. Mie-mi 
mergea mai departe bine cu clientela la Viena, însă nimic nu putea 
să mă rețină să mă întorc în fara mea“, 

„In Februarie 1919 m'am prezentat la Consiliul dirigent din Sibiu 
cerând orice post mi se va da. Am fost numit cu data de 1 Mai 1919 
consilier de resort, întrând în administraţia și organizaţia sanitară alături 
de prietinul meu Iuliu Moldovan“. 

„Pe lângă aceasta doriam însă să se facă organizarea unui ser- 
viciu balneologic în România nouă şi să se înfiinţeze un institut de 
balneologie şi fizioterapie — atât de necesar Ardealului — în Cluj“. 

Timp de trei ani Marius Sturza lucrează, punând la contribuţie 
toată priceperea, experienţa și hărnicia sa, alături de profesorul Iuliu 
Moldovan, la organizarea sanitară a Ardealului. Atâtea erau de făcut, 


1) Despre activitatea românească a lui Marius Sturza va mai fi vorba. Ajunge 
deocamdată această amintire sumară -- mult prea modestă — a rolului său în sânul 
Comitetului naţional din Viena, ca să încrestăm faptul că acest om de bine, Român 
înflăcărat, cu o activitate naţională atât de pozitivă nu a fost încă decorat cu ordinul 
Ferdinand. 

Un alt Român cu merite nepieritoare şi totuşi uitate este doctorul Virgil Cioban, 
fostul preot al Capelei române din Viena, realizator şi îndrumător și el în acea epocă 
de caldă frăţietate şi efervescenţă românească, de care în România-Mare nime nu 
si-a mai adus aminte. 


4 


=: VALERIU L. BOLOGA 


în atâtea direcţii trebuiau să se realizeze lucruri fundamentale, de o- 
necesitate stringentă, incât pierde conjunctura favorabilă, din întâii ani! 
după unire, pentru realizarea planurilor sale cu privire la organizarea- 
balneologiei ardelene, Sturza n'a fost niciodată omul improvizaţiilor 
pripite. Ceea ce trebuia să facă, săvârșea chibzuit și temeinic, A crezut: 
că datoria lui este să ajute din plin la alcătuirea cadrului solid al unui [i 
serviciu sanitar și de ocrotire în ţara eliberată. S'a dat întreg, fără: 
rezervă, acestei munci grele și ingrate, amânâud pentru mai târziu | 
înfăptuirea proiectelor dragi inimii sale. Când însă ar fi avut răgazuli 
să treacă la împlinirea dorințelor sale, se schimbaseră vremurile, 
Oamenii cari îl cunoşteau, cari înțelegeau toată importanța şi amploarea, |) 
utilitatea și necesitatea pentru ţară a plănuirilor sale, nu mai aveau 
putinţa să le traducă în fapte, Marius Sturza, care niciodată n'a făcut} 
politică de partid, a fost pus la index de politicianism, Nu numai că” 
este impiedecat să mai înfăptuiască ceva, ci însaș existența sa în țara. 
pe care atât a dorit-o şi la a cărei unire şi-a avut şi el părticica deJ 
contribuţie, este sistematic îngrădită. Medicului fruntaș care din dragoste | 
de neam părăsise o situaţie strălucită în Viena şi o clientelă cum nu îi 
prea mulţi colegi o aveau în capitala Austriei, specialistului care în: 
primul cadru de organizare sanitară a Ardealului românesc ocupase i 
locul imediat după secretarul general al Resortului de Ocrotire, — i se} 
oferă un post de medic secundar la spitalul din Aiud! 

Zdrobit suileteşte, bolnav și sărăcit complet (işi pierduse toată. 
averea agonisită în 20 de ani de muncă grea, în urma devalvării valo- 
rilor mobiliare în Austria), el se întoarce în 1922 la Viena ca să-și 
refacă existenţa. 

Un alt om, cu sentimente naţionale mai puţin puternice, cu o 
dragoste mai mică pentru glia strămoșească, ar fi putut s'o rupă complet 
cu o lume care l-a jignit atât de adânc. Marius Sturza n'a putut se 
facă. Nu i-a fost dat să înfăptuiască în cadrele oficialităţii ceea ce ştia | 
că e bine și de folos pentru ţară; s'a îndârjit şi a realizat în Sovata 
unul din cele mai perfecte servicii balneologice, 

„Am început să lucrez din nou în Viena şi cu multă muncă mi-a. 
succes să-mi refac clientela de mai înainte. Între timp sanatorul Wäl- ' 
lischhoi se desfiinţase, prefăcându-se într'un spital de convalescenţi al | 
casei cercuale din Viena şi, cu toate că mi se oferiau posturi de medic 
şef în diferite sanatorii, am preferat să fac fizioterapie pe cont propriu 
în Viena, iar pentru vară să preiau conducerea staţiunii balneare 
Sovata din Transilvania, care mă interesa din toate punctele de vedere. 
Dumnezeu m'a ajutat să ridic şi Sovata, precum am ridicat la timpul 
său Wällischhoful. Datorez multă recunoștință colaboratorilor mei din. 


UN MEDIC ROMÂN ARDELEAN: PROFESORUL MARIUS STURZA 3 


Sovata, în special prietenilor Vescan, Dr. loan Papp, întemeietorul 
Casei Magistraţilor şi directorului decedat Teodor Paşca, pentru tot 
concursul dat. Astfel am lăsat acolo cu toții o instalație balneară atât 
de perfectă cum nu se mai găseşte alta în regiunile noastre“. 

„În Sovata am avut ca oaspeţi balneari și paciente în patru 
rânduri pe M. S. Regina Maria şi pe arhiducesa Ileana”. 

„Ideea primordială de a crea un institut de balneologie și fizio- 
terapie în Cluj nu m'a părăsit însă nici pe mai departe. Cu toate 
decepţiile avute am concurat la Catedra de Balneologie şi Fizioterapie 
şi am ocupat-o prin concurs în anul 1931 ca profesor agregat. În 1934 
am devenit titular“. 

Cu anul 1934 se termină memorialul din care am crezut că e 
bine să citez cât mai mult. 

Marius Sturza descalecă pentru a doua oară în ţara dorită, căreia 
nu-i cerea nimica pentru sine, voia însă să-i închine toate posibilităţile 
de infăptuire ale maturității sale, tot entuziasmul său făptuitor, neștirbit 
de vârstă şi decepţii. Părăsind a doua oară Viena, el a făcut, — din 
punct de vedere material, -— din nou o jertfă. În 1925 guvernul 
austriac îl cinstise cu titlul de consilier sanitar, distincţie mare, cu atât 
mai mare, cu cât ea se oferea unui străin. În 1931 profesorul Diem 
îl învitase să se abiliteze docent la Facultatea vieneză, Când în Viena 
se svonește că Sturza se va muta iarăşi în România, un grup de 
pacienţi înstăriți îi propune constituirea unei societăți pe acţiuni pentru 
înființarea unui mare sanator de fizioterapie, sub conducerea sa, Omul 
sărăcit complet în 1922, îşi refăcuse în opt ani o situaţie și mai stră- 
lucită în orașul marilor sale succese, 

"Dar el a vrut să-și încheie vieaţa în ţara părinţilor săi, să-și 
crească copiii în lumea românească, să fie iarăşi de folos neamului său, 

Revine in patria sa în momentele celei mai grele crize economice - 
și financiare. Avea o catedră, — nimic mai mult; nici urmă a vreunui 
institut, niciun serviciu spitalicesc, nici măcar un preparator, cu atât 
mai puţin un asistent, care să-i stea la dispoziţie, La 55 de ani trebuia 
să se gândească cum va crea din nimica acel mare institut românesc 
de cercetări balneologice, pe care îl visase din tinereţe, 

Primul său gând a fost să înfăptuiască cel puţin un învățământ 
balneologic şi fiziSterapeutic. Timp de șapte ani a făcut cursuri teore- 
tice „ex-cathedra” și lucrări practice, — fiind în același timp și labo- 
rantul său propriu, — ca oaspe la diferite clinici din Cluj, Marele in- 
stitut din strada Grigorescu, ale cărui planuri au fost făcute de cele- 
brul arhitect vienez, Cezar Popovici, ale cărui fundamente fuseseră 
puse încă din vremurile de prosperitate, din pricina crizei financiare 

4 


52 A ' * VALERIU L. BOLOGA 


(-... şi din alte motive pe care nu vrem să le cercetăm acuma), nu s'a 
mai terminat, Aşa greu, cum mergea fără institut, Sturza şi-a organizat] 
şi perfecţionat învățământul. Ex genat, dar drept și ințelegător, educator! 
prin faptă, nu numai profesor, el a știut să-şi apropie sufletește stu- 
denţii şi să desvolte în ei interesul pentru o ramură a ştiinţei medit 
cale care nu are numai importanță mare în formarea medicului tera-] 
peutician ci este de o însemnătate covârșitoare la noi, în țara nenu-[ 
măratelor ape vindecătoare, in mare parte încă nefolosite. Pentru stu- 
denții şi medicii care voiau să pătrundă mai adânc în balneo- și tizio- 
terapie, Sturza a creat posibilităţi de muncă și a obţinut înlesniri lal 
Sovata. 


Aa P 


ln acest timp Academia Română, — care pe urmă îl va alege 
membru onorar al ei,!) — îi dă însărcinarea plină de răspundere, ca 
împreună cu Cezar Popovici să instaleze serviciul fizioterapeutic al 
Spitalului Elias din Bucureşti. Aci Sturza poate lucra din plin şi i-a 
fost dat să realizeze un lucru minunat, 


aa di i 


În timpul acesta el publică o serie de lucrări fundamentale pentru, 
balneologia şi climatologia medicală a României. Despre acestea va fi 
vorba mai târziu. i 

Intre timp împrejurările devin mai bune şi Universitatea Daciei 
Superioare se mărește cu frumosul palat al clinicilor din stradat 
Mico. In cadrul acestuia poate în sfârşit și Sturza să-și organi-E 
zeze un institut clinic de balneologie şi fizioterapie. Nu avea să fie: 
atât de grandios şi desăvârşit ca acela care fusese plănuit mai înainte,- 
otuși el putu fi înfăptuit cât se poate de complet și admirabil chibzuit: 
până în cele mai mici amănunte, O experiență de peste 30 de ani, 
meticulozitatea şi spiritul său de prevedere l-au ajutat pe Marius Sturza! 
să creeze în Cluj un institut de specialitate cu cea mai completă apa-! 
ratură, î 

Din păcate, ajuns să-și vadă după atâtea sbuciumări, aevea plă- 
nuirile sale, n'a avut prea mult parte de ele. In 10 Septemvrie 1941 
cea mai frumoasă clinică balneo-fizioterapeutică din spaţiul carpato: | 
danubian a trecut sub altă stăpânire. | 

La 64 ani Marius Sturza a trebuit să-şi părăsească cele mai fru- ` 
moase înfăptuiri ale vieţii sale, Sovata şi clinica din Cluj, împreună 
cu toată averea sa. Şi-a suflecat mânecile, a strâns din dinţi şi sa : 
apucat din nou de lucru. Cât a contribuit el prin muncă şi sbuciumare, - 
prin punerea la contribuţie a întregei sale experienţe, prin ch:bzuită 


5) M. Sturza mai este membru al Academiei de Medicină, al Soc. internaţ. de 
“Hidrologie şi al multor altor societăţi ştiinţifice din ţară şi străinătate. 


UN MEDIC ROMÂN ARDELEAN: PROFESORUL MARIUS STURZA 33 


strădanie la crearea din nimica și la organizarea clinicelor Univer-. 
sităţii sibiene o ştiu — recunoscători — numai cei cari au lucrat 
împreună cu el și o va judeca, mulţumindu-i, posteritatea, Aici şi-a 
înfiripat din nou un mic institut balneologic, utilat cu cele mai necasare. 
lucruri. 

In 26 August 1941 s'a împlinit al 65-lea an al vieții lui Marius 
Sturza, al unei vieți curate și cinstite, de străduință neostoită închinată 
neamului său şi semenului în suferință. 

In 1 Septemvrie 1941, conform legii, împlinid limita de vârstă, 
bogat în ani dar tânăr în puterea sa de muncă, a fost trecut la pensie. 


* 
a . 


Inzestrat cu o inteligență superioară și o judecată limpede și in- 
coruptibilă, cu discernământul puţin cam sceptic al omului dela ţară, 
meticulos până la pedanterie, muncitor care nu știe să se cruțe, Ma- 
rius Sturza a avut din capul locului toate darurile necesare unui om 
de ştiinţă, Curiozitatea sacră a cercetătorului adevărat nu l-a lăsat să 
odihnească niciodată în căutarea și tâlcuirea tainelor firii, să se mul- 
țumească cu ceea ce a obţinut. Dar el n'a fost numai savantul fișelor 
şi al bibliotecii, al biroului și al laboratorului: ca un resort în totdeauna. 
comprimat, o energie actuală îl împingea să-și transforme cunoștințele 
în înfăptuiri, 

Ceea ce îl caracterizează înainte de toate este o nemăsurată bunătate, 
o dragoste a semenului, pe care oricât ar vrea să o ascundă, nu poate 
să o facă nesimţită de cei cari îl cunosc mai bine. Omul acesta cum-. 
pătat, aproape ascetic când este vorba de. persoana sa, este de o mă- 
rinimie adesea ușuratică ori de câte ori i se cere să dea un ajutor, să 
sprijine pe cineva în lipsă sau o operă frumoasă, Dela abonamentele 
pentru reviste care merită să fie susținute până la contribuţiile anuale 
la societăţi de binefaceri şi culturale, până la subscrierile pentru în-. 
făptuiri obștești, darul său este totdeauna mai mare decât se aşteaptă 
dela el, este oferit grabnic, la timp, bucuros și vesel, Cine poate nu- 
măra pe toţi studenţii români, pe care tânărul doctor din Viena i-a 
ajutat sau pe care profesorul din Cluj i-a găzduit cu părintească iubire 
în casa sa și la masa sa. Pe câţi a știut el să-i treacă cu discrecție 
peste momente crijice, să-i lanseze în clipa potrivită nu numai cu sfat 
bun, ci şi cu ajutor foarte real. Omul care niciodată nu vrea să pri- 
mească fără să o remunereze, o muncă săvârșită pentru el, în vălmă- 
şeala practicei sale medicale a avut în totdeauna răgazul și răbdarea 
să îngrijească prieteni şi străini mai nevoiaşi, tot atât de conştiincios 
ca pe pacienţii săi simandicoși, pentru un simplu bogdaproste. Iute și 


s E% ; -o VALERIU L. BOLOGA 


aspru la vorbă, el este totuşi un sensitiv, în fond chiar un timid. Gata 
oricând să se războiască cu oricine, când este vorba să susție drep-j 
tatea altuia sau — mai ales, — interesele obşteşti, el amuţeşte şi se. 
retrage când sunt în joc ale sale proprii, trăgând aproape în totdeauna! 
scurta într'o lume a coatelor ascuţite şi a pumnilor mai tari. O omenie 
profundă, în dublul înţeles al cuvântului — cinste şi umanitate, — un: 
duh de caritate curat creştină, iată temeiul eticei sale. Cine îl are pe} 
Marius Sturza prieten poate să fie liniștit: în clipele grele ale vieţii; 
sale va avea pe cine să se bizuie. 4 


+ 


+ + A 


Calităţi etice, ale voinței şi ale intelectului, într'o armonioasă îm-; 
binare, l-au predestinat să devie medic adevărat, ajutător şi sfătuitori 
al deaproapelui în suferință, vindecător al metehnelor trupului şi su-4 
fletului. i 

Şcoala vieneză dela 1900, pozitivă şi strict științifică, i-a disci-i 
plinat judecata medicală, i-a dat metodele severe şi obiective de inve- 
stigaţie. Timpul petrecut în Paris şi Nancy i-a deschis ochii pentru su-j 
pleţa şi spiritul sintetic al școalei franceze, Anii petrecuţi în clinicile? 
celebrilor maeştrii din capitala Austriei şi din Berlin i-au aprofundată 
cunoștințele, i-au lărgit orizontul, i-au dat acea pătrundere în tainele 
boalei care se dobândeşte numai la patul bolnavului. ; 

Dar, am mai spus-o, medicina oficială a acelor vremuri voia să! 
fie numai ştiinţifică. li lipsea duhul, ea începuse de atâta știință să 
uite de artă. Sturza a avut marele noroc să nu facă numai şcoală i 
înaltă ci şi ucenicie, alături de un mare meșter al artei medicale, dei 
un terapeutician născut iar nu făcut, de doctorul Ioan Hozan. Sub con-j 
ducerea sa i-a fost dat să-şi desvolte, pe lângă nepreţuitele cunoştinţe j 
dobândite cu sârguință și inteligență la o facultate vestită şi intuiţia 4 
medicală, să-şi înmulțească „talantul“ primit dela natură, acela al artei | 
să trateze omul bolnav. 

Cu instinctul fin al medicului adevărat, Sturza și-a dat seama j 
— tocmai în epoca hiperspecializărilor, — că o specializare excesivă | 
duce la o denaturare, la o atrofiere a personalităţii medicale, De aceea ` 
el tinde dela început să-și păstreze multivalența: după o temeinică ` 
pregătire în specialitatea medicinii interne el îşi însuşeşte şi toate fineţele 
neurologiei şi ginecologiei. Simte că medicina pur materialistă şi somatică 
a vremurilor sale a uitat de sufletul omului; merge la Nancy, la Bern- 
heim, la psihoterapeutul vestit al epocei. În sfârşit, după ce intră în 
practică, vede că pacientul, — omul în suferință — nu vrea numai să 
i se recunoască boala, ci cere mai ales să fie tratat. Dar medicina 


UN MEDIC ROMÂN ARDELEAN: PROFESORUL MARIUS STURZA 55 


diagnostică şi analitică de atunci nu prea credea în terapie. Natura 
ajută, — dacă ea dă greş, nu mai este mult de făcut; satisfacția prin- 
cipală a medicului este diagnosticul precis, minuţios; cam asta era 
mentalitatea celor mai mulţi maeştri ai școalei medicale pozitiviste. 
Dar satisfacția pentru bolnav unde rămâne? Rezultatul acestei con- 
„cepţii nihiliste în terapeutică a fost ciudat: au răsărit, ca ciupercile, 
— mai ales în lumea germană și anglo-saxonă, unde exagerările scien- 
-tiste ale medicinei oficiale ajunseseră la apogeu, — vindecătorii natu- 
rişti, acei „Naturheilârzte”, cari adesea erau simpli șarlatani, în foarte 
multe cazuri însă oameni dotați cu o splendidă intuiţie terapeutică, cu 
robuste instincte de vindecători. Mulţi din ei speculau, cei mai buni 
însă satisfăceau în mod real dorinţa de a fi trataţi, nu numai diagno- 
sticaţi, a oamenilor suferinzi. Sturza a simţit insuticienţa terapeuticei 
oficiale. A căutat să se documenteze. A văzut în Paris, cum şcoala 
franceză păstrează din vechiul arsenal terapeutic atâta fineţe pe care 
şcoala vieneză nu le mai lua în considerare, Şi atunci el, după ce 
cunoscuse în Grâfenberg, la doctorul Hozan, resursele atât de mari 
ale hidroterapiei lui Priessnitz, — care nu a fost medic, dar a cărui 
metodă, ca și a preotului Kneipp, a trebuit să fie recunoscută de me- 
dicina oficială, — a început să urmărească cu atențiune medicina ne- 
oficială, naturistă, Ca şi Paracelsus, cel mai mare medic al Renaşterii, 
care a mărturisit că nu i-a ştirbit întru nimica autoritatea şi demni- 
tatea dacă a ştiricit cu sârguință și „bei den Doktoren, auch bei den 
Scherern, Badern, bei Klöstern, bei Edlen und Unedlen, bei den Ge- 
scheidten und Einfăltigen“, din acelaș spirit de sacră curiozitate hipo- 
cratică, Sturza studiază ideile şi metodele naturiștilor. Cu discernă- 
mânt critic, cu disciplina mintală a omului de știință, el ştie să aleagă 
grăunțele bune din pleavă.') 

Într'o vreme când analiticul şi pozitivul stăpânea gândirea medi- 
cală, Marius Sturza face pentru sine, din imboldul intuiției sale, o sin- 
teză în concepțiile sale medicale, devenind astfel un precursor al me-. 
dicinii sintetice, terapeutice şi respiritualizate de mai târziu. 

Îmbinarea om de ştiinţă — medic filosof — om bun, a făcut din 
el acel vindecător desăvârşit care a redat vieţii atâţi oameni în grea 
suferinţă, care a știut să aducă din nou la voinţa să fie sănătoși ne- 
numărați oamenj care nu mai credeau în sănătatea lor, 


1} Un episod: Când lucra în Berlin, la Zabludowski, profesorul îl surprinde 
făcând un masaj vibrator combinat, cu o tehnică de tot specială. Încântat, îi spune: 
„Sie haben eine gesegnete Hand, Herr Doktor. Von wem haben Sie diese wunder- 
bare Technik erlernt?* — „Von der baba N. in Şepreuş, Herr Professor”. 


56 VALERIU L. BOLOGA 


Mult timp, până la ivirea pleiadei de medici tineri ardeleni cari} 
aveau să devie maeștrii de azi, Marius Sturza a fost inċontestabil fi- 


gura reprezentativă a medicinii româneşti ardelene. 


Ca medic tânăr, în Viena, Siua a publicat mai multe lucrări de 3 


clinică, cazuistică şi fizioterapie, apărute în reviste germane. În timpul 


primei sale şederi în ţară, în 1921 și 1922, el scrie două studii judi- ; 


cioase, bine puse la punct, asupra viitoarei organizaţii balneare la noi, | 
Întors la Viena, face cunoscută în lumea germană Sovata, documen- | 
tând indicaţiile și efectele băilor de acolo (1926). În timpul acesta 
strângea, neobosit, materialul documentar pentru lucrarea sa fundamen- | 
tală „Die Kochsalzwăsser Româniens“, (Wien, 1930, 128 p. 8° mare), î 
apărută în condiţii tehnice admirabile, publicaţie care dintr'odată îl va | 
consacra în lumea specialiştilor şi în baza căreia profesorul Diem i-a | 
propus habilitarea la Facultatea vieneză. Materialul documentar despre 3 
apele cloruro-sodice din toată România mare, strâns minuţios și complet,. | 
este înfățişat unitar şi sintetic, prelucrat și adaptat după criteriile cele | 
mai recente ale fizico-chimiei și balneologiei moderne, Critica de spe- 3 
cialitate străină a accentuat că această monografie vastă şi totuși con- { 
cisă este una din cele mai complete în literatura balneologică mondială. 4 
Cuprinzând un mare număr de observaţii și interpretări proprii ale 
autorului, ea aduce mult material inedit, iar în ceea ce privește tera- ] 
peutica, ea cuprinde o seamă de idei originale care azi sunt definitiv 


consacrate, 


Ca profesor în Ciuj, Sturza desvoltă o activitate ştiinţifică sust- ġ 


nută și remarcabilă, Urmărește mai departe cercetările sale sistematice 
cu privire la balneologia României şi începe să studieze temeinic un 
domeniu nou, climatologia medicală şi meteoropatologia ţării noastre, 
Acordă o atenţie deosebită problemei reumatismului. Roadele studiilor 
sale sunt douăzeci şi două de lucrări mai mari, publicate între 1931 
şi 1941 în reviste româneşti şi străine sau în volum, şi numeroase co- 
municări la congrese naţionale şi internaţionale, tratând despre isto- 
ricul balneologiei; orientări pentru curele balneare și climatice; despre 
regiunea balneară a Mării Negre, în special a Techirghiolului; trata- 
mentul balnear şi climatic al reumatismului, al boalelor de femei, al 
boalelor tubului digestiv, al tuberculozei; despre heliotermele Româ- 
niei; asupra climatologiei medicale a României, în special a Mării 
Negre şi aplicării ei climato-terapeutice; despre nămolurile din ţara 
noastră ; asupra boalelor meteorotrope, etc. etc. Lucrări temeinice ale 
asistenţilor săi, teze bine lucrate, inspirate de el și un bun manual 
didactic pentru studenţi întregesc această listă, 


k 


UN MEDIC ROMÂN ARDELEAN: PROFESORUL MARIUS STURZA 57 


Medicina balneară, hidroterapia și fizioterapia s'au bucurat în li- 
teratura medicală a României, — ţară atât de bogată în cele mai va- 
riate ape minerale, — de timpuriu de o atenţiune destul de mare, Cea 
dintâiu publicaţie medicală în limba noastră, publicată în 1821 de Ar- 
deleanul Vasile Pop, este un mic tratat balneologic. Un Episcopescu, 
un Fetul publică încă în epoca începuturilor medicinii noastre științifice 
bune informaţii hidrologice, mai târziu se pornește o literatură susţi- 
nută asupra diferitelor localităţi balneare din Țara veche. Toţi autorii. 
lucrărilor amintite nu sunt însă balneologi în înţelesul strict al cuvân- 
tului. Abia la începutul veacului nostru avem în doctorul Şabner-Tu- 
duri un foarte serios balneograf. Cu regretatul profesor Theohari şi 
colaboratorii săi din Bucureşti ia naștere o şcoală de terapeutică bal- 
neară experimentală, care are mari merite pentru lămurirea unei serii 
întregi de probleme speciale în legătură cu apele noastre minerale. 
Şcoala bucureșteană este în curând secondată de cea din lași. O serie 
de medici balneari contribue în mod merituos la cunoaşterea tot mat 
amănunţită a localităţilor noastre de cură. Medicul genera! N. Vicol 
izbutește, cu tenacitate şi entuziasm, să grupeze pe cei mai mulţi cer- 
cetători în aceste domenii și pe medicii noştri balneari în Societatea 
Română de Baineologie. 

Ceea ce ne lipsea încă era o instituţie științifică în care să se 
facă temeinic și metodic sinteza tuturor acestor strădanii și curente, în 
care să se centralizeze cercetarea științifică românească din domeniul 
balneologiei, climatologiei și fizioterapiei, în care să se formeze viitorii 
specialişti și să se aplice practic tot ceea ce știința balneologică şi fizio- 
terapeutică poate să ofere medicinei. În timpul scurt cât a putut să 
funcționeze institutul din Cluj, el a fost într'adevăr acest centru. 

Marius Sturza este, — în ceea ce priveşte personalitatea sa ştiin-. 
țifică, — balneolog şi fizioterapeut în înțelesul larg, cuprinzător şi mo- 
dern al cuvântului. Preocupările sale ştiinţifice şi lucrările sale cuprind 
nu numai un sector al problemelor ci totalitatea lor: el studiază în 
aceeași măsură latura geografică, geologică și fizico-chimică, cea fizicală 
şi meteorologică, aspectele experimentaie şi clinice ale balneologiei și 
climatologiei medicale, patologia și terapeutica în legătură cu ele, 

Precum l-am văzut ca medic, multivalent şi sintetic, așa îl găsim 
şi în cercetările sale balneologice, In istoria medicinei româneşti el va 
rămâne ca un novator şi întemeietor, cel mai de frunte reprezentant 
român al balneologiei ştiinţifice în tot cuprinsul ei. 


Fiul vrednicului Român Popa Mihaiu din Şepreuş şi al preotesei 
Ersilia, care în 1877 a fost una din inițiatoarele vestitei colecte pentru. 


58 VALERIU L. BOLOGA 


ajutorarea ostaşilor dela Plevna, băiatul care a fost chemat acasă din 


străinătate ca să nu-şi uite cumva graiul strămoșesc, a dus cu sine, 
„oriunde l-a aruncat soartea, un suflet românesc, tare și curat. Şcolile 
din Brașov, „România Jună“ din Viena au fost o bună plămădeală 
pentru germenele sădit în el, Fie că se sbuciuma să lumineze mese- 
riașii noştri din Viena sau să convertească socialiștii români pripășiți 
acolo, fie că jertiia şi se străduia ca în capitala Austriei să se ridice o 


biserică românească, el o făcea ca să-şi înalțe neamul. La neam se | 
gândea când ajuta studenţi săraci, la el s'a gândit când în două rân- | 


„duri a părăsit situaţii strălucite ca să revie în ţara de baștină, Ceea 
ce a făcut el, tăcut şi fără zarvă, ca un prieten devotat, pentru cei 
cari erau în prima linie a luptelor noastre de emancipare, nici nu se știe 
încă, Ce a oferit el, ca valori materiale, pentru binele obştesc, nu se 
va şti niciodată. Că în toate gândurile sale, în toate faptele sale el a 
vrut şi a reuşit întradevăr să fie numai de folos ţării sale, asta o ştie 
“şi o poate afirma oricine îl cunoaște. 
Român şi medic de legea veche: acesta este Marius Siar. 


A fost el oare ajutat să înfăptuiască pentru fara sa, ca Român " 


-şi ca medic, tot ceea ce a vrut şi ar fi putut ?... 
VALERIU L. BOLOGA 


CRONICI 


O ANTOLOGIE ROMÂNEASCĂ DE PE ALTE MELEAGURI: 
„VERSURI DIN TRANSILVANIA NORDICĂ" 


In editura ziarului „Tribuna Ardealului” din Cluj, a apărut spre 
sfârşitul anului trecut cea dintâi carte a colecţiei „Grai și suflet româ- 
nesc“, întitulată „Versuri din Transilvania nordică“, și cuprinzând 
antologic câteva bucăţi alese din activitatea lirică a unor tineri pătrunşi 
de idealurile desinteresate ale artei. După numai un an şi ceva dela 
memorabila cedare teritorială, apare astfel în inima pământului transil- 
vănean un volum care reuşeşte să ascundă în el alături de semnifi- 
caţiile extra estetice ale unor asemenea lucrări şi câteva aspecte artistice 
propriuzise, aspecte care amintesc despre perspicacitatea occidentală 
şi despre nivelul cultural european pe care stăpânirea autohtonă a 
celor două decenii izbutise să-l atingă pe acele meleaguri, Silit la o 
bruscă denivelare orizontică, spiritul ardelean detronat din munca sa 
tridecenală în nu mai puţin de trei zile, revenise — după exodul din 
1940 — la un nivel cultural minor şi la un plan de spiritualitate 
depășit în Ardeal, chiar cu mult înainte de marele război din 1916, 
Printr'o prea frustă schimbare de perspectivă, printr'o prea brutală 
translaţiune de medii culturale și printr'o prea gravă desţelenire a 
instituţiilor de cultură românească din Ardealul nordic, spiritul acestei 
regiuni fusese nevoit astfel să cadă de pe planul major al realizărilor 
culturale pe planul insuficient al manifestărilor jurnalistice sau, cel mult, 
calendaristice. Apariţia câtorva volume sporadice, cu aspect costeliv, 
a câtorva modeste reviste de familie sau a unui cotidian timid, marcau 
această tragică denivelare cu un ton, îmbietor mai mult la melancolii 
decât la nădejdi sau la certitudini. Evident că în atari condiții anto- 
logia pe care o prezentăm aici, umple dintrodată un gol profund 
resimţit și ne oBligă la constatarea plină de consecințe îmbucurătoare 
a trăiniciei simțului valorilor din sufletul românesc și a temeiniciei cu 
care acest spirit tinde să iasă la lumina pe care a văzut-o odată, chiar 
şi atunci când este — prin evenimente — obligat la inhbiţiuni. Căci, 
fără 'ndoială este îmbucurător a constata cum fundamentele culturale 
ale stăpânirii românești și zările intelectuale pe care le-a deschis au 
fost totuşi mai puternice decât sinuozităţile momentului istoric, rodind 


60 RADU STANCA 


chiar şi intrun pământ nelertilizat de supravegherea atentă a autori- 
tăţii culturale, Tot mai des ne parvin semne ale restabilirii nivelului 
cultural din trecut, tot mai frecvente sunt biruinţele literare ale cer- 
curilor culturale din Ardealul de Nord, iar ultima dintre acestea — 
Antologia despre care însemnăm aici — le încunună pe celelalte printr'o 
eclatantă dovadă a gustului ales, a spiritului modern şi a simțului critic 
care au patronat apariţia ei.- Iniţiativa cotidianului clujean câștigă astfel 
prin „Versuri din Transilvania nordică”, un titlu frumos care nu va. 
întârzia să-și arate consecinţele, iar colecţia „Grai şi sullet românesc“ 
o amploare şi o rază de acţiune identică cu a oricărei inimoase insti- 
tuţii de cultură naţională din trecut. Dacă aspectul grafic ireproşabil, 
dacă lucrările publicate lăudabile și dacă atmosfera generală a volu- 
mului, dau operei realizate în Ardealul no:dic semnificaţiile victorioase 
pe care le-am remarcat, este incontestabil în primul rând, pentrucă 
ele se plasează pe un punct de vedere cultural, mai exigent în struc- 
tura lui intimă, decât oricare altul. Desigur, nu poate îi vorba încă 


despre o realizare cu sorţi de perenitate literară. Dar pentru ceea ce 


vrem noi să semnalăm antologia dela Cluj poate îi considerată ca 
primul pas, făcut cu curaj spre atari realizări. Într'un cuvânt lămuritor 
care preiaţează Antologia d-i Gheorghe Dăncuș — îngrijitorul colec- 
tiei — remarcă cu multă justețe: „Cum se știe, aici, în Transilvania 
nordică, am rămas puţini intelectuali, cu modeste și puţine posibilităţi 
de creaţie culturală. Masele populare însă cer slovă românească, cer 
hrană sufletească — erau obișnuiți cu abundență, — fără de care 


nu pot trăi, aşa cum nu pot trăi fără pâinea cea de toate zilele”.. 


Maselor populare din Ardealul nordic li se oferă incontestabil, prin 
această Antologie o operă de înalt bun gust. 

In majoritatea lor numele care apar în Antologia de față sunt ale 
unor tineri care încă nu au trecut pragul celor treizeci de ani. Cu atât 
mai îmbucurător este faptul. Căci cei aleși să figureze în culegerea. 
poetică dela Cluj şi alături de ei toţi cei ce gândesc la fel cu dânşii 
— şi sperăm să fie cât mai mulţi — porniţi deja pe un drum pe care 
nu neglijează exigenţele contemporaneiiăţii, vor ști să atragă după ei 
și pe cei al căror orizont cultural ar fi mai frecvent dispus la compro- 
misuri, Figurează în ordine nouă poeţii: Ionel Bulboacă, Ștefan Căp- 
rariu, lon Cherejan, Teodor Ciceu, Victor llieșiu, Iosif Moruţan, F. 
Păcurariu, Valentin Raus și Virgil Şotropa. Cel dintâi, lonel Bulboacă, 
păstrează şi în versul său, autohtonia aiât de românească a numelui, 
Sunt poezii în ritm și colorit popular, care — și acesta e aspectul lor 
primordial — nu sunt cu nimic falsificate prin suprapunerea unor 
elemente culte, păstrând astfel prospeţimea, autenticitatea şi humorul 
cântecelor şi a doineior noastre ardelene. Aiături de ele, versurile d-lui 
Ştefan Căprariu ascund reminiscențe eminesciene, reminiscențe evidente 
pe alocuri dar topite într'alte părți, întrun „stimmurg“ personal care 


trădează o inteligență ascuţită și-o sensibilitate plină de posibilităţi. 
creatoare, Cel de al treilea poet, Ion Cherejan aduce în tonalităţile: 


interioare al elucrărilor sale spiritul biblic spre care preocupările-i extra- 
literare l'au îndreptat, în special cel sesizat cu finețe în minunata 
„Cântare a cântărilor“, cum este de pildă în versurile 


| 


O ANTOLOGIE ROMÂNEASCĂ DE PE ALTE MELEAGURI 61 


„Frumoasă ești iubita mea, frumoasă eşti 
Ca porumbiţa albă a vechilor povești...“ 


din poemul intitulat „Fata Transilvaniei”. Sunt uneori în versurile d-lui 
Cherejan și inegalităţi, dar entuziasmul care le cuprinde poartă în el 
multă căldură şi mai ales multă pasiune literară. Printr'o mai atentă 
supraveghere a intensității lăuntrice, versurile d-lui Cherejan, au toate 
şansele să izbutească în realizări de cea mai bună calitate. Păstrând 
vioiciunea, optimismul și spontaneitatea versului coşbucian, poeziile 
d-lui Teodor Ciceu, unul dintre poeții maturi ai colecţiei, se fac re- 
marcate în deosebi prin aceste calități, Ele mărturisesc o mare abilitate 
poetică şi o mai mare doză de seninătate interioară și de vigoare 
stilistică. Uşor melancolice și cu evidente tendințe spre meditativ, peo- 
mele d-lui Victor Ilieşiu se desprind unele din altele, cu firescul unor măr- 
gele, grave uneori, întotdeauna însă păstrând aceeaşi rezonanţă inte- 
rioară, fără variaţii dar cu mult sens, Tonul lor specific trădează un 
spirit livresc, atent în deosebi la sine însuși, fără preocupări exterioare, 
Iosif Moruţan, mai violent în atmosfera versurilor sale este însă uneori 
şi mai clar şi mai lucid. Tendinţele sale interioare sunt destul de vii 
așa incât integrarea ritmică a poemelor îşi justifică asperităţile. La 
amândoi acești poeţi, se poate remarca o frumoasă cultură literară 
modernă care însă caută să se împace cu spiritul tradițional al Ardea- 
lului, Poetul la care însă această cultură fecundează lucruri interesante 
este d-l F. Păcurariu, poet cu foarte multe posibilități de evadare și 
cu foarte mult simţ artistic. Talentul mustos a! d-lui Păcurariu îşi caută 
modalităţile de expresie cele mai adecvate, trecând uneori prin lucruri 
inegale, iar alteori prin foarte izbutite realizări cum este această 
„Împăcare“ din care citim: 


„De-o vreme nu mă sbat în vânturi 
Năuce nu mă mai frămâat; . 
Şi lanurile vechi de cânturi 
Se pleacă line spre pământ. 


Dârz, arcul nu-l întind spre cer, 
Din sbor să fulger ulii sorții; 
Tăcut, în colburi de mister, 

Cu degetul scriu semnul morţii. 


Ştiu: cineva mi-a impletit 
Sorocul cu fire de taine, 

Şi 'n van mă sbat în nesfârșit: 
Mă sfâşie ereți de spaime. 


+ 

Privesc în cer, privesc în vânt, 

In ape şi în timp adânc; 

In vechi oglinzi de gând mă frâng 

Şi sorţii-i pun inel de cânt“. 
Frumoase sunt de asemenea şi lucrurile pe care le publică d-l Va- 
lentin Raus. În special versurile care încearcă transpunerea unor teme 


62 RADU STANCA 


legendare populare, în formulări culte, transpunere de multeori izbutită, 
D-! Valentin Raus aduce din pământul năsăudean, de unde descinde, 
vigoarea, bogăţia şi spontaneitatea celui mai autentic stil ardelean, 
dând Antologiei contribuţia plină de semnificaţii a regiunii pe care o 
reprezintă. U'timul poet, d-l Virgil Şotropa, pune în relief armonia 
maturității reculese cu grija de laborator a poeziei. Sunt în opera d-lui 
Şotropa versuri pline de miez, observaţii colorate, tot atâtea calităţi 
cari i-au adus aprecierea cunoscătorilor în ale literaturii și i-au con- 
sacrat în bună măsură numele, 


Un aspect pe care însă nu l-am întâlnit decât rar în toată culegerea 
şi pe a cărui lipsă suntem nevoiţi să o remarcăm, este aspectul social, 
caracteristic poeziei ardelene din timpuri de bejenie, Acest aspect 
îşi va face desigur loc cu timpul in preocupările literare ale celor ce 
astăzi inmuguresc primele rânduri. El este pe cât de fecund, pe 
atât de necesar, Pentru exemplificări, trecutul ne stă oricâd la îndemână, 
Exceptând însă această ultimă şi neînsemnată observaţie, notăm aici 
încăodată, pentru cei ce au avut iniţiativa acestei Antologii și pentru 
cei ce au colaborat la ea, cuvintele noastre de laudă, 


RADU STANCA 


NOI PUBLICAȚII DE ARTĂ 


Gh. Racoveanu, Gravura in lemn la Mânăstirea Neamțul. 
Bucureşti, 1940, (4% 43 p. text și 60 table ilustrate cu 160 xilografil. 
Preţul 500 Lei). 


locepând cu al doilea deceniu al sec, 19, xilografii Mânăstirii 
Neamţul joacă primul rol în xilografia română, Cele mai vechi ale ace- 
stei mânăstiri cad în primul deceniu: 1808, opera protolereului Mihail, 
un străin. Este de mirat cum Mânăstirea Neamţul, care din 1429 a 
produs cele mai splendide miniaturi ale ţării, trece atât de târziu la 
xilografie. În 1821 apare prima evanghelie ilustrată la Români, opera 
lui Ghervasie monahul și Simeon iereul mânăstirel Neamţul, Ambii 
au fost măestri însemnați, Următorul, Teodosie monahul, lucrează peste 
30 anl, Este cel mal productiv, dar nu are dinamismul lul Ghervasle, 
nici fineţa lut Simeon, Mai puţin importanţi sunt Damian ieromonahul, 
Nicolaie şi Simeon, La 1860 a incetat lucrul gravorilor în lemn la 
Neamţul; plăcile lor au fost utilizate insă până pe la 1874, chiar şi 
mai recent, pentru icoane populare. Gravorii se foloseau de lemn 
de păr și buxus; desenatorul și „tăletorul de forme“ sunt aceleași 
persoane, Deşi nu lipsesc câteva amănunte naţionale, xilografiile Mână- 
stirii Neamţul reprezintă o artă monahală, care se deosebește de xtio- 
grafiile țărănești ardelene, Măestrii din Neamţul au lucrat şi pentru Bu- 
cureşti, laşi, Braşov, Operele lor au fost coplate; s'au făcut chiar clișee 
după ele la sfârşitul sec, trecut, Numai rar au copiat acești xilografi 
nemteni pe măestrii străini (astfel Penticostarionul tipărit la Veneţia în 1805), 


Opera d-lui Racoveanu este o publicaţie folositoare, sârguincioasă, 
bine ilustrată, Subiectul este tratat în text în 5 pag, iar în 12 pag, ee 


NOI PUBLICAŢII DE ARTĂ 63 


face descrierea ilustraţiilor, Primele 13 pag. conţin prefața şi o intro- 
ducere generală în xilografle și în special in cea românească. Opera 
a fost publicată de Fondaţia Regală pentru literatură și artă, Din cele 
160 xilografii ale publicaţiei numai 14 au mai fost publicate mal înainte, 
Cunoştinţele bibliografice sunt corespunzătoare, mai puțin însă cerce- 
tarea comparativă, genetică, de istoria artei. În general arta cărţilor 
vechi românești nu a fost examinată până acum de un istoric de artă, 
ceea ce e profund regretabil, Stilurile istorice, contribuţia Estului și 
Vestului, contribuţia națională trebuesc precizate în viitor, Autorul operit 
vede în planga Il elemente decorative ale renaşterii italiene; după pă- 
rerea noastră ele sunt însă mal de grabă ale renașterii germane, La 
pl. XLV indică contimporanii lui Diicer, la mai multe relevă, concepţia 
bizantină, orl imitarea icoanelor bisericeşti, fără însă a cerceta care: 
icoane concrete l-au influințat pe xilograf. A rămas neobservată influ- 
ința renașterii târzie la planșele V, LI, LII, 1, LIV, 5, cea din urmă 
fără îndoială a renașterii germane ; accentuarea perspectivei este și ea 
un efect al renașterii; plangele LIII, 1, LIT. 2—3 sunt în stilul baroc, 
XVIII, 2, are încadrare în stilul empire, XX, 1, de asemenea trădează 
infiuința empire, Inrâuririle atât de întârziate ale renașterii și barocului 
Teas xilografii ale sec, 19 rămân un fenomen interesant în istoria 
stilurilor, 


G. Oprescu, Grigorescu desinator. Bucureşti, 1941 (80, 52 p. 
text, 116 ilustrații, Prețul 300 Lei). 


Cel mai mare desenator român este incontestabil Grigorescu, 
Această lature a activității lul a rămas până acum, totuşi, nestudiată, 
din cauza că nu se cunoaște întreg materialul păstrat, Lucrarea d-lui 
Oprescu deși nu are pretenţia de a da un catalog general, nici de a 
ajunge la o clasare sistematică și definitivă, are valoarea de a aduna 
într'un volumaș un număr apreciabil de ilustraţii, iar în rândurile in- 
troductive de a încerca descrierea, gruparea, datarea și caracterizarea 
lui, Interesantă este observarea autorului (p. 49): „Când Grigorescu ur- 
mează natura, nimeni nu-l întrece. Unde insă copierea vieţii nu mai 
ajunge, unde e nevoe de o imagloaţle de poei sau de dramaturg, de: 
o evadare în domeniul nobilelor ficțiuni, spre arta din care jes com- 
poziţiile vaste, cu multe personagii și in scene sgudultoare, Grigorescu 
este vizibil stânjealt“, La p, 51 fosă îl caracterizează ca „un naturalist 
din convingere“ „dublat de un idealist din inclinaţie“, Muzeul Toma 
Stelian conţine mal bine de 450 desene de Grigorescu, o parte ale In- 
<titutului Sud-Est European, alte colecţii de desene se găsesc în Muzeul 
Kalinderu, la Primăria din Câmpina şi la particulari (Dr. G. Olaru, 
L. Munteanu, et€,) Tehnica desenurilor e variată, Avem cărbunele 
uneori cu accente în cretă albă, creionul, penija, Subiectele sunt de 
multe feluri: scene de războlu, portrete, ţărance, evrel, nuduri, case, 
animale etc, Grigorescu ajunge de vreme la un stil despulat de toate 
inutilităţile, în care aproape nu s'a păstrat decât linia decisivă, Ceea 
ce produce pe la 1880 este fructul maturității, 


54 CORIOLAN PETRANU 


T. L. Roşu: Însemnări și Inscripţii bihorene, |. Beiuş, 1941, (80, 
93 p. „Biblioteca Beiușului“ Nr. 9—10, Preţul 75 Let). ' 


Autorul publică însemnările din cărțile bisericeşti şi inscripțiile din” 
bisericile româaești ale plasei Vașcăului, Beiuşului, Ceichii, Îa capito- ; 
lele introductive (p. 7—33) scrie câteva cuvinte despre voevozi și preoţi, 
despre limba liturgică, despre manuscrise, despre preţul cărţilor şi legă- : 
toriei, despre felul cum se studia odinioară, despre zălogirea cărților, 
despre vânzătorii de cărți și afurisentile contra hotilor de cărţi. Urmează | 
reproducerea însemnărilor din cărţi şi ale Inscripțiilor din 43 biserici ` 
Pentru istorici, istorici de artă, istoric! literari şi bibitofili ele au insem- ` 
nătate şi ar fi de dorit, ca autorul să continue publicarea, Datele pri- . 
vind istoria artei suat cunoscute în mare parte din lucrarea mea Mo-: 
numentele istorice ale județului Bihor (Sibiu, 1931). A adăugat însă, 
şi altele nol, Din punctul de vedere al istoriei artei să relevăm ca nol, 
următoarele date: Din însemnările cărților vechi bisericeşti aflam, căi! 
biserica din Sălişte de Pomezeu a fost pictată în 1795, cea din Cojdeni i 
la 1872 de Teodor Feceriu (după noi mai probabil „Tocariu“ ca şi în' 
Urviș) și Dionisie Iuga din Nicula, cea din Cresula în 1885 tot de Dio- jà 
nisie Iuga. Biserica din Călugări sfințită în 1845 a fost pictată, conform "f 
inscripţiei în 1853, de zugravul Mercea Gavril. In biserica din Golla È}: 
Găseşte numele zugravului David, (pe care îl întâlnim în repeţite râa- 
duri în B.hor), în Ceişoara pe zugravul Costea, Biserica din Polana 
Vașcăului a fost zidită în 1803. 


G, Fotino: Bisericuța din Albac. Bucureşti, 1941 (31 p., 80. 
mare, cu un desen de Maria Piliat-Brateș). 


Cuprinde cuvântarea rostită ta ziua de 4 Mai 1941 cu prilejul: 
târnosirii din nou, la Florica, a bisericii lui Horla din 1746 adusă de 
Ion I. C. Brătianu în 1907 din comuna Albac (jud. Turda). Comparând 
desenul din această broșură cu ilustraţia publicată de revista „Lucea- 
fărul“ (VIIL Nr, 7, p. 166) constatăm restaurarea nepotrivită : coiful tur- 
nului era originar mai înalt; se pare, că lipseşte galeria deschisă a 
turnului, care era o podoabă; lar ceea ce sa așezat înaintea întrării 
“strică efectul, 


Laa wI Ter inimi 


Ch. Diehl: Veneţia. Traducere de L, T. Boga. Ed. Nat. Gh. 
Mecu, Bucureşti, f. a. (8° mic, 326 p. Preţul 95 Lei), 
Inițiativa Editurii Naţionale de a tipări în ediţie ieftină această 
operă istorică a savantului francez de reputație mondială, merită toată 
lauda, De aceea nu e nevole a insista asupra calităților operel, a cărei 
lectură agreabilă e folositoare atât pentru specialişti, cât şi pentru ama- 
tori, Cartea este o revelajle pentru cei ce au vizitat Veneţia: istorici, 
istorici de artă, artişti și călători, Pentru istoricul de artă este demn de 
reținut capitolul asupra civilizaţiei venețiene (p. 33—36), dar mai ales 
cap, IV, din cartea II. (p. 135—181), cap. IV. din cartea IIL (p. 238—272) 
şi cartea IV, cap. IL (p. 306—21), Ceea ce supără pe cetitorul român 
este numărul prea mare al greşelilor de tipar, mai ales la nume proprii 
(de ex. Laredan, Mestino, Collone, Tran), dace (p. 45 jos, 91 jos, apol 


r, 


NOI PUBLICAŢII DE ARTĂ 65 


Ansuficienţele ta traducerea termenelor de artă (confuzia îatre romanic 
şi roman), a numelor de localităţi (Marignan în loc de Marigaano, Le- 
pante în loc de Lepanto), a numelor de persoană (Lysipe, loao-Galeas, 
Pedro Arctin în loc de Lysippos Giangaleazzo, Pietro Aretino}, Un 
specialist trece ușor cu vederea asemenea greşeli, şi le îndreaptă, dar 
într'o ediţie ieftină, destinată mulţimiii necunoscătoare, sunt reprobabile, 
flindcă provoacă memorizarea numelor proprii inexacte, Acelaşi soi de 
greșeli le-am întâlnit şi la traducerea unei alte opere a aceluiaşi autor 
in româneste: Bizanţ (V. Recenzia mea ta Revista Teologică Sibiu, 
1941, XXXL, 1—2, p. 1746), Ne lipsesc ilustraţiiie monumentelor prin- 
cipale, ele ar fi crescut prețul volumului, dar l-ar fi făcut mai instructiv 
şi intuitiv, - 


L. Netoliczka: Die Siebenbürgisch-sächsische Volkskunst. 
Sibiu, 1941, (23 extrase din „Siebenbürgische Vierteijahrsschrift“ 64, 
2, p. 104—25)}. 

O scurtă privire generală, cea mat bună pân' acum, asupra artel 
populare săseși! din Transilvania, însoţită de bibliografia principală a 
chestiunii, Concepţie clară, sănătoasă, bazată pe cercetări proprii și cu- 
noştințe bibliografice, Autoarea atinge şi chestiunea influinței românești. 
Alci bibliografia trebue completată cu teza de doctorat a d-lul O, F. 
Stein dela Universitatea din București (Sibiu, 1933) şi broşura mea: 
Influences de l'art populaire etc. Contribulions complémentaires (Bu- 
curești, 1939), Broderiile „după scrisoare“ (die geschriebenen) nu sunt 
de origine ungurească, ci, cum just observă ungurul K. Kos („Kalotaszeg“. 
Cluj, 1932, p. 152), turcească, deci au putut fi luate de Sași direct 
dela Turci, fără intermediarul Uagurilor, ca şi motivele turcești din ce- 


samica și orfevrăria Sașilor, 
CORIOLAN PETRANU 


IN LOC DE CRONICĂ DRAMATICĂ 


In Sibiul devenit iarăși capitală a Ardealului şi vatră a celor mal 
scumpe inăzulnțe ale lui, nu avem un teatru permanent românesc, 
Suntem nevoiţi deci să ne mulţumim cu turneele diferitelor ansambluri, 
care începând cu luna Decemvrie, cu toate dificultăţile de călătorie, 
au luat proporţiile unei adevărate stagluni. 

Sä o spunem dela inceput: bizară şi anacronică stagiune. Sufletal 
neamului — am putea spune: sufletul lumii — e prias într'una din 
cele mai tragice încordări pe care le-a cunoscut, Cu toate acestea 
revistele şi comediile dela periferia literaturii, care nu rezistă 
decât faptului că sunt deajuns de „decoltate“ pentru a gâdila 
anumite simţuri, sunt mai frecvente decât în cea mal fericită epocă 
de pace,!) Dacă mat apare printre ele şi câte o plesă din marele 


1) Situaţia este asemănătoare şi in presă. Cu toate că, din pricina crizei de 
hârtie, ziare vechi, de mare tiraj, sunt nevoite să apară în 4-—6 pag., niciodată nu au 
avut atâtea publicaţii umoristice ca acum 


5 


46 ION BREAZU . 


repertoriu al literaturii universale sau naţionale, sau cu o oarecare ade- | 
rentă la momentele actuale, ea e reprezentată — cu foarte puține ex- i 
cepti — în condiţii de-a-dreptul revoltătoare, Ua protagonist a! scenei 
românești strânge în jurul lui câţiva actori de mântulală; alege una dio 
plesele in care a avut un mare succes, — „o adevărată creaţlune“, : 
cum se spune în limbajul actoricesc; — confecţionează nişte afişe de ` 
proporţii uriașe, pe care abia le pot suporta vitrinele librăriilor şi zi- ` 
durtle târgurilor din provincie; şi dă, pentru preţuri astronomice, un i 
spectacol h brid, cu momente bune fără indoială, însă fără nicio linte : 
sau coheziune în punerea în scenă și fo jo:ul ansamblului, 


Departe dela no! gândul de a pretinde să nu se joace decât tra- j 
gedii şi dreme sumbre din repertoriul clasic, Lumea are nevole de a . 
mai evada din cleștele, strâns ca niciodată, al marei drame universale 
a omenirii, De aici însă şi până la evadarea lresponsabilă și triviaiă pe i 
care ne-o oferă turneele noastre este o mare distanţă, 


Avem o direcţiune generală a teatrelor care, în vremuri de pace, 
va fi avut, probabil, un sol mal mult sdministrativ, Acum însă, când |! 
toate funcțiunile organismului ţării trebue stimulate și îndreptate spre 
un singur ţel: al rezistenţii și al victorie! finale, rolui acestei direcțiuni 
este de a contribui, prin admirabila armă a teatrului, la această operă 
de luptă a spiritului, atât de necesară pentru susţinerea luptei celei ! 
masi, cu armele și vieţile soldaţilor noştri, Ea trebue deci să dirijeze, ` 
să știe îualnte ce fel de spectacole se vor da şi la ce dată, pe întreg ; 
cuprinsul ţării, să aibă deci un program stabilit cu precizlune, care să 
se încadreze în marele program de luptă al ţării. Să plece deci mai : 
puțin urechea la insistențele unor anumiţi actori şi impresari şi să con- 
troleze dacă îşi respectă angajamentele luate, Căci, din păcate, nu ` 
numai că spectacolele nu sunt grupate într'un repertoriu potrivit vre~ - 
murilor de astăzi, dar prin felul în care sunt reprezentate, nici măcar 
nu se serveşte ideea de teatru, 


Fireşte că sunt şi excepții, Să reținem în deosebi spectacoiele tot- : 
deauna îngrlilte ale teatrului „Muncă şi Lumină“, cu un repertoriu di- 
namic, din care se desprinde o mare dragoste pentru vleaţă, în ceea ce 
are ea mal poztiv şi mai nobil, cu o punere în scenă, ritmaljocului şi 
grijă de ansamblu, care face cinste conducătorului acestor spectacole, 
omului de teatru de o pricepere și unică vocaţie Victor Ioa Popa. 
Prin nimic nu a fost înrădăcinată dragostea de teatru în marile mase 
ale orașelor — căci de sate încă nu poate fi vorba — ca prin aceste | 
spectaco'e, Ceea ce am cere conducerii acestui teatru este crearea de |! 
posibilităţi pentru a fi văzute și de publicul intelectual, nu numai de 
muncitorii sau de funcţionarii unor anumite întreprinderi şi instituţii, ; 
cărora ]i se impart biletele prin Camerele de Muncă. D-l Victor ion 
Popa n!zueşte — și să o recunoaștem, spre lauda d-sale, că, în mare 
parte și-a atins scopul — spre teatrul pentru toată lumea, aşa cum a 
fost totdeauna teatrul în marile lui momente, Spectacolele organizate de 
d-sa satisfac cele mai pretențloase exigenţe de artă a teatrului, în acelaşi 
timp cuceresc însă marile mase ale celor simpli, cu sufletul deschis şi | 
primitor pentru jocul scenic, ca al copiilor, Să se dea deci, acolo unde | 


ÎN LOC DE CRONICĂ DRAMATICĂ 67 


se poate, două, sau trei spectacole, — aşa cum s'a organizat la Sibiu 
în anul trecut — și să se facă o mai bună propagandă pentru ele, Se 
lipesc abia vreo câteva afişe, la teatru și la instituţii, încât publicul 
mare de multeori n'are de unde știi despre aceste turnee, 


Şi am mai avut, în această „staglune“, câteva spectacole la care 
trebue să ne oprim. Suat cele organizate de Teatrul Naţional al Ardea- 
lulul, acum la Timișoara. Am revăzut astfel, în acest Sibiu, 
— teatrul cu care am crescut, una din mândriile culturii 
româneşti ale Ardealului pe actorii noştri dragi, pe care l-am 
urmărit dela cel dintâi paşi pe scena Clujului, până la marile 
lor succese. Priveam în sala vechiului teatru al Sibiului, atât de: mo- 
destă față de somptuoasa sală dela Cluj, la ochii înduloşaţi care învă- 
lulau în dragostea lor jocul acestor actori, Erau cel mai mulţi ochii 
pribegilor, care dincolo de aventura de pe scenă, vedeau pe ecranul 
amintirii, atâtea și atâtea clipe dragi, petrecute în sala altui teatru, din 
orașul plerdut în zarea din acel tragic început de toamnă, 


Ni se întâmplă de atâtea ori în vieaţă să nu ne dăm seama de 
valoarea unui lucru, sau a unel fiinţe, să n'o iubim cu adevărat decât 
atunci când n'o mai avem, Aşa s'a întâmplat și cu acest Teatru Na- 
tional al Ardealului, Atunci când îl aveam seară de seară, l-am criticat 
uneori cu asprime; am fost excesivi în pretenţiunile noastre, atât faţă 
de repertoriu, cât și faţă de punerea fa scenă și jocul actorilor, Toată 
vieaţa noastră publică a fost de altfel biciultă de o critică 
ce întrecea adeseori marginile adevărului şi posibilităților noa- 
stre. Am dat drumul însă acestei critici pentrucă am crezut să fote- 
melem un stat și o cultură în văzul și aprecirea, cu participarea tuturor; 
şi am fost excesivi în cerinţele noastre pentrucă ne-am așezat idealul 
nostru de cultură la un nivel înalt, potrivit aspiraţiunilor legitime ale 
unei naţiuni mari, înzestrate cu virtualități spirituale și artistice de cea 
mai aleasă calitate, pe care numa! împrejurările vitrege ale istoriei le-au 
impledecat să se afirme, Şi să o spunem fără nici un încuojur, că, cel 
puţin în domeniul culturii, realizările noastre au fost în mare parte la 
înălțimea acestor aspirații. Dintr'o obscură universitate de periferie, am 
făcut o instituţie al cărei bun nume a făcut ocolul pământului, Dintr'o 
operă anemică, cu un repertoriu alcătuit în cea m:i mare parte din 
operete de dubioasă calitate, am făcut o operă de stil european, care 
sa avântat până la cele mai îndrăzneţe spectacole wagneriene. Dintr'un 
teatru de un nivel tot așa de provincial şi mic burghez, am făcut un 
teatru deschis tuturor marilor experiențe ale artei dramatice, Că aceste 
experienţe n'au fost totdeauna pe placul publicului, sau la înălţimea gu- 
stului celor aieşi, e adevărat, Nimeni nu poate însă contesta existența 
unui efort cinstit, în serviciul celor mai alese idealuri; şi toată lumea 
trebue să recunoască punctele luminoase ale realizărilor lui, Am avut 
atâtea spectacole de mare artă pe scena acestui teatru, sub toate direc- 
Vunile și în toate stagiunile, încât ele singure sunt suficiente pentru a 
aşeza această instituție printre cele mai de seamă creaţiuni ale statului 
român întregit, Suntem siguri că istoria nepărtinitoare — care n'a fost 
scrisă încă — va dovedi acest lucru cu prisosinţă, 


s* 


68 ION BREAZU 


Acest teatru a fost insă „naţional“; el trebue apreciat deci inainte ! 
de toste pentru contribuţia lu! la răspândirea și îmbogățirea patrimo- 
Diului spiritual al naţiunii noastre. la această privinţă rolul lut a fost 
hotăritor. De aproape o sută de ani, Românii de dincoace de Carpaţi 
s'au sbătut să-și creeze o asemenea instituţie, având convingerea că ea 
este unul din stâlpii pe care se va răzăma clădirea, mereu amenințată, 
a naţionalităţii noastre, Şiiau ei bine, înaintaşii noştri, că teatrul va con- 
tribui într'o imensă măsură, la menţinerea şi sporrea sentimentului na~ | 
țlonal al casei noastre burgheze, în curs de formaţie şi în fatal și pri~ | 
mejdios contact cu culturile străine, Țărănimea își avea încă cetăţile el? 
de rezistență; burghezia creştea însă în şcoale şi oraşe streine, Pri-| 
mejdia desfigurării etnice o ameninţa la fiecare pas, Teatrul avea me- 
nirea să-i trezească dragostea pentru limba naţională, să-l dea un mod |! 
de a irâl fa spiritul traciţiei şi specificului nostru etnic, Acest teatru 
cerea însă sacrificii enorme dela societatea româuească, nevoită să facă | 
totul pentru menţinerea șzoaleior, bisericiior şi a altor înstituţii, vitale 
pentru masa țărănească. De aceea nu l-am putut crea. Unirea ni l-a 
dăruit însă, în toată splendoarea lul, Ceea ce a visat decenii de-a-rândul ' 
un Iosif Vulcan, s'a realizat, mai strălucit decât cele mai îndrăznețe 
planuri ale lui, 

Spuneam că partea pe care a avut-o acest teatru în formarea spl- 
ritului naţional al burgheziei noastre a fost covârșitoare, Gândiţi-vă numai 
cât de popular ni i-a facut el pe Alecsandri și mai ales pe Caragiale, cum! 
ne-a obişnuit cu frumuseţile limbii româsești, cu un anumit mod de ate mișca! 
şi a trăi in societate — pentru a nu mai vorbi de bunurile nepieritoare ale 
repertoriului universal, pe care nu le-am fi putut cunoaște altfel, tur- 
nate in tiparele spiritului nostru. Sunt lucruri comune acestea, pe care ; 
nu le observăm totdeauna, Ía criticele noastre nu ne gâadim decât la... 
exigenţele artei. Dir un teatru e mai mult decât atât, Este cea matt 
socială și, deci, cea mai națională dintre arte, La formarea spiritului 
românesc al societăţii orăşeneşti a Ardealului, Teatrul Naţional și-a dat $ 
contribuția intr'o mâsură pe care numai în aceste momente, de recu- : 
legeri, de scrutări cumpănite ale irecutului și destinului nostru, o putem 
aprecia. 

Dar s'ar părea că vorbim de acest Teatru ca de o instituite rä- 
posată. El n'a murit însă, ci continuă să trâlască in toată vigoarea lui, | 


in capitala Banatului. Dela primele zile ale descălicării la Timișoara, el ' 
a fost îmbrățișat cu toacă căidura. Nu în zadar Banatul are cea mal 
veche tradiţie românească de societăţi corale și de diletanii. Ni se ij 


că seară de seară, sălile sunt pline, atât la spectacolele de teatru, cât 
şi la cele de operă, | 
Bunele tradijii ale Teatrului se menţin. Ne-au dovedit-o aceasta” 
cele câteva spectacole date la Sibiu, în cursul luaii Ianuarie, Am revăzut *, 
pe vechii noştri prieteni, în câteva din comediile și dramele de succes din |: 
repertoriul anilor trecuți ai teatrului, precum și în câteva comedii italiene `i 
nul, Spectacolul cel mai de seamă ni l-au dat însă cu o piesă românească, 
cu Daria de Lucian Blaga, Totdeauna Teatrul Naţional al Ardeaiului f 


şi-a făcut o datorie din reprezentarea îngrijită a pieselor româcești. De p 
astădată s'a iatcecut pe sine. Sub conducerea unui tânăr şi îndrăzneţ j 


ÎN LOC DE CRONICĂ DRAMATICĂ 69 


regizor, d-i Ionel Oltean, cu participarea în rolul principal a d-nei 
Magda Tâlvan, actriță cu mari resurse, a căror pricepută punere 
în valoare am cerut-o totdeauna, ni s'a dat un spectacol de o linle si- 
gură şi mentinută la ua nivel puţin obişnuit pentru această scenă. Am 
spus-o de alâtea ori, şi nu încetăm de a o repeta: Teatrul lui Lucian 
Blaga trebue să fie o școală şi o platră de incercare pentru teatrele 
noastre, în deosebi pentru teatrele Ardealului, Actorii să se întreacă în 
interpretarea personajelor din dramele lui; regisorii să-și pună la incer- 
care toată priceperea și cele mai îndrăznețe visuri de punere în scenă, 
Este atâta poezie, luminată de gând, atâta putere de sugestie, atâta 
semnificaţie adânc umană, atâta ştiinţă a teatrului fa aceste drame, încât 
interpretate cu trudă, cu pricepere, dragoste şi onestitate, ele sunt o ade- 
vărată revelaţie, atât pentru actori şi regisori, cât și pentru public, lată 
şi această Darie, consideretă mal mult înt:e piesele de incercare, între 
jocurile pe care totdeauna şi le poate permite talentul unul mare creator, 
Prea era un „caz“ psihanalitic, prea era sumbră și „bolnavă“, încât scenele 
noasire se fereau par'că de ea, A fost de ajuns însă să între pe mâna 
unor buni interpreţi — mal ales a unei excepţionale interprete — și a 
unui director de scenă, atent la toate sensurile și frumuseţile èl, pentru 
ca să ni se dea unul din acele spectacole turburătoare, pe care nu le 
mai poţi ulte, Drama Dariei, complicată cu drama de o ingerească pu- 
ritate a cpilului său, a avut de astă dată sensul luptei cu soarta a eroilor 
din marile tragedii antice. Apăsătoarea atmosferă a dramei, accentuată 
mult de punerea în scenă, era străbâtută din când in câad, ca de să- 
getile unui fulger, de imegini de o rară poezie, bogate în seasuri ca 
nişte proverbe, daruri în care Lucian Bl:g: este neintrecut, 

Teatrul Naţional ai Ardealului ar putea să facă popasuri cât de 


dese în mijlocul nostru, 
ION BREAZU 


BULETINUL SOCIETĂȚII REGALE ROMÂNE DE GEOGRAFIE 


U timui volum din Buletinul Societăţii Regale Române de Geo- 
grafie (Tom. LIX, 1940, Bucureşti, 1941, 590 p. cu numeroase figuri și 
hărţi), apărut în condițiuni tehnice treproşabile, este şi din punct de 
-= vedere al cuprinsuiui, la înălțimea oricărui periodic simiiar apusean, 
Putem spune că este o publicaţie de specialitate care ne face cinste, 
fiind o vie mărturie a intensei activităţi ştiinţifice a geografilor români, 
Conţine nu mal puţin de 14 studit, note şi comunicări, urmate de o 
bogată cronică geografică, încheiată cu obişnuiteie recerzii-bibliografil, 
semnate în msjuritatea lor de d-l Prof, Vintilă Mihailescu, Se- 
cretarul de redacţie ai Buletinului, nelipsind însă nici coatribuțiile bogate 
ale celorlalţi geografi români (S, Mehedinţi, C. Brătescu, N. Al. Radulescu, 
V, Tufescu, R. Călinescu, Ş'. Manciulea, N. Pop, I. Rodeanu, I Al. 
Maxim, |. D Roşca, D, Burileanu, I. Gugiuman, P, Coteţ, etc.), 

Volumul se deschide cu textul francez al studiului d-lui Prof, S, 
Mehedinţi, Ce este Transilvania? care ne-a fost prezentat de d-l 
Prof. Sabia Opreanu într'un număr din anul trecut al Transilvaniei (p. 
15—77). Trebue subliniat faptul că acest studiu, atât de preţios, a fost 


10 TEODOR ONIŞOR 


făcut accesibil publicului şi cercetătorilor apuseni, mai ales că s'a scos 
o editie frumos editată si în limba germană, 

Din cuprinsul bogat al volumului, am dori să scoatem în evidență 
importanta lucrare a d-lui Prof, Vintilă Mihăilescu: Harta etnică 
a României transcarpatice, lucrată după datele Recensământului româna 


din 1930, Deşi prin importanța științifică şi naţională, studiul ar! 


merita siagur o cronică specială, acum îosă nu putem stărui prea mult 


asupra rezultatelor ştiinţifice la care a ajuns, Dar lucrarea de care ne |! 


ocupăm, şi mai ales harta propriu zisă, are o deosebită importanţă şi 
prin metoda adoptată şi tehoica folosită la alcătuirea ei, Se știe că 
anumiţi oameni de ştiinţă străini, au căutat, și mai caută încă, meto- 
dele de cartografiere cele mai favorabile tezelor susţinute de ei,,, Ia 
privința aceasta d-l V, Mihăilescu și-a impus o „riguroasă nepărtintre“, 
cum zice d-sa, harta câștigând, în acest fel, o valoare și mai mare, 
atât pentru ştiinţă cât şi pentru politica obiectivă. 

Harta sintetică, publicată ca anexă la acest studiu, are scara 
1 : 1.500.000, Aceasta nu este însă scara la care s'a redactat în original, 
ci o reducere fotografică şi apoi redesenată a lucrări! propriu zise, care 
s'a făcut la scara 1: 200.000, 

Pe scara 1: 200.000, mai întâlu, prin cercuri colorate, de 5 mă- 
rimi, a reprezentat numărul locuitorilor de diferite neamuri, obiinând 
astfel o hartă analitică, Sprljinit apoi pe această hartă, pentru a putea 
aprecia repartiţia populaţiei după neamuri şi mai ales raportul numeric 
dintre majoritari și minoritari, pe arli mai întinse, a reconstruit, la aceeași 
scară, o hartă sintetică, care, micşorată, cum am văzut mai sus, o avem 
anexată la studiu, 

Pentru a da posibilitatea raportării ariilor etnice şi la rellef, to 
scopul de a distruge legenda că Româail ocupă de preferiaţă zona mun- 
toasă, elementele alogene fiind cele mai vechi și mat numeroase în ce- 
lelalte forme de relief, d-l V, Mihăilescu a însemnat pe hartă, pria ha- 
şuri fine, și iimita dintre munţi şi zonele vecine, alăturând totodată — 
prin procedeul suprapunerii — și harta desimei populaţiei lucrată de 
T. Morariu şi E. Hotăranu, spre a înlătura și iluzia unei repartiţii unt- 
forme a numărului neamurilor pe spaţii de întindere egală, Prin acest 
procedeu absolut științific, se constată că acele goluri de populaţie, 
create de unii geografi tendenţioşi, se spulberă... lar „succesele poli- 
tice întemeiate pe astfel de ficțiuni nu pot fi de durată : adevărul poate 
suferi eclipse, dar el rămâne o forţă de temut pe care niciun spirit 
realist nu-l desconsidera“, 

În altă parte a Buletinului, d-l V. Mihăilescu ne dă în traducere 
germană studiul d-sale asupra hărţii etnografice a profesorului de geo- 
grafie Paul Teleki, creatorul acelor faimoase goluri de populaţie din 
Transilvania, („Uber die ethnographische Karte des Grafen Paul Teleki” 7, 
p. 233—243; Cf. textul românesc în Revista Geografică Română, Bu- 
reşti, 1940, III, fasc. 2—3). 

Tot d-l Prof. V, Mihăilescu prezintă (la p, 453—458) o parte 
din rezultatele unor excursii în Cheile Bicazului, căutând să explice 
Cum s'a format Lacul Roşu dela intrarea Cheilor Bicazului, arătând 


Iana ee 


BULETINUL SOCIETĂŢII REGALE ROMÂNE DE GEOGRAF.E Hi 


-<ă lacul Roșu nu este rezultatul năruirii de munţi, cl al alunecărilor 
-secundare a unor grohotișuri descompuse de apele infiltrate, 


t 


Un alt studiu, iarăşi de o deosebită însemnătate pentru noi, este 
al d-lui Prof, N. Al. Rădulescu, Antropologia rasială şi antropo- 
geografia (p. 245—278). Este o prezentare sintetică a stadiului actual 
al cercetărilor ca şi a științei antropologice, la no! şi în străinătate, fä- 
cută pe baza lucrărilor de specialitate, mai recente, 


„Rolul jucat de Români în ansamblul cercetărilor antropologice e 
remarcabil, întâi ca material de studiu folosit de oamenii de știință și 
apoi prin contribuţia adusă de antropologii români“, latr'adevăr, dio 
datele culese de d-l Prof. Rădulescu se constată că şi la nol, mai ales 
în ultimul deceniu, știința antropologică a luat un deosebit avânt, datorit 
mai cu seamă bogatei activităţi a tinerelor elemente dela Ualversitatea 
din Cluj. Totuşi, nici Antropologia, ca și Etnografia, cealaltă știință na- 
țlonala neglijată, n'a ajuns la stadiul de desvoltare în care se găsesc, 
de exempiu, geografia, Istoria, filologia, etc, Experlenţa dureroasă din 
toamca anului 1940, zice d-sa, „ne-a arătat ce efecte poate avea pentru 
ao! o cunoaștere numa! aproximativă a realităţilor româneşti“, 


Se simte, deci, nevola acordării uvei mal mari atenţii, atât Antro- 
pologlel rasiale cât și Etnografiei românești, în aceste domenii având, 
incă, prea puţine cercetări regionale, temeinice, făcute de specialişti şi cu 
metodele ştiinţei moderne, i 

Dacă totuşi se poate spune că rezultatele științifice obitnute de 
antropologia rasială la not sunt imbucurătoare, schimbând mult păre- 
dle emise de unii tovăţaţi străini, „ele se datoresc, in bună parte, spri- 
jinului şi imboidului dat de Asociaţia ardeleană „ASTRA“, de Insti- 
tutul de ]gienă și Igienă socială al Uoaiversităţii din Ciuj condus de 
prof. Iuliu Moldovan, de Institutul Social și mai ales de Societatea 
Română de Antropologie din Cluj“. lacurajarea cercetărilor antropolo- 
gice și etnografice trebue însă să devină o problemă de stat, căci aceste 
discipline prin rezultatele lor, pot fl considerate ca discipline naţionale, 


Ete semnificativ faptul că, după cum am văzut mal sus, cerce- 
tările cele ma! sistematice s'au făcut cu sprijinul și din tademnul mal 
cu seamă al unor instituţii traasilvane, constatăm că și majoritaea ace- 
stor cercetări s'au făcut tot în această regiune, Pe biza acestor cerce- 
tări şi a studiilor publicate, d-l Prof. N. Al. Radulescu a întocmit o 
hartă cu tipurile rasiale ale Româailor din Transilvania, pentru celelalte 
provincii, cu excepția Găgăuţilor din Sudul Basarabiei, lipsind date mat 
precise, 

Reţinem alal și constatarea, foarte importantă, că Românii, con- 
trar unor afirmaţii ale antropologului vienez V, Lebzelter, au la orl- 
gine o rasă veche blondă, nordică, păstrată și astăzi tatr'o mică pro- 
porțile in regiunile mat înalte, la Moţii dia Munţii Apuseni, precum și 
în unee depresiuni carpatice, ca în Vrancea etc, Peste acest strat au- 
tohton, de rasă blondă, sau suprapus, cu t.mpul, rasele brune, care 
predomină astăzi! la noi. 


R. % -TEODOR ONIȘOR ` 


Nu vom insista asupra prea multor nume de cercetători, Ele ia, 
început să fie cunoscute de opinia publică, Dintre străini notăm pe Prof. 1 
E, Pittard, care ne-a dat cele mal de seamă cercetări şi cele mai nu- 
meroase lucrări între anii 1901—1931, Cităm apoi pe V. Lebzelter, į 
primul care a introdus analiza diagnostic-rasială, făcând cercetări între. 
anii 1932—1935, neajungând însă să-şi publice rezultatele definitive din | 
cauza morții sale prea timpurii, : 

Dintre cercetătorii români, care au publicat rezultatele cercetă- j 
rilor diagnostic-raslale, care interesează mal mult pe antropogeograii,.] 
notăm pe I. Făcăoaru, V. Papilian, C. C, Veliuda, Olga Necrasov, etc, | 
Importante sunt iasă și contribuţiile din domeniul antropologie! morio- į 
logice, dar mai ales cercetările referitoare la grupeie sanguine, făcute 4 
de S, Manuilă, Gh, Popovici, P. Râmneanţu, O. Necrasov, V, Papilian, j 
C, C, Velluda, etc. j 


Cercetăriie antropologice viitoare, din domeniui rasta! mat cu; 
seamă, sunt aşteptate cu un viu interes de către antropogeografi, pentru | 
a avea puncte nouă de orlentare în descifrarea acestet necunosute, | 
care este, incă, Poporul român, 7 


+ 


D-i Victor Tufescu, care de mai mulţi ani lucrează la an | 
studiu asupra „Câmpiei Moldave”, ne prezintă în acest Buletin „O re- i 
giune de vie circulație: Poarta dela Târgul-Frumos“ (p. 329—416). 


Împreună cu ceealaită poartă din dreptul Botoşanilor, aceasta dela 3 
Târgu-Frumos, formează zona de legătură, „șeaua”, sau puntea care a j 
canalizat majoritatea căilor de comunicaţie între regiunea muntoasă din. ` 
Vest, şi şesui Siretuiui spre Câmpia Moldavă. Regiunea dela Târgul- į 
Frumos trebue privită ca o adevărată răscruce şi sub raportul fizic, j 
aici îrtâlnindu-se influenţele stepei dela Răsărit cu cele alz regiunilor 4 
înalte și păduroase dela Apus, Dar trebue privită ca răscruce de dru- ` 
muri și sub raportul antropogeografic deoarece necurmata circulație j 
dintr'o parte în alta, sub diversele ei forme (schimb de produse, mişcări j 
pastorale, mişcări sezonale pentru lucru, curente de colonizare spre câmple + 
etc,), a transformat-o într'un „adevărat amalgam antropogeogratic“, Aici Ș 
se poate studia foarte bine procesul de transformare a unei regiuni de. : 
vie circulaţie sub inf:uenţa elementelor din toate regiunile Moidovei, în 
contrast cu zonele învecinate, mai izolate, unde vieaţu a fost mai sta- j 
tornică, desvoliată pe loc, specificui local rămânând mai puţin modificat, 

D-i V. Tufescu, in această frumoasă monografie regională, a găsit | 
şi sate de români din Transilvania, cunosculi sub numele general de 
Ungureni (Ungurenii-Neamt, U.-Hârlău, U.-Letea, U.-Porceşti, U.-Leca 
de lângă Bacău, etc., cf, şi nota 1 dela p. 365 pentru sate de Ungu-- 
reni, azi dispărute), dar şi sub numiriie locale ca: Țuţuiteni, Mocani, 
Mărgineni, Breţcar!, Bârsani, etc. (cf, p. 364—366 și p. 373—374 pentru 
trarshumanţa ardelenilor în aceste locuri), A mai găsit si sate cu popu- 
laţie de altă origine, ca Sași, Ciangă!, Ţ gani, ete, (p. 367—372). 

Interesante sunt şi capitolele: drumul sării și al petrolului, drumul 
lemnului, „cordunenii” veniţi din Bucovina la lucru, apol căile de co- 


BULETINUL SOCIETĂŢII REGALE ROMANE DE GEOGRAFIE 73- 


municaţie — în trecut şi astăzi —, aşezările rurale și urbane (Târgul- 
Frumos, Podul lioalei, Paşcani etc.) 


* 


Tot d-l Victor Tufescu ne mai dă şi o fidelă icoană a râurilor 
moldovene în alt studiu al d-sale: Valoarea economică a râurilor mol- 
doveneşti (publicat la p. 469—517 a Buletinului), în care stărule în deo- 
seb! asupra declinului economic din ultima parte a sec, XIX lea, Schi- 
țând măsurile ce crede că ar trebui luate în vederea remedierii acestei 
stări decadente, d-sa iși pune mari speranţe — şi pe bună dreptate — 
în valorificarea apelor curgătoare și a iazurilor Moidovel, pe care are 
ocazia să ni le prezinte detailat în cap, II și I al lucrării, 


Mai interesant şi de aceea îl subliniem deosebit, este capitolul 
consacrat Plutăritului în Moldova (p. 495—505), în care, după un scurt 
istoric al plutăritului ia noi, pentru care avem documente scrise numat 
din vremea lul Ştefan cel Mare (1466), dar care știm că a fost prac- 
ticat și mai demuit, chiar în vremea Romanilor, ne dă apoi informaţii 
deosebit de preţioase asupra plutăritului actual pe Nistru, Prut, Siret, 
Ceremuș, Bistriţa etc., cu interesante descrieri și o bogată terminologie 
proprie acestei ocupaţii, | 

Plutăritul joacă un însemnat rol în valorificarea pădurilor noa- 
stre, Dar plutăritul mai are şi o mare importanţă pentru etnografia 
poporului român. „Nu numai prin vechimea lui milenară, moștenit fiind 
dela Romani, arată o continuitate de locuire a spaţiului carpatic de 
către Români, dar prin necontenitele mișcări de pendulare a popu- 
laţiilor dela munte spre locurile joase dela Dunăre, sau în Vest spre 
Tisa (plutăritul de pe Mureș), i-a întreţinut în toate timpurile — tot 
aşa de bine ca și prin transhumanță, ori migraţiunile sezonale pentru 
lucru — o adevărată legătură în masa etnică românească, care repre- 
zintă astăzi, după veacuri de stăpâniri deosebite, cu o extraordinară 
unitate de limbă, de obiceiuri și de simţire, care dă o mare coeziune 
neamului nostru“ (p. 505), 


D-l Prof, Şteian Manciulea în „Românii şi minoritățile 
etnice din Transilvania şi părțile ungurene în întâia jumătate a vea- 
cului XIX lea“ (p. 417—423), în partea primă, ne dă un rezumat, pe 
judeţe, după Dicţionarul geografic al Transilvaniei, publicat de Ignaţ 
Lenk v. Treuenfeld, la Viena în 1893, în 4 volume, iar in partea a 
doua ne dă, pentru restul Transilvaniei, cunoscută sub numel de „Păr- 
tile Ungurene” (jud. Arad, B:hor, Satu-Mare şi Maramureș), un re- 
zumat după un alt Dicţionar geografic alcătuit pe baza datelor sta- 
tistice din anul 1647, editat la Pesta de A. Fényes în 1851. 

Din primul Dicţionar rezultă că Transilvania avea în 1839 un 
număr de 2755 localităţi populate, dintre care curat româneşti erau 
1559, curat ungurești 36, curat săcuieşti 202 şi curat germane 22, iar 
cu populaţie mixtă, ungurești şi românești erau 445, săsești și româ- 
neşti 129, săseşti-germane și româneşti 192 iar restul de 180 locali- 
tăţi erau din toate neamurile, fiind atestaţi și Românii, 


14 | TEODOR ONIȘOR 


Din al doilea Dicţionar rezultă, pentru „Părţile Ungurene“, că din 
totalul de 878 localităţi, 591 erau curat românești, 232 curat ungu- 
rești, 21 curat germane și 74 amestecate. 

Din ambele Dicţionare reiese clar că la începutul sec, XlX-lea, 
ca și astăzi, majoritatea absolută a populaţiei Transilvaniei şi a Pâr- 
ţilor zise ungurene era alcătuită din Români, care formau un bloc 
destul de compact, străpuns din loc în loc de elementele alogene ve- 
nite pe aceste meleaguri abia prin Evul Mediu. 


Volumul mai conţine și alte lucrări de specialitate, de o importanţă 
ştiinţifică evidentă, pe care ne mulţumim a le menţiona doar cu titlul, 
o prezentare a lor cerându-ne prea mult spaţiu. Astfel: dl Prof. C, 
Brătescu ne dă „Contribuţiuni la cunoaşterea văii Nistrului” (p. 
133—194); Const. C. Giurescu, „Populaţia judeţului Putna la 1820, 
Constatări demografice, administrative, economice şi culturale, pe te- 
meiul unui recensământ fiscal inedit” (p. 195—232); Raul Căli- 
nescu, „Plante scăpate din cultură, însemnătatea lor geografică și isto- 
rică“ (p. 279—328); Ion Al. Maxim, „Ua crâmpei din evoluția 
hidrografică a Câmpiei Ardelene: Valea Coastei; geneza lacurilor Câm- 
piei Ardelene” (425—439); Prof, Loachim Rodeanu, „Contactul mor- 
tologic al basinului Murășului cu basinul Someşului în Podișul Transil- 
vaniei“ (p. 441—452); L Gugiuman, „Observaţiuni asupra câtorva 
„cazuri de meandre compuse din România“ (p. 459—467). 


TEODOR ONIŞOR 


ÎNSEMNĂRI 


CHEMAREA ASTREI PENTRU 
ÎMPRUMUTUL REÎNTREGIRII 

Ostaşii României, sub comanda cura- 
joasă şi luminată a Mareşalului Anto- 
nescu, au eliberat provinciile dela Răsărit, 
spălând ruşinea de pe obrazul Țării şi 
dând din nou Neamului increderea în 
biruința drepturilor. sale. 

Eroismul şi jertfa lor neprecupețită 
trebue răsplătită cu sacrificiile noastre 
ale tuturora. ai mult decât oricând, 
fiecare fiu al acestui Neam trebue să se 
smulgă din nevoile lui mărunte și să 
privească în față şi să pună umărul la 
marile nevoi ale Țării. Numai astfel, 
prin unirea şi jertfa tuturora, vom in- 
vinge greutățile acestui ceas hotăritor al 
istoriei noastre, lăsând urmaşilor ființa 
intreagă şi onoarea nepătată a Neamului. 

Mareșalul Conducător a făcut apel la 
noi pentru Împrumutul Reîntregirii. O 
mare parte din cetăjenii Țării au alergat 
să-şi dea obolul lor. Au rămas însă 
destui care n'au ascultat chemarea sa, 
care este chemarea Ţării însângerate şi 
primejduite. 

Provinciile dela Rărăsit au suferit 
-cumpiit pe urma urgiei bolşevice şi a 
ororilor războiului,  Lăcașşurile de inchi- 
nare au fost dărâmate sau baljocorite; 
gospodăria Statului risipită şi destrămată ; 
gospodăria particulară distrusă şi înstră- 
inată. 

Voi tofi care vafl păstrat, în aceste 
vremuri grele, pacea şi mulțumirea cămi- 
nului vostru, gândifi-vă că la marginea 
de Răsărit a Țării sunt mii şi mii de 
căminuri de ale fraților voştri dărâmate 
şi răvăşite ; că ei nu mai au patul vostru 
cald, nici masa voastră întinsă, nici nă- 


dejdea zilei de mâne. Ajutaţi-i să-şi re- 
capete această nădejde. Contribuiţi cu 
banul vostru pentru ca ei să se simtă 
din nou la sânul ocrotitor al Patriei lor 
adevărate. Numai astfel vor iubi-o mai 
mult şi vor fi ei înşişi gata să-i sară în 
ajutor în grelele încercări care ne mai 
aşteaptă. 

Oastea Țării, care în acest războiu a 
înscris pagini de glorie fâra pereche în 
istoria Neamului, trebue înzestrată cu 
toate cele de trebuință pentru a apăra 
pământul, drepturile şi onoarea noastră. 
Ea este pavăză nebiruită peniru orice 
primejdie, nădejde supremă pentru resti- 
tuirea integrală a drepturilor noastre. 
Nicio jertfă pentru întărirea ei nu este 
de prisos. Să o dăm cu curăţenia şi 
avântul cu care ea însăşi şi-a dat vieafa 
pentru refacerea moșiei strămoşeşti. 

Fraţi ţărani, 

Mai ales spre voi se îndreaplă această 
chemare a ASTREI, sfătuitoarea şi la- 


` minătoarea voastră cea mai harnică şi 


mai siatornică. Ea nu va cerul niciodată 
nimic pentru ea, ci pentru voi tofi, pentru 
Țară şi pentru Neam. Din adâncul inimit 
ei curate; ea vă îndeamnă să dafi şi 
acum, când se hotăreşte soarta voastră, 
a fiilor şi a urmaşilor voştri, soarta vetrei 
părinţilor noştri pentru veacuri, să dafi 
Țării banul vostru, câştigat cu trudă şi 
cu vrednicie. Subscriind la Imprumutul 
Reîntregirii, cinstiți încrederea pe care 
Jasa totdeauna a avut-o în braţele voastre 
puternice şi inima voastră dreaptă. 

Dat în Sibiu, în 24 lanuarie, Ziua 
Unirii, 1942. 


ss. Prof. I MOLDOVAN 
preşedintele „Astrei“, 


76 ÎNSEMNĂRI 


. O ANIVERSARE 


Sub acest titlu, a apărut in Gazeta 
Transilvaniei (din 18 |. 942) un articol 
cald şi drept al d-lui lon Colan, care 
ne aduce aminte de una din acele vieţi 
cinstite, dar de puţini știute pe care se 
clădește trăinicia unei societăţi şi a unui 
neam. E vorba de văduva neuitatului şi 
meînfricatului Dr. V. Branişte, d-na M a- 
ria Dr. V. Branişte, care a îm- 
plinit acum 70 de ani. „Aş vrea să aleg 
vorbele — spune d-l Colan, — să dau 
conţinutului lor semnificaţia pe care n'o 
au în graiul obişnuit, să le imbin într'un 
anumit chip — alesătură de iie ţără- 
mească in vitrină de expoziţie — şi aşa, 
grele de suflet şi luminate de soare, să 
le dăruiesc unei vieţi, care la 16 la- 
nuarie a implinit 70 de ani. Să schimb 
prin sensul lor, ziua de lucru, intr'o Du- 
minecă de Florii...“ Şi după această uver- 
tură înflorită, demnă de o baladă, asi- 
stăm la desfăşurarea vieţii unei soţii de 
luptător, mame fără pereche, Româncă, 
dârză în fiecare clipă a vieţii sale. Am 
reproduce în intregime această poveste 
rară, dar nu putem din lipsă de spaţiu. 
De aceea nu desprindem decât sfârșitul 
ei: „Dăm acum şi ultimul act — do- 
vadă că drumul acestei vieţi a trecut 
și trece pe pământ şi pentru (pământ 
românesc; Se înscrie voluntară sub 
cutele altui steag, al „Gazetei Tran- 
silvaniei“. Pentru cauza care i-a robit 
anii tinereţii inţelege să muncească şi 
azi cu tot entuziasmul unui suflet plin 
de tineresc avânt. Dacă e nevoe de 
5 ore, dacă trebue 8 ore, prelungite 
uneori până la 12 ore pe zi. Soţia unui 
luptător naţional face acest lucru fără 
plată. Soția unui fost ministru face 
aceasta. Nu vrea decât o singură plată : 
să-şi dea contribuţia, dorită anonimă. 

Este curatul şi cinstitul adevăr, Am 
văzut eu însumi pe vrednica femee, 
scriind din greu la adrese pentru abo- 
naţii Gazetei şi am fost profund impre- 
sionat de seninătatea cu care-și înde- 
plinea această îndatorire. 


La masa din faţa d-sale, făcea corec- 3 
turi și scria articole, cu aceeaşi senină 
şi neistovită energie, o altă femeie. E |] 
fiica d-nei Branişte, d-na Valeria Dr. } 
Căliman. Cititorii Gazetei îi întâlnesc 
aproape zilnic numele în ziar în josul 
unor articole, în care arde flacăra celui 
mai curat patriotism. D-sa le semnează 
«V. Branişte“, încât dacă s'ar trezi unul ; 
din înaintaşii de pe la 1900 şi n'ar vedea 
titlul ziarului, ar credea că cetește Dra- 
pelul dela Lugoj, unde un alt V. Bra- 
niște, tatăl, îşi scria și el articolele, 
număr de număr, cu aceeași energie şi ne- 
înfrântă dragoste de neam și de drep- 
tate. 

Se prea poate că aceste cuvinte de 
dreaptă recunoaştere să nu fie pe 
placui celor două muncitoare din mo- 
desta uzină dela Brașov. Ele nu lucrează 
acoio pentru plată; cu atât mai puţin. 
pentru onoruri. Le-am scris insă pentru 4 
conştiinţa noastră; şi pentru a le da ji 
drept conduită pentru toate soțiile şi 
descendentele de foşti şi viitori miniştrii 
din îngăduitoarea Țară românească.. B. 


A ARS COLIBIȚA... 


Celor ce au îndrăgit sătuleţul acesta 
de munte, incovoiat bătrâneşte peste 
coastele Rodnei, fărămiţat în câteva că- 
tune aşezate discret pe coclarile din jur, 
vestea focului ce s'a năpustit asupra lui, 
le-a intrat in inimă cu brutalitatea unui 
junghi. Modest, fără apărare, singuratic, 
intre zări până mai ieri drăgăstoase, a 
căzut pradă unor limbi de flăcări care 
nu-și puteau face un mai barbar titlu 
de glorie, decât din mistuirea acestui 
lăcaș de odihnă şi vacanţă studenţească. 
Cine nu-şi aminteşte cu nostalgie de 
dragostea şi căldura cu care această gură 
de rai, îl primea vara, după obositoare 
luni de agitaţie şi studiu, în intimitatea 
familiară a brădetului şi a stâncilor co- 
libiţene ? Cine nu-și aminteşte de cerul 
atât de specific al Colibiţei? De tanti Oli, 
neîntrecuta d-nă Deleu, tipica personi- 
ficare a bunătăţii? De vieața aceea pri- 


ÎNSEMNĂRI 11 


mitivă in simplitatea cu care se desfă- 
şura, senină, în cadrul în care se îm- 
plinea și atât de inviorătoare in opti- 
mismul alb pe care-l trezea?.. 


Acolo departe, unde un foc de pier- 
zanie s'a abătut asupra unui sat cu ar- 
deleni buni şi cuminţi, a ars ceva și din 
amintirea tinereţii noastre. A ars ceva 
din icoana unei panorame demne de cel 
mai grațios penel, a ars imaginea unor 
seri de ireală frumuseţe, a ars sonori- 
tatea tinerescului râs ce străbătea zi de 
zi din pavilioanele satului studențesc 
din munţi. „O quae mutatio rerum...” 


A ars Colibiţa.., Gândul meu nu se 
poate opri să nu verse o lacrimă, 


R. S. 
UN CALENDAR 


Avem inainte al doilea Calendar, pe 
1942, al ziarului Tribuna Ardealuiui. El 
este mai bogat şi mai variat decât cel 
din anul trecut incepe cu o poezie de 
Coșbuc şi sfârşeşte cu una de Goga, 
„poetul pătimirii”, cum i se spune în 
nota care însoţeşte poezia. Sunt repro- 
duse haiduceasca, energetica „Doină“ a 
lui losif, versurile despre „Limba noa- 
stră“ ale basarabeanului Mateevici, o 
poezie din Eminescu, fragmente din Mi- 
hail Sadoveanu şi Liviu Rebreanu — 
adică din cele mai alese spirite ale nea- 
mului. Cei patru arhierei români scriu 
cuvinte creştineşti de mângăiere şi in- 
curajare. lată ce spune l. P. Sa Nicolae 
Colan despre „Sufletul naţiei noastre” : 
„Oricât s'ar mai gâlcevii invăţaţii în jurul 
acestei intrebări, pare adevărat că su- 
fletul unei naţii, il zidesc mai ales trei 
puteri: legea, limba și pământul“, lar 
mai departe: ... „De aceea — cinstind 
după cuviinţă credinţa, limba și pământul 
altora — ne iubimemai ales legea, limba 
şi pământul nostru”. D-l prof. Emil Ha- 
ţieganu face, in cuvinte plastice, săpate 
in piatră, elogiul muncii, omeniei, cin- 
stei şi a disciplinei, atât pentru neam, 
cât şi pentru indivizi. Redactorii şi cola- 
boratorii „Tribunei Ardealului“ scriu 


articole, cronici, poezii şi schiţe, cele 
mai multe din vieaţa poporului. Găsim 
şi o poezie de Mihai Beniuc, al nostru, 
pe care nu știm de ce o întitulează 
„Beseada mea“. Poetul vorbeşte, in ea 
de” răzbunarea, care va veni odată, a 
lui Făt-Frumos, împotriva „trufaşilor ba- 
lauri, smei şi groaznici uriași“: 

„Ehei! ehei! dar va veni odată 
Călare, într'o zi imbujorată, 

Un tânăr cu o spadă 'ncingătoare, 

Ori, cine ştie, poate mândrul soare ! 
Va fi atunci o nuntă de metale 

Și sânge cald va gâlgăi pe vale!“ 

Se dau sfaturi medicale (de cătră har- 
nicul şi entuziastul Dr. Nicoară); eco- 
nomice, culturale; se evocă bărbaţi vred- 
nici ai neamului : loan Bob, Gh Coşbuc, 
loan Lemenyi, Andrei Mureşanu (care 
s'a născut la Besztercze... şi ar îi scris 
o poezie foarte cunoscută întitulată „Ră- 
sunetul”...), Gh. Barițiu, Iacob Mure- 
şeanu, losif Vulcan şi Popfiu. Se re- 
produc după bunul obiceiu de altădată, 
hore şi doine din popor. lată ce spune 
un flăcău din „Țara Mâramaroşului“ (1): 

„Eu n'am grija domnilor 
Ştiu că nu trăiesc cu a lor, 
Da eu trăiesc cu dreptate 
Pentru aia-s lat în spate... 
Mie-mi place omenia 
Ca la domni cănţălăria“. 
lar altul, din „Țara Avaş-ului“ (I) spune : 
„Face-m'aş domn de-aş putea, 
Aş mânca şi tot aş bea, 
Da, zice a mea lrincă 
Mai mândru ești în opincă“. 
lar mai departe: 
„Fost-am puiu pădurii 
Și nu m-o mâncat lupii, 
Fost-am și de-amu oi fi..* 
Şi încheie : 
„Mititel is mititel, 
Jumătate-s de oţel: 
De m'or ţinea cu ovăs 
Oşenia nu o läs“. 

La sfârşitul Calendarului o foarte in- 
țeresantă şi utilă listă de medici, avo- 
caţi şi comercianţi din Nord, Multe şi 


18 ÎNSEMNĀRI 


bine alese clişee cu chipuri sugestive de 
țărani români. 

Un calendar muncit deci — cum se 
făceau calendarele odată, când repre- 
zentau totul. Un crâmpeiu din neamul 
cel adevărat şi veşnic, cu suferinţele şi 
nădejdile lui, năvăleşte în casă, cu această 
carte, 

Şi el ar fi putut spune şi mai mult, 
dacă... În cuvântul dela sfârşitul Calen- 
darului, se spune: „Domnilor profesori 
1. Moisil din Naszod şi l. Bilţiu-Dăncuş 
din Máramarossziget, le mulţumim pentru 
frumoasele articole ce ne-au trimis — 
chiar dacă nu figurează în calendar — 
precum şi altora în situaţie similară”, 
Am înțeles.. Asemenea cuvinte am putea 
spune mulatis mutandis şi noi, drept 
mângăiere, pentru mulţi colaboratori ai 
noștri. B. 


HRISOVUL 

e titlul primului volum din buletinul 
Şcoalei superioare de Arhivistică şi Pa- 
leografie din Bucureşti, publicat de di- 
rectorul ei, di Aurelian Sacerdoţeanu. 
Şcoala aceasta a luat fiinţă în anul 1924 
pe lângă Direcţiunea Generală a Arhi- 
velor Statului, din străduințele d-lui 
Constantin Moisil, directorul general de 
atunci. Scopul pe care şi l-a propus la 
inceput era să pregătească arhiviştii pe 
care-i reclama noua organizare a arhi- 
velor istorice pe întreaga țară; să pre- 
gătească însă arhiviști în înţelesul mo- 
dern al cuvântului, care să fie adică nu 
numai niște funcţionari special pregătiţi 
pentru conservarea şi ţinerea în ordine, 
în condiţii științifice, a materialului do- 
cumentar, ci care, prin pregătirea şi 
funcțiunea lor, să-l ştie ei inşiși valori- 
fica pentru ştiinţă. Scopul mai înalt al 
şcolii era deci de a introduce pe viitorul 
cercetător într'un atelier pregătitor pentru 
a-l deprinde cu mânuirea nouilor in- 
strumente de verificare a materialului 
istoric înainte de întrebuințare. Apariţia 
şcolii va trebui socotită ca o dată în- 
semnată în progresul ştiinţei noastre 
istorice. E şi ea unul din semnele, că 


a sosit in sfârşit timpul de a inlocui 
empirismul în cercetări cu pregătirea 
tehnică şi critică corespunzătoare noului 
stadiu de evoluţie al unei tot mai pre- 
tenţioase ştiinţe istorice. Căci nimic nu 
e mai primejdios pentru o ştiinţă, nimic 


nu o poate compromite mai mult, decât p 


diletantismul. El nu numai îngreuiază 
considerabil munca cercetătorului che- 
mat, nu numai că îi lărgeşte, cele mai 
adesea fără folos, obligațiile pe care 
el le are faţă de materialul informativ, 
dar îl mai și servește greşit. O lucrare 
fără pregătire suficientă, un material rău 
întrebuințat și mai ales un material rău 
editat, nu numai că nu poate servi cu. 
folos o ştiinţă, ci mai curând o induce 
in eroare, e un izvor de greșeli care, 
reproducându-se cu bună credinţă la 
infinit, numai cu greu mai poate fi scos 
din circulaţie. Ca să nu mai vorbim de 
răul pe care ni-l poate face în discuţiile, 


atât de actuale, cu vecinii, sporind ne- 


contenit laturile vulnerabile şi oferind. 
deci ţinte foarte ușor de atacat pentru 
o critică abilă şi rău intenţionată. Pre- 
gătirea superficială înlăturată mai întâi 
și discuţia va fi mult mai uşoară. 

Dar pregătirea adevărată pornește 
dela elemente. O pregătire tehnică ele- 
mentară va trebui considerată tot atât 
de necesară pentru cercetările istorice 
ca şi cunoaşterea gramaticei sau orto- 
grafiei de pildă pentru limba română. 
Tocmai aici își rezervase Şcoala de Arhi- 
vistică o sarcină importantă. În ce constă 
această sarcină ne-o arată atât articolul 
Din istoria Şcoalei de Arhivistică a pri- 
mului ei director, d-l C. Moisil, cât şi 
scurtul bilanţ al celor 17 ani de activi» 
tate, făcut de d-l A. Sacerdoţeanu, tipă- 
rite unul la începutul, celalalt la sfârşitul 
volumului. Dar se mai văd din acestea 
şi greutăţile, adesea de neînțeles, pe 
care a trebuit să le întâmpine în drumul 
ei. De remarcat sunt mai ales bugetele 
neînsemnate, cu care a funcţionat tot 
timpul, fără să descurajeze. Şcoala a 
mers totuși înainte, Lista profesorilor ei 


Ia — 


[4 


a 


SL a 


PARA S A 


a 


ÎNSEMNĂRI 79 


e o serie de nume de specialiști din 
cele mai alese; numărul elevilor mai 
mare chiar decât ne-am fi aşteptat pentru 
o instituţie atât de specială; programul 
se lărgeşte an de an, depăşind mult 
titlul pe care școala şi l-a ales (printre 
studii figurează de pildă şi Numismatica, 
Medalistica, Arheologia pentru viitori 
muzeologii, Bibliologia pt. bibliotecari) ; 
numărul anilor de studii creşte dela 
unu la trei. Rezultatele? Numele unora 
din elevi le găsim azi printre profesorii 
şcoalei, ale altora printre specialiştii 
noştri, arhivişti sau bibliografi. Dar, ce 
e şi mai îmbucurător, un număr destul 
de însemnat din aceste nume de elevi 
contează azi printre cei mai chemaţi cerce- 
tători in domeniul documentar al istoriei 
sau istoriei literare. Revista Arhivelor, stu- 
dii, lucrări, teze pentru obţinerea diplo- 
mei, manuale practice sunt şi ele mărturii 
ale activităţii şcolii. In ciuda dificultăţilor, 
şcoala era într'un vădit progres şi tindea 
evident să devină o versiune româ- 
nească a ceea ce sunt şcolile similare 
din Apus. 

Școala a fost desfiinţată in Octomvrie 
toamna aceasta. Hrisovul, buletinul ei, 
promite totuși să apară mai departe, cu 
acelaşi program de studii, de sigur în 
nădejdea, pe deplin îndreptăţită, că des- 
fiinţarea aceasta nu e decât temporară. 
Cuprinsul primului volum e oglinda 
fidelă a preocupărilor şcolii : studii va- 
riate, incepând cu cercetările docu- 
mentare, continuând cu ştiinţele auxi- 
liare ale istoriei și coborând până la 
problemele speciale de tehnică arhivi- 
stică și bibliotecărească. lncât se pot 
citi în acest buletin studii ca: Trans- 
crierea textelor chirilice (N. Drăganul, 
Moartea documentelor (H. Stahl), Sănă- 
talea cărților (Maria Dumitrescu) şi chiar 
Cernelurile şi istoric lor (Elena Bog- 
danovici). La sfârşit note, comunicări, 
dări de seamă, semnate de A. Sacer- 
doțeanu, Emil Vârtosu, Damian P. Bog- 
dan, Dan Simonescu, foşti elevi şi ac- 
tuali profesori ai şcolii, A. Elian şi alţii. 


O bună parte din cuprins o formează 
seria de studii a d-lui A. Sacerdoţeanu 
şi studiul întins, după documente ine- 
dite, al d-lui lon Hudiţă, Franța şi Cuza 
Vodă. D. Prodan 


TEODOR BINDEA : 
DESPRE COOPERAŢI!IE 

Centrala  Cooperativelor românești; 
Plugarul. Cluj. 1941. Pag. 108. 

in biblioteca de popularizare a cen- 
tralei cooperativelor românești din Ar- 
dealul de Nord, a apărut lucrarea cu 
titlul de mai sus, pentru vulgarizarea 
ideilor şi principiilor cooperatiste şi mai 
ales pentru informarea sătenilor asupra 
condiţiunilor pe care le stabileşte legea 
cooperaţiei, pentru înfiinţarea unei coope- 
rative. Lucrarea este prefațată de d-} 
Prof. univ. Emil Haţiegan, președintele 
Centralei „Plugarul“. | 

Trebue menţionată această lucrare ca 
prima despre care avem cunoştinţă că 
ar fi apărut în limba română și mai 
ales abordând un subiect economic cu 
menire specială de organizare a obștei 
românești rămasă în Ardealul de Nord. 

Cartea d-lui T. Bindea are, în primul 
rând menirea de a populariza ideile si 
principiile cooperatiste şi rostul acestora 
in organizarea economică a ţărănimei;. 
în al doilearând dea lămuri dispoziţiile 
legii de organizare a cooperaţiei în statul 
maghiar, | 

Dacă principiile cooperatiste sunt şi 
rămân aceleași, stabilite de pionerii dela 
Rochdale, de Schultze Delitsh, Reiffaisen, 
Haas, Volemborg, etc., nu tot așa se 
prezintă situaţia cu legile cooperaţiei din 
diferitele ţări. Fiecare stat a căutat să 
adapteze principiile cooperatiste la struc- 
tura şi mentalitatea sa. De aceea avem 
o cooperaţie fascistă, național-socialistă, 
am avut una comunistă, etc. Statul ma- 
gbiar a căutat să-şi facă o lege după 
mentalitatea şi structura sa. 

Inainte de 1918 cooperaţia românească 
în Ardeal nu s'a putut desvolta din 
cauză că statul pretindea ca toate 
unitățile să se organizeze și mai ales să 


-80 ÎNSEMNĂRI 


se integreze unei centrale din capitală 
și să primească directivele ei. De aceea 
noi am avut mai mult bănci, decât 
cooperative de credit. Băncile noastre 
atunci au îndeplinit un adevărat rol na- 
țional-economic. 

"Dacă cetim anumite capitole din lu- 
crarea d-lui T. Bindea, observăm că 
mentalitatea s'a menţinut şi tendinţa 
centralistă e tot mai accentuată 

O condiţie esenţială este orice unitate 
cooperatistă să fie afiliată Szövetség- 
ului din Budapesta. Totuşi credem că 
rolul important pe care și l-a asumat 
centrala românească .Plugarul”, sub di- 
recta conducere a cunoscutului organi- 
zator în materie de cooperaţie lon Buzea, 
va putea lua o desvoltare însemnată 

Condiţiunile pentru înfiinţarea unei 
cooperative de credit sau producţie sunt 
foarte grele, având în vedere situaţia 
actuală economică a satelor româneşti 
din această regiune. 

Cunoaște toată lumea caracteristica 
economică a acestor state, care numai 
printr'o organizare a mişcării coopera- 
tiste, vor putea progresa. Se mai cu- 
noaşte şi spiritul larg şi de sacrificiu pe 
care l-a avut legea de organizare a coope- 
raţiei românești, cu un minim de ea- 
pital, cu un număr de membrii cât mai 
redus şi mai ales scutită unitatea ce se 
înfiinţa de taxa de timbru şi de impczit 
pe primii trei ani, ca mișcarea coope- 
ratistă să se poată desvolta cât mai mult. 

Cartea de propagandă şi lămurire 
cooperatistă a d-lui T. Bindea, are sco- 
pul de a ne prezenta situaţia juridică a 
cooperaţiei românești din Ardealul de 
Nord şi mai ales — ceea ce a reușit 
prin stilul clar și simplu — de a arăta 
rolul mişcării cooperatiste în organizarea 
unei colectivităţi ţărăneşti. 

Aug Tătaru 
RECTIF:CARE. 

In darea de seamă asupra traducerii 
d-lui U. Ciancidlo, din numărul trecut 
al revistei Transilvania (An. 12, Nr. 10; 
Dec. 1941), s'au strecurat două erori. 


La pag. 737, r. 7---8 de jos, in loc 
de: „Ori affanno e .oboseală“, cu totul ` 
alteeva decât dor l“, să se citească: „Ori i 
affanno e „neliniște“, noţiune deosebită 
de aceea a lui dor.“ } 

La pag. 738, r. 3—4 de sus, în loc; 
de: „... nivelează această antiteză, prin. 
mişcarea pe care o acordă lutului”, să 
se citească: „.. tinde să niveleze această 
antiteză, prin sensul activ şi prin trans- 
punerea în prezent pe care le acordă 
„tămânerii”, în vreme ce rămas exprimă 
o stare pasivă trecută“, 


PENTRU ABONAŢII $I 
CITITORII REVISTEI 


Cu acest număr începem anul al 
73-lea al „Transilvaniei“, al doilea 
în noua ei formă. Cei ce au achitat 
însă abonamentul pentru anul trecut, 
vor primi în total 12 numere, deci 
până la 1 Martie a. c. 

Adresăm un ultim apel acelora 
care au continuat să primească re- 
vista fără să-şi plătească abona- 
mentul. Numărul 2 nu se va mai 
trimite decât celor care înţeleg să-şi 
îndeplinească această îndatorire ele- 
mentară, 


Date fiind greutăţile excepționale 
de editare, suntem nevoiţi să urcăm 
costul abonamentului. Incepând cu 
acest an el va fi deci: 


L. Onu 


Pentru particulari, un an Lei 400'— 
Pentru instituţii . . » 1200- 
In streinătate . . . . , 1000— 
Un număr. ,„ |. . y 40 


Rugăm cu toată insistența, în 
deosebi organizaţiile Astrei, să a- 
boneze și să răspândească revista, 
Este cea mai bună propagandă pe 
care o pot face astăzi, pentru ro- 
sturile permanente ale neamului. 

Adresăm cele mai vii mulţumiri 
tuturor cititorilor şi prietenilor care 
ne-au trimis un cuvânt de încura- 
jare şi de dreaptă apreciere, Suntem 
siguri că nu e nevoe să le dăm nicio 
explicaţie pentru ce n'am putut să 
ne continuăm lupta românească cu 
avântul şi energia cu care am în- 
ceput. Vor înţelege, vor râbda şi 


vor aştepta... 
Redacția