Cuvantul Legionar nr. 115, feb. 2-13

“Dacă var Wăcea acad, adere cor Ipa, 
474 Boangfelie Lipă Luca 13 47 
A 


ţ E: CUVAN II UL 
LEGIONAR 


Periodic al Românilor naţionalişti creştini 
- în duhul NAȚIONAL CREŞTIN al lui Corneliu Zelea-Codreanu - 
Anul IX, Nr. 115, FEBRUARIE 2013 Apare în ultima zi a lunii 2,5 lei 


Director: NICADOR ZELEA-CODREANU Redactor şef: Nicoleta Codrin 


RELAȚII CU PUBLICUL: 
ÎN FIECARE VINERI, ORELE 15-17, Str. Mărgăritarelor nr. 6, sect. 2, Buc.; tel.: 0212425471 sau 0745074493 
e-mail: cuvantul-legionarQzelea-codreanu.com; SITE: www.zelea-codreanu.com 


CUPRINS: 
Srualitaltz Apel la demnitate Carte Epionară Cazul Horia Sima (V) 
Explozie la Academia Română Document. Războiul din Răsărit (1) 
holegie Ce este şi ce nu este Mişcarea Suntualitate. Nihilismul — Serafim Rose (XII) 
SGitudini ludeisrul în corzi Aineran de du (4 Paşi pe amintiri (VIII) 
Pierde. Reabilitarea lui Radu Gyr... “ Poneuru  Pogta Redacgiei 


Protest 


Editorial: O ROMÂNIE MASOCHISTĂ? 


Balastul uman românesc 
nu este în mod obligatoriu un 
agregat nici urât, nici murdar, 
nici rău mirositor; în doi ani de 
"muncă forțată” pe care am 
prestat-o ca "fiu de fascişi”, în 
care am scos cu lopata din 
îi Lunca Teleajenului zeci sau 
sute de vagoane de balast, 
devenit chiar "specialist” în 
alegerea  perimetrelor de 
exploatare, am avut o 
apreciere a frumuseții acestui 
material, de multe ori compus 


Răspunsul la această 

întrebare a devenit obligatoriu! | 

Putem să afirmăm că aşa |. 

se văd lucrurile la o analiză 

| cât de cât debarasată de 

presiunea unei doze de 
laşitate? 

Categoric! Ne lovim 
singuri cu ciocanul în 
însemnele bărbăţiei noastre 
cu o voluptate care ar face pe 
oricine ne-ar privi 
desfăşurarea vieţii mai atent, 
să tragă concluzii în parte 


greşite. din pietriş de variate şi 
Poporul român, având în neaşteptate culori şi forme. 
componența sa "fibra Totuşi câteodată 


părăseam un perimetru când 
apărea  ”chişaiul”, materii 
care "murdăreau” balastul, 
făcându-l fără valoare. 4 
Prea multă poezie? Poate, 
dar ştiţi vorba românească: 
"românul s-a născut poet”! 

Prea mult preambul? 
Poate! Dar poate acesta ar fi 
"balsamul" vechilor noastre 
i răni! La bătrâneţe devii mai 
i îngăduitor cu tine şi mai 
necruţător cu duşmanul; ce 


naționalistă a societății 
româneşti”, suferă, în fond; 
dacă am devenit rezistenți la 
suferințele fizice, umilința la 
care suntem supuşi cotidian, fa 
ne macină! Ă 

Poporul român este 
echivalent-egal cu "fibra 0% 
naționalistă”? , 

Din păcate, nu; restul, 
renunțând la eufemisme sau 
diplomaţie, îi declarăm "balast" 
- balast în sensul rolului 


ă prezent! Ştiţi care a fost accepțiunea iniţială a La ce foloseşte balastul uman al societăţii am avut de pierdut, am pierdut demult! 
cuvântului? Balastul era un surplus de greutate aflat româneşti de azi? eri 
| permanent în cala unei corăbii pentru a contracara Masă  inconştientă de manevră favorizând i A 

| forța exercitată pe velatură, asigurându-i echilibrul! păstrarea aparentă a unui echilibru între rafalele Waal Pola 


Se foloseau pietre, dar, dacă nu le aveai, puneai şi tot mai devastatoare ale ofensivei iudaice, şi 5 


: ceea ce astăzi numim balast. percepția falsă a unei normalități. A / 
CUVÂNTUL LEGIONAR FEBRUARIE 2013 f4! 


iii O ROMÂNIE MASOCHISTĂ? [GOBtinuare 


"Chişaiul"? Da, el murdăreşte ŞI devalorizează 
segmentul de societate românească receptivă la 
cântecele de sirenă abuzată şi ştibă căreia 
machiajul nu îi mai foloseşte la nimic, pentru că, 
printre altele, pute de la distanță (folosind un text 
antiromânesc şi anticreştin)! 

Voi trece la subiect, furnizând o informaţie care, 
departe de a fi ținută "la secret”, pare incredibilă prin 
absurditatea ei: Masoneria este declarată 
"organizație de necesitate publică” şi este 
sponsorizată din bugetul de stat!! 

Bă, ori voi v-aţi idioţit, ori ne tratați pe noi de idioţi! 
o organizație in care eşti primit în cadrul unui ritual 
cel puțin ridicol, în care depui un jurământ: juri să 
execuţi ordinele organizației, peste toate legile 
țării tale; Juri să ignori Constituţia şi toate legile 
scrise şi nescrise, să îţi ignori familia, națiunea şi tot 
ce nu ar corespunde intereselor organizaţiei, este 

organizaţie de necesitate publică”!! Şi pentru 
aceştia 'balastul curat' al României plăteşte 
impozite!! Ca şi când în Israel ar exista o 
Organizaţie legionară şi ar fi sponsorizată de 

Statul român, pe truda ta şi a mea, finanţează o 
organizaţie care declară, mai mult sau mai puţin 
public, că "îl doare în brici” de legile lui! 

„Să nu uit, apropos de relația dintre Israel şi 
Mişcarea Legionară, privind lucrurile dintr-un punct 
de vedere, Corneliu Zelea-Codreanu era adeptul 
existenței statului Israel în speranța deşartă că 
"terorizații” evrei din România se vor supăra pe noi şi 
se vor muta cu arme şi bagaje în ceea ce se credea 
a fi ţară a evreilor (problema palestiniană fiind, din 
nefericire, necunoscută de Căpitan, probabil). Pentru 
autenticitate voi reda lozinca (cu scuzele de rigoare: 
"Pentru jidani, Palestina!” 

"Lasciate ogni speranza, voi ch'entrate”: astăzi 
Israelul a devenit, din țară de refugiu clamată cu 
lacrimi în ochi de "bieţii evrei”, centrul de comandă şi 
control al expansiunii mondiale iudaice. 

Dar să revenim la mioarele noastre: în nota 
obişnuită, care nu ne mai surprinde dar ne provoacă 
aceeaşi  nesfârşită revoltă,  ”procurorul” de 
serviciu, cel fără odihnă în acuzarea şi prin aceasta 
în insultarea poporului român, tovarăşul Adrian 
Cioflâncă, ne dă lecții de comportament, "un sfat 
politicos”, stabilind, pe baza unor informații 
fanteziste, pline de ură şi dispreț la adresa poporului 
român, cine nu trebuie să fie eroii poporului 
nostru! Tovărăşia sa are dreptul să se exprime în 
baza libertăţilor democratice, dar aceste libertăți au 
nişte limite, stabilite prin legi, chiar prin legea 
fundamentală a  -oricărui stat, Constituţia. 
"Defăimarea poporului român” este interzisă nu 
numai prin legea scrisă, prin Constituţie, ci şi prin 
legile nescrise ale unui minim bun simț legat de 
dezvăluirea unor maladii: expunerea unor "cangrene” 
ale caracterului infect al oricui ar trebui păstrată în 
intimitatea coşmarurilor provocate de somnul raţiunii. 

Cum se manifestă MASOCHISMUL 
ROMÂNESC instituţionalizat? a 

Suntem singura țară din lume care plătim 
regeşte o armată de duşmani având o singură 
sarcină: să dovedească faptul că suntem un popor 
de criminali! "Institutul pentru Studierea 
Holocaustului din România”, ale cărui studii nu au 
reuşit să producă nici un fel de dovezi niciodată, mai 
are în ajutor o cohortă de lătrători care se străduiesc 
să compenseze lipsa de dovezi prin următorul 
sistem: eu aduc ca argument minciunile tale, iar tu, 
la rândul tău, aduci ca argument minciunile mele. 

lată, tov. Cioflâncă, membru în toate comitetele, 
comisiile, grupurile de lucru, profesor, publicist, 
istoric etc., etc., toate exponente ale intereselor 
iudaice în România, nu va putea să fie niciodată 
bănuit de prostie sau de incompetenţă, aici apare 
deosebirea exprimată juridic prin "crimă cu 
premeditare”. Tovărăşia sa ştie perfect ce face şi, 
mai bine ca noi, de ce face. : 

Într-un articol de două pagini din ”infecţia” 
”22”, pune în discuţie trei nume; m-am ferit să 
spun "trei personalități”. Două dintre ele sunt, 
categoric, eroi ai neamului românesc. 

Să începem însă cu gen. Constantin Ciocan, 
care dă numele şcolii din Comăneşti jud. Bacău, 
localitate în care s-a născut în 1913, ofițer de 

jandarmi în 1936. 


"decât să întărească 


jandarmul 


Conform ii diversiunii a! 
practicii d iuni, Gală” cu 


Constantin Ciocan este "pus în aceeaşi oâ'& i 
eroul maior Valeriu Carp şi cu “Sfântu 
închisorilor” Valeriu Gafencu, declaraţi de ova 
Cioflâncă "militanţi ai extremei drepte şi criminali de 
război”. Sia 

Cu ce se ocupa Jandarmeria Română în 1936 
când C. Ciocan devine ofițer: cu vânătoarea de 
legionari, printre altele. Ca jandarm nu aveai cum 
să fii "militant al extremei drepte”. d 

Acuzat că după 22 iunie 1941 (intrarea României 
în războiul anti-bolşevic), ar fi comandat "plutoane de 
execuţie” ale unor persoane condamnate la (oarie, 
de "curtea marţială”, făcea parte din "fişa postului”! 
Că persoanele (cinci) respective erau evrei, nu face 
informațiile conform cărora 
sabotajele şi spionajul în spatele frontului românesc 
anti-sovietic erau opera unor grupuri de evrei mal 
mari sau mai mici, care cădeau sub incidența legilor 
războiului, general aplicate şi general acceptate. 

Aprecierile tov. Cioflâncă referitor la faptul că ar fi 
practicat "execuţii cu cruzime”, dezvăluindu-şi 
caracterul criminal, nu ne miră. Ne miră asocierea 
celor trei nume, într-o diversiune, cum aminteam, 
care ne jigneşte profund: suntem tratați ca fiind idioţi 
incurabili..Tot ce relatez sunt scrise de tov. Cioflâncă 
cu mânuța dumnealui. Mai scrie că după război Cc. 
Ciocan a fost judecat de "tribunalul poporului” care 
are în vedere "un şir de atrocități în care zeci de mii 
de oameni, în special evrei, au fost executați sumar, 
fără decizii în justiţie.” 

Tov. Cioflâncă, de ce nu “sute de mii”, de ce nu 
"milioane” au fost "executaţi sumar”? Ce vă costă un 
zero în plus în capul românilor? Oricum, dovezi nu 
există decât, poate, pentru cei cinci evrei amintiți mai 
sus. Cine este idiotul? 

Judecat după război, cum spuneam, este 
condamnat la trei ani închisoare (71?) şi ajunge bine 
mersi general după 1990 

Cine este idiotul? Păi Radu Demetrescu Gyr, 
pentru poezia ”Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, 
loane”, este condamnat la moarte, şi C. Ciocan, 
responsabil, alături. de alţii, de "zeci de mii de 
asasinate sumare”, la trei ani detenție?! Aţi uitat 
de Fănică  Merişescu-Bolințineanu, unchi al 
fotbalistului Dinu de la Dinamo, care a făcut zeci de 
ani de puşcărie pentru că a dat "un şut în spate” 
unui evreu în timpul războiului?! Răspunsul la 
întrebarea cu "idiotul” rămâne în suspensie! 


Să trecem la maiorul VALERIU CARP, erou al 
neamului românesc, mort pe front în primăvara 
lui 1944. 

Comandant al Batalionului 3 din cadrul 
Regimentului 16, Divizia 7, Armata a Ill-a, una din 
cele două (a treia şi a patra) participante la 
“retragerea” dezastruoasă din Basarabia cedată a 
anului 1940, "maiorul Carp a ocupat poziţie de 
apărare şi a oprit înaintarea trupelor sovietice şi a 
bandelor teroriste. Capii bandelor sunt capturați de 
români. şi împuşcaţi pe loc. Înarmate în secret de 
sovietici, în iunie 1940, la cedarea Basarabiei, 
aceste bande de terorişti evrei sunt responsabile 
de genocid al Armatei Române”. Atenţie: au fost 
asasinați din Armata a l|il-a 53 de ofiţeri, 43 
subofițeri, 12.708 soldaţi, iar din Armata a IV-a 299 
de ofițeri, 227 subofițeri şi 29.262 soldaţi. Total 
41.970 de soldați etc., etc. Citez: "totu a fost posibil, 
în primul rând, datorită faptelor prezentate, pregătite 
şi regizate de populaţia minoritară dintre Prut şi 
Nistru” - închei citatul din "Românii în arhivele 
Kremlinului” de marele istoric Gheorghe Buzatu, 
pagina de "bilanț contabil” 230! (ediţia a l-a). 
Maiorul Valeriu Carp, spre deosebire de marea 
majoritate a militarilor români, nu a acceptat 
condițiile retragerii care condamnau la moarte 
armata staționară în Basarabia. Minciuna că ar fi 
avut confruntări cu ruşii nu rezistă; faptul că nu s-a 
lăsat măcelărit de bandele de evrei isterizați îl 
transformă, în viziunea tov. Cioflâncă, în "criminal de 
război”. Dacă nu murea eroic pe 11 aprilie 1944 în 
luptele de la Paşcani, probabil era condamnat la 
moarte după 23 august, ca şi criminal de război! 
Dumnezeu să-l odihnească! lar pe tov. Cioflâncă să-l 
bată Dumnezeu! Era să uit: Valeriu Carp nu a fost 
legionar! lar dacă a fost “simpatizant” (după cum "ne 
învață” tov. Cioflâncă), care român nu era 
"simpatizant legionar”? "Îi numărai pe degete”! 


Şi acum despre VALERIU GAFENCU, 
supranumit "sfântul închisorilor”. 
E Tov. Cioflâncă d 
începe vorbirea ati 
"Valeriu Gafencu IA 
gură controversată 
+ adulată de i a, 
contestată de alţii”, A 
vorbeeeşti”! Contestaţ 
de cine, că taci mâlei pe 
cine Coi E 
tovarăşe? testată, 
"Deţinut politic 
<<frate de Cruceisc i! 
liceu, "şef politic al tineretului legionar din laşi, A 
participat. la rebeliunea legionară. Condamnat de 
regimul Antonescu pentru „că a participat la 
rebeliune, închis şi după căderea lui. Antonescu 
moare după 12 ani de detenție, răpus de regimul 
concentraționar —— 
iudeo-comunist.” 

să ne întrebăm 
ce crime a făcut|... 
"fratele de cruce” la 
rebeliunea din 
ianuarie 1941 la 
laşi? Păi rebeliunea 
a fost la Bucureşti]. 


şi tânărul Valeriu 
Gafencu a fost 
arestat ŞI 


condamnat la 25 de | 
ani "detenţie grea” | 3 
pentru apartenența [Esi 

la o idee, nici măcar la un partid politic. 

Tribunalele militare au condamnat "frați de cruce” 
în pantaloni scurţi, aproape copii, şi eleve de 15 ani, 
la 25 de ani muncă silnică! - 

Valeriu Gafencu a. murit în detenție la 
închisoarea de la Târgu-Ocna şi Consiliul Local 
l-a declarat cetățean de onoare al oraşului, după 
căderea (??) comunismului şi luarea noastră în 
proprietate de către forțele iudaice. 

Tov. Cioflâncă remarcă: "seninătatea cu care şi-a 
trăit suferința a lăsat o bună amintire în rândul 
celorlalți deţinuţi şi chiar a gardienilor”. Oare numai 
atât i-a determinat pe cei cu care a venit în contact 
să îl declare "sfântul închisorilor"? Gafencu, printre 
multe alte gesturi de mare noblețe, îi dă 
medicamentul care îl putea salva de la moarte, 
evreului creştinat Wurmbrandt care reuşeşte să 
supraviețuiască. 

n altă parte şi altcândva evreul Steinhardt, tot în 
închisorile comuniste, este salvat de ”bestiile de 
legionari” de la moarte prin inaniție, atunci când 
fiecare  înghițitură avea o valoare nemăsurată; 
Steinhardt, cutremurat de gestul legionarilor cu care 
era închis, se creştinează în închisoare şi mai târziu 
se călugăreşte. : 

Tov. Cioflâncă crede că îi micşorează meritele lui 
Valeriu Gafencu când ne spune: "gesturile de 
întrajutorare erau frecvente în lumea închisorilor, 
fiind -declanşate de diverse resorturi - grija 
creştinească pentru celălalt, convingeri umanitare, 
ideea legionară a sacrificiului, camaraderia, empatia, 
simţul datoriei profesionale — sau uneori toate la un 
loc” - închei citatul. Vrea să sublinieze că acest 
comportament altruist era comun legionarilor în 
închisori, deci Valeriu Gafencu nu era o excepție. 
Veţi fi penalizat cu 10% pe trei luni pentru prostie! 
Nu ați reuşit decât să evidenţiați marile calități 
morale ale legionarilor, care intraseră în închisori 
cu acest gen de educație şi comportament! Atenţie: 
Nicolae Steinhardt de care aminteam i-a atribuit 
acest supranume şi nu pentru că tovărăşia voastră !! 
atribuiți faptul că "în închisoare a trăit o criză 
mistică”! Păi dacă acest comportament este atribuit 
chiar de tovărăşia voastră tuturor legionarilor în 
citatul de mai sus, înseamnă că toți au trăit o criză 
mistică”; chiar şi gardienii?! 


Pe9.2 CUVÂNTUL LEGIONAR FEBRUARIE 2013 


A sapa Ma | 


tradiționale româneşti, 


De aceea noi, 


aşteptăm să ni se alăture! 


Mişcarea Legionară descendentă directă 
şi unică din “părinții fondatori” în frunte cu 
eroul naţional şi martir al neamului românesc 
Corneliu Zelea Codreanu, este alături de 
domniile voastre, membri ai Consiliului 
orăşenesc TARGU OCNA! 

O ţară întreagă este cu ochii aţintiţi asupra 
domniilor voastre şi aşteaptă cu mari speranțe 


Pentru a facilita legătura cu ei scoatem lunar ziarul "Cuvântul Legionar” 
pe care îl distribuim prin țară, avem un site şi relaţii cu publicul (permanent 
la telefon şi prin e-mail si în fiecare vineri la sediul nostru). 


Rezultate 


Suntem amenințați cu dezintegrarea țării, cu distrugerea valorilor : 
cu transformarea 
strămoşesc udat cu sângele atâtor eroi. 

Problemele societăţii de azi nu sunt noi. Sunt aceleaşi cu cele din 
perioada interbelică: politicianism vânzător de țară, hoție la toate nivelele, 
sărăcie, corupție generalizată, mizerie morală, dominație evreiască. 
un grup de 
supraviețuitoare a. Căpitanului, constituită în Senat Legionar, şi având în 
frunte pe Nicador Zelea-Codreanu, nepot al Căpitanului, AM PORNIT 
SĂ REFACEM MIŞCAREA LEGIONARĂ. 

Azi însă, spre deosebire de perioada interbelică, oamenii sunt indiferenți 
față de propria soartă şi de viitorul copiilor lor. Mai sunt puţini, poate 1%, 
răspândiți în toată ţara, care nu vor să se resemneze. Pe aceştia îi 


în sclavi pe pământul 


legionari confirmaţi de elita 


Wuunuunuunnuununuuunununununuunnnuuuunuu 


x 


APEL LA DEMNITATE 


şi încredere, să vă demonstraţi curajul, bărbăția 
şi iubirea de Neam. 

Tovarăşii care vă somează să retrageți titlul 
nobil şi bine meritat de cetățean de onoare 
acordat  martirului lui Hristos VALERIU 
GAFENCU, nu au nici un drept în țara 
românească. 

Somaţia este un abuz care face parte din 
arsenalul utilizat de evreime împotriva român de 
un secol şi mai bine, concretizat întâi prin 


să 


genocidul Mişcării Legionare, apoi, după 1944, 
generalizat, producând în 20 de ani 500.000 de 
victime, printre care martirul Valeriu Gafencu. 
Nu. vă fie frică, avem un aliat puternic, pe 
Dumnezeu şi pe lisus Hristos! Duşmanii lui 
Dumnezeu nu vor reuşi niciodată să ne învingă! 


Pentru Mişcare semnează 


EXPLOZIE LA ACADEMIA ROMÂNĂ! 


Ce explozie, domnule? Unde explozie, domnule? 
Sunt morți şi răniţi? 

Pe scurt mai întâi şi detaliat după: “Sub cupola 
Academiei Române” (atenţie), în aula mare (ca 
jignirea să fie cât mai mare), pe 14 februarie prof. 
VLADIMIR ILIESCU a lansat volumul II din 
“Enciclopedia regimului comunist din România” 
(profesor la Universitatea Aachen (Germania). 

Până aici totul în regulă! Dar "în fața plenului 


Academiei, a conducerii acestui înalt for ştiinţific, un  - 


profesor. iniţiat din Germania comunică o mare 
descoperire ştiinţifică: în România nu a existat 
holocaust!” - închei citatul din scrisoarea deschisă 
adresată preşedintelui Academiei, prof. dr. lonel 
Haiduc. 

Bomba este cu efect întârziat, nu ştim cât de 
întârziat căci, oricum, scriu articolul pe 20 februarie, 
deci după şase zile; prof. docent lonel Haiduc încă 
este preşedinte, şi participanţii la “lansarea” cu 
pricina sunt încă membri ai Academiei?? Şi 
“banditul” prof. Vladimir Iliescu este “bine mersi?” 

Bineînţeles că la ştirea unei explozii, primul gând 
va fi la victime, cu o denumire generică “morţi. şi 
răniţi”; victime în acest sens nu există decât la 
figurat, ca şi titlul articolului. Aici se disting două 
tabere; în una românii - în*speţă academicienii, şi în 
cealaltă tabăra cenzorii - evrei, bineînţeles. 

După cum precizam, bomba este cu efect 
întârziat pentru academicieni. Şi iată cum îşi va 
produce efectul: se va încerca pe toate căile 
discreditarea acestora, căutându-se compromiterea 
a cât mai mulți printr-o analiză mai atentă şi mai 
subiectivă a trecutului comunist - treabă mai grea, 
dar “Sionul” are răbdare şi mijloace. Răzbunarea 
iudaică nu cunoaşte termene de prescripţie până la a 
şaptea generaţie. 


CUVÂNTUL LEGIONAR FEBRUARIE 2013 


Am vorbit de “răniţi”, dintre care unii se fac bine şi 
alţii “dau colțul”. Morți există? Tot la figurat, da! În 
primul rând moare ideea că oricâte sfori ar trage 
“cenzorii” în sensul unei selecţii care să poată 
promova slugile iudaismului peste tot şi în toate, 
slugile rămân slugi, te trădează când nici nu visezi. 
Alţii, ca în cazul de faţă, ori au mai păstrat o fărâmă 
de demnitate, ori s-au asociat la “aplauze 
prelungite”, din spirit gregar! 

Unde o să ajungem, dragi conaţionali, cu 
îngăduința? Subsemnatul mă declar indignat de 
afirmaţiile d-lui prof. Iliescu de Aachen! Ce este 
aceasta? Nu am îndrăznit să spun “nenorocitul”, 
acesta vrea să schimbe denumirea din holocaust, în 
ce? 

Bine, şi de ce musai “holocaust'? M-am gândit că 
denumirea a adus Israelului 180 de miliarde de euro 
despăgubiri. 

Eu, ca'un prost, trăiam cu impresia că ce ştim 
despre holocaustul din Germania nu se potriveşte 


_“de nici o culoare” cu ce ştim despre ţara de 


refugiu, de tranzit spre libertate şi salvare care a 
fost România din 1933 până la terminarea 
războiului! 

Adică cum din 1933? Păi, ştiţi bine - cine trebuie 
să ştie - că |. Gh. Duca în “Acordul” cu “Finaly” 
prevede azil pentru 300.000 de evrei (cifră neatinsă, 
probabil) fugind din țara cancelarului Adolf Hitler, 
Mai departe, apropos de “Dulcea Românie”, lucrurile 
sunt cunoscute. Să înțelegem că dacă îi spunem, 
de exemplu, "genocid”, Israelul nu mai poate 
pretinde despăgubiri? 

Citez iarăşi; “Cu mai puţin de un deceniu în urmă, 
la Bucureşti a fost adoptat <<Raportul Wiesel>> care 
condamnă oficial holocaustul din România” - închei 
citatul. Bine, la Bucureşti cine a adoptat “Raportul 
Wiesel”? Cine a hotărât? A fost o consultare 


publică, sau a hotărât cineva? Hotărâre 
guvernamentală de urgență? 

Eu nu neg holocaustul de frica puşcăriei şi dacă 
eu nu îl neg, însemnă că a fost? În cazul acesta 
devin din ce în ce mai conştient de importanța mea! 

Bineînțeles că primele reacţii apar imediat. 
Excelența sa dl. Liviu Beriş, supraviețuitor al 
holocaustului din România (de acum H.D.R.) şi 
preşedinte al “Asociaţiei Evreilor din România, 
victime ale Holocaustului” (A.E.R.V.H.), adresează o 
scrisoare de protest d-lui prof. dr. lonel Haiduc, 
preşedintele Academiei Române. Nu voi transcrie 
scrisoarea în întregime, dar voi extrage ideile 
principale, pline de miez. 

Cineva, nu spune cine, 
Academiei şi a doua zi ajunge la di. preşedinte 
A.E.RV.H. Aţi băgat de seamă, desigur, că orice 
manifestaţie publică este monitorizată şi imediat 
diverse organizații evreieşti protestează atât de 
energic încât oficialităţile româneşti se simt obligate 
să ia măsuri pentru a da satisfacție reclamanților. 

Primul lucru care îl şochează pe domnia sa: 
"aplauze prelungite care au marcat încheierea 
expunerii şi lipsa oricărei obiecții la comunicare au 
evidenţiat acordul depus al asistenței Deja aici eu 
dau vina tot pe “evrei”: i-au învățat pe 
intelectualii români, floarea, când se vorbeşte de 
evrei, să bată nebuneşte din palme - “reflex 
condiționat”! Tot aşa “au bătut”, dacă nu “mai 
dihai”, când cumătrul Wiesel, tot cu aceeaşi 
audienţă, a răcnit “Aţi ucis, aţi ucis, ați ucis!” (adică 
românii, neam de criminali)! Voi reveni apropos de 
“neam de criminali” 


Pag. 3 


filmează şedinţa . 


Aa Pret PTD Pr Ape DA ra me pe so> 


Sholpie 


v 


CE ESTE ŞI CE NU ESTE MIŞCAREA LEGIONARA 


Anul trecut un camarad din nordul țării ne-a 

propus să organizăm o grupare clandestină sub 
egidă legionară care să-i pedepsească pe cei 
care comit diverse infracțiuni dar rămân 
nesancționați de lege (poliţişti care-i favorizează pe 
infractori, magistrați incorecți, funcţionari corupți din 
administraţie, afacerişti veroşi, politicieni etc.). 
i Gruparea, de tip paramilitar, ar fi trebuit să aplice 
în secret "corecţii” sub formă de bătăi, distrugeri de 
bunuri etc., intimidând pe infractori dar şi pe cei 
care ar fi fost dispuşi să le urmeze exemplul. 

Camaradul justifica necesitatea creării echipelor 
"de pedepsire” prin înfăptuirea unor acte de justiție 
şi ridicarea moralului românilor Scârbiți de 
nedreptăţi şi mobilizarea lor să-şi apere drepturile, să 
nu se mai lase "călcaţi în picioare”. Argumentul 
"forte” era că astfel Mişcarea va câştiga un mare 
număr de adepți în toată țara! 

3 Camaradul respectiv, om matur, intelectual cu 
diplomă, a citit multe cărți legionare. Dar...nu le-a 
"asimilat"! Cazul nu este singular; am mai auzit 
membri ai Mişcării (atenţie: membri: nu legionari) 
exprimând păreri similare ("oamenii trebuie să ne 
ştie de frică”, "trebuie să ne impunem cu forța” etc.). 

l-am explicat de ce asemenea activitate 

contravine flagrant principiilor legionare. M-a 
asigurat că a înțeles. Anul acesta însă a reluat 
propunerea, motivând că insistau şi alte persoane 
din oraşul lui. Mirată de neînțelegerea unei chestiuni 
pe care o socoteam elementară, l-am întrebat de ce 
respectivii nu-şi fac gruparea de bătăuşi pe cont 
propriu? De ce vor musai sub egidă legionară? 
Răspunsul a fost "dezarmant”: pentru a avea 
prestanță şi credibilitate! 

Nu e prima oară când cineva încearcă 
folosirea renumelui Mişcării ca paravan pentru 
acţiuni dubioase. A rezistat însă de-a lungul timpului 
pentru că a fost făurit de o întreagă generaţie de 
români care au plătit cu propriile vieţi. Mii de vieți! 

De aceea nu există posibilitatea de a schimba o 
iotă din doctrina legionară, cimentată cu sânge 
pentru totdeauna. Nu există ”inovații”, “adaptări” 
în privința principiilor. Cine "alege” din doctrină 
doar ce-i convine, nu este legionar. Oricâte cămăşi 
verzi şi-ar pune, una peste alta... 


Şi astfel a luat naştere articolul de față: poate că 


şi alții aşteaptă ca legionarii “să facă ordine” pe 
deasupra legilor. : 

Prietenii şi mai ales cei care vor să fie legionari 
trebuie lămuriţi DE CE spargerea geamurilor şi a 
capetelor NU face parte dintre metodele de luptă ale 
Mişcării. : 2 

Scrierile  Căpitanului constituie "evanghelia 
legionară”, conţin în esenţa lor adevăruri eterne. De 
aceea voi cita mereu din ele şi din cartea "Stilul 
legionar de luptă”, o analiză extraordinară făcută de 
comandantul legionar Papanace, unul dintre 
colaboratorii apropiaţi ai Căpitanului. 

Unii mă vor acuza, poate, că "vorbesc în citate”. 
Dar nu se poate altfel întrucât expunerea mea nu 
se bazează pe păreri personale, ci exclusiv pe 
DOCTRINĂ. 


Problemele societăţii româneşti contemporane 
sunt aceleaşi cu cele din perioada interbelică: 
politicianism vânzător de țară, hoţie la toate nivelele, 
corupție generalizată, sărăcie, mizerie morală, 
dominație evreiască, z 

Marea diferență între "ieri" şi "azi” constă în faptul 
că acum asistăm pasivi la distrugerea noastră ca 
popor, în-timp ce tineretul din perioada. interbelică 
încercau să schimbe starea de lucruri. 

Ameninţaţi cu distrugerea valorilor tradiţionale 
(familie, şcoală, armată, proprietate, religie etc.), cu 
pericolul transformării în masă de sclavi ai 
intereselor. străine, au reacționat energic. Aşa 
cum s-au, priceput. În vremea Mişcării Studențești 
din 1922 tineretul naţionalist smulgea şepcile roşii 
ale studenților comunişti şi le dădea foc, împiedica 
deschiderea anului de studiu fără slujbă religioasă, îi 
gonea de pe scena Teatrului Naţional pe actorii evrei 
care îşi băteau joc de istoria şi cultura românilor eto. 

Atenţie, însă: aceasta se făcea la lumina zilei, pe 

față, nu pe furiş. Şi nici nu s-a creat o 
organizație clandestină în acest scop. 


Oamenii îşi asumau bătăile primite de la jandarmi, 


amenzile, procesele, închisoarea. i A 
S-a ins chiar la ideea împuşcării bancherilor ŞI 
politicienilor răspunzători de dezastrul. țării, ai 
rămână "exemplu de străşnicie în istorie” (aşa-ZIsu 
"complot. studențesc” “din 1923, având printre 
participanți pe însuşi Corneliu Zelea-Codreanu, 
Căpitanul de mai târziu). Dar, aşa cum avea să 
observe chiar el, în această încleştare de forțe 
luptătorii urmau să fie măcinați şi. striviţi. Ei, 
înfruntând vinovaţi, se trezeau implicit în dispută 
cu întregul aparat de stat: jandarmi, poliție, armată, 
prefecți. Soarta românilor nu avea să se 
îmbunătățească. 4 

DE ACEEA A LUAT NAŞTERE LEGIUNEA. lar 
metodele de luptă s-au schimbat radical. : 

"Ne însuşim manifestaţiile din trecut, nu negâm a 
fi fost ale noastre, nu ne este ruşine de ele, dar 
timpul lor a trecut. Va trebui să pornim cu toţii la o 
mare organizare care va aduce biruința.” ("Pentru 
legionari”) i 

„Cheia rezolvării marilor probleme româneşti era 
organizarea şi educarea tineretului, adică a celor ce 
aveau să devină magistraţii de mâne, profesorii de 
mâine, politicienii de mâine etc. — într-un cuvânt, 
conducătorii "de mâine” ai țării! ă 

Nu putem să facem abstracție de experiența unei 
generații şi să "inventăm roata”. Situaţia de azi fiind 
aceeaşi cu cea de atunci, soluția nu poate fi decât 
aceeaşi! Ea a fost găsită şi verificată. Trebuie doar 
s-o aplicăm şi noi. Să reluăm firul istoriei întrerupt 
prin asasinarea Căpitanului şi a elitei sale! 

Drumul este anevoios, dar SINGURUL de urmat. 
Nu există viață fără risc şi nici biruință fără jertfă! 

Ilegalitățile nu pot fi corectate prin alte ilegalităţi, 
şi nici infracțiunile prin alte infracţiuni: 

"Învățați pe copii voştri să nu întrebuințeze 
mişelia nici în contra prietenului şi nici în contra celui 
mai mare duşman al lor. Căci nu vor învinge, ci vor 
fi mai mult decât învinşi, vor fi striviţi. 

Nici în contra mişelului şi a armelor lui mişeleşii 
să nu întrebuințeze mişelia, pentru că, de vor 
învinge, nu va fi decât un schimb de persoane, 
mişelia va rămâne neschimbată. Mişelia învinsului 
va fi înlocuită cu mişelia învingătorului: în esență 
aceeaşi mişelie va stăpâni peste lume. 

Întunericul mişeliei din lume nu poate fi alungat 
prin ALT întuneric, ci numai prin lumina pe care o 
aduce sufletul viteazului, plin de caracter şi onoare." 
("Pentru legionari”). 

Cea mai importantă deviză, definitorie pentru 
legionari, este: "Decât să învingi printr-o infamie, mai 
bine să cazi luptând pe drumul onoarei”. Deci nu 
lipsă de combativitate, nu defetism, ci LUPTĂ, DAR 
DREAPTĂ. Or, aplicarea pe ascuns de "corecţii 
fizice”, cum cred unii, nu înseamnă luptă dreaptă 
şi nu e deloc o dovadă de onoare. A se năpusti mai 
mulți, înarmaţi.cu bâte, noaptea, asupra unui om, fie 
el cât de vinovat, nu înseamnă eroism. Şi nici 
distrugerea bunurilor personale, fie ele câştigate 
ilicit, nu este în viziunea legionară. Căpitanul 
preconiza confiscarea de către stat — subliniez: de 
către stat - a averilor dobândite din spolierea sau 
trădarea țării. Nu distrugerea lor şi nioi distribuirea 
către alţii aşa cum făceau haiducii. Cerea în 
Parlamentul țării JUDECAREA şi pedepsirea LEGALĂ 
a jefuitorilor banului public. Nu atacarea lor cu 
ciomegele sau cuţitele pe la spate. 

"Curăţenia sufletească este esențială pentru 
Căpitan, ca şi în religia creştină. <<Ce-i foloseşte 
unui om dacă cucereşte întreaga lume, dar îşi 
pierde sufletul?>> Sufletul legionar este cel al 
eroului: mare, dintr-o bucată, aspru şi totuşi naiv, 
care nu concepe să facă rău, dar este capabil de a-l 
înțelege, pentru a-l preveni” ("Stilul legionar de 
luptă”). 


Chiar când autoritățile aveau să facă uz de 
forță contra manifestărilor paşnice şi legale ale 
legionarilor (tabere de muncă voluntară, conferinţe, 
marșuri, participarea la alegeri etc.), aceştia nu 
reacționau violent. "ECHIPA MORȚII” s-a 
constituit tocmai din acest motiv: membrii ei erau 
dispuşi SA MOARA pentru idealul legionar, NU SĂ 
OMOARE. Era o echipă. care a străbătut țara în 


ri şi cântece, făcând propagandă Mises... 
iai membri ai ei fiind răniți grav de apr &i 
"Ea însemnează hotărârea acestui tineret de a sau 
moartea. Hotărârea lui de a merge înainte, regi 
prin moarte. (...) La Tg. Jiu, la Turnu Sey pan 
Bozovici sunt urmăriţi şi atacați de poliţie şi janda' la 
Ei se aşează în genunchi în fața revolverelor ke 
piepturile deschise, acoperind roție maşini Cu 
Oravița sunt aşteptaţi cu mitraliere. la marţinga 
oraşului şi arestați. După o zi, procurorul Popovici le 
dă drumul, negăsindu-le nici o vină. Pentru Că ei n 
fac nimic, nu vorbesc nimic, nu țin întruniri. Merg U 
cântă. Atât.” ("Pentru legionari JA ŞI 

Deviza legionară: "Nu promitem azi face 
ceva, ci-promitem să muncim, sa luptăm pe 
țara noastră” ("Cărticica şefului de curu 
îndepărtează pe oportunişti Şi îi apropie pe toi 
ceilalți, pentru că reprezintă garanția morală a 
dezinteresării materiale în luptă, a corectitudi 
dreptății care însuflețesc pe legionari. 

De aceea nu' oricine poate deveni legionar 
oricâtă educaţie i s-ar face, ci numai cei cu g 
anumită structură sufletească. Şi nimeni nu este 
legionar "pe viață”, ci doar atâta timp cât se 
conformează NORMELOR de conduită legionară. pe 
exemplu, Gheorghe Beza, ajuns până la gradul de 
comandant legionar, a fost exclus din Mi care 
pentru mişelie. Pur şi simplu! (Circulara din 25 febr. 
1936). Chiar organizații întregi la nivel local: 
Frăția de Cruce şi garnizoana sectorului . || 
Bucureşti, organizaţiile judeţene Vaslui, Roman şi 
Bălţi, au fost desfiinţate pentru comportamenţ 
nelegionar! (Circularele din 25 sept. 1934 şi din 4 
iulie 1937). : 

Împuşcarea lui Duca şi a lui Stelescu, ambele 
pedepsind trădarea (de Neam, respectiv de 
camaraderie), au fost acte individuale, nu la nivel 
de organizație, aşa cum s-a dovedit în ambele 
procese. Conducerea legionară nu a avut cunoştinţă 
de acestea decât după ce s-au produs. 

"Orice organizație omenească, orice grupare 
politică sau de orice natură, are oameni cuminţi, care 
trec  filosofând peste toate aceste trecătoare 
bruscăți, ingerințe, provocări, injustiții, dar mai are şi 
nebuni, care nu ştiu filosofie şi care reacționează 
cum îi taie capul” (Corneliu Zelea-Codreanu). 

in plus, făptaşii s-au predat de bunăvoie 
justiţiei, recunoscându-şi vina şi ispăşind-o — cazuri 
unice în istorie! 

Pentru asta au rămas legionarii celebri: pentru 
ASUMAREA responsabilităţii! 

Marea diferență dintre împuşcarea lui Duca (sau 
a lui Stelescu) şi asasinarea lui lorga şi a deținuților 
politici de la Jilava constă în faptul că Nicadorii şi 
Decemvirii şi-au recunoscut legionăreşte fapta, 
în vreme ce criminalii simişti, nu! Ce altceva decât 
mişelie a fost împuşcarea deţinuţilor? Erau în 
custodia statului "naţional-legionar”, urmau să fie 
judecaţi şi pedepsiţi! (Dar printre ei era şi Moruzov, 
şeful Serviciului Secret, şi avea să vorbească la 
anchetă. Astfel ar fi aflat toți că: noul şef legionar 
fusese agentul lui şi că distruseseră împreună 
Legiunea Căpitanului asasinat... Şi cum nu putea fi 
impuşcat numai Moruzov, au fost toți. Adevărul avea 
totuşi să se afle. Deşi peste ani de zile....). Lui lorga 
n-au avut curajul să-i intenteze proces, pentru â Du 
Scandaliza opinia publică. Dar au avut mişelia să- 
împuşte! 

„De altfel, am mai auzit părerea: "Dacă ar fi 
impuşcați câțiva, restul se vor speria”. e 

„Numai că legionarul judecă. toate situaţiile întâi 
prin prisma Bisericii, apoi a neamului românesc: 
Se întreabă întotdeauna dacă acţiunea pe cale 
urmează s-o întreprindă este plăcută lui Dumnezeu: 
Deci... este plăcută crima lui Dumnezeu?! fi 

n tot cazul, trebuie să-şi asume răspunderea. n 
fața justiţiei. Cine ia ca model Nicadorii şi Decemvlfi 
este obligat să le urmeze exemplul în totalitate, adice 
să răspundă pentru faptă, nu să se ascundă duP 
comiterea ei. Altfel intră în categoria teroriştilor: 
Nicidecum a legionarilor. O 
„__Violenţele n-au fost o metodă, ci "accident? 
inerente - firii 'omeneşti. Tocmai pentru 
păstrarea liniei legionare la înălțimea 


m ție 


nii şi 


Pe0.4 CUVÂNTUL LEGIONAR FEBRUARIE 2013 


coordonatelor fixate şi pentru corectarea 

greşelilor, Căpitanul a instituit un 

Serviciu Legionar de Judecată, sub 
conducerea unui preot legionar, lonescu- 
Duminică: 

"Voiesc prin aceasta să fac tuturor legionarilor 
educație în sensul de a şti, atunci când greşesc sau 
se abat de la linia legionară, să-şi recunoască 
greşeala, să plătească prin pedeapsă. Legionarul 
va trebui să spună: <<Am greşit, dar am plătit. Nu 
sunt dator nimănui cu nimic>>.Nu e nimeni pierdut 
când primeşte o pedeapsă; suntem cu toții pierduţi 
atunci ___când___închidem__ochii la 
legionarilor, pentru că ne sfărmăm linia de viață 
legionară, legile noastre, in virtutea cărora trăim ca 
legionari în lume” ("Circulări şi manifeste” - 
"Pedeapsa legionară”). 

"Ne trebuie omul corect. Corect din toate punctele 
de vedere, în raport cu țara sa, în raport cu 
Dumnezeu. Există în lume om şiret, om 
pezevenghi, om secătură, om şmecher, om canalie. 
Ardei în focul cel mai mistuitor amintirea acestor 
oameni! Un legionar nu poate fi aşa. În aşa fel să 
se poarte legionarii încât să apară o formulă pubtică: 
Este corect ca un legionar." (Circulara din 20 iulie 
1935); "Legionarul înțelege să-şi asume întreaga 
răspundere a faptelor şi credințelor lui,. şi scuipă în 

"ochi pe laşii, oricare ar fi, care se ascund în 
dosul anonimatului.” (Circulara din 16 dec. 1936). 

Deci, dacă legionarul are obligaţia de a nu se 

ascunde în dosul anonimatului, cum s-ar putea 
„cineva gândi la o grupare clandestină şi 
legionară în acelaşi timp?! 

"Spiritul conspirativ nu l-a avut Căpitanul nici în 
momentele critice pentru Mişcare: organic avea 
aversiune faţă de acest spirit care presupune un 
mediu de întuneric şi nu de lumină. Noi lucrăm la 
lumina zilei şi tot ce avem de spus, spunem în gura 
mare." (C. Papanace — "Stilul legionar de luptă”). 

Duşmanii Mişcării au susținut că ar fi conspirativă 
pentru ca s-o prigonească. Toate procesele din 
epocă au dovedit însă contrariul. 


Atentatele cu bombe aparțin "perioadei Sima” 
(din vremea când elita şi Căpitanul erau închişi şi 
omul de legătură în teren, Sima, dădea propriile 
ordine anarhiste, minţind că acestea erau dispoziţiile 
Comandamentului; executanții au fost în special 
legionari obscuri din Banat, insuficient formaţi... Dar, 
conform principiilor Mişcării, s-au descalificat singuri 
ca legionari: şi cel care a dat ordinul, şi cei care l-au 
executat). Insă nu aceste atentate stupide l-au 
propulsat la putere! Au servit doar ca pretext 
pentru masacrul antilegionar. şi decimarea elitei 
conducătoare. 

lar menținerea la guvernare a fost de domeniul 
ridicolului ca timp tocmai din cauza faptului că "s-a 
făcut dreptate” pe cont propriu, pe lângă şi pe 
deasupra legilor. 

Clandestinitatea a fost apanajul epigonului 
Căpitanului: se deghiza, una spunea şi alta făcea, 
minţea, colabora cu diverse servicii secrete (întâi cu 
cel român, iar după război cu cel englez şi cu cel 
american), organiza acte teroriste etc. Lui îi 
datorăm” opereta bufă a loviturii de stat cu petarde 
şi imaginea legionarului cu pistol la brâu. 

Crezul legionar s-a impus însă prin puterea 
exemplului, prin jertfă personală, prin onoare, prin 
cântec, prin tabere voluntare de muncă, Nu prin 
violențe. Şi nici prin "culisele" politicii. Legionarul 
disprețuieşte îndemnul "Fă-te frate cu dracul până 
treci puntea”, pentru că n-o vei trece, ci vei fi aruncat 
în apă! "Secretul" succesului în mase a fost 
contrastul izbitor dintre legionari şi celelalte partide. 
De aceea Mişcarea, în ciuda puternicilor şi perfizilor 
adversari, a câştigat locul III pe ţarăela ultimele 
alegeri dinaintea instaurării dictaturii regale. y 

O parte din acest capital moral adunat cu trudă şi 
jertfă, în ani de zile, a fost risipit prin actele 
iresponsabile ale unor noi veniţi.în Mişcare după 
moartea Fondatorului şi a elitei, care şi-au spus 
abuziv ”legionari” fără a prelua şi spiritualitatea. 
Ecoul lor reverberează prin timp, amplificat, 
transmițându-se sub forma cunoscută cu numele de 
”simism”. Acesta uzează de tot soiul de justificări 
puerile pentru a nu respecta principiile care nu îi 
convin sau pe care nu le poate înțelege (politica nu e 
un scop în sine, ci un mijloc, compromisurile nu pot 
face parte sub nici o formă din arsenalul cuiva care 
se pretinde a fi legionar, de asemenea intriga, 

calomnia, minciuna etc.). Pentru omul zilelor 
noastre, deformat de toate curentele de 


CUVÂNTUL LEGIONAR FEBRUARIE 2013 


reşelile |ă 


Cruce vie formată din legionari în marş 


opinie dizolvante, ”modelul” simist este, din 
păcate, mult mai uşor de înțeles şi de aplicat. Nu 
trebuie nici un efort să devii altul, un erou, aşa cum 
cere Căpitanul. 


- "Cum, nu sunteți voi ăia cu crucea într-o 
mână şi pistolul în cealaltă?" 

___NU, domnilor! Aşa v-au împuiat capul duşmanii. 
În mod surprinzător poate, pentru unii, ARSENALUL 
LEGIONAR nu este compus din bâte, țepuşe, 
ciomege, cuțite, lanţuri, petarde, pistoale, mitraliere, 
bombe. Ci este de natură spirituală: 

- trăirea (concordanța între vorbă şi faptă) 

- sinceritatea (în ea stă şi adevăratul sentiment 
de răspundere, care nu este formal şi exterior față de 
legi, ci porneşte din conştiinţă, iar răspunderea 
garantează disciplină - şi. ierarhie--şi- cimentează 
unitatea terenului de luptă) 

- concepția radicală - adică fără compromisuri 

- contrastul (aşa cum lumina nu poate fi pusă 
sub obroc, contrastul nu poate fi oprit: în fața 
adversarului ţipă austeritatea, în fața hoției - cinstea, 
în fața lenei - munca, în faţa mişeliei - 
corectitudinea faţă de adversar etc.) 

- împăcarea cu moartea (ideea morţii este 
strâns legată de credința în Dumnezeu; în nemurire; 
înseamnă  subpreţuirea celor pământeşti; omul 
împăcat cu moartea este omul cel mai liber: nimic 
nu-l poate constrânge) 

„= jertfa (în forma jertfei forța se conservă pentru 
milenii: de exemplu, sfinţii şi martirii duc linia 
superioară a Bisericii, chiar când prelații 
păcătoşi au pângărit altarul) 

- răbdarea (eroismul răbdării de a nu da bătălia 
când vrea adversarul) 

- autodepăşirea (emulația) 

- dragostea (dragostea creştină se oglindeşte în 
obligativitatea legionarului de a fi corect față de 
adversar) 

- lumina (adversarii subterani care lucrează în 
umbră pot fi intimidaţi, paralizați şi învinşi dacă îi 
identifici, îi denunţi şi îi scoţi la. lumină; aşa a 
procedat Căpitanul cu străinii exploatatori) 

- pilda - pătrunderea directă în sufletul omului, 
fără alambicări intelectuale, fiindcă vorbirea în pilde 
poate reda trăirea 

- simplitatea (sănătatea morală) 

- corectitudinea - ţinuta corectă şi distinsă sub 
toate raporturile - o armă cu care legionarul poate 
să-şi impună credinţa: "este corect ca un legionar" 

- cântecul - metoda cea mai directă şi mai 
pătrunzătoare în inima omului; dacă nu poți cânta, 
înseamnă că eşti încovoiat de îndoieli, îţi lipsesc 
sănătatea şi credința şi nici nu îi poţi însufleţi pe alţii. 

"Strigaţi în toate părțile că răul, mizeria, ruina, 
ne vin de la suflet. Sufletul este punctul cardinal 
asupra căruia trebuie să se lucreze în momentul 
de față. Sufletul individului şi sufletul mulțimii.” 

În aceste arme constă marea originalitate a 
stilului legionar de luptă care este o îmbinare între 
stilul eroic şi cel creştin, îmbinarea Cerului cu 
pământul. De aceea este etern, unic şi invincibil. 


"Dar luptătorii din munţi? Nu erau în 
majoritate legionari, şi n-au făcut 
rezistență cu arma în mână împotriva 
comunismului?" vor întreba, poate, unii. 

Ba da, dar situația era cu totul alta: eram ocupați 
efectiv cu tancurile, de către un ALT STAT, străin, 
nu se mai putea pune problema de educație şi 
organizare a maselor şi de autoeducație! Astăzi încă 
se mai poate face educație! Şi mai mult decât atât: 
luptătorii în munţi n-au făcut incursiuni în sate şi 
oraşe ca să-i agreseze pe comunişti sau ca să le 
dea foc caselor! (l-au împuşcat însă pe luptătorii 
care deveniseră trădători şi vindeau viața 
camarazilor.) Dar "Nimeni nu este mai surd decât 


i| cel care nu vrea să audă, şi nimeni nu este mai orb 


decât cel care nu vrea să vadă”, spune un proverb. 
"În acțiune Mişcarea Legionară nu coboară pe 
terenul adversarului şi nici nu îşi ia armele din 
câmpul lui tactic. Ea îşi arată şi îşi păstrează 
luminos poziţia. Nu poate fi depăşită decât pe acest 
teren. Dar venirea adversarului pe terenul său, adică 
lupta cu mijloacele creatoare, chiar în cazul când o 
depăşeşte, înseamnă, în fond, tot un triumf al ei şi 


| acest fapt este esenţial, după cum coborârea acţiunii 


în realitate nu este decât o victorie aparentă şi o 
înfrângere în esenţă, fiindcă, după cum spune 
Căpitanul, tot mişelie a rămas. 

Miscarea Legionară_poate fi învinsă definitiv 
numai atunci când îşi va abandona terenul de 
luptă şi va cobori în al adversarului”. 

("STILUL LEGIONAR DE LUPTĂ” - C. Papanace) 

"Vă întreabă lumea CE VEŢI FACE? 

Spuneţi-i că oamenii năzdrăvani pot să facă 
multe. 

Deocamdată, programul nostru este: 

1) Să realizăm forță; 

2) Să manevrăm acea forță astfel ca să învingă 
toate forțele adverse. : 

3) Şi apoi să aplicăm măsurile programatice 
propriu-zise." 

("Cărticica şefului de cuib”) 

DAR "Mişcarea Legionară nu poate birui decât 
odată cu desăvârşirea unui proces interior de 
conştiinţă a Națiunii Române. Când acest proces 
va cuprinde pe majoritatea Românilor, şi se va 
desăvârşi, biruința va veni atunci automat, fără 
comploturi şi fără lovituri de stat.” 

(Circulara din 26 febr. 1937) 


ÎN CONCLUZIE, 

|. CE ESTE MIŞCAREA LEGIONARĂ: 

- o mişcare originală, pur românească 

- o mişcare de renaştere naţională 

- o organizaţie creştină ortodoxă 

- o organizație bazată pe ordine, ierarhie, 
onoare, muncă, tăcere, disciplină, curaj, 
discernământ, camaraderie, dragoste, ajutor, 
emulație 

- o organizație cu reguli "de fier” care nu pot fi 
ignorate. sau modificate după bunul plac al 
nimănui şi 

- o şcoală de caractere 

- un mediu în care să-ţi faci educaţia 

- cel mai bun lucru pentru neamul românesc 


- cel mai rău lucru pentru duşmanii neamului 
românesc! 


II. CE NU ESTE MIŞCAREA LEGIONARĂ: 

- nu este o organizaţie clandestină, conspirativă 

- nu este o organizație subversivă 

- nu este o organizaţie paramilitară 

- nu este o organizație teroristă 

- nu este o organizație rasistă 

- nu este fascistă 

- nu este naţional-socialistă 

- nu este de factură simistă (este de factură 
codrenistă: Codreanu — fondatorul, organizatorul şi 
educatorul, Sima — distrugătorul, nu "continuatorul”) 

- nu este o broască țestoasă! 
(Numai țestoasa o poți recunoaşte după carapace, 
după înveliş, în timp ce:pe un legionar îl recunoşti 
după comportament, nu după haină sau_vorbe; 
cineva îmbrăcat în cămaşă verde cu centură şi 
diagonală nu este neapărat legionar.) 


Woolta Codin 


Pag. 5 


Decembrie 1989. Eram şofer la “salvare”. 
Duceam răniţi la spitale. "Culegeam” morţi şi îi 
duceam tot la spitale. La morga spitalului. După 
fiecare cursă cu "morţi" băgam Dacia pe rampa 
înclinată a garajului şi cu furtunul spălam sângele 
nevinovat. În zilele acelea eram "mobilizați pe loc”, 
nu se mai punea problema de ture. Se trăgea în 
noi, mai ales din blocuri în construcţie. Am scos 
glonţ din chederul de cauciuc al parbrizului. S 

Situaţia era tragică şi totuşi poate paradoxal 
persoana mea radia fericire. Nu ştiu dacă era 
vizibil pentru oricine. Dar o doctoriţă cu care am 
lucrat o tură a remarcat nepotrivita mea stare de 
euforie şi m-a întrebat contrariată probabil, dacă şi 
de ce aş putea fi fericit. Nu o mai lungesc: 

„> Nu ştiu ce va fi, doamnă doctor, nu mă 
interesează nimic; faptul că a fost infirmată brutal 


valabilitatea teoriilor comuniste fără a lăsa loc la alte 


interpretări, reprezintă fericirea vieţii mele de până 
acum. 

Relaţia dintre comunism şi iudaism îmi era şi 
atunci clară, dar ce ştiam atunci, într-o viaţă lipsită 
de accesul la informaţie, era mai mult proiectarea 
dominaţiei iudaice asupra cotidianului; eram 
conştient de rolul de iniţiator şi executant după 1944 
al genocidului anti-românesc şi anticreştin asumat de 
minoritatea evreiască. Ştiam de la rude şi prieteni 
dezmăţul criminal din sistemul concentraţionar al 
primilor 15 ani de control total al vieţii şi morţii 
românilor, manifestare a unor instincte criminale 
scăpate din lesa convenienţelor universal valabile. 
Trăisem 45 de ani într-un regim care îmi retezase 
orice speranţă de viitor, şi multor milioane de români; 
nimeni nu mai credea într-o posibilă "descarcerare". 
Nu mi-a rămas atunci, la 55 de ani, decât dorinţa de 
a da în vileag, ca un martor din tabăra victimelor, a 
ororii stăpânirii iudaice, oricând şi oriunde. 

Preambul cam lung, dar cred că justificat. 

La vârsta deplinei maturităţi, în anul cu noroc 
sau cu ghinion 2013, "cântărind" tot ce ştiu despre 
trecutul şi prezentul enormului angrenaj al războiului 
dus de iudaism împotriva restului lumii, pot să dau o 
veste bună goimilor: a început declinul ireversibil 
al ofensivei evreieşti anti-mapamond. 

Să o luăm însă de la început. Care a fost 
prima opțiune a unei modalități de subjugare a 
lumii? Inventarea şi punerea în practică a 
comunismului, având ca fază finală dominaţia 
mondială. Amintiţi-vă de extinderea, de puterea 
partidelor comuniste la un moment dat: amintiţi- 
vă de ltalia, de Franţa, de Spania. Nu vorbim, 
apropos de Europa, de "lagărul socialist! 
binecunoscut care cuprindea Germania de Est, 
Cehoslovacia, Iugoslavia, Polonia, Ungaria, 
România, Bulgaria şi Albania. În America de Sud 
comunismul a fost stăvilit de dictaturi peste care nu 
s-a putut trece. Cu excepţia Cubei. Asia cu China, 
Coreea, Vietnam, Cambodgia, Indonezia; Africa 
invadată de propaganda comunistă învingătoare 
temporar în Libia, Algeria, parţial în Congo şi altele 
de care nu îmi amintesc. 

Odată cu desfiinţarea Uniunii Sovietice care 
susţinea financiar ofensiva iudeo-comunistă, această 
ofensivă la nivel global a murit, încet, dar fără cale 
de întoarcere. Au fost dezvăluite doar în parte zecile 
de milioane de crime înfăptuite de regimurile 
comuniste; dar modelul impus, să zicem teoretic, pus 
în practică de toţi sateliții Moscovei cu un exces de 
zel demn de o cauză mai bună, a fost modelul 
sovietic, modelul Rusiei bolşevizate. Comunismul 
rusesc a fost construit şi perpetuat de evrei, organul 
suprem de decizie care hotăra fără drept de apel 
viaţa a unei sute de milioane de ruşi de la început, 
era "Comitetul Central al Partidului”. Număra 860 de 
membri dintre care 800 erau evrei. Promovarea unei 
politici criminale căreia i se atribuie zeci de milioane 
de asasinate nu poate fi în veci disociată de 
prezenţa covârşitoare a evreilor ca factor politic de 
decizie şi execuţie. În 1979, când timp de şase luni 
am fost în contact direct şi permanent cu “ruşi” 


Pag. 6 


Rudi 


IUDAISMUL ÎN CORZI 


veniţi în România să îşi petreacă în condiţii 
excelente concediile anuale de odihnă, am putut să 
constat lucruri absolut edificatoare. La un grup de 45 
de persoane, grupuri concepute pe măsura locurilor 
dintr-un autobuz, în opt din zece cazuri conducătorul, 
responsabilul grupului era un evreu, care în mod 
normal, în viaţa de toate zilele, era director, inginer 
şef, şef contabil, secretar de partid, preşedinte de 
sindicat sau, oricum, şef în întreprinderea care îşi 
răsplătea salariaţii în acest fel. Vreau să arăt că 
puterea şi influenţa evreilor în Rusia Sovietică era 
covârşitoare, şi că prezenţa acestora în Comitetul 
Central al Partidului Comunist avea ca şi consecinţă 
ocuparea posturilor de decizie de la vârful piramidei 
şi până la ultimul loc de şef, lucru confirmat de unii 
ruşi cu care reuşeam să intru într-un dialog rezonabil. 
"Toată lumea” vorbeşte despre marele călău al 
popoarelor, Stalin, dar se ocoleşte cu ostentaţie 
constatarea logică a existenţei executanţilor direcţi 
ai ordinelor criminale. 

Pe ce s-a bazat tactica iudaică de subjugare a 
zeci de popoare în. perioada de înflorire a 
comunismului: pe teroarea exercitată asupra 
populaţiei şi pe politica de restricţionare a 
accesului la alimente şi bunuri de consum în 
general. Comerţul, în totalitate în mâinile statului, "îţi 
punea la dispoziţie” spaţii comerciale de mari 
dimensiuni, pustii! Vorbim acum de România, de 
lucruri trăite de noi zeci de ani - de noi am spus, cu 
referire la multe milioane de români; Securitatea, 
nomenclatura de partid comunist (unicul, de altfel) 
aveau magazine speciale, bine aprovizionate. Aş 
vrea să se înţeleagă de aici că nu "fac istorie”, 
vreau să vă fac conştienţi că politica iudaică de 
subjugare a românilor are aceleaşi metode, numai 
că aplicarea ei este aparent diferită. Diferenţa 
aceasta a fost obligatorie datorită falimentului iudeo- 
comunismului, dar acest faliment este departe de a 
provoca renunţarea la ideile evreieşti de 
stăpânire a lumii, aşa cum îi asigură religia 
mozaică. Deci “aceeaşi Mărie cu altă pălărie”! O 
politică economică dezastruoasă obligă cel puţin 
zece milioane de români să nu se poată folosi de 
abundența de alimente şi alte bunuri de consum din 
magazine! Pentru ei situaţia este mai umilitoare 
decât în timpul regimului comunist, când “se 
consolau” cu ideea că toată lumea 'beneficiază” de 
acelaşi tratament. 

Vorbeam de controlul prin "înfometare” şi prin 
teroare; şi una şi alta au îmbrăcat forme "mai puţin 
colţuroase”, aparent mai subtile, dar cu acelaşi efect 
fizic şi în special psihic. 

Românul este conştient că peste tot ce i se 
prezintă oficial, lupte politice, hotărâri politice 
chipurile luate în legătură cu necesităţile naţiunii, 
există un dirijor chiar dacă nu e vizibil, prezent în 
orice împrejurare în care se hotărăşte soarta 
României şi a românului. Tipul de teroare de care 
aminteam ca fiind armă de aplicare a politicii de 
dominație iudaică, nu mai are nevoie să fie 
prezentă prin uciderea în sistemul 
concentraţionar a sute de mii de români; teroarea a 
îmbrăcat alte forme de manifestare. Nu te arestează 


nimeni (deocamtată) şi nu te trimite nimenj, » 
Canal” sau "la Aiud”. Auto-controlul oricărui ca 
sau. afirmaţie care poate deveni publică, anal 
cenzura care trebuie să te plaseze permanenţ o: 
un spaţiu acceptat oficial sau presupus «. 
fiecare român a fi "ograda" în accepțiunea generală 
obligatorie, chiar dacă nu şi normală. Pe z; cai 
trece, cu mare grijă să nu se bage de Seams 
câteodată, cu brutalitate altădată prin promovarea 
de legi neconstituţionale, ”ograda” în care 
românul "are voie să zburde” este micşorată, 
Dar tot pe zi ce trece în ecuaţia echilibrulu; 
planetar apar "valori” care încep deja să ui 


îndoială Pună 
semne de mare îndoială asupra succesului finaj 


al războiului iudaic de stăpânire mondială 
Lăsăm Ia o parte deşteptarea naţiunilor deja prinse 
în “plasa” braconierilor fără scrupule. Exemplul 
unei ţări mari, Argentina, şi a unei ţări mici, Islanda 
sunt de natură să “spargă” imaginea clădită cu trudă 
milenară, de inevitabilitatea expansiunii 
necondiționate a iudaismului ca "forţă de Ocupaţie”. 
Succesul economic al Chinei şi Japoniei şi al așa. 
numiţilor "tigri asiatici” şi, era să uit, India, Brazilia, 
Turcia, ţări în care dependenţa de capitalul evreiesc 
este aproape nesemnificativă, reprezintă începutul 
sfârşitului visurilor de dominație mondială. Rolul 
Statelor Unite de "primadonă” cântând şi trudind la 
apărarea şi promovarea” intereselor evreieşti. va 
continua, dar, ca orice imperiu care moare prin 
propria greutate, îşi arată deja limitele de viaţă, 
"Statul masonic total” a ajuns la o datorie, la 15 
august 2012, de 14.800 miliarde de dolari, o sumă 
de domeniul fanteziei. Ca o confirmare a puterii 
financiare a Chinei, americanii le datorează 1050 
miliarde de dolari. Ca să vă daţi seama "cât de 
americână este America” vă prezint două aspecte: 
prima ar fi că orice “sponsorizare” a statului Israel 
este dedusă din impozitul pe venituri, poziţie similară 
cu scutirea de impozite a sumelor în "investiţii" (în 
afară de 3-4 miliarde acordate de stat ca şi ajutor 
nerambursabil anual). 

A doua "noutate" ar fi comportamentul nedemn - 
după multe păreri - ale Senatului american: pe 24 
mai 2011 premierul Netanyahu ţine un discurs în 
faţa Senatului american; în cele 45 de minute cât a 
durat discursul domnii senatori l-au ovaţionat "în 
picioare” de 19 ori! La fiecare 2 minute şi 23 de 
secunde, senatorii americani, într-un entuziasm 
debordant, s-au sculat în picioare, aplaudând toţi 
odată şi strigând: "Stalin şi poporul rus, libertate ne- 
a adus!” Na, că "am dat-o în bară”! Am greşit, 
copleşit de amintiri, dar aceste amintiri îmi spun că 
nici Stalin, dacă ar fi venit în România anilor 50, nu 
ar fi fost tratat cu atâta slugărnicie! 

Să revenim însă la subiect: Germania a plătit 
până acum Israelului 180 de miliarde de euro 
"despăgubiri" şi se pare că în acest domeniu s-au 
încheiat socotelile; nu ştiu dacă submarinele 
nedetectabile, de o valoare tactică nemăsurată (ca 
să nu amintim de preţul unui asemenea "obiect”), se 
fac în contul unei "datorii” care nu mai ia sfârşit, sau 
sunt plătite! Am pomenit de Germania întrucât e cel 
mai mare "sponsor" european al Israelului. Dacă tot 
am vorbit de Germania, aş aminti de cartea evreului 
american Tuvia Tenenbom, regizor şi director de 
teatru new-yorkez care scrie o carte intitulată "Singur 
intre germani”. Cartea este un jurnal de călătorie în 
care ia interviuri unor personalităţi sau unor 
necunoscuţi făcând parte din întreg spectrul politic. 
de la nazişti la comunişti şi încheind cu islamişti. 
Tenenbom constată că "antisemitismul" este prezent 
de cele mai multe ori, dar încă este ascuns. Nu le 
puteai aştepta de la un evreu la altceva, la altă 
concluzie, căci numai aşa ar putea să pozeze în 
victime ale oricui şi oriunde, poziţie avantajoasă 
pentru a emite pretenţii la un tratament prefereniie. 


(eontii pag. următoare 


CUVÂNTUL LEGIONAR FEBRUARIE 2013 


EXPLOZIE LA ACADEMIA ROMÂNĂ. (continuare din pag. 3) 


; Dar să urmărim cu atenție conținutul plin de 
chestii ale d-lui preşedinte A.E.RV.H. Citez "La 
timpul când s-au desfăşurat evenimentele la care 
s-a făcut referire, aveam doar 13 ani şi doar 
pentru că m-am născut evreu am trecut prin 
pericolul împuşcării în timpul execuțiilor efectuate 
fără nici un fel de judecată de către armata 
română la intrarea trupelor în Herţa (5 iulie 1941). 
Am trecut prin grozăvia convoaielor morţii pe | 
drumurile Basarabiei, în care, dacă rămâneai în | 
urmă, erai împuşcat, şi prin foame şi prin frig şi 
tifos exantematic în timpul deportării — în 
Transnistria.” 

; Cu toate scuzele de rigoare, toate cele auzite 
Şi petrecute în acuşi 80 de ani de viață mă fac să 
fiu foarte sceptic cu cei ce se declară 
supraviețuitori. Ştiţi vorba aceea: “Mulţi au fost, 
puţini au rămas”, iar în cazurile unor evrei care 
se declară eroi, “puțini au fost, mulţi au 
rămas” - nu bag mâna în foc după ce am fost 
înşelați de tot felul de declarații de gen. 

Am remarcat însă un lucru: în ultimul timp s-a 
pornit o campanile furibundă care vrea să acuze 
Armata Română de discutatul holocaust. 

E Este o minciună ordinară! Vorbiți de “execuţii fără 
nici o judecată la intrarea trupelor române în ținutul 
Herţa"? Adică cum “intrarea”? Vreţi să spuneţi "la 
recucerirea ținutului”!! 

După declanşarea războiului sovieticii au opus 
rezistență ori s-au retras; şi într-un caz, şi în celălalt 
grupuri de evrei tineri şi îndârjiți au opus rezistență 
trupelor române, au sabotat - după ce la retragerea 
trupelor române, cu un an înainte, au măcelărit tot ce 
au putut, trupe sau militari în dificultate, iar populaţia 
civilă la discreție; la revenirea Armatei Române, 
evreii despre care ocoleşte adevărul dl. Liviu Beriş 
(nu, nu minte) în proporție covârşitoare s-au retras 
împreună cu trupele sovietice, nu au rămas pe loc 
decât grupe de diversiune şi sabotaj care au fost 
tratate ca spionii în timpul oricărui război, prin 
execuţii sumare. În momentul în care una dintre 
multele afirmaţii şi acuze se dovedesc mincinoase, 
cu tot respectul (??) ne cuprinde îndoiala de tot ce 
pretindeţi că a fost şi că aţi fost! 

Poziția evreimii în relaţia cu românii şi cu trecutul 
nu respectă discutarea de pe poziţii de egalitate a 
oricărei situaţii. Luaţi aminte, tovarăşi! Vreţi să vi se 
facă dreptate şi este normal; dreptate, cu un 
neologism, se cheamă "justiţie”. Justiţia are ca 
principiu de bază ascultarea ambelor “părți”. 
Deocamdată nu se aude decât poziţia voastră. 
Asta nu este justiție, este măcel! De la măcelul 


kkt 


IUDAISMUL ÎN CORZI 


Am profitat de eveniment pentru a aduce în 
discuţie problema relaţiei dintre capitalul 
evreiesc, omniprezent în Europa, Africa şi mai 
puţin în Orient, şi instalarea ciclică a crizelor 
economice, şi pretenţiile evreilor la un 
comportament al neevreilor pe care nu ştiu cât de 
potrivit aş putea să îl numesc filosemitism. Această 
pretenţie mi se pare de o impertinenţă incalificabilă! 

Nu pot să înşir iarăşi "deserviciile” - eufemistic 
vorbind - pe care prezenţa lor a indus-o în România! 
AŞ vrea să se găsească un înţelept evreu care "să 
se obosească” şi să îmi aducă un singur argument 
pentru a demonstra că avem de ce să îi agreem 
printre noi. Amintiţi-vă, fără alte nenumărate 
exemple, că oriunde a fost folosit Fondul Monetar 
Internaţional (ca un exemplu), ruina s-a aşternut 
peste economia acelei ţări şi dependența de 
împrumuturi a luat o formă apropiată de dependența 
de droguri! Măsurile social politice impuse de F.M.I. 
au transformat ţări întregi în slugile finanţelor 
evreieşti. Felul în care un cămătar ordinar poate 
să distrugă un om sau o familie, oferindu-i 
împrumuturi cu dobânzi împovărătoare atunci când 
se află într-o situaţie disperată, prezentându-i 
tranzacţia ca pe o soluţie, este modelul de 
comportament la altă scară al marilor bănci 
evreieşti. 


CUVÂNTUL LEGIONAR FEBRUARIE 2013 


P, 


rof. Vladimir Iliescu (al treilea din stânga faţă) în aula Academiei 


virtual la cel în practică, ne-ați dovedit chiar voi că 
nu este nici o barieră. Măcelul Armatei Române la 
cedarea Basarabiei (42.000 de oameni), măcelul a 
zeci de mii de civili rămaşi pe loc. Măcelul împotriva 
poporului român, între 1944 şi amnistia din 1964, 
500.000 de morţi şi alte sute de mii de oameni 
distruşi care au pierdut totul, agoniseală, familii; 
foamete, frig şi teroare cât cuprinde. 

Cu ce pretindeți să vă faceți dreptate, cu 
hotărâri de guvern, legi oricum 
neconstituționale? Aţi trecut peste stadiul în care 
se foloseşte logica şi echilibrul? 

Mai departe citez din scrisoarea d-lui Liviu Beriş: 
“Cum poate fi numită această politică de 
exterminare programată şi aplicată de un stat 
Suveran asupra unor oameni vinovați doar 
pentru că s-au născut din anumiţi părinţi?” 

Citesc şi recitesc şi nu îmi vine să cred! Despre 
care stat vorbeşte di. Beriş? Din 1944 şi până după 
1964 milioane de români au suferit din cauză că 
s-au născut din anumiţi părinți, iar zeci de mii au 
murit din acelaşi motiv. D-le Beriş, nu ştiu cât de 
victimă aţi fost, dar acum sunteţi victima 
dezinformării. sau.a „resentimentelor..Zeci.de-mii-de 
victime "doar din cauză s-au născut din anumiţi 
părinţi"? "Orice pasăre pe limba ei piere”! Există 
nişte limite ale bunului simţ! Văspun doar atât: 15 
mai 1952 — regim controlat total de evrei, lege: 
60.000 de "copii de burghezi” au fost daţi afară din 
toate formele de învățământ! 

Nebăgare de seamă, nu prostie! Să invoci cu 
seninătate principiul de bază al politicii iudeo- 


O să spuneţi că nimeni. nu este obligat să 
accepte o asemenea tranzacţie, făcându-te prost a 
nu observa că manevre financiare la nivel naţional şi 
internaţional, manevrele lor, te-au aruncat în criza 
respectivă. Mai pe înţeles: un om merge pe stradă, 
"cămătarul” îi pune piedică şi omul cade şi nu se 
poate ridica; "cămătarul” îi spune: ”Te ajut eu să te 


ridici, dar te costă”! Te costă, până la urmă, 
dependenţa totală de "cămătar”; acesta, cu ochii pe 
tine, îţi mai pune din când în când câte o piedică, şi 
te-ai învăţat - sau te-a învăţat - să nu te mai ridici 
decât cu "ajutor"! Asta este politica financiară 
evreiască! Îţi mai înscenează şi nişte holocausturi şi 
"adio, Măgurele”! Eşti legat de mâini şi de picioare şi 
joci ca ursul pe tabla încinsă. 

Atenţie însă, modalităţile de luptă ale golemului 
iudaic nu "ratează" nici o "oportunitate"! O nouă 
ofensivă într-o direcţie pe care, de fapt, nu au 
abandonat-o niciodată, lupta împotriva 
creştinismului, făcut responsabil de curând de către 
o adunare masonică internaţională din Norvegia, de 
un fundamentalism care a generat criza economică 
(177). 

Situaţia din România ne dă speranţe? După 
părerea noastră - şi nu numai - "asistăm la un proces 
de renaştere naţională ... este vorba de o renaştere 
creştină, care cere timp, dar la care sunt oameni 
care lucrează” (dr. Florin Mătrescu), 


comuniste ca fiind potrivit pentru 
români şi creştini şi o crimă aplicată la 
evrei?! 

Mai devreme vorbeşte de “vagoane închise 
i etanş ale trenurile morţii de la laşi” (dezacordul îi 
aparţine)! Cu cine vorbiţi, d-le Beriş, cu idioţi? 
“Vagoane închise  etanş'?  Procedaţi fără 
discernământ - eufemistic vorbind. Ce fel de 
vagoane erau, este consemnat foarte clar şi este 
suficient de tragic şi aşa: “vagoane de marfă”. 
îi Precizarea cu “închise etanş” nu face decât să ne 
convingă o dată în plus că folosiți minciuna cu 
atâta lejeritate încât aruncați îndoiala asupra 
i] oricărei afirmaţii! 

Vorbiţi de aruncare în aer la Odessa? Să vă 
spun o "noutate”: vă referiţi, desigur, la Statul 
Major al Armatei Române care ocupase oraşul? 


Acela a fost aruncat în aer! 

Vorbiţi de represaliile de acolo? “La război ca 
la război”: orice sabotaj atrage represalii! O să 
întrebaţi: împotriva civililor? Vă răspund: în măsura 
în care sunt implicaţi în “războiul de partizani”. Nu au 
fost “pedepsiţi” prizonierii de război, prizonierii au 
fost aduşi în țară repartizaţi să muncească în diverse 
gospodării ţărăneşti şi au plâns când “au fost 
eliberaţi”! 

V-a scăpat totuşi ceva din alocuțiunea ţinută de 
prof. univ. Vladimir Iliescu de la Universitatea din 
Aachen (Germania), sau aţi trecut tactic cu vederea: 
“Au murit mare parte din prostie”!! Vă rămâne 
domniei voastre sarcina de onoare de a comenta 
propozițiunea: prostia deportaților sau prostia 
autorităţilor. Această propoziţie învăluită de mister 
este, fără discuţie, un reproş; dar la adresa cui? 

Voi încheia spunându-vă: nu ştiu în ce măsură 
ați trecut prin nenorocirile şi pericolele de care 
vorbiţi; oricum, pentru ele aţi fost “răsplătit” cu 50-60 
de ani de trai îmbelşugat, v-aţi bucurat poate de 
suferințele “criminalilor de români”! 

Milioane de români au suferit din greu în timpul 
iudeo-comunismului şi după 1989; lucrurile nu s-au 
schimbat decât puţin - nesemnificativ în anumite 
direcţii, semnificativ în altele. 

Pentru un trai îmbelşugat, cum spuneam, aţi 
plătit cu câțiva ani de suferințe. Pentru noi, 
pentru români, suferințele şi umilințele nu se mai 
sfârşesc! Şi să-i ferească Dumnezeu pe cei 
vinovaţi pentru aceasta: vor plăti “cu vârf şi 
îndesat” când va veni vrerea lui Dumnezeu. 
Domniile voastre nu aveți de ce vă teme: “nici 
usturoi nu ați mâncat, nici gura nu vă miroase”! 


Să credeţi că suntem'prea optimişti când afirmăm 
“iudaismul în corzi”? (expresie din box, atribuit 
boxerului în dificultate) Demersul nostru încearcă 
să acţioneze în două direcţii: 

- prima ar fi o informare permanentă (bineînţeles, 
în măsura posibilităţilor noastre) despre "manevrele" 
de învăluire a goimilor de orice nație şi orice credinţă 
în vederea subjugării şi exploatării lor; 


- a doua direcţie ar fi să vă facem conştienţi de 


două lucruri: 

1. puterea mondială iudaică a intrat în declin 
odată cu apariţia unor state care au înţeles că 
ajutoarele financiare externe sunt soluţii otrăvite, 
creând false stări de bine comparabile cu practica 
consumului de droguri 

2. sentimentul indus românilor (cel puţin) că 
lupta pentru identitate naţională şi independenţă 
ar fi inutilă din lipsa unor perspective de reuşită, 
este fals şi păgubos. "Scuturaţi-vă” de frică, de 
laşitate şi de indiferenţă! 

Amintiţi-vă de strigătul de luptă a "Pieței 
Universităţii” din 1990; "Nu vă fie Trică, comunismul 
pică”! 

"Nu vă fie frică, iudaismul pică!” dar cu 
condiţia să "nu mai staţi cu degetele în gură”! 
Atotputernicia iudaică începe să se infirme! 


Pag. 7 


Diverse 


REABILITAREA LUI RADU GYR 


Presa din 3 febr. 2013 informează că oetul 
RADU GYR, legionar martir al închisorilor Milea 
a fost reabilitat de instanțele bucureştene în urmă 
cu un an, în februarie 2012! Este curios faptul ca 
informația apare cu un an întârziere! 

: A fost reabilitat însă doar pentru poezia-manifest 
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, loane!”, nu şi pentru 
condamnarea din cadrul "lotului ziariştilor”, deşi 
toți ceilalți au fost reabilitați! Ce-a făcut atât de 
rău”, în plus față de aceştia? A fost legionar! 

Radu Gyr, conferenţiar la Facultatea de Litere 
şi Filosofie din Bucureşti, a compus sute de 
poezii publicate în volume, a scris studii critice, 
recenzii şi eseuri literare, cronici dramatice. 

Y A pătimit aproape 20 de ani de detenţie pentru 
că a făcut parte din Mişcarea Legionară, la fel ca şi 
alte mari personalităţi, ca Nae lonescu, Mircea 
Eliade, Constantin Noica şi mulți alții. i 

În timpul lui Carol al Il-lea a fost internat în 
id pentru legionari de la Miercurea-Ciuc (1938 — 

După rebeliunea legionară din ian. 1941 este 
condamnat de regimul Antonescu la detenţie, dar 
la solicitarea lui este trimis în linia întâi pe frontul 
de Răsărit alături de alți intelectuali legionari. 

La întoarcerea de pe front, în 1945 este din nou 
condamnat, în ”Lotul Ziariştilor”, şi încarcerat la 
Aiud. Printre cei 14 jurnalişti “fascişti” judecaţi de 
soția comisarului ideologic bolşevic Silviu Brucan, 
"acuzatoarea publică” Alexandra Sidorovici, 
împreună cu Const. Vicol, lon D. loan şi Avram 
Bunaciu, erau Pamfil Şeicaru (directorul ziarului 
"Curentul'), Stelian Popescu (directorul ziarului 
"Universul'), cunoscutul poet şi gânditori naţionalist 
Nichifor Crainic şi Radu Demetrescu-Gyr, 


Mişcarea Legionară ia act cu nemărginită 
scârbă de obiceiurile unei minorități care 
ține cu “tot  dinadinsul să-şi etaleze 
cangrenele psihice şi fizice. 

În cadrul acestor manifestări ale 
HOMOSEXUALILOR ŞI LESBIENELOR, statul 
iudeo-democratic ține să-şi afirme încă o 
dată sprijinul pentru orice practică în 
contradicție cu dogma creştin-ortodoxă. 

Diversiunea asocierii prin locație a 
dezmățului făcut public cu MUZEUL ŞI CU 
ȚĂRANUL ROMÂN, NU A REUŞIT. 


Mişcarea Legionară salută cu bucurie 
faptul că o serie de organizații şi chiar 


ki 


O ROMÂNIE MASOCHISTĂ? 


Să vă spun de ce: nu cred o iotă din prezentarea 
atrocităților comise de Armata Română, Când îmi 
aduci mărturie nişte cărți scrise de Marius Mircu, 
Matatias Carp, Jean Ancel sau Radu Ioanid, în care 
fantezia autorilor depăşeşte orice rațiune, care devin 
incredibile prin însuşi conținutul lor, argumentaţia se 
prăbuşeşte ca un castel de cărţi de joc la strănutul 
din apropiere. 

"Cercetarea" pe bază de presupuse mărturii 
imposibil de verificat, Când nu sufli un cuvânt (ca un 
exemplu) despre cauzele care au declanşat 
"pogromul de la laşi” din iulie 1941, şi la cifra de 
2500 de victime consemnate de "Istoria Românilor” 
(editată de o Academie Română servitoare a 
intereselor iudaice), de la cifra deja incertă dar 
acceptată de 2500, declari 12.500 de victime; 

- când nu sufli un singur cuvânt despre 
masacrarea Armatei Române la retragerea din 
Basarabia la sfârşitul lunii iunie 1940, nu sufii un 
cuvânt despre enormele resentimente a peste 


Pa9-3 CUVÂNTUL LEG 


comandant legionar, şeful regiunii Oltenia, Rog. 
legionar, fost director al Teatrelor în 1940-1941. II 

Cei 14 erau acuzaţi de instanța de tip sovietic câ 
“prin articolele de ziare, broşuri sau conferințe, s-au 
pus in slujba propagandei fasciste sau hitleriste Sau, 
au contribuit prin acțiunea lor la susținerea Unul 
regim odios”. Sentința a fost dată la 2 iunie 1945, în 
ziua când Antonescu, aflat în detenția NKVD, 
împlinea 62 de ani. . : 

În ultimul cuvânt în fața Tribunalului Poporului, 
Radu Gyr declara: “Eu am avut o credință. Şi am 
iubit-o. Dacă aş spune altfel, dacă aş tăgădui-o, dvs; 


toți ar trebui să mă scuipați în obraz. Indiferent dacă : 


această credință a mea apare, astăzi, bună sau rea, 
întemeiată sau greşită, ea a fost pentru mine 0 
credință adevărată. l-am. dăruit sufletul meu, i-am 
închinat fruntea mea. Cu atât mai intens sufăr azi, 
când o văd însângerată de moarte." i 

Este condamnat şi execută 11 ani de închisoare. 

Eliberat în 1956, este arestat din nou în 1958, şi 
condamnat la moarte şi confiscarea totală a averii 
(nu avea!), ţinut un an în lanţuri până la comutarea 
pedepsei în muncă silnică pe viață. Pentru ce? 
Pentru ardentul poem. “Ridică-te, Gheorghe, 
ridică-te, loane!”. 

D-na Simona Popa, fiica poetului, povesteşte: 

“In 1995, când se împlineau 50 de ani de Ia 
procesul din 1945, s-a făcut reabilitarea acestui lot, 
al ziariştilor. Taţi au fost reabilitați: Pan Vizirescu, 
Pamfil Șeicaru, Romulus Seişanu, Dianu, erau vreo 
14... numai Radu Gyr, nul Am făcut un memoriu 
către di. procuror general Manea Drăgulin, l-am şi 
publicat în Ziua, dar răspuns n-am primit nici până 
astăzi.” 


PROTEST 


persoane sesizează faptul că una dintre 
formele de atacare a creştinismului şi, prin 
consecință, a românismului, de către forțe 
antinaționale iudaice, este promovarea 
relațiilor între persoane de acelaşi sex. 

În acelaşi timp demnitatea nu ne permite 
să participăm la astfel de proteste 
organizate de alții nefiind invitați. Ne-am 
simţi. înjosiţi să ni se reproşeze că am optat 
pentru ideologia legionară, dar înțelegem că 
sunt destui români care ştiu foarte puţin sau 
chiar nimic despre Mişcarea  Legionară, 
neavând capacitatea intelectuală sau morală de 
a asocia enorma minciună iudeo-comunistă de 
care s-au convins, cu imaginea care le-a fost 


42.000 de familii de români măcinate de durerea 
pierderii copiilor, fraţilor, soților în măcelul "regizat şi 
executat de bande teroriste de evrei” (Gh. Buzatu — 
deja citat); 

- când nu sufli un cuvânt despre sutele de mii de 
civili basarabeni ucişi de aceleaşi bande teroriste cu 
ocazia cedării Basarabiei în tot timpul ocupaţiei 
sovietice; / 

- când nu ai reuşit să descoperi zecile de mii 
de schelete ale celor declarați victime ale 
românilor, 

- când vorbeşti de "scos ochii, tăiat limbile şi 
urechile”, de "sfărâmat picioarele” victimelor - lucruri 
imaginate de urmaşii sălbăticiei kazare; ; 

- când jandarmii refuză de a face parte din 
plutonul de execuţie a cinci terorişti evrei 
(atenţie; condamnaţi de Curtea Marţială), precizând 
că C. Ciocan se oferă voluntar, jandarmi care în altă 
ocazie trăseseră în "linia întâi” cu mitraliera, din 
spate, în legionarii din batalioanele de sacrificiu, 


Paranteză: In martie 
2011 Vladimir Tismăneanu, 
în calitatea sa de atunci, de 
preşedinte al  IICCMER, 
împreună cu deputatul 
născut în URSS Raymond 
Luca, încercase să 
blocheze demersurile de |. 
reabilitare ale lui Rady Gyr şi, de fapt, ale ua 
deţinuţilor politici legionari, urmând "modelul Moni 
Macovei” care a refuzat să-l reabiliteze pe lo 
Gavrilă-Ogoranu. Tismăneanu şi Luca au iniția A 
proiect legislativ de modificare a Legii 221/2009 Prin 
care li se interzicea dreptul la despăgubiri foştilor 
deţinuţi politic membri sau simpatizanți ai Mişcări 
Legionare, chiar dacă au pătimit în închisori 
comuniste. s 

D-na Simona Popa relatează, în coritinuare; 
“Spre. sfârşitul anului trecut am făcut cerere la 
CNSAS să văd dosarele Securităţii care îl privesc 
pe tatăl meu. In ianuarie am primit invitaţia şi... m. 
am speriat: sunt 48 de dosare şi în medie sunt cam 
300 de file. la fiecare, adică 600 de pagini, în total 
aproape 30.000 de pagini! Sunt dosare de grup, 
cum e cel al lotului ziariştilor... pe urmă, sunt dosare 
privind rebeliunea legionară. Am găsit memoriul lu, 
declarațiile martorilor care îl scoteau absolut din 
cauză şi precizarea — de care nu vrea nimeni să maj 
amintească astăzi — că Radu Gyr a înființat Teatrul 
Evreiesc...” (Notă: Dovadă a faptului că orice 
facilități le-ai face evreilor, tot vor striga că sunt 


»oropsiţi”!) 
7 Z, / / ad) 


propusă despre Mişcare! Cunoaşteţi strigătul * 
Pieței Universităţii: "Păcat, păcat de sângele 
vărsat"! Acum vorbim de sângele zecilor de mii 
de tineri legionari. 


În final, dar de aceeaşi importanță, dorim să 
se ia în consideraţie că persoanele care au 
participat declarându-se ca fiind legionari 
fac parte dintre grupurile de impostori care 
folosesc numele şi renumele Legiunii fără a 
avea nici un drept juridic şi moral. 

Pentru Mişcare semnează 


Mead Deta Codreanu 


acuzi Armata Română de atrocități? 

Când povesteşti cum, din lipsă de sare, 
familiile evreieşti deportate se adunau, plângeau 
şi strângeau lacrimile pentru a face mâncare, 
când spui că osiile de la căruțe erau unse CU 
sângele unor evrei asasinați special pentru 
aceasta, când vorbeşti de 400.000 de victime fără 
să vorbeşti de o singură groapă comună cu mii de 
schelete în ea, să se obosească cineva să ia în 
considerație afirmaţiile unor autori evrei de romane 
pur şi simplu fanteziste? 

Că tov. Cioflâncă “se jură că nu fură, dar kam 
prins cu rața-n gură”, îl priveşte; dar tovărăşia sa, 
împreună cu ceilalți tovarăşi, să creadă că pot Sâ 
ne impună pe cine să cinstim şi pe cine nu, oii 
prea de toti  Vreţi să ne controlați $i 
sentimentele, şi iubirile, şi ura? Poate doar să ne 
stârniţi ura, şi atât! 


IONAIR FEBRUARIE 2013 


d Fa | 


li CAZUL HORIA 


| ATITUDINEA SIMISTĂ 


1. Preocuparea noastră de a asigura unitatea 
Mişcării, după trecerea momentelor grele când SIMA 
manifestase atitudini mieroase, a fost contracarată 

_ prin revenirea la acelaşi sistem congenital lui şi 
oamenilor săi de casă, cu intrigi, calomnii şi fel de 

- fel de insinuări producătoare de neîncredere. 

2. Chircirea mai departe pe o bază strâmtă cu 
oameni obtuzi şi înrăiți ca PĂTRAŞCU, sau 
intriganți patentați ca STOICĂNESCU, deveniți 
odioşi încă din țară, împiedica structurarea i 
pe o bază mai largă. 

3, Slaba_ preocupare pentru problemele 
majore, deşi în experiența scurtei guvernări - după 
"nimicirea cadrelor formate de Căpitan - s-au dovedit 
| atâtea deficienţe şi cu toate ca pretenţia de a reveni 
- lacârma țării se făcea din ce în ce mai stăruitoare 

4. Privirea intereselor naționale sau ale 
Mişcării Legionare numai prin prisma intereselor 
personale. Orice participare la promovarea lor era 
condiționată de acceptarea lui sau a oamenilor din 
clica. 

5. Nici o preocupare pentru prestigiul unei 
Mişcări de renaştere morală sau pentru interesele 
statului şi, sub pretextul unor considerente tactice, 
era gala să renunțe - cum se va vedea prin fapte 
precise - la cele mai vitale interese naţionale, dacă i 
se satisfăcea pofta de mărire. 

6. Umilirea dusă uneori până la totală degradare 
față de nemți, cu fel de fel de atenți față de aceia 
care făceau legătura, cu scopul de a repara „gafa“ 
cu nevenirea lui la Hitler. 

„7.  Alterarea esenței legionare prin 
introducerea spiritului de neîncredere şi spionare 
între legionari, precum şi recrutarea de elemente 
 ariviste sau dubioase care, prin linguşire, se pretau 
la orice treabă, oricât de imorală sau amorală ar fi 
fost aceasta treabă, fapt care a făcut ca unele 
- elemente apropiate - nealterate în spiritul legionar - 
sa se desprindă cu timpul de un asemenea mediu 
infect şi iremediabil alterat. 

8. Denigrarea familiei Căpitanului, profesorului 
Codreanu, a mamei şi a celorlalți membri, fraţi şi 
surori, cu epitete pe care nici cei mai înverşunați 
duşmani nu s-au pretat să le pronunțe. 

9. Diminuarea __valorii__Căpitanulii, „a lui 
Comeliu Codreanu" - cum începeau să-i spună 
Pătraşcu şi clica lui, prezentându-l ca un „idealist 
desprins de realitate”, spre deosebire de 
„Comandantul” Horia Sima, om politic „realist”. 

10. Denigrarea de către acoliții lui SIMA nu 
numai a mea, care în tot timpul marii prigoane, de 
când ne-am cunoscut, i-am atras în mod serios 
atenția asupra greşelilor comise sau pe cale de a fi 
comise, dar şi a unor fruntaşi legionari 
supraviețuitori din marea prigoană care, prin 
faptul că nu l-au cunoscut în mod suficient, îi 
acordau mai mult credit decât merita. 


TENDINȚA DEVIAȚIONISTĂ 
A LUI H. SIMA 


Am vrut să se evite ieşirile excentrice, de 
aventură sau de degradare. Am indicat linia 
legionară a Mişcării fixată de Căpitan, ținând 
seama de realități şi de principiul de bază fixat de 
Căpitan. Problema părea lămurită. 

Dar n-a trecut mult timp şi, într-o şedinţă care a 
avut loc la 22 mai 1942, SIMA redeschide problema 
şi, pe un ton provocator, după ce-şi impută sieşi 
faptul că a avut considerente morale față de 
Antonescu şi alţii, considerente pe care nu le va mai 
avea în viitor, afirmă că „înadins a numit pe Pătraşcu 
cu conducerea grupului legionar de la Rostock; cei 
care nu sunt de acord să plece; până acum a fost 
îngăduitor, dar pe viitor nu va mai fi”. Mal mult, a 
(inut să sublinieze că "există un hiatus între el şi 

| grupul de conducere şi că se gândeşte să 
apeleze la elementele de 25 de ani” etc. 


Mişcării 


Sul 


Dee 


pu 


ET NT OPEREITFZI 
% Lă 


e i aa intii dotat ul 


poze —p 


Cale (pionantă 


SIMA ŞI MIŞCAREA LEGIONARĂ. (V) 


Toate acestea le-a 
afirmat într-o şedinţ 


comună la care 
participau, pe lângă 
membrii din  Forul 
Legionar, şi ceilalți 
camarazi care 
îndeplineau diferite 
funcțiuni pe lângă 
acest For. 

N-am reacţionat 
emotiv la acest ton 


arogant şi provocator, 
Am căutat să identific 
motivul determinant. 
Şi, printre ipotezele 
care se' puteau pune, 
cea mai consistentă mi s-a părut tendința spre 
ruptură, pentru a avea mai multă libertate de 
concesiuni față de nemți. Adică, spre a folosi 
cuvintele pe care mi le spusese cu două 
săptămâni mai înainte (la 28 februarie 1942), că 
"dacă se face instrumentul nemților, aşa cum i se 
cere, intră călare în țara”. Această preocupare am 
împărtăşit o lui Ilie Gârneaţă la 20 mai, spre a-l face 
atent că e bine să-şi stăpânească revolta pe care o 
simţise în urma provocării de la şedinţa anterioară. 
Întrucât însă problemele ridicate nu puteau fi trecute 
cu vederea fără o punere la punct, m-am gândit, 
pentru şedinţele următoare ale Forului, care 
aveau loc săptămânal, să pun în scris toate 
aceste probleme şi altele care se acumulau, în 
mod cât mai obiectiv şi fără iritări, pentru a le da 
un curs constructiv. Am preferat şi de data aceasta 
o comunicare scrisă, spre a permite o reflecţie mai 


"Ce v-am păcălit că 
sunt legionar 11...” 
(Sima deghizat) 


Am tratat atunci, cu lot calmul ieşit din 
sentimentul răspunderii, următoarele probleme: 

1. Primejdia fragmentării în “generații” 
(referitoare la ameninţarea cu „începerea luptei cu 
cei 25 de ani!”). 

2. Despre disciplina legionară (cu privire la 
abuzul care se face de cei care conduc pe bază 
de alte principii decât cele legionare). 

3. Eliminări şi autoeliminări (în legătură cu 
afirmaţia: „să plece toți cei nemulțumiți, dar să 
“rămână Pătraşcu”). 

4. Instituţii legionare (afirmarea necesității de a 
funcţiona efectiv instituția Forului Legionar). 

5. „Omul cuiva” (referitor la tendința de a-şi 
recruta oameni de casă, făcând selecționarea prin 
acest criteriu). 

6. Regionalismul (referitor la cultivarea unui 
regionalism ardelenesc față de „regățeni” sau 
„Mitici”). 

7. Infiltrarea unor elemente străine superficial 
asimilate şi congenital nesănătoase. 

8. Psihoza spiritului polițist (referitor la 
spionarea propriilor camarazi). 

9. Primejdia fariseismului (simularea credinței 
legionare în mod teoretic dar nesocotirea ei în 
comportările pe plan practic). 

Textul acestor comunicări a fost publicat în 
Volumul Nr. 6 din „Biblioteca Verde”, sub titlul: 
„Orientări pentru legionari” 

Se vede că această opoziție a mea, atât pe plan 
extern, referitor la aservirea Mişcării la germani, cât 
şi la devierile de la adevărata ținută legionară pe 
plan intern, trebuie să fi iritat pe Ştefan Cernea, un 
om cu trecut dubios adus în mijlocul grupului de 
comandă, după toate simptomele un intrus al 
Gestapoului cu consimțământul lui HORIA SIMA în 
interiorul grupului de comandă. Credea că din cauza 
opunerii mele nu-i reuşeşte operaţia de a fi absorbită 
Mişcarea Legionară în organizația nazistă, despoiată 
de tot ce avea mai original şi, în primul rând, de 
spiritualitatea creştină. 


CONST. PAPANACE 


(continuare din numărul trecut) 


La 7 iunie 1942 HORIA SIMA mă avertizează că 
îi este teamă ca şoferul lui Ştefan Cernea, care 
fugise din lagărul de la Rostock, să nu încerce vreun 
atentat împotriva noastră! 

Atunci n-am putut aprecia exact dacă acest 
avertisment pornea din preocuparea de a mă feri de 
un pericol, sau era, în realitate, o somaţie de a o 
lăsa mai moale cu opunerea la condițiile puse de 
cercurile naziste pentru absorbirea Mişcării 
Legionare. 

Tot atunci Stoicănescu mi-a spus că Cernea 
insistă pentru admiterea condiţiilor puse de nazişti 
spre a nu lăsa pe alţii să o ia înainte! Y pe 

Şi fiindcă HORIA SIMA are neruşinarea să mă 
acuze de „pronazismul meu fervent", sunt nevoit să-i 
amintesc de tumbele ce le făcea acest arivist spre 
a intra în gratiile naziste ca să ajungă iar „călare 
pe situație”. aa 

După avertismentul cu Cernea, SIMA reia din 
nou problema concesiilor față de germani, în 
mod stăruitor: Ş 

La 26 iunie 1942 mi-a spus: „De acceptarea 
schimbării numelui Mişcării depinde. întoarcerea 
noastră în țară”! 

La 1 iulie îmi spune că trebuie să se schimbe 
conducerea (se referă la For) pentru a ieşi din impas, 
iar la 7 iulie înclina pentru acceptarea lui Hitler ca 
şef suprem al Mişcării! 

La 8 iulie repetă din nou pretenţiile naziste. Atunci 
i-am spus că asta înseamnă să ne sinucidem spre a 
nu fi omorâţi! 

La 23 august 1942 îmi repeta, discutând aceeaşi 
problemă, că „dacă ne dăm pe mâinile acestora, 
Mişcarea poate ieşi la suprafață”, iar în ziua 
următoare merge şi mai departe: după o lungă 
discuție între noi amândoi în plimbări prin pădure, îmi 
spune într-un mod categoric: „Chiar dacă 90% din 
Mişcare ar fi contra, el ar accepta condițiile puse 
de nemți”! 

În esenţă i-am spus: (redau după notele luate 
atunci): 

Situaţia trebuie judecată pe traiectoria pe care o 
are Mişcarea Legionară. Noi suntem chemați să 
validăm politica Căpitanului. Dacă ajungem la 
aservire, atunci politica externă a Mişcării Legionare 
a fost greşită şi Carol al II-lea a avut dreptate în tot 
ce a făcut. Chiar crimele i se vor justifica! Noi trebuie 
să intervenim în sensul ca să conjurăm primejdia. Nu 
putem face deci o curbă pentru a cădea în servilism 
şi aservire. Mai bine să se rupă linia decât sa se 
îndoaie! Va rămâne cel puțin direcția. De altfel, 
mă gândesc că dacă generaţia noastră o coboară 
sau o reneagă, va veni o altă generaţie care se va 
lepăda de noi şi, impunându-ne slăbiciunea, va relua 
firul traiectoriei înalte proiectate de Căpitan. Pentru 
prima dată, Neamul Românesc, prin înalta 
spiritualitate legionară, tinde să intre în istorie în mod 
major. Noi nu putem nesocoti sau minimaliza acest 
Jucru. : 

Te angajezi pe un drum râu, pripit şi fără 
perspective de rezultate imediate. Date fiind intențiile 
lor, nici spatele nu-l vei avea asigurat, fiindcă, în loc 
să fii consolidat, vei fi angajat pe panta 
concesiunilor, S-ar putea ca oferta făcută să o arate 
lui Icâ Antonescu pentru a obţine de la el mai mult şi 
aşa mai departe. Trebuie să fim convinşi că nu 
putem concura pe un teren de renunțări cu o 
clasă politică decăzută şi versatilă, de proveniență 
dubioasă. Ar fi ceva oribil. 

La. acea dată nu ştiam nimic de o propunere 
germană făcută prin Mitică Predescu. Abia la 12 oct. 
1942 Mitică Predescu a cerut să aibă o întrevedere 
cu mine spre a vedea dacă sunt ținut la curent cu 
anumite propuneri făcute de germani. 


(continuare în numărul viitor) 


S/ctiuni de Vaal Dodunaru 


CUVÂNTUL LEGIONAR FEBRUARIE 2013 


Pag. 9 Ş 


Pocumanl 


RĂZBOIUL DIN RĂSĂRIT ÎN LITERATURA VREMII (III) 


După emoționantele POEZII de război ale lui 

Radu Gyr, Virgil Gheorgiu şi Al. Raicu din 
numerele trecute, continuăm serialul cu 
REPORTAJ DE RĂZBOI: 
E Numărul acesta prezentăm SELECȚIUNI. din 
incendiara carte "ARD MALURILE NISTRULUI" a 
cunoscutului scriitor şi jurnalist Const. Virgil 
Gheorghiu, tipărită în 1941, azi o raritate. 

Dar să spun câteva cuvinte despre autor: 

CONST. VIRGIL GHEORGHIU, fiu şi nepot de 
preoți din localitatea Războieni; a studiat la Liceul 
Militar „Regele Ferdinand /' din Chişinău, iar după 
terminarea liceului a renunţat la cariera militară şi a 


venit în Bucureşti unde a absolvit Facultatea de 
Litere şi Filosofie 

A fost poet, jurnalist, romancier, diplomat şi preot. 

În 1941 a plecat în Basarabia ca reporter de 
război şi a scris cartea "Ard malurile Nistrului” pe 
care a publicat-o în acelaşi an; în 1942 a scris alte 
două volume: "Cu submarinul la Sevastopol” şi "Am 
luptat în Crimeea”. 

În 1943 a fost numit atașat de presă al 
Ambasadei Române din Croaţia. Atunci a început 
lungul drum al pribegiei sale, trecând prin Austria în 
Germania, unde s-a refugiat 1944, pentru ca în 1948 
să se stabilească în Franța, unde a publicat cca. 40 
de volume. Romanul care l-a făcut celebru este însă 


(continuare din numărul trecut) 


cel intitulat "ORA 25", 
care li va aduce 
autorului o serie de 
atacuri violente în presa 
occidentală care îl 
acuza de antisemitism. 
După carte s-a făcut un 
fim cu acelaşi titlu, 
având ca interpret pe 


marele Anthony Quinn. 5 
în exil a urmat studii de Teologie la Heidelberg, 


iar în 1963 a fost hirotonit preot la Biserica 
Ortodoxă Română „Sfinţii Arhangheli” din Paris. 


ARD MALURILE NISTRULUI 
CONST. VIRGIL GHEORGHIU 


- 12 ore cu marinarii bolşevici - 


La ora patru dimineața am plecat din 
Bucureşti cu două automobile spre lagărul 
de prizonieri de la Găieşti. (...) L 

Citisem despre Rusia, despre 
comunişti şi despre oamenii noi creaț 
de regimul bolşevic, toată literatura scrisă 


am avut însă impresia că aflu adevărul 
despre această țară şi despre experienţa | 
comunistă, făcută în cei 23 de ani. ? 

Cărţile despre Rusia şi comunism erau 
scrise sau de partizanii regimului, sau 
de duşmanii lui. Aşa că şi unii şi alţii 
ocoleau adevărul adevărat. Primii vorbea 
de raiul comunist, iar ceilalți despre 
"infernul roşu”. : 

În primul rând, mă interesa adevărul 
despre această țară şi despre comunism, 
adevăr pe care nu l-am putut descoperi în 
nici una din cărţile citite. 

Sunt, într-adevăr, oamenii mai fericiţi în Ș 
Rusia bolşevică decât în ţările pe care le 
numesc ei capitaliste?Sau trăiesc oamenii 
aceştia ca într-un adevărat infern? i 

lată primele lucruri pe care aş fi vrut să le 
descifrez în sufletul, în privirile şi în vorbele 
prizonierilor ruşi din lagărul de la Găieşti. 

Nu coborâsem bine din maşini şi am zărit vreo 
câţiva prizonieri. Erau toţi băieţi tineri, între 19 şi 23 
de ani, îmbrăcaţi în bluze şi pantaloni albi de 
marinari români. 

Peste câteva minute eram în mijlocul lor. Cei 60 
de prizonieri tineri s-au adunat în jurul nostru şi am 
început discuţia. Cincizeci şi nouă dintre ei erau 
marinari care făcuseră parte din echipajul 
distrugătorului Moscova” pe care îl scufundase, 
cu câteva zile mai înâinte, marina noastră de 
război, în apropriere de portul Constanta. 

Privindu-i la față pe fiecare, nu am descoperit, 
între aceşti prizonieri, nici o figură semită. Faptul 
acest m-a surprins. în armata bolşevică se aflau, 
după cum se ştie, foarte mulţi evrei. Cum se face 
atunci că nu-i nici un evreu între aceşti cincizeci şi 
nouă de rnarinari? 

- De ce nu aveți nici un evreu între voi? 

Prizonierul, pe care l-am întrebat, a început să 
râdă cu poftă. Ceilalţi au prins şi ei a râde cu hohote. 
Eu nu înțelegeam nimic. 

- Nu aţi avut nici un evreu pe distrugătorul 
"Moscova"? întreb încă o dată pe unul dintre 
prizonierii care mi se părea mai sincer decât toți. 

- Am avut... : 

- Păi unde sunt acum evreii de pe vaporul vostru? 

Marinarii râd, însă, cu aceeaşi poftă şi par a nu fi 
dispuşi să întrerupă veselia, nici măcar pentru o 
clipă. Pricina hazului acesta tumultos trebuie să fie 
într-adevăr copioasă. 

- l-aţi omorât! 
- Nu... Nu i-am omorât, răspund toți 
prizonierii în cor. 


PRIZONIERII 


dă ei magazine... că e munca mai uşoară. 


- Atunci unde sunt? 

- S-au înecat. 

Veselia lor devine din ce în ce mai mare. Încetul 
cu încetul aflu că dintre evrei nu au scăpat decât 
ofițerii, care s-au urcat în bărcile de salvare. Ceilalţi 
evrei, care erau mateloți, s-au înecat. 

- Jidanii s-au înecat, toți, în mare, fiindcă ei sunt 
slăbănogi şi fricoşi şi nici nu ştiu să înoate. 

- Şi au fost mulți evrei pe distrugătorul 
"Moscova"? 

- Au fost de-ajuns... 

Un prizonier foarte tânăr, un agricultor, care avea 
o privire curată şi bună, ca a copiilor (nu avea, de 
altfel, decât nouăsprezece ani), începe să râdă iar. 

- Noi nici nu ştiam totdeauna care sunt evrei... 
Aflăm mai târziu, ne spune el. 

- Şi cum aflaţi voi care sunt evrei? 

- Ei!... aflăm şi noi, aşa, când suntem cu ei... 

Văzând insistenta întrebării noastre, prizonierul 
îşi înfrânge sfiiciunea şi ne spune: 

- Păi, noi aflăm dacă unul dintre noi e evreu, 
bunăoară, când mergem la restaurant. 

Nedumerirea mea era din ce în ce mai mare. 

- Cum, ca să afli ca unul dintre tovarăşi e evreu 
trebuie să te duci cu el la restaurant? 

- Şi la restaurant şi în alte părți... Vedeţi, dacă ne 
ducem cu un evreu la restaurant, atunci el caută să 
nu plătească, sau să plătească mai puțin. Şi noi 
ştiam imediat că el e evreu. 

- Pe urmă, ei împrumută bani, cu dobândă, 
tovarăşilor şi caută să înşele, totdeauna, adăugă un 
alt prizonier. 

- Şi numai după asta îi cunoaşteţi? 


- Evreii strâng, totdeauna, bani. Dacă 
unul dintre noi începe să strângă bani, noi 
A] ghicim, imediat, că e evreu. 

Prizonierii încep din nou să râdă. 

Ad - Evreii se cunosc totdeauna trădându- 
îlşi instinctele rasei, strângând bani, 

3] căutând să înşele şi fugind de muncă. 

- Ofiţeri evrei aveţi? 

- Avem. 

- Dar ce meserie au de obicei evreii la 


Aici, nu ne putem stăpâni nici noi 
| zâmbetul. (...) a — 
- Şi nu te interesează pe tine faptul că 


0 5] tara ta va fi ocupată şi că veţi fi bătuţi? 


Prizonierul răspunde, fără să se 
gândească nici o clipă: 

- Asta nu mă interesează pe mine, dacă 
batem noi sau dacă bateți voi... 

- Dar pe cine interesează? 

Prizonierul tace. Probabil nici el nu ştie pe 
cine interesează această chestiune, căci 
pentru el este absolut indiferentă. Nu numai 
pentru el, dar pentru toți tovarăşii lui din lagăr. De 
altfel nici nu discută între ei, când sunt singuri, 
aceste chestii care nu-i privesc. 

Din discuțiile care au urmat am înţeles că soldaţii 
au o teamă grozavă de a face cea mai mică obiecţie 
referitoare la ordinele superiorilor. E de ajuns să aibă 
o mică curiozitate să întrebe ceva referitor la ordinul 
primit şi soldatul este imediat împuşcat. Conducătorii 
nu au găsit necesar nici măcar să le spună că a 
început războiul. 

- Credeţi că nu trebuia să fiţi voi anunțați, înainte 
de a ieşi din portul Sevastopol, că porniţi la război? 
(Notă.: Marinarii sovietici nu fuseseră anunţaţi că 
începuse războiul!! Li se spusese să iasă în larg 
pentru... manevre!! Uluitor! Absolut de neînțeles!) 

- Da, ar fi trebuit să ni se spună. 

- Şi nu credeţi că e o greşeală că nu vi s-a spus? 

- Este într-adevăr o greşeală, dar ea îl priveşte 
numai pe Stalin, el a dat ordinul să ni se ascundă că 
e război. 

Pentru noi aceste răspunsuri sunt cum nu se 
poate mai ciudate. La început nu ştiam ce să cred. 
După o zi întreagă însă, în care timp am stat de 
Vorbă pe îndelete cu aproape toți prizonierii, am 
Văzut că, pentru dânşii aceste răspunsuri şi această 
atitudine sunt foarte fireşti. 

De când s-au născut până acum, acestor oameni 
nu li s-a spus decât că trebuie să execute şi să nu 
întrebe niciodată dacă sunt bune sau rele. "Asta! nu-i 
priveşte pe ei." Li s-a atrofiat curiozitatea într-un chip 
de necrezut. : 

Soldaţii aceştia care formează elita tineretului 
comunist nu au nici un fel de credință. Nu ştiu nimic 
despre Dumnezeu, nu ştiu nimic despre 
celelalte popoare, nu cunosc dragostea, nici 


Pa9.10 CUVÂNTUL LEGIONAR FEBRUARIE 2013 


mila. Sunt nişte maşini. ni i 
fără nici un fel de ai iu eccti 

De la naştere şi până acum ei au trăit 
izolaţi de restul lumii şi al Civilizației. sp 

După cum nu am văzut la lucruri vreo atitudine 

fată de lumea înconjurătoare, tot aşa nu am văzut 
nici la ei. bară A 
m căutat să pătrund cât mai adânc, în sufletul 
or. Am făcut eforturi pentru a-i înțelege şi a le ghici 

n gând, un sentiment, oricât de vag. 

Dar a fost în zadar. Ei nu au suflet. 

E uluitor faptul că din oameni s-au putut crea 

astfel de exemplare. 

Totuşi acesta este purul adevăr. Cu toată 

bunăvoința şi cu toate străduințele mele de a afla la 
și o cât de mică atitudine sentimentală, oricare ar fi 
ea, nu am reuşit. 

Mintea şi inima lor sunt complet pietrificate. Ei nu 
au fost educați, au fost dresați, aşa, ca animalele 
 şiau avut o singură obligaţie: de a se supune, ca o 
turmă Ș i 
Ș Ştiu că această comparaţie este tare. Dar între 
cel cincizeci şi nouă de prizonieri şi între o turmă de 
- dncizeci şi nouă de animale, nu e nici o diferență 

decât de grai şi de aspect fizic. Rațiunea şi sufletul 
superbele podoabe ale făpturii omeneşti la 
dânşii sunt inexistente. 
Pe tinerii aceştia nu-i interesează ce se va 
întâmpla mâine. Ei nu au avut niciodată dreptul să 
se gândească la asta, căci "nu-i privea pe ei". Numai 
şefii lor au voie să se gândească. 
_ Einuaunicio dorinţă, nici o sete de frumos sau 
"de mai bine. Vor să aibă stomacul plin şi atât 
- Absolut numai atât. : 
O, aspectul acestor prizonieri, când începi să 
"vorbeşti cu ei, este sfâşietor de tragic! Viaţa lor este 
despuiată de cele mai frumoase lucruri. y 

În lagărul în care stau nici unul nu cântă, nu 
- fredonează, nu se roagă şi nu visează la nimic. Nu 
- amvăzut nici unul plângând sau cu geana aburită de 
"melancolie. Tot ce se întâmplă împrejurul lor este 


"Satele şi oraşele rămâneau în urmă, unul 
- după-altul. Mergeam cu viteza mare. Când 
“avionul cobora mai aproape de pământ, 
distingeam - clar oamenii care lucrau la E 
 seceratul grâului. 
„Când am trecut de fosta graniţă care a 
despărţit Nordul Bucovinei de restul Moldovei, 
am început a vedea pe câmpuri rămăşitele 
avioanelor ruseşti, distruse în lanurile de 
“porumb sau de grâu, ori prin livezi şi pe 
- dealurile cu păşuni. Urmele războiului se vădi 
"din ce în ce mai clare şi mai jalnice, cu câtț 
„ înaintăm: tranşee părăsite, maşini stricate şi ji 
“incendiate, schelete de avioane. 
Locotenentul Isăcescu, care e cernăuţean, 
şi căruia i-au rămas în acest oraş, casa, 
întregul mobilier, cărţile şi toate lucrurile lui 
dragi, îmi arată cu degetul un morman de 
ruine fumegânde, deasupra cărora se înalță, 
albă, cupola unei biserici, la poalele muntelui, 
ascunsă între vai: 
- Storojinețul... 
„Am înțeles că oraşul a fost incendiat şi, 
deşi nu distingeam foarte bine ce este acolo, 
„ îmidădeam seama că din Storojineţ n-au mai 
rămas decât ruine arse şi, deasupra lor, 
„neatinsă, ca o minune, biserica. 


d 


iei 


Şi el se gândea tot la asta: Oare Cernăuţiul e ars? 


——. .”-.——-———.— 


„deasupra oraşului: Cernăuți. 


oraşul nu are acelaşi aspect ca Storojinețul. 
Suntem printre cei dintâi care aterizau pe 


schelete de aparate arse. Aeroportul este un 
adevărat cimitir de avioane. Toate sunt ruseşti. La 
„Vreo douăzeci de paşi de noi se află hangarul care 
„acum este numai un morman de cenuşă şi de scrum. 


Oraşul fumegând rămâne în urmă, iar pe sufletul 
nostru apasă un abur greu de tristețe şi de durere. 
Mă gândesc: oare şi Cernăuţiul a ars? Întorc fața 
spre locotenentul Isăcescu şi-i întâlnesc ochii trişti. 


Peste aproape o jumătate de oră suntem 


Din când în când zărim câte o casă arsă. Totuşi 


aerodromul din Cernăuţi. Tot câmpul este plin de 


indiferent. Nu le e dor de acasă, nu vor să învingă, 
nu vor nimic. 

Timpul şi-l petrec dormind sau vorbind ceasuri 
întregi cele mai grozave platitudini. Vorbesc lucruri 
fără nici o importanţă, stupide şi nu am văzut 
măcar unul, în cele douăsprezece ceasuri cât am 
stat cu ei, aruncând privirile, înlăcrimate sau galeşe, 
peste gardul de sârmă ghimpată. 

Nicăieri, în rândurilor lor, nici o manifestare 
omenească. 

- Ați auzit vreodată despre România? 

- Da am învăţat la scoală. 

- Şi ce aţi învăţat voi, la scoală, despre 
România? 

Prizonierul şi-a dus mâna la tâmplă pentru a-şi 
aminti precis ce a învățat, apoi a spus: 

- România este o ţară vecină cu noi, care este 
foarte săracă în pâine, foarte săracă în minereuri şi 
care are petrol. 

- Altceva aţi mai învățat despre România? 
___-Nu...Mai ştim, tot de la scoală, că în România şi 
în toate țările din Europa nu au voie să învețe carte 
decât copiii ofițerilor şi ai boierilor. 

Asta e tot ce ştiau prizonierii despre țara 
noastră. 

„l-am întrebat dacă au auzit de Basarabia. Câţiva 
ştiau că în Basarabia locuiesc "moldovani”. 

- Dar voi ştiţi că ne-ați luat, acum un an, 

Basarabia? 

Ştiau cu toții. Li s-a spus, atunci că muncitorii 
din Basarabia au făcut revoluție şi au cerut să fie 
luați sub protecție de către Ruşi care au fost foarte 
generoşi” şi le-au împlinit dorința. 

- De unde ştiţi voi astea? 

- Ne-a spus la radio şi a scris şi în ziare. 

- Şi vouă v-a părut bine ca aţi luat Basarabia? 

- Dar ce aveam noi cu Basarabia, ca să ne pară 
bine că am luat-o? spun cei trei prizonieri din fața 
mea, râzând că-i pot întreba asemenea lucruri care 
nu-i privesc. s 

Inainte de a pleca i-am întrebat încă o dată: 


CERNĂUȚI 


> 
Ş 
Andreescu 
ÎS | es 
5 


Y 
„A 


Populaţia eliberată de Armata Română şi germană, 
Ia slujba religioasă de mulțumire 


În acest hangar se aflau vreo treizeci şi patru de 
avioane ruseşti. 

În timpul unui bombardament aviația germană a 
distrus hangarul şi toate aparatele care se aflau 
înăuntru. Bombele au căzut atât de precis, încât 
clădirea aerogării care se află numai la vreo 50 m 
depărtare de hangare, a rămas neatinsă. 

Întregul aeroport din Cernăuţi este o pagină, o 
lecție de bombardament de precizie, scrisă de 
aviația germană. Bombele aruncate de germani au 
căzut, după cum arată gropile, exact paste aparatele 
inamice care se aflau pe sol. - 

Toate ferestrele elegantei clădiri a aerogării sunt 
sparte. Camerele sunt pline de hârtii aruncate, de 
mobilier stricat, de resturi de mâncare, lenjerie 


- Şi nu vă pare vouă rău că vi s-a 
ocupat o parte din țară? 

- Lasă s-o ia, ca să se termine mai 
repede războiul!... 

Şi m-au rugat să le dau câteva țigări... 

Vizita mea la lagărul de prizonieri bolşevici ar fi 
trebuit să dureze câteva ore. Totuşi nu aveam 
curajul să plec. Mai mult decât organizarea lor 
internă şi celelalte chestiuni despre care mi-au vorbit 
şi pe care le cunoşteam din cărți, mă interesa 
sufletul lor. Am venit între ei, cu o curiozitate fierbinte 
ca să aflu ce gândesc şi mai ales ce simt şi cum simt 
"oamenii noi”. 

Dar sufletul este un articol necunoscut în 
rândurile tinerilor bolşevici. Nu exagerez de fel 
spunând ca bolşevicii aceştia tineri, cu care am stat 
de vorbă, nu au nici un dram de suflet. Le-a fost ucis. 
Au fost dezumanizaţi complet şi reduşi la constituţia 
robotului. Deşi faptul acesta îl constatasem chiar de 
la primele convorbiri avute cu ei, mi se părea de 
necrezut. Şi atunci am prelungit vizita până noaptea 
târziu, l-am urmărit pe prizonieri la masă, la 
plimbare, i-am întrebat tot felul de lucruri. În van. Nu 
am întâlnit la ei nici o fărâmă de suflet. Cum s-a 
putut omori sufletul acestor oameni? 

În dormitorul lor se afla o şubă de blană care 
aparținea unui telegrafist aviator căzut cu avionul şi 
făcut prizonier. 

Ei ştiau că această şubă se îmbracă numai în 
timpul zborului şi, deşi unul dintre prizonieri era 
grav bolnav, căci răcise, şi zăcea în pat, nimeni nu 
s-a gândit să ia şuba şi să-l învelească. 

- De ce nu înveliţi bolnavul cu şuba şi îl lăsați să 
şadă gol? . 

- Păi şuba nu este făcută ca să te înveleşti cu 
dânsa, mi-a răspuns unul dintre prizonieri, foarte 
rece, de metal. El nu are dreptul să aibă nici 
iniţiative, nici sentimente, nici gânduri, căci atunci ar 
fi prost executant. De aceea i s-a ucis sufletul. 

Ce nefericite trebuie să fie mamele lor, care n-au 
născut oameni, ci roboți. 


2 murdară şi sticle goale şi sparte. Pe aici au 
trecut bolşevicii!... 
i Toate robinetele au fostlăsate deschise pentru 
ca aerogara să fie inundată. Saltelele au fost tăiate 
cu baionetele. Cineva dintre aviatorii bolşevici a 
căutat să incendieze clădirea şi a turnat peste o 
dormeză benzină, dându-i apoi foc. Flăcările au 
afumat pereții şi au distrus mobilierul din cameră, 
dar focul s-a stins singur. 

În timp ce vizitam  aerogara, 
Paul ne povesteşte 


căpitanul 
un fapt 
emoționant. 

Cu câteva zile mai înainte dânsul zbura singur 
deasupra teritoriului rusesc. Având o pană la 
motor, a fost nevoit să aterizeze la marginea 
unui sat din care armatele roşii se retrăseseră 
| cu câteva ore mai înainte. - 

j Nici nu coborâse din avion şi căpitanul 
| Andreescu a văzut populaţia din sat alergând spre 
livada în care aterizase el. 

Când grupul de săteni s-a apropiat, el a putut 
distinge strigatele lor de "ura!”. Peste câteva 
minute aviatorul era îmbrăţişat de zeci de oameni 
care se îmbulzeau spre dânsul, căutând fiecare 


măcar să-l atingă cu mâna. 

S Femeile şi câțiva bătrâni au îngenuncheat şi 
i-au sărutat pantofii, alţii îi luau mâinile şi nu mai 
conteneau să le sărute. 

Toţi locuitorii acestui sat, văzând culorile 
româneşti ale avionului, au alergat să se 
prosterne la: picioarele  zburătorului care 
reprezenta pentru ei întreaga armată care îi 
dezrobise. 

- Dacă nu veneați acum, eram pierduţi! 

Aceasta era fraza pe care o repetau la fiecare 
două cuvinte toți cei care vorbeau. 

Ce scenă ar putea ilustra mai bine suferințele 
pe care le-au îndurat țăranii sub bolşevici, decât 
aceasta: un sat întreg alcătuit din bărbaţi, copii, 
femei şi bătrâni, care se aşează în genunchi la 
picioarele primului ostaş din armată care i-a scăpat 
de tirania comunistă, sărutându-i pantofii! 


(continuare în numărul viitor) 


CUVÂNTUL LEGIONAR FEBRUARIE 2013 Pa"! 


untul tale 


NIHILISMUL — SERAFIM ROSE (XII) 


În această „nouă epocă” în care trebuie să-şi 
pună nădejdea cel mai desăvârşit dintre nihilişti; cine 
nu poate crede în Hristos trebuie şi vrea să 
creadă în Antihrist. 

Dar dacă nihilismul îşi are sfârşitul istoric în 
Împărăţia lui Antihrist, sensul lui spiritual ultim se află 
dincolo chiar şi de manifestarea finală a lui Satan: iar 
odată cu acest sfârşit care este iadul, nihilismul îşi 
găseşte înfrângerea finală. Nihilistul este înfrânt nu 
numai pentru că visul său la paradisul terestru se 
sfârşeşte în nefericirea veşnică; pentru că nihilistul 
convins — spre deosebire de opusul său, anarhistul — 
este prea dezamăgit pentru a mai crede în acel 
paradis şi prea plin de furie şi de răzvrătire pentru a 
mai putea face şi altceva decât să-l distrugă, în cazul 
în care acest paradis se va fi născut vreodată. 

Nihilistul este înfrânt mai degrabă pentru că în 
iad dorința lui cea mai profundă, nihilizarea lui 
Dumnezeu, a creației şi a lui însuşi, s-a dovedit 
inutilă. Dostoievski a descris cu exactitate, prin 
cuvintele muribundului părinte Zosima, această 
ultimă negare a nihilismului; „B/estemându-L pe 
Dumnezeu şi viaţa ce le-a fost dată, ei s-au 
blestemat singuri. ş...ţ Ei nu-L pot primi decât cu ură 
(pe Dumnezeu) şi ar dori ca Dumnezeul cel viu să 
piară, nimicindu-Se şi pe Sine şi toată zidirea 
izvodită de El. Aceştia vor arde în veci în vâltoarea 
mâniei lor, râvnind cu nesaț moartea şi nefiinţa. 
Dar pururi moartea se ya depărta de ei...” 

Marele şi invincibilul adevăr al creştinismului este 
că nu_ există distrugere; orice nihilism este 
zadarnic. Poţi să te lupți cu Dumnezeu - aceasta 
este una dintre semnificaţiile epocii moderne - dar El 
nu poate fi înfrânt şi Lui nimeni nu | se poate 
sustrage: Împărăția Lui va dura veşnic, iar cei care 
vor refuza chemarea Împărăției Sale trebuie să ardă 
pentru totdeauna în flăcările iadului. 

Una dintre intenţiile primordiale ale 
nihilismului a fost desigur să scoată din mințile 
oamenilor iadul şi frica de iad şi nimeni nu poate 
pune la îndoială succesul acestei intenții; iadul a 
devenit pentru cea mai mare parte a oamenilor o 
absurditate şi o superstiție, dacă nu o fantezie 
„sadică”. Chiar şi cei care cred în „raiul” liberal nu 
mai au loc în universul lor şi pentru iad. 


Totuşi, omul modern are o corectă înțelegere a 
iadului, ceea ce nu este valabil şi în ceea ce priveşte 
raiul; acest cuvânt şi acest concept ocupă un loc 
important în arta şi gândirea contemporană. Orice 
observator sensibil devine conştient de faptul că 
oamenii, în era nihilistă mai mult decât înainte, au 
transformat pământul după chipul iadului; iar cei 
care sunt conştienţi că se află în abis nu ezită să 
numească această stare iad. Chinurile şi nefericirea 
acestei vieţi sunt într-adevăr o pregustare a iadului, 
aşa cum bucuriile vieţii creştine — bucurii pe care 
nihilistul nici nu şi le poate imagina, atât de 
îndepărtate sunt ele de experiența sa — sunt o 
pregustare a raiului. 

Dar dacă nihilistul este într-o anumită măsură 
conştient de ceea ce înseamnă iadul, încă din 
această viaţă, el nu-şi poate face o idee despre 
proporţiile acestuia, care nu pot fi experimentate în 
această viață; chiar şi cel mai radical dintre nihilişti, 
care îşi slujeşte demonii şi chiar îi invocă, nu are 
vederea duhovnicească necesară pentru a-i vedea 
aşa cum sunt. Duhul satanic, duhul iadului, poartă 
totdeauna o mască în această lume; capcanele 
sale sunt aşezate de-a lungul unei poteci largi 
care ar putea părea multora plăcută sau cel puţin 
interesantă; iar Satana le oferă tuturor celor care îi 
urmează calea speranța şi gândul consolator al 
dispariției finale. Dacă, în ciuda consolărilor 
satanice, nici unul dintre cei care îl urmează nu este 
foarte „fericit' în această viață şi dacă în zilele cele 
din urmă (față de care calamitățile secolului nostru 
nu reprezintă decât o avanpremieră restrânsă) vor fi 
„mari nenorociri, aşa cum nu au fost de la începutul 
lumii până în zilele noastre” — totuşi, abia în viața 
viitoare — slujitorii lui Satan vor înțelege toată 
amărăciunea nefericirii lor lipsite de speranţă. 

Creştinul crede în existența iadului şi se teme 
de focurile acestuia — nu este vorba de foc 
pământesc, aşa cum îşi imaginează 
necredinciosul deştept, ci de un foc infinit mai 
dureros, pentru că, asemenea trupurilor cu care 
oamenii se vor ridica la cer în Ziua cea de apoi, va fi 
spiritual şi fără sfârşit. Lumea îi reproşează 
creştinului că crede într-un lucru atât de neplăcut; 
dar nu este nici perversitate, nici „sadism” ceea ce îl 


- SFÂRŞIT - 


POSTFAȚĂ 


(continuare din numărul trecut) 


determină să creadă, ci mai degrabă credința şi 
experiența. Numai acela care crede deplin în rai şi 
trăieşte în Dumnezeu poate crede deplin în 
existența iadului; pentru că numai acela care are o 
anume idee despre viața în Dumnezeu îşi poate face 
o idee despre ceea ce înseamnă absenţa ei. 

Pentru cei mai mulți oameni, „viaţa” de astăzi 
este un lucru neînsemnat, un lucru care se 
epuizează repede cu mici afirmații şi mici negații, 
învăluit în iluzii confortabile şi în proiectul plin de 
speranţă al nimicirii finale; astfel de oameni nu vor şti 
nimic despre iad până când nu vor trăi în el. Dar 
Dumnezeu îi iubeşte nespus chiar şi pe aceşti 
oameni, ca să le îngăduie să-L „uite” pur şi simplu şi 
„să treacă” în neființă în afara prezenței Lui, singura 
care este viața oamenilor; EI le oferă chiar şi celor 
din iad dragostea Sa, care este tortură pentru cei 
care nu s-au pregătit în această viață ca să o 
primească. Mulţi, ştim asta, sunt încercați şi purificați 
în acele flăcări pentru a deveni vrednici de Împărăția 
cerurilor; dar alţii, împreună cu demonii pentru care a 
fost făcut iadul, trebuie să se sălăşluiască acolo 
pentru veşnicie. i, 

Nu este nevoie astăzi, când oamenii au 
devenit tot mai slabi în înfruntarea cu adevărul, 
să îndulcim realităţile vieții viitoare. 

Acelora — fie ei nihilişti sau umanişti mai moderați 
— care pretind că înțeleg voința Dumnezeului Celui 
Viu şi care Îl judecă pentru „cruzimea” Lui, li se 
poate răspunde cu afirmarea fără echivoc a unui 
lucru în care pretind că ar crede: demnitatea 
omului: Dumnezeu ne-a chemat nu la „raiul” 
modern al relaxării şi somnului, ci la slava 
deplină şi îndumnezeitoare a fiilor lui Dumnezeu; 
iar dacă noi, pe care Dumnezeu ne-a considerat 
demni de a o primi, refuzăm chemarea Lui, atunci 
mai bine să primim flăcările iadului, chinul celei din 
urmă şi cutremurătoare dovezi a înaltei vocaţii a 
omului şi a nestinsei iubiri a lui Dumnezeu pentrutoți 
oamenii, decât nimicul la care aspiră oamenii cu 
puţină credință şi nihilismul epocii noastre. Nimic nu 
este mai demn de om decât iadul, dacă omul nu se 
face vrednic de rai. 


Tatiana Petrache 


Motto: Dumnezeu este o persoană şi El caută persoana. Dumnezeu are un nume şi EI îl cheamă pe om după numele său. 
Vrăjmaşul Său, fiara apocaliptică, dimpotrivă, nu are nici un nume, ci un număr: 666. Acesta este cel care schimbă numele în numere. 
lar atunci când omul încetează de a mai fi partenerul dialogului personal cu Dumnezeu, el devine un număr, aşa cum sunt prizonierii din lagăre, 
puşcăriaşii din puşcării, personalul unei fabrici; omul devine o funcţie, precum maşinile pe care le construieşte. Omul este utilizat după numărul pe care îl poartă şi 
nu mai este chemat după numele său, ca o persoană cu voință proprie. 


Teologia şi cultura ortodoxă a sec. XX a căutat să 
dea o definiție a omului într-o vreme în care 
umanitatea acestuia a fost pusă sub semnul 
întrebării, în care omul a fost desființat ca persoană 
creată de Dumnezeu şi redus la statutul de exemplar 
al speciei, înregistrabil printre fenomenele empirice 
şi utilizabil în producție. 

Ateismul diferitelor totalitarisme, 
existențialismul disperat, literatura absurdului, 
postmodernismul reprezintă tot atâtea expresii 
ale _nihilismului filosofic şi politic în cultura 
europeană. 

Cartea părintelui Serafim Rose este o critică 
teologică a fenomenului nihilist, în evoluția 
acestuia de la dimensiunea ideologică şi 
culturală la tragedia nihilismului politic şi 
existenţial, şi se înscrie într-o lungă serie de reacţii 
răsăritene la criza modernității occidentale. Este o 
carte scrisă la tinerețe, cu toată fervoarea 
convertitului care descrie propria întoarcere din iadul 
NIMICULUI şi poartă inconfundabila pecete a 

experienţei şi convertirii personale. 
Am.citit cartea de mai multe ori pentru că 
“aveam permanent sentimentul că îmi scapă 


ceva. După fiecare lectură mi-am evaluat, ca un 
arheolog conştiincios, rezultatele săpăturilor. 

La o primă lectură cartea se dovedeşte a fi o 
lucrare de apologetică al cărei obiectiv este declarat 
dintru început de autor, şi anume analiza stadiilor 
dialecticii — nihiliste, a „izvoarelor teologice, a 
rădăcinilor spirituale”, a „programului final şi a rolului” 
Revoluţiei nihiliste. 

În demersul său, părintele Serafim Rose porneşte 
de la problema adevărului şi descrie fenomenul 
nihilist la nivel conceptual, în funcţie de răspunsul pe 
care diferitele forme de nihilism îl dau la întrebarea 
„ce este adevărul?" 

Părintele Serafim operează mai întâi exclusiv cu 
instrumentele analizei logice şi demonstrează astfel 
că axioma pe care se întemeiază nihilismul în 
diferitele lui avataruri, formulată de profetul şi 
teoreticianul nihilismului, Friedrich Nietzsche — „Nu 
există adevăr, nu există stare absolută a lucrurilor — 
nu există «lucru în sine»”, este o contradicţie în sine, 
pentru că simplul fapt de a afirma că nu există 
adevăr absolut este un adevăr absolut! i 

Părintele Serafim Rose identifică 4 ETAPE ALE 
NIHILISMULUI: LIBERALISMUL, REALISMUL, 


VITALISMUL şi NIHILISMUL DISTRUGERII — pentru 
care problematica adevărului scade treptat în 
importanță şi intensitate, până la abandonarea -ei 
definitivă în vitalism şi, ulterior, la- atitudinea ostilă 
față de orice formă de adevăr absolut, în nihilismul 
distrugerii. 

În prima fază, UMANISMUL LIBERAL manifestă 
indiferență față de adevăr, pe care l-a diluat şi l-a 
limitat la aspectele convenţionale ale discursului 
demagogie, adevărul absolut devenind simplă 
metaforă şi retorică, simple ornamente de limbaj 
care ascund un gol existențial. Nihilistul acestui 
stadiu este un ipocrit care vorbeşte despre un 
Dumnezeu şi un adevăr cu care nu are nici o 
relație, aceste noțiuni nefiind decât simple proiecții 
mentale întemeiate pe Nimic. În cadrul liberalismului 
protestant concepția despre divinitate şi despre viața 
de Apoi este o proiecţie imaginară de natură 
emoţională care nu se mai întemeiază pe realitatea 
experienței existenţiale şi personale. Paradisul este 
coborât pe pământ şi se transformă într-un ideal 
de prosperitate şi de armonie în această lume — 
de aceea compromisul pe care îl propune 
umanismul este mai puțin convingător decât 


Pe912 CUVÂNTUL LEGIONAR FEBRUARIE 2013 


orice altceva, reprezentând rinci 
cauză a negării şi revoitel nui 
Liberalul crede numai în această lum 5 
neavând nici experiența, nici cunoaşterea şi 
ei credința în lumea cealaltă şi, mai presus i 
ioale, limitându-se la un „dumnezeu care nu e 
îndeajuns de puternic pentru a învia morţii. Este un 
| creştinism călduț, trist ŞI posac, responsabil de 
Y tirile unui spirit incomod ca al lui Nietzsche 
| Nihilistul acestui stadiu, spune părintele Serafim 
E oce, „trăieşte în paradisul unui nebun”, construit pe 
concepte care nu mai au nici o acoperire în realitate 
i în experiența sa personală; un paradis care 
trebuie „să se prăbuşească în fața adevărului 
lu crurilor”. Acest pseudo-creştinism este, spune 
Serafim Rose „cel mai profund anticreştinism” şi 
constituie scopul revoluției”. 
” Etapa următoare, REALISMUL, este declarat 
pragmatică şi împotriva oricărei forme de adevăr 
absolut. VITALISMUL, etapa a treia, nici nu îşi mai 
“une problema adevărului absolut, ci reduce totul la 
experimentarea momentului în ceea ce acesta are 
" mai captivant, mai original şi mai excitant. Este un 
activism frenetic prin care acest nihilist evadează 
din plictiseala cotidiană, din absurdul şi vidul unei 
“lumi care nu-şi poate găsi sensul decât în Cel care i 
“La dat, în Creatorul ei. 


“ DISTRUGERII ŞI AL REVOLUȚIEI, care în mod fățiş 
îşi propune distrugerea completă a acestei lumi 
întemeiate pe  NIMICUL filosofilor raționalişti 
“ Nihilismul distrugerii se defineşte prin doi termeni: 
REVOLTA şi NIMICUL. 
REVOLTA este în esenţă o atitudine de refuz al 
lumii, al existenței, al vieţii limitate la acest răstimp 
“efemer; este vehemența neadaptatului pe care 
" nimeni şi nimic nu îl poate mulțumi, tocmai pentru 
că nu înțelege această existență ca jertfă continuă şi 
ca perioadă de gestație pentru o altă Împărăție, 
- Împărăția lui Dumnezeu. 
An În definiţia părintelui Serafim Rose, revolta este 
"o atitudine de nemulțumire față de sine, față de 
“lume, față de societate, față de Dumnezeu, atitudine 
care se rezumă la un singur lucru, şi anume că nu 
vor accepta lucrurile aşa cum sunt'. Recunoaştem 
- aici atitudinea „evazionistă” a romanticului care se 
“refugiază în mirajul lumilor imaginare şi furia 
“inepuizabilă -a- anarhistului terorist, aşa “cum--o 
definea, spre exemplu, Mihail Bakunin: „Misiunea 
noastră este distrugerea teribilă, totală, desăvârşită, 
- inexorabilă şi universală”. 
„Definiţia NIMICULUI este foarte precisă din punct 
de vedere teologic. Părintele Serafim precizează de 
- la început că nu este vorba de „neființa” din tradiţiile 
"orientale, ci este o anxietate fără nume, este abisul 
"din sufletul omului, este „ieşirea din ființă”. Autorul 
precizează că această stare nedefinibilă de angoasă 
este „tocmai nimicul din care Dumnezeu a scos la 
“lumină pe fiecare om şi în care se prăbuşeşte' în 
chip firesc oricine Îl neagă pe Dumnezeu, tocmai 
- pentru că omul se defineşte exclusiv prin relația sa 
- cu Dumnezeu, ca chip al Lui. Lumea care odinioară 
" gravita în jurul lui Dumnezeu se roteşte acum în jurul 
NIMICULUI şi devine incoerentă, absurdă, se 
"dezintegrează, se dezbină, se fragmentează în 
je pective care şi-au pierdut unitatea şi coerenţa. 
"Intregul edificiu al culturii şi civilizației moderne 
se întemeiază pe acest NIMIC, pe un dumnezeu 
ucis de nebunul nietzschean care este de acum 
- arhetipul omului modern. Pentru că nebunia nihilistă 
a proliferat la scară universală şi a devenit starea de 
normalitate. 

Această anxietate nihilistă este fie pasivă, 
manifestată prin cultul indiferenței sau al 
disperării, al „absurdului” existenţial, fie activă şi 
agresivă care se manifestă în revolta frenetică 
împotriva întregii creaţii pe care vrea să o târască în 
acelaşi abis. 

Interesantă este evaluarea pe care părintele 
Serafim o face într-o perioadă şi într-o cultură pe 
care putem să le numim post-nihiliste. Este 
America anilor î60, "pământul făgăduinței şi al 
tuturor posibilităților”, din care au dispărut 
angoasele şi întrebările incomode despre sensul 
existenței, despre început şi sfârşit, despre iubire şi 
dezbinare. 

„Criza a trecut, ultimul protest s-a stins într-o 
înghiţitură de Coca-Cola şi un pumn de pop-corn 
consumate vizionând un talk-show la televizor. 


Ultima etapă a nihilismului este NIHILISMUL . 


Omul creat cu dorul după Dumnezeu, părintele 
său, a murit în clipa în care L-a ucis pe Dumnezeu în 
inima sa. Această făptură „nouă” s-a apucat să 
schimbe lumea, să-şi facă o „nouă lume” în care să 
funcţioneze eficient după o planificare 
generalizată. Această creatură nouă a fost 
remodelată şi reorientată pentru a se adapta la 
această lume şi pentru a uita definitiv nostalgiile 
paradisiace. Ea se află într-o permanentă mişcare 
de căutare a noului, a schimbării, a puterii, a 
excitabilităţii.. Interesele sale variază de la cele 
nobile, precum cunoaşterea şi filantropia - noutăţi 
artistice şi ştiinţifice, noi lumi de descoperit şi de 
explorat, pace, frățietate, prosperitate. şi confort, 
până la cele mai prozaice care țin de satisfacerea 
cât mai excitabilă a instinctelor. Părintele Serafim 
vede în fenomenul nihilist un proces de reeducare a 
omului care în acest proces de nihilizare pierde 
complet coordonatele Împărăției lui Dumnezeu şi 
capătă reflexele de comportament ale Împărăției 
Omului, în epoca postcreştină. Acest om reeducat 
nu se mai interesează de Adevărul creştin nici măcar 
pentru a-l nega; întreaga atenţie îi este îndreptată 
asupra acestei lumi, diversificând tot mai mult 
drogurile prin care să uite de sine şi de Dumnezeu. 


După prima lectură a acestei cărți şi după 
traducere, am simțit nevoia să merg la surse 
ştiinţifice despre nihilism, pentru că îmi era necesară 
o primă orientare după această bulversantă 
experiență a - întâlnirii cu interpretarea părintelui 
Serafim Rose. 

Martin Heidegger consideră că nihilismul este 
„mişcarea fundamentală a istoriei Occidentului” 
în măsura în care cultura şi civilizația acestuia sunt 
construite pe o falsă concepție despre lume şi 
despre Dumnezeu.  Nihilismul descoperă şi 
demonstrează că doctrina despre divinitate în 
teologia apuseană nu este decât o fabulație în jurul 
neantului, de aici decurgând deprecierea tuturor 
temeiurilor tradiţionale ale existenţei, care îşi pierde 
astfel sensul şi scopul. NIHILISMUL european 
propriu-zis debutează în sec. XIX, o dată cu 
ROMANTISMUL, şi evoluează de la atitudinea de 
conştientizare lucidă a fisurii dintre fundamentele 
raționale ale metafizicii şi realitatea efectivă până la 
anarhismul terorist care urmăreşte distrugerea 
tuturor teoriilor. politice. şi a instituţiilor. pe care.le-a 
creat această cultură. 

Manifestările psihologice ale acestei boli sunt 
pesimismul, plictiseala, _abrutizare  frivolă în 
aşteptarea catastrofei apocaliptice etc. 

Portretul-robot al nihilistului este conturat de 
următoarele trăsături: nihilistul nu respectă nimic, nu 
acceptă nimic din ceea ce se întemeiază pe credință, 
judecă totul din perspectiva unei ştiinţe pe care o 
ia drept adevăr absolut şi exclusiv, respinge orice 
formă de abstracţiune în favoarea a ceea ce este 
concret şi real, reduce creaţiile minții şi ale spiritului 
la o dimensiune comună şi „primară”: materie, 
senzaţie, aspect fizic. Nihiliştii sunt „copiii absurdului” 
(Paul Van den Boch). 

Cum se mai poate defini nihilistul? El este 
nebunul care, după ce a încercat să se ridice la 
cer, la Dumnezeu şi la adevăr „trăgându-se de 
păr” (Nicolai Berdiaev), şi-a dat seama că nu poate 
decât să-şi smulgă perii din cap şi de aceea a ajuns 
la concluzia că nu există nici cer, nici Dumnezeu, 
nici adevăr. | 

Omul acesta a descoperit că ne tragem din 
maimuță, „prin urmare trebuie să ne iubim unii pe 
alţii” (Vladimir Soloviov), dar şi-a dat seama că 
instinctele maimuțăreşti sunt prea limitate pentru 
idealul de iubire la care aspiră, prin urmare a 
decretat cu cinism că nu există iubire. 


Nihilismul este în esență urmarea firească a 
unei teologii eronate, care L-a supus pe 
Dumnezeu unui proces de antropomorfizare, de 
transformare a Lui într-un obiect al intelectului, 
devenind astfel accesibil inteligenței autonome a 
omului. Dumnezeu a fost astfel încadrat într-un pat al 
lui Procust pentru a corespunde premiselor rațiunii 
umane. De aceea nu se poate afirma că nihilismul 
apusean respinge Revelația divină, pentru simplul 
motiv că nu o cunoaşte; nihilismul a condus în 
cultura apuseană la construirea de surogate 
mentale pentru Dumnezeu şi de convenții morale 
pentru sfințenie, relative la epoci şi la interese 
efemere. Nihilismul este o consecință firească a 


conținutului exclusiv raţional pe care 
Evul Mediu apusean l-a dat 
cunoaşterii lui Dumnezeu. 


La un moment dat NIETZSCHE i 
decretează că nu există Adevăr absolut şi că 
Dumnezeu a murit şi introduce în cultura europeană 
adevărul relativ şi perspectival. Conştientizarea 
acestei situaţii produce abisul, neantul, vidul şi 
angoasa existenţială pe care sufletul uman nu le 
poate suporta şi se revoltă, după care distruge 
Vechea Ordine a realității într-un ciclu de revoluții: 
Revoluţia Franceză, revoluții culturale, ştiinţifice, 
revoluția bolşevică, revoluția bioetică. 

După distrugerea prin revoluții a omului vechi 
şi a lumii sale urmează sforțările prometeice de a 
întemeia pe NIMIC utopiile paradisurilor terestre 
în care omul nou să funcționeze corect. 

Scenariul este acelaşi, diferă doar epilogul şi 
definițiile date adevărului şi nimicului.. În viziunea 
curentă, epilogul este cu happy end: omul vechi şi-a 
deconstruit toate miturile pe care îşi întemeia viața, 
pentru că în realitate îi falsificau viața, iar acum este 
lber să trăiască după o „concepţie de viață” 
personalizată. 

În înțelegerea părintelui Serafim Adevărul este 
Dumnezeu care S-a întrupat în istorie, iar Nimicul 
este refuzul iubirii lui Dumnezeu, vidul non-relaţiei, 
şi „nu nimicul absenței şi al nonexistenţei”. 

Omul Îl poartă în spate pe Dumnezeul pe care L- 
a ucis. Pătrundem în cadru şi vedem o cetate în 
ruină, pustiită. Printre. ruinele cetăţii se preumblă 
bâjbâind un nebun care poartă în spinare un 
cadavru. Este un nebun cu un dumnezeu ucis, dar el 
nu ştie că acesta este un fals dumnezeu, un 
dumnezeu construit după chipul şi asemănarea 
minţii sale bolnave. Este un dumnezeu cu care 
nebunul nu a vrut niciodată să vorbească, pe care nu 
şi-a dorit niciodată să-l asculte şi să-l primească în 
paradisul său mărunt. O idee perfectă de care nu 
avut niciodată nevoie în existența lui, ci doar a 
folosit-o ca să-şi demonstreze savant originea tuturor 
mişcărilor şi l-a investit cu rolul de prim motor. Până 
la urmă s-a prăbuşit în abis şi acolo nu l-a întâlnit pe 
acest dumnezeu, ci s-a întâlnit doar cu propriile lui 
spaime, cu umbra sa. Aşa şi-a dat seama că este 
nebun, pentru că acel dumnezeu al lui pe care îşi 
întemeiase cetatea nu era decât un abis şi o distanță 
şi neantul însingurării sale. Aşa s-a decis să se 
declare nebun, nu înainte de a-l zdrobi de pereții 
abrupți ai hăului, după care a decretat nebunia ca 
stare oficială de normalitate. 

A doua imagine, prin care părintele Serafim 
Rose încheie şi sintetizează descrierea celor 
patru stadii ale nihilismului, este cea a ochiului 
bolnav a cărui capacitate de percepție a realității 
se diminuează în cele patru faze ale bolii. 

Eroarea liberalismului este de a considera drept 
sănătos ochiul bolnav şi de a identifica drept realitate 
această percepţie trunchiată a fenomenelor. 

Etapa următoare, realismul, care este declarat 
pragmatică şi ostilă oricărei forme de adevăr absolut, 
corespunde momentului în care ochiul nu mai 
percepe decât obiectele aflate în apropiere, iar 
cele aflate la distanţă, şi aşa destul de nedesluşite, 
devin de-a dreptul invizibile, de aceea pacientul este 
încredințat că altele nici nu există. 

Vitalismul nici nu-şi mai pune problema 
adevărului absolut, ci reduce totul la experimentarea 
momentului. Este momentul în care infecția se 
preschimbă în inflamare, chiar şi cele mai 
apropiate obiecte devin confuze şi deformate şi 
apar halucinații. 

Ultima etapă este nihilismul distrugerii care este 
asociat cu „orbirea totală”, când boala se 
răspândeşte în tot restul trupului, provocând agonie, 
convulsii şi în cele din urmă moartea. 

Mi-am adus aminte de o apoftegmă a Cuviosului 
Macarie Egipteanul: „Povestea Awa Macarie: 
umblând odată prin pustie am găsit o căpățână de 
mort aruncată la pământ. Şi clătinând-o cu toiagul 
cel de finic, mi-a grăit căpățâna: <<Eu am fost 
slujitor al idolilor şi al elinilor celor ce au petrecut 
prin locul acesta, iar tu eşti Macarie, purtătorul de 
duh şi în orice ceas te vei milostivi spre cei ce sunt în 
chinuri şi te vei ruga pentru dânşii, se mângâie puţin. 
Noi, cei ce nu am cunoscut pe Dumnezeu, măcar 
suntem miluiți puţin, iar cei ce au cunoscut pe 
Dumnezeu: şi s-au lepădat de EI şi nu au făcut 
voia Lui, dedesubtul nostru sunt>>.” 


CUVÂNTUL LEGIONAR FEBRUARIE 2013 P25:13 


nenule su“ 


PAŞI PE AMINTIRI (VIII) 


(continuare din numărul trecut) 


- CHERSON -— ISTMUL PERECOP — CRIMEEA - 


Aspectul monoton al marelui oraş 
NICOLAEV cu sute de blocuri cenuşii toate trase 
la indigo şi, mai ales, lipsa aproape totală a 
monumentelor istorice, ne-a determinat, fireşte, 
să scurtăm vizita în această localitate, deci să [NE 
nu mai înnoptăm la hotel, ci să mergem în 
următorul oraş, CHERSON, aflat la cca. 60 km 
depărtare. 

Am ajuns aici seara târziu, cazându-ne la cel 
reprezentativ hotel, "Fregata”, denumire perfect 
justificată întrucât se află amplasat lângă portul 
construit la gura de vărsare a Niprului în Marea 
Neagră. De la ultimul etaj, 15, unde am fost cazaţi, 


panorama era splendidă, având o perfectă vizibilitate | 


nu numai asupra portului ci şi a caselor de la 
marginea oraşului. 
CHERSONUL este actualmente un oraş de 


dimensiuni medii, având o populaţie de 330.000b 


locuitori. A fost fondat în 1778 de către Grigori 
Potemkin. 


Per pedes oraşul poate fi vizitat în numai 3-4 ore, [Fă 


dar rămâi încântat de aspectul său. Are multă 
vegetaţie, străzile sunt largi şi drepte, blocurile au 


este Biserica Ecaterina a II-a, unde îşi are somnul 
a II : I 


de veci ctitorul Chesonului, Grigori Potemkin. 
Biserica a fost închisă pentru credincioşi în anii "90, 
schimbându-i-se destinaţia în muzeu ateist. Slujbele 
au fost reluate în 1990, când frumoasa construcţie 
ortodoxă a fost renovată. 

În contrast cu prăbuşirea şi destrămarea URSS- 
ului există încă denumirile de nuanţă comunistă: 
bunăoară parcurile "Lenin” şi "Comsomof' (numele 
organizaţiei sovietice de tineret), stadionul "Dinamo", 
statuia lui Lenin, masivă, se află, ca”şi cea de la 
Nicolaev, pe un soclu de granit, nebăgată în seamă 
decât de copiii care se jucau în jurul ei. 

Am zăbovit mai mult în portul turistic, unde tocmai 
acostase vasul de croazieră "Kiev”, plin de turişti. 
Îmbarcarea lor a avut loc la Kerci şi au făcut ocolul 
peninsulei Crimeea în cursul a 8 zile. |şi petreceau 
ultimele ore ale acestei minunate vacanțe în „ 
piscina de pe vas, făcând plajă în şezlonguri sau [E 
mâncând ceva la restaurant. : 

Chersonul a fost cucerit de armatele 
germano-române în septembrie 1941, dar A 
intensitatea luptelor nu a fost aşa de mare ca în 
oraşele din faţa sa, de fapt baricada pentru a 
bloca accesul Crimeei - în speţă Nicolaev, de 
care am vorbit, şi Berislav. 

Fotografiile făcute în timpul luptelor arată 
bucuria localnicilor care sperau, odată cu 
alungarea trupelor sovietice, că îşi vor făuri o 3ă 
viaţă nouă, liberă, fără teroare şi neîncorsetată 
de dogme comuniste. 


De la Cherson în peninsula CRIMEEA se Bă 
ajunge străbătând ISTMUL PERECOP. 

Aceasta este o fâşie foarte îngustă, având între 5 

şi 7 km lățime, şi şi-a luat numele de la 

cetatea tătară Perekup. Lăţimea foarte mică 


înălţimi medii. Obiectivul principal care trebuie vizitat 


obliga la un atac de front, fără nici o posibilitate de 
manevră, deci era ideală pentru apărare. 

Armata Roşie dispunea de câmpul de luptă de 
trei linii de apărare, remarcabil concepute, cu baraje 
de mine, şanţuri anticar, brâuri de cazemate, care 
păreau inexpugnabile . Debarcarea de pe mare era 
exclusă din cauza reliefului. 

Trupele germano-române conduse de Erik 
Hansen, şeful Misiunii Militare Germane a 
Armatei de Uscat din România a declanşat 
primul atac spre Istmul Perecop, reuşind să 
cucerească a doua zi localitatea cu acelaşi nume, 
să treacă apoi la aşa-numitul "şanţ tătăresc” şi să 
ocupe, după lupte sângeroase, localitatea 
Armeanskul. 

Ruşii s-au retras pe o nouă poziţie de apărare, 
Suvorovo - Krasnaperekapst şi canalul Crimeei care 
asigură alimentarea cu apă de la râul Nipru. Şi 
aceste obstacole au fost înlăturate după câteva zile 
de lupte crâncene purtate de Armata a IIl-a Română 
şi Corpul 30 Armată german. Drumul spre peninsula 
Crimeea era aşadar liber. 


Şoseaua pe care am străbătut-o îndreptându-ne 
spre Simferopol, capitala peninsulei, nu mergea pe 
malul Mării Negre, ci pe mijlocul istmului. De-o parte 
şi de alta a panglicii de asfalt, numai câmpuri de sute 
de hectare cu floarea soarelui, fapt ce crea o 
imagine splendidă. 

Parcurgând îngustul istm Perecop şi trecând de o 
vale adâncă denumită sugestiv "Valea Tătarilor”, am 
ajuns în partea nordică a peninsulei CRIMEEA 
despre care s-a spus că era giuvaierul cel mai de 
preţ din teritoriul imensei Rusii. 

Dar să descriu în câteva cuvinte acest ţinut în 


formă de diamant care străluceşte în apele Mării 
Negre, care astăzi este cel mai fascinant colţ al 


UCRAINEI. 


“Imai impresionante 


În urmă cu patru secole CRIMEEA era ţara 
de suflet a tătarilor care o ocupau şi o 
administrau în întregime. Ascunde încă istorii şi 
mistere nebănuite, ea este deopotrivă patrie şi 

rană sângerând nostalgii în sufletul oricărui 
Bltătar. Crimeea este loc de reculegere şi 
pelerinaj. 

Se numea odinioară "Riviera Rusă”, 
servind peste 250 de ani drept loc de 
promenadă pentru aristocrația rusă, generaţii 
întregi de ari poposind sezonier aici, departe de 
asprimea iernii ruseşti, pentru o recuperare şi 


"| desfătare inedită. 


Chiar dacă Hrusciov a hotărât ca peninsula 
stâncoasă să facă parte din Republica Sovietică 


al Federativă Ucraineană, Crimeea nu şi-a schimbat 


aerul cosmopolit de adevărată poartă a Orientului şi 
loc de trai în relativă linişte şi armonie pentru 
diferitele seminţii care o populează. 

Beneficiază de 
cel mai variat relief, 
unele dintre cele 


peisaje şi cea mai 
blândă climă de pej 


întregul teritoriu 
ucrainean. Clima, 
aproape 


mediteraneană, a 
transformat plajele 
sudice ale Crimeei 
în destinaţia 
favorită a 
vacanţelor de vară 
pentru milioane de 
ucraineni şi ruşi; numărul turiştilor, în creştere de la 
an la an, te face să te gândeşti că această-peninsulă 
va deveni în scurt timp una dintre destinațiile de 
vacanţă favorite pe plan european. 

Staţiunile balneo-climaterice abundă aici, fiind 
faimoase pentru ape minerale şi vinuri. 

Ofensiva împotriva Crimeei a început la 24 
sept. 1941 şi s-a încheiat în iunie 1942 prin 
cucerirea ultimului punct de rezistenţă sovietic, 
oraşul-port fortificat, Sevastopol. 

Luptele au atins intensitatea maximă în perioada 

27-29 septembrie, când sovieticii au reuşit să rupă 
frontul pe mai multe direcţii şi să se infiltreze adânc 
în spatele dispozitivului Corpului de Munte român şi 
Corpului 30 Armată germană. Cu toată presiunea 
puternică executată de inamic, militarii români au 
luptat admirabil, reuşind să consolideze continuu 
poziţia de apărare. Cele mai aprige încleştări le-au 
dus vânătorii de munte la Malaia Belozierka; 
eroismul lor a fost sublim. S-a acoperit de glorie 
conducătorul lor, gen. Gheorghe Avramescu, 
care a fost arestat apoi de ruşi în ian. 1945, în timp 
ce lupta pe frontul de Apus, în Ungaria! 
Pe frontul Crimeei au luptat aproape toţi 
7] generalii de elită ai Armatei Române: Nicolae 
Mazarinii, lon Alecu Sion, Corneliu Dragalina, 
Petre Dumitrescu, comandantul Armaţei 3 
Române, Nicolae Dăscălescu, Ilie Şteflea, şeful 
Marelui Cartier General român, Constantin 
Constantinescu-Klaps, comandantul Armatei. 4, 
|] Radu Korne, Platon Chirnoagă şi, nu în ultimul 
rând, mareşalul lon Antonescu. 

După 10 zile de lupte grele diviziile germano- 
române au rupt apărarea inamicului, cucerind 
Simferopolul la 1 nov. 1941. La asaltul oraşului 
Armata Română a participat cu şase brigăzi de 
munte şi de cavalerie (cca. 75.000 militari), 
/] capturând împreună cu trupele germane peste 
100.000 militari sovietici, 200 tancuri, 600 tunuri. 


(continuare în numărul viitor) 


Peo.1 CUVÂNTUL LEGIONAR FEBRUARIE 2013 


„1 


ISTORIE NECENZURATĂ 


- premii în cărți - 


Gondiţii de participare: vârsta max. 35 ani: 


e adresa sediului, sau se pot da personal, 
E: apariției revistei. Premiile se vor ridica de | 


RĂSPUNSUL ESTE URMĂTORUL: 


CUM ŞI CAND - 

A LUAT NAŞTERE "FRĂȚIA DE CRUCE”: 

Corneliu Zelea-Codreanu, responsabil cu 
rganizarea tineretului în Liga Apărării Naţional- 
Creştine (LANC) condusă de prof. A.C.. Cuza, a luat 
iniţiativa educării acestuia în perioada în care a 
"stat închis la Văcăreşti (1923 — 1924) din cauza 
“complotului studenţesc”. 
să începem, după planurile care erau gata, 
organizarea întregului tineret al țării cu ELEVII ŞI 
- ELEVELE cursului superior de liceu şi chiar cu cei din 

rsul inferior, cu şcolile normale, cu şcolile de 
meserii, cu seminarele, cu şcolile comerciale şi cu 
făcăii de la țară. Toţi aceştia trebuiau să crească în 
tul credinței care ne însuflețea pe noi, pentru ca. 
" PÂNĂ LA MAJORAT să apară pe câmpul politic 
nde se va decide soarta luptei noastre, serii după 
i, ca nişte valuri de asalt care vin din urmă şi nu 
mai sfârşesc. Organizarea acestui tineret, în afară 
de necesitatea autoeducării, mai este necesară şi 
"spre A-L FERI ŞI IZOLA DE POLITICIANISM şi de 
_ infecția lui. Coborârea infecţiei spre tineretul 
“românesc înseamnă nimicirea noastră şi victoria 
deplină a lui ISRAEL. Această organizare a 
tineretului va rezolva însăşi problema 
- politicianismului care, nemaiprimind-- elemente 
nere, va fi condamnat la moarte prin inaniţie, 
prin lipsă de alimentare. 

" Această organizare, aşa cum o vedeam noi (n. 
"n. "Văcăreştenii”), a unei întregi generații tinere 

âneşti, urma __să fie secţia tinerească a 

organizației politice LANC, cu scop de educaţie.” 
- (Corneliu Zelea-Codreanu — "Pentru legionari”) 
"DIN ACEST MOTIV Frăția de Cruce a luat ființă 
in 1924, înaintea fondării Legiunii: Corneliu Zelea- 
Codreanu a purces la educarea tinerilor din şcoli şi 
licee înainte de crearea Legiunii. 
„ Această secție de tineret proiectată în cadrul 
LANC urma să se numească "Arhanghelul 


- Dar, cum LANC s-a scindat în două, Corneliu 
lea-Codreanu s-a hotărât să întemeieze propria 
organizație politică, Legiunea "Arhanghelul 
Mihail”. lar secţia de tineret a acesteia avea să 
capete numele de ”Frăție de Cruce”. 
DENUMIREA de "frate de Cruce” o întâlnim în 
Biserica Ortodoxă, unde copiii botezați în aceeaşi 
apă se numesc toată viaţa lor "fraţi de cruce”. De 
asemenea, o întâlnim în istoria românilor şi în 
legendele româneşti, cu sens mai apropiat de şcoala 
legionară: doi sau mai mulţi români, ale căror inimi 
băteau la fel, se legau frați între ei pentru scopuri 
înălțătoare întru realizarea cărora invocau puterea 
sacrificiului şi, cum crucea este simbolul sacrificiului, 
ei se numeau "frați de cruce”. 
PRIMA REFERINȚĂ despre Frăția de Cruce şi 
„aclivitatea acesteia găsim în cartea "Pentru 
legionari”, în care Căpitanul povesteşte că la 6 mai 
„1924 a adunat studenți şi membrii primei Frății 
de Cruce (înființate Ia laşi), elevi de liceu, pentru 
Construirea "Căminului Cultural Creştin” de la Râpa 
Galbenă (laşi). 
: Normele de organizare SCRISE vor apare însă 
“a detaliate într-un ÎNDREPTAR abia în 1937. De altfel, 
ŞI modul de funcţionare al Legiunii "Arhanghelul 
“a Mihail” s-a cristalizat pe parcursul a câțiva ani, 


la sediu, până la data de 10 a lunii următoare | 
a redacţie. 


RĂSPUNSUL CORECT LA ÎNTREBAREA LUNII IANUARIE: 

"Dece Corneliu Zelea-Codreanu a înființat Frăția de Cruce înaintea fondării Legiunii?” 
 afostdat de Tudor Anghelescu din Sibiu, 28 de ani | 
care a câştigat cartea "Cal troian intra muros — Memorii legionare” — lon Dumitrescu-Borşa. | 


răspunsurile se vor trimite în scris pe 


"Cărticica şefului de cuib” apărând în 1933, după 6 
ani de existență. EXPLICAȚIA este simplă: "a face o 
mişcare nu înseamnă a-i face uniforme, nasturi etc., 
nu înseamnă a-i elabora modul de organizare, nu 
înseamnă măcar a-i formula legislaţia, normele de 
conducere, înşirând logic textele pe hârtie. După 
cum a'crea un om nu înseamnă a-i face hainele, 
nici a-i fixa principiile de conduită şi nici a-i 
stabili programul de acțiune. A crea o mişcare 
înseamnă, în primul rând, a crea, A DA NAŞTERE 
UNEI STĂRI DE SPIRIT care nu-şi are sediul în 
rațiune, ci în sufletul mulțimii." (Corneliu Zelea- 
Codreanu). 


PRINCIPIILE Frăției de Cruce erau IDENTICE cu 
cele ale Mişcării Legionare: "Toate situațiile se 
judecă prin două prisme: a Neamului şi a Bisericii 
Creştine” ("Frăția de Cruce” - Gh. Istrate). 

DIFERENȚELE constau în modul de organizare, 
în mijloacele de acţiune şi în faptul că în această 
organizație erau încadrați NUMAI MINORII, ELEVII 
DE LICEU (care nu aveau voie să activeze 
politic). Limita maximă _de_ vârstă: 19 ani. Ei 
constituiau "PEPINIERA" MIŞCĂRII. 

"Practică, nu teorie seacă, aceasta este şcoala 
legionară; metoda educativă: a încercărilor, nu 
percepere “simplă, abstractă, ci” aplicare “practică, 
pentru că însuşirea spiritului legionar nu se poate 
face prin "citit" sau "auzit", ci numai prin trăire, şi 
numai educația făcută la timp, "cu lingurița”, este 
temeinică.” 

Primul şef al Frăţiilor de Cruce pe țară a fost ION 
MOȚA. l-a urmat MIHAIL STELESCU. După 
trădarea comisă de acesta, începând din 1934 
conducerea "Frăției de Cruce” a fost încredințată de 
CĂPITAN comandantului legionar GHEORGHE 
ISTRATE, valoros pedagog (martir legionar, asasinat 
în masacrul elitei din noaptea de 21/22 sept. 1939), 
care a formulat în scris principiile de organizare. 


DE CE dă 

A LUAT NAŞTERE "FRAȚIA DE CRUCE”: 

- Copilăria şi adolescenţa constituie perioada 
în care copilul îşi face cu adevărat educația 
pentru toată viața lui 

- Rolul educațional al părinților era aproape 
inexistent deoarece copiii, în marea lor parte fii de 
țărani, nu puteau beneficia de îndrumarea părinţilor 
(fiind plecați la oraşe, la şcoli). 

Notă: În zilele noastre părinții sunt prea absorbiți 
de servici, de câştigarea existenţei, pentru a se mai 
ocupa şi de educarea propriilor copii! 

- Rolul educațional al şcolii era, de asemenea, 
inexistent - ca şi în zilele noastre! - punându-se 
accent pe pregătirea strict intelectuală, nu şi pe 
formarea de caractere 

- SCOLARII de astăzi vor fi conducătorii de 
mâine; şi de modul în care tânărul primeşte 
educaţia la această vârstă depinde trăinicia 
societății de mâine. 

EXTRASE din cartea "FRĂȚIA DE CRUCE", 
1937, scrisă de comandantul legionar GHEORGHE 
ISTRATE, şeful Frăţiilor de Cruce pe țară: 

"Vor creşte copiii în spiritul egoismului, 
aşişderea va fi societatea de mâine, pornită pe 
drumul pierzării, fără coeziunea elementelor. din 
care se compune. Dar nu numai societatea, ci 


i ÎNTREBAREA LUNII FEBRUARIE: Ce a reprezentat "Comitetul de 100"? 
fa PREMIU: "Scrisori studenţeşti din închisoare” — Corneliu Zelea-Codreanu. 


CUVÂNTUL LEGIONAR FEBRUARIE 2013 29-15 


LU PTT UI II Teza === 


Neamul acela se va prăbuşi, fiind stăpânit de duhul 
trădării şi al laşităţii, duh îmbibat în structura fiecărui 
individ crescut la umbra unei astfel de şcoli. Iarăşi, 
dacă vor creşte copiii în spiritul înfrățirii în jurul 
unui scop măreț şi comun, al unui ideal, care să fie 
idealul Neamului lor, societatea de mâine, 
reprezentată prin ei, aşişderea va fi, iar nația 
întreagă, fiind stăpânită de duhul eroismului pe toate 
tărâmurile, cu voia lui Dumnezeu, va străbate 
veacurile tot mare şi puternică.” Ca 

"Jdealul îl face pe om să fie hotărât, şi cine 
este hotărât, învinge. Biruințele de orice natură 
sunt în funcție de curajul cu care te-ai apucat să faci 
ceva. Greutățile sunt lăsate de Dumnezeu ca să ne 
încerce. Să ne purifice sufletele." 

»Aruncând o privire In viața şcolărească a 
României de astăzi ţi se frânge inima de durere 
văzând falsitatea educaţiei în care sunt crescuţi 
copiii. 

Din punct de vedere intelectual, şcolarului i se 
îmbibă creierul cu o serie de abstracțiuni, din care 
prea puţin mai retine până la absolvire. 

Educaţie sufletească ori nu există, ori i se dau 
directive cu totul în afară de cerințele sufletului 
românesc. 

În--fine,- educaţia fizică este deformată, 
superficială. Apoi, ori li se dă copiilor o viață de prea 
multă libertate - pedagogia celor dezinteresați, ori |i 
se îngrădeşte viața prin uciderea oricărui spirit de 
iniţiativă a individului. 

Şi cine nu observă şi nu trăieşte tragedia mare a 
degenerării şi prăbuşirii naţiei româneşti!” 


ÎNSĂ "NU ORICINE va putea ABSOLVI această 
scoală; căci, firesc este că, după cum constituţiile 
fizice cu anumite debilități nu pot ieşi din această 
stare, oricâte medicamente şi îngrijiri li s-ar da, de 
asemenea, indivizii cu anumite debilități sufleteşti 
nu se pot vindeca, oricâtă şcoală s-ar face cu ei." 


Rolul Frăției de Cruce era acela de a educa 
tineretul şcolar (ELEVII) şi de a creşte tânăra 
generație în spirit pur românesc (adică naţionalist şi 
ortodox în acelaşi timp), ferind-o de virusul 
indiferenţei, al egoismului, al lenei, al laşității, al 
mişeliei, al corupției, de primejdia contaminării 
ideologice antinaționale şi anticreştine, cu care 
cochetau mulţi intelectuali. Ca linie generală, în 
şedinţele Frăției de Cruce se căleau şi trupul, şi 
sufletul, se imprima spiritul legionar, principalele 
coordonate fiind: 

- camaraderia, 

- onoarea, 

- gândirea, discernământul, 

- curajul; 

- credinţa, 

- spiritul organizatoric, 

- munca, 

- spiritul de jertfă, 

- tăcerea, 

- corectitudinea, 

- ordinea, punctualitatea. 

- voinţa şi hotărârea, 

- educaţia morală şi educaţia fizică. 


Frățiile de Cruce alimentau, după puterile lor 
materiale, lupta legionară. 


be E Zr daciei 


„chiar şi împotriva intereselor țării 


NICADOR 


Geta Boeriu — Bucureşti: Pe 
bună dreptate istoricii susţin că 
decizia regelui Mihai | de a 
anunţa că începând cu data de 
10 mai 2011 toate legăturile 
istorice şi dinastice dintre Casa 
Regală a României şi Casa 
Principiară de Hohenzollern iau 
sfârşit, este doar oficializarea 
tardivă a unei hotărâri din 1916. 
lată de ce; în timpul primului 
război mondial familia regală din 
Germania l-a renegat pe 
Ferdinand, ştergându-i numele 
din arborele genealogic, la 
Castelul Hohenzollernilor 
arborându-se steagul de doliu, 
iar portretul său a fost scos din 
arhiva regală pentru înalta 
trădare adusă prin .intrarea în 
conflict armat împotriva celui de- 
al Doilea Reich. Ferdinand însă 
a înțeles să slujească patria al 
cărei Rege devenise, România, 


natale (Şi în ciuda durerii de a se 
vedea în tabăra adversă 
Germaniei). De aceea Ferdinand a rămas doar Rege al României şi. nu 
reprezentant al Casei de Hohenzollern în România. Wilhelm al II-lea i-a eliminat 
pentru totdeauna pe el şi pe urmaşii săi (deci şi pe viitorul rege Mihai), dintre 
membrii Casei Hohenzollern; relaţiile au fost stricate pe vecie, în ciuda dorinței 
lui Ferdinand de a le normaliza. Deci, în concluzie, decizia regelui Mihai este una 
fără acoperământ real.(fostul rege motivează hotărârea luată ca "urmând datoria 
mea faţă de istorie şi faţă de urmaşii mei şi succesorii mei”). El-se va numi de 
acum "Mihai de România”. 

Viorel Tătaru — Caransebeş. În "topul" lucrurilor valoroase provenite. din 
România, vândute prin casele de licitaţii occidentale, după Constantin Brâncuşi 
(fireşte) pe locul doi se situează "Elena Lupescu”. La o recentă licitaţie din Marea 
Britanie cerceii primiţi de către aceasta cadou din partea lui Carol al II-lea s-au 
vândut pentru fabuloasa sumă de 1.800.000 lire sterline (cca. 2.200.000 euro)! 
Ei au aparţinut unei femei britanice din Wiltshire (numele ei nu a fost menţionat 
în presă), care i-a ţinut într-un sertar timp de 40 de ani. Fiecare cercel este 
alcătuit dintr-o perlă uriaşă ataşată de un lănţişor încrustat în diamante. Perla 
care cântăreşte peste 6,47 grame este considerată deosebit de rară, etalon, iar 
perlele din cerceii scoşi la licitaţie au fiecare aproape 9 grame. .Şi, fiindcă am 
amintit de Elena Lupescu, la recentul Târg de Carte de la Bucureşti, ţinut la 
finele lunii noiembrie, a fost lansat volumul "M-au denumit jidoavcă cu părul roşu” 
- memoriile inedite ale fostei amante regale. Printre altele, autoarea afirmă că ea 
l-a îndemnat pe Carol al II-lea să-l viziteze pe Hitler în 1938, întrucât "toţii şefii de 
state, toţi regii şi prinții Europei aleargă la Berlin”. Vizită nu a fost agreabilă, 
Hitler şi Goering i-au vorbit de sus, fapt ce l-a indispus pe Carol. Lupeasca 
susține că amândoi liderii germani au intervenit pentru eliberarea lui Zelea- 
Codreanu din închisoare, că i-au împuiat capul că viitorul era al Mişcării 
Legionare, că oameni ca Zelea-Codreanu conduceau ţări, nu zăceau în 
închisori; aluziile au fost amenințătoare la adresa regelui, el a suportat cu greu 
afrontul, i-ar fi numit "nemți jegoşi” (!?). Din arhivele germane însă se ştie clar 
faptul că nimeni din Germania nu a intervenit în favoarea Căpitanului; pe Hitler îl 
interesau doar grânele şi petrolul României! Memoriile Lupeascăi sunt 
contrafăcute Şi cică regele i-ar fi spus: "N-am mai avut răbdare să mă întorc de 
la Berlin la Bucureşti şi i-am telefonat din Germania lui Gavrilă Marinescu. Restul 
îl ştii, Codreanu a vrut să fugă de sub escortă şi a fost sugrumat”. Deci despre 
asta e vorba: încearcă să-şi spele imaginea în ochii posterității. Vezi Doamne, 
habar nu avea că ea insistase pentru asasinarea Căpitanului şi exterminarea 
Mişcării, la ordinele ocultei iudaice! E 

loana Botescu — Ploieşti: Ce aţi auzit şi citit despre birjarii de odinioară din 
Bucureşti este adevărat: după căsătorie ei se castrau - după ce soțiile lor 
năşteau unul sau doi copii. Cei care erau strigaţi cu celebrul îndemn "La bulivar, 
birjar, la bulivar”, făceau parte din secta scopiţilor care mergea până în înalta 


ISSN 1583-9311 
Redactor şef: Nicoleta Codrin 


Colegiul de redacție: 


Relații 


cu publicul: Tel.: (021) 2425471 


ABONAMENTE PE ADRESA: 
ZELEA-CODREANU, 
DUMITRACHE NR. 35, SECT. 2, BUCUREŞTI 

Tel: (021) 2425471; 0745 074493 

Prețul unui abonament pentru un an: 

50 RON pentru țară (Bucureşti şi provincie); 70 RON 
pentru Europa; 130 RON pentru Canada, SUA, Australia. 
Se pol face abonamente pentru minim jumătate de an 


Emilian Ghika, Corneliu Mihai, Marius Prichici, Viorel Bărzeanu 


Str. Mărgăritarelor nr. 6, sector 2, Bucureşti - Vinerea, orele 15-17 
(zona Gireului — inters, cu Ştefan cel Mare, colț cu str. V.Lasoăr) 


sau 0745 074493 S a 
e-mail: cuvantul-legionar(Qzelea-codreanu.com 


P9-16 CUVÂNTUL LEGIONAR FEBRUARIE 2013 


STR.  BANUL 


societate moscovită i 
dreapta credinţă au pus în alertă nu 
doar conducerea Bisericii Ruse, ci şi 
autorităţile ţariste care au pedepsit 
aspru mai multe grupuri rascolnice. 
În 1771 doi negustori, Andrei Ivanov 
a şi Kondratii Selivanov, din regiunea 
ȘI Urali, au convins pe 13 cetăţeni să 
se castreze. După o scurtă anchetă 
judiciară, Ivanov este surghiunuit în 
Siberia; Selivanov reuşeşte să 
scape dar va fi prins după 4 ani, 
fiind şi el trimis în Siberia. Reuşind 
să evadeze, Selivanov se va 
proclama "fiu al lui Dumnezeu” şi 
"întruparea de foc” a ţarului Petru al 
II-lea care garantase libertatea de 
conştiinţă rascolnicilor şi 
împroprietărise un număr mare de 
ţărani. Cu toate persecuțiile, secta 
Î scopiţilor va cunoaşte o înflorire 
continuă: în 1874 număra 6000 de 
adepţi (1500 fiind femei!!), pentru ca 
în 1910 ziarele englezeşti să 
vorbească despre existenţa a peste 
100.000 pe teritoriul Rusiei. 
Deportările. în Siberia, - ridiculizarea în public a scopiţilor prin îmbrăcarea 
bărbaţilor în straie femeieşti şi plimbarea lor, cu alai, pe ulițele satelor, 
obligativitatea fiecărui scopit de a se înregistra într-un registru special al 
Imperiului Țarist, nu vor conduce nicidecum la o diminuare a numărului adepților. 
În timpul Uniunii Sovietice secta scopiţilor va fi interzisă cu desăvârşire, în 1929 
desfăşurându-se un răsunător proces de condamnare a acestuia, peste 1000 de 
sectanţi fiind condamnaţi la peste 20 de ani de închisoare. Ultimii supraviețuitori 
ai acestei bizare secte îşi vor sfârgşii zilele în România, la jumătatea secolului 
trecut. Îi găseai non-stop aşteptând clienţii în faţa Gării de Nord sau a Teatrelor, 
la marile restaurante. Ei locuiau de preferinţă, în zona Piaţa Gemeni - Calea 
Moşilor. Copil fiind, în anii războiului, în apropierea casei mele, pe Şoseaua 
Ştefan cel Mare, vis a vis de faimoasa Fabrică de pâine "Otto Gagel”, era o 
birjerie al cărei patron, un ciung, se numea Bunea. Angajaţii săi, toţi scopiţi, erau 
îmbrăcaţi în robe de catifea neagră, erau roşii la faţă, nu le creştea barba şi 
vorbeau piţigăiat. Mă amuzam de felul cum arătau, dar le admiram cupeurile 
elegante şi caii albi sau negri, mari şi puternici. 

luliu Butnaru - Tg. Frumos: Da, aşa este; reținem din caustica dvs. 
scrisoare faptul că regele Mihai a luat masa cu Hitler, a băut ceai cu Mussolini, a 
luat prânzul de câteva ori cu mareşalul Antonescu la vila acestuia, "Căprioara”, 
de la Predeal, a devenit cavaler al ordinului sovietic "Victoria” în 1945, primit de 
la Stalin. Şi s-a plâns că la "cererea mareşalului Antonescu” a mers pe front 
pentru a înmâna decoraţii soldaţilor... Şi — am adăuga noi — încă din 1990 cerea 
ca românii să răspundă pentru "holocaust"! 

Emil Grumăzescu — Piatra Neamţ: Referitor la Mustafa Kemal Ataturk, 
trebuie 'să precizez faptul că admiraţia generală față de acesta nu este 
împărtăşită de legionari: el este autorul masacrului armenilor, 2 milioane de 
creştini! De curând am aflat şi că era mason şi cripto-evreu. Aşa se explică şi 
anticlericalismul său notoriu față de toate religiile. . 

Costel Cojocaru — Turda: Un fapt mai puţin cunoscut este acela că în data 
de 7 ianuarie 1941 Antonescu a avut o discuţie cu Sima pe tema dezordinilor şi 
abuzurilor legionarilor. Avea un dosar întreg. lar "Comandantul" i-a replicat că se 
vor mai produce, spunându-i să nu lea importanță!! Şi după ce declarase cu 
insolenţă că neregulile vor continua, se aştepta ca Antonescu să nu înlocuiască 
personalul Ministerului de Interne, care era sursa acestor ilegalităţi din 
administraţia statului? De cine au apărat legionarii Prefecturile, de armata țării?! 
Dar ce, era vorba de o ocupaţie străină, inamică? Căpitanul a procedat exact 
invers, ocolind orice conflict cu Armata, chiar când legionarii aveau dreptate. 
Deci, cum ar fi trebuit să procedeze acum, când erau în culpă? 


o Gala SM 


petersburgheză. Abaterile de id