Viata-romaneasca-1906

Viaţa Romînească 


www.dacoromanica.ro 


TABLĂ DE MATERII 





Pag 

Sp. Popescu. In Măstăcani.... (fragment) . R a š 197 
A. Stavri. Căprioara (versuri) A A . : 213 
Dr. Neculai Lupu. Alimentaţia ţăranului 217 
G. Pascu. Încercări critice asupra poporului Romin (Dorna) 241 
Gh. din Moldova. Versuri . 248 
G. Ibrăileanu. De la M. Kogălniceanu la D-l Maiorescu . 250 
Al. Vlăhuţă. Sonet . . 262 
I. Al. Brătescu- Voineşti. In "lumea dreptăţii (nuvelă) ` F 263 
Awel C. Popovici. Rominii şi criza maghiarizmului , r 273 
Radu Nour. În drum... (schiţă) . A i è : 276 
Dr. Lambda. In numele ştiinţii i : i : 282 
M. Sadoveanu. Cel întăiă aava. A R : A 287 
„ V. R.“ Vasile Pogor R z ; A i 293 

P. Nicanor & Co. Miscellanea . i a . 295 
G. I. Cronica literară („Morala“ în artă) 30% 


P. B. şi Dr. P. Bogdan. Cronica ştiinţifică (Biologie şi Chimie) 308 
Dr. M. Mamicatide. Cronica medicală (Pentru ce medicul rural 
nu-și poate face datoria) . 
St. Crouica internă („Reforma Morală“ şi reforma electorală) 316 
C. S. Cronica externă („Statele Uuite ale marii Austrii“) . 322 
Recenzii: . : 327 
St. 0. Iosif: „Crediuțe“, Vasile Fop: „Ris şi plins“, 
Maria Cunţan: „Poezii—G. L; Dr. P. "Cazacu: „Me- 
dicul Rural“—M. C; D.A. Sturdza : „Puterea exe- 
cutivă în Constituţiunea Romîniei“, Em. Culoglu: 
„Puterea Regală“ „(Răspuns d-lui D. A. Sturâzaji, — 
C, S.; Fred. Queyrat: „Les jeux des enfants“—0.B.; Elie 
MetchnikotE + „Etudes sur la nature humaine—P. B. 
Revista Revistelor : 344 
Sămănătorul, Luceafărul, Curentul Nou, Viaţa Literară, 
Revista generală a Invăţămîntului, Cultura Romină, 
Revista ştiinţelor medicale, Mercure de France, La 
Revue, La science au XX-ième siècle, Revue géné- 
rale des Sciences, Nuova Antologia, Rivista d'Italia, 
Deutsche Rundschau, Deutsche Revue, Socialistische 
Monats-Hefte, Literaturblatt für Germanische und Ro- 
manische Philologie, Contemporary Review, Review 
of Reviews, North American Review, Positivist Re- 
view, International journal of Ethics, The University 
Review, Sovremennost. 
Mişcarea intelectuală în străinătate á : “ i 360 
Bibliografie . : ; s g A . a ; 364 


www.dacoromanica.ro 


În 'Măstăcani,..*) 


Sint numai cîţi-vaani de atunci. Era chiar în ziua de Sfinta 
Maria-Mică. Par’ că văd şi-acuma nourul de praf, în care în- 
noată cei doi cai osteniţi ai lui moş Petrache Profir, trăgînd 
după ei căruţa cu învățătorul. Vine din tîrg, de departe, învă: 
tător nou, un băetan tînăr abea-i mijeşte mustaţa. Moş Petra- 
che ar vrea, cum i-l obiceiul, să mai stea dinaintea crişmel, un- 
dea hora; el dă să-şi arunce ochii la oameni, să facă să pri- 
ceapă c'aduce învăţător nou şi tînăr, om învăţat şi cuminte de 
la Dumnezeu$ dar nu-i merge! 

— Iaca, domnule Ionică, uită-te, îţi place hora noastră? 
întrebă moş Petrache, oprind caii. 

— Imi place, moş Petrache, dar vreau mai de grabă să-mi 
destup urechile gi ochii de praf, respunde învățătorul. 

— Că bine zici d-ta! Hi! căluiii tatei, vi-ţi odihni acasă. 
Şi dă cu nuiaua în cal. 


- 
- - 


Lumea ?.... cum îi lumea. Eu n'oiii putea spune cine anume, 
dar ştii că nici nu făcuse zece şchiopătături Mocanul,—de la 
care sărise o potcoavă c'o bucată de unghie și din pricina asta 
ducea greul mai mult Cazacu,—şi strigă unul: „a venit profesor 
nou“ şi acuma..... fă-te-o muscă şi sboară de la unul la altul şi 
priveşte și ascultă... . 

— A venit profesăr noii, măi! 

— Ce spui tu, măi?! 

— Pe crucea mea!... Tot avoa dreptate lumea că pe-acesta 
îl scoate la pensie. 

— La pensie? Auzi dumneta! îl scoate la pensie... şi 
oare cine-l scoate la pensie, măi ? 

— Păi, cică tot lar fi dovedit judecata... a umblat el să 
scape, da' pe semne că n'a fost chip. 

-— Să se ducă opt!... cîte zile 'ntr'un an! strigă unul, a- 
rătînd cu mîna spre poarta țarinei... auzit-aţi dumnevoastră ?, .. 


E a E N NE 
*) Fragment din romanul Om Nou, care va apare în cursul acestui an, 


4 
www.dacoromanica.ro 


198 VIAȚA ROMÎNEASCĂ 


să plătesc eu ştreaf că nu s'a dus bietul la şcoală.... după ce 
a murit! 

Svoana se lăţeşte şi nici pe Nicolaiii Chiochiu nu-l încun- 
jură vestea asta, care-i stirneşte jalea şi nu-l lasă în ticnă să 
moţăe lingă oala cu vin... 

— Ce, se duce? întrebă el sărind arsa şi povidindu-se, se 
duce, cu bună samă, ori mvumăgiţi ?!... că nu scapă el de mine, 
bunu-l D-zeii, nu scapă el de mine!... 

— Nu se duce, Neculaiii, nu se duce, îi spune un bătiîn, 
ca să-l liniştească. 

Şi Neculai Chiochiu începe iarăşi povestea lui, plingînd, — 
poveste pe care o spune totdeauna, de cite ori se 'mbată: 

— Ce te doare, dragu tatei, zic eu, ce ai, Vasilică—dragul 
tatei; spune tatei ce te doare?.... el tace şi nu deschide gura 
şi se întoarce la părete şi suflă greii.... 

Oamenii Vaii văzut pe Neculaiii Chiochiu în toate dumini- 
cile și sărbătorile tot în aşa hal; s'aii deprins cu asta și nu-l mai 
ascultă ; ei ştiu ce are să spue mai departe. 

Și iaca de ce Neculaiii Chiochiu, ori cît îi el de beat, înţe- 
lege, că durerea lui nu mai doare aşa de tare pe alţii și de a- 
ceia, nu mai ja acum ochii de la pahar şi bodogăneşte singur-- 
pare că vede aşa înti'aiurea pe Vasilică copilul lui de nou am: 

— u.. Şi suflă grei, dragul tater şi nu spună ce are... Cînd 


zînd cu ochii.... mă doare tată!... Ce te doare, dragul tater?.... 
aici la coastă.... ma izbit «domnu» cu coasta ?n colţul băncii... 

— Se duce profesărul ? răcnește Chiochiu cit îi ïa gura, 
trîntind din toată puterea un pumn în masă și sprijinindu-s2 cu 
mîna cealaltă ca să nu cadă... 

— Nu se duce, omule, caută-ţi de treabă, răspund oame- 
nii spărieți, fără veste, de spargerea paharului. .. 

Lumea ştie: a murit copilul izbit cu coasta în colţul bănci, 
a spus-o copilul cu o zi înnainte de moarte, s'arăpezit Neculaiu 
Chiochiu la pușca din cuiu ca s'alerge dupa profesor, cînd a vă- 
zut copilul mort; dar laŭ prins şi i-ai luat puşca şi laŭ să- 
tvit să-şi îngroape mai bine copilul creştineşte.... şi a rămas 
aşa: „nu-i bine să te 'nchidă și să nu-ţi vezi copilul, cînd ţi l-or 
îngropa, ori să ţi-l tae doftorul ca peo vită!.... dacă te jilueşti 
la primărie“. Şi de aceea lumea-l opreşte acum pe Chiochiu; nu 
doar că s'ar teme să nu se intimple cine ştie ce—aşa cum îi el 
nici nu Lor sluji picioarele pănă acasăi—dar, mai ştii ? dracul nu 
face mănăstiri! umblă, te-mieri-cum, cu puşca, și se face moarte 
de om.... 

-—— A venit profesăr nou, spune Petrea lui Tanasă, întrînd 
pe uşă.... 

— Hă!... elcrede că nu ştim, răspunde-a Dascalului, izbuc- 
nind de rîs ca şi ceilalţi,—fă cinste c'o ocă! ai scăpat! 


www.dacoromanica.ro 


ÎN MĂSTACANI 199 








— Ado ocă, domnule Negustor, strigă a lui Tănasă, ve- 
nindu-şi în fire de ruşinea pe care o păţise c'ai ris toți de dinsul. 

Petre lui Tănase i-a cerut invățătorului socoteală, că i-a 
surzit băetul şi s'a pomenit şi el cu capul spart. 

Lumea s'adună în crişmă, cheful creşte, crismarul se bu- 
cură, Chiochiu doarme... 

Afară se pare că nimic nu” schimbat. Flăcăii şi fetele în- 
virtesc hora ca şi'nainte. Chiar de-aud el c'a venit profesor nou, 
n'aă ei vreme de stricat, să mai stea să-şi bată capul, cind le 
bate inima atit de repede, Doar atita să le treacă prin minte: 
„am scăpat la horă?..... am scăpat de şcoală!“ gîndul a- 
cesta i-ar face să dea cu piciorul mai apăsat şi mai cu mul- 
tamire. Şi mie îmi pare că-i chiar așa: prea li-s aprinş o- 
brajii, prea se'nalță ca s'arate mari, prea le scintee ochii!... în 
două rinduni sa oprit scripcarul să se odihnească, dar miînile 
nu li se desprind şi scripcarul zice mai departe... Tineretul vede 
că lumea stá pe-de lături, tot roată ca și adinioare, vede cum 
femeile vorbesc grăbite, dînd din mini, făcind semne şi arătînd 
spre horă: crede că-i vorba de ei, de jocul lor, de frumuseța lor 
şi nici nu le trăsneşte prin cap căi vorba de şcoala lor. 

— Ce miï bună fata mea acum că ştie carte, zice una, dacă 
tot un nespălat de ai noştri are s-o ia, şi are să ţie tot sapa 
de condă, ca şi mine? 

— 'Ţie ca ţie! fata ta, zice alta, tot ştie măcar ce-i pe hîr- 
tie, dar ce are să mai plătească bărbatu-meu ştreaf pentru o 
fată de paisprezece anl? fată deprinsă, în horă si'nveţe buchile !? 

— Au înebunit cei boeri, de nu ne dă pace, strigă alta, 
făcîndu se foc.. de-or învăţa toţi carte, cine să mai ţie coarnele 
plugulu:?..: Au înebunit, soro dragă... ţi-i ia tocmai cînd îţi ţipă 
inima de muncă... în loc săaişitu ajutor dela dingi, —că-ï creşti 
tu şi nu ţi-l cresc ei, îi faci tu şi nuii fac ei, tu îi hrănești,tu 
te chinueşti pin-i zbori o leacă şi cînd colo... n'are cine săi 
legene un copil, ori să-ţi aducă o cofă de apă !—-ţi-lia la şcoală!!... 
par'că ware să vie tot la sapă! Pentru băeţi, să zicem, că tot în 
bine să ştie învăţătură de carte, c'au să facă meliţie şi tot ştie 
să citească o hirtie ceva, da’ ce trebue feter mele carto? 

— Taci, surioară dragă! tot îi mai bine de fete că nu le 
ia în melilie, spune alta, liniştind-o şi isbucnindu-i lacrămile; dar 
ce mii bun „aie băetul, că mi-l ia şi mi-l duce în ţări străine, 
la Craiova—unde-a fi Craiova! ci că de la Galaţi îi duce pe apă 
şi pe urmă pe uscat... la marginea pămintnlui !... Citi-s mici, ţi-l 
ia în şcoală gi wal nici un folos de dinşii, dacă se fac mari—ţi-l 
ia şi ţi-l duce'n lumea neagră! 

— Eher, Ilinco! mai minte!... aşa eram eu cu inima friptă, 
cit mi-au fost băieţii duşi! dar acum, slava Domnului, îl vezi 
gospodari, la casele lor, cu copii... 

Şi baba Catrina Mironoaia inşiră povestea feciorilor et de 
cind erau în „meliţie*, cum îi trimeteau răvaş de sănătate, cum 


www.dacoromanica.ro 


200 VIAŢA ROMÎNEASCĂ 





îl spuneau el, că tot îi bine că se duce omul prin lume şi se 
poartă, că-l bine, cind ştie omul învățătură de carte. 

Mai de o parte, aşa cum se şi cade, cislueste ciata, frunta- 
şilor satului—oameni tot gospodari şi aşezaţi : preotul, primarul, 
pristavul moşiei, notarul, pergeptorul, şi lumea cuprinsă din sat, 
care s'adună 'mprejur s'asculte vorbe la locul lor. Vorbele cu tile 
nu se pot auzi adormind lîngă oală, fără să mai pui la socoteală 
că ţi şade mai bine și-l lucru şi mai cu cinste să te vază unul 
şi altul, că stai de vorbă cu oameni purtaţi şi'nvăţaţă, de cit să 
stai cu Chiochiu, ori să te duci ca dinsul, pe două cărări. Lu- 
mea asta se lipeşte încetul cu încetul —mai ales că-i acolea şi 
pristavul moşiei ; vede că nu-i zice nimenea nimic, se dă Şi mai 
aproape; vede că nu se feresc de dinsa, s'amestecă şi ea în 
vorbă ; mai intăiă cite-o vorbă două, mai apoi sentinde vorba 
de-a valma — ca şi cum fiecare ar fi pristavul moşiei.. 

Acolea— vorba tot de învățătorul nou. 

Preotul, om bătrin, zice că oamenii de-acum nu-s cu frica 
lui D-zeu, că cel cure a fost venea cu băeţii şi-l deprindea cum 
să cinstească lucrurile sfinte şi-i învăţa legea creştinească. D-zeu 
ştie, sfirşeşte preotul, cum o fi invățătorul ist nou ! 

Primarul spune, şi gîndeşte mai multe de cît spune, că nu 
se ştie cum 8'0 împăca, amindoi... 

Pristavul moşiei e de părere, că cei care 'nvaţă şcoalele pri- 
mare, îs colţoşi şi-s răi de lucru. 

Notarul s'arată mai îngrijit de cît toți, pentru că numărul 
copiilor de şcoală ajunge la sută şi se mai încarcă bugetul co- 
munii cun învățător... 

— Nu te teme, îiia vorba din gură perceptorul, om hazliu, — 
plătesc eu din amenzile celor care lipsesc de la şcoală | 

Ciţiva gospodari sînt veseli de-a-binelea: din tot ce se vorbeşte, 
ei înţeleg că poate s-o nimeri un profesor bun şi n'o să mai 
aibă nevoe să-şi ducă odraslele să facă şi la tîrg clasa a patra. 


— “Auzi, “măi, a venit „domne noi — — şoptese copiii de şcoală. 

Pănă'aci m'aveal cap, de răul lor, să priveşti hora şi să 
schimbi două vorbe. Intrai pe sub mîinile jucătorilor în horă, s'a: 
lungai, se trinteau, răcneau, săreau... Unde-s acum? 

—- A venit „domn nou“ repetă fiecare neliniștit, înghițind 
nodul din git şi pornind acasă. „Oare cum a fi“ gîndeşte fiecare. 


„fa 


Casa lu. moş Petrache nu-i tocmai arătoasă. O întîmplare 
de pe drum îl făcuse pe învăţător să se gîndească și la casa lui. 
moş Petrache ; tot drumul scirţiise osiile neunse ale căruței, pä- 
reau că trag dintrînsul de cite ori mergeai caii la pas 

— Iam at arvonă, gindea Ioan Posteucă —invăţătorul,— 
el nu saştepta c'o să aibă muşteriu înapoi, va să zică arvona 


www.dacoromanica.ro 


ÎN MASTACANI 201 


mea i-a venit din senin şi n'a dat cinci bani pe nişte păcură să-şi 
ungă căruţa ! Pe dinsul il ţine mai multe parale osiile, cari se 
rod. Cărăugul meu nu-i bun gospodar... casa lui trebue să fie 
roasă de vreme ca şi osiile de roate. 

Ei ce!? casa ca toate casel6... acoperită cu stuf de cînd 
era moş Petrache tînăr şi văruită astă prirzăvară pe vremea 
ploilor de la Florii, Şi iaca de ce i se pare lui Posteucă așa de 
rufoasă casa lui moş Petrache. El uitase—moş Petrache îi spu- 
sese pe drum că din casa asta veche au mai eşit şase gospo- 
dării nouă. 

Trag dinaintea uşei. Samurache şi Brezoiii, cei doi cînY ai 
casei, se gudură, s'aţin cu labele, s'alungă prin ogradă și ţipă 
de bucurie. Moş Petrache deshamă cani încet—cel puţin aşa i 
se pare lui Posteucă :—hamurile fusese ele cînd fusese, dar a- 
cuma's numai noduri şi'nnăditură de curmeb : toate au socoteala 
lor! Asta nu-i vine la'ndămiîna învățătorului, care 'ncepe să piardă 
răbdarea; trebue să stea şi să privească. cum desleagă nod după 
nod. s'asculte cum vorbește moş Petrache cu nodurile şi le bat- 
jocureşte că s'au strîns prea tare, c'au ros părul de la coastele 
cailor ; să se uite cum scobeşte şi jăleşte copita Mocanului, cum 
îl freacă la ochi şi'l desmiardă, în sfirşit... 

— Moş Petrache! strigă sl cam tare... mai aï? 

— laca acuşi, dragul moşului, acuşi!... 

Şi moşu Petrache nu se lasă. 

— Aşa, dragii tatei, spune el, dind drumul cailor; acum 
sinteţă acasă... o să vă mai odihniţi o leacă... aşa, tăvăliţi-vă... 
acuşi am să vă dau mîncare, acum sînteţi osteniţi... 

După ce-şi mai îndreaptă spatele, care pirie de osteneală, 
moş Petrache se sue 'n căruţă, ca să descarce bejenia învață- 
torului. 

— Sus! sus! d-le Ionică, strigă moş Petrache icnind,—sus 
pe carimb.... să mă daŭ și eŭ jos, că nu-i chip so iei gingur. 

— Aşa, 1... mămucuţa mea! adăugă totel, după ce-aii pus 
lada cu cărţile jos,—da ce ai îintrinsa, d-le Ionică? par că nu 
eva aşa, de grea, cind am ridicat'o *n căruţă! 

— Bani, moş Petrache...—spune Posteucă, c'un dinadins 
prefăcul. 

— Că zeii, îi fi avind!... face el clătinînd din cap şi rîzînd... 
nam ştiut eŭ !... ba nu, zăŭ, de ce-i așa de grea? 

— Ia nişte cărță, moș Petrache. 

— Cărţă 21... d'apoi bine, ce D-zeù mai facă cu cărţile?!,... 
pa” că zici, cai sfirşit şcoala, întrebă Petrache Profir, nedumerit... 

— Am sfirşit'o. 

— Ei și nu ești profesăr ? 

z— Profesor... 

— Apoi ce mai tirii cu d-ta cărţile? 

— Apoi n'am miîntuit cartea. 

— Apoi nu eşti profesăr ? 

— Profesor, 


www.dacoromanica.ro 


202 VIAŢA ROMÎNEASCĂ 


— Na!... profesăr cu cartea nemintuită | 

Moş Petrache se'ncurcă şi mai răi. In capul lui nu 'ncap 
aceste două gindiri deodată: Profesor şi Carte. Şi de aceia toată 
vremea, cît îşi scutură învățătorul hainele de praful ticsit pe 
dinsele, moş Petrache se tot învirteşte pe lingă lada cu cărţile, 
o tot ciocăneşte cu piciorul să vadă, cum sună, o saltă de ve- 
rigă să mai vadă cît ît de grea, îl mai măsoară cu privirea pe 
învățător şi întreabă mereil : 

— O fi mai mult de-o sută de ocă t... pesemne cal si mai 
ai vr'o întrebare undeva... da’ cînd ai să mîntui cartea ?... cînd 
ai să, scapi de carte? ai să te'ntorci iar la tîrg ?... vine alt pro- 
fesăr? iaca şi baba vine! 

Mătuşa Marghioala, Profiroaia, o femee mărunţică şi puțin- 
tică, venea grăbită de la horă, unde-şi privise nurorile şi fetele 
în plină veselie, ca să vadă cu cine-a venit unchiaşul şi ce tre~ 
bue de trebăluit, cînd vine omul de la drum. Ar fi pornit ea, 
şi mai dagrabă, dar nu putuse scăpa de vorba babei Mărandei 
Ioniţoaei, care nu te lasă cu una cu două cînd te prinde. „Are 
să mă ia uncheşul la trei parale! gîndea ea pe drum, zorind paşi: 
şi aruncîndu şi colţurile tulpanului pe umere... are să zică: da” 
bine, babă !... aşa şi pe dincolo... de cind te aştept !?“ 

— Eheoe!.. Bine te-am găsit sănătoasă. babă, spune un- 
cheşul, dîndu și căciula pe ceafă... ce mai hara-bara, în sat?... 

Slavă Domnului! gîndeşte baba, văzindu-l aşa deschis. 

— Sănâtoasă ! respunde ea, înviorîndu-se. 

— Iaca, 'mnealui... îi profesăr aici, acum a venit, l'am adus 
în căruța noastră... nici mie nu mi-a fost urit, nici 'mnealui nu 
i-a fost urit... hal-hai! trei-trei ! încet-încet! am ajuns. 

— Doamne, ce *ntimplare! şedeam şi priveam la horă,— 
începe baba—şi numai ce vine Maranda Ioniţoaia : ce stai, Mar- 
ghioală ? zice ea; da ce-i Marandă? zic eŭ; ţia venit uncheşul 
c'un serjent, zice; zăui ? zic; Chiar aşa! zice... aleargă! zice... 
Va să zică 'mnealui îi profesăr 19... să fie sănătos)... 

— Da să vezi !... mă dusesem în piaţa nouă, să cumpăr 
peşte sărat şi cum îmi cîntărea jidann, numai ce văd pe unu Ja 
căruţă ; măi, cine să fle! zic ei... şi cînd colo era 'mnealui!... Mă 
eï şi pe mine la satu dumnevoastră ?... te iei, zic... da’ numa, 
vezi că.... 

— Mătuşă, dă-mi nişte apă, să mă spăl, întrerupse în- 
vătătorul. 

— Nişte apă, babă, zice uncheşul. 

Baba dă fuga ’n tindă şi-aduce cofa cu apă şi ulcica. Vrea, 
să toarne ea, însă Posteucă n'o lasă. Asta a mirat'o pe babă, 
şi sa dus în casă, ca să scoată un gervet curat tocmai din 
fundul lăzei—şervetul cel „în cinci iţe“ 

* * - 

Nimenea în sat: toţi sint la „adunare“, la hora de la 
crişmă,. De asta îl pare bine învățătorului; s'o putea uita maï 
în răgaz, la toate lucrurile. 


www.dacoromanica.ro 


ÎN MĂSTĂCANI 203 


Pănă una-alta, nu-şi dă seama bine pentru cenu-i în stare 
să se oprească mai mult înaintea unui lucru. 

La o răscruce de drum, cinci copil se „joacă de-a oile“. 

Amestecătura. asta de dihânii de un cot are şi ea rostul eï. 
Fie-care vristă îşi are grija eï şi nici o grijă nu-i mai mică de 
cit alta. De două ceasuri de ciud s'aii adunat şiaii ţinut sfat: 
să facă îutăi stîna? să facă întăi oile? să facă întăi gardul? 

— Să facem gardul întăi, măi, zice unul. 

— Ba nu, măi, să facem oile 'ntăi, zice altul. 

— Nu, mäi, să facem mal bine stina, spune al treilea, a- 
mestecîndu-se între cei doi. 

— Mai bine să facem lupul, strigă altul cam aprins. 

— Ba mai biue să facem baciul să mulgă oile şi să nedee 
caş cu zel. 

-— Dacă nu faceţi lupul, eu nu mă mai joc! 

Vorba asta îi pune pe ginduri. Te-aduni tu cu-atita trudă, 
vii cu toată inima să faci o treabă şi cînd colo,—tronc: unul 
nu mai vrea! Primejdia-i mare şi ’n faţa primejdiei îşi calcă, cei- 
lalu pe inimă : se 'nvoesc cu toţii să facă 'ntăi lupul. 

Fac cun beţişor o roată largă în ţărnă, semnul pe unde 
are se vie gardul şi se duc în pădure să facă lupul. Fie-care 
ia tärnă în pumni şi fac en muşuroiii: lupul îi gata. Tot aşa 
fac apoi moşuroae mai mici înnăuntrul roţei din ţărnă: oile ’s 
gata; un moşuroiii, cit lupul—stina; de la stînă începe gardul 
tot din pumni de ţărnă, lipiţă: aici irebue mai multă băgare de 
samă, gardul să fie bun şi 'nalt ca să n'aibă pe unde sări lupul. 
In poartă un moşuroiii: baciul; mai de o parte altul—cînele. De 
cioban uită: 

Acum altă încurcătură: cine-i lup ? cine-i baciu ? cine-i cine? 
cine-i cioban ? 

— Eŭ să fiu lup !... 

— Ba eul... 

— Ba eul... 

— Eu nu mă joc, dacă n'oi fi lup! 

— Da tu nu eşti bun de lup, de ce te 'ndeşi?... 

— Nu vreaŭ să mai joc! 

— Hai, măr, să fie el... 

— Eŭ să fiù baciu! 

— Ba eŭ! că eŭ ştii mai bine să mulg oile... 

— Şi eŭ ştii mai bine... 

— Nici eŭ nu mă joc! 

— Hai, mii, să fie el 

— Eu să fiu cioban... 

— Ba eŭ, că ştiă mai bine să tund oile. 

— Mă duc! 

— Eí, hai să fii tu cioban şi eu cîne; eŭ oi bea zer. 

— Da” eu ce să fiù? 

La asta nu se gîndise. Alegerea se sfirşise şi răminea u- 
nul fără slujbă! Asta nu se putea, pentru că el era frate cu 


www.dacoromanica.ro 


204 VIAŢA ROMÎNEASCĂ 





lupul. Trebuea numai de cit să-i dea şi lui o slujbă, alt-fel ră- 
minea stîna fără, lup! 

— Vreai să fii cine? 

— Vreai! 

— Hai, să fii cine, să fie doi cîini la stînă,... 

— Să fie! 

Treaba-i gata. 'Toţh aŭ slujbă şi sar întrun picior de bu- 
curie; între el nu-i acum nici o duzmănie, fie-care se gindeşte 
să şi facă slujba cu dragoste: lupul, de pildă, gîndeşte cum să 
facă, s'arăte cînilor că-i lup bun, să vadă toți, să se minuneze 
toți şi să nu mai îndrăznească altă dată nimenea să zică aşa şi 
pe dincolo, că nu-i bun de lup. Se duc care-și cu slujba lui la 
locul hotărit, se culcă cu capul pe moșuroiă şi 'nchid ochii... 

Căldura asta dulce pe după miezul zilei lui Septemvrie le 
ușurează, măcar că ei nu-şi daŭ samă, visul lor şi-i ajută să 
vadă ca şi aevea. Intuneric, beznă. In sat ţipenie de om. 
Stîna întreagă doarme în mijlocul satului: doarme ciobanul, os- 
tenit de pe cimp în uşa stinei, doarme și baciul în cîntatul cu- 
coşului după ce a fiert jintiţa și a pus caşulsă se scurgă, dorm 
şi cînil cu'n ochii! deschis, după ce s'ait umflat de zer; dorm şi 
oile, după ce aŭ rumegat striînsura de cu zi; toată suflarea 
doarme, numai lupul —spurcăciunea pădurii—nu doarme. 

Pleacă din pădure. cum amurgeşte, vine tiptil prin pîrloage 
pănă la marginea satului, stă pe loc, ascultă ciulindu-şi urechile 
ca s'audă mai bine de-i linişte 'm sat, își umflă nările ca să ul- 
mească stina şi-apol porneşte *n virful degetelor, ugor ca o pi- 
sică, cu ochii în patru, ca să nu-și facă blăstem capului, să nu-l 
simtă cînii. Şi dă Dzeu simţire mare cinilor şi le dă D-zeu şi 
ochi de cine, ca să vadă noaptea, cum văd oamenii ziua şi leia 
dinur'nşii frica şi nu se tem, cînd zăresc cum vine lupul cu ochii 
în patru, tiptil pe lingă gard și vrea să sară "n stini, cum ar 
sări un hoţ, cînd ar merge ’n patru labe. 

Şi napucă bine să pună lupul gura pe oae că-l şi zărește 
un cîne, apoi altul şi se şi răpăd hămăind spărieţi din somn, ca 
niște turbaţi cu colții rinjiţi, cu părul sburlit și cind văd că 
fuge lupul cu oaea cea maï grasă 'n gură se *'ntartă şi mat rău 
latră şi mai amarnic, urlă şi mai îngrozitor. Şi sare ciobanul, şi 
sare baciul, şi aleargă şi chiuie și 'ndeamnă cinii, cari s'aprind 
Şi aruncă ’n spatele lupului. Şi-i o luptă pe viaţă şi pe moarte 
între lupul, care vrea să fugă cu oaea cea mail grasă ’n pădure 
şi "ntre ciînii cu stăpinii la un loc: lupul e doborit la pămînt, 
întins de patru părți, gata pentru luat pielea. 

Şi cum staii copiii aşa, plini de ţărnă şi de vieaţă, rumeni 
la față după o luptă aşa de cu dinadins și aeyea; cum se uită 
si unul la altul cu ochii scînteitori și lacomi, şi cum sînt eï în 
toiul jocului şi al risului din tot adincul firei lor... tronc! 

— Domnu! strigă lupul, care şedea întins de mini şi de 
picioare de ceilalți patru. 

— Iar m'a văzut! gîndește fiecare, scăpărindu-i călcăile de 
fugă... 


www.dacoromanica.ro 


ÎN MĂSTACANI ap" 





Ei 
%* * 


Posteucă se uită încă peste gardul unei grădini, în eare se 
văd urmele cuiburilor de cartofi, de bob şi de fasole. Grădina, 
asta, a cui o fi, singura grădină mai îngrijită din sat, îl face să 
se giîndgască la multe lucruri, poate prea la multe lucruri de-o- 
dată. In coasta casei, în dreptul ferestrei, un strat de flori, pare 
că-l cheamă; în acelaş timp o simţire nehotărită îl îndeamnă 
la horă. Este, cu bună samă, altfel nu poate să fie, este în casa 
aceia o fată mai deosebită de cit celelalte fete. In alte grădini 
mai sînt flori, dar florile din alte grădini sint toate la fel: flori 
de crin tomnatec, flori părăsite şi ciungi. Aici numai un rînd de 
crini păzeşte gingişia altor flori mal pitice, şi mai vii ori mai 
plăpînde, care sorb cu lăcomie privirea soarelui parcă s'ar teme 
de ursita vremii, parc'ar înălța o sfintă rugăciune, cea din urmă 
rugăciune. 

Posteucă pentr'un moment stă la răscrucea drumului lingă 
stina celor cinci voinici şi-ar fi chiar încurcat de l-ar vedea ci- 
ne-va stînd locului acolea, cum se uita el la moşuroaele de te- 
rînă, dacă nar auzi răsunetul scripcei şi nu s'ar dumeri. pe care 
drum sapuce. Ar fi dorit chiar dinadins să-i fi văzut cum se 
jucaŭ. Işi aminteşte de vremea, cînd se juca şi el în ţărnă, de 
satul lui, de tovarășii lui din copilărie. Işi aminteşte de drumul 
învăţăturii lui, de profesorii lui şi de ceia ce spun cărţile că 
trebue şi ce nu trebue copiilor. Acest din urmă gînd îl încălzește 
şi-l umple de încredere în sine; îi trece prin minte tot meşteşu- 
gui săii, meştegugul nou de a învăţa şi dea se purta cu copiii. 
Negreşit, el are să-i desbare de jocul în țărnă; are să-i învețe 
alte jocuri mai frumoase, are să-i deprindă cu alte lucruri mai 
bune. Şi-ar sta el mai mult, şi-ar mai privi încă stina, dacă mar 
zări de departe, că vine un om. 

Pleacă; se teme: nu cumva să gindească ţăranul cine ştie 
ce, că adică el, profesorul, se uită la nişte moşuroae! 

Il ia parcă nişte fiori de nelinişte şi această nelinişte—hră- 
nită de gindul că se duce la horă, unde-i toaţă lumea— creşte cu 
cit s'apropie intilnirea cu ţăranul. Ori cum, dar e cel înţăi om 
pe care-l întilneşte 'n sat, unde nu cunoaşte pe nimeni, afară 
de Petrache Profir şi de baba lui. Ar vrea să mai fie cineva cu 
e], să nu fie singurul străin în sat; ar vrea, în acest moment, 
să fie cu el măcar moş Petrache: s'ar simţi maj uşor pentru că 
s'ar împărţi privirea ţăranului şi asupra lui Petracbe Profir ccum 
merge el ulăturea cu profesorui şi vorbeşte cu dinsul>.— 

ăranul acesta, Toader Aman, nu-i dintre fruntașii satutui. 
Ei îi din acea mulţime mare de oameni, care se ţine de vorbă: 
«nu ta amesteca unde nu-ți fierbe oala!» Cum să ṣe uite el în 
ochit omului, care nu-i de teapa luj?! Cum să se bage el în 
sufletul omului străin? ! «El se duce 'n treaba lui, cu profesăria 
lui şi eŭ mä due în nevoea mea! Ce am eŭ cu dinsul?..“ 

Asta-i pricina care-i regulează vieaţa lui Aman şi-i povă- 


www.dacoromanica.ro 


206 VIAŢA ROMÎNEASCĂ 





țueşte cum să se poarten lume şi asta-i pricina care-l face pe 
Aman să treacă puşcă pe lingă Posteucă şi să se uite într'aiurea... 

Și iac'aşa: nu-i mai poţi intra omului în voe! Adinioarea, 
Posteucă, se neliniştea c'o să se uite la el ţăranul şi-acume mi: 
niat... Dunăre ! 

— Răi oameni sînt aici în Măstăcani! gîndeşte el. Era să-l 
întreb de primar... adică ce, îi cădea limba dacă'mi spunea!? 
Vil să le înveţi copiii, să-i faci oameni, şi eï.. trec pe lingă tine 
ca.. nici nu-ţi dă „buna ziua“ măcar! 

Si-l ia frica de-a-binele, cînd coteşte la stinga şi zăreşte 
hora !.., 

— Acolo-i tot satul!... gîndeşte Posteucă, micşorind paşii. 


+f 


Şi-l ia chiar ciuda pe Posteucă. Era par'că vre-o grabă ? 
nu putea să se astîmpere acasă binișor, så stea cu Petrache 
Profir, acolo sub streaşina casei, pe prispă şi să-l descoase cu 
deamânuntul ce fel de oameni sint în sat? Dar pe drum? pe 
drum nu putea să se gindească -maï bine la lucrul acesta, să-l 
iscodească, să afle ce fel de om e primarul? E adevărat că 
’ntrun rind, îi venise în gind să înceapă a descoase pe Profir, 
dar s'a temut că n'o fi destul de dibaciu: war fi vrut, în rup: 
tul capului, să creadă cumva Profir că el, invăţătorui, se cam 
îngrijește de primar. Iși aduce acum aminte şi-i pare răŭ că 
nu la întrebat nimic pe Profir.—Sărind din gînd în gînd, Pos- 
teucă, s'apropie mereii şi în acelaş timp vede bine cum năvălește 
și cum îi cuprinde sufletul întreg toată grija, o grijă mai mare 
de cit a unui examen de diplomă; iar cînd vede, ori i se pare, 
că toate privirile adunării se întorc spre dinsul, nu-şi mai dă 
seama nici pentru ce morge înnainte, nici pentru ce nu se în- 
toarce înapoi. 

In clipa asta nu-i mare deosebire sufletească între Posteucă 
gi un copil, care, urmărit de alţi doi, în focul jocului „de-a puia- 
gaia“ se opreşte, speriat, drept în faţa lui. 

—- Aice-i „Domnul“, băețele ? întreabă el pe copil. 

— Nui aici, „Domnule“, răspunde copilul, scoţindu-şi re- 
pede pălăria lui de secară şi strecurindu-i margenile între miini. 

— Aşa-i domnule profesor, că nu tea răbdat inima... și-ai 
venit la adunarea noastră ? întrerupe Profir, eşind din grămada 
de oameni, cu faţa deschisă și plin de mulţumire că-l priveşte 
satul întreg cum vorbeşte el cu profesorul nou. 

— Aşa-i moş Petrache, răspunde Posteucă, prinzind la i- 
nimá. Şi, de ar fi singuri, mai că i-ar sări de gitul lui Profir şi 
i-ar mărturisi încurcătura în care a intrat el singur, fâră să-şi 
măsoare mal întăi puterea de a înfrunta privirea la o laltă a 
satului. 

— Repede mai venişi, moş Petrache? spune învățătorul 
înviorindu-se, ori poate ruşinindu-se de sfiiciunea lui, căutînd cu 


www.dacoromanica.ro 


ÎN MĂSTĂCANI 207 


îngrijire să-şi ascundă adevăratele cuvinte care îi veneaii atunci 
pe buze: „numai D-zeu mi te-a adus înnainte, moşule*. 

— Dumneafa să fii sănătos, nepoate, răspunde Profir în. 
chizind din ochi şi rizind.. am venit de mult, ne-am cinstit, am 
stat de vorbă şi leam spus.. c'ai venit profesor în sat şi că... 

Profir îşi ia de seamă şi se opreşte tocmai la vreme. El 
a spus oamenilor c'a adus în adevăr profesor noii, dar că profe- 
sorul ist noi n'a sfirşit cartea. A spus că a auzit vorba asta 
chiar din gura profesorului, că a văzut el singur cu ochii lui 
un lădoii cît toate zilele plin cu cărți şi că poate să cintărească, 
lădoiul mai mult de o sută de ocă. 

-- Eï, şi ce le-ai mai spus, moşule? întrebă nerăbdător 
Posteucă, bucuros din ce-în-ce că pănă-una-alta își poate în- 
drepta privirea numai asupra lui Profir, rămînînd ca mai pe urmă, 
şi numai cu încetul să-şi arunce privirea asupra adunării. 

— Ce să le mai spun! mă ’ntrebaŭ de unde eşti de locul 
dumitale şi ce-i tatăl d-tale. 

— Bi? 

— Ei, le-am spus și eŭ aşa pe de-a'ntregul... că de unde să. 
știu eŭ ce-i tatăl dumitale? le-am spus că are atîtea fălcii de 
pămînt, că are pluguri cu boi, ca are trăsură cu caj.. 

— Cine, moșule ? -întrerupe repede Posteucă. 

El era o clipă mirat de apropierea unei grupe din dreapta 
şi căuta să-şi dea sama dacă e adevărat lucrul ori i se pare 
numai ; de aceia nu înţelesese cele din urmă vorbe ale lui Profir. 

— Tatăl d-tale ! dar cine? că are atitea fălci de pămînt, 
că are trăsuri cu cai, pluguri cu bol... 

— Apoi bine, moşule, de ce nu maž întrebat pe drum?.... 
tatăl meu îi mort... 

— Di mort, zeu? D-zeŭ să-l erte şi să fii d-ta sănătos! 

— Dar ce nevoe au oamenii de fălciile altora ?... 

— Del... nică o nevoe, spune Profir, după cităva gîndire... 
dar trebuea să le spun ceva, că oamenii vor să ştie toate l... 

Petrache Profir n'a vrut să-și spună adevărata lui gindire. 
El ştie că lumea, alt-fel se uită la un fecior de gospodar bun, la 
un fecior de om cu dare de mină și ar fi dorit din toată inima, 
ca lucrul să fie adevărat, ori cel puţin lumea să creadă, chiar 
de n'ar fi adevărat, că Posteucă are, acolo la locul lui atitea 
fălcii de pămînt şi că nu-i fecior de calicie. El ţine cu orice 
chip ca să-şi arate oaspele ca pe un om de neam, ca pe un om 
pe care ar dori ori şi cine să-l găzduiască în casa lui. Să nu 
creadă, adică, unul şi altul, că Profir are în gazdă un firţigăi 
oarecare, un om fâră nici un căpătăiu, că în sfirşit Profir însamnă 
ceva în lumea asta! De altă parte nu vrea, după părerea lui, 
să jignească pe Posteucă, de cumva n'o fi avind påmint şi de 
aceea nică nu-l mai întreabă de lucrul acesta. 

— Nu-i aici învățătorul ? întrebă, Posteucă. 

— De unde să fie! respunde Profir. Apoi cum, n'ai auzit ? 
cică lar fi scos la pensie şi cică s'ar fl dus pe la cei muri ca. 


www.dacoromanica.ro 


208 VIAȚĂ ROMÎINEASCĂ 





să stăruească să nu-l mai scoată la pensie... că vezi D-ta! cine 
vine în satul nostru, nu se îndură să-l slăbească! are drăgănele 
satul nostru adăugă Profir cu oarecare amărăciune ascunsă între 
dinţi. Nu mai departe—urmează Profir în şoaptă—uite ici, în 
mîna dreaptă, cel cu barba roşie a venit cu otunică de serjent, 
ca a d-tale, şi-acum îi plin de bani. A fost notar, iar de zece 
ani e primar în sat. Cel cu pălăria albă îi notar, venit din lumea 
largă, pripăşit aici şi acum îi varga lui D-zeu; cel cu nasu! vi- 
nät, a fost scriitor, a fost notar, primar, iar de două-zeci de anı 
e perceptor pe mai multe sate, are la bani să-i minînce cu lin- 
gura şi să nu'i mai isprăvească.... vinde romînului toate ţolicile. 
Cel cu surtucul tărcat, un gree oploşit pe la noi, a fost vatav 
la arendaș, acum dă bani cu camătă şi-i scoate și sufletul omu- 
lui. Ceilalţi sint oameni de ai proprietăţii, fireşte că-s streini. 

— Cum streini, moşule? îs Greci? îs Turci? îs Ruși? 
ce-s ?... 

— Cum să-ţi spun d-tale, nepoate! îs boeri. 

— Bine, boeri, dar is Romini de neamul lor? 

- Or fi ei Romini de neam, dar vezi că acum îs boeri... 
că ei au fost întăi nişte săraci—-romîni de ai noştrii—şi acum îs 
bogaţi şi nu să uită la romini de-ai noştri. 

Şi nu pot vorbi mai mult nică în şoaptă pentru că grupul 
din dreapta s'a apropiat prea tare de ei şi se vede bine că ar 
dori să intre în vorbă cu profesorul nou. 


Pui 


Baba Casandra, sprintenită de hainele de sărbătoare, zo- 
reşte focul. Zama de găină, dreasă cu ou şi c'o lingură de 
smîntînă, clocoteşte și virtejeşte aburii acri, mirodiță cu mărar 
şi cu pătrunjel, până departe de bătătura casei. Mirosul acesta 
ispititor gîdilă nasul lui Brezoiii ; se vede asta după hărnicia cu 
care alungă el nişte purcei, care daŭ girbă la scuturătura de 
päring de sub căruţă. Samurache străjueşte de multă vreme 
pragul căsoaei; el urmăreşte ţintă orice pas al Casandra, mă- 
tură, prispa cu coada, de cîte ori îşi vede stăpîna întinzind mîna 
spre oala cu borş şi înghite în sec de cite orï o vede răcorind 
în lingură un strop cu borş ca să-i afle gustul. 

è mult n'a mai fost baba Casandra aşa de mulţămită ca 
acum. are să găzduiască oaspele ca pe un prinţ! 

— Nu gade frumos,— gîndeşte ea, ba unele cuvinte le spune 
chiar tare—se vie în casa ta un om cum se cade şi să nu-i 
porţi cinstea cuvenită. Să nu zică aşa și pe dincolo: „am stat 
în casa Profiroael.... dar să nu dea D-zeu să mai ajnngă cineva 
în casa ei!“. 'Ţărani sintem, nu-i vorbă! dar să nu gîndească 
dumnealui că nu mai ştim nici la deal nici la vale. Bătrină sînt 
eŭ, făcut-am eù atitea gospodării, dar casa nu mi-e pustie nici 
laviţa nu mi e goală, cuni îă prin casele altor mueri. 

In mintea ei răsare deodată chipul de viespe al unei femei“ 


www.dacoromanica.ro 


ÎN MĂSTACANI 209 





cu care se sfádise cîteva zile în urmă şi care îi aruncase în o- 
braz o mulţime de vorbe grele. 

— Aş vedea-o eu pe dînsa acum !—bodogăneşte ea. Stie mue- 
rea să facă un borş ca lumea? are ea o scoarță s'aştearnă pe 
un pat ori o plapomă să se odihnească un creștin întrinsa ?! are 
ea o perină ca lumea să-i pueomuluila cap?! papuci cu roş îi tre- 
buia ei să pună în picioare, azi la horă ? n'ara o păreche de pa- 
puci, calica!... vine la horă cu papucii noră-sa de la vale... Ge, 
credea că n'o s'o ştie tot satul? nugi dădeau ghiont azi toate 
femeile cînd au văzut-o ? de sar vedea mai bine pe dinsa... cu 
barizul cel galben al fiică-sa din deal. 

Şi ar începe sfada din capăt, i-ar zice ea toate pe 
șleau, aşa cum se şi cuvine unei mueri ca Marinoaia; ba acum 
i-ar zico şi-mai-şi, din pricină că-i vin în minte, ca de pe carte, 
toate cusururile muerii; dar vezi, v fereşte se vede şi păcatul 
de nu trece acum prin bătătura ei. 

Ce-i drept nu-i păcat: baba Casandra, ştie cum să ţie faţă 
cind îi intră un strein în casă. Masa cea rotundă de brad, gu 
trei picioare scurte de teiii e spălată și frecată cu nisip, de se 
pare c'a luat o acum de lu iarmaroc, lingurile de lemn de salcie, 
după ce au stat în apă clocotită, stau răzămate de horn ca să% 
se usuce mai iute, iar fundul pentru mămăligă stă gata pe masă, 
aşteptind si-i toarne în spate mămăliga fierbinte şi plină de a- 
buri calzi cu miros de popuşoiii nou. 

Soarele s'a dat de mult după zurea dealului şi numai pis- 
cul din faţă se mai înalţă ca să-l vadă pentru cea din urmă 
dată. Posteucă stă pe prispa căsoaei şi priveşte cum se tot în- 
vîrtește motanul nerăbdător pe lingă masa aşezată alături de 
prispă şi cum îşi răsfața coada, ridicată mai sus de înălţimea 
mesei, ca şi cum, cu ajutorul ei, ar vrea să primească înştiinţarea, 
despre tot ce s'a pus pănă acum pe masă. Nl se simte aşa de 
frămintat de căruţa lui Profir, c'ar fi bun bucuros, cu toată foa- 
mea lui amorţită, dac'ar putea cumva să stea culcat; ba chiar îl 
bate gindul să roage îndată pe babă ca să-i spue unde să se 
culce, pentru că lui nu i-i foame de loc. Şi n'are parte, pentru 
că tocmai atunci iese baba cu ciuunul ca să toarne mămiăliga; 
iar unchiaşul se iveşte de după colţ, aproape alergind, cu sti- 
cluţa cu rachiu. 

Locul unde trebue să stea fiecare la masă se vede cît de 
colo: un scaun fără, speteze, stă acoperit cu un capăt de scoarță, 
o rădăcină de copac ţine locul altui scaun pe care s'aşează un- 
chiașul, după ce pofteşte pe Posteucă pe scaun şi după ce-şi cere 
obicinuita ertăciune de cumva nu i-ar plăcea bucatele. Despre 
babă nici nu poate fi vorba; ar fl, după părerea ei, cea mai mare 
rușine să ai un străin la masa ta şi să nu-i stai inainte, să 
vezi mai cum se cade şi mai de aproape ce-i trebue ca să nu rä- 
mină omul nemultumit. 

Profir vorbește pentru toți; pe cit a fost de tăcut mai tot 
drumui, de la tîrg şi păn'acasă, pe atita nu-l mai cunoaşte acum 


www.dacoromanica.ro 


210 VIATA ROMÎNEASCĂ 





Posteucă.—,M*'ntrebai—spune el—cure-mai-de-care : de unde-i de 
Jocul lui profesărul 2... nu puteam scăpa! cumătrul Gheorghe un 
pabar, gineri-meu un pahar, eu un pahar... cînd cauţi, te-aidus! 

Lui Posteucă i se pare că așa borş de găină n'a mincat 
nici-o dată ; poate să fie şi arta drept, dar nu e mai puţin ade- 
vărat că are o foame de lup, mai ales după ce a luat citeva 
linguri de borş. Babei Casanârei îi creşte inima cînd vede cu 
cită poftă se îndeamnă musafirul la masă; asta-i pentru dinsa 
dovada cea mai hotăritoare că-i meşteră la bucate şi că alta, în 
locul ei, mar fi fost in stare să facă aşa, borş, ori să pue în masă, 
cu aşa rinduială.—Unchiaşul istoriseşte mereu ce a mai vorbit 
cu oamenii la cîrciumă—în vremea cînd profesorul vorbea cu 
primarul—apoi cum a şchiopătat Mocanul, cum a slăbit el de la 
o vreme, din pricina că-i iute şi-i hain, cum la cumparat elca- 
lul acesta pe preţul unui juncan pe care l'a vindut, din pricină 
că avea o meteahnă la un șold. 

Posteucă, de la o vreme, o cam răreşte cu mincarea,; iar 
ca să scape nebăgat în samă se preface că urmăreşte prea 
mult istorisirea lui Profir, care s'aprinde văzînd cu ochii, 
cînd începe să-şi laude baba „vezi, d-ta, baba asta a mea?! nu 
căta că-i topită ea aşa, dar ìi şpirt nu altă ceva !.. cind io 
face ea mincare, te lingi pe degete !...“ De-ar fi numai vorba! 

Posteucă nu-şi poate stăpini o mişcare de cutremur— şi-i 
norocul lui că mișcarea asta nu-i bagată în seamă. Profir, cu 
bună seamă, de cind a pus baba Casandra ciolamaua cu puiu de 
găină, îşi moae degetul în strachina din care minincă amindoi, 
îneacă în ciolama gogoloşul de mămăligă tipărită intre degete şi 
apoi... limba ţine loc de şervet.—Cu tot îndemnul babei, care nu 
pricepe de ce a rărito cu luatul din mîncare, Posteucă abea are 
puterea si se grăbească, să scoată cu coada lingurii o bucăţică, 
din puiul afundat în ciolama gi să muşte rar şi cu socoteală din 
“ea, mai ales că, odată luată bucăţica în minä, n'o mai poate 
pune nicăire, de oarece nu-i pomeneală de farfurie ori furculiță 
dinainte. 


x 


Mulţumirea babei Casandrei e atit de mare încit i se pare 
chiar că întinereşte. Cu bună samă: masa eia fost, seara 
asta, ca în tinereţea ei—dres cu smintină, aşa cum făcea ea îna- 
inte de a avea gloată mare de copii, cînd avea vaci un cîrd—şi 
ciolamaua, tot aşa. „Care muere, gîndeşte ea după ce s'a culcat 
la spatele unchiaşului, pe prispa casei, care muere şi-ar fi adus 
aminte că, o-dată-şi o-dată, se punea smintină pănă şi în zama 
de găină!“ 

— Nu-i așa, unchiazule? întreabă ea pe Profir, care era 
culcat despre marginea prispei, pentru ca să-i vină îndămînă să 
sară, de s'ar auzi vre un sgomot ceva prin bătătură. 

— Ce-i babă? răspunde el nedumerit, rîdicìnd capul de pe 
perină, pe jumătate furat de somn. 


www.dacoromanica.ro 


ÎN MĂSTĂCANI 211 





--- Fugişi îndată de la masă şi n'apucai să te întreb. Te-ai 
dus să pui ia cale caii. Ce zici? era bună miîncarea, i-o fi plăcut 
tinărului istuia ? 

Baba Casandra e încredinţată că masa era bună. Ar vrea 
însă să mai audă şi părerea unchiaşului, pentru câ n'ar fi bucu- 
roasă să ştie că musafirul ar putea sá gindească rău de gospo- 
Qăria ei. 

— Bună, babă! dar numai vezi, că pe semne aşa li-e feleşagul 
Ja tinerii eștia de prin şcoli şi de pe la învățătură: nu miînîncă, 
așa ca, de-al de noi. Se vede că unde nu munceşe nimica, de a- 
ceia nu le cere inima ca nouă. Ia să mi-l iai denapoi, colea, la 
coasă ori la secere, ori la prăsit, să vezi cum i-ar cere inima... 
şi foc să fie c'ar minca. 

— De asta aşa-ï, omule; dar nu poţi să zici că n'a mîncat 
cu poftă; maï văzut ce-i mai căra la borş? 

— Ştiută, babă; dar.... eu îs trudit de drum şi-aş vrea să 
dorm. 

Vorba asta i-a tăiat; babei pofta de a mai întreba; ea îşi 
cunoaşte bine unchiaşul. Ar fi o pricină maï muit ca săi se stir- 
nească somnul. Își pune ea singură întrebări şi-şi răspunde în 
gînd, cu mare pază ca să nu înceapă iar vorba cu unchiașul..... 
A mîncat borş bun ?—a mîncat; a mîncat ciolama?—a mîncat 
numai bucățele, se vede că-i deprins numai cu carne...ţinea bu: 
căţica în mînă... aşa cum ţii fagurul de miere ca să nu-ţi ungi 
toate degetele ; are să doarmă el împărăteşte ?—are să doarmă... 
are o perină sub coaste... aşa-i ! coastele lui nu-s deprinse şi få- 
vîmate ca ale noastre.... cind vir de la muncă, dormi şi pe bo- 
lovani.... are o perină sub cap, perină făcută de mîna mea-—are 
să mi-u dea la moarte peste groapă, ca s'o am pe ceia lume. 

— Uite, Doamne, nici acum nu s'a culcat! spune ea uitînd 
că se poate trezi unchiaşul. 

Se scoală de lingă unchiaş, în genunchi, şi se uită prin fe- 
reastra fără perdele.—-,„Cum îi vine lui să stea pe vremea asta... 
Singur ca un cuc!... nu-i bine să arzi luminarea asta, aşa pentru 
temiri ce minciuni or fi în hirtia ceia pe care o ţine el în mînă! 
mai mare pacatui!... îi tînăr, el nu știe!“ 

— Nu sta, maică, strigă ea bătind în geam uşor, ca să nu 
creadă învățătorul că-i cine ştie ce şi să se sperie; îi păcat, 
maică, să arzi luminarea de la Paşti I.. numai pentru rugăciuni 
se arde luminarea asta şi la întîmplări năprasnice.... 

— Ce-i babă? întreabă unchiaşul speriat din somn... ai îne- 
bunit ? 

-— Taci, omule, că te aude, spune ea unchiaşului în şoaptă 
apăsată; nici acuma nu s'a culcat şi stă cu luminarea dela Paşti 
aprinsă... el nu ştie, îi tînăr. 

-— Da lasă omul în pace, babă hâi! se vede că nu poate 
dormi, răspunde unchiaşul, tot în' soaptă apăsată; ştie el D-zeu 
toate ! 

Posteucă, tocmai atunci își arunca ochii într 'un jurnal: era 


www.dacoromanica.ro 


212 VIAȚA ROMÎNEASCĂ 


publicată lista tuturor numiritor gi a mutärilor învățătoreşti pe 
ziua de 1 Septemvrie. Lista asta o cetise el șiîn oraş, o cetise 
gi pe druin, cînd a făcut Profir un popas la o fintină, unde a a» 

äpat şi cail; dar acum o cetea din nou, pentru că voia să-i 
intre în minte pentru totdeauna locul unde s'au imprăştiat to- 
varăşii lui de şcoală. 

Sint prea multe lucruri care dau navală în mintea lui: şi 
privirea satului întreg adunat la horă, şi vorbele blînde ale conta- 
bilului moşiei, şi căutătura cercetătoare a preotului celui bătrîn, 
şi tânguirea în gura mare a primarului împotriva fostului învăţător 
și lista din jurnal. 

Cind aude Posteucă pe baba Casandra că-i spune nu ştiu 
ce de luminare şi de Paşti să grăbeşte să o stingă, fără să-şi 
dea, sama, ca şi cum ar fi auzit glasul poruncitoral pedagogului 
de la şcoală. Nici el singur nu ştie cite de tirziu cînd adoarme; 
nu stie dacă e în vis ori e aevea. I se pare că apornit cu to- 
varăşii săi ca să facă o călătorie la munte. Acolo, în pădu- 
rile de brazi rătăcesc drumul, răfăcese unii de alţii şi numai 
glasuri slube se mai aud din depărtare chemindu-se unii pe alţii 
în ajutor. 

Şi nu e doar numai în vis strigătul acesta pe care ure- 
chea îl prinde şi pe care mintea îl tălmăcește şchiopătind.... Era. 
strigătul babei Casandrei, care îşi chemase în răsăritul soarelui 
găinile ca să le hrănească... îl lipseaii jumătate dintrinseie şi a- 
cum arunca blestemul lacrămilor sale asupra dușmanilor cari i-ai. 
rupt cîrdul de găini chiar din inima sa! 

SP. POPESCU 


www.dacoromanica.ro 


Că prioara, 


In pădure nu mal cîntă 
Cornul de vinat; 

Cinii sau împrăştiat— 

Şi 'ntr'o luncă se frămintă 
Calul înşeuat. 


S'a stirnit din vale larmă 
Şi lătraturi de copor.... 
Vinătorul stă; apoi 
Pregatind în min” o armă 
Pleacă innapol. 


Parc’ auzi pe frunze pasuri 
Și mișcare prin lăstar. 
Cinii tac; dar latra iar 
Clocotind de-atite glasuri 
Codrii de stejur. 


Vinătoru *n drum Saţine; 
Rasuflarea i se 'nneacă; 
Vrea un pas ca să mal facă, 
Dar vinatul vine, vine— 
Şi "ncercînd să treacă 


www.dacoromanica.ro 


214 





VIAŢA ROMÎNEASCĂ 


Îl și vede-ascuns, la pindă... 
Pe departe-l înconjoară — 
Şi tărziu, ca fulger, zboară 
Pe cărare o plăpindă, 
Mindră căprioară. 


Fost-a ca o arătare, — 
Doar cit ai clipi—, încit 
N'a mai tras; văzu atit: 
Salba de mărgăritare 
Strălucind la gît... 


El aleargă către luncă; 

Săniuș trecu priporul; 

Calul stă : în scări piciorul, 

Mina 'n coamă—și s'aruncă 
În şea vinătorul. 


Fuge căprioara 'n frunte... 

Laălăind, de-avalma vin 

Cinil ce de-aproape:o țin. 

Ea, ling'un pirău de munte, 
Sa oprit putin: 


Stringe iuțile picioare 

Grămăjoară întrun loc— 

Şi s'aruncă la noroc— 

ŞI cu toate patru sare 
Pe.o piatră'n mijloc; 


Doar se cumpenește-o clipă 

Si, pe cel-lalt mul, săgeată 

Salta ca într'aripată. 

Cinii vin şi ei în pripă, 
Peste girla 'nnoată— 


www.dacoromanica.ro 


CĂPRIOARA 213 





Şi spre deal o urmăreşte 
Toată leota lătrind... 
Caprioara cînd şi cind 
Prin fineaţă se ivește 
Îndărăt cătind. 


Vinătoru-și mină calul 

Peste apă °n urma lor— 

Şi cu glas răsunător 

Strigă, pe cind urca dealul, 
Îndemnind de zor... 


Sus, într'o fineaţa 'n floare, 
Esteo casa mititica... 
Căprioara ’n deal, de frică, 
Peste gardul casei sare 

Ca o rindunică — 


Şi copoi 'mcep să vină 

op grămadă —şi grăbit 

Caţarindu-se-au sărit 

Peste garduri, în grădina— 
Şi au amuţit. 


Dă un pinten, Îviu-şi stringe— 

Si 'ncercatul vînător 

Peste gard s'aruncă ?n zbor; 

Cu piciorul doar atinge 
Streșina uşor— 


Si 'n grădină, vede cînii: 
Urma nic! măcar n'o cată; 
Dau năvaiaă toți de-odată 
Sa se gudure stapinii, 

O frumoasă fată 


www.dacoromanica.ro 


216 VIAȚA ROMÎNEASCĂ 





Ca un spic de griu bălană, 
Mladioasă şi innaltă, 
Mindra ca o floare 'nvoaltă; 
Ca dup'o nebună goană 
Camaășuţa-l salti— 


Si sub c4mășuţa albă 
Doua turturele, pare 
Ca se zbat vroindsă zboare— 
Şi la git 1I joac'o salbă 
De mărgăritare. 


„—N'a1 vazut trecind, fetica, 

„Prin grădină căprioara?— * 

Ei obraji-I ard ca para, 

Ar răspunde și i-1 frica, 
Ride ’ncet fecioara; 


Ca o şoaptă cint” apol 

Vorbele nevinovate: 

„—N'a trecut pe-aici; dar poate-1 

„Cea crescuta pe la nol, 
„Caprioara tatel.—“ 


A. STAVRI 


www.dacoromanica.ro 


Alimentatia ţăranului 


Studiu igienico-social 





Popoarele cu regim ve- 
getal sint făcute pentrn a 
fi cucerite, după cum vas- 
tele familii erhivore, în 
regimul animal, par a fi 
destinate. să facă hrana 
carnivorelor. 

(Arnould, Nouv, él. d'Hy- 
giene Ill-e ed. p. 449). 


In timpurile din urină bărbaţii noştri conducători de Stat, 
s'au arătat preocupaţi întrun grad inalt, de marea problemă a 
înmulțirei populațiunei ţării Romîneşti. 

Ei au întrevăzut că pentru ca Rominia să intre în rîndul 
statelor civilizate, pentru ca ea să aibă industrie mare şi agri- 
cultură sistematică, muşchi numeroşi şi vînjoşi ca s'o apere, îi tre- 
buie un număr cel puţin indoit de brațe, şi de braţe romîneşti 
pentru a se păstra caracterul etnic al poporului. Și întinderea 
geografică ne permite aceasta; pe dunga mică de pămînt mindru 
și mănos dintre Carpaţi, Dunăre, Mare şi Prut, ar putea trăife- 
riciţi şi norocoşi un număr de două ori mai mare de locuitori, 
de cit cel de astă-zi. 

Pentru rezolvirea problemei de înmulţire a populaţiunei sintem 
în parte favorizați de natură; este cunoscut faptul pozitiv că ţara 
noastră stă între primele din Europa în privinţa marei natalităţi ; 
dacă n'am sta tot între primele numere mari şi cu mortalitatea, 
chestiunea ar fi rezolvită în ciţi-va ani. Să se caute deci a se 
reduce mortalitatea. Şi pentru primele şi cele mai eficace mo- 
duri de a face acest lucru se pune organizarea şi perfecţionarea 
asistenţei medicale. Sau creat agenţi sanitari şi moaşe rurale în 
fiecare comună, se vor mai înmulţi medicii rurali—li se vor mai 
mări chiar salariile după ultimele promisiuni,—s'au creat infir- 
merii sătești. E de sigur un bun şi frumos început deluptă; pă- 
catul e numai că nu este o mai solidă, continuitate în această 
operă. 

Totuşi eu cred că chiar cu organizarea unei asistenţe me- 


www.dacoromanica.ro 


219 VIAŢA ROMÎNEASCĂ 


dicale perfecte, problema înmulţirei populaţiei, nu va fi rezolvită, 
complect, și prea puţin în parte. Aceasta din pricină că nu în- 
cepem cu atacarea tuturor factorilor vătimători de odată, 

In adevăr, printre cauzele de mare mortalitate a locuitorilor 
țărei noastre stă în primul loc slaba resistență a indivizilor; pu- 
tina vitalitate a progeniturei (mor în primul an al vieţii 35°/o 
din copii) e datorită micei puteri vitale a generatorilor, iar aceasta 
e rezultat al mizerabililor condițiuni higienice îa cari trăeşte să- 
teanul nostru. Şi în primul rang de detestabilitate, vine un ingro- 
zitor de sărac şi de viţios regim alimentar. 

Chestiunea aceasta a alimentării sătenilor, care este de 
alt-feliu un mare capitol din întreaga chestiune ţărănească, este atît 
de gravă, şi în interesul țării și al neamului, rezolvirea ei cere 
atita grabă, în cît e de mirat că de şi de mult cunoscută, n'a 
atras atenţia bărbaţilor noştri de stat şi nu s'a făcut nici un pas 
spre cunoaşterea ei mai amănunţită şi spre rezolvirea ei. 

Zic bărbaţii noştri de Stat, căci: «alimentaţia ş/iinz/rAcă şi 
«rațională a omului, fiind isvorul puterii și al sănătăţii, constitue 
«după cum a spus Chauveau cea mat importantă din problemele 
«economiei politice şi sociale; pentru care motiv ea. trebue să fie 
<prima preocupare a puterilor publice, iar regulele sale funda- 
«mentale teoretice gi practice trebuesc de toţi cunoscute !)>. 

Săteanul nostru se nutreşte prost. Cum şi cit de prost, dacă 
se nutreşte acum mai bine sau mai rău can trecut, cari sînt 
cauzele acestei stări de lucruri, şi cari ar fi remediile, acestea 
vom căuta a stabili în paginile ce urmează. 

Dar mai întăi cîteva date succinte asupra alimentaţiunii în 


general, 


„Ya 


Viaţa stă'n mişcare. Miliardele de celule care alcătuesc corpul 
omenesc, acest vast laboratoriu vivant, sînt într'o continuă activi- 
tate fizică şi chimică. Imens de variate reacţiuni chimice se pe- 
tree în interiorul lor, reacţiuni al căror rezultat final este acumu- 
larea de energie şi degajare de energie. 

Acumularea de energie se traduce în termen fiziologic prin 
asimilațiune şi degajare prin dezasimilateune ; iar materialul ne- 
cesar pentru efectuarea, acestor operaţiuni, îl procură alimentele. 

De la cantitatea şi calitatea asestui material, depinde buna 
îndeplinire a acelor funcțiuni şi deci esenţa însă-şi a vieţii. 

Lipsa complectă de alimente face ca organismul să-şi chel- 
tuiască succesiv toate rezervele, pină la un summum peste care 
nepuiînd trece, el piere prin inaniţie. 

„Un om adult distruge zilnic 500 gr. din carnea sa, sau din 
„alţi compuşi albuminoşi ce formează sîngele şi ţăsuturile sale. 
„El arde o parte din grăsimea sa şi procură,--prin combustiunea 
„6i şi aceea a zaharului şi amidonului pe cari i-l pun la dispozi- 
„ție alimentele ori i-l procură organele sale-—, e cantitate de e- 


1). Brouardel-Mosny. Traité d'hygiene. IV. p. 443. 


www.dacoromanica.ro 


ALIMENTAŢIA ŢĂRANULUI 219 


„nergie care calculată în căldură se ridică la 2400 calorii ') în 24 
„ore. Pierde apoi 1300 cm. c. apă prin urine, 600 cm. c. prin 
„piele, 400 cm. c. prin pulmoni etc. ete. Alimentaţia zilnică tre- 
„buie să înlocuiască aceste pierderi.“ (A. Gautier. L'alimentation). 

Materiile alimentare sint compuse din aşa numitele principit 
alimentare, principii cari nu intră în acsiași proporţie în toate a- 
limentele şi cari nau o importanță egală în actul nutriţiei şi nici 
o egală putere calorigenă. Aceste principii alimentare sint: albu- 
mina, grăsimea, hydrocarbonalele în care intră şi zaharul şi sã- 
rurile minerale. Ne vom ocupa numai de cele 3 dintăi ca avind 
rolul cel nai important în nutriția zilnică. 

Sa calculat că zu gram din aceste principii ars după asi- 
milaţie în organizim, prin ajatorul oxigenului, produce o canti- 
tate de căldură sau de alt-feliu de energie. absolut egală cu canti- 
tatea de căldură ce ar produce-o arzînd în afară de organizm. 

Ast-feliu: 


1 gr. albuminoide dezvoltă dezasimilindu-se 4 calorii 
1 gr. grăsime în j 8:90 calorii 
1 gr. hydrocarhonate , 5 4 calorii 


Stiindu-se pe de altă parte că un om adult în repaos, de- 
gaja zăsub formă de calorie sau alt-feliu de energie dezvoltată 2400 
calorii, se poate calcula ce cantitate de principii alimentare e ne» 
cesară, zilnic, și acea cantitate constitue ceia ce fiziologii numesc 
ratiune alimentară. 

Din acest calcul şi din observarea empirică a diferitelor 
grupuri, s'a constatat că pentru Europenii adulţi în stare de re- 
paos, raţiunea alimentară zilnică de întreţinere este constituită din: 


107 gr. 3 albuminoide 
64 gr. 5 grăsime 
407 gr. 5 hydrocarbonate (amidon, feculente, zahar) 


Cind indivizii sînt supuși la o muncă fizică mai grea, ei 
cheltuesc o mai mare cantitate de energie, ard o mai mare sumă 
de principii alimentare inmagazinate, şi pentru a repara aceste 
pierderi prin arderi, raţiunea lor alimentară trebuie mărită. Iată 
după Gautier, raţiunea alimentară zilnică medie, pentru popoa- 
rele Europei, cînd indivizii sint supuşi la o muncă fizică mai grea : 


152 gr. albuminoide 
85 gr. grăsime 
630 gr. hydrocarbonate 
lar cînd munca este foarte obositoare trebuesc: 


1). O ealorie este cantitatea de căldură necesară pentru a ridica f 
kgr. apă de la 0'—1* 


www.dacoromanica.ro 


220 VIATA ROMIXEASCĂ 





191.3 albuminoide 
182.2 grăsimi 
810.8 hydrocarbonate 


Proporția cea mai bună de principii alimentare în raţiunea 
de întreţinere este : 
1 parte albumină, 0.5 grăsime şi 4 părţi hydrocarbonate. 


Tot din observaţie şi experienţă s'a mai constatat că pe 
cînd viaţa este posibilă de şi nu mult timp, cu o alimentaţie 
compusă exclusiv din albuminoide (căci aceste înlocuesc şi pier- 
derile de ţăsut din organizm şi se transformă gi în energie), ea 
este imposibil de continuat cu o alimentaţie compusă exclusiv 
din grăsime şi hydrocarbonate, lipsind complect albuminoidele. 
Un individ care gar nutri în acest din urmă mod, ar consuma 
din albumina organizmului său propriu, continuînd a inmagazina 
grăsime: „el ar muri de inaniţie îngrăşindu-se“. 

j Reţinem deci că în ori-ce alimentaţie albuminoidele nu pot 
ipsi. 

Principiile alimentare eaunțate mai sus se găsesc şi în reg- 
nul animal şi în cel vegetal. Observaţiunea a arătat că albumi- 
noidele raţiunei alimentare atunci sint mai bine utilizate, cind 
ele sint luate din ambele regnuri în proporţie de 40—500j0 din 
regnul animal şi de 60—500/e din regnul vegetal. 

Unele materii alimentare sînt mai bogate în unele principii 
de cit în altele; așa pinea care conţine albuminoide în mare can- 
titate nu conţine "de loc grăsime ; cartofii cari au multe hydro- 
carbonate, nu conţin mai de loc albuminoide. 


Iată composiţia unora din cele mai principale materii ali- 
mentare la 100 părţi: 
albuminoide grăsime materii ne- săruri apă 
azotate 


Faina Qo popso: -jg gua gy- IL I 


(malaiu) 

Făină de orz... 11.88 1.58 71.22 0.59 14.83 
Fäină de grîu... 10.21 0.94 74.11 0:48 13.87 
Făină de secară . 11.57 2.08 68.61 1,14 18.71 
OrOZ e e aan... 5—6.4 0.8—4 78—83 0.68 14.4 

PUNE sa mea o a 7.06 0.46 52.56 1.09 35.59 
fasole bob. .... 13.8—25 1.95 52.9—60.1 2.8— 4 10—20 
cartofi nm ne e ea 1.3 0.15 20.0 1.0 76.0 

carne de vacă iu 20.71 1.74 0 46 1.18 76.37 
lapte de vacă. 3.66 3 62 4,48 0.68 82.22 
ou de găină. ... 12.55 12.11 0.53 1.12 73 67 
Varză ....... 1.89 0.20 4.87 1.23 89 97 
salade ...,.,.. 1.46 0.13 1.58 0.78 94.13 


www.dacoromanica.ro 


ALIMENTATIA ŢĂRANULUI 221 

Nu toate alimentele introduse în organizm sînt asimilate şi 
utilizate; o mare parte sint date afară fără a fi fost intrebuin- 
tate, şi aceasta mai ales cînd alimentaţia e vegetală. Popuşoiul 
(porumbul) care este un aliment complect pentru-că conţine în 
el cele 3 principii alimentare, nu dă albumină asimilabilă de cît 
800/0 din quantumul ingerat; 200/0 se elimină prin fecale. 

Albumina de origine animală însă, este aproape în totali- 
tate absorbită. 

Pinea şi cu laptele conţinind împreună toate principiile a- 
limentare şi în suficientă cantitate şi bune proporţii, se poate 
trăi numai cu ele mult timp. 


* 
* x 


Acum după ce am enunțat aceste cite-va noțiuni generale 
absolut indispensabile pentru buna luminare a chestiunei, să tre- 
cem la subiectul ce ne preocupă. 

Experimentarea fiziologică asupra citor-va indivizi țarani, 
analisarea chimică a alimentelor ingerate de ei în un timp dat 
cum şi a excrețiunilor lor, măsurarea cantității de calorie şi de 
energie desvoltată de ei în acel timp, n'am făcut o—.Pentru in- 
treprinderea unor asemene delicate şi laborioase cercetări se cer 
instalaţiuni speciale, cunoștinţi tehnice apropriate şi timp. 

Asemenea, cercetări sînt de resortul laboratoarelor de hy- 
gienă, şi ele de sigur sar efectua în abondenţă, dacă cei 2 prea 
distinşi savanţi profesori de hygienă ai facultăţilor noastre de 
medicină ar avea la indămină laboratorii complecte. Dar dacă 
nu mă înşel nu li se pune la dispoziţie de cit rudimente de la- 
horatorii. 

Aw urmat deci calea empirică. Am adunat datele necesare 
brute, cantităţile de alimente consumate de grupuri de ţărani; 
am calculat quantumul de principii alimentare conţinute în ele, 
şi am stabilit raţiunea zilnică pentru fie-care individ. Apoi am 
comparat aceste raţiuni cu cele medii ale popoarelor europene. 
— Ţin să spun aice odată pentru totdeauna că toate datele ast.- 
pra alimentelor sînt luate după noua şi importanta lucrare a d- 
lui A. Gautier 1). 

In culegereu, datelor brute am urmat două căi: 

Prima: am luat un sat, satul meu natal 2), care reprezintă 
mijlocia, satelor ; locuitorii săi nefiind prea bogaţi, nu sînt nici de 
tot săraci ; ei sunt harnici şi ru beţivi. In acest sat am stabilit 
cantitatea, de alimente consumate întrun an, pentru fiecare fa- 
milie. Cercetările mele s'au întins asupraa 40 de familii de toate 
categoriile, compuse din 150 de indivizi adulţi (copiii de la 10 
ani în sus, au fost, consideraţi ca atare, căci ei muncesc de-o- 
potrivă cu cei mari). Cantitatea totală de alimente a fost adu- 


1). L'Alimenlation. Paris. Masson & C-ie 190$. 2-e edit. 
2) căt. Arsura, com. Drănceni, jud. Falciu. 


www.dacoromanica.ro 


222 VIAȚA ROMÎNEASCĂ 








nată, repartizată la 150 numărul inşilor, iar citul ieşit care re- 
prezenta suma medie de alimente, consumată de un individ în- 
trun an, a fost divizat în 365, număr ce reprezintă zilele anu- 
lui şi aşa am căpătat media zilnică individuală de alimentaţie. 
Trebuie să spun că rezultatele acestor cercetări se pot so- 
coti mai curînd ca exagerate, căci ţăranului nostru îi 6 ruşine 
de sărăcie (n'a fost pe semne sărmanul totdeauna aşa!) şi toţi 
îmi dădeau cifre care controlate cu amănunţime le găseam mai 
mari de cit cele reale. 
A doaa metodă care are avantajul observaţiunei directe, a 
fost observarea exactă a alimentării a 5 familii ') compuse din 19 
inși adulţi, în timp de 2 zile de iarnă, una de frupt (dulce) şi 
alta de post (sec). 
Iată rszultatele : 
Au consumat gilnic 150 de indivizi adulţi din 40 de fa- 
milii cîte: 
1000 gr. făină de popuşoiu (malai) 
50 gr. , » Ortz 
20 gr. grîu sub diferite forme (fiert, 
bulgur-rişnit, colivă etc.) 
25 gr. secară (sub formă de piîne 
neagră) 
4 gr. orez 
20 gr. piine de tirg 
10 gr. fasole bob  ' 
10 gr. fasole verzi (păstări) 
1 gr. mazăre 
65 gr. cartofi 
40 gr. carne (din care 15 gr. de pa- 
săre, 2. gr. de vacă, 15 gr. 
de porc, $ gr. de oaie, 5 gr. 
de peşte) 
20 gr. lapte (o lingură) 
5 gr. ouă (la zece zile un ou) 
10 gr. brînză 
50 gr. varză 
10 gr. ceapă 
45 gr. struguri (poamă) 
5 gr. ardei 
2 gr. unt de lemn 
1 gr. zahar 
30 gr. stevie, urzici şi alte burueni 
de pe cîmp. 
115 gr. moare de curechiu (zamă de 
varză) 
800 gr. borş 
250 gr. vin (regiunea este de podgorie) 


1) Din com. Epureni, jud. Fălciu. 


www.dacoromanica.ro 


ALIMENTAŢIA ŢĂRANULUI 223 


Deci introduce un ins într'o zi 2558 gr. alimente, din care 
licide fără valoare nutritivă 1165 gr. (borş, zamă de varză, vin), 
1318 gr. alimente de origină vegetală (din care 1000 gr. sint re- 
prezentate prin porumb) şi numai 75 gr. materii alimentare de 
origini animală. 

Din cercetarea, protocolului se observă ca amănunte demne 
de relevat că din cantitatea totală consumată de 54.000 kgr. po- 
rumb, 20.000 kgr. au fost cumpărate! Se mai observă că 20 fa- 
milii compuse din 83 de inşi mau sorbit un strop de lapte în 
tot cursul anului, în această ţară „eminamente agricolă” !. 

Calculind acum principiele alimentare ce conţin aceste ali- 
mente ingerate, vedem că din regnul vegetal se introduce: 

114 gr. 298 albuminoide, 45 gr. 187 grăsime, 817 gr. hy- 
drocarbonate iar din regnul animal: 

11 gr. 51 albuminoide, 2 gr. 381 grăsime, 0 gr. 706 hydro- 
carbonate. 

Adiţionind aceste cifre şi scăzind ceia ce organizmul nu u- 
tilizează, rămîn principii alimentare absorbite și întrebuințate zil- 
nic de individ: 

100 gr. 7 albuminoide, 42 gr. 812 grăsime, 793 gr. hydro- 
carbonate. 

Am văzut mai sus că raţiunea normală de înfrzfinere este: 

107 gr. 3 albuminoide, 64 gr. 5 grăsime şi 407 gr. 5 hy- 
drocarbonate. 

Adică în raţiunea alimentară zilnică a sătenilor observați 
de mine, faţă de cea normală de înzrefinere—albuminoidele sînt 
cu puţin în minus faţă de media mai sus enunțată, grăsimea 
este cu mult în minus (20 gr.), iar hydrocarbonatele sînt cu mult 
în plus. Vom vedea, mai departe care este rostul acestei mari 
cantităţi de hydrocarbonate. 

Să se noteze însă că pentru calculul nostru noi am utilizat 
toată materia alimentară şi abia am ajuns numai la raţiunea de 
întreținere. Nu ne-a mai rămas material alimentar de loc dispo- 
nibil. Insă noi am văzut mai sus că atunci cind omul desfăşoară 
o energie nare, rațiunea alimentară se dublează aproape; adecă 
raţiunea de muncă e de 2 ori mai mare de cît cea de întreţi- 
nere. Ar urma deci faptul paradoxal că la ţăranii noştri ambele 
raţiuni sînt egale. 

In realitate însă raţiunea de întreţinere (cea dată de noi 
mai sus) este cu mult mai mică, raţiunea de muncă ceva mai 
mare, nefiind însă nici una nici alta suficiente. 

In cinci familii de săteni, compuse din 19 ingi adulţi s'a 
consumat în timpul cișlegiior (carnavalului) de iearnă, în două, 
zile consecutive (una de dulce şi alta de sec) următoarele can- 
tități şi feluri de materii alimentare: 


22 kgr. făină de popuzoiu 


12 kgr. făină de orz 
8 kgr. varză murată, 


www.dacoromanica.ro 


224 VIAŢA ROMÎNEASCĂ 


1 kgr. pîne de casă 
200 gr. ceapă 
40 gr. grăsime de porc 
Revine pe zi şi de individ cite: 
578 gr. făină de popuşoiu 
315 gr. făină de orz 
211 gr. varză murată 
26 gr. pine de casă 
5 gr. ceapă 
2 gr. grăsime de porc 


După declaraţiile locuitorilor această bază de alimentare, e 
continuată în tot timpul iernii cu foarte mici excepţii atit în 
zile de post cît şi în zile de dulce!). 

Calculate principiile alimentare conţinute în aceste alimente, 
ne-ar veni ca raţie alimentară zilnică, de în/rezinere: 


97 gr. qo albuminoide, zo gr. 84 grăsime, 622 gr. hydrocarbonate. 


din care scăzind ceva ce nu se utilizează, ne revine ca rați- 
une reală utilizabilă : 


73 gr. 40 albuminoide, 27 gr. 84 grăsime, 604 gr. hidrocarbonate 


Calculind media raţiunei alimentare a primului grup obser- 
vat, cu aceasta a acestui al doilea grup, obţinem: 


87 gr. so albuminoide, 35 gr. 326 grăsime, 698 gr. soo hydrocarb. 


Dacă acum comparim ambele raţiuni de mai sus (a grupu: 
lui I-iu şi al II lea) sau media lor, cu raţiunile de întreţinere şi 
de muncă a populaţiunilor europene, observăm că albuminoidele 
sînt în minus faţă de toate raţiunile alimentare, că grăsimele 
sînt aproape cu jumătate mai puţine, în raţiunea săteanului nos- 
tru; iar hydrocarbonatele sint în raţiunea normală de întreţinere 
a săteanului în plus (cam cu 200 gr.) şi aproape egale cu cele 
din raţiunea de muncă a celorlalte popoare’). îi 

Am văzut mai sus că numai albuminoidele sînt principii 
complecte, câ ele pot pină la un punct înlocui grăsimea şi hy’ 
drocarbonatele, iar aceste din urmă cu nici un preţ nu pot în- 


1). Arendaşnl satului e unul din Fişeri, care acum a luut maşia, ri- 
dicind arenda de la 60 mii la 100 mii lei. Si ne uşteptăm pe viitor ca a- 
ceastă cantitate alimentară să fie şi mai ră şi mai mică. 

2). In Gautier „L'Alimentation“, la p. 623, găsim datele relaiive la 


www.dacoromanica.ro 


ALIMENTAŢIA ŢĂRANULUI 225 





locui albumina. Marea cantitate de hydrocarbonate ingerate nu 
poate deci înlocui albumina totdeauna în lipsă. 

Care este deci rostul ei? Rostul ei este că organizmul ue- 
putind trăi fără albuminoide el face toate sforţările să şi-o pro- 
cure; în materia alimentară consumată de sătean albumina e în 
mică cantitate, hydrocarbonatele în mare cantitate; pentru 
a obţine deci albumina el e nevoit să ingereze cantităţi mari 
din acele materii să-şi reţie din ele albumina necesară și exis- 
tentă, iar restul hydrocarbonatelor ce sint peste trebuinţele or- 
ganizmului să le elimine neutilizate. 

De aici decurge o muncă excesivă şi inutilă pentru stomac 
şi tubul digestiv în genere. 

Dacă pe de altă parte ne gindim—cum din cifrele prezen- 
tate rezultă —că, nouă zecimi din albuminoide, aproape toată gră- 
simea şi nouă zecimi din hydrocarbonate, sint procura! organiz- 
mului de popuşoiu, apoi nu e de loc exagerare cind se spune că 
hrana ţăranului e numai mămă/ga; pentru ca organizmul să tră- 
ească numai cu ea, ea trebuie din motivele de sus să fie multă; 
și pentru a o digera el trebuie să consume căntităţi colosale de 
borş, zamă de varză, ardei, cari nu-s alimente ci condimente ser- 
vind a excita stomacul la o muncă aşa de grea. 

Relele speciale şi generale care curg de aice le vom vedea 
mai încolo. 

Dar înainte de a vedea acele rele şi înainte de a trece la 
alte considerente, să-mi fie permis, pe lingă observaţiile de gru- 
puri descrise, a relata citeva fapte asupra hranei ce se dă ţăra- 
pilor de cătră proprietari şi mai ales de cătră arendaşi, în timpul 
istovitoarelor munci agricole de vară. 

Legea tocmelilor agricole, atit de vitregă pentru țăran în toate 
privințele, nu prevede nimic relativ la hrana ce arendaşii sînt o- 
bligaţi să deie sătenilor; ea nu stabileşte o rațiune alimentară 
minimă macar. 

Dar ceea ce se petrece cu aceşti nenorociţi săteni, cari-şi 
vind munca braţelor lor, şi de multe ori viaţa, pe un mizerabil 
franc pe zi e îngrozitor! 

Mai punindu se in consideraţie că marea majoritate a aren- 
daşilor sînt străini de neamul nostru, că deci nici măcar senti- 
mentele de rasă şi de umanitate nu i pot împiedică ci dimpotrivă 
îi ajută, a realiza maximul de ciştig, chiar din carnea şi oasele 
ţăranului pe care el le transformă în energie producătoare pen- 
tru dînsul (căci el nu-i înlocueşte piin o bună alimentaţie pier- 
dJerile)—din aceste consideraţii zic, mergem spre un fatal cataclism! 

Dar să lisăm să vorbească faptele: In zilele arzătoare din 
vara trecută m'am abătut pe la maşinele de trier şi am cerut 
să văd hrana rominilor lucrători. 

La un sat unde era un arendaş evreu mi sa arătat, mă- 
măligă de făină de popuşoiu îndoită cu făină de orz, iar ca u- 
dătură, ca bucate, chiperi verzi cu oțet! şi era doară zi de dulce 
și zi mare de vară dogoritoare, în care bieţii oameni munceau 

in greu! 


www.dacoromanica.ro 


226 VIAȚA ROMÎNEASCA 





Intrînd după aceea în alt sat—alt arendaş evreu—(de alt-feliu 
pe aici numai speța asta există şi se “ntinde mereu), văd o ha- 
rabă ce ducea un mare bolovan de mămiligă tare ca piatra şi o 
putină de castraveți muraţi; era hrana pentru oamenii de ia 
maşini în zi mare de vară şi zi de dulce! 

Flăcăoanul de la boi îmi spuse'n taină „să vii domnule sara, 
că pentru sară are mămăligă amară ca fierea şi neagră ca pă- 
miîntul de-i e şi lui ruşine să ne-o deie ziua!“ 

Dar ceea ce mi-a stors lacrimi de durere, era o biată babă 
ce mergea repede-repede cu o ulcică'n mină în urma harabalei ; 
o opresc şi o întreb: ce ai mătuşică'n oală? „o-leacă de lapte 
mămucuţă, cu păsat, imi spuse ea, duc fetei la maşină la boer (?!), 
că nu poate săraca numai cu acritura din putina ceea!“ Dar de 
sigur că boerul (7!) punea la socoteală şi-ncă cum mîncarea ce pre- 
tindea c'o da. 

La, o mare proprietate din Muntenia se aduceau lucrători 
flăcăi din munţii noştri; ca, să lucreze mai repede şi mai cu sporiu 
pentru proprietar, li se da luorul cu bucata; hrana era aşa de 
proastă, (borş cu burueni de pe cimp și mămăligă) că, mulţi din 
ei s'au bolnăvil de dysenterie şi au şi Pierit!!). Culmea era însă 
că Sirbii angajaţi ca lucrători pe aceeaşi proprietate aveau în ra- 
țiunea zilnică %4—1 litru lapte, pe cînd rominii nu! aşa de mult 
preţuim noi acest singe rominesc atit de scump totuşi ! 

Şi cit cuprinzi zarea pe întinsul şesurilor şi plaiurilor erei, 
aceste crime se petrec, şi fără vrere îţi vin în minte sfintele şi 
dureros de adevăratele versuri, ale acestui Veniamin al poeţilor 
noştri : 

i «Jar cînd a fost în ceasul de amiază 
«Şi le-au adus merindea lor amară 
«Din pîne de neghină şi săcară, 
«Ei stau sfirziţi, cu ochii duşi departe 
«In adîncimea zărilor deșarte»?), 


* 
* ¥ 


Din cele ce preced rezultă că țăranul nostru se alimentează 
cu un regim exclusiv vegetal; regim vegetal rău echilibrat în 
care albuminoidele sint inglobate în o mare gangă de hydrocar- 
bonate ; regim în care substanțele ce regenerează țesuturile (al- 
buminoidele) sint puţine şi de proastă calitate; regim în care 
grăsimea producătoare de forţă şi calorie este de asemenea în 
prea mică cantitate. 

Rezultatele unui asemenea regim sint întăi şi'ntăi o supra- 
activitate a tubului digestiv în genere şi a stomacului în special; 
acesta trebue biciuit, excitat cu acide (borş, moare) ardei și al- 


1). Ca medic de plasă în acele părţi am constatat eu însu-mi faptul, 
—şi n'am putut decit să mă sbucium din cauza neputinţii de a aduce vre o 
îndreptare. 

2). Octaviun Goga,—„Clăvaşii.* 


www.dacoromanica.ro 


ALIMENTATIA ŢĂRANULUI 227 


coolice ca să poată mistui acea mare cantitate de alimente. După 
supra activitate vine hypo-activitate ; viciare a secrețiunilor, dis- 
tensiune a păreților organului, inflamație a peliței (mucoasei) lui 
interne, etc. acestea fac că mai toți ţăranii să vaetă de stomac. 
Vătămătura, leşinul de dimineaţă, durerea la lingureă, jigul, ji- 
garaia, arsura la stomac, sînt simptome ce nu lipsesc la nici un 
sătean !). 

In al doilea rind, organizmul uzindu-se necontenit şi nere- 
parînd pierderile prin o întrebuințare de cantitate şi calitate su- 
ficientă de albuminoide, vine decăderea orgunizmului, slăbirea va- 
lorei fizice a fiecărui individ, îmbătrînirea precoce; fapt iarăşi ob- 
servat de cei ce trăesc la ţară, şi vrau să aibă ochi de văzut; 
femeile la 30 ani au faţa de 50 şi vlaga tot aceiaşi; bărbaţii au 
faţa trasă, galbenă, zbircită şi pămîntoasă. Acela care a zugrăvit 
flăcăi romîni rumeni şi mușculoşi în timpurile prezente, a făcut 
un rău serviciu ţărei. Majoritatea sint debili şi statisticele medi- 
cilor recrutori o dovedesc cu prisosință. De la asemenea organi- 
zme decăzute, vine şi progenitura putredă, și din aceste amîn- 
două cauze, mortalitatea mare şi slaba rezistenţă şi a adulţilor 
şi a copiilor. 

In al treilea loc nepotrivita combinare a hydrocarbonatelor 
și cantitatea mică de grăsime izvor al căldurei şi al energiei 
face primă: slaba rezistenţă a indivizilor la intemperiele iernei 
şi a schimbărei anotimpurilor (hainele şi combustibilul insufici- 
ente neînlocuind grăsimea absentă), şi cu mult mai important, 
secundă: micşurarea considerabilă de cantitate şi de calitate a 
muncei nationale. Faptul acesta, şi mai ales acest fapt, a fost 
observat de toţi cîţi trăesc la ţară. 

Iar ca culme a ingratitudinei celor ce nu fac nimic pentru 
existenţa şi tăria acestei ţări, pătura noastră de suprapuşi, n'a 
găsit altă explicaţie a acestei mici cantităţi de muncă de cit aşa 
numita : /ene a făranului. Nu am destule cuvinte de revoltă 
pentru iscoditorii unei asemenea explicaţii, şi nu le voiu răs- 
punde de cît cu vorbele unui ţăran: 

„Leneşi, domnule, zici?  D'apoi cine ară, cine calcă ogoa- 
rele de mii și mii de ori, cine seceră, trecînd prin mîni toate 
firele griului, aceste lanuri cit le cuprinzi cu ochii? Noi doară, 
nu Dumnealor!“ 

La dreptul vorbind e o adevărată enigmă încă, cum cu aşa 
de sărace mijloace de energie la disposiţie, ei dezvoltă o muncă 
atit de considerabilă ! 

Dar să nu ne înşelăm! Mult nu putem dură. Vegetaria- 
nizmul nu e compatibil cu o viaţă activă şi energică. El e bun 


1). Aceste simptome n'au scăpat observaţiei nu numai a medicilor, 
dar şi a profanilor. Așa autorul monografiei com. Bragadiru, care a văzut 
aşu de bine toate lucrurile, le-a notat şi el şi a propus să s aprovizioneze 
pLimăriele cu o cantitate suficientă de bicarbonat de sodă, pentru a mai 
alina durerile, de sigur pănă cind ne vom gindi a începe marea operă de 
scbimbare şi ameliorare de regim ulimentar al ţăranilor. 


www.dacoromanica.ro 


225 VIAŢA ROMÎNEASCĂ 


pentru popoarele înapoiete, pentru călugări și anachoreţi, nu 
pentru un popor care caută să-şi facă loc între popoarele civi- 
lizate ale Europei prin putere de gindire şi putere de muncă. 

Că aşa este se poate vedea şi din aceea că hrana popoa- 
relor civilizate ale Europei şi Americei nu este exclusiv vege- 
tală. Aceste popoare au trăit in trecutul depărtat, cum trăesc 
țăranii noştri astăzi. 

In adevăr; 

„In acest ceas popoarele cele mai active, cele mai între- 
„prinzătoare, sînt acele care minincă mai multă carne“ zice 
Gautier. 

Carnea şi extractele sale sînt excitanţi ai centrilor trofici 
ai nutriţiei, acest act se face mai intens şi mai bine sub influ- 
ența ei, zice acelaş autor. 

Pe cînd Rominul consumă 10—12 kgr. carne, după obser- 
vaţiile noastre, pe an, Francezul consumă 88 kgr. lucrătorul en- 
glez 59 kgr. şi Parizianul 98 kgr. pe an! 

Pe cînd Romiînul consumă în medie cel mult 4 litruri de 
lapte pe an, Englezul consumă 40 şi Francezul 60 de litruri! 

„Cantitatea de consumare a cărnei sa ridicat pretutindeni 
„în Europa cu bogăţia şi activitatea modernă. Inainte de Re- 
„voluţie ţaranul francez aproape nu consuma carne. Cel mult 
„el tăia un porc pe an“. (Taine. Origines de la France contem- 
poraine citat de Gautier în op. cit. p. 149). 

Dar. fapt de o importanţă mare şi de o gravitate neliniş- 
titoare, atît pentru cei care citesc trecutul poporului rominesc 
sub toate feţele lui (nu numai sub cea artistică şi războinică), 
cit şi pentru cei cari caută cinstit să pătrundă tainele prezente 
ale vieţii poporului, pentru ca apoi să-și arunce dreaptă ochire 
în viitor, vrau, să relevez acum. 

Oare în frecutul neguros al poporului romînesc, şi în cel 
mai puțin neguros, cel hăt încoace aproape de noi, aşa s'an hrá- 
nit țăranii ? 

Răspund cu tărie: Nu. 

Vitejia şi bravura noastră din trecut nu puteau să fie re- 
zultatul unui astfel de regim.  Răsboinicii acelui Mare Ştefan 
plecau la drumul greu şi primejdios al bătăliei nu numai cu buz- 
duganele lor ghintuite şi cu săbiile lor ascuţite. 

“Pinişoara cea de griu şedea la desagă şi brinza unsuroasă 
a oilor de munte şi de șes, zăcea la trăistioară. Laptele şi 
brinza, acelor vremi de păstorie ne-au asigurat dăinuirea printre 
naţii şi libertatea noastră. Mămăliga şi cu ceapa acestor vremi 
de „mare agricultură“ şi de „modernă organizaţie“ ne vor aduce 
pieirea dintre ţări, și subjugarea la străinii cei din afară, sau la 
cei oaspeţi ai noştri din lăuntru cari în loc să se transforme în 
fraţi se transformă în opresori ai noştri! 

„Brinza e o garanţie de independență pentru popoarele ce 
„0 posed“, a zis Moleschott. Dovadă, Elveţia, Țările de jos şi 
Danemarca. 


www.dacoromanica.ro 


ALIMENTAŢIA ŢĂRANULUI 229 





Nu am documente concrete pentru a demonstra cum să 
hrăneau în trecut țăranii; dar aserţiunea mea o sprijin pe o 
serie de deducţiuni teoretice şi pe o serie de fapte practice ob- 
servate.!) 

Mai întăi de toate nu intrasem pe acele timpuri în curentul 
popoarelor europene; legăturile de comerţ între ele și noi erau 
restrînse şi se întindeau asupra unui număr limitat de materii. 
Pe atunci, ouăle găinilor noastre, griul nostru, rămineau şi se 
consumau pe loc, nu mergeau să alimenteze pe locuitorii capitalei 
Engliterii. 

Apoi Statul cu organizarea sa nu luase o desvolture atît de 
prodigioasă, şi cu toate necazurile timpului, se cereau cu mult 
mai puţine sacrificii de la ţărani, şi cele ce se cereau, erau in- 
termitente ; acum să cer mari şi în mod constant; ţăranii tre- 
buie să-şi rupă bucăţica din gură, să-şi scadă bunul traiu şi să 
satisfacă tuturor acestor cerinţe. 

Pe urmă sătenii erau mai bogaţi; în ori-ce caz aveau la 
dispoziţie mai mult pămint de lucrat, şi pămînt nesăcătait, şi 
mai ales aveau la îndămină mai multe păşune și deci fiecare pu- 
tea, ține mai multe vite cu lapte. Nu neg că bogăţia ţărei în ge- 
neral a crescut, dar afirm că bogăţia medie, cel puţin în materii 
alimentare de valoare, a fiecărui ţăran în parte, a scăzut! 

' Fac apel pentru aceasta la memoria tuturor oamenilor mai 
bătrîni, să răspundă dacă nu e aşa. Eu însu-mi care nu mă nu- 
măr încă printre cei bătrîni, îmi aduc aminfe că în copilăria mea 


1). Cind am scris aceste rînduri nu cunoşteam încă datele statistice 
publicate de dl. C. S. in articolul „Foametea constantă şi chestiunea a- 
grară“ (Cronica internă) dia No. 1 al „Vieţei rominești“ 

In acel articol dl, C. S. calculează cifre mijlocii pe perioade de cinci 
ani (spre a se compensa variaţiunele din cauza dosebirei de recoltă),— 
deduciînd din producerea totală a porumbului cantilațile exportate,—cit ră- 
mine pentru consumatia internă,— împărțind apoi aceasta după numărul 
populaţiunei, ajunge la următorul rezultat : 




















B ; | Consumaţia de cap de 

ANII Po mp ae internă în |POPULAŢIA| populatie 
n vagoane goa vagoane în kgr. 
1876 125,000 26.009 99,000 4,300,000 230 
1886—1890 157.000 60,000 97,000 5.000,000 194 
1891—1895 158,000 72,000 86,000 5,500,000 156 
1896—1900 160,000 70,000 90,000 6,000,000 150 
1901—1903 192,000 102,060 90,000 6,300,000 146 


„Aşa dar—spune dl. C. $.,„—de trei-zeci de ani, din an în an, cu o 
„regularitate înspăimîntătoare, consumaţia porumbului pe cap de populație 
„s'a tol micsorat. De la 230 kgr. pe cap de po ulație în 1876, eu scade 
„la 1886—1890 la 194 kgr., la 156 kgr. în 1891--1895, la 150 kgr, în 
„1895—1900 şi ajunge numai 146 kgr. în perioada 1900—1903“ („Viata 
Rom.“ No. 1, p. 153). 

Aceste cifre pozitive confirmă deducțiunele mele de mai jos. 


230 VIAŢA ROMÎNEASCĂ 


una din ocupațiile cele mai de căpitenie era dusul şi adusul va- 
cilor Ja şi de la marea cireadă strinsă la poarta țarinei. 

Cu dispariţia păşunelor, de zeci de ani şi cireada a dispă- 
rut şi vacile rari ce se mai găsesc ici cole prin sat, sint păscute 
cu funia de coarne, de băeței, pe marginele drumului, singurul i- 
maş rămas! 

Un moş bătrin care-şi adăpa boii la fintina din poarta ca- 
sei noastre, îmi spunea acum cîţi-va ani: 

„Ei dragul moşului, cind eram eu ca matale, aveam noi 
„Multe vaci cu lapte; dar şi locurile erau largi; le dădeam dru- 
„mul pe cimp dimineaţa şi tocmai sara, veneau acasă ele sin- 
„gure, cu picioarele galbene pir'la genunchi, încărcate de mana 
„ierbii înflorite! (polen). Acum nici o giscă wai unde s'o ţii “ 

Nu zic că trebuia să răminem la timpurile trecute, dar in 
viltoarea dezvoltării noastre trebuia să ne asigurăm ca laptele 
şi brinza să nu dispară din hrana susținătorilor noştri a tuturor, 
căci ele dispărute sprijinul şi libertatea noastră va dispare 

DI. A. Gâdei in recenzia d-sale asupra operei d lui Haret 
„chestiunea ţărănească“ ne spune că inainte de 1864, fiecare pro- 
prietar era dator să deie fie-cărui cap de familie o falce de pa- 
mint (aproape 3 pogoane) pentru întreţinerea lui şi a celor ai 
săi ; dacă proprietarul nu avea, era obligat să-l treacă pe moşia 
altui proprietar care avea de unde să-i deie. Astăzi avem cî- 
te-va sute de mii de ţărani fără o palmă de pămint! E firesc ca 
cei mai de demult să se fi hrănit mai bine de cît cei de astă-zi. 

Unul din cei mai fervenţi apărători ai sătenilor, spunea dä- 
ună-zi în cameră: 

„la 1850 condiţiunile de muncă erau muit mai bune; a- 
„tunci ţăranul avea de muncit pentru proprietar 25 de zile pe an pe 
cînd acum are de muncit 75 de zile. «In judeţul Vlaşca pentru 7!/2 
«pog. pămînt, ţăranul trebuie să muncească proprietarului 150 zile.» 

Las să se judece dacă traiul şi hrana celor de atunci, nu 
erau mai bune de cit al celor de azi. 

In sfirşit un fapt ce cade zdrobitor în favoarea tezei sus- 
ţinută de noi este mersul uriaş de progresiv al pellagrei, în ul- 
timele decenii. 

Această hydră devorantă a neamului nostru, întinsă de 10 
de 100 de ori mai mult de cît spun statisticele oficiale, este re- 
zultatul, după părerea hygieniştilor noștri eminenți, nu numai a 
hranei cu porumb stricat, ci şi mai ales a unei hrane lipsite de 
principii animale, şi compuse din rău alcătuite elemente vegetale! 

Progresarea ei este termometrul, este indicatorul cel mai 
bun al înrăzre: alimentaţiunii săteanului nostru! 


xY x 


Dacă deci în trecut lucrurile au fost alt-feliu, cari sînt a- 
tuncea cauzele, cari au provocat, întreţin şi dezvoltă întrebuin- 
area unui aşa nenorocit regim alimentar de cătiă sătenii noştri ? 

Două cauze de o importanţă capitală: 


www.dacoromanica.ro 


ALIMENTAŢIA ŢĂRANULUI 231 





Sărăcia necontenit crescindă a ţăranilor şi Jgnoranza dacă 
nu progresîndă, cel puţin staţionară a sătenilor, în chestii de a- 
limentaţiune, ca şi de alt-feliu în tot felul de chestii; 

şi alte două cauze de o importanţă nu mal puţin mare: 

Practicele religioase greşite şi vătămătoare şi nesuficientul 
control, sau totala lipsà, de control al statului în materie alimen- 
Jară pentru săteni. 

Să analizăm în scurt, rind pe rind aceste cauze: 

Sărăcia face paşi uriaşi de progres în masa ţărănimei 
noastre ') 

Aşa este ştiut că vro 10—20 ani înainte fiecare sătean îşi 
tăia porcul lui (ca țăranii Franceji înainte de revoluţie ; vezi mai 
sus). Ei bine, anul acesta în judeţul Fâlciu din 6,200 capi de 
familie, numai 6z7z au tăiat porc de crăciun. restul nici nau 
gustat (de sigur ţăranul Francez din evul mediu trăia mai bine). 

Prin lipsa de ima-uri şi neînlocuirea lor cu nutreţuri artifi- 
ciale, producţia şi consumaţia laptelui şi a derivatelor lui s'a re- 
dus aproape de zero. 

Laptele este aşa de puţin, că nu se poate intrebuinţa nu 
ca aliment, dar nici ca medicament! Noi medicii rurali cunoaş- 
tem această chestiune mai bine ca ori cari alţii. Principala, uoas- 
trä dificultate în combaterea epidemiilor de febră-tifoidă şi de scar- 
latină, este tocmai lipsa laptelui ! i 

Chiar anul acesta in com. Păhneşti, unde am avut epide- 
mie întinsă de febră tifoidă, din 300 capi de familie numai 7 a- 
veau vaci cu lapte și aceștia, aveau copii cari-l consumau, așa 
că tificii rămineau fără ; prin satele dimprejur aceeași bogăţie era. 

Intrun rînd funcţionarii sanitari superiori sfătuiau lactoza, 
(un produs farmaceutic care există în luptele natural) în locul 
laptelui ; lactoză de la şpiţerie, nu lapte din şitar; şi aceasta in- 
tr'o ţară foastă de păstori şi actuală de agricultori; 

E dureros şi e revoltător! 

In com. Epureni (citată şi mai sus), conva/escenzu tifici din 
vara, trecută, n'aveau altă hrană de cît /uriăä de orz coaptă ’n 
vatră, fără alt ingredient! (Sf. Die Tesviteanul în pustiu o ducea 
mai bine, căci lui îi adusese îngerul o azimă albă de pine şi un 
ulcior de apă răcoroasă !). Dar cu introducerea orzului în alimen- 
tația obişnuită a ţăranilor noştri (înainte se întrebuința numai la 
foamete) ţăranii noştri se scoboară în scara zoologică; ei întră 
în rindul erbivorelor; frumoasa specie hyppică a d lui Marghilo- 
man de sigur se hrăneşte mult mai bine, de cit 4 milioane de 
locuitori ai acestei ţări ; ea mai are şi avantajul de a avea sto: 
macul apropriat pentru acest regim; pe cînd natura neprevăză- 
toare de data aceasta, wa prevăzut şi pe ţăranii noştii cu un a- 
semenea stomac ! 


1) Şi în această privință vezi articolul d-lui C. S, citat mai sus („Vi- 
ata rom.*, Na. 1). 


www.dacoromanica.ro 


232 VIAŢA ROMÎNEASCĂ 


Ienoranța în general pe lingă că e mare cauză a sărăciei, 
dar în special ignoranţa în tot ce priveşte materiele şi regimu- 
rile alimentare, valoarea nutritivă a diferitelor elemente, precum 
şi rostul unei bune alimentaţiuni, face ca chiar familiile cu oare- 
caro imbelşugare să se hrănească prost. Din analizarea budgetelor, 
familiilor ţărăneşti, observate de dl. A Gâdei, în monografia co- 
munei Bragadiru se vede clar că mijlocaşul cheltueşte pe zi pen- 
tru hrana individuală 33 bani, pe cînd fruntașul 31 bani; este 
de sigur aice o neştiinţă a tuturor punctelor de sus, din partea 
fruntaşului care dispunind de mai mult, ar putea să se hrănească 
mai bine. 

Dar mai mult, necunoaşterea valorii alimentare a diferite- 
lor elemente, face că ţăranii azvirl elemente de mare valoare pe 
lucru de nimic, dau aur lucitor pe aramă ruginită; aşa cine nu 
ştie că ouăle se dau pe covrigi, pe bomboane, pe peşte sărat; 
apropo de acest din urmă schimb nu mă pot reţine de a nure- 
lata următoarea scenă: 

Căutam bolnavii de pojar din Virteju-Nefliu jud. Ilfov, în 
primăvara lui 1904 ; la o casă văzui cinci copilaşi, fiecare cu cîte 
un dărăb de mămăligă *n mînă, întingind cu precauţie într'o stra- 
chină cu sărămură şi un mic chitic de peşte sărat. Era zi de dulce. 
Intreb pe mama copilaşilor, ce ai dat pe peşte. Nouă ouă, dom- 
nule doctor îmi răspunse ea. [Nouă ouă conţin 96 gr. 47 albumi- 
noide şi ş4 gr. şo grăsime, pe cînd chiticul de peşte care n’a- 
vea mai mult de zoo gr., conţine z8 gr. go albuminoide şi r6 

. Sr grăsime]. La întrebarea mea, că de ce nu le-a dat mai 
ine ouăle să le miniînce, ea-mi răspunse: vezi, în strachina ceea 
înting toţi, dar în ouăle fierte mau unde să întingă. Şi s'ar pă- 
rea că are dreptate. Dar la ripostarea mea că cu o lingură de 
untură şi cu acele ouă putea să facă o strachină mare de ju- 
mări (scrob), unde să întingă de două ori atîția copii, ea strînse 
din umeri, iar eu răspund: iată unde duce zgnoranta. De alt-feliu 
nu-o învinuesc pe ea. 

Practicele religioase greşite. Inţeleg prin aceasta, în pri- 
vinţa alimentaţiunei, căci de ea mă ocup, numărul mare de pos- 
turi şi de zile de post, precum şi reaua lor aşăzare. Postul cel 
mare așăzat la sfirsitul iernei şi la începutul primăverei, epocă 
de schimbări frecvente de temperatură şi ds început de munci 
agricole, este un adevărat fioros Minotaur al neamului nostru. 
Iată un tablou comparativ, pe o serie întinsă de ani, şi pe luni, 
care demonstrează, că din 100 de morţi, întrun an, cea mai 
mare procentualitate o prezintă luna Martie, şi Martie, este ştiut, 
niciodată nu lipseşte din post. 


www.dacoromanica.ro 


ALIMENTAŢIA ŢĂRANULUI 233 














zi, 











a : a a a è 
S =F] =9|=7|s?j=3 S 
5 zZ | liZzaualzllzI Da 
z seji] g|? xa 
d 3 
z| B. | F. | B. | F. | B.| F. | B.| F. | B| F. | B.| F. | B.[ F. |7 


ljIanuarj5.43/4.5415.60/4.89]4.62/3.9614.89 4.38|5.50 4.9215.22/4.7315.1914,55] 9.75 
' Febr. [5.4414.7815.37]4.77[5.1314.4515.1214.6145.06/4.5915.2214.75]5.23/4.65] 9.88 
3] Marte|5.71|4.9115.88|5.2715.60|4.9645.68|5.22,5.25|4.8215.3814.9515.57|5.02] 10.59 
4lApril 14.22/4.0814.10/4.1514.9814.4514.92 pe Aa 4.03]4.5514.28]4.70]4.25] 8.95 
5iMai  |[3.5113.1813.44[3.1444.3113.93]3.71]3.67[3.22/3.07[3.6213.35(3.70|3.40] 7.10 
6|lunie |2.96/2.5642.7412.4713.60/3.2743.2413.0412.872.6313.08|2.85|3.09/2.82| 5.91 
7|lulie [3.59/3.06]3.29/2.9914.12/3.6313.62|3.33:3.34/3.1013.48|3.22[3.58|3.24] 6.82 
BlAug. [4.31|3.88(5.53/3.70[4.45|4.0614.04|3.7914.2314.0214.00/3.75(4.1913.871 8.06 
9|Sept. [14.01|3.5844.12/3.8113.80/3.4013.7613.4514.10/3.9013.76|3.57(3.92]3.62] 7.54 
10|0ct.  [4.09/3.58/4.08/3.7314.30|3.76]4.00|3.6314.38|4.09(4.15|3.89]4.17|3.78| 7.95 
11/N-bre [4.38[3.9114.33|3.8514.04/3.66|4.18/3.86 pu pă 4.6114.35]4.333.95] 8.28 


121D-bre (5.2414.5115.11]4.4113.88|3.43, PR EA 4.61(4.72]4.40)4.77|4.271 9.04 








O probă mai zdrobitoare despre influenţa, nefastă a postului 
în genere şi a celui mare în special, asupra poporului rominesc, 
nici nu se poate da. 

In acel timp, în care organizmul tocmai trebue să se nu- 
trească mai bine, pentru a rezista muncei şi schimbărei de climat, 
tocmai atunci 50 de zilen şir, el este alimentat numai cu mă- 
măligă, zamă de varză şi hrean! Şi untdelemnul e interzis! Un 
asemenea, soiu de post nu e cunoscut nicăiri și cind citeam că 
documentatul Gautier socotește ca post orfodox, postul cu ouă 
şi cu lapte, zimbeam dureros nu de ignoranţa autorului în ale 
noastre practice igienico-religioase, ci de barbaria neimaginabilă în 
care trăim. 

Introduse din ţări cu climat şi condiţii de traiu deosebite de 
ale noastre, posturile sînt exotice la noi. Şi cum esența religiei 
creştine ortodoxe nu stă în posturi, cred că e cel puţin indolenţă 
vinovată, față de existenţa neamului, neluarea de măsuri ime- 
diate, pentru îndulcirea acestui riguros regim,—sau cel puţin, 
pentru înlăturarea, exagerărilor. 

Să nu se compare viaţa monahilor cu aceea a sătenilor; 
cei întăi consumă mult lapte şi nu muncesc de loc; cei de-aldoi- 





wa *) Dr. Kamminsăy: Bulet. gen, al Dir. gen. a serv. sanitar an XVII, 
p. 18 


www.dacoromanica.ro 


234 VIAŢA ROMÎNEASCĂ 





lea muncesc foarte mult şi nu consumă lapte de loc; şi e mare 
diferenţă. 

Se obiectează că şi-aşa ţăranii mînîncă post şi în zilele de 
dulce, căci mau ce. In parte faptul, cu toată tristeţa ce conţine'n 
el, e adevărat. Chiar eu am dat mai sus exemple. 

Dar nu mai puţin e adevărat,—că cifrele de mai sus, rela- 
tive la creşterea mortalităţei în timpul postului mare, ne arată, 
că „excesele“ acestea trebuesc combătute. 

Nehuarea de măsuri de control, sau neeficacitatea celor ce se 
ieau, a alimentaţiunei sătenilor, este încă una din cauzele între- 
tinerei unei rele alimentaţiuni. 

In adevăr, am arătat mai sus că legea tocmelilor agricole 
nu prevede nimic în privinţa hranei ce arendașii şi proprietarii 
sint obligați să deie în cel puţin 3 luni de vară! Consecvenţile 
nenorocite ale acestei neprevederi a legii sau văzut acolo unde 
am tratat despre hrana ţăranilor la muncile agricole. 

Regulamentele existente în privinţa prohibiţiunii porumbului 
stricat, nu se aplică, după cum însuşi Dr. Felix fost mult timp 
Director general al serviciului sanitar, constată !). 


„x 


Din largul tablou prezentat de noi, cite-va părţi se desem- 
nează în relief izbitor, cîteva noţiuni reiese clare și limpezi ca 
lumina, zilei. 

Reiese că cu modul de hrănire vegetarian şi viţios al po- 
porului nostru, a marei lui mase, nu putem aspira la un viitor 
strălucit. Sintem puţini, trebue ca fiecare individ să reprezinte 
un quantum de energie fizică şi psihică superioară, pentru a al- 
cătui un solid şi trainic popor democrat, în care fieşte-care să 
ştie a mînui bine şi sapa şi condeiul. Acea energie superioară 
însă se capătă din o hrană bună. Cum ne hrănim noi însă, nu 
putem sta mai sus de cît populaţiile nenorocite ale Indiei. Căci: 
„La indivizi, sau la populaţiuni rău hrănite, nu trebuie să pretinzi 
„activitate intelectuală, muncă grea şi continuă, nu trebue aş- 
p„teptat de la acelo popoare o energie necontenit desfăşurată, nici 
„mai ales acea rezistenţă la cauzele de degradare, din care re- 
„Zultă o imbătrinire precoce. Procurînd o muncă suficientă, excesivă 
„chiar în unele perioade, aceşti sărmani, neîndestul nutriţi, se 
„moleşesc întrun fel de trîndăvie şi de vis, şi se tocesc mai mult 
„sau mai puţin repede. Cu acele regimuri insuficiente omul se 
„istoveste repede şi dispare lu o vristă mijlocie, la care lucră- 
„torii bine nutriţi ai marilor tirguri civilizate, cu toate obiceiu:- 
„rile viţioase pe care le permite şi le aduce civilizaţia, mai au 
„încă mulţi ani de trăit.“ 

Mai reiese dacă nu din documente scrise, dar din fapte a- 


, i 1). Asupra cauzelar de neaplicare vezi : Felix. Raport general asupra 
igienii publice şi serviciului sanitar al regatului Romin, pe anii 1896—1897. 


www.dacoromanica.ro 


ALIMENTAŢIA TĂRANULUI 235 


uzite şi văzute, că de cite-va decenii încoace, regimul alimentar 
al oamenilor muiţi ai ţării merge într'o progresie geometrică 
spre regimul alimentar al vitelor. Au ajuns deja la orz în tim- 
puri normale. pe cînd inainte recurgeau numai în grele timpuri 
de foamete. Apoi pellagra, acest cauchemar naţional, îşi zburleşte 
din ce în ce mai mult capul său de furie. 

Mai reiese câ soluţiuni grabuice, trainice şi practice se im- 
pun de realizat imediat, alt-feliu ne sfingem de pe fata pămîntului. 
Pierim, mai ales că în Moldova are şi cine să ne iee locul. 


+ 
* * 


Chestiunea aceasta a soluțiunilor, a remediilor, este atît de 
grea, importanța ei atît de mare, în cit nu-mi voiu lua îndräz- 
neala de a cerca măcar rezolvirea ei. 

Trebuie timp, activitate inteligentă, si energie practică, a 
tuturor gînditorilor de bine, a tuturor oamenilor de acțiune şi de 
inimă, ai acestei ţări, pentru ca ea să fie rezolvită. Voiu atinge-o 
deci numai în marile ei liniamente. 

Dar mai înainte de aceasta, mă voi rîdica cu energie îm- 
potriva acelora care tind a se înlocui laptele de vacă şi de oaie, 
cu care ne am 1îdicat între popoare, prin laptele de Soja. Ase- 
menea propuneri şi încercări sînt făcute pentru a păstra o situ- 
aţie rea, pe care noi dimpotrivă trebuie vo schimbăm ca nefiind 
în folosul neamului. De alt-fel să ştie apărătorii Sojei, că Japo- 
nejii consumatorii ei de veacuri, de cînd au început a intra în 
rîndul popoarelor civilizate ale lumii, îşi animalizează hrana. Ei 
întrebuinţează acum o mai mare cantitate de carne şi grăsime 
de cît în trecut. 

Şi apoi această propunere n'a putut porni de cît de la nişte 
profund necunoscători ai ţăranilor; cultura şi mai ales prepara- 
rea Sojei este grea şi mai ales este nouă; greutăţile de traiu 
actuale ale ţăranilor, lipsa lor de educaţie practică agricolă, face 
că ei nu pot bine cultiva plantele ce le cunosc de sute de ani, 
şi acelea destul de folositoare, necum plante noui ce căutăm a 
întroduce noi acum. 

E în adevăr o mare dovadă de naivitate chiar, numai în- 
ceputul acelei campanii a Sojei ! 

Nu mă voi încumetă apoi, să alcătuesc o rațiune alimen- 
tară, ştiinţifică pentru ţărani, şi să li-o recomand; mi s'ar părea 
în starea de astă-zi a lucrurilor, cel puţin o ironie jignitoare la 
adresa lor. 

D. Profesor Babeş, cunoscutul nostru savant, făureşte un 
mic catechism sanitar’) şi printre altele povăţueşte pe ţăran ca 
în timp de odihnă să consume zilnic şi de individ: 





1). Buleiinul Direcţiunei Generale a serviciului sanitar anul XVI No. 
13 şi 14 p. 269. 


www.dacoromanica.ro 


236 VIAŢA ROMÎNEASCA 




















800 gr. mămăligă 
200 gr. fasole 
50 gr. brinză, 
X kilo lapte, și 
100 gr. peşte 


Totul nu costă, zice d-sa, de cit numai qo de bani. Iar pen- 
tru zilele de muncă, raţiunea e ceva mai mare; ea nu costă de 
cit numai 60 bani, pe zi şi de individ. Să consume aşa, şi nea- 
mul se va regenera. Las de-o parte că raţiunea pentru timp de 
odihnă (de întreţinere) păcătueşte prin lipsă de albumină şi mai 
ales de grăsime, necompensată prin hydrocarbonate. dar mă 
opresc la preţ. Pafru-zeci şi şase-zeci de bani pe zi şi d° fie-care 
îns, numai penlru mincare la jarani, în timpurile prezente Pu. 

Am cercetat bogata monografie comunală, a d-lui Gidei. D-sa 
la budgetul familiilor ţărăneşti face aparte şi budgetul hranei. Şi 
de acolo se vede că fruntaşul, cheltueşte pe zi şi de ins pentru 
hrană 31 bani, mijlocaşul 33 bani (şi asta în toate zilele anului 
şi cele de neactivitate şi cele de obositoare muncă), iar codașul 
11 şi 12 bani! Şi 75% din săteni sînt codaşi. 

In grupurile observate de mine, cei din primul grup, con- 
sumă pe zi şi de individ 20 de bani, iar cei din al doilea grup, 
o să vă minunaţi: cinci bani şi jumalate pe zi! 

De unde să complecteze ei, materiile alimentare pînă la fa- 
buloasa sumă de 40 şi 60 de bani! Aceasta d. profesor nu ne-o 
spune. Trec săptămîni de a rindul îu cari nu găseşti 5 parale în 
casa unui sătean! 

A-l sfătui să consume 40 şi 60 bani pe zi, cînd el consumă 
şi nu poate consuma de cît 5 sau 10 bani, îmi pare că samănă 
cu acţiunea acelei regine care sfătuia poporul pieritor de foame, 
ca în lipsă de pîine să minînce cozonaci! 

Voiu căuta deci să urmez pe alte cărări. Şi voiu începe 
cu abolirea practicilor igienico-religioase vătămăltoare. 

Aş întreba mai întăi ce se opune, mă rog,ca Sinodul Bise- 
ricei noastre autocefale, să nu reformeze posturile? Apoi dacă 
am trăit o mie de ani sub un regim transportat de la Greci, 
greşit la noi, apoi să continuăm totdeauna a trăi așa ? 

Oare Biserica noastră nu e susceptibilă de evoluții? Toate 
Bisericele din lume au evoluat, şi încă în dogmele lor funda- 
mentale, a noastră nu poate evolua nici măcar în forme? Căci 
de fondul credinţei nimeni nu S'atinge. Olandejii în veacurile 
trecute, au suprimat dintr'un condeiu toate sărbătorile ca să-şi 
poată construi diguri de apărare a ţării împotriva mării; noi, 
să nu suprimăm sau măcar să nu îmblinzim posturile ca să a- 
părăm ţara de peire? Cum voim oare ca Evreii cari trăind cu 
noi, wau nici un post şi consumă carne cuşer, să nu ne domine? 
Se va zice de fanatici—dar eu nu știu să fi existind chiar prin- 
tre capi—mai bine să pieară neamul, credinţa să rămiie. Bine, 
de cit esenţa credinţei nu stă în posturi ci în binele aproapelui; 


www.dacoromanica.ro 


ALIMENTAŢIA ŢĂRANULUI 237 


aceasta e marea doctrină a Creştinizmului dinaintea căreia ba- 
gatelurile de post şi altele asemenea trebuiesc să dispară! 

Se va mai zice că ţăranul confundind religia cu posturile 
însă-şi, se va produce prin suprimarea lor o adincă jignire a 
sentimentului religios. Eu nu văd aice de cit un folos pentru 
Biserică, căci cu acest mod ei vor fi scoşi din rătăcire şi aduşi 
la urmarea adevăratelor dogme. 

Şi apoi orice schimbare a unei stări de lucruri, jigneşte pe 
cineva; de aici însă nu sîntem îndreptăţiţi a ne petrifica în o 
stare nenorocită, 

Eu cred că ceea ce a lipsit pînă acum pentru rezolvirea 
favorabilă a acestei chestiuni, wa fost o încăpăţinată rezistență 
a Bisericei, ci lipsa de o activă, energică şi pricepută cu cum- 
pătare intervenţie, a conducătorilor ţărei noastre şi ai neamului 
nostru cătră aceşti blajini prelați. Pe viitor se cere—începutul 
fiind deja tăcut—o mai stăruitoare intervenţie a Direcţiei Sani- 
tare căreia îi incumbă în prima linie această datorie, şi un mai 
puternic sprijin al celor-lalte puteri şi această suprimare mult 
dorită, în interesul hygienii se va face. Atunci sigur vom scăpa 
de marea mortalitate a lunei Martie. 

Un alt factor de o mare importanță în îndrumarea spre 
bine este de sigur educarea maselor în privința unei alimentati- 
uni raționale, posibilă cu mijloacele de care ele actual dispun. 
Am arătat deja că mijlocaşul d-lui Gidei se nutreşte mai bine 
de cît fruntaşul; cel întăi cheltuind 33 bani, cel al doilea 
31 bani pentru hrana zilnică şi de ins; e de sigur aice un viţiu, 
o neştiinţă în ale alimentării, a fruntaşului, care dispunind de 
mai mult s'ar putea hrăni mai bine. 

Dar cine să facă această educaţie ? Par-că aud invariabilul 
răspuns: preotul şi învățătorul. Pe spetele acestor doi factori şi 
mai ales a celui de-al doile se obişnueşte a se pune toată opera 
de civilizare a satelor noastre. Se uită că aceşti sărmani cam- 
piom ai civilizaţiei, au prea mult de lucru, se uită că cu o mi- 
zerabilă leafă de 80 lei lunar ei nu pot să facă operă de uriaş; 
se mai uită că ei nu pot fi enciclopedic pregătiţi pentru toate 
ramurile de activitate omenească ; şi sa mai uită apoi că de şi 
sint corpul care cel mai mult a contribuit la ridicarea săteanului, 
totuşi nici ei nu sînt toţi, ceea ce ar trebui să fie! 

Cit priveşte despre preoţi, aceştia în noua cale de desvoltare 
a ţărei noastre, şi în epoca în care trăim, au fost; şi continuă a 
fi ast-feliu formaţi. că prea puţin se poate compta pe ajutorul lor 
în marea campanie de civilizare a satelor. 

Moaşa, rurală şi agentul sanitar al căror ajutor încă sar 
putea invoca, de cei necunoscători ai lucrurilor, abia sînt în stare 
— dacă sint— să îndeplinească atribuţiunile lor regulamentare. 
Educaţiunea lor nu este de așa natură ca ei să înţeleagă şi să 
priceapă un rol mai înalt general, pe lingă cel special pe care-l 
au, în mijlocul pupulaţiunei rurale. De alţi factori nu mai men- 
ţionez, căci nici nu sînt, 


www.dacoromanica.ro 


238 VIAȚA ROMÎNEASCĂ 


Unde trebue atunci să ne îndreptăm privirile? Trebue să 
ne creăm personal ad-hoc. nou, pregătit cu cunoştinţe practice, 
utile în viaţă, sau să le complectăm pe cele ale personalului e- 
xistent. 

Baza chiar a educațiunei şcolare atit de oraş cit şi de sat tre- 
bue schimbati. Reposatul Dr. Felix, care era un adînc cunoscător al 
chestiunilor ţărăneşti, nu de mult scria: „Are un rol învăţătoarea ru- 
„rală, care trebuie să înveţe pe fetele ţurunilor economia casnică, 
„care trebuie să le arăte cum se pot găti cu puţină cheltuială, bucate 
„hrănitoare şi variate, cum sc poate ţine bine gospodăria casei, 
„fără a se întrece modestul budget al unei familii de ţăran, şi 
„această învățătură este cu mult mai importantă, de cît regu- 
„lile de gramatică, care ocupă o parte largă, din programul şcoa- 
„lelor rurale !).% 

D. Spiridon Popescu în importanta sa lucrare „Contribuţiuni 
la munca peniru ridicarea poporului“ ne arată că nu enici o de- 
osebire între felul de viaţă, de hrană şi de gospodărie a unui ţă- 
ran care ştie carte. de a unuia care nu ştie. Dovada cea mai 
vie că ceea cea învăţat în şcoală ma fost pentru perfecţionarea mo- 
dului său de traiu, singurul rost al invăţăturei de alt-fehu, pentru el. 

Profesorul Dr. Manolescu în două broșuri de curînd publi- 
cate, asupra chestiei țărănești, ridiculizează cu o ascuţită ironie 
materia ce să predă actualminte în şcolile primare, şi cu o dreaptă 
judecată de om al ştiinţei arată locul ce trebuie să-l ocupe în 
şcoală, şi în educaţia copiilor, ştiinţele biologice cu aplicare prac- 
tică imediată in viaţă. 

In rezumat deci toţi aceşti oameni. cari se numără, printre 
cei mai buni cunoscători ai chestiunilor țărănești la noi, sînt de 
părere că educaţia /eorefică, chiar din şcoală trebuie schimbată. 
Dar această educaţie teoretică trebuie să meargă mînă'n mină cu 
o alta practică. Trebuie deprinși anume copii sătenilor a se nutri 
şi a avea gustul de o hrană mai bună. iar concomitent cu a- 
ceasta, sătencile cum să prepare acea hrană. 

Lăudabila iniţiativă a D rului Manolescu de a inzestia fie 
care şcoală cu cite o vacă cu lapte, pentru ca elevii să se de- 
prindă cu gustul laptelui pe care lau uitat, era un modest dar fru- 
mos început de lucrare în acest senz. Acest fapt care corespunde 
unei adevărate cerinţi. fapt simplu ca toate adevărurile, n’a fost 
înţeles în adevăratul lui rost: pe mulţi i-am auzit ridiculizind o a- 
semenea iniţiativă, şi în ori ce caz s'a pus atita dragoste și e- 
nergie, în continuarea acestui frumos început, că azi nu se mai 
aude nici vorbă de acele vaci. 

Iufiinţarea unui mare fond °) pentru cuntinele şcolare, din 
care fond bine administrat să se plătească anumite maestre de 


1). Op. cit. p. 185. 

2). Un atare fond există—25,000 lei mi se pare—la județul Covurlui, 
înființat pentru cantinele şcolare de fostul prefect d. I. Atanasiu. acel ca- 
pabil şi valoros romin, care a făcut minuni în județul său. Ce păcat că a- 
semene opere trebuia să sufere dăunătoare... intermitențe! 


www.dacoromanica.ro 


ALIMENTAŢIA ŢĂRANULUI 239 


bucătărie, cari să aibă obligaţia ca odată cu pregătirea bucatelor 
pentru şcolari, să le înveţe şi pe sătence cum să prepare, ar fi 
o măsură cum nu se poate mai nimerită de îndrumare în sensul 
practic de care vorbim. Aceste maestre ar putea chiar merge 
din sat în sat. Şi cite alte chipuri de îndreptare n'ar fi, căci eX- 
periența vine experimentind, după cum foamea, vine mincînd. 

N'am la îndămină şi nici nu cunosc amânuniit, legile și re- 
gulamentsle agricole şi industriale ale altor ţări, şi nici nu ştiu 
dacă hrana lucrătorilor se mai dă undeva în natură, și dacă o 
aşa, liberă, exploatare şi asupra acestui vital capitol —alimentele — 
este permisă aiurea, stăpinului. Cea ce ştim însă este că e cri- 
minal să mai lăsăm lucrurile să dăinuiască aşa. Un regulament 
sever, în care să se stabilească rațiunile alimentare ştiintifice, ce 
proprietarii sînt obligafji să dee lucrătorilor la muncile agricole 
în special, trebuie instituit în un viitor cît mai apropiat. Apoi tre- 
buie asigurată o sfintă aplicare a acelei legi, cum gi a celor e- 
xistente, în privinţa alimentaţiunii şi a alimentelor stricate. Des- 
pre aceasta însă voiu vorbi mai pe larg altă-dată, 

Dar ps lingă aceste căi indicate, este una capitală şi care 
stă la temelia tuturor. Tărănimea, esenta romînească, adevăraţi 
şi singurii romiînt, trebuesc scoşi din sărăcie. Inavutirea repede 
şi solida a țăranilor, trebuie să fie suprema fintă a tuturor ce- 
lora cari cu advăral iubesc şi țin la fara asta, a tuturor celora 
cari cu sinceritate şi cu durere de inimă se gindesc la viitorul ei! 

Atita vreme însă cît ţăranii vor fi lăsaţi pradă arendaşilor 
de diferite neamuri, şi chiar de al nostru, atita vreme cît sta- 
tul va impune necontenit pe săteni, la tot felul de dări nepotri- 
vite şi apăsătoare, atît timp cît ţăranii nu vor avea de cultivat 
—extensiv— intensiv, e indiferent deocamdată, pămîntul lor pro- 
priu, şi atita timp în sfîrşit, cît nu se vor aduce la realizare i- 
mediată propunerile de îmbunătățire a stărei lor, făcute de cei 
cari sau ocupat în ultimul timp de chestiunea ţărănească, atita 
timp zic, vom merge îndărăpt spre abizul profund al sărăciei, spre 
«numai umbra spinului, la uşa creştinului», şi nu spre îmbogăţire. 

Atunci, într'un viitor nu tocmai depărtat, se va spune des- 
pre o Rominie că a fost, dar a pierit în faşe, căci doicele ei e- 
rau nişte netrebnice, cum au fost acele ale Poloniei, în veacurile 


trecute ! 


x7 


Inainte de a sfirşi ţin să ating un ultim punct. Pentru 
ca soluția chestiei ţărăneşti în genere şi cu ea ceea a alimen- 
taţiunii sătenilor să-şi poată găsi o bună dezlegare, trebuie ca 
noi cei de sus, cei din pătura cultă, să iubim cu adevărat pe 
cei de jos, sá ne doară de durerea lor, şi să ne bucure de feri- 
cirea lor. Pentru aceasta trebuie să venim în contact mai des 
şi mai de aproape cu dinşii să-i luminăm cu povaţa şi să-i ali- 
năm cu faptul. 


www.dacoromanica.ro 


240 VIAŢA ROMÎNEASCĂ 


Cine a trăit între ţărani şi a avut o inimă de treabă, el 
singur, n'a putut să nu-i iubească, 

Mai trebuie ca noi cei luminaţi, să facem din chestiele tă- 
răneşti, o constantă şi de căpitenie a noastră ocupare; nu să 
ne atingem de ele în mod incidental. Operele mari cer multă 
gîndire şi a multora. 

Mă îndreptez acum spre voi, fii de săteni, care sorbiti lu- 
mina universităţilor noastre. Voi trebuie să fiţi în şir cu su- 
fletul aproape de cei ai voştri, la fie-care minut să le cunoaşteţi 
durerile, şi spre alinarea lor să fie îndreptate acţiunile voastre. 
Căci dacă nu de la voi va veni mîntuirea, de unde oare va veni? 

Neţinindu-vă lingă tulpinele voastre vă rătăciţi, şi veti a- 
junge ca acel tînăr profesor universitar, care în primăvara anu- 
lui 1905, într'un frumos articol, entuziasmat de virtuțile artis- 
tice ale neamului, zice că: nu-i pasă de ce vor paşte--şi de si- 
gur de ce pasc—bipedele (adică ţăranii noştri! Dumnezeule !) de 
la poalele Carpaţilor, după cum nu-i pasă de ce vor paşte, sau 
pasc... erbivorele Sudanului ! 

Ñi în acea primăvară bipezii noştri din Carpaţi, înghiţeau 
în silă făina amară venită din La Plata! 

Cu asemenea hrană îl asigur eu pe tînărul profesor-artist, 
că în locul doinelor va auzi vaete şi mugete, iar în locul bipe- 
delor, va avea aface cu quadrupede ca şi cele din... Sudan! 

Printre acei nenorociţi bipezi, erau poate și cei aproape lui, 
căci este din popor ieşit! 

Iată unde duce ruperea legăturilor cu satul şi cu sătenii tăi! 


* 
* * 


Și acum cind am terminat cu această lungă şi dureroasă, 
expunere să-mi fie permis a da o lămurire: 

Prezentul studiu, adevărat în totul, nu e făcut poate nu- 
mai după normele riguroase ale ştiinţei; rog să nu fie cîntărit 
cu balanţa laboratorului. El nu este numai expresia rece a u- 
nei convingeri ştiinţifice, ci este mai mult încă, strigătul de a- 
iarmă al unei inimi însîngerate, al unui fiu de sătean, care ajuns 
acolo unde credea că poate face mult pentru semenii săi, vede 
că poate prea puţin... 


Huşi 16 Febr. 1906 Dr. NICOLAE LUPU 
Medic primar al jud. Fălciu. 





www.dacoromanica.ro 


Incercări critice asupra poporului romin 


I 
DOLNA 
Origina, Caracterul și Evoluţia ei 


Nu-i plinsul unei inimi numa! 
S-al unei clipe trecătoare. 

Ci neamul nostru-ntreg igl cîntă 
Durerile de cari moare! 


0. Carp 


La 270 Aurelian retrage legiunile din Dacia, pentru a a- 
păra Moesia de Goţi! cari năvălise în această din urmă provincie. 
Populaţia romano-dară însă a conlinuat de a trăi mai de- 
parte pe pămîntul Daciei, care timp de-aproape tref veacuri 
îl dăduse existenţa materială şi-i formase unitatea etnică. 

Dar anu: 270 a fost sunetul clopotului vestitor de vremuri 
grele. Goţil işi făcuse înlr-adevăr din Moesia ţinta prădâciunilor 
Jor, însă e! nu plerdeaŭ ocazia să răpeadă şi în Dacia oarde 
prădalnice. Dela 270 pănâla 375 este pentru Dacia o stare în- 
gîlmată de linişte-nelinişte. Dar la 375 năvălesc cumpliţii Hunt. 
Clopotul care vestise durere la 270 s-a sfărămat de-atita sunet 
la 375. Dela 375 pănălu 1241 Dacia este poarta de scurgere și 
locuinţa vremelnică a o mulţime de barbari, dintre cari unii 
chiar cei maï cumpliţi cari-au fost vreodată pe pămînt (Hunt, 
Avari, Bulgari, Unguri, Pecenegi, Cumani, Tatari). 

La șes şi în văi nu mai era chip de “trait; de plecat aiurea, 
în locuri străine, nu era nici răgaz, nici dumerire. Singura cale 
de scăpare era calea codrilor la poalele cărora trăise şi pănă 
acuma. Astfel, mai ales depela finele sec. IV, Rominii se ridică 
in munţii Carpaţi. Dar muntele nu-ngădue viața care se duce 
la şes. Aici nu mai poate fi vorbă de viață liniștită şi așezată. 
Ocupațiile multiple de altădată sînt reduse la una singură de 
căpetenie, la păstorie. În locul gospodăriei cuprinse deodinioară 
acuma se vede o biată colibă, azi ici, mine dincolo; în locul 
statorniciel o neîncetată râtăcire cu turmele. O altă viaţă duce 


www.dacoromanica.ro 


242 VIAŢA ROMÎNEASCĂ 


acum Rominul, o viaţă pentru care nu fusese deloc pregătit, o 
viaţă de rătăcire, de năcaz şi de zbucium. 

Tralul acesta însă n-a putut trece fără să lese urme în 
sufletul clobanilor romini. Pănăla 1241 barbarii aŭ curs necon- 
tenit. In răslimpuri însă fireşte Rominii vor fi încercat să se 
scoboare în văi pentru a-şi relua viaţa aşezată şi liniştită de- 
odinioară. Dar abia vor fi apucat să se-nfiripeze macar citdecit, 
cind vijelia care-ncetase pentru moment se pornea din noi,tot 
cumplită, și din noŭ Rominil trebuiai să se ridice în munţi. 
Astfel incet-incet se strecoară şi prinde putere în sufletul Ro- 
minulu! melancolia. Pe măsură însă ce acest sentiment creştea, 
un altu! își făcea loc. Neputind, prin însăş forța lucrurilor, lupta 
în contra barbarilor, Rominil ai trebuit să se lese-n vola soartei, 
Să se rezemneze. 

Iată origina melancolie şi rezemnării!), cele două senti- 
mente caracteristice poporului romîn. 

Așa năcăjiţi şi zbuclumaţi cum erai, clobanilor romîni nu 
li mai rămăsese decit o singură miîngilere: natura poetică a 
Carpaţilor. Siliţi de barbari să trălască ca păstori, ctobanil ro- 
mini cutrieră Carpaţi! dela un capăt la altul. Ei se pâtrund de 
frumuseţa codrilor, poenilor, izvoarelor munţilor noştri şi lor îşi 
varsă et focul, durerea lor toată, şi simţirea lor curată, simplă, 
se preface în vlers, în cintec. Astfel Ia naştere doina. 

Doina este poezia caracteristică poporului romin. Ea ex- 
rimă orice sentiment colorat de melancolie. 


Atit de trist răsună doina 
Fără cuvinte înţeleusă ! 

Ce dor îşi spune cine-o cintă, 
Şi ce durere îl apasă ? 


Aseult-o bine cum adie 

Din munţii noştri până-n vale, 

Şi spune-mi dacă ştii vreun cintec 
Maï dulce şi maï plin de jale. 


Nu-i plinsul une! inimi numa! 
Ş-al unei clipe trecătoare, 

Ci neamul nostru-ntreg îş cîntă, 
Durerile de cari moare ! 


Minunat de bine a prins poetul natura doinzi, Doina într-a- 
devâr se reduce la dor, durere, dulceaţă. «Ce dor îs spune cine-o 
cîntă şi ce durere il apasă», întreabă poetul. Sint, răspundem 
nol, dorul vieţii liniştite şi aşezate deodinioară şi durerea vietii 


„1) Urmarea rezemnării este fatalismul poporului romin, rezumat în 
„ce ţi-l scris, în frunte ţi-l pus“. 


www.dacoromanica.ro 


DOINA 243 
































de rătăcitor de acuma. Dar acest dor şi această durere sint 
dulci, pentruiâ-s produsul unui suflet rezemnat. In mijlocul na- 
turi! poetice a Carpaţilor, ciobanul romiîn se rezemnează şi-şi 
fare din dorul şi durerea lui singura mingilere, singura ditl- 
ceată. Este în toată puterea cuvintului o viață romantică a- 
ceasta, o viată cil se poale de prielnică poezier. 

Minunat de bine a prins in acelaş timp poetul O. Carp şi 
leagănul şi valoarea eternă a doinei. Ea într-adevâr adie din 
munți in vale şi exprimă nu <plinsul unel inimi numai s-al 
unei clipe trecătoare», ci durerile unul neam întreg )). 


Că doina exprimă durere. aceasta se probează în acelaş 
timp şi prin melodia jalnică a cîntecului şi prin elimologie: 
doină este ieşit din gotu durere>lat. dolium-+-ina (comu- 
nicat. de d. A. Philippide). Din dot, cuvint care există în Tran- 
silvania, avem incă duids, duioăiie, înduiosez, înduťošáre ?). In 
Transilvania se zice şi dâină, caşi în Lituania. Această va- 
rianlă râmâîne de explicat (Să fie din pluralul dăâ;e>lat. do li a?). 


Dupăcum se poate constata diu materialul folkloric relativ 
suficient ce-l pusedăm pănă acuma, doina lipseşte la Macedo- 
Rommi şi Megleno-Romini, atît cintecul cit şi cuvintul. Aceasta 
nu-1 o înlimplare. Dolna nu s-a putut naște la Macedoneni și 
Megleniti, fiindeă acesti Rominy aŭ trecut prin alte dezvoltări 
istorice decit acele cari aŭ produs dotza la Daco-Romini. Pe- 
ninsula Balcanică a fost mult mai putin neliniştită de barbari 
deat Dacia. Goţif, Avarii şi Bulgarii s-au mărginit activilatea 
lor mal numa! im nordul Peniasulei; Cumanii şi Pecenegil cind 
aŭ trecut Dunărea erau deja îmblinziti; însfirşit Hunit, Uagurii 
nici n-au călcat pe-acele locuri, far Tatarii le-ai alins însă după 
1241. Barbasii n-au putut prinurmare provoeca—evenimentele 
istorice posterioare nici atita—senthmentele de melancolie şi re- 
zemnare pe cari ei le-au provocat la Rominii din nordul Dunării. 


Doina este insă strins igata de fuer: doina se cîntă din 
fluer. Să vedem care este etimologia acestul cuvint: dr. Aer, 
Jhicrâ, mr. fluier, flúerá, finiără, mgl. sfrúel, sfriel, friei pre- 
supun un Jatin *exfluilus suflare, instrument din care 





1) Iu concepţia lu! largă, poetul se va fi gindit desigur și la dure- 
rile lul de astăzi. 

, 2) Cuvintul doiu se găseşte, însă izolat, în citeve doine şi strigături 
din colecţia lacnik-Birseanu: Mamă, suratele mele ş-asară s-ai socotit şi 
aseară Sau vorbit doi, manu, într-un corn de șură, sâ-mi arunce fapt şi 
ură (p. 186) —Doi săruca ţara mea (pg. 202).— Doi bădiţa, bădişar, m-ar in- 
váłat a Iubi ş-acum mă lași a dori (pg. 250).—Doi badiţă, bădişor, ţie ţi-l 
destul de dor şi eù după tine mor (pg. 280).— Do! săraca mindra mea, că 
ş-asear am fost la ea ş-o găsii ce-o sucnă rea! (pg. 441).—Doi, bade,n o. 
colul tăii pute-veaş să umblu eu (pg. 461). In aceste dolne şi strgături 
loiu a devenit o interjecţie, analoagă gerimanului Leider. 


www.dacoromanica.ro 


244 VIAȚA ROMÎNEASCĂ 





sufli>lat. fluo=sufflo. Formele sfrúel, sfriel, friel sint pro- 
venite prin metateză, Iar finalul -se/ este provenit prin analogia 
unor cuvinte ca grtel, kriel, prtel. Pentru înţelesul de instrument 
din care sufli, cf. franc. fiúte>*flatuo, souflet>sufflo 
(Körting) şi rom. šúer sifflement, sifflet>lat. sibi lu s sifflement. 

Prototipul *extluilus este tormat pe terenul însuș al 
limbii romine. Doina fiind un cuvint și un cîntec specific romi- 
nesc, fluerul a trebuit să fie şi el de formaţie specific romi- 
neascâ. Spre deosebire însă de dóřnâ, cuvintul fier se găseşte 
şi la Macedoneni și Megleniţi şi a fost imprumutat de toți străinit 
cu cari Romini! aŭ venit în contact: ung. /urollya, furulya, fu- 
ruglya, ceh. fujara, furla, polon. fujara, rut. flojara, croat. srb. 
frula ptr. flojara, sas. flur, alb. floere, floere, fiiel, fül. ngr. 
phoţepa. Explicaţia vine dela sine. Io rătăcirele lor, clobanil 
romini din nordul Carpatilor aŭ trecut cu turmele şi în sudul 
Dunării—fapt ce se confirmă intre altele şi prin prezenţa ele- 
inentelor vechi şi medii germane în dialectele mr. şi mgl. Ei 
aŭ dus cu dinşii şi doina şi fluerul. Doina Rominilor din Car- 
paţi fiind insă născută în anumite condiţii de durere, ea n-a 
putut fi simțită şi înțeleasă de cătră Rominii din sudul Dunării, 
de acela ea n-a putut prinde. F/uerul însă este un instrument 
care se poate imprumuta, căci dintr-însul se poate cinta (şi Ro- 
mînul din Dacia a cîntat chiar el în urmă) şi alte cîntece, nu 
numa!decit de melancolie, 

Strinsa legătură dintre goină şi fluer arată prinurmare că 
şi fuer a trebuit să se nască în Ardeal. Din punct de vedere 
filologic faptul este foarte important, pentrucă este dintre cele 
ma! grele lucruri de a se şti cu ce şi cu cit anume un dialect 
a influențat pe un altul sau pe celelalte toate. 


Doina este prinurmare expresia durerii pe care barbarii 
năvălitori au produs-o în Rominii din Carpaţi. Un popor nu se 
naşte şi nu se formează la întîmplare, ci după anumite condiţii 
cari-l determină. Melancolia şi rezemnarea Rominului din nordul 
Dunăril sint şi ele condiţionate de împrejurările istorice ale 
vieții sale, anume de traiul dureros pe care l-a dus în Carpaţii 
Transilvaniei din pricina barbarilor năvălitori. Numar în Car- 
patirt Transilvaniei s-au putut deci naște cele doiiă sentimente 
fundamentale ale Rominului, substratul dorner, adică al sufle- 
tului lui, şi ele vorbesc pentru statornicia noastră în Dacia mat 
mult decit orice alte consideraţii !). 


Dar odată formată ca cintec de durere, doina n-a rămas 
acelaş, fiindcă insuş sufletul Romînului n-a rămas acelaş. Dupăce 
furtuna barbarilor a trecut, Rominii, începind depela mijlocul 


1) Tot numa! un trală îudelungat în munţi a putut apol crea vorba 
că codru:ă frate cu Românu şi face ca inceputul celor mal multe doine şi 
cintece bătrineşti să fie frunză (foaie) verde, 


www.dacoromanica.ro 


DOINA 245 





sec. XII, dar mat ales după 1241, se lasă tot mar mult în şe- 
surile dela poalele Carpaţilor, pănă cind ajung de se constitue 
în două principate: Muntenia cu Oltenia (1270) şi Moldova 
(1349). După inchegarea definitivă a principatelor, Rominit întră 
intr-o tază nouă, faza de orgrnizare şi apărare politică, fază 
care culminează cu Mircea cel Batrin şi Ştefan cel Mare. Vrăj- 
mașii sint răspinşi cu succes strălucit, Rominil sint cuprinși de 
insufleţire şi o nuiiă doină se naşte acum, doina voinicească sau 
vilejească. 


Hai fraţi, hay frati, la năvală dați, 
La năvală dati, fara v-apăraţi! 
Hay fraţi, ha! frați, la năvală day, 
La năvală daţi, crucea v-apărați! 
Hat fraţi, hal frați, la năvală daţi, 
La năvală daţi, steagul v-apărați! 


(Scris pe-o psallire slavo-romină a lui Dosotelii). 


La acest fel de doină se raportează şi înțelesul elimologiei 
lui Cantemir din Descrierea Moldavier, laşi 1851 pg. 287. Pe 
vremea cînd seriea el această carte (1716), doina fiind încă un 
cintec de râzbură, învățatul bărbat s-a gindit că şi în etimologie 
eu trebue să fie ceva războinic. Asttel ni explicăm no! vestitul 
său pasaj despre dofnă: ese vede că aceasta au fost la Daciea 
numile lut Mart sau Belona, pentrucă se pune la începutul cin- 
tărilor celor de război». * ° 


Dar nici aceasta nut ullima fază a dořneř. Iu timpul se- 
colului al XVIII se naşle doina haiducească. Din cauza nenu- 
măratelor dārī şi nevoi, ţăranul ajunge la sapă de ieun. Viaţa 
lu! nenorocită este exploalală de străini cari se imbogăţesc— 
elucoil. Juconlra aceslel stări de lucruri o reacţie se pornește 
ebfar din mijlocul ţărănimir. Purtătoril aceste! reacţii sint Aat- 
ducii. Ei pradă şi omoară pe clocoi pentru a alina suferințele 
celor multi şi nenorocili: 


Bată-l crucea om bogat, Trăselu două, trei pirlouge, 
Om bosat şi fár de sfat! Foamea la pămiat mă trage! 
Toată vara l-am rugat Dacă tăzula şi văzulii, 
Sa-mi dea buni pe adunat, Doă, tre! cruci îm! făculii ; 
Macar două, trei parale Luau coasa de piclor 
Să-mi cumpăr la copil sare, Si-n văzduh ii detelii zbor, 
C-am făcut o turtă-n vatra S-o izbit de-un păducel, 
Ş-am făcut-o nesărută. Sări coasa din căţel. 

Dacă văzuli și văzurii Iaca stăpînul ciiare 

În? Juală coasa din culiă C*-mi aduce demineure, 

Și inl-o puselă pe spinare Malaïŭ negru zguruit 

Si plecati la Luuca-mare. Şi uscat şi mucezit, 


www.dacoromanica.ro 


216 


N-apuearŭ să-mbuc odată, 
Clocolul işi face plată 

Şi mă Ya la schingluit, 
Că nimic nu l-am cosit. 
Eŭ o palmă îi deteru 

Şi totă dinți! că-l scoserii. 
Dacă văzuiu şi văzul 
Solm de codru mă fâculii, 
Si de cînd m-am haïducit 
Drag îmi e drumul cotit. 
Cind văd tabere viind 

Şi cloeoil înălbăstrind 

Mă fac broască la pămint, 


VIAȚA ROMÎNEASCĂ 


Pe unde să mi-l lovesc? 
I.a retezul părului 

Pe dindosul fesului, 

Unde-i cald clocolului. 

Eu chitesc, durda pocneşte, 
Clocolul se vireoleşte 

Si de zile -se sfirşeşte. 

Las să moară ca un cine, 
Că X-am zis ades: stăpiue, 
Nu-ty tot bate gloc de mine 
C-a veni vara ca mine, 


De te-oră prinde-n Lunca-mare 


Să-ţi fac divan pe spiuare 


Iinl aşez durda spre vînt 
Si mi-f Yaŭ la căutare 
Dela cap pänla picloare, 
Şi chitesc şi socotesc 
(Doina luy Ion Petrariul în V. Alexandri, Poesii Populare 
ale Rominilor, Bucureşti 1862). 


Şi sa te calce în picloare 
Ca pe-un şerpe otrăvit 
Cu pe-un duşman nemblinzit ! 


Doina voinicească, produsă aproximativ între anii 1300 și 
1700, şi doina haiducească, produsă aproximativ între anit 1700 
şi 1800, sint propril Rominilor din Priucipate. Ele lipsese la Ro- 
minii din Transilvania, fiindcă aceştia aŭ urmat alte dezvoltări 
istorice. La 1003 Ştefan cel Sfint supune întreg Ardealul pu- 
teri! sale maghiare. Rominii din Transilvania sînt siliti astfel 
să-şi ducă mai departe viaţa în durere, şi prinurmare eï rămîn 
mai departe cu doina melancolică. Incercări de sculurare a ju- 
gului maghiar s-au făcul, nu-i vorbă, dar fâră succes. Numai 
revoluția din 1848 a avut oarecari succese, deși mementane, 
şi deci oarecare râsunet. Ea a produs goine/e lui Avram lancu. * 
Este drept că Iarnik și Hirseanu daŭ în colecţia lor de Doine 
cileva doine haiduceşti, dar acestea sìnt aşa de puţine (numai 
13, dintr-un total de 648!) şi aşa de neînsemnate, incit ele 
trebue să fie întroduse dela Rominii din Principate. 


Cei patru sute de ani din epoca eroică dintre 1300 şi 1700 
n-ai avut însă atila efect pentru a modifica cu desăvirşire su- 
fletu Rominului care se plămădise în durere timp de aproape 
o mie de ani. Vremurile fanariote aŭ fost apoy un corectiv al 
vremurilor eroice. În veacul al XVIII Rominul dinnoi simte du: 
rerea şi desigur şi rezemnarea (e vorba de musa cea mare a 
poporului, nu de cei cîțiva revoltaţi—haiducil), Iar în Transilva- 
nia durerea a fost şi este încă statornică, aşacă fondul sufle- 
tese al Rominului a rămas tot melancoliea şi rezemnarea. lată 
dece poporul nostru a păstrat statornice doina melancolică. «Nu: 
maï neamurile nâcăjite aŭ cintece trisle ca a noastre, de rup 
inima», spunea Alecu Russo la 1855 (cAmintiri> VI, Romi- 
nia Literară, 1855 pag. 507). Această melancolie se vede şi în 
recentele doine cătăneşi şi doine de leagăn. Doinele cătăneşăi 


www.dacoromanica.ro 


DOINA 27 


sint proprii Rominilor din Transilvania. Tinărul Lrausilvănean 
luat la cătănie (armată) este trimes pentru an! întregi fo lo- 
curi depărtate de căminul lui, între oameni străini cu cari el 
nu are niclun fel de legâturi. De departe, de unde se atlă, el 
cintă <pămintul pe care s-a născut, greutatea cu care se 
despărțeşte de casa părintească si durerea pe care o simte 
cînd este departe de dinsa» (larnik şi Birseanu, Dolne şi Stri- 
gături din Ardeal, Bucureşti 1885 pg. XIV). 

Doinele de leagăn din Moldova sint «un şir de substantive 
şi calificative, diminutive şi încolo melodia melancolică opti- 
mistă, trăgănală». Ele se cîntă de mama care-şi leagănă copilul 
(Şezătoarea IX 162). lnsfirşit o doină din Ardeal (larnik- Birseanu 
pg. 211) zice: 


Cine-a zis doina pe rit, 
Fost-a, Doamne, necăjit. 
Cine-a zis doina pe luncă, 
Fost-u, Doamne, necăjită. 
Cine-a scornit doina, 
Arsă Y-a fost inima! 


Am ajuns âstfel de unde am plecat, anume că doina este 
insuş sufletul Rominului: fondul eï statornie este fondul sta- 
tornie al suflstului nostru, schimbările et de după vremuri sint 
schimbările sufletului nostru de după vremuri. 


G. PASCU 


www.dacoromanica.ro 


De mult 


Cind am plecat—era ?ntr'o Joi — 
Lasaiu trei fete *'n sat la noi 

Şi 'n vale, lanul cel de griu 
Trecea Rominului de briu. 


De-atunci sint azi cinei luni taman. 
Pe cimp mi-arunc privirea 'n van... 
De mult e lanul trierat 
Şi fetele s'au măritat! 


In sat la noi 


În sat la noi e vinul bun, 
De pine gem cele pătule, 
În sat la noi puţine griji, 
lar fete sint destule. 


În sat la noi de-o samă ’s toţi: 
Răzeși din neam în neamul lor; 
În sat la noi vreau să traiesc, 
La noi în sat să mor. 


www.dacoromanica.ro 


GH. DIN MOLDOVA 


Jale 


În argint îmbracă luna 
Codrii de mesteci, 
Din ruina părâsită 
Zboara lilieci, 


Noapte-adincă 'ncet s'așterne 
Peste toată vieaţa, 

Jalea °’n suflet mi se lasă 
Ca pe-o apă ceața. 


S'a stins 


S'a dus cum trece-o undă. 
S'a stins ca o lumină 
Vieaţa lui senină 

n noaptea cea profundă. 


Si nu ni mai ia sama 
Cum tot ne 'neacă plinsul, 
i doru-mi-i de dinsul, 
i rău îl plinge mama. 


GH. DIN MOLDOVA 





www.dacoromanica.ro 


249 


Dela M. Kogălniceanu la d. Maiorescu 


— Evoluţia spiritului eritie — 





La sfirşitul articolului din numărul trecut al acestei reviste, 
spuneam că deosebirile dintre şcoala critică de dinainte şi cea 
de după 1860 se datoresc şi împrejurărilor sociale şi tempera: 
mentelor criticilor. 

Deosebirile acestea formează subiectul articolului de față. 

Şcoala critică dinainte de Junimea ţine dela 1840 pănă la U- 
nire şi întroducerea constituţiei liberale, epocă, care se deose- 
beşte cu totul de acea a Junimii. 

După 1821, deşi nu încetează stăpînirea turcească, ţările 
romîne cad din ce în ce sub influența rusească, care începuse 
mai de demult. Apăsarea şi impertinonţa rusească se accentuiază 
necontenit şi, dela convenţia de Ackerman făcînd un pas, ajunge 
la impunerea regulamentului organic, care, din punct de vedere 
politic, nu este decit organizarea ţărilor romine aşa, incit să fie 
scoase de sub stăpînirea turcească spre a trece sub cea, rusească, 
Ţările romîne devin miza în jocul dintre Turci şi Ruşi, în care 
Ruşii trişează mai bine. 

Din această situaţie rezultă mai întăiu o mare umilire na- 
Hională pentru Romiîni, care devine singerătoare pentru acei care 
cugetă şi simt. Consulul rus e mai presus decit Domn, căruia îi 
poruncește și-i indică ce măsuri să ia incontra protestatorilor, 
pentru care, adesea, în forul său interior, Domnul are toată sim- 
patia. Cei care mai păstrează o scintee de naționalism şi dem: 
nitate, trebue să sufere în tăcere. Kogălniceanu (omnia lite- 
rară, 67) ne spune că a văzut pe redactorul Gazetei de Moldova 
(Asake) plingînd, în vremea ocupaţiei ruseşti, că trebuia să in- 
jure pe bărbaţii filoromini din Europa. Cei care aveau curajul 
să-şi manifesteze iubirea de ţară, erau trimişi în surgun. Inutil 
să mai aducem nume de scriitori şi boeri patrioţi închişi la mă- 
năstiri. Toată grija Ruşilor este de a înnăbuşi pafionalismul şi 
liberalismul, care au fost două aspecte ale aceluiaşi ideal social. 

Despre gradul de umilire naţională, ne putem face o idee, 
gîndindu-ne la faptul relatat de Dionisie Eclesiurhul, care ne spune 
că un căpitan-başa dela Rusciuc, venind în Bucureşti cu oa- 
menii lui, şi-a permis să poruncească boerilor să le aducă jupi- 
nesele la o orgie—ruşine de care mau scăpat boerii—anatomiceşte, 


www.dacoromanica.ro 


DELA M. KOGALNICEANU LA D. MAIORESCU 254 





nu moraliceşte--decit înşelind pe Turci, aducindu-le femei de pe 
„poduri“, şi dindu-le drept soțiile lor... Iar A. Ruso (/laneş: A. 
Ruso) ne spune că haiducul Grozea spunea, la judecată: „voi 
făceaţi temenele la Muscauli, pentrucă petreceau cu fetele şi ne- 
vestele voastre !“ 

Din această situaţie umilitoare, mai rezultă și un jaf fără, 
milă, la care erau supuşi ţăranii, care, ei, trebuiau să îndestu- 
leze nevoile armatelor ruseşti -şi turceşti—care se perindau pe 
aice, 

Și boerii, clasa conducătoare a naţiei, căria îi revenea ro- 
lul să se opună, pe cit se putea, acestei umiliri, nu-şi făceau 
datoria, ca clasă, bine înțeles, căci au fost şi excepţii fericite. 

Aceşti boeri, zice Kogălniceanu (Dacia literară, Demidoff) 
se prăpădesc după străini; unul, zice tot Kogălniceanu, a decla- 
rat că, «dacă ar şti că are vreo picătură de singe de Romîn 
şi-ar tăia braţul şi ar scăpa de ea»... C. Negruzzi (Opere, I, 337) 
ne spune că damelor le era ruşine să ştie bine romineşle şi, cu 
să dovedească că nu știu, pronunţau: „mozicule“, „nu stiu“, 
«2082... 1) A. Ruso (în „Iaşul în 1840“, vezi P. V. Haneş: Alecu 
Kuso) ne spune că clasa înaltă din Iași, duce o viaţă furcească, 
orientală, urăşte ce e rominesc şi e 1gnoranlă..... Chiar C., Ne- 
gruzzi, care a fost un conservator, primul junimist, cum vom 
vedea, ne spune că sub Fanarioţi boerii vorbeau greceşte, n’a- 
veau demnitate şi erau unealta străinilor (Opere, I, 278)... Şi G. 
Sion (Suvenire contemporane: Din arhivele Chişinăului) ne arată, 
cum, după 1800, boerii îşi vindeau agenţilor ruși ţara pe bani... 
Şi iarăşi, tot C. Negruzzi ne spune (Opere, I, 272) că aristocra.- 
ţia veche a fost «o idră, care muşca cînd poporul, cînd pe ocîr- 
muitori>—,vorbe, care se potrivesc încă şi mai bine (cetiţi istoria) 
pentru boerii de după 1821, care, zice A. Ruso (« Amintiri», Ro- 
mâna literară.) au cerut să plece Fanarioţii, ca să ia ei domnia. 
și care la 1821, au fugit în Bucovina și au început sà atace 
pe Ioniţă Sandu Sturdza că s'a unit cu „cărvunarii“ (boerii mici) 
şi să-/ firască la Turci, pentrucă acest; Domn nu voia să le cedeze, 
să-i scutească de orice dări, care apoi să fie plătite numai de 
țărani, să le pună la discreţie toate celelalte clase; cerînd, pe 
de altă parte Ruşilor, ca şi în vremea Ecaterinei a II-a, să ia 
“n stăpinire Moldova, pentru a li-o da apoi pe mina lor, boerilor. 

Şi în adevăr, Ruşii. pentru a-şi ajunge scopul de dominație 
asupra, ţărilor, ciştigă pe boeri în partea lor, dîndu-le, în schimb, 
țările pe mină. Regulamentul orgamc este legiferarea exploatării 
fără milă a claselor de jos de cătră boeri, căci exploatarea secu- 
lară acuma ajunge la culmea ei. Toată strădănuinţa boerilor, de 


1). Am auzit, acum ciţiva ani, intrun restaurant din Bucureşti, pe 
nişte tineri spilcuiți, cerind chelnerului: „Gahson, adă o listă de mancare !“.., 
Credeam, cu bucurie, că sint nişte lineri de pe la ambasadele străine, care 
catudiesesc să înveţe romineşte. 

Am aflat, că erau Romiui şi nici măcar crescuți în Frauţa! Li se 
părea că e mai „chic“ să vorbească o romineaseă stileită!.. 


www.dacoromanica.ro 


252 VIAŢA ROMÎNEASCA 


la începutul veacului încă, se cheltuise în direcţia aceasta. Toate 
proectele de constituție (despre care nu ştie d. Rădulescu-Motru, 
vezi cartea d-sale: Cu/lura romînă şi politicianismul 1), şi acea 
dela 1802 şi cele dela 1821, concepute în Bucovina, de boerii fu- 
gari, toate sînt legiferarea exploatării desăvirşite a claselor de 
jos—în ultima analiză a ţărănimii. Constitufia (d. Rădulescu-Mo- 
tru nu gtie că Regulamentul organic este «constituţie») dela 1834 
e, însfirgit, realizarea complectă a dorinţilor boerilor, care capătă 
dela Ruși ceea ce Ioniţă Sandu Sturdza, el însuş, deşi de neam 
mare, dar „boernaş“, nu voise să le dea la început de loc, iar 
mai tîrziu, silit de Ruşii înteţiţi de boeri, numai în parte. 

Cetiţi istoria şi vedeţi la ce chinuri erau supuşi ţăranii și 
sub Fanarioţi şi după aceea, sub Regulamentul organic. Dionisie 
Eclesiarhul ne arată chinurile îngrozitoare, caznele, pe care le în- 
dură ţăranii sub Fanarioţi; Constantin Radovici din Golesti ne 
zugrăveşte cu durere starea ţărănimii din vremea sa (1826), ex- 
ploatarea ei de cătră boeri— Constantin Radovici din Goleşti mär- 
turiseşte că și el a făcut ca alţii şi mărturiseşte că, după ce 
şi-a deschis ochii, în urma călătoriei în Apus, l’a apucat mus- 
trarea de conştiinţă şi fericeşte pe aceia, care n'au făcut ca din- 
sul, care mau stors poporul!—; V. Alexandri, în articolul său 
despre C. Negruzzi ne vorbeşte de mizeria ţărănimii, de depose- 
darea cu sila a răzeşilor, de umilirea breslaşilor şi de robia Ți- 
ganilor din vremea domniei Regulamentului organic, a acelei con- 
stituții oligarhice, făcută de boeri şi impusă ţării de baionetele 
ruseşti. Adevăratele clase româneşti: țărănimea, breslele şi boer- 
naşii sint date în stăpinirea şi exploatarea boerilor înstrăinafi şi 
Slugarnici faţă cu străinii, în stăpînirea acelei clase, care, cum 
am văzut, se ruşina să fie romînească şi care, cum ne spune şi 
Alexandri în articolul citat mai sus şi A. Ruso în «Iașii în 1840“, 
uitase şi noţiunea şi cuvintul de onoare. 

Ar fi ușor să dau toată culoarea neagră a tabloului. dacă 
xaş cita de cit faptele din volumele V şi VI ale Istoriei Romi- 
nilor D-lui Xenopol. Dar cred că şile poate reaminti oricine le-a 
cetit şi.... le poate ceti şi D. Rădulescu-Motru. Am ţinut numa 
să fac o schiţă, folosindu-mă de cîteva citaţiuni mai ales din 
scriitorii, despre care e vorba în acest articol. 

Aşa dar, în vremea cînd a apărut vechea şcoală critică mol- 
dovenească, ţara era umilită, stătea sub călcăiul moscovit, boe- 
rii, despreţuitori ai romînizmului, apăsau de moarte clasele de 


1), In cartea aceasta, d. Rădulescu-Motru vrea să justifice filozofi- 
ceşte atitudinea junimistă faţă cu liberalisinul. Teza pe care vrea d-sa s'o 
dovedească e următoarea: Ţara rominească trebuia lăsată să se dezvolte 
normal; constituţionalizmul, formele de viată nouă, wau fost necesare, din 
contra, au fost dăunătoare. Schimbările le-au facut cei de la 1848, nu pen- 
trucă erau trebuitoare, ci ca să-şi satisfacă visurile lor de utopişti efteni, 
inculţi şi ambițiile lor personale,—pentruca să creeze o formă socială, în 
care ei şi ai lor sä poată exploata, prin budget, avuţia națională. 


www.dacoromanica.ro 


DELA M. KOGALNICEANU LA D. MAIORESCU 253 


jos şi mai ales pe ţărani, dați plată lor de Ruşi, în schimbul 
îngenuncherii ţării. 

Am spus că încă de la 1802 boerii proectează o constituție 
oligarhică. La 1821, boerii fugiţi în Bucovina, proectează cons- 
tituţii peste constituţii, care de care mai oligarhice, mai legife- 
rătoare de exploatarea taranilor. Scopul lor este să reducă pu- 
terea domnilor, să-i facă unelte în mina lor de exploatatori. Io- 
niţă Sandu Sturdza se opune, apoi, cum am spus, le cedează 
forțat de Ruși, după convenţia de la Ackerman. Iar regulamen- 
tul organic este încoronarea succesului lor. 

Dar la dorinţila boerilor fugiţi în 1821, se opune clasa bo- 
ernaşilor, care, neglijată, departe de putere, devenise o clasă re- 
volufionară. Această clasă, din cauza intereselor sale, ia o ati- 
tudine democratică şi devine reprezentanta 74//ror claselor des- 
moştenite, ca 'ntotdeauna. Ionică Tăutu (vezi Amintirile lui A. 
Ruso, România literară şi Dacia hterară, M. Kogălniceanu : 
Demidoff) este reprezentantul teoretic al acestei clase şi al a- 
cestor tendinţi. El opune proectelor de constituţii oligarhice ale 
marilor boeri, un proect de constituție liberală, în care cere re- 
forme dictate de interesele claselor apăsaie. Ionică Tăutu, pe 
care A. Ruso îl compară cu P. L. Courier, era, ne spune A. 
Ruso, versat în literatura politică europeană: Boernaşii îndu- 
reraţi se dedau doctrinelor filozofice (Rom. lit. 507). Atit bo- 
erii mari, cit, şi boernaşii (prin I. Tăutu) îşi /eorel/izazu intere- 
sele cu ajutorul literaturii politice europene. 

Va să zică vedem că sint în luptă inżerese reale şi „euro- 
penizmul“ („străinismul“) serveşte numai spre a găsi formule 
pentru aceste interese. Intreb pe d Rădulescu-Motru: Este a- 
cesta raţionalism, slăbiciune intelectuală, planuri de şarlatani ? 
Filozofilor de felul d-lui Rădulescu-Motru, le-a răspuns de mult, 
cu anticipație, unul din acei „raţionalişti şarlatani“, A. Russo 
(Rominia literară r855, Cugetări, 86): 

Va veni vremea, dacă mau şi sosit, în care şi noi, 
tinerii de pe la 1835, tinerii şi bonjuriştii suri de as- 
tăzi vom fi chemaţi bătrîni ; vom fi giudecaţi, n dupà 
ceea ce am făcut, dar după ceea ce mintile strechiete 
or socoti că au trebuil să facem; vom fi osindiţi, nu 
după greutatea luptei şi a vremei de atunce, ci după 
patima partizilor şi după placul opiniei publice.... 

Luptele din prima jumâtate a veacului al XIX-lea sînt 
lupte între categoriile sociale, lupte de interese sociale, din care, 
în vremea Regulamentului, ese învingătoare clasa boerească, cum, 
după 1848, vor eşi învingătoare alte clase. 

Până la convenţia de Ackerman, 1826, ascendentul îl au 
pănă la un punct dorinţele boernaşilor. După aceea, revendică- 
rile de castă ale boerilor se realizează tot mai mult, pănă ce ca- 
pătă realizarea deplină sub Regulamentul organic. 

Dar boernașii înfrînţi nu se lasă şi, reprezentind şi pe cele: 
lalte clase, duc lupta împotriva constituției oligarhice impusă, de 


www.dacoromanica.ro 


254 VIAŢA ROMÎNEASCA 


Ruși, în favoarea unei constituții favorabile claselor de jos, în fa- 
voarea constituziei liberale — aceasta este, pănă la un punct, lupta 
generatiei dela 1948). 

In Muntenia, pe lingă boernaşi se alipeşte, conştient, și clasa 
mijlocie, care in Moldova aproape nu exista, şi de aceia „revo- 
luția“ munteană este mai serioasă. 

Aşa stau faptele sforiceşte. Acei care, ca d. Rădulescu— 
Motru, atacă pe cei dela 1848 ca pe nişte şarlatani raţionalişti, 
nu ştiu istoria Rominilor, pur şi simplu. Dar despre monumen- 
tala carte a dlui Motru (Cultura romină şi politicianismul) vom 
vorbi în special, căci merită. .. 

Critici, de care vorbim în acest articol fac parte din clasa 
boernaşilor şi sint reprezentanţii acestei clase şi, prin simpatie, 
ai tuturor claselor apăsate, A. Ruso e chiar şi pentru drepturile 
Evreilor, caşi Kogălniceanu, care, în cerintele sale dela 1848 re- 
clamă drepturi pentru acest neam: Intotdeauna o clasă apăsată, 
cînd îşi revendică drepturile, se face apărătoarea tuturor celorlalte 
grupuri nemulțumite, pănă capătă drepturile. Năzuinţile acestor 
oameni au căpătat formula teoretică dela Apus, unde au fost, unde 
au învăţat, unde au făcut cunoştinţă cu literatura politică, 

In starea ţărilor romîne, aşa cum am schiţat'o, ca repre- 
zentanţi ai clasei boernaşilor, care luptau de mult cu boerii, a- 
cești crític: °) n'au putut de cit să fie „revoluționari“, urmași ai 
lui Ionică Tăutu dela 1821. Cauze adinci sociale explică atitudi- 
nea lor politică, şi nu contactul cu Apusul. Contactul cu Apusul 
putea numai să-i întărească în atitudinea lor de nemulţumiţi și 
prin puterea contrastului şi prin cunoaşterea zeorilor, adică prin 
conştientizarea instinctelor Jor. Constantin Radovici din Goleşti, 
întors din străinătate, la 1828, cînd plinge înapoiarea şi neferi- 
cirile ţării sale, prin contrast cu Apusul, nu inventează înapoia- 
rea, nefericirile, jafurile şi umilirea.... 

Aşa dar. acești critici sînt constituţionalişti liberali din pri- 
cina, stării ţării lor din epoca, în care ei trăesc şi luptă. 

La Alexandri, mai surprindem o cauză de nemulţumire, 
deci încă o cauză pentru atitudinea sa. Alexandii cum vom ve: 
dea aiurea, a fost un patruzecioptist junimistizant (Am spus deja 
că C. Negruzzi a fost un junimist, primul), mai bine, a fost un 
«junimist,> care a luat parte la mişcarea dela 1848. 

Intr'o scrisoare din 184.... (Teatru, I, VII) zice corespon- 
dentului său: 


1). E interesant de relevat aici, că revoluția japoneză din 1868,— 
prin care a fost zirobită puterea „şogunilor“ şi pusă temelia Japoniei mo- 
derne,—a fost săvirşită tot de o clasă de boetrinaşi.—acei celebri „samu- 
rai“, care şi astăzi constitue forța vie a statului japonez, —-pe cind boerii 
cei mari —„daiinios“,—inainte şi după revoluţie, reprezintă numai puterea de 
inerție, în apărarea străvechilor privilegii. 

2). Afară de cel mai neînsemnat, C. Negruzzi, care, vom vedea, din 
cauza temperamentului său, nepotrivit cu nevoile epocei, n'a fost revoluţio- 
dA a Să îndrăzueascâ, nu-i vorbă, a spune ceva în contra revoluțio- 
narilor. 


www.dacoromanica.ro 


DELA M. KOGALNICEANU LA D. MAIORESCU 255 


Crescuţi amindoi în Franţa din copilăria noastră, 
ne am despărţit de un an, dingo cît un secol; tu ai 
mai rămas la Paris, o! ferictlule între fericiţi iar eu 
m'am întors lu Iaşi, 

pe care (în Jașul în 1844) îl descrie cu despreţ, ca pe un oraş 
«semi-oriental>, fără urhitectură, fără splendoare, incult şi plin 
de glod,—ceea ce spune şi C. Negruzzi în articulul «Paveaua» 
(Călindar pentru popor. rom. 1846)—în care "meritul bonjuriştilor 
nu e recunoscut şi unde cum zice aiurea (Teatru, IX): 

Noi (bonjuriştii) nu mai avem lege, sintem eretici, 
provocăm boerii la duel, mîncăm oamenii, criticăm a- 
buzurile, etc..... 

și, ceva mai departe: 

Ce zici, amice, de elementul, în care sîntem chemaţi 
a trăi noi, elevii academiilor din Franţa şi Germania?... 
noi care avem aspirări şi orizonuri necunoscute sub 
orizonul țării ? 

sentimente, care lipsesc la A. Ruso şi M. Kogălniceanu, care au 
fost adevăraji liberati, sentimente, care ni-l arată ca pe un la- 
martinian fin, rău impresionat estefzceşze de societatea ieşană si 
din care vedem la Alexandri, pe lîngă, de sigur, o sinceră nemul- 
tumire de mizeriile ţării, şi ceva din cea ce se chiamă dandysm 
Ori Snobism...... Dar vom vorbi pe larg despre Alexandri 
aiurea. 

O cauză care a contribuit la schimbările sociale din veacul 
trecut, a fost şi fatala presiune a Apusului asupra ţărilor ro- 
mîne, care, cum s'a zis, sint ca nişte provincii ale Europei, în 
imposibilitate de a rămînea în afară de mișcările sociale ale 
continentului. Apoi, să nu uităm, că în mișcările sociale joacă rol 
şi idealismul, adică dorinţa altruistă de a lucra pentru adevăr, 
bine şi frumos. In accentele lui Constantin Radovici din Goleşti, 
de sigur, nu e vorba de interesul de clasă, ci de tristeţa unui 
suflet, care compară adevărul, binele şi frumosul din Apus cu 
înjosirea şi mizeria din patria sa, din care se naşte dorința de- 
sinteresată, care dă nastere sacrificiului desinteresat pentru o 
cauză: idealismul. Şi—lucrurile omeneşti sînt foarte complicate— 
desigur că şi la clasele 7zferesafz în schimbarea ţării, a avut un 
rol şi idealismul, căci, sufletul omenesc, spre onoarea lui, se re- 
varsă în totdeauna peste graniţile interesului individual, dovadă 
chiar îmbrăţişarea, sinceră, a intereselor celorlalte clase apăsate 
de cătră o clasă apăsată, care luptă pentru schimbare... 

Așa dar, interesele de clasă ale boernaşilor, şi a negusto- 
rilor in Muntenia, este cauza principală a mişcării liberale dela, 
jumătatea veacului al XIX-lea, cauză, la care sa mai adăogat 
altele : idealismul unora, snobismul altora, presiunea europeană... 

Crilicii din jumătatea vzacului al XIX lea nu au putut fi 
decit constituționalişti liberal. 


www.dacoromanica.ro 


256 VIAŢA ROMÎNEASCA 





După 1866 1), dorinţele cele mari se îndepliniseră, şi fericirea 
nu venise nici atit de mare cit se sperase, nici egală pentru toţi. 

Un sigur lucru era clar numai: vremea umilirii naţionale, 
ca mai înainte, trecuse. 

Constituţia liberală, nu putea fi privită cu ochi buni de bo- 
erii cei mari, căci, prin această constituţie, ei trebuiau să îm- 
partă puterea cu alţii. Nu-i vorbă însă, această constituţie a fost 
aşa făcută, încît să nu-i jisnească prea mult în interesele econo- 
mice. Egalitatea în faţa legii, în fața autorităţilor, care i-ar fi pu- 
tut jigni, deşi înscrisă în constituţie, n'a fost şi nu este încă. Dar, 
oricum, acest atentat, —constituția liberală—la atot puternicia bo- 
rilor, i-a făcut pe aceştia să nu aibă simpatie pentru dinsa. 

Pe boernaşi, constituţia liberală odată cîştigată, n'a putut 
să-i mai entuziasmeze, pentrucă, legile economice lucrînd, boer- 
naşii au început—mai bine: au continuat—să decadă, stirnirdu 
li-se acuma, ca concurentă, o nouă clasă, burghezia. Nici ei n'au 
avut cuvint să se entuziasmeze de noua stare de lucruri. 

Burghezia creată în parte de Stat, ajutată de el ase întări, 
ea singură a fost mulţumită. 

Profesiuaile liberale şi funcţionarii iarăşi au fost mulţumiţi, 
căci au fost o clasă creată de noua stare de lucruri, şi cu atit 
mai mulţumiţi, cu cît pe atunci, nefiind concurență mare Ja lo- 
curi, erau prețuiți şi bine plătiţi. Numai mai tirziu, de pe la 1880, 
o parte din această clasă începe să fie nemulțumită, unii suspi- 
nînd după vremurile vechi (Delavrancea, în «Odinioară» şi aiurea 
şi mai ales Eminescu) alţii visind un viitor fericit. (socialiștii), toţi 
însă, plecînd, conştient sau inconştient, de la durerea simțită 
pentru dispariția vechilor clase, boeranaşi, bresle, din care făceau 
parte şi ei şi—un sentiment mai intelectual— dela durerea pro- 
dusă, în ei de mizeria ţărănimii. Unii căutau refugiul în trecut, 
alţii în viitor. Toţi erau nemulţumiţi de starea nouă de lucruri. 

Negustorii romîni, meseriaşii romini, ei, au fost, mai ales 
în Moldova, distruşi în noua stare de lucruri. Ei trebuiau să fie 
în contra acestei stări, căci, dacă politicește deveniseră cetăţeni 
liberi, economiceşte cu întroducerea vieţii și nevoilor complicate 
apusene, ei erau meniţi peirii. 

Ţărănimea.... dar țărănimea a suferit din vremea epocei e- 
roice, pănă azi. Este drept, că noua stare de lucruri i-ar fi îngă- 
duit să-şi cucerească o viaţă omenească, dacă ea ar fi ştiut să 
se folosească de legiuirile nouă. 

Aşadar, mai toate cauzele, care făcuse pe A. Ruso şi cei- 
lalţi să fie constituţionalişti liberali, acum nu mai erau. 

Nu mai era nici interesul de clasă, nici idealismul —nu mai 
era nici dandysmul, căci acum Ga als noastre deveniseră mai „ii 
vilizate“, tinerii nu mai au cuvint să se simtă ca în pădure. Ba 





1). Şi chiar mai înainte. Kogălniceanu (Rominia literară, 1355, 53) 
ne spune că deja „entuzinsmul“ dela 1848 slăbise, din cauza „malerializmu- 
lui vristei coapte, a visurilor ambiţiei neîmplinite, a orgoliului poziţiilor 
cîştigate“, din cauza unui fel de ante-junimism... 


www.dacoromanica.ro 


DELA M. KOGALNICEANU LA D. MAIORESCU 257 


încă, acei care încep să devină mai reacționari, deși la 1840 nu 
puteau suferi „semi-barbariaą“, acum suspină după după acea se- 
mi-barbarie (Alexandri, în unele pjese şi în unele „scrisori“, de- 
pildă pag. 26). 

La Junimea au fost multe feluri de oameni. Ne mărginim 
la d. Maiorescu, Asupra d-sale nelucrind acele cauze, care au lu- 
crat asupra lui A. Ruso, şi, fe de altă parte neinfelegînd fatali- 
tatea faplelor sstorice şi scăpindu-i considerația că binele va veni 
tocmai prin ducerea cil mai departe a conslitutionalismului li- 
beral, adică prin stoarcerea a tot ceea ce poale da el,—d. Maio- 
rescu a fost în contra constituţionalismului liberal, deşi nu toc- 
mai consequent, cum vom vedea, a fost, cu un cuvint, în contra 
formelor nouă—vestita d-sale luptă în contra formei goale. 

Aceasta este singura deosebire esenţială între vechea cri- 
tică, reprezentată prin A. Ruso, M. Kogălniceanu, Alexandri pănă 
la un punct (şi nu şi C. Negruzzi, care a fost exact ca d. Maio- 
rescu)— şi d. Maiorescu. 

In privinţa /nbii şi a literaturii, atitudinea tuturora e la 
fel. Deosebirea sti numai în aceea că, pe cind vechea şcoală a 
luptat mai mult incontra stricătorilor de limbă şi a influențelor 
străine în literatură, d. Maiorescu a luptat mai mult încontra 
prostului gust literar, saii în contra lui «scrieți, băieţi, numai 
scrieţi 1»... 

Din cauza apăsării şi umilirii Rominilor de cătră Turci, Ruşi, 
Unguri. Fananioţi, se naşte tendinţa de a dovedi, cu orice preț, 
romanitatea poporului romin şi latinitatea limbii. Incepe curentul 
latinist—de aceasta işi dă samă, aprobind, şi un antilatinist din 
vremea aceea, V. Alexandri (vezi „Scrisori“, pag 54)--acest curent, 
tot purificind limba, tindea la desfiintarea ei. Pe de altă parte, con- 
tactul cu civilizatia franceză, pricinuind o puternică invazie de 
elemente franceze, pe lingă cele necesare—neologismele—se îm: 
bulzesc o mulţime de cuvinte de prisos—barbarismele. Primejdia. 
desființării limbii vominești a fost mai ales în vremea vechei 
critice moldoveneşti: pe vremea cind Laurian, Pumnul, Eliade şi 
alţii căutau să schimbe limba. Acel care, teoreticeşte, a repre- 
zentat spiritul de consarvare, a fost Alecu Ruso, care a adus 
toate argumentele cu putinţă şi care a scris. în scurta-i carieră, 
mai mult decit toţi ceilalţi teoreticiani, din vremea lui şi de 
după el, la uu loc, şi care, ca intotdeauna, şi-a dat samă de cele 
ce se petreceau în faţa sa: 

Moderna ură politică a Mosculhlor, de care poate 
fraţii de peste munţi ca mai depărtaţi nu erau şi nu 
sint patruuşi ca noi, se au aruncat în 1talienism, în 
franțuzism şi în alte isme, ce nu erau şi nu sint ro- 
mâănism. Inse primejdiile politice, încit priveşte robi- 
rea sufletului romiîn au trecut, adevăratul romănism 
trebue a şi ridica capul. (Rominra literară, 1855, Cu- 
getiri, 839). 

A. Ruso a scris mai mull, a adus mat multe argumente 


www.dacoromanica.ro 


258 VIAȚA ROMÎNEASCA 





(seria complectă de argumente) impotriva stricălorilor de limbä 
decît d. Maiorescu. 

In privinţa literaturii, chestia trebue privită din două puncte 
de vedere: al caracterului specific romînesc—originallatea — şi al 
calităților artistice— valoarea estetică. 

Din primul punct de vedere, şcoala veche critică, iarăşi, a 
luptat mai mult, adacînd argumente mai multe şi mai complecte. 
La începutul influenţei franceze, Rominii imitează servil pe stră- 
ini; Alecu Ruso zice că intr'o bucată rominească vezi imediat 
cum cutare bucată e luată din Hugo, cutare din Lamartine, cu- 
tare din Byron etc... Ca şi în privinţa limbii, cu care din a- 
cest punct de vedere are mare înrudire, literatura e în primejdie 
a nu fi rominească. Şi, ca gi în privinţa limbii, primejdia cea 
mare e în vremea vechii şcoli critice. 

A. Ruso a scris mai mult, a adus mal multe argumente 
împotriva imilafiei servile decit d. Maiorescu. 

Din al doilea punct de vedere, al calităților artistice, d. 
Maiorescu a luptat mai mult, a scris mai mult şi a adus mai 
multe argumente. In adevăr, acum primejdia „stricării originali- 
tăţii>, cum ziceau cei vechi, în literatură, ca şi în limbă era 
încă—este şi azi—dar nu mai era aşa de mare. Prin lupta vechii 
şcoli critici, prin influenţa cîtorva opere bune (Alexandri, A- 
lexandrescu, etc), prin, cu alte cuvinte, accentuarea procesului 
de asimilare a culturii străine, primejdia stricării originalității 
limbii şi a literaturii nu mai este mare: D. Maiorescu, deci, va 
lubta mai puțin în directiile acestea, prea puţin chiar. D. Maiorescu 
a fost mai mult în contra „constituţiei“, care era necesară, decit în 
contra spiritului străin în literatură, care nu era necesar, căci un 
spirit şi o literatură romînească existau... Acuma însă, din cauza 
răspindirti culturii din cauza creşterii încredirii în sine, după reali- 
zarea atitor visuri mari, ţara, toată, începe a scrie ; maculatura li- 
terară ia proporţii îngrijitoare, bunul gust e în primejdie, cum 
nu fusese mai înainte. De aceea D. Maiorescu va lupta, mai a- 
des, împotriva stricătorilor gustului estetic al publicului 1)—şi o 


1). 'Trebue să mai adăugăm aici o altă direcţie, în care a luptat d. 
Maiorescu malt mai mult decit vechea critică—in vremea căria nu era încă 
motiv de luptă, cu şi în privinţa bunului gusi—e vorba de lupta impotriva 
falşificării adevărului în ştiinţă. In procesul de adaptare al culturii străine, 
de sigur că slabiciunea trebuia să se manifesteze nai ales în domeniul ştiin- 
ţific şi chiar azi, în această privinţă, sintem încă în perioada de tranziţie. 
Am arătat ainrea (Poporanizmul, „Curentul Nov“, 3) că Convorbirile au 
primit bine Gontemporanul, pentrucă această revistă din urină, în litera- 
tură, aducea, prin accentnarea necesităţii unei limbi curat romineşii, un 
sprijin tendinţilor Convorbirilor. Spuneam acolo însă, că primirea bană se 
maï datoreşte şi altor motive... Citeva din acele altele sint următoarele: 
Daoctrinele ştiinţifice, mai ales darwinismul: d. Maiorescu a fost în totdea- 
uva darwinist; ateizmul: d. Maiorescu, cum arată şi d. Pann. a trecut în 
totdeauna drept ateu ; transplantarea, în general, a ştiinţii pozitive în ţara 
noastră: introducerea şi asimilarea ei; lupta în contra pseudo-ştiinţei ; lupta 
în conira plagiatului.—Plagiutul are o istorie interesantă în ţara romiuească. 
Acumularea capitalurilor, la început, se datoreşte in mare parte spoliaţiunii 


www.dacoromanica.ro 





DE LA M. KOGALNICEANU LA D. MAIORESCU 259 


paranteză —fiindcă în vremea d-lui Maiorescu, ca şi mai pe urmă, 
primejdia cea mai mare era stricarea bunului gust şi falgificarea 
adevărului (vezi nota), în mintea publicului—a, acelor generaţii— 
s'a făcut convingerea, alimentată şi de Jummea, că d. Maiorescu 
şi Junimea au fost cea întăi mişcare critică în ţara rominească. 
La această convingere a contribuit şi faptul că cei vechi au iost 
uitaţi mai ales pentru că Junimea nu i-a amintit. A mai contri- 
buit şi atitudinea curat negativă (vezi mai jos) a d-lui Maiorescu, 
îmbrăcată într'o logică impecabilă, precum şi faptul foarte impor- 
tant că d. Maiorescu n'a atacat numai curente și principii, ca 
cei vechi, ci şi—şi mai ales—persoane şi reviste, faptul, adică, 
că a concrehzal ţinta atacului, a făcut zuzeresantă priveliștea 
luptei, dindu i acel element gladiatoric, care farmecă şi atrase 
pe public. Şi în sfirşit—cum se formează toate legendele— faptul 
că norodul pune întotdeauna pe socoteala celui mai cunoscut tot 
ce au făcut alţii: toate bisericile vechi sint făcute, pentru Mol- 
doveni, de Ştefan Cel Mare... 3) Am închis paranteza. 

Diu cele spuse, se mai explică încă şi o altă deecebire în: 
tre vechea şcoală critică şi d. Maiorescu : deosebirea în privinţa, 


furtului,—a dovedit'o Karl Marx. In acumularea capitalului nostru intelectual 
s'a intimplat acelaş lucru. La începutae plagiază grozav. dar plagiatul acesta 
dela începutul cuiturii romiueşti nu se poate curacteriza—inoraliceşte—ca un 
furt, pentruca plagiatorii pau conștiință că sint Me d că fură. Seriitorii 
de la inceputul yeacului adesea spun: „luat din alte limbi“ şi adesea nu 
spun nici atita, pentrucă cine e autorul nu preziută nici o importanți. Pen- 
tru omul incult cine e autorul e o întrebare fară interes: In mahala se ce- 
tesc grozav Dramele Parisului, dar nimeni nu ştie că sint de Ponson du 
Teruil, de şi numele acestia e seris pe cupertă; pe inahalugioaică o inte- 
resează cartea, subiectul, nu còne a scris cartea. Cind Anton Paan publică 
pe Now Erotocrit, nici pentru dinsul, nici pentru celitorii săi nu are im- 
portanță autorul. De aceia, acei cure vorbesc astăzi cu despreţ despie pla- 
giatul din prima jumătate u veacului al XIX-lea, greşesc. Pe vremea Con: 
temporunului însă, oameni mai sus puși, profesori de universitate şi liceu, 
nu mai pot fi trataţi ca un Anton Pann. Aceştia, ucumulind prin turt ca- 
pitalul intelectual rominesc, sînt vinovaţi. Amoral sau imoral, plagiatul a 
fost fatal, pănă la un punct util. Dar trebuia să i se pună un capăt, trebuia 
să se înceapă odată mai mult asimilarea de cit întroducerea culturii—şi 
Contemporanul a reprezentat, în istoria culturii romineşti, lupta împotriva 
acumulării culturii prin banditism—şi, în genere, a facut pentru ştiiuţa 
ceea ce Convorbirile au facut pentru literatură. 

. 2). Prevădo obiecţiune, anume că reprezentanții vechei scoli critice, 
chiar ducă au spus ceea ce trebuia de spus şi chiar dacă an scris mult, au 
avut o activitate scurtă şi o răspindire restrinsă a scrierilor lor.—Dar nu e 
aşa: hRominia literară,—ca să nu mai vorbesc de Dacia literară, de Pro- 
paşirea. de Steaua Dunării (care eşea în citeva mii de exemplare), de alte 
publicaţii,—apărea în 500 exemplare! Apoi să nu se uite că aceşti oameni, 
în vreme de 20 de ani, în Iaşi, care era „Moldova“, au exercitat o mare în- 
riurire prin personalitatea lor, îariurire căreia se datoreşte mediul găsit de 
Junimea. Pun mai mult preţ pe aceasta—iîntr'o țara mică ca Moldova, cu 
un publie intelec'ual restrius, cum era mai ales pe atnnci—deeit pe arti- 
coleie publicate. Aţi văzut cum d. Maiorescu vorbeşte de „sfaturile“ lui 
Alexandri. Şi sint convins—ceea ce reesă şi din Amintirile d-lui Panu— 
că şi influenta d-lui Maiorescu se datoreşte mai mult personalităţii sale, 
înfluenții sale directe, de cit articolelor sale. 


260 VIAŢA ROMÎNEASCA 





curentului poporan gi a celui istoric. Vechea şcoală este popo- 
ranislă şi sstorică, pentrucă, criticii vechi au fost. romantici, de- 
mocraji şi apărători ai originalității limbii şi spirilului romi. 
nesc. Fiind romantici, s'au adresat la literatura populară conți- 
nătoare ce elemente romantice şi la trecut, ca toţi romanticii; 
de aceia şi Eminescu, în această privinţă, samănă cu vechea 
şcoală critică. Fiind democrafi, era natural să se îndrepteze cătră 
„popor“... Iar ca apărători ai or:ginalițății limbii şi literaturiă, 
tot la popor (în /ùnba, spiritul şi viața sa) şi la istorie (în viafa 
trecută şi în limba cronicarilor) trebuiau să se adreseze. Şi în 
această privinţă, Eminescu samănă cu vechea critică. Şi, din Ju- 
nimea, mai samănă şi Iambrior, care, în deosebire de d. Maio- 
rescu şi de toţi ceilalţi, voia o limbă şi mai românească încă... 
D. Maiorescu n'a fost nici romantic, nici democrat, nici n'a lup- 
tat aşa de mult, cum am văzut, pentru păstrarea originalității 
în limbă şi literatură: d. Maiorescu n'a insistat deci asupra cu- 
rentului poporan şi a tratat cu oarecare despre, în orice caz cu 
nepăsare, curenlul istoric. 

Aşa dar, din cauza deosebirii de epocă, pe cînd vechea 
școală critică, reprezentată mai ales de A. Ruso, va fi. cu precau- 
Zune, constitufionalistă liberală, va lupta mai mult pentru păstra- 
rea originalității limbii şi a spiritului vomînesc, însistind asupra 
curentului poporan şi istoric, ma pulin pentru triumful bunului 
gust literar, d. Maiorescu va avea despreţ şi neincredere față cu 
constilutionalismul liberal, va lupla mai puțin pentru păstrarea 
originalilălu limbii şi a spiritului românesc, nu va insistia asu- 
pra curentului poporan şi istoric, va lupta mai mult pentru ir inn- 
ful bunului gust în literatură şi a respectării adevărului în ştinta. 

Aceste deosebiri se explică şi prin mentalitatea acestor cri- 
tici, prin deosebirea de temperamente şi de cultură. 

Analiza temperamentelor lor şi a culturii ne va explica și 
ea ceea ce ne-a explicat analiza împrejurărilor istorice şi sociale: 
Vom vedea că criticii aceştia au avut infocmaz temperamentul 
şi cultura, necesară rolului lor. Această „coincidenţă“ nu este una 
„stranie“. S'a zis de atitea ori că fiecare epocă, fiecare mişcare 
socială, literară, etc. își găsește omul său. Aceasta însamnă că 
un om devine reprezentati numai când are un temperament şi o 
cultură potrivite cu epoca sa, cu mişcările sociale, etc., ale epo- 
cei sale. Fără, revoluţia franceză, Mirabeau ar fi rămas un necu- 
noscut și, dacă, în epoca revoluţionară franceză, va fi fost un 
om de temperamentul lui Metternich, acela a rămas necunoscut. 

In epoca dinainte de 1848, în Moldova critică, numai un 
om ca A. Ruso, cu cultura lui franceză, liberală și etuziastă, di- 
nainte de 1848 şi de după „1830, anul ce se numeşte în istorie 
anul slavei“ (Ruso, Rom. lit. Amintiri, 442); cu temperamentul 
lui entuziast, visător, generos, cu mintea lui largă şi înțelegă- 
toare, cu firea lui blindă, unduioasă, dezmierdătoare, bogată, iz: 
voritoare de gîndiri şi de simţiri, a putut deveni reprezentativ ; 
în mişcarea dela 1848 din Muntenia revo/ufionară, numai oameni 


www.dacoromanica.ro 


DELA M. KOGALNICEANU LA D. MAIORESCU 261 





ca I. C. Brăteanu şi C. A. Rosetti cu cultura lor franceză din acea 
vreme, cu temperamentul lor de foc, au putut deveni reprezentativi; 
în mişcarea politică cumpfâtată din Moldova dela 1840 pănă la 
1860, numai un om ca Kogălniceanu, cu cultura lui franceză se 
germană dinainte de 1848 ; ') cu caracterul lui energic, casant, cu 
mintea, lui clară. cu voinţa lui de fier, a putut deveni reprezen- 
tativ, dindu-ne pe acel om de stat, care a pus bazele Romiuiei 
moderne; în epoca de decepţie și reacţie, numai un om ca d. 
Maiorescu cu cultura germană de după 1848, (Cultura aceasta, 
spiritul critic, caracterul rece, lipsa de sentimentalism sint cau- 
zele aşa numitului <filogermanism» și «<cosmopolitism»> al d-lui 
Maiorescu, care n’a existat); cu temperamentul său rece, cu 
frica sa de entuziasm,—parcă sentimentul ar fi o slăbiciune: 
sint sigur că d, Maiorescu, dacă ar fi fost Italian şi ar fi trăit 
pe vremea lui Galibardi, nu l'ar fi urmat, poate ar fi zimbit în 
forul său interior de „ridicolul“ delirului popular ; pentru d. Ma- 
iorescu, ne spune d. Panu (Sâptămina 4), revoluţia franceză a 
fost o «epidemie morală», —cu mintea sa cumpenitoare, cu firea sa 
neproducătoare de concepţii şi neizvoritoare de simţiri, de unde 
atitudinea sa despreţuitoare şi negativă (vezi şi d. Panu: Säpt. 
49),:)—numai un astfel de om putea deveni reprezentativ. 

N'am vorbit anume de C. Negruzzi şi V. Alexandri, pen- 
tru că voiu vorbi aiurea de dinşii, cind voiu dovedi că C. Negruzzi, 
avind o atitudine critică asămănătoare cu a d-lui Maiorescu, 
fiind gi în contra constituţionalismului liberal şi avind un tempe- 
rament ca al d-lui Maiorescn—nepotrivit cu epoca, ceea ce l'a 
făcut să nu joace un rol mare, să nu fie reprezentativ--a fost 
«primul junimist» în adevăratul înțeles al cuvîntului, predeceso- 
rul în toate, al d-lui Maiorescu; că Alexandri, prin firea sa, cași 
Brin rolul său (vezi mai sus filiaţia între vechea şcoală critică şi 
Junimea) a fost puntea de trecere între şcoala lui A. Ruso şi 
acea a dlui Maiorescu 3). 


G. IBRAILEANU 





1). Vezi ce spune însuş el în A. D. Xenopol: M. Kogălniceanu, 9. 

9). „Arla vieţii? Rezervă. discreţiune, cumpăture, în genere nega- 
ţiune şi în rezumat abnegaţiune.” „Fereşte-te a da sfaturi“. (Critice, II, 396 
şi 356. „Aforisme-“). In „Convorbiri“, zice Alexandri („Serisori”, 64), e nu- 
mai „critică şi iar critica, şi tot critică“. Vezi şi d. Panu, Săptămâna 6. 

3). In acest articol fragment am făcut numai consideraţii generale 
asupra rolului deosebiţilor critici, fară să insist asupra părţii, cu carea 
contribuit hecure la critica în limbă, literatură şi formele de viaţă... Aşa, 
am spus, de pildă, că A. Russo a seris mai mult şi mai complect în pri- 
vinta păstrării originalității limbii, că d. Maiorescu a vorbit mai mult de 
bunul gust literar, de cit de origiualitatea in literatură, ete., lucruri care 
nu vor fi pricepute deplin, decit cind voiu publica acea parte a studiului, 
în care se arută pe larg, pe baza faptelor, rolul şi partea fiecăruia în lupta 
dusă în acei patruzeci de uni de critică u adăptării culturii străine. 


www.dacoromanica.ro 


262 


VIAŢA ROMÎNEASCA 


SONET 


PI 


Din nou coboară-te ?ntre noi, Isuse, 
Caci iarăşi turma ta e rătacită, 

Şi iar de 'ntinde noaptea cea cumplită 
A vechii uri, de Tine-atunci răpuse. 


De-abia se mai zâreşte ca prin sită 
A mintuirii stea. Dar cit de sus e! 
Se depărtează par” că... Cine spuse 
Ca stingerea ni-i singura ursită? 


O, vino, iubitorule de oameni, 
In sufletul bătrinei lumi să sameni 
Din nou credinţa cea miîntuitoare..,. 


Cunoaşte-l-vom ?— Pleca-vom fruntea oare, 
Cind întinzindu-şi mînile-amindouă 


Asupra-ne, va zice: «Pace vouă !> 


A. VLAHUŢA 


www.dacoromanica.ro 


In lumea, dreptăţei 


De ce s'o fi ducind Andrei Rizescu să-şi petreacă seara la 
avocatul Vineanu, a cărui soţie primeşte în toate joile, nu ştie 
nici el. Afaceri gi politică nu se pricepe să discute, cărți nu ştie 
să joace, să danseze nici atit, iar miopia lui îl face să tresară, 
la fie care mişcare de teamă să nu răstoarne ceva. Se pricepe 
să cinte din vioară, că e absolvent al conservatorului, dar din cei 
şase ani de rătăcire prin provincie a învăţat că lumea vine la 
sindrofie să rîză, să vorbească, iar nu să stea smirna ca să as- 
culte muzica. 

O să facă şi astă seară ce a făcut joia trecută: o să se 
mişte cu precauţiune de la un grup la altul, o să privească por- 
tretele şi litografiile de pe păreţi, o să audă aceleași convorbiri 
şi aceleaşi valsuri cîntate la pian de  domnişoare şi o să plece 
obosit de urit, cu dorul Bucureştiului înzecit. Ajuns, văzu cu o 
tristă mulţumire că parcă n'ar fi altă seară, ci tot a dejoia tre- 
eută. In odaia din dreapta aceleaşi doamne cu figuri pătimaşe în 
care nu mai era nimic feminin jucau maus scump, care le aduna 
galerie împrejur ;—-în odaia də alături jucau aceiaşi bărbaţi; în- 
tr'altă parte cîţi-va alţi inşi vorbeau despre aceiaşi trădare na- 
țională şi micşorare a prestigiului ţărei; ca şi în joia trecută 
ciţi-va, ofiţeri de cavalerie se plingeau către domnişoare de lipsa 
unui lac pentru patinaj, ori împărtăşeau cu bucurie hotărîrea co- 
lonelului de a pune la anul parchet în salonul clubului militar. 
Erau de faţă trei colegi de magistratură ai lui Andrei, dar pro- 
curorul gi supleantul jucau poker, iar cu preşedintele nu prea 
era în dragoste mare; mai erau şi avocaţi, dar parte erau tot 
la cărţi, iar parte discutau politică; eu altă lume nu se cunoştea 
bine, nefiind în oraş decit de vre-o cîte-va luni; noroc că erau 
pe-o masă albumuri de fotografii şi de cărţi postale ilustrate, pe 
care Andrei puse mina ca să facă şi el ceva. 

Era adincit în răsfoirea lor cînd din odaia cu pian se auzi 


www.dacoromanica.ro 


364 VIAŢA ROMÎNEASCA 


altceva decit obicinuitele valsuri. După o clipă de gindire își a- 
duse aminte că e „Mondschein-sonnate“ alui Beethoven, o bucată 
pe care o cînta şi el la vioară. Lăsind albumurile, se strecură, 
pănă la uşa odăsi. Cinta o fată îmbrăcată într'o rochie modestă 
cenuşie, care i se părea că-i e cunoscută. Se întreba cu nedume- 
rire, unde a mai văzut el acest chip,a căruia frumuseţă nu sta 
numai în frăgezimea tinereţei, dar mai ales în distincţiune: o 
frunte bombată sub care străluceau ochi negri, sclipitori de in- 
teligenţă, iar în părul negru pieptănat în sus ^ viţă de păr alb 
ca un buchet de iasomie ? 

In vremea asta domnişoarele rideau de glumele unui ofiţer, 
în odaia de alături se iscase o ceartă la o masă. 

— Fugi domnule d'aici, se auzea strigind vocea colonelului, 
joci ca o mazetă. O joci de patru zeci de ani şi tot mai învă- 
tato. Apoi cînd mă vezi că-ţi lepăd pică de-un ceas... 

Lumea ridea cu hohote. 

Fata care cînta la pian, cu însuşirea pe care o au femeile 
de a vedea fără să privească, observase pe tînărul cu ochelari 
care sta în pervazul ușei de alături şi singur asculta cu sfiuţenie 
ce cînta ea. 

— „Unde am mai văzut eu figura asta“? se frămînta An- 
drei şi simțind pe cine-va care se apropiase de dinsul, se întoarse. 

Era Antonescu, noul director al Gimnaziului, cu care făcuse 
cunoştinţă cite-va zile mai înainte pe uliţă. 

— Eram să vă întreb cine e domnişoara care cîntă la pian, 
dar bânuesc că nu ştiţi, că sunteți venit mai de curind de cit 
mine. 

— Ba ştiu, răspunse directorul. E domnişoara Murgu, sora 
nevesti-mi. 

— Aşa!? Ce bine cîntă la pian. Domnişoara Murgu ?... 

De o dată i se fâcu iumină în minte şi începu sá rîdă. 

— A, domnule Antonescu, să vezi ce lucru ciudat mi se 
întîmplă. De aproape un sfert de oră mă chinuesc să-mi aduc a- 
minte de unde cunosc pe domnişoara și acum îmi reamintesc. 

— De unde? 

— Acum doi ani în vacanţa mare am fost în treacăt vre-o 
trei zile li Govora. Intro seară s'a dat o reprezentaţie în folosul 
cantinelor şcolare. Nu e aşa că printre alte domnişoare a cîntat 
şi domnişoara Murgu ? 

— Aşa e, 


www.dacoromanica.ro 


ÎN LUMEA DREPTAŢEI ` 265 

— Păstrez şi acum afişul cu o însemnare de cit de bine a 
cîntat domnişoara, mi se pare, Elena Murgu. 

— Asta e nostir:, zise Antonescu zimbind. Să i-o spunem 

— A banu. 

—- Ba da, cum o isprăvi. 

Se aşezară pe canapea și urmară pe şoptite convorbirea 
din care Andrei află că Doamna Antonescu a rămas acasă, nefi- 
ind tocmai bine, că Antonescu din pricina aerului Giurgiului, 
care nu-i priea, a obţinut să fie mutat aci în orăşelul acesta de 
munte, că măcar că nu era venit ds cit de două luni simţea o 
mare îmbunătăţire în sănătate ; că Elena îi era şi cumnată şi 
fiică tot într'o vrems, de oareceei o crescuseră, fiind că-i muri- 
seră părinţii de cind era abia de şase ani;—iar Antonescu află 
că nici Andrei n'are părinţi, că e şi el numai de şase luni în oraş. 

In vremea asta fata sfirşise şi întorcîndu-se îi privea. 

Directorul se sculă şi luînd pe Andrei de mînă îl duse la 
dinsa. 

— Eleno, dă-mi voe să-ţi prezint pe d. Andrei Rizescu, ju- 
decător de şedinţă la tribunal şi absolvent al conservatorului la 
vioară. 

Apoi istorisi, cu toate împotrivirile lui Andrei, chestiunea 
afişului de la Govora. 

— Admirabilă e sonata asta, domnişoară, zise Andrei, ca să 
schimbe vorba. Nu ştiu dacă aţi auzit'o vre-o dată la pian şi 
vioară. 

— Nu. 

— O ştii la vioară ? întreabă directorui. 

— Da, 

Gazda, doamna Vinescu, care auzi în treacăt cuvintele din 
urmă, veni så stăruiască de Andrei să-și aducă vioara. 

— Te rog frumos, domnule Rizescu. Sunt trei paşi pănă la 
dumneata, 

— Altă dată da, astă seară însă nu. 

— Mă însoțesc şi eu la rugăciunea doamnei Vinescu, stărui 
Elena Murgu. Sunt aci, vă pot acompania la pian. 

Ii suna vocea mai dulce de cît pianul de care sta rezemată, 
şi privirea ei zimbitoare ucidea ori ce putere de împotrivire. 

După o clipă de codire se înclină: 

— Fie. 

Atunci fata făcu un pas cătră dinsul şi-i zise privindu-l 
drept în ochi: 


www.dacoromanica.ro 


266 VIAȚA ROMINEASCA 





— Dacă nu var pricinui prea multă căutare, v'aşi ruga să 
aduceți şi afişul. 

— O! asta nu, răspunse el îndreptindu-se spre eşire. 

Totuşi la adus. Citise îngrabă acasă însemnarea făcută pe 
ei şi văzuse că nu era nimic de ascuns; deci înainte de a începe 
să cinte, îl scoase din buzunar şi-l întinse fetei, care citi cu o- 
brajii infloriţi desigur din pricina răsfringerii culoarei afişului : 

«Eram în picioare lingă scenă. Cea din urmă care a cîn- 
tat a fost domnişoara Elena Murgu, îmbrăcată simplu într'o ro- 
chie civită, o fată palidă la faţă, cu ochii vii şi cu o viţă de păr 
alb în frunte. Nu știu ce mi-a dat de la început încredințarea că, 
dacă va cînta şi această domnişoară, va cînta bine. O parte din 
public se pregătea să plece situl de atita muzică. Dar de la pri- 
mele acorduri a robit toată sala, iar cînd a terminat, cu drept cu- 
vînt i s'au făcut ovaţii». 

După ce Andrei întocmi afişul cu îngrijire şi-l vîrî în bu- 
zunar, încep să cinte, şi cintă amindoi atit de bine gi puterea 
muzicei e atit de mare, în cit capetele se întorc, vorbele înce- 
tează, pănă şi jocul de cărţi se opreşte, toţi se înghesuesc în ca- 
drul uşilor, iar cind sfirşesc, lumea isbucneşte în aplauze : 

— Admirabil ! 

— Domnule Rizescu, nu te mai primesc fără vioară, zise 
gazda... 

„„„Şi acum întors acasă, Andrei se gîndeşte ce râu i-ar fi 
părut să nu se fi dus la sindrofia lui Vineanu. Un bine nespus 
îi umple inima. Îşi ia vioara şi cîntă de unul singur, pe cind în 
minte îi flutură doi ochi negri, sub o frunte mare cu o viţă de 
păr alb, ca un buchet de iasomie. 

ata 

O pornise de jos Andrei Rizescu. Era fiul dascălului Rizea 
de la biserica Sfintului Gheorghe din Piteşti, om sărac, fără altă 
avere de cit venitul a trei pogoane din pămintul parohiei. Aju- 
tat la cheltueli de boerul Mar&scu, ctitorul bisericei, Andrei a în- 
văţat alături de băiatul Mară&scului ; dar pe cînd feciorul boeru- 
lui îşi trecea clasele cu propteli, băiatul dascălului eşea printre 
cei dintăi. 

La sfirşirea liceului s'ar fi inscris la altă facultate decît la 
drept, dacă nu ar fi fost stăruinţele bătrinului Marăscu, care 
vrea să-şi aibă copilul alături cu Andrei, a cărui sirguinţă şi cw 


www.dacoromanica.ro 


ÎN LUMEA DREPT AŢEI 267 


mințenie puteau să-i fie un îndemn. Pe lingă facultatea de drept 
Andrei mai făcea şi pe cea de filozofie şi mai urma şi conserva- 
torul la vioară, talent pe care-l moştenise de la tată-su, că şi 
dascălul Rizea cînta din vioară. Şi iarăşi pe cînd Andrei ducea 
o viaţă aşezată, necunoscind alte petreceri decit cititul. vioara, 
lungi plimbări împrejurul Bucureştiului şi regulatele partide de 
şah cu Klein, un coleg de conservator care-l învățase acest joc, 
socotindu-se vinovat şi stricat dupe o seară petrecută prea tir- 
ziu la berărie în discuţii, tinărul Mavăscu își cheltuia viața în 
cafenele şi în petreceri desfrinate 

Dupe ce şi-au luat licenţa, pe cînd Marăscu pleca la Paris 
pentru doctorat, Andrei căpăta cu sprijinul boerului un post de 
substitut la Teleorinan. 'Trecuseră doi ani dela intrarea lui în 
magistratură, cînd sau întimplat nenorocirile care au sfârimat 
deodată toate legăturile de recunoştinţă ce-l legau de neamul 
Margştilor. 

Andrei aveu o soră, Ana, care mergea în casa boerului 
de ajuta la cusut doamnei şi domnişoarei Marăscu. Această soră, 
nespus de dragă lui Andrei, a fost sedusă de tînărul Marëscu 
întors în vacanţă dela Paris. , 

Ruşinea ce fata făcuse tatălui şi fratelui său a ispăşit-o 
prin chinurile, în care s'a sfirşit otrăvindu-se. Peste cîte-va luni 
s'a răpus şi dascălul Rizea, iar Andrei a rămas singur pe lume. 

De atunci fără sprijinul nimănui, numai prin purtarea lui 
bună şi prin munca lui,-—(căteva studii însemnate, publicate în 
reviste juridice atrăseseră luarea aminte a lumei judecătoreşti) 
—-înaintase încet din treaptă în treaptă ajungînd în timp de şase 
ani judecător de şedinţă aci în acest oraş. Colegii lui ii găseau 
trei cusururi ; ziceau că e zgircit, ursuz şi mindru; dar p'aveau 
dreptate. Zgircit îi ziceau pentru că nu-și risipea banii la cărţi, 
dar ar fi de cercetat şi de numărat ciţi magistrați cinstiţi, fără, 
nici o altă stare, au putut ca Andrei, cu economii din leafă, să-și 
facă o bibliotecă frumuşică, să călătorească odată pină la Roma 
şi să aibă şi «ouă mii de lei puşi de-o parte. Mindru și ursuz îi 
ziceau pentru că nui plăceau chefurile şi nu da ghes cu dra- 
gostea nimănui, nu prea se ducea in lume ; dar asta ţinea şi de 
miopia lui care-l făcea sfios, iar dacă aveau niţică dreptate cînd 
ziceau că „fulgeră la cornul caprii cind o ride Rizescu“, tot a- 
tit e de adevărat că nu lau văzut niciodată necăjit, nici nu l'au 
auzit vorbind altfel decit cu blindeţe; şi apoi cînd îţi iei în 
serios misiunea de judecător şi cînd nu priveşti cu nepăsare 


www.dacoromanica.ro 


268 VIATA ROMÎNEASCA 


mersul stărilor sufleteşti ale oamenilor, fără să vrei, pe nesim- 
ţite te simţi împins spre mîhnire şi spre mizantropie, văzînd 
zilnic pe oameni sub acelaş unghiu al sfișierilor şi întremîncări: 
lor pentru un peticel de interes. 

Aşa cum era, în scurta vreme de cînd era în acest oraş, 
plăcuse multora şi nu erau puţini acei care, avind o fiică, o soră 
sau altă rudă de măritat, ar fi primit cu bucurie s'o dea după 
dinsul. Se poate prin urmare înţelege uşor ce vilvă a stirnit în 
acest orăşel, în care ori ce căsătorie era un eveniment, vestea 
că Rizescu o să se căsătorească cu cumnata directorului gimna- 
ziului. Auzi dumneata, să ia fată străină, abea venită, fără un 
ban de zestre, cînd, slavă domnului! erau în oraş atitea fete 
frumoase, bine crescute şi cu stare. 

Lucrurile s'au întîmplat în chipul cel mai firesc. 

In Duminica următoare sindrofiei dela Vinescu, Andrei se 
dusese la Antonescu. 

Directorul locuia chiar în localul Gimnaziului avind pe seama 
lui trei odăi jos, în aripa dreaptă a clădirei. Intro altă casă 
vnde venea să facă întăia vizită, ar fi stat cel mult zece mi 
nute, cu mănuşile în miini, nemişcat de pe scaunul pe care ar fi 
apucat să se aşeze; dar aci atitudinea prietinoasă şi lipsită de 
etichetă a lui Antonescu îl făcuse să stea mai bine de un ceas: 

Cind a intrat, soţia și cumnata directorului nu erau în o- 
dae. Il primise el, într'o hăinuţă de casă, pătată şi arsă în mai 
multe locuri de fel de fel de acide, şi întâia vorbă i-a fost: 

—- Mă rog, ţii mult la etichetă? să mă duc să-mi schimb 
haina... 

— Te rog nu te deranja, răspunsese Andrei zimbind. lar 
după ce veniseră cucoanele şi după ce l'a infăţișat nevesti-si, il 
întrebase dacă se grăbeşte şi faţă cu răspunsul negativ al lui 
Andrei: 

-- Apoi scoateţi mănuşile. Mă rog, nu te las așa cu una 
cu două; mi-ai spus dăunăzi că nu cunoşti gimnaziul şi vreau 
să ţi-l arăt în amănunţimi. Şi au mers cu toţii să vadă localul 
gimnaziului. Era în adevăr vrednic de văzut: Săli de studiu cu- 
rate, mari şi luminoase,—sală de desemn, sală de gimnastică, o 
bibliotecă cum nu sar fi aşteptat Andrei să găsească într'un o- 
răşel atit de mic; şi în sfirşit, păstrat pentru la urmă, labora- 
torul de fizică şi himie, specialitatea lui Antonescu, alături cu 
un amfiteatru încăpător. La fiecare exclamare de admiraţie a lui 
Andrei, directorul se întorcea către fată şi o întreba: 


www.dacoromanica.ro 


ÎN LUMEA DREPTAŢEI 269 





— Să-i spunem aici? şi răspundea tot el: „Nu, lasă la 
urmă“, 

Antonescu era un om de vre-o patru-zeci şi cinci de ani, 
blond, slăbuţ, chel ca sticla, vioiu ca o vrabie; porecla de neam- 
ul, pe care o purta din şcoală, i se cuvenea şi pentru înfăţişarea lui şi 
pentru că în adevăr era german după mumă; iar aplecarea lui 
pentru ştiinţele naturale o moştenise dela bunică-său matern, rä- 
posatul Maller, farmacistul. 

— Uite ce am combinat noi, domnule Rizescu, zisese el 
după ce se întorseseră in odaia de priimire.. dar cum să încep, 
că trebue o întroducere ? 

— Lasă mai tirziu Alexandre, zisese nevastă-sa. 

— Al nu. Nu mă ştii pe mine? Eu cind am ceva de spus, 
trebue să-l spui îndată, că mă supără, parcă mi-ar umbla un fir 
de păr pe limbă. Uite ce e. 

Și incepu să explice cum îi lipseau din laborator lucruri e- 
senţiale, care-i trebuiau neapărat cumpărate ; că dela minister era 
greu de căpătat suma trebuincioasă, că judeţul, vorbise cu pre- 
fectul, n'avea fonduri. 

Atunci ce s'a gindit ? Aşa e că Elena cintă bine la pian? 

— O! foarte bine! 

-- Eleno, aşa e că dl. Rizescu cîntă bine din vioară? 

— Mai mult decit bine, răspunsese fata. 

Atunci era foarte simplu, s'a gindit că ar putea organiza 
în amfiteatrul gimnaziului un concert—era destul de încăpător 
amfiteatrul—şi s'ar putea scoate o sumă destul de frumuşică ; 
şi părindu-i-se că vede o mișcare de protestare la Andrei: 

-- Mai întăi mo să ai de cintat toată seara, că o să mai 
fie şi alte bucăţi: băeţii o să cînte in cor,—alţii o să declame, 
alţii o să facă scrimă. Mä rog, de toate. Să nu zici nu, domnule 
Rizescu. In orice caz lasă:mă să mai trag nădejde două-trei zile. 
Ce e azi? Duminică? Uite, îţi acordăm trei zile de gindire, 
Luni, Marţi şi Mercuri, cînd te rugăm să vii să prinzeşti cu noi. 
Dacă primeşti, vii Miercuri cu vioara, dacă nu, vii fără vioară, 

Aşa e că va să fie cineva afară din cale ursuz ca să nu 
se simţă atras către nişte oameni, atit de deschişi la inimă ? 

Miercuri seara se dusese cu vioara. După masă venise şi 
doctorul Georgescu, un coleg de şcoală al directorului cu nevas- 
tă-sa şi petrecuseră, o seară minunată, făcînd muzică cu Elena 
şi discutind împreună cu doctorul planurile de reforme pe care 
vrea să le întroducă Antonescu în cursurile lui. De atune pe 


www.dacoromanica.ro 


270 VIAȚA ROMÎNEASCA 


măsură ce trecuse vremea se încredințase ce oameni de ispravă 
erau Antoneșştii. La fiecare reîntilnire găsise noui cuvinte să-i fie 
dragi şi să se apropie de dinşii. El, un om deştept, harnic, în- 
văţat nu numai în ramura ştiinţelor naturale, dar pe care-l înte- 
resa ori-ce fel de cunoştinţe ; Maltida, nevastă-sa. o femee bună, 
şi simplă, care inspira dela întăia vedere o trainică simpatie. 
Nu era frumoasă, dar avea o blindeţe cure te fermeca. Toate 
treburile casei le făcea fără. nici un ropot, fără cea mai mică te- 
vatură. Cu rost la toate, cu spor la muncă. mişcările ei aduceau 
aminte sprinteneala nesgomotoasă a unei furnici. Cu drept cu- 
vint zicea directorul despre ea, că el nh'are în tot laboratorul lui 
de fizică nici un aparat mai precis decit nevastă-sa. Elena, pe 
lîngă insuşirile soră-si, carei slujise de mamă—ţîi zicea Mama- 
Tilda), avea inteligența mai vie, era mai sglobie, era frumoasă 
şi avea mare talent la pian. Cite-şi trei aveau în comun simpli- 
tatea, naturaleţu, lipsa de supraveghere de tine însuţi şi de do- 
rinţa de a produce efect, insuşirile greu de lămurit, pe care le 
au mai ades Nemţii decit Romiînii, însușiri care sparg ghiaţa și 
te imbie la intimitate şi la prietenie dela întăia întilnire. 

Om singur pe lume, mincind pe la birturi, trăind îatr’o o- 
dăiţă rece de singurătate, la ușa căreia cind se întorcea nu era 
nimeni să-l întimpine cu un zimbet ori cu o vorbă bună,e lesne 
de înţeles ce înriurire a avut asupra gindurilor și hotăririlor lui 
Andrei fericirea casnică aflată în casa Antoneștilor. Citiri impre- 
nä, discuţii interesante, muzica, pănă şi șahul de odinioară, că 
şi Antonescu juca şah şi toate astea sub lumina unor ochi zim- 
bitori, a căror pereche n'o întilnise încă în viaţă,—i se părea că 
după o lungă rătăcire printr'o negură umedă şi rece a sosit în- 
tro locuinţă curată, caldă și îmbălsămată. Gîndurile mohorite 
despre zădărnicia străduinţelor omenești, indoelile neliniştitoare 
despre rostul lumii, care-l frămîntaseră, atitea nopţi fără de somn 
în pustietatea odăiţei lui de om stingher, se risipeau acum ca 
valurile de ceaţă la razele soarelui. Viaţa dusă de el pănă a- 
tunci îl făcuse să ajungă pănă la vrista de 29 de ani cu inima 
adăpostită de simţirea, ce acum i-o cucerea cu furie parcă vrea 
să-şi recăştige întirzierea. Ce altă înfăţişare căphtau toate cite 
pîna acum i se păruseră fără, însemnătate. Şi după lungi certuri 
cu sine însuşi, după lungi şovăiri, cînd din fericirea fără de nume 
pe care o simţea alături de fată şi din neliniştea dureroasă ca- 
re-l rodea departe de ea, cînd din tăierea răsuflării pe care i-o 


www.dacoromanica.ro 


ÎN LUMEA DREPTAŢEI 27L 


pricinuia numai gindul că s'ar putea să n'o mai vadă, s'a încre- 
dinţat că fără dînsa nu se mai poate, a cerut-o lui Antonescu... 
* 
E DE 
Doamnei Adina căpitan G. Nicola 
Giurgiu. 


Nu-ţi e ruşine, Adino dragă, să răspunzi cu o pagină la scri- 
sorile mele de şase şi de vpt pagini? Vream să-mi răsbun şi să 
nu-ţi scriu decit un rind: „sunt bine, merci; sper că şi voi 
idem“, și să iscălesc; dar nu pot. Eu nu sunt ca tine, la un loc 
cu toate prietenele copilăriei noastre, avind cui spune atitea cite 
aşi avea de spus; eu n'am aici decit pe Mama-Tilda, dar cu ea 
nu pot vorbi aşa cum aşi vorbi cu tine. Ce wagi da să te pot 
avea aici măcar o zi... 

Am primit fotografia băeţelului tău. Numai decit i-am po- 
runcit la un timplar o ramă pe care s'o pirogravez (am găsit un 
model, cu călţunaşi de toată frumuseţea) şi os'o aşez întrun loc 
de unde s'o văd toată vremea. Ce drăguţ e! Că osă am totbi- 
jat şi eu nici nu mă îndoesc. Prea o dorim din adincul inimei 
şi Andrei şi eu,—prea ne-am obicinuit cu ideea asta, pentru ca 
Dumnezeu să nu ne implinească dorinţa. Şi Mama-Tilda tot așa, 
crede, la toate cîte lucrează pentru copil le a pus panglici al- 
bastre. 

Numai dacă ar fi frumos ca al tău. Andrei a sărutat foto- 
grafia de zece ori, mingiinu o: „fecioraşul tati, fecioraş.“ Gindul 
co să aibă şi el un băeţaş îl înnebuneşte de bucurie. A! dacă 
ai şti ce bun, ce plin de atenţii e pentru mine Andrei, uşa de 
bun încit i-am spus că dacă o vrea să-și răsfeţe copilul cum mă 
răsfaţă pe mine îl iau de sub creşterea lui (!1). Să ne auzi pla- 
nuri ce facem; să vezi pe Andrei cum îşi notează fiecare cusur 
şi cum discutăm mijloacele prin care le-am putea înfringe la co- 
pil. Am rîs eri de neam prăpădit; mă rog, era să ne certăm, 
pentiu că eu ziceam c'o să-l pui la pian dela trei ani şi Andrei 
zicea, că nu, că e prea de vreme... 

Sunt fericită, Adino dragă, aşa de fericită, încît parcă mă, 
cuprindo o grijă. 

Aşi vrea să se împietrească lumea aşa cum e acum, să 
rămiiii totdeauna sub iubirea mingăetoare şi ocrotitoare a lui An- 
drei... Nu e frumos ca bărbatul tău Andrei, are însă o privire 
bună şi un timbru de voce grozav de duios intre bas şi bariton. 


www.dacoromanica.ro 


272 VIAȚA ROMÎNEASCA 


Unele cuvinte spuse de el îmi plac la nebunie, parcă vibrează 
inima în mine cînd le aud: «marmură, bravură». 

Parcă ti-am scris că avem o căsuţă mică şi drăguță ca un 
pahar, aşezată în mijlocul unei curţi pline de flori. Proprietarul, 
care gade în fundul curţei în două odăiţe, un pensionar bătrîn, 
nenea Mache, cum îi zice toată lumea, e un grozav iubitor şi 
de flori şi de păsări, 

Am făcut aici cunoştinţa unui coleg de şcoală a lui nenea 
Alexandru, un doctor Georgescu, a căruia nevastă seamănă ieită 
cu Victoria Nanu, doar niţe! mai în vîrstă. Sunt amîndoi oameni 
foarte buni şi care au prins mare dragoste de noi. Am primit 
dela ei mai multe daruri la nuntă, Duminica trecută am petre- 
cut la via lor; o poziţie încîntătoare, din pridvorul casei lor se 
vede tot oraşul. Nici nu mă încerc să-ţi descriu frumuseţea de 
raiii a viei. Parcă n'am văzut de cînd sunt aşa nuci uriusi şi um- 
broşi, nici fin atit de plin de flori şi de mirezme. Ne-am întors 
seara acasă tirziu pe lună cu sufletul îmbălsămat de fericire. 

Zici că te duci la Cimpu-Lung în Iulie. Poţi să înţelegi 
cită plăcere mi-ar face să putem veni şi noi; dar nicinu vreau 
să mă gîndesc la fericirea asta. Noi nu putem veni, atit din pri- 
cina poziţiei mele, cît şi din altă privinţă. Andrei şi-a cheltuit 
cu instalarea noastră tot ce a pus de-o parte şi tocmai acum vin 
cheltueli serioase. Voi însă... dar nu, ar fi prea frumos şi bine. 
In orice caz dacă s'ar întîmpla să veniţi, te rog să mă înștiin- 
țezi. Sosirea voastră fără de veste mi-ar putea face rău de bu- 
curie. 

Măcar că e în ropotul examenului, nenea Alexandru mi-a 
spus să nu uit să vă scriu sărutări din parte-i. Din partea mea 
salutări d-lui Nicolau; iar pe tine te imbrăţişez cu drag si cu 
dor ca pe o soră, 

Elena A. Rizescu. 


P.S. Uitucă ce sunt! sărută-ţi băieţelul de sute de ori pen: 
tru Andrei şi pentru mine. 


(Va urma) IOAN AL. BRĂTESCU-VOINEŞTI. 





www.dacoromanica.ro 


Rominii și criza Maghiarizmului 





Mulţi democrați sinceri, nu numai în Romiînia ci şi în alte 
state, sunt nedumsriţi în faţa celor ce se petrec în Ungaria. Ei 
cred că aşa, numita „coaliţie“ maghiară ar fi avind nu ştiu ce 
principii populare de drept public; că eu ar fi pătrunsă de sen- 
timentul patriotic şi că cerînd restringerea, prerogativelor regale 
ea ar fi avind în vedere democratizarea vieţii publice din Unga- 
ria, Ei bine, e timpul a se spune odată verde şi lămurit: toţi 
cei ce cred în enunţări politice de acest fel din partea, coaliţiei 
maghiare sînt într'o regretabilă rătăcire. Maghiarii toţi, vorbesc 
de clasele lor culte şi conducătoare, sunt oameni care ţin şi as- 
cultă cu plăcere discursuri cu tendinţe democratice dar în prac- 
tică sunt totdeauna înclinați spre un autoritarism care se a- 
propie de sistemul despotismului celui mai violent. Mai ales 
cînd e vorba de naţionalităţile nemaghiare din Ungaria care alcă- 
tuesc majoritatea, şi încă covirşitoare, a populaţiunii. Rominii 
(3% milioane), Croaţii (2% mil.), Slovacii (2% mil.), Sirbii (1 mil.), 
Rutenii (34 mil.) şi Germanii (2 mil.) sunt consideraţi ca Maghiari 
cari vorbesc romineşte, croăţeşte, etc. Prin urmare li se tăgă- 
duesc toate drepturile constituţionale care le-ar putea servi să-şi 
desvolte propria lor naţionalitate. În schimb guvernele maghiare 
fac totul ca aceste naţiuni să-şi uite limba lor, së înveţe ungu- 
reşte şi să se declare mădulare ale naţiunii maghiare. Cu un 
cuvint: după cum vor să facă Ruşii pe Rominii diu Basarabia 
Ruşi, astfel vor Maghiarii să facă din popoarele sus înşirate Maghiari. 

De aci luptă pe viaţă şi pe moarte. 

Intreb: cine dintre oamenii cu mintea întreagă mai poate 
presupune că Maghiarii ar fi o naţiune cu aspirații democratice? 
Politica lor de naţionaiităţi su: se poate face decit întrebuinţind 
toate mijloacele tiraniei de rassă. 


www.dacoromanica.ro 


274 VIAȚA ROMINEASCA 


Faimoasa criză din Ungaria nu are nici ea decit una şi a- 
ceiaş cauză a tuturor mizeriilor din împărăția habsburgică: po- 
litica de maghiarizare. Maghiarii au în minele lor administraţia 
publică întreagă, întregul învățămînt public, finanţele, apărarea ţării 
(o mică parte a armatei). Partea cea mare a armatei însă este 
comună între Austria şi Ungaria. Limba ei de comandă e, tot 
ca mai înainte, cea germană. Acest lucru îi exasperează pe Ma- 
ghiari. Nu atit din consideraţii de amor propriu naţional, cît mai 
ales din cauză că maghiarisarea Rominilor, Germanilor şi a Sla- 
vilor din Ungaria înlimpină enorme dificultăți, cită vreme armata, 
comună nu este şi eu maghiară întrucît se recrutează din Unga- 
ria. Maghiarii îşi zic: băeţii Rominilor, Germanilor şi ai Slavilor 
din Ungaria sunt obligaţi să înveţe de mititei limba maghiară 
timp de mai mulţi ani. Dar ce folos? Ei în armata comună nu 
mai aud ungureşte ci numai limbile lor naţionale şi, la comandă, 
nemţeşte. 

Cum concepţia „liberală“ a Maghiarismului nu poate tolera 
această „îngăduitoare“ organizaţie austriacă, coaliția vrea s'o în- 
locuiască cu o organizațiune pur maghiară, f.ră nici o consideraţie 
dacă soldaţii din ţinuturile cutare ştiu sau nu ungurește. 

Impăratul, sau după cum zic Maghiarii «Regele», nu con- 
simte la maghiarizarea armatei din Ungaria. Acum doi ani, cînd 
Maghiarii porniră campania lor în acest sens, toată lumea credea 
că bătrinul monarh s'ar fi împotrivind numai spre a salva apa- 
renţele dar că în curînd avea să cedeze Această părere se în- 
temeia pe faptul că împăratul, dela 1867 şi până atunci, le a- 
cordase Maghiarilor tot ce cereau. De data aceasta însă, s'a întim- 
plat ceea ce fourte puţini bărbaţi politici credeau: impăratul de- 
clară hotărit că nu va îndeplini cu nici nn preţ pretenţiunile Ma- 
ghiarilor. La 23 Septembre 1905 împăratul chiemă pe şefii coa- 
liţiunii la sine, Ja Viena. Aceştia,—Contele Apponyi, Francisc 
Kossuth, contele Andrássy, contele Zichy şi baronul Bánffy, se 
duseră, purtaţi de speranţa izbindei, la Viena. Ei fură primiţi 
de împărat în faimoasa audiență de 43% minute. Mare conster- 
nație în redacţiile ziarelor „Zeit“ şi „Neue freie Presse“ din Viena— 
şi la Budapesta. In acele 4% minute împăratul le comunică că- 
peteniilor coaliţiei punctul său de vedere care era de o rarâ in- 
transigonţă. Maghiarii erau deprimaţi,—Austriacii şi naţionalită- 
tile din Ungaria avură în sfirşit un moment de împărătească sa- 
tisfacţie : fudulia maghiară fu, pentru întăia oară, supusă unei 
umiliri. 


www.dacoromanica.ro 


ROMÎNII ŞI CRIZA MAGHIARISMULUI 275 


Dar Ungurii nu sunt numai fáloęi ci şi curagioşi. Aga ştia 
lumea. Aşa spusese doar «Neue freie Presse», «Zeit», și «Ber- 
liner Tageblatt». Şi amenințau straşnic pe împărat. Şi Maghiarii 
începură să organizeze «rezistenţa pasivă» şi în urmă gi cea «2 
tivă». Toată lumea se aştepta, zi cu zi, la izbucnirea revoluţiu- 
nii maghiare. Chiar la Bucureşti auzeai pe la Capşa pe unii din: 
tre oamenii noştri politici soptind misterios: «Ai dracului Ungu- 
rii! O să facă revoluţia!» Şi «Neue freie Presse» şi «Zeit» etc., 
băgau sistematic spaima în oasele bieţilor Vienezi. Lucrurile se 
dezvoltară mereu pănă la 19 Februarie 1906 cînd un general de 
honvezi. trimis de împăratul «cu depline puteri» în parlamen: 
tul din Budapesta, alungă cu armata pe deputaţi şi magnați din 
cele splendide saloane gotice, puse, parcă trimis de un Crom- 
well, peceţi pe porţile parlamentului şi se duse la Viena să-și 
depună împăratului raportul. 

Şi revoluţia maghiară ? 

Aceea s'a amînat pentru altădată! 

Şi lumea întreagă se miră de atunci şi pănă astăzi de slă- 
biciunea Maghiarilor. Noi, Rominii din Ungaria şi Transilvania nu 
ne mirăim. Noi nu judecăm pe Unguri după «Neue freie Presse» 
§. €. l. Noi îi cunoaştem demult şi bine. Ştiam prin urmare că 
toată puterea lor e dela împăratul şi că îndată ce el nu-i va 
mai sprijini, ej se tăvălesc in pulbere. 

Iatăi lungiţi la pămînt! 

In Budapesta, zecimi de mii de oameni fac demonstraţii ên 
contra coaliţiei! Sunt socialiștii. Ei ştiu de asemenea că cli- 
cele feudale maghiare, cari monopolizau politica, sunt duşmă: 
noase oricărei mişcări pentru lărgirea drepturilor popoarelor. 

Hegemonia maghiară se clatină ca niciodată de la 1867 
încoace. 

Dacă am avea oameni, am putea face minuni în citeva 
luni. Dar politica de partid nu se preocupă de asemenea «ab- 
stracţiuni» (!) şi «utopii» (1). Ea este eminamente «practică». De 
aceea stăm şi ne uităm: ce mari au să fie odată aceste vremuri 
şi ce mici vom părea noi! 


AUREL C. POPOVICI 


www.dacoromanica.ro 


IN DRUM... 
(SCHIȚĂ) 


I 


In sfirşit visul lui Costică, atit de cu drag încălzit de clt-va 
timp în sufletul lui, s'a împlinit !... Fiind că a trecut clasa, promo- 
vat la toate obiectele, tatăl lui i-a dat voe, după cum îi făgă- 
duise, să se ducă la vie cu prietenul şi colegul lui, Ionel. A fost 
puţină vorbă între cuconul Manole şi cucoana Ileana, care se cam 
îngrijea să-şi lese băetul singur, cu un alt copil ca gi el,—dar bo- 
erul nu se teme: Mocanullui poate să se ducă și singur la vie;e 
aşa, de cuminte, că nu ţi-ar sui el la deal ori nu i-ar cobori la 
vale în fugă, macar să-l stingi în bătăi... 

Şi băeţii au plecat. 

Acum trăsura mică pentr două persoane, cu arcuri nu- 
mai la roţile din urmă, aleargă pe soşeaua albă, lăsînd în urmă 
un nor de colb. De-abia au eşit din oraş şi băeţii se simt cu- 
prinşi de-o dulce inviorare. Acum nu se mai tem să nu aniue cu 
vre-o birjă, ori să nu dee peste cine-va; acum sînt la largul lor. 
Şi calul par'că simte înflăcărarea inimilor tinere, căci fuge de nu-l 
ține pămintul. Au şi întrecut un docaraş cu două cucoane, cu 
toate că cea care mină calul, îl silea mereu din biciu şi din hă- 
turi, ca să nu treacă băeţii înainte. Şi iată acum lasă in urmă 
şi căruţa, cu calul alb a unui preut de ţară... Ce fericit e Cos- 
tică |... A fost în totdeauna o mare bucurie pentru el să în- 
treacă pe drum toate trăsurile, cite le întilnea. De cîte ori mer- 
gea cu tatăl său la vie, astu era preocuparea lui tot drumul. Şi 
cit de mulţumit era, cînd întreceau ei celelalte trăsuri; dar ce 
îndurerat era cind ei erau cei întrocuţi:; ce ciudă avea atunci pe 
Mocanu, că merge mai încet de cît alţi cai, ṣi pe tatăl său, că 
nu-l îndeamnă)... Ii părea ceva ne mai pomenit, cînd tatăl său 
lăsa să treacă înainte vre-o trăsură boerească cu doi cai.... Ah, 


dacă ar fi avut elatunci în mînă hăţurile şi biciul!.... 
Şi iată că acuma mină el, e stăpîn el pe trăsura şi pe ca- 
lul acesta şi a şi întrecut două trăsuri !... Tovarăşul lui im- 


părtăşeşte şi el fericirea lui Costică,—se simte şi el mindru că 
merge într'o astfel de trăsură.... 


www.dacoromanica.ro 


IN DRUM.... 277 


— Ei, ce mai face popa? îl întreabă Costică pe amicul său, 
care a întors capul în urmă. 

— Ehei, săracul, de-abia se mai zăreşte!.... 

— Da cucoanele ? 

— Nici nu se mai văd!... Cine ştie ce li s'o fi întîmplat !.. 

— Sor fi înecat cu colbul, cît leam dat noi!... exclamă 
Costică. 

Băeţii rîd veseli şi fac glume pe sama celor învinşi, iar trä- 
sura uşurică aleargă mereu pe drūmul plin de soare, lăsînd în 
urmă movilele de piatră şi stilpii de telegraf. 

in aer e o căldură greoaie, pe care o mai alină din cînd 
în cînd cîte-o undă uşoară de vint. Dar băeţii nu se simt de loc 
rău în dogoreala aceasta a soarelui de Iunie. Pentru dinşii toate 
sint frumoase şi pline de farmec: cîmpul întins de verdeață pre- 
surat cu nenumărate flori; pădurile, care îmbracă coastele dea- 
lurilor din dreapta; zările îndepărtate, unde bolta cerului alburie 
se razimă pe cîmp,—toate revarsă în sufletele lor veselie şi fe- 
ricire 

De la o vreme încep să cînte în două voci un cîntec de 
şcoală şi glasurile lor subţiri, tremurate încet de scuturarea u- 
şoară a trăsurei, se sting în loc, fără ecou, înăduşite parcă de 
căldura apăsătoare a zilei de vară. 


II 


— Rămîi cu bine, musiu ; să ne vedem cînd mi-oi vedea 
ceafa !... exclamă bucures Costică, după ce a lăsat în urmă o trä- 
surică, în care e un domn singur, cu o pălărie mare de pae în 
cap şi cu un pardisiu de voiaj, de doc alb. 

— Da s'a ţinut sdravăn boerul; də cînd înghiţim la colb în 
urma lui; mai-mai credeam că nu-l mai întrecem !.... răspunde Io- 


Şi băeţii, o bucată de vreme tăcuţi şi îngrijiţi, îşi recapătă 
acum veselia lor sgumotoasă, și glumele curg girlă pe sama celui 
lăsat în urmă. 

Dar, cu toate că au trecut inainte, Costică tot înteţeşte ca- 
lul, ca să-l] întreacă cu mult pe cel rămas şi să-l mai audă pe 
Ionel spuind—cînd se va mai uita îndărăt-—-că nu se mai vede 
drumeţul. Insă calul străinului merge bine şi trăsura lor se de- 
părtează numai puţin cîte puţin de cealaltă,—iar bietul Mocanu, 
dus tot in biciu și în smuncituri din hăţuri, pe căldura asta de 
amiază, a început a cam asudă. 

Drumeţul rămas în urmă n'a băgat de samă nimic din a- 
priga luptă de întrecere al căreia unul din eroi a fost. Mintea lui 
e frămintată de ginduri întunecate şi sufletul i-e plin de obidă. 

Iar a trebuit să se ducă în oraş, ca să caute bani... Cinci 


mii de lei dintr'un condeiu !.... Nu, asta nu poate să mai dureze; 
dacă fratele lui a înebunit, n'are de cit să'şi facă de cap,—dar 
6 


www.dacoromanica.ro 


278 VIAȚA ROMINEASCA 


pe socoteala lui !... Rămie. dacă vrea, calic lipit pămîntului ; chel: 
tuiască-şi toată partea lui într'o singură zi—tot el are să sufere 
pe urmă. Dar așa: unul să stea la Paris în petreceri şi altul să 
muncească, făcind toate economiile şi lipsindu se de ori ce plăcere. . 

La naiba, doar nu-i vechilul lui 1... Prea iși bate joc de el: ia 
prins slăbăciunea şi una, două—trimete-mi bani, că altfel cer scoa- 


Si în sufletul drumețului, plin de revoltă în potriva purtărei 
fratelui sau şi intunecat de amarul îndurat la oraş în căutarea 
banilor—ce puţină incredere insuflă oamenilor de afaceri moşia 
asta a lor!..—, gindurile se înteţesc şi se învă!lmăşază într'o frà- 
miintare chinuitoare. 

Trăsura înaintează repede. Calul. deprins cu drumul acesta, 
aleargă nesilit în trap mare, cu acelaș pas neschimbat. Tu jurul 
lui toată firea se scaldă într'o lumină rizătoare. Pe cerul albas- 
tru. fără pic de nour. străluceşte soarele triiniator, trimeţind peste 
toata razele lui pătrunzatome.. Din şesul stropit. cu felurite cu- 
lori, se ridică. cu adierile uşoare de vint. un miros slab de flori 
amestecate. De pe coasta dealului din stînga vin în răstîmpuri 
glasuri molcome de tălângi de la vite, iar din finețe, une ori mai 
departe, alte ori mai aproape, răsună strigătul repetat al prepe- 
liţei. Unde şi unde cite-o păsărică aşezată pe sirma de la tele- 
graf pare ţintuită pe bolta albastră, —iar înaintea trăsurii ciocir- 
lanii sboară din mijlocul soşelei pe movilele de peatră de pe mar- 
gini, se opresc o clipă cu o ciripire scurtă, parcă pentru a-şi da 
samă de împrejurări, apoi se abat în tufișurile de pe margina 
drumului. Şi peste toate se revarsă lumina aceasta, veselă de vară. 

Dar drumeţul nu simte nimic din toate acestea. Cu minile 
läsate pe genunchi, el ţine hăţurile cu totul în voe, privirea lui 
rătăceşte în neştire spre zările dinainte. şi gindul neoprit se sbu- 
ciumă pe aceleaşi căi, înlănţuit în jurul năcazurilor, de care nu 
poate scăpa. 

Peste două zile trebue să se întoarcă în oraş: casierul i-a 
făgăduit că, îndată ce se va întruni consiliul de administraţie al 
Casei de economie, împrumutul îi va fi acordat. Va trimite fra- 
telui său banii, cu o scrisoare, în cure îi va arăta totul Dacă îl 
mai năcăjeşte cu banii, porneşte el vinzarea moşiei: să se sfir: 
şască o dată, că s'a săturat de cind munceşte ca un rob pen- 
tru alţii !... Așa, cum merg lucrurile, nui nici o nădejde de în- 
dreptare ; ce-a plătit el din datorii în cei cinci ani, de cind mun: 
ceşte zi şi noapte, fără alt gind, fără altă preocupare, de cit să 
scape moşia de datoriile rămase de la părinţi ? Mai nimic)... Pro- 
centele's așa de mari, în cit înghit mare parte din venit; fra- 
tele lui la Paris cere mereu bani și iar bani; sora lui la mătu- 
şă-sa, în capitală, duce o viaţă, costisitoare de vizite, de teatre, 
de baluri... De unde să scoţi atiţia bani şi să mai plăteşti ș şi din 
datorii ?... 


www.dacoromanica.ro 


IN BRUM... 


to 
— 
w 


HI 


Trăsurica îşi urmează mersul grăbit. Costică mai lasă, din 
cind în cînd, biciul pe spinarea calului, mai smunceşte din hăţuri 
—ca să nu-i „dee de ruşine.“ 

Au ajuns la dealul Hirtopului. De la cei dintăi paşi calul 
lor, deprins de cuconul Manole să sue încet la deal, se opreşte 
din trup, o ia la pas si, cu toate silințela desnădăjduite ale lui 
Costică dea-l face să pornească mai iulie, nu vrea să iasă din rîn- 
duiala lui, mai ales că, fiind luat iute de la început, e şi ostenil. 
Şi pe cind calul, cu gitul încordat şi cu mişcări regulate din cap, 
sue la deal încet, de li se pare fie-care pas o vecinicie, amindoi 
bueţii tac, o umbră de nemulţumire începe să fluture pe fețele 
lor, cîte unul pe rind întoarce, din cînd în cînd, capul îndărăt şi 
inimile li se string tot mai tare: trăsura... rivalului se totapro- 
pie cu acelaş mers iute şi neschimbat. Mai e o mică speranţă: 
poate va lăsa şi el la pas.... Dar nu; iată, a început să urce si... 

— Uite posomoritul cela, cum chinueşte calul la deal! ex- 
clamă Costică. 

Celalt nu răspunde nimic şi Costică mai face o incercare, 
înainte de aj ajunge trăsura din urmă, ca să-l facă pe Mocanu 
s'o eje la trap. Loviturile cad cu îndirjire pe spinarea bietului cal; 
el însă, la fie-care lovitură, mişcă scurt din urechi, dă cu coada 
intro parte de prinde unul din hăţuri, face o scurtă smuncitură 
în loc, dar nu-şi grăbeşte altfel mersul. Trăsura din urmă i-a a- 
juns. Ionel întoarce capul, îngrijit să vadă ce va face. O clipă 
calul străinului par-că ar vrea să se oprească după trăsura bă- 
eţilor, dar omul trage în neştire de hăţui: din dreapta, trăsura 
încunjoară şi trece înainte. Băeţii rămîn cu ghimpele în suflet, 
tăcuţi, fâră să se privească, pe cind, pe drumul povirnit ușor, 
străinul îşi poartă mai departe gindurile şi amarul. 

„„.Cinci mii de lei,—datorie de onoare !... Cum nu întelege 
frate-său că se duce de ripă cu o astfel de viaţă ?... Şi cum nu 
i-e ruşine de el, frate mai mare, cînd ştie cu ce greutăţi luptă, 
că să păstreze locuşorul acesta, pe care l-au stăpinit strămoşii 
lor şi în care şi-au petrecut ei copilăria fericită şi fă.ă de griji?... 
Ah, dacă ar putea să-l facă să se întoarcă din lumea, aceia, în 
cure îşi pierde tinereya şi rostul vieţii !.... Dar ce să-şi mai facă 
iluzii? Nu i-a scris de-atitea ori şi nu i-a arătat toată ticăloşia 
unei astfel de vieţi? Macar dacă sar mulţumi mai cu puţin şi 
lar lăsa să plătească datoriile moșiei; de nu i-ar cere atiţia bani, 
mai ales în anul acesta. Căci, par-că-i un făcut pe capul lui, să 
nu-i meargă cum trebue!... După doi ani slabi, anul trecut a a- 
sigurat recolta ; cînd colo, vine săceta ceia grozavă şi... nici un 
fir de piatră pe toată moșia!... Anul acesta no mai asigură, gri- 
nele s'arată foarte frumoase și— vine-o grindină, care sfarmă tot! 
Ce si faci? Cu cine să lupţi, cînd nici fratele tău nu înțelege, în 
ce greutăţi te sbuciumi ? 

Drumeţul pune hăţurile între genunchi, răsuceşte, pe gin- 


www.dacoromanica.ro 


230 VIAȚA ROMÎNEASCA 


duri, o ţigară groasă şi dă s'o aprindă. O adiere mai tare de vînt 
îi stînge cel dintài chibrit; el aprinde un altul, îl fereşte bine 
în palmele strînse rotund dinaintea gurei—şi îndată rotogoale mici 
de fum i se împrăștie în jurul obrazului. 

Acum soşeaua coteşte la stînga şi valea se lărgeşte. Cite-va 
clipe drumul merge aproape de marginea iazului Vlădoaei. Vin- 
tul, mai tărişor pe valea aceasta, foşneşte stins în păpurișul de 
la coada, iazului şi încreţeşte uşor faţa apei, în care se oglindește. 
fărămat, albastrul de sus. Un cird de gişte dela cantonul de lingă 
iaz alunecă lin, ca purtate de-o putere nevăzută, pe pinza boțită 
a apei, aproape de mal. Privirea drumeţului rătăceşte o clipă pe 
intinsul apei, apoi iazul rămîne în urmă, cu cantonul de pe mar- 


gina lui. 
Băeţii au coborit valea încet—ah, cucuane Manole, om lip- 
sit de ambiţie, cum ţi-ai <nărăvit> calul!...—şi acum alungă pe 


bietul Mocanu tot în galop, ca să-şi scoată din vremea perdută 
cu «<marafeturile» lui... Ei apucă pe drumuşorul din şes, care e 
mai de-a dreptul, în timp ce streinul ţine soşeaua, ce face o co- 
titură mare. Costică îndeamnă mereu calul şi măsoară din ochi 
distanţa... trebue să iasă numai de cit înaintea celeilalte trăsuri, 
cînd vor da în soșea,... 

— VUite-l cum silește calul din hăţuri, spune Ionel, care nu 
perde din vedere trăsura de pe soşea. 

— Şi nici nu întoarce capul spre noi, se face că nici nu ne 
vede, observă, Costică. 

-— De cînd mă uit la el şi n'a dat de fel cu biciul în cal... 
Al dracului se mai ţine!... 

— Da,dar gura calului... numai ea ştie ce trage!... 

Mocanu înaintează repede; acum drumurile se apropie din 
nou şi trăsurile merg aproape paralel. Băeţii asudaţi, cu feţele a- 
prinse, îndeamnă acum amindoi; trăsura lor ia puţin înainte şi 
cînd cotesc în soşea, sînt tocmai cu cîţiva paşi înaintea celuilalt. 
Ei respiră ca ușuraţi de-o mare greutate. Ah, prin ce tremu- 
rări de suflet au trecut cîte-va clipe !... Mai, mai erau să rămie 
în urmă,!... Dar acum feţele li se luminează iarăşi. 

Omul rămîne cită-va vreme învăluit în colbul, pe care-l rî- 
dică trăsurica celor dinainte, neștiutor de cele ce se petrec în 
jurul lui,--apoi e lăsat mai în urmă. 

Și gîndurile se învirtesc cu îndărătnicie în jurul aceloraşi 
împrejurări amare ale vieţii lui. 


Şi ce viaţă senină ar duce ei, dacă n'ar fi pacostea asta de moşie !.. 
El vede bine că ea are dreptate, dar tocmai de aceia îl chinuesc 
vorbele ei. Căci, de sigur, a fost o nebunie sacrificiul acesta al 
celor mai frumoşi cinci ani din viaţa lor, pentru dorinţa de a fi 
stăpin, măcar cu numele, pe moșia strămoșască. Da. ea are drep- 
tate. Dacă ar fi vîndut moşia şi ar fi împarţit cele cite-va mii 
de franci, ce le-ar fi rămas după plata datoriilor, el. cu munca, 
cu energia şi cu viaţa restrinsă, pe care au dus-o în aceşti cinci 


www.dacoromanica.ro 


IN DRUM... 9S1 


ani, luînd o moşioară mică în arendă, astă-zi altfel ar sta !... Dar 
cum să se despartă de pămîntul acela drag ? Dacăar renunţa la 
nebunia aceasta acum, i-ar părea că viaţa nu mai are nici un 
scop!.... Şi nevasta lui nu-l mai slăbeşte cu aceasta.—că de ce 
să muncească ei şi să-şi închidă viața în pustietate, pentru ca cei- 
lalţi să aibă cu ce petrece fără griji? Să muncească ori cît de 
greu,—dar să ştie că e pentru ei, nu pentru alţii!... Şi cu toate 
că ea nu i-o spune, else simte foarte vinovat faţă de dinsa. Pen- 
tru ce să jertfească pe femeia, aceasta, care îl iubeşte, unei ne 
bunii zădarnice ?.... 

Trăsura lui se apropie de dealul Murgului. Inainte Costică 
şi Ionel, cu calul vlăguit, după ce au făcut sforțări zădarnice de 
a ţine calul în trap—căci drumul urcă lin, îl sue la pas tăcuţi 
şi amăriti. 

Drumeţul îşi scoate batista, îşi şterge fruntea de sudoare, 
şi gîndurile îşi iau alt curs. Se gindeşte la căsătoria surorei lui, 
la ofiţerul care o cere, la zestrea, pe care va trebui s’o închipue 
numai decit, poate chiar la toamnă,-—nici el singur nu ştie cum 
şi de unde!... I se pare că împrejurarea aceasta va hotărî vîn- 
zarea moşiei, şi i se întunecă mintea cînd se gindeşte la risipirea 
şi înstrăinarea gospodăriei bătrine.... Pe ce mini vor încăpea toate 
cite i-au fost lui dragi ?... 

Calul, grăbit spre casă, urcă în trap mic dealul trăgănatal 
Murgului. Trăsura băeţilor s'a oprit la mijlocul dealului; Costică 
a pus cite o piatră la roţile de dinapoi, ca să mai răsufle calul, 
căci nu mai vrea să urce... Amîndoi băeţii s'au dat pe jos şi a- 
cum privesc cu inima strînsă pe acest om,—care e atit de feri- 
cit că i-a întrecut!.... 

Țrăsura învingătorului se depărtează în duruitul potolit al 
roatelor. O clipă trăsură şi om se afundă pe de-a ’ntregul în al- 
bastrul cerului, apoi dispar cu încetul din vederea băeţilor. In su- 
fletul lor se strecoară ceva din jalea pe caro o simii pentru 
perderea unui lucru, pe care nici odată n'ai să-l mai poţi avea. 
Ei se urcă fără nici o vorbă în trăsură şi pornesc mai departe 
la pas. In virful dealului cotesc la dreapta și, întrind în vie, mai 
aruncă, cite o privire spre cel ce-şi poartă gindurile întunecate pe 
drumul plin de soare și lumină. 

Și nu ştiu cum, parcă li se pare că mersul acesta la vie 
nu-i cine ştie ce mare fericire. 


RADU NOUR 


www.dacoromanica.ro 


In numele ştiinţei 


Dl. V. Roşculeţ,—.„Importanta econo- 
mică a serviciului sanitar“. Iaşi, 
1906, 6 pagini. 

FE „Cercetări şi propuneri asupra 
alimentarii satului Romineşti cu 
apă bună“. Iaşi, 1906, 12 pagini. 

= „Etiologia și terapia eliolngi- 
că a dizenteriei epidemice în Ro- 
minia“. Bucureşti, 1906, 28 pa- 
gini. 


Din întîmplare mi-au căzut în mini aceste trei publicaţiuni 
ale d-lui dr. V. Roșculez,—şi cetirea lor m'a pus pe ginduri: d. 
dr. V. Roşculeţ e un vechiu candidat la catedre universitare, şi 
vădit îşi prepară „operele“ pentru o nouă candidatură... 

De cînd Universitățile noastre îşi aleg peofesorii pe temeiul 
lucrărilor ştiinţifice ale candidaţilor. mulţi oameni pașnici, cari 
şi-ar fi văzut de treburile şi de datoriile lor mărunte, departe de 
grijile şi de ostenelile ştiinţei, se hotărăsc a-şi închina activitatea 
întru căutarea adevărului. A face ştiinţă pentru ştiinţă era greu; 
a face ştiinţă pentru o catedră universitară se pare cel puţin 
ademenitor. 

Subt îmboldul acestei ademeniri numărul celor cari vorbesc 
şi scriu în numele ştiinţei creşte repede, şi nu este de mirat 
dacă printre aceştia găsim şi mulţi nechiemaţi. Se vede că nu 
este tocmai uşor a lucra pentru adevăr, şi că în ogorul ştiinţei, 
ca şi în alte domenii ale activităţei noastre nu ori și ce încer- 
care este o ispravă. In ştiinţă, ca şi în literatură de altminteri, 
unele „lucrări“ sunt numai imitații mai mult sau mai puţin reu- 
şite, caricaturi mai mult sau mai puţin diforme, încercări mai 
mult sau mai puţin avortate. Acest fel de lucrări trebuesc sem- 
nalate, cînd le întilnim, fiindcă printr'un concurs de împrejurări 
nenorocite imitaţiile, caricaturile şi lepădăturiie care se dau drept 
lucrări ştiinţifice, ar putea să fie răsplătite cu cîte o catedră 
universitară, dacă cercul celor cari cunosc deşărtăciunea unor 
asemenea lucrări, ar rămînea prea restrin3. 

Din acest punct de vedere am crezut că ar fi să aducem 
oarecare servicii Universităţei din Iaşi, dacă am examina împre- 


www.dacoromanica.ro 


ÎN NUMELE ŞTIINŢEI 283 





ună cele trei publicații — „științifice“, vă rog.—ale unui fost şi 
viitor candidat universitar, d. dr. V. Roşculef. 

Spre a fi științifică o lucrare trebue să aibă anumite cali- 
tăţi intrinseci, şi cu deosebire exactitate şi preciziune ; se cere 
asemenea ca concluziile omului de ştiinţă să fie sprijinite totdea- 
una pe robe. Formula lui Descartes: omnia probanda cuprinde 
in adevăr una din îndatoririle esenţiale ale oricărui cercetător. 

Pornind dela aceste criterii de judecată obiectivă ne putem 
convinge uşor că publicaţiile d-lui dr. Rosculeţ nu au dreptul să 
se numească ştiinţifice. Faptele de observaţie sau experienţele 
publicate sunt totdeauna lipsite de precisiune; rezultatele pe cure 
le anunţă, ca şi concluziile la care ajunge autorul, stau în aer; 
probele de susţinere nu se văd, nu există, nici n'au fost căutate. 

Să luăm de pildă o publicaţie mai recentă: /mporfanza e- 
conomică a serviciului sanitar. Aici găsim afirmarea că „viaţa 
unui locuitor din statul nostru valorează în medie aproximativ 
1000 lei“, iar viaţa unui ţăran adult «ar valora 3000 lei», dar 
baza acestor evaluări fantastice nu se arată nicăeri. Fe spune 
numai că autorul s'ar fi condus de sistemul adoptat de X şi Y, 
dar a spune aceasta nu însemnează a arăta că dl. dr. Roşculeţ 
a lucrat in adevăr după date certe, cum ar fi informaţiile unche- 
telor economice, cu atit mai mult cu cit pănă acum nu există 
cercetări sistematice în acest sens. In asemenea condiţii evaluă- 
vile aproximative de mai sus, nu sunt ştiinţifice, nici aproxima- 
tive, ci pur şi simplu imaginare. !xemplul învederează bine grija 
de exactitate şi preciziune a fostului şi “Viitorului candidat. 

Altă, lucrare—suggerată, în treacăt, să fie zis. de un modest 
învăţător, d. V. Dorin din Rominești, care nu visează la catedre 
universitare , conține: Cercetări şi propuneri asupra alimentărei 
“atului PRomineşti cu apă bună. Preocuparea autorului de a fi 
exact ni-se vădeşte bine şi aici, cînd dl. dr. Roşculeţ afirmă, de 
pildă, că după observaţiile sale «befiviz sunt mai numeroşi în 
regiunea stepelor». Adică dl. doctor a numărat beţivii din diverse 
regiuni, pe care le-a comparat apoi. spre a ajunge la această 
concluzie năsdrăvană ; totul este posibil pe hirtie. De altfel au- 
torul este şi foarte precis în constatările şi cercetările sale; în 
capitolul de consideraţii sanitare asupra satului Romineşti el ne 
dă longitudinea şi latitudinea satului în grade şi minute, iar cînd 
e vorba de analiza bacteriologică a apei dintr'o tîntînă se scrie 
negru pe alb că «tot materialul şi utenziliile necesare la analiză 
au fost prealabil sterilizate», ca Şi cînd lucrul nu ar fi dela sine 
mţeles... Precisiunea constă, de sigur, în fixarea unor amănunte 
esenţiale şi caracteristice, dar aceasta nu însemnează că într'o 
lucrare ştiinţifică este permis să notăm orice detaliu, fără deo- 
sebire. Sterilizarea prealabilă a gelatinei, cind este vorba de o 
analiză bacteriologică a apei, sau gradele de longitudine şi de la- 
titudine a unui sat, cind e vorba de starea lui sanitară, sunt 
amănunte puerile şi care subt ifăţişarea lor pretențioasă ascund 


www.dacoromanica.ro 


284 VIAŢA ROMÎNEASCA 


o lipsă totală de discernămiînt, întru cît priveşte alegerea detali- 
ilor indispensabile. Această lipsă explică de ce dl. doctor, care 
avea grija să menţioneze în toate amănuntele tehnica unei ba- 
nale analize bacteriologice la 1întîna Hulubei, scrie pur şi simplu 
că a găsit bacilul febrei tifoide în apa unui puț «<făcind exame- 
nul bacteriologic al apei». In acest caz, în care exactitatea și 
chiar veracitatea rezultatului atîrnă de tehnica examenului bac- 
teriologic, atît de mult încît toţi autorii cari au reuşit să izoleze 
bacilul tific din apă, sau crezut îndatoraţi să insiste cu deose- 
bire asupra metodelor întrebvinţate, tocmai în acest caz publi- 
caţia d-lui dr. Roşculeţ devine excesiv de sobră şi nu dă nici 
un amănunt. Autorul nu simte nevoia să fie precis şi să pro- 
beze; nevoia lui cea mare este să publice lucrări «şfiinzifice> şi 
publicaţiile se urmează de aproape, asemănindu-se toate. 

A treia la rînd este: Ekologia şi terapia etiologică a dizenteriei 
epidemice în Romînia. Publicaţia se prezintă cu toate aparențele 
unei lucrări ştiinţifice serioase : are notițe subt multe pagini, ci- 
tează destui autori streini şi relatează experienţe și observaţii 
personale. Dar este cu totul semnificativ faptul că din 28 pagini 
de text experienţele personale ocupă numai o faţă, iar obsărva- 
țiile d-lui doctor şi ale colaboratorilor săi abia opt pagini. Res- 
tul este umplutură, fie cu jumuleli din literatura străină, fie cu 
generalităţi fără sens, sau cu generalizări lipsite de orice bază 
positivă. Citeva citate ajung să caracterizeze partea originală a 
paginelor de umplutură, Autorul scrie : 

„Cauzele care mijlocese infeciiunilor dizenterice o 
„expansiune epidemică sunt felurite și prea numeroase, 
„ceea ce nu-mi îngădue să le expun pe toate aici, pe 
„lingă aceasta multe din ele, resultind dintr'un con- 
„curs de împrejurări, sunt complexe și nu se pot în- 
„Scrie alăturea de faptele sigure, fâră un prealabil stu- 
„diu, fundat pe cercetări“ !.., 

Rog să se creadă că am reprodus textual; dar să mai 
citâm ; 

„Anul acesta mă pot însă pronunţa categoric, fun- 
„dîndu mă pe cercetări sigure experimentale, că nu 
„numai epidemiile de dizenterie, care au bintuit anul 
„acesta în Rominia, dar şi cele din anii trecuţi, sunt 
„datorite contagiului“... «Acest contagiu este functiu- 
nea microbilor descoperiţi de Shiga, Kruse, etc.>. 

Un «contagiu-funcţiune» este un adevărat juvaer, căruia i- 
s'ar putea zice roşculehan, fără să facem geloşi sau invidioşi. 
De altfel fostul şi viitorul candidat; nemereşte adeseaori termenii 
cei mai improprii, spre deosebire de adevăratul om de ştiinţă ; 
aşa, expunind technica ce a urmat, d. dr. Roşculeţ scrie: „o 
„porţiune din flocon spălată cu apă a fost disolvată în cîteva 
„picături de apă sterilă“, ceea ce este absolut imposibil ; flocoa- 
nele de mucozilăţi și de celule din scaunele dizentricilor nu se 
topesc în apă. 


www.dacoromanica.ro 


ÎN NUMELE ȘTIINȚEI 285 


După umplutură vine în sfîrşit partea de rezistență a lu- 
crărei : rezultatele tratamentului cu ser antidizenteric «aplicat în 
47 cazuri». 

Spre a fi aici vorba de o «terapie etiologică», după cum 
vroeşte autorul, ar fi trebuit să se determine exact natura boa- 
lei în toate cazurile, şi anume să se constate că ele se datoresc 
infecțiunei cu unul şi acelaşi microorganism (bacilul Shiga-Kruse). 
Dar în această privință autorul ni dă lămuriri cu cea mai re- 
gretabilă lipsă de precisiune. Izolarea bacilului specific din dejec- 
țiunile bolnavilor ar fi reuşit «aproape în toate cazurile exami- 
nate». Dar cîte au fost aceste cazuri examinate? Pentru 26 ob- 
servaţii relatate cu oarecare amănunte se arată că examenul 
bacteriologic s'a făcut numa: în 6 cazuri; restul de observaţii, 
pănăla 47, ne rămîne necunoscut, de oarece despre dinsele se 
spune numai că ar fi «aproape identice cu observațiile precedente»... 

Alături cu izolarea bacilului s'a urmărit şi serodiagnosti. 
cul, dar şi acest mijloc cu care se putea stabili “natura dizente- 
riei s'a încercat tot în şase cazuri, şi numai acolo unde se få- 
cuseră şi culturi din scaune. 

Cele citeva pagini de observaţii asupra bolnavilor trataţi 
cu ser sunt tot atit de puţin documentate şi intrucit priveşte 
acţiunea acestui tratament. Din 26 observaţii 'resumate în lucrare 
numai două poartă indicaţia de «observație personală»; cele mai 
multe se datoresc unui student în medicină. Bolnavii observați 
„personal“ nu au fost observați decit 3-—4 zile. Numai în 4 ca- 
zuri bolnavii au fost ţinuţi în observaţie dela 9—18 zile, în toate 
celelalte cazuri durata observaţiei a fost de o săptămînă şi mai 
puţin, cind natura boalei impunea o cercetare a bolnavilor cu 
mult mai îndelungată, de oarece în dizenterie avem aface cu o 
infecţie care tinde să devie cronică și care expune la recăderi şi 
recidive. 

Dacă după săvîrşirea isprăvei sale autorul se simte dator 
să mulțumească domnului director general al serviciului sanitar, 
care a făcut greşala să însărcineze pe dl. dr. Roşculeţ cu aceste 
„importante cercetări“, din partea noastră credem că nimeni nu 
ar fi în drept să aducă mulţumiri d-lui medic primar al judeţu- 
Ii laşi. In adevăr din cauza d sale s'a pierdut o ocazie favora- 
bilă, în care s'ar fi putut cerceta serios, adică cu pricepere şi cu 
pricisiune, atit epidemia de dizenterie din cîteva comune rurale, 
precum şi efecteie seroterapiei antidizenterice. 

Spre a incheia să-mi fie permis a reproduce din operile 
d-lui dr. Roşculeţ, cîteva fragmente, care demonstrează că eloc- 
venţa à la Cazavencu se găseşte nu numai la candidaţii la de- 
putăţie. Reproducem rä comentarii. 

—,„O natalitate mare şi o mortalitate mică, la ace- 
„laşi grup de oameni, este (sunt?) un indiciu evident 
„de vitalitate şi, ca să zic aşa, experimental szabiita 
„(indiciu ?) prin istoria evoluţiunei popoarelor. ın care 
„se poate vedea că grupurile omeneşti, cari s'au des- 


www.dacoromanica.ro 


286 VIAȚA ROMINEASCA 


„voltat în progresiune numerică, au supraveţuit, de o- 
„biceiu acelora al căror număr era in descreştere, sau 
„rămăsesără staţionare“ |... 

Vorbind de malaria din satul Rominești autorul scrie : 

— «Urmările acestor îmbolmăviri sunt foarte grave, 
«căci pe lingă că sustrage (înbolnăvirile ?) economiei na- 
<ţionale un număr însemnat de braţe, tocmai în toiul 
«muncei, pe lingă că dărapină organismul celui inva- 
«dat, secătuindu-i vitalitatea, pe lingă că împiedică 
«pe bolnav de a-şi agonisi cele trebuincioase traiului, 
«aducîndu-l în stare de mizerabil, dar provoacă din an 
«în an tot mai mult, şi produce, fiind secundazi (înbol- 
«năvirile ?) de alcoolism, degenerarea repede a acestui 
«neam de oameni voinici şi deştepţi,ai căror străbuni 
«au contribuit la conservarea pămîntului sfint al pa- 
«triei noastre, la conservarea acelci «Alma parens», 
«fără de care nu se poate concepe partea etică a iu- 
«birei de oameni și a demnităţei de om» !... 

Logică, bun simţ, limpezime de gindire, exactitate, preci- 
siune şi simț critic, calităţile fundamentale ale celui mai modest 
om de ştiinţă, toate lipsesc fostului şi viitorului candidat, într'o 
măsură puţin comună. Nimeni nu ar putea opri pe un om cu- 
rajos de a vorbi în numele unei ştiiaţi pe care nu o cunoaște, 
dar opinia publică luminată are cel puţin dreptul să oprească 
răsplătirea îndrăzneţilor autori de năsdrăvănii și de caricaturi 
«ştiinţifice». Dacă nu există pedepse pentru cei carı iau în de- 
şerti numele științei, să nu îngăduim măcar ca să li-se acorde 
recompense ; în tot cazul răsplata să nu fie o catedră universi- 
tară. 

Candidaţii din neamul lui Caţavencu să găsească totdeauna 
scris pe porţile Universităţilor: 


„Intrarea oprită, în numele Științei“. 


Dr. LAMBDA. 


www.dacoromanica.ro 


Cel iîntăiă 


Cuconul Costache Baluş, un om foarte cum-se-cade, după 
ce şi-a pierdut vieaţa în străinătăță, unde i-a încărunţit barba și 
i-a căzut părul deşi tinăr încă, plictisit în cele din urmă, s'a ho- 
tări! să se întoarcă în ţară. Doisprezece ani de zile bătuse bu- 
levardele Parisului şi cafenelele pline de rătăciţii lumii întregi, 
zi cu zi lăsase acolo fişii din inima şi din trupul lut can niște 
spini, şi dintr'odată se trezise străin şi dezgustat de toate, os- 
tenit de o vieaţă fára folos. Ca de nişte lucruri vechi şi dragi 
îşi amintea, de întimplările celei dintăiu tinereţi ; cu o înduioşare 
pe care multă vreme n'o bănuise, într'o bună dimineaţă, în pa- 
tul neprietenesc al otelului rece, începu să viseze la pămîntul 
ţării şi la moşia pe care i-o lăsase bătrinul Ionică Baluş. Ca 
nişte lumini trandafirii de asfinţit, dulci şi duioase, isvoriră din 
uitare caldele amintiri şi luminară deodată amurgul acela al tru- 
dei şi plictiselei. Glasuri de mult amuţite ridicară cintări în su- 
fletul amorţit. Şi iată că omul atita vreme înstrăinat simţi în 
el putere şi o dorinţă nebiruită de a se întoarce la cămin. 

Şi a pornit deodată, hotărit cu desăvirzire.—Cel întăiii gind 
a fost pentru curtea veche boerească, în care îşi petrecuse vieaţa 
întreagă bătrinul, în care bătrinul murise senin, după o vieaţă 
de dreptate şi de muncă. La mormîntul tatălui voia să se ducă, 
întăi cuconul Costache Baluş, acolo, la moşia din ţinutul Tecu- 
ciului rămasă în părăsire, pe mîna unui arendaș străin. Simţea 
şo bucurie la gindul că va lua în stăpinire iar pămîntul părin- 
tesc, în mijlocul ţăranilor blajini și credincioşi, că va călca iar 
brazda, care îl hrănise şi-i adusese plăcerile tinereţii, că-l vor 
bate din noii vinturile şi soarele ţării, strecurîndu-i o tinereţe şi 
o bucurie nouă în sînge. 

Ziua aceasta, în care trenul îl purtase grabnic spre Moldova- 
de-Jos, trebuia să rămie neuitată : îi adusese o turburare mare, 


www.dacoromanica.ro 


288 VIAŢA ROMÎNEASCA 


o ferbințealä ciudată, o ameţeală, o împainjenire a ochilor. Acum, 
răsturnat în poştalionul larg, pe ginduri, privea cu ochii încălziți 
înnainte, spre dealurile şi văile întinerite în primăvară, pierdute 
în depărtări într'o piclă abia văzută. Poate şi pămîntul ţării ră- 
sufla aburii deşteptării, dar poate şi ochii albaştri ai boerului pri- 
veaii înnainte, cu ginduri din trecut, printr'o abureală de: 
îaduioşare. 

Cînd surugiul, după un popas scurt, după ce adăpase cai, 
sări iar pe capră şi pocni din harapnic, cuconul Costache Baluş 
întrebă: 

«Mult mai avem, băete ?» 

Surugiul răspunse, dind drumul cailor: 

«Da' de unde! O fugă bună de cal... Cînd înserează, ajun- 
gem şi noi...» 

Bun! gîndi boerul, oftind adînc. Şi parcă începea să deslu- 
şească împrejurimile, să-şi aducă aminte de locuri pe care le vä- 
zuse de mult, în copilărie.—Da, își aducea aminte: are de trecut 
prin pădurea Hoţului, prin două ori trei sate răzleţite în văi, pe 
urmă, peste podul Siretului,— şi, după Siret, intră aintr'odată în 
sat la Băluşeşti.—De mult n'am mai mîncat mîncări moldoveneşti! 
se gîndea boerul. Am să pun pe femeia vechilului să-mi facă un 
puiii cu smintină !— Şi gîndindu-se, zimbea şi privea la spatele 
lat, înfăşurat în bundă, al vizitiului.—-Ce-au să zică sătenii? Cu 
ce om de-a! lui, de pe pămîntul săii, se va întilni întăii? De 
bună-seamă că nu-l va mai cunoaşte nimeni, dar poate se vor 
bucura toţi aducîndu-şi aminte de vremurile line ale boerului 
bătrîn. Şi parcă încet-încet sufletul i se umplea de vorbe bune, 
calde, de o milă mare pentru oamenii aceia umiliţă cari aŭ muncit 
atita pentru plăcerile lui din ţări străine. 

Se aşeză mai bine în colţul lui şi strigă tare spre surugiŭ : 

„Da la Siret tot pod umblător este? 

— Tot, tot... Numai de nu l-o fi rupt apa, că am auzit că 
vine avan Siretul... S'aii topit omături multe în sus, şa şi plouat 
mult zilele trecute... Iaca, şacuma parcă fac nouri a ploae... 
Dar poate-a da Dumnezei ş'om ajunge la vreme..." 

Boerul începu să se uite bănuitor lu cer. Soarele se cu: 
funda în îngrămădiri de nouri sîngeroşi, zările depărtării erau 
turburi. Intr'adevăr, se putea întîmpla ceva : furtunile primăverii 
sint minioase şi repezi, nic nu ştii cind te prind în virtejul lor. 
Dar poate nu i s'a întîmpla nimic şa ajunge cu bine acasă. 

Gindun multe, curioase şi felurite, îi veneau, îl părăseau, 


www.dacoromanica.ro 


CEL ÎNTAIU 289 


iar veneaŭ. Se gîndi un timp la întîmplări mărunte din copilărie 
pe cînd trăia bătrinul, se gîndi la o slugă veche, moș-Neculai 
Haram, care ştia să lecuiască vitele bolnave şi care-l lua une-ori 
în plimbare pe marginea drumurilor, la strins buruene; upoi îşi 
aduse aminte de ciţăva cîni credincioşi cu cari se hirjonea în li- 
vada întinsă ; despre o noapte cînd eraii să calce hoţii curtea 
boerească ; despre o iarnă care a îngropat curţile sub zăpadă; 
despre o poveste lungă-lungă a bucătăresei, poveste lungă ames- 
tecată cu prăjituri cu nuci ; zimbind îşi părinda printr'o lumină 
de vis multe clipe ale trecutului înmormintat, pe cînd caii fu- 
geaii sforăind, pe cînd trăsura duruia înnăbuşit pe şoseaua umedă. — 
Apol deodată, ca deşteptat, privi uimit împrejurimile. Pădurea, 
cu muguri abia zăriţi, străjuia drumul de o parte şi de alta. Un 
miros tare de umezeală trecea ca printr'o văgăună, cu un vînt 
iute. Şi deasupra o boltă de nouri plumburii se întărea, părea 
neclintită, sprijinită pe zările nevăzute. 

Cind poştalionul eşi din pădure, înserarea cuprinsese pă- 
miîntul. Vintul, răsunător, frămînta în urmă pădurea ca un vuet 
de ape şi trecea în larguri ca o suflare de minie. Rostogoliri de 
nouri veneaii din urmă, dela munţă, și vîntul pornit tot din acea 
parte dădea zbor furtunos trăsurii resfirînd, în şuere de minie, co- 
zile şi coamele cailor. Surugiul îşi îndesă căciula bine în cap, 
dădu fugarilor citeva bice. Apoi deodată îi opri, sări de pe ca- 
prä si ridică poclitul. 

„Are să vie ploae mare, boerule! Cred car fi bine să ne 
oprim undeva... 

-- De ce să ne oprim ? Nu mai avem mult pînă la pod...“ 

Omul clătină din cap: 

„Așai, nu mai este mult...“ Şi se puse să-și tragă suma. 
nul pe mînici. 

După aceia, caii arşi de harapnic porniră furtunoşi. 

Intunerecul stăpinea cimpiile ; de supt poclit boerul nu maï 
vedea nimic; auzi numai într'un tirziii bătaia grăbită de dara- 
bană a ploii mîniouse ; se simţea dus ca vintul de repede, închi- 
dea uneori ochil cu frînturi de ginduri, îi deschidea iar, din ce 
în ce mai neliniştit. «De n'ar fi luat Siretul podul! De-aşi putea 
trece |...2 

ŞI aştepta în întunecimea grea a trăsurii. Aşa merse multă, 
vreme prin talazurile negre ale nopţii, prin ploaia frămîntată de 
vint, biciuit din cînd în cînd de invăluiri de stropi gheţoşi. Apoi 


www.dacoromanica.ro 


290 VIAŢA ROMÎNEASCA 


deodată se simţi dus la vale, auzi răcnetele vizitiului şi trăsura 
se opri scurt. 

«Măi podar, măi 1... eși afară, să trecem dincolo...> 

Trecu un timp. Surugiul izbucni iar fioros: 

„Nauzi, măăă! Eşi să trecem balta, măăă 1...“ 

Un glas sfirticat de filfiirile furtunii răzbătu prin duruitul 
ploii : 

«Cine-i ? 

— Uite, măi creştino, vra să treacă boerul dincolo. Trecem? 

— Trecem, măi frate, de ce nu? numai să putem!» 

Costache Baluş voi să scoată capul pe sub poclit, ca să 
vadă pe cel dintăiii om de pe moşia lui; dar un val iute, un a- 
mestec de vint şi apă, îl izbi drept în ochi, şi-şi trase repede, 
Ja adăpost, capul. 

Se simţi pornit încet, cu fereală; roatele săltară ps podul 
umblător ; auzea glasurile oamenilor cari ajutau, deosebia vorba 
surugiului care domolea caii ; apoi zvonul glasurilor crescu, se 
simţi săltat odată, de două ori,—şi dintr'odată răcnete porniră, 
o învălmăşeală sălbatecă de voci întăritate. Acuma cunoştea gla- 
sul podarului, îl auzea urlînd : 

«Innapoi, mă! vine apa mare! ne rupe, ne duce la vale, 
se întinde odgonul, pirie! Innapoi !> 

Şi deodată îi năvăli în toată fiinţa fiorul unei frici nebune; 
îşi încheie, cu miînile tremurînd, paltonul la git, își indesă bine 
pălăria de pislă în cap, şi se năpusti pe scară. Ploaia furioasa 
îi învălui barba, îi șfichiui obrajii, îl orbi. Se simţi strîns de braţe 
tari ca nişte coarde de oţel, auzi pe podar răcnindu-i la ureche: 

„Unde te duci, cucoane ? Vrai să sari în baltă ?... Sue în: 
napoi în trăsură, că te scoatem noi, la mal, n'ai grijä f...“ 

Dar boerul ascultă. Cu o mină se ţinea ds fierul poclitu- 
lui, cu alta îşi cuprinsese pălăria, şi pe cînd furtuna îi învăluia 
paltonul în toate părţile, el cerca să răzbată întunecimea oarbă 
din jurui. Dar nu vedea nimic. Sus, văzduh de păcură; în jur, 
un zid nepătruns de întuneric; numai umbrele nelămurite ale 
oamenilor lingă el, în jurul unui felinar sărac, lăsat jos, pe birne, 
le vedea mişcîndu-se încordate, cu grămezi de păr spulberat, cu 
şuviţe umede care-i plesneai faţa; simţea în juruii, pe pod, o 
încordare uriașă de braţe care trăgeaii pe odgon şăicile la malul 
abia părăsit. Jos, valurile se zbăteaă, întindeaii aripi umede şi 
fulgerătoare, sîngerate de lumina felinarului, şi se răslringeai în- 
dărăt mugind, horcăind ca 'ntr'o durere de moarte. Și la țărm, 


www.dacoromanica.ro 


CEL ÎNTAIU 291 


aproape, căsuţa podarului deschidea un ochii îngrozit, roşu, asu- 
pra miîniei de supt malul prăpăstios. 

Glasurile se amestiecaii : 

„Ho! ho! încet!—Deshamă caii! Trage trăsura!... Ţine 
bine, ţine bine, că ne ducem dracului !“ 

O figură bărboasă se grämădi asupra lui. 

Asta-i podarul ! gindi Costache Baluş. El nici nu știe că eŭ 
sînt stăpînul lu !— 

„Boerule, nu mai sta aici, nu vezi cecumpină? Sue malul 
şi intră în casă de te zbiceşte... Stai la noi pin'ce trece furtuna; 
acă nu-i chip să răzbatem ! Noi aici, afară, avem de furcă!“ 

Prin vintul care-l trăgea parcă îndărăt, spre apă, Costache 
Baluş sui malul. Oamenii, cu zvonul glasurilor tari, rămaseră jos 
în lucirea de singe a felinarului, în fulgerările fioroase ale mîniai 
apelor. 

Bătu în uşă grăbit. 

Un glas moale răzbătu din lăuntru. Bătu a doua oară. Clampa 
sună şi uşa se deschise. Un val de lumină izbucni şii învălui o 
clipă obrazul. O babă adusă de şele îl privea cu capul pornit în- 
nainte, cu ochii mici, blinzi: 

«Tu eşti, Ionică ? Ce-i? apa mare? Aşai, dragu’ mamei? 
Mare spaimă !> 

Apoi deodată fâcu un pas îndărăt, cu ochii căscaţi mari, 
îngrozită : 

«Vai de mine şi de mine! Dacă n'am crezut căi Ionică!... 
Ca două picături de upă... aşa sameni 1...» 

Vorbai muri în gitlej. Şovăi îndărăt încet, privind ţintă la 
boerul încremenit. 

«Doamne ! Doamne! Vai de sufletul mei l» 

Cu obrazul răvăşit se trase în umbră, lîngă horn, se lăsă 
pe scăunaşul de lingă vatră, cu ochii ațintiți asupra boerului, cu 
ochii plini ca de o flacără de nebunie. 

„Boerule, nu eşti dumneata feciorul lui cuconu' Ionică ?....% 

Costache Baluş închisese uşa în urma lui, îşi luase pălăria 
udă din cap, voia să se dezbrace de palton. 

„Da, eu sint; dar cum m'ai cunoscut aşa de repede?... Ce 
este? De ce te-ai speriat?“ 

Bătrina îl privea ţintă şi clătina din cap. Nu răspunse nì- 
mic ; îl privea cu îndărătnicie, cu ochii ingroziți.— Şi deodată o 
scăpărare de lumină trecu prin mintea boerului. Privind pe babă, 
dintr'o dată înţelese. Pricepu de ce sămăna ca două picături de 


www.dacoromanica.ro 


292 VIAŢA ROMÎNEASCA 


apă cu podarul, cu băiatul bătrinei. Un fulger de lumină şio iz- 
bitură scurtă în partea stingă a pieptului: inima i se strînse du- 
reros.— Aşa, îmbrăcat, se lăsă în neştire pe scăunaşul de dina- 
intea focului. Gindul, priceperea, îi sfredelea creerul. Inţelegea, 
înţelegea însfirşit, că podarul, că cel dintiii om de pe moşia lui, 
care-l întîmpinase, cu care vorbise, era fratele lui, era feciorul 
bătrînului lonică Baluş;—şi baba sta în colţul ei îngheţată, în- 
tr'o tăcere de groază. 

Vintul şi ploaia şi apele Siretului răzbăteaii cu freamăt a- 
dinc de-afară. In bordeiul strimt, în lumina roșcată a gazorniţei, 
boerul se gindea, îşi acoperise obrazul cu palmele, își stringva 
fruntea înfierbintată între degete. 

Lîngă soba veche, aproape de el, un greere porni încet scir- 
țiitui melancolic şi monoton: cri -cri—cri—cri! Boerul sta ne- 
mişcat, aştepta parcă ceva şi nu ştia ce, aştepta cu sufletul tre- 
murind zvonurile de-afară, aştepta paşii omului care-i eşise întăiŭ 
înnainte, —si scirțiitul greerului parcă era o pilă care-i rodea col- 
ţurile îndurerate ale frunţii. 

Nici nu şi-a dat seama cit a stat aşa. Nici nu şi-a dat 
seama cînd a ridicat capul şi a intrebat pe bătrină : 

<Da' moşneagul unde-i ?...» 

Baba trssări, cu un glas pierdut, cu un tremur,c'o oftare: 

«Moşneagul a murit de mult...» 

I se bătea limba în gură, de abia grăia, şi-l privea c'o în- 
dărătnicie grozavă. 

Iar Costache Baluş voiă să mai întrebe multe lucruri, din 
trecut, din trecutul acela îndepărtat care-l chemase ca o lumină 
blîndă, ca un cintec blajin, din trecutul amar al femeii cari-şi pe- 
trecuse vieaţa de osîndă acolo, în capul podului de peste Siret, 
crescind un rob obijduit al muncii, un frate al lui totuşi, voiă să 
întrebe, să ajute. să reverse asupra colţului aceluia, de întunerec 
toată lumina milei care izbucnise în el,—şi totuşi nu putea, nu 
mai putea scoate un cuvint, nu putea face o mişcare: căci de 
dincolo, de dincolo de uşă, din cumpăna, din mînia de-afară, parcă 
venea ameninţarea, grozavă a unui nedreptăţit. Sta înlemnit. Şi 
bătrina, îngheţase la locul ei. Şi greerul cînta ca în vechi vre- 
muri ale tinereţii, cri—cri—ecri—cri! Şi boerul se gindea, cum se 
va, ridica, din locu:i de osîndă în faţa privirilor celui dintăii om 
care-l întîmpinase pe moşia părintească. 

MIHAIL SADOVEANU 


SOON NN ON NOD 


www.dacoromanica.ro 


VASILE POGOR 


Un om de elită, o figură distinsă a Iaşului şi a ţării a dis- 
părut dintre noi. 

Din prima lui tinereţă, Pogor a fost un personaj în vază, prin 
capacitatea, averea şi poziţiunea sa socială, uşa că a ocupat Lotdea- 
una un loc de frunte între concetăţenii săi ieşeni. 

Dar unde calităţile lui intelectuale au lasat urme neșterse, 
a fost în societatea literară Junimea, la a cării întemeere de 
acum 43 de ani a contribuit dimpreună cu d-nii P. Carp, T. Ma- 
iorescu, T. Rosetti şi Iacob Negruzzi şi la care nu tirziu s'au 
alipit şi alţi mulţi aderenţi. 

In sinul acestei societăţi, se distingea Vasile Pogor ca ele- 
ment critic prin excelenţă.—Inzestrat cu o cultură întinsă, cu o 
inteligenţă vie şi cu un spirit fin de observaţiure, dinsul avea 
talentul de a pune totdeauna degetul pe părţile slabe ale ope- 
relor literare ce se citeau în Junimea. Dacă n'a produs el în- 
suşi de cit prea puţine lucrări proprii, acum aproape uitate, nu 
se poate uita însă marea lui înriurire asupra colegilor lui din 
Junimea.—E], alături cu dl. Maiorescu, și cu deosebire el, a con- 
tribuit mult ca scriitorii junimişti să se ferească de tonul decla- 
matoriu, de fraza goală şi să-şi îngrijască bine lucrările ce le 
prezentau spre publicare, căci se temeau toţi să nu-şi atragă su- 
risul lui volterian.—Nimene într'adevăr nu ştia să mănuească, 
ca dinsul ironia, însă un fel de ironie fără răutate, care nu jig- 
nea, dar îndemna pe autor să-şi prefacă lucrarea. 

Pogor a fost necontenit nota veselă în Junimea cu sar- 
casmele lui, cu anecdotele care, după propunerea lui, aveau tot- 
deauna prioritate, cu cîntările bisericeşti care precedau orice lec- 
tură întocmai ca la cetirea sfintei Evanghelii, cu loviturile de 


perini aruncate ca argumente de convingere ad hominem în spa- 
7 


www.dacoromanica.ro 


294 VIATA ROMINEASCA 





tele vre-unui autor încăpăţinat. El era stirnitorul poreclelor tu: 
turor junimiştilor, el alcătuitorul faimoaselor statute nescrise ale 
societăţei, compuse dintr'un singur articol: Intră cine vrea, ră- 
mine cine poale. Intrun cuvint el era sarea, farmecul, atracţia 
cea marea seratelor literare. Iar îndărăptul acestor glume de 
copil zburdalnic, de şcolar în vacanţă, cite observaţiuni fine, 
cîtă erudiţiune, cîte sfaturi înțelepte nu culegeai de Ja el! 

Lui deci în mare parte se datoreşte succesul ce au avut a- 
ceste serate frecventate în curs de atiţia ani de cei mai de samă 
oameni din laşi, a căror muncă comună este astăzi consemnată 
în cele 40 de volume ale Convorbirilor Literare. 

După ce însă Convorbirile s'au strămutat în Bucureşti, s'au 
rărit întrunirile săptăminale ale membrilor junimişti din Iaşi şi 
de la o vreme au încetat cu totul; iar Pogor ajuns la o vristă 
mai înaintată, s'a retras de la orice ocupaţiuni politice şi literare 
şi s'a închis pentru restul vieţii sale în tăcerea celor patru pă- 
reţi ai lui, unde în filozofia sceptică ce Pa caracterizat totdeauna, 
privea cu ochi reci, dispreţuitori frămîntările lumii exterioare. 
Tot aşa tăcută i-a fost şi inmormintarea, care a avut loc în ziua 
de 23 Martie şi la care au asistat mai mulţi foști colegi ai 
lui politici şi literari, dintre care insă nici unul n'a găsit un cu- 
vînt de zis pe tristul lui mormînt. 

Ce contrast izbitor între o viaţă plină de vibrările unei zgo- 
motoase veselii şi între o aşa tăcută, melancolică înmormîntare! 


„V. R.* 


www.dacoromanica.ro 


Miscellanea 


TURBURĂRILE DIN BUCUREŞTI. 


Instrăinarea, societății noastre inalte a dat naștere în cursul 
lunei trecute unui dureros conflict, şi cu urmări foarte triste. 

O societate de binefacere a organizat o reprezentaţie tea- 
trală, de diletanţi, în limba franceză. 

Faptul în sine nu ar fi avut nici o gravitate, dacă, în fond, 
nu ar apărea ca simptom al unei grele boli sociale, care are 
cauze adinci,—și cauza cea adevărată și cea mai adincă este izo- 
larea acelor mase de „oșteni fără nume ce cad şi mor de cruda 
*mpovorare a tuturor durerilor din lume“,—u celor ce poartă 
toate sarcinile, iără să aibă nici un drept, şi nu au nici un rol 
în viaţa noastră publică şi culturală... Numai pentru aceştia cul- 
tura nu există, dacă nu îmbracă formele naţionale, singure acce- 
sibile pentru ei.... 

Oamenii maturi pot înţelege, că uu rău social, cu rădăcini 
atit de adinci. nu poate fi vindecat prin manifestații de stradă. 

Insă e atit de firesc ca tineritul universitar din Bucureşti, 
pentru-că e f/nerzi, să nu filosofeze asupra cauzelor profunde, şi 
să-şi manifesteze sentimentele într'o formă, suntem gata să ad- 
mitem, chiar excesivă. 

Cine nu e excesiv în tinerețe, cine la vrista de douăzeci de 
ani nu se crede în drept, nu se simte chemat a rezidi lumea din 
temelie, —mai bine să nu se fi născut! unde va ajunge el ia ma- 
turitate, după ce dezamăgirile si greutăţile traiului îi vor toci 
toate simţirile,--dacă va pleca în călătoria vieţii fără o provizi- 
une de idealizm şi entuziasm din tinereţe ?.... 

Totuşi administraţia a găsit prilejul nemerit de a <apăra 
prestigiul autorității» (artă pentru artă!), dînd o întorsătură gravă 
lucrurilor prin o represiune cruntă, care a degenerat în scene sel- 
batice, pe cari ni e rușine, ca romini, să le descriem. 

Nu împărtăşim credinţa, că împiedicarea membrilor h;gh-lfe- 
ului nostru să se distragă între ei, sub pretext de bine-faceri, or- 
ganizind representaţii de diletanţi în singura limbă ce o cunosc 
mai bine,—poate rezolvi vre-o problemă şi, in ori-ce caz, nu apro- 
bäm mijloacele violente. 

Dar nu putem să nu deplingem, că protestarea tinerimei, 
legitimă în fond, că avîntul ei—ori-cit de exagerat ca formă — 


www.dacoromanica.ro 


296 VIAȚA ROMÎNEASCA 


frumos şi nobil, prin însă-şi sinceritatea şi mobilul lui, —nu a gă- 
sit alt respuns, decit baionetele jandarmilor şi lăncile călăraşilur.... 

Și pentru ce toate acestea? 

Credeţi, că manifestaţia nu a fost justificată ? Fie! Dar me- 
rità o representatie teatrală acest decor de răsboiu civil.—atita 
varsare de sînge, transformarea capitalei întrun cîmp de bătălie? 

In ce vremuri trăim ? 

Ne-am deprins cu o altă concepţie a autorităţii, decit cea 
a generalului Trepov..... 

Bine încă că n-a fost dat în judecată d. N. Iorga pentru-că 
ar fi îndemnat tinerimea så cinte „deşteaptă-te Romine“ în piaţa 
teatrului! Astai! 

Ne lipsesc încă martiri, de dorul representaţiilor franceze!... 


„FRĂŢIA ROMÎNĂ-* 

Din mişcarea studenţilor s'a născut, pe neaşteptate idea 
unei nouă organizaţii— eFrăţia romînă», anunţată de d. N. Iorga 
într'o întrunire la Iaşi. 

Nu ne dăm bine seamă, ce vra să fie această societate,— 
dar nu putem să nu ne gxprimăm temerile. 

Pe cit se pare, în gindul d-lui Iorga, zămislitorul ideei,—<Fră- 
ţia Romină» trebuie să iee parte activă la luptele noastre poli- 
tice, intru cit membrii ei se leagă de a nu vota decit în anume 
condițiuni. Deci, un nou partid ? 

E picant, că tocmai d. Iorga, care ne reproşează („Sămă- 
nătorul“ No. 11, p. 219), că «aşteptăm dela activitatea politică 
o mai bună viaţă culturală,»—acum el năzueşte să întemeieze 
un partid politic... 

Foarte bine. 

Insă pentru ca un partid să fie „viabil“ nu ajunge cuvinte 
vagi, ca «bun romin,» «dragoste de neam şi ţară» etc. 

Cine nu-si zice. sau chiar srucer nu se crede bun romina, şi 
cu dragoste pentru neam şi ţară? 

Desigur, doumnele din societatea Bucureștiului, încontra că- 
rora au manifestat studenţii, se cred, în /oată sinceritatea, şi bune 
romince, şi iubitoare de ţară. 

Atunci ? 

E vădit, că un partid politic nu poate trăi fără un program 
precis de luptă şi activitate. şi care să respundă la foae pro- 
blemele puse la ordinea zilei. 

Care este programul noului partid? 

Admite el, de pildă,—ca să vorbiin numui de ehestiunile a- 
supra cărora ne-am pronunţat,—Cusa Rurală şi suftagiul univer- 
sal, sau cel puţin colegiul unic ? 

Nu ? 

Atunci- ,şi să ne creadă dl. Iorga, câ «avem pentru acest 
neam o iubire care nu poate fi întrecută de a nimănui>,—nu a- 
vem ce căuta în «Frăția romină>,—fiind-că, socotim,—cum am 


www.dacoromanica.ro 


~l 


MISCELLANEA 29 


căutat să arătăm la locul cuvenit, —că alt-fel nu putem servi in- 
teresele mari ale neamului. 

Sau în „Frăția romînă“ este loc şi pentru partizanii şi pen- 
tru adversarii acestor reforme ? 

» Atunci care este legătura vse între ei, care să-i ducă la 
luptă împreună ? 

E vădit, că fără un program precis, activitatea noului par- 
tid va degenera într'o elocvenţă pompoasă (suntem atît de să- 
tui de declamaţie !...), fără urmări pozitive,—pentru că în aceste 
condițiuni nici o luptă rodnică nu poate fi dată. 

DI. Iorga, admirator al ştiinţei germane, poate afla, de pi!dă, 
din scrierea marelui jurisconsult și sociolog, R. v. Ihering, — 
„Der Kampf um ’s Recht“,—că ori-ce idee nouă întimpină —,re- 
„zistenţa tenace a intereselor amenințate ; de aci o luptă, în care, 
„ca în ori-ce luptă, nu greutatea argumentelor, ci puterea decide 
„rezultatul... şi calea progresului e marcată de ruinile zn/erese/or 
„învinse“... (p. 8 urm.). 

Care este puterea, pe care vrea să se răzime dl. Iorga, în 
luptă pentru regenerarea neamului ? 

Democraţia de pretutindeni are un respuns la această în- 
trebare : intelectualii, pe cari îi dor durerile neamului, trebue să 
se pună în slujba multimii oropsite,—la noi şi d. Iorga ştie, că, 
interesele ţărănimii sunt interesele neamului întreg,—şi să poarte 
lupta în contra intereselor protivnice. 

Işi însuşește d. Iorga acest răspuns ? 

Atunci nu are nevoe de un nou partid. 

Şi partidele vs, nici nu se împrovizează în întruniri studen- 
teşti, şi nici în cabinetele savanților... 


MEETINGUL CĂRTURARILOR. 


In ziua de 20 Martie a avut loc la Bucureşti un «meeting 
al cărturarilor» spre a manifesta pentru „rominizarea vieţei 
noastre“. 

«Viața romînească» a trimis d-lui Iorga o telegramă de a- 
deziune, întrucit priveşte scopurile pur culturale ale mişcării. — 
Și cine ar precupeţi simpatiile sale acţiunii întreprinse de d. Iorga, 
în această direcţie, dacă nu s'ar fi amestecat ideea «Frăției ro- 
mine», care nu ştim unde ne-ar putea duce? 


DIN BASARABIA. 


Salutăm cu bucurie vestea că trei romini basarabeni au că- 
pătat autorizaţia de a scoate în Chişinău ziare romîneşti : bătri- 
nul luptător Em. G. Gavrikța, a cărui scrisoare emoţionantă a 
făcut ocolul presei noastre (ziarul «Basarabia»),—tînărul advocat 
Vasile Boadea,—cel ce a luat apărarea intereselor ţăranilor ro- 
mîni din Basarabia în sînul adunării «<zemstvului» (ziarul «Viaţa 
nouă>), şi preotul N. Bivol (ziarul <Lumina»). 

In sfirgit, va putea auzi toată Rominimea glasul a două mi- 


www.dacoromanica.ro 


298 VIAŢA ROMINEASCA 


lioane de fraţi, ce un veac întreg au păstrat tăcerea mormîn- 
tului... 

Aflăm, că cei trei editori sunt înțeleşi între ei pentru a or- 
ganiza o colaborare frăţească,. 

Noroc, lumină şi viaţă nouă pentru Basarabia, ! 


POPORANIZMUL ŞI D. PANU. 


Cit de greu e să fii înțeles !... 

Chiar d. Panu scrie în «Săptămîna», că poporanismul e o 
direcţie, care priveşte cu oare-care duşmănie cultura și literatura 
străină... 

Noi revendicăm acest nume,—uu numai fiind-că în cuvintul 
«către cetitori> prin el am caracterizat direcţia noastră. dar nor, 
putem spune. l'am creat. fiind-că pentru prima oară în literatura 
noastră acest termen a fost întrebuințat de colaboratorul nostru 
ü. C. Şărcăleanu, acum 12 ani, în „Evenimentul literar“, (—şi 
majoritatea scriitorilor «Ev. lit.» de altă dată face parte din re- 
dacţiunea noastră). 

Si noi am spus totdeauna că istoria culturei noastre nu e 
decit istoria întroducerei şi a asimnzlării culturei Europene. 

Recomandăm d-lui @. Panu chiar articolele d-lui G. Ibrăi- 
leanu, publicate în No. 1 şi în cel de faţă al «Vieţii romiînești», 
—spre a vedea cit de nedreaptă este acuzaţia aceasta. 

Dar... în luptă pentru adevăr trebue să ai răbdare. Suntem 
siguri, că dl. Panu, cînd va avea prilejul să ne cetească, își va 
corija aprecierile de acum..... 


REȚETĂ PENTRU CRITICI. 


Sîntem într'o vădită perioadă de înflorire literară, atît în 
proză cit şi în versuri. 

Dar n'avem o critică corespunzătoare. Să fiu bine înţeles: 
nu vorbesc de valoarea criticii romine, a acelei admirabile critice, 
care desfide orice concurenţă străină şi cu care, cu drept cuvînt, 
ne putem mîndri,—ci de cantitatea ei. S'o spunem drept, ori- 
cit ar durea acest adevăr, navem destui critici: o bună parte 
din producţia literară e amenințată să rămie necriticată— şi de 
cît o literatură necriticată mai bine de loc t... 

Ne facem această datorie—care e un merit, recunoască-ni- 
se—de a da, cei dintăiu, alarma şi de a indica și remediul. 

Tată remediul: 

Increzător în admirabilul spirit de sacrificiu. care nu sa 
desminţit niciodată, cînd patria a trecut prin primejdii mari (să-şi 
amintească oricine de muma lui Stefan cel Marela Cetatea Neam- 
tului, de Daniil Sihastrul, etc. etc.), încrezător în vitalitatea a- 
cestui popor, încrezător în iniţiativa individuală, care a dat re- 
zultate strălucite chiar în branşa de care ne ocupăm, în critiea 
literară, reprezentată prin atiţia valoroşi campioni, m'am gîndit 
că cea mai bună soluţie a acestei chestii arzătoare, este să adre- 


www.dacoromanica.ro 


MISCELLANEA 299 


sez un apel călduros la tîinăra generație, care se ridică de pe 
băncile şcoalei, sau care e pe acele bănci, la acele suflete gene- 
roase, neintinate încă in interesul meschin egoist, care nu şi-au 
pierdut curăția sufletească. însfirgşit—trebue să isprăvesc odată 
fraza !—cărora nu le-a secat izvorui acțiunilor dezinteresate, sau 
cam aşa ceva,- şi să o îndemn să-și consacreze cu o oră mai 
înainte munca şi talentul pe altarul criticii ştiinţifice romîne.., 

Pentru a i uşura munca şi pentru a o face cît mai repede 
aptă pentru rolul, pe care este destinată să-l joace cu atita suc- 
ces. am crezut de cuviinţă —slub obol—să extrag. din observarea 
procedeelor criticii contemporane romine, citeva regule, după 
care conducindu-se, tînără generaţie va fi în stare să lucreze cit 
mai de grubă la critica complectă a întregului stoc de producţie 
literară. 

Şi iată ce am observat, după o matură analiză a criticii 
actuale romine: 

Mai întăiu te înarmezi cu citeva teorii, pe care le numeşti 
estetice. Fără teorii n'ai făcut nimic. 

Odată înarmat cu aceste teorii, se cere să ai tact şi bun 
gust şi, ca om bine crescut, să nu te amesteci în viaţa perso- 
najelor din opera scriitorilor şi să nu te bagi în sufletul lui sub 
pretext de analiză psihologică. Ar fi meschin, ne delicat, ai că- 
dea în mabalagism... Te vei mărgeni să intrebuințezi opera cu 
discreţiune. aproape fără s'o cetești, scoţind din ea ilustraţii pen- 
tru teoria, pe care, fiindcă-ţi este scumpă, voeşști să o impui 
țării... 

Dar sá intru puţin în detaliile procedeului. 

Iai mai întăiu un tratat de psichologie (cel mai bun rămîne 
tot al d-lui Găvânescul), fiindcă critica ştiinţifică se bazează pe 
psichologie. Deschizi la tabla de materie şi subliniezi senzațiile, 
imaginile, fantazia, memoria, instinctul... Atita. Nu sublinia, „sen- 
timentele“, căci te vei încurca: ispitit să analizezi sufletul ope- 
rei şi al autorului, ai putea, Dumnezeule al părinţilor noştri ! să 
aluneci spre căutarea „tendinţilor“ operei, să devii, cu alte cu- 
vinte, „subversiv“ şi să-ţi pierzi slnjba, ori să te dea afară din 
şcoală... 

Dacă ai subliniat titlurile de mai sus, copiază-le într'un car- 
net şi treci, mai departe, la operaţia următoare: 

Ia un tratat de estetică (ia-l pe al d-lui Leonardescu «tabla 
de materie» e bună) şi subliniază frumosul, subhmul, comicul, 
dar mai ales naturalismul, realismul, clasicismul şi romantismul. 
Copiază-le în carnet şi, înainte de a trece la operația următoare, 
nu uita că fenomenele literare sint complexe: adesea un scriitor 
e atît de complicat, încit în propoziţiunile principale e, de pildă, 
clasic, iar în cele secundare romantic; adesea în primul emistih 
e realist, pe cînd în al doilea e naturalist, etc. Așadar, fă pu- 
țină ştiinţă, combină aceste diferite titluri în toate chipurile po- 
sibile : realism realist, realism clasic, realism romantic, natura- 
lism clasic, etc. etc. in total 16 combinaţii, adică 16 şcoli lite- 


www.dacoromanica.ro 


300 VIATA ROMÎNEASCA 





rare, de o camdată. Dar, sufletul scriitorului fiind complicat, cum 
am arătat maj sus, vei avea nevoe de combinaţii din ce în ce 
mai complicate—mai adecvate cu opera literară : vei combina cite 
trei, patru titluri la un loc: vei obţine vre-o 120 de şcoli lite- 
rare, în care abia vei putea clasifica literutura rominească. 

Apoi, fără să mai consulţi «autori», căci cunoşti chestia 
din «atmosfera intelectuală», în care te furlandisesti, notează în 
carnetul dumitale : pesimism oplimisin, de 'eptionisin... Combină-le 
şi pe astea în: pesimism pesimist. pesimism oplimist, optimism 
pesimist, deceptionism pesimist. etc. în total 9 combinaţii, care. 
combinate cu cele 120 de şcoli obţinute deja, îţi vor da cam 
vre-o 500 de «şcoli» şi «curente» literare... Intrebuinţindu-le cu 
multă economie, poate să-ţi ajungă... 

Şi apropo: fii cu bägare de seamă în privinta grupei opti- 
mi5m-pesimisni-deceplionism : te ispitesc să analizezi opera şi 
dumneata, cum se ştie, nai vreme, căci rămîne literatura ne 
criticată şi piere ţara... 

Acuma esti înarmat cu ştiinţa. Dar un critic literar e şi 
un artist. E) nu se adresează numai inteligenţii ci și simţirii şi 
fantaziei cetitorilor. El nu vrea să explice numai, ci să şi 
miște pe cetitor, să-l captiveze, să i se insinueze. De aceea 
vei mai avea nevoe încă de două lucruri: de citeva dictoane ce- 
lebre, pe care le poţi găsi în Laroussecel mic (în sectiunea cu 
foile trandafirii), ca, de pildă, od; profanum vulgus, panem et cir- 
censes etc. şi de o colecție de vorbe de spirit și de anecdote, un 
fel de «Propos célèbres»... 

Combinind intr’o proporţie cam de 600/o teorie şi 400/0 a- 
necdote şi dictoane celebre, vei face o critică, care va produce 
epocă în analele literaturii romîne. 

Acum cînd ești gata, nu-ți mai rămîne decit să-ți apliei 
teoriile şi anecdotele la scriitori, sau—e mai ştințific—sä aplici 
scriitorii la teorii şi la anecdote. 

x% 

Ai aplicat, nu-i aşa ? 

Dar pănă aici ai făcut critică curat ştiinţifică: ai constatat, 
ai explicat, ai clasificat, ai interpretat, ai generalizat. 

Vrei însă să, devii combativ ? Să te erijezi în numele lite- 
raturii romîne ofensate ? Vrei să devii teribil ? 

Foarte simplu. 

Vei fi observat şi dumneata că „romantic“ a devenit un e- 
pitet injurios în gura criticilor noştri. Deja teroarea de roman- 
tism s'a infiltrat în public: astăzi o mamă nu-şi dă fiica după 
un tînăr, pănă nu se încredinţează că candidatul la mina fiicei 
sale nu joacă cărţi, n'are datorii şi nu e romantic... 

Aşadar, dacă vrei să scoţi de pe arena „literelor romîne* 
pe scriitor, ia-ţi o atitudine teribilă împotriva romantismului. 

Permite orice, dar nu permite romantismul. 

Discreditează pe autor ca romantic şi ponegreşte-l pănă în 


u 


www.dacoromanica.ro 


MISCELLANEA 301 


spița a zecea a neamului. Dovedeşte-i că un om ca dinsul, cu 
ereditatea lui (citează-i cîteva rude), cu cultura, zi: cu incultura, 
că e de spirit,— nu putea fi decit romantic, afară de bandit... 

Discreditează-l în faţa familiilor oneste şi a mumelor de fa- 
milie, care au fete de măritat. Nu-l cruța de loc... Citează i toată, 
cartea şi dă-o ca exemplu de cel mai patent romantism. 

Dovedeşte că romantismul e o primejdie naţională, compa- 
ră-l cu revoluţia de la 1848, dacă eşti de doctrina «filozofico-so- 
cială» a d-lui Rădulescu-Motru (fost de două ori junimist, actual- 
minte inspector şcolar),—cu pelagra şi alcoolul, dacă eşti demo- 
crat... 

Atrage atenția tuturor oamenilor de bine („care mai sint 
în această țară“), asupra delicventului și somează-l, în numele 
principiilor estetice : sau să devină rea/icist clasic (propun acest, 
termen... îmi pare că sună mai bine), sau să se lase de litera- 
tură şi să se apuce de comerț... 

* 


Iar dacă ţii cu orice preţ să te faci nemuritor, dă foc lite- 
raturii, dacă, Erostrat modern, «intelectual», nu poţi da foc tem- 
plului de la Efes. Nu te jena de loc, fii „om de curaj“, injură, 
fii necuvincios, fii obraznic,—fă zgomot, fă scandal... 

Că vei stirni aversiunea publicului, să nu-ţi pese; dimpo- 
trivă să te bucure : imagina şi numele dumitale, legate cu opu- 
ternică senzaţie de desplăcere, au toată şansa să nu se şteargă 
din mintea, „contemporanilor“... 

Şi n'am pretenţia că am epuizat întreaga chestiune. 


DE LA „ŞEZĂTOAREA LITERARĂ“. 


La «şezătoarea literară» de la Teatrul Naţional] din Iaşi, ce 
a avut loc în sara de 26 Martie a. c. sub preşedenţia d-lui N. 
Iorga şi sub patronajul d-lui A. C. Cuza,—distinsul cugetător d. 
I. Scurtu a declarat că d. N. Iorga a creat limba rominească şi 
a lipsit puţin ca să-l glorifice pe d. A. C. Cuza ca creator al sta- 
tului romîn. Domnii N. Iorga și A. C. Cuza n'au protestat. 

Temerile noastre în ce privește „Frăția romînă“, formulate 
mai sus, s'au dovedit; justificate înnainte de a fi fost isprăvit a- 
cest articol... 

P. NICANOR & Co. 


www.dacoromanica.ro 


Cronica literară 


(„Morala“ în artă) 


Critica romină îşi poate sărbători, cu drept cuvint, un triumf bine 
meritat. Prin penele d-lor Marin Simionescu-Rimniceanu (Luceafărul, N-rele 
4 şi 5), E. Lovinescu (Viaţa literară, No, 11) şi O. Densuşianu (Viaţa nouă 
No. 4), critica romînă a dovedit încă odată că arta nu trebue să se facă 
propagatoare de morală, că artistul nu e dator să predice binele, că alta 
e estetica şi alta e etica, că artistul trebue lăsat să spună ce vrea, că arta 
se are de scop pe eu însăş ete, etc. 

Triumful e complect, cetitorul aplaudă şi se miră de mărgenirea a- 
celora, pe care d-nii Rimniceanu, Lovinescu şi Densuşianu îi combat şi-i 
distrug așa de uşor. 

D. M. Simionescu-Rimniceanu susţine că „arta naivă, intuitivă, näs- 
cută numai din necesitatea artistului de a-şi descărca inima de un prisos 
de simţire, de a cristaliza o lume de imagini, nu vrea să ştie prea mult 
de public“, idee, pe care nu pot să nu o împărtăşesc şi eu de oarece, în 
articolul Doi critici şi mai mulţi scriitori (pe care-l combate d. Rimni- 
ceanu !) am spus că: „P. Sadoveanu nu scrie pentru mimene. Un scriitor 
care se gindeşte la public, la impresia pe care are să o producă cetitori- 
lor şi deci cu atit mai mult un scriitor care se gindeşte la anumite impresii 
pe cure să le producă unui public anumit, nu e artist, nu e poet, e orator“. 

Aşa dar, domnule M. Simionescu-Rimniceanu, ne-am înţeles ? 

„in tara noastră însă, zice tot d. M. Simionescu-Riîmniceanu, critica 
modernă n'a ajuns să recunoască arta în sine drept satisfacerea unui scop, 
ci ea o scoboară punind'o în serviciul moralei, ca să ilustreze preceptele 
morale....“, lucru pe care dacă îl face cineva din „critica modernă“, nu pot 
decit să mă ridic în contra-i alăturea cu d. M. Simionescu-Rimniceanu, 
mai ales că mam ridicat—iarăşi—înnaintea sa, în acelaş articol pe care 
d-sa îl combate: 

„D. Sadoveanu, am spus, dacă e cu adevărat poet, şi s“, este un 
soliloc, un om care crează o operă de artă concentrindu-şi atenţia la un 
aspect al vieţii, la o problemă a vieţii—la un subiect—şi nu la un public 
pe care să-l impresioneze într'un anumit fel. Idealul său trebue să fie 
creaţiunea şi nu propagarea unor conceptii asupra vieţii“. 

D. M. Simionescu-Rimniceanu combate foarte bine păreri pe care nu 
le-a susţinut nimene. D-sa comite o ignoratio elenchi. 


www.dacoromanica.ro 


CRONICA LITERARA 303 


D. E. Lovinescu triumfează, nu mai greu, întrebind pe închipuiţii 
adversari ai „artei pure“, cum rămîn cu chestia „moralei in urtă“ față cn 
statuia lui Ammannati din Florenţa, în care Jupiter şi Leda sint reprezen- 
taţi „in momentul beţiei supreme“... D. Lovinescu e într'un moment de o 
supremă ignoratio elenchi... „Betia supremă“ nu e nici murală nici imorală, 
nu numui în artă, dar şi în realitate. Şi, cind vom vedea mai jos—Dum- 
nezeule ! pentru a suta oară!—că nu moralitatea sau imoralitatea faptului 
din opera de artă constitue moralitatea sau imoralitatea operei ci--e plic- 
ticos a repeta la infinit toate acestea! —atitudinea artistului față cu faptul, 
va vâdea d. Lovinescu că a comis o ignoratio elenchi cn două etaje. 

Incaltea d. Ovid Densușianu—într'un articol „ceva cam prea... abstract“, 
cum ar zice admiratorul său d. Bărbulescu—nu mai face multă discuţie, ci 
se ridică cu toată vigoarea împotriva „profanatorilor artei care, în inchi- 
puirea lor, au crezut că numai o singură formulă estetică poate corespunde 
idealului de cultură de azi—formula „artei cu tendinţe“—şi, exclamă d-sa : 
„nu este aceasta menirea artei, nu este rolul ei să se facă armă de cam- 
panie, să apere anumite cauze, anumite idei, clase sociale. Arta nu e făcută 
pentru pledoarii, nici pentru recbizitorii...* 

— Nu, domnule Densuşianu, te enervezi degeaba. Fii liniştit, nimene 
n'o susține... 


* 


Porniţi pe această cale, criticii noştri triumfează aşa de uşor, aşa de 
uşor, încît mă mir cum de chiar uşurinţa triumfului nu i-a pus pe ginduri 
şi nu i-a făcut ceva mai prudenți. 

Cetiţi articolul d-lui Lovinescu şi vedeţi cum nu mai poate de sa- 
tisfacție din cauza statuei. 

lar d. Rimniceanu ne întreabă, nu fără oarecare milă pentru noi, să-i 
răspundem unde e propaganda morală în sonatele lui Beethoven și în arta 
arhitectonică. Şi, pretinzînd că noi am susținea că teoriile emise de eroii 
lui Gorki sint teoriile lui Gorki, triumfă iarăş foarte uşor, doclrinizindu-ne 
că acele teorii ale personajelor n'au alt scop decit să caracterizeze felul 
de a fi al acelor personaje—ceea ce nu poate fi altfel, sintem de per- 
fect acord. 

* 


S'o luăm sistematic. Şi să începem—nu e vina noustră—cu banalitáți. 

Imaginile sint oglindirea lumii din afară în noi, însă din cauza apa- 
ratului aperceptor deosebit dela om la om, imaginile venite de la acelaş 
obiect, vor fi deosebite dela un om la aitul, în cazul nostru, de la un artist 
la altul. Aceastu e prima cauză a personalităţii artistului. Dar aceste ima- 
gini nu se depun pe o placă moartă, ci pe una care reacţionează, care răs- 
punde, care trimite sonoritatea ei,„—care apreciază obiectul ce a produs 
imaginea ; aceasta este starea afectivă corespunzătoare, sentimentul. A- 
ceasta este a doua cauză a personalității '). 


1) Nu am de gind aici să fac psichologia artistutui, de aceea mă 
mărginesc numai la factorii elementari ai producţiei artistice, neglijind pe 
ceilalți—concepţia poetului asupra lumii, ete.—a căror analiză ar lamuri şi 
mai mult şi mai bine ceea ce voim să înţelegem noi prin „tendenţionismul“* 
artei. Vom face-o altă dată. 


www.dacoromanica.ro 


304 VIAŢA ROMÎNEASCA 





Cind analizez sufletul unui poet sau opera sa—sint acelas lucru-—- 
analizez felul imaginilor sale, felul săi special de a reproduce Jumea din 
afară şi felul său special de a răspunde la această lume, de a reacţiona 
faţă cu ea, de a o aprecia. 

Primul fel, reproducerea lumii, nu ne inleresează direct în chestia 
de faţă—intru cit ne interesează, îl vom trata allă dată. 

Apreciurea lumii diu afară, sentimentul fata cu materia tratată în 
opera sa, atitudinea scriitorului, aceasta ue interesează aici. 

Are sau nu scriitorul o atitudine față cu opera sa? Cu alte cuvinte, 
apreciază sau nu scriitorul? Are simpatie sau nu scriitorul pentru perso- 
najele şi faptele din opera sa? Are Go'ki—fiindcă a fost vorba de el— 
simpatie sau antipatie, milă sau plăcere, sau și indiferenţă (şi asta e o a- 
titudine : e nepăsare) pentru personajele sale, pentru vițiile lor, pentru so- 
ferinţele lor, pentru năzuințele lor ? In opera lui Beethoven este sau nu 
sentiment pentru natura pe care o cîntă ? Noaptea îi produce tristeţă, me- 
lancolie, veselie sau ce? 

Vă rog să băgaţi biue de samă: e vorba de constatare, nu de ideal. 
E vorba de ceea ce este, nu de ceea ce trebue să fie. 

Noi susţinem că artistul are o atitudine în faţa vieții, —a operei sale; 
nu susţinem că trebue să aibă. Dacă sufletul omenesc ar îi construit altfel, 
dacă artistul nar avea preferințe sale, am constata lucrul, cum constatăm 
că în orînduirea constelaţiilor cereşti nu se zăreşte nici o intenţie, nici 
o significaţie,.... 

Această atitudine, apretiare, e ceea ce se chiama „tendinţă“ in artă 
şi circumstanţa atenuantă a adversarilor noștri e că acest cuvint prea 
știrneşte ideea de urmărire conştientă a unui scop—de unde şi confunda- 
rea lui cu teza, în contra căreia am protestat de atitea ori ?). 

Noi nu sintem în contra „artei pentru artă“ şi pentru „arta cu 
tendinţi“. Noi susţinen că nu există „artă pentru artă“, că orice artă e 
tendențioasă °). 

Incă odată, nu e chestie de dorinţă, de ideal, e o pură chestie 
de constatare. 

* 


Şi cînd d. M. Simionescu-Rimniceanu triumfa cu muzica şi arhitec- 
tura, triunfa prea uşor. Muzica este arta cea mai tendențioasă, pentrucă 
muzica este arta cea mai afectivă. In muzică apretiarea, atitudinea artis- 


1) Am protestat poate prea mult; am fost poate prea tranşanţi chiar, 
căci sînt o mulţime de opere artistice omeneşti dintre cele mai nari, care 
au fost concepute de autorii lor cu gindul anume de a ilustra o concepţie 
asupra vieţii, —adică în mod tezist... Dar, de sigur, tezismul nu şi-l poate 
permite decit un mare artist. Numai un mare artist, punindu-şi anume o 
teză, nu va cădea in declamaţie, în oratorie..... 

2) La „Şezătoarea literară“ ţinută în laşi în sara de 26 Martie, d. Iorga, 
manifestindu-și o justă aversiune împotriva unui anumit fel de literatură, 
a caracterizat'o ca „artă pentru artă“. Dacă expresiunea nu e figurată, a- 
tunci nu e justă: acea artă nu e „artă pentru artă“—aşa ceva, am spus 
mai sus, nu există,—acea artă e foarte tendenţiousă, ea exprimă nepăsarea 
față cu marile idealuri ale omenirii—la noi, în faza actuală, aceste idealuri 
trebue să aibă nuanța poporanistă—exprimă, dacă mi se primeşte envine 
tul, o lene morală... o ideulizare a lipsei de ideal. 


www.dacoromanica.ro 


CRONICA LITERARA 305 





tului faţă cu lumea e izbitor de manifestă; dacă în pictură, de pildă, re- 
producerea lumii din afară covirşuşte mult elementul apyeciator, în muzică 
acest element covirşeşte pe celălalt. 

Arhitectura! De sigur că d. M. Simionescu-Rimniceanu a văzut domul 
Sf. Ştefan din Viena, a intrut în el şi a fost coprins de acel sentiment te- 
ribil, aşa de bine exprimat de Heine în „Şcoala romantică“ şi n'a putut 
d. M. Simionescu-Rimniceanu să nu se gindească la concepția şi sentimentul 
acelor medievali, care lau conceput şi construit, la atitudinea lor, la ten- 
dinja lor! Şi, dacă a văzut şi domul din Milano, n'a putut să nu constate 
că acei care l'au conceput şi construit, nu mai aveau acea spaimă şi acea 
umilire ca aceia care au conceput pe Sf. Stefan din Viena, cu alte cuvinte 
aveau altă atitudine, alte tendinți. 

Şi, dacă pe d. M. Simionescu-Rimniceanu l'a impresionat în bine 
(ertaţi-mi vulgaritulea expresiei, o pun cu scop) domul dela Viena şi cel 
de la Milano, n'u putut să nu-l impresioneze în rău „palatul“ cutărui par- 
venit de pe Bulevardul Colțea, care şi-a trădat, prin împopoţonări ridicole, 
concepţia şi sentimentul său faţă cu viața... 


* 


Şi cu asta, trecem la altă chestie. 

La chestia de ideal—abia acuma lu chestia de ideal... 

Mă voiu repeta. 

Maupassant, în Yvette, scrisă cu marele său talent, tiiumfeuză îm- 
preună cu eroul — un gomos — care seduce pe o fată nevinovată, fo- 
losindu-se de o suresciture a acestia. Acelaş Maupassant aiurea (am 
uitat numele nuvelei, poate Le Port) se îngrozeşte de incestul, fără voe, al 
unui marinar şi al surorii sale. Mai imoral fapt decit un incest nu se 
poate, dar mai morali nuvelă ca aceea nu se poate— şi Maupassant nu 
face morală, nu predică nimic, e de un realism, de o obiectivitate—tu- 
noscuta su obiectivitate. Dar..... apreciarea faptului se simte: ne umplem de 
groază şi de milă pentru acele fiinţe omeneşti, care, din cauza unor teri- 
bile imprejurări, ajung la acel păcat... Am răspuns şi d-lui Lovinescu: 
dacă „beţia supremă“ ar fi un păcat, o fapta imorală şi dacu artistul ar 
uplauda fapta imorală, opera sa ar fi imorală. Artistul ar fi cinic, criticul 
care lar aplauda ar fi şi el cinic. Are un gust mediocru d. Lovinescu pen- 
tru „morala în artă“? Il priveşte... 

In rezumat: scriitor fara tendinţi nu se poate, căci scriitor absent 
faţă cu opera sa nu se poate. Şi, neputind fi absent, nu poate să nu-şi ma- 
nitesteze upreciurea sa, atitudinea sa.—Că mie, cetitor, îmi place cutare 
atiludine—mila pentru fata sedusă—şi-mi displace cutare—bucuria pentru 
seducereu €i—, asta e chestie de ideal, şi nimene nu mă poate combate 
aici. Aici, în adevăr, concepțiile sint ireductibile : nu poţi pe nimene con- 
vinge că i-i foame ori frig, dacă e sătul ori moare de căldură. 

Şi, cînd nu pot împărtăşi bucuria autorului că fata a fost sedusă, im- 
presia estetica, mi se distruge, o repet din nou. Şi cind criticului X, care 
are o mediocră simpatie pentru „morala în artă” această impresie nu i se 
distruga, cînd, adică, se bucură cu autorul de dezonorarea îelei,—il pri- 
veşte—cu să nu spun mai mult... 


www.dacoromanica.ro 


306 VIATA ROMINEASCA 


* 


Şi nn putem renunța, şi nn vom renunţa la dreptul nostru de a ju- 
deca opera din punct de vedere al atitudinii scriitorului, al tendinţilor 
sale. Nu vom renunţa de a ne întreba, pe lingă cum reproduce lumea, şi 
cum o upreciază—fiindeă de apreciat, o apreciază cu saŭ fără voia sa. Nu 
vom renunța la dreptul nostru de a analiza, pe lingă imagini, şi senti- 
mentele scriitorului, căci poezia e şi imagini şi e şi sentimeni—şi imagi- 
nile sint în slujba sentimentului, acesta din urmă le chiamă, le asociază, 
le grupează. 

Criticul, care nu judecă atitudinea scriitorului, afectivitatea sa, idealul 
său, nu-şi face datoria. 

Şi criticul care se strădânueşte să nege existenta tendintilor—a ati- 
tudinii scriitorului—în opera de artă, o face pentrucă nn voeşte să se vor- 
bească de atitudinea seriitorului, pentrucă nu-i convine să se vorbească de 
ea. Şi nu-i convine pentrucă—este acest idealism în omenire !—„este în a- 
fară de îndoială că cel mai reacţionar critic literar nu va îndrăzni să laude 
tendinţile reacționare ale unei opere de artă şi să combată tendinţile uma- 
nitare ale altei opere de artă... Este o ipocrizie, dacă voiţi, „un omagiu 
pe care vițiul îl aduce virtuţii“, dar ipocrizia aceasta e inconştienlă, e iz- 
vorită dintr'un idealism inerent fiinţei sociale om“ (Cu prilejul foiletoanelor 
lui Caragiale de autorul articolului de față, în Noua Revistă Romină, Vol. 
3, No. 32). Şi, ne convenindu-i criticului reucţionar să se vorbească de 
tendința sau atitudinea scriitorului. declară că atitudinea aceasta... nu 
exista ! Dacă criticului reacționat nu-i convine să se vorbească, de pilda, de 
atitudinea duşmănoasă, şi deci imorală, a scriitorului faţă cu țarănimea, 
va declara pur şi siinplu că nu există tendință în artă. 

Intotdeauna cînd cuiva nu-i convine să se agite o chestie, zice că nu 
există. Evreii pretind că nu există o chestie evreiască, Ungurii pretind că 
nu există v chestie a naționalitaţilor—că aceste châstii ar fi scornite de 
antisemiți şi de naţionaliştii-iredentişti, etc. etc. 

* 

Şi, fi-vom oare acuma, după alitea explicații, înţeleși în privința sig- 
nificaţiei cuvintului „poporanism“, cu atitudine a scriitorului ? 

Poporanismul, încă şi iîn“ă odată, nu e o teorie, e un sentiment. e 
sentimentul de recunoştinţă, de simpatie şi de datorie față cu țărănimea. 

In politică, acest sentiment va indemna pe cine-va să lupte pentru 
revendicări politice şi economice. 

In chestii culturale, îl va îndemna să se jertfească pentru cultivarea 
țărănimii. 

In literatură, „poporanismul“ va însemna atitudinea de simpatie a 
scriitorului fatu cu clasa ţuraneasci—atita tot. 

Sa fim bine înteleşi. 

Poporanismul ca „tendinţă“ nu însemnează să iai subiecte numai de 
cît din popor, nu însemnează să scrii spre a fi înțeles de popor. nu îustin- 
nează a scrie în liinba poporului, nu însemnează a scobori creaţiunea ar- 
tistică la nivelul poporulni, prin procedeul popular. 

Şi nici poporanismul ca chestie de structură sufletească a artistului 


CRONICA LITERARA 307 





(romînizarea sufletului său) nu însemnează cele de mai sus. Dar chestia 
care ne preocupă e poporanismul ca atitudine. 

Să revenim la el. Dacă, de pildă, atitudinea de antipatie pentru rău 
o vom numi cu un nume general: atitudine morală, atitudinea morală de 
antipatie pentru lipitorile satului o vom numi cu un nume special: popo- 
vanistă, căci implică atitudinea de simpatie pentru țărănime. Această ati- 
tudine nu o putem găsi şi cere de cil numai in operele unde e vorba des- 
pre fărânime saù despre acele clase, care stau în antagonism cu ea—aiurea 
nu poale fi şi nici n'o cerem. Dar pretutindene cerem scriitorului o atitu- 
dine de om superior şi civilizat, răminind ca, dacă n'o are, să-i constatăm 
talentul, dacă-l are. 

Şi, ca să fiu mai inteles, să dau exemple, ca să conving pe „advei- 
sari“. Mai întăiu îi rog să cetească Yvette de Maupassant şi să declare dacă 
această admirabilă nuvelă, ca talent, nu le va produce o vie desplăcere, o 
durere morală. li rog s'o cetească.... 

Acum să imaginăm că în locul lui Niţă Mindrea, vătaf care terori- 
zează satul, ar fi vătaful unui arenduş evreu, evreu el însuşi, numit Ghidale... 
Nu veţi simți, dumneavoastră, untisemiţi, o vie desplăcere faţă cu simpatia 
autorului pentru vătaful Ghidale? Veţi admira pentru că nuvela va fi scrisă 
bine, dacă va fi scrisă bine? Şi, dacă vătaful nu e Evreu şi nu e reprezen- 
tantul unui arendaş evreu şi nu se numeşte Ghidale, ci Niţă Mindrea, in- 
cetează contrustul neestetic între fondul operei şi atitudinea scriitorului ? 

Dar imuginaţi-vă—să fim drastici, poate veti înţelege—imaginali-vă 
pe Balzac, cu geniul său extraordinar, zugrăvind genial un incest în toată 
cruzimea lui, fără ca autorul să vibreze de dezgust. şi ură, ci, din contra, ma- 
nifestindu-şi toată simpatia sa pentru eroi, şi spnneti, v'ar păsa uşa de pu- 
țin de „morala in artă“? 

Imaginaţi-vă pe un scriitor zugrăvind, cu geniu şi cu simpatie peniru 
jandarmi. o scenă de bestialitate cum se petrec multe în Rusia în vremea 
de faţă, şi spuneti: v'ar importa aşa de puţin „morala în artă ?* 

Aţi cetit Rîsul rog de L. Andreef? Dar imaginaţi-vă că în loc de 
spaima şi mila, de care e cuprins autorul în fata chinurilor fără nume ale 
soldaților ruşi şi a nebuniei doctorului şi a eroului, şi-ar manifesta o sata- 
nică satisfacţie faţă ru suferinţa zugrăvită şi ur face haz de cei nebuni, şi 
spuneţi: v'ar păsa aşa de puțin de „morala în arta“? 

A, cind atitudinea anti-sociali, imorală a scriitorului ar ajunge la 
acest grad—a ajuns la unia; meditaţi bine; pentru ce vă ridicaţi împotriva 
literaturii decadente frunceze?—atunci v'aţi sfii, nu-i uşa, ați începe să cu- 
geiaţi putin şi la acea „morală în artă,“ în jurul căreia acuma faceţi ghi- 
duşii şi citați anecdote! 

Imoralitatea atitudinii vă scapă, ciud nu e aşa de strigătuare, ori 
dacă nu vă scapă, vă permileți s'o tăceţi,—şi faceţi teorii despre „arta care 
se vreu pe ea insăşi“ şi care este „luminală de soarele frumosului“?,.. 

Vorbe, vorbe, „cuvinte care nu se înţeleg“, cum mărturiseşte d. O 
Densuşianu... 


G. I. 


Cronica ştiinţifică 


BIOLOGIE. 


Determinarea Sezului.—la cronica din numărul precedent al acestei 
Reviste, am arătat cum s'a reuşit a se provoca experimental dezvoltarea 
oului fără intervenția spermatozoidului, adică fără iutervenția săminţei bär- 
băteşti, şi am conchis că, atunci cind acele experienţe vor putea reuşi să 
crească pănă la adult larvele ezite din dezvoltarea oului pus în acele con- 
diţii, se va putea vedea maï lămurit care e rolul anumit al oului şi al 
sperinatozoidulul în fenomenul aşa de important al dezvoltărei ființelor 
viețuitoare. 

De reuşita complectă a acestor experiențe e slrins legată şi discuţia 
problemei sexului, a eredității şi a altor probleme biologice tot aşa de im- 
portante. 

In eronica de faţă nu mă voiu ocupa decit de problema determină- 
rii sexului, problemă care a intrigat foarte mult pe oamenii de ştiinţă din 
toate timpurile. 

In adevăr, cine nu e curios să-şi poată da un răspuns la întrebări 
ca acestea: De ce unii indivizi, fie plante sau animale, se nase de sex 
bărbătesc şi alţii de sex femeesc ? Şi mai mult, de ce din doi copii gemeni 
d. ex., unul e de sex bărbătesc şi altul desex femeesc ? 

Răspunsurile ce s'au dat în timpurile vechi, mai cu seamă de filosofi 
şi medici, uefiiud bazate pe observaţii ştiinţifice, mau nici o valoare în 
discuția acestei probleme. 

Deubea la începutul epocei actuale a cercetărilor experimentale în 
domeniul biologiei s'a emis o părere mai conforină cu metoadele ştiinţifice, 
susţinindu-se de cătră Thury şi Dussing că „Starea de maturilate a pro- 
ductelor sexuale (a oului și spermatozoidului) au o influenţă precumpăni- 
toare în determinarea sexului“, 

Azi problema determinării sexului, cu toate problemele importante 
de biologie, a întrat şi ea în faza cercetarilor experimentale. 

Se ştie cit sgomot s'a făcut, acum ciţi-va ani, în jurul comunicărei 
profesorului Schenk din Viena (Metoda mea pentru determinarea sexului), 
comunicare făcută la al 5-lea Congres internațional de Zoologie.—Neavind 
la îndămină acea comuuicară dau aci un mic rezumat făcut de profesorul 
L. Cuénot în l'Année Biologique din 1902.—După Schenk, „oul e determi- 
nai ca bărbat sau ca femee chiar în ovar prin chimizmul general al mamei, 


www.dacoromanica.ro 


CRONICA STIINTIFICA 309 








tatăl neavind prin urmare nici o influenţă. (Prin chimizm general se înţă- 
lege compoziţia chimică generală a corpului în un moment dat, compozi- 
ție rezultată mai cu seamă din genul de hrană a individului). Oul e deter- 
minat cu parte femecască, cînd organizmul primeşte ca alimente hidruţi de 
carbon adică substanțe zăhărouse, făinoase ete., mai mulţi de cit consumă; 
cea ca se puute cunozşte dacă găsim în urină o cantitate oare:care de za- 
har care n'a fost complect întrebuințată de organizin. Oul e determinat cu 
parte bărbătească cind organizinul consumă mai mult substanţe albumino- 
ide, cea ce se cunoaşte iarăşi ducă găsim în urină o cantitate mai mare 
de uraţi şi de uree. 

„Ciad o femee doreşte să aibă un băet. trebue mai întăiu să-i anali- 
zăm urina peutru a şti cantitatea de zahar sau de azot ce ea conţine. După 
acea feineea e supusă la un regim alimentar ușa fel ca substantele albu- 
minoide din corp să fie foarte mult mărite iar acele ale hidraţilor de carbon 
micşorate pe cit posibil; facem în urmă o novă analiză a urinei şi dacă 
constatăin că cantitatea de azot din urină a fost mărita în mod simtitor. 
pulem fi siguri că chimizmul mamei a tost schimbat şi că prin nrmare 
onle din ovar vor fi determinate ca parte bărbătească“. 

Profesorul Schenk expune îu urmă şi un tratament ul sau special, 
care ar trebui aplivat în determinarea sexului. Il transcriu aci mai mult 
cemo siinplă curiozilate, de oare-ce medicii nu i-au dat o iinportanță prac- 
tică îusemnată. După el „tratamentul destinat pentru a provoca mărirea 
combustiunei azotoase consistă fie într'o hrauă specială, fie în băi reci cn ma- 
saje, fie în a înghiţi pastile făcute cu extract de ovar sau de glanda tiro- 
idä. Acest tratament trebue să fie inceput cu două sau trei luni înainte de 
epoca cînd femeea va avea raporturi sexuale şi continuat două luni după, 
pănă în momentul cînd, prin absența celor două epoce menstruale, sintem 
aproape siguri că oul e fecundat. Cind chimizinul mamei a fost modificat 
prin tratament în senzul iudicat mai sus, putem să ne aşteptăm la o naş- 
tere masculină“.—]n urma acestui tratament, el raportează : „că din 19 per- 
soane tratate prin metoda sa, 15 au avut un băiat, după cum doreau, iar 
3 au avut un astfel de chimizm că ori-ce tratament a fost inutil şi în fine 
una a rămas sterilă“. Asemenea experiențe au fost făcute de Schenk şi cu 
epuri şi cu cobai, obţinind aceleaşi rezultate. 

De la comunicarea profesorului Schenk şi pănă azi s'au făcut o se- 
rie numeroasă de cercetări care au dat rezultate surprinzător de contradic- 
torii unele faţă de altele ; cea-ce probează desigur că problema determinărei 
sexului e mult mai complexă de cit s'ar crede. 

In urma tuluror acestor cercetări, problema aceasta s'ar putea pune 
azi sub forma a două întrebări şi auume : Sexul este el determinat deja de mai 
înainte în ou sub influenţa sau fâră influenţa condițiilor externe ca hrana, 
temperatura, secrețiuni de glande speciale etc. sau e determinat în tiin- 
pul dezvoltărei onlui sub influența condiţiilor externe ? 

Confurm experiențelor lui Schenk, ar rezulta că sexul e determinat 
in oul din ovar sub influenţa condiţiilor de hrană şi de temperatură indi- 
cate de el, dar iată că Beard, în urma observaţiilor făcute la unii peşti, 
susține că determinarea sexului e preparată deja mult mai înainte, adică în 
celulele germinale din care au provenit vule. Tot astfel şi Ranber e de 


8 


310 VIAŢA ROMÎNEASCA 





părcre că sexul e determinat deja în ovar şi că nici feeundaţia nici brana 
extra-uterină a embrionului mau vr'o influenţă precumpănitoare în deter- 
minarea sexului.—Pe de altă parte, influenţa spermatozoidului în actul fe- 
cundaţiei ar fi după Weisman o cauză determinantă a sexului; aşu lucră- 
toarele din o colonie de albine ar proveni din ouă fecundate, iar trintorii 
din ouă care se dezvolta partenogenetic adică nefecundate. Faptul acesta 
s'a demonstrat de alţii experimental, tăindu-se aripele matcei, prin urmare 
luindu-i-se posibilitatea de a fi fecundaiă, în sborul nuplial, de barbat. 

Voinov, găsind la unele specii de fluturi donă forma de spermaln- 
zoizi, e de părere ca faptul acesta ar pulea fi general la toate animalele 
şi că ar putea juca un rol în determinarea sexului; adică că oule fecun- 
date de nne din cele două forme ar da bărbaţi, iar acele fecundate de cea- 
l-altă formă ar da femele. 

S'au mai emis şi alte păreri, bazate pe cercetări mai amănunțite de 
structura intimă a oului şi a spermatozoidului, dar acele fiind prea speci- 
ale, es din cadrul acestei Reviste şi nici nar aduce argumente mai hotă- 
ritoare în rezolvarea primei întrebări puse ducă sexul e determinat deja 
în ovar. 

Rămîne acum de discutat a doua întrebare pusă deja: dacă sexul e 
determinat de condiţiile de hrană mult mai tirziu, adică după ce oul, să- 
virşindu-şi primele lui faze de dezvoltare, a ajuns chiar pănă lu faza lar- 
vară sau embrionară. 

In acest sens avem iurăşi o serie de experiente asupra diferitelor 
animale şi chiar asupra plantelor. 

Aşa, Yung a făcut o serie de experiențe în condiţii nai mult san mai 
puţin perfecte prin care arată că hrana are o influenţă netăgăduită asupra 
determinării sexului. El a experimentat asupra larvelor de brouşte. La uu 
grup 100 de larve, hrenite abundent mai cu seamă cu carne de broască, 
obține pănă la 90 de femele şi 8 barbaţi, iar la uu alt grup de 100 de larve 
hrănite prost cu brană vegetală obţine numai 57 femele şi restul de 43 
sint bărbați. 

Tot în acest senz pledează şi rezultatul experientelor D-nei Tréat, 
făcute asupra omizilor de fluturi şi acele ale D-lor Laurent şi Molliard, 
făcute asupra plantelor. 

In anii din urmă insă profesorul L. Cuenot, verificind, prin propriile 
sale experienţe, rezultatele obţinute de predecesorii lui, ujunge la concluzii 
cu totul opuse. 

In adevăr, Cuânot, hrănind omizi de fluturi, larve de muște şi larve 
de broască cu hrană abondentă, variind şi temperatura, obline la 10) a- 
proape acelaş număr de femele, ca şi de barbaţi.—-Aşa dar, după el, hrana 
ware nici o influentă în determinarea sexului; „sexul fiind determinat deja 
în oul expulzat din corpul mamei şi fără îndoială determinat ìn ovar ehiar 
înainte de a fi fecundat.“—Experienţe analoage au fost repetate de el la 
paseri şi mamifere, obţinind aceleași rezultate, 

După cum vedem dar, rezultatele obţinute de diferiții experimenta- 
tori sînt foarte diferite unele de altele, Dacă admitem că aceste experienţe 
au fost făcute cu toată rigoarea şi conştiinţiozitatea posibilă, cauzele deo- 
sebirilor de rezultate trebue să fie căutate în altă parte. Pănă atunci însă 
conchidem, +ă e posibil ca sexul să fie determinat deja în ovar, e posibil 


www.dacoromanica.ro 


CRONICA STIINTIFICA 314 











iarăşi ca el să fie determinat îu timpul dezvoltării oului şi chiar a em- 
brionului sub influenţa diferitelor condiţii externe. Aşa de ex. în cazul 
«ind de la aceaşi femelă de şoarece avem mai mulţi pui de sex diferit, e 
posibil ca sexul lor să fi fost deterininat sau de ovar sau în timpul gestaţiei 
admiţind că în acest din urmă caz condiţiile de hrană au fost diferite în' 
diferitele puncte ale utevusului maternel 

Cazul copiilor gemeni de la om ne pune iarăşi în alternativa dea admite 
o părere sau ulta.--Așa, e admis de majoritatea embriologilor că „gemenii a- 
devaraţi sint de obiceiu născuţi diu cele două jumătăţi care au rezullat din 
prima diviziune a oului şi că ei fiind perfect asămănători sint de obiceiu şi 
de acelaş sex“. Ei bine, în acest caz, nu putem adinite de cıt că sexul lor 
a fost determinat din ou. Cind însă gemenii au rezultat din duuă ouă di- 
ferite, ei pot fi deosebiți și ca sex, şi în acest caz putem admite şi păre: 
rea că sexul lor s'ar fi putut determina şi în momentul gestatiei, fie prin 
natura oului fie prin condiţiile diferite de hrană sau altele în cele două 
puncte difeiile ale uterusului maternel unde ouale s'au fixat în momentul 
«oboririi lor din orar. 

Pentru moment dur, neputind trage nici o concluzie sigură şi pre- 
«isă, problema determinării sexului răinine in suspensiune pănă cind cer: 
«etările viitoare vor pune în evidenţă factori noi de observare şi de ex: 
perimentare. 

Desigur, cauzele determinării sexului sînt mulliple şi mult mai com- 
plexe de cit sar crede la priima vedere şi variază nu numai de la 
clasă la clasă de animale dar şi de lu specie lu specie și poate şi de la 
individ la individ. 

P. B. 


* 
* * 


CHIMIE. 

Prepararca artificială a azotaţilor. Agricultura şi industria întrebu: 
ințează cantităţi colosale de azoţaţi în diferite scopuri; aşa, azolatul de so- 
diu, pe lingă că serveşte ca îngrăşăminte agricolă, mai este întrebuințat la 
fabricarea diferitelor prafuri de puşcă. În Chili sa găsesc cantităţi enorme 
de uzotal de sodiu şi de aceia s'a dat substantei acesteia numele de Sal- 
petru de Chili; în fie-care an se exportă din aceaslă ţară 1,5 milioane dé 
tone de substanță, în valoare de 450 milioane de franci. Intrebuinţarea 
crescindă a acestui product a avut de efect o ridicare continuă a preţului 
iui. Se impunea atunci căutarea unui procedeu, de fabricare a uzotaţilor, fie 
din azotul atmosferic, fie din resturi animale. Problema aceasta a fost 
resolvită pe două căi deosebite, a căror descriere face ubiectul notițe: de 
fata. 

Să Procedeul norvegian. Birkeland, prufesor la Cristiania şi Eyde, in- 
giner, au realisat transformarea azotului atinosferic în azolaţi, schimbind 
«orpul acesta mai întâi în acid azotic. Ei au aratat că supunind unui arc 
voltaic special, un amestic de azot şi oxigen, acestea se combină ; trecînd 
productele resultate prin apă, ele se transformă în acid azotic şi azotos şi 
în urma unui tratament cu calea: se obține azotatul şi azotitul de calciu. 
Ultimele producte pot fi de-a dreptul întrebuințate ca îngrăşăminte agricolă 
şi înlocuesc cu succes azutatul de sodiu. Tot din ele se poate obținea azo- 
zitul de sodiu, rare este mult întrebuințat la fabricarea coloranților. O fa- 


www.dacoromanica.ro 


312 VIATA ROMÎNEASCA 








brică de azotați după acest principiu funcționează la Notodden în Norve- 
gia; În această localitate este o cădere de apă de 30000 cai putere. Ener- 
gia acestei căderi dă electricitatea întrebuințată în fabrică (Revue générale 
des sciences pures et appliquées 15 Februar 1906). 

Procedeul francez. Aproape totalitatea azotuţilor întrebuințaţi în 
Franţa, este adusă di: America. Dacă la un moment această ţară sur găsi 
isolută şi n'ar mai putea importa azotatul de sodiu american, apararea ei 
ar fi slăbită; este deci o chestiune vitală pentru Franţa, creurea unor fa- 
brici de azotaţi. Miinta şi Lainé au imitat procedeul, care a dat loc lu de- 
pozitele imense de azotaţi din natură; producerea lor este opera bacteri- 
ilor, cari transformă azotul din materiile organice din pămînt ori chiar a- 
zotul liber, în azotaţi. Dacă se amustică săruri amoniacale ori materii or- 
ganice cu pămiut şi dacă acest pămint este necontenit frămintat prin sa- 
pare, acţiunea oxidantă a bacteriilor este accelerată în proporţie necunos- 
cută până acum, aşa ci se poate obținea în fie-care an cite 1200000 kgr. 
de azotat de potasiu pe hectar. Fabrice de silistră sau nitriere, au functi- 
onat şi în vremuri nu tocinai îndepărtate de noi ; nitrierile de cari vorbim 
aici, dau mai repede cantități cu mult mai mari de azotați decit nitrierile 
vechi. (Comptes-rendus de Academie, CXLI). 

Dr. P. BOGDAN 


Cronica Medicală 


(Pentru ce medicul rural nu-şi poate face datoria). 





În toate ramurile activităţii noastre intelectuale suntem, cu rari es- 
cepţiuni, un fel de diletanţi.  Romînul, înțeleg pe cel din oraşe, se naşte 
nu numai poet, dar or-ce vrea: om politic—mai ales om politic—literat, 
critic, om de ştiinţă in or-ce direcţiunv şi cu o competinţă universală ; e des- 
tul să citească o gazetă, mai rar cite o revistă —şi iluziunea unei culturi ge- 
nerale e gata. Dar, ceea ce e maigrav, suntem diletanţi in propriul nostru 
meşteşug: cei mai mulţi oameni politici, bunioară, cred că rostul lor este 
să se plictisească unii pe alţii şi să se succeadăla intrebuinţarea după plac 
a fondurilor publice, fără altă obligaţiune, fără altă directivă. Chiar în 
meşteșugurile cu caracter mai mult ştiinţific se constată, cu escepţiuni bine 
înțeles, aceiaşi lipsă de seriosltate. 

Medicinistul în genere— pentru-că de el ne ocupăm în special şi-l cu- 
noaştem mai bine--caută rar să adincească cestiunile studiate, caută rar 
să se convingă singur de adevărurile pe cari le citeşte sau le aude şi nu 
este meserie care să aibă mai multă nevoe de convingeri şi mui ales de 
metodă ştiinţifică în căpătarea acestora. Pentru medic, fie-care bolnav este 
o problemă de dezlegat, o măsură dv igienă—soluţiunea unei probleme mai 
largi, etc. Aceste probleme reclamă mai întâi un spirit de observaţiune 
bine dezvoltat, ca să poată culege cit mai multe elemente necesare, un fond 
cit mai mare de cunoştinţe solid stabilite pentru legarea elementelor adu- 
nate, comparatiuneu şi clasarea lor şi cultura logiră necesară peutru ca 
dezlegarea să fie urinarea naturală a acestor constatări. Toată viața lui, 
inedicul trebue să proceadă după această metoda ştiinţifică iu exerciţiul 
profesiunii sale, trebue, prin urmare, încă de la începutul studiilor să fie 
deprins cu această metodă. 

Ce se întimplă, insă, în realitate? In cele mai multe cazuri este o 
lipsă aproape complectă de simţ, de observațiune, un stoc mai mult sau mai 
puţin mare de cunoştinţi ameţite, neadincite, nesistematizate, care scade în 
fie-care an, fiind fost învățate pe din afară şi păstrate numai în memorie 
şi o prăpastie între aceste cunoştinţe şi ceea ce am putea numi aplicaţi- 
unea lor practică, participarea lor lu formarea unei judecăţi. 

Exemple aş putea înşira multe, mă voiu snărgini numai la cite unul 
caracteristic pentru fie-care dèu hpsurile menţionate. 

Cu vre-o 10 ani în urmă treceam un concurs pentru o catedră univer- 


www.dacoromanica.ro 


314 VIAȚA ROMINEASCA 


sitară şi ni se dase ca probă practică un copil bolnav, la care elementele 
tabloului morbid nn se asemănau cu cele obişnuite şi impuneau o altă des” 
legare de cit cea descrisă în asemenea cazuri în cărţile clasice de atunci. 
Unul din concurenţi—eram trei—arată, cu oare-care timiditate, unele ele- 
mente cari nu intrau în tabloul clusic, celălalt le găseşte po toute tipice ca 
în capitolul din carte şi scoate cu mnlt brio dezlegarea obişnuită, care—e 
de prisos să mai spun—fusese admisă mai înnainte şi de comisiunea exa- 
minătoare. Mai tirziu am fost surprins de importanta mică ce su dă dez- 
voltării simțului de observaţiune în educaţiunoa viitorilor oameni de ști 
ință. Zilnice am asistat şi asist Ja probe practice la cari nu se dă un caz 
practic: un bolnav, un organ bolnav, un product patologie, ete. ri se spune 
candidatului—pentru proba de medicină legală bunioară—,„fă-mi actul me- 
dico-legal al unui sinucis prin înnecare“. Tinărul dă drumul imaginaţiei, 
inventează o dramă de dragoste sau de mizerie, după temperament, şi serie 
o coinpozilie literară mai mult sau mai puțin rea pe care o critică apoi 
examinatorul. Cu o ast-fel de preparaţiune se înțelege de ce mai tirziu» 
cînd i se cere o constatare reală, trimite o descriere închipuită a organelor 
pe cari nu le-a văzut şi a celor pe cari le-u văzut; aşa se explică de ce 
expertizele, coniraexpertizele şi supraexpertizele nu se mai potrivesc. 

Jn ceea ce priveşte cunoștințele teoretice nu stăm cu mult mai bine. 
Nu mai vorbim de examene, de concursuri, la cari se răspunde cu o tu- 
şirare de termeni technici fără înteles precis pentru cei cari Je întrebuin- 
tază, dar să dau un fapt petrecut într'o societate savantă. Se aduse un 
bolnav care avea turburări în vorbire şi în scriere, turburări bine preci- 
zate şi puse în legătură cu anume leziuni anatomice ale creerului; se dis- 
sută mult şi aprins şi se dovedeşte... lipsa de cunoștință în capitolul res- 
pectiv al fiziologiei creerului la cei mai mulți din membrii prezenţi. Intr'o 
altă societate se aduc 2 cazuri de scarlatină, unul foarte grav şi altul 
foarte uşor, la 2 copii din aceiaşi familie; se discuta asupra cauzei acestei 
diferenţe, unii cer să se precizeze condiţiunile infectiunii, poate cantitatea 
agenților patogeni absorbiți, calea pe care s'a făcut infecţiunea, boalele an- 
terioare ale celor 2 copii, starea lor de osteneala, etc., maiorilatea însă se 
declară mulţumită cu explicaţiunea că diferinţa observată era datorilă di- 
ferinței de teren, pe care o dedusese, se înțelege, din diferința de gravi- 
tate a celor 2 cazuri.—Şi aci direcţiunea greşită începe din şcoală. Mulţi 
profesori insistă Ja cursurile lor asupra detaliilor, dar ca examinatori sunt 
mulţumiţi cu cîte un nume propriu, cu numele unei reacţiuni, ai unui 
simptom, pe care candidatul l-a învăţat dintr'un rezumat oare care, fără să 
cunoască înţelesul lor, pentru-că sunt rare inieligeaţele cari cercetează din 
impulsiune proprie şi nu-şi acoperă neştiinţa cu cite nu cuvint sunător. 

In ceea ce priveşte trecerea du la aceste cunoştinţe teorelice, multe, 
puţine, la aplicaţiunea lor într'un caz dat, voiu cita exemplul unui consiliu 
de igienă al unui oraş mare, care hotărăşte, pentrn a combate o epidemie 
de cori, dezinfecţiunea localurilor de şcoală, lăsind şcoalel deschise, cind 
se ştie că microbul acestei boule—necunoscut încă—trăeşte numai o oră, 
mult două, afară din corpul omului şi se transmite aproape totdeauna de 
la un copil la allul.—Şi în această direcţiune este o lipsă mare de atenți- 
une din partea educatorilor. ' 

Medicul ast-fel preparat—şi am luat anume exemple dia pătura cu 


www.dacoromanica.ro 


CRONICA MEDICALA 315 


mai multe pretenţii a corpului nostru medical—cu diletantizmul firesc Ro- 
minului, cu o complectă necunoştință a vieţii ţăranului în cele mai multe 
cazuri, este trimis să-şi facă stagiul ca medic rural. Adăogaţi la aceste 
lipsuri—ducă se poate zice--şi lipsa unui ideal mai înnalt şi vă puteţi în- 
chipui cu ce suflet ajunge medicul în atingere ev populaţiunea de care tre- 
bue să ingrijaseă. Pentru cei mai mulţi ţăranul este un sălbatic, un leneş, 
un beţiv, un iilhar sau plin de boale şi mizerie, sau un nenorocit despre 
care şade bine să se scrie, să se vorbească cu rost şi fără rost, in orice 
caz o fiinţă inferioară, căreiu-i facem un mare hatir că ne scoborim pină 
la dinsul; rar se intilnește şi concepțiunea mai largă a solidarității sociale 
şi naţionale, rar de tot simţul obligaţiunii de a servi pe aceia din a căror 
muncă suntem anume plătiţi. Se întelege de ce şi ţăranul consideră pe 
medic ca pe un străin. 

Şi, fără contestare, medicul este persoana cea mai cultă care vine 
îu contact cu săteanul şi care, după învățător, este funcţionarul rural care-şi 
face mai bine datoria, în general vorbind. 

S'a seris mult despre greutatea serviciului medicul rural, s'au publi- 
cat multe fapte ale unor medici răi ca să mai ilustrez şi eu cu exemple 
un adevăr admis de toată lunea. In rindurile ce preced am încercat să 
arăt de unde vine răul; să vedem care ar fi remediul? 

Serviciul este greu şi-i trebuese aduse îmbunătăţiri, e incontestabil ; 
dar chiar în condiţiunile actuale se poate face mult bine cind este dorul, 
vointa de a-l face —dovadă atiţi medici distinşi care și-au făcut datoria şi 
au lăsat amintiri frumoase în locurile pe unde au fost; cun, pe de altă 
parte, în situațiuni uşoure, ciud nu este dorință de a lucra ciustit, nu se 
face nimic bun şi se găsesc totdeauna explicaţiuni adinisibile. 

Şi aci, cu în toate direcţiunile aclivităței noastre sociale, este nevoe 
de o schimbare mai profundă de cit acea a legilor existente, este nuroe de 
o schimbare, de o mai bună îndrumare a sufletelor noastre, care nu se vu 
căpăta de cit schimbind eu totul direcția educaţiunii viitoarei clase con- 
ducătoare, infiltriudu-i sentimentul solidarităţii sociale naţionale, simțul 
datoriei şi o mai adincă întelegere a scopului vieței fiecăruia. *) 


Dr. M. MANICATIDE 


*) Adaos la corectură. Primesc din partea D-lui Dr. P. Cazacu un 
studiu „Medicul rural“, publicat în ultimul număr al Revistei științelor me- 
dicule, în care D-sa se ocupă de condiţiunile materiale rele şi conchide că 
de acolo trebue să pornească reforma. Cu toate acestea, DI. Dr. Cazacu 
arată cu exemplul său propriu rezultatele foarte frumoase obţinute chiar 
în condiţiunile rele în care a funcţionat. 


www.dacoromanica.ro 


Cronica Infernă 


(„Reforma morală“ şi reforma electorală). 





Acum vo doi ani d. P. P. Carp a spus în Cameră, în acea formă 
lapidară obicinuită d-sule,—un paradox, care însă, ca multe paradoxe, cu- 
prinde o mare doză de adeviăv—, că la noi „nu guvernele corup pe ale- 
gători, ei alegătorii corup guvernele“, 

Şi desigur, guvernele cele mai ticăloase tot sunt mai bune, au un 
nivel moral cu mult mai ridicat, decit acea șleahtă de „mari electori“, de 
„fruntaşi“ ui judetelor, pa eari ele se reazimă şi cari îşi aroagă dreptul 
de a vorbi în numele alegătorilor. 

Miniştrii cei mai lipsiţi de scvupule mar fi săvirşit 90 la sută din 
nelegiuirile şi abuznrile, atit de obicinuite în viaţa noastră publică, dacă 
nu ar fi fost siliţi în numele intereselor electorale (fără să mai vorbesc de 
faptul, că specimenele cele mai degradate de miniştri se impun conducă 
torilor unui partid, tat de consideraţiunile electorale);—fără această presiune 
simţul de răspundere i-ar fi oprit, cel puţin atunci cînd interesele lor per- 
sonale nu ar fi fost în joc. 

Cunoaşteţi o situație mai penibilă şi maï degradatoare decit a unui 
ministru înconjurat şi tortnrat de „partizani“? 

Dar formula d-lui P. P. Carp nu cuprinde tot adevărul. 

Dacă „electorii“ sil«sc adesea guvernele să-şi calce pe conştiinţă, nu 
e mai puţin adevărat, că şi guvernele, de obiceiu, nu reuşesc şi nu se 
mențin decit mulţumită slăbiciunii şi venalilaţii corpului electoral. 

Avem în această privință o mărtnrie prețioasă a autorului memoriilor 
din viaţa regelui Carol: „Aproape nici unui guvern romiu,—celiin acolo,—nu 
„i-au lipsit majorități, după alegeri nonă,—fiind-că pănă azi e prea mare 
„influența administraţiei asupra votului alegătorilor, cari atirnă de maşina 
statului“... („Aus dem Leben König Karls von Runiiinien“, vol. IV, p. 412). 

Cine cunoaşte mai de aproape „bucătăria“ alegerilor,—-ştie că o cam- 
panie electorală la noi nu constă într'o propagandă de idei, care ar căută 
să provoace un curent în masa alegătorilor: întruniri publice, discursuri, 
articole de presă,---nu sunt decit o faţadă, în dosul căreia se ascunde ade- 
vărata campanie,—o campanie de precupeţire neruşimată a conştiinților... 

Intrebuţi-l pe însu-şi dl. P. P. Carp, daca d-su a reuşit la colegiul al 
JI-lea din Buzău, fără să se intrebuințeze altă armă de luptă, decit propa- 


www.dacoromanica.ro 


CRONICA INTERNA 317 





ganda de idei,— şi, fiind dată francheta şi „eranetria“, care il cararterizează, 
nu mă îndoesc de răspunsul d-sale... 

Ast-fel, in sistemnf electoral actual, dacă, pe de o parte, „electorii“ 
impun guvernelor toate nelegiuirile gi toate infamiile,—pe de altă parte 
guvernele recurg la cornpțiune şi precupeţirea de conştiinţe, pentru a-și 
păstra puterea: se stabilesc doui curente de corupţiune,—de la alegători la 
guvern, şi de la guvern la alegători. Nu numai, cum spune d. Carp, ale- 
gătorii corup guvernele, ci şi g ivernele cornp pa alegători. 

Se formează un cere vicios: — guvernele nu pot fi la inălțimea da- 
toriei lor din cauza exigentelor electorale, dar nici carpul electoral nu poate 
avea un nivel mai superior din cauza pracedeurilor guvernamentale. 

In faţa acestui cert vicios, oamenii noştri politici nu găsesc altă so- 
luţie, decit predica „asunării moravurilor“. a „reformei morale“, a „revi- 
zuirii conștiinței naţionale“ etc. 

Nimic nu e mai uşor, decit să iai poza de moralist, faţă de un râu 
social, al cărui cauze nu vrai să le adinceşti, şi nici nu ai curajul reme- 
diilor radicale... 

Toţi aceia, cari depling moravurile noastre politice şi caută mijloa- 
vele de îndreptare, parcà uită că şi alte țări au trecut prin aceleaşi dureri, 
şi că experienţa lor poate să ne lumineze calea,—ca şi cum am fi nişte fiinţi 
cu totul deosebite, firi excepționale de perversiune și am trăi pe „alte tā- 
rîmui“, decit relelulle popoare. 

Socat, deci, util să insist puţin asupra trecutului, in această privinţă, 
al unui papor cu moravuri de puritanism rigid, şi care e premergătorul 
tuturor popoareler europene pe calea constituţionalismului, 

In tot cursul veacului al XVIII-lea şi la începutul celui al XIX-lea pănă 
la reforma electorală din 1832 şi chiar mai tirziu cum vom vedea,—corupţia 
electorală din Anglia—sfidează ori-ce comparatie. 

Venalitatr-a colegiilor electorale din celebrele „tirgușoare putrede“ a 
ajuns proverbială: ele nu numai se vindeau pe faţă, dar în gazetele de pe 
vremuri cetim anunțuri prin cari diferitele burguri invilă pe amatorii de 
mandate de deputaţi. Bine inteles amatorii se găseau în totdeauna, și a» 
tunci avea loc un mezat în toată regula !... 

Pe la sfirşitul veacului al XVIII-lea s'a făcut socoteala, că 87 din 
lozii engleji, membri în Camera superioară, dispuneau de 218 mandate în 
Camera inferioară,—uşa în cit guvernele trebuiau totdeauna să între în 
„compoziţie“ cu dinşii—bine înțeles că şi guvernele își asigurau totdeauna 
un număr respectabil de mandate, încheind lirgul direct en colegiile elec- 
torale. 

După succesele companiei din Ost-India, cind o mulţime de negus- 
tori întreprinzători, adunînd bogălii fabuloase,—(cunoscuţi în istaria engleză 
Sub nume de „nababi,..“),—au venit să concureze aristocrația funciară în 
comerțul de mandato,—corupţiunea electorală a iutrecut ori-ce imaginaţie. 

` Şi, peniru caracteristica psicologiei colegiilor restrinse, e picant să 
invocăm iwmărturia lui Zk. Erskine May („The constitutional history of En- 
gland“ ete. din care um luat mai ales aceste date,—că pe atunci în An- 
glia, pe de o parte, nu lipsiau predicatori de morală, iar pe de altă parte, 
ori-cine îndrăznea să vorbească de reforma electorală, se expunea lu pe: 


www.dacoromanica.ro 


318 VIAŢA ROMINEASCA 





depsele cele mai aspre: eșafod, închisoare, deportuţiunea în Australia... *). 

Şi lordul Grey a trebuit să lupte o jumătate de veac, pentru ca să 
poată realiza reforma electorală din 1832,—foarte„modestiă în fond, fi nd-că 
a desființat numai cile-va „tirguşoare putrede“, dar a lăsat neatinse bazele 
privilegiiilor electorale. 

Şi cu toate că odată cu această reformă, „moraliştii“ an făcut să se 
voteze o lege foarte aspră împotriva corupţiunii electorale,—această groaz- 
nică corupţiune,—inecentă sistemului de privilegii electorale,—-a rămas în 
toată nriciunea ai. 

Numai în opt-spre-zece ani, după votarea acestei legi, de la 1833 
pănă la 1851,—în 76 oraşe toate alegerile au fost casate pentru motivul 
de corupțiune dovedită. In arară de aceste cazuri de casare generală a 
alegerilor nnui oraş, în aceeuşi perioadă au fost rinduite în 323 cazuri 
auchete judiciare pentru corupțiune electorală, şi in urma acestor anchete 
încă 82 deputaţi au pierdut mandatul lor, pe linga acei pe cari ancheta i-a 
declarat „în suspiciune“ pentru corupțiune electorală, dar nu s'a putut sta- 
bili pe deplin vinovăția lor. 

Cit de mare era răul se poate vedea diu faptul, că în 1853, John: 
Cornwall Lewis.—pe atuncea ministru de interne, un savant cu o reputa- 
ţiune europeană, care multi ani a fost în capul coinisiunii de anchetâ.— 
a publicat în Edinburgh Review nn articol, în care susţine, că dacă sar 
fi facut o cercetare minuțioasă şi conştiincioasă a tuturor alegerilor, cu gren 
şi-ar fi putut păstra mandatele lor 5—6 deputaţi din Camera comunelor !... 

Mulțumită acestor moravuri, în 1857 (vedeţi n'a trecut nici o Jumă- 
tute de veac de aluuci!) alegerea a costat pe fie-care candidat în „Ceta- 
tea“ (City) Londrei cite 11,500 pfunzi,—aproape 300,000 franci ! lar în Lam- 
bet, altă parte a Londrei, alegerea a costat 9,800 pfunzi (250,000 franci) ! 

Nu e de mirare, că oameni ca marele J.-St. Mill, au fost siliti să 
renunțe la cariera parlumentariă... 

Această stare de lucruri sa menţinnt pănă la reformele electorale 
diu 1867, 1872 şi mai ales cea diu 188: (Gladstone), prin care cetăţuia pri- 
vilegiilor electorale a fost doborită, şi dreptul de vot, de fapt, a fost acor- 
dat tutnror cetăţenilor maturi (astăzi e vorba de a înlătura şi ultimile res- 
tricţiuni, fără nici o iînsemnătate),—şi cu aceasta chestiunea corupției elec- 
torale,—care atita timp a preocupat pe moraliştii engleji, a dispărut ca 
prin farmec de la ordinea zilei...?). 

Atit e de adevărat, că predicile moraliştilor sunt neputincioase, dacă 
nu se reazămă pe mijloacele de acţiune, mai puternice, cari stau la dispo- 
zițiunea oamenilor de stat... 

In lumina acestor fapte, putem pricepe mai bine cele se se petrec 
la noi. 


1) E interesant, de asemeni să notăm, că economiştii engleji, ca 
Thorold Rogers, pun în legătură cu privilegiile electorale ruina şi pieirea 
micii proprietăţi rurale,—a proprietății ţărăneşti... ca la noi! 

2) Bine înţeles cazuri izolate de curupţiune se întimplă şi astăzi, 
dar ele nu mai pot influenţa simţitor rezultatelor alegerilor. Observind cu- 
rentele opiniunii publice, publiciștii engleji pot prezice cu multe luni fna- 
inte, cn o previziune matematică, rezultatele alegerilor generale. (Vezi, da 
pildă, Review of Reviews, 1906, February, p. 113 nrm.). 


www.dacoromanica.ro 


CRONICA INTERNA 319 





Prin împărţirea corpului electoral în irei colegii (in realitate— în patru, 
fiind-că colegiul al treilea e subimpărţit încâ în două, şi majoritatea vo- 
tează acolo indirect, prin delegaţi,—sistem, de care, probabil, s'a inspirat 
şi di. Bulighin, în Rusia..),—s'a crest în colegiul întăiu o adevărată cetă- 
tue a privilegiilor electorale, care prin forța lucrurilor determină caracte- 
rul tuturor alegerilor. (Colegiul ul 2-lea se compune în majoritate de sluj- 
başi, care nu au nici o putere de rezistență, iar despre colegiul al 3-lea 
nici nu face să discutăm). 

Şi pentru a ne da seama de rostul acestor colegii, să luăm „Statis= 
tica electorală“, publicată după datele oficiale, de d. L, Colescu (București, 
1905).— Vedem acolo (p. 46 urm,), că de pildă în judeţele Dorohoiu, Fălciu, 
Neamt, Roman, Suceava, Vaslui, etc.,—în colegiul întiiu de Cameră votează 
de la 118 pană la 150 alegători—iar în colegiul întăiu de Senat (p. 38 
urm.),—numai 69—100 alegători ! 

Adică majoritatea în aceste colegii e formată de 35—50 alegători 
pentru Senat și 60—75 pentru Cameră. 

Şi dacă ţinein seamă, că din aceştia 20—30 in fie-care judet, cel pu- 
țin, sunt înregimentaţi fntr'un partid, —rezultă că guvernul adesea are ne- 
voe să „cîştige“ numai 10—20 alegători pentru ca să-şi asigure majorita- 
tea,—cu alte cuvinte,—aceşti 10—20 alegători pot determina rxpresunea 
voinţii politice a unui judet cu 250—300,000 locuitori!... 

Atunci înţelegeţi ce pref trebue să aibă votul acestei duzini de ale- 
gători ! Să nu vă miraţi deci de cornpliunea electorală, de şantajele po- 
tentaților—eleclori, de faptul că campania electorală se transformă la noi 
într'un tirg ruşinos de conştiinţe... 

In deşert vor predica moraliştii—nu vom scăpă de această ticăloşic,— 
ca şi Englejii pănă ce nau distrus „burgurile putrede“, în cari de asemeni 
două-trei duzini de alegători puteau trimite în Camera comunelor un de- 
putat,—pănă ce nu vom desfiinţa privilegiile electorale, mulțămilă cărora 
cei 10,000 alegători—iîn toată ţara—din colegiul I trag nemăsurat mai mult 
în cumpănă decît 900,000—aproape un milion !—de alegători indirecţi ai 
colegiului ITI (vezi Colescu „Stalislica electorală“, p. 33),—cari aleg, prin 
delegaţi, numai 38 de deputaţi din 183,—şi încă, de fapt, n'au nici un mij- 
loc de a-şi manifesta voinţa ').. 

Am auzil adesea spunindu-se că la noi, în ori-ce caz, nu se chel- 
tueşte atita in alegeri, ca în Anglia. Da, nu cheltuesc atita candidaţii,—dar 
aţi făcut socoteala cit costă pe stat un „triumf“ electoral? 

Cunosc pe un venerabi]l senator de provincie,—se nuinără latre libe- 
rali, dar prin „carteluri“ savante se alege sub tuate regimurile,—care n'a 
deschis nici o dată gura în parlament, şi nu posedă nici vre o altă calitate 
decit acea că „are mnlte voturi“. Am facut socoteală cit încasează, sub di- 
ferite forme şi pretexte, acest „potentat“ : 60,000 (retiţi gese zeci mii) lei 
pe an,—adică peutru durata unei legislaturi — 240,000 lei, pentru unicul 


1) Poate fi ceva mai caracteristic pentru viața noastră politică de- 
cit faptul ca la noi guvernul, care face economii, adică menajează pe con- 
tribuabili—e „nepopular“! Ar putea să fie ast-fel dacă ar putea să-şi spună 
cuvintul cei 900,000 de contribuabili din colegiul al 3-lea, şi nu nnmui bud- 
getofagii colegiilor privilegiate ? 


www.dacoromanica.ro 


320 VIATA ROMÎNEASCA 





motiv, că „are multe voturi în colegiul 1“!... Nu avem ce invidia la En- 
gleji.... 

Şi în faţa acestei situatiuni, d. P. P. Carp,--cel mii briliant dintre 
oamenii noştri de stat,—cire e un aprig luptător pentru „asanarea mora- 
varilor* şi în acela-şi timp se opune ori-ctrii lirgiri a dreptului de vot, — 
nu găseşte nimic mai bun, decit să ne proinită,—în acea-şi cuvintare ci- 
tată mai sus,—că veniad la pulere „nu va face alegeri libere, ci alegeri 
curate“ (par'că pol fi curate alegerile, ce un nu sunt libere, şi în ce ar 
putea consta „curăţenia” lor?)... 

Care e deci soluţia? 

Ea e clar indicată prin tot ce am spus, — desființarea privilegiilor 
electorale, lărgirea dreptului de vot. 

Idealul noslru e cuprins în acea formnlă care rezumă principiile 
dreptului constituţional modern, în această privința : Sufragiul universal, 
egal, direct şi secret. 

Dar, ca o fază de tranziție, am putea admite, cel puțin, —rolegiul unie 
pentru toți cetuțenii vrîstnici ştiutori de carte. 

Parcă aud din toate părţile: dar ţăranul e incult, inconştient, că-i 
lipsesc luminele necesare, şi nu are nici o rezistenţă fată de adminis- 
traţie ete. 

Chiar d. N. lorga,—un oin, de sigur, cinstit şi sincer, şi cu multă 
dragoste de ţară, dar care, din nenorocire, wa avut prilejul, nici răgazul 
să udinceuscă aceste chestiuni,—ne spune în „Sămănătorul“ No. ît,—că 
deşi doreşte, ca „țărănimea să domineze viaţa noastră publieă,* [dar nu 
vcea „Sà arunce pruncul în stradă“... 

Dar snnt colegiile restrinse mai conştiente şi mai rezistente ? 

Poate fi un colegiu mai restrîns şi mai luminat, de cit cel Univer- 
sitar ? Şi totuși aceste colegii, cel de Jaşi, de pildă,—sunt şi mai la dis- 
creţia marilor electori, care „au situația“, ca ori-ce colegiu țărănesc, şi 
trimit totdeauna în Senat pe un guvernamental..."). 

Cultură ? 

Despre ce cultură este vorba ? De ştiinţa de carte ? Am spus, că inte: 
legem coacesiuni în această privinţă, ca fază de tranziţie şi din conside- 
raţiuni pu tecnice. Intru cit inse scrisul şi cetitul fac pe cine-va mai apt 
să pătrundă problemele vieții de stat, și mai rezistent faţă de presiunea 
administrativă ? 

Educaţia politică ? 

Dar e vădit, că ca nu poate fi căpătată decit prin viața şi lupta 
politică, 

Aceasta îmi aduce aminte pe pedagogul din anecdotă, cure nu lasă 
pe băeţi să între în apă, pănă ce nu vor învăţa să înnoate... 

Precum nimene nu învaţă a înnota pănă ce nu întră în apă,- tot aşa 


1) Vrau să fiu bine înteles. Toate sistemele electorale, cari seon- 
tează eroismul alegătorilor, sunt utopiste. In ultimile alegeri ale colegiului 
universitar de Iaşi, la care au luat parte 47 de alegători, „electorii“ nu s'au 
sfiit să amenințe cu divulgarea secretelor de familie, a „documentelor“ ce 
se află în mina autorităților... 

Un „erou“ ar fi rezistat... dar a fost ales candidatul guvernamental 
eu majoritatea de un vot... Toate acestea inse nu sunt argumente în fa- 
voarea colegiilor restrinse, 


www.dacoromanica.ro 


CRONICA INTERNA 321 


un popor na poate avea educaţie politică, dacă, de fapt, nu-şi exercită 
drepturile cetăţeneşti. 

De sigur, incă mult timp după lărgirea dreptului de vot colegiile 
electorale vor fi guvernamentale,—dar şi cele de astăezi nu sunt mai in- 
dependente, şi nu refuză sancţiunea lor nici unui guvern. Guvernele însă 
îşi vor asigura majoritatea priu presiune, nu prin corupţiune. Se poate 
cumpăra cile-va duzini de voturi in colegiile de astă-zi- e cn neputinţă să 
fie corupt un milion de alegători. 

Şi dacă na ar fi decit acest rezultat al lărgirii colegiilor electorale, 
dacă ar dispărea tirgul de conştiinţe,—iîncă trebue să bine-cuvinlim refor- 
ma electorală: un popor oprimat prin brutalitatea guvernamentală se poate 
emancipa odată,—dar cînd corupțiunea pătrunde în adincimile vieţii naţi- 
onule,—el este pierdut pentru vecie... 

Mai mult. 

Moraliştii cari speră că răul poate fi vindecat numai prin predica 
„asanării moravurilor“, şi cari cer ca guvernele, pentru aceasta, să se eman- 
cipeze de preurupări de ordine electorală,—nu-şi dau seama de un adevăr 
elementar, fără de care nici o îndreptare nu poate fi. 

Preocuparea de interese electorale e o necesitate inexorubilă pentru 
ori-ce regim constituţional: un guvern vrea inainte de toate să trăeasei 
(omul e om, iar pentru îngeri“ nu e nevoe nici de constituţie, nic. de 
alegeri),—dar cînd organizaţia electorală are o bază largă şi sănătoasă— 
atunci şi interesele electorale reprezintă nevoile unor mari categorii soci- 
ale,—nu pretenţiuuile personale ale unei elice sau ale unor potentaţi de 
provincie,—lupta electorală se dă nu pe baza unei tirgueli dosnice,—ci pe 
baza unor curente mari de idei şi senlimente,—rezullante ale marilor in- 
terese sociale în luptă. 

Ast-fel, ru şi în Anglia, reforma morală va decurge, din reformele 
politice şi sociale,—şi îusă-şi luptele politice—fiind silite să facă apel la ma- 
sele populare,—neainorfizate prin izolarea elementelor conştiente in colegii 
distincte,—vor servi ca un factor puternic de educaţie politică. 

Şi cel puțin pentru generaţiile viitoare se intredeschid zări mai senine... 

» i * 

Spațiul imi lipseşte, dar trebue să mai spun cite-va cuvinte. 

Am vorbit în cronica precedentă de marile probleme economice, de 
la rezolrivea cărora atirnă tot viitorul nostru. 

Dacă aceste probleme nu au fost deslegate pănă azi, cauza princi- 
pală e ticăloşia sistemului nostru electoral, care pune interesele de gaşcă 
mai presus de marile interese naționale. 

Un fost ministru de interne ne-a spus odată, că guvernul, din care 
făcea parte, voind să reformeze legea tocmelelor agricole,—atit de neindes- 


In aceste condițiuni reforma electorală se impune şi ea din interes 
de conservare naţională,—ca primul pas spre înălțarea neamului. 

Bine înțeles ea nu este unica reformă politică ce se impune: pentru 
desvoltarea tuturor energiilor naţionale, reorganizarea, în spiritul democra- 
tic, a instituţiilor judeţene şi comunale, e tot atit de importantă şi poate 
îucă mai urgentă, 

Dar despre acestea vom vorbi alti dată. 

St. 


www.dacoromanica.ro 


Cronica Externă 
(„Statele Unite ale Marii Austrii“) 





Evenimentele ce se desfâşoară în vechiul Imperiu al Habsburgilor 
sint pentru noi, Romiînii, de un interes vital, în toată puterea cuvîntului. 

Şi nu numai fiind-că în hotarele acestui Imperiu trăesc peste patru 
milioane de Romini,--elementul cel mai curat, cel mai energic şi plin de 
viață al rasei noastre,—trunchiul, din care s'au desprins în cursul vremu- 
rilor toate ramurile neamului rominesc,. 

Dar de la modul cum se va dezlega criza prin care trece astăzi bă- 
trinul Imperiu, va atirna, cum vom arăta îndată, tot viitorul vieţii noastre 
de stat şi al propăşirei naţionale. 

Problema, ce se dezbate astăzi în toată intinderea dintre Carpati şi 
Alpi, dintre munţii Bohemiei şi marea Adriatică,—este următoarea: va 
găsi în el acest organizm de stat destule puteri vii pentru ca, triumfind în 
contra factorilor de descompunere, să redevie un puternic centru de gravi- 
tatiune, cultural şi politie, pentru toate popoarele din Sud-Estul Europei, 
cari m'au ajuns incă la aşezarea definitivă a vieţii lor naţionale; sau elva 
fi sfărimat în vre-o douăzeci de bucăţi, impunînd astfel tuturor popoarelor 
ce au conviețuit atita timp în acest cadru,—şi, fatal, şi popoarelor vecine, 
—greaua sarcină de a-şi reconstitui viaţa lor naţională şi de stat pe alte 
baze, şi după alte linii de cristalizare. 

In asemenea condițiuni ne pare firesc, că toc rai unui Romin se da- 
toreşte studiul acestei probleme în cartea, pe care un mare ziar vienez 
a numit-o „Das grundlegende Werk* (operă fundamentala) şi al cărei tillu 
Tam ales şi noi pentru această cronică. 

In aceasta lucrare d. Aurel C. Popovici, care a dus la noi 10 ani o 
viaţă modestă de profesor, se relevează ca un adevărat um de stat,.—cu toate 
calităţile şi, dacă voiţi, cu defectele omului de stat: deşi nu se sfieşte să 
susțină reformele cele mai radicale, ori-de cite ori ele sunt indispensabile 
pentru scopul imediat, ce-l urmăreşte,— se menţine însă tot timpni în li- 
mitele politicei practice şi reale; consideraţiunile de dreptate absolută, de 
simetrie abstractă, precum şi arhitectonica pur raţionalistă,—îl lasă rece. 
E caraecteristie, că revoluţionind toată organizaţia Austro-Ungariei, propu- 
nind uu întreg proect de constituţie pentru viitorul Imperiu federal, deli- 
mitind teritoriile statelor particulare nu după „individualităţi istorice“, ei 
după consideraţiuni pur etnice,—d. Aurel Popovici în acela-şi timp nu se atinge 
de situaţia actuală a provinciilor Bosnia şi Herţogovina (precum niei nu-şi 


www.dacoromanica.ro 


- CRONICA EXTERNA 323 


întinde'planurile de reorganizare asupra peninsulei Balcanice, ete.),—vădit, 
fiind-că nu vrea să ridice vre-o problemă de ordine internuţională, a cărei 
rezolvive nu ar sta numai în puterea Imperiului Austro-Ungar. 

Un ministru vienez, patriot şi credincios împăratului, dar cu mai 
nivllă pătrundere şi bărbălie decit sfetnicii sei actuali, nu ar fi procedat 
alt-fel. 

Aceasta, de sigur, nu e pe placul temperamentelor mai revoluţio- 
care, cari sunt gata să-l invinuească pe d. A. Popovici eaprea „austriac“, 
şi chiar „medieval“,—cum face,de pildă, „Le Courrier Européen“, care de- 
şi simpatizează cu ideea federaţiunei între popoarele Austro-Ungariei, —to- 
tuşi spune în recenzia asupra cărții lui : „Lucrarea d-lui A. C. Popovici e 
„prea direct inspirată de vechiul ideal austriac nemţesc... ea e mai ales 
„prea imperialistă, medievală. Dacă, în adevăr, sunt mnlte probabilitaţi, 
„că formațiunea fedorativă a diverselor teritorii naționale ale Austro-Un- 
„gariei se va impune, la urna urmelor, de evenimentele ce se precipită, nu 
„se poate însă nădăjdui la o ast-fel de formaţiune, de cit după sfirsitul 
„unui regim atit de învechit ca cel al Habsburgilor” (No. 12, din 23 Mar- 
tie 1906). 

Invinuirile nu sunt drepte, fiind-că autorul n'a avut de scop să ne 
prezinte un proect ideal de constituţiune, ci numai—şi hine a făcut—să 
formuleze un minimum de cerinţi din punctul de vedere chiar pur aus- 
triac, imperios impuse de situaţie şi imediat realizabile,—şi cari ar putea 
să facă viabil însu-şi imperiul, şi în acelaş timp locuibil pentru naţiona- 
litățile ce'l compun. 

Dar se vor găsi în jurul twouului Habsburgilor oameni de stat, înțe- 
lepţi şi puternici, cari să realizeze acest minimum ? 

Thatis lbe question. 

In această privință se îndoesc înşi-şi publiciştii cei mai bine inspi- 
raţi din Austria. 

Aşa de pildă ziarul vienez „Reichspozt“ din 4 Martie 1906, în artico- 
lul de fund consacrat cărţii d-lui A. C. Popovici, scrie: 

„Nu ştiu dacă conducătorii Stalului nostru vor avea curajul să fn- 
„treprindă o asifel de reconstrucție a Marii Austrii,—dar ştim că o mâna 
„puternică ar fi încă în stare să o realizeze. Se va găsi oare omul puter- 
„Dic, pe care îl doreşte ţara ?—E vremea să vie,--ca să nu fie apoi prea 
tirziu“... 

Şi aci e tot tragicul situaţiunii.... 

Cit timp „bătrina monarhie“ trăia sub regimul conceptiunii patri- 
motiule de stat, toate mergeau de minune, şi diferitele ţări şi popoare, 
«ari o compun, se alăturau sub administraţia biurourilor vieneze, ca şi mo- 
şiile sub acelaş proprietar. 

Dar au trecut de mult acele fericite timpuri, cind—eum spune au- 
torul noslru—printul Schwarzenberg pulea să spună popoarelor Austriei, 
că ele trebue numai să asculte poruncile autorităţilor, să plătească dările, 
iar pentru satisfacerea trebuinţilur suileteşti—să meargă la biserică. 

Nici încercările de a reveni la absolutismul unitar, nici centralismul 
utopist al lui Schmerling, nici „federalismul“ confus allui Hohenwart, nici 
lipsa de ori-ce sistem a lui Taafe,—nici politica naţionalităților—„sistema- 
tică“ !—din Ungaria,- p'au putut da vre o aşezare irainică vieţii politice. 


www.dacoromanica.ro 


VIATA ROMÎNEASCA 324 





A. C. Popovici consacră o jumatate din scrierea sa istoriei tutnror 
acestor încercări. Rezultatul :—falimentul fatal al politicei din nltimele de- 
cenii.—tiaţa a ajuns cu totul intoleradilă, un adevărat bellum omnium con- 
ira OMNES... 

Fruntaşul ardelean dovedeşte, cu argumente la cari nu se poate res- 
punde, că salvare nu poate fi decit în transformarea Austriei într'un stat 
federal, pe baza individualităţilor nuționale, nu „istorice“, şi ne prezintă 
un plan detaliat de reorganizare: 15 teritorii naţionale antonume (toţi ro- 
minii din Ardeal, Ungaria şi Bucovina formează un singur stat național), 
un parlament federal, o armată comună, o uniune vamală, ete. (Autorul 
cunoaşie bine literatura germană asupra „Staatenbund“ şi „Bundesstaat“, 
şi preconizează principiile de organizare unui „Bundesstaat“,—după tipul 
Statelor Unite nin America)—ast-fel ca să fie asigurate maximum de pu- 
tere a statului, cu maximum de libertate natională. 

Impărtăşim şi nui dorinta d-lui A. C. Popovici, ca „batrina Iinpără- 
ție“ să fie salvată, credein şi noi, că ea poate îndeplini o mare misiune 
aci. în Sud-Estul European, dacă se va transforma pe bazele arătate, de- 
venind un centru de cristalizare a vieții culturale şi politice pentru toate 
neamurile din valea Dunării şi Balcani,—într'o formă sau alta, compatibilă 
cu independența lor reală şi cu desvoltareu neştirbită a individualităţii lor 
etnice (—cel ce aruncă numai ochii pe harta acestei părţi din Europa își 
va da seama numai decit de necesitatea evoluţiunii politice în această die 
recție). 

Dar d. A. C. Popovici merge mai departe, şi aci e partea cea mai 
vulnerabilă a operei sale,—anume, d-sa afirmă că Imperiul Habsburgic e 
indispensabil pentru viata şi evoluţia politică sănătoasă a Europei,—cre- 
dinţa împărtaşită de taţi oamenii politici din hnperiul vecin, şi care ex: 
plică, în parte, acel „sans façon“, cu cure sunt tritate naţionalitățile. 

Socotim înse, că au trecut şi acelo vremuri, cînd un ceh, şi nn mare 
patriut ceh, Palacky, a fost silit să spună: „dacă Austria nu ar fi existat, 
„ar fi trebuit inventată“... 

Oamenii de stat din Austro-Ungaria trebue să-şi dee seama de si- 
tuaţia schimbată,—fiind-că alt-tel e în adevăr în joc însă-şi existența Im- 
periului, şi toată istoria universală poate fi îndrumată pe alte căi. 

Insu-şi d. Popovici pune degetul pe rană cind se întreabă: „în ce 
„situatie vom fi noi (împărăția Habsburgică), dacă Rusia căpătind o con- 
„stituiie democratică, va acorda înaintea noastră o largă autonomie naţi- 
„onală diferitelor naţionalităţi din sînul său : Polonilor, Filandejilor, Livo- 
„nilor, Rominilor ete. 2*.... („Die Vereinigten Staaten“, p. 207) 

Atunci ? 

Ar spune acum un Palacky vorbele sale? 

Un moment se părea, că guvernul din Viena e pâtruns de primej- 
diile momentului. 

In Austria, acela-şi ministru preşedinte Gautsch care cu cite-va luni 
inainte declara în parlament, că votul univevsal e o fantazie ivealizabilă, 
a fost chemat să prăzideze realizarea acestei reforme electorale; iar 
în Ungaria, din ordinul Împăratului, s'au pus peceţi pe uşile parlamentu- 
lui intransigent din Budapesta. 

In parlament şi în presă aceste acte de energie se puneau ritos în 


www.dacoromanica.ro 


CRONICA EXTERNA 325 


legătură cu evenimentele din Rusia, la cari face aluzie d. Popovici. Rezul- 
tatele au arătat, că pe această cale Impäratul va avea tot sprijinul popoa- 
relor sale: in Austria tonul vieţii publice vădit s'a înălțat,—iar în Unga- 
ria simpatiile maselor au redus la neputinţă cerbicia soviniştilor cum atit 
de bine arată în paginile chiar ale acestui No. al „Vieţii Rominești“ (vezi 
p. 273) însu-şi dl. A. C. Popovici (Cit de juste sunt vederile d-sale, se 
poate vedea din faptul, că în „Le Courrier Européen“, No. 11 din 16 Martie 
1906, un Ungur Dr. Oscar Jaszi, secretarul general al societăţii maghiare 
de sociologie, —arată, că poporul maghiar e ostil faimoasei „coalitiuni“, 
care sub masca patriotismului reprezintă numai interesele „ciocoieşilor“, 
les hobereaux,—cum zice el, ale marii şi micii nobilimi maghiare). 

Şi astă-zi, după ce articolul d-lui A. C. Popovici a fost dat la tipar, 
ne vine vestea despre o nouă împăcare cu -coaliţiunea“, prin întrarea în 
minister a şefilor ei, d-nii Kossuth, Apponyi ete. (De sigur cu sacrificiul 
naționalităților). 

Unde ne vor duce toate acestea? 

Trebue să ne spunem o dată verde sentimentul nostru. 

Are dreptate dl. A, C. Popovici,— „irredenta“ romînă e o sperietoare 
absurdă inventată de şoviniștii unguri: are dreptate, —că de veacuri frun- 
taşii neamului nostru visează realizarea idealului nostru naţional alături 
sau cu sprijinul monarhiei Habsburgilor. 

Şi ar fi o nebunie, ca tocmai astă-zi, cind cele mai mari Impărăţii 
sunt nevoite de a-şi asigura dezvoltarea pacinică prin diferite sisteme de 
alianțe,—simţindu-se alt-fel prea slabe,—cu tocmai în aceste condițiuni in- 
ternaţionale Rominimea să viseze la realizarea acestui ideal prin izolareu 
ei in mijlocul statelor mari şi duşmănoase. 

Insă să fie bine ştiut, că un popor, care, deşi răzleţit între patru 
state deosebite, formează o masă compactă de peste 12 inilioane, un popor 
pe care nu l'au patut dobori aproape două milenii de nespuse suferinţi nu 
se resemnează definitiv la mizeriile vieţii sale naţionale de astăzi,-—cari 
fac cu neputinţă afirmarea neimpiedecată a ființei şi desvoltarea cultu- 
rii sale. 

Şi ca o ramură desprinsă diutre neamurile Apusului, am dorit tot- 
deauua, dorim şi astă-zi, cu toată puterea unui popor conştient de misiu- 
nea lui la „porţile Orientului“, ca Marea Austrie să ne servească de călă- 
uză în calea noastră istorică şi să cimenteze viața noastră politică. cu viața 
de stat a Apusului European (modalitățile se pot totdeauna găsi, pentru 
ca toate interesele şi drepturile să rămină neatinse,—dar nu ne putem a- 
dincei aici în această „muzică a viilorului“,—vorba d-lui A. C. Popovici). 

Dar astă-zi aceasta nu mai e o conditio sine gua non a propăşirii 
noastre de neam şi de stat. 

Dacă în Austro-Ungaria vom vedea aceeua-şi perseverenţă în neso. 
cotirea aspiraţiunilor noastre legitine, vom şti să le realizăm cu, fără sau 
chiar în contra acestei Impărăţii. 

Dacă nu putem răminea singuri, în viitorul apropiat alegerea noastră 
nu va mai fi limitată,—vom şti, cînd va sosi momentul, unde să căutăm 
legăturile şi ajutoarele necesare pentru aducerea la îndeplinire a idealu- 
lui nostru. 

Prin cartea sa, atit de loială şi atit de moderata,—şi tocmai fiind-că 

9 


www.dacoromanica.ro 


326 VIAȚA ROMINEASCA 





e loială şi moderată, Aurel Popovici a adus un serviciu imens şi cauzei 
romineşti şi opiniei publice europene: ea e un memento şi pentru noi şi 
pentru vecinii noştri, 

Astă-zi Europa întreagă cunoaşte situaţia adevărată şi problema a- 
devăratiă. 

Ne aflăm la o respintie a istoriei; de la întorsâtura pe care o vor 
lua evenimentele, va aiirna, cum am zis la început, tot viitorul nostru; 
vom aştepta în linişte, conştienţi de dreptatea cauzei noastre, desfăşurarea 
lor,—şi cel ce ne va întinde întâiu, fără gind de asuprire şi înjosire—mina 
de frate,—va primi pe a noastră.... 

C. S. 


RECENZII 


St. O. Iosif. Credințe. Minerva Bu- 
cvreşti. 

S'a zis că tiparul, dacă a adus o- 
menirii imensele foloase ştiute, apoi 
a adus şi marele rău dea răspindi 
prostia: mai înnainte. nu se răspindea 
decit cea ce era bun, ceea ce îndemna, 
prin valoarea sa, să fie copiat. Aşi 
putea spune acelaş lucru despre cre- 
area limbii poetice de cătră Eminescu. 
Să mă explic. Mai înnainte de Emi- 
nescu, dacă cineva nu avea de spns 
nimica, sau avea de spus ceva prost, 
producea o operă proastă din toute 
punctele de vedere şi, de mpar fi fost 
mindria patriotică (lauda că avem şi 
noi literatură) şi gustul încă ne for- 
mat, ulte nulitaţi ate vremii, care 
au avut trecere o zi, n'ar fi avut'o nici 
un ceas: prostia se arăta atunci în 
toata goliciunea ei. Ceiiji exemplele 
scoase de d. Muiorescu în Criticile sale 
şi vă veți convinge că dacă acei poe- 
tastri ar fi dispus de forma poetică 
creată şi hărăzită literaturii de cătră 
Eminescu, cu exact aceiaşi lipsă de 
talent ar fi produs bucăţi pasabile, în 
orice caz nu tidicole. Line, azi, şi-a 
însuşi! limba poelică a lui Eminescu, 
prelucrală şi de alţii, chiar cînd e a- 
nost, e rar, aproape nici o dată, ridi- 
col. Cetiţi multele poezii care apar în 
torte zilele şi vă veţi convinge. Aceste 
poezii nu mai au mâcar încuşirea de 
a te inveseli prin goliciunea prostiei: 
forma le fereşte de suvoarea ridicolului. 


Aşi putea numi aceste producţii, cu 
un termen pedagogic. compozițiuni cu 
tema aleasă de elev... adică de poet. 
Şi à propos: de cînd, prin programele 
actuale, se dă un rol atit de mare com- 
poziţiilor, elevii se obişnuese atit de 
mult cu sportul acesta, încat le vine 
greu să-lă părăsească şi după ce ies 
din şcoală şi-l continuă în reviste şi 
ziare. Era şi greu ca autorii progra- 
melor şcolare să prevadă acest efect 
al metodelor lor didactice asupra lite- 
raturii... 

Această plutoră de producție lite- 
rară e, apoi, încurajată şi de doritorii 
cu orice preţ ai unti literaturi nuţio- 
nale bogate (Nu s'a propus şi vamă 
pe cărţile străine 9), căci veţi fi ob- 
servat că, din alte motive, s'a reînviat 
iaruş incurajarea de a scrie, a scrie 
mereu, din patriotism, pentru u avea 
şi noi o literatură bogată: „scrieți, 
băeţi, numai scrieţi“. la care, cîndva, 
d. Maiorescu opusese un energice: „nu 
mai scrieți !*.., 

In mijlocul acestei cataracte de „poe: 
zie“, e o adevărată binefacere intelectu- 
ală apariţia unui seriitor care are ceva 
de spus, care nu face „compoziţiuni 
cu tema alea-ă de elev“, adesea, vai, 
cu „tema aleasă de profesor“, un şef 
de gaşcă oarecare literară... 

Iar cînd apare un scriitor, ca d. Io- 
sif, care are mult, mult de spus, tre- 
bue să-i fim adine vecunoscători, 

A spune că un seriilor are mult de 


www.dacoromanica.ro 


328 





spus, e tot nna cu a spune că e sin- 
cer, Sinceritatea, aceasta e însuşirea 
cea mai mare şi mai simpatică a u- 
nui scriitor, cînd are şi altele. N'am 
să uit niciodată cum caracterizează 
Taine pe Alfred de Musset: „C'était 
plus qu'un poŝte, c'était un homme” 
(Hist. de la litt. angl. V, Tennyson)... 
Subiectele poeziilor d-lui Iosif sînt 
aşa de banale, că s'ar putea zice că 
multe n'au subiect... Banalitatena a- 
ceasta e o mare insuşire: ea rezultă 
din acea că poetul nu exprimă în poe- 
ziile sale decit sentimente şi impresii, 
pe care le simţim cu totii, de toate 
zilele—-.e mai mult de cit un poet: e 
un om“—dar pe care el le simte mai 
puternic, mai frumos, și, mai ales, pe 
care el le poate exprima—le poate ex- 
prima şi pentru noi, în locul nostru... 
In cele mai frumoase poezii lirice ale 
lui Eminescu snbiectul e banal; ce 
subiect e în Dorința, decit chemarea 
iubitei spre a se iubi în mijlocul na- 
turii, ce subiect în Floarea albastră, 
decit regretul după zilele frumoase ale 
unui amor tinar care s'a dus?... 
Această sinceritate a d-lui Iosif ne 
dă impresia unui realism desăvirşit— 
ducă acest cuvint însamnă ceva—po- 
tenţat încă, în multe bucăţi din vo- 
lum, şi prin nişte versuri de o mä- 
sură neegală şi de un fel de ritm li- 
ber, care scot parcă în relief lipsa de 
pretentie şi preacuparea numai de im- 
presie şi de adevăr... Cind d. Josif a 
fost angujat să scrie o poemă despre 
Stefan Cel Marc, nu a scris'o, ne-a dat, 
cum Spune însuş, numai un simbure 
al poemii, adică numai ali'a rita pu- 
fut in adevăr, cu alte cuvinte ne-a spus 
numai cît a avut despus. Altul, poate, 
ar fi confecţionat'o... Şi, o paranteză: 
mi se pare cel puţin curios a cornanda 
unui literat o „piesă“ literari. Cred 
că ar fi alte mijloace de a îucuraja 
pe scriitori, lăsindu-le inspiralia liberă. 
Acest poet ne-a venit şi el din Ar- 
deal. După Eminesr:n şi Vlahuţă, poe- 


VIAȚA ROMÎNEASCA 


ții— Coşbuc. Iosif, Goga—ne-au venit 
din Ardeal. Pentru ce? Să fie că 
ne-am obosit noi cei de aici ? Să fie 
prozaismul vieții noastre de popor a- 
juns, dar cam parvenit ? Sa fie fap- 
tul că Ardealul a început mai tirziu 


să-şi spună cuvintul în literatură și a 
început şi el cu poezia, dar, venind 
mai tirziu, cind literatura rominească 
ajunsese la oare-care maturitate, liri- 
ca ardeleană a putut să ia deodată a- 
ripi de vultur ? Vom vedea altă dată. 
Dar e fapt că astăzi poezia romi- 
nească e ardelenească. 

Dar acest poet n'a venit ca un ți- 
ran sănătos, plin de viaţă şi de iubi- 
rea de viaţă. Iosif nn e din şcoala lui 
Coşbuc, care nici n'a facut şcoală. El 
a venit cu un plumb deja în aripă, 
„melancolic“ deja (vezi. Melancoliei, 
p. îi), mai aproape snfleteşie de cei 
din Regat decit marele său predece- 
sor, (Intotdeauna d. Iosif mi-a adus- 
aminte de un poet de maie talent, mort 
tinăr, de I. Păun, care, şi el, ca şi d. 
Iosif, întrunea în uceiaşi arınonie, no- 
tele unui intelectual rafinut şi acele 
ale muzei poetului populur necunoscut). 

Şi d. Iosif se deosebeşte şi de celă- 
lalt Ardelean, de Goga. Goga e un 
un poet de mare avint, un incendia- 
tor, un stirnitor de palimi, pe cînd d. 


Iusif o un delicat, un discret, un senzi- 
tiv.— D-su a tradus pe Heine, ceea ce 


e significaliv (chiar şi pe Verlaine) şi, 
în adevăr, dacă am voi să facem com- 
paruii cu orice preț. ne-ar veni în: 
minte Heine, mai puțin spiritul de 
revoită şi sarcasimnul—şi, de sigur, ta- 
lentul..,. 

Cu toate că poetul a fost atins de 
„melancolie“ înainte de a veni la noi, 
totuşi, la început, are şi el ceva din „tå. 
rănismul“ caracteristic seriitarilor Ar- 


deleni, notă care apare în prima co- 
lecţie (Versuri, 1397) şi în a doua (Pa: 


triarhale, 1901) în mure parte. In Cre- 
dinţe insă, poetul suspină după „credin- 
tile“ pierdute. E caracteristică poezia. 
Copil sărman : 


www.dacoromanica.ro 


RECENZII 





Din raiul mindrilor Bucegi 

Ce le jelesc de ani întregi 

Ce dor atit de ne 'nteles 

Te-a indemnat sä vii lu şes? 
Credeai că este la oraş 
Norocul tău, biet păstoraş.... 


Ca un copil nepriceput, 

Amar de tine, n'ai ştiut 

Ce griji, ce patimi, ce nevoi 

Ne bintue in veci pe noi— 
O m'ai ştiut, biet păstoruş, 
Ce tristă-i viaţa la oraş! 


Şi ne-ai venit aşa curat 
Cu gindul care te-a furat, 
Şi-atit de blind te-ai increzut 
In toate cite le-ai văzut— 
Ca nu ştiai, biet păstoraș, 
Ce lume reu e la oraş! 


La porți închise ai bătut, 

Pe căi greşite te-ai pierdut, 

Şi steaua fâră de noroc 

Te-a urmărit din loc în loc, 
Stvăin de toți, biet păstoraş, 
In goana oarbă din oraş... 


Acum în darn plingi uopli întregi 
De dornl mindrilor Bucegi; 
Te-ai reintoarce şi-i lirziu, 
Tot e 'ntuneric şi pustiu... 
Ce-ai căulat tu la oraş, 


în care păstorașul îmi pare că e Insuş 
poetul nostru... Şi, „păstoraşul“ venit 
„în gounu oarbă din oraş“ ne spune 
tristeţa lui în multe bucăţi din colec- 
ţia de care vorbim şi mai ales în cele 
de lu paginile 7, 9, 1i, 13, 15 şi 17... 

Şi atunci de sigur că poetul va fi 
<uprins de sentimentul singurătăţii 
morale : Lebăda, care ne aduce aminte 
de altă „singurătate“ (Solitudes, Le 
Cygne de Sully Prudhomme), Cîntec, 
Dorm visurile toate, ete., în care po- 
etul plinge parcă singurătatea altora, 
în realitate pe a sa, căci d. Iosif cure, 


329 


in aparenţă, pare că ar fi obiectiv 
(pare cà lar preocupa mai mult sen- 
timentcle altora), —e un subiectivist şi 
tot ceea ce zugrăveşte ii slujeşte ca 
expresie a propriilor sale stări sufle- 
teşti.... Chiar pastelurile sale (d. Josif 
are multe, mult mai multe de cit in- 
titulează D-sa) sînt subiectiviste, lirice, 
—de altmintrelea deseripţii de natură 
curat obiective nu cunosc de cit în co: 
lecţia „Espana“ a lui Théophile Gau- 
tier. Dar e subiectivism şi subiecti- 
vism în descripţii; descripţiile d-lui 
Iosif sint subiectiviste în grad super- 
lativ. Asta nu însamnă însă că D:sa 
nu vede puternice... 


Iar după culmi doui nouraşi 
Urcînd tiptil, in zare, sus... (Icoane 
din Garpaţ., 35) 
Dar soarele coboară 'n asfinţit 
Din văi crese neguri cenușii, 
Navală dau pe culmi în sus... (Ic. din 
Carp. 54) 


Iar priu pulbereu de aur 

Tocma 'n capul celălalt 

Creşte umbra *ntunecată 

A ciobanului înalt: 

Cu căciula îulr'o parte, 

El păgeşte plin de fală 

Suru purpurie-i schimbă 

Zeghea 'n mantă triumfală (Ic. din 

Carpaţi, 42). 

D. St. O. Iosif e o notă originală în 

literatura noastră,—o notă distinctă şi 

sonoră în armonia sufletului rominese 

idealizat prin artă... 


hd 

Vasile Pop. Ris şi plins. Minerva 
Bucureşti, 1906. 

D. V. Pap, revenindu-şi în fire, vreau 
să zie: isprăvindu-şi „romanul“, ne-a 
dat o carte de schiţe umoristice şi de 
nuvele tragice. 

Umorul este unul din genurile cele 
mai plăcute şi totodată din cele mai 
grele. Umoriştii sint foarte pretioşi, 


www.dacoromanica.ro 


330 


fiindcă sînt foarte rari, şi fiindcă se 
arată ireverenlioşi faţă cu realilatea, îu 
contra căreia, conştient sau inconşti- 
ent, „avem toţi un dinte“. Umorul, 
pus în slujba unui mare ideal, imbră- 
cînd spiritul de revoltă, ca la Scedriu, 
e o binefacere pentru cetitor, pe care-l 
răzbuna de vulgaritatea şi trivialitatea 
turmei lui Epicur... Umorul, care rele- 
vează păcatele omeneşti, defectele mo- 
rale, ridicolele inerente sufletului ome- 
nese, ca de pildă în majoritatea schi- 
telor lui Mark Twain, ne place, pentru 
că ns place să ridem de slăbiciunile 
altora,—şi unora din noi şi de ale 
noastre proprii... 

Să mă erte d. V. Pope..-l pliclisese 
cu apropiarea acestor nume, care, în 
împrejurarea de față, au aerul um- 
brei lui Banco... 

Mai este un umor: acela care re- 
zultă din situații, uu gen inferior de 
umor, —ùar earo se bazează, şi el, pe 
aceluş provedeu; exagerarea logica, 
logica în absurd... 

Umorul d-:ui Pop e de felul din 
urmă, Cind d-sa vrea să fle „revolu- 
ționar*, ca îu Dreptate, nu face umor, 
face nuvele tragice. Cind vrea să fie 
„psicholog*, ca în Pilomela, devine 
iarăşi tragic... 

In bucatu, cu care începe volumul 
şi care e cea mai reuşilă,—e vorba de 
groutatea de a căpăta audien ă la au- 
torităţile noastre—umorul rezultă din 
situaţie. Aci e logică in absurd, cum 
e şi în O escursie tragică, cum e şi în 
începutul bucălii Artu de a se îmbo: 
găţi. D. Pop, cind nu face „romane“, 
are oare:care talent, un nic talent, 
are ceva de spus—trebue s'o vecunoag- 
tem, ne facem o plăcere s'o recu- 
noaştein... 

Dar adesea îl părăseşte logica—fâră 
ca d-sa să bage de samă—ca, de pildă, 
în parieâ de la sfirşit din Arta de a 
se îmbogăţi... D. Pop n'are destulă 
măsură. 

Uneori devine trivial, ca in O es- 


VIAȚA ROMÎNEASCA 


cursie tragică, în care, cu o totală 
lipsă de bun gust, cu reminiscenţe 
„spirituale“ din vre-un Tirchileşti osre- 
care, ne vorbeşte de „cintecul“ cailor... 
Că cine-va—fic chiar d. V. Pop—iîn- 
drăzneşte să fie aşa de spiritual, este 
un simptom ráu în literatura noastră... 

Despre bucăţile serioase din vo- 
lum „Viaţa Nouă“ spune că sint mai 
bune decit eclo umoristice... Așa dar, 
aţi înţeles că sint mai rele... E teri- 
bil d. Pop cind devine psicholog, se- 
rios şi tragic: e cum Domnița Vio- 
rica.. În Filomela are chiar un Mih- 
nea.. D. Pop exagerează şi aici, de- 
vine absurd şi aici,—e umorist, ce stii 
faci! Şi— soartă de umorist !—eind d. 
Pop devine mai grav, abia te poţi ți- 
nea de ris; ai ride de-al binelea, dacă nu 
te-ai jena de autor, care e aşa de tragic! 

In Prea tîrziu şi in Mai ture ca 
iubirea-~care au plácut şi Vieţii Noua 
şi vecinului meu, funcţionar la pre- 
fectură—sint tipuri, mai ales de femei, 
că te miri de unde le v fi scos d. 
Vasile Pop... In schimb, o țesătură de 
fapte, un reportaj din vremurile bune 
ale Universului, de care vecinul meu 
a rămas încintat, declărindul pe d. V. 
Pup de cel maì mure scriitor romiu. 

Dacă d. Pop îsi va cultiva (in torte 
înțelesurile cuvintului) micul său ta- 
lent umoristic, va fi un scriitor ul lis 
teraturii romiueşti, căci, încă odată, 
are vervă şi are acel dar de a exagera, 
are acea silogistică în absurd, de care 
vorbeam mai sus. 


* 

Maria Canţun. Poezii. Minerva 
Bucureşti. 

E interesantă totdeauna opera lile- 
rară, mai ales lirică, a unei femei, 
pentrucă rar ai ocazia să asculţi des- 
tăinuirlle uuei femei: se știe că fe- 
meile sint considerate ca un sfinx greu 
de gicit. 

Şi am luat în mînă volumul D-rei 
Cnnţan cu o curiozitate egoistă. Des- 
pre D-ra Maria Cunţan nu ştiu mai 


www.dacoromanica.ro 


RECENZII 531 





nimic, „critica ştiinţifică“ încă nu ne-a 
dat „portretul“ său, ea e ocupa'ă ace 
tuulminte cu d Sadoveanu (E adevărat, 
domnuls Sadoveanu, că plâteşti 900 
franci «hirie pe an, cum susţine „cri- 
tica ştiinţifică“ ?). Na ştiu decit cele 
spuse de d. Chendiîn Preludiile sele: 
o fată visătoare, senzibilă, iubitoare 
şi înțelegătoure de poezie, fiica unui 
profesor şi compoziter de muzică bi- 
sericească din Sibiu. 

D-ra Maria Cunţan are un suflet sim- 
titor, uşi putea zice prea simţitor. Şi 
fiindcă are un suflet ;.reu siinţitor, po- 
eziile sale sint un cintec interminabil 
al durerii. E prea multă durere, prea 
multe lacrumi—durere feminină! aşa 
de multe lacrimi, încat rîul, care trece 
pe dinaintea casei sale („Pe sub fe- 
reustră“) nu duce fu undele sale de 
cît lacrămile poetei. E atit de indu- 
rerută aceasta poetă, încît nu vede, 
nn așteaptă, nu doieşie decit moartea. 
S'ar părea că idealul său e mourtea. 
Dacă am face pe moraliştii, poate i-am 
impula D-rei Cunţan această predis- 
poziţie funebră, care e, trebue s’o spu- 
nem, morbidă. Dacă am face pe pe- 
dagogii, poate am sfălui-o să alunge 
această predispoziţie, cîntindu-i bucu- 
viile naturii şi ale vieţii. Dar nu sin- 
tem nici una, nici alta. De aceia ne 
mărgiuim să constatim. Vom observa 
însă, că, adesa, obsesiunea asta a 
morţii strică efectul estetic al unor 
bucăți frumoase, ca de pildă în „Bra- 
dul“, in care poeta, după ce ne spune, 
cu înduioşave potolită, de un brad, 
care i-a umbrit iubirea îl întreabă: 


Vei îi de-ajuns 
De patru scînduri, 
Bătrine.... brad ? 


îaclheere brutală, în disproporţie şi în 
dezarmonie cu restul poeziei. 

Şi tot din... mneinfrinarea, aşi zice, 
a acestei dureri, rezultă şi alte exage- 


raţii, ca de pildă cînd ne spune (în 
„Doină veche“) că: 


Adoarme fusu ?n mină 
Şi-i ud, de pot sa-l store... 


viers, de sigar, ne estetic, nu numai 
din cauza exag3rării. ci şi din cauza 
termenului de eomparaţie prea... fizi- 
ologie. Vă aduceţi aminte de frumoasa 
poezie a lui Coşbuc „Noapte de vară“... 
Ştiţi că, acolo, „ese luna din brădeţ 
şi se 'nnaltă 'ncet incet, giuditoare ca 
o frunte de poet...“ Ei biue, nu pot a- 
lunga din minte ileea că o frunte, 
chiar de poet, poate fi... asudată. 

Cu ioută această escesivă durere, 
D-ra Maria Cuuţan nu este pesimistă. 
„Durerea“ din poeziile sale e a sa, 
nu e durerea lumii; cetind poeziile sale, 
nu rămii cu impresia că lumea e o vale 
de plingeri, rămii numai cu impresia 
că poeta, en, e îndurerală. D-ra Maria 
Cunţan nu generalizează, pentru că nu 
teoretizează,pentrucă n'ave spiritul ab- 
sorbant. Singurul poet pesimist în li- 
teratura romiînenscă este Eminescu (şi 
citeva tonuri din O. Carp) pentrucă 
numai Ewmivescu a avut curajul mte- 
leclual de a generaliza, de a declara 
că durerea sa este durerea universu- 
lui. Numai el şi-a ridicat durerea sa 
proprie la o valoare metafizică. 

S'a inteles că D-ra Maria Cuntan 
nu face compoziţii,că are ceva de spus. 

Şi în mulle bucăţi din volum ne şi 
spune, ne şi poate spune ceea ce vrea, 
că în „La Lucru,“ „Sunet de talange“ 
„Seara“, „Reîntoarcerea“, „Mă strmge 
haina“, „Fire do toamnă“, „Aşterne, 
mamă, patul“, „Primăvara“, „Să nu 
plingi după mine“ ete. 

In foarte multe poezii insă, n'a pu- 
tut să ne spună ceeace aveade spus. 
Atunci, uneori, a recurs la „combina- 
ţiuni“, a căutat să-şi traducă simţirea 
în simboale: de aici o mulţime «de bu- 
căți cu „subiecte“, cu antiteze etc., ca, 


www.dacoromanica.ro 


332 


de pildă: „Meteor“, „Ce ritmic“, „Pe 
lac“, „Amurg“, „La schit“ etc. 

A spune că n'a ştiut cum să-şi spu- 
nă simţirea, e tot una cu a spune că 
wa putut să şi-o clarifice, căci, dacă 
trebue, mai întăi, să simţi puternic, 
pentru a face poezie lirică, trebue, 
apoi, să ţi se clarifice simţirea. 

Atunci găseşti şi imaginile necesare, 
în care s'o îmbraci, căci simţirea nu 
se poate exprima ca atare, ea se 'm- 
bracă în elementul intelectual al ima“ 
ginii. Şi nişte imagini clare găsesc 
în totdeauna, şi vestmintul vorbirii, 
forma. Imaginile neclare în zădar 
„bat la porţile gindirei“,—nu pot să 
iasă, 

Multe din poeziile D-rei Cunţan sint 
confuze („lubire“, „Sliţi voi că lira-i 
cruce ?“, „Inviere“ etc...) din această 
pricină. 

Dacă nu mă înşel, D-ra Maria Cun- 
tan e mai mult un tip emotiv, de cit 
unul vizual, e, adică, o sentimentali- 
tate, fără mult material în care să-şi 
întrupeze această sentimenlalitate. De 
aici încă ceva: deasa repetare a ace: 
loraşi situaţii şi imagini. Şi chiar a- 
cele frequente „lacrămi“ (observ că şi 
„turca“ e prea frequentă), nu sînt alt- 
ceva decit exprimarea directă, decla- 
rarea durerii, şi nu întruparea ei în 
imagini. 

Şi-mi pare, la urma urmei, că a- 
ceastă emotivitate în dauna viziunii, 
e un semn caracteristic al feminismu- 
lui... Şi fiindcă a venit vorba de femi- 
nism, trebue să spun că în volumul 
D-rei Cunţun, pluteşte, cu toată du- 
rerea, care uue ori merge pănă la ma- 
cabru („Sfirşit“), un parfum de deli- 
caleţă, de finețe, de discreţiune,—şi 
nu mă pot opri de a cita aceste ci- 
teva viersuri, în adevăr feminine ; 
Talangele răsună lin, 

Căci soarele ne lasă. 
Taiangele răsună lin 
Şi tunne după turme vin 
De peste deal spre casă. 


VIAȚA ROMÎNEASCA 


Cunosc pe sunet turma ta, 
Mi-e cea mai dragă mie. 
Cunosc pe sunet turma ta, 
Nebună-mi bate inima 

Şi pling de bucurie 


Stau sprijinită în pridvor 

Cu lacrămi în pleoape 
Şi-ascult şi-ascult de pe pridvor: 
Talangele de la izvor... 
Aproape... mai aproape... 


Aş vrea, dar nu mai știu ce-aş vrea 
Şi nu ştiu cum îmi vine... 

Aş vrea, dar nu mai şliu ce-aş vrea: 
Sa fiu o floare 'm calea ta 


Si să mă iai cu tine. („Sunet de ta- 
lange“) 


In cele din urmă două versuri, po- 
eta ne exprimă acel sentiment de a- 
bandonare, propriu sufletului fe:neesc.. 

Şi starea sufletească, nu mai putin 
femenină, din viersurile : 


Să nu cobori, iubite, 

In trista mea chilie, 

Căci m'ar ucide focul 

Intăiului sărut („Să nu cobori“) 
* 


Am spus că multe din poeziile D-rei 
Maria Cunţan sint confuze, că în multe 
forma nu e perfectă... Spuneam mai 
sus, vorbind de d. Iosif, că azi nu e 
greu să ai, chiar cînd n'ai talent, for- 
ma impecabilă. D-ra Maia Cunţan 
nu e lipsita de talent şi totuşi ware 
forma impecabilă... Explicația cred că 
stă în aceia, că D-sa, tocmai, nu e 
lipsită de talent, că tocinai are ceva 
de spus. Dacă m'ar avea nimic de spus, 
ar putea scrie Bine, căci n'ar opri-o 
simţirile şi gindirile—ar inventa gin- 
diri şi simţiri pentru formă,—pentru 
forma găsilă de-a-gata... Chinuindu-se, 
în luptă cu forma, să-şi îmbrace sim- 
tiri şi gindiri, adesea nu reuşeşte... 
cu un talent mai mare, ar fi reuşit, 
de sigur... 


www.dacoromanica.ro 


RECENZII 


Oricum, să-i fim recunoscători că a 
unbogăţii literatura feminină romt- 
nească cu citeva note sincere, cu cite- 
va „convinte adevărate“.... G.I. 


* 
Dr. P. Cazacu: Medicul Rural, 
Bucureşti 1906, 


Chestiunea stării sanitare a satelor 
noastre preocupă de citi-va avi pe toţi 
oamenii noştri de ştiintă; şi inulţi din 
cei cari au avut prilej să cunoască 
prin ei însu-şi îngrijitoarea stare sa- 
nitară a ţărănimii, au căutat să a: 
tragă luarea aminte asupra acestei in- 
semnate probleme şi să propue mij- 


Joace de indreptare. Dar ori cit de mult 
se va scrie asupra ei, de sigur că nu 


va fi de prisos pănă ce ea nu va trece 
din sfera de preocupare a oamenilor 
de ştiinţă în acea a oamenilor de ac- 
ţiune, a organizatorilor. De aceia ob= 
servaţiile d-lui dr. Cazacu, care pun în 
lumină una din laturile cele mai în- 
semnate ale chestiunei, merită o deo- 
sebită atenţiune. 

Antorul arată că mai toţi acei, cari 


s'au ocupat cu chestiunea insuficienței 
serviciului sanitar al satelor, an fost 


cu “fotul nnilaterali în precizarea pri- 
<inilor răului, de oare-ce nimeni nu 
s'a ocupat de „cel mai important fac- 
tor în organizaţa sanitară rurala“—de 
medicul rural. Acest medic rural—ti- 
nărul eşit de pe bâncile Universităţii 
—nu e în genere mai pre jos, nici ca 
cultură generală, nici ca ştiinţă în ale 
medicinei, de cit cel din țarile apu- 
sene ; totuşi rezultatele activitatii lui 
sînt cu totul inferioare. Pricinile tre- 
bue căutate în condiţiunile de exis- 
tentă şi de activitate ale medicului ru- 
ral la noi.(Dr. Manicatide, în „Cr. Meo- 
dicală“ din acest No. arată altă lature 
a chestiei). 

Tinărul care se duce ca medic de 
plasă nn găseşte in sat o locuinţă po- 
trivită cu nevoile lui (pe cind la cei- 
lalţi slujbaşi ai lui statul le pune la 
dispoziţie locuinţi bune); nu are o 
cancelarie şi un dispensar (ca la alte 


333 





oficii ale statului), aşa că e nevoit să 
ţie în locuința sa şi cancelaria servi- 
ciulni şi farmacia şi odaia de consul- 
taţii; ba şi încalzitul, Inminatul şi 
cheltuelile de cancelarie il privesc tot 
pe el; nu are un servitor pentru can- 
celarie şi găseşte en greu chiar pen- 
tro serviciul său particular. Toate a- 
ceste împrejurări au mare influinţă a- 
supra sufletului medicului rural. 

Pentru realizarea măsurilor de hi- 
gienă publică el nu are nici o pu- 
tere: el cere Primarilor să ea măsnri 
şi, dacă nu le ian, uu poate impune; 
dacă reclamă la Prefectură, i se răs- 
pnnde că nu's mijloace. Cele două in- 
specţii pe lună în fie-care comună, la 
care îl obligă regulamentul, fatal tre- 
bue să le facă din goana trăsurei, o- 
prindu-se pe la primării pentru a în- 
deplini formalităţile,—din cauză că are 
prea multe comune. Cind are epide- 
mii—şi în satele noastre îs aşa de 
dese !..—de multe ori nu e înștiințat 
(căci Primarii ştiu că, dacă vine nea 
dicul, vor avea de muncă!:..) şi dacă 
le descopere singur, apoi Primarii nu 
execută izolarea, iar sălenii nici nu se 
Sinchisese de dezinfectare. Apoi fiind 
medicul reţinut îatr'o comună cu epi- 
demii, ce fac celelalte comune ? Dar 
cînd sînt epidemii în mai multe co- 
mune depărlate, ce să facă medicul? 

Toţi, cari s'au ocupat cn chestiunea 
medicilor rurali, au cerut înmnlţirea 
lor; acum ei sint 129 şi ar trebui cel 
puţin 335!.., 

Dacă mai ţinem sumă de retribuţia 
disproporționat de mică a medicului 
rural, căruia îi rămîne cam vre-o 200 
lei pe lună („mai puțin de cit prmeşte 
un şef de birou cl. I-a din direcţia 
sanitară de la Bucnreşti, care n'are 
studiile lui, mare munca lui şi năca- 
zurile Iui...*), care nu are clientelă, aşa 
că de-abia îşi poate îndeslula trebuin- 
ţile materiale ale vieţii: casă, masă. 
haine...; daci mai ţinem apoi samă de 
viaţa izolată, lipsită de societate, pe 


www.dacoromanica.ro 


334 


care o duce medicul rural, de aiuto- 
rul neîndestulător pe care îl poate a- 
vea de la agenţii sanitari şi de la 
moaşe, şi de felul cum e privit acest 
slujbaş al ţăranilor de către medicii 
de lu oraşă şi chiar de direcția sani- 
tară,—putem să ne dăm samă de con- 
dițiile triste de existenţă şi de activi- 
tate ale aceluia în sama căruia e dată 
sănătatea neamului acestuia !... 

Cit despre ţărani, ei vin la doctor, 
îl ascultă, îi urmează sfaturile, dacă 
el ştie să le inspire încredere. Dar, 
pentru cu să ajungi la aceasta, trebue 
un contact îndelungat cu ţăranul şi 
multă muncă, 

Ca încheere autorul spune: „chestiu- 
uncta ajutorului medical la ţară are ca 
buză pe medicul rural bine plătit, pus 
în condițiuni bune de muncă, încun- 
jurat de un personal inferior bine pre- 
gătit şi avind instalaţiuni bune si ma- 
terial suficient. Toate reformele rare 
nu vor pleca de la acest puuct de ve- 
dere, nu vor fi nici de un folos real“. 

Expunerea clară a d-lui dr. Cazacu 
e un tablou dureros al sbuciumărilor 
neputincioase, în care se frămîntă un 
medic rural doritor de a taca ceva 
pentru binele locuitorilor satelor noas- 
tre. Eu ar trebui să pue pe ginduri 
pe toţi acei cari sint în măsură şi au 
datoria de a aduce o cit mai grabnică 
indreptare răului. 

M. C. 
* 

D. A. Sturdza, —,„Puterea execu- 
tivă în constituțiunea Romîniei“. Bu- 
cureşti 1906. 

Em. Cuioglu,—.„Puterea regală“: 
(Raspuns d-lui D. A. Sturdza). Bu- 
cureşti. 1906. 

DI. D. A. Sturdza, şeful partidului 
liberal, a provocat o adevărată emo- 
iune în lumea noastră politică, prin 
broşura sa asupra „Puterii executive“. 

Bătrinul om de stat. ale cărui me- 
rite uu au neros de confirmarea ni- 
mărui, a ţinut să ne spună în prefața 


VIAȚA ROMÎNEASCA 


broşurei: „în vara viitoare împlinesc 
„50 ani în serviciul Statului şi 40 ani 
„în serviciul Regelai Carol I, luteme- 
„ietorul Statului Romin Independent. 
„Simţese adine, cum aceasta lungă 
„viaţă şi acest indelungat serviciu pu- 
„blic măreşte răspunderea ultimelor 
„mele zile“. 

Prin aceste cuvinte par’ că anume 
se subliniază, că în broşura de față ne 
vorbeşte un barbat de stat, nu unom 
de ştiinţă. Şi desigur numai motive 
serioase de ordine politică au pulut 
să'l îndemne pe dl. D. A. Sturdza să 
dee publicității memoriul său. 

Aceste mutive politice, nu întră în 
competenţa noastră să le judecăm 
aici. Dar nu ne-am face datoria de 
cronicari conştiineioşi. dacă n'am face 
observatiile noastre obiective, din 
punctul de vedere pur ştiinţific, asu- 
pra teoriilor de drept constituţional 
emise cn aceasta ocaziune, întru cut 
credem că aceste teorii nu se pot sus- 
ținea şliințificeşte. 

Dacă, deci, motivele politice suut 
vrednice de susţinut (um spus, că nu 
le putem cerceta aici),—ele au n%oe 
pentru aceasta de alte mijloace. 

Idea fundamentală a memoriului 
d-lui D. A. Sturdza e rezumată în ur- 
mătoarele rînduri : 

„Constiluţiunea din 1866 hotărăşte, 
„că trei sunt puterile statului—Pute- 
„rea legislativă (Art. 32)— Puterea e- 
„xecutivă (Art, 35)—Puterea judecă- 
»torească (Art. 36)... In afară de a- 
„ceste trei puteri nu există altele, nici 
„direct, nici indirect, ca emanaţiuni 
„ale voinţei naţionale.—De aceea in- 
„cercările de a constitui responsabili- 
„tatea ministerială şi partidele poli- 
„tice ca a patra şi a cincia putere a 
„Statului viciază siucera şi leala apli- 
„care a Legii fundameniale a Stutului 
„tomin, căci nu prin iuterpretaţiune 
„se pot înfiinţa nouă puteri ale Sta- 
„tului* (p. 8). 

Aceia-şi idee se precizează în altă 


www.dacoromanica.ro 


RECENZII 





parte: „Mai e de observat, că afură de 
„Rege, nici un alt cetățean ca per- 
„Soana, şi nici o grupare de cetateni 
„ca partid politic nu reprezintă o pu- 
„tere constituțională a Statului, şi că 
„în Regatul Romîniei ori-ce altă pu- 
„tere, în afară de cele trei Puteri ale 
„Statului, nu se poate înălța ca putere 
„a Statului de cit căleînd coustituţiu- 
„nea prin forţa brutală a bunului plac, 
„dezființata în 1866“ (p. 13). 

De aci se deduce poziţiunea excep- 
țiouală a Regelui în stat, „consfinţită 
zi prin prerogativele Regelui, numite 
de articolul 96 Const. în inod excep- 
tional puteri“ (p. 9) ;—în virtutea a- 
cestor prerogative regale, puterea de 
deciziune o are exeluziv „voinţa chib- 
zuită a Regelui“, care este numai 
„temperată, prin voinţa naţiuaii, von- 
statată prin delegaţiunea sa“ (p. 12). 

La acest rezultatse ajuuge printr'un 
mijloc foarte simplu :—eitaraa pe rînd, 
si interpretarea literală a diferilelor 
texte din Constituţie („Regele numeşte 
şi revoacă pe miniştri“, etc),—o pro- 
cedare cit sa poale de puţin ştiinți- 
fi-ă, pentru că un text de constituţie, 
—ca şi ori-ce text de lege, — nu se 
poate înțelege numai după sunetul cu- 
vintelor, caril compun, fără să se ţină 
seamă de genezu lui, de istoria lui, 
precum şi de raportul lui cu tot com- 
plexul de dispoziţiuni, cn care e în 
legătură. 

Unde ss poate ajunge cu metoda 
d-lui D. A. Sturdza se poate vedea din 
faptul, că în riudurile citale mai sus 
cuvintele „puterea statului“ sau pu- 
terea în stat“ sunt întrebuințate în 
două, şi chiar îu trei înţelesuri deo- 
sebile, adesea în uceia-şi frază, şi a- 
nume : 

1) In înțelesul de „delegaţiune le- 
gală unii atribut de suveranitate“ 
(puterea legislativă, execulivă, jude- 
cătorească). 

2) In înţelesul de „factor al vieţii 
constituţionale“ (responsabilitatea mi- 


335 


nisteri lä, partidele politice); şi în 
sfirşit : 

3) In înţelesul de „atribuţiuni“ (,,pu- 
terile Regelui',—în sensul acesta şi 
atribuţiunile ori-cărui funcţionar, tot 
sunt „puteri::). 

E lesne de înteles la ce confuziune 
de idei poate dă naştere acest simplu 
fapt. 

E uşor, de pildă, de dovedit, cu tex- 
tul constituţiunii în mînă, că delega- 
tiune legală a unui atribut de suvera- 
nitate nu au de cit organele pievă- 
zute in art. 32, 35 şi 36 din Constitu- 
țiune (Regele, reprezentaţiunea nalio- 
nală, curţile şi tribunalele), — dar a- 
ceasta nu prejudecă întru nemic rolul 
constituţional al miniştrilor şi al par- 
tidelor politice, va factori ai mecanis- 
mului politic. 

Şi în adevăr in aceustă privinţă gä- 
sim cea mai mare variaţiune în dife- 
rite regimuri constituţionale. 

Dar fiind-că, pe de ò parte, nu pot 
da prea mare întindere ucestei recen- 
ziuni, iar pe de altă parte, neputind 
opune vuni barbat de stat, de seama 
d-lui D. A. Sturdza, numai autoritatea 
nea personală, să-mi fie permis de a-i 
opune autoritatea celebrilor profesori 
de Drept Constituţional din Apus. 

„Monarhia constituţi *nală, — spune 
„de pildă, profesorul de drept consti- 
„tuţional de la facultatea din Paris,— 
„se înfătişează sub două tipuri bine 
„caracterizate : 

„Int”un caz națiunea recunoscută 
„suverană, şi lucrind în această cali- 
„tate, asociază un monarh la suvera- 
„nitatea sa; eu îi deleagă, ereditar. 
„exercițiul parţial al suveranitătei. 
„Exemplul cel mai pur, poale, al a- 
„cestei combinaţiuui îl găsim în con- 
„stituţiunea belgiauă din 1831. 

„In al doilea caz, costatăm o com- 
„binaţiune contrară : un monarh, păuă 
„atuuci nn suveran absolut, asociază— 
„Mai mult san puţin spontanen— 
„națiunea la suveranitatea sa, dele- 


www.dacoromanica.ro 


336 


„gind anumite puteri adunărilor re- 
„prezentalive; ust-fel e constituţiunea 
„prusiană din 1850; deşi revăzută de 
„camerile ce le-a instituit, ea nu este 
„(juridiceşte) decit un dar (octroi) al 
„puterii regale. 

„Vedein aci, sub acelaşi aer de fae 
„milie (monarhie constituţională), două 
„tipuri de stat profund distincte“ (A. 
Esmein, — „Dr. Constitutionnel“, ed. 
1896, p. 4—5). 

Aşa dar știința cunoaşte doud li- 
puri de monarhii cunsliluţionale : una 
bazată pe „principiul de suveranitate 
naționala“, în care monarhul, juridi- 
ceşte, e considerat numai ca uu dele- 
gat, fară puteri proprii;—şi alta ba- 
zată pe „principiul de prerogativă al 
coroanei“ (sau „de drept divin“), în 
care puterile monarhului îi aparțin, 
ca un drept propiu. 

Sub cure din aceste două tipuri 
trebue să clasificăin monarhia consti- 
inţională în Rominia ? 

Respunsul e clar, nu numai din 
faptul, că pentru coustituţiunea noas- 
tră ne-au servit ca model cea Belgi- 
and,—„cel mai curat tip de monarhie 
constitulională, bazată pe principiul 
de suveranitate naţională“, cum spune 
Ecmein.—dar coustituţiunea romînă, 
dnpă ce afirmă tpriacipiul de suvera- 
nitate naţională (art. 31),—accentuează 
«caracterul de delegat al Regelui, în- 
troduciud în articolul 35 una din ra- 
rele modificări ale textului Balgian :-— 
pe cind în articolul «orespunzător al 
constituției Belgiane (art. 29) cetim: 
„au roi apartient le pouvoir exécu- 
tif“—în al uostru e—,„puterea execu- 
tivă este încredințată regelui“; apoi 
art. 96 spune ritos, că puterile Rege- 
lui îi sunt „dute de constituţie“ (în 
art. 78 Const. Belg.—„atribuile“). 

Mai departe. Ori-ce monarhie con- 
stituţională presupuue sistemul de gu- 
vernamint reprezentati” Iuse acesta 
iarăşi, poate imurăca două forme cu 
totul deosebite, după cun admite sau 


VIATA ROMÎNEASCA 


nu aşa numitul „regim parlamentar“, 

Carycteristica regimului parlamen- 
tar e  responsabilitatea politică (a 
nu se confonda cu cea penală) a mi- 
niştrilor faţă de representaţiunea na- 
țională. După cum spune Esmein, re- 
gimul parlamentar nu e alt-ceva de- 
cit „o desvolture logică a principiului 
de responsabilitate ministerială“ Regi- 
mul parlamentar îl găsim in Anglia, 
Belgia, ete,— iar cel neparlainentar, 
în Imperiul German, precum şi în 
cea mai mare parte a statelor parti- 
culare ce'l compuu, şi iară-şi, in pri- 
mul rind, în Prusia (Esmein, ibid., p. 
95 urm). 

Care din aceste donă sisteme re- 
prezentative e adoptat de constituţiu- 
nea noastră ? 

lară-şi nu poate fi îndoială, un nu- 
mai din faptul că ne-am însuşit con- 
stituliunea Belgiană (care la rindul 
său, cum spune profesorul de Drept 
Constituţional din Oxford, nu este de- 
cit „formularea inscris a principiilor 
coaslituţionale Engleze“, vezi A. V. 
Dicey,— „Law of the Constitution“, p. 
85),—dar şi textele precize din cone 
stituţiune stabilese neindoelnic princi- 
piul responsabilităţii ministeriale, față 
de parlament (art. 47, 49, 92, 93 $5, 
99 $ 3, 100, etc). 

E vădit, că chestiunea asupra ro- 
lului miniştrilor şi al partidelor poli- 
tice, în mecanismul constituţional, nu 
poate fi rezolvită la fel, în ţările, cari 
au adoptat forma de monarhie con- 
stituțională bazată pe principiul de 
suveranitate naţională, şi regimul par- 
lamentar, cu responsabilitatea politică 
a miniştrilor faţă de reprezentaţiunea 
naţională,—cum sunt Belgia şi Homi- 
uia,-- şi in acele, a căror constituţie 
admite principiul de „prerogativă a 
Coroanei“, ca dreptul propriu ne dele- 
gat, al monarhului, şi în acelaș timp 
nu cunoaşte regimul parlamentar şi 
responsabilitatea ministerială, — cum 
e Prusia. 


www.dacoromanica.ro 


RECENZII 


Un studiu asupra „puterii execu- 
cutive“ într'o monarhie constituțională 
care ignorează deosebirile între a- 
ceste două sisteme,—ambele compati- 
bile cu forma de monarhie constitu- 
tională, dar diametrul opuse, ta prin- 
cipii de drept pe care se reazemă,— 
vădit nu poate ajunge la concluziuni 
satisfăcătoare, din punctul de vedere 
ştiinţific. 

In lumina acestor date putem ve- 
dea mai bine, care este rolul miniş- 
trilor şi al partidelor politice într'un 
regim parlamentar, pe care constitu- 
țiunea noastră l'a luat din cea Bel- 
giană, precun aceasta l-a luat din 
conslitutiu Engleză, — regim, — care, 
cum am văzut, pretutindeni şi necesar, 
decurge din principiul de responsabi- 
litate minis'erială, ritos formulat de 
constitutiunea noastră. 

In Anglia, cu şi în Belgia, „Regele 
numeşte şi revoacă pe miniştrii săi“ 
cum glăsueşte constituţia noastră 
(art. 93) 

Totuşi autorităţi ca Dicey, Bagekot, 
Freeman etc. formulează următoarele 
dovă pr'ueipii de Drept Constitutio- 
nal în uceaslă privinţe : 

„Partidul, care dispune de majori- 
„tate în camera comunelor are drep- 
„tul, ca şefii săi să fie numiţi in mi- 
nister (have a right to have iheier 
leaders placed îu office)“, 

„Cel mai influent dintre aceşti şefi 
„de parlid trebue (ought) sa fie Prim- 
„ministru, sau în capul Cabinelu- 
„lui de miniştri“ (Dicey—„Law of 
the Constitulion“, ed. 1897, p. 351: 
Bagehot,— „The British Constitution“, 
ed. 1885, p. ii; Freeman, —,„Growih 
ofthe English Constitulion. L ed. p. 
109 urm,),— bine înţeles, dacă nu se 
recurge la disolvarea Camerii. 

Neuvind la îvdănină, din nenorocire, 
traducerea francezi a lralatului lui Di- 
cey, pentru a face mai accesibilă infor- 
națiunea cetitorilor romini, voiu cita pe 
un alt profesor din Oxford, iară-şi de o 


337 





autoritate nediscutabilă şi care e şi 
mai explicit, — Sir W. R. Anson,—„Loi 
et pratique constitutionnelles de l'An- 
gleterre“, V, II: La Couronne (Paris, 
1905) : 

„Miniştrii sunt servitorii regelui, 
„dar ei se impun alegerii sale... prin 
„rezultatul alegerilor legislative sau 
„Votnrile camerii“ (p. 48). 

„Cabinetul (de miniştri) e un organ 
„bine definit... El e un grup de per- 
„soane, colectiv vespunzătoare de po- 
„litica şi guvernarea Statului; acest 
„grup nu e puterea executivă, dar el 
„este controlorul şi ghidul puterii exe- 
„cutive“... (p. 128). 

„Primul ministru e un oigan indis- 
„pensabil al Constituţiunii noastre ; a- 
„cest cuvint desemnează pe acel şef 
„de partid, pe care Regele l'a invitat 
„de u forma ministerul, fiind convins, 
„că partizanii sui sunt dostul de nu- 
„meroşi şi devotați pentru a s rijini. 
„măsurile ce el le va recomuvdi Co- 
„roanei şi Parlamentului“... (p. 149). 

Aşa dar, în regimul parlamentar par- 
tidele politice sunt acea forta vie, care 
pune în mişcare iutreg mecanismul po- 
litic; înviagind în alegeri, forinînd ma- 
joritatea parlamentară, ele impun pe 
fruntaşii lor în minister, şi pe şeful 
lor, ca prim-ininistru, deşi „Regele nu- 
meşte şi revoucă pe miniştrii săi,“ 
cari sunt „servitorii sei,*—însă aceşti 
„servitori,“ avind recpunderea guver- 
nării, apar ca „ghidul puterii execu- 
tive“, fără ca să fie, in termeui legali,— 
„puterea executivă“. 

Teoriile d-lui D. A. Sturdza, deci, se 
pot potrivi pentru n constituție ca cea 
prusiană, insă la nui ele nu se pot 
justifica, nici ea doctrină, nici în fapt: 
d. D. A. Sturdza însu-şi,—care a fost 
de mai multe ori prim-ministru,—de- 
sigur, nu ar fi putut nici n dată să fie 
însărcinat de Rege să formeze cabi- 
netul, ducă—cur se exprimă profeso- 
rul din Oxford—,,Regele nu ar fi fost 
„convins, că are partizani numeroşi şi 


www.dacoromanica.ro 


338 


„devotați, care să sprijine măsurile ce 
„le recomandă Coroanei şi Parlamen- 
tului“... 

Concluzia : metoda întrebuințată de 
d. D. Sturdza nefiind ştiintifi.ă, con- 
cepția d-sale asupra însă-şi naturii re- 
gimului nostru constituțional e greşită, 
şi rezultatele, la caii ajunge, sunt con- 
trare spiritului dreptului nostru public, 

Spatiul nu-mi mai permite să anali- 
zez partea doua a memoriului d-lui D. 
A. Sturdza,—de o mai puțină însem- 
nătate,—relativa la dreptul Regelui de 
a delega pulerile sale unui luc-tiitor. 
Dar pa baza celor spuse cetitorii uşor 
vor putea trage coneluziunile cuvenite 
şi în această privinţă. 

Cu atit mai mult, că le poate uşura 
sarcina broşura interesantă a d-lui Em. 
Culoglu, al cării titlu se află în capul 
acestei recenzii şi care, cum se vede 
din acest titlu, a fost anume publicată 
ca „răspuns d-lui D. A. Sturdza.“ 

Autorul „răspunsului“ nu a avut pre- 
tenţia de a face nn studiu ştiinţific şi 
sistematic, —ci numai să ne dee o ex- 
punere limpede şi categorică a păre- 
rilor, în această privință, ale partidu- 
lui din care face parte. 

Și a reuşit, 

Ca observaţie din parte-ne, avem 
numai de spus, că d. Em. Culoglu nu 
relevează destul de lamurit caracterul 
Regelui, după constituţiunea noastră» 
de delegat, fară puteri proprii,„— ceea 
ce, juridiceşte, rezulvă toată problema 
relativă la „loc-ţiitor“ (întra cit şi în 
dreptul comun un mandatar nu-şi poate 
delega p terile unei terții persoane, 
făra consimţimintul expres al man- 
dantelui). 

Ta ai doilea rînd d-sa comite gre- 
şala, ca şi d, D. A. Sturdza, dea crede, 
«ă plecînd în strainălate Regele îşi de- 
leagă puterile Consilialui 2 Miniştri,— 
ceea ce nu e exact: prin decretele ci- 
tate de D-sa şi d. D. A. Sinrdza. se 
regulează numai expediarea afacerilor 
curente,— Regele şi în străinătate con- 


VIAŢA ROMÎNEASCA 


tinuă să fie Rege, în sensul constitu- 
țiunii. Consiliul de Miniştri nu poate 
exercita puterile regale decit în cazu- 
rile anume prevăzute ın constituţie, pe 
cari le relevează însuşi d. Em. Culnglu. 
C. S. 
* 

Fréd. Queyrat. Les jeux des en- 
fants. Etude sur l'imagination eréatrice 
chez l'enfant. Un vol. în 12, 161 p. Pa- 
ris. F. Alean. 

In nltimul timp, mai ales din în- 
semnalele lucrări a lui K. Gross „Die 
Spivle der Menschen“ şi din „Spiele der 
Thieren“ psihologi! s-au convins de im- 
portanta jocurilor, de valoarea lor e- 
ducativă, de rolul lor în dezvoltarea 
fizică şi mentală a copiilor. In arest 
mic volum, autorul, cunoscut prin mo- 
nografil serioase asupra imaginației, 
abstracţiei şi logice! la copil, tace psi- 
hologia jocurilor copilăriei. La început 
vorbeşte pe scurt despre imaginația 
creatoare la topil, distingind în evolu- 
ţia ej, împreună cu Ribot, patru stadii: 
1) acel al percepţiei iluzoril a lucruri- 
lor; 2) al însuflețirer şi personificare 
lor: 3) al jocului şi 4) al invenţiei (ro- 
manesqut) în care copilul proertează 
în lumea reală imcginele deşteptate 
in spiritul său de diferi ele povestiri 
auzite, sau chiar inventează el însuşi 
povestiri originale. Antorul consideră 
ca insuficiente teorine lui Lazarus şi 
Spencer asupra aatutel jocului, admi- 
rad teoria lui Groos după care Jocul 
e pentru cenpil şi pentru animalele ti- 
nere un preludiă, o iniţiare şi o pre- 
parare pentru acliritutea lor ulterioară. 

Omul şi animalele superioare sint 
înzestrate cu numeroase instincte, caro 
la naştere nu-s încă dezvoltate, ele 
trebue să-și facă educaţia apliludinelor, 
şi la aceasta contribue jocul, care e e- 
xerciţin) dispozițiilor naturale ale ac- 
tivilăţei lor. Activitatea desfişurata în 
jocuri e însoțită de stări psihice e- 
motionaie şi intejectuale. Starea emo- 


www.dacoromanica.ro 


RECENZII 


ţicuală e plăcerea jocului care are ma! 
multe cauze: satisfacerea instinctelor, 
plăcerea de u fi cauză sau plăcerea pu- 
terei, bucuria succesului sai a victo- 
riel, sentimentul libertățer. Starea in- 
telectuală care însoțește activitatea jo- 
culu fiind şi ea un izvor de plăcere, e 
iluzia, un element esenţial al imagina- 
tier copiilor, al cărui mecanizm a fost 
bine analizat de Ribot. La copi iluzia 
se produce foarte uşor şi e foarte vie 
căci din cauza dezvoltare lor mentale 
inferioare, reprezentările antagoniste 
sau represive care contrazic imaginele 
(în realitatea cărora credem în primul 
mumeni) la ei deabia există sau lu- 
crează iusuficient, pe cind stările afec- 
tive dorinţa, frica daŭ din potrivă ima- 
gibilor lor o intensitate mare. Recti- 
ficarea pe care copiil o faz iluziei e da- 
torită după autor tutalităței de împre- 
jnrără în care ea se produce şi care-l 
Slăbesc intensitatea şi mal ales conşti- 
inței pe cure o are copilul de activi- 
tatea luy proprie. In jocuri copilul se 
simte cauză, el vrea să realizeze o i- 
dec seducătoare, creiază acțiunea, con- 
duce peripețiile şi are sentimentul că 
această lume de aparențe uu depinde 
decit de dinsul. Autorul clasifică jocu- 
rile copiilor din puuctul de vedere a 
originti (Jocuri de hereditate, dea prin- 
sul, de a ascunsul, jocuri de imitație 
şi de imagiuaţie) şi din punctul de ve- 
dere al functiei lor educative, (jocuri 
de mişcare, jocuri ce servesc la edu- 
cația simturilor, la educaţia inteligen- 
tet, jorui emoționale, jocuri pentru 
cultura vointei, jocur artistice şi jo- 
cur! dramalice). 

In ultimele capitole autorul vorbe- 
şte pe larg despro jocul păpuşilor şi 
despre jucăriile copiilor pe care le 
împarte în jucării de hazard, morali- 
zătoare, istorice, ştiinţifice şi instruc- 
tive. E pentru proserierea jucăriilor 
diforme şi luxoase. Cele maï bune ju- 
carii sint cele simple şi acels care pun 
mal mult în exerciţii spont neitutea 


339 


şi activitatea copiilor. Fără a conţ nea 
multe idei originale, căci autorul utili- 
zează mal ales operile lui Groos și 
Ribot, această carte cuprinde observas 
țiI interesante şi e o contribuţie folo- 
sitoare pentru pedagogie şi psihologia 
infantilă. Forma literară aleasă, nu- 
meroase citati! din amintirile din co- 
pilarie ale lui Tolstoi, Dickens, V. Hugo, 
Georges Sand, Anatole France, Loti, 
fac citirea el cu deosebire atractivă 
pentrv orcine se interesează de edu- 
caţia copiilor. 
0. B. 
+ 

Élie Metchnikoff, professevr à 
l'Institut Pasteur, Paris. 

Etudes sur la Nature humaine, — 
Essai de philosophie optimiste, 1 vol. 
de 405 pag.—Librāria Masson din Pa- 
ris; prețul 6 lei. 

De şi apărută de trei ani, scrierea 
aceasta admirabilă a profesorulni Met- 
chnikoff nu e cunoscută la noi de cit 
de ciţi-va oameni de şliință.—Cred că 
fac un serviciu real cititorilor acestei 
Reviste, schițind ideile principale cu- 
priuse în eu. A doua ediţie, scoasa ja 
27 Octombre 1903, e puţin diferită de 
cea d'intiiu de la 8 Februar 1903. 

Lucrarea e scrisă cu convingereu şi 
claritatea unui mare apostol al ști- 
inței. După cilirea ei, te simţi senin 
şi tare în fata problemelor celor mai 
sguduitoare ca acelea discutate de sa- 
vantul profesor: ce este viata noastră 
şi câtră ce ţintă trebue ea indreptata? 
Şi mai departe: pentru ce, în loc de 
fericirea atit de mult dorită, viața 
noastră ajunge la moartea a cărei a- 
propiere ui pare uşa de teribilă ? 

Cit timp omul nu şi-a putut da, a- 
supra acestor probleme nici cea mai 
mică explicare ralională bazată pe date 
ştiintifice, rezultate din studiul uatu- 
rei omenești, a căzut sau în pesimism, 
cum a fost aproape întreaga filosofie 
a seculului al 19-lea cn negarea feri- 
vicirei şi chiar cu suprimarea existen- — 


www.dacoromanica.ro 


840 


VIAȚA ROMINEASCA 





tei (suicid), sau în misticism.-—Dar, 
printre savanţi şi filosofi au fost şi 
alţii, în diferite timpuri, cari au gin- 
dit că natura omenească ne-ar da toate 
elementele trebuitoare unei morale ra- 
tionale. Pe natura omenească se ba- 
sează şi savantul profesor Metchnikoff 
pentru a pune bazele sistemului său, 
care, după cum el însuşi mărturiseşte, 
e sinteza întregei sale vieti consa- 
crate științei. 

Scrierea e împărțită în trei mari 
capitole. 

Jn primul capitol, autorul descrie 
desarmoniile san nepotrivirile natu- 
rei omeneşit ; în al doilea, încercările 
pentru a micşora răul rezultat din 
desarmoniile naturei emeneşti ; iar în 
al treileu şi unul din cele maiimpor- 
tante. ce poate face ştiinţa pentru a 
îndulci desarmoniile omeneşti. 

Prima parte.— Desarmoniile: In cic- 
lul evolutiv al fiintelor viețuitoare su 
făcut o trecere bruscă între om şi spe- 
cia de maimuţă antrupoidă dir care el 
s'a coborit. Omul, după Metehnikoff, 
ar putea fi considerat ca un copil mi- 
nuuat al unui antropoid. Născut cu un 
crier şi o inteligență mult mai dez- 
voltate de cit acelea ale părinților săi 
antropoizi şi trăind în condiţii cu to- 
tul diferile de cit ucele ale strămoşi- 
lor săi, a deschis o cale nouă în evo- 
luția fiintelor vieţniloare, Această 
schimbare bruscă de natură a adus 
cu ea o serie de desarinonii sau ne- 
polriviri organice de care omul se 
resimte cu atit mai mult cu cit e mai 
inteligent şi mai seuzibil ; jar ca re- 
zultat final o serie de nenorociri pe 
care umanilalea a încercat să le 
şteargă prin toate mijloacele de care 
dispuue. 

Cea mai mare parte din aceste des- 
armonii au, după Metvhnikoff, ca ori- 
gină organe atuvice, adică organe moş- 
tenile de Ja strămoşii lui, animalele 
mai inferioare, şi cari la el nu numai 
că nu sînt folositoare dar chiar dău- 


nătoare vieţii lui. Aşa, Metehnikoff 
citează părul de pe corpul nostru, 
moştenit desigur de la mamiferele in- 
ferioare unde el serveşte ca organ de 
pruteclie în contra frigului, dar care 
la on nu numai că nu mai servește 
la aşa ceva dar e urit şi chiar dāu- 
nător, pentru că în teaca foliculului 
lui să pot lvcaliza adesea focare de 
infecţie microbiene cari produc bu- 
boaecle etc. Tot astfel apendicele cecal 
de la om, moștenit. iarăşi de la ani- 
malele mai inferioare undo el serveşte 
cite o dată la digestie, pe cind la om 
nu numai că nu mai îndeplineşte a- 
ceastă funcţie dar chiar e dăunător 
căci produce acea hoală, periculoasă 
cite n dată, apeadicila.—-Tot astfel e 
şi dezvoltarea mare a intestinului gros 
la om, care. după Metchnikoff, e fo- 
carul de infecție a alitor boale ca di- 
zenteria, conslipaţia, diferitele tumori 
dăunătoare organizmului, de oate-ce 
materiile fecale, stind mult timp în 
aceuslă parte a intestinului, dau naş- 
tere, din cauza descompunerei lor, la 
substanțe otrăvitoure care, absorbite 
in singe, produc iurburări cite o dată 
foarte grave. 

Alte desarmonii mai grave încă sint 
tulburările prezintate de functiunea 
organelor genitale; în prima linie a- 
pariţia instinctului sexual înainte ca 
organele sexuale să poala functiona 
normal, desarmonie care produce tul- 
burări grave la copii, şi în a doua linie 
persistenţa aceslui instinct după ce or- 
ganele genitale nu mai pot tuucţiona 
desarmonia care are ca rezultat la bă- 
trini tot felul de pervertivi de simțuri 
care produc iarăşi tulburări grave 
fizice şi morale. 

Savantul profesor descrie apoi alle 
serii de desarinonii : ca tulburările ine 
stinctului familial, manifestate prin 
impiedecarea voită a naşterii copiilor. 
prin abandonarea copiilor imediat 
după naştere; apoi tulburările instinc- 
tului social, care în loc să fie manifes- 


www.dacoromanica.ro 


RECENZII 


tat prin o solidaritate universală să 
mărgineşte numai la o solidaritate 
regională, profesională, etuologică ete. 

Dar nna din desarmoniile cele mai 
mari ale naturei omeneşti e, după 
Metehnikoft, acea a bătrineței patolo- 
gice și a imposibilității de a atinge 
instinctul morţii naturale. A atinge 
instinctul morţii naturale e a privi 
necesitatea fatală a morţii fără frică, 
cu plăcere chiar, după cum așteptăm 
somnul, îu urma unei zile de muncă 
grea, 

Desarmoniu bătrineţii patologice şi 
a imposibilității de a atinge instinc- 
tul mortii naturalo au ca rezullat» 
după Metehnikoff, toate acele concep- 
ţii arbitrare asupra nemurire; suflutu- 
lui, asupra reînvierei corpului după 
moarte şi a altor dogme filosofi:a-re- 
ligioase care voiau să se impună ca 
adevăruri relevate, dar a căror reali- 
tate mu putut nici o dată fi probată. 

Din cauza tuturor acestor desarmo- 
nii organice, din cauza vieţii noastre 
complicate, graţie civilizaţiei de azi, 
în mare parte rău îndrumată, noi, a- 
fară de cazuri de accidente, murim 
înainte de vreme, murim aşa zis de 
bătrineţă patologica în loc să murim 
de moarte natmală. De aci frica teri- 
bilă de moarte, care e aproape uni- 
versală la toţi oamenii şi care duce 
la descurajare, la misticism, la pe- 
simism, la suicid. 

Dacă noi prin o morală rativnală, 
bazată pe natura omenească și prin o 
igienă ruţională, care ar ţinea compl 
de armonia naturei omeneşti, am a- 
junge sa îudulcim toate aceste desar- 
monil, atunci desigur viata noastră ar 
atinge limita vristei oamenilor din bi- 
blie; ne-am stinge încet-încet, pe ne- 
simtite, am muri de moarte naturală 
şi în loc să simţim groaza morţii, am 
fi sănini în fața eï ca patriarhii din 
biblie : „Şi timpul cit a trăit Abraam 
a fost de 175 de ani. Abraam, perzind 
forţele sale, a murit într'o bătrîneţă 


34 
fericită, fiind foarte bătrin şi sutul de 
zilele sale“ (Geneza cap. XXV 7. 8). 

Partea a 1I-a.—Incercarile pentru 
a micşora răul rezultat din dezarmo- 
miile naturei omeneşti. — In această 
parte a cărţii sale, autorul arată în- 
cereările religiunelor şi ale filosofiei o- 
ficiale mai cu samă, pentru a combate 
desarmoniile naturei omeneşti. Arată 
cum frica de moarte a silit pe omul 
din toate timpurile să găsească un 
mijloc pentru liniştea lui sufletească, 
făurindu-și diferite sisteme religioase 
şi filosofice care toate, după Tylor, a- 
vind la bază Animizmul primitiv, sä- 
deau în sufletul oamenilor credinţa în- 
to viaţă viitoare cu tot cartejul de 
supersţiti! grosolane practicate încă şi 
azi la popoarele sălbatece şi chiar la 
unele popoare civilizate. In Congo 
există obiceiul de a face o bortă in 
mormiut in dreptul gurii mortului şi 
de u întroduce pe acolo, o dată pe 
lună, pravizii de alimeule solide şide 
băuturi, Hucredinţaţi desigur că mor- 
tul le va minca.—Lu noi e obiceiul de 
a face coliva, colaci şi pomană de su- 
fetul morţilor etc, 

Practica vieții făcind pe om mai 
neîncrezător în preveptele religioase, 
cari, după cum s'u arătat, căutau să 
liniştească frica de moarte a omului 
fagăduindu-l nemurirea sufletului, a 
dat naştere diferitelor sisteme filoso- 
fice ca spiritualismul, care nu e de 
cit un sistem religios laicizat, ca 
panteismul o allă variantă a spirilua- 
lismului şi în urmă pesimismului o- 
moritov- Dar toate aceste sisteme fi- 
losofice nau adus un leac mai bun 
penlru a micşora răul rezultat din 
desarmoniile naturii omenești. Aceste 
desarmonil tot existau încă, iar con- 
secințele lor ca boalele bătrineşti şi 
frica de moarte deveneau din ce în 
ce şi mai îngrijitoare. 

In secolul nostru mai cu samă, 
știința, luînd o dezvoltare enormă» 
omul a devenit şi mai neincrezător 


10 


www.dacoromanica.ro 


342 


în toate învățămintele religioase şi fi- 
losofice care voesc să ne mingie cu 
iluzia credinţii în nemurirea sufletului. 
Din cuuza acestei iluzii, înrădăcinată 
în sufletul omului de secole şi din ca- 
uza lipsei de convingere ştiinţifică, 
sa intimplat că unii filosofi şi chiar 
oameni de ştiinţă să se intrebe, nu 
fără oare-care temere: ştiinţa smul- 
gindu-ne mingierea pe cae ni-a dat-o 
crediuia religioasă, va fi ea în stare 
oare să ne dea în loc o mulţumire mai 
întăritoare în viată? 

In partea a III-a a cărţii sale, pro- 
fesorul Metchnikoff, după ce citează 
aceste temeri exprimate de scriitori 
mari ca J. J. Rousseau, Tolstoi, Bru- 
neticre, arată ce poate ştiinţa de o 
cam data în contra boalelor. Apendi- 
cita, turbarea, difteria şi multe alte 
boale, pe care rugăciunel: religioase 
nu le-au putut vindeca nici u datà, siat 
azi vindecate de ştiinţă. Arată apoi 
cum prin o igicnă rațională, în spe. 
cial prin o alimentaţie mai mult ve- 
getală susținută şi de regimul lapte- 
lui fermentat (kefir. lapte acru) se 
poale combate cu siguranţă înmulţi- 
rea microbilor otrăvitori din intesti- 
nul gros. Citează observaţii proprii.— 
Profesorul Metchnikoft ajunge la con- 
vingerea că intestinul gros de la om 
nu numai vă nu e folositor, dar chiar 
dăunător. Că e inutil, citează cazul 
unsi femei care a trăit 27 de anitără 
ca intestinul ei gros să funcţionaze, 
de oare ce o fistulă practicată deasupra 
lui, permiteau resturilor digestiei se 
fie date afară direct prin acea fistulă, 
fără a mai trece şi staţiona în intes- 
tinul gros. 

Profesorul Metchnikoif, bazat în mare 
parte pe cercetările sale proprii, ara- 
tă rezultatele admirabile ale serote- 
vapiei (injecții cu diferite seruri) în 
combaterea boalelor. De şi de curînd 
aplicată, seroterapia constitue desigur 
unul din capitolele cele mai impor- 
tante ale medicinei experimentale. 


VIAȚA ROMÎNEASCA 


Dacă ştiinţa a realizat progrese mari 
în cumbaterea boalelor, nu e tot aşa 
şi în combaterea bătrinetii şi a mor- 
ţii. Omul, ca şi cele-l-alte auimale, ca 
şi plantele, dupa un timp oare-care 
înbătrineşte, adică forțele slăbase 
corpul scade, părul înălbeşte, dinţii cad 
e!c.; organizmul devine atunci puţin 
rezistent şi moare sub influența tutu- 
ror felurilor de cauze morbide. 

Ce poate dar știința în contra se- 
nilității sau a bătrinetţii ? Capilolul a- 
cesta e unul din cele mai importante 
prin originalitatea ideilor cuprinse în 
el, idei bazate pe teoria fagocitozei 
stabilită mai înainte tot de el. Pentru 
înțelegerea acestor idei, cred folosi- 
tor să dau mai întiiu mici lămuriii: 
In sîngele omului ca şi în al celor-l-ulte 
animale există pe lingă globule roşe 
şi globule alhe, numite şi leucocite; 
acestea din urmă pot eşi din vasele 
de siue şi voiaja în toate tásuturile 
corpului ; unele din ele au şi propri- 
etatea de a ataca, de a minca ţasu- 
turile corpului precum şi inicrobii 
care se găsesc în ele şi în siuge, din 
care cauză se mai numesc şi fagocite, 
iar fenomenul acesta de distruge e se 
numeşte fagocitozu. 

Dupa Metchnikofi sînt două feluri 
de fugocite: unele mari numite macro- 
fuge şi altele mai mici numite ma:ro- 
fage. Macrofagele sint periculoase or- 
ganizinului, câci ele atacă tăsuturile 
cele bune, cele nobile, ca ţăsutul uer- 
vos, muscular ete. şi produc selero- 
zarea lor, adică întărirea, sfărima:ea 
şi în fine distrugerea lor completă, 
Din cauza acestor scleruzări, corpul 
se slăbeşte şi batrineța vine imediat. 
Din toate scelerozele, acea a vaselor de 
singe (arterio-scleroza) e cea mai gra- 
vă. Ea se datorește în mare parte 
substanțelor otrăvitoare din alcoulul 
băut de om sau acele secretate de 
microbii sifilisului şi de microbii din 
intestinul gros. 

Prin procedeuri speciale de sero- 


RECENZII 


terapie, prof. Metchnikoff e deja pe 
cale de -a găsi mijlocul să întăreuscă 
elementele nobile și să inlăture pu- 
terea distrugătoare a macrofagelor.— 
E adevărat că aceste studii sint încă 
la începutul lor, dar cînd, mai curînd 
sau mai tirziu, se va perfecționa com- 
plect tratamentul seroterapic şi cind 
el va fi sustinut şi de o igienă raţio- 
nală, atunci desigur se va înlătura ne- 
ujunsurile unei bătrineţi patologice şi 
omul va capata instinctul morţii na- 
turale. Atunci, după cum s'a zis, cînd 
se va apropia termenul vieţii, omulo 
să dorească si moară, după cum do- 
reşte să doarmă, cînd îi e somn. 


33 


Stiinţu ne pregăteşte în viitor mari 
ajutoare, mari mingieri. Metehnikoft 
e un adevărat apostol al ei; el ne dă 
probe de convingere adincă în pute- 
rea ştiinţei, cînd termină astfel admi- 
rabila lui lucrare: „Dacă e posibilun 
ideal care să poată uni pe oameni în- 
tr'o religie a viitorului, acet ideal nu 
poate fi bazat de cit pe principiile 
ştiinţifice. Si dacă e adevărat, după 
cum să zice adesea, că e imposibil de 
a trăi fără credință, apoi aceasta n'ar 
putea fi de cit credinţa în puterea 
științei.“ 


P. B. 


Revista Revistelor 


Sămănătorul (Martie 1906). 

Ideile d-lui N. lorga despre misiu- 
nea „Teatrul Național“: „cind teatrul 
„are un caracter oficial, el trebue să 
„fie ast-fel încît să facă parte, ca un 
„capilol neaparat, din marele program 
„al educaţiunii nationale,“ repertoriul 
„trebue alcătuit, cu o largă cunoştinţă 
„literară şi o cuminte judecată, din tot 
„ce au mai bun literaturile lumii fără 
„deosebire... El trebue alcătuit din a- 
„cele lucruri foarte bune pe cari le a- 
„vem, dar le-am uitat“ (No. 10). 

In ce priveşte misiunea Academiei, 
d. Iorga crede, că nu ar trebui, pentru 
a distribui premii, să aştepte „milo- 
geala“ scriitorului, ci Academia să iee 
inițiativa, fiindcă „e de crezut că 
membrii Academiei cetesc“......... (No. 
11). Pentru aceasta ar trebui să 
se reorganizeze secția literară a A- 
cademiei, spre a fi în adevăr li- 
terară,—şi „cel mai bun lucru ar fi, 
„de sigur să se facă din fruntașii lite- 
„raturii zise beletristice nişte membri 
„agregati la Academie“ (No. 12). 

In, „Scriitorii romini şi învățăturile 
zilelor din urmă“,—d. Iorga declară: 
„pentro mindria nnnia şi a altuia, pen- 
„tra o vorbă înțeleasă strimb şi spusă 
„pe dos s'au ivit destule duşmănii în 
„acel cerc care trebue să fie inchis u- 
„Dor asemenea înrinriri, în cercul Zite- 
„raturii naţionale militante“ (No. 13). 
Adăogim : ast-fel de duşminii nu ar 


trebui să aibă vre o înriurire nici în- 
tr'un fel de literatură. Dar discuţiile 
serioase şi cinstite, spre a lumina ide- 
ile şi convingerile ce ne despart, sunt 
utile şi chiar necesare pretutindeni şi 
ori cînd,—fiind-că astfel se pot naşte 
judecata dreaptă, opinia publică con- 
ştientă, curentele sănatoasa de idei și 
sentimente. 

Afară de articolele d-lui Iorga, cele 
patru numere din Martie, cuprind, ca 
de obiceiu, versuri și proză de A. 
Vlahuţă, O. Carp, I. Boteni, D. Anghel, 
C. Moldovan, D. Nanu, A. Stavri, ete. 
şi începutul unui studiu ası pra „onoa- 
rei ofițerului romin“ de d. Cupitan AL 
D. Sturdea. 

Luceafărul (1 şi 15 Martie. Bu- 
dapesta), cea mai artistică (poate ți- 
nea piept şi cu „Arhitectura“) revistă 
literară romina. 

Ca întotdeauna, bucăţi beletristice 
de mina întăia, iscălite, în aceste două 
numere ds A. Vlăhuţă, Octavian Goga, 
şi bucăţi de d. V.E. Moldovan, Fatma, 
I. Ciocirlan, ete... 

Discuţia e şi ea reprezentată prin- 
trun interesant articol ul d-lui M. Si- 
mioneseu-Rimniceanu, care. cu oca- 
zia scrierilor d-lni Sandu Aldea, a- 
tinge mai multe chestii literare la 
ordinea zilei. Despre o parte din a- 
ceste chestii, vezi Cronica literară 
din acest număr al „Vieţei Romi: 
neşti“, despre celelalte probleme va 


www.dacoromanica.ro 


REVISTA REVISTELOR 


fi vorba altădată, cu altă oeazie..... O 
vecenzie asupra Amintirilor Căprarului 
Gheorghiţă, în care autorul (d. Ion 
Paltin) laudă opera d-lui Sadoveunu, 
dar,—ni se pare—face nişte apropieri 
nejuste, nejustificabile... D. Dr. S. Puş- 
cariu, dispunind de citeva ore,pecare 
i le lasă libere greauu sarcină ce şi-a 
luat (Dicţionarul limbii romîne), recu- 
noaşte—într'un ton amical şi aproba- 
tiv—eă d. Gorun nu crează viaţă, că 
nu-ţi rămîne în minte nici unul din 
tipurile sale, că tratează, în nuvelele 
sale, chestii psichologice şi sociale şi 
- că—aiei nu prea pricepem aprobarea 
d-lui recenzeni—în opera acestui seri- 
itor e cu totul vădită atitudinea, per- 
sonalitatea sa, noi am zice „tendinţa!“ 
sa... Despre Robinson în ţara Româ- 
neuscă d. Dr. S. Puşcariu zice că „e un 
roman cu o teză foarte sănătoasă“ şi-l 
recomandă publicului, ceea ce nouă ne 
produce o mirare supeulativă şi ne 
sileşte să întrebăm, dacă nu sîntem in- 
discreţi, pe d. M. Simionescu-Riîmni- 
ceanu; „Cum stăm cu fezismul (nu cu 
tendenționismul) în artă 2%... Şi, apro- 
piind articolul d-lui Dr. S. P. despre 
d. Sandu-Aldea, („Luceafărul,* 1 No- 
embrie, 1905) cu articolul d-lui M. Si- 
mionescu-Rimniceanu despre acelaş 
„Luceafărul“ 15 Febr., 1 Martie 1906) şi 
cu teoriile aduse de d. M. S.-R., în acest 
“din urmă articol, pentru apărarea d-lui 
Dr. S. P., —mirarea noastră nu mai are 
margini... 

Curentul non—No. 4, Febr. 1906. 

Un Român bucovinean publică înce- 
putul „Reflexiunilor* sale asupra cărții 
d-lui N. Iorga „Neamul romînese din 
Bucovina“,—cari ar putea să fie înti- 
tulate : „despre ce nu a vorbit d! Ior- 
ga în carteu sa despre Bucovina“, cu 
note interesante asupra vieţii cultu- 
rale din Bucovina. 

Cu plăcere vom ceti continuarea ar- 
ticolului,—singura notă mai interesan- 
tă în acest număr al unei reviste li- 
terare şi mai ales critice care—la al 


345 


patrulea No,—tot nu găseşte cu cale 
să spue măcar două vorbe despre vo» 
lumul lui Goga, fiind-că nu-i dă răgaz 
„distrugerea“ d-lui Sadoveanu şi po- 
lemicile cu dl lorga.—tot din cauza 
d-lui Sadoveanu ! (sau, poate, polemi- 
cile cu di Sadoveanu din cauza d-lui 
Iorga ?). 

In adevăr, numărul se începe cu ar- 
ticolul d-lui Sanielevici, întitulat „Ro- 
manul istoric“,—şi anume, cu urmă- 
torul aforism: „Un prieten, poet, îmi 
„Spunea dăunăzi că în opera d-lui Sa- 
„doveanu descrierile naturei nu sunt 
„lipsite de oare-care poezie. Cred ; de 
„cît poezia aceia este a naturii, nu-i 
„a d-lui Sadoveanu*!,... 

Inţelegeţi, că 'după aceasta n'am mai 
cetit articolul, în cit, cu regret, nu pot 
da samă de cuprinsul lui. 

Hotărit, pe dl Sanielevici nu-l lasă 
să doarmă laurii defunctului Aron 
Densuşeanu,—care toată viaţa „dis- 
trugea“ pe Eminescu... 

Vr'o două luni d. Sanielevici tot a- 
nunta pe coperta revistei un „Răs- 
puns d-lui Ibrăileanu“. 

După atita pregătire, în sfirşit, îl 
vedem publicat acest „Răspuns“, dar 
în el dl Sanielevici se mulţumeşte a 
ne spune: „povestirile d-lui Sadovea- 
„nu, d. Ibrăileanu le interpretează gre- 
„Şit, dar ca să-i dovedesc aceasta ar 
„trebui să scriu eu un articol de 44 pa- 
gini“... şi în lce de răspuns la învi- 
nuirea formală ce-i făcuse d, Ibrăi- 
leanu,—că nu numai e nedrept şi nu 
înţelege pe Sadoveanu, dar şi îl... co- 
rectează (caracterizindîn „tabloulsinop- 
tic“ unele nuvele, prin cuvintele „betie, 
adulter, omor“, fără ca nemic, un cu- 
vînt măcar, în ele să facă vre-o alu- 
zie la aceste viţii sau crime, după 
cum arată dl. Ibrăileanu),—dl. Sa- 
nielevici onorează pe fostul său cola- 
borator cu gentilețe de felul acesta: 
„(d. Ibrăileanu) nu are destul spirit 
dialectic, nici vigoare logică şi nici 
putere de sinteză“... 


www.dacoromanica.ro 


346 


Nu voiu să apăr pe fostul colabo- 
rator al d-lui Saniclevici: greşelile se 
plătesc... 

Ca literatură ne dă o bucată de d. 
V. Crăsescu,—„Spre ideal“. Ar fi fost 
minunată nuvela d-lui Crăsescu, dacă 
n'ar fi fost prea... inspirată de „Ciu- 
dinov* din „Mărunţişurile vietii“ de 
N. Şcedrin (d! Crăsescu a făcut ceea 
ce, de alt-fel, nu poate să facă nici 
Parlamentul Englez: din băiat fată). 
Spre mai ample informaţiuni reco- 
mandăm direcţiunii „Curentului nou“ 
să cetească în Albina, No. 26 din 28 
Martie şi No. 27 din 4 Aprilie 1899, 
o traducere după originalul rusesc de 
d-na Elena Sp. Popescu. 

Viata literară (Mart). D. Viăhuţă 
schitează o ideală „Casă a artiștilor“, 
în care S'ar întilni artiştii de toate fe- 
lurile, ar învăţa să se cunoască unii 
pe alții, să se respecteze şi care ar 
însemna, poate, „Renaşterea“ noastră, 
Cu această ocazie, d-sa ne spune că 
acum douăzeci de ani a visat împre: 
ună cu Eminescu o asemenea casă 
pentru artişti... Marele poet, aflăin încă 
odată, a suferit şi de frig și de foa- 
me... Accam două-zeci de ani toată 
lumea se îmbogăţia, iar cel mai mare 
Romîn ducea o viată aproape de cer- 
şitor!,.. 

D. Chendi, în Papagalii antipd- 
tici, ridiculizează un anumit fel de 
discipoli, la noi se zie „ciraci“, pe 
care îi numește „întreţinuţi intelectu- 
ali“, Ar fi putut d. Chendi să intre 
mai în fondul chestiei şi să arate cit 
rău aduc aceşti papagali şi stăpinilor 
lor şi ideilor pe care le papugalizează 
şi să insiste asupra dublului curent de 
pervertire: de la papagali la stăpiîn şi 
de la stăpîn la papagali. D. Gorun, în 
Ziarele şi literatura se ridică în con- 
tra recenzenților literari de la ziare, 
pe care publicul, crezîndu-i că vor- 
besc în numele ziarului, îi iau în se” 
rios—şi se dezorientează... D. Chendi, 
în Solidaritate... fortînd nota, spune 


VIAŢA ROMINEASCA 


că faima lui Heine se datoreşte în 
primul rind gazetarilor evrei (nu ta- 
lentului său?). 

Intrun frumos şi cuminte articol, 
Pentru limba româneasca, d. Coşhue 
învinueşte de „lese-majestute a naţio- 
nalităţii“ pe acei din clasa înaltă care, 
ne vorbind romîneşte, nu dau prilej 
limbii romine să se rafineze,—căci ori- 
ce limbă se rafinează în clasele de sus, 
Dar, socotim, n'ujunge să stigmatizăm 
răul; trebue să insistăm mai ales a- 
supra leacului. Leacul, am spus'o: e 
ridicarea ţărănimii la o valoare socia- 
lä egală cu valoarea ei numerică și 
naţională. Atunci clasele de sus se 
vor romuniza—ori vor emigra... 

Revista Generală a Invăţă- 
mâîntului (Bucureşti, Mart).—D. E. A. 
Pangrati publică „Memoriul Faculta- 
ţii de Stiinţe din Bucureşti“, redactat 
de d-sa şi votat de parte dintre profe- 
sorii acelei facultăţi. Memoriul cuprin- 
de trei părți referitoare la trei mari 
chestiuni; 1) Localul Facultăţei de 
Stiinți; 2) Alocaţiunile pentru mate- 
rial şi lucruri; 3) Personalul şi sala- 
riile. Sub toate aceste raporturi Fa- 
cultatea de Ştiinţi din Bucureşti lasă 
mult, foarte mult de dorit. Memoriul 
cere de urgenţă sporirea mijloacelor 
materiale în numele bunului mers al 
învățămîntului ştiinţific superior. De 
sigur că fără mijloace materiale învă- 
tămîntul ştiinţific nu poate înainta, 
după cum el nu poate înainta numai 
cu mijloace materiale. DI Haret refu- 
ză semnarea Memoriului deşi îl găse- 
şte drept, crezindu-l inoportun. D-sa 
nu crede că cererile Memoriului vor 
fi luate în samă : „In anul trecut Casa 
Şcoalelor avea preparată prima parte 
din fondurile cu care, în trei ani, a- 
vea să se desăvirşească dotarea ma- 
terială a laboratoarelor universitare 
şi aceste fonduri au fost cheltuite pen- 
tru alte scopuri, nedindu-se nimic 
Universităţilor“. In „Din trecutul şcoa- 
lelor româneşti“, dl Gh. Adamescu a. 


www.dacoromanica.ro 


REVISTA REVISTELOR 


347 





nalizează un plan de reformă a şcoa- 
lelor din 1859. Cu privire lu organiza- 
rea şcoalelor săteşti acel proect ob- 
servă că „clasa cultivatorilor de pă= 
mint e cea mai importantă, ca una 
care formînd tulpina şi braţele socie- 
tăţii întregi, dă națiunii mijloacele 
existenţei sale şi-i trimete necontenit 
nouă, puteri vegenerătoare“. Aşa dar 
aceste idei la 1859 nu erau subver- 
sive. Dar azi ? Dar azi cine se ocupă 
cu asemenea chestii ? 

Cultars Romină (laşi, Mart).— 
Numărul acesta e în plină campanie: 
toale articolele sint consacrate pole- 
micei cu dl Haret. In special brosura 
„Pagini de Istorie“ a fostului mini- 
stru de instrucție e criticată şi persi- 
fata... „fără ură şi părtinire“. Direc- 
torul revistei consideră această bro- 
snră ca o pledoarie de apărare a d-lui 
Haret împotriva învinuirei că „a ne- 
dreptăţit şi nmilit, fără necesitate, pe 
profesori“. Nu numai textul broşurii 
e atacat, dar si intenţiile autorului 
scoase de critici prin interpreture sînt 
divulgate profesorilor secundari, care 
pare că sunt chemaţi să fie arbitri 
hotăritori în acest „proces încă des- 
chis între dl Haret şi profesorii şeoa- 
Jelor secundare“. Se afirmă categoric 
că fostul ministru poartă în sufletul 
său o ură de neînvins împotriva pro- 
fesorilor secundari ; iar cînd e vorba 
de a arăta cauzele acestei uri neințe- 
lese se spune: „Ce motive puternice 
ar fi făcînd pe un fost ministru al in- 
strucţiei să poarte în sufletul său o 
antipatie aşa de neinvincibilă în con- 
tra unei părţi aş de mari şi însem- 
nate a corpului didactic, nu ştim“. 
Enigmatică psihologie mai are şi dl 
Haret ! 

Revista SŞtiinţelor Medicale 
din Bucureşti an. II vol. 1 
No. 1, 

Dr. S. Irimescu. Serotcrapia în di- 
senterie. 

Domnu! dr. S. Irimescu, care în nu- 


merele 1, 2 şi 3 din anul trecut 1905 
ale acestei Reviste ne-a dat un slu- 
diu foarta interesant şi documentat a- 
supra profilaxiei paludismului cu coun- 
sideraţii speciale pentru ţara noastră, 
tratează în No. 1 din 1906 cu o deose- 
bilă competenţă diferitele cercetări sti- 
ințifice asupra dizenteriei şi aplicarea 
seroterapiel în combaterea eï. 

Se deosebesc două forme de dizen- 
terie : 


1) dizenteria amibiană cunoscută 
încă sub numele de dizenterie tropi- 
cală, cu toate că e răspinditt şi în re- 
giunile temperate. Eu e complicată 
cele maï dese ori cu abcese ale fica- 
tului şi-i datorită amibei dizenterice : 
Entamoeba hystolytica. 


2) dizenterie bacilară ce-i tocmai 
dizenievia tipică epidemică din tările 
temperate. 

Seroterapia nu se poate aplica de 
cît în caz de dizenterie bacilară. Ches- 
tia nu-i însă aşa de simplă de oarece 
s'a observat mai multe vase de ba- 
cill dizenterici ce produc toxine deo- 
sebite. Toxinele sînt răspindite in or- 
ganism pe cale sanguină şi provoacă 
prin geueralizarea lor simptomele boa- 
lei. Majoritatea autorilor admit: a) o 
dizenterie bacilară tipică datorită ba- 
cilului Shigu-Kruse şi b) dizenteri! ina! 
atenuate (Stări dizenteriforme) datorite 
bacililor Flexner şi bucililor pseudo- 
dizenterici din epidemiile azilelor de 
alienaţi şi dizenteria infantilă. 

Imediat ce bacilil dizenteriei au fost 
cunoscuți, s'a cercat imunizarea prin 
seruri specifice. Autorul citează nume- 
roase exemple în care se constată e- 
ficacitatea serului anlidizenteric. In 
Rominia, seroterapia a fost aplicată 
cu deplin succes în combaterea dizea- 
teriey de către d-ril Roşeuletz, Grossi, 
Popovici şi Bodiu în judeţele Iaşi şi 
Dorohoi, şi de autor în jud. Vilcea. In 
genere, o singură injecție de 20 cm.e. 
de ser anlidizenteric e suficientă pentru 


www.dacoromanica.ro 


348 


VIATA ROMINEASCA 





vindecarea bolnavilor, sau pentru pre- 
venirea boalei la cer sănătoşi. 

Autorul insistă asupra necesităţii 
de studii amănunțite pentru a se pu- 
teu preciza dacă diferitele rase de ba- 
cil! produc modalităţi deosebite de di- 
zenterie şi dacă serul obţinut cu unul 
din aceşti bacili e suficient pentru te- 
vapeutica tuturor cazurilor. 

Po de altă parte,arată că, la noi, 
dizenteria e o boală rurală şi că tra- 
tamentul ei, ca şi a celorlalte epide- 
mil, e cam greu de aplicat în mod sis- 
tematic din cauza stărei economice 
proaste a ţăranului şi din cauza condi- 
ţiilor defecluvase ale asistenţei bol- 
navilor la sate, 

Mercure de France. (Februa- 
rie-Martie 1906). D. Jules Sageret serie 
în două numere, un articol admira- 
bil asupra d-lui Brunetière, analizin- 
du-i intreaga activitate de scriitor. D. 
Sageret îşi împarte studiul în trey 
părţi, după cele trei puncte de ve- 
dere din care consideră activitatea d, 
lui Bruneticre.—1) Modul contradicto- 
riu al d-lui Brunetiere: contradicții 
superficiale, căci sint rezultatul, întot- 
deauna, al preocupărei de înteresele 
societăţii franceze; d. Brunetitre va 
admite, de pilda, „tradiţia“ şi „demo- 
eratismul“. Fiindcă vrea să deprecieze 
revoluţia frunceză,laudă veacul al XVII- 
lea şi ponegveşte pe al XVIII-lea, dar, 
fiindcă sint şin veacul al XVII-lea 
scriitori ca cei din al XVIII-lea (pre- 
cursorii acestora), îl tratează ca apar- 
ținînd prin spiritul Jor veacului al 
XVIII-lea, în loc se-i considere ca pre- 
cursori,—ducă i-ar considera ca pre- 
cursori, ar scobori veacul al XVII-lea, 
Tar face precursorul celui viitor... Dar, 
cînd voeşte să răstoarne pe Taine, d. 
Brunetiere vorbeşte de „revoluţia fran- 
ceză“ (în contra căreia e Taine), ca 
de ceva util, bun... de şi aiurea. cum 
am văzut, ponegreşte pe enciclope- 
disti pentrucă au pregătit revoluţia... 
Și totuşi, deşi revoluţia a fost un bine, 


atacă pe toţi care au făcut'o... şi, con- 
cluzia : Revoluţia (pe care o socotea 
bună, ca să combata pe Taine) a fă- 
cut bine lumei și rău Franţei.—Odată, 
cînd avea nevoe să apere învățarea 
limbii latine, apără invățătura, inte- 
lectualismul; altădată, fiindcă „in- 
telectualii“ au fost dreyfussarzi, se ri- 
dică incontra intelectualismului.., Toate 
aceste contradicții, pentrucă, pentru 
d. Brunetiere, totul e folosul social, 
aşa cum îl înţelege d-sa,—teoria, ade- 
vărul, sînt în slujbaidealului sucial,.. 
2) Modul constant al d-lui Brunetitre... 
Are şi citeva lucruri în cure e cons- 
tant: combativitatea, fiind un om de 
actiune, un luptător, cum s'a spus deja; 
fidehtatea fată cu Bossuet, pentrucă d. 
Brunetitre e pentru „tradiţie“ şi „au 
toritate“, de unde neînciederea în „ra- 
ţiune“, care este „învăţătoarea egois- 
rnului“,—de aici „falimentul ştiinţei“, 
pe care nu el l’a descoperit—el e nu- 
mai un Vespucio—şi care nu se împacă 
cu alte teorii ale d-lui Bruneticre: că 
nu ar exista ştiinţe: Atunci cine 
a dat faliment? De altmintrelea, de 
ce „faliment“, cind ştiinţa, chiar dacă 
nu poale da tot, îţi spune: „mai aş- 
teaptă !“ ca orice debitor, cure nare 
îocă toată suma... Şi apoi, ori-ce ideal 
e nerealizabil, deci toate-s în faliment. 
—şi cel moral... In rezumat: dacă o 
teorie nu e utilă idealurilor d-lui Bru- 
neti€re, d-sa o respinge,... sau O aco- 
modează şi, cu asta trecem la: 3) Mo- 
dul evolutiv al d-lui Brunetière. D. Bru» 
netiere, s'a convertit la eulolicism, pen- 
tru sulvarea patriei sale. El nu crede 
ceea ce crede, ci ceea ce crede că tre- 
bue să creudă pentru salvarea patri- 
ei. A devenit „social-democrat“: ce- 
rerile proletarilor sint juste, dar..,.. 
„dacă sint utopice nu le indepliniti“.,. 
şi mai ales nu vă atingeţi de „fami- 
lie“, „patrie“, „proprietate“'—și dacă 
nu te atingi de „proprietate“, atunci, 
evident, că e platonică justificarea ce- 
rerii proletarilor! A devenit , poziti- 


www.dacoromanica.ro 


REVISTA REVISTELOR 





vist“, pentru a găsi o nouă justificare 
catolicismului şi pentrucă A. Comte, 
prin pozitivism, a ajuns la cunoscuta 
sa religie, care, d. Bruneticre nu ob- 
servă, a fost clădită prin ruinarea prea- 
labilă a catolicismului. Cu „evoluţio- 
nismul“ s'a acomodat, declarind că 
„teea ce evoluiază nu se schimbă“, că 
„originea animală a omului se'mpacă 
„cu credinţa în păcatul original“... I-ar 
fi mai greu să-şi împace dogmatismul 
moral catolic cu teoria evoluționistă a 
variațiilor indefinite ale moralei... 

La Revue, (Apruie 1906). 

In continuarea interesantelor sale 
studii asupra tipurilor literare ule cri- 
zei ruseşti, G. Savilch arată cum se 
oglindeşte femeia în literatura rusă şi 
care e rolul ei în transformările so- 
ciale, care s'au întimplat în imperiul 
moscovit în secolul nostru. Cazul prin- 
cesei Wolkonsky, care, pe la 1825, cu 
toate pedicele puse de familie, a ur- 
mat în Siberia pe soțul ei surgunit 
pentru conspirația din 14 Decembrie 
a acelui an, ne arată cum femeia se 
asocia, încă de pe atunci, la lupta 
pentru libertate. Mai apoi, după dəs- 
fiinţarea robiei, care preocupuse toate 
spiritele în prima jumătate u veacului 
al 19-lea, femeia rusă întră mai direct în 
lupta pentru propria ei liberare de sub 
jugul familiei şi al prejudiţiilor; chestia 
femeiască rămîne atunci preocuparea 
cea mai de căpetenie a oamenilor culti. 
În ciocnirile dintre generația veche şi 
cea nouă, luptele dintre fii şi părinţi 
sint mai slabe, pentru că e vorba nu- 
mai de deosebiri de idei; dar sint te- 
ribiie luptele dintre fiice şi părinţi, din- 
tre neveste şi bărbaţi, căci aice nu e 
vorba numai de deosebiri de idei, ci 
chiar de libertatea femeilor. Lupta fe- 
meilor contra prejudecăților se oglin- 
deşte în literatură : în „Dimitri Rudin“ 
al lui Turguenev, tinăra Natalia e gata 
să urmeze în sărăcia lui pe erou, fiind 
fermecată de discursurile şi de ideile 
lui; în „Un Bulgar“ al aceluiaş ro- 


349 


nuncier, Elena se dă lui Insarov, a- 
trasă de ideile lui şi apoi se ciisăto- 
reşte cu el îinpotriva vointei părinți- 
lor ei. Dar, dacă la Turguenev femeia 
luptă sprijinită pe un barbat şi mi- 
nată de iubire, altă dată ea se ridică 
şi fără iubire, numaidin dor de libertate: 
D-na Stehetinin din „Timpuri grele“ 
(a lui Sleplzov) părăseşte pe soţul ei 
fără su intervie vre-o iubire, numai 
fiind că a intrevăzut putinţa vnei alte 
vieți, de cit a acelei de familie, în 
care femeia e roaba soțului. A fost 
chiar o epocă în care tinerii culți cău- 
tau să lupte contra iubirei şi-şi făceau 
un merit din înfrinarea pasiunilor pen- 
tra a lupta mai cu tărie contra preju- 
diţiilor timpului. Dar mişcarea nu se 
opreşte în cercurile culte. Dorul de li- 
hertate, de altfel de viaţă mişcă şi 
sufletele femeilor mai inculte din oră- 
şele mici, depărtate: în „Furtuna“ lui 
Ostrovsky, Caterina se dă lui Boris» 
în lipsa soţului ei, ca o reacțiune în 
contra încătuşărei familiare şi, cînd 
soţul revine, ea se îneacă-— pentru că 
visul ei e sfirşit. 

Ca şi în cercurile intelectuale şi aice, 
în cele mai mici, de provincie, feme- 
ia nu se ridică numai prin iubire, ci 
şi aşa din dorul de libertate, cum face 
eroina lui Rechetnikov din romanul 
„Pinea sa“, care părăsește casa un- 
chiului ei bogat, pentru a-şi cîştiga 
singură traiul şi traeşte în sărăcie. 
Asemenea cazuri se întimplă foarte des. 
Astfel apare „[lemeia nouă“ pe la 1860 
de ideile căreia își bat joc Dostoievsky, 
Gontscharov şi chiar Turguenev, care 
în primile lui lucrări privise cu simpa- 
lie mişcarea femeilor. Dar nn toate 
femeile sint revoluţionare sgomotoase, 
ca acele pe care le ridiculizază aceşti 
scriitori; sint unele care fac în tăcere 
lucruri mari numai din dorul de mai 
bine: astfel moaşa de țară Ana Pe- 
trovna a lui Gleb Uspensky, scapă, 
în timpul unei călătorii, prin energia 
ei, douăzeci şi cinci de sale de un ton- 


www.dacoromanica.ro 


330 





tract spoliator al unor oameni vicleni. 
Asta ne arată că femeeu e mai tenace 
de cit barbatul şi dă importanță la 
tot ce se poate face spre hine. Că fe- 
meiu e mai tare de cit barbatul se 
vede în piesa „Ivanov“ a lui Tehekhov 
în care ni se arată barbatul desenra- 
jat de zdrobirea idealului, pe cînd fe- 
mejia poate să-i stea ca pildă de curaj. 
Acest tip de „femeie nouă“ dispare 
către 1870, pentru că se reulizaseră 
cerinţele care produsese această miş- 
care. Azi iar apar în literatură femei, 
care luptă contra ordinei sociale: Av- 
dotia lui Naidionov („Viaţa Evdotiei“) 
fuge cu revoluţionarul, care i-a des- 
chis mintea, miînată de dorul unei 
vieţi mai libere; femeia lui „Ivan Mi- 
vonyteh“ a lui Tehiricov nu mai poate 
suferi viaţa conjugală, după ce citește 
cărţile pe care i le aduce Sergiu; iar 
Gorky („In vilegiatură“) ne arată ne- 
veste de advocaţi, ingineri ete. care 
se înnăduşă în atmosfera vieţei con- 
jugale. Toate acestea ne arată că via- 
ła nu mai satisface aşa cum e, că se 
simte iarăşi nevoe de mai multă li- 
bertate, că trebue schimbată organi- 
zarea vieţei. Astăzi nevuia aceasta de 
luptă şi de libertate e adine simțită 
si de femeile din popor—şi prin asta 
faza actuală a chestiei femeeşti se 
deoseboşte de cele dinainte. Femeia 
de la ţară, roaba barbatului şi a pre- 
judiţiilor, începe să lupte contra a- 
suprirei: în „O dramă la țară“ a lui 
Garin, Nastia îşi ia un ibovrnic pentru 
că nu poate suferi bărbatul, pe care 
i Va dat familia; apoi, pentru a-şi 
răzbuna pentru asuprirea lui, îl o- 
moară—şi femeile din sat îi dau drep- 
tate. Afară de barbat, mai exploatează 
pe țăranca rusă şi mirul, care le in- 
curcă în socoteli şi le ia tot; femeile 
luptă şi contra acestei autorităţi. Ba 
întrun roman al său, Gusiev—Qken- 
bursky arată că femeile de ţară opun 
mai multă împotrivire de cît barbaţii, 
agentilor forţei publice. Şi fiind-că fe- 


VIAȚA ROMÎNEASCA 


meia de la ţară luptă contra moravu- 
rilor, a tradiţiilor de familie, a auto- 
rităților şi chiar a organizaţiei sociale, 
sa poate spune că adevărata revolu- 
ţie din Rusia se face la ţară şi că fe- 
meia e cel mai principal agent al ei. 

La Science an XX-iome Siè- 
cle, Martie 1906. 

Profesorul universitar francez Sag- 
nac publică un articol relativ la „al- 
bastrul cerului şi culorile discului 
Solar“. 

Autorul constată mai întăi că după 
multe încercări făcute în scopul de a 
explica coloarea albastră a cerului s'a 
revenit la interpretarea întrevăzută de 
Leonardo da Vinci, care compara co- 
loarea unui frumos cer albustru cu 
acea a unui fum, cînd îl privim ţinînd 
îndărătul lui un carton negru. 

După Sagnac razele solave cari cad 
pe moleculele aerului sint sfarmate şi 
împrăştiete ; coloarea gulbănă sau ro- 
şie trece inainte, eur cea albastră este 
împrăștietă în toate direcţiile ; din a- 
ceastă causă atmosfera devine pretu- 
tindeni vizibilă ziua. Dacă ne vom uita 
la soare, îl vom vedea galbăn or ro- 
şietic, întocmai ca un carton alb pe 
care îl privim print”'un nour subțire 
de fum; toate celelalte părţi ale atmo- 
sferei, îndărătul cărora nu se găseşte 
soarele, vor apărea albasire, ca fumul 
îndărătul căruia am pus un carton ne- 
gru; e adevarat că si îndărătul aces- 
tor părți ale atmosferei in lipsa soa- 
relui, se găseşte o noapte adincă. 

Explicarea aceasta îşi are punctul 
de plecare în o serie de experienţe, 
care dovedesc rolul ce-l joacă corpu- 
şoarele mici faţă de lumină. 

Sagnac e de părere că moleculele 
aerului joacă rolul de corpuri mici şi 
că acţiunei lor se datoreşte coloarea 
albaslră a cerului, El nu dezvoltă în 
articolul, pe care îl redau aici, teoria,— 
dar arată conclusiile ei, care se gă- 
sese de fapt confirmate prin diferite 
observaţii. 


www.dacoromanica.ro 


REVISTA REVISTELOR 


Revue générale des Sciences 
(5 Martie 1906). 

Domnişoara J. Jofeyko. 
toxică a durerei. 

Autoarea, cunoscută prin cercetările 
el psyeho-physiologive, aminteşte că 
experienţele recente dovedesc că du- 
rerea e percepulă prin nervi speciali 
și demonstrează că agentul ce aţiță 
aceşti nervi ar fi substanţe tocsice al- 
gogene °’) provenind din modificările 
chimice ale ţesuturilor în caz de ecsei- 
taţii ecsagerate sau în caz de stare 
anormală a organismului. 

Substanțele tocsice aţiţind termina- 
ţiile nervilor, modifică slarea lor şi 
aceştia răspund prin seusaţia ce li este 
proprie (durere). 

Durerea traumatic se explică deci 
prin acelaş fenomen cu şi durerea pa- 
tologică sau durerea provocată prin 
injecții de otrăvi sau veninuri. Intru 
ce priveşte durerea termică, e bine 
stabilit prin lucrările luy Reiss şi Kia. 
nicine că ea-i datorită toxinelor ce 
rezultă din arsuri. 

Prin această teorie, diferitele parti- 
colarități ale durerel îşi găsesc o exe 
plicare maï satisfăcătoare de cit prin 
teoriile precedente. Așa faptul că du- 
rerea e percepută relativ mai tirziu 
de cit celelalte sensaţii e explicabil 
prin acea că formarea substanțelor 
algogene necesită un ore care timp 
şi durerea nu apare de cît din mo- 
mentul ce aceste substante au ajuns 
la o oare-care concentrare. Persisten- 
ţa şi extinderea sau iradiaţia durere! 
se explic prin presenţa şi difusia sub- 
stanțelor algogene. Intensitatea şi du- 
rata seasaţiilur dureroase e în raport 
cu cantitatea de toxine produse. 

Suprimarea durerilor sub influența 
somnului hypnotic sau anestezic e maï 
greu de explicat, mecanismul acestor 
stări nefiind încă bine cunoscut; ea ar 
fi datorită sau neperceperei durerei, 


O teorie 


1) ă)'os=durere 


351 


sau ceea ce e maï probabil, faptului 
că în asemenea cazuri schimburile or- 
ganice fiind foarte reduse, substanţele 
algogene nu se pot produce. 

Nuova Antologia (Roma, i și 
16 Martie). Maggiorino Ferraris „Con- 
gresul cooperativelor agrare germane 
dela Strassburg“. La 17 si 18 August 
1905 a avut loc la Strassburg al 21-le 
congres al societăţilor cooperative a- 
grare germane, cu care ocazie a avut 
loc şi contopirea celor dvuă muri Fe- 
deraţii— cea dela Darmstadt şi cea 
dela Neuwied—care atit se duşmăni- 
seră între ele. Din darea de samă fg- 
cută la acest congres se poate vedea” 
marele progres al cooperaţiei agrare 
în Germania, atit în intensitate cit şi 
în extensiune. In 1904, după o dare 
de samă publicată atunci de casa ten- 
trală cooperativă din Berlin, existau 
22,131 de societăţi cooperative, urbane 
şi rurale, cu 3,208,324 de membri și 
anume ; Urbane 3700 cu 1,364,000 de 
membri, şi agrare rurale 18,300 cu 
1,844,000 de membri. Acuma, după re- 
laţia prezidentului congresului, Haas, 
societăţile cooperative agrare au cres- 
cut la 19.322. In miilaciii deci, se află 
în Imperiu o cooperativă agrară la 
2917 locuitori sau la 1814 hectare, 
după ţări insă media variază : în Ba- 
varia, pe slinga Rinului, densitatea 
cooperaţiei se ridică la o cooperativă 
pentru 1131 loc, ori 448 hect.; Prusia 
ocupă un loc de mijloc, cu media de 
1 la 3247 loc. sai 2169 hect.; cea maï 
îuapoiată e Saxonia cu media: î la 
13,383 loc. ori la 3273 hect. Coopera- 
ţia germană ace o organizatie în tref 
grade : coop. agrare locale, grupe a- 
grare regionale şi federaţii şi grupe 
agrare naţionale. Din cele 19,323 de 
cooperative, 18345 sînt reunite în 
grupe şi federaţiuni regionale orl na- 
tionale. Astfel toată această familie 
de cooperatori este sirinsă in puține 
grupe mary. Maï înainte fiecare din 
principalele state germane avea o or- 


www.dacoromanica.ro 


352 





ganizare autonomă, eare a mers des- 
crescind pănă ce s-aŭ contopit cele 
două muri Federațiy despre care a 
fost vorba. Astăzi marea majoritate 
a cooperativelor s-aŭ afiliat la marea 
Federație imperială care cuprinde 
16,136 de cooperative, pe cînd micul 
rest pină lu 18,344 sînt încă împărţite 
în 8 grupe autonome din care două 
aŭ oarecare însemnătate: acel al Wiirt- 
tenbergului (1,173 coop.) şi Liga agri- 
cultorilor (Bund der Landwirthe (424 
c00p.). Alaturea cu această organizare 
în grupe regionale, maï este alta a 
aşa numitelor Societăţi centrale ori 
regionale la care se alipese Societă- 
ţile locale. Astfel în ce priveşte cre- 
ditul sint: 1) Uniunile locale de sat 
în număr de peste 13,000, 2) Uniunile 
şi băncile regionale şi 3) institutele 
naţionale între care Banca Raiffaisen 
şi Casa centrală cooperativă a Sta- 
tuluă în Berlin. Casele regionale şi 
centrale sint în număr de 29 dinire 
care 24 aparţin Federaţiei Iinperiului 
far 5 sint autonome. Aceste 24 de 
bănci aŭ avut în 1904 o mişcare to- 
taliă—întrare şi egire— de 2,190,645.229 
mărci adică 2 miliarde şi 800 mil. 
franci, 

Funcţiunile cooperutivelor agrare 
germane sint în număr de cinci: 1) 
Creditul, 2) Cumpărături în comun, 3) 
Producţie socială, Lăptării, Cantine, 
4) Munca prin întrebuințarea în comun 
a instrumentelor şi maşinelor şi 5) 
Vinzarea în comun a produselor. La 
toate se poate observa aceeaşi orga- 
nizare în trei grade: mil de uniuni 
locale imprăştiate prin sate se gru- 
pează în jurul unul număr mal res- 
trîns de societăţi centrale regionale. 
Astfel mica bancă din sat iși are un 
cont curent la casa provincială şi a- 
ceasta din urmă la casa centrală sai 
naţională. Astfel în anumite periode 
ale anului are loc o mişcare de bani. 
cari dela Cas” centrală sint distribuiţi 
la casele provinciale şi de acolo, ca 


VIAŢA ROMINEASCA 


nişte mici rîuri afluează la cele maï 
modeste sate ; in alte perioade ale a- 
nului mişcarea e inversă. Acelaş lucru 
se face şi pentru cumpărări și pentru 
organizarea vinderel în comun a pro» 
duselor. Orice Uniune de sat își face 
cererea de seminţe, îngrăşăminte. ma- 
teril prime etc, la Uniunile regionale 
şi acestea, adesa orl asociate între 
ele, procedează la cumpărări in canti- 
tăti mari cu garanţii maï mari în ce 
priveşte calitatea, preţul etc. 
Rivista d? Italia (Roma. Martie). 
Oreste Rizzini „Partidul munci! în 
Anglia.—Fenomenul socialist“. Faptul 
caracteristic al timpului din urmă în 
Anglia, este triumful partidului mun- 
citorilur. Acest triumf nu poate fi con- 
siderat ca un corolar al victoriel par- 
tidului liberal, căci el corespunde uzer 
mişcări economice şi de clasă, aproape 
cu totul străină de fluxul şi refluxul 
celor două partide dominante în po- 
litica ingleză. Partidul muncii (Labour 
party) este astăzi în realitate compus 
din tre! grupe, care conrespund la di- 
ferite interese de clasă: 1) Comitetul 
representativ al munciă (Labour Re- 
presentation Committee), al cărui mem- 
bri pot fi clusaţi în două categorii: 
socialişti şi unionişti ; 2) grupul mine- 
rilor şi 3) secțiunea numită Partidul 
independent al muncii (Independent 
Labour party). Grupa întăia este re- 
prezentanta politică a Trades-Uniuni- 
lor, Trades-Councililor şi a asociațiilor 
socialiste. Trades-Uniunile aŭ început 
a avea raporturi cu mişcarea socia- 
listă şi democratică dela 1890 încoace; 
maï înainte nn făcea de loc politică, 
Yar pentru acele acte politice, care le 
puteaii interesa, era mandatar gene- 
ral, partidul liberal. In anul 1890 să, 
o grupă de tineri socialişti: John 
Burns, Keir Hardie, Ben Tillet, Tom 
Mann, Pete Curran, Bruce Glazier şi 
James Mac Donald, fondară Indepen- 
dent Labour party şi începură a da 
asalt congresului 'Trades-Uniunilor, 


REVISTA REVISTELOR 


353 





Respinşi la început, eï reuşiră la 1894 
—in congresul dela Norwich, prezidat 
chiar de Burns—de a face să se vo- 
teze un program socialist, care cu- 
prindea chiar şi nationalizarea pămîn- 
turilor, a căilor ferate şi a minelor. 
Cu toate acestea şi după aceasta, 
Trades-Uniunile persistură în aceeaşi 
indiferenţă pentru orice mişcare idea- 
listă, pentru orice aspirație politică 
care ar fi trecut limitele necesităţilor 
practice de actualitate, iar inandatul 
lor politie continuă a fi încredințat 
partidului liberal. La 1901 însă, Trades- 
Uniunile fură lovite in chiar existenţa 
lor: în două procese, cari li s-a in- 
tentat din pricine de greve, Camera 
Lovzilor—ea curte supremă de justi- 
ție—le condamnă la dispăgubiul ; vă- 
zind atunci că sint în primejdie a pierde 
rezultatele ciştigate printr-o lungă 
luptă cu capitaliştit, se puseră în miş- 
care şi formara din sînul lor Comitetul 
reprezentativ al muncii şi hotăriră să 
aleagă in Parlament căndidaţi propuşi 
de Trades-Uniuni din colegiu sau din 
societățile afiliate. La congresul dela 
Liverpool (1905), sea adăogal în pro- 
gram. pe lingă scopurile practice ime- 
diato şi aducerea la îndeplinire—ca 
scop uliim—a regimului cnlectivist. A- 
ceastă reprezentanţă parlamentară a 
Trades-Uniunilor, numără acum în 
Camera Comunelor, 29 de membri, 
dintre care 20 socialişti; şefii sint: 
J. Ramsay, Mac Donald, W. Crooks şi 
Keir Hardie. Secțiunea numită parti- 
dul independent al muncii precuin şi 
secţiunea mineţilor, pot fi considerate 
ca un Singur grup, care adesaoil chiar 
e denumit de presă Partidul radical 
al munreï; el formează aripa extremă 
a partidului liberal. macar că idea- 
lurile sale colectiviste sînt clar inar- 
cate în programul săi. In Camera Co- 
munelor este reprezentat acum de 24 
de membri, din care 9 mineri, iar 
şeful săii este John Burns, actualul 
prezident la Locul government Board. 


Deutsche Rundschau (Berlin, 
Martie). C. von Hoiningen- Huene „Sfin- 
ți! furioși“. Beunetiere, înt'un studiu 
al săii asupra lui Moliere, punindu-şi 
intrebarea, unde să se fi găsit între 1660 
şi 166% originalele tipului Tartuffe, 
de oarece lu curtea din acea vremea 
lui Ludovic XIV ipocrizia de a fațăr- 
nici evlavia n-ar fi avut nici un înțe- 
les, ajunge la concluzia că Molière n-a 
avut în vedere nici un tip viù ci a 
vrut să atace chiur religia însăşi ca 
fiind in cootrazicere cuu natura. Hoi- 
ningen-Huene zice că de sigur Brune- 
tière şi ar fi schimbat părerea ducă 
ar fi cunoscut un document scos de 
curind la iveală: „Annales de la Com- 
pagnie du Saint-Sacrement“ din 1695, 
Această scriere dovedeşte câ Tartuffe 
al lui Moliere este o piesă istorică; 
originalele pe care poetul le-a pus pe 
sceuă existau în realitate în marea 
nobleţă, la Curle, în Parlament. în 
cler, Ei forma o societate secretă 
foarte întinsă şi foarte puternici, un 
adevărat stat în stat. Existenţa aces- 
tei societăţi era simțită de cătră toţi, 
dur nimeneu nu o cunoşteu şi de aceea 
în corespondentele timpului şi chiar 
în devisiunile Parlamentelor, ea este 
amintită sub diferite numiri, precum: 
„La cabale des devots* „Le parli des 
saints“, „Les zélés“, „Les bigots“, 
„Les chiens de chasse des jésuites“, 
„Les invisibles“ ete. Adevăratul słu 
nume era însă: „La Compagnie du 
St. Sa rement de l'autel”. Ceea ce e 
curios e că o societate de o asemenea 
importanță a rămas nocunose tă isto- 
ricilor timp de uproape duuă sute de 
ani ; numa! prin găsirea pomenitelor 
anale în Biblioteca națională lin Pa- 
ris şi prin publicarea lor s-a putut 
face lumină deplină usupra scopului 
şi activitâțer acestei societăţi. Inte- 
meetorul eï a fost un nobil Ilenri de 
Levis, duce de Ventadour ; scopul ci 
era teintărirea şi reformarea internă 
a catolicismului precum şi stirpirea 


www.dacoromanica.ro 


354 


protestantismului in Franța; membrii 
ei erau purtătorii celor maï nobile 
nume precum şi cel mal înalţi func- 
tionary aï statului. Cea maï cu straş- 
nicie impusă din toate îndatoririle 
membrilor, era păstrarea secretului. 
Pentru acest motiv ea nu apărea nici- 
odată în acţiune ca societate, ci în 
orice întreprindere punea înainte un 
singur om din membrii să! influenţi: 
zidea, de pildă, spitale ? se servea de 
Vincent de Paul; lupta în contra du- 
elului ? se servea de marchizul de Fé- 
melon ; avea ceva de descurcat cu 
justiţia ? se servea de Lamoignon şi 
a. m. d. Societatea astfel organizată se 
răspiîndi Iute în toată Franţa; se cu- 
nosc 56 de oraşe în care erau filiale 
de ale acelei din Paris. Pretutindenea 
erau conduse de trei membri, numiti 
„ofițeri“, şi de un consiliu de şase. 
Activitatea eï începu cu săracii din 
Paris; pentru cel ce voiaŭ să mun- 
cească, făcu ateliere, pentru cel ce nu 
voiaŭ, un fel du închisoare, numită 
Hopital general ; astfel Parisul fu ecu- 
ràțit de cerşetori. În acelaş timp se 
ocupa cu răspindirea învățărel reli- 
giel: în închisori, spitale şi chïar case 
de nebuni, făcu să se întroducu învu- 
tarea religiei. Din timpuri vechi exis- 
tau vre-o 8—4 biserici care slujiai 
mai ales ca loc de întilnire îudrăgos- 
tiților: societatea puse un capăt aces- 
ter stări de lucruri. Prin mijlocul pre- 
oilor exercita a supraveghere secretă 
prin familil ; îndată re prindea de veste 
despre vreo infidelitate conjugală, so- 
tul înşelat era şi înștiințat prinir-o 
scriseare anonimă. Scrisorile anonime 
eraii may ales urma lor de căpitenie. 
Dacă anturitatea lăsa nepedepcita vreo 
faptă rea, eï o dădeaii îndată în vileag 
pritr-o broşură anonimă ; mal ales jus- 
titiz era foarte supraveghiată de dinşil 
căci voiaii cu tot prețul să facă din 
Paris un noi Ierusalim şi din Franța 
o „civitas dei“. Toată această activitate 
de iubire creştinească însă, nu era de- 


VIAŢA ROMÎNEASCA 


cît numal un mijloc pentru un singur 
scop : răspîudirea religiel catolice; de 
aceea alăturea cu această iubire a 
aproapelui apare şi o ură fanatic 
în contra tot ce li se părea că ar 
sta în calea scopului lor principal. Aŭ 
luptat chiar să obție o lege pentru 
a opri pe medici de a da ajutor 
bolnavilor care ar refuza să se spo- 
veduiască imediat. Dela iganil care 
treceau prin Franta ripeaii femeile şi 
copii! pentru a-l închide prin mănăs- 
tii şi a-ï boteza. Pe tinerii predicatori 
îl observuu de aproape şi dacă le pă- 
vreau că purtarea lor nu e tocmai or- 
todoxă, puneau culomniatori anume 
care să li facă reputaţia de bețivi şi 
imorali. Obiectul principal al persecuţi- 
unilor lor însă eraii protestanții. Faptul 
care atrase atenția curţii asupra aces- 
tel societăţi fuo liga contra duelului; 
descoperirea eï însă, se datoreşte im- 
prudente! prinţului de Conti, care fiind 
tras odată la răspundere de parlamen- 
tul din Bordeaux, fiindcă fără nici un 
drept închisase o femee întrun insti- 
tut de corecţiune, se apără zicind că 
a tăcut aceasta din însărcinarea „Ivi- 
zibililor.* Parlamentul pricepind îndată 
de cine e vorba, opri imediat întruni- 
rile societăței „La Compagnie du St. 
Sacrement“; iar la 1660, Parlamentul 
din Paris, din ordinul regelui dădu un 
ordin care oprea „ori ce întiuuive a 
ori căror persoane pentru ori ce scop“; 
numai sub această formă putea fi a- 
tinsă această societate invizibilă. A- 
ceastă sorietate a inspirat luy Molière 
ps Tartuffe. 

Deutsche Revue (Stutigart, Mar- 
tie). Rudolf von Gottschall „Funcția de 
judecător critic in literatura.“ Autorul 
se ocupă cu starea actuală a literaturei 
germane şi de pricinile acestei stări. El 
constată mai întâi faptul că literatura 
contemporană germană prezintă, faţă cu 
cea clasica, un caracter de dezordine 
şi de anarhie în faţa căruia opinia pu- 
blică stă fără a-şi putea forina o ju- 


www.dacoromanica.ro 


REVISTA REVISTELOR 


decată. Repede se ridică altare, spre a 
fi tot atit de repede răsturnate; opere 
care obțin mari și zgomotoase succese, 
sînt în curînd date ultări!. De această 
stare de lucrury, zice el, este vinovată 
numar critica. Şi nu numa! acea ceri- 
tică de la lumina zilei, care se publică 
prin ziare şi reviste, ci mal ales acea 
critică secretă, exercitată de comite- 
tele de lectură ale revistelor şi ale e- 
ditorilor. Aceste comitete de lectură 
s-ai născut din pricina marel produc- 
tir a beletristici! germane: „intrun 
popor de poeţi şi ginditori, aproape la 
fiecare tre! barbati, este un poet, chiar 
cînd nu-i ginditor“* ; femeile mal ales 
se îngrămadesc în masă la porţile des- 
chise ale jurnalisticel : „în Franţa este 
cea mal mare laudă pentru o femee 
cind se zice despre ea: „c'estune fem- 
me qui pouirait écrire,“ in Germania 
vorba aceasta p'ar avea sens, căcl o 
femee care poate seri, aceea şi scrie— 
bu chiar şi sute care nu pot.“ Deşi 
deci comitetele de lectură aŭ rezultat 
din natura evoluţiei literare, totuşi ele 
trebuesc considerate ca un cancer al 
literaturel. Ele îndeplinesc acea antee 
critică, care dacă nu e favorabilă, ucide 
imediat opera literară, înainte chiar 
de a fi născută. Şi aceasta o face în 
mod ascuns, fără răspundere ; seriito- 
rul nu-şi cunoaşte judecătorii care, în 
cele mal multe cazmi, sint niște lite. 
rață, lără nică un tillu de gloria. Nică 
critica cure se face pe faţă, la lumină, 
nu aduce nici un folos: mal întăr lip- 
seşte un organ de critică, recunoscut 
de toţi, ci critica e pulverizală în sute 
de atumi pină în cele maï îndepărtate 
colţuri ale presei, în care e conside- 
rată ca ceva accidental şi trecător, ca 
un rău necesar. Cele mal de multe orï 
această crilică se mărginește de a re- 
produce reclamele, sub formà de re- 
comandare, pe care editori! le fac pen- 
iru cărţile lor. Puţine ziare, care aŭ 
suplimeute şliințifice, fac excepţie, dar 
şi ele se ocupă mal mult cu cărţile 


355 


stiinţifice din domeniul politicir, soci- 
ologiei, higienii, ştiinţe! militare etc. 
Citeva ziare mari, e adevărat, acordă 
foiletoanele lor pentru studil critice 
maï lungy, însă maf totdeauna aseme- 
nea studil îs dedicate literaturilor stre- 
ine: franceze, italiene, ruse, scandi- 
nave etc. În ce priveşte critica dra- 
matică, care are încă şi o may mare 
importanţă căci ea poate hotări şi 
soarta autorilor şi a actorilor, este con- 
sideraiă de ziare ca un domenii ce tre- 
bue lăsat pradă tinerilor care începa 
se învăța să serie. Lucrul acesta se 
maï agravează şi prin moda, pornită de 
la Berlin, dar care acum se genera- 
lizează, de a suie crilica teatrală, noup- 
tea, imediat după reprezentaţie pen- 
tru ca ziarul să o şi poată publica a 
doua zi demineata. In asemenea con” 
diţii ce se poate aştepta dela o cri- 
tica teatrală ? 

Socialistische Monats-Hefie, 
Marlie, 1908). 

Eduard Bernstein în „Fragen der 
Taktik in Russland“ desuprobă tac- 
tica acelor grupuii socialiste dia Ru- 
sia, cari propovăduesc „boicotul“ Du- 
mei Impeviale, prin abţinerea de la 
alegeri, şi chiar prin împedecarea cu 
forţa a operaţiunilor; arată că această 
tactică nu poate duce spre bun sfir- 
şit acţiunea revoluţionară, ci numai 
va exaspera elementele democratice 
mai moderate, aruncindu-le în brațele 
guvernului,—pe cind e necesar „ca 
„toate elementele democratice ale Rus- 
„siei actuale să formeze un bloc pen- 
„tru a duce lupta comună în contra 
„partidelor organizate ale privilegiilor 
„de clase şi a guvernului polițienesc“. 
Altfel democraţia nu va putea dobin- 
di nici acele drepturi, care se pot şi 
aslăzi smulge guvernului. Explică a- 
ceastă tactică prin faptul că revoluţi- 
onarii ruşi, mai ales lucrătorii evrei, 
—faţa de cari chiar socialiștii ger- 
mani par oportunişti,—„an în singe 
nostalgia Absolutului“. 


www.dacoromanica.ro 


356 


Sunt interesante analogiile, pe care 
autorul le găseşte între momentul ac- 
tual în Rusia, şi situaţia din 1849 în 
Germania, cind se părea că revoluțiu- 
nea, ce izbucnise în 1848 e strivită de 
reacțiune: ın realitate ideile ei au pă- 
truns şi mai adinc în conştiinţa ma- 
selor și au asigurat triumful definitiv 
al noului regim politic. 

Literaturblatt für germani- 
sche u. romanische Philologie 
(Leipzig Mart—April) conține între al- 
tete o recenzie iscălită de Georg Steffens 
asupra tezeï de doctorat a d. PaulZarifo- 
pol „Kritischer Text der Lieder Richards 
de Fournival. Halle a. S. 1904, precum 
şi o recenzie a lucrărei d. Dr. Bern- 
hard Dimand, Zur Rumănischen Mo- 
duslehre. S. A. aus Denkschriften der 
k. Akademie der Wissenschaften, Phil.- 
hist. Klasse, Bd. XLIX, Wien 1904, is- 
călitä de Elise Richter. 

Contemporary Review (Lon- 
don, Mart).- In „Renaşterea Parla. 
mentului” dl. H. W. Massingham, a- 
naliziud activitatea Cumerei Comune- 
lor sub guvernul Balfour, arată că 
fostul Prim Ministru a căutat necon- 
tenit să micşureze pulerea acestui 
corp şi să o subordoneze Puterel Exe- 
cutive. Din nenorocire această vino- 
vată tendinţă n-a întilnit opozitia nică 
a Preşedintelui, nici a membrilor Ca- 
merey Comunelor. Autorul își exprimă 
încrederea în noul Prim Ministru, care 
e un om de stat maï constituțional 
decit Balfour: Sir Henry Campbell- 
Bannerman nu va căuta să subordo- 
neze Parlamentul Putere! Executive, 
ci se va sili să stabilească relaţii e- 
galitare intre acești dol factori. Pa de 
altă parte noul Parlament, care con- 
ţine în sinul său mal mulți oameni 
de talent şi de caracter decit oricare 
altul din timpurile moderne, ar res- 
pinge cu indignare situaţia umilă pe 
care a avut-o fostul Parlament balfou- 
rian. Acel care uzi se întrunesc la 
Westminster Își vor exercita dreptu- 





VIAŢA ROMÎNEASCA 


rile lor în măsura complectă ps care 
le o dă Constituţia. Dupăcum s-a pro- 
pus deja, comitete alese din sinul 
Parlamentului vor examina orice proect 
de lege înainte de a fi adus de Gu- 
vern în discuţia întregului corp, şi 
vor face anchete asupra modului de 
organizare şi funcţionare a fiecărui 
Departament: astfel se va stabili o 
legătură organică între activitatea Par- 
lamentului şi cea a Puterei Executive. 
Noul Parlament—„cel maï puțin aris- 
tocratic din cîte a avut Anglia“—este 
la înălţimea marei răspunderi pe care 
o are în rezolvarea chestiunilor de 
extremă importanţă care siut azi la 
ordinea zile! în Anglia. Printre aceste 
chestii primează complexa chestie a 
Transvaalului. D. W. Wybergh în 
„Transvaalul şi Noul Cuvern* arată 
care este răspunderea Guvernului şi 
care sint aspiraţiile și aşteptările 
Transvaalului. Noua colonie nu aş- 
teaptă altceva dela un guvern liberal 
decit aplicarea principiilor liberale în 
cel mai larg înțeles al cuvintului. In 
primul rind trebue să fie respectat 
idealul national: Transvaalul să nu 
fie considerat ca un centru de produs 
dividende, el e leagănul unui popor 
care nu-i nici olandez nici englez ci 
sud-african. Noua colonie nu se uită 
cu ochi răi la capitalizti—care sint 
orïunde o necesitute—ciît timp eï se 
mărginesc în a dezvolta industria țării 
şi a se îmbogăţi sub protecţia legilor 
găsite; dar cînd el caută să conducă 
întreaga politică a coloniel--aşa cum 
aŭ făcut în trecut—numai în folosul 
lor, o gravă primejdie se ridică pen- 
tru Stat. Cel întăl şi cel nay impor- 
tant lucru pe care Transvaalul îl aş- 
teaptă dela politica colonială a noului 
Guvern e acordarea pentru Transvaal 
a unui Guvern responsabil de faptele 
lui. Numai atunci se va putea rezolvi 
echitabil şi marea chestiune a mun- 
citorilor cbineji în Africa de Sud. In- 
crederea Trausvaalului în noul Guvern 


www.dacoromanica.ro 


REVISTA REVISTELOR 


e aşa de mare încît sute de persoane 
care eraŭ hotărite să emigreze aŭ re- 
venit asupra hotărirer lor; dar aceste 
speranțe năresc cu alit ma! mult răs- 
punderea Guveznului. 

Review of Reviews (London, 
Mart).—Dl. Wiliam T. Stead, în „Că- 
tră cetitoriă mei: după  şasesprezece 
ani“, se adresează cu căldură cătră 
cetitoril revistei sale cerîndu-le ca toti 
acei care aŭ inimă lînără şi credinţă 
puternică să lupte pentru realizarea 
unuia dintre idealurile pe care revista 
» Review of Reuievs“ le urmăreşte dela 
întemeearea er. 

Printre acele idealuri Directorul răs- 
pinditei reviste enumeră: 1) Frăția 
internaţională pe baza dreplăţi şi a 
libertăţii naţionale ; 2) Ridicarea stà- 
vrei poporului; 3) Inobilarea şi invio- 
rarea vieţii prin literatură, muzică și 
teatru. Idealismul neşovâitor al d-lui 
Stead l-a sustinut totdeauna în misin- 
nea de predicator al înaltelor idealuri 
ale omenirei. In lupta pentru reali- 
zarea acestor idealuri, autorul declară 
că-şi simte inima mal linără și cre- 
dinţa maY tare decit cu şasesprezece 
uni în urmă, La noi asemenea om ar 
îi considerat ca un subversiv vare a- 
meninţă „ordinea publică“ şi... buna 
digestie a d-lui „om de stat". 

Horih American Review (New 
York, M.ut).—In „Sînt Statele Unite 
pregătite de răaboiă ?* dl. Frederic 
Louis Huidekoper conlinuă a scoate 
în evidență disproporţionata slăbiciune 
militară a celui maï bogat stat din 
lume. Autorul făcînd paralela statis- 
tică între populaţia ţării şi contingen- 
tul militar, din zece în zece ant, dela 
1790—1900, găseşte că in afară de a- 
nul 1810 în toţi ceilalţi ani proporţia 
n-a ajuns macar la un soldat pentru 
1000 lacuitori. Asta în ce priveste ar- 
mata regulată de uscat, care nici azi 
nu e maï numeroasă decît 100000 sol- 
dați. In caz de războiii armata de us- 
cat poate fi sporită de miliție şi vo- 





357 





luntari, două categoriY de armată fară 
pregătire militară, condusă de ofiţeri 
tot atit de nepregăltiți. Apoi această 
armată ma! are neujunsul că nu poate 
fi mobilizată în scurt timp. Pentru a 
arăla primejdia istorică în care stag. 
nează Statele Unite dl. Huidekoper do- 
vedeşto că în caz de războiii cu Japo- 
nia—care desigur ar începe în Filipine 
—Japonia e în stare să transporte a- 
colo 800.000 soldaţi bine instruiți, în 
timp de o lună. Germania e în stare 
să transporte pe teritoriul Statelor U- 
vite, in timp de cincă săptămîni, 200.000 
armulă perfect organizată ; iar Anglia 
poate să aibă, numai după treizeci zile, 
150.000 soldați bine instruiți la hota- 
rele nordice ale Statelor Unite. Pute- 
rea militară a murelui stat american 
este cu mult mai slabă decit a mare- 
lur Puteri din Europa şi decit a Ja- 
ponie, deşi resursele lui, nedesvol- 
late încă, l-ar putea ridica deasupra 
tuturor. Autorul atrage atentia guver- 
nanţilor că, după cum istoria o arală, 
nică un popor din lume n-a scăpat de 
a-şi ispăşi păcatul slăbiciunii militare : 
Franta diu 1870 e o dovadă, Rusia de 
curind o alta. E novoe urgeută ca ar- 
mata regulată să fie sporită la cel pu. 
țin 200,000 soldaţi. 

Positivist Review (Loudon, 
Marl).—In „Reformată Casa Comune- 
lov“, dl Frederic Harrison arată că 
vechea procedură nu ma! convine nouă! 
Camere a Comunelor : Vece ea Cameră 
ajunsese un fel de club de afaceri şi 
de petrecere la discreța Guvernului; 
noua Cameră trebue să fie de fapt o 
adunare de legislatoul, care să lucreze 
pentru progresul ţării. In primul rind 
trebue schimbată data sesiunei parla- 
mentare : să nu se mai reguleze va- 
canţa parlamentară —cu pentru vechea 
Cameră—in vederea epore de vinaf, 
Actuala Cameră e compusă din oamenY 
cu ocupaţii mal serioase decit să go- 
nească vulpile. Să se fixeze limita dis- 
cursurilor ca elo să nu ajungă un sport 


il 


www.dacoromanica.ro 


358 





de petrecere în dauna intereselor sta- 
tului. Autorul may propune schimbări 
Şi în modul de organizare a comite- 
telor alese din sinul Purlamentului. 

International Journal of 
Ethics (London, Ianuar), revista tri- 
Iunară.—Dl. Ç. Cabot, în „Forţele etice 
în practica medicinei", se întreabă 
care sint forțele care în profesareu 
medicine! tind să trezească ce este ma! 
bun în om? Autorul găseşte că aceste 
forțe sînt: 1) Simţul utilității evidente 
pentru alțiy; 2) Conştiinţa contribuţieY 
la progresul ştiinţei; 3) Exercitarea 
dexterităţi! intelectuale şi manuale ; 
4) Contactul prietenesc cu oameni de 
toate categoriile. Din punctul de ve- 
dere ul stubilireY relaţiilor prietenești 
nicio profesie alta decit medicina 
nu se găseşte în împrejurări mu! fa- 
vorubila. D-rul niclodată nu vine în 
contact cu clientul săi în împrejurari 
de bănuială ory antagonism ca de ex. 
patronul cu lucrătorul, profesorul cu 
elevul. Orice duşinănie ascunsă e în- 
lăturată şi natura intimă a medicnluy 
se poate iatilni și fralerniza cu a cli- 
entului. Medicul „duce cu el steagul 
armistițiului pentru orice fel de răz- 
boii care învrăjbește om cu om. El 
se bucură de roadele păci! perpetue, 
şi dacă se găseşte în el o scintee de 
bunătate omenească, nn se poate ca 
“această bunătate să nu se transforme 
intr-o caldă prietenie prin practica pro- 
fesiel lut.“ Un medic poate să nu re- 
uşească să tămădue o boală cu toată 
strădănuința pusă, nu poate însă să 
nu ciştige prietenia acelora pentru 
care munceşte cu devotament şi să 
nu ciştize cunoştinţi nouă în ce pri- 
veşte natura omenească şi formele 
maladiilor. 

The Uuiversily Review (Lon- 
don, Februar). In „Predarea Poesiei“, 
DI. J. Shawcross susţine că dacă se 
caută numa! a se lămuri conținutul nu 
se atinge scopul. Nu în conținut constă 
specificul Poesiel: Ca ori ce artă ea 


VIAŢA ROMÎNEASCA 


trebue să emoționeze şi să provoace ac- 
tivitatea imaginaţiei. Creaţia poetică 
rupe legăturile cu lumeu materială şi 
deschide vederea unel lumi nouă in- 
finite dincolo de cea a simţurilor. Ce: 
lor care cred că a desvolla prea mult 
iinaginaţia e o primejdie, autorul le 
răspunde : Experienţa ne arală că e 
mult maï primejdios a fi materialist 
decît idealist oră visător, tocmai din 
punct de vedere al vieţei sociale. Cum 
să se atingă adevăratul scop în pre- 
darea Poesiei ? Cel mai bun metud e 
căldura comunicativă a profesorului 
însuşi cure trebue să simtă şi să sim- 
patizeze cu spiritul poeziei. Regulele 
scoase de Pedagogie din experienta 
altora foarte puţin pot folosi aicl,. In 
general Pedagogia serveşte profesoru- 
Jul întrucît Logica serveşte cugetato- 
rului. Elevul să simtă de la început că 
forma şi fondul iu Poesie sint indiso- 
lubile. Numa! după ce elevul a căpă- 
tat simţul aceste! contopirl intime se 
poate începe analisa din toate punc: 
tele de vedere. Ilustraţiile sînt o gre- 
şală pedagogică, or! cit de bine ar fi 
concepute şi executate: scopul e a pro- 
voca jocul liber al imaginaţiei nu a 
impune un tabloii străin—elevul să 
fie activ nu receptiv. 

Sovremennost (Contemporanita- 
tea), Martie 1906. 

Am recenzat în No. 1 al „Vieţii Ro- 
miîneşti“ revista din Petersburg „So- 
vremennia Zapiski“ ce apăruse în lo- 
cul snprimatel de guvern „Russkoe 
Bogatstvo“; acum şi „Sovr. Zapiski“, 
la rîndul ei, e suprimată, și o înlocu- 
eşte „Sovremennost“, cn ucela-şi con- 
tingent de colaburatori. Nemic maï 
bine nu poate caracteriza situaţia din 
Russia, sub „regimul constituțional“ al 
d-lui Witte, decit peripeţiile prin care 
trece redacţinnea sărmanei „Rusk, 
Bogatstvo.* 

DI. S. An-ski, în „Liberalismul zem- 
stvelor în luptă cu biurocraţia“, arată 
că liberalismul rusesc datează abia de 


www.dacoromanica.ro 


REVISTA REVISTELOR 





— 


la infringerea Rusiei in răsboiul din Cri- 
mea, În scurta lui istorie, acest libe- 
ralism e caracterizat prin o rară po- 
sitivitate, lipsă de iniţiativă şi simţ 
politie. Liberalii ruşi nu ridică capul 
decît atunci cind lupta partidelor ex- 
treme moae cerhicia guvernului,—dar 
şi atunci nu ss asociază cu revoluţi- 
onarii, ci adesea oferă serviciile sale 
guvernului în contră revoluţionarilor 
„precupeţind acest sprijin în nădejde 
de a căpăta oare-care reforme libe- 
vale“. Guvernul nu cochetează cu li- 
berulii decit cît timp acţiunea ener- 
gică a revoluționarilor îl strisge cu 
uşa. Dar ori de cite ori guvernul tri- 


359 





umfează în contra valului revoluțio- 
nar, işi uită toate promisiunile, şi li- 
beralii, supuşi, dispar în gaură de 
şerpe. In 1905 liberalii pentru prima 
oară au colaborat mai activ cu re- 
voluţionarii. Din cauza aceasta toată 
tactica guvernului actual so rezună 
in sforțările de a desparte din nou pe 
liberali de revoluționari, —pentiru ca 
din nou, biruind pe aceşti din urmă, 
să-şi bată apoi joe de liberali. Acesta 
este înțelesul adevărat al politicei con- 
telui Witte. 

Multe nuvele, romane, studii spe- 
ciale şi corespondenţi din străinătatu. 


Mişcarea, intelectuală în străinătate 


——— 


FILOZOFIE 








Georges Dumas. Psychologie 
des deux messies positivistes. Saint 
Simon et Auguste Comte. Paris Félix 
Alean 1905, 

Autorul studiază viaţa şi operile ce- 
lor dor cugetători usăimănători prin 
misiunea lor, ridicarea ştiinţel la ran- 
gul de putere spirituală, prin nîndria 
şi prin temperamentul lor psihopalie 
şi mistic, Arală relațiile personale 
dintre Saint Simon şi Comte şi ra- 
portul dintre filozofiile ambilor euge- 
tători. După dinsul Saint Simon prin 
întuiţii geniale a dat la lumină toate 
ideile puzitivismului şi a pus adevă- 
ratele lui baze. Comte nu-i un spirit 
profund original, un mare inventator 
de sistem ca Descartes sai Platon. 
Discipol şi secretar a luy Saint Simon, 
în tinereţă n-a făcut decit să reflec- 
teze cugetarea magistrului, maï tivzii, 
ca filozof sociolog reformator, a pus 
în circulaţie ideile lui generale. Con- 
ştiinţa pe care o avea de snperiori- 
tatea sa asupra luy Saint Simon din 
punctul de vedere al erndiţiel şi vi- 
goarel metodice justifică în parte or- 
goliul și explică în parte ingratitu- 
dinea sa. 

Gabriel Seânilles. La Philoso- 
phie de Charles Renouvier. Intro- 
duction a tetude du ndocriticisme, F. 
Alean 1905. 


In aceasta opera care cuprinde 8 
capitole. (f. Prima filozofie a lut Re- 
nouvier şi antecedentele neoeriticiz- 
mulu. II. Legea numărului și conse- 
cinļele sale. IT. Caiegoriile. IV. Syn- 
teza totală. V. Psihologia rațională, 
Libertatea şi cerlitudinea. VJ. Morala 
şi istoria. VII. Filozofia naturei şi pro- 
babililaţile morile. VIII. Ultima filo- 
zofie a lui Renouvier) sint rezumate 
cu elarilate și discutule cu competență 
tezele fundainentale ale filozofiei şe- 
fului neocrilicizmului francez. 

Alfred Fouilide. Ze moralisme 
de Kant et l'amoralisme contemporuin. 
F. Alcan 1905. In prima parle a a- 
cestei opere, celebrul autor al „Criti- 
cei sistemelor de morala“ eritică mo- 
rală Kanliană din punctul de vedere 
el dogmatizmului moral, al tormaliz- 
mului moral şi al libertuţii morale. 
In partea II-a studiazamoralizmul con- 
temporan (care are după el două for- 
me: ainoralizmul placerel sati hedu- 
nizmul şi umoralizmul puterei repre- 
zentat de Nietszehe) combătindu-l cu 
violență. Şi moralizmul Kantian şi a- 
moralizmul contemporan sint după 
Fouillce numai seimi adevărul pe cari 
speră să le concilieze înti'o sinteză 
superioară in viitoarea lui operă „Mo- 
rala ideilor forţe“. 

Alfred Fouillde. Les éléments 
sociologiques de la morale. Paris Al- 
can. După ce autorul face eritiea sis- 


www.dacoromanica.ro 


MIŞCAREA INTELECTUALA IN STRAINATATE 





lemului moralei posilivisie, exami- 
neaza pe acelea ale utilitariştilor, so- 
lidariştilor, individualiştilor şi la sfir- 
“Sit, în partea a treia a cănţii sale, da 
moralei sociologice inlregirea nece- 
sara, întroducînd legile generale ale 
evolutiunei cosmice. 


Giacomo Tauro prof. Introdu- 
zione alla Pedagogia generale. Roma 
1906, Socielă Editrice Dante Alighieri, 
pag. 280. L. 5. 

Autorul, profesor lu Universitatea 
din Roma, dupa o examinare critica a 
raporturilor dintre pedagogie şi filo- 
zofie în principalele sisteme filozofice, 
ilustrează concepliu noua a fenomenu- 
lui educativ pe bazele evoluţionismu- 
lui şi ale marxismului critic. 


Le Dr. Gustave Le Bon. Psy- 
chologie de l'éducation. Paris, 1906. 
Flammarion. 

Acest studiu e bazat în întregime 
pe raportul Comisiunei de ancheta nu- 
mila de Parlamentul francez pentru 
inspeelia şeoalelor. Autorul face o 
aspră crilică ralelor de care sufere 
şcoala franceză: pretutindenea e nu- 
mai formă fără fond: elevii sint nu- 
triți cu o mare canlilate de materii: 
care sint rău digerate şi mai rău asi- 
milate; ştiinţele naturale se învața 
ca și cum ar fi nişte ştiinţi absliacte 
iar lu limbile clasice se exagereaza 
importanța gramaticei, fură să se dea 
atenţie cunoaşterei practice a auto- 
rilor. 

Dr. T. G. Ladd. The Philuso- 
phy of Religion. 2 vols. Longmans 
28 s. net. Marele psicholog şi filo- 
zof american, căruia îi datorim atitea 
lucrari în psichologie şi în teoria cu- 
noştinței, se ocupă în această carte, 
Şi el, cu o problemă la ordinea zilei 
în lumea ştiinţifică anglo-saxonă (Se 
ştie deja—s'a tradus şi-n franțuzeşte— 
Experiența religioasa a lui William 
James). 

Dr. John Davidson. Herbarts 


361 


Psychology and the Phylosophy of 
Leibnitz. Blucwond 5 s. nel. 

Oito Weiniasger. Sex and Cha- 
racter. lleinemann. 17 s. net. 


ISTORIE 


Baronu Hehan de Wi:ite, — 
Quinze ans histoire (1866—1881). 
Librairie Plon-Nowrit. Paris. 1905; 
pr. 7 fr. 50. 

Un rezumat bun al „Memoriilor din 
viata Regului Carol“, sprijinit şi pe 
alte izvoare. 

James Guillaume, D'Interna- 
tonal. Paris 1905. Soc. Nouvelle do 
librairie; pr. 4 fr. 50. 

Documente și aminliri personale, 
o importantă contribuțiune la istoria 
intimă a mişcării socialiste din Europa, 
pănă la nimicirea „Comunei“ din Pa- 
ris; discuţiunile şi rezoluţiunile Con- 
greselor Internaționalei. 

Ed. Wujardin,— La source du 
fleuve chretien. 1, le judaisme, Mercure 
de France. 

O incercare de a aplica meloda de 
cercetare ştiinţifică la tradiţiunile bi- 
blice. Autorul susţine, că patriarhii şi 
proororii (Abraam, Isaac, Moise, Aa- 
ron, leremia, Ezechiil, Daniil ete) nau 
existat nici o data, că cărțile lui Moise 
au fost scrise numai după intparcerea 
Evreilor din cuplivitatea Babilonului, 
sub Esdra, —că proorocul Daniil e un 
personaj fictiv, inventat de un scrii- 
tor din vremea lui Antioh Epiphav, 
cam în anul 164 a. c., ete. Ast-fel se 
încearcă a ne du istoria antică a E- 
vreilor pe buza izvoarelor sigure, fără 
legende şi izvoare apocrife. 

HK. WValiszewshki,—Les origines 
de la Russie moderne—La crise ré- 
volutionnaire (Smouteroié vremia 1564 

1614) Paris 1906, Plon. Autorul se 
ocupă cu perioada cea maï tulbure a 
istorie! ruse, cerisa revolutionară care 
a zbuciumat marele imperiu între sfir- 
şitul veacului al XVI şi începutul vea- 
cului al XVII. 


www.dacoromanica.ro 


362 





Paul Matter,—Bismarck et son 
temps. | La préparation (1815—1862). 
Paris, Alcan 1905. Autorul spnne că 
a încercat să facă o lucrare istorică 
fără minie şi fără ură. Opera întreagă 
va avea două volnme, 

Frederic Masson: Napoléon et 
sa famille. (Libr. Ollendorit). Un stu- 
diu asupra relaţiilor marelui om cu 
familia sa şi asupra încureăturilor şi 
năcazurilor, pe care aceasta i le-a pri- 
cinuit. Ca latin şi—mai ales—corsican, 
Napoleon avea o mare slăbăciune pen- 
tru familia sa, care era foarte nedis- 
cipliuată, interesată şi intrigantă. Cu- 
ceritorul lumei e mereu stăpinit de 
spiritul de familie.—Lucrarea, de alt- 
fel interesantă şi bine scrisă, lasă de 
dorit pentru că de multe ori nu ni se 
dau izvoarele. 

T. Hodghkia.—The Political His- 
tory of England to 1906. (Longmans. 
7 s. 6 d. net.) 

Dr. L. Oppenheim.— War and 
Neutrality. (Longmans. 12 s. 6 d. net). 


SOCIOLOGIE 


Lester F. Ward, — Sociologie 
pure 2 vol. Paris 1906, Giard et Brière, 
pr. 16 fr. 

O lucrare bogată în fapte nouă şi 
idei originale. Autorul, un sociolog a- 
mericun, a publicat un tretat asupra 
„sociologiei dinamice“, rămas aproape 
necunoscut în Europa,--în care socio- 
logia e tratută ca o ştiinţă concretă 
a societăților omeneşti. Noul tratat 
pune bazele ştiinţii abstracte a vieţii 
sociale, Autorul utilizează, cu o mare 
putere de gîndire, rezultatele cercetă- 
rilor asupra societăţilor animale şi a 
societăţilor primitive. 

Vom spune pe larg teoriile lui Les- 
ter F. Ward, în numerele viitoare ale 
„Vieţii rominești“. 

Autorul atinge una din cele mai 
grele probleme ale sociologiei: rapor- 
turile între individ şi societate ; cer- 
cetează originile „individnalităţil“, a- 


VIAŢA ROMÎNEASCA 





rată grosolănia ideilor curente în a= 
ceastă privință, şi că, în realitate, in- 
săși noțiunea asupra „individului“ şi 
a „socialului“ variază ;— „totul e Indi- 
„vid şi totul e Societate: fie-care ele- 
„went al vieţii poate apărea ca ele- 
„ment individual sau element social, 
„după punctul de vedere, din care e 
„considerat“; aduce multe exemple din 
viața animală; susţine că sociologia 
trebue să cerceteze din acest punct de 
vedere evoluţia vieţi! sociale. 


CHESTIUNI SOCIALE 


Ed. Bernstein,— Die heutige So- 
cialdemocratie in Theorie und Prawis, 
München, Birk et Co., 1906. 

Autorul face o „revizuire“ a teorii- 
lor curente ale socialismului german, — 
întroducînd multe modificăr! în teoria 
clasică, cum a fost formulată de K. 
Marx şi Fr. Engels. 

Prof. Werner Sombart,—So- 
cialismus und sociale Bewegung, 5 
Auflage, Iena, 1906, 

Autorul nu e socialist, mai ales nu 
e marxist, dar cu multă obiectivitate 
şi chiar simpatie expune rolul socia- 
lismului în mișcarea socială a Europei. 


ECONOMIA POLITICĂ 


Fernand Faure,— Eléments de 
statistique. Paris 1905. Librairio L, 
Larose. 

Un rezumat al cursului ținut la fa- 
cultatea de Drept din Paris. Cupriude 
nu numai teoria statisticei, ci şi descrie 
organizaţia ei actnală, metodele în- 
trebuinţate pentru adunarea datelor, 
etc. faţă de lipsa totală, la noY, a no- 
ţiunilor elementare despre ce este o 
statistică, — prezintă un deosebit in- 
teres. 

Dr. Sig. Schilder,—Agrarische 
Bevölkerung und Staatseinnahmen in 
Oesterreich. Wien, Denticke, 1906. 

Autorul arată însămnătatea populaţi- 
unii rurale pentru sistemul financiar al 
Austriei, şi descrie strîmtorurea în 


www.dacoromanica.ro 


MIŞCAREA INTELECTUALA IN STRAINATATE 




















care trăeşte această populaţiune ; între 
alte mijloace de îndreptare, cere o in- 
tervenţie energică din partea statului. 


POLITICĂ 


A. Barre,—La  Bosnie— Herzego- 
vine.— Paris, Michaud 1906, pr. 3 fr. 50. 

Autorul încearcă să dovedească că 
aceste provincii trăesc sub un regim 
de teroare şi exploatare, fiind-că Aus- 
tria ar nutri planul diabolic, prin în- 
glodurea lor în datorii, să justifice de- 
săvirşita lor anexare. 


CRITICA LITERARA 


Gabriel Monod, Jules Michelet, 
Etudes sur sa vie et ses oeuvres, avec 
des fragments inédits, Hachette. Im- 
portantă mai cu sumă pentru relațiile 
ce dă autorul asupra părții cu care a 
colaborat d-na Michek t la opera băr- 
batului său. 

E. Zaniboni. Gli „Italienische Rei- 
se“ del Goethe e la sua fortuna in I- 
talia. Napoli, Vito Morano. 

Autorul face istoria soartei „Călä- 
toriel în Italia“ a lui Goethe din tim- 
purile prime ale apariţiei operei lu! 
Goethe pînă la ultimele lucrări ale lui 
C. Segré, Giacomo Barzellotti, A. Chiap- 
pelli etc. 

Henry Brian Binns.—A l;fe of 
Walt Whitman Melhuen and. C., Lon- 
don, 1905. O biografie a marelui poet 
american Wall Whitman, 


363 


Autorul a vizitat locurile în care a 
trăit poetul, a cules informaţiun! dela 
toți prietenii lu! şi a consultat manus- 
crisele şi scrisorile încă inedite. 

Achille Torelli. LArte e la mo. 
rale. Portici 1906, E. Della Torre ed. 
pg. 605, 1. 3.50. 

Asupra acestei opere vom reveni. 

W. P. Trent.—Greatness in Lite- 
rature. (Harrap. 5 s.). 


LITERATURĂ 


X. Massabuau,—Nos Maîtres. Ro- 
man. Libraire Plon-Nourit. Paris 1904; 
preț 3. fr. 50. 

O satiră violentă a moravurilor po- 
litico din Franța contemporană. 

Abel Hermant. Les grands Bour- 
geois. Roman. Lemerre, 3 fr. 50. 

Autorul ridiculizează „burghezimea“ 
franceză, împăcată după isprăvirea a- 
facerii Dreyfus. 

Jean Lorrain, Ellen. Roman. Dou- 
ville, 3 fr. 50. E vorba de istoria miş- 
cătoare a unei tinere ftizice şi a lo- 
godnicului său. 

Fanny Emeric, Jerusalem parle... 
Librairie Universelle, 1906. 3 fr. 50.— 
Asupra acestei cărţi scrisă de o com- 
patrioii—şi o concetăteană —a noas- 
tră, d-na Eufrosina Pogactar, năcută I- 
rimescu (Fanny Emeric e un pseudo- 
nim) vom reveni pe larg, la Recenzii, 
în numărul viitor al revistei. 


COMPILATOR. 


364 i VIATA ROMINEASCA 








Biblicgrafie 





Sofia Nădejde, Robia Banului, romian, ed. H,--Èditura Librăriei 
C. Sfetea Bucureşti, 1906. Preţul 2 lei. - 

N. Gane. Divina Comedie. Infernul, traducere în versuri, Taşi, EB- 
ditura Librăriei Nouă iliescu, Grossu & Comp. Preţul 3 1. 50 b. 

Mihai Teliman, Foileloane, cu portretul autorului şi cu o pre- 
față de George Tofan, edale de Societatea Academică „Junimea“  în-Cer- 
năuț.— Suceava, Tipografia Soc. „Scoala Rominà*, 1906. Preţul 2 coroane. 

E. Bălănescu Danubian, Din largul mărei, Bucureşti, Tip. 
„Universitară“. Preţul 2 lei 50 bani. 

piaxini Gorkii, Parvenitii, traducere din rusește de Luca Brândză 
şi v. Pen—W. Bucureşti, Tipogr. „Uuivevsitară“, Prețul 1 leu 50 bani. 

Vasilie Pop, Ris şi Plins, Bucureşti, 1906, Minerva. Pretul 11. 50b. 

Harasimmb G. Lecca, Jucătorii de Cărţi, piesă în 4 acte. Edi- 
tura Leon Alealay. Prețul 60 bani. 

A. 9. Maisr, Biblioteca copiilor, Vol. I. Budapesta, 1906, Tipogr. 
„Luceafărul“, Prețul 2 lei. 

Constantin S. Sioenesez, După patruzeci de ani de Domnie, 
poem istorie în versuri, Craiova. Preţul 1 leu 50 b. 

Nicsize Mristesen, Grimpi, Epigrame, versuri umoristice, Tir- 
govişte. Prețul 1 leu. 

Theodor Aug. Răscanu, Pagini Intime, versuri, lagi. Prețul 1 
leu 75 b. 

îi. Siamaleseu— Gest, Din lumea celor mici, nuvele și schite, 
Bucureşti. Pretul 1 leu 25 b. . 

Vasile Savel, Opera D-lui Il. Ghendi, Tipogr. Minerva, Bucureşti. 
Prețul 50 bani. 

Alex. Lăpëdđatiu, Episcopia Strehaii şi tradiția Scaunului Bă- 
mese de acolo, studiu istorie, Bucureşti, 1906. 

E. Voiculescu, învălător, Scurtă ochire asupra Tocmelilor Agri- 
cole. Depozitul la „Librăria Naţională“, Bucureşti. Preţul 40 bani. 

Br, P. Cazgen, Medicul Rural, Bucureşti, 1906. 

Eugenin 5. Melik, Condițiunea juridică a Papei în Dreptul in- 
ternuțional, Bucureşti, 1905. Pretul 5 lei. 

Dr. ioan Lupas, Un capitol din Istoria ziaristicei româneşti— 
avdelene.—Gheorghe Bariţiu—. Sibiu, Tiparul tipografiei arhiedecezane. 1906, 

kozif Sterea SŞulatu de făzrpenis. Discursuri cu ocaziunea 
sevbăriloi Asociaţiunii tinute în Sibiu lu 19 August n. 1905 şi zilele ur- 
mătoare. Sibiu, tiparul tipogr. arhidiecezane. 1905. 

„Hosit Sterea Suluţuea de Cărpeniy, Răsunet lu Inaugurarea 
` Muzeului, adaus la discursurile prezidentului „Asociaţiunii“, rostite în 19 
şi 20 August 1905, Sibiu, tipogr. arhidiecezană, 1906. 

St. Kamen, Citeva din cauzele Slagnațiunei Agriculturei noastre. 
Ploeşti. 1906. 

Aurei Bunea şi Grig. L. Trancu, Galaţii şitarifele de trans- 
port. (memoriu). Galaţi. 1906 

Pr. Radu Chernbachk. Spitalul comunal Huşi, Dare de seamă 
asupra serviciului medical... pe anul 1905. Bucureşti, 1906. 

Koma B. Aburel, farmacist, Schiță de proect pentru modificareu 
legei asupra exerciţiului Furmaciei şi Dvogheriei în Romînia. Galaţi, 1906. 
Prețul 1 leu. 

Dr. A. Babes si E. Begueseu. Un nou antiseptic (corossuc. in) 
1905, Bucureşti. 

E. Begueseu, Radioterapia turbării. Bucureşti, 1905. 

F. Begnescu, Singele cu melasă în alimentația animalelor. Bu- 
cureşti 1905. 


EAA AAAA NONE OLLI 


TIPOGRAFIA „DACIA“ ILIESCU, GROSSU & Comp.—IAȘI 





unnn 


www.dacoromanica.ro