Pamantul Stramosesc serie noua nr. 1, 1974

PAMANTUL STRAMOSESC 

S 

Director: D. Gazdaru 


SERIE NOUA 

J_ 

1974 



BUENOS AIRES - 1974 















I 


! 'I 





i 





■ 









CUPRINSUL 

1 

1974 

IN MEMORIA LUI ILIE GARNEATA 

I 


Notă preliminară 

D. . . 5 

Pagini comemorative 

N. Şeitan, Bădia Ilie Gârneaţă . 7 

C. Papanace, Ilie Gârneaţă, Crâmpei de amintiri . 9 

V. Iasinschi, “Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac” . 15 

Dorlna Gabor, Prima şi ultima întâlnire cu Ilie Gârneaţă . 19 

Literatura 

Ion Ţolescu, Cântec martirial . 2 1 

Amintiri legionare 

I. V. Petre, Bocancii la interogator . 24 

Note si comentarii 

Dr. Mardarie Popinciuc, Limba noastră . 26 

N. Popa, O lume nouă . 27 

D. Gazdaru, Omagiu profanator . 29 

Semnalări 

D. Gazdaru, Studiul lui T. Lăpuşneanu-Ciumeti despre "Banul Mărăcine” 45 

Redacţionale . 47 















NOTA PRELIMINARĂ 


9 


N’am primit cu inima uşoară sarcina de a mă ocupa cu chivernisirea 
Pământului Strămoşesc pentrucă , in împrejurările de fată, atare obliga¬ 
ţie înttece forţele unui om. Acum câţiva am în urmă ri aş fi acceptat-o nici 
de cum. In general am evitat funcţii specifice în exil, înţelegând să mă an¬ 
gajez numai la acele treburi româneşti pe care nimeni nu le-ar fi putut în¬ 
deplini mai a cătării decât mine. Ce nevoie ar fi simţit, de exemplu, presa 
noastră ca să fie condusă de altcineva, cât timp o mânuiau aşa de frumos 
condeiele unui G. Racoveanu sau V. Posteucă! După cum, pentru a recur¬ 
ge la o floricică a contrastului stilistic, ce des gust îl apucă pe orişicine 
când vede că pe frontispiciul urtei fot dela Madrid se lăfăeşte ca director 
un terchea-berchea care nici nu pare să fi terminat gimnaziul! 

Consiliul Legiunii a apelat la ajutorai meu în materie de publicis¬ 
tică romârtească. Apelul a avut un caracter mai extensiv. M a atras în spe¬ 
cial soarta Pământului Strămoşesc: împerecherea acestor doi termini are 
o rezonanţă tainică, întrucât simbolizează Patria în semantica naţionalis¬ 
mului. Cititorii vor experimenta ei înşişi acest simbolism mistic când vor 
avea sub ochi un studiu mai amplu al meu despre Limbă şi Naţie, pe care 
Lam pregătit pentru fascicolul unrmător al acestui periodic. Din respect 
faţă de memoria Căpitanului şi a lui IHe Gârneaţă, am răspuns afirmativ 
la propunerea Consiliului Legiunii fără să examinez, precum îmi este 
obiceiul, toate cutele chestiunii. Să purcedem acuma, împreună, la acest 
examen în câteva linii schematice, ca să ştie şi camarazii şi conducătorii 
lor ce pot aştepta dela strădaniile mele. 

1. Nu iniţiem o publicaţie periodică nouă, ci o continuăm pe aceea 
fundată de Căpitan în 1927. Apariţia Pământului Strămoşesc a fost între¬ 
ruptă încă de pe când eram în ţară. Aici în exil a apărut un volum festiv 
în 1952 de 220 pagini, sub îngrijirea lui llie Gârneaţă. 

2. Sub conducerea Căpitanului şi apoi a lui llie Gârneaţă Pământul 
Strămoşesc a avut caracter de publicaţie oficială. Noi astăzi nu putem avea 
un oficios legionar şi cu atât mai puţin o publicaţie oficială legionară. 
Eram prezent la sediu când Căpitanul atrăgea atenţia legionarilor că niciu- 


6 


Nota Preliminară 


na din gazetele care erau considerate pe atunci legionare —ca de pildă 
Buna Vestire, Omul Nou dela Brăila, gazeta lui Florescu dela Chişinău — 
nu erau organe oficiale de M.L. şi adăoga că abia atunci va apărea un 
oficios când El, Căpitanul, va afla pe legionarul tdentat şi priceput, şi cu 
atâta răspundere fată de Mişcare, încât să se poată spune că-l scrie cu pro- 
priu-i sânge. 

Voi considera însă PămStr o publicaţie legionara. Consiliul îmi lasă 
"toată libertatea redacţională” Această libertate nu înţeleg să o exerci- 
tez ad libitum , deşi, în situaţia la care am ajuns în cultura românească, e 
greu să-şi închipue cineva că aş scrie după cdapod. Voi avea însă totdeau¬ 
na drept călăuză ceea ce aşa de plastic se recomandă in stihul din 
vecernia ortodoxă : "pune, Doamne, pază gurii mele şi uşă de îngrădire 
împrejurul buzelor mele!’* 

3. PămStr va fi revistă, «//gazetă. Distanţele prea mari care se¬ 
pară pe legionari, unii de alţii , fac ca o gazetă să se răsufle înainte de a 
apunge la destinaţie. Şi ceeace scotea Racoveanu era tot o revistă dar cu 
înfăţişare exterioară de gazetă. PămStr va avea şi conţinut şi aspect de 
revistă: revistă de studii documentare , de doctrină, de serioasă cultură ro¬ 
mânească, de luptă naţională. Va acorda atenţie şi cronicilor, adică efe¬ 
meridelor, prin intermediul cărora vom menţine contactul de informaţie 
între diferite grupări româneşti. Vor fi binevenite amintirile despre dife¬ 
ritele episoade legionare , astfel ca generaţiile care ne vor urma să găsească 
în aceste coloane isvoare de informaţie istorică asupra evoluţiei dramatice 
suferită de naţionalismul românesc în ultimii 50 de ani. 

4. Nu văd posibilitatea de a i Se asigura acestei reviste o periodic £ 
citate regulată. Frecvenţa depinde de colaborări şi de fonduri. Fiecare fasci¬ 
col va fi prevăzut cu un număr de ordine şi cu anul apariţiei. Am oroare 
de numerele duble, triple, etc., care sunt un semn al neputinţei mascate. 

Vom ocoli polemica în capitolele constructive ale scrisului nostru , ape¬ 
lând la ea numai în cazuri de extremă necesitate: nicio construcţie nu se 
trasează fără o prealabili curăţenie a terenului. O elementară măsură de 
higienă ne-ar abliga deci să arhivăm dosarul ruşinii, cu condiţia, de ase¬ 
meni elementară, ca beneficiarul acestui tabu, impus nouă de noi înşine, 
să pună un finis la agitaţiile patologice care s’au soldat — toate !— numai 
cu dezastre. 

Tocmai aceste dezastre au fost motivul real al polemicii care durează 
de peste 20 de ani. Conoscuta ruşine a constituit doar o picătură care a 
făcut să debordeze paharul. 


D. G. 


PAGINI COMEMORATIVE 


BADIA ILIE GARNEATA 


A plecat dintre noi când ne trebuia mai mult. Să ne îndrumeze! Dela 
moartea Căpitanului am tot rătăcit. 

Soarta a vrut ca în acest refugiu să-l avem printre noi pe Bădia Ilie 
Gârneaţă. A fost călăuza noastră spirituală. Membru fundator al Legiunii, 
dealungul unei jumătăţi de veac, viaţa lui a însemnat o continuă mărturie 
în slujba idealului legionar. El ne-a dat certitudinea că este interpret fidel 
al învăţăturii Căpitanului, pentru a ne orienta şi a ne preveni contra ori 
cărui act de aventură. 

Ne lipseşte acum Bădia Ilie Gârneaţă, moldoveanul de ţinută impu¬ 
nătoare, sfătos şi înţelept, blând cu camarazii, dar şi necruţător faţă de im¬ 
postorul care a utilizat căi infame, pentru a zdruncina încrederea legio- 
nărimii în om şi în omenie. 

Ori de câte ori rândurile noastre răvăşite îşi pierdeau obiectiml în 
frecuşuri sterile, Ilie Gârneaţă ne indica erorile în care cădea legionarul 
expus să devie partizan sau sectar. 

Membru fundator, el aparţinea ecumenicităţii legionare, calitate de¬ 
monstrată şi calitativ dealungul unei jumătăţi de veac. 

Inspira incredere. Dragostea legionară însemna pentru el consacrare 
deplină, fără gând ascuns de satisfacere a orgoliului personal. Aparţinea 
şi se dăruia tuturora, pentrucă viaţa lui era încrustată în însuşi trunchiul de 
bază al Legiunii. 

In perioada tragică din marea prigoană, când lagărele au fost deci¬ 
mate de Regele călău, Ilie Gârneaţă a făcut tot ce a fost omeneşte posibil 
să salveze elita Căpitanului. Totul a fost în zadar, căci omul nefast şi ne¬ 
socotit n’a făcut decât să asmuţă fiara care urmărea exterminară lor. 

Abia în exil, legionarul, după ce va experimenta un proces de conşti¬ 
inţă, se va desprinde de păienjenişul ţesut de omul nefast şi se va apropia 
de Văcăreşteanul care vedea în legionari pe fiii sau pe fraţii săi sufleteşti, 
mai tineri, şi se simţea dator să-i ferească de primejdiile morale. Iată ce 
ne spunea înainte de a părăsi Argentina în Maiu 1954: 


8 


N. Şeitan 


Nu pot sta deoparte. Am datoria să veghez ca linia Căpitanului să fie 
respectată şi opera lui să fie dusă la bun sfârşit. Să nu se facă greşeli 
ireparabile. 

Am datoria să lupt pentru unitate. Nu sunt călăuzit de ambiţia de 
a conduce. Nu conducere cu orice preţ ne trebue, ci un sentiment de răs¬ 
pundere ca să nu irosim moştenirea lăsată de Căpitan. 

Să ne smucim deci din perioada de vegetare şi să trecem in aceea 
de permanentă dăruire. Să mobilizăm rezervele reţinute şi depozitate 
in noi de Căpitan! Căci Legionarul ria intrat in Legiune cu termen re¬ 
dus, sau cu o contribuţie limitată, ci pe viaţă şi pe moarte. 

Comemorându-1 pe Bădia Ilie Gârneaţă, evocăm prezenţa lui al㬠
turi de Căpitan şi de toţi camarazii care s’au jertfit, pentruca, în perma¬ 
nent contact cu ei, să regăsim în noi vigoarea de care eram stăpâniţi al¬ 
tădată şi maieu seamă sentimentul de răspundere. 

Simbol al fidelităţii faţă de Legiune, stâlp de bază al zidirii căpi- 
tăneşti, în aceste clipe de evocare, îl simţim alături pe adevăratul drum 
trasat dela început, îndemnaţi să străbatem înfrăţiţi şi acest îndelung 
şi silnic exil. E timpul deci să dăm tot ce a sădit Căpitanul, cu Văcăreştenii 
lui, în adâncul conştiinţe’ noastre. 


N. Şeitan 


ILIE GARNEATA 
— CRAMPEI DE AMINTIRI — 


In cele patru decenii şi mai bine, de când l-am cunoscut pe mult re¬ 
gretatul Comandant al Bunei Vestiri ILIE GARNEATA, amintirile abun¬ 
dă. Din noianul lor, vom desprinde câteva, menite să contribuie la relie¬ 
farea gingăşiei sale sufleteşti, pe care el ţinea să o păstreze ascunsă ca o 
comoară. 

Pe Ilie Gârneaţă l-am văzut pentru prima dată la Congresul studen- 
ţimii române, ţinut la Iaşi în Noembrie 1926. Păşeam în al doilea an de 
studenţie. Cu un an în urmă venisem din Macedonia cu primul transport 
de colonişti macedo-români, care debarcarse la Constanţa în ziua de SL 
Dumitru (26 Octombrie), considerat la noi ca Sfântul nostru naţional. 
Coloniştii au fost îndreptaţi în Cadrilater (Dobrogea de sud), iar eu 
şi alţi câţiva camarazi de şcoală, printre care şi Sterie Ficata, ne-am dus 
la Bucureşti spre a ne continua studiile. Aci, am găsit manifestaţiile stu¬ 
denţeşti în toiu. Despre mişcarea studenţească din Ţară aflasem, pe când 
eram elev la Salonic, câte ceva din ziarele româneşti care soseau acolo, sau 
din presa locală, cu deosebire cea evreiască scrisă în limba franceză. Nu¬ 
mele Prof. A. C. Cuza, al lui Corneliu Codreanu, precum şi altor "huli¬ 
gani*' români —cum erau calificaţi de această presă— ne erau cunoscute. 
Nu bănuiam însă amploarea acestei mişcări şi nici nu eram bine lămu¬ 
riţi asupre ţelurilor urmărite de ea. Problema"jidovească” nu o puteam 
înţelege atunci în toate dimensiunile ei. Minoritatea Aromânească din 
Macedonia trăia în raporturi foarte bune cu minoritatea evreiască de lim¬ 
bă spaniolă (Sefardiţi) din centrele citadine ca Salonic, Veria, Ianina, 
Bitolia, Scopia, etc. Poate interesele comune de "minorităţi etn'ce în 
cadrul statului respectiv, sau caracterul mai nobil al ramurii sefardite, 
precum şi interesele negustoreşti reciproce să fi determinat asemenea ra¬ 
porturi corecte, dacă nu chiar cordiale. Cu toate acestea, dintr’un început 
ne-am antrenat în aceste manifestaţii sgomotoase, care de multe ori amin¬ 
teau de atmosfera romantică ca acea de la Heidelberg. Nu ne puteam ex¬ 
plica însă contrastul între ieşirile violente anterioare, complotul studen¬ 
ţesc, cazul Vernichescu, Manciu, etc.) şi atmosfera voioasă chiar când 
aveau loc încăierări cu poliţia. Poate aceasta se întâmpla numai la Bucu¬ 
reşti. Deacea, când sa anunţat ţinerea Congresului, am făcut tot posibilul 
să putem participa. 

După decepţia avută în atmosfera cosmopolită a Bucureştilor, unde 


10 


C. Papanace 


domina o lume interlopă, vraja Iaşilor, capitala Moldovei, devenise şi mai 
mare pentru noi. Aci luase naştere “Junimea”, care a constituit o piatră 
milenară în istoria culturii româneşti; aci trăiseră Eminescu, Creangă, etc. 
Doream fierbinte să cunoaştem aceste locuri. Dar pe lângă aceasta, do¬ 
ream să vedem pe fruntaşii mişcării naţionale, cu deosebire pe Corneliu 
Codreanu, unul din marii animatori ai acestei mişcări şi despre care se vor¬ 
bea atât de mult. 

Ajunşi la Iaşi, cu studenţimea bucureşteană, prima operaţie care 
s’a făcut a fost încărtiruirea. Am fost repartizat cu alţi doi camarazi la o 
simpatică bătrână moldoveancă, care avea locuinţa într’un cartier (al 
cărui nume îmi scapă) nu departe de vadul Bahluiului. Ni s’a recoman¬ 
dat să fim atenţi şi să mergem de timpuriu acasă, căci exista primejdia 
de a fi atăcaţi de “jidani”. Acest avertisment m’a uluit. Nu puteam con¬ 
cepe ca în România, elementul majoritar, adică Românii, să fie terorizat 
de minoritari . Acest fapt însă mai mult ca toate discursurile auzite până 
atunci în această problemă, m’a făcut să înţeleg gravitatea situaţiei. Des- 
baterile ce vor urma în şedinţele Congresului vor fi ascultate cu altă stare 
de spirit şi deci cu deosebită atenţie. 

Am fost desamăgiţi când am aflat că la Congres nu va fi prezent 
Corneliu Codreanu. Pe el îl reprezenta acuma Ilie Gârneaţă, pe care încă 
de la 1922 îl lăsase succesor la Asociaţia Studenţilor Creştini, care înlo¬ 
cuise Centrul Studenţesc laşi, în urma disolvării acestuia de către Senatul 
Universităţii. Atunci l-am auzit pentru prima dată pe Illie Garneaţă. 
Imaginea Iui mi-a rămas vie. înalt, spătos, îmbrăcat în pitorescul port mol¬ 
dovenesc, cu bondiţă şi iţari, cu capul pletos şi sprâncene stufoase care 
străjuiau nişte ochi mari şi expresivi, barba care încadra obrajii rumeni îi 
dădea înfăţişare de haiduc viforos. Intervenea adesea vehement în discuţii 
pentru a dejuca manevre adverse, menite să deruteze mişcarea studenţeas¬ 
că de la rostul ei naţional. 

Deşi desbaterile Congresului, axate pe problema “jidovească”, conver¬ 
geau spre acelaş ţel, totuşi se năşteau divergenţecu privire la metoda de 
urmat. Pe acest teren încercau să manevreze cei veniţi cu gânduri ascunse, 
să creieze fel de fel de diversiuni, unele sugerate chiar de siguranţă. Prin 
discursurile lor meşteşugite, reuşeau uneori să antreneze şi mulţi studenţi 
de absolută bună credinţă. Fără îndoială, bătrânii care patronau acest corn 
greş ca Profesorii A. C. Cuza, Şumuleanu, Cătuneanu, etc. sezisau asemenea 
manevre. Cel care le înfrunta însă pieptiş, fără nici un fel de reticenţă, era 
Ilie Gârneaţă, Preşedintele Asociaţiei Studenţilor Creştini din Iaşi. Nu era 
un orator cu subtilităţi deosebite. Cuvântul îi era direct şi vehement. Chiar 
dacă îl rostea cu dulcile modulaţii moldoveneşti, greutatea acestui cuvânt, 


Ilie Garneata 


11 


ce uneori lua caracterul de veto , provenea atat din platforma solidă pe care 
o prezenta studenţimea ieşeană, cât şi din girul acordat de către camarazii 
săi de închisoare, “Văcareştenii”, în frunte cu Corneliu Codreanu. In aceas¬ 
tă bătălie el era asiduu ajutat de un alt “Văcăreştean”, prezent la Congres, 
anume Tudose Popescu. Şi acesta, îmbrăcat în costum naţional, cu zeghea 
bucovineană pe deasupra, cu pletele pe spate, avea înfăţişarea unui ade¬ 
vărat plăieş şi o inimă de aur. Un an mai târziu, am avut prilejul să-l 
cunosc bine cu ocazia unei închisori (prima mea închisoare), făcută îm¬ 
preună cu el şi alţi zece studenţi, arestaţi cu ocazia unei violente manifes¬ 
taţii Studenţeşti. 

Multe figuri de studenţi mi-au rămas în amintire de la acest prim 
Congres studenţesc la care am participat. Printre aceste figuri este şi imagi¬ 
nea studentului Cincora, care după atâtea discuţii încordate, însufleţea şi 
înveselea atmosfera cu minuata Iui voce cu care interpreta şi nuanţa frumoa¬ 
sele melodii naţionale ardeleneşti cu chiote voioase. Figura de luptător dârz 
şi intransigent chiar până la încăp ăţânare, care m’a impresionat atunci mai 
mult, a fost aceea a lui Ilie Gârneaţă. Această imagine unilaterală o voiu 
păstra până când îl voiu cunoaşte mai de aproape. Atunci voiu observa 
şi alte trăsături sufleteşti mai discrete dar mult mai caracteristice persona¬ 
lităţii sale. 

* 

Primul contact direct cu Ilie Gârneaţă l-am avut în toamna lui 1930, 
cu ocazia închisorii făcute la Văcăreşti împreună cu Căpitanul şi ceilalţi 
camarazi: Iancu Caranica, Pihu, Ghiţea, Ficata, Mamali şi A. Ciumeti. Ve¬ 
nise împreună cu Mile Lefter şi Ibrăileanu (Scaraba) să ne apere la proce¬ 
sul ce ni s’a intentat pentru “apologia crimei” cu ocazia atentatului împotri¬ 
va lui Costică Angelescu, zis şi Anghelof. Procesul era simplu căci “apolo¬ 
gia” făcută în manifestele răspândite nu puea fi controversată. Ilie Gârnea¬ 
ţă a vorbit primul, rostind puţine cuvinte pentru justificarea gestului nos¬ 
tru. Prestanţa Iui fizică şi autoritatea morală de luptător naţionalist fără 
compromisuri a impus sălii arhipline şi gălăgioase o linişte deplină, iar ju¬ 
decătorilor o atenţie deosebită. Când am stat de vorbă cu el, parcă nu 
era aceeaş persoană cu Ilie Gârneaţă, văzut la Congresul studenţimii ro¬ 
mâne, cu patru ani în urmă. Nu aducea nimic cu faima ce i se făcuse de 
a fi un om “năprasnic cu care nu se poate sta de vorbă”. Dimpotrivă, 
văzându-1 de aproape, simţeai acea căldură sufletească, care se reflecta 
din ochii săi mari, umeziţi de omenie. Capul lui leonin, pletos, încadrat 
de o barbă îngrijită, părea mai degrabă a unui sfânt desprins de pe o 
catapeteasmă de biserică bizantină. Chiar distanţa pe care o lua uneori 
faţă de un interlocutor puţin cunoscut, ca şi vorba rostită ne un ton mai 


12 


C. Papanace 


ofensiv, nu porneau din vreun sentiment de aroganţă, ci din necesitatea 
de a face mai puţin evidentă —oricât ar părea de paradoxal— congeni¬ 
tala lui timidate. Dintr’un început raporturile noastre au devenit cordiale. 
Mai totdeauna, când venea la Bucureşti, sau pe la diferite adunări sau 
congrese studenţeşti, ţinea să ia contact cu grupul macedonenilor. Când din 
iniţiativa acestora, în frunte cu Gheorghe Ghiţea, s’a închiriat şi inau¬ 
gurat în toamna lui 1930 primul sediu lagionar la Bucureşti, pe Calea 
Victoriei, Ilie Gârneată a ţinut cu tot dinadinsul să fie prezent, alături de 
Căpitan şi alţi fruntaşi legionari. Cu acel prilej au fost numiţi mai mulţi 
senatori legionari din toate categoriile sociale. 

O altă ocazie de a-1 cunoaşte mai bine pe Ilie Gârneaţă mi-au oferit-o 
arestarea şi întemniţarea mea la Jilava, la începutul anului 1934, unde 
am stat mai bine de două luni. Aci a fost adus, printre alţi fruntaşi legio¬ 
nari şi Ilie Gârneaţă. M’a impresionat dragostea cu care se apropia de toţi 
camarazii închişi. O deosebită grijă depunea pentru cultivarea elemen¬ 
tului religios la numeroşii legionari, aduşi din toate părţile Ţării. Se 
folosea acest prilej spre a se face educaţie pe linia creştină accentuând co¬ 
muniunea cu camarazii căzuţi pentru Legiune sau morţi în credinţa legio¬ 
nară. Ilie Gârneaţă a fost acel care pentru prima dată, în şedinţă legio¬ 
nară, a făcut apelul camarazilor căzuţi pentru Legiune şi la care par¬ 
ticipanţii au răspuns în cor, cu braţul ridicat spre cer: Prezent! Căpita¬ 
nul a consacrat în mod definitiv această formă de solemnitate pentru şe¬ 
dinţele legionare. 

Din multiplele funcţiuni pe care le-a îndeplinit Ilie Gârneaţă, vreme de 
jumătate de veac în Mişcarea Studenţească din 1922, în Liga Apărării 
Naţional-Creştine şi apoi în cadrul Mişcării Legionare, cea mai carac¬ 
teristică structurii Iui sufleteşti mi s’a părut aceea de a veni in ajutor 
aproapelui. Această vocaţie izvorîtă din adâncul fiinţei sale şi-a găsit ex¬ 
presia cea mai desăvârşită în creierea şi activitatea organizaţiei AJUTO¬ 
RUL LEGIONAR din timpul scurtei guvernări legionare. Si oamenii care 
aveau nevoie de ajutor erau mulţi atunci, date fiind miile de refugiaţi 
veniţi din provinciile româneşti răpite de hrăpăreţi vecini (Basarabia, 
Cadrilaterul, Ardealul de nord, parte din Bucovina şi ţinutul Herţei al 
Moldovei). Ajutat de abnegaţia, dinamismul şi spiritul organizator al lui 
Virgil Mihăilescu, Ilie Gârneaţă a reuşit să facă din această organizaţie 
auxiliară şi periferică a Mişcării Legionare, centrul ei propulsor prin 
care se manifesta nestingherit elanul creiator imprimat de şcoala Căpi¬ 
tanului. 

Vocaţia lui Ilie Gârneaţă de a sări în ajutorul celor aflaţi în nevoi, 
am văzut-o şi în alte împrejurări. Voiu aminti una însă care mi se pa¬ 


Ilie Garneata 


13 


re mai caracteristică, date fiind condiţiile cu adevărat excepţionale în care 
sa produs. Ne găseam la Viena, unde am fost aduşi după scoaterea noas¬ 
tră din lagărul Dachau şi Buchenwald. Din cauză că am refuzat să partici¬ 
păm la aşa zisul "guvern naţional", prezidat de Horia Sima, am avut de 
îndurat multe neajunsuri. Cel mai neomenos însă a fost uneltirea de a 
ne bloca la Viena. Pentru a se pune la adăpost, "Comitetele" sau Gu¬ 
vernele Naţionale", printre care şi acel a lui Sima, s’au transferit îm¬ 
preună cu "statele lor majore", cu câteva săptămâni în urmă, în regiunea 
Bad Gastein. Hoardele bolşevice înaintau rapid şi concentric spre Viena. 
încercuirea devenea iminentă. Nouă însă ni se refuza autorizaţia de a 
părăsi oraşul, autorizaţie pe baza căreia se obţinea biletul de călătorie 
pe calea ferată. Exista primejdia ca Viena, cu o zonă din jurul ei, să fie 
declarată ’oraş asediat" şi deci, fără dreptul de a se mai ieşi din el. Era în 
ajunul Paştelui. După multe străduinţe făcute de răposatul Preot Ştefan 
Palaghiţă, ajutat de Petre Mişa şi de alţii, şi cu bunăvoinţă manifestată în 
ultimul timp de Prof. Gamillscheg, s’au obţinut aceste autorizaţii. Pentru 
cei câţiva dintre noi, care eram în mod special vizaţi, s a invocat ho- 
tărîrea anterioară de a fi transferaţi în lagărul de la Erlangen, unde trebuia 
să fim internaţi. Odată obţinute aceste permise de călătorie, grija principa¬ 
lă era acum de a ieşi cât mai repede din zona care, în orice moment, pu¬ 
tea fi declarată zonă de asediu. Ilie Gârneaţă însă, care avea comanda, a 
hotărît să nu se pornească la drum înainte de a strânge pe Romanii aban¬ 
donaţi de guvernanţii noştri. Si aşa s’a făcut. In după amiaza primei zile 
de Paşti ne-am adunat la marginea oraşului, în suburbia Hiiteldorf. De aci 
convoiul nostru a pornit spre vest. Pe aceeaş şosea, se deplasa, încadrată 
de soldaţi înarmaţi, o coloană de deţinuţi îmbrăcaţi în haine vărgate ca 
acele pe care le-am văzut la Dachau şi Buchenwald. Ziua era senină. Soare¬ 
le înclina spre asfinţit. Clopotele bisericilor sunau pentru a doua slujbă a 
învierii, iar peste caiptala glorioasă a Habsburgilor se aşternea o ceaţă 
subţire, ca un văl alb de mireasă, străpunsă de turlele ţuguiate ale monu¬ 
mentalelor sale biserici. In mijlocul convoiului în mişcare, răsărea majes- 
tuoasă statura lui Gârneaţă. Cu părul lui abundent si barba stufoasă părea 
un patriarh biblic care pleca în exod. Pe fruntea lui se îngrămădeau îngri¬ 
jorări pentru necunoscutul în care ne afundam. Dar în ochii lui mari, ume¬ 
ziţi de omenie, se reflecta şi bucuria că am luat cu noi cât mai mulţi din 
cei abandonaţi de "guvernanţii noştri". Această imagine a lui Gârneaţă 
mi-a rămas vie în minte. Ea îmi aminteşte de Moise, celebra statuie a lui 
Michel Angelo aflată în biserica San Pietro in vincoli din Roma. 

Dar pe lângă această vocaţie creştină a lui de a ajuta pe cei aflaţi în ne¬ 
voi, el mai avea pasiunea florilor. Le cultiva şi contempla cu grijă şi dra- 



14 


C. Papanace 


goste nemărginită. Când am fost încarceraţi la Dachau, am fost repartizaţi 
în aripa buncărului ale cărui ferăstruici dădeau în curtea unde se făceau 
execuţiile celor condamnaţi la moarte prin spânzurare, împuşcare sau deca¬ 
pitare cu satârul. Aşa cum se decidea în hotărîrile instanţelor judecătoreşti 
respective. Toate aceste unelte ale morţii au fost demontate când ni s’a dat 
această m ; că curte ca loc de plimbare. Pe toate aceste locuri, scăldate- cu la¬ 
crimi şi sânge, Ilie Gârneaţă a cultivat flori. Era emoţionat când începeau 
să mijească şi să crească. Parcă vedea în ele sufletele celor morţi aci. Pa¬ 
siunea lui pentru flori a ajuns proverbială la toţi deţinuţii buncărului nos¬ 
tru. Aci erau înch'se, pentru mai multă siguranţă, personalităţi politice şi 
religioase de toate naţionalităţile ca Prof. Haushofer (fundatorul ştiin¬ 
ţei geopolitice), ministrul olandez Van Dyck, prelatul german catolic Neu- 
hăusler, pastorul german Niemoler, celebrul colonel englez Stevens (bote¬ 
zat aci cu numele de Fuchs), capturat în Olanda pe când pregătea răpirea 
lui Hitler, etc. 

Vorbindu-ne mereu de florile lui, i-am spus într’o zi, mai mult în 
glumă: "nu ştiu dacăzineva, care are o mare pasiune pentru flori, mai poate 
fi şi om politic". Se vede că spusa aceasta l-a impresionat adânc, căci mereu 
îmi amintea de ea. Gingăşia lui sufletească se reflecta genuină tocmai în 
această pasiune pentru gingaşele plante, care sunt florile. Deşi acest para¬ 
dox l-am rostit fără fond, el evidenţia unele diferenţe de structură sufle¬ 
tească care ne făceau să judecăm evenimentele uneori prin prisme diferite: 
mai mistic-idealistă sau mai raţional - realistă. Din acest fapt se iveau c⬠
teodată neconcordanţe de idei sau de atidudini, care, pornite din cea mai 
bună credinţă, se conciliau pentru promovarea idealului legionar ce ne 
insufleţea deopotrivă. 

Confruntând prima imagine ce-am avut-o la Congresul studenţesc de 
la Iaşi din 1926, când Ilie Gârneaţă apărea ca un om "intransigent şi 
ofensiv cu care nu se putea discuta", cu imaginile căpătate succesiv, după 
ce l-am cunoscut din ce în ce mai bine, când am apreciat spiritul lui 
împăciuitor, propagat cu dragoste creştină , se constată o diferenţă subs¬ 
tanţială. Poate această evoluţie să se datoreze într’o oarecare măsură 
inevitabilei temperări adusă de trecerea anilor. Mai degrabă însă cred că 
schimbarea trebuie atribuită spiritului creştin, care stă la baza Mişcării 
Legionare pornită de la "Icoană . Fenomenul nu este individual, adică 
nu se mărgineşte numai la Gârneaţă, ci se observă şi la ceilalţi fundato¬ 
ri ai Mişcării: Căpitanul şi Ionel Moţa. 

Acest fenomen merită toată atenţia. Poate îl vom cerceta cu alt 
prilej. * 

Sald, 8 Septembrie 1973 


Constantin Papanace 


’IARTA-I, DOAMNE, CA NU ŞTIU CE FAC" 


Aşa ar fi să spunem despre acei care ponegresc pe întemeietorii 
Mişcării Legionare, dar noi ca oameni ce suntem, deşi în suferinţa, n a- 
vem puterea lui Dumnezeu Cel răstignit pe Cruce; şi lutul din noi, fr㬠
mântat şi chinuit, condamnă fără apel nelegiuirea ce se comite dinlăuntrul 
nostru, cu care se vine în ajutor duşmanilor dinafară, care nu ostenesc 
să ne piardă, pentru ca să nu rămână nimic din oceanul de jertfă adu¬ 
să pe pristolul Legiunii. 

Dar înfruntând această realitate dureroasă, afirmăm cu tărie că a 
fost si va fi Ia nefârşit nu poveste, ci veste, că din sânul Poporului Român 
s’a ivit semn mare pentru mântuirea lui în seara zilei de 24 Iunie 1927; 
şi acest semn îl purtăm şi azi cu noi prin mlaştina desnădejdii, luptând 
cu toate neajunsurile şi bravând cu modestia noastră pe toţi cei care, cu 
nespusă uşurinţă, defăimează într un fel sau altul pe acei ce stau jertfă 
la baza unui început de credinţă nouă. 

Atunci, la ora zece seara, din înalta inspiraţie a Căpitanului, s a pus 
temelia spirituală a Legiunii Arhanghelul Mihail, ca sufletul, inima şi 
gândul să fie una în slujba Neamului şi pentru mărirea lui Dumnezeu. 

Acest fapt de-o importanţă transcendentă, cum îl socotim în lumi¬ 
na timpului, ce-a avut ca urmare "cea mai profundă revoluţie morală pe ca¬ 
re a trăit-o Poporul Român dela creştinarea sa , cum spune desăvârşitul 
învăţat în ale teologiei, Gheorghe Racoveanu, s a produs în prezenţa lui 
Ion I. Moţa, Ilie Gârneaţă, Corneliu Georgescu şi Radu Mironovici, 
care cu drept cuvânt au rămas în conştiinţa legionarilor ca fundatori ai 
Mişcării Legionare. Aceştia cu Căpitanul în frunte au deschis Poporului 
Român drum mare, drum de biruinţă, drum de mântuire prin noua cre¬ 
dinţă, ce va dăinui în veac. 

Duşmanii au intrat la grijă; la început a fost cârtire, a urmat batjo¬ 
cura, a continuat lovitura, au venit prigoanele cu arestări, cu procese, cu 
lagăre şi omoruri. 

Pentru continua activitate legionară la lumina zilei prin ani de grea 
suferinţă, toate aceste de mai sus, măsuri ale guvernelor partidelor po- 


16 


V. Iasinschi 


litice, până Ia ultima sângerare venită din partea regimului comunist, au 
fost greu suportate, dar la ele s’a adăugat ceva mai oribil: calomnia ce-a 
fost şi rămâne cea mai apăsătoare. 

Cu toate acestea, Legiunea tot mai mult a crescut, tot mai mult s a 
întărit; ea trăieşte, pentrucă n’a fost partid politic, na urmărit puterea 
în Stat cu orice preţ, în orice chip, ci s’a orientat numai dela desăvârşi¬ 
rea în sufletul Naţiunii a unui proces de perfecţiune omenească ”. 

Duşmanii nu încetează nici astăzi să folosească orice miljoc, pen¬ 
tru a o înmormânta fără urme, cum au încercat să facă şi cu trupul 
Căpitanului asasinat mişeleşte, ca să lase generaţiile viitoare fără busola 
fermecată, ce este această credinţă în orientarea lor pe linia Naţiunii, ci 
nu a internaţionalei. 

La aceştia se adaugă atacul nedrept şi interesat venit dinlăuntru, 
dela acei care vor să fie şefi cu orice preţ, trecând peste cadavre, peste 
jertfă, peste noţiunea de morală; acesta este şi mai greu de suportat în 
ordinea crescândă a piedicilor ce se aruncă în calea Mişcării Legionare; 
procedeu urît, patimă fără frână, necuviinţă fără măsură sunt mai dezas¬ 
truoase ca toate celelalte mijloace folosite dinafară. 

Revenind la cei cinci stejari, oameni de cremene, întemeietorii Miş¬ 
cării legionare, mărturisesc că i-am cunoscut rând pe rând, la întâmpla¬ 
re. Eu vin din anul 1920 şi mai dinainte: întâi pe Radu Mironovici, încă 
înainte de primul război mondial, fiindcă era fiul preotului din satul 
meu, pe Căpitan în toamna anului 1920, apoi pe Ilie Gârneaţă, despre 
care vreau să spun câteva cuvinte, prin anul 1921. 

Chipul acestuia, cu faţa-i eristică, cu pasul mare, cu privirea scru¬ 
tătoare a răului, ce ne turbura liniştea la cursuri şi laboratoare, impre¬ 
siona pe orice trecător, chiar de era adversar al portului naţional ce-1 îm¬ 
brăca, duşman al voinţii de resistenţă ce-o avea în pieptu-i lat, pentrucă 
el personifica "naţionalismul Românilor ce este în rândul întâi o supre¬ 
mă înţelepciune, câştigată prin experienţa de veacuri a vieţii noastre ro¬ 
mâneşti, ce este o datină, o atitudine sufletească tradiţională”, cum îl de¬ 
fineşte Ion I. Moţa. 

Ilie Gârneaţă s'a născut la 20 Iulie 1898 în Mamorniţa, orăşel de gra¬ 
niţă cu Bucovina. El era cel mai mare între acei nouă copii ai notarului din 
localitate. Aici a absolvit cursul primar şi la Pomârla şcoala secundară. 

In anul 1917 a intrat voluntar în armată, la un regiment din Botoşa¬ 
ni, unde a cunoscut mulţi voluntari bucovineni, între care şi pe profesorul 
Constantin Topa, iar la compania zecea din regimentul local a făcut cu¬ 
noştinţă cu Corneliu Zelea Codreanu, "Căpitanul nostru de mai târziu 
şi ziditorul de viaţă nouă a Neamului Românesc’’, cum scrie el în amintirile 


Iarta-i, Doamne, ca nu ştiu ce fac 


17 


sale. In Februarie 1920 îşi ia bacalaureatul şi’n toamna anului acestuia se 
înscrie la Facultatea de Drept din Iaşi. 

Aici începe, din cursul vieţii sale, o nouă perioadă după alinierea la 
acţiunea naţionalismului cornelian şi intră "pe marele drum dureros al jert¬ 
fei pentru binele altora, pentru binele Neamului, pentru slujirea lui Dum¬ 
nezeu”, precum spune Ion I. Moţa. Intră pe drum de lumină şi de sufe- 
rinţă. 

La Iaşi, joacă un rol important de conducător în viaţa Studenţimn 
şi în toată Moldova, pe unde se deplasa, ca să impiedece propaganda comu¬ 
nistă, ce urmărea slăbirea şi desagregarea unităţii Neamului. 

Ilie Gârneaţă a fost apreciat de Căpitan în toate împrejurările ca om 
de credinţă şi camarad de jertfă. La plecarea sa în străinătate, Căpitanul i-a 
încredinţat conducerea Asociaţiei Studenţ lor Creştini, iar după moartea lui 
Ion I. Moţa, l-a desemnat la preşedinţia Asociaţiei Generaţiei dela 1922. 
Destinul acestui vultan al Moldovei s a împletit din arestări, procese, în¬ 
chisori, lagăre şi exil. In Ţară, ca şi în străinătate, a trecut pe la Galata, 
Văcăreşti, Turnu Severin, Jilava, Dragomirna, Miercurea Cucului şi Vas¬ 
lui; apoi dela Berckenbruck la Spandau, Buchenwald şi Dachau; iar exilul 
l-a făcut în Germania, Austria, Italia, Argentina şi iarăşi în Germania, la 
Erding, unde-şi găseşte odihna de veci în seara zilei de 28 Mai 1971 în 
vârstă de 73 de ani, după o lungă şi grea suferinţă. 

N a avut o viaţă uşoară şi b ografia lui ne deschide porţile unui întreg 
calvar, ce nu-1 dorim nici duşmanilor. Acest om este ţinta unor atacuri din 
două părţi şi nu e corect, nici creştineşte nici legionăreşte. 

Nici o fiinţă omenească nu rămâne în stare de neprihănire, fără gre- 
şală, cât timp trăieşte, şi drept aceea poate fi vorbită, criticată, duşmănită, 
chiar penedrept; asta se întâmplă, pentrucă diavolul îşi vâră coada în inima 
omului; dar atacurile după moarte sunt rezultatul sentimentului de ură, ceea 
ce este mai grav. 

Pe omul machiavelic nu-1 interesează mijloacele ce le crede că-1 duc 
la mărire pământească, —dacă-1 duc,— şi îşi face loc cu mâini şi cu pi- 
civare, când l-a lăsat capul, scormonind oriunde, numai ca să-i iasă planul 
de satisfacere a ambiţiei personale, — sistem diametral opus concepţiei legio¬ 
nare. 

In articolul "Un an dela moartea lui Ilie Gârneaţă” din revista Ţara 
şi Exilul", autorul foloseşte cea mai abilă dialectică ca să umbrească me¬ 
moria unui luptător pentru renaşterea spirituală a Neamului. Nici un fel 
de argument nu este cruţat, ca să izbească "camaradereşte" în Ilie Gârnea¬ 
ţă. Este un procedeu ce dovedeşte multă necuviinţă la un om, care ar fi 
trebuit să caute de mult, el singur, calea unei înţelegeri, pentrucă el este 


18 


V. Iasinschi 


în greşală şi nare la activul său atâtea arestări, procese, închisori, lagăre 
prin câte a trecut acest Comandant al Bunei Vestiri. In inima fiecărui le¬ 
gionar defăimarea nu poate trezi decât indignare şi condamnare. Mulţu¬ 
mită lui Dumnezeu sunt puţini defăimători printre noi; defăimarea rămâne 
apanajul politicianismului român şi al comunismului criminal. 

Noi ne găsim după aproape 46 de ani dela întemeierea Legiunii încă 
în stadiu de elaborare, de structurare. De aceea este nevoie mai mult ca ori¬ 
când, aici în libertate, ca sănătatea spirituală să nu dea greş, după ce în 
Tară, acasă, avem câteva mii de martiri şi sute de mii de victime. 

In concluzie, aspiraţiile meschine să fie potolite; machiavelismul să fie 
eliminat; politicianizarea Mişcării Legionare să fie oprită; să nu intrăm 
cu bunul simţ, cu judecata dreaptă şi cu linia creştină intr’o eclipsă fa¬ 
tală. 

"Să ne desbrăcăm de toate slăbiciunile, de temerile si lăcomiile noas¬ 
tre, să ne înălţăm la creastă, îmbrăcaţi în tot ce are sufletul nostru mai bun, 
mai viteaz, mai curat", ne îndeamnă Ion I. Moţa din locul lui de veghe. 


Vasile Iasinschi 


PRIMA ŞI ULTIMA INTALNRE CU 
COMANDANTUL B.V. ILIE GÂRNEAŢA. 


Participam la Congresul academic dela Miinchen. Ajungând mai 
târziu în sala de conferinţe, am găsit un loc liber chiar lângă Bădia Gâr- 
neaţă şi Ghiţă Racoveanu. In pauză au urmat presentările şi astfel ne¬ 
am cunoscut. 

In cursul uneia dintre conferinţe, Bădia Gârneaţă şi G. Racoveanu 
au părăsit sala. Mi s’a părut că mi-au făcut şi mie semn, dar eu am 
rămas pe loc, neştiind despre ce este vorba şi, apoi, voiom să-l cunosc pe 
A. cu a cărui soră fusesem prietenă şi colegă în acelaş timp la liceul Despi- 
na Doamna dela Argeş. Bădia însă, suflet ales, a trecut cu vederea gestul 
meu negativ şi n’a schiţat niciun fel de reproş. Clipele ce-au urmat, de 
care n’au avut parte mulţi legionari să le trăiască, se datoresc ploaiei to¬ 
renţiale care ne-a hărţuit tot timpul. 

In pauza de la prânz, am refuzat amândoi invitaţia la masă a Monse¬ 
niorului B. Ajunşi în stradă, l-am întrebat pe Bădia dacă luăm tranvaiul. 

—Nu, că n’am bani. 

—Dar am eu, i-am replicat. 

—Cum crezi că admit să plătească o fată, şi încă legionară? 

Umblam pe străzi să treacă timpul şi imploram în gând Cerul să ni-1 
scoată în cale pe Drul Victor Apostolescu ca să ne salveze. Ca să ne mai 
treacă frigul, udaţi şi de ploaia persistentă, îi amintesc Bădiei de un pro¬ 
verb românesc: "când îngerii sunt la drum, vremea va fi bună". Ce haz 
a făcut! Apoi îmi exprim o nedumerire: 

—Domnule Comandant, Vă ştiam dintr’o fotografie şi eram sigură că 
sunteţi mai scund. —Acum chiar că a râs deabinelea şi m’a lămurit că, în 
fotografia Văcăreştenilor pe care am văzut-o eu, el stătea pe scaun. 

Ochii mei vedeau in acea fotografie un grup de Feţi Frumoşi, în cos¬ 
tume naţionale, în frunte cu Căpitanul, iar sufletul îmi spunea că din inima 
lor avea să crească acel falnic arbore care va acoperi cu coroana lui întrea- 


20 


Dorina Gabor 


ga Ţară Românească: LEGIUNEA! Şi în adevăr, grupul Văcăreştenilor 
va fi un făuritor de nou şi aprig destin ce va aprinde în sufletul Neamului 
gândul legionar şi va făuri un viitor mai fericit pentru Naţia noastră atât 
de încercată. 

Cu aceste gânduri şi ca pe timp de ploaie, ne-am întors la Congres, 
sigură că pot intra, când ştiam de cine sunt însoţită. A doua zi Congresul 
urma să continue desbaterile la Regensburg. Eu însă trebuia să plec la Paris. 
Deşi Bădia şi G. Racoveanu insistară să mai rămân şi chiar mă invitară la 
Erding, n’am făcut-o şi voiu regreta toată viaţa. Dacă aş fi ştiut că-1 văd 
pentru ultima oară, aş fi rămas. 

Acum, când ar fi trebuit să-ţi serbăm ziua de Sf. Ilie, eu te rog cu 
lacrimi în ochi să-mi ierţi absenţa dela ultima întâlnire, când ne-ai păr㬠
sit pentru drumul fără întoarcere. Trista veste despre dispariţia lui mi-a 
sosit pe când eram bolnavă la Veneţia. M’aş fi dus şi aşa dacă ştirea dela 
Dr. Apostolescu n’ar fi avut două zile de întârziere. 

—Voi veni însă, Bădie, cu săcuşorul de pământ promis şi cu florile, 
despre care îmi spuseseşi atunci, în ploaie, că-ţi plac atât de mult! Cu 
această ocazie, îţi voiu cere şi iertare. 

Bădia Gârneaţă va fi mereu printre noi. Cu blândeţea şi bunătatea 
lui, cu ţinuta lui impunătoare, părea sosit dintr’o lume de poveste. El va 
rămâne permanent ancorat în inimile noastre, pentrucă ne iubea pe toţi 
şi ne îndemna să mergem pe calea înţelegerii şi a armoniei. A rămas cre¬ 
dincios trecutului de luptă şi fidel idealului legionar. Pigmeii strecuraţi 
printre noi n’au avut curajul să-l atace decât după moartea lui. Fusese res¬ 
pectat şi de duşmanii Mişcării! S’a găsit totuşi, acum, un nemernic care 
să-i profaneze memoria, căutând să-i întunece toate luminoasele lui merite, 
printre care, mai ales, şi pe acela de a fi încercat să salveze legionărimea 
dela exterminarea plănuită de Regele Călău şi asmuţită de nesocotitul pro¬ 
fanator de astăzi. 


Dorina Gabor 


Viena, 20 Julie — Sf. Ilie, 1973 


LITERATURA 


ION TOLESCU 

CÂNTEC MARTIRI AL 


Dacă vrei s'ajungi la Cristos, 
niciodată nu-1 căuta fără cruce 
(San Juan de la Cruz, 1577.) 


Lui Corneliu Codreanu 

I 

O, trup svâcnind în ştreang străpuns de gloanţe 
Pe care preoţi slujbă n’au citit!... 

Pe-aici s’au stins muceniceşti speranţe 
Ce n’au ajuns cu ruga la sfârşit... 


Ci, "Tatăl nostru care eşti în ceruri’’... 
Pădure, tu, la capul lor l-ai spus 
Când ramul tău ţi-1 sugrumară geruri 
Cu chiciura zăpezilor de sus. 


Pe-aicea ieri se stinse floarea ţării 
Şi astăzi trup din trupul ţării creşti 
Cu veşnică speranţa primăverii, 


Pădure, tu, din satul Tâncăbeşti... 
Pe-aicea cot la cot legaţi cu funii 
Urcară Crişti pe Dealud Căpăţânii! 


22 


Ion Tolescu 


II 

Pe-aici trecură ’nchişi în camioane 
De scaune cu mâinile legate 
Şi ochii lor la tine, Căpitane, 

Cei strânşi, de gât cu funii pe la spate. .. 

Pădure, tu, ce sub săcure cazi 
Grumazul tău nicicând că-1 încovoi 
Rugămu-ne durerii tale azi 
Primească-ne la sânul ei pe noi. .. 

C’atât de-atunci noi plânsem şi şezum 
Deasupră-ne cu-altarul tău albastru, 

Tu fă-le slujba crucii dupăcum 

Lui Ştefan Vodă Daniil Sihastru... 
Pădure, tu, din care va să crească 
O nouă datină mucenicească!... 


III 

Pe-aicea ieri trecură legionarii 

Pe unde trunchiu-şi frâng de chin stejarii 

Prea Sfântului Arhanghel Mihail « 

Care-au crescut din sângele martir. 

Pădure, tu, ce’n basm ai fost odată 
Şi frunza’n calea vremii ţi se pierde, 

Tu i-ai văzut cu fruntea ’nsângerată 
Şi-ai pus pe pieptul lor cămaşa verde. 

Pe-aicea ieri trecut-a cu străbunii 
Coloana lor cu Căpitanu ’n frunte 
Cântând la ceruri imnul Legiunii 

Ce-a răsunat spre zări din munte 'n munte 
% Pădure, tu i-auzi în crucea nopţii 
Pe cei care-au primit botezul morţii! 


Cântec Martirial 


23 


IV 

Pe-aicea ieri trecură iconarii 
Duşi cu lămpaşe 'n mâini şi cu soldaţi 
Spre ale zării tinere fruntarii 
Lângă potirul morţii ’ngemănaţi. .. 

Pădure, tu, azi imnul lor cântându-1 
Tu-1 schimbi în crunte doine haiduceşti 
Când norul negru-ţi năpădeşte gândul 
Şi cazi sub trăznet greu şi rugineşti. 

Pe-aicea ieri îngenunchiară sfinţii 
Cu trupul stors de sânge şi putere 
Pe unde Iuda şi-a schimbat arginţii 

Pe lungi rafale de mitraliere. .. 

Pădure, tu auzi şi azi cântarea 

Ce-a ’nlăcrămat pe creanga-ţi verde floarea! 


V 

O’ grindina care te-a frânt, Hristoase, 

Când la Vaslui căzu din ceruri plumb. .. 
Sărace holdele de grâu mănoase! 

Sărace lanurile de porumb! 

Săracă, tu, pădure mişcătoare 
Cu cetina pe trup cămaşe, 

Când ai pornit legată 'n fiare 
îngenunchind la Ciuc printre lămpaşe! 

Că ţi s’au frânt urcând spre zori din bezne 
Copacii cu cătuşele la glezne. .. 

O, grindina ce gloanţe-a semănat 

Şi flori de sânge-au început să crească 
Pe pieptul tău la Râmnicu Sărat, 

Săraca Ţară Românească! 


AMINTIRI LEGIONARE 


BOCANCII LA INTEROGATOR 


"Totul pentru Ţară” se retrăsese din propaganda electorală. M’am 
dus deci la Hârşova, în 13 Februarie 1938, să fac unele târgueli pentru 
iarna care nu-şi terminase mendrele. Am poposit cu căruţa la Hanul lui 
Negrea din centrul târgului. Pun caii la grajd, le umplu ieslea cu fân şi 
mă grăbesc să intru în birt pentru a îmbuca şi eu ceva. Napucasem să 
m’aşez bine la masă, când simt că cineva mă bate pe umăr. Era şeful gardie¬ 
nilor publici, o namilă de om care nu mi-a îngăduit nici să-mi termin ciorba. 

—Eşti poftit de Comisar, la Poliţie. Numai pentru câteva minute! 

La ieşirea în stradă mă aşteptau alţi doi gardieni. Am mers astfel cu 
escortă până la Comisariat. Mâ întrebam, pe drum: «Ce s’o mai fi întâm¬ 
plat prin ţară, de mă ridică ăştia cu nepus în masă!?». La Poliţie dau ochii 
cu "Gâdea”. Aşa era cunoscut Comisarul în această regiune a Dobrogei. 
M’a primit c’o mutră acră şi cu nişte priviri de să mă sfârtece. La "bună 
ziua” mea, dată omeneşte, el îmi răspunde cu întrebări: 

—’Ce, mă, nu vă mai astâmpăraţi? Nu vă mai ies, odată, găr¬ 
găuni din cap? 

N aveam habar despre ce era vorba. Prin sate era linişte; lumea îşi ve¬ 
dea de treabă .. . Aşa cum ordonase Căpitanul! I-am răspuns pe bună 
dreptate, că nu ştiu nimic. 

După ce sunt iscodit cu fel de fel de întrebări, una mai şireată ca 
cealaltă, Comisarul dă ordin să fiu scoborît la beciu. Iată-mă aruncat 
într’o pivniţă întunecoasă, umedă, fără nicio primenire de aer. Ştiam ce 
m’aşteaptă! Am ramăs acolo în voia lui Dumnezeu, pe o bucată de ro¬ 
gojină, aruncată drept pat in fundul încăperii. Frigul, intunerecul şi 
şobolanii nu mi-au dat toată noaptea răgaz de odihnă. Foamea şi setea 
mi-au complectat chinul. A doua zi mau chemat sus, la cancelarie, "ca să 
mi se ia o declaraţie". Venise Gâdea pela ora nouă dimineaţa. Şi a înce¬ 
put să % mă chestioneze: «Dacă nu cumva Legionarii au primit arme din 
Germania; dacă vrem să dăm o lovitură de stat, sau să omorîm pe Rege?». 


Bocancii la interogator 


25 


M’am crucit şi am rămas ca înlemnit. I-am răspuns în cuvinte sim¬ 
ple şi tot cu întrebări. ..... 

_Cum poate crede cineva că Legionarii ar încerca asemenea năzbâtii, 

când Ţara şi-a spus cuvântul în alegerile din Decembrie? Nu, domnule, 
noi aşteptăm în linişte. Putem să ne măsurăm cu oricine, dar numai 
în alegeri legale. 

Mi se păru că Gâdea amuţise, dar deodată sare’n sus, rastindu-se la 
mine: 

_Ia, spune-mi, de unde ai bocancii ăştia din picioare? Vi î-a trimes 

Hitler? Nu vă trimte tot el şi bani şi pistoale? Da ce ascunzi in bo¬ 
canci de au talpa aşa de groasă? Descalţă-te! 

In câteva minute, mândrii mei bocanci au fost luaţi şi ei la intero¬ 
gator, aşezaţi pe biroul Comisarului de poliţie. După ce i-a privit cu 
nedumerire, a poruncit să fie adus, ca specialist, stăpânul cismăriei de 
vis-â-vis. Ion Boboc — aşa se chema cismarul — a luat bocancii la control, 
comunicând Comisarului că sunt bocanci de sport, tip de skiu, fabricaţi la 
noi în ţară. Comisarul doria amănunte: 

—Unde sunt făcuţi? In ce localitate şi cine i-a lucrat? Taie-i cu fe¬ 
răstrăul să vedem ce-au în ei! 

''Specialistul” i-a răspuns de data asta cu calm şi cu siguranţă: Fa¬ 
brica de încălţăminte Mociorniţa, Bucureşti”. Imediat Comisarul, şi, după 
el, ceilalţi care erau de faţă s’au repezit să citească ei înşişi, ce scria pe 
căptuşală. Intr'o clipă s a dus furia din privirea lor şi-mi făcură impresia 
că au rămas convinşi. Bucuria mea a durat numai o clipă: se convinse¬ 
seră, într’adevăr, că bocancii nu proveneau dela Hitler. Atât! Nu şi de 
nevinovăţia mea! Şi astfel, cu bocancii salvaţi dela interogator, şi puşi 
în picioare, am coborît din nou la beciu! 

Comisarul a rămas sus să-şi scrie raportul despre arestarea mea. Cu 
raportul împreună, şi în paza unui gardian, trebui să fiu înaintat^ din 
post în post, pe o distanţă de 80 de Km., până la Constanta. Cu cătuşe 
la mâini, ca un tâlhar, am fost pornit spre postul de jandarmi din comuna 
Ciobanul. Şi era un frig, iar noi, pe jos, în spre Nord, de unde sufla un 
vânt de ne tăia obrajii! Pe de-asupra mai eram şi hămesit de foame. Dar 
vorba Românului: "Dumnezeu nu doarme niciodată! 


I. V. Petre 


NOTE SI COMENTARII 


LIMBA NOASTRA 


Limba noastră-i limba sfântă 
Limba vechilor cazanii, 

Care-o plâng şi care-o cântă 
Pe la vatra lor ţăranii. 

MATEEVICI 

Grea e situaţia refugiatului, pentrucă îl roade dorul de ţară, îl înjo¬ 
sesc lipsurile economice, îşi pierde cunoştinţele lucrând în domenii pentru 
care n’a fost pregătit, dar mai ales e grea şi amară când îşi dă seama că a în¬ 
ceput să-şi uite până şi limba strămoşească. 

Fenomenul e explicabil. Majoritatea dintre noi muncim într’un mediu 
străin şi fără nici un frate de limbă cu care să poţi schimba impresii şi p㬠
reri în graiul tău; locuim departe unul de altul; mulţi — pe deasupra tutu¬ 
ror acestor neajunsuri — sunt căsătoriţi cu străini şi deci şi acasă vorbesc 
altă limbă. Şi totuşi, cred că nu este nici unul pe care să nu-1 doară când 
bagă de seamă că nu mai poate vorbi corect româneşte. 

încetul cu încetul, vocabularul fiecăruia dintre noi capătă nuanţe stra¬ 
nii. Fără să ne dăm seama începem să întrebuinţăm expresii străine limbii 
noastre, românizându-le la repezeală, până într’aşa hal, încât de multe ori 
nu mai suntem siguri dacă un cuvânt oarecare este românesc ori străin, ori 
îl schimonosim de asemenea manieră că ascultătorii izbucnesc în râs. 

Ca să vedeţi cât de uşor se schimonosesc cuvintele şi se râde, o să vă 
povestesc ce mi s’a întâmplat — real, nu scornit — cu ocazia unei vizite 
într o casă de pieteni refugiaţi şi ei. 

In casă e linişte şi pace. Doamna coase la maşină, fata mai mare spa¬ 
lă nişte farfurii şi cea mai mică împleteşte la un ciorap. Un copil doarme 
într’un leagăn însoţit de sforăitul motanului, care se răsfaţă pe un divan 
cam necăjit de vreme. Noi, după salutul de rigoare, ne punem la taifas. 
Se discută, ca în ori ce ocazie de acest fel, despre ţară, politică, ocupaţii per¬ 
sonale şi de ale prietenilor, alimente, zarzavaturi, etc. Şi aşa, din una în al¬ 
ta, ajungem cu vorba la o cunoscută de a mea, pe nume Eugenia, care lo- 
cueşte împreună cu soţul ei şi un copil alăturea de casa unde stau eu. 

—Ce mai face Eugenia, mă întreba Doamna de casă? 


Limba noastra 


27 


—Ce sa facă; o duce bine; s'a mai îngrăşat niţel după naşterea copi- 

lului. f ... . 

Fata mai mare a Doamnei, care e foarte geloasă de silueta ei in ade¬ 
văr frumoasă, face un gest dispreţuitor cu mâna şi zice: 

—Aia are să se facă ca o polobocică; nu-şi mai recapătă silueta în veci. 

_Asta s'o crezi tu, îi răspunde Doamna. Ea a avut si o să aibă sulietă. 

—Nu sulietă, ci siluetă, mă amestec eu repede în vorbă. 

—Sulietă, na, da eu cum am spus, îmi răspunde Doamna? 

—Aşa aţi spus, dar nu se spune aşa. 

—Dar cum? 

_Si-lu-e-tă, răspund eu silabisind răspicat. 

—Su-li-e-tă, zice Doamna tot aşa de răspicat ca şi mine. 

Am început a râde toţi cu mare poftă. Doamna a râs şi ea, s a roşit 
niţel şi îmi zice: 

_Măi, siluetă, sulietă, ori cum spun eu aşa e bine. Tu să nu te râzi 

de mine că am mult mai mulţi ani ca tine. 

—Am înţeles, Doamnă, am răspuns eu repede încercând să curm ra¬ 
sul care mă năpădise, aşa e cum ziceţi D-vstră; de azi înainte deci nu se 
mai chiamă siluetă, ci sulietă; şi am râs cu toţii cu şi mai mare poftă. 

Pentru a nu ajunge la confusii ca cea de mai sus, singurul mijloc şi 
sigur, sunt cărţile româneşti. Cumpără-ţi, să ai acasă, frate pribeag, cât mai 
multe cărţi româneşti şi când mai ai câte puţin timp liber, mai răsfoieşte-le. 
Aşa vei vedea ce comoară de nepreţuit este graiul nostru şi în acelaş timp 
vei avea siguranţa că mâni, poimâni, când Dumnezeu se va îndura şi de noi 
şi vom putea să ne întoarcem acasă, te vei putea înţelege cu cei rămaşi acolo 
fără să produci ilaritate, ori să roşeşti. 

Dr. M. Popinciuc 


O LUME NOUA 

Reapare, de astă dată pe meleaguri străine şi departe de Ţară, 
Pământul Strămoşesc , deschizător de noui drumuri. îşi iniţiase apariţia 
într’o lume mai complectă şi mai complicată, din anumite puncte de ve¬ 
dere. Va continua azi într’o lume parcă mai simplificată, pentrucă esen¬ 
ţialul ei îşi are accentul în "a fi sau a un fi”. 

Multe şi enorme transformări s au petrecut în omenire. In ce ne pri¬ 
veşte pe noi Românii, de la Ţara învingătoare, aparent liberă şi inde¬ 
pendentă, cel puţin în spirit, am ajuns la Ţara învinsă, ocupată şi supusă 
unei mentalităţi şi practici străine de esenţa noastră şi a multora ca noi. 
De la libertatea de gândire şi de expresie, izvorîtă din lăuntrul nostru 


28 


O Lume noua 


şi care, de bine de rău, domina acum cincizeci de ani, am ajuns la impu¬ 
nerea unei gândiri şi a unei expresii, născute în alte minţi şi alte suflete, 
străine şi bolnave, impuse prin forţa fizică brută.Şi câte crime nu s’au 
făcut în numele acestei noui concepţii sau ordini şi câte jertfe nu s’au 
dat întru apărarea celei originale a noastre! De la credinţa într’un Dum¬ 
nezeu Atotputernic şi nevăzut, s’a ajuns la credinţa într’un chip cioplit 
al unor oameni de rând, vulgari şi păcătoşi, dacă nu prin faptele lor, 
prin cele ce, în numele lor, le-au făcut cei ce i-au urmat şi le-au aplicat 
gândurile. 

Jaful, chinul, crima au fost metodele lor. Victime, martiri, eroi şi 
multă mizerie au fost rezultatele. A le enumera n’avem nici timp şi nici 
spaţiu. Fiecare le vede, le aude, le simte şi, în faţa gardianului şi a te¬ 
mei, îşi încreţeşte sufletul, scrâşneşte $i tace. 

Este de datoria noastră a celor puţini, care am supravieţuit şi ne-am 
păstrat pe linia generaţiei de acum cincizeci de ani, de a lămuri şi com¬ 
plecta gândurile şi formele de viaţă ale acestei generaţii şi a le transmite 
celei viitoare, pentru a le aplica, ea, în viaţa pământească ce va să vie. 

"Faţă’n faţă stau numai două lumi” spunea Corneliu Codreanu. Iar 
azi, Capitalismul şi Comunismul, două extreme care s’au întâlnit, îşi dau 
mâna şi împart Universul pentru a-1 stăpâni şi a rămâne învingători. 
Noi, cealaltă lume, am căzut biruiţi de forţa lor materială. Ne simţim 
la mijloc, între aceste două forţe extreme, unite. Să ne fixăm, deci, posi- 
ţia noastră, atât în fond cât şi în formă, în mare şi în amănunte. Cor¬ 
neliu Codreanu a trasat în linii mari fondul şi începuse să elaboreze şi 
formele şi amănuntele: "M.L. e ca un corp omenesc care se îmbracă în 
funcţie de creşterea lui, de împrejurări, de anotimpuri”. Viaţa Căpita¬ 
nului a fost curmată în chip barbar. Este de datoria noastră de a continua 
opera lui deabia începută. In pacea şi în libertatea pe care El n’a avut-o, 
s’o desăvârşim noi cei puţini, rămaşi în afară de jugul ce stăpâneşte 
Ţara. 

In această revistă deschidem un capitol: cum o să fie România de 
mâine. Temele sunt tot atât de importante cât de variate: politice, econo¬ 
mice, sociale, culturale, ştiinţifice, sportive, militare. 

Apelăm la toţi cei pricepuţi, inspiraţi sau interesaţi în această te¬ 
matică, să colaboreze Ia desbaterea ei, pentruca să putem da ceva, cât 
mai bun şi mai complect: o doctrină de cum va fi noul Stat Român de 
mâine, — în niciun caz la fel cu cel de ieri, sau cel de azi —, un stat 
nou, şi altfel situat spiritual şi material, între Occident şi Orient. O lume 
nouă! 


N. Popa 


OMAGIU PROFANATOR 


'T'ara V Ea,Iu! de sub direcţi, lui Gheorghe Coste. . publicat, iu tas. 
cicolui pe Mai-lunie 1972, un articol "omagial" Intitula. L. un an lela 
moartea lui llk Gârneată. 

Au trecut mulţi şi grei ani de când autorul acelui articol a terminat e 
scoborit şi ultima treaptă a omeniei. Zic ultima, pentruca mco o e ea, 1 
jos, omul încetează de a mai rămâne om şi intră mat regn an • 
Desgropându-1 simbolic pe Ilie Gârneaţă, la 12 luni dela savarşirea lui din 
viaţă, şi profanându-i memoria, acest autor s’a situat în specia hienelor. 

Nu consider necesar să-i dau numele. Oricare dm simţurile met 
naturale, până şi cel olfactiv, sar simţi lezat dacă l-aş reproduce. Ma 
voi servi de iniţiale. E vorba de HS. Rog însă pe ctitor, sa nu comită 
sacrilegiul de a asocia, chiar şi -fără de voc”, aceste două m.ţiale cu 
prescurtarea Hs pe care o întrebuinţează creştini. în locul cuvântului gre 
cesc hristos, din limba Evangheliilor, care însemnează uns. 

Pe HS. nu l-a uns niciun conclav legionar’. Este un simplu uzur 
pator. 

"Omagiul” pe care-1 voi diseca în paginile următoare reprezintă 
răbufneala unei uri râncede, acumulată timp de aproape 30 de an, n 
contra lui Ilie Gârneaţă, pentru motivul ca acest Fundator a şea 
Legionare a încercat să oprească totala răvăşeală şi distrugere a 
giunii prin acţiunile neocontrolate ale uzurpatorului ş. sa purceadă ap > 
la unificarea ei. H.S. ajunsese un vâsc pe trupul Legium. şi-i supseşe tot 
creditul moral. Ilie Gârneaţă şi-a propus dec, mai mtai.sa desprin a vas 
cui parazitar reprezentat de H.S. De aici ura nemărginita contra \ acareş- 
teanului. Totuşi, în timpul vieţii lui Gârneaţă, uzurpatorul n a aflat su¬ 
ficient curaj să crâcnească, sau -cum zice el acuma-sad omag»n* Cu 
ce înfrigurare trebue să fi aşteptat decesul! Ş, totuşi a lasat «Wt - 
că încă 12 luni ca, în fine, după o laborioasă pregătire stilistica, sy\o- 
bozească un "omagiu” în care se vede că ura este iest.lata cu toata ar- 
ta unei capo d’opere de perversitate. 


30 


D. G. 


Rezum prima pagină, reproducând întocmai terminii mai semnifica¬ 
tivi. Autorul pleacă dela elegantul adagiu al clasicilor ( de mortuJs nil nisi 
bene) şi promite camarazilor săi, care l-au îndemnat la acest cuviincios 
lucru, "să scriem şi noi ceva ... ca un omagiu adus unuia dintre înte¬ 
meietorii Mişcării Legionare Ca lucrurile să iasă bine, "mi-am luat 
anume atest răgaz de un an de zile dela moartea lui pentru a câştiga liniştea 
şi perspectiva necesare când îmi voiu aşterne pe hârtie. . . gândurile ce i 
le port", asigurând pe cititori că în adevăr: "i-am purtat un respect aşa 
zicând religios"'. 

Terminând de citit aceste consideraţii preliminare, mi-am frecat ochii, 
le-am citit a doua oară şi nu mi-am putut reţine exclamaţia: iată încă un 
om nou de-al Căpitanului! 

Aveam totuşi presentimentul unei deziluzii de natură scriitoricească. 
Mai întâi fiindcă cunosc forţele cerebrale ale autorului. H.S. nu stăpâneş¬ 
te nici meşteşugul scrisului. Face greşeli elementare de ortografie. Pro¬ 
babil că n’a avut un învăţător priceput, în clasele primare, dela care 
să fi deprins acordul sintactic dintre membrele propoziţiei şi dela care 
^ă fi învăţat că semnele punctualei nu se pun aşa, la întâmplare, cu 
ţăpoiul. Se pare că nici mentorul său în materie redacţională, Gheorghe 
Costea, nu-i vreo pricopseală: deseori întâlnesc în "operele” amândurora 
"calul virgulă fuge”! 

Apoi nici până astăzi nam reuşit să îndepărtez din memorie o 
foarte veche, dar autorizată, prevenire asupra pregătirii intelectuale a 
Comandantului”, auzită din gura a doi învăţaţi profesori dela Faculta¬ 
tea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, la care şi-a făcut studiile H.S. 
Mă găseam la Roma în 1941, pe vremea când Academia dela Bucureşti 
trimetea în misiune oficială la Padova şi la Roma pe D. Caracostea, fost 
Ministru al Educaţiei Naţionale, şi pe N. Cartojan, savantul specialist în 
studiul Literaturii Româneşti Vechi, pentru comemorarea Stolnicului Can- 
tacuzino care-şi făcuse studiile Ia Padova. 

Conversaţia cu ei despre aşa numita revoluţie legionară, relaţiile mele 
cu atâtea personalităţi italiene şi străine, contactele directe cu Mussolini, 
detaliile exacte ale escapadei infantile a lui H.S. în Italia şi multe alte 
extrem de interesante episoade trăite de mine în cursul exilului în Italia 
vor face obiectul unei serii de documente , amintiri şi comentarii pe care le 
voi publica în viitoarele fascicole ale Pământului Strămoşesc. In momen¬ 
tul de faţă mă limitez la o pregnantă consideraţie formulată de Caracos¬ 
tea în cursul unei lungi conversaţii avută cu cei doi învăţaţi români. 

v De câte ori apărea o nouă vedetă pe scena politicii româneşti 
—îmi spunea Caracostea— căutam să mă informez asupra trecutului uni¬ 


Omagiu Profanator 


31 


versitar al respectivului astru. Ai să te cruceşti când ţi-oi spune ce-am aflat 
din dosarul de student al şefului Dtale! Am avut no. la Facultatea d.n Bu¬ 
cureşti între alţii, ca profesor, pe I.-A. Candrea Hecht, un ovrei a 
nume pe româneşte însemnează piucă. Timp de vreo 20 de am ***** j 1 
stiucă n’a reuşit să atragă pe nimeni dintre studenţii de la Bucureşţ , 
afară de Horia Sima. Mi-a fost deci uşor să descifrez tâlcul năzdrăvăniei 
cu revoluţia din Ianuarie trecut”. 

Deziluzia pe care o bănuiam n’a fost de ordin literar, ci etic. H.S. es- 
te un schilod, căruia îi lipseşte sfincterul moral. In tot cuprinsul "omagiu¬ 
lui”, autorul profanează de-a valma şi pe defunct şi simbolul pe care acesta 
1-a întruchipat în tot cursul unei vieţi fără prihană. llieGârneaţă este pur 
şi simplu tăvălit în noroi, dispreţuit ca odărîmătură sufletească. S ar fi le¬ 
pădat de Căpitan şi de trecut! S'ar fi desprins de trunchiul Legiunii! Şi ar 
fi fost gata să trădeze ca odinioară Colonelul Sturza! 

H. S. procedează cu o metodă net bolşevică: desfigurează realitatea, in- 
ventează fapte şi falsifica datele istorice. 

Mi-e foarte uşor să-i desumflu balonul cu minciuni. Cunosc de-a fir a 
păr toate datele şi acţiunile lui Ilie Gârneaţă, măsluite cu atâta impietate 
de H.S. Cu toată repulsia pe care o simt fată de balele acestui vulgar uzur¬ 
pator şi cu toată excesiva preţuire pe care o dau timpului ce-mi mai rămâne 
de trăit, acum când orice zi o consider un dar dela Dumnezeu, pe care n am 
dreptul să-l irosesc, ci să-l utilizez numai în folosul Neamului, mă consider 
totuşi imperios obligat să iau câteodată şifelezăul ca să târnui cele gunoae 
cu care Uzurpatorul a împuţit faţada imaculată a nefericitei M şcări Legio- 
nare. 

L-am cunoscut pe Gârneaţă din chiar anul înscrierii lui la Universitatea 
din Iaşi, în toamna lui 1919. Zeci de ani, rnarn găs t apoi alături de el în tot 
felul de atitudini şi acţiuni naţionale, politice sau culturale. 

Cuibul "Mihail Eminescu", condus de Gârneaţă la Iaşi, în care mă 
găseam încadrat, a participat la numeroase episoade ale luptei naţional-cul- 
turale dusă pentru păstrarea intransigenţii româneşti în Capitala Moldovei, 
ameninţată, precum se ştie, de forţa destructivă a Masoneriei, a Comunis¬ 
mului de peste Prut şi Nistru şi a Universităţii, stăpânită aproape com¬ 
plect de aşa numitul antifascism al lui Iorgu Iordan, P. Constantinescu-Ia- 
şi, M. Ralea, Tr. Bratu, Sanielevici, etc., etc., caşi de grupul din jurul re¬ 
vistei Viata Românească, şi al gazetelor Lumea şi Opinia. Ilie Gârneaţă, în 
costumul său d n Nordul Moldovei, cu figură de Christ si de haiduc, se 
bucura de un imens prestigiu. Simpla lui apariţie pe străzile laşului era un 
tonic pentru tineretul luptător şi un antidot contra leprelor antinaţionale. 

După primul război mondial. Liga Culturală îşi mutase sediul central 
dela Iaşi la Bucureşti. Totuşi manifestările ei principale, ca şi congresele 


32 


D. G. 


generale, aveau Ioc tot Ia Iaşi. Gârneaţă a fost forţa motrice a celor mai 
însemnate realizări. Era un simplu membru în conducerea secţiei ieşene, 
dar ultimii trei preşedinţi ai ligii au aparţinut Mişcării Legionare graţie toc¬ 
mai interesului delicat şi subtil, exercitat fără ostentaţie de Gârneaţă. Cu¬ 
nosc situaţia din proprie experienţă: am fost al patrulea şi ultimul Preşedinte 
al Ligii (după Iorga, Găvănescu şi Şumuleanu), adică exact pe vremea 
când Iorga intrase în faza opacă a abdicării lui din rolul de îndrumător al 
generaţiei posteminesciene. Liga Culturală acceptase, prin mijlocirea câtor¬ 
va zeci de milioane, din partea Guvernului antilegionar din 1937, însărcina¬ 
rea de a anihila comerţul legionar organizat de Căpitan. Despre drama teri¬ 
bilă pe care a suferit-o bolnăviciosul orgoliu al lui Iorga în timpul Congre¬ 
sului Ligii din 1937, precum şi despre eşecul ruşinos al Guvernului, voi 
avea ocazia să prezint în revista noastră unele date ilustrative şi explicative. 

Am fost nevoit să foc această digresie pentru a demonstra cu anticipa¬ 
ţie că desminţirile pe care le voi da sceleratului "omagiu” al lui H. S. poar* 
tă sigiliul unei istorii trăite realmente. 

Mai adaog că soarta a combinat unele remarcabile coincidenţe între 
mine şi Gârneaţă: în aceeaşi zi am fost internaţi amândoi în lagărul dela 
Dragomirna; în acelaş tren am fost transportaţi în cel dela Miercurea Ciu- 
cului şi în aceeaşi zi am fost eliberaţi dela Vaslui, împreună şi cu Rady Gyr. 
Cred că n’au mai existat, după aceea, acţiuni ale lui Gârneaţă în care el să 
nu se fi consultat, în prealabil, cu mine. încă din vremurile, aşa zise fericite 
ale Legiunii, când venea Căpitanul Ia Iaşi, ne întâlneam, fie acasă la mine, 
fie la Şumuleanu, unde era invitat şi Găvănescu. In tratativele de destindere 
după moartea Căpitanului şi după eliberarea noastră din lagăr, Gârneaţă 
mă onora cerându-mi permanent sfatul, ca şi în timpul exilului, la Roma, în 
Buenos Aires şi, prin corespondenţă, după ce a părăsit Argentina, cu gân¬ 
dul de a se stabili în Europa şi a reface Unitatea Mişcării. Această unitate 
nu se mai putea realiza decât cu desărcinarea lui H. S. d n funcţia de "Co¬ 
mandant al Mişcării”. In unele din episoadele acestei depuraţii îşi are ori¬ 
gina, adică explicaţia, secreţiunile gasteropode ale lui H. S. prin organul lui 
Gheorghe Costea. 


* * * 

Voi analiza principalele piese din construcţia aşa numitului omagiu. 
Ca să-i dau şi stilistic aspect de absolută obiectivitate analizei ce întreprind 
acuma, voi încerca să elimin calificativele şi să mă exprim, pe cât posibil, 
numai în substantive. 


Omagiu Profanator 


33 


1. Eliberarea lui Ilie Garneata din lagar. 

Chiar dela acest prim punct, H.S. uită de adagiul invocat la înce¬ 
putul articolului său — despre morţi să vorbeşti numai de bine — şi 
îşi începe "omagierea’ lui Gârneaţă printr’un rechizitoriu, exact după mo¬ 
delul celor făcute de comisarii regali ai lui Carol al Il-lea. Aliniatele res¬ 
pective cuprind patru afirmaţii, ofensive în cel mai înalt grad pentru me¬ 
moria Văcăreşteanuiui: 

a) Ca să iasă din lagăr cu orice preţ, voind să-şi salveze cel puţin 
existenţa goală , fiind un prăbuşit lăuntric , Ilie Gârneaţă. a dat o declara - 
raţie care lovea tocmai in acela careţi fusese până atunci şi prietien [adi¬ 
că în Căpitan]. 

b) A acceptat condiţii deplorabile, abdicând dela credinţa legionară , 
lepădându-se de tot trecutul său , căutând şă-si întocmească o nouă viaţă 
sub ocrotirea duşmanilor. 

c) Faptul a provocat repulsia unanimă a celor rămaşi închişi. 

d) Declaraţiile cele mai infame, cele mai nedrepte, cele mai prejudi¬ 
ciale pentru memoria Căpitanului şi prestigiul Legiunii, au fost [. . • ] ace¬ 
lea pe care şi-a pus iscălitura şi Ilie Gârneaţă. (Am subliniat cuvintele exac¬ 
te ale lui H. S.) 

Toate aceste afirmaţii ale lui H. S., dar absolut toate, sunt false, calom¬ 
niatoare şi infamante. Ele contravin până şi celor mai elementare reguli de 
onoare, de cavalerism şi de simplă omenie. Căpitanul impusese rechizitul 
cinstei ch'ar şi în lupta contra duşmanilor Mişcării. H. S. a terfelit-o chiar 
şi în raporturile cu camarazii, ajungând să necinstească până şi casa celui 
care i-a dat ospeţie. 

E locul să intercalez o întrebare. Cineva din grupul brigadirilor a 
făcut afirmaţia, în scris, că Legiunea se află acolo unde este şeful, adică 
H.S. întrebarea mea este: s’a transformat, oare, Legiunea intr>o mocirlă 
pentru bivoli şt râmatori? 


2. Chestiunea declaraţiilor. 

Această problemă na fost discutată niciodată temeinic în publicis¬ 
tica legionară. E necesar să se ştie, în prealabil,că nau existat legionari 
internaţi în lagăre care să fi fost eliberaţi dinele fără să semneze un ase¬ 
menea document. H.S. însuş recunoaşte, aş sice că în mod imprudent pentru 
teza lui, că tr aproape toţi cei din lăgar au dat declaraţii ”. îşi atenuiază im- 


34 


D. G. 


prudenta cu restricti™! *p, M p, , oti . C a unul care am trecut prin toate 
cele trec la g are, dec, cu directă cuno 5 tinlă de cauză; apoi ca unul care 
am participat, alatun de Gârneată, la iniţierea tratativelor de destindere 
care urmăreau in primul ri „d lichidurea [St mai grabnici , ăre , ’ 

Gene,'M H P "“ di " " hipl «“■»««* probleme cu 

Generalul Mar uescu; apoi din echipa primei audiente la Pala. ,i din rec- 

«rtî, Na,, “ nii (t “ 

mar d , , ™ “ H.S. care a transfer- 

m» declam,„le ,„t, un instrument de şantaj, fie pentru a-,, recruta 

«aii orT'n”' * Ş “' aPr ° P “ C “ “* mUlt ' f ” P' n,ra » *»'“■ I* adversarii 
reali ori presupuşi. 

Repet: nu aproape tofi, cum zice H.S., ci absolut toti au semnat ase- 

me . n i ea . ? eC â ' at "’ 01 dlferenţa că numai o mică parte din ele a fost dată 
publicităţii. Se va vedea îndată pentruce. 

Declaraţiile se împart în două categorii: 

. a) Declarat,i care nu trebuiau prezentate, din cauza conţinutului si al 
împrejurărilor. Au fost date la Ciuc în timp ce se desfăşura procesul 
Căpitanului. Numărul lor a fost foarte redus. Mi-amintesc de a Preotu- 

î" pr °l eSOr Gr Cristescu a Pr - Tudorache. Din acelaş timp este a lui 
Dragoş Protopopescu, dar nu intră în această categorie. Mă voiu ocupa 
de ea aparte. r 

Aceste declaraţii Guvernul le-ar fi dorit cât mai numeroase, cu con¬ 
diţia ca ele să cuprindă desolidarizare de Căpitan, în termini ofensatori 
pentru Legiune. 

b) Declarata care se armonizau cu recomandările exprese ale Căpita- 
nulut , trimise de el din închisoare. Căpitanul cerea două lucruri şi anu- 
me. Comandamentul de emergenţă, care la un moment dat a încăput pe 
mana Iui H.S., să înceteze agitaţiile, iar Legionarii închişi să caute toate 
mijloacele adecvate pentru a se salva în libertate. 

Ambele recomandări, precum se ştie perfect acuma, au fost nesoco¬ 
tite de H.S. Agitaţia devenise o psihoză. Când jandarmii aduceau un nou 
client la Ciuc primul lucru pe care acesta il comurfîca era: "Se mişcă 
Sima!”, "Se m’şcă Sima!”. Mişcările lui H.S. au dus, precum se ştie, Ia 
asasinarea Căpitanului, la pierderea integrei elite legionare, la imense 
şi vai, zadarnice sacrificii! 

Totuşi personal nu împărtăşesc opinia legionarilor, defraudaţi de 
isprăvile acestui aşa de plastic denumit de Vatra "Iliuţă Activul”, cum 
că ar fi urmărit intenţionat asasinarea Căpitanului de către Camarila Lu- 


Omagiu Profanator 


35 


peascăi. Cred că asas narea Căpitanului n’a fost o crimă intenţională 
a "Comandantului”, ci un omor prin imprudenţă. A fost crima unui debil 

mintal. 

Căpitanul dăduse ordine precise şi severe, urmate de acelea ale In¬ 
ginerului Clime, ca toată lumea să intre în linişte, să se ascundă Ia 15 
metri sub pământ, iar cei închişi în lagăre şi închisori să facă totul 
pentru a fi puşi în libertate. H.S. le-a nesocotit. El se considera om poli¬ 
tic realist, superior Căpitanului, un simplu visionar. 

In această fază care a urmat condamnării Căpitanului, şi în care 
Guvernul a înfiinţat lagărul dela Vaslui, se plasează a doua categorie 
de declaraţii. Nu numai că erau legitime, prin raport cu recomandările 
Căpitanului, ci şi uşor de realizat, prin raport cu încurcăturile pe care 
şi le crease Guvernul. 

H.S. însă avea tactica lui, acea de a împerechea ag taţiile din afară cu 
intransigenţa celor internaţi în lagăre. Portparolul lui H.S. în lagărul 
dela Vaslui era C. Stoicănescu. Guvernul proiectase o triere a legionarilor 
dela Ciuc, cu intenţia de a-i transporta la Vaslui pe cei consideraţi mai 
inofensivi. Din primul transport, cu duba de ocnaşi, a făcut parte C. Stoi¬ 
cănescu. Ajuns la Vaslui, unde exista deja un fel de organizare a celor 
depuşi acolo, făcută de Pâsu Anton’u, a dat peste o situaţie care nu ca¬ 
dra cu planurile lui H. S. Poliţia lui Carol internase cu toptanul o lume 
pestriţă. Fuseseră internaţi chiar şi nelegionari. Printre ei era, şi un iu- 
nianist. Deci nu toţi cei internaţi la Vaslui erau dispuşi ca, de dragul 
disciplinei, să rabde lipsa de libertate. Acest dor de libertate creştea pe 
măsură ce se permiteau vizite de ale soţiilor sau mamelor celor închişi. 
Prin intermediul lor au pătruns imediat ştiri persistente despre dispoziţia 
Căpitanului pentru linişte în ţară şi pentru eliberarea celor închişi. P⬠
su Antoniu, un legionar tânăr dar foarte înţelept, privea lucrurile la fel, 
însă se izbea de brigadirisimul lui Stoicănescu, un om cu multă price¬ 
pere în mânuirea dialecticei. Amândoi aveau gradul de Comandanţi Aju¬ 
tori şi făceau parte din conducerea legionară a lagărului. Când am fost 
transportat şi eu cu a treia dubă, am găsit acolo o situaţie efervescen¬ 
tă. Guvernul trimisese un al doilea Colonel care pusese un anunţ şi un 
model de declaraţie pentru eliberarea din lagăr. Se instala în fiecare di¬ 
mineaţă cu o măsuţă de lucru în holul lagărului, aştepând pe amatorii de 
libertate. Stoicănescu din lagăr şi H.S. din afară găsiseră un mijloc destul 
de abil de a comunica unul cu altul. Clădirea lagărului avea o rudimen¬ 
tară instalaţie de apă şi de higienă. Ori ce câte ori acestea funcţionau rău, 
se făcea apel la un meşter tinichigiu din Vaslui al cărui ucenic însoţitor era 
un frate de cruce. Prin intermediul acestuia comunica Stoicănescu cu exte- 





36 


D. G. 


fiorul lagărului. La nevoe se deteriora cu intenţie instalaţia de apă. Sima 
putea astfel să dozeze, după manevrele lui, insurecţia din lagăr. Colonelul 
jandarm întâlni astfel enorme dificultăţi în misiunea de a lichida lagărul. 

Conducerea legionară, pe de altă parte, fusese reorganizată după un 
plan al lui Stoicănescu: şi sl şi Pâsu Antoniu, fiind simpli Cdti Aj., au ieşit 
din conducere. Aceasta rămânea să fie exercitată în mod efectiv de D. 
Găzdaru şi Popescu Buzău, împreună cu puţ ; nii Cdţi plini care veniseră 
dela Ciuc, sau fuseseră internaţi proaspăt la Vaslui. Eu făceam şi legătura 
cu autorităţile de peste sârmă. Am fost pus la curent cu formalităţile ex¬ 
trem de uşoare în ce priveşte textul declaraţiilor. La un moment dat Colo¬ 
nelul îmi spusese că declaraţia se reducea la o simplă formalitate şi că, în 
ce priveşte persoana mea, el ar fi acceptat ca în ea eu să scriu ori şi ce, chiar 
şi numai 'Tatăl nostru”, dar să aibă titlul de declaraţie. N’am dat-o, dar 
mi-a a venit în minte ideea de a autoriza în secret pe Strugariu să iasă cu 
o asemenea declaraţie şi să ia contact cu Dna Codreanu ca să ne comunice 
într’un redus text cifrat care-i dispoziţia reală a Căpitanului. La primirea 
răspunsului dela Strugariu, întregul lagăr s’a aşezat în sala de mese şi a 
aşternut pe hârtie o declaraţie stereotipă în care nici nu se pomenea numele 
Căpitanului, necum să se desolidarizeze cineva de el, ci o simplă obligaţie 
formală şi vaporoasă că ne supunem legilor Tării. Aşteptam acum elibera¬ 
rea, care trebuia să f e oarecum automatică, după ce se efectua legătura de 
rigoare telegrafică cu Ministerul de Interne. Se înţelege uşor că autorit㬠
ţile dela Bucureşti au examinat comparativ atitudinea recalcitrană de "ieri” 
cu declaraţiile în bloc de "azi” şi au tras concluzia firească asupra nesin- 
cerităţii noastre şi asupra concertării cu agitaţiile din afară. N’a fost aproba¬ 
tă ncio declaraţie! 

Agitaţia din lagăr a îmbrăcat forme de exasperare necontrolată. In 
timpul apelului jandarmeresc unii legionari ieşeau pe rând din front şi pro¬ 
ferau cele mai grosolane înjurături la adresa Colonelului şi a lui Călinescu. 
Un legionar bănuit de spionaj a fost maltratat în ultimul grad, aproape 
linşat, apoi înfăşurat într’o pătură şi svârlit peste sârma ghimpată. H. S. 
a recoltat astfel un enorm succes pentru linia pe care el o impunea lagărului 
prin mijlocirea lui Stoicănescu. In aceste împrejurări dramatice ajunge la 
Vaslui în primele zile din Noembrie ultimul lot transportat cu duba dela 
Ciuc. In el se găsiau şi Ilie Gârneaţă, Corneliu Georgescu, Vasile Iasinschi. 
S’a restabilit un sistem de conducere a lagărului întocmai ca cel anterior de¬ 
la Ciuc. 

Agitaţiile năzdrăvane organizate de Sima în toată ţara, unite cu cele 
sugerate tot de el în lagăr, au fost cel mai perfect pretext pentru asasinarea 


Omagiu Profanator 


37 


Căpitanului. Autorităţile plănuiau concomitent, aşteptându-se Ia o revol¬ 
tă în lagăr, masacrarea tuturor celor închişi la Vaslui. Ne-am trezit cu re¬ 
flectoare care luminau noaptea curtea lagărului de vedeai şi un ac scăpat 
pe jos; am fost apoi informaţi, cu discreţie şi cu compătimire, că se săpau 
gropi cu var nestins pentru topirea cadavrelor noastre. Dacă masacrul n’a 
avut loc, se datoreşte înţelepciunii conducerii legionare a lui Gârneaţă, 
Iasinschi, etc. Primul invitat Ia Comandamentul nostru am fost eu. Gâr¬ 
neaţă mi-a arătat textul unei declaraţii foarte scurte în care, cu ton de re¬ 
semnare faţă de loviturile soartei contra tineretului naţionalist, se făcea 
apel la el ca să evite Neamului consecinţe şi mai grave, invitând leg o- 
nărimea la linişte si supunere faţă de legi. Gârneaţă m’a invitat să semnez 
cel dintâi, în fruntea textului. A semnat după aceea, imediat, imensa ma¬ 
joritate a legionarilor cu excepţia unui grup restrâns în frunte cu Puiu 
Gârcineanu. Am fost prezent la scenă: Puiu Gârcineanu plângea frămân¬ 
tând în mâini când batista, când căciula, argumentând că linia pe care el 
vrea să se plaseze este aceea a mart’rajului total. 

Graţie acelei declaraţii a conducereii legionare a fost salvat dela un 
măcel inutil întreg grupul dela Vaslui. 

Familiile celor care erau d n laş» şi aveau legături cu cunoscătorii di¬ 
recţi ai soartei ce ni se pragătea s’au alarmat, punându-se în mişcare pentru 
salvarea salvabilului. In vremea asta copiii lui Gârneaţă rămăseseră sub 
ocrotirea familei Profesorului Şumuleanu. Poliţia începuse să aresteze toate 
persoanale care manifestau vreun interes copiilor lui Gârneaţă. Doamna 
Şumuleanu, care mai păstra unele legături personale cu Iorga şi care avea 
relaţii directe cu Rez’dentul Regal dela Iaşi şi cu altă lume dela Bucureşti, 
a obţinut eliberarea Iui Gârneaţă după Crăciunul din 1938. In acelaş timp 
se mişcase în favoarea mea Petre Andrei. Nu ştiu ce intervenţii au operat 
eliberarea lui Radu Gyr, a unui gazetar Diaconescu şi a medicului Geor¬ 
gescu dela Muscel. Am fost eliberaţi toţi cinci fără să ni se impună niciun 
soiu de condiţii. H. S. afirmă imensul neadevăr că Gârneaţă ar fi acceptat 
condiţii deplorabile. De altfel declaraţiile noastre, (Gârneaţă-Radu Gyr- 
Găzdaru, plus aceea a Iui Nae Ionescu şi Radu Meitani care nu se aflau la 
Vaslui) au fost publicate în toate ziarele. Erau exact în acelaş ton cu decla¬ 
raţia generală anterioară. Să binevoiască H. S., dacă-i corect şi ob'ectiv, să 
o reproducă şi să o comenteze în fiţuica pe care o scoate prin intermediul 
interpusului său G. Costea. Adaog chiar că nu pe baza declaraţiilor am fost 
eliberaţi, ci decizia de eliberare a precedat declaraţia. Aceasta devenise o 
simplă formulă juridică, vidă de orice conţinut transcendent. 



38 


D. G. 


3. Declaraţia lui Dragos Protopopescu. 

Dragoş Protopopescu, una din marile revelaţii ale culturii româneşti 
de după primul război mondial şi, în ce ne preveşte mai direct, un 
devotat al Căpitanului şi al Mişcării cărora le-a făcut imense servicii 
propagandistice prin ziarul Buna Vestire, a fost şi el internat în lăgar, 
deşi nu aparţinuse, sub nicio formă, organizaţiei noastre. Trecuse în pre¬ 
alabil şi prin închisorile legionare, având astfel ocazia să cunoască şi apoi 
să imortalizeze unele figuri eroice ale Mişcării Legionare în faimosul 
său roman în 2 volume, Tigrii. Deşi ajunsese cel mai competent specialist 
în limba şi literatura engleză din România, cu doctorat Ia Sorbona şi cu 
studii de specializare la Londra şi Paris, Regele "Culturii” l-a pus la po- 
preală în lagărul dela Ciuc, suspendându-1 şi dela catedra din Cernăuţi 
pe timp de doi ani. 

Aceste circumstanţe constituiau un motiv imperios ca Dragoş să fi 
fost purtat în triumf în toamna lui 1940! In sch’mb H.S l-a pus la index. 
Era la mijloc o conjuraţie obscură în legătură cu direcţia ziarului Buna 
Vestire. Am făcut aluzie la această conjuraţie în Cuget Românesc din 
1952. Z'ceam atunci că furtunile mari ridică gunoaele uşoare cât mai 
sus. Un groaznic vârtej răvăşise Garda de Fier în 1938-1940. Căpita¬ 
nul şi toată elita crescută de el fusese măce lări tă graţie pretextelor ofe¬ 
rite de Iliuţă Activul. Sus de tot rareori mai întâlneai pe cineva din Gar¬ 
da lui Codreanu. Erau tot "oameni noi", septembrişti sburaţi de vârtej. 
La posturile de cea mai delicată comandă legionară, cum erau şi acelea 
ale organelor de propagandă, fuseseră cocoţaţi oameni despre aptitudi¬ 
nea legionară a cărora Căpitanul se arătase odinioară foarte sceptic. 

Pentru H.S. însuşi, ca şi pentru mediocrităţile instalate de el la di¬ 
rijarea culturii, Dragoş era un neliniştitor coşmar. "Comandantul" sm- 
ţia că nu poate conta pe adeziunea necondiţionată a acestuia. Dragoş 
n’ar fi scris, ca odinioară despre Căpitan în Buna Vestire, că H.S. este 
Făt-Frumosul românismului! A mai avut şi marea "neşansă” de a se fi 
salvat cu viaţă din lagăr şi de a nu fi făcut parte nici după aceea 
dintre victimele cauzate de agitaţiile smintite ale lui H.S. Pretextul inde¬ 
xului aici a şi fost căutat. Şi alte elemente din elita Căpitanului au fost 
garate pe linie moartă.Dacă Nae Ionescu n’ar fi murit mai de vreme, ar fi 
suferit, foarte probabil, aceeaşi ofensă. Aderase la cele patru-cinci rânduri 
înţelepte redactate în lagărul dela Vaslui, din iniţiativa Văcăreşteanului 
Ilic Gârneaţă, în Decembrie 1938, de sau putut astfel economisi forţe 
legionare autentice. 


Omagiu Profanator 


39 


Dragoş Protopopescu, cum am spus, nu fusese încadrat disciplinei 
legionare. Eliberarea lui din lagărul dela Ciuc s’a făcut relativ uşor, pe 
baza unei simple declaraţii de supunere faţă de legile statului. Pretextul 
indexului a fost deci această declaraţie. Puţin importa faptul că prin 
aceleaşi lagăre trecuseră aproape toate cadrele legionare şi că nimeni 
nu a fost eliberat fără declaraţie. Diferenţa între nelegionarul Dragoş 
şi comandantul X sau Y era că declaraţia celui dintâi fusese publicată de 
gazetele lui Carol, în timp ce declaraţiile lui X sau Y nu prezentau nicio im¬ 
portanţă propagandistică şi au rămas deci înmormântate în dosarele Mi¬ 
nisterului de Interne, pentru ca, din 1940, când au fost descoperite de 
noua conducere legionară, şi până azi, să poată fi utilizate ca excelent 
mijloc de şantaj contra unei eventuale independenţe. 

Natural că Dragoş Protopopescu nu şi-a mai recăpătat gazeta. Di¬ 
rector al ei fusese designat între timp unul dintre acei fideli pe care fur¬ 
tunile îi ridicaseră sus de tot şi care nu trecuseră prin lagăre sau închi¬ 
sori ca să fie obligaţi la declaraţii şi în docilitatea cărora "Şeful" pu¬ 
tea conta mai mult decât în talentul, în cultura şi independenţa de carac¬ 
ter a unui Protopopescu. 

A fost în intenţia lui H.S. ca să întindă infamia contra lui Dra¬ 
goş până la extrem şi să-l scoată şi dela catedra universitară, atunci 
când, în toamna lui 1940, s’a pus în apFcare legea pentru verificarea 
profesorilor universitari. Făceam parte din comisiunea de verificare şi 
m’am opus unei atari infamii. Mi s’a asociat, în această împrejurare, Pro¬ 
fesorul Dan Rădulescu dela Cluj. A fost nevoe să-mi exprim cu sgomot 
şi cu pumnul în masă indignarea când mi-am dat seama că cel care re- 
presenta în acea comisie chiar cuibul "Comandantului" era nerăbdător Ia 
culme să şteargă din listele profesorilor numele lui Dragoş, dupâ ce 
obţinuse, pe baza aceleiaşi calităţi, salvarea dela sancţiuni meritate a lui 
D. Guşti, rudă pr n căsătorie cu Lupeasca şi direct amestecat în cama¬ 
rila Palatului. 

Dragoş Protopopescu însuşi, apărându-şi onoarea şi catedra, a scris 
un memoriu amplu în care desvoltă următoarele argumente: 

Eu am făcut servicii Mişcării Legionare fără să fi fost înscris în 
ea. Normal, asemenea servicii trebuiau să creeze obligaţii din partea Le¬ 
giunii faţă de mine, iar nu să tragă Legiunea poliţă asupra mea. 

Declaraţia mea n’ar fi constituit un act de indisciplină, chiar dacă eu 
aş fi fost încadrat ca legionar, pentrucă însuşi Căpitanul dăduse desle- 
gare pentru ieşirea din lagăr. 

Textul declaraţiei mele nu conţine nimic ofensator pentru Legiune. 
Acuzaţia ce mi se aduce că prin acea declaraţie mi-aş fi dat implicit 
adeziunea faţă de călăul Căpitanului e complect neserioasă. Declaraţia mea 
e anterioară asasinării Căpitanului şi, în cel mai rău caz, ea ar putea fi 



40 


D. G. 


interpretata ca o adeziune silită data unui tiran. Dar în ce situaţie ofensa¬ 
toare faţă de actualul comandant al Mişcării Legionare se pun aceia care 
fac caz de "trădarea” mea, uitând că H. S. a făcut ceva mai mult decât 
mine, acceptând să colaboreze cu acelaş tiran , care între timp devenise uci¬ 
gaşul Căpitanului? 

Mişelia consumată pe seama lui Dragoş nu-i unica. Păstrez o arhivă 
personală bogată care-mi va permite să mă ocup, în altă împrejurare, de nu¬ 
meroase isprăvi ale celor care se prezentau ca executanţi ai directivelor ema¬ 
nate de sus. Despre unul din aceştia am primit confidente informaţii, şi din 
înaltă sursă, în timp ce mă găseam în Italia, că lucra pe două tablouri: şi cu 
Legiunea, dar şi cu Masoneria, unde dădea raportul în fiecare seară despre 
ce se lucra la comisiunea de revizuire a profesorilor universitari. In fiecare 
prigoană tipul suferea o ... avansare: din asistent universitar conferen¬ 
ţiar, din conferenţiar profesor titular! Nu mi sa părut deci deloc straniu 
să aflu, aici în exil, că respectivul era “aşa un legionar” de-al “Comandan¬ 
tului” că, întâmplându-se să moară, a fost ars la Crematoriu, iar cenu¬ 
şa i-a fost înmormântată Ia Omitirul Evreesc! Ştireae aşa de senzaţională, 
că nu-i pot da crezare fără o verificare adecvată, deşi a publicat-o Mons. 
A. Tăutu, mai anii trecuţi, în revista sa Bună Vestire dela Roma. 

4. Garneata in Frontul Renaşterii Naţionale!? 

Este de-a dreptul uluitor tupeul cu care H. S. inventează această acu¬ 
zaţie: Gârneaţă, zice el (pag. 4), " odată liber, se înscrie in Frontul Renaş¬ 
terii Naţionale, organizaţie carlistă efeată după asasinarea Căpitanului”. 

H. S. adaogă că despre acest act al lui Gârneaţă, ca şi despre altele, 
se poate citi în presa timpului”! L-aş inv ta pe necuviinciosul mincinos să 
ne indice din care ziar a luat el această informaţie. Niciun gazetăraş ovreiu 
nu şi-ar fi permis pe atunci minciuni aşa de grosolane ca cele pe care le de¬ 
bitează acuma H. S.! 

Comandant al Frontului Renaşteri dela Iaşi fusese designat Colone¬ 
lul de rezervă Turculeţ din Regimentul 13 Infanterie. Era legionar înca¬ 
drat de mine, încă de pe când era ofiţer activ, dar păstrat acoperit. Fetele 
lui fuseseră eleve ale soţiei mele, iar el se comporta aşa de deferent fa¬ 
ţă de mine şi de Gârneaţă, ca nici nu i-ar fi trecut prin minte să ne facă 
propunerea de a intra în acel Front, pe care el însuşi îl considera ruşinos, 
dar îl conducea din ordin, dintr’un ordin pe care nu-I putea eluda ca mi¬ 
litar. 

Pot afirma mai mult decât atâta şi anume că n’ciun legionar din Iaşi, 
nici cei de modestă categorie şi nici simpatizanţii lor nu s’au înscris în acel 
Front. 


Omagiu Profanator 


41 


Am impresia că H. S. a ticluit această minciună ca sa poată construi 
pe baza ei justificarea înscrierii sale proprii în organizaţia politică funda¬ 
tă de Carol ş: de Urdăreanu. Deci nu Gârneaţă s’a îscris în partidul lui 
Carol, ci H. S. însuşi! Când prin Mai 1940 H. S. intră clandestin în ţa¬ 
ră, Carol transformase Frontul în Partidul Naţiunii. Până atunci Carol îşi 
avea aşezat tronul pe noada unei târfe. N’avea alt fundament politic, cu 
toată lovitura de stat din Februarie 1938. Poliţia Lupeascăi în Ioc să-l ducă 
pe H. S. la crematoriu, l-a urcat într’o maşină cu destinaţia Palatul Regal. 
După protocolara reverenţă faţă de tron, pe care de altfel îl reverenţiase 
chiar şi Patriarhul Miron Cristea, H. S. primeşte învestitura de şef al Mişc㬠
rii Legionare, apoi un scaun de subsecretar la Culte în schimbul obligaţiei 
de a invita, printr’un comunicat al presei din 23 Iunie 1940, pe toţi legio¬ 
narii şi pe prietenii Mişcării de a se înscrie în Partidul Naţiunii. Este în¬ 
tâia oară când îşi aroga calitatea de şef. Aici deci îşi are reala origine şefia 
simistă: în ungerea priapică pe care i-a acordat-o destrăbălatul Rege. A 
doua unsoare, dar nu cu titlul de şef, ci de comandant, i se aplică printr’un 
decret otorgat de Regele Mihai şi de Generalul Antonescu: o unsoare mai 
puţin respingătoare, dar tot nelegitimă din punct de vedere legionar, şi 
fără să-i poată şterge caracterul iniţial de uzurpare. 

După ce, mai departe, în continuarea acuzaţiei adusă lui Gârneaţă, H. S. 
recunoaşte că şi el a colaborat cu asasinul Căpitanului, face un distinguo, 
combinând minciuna cu perfidia: altceva este, zice el, când Legiunea în 
totalitatea ei [adică H. S. uns de Carol şi reprezentând pe baza acestei un¬ 
geri întreaga Legiune] încheie un armistiţiu cu duşmanul şi cu totul altce¬ 
va când indivizi singuratici [adică Ilie Gârneaţă] te desprind de trunchiul 
Legiunii, trec linia de demarcaţie şi se predau inamicului. 

E de observat, mai întâi, că, Ia acea epocă, Legiunea n’o reprezenta H. 
S., ci Ilie Gârneaţă, ca moştenitor legitim al Căpitanului, şi al doilea, nici 
chiar cu această îndreptăţire, Ilie Gârneaţă nu intrase în Partidul Naţ'unii. 
Acuzându-1 pe Gârneaţă de trădare pentru faptul că intrase în Frontul lui 
Carol, în timp ce Legiunea se găsea încleştată într’o luptă pe viaţă şi pe 
moarte cu regimul, H. S. se acuză pe sine însuşi, pentrucă el şi nu Gârnea¬ 
ţă a comis această trădare. Precum se vede, H. S., cu toată dialectica lui, s’a 
înecat în propria-i mocirlă. 

5. Garneata solicitant al unui post de avocat al statului. 

Pentru a evidenţia "dărimarea sufletească a Comandantului Bunei Ves¬ 
tiri , H. S. citează, la pag. 4 a articolului său, 'faptul că Ilie Gârneaţă 
solicită şi i se acordă postul de avocat al Statului, graţie prieteniei lui cu 
Victor lamandi, ministrul justiţiei". 




42 


D. G. 


Orice avocat putea năzui să intre în slujba Statului şi deci să facă o ce¬ 
rere în acest sens la organele oficiale respective. Gârneaţă a trăit perma- 
ment numai din profesia lui, modest dar corect, fara să ajungă un parazit 
pe seama Legiunii. Ch ; ar şi aici în exil a reuşit să-şi chivernisească nu numai 
o locuinţă pentru el, ci şi un sediu pentru camarazi, precum şi, pe tot tim¬ 
pul cât a stat printre noi la Buenos Aires, a reuşit să exercite una dintre 
cele mai nobile profesii publice, aceea de bibliotecar al Cursurilor de Cul¬ 
tură Catolică , profesor de latină , apoi asesor intr'un Minister , până ce le- 
gionărimea din Europa l-a rugat insistent —aproape i-a impus— să aban¬ 
doneze situaţia din Argentina, împreună cu respectivele drepturi Ia pensie, 
şi să încerce în Europa refacerea unităţii Mişcării Legionare distrusă de 
H.S. 

Ar putea să ne spună H.S. ce profesie onorabilă a exercitat el în 
timpul ultimilor 30 de ani? A dat cuiva vreodată socoteală de chipul cum 
a irosit fondurile legionare cu care a plecat din ţară, subvenţiile prim'te 
dela Guvernul lui Hitler, cele pe care le încasează din Spania şi mai ales 
milioanele Statului Român pe care le-a scos dela Banca Comercială Italiană 
din Milano prin intermediul lui Bulbuc? Nu mai vorbese de productivele 
biruri pe care periodic le pune pe capetele de brigadiri şi care nu-i sunt refu¬ 
zate, cu toată pestilenta morală care exală din isprăvile "Comandantu¬ 
lui”! 

Ce să mai zic apoi, prin contrast, că reproşul formulat de acest ter- 
tius Cato , cum l-ar fi numit Iuvenal în satirele lui, este formulat complect 
în vânt!? 

Gârneaţă n’a fost nici pe departe prietenul lui Victor Iamandi. E 
adevărat însă că acesta a afirmat în cercurile Baroului dela Iaşi că inten¬ 
ţionează să-i ofere lui Gârneaţă un post de avocat al Statului. Colegii 
din barou au stăruit pe lângă Gârneaţă să înmâneze cererea de rigoare, 
fără de care Ministerul nu putea efectua numirea. Gârneaţă a refuzat ca¬ 
tegoric! 


6. Culmea impietat» si a miseliei. 

H.S. ia în batjocură până şi sentimentele de tată ale lui Ilie Gâr¬ 
neaţă (pag. 4, aliniatul final), punându-se astfel într’o postură morală 
pe care a ştiut s’o ocolească chiar şi un Ceauşescu permiţând ca fiul lui 
Gârneaţă să meargă în Germania pentru a-şi vedea părintele muribund 
şi să asiste* la înmormântare. 

îmi amintesc că printre cei care au fost eliberaţi din lagăr, odată 
cu Gârneaţă, era şi poetul Radu Gyr. E un sacrilegiu să se găsească 


Omagiu Profanator 


43 


acuma vreun Sima care să spună că Gyr a fost un trădător, chiar dacă 
l-a văzut colaborator la Glasul Patriei. H.S. nu se poate pune în sufletul 
Iui Gârneaţă, şi nu l-ar putea înţelege pe un Radu Gyr, creatorul Sfintei 
Tinereţe Legionară. In lagărul dela Ciuc, în vara lui 1938, i-a venit so¬ 
ţia aducându-i lui Gyr pe copila lui, Luminiţa, mândria, bucuria şi su¬ 
biectul atâtor gingaşe poezii ale poetului legionar. Jandarmii i-au conces 
lui Gyr să-şi mângâe copila numai printre sârmele ghimpate. 

Ce poate înţelege un Sima, care n’a avut copii, ce dramă s’a petre¬ 
cut în sufletul lui Gârneaţă şi al lui Radu Gyr!? H.S. care şi atunci 
când, strecurându-se în patul camaradului, i-a conceput acestuia un fiu, 
printr’un act de mârşevie, a considerat probabil ca o simplă slăbiciune 
sentimentul patern, refuzând să-şi ia răspunderea de tată şi săvârşind 
un triplu act abominabil: şi-a înşelat propria soţie, a necinstit casa sacră 
a camaradului care i-a dat adăpost şi a batjocorit sentimentele întregei M.L. 
care crezuse în el. 

ÎNCHEIERE FUGITIVA 

Analiza din paginile anterioare am limitat-o numai la ceeace a consti¬ 
tuit principala ţintă a "omagiului” Iui H.S.: să ţ e a s ă un linţoliu de¬ 
făimător cu care să umbrească, post mortem, luminoasa figură legio¬ 
nară a lui Ilie Gârneaţă. Ca să atingă o asemenea ţintă H.S. a re¬ 
curs la procedeul falsificării şi la abilităţi ieftine, scontând că nimeni 
nu-i va putea controla afirmaţ ile. Demascarea lor n’a fost de fel grea. Ea 
ar fi fost şi mai uşoară dacă n’ar fi trebuit, în prealabil, să-mi înving 
repulsia faţă de totala lipsă de scrupule morale din partea autorului. 

Ca să atenueze impresia de netă profanare, H.S. concede că Gâr¬ 
neaţă a fost uneori şi constructiv şi anume în ziua de 14 Iulie 1940 
când l-ar fi recunoscut pe H. S. în funcţia de şef al Mişcăr i Legionare! 

Să admitem că Ilie Gârneaţă a avut în adevăr acest moment de 
slăbiciune, validând o uzurpare care s’a dovedit apoi nefastă, nu numai 
pentru mărinimosul Fundator, ci şi pentru întreaga organizaţie legionară. 
Pe baza acestei slăbiciuni, H.S. îi conferă lui Gârneaţă titlul de Reinte- 
meietor al Legiunii! 

In elementară şi strictă logică, H.S. admite implicit că dacă Ilie 
Gârneaţă, în calitatea lui de succesor legitim al Căpitanului şi în aceea 
de numărul 1 al Mişcării, a avut dreptul de a-1 învesti pe H.S. cu funcţia 
de şef al M.L., apoi tot aşa a avut dreptul legitim de a-1 desărcina din 



44 


D. G. 


acea funcţie, în cazul că H.S. sar fi dovedit nedemn de ea. Şi în adevăr, 
HS. a făcut din plin dovada că de nimic altceva n’a fost capabil de¬ 
cât să ducă Legiunea din dezastru în dezastru şi să pervertească pe to- 
ti cei care au mai stat în contact cu el, fie din inerţie, fie dintr’o rău în¬ 
ţeleasă disciplină. 

D. G. 


SEMNALĂRI 


STUDIUL LUI T. LAPUŞNEANU - CIUMETI DESPRE 
“BANUL MĂRĂCINE” 

Pentru revista noastră, studiul pe care-1 semnalăm acum prezintă o 
dublă semnificaţie: una cu privire la autor, alta cu privire la tema tratată. 

Autorul este înrudit cu Sterie Ciumeti. Bunicul din partea mamei a 
fost frate cu tatăl martirului legionar, iar descendenţa paternă a autorului 
se pare că urcă până la Voevodul Lăpuşneanu . 

Nu cunosc prea bine împrejurările în care Lăpuşneanu-Ciumeti a 
ajuns să-şi facă studiile la Universitatea din Copenhaga. Acolo a avut 
şansa să fie discipol al tânărului savant român Eugen Lozovan şi să-şi 
pregătească sub direcţia acestuia, în 1972, o teză despre Originea "ro¬ 
mânească” a lui Pierre de Ronsard. Legendă, poezie, realitate. Această 
circumstanţă îmbracă aspecte de coincidenţă tainică, întrucât ambii — şi 
maestrul şi discipolul — au drept, din punct de vedere heraldic, la un 
spaţiu din blazonul Muşatinilor. îmi lipsesc datele documentare pentru 
a întârzia mai mult asupra acestei chestiuni. Trec deci imediat la subiectul 
tezei. 

Lucrarea tânărului studios Lăpuşneanu-Ciumeti repune în discuţie 
academică genealogia poetului francez Pierre de Ronsard. Originea dun㬠
reană, probabil chiar românească, a lui Ronsard a fecundat imaginaţia de 
poet a lui Vasile Alecsandri, dispunându-1 să creeze faimoasa poezie Ba¬ 
nul Mărăcine, şi a excitat, paralel, curiozitatea ştiinţifică a numeroşi cer¬ 
cetători români şi străini în cursul a vreo 125 de ani câţi s’au scurs între 
cele două caracteristice exiluri ale naţionalismului românesc: exilul paşop¬ 
tist şi exilul legionarismulut codrenist. Şi această circumstanţă îi conferă 
temei carecare valoare de simbol. 

Intr’o epistolă în versuri, Pierre de Ronsard îşi schiţează genealogia, 
afirmând că strămoşul lui a plecat dintr’un ţinut dela Dunăre, mai în 
jos de Ungaria, că era marchiz, bogat în sate, în oameni şi aur şi că s a 
îndreptat spre Franţa, punându-se în slujba Regelui Philippe de Valois 
[1328-1350] pe când acesta se afla în război cu Englezii. 



46 


D. Gazdaru 


Unii biografi francezi şi români au tras concluzia că Ronsard era 
român de origine, şi anume Ban al Severinului. Ban ar fi traducerea cea 
mai adecvată a termenului marchiz. Iar Ronsard ar fi transpunerea pe 
franţuzeşte a numelui Mărăcine. Se poate spune deci că V. Alecsandri 
retraduce pe Ronsard în poezia sa Banul Mărăcine şi-l "mută” dela Seve- 
rin la Craiova. Scriitorul francez J. A. Vaillant, primul care a formulat 
ipoteza originii româneşti a lui Ronsard, îl localizase prin regiunea Bu¬ 
zăului. Alţi biografi i-au atribuit poetului francez origine maghiară sau 
chiar bulgară, ori germană. S’a mai ventilat şi ipoteza că strămoşul lui 
Ronsard, de undeva de la Dunăre, ar fi fost un cruciat de origine france¬ 
ză. recompensat cu Banatul de Severin. 

Lăpuşneanu-Ciumeti examinează toate aceste ipoteze, împreună cu al¬ 
tele mai puţin fundate, organizând un studiu foarte interesant şi sugestiv. 
Cel mai mult se pare că l-a tentat explicaţia prin intermediul fenomenului 
cruciatelor. 

Problema rămâne deschisă. Autorul a utilizat o bogată bibliografie 
care evident nu poate fi considerată exhaustivă. Tema se relaţionează în de 
aproape cu studiul meu ce va apare în editura Institutului Românesc dela 
Freiburg cu titlul Mărturii ale vechilor noastre legături culturale cu Occi¬ 
dentul. 


D. Gazdaru 


REDACŢIONALE 

Intenţia care a prezidat la confecţionarea prezentului fascicol a fost 
de a-1 dedica memoriei lui Ilie Gârneaţă. Am socotit că tema cea mai potri¬ 
vită pentru un studiu de fond ar fi fost câteva consideraţii etno-linguistice 
despre Limbă şi Naţie. Pe măsură ce înainta lucrul radacţional, mi-am dat 
seama că ar rămâne prea puţin spaţiu pentru comemorarea propiu zisă. 
S’a mai adăogat o piedică tehnică: imprimeria n’a reuşit să obţină caracterele 
tipografice româneşti şi eram ameninţaţi să nu ieşim la lumină nici chiar cu 
acest număr limitat de pagini. 

Am amânat deci studiul «Limba şi Naţia». II vom publica în fasci¬ 
colul viitor, iar pentru al treilea număr al revistei va fi gata o lucrare des¬ 
pre «Succesiunea generaţiilor naţionaliste dela Tudor Vladimirescu la Cor¬ 
nel iu Zelea Codreanu». 


D. G. 



Se terminâ de imprimir 
el di'a 20 de Mayo de 1974, 
Frigerio Artes Grâficas , S.A.C. 
Peru 1257, Buenos Aires. 
Tirada: 500 ejemplares. 



I