Cuvantul Legionar nr. 95, iunie 2011

pe = 


Dacă var lăcea acejlia, piele Cor IWopa, 
CP Boangpflelle Zupă fica 79 4 


CUVÂNTUL 
LEGIONAR 


Periodic al Românilor naţionalişti creştini 
- în duhul NAȚIONAL CREŞTIN al lui Corneliu Zelea-Codreanu - 


Anul VII, Nr. 95, IUNIE 2011 Apare la sfârşitul lunii 2,5 lei 


Director: NICADOR ZELEA- -CODREANU Redactor şef: Nicoleta Codrin 


RELAȚII CU PUBLICUL: 
ÎN FIECARE VINERI, ORELE 15-17, Str. Mărgăritarelor nr. 6, sect. 2, Buc.; tel.: (021) 2425471 sau 0745074493 


e-mail: cuvantul-legionarQzelea-codreanu.com; site: www.zelea-codreanu.com 
CUPRINS: 
RCtualtate Ce-aţi pierdut din vedere Garle Cpionară Prin poarta cea strâmtă (111) 
Tabără legionară 2011 Corejponalenţă Apocalipsa publicitară 


Din snoavele lui Obam pati că Ş Be 4 
A Antisemitism sănătos 


ARI . . > we »âx + »o 
APetiacdiret Încă un jidov rătăcitor”? Pirkualate St. loan Gură de Aur (1) 


Regionalizarea României 
"Javră ordinară” Corocuri,  Fogta Hedacliei 


"A tunai şi i-a adunat!” 


Editorial: GARDA DE FIER IN ACTUALITATE 


ÎI prejudecăţi căpătate ca 
urmare a obiceiului de a 
enunţa verdicte şi chiar de 
la incrimina fără însă a 
„studia” istoria reală, din ce 
în ce mai accesibilă în 
ultimii 20 de ani. 

- al doilea motiv (şi 
poate nu ultimul motiv, 
ultima explicație) este legat 
de o experiență care nu 
datează de ieri, de azi: ce 
Il au remarcat diverşi 
"cățeluşi de salon” (îi rog pe 
câini, făpturi total sincere şi 
iubitoare să mă ierte pentru 
| această comparaţie): 
| incriminarea Mişcării 
| Legionare (oricât de fără 
logică sau oricât de absurd 
| exprimată) a adus 
| bunăstare materială şi de 
multe ori a contribuit la 
Jaccederea într-o poziţie 
| socială deosebită, prin 
influența  malefică dar 
I hotărâtoare în evoluția 
societății româneşti a 
forțelor iudaice. 


Pe la mijlocul lunii mai 
am avut plăcuta surpriză de 
a primi un ziar din 
Germania, „National 
Zeitung” din 22 aprilie 
2011, în care o pagină 
întreagă vorbeşte de 
Mişcarea  Legionară şi 
unicul ei conducător legitim, 
întemeietor devenit martir al 
neamului românesc, 
Corneliu Zelea-Codreanu. 


Am fost un timp 
nehotărât în legătură cu 
felul în care îl voi prezenta 
cititorilor noştri, în sensul 
evocării diverselor pasaje 
însoţite de comentariile 
mele. 

În final cred că am luat 
hotărârea cea mai potrivită 
de a vă prezenta articolul 
în totalitate (pg. 2), însoțit 
însă de comentariul şi 
informațiile mele, 
apreciind că s-au strecurat 
pe parcursul lui anumite 
greşeli care se datorează 
unor greutăți de informaţie. 
Aici este cazul să 
subliniez, apropos de 
informaţie dar şi de este abordată - în presă, în literatura de specialitate, 
prSzEruale AREA cari alun capii sa'i există, în emisiunile televizate - într-un mod absolut 
diferența de abordare a fenomenului legionar: revoltător, din cel puțin două motive: Manal Podea— 

În România, cu excepții pentru care nu ai nevoie - primul ar fi că nimeni (cu puţine excepții, cum 
de cele cinci degete ca să le numeri, problema spuneam) nu s-a obosit să îşi facă o părere ez, 

proprie despre Mişcarea Legionară, pentru care ar 
fi trebuit să facă două lucruri: să renunțe la nişte 


CUVÂNTUL LEGIONAR IUNIE 2014 


CORNELIU ZELEA-CODREANU ŞI GARDA DE FIER 
ASCENSIUNEA, PERSECUȚIA ŞI MOARTEA UNI CONDUCĂTOR VENERAT 


THORSTEN THOMSEN - ziarul "National Zeitung”, 22 apr. 2011 


După NSDAP-ul lui Hitler şi Partidul Naţional 
Fascist al lui Mussolini, cea mai importantă 
mişcare de mase din Europa a fost Legiunea 
Arhanghelului Mihail, cunoscută, apoi, în fapt 
drept Garda de Fier românească, a cărei 
personalitate proeminentă, Corneliu Zelea 
Codreanu, a fost venerat de către aderenții săi drept 
cel mai eficient naționalist (Sau, în interpretarea lui 
Ernst Nolte, "fascist”). 

Acest aproape uitat astăzi episod a fost amintit, 
pe scurt, la o sesiune ştiinţifică desfăşurată la Viena, 
la care a luat parte şi istoricul Armin Heinen, al 
carui studiu, apărut în 1986, "Legiunea 
Arhanghelului Mihail în România, mişcare de 
mase şi organizație politică”, este considerat 
pană astăzi, lucrarea-etalon despre Mişcarea lui 
Codreanu. 

Ziarul "Frankfurter Allgemeine Zeitung" (FAZ), 
care relatează despre această conferință ştiinţifică 
ajunge la o concluzie surprinzătoare: 
: "In vreme ce comunismul românesc din perioada 
interbelică se limita la apariţia unui fenomen 
marginal, restrâns preponderent la o minoritate 
naţională, Legiunea a practicat o mişcare populară, 
de tip revoluționar, din al cărei faliment Ceauşescu, 
mai târziu, avea să se alimenteze încă trei decenii." 

Motiv suficient, în sine, pentru a ne ocupa cândva 
mai exact de Garda de Fier şi, de asemenea, 
datorită îndepărtării ei de la putere de către 
Antonescu, după care a avut loc intrarea în război a 
României, acum mai bine de 70 de ani. 

Corneliu Zelea-Codreanu s-a născut pe 13 sept. 
1899, ca fiu al unui profesor de şcoală medie, cu 
ascendenți polonezi, şi al unei mame germane, la 
laşi, în regiunea românească Moldova. 

In 1919, întors acasă, după ce a participat ca 
voluntar la război, a început studiul Dreptului la 
Universitatea de acolo, devenind un susţinător aprins 
ai profesorului de economie, naţional-conservatorul 
Alexandru Cuza, intrând în a sa "Ligă a Apărării 
Naţional Creştine” (LANC). : 

In România, Carol al ll-lea (Karl von 
Hohenzollern-Sigmaringen) şi regimul liberal 
dependent de el persecută forțele naționale care 
sunt înăbuşite şi primesc pedepse draconice. 


PRIGOANA ŞI "RENAŞTEREA 
RELIGIOASA” 

Carol al lIl-lea este un monarh implicat în 
scandaluri, care deţine capul de afiş paneuropean. 

Încă din 1918 el declară că renunță la tron şi se 
căsătoreşte cu o persoană fără titluri nobiliare. La 
scurt timp, însă, urmează anularea căsătoriei şi Karl 
îşi retrage, plin de căință, renunțarea ia tron. In 1921 
el se căsătoreşte, corespunzător rangului său social, 
cu principesa Elena a Greciei, însă, după numai cinci 
ani, este exclus de la tron, căci aventura sa 
amoroasă cu evreica Magda Woif (madame 
Lupescu) reînnoieşte teama de scandal. Ambii 
pleacă în exilul parizian. 4 

Imediat după întoarcerea sa, în anul 1933, în 
România, Karl este, în sfârşit, numit rege, după ce 
se dezice de metresa sa, deşi, în chip neoficial, 
relaţia continuă mai departe. Wolf-Lupescu va locui 
de-acum înainte într-o vilă din afara Bucureşţiului, de 
unde influența sa urmează să fie hetărâtoare 
pentru soarta politică a țării. 

Liberalii, care conduceau influenţaţi de ea, cei 
care sunt sprijiniți de marea industrie şi de 
înaltele Finanţe sunt deja, de la sfârşitul primului 
război mondial, forța politică dominantă în 
Romănia. , 

Codreanu, care între timp activează ca avocat, 
este condamnat, în 1923, împreună cu câteva 
persoane care-i vor deveni, ulterior, aliaţi, şi petrece 
un timp la închisoarea Văcăreşti. Acolo concepe 
el planul de întemeiere a unei organizații politice 
proprii. In acea perioadă lui îi dă vigoare o icoană 
a Arhanghelului Mihail. Lucrurile stau cu totul altfel 
față de interpretarea, colportată şi de FAZ, cum că 
Codreanu ar fi susținut că lui i-a apărut Arhanghelul 
Mihail. Scriitorul şi filosoful conservator Gerd- 


Pag. 2 


CA "MÂNTUITOR NAȚIONAL” 


National e Zeta ZEITGESCHICHTE ei 


Corneliu Zelea Codreanu und die Eiserne Garde 


Aufstieg, Verfolgung und Tod eines als „nationaler Erlăser“ Verehrten 


N = BEE 


După o modificare a Constituției din 1 
putut şi necreştinii să cumpere Păm 
România. 

încă din 1907 se ajunsese la o răscoală 
micilor_proprietari_țărani_împotriva arenda TR 
evrei din Moldova de nord, răsculații fiind re or 


81, au 
ânt în 


sângeros de armată şi aproape 11 000 de vena 
fiind jertfite morţii. e 
începând cu 1923, imigranţilor evrei li se aprobă 

_| în conformitate cu prevederile Ligii Naţiunior. 


Klaus Kaltenbrunner, rectifică acet neadevăr în 
lucrarea sa "Dionisie Areopag!tul”: 

"Acest iniţiator nobil, curajos şi mult prigonit 
al luptei pentru cauza unei Românii eliberate de 
corupție, criminalitate şi  promiscuitate 
degradantă (Koprogenitat) a oamenilor săi politici, 
a celor care fac afaceri şi a jurnaliştilor ei, aflându- 
se, la numai douăzeci şi patru de ani, în închisoarea 
Văcăreşti din Bucureşti, unde fusese aruncat, a 
văzut în capela închisorii o icoană care înfățişa 
sabia ridicată a Arhanghelului apărător împotriva 
Satanei. 

Codreanu, care era atât un zelos rugător, cât 
şi un împătimit soldat, a mărturisit, mai târziu: 
“Niciodată nimic nu m-a entuziasmat atât de mult ca 
frumuseţea unei imagini sfinte. De aceasta, însă, m- 
am simţit legat cu întregul meu suflet. Sf. Arhanghel 
părea că trăieşte. Am început să iubesc imaginea 
lui." 


ASCENSIUNEA LEGIUNII 

La trei ani după o perioadă de detenție ulterioară, 
pe 24 iulie 1927, Codreanu convoacă 5 oameni 
care îi sunt credincioşi, întemeiază Legiunea 
Arhanghelului Mihail, el aflându-se în fruntea ei, 
drept "Căpitan". : i 

Legiunea nu este concepută totuşi ca o 
organizație politică în sensul clasic, ci ca o mişcare 
spirituală care combină moştenirea de idei 
populară cu mistica creştin-ortodoxă şi o 
orientare războinică şi marțial-aşcetică. 

Ea nu se simte, în mod logic, obligată la nici un 
program politic, ci se iasă condusă de aşa-numitele 
"patru brazde de plug" (vier Pflugrillen): credința în 
Dumnezeu, credința în trimiterea mântuitorului 
salvator al României, iubirea reciprocă (fidelitate, 
camaraderie şi jertfire) şi cântecul (înainte de 
toate, cântece bune, spirituale): cântecele populare 
şi marşuri. Armin Heinen mai adaugă în această 
privință şi următoarele: "Zadarnic cauţi enunţuri, 
declaraţii politice concrete. In loc de acestea, 
Codreanu îşi concepe imaginile. Poporul român 
trebuie să-şi regăsească drumul, prin Dumnezeu; 
dacă el ar găsi drumul înapoi, dacă ar putea să 
spere aceasta, să se ridice din nou - aici şi în 
lumea cealaltă, în care popoarele să formeze o 
realitate, la fel ca pe pământ.” 

De necontestat este că agitația Legiunii s-a 
îndreptat, într-o măsură nu foarte semnificativă, 
împotriva evreilor care, totuşi, nu sunt văzuţi ca o 
"rasă de calitate inferioară”, ci dintr-un punct de 
vedere care găsea inacceptabilă prin exclusivism 
religios, ridicarea socială a evreilor deasupra 
neevrellor. Politica oficială conducătoare în România 
le cânta de-a dreptul în strună în această privință. In 
lucrarea sa clasică "Mişcarea fascistă", renumitul 
istoric Ernst Nolte scria: i 

"Prin politica liberalilor, o minoritate pare totuşi 
să devină favorizată, şi anume cea evreiască. 
Evreii au emigrat, într-o mare măsură, în cursul 
sec. XIX din Rusia şi din Polonia rusească şi au 
alcătuit o pătură de mijloc între boieri şi iobagi, o 
pătură. burgheză, fiind reprezentați mai mult ca 
românii în universitățile proprii ale românilor şi 
practicând, în număr mai mare ca aceştia, cele mai 
multe profesii academice, deşi ei alcătuiau nu mai 
mult de cinci procente din populaţia totală”. 


CUVÂNTUL LEGIONAR IUNIE 2044 


cetățenia cu drepturi depline. 

Nolte scrie, în continuare; despre evreii român; 
"Comerțul era monopolul lor în extinse domenii. 
un scriitor național-socialist nu putea să găseaseă la 
mijlocul anilor treizeci, la laşi, în ciuda unor asidug 
căutări, nici un brutar care să nu fi fost evreu.» 


CODREANU CA MANTUITOR ŞI MARTIR 

Exploatarea marilor proprietari de pământ se 
confruntă cu o mereu mal numeroasă Populație 
rurală sărăcită. Codreanu intervine, cu cuvânţui i 
cu fapta pentru țărani şi iobagi, recrutează 
propriii săi susținători, în permanentă creştere, 
din păturile sociale defavorizate. 

Numeroşi preoți ortodocşi, academicieni 
studenți şi intelectuali i se alătură, cuceriți de 
vraja sa. Astfel, se numără, printre alții, cunoscutul 
filosof Emil Cioran şi savantul specializat în istoria 
religiilor, Mircea Eliade, aflați între sprijinitorii Mişcării 
lui Codreanu. În acest sens, Mircea Eliade se 
delimitează de comunism, pe de-o parte, şi de 
fascism şi de național-socialism în acelaşi timp, 
scriind: "In timp ce toate revoluțiile contemporane 
sunt politice, Mişcarea Legionară este spirituală 
şi creştină. In vreme ce toate revoluțiile 
contemporane au ca scop acapararea puterii, sau 
sunt fie în folosul unei clase sociale, fie al unui 
anumit om, revoluţia legionară are drept scop 
suprem mântuirea națiunii, împăcarea poporului 
cu Dumnezeu, aşa cum a spus Căpitanul." 

“Mulți oameni, fie simpli muncitori. agricoli, fie 
capacități intelectuale, se simt de-acum atraşi în 
chip spontan de apariția sa impozantă şi de iradierea 
carismatică a lui Codreanu şi îl venerează ea pe un 
sfânt. 

Până şi un păgân declarat ca filosoful italian 
lulius Evola este mai mult decât sedus de 
conducătorul Legiunii, pe care îl descrie drept 
"una din cele mai pure, drepte şi nobile făpturi”. 

Incepând cu 1930, Legiunea se extinde prin 
Garda de Fier, trebuie să accepte multiple interdicții, 
dar pătrunde, totuşi, doi ani mai târziu, pentru întâia 
dată, în Parlamentul de la Bucureşti. 

In 1937 Garda de Fier devine, sub numele de 
"Totul pentru Țară", cu 15,5 procente, a treia 
putere politică. 

Presiunea prigoanei față de Codreanu şi 
Mişcarea lui creşte şi situaţia politică intemnă se 
radicalizează enorm.: Un an mai târziu Carel al Ilea 
îşi face curaj pentru lovitura hotărâtoare şi declară 
dictatura regală în România. El decretează starea 
excepţională, interzice orice activitate politică şi pune 
în acțiune o Constituţie autoritară. 

Membrii Gărzii de Fier sunt arestați în masă, 
închişi, torturați şi omorâţi, Codreanu însuşi este 
iarăşi arestat, sub acuzaţia de trădare de ţară ȘI 
înaltă trădare şi, în cele din urmă, sugrumat În 
timpul unui transport de deţinuţi, pe 30 noiembrie 
1938, chipurile pentru o presupusă încercare de 
evadare. Milioane de români poartă doliu după el. 


“EPIGONII GĂRZII DE FIER i 

Succesorul lui Codreanu devine Horia Sima 
care, în sept. 1940 înfrânge, împreună cu gen. lo) 
Antoneseu, regimul lul Carol ai II-lea şi fonde 
"statul naţional legionar”. Totuşi, chiar în ans 
următor, Garda este dată jos de la putere de către 
acesta, la porunca lui Hitler, iar România e condus& 
la război de partea Germaniei. Sima este internat A 
lagărul de “concentrare de la Buchenwald, €! 
refugiază apoi în Italia, este totuşi arestat şi pe 
iarăşi în Germania. Cum România îşi schim 
direcția în 1944, Sima este lăsat să plece şi 
fuge în Spania. Acolo el moare în 1993. 


R/tualitale 


CE-AȚI PIERDUT DIN VEDERE - ŞTIRI LUNA IUNIE - 


xi 


Adunare naționalistă la Rădăuți 
Luni, 13 iunie 2011, inimosul camarad ing. DORU 
OLENICI, distribuitorul revistei noastre în RĂDĂUȚI, 


a organizat în com. Horodnic o întâlnire a 
simpatizanților legionari cu şeful organizaţiei 
noastre, Legiunea "Arhanghelul Mihail”, di. Nicador 


Zelea-Codreanu, Senator Legionar şi nepot al 
Căpitanului, care a răspuns întrebărilor adresate în 
legătură Mişcarea Legionară. 


Xkăk 
Canonizarea “sfântului închisorilor”, 
Valeriu Gafencu de către... Mitropolia 


Chişinăului! 


Valeriu Gafencu, Şeful Frăţiilor de Cruce din laşi, 
deţinut politic şi mort în închisoare, va fi canonizat! 
Dar nu in România, ci in Basarabia (azi Republica 
Moldova), şi nu de către Mitropolia Basarabiei (care 
aparține BOR), ci de Mitropolia Chişinăului şi a 
Moldovei. 

"Dacă Biserica 
canonizează', a 


Ortodoxă Română nu-l 
afirmat mitropolitul Vladimir 
Cantarean, "Mitropolia Moldovei îl va propune 
spre canonizare Sf. Sinod al Patriarhiei 
Moscovei, din a cărui jurisdicție canonică face 
parte. 
subscriem în întregime spuselor d-nei Emilia 
Corbu în art. "Valeriu Gafencu va fi canonizat” — site- 
ul "apologeticum”): 

"Ceata sfinților e una pentru toată Ortodoxia. 
Prin urmare, un sfânt canonizat, să zicem, in 
Egipt, poate fi sărbătorit la fel de frumos şi in 
SUA sau România. Prin urmare Valeriu Gafencu va 
putea fi cinstit din SUA până la Moscova. Cu atât 
mai mult cu cât Basarabia chiar are nevoie de un 
sfânt ca Valeriu Gafencu. 

Sub aspectul derulării evenimentelor nu pot decât 
să deplâng birocratismul din BOR. 

Conform procedurilor canonice Mitropolia 
Chişinăului va intreba mai întâi Sf. Sinod al BOR 
daca dosarul de canonizare al lui Valeriu se află 
pe masa de lucru. 

lar BOR va răspunde, aşa cum face de obicei, că 
acum e rândul sfinţilor de acum 500 de ani. De parcă 
poporul acesta ar fi născut zece milioane de sfinți pe 
an şi comisia de canonizare înoată în dosare. 

Sfinților contemporani le va veni rândul peste 
câteva sute de ani, că asta e mai nou procedura şi 
canonul in BOR. Sfinţii trebuie să stea la coadă. 

Dacă voiau să-l canonizeze, o făceau in cei 20 de 
ani de când se tot discută. 

BOR şi-a luat nevastă politica românească şi 
trebuie să se îngrijeasca acum de spaimele 
fasciste, de carduri şi cipuri. Nu mai e vreme de 
sărbătorit fii de împărați.” 

Deci, să fie clar: indepedendent de orice alte 
considerente şi argumente  înfierbântate de 
genulcelor de site-ul “Ziua”: "spălarea imaginii 
bolşevice a „Mitropoliei Moldovei, independentă de 
România”, "neruşinarea „canonizării românilor din 
Basarabia de către ruşi”, "jocul Rusiei în Republica 
Moldova”, "agresiunea Rusiei împotriva BOR” etc., 
DE VINĂ pentru preluarea iniţiativei de către ruşi 
este numai BOR, prin întârzierea nejustificată 
acesteia în a canoniza mucenicii din închisorile 
comuniste! 


CUVÂNTUL 


xi 


Cum să-ţi tai singur craca de sub picioare 
- curs rapid pentru avansați 

Regizorul danez Lars Von Trier a spus la 
Festivalul de Film de la Cannes, pe 18 mai a.c., 
câteva lucruri incorecte politic despre liderul 
Germaniei naziste. 

Într-o conferință de presă discuţia a deviat de la 
prezentarea ultimului său film, "Melancholia”, la 
faptul că Von Trier "îl înţelege pe Hitler”, chiar dacă 
acesta "nu era cu adevărat un tip curajos”. 

Exprimările necenzurate au trezit reacţii... 
normale în rândul spectatorilor, după cum urmează: 

Preşedintele festivalului a convocat, în aceeaşi zi, 
o reuniune extraordinară a consiliului de 
administraţie, în urma căreia "Von Trier rămâne în 
competiţie, însă a fost rugat să fie discret. Dacă va 
primi un premiu, duminică, i s-a cerut să nu vină să îl 
ridice". Un număr mare de actori şi regizori au cerut, 
tot în aceeaşi zi, excluderea sau cel puțin 
sancţionarea cineastului pentru gura lui excesiv de 
slobodă. Acesta a fost declarat, a doua zi "persona 
non grata” de organizatori. 

"Festivalul de la Cannes oferă artiştilor din 
lumea întreagă o tribună excepțională pentru a-şi 
prezenta operele şi pentru a apăra libertatea de 
exprimare şi de creaţie", au afirmat organizatorii. 

Tot ei au adăugat că "regretă profund că această 
tribună a fost utilizată de Lars Von Trier pentru a 
exprima cuvinte inacceptabile, intolerabile, contrare 
idealurilor de umanism şi generozitate, acele principii 
care patronează existența însăşi a festivalului”. 

Apără libertatea de exprimare, dar regretă că a 
fost folosită pentru a exprima ceea ce nu este 
permis, bla-bla-bla. Aţi înțeles: care libertate de 


exprimare? care idealuri de umanism şi 
generozitate? Poţi fi . generos când te 
autocenzurezi? 


„ Se subînțelege că, până la urmă, nu i s-a acordat 
nici un premiu, poate din igama că ingratul va veni, 
totuşi, să îl ridice... 2 - 

Noi credem că nu i se va mai acorda niciodată, 
ba mai mult decât atât, cariera acestui regizor s-a 
încheiat. 

” Călcarea în străchini a fost prilejuită de întrebările 
reporterilor despre originea sa germană, dar şi în 
legătură cu declaraţiile recente despre "gustul său 
pentru estetica nazistă”. 

"Ceea ce vreau să spun cu aceste cuvinte este 
faptul că îmi place cu adevărat foarte mult Speer”. 
Este vorba despre arhitectul şef al lui Adolf Hitler, 
care a fost apoi şi ministru al Înarmării şi Producţiei 


de Război. După 1945 Albert Speer a efectuat 20 de . 


ani de închisoare, dar pedepse ca aceasta se 
dădeau fie şi numai pentru că ai făcut parte din 
NSDAP (Partidul Naţional Socialist Muncitoresc 
German) - ca şi în România, unde erai închis numai 
pentru a fi legionar, nemaicontând dacă ai făcut sau 
nu ceva condamnabil. 

Dar dacă evreii îl detestă pe marele compozitor 
Richard Wagner, doar pentru că îl înflăcăra pe 
Fuhrer, nu vedem de ce nu l-ar uri şi pe arhitectul 
Speer. Primului i s-a interzis interpretarea oricărei 
compoziţii în Israel, celui de-al doilea i s-a demolat 
tot ce a construit în Germania. 

În fine, să revenim la declaraţiile lui Von Trier: 
nimic "grav" până aici, dar apoi regizorul şi-a "dat 
drumul", cum se spune. 

Ceea ce urmează sunt extrase din respectivul 
interviu plin de incoerenţe şi ezitări, care a reuşit 
totuşi să scandalizeze urechile hipersensibile ale 
publicului... 

Până una-alta, a dat cu stângul în dreptul chiar şi 
în legătură cu arhitectul favorit al lui Hitler: 

"Imi place mult Albert Speer. Chiar dacă el nu a 
fost una dintre cele mai bune creații ale lui 
Dumnezeu, el a avut acel talent pe care a putut să îl 
exerseze". 

Îi place foarte mult, chiar dacă nu a fost una 
dintre cele mai bune creații ale lui Dumnezeu... O 
întorsătură stupidă - Von Trier se trezea la realitate? 


Ca şi cum, între două propoziţii, i s-ar risipi aburii 
"gloriei", dându-şi seama cine şi unde este... 

Şi totuşi, nu! Aburii par să persiste, asemeni 
ieşirii furibunde antievreieşti a marelui actor şi 
regizor Mel Gibson (printre extrem de puținii 
neevrei de la Hollywood...). Acesta, însă, ciripise 
numai în stare de ebrietate. Aşadar: 

"Il înțeleg pe Hitler. Consider că a făcut lucruri 
rele, cu siguranță, însă pot să mi-l imaginez aşezat 
pe scaun în buncărul lui, la sfârşit [...] Spun doar că 
îl înțeleg ca om. Nu era cu adevărat un tip curajos, 
însă înţeleg multe lucruri din personalitatea lui şi îl 
simpatizez puțin. Însă, bineînţeles, nu sunt pentru 
declanşarea celui de-al doilea război mondial, nu 
sunt contra evreilor. Bineînţeles că sunt alături de 
evrei, dar nu prea mult, pentru că Israelul te 
scoate într-adevăr din sărite". (sursa: Mediafax, 18 
mai) 

"Bineînţeles că sunt alături de evrei, la câte 
premii mi-au dat”, ar fi trebuit să spună, dar după 
remarca despre Israel, chiar nimic nu mai mergea. 

Apoi a încheiat râzând puţin cam prosteşte: "Ok, 
sunt un nazist'. A încercat să o întoarcă pe glumă... 

La cererea organizatorilor festivalului, 
cineastul danez şi-a cerut scuze, în după-amiaza 
aceleiaşi zile. Şi îşi va mai cere scuze, iar şi iar, cât 
va trăi, dar fără folos. 

Dacă noi înşine am fi fost de față la respectiva 
conferință, am fi câştigat premiul pentru mutra 
cea mai uimită din timpul festivalului: 

"Hitler nu a fost curajos!"? De ce? 

Poate pentru că a renunțat să captureze 
contingentele masive de trupe anglo-franceze pe 
care le prinsese în cleşte la Dunkerque, în 1940? 
Pentru că a pierdut astfel o ocazie excelentă să 
invadeze Marea Britanie? 

Nici  pomeneală: le-a permis retragerea 
deoarece spera că englezii se vor retrage din 
război, oferind Germaniei o neutralitate 
binevoitoare. 

Nu a fost nici lipsă de curaj, nici măcar o greşeală 
militară, ci pur şi simplu o greşeală politică, din 
exces de optimism. 

A greşit neputându-şi imagina războiul 
fratricid şi absurd din punctul de vedere al 
intereselor Marii Britanii, pe care totuşi aceasta |- 
a purtat, mânată de evreii şi masonii care 
controlau totul din umbră, la fel ca în SUA. 

De ce “nu a fost Hitler curajos”? 

Că în 1941 şi-a permis să deschidă un nou front 
în URSS? Dar asta cere curaj, nu glumă! 

Şi apoi, ca să o parafrazăm pe inspirata actriță: 
"O, Dumnezeule!” Franța şi Anglia au declanşat 
războiul, nu Germania, d-le Von Trier, nu mai 
puneţi mâna pe câte o carte, din când în când? 

Nu ne vom pierde vremea cu declaraţii de 
simpatie pentru Lars Von Trier, cum ar fi aceea că "il 
înțelegem, deşi nu este un tip prea curajos". 

De fapt, acest scandal minor ne aminteşte de 
un altul, tot minor, dar şi mioritic, petrecut pe 
plaiurile dobrogene scăldate în undele Mării Negre, 
ca şi în meandrele corupției - şi mai negre. 

Este vorba despre momentul din 2009 - amuzant, 
trebuie să recunoaştem - când primarul 
Constanţei, Radu Mazăre, a comis gafa de a 
apărea la un banchet împreună cu fiul său, 
amândoi îmbrăcați în uniforme hitleriste. Cele 
două costume militare nu erau autentice, ci făcute la 
comandă, dar Mazăre "scăpase" şi o svastică pe 
centură... Cert este că "glumiţa” cu țoalele naziste la 
parada modei nu prea a fost gustată de evreime care 
a declanşat o grindină de plângeri şi reacții ofensate, 
ceva de speriat. 

Pentru câteva zile Mazăre a fost omul cel mai 
controversat din toată Uniunea Europeană. 

Şi-a cerut scuze până a răguşit, apoi şi-a cerut 
scuze în continuare. 

A fost lăsat în funcție deoarece se dovedise, 
totuşi, o unealtă docilă a intereselor iudaice, aşa 
cum a rămas şi până în momentul de față. 


engia de ştiri Zara de Fir - 


LEGIDNAR 


IUNIE 2011 


Pag. 3 


TABĂRA LEGIONARĂ 2011 


Taberele legionare au constituit 
una dintre marile “inovaţii” ale f Unii şi-au manifestat Scepticismul - 
Căpitanului. Atunci când totul este Ș eră ZA legătură cu utilitatea taberelor 
dărâmat în jurul tău (cazul României IES, aa exclusivitate la mănăstiri, "C 
după primul război mondial), sau când I, popii destui bani? De ce mun 
totul se dărâmă (azi), să înlocuieşti îi) pentru ei? Ca să-şi ia maşini| 
vorbăria sterilă cu fapta creatoare; în În primul rând, mănăstirile 


| nimeni nu poate fi legionar. 


Ciți grațis 
UXoaseo. 


h de azi 
loc să ai mentalitate de sclav, se Oa oi AA NINO seo 
aşteptând să "ţi se dea” (praf în ochi), iii ieri i una 
să te afirmi ca om în adevăratul sens al ale Cai spa e Mu E: n 
cuvântului, care munceşte nu numai 


donațiile credincioşilor; în al doi 
rând, nu se construiesc pentru 2 
popilor, ci pentru noi, Românii d 
muncim ci pentru ai noştri! Col 
lar chestiunea maşinilor 
vilelor unor clerici chiar nu ne 
fiecare va da socoteală pentru ce face 
el însuşi, nu pentru ce face Preotuj 
cutare 
Şi pentru că tot veni vorba, nu 
să nu întreb: când doctorul îţi Cere 
şpagă, nu te revolţi, că e vorba de 
sănătatea ta, de trupul tău (oricum 
pieritor), ba chiar îi oferi tu, că "a a se 
face”; când îţi cere instalatorul o Sumă 
imensă pentru repararea unei țevi, te 
supui imediat; dar când trebuie să-i dai 
bani preotului pentru că te căsătoreşte 
sau pentru că-ţi îngroapă părintele, țe 
strâmbi şi cleveteşti interminabil, ca şi 
cum te-ai căsători anual sau ţi-ai 
îngropa morţii lunar, sau ca şi cum fe. 
ar obliga cineva să apelezi la serviciile 
religioase 

Vrei ca el să trăiască din salariul de 
la stat? Eu cred că nu e posibil, dar, 
oricum, nu te mira atunci că preoții, 
neavând surse de trai, vor fi din ce în 
ce mai aserviți statului masonic care-i 
plăteşte. La aceasta a dus faimoasa 
reformă a lui Cuza, cel atât de lăudat! 

ŞI tot ca paranteză, vă asigur că am 
cunoscut mulți preoți demni de acest 
nume, care nu sunt nici ahtiați după 
bani, nici nu se plimbă în maşini 
scumpe, nu sunt supuşi stăpânirii, nici 
iudaizaţi. 

Câutaţi-i cu dinadinsul şi-i veți găsil 
Mai ales prin colțurile "uitate" ale țării. 

Ei ne-au redat încrederea în 
instituția Bisericii. 

Ei sunt ultima redută în calea 
globalizării, amalgamării credințelor şi 

55 ştergerii identităţii noastre naţionale. Şi 
dar nu şi într-o tabără legionară. S A Srigă “P filcred că trebuie sprijiniți măcar moral, Ar 

E mult mai uşor - şi de 'bon-ton” - să ș i e 4 acest mic gest al nostru, mai mult simbolic, de 
vorbeşti despre spiritualitate creştină, despre a-i ajuta cât putem, cu ce putem, când putem. 
sacrificiu, decât să-l trăieşti. 

Fără a fi pus în fața greutăților nici măcar tu 
nu-ţi poți cunoaşte adevăratul caracter şi 
limitele, mai ales că, în generâl, oamenii sunt 
prea puţin dispuşi să-şi vadă defectele (şi cu 
atât mai puţin să le corecteze). 

E incredibil ce efect pot avea aceste câteva 
zile pe an la un şantier de mănăstire asupra 
individului! De aceea taberele trebuie făcute în 


pentru interesul personal, ci şi pentru 
fratele căzut în nenorocire (majoritatea 
Românilor) sau pentru a lăsa ceva în 
urma ta, în afara casei proprii 

Inițial am organizat tabere pentru a 
urma_tradiția legionară, linia trasată 
de Căpitan, a fost un act de încordare 
fizică şi psihică pentru a ieşi din 
moleşeala vieţii de intelectual Cu 
timpul, însă, taberele au devenit un 
mijloc de tonifiere şi de relaxare în 
acelaşi timp, ajungând să le facem din 
plăcere, pur şi simplu 

Şi tot în timp am constatat utilitatea 
taberelor făceau selecția 
simpatizanţilor şi a membrilor încadrați 

Pare simplu să sacrifici zece zile din 
vacanţă sau din concediul de odihnă 
muncind benevol, dar, din păcate, nu 
mulţi sunt capabili. 

Lecţia de actorie cu  nobilele 
sentimente pentru țară şi Legiune lua 
brusc sfârşit când omul se vedea 
nevoit să doarmă în cort sau în chilii, 
laolaltă cu ceilalţi, când nu mai putea 
vorbi întruna ci trebuia să pună mâna 
pe lopată, când trebuia să-şi sacrifice 
comoditatea şi obişnuința şi să se 
încadreze într-un program de muncă şi 
de discuţii organizate. Au fost destui 
cei care au renunțat să se mai mintă 
singuri şi să ne mintă şi pe noi în 
legătură cu legionarismul lor de fațadă 

În tabără prefăcătoria nu poate ţine 
nici măcar o săptămână, nu se poate 
aplica decât dictonul: "Ori te poartă 
cum ţi-e vorba, ori vorbeşte cum ţi-e 
portul!" Te poţi ascunde în mijlocul 
lumii, dar nu într-o comunitate mică; îţi 
poți masca defectele de caracter într- 
un partid unde te duci o dată pe 
săptămână sau chiar mai rar, şi unde 
nu trebuie decât să vorbeşti frumos, 


Sau a 
Priveşte; 


Anul acesta paşii ne-au purtat în ținutul 
muntos şi împădurit al Bucovinei, la un mic 
schit de călugări. 

Ca de obicei, păstrăm secret locul exact; 
Pipentru a nu le crea probleme inutile cu 
autorităţile laice (sub pretextul că acceptă 
"muncă la negru”, fără impozite, asigurări, taxe 


temelia, fără o anumită sănătate morală, 
fără o anumilă structură sufletească, 


suprataxe plătite statului 
masonic, ba încă şi cu legionari 
"periculoşi” pe care nu poţi să-i 
controlezi) 
shot Ne-au primit cu brațele şi |! 
inimile deschise, miraţi şi bucuroşi în acelaşi 
limp că nişte "domnişori” de oraş au venit 
să-i ajute, bătând atâta distanţă. 

Sufletul bucovineanului are o duioşie |) 
aparte şi o înţelegere surprinzătoare al 
sufletului celui cu care vine în contact; n-ai 
să găseşti în el semeție, ci demnitate: n-ai 
să vezi nici suspiciune, nici ipocrizie, nici | 
indiferenţă, nici celelalte tare care au distrus | 
sănătatea morală a Românilor, în general. 

Stăpânirea străină timp de secole nu a 
reuşit să şteargă noblețea sufletului 
românesc, iar evreii galițieni care au [a 
invadat locurile acestea bogate şi] 
frumoase, nu au reuşit să-i îngenuncheze 
Şi să-i despartă de cerul şi pământul 
strămoşesc; aici, în dulcea şi inegalabila 
Bucovină, am văzut oameni mergând 
duminica pe străzi îmbrăcaţi în strai 
popular, aici am văzut bisericile pline de 
tineri, aici am luat contact cu sufletul 
românesc nealterat, amintindu-ne de 
faimoşii arcaşi, de Ciprian Porumbescu, 
de instructorul legionar Sebastian Erhan, 
de şeful Bucovinei legionare, comandantul 
Vasile lasinschi), de cuiburile legionare 
împânzeau locurile, de rezistența armată 
împotriva comunismului din munţii 
Bucovinei. 


A fost cea mai frumoasă şi mai uşoară 
tabără din toate cele de până acum: n-am 
mai avut de înfruntat vitregia naturii, ca în 
tabăra trecută, unde terenul în pantă 
foarte accentuată dubla parcă orice efort 
n-am întâmpinat privirile ostile şi ironice 
ale vreunui muncitor, nici capriciile unui şef de 
şantier înfumurat, ca în urmă cu doi ani. Totul a 
decurs armonios, firesc. Ba chiar am avut surpriza 


ki 


CE-AȚI PIERDUT DIN VEDERE. [68i 


kk 


Stephen Hawking îl neagă pe Dumnezeu? 

Ştiinţa contemporană numără printre celebrităţile 
marcante şi un caz cât se poate de trist, al 
fizicianului britanic Stephen Hawking, paralizat 
de la 21 de ani. 

Omul de ştiinţă nu poate să-şi mişte decât 
ochii şi, special pentru el, a fost pus la punct un 
sistem computerizat care interpretează aceste 
mişcări şi le transformă în cuvinte. 3 

Pe scurt: aude, vede, mişcă ochii - şi atât. 

Hawking este considerat autorul unor teorii 
valoroase despre găurile negre, poate cea mai 
originală. fiind cea a radiaţiei emise de acestea, 
numită astăzi radiație Hawking. De asemenea, a 
abordat tema genezei Universului, încadrându-se 
între susținătorii teoriei Big Bang, la care a adus 
unele contribuţii personale. Cea mai cunoscută 
dintre cărţile pe care le-a scris cu referire la acest 
subiect este o lucrare de popularizare a ştiinţei, 
"Scurtă istorie a timpului”, publicată în 1988. 

La vârsta de 69 de ani, Stephen Hawking încă 
ocupă catedra la care a predat şi Isaac Newton în 
urmă cu peste trei secole, la Universitatea 
Cambridge. 

Luând în considerare mijloacele tehnice de care 
beneficiază, înțelegem cum poate vorbi sau scrie 
cărți, însă pare de domeniul miracolului faptul că 
îşi poate ține cursurile. 

Putem admite şi acest lucru, dacă ținem cont de 
valoarea savantului, şi totuşi anumite fapte recente 
ne creează o legitimă suspiciune. 

Într-un interviu acordat cotidianului "The 
Guardian", de la înălțimea prestigiului şi consacrării 
sale de geniu contemporan, Stephen Hawking îşi 
afirmă tranşant concepția ateistă: 


CUVÂNTUL LEGIONAR IUNIE 2011 


plăcută că muncitorii, aflând că suntem legionari, ne- 
au privit cu simpatie, nu cu neîncredere, cum suntem 
învățați, au cerut să le vorbim despre noi, ne-au citit 
ziarele pe care le aveam cu noi. 


"Am trăit sub ameninţarea unei morţi timpurii în 
ultimii 49 de ani. Nu îmi este frică de moarte, dar nici 
nu vreau să mor. Mai am atâtea de făcut. Văd 
creierul ca pe un computer care va înceta să mai 
funcționeze atunci când componentele sale vor 
ceda. Nu există rai sau viață de Apoi pentru 
computerele stricate; e doar un basm pentru oamenii 
cărora le este frică de întuneric." [...] "Ştiinţa prezice 
apariția mai multor tipuri diferite de universuri, create 
spontan din nimic. E o chestiune de pură întâmplare 
că noi ne aflăm în acesta”. 

Încă un om de ştiinţă ateu? Nu ar fi nimic 
deosebit în acest lucru: unii sunt religioşi, alţii sunt 
atei, iar alții caută la nesfârşit, oscilând până la 
moarte între a crede şi a nu crede. Faptul de a 
compara valoarea celor mai cunoscuți inventatori 
care au crezut în Dumnezeu cu a celor care nu au 
crezut este absolut irelevant. 

Şi atunci, de ce ne interesează negațiile unui 
fizician contemporan, care, oricât de genial ar fi, 
poate şi el să greşească? 

lată de ce: în ceea ce îl priveşte pe Stephen 
Hawking, există un aspect cu mult mai palpabil, 
accesibil nevolnicelor noastre simţuri, care a rămas, 
totuşi, nelămurit: Hawking este cel care a spus cele 
citate mai sus? EI vorbeşte, scrie, cercetează, sau 
doar clipeşte din ochi, iar alţii se prefac că îi 
interpretează mişcările, spunând, ca din partea 
lui, tot ce le convine? 

Nu dorim să batjocorim suferința inimaginabilă a 
acestui om, practic înmormântat de viu. Dar... sunt 
toate acestea reale? 

lată un scenariu cum nu se poate mai facil: 
unui om renumit, care nu poate vorbi, i se 
atribuie o idee oarecare. Aceasta dobândeşte, în 


- Şi totuşi tabăra aceasta ne-a 

jlăsat un mare regret: a fost 
scurtată forțat de o perioadă 
neprevăzută de ploi prelungite care 
au făcut imposibilă munca pe şantier. 
A fost, deci, nu numai cea mai uşoară, dar 
i cea mai scurtă. 


Participanții la tabără au făcut beton, au 
55| lucrat la micul lac de acumulare care va 
furniza energie electrică schitului, au cofrat 


/ XIII] şi decofrat pereți, au tăiat şi cărat scânduri 


| şi pomi uscați, au spart lemne pentru foc, 
„| au finisat pereții chiliilor şi i-au văruit, au 
lăcuit ramele ferestrelor şi postamentele 
stranelor din schit. 


Camaradul “Gh. Turcu, dascăl la 
biserica din Costeşti (Vaslui), nelipsit din 
7] nici o tabără de când ne cunoaştem, ni s-a 
alăturat şi de data aceasta, trecând peste 
toate problemele personale (opoziția 
familiei şi a parohului bisericii, care a 
“Pl refuzat să-i acorde concediu, situația 
i] financiară foarte grea, sănătatea nu 
53] tocmai înfloritoare etc.), şi a muncit cât 
ii trei, demonstrănd că o mie de vorbe nu 
preţuiesc cât un om hotărât şi devotat. 


Deşi avem în Bucureşti altă tabără de 
muncă pentru amenajarea noului sediu, 
transformând un subsol, n-am abdicat de 
la ceea ce considerăm a ne reprezenta, 
aşa cum nici măcar anul trecut, când locul 
de redactare a revistei noastre a suferit un 
] incendiu devastator, n-am renunțat la 
tabăra de muncă şi educaţie legionară la 
AJ mănăstire, pentru că acest obicei al 

] taberelor face parte din firul invizibil care 
uneşte Garda de Fier interbelică de cea 
de azi, aşa cum e şi atțta cțt e, şi cu cea 
E! viitoare, care ne stă înainte. N 


Woolta Codin 


acest mod, un plus de credibilitate, folosindu-se 
de autoritatea respectivului. 

Dintr-un exces de sensibilitate, publicul - să 
zicem înduioşat - nu se gândeşte la şarlatanie. 

Şi totuşi, noi ne gândim. 

Este absolut irelevant dacă îşi mişcă ochii sau 
nu. La fel de bine ni s-ar putea spune şi că i s-a 
implantat o mufă specială în creier, cu ajutorul căruia 
gândurile sale pot fi traduse în sunet şi imagine. 
Dacă tot este un computer... 

Nu este verificabil de către publicul larg. 

Acestea fiind spuse, propunem următoarea 
ipoteză - ne cerem scuze dacă sună cinic, dar faptul 
pe care îl descriem există independent de "cinismul” 
nostru: "COMPUTERUL" HAWKING NU MAI 
FUNCȚIONEAZĂ. 

Acest om, care a fost, într-adevăr, un tânăr mai 
mult decât promițător, un fizician important, este 
acum ţinut în viață prin mijloace artificiale. Poate să 
fie paralizat, sau chiar în comă. 

Toate interviurile şi cărţile deja publicate ar 
putea să aibă legătură cu el tot atât cât aveau şi 
lucrările. atribuite "academicianului de renume 
mondial” cu numele de Elena Ceauşescu, care 
era, de fapt, o scorpie semianalfabetă. 

lar când lui Hawking îi va fi dat să se ducă de 
pe lumea asta, dacă nu cumva s-a şi dus, acei 
oameni care vor ca el să ne "demonstreze" 
inexistența lui Dumnezeu îl vor ține încă mulți ani 
conectat la aparatele de menținere a vieții. Se va 
afla, desigur, în starea de moarte cerebrală, însă vor 
găsi un mijloc de a părea că îşi mişcă în continuare 
ochii. Vor da în continuare proclamaţii ateiste şi vor 
scrie mai departe cărți, semnate Stephen Hawking. 


(Sursa: stiri.rol.ro, 16 mai) 


Pag. 5 


B/liaalilale 


DIN SNOAVELE LUI OBAMA 


Hai să începem cu o snoavă - nu de-a lui Obama 
ci despre Obama - evident, nu spusă de el: 

Intr-un orăşel american, un sudist şi un nordist 
stau de vorbă la un pahar de whiskey, într-un 
saloon”. Amândoi au puştile încărcate, sprijinite 
ostentativ de muchia mesei; portițele scunde, ca în 
filmele western, scârțâie când mai intră câte un 
cowboy etc 

Nordistul zice: 

- Auzi, băi Joe, ce chestie, la Casa Albă au pus 
un negru preşedinte. Ce spui tu de asta? 

La care sudistul, pufăind meditativ din trabuc: 

E Păi... stăpânul lui trebuie să fie foarte 
mândru de el, nu? 

Gluma este glumă, dar am mai spus-o şi o 
repetăm: preşedintele SUA are un stăpân. Nu 


neapărat pentru că este negru, dar aşa se potriveşte - 


mai bine bancul. 

> Insă oricare ar fi avut ghinionul să nimerească 
într-o asemenea funcție - chinez, mexican, apaş 
sau de ce nație ar fi fost - ar fi avut un stăpân. Mai 
exact, acelaşi stăpân. 

Întrebarea serioasă nu este dacă lucrurile stau 
aşa sau nu, ci dacă stăpânul respectiv mai este 
mândru de sclavul-preşedinte, după o prestație plină 
de gafe şi contradicții, sau se pregăteşte să îl vândă 
la târgul de sclavi obişnuiţi, de plantație... 


Cine e stăpânul lui Obama? 

Din acest punct de vedere, putem face un mic 
studiu de caz pentru chestiunea divizării forțelor 
iudaice, prezentată tot în acest număr, în articolul 
despre Noam Chomsky. 

Aşa cum precizăm acolo, deşi evreii se comportă 
ca un bloc monolit, se străduiesc să pară divizați, din 
dorința de a crea derută şi, concomitent, de a părea 
mai slabi decât 'sunt. 

Aflate într-un conflict de ochii lumii şi, bineînțeles, 
încercând să-şi ascundă cât mai bine apartenența 
evreiască, diversele-ramuri-iudeo-masonice converg 
către țelul comun, despre care ne-am săturat până în 
gât să scriem. 

Situaţia clasică în acest sens a fost "lupta" dintre 
orânduirea capitalistă şi cea comunistă, ambele 
patronate de evrei. În prima jumătate a sec. XX, cea 


-din urmă a reuşit să capteze o bună parte din 


nemulțumiţii celei dintâi, pentru ca după 1989 să se 
petreacă viceversa. ludaismul a dat cu o mână, tot 
iudaismul a luat cu cealaltă şi a curs foarte mult 
sânge, în special de neevrei. lar aceştia au fost prea 
ocupați să se măcelărească şi bombardeze reciproc, 
ca să mai observe şi cine le pune lanţuri la gât. 

În prezent, împărțirea aparentă a forțelor 
iudaice se face în funcție de susținerea sau 
condamnarea cauzei sioniste, în speță a politicii 
statului Israel. 

Pe scurt, cei care susțin Israelul mizează pe 
forța militară (în care să fie angrenate şi SUA, 
împreună cu alte puteri vasale), în timp ce ceilalți 
se străduiesc să conserve imaginea de victimă 
perpetuă, care le-a adus evreilor profituri 
extraordinare în diferite epoci, dar mai ales după 
1945. 

Toate bune şi frumoase, cum se spune, dar în 
această strategie există o breşă cât China: cu 
uşurinţă se ajunge la ridicol şi apoi la grotesc 
atunci când cineva îşi arată muşchii şi, în acelaşi 
timp, îşi plânge de milă că a mâncat bătaie! Aşa 
s-a întâmplat, de exemplu, atunci când s-a justificat 
crearea Israelului cu scuza că supraviețuitorii 
holocauştului trebuie să primească o despăgubire, 
trebuie să se ducă şi ei undeva. Au vrut să stoarcă 
lacrimi de compasiune, dar lacrimile au fost de 
suferință reală, pentru că noul Reich al "victimelor" 
Reichului s-a dovedit un opresor mult mai 
sângeros... 

Dar să revenim la preşedintele negru al Americii - 
atât pe dinafară, cât mai ales pe dinăuntru. 

Având în vedere unele manifestări anti-Israel 
ale lui Barack Obama, precum şi faptul că (iertați- 
ne pesimismul) acesta nu poate fi independent 
de evrei, suntem îndreptăţiţi să credem că face 
jocul celeilalte tabere. 


Pag. 6 


lată, în acest sens, isprava cea mai recentă 
(sursa: "România Liberă”, 22 mai 2011); 


Obama cere Israelului renunțări teritoriale 

Pe data de 19 mai ac. preşedintele Barack 
Obama a propus o soluție de pace îporionte 
Mijlociu, bazată pe un stat Israel limitat la 
granițele dinaintea războiului din 1967. 

Este primul preşedinte al SUA care â avut, ca să 
spunem aşa, "îndrăzneala" să sugereze un 
asemenea lucru. Dar în legătură cu chestiunea 
îndrăznelii vom reveni. 

A doua zi, premierul israelian Beniamin 
Netanyahu a declarat, chiar la Casa Albă, că 
Israelul nu se va întoarce niciodată la frontierele 
din 1967; 

"Amintiţi-vă că înainte de 1967 Israelul era lat de 
nouă mile [...] Acestea nu erau granițele păcii, ci 
granițele unor războaie repetate, pentru câ atacurile 
asupra Israelului erau atât de uşoare [..] Pacea 
bazată pe iluzii se va strivi în cele din urmă de 
stâncile realităţii Orientului Mijlociu". Zi 

Sursele indică şi faptul că israelianul nu mai ținea 
cont de nici o convenţie diplomatică, mai avea puțin 
şi răgea ca un leu. 

Apoi, peste încă o zi, Netanyahu şi Obama au 
vorbit în fața AIPAC, cea mai importantă 
organizație a evreilor americani şi de lobby pro- 
israelian. 

Comunitatea Evreiască fusese atât de ofensată 
de propunerile preşedintelui american, încât şeful 
AIPAC şi-a îndemnat în mod special membrii să se 
abțină de la huiduirea acestuia cu ocazia respectivei 
întâlniri. (Fie vorba între noi, organizaţiile evreieşti 
din SUA i-ar putea face lui Obama un rău mult mai 
mare decât să-l huiduiască: ar.putea aranja să nu 
mai fie niciodată ales preşedinte. Şi altele, ca 
oricărui mason neascultător...) 

În fața AIPAC Obama s-a întors la "calea cea 
dreaptă"; de. fapt, s-a prefăcut. greşit. înțeles. - 
chipurile, el vorbise despre "schimburi de. teritorii 
între părți”. Despre frontierele efective din 1967, el 
însuşi admite că nu ar putea fi respectate! 

Oricum, din lac în puț: Israelul tot nu vrea să dea 
nimic. 

Scurt istoric 

În iunie 1967, noul stat Israel a lansat un 
"plitzkrieg" în . peninsula Sinai, agresând militar 
Egiptul, Siria şi lordania. 

Israelul a cucerit Gaza (teritoriu egiptean), 
peninsula Sinai, lerusalimul de Est, Cisiordania 
(teritoriu iordanian) şi înălțimile Golan (teritoriu 
sirian). 

Am folosit cuvântul “blitzkrieg" pentru a sublinia 
că sionismul a mai moştenit de la Germania hitleristă 
şi altceva decât "slăbiciunea" pentru lagărele de 
concentrare. 

Totul a durat şase zile, de unde a rămas şi 
numele de "Războiul de Şase Zile”. 

Granițele dinaintea acestui eveniment sunt 
cele la care s-a referit Barack Obama luna trecută 
- cu alte cuvinte, acesta le cerea să renunțe la 


rezultatul a şase zile de muncă cinstită... 


În 1973 Egiptul şi Siria au încercat să recupereze 
teritoriile răpite de Israel, dar au pierdut din nou. 

Controfensiva israeliană care amenința să ocupe 
capitala Egiptului, 'a fost oprită la recomandarea 
secretarului de stat american, evreul Henry Kissinger 
(sau, după cum preferă o parte a presei să spună, la 
"presiunile" lui Kissinger). i 

De atunci nici un stat arab nu a mai atacat 
Israelul, starea de conflict fiind întreținută de aşa- 
numitele organizații teroriste şi, desigur, de 
agresiunile periodice ale Israelului, adică "ripostele 
îndreptăţite”. 

În 1978 Egiptul a recunoscut statul Israel şi a 
semnat un acord de pace cu acesta. Ulterior 
lordania a făcut la fel. i 

Israelienii s-au retras din Sinai şi Gaza, dar 
păstrează trupe concentrate în Cisiordania, despre 
care Netanyahu a insistat că vor fi menținute, ca o 
condiție de bază a recunoaşterii viitorului "statul 
palestinian. 


CUVÂNTUL LEGIONAR IUNIE 2044 


gura; 
ministru 
Israelului 
la el, 
închide la loc şi 
îi dă şi o palmă, la el acasă. 

lar preşedintele se fâstâceşte şi dă q 
colț, cum că el, de fapt, ştiţi câ... "Mă scuza 
am vrut să spun, îmi pare rău etc.” 

Mai are cineva impresia că vorbim despre 
act de independență a SUA faţă de Lai 
israeliană? Aceşti oameni nici măcar nu fac un pr: 
serios de a salva aparențele! fort 


fi, nu asta. 


Când a mai călcat Obama pe bec 

Ne vom baza pe cele spuse de un analist politic 
american, Nile Gardiner, cu frecvente apariţii ş 
mass media americană şi britanică. Este, fără nici i 
dubiu, un mare simpatizant al Sionismuluj 
considerând că Israel este, alături de Marea Britanie, i 
printre cei mai importanți aliați ai Statelor Uni. 
Precizăm acest lucru ca să nu-şi închipuie nimeni că 
preluăm doar surse care ne convin. De altfel, chiar 
dacă ar fi fost un antisionist virulent, tocmai am 
explicat de ce nu ar fi trebuit neapărat să ne fie şi 
prieten. 

DI. Gardiner a publicat în ziarul britanic "Ţhe 
Telegraph” un top al ofenselor aduse de Barack 
Obama Israelului ("Barack Obama's top ten insults 
against Israel”). 

Vom comenta numai două exemple, pe care le 
considerăm cele mai concludente - mai mult sau mai 
puţin, celelalte reiau aceeaşi temă: - $ 

- Pe 4 iunie 2009, preşedintele american a 
condamnat, într-un discurs ţinut la Cairo, negarea 
holocau$tului, neîngrădită de vreo lege specială în 
Orientul Mijlociu. Până aici, nimic neobişnuit, dar 
apoi a comparat holocauştul cu suferințele 
îndurate de  poporul-martir palestinian sub 
asuprirea israeliană. i 

Desigur că, spre deosebire de Nile Gardiner, noi 
aprobăm acest gest (mai exact, a doua jumătate a 
lui), dar repetăm: există un curent puternic anti-Israel 
printre evrei, care se ilustrează foarte bine prin cele 
spuse de Obama la Cairo. 

Oare să fi vorbit chiar de capul lui, sfidând 
evreimea mondială şi bazându-se doar pe 
"atotputernicia" de carton a Statelor Unite...? 

- Pe 13 aprilie 2010, Barack Obama, la 9 
conferință despre securitatea nucleară a lumii, ținută 
la Washington, s-a referit la Israel ca principală 
sursă de instabilitate în Orientul Mijlociu. 

A făcut, totuşi, aceasta cu o incredibilă timiditati 
mai mult lăsând lucrurile să se subințeleagă. De fapt, 
a răspuns foarte pieziş unei întrebări directe: "Dar & 
armamentul atomic al Israelului ce aveți de gând 
faceţi?" (Întreaga transcriere a conferinței este U 
deliciu umoristic.) 

De asemenea, a menţionat că statutul de 
superputere mondială obligă SUA să se implice IN 
orice conflict militar de pe planetă, “indiferent câ € 
place sau nu" - ceea ce transformă micile GB 
israeliene într-o perpetuă sursă de pierderi malerâ 
şi omeneşti pentru americani. A că 

Prin acest gest cu o tentă sobru-părintea? 
Obama "a arătat băţul” derbedeului regional Ii Ş 
şocând toată lumea, pe bună dreptate: Şi PE n 
Gardiner, care consideră regimul de la Tel A 
aliat al SUA, şi pe noi, care considerăm Statele | 
un vasal fără drepturi al Israelului. ai 

- A i i a mi 

Desigur, topul întocmit de di. Gardiner nu tel, 
fost actualizat din aprilie 2010, pentru Gisi juat 
recentul soandal cu granițele din 1967 ar 
premiul întâi cu coroniță. 


Mitul miei ace iei mii ul a 


LL 


CHOMSKY, ÎNCĂ UN "JIDOV RĂTĂCITOR" 


i Titularul original al poreclei de 
rătăcitor” se numea "Ahasverus” 
colinda fără țintă prin lumea 
binevenit nicăieri. 

Desigur, este vorba de un personaj fictiv, cu 
valoare metaforică. 

Mai. mult sau mai puţin, el reprezintă poporul 
evreu în ipostaza sa apatridă, dar şi fără putere - 
aceasta este, la rândul ei, o ipostază fictivă, cu 
valoare de mistificare. 

Practic, în evul mediu, evreii, deşi expulzați în 
masă de regii Spaniei, erau capabili să se 
infiltreze în Biserica Catolică şi să ardă pe rug 
multe mii de aşa-zise “vrăjitoare”, pentru care 
acum este blamat catolicismul. Thomas de 
Torquemada (evreu botezat) a avut la activ el 
singur, 8.800 de oameni ucişi în chinuri sub acest 
pretext mizerabil! (Constantin Papanace - "Diverse 
stiluri. de luptă politică”, Editura Justin şi George 
Iustinian Tambozi, pag. 224, după Bostunisch, 
Judischer Imperialismus", pag. 181). 

_Apoi, în zorii pretinsei epoci moderne, când se 
năşteau coloniile englezeşti de pe coasta 
atlantică a Lumii Noi”, viitoarele State Unite ale 
Americii, evreii erau deja printre stăpâni. Dintre ai lor 
se numărau cei mai mulți negustori de sclavi 
negri, pe care îi culegeau cu japca din triburile 
africane. De atunci provine unul din cele mai 
crunte conflicte rasiale din istorie, pe care nici 
Abraham Lincoln, nici Barack Obama nu-l mai 
poate dezamorsa. 

Dacă Ahasverus nu a fost adevărat, nici în 
persoană şi nici ca metaforă, iată că mai recent, 
odată cu ascensiunea sionismului, noțiunea de 
"jidov rătăcitor” (sau rătăcit, dacă vă sună mai 
bine) a căpătat un înțeles concret. Este vorba de 
evreii care condamnă sionismul, ca mişcare de 
ocupare abuzivă şi teroristă a pământului Palestinei. 

Vă dați seama că, în accepțiunea principalului 
curent de acţiune a evreilor, nerăbdători şi 
iresponsabili pregătitori ai Apocalipsei în varianta 
"fast-forward", rătăcitorii de care vorbim sunt 
indezirabili şi chiar periculoşi. 

Mai nou, aceiaşi Ahasveruşi ai istoriei 
contemporane demască şi absurditatea dictaturii 
mentale care interzice, sub pedeapsa cu ani grei de 
închisoare, exprimarea unor anumite opinii, cum ar fi 
şi aceea că între anii 1940 şi 1945... ați înțeles. 

Dar cel mai probabil este ca, de fapt, ceea ce 
tocmai am numit “evrei rătăcitori” să fie evreii cei 
mai cu picioarele pe pământ. lar prin asta nu 
înțelegem deloc “bine intenţionaţi” sau iubitori 
de goim, ci doar mai cumpătați în aceleaşi 
aspirații malefice. 

Practic, sionismul este o slăbiciune a evreilor, din 
cauza căreia agresivitatea lor barbară se dă de gol 
prosteşte, prematur. 

Aceştia încă puteau, înainte de 1948 (anul 
fondării Israelului) să pozeze în victime nevinovate, 
eventual caraghioase, ale rasismului "absurd" al 
tuturor celorlalte seminții omeneşti, cărora, vezi 
Doamne, li se pusese pata pe ei. 

Acest lucru fusese posibil chiar şi înainte de 1948 
numai deoarece contribuţiile lor la revoluția 
"franceză" şi la cea bolşevică au fost, să zicem, 
rezonabil muşamalizate. 

Dar astăzi, la lumina zilei, cele mai sângeroase 
mituri despre nazism sunt depăşite! 


De ce nu sunt, prin urmare, disidenții evrei 
antisionişti bine intenţionaţi? 

(Aici încheiem această lungă introducere...) 

Simplu: ei sunt cei care luptă împotriva acestei 
demascări premature. 

Ei vor să se revină la acea stare de lucruri în care 
națiunea lor putea unelti din umbră, rămânând ca 
atacul final pentru înrobirea întregii omeniri să se 
petreacă într-un moment ulterior, când vor fi mai 
bine pregătiți. 

Pentru că acum, în ciuda unor aparențe 
înfricoşătoare, ei nu sunt bine pregătiți pentru un 
asemenea plan: prea multă lume înțelege ce se 
întâmplă... 


"jidov 
» Nu avea patrie, 
largă şi nu era 


CUVÂNTUL LEGIONAR IUNIE 2011 


Şi acum, cine. este şi ce vrea Noam 
Chomsky? 

Fără a folosi laude de complezență, di. Chomsky 
este un lingvist evreu din Statele Unite, celebru şi 
respectat. Vom spune că şi-a ocupat poziţia în 
societate prin merite profesionale, după cum se 
consideră îndeobşte, autorul acestor rânduri 
neavând competenţă de a face aprecieri în domeniul 
respectiv. 

Mai neobişnuit, chiar spectaculos, este faptul 
că di. Chomsky s-a manifestat în repetate rânduri 
împotriva impunerii forțate a concepțiilor despre 
holocau$t. După cum spunea într-un interviu, se 
poate accepta ca un om să nu creadă aşa ceva, din 
refuzul omeneşte justificat de a-şi imagina că 
asemenea cruzimi ar fi putut avea loc. 

Este o poziție generoasă, pentru care îi suntem 
recunoscători, dar se ridică două probleme: 

(1) dacă oricare neevreu (din SUA, cel puţin) ar fi 
spus aşa ceva, acum ar fi fost după zăbrele, hulit din 
toate părţile 

(2) este absurd şi "omeneşte nejustificat” să 
refuzi să-ţi închipui asemenea cruzimi, de vreme ce 
ele se fac în prezent, pe pielea poporului palestinian. 

Dar, în ciuda acestor impedimente, consecvența 
cu care Noam Chomsky a apărat acest mod de a 
vedea lucrurile îl onorează. Aceasta cu atât mai mult, 
cu cât a semnat şi renumita petiție pentru apărarea 
libertății de exprimare a francezului Faurisson. 

Paranteză (date din Wikipedia): 

Robert  Faurisson (n. 1929) este un 
academician francez, cunoscut negaționist al 
holocauştului. A militat pentru concepția sa, 
publicând articole în "Journal of Historical Review” 
etc. De asemenea, a propus şi altele, pe care ziarele 
franceze, în special "Le Monde”, i le-au refuzat. În 
toate acestea el punea la îndoială existența 
camerelor de gazare în lagărele naziste, ca şi faptul 
în sine al uciderii sistematice a evreilor în timpul celui 
de-al doilea război mondial.-Prip. aceasta el este un 
precursor al lui Ernst Zundel, David Irving şi Fred 
Leuchter. 

De asemenea, a mai contestat şi autenticitatea 
"Jurnalului Annei Frank” (despre falsificarea acestuia 
am mai scris şi noi) — încheiat citatul din Wikipedia. 

Şi tot dl. Faurisson consideră că Ellie Wiesel 
însuşi minte “în legătură cu propriile suferințe din 
timpul războiului! 

După ce Franţa a devenit, în 1990, primul stat din 


“lume unde se interzicea negarea holocau$tului, 


Faurisson a fost dat în judecată şi amendat retroactiv 
- “un abuz neînsemnat, prin comparație cu 
monstruozitatea legii în sine! lar peste un an a fost 
dat afară din Academie. 

Ei bine, Noam Chomsky l-a respectat pe acest 
profesor şi i-a luat apărarea într-un asemenea 
context, ceea ce nu este deloc puţin. Pentru 
Chomsky, "libertatea de exprimare este mai 
importantă decât orice versiune a faptelor susținută 
de ordinea stabilită, oricare ar fi raportul pe care 
aceasta il întreține cu adevărul faptelor în sine". 
Deci, atenție, l-a susţinut pe Faurisson din poziția în 
care el însuşi nu este un negaţionist (altfel situația ar 
fi fost mult mai interesantă...)! 

Profesorul în vârstă de 82 de ani a exprimat şi un 
avertisment cât se poate de pertinent în legătură cu 
greşeala de a se interveni în războiul civil din Libia. 
Nu s-a declarat simpatizant al lui Kadhafi,. însă a 
recunoscut că acțiunile militare ale Franţei, Angliei şi 
SUA nu vor face decât şi mai mult rău - aceasta fiind 
şi părerea noastră. 

Noam Chomsky a fost numit în repetate rânduri 
"anarhist" - desigur nu în sensul de a fi ieşit cu bâta 
pe stradă, ci pentru că a contestat justificarea 
autorității şi a ierarhiei sociale. Merită să-l citiți pe 
Chomsky! 

În ceea ce ne priveşte, considerăm că, până la un 
punct, calificativul de "anarhist" corespunde 
adevărului, însă este şi o încercare de a-l discredita. 

Evident, după ce a dat glas unor opinii atât de 
"periculoase" în legătură cu libertatea de exprimare, 
mulți ar dori să-i pună căluş la gură. Totuşi, cea mai 
concretă sancţiune suportată de Noam Chomsky 


constă în faptul că, în luna mai 2010, i s-a interzis 
să intre în Israel, unde ar fi trebuit să ţină o 
conferință. Este, dacă doriţi, inversul unei declarații 
de dragoste din partea regimului sionist de la Tel 
Aviv. Dar nu este un lucru atât de grav: şi Hitler îi 
interzisese evreului Charlie Chaplin să intre în 
Germania după ce acesta îl batjocorise în filmul "The 
Great Dictator”; Chaplin a suferit, o fi şi plâns puțin... 
dar şi-a văzut mai departe de viața lui. Aşadar, 
marele lingvist evreu nu a fost niciodată 
persecutat pentru felul în care tulbură apele 
corectitudinii politice... 


Cele 10 tehnici de manipulare 

De curând, dl. 
Chomsky şi-a făcut 
cunoscut punctul de 
vedere vis-a-vis de 
manipularea mediatică, 
descriind zece strategii 


distincte prin care 
oamenii de rând pot fi 
manevrați împotriva 
propriilor păreri şi 
dorințe. 

În forma cea mai 
concisă, acestea se 
prezintă după cum 
urmează:; 


(1) Strategia diversiunii 

A distrage permanent atenţia publicului de la 
adevăratele probleme, ținându-l ocupat cu subiecte 
fără importanță şi nelăsâdu-i timp pentru 
gândire. 

Pentru asta am fost suprasaturați în ultimele luni 
cu toate nimicurile despre divorțurile celor două 
perechi de idioţi. 


(2) Strategia "problemă - reacție - soluție” 
A cauza probleme astfel încât publicul 'să 
ceară, ca rezolvare, exact ce se dorea să se 


impună. 

În acest spirit se 
încadrează şi 
escaladarea 
controlată a 
"terorismului" după 
2001, - pentu  caă 


şi 
măsurile 
care, 


fost 


publicul să accepte, 
ba chiar să 
dorească 

dictatoriale 
înainte, ar. fi 
inacceptabile. 


(3) Strategia "în degradeu"“ 

O măsură nepopulară se poate implementa 
treptat, la fiecare pas fiind doar puţin mai rău decât 
înainte. 

Dinamica inflaţiei, cu evoluţia raportului venituri - 
preţuri, este exemplul cel mai banal şi omniprezent. 
Doar atât: să nu credeți că aceste lucruri sunt 
scăpate de sub control - ele sunt programate, iar 
efectul lor este aşteptat şi dorit. 


(4) Strategia "se va aplica mai târziu" 

Este mult mai uşoară acceptarea unui 
sacrificiu. în viitor decât imediat: în speranța. că 
"mâine va fi bine”, poate că până la urmă nici nu va 
mai fi necesar... 

De fapt, se lasă publicului timp ca, până la 
scadenţă, să se resemneze cu ideea. 

Deşi din România lucrurile nu au fost văzute în 
acest fel, aşa s-a pierdut suveranitatea monetară şi 
economică a țărilor europene, prin trecerea la euro: 
acceptată în 1992 - 1995 şi aplicată abia în 2002. 

În acelaşi mod se forțează acum trecerea la acte 
electronice. Protestele din 2009 au fost mult slăbite 
de faptul că nu s-a procedat imediat la înlocuirea 
buletinelor... 


CHOMSKY, ÎNCĂ UN "JIDOV RĂTĂCITOR” 
(continuare din pag. precedentă) 


(5) Adresarea către public ca unor copii 

"Dacă ne adresăm unei persoane ca şi cum ar 
avea 12 ani, atunci aceasta, prin sugestibilitate şi 
cu o oarecare probabilitate, va avea un răspuns sau 
o reacție tot atât de lipsită de simț critic ca a unui 
copil de 12 ani' analizează Chomsky 

Practic, marea majoritate a mesajelor publicitare 
se conformează acestui principiu al regresiunii 
subiecţior: doar nu vă închipuiaţi că acei care le 
concep sunt handicapați mintali?! 


(6) Apelul predominant emoțional 

Un mesaj afectiv, chiar dacă nu are logică, poate 
ocoli analiza rațională. În acest mod, idei, dorințe, 
temeri sau comportamente sunt implantate direct în 
subconştient. 

Afişele Radio 21; "tinerii români sunt super" (în 
care sigla postului de radio şterge continuarea 
cuvântului: "super-ficiali") etc. sunt edificatoare în 
acest sens. 

Radio 21 a participat la 
megacurvăsăriei Eros Show! 


promovarea 


(7) Subminarea educației 

A împiedica poporul să înțeleagă metodele 
folosite pentru înrobirea- lui, care funcționează, 
desigur, mult mai bine asupra unor ignoranți. 

Dacă ni s-a băgat în cap cu atâta insistență că 
strămoşii noştri au fost maimuțe, suntem mai 
dispuşi să acceptăm drept modele nişte indivizi 
care le seamănă. 


(8) Încurajarea mediocrității 

A convinge publicul că e bine să fie prost, vulgar 
şi incult. Seriale, emisiuni de doi lei, vedete la limita 
analfabetismului, fotbalişti chiar sub această limită, 
manelişti... ce ar mai fi de spus? 


(9) Înlocuirea revoltei cu învinovăţirea 

A face omul să creadă că el singur este vinovat 
de situaţia jalnică în care se află, prin propriile sale 
insuficiențe. 

În loc să se ridice împotriva sistemului, 
individul se subestimează, se învinovățeşte şi 
cade în depresie. - _..- a 


(10) Cunoaşterea oamenilor mai bine decât se 
cunosc ei înşişi p. - 

În ultimii 50 de ani progresele ştiinţei au creat o 
prăpastie între cunoştinţele publicului şi cele ale 
elitelor conducătoare. 

"Mulțumită" neurobiologiei şi psihologiei aplicate, 
s-a ajuns la descifrarea ființei omeneşti, care 
facilitează ridicarea manipulării la cote imposibile mai 
demult. 


Aceste idei nu reprezintă o noutate, cu atât 
mai mult cu cât nu am pierdut ocazia să vă 
prezentăm unele părți din "Protocoalele 
Înțelepților Sionului”, publicate pentru prima oară 
în 1903, în ziarul "Znamia" din Sankt Petersburg, şi 
apoi în 1905, în volum complet, de către Serghei 
Nilus. : 

Ca şi în Protocoale, ștrategiile demascate de 
Noam Chomsky includ destule redundanțe, cum 


kk 


La Casa Albă este nevoie de un sufleur? 

Puşi faţă în faţă cu asemenea mostre de "curaj" 
prezidenţial, ne crucim! p 

Bine, evreli ăştia sunt mintoşi, nu glumă! Se 
împart în două tabere, se ceartă de ochii lumii; îl 
implică în cearta asta a lor şi pe "cel mai puternic om 
din lume"... Dar chiar atât de departe să meargă? 

Oare nu cumva în rolul lui Obama erau scrise 
nişte replici, iar el trânteşte altele, din capul lui, 
pentru că nu şi-a învățat bine lecţiile? Poate că nici 
nu este un actor prea grozav, mai ştii? 

Dar atunci, cum o fi ajuns atât de sus în ditamai 
partidul... 

De exemplu, predecesorul Buşulică era un actor 
desăvârşit! Poate că lumea a rămas cu impresia că 
omul nu era prea deştept, dar el_mima cu totală 
dezinvoltură rolul unui om de o prostie imposibilă, 

genul care nu ar fi în stare să meargă şi să 
respire în acelaşi timp. Şi... Bush junior 


Pag. 8 


DIN SNOAVELE LUI OBAMA. (continuare din pag 


ar fi punctele (5) şi (6) care se referă la acelaşi lucru, 
sau punctele (7) şi (8) - idem. 

În fond, de la darwinism la cultul derbedeilor 
agramaţi care bat mingea este doar un pas! 

Apoi, în general, sabotarea educației (7) este 
mijlocul prin care devin posibile toate celelalte 
căi: "eu vreau să te înving, tot eu te învăţ să lupți şi, 
bineîhțeles, te instruiesc cât mai prost cu putință!” 

Totuşi, explicațiile lui Chomsky au meritul, 
deloc neglijabil, de ne a fi "spuse de la obraz” de 
către un evreu. Ele nu pot fi declarate_un fals, 
deoarece autorul se află printre noi şi, la nevoie, s-ar 
opune mistificării. 

De ce avem, totuşi, rezerve față de Noam 
Chomsky? 

După tot ce am spus despre el, s-ar părea că nu 
avem ce să îi reproşăm... Decât, poate, că s-a 
născut evreu - dacă am fi atât de absurzi, dar nu 
suntem. 

În orice caz, putem aproba sau nu opiniile 
domniei sale - citindu-l mai mult pe Chomsky, mai 
ales în chestiunea autorităţii, veţi: înțelege că nu 
gândim deloc la fel. 

Dar tot ce spune, chiar dacă greşeşte uneori, se 
menţine în limitele bunului simţ. “ 

Însă, revenind la “jidovul rătăcitor”... ar fi oare 
imposibil să fie şi cazul acestui om de ştiinţă cu 


„vederi deschise? 


Noi spunem că da. ) 
Poate că, absolut străin de idealurile pe care le 


” flutură în ochii lumii, Chomsky vede ce vedem şi noi 


(alarmat din motive diametral opuse): ne apropiem 
cu paşi mari de o dictatură evreiască planetară, de o 
cruzime care va depăşi toate barbariile. istoriei.. În 
timpul acesteia, cu toată spălarea creierelor, revolta 
va; mocni dureros în fiecare om. Apoi regimul va 
cădea, iar stăpânii ei nemiloşi vor pierde tot ce au 
câştigat în milenii de manipulare şi conspirații — şi 
poate chiar mai mult decât atât. Pe aceaștă cale se 
va ajunge inevitabil la lucruri urâte şi pentru sclavi, şi 
pentru stăpâni! 

Poate că. "evreii. rătăcitori”, „ineluzându-l şi. pe 
Chomsky, vor tot o dictatură mondială în care ei să 
fie Singurii stăpâni... Dar una mai bine pusă la punct, 
care să îşi facă apariția pe scena istoriei fără 
convulsii periculoase şi, odată instaurată, să nu 
suscite revolte ale sclavilor - aceşiia să fie nu doar 
spălaţi pe creier, ci pur şi simplu să strălucească de 
"curăţenie". 

Pentru cele două modele de dictatură (teroarea 
hiper-stalinistă versus  hedonismul imbecilizant) 
avem două mari opere de anticipație: "1984" de 
George Orwell, respectiv “Minunata lume nouă” 
de Aldous Huxley. Aceşti doi scriitori au un merit 
mult mai însemnat decât di. Chomsky în 
deconspirarea" pericolelor care ne aşteaptă. Ce 
coincidență: nici unul nu este evreu, nici "rătăcitor, 
nici altfel... 

Veţi 'spune: "Uite că Noam 'Chomsky tocmai a 
demascat şi el acelaşi lucru, cum să crezi că el, de 
fapt, doreşte aşa ceva?" 


V 


mai avea şi el momente de “antisemitism”, însă 
atent dozate, cât să se potrivească rolului. Mai 
“călca strâmb" câte un pas-doi, cât să pară un 
prostănac simpatic şi, mai ales, liber şi puternic, 
dar apoi îşi recita poezia mai departe, impecabil. 

Obama nu este aşa. El spune nişte lucruri pe 
care nici cu "Protocoalele Înțelepților “Sionului” în 
față, nu ne-am fi aşteptat să le spună. 

Derapajele sale anti-lsrael sar din proporția 
"cuvenită", iar nouă, români cu simţurile ascuţite în 
45 de ani de comunism, ne vine un iz de 
megalomanie ceauşistă incurabilă. Ca şi Ceaşcă, 
Obama se prea poate să se fi îmbătat cu 
aparențele puterii, uitând că este o marionetă şi 
crezându-se un zeu. 

După ce a fost încununat de "glorie", când l-a 
vânat cu succes pe "teroristul nr. 1", Obama a prins 
gustul şi şi-a mai pus singur o porţie în farfurie. De 
aceea, dacă nu şi din inerție, l-a înghiontit puţin şi pe 


CUVÂNTUL LEGIONAR IUNIE 2011 


A demascat nişte banalități şi, până la urmă 
nu le-a şi eradicat. ! 

Şi poate că a făcut gestul numai în scopul de a 
câştiga simpatizanți ca dvs. 

Apoi, câtă lume citeşte ce a scris? 

lar dintre cei care citesc, câţi vor spune "Da, aşa 
este", pentru ca după aceea să tragă mai departe la 
jug şi să se delecteze în continuare cu "Click" 
"Libertatea" şi alte gunoaie? i 


"Jidovii rătăcitori”, un spin în coasta 
sionismului? 

V-am propus, până acum, ideea a două 
concepţii evreieşti antagonice, care urmăresc 
totuşi, acelaşi obiectiv, de a ne aduce pe noi şi pe 
dvs. în poziţia de sclavi, iar pe evrei în cea de 
stăpâni de sclavi. 

Adepții acestor metode diferite ar fi în conflict unii 
cu alţii, s-ar incomoda reciproc... măcar atâta noroc 
dacă am avea! 

Poate că se luptă unii cu alții - Stalin chiar l-a 
omorât pe Troţky, iar acesta, departe de a fi fost o 
victimă inocentă, ar fi făcut acelaşi lucru cu Stalin, 
dacă ar fi avut ocazia; după aceeaşi Cortină de Fier, 
s-ar fi şoptit despre aceleaşi orori, dar ale 
troțkismului, iar Stalin ar fi fost doar un nume 
oarecare... 

Şi totuşi, ei nu se luptă de pe poziții principial 
diferite, ci doar din cauza rivalităţilor personale sau 
de grup. 

Aşa arată şi scena politică a țării noastre, cu 
partidele ei de toată scârba, chiar dacă prin aceste 
partide, pe lângă evrei, se mai află şi trădători 
români, precum şi alte "naționalități conlocuitoare", 
pe post de cozi de topor, 

Întotdeauna au fost şi vor fi mai multe căi de 
atingere a unui scop dat, mai ales când vorbim de 
duplicitatea inerentă spiritului iudaic. 

Fiecărei "tabere" îi convine, de fapt, existența 
celorlalte, deoarece astfel adânceşte întunericul şi, 
după cum am mai spus, acesta este singurul 
ingredient din care maşinaţiunile iudaice nu au avut 
niciodată atât cât ar fi v 

Gândiţi-vă că, de o umii, evreii începutului 
de secol XX jucau atât rolul de opresori 
capitalişti, cât şi pe cel de “eliberatori” socialişti, 
şi apoi revoluționari comunişti. 

Mai mult, nu au fost două tabere care să se 
duşmănească reciproc, ci au mers mână în mână. 
Lăsăm la o parte al doilea război mondial, unde totul 
a devenit atât de tranşparent, încât nu mai merită șI 
discutat. Dar şi înainte de acesta istoria 
consemnează clar finanțările masive oferite de 
bancherii evrei din SUA bolşevicilor evrei din 
Imperiul Țarist, ca să dea jos dinastia Romanovilor, 
ceea ce au şi reuşit în 1917. 

Prin urmare, de ce nu ar putea acum juca rolul de 
sionişti agresivi şi, concomitent, pe cel de apărători 
ai libertăţii, onorabili şi deschişi la minte? =] 


E 


d 


adevăratul terorist! Numai că, vedeţi, cu Osama 
fusese mult mai uşor, el nu era evreu. Şi poate nici 
real... ă 
În concluzie, dar şi de dragul simetriei, încheiem 
tot cu o "snoavă" pe seama preşedintelui american. 
A avut un succes deosebit după campania electorală 
din 2008, însă acum este cu totul depăşită de 
realitate... Sau nu? Fi 

După cum veți vedea, timpul a expirat demult, 
însă titularul anecdotei pare să fie adeptul zicalei 
"niciodată nu e prea târziu": 

Un negru ajunge la poarta raiului. Sf. Petru îl 
întreabă: 

- Tu cine eşti, bă, ce cauţi aici? 

- Sunt preşedintele Statelor Unite ale Americii”, 
zice negrul. 

- Nu se poate, bă, una ca asta, de când eşti lu 
preşedinte? 

- De cinci minute. 


Rudi 


REGIONALIZAREA ROMÂNIEI 


În ultimii 2 ani dl. preşedinte Băsescu a pornit o 
campanie frenetică pentru schimbarea. sistemelor 
componente ale Statului nostru. 

Sub pretextul reformării instituţiilor de bază se 
schimbă intens legi, regulamente şi structuri în toate 
domeniile de activitate. 

Dacă mişcările menţionate ar fi înțelepte şi ar 
conduce la rezultate pozitive, evident că nimeni nu ar 
avea nici o urmă de împotrivire. 

Din păcate, toată această vânzoleală cu accente 
dese de isterie, nu a reuşit până în prezent nimic 
folositor: în sistemul sanitar totul este în eşec, iar 
medicii pleacă peste hotare cu miile; la Învățământ 
treburile nu stau mai bine, la fel la Căile Ferate. la 
Drumuri, la Poliţie, sau la administraţiile locale ori 
centrale. 

Au fost tăiate în mod fraudulos pensii şi salarii de 
pugetari, obținându-se economii la buget şi au fost 
risipite sume de 3-4 ori mai mari pentru lucrări de 
minimă urgență şi maximă profitabilitate pentru 
propria clientelă politică. 

Una din ultimele initiative ale lui Băsescu a fost 
aceea legată de împărțirea teritorială a țării, pentru 
care se presupune o nouă organizare prin 
repartizarea teritoriului pe regiuni. 

În acest sens România va fi împărţită în 8 regiuni 
denumite: Sud-Est, Sud, Bucureşti + Ilfov, Sud-Vest 
Vest, Nord-Vest, Nord-Est, Centru. 

Dacă asupra grupării teritoriale se pot face unele 
observaţii şi corecturi, la partea de fond lucrurile stau 
mult mai rău, pentru că, pur şi simplu, împărțirea 
respectivă desființează judeţele. Cei care au 
trâmbiţat pe toate direcţiile mass-media că luptă din 
răsputeri pentru descentralizare vor acum să 
centralizeze administrarea teritoriului românesc de la 
42 de județe + 6 sectoare la doar 8 zone 
administrative, fapt ce reprezintă o mare greşeală de 


- gândire. 


Este bine de amintit aici că viclenia plină de 
perseverență a UDMR urmăreşte şi în acest caz 
scopuri iredentiste, promovând refacerea odioasei 
regiuni autonome maghiare din vremea lui Dej. 
(gruparea jud. Mureş, Harghita şi Covasna într-o 
regiune cu foarte mare autonomie). 

Ar mai fi de adăugat aici că jud. Vrancea a făcut 
parte din Moldova, iar jud. Buzău a fost mereu zona 
de limită a Munteniei spre N-E. 

Dacă, Doamne fereşte, această 
modernizare a d-lui Băsescu s-ar 


nouă 
aplica, 


A făcut carieră scandarea acestei lozinci cu 
ocazia manifestației de protest în fața Palatului 
Cotroceni. Se adresa preşedintelui Traian 


Băsescu, solicitând, total neacademic, prezența 
acestuia în fața demonstranţilor, poliţişti nemulțumiți 


de măsurile luate de guvern. 
Mi s-a părut atunci, 


televizor 
desfăşurarea pe viu a demonstrației, că „lozinca 
Scandată din zece mii de piepturi (poate), era într-un 
fel "deplasată”, întrucât eu am apreciat 
totdeauna activitatea d-lui preşedinte ca 


CUVÂNTUL LEGIONAR IUNIE 2011 


privind la 


harababura, lipsa de continuitate şi cooperare 
între diferitele provincii ar deveni de necontrolat. 

Pentru a da exemplu oplim de funcţionare 
precisă şi eficace a unei țări, putem apela la 
structura Republicii Federale Germania, sistem 
verificat de-a lungul a peste 60 de ani de activitate 
politic-administrativă. 

Astfel, RFG este împărțită în 16 landuri, dintre 
care 3 (Dremen, Hamburg şi Berlin) sunt mari oraşe 
cu localități adiacente. Fiecare land este administrat, 
la rândul său, prin subdiviziuni numite Kreiss. Rolul 
acestor diviziuni este foarte important, landul Hessa, 
de exemplu, având 10 asemenea kreiss-uri. Nimeni 


nu işi poate permite renunțarea la micile diviziuni 
administrative (județele, în cazul nostru). Nimeni, 


în afară de di. Băsescu. 

Un alt exemplu, copleşitor prin vechimea, 
inteligența şi eficacitatea sa, ni-l oferă reforma 
adminstrativă din 1934 aplicată în România la 14 
ani după ce la Trianon un tratat de pace istoric a 
consfințit hotarele Românie Mari. Prin reforma 
aminitită țara noastră era împărţită administrativ în: 

- 10 guvernorate regale. 

- judeţe la fiecare guvernorat. 

- plase (câte 3-5) în fiecare județ. 

Un guvernorat regal era condus de un 
guvernator, un județ de un prefect, iar o plasă de un 
pretor. 

Această structură a funcţionat foarte bine ani de 
zile, iar schimbarea ei s-a datorat exclusiv năvălirilor 
de la Apus şi Răsărit care, peste capul nostru, ne-au 
ocupat şi ne-au distrus. 

În cele ce urmează vor fi prezentate cele 10 
guvernorate şi, pe cât posibil, componenţa lor. Astfel, 
avem următoarea structură : 

1. Guvernoratul Dunăre-Mare - cu judeţele 
Constanța, Tulcea, Galaţi şi Brăila 

2. Guvernoratul Munteniei - cu jud. Buzău, 
Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Teleorman, Giurgiu, 
Călăraşi, Ilfov şi Ialomița (Bucureştiul nu intra în 
această clasificare) 2 pci bataia 

3. Guvernoratul Olteniei - cu jud. Dolj, Gorj, 
Vâlcea, Olt şi Mehedinţi 

4. Guvernoratul Banatului - cu jud. Timiş, Caraş- 
Severin şi Hunedoara 

5. Guvernoratul Crişanei - cu jud. Arad, Bihor şi 
Satu-Mare 

6. Guvernoratul Maramureş - cu jud. Maramureş, 
Sălaj, Bistriţa 


kăkk 


»"JAVRĂ ORDINARĂ” 


extraordinară - dar în sens negativ; cât l-am detestat 
pe tovarăşul lliescu pare o mângâiere pe lângă 
sentimentele pe care mi le-a trezit şi amplificat 
activitatea şi comportamentul tovarăşului Băsescu. 
Toate acestea mi-au revenit în minte ascultând 
obişnuita rubrică de istorie de la postul naținal 
de radio susținută de „onorabilul” ISTORIC 


NEAGU DJUVARA, : 
sâmbătă 4 IUNIE, lap 
orele 08.15. 
Domnia sa este unți 
venerabil (apropos 
vârstă) şi a avut 
pretext 


semnării Tratatului de la 
Trianon, Tratat de Pace 
cu Ungaria (1920), 
ultimul încheiat între 
Regatul României cu 
învinşii din primul război mondial, recte Ungaria, 
suscitând interesul istoric tocmai pentru că s-a 
încheiat la aproape un an distanță de celelalte 
tratate. 

Când am auzit explicația d-lui DJUVARA, mi-a 
venit „pe limbă”: „CE JAVRA!” 

A fost o reacţie spontană, pe care acum o regret: 
uitasem, pentru o secundă, că apelativul era 
proprietatea intelectuală a altcuiva. 


7. Guvernoratul Transilvaniei - cu jud. Mureş, 
Cluj, Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu şi Alba 

8. Guvernoratul Bucovinei - cu jud. Suceava, 
Cernăuţi şi Botoşani. 

Pentru ultimele 2 guvernorate este necesară o 
explicaţie suplimentară, căci ele acopereau teritoriile 
Moldovei şi Basarabiei. Legiuitorii anilor '30 au decis 
unirea celor 2 provincii în Guvernoratul Moldova 
Nord (care cuprindea, conform unei linii orizontale 
trase deasupra Bacăului, atât peste Moldova, cât şi 
peste Basarabia) teritorii în partea superioară a 
Moldovei şi Basarabiei, şi Guvernoratul Moldova 
Sud, cu teritoriile sudice ale Moldovei şi Basarabiei 
(mult chinuitele judeţe Cahul, Ismail şi Bolgrad). 

Dacă legiutorii noştri ar avea discernământ şi 
cunoştinte temeinice asupra istoriei acestei țări, ar 
aprecia funționalitatea politică şi social administrativă 
a legislatiei din 1934 şi ar aplica-o cu încredere într-o 
foarte bună reuşită. Este evident că unele corecții, 
impuse de _realitaţile istorice aduse la zi, ar fi 
necesare; 

- Guvernoratul Bucovinei 
judeţele Suceava şi Botoşani. 

- Guvernoratul Moldovei s-ar limita la jud. Neamț, 
laşi, Vaslui, Bacău şi Vrancea. 

Cifra de 10 guvernorate (pentru a păstra istoria şi 
tradiţia) ar putea fi completată cu un guvernorat 
Bucureşti - Ilfov. 

Cât priveşte sediile acestor guvernorate, ele ar 
putea rămâne aceleaşi ca şi în 1934: 

Guvernoratul Dunăre-Mare — oraşul Constanţa. 
Guvernoratul Munteniei — oraşul Ploieşti. 
Guvernoratul Olteniei — oraşul Craiova. 
Guvernoratul Banatului — oraşul Timişoara. 

„ Guvernoratul Crişanei — oraşul Oradea. 

. Guvernoratul Maramureş — oraşul Baia Mare. 

. Guvernoratul Transilvaniei — oraşul Cluj. 

. Guvernoratul Bucovina — oraşul Suceava. 

. Guvernoratul Moldova — oraşul laşi. 

10. Guvernoratul  Bucureşti-llfov — 
Bucureşti. 

Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor deputați, 
cruțați-vă eforturile laborioase pe care le faceți 
pentru a redescoperi roata! Este suficent să preluaţi 
şi să actualizaţi legea guvernoratelor din 1934 şi veţi 
reuşi, în sfârşit, o reformă bună! 


va cuprinde doar 


CENXNDNOLUVR= 


evident, 


Una dintre informaţiile caracterizate mincinoase 
sunt „minciunile prin omisiune”. 

Se practică într-o veselie de către diverşi 
„Vânduţi” cu ştaif, trezind disprețul, ca să nu zic 
scârba, celor care sunt capabili să constate 
comportamentul, dar acest lucru fiind absolut 
secundar; falsificarea istoriei naţionale a devenit „o 
ocupație” răspândită printre istoricii români ca 
urmare a presiunilor exercitate de golemul iudaic, 
urmărindu-şi - scopurile de  subjugare a 
mapamondului. 

n cazul de faţă, di. Djuvara, de obicei inspirat 
şi subtil, face nişte afirmaţii care îl situează 
alături de  proletcultiştii în serviciul iudeo- 
comunismului. 

Este de-a dreptul revoltător şi degradant! 

Moderatorul emisiunii îl întreabă: „De ce se 
întârzie atât de mult semnarea tratatului de pace 
cu Ungaria?”; la care, prin botnița invizibilă de la 
gura sa, dl. Djuvara răspunde: „din cauza 
încăpățânării d-lui Brătianu, prim-ministru şi 
conducătorul delegației române la tratative."! 

Atât şi nimic mai mult! De necrezut! De ne 
acceptat! Fără explicații! 

Deci dl. lon Brătianu periclita soarta tratativelor 
din cauza unei trasaturi de caracter: era încăpățânat, 
în sensul cel mai negativ al cuvântului! (7!) 

De aici, istoricul (??) trece mai departe, 
explicând demisia lui Brătianu şi numirea 


Pag. 9 


lui Alex Vaida-Voevod ca prim-ministru 
„pentru că era ardelean” — deci, vezi 
Doamne, de aceea nu reuşise Brătianu 
„că nu era mason”. 

De ce era mason dl. Vaida-Voevod, când 
devenise şi cel mai important; Ce refuza să accepte 
Brătianu din clauzele Tratatului de Pace? 

Ce refuza să accepte, domnule? Dumneata 
auzi? 

Te mai întreb o dată: ce refuza să accepte în 
Tratat? 

Poţi să fii sluga oricui, poți să săruți tălpile oricui; 
este treaba dumitale atâta timp cât comportamentul 
slugarnic nu dăunează intereselor naţionale. 

Dar revenind la subiect: lon Brătianu (şeful 
guvernului României după primul război mondial, 
conducând delegația noastră de pace de la 
Versailles) nu vroia să accepte art. 7din Tratat. 

Nu vroia să accepte împământenirea a 500.000 
de evrei pe care americanii (marele stat deja 
cotropit de forțele iudaice) doreanu să o impună. 
La acea dată (nu mai vorbim de ziua de azi...) 

Ne mai fuseseră „băgați pe gât” 500.000, de 
către Otto von Bismark, la 1878 (am mai scris 
chiar numărul trecut şi o să mai scriu cât voi mai 
putea!) 

Acum, însă, subiectul este dI. Djuvara. 

Observăm că suntem trataţi atât de disprețuitor 
încât în contra-partidă ne putem permite orice, fără a 
mai ține cont de convențiile sociale. 

Pentru rezistența opusă de Brătianu, pedeapsa ar 
fi fost nerespectarea angajamentelor la intrarea în 
război a României! Şi a fost! 

Nu mai erau de acord cu revenirea Transilvaniei 
la patria-mamă. 


Dacă totuşi s-a făcut „România Mare”, nu s-a 
datorat tratatelor de pace post-belice. 

Atenţie: nu numai că nu au vrut să dea ceea ce 
se stabilise iniţial, şi pentru care noi am plătit cele 
mai mari pierderi după Franța, dar au vrut să dea 
Dobrogea Bulgariei învinse, iar Banatul românesc, 
sârbilor! 

Degeaba tună şi fulgeră ungurii după Tratatul 
de la Trianon: noi am cucerit „manu militari” 
Ungaria la 1919 şi ne-am luat singuri Ardealul, nu 
ni l-a dat nici un tratat. 

Presiunea armatei române a împiedicat ocuparea 
de către sârbi a Banatului românesc. 

Comportamentul logic şi nobil al unui lord englez 
care conducea tratativele de pace româno-bulgare 
au împiedicat absurdul. 

Preşedintele Statelor Unite, Widrow Wilson, cel 
care „tăia şi spânzura” la tratativele de pace, din 
motive pe care nu le pot enumera aici, fiind o 
încrengătură prea lungă şi complicată, era 
exponentul intereselor mondiale iudaice, motiv 
pentru care, de altfel, îşi împinsese națiunea în 
război - absolut evident şi „la mintea cocoşului”, nu 
avea ce interese americane să apere în Europa. 

Nu sugerez că ar fi intrat în război ca „să ne bage 
nouă pe gât” o nouă invazie evreiască; apăruse însă 
oportunitatea. 

Privind lucrurile în perspectiva timpului, apropos 
de intrarea SUA în război, ne putem gândi la obsesia 
iudaică de a distruge poporul german conform 
dictonului: „pe cel mai bun dintre creştini să îl omori”. 
- Revenind însă la Tratatul de Pace: expresia 
unei uri nemărginite a fost încercarea de a „oferi” 
Bulgariei (țară învinsă căci fusese aliata 
Germaniei), Dobrogea. 


kk 


Am subliniat acest lucru ca fiind 
culmea absurdului, exprimând încă de 
acum apropape un secol, viitoare 
comportamente şi judecăţi iudaice. 

Evreul Bella Rhun preluase conducerea Ungariei 
în perioada dintre încetarea ostilităților războiului 
mondial şi ocuparea Ungariei de către armata 
română, de pe poziţia de exponent al bolşevismului 
rusesc, biruitor în Imperiul Țarist. 

Preluarea puterii de către iudeo-comuniştii unguri 
(22), care ca prin gest de manifestare atacă armatele 
române care ocupaseră Transilvania, fără însă a 
depăşi granițele pre-stabilite prin convenţia de intrare 
în război, declanşează războiul româno-ungar din 
1919. 

Armata română fusese înzestrată cu puţin timp cu 
armament şi echipament din depozitele armatei 
britanice din Cairo, printr-un acord economic, „lucru 
care a alimentat” capacitatea de luptă, dar şi moralul 
armatei. 

Nu putem să eliminăm ideea că toate aceste 
lucruri se petreceau în plin proces de desfăşurare a 
tratativelor de pace şi reprezentând un alt gest de 
lezare a intereselor iudaice. 

Ura stârnită împotriva micului „Regat al 
României” pentru încercarea disperată de a opri 
o nouă invazie evreiască în România, nu a 
cunoscut margini! 

Prima invazie după 1878 fusese absolut 
suficientă pentru a mai accepta o nouă catastrofă. 

Asta trebuia să spui, d-le Djuvara! 

În fond, credeți că mai este cazul să vă 
construițți un viitor? Vă temeţi atât de tare să 
spuneţi adevărul, de ce? Aveţi ceva de pierdut în 
afară de cinstea care vi se pretinde? 

Tristă toamnă a zilelor dvs.! 


Madar Flea Godeanu 


"A TUNAT ŞI I-A ADUNAT!” 


În ultimele zile ale acestei luni s-a 
dezlănțuit o nouă furtună într-un pahar 


cu apă. 
intr-o emisiune televizată, din 
"complexul" desființarea judeţelor şi 


reîmpărțirea administrativă a României, 
tovarăşul preşedinte Traian Băsescu, 
devenit istoric, într-un moment în care 
era copleşit de propria importanţă, îl atacă 
pe regele Mihai. De pe o poziție absolut [O 
originală. 

Dar să o luăm de la Adam şi Eva: 
Mişcarea Legionară a fost şi a rămas, Păi 
conform doctrinei pe care nimeni nu este [fă 
îndreptățit să o pună la îndoială, o[ 
apărătoare a monarhiei. 

Pentru unii ar putea să pară curioasă 
această opţiune, având în vedere că cel 
mai mare ucigaş de legionari a fost 
regele Carol al II-lea. 

Chiar în mijlocul dezlănţuirii celei mai 
sălbatice terori de stat, care nu îşi are | 
echivalentul, poate, decât în țări de lumea 
a patra, dacă există şi aşa ceva, Corneliu Zelea- 
Codreanu nu incriminează SISTEMUL 
MONARHIC. El declară că, aşa cum în agricultură 
există ani buni şi ani răi, şi totuşi nu se renunță 
la ea, tot aşa există regi buni şi regi răi, apreciind 
monarhia constituțională ca forma de 
guvernământ cea mai puţin rea. 

Avem exemple suficiente în istoria ultimului secol, 
exceptând cei zece ani de domnie a regelui Carol al 
II-lea, care să ne convingă că republica lasă o poartă 
deschisă către primul loc în stat unor persoane pe 
care ajungem să le blestemăm "din sculare în 
culcare”. 

Nu. facem trimitere la ce fel de politică au 
promovat aceşti oameni în timpul exercitării funcţiei 
supreme: Gheorghiu-Dej, Ceauşescu, Iliescu, 
Băsescu, au reuşit, prin comportament şi prin 
măsurile luate, să devină odioşi pentru orice 


Pag. 10 


român care nu a fost cotropit de prostie sau nu a 


făcut parte dintre 
respective. 

La ora actuală, când comportamentul aberant al 
tovarăşului Băsescu a dus țara de râpă şi când 
etalarea sentimentului imbecil de grandoare pune 
capac lipsurilor şi necazurilor de. fiecare zi a 
românului, alternativa revenirii la o monarhie 
constituţională. devine din ce în ce mai agreată ca 
opțiune. 

Apare tot mai pregnantă lipsa unei opțiuni pentru 
alegerile în perspectivă. De 20 de ani facem tot 
felul de "experiențe", şi, aşa cum se ajunsese la 
ideea numirii în fruntea guvernului a unui neamţ, 
actualul primar al Sibiului, nemânjit de guvernările 
postdecembriste, singura alternativă rămasă 
neexperimentată după decembrie 1989 este 
monarhia. 


favorizații regimurilor 


“CUVÂNTUL LEGIONAR IUNIE 2011 


apologia__regelui__Mihai,__în__privința 
| căruia __avem -multe- rezerve, dar ne 
întoarcem totuşi la concepția 
Căpitanului nostru, concepție pe care nu 
ştim dacă ar fi avut intenția să o infirme 
vreodată, chiar şi când un rege controlat 
ie amanta sa evreică a devenit ucigaşul 
Ă lui. 


Revenind însă la tov. Băsescu, domnia 
sa încurcă borcanele, acuzându-l pe 
îs regele Mihai de laşitate, vis-a-vis de 
| abdicarea din decembrie 1947; dacă nu 
accepta ordinul Moscovei, la ora actuală 
era prezent în panteonul martirilor patriei. 

Dacă vrei să îl acuzi de ceva, era mai 
normal_să_te_referi la actul de _la 23 
august 1944. Dar probabil că cerem prea 
mult tovarăşului! 

Nu voi pierde ocazia să amintesc în 

| context de alt "istoric" de doi bani. - 
si Intrebate fiind diverse personalități 
despre poziţia lor în acest caz, excelența 
sa dl. Aurel Vainer, preşedintele Federatiei 
Comunităţilor Evreieşti din România, îşi arată 
cunoştinţele. 

Refuză diplomatic să facă vreo apreciere asupra 
cazului, dar, profitând de ocazie, aruncă două "perle" 
cu rol de fumigene. 

Amintind că acum este preocupat de 
comemorarea pogromului de la laşi din 1941, 
menționează numărul celor asasinați cu această 
ocazie. 

Istoria editată de Academia Română, academie 
binecunoscută ca reflectând în istorie punctele de 
vedere evreieşti, exagerând, vorbeşte de 2.500 de 
victime. DI. Radu loanid, ca să nu se complice, mai 
adaugă cifra "unu" şi declară 12.500 de victime. lar 
di. Aurel Vainer nu se lasă mai prejos, rotunjind cifra 
la 15.000! Mai uşor de memorat, nu? 


Nioadar Pta Codearat 


j 


"PRIN POARTA CE 


Gale “pana 


A STRÂMTĂ” — ANA MARIA MARIN (III) 
- POVESTE LEGIONARA - 


ANA MARIA MARIN — medic, soția comandantului legionar VASILE MARIN 


1933 

La începutul toamnei '33 apăruse' o a doua 
revistă legionară: scriau Belgea, Polihroniade, 
Puiu Gârcineanu şi mulți alții. Director era Vasile 
arin: "Vestitorul = aducea principii, dorinţi, 
realizări, politică externă, pregătirea alegerilor. 

Liberalii erau la putere şi, cu ei, francmasoneria 
mondială. Popularitatea lor scăzuse, nu mai era un 
lon Brătianu să-i conducă. 

In toamna lui 33 în țară se făceau noi alegeri 

Vasia candida în patru județe din Ardeal. << 

M-a luat cu el în propagandă, începând cu satul 
Homorod, din care i se trăgea neamul. 

Am cunoscut pe fraţii Bucurei, feciorii preotului 
ortodox căruia ungurii îi scoseseră ochii. să stai în 
genunchi în faţa lor, aşa te îndemna istoria 
Transilvaniei însângerată de aceşti năvălitori 
turcomani. 

Fraţii rămăseseră pe loc să-şi cultive moşia căci 
dacă plecau toți, țara frumoasă îşi găsea repede alt 
stăpân. 

Ochii unchiaşilor erau albaştri ca ochii nepotului 
care venise de departe să-i înveţe trecutul şi viitorul 
țării. Ei udaseră pământul cu sânge şi n-aveau să-l 
lase din mână. Se interesau, acum, când ajunseseră 
la matcă, cum aveau să fie guvernaţi. Vor trimite în 
parlament tineri care se ridicau cu crucea în mână. 

Am fost la Sighişoara şi, privind de sus la podul 
de peste Târnava, ne-am hotărât să ne îngropăm în 
cimitirul care povesteşte Istoria pământului. Nu 
trebuie să-ţi alegi locul de veci prea de timpuriu; el 
avea 29 de ani şi eu 23. El era să rămâie fără 
mormânt, iar mie cine ştie prin ce exil îmi vor putrezi 
vasele? 

Alegerile erau hotărâte pentru 10 decembrie. 

În ziua de 9 decembrie Mişcarea Legionară a 


" fost dizolvată şi toți candidaţii ei în alegeri, 


arestați. 

Cum'vi se pare această lovitură vouă, celor ce 
credeți că trăim în democrație? 

Oriunde se găseau aceşti candidaţi în acel 
moment, deveneau criminali buni de spînzurătoare şi 
arestați. 

Dispariţia lor a dus în panică multe familii, până 
ce, sărac şi bogat, s-au întâlnit pe drumul Jilavei, fort 
care până mai ieri apăra capitala de năvălirile 
turcilor, find totodată şi depozit de armament. 
Francmasoneria mondială nu suporta 
naționalismele; ordinul de dizolvare venea foarte de 
sus. 

Părinţi, fraţi, neveste, se întâlnesc în zăpadă, în 
preajma Crăciunului, pe drumul Jilavei. Fiecare duce 
un pachețel de schimburi şi câte ceva de-ale gurii. 
Vorbitorul e la poartă. Nu văd decât de departe 
Fortul nr. 13. 

Comandanți ai Bunei Vestiri, cei care sunt din 
1920 alături de Căpitan, comandanţi şi simpli 
legionari sunt aduşi rând pe rând să-şi vadă familiile. 
Căpitanul nu e printre ei şi faptul acesta le dă un 
curaj şi o voie bună contagioasă: se distrează mult 
mai bine decât dacă ar fi fost aleşii poporului, printre 
mărimi. Sunt fericiți, e primul sacrificiu pe care-l 
fac pentru Mişcare; țara a învățat să-i cunoască, 
nu cred că celelalte partide vor recunoaşte acest 
decret, ilegal... 

Cu două zile înainte de Crăciun sunt eliberați 
marea majoritate, rămân doar patru: Moţa, Vasile 
Marin, Sterie Ciumetti şi Sergiu Lecca. Socotiţi cei 
mai periculoşi - de ce?, cei mai valoroşi - de ce?, mai 
populari în alegeri - de ce? Nu-şi făcuseră încă 
proba. Nevestele n-aveau decât să reia drumul 
Jilavei şi să petreacă Crăciunul în poartă. 

A După masă, în ziua de 29 decembrie, telefon: 
Sunt liber". 

Mergem Ia un film cu Harry Piel (poliţist). leşim de 
la film pe la 21,30 şi mergem la un restaurant vis a 
Vis de Cartea Românească (văd şi acum, ca în vis, 


CUVÂNTUL LEGIONAR IUNIE 2011 


restaurantul,  chelnerul, mâncarea).  Chelnerul 
Şopteşte unui domn de la masa de alături: "L-au 
impuşcat legionarii pe Duca, acum au spus la 
radio”... 

Plătim, Vasia îşi pune fularul, era în verde, 
telefonăm lui Moţa care nu ştia nimic, şi se hotărăşte 
să dispară. 

Telefonăm lui Ciumetti care nu e de găsit... L-a 
găsit însă Siguranţa statului şi l-a ucis pe marginea 
Lacului Tei îngheţat. A doua zi l-a găsit familia pe 
gheaţă. 

Trecem pe la bătrâna şi-i spunem că nu ne-a 
văzut, Vasia dispare şi eu mă întorc la Leagăn. 

În noaptea aceea au căzut victimă primei furii, 
mai mulţi legionari socotoți importanți. Vasia ar fi 
avut aceeaşi soartă, dar Dumnezeu îi pregătea o 
apoteoză. 


1934 

Am fost soția lui Vasile Marin 4 ani, de la 22 la 
26 de ani ai mei, cam cât a durat internatul; în timpul 
acesta s-au întâmplat multe! 

În luna martie pe la sfârşit, anul 1934, se judeca 
procesul uciderii lui Duca. 

Intreaga Mişcare Legionară era inculpată: cei 
trei, care se predaseră de la început, executaseră 
ordine venite de sus?! 

Căpitanul se predase în ziua procesului, vroia 
să împartă cu toții suferința publică de care 
aveau parte. 

Curtea  Marţială era condusă de generalul 
Petrovicescu, acelaşi care a câştigat totul cu ocazia 
procesului, dezlănţui ura de mai târziu. 

Pe banca apărării erau avocați mari, începând cu 
Grigore lunian. 

Soțul meu, pe care-nu-! găsiseră în timpul 
instrucției, era acum apărător. 

În ziua de 5 aprilie s-a dat verdictul: achitați în 


unanimitate. Cei trei, singurii vinovați, au fost 
condamnați la închisoare pe viață. 

Atmosfera era de mare mulțumire - care se naşte, 
de obicei, dintr-o acţiune dreaptă, din anihilarea 
unei cabale. În luna mai, un grup ducând o icoană, 
a plecat spre schitul Rarău. 

Căpitanul, "boierul Zelea" (aşa i se spunea 
tatălui lui Corneliu) şi mai mulți comandanți 
legionari făceau parte din grup. Erau şi trei soții: 
doamna Polihroniade, doamna Nicoară şi cu mine. 

Am ajuns noaptea, pe munte .ningea şi călugării 
ne aşteptau cu făclii aprinse. De îndată am dus 
icoana în biserică, a început slujba vecerniei, bărbații 
au cântat. Era mulțumirea adusă Domnului pentru 
că scăpasem din prigoană! 

Nu era loc de dormit decât pentru femei şi tatăl 
Căpitanului s-a aciuit pe lângă noi, făcând glume, ca 
de obicei. Avea un chimir mare şi lat, ne-am speriat 
când l-a scos; oare avea de gând să-şi scoată 
cioarecii?! Se mulțumi să-şi puie frumusețea de 
mustață într-o presă făcută anume. 

Ne-am culcat nemâncaţi, tocmai când boierul 
Zelea ne povestea că “baba călătoare n-are 
sărbătoare", adică poate mânca şi în post, dar postul 
negru e de mai mult folos. 


(continuare din numărul trecut) 


A doua zi era soare şi la întoarcere mulţi s-au suit 
în vârful Pietrelor Doamnei, pe unde trecea, în timpul 
voievozilor, drumul fugarilor în Ardeal. 

Atunci l-am cunoscut pe lordache Nicoară şi pe 
soția lui: ea tăcută, el năvalnic, avea să aibă cinstea 
"execuţiei la zid” în închisoarea Vaslui, în ziua de 22 
septembrie 1939, din ordinul regelui Carol al II-lea, 
nejudecat, necondamnat, un simplu ostatec. Toţi 
democrații din ţară şi aliaţii democrați din afară n-au 
protestat, s-au făcut că nu văd crima regală: era doar 
vorba de executarea unor "fascişti”, nimeni nu 
cercetase dacă aceste "zvonuri" constituiau 
adevărul. Nu era modă încă, ca Societatea Naţiunilor 
să se ocupe de respectarea "drepturilor omului”. 

Această nebăgare în seamă confirmă încă o dată 
că omenirea este condusă de Oculte! 

Pentru crezul lui naţionalist, neamul Nicoară din 
Nicoreşti a fost decimat în închisori şi în război, în 
echipe de pedeapsă şi sacrificiu. 


1934 

In vara lui 1934 descoperisem Făgăraşul venind 
din Muntenia, de la Cumpăna. 

Am stat la Piscul Negru, localitate-care avea să 
fie ştearsă de pe hartă, ca şi viața lor din Istoria 
lumii. Hotărâserăm să ne oprim pe Buda, la căsuţa 
lui moş Toma şi a mătuşii Măria. 

Peste apa Budei era un podeţ; când trecea o 
turmă de măgăruşi pe pod, încărcaţi cu saci de 
mălai, în drum spre ciobanii din Podul Giurgiului, 
regulat se opreau în mijlocul podului şi nici strigătele 
nici loviturile nu-i puteau urni din loc până ce primul 
nu se răsturna în apă, muind mălaiul. Atunci tot şirul 
de măgari pornea la trap, pe drumul bun pe care 
pasă-mi-te îl cunoşteau destul de bine. Măgarul 
conducător se scula în apă, se scutura şi pleca după 
ceilalţi: era caraghios cu sacul ud atârnându-i într-o 
parte şi fugind ca să-şi câştige ritmul! 

Mătuşa Măria făcea cozonaci moldoveneşti, cu 
douăzeci de ouă la kilogram, galbeni şi înalți. Făcea 
dulceaţă şi şerbet de zmeură, noi căram materialul: 
zahărul de la cooperativă şi zmeura din pădure. 

După cum în 34 am fost cu moş Toma ghid, pe 
Negoi, aşa am pornit în vara lui 35 spre Moldoveanu. 

Drumul mergea pe Buda în sus cam 25 km şi pe 
urmă urca spre munții mari. Muntelui Moldoveanu îi 
mai ziceau localnicii şi Viştea Mare. 

În prima zi de drum ne-a prins o furtună în 
bordeiul mieilor din Podul Giurgiului... leşisem din 
pădure, eram pe gol. Moş Toma ne-a făcut vorbele, 
am căpătat câte o sarică miţoasă şi ne-am băgat cu 
jumătate de trup în bordei: cealaltă jumătate nu mai 
încăpea. Se porniseră toate stihiile în noaptea 
neagră, era un zgomot ca de bombardament: fulger, 
tunet şi iar fulger care cădea în pietrele din jur şi 
scotea din piatră scântei. Moş Toma şi cu ciobanii 
fumau pe afară şi încercau să liniştească mieii şi 
câinii. După vreo oră urgia s-a depărtat şi ar fi fost 
cazul să dormim, dacă nişte purici şugubeţi nu şi-ar fi 
pus mintea cu noi. Dimineața, moş Toma, glumeț, 
ne-a speriat: poate că au fost căpuşe, domnişorilor, 


“şi sunt cam greu de scos. 


Pe un soare luminând crestele am pornit spre 
Moldoveanu, însoțiți de glumele ciobanilor. Pe la 
amiază ne-am întâlnit cu săritoarea cea mare. Dacă 
o săream eram la un pas de vârt: a sărit Vasia, a 
sărit Moş Toma şi eu am rămas cu ochii în prăpastie. 
Moldoveanu nu m-a primit, n-am fost capabilă să 
sar, deşi moşul mi-a propus să sară cu mine în 
cârcă. Am fugit spre vale, eu ruşinată de eşec, 
muntele ascunzându-şi fața în nori. 

Am plecat de pe Buda încărcați de şerbeturi şi 
dulcețuri, cu promisiuni de revedere pe la anul; nu 
ştiam că n-aveam să ne mai vedem prietenii noştri, 
pierzându-şi casa înecată de ape, noi în tabere, 
încercând să insuflam în tineret ideea Patriei. 


(continuare în numărul viitor) 


Pag. 11 


Covejponde ZA 


APOCALIPSA PUBLICITARĂ 


1. PIOŞI COBAI PENTRU NVAZIA DIN MAI 

Ne-am trezit, stupefiați, mai deunăzi, că 
obrăznicia agresivă, globalizată şi fără frâu a invaziei 
sectelor îndrăzneşte acum să urce pe culmi de-a 
dreptul sufocante. Nedezmelticiţi pe de-a-ntregul din 
vraja lui Florar, ne-am văzut prinşi, şi mai abitir, chiar 
în toi de preafrumoasă lună mai, perplecşi, în 
sarabanda unui tir continuu de mesaje apocaliptice 
care au scurtcircuitat, în ansamblu, aria publicitară. 

Incă necovârşit de flori ci doar copleşit de diluvii, 
oraşul îşi aştepta, pluvial, ajunul praznicului 
împărătesc al Sf. Împărați Constantin şi Elena, când, 
pe negândite, cotropită de panouri publicitare 
înfricoşătoare, urbea a încremenit brusc în spaima 
de mileniu: răsăriseră te miri cum, spânzurate 
pretutindenea, panouri proiectate parcă special 
pentru a ne tulbura bucuria paşnicei sărbători 
creştine, căci. pasă-mi-te, chiar în locul ei anume era 
desemnată Ziua Judecăţii. “Biblia o garanta” ne 
asigurau cei care, de pe uriaşele afişe, ne grăbeau 
"să strigăm cu putere către Domnul", neuitând, în 
acea crispare existenţială, să ne arate şi către 
care "site" am putea-o face! Eventual şi ce 
emisiune OTV i s-a rezervat aceleiaşi pandalii, 


“precum şi orele de transmisie oferite ei de Radio 


Pro FM. 

In sfârşit, plaga acestei isterii, propagate, precum 
se vede, cu mult prea generos concurs oficial, se 
abătuse fără nici o oprelişte asupra capitalei şi se 
extindea tentacular către mai toate meleagurile țării. 
Etalat pe câte un ditamai calcan de clădire mai 
acătării, ori pe fațada vreunui edificiu mai impunător 
(toate închiriate legal, pe bani peşin şi cu aprobare 
de la primăriej, ne pândea ameninţător, în 
avertismentul adresat tuturor, fiorul Judecății de 
Apoi, dar, îndeosebi, din umbra lui, cea mai 
deşănțată campanie publicitară a sectei celei mai 
sordide, care pretinde că ar fi alcătuită exclusiv 
din "martori" ai Bunului Dumnezeu. 

Multiplicat în zeci şi zeci de exemplare, cu o 
cheltuială exorbitantă şi pe o arie enormă, aflat în 
glorie pe la răscruci şi prin intersecțiile cu traficul cel 
mai intens, acest avertisment profețit "cu exactitate 
matematică” a "Sfârşitului de Lume” a glisat, cum 
era şi proiectat, în mod previzibil şi subtil, în 
toate dezbaterile de presă, a pătruns în televiziuni, 
unde a convocat deliberări la ore de vâri între 
sociologi, teologi, psihologi, ziarişti divers hărâziţi cu 
mai multă sau mai puţină cuvioşie, precum şi popi 
mai docţi ori mai puţin docţi, aflaţi în plin exercițiu 
pastoral. 

Oricum ne-am raporta retrospectiv, la cele 
întâmplate care întrec orice imaginaţie bântuită de 
tribalism, obiectivul tot a fost atins şi secta şi-a 
propagat copios principala erezie, devierea 
dogmatică despre cea de-a doua venire a lui 
Hristos, "Parusia”, care, chiar şi în această 
interpretare aberantă, are cel mai mare impact 
asupra consumatorilor de publicitate cei mai slabi de 
înger, care sunt şi cei mai: covârşitori numeric şi cei 
mai vizați. , 

2. "EVANGELISTS” = "EVILL S AGENTS” 

Această anagramă nu se referă, desigur, la 
evanghelişti, ci la bisericile "evanghelice" de tip 
protestant şi neoprotestant care, pornind de la marea 
rătăcire a bisericii anglicane şi protestantismul 
german, a proliferat îngrijorător într-o sumedenie 
inflaționară de bisericuțe sectare ce se multiplică la 
infinit prin însăşi rațiunea de a fi a "doctrinei” lor. 

Mecanismul acestei nesfârşite  progresii în 
sectarism a foat magistral surprins de Lucian Blaga 
în "Orizont şi stil. Geneza metaforei şi sensul 
culturi?', unde este explicat mobilul acestei 
insaţiabile apetenţe a sectantului. Dar ea provine nu 
numai din incertitudine, din neliniştea profundă a 
nesiguranței. sale funciare, ci şi din respingerea 
celorlalte surse ale credinței în afară de “sola 
scriptura” de unde, din lecturile strict obligatorii ale 
Bibliei, în intimitatea fiecăruia dintre ei, deci, din 
interpretările, în mod necesar, personale ale 
sumedeniei de cititori, derivă un număr aproape egal 
de devieri ale înțelesului textual; cu alte cuvinte: 

cam câte lecturi, tot atâtea ereziil Pentru 
că se poate afirma, cu certitudine absolută, 
că nu fiecare sectant - cititor (în taină) şi 


Pag. 12 


apoi predicator de Biblie (în public) - poartă în ranița 
cu care s-a angajat în campania sectei şi o diplomă 
de exeget. Mai ales pentru dificultăţile de interpretare 
din Cartea Apocalipsei. Acesta este darul otrăvit care 
a însoţit traducerea de către Luther a Vulgatei Sf. 
leronim în limba poporului: a făcut să germineze, în 
serie infinită, câte un mic pastor potenţial în fiecare 
buchisitor de text înzestrat cu doza lui de 
inflexibilitate la purtător. Pentru că, în fața oricărui 
argument de bun simţ şi de bună intenţie pe care l-ai 
putea aduce "unuia ca aceştia" - ca să ne adaptăm 
la limbajul lor - eşti întrebat pe loc şi automat: "Unde 
scrie?” Pur şi simplu: nu scrie, nu e scris acolo totul, 
restul e conţinut şi în Sfânta Tradiţie şi e, uneori, 
comunicat prin revelații, ambele acceptate în 
Biserica păstrătoare a Sfintelor Taine (nu şi la 
sectanţi). Formele de obstinaţie la care se ajunge 
prin acest mecanism întrec orice măsură şi merg, la 
cei mai mulţi dintre ei, chiar în contra literei textului. 
Acesta reglementează comportamentul creştin, 
uneori printr-o exigență expresă pe care o conțin 
chiar cuvintele lui Hristos (de pildă: "Faceţi aceasta 
în amintirea Mea." - referitoare la frângerea piinii), 
dar nu îndeamnă nicăieri la difuzarea Bibliei la 
purtător prin net-work şi sistem piramidal de 
propagare, nu lipsită de beneficiul aferent sistemului 
din ce în ce mai perfecționat, mai eficient şi mai 
alienant pentru cifra, mereu în creştere, a celor 
recrutaţi. Pentru că, dacă ni s-a transmis, imprecis, 
că Luther a aruncat, cândva, cu călimara în 
necuratul, iar urma se mai poate vedea şi acum pe 
perete, ceea ce ştim foarte sigur acum este că tot el 
a recrutat, post-mortem, acest roi insubtil şi 
mercenar de comis-voiajori robotizaţi pe care-i avem 
(vorba spaniolilor) până şi în supă. 

Şi chiar până de curând, când acest pastor, şi el 
zombizat de presiunea  incomensurabilă a 
drăcescului sistem, a produs exact ceea ce ne mai 
lipsea: alarma Apocalipsei publicitare! 

Harold Camping, ins cu nume predestinat pentru 
a fi, în acelaşi timp, şi herald (în sensul de crainic, 
vestitor) al balivernei apocaliptice recente , precum şi 
apt în permanenţă de campanie şi campament, 
predicator la un post de radio, a reuşit, la cei 89 de 
anişori ai săi (după cum ne informează “nobilul” 
tabloid "Libertatea), să globalizeze această imbecilă 
alarmă publicitară, urmată, desigur, de o năvală de 
donații şi desființarea economiilor de o viață (după 
cum tot presa ne-a informat) ale sprijinitorilor sectei 
şi ai dementei campanii aferente. Cu siguranță, cu 
un beneficiu enorm. Nu şi pentru el!... Conform 
aceluiaşi tabloid (nr. 6858 din 14 iunie 2011, pag. 
23), acesta a suferit, între timp, un atac cerebral pe 
partea dreaptă, aflându-se internat de urgenţă în 
spital. Quod erat demonstrandum! Conform recent 
deconspiratei în aceste pagini (în numărul trecut) 
"strategii cameleonice”, de atâta adaptare la "vestiri”, 
"tra-vestiri” şi "campagani” aferente, cameleonul 
Harold Camping, Vestitorul-Campion-de-Campanie 
şi-a asumat riscul de care vorbeam în numărul trecut 
al ziarului nostru, acela de a muri de efort. Ceea ce, 
desigur, creştineşte, nu îi dorim. _ 

3, ARITMETICA FARA 
MILENARISMULUI 

Dar cum o fi ajuns oare acest campion al 
vestirilor apocaliptice de ultimă oră la abominabila 
aberaţie?? 

Formula sa este de-a dreptul înrobitoare! A 
calculat numărul de zile scurse de la moartea pe 
cruce a Domnului nostru lisus Hristos (stabilită de 


NOIMĂ A 


predicator la 1 aprilie 33 - dată, de altfel, imposibilă, 
pentru că ştim că ea s-a produs în ajunul paşteiui 
iudaic, iar acesta cădea la dată fixă, şi anume la 14 
Nisam, adică aprilie, şi nu la întâi ale lunii 
respective). lată că el, însâ, nu ştia, acesta fiind 
efectul sigur al interpretării ultra-personale ŞI, deci, 
uitra-eretice a textelor sacre, în care, ajuns la vârsta 
patriarhilor, a devenit “Campion”. Numărul care i-a 
rezultat din acest efort era de 762 500 - nici mai 
mult, nici mai puţin - de zile scurse de atunci, Pe 
acestea le-a înmulțit apoi (căci şi-a făcut şi publică 
metoda, ca să-i asigure propagarea şi posteritate - 
cât om mai putea să o răbdăm!), cu cifrele 5, 12 şi 
17, considerate de el sfinte (oare de ce 5 şi de ce 
172); înmulțirea a făcut-o de două ori (721!) şi a 
rezultat ceea ce ştim: data Apocalipsei care, insă, nu 
s-a produs şi de aceea a amânat-o pentru octombrie 
_ când iar o vom lua de la-nceput. Sau invers, 
prospectiv, ca să degustăm alte senzații tari şi să 
prindem gust de sectarism, prin adicţie la oracol. 

4. PARUSIA ŞI INVAZIA SECTELOR 

“Apocalipsa” este, mai întâi, o revelație (cea a 
Apostolului loan şi nu a pastorului Harold Camping), 
privind unele realităţi misterioase; este, apoi, o 
profeție, căci aceste realități urmează să se 
petreacă; este, în sfârşit, o viziune ale cărei scene şi 
cifre sunt tot atâtea simboluri.” 

într-atât este comună şi curentă această 
definiție, încât nici ii-ar fi fost nevoie să mai fie 
citată, viziunea neavând valoare prin ea însăşi, ci 
doar prin simbolismul cu care e încărcată, a cărei 
decriptare (ce să-i facem?) atâtor Harolzi Camping! 
(decrepiţi şi insolenţi, dar din ce în ce mai mulți) li se 
refuză! Pentru că creşinul normal, "'neharoldat” la 
cap şi "necampingizat”, crede, cu cuviință şi 
smerenie, ceea ce ne învaţă chiar Sfânta Maică 
Biserica, atât despre sfârşitul individual, cât şi despre 
evenimentele care se vor petrece la sfârşitul lumii 
acesteia. Acestea se află cuprinse, cum spune 
Dogmatica, în Eshatologia universală - şi nu în 
numerologia “haroldo-campingo-meningeală” 
paranormală (căci nu putem să-i atribuim vreo brumă 
de activitate cerebrală). 

Ea se va produce, conform acestei învățături, la a 
doua venire a Domnului sau PARUSIA. Lumea va 
avea noua ei formă desăvârşiră, se va produce 
învierea obştească a morţilor, schimbarea trupurilor 
celor vii şi judecata universală, după care va începe 
viața veşnică a oamenilor (în starea de fericire sau 
nefericire). Nu se poate şti cu certitudine care va fi 
ordinea în care se vor petrece aeeste evenimente, 
dar este probabil că cel puțin primele trei se vor 
desfăşura deodată, după care vor urma celelalte (cf. 
"Dogmatica ortodoxă” - Cluj-Napoca, 2006, pag. 
346). Parusia va fi precedată de unele semne, 
precum  propovăduirea  Evangneliei la toate 
neamurile, ivirea de prooroci mincinoşi, căderea 
multora de la credinţă şi înmulţirea fărădelegilor între 
oameni, venirea lui Antihrist, cea a lui Enoh şi lie, 
cei ridicați cu trupul la cer, multe şi mari catastrofe în 
natură şi între oameni, convertirea poporului evreu la 
creştinism şi arătarea pe cer a .semnului Fiului 
Omului. 

Milenarismul sau chiliasmul (gr. "chilion” = o mie, 
de unde şi "kilul” nostru cel de 1000 de grame) este 
o învățătură eretică care spune că între Parusia 
Domnului şi Judecata Obştească va trece nu foarte 
puţin timp, ci un interval de o mie de ani, în care 
Mântuitorul va domni cu cei drepți. 

Ințelesul acestui mileniu, spune Dogmatica, nu 
poate fi însă interpretat aritmetic, ci simbolic, aşa 
cum este toată Cartea Apocalipsei. 

Mileniştii sau chiliaştii de care am tot vorbit până 
acum susțin însă că data începutului poate fi 
stabilită, de unde unde şi invazia nesfârşită a celor 
care s-au tot hazardat să fixeze acest început prin 
calcule de-a dreptul puerile şi ridicole, asemeni celui 
exemplificat în capitolul precedent precum şi 
balivernicei sale "harold-campiniade” publicitare de 
care am avut parte până acum - şi vom mai avea, se 
pare, şi de o nouă variantă, cam pe când se va 
întomna, prin octombrie - şi tot aşa, ad infinitum... 


Cretiana Dracu 


CUVÂNTUL LEGIONAR IUNIE 2011 


A 
E. 
3 


DE da at 


! 
j 
j 


A 


// 


Gore 


DESPRE "EVREI SERAFICI» ŞI "ANTISEMITISM SĂNĂTOS” 


1.0 confidență paradoxală 
la o primă vedere, cele două sintagme 
te în titlu ar putea părea doar două figuri 
e stil destinate producerii asupra cititorului a unui 
efect de surpriză maximă, şi alcătuite pe baza unui 
rocedeu care în logică s-ar putea numi paradox - 
contradicţie în termeni sau coincidentia oppositorum,. 
ele nu țin însă de “'ornatus”, ci aparţin, pur şi 
simplu, limbajului curent, şi par paradoxale nu pentru 
că n-ar putea face referire la realităţi existente efectiv 
(noi vom demonstra că este posibil), ci, mai ales, 
entru că mulți cititori neavizați nu şi-ar putea 
imagina un articol sub un asemenea titlu în ziarul 
nostru. , 

i, mai înainte de toate, pentru că şi una şi 
cealaltă ilustrează afirmaţii ale unor persoane de la 
care acel virtual cititor s-ar putea aştepta cel mai 
puțin să se exprime astfel. 

Dar mai înainte de a analiza, pe rând, doza de 
adevăr pe care ambele o conţin, ar fi oportun să 
detaliez împrejurarea recentă graţie căreia este, 
desigur, necesar să le punem în discuţie. 

„ lată, deci, circumstanţele: 

Televiziunea Naţională găzduieşte săptămânal, în 
zilele de joi, pe postul TVR 1, o emisiune de 
prezentare prin interviu a unor personalități 
culturale, sub genericul de "Garantat sută la sută". 

Unul din cei mai recent invitați a fost di. loan 
Holender, până de curând cunoscut ca directorul 
Operei din Viena vreme de ani în şir care au 
încununat o carieră prestigioasă. 

Etnic evreu, provenit din România, nu a reuşit 
doar să se impună profesional într-un context atât de 
strict selectiv cum este mediul muzical din capitala 
Austriei, ci a dovedit şi o legătură de suflet cu țara sa 
de origine unde revirie periodic pentru a se implica 
direct în felurite manifestări culturale. 

Nu mai demult de acum trei ani l-am ascultat 
comentând, la deschiderea unui spectacol omagial 
Ludovic Spiess, faptul că Primăria nu-şi îndeplinise 
promisiunea făcută, la propunerea sa, aceea. de a 
conferi Pieței - Operei române numele marelui 


înseria 


Ura nemărginită a organizațiilor evreieşti, 
„colectată” din nenumărate uri individuale - împotriva 
Mişcării Legionare dar şi împotriva - oricărei 
manifestări a unui naționalism - a fost şi este 
replica (lipsită de orice îndreptățire a acestora) Ja 
reacţia trezită de instinctul de supravieţuire a 
poporului român sugrumat de ofensiva economică 


şi social-politică din perioada interbelică. 


Ceea ce nu ştie românul obişnuit este că la ora 
actuală controlul şi posesia asupra activității politice 
şi, prin consecință, a legilor din ce în ce mai 
aberante şi defavorabile populaţiei majoritare. din 
România, posesia asupra resurselor vitale, controlul 
băncilor şi a politicilor financiare, sunt mult mai 
ample şi mai eficiente decât în perioada interbelică. 
Majoritatea firmelor cu denumiri absolut neutre 
ascund în spatele lor controlul - dacă nu şi posesia 
directă - a bunurilor şi mijloacelor de câtre marea 
finanță care a încetat demult să fie altceva decât 
exponenta intereselor globale şi globalizatoare ale 
iudaismului mondial. 


Toată această mare paranteză a fost efectul 
apariției total neaşteptate (pentru mine şi peniru 
noi) a articolului prezentat în pag. 2, apărut într-o 
Germanie pe care noi o credeam total 
ingenuncheată şi cu un căluş mare în gură, de 
Presa controlată la fel ca şi la noi. 


CUVÂNTUL 


cântăreţ, la comemorarea morţii lui. Această 
implicare continuă an de an, toamnă de toamnă, 
când loan Holender este organizatorul onorific al 
marelui festival "George Enescu“ de la Bucureşti. 


In contextul elogiativ ai rememorării întregii sale 
activităţi şi al legăturilor de suflet cu România, 
realizatorul emisiunii i-a adresat, ia un moment 
dat, o întrebare pe care o considera foarte 
sensibilă, referitoare la un subiect în mod deosebit 
nevralgic, din punctul său de vedere, cerându-i 
interlocutorului părerea privitor la antisemitimul 
Mişcării Legionare în raport cu minoritatea 
evreiască din România. 

Răspunsul d-lui Holender a reprezentat punctul 
de interes cel mai surprinzător al întregului interviu, 
prin loialitatea față de adevăr, sinceritatea şi 
imparţialitatea confidenței făcute, prin intermediul 
mass-media, întregii naţiuni, un model de fidelitate 
față de propria coştiință. Cu atât mai paradoxală 
onestitate, cu cât modelui său ni-l oferă un evreu, 
într-un moment în care plouă efectiv cu tot felul 
de inițiative a felurite studii şi proiecte de 
cercetare la toate nivelele, propuse de etnici 
români, pentru a inculca generației tinere un 
complex intolerabil şi grav de vinovăție artificială 
pe această temă retrospectivă. 


2. Un "antisemitism sănătos” 

Aceasta este, textual, replica lui loan 
Holender, martorul octogenar, trăitor al acelor 
vremuri, redându-le, în realitatea lor, cu bună- 
credintă; 

"Antisemitismul Mişcării Legionare a fost un 
antisemitism sănătos”, a răspuns, prompt, domnia 
sa, nuanţând, în continuare, pentru a contrasta cu 
antisemitismul societăţii vieneze, pe care a insistat în 
a-l prezenta drept intolerant-visceral, de neimaginat. 

Holender recunoştea, în această ordine de 
idei, că poziția Mişcării Legionare nu avea nimic 
îndreptat în chip intolerant împotriva poporului 
evreu, aşa cum nici președintele Sarkozy nu-şi 
proiectează ura împotriva românilor prin iniţiativa de 


kk 


expulzare a etnicilor romi, cetățeni români, pe care o 
consideră necesară ca măsură de protecție 
împotriva. infracţionalităţii lor ajunse la cote 
inimaginabile. 

In chip analog au avut loc reacţii ale societăţii 
româneşti de atunci, alarmate de recrudescența 
parazitismului economic. şi. infiltrarea, în proporții 
îngrijorătoare, în clasa politică a României a etnicilor 
evrei, prin acces preferenţial la studiile universitare. 

Însuşi Căpitanul, Corneliu Zelea-Codreanu, 
sintetizase cândva natura acestei atitudini 
angajate în a modifica contextul favorizant, nu în 
a-i extermina pe cei care profitau de el. 

Atunci când o mlaştină ajunge să fie o sursă 
continuă de țânțari - spunea el - soluția este să o 
asanezi şi nicidecum să te îndrepți pentru a 
urmări, persecuta şi omori pe fiecare în parte. 


3. Trei “evrei serafici” 

Calificativul de "drepți între popoare” pe care 
evreii l-au creat pentru a-l conferi celor cărora le 
recunosc meritele, şi-a găsit echivalentul, creat, încă 
de acum şase-şapte ani, de dr. Şerban Milcoveanu, 
cel care, paradoxal, a fost persecutat, de-a lungul 
vieţii, şi stigmatizat pentru un "antisemitism" 
inexistent. 

EI propune, aşadar, în volumul intitulat "Teroarea 
de stat până la 22 decembrie 1989”, calificativul de 
"evrei angelici”, specificând că exemplarele opuse, 
“evreii demonici”, fuseseră adjudecați demult de 
către Partidul Comunist. 

Intre ei îl putem, desigur, număra pe angelicul 
Nicolae Steinhardt sau chiar pe pastorul Wurmorandt 
(pentru cele câteva mărturii oneste aduse despre 
comportamentul legionarilor în detenţie). Un astfel de 
"evreu serafic” este loan Holender - pentru bună- 
credința, valoarea şi spontaneitatea mărturiei sale 
publice necondiționate. 


Wapcisa Wleoueanii 


Caz, DCETAC E TED 25 CERBI CERERE 


GARDA DE FIER IN ACTUALITATE. (continuare din pag. 1) 


brd) -cbai 


La noi faptul că un lon Cristoiu şi-a "permis” 
să spună într-o emisiune televizată două fraze 
favorabile lui Corneliu Zelea-Codreanu, a stârnit 
o furtună mediatică, dând ocazia unor lichele 
ordinare să-şi manifeste ataşamentul < şi 
subordonarea interesele evreieşti în 


față de 


IUNIE 2011 


România, interese cărora încearcă să le găsească 
justificare şi legitimitate. 


Vorbind despre articolul apărut în presa 


germană, veți constata că anumite informaţii pe care: 


le conţine nu sunt în totalitate exacte, acest lucru 
neavând însă ca scop deturnarea cititorului de la o 
informaţie corectă; sensul articolului este în mod 
evident în favoarea Mişcării Legionare, descriind 
corect şi fără exagerările pe care vor căuta să le 
sublinieze, poate, duşmanii noştri. 

Poate spre surprinderea unora, noi putem 


considera, în cunoştinţă de cauză, că aprecierile . 


pozitive la adresa „Căpitanului” şi a Mişcării sunt 
în nota absolut normală. 


În încheierea scurtului meu comentariu, vreau să 
subliniez, să atrag atenţia asupra titlului ultimului 
„capitol!” din articol, „Epigonii Gărzii de Fier”: 

„Epigonii' (conform DEX): „denumire (adesea 
ironică) dată urmaşilor inferiori predecesorilor”. 

Sublinierea noastră atrage (pentru a câta 
oară?) atenția unor „înțepeniţi”, asupra rolului 
impostorului Horia Sima şi a celor care practică 
„Cultul” acestei persoane. 


Despre importanța şi valoarea publicaţiei 
germane, ne rezervăm aprecierile pentru o ocazie 
viitoare, în care să o putem face într-o mai bună 
cunoştinţă de cauză. 


Pag. 13 


urlat tale 
SF. IOAN GURĂ DE AUR - "PROBLEMELE VIEȚII” (1) | 


- ROADELE NECAZURILOR - 


Multă sudoare varsă țăranul pentru a-şi 
cultiva ogorul: pregăteşte boii, ară, seamănă, 
înfruntă greutăţile iernii, sapă şanţuri adânci pentru 
ca apa prisositoare să se scurgă, face atâtea şi 
atâtea lucrări necesare şi obositoare. 

Toate însă sunt făcute cu bunăvoință de țăran, 
cu o singură nădejde: că atunci când va veni 
vara, va secera grâul auriu, îşi va umple hambarele 
cu roade bogate, se va bucura de recolta 
îmbelşugată. 

Căpitanul corăbiei, de asemenea, nu ține cont 
de marea sălbatică şi de valurile cumplite care 
amenință corabia sa. Nesocoteşte orice primejdie, 
gândindu-se la câştigul pe care-l va avea din 
transportul. mărfurilor. 

La fel şi ofițerul: este obligat să lipsească vreme 
îndelungată de acasă, să rabde lipsuri şi suferințe, 
să se primejduiască în război şi să fie rănit în lupte, 
gândindu-se la biruințe, la decoraţii şi la slavă. 

De ce însă spun toate acestea? 

Pentru a-i mângâia şi încuraja pe toți cei care 
se trudesc pentru cucerirea virtuții. 

Dacă ţăranul, căpitanul şi ofiţerul se nevoiesc 
atâta pentru a avea câştig în viața aceasta, cu 
atât mai mult noi trebuie să ridicăm cu bărbăţie 
povara greutăților şi a necazurilor, pentru a 
câştiga viața veşnică. 

Aceia se luptă pentru o nădejde nu numai 
trecătoare, dar şi nesigură; căci adeseori nu 
reuşesc să-şi împlinească dorinţele. 

După, atâtea eforturi, o boală, o invazie de 
lăcuste, o grindină sau vreo altă nenorocire poate 
distruge toată recolta ţăranului. 

După atâtea primejdii în largul mării, un colț de 
stâncă sau o furtună neaşteptată, uneori chiar la 
gura limanului, fac să piară şi corabia, şi încărcătura 
căpitanului. 

După atâtea bătălii şi fapte de vitejie, luptând 
pentru marea izbândă finală, ofițerul poate fi omorât, 
fără să se bucure de nimic pentru suferinţele pe care 
le-a răbdat. i 

In viața creştinului însă, nu se întâmplă la fel. 
Nădejdea lui este sigură şi veşnică. Căci n-are a 
se teme nici de condițiile vremii, nici primejdii, 
sau moartea nu e nevoie s-o înfrunte, iar pentru 
necazurile şi ispitele pe care le rabdă va lua şi 
răsplată bogată. 

Tocmai de aceea şi Apostolul Pavel ne 
povățuieşte nu numai să răbdăm, ci să ne şi 
bucurăm de încercările care vin peste noi. 

Apostolii au străbătut lumea-n lung şi-n lat, 
dezrădăcinând rătăcirea idolatră şi răspândind 
pretutindeni adevărul evanghelic. Au descurajat orice 
fărădelege, au curățat murdăria păcatului şi i-au 
învățat pe creştini să nu aibă nici o legătură cu idolii, 
ci să-L adore pe singurul Dumnezeu adevărat, 
aşteptând învierea morţilor şi împărăţia cerurilor. 

Toate acestea însă au provocat împotrivire, au 
pornit război, cel mai înfricoşător dintre toate 
războaiele. Au izbucnit tulburări peste tot, în toate 
regiunile, la toate popoarele, în toate oraşele, în 
toate casele. 

Predica evanghelică a desființat morala veche şi 
a adus una nouă. 

Astfel luptătorii tradiţiilor idolatre s-au răsculat. 
Împărații şi domnitorii au arătat severitate incredibilă, 
poporul se afla în tulburare, judecătorii pedepseau 
cu mare asprime. Vrăjmaşii lui Hristos au predicat 
război total împotriva credincioşilor Lui. Prigoane, 
arestări,  întemnițări,  exiluri, amenințări, torturi 
cumplite, morţi dureroase... 

Văzând, aşadar, fericitul Pavel, pedagogul lumii şi 
dascălul înțelepciunii cereşti, chinurile aspre şi 
necazurile grele, pedepsele nesuferite şi morţile 
înfricoşătoare la care erau supuşi creştinii, cu 
nădejdea bunătăţilor viitoare ale împărăției cerurilor, 
ce le-a spus? „Căci socotesc că patimile vremii de 
acum nu sunt vrednice față de mărirea care ni se va 
descoperi” (Romani 8, 18), 

Ce-mi spuneți, scrie Apostolul, despre răni, 
călăi, pedepse, foamete, lipsuri, temnițe 

şi lanțuri? 


Pag. 14 


Toate acestea şi încă pe atâtea nu pot să 
egaleze slava, răsplata şi cununile noastre. Căci 
încercările se sting odată cu viața aceasta, în 
vreme ce fericirea cerească este infinită. 
Necazurile pământeşti sunt trecătoare, pe când 
bunătăţile cereşti sunt veşnice. 

În altă parte, acelaşi Apostol scrie: „Căci necazul 
nostru de acum, uşor şi trecător, ne aduce nouă, mai 
presus de orice măsură, slavă veşnică covârşitoare. 
Neprivind noi la cele care se văd, ci la cele ce nu se 
văd; fiindcă cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele 
ce nu se văd sunt veşnice" (II Corinteni 4, 17-18). 

Însă creştinul care se împuţinează la suflet în 
fața necazurilor nu se poate reînviora şi mulțumi 
numai cu nădejdea bunătăţilor viitoare. 

Ce face deci Apostolul Pavel? Spune că ispitele 
şi necazurile sunt pricini de bucurie şi laudă, şi 
totodată aminteşte că prin jertfa pe cruce a 
Domnului am câştigat multe şi neprețuite 
bunătăți fără să ne chinuim, fără să trudim, fără 
să asudăm. 

Dumnezeu, zice, ne-a îndreptățit fără a cere ceva 
în schimb, doar prin harul Său, trimițându-L pe Fiul 
Lui să ne elibereze de păcat. 

Doar având credinţă în El ne-a dăruit iertarea 
păcatelor, pacea, sfințenia, comunicarea cu Sfântul 
Duh, mântuirea, slava cerească cea de nepătruns. 

Vezi ce suflet puternic, ce cuget înalt, ce minte 
statornică? 

Luptătorii. sunt istoviţi în timpul bătăliei. Abia la 
sfârşit încearcă satisfacţie, atunci când iau — dacă 
iau — cununa biruinței. 

Cât de mare şi minunat era Pavel în încercările 
lui! Când îl târau prin tribunale şi temnițe, atunci se 
înfățişa mai strălucitor, mai slăvit. Când îl puneau în 
lanţuri şi-l chinuiau, atunci devenea înfricoşător chiar 
şi pentru diavoli. Când naufragia, atunci făcea cele 
mai mari minuni. Cunoscând, aşadar, din 
experiență, câştigul pe care sufletul îl ia prin 
pătimire, spunea: „De aceea mă bucur în slăbiciuni, 
în defăimări, în' nevoi, în prigoniri, în strâmtorări 
pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt 
tare...” (II Corinteni 12, 10). 

Copacii aflați în locuri neînsorite şi ferite de 
vânturi poate că par falnici; sunt însă 
neputincioşi şi sensibili, nefiind în stare să 
reziste înfuriatelor furtuni. 

Dimpotrivă, copacii care sunt plantați în 
vârfuri de munte, cu toate că trăiesc în mijlocul 
vremurilor rele, a vijeliilor şi zăpezilor, devin mai 
tari ca fierul. 

Aşa şi cu trupurile care încearcă diferite plăceri, 
care se desfată cu toate felurile de mâncare, care se 
îmbracă în haine fine, care sunt îngrijite încontinuu şi 
sunt îmbăiate şi parfumate: ele devin fragede, 
nepotrivite pentru nevoințe duhovniceşti înalte. 

La fel se întâmplă şi cu sufletele care trăiesc 
în comoditate, care nu încearcă necazuri şi 
suferințe, care se mulțumesc cu desfătările 
pământeşti, care urmează calea fericirii lumeşti. 
Sufletele acestea devin bolnăvicioase, fragile, 
moi ca ceara. 

Dimpotrivă, sufletele care suferă şi se chinuie 
pentru Dumnezeu şi pentru împărăția Lui veşnică 
devin tari ca oţelul. Prin pătimirea continuă 
dobândesc rezistenţă şi vitejie, răbdare şi nădejde. 

Aşa cum cei care ărcă pentru prima dată pe 
corabie sunt cuprinşi de frică, tulburare şi amețeală, 
iar cei care au călătorit de multe ori şi au înfruntat 
furtuni şi primejdii sunt liniştiţi şi curajoşi, la fel şi 
sufletele care n-au fost atinse de încercări tremură şi 
se tem în fața oricărei suferințe, iar cele care au 
cunoscut multe ispite şi s-au obişnuit cu pătimirea şi 
cu durerea înfruntă cu multă uşurinţă şi vitejie toate 
nenorocirile care cad asupra lor. 

Aşadar de aceea spune Pavel că nu ne lăudăm 
numai în nădejdea părtăşiei viitoare cu slava lui 
Dumnezeu, ci şi pentru încercările de acum. 
Deoarece şi înainte de desfătarea raiului, încă din 
această viață, prin încercări câştigăm ceva foarte 
important: sufletul nostru devine mai nădăjduitor şi 
cugetul mai viteaz. 


A, 


Fără probleme, 
fără necazuri, fără 


boli, fără). > 
întristări, ce-ar|. 
face omul? ri 
S-ar deda 
desfrâului şi| 
beţiei, s-ar târi 


prin _mocirlă ca 
porcul, ar uita cui 
desăvârşire de [in 
Dumnezeu şi dej. 
poruncile Lui. e ZE 

Aşa însă, nevoinţele şi temerile, necazurile şi 
încercările îl mențin într-o oarecare stare de 
veghe, îi devin şcoli de filosofie, exerciţii ale 
sufletului. 3 > 

Aşa cum meşterul aurar bagă aurul în cuptor 
şi-l lasă în flăcări până ce se va curăți, la fel şi 
Dumnezeu lasă sufletele în cuptorul suferințelor, 
până ce vor dobândi curăţie. rit 

Dumnezeu nu ne-a dat simțământul tristeții ca să- 
| folosim nesăbuit şi nepotrivit, ci atunci când trebuie 
şi când ne este de folos. ZI 

Să ne întristăm aşadar nu atunci când suntem 
vătămaţi, ci când vătămăm; nu când suntem 
nedreptățiți, ci când nedreptățim; nu când suntem 
îndureraţi, ci când provocăm durere. Aşa a întocmit 
Ziditorul nostru. 

Noi însă facem lucrurile pe dos: îi vătămăm pe 
ceilalți fără mustrări de conştiinţă. lar când suntem 
vătămaţi ne tulburăm, deznădăjduim, uneori 
suntem gata chiar să ne sinucidem. 

De altfel, necazurile sunt trimise de Dumnezeu cu 
înțelepciune. Aşa cum cobzarul nu întinde prea 
mult corzile cobzei ca să nu se rupă, însă nici nu 
le lasă prea slabe, ca să nu-şi piardă rezonanța 
lor, la fel şi Dumnezeu nu ne lasă într-o stare de 
fericire continuă, însă nici într-o stare de 
suferință continuă. Ne dăruieşte perioade de linişte 
şi pace pentru a ne mângâia şi odihni, dar din când 
în când, uneori mai des şi alteori mai rar, ne trimite şi 
ispite şi necazuri. 

In anumite cazuri, desigur, întârzie mult să ne 
scape de nenorociri. 

Din ce motiv? 

Ca să ne gândim la El şi să ne apropiem de EI, 
ca să alergăm lângă El şi să-l cerem ajutor. De 
aceea îngăduie durerile, bolile, nenorocirile, 
foametea şi alte rele. Astfel, rămânând aproape de 
Dumnezeu, ne câştigăm mântuirea. Datorită 
suferințelor trecătoare, moştenim viața veşnică. 

Dar iubirea lui Dumnezeu dă măsură şi intensității 
suferințelor, nu numai duratei lor. Aşa cum 
antrenorul nu-i antrenează pe toţi tinerii în 
acelaşi fel pentru luptă, ci celor slabi le dă 
adversari slabi, iar celor puternici adversari 
voinici, la fel şi Dumnezeu dă fiecăruia dintre noi 
ispite după măsura puterilor lui. După cum spune 
Apostolul, ispitele pe care le înfruntăm sunt pe 
măsura noastră. Şi Dumnezeu nu îngăduie: să fim 
încercaţi mai presus de puterile noastre, ci atunci 
când vine o ispită ne dă şi calea de ieşire din ea, ca 
s-o putem răbda (| Corinteni 10, 13). 

Prin asemenea metode tămăduieşte şi 
mântuieşte Domnul sufletele noastre, şi de aceea 
trebuie să-l mulțumim şi să-L slăvim. 

Cunoscând toate acestea, fraților, să ridicăm cu 
bărbăție povara suferințelor care ne cuprind, 
pentru că Dumnezeu le îngăduie spre folosul nostru. 

Când nenorocirile ne lovesc, să nu ne tulburăm, 
să nu ne împuţinăm la suflet, să nu ne văităm. Să le 
primim ca pe nişte daruri cereşti, ca pe nişte 
binefaceri dumnezeieşti, şi să-L slăvim pe Domnul. 
Astfel şi în această viață scurtă vom fi liniştiți şi 
mulțumiți, dar şi în viața de dincolo, cea veşnică, 
ne vom desfăta de bunătăţile nestricăcioase, cu 
harul şi iubirea de oameni a lui lisus Hristos. 


Piz realiuată de 
Wooleta Codin 


CUVÂNTUL LEGIONAR IUNIE 2011 


a vb li Ra i 


pi "ti de ui aaa: sahul Îniie/i Ma. 


20 bula, 


| 
| 


Conacul 


ISTORIA CENZURATĂ 


- premii în cărți - 


Condiţii de participare: vârsta max. 35 ani; ră 
Ș personal, la sediu, până la data de 10 a 


redacție. 


RĂSPUNSUL CORECT LA ÎNTREBAREA LUNII MAI: 


Sima de la principiile Mişcării Legionare?” 


a fost dat de Nelu Ciotcă din Botoşani, 34 de ani, care a câştigat cartea "Din lumea legionară” — 


spunsurile se vor trimite în scris pe adresa sediului, sau se pot 
lunii următoare apariției revistei. Premiile se vor ridica de la 


Gârcineanu (comandant legionar asasinat în masacrul elitei Căpitanului, în sept. 1939) 


RĂSPUNSUL ESTE URMĂTORUL: 


Abaterile lui Sima de la principiile fixate de 
însuşi Fondatorul Mişcării Legionare sunt extrem 
de multe, nu doar trei: 

-a decapitat, practic, Mişcarea, prin: 

_ atentatele organizate în toamna lui 1938, în 
ciuda ordinului de linişte lansat de Căpitan 'din 
închisoare, atentate care 'au dus la asasinarea 
Căpitanului; 

- coordonarea atentatului asupra lui Armand 
Călinescu, fapt ce a condus la asasinarea elitei 
legionare, un an mai târziu de la asasinarea 
Căpitanului 


CORNELIU ZELEA CODREANU 


"Căpitanul Țărăneanu, de la Consiliul de Război, a venit să ancheteze dacă 


- a încercat să dea lovitură de stat (3 sept. 
1940), deşi Căpitanul afirmase (în "Circulări şi 
manifeste” că niciodată Mişcarea Legionară nu va 
recurge la complot sau lovitură de stat; 

- s-a repezit la guvernarea ţării fără a fi 
pregătit (elita legionară tocmai fusese asasinată cu 
un an în urmă) 

- a inundat Mişcarea cu oameni neverificați şi 
cu oportunişti, pentru a fi aclamat ca şef, 
compromițându-i imaginea în ochii opiniei publice 

- a fugit din țară 'atunci când evenimentele au 
luat o întorsătură extrem de gravă pentru Mişcare 
(ian. 1941), lăsându-şi camarazii în închisori, în 


LEGALITATEA 
HORIA SIMA 


"Puteţi numi trei dintre abaterile grave ale lui Horia 


Victor Puiu 


opoziție cu principiile legionare care cer ca şeful 
să fie întotdeauna în fruntea legionarilor (şi mai 
ales în momentele grele), şi în opoziție cu ceea ce 
a făcut Căpitanul care a refuzat să-şi părăsească 
țara şi camarazii, chiar cu riscul vieții. (De altfel, chiar 
şi la lovitura de stat din sept. 1940 Sima se afla pe 
graniță, pregătit să fugă!) ETC. 

lată însă şi câteva mostre (conf. serialului 
publicat chiar "Cuvântul Legionar” în 2005), cu 
citate din cărţile scrise de Corneliu Zelea-Codreanu 
şi de Horia Sima — puşi astfel "faţă în față”; 
încălcările principiilor legionare reies astfel flagrant. 


"Examinând harta, văd că Banatul figura ca împânzit în întregime de 


am trimis eu, din închisoare, un manifest prin care îndemnam pe oamenii echipe teroriste. Continua cu Aradul, Hunedoara, Sibiu şi Braşov.” 
"_ Ei, D-le Sima, îți recunoşti opera? 


mei la “răzbunare”. 


Era apocrif, bineînțeles. Am dat o declaraţie în acest sens. 


Cum vin pe capul meu tot felul de uneltiri?” 
(Însemnări de la Jilava”, vineri, 10 iunie 1938) 


- Da, Domnule Director.” 


("Sfârşitul unei domnii sângeroase”, pg. 100, 101) 


Notă: În 1938 Căpitanul era îngrijorat de uneltirile care îndemnau la răzvrătire legionarii, în pofida ordinelor sale categorice de linişte, iar Sima îşi 
recunoaşte "opera” teroristă!! Ne întrebăm stupefiați: Ce fel de legionar era?! 


CORNELIU ZELEA CODREANU 


“Celor ce mă întreabă când vom începe acţiunea politică. pentru 


ATITUDINEA FAȚĂ DE GUVERNARE 
H. SIMA 


“În România se produsese un gol politic şi dacă nu eram noi să-l umplem, 


guvernare, le răspund: „Atunci când şefii de regiuni şi de județe îmi vor veneau alții, aceleaşi forțe, sub altă etichetă, şi Legiunea putea aştepta mult şi 


raporta că în organizațiile lor nu mai există nici un om incorect." 


(Circulara din 12 nov. 1936) 


Notă: Căpitanul nu dorea să vină la guvernare decât atunci când avea certitudinea că 


(Era libertăţii”, vol. 1) 


bine să fie chemată la putere." (pg. 32) 


nu mai există nici un om incorect” în organizaţia legionară, pentru că 


numai astfel putea să realizeze dreptatea promisă şi aşteptată de români. Sima, în schimb, s-a repezit să umple "golul politic” creat de evenimente, ca nu cumva să 
vină alții şi să piardă puterea! (A pierdut-o însă 4 luni mai târziu - dovadă certă atât a înțelepciunii Căpitanului, la antipod față de Sima...) 


CORNELIU ZELEA CODREANU 


“Decât să fiţi primari legionari sub ordinele. prefecților şi miniştrilor 


H. SIMA 


"Mişcarea Legionară deţinea Ministerele de Externe şi Interne şi toate 


nelegionari, mai bine să mai aşteptaţi puţin pentru ca să fiţi primari sub Ministerele Sociale. Dar, în realitate, nici la aceste Ministere puterea ei nu 
era deplină, căci toate numirile, legile şi deciziile importante, prezentate de 
titularii lor, depindeau de aprobarea Conducătorului Statului.” 

("Era libertăţii”, vol. |, pg. 20) 

Notă: Câtă dreptate a avut Căpitanul, din nou, şi sub acest aspect, s-a văzut puțin mai târziu. Sima nu a ascultat nici ordinele şi nici învățămintele Şefului său, 
nici de această dată: însetat de putere, s-a grăbit să angajeze răspunderea Mişcării fără ca aceasta să aibă putere deplină măcar la ministerele pe care le deţinea. 
Rezultatul nu s-a lăsat aşteptat; îndepărtarea de la putere în timp record, cu pierderi imense pentru Mişcare! 


LEGIUNEA DIN TIMPUL CĂPITANULUI ŞI CEA DIN TIMPUL LUI SIMA 


prefecţi şi miniştri legionari. " 
(Circulara din 28 ian. 1938) 


CORNELIU ZELEA CODREANU 


"O mare primejdie amenință organizația legionară: intrarea în cadrul 
organizaţiei a o mulțime de elemente slabe sau chiar rele. Este un fapt cunoscut: 
de câte ori se ridică un curent mai puternic în favoarea unei organizații, de 
atâtea ori năvălesc asupra ei şi o serie întreagă de elemente inferioare, 
uneori chiar haimanale, oameni fără căpătâi, escroci, secături etc." 

"Din 20 de cereri de înscriere se resping 19 şi se primeşte unul. Cel mai 


bun.” 
(Circulara nr. 41 din 21 sept. 1936) 


H. SIMA: 


avalanşă." (pg. 35) 
('Era libertăţii”, vol. 1) 


"Legionari anonimi, necunoscuţi, ieşiţi din tainele neamului, ca un fel de 
generaţie politică spontanee, s-au alăturat celor mai vechi, formând împreună 
cu ei o masă legionară impunătoare." (pg. 10) 

"Rândurile noastre s-au îngroşat în lunile următoare luând aspect de 


Notă: Sima a procedat exact la 180%, târând Mişcarea pe cu totul alt drum decât cel fixat de Căpitan: a deschis larg porţile Mişcării. Rândurile s-au îngroşat cu 


"legionari" făcuţi peste noapte, cu oportunişti care şi-au pu 


CORNELIU ZELEA CODREANU 


ATITUDINEA ÎN POLITICĂ 
HORIA SIMA 


s cămaşa verde de circumstanţă, pentru avantaje, alterând astfel esenţa legionară. 


“Teoria care ne îndeamnă să intrăm toți în partide, pentru a le face bune, "Voi ajuta cu tot ce pot ca să se poată crea acest mare partid, al 
dacă zicem că sunt rele, e falsă şi perfidă. După cum de la începutul lumii reconcilierii naționale, în care să-şi aibă locul lor şi legionarii, sub 
curge, zi şi noapte, necontenit, prin mii de râuri, prin fluvii, numai apă dulce în conducerea supremă a Majestății Sale Regelui." 

Marea Neagră şi nu reuşeşte să-i îndulcească apa, ci din contră, se face sărată ("Sfârşitul unei domnii sângeroase”, pg. 116) 
şi cea dulce, tot aşa şi noi în cloaca partidelor politice, nu numai că nu le 


Yom îndrepta, dar ne vom strica şi pe noi." ("Pentru legionari”, P9. 146) : : s e 
Notă: Deci nu numai că Sima nu respectă cuvântul Căpitanului pentru legionari de a nu se încadra în partide politice, dar se oferă să sprijine din toate puterile 


formarea unui partid având ca şef pe însuşi asasinul Căpitanului şi al elitei legionare! 
ÎNTREBAREA LUNII IUNIE: Ce sancțiuni au suportat țările care nu au trădat şi au rămas alături de Germania nazistă? 
PREMIU: “Dot la! Să rămână doar cenuşa” — Pamfil Seicaru 


CUVÂNTUL LEGIONAR IUNIE 2011 


Pag. 15 


Lidia Homoşteanu - Câmpina; 
Într-adevăr, cine avea un "cocoşel" 
de aur era pasibil, până în 1989, să 
facă închisoare, Numele de "cocoşel" 
este împrumutat de la efigia unui 
cocoş galic de pe moneda de aur pe 

IE care imprimată (pe revers)(, chipul lui [”4 
Napoleon al III-lea. Şi noi am emis fit 
monede de aur în timpul domniei 
regelui Carol |, ultima emisie datând 
din 1913. Deşi războiul nu se 
terminase încă, în primele luni ale 
anului 1945, din cauza inflaţiei 
galopante a leului românesc, luând 
exemplul acestor monede populare 
franceze, Banca Naţională a 
României a emis medalia "Ardealul 
nostru", cu un tiraj de un milion de 

E exemplare. Medalia avea o greutate 
de 6,55 grame, deci pentru realizarea 
ei au fost scoase din rezervele Băncii 
Naţionale 6,5 tone de aur. Pe o parte 

4 a medaliei erau gravate figurile lui 
Mihai Viteazul, a regelui Ferdinand şi 
a regelui Mihai, sub domniile cărora 
(în 1601, 1918, respectiv 1944) 
Ardealul a fost alipit lângă Muntenia 
şi Moldova. Pe spatele acestei 
medalii se aflau stemele celor 11 
judeţe din Transilvania pierdute de 

ă România în urma Dictatului de la Viena din 1940. În centrul stemelor era gravat 

vulturul regal cu o cruce în cioc. Pe muchie se putea citi deviza Casei Regale 
româneşti, "Nihil sine Deo" (Nimic fără Dumnezeu). La scurt timp de la emiterea 
"cocoşeilor” s-a dat ordinul ca posesorii acestora să depună monedele la sediul 
Băncii Naţionale. Cei care nu s-au supus decretului au fost arestaţi, supuşi unor 
anchete groaznice şi au înfundat închisoarea ani buni. "Cocoşelul” românesc era 
foarte căutat de către colecționari pentru concentrația de aur pur din care era 
făcut. 

Vasile Iftimiul = Suceava: Într-adevăr, Vasile lasinschi era o personalitate 
marcantă în județul dvs. şi în întreaga Bucovină, fiind şeful acesteia în perioada 

- interbelică. Schiţez câteva repere din viața şi activitatea acestei mari 

personalități legionare. S-a născut în 1892 în com. Burla din jud. Rădăuţi. 
Aparținea unei generaţii deosebit de sensibile la problemele Neamului 
românesc. În timpul Războiului de Întregire a fost preşedintele voluntarilor 
români bucovineni şi s-a înrolat în armata română. A urmat apoi studiile 
Facultăţii de Farmacie din laşi, unde în 1920 s-a întâlnit cu Căpitanul pe primele 
baricade ale luptei contra infiltrării comunismului în țara noastră, molimă care 
amenința tineretul românesc. În 1931 Căpitanul aprobă intrarea lui Vasile 
lasinschi în Legiune şi puţin mai târziu îi acordă Crucea Verde (aceasta se 
dădea de către Căpitan celor care ajutau din punct de vedere material Mişcarea, 
iar Crucea Albă se acorda pentru vitejie deosebită). În 1933 lasinschi ia parte 


activă în Bucovina la lupta electorală angajată de Căpitan în toată țara. La 10. 


decembrie 1933 este arestat şi face parte din lotul fruntaşilor Mişcării judecat şi 
achitat de Tribunalul militar din Bucureşti. În vara anului 1934, în tabăra de pe 
muntele Rarău, a fost înaintat de Căpitan la gradul de comandant legionar. În 
1935 este numit şef de regiune peste cele cinci judeţe ale Bucovinei, plus jud. 
Botoşani, Dorohoi şi Hotin, ocupându-se intens de organizarea lor, pe carele va 
împânzi cu numeroase tabere de muncă legionare. În Rădăuţi este un factor 
activ în ridicarea măreței biserici din centrul oraşului şi este fondator al ziarului 
"Garda Rădăuţilor”. În prigoana din 1938-1940 a fost internat în lagărele de la 
Miercurea Ciuc şi Vaslui. În scurta guvernare din 1940-1941 a fost ministrul 
Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale şi al Muncii. Între anii 1941 şi 1944 a fost internat 
în lagărele Berckenbriick, Buchenwald şi Dachau. După terminarea războiului, 
este închis de Aliați în lagărul de la Gladbach, unde reuşeşte să scoată Mişcarea 
de sub acuzarea Tribunalului Internaţional de la Nurnberg, deoarece şeful său 
de atunci, H. Sima, fugise din nou, ca în sept. 1940 şi ian. 1941, fiind de negăsit. 
În 1947 se stabileşte în Spania, unde redactează gazeta “Libertatea”. Devine 


Redactor şef: Nicoleta Codrin 


Relaţii 
cu publicul: 


Periodic editat de "ACȚIUNEA ROMÂNĂ” 
Colegiul de redacție: Emilian Ghika, Corneliu Mihai, Ştefan Hâncu, Marius Prichici 


Str. Mărgăritarelor nr. 6, sector 2, Bucureşti - Vinerea, orele 15-17 
(zona Circului = inters. cu Ştefan cel'Mare, colț cu str. V.Lascăr) 


ABONAMENTE PE ADRESA: 
NICADOR ZELEA-CODREANU 
STR. BANUL DUMITRACHE NR, 35 

SECT. 2, BUCUREŞTI, Tel,: (021) 2425471 
Preţul unui abonament pf anul 2010 

„ 50 RON pentru țară (București şi provincie), 
- 70 RON pentru Europa; 

- 130 RON pentru Canada, SUA, Australia. 


77] adjunctul lui Sima in exil. Dar in 1953 
face parte din Consiliul Legiunii, 
ȘI alcătuit din comandanţi legionari, care 
l-a exclus pe Horia Sima din Legiune 
din cauza gravelor şi repetatelor lui 
abateri de la linia Mişcării Legionare. 
În 1954, în amintirea eroilor Moța şi 
Marin, pune piatra fundamentală a 
acestui Cămin - construit în anii 
următori sub directa lui supraveghere. 
Moare în 1978, la vârsta de 86 de 
âni. La funerariile lui au participat 
legionarii refugiaţi în toate colțurile 
lumii: comandantul legionar Const. 
Papanace (Italia), Petre Indrieş, ing. 
lancu Perifan şi alţii (Franța), Const. 
Nagacevschi, Ernest Boiu, dr. Victor 
Apostolescu (Germania), Vintilă 
Horia, George Uscătescu şi alte zeci 
de persoane din toată Europa. Au 
luat cuvântul, la greaua despărțire C. 
Papanace, preotul Vasile Boldeanu 
din Paris, preotul Achidim Uşeriu din 
SUA, preotul Emil Popa din 
Germania, Nicolae Şeitan şi prof. 
Eraldo Pintori (Spania). Fascinat de 
şcoala spirituală a Căpitanului, Vasile 
lasinschi a urmat-o şi a cultivat-o în 
toată severitatea ei, devenind un 

adevărat "patriarh" al virtuților 
legionare. Prin aportul său la Mişcare, el este unul dintre legionarii despre care 
se poate spune că au atins dimensiunea de membru fondator. 

Valentin Ciobănescu — Craiova: Se ştie, nu mai exemplific, că Nicolae 
Titulescu a fost un aprig duşman al Mişcării Legionare. În 1936 el şi-a pierdut 
funcţia de ministru de Externe, fiind informat telegrafic, în Franța, de destituirea 
lui de către regele Carol al II-lea. Una din cauzele înlăturării lui din guvern a fost 
dispoziţia sa către uzinele de armament franceze ca cele 100 de tunuri şi cele 
trei escadrile de avioane comandate de România să fie trimise în Spania, aflată 


în plin război civil. Nu trupelor franchiste (naționaliste), ci celor- republicane — 


(comuniste). 

Otilia Grigorovici : Câmpulung Moldovenesc: lată numele ziariştilor 
"naţionalişti” care au fost inculpaţi în procesul care a avut loc între 22 mai şi 4 
iunie 1945; au luat loc în boxa acuzaților corifeii presei interbelice, cei mai 
talentaţi gazetari de la cele mai citite publicaţii, adică Stelian Popescu (directorul 
de la "Universul”) şi Pamfil Şeicaru (directorul de la "Curentul”), condamnaţi la 
moarte ca fiind criminali de război (!?). Spre norocul lor, părăsiseră ţara înainte 
de 23 august. Lista continuă cu Nichifor Crainic (director la "Gândirea", 
"Calendarul" şi "Sfarmă Piatră” - toate publicaţii de dreapta), Romulus Seişanu 
(cronicar de război al ziarului "Universul" în perioada 1941-1944), Pantelimon 
Vizirescu (de la "Sfarmă Piatră"), ca fiind proantonescian, susținător al războiului 
antisovietic şi "antidemocratic”; Grigore Manolescu (de la "Buna Vestire”), pentru 
că îl asemuise pe Armand Călinescu cu Torquemada şi Djerjinski, numindu-l 
"ascetul diavolului”; Gabriel Bălănescu ("Buna Vestire"), ca "antienglez, 
antiamerican şi antisovietic" şi, fireşte, progerman; Radu Demetrescu - Gyr 
("Buna Vestire"), comandant legionar; dr. lie Rădulescu şi Ilie Popescu-Prundeni 
(“Porunca Vremii"); Al. Hodoş ("Țara Noastră”) - trimis în iunie 1942 ca ataşat de 
presă, a ținut conferințe la radio, făcând apologia Germaniei şi a războiului 
antisovietic; |. Dumitrescu, Vladimir Christi, Aurel Cosma - ziarişti colaboratori 
permanenți la marile cotidiene. Preşedintele Tribunalului a fost (desigur!) Al. 
Sidorovici, care le-a veştejit activitatea ziariştilor "aserviţi burgheziei", făcându-i 
"gangsteri ai presei române", "legitimatori ai dictaturii filogermane", "zeloşi 
stipendiaţi ai naziştilor”, "megafoane ale propagandei lui Goebbels”. Acuzatorii 
ziariştilor "naţionalişti” au fost, printre mulți alții, George Macovescu (fost ministru 
de Externe în regimul comunist), poetul Radu Boureanu, Radu Paraschivescu, 
Zaharia Stancu (viitor preşedinte al Uniunii Scriitorilor), Tudor Arghezi etc. 


A 
= 


——— 


l 


3 


= 
—_ 2 
2 
7 
——_ 
———=53 


84 


— 


9 


E)