Cuvantul Legionar nr. 127, februarie 2014

(97 ea ZA y CZ 
(OA Goangphtelie Mă ra 79 47 


Pa 


Periodic al Românilor naţionalişti creştini 
- în duhul NAȚIONAL CREŞTIN al lui Corneliu Zelea-Codreanu - 


] 


Director: t NICADOR ZELEA-CODREANU 


Redactor şef: Nicoleta Codrin 


S RELAȚII CU PUBLICUL: 
IN FIECARE VINERI, ORELE 15-17, Str. Mărgăritarelor nr. 6, sect. 2, Buc.; tel.: 0746700117 
e-mail: cuvantul-legionar(Qzelea-codreanu.com; SITE: www.zelea-codreanu.com 


CUPRINS: 
E/ilzrial Moştenirea Codreanu Mogtenivea Codeani Prâslea 
Afralirale Ucraina, de la capăt cu revoluţia? În loc de bun rămas 
CL e eşti tu, Ştefan Doamne? Document Presă românească din exil (Il) 


/, zi, Za Şeful funlualitate Sfinţi ai zilelor noastre (VIII) 
Florel Coneurd, gta Pedaelei 
Despărțirea 


CUVÂNTUL LEGIONAR FEBRUARIE 2014 P2:! = 


E 1 
= AD y V po : A ” 
| Pactă rar băcea ACEIUa, fate ADA: Jipa, 


Anul X, Nr. 127, FEBRUARIE 2014 Apare în ULTIMA ZI a lunii 2,5 lei 


Cfirontal 


MOŞTENIREA CODREANU 


În ciuda aparențelor, cel mai greu este să scrii 
despre cei pe care i-ai iubit. Cum să găseşti tonul 
potrivit ca să-l descrii pe cel care, literalmente, ţi-a 
schimbat viața? 

Fără Nicador Zelea-Codreanu viața mea ar fi 
mult mai uşoară. Dar mult mai searbădă. 

Am avut un privilegiul de a fi alături de un 
Codreanu LEGIONAR încă de la 
începutului” şi până în cli 
pentru totdeauna. În cei 14 ani petrecuţi efectiv 
împreună am învățat de la el cât într-o viaţă, El era 
Şeful, dar şi cel mai devotat prieten pe care l-am 
avut vreodată. Limbajul omenesc este însă 
iri plesnite în care batem ritmuri 


t să ul să joace, când noi am vrea să 
înduioşăm stelele, spunea Flaubert... 


fost 


Inceputul odiseei legionare 


Drumul meu spre Legiune a fost firesc: având 
legionari în familie (bunicul matern, unchiul şi 


mătuşa), încă din adolescență auzisem multe lucruri 4 
bune despre Mişcare, în contradicţie flagrantă cul 


Evident, dădeam 


ceea ce învățam la şcoală. 
crezare familiei şi nu profesorilor. Pentru că trăiam 


c re Căpitanul şi nepotul său, Nicador Zelea-Codreanu 
în oribila realitate comunistă. Filmele lui Sergiu 


Nicolaescu „mi-au consolidat simpatia pentru 
legionari: din moment ce erau atât de urâţi de 
tovarăşi”, însemna că erau opusul lor! 

Ș Sămânţa aruncată de moşii mei a rodit în relativa 
libertate de după 89. Am citit "Pentru legionar”. Pe 
nerăsuflate. Inclusiv în stația de autobuz şi în tramvai 
(se retipărise cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la 
naşterea Căpitanului). A fost cea mai fascinantă 
lectură (şi citisem sute de cărţi). 

M-am îndrăgostit de 'un mort: Corneliu Zelea- 
Codreanu. Am început "să-l caut”: omul care 
marcase o epocă trebuia să fie încă viu în memoria 
contemporanilor lui, a supraviețuitorilor. 

Am dat însă doar de... urmele lui Sima. Existau 
un partid, vreo două fundații şi câteva publicații, 
toate simiste. Cauţi un filon de aur şi descoperi 
noroi... 

Fenomenul era explicabil: legionarii "veritabili” 
erau în jurul vârstei de 80-90 de ani, iar adepții lui 
Sima, formaţi mai târziu, după moartea Fondatorului 
Mişcării, erau mai tineri, mai mulţi, mai înstăriți, şi, 
deci, mult mai “vizibili”. 

Pe vremea aceea comemorarea de la Tâncăbeşti 
nu era organizată de atâtea grupuri şi "CLUBURI ca 
azi. O făceau doar Partidul "Pentru Patrie” şi, 
separat, un membru al familiei Căpitanului. 

Partidul îl cunoşteam deja; ar fi trebuit să se 
numească "Pentru Sima”. Aşa că m-am dus la 
ceremonia organizată de NICADOR ZELEA- 
CODREANU; nu mă interesau ditirambi ridicoli 
despre un comandant pipernicit, tocmai la locul şi în 
ziua asasinării şefului lui. 

Aşa a început odiseea mea legionară. 

Nepotul Căpitanului era înalt, avea o statură 
atletică şi ochi pătrunzători, albaştri-gri. Aveam să 
aflu că fusese jucător şi antrenor de rugby. Radia 
căldură şi forță sufletească, ascendenţa răzbătea 
prin toți porii ființei lui. Inspira încredere. Avea însă şi 
ceva foarte personal: o anumită doză de naivitate, o 
mare indulgență (prea mare). 

NICADOR... Un nume unic! De botez (Florea era 
cel de-al doilea)! Tatăl său, locotenentul Horia Zelea- 
Codreanu, impresionat de gestul celor trei. care-l 
împuşcaseră pe Duca, prim-ministrul trădător al 
intereselor româneşti, predându-se apoi de 
bunăvoie, îşi botezase cel mai mic fiu cu numele 
generic al acestora. Nicador fusese parcă menit să 
urmeze drumul legionar... i 

Nu avea partid, nici ziar. Nici măcar un sediu. Dar 
avea entuziasm, noblețe sufletească, tenacitate, 
înțelepciune, umor. Şi visuri. 

Încercase să întemeieze o organizație 
legionară care să contrabalanseze pe „cele 
simiste, dar îl lovise o maşină. (În timpul 
comunismului circula butada: "Dacă nu eşti cuminte, 
te calcă maşina în pat, la etajul X'. Pe el îl călcase 
pe trotuar). Scăpase ca prin minune, graţie reflexelor 

de sportiv şi constituției robuste. Se alesese 


Pag. 2 


cu coastele de pe partea dreaptă rupte şi cu 
imobilizare la pat câteva luni. Stătuse "liniştit" o 
perioadă, păruse "lecuit” de legionarism. Dar, cum 
acum avea "o viață în plus”, s-a încăpățânat să-şi 
urmeze chemarea. 

Menţinea un dialog cu simpatizanţii într-o sală de 
pe str. Batiştei, răspunzând la întrebări ale tinerilor 
despre Mişcare. Dar întrunirile legionare se țineau la 
el acasă. Era înconjurat de legionarii rămaşi fideli 
liniei Căpitanului, aşa-zişii "codrenişti”. 

Şi atunci neobositul comandant dr. lonel Zeana a 
luat inițiativa _reînființării Senatului Legionar şi a 
convocat toate gradele din vremea Căpitanului, 
legionarii şi fraţii de Cruce din țară şi din străinătate 
rămaşi pe linia Căpitanului. Îmi amintesc că ni s-a 
părut o "extravaganță” faptul că i-a invitat chiar şi pe 
cei infestați de microbul simist. Dar ştia el ce face: au 
venit doar câțiva dintre aceştia, mai dispuşi să 
asculte şi să înțeleagă. Au fost "recuperaţi”. 

Ultimul comandant legionar din elita Căpitanului, 
dr. lonel Zeana, foarte realist, ne-a spus: 

"Elita legionară supraviețuitoare trebuie să 
desemneze elita moştenitoare, conform principiului 
Mişcării. Voi, cei de aici, sunteţi cei care veţi duce 
mai departe crezul legionar, veţi fi ostaşi dar şi 
călăuze pe drumul Căpitanului pentru cei care vor 
veni. Va trebui să-i conducețţi!”. 

De aceea ne-a pus să rostim şi ultimul punct din 
"Jurământul gradelor legionare” în plus față de 
legământul obişnuit din "Cărticica şefului de cuib”: 
"Jurăm să apărăm Mişcarea Legionară cu toată 
puterea noastră împotriva a tot ce ar putea s-o ducă 
pe căi de compromisuri sau compromitere; sau 
împotriva a tot ce ar putea măcar să-i scadă 
înalta linie morală”! 

Am primit săcuşorul cu pământ din mâna ultimului 
comandant legionar contemporan cu noi, alături de 
Nicador Zelea-Codreanu, Corneliu Mihai şi fraţii de 
Cruce din perioada interbelică. 

Şi forțele "codreniste” s-au grupat oficial în 
jurul lui Nicador Zelea-Codreanu, desemnându-l 
Şef executiv al Mişcării şi reprezentant al lor. L-au 
numit, totodată, şi membru în Senat. 

Aşa i-am cunoscut pe comandantul legionar dr. 
lonel Zeana, pe instructorii legionari Viorel Tănase, 
Nae Tudorică, Nelu Rusu, pe medicii legionari 
Şerban Milcoveanu şi Vasile Grigoriu, pe avocatul 
legionar Nicolae Coterbic, pe inginerul legionar 
Tudor Cucu, pe fraţii de Cruce Nicolae Badea 
Petrescu, Gh. Niţulescu, Aurel Moraru, Radu 
Demetrescu, Mircea Bulgărea, loan Buchiu, pe 
Cătălin Zelea-Codreanu, pe Constantin Teja, Vasile 
Bici, Aurel lonescu, Duiliu Sfințescu, Caramfil 
Spânachi, pe Carol Papanace şi pe mulți alţii. Aşa 
am cunoscut o lume care se desfăşura pe 
coordonatele dragoste, onoare, credinţă. 


"Eu sunt câinele de pază al Mişcării” obişnuia 
să spună Şeful (iubea enorm câinii şi îi considera 
cele mai devotate ființe). "Îi muşc de picioare pe toți 


„cei care încearcă să falsifice  adevăruj 


| "altceva": 


SS LEE des 
Legiune sau să-şi bată joc de român? . pre 


Cu toate acestea a lansat apeluri repetate ca 
simişti şi a încercat să poarte discuții cu ei. » 
ce ne uneşte, respingem ceea ce ne dezbina! 
Adică: "Ne uneşte Căpitanul, ne dezbină Ho 
Sima, deci să nu mai vorbim de el. Să-! în îs 
în uitare şi să ne concentrăm pe ideile le 
pe problemele prezentului." 

S-a izbit însă de împotrivirea surdă a simiştilor 
Atunci a propus măcar o unire de eforturi în 
acțiunile comune (cum ar fi Comemorarea 
Căpitanului, aniversarea Legiunii etc.). 
N-a mers nici aşa! Pentru că simiştii dej 
ideile lor sunt asemănătoare cu ale 
legionarilor, dar metodele diferă substanțiaj 
Partizanatul simist a produs o pervertire a opticii 
legionare şi a modului de acţiune. O notă 
orientare. 


Un vis devenit realitate 


În câteva luni o prietenie adâncă ne-a legat 
pentru totdeauna. Parcă ne regăsisem după o lungă 
despărțire, parcă ne cunoşteam dintotdeauna... 

Cu timpul aveau să ni se alăture alți tineri. Unii au 
fost cadou de la Dumnezeu, alţii de la satana. Dar 
asta e altă poveste. 

Un camarad ne-a oferit căsuţa moştenită de la o 
mătuşă. Era stil vagon, dărăpănată, cu podelele 
putrede, pereții mucegăiți, acoperişul căzut, avea 
cişmea în curte. Dar era a noastră! Am renovat-o, 
am împodobit pereții cu devize legionare şi fotografii 
ale marilor personalități ale Mişcării. Era deschisă 
tuturor celor care vroiau să vadă un crâmpei de viață 
legionară. Şeful se remarca prin disponibilitatea de a 
se întâlni oricând, la orice oră, cu oricine dorea să 
cunoască istoria nefalsificată şi necenzurată. Nu 
obosea niciodată să explice şi chiar să repete 
aceleaşi lucruri sutelor de persoane care ne-au 
călcat pragul. 

În aceeaşi vară, împreună cu mine, cu Emilian 
Georgescu, Radu Demetrescu şi Corneliu Mihai, în 
inima Deltei Şeful a proiectat ziarul: ce titlu să aibă, 
cum să arate, ce rubrici să conţină, cine să le scrie. 

Nu eram de profesie jurnalişti, iar editarea unei 
publicații părea un pisc inaccesibil: "muntele 
suferinței”. 

Dar sufletele martirilor legionari din cer şi oasele 
lor din pământ strigau după dreptate. Tineretul păşea 
spre viitor cu sufletul uscat, convertit la materialism 
şi individualism, iar România se îndrepta într-o 
direcție având ca punct terminus dispariția ca 
entitate naţională. Puteam să stăm nepăsători? 

Trebuia să tragem un semnal de alarmă în 
legătură cu evenimentele în curs, era necesar să 
exprimăm punctul de vedere naţionalist şi creştin 
față de manevrele duşmanilor românilor, în deşertul 
dezolant al presei zise "româneşti". 

De asemenea, lumea trebuia să cunoască lupta 
legionară, sacrificiile, obiectivele, marile personalități 
şi scrierile lor. Şi, foarte important, să afle despre 
devierea din 1940 de la linia Fondatorului Mişcării! 

"Cuvântul Legionar” şi-a inaugurat primul număr 
în septembrie, cu ocazia comemorării elitei 
legionare. 

A trăit din abonamente, din distribuția puținilor 
difuzori voluntari din țară, şi din rarele şi micile 
donații, în general de dimensiunea a două cifre. Şi, 
bineînțeles, din muncă benevolă, din sacrificiu 
permanent. Ş 

Nicador Zelea-Codreanu a fost cel mai prolific 
jurnalist legionar din toate timpurile: 225 de 
articole! În 11 ani! E 

Dar mai important mi se pare să subliniez 
calitatea acestora. Editorialele sale aduc o notă 
aparte în publicistica românească îmbâcsită de 
mediocritate, fals şi  autocenzură, obedientă 
factorului politic care, la rândul lui, este subordonat 
iudaismului mondial. Şeful îşi descoperise voca La 


Ț: y 
. 


TDI 


ultivăm 


gionare Şi 


a Sunţ 


CUVÂNTUL LEGIONAR FEBRUARIE 2014 


Re: 


i 


EI E SIR aI E tecatsă 


rapi în calin zace plina arad ficat 


PRE PET PE Ter re 


Sua tate 


UCRAINA O IA DE LA CAPĂT CU "REVOLUȚIA PORTOCALIE”? 


lubim (cu toți dinţii rânjiţi) conceptul de "revoluţie 
portocalie". Pentru țara noastră, el a reprezentat 
ascensiunea politică a actualului (din păcate) 
preşedinte Traian Băsescu. 

De fiecare dată când cuvintele "scrutin" şi 


"Băsescu" s-au apropiat suficient cât să fie folosite |+ 


în aceeaşi propoziţie, ele au fost de asemenea 
însoțite de încă unul, şi anume "circ". 

Bine-bine, circ este întotdeauna, cu pâinea stăm 
mai prost, dar în cazul "portocaliului” Băsescu 
vorbim de un circ mai special, cu parfum de 


social”. 

] se poate spune şi răsturnare non-violentă a 
scenei politice, dar, dacă urmărim 
trebuie să recunoaştem că acest 


ca violența. De fapt, chiar a fost un fel de violență: 


- când s-a întâmplat ca votul popular să nu-i e e 
"4 
d 


convină marinarului, 


în 2004, a fost "fraudă 


electorală” şi masele de manevră s-au pus în 


mişcare, într-un mod surprinzător (umilitor) de bine 
dirijat; 
- pe de altă parte, când în 2010 masele au 


Fundaţia Soros şi alte grupuri de presiune, care mai | 
de care mai "pro-democratice" şi mai "pentru dialog |nzfaas 


rezultatele, 
r mod def 
manipulare a "opiniei publice" a fost la fel de eficace Pa 


urlat în frig trei luni de zile "jos Băsescu”, a fost [iz == 


altceva: erau "manipulați”, sărăcuții, deci nu a mai 
contat ce strigau; 

- când peste 80% din participanții la bă 
referendum au votat "jos Băsescu”, vai, nu s-a 
întrunit cvorumul... A fost de râsul curcilor: ne mai 
trebuiau cam un milion de voturi pro-Băsescu ca 
să-l putem da jos! 

Şi apoi, cum să stingi "flacăra democrației”, fe 
când ea se reflectă atât de feeric pe chelia 
lucioasă a ilustrului fiu adoptiv al poporului? 


Ucrainenii au şi ei un Băsescu 


Ei bine, lulia Timoşenko din Ucraina 
seamănă leit cu Băsescul nostru, nu vi se pare? 

Nu, în nici un caz nu insinuăm că ar fi cheală, 
chioară sau alcoolică, Doamne fereşte! Nici că ar 
caracteriza-o accesele de mitocănie â la Băsescu... 
Dar: 

(1) Bineînţeles că a. "copilărit' în Komsomol, 
organizația de tineret a Partidului Comunist din 
Uniunea Sovietică. 

(2) După ce s-a terminat - să zicem! - cu 
comunismul, normal că s-a îmbogățit (din afaceri cu 
gaze naturale - o "coincidenţă" haioasă, dacă privim 
această resursă ca miză esenţială în actuala 
rivalitate Rusia - UE). 

Până aici, pare să fie un echivalent al 
nomenclaturistului de la noi, care a înflorit bine-mersi 
şi înainte, şi după Revoluţie... 

_ (3) lar acum, aplauze: în 2004 a fost unul dintre 
capii "Revoluţiei Portocalii”, devenind apoi prim 
ministru al Ucrainei. 

În acest punct povestea tovarăşei Timoşenko 
reproduce la perfecţie modul în care a făcut şi 
Băsescu "revoluţie portocalie” în România: era pe 
punctul de a pierde alegerile, dar a ameninţat cu 
manifestații, că s-ar fi furat alegerile. 

Ce-i drept, asta se întâmplă mereu, dar nu avem 
nici un motiv să credem că nu furau şi unii, şi alţii. 

În orice caz, cu un asemenea pretext s-ar putea 
face un scandal similar după orice alegeri, iar 
democraţia ar deveni un sinonim pentru bulibăşeală. 
În fine, dacă nu este deja... 

În 2004 Băsescu l-a învins pe Năstase zis "Şapte 
Case", actualmente puşcăriaş. Echipa electorală a 
lui Băse reuşise să creeze o impresie de înnoire, 
bazată pe propaganda reuşită, tinerească, la care şi- 
au adus o contribuție importantă şi diverse 
organizaţii finanțate de evreul George Soros. Din 
campania de atunci datează şi sloganul "Să trăiţi 
bine!", care, la vremea respectivă, păruse 
prevestirea unor zile mai bune, infuzând optimism 
(apărea pe afişele cu Băsescu  salutând 
marinăreşte); mai târziu avea să se vadă că fusese o 
batjocură. Oricum, PSD-ul lui Năstase se prezentase 
jalnic în campania electorală. Arăta, prin comparație 


cu "europenii" lui Băse, ca o gloată de dinozauri (era 
un jaf de partid, ca şi acum, numai că atunci acest 
lucru ieşea splendid în evidență). Dar, chiar şi aşa, 
cu marea lui "charismă” şi un marketing impecabil, 
Băse tot a avut nevoie să fure voturi. Am încheiat 
paranteza. 

Cam la fel a ieşit învingătoare şi "loana D'Arc a 
Ucrainei” - n-avem nici o vină că s-a găsit cineva atât 
de sărăcuţ cu duhul încât să o numească astfel. 

(4) În 2005 aliatul ei de atunci, preşedintele 
luşcenko, a demis-o din fruntea guvernului pentru un 
caz de corupție, dar apoi a desemnat-o din nou ca 
premier în 2007. 

(5) În 2010 a pierdut alegerile prezidențiale în fața 
actualului (sau deja fostului) preşedinte Victor 
lanukovici. La vremea respectivă lulia Timoşenko 
amenința fără nici o jenă cu încă o revoluție 
portocalie, reciclând demagogia cu "falsificarea 
alegerilor”. Totuşi, a pierdut, şi apoi, la scurt timp, a 
fost condamnată la 7 ani de închisoare de către noul 
regim. Nu a efectuat nici 4. 

Ne oprim din evocarea eroismului timoşenkian, 
ca să clarificăm încă o potenţială asemănare între 
cele două cariere politice. Timoşeanca a fost la 
zdup, în timp ce Băsescu nu... deocamdată. Dar 
speranța moare ultima... 


Spre UE sau spre Rusia? 


lată o întrebare la care nu putem da un răspuns - 
în orice caz, nu pentru Ucraina. 

Ne  mărginim, totuşi, la a spune că, spre 
deosebire de noi care, când auzim de ruşi, parcă 
auzim de dracul, ucrainenii ar putea să-i vadă ca 
pe nişte frați. Ori măcar veri. Primul nume sub care 
a fost cunoscută Ucraina în istorie a fost cel de 
"Rusia Kieveană”. 

Începutul de mileniu III nu stă deloc sub semnul 
panslavismului, deci nu ne aşteptăm ca o nouă 
URSS să se clădească pe urma celei vechi, după 
criterii etnice (înrudirea ruşilor cu ucrainenii şi cu 
celelalte popoare slave). Dar nici sângele apă nu se 
face. 

Revenim la întrebarea: Ucraina, încotro? . 


La începutul anului, tot căutând răspunsul, 
vecinii noştri au ajuns la confruntări 
sângeroase, în prag de război civil. 


Se bat adepții apropierii de Rusia, reprezentați 
| de preşedintele Victor lanukovici, cu adepţii aderării 
la UE, reprezentați de deţinuta Iulia Timoşenko. Sau 
putem să-l numim pe lanukovici "fost preşedinte”, 
iar pe Timoşeancă "fostă deținută” (pentru că au 


ii scos-o deja de la puşcărie), poate chiar şi "candidat 


favorit la alegerile prezidenţiale anticipate"? Când 


îl citiți acest articol, se poate chiar să se fi 


terminat conflictul. 
Am înțeles care era butoiul de pulbere. Acum, 


i de unde a sărit scânteia? 


În noiembrie anul trecut preşedintele lor a refuzat 
să semneze un acord care ar fi pregătit Ucraina 
pentru aderarea la Uniunea Europeană. În această 
chestiune a fost, desigur, strâns cu uşa de ruşi ("Ori 
eşti cu noi, ori cu ei”). Poate că era mai bine să-l 
semneze, sfidându-l pe Vladimir Putin, deşi ne cam 
îndoim: oare nu-i evident că Rusia este mai 
bogată şi mai puternică decât UE? Care UE, 
săraca, s-ar putea nici să nu mai mânjească multă 
vreme harta Europei cu prezenţa ei... Deci, măcar 
““ldupă acest criteriu, refuzul lui lanukovici a fost 
"| făcut în interes naţional. 


Este rău, îngrozitor de rău, dar nici măcar 
pentru România nu mai este clar ce orientare 
(a se citi "subordonare”) ar fi de preferat: vrem 
cu UE, vrem cu americanii (şi Israel la pachet 
cu ei), vrem cu ruşii, sau cu chinezii? 

În fine, ar putea precumpăni într-o eventuală 
alegere amintirile sinistre pe care ni le-au lăsat 
ruşii şi evreii - cât de cruzi au fost şi unii, şi 
i ceilalți când au avut puterea în țara noastră. 

În rest, americanii ne-au vândut în 1945, de 
la distanţă, ca pe o marfă oarecare, struțo-cămila 
UE ne-a fraierit, curățându-ne după 1989 de 
industrie, iar chinezii nu ne-au făcut nimic. 

Dar astea sunt mai mult argumente afective... 
ce contează, parcă ne-a cerut cineva părerea? 


Aşadar, ar fi cu totul şi cu totul ridicol să ne 
pronunțăm, din punct de vedere ucrainean, 
asupra faptului că filorusul lanukovici este bun sau 
că "europeana" Timoşenko este rea, sau viceversa. 
Dar în presa noastră cea de toate zilele se apasă 
atât de mult pe această ”viceversa” (dictatorul 
criminal sovietic contra zâna zânelor, şi loana 
D'Arc pe deasupra), că ni s-a făcut greață. 


Ca în decembrie 1989... 


Teoretic, v-am putea plictisi cu asemănările pe 
care le vedem pretutindeni. Dar analogia cu 
trecutul este un mod instructiv de a privi 
prezentul... uneori este atât de ispititoare, încât o 
mai aplicăm şi când nu trebuie. 

Dar când am auzit că preşedintele lanukovici a 
fugit, nu am mai putut stăvili torentul amintirilor: 
instantaneu, în urechile noastre a vuit elicopterul lui 
Ceauşescu. Ce să mai vorbim despre proiectata 
represiune în forță pe care Ceauşescul lor, ca şi al 
nostru, la vremea lui, nu a mai apucat să o pună în 
practică! 

Ei bine, Băseasca lor, lulia Timoşenko, ar 
putea dobândi şi anumite însuşiri de loană Iliască 
(în loc de D'Arc): tot ce trebuie să facă pentru 
aceasta este să-l prindă pe lanukovici şi să-l 
execute. Apoi ar mai putea chema şi minerii (sau 
cine ştie ce masă de îndobitociţi, numai buni de tras 
o "mineriadă", s-or fi găsind pe meleagurile lor) ca să 
extermine reacţionarii. 

Dacă va câştiga lupta, şi Timoşeanca va fi 
nevoită să "curețe" Piaţa Universității, sau cum s-o fi 
numind la ei, de zecile de mii de manifestanți înşelați 
în aşteptări. Pentru că vor fi. înşelaţi, aşa cum am 
fost şi noi în 1989, nu avem nici o îndoială. 


Mirolita Codin 


CUVÂNTUL LEGIONAR FEBRUARIE 2014 P29:3 


Pruna 


UNDE EŞTI TU, ŞTEFAN DOAMNE? 


Că ne-au potopit iar streinii, 
cânii! 

Ne calcă ogoarele, şi-otrăvesc adâncurile. 

Ne tulbură apele, ne seacă fântânile... 

Ne bubuie nopțile, ne dărâmă zidurile, 

Ne mănâncă zilele, ne pângăresc mânăstirile! 

Aşa glăsuiesc moldovenii acum, la 510 ani de la 
plecarea spre ceruri a domnului şi apărătorului lor 
. Țara arde de la Vaslui la Războieni, unde el a 
învins puhoaiele de turci, de la Runcu la Putna 
unde-a zidit mânăstiri după fiecare bătălie, pierdută 
sau câştigată. Țara arde sub Pârjolul invadatorilor! 

Incă din decembrie trecut ne bântuia gândul că 
ne pândesc multe şi grele. încercări, chiar de la 
început de an. Mai concret, că guvernanţii, în dorinţa 
lor nesecată de a-şi proba slugărnicia față de 
stăpânii ce i-au adus şi-i mențin la putere, vor da noi 
lovituri propriului popor. Pe care-l mint, îl urăsc, îl 
trădează şi se grăbesc să-l îngroape. 

Țara asta binecuvântată de Dumnezeu vor s-o 
prefacă într-un pustiu. Asta însemnând visul de 
răzbunare al unor naţii ... 

DE CE VORBIM DE.PUSTIU? 

Pentru că aşa spun: şi alții. lată doar două 
exemple : 

"Earth Island Journal” titrează: „U.S.A 
experimentează cu fracturare nucleară. În Texas se 
Inregistrează cutremure dese şi avarieri ale 
clădirilor din cauza exploatării gazelor de şist prin 
fracturare.” 

"Forbes", cunoscuta publicaţie tot de peste 
Ocean, relatează că la întâlnirea anuală a "American 
Geophysical Union” de la San Francisco, Leonid 
Germanovich de la "Georgia Institute of Technology” 
a vorbit despre „depozitarea deşeurilor nucleare 
în scoarța terestră odată cu exploatările de gaze 
prin fracturare”. 

După cum se cunoaşte deja, substanțele 
introduse în sol pentru fracturarea plăcilor tectonice 
sunt ținute la secret. 

La noi, concesionarea perimetrelor în vederea 
explorării, dezvoltării şi exploatării prin metoda 
fracturării hidraulice, este o „semnătură în alb” prin 
care 70% din teritoriul țării ar putea deveni un vast şi 
veşnic depozit de deşeuri nucleare! Şi asta în plus 
față de celelalte câteva sute de substanţe toxice de 
care mai ştim câte ceva. 


RĂZBOIENI, UN NOU PUNGEŞTI? 


Duminică 26 ianuarie 2014 

Nu se luminase încă de ziuă, când s-au auzit pe 
raza comunei nişte bubuituri. Sătenii mai în vârstă şi- 
au amintit de exploziile din război şi au început să se 
teamă. Nu fusese prevenit nimeni despre asta. 

Dimineața, când oamenii erau la slujbă, 
bubuiturile s-au repetat. Preotul a întrerupt slujba şi 
împreună cu oamenii a ieşit să vadă ce se întâmplă. 
Şi au văzut maşini de teren ale SC Prospecţiuni SA, 
din cele care mişunaseră anterior. : 

Angajaţii firmei au fost întrebaţi ce caută acolo şi 
ce vor să facă pe pământurile oamenilor, fără ştirea 
şi consimțământul lor. De parcă ar fi un sat fără 
câini, în Țara Nimănui... Au bălmăjit ceva în loc de 
răspuns. E. 

“În câteva zile oamenii au putut constata că atât în 
perimetrul construit al comunei, cât şi în afara ei 
(chiar şi în apropierea mânăstirii) au fost făcute sute 
de foraje. Găuri adânci de peste 10 m, între care 
erau întinse numeroase cabluri portocalii. Asemeni 
celor folosite la Moşna şi în atâtea alte sate din țară. 

Mai mult, în fântânile satului Valea Albă 
aparținând comunei, apa e tulbure deja, întrucât 
pânza freatică este la 3-5 m adâncime. - 

Amplasarea cablurilor s-a făcut în mod 
iresponsabil, de exemplu la i 2-3 m de apă 
curgătoare, fântâni şi chiar de zidurile caselor. Sau 
din 5 în 5 metri în zonă cu alunecări de teren. 

Şi mai grav este faptul că legături de explozivi au 
rămas abandonate pe câmp, şi chiar în locuri unde 
copiii se dădeau cu sania sau cu schiurile, 
împiedicându-se de ele. O încălcare gravă de dle 
Prospecţiuni SA, a prevederilor art.. 346 din Sl 
Penal privind nerespectarea regimului materialelor 


mânca-le-ar inima 


explozive. O. iresponsabiltate ce putea duce lâ 
pierderi de vieți omeneşti! : 

Oamenilor Ii s-a spus că au făcut cercetări ce i 
determine de ce sunt cutremure în țară (Ziarul 
"Piatra Neamț” din 29.01.2014). A fost invocat ŞI 
Comunicatul Romgaz, în care se arată: „„„„Începând 
din noiembrie 2013 se derulează două contracte de 
lucrări cu nr. 1666 şi 1667 din 13.08.2013 în urma 
unei proceduri de licitaţie publică cu compania 
SC  Prospecţiuni S.A, în baza cărora se 
înregistrează date seismice în 2D şi 3D”. Şi tot aici 
se precizează: „Obiectivul lucrărilor este reprezentat 
de localizarea în perimetrele investigate a zonelor de 
la suprafața solului corespunzătoare unor noi 
posibile acumulări de hidrocarburi convenţionale 
exploatabile”. 

Un scurt comentariu. E 

La ordin, Romgaz (ca şi Petrom), a constatat că 
nu mai poate face prospecţiuni şi a organizat licitaţie 
publică de lucrări cu compania SC Prospecţiuni SA, 
firma lui Ovidiu Tender. 2 

În câteva luni, conform propriilor declarații, firma 
a încasat de la beneficiar peste suta de milioane de 
euro. 

Cine plăteşte? E 

Poporul plăteşte! Prin prețurile majorate atât la 
gaze, cât şi la produsele petroliere (vezi accizele lui 
Ponta). a 

De altfel, tot Tender nu se sfieşte să recunoască 
faptul că a explorat mai bine de jumătate din 
perimetrele Romgaz şi Petrom. lar de rezultatele 
prospecțiunilor profită şi Chevron. 

Este limpede pentru oricine că se pregăteşte 
amplasarea sondelor de explorare a gazelor de 
şist, deloc convenționale, prin metoda fracturării 
hidraulice. 

lar cele două contracte se referă la lucrări ce se 
vor efectua pe teritoriul a 58 de localități din 
județele Neamţ (42) şi Bacău (16). Se ținteşte 
inima Moldovei profunde, istorice... 

Zeci de maşini ale' SC" Prospecțiuni au asaltat 
Schitul Rădeni al Mânăstirii Petru Vodă. 

Ca urmare a presiunilor şi a nemulțumirilor 
comunității, la câteva zile a fost organizată de 
Primăria Războieni o întâlnire între săteni şi 
oficialități: prefect, şeful APM, Poliţie, precum şi 
reprezentanți ai Romgaz, Prospecţiuni (printre care 
şi faimosul Dăianu, „naşul” dinamitei ecologice). 

La torentul de nemulțumiri exprimate de săteni şi 
la întrebarea aflată pe buzele tuturor „De ce suntem 
minţiți şi nu ne rezolvaţi zecile de sesizări şi 
plângeri?” s-au dat răspunsuri penibile şi au fost 
repetate aceleaşi promisiuni, de genul „bla-bla”, ca şi 
până atunci. 

Primarul comunei, Sebastian Țarălungă s-a văzut 
nevoit să afirme: „Noi, de la Primărie, nu dăm nici un 
fel de autorizaţie pentru astfel de lucrări”. lar locuitorii 
comunei sunt şi mai tranşanţi în ceea ce spun: 
„Compania nu are acordurile noastre, suntem 
obligaţi să ne apărăm singuri"! Ca la Pungeşti, unde 
rezistența continuă şi se consolidează. 

lată că şi în jud. Neamţ oamenii se trezesc şi se 
ridică. 

La Păstrăveni în 17-18 decembrie au blocat 
drumul de acces. = 

Primarul din Bozieni, comună aflată la granița cu 
jud. Vaslui, nu departe de Pungeşti, a declarat de 
curând : „La noi nu au ajuns cu răscolitul subsolului, 
dar sunt în apropiere. li aşteptăm cu ghioaga la 
hotar. Nu au ce căuta în comuna noastră. Nu vrem 
să se repete şi la noi situația de la Pungeşti”. 

Sâmbătă 1 februarie 2014 

La Curtici, jud. Arad, a avut loc o mare 
manifestaţie la care au participat peste 1000 de 
oameni. Printre ei, 10 primari de comune şi zeci de 
consilieri locali, organizații civice, oameni de ştiinţă, 
profesori, medici, preoți. 

Indiferent de culoarea politică, aleşii locali s-au 
pronunțat cu hotărâre împotriva explorărilor şi 
exploatărilor gazelor de şist pe teritoriul județului. A 
fost ca un avertisment dat firmei "Prospecțiuni S.A.” 
şi "Panfora Oil & Gas”, filială a Grupului MOL din 


a să 


ă 7 3 Ă P 
Ungaria, dar şi guvernanţilor care sprijină a 


ilegale ale acestora. 5 | 
Semnificativ a fost mesajul transmis de un 


Cţiunile 


A aie Primar: 
„Nu vreau să cresc cămile în comuna mea, eu vreau 
să cultiv paradaici” (acele roşii mari, grase şi 


gustoase, pe cale de dispariție). 
Cinste lor, arădenilor! 


Joi 6 februarie 2014, ziua Roşiei Montane 

În multe localități din Munţii Apuseni moţii au 
aniversat cum se cuvine împlinirea a 1883 de ani de 
la prima atestare documentară a existenţei Roșiei 
Montane. 

După manifestările omagiale au avut loc acțiuni 
de protest împotriva proiectului companiei G.C. 

Moții i-au avertizat încă o dată pe cei care ne 
sfidează şi vor să distrugă vestigiile milenare, 
istorico — culturale ale românilor şi întregii omeniri 
că nu vor reuşi să-şi realizeze planurile criminale. 

La Braşov, ziua dedicată Roşiei Montane a fost 
marcată de o manifestare cultural-ştiințifică 
desfăşurată la Casa de Cultură „Reduta”. 

În finalul manifestării s-a dat citire mesajelor 
adresate braşovenilor de către moții din Câmpeni, şi 
moților de către țăranii din Pungeşti. lată esența 
acestor mesaje, primite cu puternice aplauze : 

DI. prof. Dan Burz: 

„Astăzi, la aproape 2 milenii de când s-a scris 
pentru prima oară despre existența ei, să fi venit 
oare vremea ca Roşia noastră Montană să se 
stingă? Să devenim oare martori nevrednici ai 
îngropării istoriei românilor şi a acestui neprețuit 
patrimoniu universal? 

Ei bine, răspunsul moților este un categoric „NU”. 
Cât timp mai suntem în viață, Roşia Montană va mai 
ființa. Cel puţin încă 2 milenii!” 

DI. colonel (rez) loan Uţiu : 

„Dacă Roşia Montană va pieri, cu ea va pieri şi 
esența românismului 

'Numai că ea există de milenii şi îşi va dovedi 
veşnicia! 

Atunci când din piepturile a milioane de români se 
va auzi strigătul „Uniţi salvăm TOATĂ ROMÂNIA 
înseamnă că Unirea a devenit din nou realitate, ia 
izbânda a noastră este!” : 

DI. Const. Spiridon, fost primar la Pungeşti: 

"Frați ai noştri, apărători ai Munţilor Apuseni! 

Să ştiţi că nu suntem străini de lupta pe care vol0 
duceţi de ani buni întru salvarea Roşiei Montane. Vă 
asigurăm că lupta şi rezistența voastră este Şi â 
noastră, a întregului popor. De va fi nevoie, să 18 
dați un semnal şi ne vom ridica, vom trece muntii şi 
vom fi alături de voi. Uniţi, vom învinge, vom sa 
Munții Apuseni şi România toată! j 

Din partea rezistenței Pungeşti, cu aragosle 
considerație, d-lui prof. Dan Burz şi moţilor Sâ 
români adevărați!” 


Şi un îndemn pentru toți românii: 

Să nu uităm că jumătate din acest popor 
țărani, iar veşnicia s-a născut la sat. Sula 
Să ne alăturăm luptei lor, să nu-i lăsăm sing 

fața cotropitorilor. 
Suntem în legitimă apărare! 


Donel! Tocan, Ar 


sunt 


Pa9:4 CUVÂNTUL LEGIONAR FEBRUARIE 2014 


MAagienirea Coen 


Nicador Zelea-Codreanu, prezent! 

Aşa este obiceiul la legionari, să ni-i amintim 
pe cei plecați dintre noi ca şi cum nu ar fi plecat. 

3 Martirii şi eroii care au însemnat cu adevărat ceva 
în Mişcare sunt pomeniţi, salutaţi legionăreşte şi se 
spune, în locul lor, "Prezent. 

Pomelnicul şedinţei de cuib legionar începe 
cu Codreanu, Căpitanul, şi, de foarte curând, se 
termină cu Codreanu, Şeful nostru până mai 
deunăzi. 

Hai să-l scriem, măcar acum, cu majusculă: 
ŞEFUL. 

3 Acest cuvânt a fost folosit pe scară restrânsă 
şi, oricum, cu modestie. Peste ce cine să mai fii 
Căpitan sau ce titlu să mai porţi, când nici măcar nu 
mai sunt grade legionare? 

Adevărul trist este că avem tot mai mulți 
"prezenți" cu semnul exclamării şi salut legionar, dar 
din ce în ce mai puțini în viață. Undeva, acolo sus, 
veghează cohorte întregi de legionari. 

: Foarte mulți sunt sfinţi "cu acte în regulă”, pentru 
că adevărat s-a spus; temnițele comuniste au umplut 

| Cerul de sfinţi. Erau legionari, fără îndoială, degeaba 

| se ascund unii după deget, eufemizându-i ca 
"luptători anticomunişti” etc. lar ceilalți, oricum, sunt 
oameni cu "O" mare, aşa cum rareori se mai nasc în 
generația asta infirmă. 

Dar ei nu bântuie lumea, dimpotrivă, sunt liniştiți 
că şi-au făcut datoria, tot aşa cum nici toți creştinii 
trecuţi la cele veşnice nu se întorc să-i mântuiască 
pe cei de astăzi cu de-a sila. 

Şi atunci, cu tot sprijinul din cer, de care nici un 
creştin nu s-ar îndoi, lupta va trebui dusă mai 
departe cu cei de aici, între care nu a mai rămas 
nici un Codreanu. 


Ultimul Codreanu legionar 

Nu a mai rămas nici un Codreanu legionar, că 
altfel, ei mai există, binecuvântați cu ascendența 
lor de cea mai bună calitate. Tot aşa cum mai 
avem şi Emineşti, dar nu sunt nici poeți, nici ziarişti. 

De ce nu mai vor Codrenii să aibă de-a face cu 
Legiunea? 

Păi, nu putem să-i învinuim, că toate regimurile 
care s-au tot perindat prin țara asta au ştiut să-i 
facă să sufere. O ironie de-a dreptul mizerabilă: 
statul "național-legionar': nu a făcut excepție... 
Orice om are o limită - doar Dumnezeu îi ajută pe 
câte unii să şi-o depăşească - şi lor le-a ajuns. 

Şi atunci, când toți descendenții nu ştiu cum 
să se mai ferească de ceea ce sunt cu adevărat, 
vreți să spuneţi că un Codreanu care să stea 
drept şi să spună cu mândrie “sunt legionar” nu 
este un erou? Ba este. 

Să te cheme Nicador Zelea Codreanu vi se pare 
un privilegiu? 

. Categoric, acest nume nu i-a adus niciodată 
vreun avantaj, numai piedici i s-au pus - şi în 
comunism, şi în post-comunism. = 

Este un erou, numai că acum nu-l mai avem 
printre noi, s-a dus şi el să dea raportul la Căpitan, 
aşa cum au făcut-o, în ultimii ani, atâția bătrâni 
legionari pe care tineretul nu s-a mai învrednicit să-i 
înlocuiască. Poate, în acest caz particular, dacă nu e 
cazul să fim excesiv de formalişti, salutul nu va fi 
"Bine v-am regăsit, Căpitane! Țara şi Legiunea o duc 
rău, să trăiţi!”, ci "Ce mai faci, Unchiule?”. Dar în 
rest, la fel: Țara şi Legiunea, tot rău. 


Omul, aşa cum l-am cunoscut 


Nu-l putem retrograda pe NICADOR la rangul 
de personaj simbolic. 

Este un Codreanu, că aşa s-a născut, nu a 
avut de ales. Dar este omul pe care îl IUBIM, care 
NE-A SCHIMBAT VIEȚILE, pentru că AŞA A ALES 
EL. Ş 

A fost şi "Florel”, pentru prietenii mai apropiați 
(subsemnatul, cel puţin din cauza marii diferențe de 
vârstă, nu i-am zis vreodată aşa). 

Cum a găsit vechiul grup de legionari de la 
Biserica Gorgani, nu ştiu, nici cum a adunat puţinii 
tineri pe care i-a avut alături, din aceia atât de greu 

de aflat astăzi. 


ŞEFUL 


L-am cunoscut mai târziu, atunci când organizaţia 
deja începuse să meargă, editând şi acest ziar foarte 
longeviv având în vedere condiţiile în care apare. 

"Cuvântul Legionar” se pregătea să sufle peste 
tortul cu o singură lumânare, iar eu mi-am petrecut o 
oră mergând pe jos de la Universitate până acasă, 
rememorând în continuu un număr de telefon de pe 
un afiş. (Ca orice intelectual care "se respectă”, nu 
aveam la mine cele necesare scrisului, fiind "abonat" 
al computerului; cât despre telefoanele mobile, ele 
îmi fac silă: nici astăzi nu am.) 

În ordine cronologică, l-am întâlnit întâi pe di. 
Nicolae Badea Petrescu, care mi-a răspuns la 
telefon şi m-a abonat la ziar. Şi el era un erou, venit 
parcă din alte vremuri, care trecuse de 80 de ani, dar 
împărțea neobosit noul ziar, cu un tonus incredibil de 
tineresc. 

Apoi vine la rând Nicoleta Codrin care mi-a 
răspuns la o scrisoare, la "Poşta Redacţiei”, 
invitându-mă şi să fac o vizită la sediu, să ne 
cunoaştem. Despre ea n-o să scriu nimic acum, că 
mai rezistă încă pe baricade; mă limitez să spun 
doar că am devenit buni prieteni. 

Când am ajuns la sediu, l-am întâlnit în sfârşit, 
pe di. Codreanu. 

Nu vreau să dramatizez, dar, cu toate că era cât 
se poate de modest şi deschis, m-am simțit 
intimidat: monument în viață! 

Mai târziu am înţeles întrucâtva trăirea de atunci, 
când am citit o carte scrisă de Gheorghe Eminescu, 
nepot al poetului şi jurnalistului nostru de zile mari. 
Erau şi fotografii ale autorului, în care trăsăturile lui 
Mihail Eminescu erau prezente, dar era şi ceva mai 
profund, o filiație subtilă, în "aerul" celor scrise, deşi, 
aşa cum spuneam mai devreme, nici un Eminescu 
nu s-a mai îndeletnicit cu adevărat cu scrisul. Aşa 
stăteau lucrurile şi cu Nicador Zelea-Codreanu. 

Fireşte că sediul avea pe pereți fotografii cu 
Căpitanul, ba chiar şi o statuie-bust. Cum Căpitanul, 
ca şi Eminescu (şi din motive similare) a trăit numai 
până la 39 de ani, chipul Şetului te făcea să te întrebi 
cum ar fi arătat unchiul său dacă nu ar fi făcut Carol 
al II-lea ce a făcut. 

Apoi anii au trecut, impresia s-a mai estompat 
pentru că am avut norocul să devin un musafir 
obişnuit de-al casei şi raporturile au căpătat o 
oarecare familiaritate. 

Pentru mine, a fost, simplu, "domnul Codreanu”, 
adresat direct cu "domnule" şi atât (am cu 44 de ani 
mai puţin). Dar, pus di. Codreanu alături cu bustul 
Căpitanului, o nuanță de monumental a 
persoanei vii a rămas până la sfârşit. 

Amintirea lui se leagă şi de alte momente dragi, 
care pe mine, personal, m-au împrietenit mai mult 
decât orice altceva cu grupul legionar: taberele de 
muncă. Dl. Codreanu ne-a vizitat, de fapt ne-a şi 
condus cu maşina, iar ajuns la "locul faptei”, îmi 
aduc aminte că ne îngrijora cu dorinţa lui de a munci 
alături de noi. Punea "osul la treabă” cu dragă 
inimă, dar eram mai uşurați când îl opream, pentru 
că nu a apucat, totuşi, destul de tânăr această 
frumoasă întoarcere a obiceiurilor legionare. 

Cât de familiare erau relațiile? 

Păi avem, chiar şi acum, un bar "al nostru" unde 
di. Codreanu ne făcea cinste cu o bere (- două...) de 
ziua lui, precum şi o anumită grădină cu foişor, 
verdeață, grătar şi pitici unde ne întâlneam, tot în 
acelaşi grup şi la asemenea ocazii. Nu vă spun unde 
sunt acestea, nici în ruptul capului! Care le ştiţi deja, 


" norocul vostru, iar care nu, nici nu trebuie. Dar sunt 


două locuri unde îl vom vedea aievea, ca şi la 
sediu, oricând ne vom afla acolo. Chiar şi peste 
douăzeci, treizeci de ani, chiar şi în ultima zi a vieții. 


Şeful Mişcării Legionare 

Există pe internet un articol publicat acum câţiva 
ani de "Evenimentul zilei” - un ziar chiar mai rău şi 
mai îngenuncheat unor interese antiromâneşti decât 
marea majoritate a presei de la noi - un articol, 
spuneam, în care di. Codreanu este prezentat drept 
conducătorul a ceea ce a rămas din “aripa 
codrenistă” a Mişcării Legionare. 

Mult din acel articol e răuvoitor, scris 
tendenţios şi la comandă - parcă-i şi vedem pe 


ziarişti gudurându-se şi dând din coadă pe lângă un 
şef care le aruncă un os şi îi asmute apoi asupra 
legionarilor: "Şo pă ei! Dar partea cu 
"conducătorul" nu e rău intenţionată. 

Ce a fost di. Codreanu, în raport cu Mişcarea? 

LEGIONAR (confirmat de ultimul comandant 
legionar contemporan cu noi, dr. lonel Zeana; nota 
bene: vorbim de comandanți făcuți de Căpitan, nu de 
epigonul lui), ŞEFUL organizației noastre şi 
DIRECTORUL ZIARULUI pe care îl ţineţi în mână 
acum. A fost şi membru al SENATULUI 
LEGIONAR încă de la reînființare şi cel de-al 
patrulea Şef al acestuia (după lonel Zeana, Nelu 
Rusu şi Nicolae Badea Petrescu). 

E mult? E puţin? 

Nici una, nici alta. Dar este trist. Ce am văzut, în 
general, în 10 ani de când sunt prieten cu aceşti 
legionari? O mulţime de bătrâni inimoşi, capabili încă 
de entuziasm, mulţi dintre ei într-o formă fizică mult 
mai bună decât ar fi fost de aşteptat, şi puțini tineri. 
Şi ştiţi de ce e trist acest lucru? Pentru că prea 
puțini au fost dispuşi să preia steagul pe care 
bătrânii l-au purtat până ce au plecat de pe astă 
lume. Într-o lume cât de cât normală, tineretul (fie el 
şi de 40 de ani) preia toate idealurile, toate luptele şi 
jertfele, iar bătrânii se odihnesc, îşi iau nepoții şi 
strănepoții pe genunchi şi le povestesc din alte 
vremuri. Le transmiţ, înțelepciunea, dar nu le mai 
sunt directori, şefi, sau vreo altă formă de autoritate 
concretă. Doar într-un vid alarmant de tinerețe, aşa 
cum avem noi măcar din 1989 încoace, bătrânii au 
fost obligaţi să se frângă şi să moară încă purtând 
toate grijile acestea. Sfântă TINEREȚE legionară!? 


Dacă Revoluţia ar fi venit mai devreme... 

Dacă ar fi fost ceva mai devreme, măcar cu zece, 
douăzeci de ani mai devreme, ce lider ar fi fost 
Nicador Zelea-Codreanu! 

"Adevărul este că nimeni nu mai putea da jos 
comunismul, oricum nu într-o- țară părăsită în 
ghearele Moscovei, care, la rândul ei...”. Nul! 
Comunismul, pur şi simplu, s-a împuţit, putred până- 
n măduva oaselor, şi a căzut sub propria greutate, 
ca să facă loc unui anticrist nou-nouţ, mai suplu şi 
mai perfid. 

În orice caz, după marea prăbuşire, au fost câțiva 
ani în care parcă se respira un alt aer, de libertate... 
Dar între timp s-a îmbâcsit şi acesta. 

Aşadar, în anii 90, legionarismul a încercat să 
se reaşeze la locul lui firesc în societate, dar noul 
vlăstar s-a uscat repede sub povara imposturii şi 
a ignoranței. 

Când vorbim de oameni care au trecut prin 
chinuri inimaginabile, dar nu au înţeles ce era de 
înțeles vis a vis de fenomenul simist, nu tu cât 
este impostură, dar ignoranță da, cât cuprinde! 

Şi atunci, nepotul Căpitanului a mai încercat 
încă un început legionar - de data asta curat. Şi 
aşa a şi rămas. 

Dar nu s-au mai strâns atâția oameni: e o 
generaţie pur şi simplu vlăguită, Dumnezeu ştie ce 
mai poate să urmeze! 

Putea fi un şef extraordinar, nu era mai prejos 
decât frații Codreanu din vremurile bune ale Mişcării 
(toţi unul şi unul, nu numai Corneliu). 

Dar nu a mai avut cui să-i fie şef. 

Şi totuşi a făcut ce s-a putut face: încă mai 
scriem, tot ca urmare e efortului său inițial, susținut 
apoi în continuu până în ultimele luni de viață, încă 
mai desfăşurăm activitate legionară. 

Nu l-am perceput niciodată ca bătrân. Lupta 
legionară îl întinerea, îi dădea un ţel. l-a mai întinerit 
şi pe alții, le-a dat şi leR ul țel - poate că este o 
însuşire ereditară a Codrenilor. 

Acum este un loc gol. Ştiu că sună ca o 
propoziție standard în asemenea situaţii. Dar de data 
asta chiar aşa este. Este cu adevărat un mare gol în 
structura, sensibil mai şubredă, a acestui popor, care 
nici măcar nu l-a cunoscut. 

Domnule Codreanu, chiar o să ne lipseşti. Nici 
nu-mi vine să cred că ai murit. 


IâMn Dncu 


CUVÂNTUL LEGIONAR FEBRUARIE 2014 P265 


DRAGI CITITORI 


Volumul al Il-lea al cărții 
de tipar. De aceea facem ac 


Donaţia se poate trimite la NO 
sau se poate aduce la sediu (str. 
Vă rugăm să specificaţi dacă doriţ 
In cazul în care trimiteţi bani pentr 


Aşa îi spuneau cei apropiați: membrii familiei 
colegii din clasele primare şi de liceu, vecinii şi 
prietenii. Pentru ceilalți era domnul Codreanu 
camaradul Codreanu, Nicador. Sau Şeful. 

Eu făceam parte din categoria celor care i se 
adresau cu "Florel”, întrucât îl cunoşteam de 
aproape trei sferturi de veac, o viață de om. 

Nicador era un nume prea grav, prea pretențios 
pentru un copil, de aceea, probabil, îi spuneau toți 
pe cel de-al doilea nume, Florel, mai ales că tatăl 
care ținuse să fie botezat astfel, murise. 


Ştiu cu precizie matematică când - l-am 
cunoscut: anul, luna, ziua şi chiar ora, adică 1942, 
septembrie, 15, orele 8 dimineața. 

„Mijlocul lunii septembrie coincidea odinioară, 
invariabil, cu deschiderea şcolilor. 

3 Îmi amintesc cu nostalgie de această marcantă 
zi, când, însoţit de mama mea, am trecut pragul 
şcolii primare. Era o şcoală deosebită, se numea 
"Şcoala Maicii Domnului”, aflată într-o clădire 
existentă şi astăzi la intersecţia Bd. Dacia cu str. 
Silvestru, vis-a-vis de locuința de odinioară. a lui 
Mircea Eliade. 

Era o şcoală mixtă, cu băieți şi fete, o raritate în 
învățământul primar de atunci, cu uniformă 
obligatorie, iar băieţii nu trebuiau să fie tunşi “zero” 
ca la absolut toate şcolile de băieţi. Personalul care 
asigura învățământul şi educaţia era format 
numai din maici îmbrăcate în rasa monahală. 
Exista şi o capelă pentru rugăciuni, obligatorii înainte 
de prima oră de învățământ. Salutul era "Lăudat să 
fie lisus”. Alte caracteristici: se învățau în paralel 
limba germană şi limba franceză, nu existau 
pedepse corporale, ca îngenuncherea la colţul clasei 
sau bătutul la palmă cu nuiaua - metode universale, 
practicate în toate celelalte şcoli. Se dialoga, în 
schimb, scoțându-se la iveală greşelile făcute 
precum şi ce era de făcut pentru ca repetarea lor să 
nu mai fie posibilă. Şcoala era privată, dar taxele 
puteau fi plătite şi de funcționarii cu lefuri modeste, 
întrucât erau modice. 

FLOREL era mai înalt şi mai voinic decât toți 
ceilalți, mai volubil, nu era timid - caracteristici care 
au făcut ca - neoficial - să fie desemnat de către noi, 
colegii lui, şeful clasei. Învăța bine, dar nu era 
discrepanță între nivelul cunoştinţelor între elevi, 
întrucât maicile, bune educatoare, aveau grijă ca 
nimeni să nu rămână în urmă, ci plutonul să fie unul 
compact. 

În clasa întâi, de Crăciunul anului 1942 s-a 
organizat serbarea tradițională la care au asistat toţi 
părinţii. Îmi amintesc că împreună cu FLOREL şi alţi 

” doi colegi am recitat o poezie cu titlu semnificativ: 
"Ai noştri sunt aceşti munți”, într-un stil patetic dar 
care a obținut aplauze puternice. Mi-am amintit de 
versurile poeziei recitate multă vreme, dar nu am 
Ştiut cine le-a scris, cine a fost autorul. Am aflat abia 
după două-trei decenii: poetul Aron Cotruş, 
simpatizant legionar, pus la index din acest motiv şi 
repus în circuitul cultural abia în anii '60. 

În scurtă vreme amândoi am trecut de pragul 
simplei colegialități de clasă, devenind prieteni. 
Locuind aproape unul de celălalt, ne vizitam des. 

El stătea pe str. Maria Ghiculeasa, în carterul Tei, 
într-o locuință socială tip, construită pentru 
funcţionarii publici (care au devenit ulterior 
proprietari), eu locuiam în zona Şoselei Ştefan cel 

Mare, în apropierea renumitei fabrici de pâine 
"Otto Gage!" şi a "Morii Comerciale”. Alături 


Pe9.5 CUVÂNTUL LEGIONAR FEBRUARIE 2014 


lui Nicador Zelea-Codreanu, "Mişcarea Le 
est apel la prieteni, pe care îi rugăm să ne aju 


UA ADRESĂ PENTRU ABONAMENTE: Emilian Georgescu, S 17 
Mărgăritarelor nr. 6, sect. 2), în orice zi de vineri între orele 15 — 17. 


i să vă publicăm numele în ziar sau să vă păstrăm anonimatul. 
ru tipărirea cărții pe adresa de abonament, vă rugăm să menționa 


FLOREL 


de acestea erau câteva depozite mari de lemne, cu 
linii de cale ferată şi cu multe motoare de tăiat; acum 
în locul lor se află frumoasa sală a Circului şi parcul 
cu acelaşi nume. Luând-o pe scurtătură printre 
depozite ajungeam lesne în cartierul Tei. 

Ne jucam împreună în curtea casei lui, de 
unde nu lipseau cele două surori ale sale, Cătălina 
şi Răţuşca (nu am ştiut multă vreme de ce i se 
spunea aşa; am aflat de curând: pentru că îi plăcea 
să se "bălăcească”), şi nici vecinul său de vârsta 
noastră, Ovidiu. Florel mai avea un frate pe nume 
Arieş cars, întrucât era mai.mare, nu lua parte la 
jocurile noastre. 

La capătul străzii Maria Ghiculeasa se construise 
în 1941 un impunător imobil care purta numele 
mareşalului lon Antonescu, destinat să fie şcoală 
primară dar şi cămin pentru copiii orfani sau cei 
proveniți din familiile sărace. Jucam aici ping-pong 
sau şah, în sală, iar afară se încingeau aprige 
partide de fotbal, mingea fiind... de tenis! Casa 
mareşalului lon Antonescu şi-a păstrat destinaţia 
inițială până la finele anului 1948, când a devenit 
unul dintre sediile Securităţii. Aceeaşi destinație 
sumbră a avut şi palatul "Curentul" al ziaristului 
Pamfil Şeicaru, de lângă sediul Poliţiei Capitalei. 

impreună mergeam şi la cinematograf: la 
"Dacia", vis-a-vis de actualul stadion "Dinamo”, sau 
la "Clasic", pe strada Lizeanu, unde (mai ţin minte!) 
am vizionat, printre altele, două filme italieneşti care 
m-au impresionat: "Cele două orfeline" şi "Povestea 
unei coroane de oţel”. 

În preajma Crăciunului învățam colinde. Două 
ierni la rând am format un "trio": FLOREL, 
vecinul lui, Ovidiu, şi subsemnatul, şi am mers 
din casă în casă atât pe strada mea, cât şi în zona 
lui, cu colindul de Moş Ajun şi în cele trei zile ale 
Crăciunului, încheind cu "Sorcova vesela” de Anul 
Nou. 

De Florii îşi sărbătorea întotdeauna ziua 
numelui. La una din aceste aniversări, mama mea i- 
a pregătit un cozonac şi mi-a dat bani ca să-i 
cumpăr o carte. M-am dus la librăria "Sufrin" de 
unde am cumpărat cartea "Lacrimile mamei", autorul 
fiind Moş Nae (pe numele adevărat N. Batzaria), 
autorul cel mai îndrăgit de copii, pentru ei scriind 
numeroase cărți: "Haplea", "Inelul pierdut”, "Ina, 
fetița prigonită”. Un autor odinioară celebru, cu cei 
mai mulţi cititori, astăzi complet uitat, pe nedrept. A 
murit în mod tragic, deportat la vârsta de aproape 80 
de ani la canalul Dunăre - Marea Neagră! 

S-a bucurat mult de prăjitura şi cartea pe care i 
le-am dat la petrecerea unde se aflau mulţi copii ca 
invitaţi. La un moment dat, mama lui Florel, o 
doamnă foarte frumoasă, m-a întrebat care dintre 
limbile studiate, germana şi franceza, îmi plăcea mai 
mult. Fără ezitare i-am răspuns: "Germana, întrucât 
se citeşte cum se scrie”, spre amuzamentul celor din 
jur. Să precizez faptul că în familia Codreanu se 
vorbea germana, bunicul lui FLOREL, profesorul lon 
Zelea-Codreanu, predase această limbă mulţi ani la 
liceul din Huși. 

Terminând şcoala primară, în toamna anului 
1946 FLOREL şi cu mine am continuat să fim 
colegi, înscriindu-ne în clasa întâi a liceului 
"Cantemir Vodă”, cu o bună reputație datorită 
profesorilor, toţi cu o temeinică pregătire 
profesională. î 

Se punea accent mult pe disciplină: elevii purtau 
pe braț matricola cu litere aurii pe un pătrat de stofă 


jonară — exprimări 
dea cu cât pot, dacă pot. 


ări necenzurate”, este gata 


tr. Ghiocei nr. 23, sect. 2 Bucureşyi 


ți aceasta pe spatele mandatului poştal, 


roşie cu inițialele liceului "L.C.V" şi cu numărul 
ordine; era obligatorie şi purtarea şepcii cu Cozoroe 
Elevii erau atent supravegheați în recreaţie de către 
pedagog. Acesta nu permitea intrarea în clasă a 
celor care nu aveau ghetele făcute cu cremă sau 
care nu erau tunşi. 

Doi ani mai târziu, în 1948, ne-am trezit că nu a 
promovat în clasa a II-a de liceu, ci în clasa a Vil-a- 
aceasta datorită "reformei învăţământului” care 
desfiinţase "şcoala burgheză” şi o înlocuise cu cea 
de "tip nou”, similară cu cea din URSS, 
îndoctrinare comunistă. Ca atare, mulţi profesori cu 
vechi ştate de predare au fost puşi pe liber, în locul 
lor fiind aduse cadre didactice submediocre care 
etalau o pregătire precară. Aveam la fizică un 
profesor, Mazilu, mereu turmentat, pe care noi și 
poreclisem "Ţuică”; la geografie, o altă catastrofă, 
Stoica; la română, pe unul, Luca, fanatic 
prolstcultist, care ne obliga să învăţăm pe de rost 
strofe din poezia "Lazăr de la Rușca” scrisă de Dan 
Deşliu. Se introdusese în programa de învăţământ 
limba rusă, cu texte greu accesibile din romanele 
"Tânăra Gardă” de Alex Fadeev şi "Povestea unui 
om adevărat” de Mihai Şolohov. Limba latină fusese 
eliminată, ca şi religia. Biologia se numea acum 
"Bazele darwinismului”. Se studia şi "Constituţia 
RPR”, iar savanții sovietici erau daţi mereu ca 
exemplu de "deschizători de drumuri” în toate 
domeniile: nu italianul Marconi, ci Pavlov, cu 
reflexele  căţelului lui, nu americanul Edison, ci 
marele agronom Miciurin! Pedagogi nu mai existau, 
nici obligativitatea de a purta matricolă şi şapcă. 

Sărăcia se vedea pretutindeni, mai toţi elevii 
purtau  treninguri, tenişi şi lodene din stofă 
grosolană. Totul se dădea pe cartelă, pe raţie, 
etaloanele care îţi acordau dreptul de a cumpăra 
fiind "punctele": la ulei, la zahăr, la pantofi, batiste şi 
ciorapi, chiar şi la lemnele de foc. 

Cred că perioada 1948-1955 a fost cea mai 
neagră din istoria comunismului din ţara noastră. 
Zeci de mii de arestări pe criterii politice, cu 
acuzaţii de "duşman al poporului”, "chiabur”, 
"sabotor”, "spion în slujba imperialismului”, 
"calomniator al socialismului"; o presă sufocată de 
îndemnuri la "vigilenţă” şi "luptă de clasă! 
permanentă, cu abonamente obligatorii. La radio, 
zilnic, la orele de vârt se difuza emisiunea "Să 
învăţăm limbă rusă cântând". Gazetele de perete 
erau prezente pretutindeni, în toate domeniile. 

În clasa a IX-a s-a întâmplat o scenă pe care nu- 
mi face plăcere să mi-o amintesc. 

În curtea liceului au fost adunate toate clasele, de 
la a Vll-a la a IX-a, atât cele de dimineaţă, cât ŞI 
cele de după amiază. - 

Directorul, vădit stânjenit, a ţinut o cuvântare În 
care a specificat că în liceu se afla un număr 
însemnat de elevi cu părinţi dovediţi a uri regimul 
comunist, care trebuiau eliminaţi, dar care puteau 
urma învățământul la seral, fiind obligatoriu ca ziua 
să muncească undeva, ca să se “reabiliteze” prin 
muncă. : 

S-a dat apoi citire listei care cuprindea câteVA 
zeci de elevi înlăturați din liceu din cauză 
apartenenţei politice şi sociale a părinţilor ler 
Printre ei, desigur, a figurat şi FLOR Ei, 
motivându-se că familia sa legionară făcuse mult" 
țării!! S-a mai strigat numele lui Sturdza, 
deoarece familia lui avea moşii şi conace; al 


ITP 9. 


lui Filiti, întrucât bunicul său, cunoscutul 


. . m ($ « . i 
istoric, ar fi "denaturat" adevărul istoric; 


Ă al lui „Radu Noica, nepotul filosofului 
reacţionar Noica (despre care noi toți nici 
3 Nu auzisem până atunci); al lui Mircea Vlad, 
eoarece bunicul său fusese 


deoarece tatăl sau, Titus, fondase ziarul de mare 
tiraj Cuvântul” care devenise apoi legionar; al lui 
Drăgan, întrucât tatăl său fusese poliţist şi era atunci 
epurat" (dat afară din serviciu); al lui X, Y, Z- nu 


mai nominalizez, lista fiind prea lungă, deoarece 


cuprindea fii de preoţi, de industriaşi, de negustori 


cunoscuţi. A fost o zi tristă, care a lăsat un mare gol f y 


în fiecare clasă, majoritatea celor eliminaţi fiind cei 
mai buni la învăţătură. 
Am terminat liceul în 1953, clasa a XI i i 
a . . % sai p: 
mai târziu, şi FLOREL, la seral. Ali i 


Dar pentru el necazurile nu s-au oprit aici. La PU 


împlinirea vârstei de 18 ani a fost luat în armată 
unde nu a făcut instrucție - trageri cu arma sau 


aplicaţii tactice pe teren. A fost încadrat la "arma” 


îi cite i a MAC ea fot 
zana ti u aveau origine socială 
= Aşa cum spune şi numele "armei", aşa-zişii 
soldați” munceau timp de doi ani aidoma unor 
condamnați, în construcții, la irigații, demolări, în 
sandiţi grele, pe caniculă sau ger Unfoma, e 

: ! mpusă din "pufoaică" şi bocanci 
grei. De 23 august, ziua "eliberării. culmea 
batiocurii, detaşamentele de muncă erau obligate să 
defileze în fața tribunelor unde se aflau Gh. 
Sheorahi Dej şi Ama Pauleri cu ipala sau 

irnăcopul pe umăr, în locul puştii. După revoluția 
din 89 anii de muncă forțată prestată au fost 
echivalaţi, pe bună dreptate, cu ani de detenție 
politică. 

După. "lăsarea la vatră” FLOREL a părăsit 
Bucureştiul, mutându-se la Braşov. Având o statură 
atletică şi fiind iubitor şi practicant de sport, a 
devenit jucător de rubgy la echipa de primă 
divizie "Aripile Braşov". Formaţia cu numele 
amintit moştenise halele de lucru precum şi 
stadionul de la fostul I.A.R. ("Întreprinderea de 
Avioane Româneşti”). FLOREL juca în linia de "trei 
sferturi”, foarte solicitată, care implică o bună 
condiţie fizică. Făcea antrenamente şi participa la 
meciurile din campionat, pentru aceste eforturi 
având asigurat un salariu mediu. 

Dat afară din cauza "originii nesănătoase”, s-a 
reîntors în Bucureşti şi s-a angajat la un depou de 
maşini auto al RATB-ului, aflat în apropierea casei 
lui, la intersecția Şoselei Ştefan cel Mare cu Vasile 
Lascăr. Astăzi acest garaj nu mai există, în urmă cu 
câţiva ani fiind demolat, preconizându-se ca în locul 
lui să se construiască un mall, fapt ce nu s-a 
realizat. Muncea mult şi numai noaptea, în schimbul 
trei, verificând minuţios maşinile, astfel ca acestea la 
orele 4 dimineaţa să poată ieşi în stare 
corespunzătoare pe traseu. A lucrat aici mulți ani, 
apoi a fost din nou dat afară. Tot pentru “origine 
nesănătoasă”: doar era un Codreanu, nu?! 
(periodic se mai făceau controale, vânându-se 
"duşmanii poporului”). 

A devenit conducător auto pe cursele IRTA din 
afara Bucureştiului. Am avut surpriza plăcută ca 
odată, mergând cu un autobuz la Alexandria, să-l 
găsesc pe bunul meu prieten pe post de şofer într-o 
maşină ticsită de pasageri, mai toţi țărani (nu în 
sensul peiorativ) care aveau ca bagaje saci, 
papornițe şi chiar păsări vii. Aşa a cunoscut-o pe 
viitoarea sa soţie, doctorița Melania, care făcea 
naveta şi care i-a fost alături până la moarte. 

Revoluţia din decembrie 1989 l-a prins în 
stradă, în toiul luptelor care, după cum se ştie, în 
Capitală s-au soldat cu peste 1.200 de morţi şi un 
număr şi mai mare de răniţi. Cu soția lui, doctoriță, 

forma un echipaj care transporta de urgență 
răniții la spital. Şi au făcut multe curse, fără odihnă, 
expunându-se pericolelor care puteau să le pună 
capăt vieților. Deşi au activat fără tăgadă, în prima 
linie a luptelor revoluționare, nu a făcut nici unul 
dintre ei demersurile de a obține certificate de 
revoluționari. Ş ă 

Pensionându-se,. am avut prilejul (fiind şi eu în 
aceeaşi postură) să ne vizităm mult mai des. 

Obţinuse brevetul de antrenor de rugby în urma 

cursurilor făcute şi a examenelor date, dar nu 

s-a angajat la nici o echipă. A preferat să-şi 

cumpere o casă într-o zonă minunată a țării, 


DUE proprietarul | 
restaurantului "Carul cu bere”; al lui Enacovici, 


Delta Dunării (în inima ei, la Caraorman), pe care a 
amenajat-o. Stătea aici, fugind de sufocantul 
Bucureşti, cea mai mare parte a anului, de la 
sfârşitul lui martie până la începutul lui noiembrie. 
Era un pescar "înrăit". 


Chiar din ianuarie 1990 fuseseră reiînființate 
fostele partide cu tradiție, interzise şi persecutate 
până atunci, PNȚ, PNL; reînviase şi Mişcarea 
Legionară, dar... sub forma denaturată, simistă. 

În Bucureşti exista gruparea din jurul lui Mircea 
Nicolau, cu ziarul propriu, "Permanenţe”, o altă 
grupare era a lui Suru, o alta la Timişoara, în jurul 
"Gazetei de Vest” (director Ovidiu Guleş), alte 
cuiburi activând la Buzău, Bacău şi în alte părţi ale 
țării. Toate acestea aveau un numitor comun: 
preamărirea lui Horia Sima, decretat "urmaş 
spiritual al Căpitanului”, ignorându-se faptul dovedit 
că prin acțiunile sale a distrus Mişcarea Legionară, a 
contribuit la decapitarea ei, iar în ianuarie 1941, prin 
manevrele lui dubioase a scos-o în afara legii, 
membrii ei făcând ani grei de. puşcărie, mulţi sfârşind 
în închisori. Şi atunci FLOREL s-a hotărât să se 
implice în viața legionară. 

A renunţat la comoditatea vieții de pensionar 
pe care o merita din plin după 44 de ani de muncă şi 
a înființat o organizație legionară de pură factură 
codrenistă, în vara anului 2000, delimitându-se 
de grupările simiste, fiind unica din țară de acest 
fel. Era înconjurat de legionari vechi şi încercați în 
anii de teroare comunistă, care îl cunoscuseră pe 
Corneliu  Zelea-Codreanu, probând prin fapte 
aderenţa lor sinceră la Mişcare: dr. lonel Zeana, av. 
Nelu Rusu, ec. Viorel Tănase din Sibiu, dr. Şerban 
Milcoveanu, dr. Vasile Grigoriu, av. Nicolae 
Coterbic, av. Nae Tudorică şi mulți alții. Ei aveau să 
facă parte, în scurt timp, din Senatul Legionar. 

Primele întâlniri cu simpatizanţii au avut loc într- 
una din sălile mai mici ale ARCUBULUI, în str. 
Batiştei, apoi, datorită numărului tot mai mare de 
participanţi, au avut loc tot aici, dar în sala de mese. 
Nu au fost conferințe, ci dialoguri cu întrebări şi 
răspunsuri între cei care se interesau de Mişcare şi 
cei care ofereau explicaţii, dr. Şerban Milcoveanu 
sau FLOREL (NICADOR). 

Un fapt pozitiv care ieşea în evidență: prezența 
tinerilor care au fost promovați în funcții de 
conducere şi, implicit, de răspundere. 

Dar FLOREL (eu aşa continuam să-i zic, de mic) 
avea nemulțumiri justificate, spunând: "Dacă nu 
avem un sediu permanent, unde oamenii să vină cu 
încredere, şi dacă nu avem un ziar în care să se 
îmbine treculul cu prezentul, înseamnă că nu 
existăm." 

S-au rezolvat şi aceste două probleme majore: 
într-o casă din centrul Bucureştiuliu, pe str. 
Mărgăritarelor nr. 6, s-a amenajat şi s-a inaugurat 
sediul legionar cu câteva camere, apoi s-a înființat 
ziarul cu apariţie lunară "Cuvântul Legionar", care se 
difuzează şi în unele țări europene şi chiar în 
continentul nord american, care nu şi-a întrerupt 
niciodată apariția în tot timpul celor aproape 11 ani 
de existență, ajungând la nr. 127. 


FLOREL a desfăşurat o activitate amplă; ținea 
conferințe nu numai în Bucureşti, ci şi prin ţară, 


făcea lansări de carte legionară, se ocupa 


i de relaţiile cu publicul, scria articolele de 


fond şi cel puţin încă unul în fiecare lună, 


fa] ridica ziarul de la tipografie, îl ducea la 
i chioşcurile din Bucureşti şi îl expedia distribuitorilor 


voluntari din țară, primea abonamentele, era şi 
casier după moartea regretatului Nicolae Badea 
Petrescu, era administrator al sediului. Prezenţa lui îi 


însuflețea pe toţi. Era un om de prim ordin în 


lumea legionară actuală. 

De două ori a fost în Italia, într-un tur de o 
săptămână în Nord, apoi în Calabria, ca invitat 
special al naţionaliştilor italieni la sărbătorirea de aici 
a Căpitanului. A apărut de câteva ori la diferite 
televiziuni, în ore de maximă audienţă, care s-au 
bucurat de mult succes. De asemenea, a dat 
interviuri şi la unele ziare cotidiene de mare tiraj. 

Se construise o impunătoare troiță la Tâncăbeşti, 
la 38 km de Capitală, unde, în noaptea de 29/30 
noiembrie 1938 au fost strangulaţi 14 legionari de 
frunte: însuşi Şeful Mişcării, Corneliu Zelea- 
Codreanu, Nicadorii şi Decemvirii. La această dată 
FLOREL organiza aici, an de an, comemorarea 
trecerii lor în veşnicie, fiind prezente mereu 
persoane venite cu autocare şi microbuze închiriate 
sau cu maşini personale, din diferite oraşe ale țării: 
laşi, Vaslui, Braşov, Târgovişte, Ploieşti, Galaţi etc. 
După două incidente cu simiştii care ne-au bruiat 
parastasul cu ode închinate _distrugătorului din 
interior al Mişcării, a avut grijă ca la comemorare să 
nu ne mai întâlnim cu aceştia. În dese rânduri când 
era întrebat despre unirea cu simiştii, răspundea: 
"Mişcarea Legionară a Căpitanului nu are nici în clin, 
nici în mânecă cu deviațiile şi aberațiile lui Horia 
Sima şi ale adepților săi; ei sunt un vâsc care vrea 
să se cațere pe trunchiul falnic al unui stejar”. 

În acelaşi timp a cultivat, cu succes, prietenia 
între camarazi. De exemplu, la casa sa din Delta 
Dunării era gazdă deosebit de ospitalieră cu cei din 
organizație. 

Au fost zile minunate, de neşters din amintire, cu 
mese copioase, pe bază numai de peşte (pe 
săturate!), udate cu vinul rubiniu cunoscut sub 
numele 1001! Vizite la cherhanale, somni şi şalăi de 
peste un metru lungime, icre de ştiucă, scrumbie 
albastră de Dunăre, excursii cu barca cu motor la 
lacul Roşu şi Roşuleț, Puiu şi Puiuleţ, cu tractorul lă 
pădurea seculară Caraorman, monument al naturii, 
partide de pescuit! Plimbările cu barca cu motor pe 
canalele acoperite cu sălcii nu pot fi uitate, dar nici o 
furtună cumplită, iscată din senin, care mai-mai să 
ne răstoarne în mijlocul lacului Roşu! Am pierdut 
motorul în apa învolburată, eram uzi din cap până în 
picioare; noroc cu o şalupă care ne-a "pescuit" şi ne- 
a adus la mal... 

Într-una din camere amenajase o minusculă 
capelă, cu o cruce din lemn sculptât, portretul 
Căpitanului, fotografii şi lumânării care ardeau în 
permanenţă. 

Era cunoscut şi respectat de localnici şi făcea 
parte, ca voluntar, din Garda de Mediu. 


Începând din 2003 şi până în prezent, în fiecare 
lună în perioada martie - octombrie ne întâlneam 
colegii de la liceul Cantemir Vodă, la un grătar şi o 
bere, la mine în curte. Nu a lipsit decât arareori; 
uneori Florel venea şi cu "Bebica”, soția lui. 
Prezenţa lui în mijlocul nostru ne bucura pe toți, era 
un fel de rumoare când îşi făcea apariţia. Nu stătea 
mult la petrecere, era primul care pleca acasă 
întrucât nu era amator de sindrofii de lungă durată. 

Dar în urmă cu patru ani a avut loc un eveniment 
care ne-a înfricoşat pe toți: medicii i-au descoperit o 
tumoare. A fost operată. În zadar. Boala incurabilă a 
secolului i-a retezat firul vieții. 

În ultimele trei luni nu l-am vizitat şi nici măcar nu 
l-am sunat. Nu puteam să fiu ipocrit întrebându-l ce 
face (ştiam) sau urându-i sănătate (nu mai era 
posibil). Nu vroiam să-l văd slăbit şi livid. Am crezut 
că este mai bine să-l păstrez în sufletul meu aşa 
cum era înainte de cumplita maladie, zâmbitor şi 
cu voce caldă. DS. 

A fost înmormântat la cimitirul Bellu, lângă 
mama sa, unde, alături de familie, de legionari tineri 
şi bătrâni, au fost prezenţi şi nouă "cantemirişti”. 

În intimitatea mea îl strig "Florel!”, iar el răspunde 
"Prezent!". Aşa va fi şi în viitor, după 75 de ani de 
prietenie sinceră, exemplară. 


CUVÂNTUL LEGIONAR FEBRUARIE 2014 Pog.7 


a tie tico 
T Cantiere er je VIRARE 


n colaborazicns cea Î associzaloal 
Il Cerchio e la Croce 
Alternativa Popolare 


Penată 


Nipote del Capitano 
e capo di Guardia di Ferro 


Ne 
| 18 aa Pt E”: 

| 

i 


Ş | 
| 


Afiş conferință Roma 


Pe şantier, în tabăra de muncă - Târgovişte 


Pe9:8 CUVÂNTUL LEGIONAR FEBRUARIE 


Pe 
E 1 177 aia 


4] apa 4 


ZI 


pe 
a iad 


< 
Coma PA _ 


“9imemorarea Câpitanului la Tâncăbesti. cu făelii 


In vizită la cel mai bătrân legionar din lume, 
instructorul Viorel Tănase din Sibiu, 102 ani (2009) 


| Mogtenivea Codlea 


DESPĂRȚIREA DE NICADOR 


Ştiam că, acum nişte luni a trecut 
încercare qumplită — pierderea soției, după care 
boala sa a continuat să-l "macine“. Ştiam şi că, în 
mod fatal, trebuie să se întâmple "ce e mai rău“, dar 


MURIT NICADORI” 
hehe 


dar ştiam că mă va copleşi emoția şi am renunțat. 
Cu certitudine, în situaţia inversă, el ar fi reuşit să 
facă față momentului... 
Am realizat atunci una dintre multiplele lui calități, 
definite atât de frumos de Radu Demetrescu Gyr în 
"Indemn la luptă”: 
Ș "Infrânt nu eşti atunci când sângeri 
ă Şi nici când ochii-n lacrimi ţi-s: 
Cele mai crâncene înfrângeri 
Sunt renunțările la vis ...” 
Nicador n-a fost niciodată ÎNFRÂNT! EI „a visat“ 


pentru noi toți şi şi-a dat silința întotdeauna să ne 


arate ce e mai important de făcut, a combătut 
nedreptatea şi incorectitudinea şi, chiar bolnav fiind, 
- n-a abandonat această atitudine. 

A cunoscut de mic copil, din familie, nemijlocit, 
consecinţele mentalității conducătorilor comunişti de 
frunte de tipul lui Vasile Luca, pe care îmi permit 
chiar să-l citez: "Mai bine arestăm 10 nevinovați 
decât să scăpăm un «bandit»“ . lată de ce a fost un 
atât de convins şi neobosit combatant al prozeliților 
acestora. 


Îmi amintesc că după 1989 am văzut la televizor 


un interviu, cred că ultimul, luat regretatului Petre 
Ţuţea, care a fost întrebat cam aşa: 
”.„.Acum, când vedeți lumea de după revoluţie, 


această țară?” 
La care marele înțelept a răspuns ferm: 


no: era | 


ki 


MOŞTENIREA CODREANU | 


Articolele îi reflectau personalitatea: incisiv 
expresiv, realist, cu o logică impecabilă, analis 
profund punând întotdeauna "punctul pe i”. 

În relaţiile cu oamenii era însă întotdeauna 


întâlnite. Indiferent cum se purtau ceilalți, el reuşea 
să fie de o eleganţă sufletească desăvârşită. 

Fac o paranteză: Chiar şi italienii s-au bucurat că 
erau contemporani cu un membru al familiei 
Căpitanului, care mai era şi legionar. Atraşi de 
personalitatea lui Corneliu Zelea-Codreanu şi de 
doctrina lui (pe care o apreciază de mult timp), au 
considerat că era o datorie de onoare pentru ei să-l 
invite pe "nipote del Capitano” ca să-l sărbătorească 
împreună pe Şeful Gărzii de Fier. l-au organizat 

x turnee şi primiri demne de "Il Duce” şi în Nord, şi în 
Sud, şi au împânzit oraşele cu afişe care vesteau 
evenimentul. L-am însoțit în Sud şi am avut ocazia 
să constat dragostea şi respectul italienilor pentru el. 
Am fost impresionată! Dar să revin. 


Am muncit cot la cot şi ne-am distrat 
2 împreună: am reînviat o lume care părea apusă, 

i lumea legionară. j 
Ne-am renovat sediul, am creat o bibliotecă de 
unde puteau împrumuta cărţile legionare toți doritorii, 
am ţinut conferințe, am construit un site, am umplut 
periodic oraşul cu mii de afişe legionare, am făcut 
anual tradiționala comemorare de la Tâncăbeşti cu 
fasole caldă în străchini de lut şi cu făclii, am scos un 
compact disc cu toate imnurile Mişcării (inclusiv 


"Marşul legionarilor basarabeni, "Echipa morții” 


etc.), am organizat seri de poezie legionară. tă 
Am tipărit cărți ("Legiunea pentru supraviețuirea 
Neamului”, "Doctrina Mişcării — compendiu”, "Cal 


printr-o 


Am avut intenţia să-l evoc la slujba de înhumare, | 


nu vă pare rău de toate suferințele îndurate pentru 


indulgent, chiar dacă respectivul îl jignea sau U, 
dezamăgea: era de o modestie şi o bunătate rar 


mA: 


: 


"Mulţumesc neamului românesc că mi-a făcut 
onoarea de a-mi permite să sufăr şi să fac 
sacrificii pentru e“ 

Recunosc faptul că răspunsul pe mine m-a 
emoționat, dar, trebuie să subliniez, pe Nicador l-a 


mobilizat. 
kk 


Am fost colegi de liceu şi ne-am mai întâlnit în 
timp, dar abia în anul 2003 ne-am revăzut „pe 
îndelete“, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la 
terminarea liceului. De atunci ne-am văzut aproape 
lunar în cadrul unor întâlniri ale foştilor colegi de la 
liceul Cantemir Vodă. Rămăsese un bun camarad, 
cordial, ca şi în liceu, iar întâlnirile erau foarte 
plăcute, reconfortante, cu discuții bazate pe amintiri 
şi întâmplări amuzante din trecut dar şi din prezent. 

Acum, când reiau. firul momentelor petrecute 
împreună, realizez superioritatea lui, atât sub 


"Circulări 
"Mişcarea - exprimări necenzurate”). 

Am făcut tabere de muncă şi de educaţie 
legionară în toată țara (Bucureşti, Dâmboviţa, Sibiu, 
Prahova, Hunedoara, Covasna, Neamţ). Am scris şi 
am difuzat timp de aproape 11 ani singurul ziar 
legionar din lume. 


troian intra  muros”, şi manifeste”, 


Am încercat să sădim în sufletele tinerilor 
dragostea pentru valorile tradiționale româneşti 
"aruncate în aer” de duşmani. şi 

Dar am fost şi în drumeţii, la pescuit în Deltă, în 
pelerinaje la locurile de asasinare a elitei legionare 
(Râmnicu Sărat, Râşnov, Predeal, Aiud), am dat 
petreceri pentru camarazi şi prieteni. 

Şeful nostru sobru era un dansator pasionat, îi 
plăceau (pe lângă muzica simfonică şi marşuri) 
ritmurile tinereţii lui - anii 60 — 80. Şi jazzul. Cânta 
(avea o voce caldă de tenor, moştenire maternă) şi 
-făcea eforturi lăudabile să nu-şi astupe urechile când 
"ii țineam isonul”. Anturajul lui fusese format numai 
din intelectuali, citea enorm, şi era o plăcere să-l 
asculţi vorbind pe diverse teme - trebuia doar să-l 


aspectul bagajului de cunoştinţe generale, dar, mai 


P/ -les, a modului de exprimare, în scris sau prin viu 


grai. Şi toate acestea atât de natural, de firesc, fără 

aere de specialist sau profesor. IRA 
Trebuie să recunosc, cu ruşine, că, uimit fiind de 

productivitatea scrisului său, l-am suspectat la un 


i moment dat de „afirmaţii gratuite“. Şi atunci am 


== ifi i in articolul respectiv. 
aa] verificat cifrele din p 


Nu mai spun cât timp am pierdut eu, dar totul era 


7] probat cu documente oficiale. 


Fără să ştie, mi-a dat cea mai severă lecţie: 


i Când un om te depăşeşte, nu-i mai căuta defecte, 


ci recunoaşte.-i, cavalereşte, superioritatea! 
Poate că uneori mi-a apărut cam „pătimaş“ sau 


7 ! „exagerat“, dar era şi el om, însă un om care a pus 
LAC ga în absolut tot ce a întreprins. Oricât de tare ”a 
35| bătut vântul“, el a rămas perfect VERTICAL. 


Era un mare iubitor de animale, deci un suflet 


| deosebit. Colegul nostru, Emilian, la care ne 


ntâlneam de obicei, avea un câine, Pazvante, un 
eliciu care era parte integrantă din grupul nostru. 
Niciodată Nicador nu a venit fără mâncare gătită de 
el pentru Pazvante. Şi avea câini şi acasă, şi la 
sediu; hrănea chiar şi păsările cerului (porumbeii)... 
M-am întrebat mereu cum de reuşea să aibă timp 
până şi pentru animale. De orice se apuca făcea 
eficient şi de cea mai bună calitate... 

E aid 

Să fiu iertat, dar afirmaţiile de tipul „Nu-l vom uita“ 
mie mi se par prea convenționale. Personal cred 
sincer că aceia care l-au cunoscut cu adevărat pe 
Nicador, NU POT să şi-l şteargă din memorie atât 
timp cât vor fi lucizi . =: 

DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ ÎN RAI, UNDE 
ÎI ESTE LOCUL! 


fiul preotului martir al închisorii Aiud, 
Ilie Imbrescu 


“provoci”. Fusese nepotul favorit al celor doi frați 
supraviețuitori ai Căpitanului, Decebal şi Cătălin, şi 
ne povestea o mulţime de întâmplări din lumea 


legionară, de pe front şi din închisori. 


Sfârşit? Nici gând! 
Aşa cum a luptat cu greutățile vieții şi, prin scrisul 
său, cu duşmanii țării şi ai Mişcării, a înfruntat până 
în ultima zi un cancer perfid, metastazat. 

Şi astfel am mai avut de trecut o probă: am urcat, 
împreună, pe anevoioasa cale către mântuire; noi 
am făcut câțiva paşi, el i-a parcurs pe toţi. În mod 


“[sigur a dat senin raportul: ”Unchiule Corneliu, 


Căpitane, n-am stat cu mâinile în sân! Şi nici nu 
te-am făcut de râs!” 

Dar tabăra naționalistă a pierdut un luptător de 
elită. Prezenţa şi cuvântul lui mobilizau. 

: Cred că toți îşi datorează lor înşişi un moment de 
sinceritate şi realism, recunoscând faptul că nepotul 
Căpitanului a fost cel mai bun dintre cei aflați în 
fruntea unei organizații naţionaliste după 89. A re- 
afirmat drumul Căpitanului şi a mers pe el până la 
capăt. l-a deranjat mulţi din cauza asta. 

Vom fi de acum cu toții mai singuri în fața 
uneltirilor vrăjmaşe. 


„Deşi i-am făcut gardă de onoare la catafalc, deşi 
i-am aruncat ultimii bulgări de țărână pe sicriu, 
pentru noi prezenţa lui e o realitate: ni s-a impregnat 
în_suflet. Dumnezeu a rânduit să ne întâlnim şi să 
NE IUBIM pentru ca flacăra sădită în noi să lumineze 
mai departe orizonturi legionare. 

„Trebuie să menţinem jarul mocnind, pentru 
că odată şi-odată din el va sări scânteia care va 
aprinde din nou focul de altădată” spunea Şeful. 
Şi a fost cea mai înțeleaptă şi de calitate persoană 
pe care am cunoscut-o! 


Pe9.10 CUVÂNTUL LEGIONAR FEBRUARIE 2014 


La noi, la români, PRASLEA e totdeauna cel 
mai grozav. Răsfoiţi cărţile cu basme şi aduceţi-vă 
aminte că în Harap-Alb, impăratul în blană de urs n- 
a strigat „Văleu! „decât atunci când Prâslea s-a 

ezit la el, neînfricat, cu sabia-n mână. 

Miopi la criteriul VALOARE (era şi firesc, noi nu 
veam decât vreo 9 - 10 ani prin anii '41-42) "ăia 
mari” de pe strada noastră îl luam la goană pe 

RÂSLEA-FLOREL care, curios şi băgăcios, se 
erija în egalul nostru. Eu eram mai tolerant cu țâncul 
de şase ani: frate-său, Arieş, mai intransigent: „Du- 
te, mă, acasă, mucosule, şi lasă-ne în pace!'. O 
acceptam în „gaşcă” doar pe Margareta (Răţuşca) 
sora mai mare, care ne urmărea zâmbind cu cei mai 
frumoşi ochi bleu-verzui din Europa. 

j-a făcut Dumnezeu frumoşi, pe toţi ai lor 
începând cu Căpitanul, care, dacă n-ar fi nutrit 
dorinţa de a scăpa grădina românească de omizi, ar 
fi putut fi un seducător actor de cinema, şi sfârşind 
cu PRÂSLEA-FLOREL, toţi ai lor impresionau prin 
ţinută şi distincţie. 

Suferinţa nu i-a ocolit. l-au lovit mai întâi venalii 
care-şi vedeau periclitată îmbogățirea oneroasă 
apoi vasalii Moscovei care n-au permis copiilor din 
familie să-şi cucerească vreo diplomă 
universitară. 

Ce este, de fapt, o diplomă, un titlu? 

Nu neapărat o confirmare care să ateste şlefuirea 
spiritului, ci, pur şi simplu un act cu valenţe 
birocratice. 

Nici Eminescu n-a avut vreo diplomă în 
buzunar, spre disperarea lui Titu Maiorescu care l-ar 
fi vrut titrat”, eventual belfer de. filosofie ori 
bibliotecar-ŞEF. Asta nu înseamnă că Eminescu 
nu a ajuns un pisc de cultură şi, spre deosebire de 
mulţi titraţi universitari care o ştiau „pe-a lor”, junele 
din lpoteşti a adunat în creierul lui şi numeroase 
cunoştinţe din fizica, biologia şi chimia timpului. Să 
nu uităm că, fără să vâneze vreo diplomă, era 
nelipsit la cursurile lui Helmholtz şi ale-altor. mari 

profesori vienezi. 
- Florel Nicador Codreanu, PRÂSLEA de 
altădată, nu s-a mulţumit să-şi câştige pâinea cea de 
toate zilele, ci de-a lungul anilor s-a apropiat 
stăruitor şi cu evlavie de luminile cărţii. 

Născut să fie un gânditor profund, un analist 
" socio-politic rafinat, a devenit după 1990 un 
jurnalist ale cărui talent şi logică s-au făcut 
admirate, dar şi temute. 


L-am cunoscut pe Nicador Zelea Codreanu după 
ce un prieten din Germania mi-a oferit ziarul 
Cuvântul Legionar. M-am simţit ruşinat: cum, el, aflat 
în Germania, era abonat la acest ziar, cunoştea 
activitatea unui nepot al Căpitanului, iar eu, din 
România, şi încă din Bucureşti, nu?! 

Am dat repede telefon la numărul afişat în ziar şi, 
fără să mă prezint, am întrebat dacă pot veni la 
sediul Mişcării să cunosc legionarii. 

Politicos, m-a invitat în ziua de relaţii cu publicul. 
Apoi am realizat că nu ştiam cine e la telefon şi că nu 
m-am prezentat. Am făcut-o, iar de partea cealaltă 
prezentarea a fost scurtă: 

- Codreanu! 

- D-le Codreanu, mă simt deosebit de onorat! 

- Ei, na! De ce? 

(Aveam să constat, în timp, că era deosebit de 
„ modest - prea modest, aş spune - iar ascendența o 
considera o obligaţie în plus, nu un privilegiu.) 

- Lăsaţi, vorbim când ne vom întâlni! 
„Amintirile revin ca nişte flash-uri 
timpului. 

M-am simţit onorat atunci când, depunând primul 
legământ pentru a deveni membru al Mişcării într-un 

cuib, a fost de față şi mi-a strâns mâna scurt şi 
bărbăteşte şi mi-a zis; "Bine-ai venit!” 


din negura 


CUVÂNTUL LEGIONAR FEBRUARIE 


PRÂSLEA 


Ceea ce 
excepţională, forţa pe care o dă convingerea că este 


l-a caracterizat a fost o cinste 


un continuator de idealuri. Nu întâmplător 
„Cuvântul” lui poartă subtitlul „Periodio al românilor 
naționaliști creştini în duhul naţional creştin al lui 
Corneliu Zelea-Codreanu”. 

Acuzat cu furie şi înverşunare că ar fi un port- 
parleur al antisemitismului şi intoleranţei, noi credem 
dimpotrivă, că n-a făcut altceva cu scrisul său 
decât să apere, cu demnitate şi cumpănire, 
seminţia românească, batjocorită de unii alogeni 
pe care i-am primit, hrănit şi adăpostit cu gânduri 
creştineşti, dar care, asemenea bursucului din 
poveste, n-au întârziat să se vrea stăpâni pe cuibul 
nostru păstrat cu jertfe şi vărsare de sânge, veacuri 
după veacuri. 

În lungile noastre discuţii nu am surprins la el 
nici o pornire vindicativă, nici o ideatică 
agresivă. Gândea exact în spiritul unchiului său, 
Corneliu Zelea-Codreanu. care, în cunoscuta 
scrisoare, echilibrată dar bântuită de tristeţe, îi scria 
lui Nicolae lorga că, în ciuda brutalităţii poliţieneşti, 
legionarii se vor abţine de la orice acte de violenţă. 
Din păcate lorga se metamorfozase jalnic: istoricul 
de prestigiu, naţionalistul intransigent îmbrăcase 
livreaua de „om de casă” al aventurierului Carol al II- 
lea. > 

În scrisul său Florel Nicador se lupta nu 
numai cu alogenii obraznici şi mincinoşi care-şi 
făcuseră un adevărat „business” din aşa-zisul 
holocaust românesc, ci şi cu cei care încercau să-l 


kk 


ÎN LOC DE BUN RĂMAS 


Îmi făcea plăcere să văd satisfacția Şefului când, 
prezentându-ne în fața diverşilor jurnalişti care 
veneau la sediu să-i ia interviuri, spunea scurt: 
"Camarazii”. Eram mândru că ne numea astfel, 
eram încântat de lumina din ochii lui atunci când 
ne privea. 

Descria simplu şi accesibil pentru toți caracterul 
naţionalist al Mişcării: 

- Noi nu avem nimic nici cu evreii, nici cu figanii, 
nici cu americanii, sau mai ştiu eu ce naţii. Noi avem 
ceva cu toţi cei care-şi bat joc de fara noastră şi de 
români. Aceia sunt duşmanii noştri! Dacă printre 
aceştia sunt şi evreii, foarte rău pentru ei! 

Şeful avea un suflet minunat, era un iubitor de tot 
ce însemna viaţă. Dar când era vorba de detractorii 
Mişcării Legionare, de cei care se consideră aleşii lui 
Dumnezeu, îi scăpărau ochii. 

Am avut bucuria să-l văd apreciat, tratat ca o 
celebritate; de exemplu, două organizații naţionaliste 
din Italia l-au invitat, plătindu-i drumul, cazarea şi săli 
de conferințe pentru a-l asculta (Şeful vorbea 
italiana), iar la înmormântarea celui mai bătrân 
legionar din lume, instructorul legionar Viorel Tănase 
din Sibiu, oamenii veneau la dânsul şi cereau să facă 
fotografii împreună (şi la comemorările de la 


Mogiznirea Codeanii 


cosmetizeze pe Horia Sima, prezentându-l drept 
„continuator legal al Căpitanului”. Nicador Zelea- 
Codreanu s-a străduit mereu să impună opiniei 
publice, cu acte şi alte argumente, un adevăr de 
necontestat: codreniştii veritabili nu au avut nimic de- 
a face cu acei neaveniţi din suita lui Horia Sima care 
se fac vinovaţi de abuzurile din toamna şi iarna 
anului 1940. Se ştie bine că însăşi familia Căpitanului 
a suferit persecuții în acea perioadă. 

În lungile discuţii pe care le-am purtat cu Nicador 
în ultimii lui zece ani, am descifrat în spusele lui o 
tristeţe şi o revoltă care mă macină şi pe mine. Am 
inserat o parte din aceste gânduri comune în articolul 
meu „Imbecili din toate țările, uniţi-vă!” ("Cuvântul 
Legionar” nr. 94, mai 2011). E vorba într-adevăr 
despre o mârşavă acţiune de prostire a tinerilor, mai 
ales, de către o puzderie de tabloide şi posturi TV ce 
cultivă incultura, vulgaritatea şi aşează pe piedestal 
VIP-uri cu picioare de lut. Această acţiune 
concertată urmăreşte să usuce rădăcinile conştiinţei 
noastre naţionale. 

Nicador Zelea-Codreanu nu a fost un adept al 
extremismului, cum răuvoitor l-au catalogat inamicii 
românismului, ci un adept al coabitării cu alte etnii - 
cu două condiţii, desigur: egalitatea în drepturi şi 
respect reciproc. Aderenţa sa la creştinismul ortodox 
nu l-a făcut să conteste libertatea altora de a crede 
ori a nu crede, de a perpetua anumite dogme şi 
cutume religioase, de a păstra tradiţii. A fost însă, 
aşa cum am măi spus-o, un duşman declarat şi 
consecvent al bolii care înmănunchează lenea 
spirituală, superficialitatea, abandonarea 
idealurilor naţionale în favoarea acelui "Ubi bene, 
ibi patria”. 

Şi, mai ales, PRÂSLEA AL CODRENILOR a 
luptat împotriva falsificării istoriei. 

A deranjat, desigur, clamând cu îndrăzneală să 
se continue extragerea grăunţelor de adevăr din 
puzderia de fapte brute, unele înşelătoare, petrecute 
în anii interbelici şi după aceea. 

În scrisul său prietenul meu din copilărie a 
reuşit să reînnoade firul istoriei noastre, rupt cu 
brutalitate de cei care ne doreau risipiţi şi anihilaţi.. 

lată pentru ce merită el să rămână atât în 
conştiinţa noastră, cât şi în aceea a generaţiilor 


care ne vor urma. 


profesor doctor, laureat UNESCO 


Tâncăbeşti se întâmpla la fel). Charisma Căpitanului 
s-a transmis ca o moştenire membrilor familiei. 

Într-una din zile, aflându-mă singur cu dânsul la 
sediul Mişcării, l-am întrebat: 

- Şefu', dacă ar fi să ajungă Mişcarea Legionară 
la putere, cam cât timp credeţi că ne-ar trebui să 
punem ţara pe picioare? 

- Dragul meu, nu asta este problema reală a 
României, ci să scoatem din toate ascunzişurile, 
toate scursurile societăţii care otrăvesc aerul fării. 
Asta e adevărata provocare! 

Celor cu acelaşi crez nu trebuie să le vorbeşti 
mult ca să înțeleagă un lucru: ajung câteva cuvinte! 
Şi tocmai de aceea mă opresc aici. Poate ar fi fost 
suficient să scriu că a fost cea mai mare onoare din 
viața mea faptul că l-am cunoscut! 

A doua zi după înmormântare, întâmplător, m-a 
sunat prietenul nostru din Germania. l-am dat trista 
veste: :„Şeful s-a alăturat Căpitanului. Dumnezeu să- 
| odihnească!” 

- O, Doamne, dragul meu, sunt dezolat, sunt 
dezolat! Şi, plângând, mi-a închis telefonul. 


Del Bâreeanu 


regimul Antonescu. Eliberat la sc 
închisoarile Aiud (1941-1949), Piteşti (nov. — dec. 


*kk 


"VALERIU GAFENCU este numele foarte 
cunoscut al unui tânăr basarabean, absolvent al unui 
liceu militar. 

In 1942 l-am găsit la Aiud. 

Frumos, înalt, cu ochi albaştri, plini de viaţă, mi-a 
atras atenţia când l-am cunoscut. 

Smerit, cu preocupări spirituale deosebite. 
Lecturi alese, prietenii cei mai buni, voia să 
rămână pe o linie de onoare şi a rămas tot timpul. 
Oriunde era ceva deosebit şi frumos de făcut era 
prezent. 

Era tânărul care pe zi ce trecea stârnea 
admiraţia tuturor. Erau în temniţă şi atitudini rele, 
criticabile. Le ştia. Era cu ochiul deschis, dar nu 
osândea pe nimeni. Ciţea numai Biblia şi cărţi 
religioase. Era foarte inteligent şi prindea repede 
sensul just al textelor sfinte. Convorbirile cu el erau o 
plăcere. L-am îndemnat să nu rupă legătura cu 
literatura noastră si cu unele cărţi ştiinţifice de 
valoare, adică să citească şi altceva decât literatură 
religioasă. Dar el a refuzat. „Dacă am cele mai bune 
bucate, de ce să recurg la surogate?” a spus el. 
„Dacă ceea ce citesc mă satisface deplin, nu mai 
doresc nimic altceva. Dumnezeu se găseşte oriunde, 
dar mai ales în revelaţia Sa scrisă, în Biblie. Aici 
avem privilegiul să-l căutăm pe EI. Afară de vom 
ajunge, vom mai vedea”. Şi mergea înainte pe 
drumul lui. 

La distrugerea canalului din interiorul temniţei a 
lucrat în echipă cu mine. În pauze, când ne 
odihneam, eram încântat privind pe acest tânăr atât 
de frumos, bine făcut, ca un brad, cu fruntea lată, 
ochii senini şi preocupări atât de frumoase. 

După 1948 a fost luat de la Aiud. Nu ştiu unde |- 
au dus. A trecut prin Jilava. A încântat pe toţi care |- 
au cunoscut. Străinii care l-au cunoscut, adică 
nelegionarii, evreii sau alţii, vorbeau de el ca de 
un sfânt. (...) 

Rămâne un nume pe care cei ce l-au cunoscut îl 
vor pomeni cu venerație. Şi acum parfumul minunat 
al întâlnirilor cu acest tânăr mai stăruie în inima 
mea.” 

(preot N. Grebenea — "Amintiri din întuneric”) 


aa 


"Februarie 1949. Suntem aduşi la Piteşti de la 
Jilava, lotul "construcţii" din cadrul Politehnicii. Cei cu 
"muncă silnică” suntem încarceraţi la etajul |, unde 
"domnea" temutul gardian Georgescu. Acolo ne-a 
întâmpinat un grup de condamnaţi mai vechi, din 
timpul lui Antonescu, printre care Romică Eutuşanu, 
lon lanolide, Mârza, Valeriu Gafencu şi alţii. 

Dintre ei se distingeau doi, din aşa-numitul grup al 
"misticilor”, lon lanolide şi VALERIU GAFENCU, 
acesta din urmă detaşându-se la rândul lui, din toate 
punctele de vedere. ) 

Înalt, puțin adus de spate căci povara anilor 
petrecuți în închisoare îşi pusese amprenta, purta pe 
cap o căciuliță croşetată care semăna cu o armură 
medievală, teşită, ce-i acoperea fruntea. Figură 
ascetică, de mucenic bizantin, dar având o față 

luminoasă, surâzătoare, care uşor trecea 
din zâmbet într-un râs tonic, neostentativ, 


A urmat şcoala primară la Sângerei, iar 
cursurile secundare la Liceul „l 
din Bălți, între anii 1932-1940. Absolvind 
liceul în vara anului 1940, la 
zile după bacalaureat, a interv 
ocupației sovietice. Valeriu a 
să treacă Prutul şi a ajuns la laşi. 

In anul 1941 era student în anul al II-lea 
la Facultatea de Drept şi Filosofie din 
laşi şi totodată conducătorul unui grup al 
Frățiilor de Cruce. A 
urtă vreme, a fost rearestat. A trecut prin 


untul tate 


SFINȚI Al ZILELOR NOASTRE (VIII) 
SFÂNTUL VALERIU GAFENCU e aa 


1921 - 1952 


on Creangă” 


doar câteva 
enit uraganul murit. 
reuşit cu greu 


mărturiile 
fost arestat de 


1949 - nu a apucat 


dar puternic, reconfortant. Părea coborât dintr-o 
pictură medievală pentru a răspândi în jur tihna. 

Cu o vastă instruire teologică şi filosofică, 
raporta totul, cel mai mic eveniment sau 
comportament la învăţătura creştină: Biblie, Vieţile 
Sfinţilor, Patericul, Filocalia etc. Deşi nu eram străini 
de ceea ce înseamnă viaţă creştină, totuşi după 
acest prim contact cu cei amintiţi, dar în special cu 
Valeriu Gafencu, ne-am simţit uşor descumpăniţi, noi 
venind din mediul de afară, în care se luptase pe cu 
totul alte coordonate. Ne-am întrebat imediat, fără a 
ne răspunde: "Oare noi acum suntem sortiți să 
devenim monahi?” 

Am văzut cum la acest om, pe măsură ce 
puterile fizice îl părăseau, cele spirituale 
deveneau tot mai puternice. Devenise un schelet 
care abia se mai ridica de pe pat, dar care nu înceta 
să ne tălmăcească din tâlcurile evanghelice. Se 
eteriza, pur si simplu, sleindu-se fizic în acelaşi 
timp. 

Eram patru şi aveam. două paturi, dormind deci 
câte doi în pat. Ne-am hotărât imediat să facem de 
veghe cu rândul lângă el, lăsându-l să stea singur, 
iar din când în când ajutându-l să se întoarcă de pe o 
parte pe alta. 

Dar, culmea, în aceste momente cutremurătoare 
el nu contenea să zâmbească discret, cu ochii 
închişi, pentru că nu mai avea puterea să-i deschidă. 

Această stare a durat cca. trei săptămâni. 

Într-una din seri, la începutul lui decembrie, ne-a 
rugat să-l frecăm uşor pe picioare, care îi erau reci. 
Afară era ger, celulele erau neîncălzite, iar el 
începuse să se răcească suspect, de la picioare în 
sus. Conştient de ceea ce se petrecea cu el, după 
miezul nopții ne-a şoptit: 

- Sunt fericit, mă duc la Dumnezeu, Rugaţi-vă 
împreună cu mine pentru sufletul meu şi al vostru. 

Eram  consternați, cutremurați,  deznădăjduiţi, 
înfricoşați, dar şi descumpăniţi, pentru că ne aflam 
departe de a primi şi accepta senini, cu conştiinţa 
împăcată, sfârşitul. Nu eram pregătiți pentru acest 
drum. Ne simțeam zdruncinaţi, neputincioşi, părăsiți. 

Doar el arbora acelaşi zâmbet odihnitor, el, pe 
care, mai târziu, Steinhardt l-a numit, într-un mod 
fericit, "SFÂNTUL ÎNCHISORILOR”. 

Dar minunea cu acest om continua. Către 
dimineaţă a început să se reîncălzească şi să prindă 
din nou o fărâmă de putere în care să pâlpâie viața. 

Dimineaţa am raportat starea gravă în care se 
afla Valeriu, cerând ajutor medical. Târziu, nu-mi 
amintesc dacă în aceeaşi zi sau a doua zi, a venit 
sanitarul care i-a dat nişte calciu, suficient de aftfel 
pentru halul în care se afla. 

Agonia aceasta a durat câteva zile în care, 
extraordinar, l-am auzit spunând cu seninătate: 

- Domnul nu m-a vrut, nu sunt încă vrednic de 
Împărăţia Lui. 

A întredeschis ochii. A văzut fețele noastre 
descompuse, cu priviri pierdute şi neîmpăcate. 

- Nu vă temeţi - ne-a spus - nu poate fi fericire mai 
mare decât să te duci la EI, Căruia l-ai rostit de- 
atâtea ori numele, Căruia I-ai cerut ajutorul şi Căruia 
eşti gata să-l încredinţezi sufletul. 

După trei sau patru zile, către seară, a fost scos 
din celulă pe pătură, noi bănuind că va fi dus la 
infirmerie. După ani am aflat că a fost transportat la 


"reeducarea”) şi Târgu Ocna (1949- 
1952), unde a fost dus într-o stare 
foarte gravă: TBC pulmonar, osos, 
ganglionar, malnutriție, 


Regimul dur al detenției i-a întărit 
credința în Dumnezeu. A compus 
poezii, care se cântau în celule, iar 
supraviețuitorilor 
închisorilor comuniste îl atestă ca 
având comportament de sfânt. 

lată câteva dintre acestea: 


VUIA 
MC păţe 


VULTURI oh 


SEAN Tul 


şi unde a şi 


spitalul penitenciar Târgu Ocna, unde i-a fost dat să 
mai propovăduiască încă o bună bucată de vreme 
cuvântul lui Dumnezeu şi să minuneze pe cei din 
jur cu forţa lui spirituală neegalată. Ş 

(Traian Popescu - "Studentul Valeriu Gafencu, 
Sfântul închisorilor din România” - Ed. Napoca Star, 
Cluj Napoca, 1998, pg. 114-117) 


kk 


"Pe la începutul lui iunie 1951, în urma unei 
riguroase expertize medicale, s-a hotărât de către 
mai marii Direcţiei Generale a Penitenciarelor 
trimiterea noastră, a celor câțiva deținuți politici, 
proveniți de la Canalul Dunăre - Marea Neagră, la 
alte penitenciare. 

În duba care ne transporta către Târgu Ocna, 
închisoare considerată "punct terminus”, erau câţiva 
deținuți de drept comun care ne-au avertizat că la 
acest sanatoriu, în secția "contrarevoluționarilor”, se 
petrec lucruri nu tocmai plăcute şi că ar fi bine să ne 
ținem gura. Acest avertisment mi-a prins bine până 
am reuşit să separ prietenii de duşmani. 

Într-adevăr, în incinta secției se petreceau lucruri 
suspecte şi, în ciuda unei libertăți relative, mai toți 
prietenii mei mă avertizau să mă feresc şi de umbra 
mea. Cu ajutorul lui Goe Niţescu, student, pe care-l 
Cunoscusem în închisoarea Jilava, la camera 5 
reduit, am reuşit să văd cum stau lucrurile. 

Un grup de "torționari" de la faimoasa 
închisoare Piteşti încercaseră şi la Târgu Ocna, 
asupra bolnavilor, metodele de reeducare cu 
bâta. 

Nereuşind experiența, s-a trecut la izolări şi 
presiuni psihice, care nu puteau avea decât un 
sfârşit: moartea. 

In fiecare cameră fusese introdus câte un 
"turnător" care avea sarcina să vestească "înalta 
poartă” politică a închisorii, ce mai pun la cale 
“bandiții”, iar dacă unii din semenii noştri au coborât 
cu ştiinţă până la cea mai neagră decădere morală, 
alţii s-au înălțat până la nivelul incandescent al 
Sublimului, făcând de gardă zi şi noapte la căpătâiele 
celor care purtau stigmatul morții pe frunte. 

Aşa se face că l-am cunoscut pe VALERIU 
GAFENCU, om de-o neasemuită ținută morală, 
care în mare măsură a contribuit şi el la ridicarea 
plăpândei mele făpturi pe verticală.” 

(Gh. Penciu — "Candidaţi pentru eternitate” - Ed. 
"Crater”, Buc., 1997, pg. 42-45) 


i 


"Era într-o seară sumbră dintre Crăciunul anului 
1949 şi anul 1950. Atunci l-am văzut şi l-am 
îmbrăţişat pentru prima dată pe fratele VALERIU, cu 
toate că, din spusele altora, ne ştiam reciproc încă 
din toamna anului 1941 şi cunoşteam drumul pe 
care-l  parcurseserăm fiecare prin închisorile 
României. 

Era slab din cale afară şi nu se putea ţine singur 
pe picioare. Trupul său care altădată trebuie să fi fost 
înalt şi impunător, acum era ca un copac frânt şi 
desfrunzit. Boala şi suferinţa puneau pecete grea 
asupra trupului său. Privirea ochilor albaştri strălucea 
încă senină, plină de bunătate. Cine avea 
pricepere putea să citească în ea mari 


Fe 12 CUVÂNTUL LEGIONAR FEBRUARIE 2014 


| 


OTP PT PO N VOLIT 77 7 7 PY PPP poe 73 


Li 0 Cosi mi a sef. Le traii 2 canti 


ă 


P. 


sensuri ale iubirii de Dumnezeu şi de 

oameni. 

În seara aceea scăpam dintr-un iad 
pământesc, cu a cărui asprime ne certase 
Dumnezeu pentru greşelile noastre, iar acum, prin 

ila Lui, ne îndreptam spre un loc unde loviturile 
mirenilor aveau să fie fhai puţin dure, însă unde 
boala avea să muşte fără milă din trupurile noastre. 
epoca aceea şi în condiţiile din temniţă, 
perculoza era adesea necruțătoare. 
tu plecam din penitenciarul Piteşti spre penitenciarul 
TBC Țârgu Ocna. a 

VALERIU se afla în cel de-al nouălea an de 
suferinţă neîntreruptă în temniţă şi nu numai 
pacilul Koch, dar şi reumatismul generalizat îi 

inaseră statura ce altădată părea, probabil, 
porâtă din legendă. 

Deşi cel mai bolnav dintre noi, atât de bolnav 
încât cu mare greutate putea să-şi mişte picioarele, 
sprijinit la ambele subsuori de alţi doi fraţi de 
suferinţă, era cel mai zâmbitor şi liniştit dintre noi, 
cel care nu rostea nici un cuvânt de nemulţumire. 

Nedreptăţile şi ura ce se revărsau asupra noastră 
se topeau în faţa nemăsuratei iubiri ce iradia din el 
neîncetat. În suferinţă Valeriu ţinea ochii închişi şi 
mâinile împreunate la piept. Ştiam că atunci Valeriu 
se roagă, Nu atât pentru el, cât pentru noi, ceilalţi, 
dar şi pentru întregul neam românesc, pentru biruinţa 
creştinismului în lume şi pentru omenirea întreagă. 
Atunci, cei ce ne aflam în preajmă, într-o pornire 
firească de respect, ne abţineam de la orice l-ar fi 
putut tulbura. Ă 

După ce am ajuns la penitenciarul TBC Târgu 
Ocna, am avut marea favoare să stau în aceeaşi 
cameră cu Valeriu Gafencu. Era camera celor mai 
grav bolnavi, dintre care patru ţintuiţi la pat. Ceilalţi 
doi, ceva mai valizi, ne străduiam, cu puterile noastre 
fizice şi sufleteşti, să fim de ajutor celor patru. Atunci, 
în lungile seri şi nopţi de iarnă, Valeriu ne chema 
alături de el pentru a schimba gânduri despre 
conştiinţa noastră creştină. 

Într-o asemenea seară mi-a adresat cea mai 
profundă şi esenţială întrebare, ce a avut darul să- 
mi marcheze viaţa pentru totdeauna. Suna aşa: 

- Care crezi că este țelul fundamental al vieţii? 

M-am străduit să formulez un răspuns cât mai 
bogat în conţinut, dar cred că nu am reuşit să redau 
miezul adevărului. Răspunsul lui VALERIU a fost: 

- Eu consider că felul de căpetenie al vieţii 
noastre trebuie să fie Invierea. Tot ce facem noi 
în această viaţă trecătoare trebuie să fie o 
permanentă pregătire pentru ziua Învierii 
creştine, când oamenii şi neamurile se vor înfățişa 

înaintea judecății supreme, cu faptele lor bune şi cu 
păcatele lor, urmând să-şi ocupe locul cuvenit în 
stratificările spirituale ale cerului. 

Poate mai auzisem asemenea lucruri sau altele 
similare, dar trecuseră peste mine cum curge apa 
peste bolovani. 

Aşa cum au fost exprimate de Valeriu însă, cu 
acea vibraţie înfiorată în glas şi cu acea profunzime 
cerească în privire, au avut efectul unei zguduiri 
spirituale care mi-a transformat realitatea lăuntrică 
pentru tot restul vieţii. 

A urmat apoi iniţierea în exerciţiul "rugăciunii 
inimii”, practică isihastă pe care el şi-o însuşise cu 
ani în urmă, încât acum rugăciunea se rostea de la 
sine, fără încetare, în ritmul bătăilor inimii sale. 

Timpul care s-a scurs mi-a întărit convingerea că 
nu mai întâlnisem până atunci o personalitate 
creştină atât de puternic dezvoltată pe ambele 
sensuri ale verticalei: înălţime şi totodată 

profunzime. Grija lui pentru mântuirea creştină 
depăşea cu mult persoana proprie şi chiar România 
Şi românismul. Era adânc interesat de înflorirea 
creştinătăţii sub semnul Bisericii Ortodoxe, şi se 
gândea mereu la destinul final al omenirii. 

Nu făcea referiri la timpul ce trecuse şi la anii ce 
Vor mai veni până la izbăvirea noastră. Am înţeles că 
incălca limitele obişnuite ale timpului şi spaţiului, 
trăind după dimensiunile eternului. 

n alte închisori deţinuţii politici erau lichidaţi 
conform doctrinei marxist-leniniste, prin măsuri 


CO 


speciale de oprimare. Aici 
tuberculozei să ne macine ea. 

În anii aceia, 1950 şi 1951, aproape toţi 
deţinuţii din Târgu Ocna au poposit alături de 
Valeriu, pe patul său de suferinţă, măcar câteva 
minute, pentru a se împărtăşi din gândurile lui şi 
din harul duhovnicesc revărsat asupra lui. El 
propovăduia credința şi dogmele ortodoxe ale 
Bisericii noastre creştine de Răsărit, spunând că 
sunt cele mai autentice şi mai neinfluenţate de 
duhul lumii. 

VALERIU GAFENCU împreună cu nedespărţitul 
său frate de credinţă şi suferinţă, IOAN IANOLIDE, 
au creat la Târgu Ocna o adevărată comunitate 
duhovnicească la care au aderat şi de la care s-au 
adăpat oameni noi ce L-au cunoscut atunci mai 
adânc pe Dumnezeu, precum şi alţii care Îl purtau în 
inimă, dar nu-l descifraseră încă toată măreţia. Tot 
datorită acestor două suflete alese de Dumnezeu s-a 
scris la Târgu Ocna o pagină deosebită a 
solidarităţii şi armoniei creştine între oameni.” 

(Aurelian Guţă — "Părintele Iustin Pârvu şi bogăția 
unei vieţi dăruită lui Hristos”, vol. |, pg. 172-181) 


eram lăsaţi pradă 


kk 


"În anul 1948 am fost arestat, condamnat şi trimis 
la penitenciarul Piteşti, unde fusese adus şi VALERIU 
GAFENCU. Acolo am făcut cunoştinţă cu el şi am 
schimbat câteva cuvinte, în cursul unei plimbări 
comune în curte. 

Prima impresie a fost deosebit de puternică. Mi se 
părea că din el emană, fără încetare, un fluviu de 
iubire şi o energie luminoasă, ce mă făceau să mă 
gândesc la aura din jurul Sf. Serafim de Sarov. Era, 
fără îndoială pentru mine, o personalitate 
charismatică. 

Nu am stat în aceeaşi celulă însă, aşa cum aş fi 
dorit. Apoi regimul s-a înăsprit. (...) 

Nu l-am mai întâlnit în lunile acelea pe Valeriu. 
Am aflat că se află într-o celulă, la acelaşi etaj cu 
mine şi că se îmbolnăvise de plămâni din cauza 
frigului, foamei şi celorlalte condiţii inumane, 
specifice regimului dur, de exterminare, ce avea să 
preceadă şi să pregătească "reeducarea” de la 
Piteşti. (...) Considerându-se însă că bolnavii de 
plămâni nu erau apți să reziste probelor de 
"regducare”, s-ă hotărât evacuarea lor din 
închisoarea Piteşti şi trimiterea la penitenciarul- 
sanatoriu Târgu Ocna. Medicul oficial al închisorii a 
întocmit o listă după care, la sfârşitul lui decembrie 
1949, s-a format un lot din care făceam parte 
împreună cu VALERIU GAFENCU. 

Valeriu era într-o stare gravă. De abia putea să se 
“ţină pe picioare. În timpul drumului, cu slabele 
noastre puteri, ceilalţi l-am sprijinit şi i-am purtat 
bagajul. În vagonul-dubă, cu obrajii stacojii din cauza 
febrei, el ne vorbea despre fericirea de a suferi 
pentru Hristos şi a rezista, precum martirii de 
odinioară, prigoanei  dezlănţuite de duşmanii 
credinţei. 

Deoarece în penitenciarul-sanatoriu, la început, 
regimul era destul de liber, la patul lui puteau veni şi 
bolnavi din alte camere. Îl ascultau şi se pătrundeau 
de adevărurile rostite de el. Mulţi au primit atunci 
acea lumină creştină care i-a însoţit apoi întreaga 
viaţă. 

S-au scurs câteva luni şi de la Piteşti au sosit noi 
loturi de bolnavi, unii dintre ei victime ale reeducării. 

Terorizaţi de cele întâmplate acolo şi 
înspăimântați, s-au constituit într-un grup pe care 
ofiţerul politic l-a însărcinat să declanşeze şi la Târgu 
Ocna procesul de "demascare şi reeducare”. 

Aflând de ororile petrecute la Piteşti, Valeriu s-a 
întristat şi ne-a spus: "Ne aşteaptă şi pe noi timpuri 
grele”. Ne-a îndemnat să ne rugăm fierbinte şi să ne 
mobilizăm toate resursele morale pentru a nu ne 
pierde sufletele în încercările ce aveau să urmeze. 

Printre cei sosiți cu unul din aceste loturi se afla şi 
IOAN IANOLIDE, cel mai bun prieten din închisoare 
a lui Valeriu. Foarte slăbit la început, s-a refăcut 
repede şi s-a dedicat îngrijirii lui Valeriu şi altor 
bolnavi. În jurul lor s-au grupat toţi cei hotărâți să 
se opună reeducării”, chiar cu preţul unor 


suferințe sfâşietoare şi al sacrificării vieţii,” 
rămânând până la sfârşit pe poziţia de 
mărturisire a Domnului Hristos şi de 
respingere a ateismului comunist. Condiţia 
reeducării era lepădarea de credinţă, apostazia. 

Într-adevăr, "reeducarea” a început. Cu presiuni 
psihice, şantaje, ameninţări, _izolări, înăsprirea 
regimului, pe de o parte, iar pe de altă parte 
promisiuni de eliberare, acordarea de scrisori, 
pachete şi medicamente, celor ce s-ar fi arătat 
dispuşi să-şi "spele creierul”, renegându-şi trecutul şi 
însuşindu-şi mentalitatea marxistă. 

S-au înregistrat şi brutalităţi, acte de violenţă. 
Atunci s-au văzut roadele influenţei profunde pe 
care au avut-o Valeriu Gafencu şi prietenii săi 
asupra masei de deţinuţi bolnavi. Ofiţerul politic 
şi reeducaţii nu au obţinut nici măcar un singur 
succes categoric. (...) 

Încercând să sintetizez cele expuse mai sus, rog 
să-mi fie îngăduit să înfăţişez, ca argumente pentru 
consacrarea lui VALERIU GAFENCU ca sfânt, 
următoarele calităţi cu care l-a  învrednicit 
Dumnezeu: 

1. Înalt trăitor creştin i: 

A trăit viață de sfinţenie, nu în sihăstrie, ci în 
mijlocul oamenilor. În asemenea situaţie, la lupta 
cu sine şi la lupta cu diavolul s-a adăugat lupta cu 
duhul lumii, făcându-i sarcina mai grea. 

Trăirea lui nu se limita la rugăciune şi 
convingeri creştine teoretice; ea se convertea, în 
fiecare clipă, în atitudine şi faptă creştină. 

2. Mărturisitor Ă 

A propovăduit credinţa creştină ortodoxă după 
exemplul Apostolilor, făcând pe mulţi "creştini numai 
cu numele” să realizeze saltul de la încreştinarea "în 
formă” la cea "în conţinut”. Intervenţiile sale nu erau 
niciodată vehemente. 

3. Suferitor 

Cu rar întâlnită răbdare, a suferit dureri, boli grele 
şi neputinţe fără a se plânge, ci, ca un alt lov, îl 
slăvea pe Dumnezeu pentru toate încercările. 

În perioada de anchetă şi apoi în închisori, a 
suportat cu umilinţă torturi, ocări, persecuții, fără a 
riposta vreodată. Totuşi, nu a făcut nicicând. vreo 
concesie de conştiinţă, ci a afirmat totdeauna, cu 
tărie, idealurile de viaţă creştină pentru care lupta. 

4. Jertfitor 

A făcut dovada iubirii depline şi a lepădării de 
sine, jertfindu-şi viaţa prin cedarea 
medicamentului salvator unul alt semen, care 
erau evreu iar în tinereţe fusese comunist. 

La moartea înainte de timp a lui Valeriu, la vârsta 
de 32 de ani, a contribuit şi atitudinea lui fermă 
împotriva "reeducării” comuniste. A respins-o cu 
cea mai mare energie şi a determinat un adevărat 
curent de opinie împotriva ei printre deţinuţii 
bolnavi, fiind de fapt centrul spiritual al rezistenţei 
împotriva ”reeducării” la Târgu Ocna. Aceasta l-a 
făcut pe ofiţerul politic să nu-i acorde dreptul la 
scrisoare şi pachet cu alimente şi medicamente, 
răpindu-i astfel o şansă de supravieţuire. 

Mă rog lui Dumnezeu ca această mărturie şi cele 
alăturate să slujească perpetuării memoriei lui 
Valeriu ca model de viaţă binecuvântată de 
puterile Duhului Sfânt şi ca recunoaştere a intrării lui 
în ceata aleasă a Fericiţilor şi Sfinţilor ce alcătuiesc 
"Biserica  Triumfătoare”. Nu pentru slava lui 
pământeană, ci ca oamenii din zilele noastre 
înnegurate de atâtea rătăciri, urmări ale îndepărtării 
de Dumnezeu, să ştie că au existat în veacul al 
XX-lea asemenea aleşi ce s-au ridicat la puterea 
de credinţă şi jertfă a primilor martiri creştini. 

(Al. Virgil loanid — "Studentul Valeriu Gafencu, 
sfântul închisorilor din România” - Ed. Napoca- 
Star, Cluj, 1998, pg. 85-94) 


Notă: Al. Virgil loanid este cel care a iniţiat 
strângerea de mărturii despre sfinţenia lui 
Valeriu, dar, nereuşind să-şi termine lucrarea pentru 
că a trecut la Domnul, această iniţiativă. a fost 
preluată ulterior de Nicolae Trifoiu şi manuscrisele 
strânse au fost publicate sub titlul "Studentul 
Valeriu Gafencu, sfântul închisorilor din 
România”. 


CUVÂNTUL LEGIONAR FEBRUARIE 2014 P29:1 


Garcurl 


ISTORIE NECENZURATĂ 
- premii în cărţi - 


Condiţii de participare: vârsta max. 35 ani; răspunsurile se vor trimite în scris pe 
adresa sediului, sau se pot da personal, la sediu, până la data de 10 a lunii următoare 
apariției revistei. Premiile se vor ridica de la redacţie. 


RĂSPUNSUL CORECT LA ÎNTREBAREA LUNII IANUARIE: 
"Cum s-a desfăşurat, in linii mari, procesul din 1938 (acuzații şi răspunsuri)?” 


a fost dat de Tudor Bratu din Ploieşti, 29 de ani, 
care a câştigat cartea "În secolul luminilor stinse" — Radu Budişteanu. 


RĂSPUNSUL ESTE URMĂTORUL: 


În 1938 au avut loc două procese mari: unul al 
Căpitanului şi altul al elitei legionare (despre care, 
însă, se vorbeşte mai puţin). 

(Înainte de acestea însă mai avusese loc un 
proces în acelaşi an, de mai mică anvergură, tot al 
Căpitanului, pentru ultraj adus lui N. lorga, în care 
fusese condamnat la şase luni de închisoare întrucât 
îi trimisese o scrisoare personală în care îl numea 
"necinstit sufleteşte”.) 


|. PROGESUL CĂPITANULUI 


Trei capete de acuzație s-au adus Căpitanului: 
"trădare de patrie”, "legături cu o putere străină 
pentru a dezlănțui o revoluție socială în România” şi 
"înarmarea populaţiei pentru a provoca un război 
civil”! Acestea n-aveau nici un temei, se bazau pe 
minciuni, astfel încât orice tribunal din lume ar fi 
pronunțat sentința de achitare. Mai puţin Justiţia 
aservită lui Carol al II-lea. 

|. "Trădarea de patrie” 

"M-am întors din nou în celula mea, cu inima 
străpunsă de săgeți. Eu, şeful Mişcării [iona let 
legionare, să fiu judecat pentru trădare!” ("Însemnări 
de la Jilava”). 

Avocatul Ranetescu, unul dintre apărătorii 
Căpitanului în proces, arată cum s-a înscenat 
procesul de „trădare”. 

„Din aflarea la domiciliul Căpitanului a unor 
simple ordine  polițieneşti date în timpul 
campaniei electorale dar intitulate «secrete» sau 
«confidențiale», s-a inventat crima de trădare a 
siguranței exterioare a Statului (!), prin deţinere de 
acte secrete, privitoare la acea siguranţă exterioară. 

Fără să fie cineva om de lege şi pricepător al 
subtilităţilor juridice, .se poate întreba uimit: cum se 
poate ca nişte simple ordine, date de un căpitan de 
jandarmi sau de un prefect ori pretor către subalternii 
de pe la sate, şi prin care li se cere să-i prigonească 
pe partizanii unei organizații politice, să fie 
considerate - dacă le deţine un particular - drept 
faptă criminală, încadrată în rubrica de înaltă 
trădare?” 

Erau acte abuzive ale guvernanților, emise cu 
scopul de a împiedica propaganda legală a 
Mişcării Legionare în decursul alegerilor. 

Avocata Lizeta Gheorghiu a arătat că art. 191 
în care fusese încadrat Corneliu Zelea-Codreanu se 
referea la "crime şi delicte contra siguranței 
exterioare a Statului”. 

"Or, acte prin care în mod abuziv se dictau 
măsuri ilegale împotriva unei organizaţii legale, acte 
care prin nimic nu serveau la asigurarea ființei 
Statului sau la conservarea existenței lui, nu puteau 
fi socotite ca unele ce interesează siguranța 
Statului”. (...) 

A da caracterul de trădare şi a sancţiona cu 
munca silnică deținerea unor acte administrative, 
este un fapt ce depăşeşte orice măsură. 

A încadra apoi aceste acte în acelea interesând 
siguranța exterioară a Statului, este o 
monstruozitate juridică”. 

Avocatul HORIA COSMOVICI a precizat: 

"Conform Codului Penal, articolele 190 şi 191, se 
enumeră 180 de cazuri posibile când deținerea 
unor acte ar interesa siguranța exterioară a 
„ Statului. Din aceste 180 de posibilități n-aţi izbutit 
să găsiți la dl. Corneliu Zelea-Codreanu nici unul. 

Ce acte aţi găsit care să intereseze 
teritoriul, siguranța exterioară a Statului - 
am explicat de ce nu poate fi vorba de 


siguranța interioară - mobilizarea şi concentrarea 
armatei, materialul militar, şi aşa mai departe. N-aţi 
găsit nici unul. Că doară nu puteaţi pretinde că 
Statul Român şi-ar avea ființa periclitată prin 
aceea că nu ştiu care autoritate ar fi dat ordin ca 
Sima Simulescu să fie împiedicat de a face 
legiuita propagandă electorală! 

Şi atunci ne întrebăm, ce are de-a face siguranța 
exterioară a Statului cu ordinul nu ştiu cărei 
autorităţi, care îşi permite - nesocotind legea - să mă 
oprească în desfăşurarea campaniei electorale?" 

lată şi răspunsul Căpitanului la acuzații: 

"În patru ani s-au găsit la mine două ordine de la 
Argeş, unul de la Craiova, unul de la Prahova şi 
două pe care le-am publicat în Circulară, unul de la 
Siguranța Generală şi unul al gen. Bengliu. 

Conţinutul lor nu prezintă nici un fel de 
importanță. Nici nu m-am gândit vreodată în viața 
mea că aceste ordine ar putea să pericliteze 
siguranța exterioară a Statului. Şi atunci le-am 
păstrat... Căci erau ordine abuzive de care mă 
puteam servi. În ce sens? Mai întâi dându-i în 
judecată pe autorii lor, deoarece prin ele se călca 
dreptul patrimoniului meu legal, consfințit de legile 
țării. Eu sunt partid legal constituit şi am dreptul să- 
mi fac propagandă... D-ta poți să mă urmăreşti, dar 
nu să mă împiedici... Nu poți pe de-o parte să-mi 
spui: «lată, eşti legal, du-te şi fă-ţi propagandă», iar 
de altă parte să-mi pui asemenea piedici... 

Mi-am spus: este o şicană de ordin politic- 
electoral, aşa cum se întâmplă, permanent aproape, 
între toate partidele... Dar aceasta nu înseamnă că 
te poţi ascunde de răspunderea dumitale, sub «strict 
personal», «confidenţial», sau chiar limbaj cifrat. Nu! 

Şi atunci, ce pot face? Eu îl public ca să mă 
adresez opiniei şi să spun: «lată ce nedreptate mi se 
face»! 

De altfel fiecărui om politic care conduce o 
organizație îi vin asemenea ordine. Tuturor 
oamenilor li se trimit, fiindcă au corespondenţă cu 
lumea, au oameni prin toate părţile, care atrag 
atenţia că în cutare loc se trimit ordine abuzive. Am 
chemat aici o serie întreagă de martori, oameni 
politici, aproape toți şefi de partid, ca să declare, 
dacă într-adevăr au sau nu asemenea ordine. 

V-am citit ordinul confidenţial al Prefecturii 
Prahova prin care se cere să se ia pâinea la 56 de 
legionari de pe Valea Prahovei pentru credința 
lor legionară. Toţi români: Blaga, Ambrozie, Cioc, 
Mircea, Irimia, Prian etc. 

Eu cred că orice ordin de acesta, pe care poate 
să-l ţină în buzunar di. Madgearu sau dl. şef de post, 
di. comisar, dl. primar, dl. notar, pot să-l ţin şi eu la 
mine, fără ca cineva să poată spune că eu periclitez 
prin aceasta siguranța Statului Român..." . 

A venit ca martor luliu Maniu, şeful partidului 
național-țărănesc, care a susţinut exact acelaşi punct 
de vedere, dezvinovățindu-l pe Corneliu Zelea- 
Codreanu că ar fi putut comite un act de trădare din 
deținerea unor ordine administrative ilegale 
îndreptate contra organizaţiei sale. 

Mărturia lui luliu Maniu 

"Astfel, eu însumi, în anul 1927 am avut în mână 
18 ordine secrete şi confidenţiale ale puterii publice, 
prin care puterea executivă era pusă în serviciul 
partidului guvernant. Aceste ordine secrete le-am 
publicat şi în ziare şi au fost citite în Parlament. (...) 
Mai mult, m-am dus la lonel Brătianu, preşedintele 
Consiliului, şi i le-am prezentat într-un memoriu, 
pentru a protesta în contra acestor ingerințe... Nu mi- 


au făcut nici primul ministru, nici autoritățile vreun 
cap de acuzare şi nici nu puteau face, fiindcă 
deținerea şi câştigarea unor astfel de ordine secrete 
era la toate partidele de opoziţie un uz constant. 

La întrebarea ce mi se pune, dacă deținerea 
unor asemenea acte de către şeful unui partid de 
opoziție, ar putea constitui un act de trădare, sau 
ar putea periclita ordinea în Stat şi siguranța publică, 
răspund: Niciodată!” 


II. "Legături cu un Stat străin pentru a provoca 
Revoluţie Socială în România” 

Pe baza art. 209 din Codul Penal a mai fost 
acuzat de faptul că a intrat în legătură cu un Stat 
străin pentru a primi instrucţiuni şi ajutoare cu scopul 
de a dezlănţui o revoluție socială în România. 

Pe ce documente, s-a ridicat această acuzaţie? 

Pe nimic altceva decât pe o scrisoare adresată 
cancelarului Adolf Hitler de un NECUNOSCUT, 
scrisoare pe care Căpitanul nu o văzuse niciodată în 
viața lui, dar a cărei copie se găsise la percheziţie, la 
domiciliul său! Scrisoarea suna astfel: 

"Excelenței Sale Adolf Hitler. 

Comitetul Central al  Legionarilor  Naţionali- 
Socialişti din România, luând în dezbatere problema 
programului nostru pentru campania din 1935, pe 
care o pregătim demult în vederea viitoarei alianțe 
economice şi politice cu poporul german, a hotărât 
ca odată cu omagiile şi urările sale de izbândă totală, 
să vă trimită şi ecoul românesc al evenimentelor 
europene în curs de desfăşurare. (...) 

Graţie unui nou sistem economic de îmbogăţire 
mutuală, prin ceea ce noi numim «economie 
automată», vom putea realiza cele mai legitime 
deziderate profesionale, naţionale şi internaționale. 

Încrezător în înţelepciunea, capacitatea şi 
nobilele  simțăminte ale guvernului Excelenței 
Voastre, vă trimitem salutul frățesc şi entuziast al 
legionarilor naţional-socialişti din România. 

Căpitan” - 

Căpitanul a declarat că, din punct de vedere al 
conceptelor întrebuințate, nu înțelegea ce însemnau 
cuvintele „economie automată” şi „îmbogățire 
mutuală”. Aceste  împerecheri de cuvinte nu 
corespundeau gândirii lui. 

Apoi era clar că autorul scrisorii nu cunoştea 
Mişcarea, deoarece niciodată în aceasta n-a 
existat un Comitet Central. 

De asemenea, titulatura de „legionari naţional- 
socialişti” era cu totul străină de originea şi istoria 
Mişcării. Nici un legionar nu s-a numit „naţional- 
socialist”. 

În sfârşit, semnătura de pe scrisoare, „Căpitan”, 
era o altă probă că autorul scrisorii nu aparținea 
Mişcării, deoarece niciodată Corneliu Zelea- 
Codreanu nu semnase vreuna din scrisori sau 
Circulări altfel decât cu numele propriu. 

În ceea ce privea speranța autorului că într-o zi 
să fâlfăie şi în România stindardul naţional-socialist, 
ea reprezintă o imposibilitate în raport cu concepția 
legionară. 

În relaţiile cu puterile Axei, Căpitanul refuzase 
invitaţia primită la congresul de la Nirnberg din 1937 
- contrar prof. A.C. Cuza şi lui O. Goga. 

"Revoluţia socială”, aşa cum era prezentată în 


„actul de acuzare, nu avea nici un sens pentru 


Mişcarea Legionara. „Revoluţia legionară” - dacă au 
vreun sens aceste cuvinte - nu se realizează prin 
violenţă, ci prin perfecţionarea interioară a omului. E 
o revoluţie de tip spiritual, concepţie expusă 

de nenumărate ori de Căpitan. 


Pa9.14 CUVÂNTUL LEGIONAR FEBRUARIE 2014 


La sfârşitul interogatoriului asupra 
acestei chestiuni, Căpitanul a spus: „O să 
se caute şi nu se poate ca Dumnezeu să nu 
ne ajute să găsim persoana _care a scris 
astă scrisoare”. ; ră 

Apărarea Nu mai avea la dispoziţie decât două 
„„ ventru a-l descoperi pe autorul ei între 20 de 

zile BE de români! Şi totuşi minunea s-a împlinit. 
mil vocatul legionar Marinescu, citind scrisoarea 
„os izbit de expreșile “economie auamală” şi 
“mbogățire mutua ă'. Citise undeva aceste expresii 
: si-a adus aminte că văzuse la părinții lui o carte, 
ŞI 'ledicaţie dată de autor, in care existau aceste 
O vimări bizare. S-a urcat în tren, s-a dus la 
âmnicu Vâlcea, la părinții lui, şi a doua zi a venit cu 
Ra re scrisă de un domn Rădulescu-Thanir, 
9 ulată "Neocooperaţia”. Chiar în primele rânduri 
pă introducerii existau expresiile “economie 
€ „tomată” şi "îmbogăţire mutuală”. lar dedicația 
YA e carte avea acelaşi Scris cu al scrisorii pe 

re era acuzat Căpitanul că ar fi compus-o. 

părarea era în posesia dovezii de care avea 

nevoie. Imediat a fost trimis un avocat după di. 
Rădulescu-Thanir şi acesta a venit la Tribunalul 
Militar. Arătându-i-se Scrisoarea către Hitler, a 
recunoscut că era scrisul său şi că era autorul 
şcrisorii. La cererea avocaţilor a dat o declarație 
scrisă prin care îşi recunoştea paternitatea piesei 
de la dosar şi se punea la dispoziţia Tribunalului ca 
martor. Rămânea să fie audiat şi acuzaţia ar fi căzut 
definitiv. 

Avocatul RANETESCU: 

"Apărarea a depus pe masa Tribunalului atât 
volumul «Neocooperația», cât şi declarația d-lui 
Thanir, explicând eroarea ce se săvârşea şi 
cerând ca la nevoie să se facă o expertiză 
grafologică spre a se stabili identitatea dintre 
cele două  scrisuri, dedicația şi piesa 
inculpatoare. Apoi, când a aflat că di Radulescu- 
Thanir era la uşa Tribunalului, a cerut să fie introdus 
şi audiat ca martor. Ni se părea acest lucru atât de 
normal şi de judicios! 

Totuşi, Tribunalul a respins cererea de 
expertiză, a înlăturat volumul cu dedicaţia, a 
nesocotit explicaţiile apărării asupra asemănării 

expresiilor din scrisoare cu cele din volum, şi a 
respins chemarea ca martor a d-lui Thanir. — 

În acest moment, pentru prima oară am citit pe 
fața Căpitanului întreaga prăbuşire a încrederii 
sale în judecătorii de pe fotolii. De unde până 
atunci păstrase nădejdea că sfânta dreptate va birui 
caznele năpastei şi ale urii, am observat cum îl abate 
dezamăgirea şi cum i se înfige în colţul gurii un surâs 
amar. «S-a sfârşit! Vor să mă condamne!», au fost 
cuvintele ce ne-a şoptit în pauza şedinţei. Apoi a 
păstrat o atitudine de adâncă resemnare până la 
urmă. 

Ne spusese să expunem pe larg în pledoarii 
problemele de drept şi justificările sale, dar, chiar în 
cursul pledoariei mele, mi-a trimis un bilet, prin care 
mă ruga să scurtez pledoaria. Era inutil. Îşi dădea 
seama cu ce fel de justiție avea de-a face”. 

Avocatul Ranetescu considera că acea 
scrisoare fusese strecurată de agenții care 
făcuseră percheziția, între hârtiile ridicate de la 
domiciliul Căpitanului: "Trebuia însă şi ceva care să-l 
compromită pe Căpitan faţă de întreaga simțire 
naţională, prezentându-l drept un om capabil de 
schimbarea orânduirii noastre de Stat. Acel ceva a 
fost descoperit. O foaie de hârtie, scrisă de dl. 
Rădulescu-Thanir cu 5 ani mai înainte, o copie 
găsită Dumnezeu ştie unde şi strecurată cu abilitate 
Printre actele ridicate de la Casa Verde”. 


III. “Înarmarea populaţiei cu scopul de a 
provoca un război civil” 

Gen. Bengliu, comandantul Jandarmeriei, atesta 
că din diferitele descinderi şi percheziții făcute pe 
tot cuprinsul țării se strânseseră următoarele arme: 
16. arme militare, 14 carabine, 57 arme de 
Vânătoare, 2 arme de salon, 3 închizătoare de 
armă, 16 pistoale automate, 137 de revolvere, 12 
Cartuşe de mitralieră, 57 cartuşe de armă de 
Vânătoare, 20 de tuburi de cartuşe arme militare, 8 
SE de pulbere, 106 grame alice, 6 pumnale, 2 

i. 

Căpitanul I-a întrebat pe procuror: " În ce oraş, la 
ce stradă şi în ce număr se află acel depozit?”, "Care 
este numele proprietarului casei?”, "Cine este 


persoana însărcinată să ascundă şi să păzească 
acel depozit?” 

Procurorul n-a răspuns nimic. 

Şi atunci Căpitanul a demonstrat absurditatea 
acuzației: 

"Cum, domnilor, un război civil se face cu armele 
descrise în lista d-lui gen. Bengliu? 

Eu vreau să răscol poporul, şi în loc să strâng 
arme - arme multe, nu schelete de revolver şi 
bastoane cu şiş - într-un anumit loc, sub o anumită 
pază, mă apuc să dau — aşa, la întâmplare - unuia 
de la Satu Mare o puşcă, unuia de la Craiova un 
pumnal, altuia de la Sighetul Marmaţiei o cutie de 
pulbere, lui X de la laşi un revolver, lui Y de la 
Braşov o carabină, şi aşa mai departe, pentru ca să 
m! se spună că am făcut depozit de arme cu scop 
insurecțional? 

Nu mi se arată dacă eu personal am dat acele 
arme sau dacă nu cumva erau ale persoanelor la 
care s-au găsit. 

Nu mi se demonstrează cum ar fi fost posibil să 
se adune posesorii de arme dintr-o sută de unghere 
ale țării la un loc, pentru a dezlănţui o revoluție. 

În pledoaria sa, avocatul HORIA COSMOVICI a 
arătat, de asemeni, cât de ridicolă era acuzaţia 
depozitelor de arme. 

"Ordonanța definitivă zice; «S-au găsit depozite 
de arme». Vă rugăm arătaţi-ne unul din aceste 
depozite. Locul unde l-ați găsit. Persoana care-l 
păzea. Ordinul care s-a dat în acest sens. 

Răspunsul dvs. este o vastă tăcere. 

Pentru a da însă prilejul unei anumite prese - 
devenită din ordin, astăzi, toată presa - ca să poată 
anunța cu litere groase şi mari: «Însemnate depozite 
de arme şi muniții la membrii fostei organizații 
politice Totul Pentru Țară», aţi pornit cu perchezițiile 
şi s-a colindat toată țara. O precizează însăşi 
Ordonanța definitivă când zice «pe întreg teritoriul 
rural». 

Şi ce ați găsit? Ici şi colo, la câte un biet 
român, o ciozvârtă de puşcă ruginită sau o bucată 
de pistol fără cocoş, sau mai ştiu eu ce briceag, nici 
una din ele nefiind adunate cu alta împreună, ci 
răspândite pe la fiecare om, rămase unele din 
bătrâni sau altele din război. 

Acestea sunt arme importante şi muniții cu 
care să provoc şi să susțin un război civil într-o 
țară? 

Şi mai mult, din ordinul acestui om periculos? 

Păi dacă e periculos, cum îl puteţi acuza că 
armele i s-ar reduce la toate jucăriile ruginite găsite 
ici şi colo? Pericol? Adică cum? 

Ar veni cam aşa: Corneliu Zelea-Codreanu, cu 
gândul la războiul civil, a chemat şi a zis: 

«Dvs. luaţi aceste tuburi de cartuşe de 
vânătoare şi veți cuceri nordul Basarabiei. 

Pentru sudul Basarabiei luaţi această vargă de 
armă şi două boxuri. 

Pentru Transilvania e ceva mai greu, luați 
această bandă de cartuşe de mitralieră şi petarda 
asta goală. 

Perfect, mai rămâne Banatul. Aici, întrucât 
este însăşi industria noastră de război, luaţi 
această sută de grame de alice de vânătoare». 

Mă opresc domnilor, căci am fost crescut în 
respectul justiţiei. Mi-e greu să continui. 

Am impresia că povestesc la copii, iar nu că 
discut în fața dvs. pentru cinstea, onoarea şi 
viața unui om”. 

Mişcarea însă trebuia decapitată: Căpitanul a 
fost condamnat, în ciuda evidențelor, la 10 ani de 
muncă silnică (avea să fie însă strangulat şase luni 
mai târziu). A urmat şi condamnarea -— la fel de 
abuzivă, fără dovezi, a 19 fruntaşi legionari 
reprezentativi (avea "complici", nu-i aşa?!). 


II. PROCESUL ELITEI 


Doar procesul Căpitanului am fost publicat în 
broşură încă din 1938. În mod evident, cel al elitei a 
fost similar. Memoriile comandantului legionar Virgil 
lonescu, şeful Dobrogei legionare, judecat în 
cadrul procesului elitei întregesc imaginea: 

"A_venit şi ziua sortită procesului. Am fost 
introduşi în sala goală. Câţiva agenți din poliţie şi 
siguranță, presăraţi ici-colo pe bănci, căutau să 
înlocuiască publicul din alte rânduri care, de data 
aceasta, nu fusese lăsat să intre. In afară de 


avocații noştri, nici o rudă, nici un 
prieten; nici un curios nu  putuse 
pătrunde! 4 

Consiliul de judecată fusese alcătuit, 
conform Codului militar, din patru căpitani prezidaţi 
de un maior, deoarece, dintre noi, cel mai mare în 
grad, ca ofițer de rezervă, era CLIME, căpitan. Nu 
am reținut nici un nume şi nici o faţă din cei ce ne-au 
judecat. De altfel, întrucât m-ar fi putut interesa nişte 
biete unelte lipsite de conştiinţă culese printre 
ofițerii cu fişele carierei pătate, dornici ca, prin 
excese de zel, cât de josnice, să se poată 
reabilita. Ş A 

S-a făcut apelul inculpaţilor. Lipseau cei doi 
evadați (n. n. comandanții legionari Alecu 
Cantacuzino şi Vasile Cristescu, evadați pentru a 
conduce Comandamentul Legionar "de prigoană”). 
Grefierul militar, un plutonier, cu gândurile cine ştie 
unde, a citit cu glasul stins şi monoton, actul acuzării. 
Întrucât să-l fi interesat cele ce citea? Îşi făcea o 
datorie rutinară; restul, fără importanţă! 

Ascultam,  întrebându-mă dacă acel care 
redactase acuzarea putuse crede ceva din cele 
scrise? 

In urmare, s-a trecut la interogatoriile noastre. 
interesa, îndeosebi, fostele atribuții în Mişcarea 
Legionară ale fiecăruia, ca şi gradul de relații 
avute cu CĂPITANUL. Interogatoriile au durat până 
seara şi, în continuare, a doua zi. E 

Terminat interogatorul, procurorul militar şi-a 
început rechizitoriul. 

In căutarea unei argumentări prin care nu putea 
dovedi nimic, nu-şi da nici măcar osteneala să pară 
sincer. Ceva talent ar fi avut şi ar fi putut, poate, să 
fie convingător în alte împrejurări în care n-ar fi fost 
nevoit să îmbine minciuna cu fantezia, iar faptele 
săvârşite s-ar fi încadrat în articolele de legi citate, 
ceea ce nu era cazul de astă dată. Dar ce importanță 
mai aveau acestea? In acel proces minciuna 
stăpână n-o atingea adevărul şi mai puțin o putea 
pătrunde. Din acest teasc, apăsați sub minciună, 
trebuia să ieşim zdrobiţi! 

Audierea de martori pentru apărarea noastră 
n-a fost admisă! La insistenţele şi repetatele cereri 
ale apărării, s-a răspuns că. procedura fusese 
îndeplinită, citaţiile lansate, dar că cei chemaţi nu se 
prezentau! Pretextul era cusut cu aţă albă, căci unii 
dintre martorii anunțați prin curieri legionari 
veniseră şi aşteptau în fața porţii de intrare, dar li 
se refuza intrarea! 

Într-una din pauzele pentru deliberarea de 
incidente ridicate de apărare, TOTU a reuşit să-şi 
arunce ochii pe hârtiile rămase pe masa 
procurorului şi a citit condamnările ce ne vor fi 
date. Câte şapte ani la fiecare! Cam în acest fel au 
trecut orele şi în acest al doilea proces (n. n.: cel al 
elitei, copie la indigo după cel al Căpitanului), ruşine 
pentru justiția militară, la ordinul lui Carol - Ucigaşul. 
Se îndeplineau perfect dispoziţiile de formă, pentru 
ca sentința să nu poată fi casabilă, fondul nu 
interesa şi nici judecarea lui. Totul era să se 
ajungă cât mai curând la concluzii şi la dictarea 
pedepselor. Nimic, mai mult! 

Cred că în a patra zi s-a ajuns la pledoarii. După 
RADU GHENEA, HORIA COSMOVICI, Lizeta 
Gheorghiu şi alți doi tineri, RADU BUDIŞTEANU a 
cerut cuvântul şi l-a obținut. A rugat Consiliul să-i 
permită ieşirea din boxa acuzaților, pentru a vorbi de 
la bară, ca avocat, "pentru ultima dată în viață”, 
precum a ținut să sublinieze. A vorbit timp de trei 
ore, magistral, spulberând toate insinuările, când 
impresionant, când patetic. Dar complet inutil. Pe 
fețele judecătorilor nu se reflecta decât plictiseala şi 
dorinţa de a termina cât mai grabnic. 

După "ultimul cuvânt al acuzaților”, în care toți am 
declarat că nu aveam nimit de adăugat, dezbaterile 
au fost declarate închise şi Consiliul s-a retras pentru 
deliberare. Erau orele două din noapte când am fost 
retransportaţi la Jilava. 

O jumătate de oră după noi, căci deliberarea nu 
durase mai mult, a sosit un magistrat militar, căpitan, 
care, în prezența comandantului închisorii, ne-a citit 
sentința! Era aceea citită de TOTU, câte 7 ani de 
temniță grea, celulară, pentru fiecare." 

(“”Memorii” - revista "Pământul strămoşesc” 
seria nouă, din exil, sub conducerea prof. legionar 
D. Găzdaru şi a unuia dintre Fondatorii Legiunii, llie 
Gârneaţă - Buenos Aires, 1977). 


ÎNTREBAREA LUNII FEBRUARIE: Care a fost primul asasinat din istoria României şi care a fost scopul acestuia? 
PREMIU: "O crimă politică perfectă” — Anghel Demetrescu. 


CUVÂNTUL LEGIONAR FEBRUARIE 2014 P29:15 


5 


Tel.: 


Lucian Pârvulescu - Ploieşti: La noi 
în ţară nu există discriminare pe bază de 
religie. În schimb, de cu totul altceva au 
parte creştinii care trăiesc în țările arabe, 
persecuția lor fiind un fapt obişnuit. În 
Egipt, copţii au avut mult de suferit din 


cauza  incendierii bisericilor şi a 
atentatelor sângeroase soldate cu zeci de 
morţi. Şi în războiul civil din Liban, de 
acum câţiva ani, cartierele creştine au 
fost supuse tirului artileriei grele ale 


musulmanilor. Recent, în cadrul războiului 
s civil din Siria, zeci de mii de creştini au E% 
preferat să plece în exil în ţările vecine. 
Creştinii sunt vânaţi în zeci de ţări 
. musulmane. Marele muftiu al Arabiei 
Saudite, unde funcţionează o monarhie 
absolutistă, a cerut din nou - pentru a 
câta oară? - distrugerea tuturor bisericilor 
din Peninsula Arabică, susținând că 
islamismul este singura religie legitimă 
din regiune şi că profetul Mohamed ar 
> făcut afirmaţia că nu trebuie să existe altă 
religie. Muftiul a prezentat în Parlament 
= un proiect de lege ce interzice construirea 
de noi lăcaşuri de cult nemusulmane, iar 
creştinii din Arabia Saudită să nu aibă 
voie să-şi practice religia decât acasă, să 
nu etaleze în locuri publice Biblii, 
cruciulițe sau orice alt obiect cu simbol 
religios. Ei nu au voie să intre în Mecca şi 
Medina, cele mai sfinte oraşe ale 
islamului. În schimb, în Europa, bunăoară 
A în Germania şi Suedia, sunt zeci de 
moschei impunătoare al căror număr creşte, iar femeile cu faţa acoperită, te fac 

să crezi pe moment că eşti în Kuweit sau Libia, şi nu la Berlin sau Stockolm! 
Rodica Chiriac — Alexandria: Jean Pangal (1893-1950) a fost "mare 
maestru” al francmasoneriei române dependente de Marele Orient de la Paris. El 
condusese la începutul anilor "30 un serviciu de ascultare a telefoanelor în 
beneficiul lui Carol al II-lea (francmason şi el). După decretarea disoluţiei 
. masoneriei în România (1938), fostul suveran l-a numit ministru plenipotenţiar în 
Portugalia. A fost destituit însă în 1940 de către lon Antonescu, dar a rămas în 
a continuare la Lisabona, fiind omul de legătură al lui Carol al II-lea cu foştii miniştri 
7 Gh. Tătărăscu şi Richard Franasovici, până la arestarea şi întemnițarea acestora 

de către comunişti. 

. "O orădeancă” ne informează: „Duminică, 19 ianuarie, în curtea bisericii 
| reformate din localitatea Paleu din jud. Bihor, a fost dezvelită o statuie a lui 
; $ Horthy Istvan, fiul cel mare al lui Mikloş Horthy, fostul guvernator al Ungariei între 
1920 - 1944. Acesta, la rândul său, a fost în 1942, viceguvernator al Ungariei şi 
nu a avut nici o legătură cu localitatea Paleu”. În urmă cu cca. 15 ani, o stradă 
centrală din Oradea purta numele mareşalului lon Antonescu, nume pe care edilii 
municipiului l-au schimbat datorită presiunilor organizaţiilor evreieşti din 
străinătate. Şi bustul său, care fusese amplasat în curtea bisericii bucureştene 
Biserica Vergului, ctitorită de el, a fost scos! Ce fac acum organizaţiile evreieşti, 
de ce nu protestează vehement şi când e vorba de Horthy, mai ales că el chiar i- 
a deportat pe evrei, pe când Antonescu nu?! La noi se continuă falsificarea 
istoriei, dar buretele denigrator nu-l va putea şterge pe Mareşal din istoria ţării. 

Elvira Moldoveanu — Târgovişte: La terminarea sângerosului război civil din 
Spania, în 1938, Uniunea Sovietică a luat în „păstrare' tezaurul Băncii Naţionale 
a Spaniei. L-a transportat la Moscova şi a declarat că-l va restitui numai 
"poporului muncitor”, şi nu ”franchiştilor fascişti”. La fel au spus ideologii 
comunişti şi despre tezaurul românesc confiscat în 1918, că va fi predat 


ISSN 1583-9311 
Nicoleta Codrin 


Redactor şef: 
Golegiul de redacţie: 


Relații 
cu publicul: Tel: 0746700117 


e-mail: cuvantul-legiona 


ABONAMENTE PE ADRESA: 
EMILIAN GEORGESCU, STR. GHIOCEI NR. 23, 
SECT. 2, BUCUREŞTI 
0746 700117 


Prețul unui abonament pentru un an: 

50 RON pentru țară (Bucureşti şi provincie); 70 RON pentru 
Europa; 130 RON pentru Canada, SUA, Australia. 
Se pot face abonamente pentru minim jumătate de an. 


Emilian Ghika, Corneliu Mihai, Marius Prichici, Viorel Bârzeanu 
Secretar redacție: Corneliu Mihai 


Str. Mărgăritarelor nr, 6, sector 2, Bucureşti - 


(zona Circului — inters. cu Ştetan ce! Mare, col! cu sir. V.Lascăr) ? 


Pes-19 CUVÂNTUL LEGIONAR FEBRUARIE 2014 


poporului român care va fi eliberat de sub 
jugul secular al moşierilor români. Nu ştiu 
cum a fost soluţionată retrocedarea 
i tezaurului spaniol, dar acesta în anii "60 
Ji se afla încă în litigiu. Pentru că gen. 
“i Francisco Franco guverna cu mână forte 
Spania, iar faimoasa comunistă Dolores 
Ibarruri (Passionaria), autoarea atâtor 
atrocități în războiul civil, care sfâşia 
beregata naţionaliştilor cu dinții (conform 
mărturiilor luptătorilor pe frontul spaniol, 
printre care şi preotul comandant legionar 
i lon Dumitrescu-Borşa,) se afla de câteva 
decenii în "exil" la Moscova. 
A Ilie Andriţoiu — Huşi: După instalarea 
sa ulterioară în Portugalia, ex-regele 
Carol al II-lea a vrut să se reîntoarcă în 
ţară în 1944, cu ajutorul Armatei "Rogii”. 
Documentele scoase la iveală au arătat 
că, aflat în exil mai întâi în Mexic, a luat 
legătura aici cu ambasadorul Umanski 
iii care reprezenta la grad înalt Uniunea 
Sovietică, pentru a-şi recăpăta tronul, şi ar 
i fi pus în prealabil unele condiţii: o dată 
limită pentru ocupaţia militară, o cifră 
“limită în privinţa numărului de trupe 
sovietice şi o cifră exactă a despăgubirilor 
pe care România ar fi trebuit să le 
plătească. Ce prostie din partea lui: ar fi 
trebuit să ştie că dezideratul comuniştilor 
era lichidarea monarhiei şi a regilor, fie ei 
S „| şi "de paie”! Evident că aceste propuneri 
4 ; au fost neacceptate. 
Ss ma Cu Paul lonică - Drăgăşani: După 
anihilarea Poloniei, Stalin a trecut la lichidarea celor trei republici Baltice, pe care 
le-a ocupat fără nici o justificare: Estonia (la -28 sept. 1939), Letonia (la 5 oct. 
1939), şi Lituania (la 10 oct. 1939). La 7 oct. 1939 Stalin a invitat şi Finlanda să 
încheie un "pact .de asistenţă”. Dar guvernul finlandez l-a refuzat, trecând la 
arestarea unor agitatori comunişti. "Țarul roşu” de la Kremlin a reacţionat creând 
la graniţa cu Finlanda Republica Sovietică Carelia (finlandeză) - situaţie trasă la 
indigo cu cea din 1924 când crease şi la frontiera ţării noastre Republica 
Socialistă Sovietică Moldovenească - al cărei preşedinte devenise Otto 
Kunsinnen, preşedintele partidului comunist. În decembrie 1939 URSS a atacat 
Finlanda, pe care a învins-o în trei luni, în ciuda unei rezistenţe eroice. Pierderile 
militare sovietice au fost mari: 130.000 morţi şi 325.000 răniţi. Cu toate acestea, 
Stalin a fost nevoit să renunțe Ia pretenţiile sale iniţiale şi să semneze pacea cu 
guvernul finlandez legitim, nu cu acela improvizat, format din grupul de 
cominternişti trădători aflaţi la Moscova - un caz unic! Şi deşi Finlanda a fost o 
aliată a Germaniei, a păstrat intacte relaţiile diplomatice cu S.U.A. Guvernul 
Statelor Unite nu a recunoscut niciodată anexarea violentă a celor trei republici 
baltice, adăpostind cele trei guverne în exil, şi a refuzat să predea Moscovei 
depozitele lor bancare. de pe teritoriul american. 

Aurel, Gogu şi Ema — Munchen: Am primit scrisoarea dvs. evocatoare şi 
fotografiile de la comemorarea lui Nicador de către Românii din Germania, cu 
lumânări verzi, colaci, vin, mere, nuci. Din păcate a ajuns după închiderea ediţiei. 
Dar nu sunteți singurii cărora nu le-am putut publica materialul: am avut o 
abundență neaşteptată de articole care depăşeau spaţiul tipografic. Sperăm să 


le onorăm cu proxima ocazie. Vă mulțumim pentru cuvintele calde. 


Vinerea, orele 15-17 


Qzelea-codreanu.com