Cuvantul Legionar nr. 67, februarie 2009

ai 


A caii. 


ia "Dacă var tăcea aceţtia, pietrele vor Wrpa = i 


(A Branphelie dp Lea 79 47 


5 CUVANTUL 
| LEGIONAR 


Periodic al Românilor naționalişti creştini 
- în duhul NATIONAL CREŞTIN al lui Corneliu Zelea-Codreanu - 











Anul V, Nr.67, FEBRUARIE 2009 Apare DUPĂ jumătatea lunii 2,5 RON (25.000 lei vechi) 


Director: NICADOR ZELEA-CODREANU _ Redactor şef: Nicoleta Codrin 


RELAȚII CU PUBLICUL: 
ÎN FIECARE VINERI, ORELE 15-19, Str. Mărgăritarelor nr. 6, sect. 2, Buc.; tel.: (021) 2425471 sau 0745074493 
e-mail: cuvantul-legionarQzelea-codreanu.com; site: www.zelea-codreanu.com 











CUPRINS: 
Fa memoriam, Carol Papanace Carte pionară Cal troian intra muros (X) 
Zp-rag prin Basaralia (VI) Mrtunii Tabăra legionară Carmen Sylva 
Rrualtate Ce-aţi pierdut din vedere Corejpondentă ludaism şi anti-iudaism 


= Scrisoare către creştini 


Z : a Pierde Alte lătrături la adevăr 
FI, / |) — .[-: 
furiluaditate Indreptar (II) — Nae lonescu Z , gta Hedaaţiei 
Audit "Securicsson" — fabricat în UE S 


Editorial: CRIMA DE A TE A APĂRA 


Vreau să spun câteva lucruri despre , i 
atac si apărare, lucruri atât de comune, , og: 
de normale şi de logice, încât cititorul ar ; i 
putea să se simtă oarecum jignit; ca şi a 20005 „dă Ă 







































caz te ignoră, dacă nu cumva te şi 
înjură. Această categorie de oameni de 
care vorbesc reprezintă imensa 
majoritate a poporului român, 
incapabilă de a evada din această 
mentalitate în care se complace, 
| socotindu-o soluția cea mai comodă şi 
eventual cea mai sigură. 
Ar trebui să ne preocupe nişte întrebări 
ale căror răspunsuri ar putea să fie cheia 
"| prosperității noastre: pe primul loc aş 
î laşeza misterul alegerii României ca 
"| locaţiune majoră a poporului lui Israel. 
Este absolut evident că după 
recucerirea Palestinei de care sunt legate 
rădăcinile istorice ale iudaismului, 
următorul obiectiv vizibil de vreun secol şi 
jumătate, pentru cei interesați să vadă dar 
în special lezați de insistența manevrelor 
murdare, este în mod evident România. 
Nu este normal pentru cei care refuză 
să accepte pretenţiile de dominație totală, 
mai mult sau mai puţin oficializate ale 
evreilor, să se întrebe: “Doamne 
Dumnezeule, ce greşeli de neiertat a făcut 
poporul român de ne-ai trimis pe. cap 
asemenea pedeapsă?” Acesta este un fel 


de a privi lucrurile, ca îi o fatalitate! 
| Nioador 


PrMta- Codearni 





când m-aş apuca să expun cum că doi şi 
cu doi fac patru. S 
Lăsăm la o parte groaza care te ÎN 
apucă atunci când constaţi că cele mai 
elementare lucruri sunt ignorate de cea | 
mai mare parte a oamenilor, dar tef 
aştepţi ca măcar atunci când miza| 
jocurilor, a exagerărilor, a minciunilor | 
şi a disprețului total pentru orice 
logică afectează viața unui individ, a 
celor apropiați şi a copiilor lui, să a 
- sesizeze ceva, să se aprindă o lumină (5 
cât de mică, un senzor în semnalul de | 
alarmă al instinctului lui de 
conservare. : 
După jumătate de secol de regim 
de indobitocire aplicat românilor de |. 
blestematul în veci iudeo-comunism, 
să credem că este o pretenţie 
nejustificată să îi ceri individului să fie | 
preocupat de problemele dej 
supraviețuire la nivel naţional ? U 
Pentru multe popoare ale lumii, care | | 
practică demnitatea naţională, așa ceva, | 
totalul dezinteres pentru naţiune şi pentru | 
viitorul ei, o astfel de poziţie, o astfel de 
atitudine, ar fi de neconceput. 
"La noi pare ceva normal şi dacă 
încerci să trezeşti cuiva interesul 
pentru marile probleme, în cel mai bun 


W- CUVANTUL LEGIONAR Februarie 2009  P22:! = 


A 


Ma a Ai a. 

















Pentru minţile mai analitice, ideea de a accepta 
starea de lucruri ca pe o pedeapsă divină, nu poate 
e parte a explicaţiei; să ne 
oare că 
pedepsiţi 
păcatele 


gândim 
suntem 
pentru 
noastre? 
Eu personal nu 
cred, căci sunt 
convins pe de o 
parte că poporul 
român este în 
marea lui majoritate 
plăcut Domnului 
Dumnezeu şi lui 
lisus Cristos şi pe 
de altă parte că divinitatea i-a rezervat un rol 
important în viitorul omenirii, aşa cum în trecut l-a 
desemnat ca paznic al porţilor Europei, oprind pe loc 
sute de ani expansiunea otomană. 

Chiar dacă eu văd lucrurile prea în roz, în 
contradicție cu vederile Domnului, mai ştiu că EI nu 
a vrut niciodată moartea păcătosului. Orice 
creştin ştie că iertarea divină se capătă prin 
suferință şi tăria credinței se constată prin 
punerea ei la încercări: acestea ar fi explicațiile 
teologice, dar noi ne simțim obligați să căutăm şi 
alte motive pentru care suntem condamnați să 
suportăm invazia iudaică, legalizată, cum am spus 
de nenumărate ori; la 1878, la Pacea de la Berlin, 
prin articolul 7, care ne obliga, în schimbul 
recunoaşterii Regatului României de către puterile 
europene, să “colonizăm” un număr de câteva sute 
de mii de evrei. “Unde merge mia, merge şi suta/' 
Ştiţi bine, “un necaz nu vine niciodată singur”; 
început fără sfârşit! 

Într-o țară în care nivelul de trai a 85% din 
populaţie era pe muchie de cuțit, coeficientul 
reprezentând populația rurală, îi mai arunci în cârcă 
o jumătate de milion de oameni care vin “cu traista în 
băț şi care sunt dispuşi să intermedieze orice, dar 
sunt total refractari de a produce ceva. Aş fi nedrept 
dacă nu aş face precizarea că mă refer la 
producerea de bunuri de subzistență, care erau 
problema sfârşitului de secol XIX şi începutul 
secolului XX. Că puţini dintre musafirii nepoftiţi au 
devenit pe parcurs croitori (în special), cizmari (de 
reparații), tinichigii sau mai ştiu eu ce (deci să 
încercăm să îi aşezăm în rândul celor direct 
productivi), aceştia au sufocat până la dispariție 
micul meseriaş român care s-a trezit pe drumuri, 
îngroşând rândurile servitorilor la dispoziția jupănilor, 
nevoit să-şi vândă pe nimic forța de muncă, mica 
proprietate funciară, iar pentru alţii obligaţia sau 
poate ocazia de a intra "cu arme şi bagaje” în tabăra 
intereselor evreieşti, la nivelul la care era situat. 

A doua mare invazie a teritoriului naţional a fost 
după tratatul de la Versailles: o țară devastată de un 
război pustiitor, când milioane de români crăpau de 
foame, nu aveau un adăpost deasupra capului, 
satele, baza țării, erau pustii de bărbaţii ce îşi 
sacrificaseră viețile pentru țară... Pentru care țară ? 
Pentru țara care se va dovedi în scurt timp că nu 
este a lor decât cu numele? “Este jale mare-n țară / 
Căci străinul e stăpân, / Cerşetor la el acasă / A 
ajuns bietul român!" 

Despre ce să vorbesc mai întâi: despre reacția 
absolut justificată a poporului român, sau să răspund 
la întrebarea-cheie: De ce dracu' ne-au ales pe noi 
ca viitoare victime ? 

Pal să fie clar, măi române care vei citi aceste 
rânduri, că te vei simţi jenat Şi că mă simt şi eu jenat 
alături de tine când vom stabili adevăratele motive. 

Avem o țară bogată şi frumoasă, dar la timpul 
trecut! Nu mai avem decât praful de tobă! Tot ce s-a 
putut cumpăra s-a cumpărat şi tot ce mai este de 
cumpărat se va cumpăra, iar tu, române, şi cu mine, 
ținându-ne de mână, vom privi la “invadatori” cum 
huzuresc şi se desfată, tremurând de frig, cu 
pantalonii rupți în fund!! 

Vrei să-ți spun şi de ce au ales jupânii România 
ca loc de refugiu şi de petrecere, de desfâtare? 

Simplu: de zeci de ani trag de funia clopotului 
de alarmă şi tu te faci că dai de mâncare la porci, 


eşti ocupat aşa de tare, că nu mai vezi şi nu mai 
auzi nimic. - 


Pag. 2 


: CRIMA DE A TE A APĂRA 


Nu eu trag de funia clopotului, o trag martirii 
neamului românesc, eroii şi vitejii care au vrut 
să-ţi lase ţie “o țară ca soarele sfânt de pe cer”! 
Şi tu ce faci: dai în continuare boabe la porci, ca 
să te convingi singur că ai altă treabă şi că musai 
or fi alţii care să-şi caute sabia, arcul şi săgețile 
pentru salvarea neamului lui şi mă rog, şi al tău. 

“Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, loane!” ; 

Nu vezi că pasivitatea ta !& face victimă sigură 
dar îţi pune şi firmă la poartă: “laş şi dezertor” sau 
invers “dezertor şi laş” - oricum o să o suceșşti, de 
tine este vorba! S-ar putea ca firma asta să îl mire pe 
copilul tău mai târziu, dar prea târziu pentru tine, şi 
poate el va auzi clopotul bătând în dungă! DĂ 

Ştiu că vor fi unii care mă vor zeflemisi că am 
devenit patetic, dar patetismul meu este departe 
de a exprima pericolul care ne paşte, 
dramatismul zilelor pe care le trăim, drama unui 
popor anihilat de micile interese şi marea 
laşitate. 

De fapt, articolul meu vroia să vorbească despre 
“atac şi apărare”: cu această sintagmă am început; 
vroiam să demonstrez că apărarea şi atacul practicat 
de neamul evreiesc are la bază două condiții 
obligatorii. Atacul se bazează pe superioritatea 
zdrobitoare, lipsită de orice fel de glorie prin 
comparație cu marii strategi şi eroi ai istoriei, în care 
proporția numerică şi a dotării este demonstrată de 
măcelul din Fâşia Gaza, unde un luptător palestinian 
avea de luptat înarmat cu un kalaşnicov, cu un tanc 
de ultimă generaţie, dotat cu tun de mare calibru, 
mitraliere şi mai ştie dracu' ce; şi ce ieşea pe țeava 
tunului? obuze cu fosfor, care plasează Israelul în 
rândul “criminalilor de război” ("ZIUA”, luni 26 ian 
2009). În aceeaşi informaţie ni se furnizează un nou 
motiv de a face aprecierea respectivă prin însuşi 
titlul: “Israelul recunoaşte crimele de război din 
Gaza”, precizând şi folosirea bombelor cu 
fragmentație. In această situație ar trebui să 
reactivăm “Nirnberg-ul” şi să fie judecaţi pentru 
crime de război! Ați auzit pe cineva punând 
problema că la-crime identice se apucă pedepse 
identice? Nu citesc presă străină, dar dacă s-ar fi 
pomenit despre aşa ceva, se menționa şi în 
România; fac confuzie, catoată lumea, căci toată 
presa este controlată de aceşti tovarăşi cam peste 
tot. 

Acum ajung la ideea de la care am pornit: Care 
este cea mai mare crimă a secolului? 
Antisemitismul! În afară de imbecilitatea 
termenului care continuă să fie promovat de 
stăpâni şi slugi pe aceeaşi măsură, constatăm că 
cea mai slabă reacție de apărare a unui (sau 
unor) ne-evrei, stârneşte un val de acuzații grave 
din partea presei - despre care spuneam că este 
proprietate sau numai aservită intereselor evreieşti. 

Să nu credeți că vorbesc despre vreo noutate; să 
vă mai amintesc despre noroiul în care au vrut 
tovarăşii să îl terfelească pe Mihai Eminescu? Ce 
făcea steaua românismului, a poeziei, a neamului 
nostru? Trăgea un semnal de alarmă, căci era 
evidentă evoluţia dezastroasă a stării economice şia 
capacităților de manifestare politică în sensul 
intereselor naţionale; urmarea: trebuia să dispară 
din minţile şi inimile noastre, iar tov. Patapievici îl 
numeşte “cadavrul de care trebuie să ne 
debarasăm”. 

După Eminescu, Dumnezeu ne trimite o altă stea 
a naționalismului: Corneliu Zelea-Codreanu, patriotul 
fără egal al timpurilor moderne în România - şi cu 
siguranță nu numai în România. Care este idealul 
politic al făuritorului şi * conducătorului Mişcării 
Legionare: România să asigure în primul rând 
bunăstarea românilor! Nu doreşte decât să se 
apere în fața unui duşman fără scrupule, 
răzbunător când are ocazia, laş când nu este în 
superioritate evidentă, mânat de nişte precepte pe 
care le ţine ascunse pentru a nu îngrozi lumea! 
Simpla reacție de apărare, obligatorie - dacă vreți, 
măcar ca o manifestare a simțului de conservare - 
devine în ochii evreilor şi s slugilor devotate pe 
care le cumpără cu bani jecmăniți, 
“antisemitism”, o “crimă” despre care se ţipă “ca 
din gură de şarpe”. Orice atingere a intereselor 
evreieşti, orice aluzie la comportamente 
inacceptabile care merg până la genocid, se 








întoarce în capul păgubaşului, 
transformând absolut evidenta victimă în călău al 
nevinovaţilor sanguinari! Şi atunci ce fac “aleşii 
Domnului”? Ucid fără de 
milă, prin intermediari 
cărora le impun şi condiţia: 
omor ritual, căci.aşa scrie 
la carte: prin spânzurare, 
nu prin curgere de sânge. 
Şi Corneliu Zelea- 
Codreanu este sugrumat în 
detenție cu o funie de 
mătase, spre exemplu şi 
ținere de minte 

Dar acest Codreanu a 
avut şi adepți: un milion de 


















români! Ne răzbunăm până la a şaptea generație! 

Instrumentul l-am creat tot noi. Comunismul este 

opera noastră; îl folosim şi omorâm în puşcării, în 

mine, pe şantierele morţii; 300.000 de legionari cad 

răpuşi in bătăi, în anchete - ceea ce este cam 
acelaşi lucru, de foame, de frig, istoviţi de muncă, 
bolnavi şi netratați, în celule unde nu ai decât doi 
metri de beton gol şi unde în plină iarnă se aruncau 
peste tine găleți de apă! 

Dar să revenim la anii de acum. Dacă 
palestinienii, disperaţi de regimul aplicat de 
Israel în Fâşia Gaza, echivalent, după aprecierea lu 
Richard Falk (reporter O.N.U. pentru Drepturile 
Omului în Gaza), cu “crimă împotriva umanității” 
(ZIUA, 11 dec. 2008), reacționează construind 
rachete artizanale şi, folosindu-le, fac în 5 ani 4 
victime între israelieni, aceştia se simt 
îndreptățiți să omoare mii de palestinieni, să 
rănească alte mii, să distrugă un oraş din temelii 
şi să continue după oprirea focului acelaşi regim 
de înfometare a “prizonierilor” din Gaza, 1,5 
milioane de oameni. 

Nu am auzit mâncătorii de serviciu 
exprimându-şi măcar o îndoială asupra dreptului 
Israelului de a măcelări mii de oameni; din contră, 
Victimele sunt vinovate! Mai mult decăt atâta, di 
Teşu Solomonovici face pe profetul, anunțând cu 
zâmbetul înțelepto-triumfalist cu care se prezintă la 
începutul fiecărei diversiuni jumalistice, că “după 
Gaza vine rândul Iranului”. La ce să ne gândim, că 
noi suntem proşti? Comparația dintre Gaza si Iran 
pe care domnia sa vrea să ne-o vândă “la pachet” nu 
este decât o dovadă în plus, dacă mai era nevoie, că 
ne priveşte ca pe nişte retardați şi că este convins, 
ca şi imensa majoritate a conaționalilor, de 
dreptul incontestabil de a ataca şi eventual dea . 
distruge pe oricine îndrăzneşte să aibă altă 
opinie decât cea livrată de propaganda şi 
interesele evreieşti în lume. 

__Pela mijlocul lunii trecute ținea să ne uluiască CU 
nişte afirmaţii pline de inteligență di. George Scarlat, 
Ziarist la aceeaşi “ZIUA” pe care o dau mereu de 
exemplu. Domnia sa ne făcea cunoscut: "Un soni 
internațional arată că subiecţii au indicat S.UA. 
Şi Israel 2 27 asha ouă locuri în ciasamantă 

amenin, cea lumii. Adică doi 
democrații în timp Le sandra pei Siria sau 
Iranul Sunt la coada listei. Băi nea ..., pe Cine 
dracu' a atacat Siria şi Iranul? Ai mâncat mătrăgună? 
Vrei să convingi lumea că o țară este cu atăt mai 
tisa cu cât omoară în războaie fără 

„care mai mulți oameni (“duşmani”) şi mai 

mulţi oameni (“conaţionali”)2 


CUVÂNTUL LEGIONAR Februarie 2009 


Fa memoria 





ULTIMUL VLĂSTAR AL UNEI CELEBRE FAMILII LEGIONARE 
CAROL PAPANACE. (17 apr. 1925 — 29 ian. 2009) $ 





Acum, când ultimul descendent al unei renumite 
familii armăneşti, luptătoare de trei generații, s-a 
stins, gândul se întoarce în urmă cu un secol, 
comemorându-i pe fiecare. Dârzenia bunicului, 
preotul iconom stavrofor Atanase Papanace, s-a 
transmis generațiilor următoare: deşi deținător al 
unei poziții înalte în societatea grecească (mai mare 
peste 70 de biserici, apreciat de autorități), a 
renunțat la toate avantajele de ordin social şi 
material, fiind primul preot din Macedonia care a 
predicat credința în limba aromână, deşi ştia că 
aceasta va avea consecințe fatale pentru el. Şi într- 
adevăr, trei echipe greceşti au tras asupra lui, 
asasinându-l când mergea spre biserica Sf. Maria, 
unde îl aştepta toată suflarea românească din Veria 
(oraş a cărui populație de 20.000 de locuitori era 
formată în majoritate de aromâni). Acestea se 
petreceau în 1906... Pe această linie de conduită 
şi simțire românească a continuat lupta fiul lui, 
avocat Enache Papanace, care a fost întemnițat 
alături de mulţi alți fruntaşi aromâni, odată cu 
asprirea prigoanei greceşti; după eliberare (la 
intervenția consulului român), a venit în Țară şi s-a 
înrolat voluntar în Armata Română pentru a lupta în 
războiul balcanic din 1913, iar în 1928 familia 
Papanace a fost printre primele care s-au stabilit în 


România întregită; nici aici însă nu a avut parte de o 
viață liniştită, trebuind să ţină piept incursiunilor 
comitagiilor bulgari care atacau periodic comunitatea 
aromână din sudul Dobrogel. 

Patru dintre cei opt copii ai lui Enache 
Papanace: Constantin, Florica, Gheorghe, 
Atanase şi Carol au fost legionari, aleagând, ca şi 
inaintaşii lor, drumul luptei şi al sacrificiului. 

Despre renumitu+ comandant legionar 
Constantin Papanace, unul dintre colaboratorii 
apropiaţi ai Căpitanului, ideolog legionar şi autor al 
numeroase cărți, care a făcut parte din 
Comandamentul Legionar de prigoană, din guvernul 
naţional-legionar şi apoi din Consiliul Conducător al 
Mişcării din exil, am scris în repetate rânduri în 
revista noastră şi vom mai scrie. Puţini ştiu însă că 
sora sa, Florica, absolventă a Academiei 
Comerciale, a făcut parte din Cetăţui, fiind una dintre 
camaradele apropiate ale nemuritoarei comandante 
legionare Nicoleta Nicolescu, nelipsită de la sediul 
legionar din Gutenberg şi din taberele de muncă. 
Nici despre ceilalți fraţi ai lui Constantin Papanace 
nici chiar legionarii nu cunosc, măcar în linii mari, 
câte ceva: Gula, mândria şi speranța familiei, 
student la Filosofie, legionar format în Frăţiile de 
Cruce, a murit în bombardamentul lagărului de la 
Buchenwald în 1944, iar Tanasache, avocat şi, de 
asemeni, legionar, a făcut 16 ani de detenţie, la 
Aiud, fiind renumit pentru dârzenie şi pentru refuzul 
reeducării. 

CAROL Papanace, cel mai mic dintre frați, mai 
tânăr decât Constantin cu 20 de ani, s-a încadrat de 
pe băncile liceului "Nicolae Filipescu” din Bazargic 
(Cadrilater) în rândurile Mişcării Legionare, în 
Frăția de Cruce. Student apoi la Drept şi la 
Filosofie în Bucureşti, sportiv pasionat, membru 
al echipei de fotbal a BNR, a avut acelaşi destin 
tragic: condamnat la 25'de ani de muncă silnică 
de regimul comunist, a făcut, la Jilava şi Aiud 16 
de închisoare, din 1948 până în 1964, când au fost 
eliberați ultimii deținuți politici. Ultimii 20 de ani din 
viață Carol Papanace şi i-a petrecut pe urmele 
celebrului său frate, dând viață manuscriselor 
acestuia, descifrând mii de pagini îngălbenite de 
vreme, cu scris mărunt şi aproape lizibil; o muncă 
ingrată, necunoscută de cei mai mulţi, şi 
nerecunoscută, dar proverbiala tenacitate a celor din 
Munţii Pindului, combinată cu o pasiune de cărturar 


Ea ad 


şi de 
arhivar, 
totodată, şi-a 
spus cuvântul, 
iar realizarea, 
cea mai 
importantă a 
vieţii lui Carol 
Papanace, a 
fost pe măsura 
sacrificiului. 
"Geneza şi 
evoluția 
conştiinţei 
naționale la macedo-români”, "Noul album macedo- 
român”, "Destinul unei generații”, "Mihai Eminescu, 
un mare precursor al legionarismului românesc”, 
"Spre o democrație social-creştină”, "Reflexii asupra 
destinului istonic şi politic al aromânilor”; "Diverse 
stiluri de luptă politică”, "Stilul legionar de luptă”, 
"Evocări”, "Mişcarea Legionară şi macedo-românii”, 
“Fără Căpitan”, "Cazul Horia Sima şi Mişcarea 
Legionară”, toate au fost tipărite, stând mărturie 
peste timp a vieţii şi luptei unei întregi generații, 
generația legionară. 

Ultimele două cărți, "Orientări politice din primul 
exil, 1939-1940 şi al doilea exil, 1941-1945, privind 
criza de conducere a Mişcării Legionare”, şi 
"Mişcarea Legionară înainte şi după moartea 
Căpitanului”, sunt editate deja, în curs de apariție. 

Pe Carol Papanace l-am cunoscut în, urmă cu 
vreo opt ani, pe vremea când descifra scrierile lui 
Costache din lagărul de la Buchenwald, pentru a 
edita, postum, cea mai valoroasă şi complexă carte 
a acestuia, "Diverse stiluri de luptă politică”. Vechiul 
pasionat de filosofie şi dreptate se simțea în fiecare 
frază, ca şi fostul sportiv: ura materialismul, formele 
fără fond, compromisul, laşitatea, lenea, prostia, 
îmbuibarea. Era un adevărat spadasin verbal şi 
discutam deseori ore în şir, caracterul nobil, nealterat 
de suferințele atroce şi nedrepte care i-au curmat 
avântul unei tinereți luminoase, cultura politică, 
pasiuneă cu care vorbea şi modestia ieşită din 
comun îl făceau un interlocutor extrem de pitoresc. 

Am rămas mai săraci sufleteşte şi mai trişti ca 
niciodată... "Noi mereu te-om plânge, frate, / lar tu 


dormi mereu!" 
Moolita Cidhia 





PRIMEŞTE-L, DUMNEZEUL NOSTRU! 


Î ceoRGIU MORMOCEA 
(3 aug. 1927 — 12 febr. 2009 













3 Se strângeau puştii din cartier să 
[vadă cursele de motociclete în 
Floreasca! 

Printre marile nume ale timpului se 
detaşa „Mormocea”! 

Nu îl cunoşteam atunci, dar mai 
târziu am avut bucuria să mă apropii 
de inima lui caldă, când a înțeles că 
trebuie să devină camaradul 
4 Mormocea, încercând, atât cât a putul, 
| nici mai mult, nici mai puţin, ca noi toți, 

de alifel, să spună şi altora că țara este 
în pericol. 


CUVÂNTUL LEGIONAR Februarie 2009 
















Pentru noi, s-a născut odată cu copilăria 
noastră, când conta mai puțin dacă eram mai 
îmbrăcaţi, mai încălțați, 
dimineaţă ceva. Ne îmbulzeam pe la virajele 
traseului de curse să ne vedem vedeta. 

Ştiu că trebuia să scriu mai convențional, 
descriind lumea multă venită să-şi ia rămas) 
bun de lael 

Pentru noi, pentru mine, în capelă eram 
doar noi doi: el, eliberat de griji, cu o figură 
senină; eu, noi, cu puținele amintiri rămase 
din întălnirea noastră tărzie. 

Ştiu că trebuia să scriu mai convenţional: 
s-a stins în ziua de ..., luna..., anul... după o 
Viață plină de realizări... 7 

„Pentru noi, pentru mine, rămâne mai departe o flacără pe care o vom vedea 
ŞI o vom simţi alături de noi. Până când? Este o întrebare fără răspuns! 


Noador Detea- Podeanu 


Pag. 3 





Zez- 407 pir Pasanalia 


CHIŞINĂU - BĂLȚI — 


OTACI- SOROCA — CAHUL (VI) 


(continuare din numărul trecuţ) 





Desigur, stă în firea bunurilor ca [ET PEE? r? 


cel ce pleacă într-o excursie, chiar 
monotonă, în prealabil să se 
documenteze bine, apelând din plin 
1a ajutorul hărților, ghidurilor turistice 
sau al cărţilor de referință 

Din păcate, aceste "instrumente 
indispensabile în reuşita unei 
călătorii de-a lungul şi de-a latul 
Basarabiei ne-au lipsit cu 
desăvârşire 

Republica Moldova este cumplit 
de săracă în monumente istorice 
unele au fost distruse în timpul 
ultimului război mondial, iar altele, 
cele mai multe, cum ar fi bisericile şi 
mânăstirile, casele memoriale ale 
personalităților din sfera culturii sau 
politicului, au fost distruse cu 
premeditare de către oficialitățile 
comuniste. 













librării cărți cu tematică turistică:f 
monografii, broşuri sau chiar simple 
pliante sau hărţi. Nimic din toate 
acestea! Nu greşesc dacă afirm că 
turismul intern este ca şi inexistent, iar agențiile care 
organizează excursii, puține ca număr, sunt axate pe 
cele externe. La loc de frunte se situează invitația de 
a vizita România - câteva stațiuni montane, printre 
altele Slănic Moldova şi Vatra Dornei, constituie, 
indiferent de sezon fieful” populației dintre Prut şi 
Nistru; pe locurile următoare în “top” se găseau 
Ucraina “şi Rusia şi la mare distanță erau oferte 
pentru excursii în Grecia, Turcia sau Italia. Explicaţia 
este simplă: cumplita sărăcie în care se zbat 
basarabenii nu le permite să-şi petreacă vacanțele 
pe țărmurile însorite din sudul Europei sau să 

? viziteze Viena, Roma sau Parisul. Dar aceste oraşe 
mari din-vestul continentului sunt pline de sute de mii 
de moldoveni, foarte mulţi intelectuali, mai ales 
profesori şi cadre medicale, care 
muncesc aici, atraşi de salarii mai 
mari care le permit să-şi întrețină 
familiile rămase în țară. Prin munca 
lor - plătită însă mai prost decât cea a 
cetățenilor autohtoni din țările 
respective, ei aduc anual la bugetul 
Republicii Moldova, peste un miliard 
de euro - un balon de oxigen pentru 
economia muribundă a țării. 

Intrebând în stânga şi în dreapta, 
cu chiu, cu vai, am reuşit să dăm de 
drumul care duce la Vadul lui Vodă. 
Un drum asfaltat, sinuos, cu sate 
aflate la mică distantă unele față de 
altele, care duce la Râbnița, oraş aflat 
pe malul celălalt al Nistrului. Dar am 
avut parte de o mare surpriză: după 
25 de km de la bariera Chişinăului, 
am fost opriți de doi militari înarmați, 
Cu şepci rotunde şi mari, în spatele lor 
aflându-se un tanc şi un tun acoperite 
cu o plasă de camufiaj, piese militare 
anacronice astăzi, când tehnica 
militară se bazează pe butoane, 
rachete, şi alte minuni în care factorul-cheie al 
Victoriei este echipamentul sofisticat şi sigur. Este 
anacronică zicala militară: “infanteria este regina 
Victoriei” şi că infanteria este cu atât mai de temut 
"cu cât numărul de butoaie de sudoare este mai 
mare pe câmpul de instrucție”... 

Deci mă aflam la “vama” cu aşa-zisa "Republica 
Transnistriană”, de nimeni recunoscută în lume, o 
republică liliput care a depăşi! granița naturală a 
Nistrului, având pe teritoriul Republicii Moldova 
intrânduri sau "capete de pod” (ca.să folosesc 
termeni militari uzuali), printre care şi oraşul Tighina, 
aflat pe malul drept al râului. O “republică” artificială, 
sprijinită din umbră de către Rusia, pe teritoriul 

acesteia aflându-se un depozit uriaş de 
armament şi cca. 10.000 de soldaţi. 


Pag. 4 


Transnistriene” 


Capitala 
Tiraspol, plin de statui de sorginte comunistă: statuia 
lui Lenin, tancuri ridicate pe postamente, chipuri de 
partizani sau “personalități” care vor fi aruncate în 
lada de gunoi a istoriei. Pe toate instituţiile de stat 
din această fâşie îngustă care se întinde de-a lungul 
Nistrului, fâlfâie drapelul “republicii”, care are pe el 


"Republicii este oraşul 


secera şi ciocanul. Deşi românii sunt cei mai 


numeroşi, aprox. 34 % din totalul populației, limba 
oficială este cea rusă; nu există nici un ziar tipărit cu 
caractere latine şi doar trei-patru şcoli elementare şi 
un singur liceu predau elevilor materiile în “limba 
cuvintelor 


moldovenească”, pocită din 
numeroase de etimologie slavă. 
Deci ca să vizitezi “Republica Transnistriană” — 


cauza 












desigur, dacă ai curajul - îţi trebuie neapărat viză de 
intrare. Preşedintele Republicii Moldova, filorusul 
Voronin a avut parte, nu demult, de un tratament 
umilitor: maşina în care se afla, laolaltă cu celelalte 
din suita sa, care se îndrepta spre casa părintească 
a ştabului ţării, a fost întoarsă din drum întrucât 
persoanele din mica delegaţie nu aveau la ele 
paşapoarie cu ştampila teritoriului pe care doreau 
să-l viziteze! Voronin, care bate cu pumnul în masă 
şi vorbeşte mereu de "independenţă în fața 
pericolului românesc”, de existența a "două state în 
care limba moldovenească diferă de cea 
românească”, a primit un şut în fund din partea 


“grănicerilor”, fiind nevoit să facă calea întoarsă, să . 


revină la Chişinău. Halal “independenţă: te baţi în 
fața auditorilor cu pumnii în piept pentru ea, când de 


- II fapt “independența” mult trâmbițată este 


Io independență în genunchi 

Este acelaşi Voronin, care nu a luaţ 
iparte la ceremonia din ziua de 34 
august, Ziua Limbii Române, devenită 
ziua naţională a Republicii Moldova, dar 
icare, împreună cu fostul prim ministru 
iLucinski, în urmă cu numai trej 
i săptămâni a participat la aniversarea a 
90 de ani de înființare a Uniunii 
i Tineretului Comunist, o serbare mulţ 
i mediatizată în presa şi televiziunea de 
limba rusă, care vădeşte fățiş simpatiile 
sale şi nostalgiile pentru regimul 
comunist! 

Ocolim pichetul de cerberi şi “bau- 

baul” tun - tanc, facem la stânga şi 
ajungem la Vadul lui Vodă, un fel de 
Snagov al nostru, cu păduri înalte şi 
dese, cu aer curat, unde îşi petrec 
concediile şi sfârşiturile de săptămână 
mii de locuitori ai Chişinăului şi din 
împrejurimi, 
Numeroase vile, restaurante, chiar 
câteva sanatorii, unul având numele de 
“Bucureşti”, stau la dispoziția celor 
dornici să-şi petreacă timpul în mijlocul naturii. Dar, 
paradoxal, deşi termometrul arăta peste 30 grade, 
nu am văzut nici un vilegiaturist; din contră, în fața 
unor sanatorii şi vile am văzut maşini care cărau din 
imobile paturi, saltele, mobilier. Explicaţia: în ziua de 
29 iulie 2008, datorită ploilor abundente, 
dezastruoase, Nistrul a inundat stațiupea Vadul lui 
Vodă, apele sale atingând înălțimea de 2-3 m, 
făcând prăpăd de-a lungul țărmurilor sale. Ca să 
ajung la malul lui a trebuit să merg, în picioarele 
goale, prin mălul provenit de la revărsarea lui; plaja 
largă era inutilizabilă. 

Nistrul este un râu care străbate locuri 
neasemuit de frumoase; deşi are multe meandre, 
este navigabil datorită lățimii şi adâncimii lui. La 
vărsare, în Marea Neagră, îşi are un 
liman propriu, un lac lat de 10 km, 
flancat de oraşele Cetatea Albă şi 
Ovidopol 

Nistrul este pentru basarabeni 
ceea ce este Dunărea pentru 
români. El a fost descris, de 
nenumărate ori, de C. Stere în 
romanul'său, “În preajma revoluției”, 
de Sadoveanu în romanul "Fluviul", 
de D. lov (un mare scriitor, complet 
ignorat azi, din păcate), ca şi de toți 
Clasicii basarabeni. Nistrul a dal 
numele unor reviste şi ziare, edituri, 
obiective culturale, străzi. Şi În 
Bucureşti exista şi există o stradă 
aflată în imediata intersecție a Căi 
Griviței cu Şos. Titulescu (fostă 
Basarab), care se numeşte 
"Nistrului". În primele săptămâni 
după 23 aug. 1944 "strada Nistrului” 
a fost botezată "strada Bahluiului 
(Bahluiul este un pârâiaş pestilențial 
care străbate oraşul laşi); cuvântul 
"Nistru" era un cuvânt “tabu” În 
perioada comunistă; "Doina" lui Eminescu, de 
pd a fost interzisă întrucât primul vers era "De 

până la Tisa”. De asemenea, pentru a face 
pe placul ocupantului rus care “ne-a eliberat de sub 
iuaul fascist”, au dispărut Şi denumirile străzilor 
eee e Buena, Cemăuţi, Ismail, Reni. Dus) 
ce al e Apr, a apărut din nou în a 
Pantelimon se aaa a a n pret A 

Du sosea Ipegla Şos. Basarabiei. E 
din târg, în be sa = acasă nu se potriveşte sr au 
m-am de e baia preconizată în frumosul ! 

cis să plec, cu regrete, desigur, să vizitez 


cel de-al doilea obiectiv intii crama Cu 



















CUVÂNTUL LEGIONAR Februarie 2009 


a a a. 


B/rualirale 


CE-AȚI PIERDUT DIN VEDERE 


- ŞTIRI LUNA 


pai 


Sub titlul "Un ierarh ortodox declarat erou al 
evreilor”, citim în presa bucureşteană dezvăluiri 
despre gesturile de solidaritate umană ale unor 
români în timpul conflagrației mondiale 1939 — 1945. 

Noi, ca români pătrunşi de spiritul creştin al iubirii 
şi al ajutorării celor în dificultate, ne bucurăm când 
autorități israeliene, în urma unor cercetări istorice, 
sunt obligate să accepte că nu poți condamna un 
popor, că vina colectivă este o aberaţie periculoasă 
având şi revers, că poporul român, în condiţiile unor 
legi marțiale, a ajutat nişte oameni să se salveze de 
la deportare în lagărele din Transnistria. 

Trebuie însă să remarcăm că informațiile sunt 
dezvăluite de mult prea cunoscuta istorică Lia 
Benjamin, cunoscută că se “ocupă” de incriminarea 
poporului român apropos de un “holocaust” în 
România în perioada războiului antisovietic! 
Informaţiile au nişte dezvăluiri uluitoare pentru 
acuzatorii noştri: preotul român Gh. Rusu 
adăposteşte o familie de evrei într-o pivniță a 
Mitropoliei din Cernăuţi din 1941 în 1943 pentru a-i 
scăpa de deportarea în Transnistria, ordonată de 
gen. lon Antonescu. 

-Această familie - se zice, originară din laşi - “se 
refugiază” de la laşi la Cernăuţi “inaintea pogromului 
din 1941" - spune autoarea articolului: acest “refugiu” 
dovedeşte că la vremea lui, Cernăuţiul reprezenta o 
locație mai sigură decât laşiul pentru un evreu, lucru 
de neconceput în împrejurările date, căci Cernăuţiul, 
de abia recucerit de armatele române de câteva luni, 
trăia sub asprimea unor legi ale războiului apropiat în 
timp dar şi apropiat de teatrul de luptă. Se poate 
presupune sau chiar se poate trage concluzia că 
familia de evrei ascunsă în pivnițele Mitropoliei, se 
refugiase de fapt din laşi după cedarea Basarabiei, 
după ocuparea ei de către bolşevici în iunie 1940, 
când granițele României au fost deschise pe sensul 
spre Basarabia. Este perioada unui exod masiv de 
evrei din Moldova dar şi din restul țării, cifrat la multe 
zeci de mii de persoane, care au preferat “raiul 
sovietic”. Nu îi facem o vină familiei respective de 
evrei, ajunsă în pivnițele Mitropoliei pentru a 
supravieţui, dar trebuie să o poziționăm. într-o 
anumită categorie. Bineînţeles că prin opțiunea 
refugierii în Basarabia ocupată de bolşevici, îşi 
declară poziția antiromânească şi se situează în 
categoria evreilor socotiți de Antonescu posibili 
spioni sau sabotori. Dovadă este faptul că 
guvernatorul Bucovinei, care “semnase 17.000 
de autorizaţii, cu aprobarea mareşalului 
Antonescu”, nu a putut să mai semneze una 
pentru cei în discuție, pentru că făceau parte dintre 
cei care îşi manifestaseră cum am mai spus 
piesa prin refugiul în Basarabia ocupată de ruşi în 

194 

A doua problemă de importanță capitală care 
se pune: de ce guvernatorul Bucovinei, care 
scăpase 17.000 de evrei de “furia” lui Antonescu, 
nu are un monument special la “Yad Vashem”? 
Uluitor ce fel de “rațiune” se practică în stabilirea 
criteriilor de valoare! 

O altă informaţie de importanță, menită să 
infirme anumite afirmaţii “istorice” pline de ură 
impotriva poporului român este că în 1943 familia 
respectivă de evrei nu mai este cea obligată să 
se ascundă; deci afirmaţiile că anii 1943 — 1944 ar 
reprezenta anii de maximă represiune anti- 
evreiască sunt minciuni sfruntate pe care le 
practică o anumită categorie de oficialități 
evreieşti! 

lată ce ne mai informează articolul pe care îl 
analizăm, socolind că informaţiile vin din cercetări 
evreieşti, căci autoritățile româneşti nu au făcut 
publice nişte date care le-ar incrimina. Citez: “In 
tola], în 1941 au fost deportaţi 30.000 de evrei în 
lagărele de tranzit de la Atachi şi Mărculeşti, apoi în 

Transnistria al doilea val de 4000 de oameni a urmat 

în 1947 - închei citatul, 


FEBRUARIE — 


Deja în 1943 familia de evrei ascunsă în pivnițele 
Mitropoliei nu mai trebuie să se ascundă, căci mersul 
războiului îl face pe Antonescu să îşi schimbe 
politica față de evrei. 

La o minte de “creştin prost”, 30.000 + 4000 = 
34.000! Aşteptăm alte documente care să 
completeze restul de 366.000 de victime, 
declarate de autoritățile evreieşti! 

În final, pentru a sublinia “fermitatea” autorităților 
româneşti din Bucovina acelor ani, să nu uităm cele 
17.000 de salvări de la deportare acordate, cum am 
arătat, de guvernatorul Bucovinei, la care se mai 
adaugă informația că şi primarul Cernăuţiului, Traian 
Popescu, a eliberat “alte 3000 de autorizații 
salvatoare! 


sk 


“Mare caz, mare: două ziduri, două”! 

A trebuit să aflaţi printr-o diversiune jurnalistică 
despre un zid despărțind două comunități, pe 
lângă care zidul care izolează Gaza de restul 
Israelului, este “floare la ureche"! 

“În satul Târlugeni, la câţiva km de Braşov, 1100 
de romi trăiesc separați de români şi de maghiari” 
("România Liberă” din 23 ian. 2009 ). “Bariera înaltă 
de 3 m a născut frustrări şi revolte, pentru că romii 
sunt nevoiți să folosească ruta ocolitoare pentru a 
ajunge la magazine sau la şcoală”. 

De ce trebuia să ocupe acest reportaj o foaie 
întreagă, cu fotografii color şi comentarii în 
marele cotidian bucureştean, tocmai când o lume 
întreagă condamna practica zidului făcut de 
Israel pentru a sugruma populaţia palestiniană 
din teritoriul Gaza? 

Întâi, pentru că românii sunt nişte nenorociţi de 
xenofobi, apoi, pentru a închide gura unora care, 
vezi Doamne, condamnă Israelul, ca şi când ar 
exista cea mai vagă asemănare între cele două 
ziduri şi funcţionalitatea lor! Deci să fie clar: zidul 
este o linie dreaptă de separare, deci țiganii nu 
sunt închişi într-un ghetou, aşa cum sunt 
palestinienii. 

Primarul localității este un ungur, losif Kiss, 
care, fiind el însuşi minoritar, nu îşi face 
problemele pe care şi le-ar fi făcut un primar 
român, înghesuit între moştenita mentalitate 
comunistă şi frica de eticheta inevitabilă de 
xenofob. După cum vedeți, spre o oarecare linişte a 
românilor şi ungurilor din Târlugeni, primarul nu are 
complexe! 

Citim de multe ori în presă sau auzim 
comentarii la televizor despre comportamentul 
unor comunități de țigani care îşi impun în 
anumite localităţi rurale sau chiar în oraşe, printr-un 
comportament agresiv, voința, terorizând românii 
din localitate. Acest comportament a avut de 
câteva ori urmări tragice - exemplu Hădăreni, 
Bolintin Vale şi o localitate din Dobrogea, unde 
românii nu au mai putut răbda şi au ieşit din 
proverbiala toleranță prostească, au incendiat 
casele romilor şi i-au gonit din sat, furia lor 
nemaiputând fi oprită de autorități. 

Zidul de la Tărlugeni reprezintă o soluție de 
moment, care a stins temporar conflictul, căci noi 
suntem convinşi că printr-o educaţie perseverentă şi 
de calitate, în următorii 20 de ani țiganii îşi vor 
schimba comportamentul, integrându-se Intr-un sti! 
normal de viaţă. 


see 


Tot din presa bucureşteană ne atrage atenţia un 
articol cu un subiect absolut Inedit, pe care ne 
simţim obligaţi să îl comenlăm: nu în sensul unor 
critici, ci în sensul unor completări absolut obligatorii. 

Arlicolul se intitulează: “Un :sat istoric: 
Antoneşti - din revista “As” - sub semnătura d-ui 
lon Longin Popescu. 

Din prezentarea autorului aflăm lucruri foarte 
interesante fără de care, bineînțeles, noi nu putem 
să abordăm problema. 





lată lucrurile cele mai semnificative: în iulie 1941 
au avut loc inundații nemaiintălnite până atunci 
în apropierea oraşului Curtea de Argeş, în 
perimetrul comunelor Aref şi Corbeni; viitura distruge 
zeci de case, plus 22 km de cale ferată îngustă. Cu 
tot războiul care  acapara preocupările 
Generalului şi acapara mari resurse materiale, 
acesta, din marele respect pe care îl avea față de 
țăranul român care ducea în mare parte în spate şi 
economia şi războiul în sensul prezenței în linia |, 
înțelege să facă o treabă exemplară - ca, de 
altfel, multe altele făcuțe atunci: dă ordin să se 
facă un sat pentru sinistraţi. Casele, ca nişte - 
vilişoare cochete în cel mai pur sti! românesc, sunt 
dotate cu mici spaţii, totuşi suficiente pentru o mică 
livadă şi o grădină de zarzavaturi, absolut necesare 
pentru o gospodărie sătească. Străzile, respectând 
standarde urbane obligatorii, pavate, cu trotuare cu 
borduri de granit, au fost trasate de arhitecţi urbanişti 
de mare prestigiu. Mai mult, centrul administrativ 
urma să conțină: Palatul Administrativ, Casa 
Operei Sociale, un dispensar, o maternitate, un 
cămin cultural cu bibliotecă şi grădiniță, o bancă, o 
cantină pentru copii, o cooperativă sătească, baie 
populară, o piaţă de legume şi fructe, o şcoală 
horticolă, o şcoală primară, un stadion, o gară, un 
han pentru călători, stație de pompieri etc. 

Proiectul nu a putut fi realizat în totalitate din 
cauza războiului şi a dispariţiei "răului dictator” şi a 
luării în stăpânire a României de către nişte porci (să 
mă ierte inteligentele şi folositoarele făpturi) care nu 
au avut altă preocupare decât să distrugă to! ce era 
bun şi să-şi îngroaşe zi de zi, tot mai mult, stratul de 
grăsime de sub şoriciul unei nesimțiri şi inculturi 
rămase de pomină. 

Noi vrem să atragem atenția asupra unor 
lucruri pe care autorul articolului din “As” nu le 
observă sau nu vrea să le comenteze: 

- dacă în 1941 inundațiile provocate de viituri 
erau fenomene singulare, prin politicile comuniste 
de  despădurire, prin aşa-zisa regularizare şi - 
exploatare agricolă sau energetică a apelor române, 
inundaţiile cu urmări catastrofale au devenit atât de 
frecvente, încât aproape că te miri când nu se 
produc; 

- despăduririle sălbatice practicate după 1989 
ca urmare a vânzării bogățiilor naționale în 
beneficiul unor foşti securişti, nomenclaturişti din 
generaţiile post decembriste, cumpărate pe nimic de 
străini sau alogeni reveniţi în România după 1989, 
transformă fenomenul inundațiilor într-un 
blestem de care suferă de obicei populația cea mai 
săracă a țării; 

- participarea statului la ajutorarea sinistraţilor 
este minimă şi atât de prost organizată, încât se 
dă în g disprețul pe care toate guvernările 
post decembriste îl au în realitate pentru bietul 
român în mare necaz; 

- mult trâmbițata democraţie îşi arată tot mai des 
limitele — sau, dacă vreți, adevărata față - după 
oribila “grijă față de om” comunistă urmând 
“capitalismului sălbatic”, adâncind prăpastia între 
pătura de avuţi şi marea masă a oamenilor cinstiţi, 
cu frica lui Dumnezeu şi cu dragoste de țară. 





Vpentiia de stiri Sanda de Far i 
CUVANTUL LEGIONAR Februarie 2009. 7295 





lualirale 


SCRISOARE CĂTRE CREŞTINI 


Precizare: Nici unul dintre membri redacţiei "Cuvântul 
Legionar" nu suferă de depresie, nu se tratează în acest 
sens şi nu are sau a avut vreodată gânduri de sinucidere. 
Nici unul nu traversează strada în mod periculos şi nici 
unul nu conduce în mod periculos sau sub influența 
alcoolului. 4 

De aceea, precizăm pentru opinia publică şi autorităţi, 
că în eventualitatea în care veți auzi că vreunul dintre noi a 
încercat să zboare de la etaj, sau că a avut accident mortal 
de maşină, sau că a fost călcat de maşină în timp ce 
traversa strada, sau că l-au atacat nişte necunoscuţi, 
sau..., sau.,., sau..., informăm opinia publică şi autoritățile 
că, indiferent ce le va spune varianta oficială, de fap! a 
avut loc un asasinat politic oribil, comandat tocmai de 
aceia pe care i-am demascat în rândurile ce urmează, 





Dragi creştini, 

Ceea ce se întâmplă acum în România face parte 
dintr-un plan mai larg şi mai vechi al iudeo- 
masoneriei, plan ce are două mari componente: 

- prima: spirituală - pervertirea sufletelor 
creştinilor; în caz de nesupunere - prigonirea şi 
anihilarea acestora; 

- a doua: materială — dominația francmasonică 
mondială asupra statelor lumii, asupra bogățiilor 
şi avuţiilor acestora, asupra banilor şi asupra tuturor 
mijloacelor de supraviețuire, cât şi dominația 
asupra cetățenilor ce compun aceste state, prin 
microciparea acestor cetățeni ca pe nişte vite, 
pentru a-i putea controla, urmări, monitoriza şi 
sancţiona aspru atunci când nu vor fi de acord 

- cu acest control satanic al Guvernului Mondial, 
guvern ce există în ascuns de mulți ani, 

“Microcipul nu este altceva decât un dosar 
electronic care va conţine toate datele private 
despre noi, inclusiv opțiuni inclusiv 


cetățeni-problemă 
pentru guvernul i 
instaurat. Milioane dei. 
oameni vor fi supervizaţi, 


stocate în 

calculator de 
Strassbourg”, spune 
arhim. Gheorghe al 


Mănăstirii Grigoriu de pe [gi 
Muntele Athos. 


Părintele Paisie 
Aghioritul avertiza şi el: 
"Ei îți vor spune: 


<<crezi cum vrei. tu>>, 
însă te vor pune în coşul 
lor şi te vor duce unde 
vor şti ei. Acesta este 
sistemul lor satanicesc 
in Spatele căruia se 
ascunde dictatura sionistă,..". 

Cu alte cuvinte, minunata democraţie care ne 
tot spală creierele de douăzeci de ani încoace, îţi 
dă posibilitatea de a crede şi de a face ce vrei tu, 
având putinţa de a alege doar din variantele strict 
indicate de acest sistem, opțiuni indicate de 
sistemul ipocrit, cel mai adesea din esența 
imoralității şi desacralizării. 

După cum se vede, creştinii l-au demascat şi îi 
vor demasca până în ultima clipă pe cei ce vor să 
instaureze Noua Ordine Mondială fără Dumnezeu, 
Tocmai de aceea vor fi atât de prigoniţi, iar 
începuturile se văd deja. 

Un mare mason din Europa a zis, referindu-se 
la preoții şi călugării ortodocşi din est: “Trebuie 
să scăpăm de ciorile din Carpaţir" 

Dominația asupra banilor, care sunticea mai 
importantă sursă de tranzacţii şi mijloc de 
supraviețuire, se realizează chiar acum, de aproape 
un an de zile, prin crimă: oamenii au fost împinşi să 
se sinucidă cu sutele din cauza crizei financiare, prin 

- teroare, jaf şi minciună, bâncile mărind ilegal ratele 
clienţilor după ce i-au ademenit să-şi ia împrumuturi 
“cu buletinul” şi păcălindu-i cu tot felul de comisioane 
ascunse. Asta s-a întâmplat în toată lumea, din 
America până în România! 
















ludeo-masoneria a inventat, a creat artificial şi 
a instrumentat o criză financiară al cărei control 
îl deține, creând astfel motivul care să-i asigure 
dominația economică mondială. 

“Luptătorii impotriva lui Hristos şi inamicii aprigi al 
Ortodoxiei au fost şi rămân creatori ai cataclismelor”, 
ne spunea mitropolitul loan din Sankt Petersburg. 

Câţiva masoni dintre cei mai mari în grad, precum 
Warren Bufet, au făcut acum nişte miliarde bune, în 
vreme “de criză”, în dauna altor masoni mai mici în 
grad. Astfel, cercul familiilor care conduc lumea din 
umbră, s-a restrâns. Marile clanuri sioniste se află 
antrenate în lupta pentru supremaţia mondială 
Singurul motiv pentru care nu s-a întâmplat acest 
lucru până acum este faptul că, datorită orgoliului 
nemăsurat, trufiei şi lăcomiei, aceste clanuri “nu 
au căzut la pace” în privința alesului, în privința 
viitorului Antihrist. Cercul de bogați ai lumii s-a 
restrâns şi aceştia vor alege viitoarea pacoste 
mondială. Dar lumea trebuie să ştie că de fapt 
CRIZA UMANITĂȚII SUNTEȚI VOI! 

În cadrul aceluiaşi scenariu, această criză 
urmăreşte scoaterea banilor de hârtie din 
circulație şi înlocuirea lor totală cu cardul 
electronic deja existent. Deja puleți observa atunci 
când scoateţi bani de la bancă că nu mai primiţi 
decât hârtii mici, pentru că celelalte mari: de 500, de 
200 şi de 100 Ron se scot de pe piaţă chiar în acest 
moment. Scopul este de a nu mai exista putere de 
cumpărare decât în mâna iluminaților stăpâni, nu 
şi în mâna sclavilor lor, adică a dvs. În America, 
de ani de zile nu se mai primesc hârtii de 100$ decât 
la extrem, extrem de puline magazine. Motivația e că 
tranzacţia trebuie să o faci prin bani virtuali care 























integra în scurt timp într-un singur stat global. Există 
pe internet o înregistrare în care preşedintele actual 
al Israelului declară: „Suntem un popor uimitor: am 
cumpărat Polonia, am cumpărat Ungaria, am 
cumpărat  România!. Şi atunci cine este 
responsabil de dezastrul actual din aceste țări? 
Nu proprietarul? Nu evreul, proprietar? 

După ce o altă creație masonică artificială 
inventată în acelaşi scop, de dominație a lumii - am 
numit aici Uniunea Europeană - se va prăbuşi ca un 
uriaş cu picioare de lut, lăsând în urma sa numai 
suferință şi vieţi distruse, după ce criza financiară 
artificial creată va ruina viața oamenilor, 
aducându-i într-un aşa hal de disperare încât să 
fie gata să accepte orice compromis cu cel ce-i 
poate redresa situația, atunci va apărea ca din 
senin individul propus de clanurile sioniste, care 
va repune omenirea pe linia de plutire, exact aşa 
cum era ea lăsată de Dumnezeu, exact aşa cum 
era ea de fapt înainte de criza financiară creată 
artificial în acest scop, de a-l aduce pe acest 
Antihrist, urmaş al fariseilor, la putere. 

Au existat două experimente sociale majore. 

Primul, iudeo-comunismul satanist exportat 
de Wall Street prin Rusia în toată lumea, a fost o 
calamitate, un cancer al umanităţii. Acest experiment 
criminal a fost distrus în 1989 chiar de către 
creatorii săi, fiind declarat nereuşit, deoarece 
scopul său de a cuprinde toată omenirea într-o 
dictatură, a eşuat 

Astfel ni s-a arătat al doilea experiment, 
democrația, sistem politic atât de criticat de 
Aristotel şi Platon, ca fiind raiul pe pământ, în 
comparație cu Holocaustul Roşu comunist. 

7] Dar democraţia în starea ei 

-w actuală şi profundă nu este 
decât o ipocrizie, o vorbă în vânt, 
un praf în ochi, o perdea de fum, 
o minciună sfruntată. Câţiva 
puțini - şi neapărat masoni, adică 
lepădați de Hristos - fură pe cârca 
celorlalți mulți care muncesc ca 
sclavi moderni: fără lanțuri de 
fier, fără bici, fără cătuşe, ci cu 
lanțul creditelor legat de picior, cu 
sabia portăreilor deasupra capului 
ii cu biciul datoriilor şi mânați de 
i frica zilei de mâine. Aceşti 
guvernanți absolut nelegitimi, 
înainte vreme trebuiau să fie 
neapărat membri de partid 
comunist; acum lucrurile s-au 
schimbat, acum e obligatoriu să fii 
mason. Şi cine credeți că se inscrie 
în masonerie? Tot ăia care s-au 





sunt total controlaţi de către bănci. Dacă ai cash 
înseamnă că ai independenţă față de controlul 
băncii iudeo-masonicey iar acest lucru nu este 
permis, şi din păcate America şi cetățenii acestei țăni 
nu mai sunt demult ceea ce par, adică o țară liberă 
cu cetățeni liberi. America este primul stat masonic 
din lume! Capitala, Washington, este singurul oraş 
din lume care a fost creat special pentru a fi capitală 
chiar de câtre arhitecţii masoni De la monumentul 
Washington şi până la Pentagon, de la Marele 
Templu Masonic şi până la Muzeul Holocaustului, de 
la Capitollu la Casa Albă, toate sunt făcute în cheie 
arhitecturală masonică. 

S-a creat un sistem economic global strâns 
interdependent pentru ca țările să cadă în haos 
una după alta, ca nişte piese de domino. 

La marele crah din America anilor '20 nu a avut în 
principal de suferit decât SUA, tocmai pentru că 
acest sistem economic unic global nu era atât de 
puternic ca astăzi. Acum țările vor intra în anarhie şi 
în haos una după alta. Dacă mă întrebaţi pe mine, 
deja este anarhie în România! 

Islanda nu mai există economic, a intrat în 
colaps, e moartă. Letonia practic nu mai există ca 
țară. Acum ludeo-masoneria poate face să dispară 
țări şi state naţionale peste noapte, poate să le facă 
invizibile şi să dispară de pe harta Europei, spre a le 


înscris şi în PCR şi tot ăia care 
erau gata, dar nu au apucat, că erau prea mici, să se 
înscrie în PCR! Nu există partide, nu există doctrine, 
există doar hoție din banii munciţi de noi 

Noua Ordine Mondială nu se putea instala prin 
gogorița numită „democraţie”, deoarece propaganda 
agresivă a democrației a lucrat ani de zile şi a 
îndobitocit populaţia cu gogoşi de genul libertate, 
drepturile omului, nediscriminare etc., în timp ce ea, 
democrația, a călcat tot timpul în picioare aceste 
valori trămbițate, atunci când i-a convenit. De 
aceea, după ce ani de zile ni s-a spus că nu a existat 
Niciodată a treia cale, înfierându-se toate variantele 
politice găsite în perioada interbelică, cât şi 
postbelică, acum ni se oferă o a treia cale de genul 
nazismului, cu mica diferență că în nazismul sionist 
locul privilegiat al germanului a fost înlocuit cu locul 
privilegiat al evreului. Aşa cum scrie şi pe băncuţa de 
la parter dreapta din cadrul Muzeului Holocaustului 
din Washington: “On/y for jews”! 

Nici Hitler nu a fost în stare să imiplanteze cipuri 
evreilor de la Aushwitz, pentru că nu l-a dus mintea 
atât de departe. EI i-a tatuat pentru o perioadă 
determinată de timp, ştiut fiind că tatuajul poate fi 
cos şi că oricum se duce în timp. 


"56 CUVÂNTUL LEGIONAR Februarie 2009 


Sf 


ÎNDREPTAR ORTODOX. (II) 


REINTRAREA ÎN ORTODOXIE 

Două sunt de fapt chestiunile în dezbatere, şi 
anume: 

1. Există pentru un ortodox putinţa să se 
împotrivească unei hotărâri a Sinodului? 

2. Există pentru laici putinţa de a Ti la un moment 
dat în mai mare măsură deținători ai adevărului 
decăl ierarhia ecleziastică? 

Într-un caz ca şi în celălalt, răspunsul este: DA. 
Şi iată şi motivele: 

La chestiunea 1: aşezarea bisericii creştine nu 
se sprijină pe un corp de prescripțiuni normative 
arbitrare şi contractuale, cum e uneori cazul 
legilor juridice. Ca atare, orice dispoziție de 
caracter ecleziastic nu îşi are izvorul nici în util, nici 
in bine, ci în adevăr. Trăsătura caracteristică şi 
esențială a aşezării bisericii noastre este prin urmare 
Adevărul. De unde decurge că nu urmăm o 
indicație a bisericii pentru că e_a bisericii, cl 
pentru că ea exprimă adevărul. (Orice credință sau 
afirmație de altă natură este catolică.) Evident, nu e 
vorba aci de beteagul adevăr ştiinţific, la 
dispoziția rațiunii omeneşti (asta ar fi 
protestantism de cea mai săracă speță), ci de 
adevărul religios, depozitat oarecum astăzi în 
dogme, canoane şi predanie. 

Din acest postulat fundamental decurge 
încheierea că există o măsură obiectivă a 
adevărului. Şi că sinoadele nu pot hotări cu de la 
ele inițiativă, ci numai în conformitate cu dogma, 
canoanele şi predania. lar dacă nu o fac, greşesc 
(cum am dovedit-o, de pildă, pentru sinodul nostru, 
în chestia calendarului). De altfel, sinodul local al 
unei autocefalii nici nu are darul hotărârii fără 
greşeală. Afirmațiile unui sobor arhieresc nu pot 

purta pentru norod semnul adevărului decât atunci 
când uneşte în aceeaşi mărturisire pe toți episcopii 


dreptcredincioşi din toată lumea şi din toate 
vremurile. 
Are drept un credincios, deci, să se 


împotrivească unei hotărâri a Sinodului? 

Desigur că DA, de îndată ce hotărârea unui 
sobor ortodox nu este un act de autoritate, ci 
mărturisire a adevărului, şi de îndată ce oricare 
creştin are măsura adevărului în dogme, canoane 
şi predanie. 


ORTODOXIE 

„„. Punctul de vedere al „credincioşilor” noştri 
de astăzi ăsta este! Şi anume cu două rădăcini 
Prima, un fel de înțelegere negustorească a 
raporturilor dintre om şi Dumnezeu. A doua, o 
necesitate, superficială prin natura ei, de a exprima 
în material conceptual şi rațional manifestările lui 
Dumnezeu. 

Ambele tot aşa de false şi de străine faptului 
de credință şi vieții religioase. 

Raporturile negustoreşti, de do ut des, sunt, 
structural, de origine catolică. Ele se încadrează 
în tendința augustinică de a realiza împărăţia lui 
Dumnezeu pe pământ, tendință degenerată în 
protestantism până la credința proastă că 
respectarea universală a preceptelor evangheliei, şi 
prin aceasta stărpirea durerii pe pământ, este un 
ideal realizabil, (...) Forme, precum vedeți, cu totul 
inferioare ale laşității şi neputinței omeneşti, care 
nu au, în fond, nimic comun cu viața religioasă. 
ŞI cărora ortodoxia le opune concepția, ameţitoare 
ca adâncime de înțeles, a Ierusalimului ceresc, pe 
de o parte, iar pe de alta a permanenței şi a 
necesității terapeutice a suferinței pe pământ. Nu 
insistăm. (...) 

lar aci chestiunea se leagă cu cea de-a doua 
falsă rădăcină — protestantă aceasta — a vieţii 
religioase, şi anume cu necesitatea superficială de 
a explica şi de a înțelege hotărârile şi faptele lui 
Dumnezeu. Vrem să înțelegem, pentru că ne 
închipuim că nu există decât un plan al realităților, 
cel al realităților raționate; în care om şi Dumnezeu 


CUVÂNTUL LEGIONAR Februarie 2009 


NAE 


nu sunt decât existențe cantitativ deosebite; 
Dumnezeu fiind mai deştept, mai bun, mai puternic 
decât noi, dar lucrând după aceleaşi legi şi norme 
după care ne conducem noi gestul şi paşii 

Transpunerea în forme raţionale a existenței a 
fost extinsă până dincolo de limitele veacului, şi 
omul are pretenția să impună legea lui de 
înțelegere, Absolutului, încadrându-l în cele patru 
principii fundamentale ale logicei. Jalnică 
betegeală de minte protestantă, căreia lipsa 
noastră de control şi de disciplină ne îndeamnă să-i 
cădem victimă 

ŞI cu toate acestea, Învățătura ortodoxiei este 
şi aci clară: „Neinţelese sunt căile Talel' Adică 
arătările lui Dumnezeu nu cad sub puterea 
noastră de înțelegere. Nimic din cele ce sunt ale lui, 
dintr-ale Lui nu se explică, ci pur şi simplu se 
acceptă. O calmă, umilă şi senină acceptare a 


tuturor hotărârilor lui Dumnezeu: asta este 
îndatorirea noastră dintâi şi din urmă, de creştini 
CE E "PREDANIA”? 


Una din cele mai mari primejdii care amenință 
ortodoxia românească — şi cu ea însăşi aşezarea 
spirituală a poporului nostru în structura lui 
intimă — este nevoia de „innoire” pe care o simt 
din ce în ce mai stăruitor anumite cercuri 
teologice de la noi. Dacă această nevoie s-ar face 
simțită numai în unele personagii ridicule, scăpate în 
bălăriile teologiei româneşti şi care s-ar simţi 
dezonorate dacă nu ar fi în stare să valorifice pe 
Fouillee sau chiar pe Ermst Haeckel pentru 
învățătura dumnezeiască, chestiunea nu ar fi tocmai 
aşa de gravă 

Se intâmplă însă că o problemă a „înnoirii” există 
realmente în orice viață religioasă. Astfel încât o 
cercetare atentă a situaţiei, obligată a se ține 
deopotrivă departe “atât de  „ştiințificitatea” 
inovatorilor, cât şi de „ortodoxia” habotnicilor, e 
datoare să stabilească cu precizie sensul şi limitele 
acestei înnoiri. 

Îmi îngădui să cred că, în ciuda frecvenței şi 
gravității excepționale a erorilor în care a căzut 
neliniştea reformatorilor, există un indreptar sigur, aş 
zice infailibil, în problema „actualizării” bisericii; şi că 
numai ignorarea acestui îndreptar a făcut, aiurea şi 
la noi, posibile toate greşelile pe care le-am trăit sau 
le ispăşim. Acest îndreptar este PREDANIA. Adică 
sfânta tradiție a Bisericii. 

1. Orice învățătură religioasă, deci şi învățătura 
lui Christos, este trăită de oameni. Trăirea aceasta, 
considerată în totalitatea ei spațială şi temporală, 
constituie într-un fel viața însăşi a învățăturii. Căci 
învățătura nu este un adevăr oarecare, pe care 
cineva l-a formulat odată, l-a săpat apoi într-o tablă 
de aramă şi l-a pus undeva sub sticlă, ca să se uite 
lumea la el — sau chiar să i se închine. Ci e mai 
degrabă ca o sămânță; care e pusă în pământ, 
încolțeşte şi dă roadă, La învăţătura lui Christos se 
adaugă, deci, într-un fel, trăirea ei de către noi: ea nu 
mai este învățătura, pur şi simplu, ci învățătura care 
a rodit în noi, învățătură rodită. Astfel fiind însă, 
învățătura este un fapt cu o istorie a lui, cu diverse 
momente care se înscriu pe o curbă. Curba aceasta 
e însăşi legea de desfăşurare a posibilităților 
cuprinse în învățătură. lar înscrierea la conştient, 
formularea diverselor momente, e ceea ce numim 

noi predanie sau tradiție. 

2. Dacă insă orice aşezare religioasă se 
defineşte prin învăţătura inițială plus formula de 
Identificare a creşterii ei, două primejdii ameninţă, 
permanent, o asemenea definiție: a) se poate ca o 
învățătură să crească slrâmb; b) se poate ca o 
învățătură, chiar normal crescută, să fie fals 
formulată, 

Există oare garanții împotriva unor asemenea 
primejdii, şi care ar fi ale? 

Răspundem: în creştinătatea ortodoxă ele 
există. Şi anume, lată-le: adevărurile religiei creştine 

















IONESCU| 


ortodoxe 
adevăruri 
individuale. Viaţa lor | 
se desfăşoară într-o 
comunitate — şi 
anume în 
comunitatea de iubire 
care este Biserica. 
Atâta vreme cât 
această comunitate 
de iubire 
funcţionează 
normal, este exclus | 

ca creşterea E . 
învățăturii să fie strâmbă. Asta despre creştere. 
Dar formularea? 

Formularea se face, la noi, în sinoade, de către 
sinoade, plecându-se de la principiul absolut just că 
adevărul creștin, chiar atunci când e vorba de 
înțelegerea cuvântului lui Christos, e de natură 
conciliară, şi nu rațională — rațiunea individuală 
neavând nimic de spus într-o asemenea problemă. 
Cum însă un sinod funcţionând normal nu poate da 
formulări eronate, şi cum în biserica noastră există 
indicaţiuni precise în privința condiţiilor în care 
trebuie să luncţioneze un sinod, însemnează că noi 
putem şti care formulare e justă şi care nu, 

Garanția creşterii drepte a învățăturii şi a 
formulării juste a acestei creșteri stă, deci, în 
normalitatea funcţionării comunităţii de iubire şi a 
sinodului, normalitate care este suficient indicată în 
ortodoxie. lar dacă, prin imposibil, asta nu e de- 
ajuns, atunci mai există încă o garanție. În adevăr: 
spuneam că viața, creşterea unei învățături se 
înscrie pe o curbă. Curba aceasta, chiar dacă nu 
poate fi calculată, poate fi în orice caz desemnată, 
cel puţin pentru ceea ce se leagă cu trecutul. Fiecare 
moment al ei trebuie să stea, structural, într-un 
raport organic cu toate celelalte, să se integreze în 
unitatea organică a curbei. Nu e locul să stăruim aci 
asupra chestiunii. Cine a făcut însă morfologie 
istorică sau mecanică își dă seama cât de uşor e să 
stabileşti dacă un moment oarecare se integrează 
organic Într-o curbă sau nu. Şi atunci problema e 
simplă: se integrează momentul, el poate fi acceptat; 
nu se integrează — el trebuie respins, înlăturat, ca 
unul ce introduce o anormalitate în curbă, un 
dezechilibru în situație. Cu alte cuvinte: garanția 
valabilității creşterii învățăturii sau formulării 
acestei creşteri stă în organicitatea ei — adică în 
concordanța ei cu tradiția. 

3. Inaderența structurală a unui neam sau unei 
culturi la o formulă de viaţă religioasă sfârşeşte, mai 
curând sau mai târziu, prin desprinderea acelui 
neam sau acelei culturi de religia respectivă. 

Ea poate lua însă, provizoriu, şi alte forme, cum 
ar fi de pildă încercarea de a reface învățătura. 
Aşa au făcut, de pildă, protestanții — care au luat 
drumul întoarcerii la origine. Întoarcerea la origine 
este însă o operație imposibilă, pentru că ea 
însemnează pur şi simplu înlăturarea predaniei, 
adică ignorarea caracterului viu şi deci a creşterii 
învățăturii. E ca şi cum, punând în pământ un bob de 
grâu şi părându-ți-se că a crescut rău, ai vrea să 
anulezi creşterea şi... să te intorci la bobul neîncolțit. 

4. Acum ştim însă ce e înnoire: înnoire nu poate 
să însemneze schimbare pur şi simplu, ci 
creştere firească. Introducerea luminii electrice în 
biserică o fi innoire, dar creştere firească nu e. 
Pentru că lumânarea care arde în biserică nu este 
un instrument de luminare (altfel nu ar arde şi ziua!), 
ci o jertfă omagială. Şi nici retipărirea Bibliei, ca 
promovare a religiozității, nu e creştere firească — 
pentru că nu Biblia ne mântuieşte, ci Biserica. 

Ştim, deci, acum ce e înnoire firească, pentru că 
Ştim ce e predania, măsura oricărei înnoiri, legea de 
creştere a învățăturii creştine. 


nu sunt! 







Pagină realizată de Nolte Codria 


Pag. 7 





"Ocol, ce să-l faci, toarşe, că nici nostalgia nu 
mai e ca pe vremuri... Tolul se complică, nimic nu 
mai merge ca înainte, când băgam cu nea Gheorghe 
microloane-n şobolani - îi ademeneam cu niscaiva 
resturi, mai înghițeau câte un releu, vreun tranzistor, 
coada mergea de antenă... Regiai puțin la butoane, 
aveai recepție şi-i mai rămânea să plantezi 
guzganu' la domiciliul cetățeanului turbulent... ol, ce 
vremuri, mările Lenin! De când cu deratizarea, auzi 
năzbătie, să arestezi omu' pe naşpa ca să-i bagi 
microfonu-n şifonier,. în pereți. grea muncă, zău 
aşa! Păi da' ce, era prost să mai vorbească-n casă, 
de mai aflam şi noi pe unăe şi cu cine mai conspira 
la siguranța statului? Şi cu teleloanele ălea proaste, 
de la fabrica de imbuteliat umbre, halal tras cu 
urechea, de te apuca ruşinea. "Alo, şelu', vă rugăm 
închideți şi mai formaţi o dată numărul, că poate nu 
se mai aude cu atâtea pocnete, să-nregistrăm şi noi 
ca lumea, ce'mama lu' Stalin! Da'vă rog frumos, aşa 
nu se mai poale!" Ba de la o vreme-ncoace, tinerii 
ăştia Ii s-a urcat democrajia la cap, nu mai scrie, să 
avem şi noi ce citi corespondența, că acuma stă pe 
inter-cum îl zici? Mde, zice şelu' că-i şi mai bine, afli 
mai multe, da' pă mine zău dacă mă duce capu' să 
umblu cu râşnița aia, lua-o-ar dracii! Vine câte-un 
necop! din ăsta de-şi dă aere şi-mi dă peste nas că 
iar nu m-am logat invizibil; da' ce, el e invizibil? că-l 
văd numa' bine ca să-i trag un dos de cazma, aia cu 
care ingroparh telectuali şi legionari, pe când mă-sa 
încă il ştergea la nas; să se uite mai intâi în oglindă 
ş-apoi să mă învețe el pe mine meserie!" 

Spunea cineva că printre moşii simpatici care 
stau la taclale prin fața blocului, sau joacă table în 
parc, la vreo sută s-ar mai găsi vreo zece-douăzeci 
de foşti (?) turnători. Ba chiar, pe ici pe colo, şi câte 
un torționar feroce, din cauza căruia zeci şi sute de 
"duşmani ai poporului” n-au mai apucat să ajungă şi 
ei nişte bătrânei chiar mult mai simpatici... Ei, te iei 
după gurile rele! Nu fac nici un rău acum, decât că 
iau pensie cât mai mulţi muncitori la un loc, sau cât 
şi mai mulți profesori (cu zecile, dacă-s din ăia care 
mai deschideau greşit gura). Acolo, un fleac pe 
lângă un salariu cinstit de parlamentar, cu diurne şi 
sporuri pe te miri ce, başca acțiuni, dividende, mită - 
mai nimic, dom'le! 

Nostalgici, unii dintre ei privesc la tatăl sau 
bunicul dvs., sau al meu, zicându-şi în barbă: "Deh, 
ăsta mi-a scăpat, da" ia să vie iar vremurile bune, de 
nu-i arăt eu vreo două, faşistu' dreacuT. Toţi mai 
oftăm din când în când după fericirea tinereții, dar 

peste unii dintre ăştia ce fericire dăduse, că te 
cutremuri! Mai ieşeau la câte o razie de ciomăgit şi 
arestat conspiratori la liniştea publică (mergea 
treaba, imediat îi declarai pe unii chiaburi sau 
"faşişti”, cam la fel de uşor ca pe "antisemiţii” de azi, 
şi apoi, ce fapte de vitejie!). Mai puțină “acţiune”, dar 
o delectare mai rafinată ofereau interogatoriile, iar 
când se ajungea la luarea de declaraţii devenea 
chiar o distracţie! Cam mult însă de muncit la 
Piteşti... Acolo deja se lucra din greu ca să 
înnebuneşti sărmanii oameni, că, la drept vorbind 
trebuie să distrugi mai toți neuronii unui om normal 
ca să faci din el un comunist ca tine; dar, dacă 
Partidul o cere, cu plăcere! Curat epocă de aur, nene 
Caţavencu... 

Dar astăzi, când n-a rămas mai nimic de făcut din 
toate astea (ei, nu zău!?), nostalgicii călăi mal trag şi 
ei cu urechea, se mai lasă din când în când cu câte 
o bârfă. Numai că nu e nimic original, se pierd în 
mulţime, că doar nu trebuie să fi fost torționar ca să- 
ți splonezi vecinii. Mai tot omul s-a deprins aşa sub 
regimul Cizmarului, de nevoie, de plăcere... ŞI ştiţi 
ceva? Este mult mal greu să fost o maşină-uneallă a 
Securităţii şi acum să fii pensionar, decât să fi fost 
orice aliceva. Că oamenii "de rând" îşi trec şi ei 
bătrâneţile cum pot, se mai bucură de nepoței, se 
mai valtă de vreo boală, se mai duc în rai... Dar 

crema" societății socialiste multilateral obsesiv 

dezvoltate, ei, nu pot. Cum să te Inveselească să-ți 
priveşti copili, când vezi că au, ca toată stirpea ta, 
nişte mutre de copită pe lângă ăia pe care. trimiteai 
în Siberia cu duiumul? Biejii securişti, oare omoară 
muşte toată ziulica, neavând ce lucra? 
"Tumător cu îndelungată experiență, 
origine sănătoasă, caut serviciu part-time, 


— Pag.8 


CUVÂNTUL LEGIONAR Feb 


Gradini 


»SECURICSSON” — FABRICAT ÎN U.E. 





în once fel de intreprindere instituție. 
021/xx.xx.xxx. Cereți cu Vulturul.” 

S-ar putea zice că e nedrept să-i judecăm aşa 
(noi, care ne lăfâim în paradisul şi binefacerile 
democrației) pe nişte oameni care au supraviețuit 
cum au putut şi ei peste vremuri negre. Ar fi loc 
pentru o polemică stufoasă: mai ştim noi pe câte unii 
care au rezistat cu Securitatea de gât până-n 
pânzele albe. Da, se mai găsea câte-un Vasile 
Paraschiv, sau câte-un legionar proaspăt ieşit de 
după gratii la o gură de aer, înainte ca regimul să-şi 
aducă iar aminte de el, ca să-l "cazeze”... 

Dar acum mai este important şi altceva. 
Democrația, doamnelor şi domnilor, corcitura 
aceea lamentabilă de "pâine şi circ”, cu "mulți 
dar proşti”, işi dă duhul! 

Aşa invalidă cum era;-de,.ne lot întrebam dacă a 
meritat să moară atâția tineri în 1989 doar ca să se 
schimbe o generație de comunişti cu altă generație 
de comunişti, ea ne mai permitea unele iluzii. Acum 
le vom pierde şi pe astea, în schimb vom avea un 
bun prilej să medităm dacă ele, iluziile, prețuiau 
ceva sau nu. Și să ne verificăm, la rândul nostru, 
caracterul, după ce i-am criticat pe cei dinaintea 
noastră, acum, că se strâng şuruburile unei 
dictaturi autentice, încet dar sigur - mai precis, nu 
tocmai încet, dar al naibii de sigur 

Străvechea şi “cinstita” Securitate a lui 
Ceauşescu se foieşte de încântare în coşciuge, sau 
în fața blocului, că urmaşii s-au dovedit mult peste 
nivelul aşteptărilor. "Ne-a mai venit inima la loc, măi 
puişorilor, că uite, noi vă credeam nişte papă-lapte! 
Păi ar fi avut mărețul şi iubitul conducător tupeul să 
declare Ia televizor, să publice şi în Scinteia, că de la 
data ics vor fi ascultate toate telefoanele? Că se vor 
deschide toate scrisorile?” Ei, unele da; că tot 
vorbeam de di. Vasile Paraschiv, iată ce ajunsese el 
să le pretindă securiştilor: "Citiţi-mi corespondența 
cât vreți, dar apoi măcar retrimitei-mi-o, tovarăşi, s-o 
văd şi eul Aiurea, ciu-ciu. Cred şi eu că tot ce 
trimitea sau primea un cetățean atât de neobişnuit 
devenea imediat piesă de colecţie, dar vorbăria 
placidă a oamenilor de rând - şi s-o fi interceptat pe 
toată - la ce le-ar fi trebuit? 

Ei bine, aici intervine lovitura de maestru, prin 
care secur-mason-itatea din fericitele noastre zile 
lasă detaşat În urmă tehnicile bătrânești: ei au ce 
face cu tot maldărul de informaţie, că doar nu s-or fi 
inventat computerele numai ca să trimitem noi 
mesaje electronice în deplină confidențialitate, nu? 
Cumva, enorma cantitate de nimicuri zilnice se cerne 
cu  migăloasă răbdare cibernetică, rezultând 
materialul prețios, tot aşa cum şi aurul străluceşte 
vesel la soare după ce a fost separat cu nespusă 
trudă din praful cel mai sec. 

Tovarăşi, ştiam deja că ne ascultați telefoanele. 
Cu interes, că doar este ceva de capul nostru, nu-i 
aşa? Ne respectăm. Dar acum, la această... cum să- 

i zic, chiar nu-mi vine nici un alt cuvânt. 
NESIMȚIRE, de a da drumul porumbelului să fâlfâie 
în toată presa, nu pot să vă mai spun decăt atât: îmi 
subminaţi educaţia! bunele mele maniere se 


sau 


volatilizează cât ai zice "[...] mă-tii”, pentru că pur şi 
simplu mă simt dator să înjur când vorbesc la 
telefon, totul fiind adresa! securistului de serviciu. 
Dar poate că într-o bună zi, vreunul n-o să mai 
suporte şi-o să-mi răspundă, tot în dulcele grai al 
iubirii frățeşti de la uşa cortului, şi atunci să te ţii 
distracție, pentru că şi eu pot să înregistrez 
convorbirea. Ce-i drept, nici înainte nu puteam da pe 
nimeni în judecată cu un asemenea material, fiind 
foarte uşor de trucat, dar măcar se putea da la radio. 
Acum însă a început să fie şi legal, mama lor de legi! 
Până şi ale lui Ceaşcă sunau mai bine, în litera lor, 
“noroc” că nu se respectau, că altfel chiar că vă 
făceau de râs, parlamentarii lui peşte, pe care nu m- 
am dus să vă votez, pentru că nu am avut dintre cine 
şi cine! 

Buuun. Ne-am enervat, gata. Să vedem acum ce 
au votat cele zero mărețe Camere ale Parlamentului 
nostru zgribulit de slugănicie. Totul a apărut deja în 
presa "mare", adică a trusturilor internaționale, iar 
înainte de asta, în romanul horror în foileton (am 
numit Monitorul Oficial). În cele ce urmează vom 
comenta Legea 298/2008, ale cărei prevederi intră 
în vigoare în două "tranşe”: monitorizarea 
apelurilor telefonice a început deja de la 20 
ianuarie ac, iar monitorizarea traficului de 
internet de la 15 martie. Legea datează din 18 nov 
2008. Am făcut precizarea din două motive: primul, 
ca să o găsiţi cu mai multă uşurinţă în Monitorul 
Oficial (actualizat zilnic pe internet), de vreme ce, 
fiind foarte amplă, nu o putem reproduce aici; al 
doilea moliv este o mică observație: în jurul datei de 
intrare în vigoare, toată presa "mare" a menţionat, pe 
un ton neutru, noile noastre "drepturi" de intimitate 
astfel ciuntite. S-a făcut, bineînțeles, totul pentru a 
discredita ideea pe care o susţinem noi acum, că 
noua lege reprezintă un mare pas către 
instaurarea unui regim dictatorial. (To! aşa cum s- 
a trecut mai demult sub tăcere rolul nefast al 
Constituţiei din 2003 în înstrăinarea României!) Dar 
câți dintre dvs. au auzit de ea în perioada 
dezbaterii - este, totuşi, o lege importantă, nu un 
fleac - sau măcar în momentul promulgării? Mass 
media a tăcut mălc - noi, oricum, n-am auzit nimic 

Şi acum, pe scurt, Legea 298, această 
monstruozitate: 

Art. 3, detaliat în art. 4-10; toți furnizorii de 
servicii de telecomunicaţii sau internet sunt obligați 
să stocheze într-o bază de date proprie următoarele 
informaţii despre orice comunicare privată petrecută 
în rețeaua pe care o administrează; identitatea 
sursei (număr de telefon, adresă de mail, messenger 
etc), identitatea destinaţiei (idem), intervalul exact de 
timp al comunicării. Observaţie: pentru cei care au 
cerut, măcar o dată, o factură detaliată Romtelecom, 
datele de mai sus nu oferă nimic nou. Mai ales în 
perioada de monopol al telefoniei fixe, când 
abuzurile de taxare erau considerate un fapt curent, 
ca răsăritul şi apusul soarelui. Aşa arăta factura 
detaliată, doar că era trimisă clientului (mă 
cuprindeau frisoane când o vedeam şi pe aceea!) 
Şi... mai costa nişte bani. Art. 9 , totuşi, duce lucrurile 
mai departe: în datele stocate intră şi poziţia 
geografică exactă a echipamentului şi, implicit, a 
utilizatorului. Vorbiţi la telefon fix - adresa de acasă, 
de la serviciu, de unde ați apelat. Vorbiţi la telefon 
mobil - localizarea de tip GPS a aparatului, chiar 
traiectoria de deplasare pe durata convorbiri 
Paranteză: teoretic, deşi deocamdată legea nu 
prevede acest lucru, o convorbire la telefonul celular 
ar putea constitui probă pentru o amendă de 
circulaţie, dacă vă deplasați prea repede! Idem 
pentru accesul la intenet, prin localizarea unităţii 
mobile de conectare 3G ataşate la un laptop. 

Art. 11: "n aplicarea prevederilor prezentei legi 
sunt interzise interceplarea şi reținerea conținutului 
comunicării sau a informațiilor consultate în timpul 
utilizării unei rețele de comunicaţii electronice”. 
Legea, aşa sinistră cum este, oferă, ca o 
consolare, acest art.-11, ca să mai plângem pe 
umărul lui, pentru că la altceva nu cred că este 
bun. Abuzuri de acest fel se tot fac, taman de 
când era lupul căţel, deşi abia internetul 
şi telefonia digitală le-au transformat 
într-o bagatelă. Legea 298/2008 creează 


ruarie 2009 


însă autorităților facilități fără 
precedent în istorie pentru a comite 
aşa ceva. 


În ceea ce priveşte înregisirarea și 
stocarea efectivă a tuturor conversaţiilor 
telefonice, aş încerca o estimare a cantității de 
memorie electronică necesară pentru Bucureşti, pe o 
singură zi. Ca ordin de mărime, 30 minute/zi (ar 
putea fi media de vorbit Ia telefon), 0,01MB/secundă 
(o calitate destul de slabă a sunetului, în format 
mp3"), 4.000.000  locultori,  înmulțite, dau 
aproximativ 70 TB. Asta ar însemna vreo trei-patru 
săli pline de computere destul de obişnuite, legate în 
rețea, pe care informaţia se actualizează în timp real, 
fiind pieptănată "fast-forward” în căutare de cuvinte 
cheie, cu un software destul de ingenios. Destul de 
mare efortul, domnilor masoni, dar vă asigur că 
merită. Suntem un popor plin de înțelepciune, în 
ciuda modei ăsteia stupide a autodenigrării pe care 
tot încercați să ne-o inoculați, şi veți auzi la noi multe 
lucruri interesante 
Dar era să uit: se face o oarecare vâlvă în jurul 
serviciilor telefonice securizate (căutați pe Google 
“ascultarea telefonului"). Pentru cei mai "secretoşi”, 
unii operatori de tembele-comunicaţii oferă . linii 
imposibil de interceptat. Cum funcționează? Hai, citiți 
până la capăt, rădeți în pauză. Aşadar, pe o linie 
* securizată, care presupune ca ambii interlocutori să 
fie abonaţi la acest serviciu, mai folosind şi câte un 
aparat de peste 1000 de euro, semnalul se transmite 
codificat după un algoritm unic, tot atât de unic 
precum cheia de la uşa unui apartament. Genial, nu? 
Da, şefu', e într-adevăr genial să prosteşti omul 
chiar în halul ăsta! Păi furnizorul respectivului 
serviciu nu are şi el cheia de decriptare? E 
datoria lui să o aibă. Stochează aceleaşi 
informații (data, ora, locul etc.), precum în cazul 
unor convorbiri obişnuite? Da, că îl obligă legea, 
ce discutam mai sus. Dar dacă vreun "cetățean" 
care nu e deasupra legii, dar care, totuşi... ştiţi, chiar 
are nevoie să ştie ce ați discutat aseară la ora 
cutare, ei bine, are el vreo problemă cu semnalul 
dvs. codat? Nu, că doar codul se găseşte la pachet 
cu stocul de înregistrări ordonat aşezate pe zile, ore 
şi secunde. Eventual, va trebui să achite o sumă mai 
substanţială, sau să-şi îngroaşe mai vârtos vocea 
când formulează amenințările - floare la ureche! Pe 
scurt: cumpăraţi, băieţi, dați năvală, că e superofertă! 
Un ultim fapt cât.de cât important - revenim la art. 
3: datele se rețin pe o durată de şase luni de la 
momentul efectuării comunicării, după care se şterg 
Acest articol este necesar doar pentru a da o 
dimensiune concretă numărului de hard-disk-uri 
pe care fiecare operator trebuie să le cumpere şi 
întreţină pe cheltuiala lui, în acest scop. O jumătate 
de an este un interval imens, raportat la viteza 


azi 


CRIMA DE A TEA APĂRA [Gontină 


Dar să revenim la “antisemitism”; lăsând la 
0 parte idioțenia pe care o reprezintă sintagma, 
e) trebuie să sugereze două lucruri pentru orice 
trăitor. 
utilizarea termenului la adresa cuiva 
lrebule să îi provoace respectivului "ştampilat” 
9 stare vecină cu paralizia şi o stare de 
inconştiență care să ducă în final la 
restrângerea activităţilor vitale, la cele legale 
de supraviețuirea lui Şi a apropiaților lui. 

„> "constatarea" de către respectivii "semiţi” a 
gândirii şi a practicării “anțisemitismului” la 
Cineva, le dă dreptul la măsuri, la represalii [i 
Care nu au nici o legătură cu “gravitatea” 
Cazulul sau cu justiția practicată  pe[ 
mapamond. — 

n sprijinul acestei afirmaţii aduc clasicul de acum 
exemplu cu Nichifor Crainic, unul din cei mal mari 
ziarişti din perioada interbelică. A fost condamnat în 

1847 la "detenție grea de viață” prin sentința nr. 2 din 
4 lunie 1945 pentru că “a scris articole la ziar 
Impotriva evreilor” (În  facsimil hotărârea 
judecătorească în “ZIUA” din 23 iunie 2008) 

i Care este poziția Mişcării Legionare față de tot 

reculul ei, am spus-o nenumărate ori şi o voi 

Consemna de câte ori va fi nevoie, bineințeles 
referindu-mă la relaţia cu minoritatea evreiască din 

mânia: nu ne asumăm nici un fel de 
responsabilitate față de incidentele din 21- 
23 ianuarie 1941, Socotind că au fost 


CUVÂNTUL LEGIONAR Februarie 2009 





actuală de procesare a informaţiei, să nu credeți că 
această prevedere tinde să şteargă, cu timpul, 
"dovezile incriminatoare” odată strânse. Praful 
se cerne, aurul se păstrează... 

În rest, desigur, legea are o formulare foarte 
amănunțită, în cele 23 de articole găsindu-se o 
mulțime de prevederi pur birocratice, din punctul 
meu de vedere neinteresante. Precum şi altele 
absolut fireşti, dacă pomim de la cele prezentate 
deja, cu nimic revoltătoare în sine: dacă tot a 
omorât-o, e normal s-o şi îngroape (ea, lege, pe 
ea, libertate). George Orwell, mare scriitor și 
vizionar, te salutăm noi, poporul român, din ferma 
animalelor europene! Patru picioare bine, două 
picioare rău, să trăiţi! 

Pe vremuri, adânc în negura istoriei ăsteia de 
asupriri, ajunseserăm vasalii Imperiului Otoman. Nu 
parte componentă, ce-i drepl, şi trebuie să fi fost 


vreun motiv pentru care turcii n-au îndrăznit mai mult 
(poate răbdarea românilor?). Oricum, cel puţin ei 
vedeau limpede că nu-i iubim. Apoi, am ajuns sateliții 
Moscovei, dar nu în Uniunea Sovietică. Greu de 
spus cât de grosolan ar fi trebuit să fie abuzul rusesc 
pe care românii să nu-i îndure atunci, având în 
vedere situația mizerabilă în care ne aduseseră marii 
noştri politicieni interbelici. Desigur, nu au îndurat 
























rezultatul planurilor puse în aplicare de serviciile 
secrete pentru compromiterea Mişcării, dar nici toate 
acestea nu erau posibile dacă impostorul care, 
cățărându-se pe cadavrele camarazilor, ajunsese la 
conducerea Legiunii, nu ar fi nesocolit în mod 
grosolan toată creația ideologică şi politică a lui 
Comeliu Zelea-Codreanu 

Pentru că am discutat atât despre antisemitism, 
nu ne asumăm moartea nici măcar a unui evreu, 
consemnată pentru istorie de rabinul şef David 
Şatran la sfârşitul anului 1937 în discuția, devenită 
publică, avută cu Căpitanul 

Ce s-a întâmplat după asasinarea Căpitanului 
(30.nov.1938) şi a Statului Major Legionar şi a altor 





legionarii din munți, pandurii noştri 
târzii... Prea puţini, n-au putut învinge. 
A trecut, am trăit. 

Dar după atâtea suferințe la jugul 
unora sau altora, să nu ne fie măcar 
ruşine că ne-am băgat, cu cântec şi voie bună, în 
marea UE? Ademeniţi cu bani, practic doar o 
parte din ceea ce tot Europa furase de la noi, din 
1990 încoace. Care şi acum ne dă cu o mână şi 
ne ia cu amândouă, dar ce mai contează, de 
vreme ce aproape că nu mai existăm ca stat 
suveran? 

Ce găsim aici. dacă ridicăm un colțişor de 
poleială şi privim în esenţa lucrurilor? Țeapa clasică: 
subjugare şi abuzuri. Vă citez din încheierea legii 
298/2008: "Prezenta lege tanspune Directiva 
2006/24/CE privind reținerea datelor generale sau 
prelucrate de către fumizorii de rețele şi servicii de 
comunicaţii electronice destinate publicului..." 

Deci ce sunt legile noastre? Ce a creat ilustra 
noastră instituție legislativă? Nimic. O traducere. În 
fond, acum vedeţi că asta înseamnă mult lăudata 
integrare în UE: renunțarea la Independența 
României, câștigată cu atât de mult sânge în timpul 
domniei lui Carol | 

Nu putem fi, nici măcar acum, călcaţi în picioare 


necondiționat, pentru că situația politică, deşi 
controlată de “cine trebuie”, se mişcă într-un 
echilibru nespus de fragil. Aşadar, uzanțele 


politicianiste cer ca acest lucru să se facă invocând 
un scop (ceva oricât de prostesc, de umplutură, 
oricum mult bine decât nimic) 

Care este scopul declarat pentru dispoziția 
abuzivă nr. 298/2008? Că despre cel adevărat noi 
am tot vorbit şi o să vorbim până ce-om răguşi sau 
muri 

Așadar, scuza cu care s-a plantat această nouă 
bomboană pe coliva libertății noastre este...? Să ne 
luminăm cu art. 20: "contracararea amenințărilor la 
adresa securității naționale”. Uuut, păi de ce nu ziceţi 
aşa de la început, dragilor, ca să ne lămurim din 
capul locului? Şi noi, care credeam că vreți să ne 
violați intimitatea, să obţineţi tot felul de date şi 
statistici cu ajutorul cărora să ne manipulați... 
eroi neprețuiți! 

Ar mai fi o ultimă întrebare, care nu ne macină, 
totul fiind atât de previzibil, dar ne. stânjeneşte 
puțin: Cât mai avem de aşteptat până când vom 
vedea în Constituţie, negru pe alb, expresia 
consacrată, indrăgită de voi, de “duşmanii 
poporului”? Ce mai aşteptaţi, comuniştilor? 


Sân Xâncu 








sute de fruntaşi în “noaptea cuţitelor lungi” din 
22 sept. 1939, are la bază trădarea lui Horia 
Sima şi târărea Mişcării Legionare pe drumul 
legalităţii şi al anarhismului. Noi apreciem că 
orice încercare de a salva imaginea lui Horia 
Sima este un ac! criminal de trădare a Mişcării 
Legionare, şi pe promotori fi socolim 
inconştienţi şi trădători! 

Dar, revenind la prezent, să fie clar 
pentru indiferenți, prieteni şi duşmani: 

Pe noi nu ne inhibă absolut deloc 
naționalitatea duşmanului: poate fi semit, 
latin, german, slav sau orice; în momentul în 
care Mezează în orice măsură interesele 
, devine duşmanul 

nostru şi îl tratăm ca atare! 

Mă văd obligat din ce în ce mai mult să 
constat că la ora actuală țara este distrusă de 
nişte aşa-zişi români, care vând de exemplu 
hidrocarburile din Marea Neagră dinainte de a se 
hotări cine este proprietarul — sau, dacă vreți, cu un 
termen mai puţin academic dar foarte popular şi 
sugestiv: vând pruncul din pântecele mamei. Acestor 
Javre le atragem atenţia că nu este departe timpul 
când vor plăti cu capul fărădelegile lor! Dacă nu 
există legi pentru pedeapsa lor exemplară, le vom 
face, le va face poporul român, generațiile de după 
89: “Când nu vom mai putea răbda, / Când 
foamea ne va răscula, / Cnistoşi să fiţi, nu 
veţi scăpa / Nici în mormânt”! 





Pag. 9 


Carte Apirnară 


"CAL TROIAN INTRA MUROS» - de preot comandant al Bunei Vestiri, 
secretarul Partidului Totul Pentru Țară, ION DUMITRESCU-BORŞA (X) 


"Era, dacă 
nu mă înşel, 
pe 19 ianuarie 
(n. n.; 1941), 
când am 
ascultat la 
radio discursul 
ținut de 
lasinschi la 
Facultatea de 
Drept, unde 
Viorel Trifa - 
şeful 
studenților 






















legionari pe 
țară = 
convocase o 
adunare a 


studenţimii. . În 
aceeaşi zi s-au ținut discursuri în toate oraşele mari 
din țară, trimițând şefi din Bucureşti, după planul lui 
Sima: Sibiu - Pătraşcu, Braşov - Biriş, laşi - Ilie Vlad 
Sturza, Timişoara — Corbutiu etc., iar în fiecare 
capitală de județ aveau să vorbească prefecții de 
judeţ în fața Prefecturii. 

Am ascultat pe lasinschi vorbind, care a făcut mai 
întâi un scurt istoric al Gărzii de Fier, ajungând la 
starea actuală; mi-a făcut impresia că vrea să 
elogieze pe generalul Antonescu, dar atmosfera 
creată de Trifa în sală a luat o întorsătură 
dezastruoasă: când  lasinschi a pomenit: 
<<Conducătorul Statului, gen. Antonescu...>>, sala a 
izbucnit ca la un semnal: <<Conducător HORIA 
SIMA! Conducător HORIA SIMA!>>, repetând de 
multe ori, în strigăte şi aplauze. Când vacarmul a 
încetat, lasinschi a încercat să reia fraza: 
<<Conducătorul Statului, gen. Antonescu>>, ca 
iarăşi să fie întrerupt: <<Conducătorul HORIA 
SIMA>>. Nu ştiu de câte ori s-au făcut aceste 
întreruperi, încât cu. greu a putut să-şi termine 
cuvântarea  lasinschi, renunțând a elogia pe 
Antonescu. Acestea se petreceau în toate oraşele 
unde se țineau discursuri. 

Ascultând la radio, mi se ridicase părul în cap 
ca la arici. Nemaipomenită prostie, când eşti la 
putere să-ți tai singur craca de sub picioare, ca 
să te prăbuşeşti! 

Cei doi paznici ai mei râdeau: „Vedeţi, ce vă 
spuneam noi. Acum vine rândul nostru." 

Am urmărit mai departe comunicatul dat la radio: 


studențimea condusă de Trifa a pormit să 
manifesteze pe străzile Capitalei, în marşuri 
legionare şi scandând: <<Conducător HORIA 


SIMA>>. A parcurs Calea Victoriei, până în fața 
preşedinţiei Consiliului de Miniştri, unde-şi avea 
cabinetul şi gen. Antonescu. S-a oprit în față 
strigând, după ce au intonat Sfânta Tinerețe 
Legionară, <<Jos Rioşeanu, Jos Rioşeanu>>, 
=<Conducător HORIA SIMA>>. 

Antonescu ştia mai dinainte de tot ce avea să se 
întâmple. 

Cazarma gardienilor publici, care se afla lângă 
Preşedinţie, fusese ocupată de Mitică Groza cu 
Corpul Muncitoresc. i 

A ieşit Antonescu la o fereastră şi i-a sfătuit pe 
studenți să înceteze şi să se împrăştie fără să 
producă agitaţie şi scandaluri, dar manifestările au 
luat proporții. 

SIMA dăduse ordin în toată țara ca legionarii să 
se baricadeze în localurile Prefecturii şi în toate 
instituțile ce se puteau ocupa, apărând cu prețul 
Vieții lor orice atac ar pomi contra lor Antonescu. 
narmase un număr însemnat de legionari cu 
pistoale aduse din Germania şi  declanşase 
rebeliunea. 

Mitică Groza, cu muncitorii din Braşov, a pus 
stăpânire pe radio-emisiunea de la Bod şi de aici 


Pag. 10 


dădea comunicate din oră în oră, arătând lupta ce se 
desfăşura cu sorţi de izbândă pentru legionari. 

În această situație, generalul, care avea sprijinul 
armatei, a numit pe toţi comandanții de garnizoană 
din fiecare oraş ca prefecţi, dând ordin să se ocupe 
prefecturile, asediind pe legionari. În caz de 
nesupunere, să tragă. 

Mironovici, după puţină rezistență la Prefectura 
Poliţiei, văzând tancurile şi artileria, a cedat şi a 
predat localul. 

La Ploieşti, legionarii baricadaţi rezistau. S-a dus 
la ei Victor Silaghi, era şi şeful judeţului Prahova, dar 
când să pătrundă pe o fereastră din dos, observa! de 
armată, un locotenent a tras în el şi l-a omorât 

Pe străzile Capitalei, ciocniri între legionari şi 
armată, soldate cu morţi şi răniţi şi câteva tancuri şi 
camioane în flăcări. 

Dar nu te poți lupta cu armata. 

SIMA cu Pătraşcu dispăruseră de nu le mai da 
nimeni de urmă. 

Alexandru Constant, Papanace şi lasinschi 
mergeau la Antonescu, ducând tratative de 
împăcare. Conducătorul cerea să vină împreună 
cu SIMA ca să pună la punct împăcarea, dar nu 
era de găsit. 

La ambasada germană Fabricius fusese înlocuit 
cu Rhinger, spirit milităros, nu s-a arătat înduplecat 
de cei ce duceau tratative de impăcare cu 
Antonescu, ba încă le-a spus că, dacă nu dau ordin 
legionarilor să se astâmpere, el va da ordin armatei 
germane să intervină cu toată forța şi armamentul 
modern ce au la dispoziţie, să sprijine toată acţiunea 
Conducătorului şi, dacă se mai agravează conflictul, 
armata germană va pune stăpânire pe țară 

Situaţia era gravă de tot. 

Trifa continua cu manifestările. În fața Teatrului 
Naţional, unde -s-au adunat, Radu Gyr le-a ţinut o 
cuvântare în sensul unei potoliri, ca în cele din urmă 
şi Trifa să înțeleagă că nu se mai poale face nimic şi 
să spună: <<Tolul a fost apă de ploaie>>, regretând 
acţiunea începută. 

Hitler aştepta la Berlin deznodământul. l-ar fi 
convenit să ajungă până a cuceri cu armata întreaga 
țară, punând-o sub scutul armatei germane. 

Antonescu a pus ca să fie bombardată cu tunurile 
cazarma gardienilor publici, provocând morţi şi răniţi, 
până au fost siliți muncitorii legionari să abandoneze 
poziția. 

Era mai mult tineret, care a fost imediat arestat 

În oraş domnea un haos nemaipomenit. Hoţi, 
haimanale, țigani de mahala, au găsit momentul 
potrivit ca să spargă vitrinele magazinelor şi să 
le devasteze. 

Toţi conducătorii Legiunii s-au dat la fund, 
pregătindu-se să fugă peste hotare. Numai 
Alexandru Constant continua să lupte din toate 
puterile pentru liniştea spiritelor. Rămăsese singurul 
care mai discuta cu Generalul, care a dat ordin de 
arestări în masă. A arestat pe gen. Petrovicescu, 
ministrul de Interne, punând un general de-al lui în 
loc. La Prefectura Poliţiei a numit pe gen. 
Pălăngeanu ce a pornit o goană după fruntaşii 
legionari ca să fie scoşi din bârlogul unde s-au 
ascuns, şi arestați. Mii de arestaţi peste tot 

Unii din foştii prefecţi legionari, mal cu scaun la 
cap, au cedat imedia! influenței lui Antonescu, 
evitând vărsarea de sânge. Aşa a făcut Gh, Vlad la 
Rm. Sărat, Mişu Georgescu la Piteşti şi alţii, care nu 
au avut nimic de suferit. 

Cel mai dârz a fost losif Costea, prefectul de 
Hunedaara, care, prin tactica lui, a avut un sprijin 
mare da! de muncitorii de la uzine, care au pus 
mâna pe armament şi, adunați într-un număr 
considerabil, au reuşit să dezarmeze un regiment de 
armată ce se afla în fața mitralierelor lor. losit Costea 
şi-a păstrat poziţia până a văzul că a rămas singur şi 





(continuare din numărul trecut) 


atunci, prin legăturile ce le indicase Sima, a fugit în 
Serbia. 

Eram la Bălceşti când se petreceau aceste 
nenorociri 

Trăistaru, primarul, primise ordin ca să pună 
mâna pe orice automobil în cursă, să îl-încarce cu 
legionari şi să se ducă cu ei la prefectura din Piteşti 
şi s-a executat, luând cu e! şi pe cei doi poliţişti 
legionari ce mă păzeau. [...) 

După două zile, Trăistaru cu ai lui s-au. întors 
plouaţi de la Piteşti, povestindu-mi cum a putut să 
mă scape din mâinile celor doi care, dacă ar fi 
rămas, mă împuşcau, şi despre mascarada de la 
Piteşti. Au ţinut înconjurată Prefectura o zi și o 
noapte, timp în care Mişu Georgescu ducea tratative 
de înțelegere cu colonelul, comandant al garnizoanei 
Piteşti, cu calm şi judecată, 

Alexandru Frujină işi bătea joc de această 
mascaradă. Adusese cu el o mulțime de țărani 
legionari şi acum se simțea jenat în fața lor. 
Primise ordin, fără să ştie ce au de făcut, şi se 
executase. Aici se convinsese că e o mare 
prostie. Cum să te baţi cu armata țării? Cui i-a 
trecut prin cap o asemenea nebunie? S-a apucat să 
cioplească cu briceagul un lemn 

Prefectul, văzându-l, l-a întrebat la ce lucrează 
Ca să arate cât de comică este situația lor, i-a 
răspuns, răzând, că face un cuțit cu care să se 
lupte cu ostaşii țării, <<căci ce alta avem de 
făcut? cu asta trebuie să ne apărăm şi să 
învingem>>. 

Prefectul l-a bătut pe umăr, zicându-i: <<Ai 
dreptate, măi Frujină>>. A chemat pe colonel şi i- 
a predat Prefectura, dând ordin legionarilor să se 
ducă la casele lor. 

Săracul, bietul Frujină. Toată încrederea în 
Legiune i-a fost zdruncinată. Mai târziu, autoritățile 
abuzive şi duşmanii au dus la arestarea lui. Judecat 
de Tribunalul Militar la Craiova, a fost condamnat la 
5 ani detenție.” (pg. ) 

"Am rămas la Bălceşti până la finele lui februarie 
urmărind prigoana ce Antonescu a pomit contra 
legionarilor. Învinsese. Legiunea era la pământ. 
Mulţi gemeau prin închisori şi lagăre. Alţii, reuşind să 
treacă granița, au ajuns fugari prin țări străine, ca 
jidanul rătăcitor. 

SIMA, care a săvârşit cea mai ruşinoasă faptă, 
după ce a stat ascuns, proteja! de un căpitan 
german SS, a reuşit - după cum am aflat mai târziu 
de la Mitică Groza - transportat într-un geamantan, 
în portbagajul maşinii lui Schmidt, şeful tineretului 
hitlerist din România, şi tremurând de frică, să fie 
trecut granița şi dus în Germania, acolo unde şi-au 
găsit refugiul toți fugarii 

Biriş nu a reuşit să fugă. A fost arestat, judecat şi 
condamnat la 25 de ani muncă silnică. 

SIMA, judecat în lipsă, a, fost condamnat la 
pedeapsa cu moartea, introdusă printr-un decret. 

Tot la moarte a fost condamnat colonelul 
Zăvoianu, pentru crimele de la Jilava. Nu avea nici o 
vină şi a fost executat. 

Antonescu a menținut numirea de Stat Legionar, 
trămbițând prin gazete că va reface Legiunea 
adevăraților legionari ai lui Codreanu, cu care va 
urma să guverneze. 

Având prea multe pe capul lui şi fiind şi în 
preajma declarării războiului, alături de Germania, a 
făcut pe Ică Antonescu omul lui de mare încredere, 
preşedinte de Consiliu, însărcinându-l să cheme pe 
mai legionari spre a ajunge la o înțelegere cu ai." 

9, zi 

"Dorinţa mea era ca să stau deoparte, să rup 
relaţiile cu legionarii. Observasem la unii, când am 
venit în Bucureşti, că mă priveau cu ură şi duşmănie. 
Nu cunoscuseră atitudinea mea şi crezuseră în tot 
ce debitaseră cei ce mă duşmăneau-” (pg. ) 

(continuare în numărul viitor) 





Papină readieată de TâMun Basescu, student. 


CUVÂNTUL LEGIONAR Februarie 2009 


- 


Mrturii 





AMINTIRI DIN TABĂRA LEGIONARĂ DE LA CARMEN SYLVA 


Căt de mult se pot înfrăţi nişte tineri fără of 
sticlă de bere? 

Cum poate munca să odihnească, să 
descrețească frumile? 

ŞI, în fine, ne putem imagina eroismul cel | 
mai autentic, pe timp de pace, cu o strachină 
în față la un foc de tabără? 

Pentru cei mai mulţi, care nu au gustat 
experiența legionară şi nici nu compensează 
printr-o imaginaţie debordantă, răspunsurile ar] 
fi “prea puțin”, "nu ştiu” şi "nu, dom'le, pleacă 
de aici cu glumele astea”. 

lar acum, o întrebare cel puțin la fel de 
grea: Cum să faci tu, moşneagul, să le povesteşti 
unor tineri asemenea frumusețe "de pe vremea ta”, 
fără să sune ca un reproş antipatic în stilul "tramvai": 
"noi nu mergeam atâta la discotecă, maică! da' puştii 
din ziua de azi nu mai învață...”. Nu În nici un caz nu 
se câştigă astfel un public, ochi şi urechi. 

Chiar n-ai avut tu un bunic să-ţi spună poveşti cu 
Făt Frumos? De ce-ţi plăceau atât, pentru că Făt 
Frumos işi făcea morocănos datoria, pentru că se 
ducea cu mațele ghiorăind la luptă, în care timp îşi 
mai plângea şi de milă c-o să-l taie zmeul cel rău? 

Eroul, dragii mei, când îi vine vremea să fie fericit, 
bucuria lui lasă cu mult în urmă plăcerile voastre; 
râsetul lui de voie bună face distracţiile voastre să 
arate ca nişte depresii cu acte în regulă. Şi petrece, 
şi luptă, deopotrivă de luminos la chip. 

Carmen Sylva, care acum se numeşte, sec, 
Eforie Sud, ca să nu cumva să trezească amintiri 
“suspecte” (nu-i nimic, le trezim noi!), s-a mai numit 
şi "Vasile Roaită”, în cinstea marelui erou al luptei de 
clasă (dovedit apoi a fi fost... agent al Siguranței!) 

Staţiunea a fost, "pe timp de pace", una din 
marile realizări ale eroismului legionar. Câteva date 
tehnice despre "vacanţa” cu pricina, doar ca să ne 
reamintim: în 1935, în două luni de vară, legionarii 
au nivelat terase, au construit drumuri de 
automobile, au întărit malurile contra eroziunii 
valurilor, au 'ridicat şapte cabane şi au săpat trei 
fântâni. Au fost aprox. 800 de oameni, dar prin 
rotație, pentru că, în general, legionarul este ori 
student, ori salariat, ori amândouă. Concediul de 
două luni era atunci, ca şi astăzi, imposibil. În medie, 
lucrau simultan vreo 150-200 de legionari, această 
cifră servind pentru o evaluare a efortului depus 
Căpitanul a fost mereu acolo, la cârmă. (Desigur, cei 
cu "profesiuni liberale" pot avea timp liber două luni - 
Codreanu era avocat.) Anul următor, tot vara, 
lucrările s-au continuat, stațiunea ajungând să poată 
găzdui sute de persoane. Nu trebuie să ne mire că 
existau specialişti şi autorizații pentru tot ce s-a 
executat. Mişcarea cuprindea români din toate 
Clasele sociale, de ce nu şi ingineri? 

Se tot spune că principalul obiectiv era educația 
(Şi propaganda - cea mai bună posibilă). Păi atunci, 
dacă toale cele enumerate mai sus au .fost un 
rezultat secundar, închipuiţi-vă câtă educație s-a 
realizat acolo, Fireşte, chiar şi cu scop educativ, 
Legiunea nu construia în glumă, ca şi cum ar şterge 
tabla după ce s-a scris pe ea. România “ca soarele 
Sfânt de pe cer” era în gândul tuturor, iar Căpitanul o 
vedea cu ochii deschişi 

Astăzi nu este cu nimic neobişnuită imaginea 
unei clase de copii cu priviri apatice, uitându-se pe 
lângă profesorul deopotrivă de apatic, sau prin el. Se 
Simte, cumva, în aer lucrul făcut în bătaie de joc, 
Plictisul şi dorur de chiul. Şi totuşi, dacă puteţi, 
imaginaji-vă sau amintiți-vă plictiseala de atâta chiul 
Şi dorul de învățătură, o dispoziţie rară în acest 
mediu îmbolnăvit cultural. Aşa era acolo. Pentru toți, 
Comeliu Zelea Codreanu era fascinant şi de 
neînlocuit, numai el se gândea că, la nevoie, se va 
găsi cine să-i moştenească locul şi autoritatea. 
Singurul (1) exemplar de Căpitan cunoscut până 
acum a fost mereu tânăr şi cu o vigoare fizică 
excelentă. Aşa că el răspundea de coordonarea 
tuturor, onora postul de "relații cu publicul” şi mai şi 
muncea, fără exagerare, cât oricare altcineva dintre 

























So 
cei prezenți. Dar acum voi depâna amin 
pun accentul pe prezența lui în carne şi oase. Ca şi 
cum acolo s-ar ține mâine o tabără de muncă, pentru 
că acest obicei poate învia 

Program de activități: trezirea devreme, alinierea 
pe platou; rugăciunea de dimineaţă, în comun; 
raportul; cântec. Apoi baie în mare, exerciții fizice, 
pentru că munca în sine nu mai este un exercițiu, ci 
o luptă. Apoi, masa. Şi gata, la muncă, totul 
repartizat pe echipe, cu şefi şi planuri de îndeplinit. 
Se scot pietre din mare, se sapă, se nivelează 
terenul, se zideşte etc. Cine mai are suflu, poate şi 
să cânte în continuare--Munca necalificată se 
împleteşte cu cea calificată, ierarhia taberei ținând 
cont de instruirea fiecăruia, dar încolo... demult nu s- 
au mai văzut profesori, avocați şi medici lucrând cot 
la cot cu muncitori şi studenți. Masa de prânz 
simplă, dar consistentă, ca pentru voinici care vor să 
schimbe fața locului. lar muncă, iar masă. Program 
de voie, discuții, iarăşi cântec. Stingerea devreme. 
Şeful se trezeşte primul şi se culcă ultimul, în afară 
de cei ce fac paza de noapte cu schimbul. Toate 
legile creştine sunt valabile 24 de ore din 24 

Caracterul întregii activități este eminamente 
militar. Disciplina se îmbină cu dragostea şi 
prietenia, iar dvs. vă înşelați amarnic dacă vă 
închipuiţi că răzeşii lui Ştefan, înfruntând turci până 
la orizont, sau soldații şi ofițerii lui Carol |, atacând 
Vidinul, se aveau unii cu alții altfel decât frățeşte 
Unul dă ordinul şi altul execută, dar amândoi 
mănâncă aceeaşi ciorbă, amândoi mor de acelaşi 
obuz şi sunt scrişi pe monumente cu aceeaşi cinste 
Ce ați auzit voi despre armata de mai deunăzi (era 
să zic "de azi”), înainte de a fi păcăliţi să o desființați 
cu mânulele voastre pe ştampila "votat" în 2003... 
plutonierul beat, absurd, agresiv, bătăi şi umilințe 
fără noimă, spălatul veceurilor ş.a.m.d., toate astea 
erau o degenerare, accentuată generos prin 
calomnie. lar toată mizeria asta este recentă, pentru 
că atunci când a spus Antonescu "Vă ordon, treceţi 
Prutul”, era mai mult decât o onoare să fii printre cei 
vizaţi 

Aşadar, la Carmen Sylva, deşteptarea se dă cu 
trompeta. Toate abaterile se pedepsesc. Sancţiunile 
au de cele mai multe ori o natură sportivă, precum şi 
o doză de ilaritate, dar nu sunt o joacă: trei ture de 
mersul piticului în jurul taberei. Executarea pedepsei 
te aduce într-un stadiu superior celui imediat anterior 
greşelii. Totul autoimpus, din propriul bun simţ, 
împletmdu-se perfect cu iertarea creştină. Am văzut 
asta, se poate. Cea mai grea pedeapsă, tăcerea 
absolută pe un anumit interval de timp: de pildă, o zi. 





Toţi ştiu că trebuie să taci, înțeleg că ţi-e greu, 
dar viața merge înainte. Nu e împiedicat 
nimeni să-ți adreseze un zâmbet când îţi pune 
mămăliga cu varză în castron, nici şefului nu-i 
„| este interzis să te încurajeze, bătându-te pe 
umeri, când îţi dă un ordin, ca şi celorlalți. 
Ruşinea este doar pentru fapta în sine, 


îndeobşte oamenii sunt lipsiţi de francheţe, ba, 

Chiar dacă îşi recunosc greşeala, tot nu o 

depăşesc şi tot li se poartă pică pentru ce au 

făcut - iar asta este tot atât de legionăreşte pe 
cât îşi poate lăsa broasca plete. 

În tabără mai trăiesc şi câteva animale 
împrumutate de localnici, printre care un măgar şi o 
măgăriță. Măgarul, lamandi, e botezat după "ilustrul" 
ministru liberal, iar măgărița este Lupeasca, marea 
dragoste regală. Desigur, animalele sunt puse la 
povară, în special la căratul apei, dar şi tratate cu 
afecţiune. Armonia răspândită în jurul Căpitanului se 
răsfrânge şi asupra lor, îmblânzindu-le. Dacă se 
duce Codreanu să mângâie măgarul, acesta se 
gudură, nefiind supărat că e luat în râs cu asemenea 
poreclă, dar dacă te duci tu, un oarecare, să-i 
încerci norocul şi vezi că se întoarce cu spatele, te 
fereşti, că are şi copite. "Domnul Iamandi" a fost 
trimis odată cu o căruță să-l aducă în tabără pe 
Traian Brăileanu, care, totuşi, scrisese să fie aşteptat 
la gară cu automobilul. Ce să faci, un drum cu 
"ministrul" înhămat la teleagă face cât turul Europei 
într-un Ferrari... Întrebarea care se impune, însă, 
este următoarea: Dacă aţi face săptămâna viltoare o 
tabără lângă un sat, să ajutați cumva pe țărani, iar 
aceştia, din simpatie, v-ar pune la dispoziție, să 
zicem, un bou şi o vacă, ce nume le-aţi da? Temă de 
gândire, aşteptăm sugestii. Dar, dacă tot s-au 
modernizat vremurile şi respectivi săteni v-ar 
aduce... un robot, ar semăna oare cu vreo cinstită 
față politică de azi? 

Pentru că acest apogeu al vieții legionare a 
rămas atât de adânc în sufletele tuturor, poate că ar 
merita povestit fiecare fleac petrecut atunci. Nu ne- 
am mai opri până poimarţi. Multe lucruri care în acea 
atmosferă de creație şi dăruire treceau drept 
"feacuri”, în banalitatea de zi cu zi, mai ales astăzi, 
ar fi ceva ieşi! din comun, după care întorci capul cu 
mirare. 

La aliniere, Căpitanul îi scuteşte de "bălăceala” 
de dimineață pe cei cu răni sau care se simt slăbiți. 
Într-o dimineaţă, suflă un vânt rece, de nici nu-ți vine 
să te uiţi la valuri, că te apucă dârdăitul, şi se scuză 
cam mulți. Aşa!? Ghinion. Stânga-mprejur, toți pe 
baltă, cu şef cu tot, că el oricum nu se simte slăbit, şi 
chiar de-ar fi aşa, e de datoria lui să n-o arate. 

Undeva, în marginea taberei, se pune o placă pe 
care scrie, nu numai româneşte: "aceste obiecte au 
fost găsite; proprietarul se va adresa conducerii 
taberei, pentru a le ridica”. Acolo se pun orice 
obiecte de valoare, ceasuri etc., pe care, evident, 
sute de oameni bătând acelaşi hectar de plajă, le 
descoperă ici şi colo. 

Odată, s-a făcut în tabără şi o festivitate de 
înaintare în grad a unora din participanți, cel mai 
mult fiind Comandant Legionar. Ridicaţi astfel erau 
cei care-şi dovediseră vrednicia prin muncă, 
îndurând suferințe, persecuții, cu fruntea sus. 
Comandanții Bunei Vestiri au fost făcuți mai tărziu, 
când Legiunea Arhanghelului Mihail crescuse încă şi 

"mai mult între români. Dar, dragii mei tineri, nu vă 
întristaţi că n-are cine să vă mai dea aşa grade 
astăzi, că toate gradele înălțate de Căpitan şi-au 
spus deja cuvântul, iar mulţi sunt acum mucenici ai 
Domnului. Tot voi, cu sau fără "caş la gură”, mai 
aveți viitorul în faţă. Şi de muncit mai este nevoie în 
țara asta, că altfel, după atâta furat, n-ar mai rămâne 
chiar nimic. Codreanu, lângă Ştefan, Tudor şi atâţia 
capi ai românilor, vă privesc din cer. Faceţi-i mândri! 

Să ne trăieşti, Căpitane, în mintea şi sufletul 
Românilor! 


(fiul preotului comandant legionar al Bunei Vestiri, lon Dumitrescu-Borşa, 
care a fost împreună cu tatăl său în tabăra de la Carmen Sylva) 


CUVÂNTUL LEGIONAR Februarie 2009 






Pag. 11 — 


| 


Czrepondenia 


IUDAISM ŞI ANTI-IUDAISM — CONSIDERAȚII (1) 


AI treilea element sau factor specific al 
descompunerii analizate elogios de Cioran în al său 
"Tratat de descompunere” este materialismul. 
Acesta comportă două aspecte principale: pe de o 
parte mammonismul şi pragmatismul, pe de alta 
tot ceea ce în cadrul culturii, artei, literaturii, 
ştiinţei sau religiei concură la deprecierea, 
ridiculizărea şi batjocorirea a ceea ce reprezintă 
în mod normal o valoare ideală pentru noi. 

Evreul murdăreşte, clatină, insultă şi prăbuşeşte 
ceea ce reprezintă o valoare şi o certitudine sigură 
pentru arian, el este maestru în instalarea 
sentimentului de angoasă şi disperare spirituală 
ce conduce la abandonarea oricărei rezistențe. 
La aceasta se reduce tactica ocultă evreiască şi 
secretul succesului lor. Incapacitatea noastră de a 
le înțelege jocul, de a opune ofensivei lor 
dizolvante valorile noastre fondatoare, specifice, 
solare, luminoase, generoase, ar trebui să ne dea 
de gândit. 

Mammonismul constă în divinizarea banului, a 
bogăției materiale, în transformarea sacrului în 
profan, a templului, sinagogii sau bisericii într-o 
bancă, crâşmă sau bordel lucrativ. Un ierarh 
specialist în marketing, "ştiinţă" prin excelență 
evreiască, precum actualul patron al BOR, este mai 
curând un rabin în sutană ecumenică, nu ierarh 
creştin. Grija lui nu este "păstorirea" turmei, în sensul 
împlinirii ("precum în cer, aşa şi pe pământ) a 
fiecărui credincios în parte, a tuturora la un loc. 
Dimpotrivă. Totul se petrece ca şi cum grija 
principală a acestor ierarhi creştini rabinizaţi şi 
masonizaţi ar fi  abrutizarea credincioşilor, 
transformarea lor într-o turmă. 

"Dumnezeul tău" - spune Tora evreiască — "vrea 
să fi bogat! Vei împrumuta cu bani toate neamurile 
pământului, dar tu nu te vei îndatora niciodată”. 
Pretutindeni în istorie întâlnim această caracteristică 
evreiască. De peste 2000 de ani, nu a existat război, 
răscoală, rebeliune sau revoluţie care să nu fie 
finanțată discret de evrei, care să nu aibă în spatele 
ei o bună duzină de specialişti în finanțe, în fiecare 
din taberele respective. Aşa se face că evreul Soros 
din zilele noastre a fost unul din artizanii prăbuşirii 
financiare a comunismului, în vreme ce lacob Schiff, 
Armand Hammer şi alţii, de acelaşi neam, au fost 
financiarii din spatele revoluției bolşevice. Lucruri 
asemănătoare putem spune despre Rokfeler, 

Rotschild, Wartburg, Morgan şi alți mammonişti, 
dintre care nici unul nu este chinez, toți "belgieni 
adevăraţi”, ca în bancul cu valonii şi flamanzii, pe 
care învățătorul a vrut să-i separe: valonii în stânga, 
flamanzii în dreapta... lțic însă, precoce încă din 
clasa întâi, a pus problema fundamentală: "Dar noi, 
belgienii adevărați, unde ne ducem”. 

Banul, arta evreiască de a-l stimula pe creştin să 
cheltuiască peste măsură pentru lucruri inutile şi 
dăunătoare este cauza principală a materialismului 
modern, a dispariţiei țărănimii, meşteşugarilor, a 
clasei de mijloc, a prăbuşirii puternicelor imperii de 
altădată, a dictaturii financiare din zilele noastre, a 
economiei apatrido-globalizante şi a prăbuşirii 
tehnologice către care se îndreaptă lumea 
contemporană. Fără excepție aproape, în dosul 

glorificării spiritului capitalist, în ideea însăşi de 
preot-ierarh întreprinzător şi om de afaceri, în 
ideologia umanitară şi pacifistă a materialismului 
practic distingem ceva tipic evrelesc, pe care îl 
numim mammonism. Pe bună dreptate auzim 
uneori că Statele Unite sunt structurate la modul 
exclusiv evreiesc, că spiritul american nu este nimic 
altceva decât talmudism rafinat dres cu frişcă şi 
Cireaşă clonată peste, că toboşarii şi propagatorii 
așa-numitului "spirit modern” sunt în general 
evrei, că relaţiile nemărturisite dintre anglo- 
americani şi francmasonerie, sub baghetă dirijorală 
evreiască, reprezintă cheia de boltă a istoriei 

Occidentului de după Oliver Cromwell. 

Să nu-l uităm pe Marx, după care istoria întreagă 
se reduce la o problemă de bani şi de determinism 
economic, orice ideal şi orice spiritualitate fiind astfel 
o structură lipsită de orice conţinut. Având în vedere 

ca Rusia țaristă a trecut cu atâta ușurință 
de la Evanghelia creştină la ideologia 





sovietică, încarnată de câteva sute de mii de evrei, 
în frunte cu Lenin, este greu de spus că Marx s-a 
înşelat în totalitate 
Manifestările cele mai 
evreiesc în cadrul culturii moderne se caracterizează 
printr-o mereu aceeaşi degradare materialistă, o 


diverse ale spiritului 


reducție de la superior la inferior şi revolta 
victorioasă finală a acestuia contra primului 
Cercetătorul atent descoperă cu oarecare 


surprindere că întreprinderile cultural-scriltoriceşti, 
plastice sau muzicale ce ignoră. sau chiar 
batjocoresc valori ca pudoarea, puritatea, munca 
cinstită, seriozitatea, sunt pretutindeni şi aproape 
fără excepţie operă evreiască, Nume precum Heine, 
Borne, Nordau, Freud, Bergson, Lombroso, Reinach, 
Durkheim sau Zamenhof sunt elocvente în acest 
sens. Mai puţin cunoscut, ultimul are meritul de a fi 
inventat "limba internaţională” esperanto, tentativă 
evreiască de nivelare lingvistică a popoarelor lumii 
Interacțiunea ce există între limbaj şi gândire arată 
limpede obiectivul urmărit de Zamenhof. De ce n-o fi 
încercat, acest Zamenhof, mai întâi pe animale, 
metoda lui esperanistă? Nu cumva am ajuns mai 
cooperanți decăt stimaţii boi ce behăie totuşi în drum 
spre abator? 

La jumătatea sec. al..XIX-lea Richard Wagner 
denunța pericolul evreiesc în muzică. După un secol 
şi jumătate de la avertismentul wagnerian, putem 
face un bilanţ provizoriu: de Ia stilul siropos şi ironic 
al operei comice lansată de evrei precum Offenbach 
sau Sullivan, s-a trecut la muzica atonală a lui 
Schoenberg, apoi la cea ritmică şi orgiacă a lui 
Stravinsky, pentru a se ajunge la muzica sincopată a 
negrilor americani ce a introdus elementul dizolvant 
şi barbar ce a condus, între altele, la manele. Să fie 
o întâmplare că principalii compozitori şi muzicieni 
de jazz şi rock sunt membrii ai aceluiaşi trib 
abrahamic? Eu nu cred nici în lehova, dar în 
întâmplări! 

Cine sunt autorii care au făcut din senzație, din 
libido şi complicațiile acestora, factorul predominant 
al literaturii, teatrului şi al filmelor? Cine sunt cei 
care propagă ura faţă de_ orice tradiţie, 
morbiditatea şi instinctele bestiale prin 
intermediul televiziunii ce pătrunde pretutindeni? 
Focul acestor întreprinderi subversive este 
concentrat pe certitudinile morale tradiționale, a 
căror dispariție semnifică victoria spiritului 
iudaic contra celui european. 

Aceeaşi tendință dizolvantă este prezentă în 
domenii din cele mai diverse, aparent neaşteptate, 
precum sportul sau medicina. Cine poate contesta 
devierea vulgar-materialistă a acestora într-un sens 
morbid cu valoare de amprentă? Poate oare cineva 
să susțină că această amprentă stilistică nu este 
iudaică? Cum se face că medicina şi farmacia s-au 
specializat pe sex, că industria  medicalo- 
farmaceutică sexistă este mai rentabilă decât 
sufocanta şi standardizata "artă" cinematografică de 
la Hollywood? 

De un secol şi mai bine, cultura şi civilizația 
mondială au fost încorsetate într-o cămaşă de 
forță evreiască de neimaginat pentru generațiile 
anterioare. 


Gobineau, Chamberlain sau Rosenberg 
uşurinţa cu care de la un rasism mai mult sau mai 
puţin conform tradiţiei trec la exaltarea lumii modeme 
a tehnologiei si ştiinţei experimentale care, oricât ar fi 
de "europene", de vreme ce sunt fondate pe ideea 


de calcul, număr, indigență abstractă, pot fi - şi au 
fost - considerate încarnări ale spiritului evreiesc, 
care vor provoca într-o zi prăbuşirea finală a actualei 
civilizaţii de pe planeta Pământ. 

Pe terenul socio-economic şi din perspectiva 
unică a capitalismului şi a comunismului, anti- 
iudaismul dispune de multe şi puternice argumente, 
ce au rezistat şi rezistă încă oricărei critici. Despre 
acestea vom vorbi ceva mai încolo. 

Cât priveşte însă arta, gândirea, literatura, presa, 
teatrul, cinematografia, sportul, majoritatea 
contribuţiilor evreieşti au un nedisimulat caracter 
dizolvant, o evidentă tendință de a murdări şi înjosi 
tot ceea ce europeanul consideră nobil, măreț şi 
înălțător. Eforturile culturii şi-artei evreieşti de a 
încuraja, stimula şi exacerba tendințele obscure 
instinctive din om, poftele de orice fel, în primul rând 
destrăbălarea morală şi sexuală, sunt atât de 
evidente, încât în loc să fie contestate si înfierate, 
ne-am obişnuit să le considerăm mai mult sau mai 
puţin "normale". 

Oricât ar fi ele de evidente aceste lucruri, 
chestiunea caracterului lor premeditat şi concertat, a 
factorului intenţional-deliberat constituie o problemă, 
un punct vulnerabil în cadrul mişcării de idei anti- 
iudaice 

Majoritatea  teoreticienilor  anti-iudaismului şi 
antisionismului încearcă să demonstreze existența 


unei conspirații evreieşti ce vizează promovarea- 


ocultă a unui plan de distrugere spirituală a 
popoarelor  non-evreieşti, premisă a realizării 
promisiunilor biblice de dominație mondială ale unui 
Dumnezeu ce poate părea sărit de pe fix. Trebuie să 
admitem însă şi posibilitatea ca evreii să poarte răul 
cu ei, aşa cum apa poartă inundația şi focul, 
incendiul. Soluția de pe urmă ar putea fi mai 
probabilă decât prima = 

Dacă examinăm însă efectele iudaismului din 
ultimul secol, vom fi tentaţi să admitem ca 
probabilă, chiar şi numai ca ipoteză de lucru, 
existența unei conspirații evreieşti. Totul s-a 
petrecut şi pare să se petreacă ca şi cum o astfel 
de conspirație se ascunde în spatele tuturor 
evenimentelor importante din planul istoric, 
oricât ar fi acestea de diferite ca problematică, de 
dispersate în timp şi spațiu. 

Dacă însă avem în vedere tot ceea ce poate fi 
considerat ca negativ, ca un declin în raport cu 
idealurile unei spiritualităţi şi ale unei civilizaţii de tip 
european, tabloul ce se deschide va fi mult mai 
complex şi mai nuanțat. Vom spune atunci că 
elementul evreiesc a jucat un rol important în 
istorie, rol însă ce s-a subordonat permanent 
unui plan mai vast şi în raport cu care el nu a fost 
decât un instrument. 

Acest rol va apărea ca incontestabil 
cercetătorului ce va înțelege natura relațiilor 
intime dintre iudaism, diversitatea confesiunilor 
şi sectelor creştine, economia şi finanţele 
capitalismului,  încrengătura nenumăratelor 
secte, obediențe şi loji masonice subordonate 
ideologiei de sub sceptrul urmaşilor spirituali ai 
regelui Solomon. 

Cu alte cuvinte, este absurd să atribuim 
poporului evreiesc acordul şi ataşamentul la o 
conspirație de care cei mai mulți dintre evrei nu 
au habar deloc. Mulţi cercetători şi doctrinari ai 
problematicei iudaice au comis. această eroare, 
parțială şi scuzabilă, de altfel. Nu putem pretinde 
Şi nici demonstra că fiecare evreu participă conştient 
şi deliberat la o conspirație mondială ce vizează 
sclavia pentru popoarele non-evreieşti. 

Putem însă vorbi de înclinația naturală 
evrelască de a degrada, înjosi şi distruge 
elementele sau valorile cu care vine în contact, 
înclinaţie ce a fost uneori dirijată cu metodă şi 
intensitate sporită pe urzeala unei vaste 
maşinaţiuni mondiale, ale cărei origini şi 
dedesubturi trebuiesc căutate dincolo de 
evenimentele aparente, de actorii lor de un neam 
sau altul. i 


(continuare în numărul viitor) 


Sodor Mica, Gadea 


"312 CUVÂNTUL LEGIONAR Februarie 2009 


——— — — 


ZIG ZAG PRIN BASARABIA: 
CHIŞINĂU - BĂLȚI — OTACI = SOROCA - CAHUL 
(continuare din pag. 4) , 


Dar “ghinionul” s-a ținut scai de noi întrucât nici 
Crama de la Chişinău nu am putut să o vizităm. Ea 
era şi este accesibilă numai grupurilor organizate de 
minimum 30 de persoane care, însoţite de un ghid, 
se deplasează în interiorul ei cu ajutorul unor 
minicare electrice care străbat galeriile ce 
însumează cca. 25 — 30 Km, pe marginea lor 
aflându-se mii de butoaie din lemn de stejar care 
conțin câteva zeci de soiuri de vinuri superioare: 
roşii, roze sau albe, seci, demiseci sau dulcegi. 
Vizitatorii plătesc la intrare o taxă destul de piperată, 
dar în costul biletului intră şi o masă bogată, cu 
preparate tradiționale moldoveneşti stropite din 
belşug cu vinurile preferate, pe fondul muzicii 
lăutăreşti cântate de un taraf de lăutari şi de solişti 
cunoscuți. 

Cum grupul din care făceam parte număra doar 
cinci persoane, neintrunind regulile stabilite de 
direcțiunea cramei, am pornit spre Orhei, oraş pe 
care Intenționam să-l vedem în ziua următoare, Şi 
iată-ne, către ora prânzului, gonind pe şoseaua largă 
şi bine întreţinută ce face legătura Chişinău — Bălţi — 
Edineţ — Briceni, ajungând apoi la 


Cemăuţi. 
Drumurile din Basarabia nu sunt 
deloc aglomerate maşinile 


particulare sunt în număr mult mai 
mic decât cele de la noi; vehiculele 
de transport în comun şi 
camioanele pentru căratul mărfurilor 
sunt vechi, complet depăşite din 
punct de vedere tehnic şi moral. O 
caracteristică pentru toate țările din 
fostul bloc sovietic: şoselele nu au 
la marginea lor borne kilometrice şi 
nici indicatoare de direcție, nici 
măcar la  bifurcați, şi nici 
specificarea nr. de kilometri până la 
localitatea unde doreşti să ajungi: 
un „secret" de ordin strategic, ca să 
mu afle „eventualul duşmanii 

distanța şi timpul de parcurgere. i + 3 
Zămbesc, căci în 1944 soldaţii ruşi, 
cu pătura rulată în jurul gâtului, 

întrebau cu nonşalanţă pe bucureşteni: în ce direcţie 
este Berlinul şi când pot ajunge acolo: după o zi, 
două, sau o săptămână... 

Orheiul se afă la numai 46 Km de Chişinău şi, 
după mai puţin de o oră de mers, eram în centrul lui 
Care se confundă cu şoseaua naţională, străzile 
adiacente având case modeste. 


- 


Lai 


SCRISOARE CĂTRE CREŞTINI 


Gândiţi-vă puţin: totul se realizează pas cu 
pas. S-a început prin introducerea CNP-ului în 
buletine. Explicaţia oficială a fost că autoritățile 
Vebuie să îi aibă în evidență pe cei care muncesc, 
pe Contribuabili, la bânci, la circa financiară etc.; dar 
Copii, pensionarii, călugării din vârful muntelui, de ce 
trebuie să aibă şi ei inscris CNP.-ul în buletin, dacă ei 
Nu sunt contribuabili? De ce nu li se dă un CNP 
Copiilor la majorat, de exemplu? 

Pentru că masoneria prin slugile lor credincioase 
Vrea controlul absolut al fiecărei ființe umane! 
= A venit vremea când nu mai putem tăcea. 
puYernul nostru iresponsabil a deschis cutia 
Suliorei prin microciparea paşapoartelor şi apoi 
3 tuturor actelor de identitate fără să întrebe, în 
imedanța sa, pe cetățenii acestei țări care l-au 
eat pentru a le reprezenta interesele lor, şi 

pe cele ale mafiei economice şi ale iudeo- 

riei, fără să-i întrebe, deci, dacă aceştia 

de acord cu cipurile care să le controleze 
cu nbul dosar de securitate electronic. 

Pare într-adevăr vremea trudei şi a muceniciei 

tând strămoşii noştri în ceruri şi sfinţii din icoane 

văd atâta nepăsare față de sacrificiul lor, făcut 

lara asta! Pentru ce au mai murit eroii şi 

martirii noştri? Pentru ce au făcut 

România Mare? Pentru ca masoneria să 


Este reşedinţa județului cu acelaşi nume şi are, 
conform statisticilor, 38.000 de locuitori. 

În mijlocul oraşului se află Catedrala Sf. Dumitru 
(1632), ctitorie a domnitorului Vasile Lupu; alături de 
ea se află statuia lui Vasile Lupu (1634 — 1653), pe 
al cărei soclu scrie: „Cel ce-şi vicleneşte moşia şi 
neamul e mai rău decât ucigaşii de părinţi.” 

Orheiul mai are două biserici, mai mici însă, Sf. 
lerarh Nicolae (1793) şi Sfânta Născătoare de 
Dumnezeu (1903). 

În anul 1484 Ştefan cel Mare a ridicat o cetate de 
piatră, cu turnuri de apărare, care nu a dăinuit însă 
mult, deoarece în 1499 cetatea a fost distrusă de 
turci şi tătari 

Oraşul este actualmente pur românesc, 
pretutindeni am auzit vorbindu-se numai în limba 
strămoşească. M-au impresionat în mod plăcut cca 
50-60 de fetițe din clasa |, toate îmbrăcate la fel, cu 
uniforme pepit, cu fundiţă la gât şi alte două fundițe 
prinse în păr, copie la indigo, de la înălțime până la 
aspect. Încolonate, ele s-au îndreptat spre cofetăria 
„Pinochio” care au  „invadat-o”, sub 


pe 









































supravegherea tinerelor învățătoare în jurul vârstei 
de 25 de ani, toate încălțate în pantofi negri de lac 


Fiind ora prânzului, am intrat într-un mic 
restaurant, aflat lângă cofetăria „Pinochio”, ce 
funcţiona pe principiul autoservirii, adică „impinge 
tava”, cu un nume aparte: „Bon — apetit”! Unitatea, 
tip bistrou, oferă cca. 10-12 feluri de mâncare gătită, 
cu un atrăgător aspect. Dar şi aici reminiscențele 


o distrugă? Pentru ca oricare din lichelele astea să 
lure de 20 de ani incoace din avuţia naţională, 
spunându-ne că e perioadă de tranziţie, după care 
ne microcipează, spunându-ne că e perioadă de 
criză? Asta era "luminiţa de la capătul tunelului”, 
criza? 

Unde este conştiinţa noastră, dragostea pentru 
lisus, curajul nostru? Se trage din nou cu mitraliera 
în obrazul lui Hristos, dar de data aceasta perfid, cu 
amortizor! Se clatină din nou aşezarea creştinătăţii! 
Ce caută masoneria în sfânta noastră Biserică 
ortodoxă? Cine poate sluji şi lui Dumnezeu şi satanei 
deodată? Dacă nu vom da imediat o jerttă de sânge 
şi de martiriu, țara asta va dispărea cu totul de pe 
fața pământului, iar nația noastră se va dizolva. 
“Ţelul final nu este viaţa, ci Învierea. Învierea 
neamurilor în numele Mântuitorului lisus Hristos. Va 
veni o vreme când toate neamurile pământului vor 
învia, cu toți morţii şi cu toți regii şi împărații lor, 
având fiecare neam locul său înaintea lui Dumnezeu. 
Acest moment final, învierea din morţi, este țelul cel 
mai înalt şi mai sublim către care se poate înălța un 
neam. Nouă, românilor, ca'orişicărui neam din lume, 
Dumnezeu ne-a sădit o misiune... Neamul nostru n-a 
dezarmat şi n-a dezertat de la misiune, oricât de 
grea şi de lungă i-a fost calea Golgotei lui. Şi acum 
ni se ridică în faţă obstacole înalte ca munții. Fi-vom 





comerţului socialist se văd din plin: deşi unitatea nu 
este niciodată aglomerată, serveau două persoane 
în loc de una; în comerțul comunist nu se punea 
niciodată accentul pe productivitatea muncii, cum e 
firesc, ci pe concepția politică de a nu exista şomaj. 
În fostele magazine moscovite, bunăoară, într-o mică 
bombonerie sau magazin de pantofi lucrau minimum 
4-5 vânzători, cu salarii mici, întrucât salariul real al 
unui angajat era de fapt împărțit altor două-trei 
persoane cu aceleaşi atribuții. 

Revenind în centru, la Catedrala Sf. Dumitru, am 
văzut, pe o distanță de 10-15 m, trei vânzători 
ambulanți care vindeau semințe. O doamnă cochetă, 
cu manichiură, avea la vânzare o gamă mai 
„diversificată” de mărturi: pe o măsuţă portabilă, în 
afara săculețului cu semințe de floarea-soarelui, mai 
avea câteva borcane mici de sticlă unde se aflau 
bomboane vrac (!!), lame de gumă de mestecat, 
covrigei, figurine de zahăr, un cleşte şi mici bucățele 
de hârtie pentru împachelarea bomboanelor şi a 
dulciurilor - mărfuri de odinioară, ca pe timpul 
bunicilor, anacronice, într-un fel; toate la un loc cred 
că valorau cel mult 150.000 lei vechi. Am 
întrebat-o pe distinsa doamnă dacă sunt 
solicitate mărfurile ieftine expuse şi mi-a 
spus că speră să le vândă întrucât 
începuse şcoala: elevii nu au bani şi 
tocmai de aceea vinde bomboane cu 
bucata, întrucât batoanele de ciocolată s- 
ar vinde mai greu. Un răspuns sincer, 
dezarmant însă, care te duce la meditare. 

Aflând din discuție că suntem din 
Bucureşti, doamna ne-a spus tă în afara 
catedralei şi a celor două biserici amintite, 
nu mai avem ce vedea în Orhei, dar dacă 
ne încumetam să mergem cale de cca. 
20 de km pe un drum lateral, ajungem la 
Orheiul Vechi. Ne-a spus că aici sunt 
vestigii din paleolitic, urme ale civilizației 
getice din perioada Hoardei de Aur (sec. 
XIV). un muzeu cu un inventar bogat de 
arme, monede, obiecte de uz casnic, 
podoabe, toate datând din secolele XV- 
XVI (oraşul medieval a fost fortificat în 
sec. XIV-XVI), două fundaţii de biserici ortodoxe şi o 
biserică mică de cca. un secol, în vârful dealului, 
unde uneori slujeşte un călugăr, ne-a mai spus că în 
dealurile care înconjoară Orheiul Vechi se aflau 
odinioară săpate şi băi, unele dintre ele fiind destul 
de bine conservate, şi ne-a sugerat să înnoptăm În 
acest sat care are hotel şi restaurant. 

(continuare în numărul viitor) 








noi oare, generația debilă şi laşă care să lăsăm din 
mâinile noastre, sub presiunea amenințărilor, linia 
destinului românesc şi să părăsim misiunea noastră 
ca neam în lume?" 

Nu lăsaţi lumina de la icoană să se stingă! Vreţi 
să fiţi cu toții o turmă dirijată? Nu alegeți calea 
celor. mulți. Nu sunteţi singuri. La ora actuală 
sunt demonstrații săptămân în toată Europa 
împotriva măsurilor polițieneşti care se 
implementează perfid, pe ascuns în UE! Nu vă 
ruşinaţi de Hristos, căci şi El se va ruşina de voi în 
fața Tatălui Ceresc. Noi facem doar politica lui 
Hristos! Noi vrem o nouă ordine mondială cu 
Hristos, nu fără Hristos! Noi vrem Uniunea 
Europeană doar după încreştinarea profundă, şi nu 
formală, a tuturor popoarelor Europei, aşa cum 
spunea părintele Stâniloaie. Nu vrem o Uniune 
Europeană desacralizată, pentru că acolo unde nu 
există Dumnezeu, vor exista numai dezastre! 
Făceţi-vă datoria față de țara lăsată de Dumnezeu 
vouă, făceți-vă datoria față de Hristos! Părintele 
lustin Pârvu a spus: "Luptaţi până la capăt! Nu vă 
temeţi! Aşa cum a început creştinismul, aşa va şi 
sfârşi: în dureri şi in suferință. Pecetluiţi creştinismul 
cu mucenicia voastră! 





a 


CUVÂNTUL LEGIONAR Februarie 2009 Pe013 


Dinerte 


ALTE LĂTRĂTURI LA ADEVĂR 


În urmă cu patru-cinci luni, un fapt petrecut la 
Bucureşti a fost mult mediatizat atât in Europa cât şi 
în Statele Unite: profitând de lipsa paznicilor de la 
Cimitirul Evreiesc, aflat p& Şos. Giurgiului, nişte 
necunoscuți au vandalizat cca. 100 de morminte, 
unele fiind chiar remarcabile opere de artă, deşi este 
ştiut de oricine că profanarea locurilor de veci este 
aspru pedepsită de legislația tării. În numai câteva 
ore de la descoperirea actelor reprobabile, dar nu şi 
a acelora care au comis aceste fapte, di. Aurel 
Vainer, preşedintele Comunității Evreieşti, într-o 
declarație care ulterior a depăşit granițele țării, a 
acuzat autoritățile pentru lipsa lor de vigilență şi, 
ceea ce este mai rău şi de neințeles, că 
sentimentul antisemit în rândul maselor este din 
ce in ce mai puternic, una dintre cauze fiind 
existența tot mai numeroasă a grupărilor de 
extremă dreapta, naționaliste şi şovine, care 
sunt, după părerea sa, un pericol real la adresa 
democraţiei. A fost însă o chestie de scurt timp 
până când au fost prinşi făptaşii, cca. douăzeci de 
minori de la o şcoală din apropiere, care s-au 
dovedit, în urma cercetărilor, că nu fac parte din 
nici o organizație extremistă, şi ca atare, actele 
de distrugere din Cimitirul Evreiesc le aparțin în 
totalitate, la baza lor aflându-se atât teribilismul lor 
infanti!, cât mai ales cantitățile de alcool consumate. 
Deci afirmaţiile lui Aurel Vainer nu sunt fondate şi 
cum rămâne atunci cu anatema că poporul 
nostru "este din ce în ce mai antisemit”? 

Dar profanarea cimitirelor nu a vizat numai pe 
cele ale Comunităţii Evreieşti. Ziarele au relatat 
că asemenea stări anormale s-au întâmplat şi la 
cimitirul catolic din Arad, la cimitirul maghiar din 
Toplița, precum şi la Bucureşti, la cimitirul 
Reînvierea, unde printre alte morminte mutilate 
de cei fără frică de Dumnezeu, se aflau şi cel6 ale 
familiei Zelea-Codreanu (revista noastră a 
prezentat fotografiile cu crucile puse la pământ şi 
deteriorate), dar în ultimele cazuri nimeni nu a făcut 
nici o declaraţie acuzatoare la adresa făptaşilor care, 
odată prinşi, s-au dovedit a fi boschetari, persoane 
fără căpătâi, beţivani fără locuinţe sau, în mai puține 
cazuri, satanişti, care au trebuit să răspundă pentru 
faptele lor necugetate care au indignat pe toți 
oamenii, indiferent de credința lor. Ani de zile 
cimitirele nu au avut paznici de noapte, la multe nici 
de zi, ceea ce a dus la săvârşirea acestor acte 
demențiale şi antisociale. Numărul infractorilor certați 

cu canoanele creştine a continuat să crească, fapt 
ce a dus în final la asigurarea pazei non-stop în toate 
cimitirele bucureştene, precum şi în cele mai mari 
din” provincie. Vorbind de cei care s-au aciuit în 
cimitire, ieşind din sfera normalului, gândul mă duce 
la cântecul din folclorul orăşenesc din perioada 
interbelică, “celebru”, într-un fel, “te-am zărit printre 
morminte”, cântat pe un ton macabru de Oana 
Siminică! 

Locuiesc în apropierea intersecţiei Şos. Ştefan 
cel Mare - Calea Dorobanţilor, unde, într-un mic 
părculej din fata blocului “Perla”, în urmă cu un an, a 
fost amplasat un bust din bronz care îl reprezintă pe 
fostul ambasador al Turciei în Romania între anii 
1932-1943, ambasador care a avut o contribuție 
majoră la excelentele relaţii dintre țara noastră şi țara 
sa in anii grei ai războiului. Ei bine, acest minuscul 
monument al recunoştinței a fost de nenumărate ori 
deteriorat: | s-au dat jos literele de bronz de pe soclu, 
s-au pus iar la loc, iar au fost montate şi iar azvărlite 
jos şi în locul lor s-a scris cu vopsea neagră “Ștefan 
cel Mare şi Sfânt”, "Războieni", “Podul Inalt” şi alte 
câteva nume de localităţi unde au avut loc lupte 
crâncene între români şi turci. Nimeni însă de la 

Ambasada Turcă nu a acuzat poporul român de 

sentimente antiturceşti. Şi nu a făcut-o nici în 

urmă cu trei-patru ani când modestele pietre 

funerare de la cimitirul turcesc din Mangalia au 

fost dărâmate noaptea (tot de boschetari care, 

odată prinşi, au primit din partea organelor Juridice 
ceea ce meritau), 

Acuzele de antisemitism aduse poporului 

„ român nu sunt de azi, ieri sau alaltăleri. 

Promotorul degetului arătat permanent 

câtre poporul român a fost defunctul rabin 

Moses Rosen, mereu prezent cu fel de fel 


Ps 14 CUVÂNTUL LEGIONAR Febr 


de reclamaţii, unele chiar hilare, în audienţele cerute 
fostului conducător comunist Nicolae Ceauşescu, 


Mereu ieşea învingător, chit că nu era criticat doar 


de naționalişti, ci şi - conform arhivelor securității - de 
câtre numeroşi oameni de cultură evrei sau români, 
convinşi de faptul că Moses Rosen îşi construia un 
cult al personalității 

Atacul principal al lui Moses Rosen era 
îndreptat către unele din cele mai înalte vârfuri 
ale intelectualității româneşti, criteriul fiind unul 
singur: poziția acestora față de evrei. 

Pe “lista neagră” figura la loc de frunte Mihail 
Eminescu, fapt ce a făcut ca volumul IX al 
operelor lui, deşi editat, să nu fie pus în 
circulație decăt în anul 1991. Totela 
interzis difuzarea revistei de 16 file 
“Mihai Eminescu”, scoasă în 1981 în 
țară de către Iosif C-tin Drăgan 
(aflat atunci în Italia), pentru 
faptul că publicația cu un tiraj 
mic şi confidențial avea un 
conținut “calomniator” la 







adresa populației 

evreieşti din di 

România. i Xe 7 
Exemple de „e 

“antisemiți” în i 

viziunea lui 

Moses Rosen aş 4 

mai putea da; nu o Zi 

fac însă, din lipsa de îi 


spațiu, dar spre lauda lor voi reliefa numele 
câtorva persoane dintre cele mai cunoscute care au 
luat atitudini fățişe impotriva şefului Comunităţii 
Evreieşti din timpul lui Ceauşescu. Este vorba de 
scriitorul evreu Zigu Ornea care a spus că “evreii 
din România nu agreează atitudinea şef rabinului 
pentru că nu are ca rezultat decât izbucnirea unui 
puternic val de antisemitism in țară”. Nicolae 
Manolescu a spus şi el că este “furios din cauza 
papei ăsta care începe sa facă terorism cultura”, iar 
scriitorul Augustin Buzura a afirmat ironic că "până 
la urmă va trebui să punem de acord toată 
literatura clasică şi străveche cu părerile 
rabinului . 

După revoluția din decembrie '89, la 1 iulie '91, 
rabinul Moses Rosen a oficiat o comemorare a patru 
sute de mii de evrei ca victime ale holocaustului, 
cifră aberantă menționată pentru prima dată, ce i-a 
îngrozit pe români. Fireşte, rabinul a fost întrebat de 
ce această cifră pare mult exagerată. Răspunsul a 
fost: "din 1941 până-n 1991 nimeni nu a îndrăznit, 
întrucât aşa de mulți evrei au lost terorizați (n. n.; 17), 
încât nici măcar nu Îndrăzneau să verse lacrimi 
pentru morții lor (n. n.: !?). Zece zile mai târziu 
senatul SUA condamna “resurecția antisemitismului 
şi a intoleranței etnice din România” 

Şi dacă vorbim de "indrăzneală”, nici pe foştii 
preşedinţi ai țării, lon Iliescu şi Emil Constantinescu, 
şi nici pe Traian Băsescu, aflaţi în vizite în Statele 
Unite, trecând pragul Muzeului Holocaustului din 
New York (era să scriu din lerusalim), nu i-a deranjat 
faptul că şi aici se specifică, la intrare, că 400.000 de 
evrei au pierit în Romănia. În România Mare trăiau, 
până în 1940, 700.000 de evrei, din ei cca. 500.000 
au emigrat în Israel după 1948, au mai rămas deci 
200.000 - dar din care 400.000 au fost exterminați 
în timpul războiului!! Încurcată socoteală; la baza 
ei stă exagerarea cu premeditare a numărului 
victimelor - care au existat, desigur, nimeni nu 
contestă, dar nu există documente evidente care să 
susțină această cifră: mă refer la listele cu 
persoanele decedate în detenţie şi lagăre 

Într-o revistă de limba română intitulată 
“Minimum”, care apare la Tel Aviv, am găsit în 
cca. 7-8 numere fel de fel de articole de toate 
genurile care, prin conținutul lor, batjocoresc 
mari personalități româneşti care ne reprezintă. 

Bunăoară, în nr. 254, mai 2008, pag. 62-66 sunt 
rezervate filosotuiui român Constantin Noica. În 
acest amplu articoj, intitulat "Sfânta tinerețe 
legionară”, autorul Laszlo Alexandru încearcă să 
facă pral cartea lui Sorin Lavric intitulată * Noica şi 
Mişcarea Legionară”. Fireşte, lucrarea tânărului 
autor are destul de multe lipsuri, pe care nu le voi 


reliefa întrucât nu mi-am propus să fac o 
recenzie asupra acestei cărţi, dar 
încearcă să o facă “criticul” Laszlo 
Alexandru care îşi începe rechizitorul cu 
fraza: “cu o ritmicitate imposibil de 
explicat în lipsa unui proiect deliberat (n. 
n.: 17), numele lui Constantin Noica revine în 
discuţia culturală”. Apoi se arată că "ideile sale sunt 
departe de a fi cucerit sulragiile marelui public: în 
acest sens, dacă se face o mică experiență să se 
oprească un intelectual umanist (!) şi dacă -il rugăm 
să precizeze trei concepte fundamentale care l-au 
îmbogăţit spiritual după ce l-a studiat pe sihastrul de 
la Păltiniş, va răspunde invariabil cu <<mda>>, 
<<hmm>> şi <<păi>>... lar cât priveşte urmele 
lăsate Ia trecerea sa efectivă prin lume, e jale mare! 
Etapele lui biogralice mai importante au fost marcate 
de compromis, ambiguitate sau trădare”. Cu alte 
cuvinte, Constantin Noica a fost un “neica nimeni” în 
cultura română! EI, care a spus în câteva rânduri că 
filosoful contemporan trebuie să aibă o solidă 
cultură, că nu se poate numi filosof dacă nu a citit pe 
Platon sau Kant în original! Şi cei care “eventuar i- 
au citit lucrările nu le poate caracteriza decât prin 
“mda”, “hmm” şi “păi” 

“Criticul” lui Constantin Noica omite să spună că 
activitatea de -prim redactor al oficiosului Buna 
Vestire a încetat în 28 nov. 1940, când şi-a dat 
demisia în semn de protest pentru omorărea lui 
Nicolae Iorga. A fost arestat de regimul comunist şi 
este luat peste picior apoi pentru că a colaborat la 
ziarul “Glasul Patriei” ca “antrenor de marxism" 
pentru tineret. Păi ce ne facem atunci, îi scoatem din 
circuitul literar şi pe Radu Gyr sau Nichifor Crainic, 
oameni de dreapta, pentru că şi numele lor se 
găsesc în paginile “Glasul Patriei”, ştergându-se, 
iarăşi cu buretele, faptul că ambii au în fişele lor 
biografice mulți ani de detenţie? Dar de pe margine 
uşor este să dai cu nuiaua în fundul altuia 

Pe aceleaşi criterii “ştiinţifice” sunt catalogați 
de către isralieni mai toți filosofii români, 
începând cu Nae Ionescu, somitatea europeană 
Traian Brăileanu (ministru al culturii in 1940), PP 
Negulescu (autor a 5 volume intitulate “Destinul 
Omenirii”), P. P. Panaitescu (director la ziarul 
"Cuvântul" în 1940), Rădulescu-Motru (întrucât în 
guvernul antonescian era directorul Academiei 
Române), alături de “capii listei”, legionarii filosofi 
Mircea Eliade şi Emil Cioran 

Dar să vedem ce răspunde autorul cărţii Sorin 
Lavric, un răspuns memorabil: "La câte aberaţii s- 
au pus până acum pe seama feno. lui 
legionar, orice încercare de a spune adevăruri 
obiective apare, prin contrast cu ele, o adevărată 
apologie.” 

Mai găsim în acelaşi număr al revistei 
“Minimum” o caracterizare a lui Cornel Dan Nicolae 
care este o “lepădătură” şi autor al "câtorva scrieri 

„hitleriste printre care <<Războiul nevăzut al evreilor 
sionişti cu românii>>" şi IAR un articol la adresa dr. 
N.C. Paulescu (AL CÂTELEA?), cunoscut în Israel 
nu ca descoperitor al insulinei, frustrat de 
binemeritatul premiu Nobel, ci ca autor al cărții 
antisemite apărute în 1914, intitulată “Spitalul, 
Coranul, Talmudul, Cahalul şi Francmasoneria”. 

În articolul "Un medic veterinar care a făcut o 
oaie” este criticat dr. Erwin Elias, medic veterinar din 
Beer Sheva, pentru că “atacă hotărârea Centrului de 
Monilorizare şi Combatere a Anlisemitismului” din 
Bucureşti, condus de dr. Al. Florian şi Marco 
Maximilian Katz, de a solicita autorităților în drept 
schimbarea denumirii Institutului de Diabet, Nutriție 
şi Boli Metabolice "N. C. Paulescu”. Acţiunea 
Centrului este "motivată prin faptul că, "aşa cum ştie 
oricine care are o idee cât de vagă despre istoria 
evreimii romăne, dr Paulescu a fost unul dintre cei 
mai  înverşunaţi anlisemiți şi calomniatoni ai 
iudaismului din câţi a cunoscut țara noastră de 
origine. A fost prieten cu A.C. Cuza, a condus cu 
acesla, în:1923, Liga Apărării Naţional Creştinăzin 
care mai târziu s-a născut Mişcarea Legionară.” 
Probabil spre lauda lui, dr Erwin Elias este de acord 
cu cele spuse de acad. Nicolae Cajal, preşedintele 
Comunității Evreieşti din România: “'Este 
adevăr! că Paulescu a fost un antisemit, 


uarie 2009 






dar, ca descoperitor al insulinei, nu merită 
o asemenea sancțiune pătimaşă. Una este 
atitudinea lui social-politică, alta activitatea 
lui ştiinţifică”. 
in alt număr al revistei “Minimum”, 
nr. 259 din ian. 2008, aflăm la pag, 10 că Federația 
de la Bucureşti, care-l invitase pe Mircea Crişan să 
participe la sărbătoarea Purimului din 2008, a 
renunțat la idee ca urmare a faptului că într-un 
interviu cu ziaristul român din Germania Liviu 
Vălenaş, popularul comic a declarat că “Antonescu 
a fost un om cumsecade pentru evrei. Deci dacă 
nu este pe aceeaşi lungime de undă cu capetele din 
israel, poarta e închisă: părerile proprii costă, nu? 

La fel şi cu Gh. Zamfir: pentru declaraţiile sale 
proantonesciene şi ca autor de pamflete antisemite, 
după ce a fost de "n' ori în Israel, i s-a interzis 
intrarea. Trebuia deci să nu spună ce gândeşte, 
altfel “capul face, capul trage”. Şi în acelaşi limbaj 
“elegant” din "Minimum" se spune: "in țara noastră 
a lăsat un miros pestilențial în sălile unde a pus 
piciorul; facem apel la cititorii noştri pentru a afa 
care sunt, după părerea lor, cele mai eficiente 
dezinfectante care pol fi folosite pentru diminuarea 
mirosurilor cu pricina din sălile de spectacol 
respective”. Pe marginea acestor rânduri urât 
mirositoare, mă întreb de ce marele cântăreț la nai, 
Gh Zamfir, în concertele sale a avut mereu sălile 
pline, bis-uri şi aplauze? De altfel, în revista 
“Minimum” (nr 256-257), pag. 9 este rezervată în 
întregime anchetei revistei “Minimum” referitoare la 
“fascismul din România care se află în vremea 
din urmă în plină ofensivă” Cu litere de o şchioapă, 
printre cei vizați, alături de lon Coja, profesor la 
Universitatea din Bucureşti, Paul Goma, scriitor din 
Paris, Sorin Lavric, autorul cărții “C. Noica şi 
Mişcarea Legionară”, Corvin Lupu, profesor la 
Universitatea din Sibiu, C.V. Tudor, preşedintele 
PRM, se află şi cel al lui Gh Zamfir. Mă întreb însă 
cum de-au scăpat vigilenței celor din Tel Aviv revista 
“Cuvântul Legionar”? Nu-i însă timpul pierdut! 

Număr de număr ziarul israelian “Viaţa 
noastră” de limba română (| Schapine, str 
Weizman 42, Rehovat 4623) dă anunţul “Apel şi 
rugăminte adresate celor originari din România: 


pentru o carte în limba ebraică despre suferința 
evreilor din România 1940-1944 sunt necesare 
mărturii şi descrieri a ce s-a întâmplat în acei ani...” 
e!c., etc. Şi iată că la acel apel răspunde prompt 
dr. lonel Finkesistein din Natania, cu amintiri pe 
întinsul a 4 pagini apărute în nr. 256-257 din iulie- 
aug. 2008 (pag. 72-75). Extrag câteva fragmente, 
nu le comentez: îl las pe cititor să o facă! 

“Când am auzit prima oară că sunt jidan? După 
vârsta de 10 ani. În şcoala primară nu am avut 
niciodată cunoştinţă de asia. Odală cu intrarea în 
liceu, am auzit “idane” şi, intrigat, am cerut acasă 
lămuriri (n. n.: 11). Elevii creştini stăteau în băncii 
numai intre ei. Nouă, evreilor, ne-au lăsat băncile 
rămase libere.” (n. n.: 171), "Unul dintre elevii creştini 
a exclamat: "se pot face mari economii la omorârea 
jidanilor: gloanţele costă scump, aşa că pol fi puşi 
unul în spatele celuilalt şi nu consumăm decăt un 
cartuş pentru doi jidani!"; “Profesorul A.C. Cuza care 
conducea Liga Apărării Naţionale Creştine era grec 
de origine.” (n. n.: pardon, stimabile, numele este 
albanez!); "O femeie în vârstă, cu o cască militară pe 
cap (n. n.: 1!) cu masca de gaze (n. n.; !!), înarmată 
cu un pistol care era indreptat amenințător spre noi, 
a spus> <<Jidani spurcaţi, eu v-am văzul de pe 
geam...>> şi a continuat cu acest ton câleva minule 
bune." (notă.: şi eu am purtat masca de gaze, care 
făcea parte din apărarea pasivă cu care era dotată 
fiecare familie, iar datorită formei ei hidoase îi 
ziceam “bau-bau”, dar nu puleam vorbi în ea nici 
măcar un minut, itrucât mă sufocam!); “Ofițerul se 
amuza trăgând în ținte vii şi în mişcare. L-am văzut 
cum a țintit spre un copil de 10-11 ani, gol complet şi 
cu un cap roşu de culoarea morcovului (?). Copilul a 
fost nimerit dar nu ucis pe loc, căci l-am văzut lugind 
spre apă, lipsindu-i o fesă." (n. n.: 117?) 

Revista “Minimum” are o rubrică permanentă 
intitulată “Nu ne place că...”, în care ia atitudine 
împotriva faptelor care cică ar aduce “prejudicii” 
poporului evreu. Bunăoară, “În Sibiu, strada care 
poartă numele scriitorului evreu Mihail Sebastian se 
încrucişează cu strada marelui poet Octavian Goga”! 
Brir! Probabil, ca lucrurile să ajungă pe făgaşul 
"normalului”, ar trebui, în opinia presei de la Tel Aviv, 


ca numele poetului născut în comuna 
Răşinari, la numai 10 Km de Sibiu, să fie 
şters de către edilii 

oraşului! Marele poet, care stă alături de Mihai 
Eminescu şi Tudor Arghezi, a scris la începutul 
anilor 1920 o carte cu un puternic conținut antisemit 
“Mustul care fierbe” şi'timp de două luni, dec.1937- 
ian.1938 a fost şi prim ministru al țării. Deci, cu un 
asemenea “dosar de cadre”, el ar trebui eliminat 
definitiv din istoria literaturii române — în opinia 
evreilor - mai ales că acest lucru a fost posibil în era 
stalinistă, el fiind "pus la index” între 1948-1962. 

ŞI tot la rubrica “Nu ne place că...” se afă şi 
numele lui Teşu Solomovici. De ce? Pentru că sus- 
numitul a scos de curând o carte despre mareşalul 
Antonescu şi a publicat texte pro şi anti despre fostul 
conducător al țării. Dacă toată cartea era “anti”, era 
bine şi Teşu Solomovici nu-şi mai vedea numele în 
rubrică. Mai apare și numele lui Vladimir 
Tismăneanu pentru “ambiguitatea” de comentator al 
siluației actuale din Orientul Apropiat... 

Revistele de limba română care apar în Israel 
nu se găsesc la vânzare în țara noastră. Citindu- 
lg, oricine îşi dă seama că sentimentul 
antiromânesc este prezent număr de număr, dar 
aceşti condeieri nu-şi văd parul mare din proprii lor 
ochi, ci paiul mic din ochii altora, aşa=zisul 
"fenomen antisemit" care este “din ce în ce mai 
mult prezent”, în sprijinul acestei afirmaţii 
invocându-se argumente puerile şi greu de 
controlat, străine felului de a fi al marii majorităţi a 
populației româneşti. Anatema celor dovediți de rău 
tratament aplicat populației evreieşti continuă să 
planeze asupra întregului popor, astăzi, când vorbim 
de reconcilieri, de libertatea presei, de dreptul de a 
călători chiar şi fără paşaport! Mă întreb şi eu, 
plagiindu-l pe Nicolae lorga : "De ce atâta ură?” 
Lătrăturilor la adevăr trebuie să |i se răspundă: 
se ştie că “somnul rațiunii naşte monştri, ca şi 
cuvintele lui Beaumarchais de acum 200 de ani: 
"Calomniaţi, calomniaţi, ceva tot va rămâne. 
Replica se impune, este absolut necesară! 


E Sfacel 





N.RED.: În nr. din aug. 2008 am publicat art. "Lătrături la adevăr”, iar în numărul acesta, sub titlul "Alte lătrături la adevăr, prezentăm noi denaturări ale 
adevărului de către presa evreiască şi noi atacuri nedrepte la adresa Românilor. 


ai 


Cancuri 


ISTORIA CENZURATĂ 
- premii în cărți - 


Condiţii de participare: vârsta max. 35 ani; răspunsurile se vor trimite în scris pe adresa sediului, sau 


se pot da personal, la sediu, până la data de 10 a lunii următoare apariției revistei. F, 


Premiile se vor ridica de la redacţie. 





| 
| 


RĂSPUNSUL CORECT LA ÎNTREBAREA LUNII IANUARIE: "Mişcarea Legionară este adepta dictaturii?” 


a lost dat de Valeriu Bucerzan, 27 de ani, din Târgovişte, care a câştigat cartea "Adevărul în procesul Căpitanul” 


Mişcarea Leglonară nu a fost niciodată - şi nu 
este - adepta dictaturii! 

Dovada cea mai elocventă în acest sens o 
Constituie însăşi doctrina legionară formulată de 
Fondator. "Sunt contra democrației. După cum sunt 
şi contra dictaturii” (Corneliu Zelea-Codreanu — 
Circulări Şi manifeste”, 30 nov. 1937) 

Mişcarea Legionară nu poate birui decât 
odată cu desăvârşirea unui proces interior de 
Conştiință a Națiunii Române. Când acest proces 
Ya cuprinde pe majoritatea Românilor, şi se va 
desăvârși, biruința va veni atunci automat, fără 
Comploturi şi fără lovituri de stat. Biruinţa pe care noi 
9 aşteptăm în modul acesta, este atât de mare, alâ! 
de luminoasă, încât niciodată nu vom admile ca ea 
să fie înlocuită cu o biruinţă ieftină şi trecătoare, 
Născută din complot sau lovitură de stat." (Corneliu 
18api. co reanu — "Circulări şi manifeste”, 26 febr. 

); "Noi nu voim să întrebuințăm forța. Nu 
i, m să întrebuințăm violența. Ne este suficientă 
estianja din trecut, când fără voia noastră am fost 
'aşi pe calea violenței. (...) Lovitură de Stat nu 


voim să dăm. Prin esența insăşi a concepției noastre 
noi suntem contra acestui sistem." (Circulara din 22 
febr. 1938). Căpitanul a preferat chiar să meargă 
la închisoare decât să se asocieze dictaturii 
instituite de Carol al II-lea! 

Pe de altă parte, Mişcarea Legionară nu este nici 
adepta democrației pentru că aceasta sfărămă 
unitatea neamul românesc în partide, impărțindu-l 
şi  învrăjbindu-l, pentru că democrația este 
incapabilă de continuitate în efort, un partid 
anulând planurile şi eforturile celuilalt, întrucât un 
partid guvernează câțiva ani şi este incapabil de a 
realiza un plan de lungă durată, pentru că 
democraţia este în slujba marii finanţe - din cauza 
sistemului costisitor şi a concurenței între 
diferitele grupări cere să fie alimentată cu bani mulți, 
ajungând, ca o consecință firească, să fie sluga 
marii finanțe internaționale evreieşti care o 
subjugă, plătind-o, pentru că în democraţie omul 
politic trăieşte sub permanenta amenințare a 
numărului, a mulțimii şi a agentului electoral și, în 


ÎNTREBAREA LUNII FEBRUARIE; Care sunt liniile directoare ale Frăției de Cruce? 


CUVÂNTUL LEGIONAR Februarie 2009 


U PREMIU: "Țara, Legiunea, Căpitanul — "Mişcarea Legionară în documente de istorie orală”. 


sfărșit, pentru că un partid nu ia măsuri împotriva 
partizanilor lui de frică să nu-i piardă, şi nici 
împotriva adversarilor, pentru ca aceştia să nu-i 
demaşte propriile incorectitudini şi afaceri, În sfârşit, 
democraţia masonică, printr-o neasemuită pertfidie, 
se prelinde apostol al păcii pe pământ şi proclamă 
războiul dintre oameni şi Dumnezeu. În realitate, în 
democrație individul nu are nici un drept, căci unde 
este libertatea întrunirilor, unde este libertatea 
conştiinţei? (a se vedea interzicerea negăni 
holocaustului, de exemplu) În realitate, în 
democraţie omul şi-a toate plerdut drepturile, dar 
nu în. favoarea colectivității naționale, ci în 
folosul unei caste politico-financlare de bancheri 
şi agenți electorali. 

Mişcarea Legionară a fost şi este pentru formarea 
unei elite naționale româneşti, bazate exclusiv pe 
merite personale: creativitate, onoare, cinste, 
muncă, vitejie, sacrificiu personal în slujba Neamului 
Românesc, şi pentru o conducere autoritară, 
naționalistă şi creştină. 2 > 


Pag. 15 

















Revista se difuzează la chioşcurile RODIPET din 
BUCUREŞTI, şi din tdate reşedințele de județ ale țării 
(precum şi în alte localităţi). 


ABONAMENTE PENTRU ANUL 2009: 


Preţul unui abonament este de: 
—- 70 RON pentru Europa; 





ABONAMENTE PE ADRESA: 
NICADOR CODREANU 

STR. BANUL DUMITRACHE NR. 35 
SECT. 2, BUCUREŞTI, Tel.: (021) 2425471 







e pacat 


—— 50 RON pentru țară (Bucureşti ŞI provincie) 


— 130 RON pentru Canada, SUA, Australia. 


NOTĂ SPECIALĂ: Rugăm abonaţii 


să ne semnaleze dacă nu primesc revista (chiar din luna următoare celei în care nu au primit-o), 


întrucât au existat anul acesta câteva cazuri în care revista nu a ajuns la destinatar (exclusiv din vina Poştei). 















































Paul Istrătescu — Deva: Evident 
că pozele de la Poşta Redacţiei nu 
pot avea legătură cu conţinutul 
acesteia care este foarte variat; pur şi 
simplu, folosim spațiul color şi 
inserăm o fotografie de anotimp sau o | 
imagine creştină - orice e frumos şi 
sugestiv 

Sorin Mitrici — Arad: Nu cunosc 
faptul că Voltaire s-ar fi convertit la 
creştinism spre sfârşitul vieţii: a fost 
deist (deismul, o orientare filosofico- 
religioasă din sec. XVII-XVIII, care 
recunoştea existența lui Dumnezeu 
numai ca o cauză primară, 
impersonală a lumii - probabil de aici 
provine confuzia dvs. - dar nega 
ideea întruchipării lui Dumnezeu într- 
o persoană şi teza intervenției 
acestuia în viața naturii şi a societăți 
deistul crede în existența unei ființe 
supreme, dar neagă religiile, 
bazându-şi credința numai pe lumina 
primită de la natură, trecută prin filtrul 


rațiunii - de altfel, teza 
francmasonilor. Voltaire a practicat criticismul în fiecare formă a religiei 
instituționale. 


Adrian Bârzoi - Timişoara: Vă mulțumim pentru completările despre 
Mussolini: sub conducerea lui, Italia a devenit, dintr-o țară "de mâna a-doua sau 
poate chiar a treia”, o putere mondială, o țară industrializată, remarcabilă din 
punct de vedere al industriei aeronavale, de automobile şi de utilaje agricole, 
având, totodată, o agricultură performantă, ocupând locul doi în lume în privința 
producției de legume, struguri şi vin; mlaştinile imense din Valea Padului au fost 
asanate şi redate agriculturii; tot Mussolini a pus bazele infrastructurii moderne 
de azi (drumuri) şi s-a remarcat prin distrugerea mafiei siciliene 

Radu Cruțu - Bucureşti: Aşa cum veți vedea, nu sunteţi singurul care ne 
scrie în această problemă. Din nefericire, prea mulți gândesc ca dvs.: nu s-au 
angrenat în manifestaţia împotriva introducerii actelor biometrice nefiind siguri 
dacă "vine lume multă” sau nu. Ca şi cum pentru a-ţi exprima părerea ai nevoie 
să te aprobe şi X sau Y, vecinul, jandarmul etc,, cât mai mulți! Şi apoi, de ce 
sunteţi atât de îngrozi! că în asemenea ocazii "se fac poze”, că sunteți filmat? 
Conform Constituţiei şi legilor actuale sunteți liber să yă exprimaţi public părerea, 

puteți protesta împotriva abuzurilor autoritățilori! Nu-i vorbă, alţii au motivat şi 
mai hilar; "România va fi centrul de renaştere spirituală, e ocrotită de Dumnezeu, 
nu ni se va întâmpla nimic rău” bla-bla-bla. Nu ştiu din ce emisiuni idioate şi de la 
ce :prezicători” escroci "înghit' aceste aberaţii, dar ştiu că înțelepciunea 
Românului spune: "Dumnezeu te ajută, dar nu-ţi bagă şi în traistă”. De asta am 
ajuns în situația în care suntem, că tot aşteptăm "pară mălăiață în gura lui 
Nătăfleaţă”... lar alţii, majoritatea, s-au culcat liniştiţi: "Lasă, că merg alții, uite câţi 
sunt împotrivă; ce să măi caut şi eu? Cu mine sau fără mine, tot aia e." El, bine, 
nu este absolut deloc totuna: dacă aşa ar gândi toți, ar mai fi avut loc vreo 
manifestaţie?! Poate că un Nae Ionescu sau un Traian Brăileanu ar fi putut 
explica psihologia acestor două categorii aparent opuse, cu justificări aparent 
diferite: "Dacă nu vin şi alţii, de ce să merg?” şi "Lasă, că merg alții, destui”; eu 
cred că e vorba, în ambele cazuri, de lipsă de personalitate, de lene, de laşitate. 

Care se vor plăti scump nu peste mult timp. 


Periodic editat de "ACȚIUNEA ROMÂNA” 


Redactor şef: Nicoleta Codrin 


Colegiul de redacţie: 


„Relaţii - 
cu publicul: 


Pag. 16 


Emilian Ghika, Ștefan Buzescu, Corneliu Mihai, Ştefan Hâncu 


Str. Mărgăritarelor nr. 6, sector 2, Bucureşti - În fiecare Vineri, orele 15-19 
(zona Circului — inters. cu Ştefan ce! Mare, colț cu str. V Lascăr) 


Tel.: (021) 2425471 





CUVÂNTUL LEGIONAR Februarie 2009 


Marius  Domnişean - Turnu 
Măgurele: Sigur că e îngrijorătoare 
pasivitatea Bisericii noastre, dar, cum 
| duşmanii creştinismului şi ai românilor 
au-lovit şi lovesc în ea, nu e cazul să 
lovim şi noi şi, până să comentez 
atitudinea ei, o comentez pe a dvs. Vă 
rog să fiți sincer cu dvs. înşivă; nu 
trebuie să-mi răspundeți mie, ci dvs. 
dacă ar fi ieşit preoţii să protesteze, ați 
fi ieşit şi dvs.? Sau ați fi zis: "Are cine 
să ia atitudine, ia să-mi văd eu de 
treburi..."? 

Anca Bădoi — Voluntari: De ce 
credeți că e atât de important cine a 
organizat manifestația împotriva 
introducerii  cip-urilor. în acte? 
Important e doar faptul dacă sunteți de 
acord cu ceea ce cer manifestanții, 
sau nu. Vedeți, asta e una dintre cele 
ji mai grave probleme ale românilor: nu 
pot să meargă impreună într-o acţiune 
de interes COMUN, pentu că a 
organizat-o X, şi nu el, sau Y! Nu pot 
să treacă peste orgolii mărunte, de 
moment, nici măcar pentru un obiectiv important. Noi am participa! la manifestații 
organizate de alții atunci când am fost de acord cu mobilul respectivei 
manifestații (am participat şi la cele împotriva homosexualității, şi în Covasna, de 
1 Decembrie, şi la cele din februarie a.c. etc.). Şi fiţi pe pace: chiar dacă ar fi 
agitatori în mulțime infiltrați special ca să facă dezordine, în nici un caz nu veți fi 
dvs. "ridicată de poliție”, şi cu atât mai puţin sancţionată! 

Margareta Filip — Piatra Neamţ: Am citit şi eu prin presă această părere, 
susținută de părintele Arsenie Papacioc de la Mănăstirea Techirghiol, că nu se 
uită Dumnezeu la un petec de hârtie şi că nu au importanță actele biometrice, ci 
doar dacă ni se va implanta pemână sau frunte cip-ul, dar, cum nu suntem 
catolici ca să credem că există vreo față bisericească infailibilă (nici măcar 
patriarhul), noi ne permitem să nu fim de acord cu sfinția sa - aşa cum, de altfel, 
nu sunt de acord mulți alți călugări şi preoți, inclusiv părintele Iustin Pârvu de la 
Mănăstirea Petru Vodă, chiar din județul dvs. A accepta noile acte înseamnă a 
SEMNA pactul cu diavolul, iar dacă acel pact îl porţi în buzunar sau pe frunte, e 
mai puţin important. Creştinii adevăraţi care au citit Apocalipsa Sf. loan Teologul 
nu au nevoie de lămuriri suplimentare. Dar, discutând din punct de vedere strict 
lalc: dvs. sunteți de acord cu introducerea acestei cenzuri oribile şi neinlâlnite 
încă în istorie, să fiţi identificată după amprente, ca un răufăcător (infractor din 
oficiu”), să se ştie în orice clipă unde sunteți, cu cine vă întâlniți, iar oricine are 
un computer performant şi este interesat, să aibă acces la datele dvs. personale 
şi intime, de la distanţă, iar autoritățile — care demonstrează mereu, cu 
prisosinţă, câtă incredere li se poate acorda - să poată scrie în acest cip orice, 
fără ca dvs., posesorul acestor acte, să ştiţi ce conţin cu adevărat?! Nu credeți 
că înseamnă începutul sfârşitului libertăţii?! 2 

Vlad Pogorevici - Suceava: Primim întotdeauna cu plăcere misivele dvs. 
fotografiile, poeziile şi decupajele din ziare, chiar dacă nu putem să vă 


răspundem număr de număr 
Nolte Codrin 


ISSN 1583-9311 


sau 0745 074493