Transilvania_1935_066_006

TRANSILVANIA 


BULETIN » TEHNICĂ A CULTURI 


ANUL 66 NOEMVRIE-DECEMVRIE 193: 
[O e A E a E] 


SIBIU 


KAQ 


Anul 66. Noemvrie—Decemvrie Nr. 6. 


TRANSILVANIA 


(Buletin de tehnică a culturii.) 


Din activitatea altor soeietăţi eulturale. 


„biga culturală“ și fundaţiunile 
prof. N. lorga 


de lon Sibianu. 


Următor hotărârii mai de mult luate şi prin care ală- 
turi de propria noastră activitate culturală, întelegem să 
însemnăm de asemeni strădaniile ce sau ivit și pe alte 
meleaguri, în eadrul societăţilor surori, astăzi mai ales când 
nouille încercări de mai sistematică organizare a puterilor 
spirituale au nevoie de cunoașterea contribuţiilor trecutului, 
ne propunem a arunca — cel puţin o palidă lumină — asupra 
freamătului de vieaţă pe care l-a trezit în conștiința româ- 
nească, vechea „Ligă culturală“. 

Motivele pentru care alegerea noastră s'a îndreptat în 
această direeţiune, sunt multiple. E — mai întâiu — cum 
observam mai sus — dorinţa de a da cuvenita atenţiune 
mişcărilor culturale ale trecutului întrun moment în care 
se pregăteşte viitorul, căruia îi sunt necesare — fără îndoială 
— ecel puţin amintirile eapacităţii de entuziasm de altădată, 
entuziasm fără de care cel mai desăvârşit plan al prezen- 
tului nu sfar putea realiza. Şi „Diga culturală“ a avut feri- 
cirea să cunoască, să provoace, să cerească flacările celui 
mai intens şi pur entuziasm. Bipsită pe de-a'utregul de spi- 


347 1 


ritul functionărese ce seacă izvorul oricărei activităţi spi- 
rituale, „Liga“ a fost — eu toată fiinţa ei ~- o manifestare 
a celei mai autentice structuri culturale. S 

Dar „Giga“ mai are şi alte şi mai importante drepturi 
la recunoştinţa noastră. „Asociaţiunea“ ca exponent cul- 
tural al Ardealului, nu poate prețuit în-de-ajuns contribuţia: 
acestei societăţi întru pregătirea sufletească a răsboiului 
eliberator, întru trezirea conștiinței naţionale și dincoace 
şi dincolo de Carpaţi. Sujiul ei înviorător s'a resimţit pe 
toate meleagurile acestui Ardeal, suprem ideal și selipi- 
foare culme către care ochii înflăcăraţi de vis ai celor de 
dincolo, au privit totdeauna. 

Din punctul de vedere al propagandei culturale apoi, 
între „Asociaţiune“ şi „ligă“ au fost totdeauna cele mai 
cordiale raporturi de sinceră colaborare. Incă din Fe- 
brvarie 1919, „Astra“ a proclamat în Congresul ei general, 
coniucrarea paralelă cu „higa“. lată atâtea motive ce ne-au 
îndemnat să-i închinăm aceste rânduri, în care am vrea 
să vibreze toată adânca noastră preţuire şi toată recuno- 


ştinţa ce-i datorăm. 


* 
* * 


Nu intră firește în intenţiunea noastră, încercarea de 
a întreprinde un istorie complet al activităţii „Ligii cul- 
turale“ dinainte şi de după ră-boiu. Amintim numai în ce 
priveşte prima ei epocă antebeliliică, ce admirabilă contri- 
buţie a adus la opera de cunoaştere a suferințelor Româ- 
nilor robiţi, de propagandă în faţa unei lumi întregi pentru 
dreapta noastră cauză, de pregătire sufletească a întregirii 
neamulu!. Fapta ei a fost atât de cuprinzătoare şi hotărî- 
toare, încât fără de ea un strălucit capitol al istoriei na- 
ționale dinaintea răsboiului, war putea fi înţeles. 

Dar ceea ce ne impresionează şi mai mult, e desigur 
capacitatea ei de adaptare la noul mediu al spiritualităţii 
românești de după răsboiu, ale cărui probleme morale și 
naţionale s'au oglindit cu profetie relief în atâtea din eu- 
vântările preşedintelui „L'gii“ ce a ştiut — cu fraza sa in- 
spirată — să dea expresie desăvârșită noilor noastre nevoi 
sufleteşti. In congresul din 1920 al „Ligii“, ţinut la Râm- 
nicul- Vâlcei, dl prof. N. lorga, a exprimat misiunea pre- 


348 


zentă a societăţilor culturale eu atâta justeţă, încât nu ae 
putem opri de a reproduce un pasagiu mai cuprinzător al 
discursului său: 

„B de nevoie însă ca acestui trup al naţiei românești 
să i se dea sufletul care se cere, căci, dacă Mântuitorul 
a venit, eandelele nu erou pline, nefiind destule fecioarele 
cele înțelepte și totuși, din marea milă a lumii, care iartă 
toate greșelile, minunea înfățișării dumnezeteşii nu nt-a fost 
refuzată. 

„Avem nevoie de acest suflet pentru toţi. 


„Pentru ce! de sus, parte înstrăinaţi prinir'o creştere 
greşită, parte îndreptaţi, din lipsa vieţii de femilie, spre 
ambiţii proaste şt lăcomii brutale, parte ispitiţi de acele 
plăceri uşoare care, repetate fără să se poată schimba 
esența lor, nu satisface decât naturile animalice, parte, în 
sfârşit, lăsate fără îndreptare de lipsa totală a unei edu- 
caţii naţionale de Stat şi, ce e mai trist, deprinşia vegeta 
înte'o indolenţă orientaiă, fără a simți măcar lipsa acelet 
scântei divine care singură dă un preţ vieţii omenești. 


„Pentru cei de jos, din vechea ţară liberă, priviţi, după 
cea mai impură tradiţie fanariotă, ea simpli sprijinitori, cu 
punga şi cu braţul, cu arma şi cu sângele, ai unei ţări 
care nu şi-ar avea nici o datorie faţă de dânșii decât aceta 
de a-i menținea întro ordine al cărei principiu moral nu 
există pentru conşiiinţele aţipite încă ale celorlalți. 


„Pentru mulţimea de Români, aparţinând clasei mun- 
citoare în ateliere și fabrici, cari nu pot fi numai alipiţi la 
România, cei se cuvin a fi şi încălziț în sufletele lor de 
focul vetrei străbunilor, întreţinut cu sfințenie de aceia eart 
au rămas sub coperișul ocrotitor al independenţei napio- 
nale. Pentru toţi acela cari, deși apăsaţi până ieri, sau 
tocmai de aceia, aduce o energie luptătoare pe care trebue 
să ştim a o preface, din duşmană a Statuui, cum isa 
cerut să fie sub regimul străin, îa prietenă activă şi devo- 
tată a unei vieţi a spiritului românesc, fără care noul Stat 
însuși n'ar,ji decât o trecătoare iluzie a caprieiilor unei di- 
plomaţii, jireşte schimbătoare în tntențiile, interesele și pla- 
nurile ei. 


349 1% 


„Pentru atâţia străini, numărându-se cu milioanele, cari, 
în noua formaţiune politică, numită după noi și nu după 
numele lor, cum era cea de ieri, nu pot fi reţinuţi prin le- 
găturile indisolubile ale convingerilor decât atunci când, 
pe lângă dreptatea, neapărată, a Statului imparţial, pe lângă 
o sănătoasă vieaţă economică — ei neavând, ca no! și da- 
toria de a se ruina pentru izabândirea unui principiu na- 
țional care nu era al lor, — și atâta cultură reală câtă se 
cere ca să nu se simtă scăzuţi prin împărtășirea silită la 
o formă de civilizaţie inferioară și la o moralitate publică 
mai joasă. 

„Acest suflet nu-l poate da însă decât voinţa unanimă 
a unei naţiuni întregi, ofieialitatea fiind numai îndeplini- 
toarea ei, îndatorită a nu cruța nimic pentru atingerea 
scopului celui mai necesar, 

i „A trezi această voință, a o conduce, a o corecta e 
misiunea cea mal firească a societăților culturale“. 


Cu astfel de entuziaste şi energice gânduri, „Diga cul- 
turală“ a înţeles să-şi continue activitatea și după răsboiu 
necurmat inspirată de glasul Profetului ce privea totdeauna 
dincolo de orizontul prezentului, către zările nelămurite ale 
viitorului. 

Felurile de manifestare ale „Ligii“ au fost — și în 
această epocă — multiple. Congresele anuale ţinute nefn- 
trerupt din 1919 şi până astăai, au însemnat totdeauna înalte 
prilejuri de !ămurire ale problemelor actualităţii, pe care o 
minte atât de selipitoare ca cea a Președintelui a știut să 
le despice până în adâncurile lor, areuind punți de speranţe 
spre viitor. In vălmășagul luptelor politice — adesea simple 
înerucişări de spade ale interesului personal — cuvântul 
de foc al profesorului N. lorga a pătruns până în conștiința 
morală a neamului. „liga“ a părut atunci ca o întrupare 
actuală a unei străvechi legende ce poartă în fâlfăirea ei, 
destinele naţionale. 

„Diga culturală“ a activat însă şi prin câteva seeţiuni 
ale ei, care s'au arătat vrednice de impulsul centrului. Bu- 
cureșştii, Ploeştii, Brașavul, Călăraşii, Foeşanii, Botoşauii, 
Gheorghenii, sunt dintre celulele periferice despre care. 
raportul pe 1935 al harnieului secretar general — dl Za- 


350 


harie D. Florian — vorbește eu meritate elogii. Fireşte a 
mai vie activitate a celorlalte secţii e de dorit. Raportul 
mai sus pomenit accentuiază această nevoie, dar desigur 
bitregile împrejurări ale vremii taie atâtea avânturi ce altfeł 
s'ar fi desemnat îndrăzneţe. Printre tipăriturile „Ligii“; 
menţionăm „Neamul Românesc peniru popor“, un „Calendar 
istorice naţional“ în editura tipografiei „Datină Românească“, 
ce sa bucurat de multă încredere din partea publicului; 
precum şi câteva interesante proiecte, precum continuarea 
colecţiei „Cartea bună“, o „Antologie a literaturii univer- 
sale“ în două-trei volume ca şi pubiiearea unei „Istorii na- 
fionale pentru poporul românesc“ ce va fi scrisă chiar de 
ai N. lorga. ; 

Intru cunoașterea ţării, a luat fiinţă un „Oficiu ștfiin- 
țifie de turism al Ligii culturale“, care a şi organizat o reu- 
şiiă excursie în capitala Moldovei și o alta în seopul vizi- 
tării mânăstirilor din Bucovina, a avut loe în cadrul ser- 
bărilor Congresului din 1935 al Ligii. 


Nu s'a neglijat nici culturalizarea cartierelor din orașe 
alcătuindu-se pentru ele, o trupă de teatru care a dat un 
mare număr de reprezentații pentru şcoli, cazărmi, atenee 
populare și alte societăţi în Bucureşti şi alte oraşe. Un 
puternice instrument de cultură e de asemeni Biblioteca 
higii, despre care Raportul din 1935 utilizat de noi în cw 
legerea datelor, ne spune că sa îmbogăţit numai în ultimul 
an cu 500 volume. 

ln enumărarea rodnicelor fapte de mai sus, ne-am 
veferii numai la anul de activitate despre eare se vorbește 
în darea de seamă din 19, 20 şi 21 Mai 1935 a Congre: 
sului Ligii. Spaţiul nu ne îngăduie să îmbrăţișăm şi vieaţa 
anilor precedenţi, cari şi-au desvoltat însă activitatea cam 
în acelaş fel. Ceea ce mai suntem însă obligaţi să elogiem 
aci, e faptul coordonării cu freamătul cultural al Ligii a 
celorlalte instituţii create și însufleţite de marele ei Pre- 
şedinte şi care realizează fiecare un program special al 
culturalizării. : 

să cităm astfel acea unică la noi „Școală de mialo: 
nare năţ:onale și morale Regina Maria“ cu un caracter in- 
termediar între cursul secundar și Universitate şi eare a 


luat fiinţă din inițiativa prof. N. lorga în 1922. Instalată într'o 
veche casă boerească ce a crescut în 1928 prin elădirea 
unei frumoase săli de studii şi a altor încăperi ajutătoare, 
înzestrată cu o mică fermă de pasări. „Sepala de misio- 
nare“ a adăpostit anual între 12 și 30 de eleve, dând până 
acum nu mai puțin de 200 absolvente dintre care o bună 
parte dintre reprezentantele minorităţilor. S'a realizat astfel 
aci o înfrățire a Româncelor pe de-oparte şi a popoarelor 
conlocuitoare pe de alta, ba şcoala a adăpostit şi tinere 
italience, americane, rusoaice sau englezoaice. 

Să mai reținem apol Așezământul „Ferdinand“, un mi- 
uunat loe de reculegere la Vălenii de Munte, cerut de mi- 
noritarii dornici de a cunoaşte limba română și Aşgeză- 
mântul „Principesa Elena“, loe de odihnă pentru studen- 
tele foste misionare — ambele cămine, în care educaţia 
sufletului mai ales desăvârşește opera instrucției şcolare. 

Printre instituţiile Vălenilor să reliefăm însă acea cu- 
noscută „Universitate populară N. lorga“ deschisă mai 
întâi în 1908 pentru care în 1912 s'a clădit o sală de cursuri. 
Regulat s'au ţinut aci înalte și sintetice prelegeri, la a 
căror desvoltare au putut lua parte intelectuali de pretu- 
tindeni, cari au avut aci laolaltă recreere și adâncire a 
vieţii lor sufletești. la acest adevărat oraș al culturii, în 
Vălenii de Munte, munca și entuziasmul dlui prof. N. lorga, 
au mai ctitorit o tipografie „Datina Românească“, un age- 
sământ „Cuvântul“ cu o bibliotecă adiacentă, ca și un 
Muzeu bisericesc cu icoane vechi, cărţi, haine bisericeşti ș. a. 

Adăugăm la generoasele fundaţiuni ale Preşedintelui 
Gigi — „Institutul de studii sud-est europene“ care are ca 
scop studiul limbilor naţiunilor din regiunea carpatică și 
balcanică precum și a celor din imediată apropiere a fron- 
tierei noastre de Nord și Est ca şi apot — îndrumarea și 
organizarea cercetărilor științifice istorice, geografice, 
folh'aristice ete. Inaugurat în 1914 cu 'un comitet compus 
din prof. N. lorga, V. Pârvan şi G. Murgoci, Institutul ob- 
ține mai târziu și un local propriu şi — şi aleătueşte o 
bibliotecă ce are astăzi 3000 volume la care se adaugă în 
urma donaţiei M. S. Regelui Carol ll., cele peste 5000 vo- 
lume de specialitate ale bizantinologului german August 


352 


Heisenberg. Dela înfiinţare şi până azi, institutul ţine cursuri 
regulate publicând mai întâi un „Buletin de Flnstitut pour 
T étude de l’Europe Sud-Orientale“ și apoi o „Revue histo- 
rique de Sud-fst Buropeen“. Acelaş Institut mat sprijină 
„Școala Română din Feaaţa“ şi „Casa Rumena N. lorga“ 
din Veneția. 

Ne aflăm dar, în faţa unor înfăptuiri cari sunt expo- 
nentul exelusiv al iniţiativei particulare, ce a putut ctitori 
şcoli, așezăminte, institute, universităţi populare, biblioteci, 
dovedind cât de considerabile devin roadele ce crese din 
suflet statornie în luptă, eroie în învingerea obstacolelor, 
iubitor de ideal și înflăcărat de misiunea istorică a nea- 
mului său. „Liga culturală“ şi toate adiacentele ei funda- 
tiuni, a binemeritat dela Patrie, iar profesorul N. lorga a 
brăadat şi pe ogorul culturii populare o dâră pe urma 
adâncă a căreia vor avea încă de mers plugarii de mâine 
ai sufletului. 


ETIA 


Din aetivitatea „Astrei“ eulturale. 


Românii și minoritățile etnice la 
Nord-Vestul ţării*) 


de St. Manciulisaa. 


Neamul românesc în decursul veacurilor a avut parte de o 
soarte, cât se poate de vitregă. Sfășiat în mai multe unităţi etnice 
și teritoriale, subjugat de către neamurile mai puternice din jur, 
silit să-și închine munca și să-și sacrifice vieaţa unor interese și 
rosturi, cari îi erau în permanență dușmane idealului lui de uni- 
tate naţională, nu e de mirare că n'a putut ține pas — în toate 
domeniile manifestărilor sufleteşti și materiale — alături cu nea- 
murile luminate din apus, A fost așezat în „calea răutăţilor“, cum 
spun bătrânii cronicari, şi de aceea a fost nevoit secole întregi să 
lupte în locul întâi pentru a-şi apăra ființa etnică, legată cu ră- 
dăcini adânci, înfipte în pământul provinciei daco-romane de 
odinioară. 

Lupta purtată cu stăpânii mult mai puternici decât noi sa 
dat între unii şi alții cu arme neegale, pe când aceștia dispuneau 
de toate mijloacele de desnaţionalizare și nimicire, noi n'aveam 
la îndemână decât dragostea de moșia străbună și credinţa în 
Dumnezeul Dreptăţii, puteri cari ne-au susținut în luptele seculare 
şi ne-au întărit convingerea, că totuşi pe lângă toate greutăţile, va 
avea cândva să sune ceasul izbăvirii de sub jugul strein, şi pentru 
oropsitul popor românesc. Jn seculara încleștare de forțe dintre 
noi cei supuşi şi stăpânitorii puternici, mulţi dintre fiii neamului, 
fatal s'au îndepărtat de marele factor etnic românesc fiind înghi- 
țiți și contopiţi în massa neamurilor biruitoare, Procesul de des- 
naţionalizare s'a înfăptuit îndeosebi în ţinuturile de margini ale ro- 
mânismului, acolo unde puterea de rezistență era mai slabă, și unde 
neamurile streine aveau de întâmpinat mult mai puţine greutăţi 
în tendințele lor de cutropire etnică, Datoria cercetătorului istoric 
de astăzi este, să caute pe cât posibil, să stabilească timpul așe- 


*) Conferinţă ţinută la Adunarea generală din Satu-Mare. 


854 


zării și vechimea noastră ca popor băştinaş peste fiecare palmă 
de pământ românesc, — tocmai fiindcă avem atâţia dușmani, cari 
ne contestă drepturile istorice de stăpânire asupra întregului te- 
ritoriu cuprins între hotarele ţării — arătând apoi cauzele cari 
au determinat venirea și pătrunderea în mijlocul nostru, ale atâtor 
alte elemente etnice alogene, precum şi influințele exercitate de 
ele asupra noastră, mai ales în domeniul desnaționalizării popo-: 
rului românesc, 

Şi fiindcă suntem adunaţi astăzi aici, veniţi la cuvântul de 
chemare al Astrei ardelene — puternica Asociaţie care a păstrat, 
apărat şi ocrotit până la 1919 drepturile și aspiraţiile de neam şi 
popor unitar, ale elementului românesc din Transilvania, — să-mi 
daţi voie să vă înfăţişez câteva aspecte şi dale, asupra felului 
cum s'au făcut între noi, aici, așezările diferitelor populaţii streine, 
precum şi asupra mijloacelor de desnaţionalizare. întrebuințate de 
către statul unguresc, îndeosebi în a doua jumătate a veacului al 
XIX-lea, contra elementului românesc de pe teritoriul judeţului 
Satu-Mare şi ale celor vecine cu el. 

Populaţia românească în părțile Nord-Vestice ale ţării, este 
cea de baștină, aici ne-au aflat actualele minorități etnice, — venite 
odată cu începutul evului mediu și până în a doua jumătate a 
secolului trecut — a căror așezare a fost determinată fie de către 
factorii economici, fie de către cei politici, peste teritoriul jude- 
telor Satu-Mare, Bihor, Sălaj şi Maramureș, Populaţia ungurească, 
atunci când trece Carpaţii, pe la sfârșitul secolului IX și se așează 
în Panonia — ţinutul de astăzi de dincolo de Dunăre, — este 
foarte puţin numeroasă, după evaluările istoricilor unguri contim- 
porani, abia se urca la cifra de 20—25 mii de suflete, cari alcă- 
tuiau întregul grup de păstori nomazi.!) Luptele pe cari le-au 
purtat cu neamurile mai vechi aflătoare în Panonia și restul ṣe- 
sului Tisei, aveau la bază un scop exclusiv material, anume ne- 
voia de a dobândi cât mai întinse pământuri bogate în pășuni 
pentru turme, în pește sau vânat, și dorinţa de pradă și jaf, de pe 
urma cărora puteau câștiga multe bogății de aur, argint și alte 
podoabe, de prin târgurile și satele neamurilor aflătoare aici, şi 
stâtornice mult mai înainte de dânșii, Ungurii sub. forma de pă- 
stori, vânători și luptători prădalnici, au petrecut decenii întregi 


1) Jászi O.: A. nemzęti államok kialakulása és a nemzetségi kérdés, Bu- 
dapest 1912, pg. 238- a : 


899 


în ţinutul de dincolo de Dunăre şi numai după încreștinarea fă- 
cută sub Ştefan cel Sfânt, au pătruns pe încetul între Dunăre şi 
Tisa şi în stânga acestui râu,!) 


Câmpia Tisei multă vreme nu i-a interesat pe Unguri, de- 
oparte fiindcă populaţiile româno-slave stabilite aici erau pescari, 
vânători, păstori şi agricultori, deci sărace şi lipsite de bogății, de 
altă parte chiar factorii geografici alcătuiau aici o barieră greu de 
trecut din dreapta în stânga Tisei. Tisa și afluenții ei dinspre 
Ardeal, cu inundaţiile şi rev:rsările lor făcute anual aproape numai 
peste regiunile din stânga râului, au dat naştere la o mare de 
bălți și mlaștini, aproape cu neputinţă de trecut, încât omul nu-şi 
putea așeza locuința decât pe suprafeţe reduse şi în deosebi peste 
regiunile mai ridicate, alcătuite din formațiunile diluviale și deci 
ferite de inundaţii.?) 


Ungurii nau fost atrași la început atât din partea câmpiei 
din faţa Panoniei, cât mai ales de regiunea Ardealului vecină cu 
-şesul Tisei, unde întâlneau vânatul, lemnul din belșug, și mai ales 
bogăţiile minerale: aurul, argintul şi sarea. Regii Ungariei în cele 
dintâi veacuri ale consolidării statului, atunci când pătrund dinspre 
Vest spre Est pe văile apelor, dinspre Tisa către Ardeal, întâl- 
nesc şi în cânpie, dar mai ales în regiunile de dealuri mărginaşe 
cu șesul, vechi aşezări românești: „villae olachales“”, al căror 
număr e menționat în documente din ce în ce mai mare, cu cât 
vor deveni mai dese donațiile de pământuri făcute nobilimii şi 
clerului înalt, din partea regalității cuceritoare, Aşezările româ- 
nești la apusul țării se pot urmări documentar, plecând din Banat 
şi trecând peste Crişana şi Maramureș, odată cu începutul vea- 
curilor XIII—XIV, când apar aici, pe lângă populaţia satelor şi 
vechile instituţii de conducere: cnezatele şi voevodatele.!). 


Românii din valea Bărcăului, în veacul XIV—XV, aveau ți- 
nuturi întregi populate numai de ei, servind în cea mai mare 
parte ca iobagi, pe pământurile nobililor unguri, ori erau așezați 
peste marile întinderi de moşii ale episcopatului romano-catolic 


1) Pauler Gy.: A magyar nemzet, története. Budapest 1900, pg. 76—88. 

2) Vâlsan Gh. : Transilvania în cadrul unitar al pământului românesc, 
Tr. Ban. Cr. Mar, 19:8—1928. Bucureşti 1929, pg. 149, 

3) Drăgan N.: Românii în veacurile IX-XIV, pe baza topominiei şi a 
onomasticei. București 1933, pg. 231, 301, 292—294, 195—197. 


356 


de Oradea-Mare,!) Elementul românesc popula în veacul XIV, o 
serie de „posesiuni Valachale“, așezate în preajma Careilor-Mari, 
iar în Crasna și Sălaj documentele arată un şir întreg de „sate 
românești,” 

Regele Ungariei cucereşte în veacul XIV, așa numitul di- 
strict: „Megessala” (Medieşul Aurit de astăzi), din mânile Vala- 
chilor „de manibus Valachorum“, ocupând numeroasele sate de 
teritoriul lui, cari erau toate româneşti, aparținând cnezilor și voe- 
vozilor locali,2). 

Localitatea Gheroth (Ergirolt) din valea lerului, e pomenită în- 
tr'un document dela 1241 ca loc de reşedinţă a unui voevod român, 
iar un alt document dat de regina Maria la 1303, vorbește despre 
-cnezii români din localitatea Sătmar.) 

loan fiul Banului Simeon, probează cu mărturii, că voevodul 
„Balc de Szâraz-Berek“ a ars localitatea lui numită „Krassan“, 
iar la 1398 poartă un proces cu Balc și Drag, pentru posesiunea 
„Tisza-Berek“, 

Românii din județul Sătmarului, organizaţi în cnezate şi voe- 
vodate erau datori la 1367, să plătească domnilor de pământ mai 
multe feluri de impozite, fie în bani,'fie în natură.) 

Dările erau adunate, din partea voevozilor dela supușii lor, 
din cari contribuţii o parte era trimisă regelui, iar cealaltă jumă- 
tate forma venitul voevodului local, Instituția cnezală și voevodală, 
ca formă de conducere specific românească, sa păstrat pe teri- 
toriul judetului Satu-Mare până în veacul XVL.$) 

Numeroase sate româneşti sunt amintite în veacurile XIV—XV, 
în jurul târgului Baia-Mare, apoi pe valea Someșului, în preajma 
localităţilor: Seini, Medieșul-Aurit și în Țara Oaşului,?) Populaţia 
românească de pe teritorul judeţelor: Sătmar și Solnocul de Mijloc, 
era organizată în unele ţinuturi, în așa numitele: „districte româ- 


1) Hetco Gy.: A Berrettyomenti român nyelvjárás. Belenyes 191”, pg. 3. 

2) Boros L: Relaţiunile eclesiastice ale Românilor din Ungaria şi Tran- 
silvania în veacul XIV. Unirea 1897, pg. 138. 

3) Drăgan N,: op. cit. pg. 301. Boros I. art. cit. pg. 114. 

4) Drăgan N.: op. cit. pg. 301, 

5) Szirmay A.: Szatmár vármegye. Buda 1809, vol. I., pg. 6. 

6) Takgcs S. : Rajzok a török világból. Budapest 1915, vol. IL, pg. 324. 

1) Csânky D.: Magyarország történelmi földrajza a Hunyadiak korában. 
Budapest 1890, vol. L, pg. 493 și la capit. jud. Sătmar, Maramureş și Solnocul 
de Mijloc. 


357 


nești”, asemânătoare celor ale Românilor din Banat, bucurându-se 
de însemnate privilegii, în comparaţie cu populaţia de altă limbă 
din satele din jur,!), 

Maramureșul vecin, ajunge târziu — abia după 1300 — în 
stăpânirea efectivă a regilor Ungariei, până atunci era socotit 
numai ca „terra“ adecă pământ nesupus regelui, Regalitatea ungu- 
rească a fost atrasă aici de către imensele păduri cu vânatul lor 
aşa de bogat şi variat, apoi mai târziu de către bogăţiile minerale 
semnalate în acest basin, pentru exploatarea cărora regii au adus. 
şi colonizat aci pe așa numiții „hospites“ germani, și ceva mai 
târziu după ei, un însemnat număr de element unguresc, 

Atunci când regalitatea ungurească începe a stăpâni efectiv 

basinul maramureșan, întâlnește peste toată întinderea lui, po- 
pulaţia românească cu organizaţia ei specifică, politică, militară și 
bisericească.:) Voevozii români, sunt pomeniți documentar în acest 
colț de țară, încă dela 1231, ca după 1300 să apară tot mai nu- 
meroși, trăind în raporturi de prietenie ori de dușmănie cu regii. 
țării.) Atunci când aceștia încearcă în mod ilegal să nesocotească. 
vechile drepturi şi privilegii ale populaţiei românești din Mara- 
mureş, se produce cunoscutul conflict între rege şi voevodul Bogdan, 
care pentru a-și păstra neatârnarea trece Carpaţii la 1350, și înte- 
meiază ţara nouă a Moldovei, Restul Românilor rămași după ple- 
carea „necredinciosului” Bogdan, își duc viaţa și pe mai departe, 
sub conducerea acelor familii de voevozi, cari vor recunoaşte su- 
zeranitatea regilor Ungariei. 
l Pentru satisfacerea nevoilor religioase ale Românilor din păr- 
tile sătmărene și din Maramureș, în 1391 pleacă la Constantinopol, 
voevodul român: Baliţă și fratele său Drag, unde cer și obțin dela 
patriarhul Antonie dreptul de stavropighie, pentru Mănăstirea Si, 
Arhanghel Mihail din Peri. Patriarhul prin hrisovul dela 13 Au- 
gust 1301, a încredințat pe egumenul Pahonie cu exercitarea stă- 
pânirii peste. bisericile şi preoții români din ţinutul Sălajului, Săt- 
marului, Ugocei, Beregului, Ciceului, Ungurașului, și până departe 
în părţile Bihorului.") 

1) Pesty Fr. : A Szörény vármegyei hajdani oláh kerületek. Budapest 1876, 
pg. 40—41. ; i E 

2) Szilágyi L: Máramaros általános târtenetâbăl (a XII—-XIIL. század). M. t. t.. 
1889, v. kirándulása. Budapest 1889, pg. 22. i 

3) Drăgan. N,: op. cit. pg. 376. ; i 

4) Mihali T.: Diplome maramureșene. Sighet 1900, pg. 109—111. .. ©: 


358 


Regii Ungariei în repeţite rânduri au ridicat, pe multe din 
familiile românești din aceste părţi, la rangul de nobili, fie pentru 
vitejia dovedită în lupte, fie pentru credinţa şi devotamentul arătat 
coroanei, Înobilarea însă a fost și inceputul desnaţionalizării acestei 
clase de conducători, ce se afla în fruntea poporului nostru, astfel 
incât în veacurile XIV—XV, cele mai multe familii nobile românești 
din Sătmar și Maramureș și-au pierdut caracterul etnic, atât prin 
trecerea la catolicism, cât și prin vieața pe care o duceau în 
preajma. unei regalități și curți streine de interesele neamului no- 
stru, Clasa conducătoare românească în curs de câteva veacuri a 
fost cu totul maghiarizată, rămânând poporul de jos singur, scutit 
de puternicele influenţe de înstreinare, revenindu-i lui rolul în- 
semnat de a duce și continua mai departe, firul şi rosturile vieţii 
românești în aceste regiuni mărginașe, până în zilele noastre,!) 

Elementul românesc în evul mediu nu-și mărginește aria de 
întindere numai la Câmpia Tisei şi regiunile de dealuri și munți 
din răsăritul ei, ci trece mai departe peste apa acestui râu, pă- 
trunzând adânc peste tot lungul Carpaţilor Nordici, până în Mo- 
ravia, Silesia, Galiţia și Polonia.?) Nu voiu insista asupra numeroa- 
selor mărturii documentare legate de vieaţa neamului nostru timp 
de câteva secole în aceste părţi, ci voiu pomeni numai diploma 
regelui Matei Corvinul dela 1474, acordată Românilor de pe te- 
ritoriul cetăților Arva“şi Lykava, așezate sub masivul Tatra înaltă, 
unde se spune, despre noi, între altele: 

„Intâi în ce privește contribuţia generală a acestui regat, ei 
Românii n'au fost obligaţi să plătească nimic, 

Asemenea nu sunt datori să îndeplinească lucrări la cetatea 
Arva şi Lykava, 

Mai departe ori ce român avea vreo pricină sau proces 
trebuia să stea la judecată înaintea voevodului, avea voie să-şi 
apeleze cauza la Maiestatea noastră și la castelanii cetăților amin- 
tite mai sus, 

Asemenea pentru lucrurile lor proprii pe cari le duceau la 
târg, de vândut, ori le aduceau din târg acasă pentru trebuință, 
nu erau obligați să plătească bir, nici vamă, în afară de lucrurile 
pe cari le cumpăraseră pentru câştig, 


1) Századok. 1879 pg. 720. 
2) Réthy L.: Az oláh nyelv és nemzet megalakulása, N. Becskerek 1890, 
pg. 213—214. 


339 


Asemenea au avut îngăduinţă de a-și paşte oile lor în pă- 
durile cari se ţin de cetățile Arva şi Lykava... 

Noi toate acestea și în parte întrucât ne-au fost expuse şi 
relatate după adevăr le încuviinţăm, aprobăm și întărim cu pu- 
terea şi mărturia acestei scrisori, care am lăsat să fie semnată cu 
sigilul nostru inelar, întru atât numai, că numiții Români după cum 
li-e datoria şi de aici încolo să plătească și să îndeplinească toate 
acelea, (adecă de a apăra şi păzi toate drumurile de cursele tâl- 
harilor, hoţilor şi ale altor răufăcători, ei au să călăuzească ne~- 
vătămaţi pe călătorii pe cari îi vor da în grija lor castelanii cetă- 
ților amintite, de câte ori va fi nevoe), pe cari și până acum 
după drept și datină au fost obligaţi să le plătească și să facă“) 

Întinderea elementului românesc în evul mediu s'a făcut, pe 
lângă direcţia Nord-Vest și Nord-Vest şi înspre Sud şi Sud-Vest, Ro- 
mânii ajungând până jos la Dunăre, iar alte grupuri au trecut flu- 
viul așezându-se în Croaţia și Slavonia, cu resfirarea până aproape 
de ţinutul Adriaticei.?) O însemnată regiune de aici purta numirea 
de „Parva Valahia” până în veacul XVI, iar locuitorii ei era cu- 
noscuţi ca „natio Valachorum“,5) 

Regalitatea ungurească de-oparte, de alta clerul înalt și no- 
bilimea țării, ajunge în evul mediu, până prin veacul XV, să stăpâ- 
nească pe baza sistemului feudal, toată câmpia Tisei şi Ardealul. Noii 
proprietari, din nevoia braţelor de muncă încep a coloniza, — modul 
de așezare al elementelor alogene era cât se poate de primitiv — 
pe lângă populaţia românească băștinașe, alte elemente streine, 
cari în unele regiuni devin deceniu după deceniu din ce în ce 
mai numeroase, până când imprimă pământului un caracter etnic 
cu totul schimbat, 

Așa au fost aduși, în unele părți ale Maramureșului şi Săt- 
marului, sub forma de oaspeţi regali, elementele germane, bucu- 
rându-se de mari privilegii, îndeosebi cei cari făceau negoţ ori se 
ocupau, cu exploatarea bogățiilor minerale, Alături de ei apar din 
ce în ce tot mai numeroase elementele ungurești, întrebuințate ca 
lucrători de pământ peste marile latifundini, Documentele medie- 


1) Gagy E.: Az Ârvamegyei oláh telepek kivâltsăglevele. Tört. tár, 1910, 
pg. 186—i98. Motogna V. Românii din județul Arva. An. lic. A. Mureşan, 
1924- 1925. Dej, pg. 4—6. 

2) Pesty Fr. : Az eltünt régi vármegyek. Budapest 1880, vol. II., pag. 207—211. 

3) Réthy S. : op. cit. pg. 125. 


360 


vale vorbind despre așezarea Germanilor în judeţele pomenite, îi 
numesc „hospites“ adică noi veniţi, pe când despre Români fac 
mențiunea, că ei sunt „Romani veteres“,!) 

Populaţia românească se bucura până în veacul XVI, de în- 
semnate scutințe și privilegii atât pe teritoriul Sătmarului și Ma- 
ramureşului cât şi pe cel al Ugocei şi Beregului vecin, Intre altele 
nu plăteau dările şi birurile obișnuite la cari erau supuse celelalte 
populaţii din ţară, ci erau obligați la o contribuţie specială, numită : 
„Vigessima ovium", sau „connus valachorum“ adică darea Româ- 
nilor,?) 

Alături de populaţia germană venită dinspre ţările din apusul 
Europei, şi de cea mai numeroasă ungurească, pătrunsă dinspre 
interiorul cârapiei spre periferia ei, s'au mai aşezat în evul mediu 
pe teritoriul judeţelor: Maramureş, Bereg, Ugocia şi Ung, ele- 
mentul rutean, Coborirea Rutenilor dinspre Galiţia a început sub 
domnia lui Carol Robert, iar urmaşul său Ludovic cel Mare, a 
primit în Ungaria pe Teodor Coriatovici principele Podoliei, care 
a fost însoţit de un însemnat număr de Ruteni, pe cari i-a aşezat 
pe domeniile nou primite dela Muncaciu şi Macoviţa.?) 

Infiltrarea ruteană în aceste părți nu s'a făcut în massă, ci 
pe încetul la diferite intervale de timp. Populaţia ruteană se co- 
bora dinspre munţi, sub conducerea cnezilor, cari solicitau învoirea 
domnilor de pământ, ca să se poată așeza împreună cu oamenii. 
lor, pe una ori alta din moșiile dela poalele Carpaţilor, Proprie- 
tarii acordau Rutenilor, pentru câtva timp oarecari favoruri, obli- 
gându-i în schimb să le muncească pământurile şi să le plătească 
o serie de impozite în natură.) Rutanii aşezaţi pe teritoriul cetă- 
ților regale erau datori să contribue cu munca lor la întreținerea 
fortificațiilor în bună stare, 

Până în veacul XVI (1526), satele românești se ţin lanţ peste 
toată fășia de câmpie a Tisei, începând din Maramureș şi până în 
Banat la Porţile de Fier, 

Cucerirea turcească care începe acum, a produs adevărate 
dezastre, pentru cea mai mare parte din locuitorii șesului, Sute 


1) Szilágyi I.: art, cit. pg 22. 

:) TakâcseS. : op. cit. pg. 296, 301, 304— 302. 

3) Hodinka A.: A Munkácsi gör. kat. püspökség története. Budapest 1900, 
pg. 73. Szabó O. A magyar oroszokrol. Budapest 1:13, pg. 42--43, 

3) Hodinka A.: op. cit. ps. 715—77. 


361 


de localități s'au nimicit pentru totdeauna, iar populaţia care a 
putut scăpa cu vieaţă, sa refugiat din calea urgiei, spre dealuri 
şi munţi, unde zilele și avutul le erau mai în siguranță. 


Populaţia șesului din regiunile de Nord ale Bihorului, din 
Sălaj şi Sătmar, a fost ceva mai scutită de dezastrul nimicitor al 
Semilunei, fiindcă aceste părţi n'au făcut parte integrantă din te- 
ritorul cucerit de Sultan, ele aparţineau fie regilor Ungariei, fie 
Principilor ardeleni. 

Aceştia din urmă în veacurile XVI—XVII, au desvoltat o 
puternică activitate pentru întronarea calvinismului în provinciile 
de sub coroana lor, Populaţia românească din județele: Sătmar, 
Hajdu, Szabolcs şi Bihor, încă este cuprinsă în raza de acţiune a 
apostolilor noii învățături. 

Sinodul calvinesc ţinut la Debreczen în 1566, s'a ocupat între 
alte chestiuni şi cu organizarea bisericii române-reformate din aceste 
părți.:) Câţiva protopopi demni de credinţă, au fost încredințaţi 
cu vizitarea, cercetarea şi examinarea amănunţită a preoților ro- 
mâni din împrejurimile Debreczenului, având misiunea să-i în- 
demne pe aceştia să treacă la calvinism, din convingere, nu de 
dragul intereselor materiale, ori al scutinţelor de biruri. 


Rezultatul propagandei calvine, făcute cu atâta intensitate 
printre Românii părţilor ungurene, nu-l cunoaștem amănunțit, o 
bună parte din ei au îmbrățișat totuși noua învățătură, cum rezultă 
din hotărârile altui sinod dela Debreczen, ţinut la 1630, când se 
porunceşte între altele, ca toţi preoţii români să fie adunaţi la 
Oradea-Mare, unde să fie supuși unui examen amănunțit ţinut în 
prezenţa superitendentului calvin, care va putea astfel cunoaşte 
progresul lor, și al credincioșilor români trecuți la noua lege.) 
Preoţii români cari primeau calvinismul, erau scoşi de sub juris- 
dicţia episcopilor români şi sârbi, având singuri dreptul să-şi aleagă 
episcopi și protopopi, după normele învățăturilor calvineşti, 

Sinoadele reprezentanţilor acestei credinţe ţinute în tot cursul 
veacului XVII, prin diferitele centre ale câmpiei din stânga Tisei, 
trimit un însemnat număr de preoți români ca „păstori“ prin satele 
Bihorului, iar pe alții îi numesc episcopi, ori îi ridică la rangul 


1) Pâclişan Z. : Biserica română şi calvinismul dela moartea lui Gh. Bethlen, 


până la unirea cu Roma. Cult. creşt. 1922 pg. 171. 
2) Pâclişan Z.: art. cit. pg. 177. 


362 


de nobili. Clerul român trecut la calvinism şi intrat în sânul no- 
bilimii ungurești, avea datoria de a propaga cuvântul Domnului 
între Români ca şi „bieţii Valachi să-și poată câştiga zilnic hrana 
sufletească, scoțându-i din întunerecul superstiţiilor religioase să fie 
aduşi la lumină“, 

Principele Râkoczy întemeiază un episcopat român pentru 
părţile Maramureșului, Sătmarului şi Chioarului, așezând în fruntea 
lui pe Savu Popa, cu îndatorirea să predice calvinismul în limba 
română, între locuitorii acestor comitate, supraveghind deaproape 
pe preoţii satelor, și îndemnându-i să-şi îndeplinească cu sârg da- 
toria de apostoli ai noii învățături.) 

Procesele verbale ale sinoadelor calvinești, pomenesc cu nu- 
mele pe mai mulţi „păstori români“, cari erau conducătorii spi- 
rituali ai satelor, aşezaţi acolo şi învestiți cu depline puteri bise- 
riceşti de către autoritatea sinodală, Sinodul ţinut la Debreczen la 
1671 menţionează „ordinări“ de preoţi români, iar cele dela: Csatâr 
Dioszeg și Leta-Mare, ţinute la 1673, obligă sub aspre pedepse pe 
preoții români, să propovăduiască calvinismul prin satele lor. 

Propaganda calvină făcută printre Românii şesului, timp de 
aproape două veacuri, şi cu mijloacele puternice de cari dispuneau 
Principii ardeleni, a avut urmări fatale pentru neamul nostru, în- 
cepând din regiunile Tisei superioare şi până în părţile Szeged-ului 
- mare parte din Românii cari locuiau pe teritorul județelor Hajdu, 
Szabolcs şi Bihor, s'au desnaţionalizat pierzându-se pentru tot- 
deauna în masa ungurească.?) 

Comitatele Bihor și Sătmar, pe la sfârșitul veacului XVII, 
“sunt străbătute de alți misionari, cei ai catolicismului, 

Episcopul Munkâcs-ului Iosif de Camellis, pe la 1695, pro- 
povădueşte catolicismul printre Românii din șesul Sătmarului, tre- 
cându-i pe cei mai mulţi, cari au primit această învățătură în 
rândul Rutenilor săi.) 

Pe lângă populaţia românească stabilită prin satele şi târgu- 
rile șesului Tisei — din care o mare parte a fost maghiarizată — 
- întâlnim în secolele XVI—XVIII, o alta flotantă, alcătuită din pă- 
storii români, cari veneau aici, cu animalele lor la vărat ori iernat, 


') Pâclişân Z.: art. cit. pg. 264—265 

2) Radu L: Istoria diecezei române unite a Orăzii-mari. Oradea, 1930, 
ps. 11—42. 
3) Radu I.: op. cit. pg. 15. 


363 2 


Mulţi din ei cu timpul îmbogăţindu-se, s'au stabilit la sate, dar mai 
ales în oraşe. O conscriere a orașului Kecskemét dela 1559, spune 
că pe teritorul acestui centru urban, se aflau mai multe cirezi de 
boi grași, ai căror proprietari erau români!) 

Actele orașului Hajdu-Nânâs dela 1699, înșiră între proprie- 
tarii de case şi turme, deasemeni pe mai mulţi Români, 

Procesele verbale redactate în XVII, în diferite ședințe ale 
siaturilor orășenești ţinute în: Debreczen, Kecskemât, Tokay și 
Eger, tratează de multe ori problema Românilor din aceste părți, 
cari au devenit așa de numeroși, încât puneau pe gânduri autori- 
tăţile locale, Procesul verbal al sfatului orăşenesc din Debreczen, 
redactat la 26 Aprilie 1627 spune „Sârbilor și Românilor să nu 
le fie permis a cumpăra sau a-și face casă, nici Ungurilor să le 
vândă, ci ei să locuiască în bordee, ba nici bordee să nu-și facă 
mai mult“,?) Dispoziţii și procese verbale cari tind să oprească 
năvala și pătrunderea elementului românesc în spre orașele câmpiei 
Tisei, se găsesc redactate și mai înainte, Elementul românesc din 
judeţele: Bihor, Hajdu şi Szabolcs — alături de Unguri şi Sârbi — 
a îndeplinit şi diferite servicii militare, angajat, fie în solda Prin- 
cipilor ardeleni, fie în cea a regilor Ungariei, Principele Stefan 
Bocskay, pe care haiducii, — aceşti soldaţi liberi cari luptau pe 
plată -- l-au ajutat în diferite răsboaie, i-a colonizat în veacul XVII, 
în următoarele localităţi: Kalló, Nânâs, Dorogh, Varjas, Hathăz, 
Vâmos-Pâres, Sima și Vid. Numărul celor așezați de el în aceste 
centre, a fost de 9254 suflete, cărora l-a dat pământ arător şi 
loturi de case, 

Intre aceşti soldaţi liberi, se aflau pe lângă Unguri şi Sârbi, 
un însemnat număr de Români, cum rezultă din diferitele con- 
scrieri ale orașelor haiduceşti din veacul XVIL.) 

Haiducii români și-au păstrat, chiar aici, în inima câmpiei, 
naționalitatea lor bine distinctă, — cum rezultă din șematismele 
episcopiei rutene de Munkâcs — până la începutul secolului XIX, 
De acum înainte apar tot mai rar ca o populaţie deosebită de 
cea a Ungurilor, trăind amestecați și încercuiți din partea ace- 


1) Takács S.: op. cit. pg. 280. 

2) Takács S.: op. cit. pg. 260. 

3) Takács S.: op, cit. pg. 269. Komáromy A.A szabad hajduk története 
vonatkozó levéltári kutatásak. Budapest 1898 pg. 17. 


364 


stora, s'au desnaţionalizat cu totul, statisticele de mai târziu tre- 
cându-i pe toţi în rândul elementului unguresc, 

Regiunile Nord-Vestice ale ţării cuprinse între Crișul Repede, 
Bărcău, ler, Someș și Tisa în veacul XVIII, vor fi supuse unor 
mari prefaceri etnice, ca și Crișana și Banatul. Acum începe pă- 
trunderea elementului unguresc dinspre interiorul șesului tot mat 
adânc spre periferia lui, căutând în această înaintare văile râu- 
rilor, unde era pământul cel mai bun arabil, apoi coborirea ele- 
mentului rutean tot mai înspre Sud, dinspre poalele Carpaţilor și 
stabilirea lui prin satele de azi ale judeţului Sătmar, precum şi 
colonizarea Şvabilor în șesul din jurul celor două oraşe: Satu- 
Mare și Careii-Mari, 

Românii formau în adevăr, în cele dintâi decenii ale vea- 
cului XVIII, majoritatea populaţiei în judeţele Satu-Mare și Ma- 
ramureş, Comitele judeţului Satu-Mare la 1761, caracterizează 
astfel populația de sub oblăduirea lui, vorbind despre mișcările 
religioase „atât de puternic sunt înficiate inimile acestor neînfricați 
că abia se mai pot îndoi”, ) Făcând menţiune despre populația 
judeţului spune, că aici locuese „natio valachica et ruthenica“. 
Comitele E. Barkocy scrie din Maramureș la 15 Martie 1761, co- 
mitelui Kâroly, la Sătmar: „In județul pus sub grija mea, dom- 
neşte pacea între nobilii valahi şi ruteni“, Majoritatea populaţiei 
este formată după mărturiile lui, în tot Maramureșul din Români 
şi Ruteni, Pe cei dintâi pe lângă toate încercările făcute, nu-i poate 
opri să întreţină legături economice, cu Românii din Transilvania 
și Ungaria. 

Nu trebue uitat faptul că populația românească din satele: 
judeţelor: Bihor, Szabolcs, Hajdu şi Maramureș, până în veacul XVIII, 
îşi aducea cărţile rituale în mare parte din Moldova și Muntenia. 
Ordinul Mariei Therezia din 1770 opreşte importul lor, pentru 
totdeauna,?) 

Mişcările revoluţionare ale lui Râkoczy, începute în cei dintâi 
ani ai veacului XVIII, au luat fiinţă tocmai pe teritorul judeţelor: 
Ung, Bereg, Ugocia, Szabolcs, Sătmar şi Bihor, unde locuiau un 
mare, număride Români calvinizaţi în o însemnată măsură, Elementul 


1) Dragomir S.: Istoria desrobirei religioase a Românilor din Ardeal in 
sec. XVIIL Sibiu 1930, vol. II, pg. 206—209. 
2) Böhm 1.: A liturgikus nyelvekrâl. Eger 1897, pg. 135—136. 


365 2* 


românesc luptând în rândurile Curuţilor a făcut minuni de vitejie, 
mulţi dintre acești revoluționari ridicându-se la rangul de căpitani 
și conducători de oaste. Numărul mare al Românilor cari au luptat 
sub steagurile vestitului principe revoluţionar, apare și din așa nu- 
miteie cântece ale Curuţilor, cari au în cea mai mare parte ca- 
racterul — melodie şi versificaţie — până azi românesc, deși sunt 
executate în ungurește.!). 

Elementul unguresc după 1720 — favorizat deoparte de vre- 
murile mai liniștite cari urmează răsboaielor revoluţionare ale lui Rá- 
koczy, de altă parte de către nobilimea ungurească, care-l așează tot 
mai numeros pe moşiile ei — formează pe teritorul judeţului 
Sătmar o insulă puternică, alcătuită din peste 20 localităţi, așe- 
zată în jurul orașului Satu-Mare). Din grupa aceasta de sate, 
vor pătrunde mai târziu — în secolul XVIII, şi următorul, — pe 
valea Someșului, înaintând până la Seini, apoi pe valea Crasnei 
și Lerului, pătrunzând până departe peste munţii Meseșului şi Plo- 
pișului, în bazinul Zălăului, 

Rutenii după 1720, deasemeni se coboară dinspre munţi spre 
câmpie, alcătuind o insulă, rămasă aproape întreagă peste frontiera 
actuală, în Ungaria şi Cehoslovacia, 

Astăzi pe teritorul judeţului Sătmar, se află risipiţi prin ur- 
mătoarele localităţi, Peleşul, Lazuri, Livada, Adrian, Agriș, Bercu, 
Nisipeni, Halmi, Micula şi Culciul-Mare, fără însă să alcătuiască 
undeva majorităţi absolute de populaţie, ci sunt amestecați cu Ro- 
mânii și Ungurii satelor?), Așezarea elementului rutean pe teri- 
torul judeţului Sătmar, a fost favorizată în veacul XVIII. pe lângă 
factorii geografici şi economici și de către cei religioşi, fiindcă 
după 1634, populaţia românească din părţile ungurene, a ajuns să 
fie supusă jurisdicției episcopatului rutean de Munkács. 

Alături de insula puternică ungurească — care ia ființă pe 
teritorul județului la începutul acestui veac — și de înfiltrările 
rutene mai slabe ca intensitate și cu efecte mai reduse de des- 
naționalizare exercitată asupra elementului românesc, — tot acum 
ia ființă o altă insulă etnică, alcătuită din Șvabii sătmăreni, 


1) lancs6 B.: A român nemzetiségi, törekvések története. Budapest 1856, 
vol. IL, pg. 656—661. 

2) Borovszky S. : Szatmár vármegye története. Budapest, pg. 493. 

3) Borovszky S.: cp. cit. pg. 492. 


366 


Nobilul Al. Károly, mare. stăpân de moşii, întinse aproape 
peste tot judeţul, a căutat din lipsa braţelor de muncă, să-și aducă 
coloniști gerrnani la începutul veacului XVIII, Prin o cerere adre- 
sată Cancelariei aulice din Viena, își exprimă această dorință ru- 
gând Curtea să-i scutească pe coloniști de impozitele datorite 
Statului, Cererea i-a fost aprobată, astfel că în primăvara anului 
1112, s'a făcut cea dintâi colonizare șvăbească în șesul Sătmarului, 
La 16 Iulie, loan Kereskeny — emisarul nobilului Károly — a plecat 
din Bratislava cu un transport de Germani spre Sătmar, cari odată 
ajunși aici au fost colonizați în localităţile: Urziceni, Ciumești, Că- 
pleni, Careii-Mari și Moftinul-Mare !), 

Situaţia materială a coloniștilor la venire era așa de jalnică, 
încât familia nobilului a fost silită să le dea ajutoare în bani şi în 
natură, ba unora din ei chiar pâinea zilnică. Casele şi le-au zidit 
numai în mod provizor, rămânând ca la anii viitori să-şi ridice 
locuinţe mari și statornice, 

Al. Károly trimite din Bratislava sub conducerea administra- 
torului său Grabarisc o altă grupă de colonişti germani spre Carei, 
Noul stăpân i-a scutit pe timp de 3 ani, de ori ce fel de impozite 
faţă de el, iar 6 ani de cele datorite județului și comunei, după 
care termen erau obligaţi faţă de domnul de pământ cu aceleași 
dări şi zile de lucru, ca şi ceilalţi iobagi, 

Pentru a le veni în ajutor la înjshebarea gospodăriilor, fie- 
care colonist primea la început câte 2 boi o vacă și 12 măsuri de 
grâu, în schimbul acestor ajutoare fiind dator să lucreze gratuit o 
parte din pământul domnului, 

AL Károly, la 1719 lansează un nou apel către populaţia 
germană din oraşele renane, făgăduind celor cari vor veni pe 
moşiile lui mai multe favoruri. Chemarea a avut răsunet, așa că 
la 1720 s'a îmbarcat la Ulm, un alt transport de colonişti Șvabi 
pentru a fi aşezaţi în satele din jurul Careilor, Cei mai mulţi din 
ei au fost plasați după sosire în Careii-Mari, şi în localitatea Foeni, 

Câţiva ani mai târziu la 1726, se aşează Germanii și în lo- 
calitatea Ardud. Ungurii cu cari locuiau împreună le-au făcut multe 
mizerii, încât coloniştii s'au văzut nevoiţi să se plângă în repeţite 
rânduri nobilului Károly, rugându-l să ia măsuri pentru îndrep- 

4 
1) Vonház I.: A Szatmârmegyei német telepitesrâl. Századok., an XLVII. 
ps. 303—707. 


867 


tarea răului, Domnul de pământ ca să pună capăt neînțelegerilor, 
la 1730, dispune să fie mutaţi Şvabii de aici, şi duși în localitatea 
Beltiugul-Crasnei, 

Prin anii 1729—31 se așează alte grupuri de Germani, mai 
puțini la număr, prin satele ridicate de connaţionalii lor, iar alţii 
sosesc la 1733 și 1735, plasați mai ales prin satele din jurul Ca- 
reilor-Mari! ), 

După moartea lui Al, Kâroly, urmaşii lui au continuat opera 
de colonizare aici, dar în stil mult mai mic, Intre anii 1743—58 
s'au asezat familii germane prin următoarele localităţi: Gilvaci, 
Cămin şi Craidorolţ, iar între anii 1759—91, prin satele Alexan- 
dreşti, Terebeşti, Socondul-Mare, Şieşti, Homorodul de jos, Ber- 
leşti şi Sanislău, cei mai mulţi din ei erau veniţi de prin satele 
întemeiate de Al, Károly. Prin anii 1792—1803 s'au aşezat Șvabii 
în localităţile: Jjib, Ciumeşti, Hurez, Dindileag şi Mădăraș, iar 
după 1803 în Tăşnad şi Tiream?), 

Faptul că au fost așezați în sate izolate unele de altele, apoi 
că nu sa învrednicit de favorurile celor din Banat, a contribuit 
în mare măsură la maghiarizarea lor, în a doua jumătatea vea- 


cului XIX, 


In secolul XVIII, sub domnia Mariei Therezia, au fost co- 
lonizaţi Germani în număr mai mic — pe la 1773 — și prin câ- 
teva localități din Maramureş. Cei așezați în centrele: Sighet şi 
Câmpulung au venit din Austria, iar cei din Vişeul de sus, Borșa- 
Handal şi Huta, au fost aduși dîn Tatra ë}. Scopul colonizării lor aici 
a fost desvoltarea unei cât mai mari industrii, Coloniștii fiind aşe- 
zaţi în o regiune total izolată de către restul marilor grupe germane, 
sau maghiarizat aproape cu totul până la 1910. 

Veacul XVIII așa dară favorizează și desăvârşeşte alcătuirea 
definitivă peste ținutul de şes al Someșului, Crasnei și lerului — 
pe lângă str.vechea populație românească — a unor însemnate 
minorităţi etnice de astăzi, dintre cari locul întâi îl ocupă Ungurii 
şi Germanii, apoi elementul rutean, cari toate vor schimba pentru 
totdeauna, caracterul etnic al regiunii, pe care l-a avut până 
atunci, 


1) Vonhăz Í. : art. cit. pg. 313—417. 


2) Vonház S.: art, cit. pg, 41l—415. 
5) Szilágyi I.: Mârmaros vármegye leirása. Budapest 1876, pg. 297. 


368 


Secolul XIX prezintă pentru toati câmpia Tisei — dar mai ales 
pentru părțile bihorene, sălăgene şi sătmărene — faze noi în le- 
sătură cu rapoartele dintre elementul unguresc și celelalte naţio- 
nalităţi din ţară. Statul acuma, în mod oficial, dă semnalul luptei, 
contra tuturor locuitorilor de altă limbă de pe teritorul său. 


Nabonalităhie. dela apunt ării 
După tecemaămâmkul dn da iyo. 


Blok romina 


e nt Roth ana actuali 


Sia 


Lupta a început cu intensitate din ce în ce mai mare la pe- 
riferia câmpiei, acolo unde naţionalităţile prezentau o slabă forță 
de rezistență faţă de tendinţele de desnaţionalizare, ca apoi de 
aici să pătrundă tot mai adânc între dealuri și munți, tinzând să 
desnaţionalizeze Ardealul întreg, (Fig. 4). 


369 


Dintre multele mijloace pe cari le-a întrebuințat statul un- 
guresc în această luptă, purtată contra naționalităților, vom pomeni 
numai câteva, cari au avut urmări aproape fatale pentru neamul 
nostru din aceste regiuni de graniță, anume sistemul de coloni- 
zări, şcoala şi biserica, și falsificarea datelor recesământelor, 

Rostul colonizărilor, făcute sistematic de către statul unguresc, 
începând cu anul 1850 până la 1914, era dea sfărma blocul ro- 
mânesc dela apusul țării în mai multe unități mărunte, cari apoi 
aveau să fie încercuite de jur-imprejur de către populaţia ungu- 
rească a coloniștilor, prin acest sistem fiind asigurată desnaţiona- 
lizarea noastră. Unde nu puteau lua ființă colonii noui, din lipsă 
de pământ disponibil, acolo statul aducea familii mai puţine de 
unguri, pe cari le așeza risipite prin satele noastre şi ale altor: 
naţionalităţi, fie ca lucrători de pământ, ori întrebuințaţi la ex- 
ploatările de păduri, sau minerale, fie ca industriași ori meseriași, 

Colonizările ungurești erau făcute după un plan bine studiat, 
și cu rezultate sigure de desnaţionalizare, 

Intemeierea lor se urma sistematic an de an, indiferent de 
guvernele cari se perindau la cârma statului și cari toate sacri- 
ficau însemnate sume bănești, pentru întărirea elementului ungu- 
resc, prin acest sistem în mijlocul naționalităților 1), 

Becksics G., unul dintre principalii luptători pentru ideea în- 
frățirii cât mai multor colonii ungurești așezate printre celelalte 
naţionalităţi ale fostei Ungarii, tratând această problemă ajunge la 
următoarele constatări: „Politica de colonizare și industrială care 
are de scop întărirea și expansiunea Ungurilor, ne poate ajuta să 
pătrundem în sânul naționalităților, Politica de colonizare poate să 
dea pe mâna Ungurilor toate văile râurilor din Ardeal și astfel 
poate să izoleze complexele valahe de cele săseşti, iar industria 
poate duce pe Unguri până în cele mai îndepărtate regiuni ale 
naționalităților din nordul țării și din Ardeal” 2), După ce arată mai 
departe cum se va putea înfăptui desnaţionalizarea satelor și ora- 
şelor prin politica de colonizare ajunge la concluzia „astfel este 
de așteptat îndoirea numărului Ungurilor“, 

Tot acest autor în un studiu apărut la 1896, arată că Un- 
gurii vor trebui să cucerească an de an în locul întâi văile râu- 


1) Rusu Şirianu I.: Românii din Statul ungar. Arad 1904, pg. 172. 
5 Rusu Șirianu I: op. cit. pg. 184, 


300 


rilor cari coboară dinspre Ardeal în câmpia Tisei, începând cu 
cea a Mureșului și Crişului-Repede, legând astfel peste Oradea şi 
Cluj, blocul unguresc din câmpia Tisei, cu Săcuii din bazinul su- 
perior al Mureșului şi Oltului, apoi închegând resfiratele așezări 
ungurești dintre Feldioara-Răsboeni, Alba-lulia și Arad, una cu 
alta şi alcătuind o a doua mare arteră de legătură etnică dintre 
Ungurii ardeleni și cei din șes!), 


Realizarea Ungariei unitare cu ajutorul sistemului de colo- 
nizări apare și din studiul lui Kenéz Bela, apărut la 1913, care 
cere guvernului să procedeze cât mai amănunţit la cunoaşterea 
hotarelor etnice ungurești, precum și la a insulelor răzleţite și risipite 
printre celelalte naţionalităţi?) Acestea prin colonizări vor trebui 
legate an de an tot mai puternic, cu marele bloc unguresc din 
câmpia Tisei, 

Pentru o cât mai bună reușită a politicei de colonizări, după 
1894, această problemă a fost trecută în grija ministerului de 
agricultură, căruia i se puneau la dispoziţie an de an însemnate 
sume bănești, în vederea realizării acestor noi focare de desna- 
ționalizare, Bărbaţii de stat unguri la rândul lor, au început a 
atrage atenţia organelor oficiale, să nu mai permită Românilor să 
cumpere moșiile şi pământurile făcute de vânzare de către Un- 
guri, fiindcă Românii sunt: „flămânzi după pământ“, Statul făcea 
tot posibilul ca orice moșie, fie cât de mică, să ajungă, după 1911 
în stăpânirea lui, pentru a fi întrebuințată exclusiv în folosul 
creerii de colonii noui. 


Guvernele ungurești după 1867, au pus în serviciul maghia- 
rizării alte două puternice forțe spirituale, anume : biserica și școala, 
Prin faptul că limba ungurească era decretată în toate oficiile, ca 
limba de stat, cei mai mulţi Români nu puteau pătrunde în func- 
țiile publice, decât cu prețul lăpădării de limba strămoșilor, Limba 
ungurească ca să poată fi răspândită până în inima satelor, la 
1879 s'a votat legea, care a impus-o în mod obligator, tuturor 
şcoalelor din ţară, la 1891 s'au introdus prin altă lege, așa numitele 
grădini de copii, iar la 1907, s'au votat, cunoscutele legi școlare 


1) Befsics Gh.: A magyar faj terjeszkedése és nemzeti konszolidâcionk. 
Budapest 1896 pg. 38. 
2) Kenéz B.: lavaslatok a nemsetségi kérdés megoldására. Budapest. 1913 


pg. 13. 


371 


ale lui Appony, cu scopul vădit de a desnaţionaliza cât mai 
grabnic popoarele de altă limbă din fosta Ungarie, 

Pentru a arăta rostul acestor legiuiri școlare, vom cita numai 
câteva fraze din dispoziţiile lor, anume : 

„in școalele elementare cu limbă de propunere nemaghiară, 
cari se împărtășesc de ajutorul statului ori nu, limba maghiară are 
să fie propusă în toate clasele, cursurilor de toate zilele, în aşa 
măsură, încât copilul de limbă nemaghiară, să-și poată exprima 
ungurește și la înțeles cugetele corespunzătoare scopului de viaţă 
pe care-l urmărește“, ! 

Articolul 24, lasă la dispoziţia organelor de control soarta 
învățătorului român, care putea fi ori când scos din oficiu, dacă 
se dovedea „neglijent în ce privește învăţătura limbii maghiare ori 
dacă lua o direcţie contrară intereselor statului”, Câtă deosebire 
între șovinismul vădit al acestor legiuiri şcolare, şi larga toleranță 
acordată minorităților de către Statul românesc de astăzi. 

Toată campania purtată de către ziaristica română arde- 
leană, şi toată opoziţia făcută la timpul său în parlamentul din 
Budapesta de către reprezentanții Românilor din Ungaria, au rămas 
zadarnice, legile s'au votat în uralele de bucurie ale presei șovi- 
niste, care mergea așa de departe încât, cerea Românilor din fosta 
monarchie, nu numai cunoașterea limbii ungurești ci şi: „senti- 
ment maghiar“, 

Pe lângă școală, a fost pusă în serviciul maghiarizării, în a 
doua jumătate a veacului XIX şi biserica, care a desnaţionalizat 
o bună parte din Românii de pe teritorul judeţelor: Satu-Mare, 
Ugocia, Hajdu, Szabalcs și Bihor. Elementul românesc din aceste 
regiuni prin trecerea, și supunerea în veacul XVII, sub jurisdicția 
episcopatului rutean de Munkâcs, s'a separat cu totul sub raport 
bisericesc, politic şi naţional de către massa românească din Ar- 
deal,!) Rimași astfel izolaţi, lupta contra lor s'a putut da cu mai 
mulţi sorţi de izbândă. Noul episcopat le trimitea în sate numai 
preoți unguri, crescuţi în seminariile catolice dela Munkács și 
Ungvár, cari ajutaţi din partea statului şi încurajați de către au- 
toritatea bisericească, au putut desfiinţa pe încetul orice legături 
sufletești dintre cei încredinţaţi păstorii lor şi restul românismului, 


1) Unirea 1907. Nr. 94—93. 
1) Radu I. op. cit. pg. 10. 


872 


Limba noastră, folosită odinioară în biserici la toate serviciile pu- 
blice și de cult, a fost înlocuită cu cea ungurească, cărţile rituale 
româneşti au fost pe încetul traduse în ungureşte și introduse 
oficial în toate comunităţile religioase româneşti din satele dela 
apusul ţării, sub pretextul că Românii nu-şi mai cunosc limba. 

Şovinismul unguresc mascându-și intenţiile, pe motivul că 
voeşte să adune sub obliduirea unei singure autorităţi bisericești, 
pe toți așa numiții: „Unguri gr. catolici“, prin anii 1863 începe o 
mișcare în acest sens, pe teritorul judeţelor amintite mai sus, cu 
scopul să obțină dela Scaunul Roman, înființarea unei episcopii 
gr. catolice maghiare, cu limba liturgică ungurească, !) 

Guvernele au incurajat în taină aceste mișcări, cari iau o 
desvoltare din ce în ce mai mare prin anii 1881 şi 1896, încât 
la 1898 s'a putut constitui la Budapesta așa numita: „Comisiune 
regnicolară a maghiarilor gr, catolici de rit grecesc“, Scopul ei 
era — cum precizează preşedintele Szabó Jenő în o broşură oca- 
zională — să introducă şi să păstreze la toate actele cultul divin 
numai limba ungurească, scoțând-o din starea tolerată de până 
atunci, aşa cum o impun şi pretind interesele Ungurilor gr, ca- 
tolici, apoi să facă demersurile necesare la Scaunul Roman şi la 
Curtea din Viena, pentru a le înfiinţa o episcopie, pe seama Un- 
gurilor gr, catolici. 

Ideia înființării nouii episcopii a fost îmbrăţișată şi susținută 
cu căldură de către toate guvernele, cari vedeau în realizarea ei 
un nou mijloc, pus în serviciul maghiarizării, pentru a desăvârși 
Ungaria unitară, La 1912, fără să fie consultată biserica gr. cato- 
lică română din Ungaria ori reprezentanții ei, guvernul unguresc 
înșelând buna credinţă a Pontificelui, a putut stoarce Romei asen- 
timentul înființării episcopiei gr, catolice maghinre de Hajdu-Dorog, 
creiată pe baza bulei „Cristifideles Graeci”, 

Nu voiu insista asupra luptei dusă cu atâta însufleţire şi jertfă 
de către biserica, clerul şi poporul româno-unit din Ungaria, pentru 
a zădărnici ființa acestei episcopii, ci voiu aminti numai aiâta, că 
după recunoaşterea ei oficială, presa ungurească și-a arătat arama 
pe faţă, desvelind intenţiile tainice, pe cari le-au avut guvernele 
şi inițiatorii mișcării, atunci când au pus la cale înfiinţarea epis- 
copiei de Hkjdu-Dorog: 

1) Dosarul episcopiei gr. cat. maghiare de Hajdu-Dorog. Arhiva metro- 
politană. Blaj. 


373 


„Noua episcopie“ — spicuim din articolele de atunci ale 
oficiosului guvernului — va fi o puternică citadelă pentru apărarea 
naţională. Va fi un punct de mânecare în recucerirea pe seama 
statului unguresc a Ungurilor“, Ea este o „cauză naţională“ și nu 
confesională, Tocmai în interesul limbii maghiare și a maghiaris- 


Locul: din Ungaris cu Emb 
lungi tomâmzancă pimë În 1854. 


E Baii soma 
O Pia loite de Români 


= Fomtina cruci 


mului, după o luptă îndelungată se înființează episcopia de Hajdu- 
Dorog. !), 

Infiinţarea ei s'a făcut prin minciună şi fals, Scaunul Roman 
a fost amăgit, prezentându-i-se o situaţie nereală, deoarece Un- 
guri gr. catolici n'au existat nici odată în aceste părţi, de câte ori 


1) Felvidéki ujság. 1913. Nr. 119. 
Egyházi közlöny 1913, Nr. 18. 


374 


se vorbeşte despre ei totdeauna avem de atace cu Români, Ru- 
teni ori Sârbi maghiarizați. 

Bulele papale ca şi toate actele Scaunului Roman, înaintate 
clerului catolic din Ungaria până la 1912, nu fac nici odată men- 
ţiune, că pe teritoriul acestui stat s'ar afla Unguri de lege sau cre- 
dințţă grecească, și cari ar trebui convertiți la catolicism, 

Cu ajutorul arhivelor orăşeneşti și mai ales cu cel al Şe- 
matismelor episcopiei rutene de Munkâcs apărute până la 1822 
şi a celei de Oradea-Mare, se poate dovedi amănunţit modul cum 
a decurs procesul de desnaţionalizare şi maghiarizare al populaţiei 
românești din judeţele: Hajdu, Szabolcs, Sătmar şi Bihor, (Fig. 5). 

Orașul Hajdu-Dorog, până la 1816, avea două parochii, una 
ruteană şi alta românească, Episcopul de Agria, cu ocazia vizi- 
taţiei canonice făcută aici, la 1748, semnalează de asemeni faptul, 
că a aflat în acest centru doi preoți, unul al Rutenilor, celălalt al 
Românilor, *). 

Ordinul Mariei Therezia din 5 Mai 1765 — referitor la con- 
scrierea parohiilor și preoților de rit gr, catolic din Ungaria, a 
produs şi în Hajdu-Doros o serie de nemulțumiri, între populația 
română şi ruteană. Pentru ale pune capăt, împărăteasa a trimis la 
fața locului o comisiune de anchetă în anul 1767, cu misiunea să 
aplaneze neînțelegerile, între aceste două neamuri. Comisiunea în 
urma unor lungi învestigaţii, a adus următoarea sentință „În orașul 
Dorog primarul să fie totdeauna ales dintre Ruteni, iar vicepri- 
marul dintre Români,“ ?) 

Comisiunea alcătuită la 1773, în vederea redactării și edi- 
tării cărților liturgice de rit grecesc din Ungaria, face mențiune 
numai despre limba românească și slavonă, fără să pomenească 
nici un cuvânt despre cea ungurească, dovadă limpede că la 
această dată nu erau Unguri gr.-catolici sau ortodocși în fosta 
monarchie, cari să aibă nevoe de cărți rituale în limba lor. 

Șematismul diecesei rutene de Munkács dela 1822, cuprinde 
date foarte instructive, referitoare la populaţia judeţului Satu-Mare, 
întrucât la această dată majoritatea satelor, aparţineau bisericește 
acestei dieceze, După datele lui, Românii formau majoritatea po- 
pulaţiei în judeţ, fiind repartizaţi în modul următor: 132 comu- 
nități religioase erau locuite numai de Români, 82 locuite numai 


3) Böhm L op. cit. pg. 132—135. 
2) Böhm I. op. cit. pg. 132. 


379 


de Ruteni, iar restul de 74 erau repartizate astfel, în 10 locali- 
tăți Românii erau amestecați cu Rutenii, în 31 localităţi Românii 
erau amestecați cu Unguri și în 33 Românii erau amestecați cu 
Unguri şi cu Ruteni, 1) 

Satele din partea răsăriteană a județului Hajdu și din cea 
sudică a judeţului Szabolcs, ca şi o bună parte din cele din 
Sătmar și Bihor aveau la începutul veacului XIX, limba liturgică 
şi de vorbire „valachica“, cum adeveresc şematismele episcopiei de 
Munkács și Oradea-Mare. Deatunci și până la 1914, au fost cu 
totul maghiarizate, prin ajutorul bisericii, care a căutat sub masca 
falsă a episcopiei maghiare de Hajdu-Dorog, să-i alipească pe 
acești Români înstrăinaţi, pentru totdeauna blocului unguresc din 
câmpie, Nedreptatea făcută Românilor Ardeleni prin înfiinţarea: 
acestei episcopii, a fost reparată abia după 1918, când Scaunul 
roman a hotărît trecerea tuturor parohiilor de pe teritorul ro- 
mânesc, din nou la diecezele, dela cari au fost desmembrate prin 
bula Cristifideles Graeci. 

Datele statistice referitoare la naţionalitățile din Ungaria, au 
fost după 1870, sistematic falsificate, încât guvernele și oficialitatea. 
să poată înfățișa statul, cât mai unitar sub raport etnic, Adevărul 
acesta este recunoscut de către mulți statisticieni istorici și sociologi 
- unguri în scrierile și publicaţiile lor, cari neorbiţi de patimă pri- 
veau obiectiv problema naţională din Ungaria. Iászi Oszkár tra- 
tând în un studiu desvoltat — apărut la 1912 — problema na- 
ţionalităţilor din Ungaria ajunge la următoarea concluzie „pe când 
în perioada de 20 ani dela 1850—1869 când conscrierea popu- 
laţiei se făcea de către curtea din Viena, numărul Ungurilor 
crescuse cu 50.000, (în toată Ungaria), pe atunci în perioada de 
10 ani, de 1890—1900, când conscrierea a fost făcută de către 
statul unguresc, populaţia ungurească a crescut cu 473,000,“ 2) 

În adevăr, statisticele şi recesământele Ungariei, începând cu 
veacul XVIII, și până la 1869, arată elementul unguresc foarte 
puțin numeros în toată ţara, în raport cu celelalte naţionalităţi, 
Adam Kollar scrie la 1763 despre Unguri „cea mai mică partea 
Ungariei este aceea pe care o locuese numai cei cari vorbesc un- 
Gurește, și e teamă că și limba ungurească se nimicește ca odi- 
nioară a Cumanilor,“ 3) 


1) Lapedatu Al.: Miscelanee. București 1925. ps. 60. 
2) lâszi O.: op. cit. pg. 378—379. 
5) Hunfalvy P.: Magyarország etnogrâphiâja. Budapest 1876, pg. 415. 


376 


Recesământul dela 1787 arată, că în toată Ungaria numărul 
Maghiarilor se cifra la 29/, pe când al celorlalte naţionalităţi: 
era de 71%, 


N f D tiy 
- AMING: 


L aa ANa dnie mane ie 1900, 


sia seif ? n CEON 


Am tanântoacă din LAMAR, 


datări de zacomămiatăle ungali, 
sa (fin) mesțierizelă iare sii 
1900 =1910, 
—.— Some Auk 
Gig 6. 
Kautz vorbind despre datele recesământului dela 1850—51,. 
constată și dovedește cu cifre numărul puţin al Ungurilor în raport 


+ , ESRT . Y . > , Y 
cu celelalte “naționalități din stat, ca să ajungă la concluzia „că 
nu este ușor să găseşti un județ curat unguresc în patria noastră,“ ?) 


2) Kautz Gy.: A Ausztriai birodalom statisztikája. Pest, 18*5, pg. 81—82. 
Pg 


z E 


Tot așa de instructive sunt datele cuprinse în dicţionarul 
geografic a lui Fenyes Elek, apărut la Pesta 1851, unde se dă 
numărul şi în parte naționalitatea populaţiei din satele Ungariei 
(afară de Ardeal), Autorul menţionează o serie de localităţi ră- 


Românii dm Ungari se Jugolaria 
e Nojoikát. semăna Ta mw 
O Jünnität, vemvâmaeli . 
—...— honera achat 


Ffy 


mase astăzi peste frontieră în Ungaria, în cari populația deși ară- 
tată ca ungurească, este însă de origine română, dar a fost desna- 
ționalizată. ') 

Studiile etnografice ale lui Czörning, arată hotarul etnic ro- 
mânesc până la 1860, trecând peste interiorul câmpiei Tisei, la 


1) Fényes E. : Magyarország geogrâphiai szotára. Pest 1851, I—IV. 


378 


apus de orașele: Satu-Mare, Oradea-Mare, Salonta-Mare, Arad, 
Timişoara și Vârșeț. Peste această linie, până aproape de Tisa, 
Românii alcătuiau mai multe insule etnice, resfirate printre Sârbi 
și Unguri,!) Dela această dată până la 1910, — cum rezultă din 


E 3 007, 


ZA 30- 40 7, 


yd- 


studiile lui Láng, Jekelffalussy, Balogh şi Kiss L. — hotarul 
etnic românesc a fost împins din interiorul câmpiei, până departe 
înspre regiunea de dealuri și munţi din estul acestui şes.?) (Fig, 6), 


1) Czoernig K. F.: Ethnographie der Ostereischischen Monarchie, Wien. 
1857. vol. L,%pg, 14—14. 

2) Kiss S.: Az oláh nyelvhatâr. Foldr. Kiizi. 1911. pg. 115—119. Balogh 
P. A nepfajok Magyarorsâgon. Budapest, 1902. 


329 3 


Elementul românesc a căzut jertfă idolului desnaționalizării — 
până la 1918, în număr mai mare în Banat, Maramureş și Satu- 
Mare, având o situație ceva mai favorizată în județele; Arad, şi 
partea de sud a Bihorului. Pătrunderea Ungurilor înspre Ardeal, 
s'a făcut mult mai puternic în partea de nord a județului Bihor, 


fiy 8, 
în plăşile; Valea lui Mihai, Suplac şi Marghita, apoi în județul 
Sătmarului, Ugocei, dincolo de Tisa şi Maramureş, !) 
Cu toată opera de maghiarizare, întreprinsă și dusă cu atâta 
vigoare, timp de aproape un veac contra populaţiei românești, to- 


i ) Vargha Gy.: Adatok nemzeti erőnk megméréséhez Budapesti szemle. 
1912, pg. 321—358. 


380 


tuşi ne-am putut păstra superioritatea numerică — în raport cu 
celelalte minorități etnice — peste toate județele din câmpia Tisei, 
cuprinse între hotarele României, cum o dovedesc datele recen- 
sământului dela 1930, !) (Fig. 7, 8, 9, 10). 


pi 
„Satu 
P 


Semani 
gei 
Ez 10 -20 


ERRA 


aste] 0-5 7 


Soto. 


Cercetările istorice dovedesc limpede, fără putință de des- 
minţire, că neamul nostru, chiar şi în aceste părți — numite odi- 
nioară ungurene, ale câmpiei — a rămas dela întemeierea lui până 
azi, strâns tegat de pământul strămoșesc, luptând cu toate furtu- 


1) Manoilă S.: România şi revizionismul. Archiva pentru ştiinţa și reforma 
socială. 1934, pg. 55—82. 


381 3* 


nile, cari s'au abătut asupra lui. Noi am fost aici locuitorii de 
baştină, pe când Ungurii, Germanii şi Rutenii au venit târziu şi 
s'au așezat peste moşia noastră străbună. Fiind mai puternici decât 
noi, apoi favorizați, apărați şi privilegiați de către un stat care 
căuta totala noastră dispariție de pe teritorul lui politic, fatal au 
luptat contra noastră cu mai mulţi sorți de izbândă, reușindu-le 
în curs de secole să maghiarizeze ori rutenizeze pe mulți dintre 
fiii neamului românesc, din aceste părți mărginaşe de hotar, Da- 
toria statului nostru este să creeze și desăvârșească aici, la Apusul 
şi Nord- Vestul ţării o puternică graniță etnică, unde elementul ro- 
mânesc sub toate raporturile, să devină, cel puţin egal, dacă nu 
superior, minorităților etnice, în mijlocul cărora trăiește, Aceasta 
va fi o mărturie neclintită în ochii streinilor, despre calităţile bo- 
gate sufleteşti de cari dispune neamul,și o garanție sigură, că 
hotarele țării nu vor putea fi nici când știrbite, nici măcar cu o 
palmă de pământ, nici prin revizionism, nici prin luptă, căci vor 
fi apărate de conştiințele și trupurile tuturor fiilor ei strânși zid 
neclintit, puternic legat, la miază-noapte-răsărit, de apele Tisei 
vijelioase, iar la miază-zi-apus, de undele Dunării bătrâne, 


Noile noastre șeoale ţărăneşti 
de Al. D. 


Ul. 


Reluăm prin acest al treilea articol, însemnările noa- 
stre în marginea activităţii Școalelor țărănești ale „Astrei“ 
completându-le cu date, ce nu ne-au stat până acum la 
îndemână. f 

ln rândul despărţămintelor de care am pomenit în tre- 
cutele noastre numere, vin acum să se înșşiruie şi cele ur- 
mătoare: 

Despărţământul Aiud de sub preşedenţia dlui prof. 
O. Hulea şi-a organizat şi a făcut să funcționeze școala sa 
țărănească între 3 şi 24 Februarie 1935, fiind frecventată 
de 30 elevi ţărani. Profesorii cari şi-au dăruit munca și 
entuziasmul lor au fost: prof. l. Păstrav (istorie), N. Ostrovăj 
(geografie), O. Hulea (română), N. Papiniu (muzică), 1. Belu 


382 


(eooperaţie), ing. Câmpeanu (agricultură), Aurel Dad (pomi- 
cultură) dela Camera agricolă din Alba-lulia, Al. Atanasiu- 
Albină delegat ca specialist al U. C. A. pentru cursul de 
stupărit, Dr. T. Gruiţă ('gienă), Dr. Munteanu (medicină ve- 
terinară), Dr. 1. Băltariu (drept), Dr. N. Marcu (finanţe), ing. 
P. Marcu (maşini agricole), 1. Ciungan (silvicultura). 

Găzduirea cursiștilor s'a făcut în localul şeoli! primare 
a Bisericii române-unite. Şi-au mai dat preţiosul lor con- 
curs liceul „T. Maiorescu“ și Batalionul V. D. M. 


Rezultatele obținute îndeamnă pe conducători să re- 
înfiinţeze şcoala cu și mai mare succes în anul viitor. 


Despărţământul Cristur-Odorheiu prezidat de dl 
lustin Salanţiu, şi-a organizat şcoala ţărănească făcând-o 
să funcționeze între 28 lanuarie și 2 Martie 1935. La sfâr- 
șitul cursurilor, fiecare participant a primit în mod gratuit câte 
o scrojiţă rasa „Large Weit Uork“ și fiecare sat românese 
un vieruș. Regretăm că nu suntem în posesia unui raport 
mai amănunţit cu privire la activitatea şcoalei. 


Despărțământul Diciosânmărtin de sub președenţia 
dlui prof. 1. Vulcuţiu şi-a inaugurat eu o solemnitate deo- 
sebită şcoala ţărănească la 17 Martie 1935, organizând-o 
pentru 30 elevi ţărani. Din inimosul Raport al desp., men- 
ționăm grija şi înţelegerea cu care a fost alcătuit orarul 
şeoalei la care au predat cu acelaşi entuziasm următorii: 
Dr. Piso (medie veterinar), V. Frâncu (inginer agronom), 
V. Hheil (viticultor), Tr. Boeriu (consilier agricol), T. Becug 
(înv. apicultor), Dr. Săvoiu (igiena), preot Oprean (morala), 
l. Varga (comerț). prof. Șerb şi Tarog (iucru manual), 
l. Vulcuţiu (istorie), preot gr. cat. Tăfoc (educaţia morala), 
insp, A. Cosciuc (viticultură), ing. silvie Alexandrescu (silvi- 
cultura practică), Dr. E. Folea (drept), A. Maior (apieultura), 
Dr. Dumitrescu (igiena) şi Scehâpner (viticultură practică). 
Pentru aplicaţiuni s'au făcut excursii la pepiniere şi ferme 
model. 


Despărţământul Sft. Gheorghe şi-a întemeiat o şcoală 
țărănească ce a avut cursuri între 19 Februarie şi 9 Martie 
1936 cu 22 elevi ţărani. Raportul nu ne oferă și alte date 
spre a le îusemna cu bucurie aci. 


383 


Despărţământul Gherla condus de dl președinte 
Emil Precup, a înfiinţat pe lângă Şcoala ţărănească de fete 
și una pentru bărbaţi, dovedind astfel o capacitate de 
muncă şi iniţiativă ce trebuește în deosebi subliniată, Despre 
şcoala pentru ţăranee, d-sa a referat în Nr. 3 al „Buleti- 
nului“ nostru. 

Urmează să însemnăm aci numai datele ce se referă 
la şcoala ţărănească pentru bărbaţi. Cursurile acesteia s'au 
desfăşurat dela 15 Februarie și au luat sfârşit la 3 Martie 
1930 cu un program analitie bine precizat dintru început, 
nu numai în liniile lui mari, ci și în amănunte, îmbinând 
elementele de cultură generală eu aplieaţiuni practice de 
o imediată necesitate. 

Proiectul cursurilor prevede pe următorii profesori: 
Emanoil Piorag (biblia), Const. Gheţie (româna), 8. Mihali 
și Augustin Pagea (istoria), Pavel Mândrușca, Paşca Au- 
gustin şi Gh. Pick (matematica), Dr. Lazăr Marțian (drept), 
loan Pop (educaţie fizică), Dr. V. Balint (igiena umană), 
Miron llie şi Molnar Pavel (agricultura), l. Casian (apicul- 
tura), Dr. Boroșanu și Dr. Szabo (veterinare), B. Baboş 
(proiecţiuni luminoase din istorie) şi E. Precup (educație). 


Despărţământul Mercurea- Ciuc de sub preşedenţia 
dlui Petre Paşnicu, a întemeiat o școală ţărănească pe care 
a pus-o sub conducerea efectivă a pr. Isidor Vlad și a d-nei 
Adelina P. Pagnicu. Cursurile s'au desfăşurat în luna Aprilie 
1935 eu un număr de 19 elevi ţărani. Profesorii cari şi-au 
oferit munca lor stăruitoare şi idealistă au fost: preot 
Isidor Vlad, ing. Arpad Brnyei şi ing. Emeric Hozan (agri- 
cultura), pr. Petrașcu (apicultura), pr. 1. Vlad şi ing. Arpad 
Brnyei (creşterea vitelor şi pomicultura), Dr. losif Comeș 
(igiena şi medicina populară), Dr. Gh. Guiman (cunoașterea 
legilor şi așezămintelor ţării), pr. 1. Borcan, (noţiuni de 
cultură generală), d-na Adelina P. Pașnicu (istorie şi geo- 
grafia ţării), pr. Isidor Vlad (religia şi morala) prof. Tache 
Sâmbolin (muzica). S'au făcut şi demonstraţii practice și 
s'au oferit ţăranilor distracţii potrivite. La închiderea cur- 
surilor s'au împărţit elevilor premii în greble, lopeţi, 
truse pentru altoit şi câte 4 altoi donați de către Camera 
de Agricultură, 


384 


O şcoală ţărănească a fost de asemeni înființată 
la  Săvârșin, condusă fiind de vrednicul învăţător şi 
preot losif Păcurariu. Corpul profesoral al şceoalei s'a 
compus din losif Păcurariu, învăţător în Săvârşin, Dr. 
Foumald Coţioiu, medie' de cireumseripţie, losif Stoian, 
înv. din Vărădia de Mureș şi Aurel Sufescu, înv. din 
“Timișeşti. Au mai conferenţiatpentru săteni: Dr. Ocet. 
Lupaş, Dr. Marta, medic veterinar, ing. inspector lancu, 
ing. Grecu, prof. Mariş — toţi din Arad — precum şi păr. 
'Tomuja din lupeşti. 

Bxprimându-ne dorinţa ca școalele ţărăneşti ce se 
vor înfiinţa — în cadrul noului nostru an de activitate — 
să folosească experienţa trecutului spre a însemna un cu- 
tezător pas înalnte, suntem fericiţi constatând freamătul de 
vieaţă ce însufleţeşte dela un timp despărțămintele noa- 
stre prin devotamentul cu care de pretutindeni se întâm- 
pină noua instituţie a „Asociaţiei“. Conducătorii și profe- 
sorii școalelor ţărăneşti au pornit pe un drum, la capătul 
căruta vor recolta cea mai înaltă mulţumire a sufletului. 


385 


Material pentru conferințe, şezători, ete. 


Piese teairale, vrednice de jucat 


(cu repertoriul teatrului de diletanţi din desp. jud. Sibiu.) 


Despărțţământul jud. Sibiu al „Astrei“ a avut bunul 
gând de a publiea în ultima sa dare de seamă, pe anul 
de activitate 1934/35, lista pieselor jucate în comunele ju- 
deţului, din partea conducătorilor localnici ai „Astrei“. 


147 de piesel intrun singur judeţ! Dovada cea mai 
evidentă că poporul are dragoste de teatru sătese şi 
că conducătorii despărțământului jud. Sibiu şi-au înţeles 
chemarea. 

Deaoarece lista ar fi eu cale să servească drept 
exemplu şi altor despărţăminte, fie-ne permis a o publica 
și aici, spre orientare tuturor, prelucrată astfel: lista celor 
mai jucate piese teatrale, lista autorilor celor mai mult 
jucaţi şi piesele cu autori necunoscuţi. 

Din listele acestea luăm cu bucurie la cunoștință că 
piesele teatrale ale dlui Petrea Dascălul (P. Olariu): „Tot 
omenia-i mai tare“, și „Să nu mai spui la nimeni“ sunt 
cele maijueate. Despre aceste două piese a mai fost vorba 
în revistă. Atragerm atenţia cetitorului asupra unei a treia 
piese teatrale, de acelaș autor, „Stâlpii satului“, piesă ce 
a apărut toemai în „Bibl. pop. a Asoe.“ și are aceleași ca- 
lităţi, remarcate la celelalte două (No. 222, 5 Gei). 

De sigur — nu tot ce sa jucat merită laudă. 


Așa d. e. încrestăm aici, la răboj, cu mirare, repre- 
zentaţie piesei din viaţa studenţească bucureșteană „Patima 
roşie“ de Mih. Sorbul. Ce rost va fi avut reprezentarea în 
satul Gârbova a piesei, în care sunt arătate câteva tipuri 
de studenţi şi studente detracate, tipuri excepţionale, bol- 
nave ? Şi — iară — e aşa de urgent să se declame mo- 
nologul „Autobuzul lui Tănase“ în Oena-Sibiului și Avrig? 
De aste ne arde pe sate? 


386 


Piesele cele mai jucate au fost: 


De 12 ori: Tot omenia-i mai tare, de Petrea Dascălu! 
(P. Olariu). - i 

De 4 ori: Despre școală, de Maria Drăgan; Să nu 
mai spui la nimeni, de Petrea Dascălul; Siteluţe de aur, de: 
Dia Hârsu; Vlăduţul mamii, de l. Lupescu. 

De 3 ori: Nunta ţiganului, de Eman. Suciu; Orfana 
de lupeanu Al.-Melin. 

De 2 ori: Cârlanii, de C. Negruzzi; Doctorul fără 
voie, de Moliere; Domnița adormită, de lia Hârsu; Legea 
nouă, de Seb. Stanca; Meşterul Papuc, de Victor I. Popa; 
Prinosul îngerilor, de Lia Hârsu; Ruga de Chisetău, de 
losif Vulcan ; Se face ziuă, de Zah. Bârsan; Văduva cu 
farmece, de N. Țânțariu. 

Odată: Arvinte și Pepelea, de Vas. Alecsandri; Așa a 
fost să fie, de N. Țânţariu; Ce poate lenevia, de Th. Spe- 
ranția ; Cetatea Neamţului, de Vas. Alecsandri; Conul Leo- 
nida față cu reacţiunea, de l. L. Caragiale ; Crăciunul, de Lia 
Hârsu; Curiozitatea femeiască, de Maria Popescu; Despre 
măieștrii, de Maria Drăgan; Florin și Florica, de Vas. 
Alecsandri ; Geloșii, de Moşul (preluer. N. Petra Petrescu); 
Hoţii de plăcinte, de l. Baciu; Mana vacilor, de Th. Spe- 
ranția; O viișoară, de Oct. Prie; Păcală argat, de Petre: 
Dulfu; Pălăria ceasornicarului, de Girardin Em.; Patima 
roșie, de Mih. Sorbul (la Gârbova); Pe-aici nu se trece!, 
de Corneliu Moldovan; Piatra din casă, de Vas. Alecsandri; 
Pomul de Crăciun, de Mogul (preluer. N. Petra-Petrescu;. 
Pufușor si Mustecioară, de Victor |. Popa; Sâmbăta mor- 
ților, de Raupah-Păcăţian ; Săvac bine, că mult rău aştepţi! 
de Maria Drăgan; Sfârșitul pământului, de Victor Bftimiu ; 
Slujniea Maicii Domnului, de Lia Hârsu; Țiganul la vânat, 
de Em. Suciu; Zorile, de Și. O. losif. 

După autori: Alecsandri Vasile, de 4 ori; Baciu l, 
odată; Bârsan Zaharia, de 2 ori; Dascălul Petrea (P. Olariu), 
de 16 ori; Drăgan Maria, de 6 ori; Dulfu Petre, de 2 ori; 
Hârsu Lia, de 10 ori; Lupeanu-Melin, de 4 ori; Lupescu 
l, de 4 ori; Moliere de 2 ori; Negruzzi C., de 2 ori; Popa 
Victor |, de 3 ori; Popescu Maria, odată; Stanca Sebastian, 


387 


de 2 ori; Suciu Emanoil, de 3 ori; Țânţariu N, de 3 ori: 
Vulean losif, de 2 ori. 

Piese eu autori necunoscuți: 1. Albă ca zăpada: 2. Aldămaşu; 
3. Bulinuri de supărare; A Castelul fermecat; 5. Cheia casei; 6. Concediul 
jiganului; 7. Doctorul ştie tot; 8. Două surde (de 3 ori); 9. Duşmanii; 
10. Fiica milostivă; 11, Gardul fermecat; 12. Gura lumit (de două ori); 
13. Lăcomia; 14. Limba românească; 15. Mătușa surdă; 16. Mineinosul; 
17. Mog. l. Roată gi Unirea; 18. Nătăjleaţă la peţit; 19. Neamul româ- 
nese (de 2 ori); 20. Nunta Mărioarei; 21. Nunta ţiganului; 22. Nunta ți- 
gănească (de 2 ori); 23. Nu mai svârliţi banii pe nimic: 24. O lume care 
se duce; ¿5. Paiaţele satelor; 26. Păzitorul de noapte; 27. Praznicul 
Difleimului; 28. Prima zi de şcoală; 29, Primăvara (de 2 ori); 30. Puiul 
Codrului; 31. Râpa Nitoae; 32. Râs şi plâns ; 38. Răsplata păcătosului; 
33. Reîntors din lume; 35. Roadele școalei; 36. România mare; 3/. Să 
mergem la şcoală; 38. Sfârgitul dușmăniei; 39. Țiganul cătană; 40. Ţi- 
ganul în căruță; 41. Ţiganul, ciobanul şi jidanul: 42. Țiganul la târg; 
13. Ulciorul fermecat (de 3 ori); 44 Un trai domnesc; 45. Unirea: 46. 
Unirea face puterea; 47. Disul împlinit; 28. Voia sorții; 49. Zâna Zo- 
rilor; 50. Ziua unirii (de 2 ori). 

* s * 

Vrând să insistăm la unele ptese din repertoriul acesta 
— începem să publicăm cuprinsul, cu informații despre ro- 
luri, scenărie, costume, durată, publicitate și „observații“ 
la unele, cari au fost mai bine primite din partea publi- 
cului dela sate. 

Sfaturi în privinţa aceasta vom primi eu plăcere și 
dintr'alte despărțăminte şi le vom publica la rubrica aceasta, 
în numerele viifoare. 

Amintim aici că piesa „Tot omenia-i mai lare“ — ju- 
ceată de 12 ori — s'a publicat în „Bibl. pop. a Asoc.“ 
(No. 213) (cu 5 Lei) și că am recensat-o în No. 2 din anul 
trecut, dând toate informaţiile necesare celor ce ar dori 
să o joace. Despre „Pufugor gi Mustecioară“, — la „teatrul 
de copii“ — am tipărit un articol, al dlui M. lorda, în No. 
2 din anul acesta. 

$ j * 

Cârlanii. Vodevil într'un act, de Constantin Negruzzi. 

Doi fruntaşi ţărani, Miron şi Terinte, au două femei 
frumoase, pe Domnica şi pe Voichița. „Feciorul boierului“, 
Lionescu, încearcă să ajungă în grațiile fiecăreia. Soții 
bagă de samă și — încrezători în credinţa femeilor lor — 
jură că nevasta celuilalt va auzi glasul ademenitor al fiului 


398 


boierului. Rămășagul e pe cinei cârlani, de aici şi titlul 
vodevilului. Domnica a auzit convorbirea şi împărtăşește 
cele auzite Voichiţii. E rândul nevestelor să aţâţe schinteia 
geloaiei la soţii lor: se lasă sărutată și primește fiecare 
dela fiul boierului câte un inel. Din clopotniţă ascultă soţii 
şi, pe rând, râd unul de altul. Intărâtaţi, bărbaţii trag la 
răspundere pe saţiile lor, când acestea le spun că au 
ştiut de rămășagul încheiat şi că le-au dat o lecție meri- 
tată. Părechile se împacă, numai fiul boierului rămâne 
plouat. 

Roluri: 3 bărb. și 2 fem. — la fel de uşoare. 

Scenăria : intrun sat. Da stânga şi la dreapta câte o 
casă ţărănească. ln fund elopotniţa biserici, 

Costume : țărănești şi — unul — de orăşan. 

Durata: cam o 1/2 oră. 

Publicată: a) „Serierile lui Const. Negruzzi“, vol. Ul. 
Bucureşti, Socec, 1873; b) „Poezii şi teatru“, ed. C. Sfetea; 
ce) „Bibl. pop. a Asociafiunii“, No. 158, cu lămuriri asupra 
jocului, cum trebue să se joace, date de dl Nie. Băilă, di- 
rector artistice al „Astrei“, 1928. 3 hei. 

Observaţii. Dodevilul s'a jucat şi la „Teatrul Naţional“ 
din Bucureşti, d. e. în 1849. Muzica e compusă de Flechten- 
macher, textul poeziilor se poate însă adapta altor melodii, 
existente la sate. Rolurile principale au fost jucate odi- 
nioară și de vestita pereche, „Soții Teodorini“, apoi de 
actorul Luchian, ș.a. Glume sănătoase, lipsă de bădărănie, 


limbagiu atrăgător, nepreţăcut. 


* 
* x 


Doctorul fără voie. Comedie în tret acte, de Moliere. 

Cuprinsul: Sganarelle, bărbatul, e beţiv și leneș, Mar- 
tine, nevasta, e certăreaţă. O ceartă, de care se întâmplă 
ziinie între dânşii, o ascultăm şi noi. Din vorbă 'n vorbă 
ajung la păruială. Soseşte vecinul și caută să-i împace, 
Sărmanul om e dat afară! Nu te amesteca în tărâţe! Ne- 
vasta ţine minte bătaia bărbatului. l se dă prilej să-şi răs- 
bune. Doi servitori caută un doctor pentru fiica stăpânului 
lor, Geronte, fiindeă aceasta e bolnapă greu: în preajma 
nunţii a amuţit eu desăvârşire. O ideie îi fulgeră prin minte 
femeii: își va trimite bărbatul ca medie. Le spune servi- 


399 


torilor unde se află un om iscusit, minune-mare, un „doftor“, 
care vindecă toate boslele. Le dă sfat să-l bată chiar, de 
nu va vrea să vină cu dânșii. Așa şt fac servitorii — îl 
snopese în bătăi, până ce bietul om strigă în gura mare, 
de nevoie: „O, sunt, doctor, nici vorbă! Sunt doctor!“, el, 
țăran, dela coarnele plugului! 

In actul al doilea e la bolnavă. Tatăl fetti — o inimă 
de piatră, doica ei, o limbuiă isteaţă. Fata ([Lucinda) in- 
drăgostită într'altul decât în mirele ales pentru dânsa, eu 
care o sileau să se mărite. O mulţime de seene hazlii — 
până ce bietul doctor află secretul că fata se preface că 
e mută, nevoind să ia decât pe Leandru, cel prigonit de 
tatăl ei. După multe greutăţi ajunge Sganarelle să poată 
lăsa singuri pe îndrăgostiţi, să și vorbească în dragă voie, 
până ce — în sfârșit — se îmblânzeşte şi inima de tată 
şi-şi câștigă merite nepieritoare și medicul cel mincinos. 

Roluri; 2 bărb., 2 fem. — principale; 6 bărb. 1 fem. — 
secundare. 

Scenăria: Pădure (act. 1.); odaie (aet. 1l.); loc înve- 
cinat cu odaia (act. HL) — uşor de compus. 

Costume: de ţăran şi orăşeneşti, din epoca lui Moliere. 

Durata: Cam 112—232 ore. 

Publicată: ln „Bibl. p. toţi“, No. 255 și într'alte biblo- 
teci şi reviste, 

Observaţii: Autorul e vestitul autor francez Moliere, 
clasicul seriitor de comedii. Piesa a fost serisă în 1666 și 
wa îmbătrânit nici astăzi. Sa jucat la nol, şi înainte de 
răshoiu, de nenumărate ori, cu mare succes. Unele pa- 
sagii, prea crude la adresa medicilor de pe vremuri, ar 
trebui să dispară, ca să nu se ridiculizeze atât de tare 
ştiinţa medicinii. Regisorii ptesii să consulte manuale de 
istoria costumelor şi — după putință — să ţină seama de 
ele, ca ţăranul să raţioneze: medicina era pe atunci în 
stadiul acela înapoiat! 

x z * . 

Ce poate lenevia. „Dramă“ poporală întrun act, de 
Th. D. Speranţia. 

Cuprinsul: Tendința evidentă — o piesă țărănească 
împotriva lenei și a beţiei. Pentru satele unde bântuie beţia. 


390 ` 


Diavolii Drăcoeilă, Michiduţă şi Leneduţă încearcă să eâ- 
știge sufletele pentru împărăţia iadului, fiindcă sunt supușii 
lui Scaraoţehi. Celor doi dintâi nu li se brodește, deoarece, 
pe lângă toate ademenelile, Petre Suruc aleargă la bancă 
repede, să-şi plătească datoria făcută cu moartea unui 
copil, tar lleana Vişinaru vine dela târg, după ce a vândut 
verdeţuri și a cumpărat ceva pentru casă, şi nu se oprește 
decât la copii, acasă. Nici Nicolae Făsu-i nu vrea să se 
gândească la beutură, ci aleargă la medic, să-i seape ne- 
vasta de boală. Toți trei îşi fae cruce când se apropie 
gândurile ademenitoare. Numai Tănase Bălălău se dă lenei, 
zace 'n pat şi e luat în grijă de Lenevuţă, personificarea 
lenei. la umbra unei căpiţe de făn, Bălălău, dat lenei, 
eroiește planuri ticăloase și mai târzia le duce în înde- 
plinire; beat, sugrumă pe Grigore Vălătuc, ca să ajungă 
la bani pe nemuncite. Dintr'o moarte de om mai omoară 
pe unul, care sărise într'ajutorul lui Vălătue. Jandarmii îl 
due legat pe Bălălău, iar Lenevuţă joacă de mama-focului, 
de bucurie că și-a îndeplinit slujba. 

Roluri: uşoare, 6 bărb., 1 fem, secundar. 

Scenăria: drum pe lângă sat; în fund o căpiţă cu fân. 

Costume : ţărăneşti. 

Durata: cam !/, de oră. 

Publicată: In edit. „Librăria şcoalelor“ C. Sfetea, Bu- 
cureșii. i 

Observaţii: Nu vrea să aibă calităţi literare. Potrivită 
pentru o scenă dela sate, în sate unde prentenţiile dra- 


matice nu sunt desvoltate prea tare. 


x 
* x 


Păpuşa eu piciorul rupt. Un act, în versuri, pentru 
copii, de Victor lon Popa. 

Cuprinsul: Subiectul dintr'o legendă românească cu- 
noscută: dușmănia între câne şi pisică. 

Bunica e supărată pe lLenuţa, nepoţiea, fiindeă nu 
vrea să lase pe câne în odaie, cu toate că e frig pe-afară. 
Denuţii îi este drag de pisică. Adormind în braţele bu- 
nicii, visează lenuţa povestea cu contractul încheiat între 
câne şi pisică — de pe când erau soţ și soaţă, — cu stă- 
pânul, să-i grijească gospodăria. Contractul pisicii e 


391 


mâncat pe jumătate de şoarecii, îngrijaţi de soarta lor. 
Din pricina zapisului acestuia ceartă între câne şi pisică, 
între pisică şi șoareci. Lenuţa este o păpuşe de lemn, care 
are dragă pistea şi e prinsă în capcană, când alungă pe 
„Rozătoarea“ în locul pisteii. De aici piciorul rupt! Pre- 
fecătoria pisicii o supără pe Lenuţa. Cânele a seapă din 
capeană, încât fetiţa înţelege credinţa cânelui şi se îm- 
pacă cu el şi cu şoareci. Fetiţa tresare din somn, când 
sare pisica, să o muște — apoi se dă împăcată cu gândul 
ea în nopțile geroase să stea în casă cânele. Bunica e 
satisfăcută de bunătatea fetiţii. 

Roluri: 1 (Lenuţa, păpuşa) principal; 6 secundare; 
Buntea, Cânele, Pisica, Stăpânul, Roade-tot şi Rozătoarea. 

Scenăria: Odaie simplă. 

Costume: conforme animalelor şi persoanelor (pă- 
pușă, bunică" ete.) 

Durata: !|2 oră. 

Publicată: „Teatru şcolar“, edit. „Casei $Șeoalelor:, 
București. (12 Let.) 

Ca la „Pufuşor şi Mustăcioară“, versuri săltăreţe, cu 
riposte vioaie, potrivite pentru mentalitatea copiilor. Sa 
jucat la „Teatrul Naţional“ din Bucureşti (1925), în matineu 
pt. copii, apoi și aiurea. (v. „Tansilvania“, Nr. 2/935 art. 


M. lorda şi rep. despărţ. Sibiu al „Astrei“ 1934/35.) 
x ë 


E 

Pujuşor şi Mustăeioara. Un act, în versuri, pentru copii, 
de Victor lon Popa. 

Cuprinsul. Subiectul, după cum serie autorul, este „în 
linii generale luat după o legendă steciliană“, apoi a fost 
folosit și de un autor francez — autorul român a întrodus 
însă elemente româneşti, încât își revendică dreptul de a 
fi seris o piesă românească pentru copii. 

Pisoiul Pufușor are de nevastă pe pisica Mustăcioara, 
o pisică lacomă minune-mare. Mâncând împreună, Mustă- 
cioara se înneacă cu un os. Disperat, pleacă bărbatul 
după „Lăcătuş“, care-i cere parale: doi lei, ca să deschidă 
un dulap, în care se află slănină, cu care să ungă Pufușor 
gâtul nevestii. „Brâuzarul“ bogat, chemat şi el, să împru- 
mute bani, spune că-i dă, dacă „Daca“ lui va vrea să-t 


392 


dea lapte mai mult. Chemat, „Daca“, în persoană, promite: 
să dea, dacă va creşte iarba, „Zâna Florilor“, înştiinţată 
de vânt, vine şi spune că a chemat pe Sf. llie. Vine Sf. lie; 
din 98 de nori a rămas cu doi, cari „nu-s nici o bură“, 
„nici măcar o stropitură“. Toţi se roagă de el să se 'ndure. 
Dine Sf. Petru. („Lăcătuşul“, care şterpelise pe sub ascuns 
câte ceva din dulap, speriat, pune cele furate la loc.) B 
trimis de Dumnezeu, să „gonească năpasta“. Cu un „Bum!“ 
de-al lui, se sperie Mustăcioara şi-i sare osul din gât, 
spre mulţumirea generală. 

Un epilog hazliu, al lui Statu- Palmă-Barbă-Cot, încheie 
piesa, cu un „la revedere!“ 

Versuri scurte, săltăreţe, reuşite, potrivite pentru men- 
talitatea copiilor. Forma poporală predomină. 


Pufușor se roagă, d. e. astfel (exemple pentru tonali- 
tatea piesii): 
Sfânt llie, 
Pălălie, 
Adă-ţi norii, 
Udătorii, 
Bate grabnic, 
Cu'n harapnie“. 
Vaca filosofează: Inţelepeiunea 
Cea mai minunată 
Şi adevărată 
Nimenea n'o are 
Decât cela care 
Fără de 'ncetare 
Rumegă 'n răbdare, 
in răbdare mare... 
(Ar putea să dispară cele două versuri dela pg. 10: 
„Tare-ţi place să te 'ndopi! 
Pare'ai fi din neam de popil‘) 


Roluri: 2 principale (pisoiul și pisica}; 7 secundare.. 
Versuri. è 

Scenăria : O odaie simplă. 

Costume : De animale: pisică, pisoi, vacă, de aină, de- 
Sfinţi, Statu- Palmă-Barbă. Cot. 


393 


Durata : !/2 oră. 

Tipărită : „Teatru şeolar“, din publicaţiile „Casei Şeoa- 
telor“. București, 1926, (9 lei). 

S'a jucat în matineu pentru copii la „Teatrul Naţional“ 
-din Bucureşti, în 1926, şi de atunci și într'alte locuri. (Vezi 
„Transilvania“, Nr. 2, 1935, art. M. lorda şi darea de seamă 
a despărţ. Sibiu al „Astrei“ 1924—5.) 


“394 


Material informativ şi cronici. 


Ultimele manifestări ale despărțămintelor 
noastre 


Apelul 


adresat în numărul nostru trecut despărțămintelor spre a ne 


comunica munca ce a gi început să se desfășoare în cadrul noului an 
de activitate, şi-a dat primele lui roade. Publicăm mai jos informaţiunile 
ce am primit, reînoind rugămintea noastră şi faţă de celelalte despăţiminte 


ce wau răspuns încă apelului nostru. 


Dela desp. Diciosânmărtin. Cu toate 
greutăţile de ordin material, cu toată 
lipsa de sprijin a celor indicati, 
desp., de care vorbim se sirâdueşte 
să desvolte o activitate întradevăr 
meritorie, Ni se comunică astfel 
deschiderea festivă a seriei de con- 
ferinţe ce a organizat pentru acest 
an. Sa desfăşurat un bogat pro- 
gram de coruri şcolare ce au în- 
eadrat cuvântările harnieului prege- 
dinte al despărţimântului, dl. prof. 
L Vuleuţiu care a invitat la această 
frumoasă serbare pe dl. viceprege- 
dinte al „Asociaţiuni* — dl dr. G. 
Preda spre a desvolta conferința 
d-sale despre „lirmanile războiului 
și păcii mondiale“. A fost ua mo- 
ment de aleasă însujleţire ale cărui 
roade nu vor iniârzia să se producă. 


Pela Despărțămăntul Maramureş. 
Intensificarea activității culturale la 
sale. La şedinţa comitetului din 5 
Oct. au luat parte toţi învățătorii ru- 
rali, membri ai comitetului, la ordinea 
zilei fiind chestiuni importante în le- 
gătură cu activitatea „Astrei“ la sate. 

Imvăţătorii G. Andreica, |. Olad, V. 
Fodoruțt, T. Utan şi P. Lenghel lzanu 
au primit însărcinarea să studirze 
realităţile culturale, economice şi 
sociale, organizaţiile ce există, ne- 
cesităţile ce se impun și persoanele 
pe a căror aetivitate am putea conta 
întrun număr de comune repartizate 
fiecăruia. 

Intenţiunea noastră e să utilizăm 
pe învățătorii tineri, tineretul intelec- 
tual şi absolvenţii şeoalei țărănești, 
ca sub îndrumarea noastră şi cu 


concursui preotului, medicului, agro- 
nomului ete. să facă anchete temei- 
nice la sate şi să iniţieze acțiuni 
energice de organizare şi realizare 
din puterea elementelor și mijloa- 
celor locale. 


Cursul de dirijori gi conducători 
sportivi, care a avut loc vara tre- 
cută la băile Coşitini ale Asirei, a 
sporit numărul persoanelor active 
pe terenul propagandei rurale pen- 
trueă cei 22 învăţători absolvenţi ai 
cursului se vor încadra foarte bine, 
prin corurile şi unităţile sportive 
înfiinţate, în ansamblul acestei pro- 
pagande. 


Conservatorul de muzică şi dic- 
țiune. Despărţământul nostru a in- 
fiinţat ua conservator particular de 
muzică şi dieţiune autorizat de Mi- 
nisterul instrueţiunei, Acest conser- 
vator e o continuare firească a acti- 
vităţii secţiei noastre muzicale de 
sub conducerea eminentului dirijor 
şi compozitor Prof. D. Stan. R insta- 
lat în Palatul Cultural, are ca director 
pe dl prof. D. Stan cu trei profesori 
şi aproape 40 de elevi. 


Sărbătorirea Unirii. Ziua de | 
Decemvrie a fost sărbătorită în mod 
vrednice de despărțământul nostru 
printr'un festival organiza! în sala 
cinematografului Astra tixită de pu- 
blile. A cântat corul şi orchestra 
Astrei de sub conducerea dlui prof. 
Stan, şi corul meseriaşilor de sub 
conducerea dlui Negrea. Executarea 
programului artistie a stârnit puter- 
nice aplauze. D-nii Prof. Urăbete şi 
Dr. M. Marina au vorbit despre în- 


395 4 


semnâtatea zilei în cuvântări bine 
închegate şi'n vorbe răspicate, 
Ciclu de conferințe. ba ? Dec. 
începe ciclul de conferințe „despre 
eartea româneascâ“ organizat cu 
concursul atât de preţios al Dlui 5. 
Buceuţia şi a cercului „Familia“ dela 
Oradea, Dor vorbi pe rând U-nii B. 
Bucuţia, M. G. Samarineanu, G. A. 
Petre, G. Tulbure, l. Chinezu, Oct. 
Şulufiu gi G. Breazul. Asupra ceon- 
ferințelor şi a congresului gcoalei 
tărănişti vom reveni în cronicele 


viitoare. 
* 


Delia despărțământul Mediaş. Vice” 
pregedintele „Astrei“ domnul Dr. 
Gh. Preda a fost învitat şi a ținut 
cuvântarea festivă de 1 Decemvrie, 
în Mediaș, sediul despărţ. Mediaş 
al „Astrei“, 

Ziua a fost serbată cu o deose- 
bită pompă. Da ora 1! dim. sa 
oficiat un Te-Deum în Piața Regele 


Ferdinand, din partea ambelor bi- 


serici, ortodoxă şi unită. 


Cuvântări au fost ţinute din partea 
reprezentanţilor „Astrei“, „bigti An- 
tirevizioniste Române“ a bisericilor 
şi şcolilor, apoi din partea primăriei. 
A urmat defilarea: peste 2000 de 
țărani din satele învecinate, autori- 
tăţile, şcolile, cercetaşii, ete. 


Conducerea s'a îngrijit ca säte- 
nilor să li se oferă şt hrană sujle- 
tească, afară de serviciul bisericesc 
şi vorbirile dela defilare : în sala de 
teatru a oraşului s'a dat la ora 2,30 
d. a. un festival artistie pentru săteni 
— iar seara, după retragerea cu 
torţe, s'a reprezeniat piesa „Zorile“ 
de Şt. O. iosif. Red. 


t Maria Cunţan. ln 25 Noem- 
vrie, a, c., au îngropat în cimitirul 
Bellu din Bucureşti pe poeta Maria 
Cunţan. l-a fost magter chiar şi ano- 
timpul în care a murit, sfârşit de an, 
după ce au apărut caiendarele, cari 
i-ar fi putut consacra articolaşe, ca 
să se adeverească şi mai mult con- 
statarea ei: 


„Cu suferința m'am dedat 
Durerea mă 'nsenină, 

Căci nici odată nam cânia! 
Cu sufletul neapăsa! 

De jale ori de-o vină. 


Atâfia morfi am petrecut 
În mintea chinuilă, 

Vre-o bucurie ce-am avul 
A fost lumină de 'mprumut, 
Cu nori acoperită“, 


Dacă îi dedicăm rândurile de 
față în coloanele revistei noastre 
este nu numai fiindcă a trăit o mare 
parte a vieţii ei în Sibiu (născută în 
1862), în preajma „Asociaţiunii“ noa- 
stre, ci fiindcă între propagandistele 
cu scrisul, între poetele române, 
numele ei se va aminti în istoria li- 
teraturii. 

Poeziile şi le-a publicat în 
„Sămănătorul“, „Convorbiri literale“, 
„Luceajărul“* „Viaţa lit. şi artistică“, 
„Flacăra“, „Sburătorul“, iar volu- 
mele de versuri i-au apărut în 1901, 
1905 şi, adunate în 2 volume, întitu- 
late: „Din caierul vremii“, în 1916. 

Chiar şi titlul: „Caierul vremii“ 
ne arată simpatia ei pentru viaţa 
dela ţară, Dira ei nu a avut multe 
coarde, dar a ştiut să redea de 
multe ori acorduri curate, simţite. 

Influenţa poeziei lui Bminescu, 
losif, Goga, Denau este evidentă, 
nu numai în factura versurilor, ei și în 
maniera de a prezenta, uneori, viaţă 
dela ţară, de dinainte de răsboiul 
mondial. Pireşte, în epoca noastră, 
când unele poezii se iau la întrecere 
cu larma elaesoanelor de automo- 
bil şi imită hârtoapele drumurilor 
uitate de Dumnezeu — par demo- 
date strofe ca acestea: 


„Pe sub fereastă-mi curge-un râu. 
Tot lacrămi de-ale mele. 

Copilele, cu flori la brâu 

Işi spală faţa 'n ele. 


Bu numai doine port în cap 

Și cânturi de iubire, 

Nu sunt destoinică să sap, 

Să leg nu şliu trei şire. 

lar când mă doare — atâta sfat 
Si atâtea vorbe rele — 

inchid oblunul din spre sat 
Şi-mi cânt doinele mele.“ 


Multe, ea strofele de sus, sunt 
caracterizate prinir'o eujfonie, care 
chiamă pe compozitorul muzical, 
fiind eantabile,din leagăn. „Lied“-uri 
de acestea a compus multe, multe 
M. C, şi ar fi bine ea compozitorii 
nostri să culeagă spicele, cari îi 


396 


ademenese în lanurile poeziei Maria 
Cuuţan. Şi uneie poezii pentru copii 
ar fi bine să fie armonizate. 
lubirea ete — iarăşi — demo- 
dată astăzi. Nu e Ada Negri cea pă- 
timaşe, vulcanică, ei M. Cunţan, care 
ştie să rabde, firea de mimoză, care 
o adoră pe Veronica Micle, fiindcă : 
„Ferice căreia un sfânt (Eminescu) 
— s'a închinat ca ţie“. „buceafărul“ 
lui Eminescu îi este supremul adorat 
— aşa îşi 'nehipue M. C. idealul. 
Ea, „o frunză apulberată 'n 
vânt“, ea, care „a învăţat a suferi“ 
şi ştie că “toate sunt cenuge“ — 
ar dori 
să uite „şi munți și legi şi toate 
Ce grămădite-s între noi, 
Să mi se pară că se poale 
Ca să fim îngeri amândoi“. 
O înadaptată, o încorigibilă în 
viaţa brutală de astăzi. Astăzi, „oa~ 
menii“ ? 


„iți iartă tot, dar numai una nu: 
Că nu te prinzi în drum cu ei tovarăș 
„Și caută chip să fii comun cu ei...“ 

Şi mai cere iubitului, întrun 

„cântece“. 
„Să nu cobori, iubite, 
În trista mea chilie, 
Căci m'ar ucide focul 
Intâiului sărut.“ 
“Numai câteva elipite 
Stai aşa, dar nu-mi vorbi, 
Vai, cuvintele-s cuțite, 
Taci şi nu mă mai răni“. 

Va pricepe oricine că M. C. a 
fost antipoda svăpăiatelor amoreze 
din poeziile de astăzi. 

„Stifti voi că lira-i cruce? 

Fugiţi de ea, femei, 

Căci unde vă va duce 

Cu chinurile ei? l“ 
suspină M. C. într'altă poezie. 

Poeziile, in cari cântă viaţa de la 
iară, în maniera lui Coşbuc şi losif 
— ar merita să fie seoase din eo- 
lecție şi publicate întro brogură 
pentru țărănime. 

Dacă se şi află versuri, cu rime 
ieftine, „strofe neisprăvite“, cum le 
şi întitulează „poeta în trei rândurii 
în cele două volume — lirica poete, 
M. C. vrednică de atenţie. 

Şi traducerile din Carmen Sylva 
imitaţia din Gleim („Ziua morţilor“), 
Heine („Pelerinagiui la Hevlaar“) sunt 


meritoase. (A mai tradus gi drama 
romantică a lui Schiller „Fecioara 
dela Orleans“. — Sibiu, 1809.) 

Ultimii ani ai vieţii i-au fost un 
adevărat calvar. In „cuibul“ ei „de 
om sărace“ s'a scurs paharul amără- 
răciunii până'n fund. Aibă cel puţin 
acum linigte „..pe-al Dâmboviţei mal, 
aproape de biserica lui Bucur“, cum 
cânta odată capitala. 

Ce opere minunate ar fi putut 
traduce, de ar fi fost „lansată de 
editori, eari îgi pricep chemarea!... 

O lacrimă pe mormântul neferiei- 


tei poete. 
* 


+ Olimpia Bârsan. Dacă Maria 
Cunţan a fost femeia, care oglindea 
durerea suflelească a unui suflet 
întrucâtva resemnat — Olimpia Bâr- 
san, artista dramatică, moartă tot 
în Noemvrie, a întrupat pe scenă, 
de cele mai multe ori, pe femeia 
vioaie, plină de viaţă exuberantă, 
svăpăiată chiar. Din 1908, când a 
pornit, ca d-goara Olimpia Brago- 
neanu, tânără conservatoristă, să 
colinde oraşele şi orăşgelele noastre, 
în trupa dlui Zaharia Bârsan, mai 
apoi soțul ei, artista a fost totdeauna 
o entuziastă propangadistă culturală, 
care a fermecat de multe ori audi- 
torul eu frumusețea limbei curgă- 
toare şi cu jocul ei natural. Gama 
repertoriului ei dramatice a fost din 
toate genurile, dela comedie până 
la tragedie. 

Greutăţiie turneelor numeroase a 
ştiut să le întâmpine şi suporte cu 
umor înăscut şi cu o perseveranță 
de remarcat. 

Ajungând soţii Bărsan la „Teatrul 
Naţional“ din Cluj, au prilejit multe 
seri de elevare sufletească publicu- 
lui iubitor de teatru, urmându-şi 
astfel amândoi apostolatul pentru 
arta dramatică, început în timpuri 
mult mai grele. 

Acum, când Olimpia Bârsan ne 
părăseşte — înerestăm la răbojul 
cultural, în girul propagandiştlor cul- 
turali de marcă — cu recunoştinţă, 
numele ei. Odineaseă în pace! 


„Cartea satului“, scoasă de „Fun- 
dația culturală regală „Principele 
Carol“, Nr. 12, „Șezătfori de seară“, 
de Apostol D.Culea. [122 pag., 30 Lei). 


397 q* 


Bunul şi megterul, de două ori 
apostol, dl Apostol D. Culea, a ti- 
părit o carte folositoare pentru pro- 
gramul şezătorilor noastre culturale. 

Ca totdeauna la colecţiile autorului, 
găseşti un spirit de selecţie, câşti- 
gat în decursul unei vaste experienţe 
proprii, fructul preţios alor ani şi 
ani de muncă constructivă. 

Material pentru 12 şezători, ca cel 
ce vrea să spună o snoavă, o vorbă 
cu scaun la cap, ete. să găsească 
din belşug. 

In „O lămurire“ ne arată că ex- 
periențele au pornit dela un sat de 
pe lalomița, apoi multe din cele 
aşternute pe hârtie au fost auzite 
pe drumuri de ţară sau sunt „po- 
triviri“ din „cele cetite în serieri 
româneşti şi străine şi circulă, mereu 
prefăcându-se, ca un bun al tuturora, 
călător din tată în fiu“. 

Poveşti scurte, snoave, ghicitori, 
socoteli de petrecere, „umbre pe 
pereţi“ (joc de siluete, cu mânile), 

E o plăcere să răsfoeşiti şi citeşti 
cartea. 

DI Apostol Culea roagă pe „oste- 
nitorul ce-și ia pe seamă organiza- 
rea serilor de petreceri să adune 
dela părtaşii sezătorilor toate ob- 
servaţiile lor“, fiindcă va ţinea seamă 
de ele la o nouă tipăritură. 

Aşa cum se prezintă colecția, nu-i 
putem dori decât cât mai multă 
vieaţă. 

Cartea e înfovărășită de o fru- 
moasă ilustrație în calori: „Femei 
la şezătoare“ de Rodica Maniu, încă 
o contribuţie în folosul lucrării. 

Hârtie bună, pret mie. 


„Biblioteea poporală“ a „Asoeia- 
țiunii,. Nr. 232. „Stâlpii satului“. 


piesă poporală. în 3 acte, de Petrea 
Dascâlul. (5 bei). Biblioteca noastră 
s'a îmbogăţit cu o reuşită piesă. 
poporală pentru teatrul de diletanţi, 
la saie. Acţiunea este foarte simplă: 
Un moş şi băbuţa lui sunt supăraţi 
rău pe tineret din pricina portului, 
a cântecelor, a lipsei de religiositate,. 
a văicărelilor. Hainele nemţeşti au 
început să înlocuiască pe cele na- 
ţionale, miorlăiturile cântecelor de: 
buievard cântecele bătrâneşii, fru- 
moase ; tineretul nu mai spune ru- 
găciuuea când incepe să mânânce, 
miliția e privită de unele mame și 
taţi ca o grea povară. Moşul se 
împotrivegte tuturora şi le spune 
oarzăn în față adevărurile, dorind 
o epocă entuziastă, ca „pe vremea. 
Mimorandului“. 


Nepoatele se cuminţesc, îmbracă 
portul naţional la horă, cântă arii 
bătrâneşti și totuşi nouă, tinerii ìn- 
vaţă la miliţie şi sunt primiţi cu. 
urale şi jocuri când vin pe concediu 
acasă, „Stâlpii satului“, unul e mogul, 
pot să-şi tot ducă palma deasupra 
ochilor şi să se minuneze, satul s'a 
preschimbat în bine, aşa, ca „pe 
vremea Mimorandului“. Satul întreg 
pleacă de vecernie la biserică, la 
sfârşitul piesii, încât mogul, fericit, 
binecuvântă elipa trăită: îi văzură 
ochii şi astea; poate muri liniştit! 


Piesa e seris cu mult bun — simţ. 
— presărată din greu cu glume de 
pe la şezători; autitezele reies evi- 
dent şi pledoaria nu este o dăscă- 
leală doctrinară, ci este îmbrăcată 
intro formă potrivită mentalități tă- 
răneşti. 

Să nu fie comună în care să nu 
se fi jucat „Stâlpii satului“ | 


Bibliograjie. 


Reviste ziare: 


Sie cogito, an. V., Nr. 7, Nr. 8 Au- 
gust, Nr. 9 Sept. 1935. 

Steaua Transilvaniei, an. \l., 24, 25. 

Solia Dreptăţii, an. XIV., A1, 43, 44, 
45, 46, 47. 

Gândul vremii, an. lll, 6, 8. 

Pagim literăre, an. Il, 2—3, 4—5, 
6—7, 8—9: 15 Aprtlie. 


Klingsor, an. XU., 7, 8, 9, 10. 

Scânteea, an. VL, 7—8, 10—11. 

Făt-feumos, an. X., 3, 4. 

Satul, an. V., 55, 56—57, 58, 59. 

Gazeta cărților, an. V., 1—2, 3—4. 

Junimea literară, an. XXIV., 5—7, 
8—9. 

Revista Fundațiilor Regale, an. 1l., 
2, B, 9, 10.