Marturii despre Legiune — ed. Dacia 1967

DACIA - RIO 


despre 
LEGIUNE 


j 
N DO iii ec du „E II e rail a 


MARTURII 
D:E SIRIA 
LEGIUNE 


Patruzeci de ani dela 
! întemeierea 
| Mişcârii Legionare 


(1927-1967) 


Editura DACIA 
Rio de Janeiro — 1967 


[i 
i 
. 


j; Ca MĂRTURII DESPRE LEGIUNE 


E i 
E i E de 
a d 


24 Iunie 1927 
Intemeierea 
LEGIUNII ARHANGHELUL MIHAIL 


“Să vină în aceste rânduri 
„cel ce crede nelimitat. Să 
rămână în afară cel ce are 
e îndoieli.” 

Corneliu Z. Codreanu 


pia în 


MARTURII DESPRE LEGIUNE 


CORNELIU ZELEA CODREANU 


(1899-1938) 


te- 


îşi are 


“Mișcarea Legionară nu se întemeiază 
exclusiv nici pe principiul autorităţii şi 
el își au rădăcinile, atât autoritatea, cât 


nici pe acela al libertăţii. Ea 


Ei 


meliile înfipte în principiul dragostei. În 
și libertatea.” 


MĂRTURII DESPRE LEGIUNE 9 


INTEMEIETORII 


Corneliu Zelea Codreanu 
Ion Moţa 
Corneliu Georgescu 


Radu Mironovici 


Aa - 


Ilie Gârneaţă 


“Prin gestul nostru cutezâător, ne desolidarizam de o mentalitate 
atotstăpânitoare peste veac şi peste lume. Ucideam în noi o lume, pentru 
a înâlța o alta, înaltă până la cer. Domnia absolută a materiei era răstur- 


| 
| | nată, pentru a fi înlocuită cu domnia spiritului, a valorilor morale.” 
| 
| 


Corneliu Zelea Codreanu 


CUVÂNT ÎNAINTE 


de Faust Brâdescu 


La răspântiile tragice ale istoriei româneşti au apărut totdeauna 
Câpitanii destinului său. Mânuitori de spadă sau de cuvânt, ieşiţi din 
prisaca suferindă a poporului, din nobilimea de sânge a voevozilor sau din 
elita spirituală a cârturarilor, toţi s'au înscris pe linia marilor sacrificii, aşa 
cum cerea clipa istorică sau nevoile neamului. 

Neînfricaţi şi-au urzit menirea, în plinătatea dragostei de Ţară şi de 
popor. Cu fruntea senină și sufletul curat au luat asupra lor răspunderea 
tuturor umilințelor abâtute pe umerii neamului românesc. Și chiar răpuşi 
de iatagane, jupuiţi de vii, trași pe roată sau ucişi cu un glonț în ceafă, 
aceşti Câpitani ai națiunei române au ieșit totdeauna învingători. Învin- 
gâtori în spirit înainte de toate, învingători în ceeace-i nemuritor şi respec- 
tabil în existența popoarelor: ONOAREA şi DEMNITATEA. 

În clipele grele ale istoriei, în jurul lor s'au strâns forţele vii ale 
neamului; la chemarea lor au râspuns, pline de speranţe, masele. Cu ei au 
renăscut simțirile eterne ale rasei şi'n crezul lor şi-au regăsit calea împlinirii 
generaţii după generaţii. Fâuritori de vise şi speranţe, aceşti eroi au fost 
încitori în viață și roditori prin moarte. 

Pietre de hotar în frământarea vremilor, ei au stăpânit clipa desnă- 
dejdii, iar sub vrerea lor s'au deschis porţile viitorului. Purtaţi pe aripi de 
lumină și martiriu, întruchipând aspiraţiile eterne ale comunităţii naţionale, 
ma fost stavilă să-i oprească şi nici amenințare să-i abată din drumul crestat 
pe râbojul misiunei lor. 

Așa a fost de când s'a înscris în istorie sufletul independent şi 
mândru al Tracilor: prin sacrificiu și moarte spre învierea neamului. Cămaşa 
suferințelor, îmbrăcată de Câpitanii destinului nostru, a fost totdeauna 
purtată cu seninătatea sufletelor împâcate cu soarta şi conştiente de măreţia 
răspunderei lor în fața istoriei. Deaceea, nemuritori domnesc în inimile 
noastre și preamăriți vor fi veşnic de cei ce simt şi cugetă româneşte! 

E E i 


Acest volum e mâărturia neuitatei prezențe a ultimului Căpitan! 
E ilustrarea rodnică a luptei şi-a jertfei prin care mâna destinului 
şi-a întins binefăcătoarea-i mângâiere peste suferințele poporului românesc. 


MĂRTURII DESPRE LEGIUNE 


12 ES a ; 
i întregi generații, câlită în crezul omului 


EERO naţională și nepieritor spirit creştin. 
nou, pe solidă te de toate, dovada de netăgăduit a marei renaşteri pro- 
E, mal presus atu Zelea Codreanu, în structura sufletească şi 
vocată de geniul lui stru. Sub braţul lui, despicâtor de drumuri noi, tot 
spirituală a pemului nostru. pci poporul BR i Aneso osia strâns în 


a i mai si 
mai curat şi mal S A a Art EA ca 
ce-a A Sa a purta mai departe lumina gândului sâu. Fără între- 
rânduri e, lesionare au răspuns la chemarea venită de peste veacuri 
rupere; sle Ig 


tru a lua pe umerii lor sarcina reînoirei spiritualității româneşti şi râs- 
A IRA luptei contra apocalipticelor forțe ce amenință să cotropească 
p 


omenirea. ici 
Mulţi sau puțini, 


E zugrăvirea tragică a une 


cunoscuţi sau ignoraţi de lumea epocei noastre, 
dușmâniţi şi combătuți de hoardele celor fără Dumnezeu și fâră onoare, 
legionarii constituesc azi una din puţinele forțe spiritualiste conștiente de 
misiunea lor şi pregătiți pentru orice jertfa. Impregnați de duhul străbunilor, 
pătrunși de preceptele căpitănești, convinși de adevărul mântuitor al doctri- 
nei legionare, ei sunt forțele vii şi promițătoare ale unei lumi ce va să vie, 

După cum în noaptea de 24 lunie 1927, întemeietorii Mişcării 
Legionare au simțit că numai ÎN SPIRIT ȘIN SACRIFICIU CONTINUU 
STĂ SALVAREA NEAMULUI ȘI-A LUMII, tot așa azi, urmașii lor, duc 
mai departe făclia legionară, sprijiniți pe aceleași principii şi vizând acelaş 
scop: salvarea omului şi prin el, salvarea întregei societăți. 

În decursul acestei istorii de patruzeci de ani, n'a fost zi în care să 
nu se verifice nevoia aplicării preceptelor legionare în plinătatea conţinutului 
lor. Clipă de clipă, răsboirea cu râul din noi și din lume a fost răsplata 
credinţei legionare. Dar nimeni nu s'a plâns şi niciodată nu se va plânge. 
Suferinţa face parte din însăşi esența Mișcării. Fiecare legionar știe că sacri- 
ficiul lui de azi întăreste temelia României de mâine. 

Sub semnul Legiunei, neamul românesc şi-a verificat fărâ'ncetare 
virtuțile interioare, singurele elemente care cinstesc un popor şi-i dau dreptul 
la viață. Sub semnul ei, prin continuarea luptei contra hoardelor roșii, 
atunci când trădarea şi inconştiența conducătorilor democrați pecetluiseră 
soarta României la 23 August, s'a salvat încă odată onoarea naţională. 

În acest moment, un sfert de veac dela cotropirea patriei, când pentru 
zip gi AIA aie politică pare definitivă, când “dialogul” și 
A poziţie Poe pu multor naivi, „Mișcarea Legionară stă neclintită 
fa! Spirit ualiaţa) i ui ȘI au contopit-o cu destinul neamului. Naţiona- 
A Se e aa Sa ca toate formele de renaştere și afirmare 
rică în mijlocul haosului una RS arinohia, ințerioară şi Tpisiunca isto- 
şi seninătate interioară stă toată a E cd pa Ea CET E ag 

a superioritatea doctrinei legionare. Datorită 


MĂRTURII DESPRE LEGIUNE 13 


ei, mii de legionari au acceptat fără să clipească prigoana, închisoarea, 
tortura şi moartea. Datorită ei, în sufletele luptătorilor noştri nu există 
îndoială, nici desnâdejde, nici teamă, ci numai speranță şi încredere. 

În “Mărturiile” cuprinse în acest volum sunt descrise câteva crâm- 
peie din viața atât de aspră şi sbuciumată a Mişcârii Legionare. Date, 
momente, fapte și sentimente, redate în simplicitatea lor de evenimente ale 
trecutului. Dar toate conţinând acele nepreţuite caracteristici ce au învâluit 
şi modelat sufletul legionar. Dela hazlia disciplină a lui Moş Teban şi până 
la îngrozitorul sacrificiu suprem al ţăranului Serafim Parfenie, trecând prin 
mii şi mii de alte cazuri, tot atât de semnificative şi mișcătoare, nenumărate 
fațete necunoscute vin să întregească extraordinara istorie a ultimei epopei 
a neamului românesc. 

În paginile acestor “Mărturii” întâlnim, expuse patetic, fapte şi 
oameni ale unei epoci decisive pentru viaţa şi viitorul omenirei, în care omul 
carpatic a luat parte activă şi-a dat o contribuţie nepieritoare. Numai jude- 
cându-le în contextul epocei, în atmosfera de destrămare sufletească ce 
turbura societatea românească şi anarhiza întreaga omenire, ne putem da 
seama de măreţia acestei intervenţii providențiale. 

În clipa în care forţele negativiste ale materialismului şi ateismului 
puneau la grea încercare conștiința unei întregi civilizaţii, la porțile de 
Răsărit ale Europei — acolo unde pericolul era mai ameninţător — Miş- 
carea Legionară întărea prin spirit şi cimenta prin sacrificiu sufletul tinere- 
tului românesc. Prin această intervenţie se salva esenţa spirituală a naţiunei 
şi se păstra o rezervă sufletească neîntinată pentru viitor. Pentru viitorul 
neamului românesc şi pentru viitorul umanităţii, deoarece diaspora legionară 
constitue deja un ferment doctrinar în mijlocul multor comunităţi politico- 
sociale în care legionarii îşi continuă dospirea lor intimă. 

Astfel, “Mărturiile” de față sunt dovada continuării în timp şi'n 
spaţiu a unui proces de reîntregire şi a retrâirii pe un alt plan social şi politic 
a marilor adevăruri ascunse în preceptele doctrinei noastre. Sunt mai ales 
dovada unei realităţi dinamice ale cârei elemente se găsesc în plină evoluţie. 
Nici timpul, nici depârtările, nici haosul politic, nici mentalităţile întâlnite, 
nici înfrângerea suferită, nici chiar perspectiva unui viitor imediat fără 
speranţe, n'au sdruncinat convingerile acestor vajnici luptători legionari. 

Prin scrisul lor, Mișcarea retrâieşte câteva clipe din trecutul eroic 
al unui început dramatic. Dar tot prin ei, își dovedeşte vigoarea și prezenta 
în lume. 40 de ani dela întemeiere, aproape 30 de ani dela moartea înte- 
meietorului și peste 20 de ani dela sfârşitul celui de al doilea răsboi mondial, 
trăirea legionară îşi continuă opera de perfecţionare în cele mai îndepârtate 
colțuri ale lumii, doctrina legionară se revelează mai necesară ca oricând 
întru realizarea armoniei politico-sociale a comunităţilor omenești, iar omul 


A auto te beci at 


m — pi e i 


Da aa e a 


MARTURII DESPRE LEGIUNE 
14 Ea ANtEA A 
ână'n văgăunile Carpaţilor) apare trans- 


niei și = 
fundul Patogo p egătit pentru crâncenele bătălii ce-l 


ionar (din ia a E ap 
ii de misiunea-i istorică ȘI pr 


așteaptă. 


În fața revoltătoarei revoluţii de clase, plină de ură, de cinism, de 
n » 


carea ridică flamura revoluției spirituale, realizată în intimi- 
3 a omului, sub semnul înțelegerii şi-al milei creştine, 

a. mărturiile acestui volum au un suflu de măreție şi demnitate în 
Drac expunerii lor. La fiecare pagina întâlnim semnele revoluţiei în 
Sec Soia ce depăşeşte omul, dar care-l întregește în acelaş 
a ia învățând să se depășească. Această noțiune, fundamentală în 
construcția doctrinară a Mișcării, e marca omului nou, deoarece omul 
depășindu-se. în intimitatea eului său, răstoarnă scara de valori ce-a dus 
lumea spre prăpastia de azi. ARE pa „E 

Acest volum e mai mult decât o înşiruire de întâmplări trâite, de 
fapte dramatice, de eroism și sacrificii. E oglinda” unui întreg proces de 
înobilare a spiritului românesc, e mărturia unei cotituri decisive în istoria 
unui popor şi — poate — în istoria omenirei. La fiecare pagină vibrează 
credința în preceptele legionare, patriotismul neprecupeţit, speranţa în 
viitor... Omul-român a devenit o forță dinamică şi încadrat în Mişcarea 
Legionară, o realitate în istorie. Așa cum spune cântecul: 


răsbunare, Mi$ 
tatea sufleteasc 


“Nu-i temniță să ne'nspâimânte 
Nici chin, nici viforul duşman...” 


sub semnul Legiunei au reapărut eroi şi martiri, dâluind cu entuziasm şi 
sacrificii calea marei reînoiri de mâine a neamului românesc. 

„Un mare și plin de viitor învățământ se desprinde din rândurile 
suferite ale acestor “Mărturii”: 


PREZENȚA VIE ÎN LUME A DOCTRINEI LEGIONARE ȘI 
EXISTENȚA ENTUZIASTA A OMULUI LEGIONAR, constituesc proba 
unei renașteri spirituale în plină efervescența, capabilă să înfrunte urgia 
negativistă a vremurilor, să salveze valorile supreme ce determină și înobi- 


lează fii A ez : Zi e 
ta ființa omenească şi să restabilească echilibrul social al societăţii în care 


VALOAREA UNEI COMEMORARI 


de Radu Ghenea 


Perspectiva timpului, mă refer la ultimii patruzeci de ani, analiza 
evenimentelor produse, scrutarea atitudinilor şi actelor oamenilor care au 
jucat un rol în aceste evenimente determinante, au impus multe revizuiri 
de opinii şi sentimente. 

Realităţile dureroase din România se dovedesc a fi, în mare parte, 
o consecinţă logica a duplicitâţii sau incapacității uluitoare a unor personalități 
ce purtau aureole de idoli. Și spulberarea miturilor, înţelegerea implacabilei 
înlănţuiri a celor petrecute, implică o omologare istorică din partea neamului, 
consacrând justa viziune, tenacitatea în luptă şi spiritul de jertfă a minorității 
care a încercat să se opună, patru decade, desastrului progresiv. 

Astăzi poporul român a înțeles cum a fost amâgit şi minţit şi urând 
de moarte stăpânirea comunistă, dorind libertate şi independenţă, a ajuns 
la o maturitate politică şi la o saturație de minciuni. El m'ar mai accepta 
simulacrul democratic din anii 1927-1940, cu tot cortegiul lui de afacerism 
şi de guverne impuse de interese financiare străine. El nu ar mai suporta o 
conducere impusă dela Paris, Londra, Berlin sau Washington, sau de diferite 
forțe internaţionale, mai mult sau mai puţin -oculte. În ceasul libertăţii, el 
va decide asupra formelor de viaţă şi a orânduirilor adecuate şi nu 
străinătatea. 

Acolo în ţară nu sau uitat şi nici iertat umilinţele, torturile și 
asasinatele cari au mușcat din fiecare familie românească. Acolo se suferă 
încă şi se rabdă în tăcere, dictatura comunistă; nu i se surâde şi nu i se 
întinde mâna cum se grăbesc să o facă anumiţi indivizi din exilul românesc. 
Acolo în pușcârii, în lagăre, la canal, în Deltă, în suferință și moarte, s'au 
priceput multe şi s'a creiat un spirit nou, tot atât de depărtat de câlâii 
comuniști cât şi de mentalitatea profitorilor epocei carliste sau a fâuritorilor 
involuntari ai tragediei actuale, prin complotul de la 23 August. 

Acei dintre Românii din exil care m'au trâit sub teroarea dictaturei 
comuniste, pot să evoce anii dictaturei carliste cu “manifestaţiile spontane 
de masivă adeziune populară”, cu parodii de procese, cu execuţii sumare 
şi expuneri de cadavre în pieţele publice, cu oameni arși de vii în crema- 
toriu, pentru a judeca în ce fel se bucură regimul de azi de sprijinul maselor 
şi de participarea lor la sărbători ca aceea dela 23 August. Cine s'ar putea 


ia i ci re oa 


MĂRTURII DESPRE LEGIUNE 


ie A i stupide capitulări fără condiţii, au 
ă beneficiarii a Ai ră 
o sârbătoar produce faptul că în lumea liberă, puținii refugiaţi 
e mirare 


ai trădării de la 23 August, mai comemorează 
a. în unitate de sentimente cu guvernul din e Prea 

încă ani e ivi ea e 

încă aniversar ae pastă greşeala, prea naivi pentru a pu A „că in 

mici pentru ea ata cineva îi mai stimează, stipendiați ai unei = itici care 

PA aa s i = sa A . 

România încâtuș: cide cu aspiraţiile neamului, se autofelicită în fiecare an 

nu totdeauna a E oa Aia pe “făgaşul ei istoric”. Este, cred, Singurul 

BE E ZA sa ră ând se comemorează benchetuind, ruşinea unei capitu- 

exemplu în istorie 6. lor, unor hoarde de violatori, jefuitori şi 

Jări, deschiderea porților hotarelor, 

LĂ 


asasini. te date, alte aniversări, odinioară onorate doar 


unt, în schimb, a Sal : Ş 
d Aaa românească, înălțate astăzi la noţiunea de simbol al onoarei, 
(s0) y i 


iei şi i nostru. 
â si speranțelor neamului a ate 
e ani arii patruzeci de ani de la înființarea “Legiunei Arhanghelul 


Mihail”, cei ce am rămas în luptă, credincioşi Căpitanului, RE A aae 
mărturii de înţelegere şi dragoste din toate sferele românești. Nu este vorba 
de înscrieri, înregimentări şi unificări ideologice, pe care nici nu le gar: 
ci de un imens sprijin moral, de o călduroasă adeziune sufletească, dovedind 
că timpul a sfăşiat perdeaua de infamii şi calomnii care ne înconjura şi că 
suntem sprijiniți, în acțiunea noastră, de majoritatea suflării româneşti. 

În laconicul ordin de zi prin care Corneliu Zelea Codreanu a 
înfiinţat la 24 Iunie 1927, Legiunea, a scris: “Să vină în aceste rânduri cel 
ce crede nelimitat. Să rămână în afară cel ce are îndoieli.” 

Aceia “ce au crezut nelimitat” şi au urmat pe Codreanu, au stin- 
gherit dela început, în plină eră de aparentă democraţie, combinaţiile mur- 
dare ale politicianismului, siguranța marilor afaceri de spoliere în folosul 
unor grupuri străine, toleranța față de infiltrările internaţionalei comuniste 
și nefasta politică externă titulesciană. 

Sâlbâticia represaliilor suferită de ei din partea guvernelor “partide- 
lor tradiționale”, ale dictaturilor carliste şi antonesciene, nu au mult de 
invidiat cruzimei represaliilor comuniste. 

Ei au fost acuzați de comunism, atribuindu-li-se lozinca “Omul şi 
pogonul”. 

; Ei au fost acuzați de “slugi ale nemților” când au denunţat inevita- 
bilele consecinţe ale politicei externe a guvernului. În timpul râsboiului, în 
timp ce departe de front, parsonagiile “tradiţionalei politici” complotau cu 
ea d Sase fără condiții și participarea armatei române la pene- 
sau trimişi în mele în centrul Europei, ei erau menținuţi în temnițe 

sciplinare, cu ordinul de a nu fi decoraţi şi de 


mira C 
decretat- 

Oarecare mirare P-.. 
printre colaboratorii periterici 


MĂRTURII DESPRE LEGIUNE 17 


a nu avea nici o zi de permisie în linia doua. Cei ce au reuşit să fugă în 
Germania, au fost închiși la Buchenwald, până la glorioasa capitulare de 
la 23 August. Și atunci, în timp ce în ţară hoardele staliniste, “protectorii”, 
violau şi furau, iar anumita protipendadă şi anumiţi politicieni “tradiţionali” 
chefuiau victoria cu generalii ruși, aceiași legionari, ieşiţi de la Buchenwald, 
în unire cu ofițeri şi ostași români căzuţi prizonieri, necrezând ca 
“înţelepții” de la Bucuresti în asigurările Sovietelor şi ale aliaţilor lor, au 
format batalioane de voluntari care s'au opus eroic, până în ultimele zile 
de râsboiu, înaintării și ocupârii Europei de câtre Ruși. 

Aceiași oameni au fost acuzaţi, mai târziu, de “vânduți america- 
nilor”, iar acum când combat oarba politică de coexistenţă-convergență 
americano-sovietică, vor fi probabil “vânduți chinezilor” ! 

Când în exilul românesc, din fericire numai o mâruntă minoritate 
alcâtuită din permanenţii oportuniști şi din cei al câror patriotism se mâr- 
gineşte la nostalgii culinare, propagă farsa democratizârii din România şi 
se îngrămâdesc să sărute mâinile însângerate ale “rovarâșilor”, sunt aceiaşi 
urmași ai lui Codreanu cei care denunţă impostura, şi pretind dela guvernul 
din Bucureşti fapte şi nu vorbe, înainte de a ieşi din intransigență. Iarăşi, 
fară întrerupere, în timp de 40 de ani, ei se dovedesc prezenţi şi activi acolo 
unde trebuiesc apărate adevăratele interese româneşti, împotriva oricui şi 
cu orice jertfă. 

Am fi preferat să fi fost noi cei greșiţi şi să fi avut dreptate cei ce 
au fost groparii libertăţii și mândriei neamului. Dar n'a fost aşa, din păcate, 
şi lupta noastră continuă. 

În această comemorare nu mai suntem singuri noi, familia legionară. 

Țara şi exilul ne-au înțeles şi ne însoțesc. 

Nu voi termina eu aceste rânduri, ci Căpitanul (Pentru Legionari, 
pâg. 76): 

“Neamul nostru n'a trâit prin milioanele de robi cari şi-au 
pus gâtul în julgul străinilor, ci prin Horia, prin Avram Iancu, 
prin Tudor, prin Iancu Jianu, prin toți haiducii, cari în faţa 
jugului străin nu s'au supus, ci şi-au pus flinta în spate şi s'au 
ridicat pe potecile munţilor, ducând cu ei onoarea şi scânteia 
libertăţii. Prin ei a vorbit atunci neamul nostru, iar nu prin 
“majoritâţile laşe şi cuminţi”. Ei înving sau mor; indiferent. 
Pentrucă atunci când mor, neamul trâieşte întreg din moartea 
lor şi se onorează. Ei strâlucesc în istorie ca niște chipuri de 
aur care, fiind pe înălțimi, sunt bătute în amurg de lumina 
soarelui, în timp ce peste întinderile cele de jos, fie ele cât de 
mari şi cât de numeroase, se aşterne întunericul uitării şi al 
morţii.” 


AMA 


LEGIONARII ÎN LAGĂRELE DE PRIZONIERI 
“ORANKI — MÂNASTÂRKA” 


de Tuliu Bașiu 


În inima Rusiei, la vreo 60 km, de Gorki (înainte Nijni-Novgorod), 
se află Oranki, un sat de frunte pe vremea Tarilor, iar la vreo 4 km. de 
acesta, un câtun Mânâstârka. În mânăstirea Oranki, frumoasă odinioară, 
se găsea instalat un lagăr de prizonieri, iar în Mânâstârka, construit din 
bordeie zidite jumătate în pământ, un alt lagâr, anexă a celui din Oranki. 
În aceste două lagăre au fost concentrați aproape toţi ofiţerii români prizo- 
nieri de râsboi, împreună cu ofiţeri aparţinând altor naţiuni: Germani, Fin- 
landezi, Unguri şi un numâr redus de Italieni şi Spanioli. 

În lagărul din Oranki, primii prizonieri români şi germani făcuţi în 
Crimeia, la cotul Donului şi Stalingrad, au cunoscut ororile vieţii de prizo- 
nierat în Rusia. Cei rămași încă în viață, după transporturi cari durau 
săptămâni întregi în vagoane de marfă, înfometați şi bolnavi, au fost 
adăpostiți în vechea biserică a mânâstirei. Lipsa de alimente şi condiţiile 
inumane de viaţă favorizau propagarea dezinteriei şi a tifosului exantematic. 
Zilnic mureau cu zecile, mai ales Germani și Italieni. Cadavrele așezate 
în stive, îngheţate, așteptau să fie duse în camioane la groapa comună, 
situată la câţiva km de lagăr. 

În acea perioadă a prizonieratului, numărul prizonierilor români din 
toată Rusia s'a redus dela vreo 100.000 la numai 20.000. Proporția de 
morți între Germani şi Italieni a fost cu mult mai mare, înspăimântătoare. 

În acele condiţii negre, greu de imaginat, când omul era redus 
aproape la starea de animal, flâmând şi bolnav, prizonierii români, în 
special ofițerii, nu au pierdut în marea lor majoritate moralul şi demnitatea 
în fața Rusului. E aproape de necrezut cum a fost posibil ca în acea perioadă 
a prizonieratului, atitudinea Românilor să se menţină la o înălțime morală 
atât de ridicată. Până la capitularea României, în 1945, prizonierii români 
au păstrat credinţa în înfrângerea Rusiei comuniste. 

Sub presiunea ţărilor occidentale, aliate ale Rusiei, și îngroziţi înșiși 
Ruşii de înspâimântătorul numâr de prizonieri morți în anii 1942-1943, 
a fost înbunătâţit, cel puţin în lagărele de ofiţeri, regimul alimentar. Cei 
rămași în viață, organisme sănătoase, s'au refăcut repede. 

În acestă epocă, încearcă Rușii să rupă frontul închegat al prizonieri- 
lor români. Conferinţe ţinute de comisarul politic CODLER, au loc în imensul 


NN 


MARTURII DESPRE LEGIUNE 


20 BDNE O raul Comisarul, bine pregătit, vorbește prizonieri- 
dormitor al lagâru . cacial sovietic, insistând asupra ipoteticilor virtuți 
lor de regimu titudinei pacifiste a Rusiei Sovietice. Pro- 
ale acestuia; PI ine, prizonierii români au atacat abil 
vocaţi a intra ga Codler a fost încolţit în nenumărate rânduri de un fost 


ipocrizia sovietic tema ocupârii Basarabiei de câtre Ruși în urmă 


legionar pe 
prefect ceia 
ultimatumu-lui din Văs:, 
învins. terenul discuţiei în care nu pu 


-ilor formulate de Români. ERE Sa 
bărilor Ai de închegat era frontul moral al prizonierilor români din 


fica me, încât nu a ajuns niciodată la cunoştinţa Rușilor 
Organi apa VE ce locul unde trebuiau să lu SĂ 
faptul că uneori, în drum spre locu eu E creze sau la 
reîntoarcerea în lagăr, coloanele de Români cântau cântece legionare. 

Dar ofensiva ideologică comunistă se intensifică. Concomitent se 
încearcă formarea unei divizii de voluntari români, ofițeri şi soldați. Apar 
pe scenă Ana Pauker şi alți comuniști basarabeni. Succesul a fost însă foarte 
redus. Au reuşit să rupă un numâr extrem de mic de prizonieri, dintre cei 
ce lucrau la bucătăria lagărului. Ana Pauker, întrun moment de desperare, 
a declarat că “prizonierii români sunt niște șerpi veninoși”. 

Cum se explică această splendidă atitudine a Românilor? Ea se 
datoreşte, în esenţă, la trei cauze: 

În primul rând, convingerea fermă în dreptatea cauzei românești, 
în răsboiul cu Rusia Sovietică. 

În al doilea rând, incompatibilitatea între fondul spiritual al Româ- 
nului şi teoriile comunismului. 

Și, în sfârşit, atitudinea conștientă, fermă, a legionarilor şi a unui 
grup de ofiţeri activi, în special dintre cei tineri. 

: În lagăr s'a închegat la un moment dat, o organizaţie legionară 
constituită din numeroase cuiburi, fiecare cuib fiind format dintr'un numâr 
redus de membri. Aceştia nu cunoşteau restul legionarilor încadrați. 
Şedinţele se țineau la ore şi în condiţii mereu altele, pentruca regularitatea 
ali E Sa e lia ecua Însuși criteriul de grupare al persoanelor 
E Stei eră E az el încât era imposibil de descifrat din varietatea 
st e pa tie cunoscuți ca atare, apartenența la o anumită 
Special. Sa evitat gre e-altfel, nu toți legionarii au fost încadrați; în 

Sia rea GELU i cunoscuți. 
scopul de a fa SE pe anizația își întrerupea activitatea. Totul, cu 
acești legionari răspândeau Pe Sb zi existenţei. ei. În masa ofiţerilor, 

ormații, creiau sau întreţineau o stare de 


Spirit, animând si încuura:A i 
d și încurajând pe cei tentaţi să cedeze presiunii rusești. 


MARTURII DESPRE LEGIUNE 21 


De-altfel, autoritatea rusă nu apărea direct în această acțiune de 
presionare și captare a prizonierilor. Comisarul politic rus se mârginea 
aparent la prezentarea teoretică a sistemului politic şi social comunist. 
Era celălalt comisar politic, fost cetățean român, cel care se gâsea în fruntea 
unui grup activist de comunişti ori adepţi mai mult sau mai puţin interesaţi 
ai comunismului şi care, împreună cu aceştia, încercau ruperea rezistenţei 
ideologice române, precum şi încadrarea unui numâr cât mai ridicat posi- 
bil în rândul celor dispuşi să lupte ca voluntari împotriva Germanilor. 

Succesul acestei acţiuni a fost extrem de redus până la capitularea 
României. S'a limitat în special la captarea câtorva dintre cei dispuși să 
lucreze la bucătăria lagărului şi alte servicii anexe, dar nici toţi aceştia nu 
erau definitiv câştigaţi pentru manevra comunistă. 

Situaţia s'a schimbat însă după capitulare, când un numâr important 
de noi prizonieri, au fost aduşi în lagărul din Mânâstârka. Vechii prizonieri 
se găseau în special în lagărul din Oranki, iar contactul cu ei era imposibil, 
sub pretextul carantinei. 

Cu un moral de învinşi, abâtuţi de perspectiva unei conduceri comu- 
niste în România, și în special cu teama câ nu se vor mai putea întoarce 
niciodată în Ţară, marea majoritate a acestor ofițeri, făcuți prizonieri după 
aşa zisul armistițiu, au semnat declaraţia de voluntariat. 

Abia după regruparea prizonierilor din cele două lagăre gemene, 
când atitudinea demnă și hotărâtă a vechilor prizonieri a fost cunoscută, 
a început, lent dar sigur, să se refacă şi moralul noilor prizonieri. La această 
reconstituire a rezistenței morale, prizonierii legionari s'au mișcat mai întâi 
fiecare pe socoteala lui, iar mai târziu, din nou încadrați pe grupuri și 
cuiburi. Legionarii au desfăşurat, împreună cu un important grup de ofițeri 
activi, o profundă și eficace acţiune de lămurire, “de luare de poziţie 
românească”, în fața dușmanului de totdeauna. 

Astfel, încetul cu încetul, s'a inițiat și realizat o retragere a decla- 
rațiilor de voluntariat a unui important număr de prizonieri, cu toată 
rezistența şi amenințările comisarului politic și a grupei activiste. Confe- 
rinţele ţinute de membrii acestei grupe erau boicotate continuu de marea 
majoritate a prizonierilor, sub influența ocultă a legionarilor. Noii prizo- 
nieri au început să prindă curaj şi observaţiile făcute de unul sau altul 
dintre ei în timpul conferințelor, puneau în încurcătură pe Rus, provocând 
adesea hohotele de râs ale întregei asistențe. Erau momente care puneau 
în evidenţă starea de spirit generală a prizonierilor români, precum şi 
puţinul sau inexistentul prestigiu al autorităţii comuniste în fața prizonierilor. 

În mod abuziv, conducerea lagărului obliga pe prizonieri, ofițeri 
români sau aparținând altor naţionalităţi, să lucreze la aprovizionarea cu 
lemne a lagărului, punându-i să tragă la care vara şi la sanie iarna, obli- 


| A a ELEGIUNE MARTURII DESPRE LEGIUNE 23 
2 i : 
i De ai reyjauriserviciu de animale de reale, IDE multe ori, în Mânăstârka am rămas un număr redus de prizonieri, implicați în 
gându-i prin uri ze lucrări la câmp, sub pretextul autoser viciului E Rezis- procese de crime de râsboi, ori foşti ofiţeri de jandarmerie, precum şi un 
| trebuiau Să aealice izonierilor români la astfel de munci a sfârșit prin a ieși număr de Români, cari erau probabil consideraţi de Ruşi ca oameni hotâ- 
tența declarată 2 e a cererii prizonierilor români şi-a vizitei unui general râţi, recalcitranţi, capabili de a creia dificultăți regimului român. 
învingătoare. in i (i abuzul obligativitatea muncii a fost suprimată. j Lagărele din Oranki, Mânâstârka și altele sunt mârturii de vigoare 
| rus care â il E relungea, aparent inexplicabil. Câteva trans- morală a poporului român şi a prezenţii fecundului germen legionar, în sânul 
ae iti în Tară nu putea lăsa să se vadă adevâratele neamului. Niciun alt popor nu a dat, în afară de cel spaniol, prizonieri cari, 
porturi de priz isca NE rizonierii români. Trebuia să li se forțeze mâna în condiţii absolut identice de viaţă, să înfrunte cu atâta hotărâre şi senti- 
intenții ale Rușilor faţă tai greve a foamei, ce trebuia menţinută până ment patriotic enorma presiune morală a evenimentelor. 


'“cută deci declarare 3 = Tosa ala 
SE esa ză rusă va lămuri programul de repatriere şi data limită până 
c 


la care această repatriere va a eaildo? i 

Spre surprinderea conducerii lagărului, greva foamei a fost declarată. 
| Au participat la ea. VICO 700. ofițeri români din cei vreo 1200 prezenţi în 
| Mânăstârka. Declaraţiile de intimidare, amenințările, precum şi măsurile 
de rupere a unității greviștilor, prin scoaterea din lagăr şi izolarea unui 
| important numâr de prizonieri, probabil consideraţi de grupa activistă ca 
| cei mai hotărâți, nu a avut niciun efect. 

În a patra zi de grevă, când bun numâr de prizonieri vârsau sânge 
iar alţii cu inima slăbită erau conduși la infirmerie, apare în lagăr un general 
| rus, dacă nu mă înșel: guvernatorul din regiunea Gorki, pentru a pune capât 

grevei. Încearcă la început să o domine cu ameninţări, apoi cu promisiuni 
| vagi, dar prizonierii se arată deciși, cerând declaraţii clare, precise, indis- 
cutabile. Discuţiile între autoritatea rusă și prizonieri iau forme dramatice, 

până la aceea de a le spune Ruşilor câ prizonierii nu pot crede în cuvântul 

unui Rus. În cele din urmă, generalul cedează şi reprezentanţi ai sâi trec 

din bordei în bordei, citind şi apoi afişând o declaraţie a sa, ca reprezentant 

al guvernului rus, în care anunţă termenul până la care avea să se efectueze 
] repatrierea prizonierilor români. 


Această grevă, declararea, conducerea şi victoria ei, s'a găsit în mâna 
şefului organizaţiei legionare din lagărul Mânâstârka. Pentru a asigura buna 
ducere la capăt a ei, fuseseră numiţi o serie de legionari cari trebuiau să 
preia succesiv conducerea grevei, în cazul că şeful precedent era ridicat și 


trimis în alt lagăr, băgat la carceră sau împuşcat. Niciunul din cei numiţi 
nu cunoșteau numele celorlalți. 


al Această grevă a prizonierilor români, necunoscută în analele istorice 
se pe i cal râsboi mondial, a impresionat până și pe Ruși. La trei 
Mănăstârka a iaca majoritate a prizonierilor români din lagărul 

erau repatriați. Cel din Oranki fusese deja desființat. Sosirea 


lor în ţara surpri 
plaje rprinde dealtfel suver A : Pipera: 
naționaliști şi patrioţi. guvernul român, care nu-i doreşte, ştiindu-i 


= — 


ÎNCEPUTUL ȘI SFÂRȘITUL ARMATEI 
NAȚIONALE 


de Ion Boacă 


Mă aflam refugiat în Bulgaria când, în noaptea de 23/24 August 
1944, am avut un vis semnificativ: mă gâseam la intrarea şcolii primare 
din oraşul meu natal; o voce îmi comunica câ Țara e în revoluție şi câ la 
restabilirea ordinei trebue să particip şi eu. 

M'am trezit din somn şi i-am povestit camaradului care locuia cu 
mine ce-am visat. După un schimb de cuvinte, am adormit din nou. Ca de 
obicei, ne-am sculat disdedimineaţă, reluându-ne activitatea zilnică. 

Mare ne-a fost surpriza când ziarele bulgărești ne-au adus stirea 
capitulării României. Posturile de radio anunțau deasemenea şi starea 
haotică produsă în Ţară de pe urma acestui act. 

În seara zilei de 26 August, am auzit apelul Dlui Horia Sima la 
postul de radio “Donau”, prin care fixa poziția Mişcării Legionare faţă de 
evenimentele din Țară, declarând că legionarii vor continua lupta alături 
de Germani, atât contra Rusiei comuniste cât şi contra celor cari s'au pus 
în slujba ei. Emisiunea s'a terminat cu imnul “Sfântă Tinerețe Legionară”. 

Răsturnarea de front din Ţară și apelul Comandantului, mi-au 
îndreptat paşii spre locurile unde știam că se găsesc numeroși legionari 
concentrați: spre Viena, unde am ajuns după numeroase peripeții. 

La Viena, unde se afla Comandantul Mișcârii Legionare cu întreg 
Statul Major al Legiunii, am avut bucuria să revăd o mulţime din camarazii 
de care mă despărţisem în Țară în urma evenimentelor din Ianuarie 1941. 
Ne-am împârtășit impresiile asupra celor întâmplate dela lovitura de stat 
a Generalului Antonescu contra Mișcării Legionare cu scopul de a o elimina 
dela putere, câlcând ordinea constituţională existentă și înţelegerea formală 
care avusese loc. 

Deși situația militară era îngrijorâtoare, Mişcarea Legionară ia 
hotărârea să continue răsboiul alături de Germania. Era în joc onoarea 
națiunei române. În acest scop se înființează Guvernul Naţional dela Viena, 
care, la rândul lui, pentru a traduce în fapt și acțiune propria-i existenţă, 
organizează o armată naţională. 

În ziua de 29 Septembrie 1944, fiind la Viena, am fost chemat, 
împreună cu alți câţiva camarazi, la Comandantul Mişcării, care, după o 


N 


MĂRTURII DESPRE LEGIUNE 


26 _; din România şi a conjuncturei politice create de 
„tă expunere â situației Jeca spre un Centru de instrucție, pentruca 
aa -a spus că vom Pa să mergem pe front. Chiar în după 
ârziu, după pregătit oa oaţi toți Românii cari urmau să meargă 
amiaza, acelei. Zile Cea Eram aproximativ o, sută de inși, legionari și 
Ja acel Centru de ins E eso i dat raportul, iar după aceea, DI Horia 
nelegionari. Corneliu rezenţi necesitatea, din punct de vedere naţional și 
Sima a explicat Cl iau lupta contra comunismului. 
internaţional; dea a 1944, tot grupul sa prezentat la “Arsenalul 
La | Octombrie de i Sa făcut vizita medicală și formele de 
Armatei”. din Mie ien am fost considerați ca soldaţi ai Armatei 
recrutare. Spa a care abia mai târziu, la lo Decembrie, va lua ființă 
Naţionale e Subs e şi până la eliberarea din prizonierat, viața mea s'a 
seal pai militară a noii armate anti-comuniste. 
SCUIS za dimineața zilei de 3 Octombrie „1944, la orele 5, am plecat „toți 
cu trenul spre lagărul «Grosskirschbaum E destinat de câtre autoritătile 
a fi Centrul de Adunare al Românilor din toată Germania, cari vor 
E baie viitoarei armate naționale. Grosskirschbaum, localitate 
aproape de Frankfurt am Oder, fusese până la venirea noastră un Centru 
de instrucţie al armatei germane și acuma fusese afectat Românilor. 

După o câlătorie de două zile şi două nopți, am ajuns la destinaţie, 
Aici am gâsit (şi au venit după aceea şi alte transporturi) foarte mulți elevi 
români ai şcolilor de ofiţeri şi subofițeri, cari veniseră in Germania la 
cursuri de specializare. Trebue să fi fost câteva sute. 

Pentru noi, legionarii, misiunea ce o primisem, de a ne înrola în 
cadrele unei viitoare armate naţionale şi a continua lupta contra comunis- 
mului în noile împrejurări, era un fapt normal, câci corespundea afirmarii 
noastre ideologice. Nu tot aşa de simplu şi natural se prezentau lucrurile cu 
elevii-ofițeri şi subofițeri. Ei treceau printr'o stare sufletească grea. Actul 
dela 23 August îi pusese în mare încurcâtură. Mai întâi, era vestea ce-o primi- 
seră de curând din țară că li s'a acordat tresa de sublocotenent, respectiv de 
subofițer, avansâri cari acum rămâneau suspendate in aer; apoi, ei erau pe 
punctul de a se întoarce acasă, unde urmau să fie încadrați în unităţile 
respective; în sfârşit, noua situație îi dezorientase complect. Unde era locul 
lor? de care parte trebuia să-și facă datoria? 


teptata a aia cu bolșevicii, dar atitudinea Regelui, cu neaş- 
intervenea. şi N a iata SA obleme de Led a Mal 
egida Mișcării SE rejurarea că noua armată naţională se constituia sub 
ale vechei armat ice a DI General Chirnoagă şi alte cadre ofițerești 

e Gin țară nu apăruseră încă alături de Comandant. Cola- 


N 


MĂRTURII DESPRE LEGIUNE 27 


borarea strânsă şi înțelegerea perfectă cu ofițerii români va avea loc mai 
târziu, după strămutarea grupului la Dâllersheim. 

La Grosskirschbaum ne aflam față ?n față grupul de “civiliști”, 
în mare parte legionari, şi grupul mult mai mare al acestor elevi-ofiţeri și 
subofiţeri. Misiunea noastră, pentru moment, nu era de a face instrucţie, ci 
de a intra în contact cu aceşti militari, a le explica situația politică ieșită din 
evenimentele dela 23 August, cu invadarea teritoriului naţional de bolşevici 
şi gravele consecințe ce vor urma pentru Statul Român; cu certitudinea, 
în plus, câ bolşevicii (așa cum prevestise Câpitanul) nu vor respecta nici 
ordinea socială existentă şi nici independenţa Statului. Vom fi reduși la 
sclavie politică și socială. România Mare, fructul atâtor sforțâri şi sacrificii, 
va dispărea pentru a face loc unui pseudo-Stat românesc condus de uneltele 
Moscovei; suferinţe de nedescris se vor abate asupra poporului nostru. 


Grupa de legionari de sub conducerea lui Coman şi Ilie Smultea, 
şi din care mai făceau parte şi Nelu Păunescu, Lututovici, Nagacevschi și 
fraţii Rahmistriuc, a intrat imediat în acţiune. Aceștia, prin discuţii și 
contacte personale, au reușit să schimbe destul de repede climatul inițial, 
determinând pe mulţi elevi să accepte să participe la noua cruciadă naţio- 
nală contra cutropitorului din Răsărit. 

În lagârul dela Grosskirschbaum, cum am spus, nu se făcea ins- 
trucţie. Noi am râmas în haine civile, aşa cum venisem, în timp ce elevii 
scoalelor speciale din Germania erau în haine militare. Din cauza deose- 
birii de “straie” şi mentalitate, contactul a fost oarecum dificil la început. 
Elevii au fost însă impresionați de faptul că la aceşti “civili” domnea o 
ordine şi o disciplină perfectă; câ, deși civili, se comportau ca militarii; că, 
la masă și în alte ocazii, mergeau în coloană cântând. În felul acesta, 
procedând cu multă atenţie, fără a brusca situaţia, fâră a impune inrolarea 
obligatorie în noua armată naţională, ci din contră, făcând din adeziunea 
Românilor din Germania un act de voluntariat, în câteva zile atmosfera 
s'a desghețat. Îndată au început discuţiile şi schimburile de păreri pe un 
ton amical şi entuziast. 

O chestiune care nouă legionarilor ni se părea extrem de dificilă, 
— aceea a antagonismului dintre Mareșalul Antonescu şi Mișcare — a fost 
repede înlăturată dintre noi, când s'a aflat de trista soartă a Mareşalului. 
Eram tot atât de indignaţi ca şi ei, de actul dela Palat, încât aceste senti- 
mente comune de reprobare ne-au apropiat şi mai mult. 

Elevii-ofițeri mai erau îngrijoraţi de problema, care de altfel ne 
frământa şi pe noi legionarii, de a nu îi siliți să luptăm contra propriilor 
noștri frați. Armata română din ţară lupta acuma alături de armata sovie- 
tică contra Germaniei. Li s'au dat asigurări că aceasta era una din princi- 


MĂRTURII DESPRE LEGIUNg 


Comandantului și că niciodată nu vom îi puși în situația 
âri ale 


ări al A ÎS 
palele proc ntra unor trupe românești 


un elev-ofițer- 


ile şi starea $ a i i i 
durile și st tru noi continuarea luptei contra comunismului era un fapt 


ţi cu învâțătura 
ni care trâiseră 


â. erau puși i = : Sai 

SR că participarea Ja armata națională nu era impusă, ci se baza pe 
ai 

voluntariat. Or cau 


iei Sovietice nu se . A : 
za e nu se produsese numai 0 schimbare de front, ci o adevărată 


ş iri din Țară. Pentru noi Anii 
cădere în robie, cum dovedeau gravele știri din + Pentru noi, Românii, 
dușmanul nu se schimbase, era acelaș: Rusia comunistă. 


fi împărtâșeam adesea punctul meu de vedere în legătură cu această 
temă. Lupta în care ne vom angaja trebuia privită ca o problemă de conş- 
ființă naţională, de protest contra situației în care a ajuns Țara prin actul 
de trădare dela 23 August. România a fost împinsă prin acest act în brațele 
inamicului, care de multă vreme pândea momentul ca să ne ocupe şi să ne 
desfințeze ca Stat independent, 

“Vei vedea, îi spuneam, că poporul român va fi târât în robie, că 
toate vechile orânduiri vor fi nimicite și o nouă formă de stăpânire, de tip 
comunist, aşa cum a prevăzut Câpitanul, se va instala în România, cu prețul 
unor crime fâră precedent în istoria noastră. Ceeace noi am suferit singuri, 
ca legionari, între anii 1938-1940, acuma se va extinde asupra întregului 
popor.” 

| “Șansele de victorie în râsboi, alături de Germania, sunt minime, 
continuam eu, dar noi, cei cari din întâmplare am avut ocazia să suferim 
mai puţin tragedia ce se desfășoară actualmente pe pământul românesc, 
avem datoria, ca un act de protest istoric, să continuăm lupta contra comu- 
ga a nu numai că au ocupat Țara, dar îi vor schimba aspectul 

» național şi social.” 
aie ge CA ie a primejdia unei stăpâniri comuniste a fost 
Cu sacrificii enorme, a ju să decenii înainte şi că Mișcarea Legionară, 
aceasta a fost decapitată E âră şovăire pentru prevenirea ei. Din cauza 

â ȘI Prigonită până în ultimul moment, iar acuma, 


când clarviziu i i 
i Aaa Corneliu Codreanu a devenit o tristă realitate, e de 
a să continuăm drumul trasat de el. 


MĂRTURII DESPRE LEGIUNE 29 


Comandantul lagărului era un locotenent din SS. Afară de acest 
ofiter, de personalul administrativ şi cel dela bucătărie, alte trupe germane 
nu mai existau în lagăr. Hrana, în raport cu situaţia de atunci, era bună. 
Programul zilnic ni-l făceam singuri, sub comanda şefilor nostri. 

Pela 20 Octombrie 1944, a venit în inspecție Comandantul Mișcării. 
EI a adunat pe toţi ofiţerii și subofițerii prezenţi, ținându-le o cuvântare 
asupra misiunei lor. Dar eu nu mă mai aflam la acea dată în lagâr. În urma 
unui consult medical, fusesem trimis spre internare întrun spital al armatei. 
De prietenul meu, elevul-ofițer, n'am mai ştiut nimic, dacă a urmat 
îndemnul meu să intre în armata naţională sau a râmas în prizonierat, 
așteptând momentul repatrierii, după sfârşitul răsboiului. 


Între timp, râsboiul s'a terminat. După mai multe perindâri prin 
diterite localităţi din Germania, prin spitale şi sanatorii, am fost declarat 
vindecat în lanuarie 1946, şi trimis întrun lagâr de prizonieri germani din 
Schleswig-Holstein. Între aceşti prizonieri se aflau mulți Germani din 
România (Volksdeutsche), precum şi câţiva Români. Apoi, am fost trans- 
portat cu toţi acești prizonieri într'un lagâr din Belgia. Faptul că fusesem 
internat întrun spital militar, mă făcea “apr” cum Ss'ar zice, să port până 
la capât crucea râsboiului. 

Lagărul de prizonieri din Belgia unde am fost trimiși se afla la peri- 
feria oraşului Bruxelles. Am ajuns în lagăr în Februarie 1946, după un 
marș de aproape o zi prin viscol şi zăpadă, până la staţiunea de cale 
ferată unde am fost îmbarcaţi. Am coborât în gara Bruxelles şi de aici iar 
pe jos, prin frig şi zăpadă, până în lagâr. Pe drum am făcut cunoștință cu 
pumnii unui soldat englez pentrucă, fiindu-mi frig, mi-am îngăduit să-mi 
bag mâinile în buzunar. 

Când am ajuns în lagâr, cât puteai cuprinde cu ochii în lung şi lat, 
nu vedeai decât sârmă ghimpată, printre care se mișcau siluete de oameni 
lihniți de foame. Am aflat mai târziu că lagărul număra circa 20.000 de 
prizonieri, în cea mai mare parte Germani. Lagărul era păzit de Englezi, 
deoarece prizonierii fuseseră făcuţi în zona lor de ocupaţie. Cum mă săseam 
şi eu în zona lor, am avut aceeaşi soarte. Am fost repartizat în Sectorul T 
— n. 2221, unde majoritatea erau streini ce serviseră în armata germană. 

Am fost încartiruiți în niște gropi săpate în pământ, acoperite cu 
pânză în formă de cort. Gropile erau de dimensiunea 4 m. pe 4 m., iar 
adâncimea de 1,50 m. Prizonierii cari erau de mai multă vreme acolo îşi 
făcuseră deja paturi suprapuse. Groapa în care am fost eu repartizat nu 
avea nimic, era goală. Câteva nopți, împreună cu alți prizonieri români, 
am durmit pe pământ, având deasupra o tablă drept acoperiş. Din cauza 
apei scurse din zăpadă şi ploaie, pământul din groapă se transformase în 


LC mă 


MĂRTURII DESPRE LEGIUNE 


30 


a trebuit să durmim chirciți, unii lângă alții, în 
d. toacă. Era Cel puţin mai cald ca afară. a 
această bâltoa ee zile, am fost mutat într'un cort-groapă cu paturi. De 

Buni Mi a dat o pătură şi mai aveam eu una ce o purtam 
saltea nici e tot, n loc de scânduri, patul avea o rețea de sârmă foarte 
cu mine cca ES imposibil să dormi din cauza durerilor de oase. M'am 
Ceata ată noaptea. Am avut norocul să întâlnesc acolo un sub- 
Giga E bulgar, cu care fusesem în spital. EI fusese deasemenea 
cea mata germană, după capitularea țării lui. M'a luat la el în cort, câci 
se făcuse un loc liber şi, din acel moment, am dus-o mai bine. 

Hrana era mai mult decât insuficientă. Dimineaţa primeam un ceai 
cu lapte, iar la prânz o supă strâvezie. Raţia de pâine, pe care o primeam 
de obicei seara, era așa de mică încât din câteva înghiţituri o terminai, 
Din cauza alimentaţiei proaste, mulți soldaţi sufereau de stomah. 

Toţi ceilalți învingători ai răsboiului, au încartiruit pe prizonieri, 
după prima fază a râsboiului, în adăposturi zidite și higienice. Singuri, 
Englezii, au continuat să trateze pe prizonieri ca în primele luni, obligându-i, 
şi în 1946, să doarmă în gropi săpate în pământ. 

Comportămentul paznicilor englezi față de prizonieri era foarte 
aspru. Cum aveau ocazia, ne loveau. Se făceau percheziţii aproape zilnic 
în cantonamente. Actele ce le aveam cu mine nu le-am putut salva decât 
îngropându-le. 

i Prizonierii cari au avut norocul să lucreze afară din lagâr au dus-o 
mai bine, căci primeau un plus de alimentaţie. Lucrau în industria belgiană. 
Dar afară, trebuiau să suporte maltratârile populaţiei civile. Am încercat 
şi eu să lucrez, fiind repartizat la cârat traverse de fier. Dar după câtva 
ue e a ni ae cu tot plusul de alimente ce 
Romi asia ioa “e ia = îi ia ga ne pâzea, auzind că sunt 
ES NEL a a pe Nemţi, şi unde mă prindea cu 

Când a it î : Fe 3 
acelaș lagăr, de n sf ase era le pi Sa în 

' DC , eseră Ică Tânase, Dan lasinschi, 
Ci şi mulți alții şi că fuseseră mutaţi întrun lagăr 


mocirlă. Prima noapte 


portului nostru de prizonieri a stârnit curiozitatea în 


: zonieri români aflători : = : 
VI di rotii st cats âtori de PE, 
enit mai toți să mă vadă. re ul mai multă vreme aici, şi-au 


i . 
PE prietenul meu elevul-ofițer din Grosskirschbaum. EL nu 


A. 


început 


MĂRTURII DESPRE LEGIUNE 31 


sfatul meu, a ajuns înapoia sârmei ghimpată. Mi-a spus sâ-l iert pentru 
câteva minute. S'a întors apoi cu o bucată de pâine pe care mi-a oferit-o. 
Luându-mă apoi de braţ, am plecat la “plimbare” aşa cum făceam cu doi 
ani în urmă la Grosskirschbaum. Mi-a povestit în amânunte înrolarea lui 
în armata naţională şi cum a fost făcut prizonier la terminarea răsboiului, 
pentruca apoi, de câteva luni, să fie adus în acest lagâr unde acum împâr- 
tâşeam amândoi aceeași soartă. 

Frigul iernii, condiţiile de alimentare și încartiruire mai mult decât 
mizerabile, brăzdau urme adânci de sferință pe feţele tuturor prizonierilor. 
Prietenul meu era însă nelipsit din mijlocul Românilor şi mai ales din 
mijlocul bătrânilor compatrioți din teritoriile cedate ale Transilvaniei, cârora 
soarta le deschisese porţile aceluiași lagăr. Îi îmbârbâta prin cuvinte, le alina 
suferinţele fizice, împârţind cu ei surplusul de alimente ce-l câpâta, prin 
prestarea unei munci manuale destul de grea. Nu numai câ nu regreta 
înrolarea în armata națională, dar devenise unul din susținătorii moralului 
printre prizonierii armatei naţionale și printre prizonierii români din armata 
maghiară, târâți spre Germania, odată cu retragerea din Nordul Transil- 
vaniei. 

După câte cunosc lucrurile cu acești Români din Transilvania, câci 
am fost multă vreme împreună cu €i nu numai în prizonierat dar și în 
spitale germane mai târziu, situația lor era următoarea: Ungurii își luaseră 
obligaţia față de Germania de a-i pune la dispoziție muncitori. Pentru a-şi 
menaja compatrioții, au smuls pe Românii din Ardealul de Nord, în majo- 
ritate oameni bătrâni, şi i-au trimis aici. Aceşti Români nu au fost târâţi 
de armata germană în retragere din Nordul Transilvaniei, ci au fost obligaţi 
de Unguri să plece, pentru a acoperi cota de muncitori prevăzută în înţe- 
legerea cu Germania. 

Într'o seară, târziu, a venit la mine şi mi-a spus cu tristeţe că tre- 
buie să ne despâărțim din nou, deoarece primise ordin dela conducerea 
lagărului ca, împreună cu alţi compatrioți, să se pregătească pentru a fi 
mutați în alt lagăr, nu știa unde. 

De atunci nu ne-am mai văzut. 

Între timp, din cauza condiţiilor inumane de viaţă, boala mea sa 
reactivat, şi am fost internat întrun spital din Bruxelles. De aici am fost 
trimis cu un transport de prizonieri germani bolnavi înapoi în Germania, 
în regiunea Westfalia, pela sfârşitul lunii Mai 1946. Statul belgian refuzase 
să suporte costul tratamentului medical al prizonierilor bolnavi. 

Am fost prezent la înfiriparea armatei naţionale cu legionari refu- 
siați din Țară sau abia ieşiţi din lagărele germane şi cu elevi ai școalelor 
militare din Germania, dezorientaţi după lovitura dela 23 Auguat. Am 
avut și bucuria să văd cum s'a realizat întrepătrunderea spirituală între 


i a a a aa a 


MARTURII DESPRE LEGIUNR 


E prin eforturi supra-omenești s'a închegat o nouă 
i cu SE e itertului; când cei din Țară închinaseră 
le lamentabil. Atunci am văzut ce energii creatoare 
atât i :u ascunde ființa umană. Nicio speranță de ni 
itate si e tă armată naţională sub conducerea Dlui G 
a î hegă 


oți ș 
ță contra CO 


câieri, 
enera] 


a ultimile svâcniri de viaţă ale acestei ar 
a terminat pe Oder, ci a continuat în lagărele de 
Acolo s'au înscris noi pagini doiuierință; de dârzenie și 
ească. Atunci Megan sunoseut ea bine lee 
fițerii și subofiteri cari au fâcut parte din cadrele armatei 


mate, 


ă. : 
ezent și | 
Am fost pr Prizo- 


căci istoria ei nu 
bieri din Belgia. 
demnitate omen 
strâns cu O. 
naționale. 


MISIUNILE MELE ÎN BANAT 


de Traian Borobaru 


inut de frontieră, vecin cu Iugoslavia şi Ungaria, Banatul Româ- 
nesc a fost chemat să joace un rol hotărâtor atât în timpul primului exil 
legionar (1939-1940) cât şi mai târziu, în cursul celui de al doilea exil 
(1941-1944), pentruca să-și dovedească pentru a treia oară însemnătatea, 
ca punct de trecere spre Occident, începând cu anul 1948, când un nou 
val de legionari părăsesc Țara cutropită de bolşevici. 

“Capul de pod” bănăţean spre Occident nu se explică numai prin 
poziţia geografică a acestei provincii, aşezată la extrema apuseană a ţării. 
În Iugoslavia există o masă importantă de Români, în jurul cifrei de 
100.000, risipiţi în numeroase sate dealungul frontierei, şi această prezență 
înlesnea în mod considerabil trecerea dintr'o ţară în alta. Dealtfel, Românii 
din Banatul Sârbesc se disting prin nivelul lor cultural ridicat, printr'o bună 
stare economică remarcabilă și printr'o înaltă conștiință națională. Aceşti 
Români urmăreau viața politică din România cu interes şi pasiune, deoarece 
își dădeau seama că de felul cum merg lucrurile în patria mamă atârna şi 
soarta lor. Dacă la cârma Ţării va veni un guvern puternic, aşa cum doreau 
legionarii, atunci guvernul sârbesc va slăbi presiunea asupra lor şi ei vor 
fi feriți de desnaţionalizare. Dacă însă România va continua să aibă guverne 
slabe, cum erau cele ale partidelor politice, sau deadreptul dușmănoase 
naţiei, ca cel al Regelui Carol, atunci şi viața lor va deveni mai grea şi viito- 
rul mai nesigur. lată dece asasinarea Câpitanului a provocat în populaţia 
românască din Banatul Sârbesc o mare durere, poate mai mare decât în 
țară, deoarece li se rupsese firul unei mari nădejdi. 

Când au început legionarii să iasă din Țară şi unii din ei au luat 
calea iugoslavă, aceşti oameni i-au primit și i-au ascuns ca nicâiri în 
România, expunându-se represaliilor Sârbilor, cari lucrau de acord cu 
autorităţile românești la capturarea fugarilor. Spre onoarea acestei populaţii, 
trebue să spun că nu s'a petrecut nici cel mai mic caz de denunţ sau tră- 
dare. Deși aproape în toate satele au fost adăpostiţi legionari, nu s'a simţit 
nimic şi agenţii dela Timișoara au trebuit să se întoarcă cu mâinile goale, 
isbindu-se de muţenia acestui bloc de Români. Um mare exemplu care ar 
trebui să servească de lecţie tuturora. 


MARTURII DESPRE LEGIUNE 


4 5 Fi i 
3 . [ucoslavia cădea în sarcina elementelor 
erilor SpIE * şi în special a Timişoarei. 


: : i a Banatului, : Mpa 
: izaţia legionară “ : din Ţară, încât 
locale din aa ste a fi una din cele mai puternice Ţară, , 
Acestă organizație 


i ă cu succes şi misiu- 
stările şi pierderile suferite, a Puii ale ș 
zu toate ar și pierderi Ea az anii 
: ontierei spre a şi ia. SN 
paie ee ae continuare ce misiuni am primit cai paie 
iu pove i i oresalzaj 
Aa „isa carliste din vara şi toamna anului 1939, cum le-am 
in perioada 
realizat şi cu Ce rezultate. 25 
Am ieșit din lagărul dela 


Organizarea. trec 


Vaslui în Mai 1939. Când mi s'a comu- 

+ că sunt liber şi pot pârâsi lagărul n'am vrut să les. Nu voiam să las 
aicât CAS "1 si mai ales pe cei din camerele 9 şi 15, unde se 
camara AES reni Atunci m'a chemat colonelul Ionescu, care 
ei seo amr simpatie pentru mine, şi mi-a spus: “Pleacă 
DU ata de E e dacă vei mai pleca vreodată.” I-am răspuns că nu am 
acuma, că nu se știe dacă vel mal plecă Y RE ERICH Lat De 
bani de drum, crezând că va îi o împiedecare. Colonelu che p 
Stoicânescu şi i-a cerut lui să-mi procure banii de drum dela cei cari aveau. 
Stoicănescu mi-a fâcut rost de 900 de lei și am plecat. 

Deabea ajuns acasă, am fost îndată concentrat la Regimentul 5 
Vânători din Timișoara şi așa se face că am rămas în acest oraș și nu 
în satul meu, la Banloc. Pe vremea aceea, organizația legionară de Timi- 
soara era condusă de studentul Totoescu dela Politehnică. Am vorbit cu 
el, cu gândul să mă pun la dispoziția organizației. Mi-a spus că are dispo- 
ziţii categorice dela Centru să nu încadreze în organizația activă elemente 
ieşite din lagăr, pentrucă ar putea fi urmărite de poliție. 

Pentruca să fac totuşi ceva, m'am ocupat de asistenţa închisorilor, 
impreună cu legionarii Tolcea și Galu. Pâstram legâtura cu doamnele din 
organizaţia femenină și ceeace primeam dela acestea, bani și alimente, dis- 
tribuiam. închisorilor. 

Pela începutul lui Iunie 1939, mă cheamă Totoescu și îmi spune 
să mă pregătesc să trec în Ungaria, ca să aduc pe cineva dela Budapesta 
în țară. Peste puţin timp însă mi-a comunicat că chestiunea a căzut. Mai 
târziu, am făcut legătura cu înapoierea lui Miti Dumitrescu în țară, care 
tocmai în aceste zile trecea frontiera ungaro-română, adus de Victor 
Silaghi. Se vede câ se renunțase la “planul Budapesta”. 

„Deși Totoescu fusese atât de categorie cu mine, nevoia l-a silit să 
mă reîncadreze în organizaţia activă. De atunci am stat permanent în 
contact cu “activiștii” din clandestinitate. 
iri A 0 aa mă cheamă Ion Constantin, care înde- 
fac un livret militar cu ordin ci ai Ani dă o fotografie şi-mi cere să 
persona dee ISA e âsare la vatră. Deși nu mi-a spus cine e 

st ușor, să recunosc pe Comandantul Horia 


MARTURII DESPRE LEGIUNE 35 


Sima. El trecuse frontiera iugoslavă, se afla de câteva zile la Timişoara şi 
se pregătea să plece la Bucureşti. Pentru uşurinţa deplasârii, avea nevoie 
de aceste documente. Eu lucram la Biroul Mobilizării, eram prieten cu 
“majurul” si aveam pe mână livretele şi sigiliile. Nu mi-a fost greu să 
execut misiunea. Pe ziua de 6 Septembrie actele erau gata. Le-am predat 
chiar în seara acelei zile, în parcul orașului, la locul convenit. Au apărut 
pe aleie, Ion Boian cu Ion Constantin. Eu am sârit din umbră, am întins 
actele şi am dispărut din nou în umbră. Totul s'a petrecut într'o secundă. 
Peste câteva zile Comandantul ajungea la Bucureşti în bune condiţii, 
însoţit de Ion Boian. 

Între timp, Ion Constantin a fost concentrat şi a trebuit să plece pe 
zonă. Zece zile după aceea am primit şi eu ordinul să plec pe zonă. Râsboiul 
polono-german era în toiu şi România mobilizase. Cum însă eu mă angre- 
nasem profund în “organizaţia activistă” şi cunoșteam o mulţime de legături, 
pe cari nu le mai putea servi nimeni, câci Totoescu era prea vizat de poliţie, 
am preferat să rămân pe loc, chiar cu riscul de a fi dat dezertor. Am făcut 
bine, câci cine ştie dacă nu aș fi fost luat dela Regiment şi împușcat la 
21 Septembrie!.... 

În după masa împuşcârii lui Câlinescu, m'am întâlnit cu un camarad 
pe stradă, care mi-a spus în șoaptă: “Samuraii şi-au făcut datoria. Călinescu 
e mort. S'a anunţat la Radio chiar de echipa care l-a împuşcat.” 

Îndată ce am aflat vestea, am alergat într'un suflet la locuința mea, 
pentrucă știam că vor veni Şefii diverselor groupe ca să ia instrucţiuni. 
Cum nu primisem încă nimic dela Centru, le-am spus că nu avem nicio 
dispoziție specială, dar le-am recomandat să se ascundă. Noaptea s'au 
făcut arestări în toată țara. În Timișoara au fost executaţi sumar trei legio- 
nari, între cari, muncitorul Cocora. Mam dus a doua zi la locul unde au 
fost expuși şi i-am văzut, cutremurându-mă de durere. Pe o tablă era scris: 
“Aşa vor pieri toţi asasinii trădători de ţară.” 

Eram și eu pe lista celor ce trebuiau să fie împușcați. Am scăpat 
ca prin minune. În seara de 21 Septembrie, înainte de a se proceda la ares- 
târi, am luat trenul să mă duc acasă, în Banloc, fără să mă gândesc că 
Sar putea ca oameni cari nau avut nimic de-aface cu atentatul dela 
București să fie luaţi şi împușcați. Dar, înainte de a ajunge la gara Banloc, 
la stațiunea de încrucișare Ghilad, mi-a ieșit în întâmpinare Șeful de gară 
din satul meu şi mi-a spus în grabă să mă dau jos din tren şi să mă întorc 
la Timişoara, câci jandarmii au primit ordin să mă prindă și să mă împuște. 
Repede m'am coborât din tren şi m'am urcat într'altul care se întorcea 
spre Timișoara. 

Ce se întâmplase la Banloc? Funcţionara dela Telefoanele din 
localitate a ascultat convorbirea între Centrul de Jandarmi și Șeful de 


MARTURII DESPRE LEGIUNE 


36 


â mă împuște. Atunci telefonista a alergat 
ia | să-mi iasă în întâmpinare, 
ca nu cumva să mă întorc acasă. Graţie acestui 
ântat, nam avut soarta celorlalți. 
ât am putut de bine, pentruca 
salvase dela o moarte sigură. 


ordo 


rin care i se i ! 
gel de gară, rugându 


întrun suflet la șeful 
pândind trenurile care Vin, 
ajutor neprevâzut, dar binecuv 

întors la Timişoara, m am ascuns C 


i să mă ino că Şeful de gară mă 
oua zi să mă conving că Ș : ua 
pe întâlnit apoi cu legionarul Ion Jurca, funcționar la Poşta din Jim 


bolia. Auzind de pățania mea, mi-a propus să trec în Aia - să stau 
ascuns acolo câtva timp; până ce va trece furia guvernanților. Jurca era 
prieten cu toţi postaşii români dela Jimbolia, cari treceau cu vagonul poştal 
în fiecare zi la Kikinda, pentru a duce şi a lua corespondenţa din străinătate. 
Cu ajutorul lor, ascuns în vagonul poştal, chiar în noaptea de 22 Septembrie 
am trecut la Kikinda și am mas la o locuinţă ce-o aveau închiriată în acest 
oraş funcţionarii poștali români, siliți adeseori să înopteze în acest oraș 
de graniță. Ş 2 et 

Dar această situaţie nu putea dura. Am durmit la această casă în 
nopţile de 22 şi 23 Septembrie, iar în dimineața de 24 mi-am găsit o) cameră 
la nişte bătrâni pensionari sârbi, nu departe de gară. Deşi nu ştiam o 
boabă sârbeşte, m'am înțeles cu ei mai mult prin gesturi, dându-mă tot 
funcţionar poştal dela Jimbolia. Nu ştiu dacă am stat mai mult de o noapte 
la Kikinda, în noua mea locuinţă, când din nou vine Jurca și mă ia în țară, 
tot cu sistemul vagonului postal. Două nopți m'a ținut ascuns la un canto- 
nier de şosele la Jimbolia, apoi m'a dus la Timișoara. Sosise un curier dela 
Centru cu noi dispoziţii. Era Vârlan. Acesta mi-a transmis dela Coman- 
dant să organizez un sistem de gazde în Banatul Sârbesc, deoarece în afară 
de el se vor refugia aici, ca primă etapă spre Germania, un mai mare numâr 
de legionari. Se vorbea chiar de legionari din Bucureşti. 

Misiunea încredințată nu era uşoară, deoarece eu nu fusesem în 
Banatul Sârbesc decât vreo două zile, nu aveam rude sau cunoștințe pe aici, 
și nu cunoșteam nici măcar limba sârbească. Dar cum Organizaţia de Timi- 
şoara își pusese toată nădejdea în mine și nu exista altcineva disponibil, 
mam pus pe treabă cu încrederea că voiu isbuti. 
seal e aaa ia aaa, pela Jimbolia, de ai dată 
locală de trecere a trontierei” şi a ea Se fi ese A Se SA 
șoara, m'am înarmat ja ee Iaca aa iende î E Iu 
Sârbesc, cunoscuţi ferite A : ie i. ea Pe EM iauatul 
frați SRÂS i iBast Ma gostea lor de Țară. Între altele, aveam adresa 
Sa pla ă 018 056, Șunda din Uzdin, pe cari m'am hotărât să-i al i 
întâi. La ei am găsit o caldă primire şi mare î â SS 
pie) icotăle iei oja di are înţelegere. În câteva clipe m'am 
de poliţia lui Carol. M'am întors sa a) = gâzduiască pe legionarii fugăriţi 

o cu Sima Șunda la Kikinda, la 


MĂRTURII DESPRE LEGIUNE 37 


gazda mea de Sârbi, ca să reînoiesc plata chiriei şi cu prezența lui Șunda 
(care era concetâțean de-al lor) să le garantez de identitatea mea. Insist 
atât de mult asupra acestei case din Kikinda, deoarece ea a jucat un rol 
providenţial la trecerea Comandantului și a altor camarazi. 

Dela Timişoara, îmi comunicase Jurca hotărârea definitivă, că tre- 
cerea se va face pe ruta Comloşul Mare — Kikinda, încât punctul acesta 
de sprijin, la pensionarii sârbi, devenise de o importanță capitală pentru 
reuşita expediției. Odată această chestiune lămurită, am plecat în alte sate 
din Banatul Sârbesc şi în curs de trei săptâmâni am organizat un releu bun 
de gazde. Pretutindeni am fost primit cu aceeași dragoste și înţelegere. 
Nici nu câscam bine gura să spun despre ce este vorba, și oamenii aceștia 
se simțeau fericiți să ne ajute. Nicâiri în țară nu am întâlnit atâta căldură 
şi atât interes pentru cauza naţională. Nici nu ştiau bine cine sunt, dar dacă 
le vorbeam de legionari, îşi deschideau casa şi așterneau pe masă tot ce 
aveau mai bun. În cele două Torace, la Seleuș, la Cuvin, la Ofcea, la 
Iecica și alte sate, am găsit atâtea gazde încât uşor se puteau adăposti 20-30 
de legionari. Toţi voiau dealtfel să cunoască pe legionari, acești oameni 
năsdrâvani, de care se dusese vestea în întreaga lume. 

O chestiune pe care am pus-o la punct înainte de a mă despârți 
ultima oară de Jurca, era stabilirea legăturii cu Timișoara, pentruca să pot 
fi înștiințat din vreme de venirea grupului, pentru a mă întoarce la Kikinda 
şi a-i primi. O ultimă întâlnire am avut cu Jurca la Kikinda, când am fost 
cu Sima Şunda, ca să reînoiesc chiria casei. Odată cu Jurca, a venit şi Ghita 
din Comloş, câlăuza care trebuia să conducă grupul de legionari peste fron- 
tieră până la Kikinda. Ghita venise ca să cunoască casa unde trebuia să 
ducă pe legionari, pentru a fi adăpostiți până la plecarea trenului. 

Cu acest prilej, am stabilit cu Jurca ca oridecâteori va avea nevoie 
de mine, îmi va trimite o telegramă cu un conținut conventional la Șunda 
dela Uzdin. Cu fraţii Şunda pâstram permanent legătura, oriunde mă aflam. 
Ei ştiau în ce sat mă găsesc şi mă puteau în înștiința repede de venirea tele- 
gramei: telegrama însemna pur și simplu, să plec fără întârziere la Kikinda, 
pentru a-l întâlni pe Jurca. 

Pela 20 Octombrie, îmi cam isprâvisem lucrul prin Banatul Sârbesc 
şi acuma steteam mai mult la Uzdin în așteptarea telegramei. Nici n'a 
întârziat mult. În 25 Octombrie mă aflam la Kikinda, chemat de Jurca prin 
telegramă. Seara a sosit şi el, comunicându-mi că a doua zi spre ziuă (26 
Octombrie) să aştept grupul dela Timişoara. L-am întrebat câte persoane 
sunt şi mi-a răspuns că pentru moment numai două, în afară de Ghita, 
câlăuza. Am vorbit atunci cu pensionarii sârbi, explicându-le cum am putut 
şi cu, că a doua zi dis de dimineaţă vor veni doi prieteni la mine şi vor sta 
până la plecarea trenului. Ne-am înțeles perfect, întrebându-mă chiar și ce 


DA ap NE al 


MARTURII DESPRE LEGIUNE 


38 


mâncare să le facă. În cameră era un pat mare, unde puteau dormi foarte 


comod trei persoane. Ţ y | | 
În poi de 25 spre 26 Octombrie am durmit mai mult iepureşte, 

în aşteptarea bătâii la geamul dela stradă. După miezul nopţii a început 
să plouă sdravân. Mă bucuram pe deoparte, câci pe așa vreme. grănicerii 
e mă gândeam la arâturile ce trebuiau 


nu văd la doi pași, dar pe de altă parte n SA gura 
să străbată şi cari, sub efectul ploii torențiale, se prefăcuseră în noroiu cleios. 


În sfârşit, pela şase dimineaţa, aud o bâtaie energică în geam. Ploaia 
răpăia încă afară. Mă scol repede și deschid ușa dela intrare. Dar în loc 
de doi, aşa cum mă anunţase Jurca, se strecoară în cameră un şir întreg 
de oameni, uzi leoarcă din cap pânâ'n picioare. Mă uit la ei şi-mi fac cruce. 
Recunosc pe Comandant, apoi pe Boian și pe Roşu; mai departe apare 
Tolcea şi o figură necunoscută, Popa Ion, în afară de Ghita, câlăuza. 

Acuma, ce facem cu gazda? Cei doi bâtrâni se sculaseră și ei, căci 
intrarea trecea prin camera lor, vecină cu a mea. Văzând grămada de 
oameni cari intraseră în casa lor, au crezut câ sunt dușmani de ai mei din 
România, veniți să mă omoare. Dintrun moment într'altul așteptau să 
trosneacă pistoalele sau să lucească cuțitele. Așa au povestit ei mai târziu. 
Am avut noroc cu Roşu, care știind sârbeşte, i-a potolit, spunându-le că 
toţi sunt prietenii mei şi să facă bine să ne găzduiască până la plecarea 
trenului. A îndrugat el o poveste cu venirea noaptea și ploaia care îi 
apucase. ., 

Nu știu dacă au crezut ce le spusese Roșu, dar cum ei citeau 
gazetele, nu este exclus să-și fi dat seama că suntem fugari din România. 
Au Sai = pai a pac, după că s'au convins. că au de-aface 
ajute. Mai întâi s'au Eat i de hai ti aa E ala, ct să 
Tia oil CR ei i de haine și s'au asvârlit pe pat, la odihnă. 
: pecial Coman antul era rebegit râu, câci abia se sculase din pat, bolnav 
e o si & trecuse frontiera având încă febră. 4 

Ti -au fă ăfrânti = 
mei o n ppal a, a aaa a ; a i stai Pr 
Diupiucaț a sa arie Pe ȘI uște şi să curețe hainele și mantalele. 
amiază, hainele murdare, mot i a ae ine arti P ârat ciorapi. Pela 
neascâ. Put ă > mmoroolile şi umede, luaseră iar o formă ome- 

„Sea. tuteam să ne prezentăm în public. Doar eh i a 
trădau ploaia Și noroiul prin care trecuseră ezite mai 
masă de pomină, al cărui gust nu-l voi a Su as Aa 
gulaș, care într'o clipită a dispărut î 1 uita niciodată: o cratiţă mare de 

in stomahurile supte de o noapte de 


efort supraomenesc. Plecaţi i 
: . Plecaţi la miezu - = 
distanța Comloş-Kikinda. 1 nopții, au făcut șase ore ca să străbată 


MARTURII DESPRE LEGIUNE 39 


ajustare a grupului. Mi-aduc aminte că era o Duminecă şi o zi caldă și 
însorită, cu lume pe stradă, care se plimba în haine de sărbătoare, după 
obiceiul locului. Am mers mai întâi la gară eu şi cu Roşu şi am cumpârat 
bilete pentru toți. Cum Ghita din Comloş se înapoiase acasă, mai râmă- 
seseră 6 în grupul destinat pentru Uzdin: Comandantul, Roșu, Ion Boian, 
Popa Ion, Tolcea și cu mine. 

Cu zece minute înainte de plecarea trenului, casa fiind la doi pași 
de gară, am ieșit câte doi în stradă, şi ne-am îndreptat spre gară agale, ca 
nişte oameni cari nu aveau nimic de temut. Dar inima tremura în noi să 
nu întâlnim niscaiva agenţi din țară, cari să ne recunoască, Kikinda fiind 
staţiune de frontieră. După ce ne-am aşezat în tren, ne-am făcut cruce când 
trenul s'a pus în mișcare. La Becikerek, schimbarea de tren s'a fâcut fără 
noutăţi, şi acuma, mai în interiorul Iugoslaviei ne simțeam şi noi mai liberi 
şi mai încrezători. Nu aveam însă acte la noi și ne temeam de vreun control. 
În tren, pe băncile de clasa a treia, unde ne aflam noi, se așează şi doi 
preoți români din partea locului. Unul din ei era chiar preotul din Uzdin. 
Eu îl cunoşteam din vedere. Văzându-ne, au încercat să intre în vorbă cu 
noi, ba pe româneşte ba pe sârbește. Noi steteam ca muţii. Niciunul nu 
răspundea nimic, ci făceam numai semne de umăr că nu pricepem. Ne era 
teamă să nu ne întindem la vorbă cu ei şi să ne întrebe cine ştie ce. Na 
fost cea mai bună tactică, dar în mod spontan toţi am făcut pe muţi. 

La Uzdin, altă panică în grupul nostru. Nu ştiu ce-o fi înţeles fraţii 
Șunda de venirea noastră, dar la gară ne-au primit cu alaiu. Veniseră 
însoţiţi de alţi țărani fruntași din comuna Uzdin, între cari şi funcţionari de-ai 
Primăriei. Uzdin-ul fiind locuit de Români, avea primar român. Preotul din 
Uzdin s'a dat şi el jos din tren şi s'a alăturat delegaţiei voind să vadă pe 
cine aşteptau. Comandantul mă privea mustrător şi înerijorat. Credea că 
eu sunt de vină. Fraţii Şunda voiseră să ne facă o bucurie, primindu-ne la 
gară cu fruntașii satului, ceeace tocmai noi nu voiam, dorind să ne strecu- 
răm ca nişte umbre, cât mai neobservaţi. Când i-am văzut adunaţi, cu popa 
în frunte, nu știam cum să ne ascundem. Am luat atunci hotărârea să las 
delegaţia pe peron, să se descurce Șunda cum o putea şi am condus grupul 
printre linii, pe un drum pe care-l cunoşteam din călătoriile anterioare. 

Am ajuns cu bine la Sima Șunda acasă, unde nu au întârziat să 
sosească şi cei doi fraţi. Le-am explicat dece am apucat pe alt drum, ca şi 
cum nu i-am cunoaşte, şi i-am rugat să nu mai vorbească cu nimenea de 
venirea noastră la Uzdin, căci dacă aud Sârbii, ne arestează și ne predau 
poliției românești și asta înseamnă moartea noastră. Îndată, după obiceiul 
locului, ne-au tratat cu răchie caldă și cum eram sgribuliţi de frig, ne-au 
băgat în paturi, unde ne-am încâlzit bine sub “dune”. Apoi s'a făcut împâr- 
țirea grupului. Doi din noi, Popa şi Tolcea, au fost găzduiţi la casierul 


MĂRTURII DESPRE LEGIUNE 


A a, iar ceilalți, adică Comandantul, 


şi înrudit cu fraţii Şund 

la ei. | mă 

teză, pentru a povesti o întâlnire cu niște 
) 


alatorie mună. Mergând cu trenul 
țărani din Uzdin, la prima mea Se a ani ani Ei în ăvorbă 
spre Uzdin, la Becikerek se iai e e fraţi Sunda şi dacă putea să 
cu ei. Erau din Uzdin. Ii ini => ot să-mi facă acest bine, m'au rugat 
mă îndrepte până la ei. aa sa le fac cinstea să rămân le ei peste 
însă câ i ine e ale rp von duce la Sunda. Bucuros și eu de acest 
apte şi a dou i Si : A : 
sia neaşteptat, căci Sau cual ee pe pe fraţii Șunda în miez de 
imit invitația șI plec . y pui Ri 
noapte, Fa: E ei i această familie, așa cum numai Românii din 
Banatul Sârbesc ştiu să o facă. În timpul nopții, am) cunoscut şi pe alți 
membri ai familiei, cari auziseră de venirea mea și voiau să afle veşti din 
România. Între ei se aflau și doi feciori ai gazdei, cari mi-au spus că ei au 
fost la Carmen Sylva şi l-au cunoscut pe Câpitan. 4 i 
Dimineaţa, când am deschis ochii, văd un bătrân cu plete lungi, 
albe, la patul meu. Era bunicul băieților. Bătrânul m'a întrebat dacă trăeşte 
Căpitanul. Cum şi eu, la vremea aceea, credeam acelaș lucru, i-am spus 
că trăiește, că se găseşte în Germania şi că şi eu mă duc acolo să-l vâd. 
Atunci bătrânul cu plete argintii, pârând ca un sfânt dintr'o icoană, și-a 
făcut cruce şi mi-a spus câ “de-acum poate să moară liniștit ca Sfântul 
Simeon”. Am fost adânc turburat de această întâmplare când, ajungând în 
Germania, m'am convins câ nu se găseşte aici Căpitanul. L-am lăsat pe 
bătrân cu o falsă mângâiere... 
Cel dintâi lucru ce-am fâcut a doua zi, după ce ne-am sculat odihniţi, 
a fost să ne facem hârtii de identitate sârbești. Sârbii nu aveau carnete cu 
fotografii (cel puţin la sate), ci niște foi emise de Primăriile respective, în care 
se spunea cum te cheamă şi diversele semnalmente. Cum Primarul satului 
era Român, fraţii Șunda au rezolvat repede chestiunea. Ne-au gâsit nume 
de prin partea locului şi ne-au adoptat ca fii ai comunei, născuţi din moşi- 
Strămoți la Uzdin. 
pe aa a? pu at am făcut pregătirile de plecare. Am 
Y e a rămână numai loc de trecere pentru legionarii ce 
Ta opt 1 i o, Un ăn nem 
dantul şi Octavian Rosu sal Atat A e ECU ANCA Cpuran- 
: a Alibunar, unde Roșu avea rude. 


pPlineam funcţia d ii 
Eu înde li e € curier făcând 7 
3 legâtura intre to aceștia ȘI intre 


La Alibunar, a 


comunii, care era i 
Roşu, Boian și eu, am rămas 
Deschid acum 0 pâran 


m plecat mai întâi eu; am căutat pe Jifco, unchiul 
nțat de sosirea nepotului. A rămas stabilit ca Rosu 


lui Roșu şi l-am înștii 


MARTURII DESPRE LEGIUNE 41 


să însoțească permanent pe Comandant, dat fiind că ştia sârbeste şi putea 
răspunde ușor la orice întrebare, dacă veneau în contact cu autorităţile 
sârbești. Au fost primiţi foarte bine la Alibunar şi adâpostiţi în condiţii 
perfecte de securitate. Dar n'au stat mult nici aici. În sat se putea auzi ceva, 
mai ales că în casa lui Jifco venea multă lume. 

Roșu avea un alt unchiu la Belgrad, un uriaş de om, care numai 
cu o mână ne putea ridica pe fiecare dintre noi în aier. L-am poreclit îndată 
“Sfarmă-Piatră” şi asa a rămas în limbajul nostru. Roşu şi Comandantul 
au plecat la Belgrad și au durmit un timp la locuinţa acestuia. Mai târziu 
și-au găsit o cameră cu chirie, unde au stat până la plecarea în Germania. 

Retragerea noastră spre Banatul Sârbesc, şi mai departe spre Ger- 
mania, a fost concepută de Comandant ca o retragere ordonată: să nu facem 
niciun pas precipitat, înainte de a avea acoperire în faţă și acoperire în 
spate. Pe unde treceam nu lăsam un gol; nu eram niște oameni cuprinși de 
panică ce vor numai să-și scape pielea. Pretutindeni lăsam legături temei- 
nice, care aveau un dublu rost: să servească și altor camarazi pentru fuga 
din Ţară, şi să poată fi folosite apoi şi la revenirea în Țară, când va fi 
nevoie. Dela Bucureşti la Belgrad, toată linia era acoperită de un sistem 
de legături cari funcționau în condiţii optime pentru vremile de atunci. 

Cum grupul principal trecuse frontiera la 26 Octombrie, am fi putut 
părăsi repede Iugoslavia, fâră a ne expune la primejdii suplimentare, dacă 
n ar fi fost grija de a scoate cât mai mulţi camarazi din ţară şi de a organiza 
temeinic regiunea Banatului Sârbesc. Din Țară au mai venit după aceea 
camarazii Vasiu şi Valeriu Vinţan. Mai aşteptam să sosească şi câţiva 
legionari din județul Arad. Organizaţia Timişoarei trimesese vorbă celor 
dela Arad că dacă au oameni urmăriţi şi primejduiţi, atunci să îi trimită 
în Iugoslavia pe filiera lor, pentru a se refugia mai depart în Germania. 

Pela începutul lunii Noembrie, suntem înştiițaţi dela Timișoara că 
va veni Traian Hedeş dela Arad. Comandantul s'a bucurat, căci Hedeş era 
un fruntaș al organizaţiei de Arad şi o figură cunoscută în toată Mişcarea. 
A trecut și el tot pela Comloş, câlăuzit de Ghita, şi ne-am dat întâlnire la 
gara Kikinda. Am plecat apoi îndată la Uzdin şi l-am găzduit la Șunda. 
După două zile, m'am întors să văd cum îi merge. Hedeş era în pat, rău 
bolnav. Scuipa sânge. Bătrâna, mama fraţilor Șunda, m'a rugat atunci să 
îl iau cât mai repede de aici, căci au o copilă şi nu vor să se molipsească. 

Organizația de Arad (nu ştiu cine avea răspunderea pe atunci). 
săvârşise o gravă eroare, pe care aveau să o plătească scump legionarii din 
Țară, şi putea să ne coste capul şi pe noi, cei ce deabia trecuserăm cu bine 
frontiera: a trimis peste graniță un om bolnav în mod grav de tuberculoză, 
lucru ce îl cunoșteau perfect. I-au dat bani de drum, şi i-au spus să plece, 
fără să se pândească că trecerea unei frontiere şi ajungerea până în Ger- 


MĂRTURII DESPRE LEGIUNE 


42 i Or, prima condiţie pentru ca cineva să străbată 
ri. Or, i 


1 să fie sănătos. Sua = 
E vocat lui Hedes, o criza de hemoptizie, 


antuit cân Uzdin. M'am întors pe za E sii 
Sia del Comandantului. Era foarte îngrijorat, căci boala lui Hedeș, 
comunicat cazul CO aşteptate. Până acum, retragerea noastră și organi- 
ne oreaiicornpl CA în condiţii perfecte. Autorităţile bâj- 


i făcuse Sk 
Jelor din spate se Es 
bâiau în ret desi simțeau că noi suntem foarte aproape de ei și 
alau > a = 


lucrăm, aşa zicând, sub nasul lor. Dar nu gâsiseră până acuma niciun fir 
> i 


ză a 
i: ie ea că nu puteam să abuzăm de bunăvoința iai dea 

zci sar fi repetat acelaşi lucru, adică binefăcători noștri ne-ar fi po i 
i ja pice în Pa parte. Hedeș era un caz de clinică şi nu de șezut într'o 
te, străină. Avea nevoie de îngrijiri medicale imediate. De a parte, 
a-l trimite înapoi, în Țară, în halul în care se afla, Maui putea, E ea 
nu mai era capabil să treacă frontiera înapoi, riscând să ta pe E ură, 
Singura salvare era la Belgrad. Roşu și cu Comandantul sau adresat atunci 
lui Sfarmă-Piatră ca să ne ajute să transportăm bolnavul la un sanatoriu, 
plătind bine înţeles pentru el. Cum lucrul nu se putea face” de azi pe mâine, 
i-am găsit mai întâiu o cameră particulară, unde a stat câteva zile şi apoi 
Sfarmă-Piatră i-a găsit loc întrun sanatoriu, în localitatea Zemun nu departe 
de Belgrad. E E 

Ne-am liniştit pentru un moment. Sfarmâ-Piatră vorbise pe acolo, 
ticluind o poveste cu Hedeș care nu avea nici acte şi nu ştia nici sârbește. 
Direcţiunea sanatoriului a acceptat versiunea lui Sfarmă-Piatră și l-au 
internat. Totul a mers bine la început. Sfarmă-Piatră mergea pe acolo, 
aranja chestiunea materială şi pârea câ bolnavul se îndreaptă. Plecarea 
noastră în Germania devenise pendinte de îmbunătăţirea sănătății lui, câci 
acuma era o chestiune de viață şi de moarte pentru întreaga organizație 
să îl luăm cu noi. Dacă ar fi căzut în mâinile poliţiei sârbești, s'ar fi des- 
coperit nu numai legâtura de frontieră, ci si întreaga organizaţie de Timi- 
șoara, și fâră îndoială câ cercetările s'ar fi întins şi în Banatul Sârbesc, 
primejduindu-ne plecarea spre Germania şi primejduind şi gazdele. 

Dar cum o nenorocire nu vine niciodată singură, de ceeace noi 
ne-am temut s'a și întâmplat. Hedeș, avea tovarăș de cameră un Ungur, 
şi cum vorbea şi el bine ungurește, s'a întins la vorbă cu el mai mult decât 
trebuia. Ungurul, desigur fără nicio intenţie rea, a mai scăpat o vorbă la 
ge e e SE ala git vorbă, a aflat și poliţia. Tot 
la Belgrad unde să se ascundă Hedes a Mele pie (ei hiaa = pasca 
S'a dus la adresa indicată de Iasi Site ca IS pede bagajele şi a disp ADE 

ȘI a putut să stea acolo o noapte. Mai 


nia cereau sforțări ma 
e greutăţi era câ 
erea frontierei, i-a prO 
d a ajuns la 


ma 
acest şir d 
Trec 


MARTURII DESPRE LEGIUNE 43 


mult nu l-au ţinut nici acești oameni, probabil tot din cauza boalei sau 
pentrucă se temeau de poliţie. 


Cum nu mai avea altă adresă și cum probabil îşi uitase şi de gaz- 
dele dela Uzdin, s'a repezit în neștire spre Ţară. Pe drum a fost prins, nu 
ştiu unde și în ce împrejurări. Dus la Timișoara şi supus la torturi de 
agenţii lui Grita, a spus tot. Poliţia a arestat imediat pe Ghita din Comloş 
şi elementele dela Timişoara. De aici apoi, arestările s'au întins ce un foc 
în întreg Banatul, Arad și Hunedoara. Peste 500 de legionari au fost ares- 
taţi și supuşi la torturi ca să declare “conspirația”. 

Aflându-se că pe acest drum s'a strecurat Horia Sima în Iugoslavia, 
s'a deplasat la Timișoara și în toate centrele mai sus amintite însuşi Nicki 
Ștefănescu, cu întreaga lui echipă teroristă. Săptămâni întregi au ţinut 
anchetele, bătăile şi schingiurile. Pela Crăciun erau încă în toiu. lată cum, 
din greșala unui singur om, responsabilul organizaţiei de Arad, au căzut 
victimă represaliilor sute de oameni şi s'a distrus toată organizaţie din 
Vestul Țării. Din norocire, trecuse perioada asasinatelor. La cârma Ţârii 
venise Tâtârâscu, şi acesta câuta o soluţie de destindere. 


Pârjolul din Țară a început să se întindă şi în Banatul Sârbesc. 
“Siguranța” română a trimis un roiu de agenţi în Banatul Sârbesc ca să 
dea de urma legionarilor ascunși aici. Ei, bine înțeles, nu puteau aresta. 
Misiunea lor era ca să identifice gazdele pe unde se ascund legionarii și 
apoi să dea de ştire Sârbilor ca să facă descinderile necesare, să aresteze 
pe fugari şi să-i predea Românilor, cum era convenţia în vigoare. 

Agenţii începură să-și facă apariţia la Alibunar, la Cuvin, în cele 
două Torace, la Belgrad, peste tot. Erau aleşi dintre bânâţenii cari aveau 
legături prin Banatul Sârbesc. Veneau, chipurile, să viziteze rude, cunoş- 
tințe, şi să închine un pahar de vin cu ei, şi cu acest prilej, să întrebe dacă 
nu se ascund legionari pe aici, făcându-se prieteni de-ai lor. Dar asta nu 
le-a mers! N'au descoperit nimic, absolut nimic, deşi ştiau perfect că se 
găsesc pe acolo mulţi legionari ascunși. Nu numai gazdele noastre, dar toţi 
cei întrebaţi de agenti, au pâstrat o muţenie desăvârșită. În schimb, noi 
eram informaţi de toate mișcările lor. 


Popa Ion se afla la Seleuș, găzduit chiar de primarul satului. Acest 
avea un nepot, agent de poliţie în România, la Stamora-Moraviţa. Acesta 
venise și el în misiune să dea de urma legionarilor. S'a abătut deci pela 
Seleuș, ca să dea bineţe unchiului său. El habar n'avea că unul din cei 
căutaţi de el să găsea chiar în casa unchiului. Poate nu venise cu intenții 
rele! Dar unchiul l-a bânuit pentruce a trecut în Banatul Sârbesc şi i-a 
spus: “Ascultă, nepoate, dacă vrei să mai fim neamuri şi să ne mai vedem, 
să te duci înapoi la şefii cari te-au trimis şi să le spui că nai găsit nimic 


MARTURII DESPRE LEGIUNE 


44 | 
i îşi făceau un titlu de onoare din 


meni erâu pe aici, Car! 
dreptate. . . ş 
andantul a hotărât plecarea spre 


Din Timişoara primiserăm veşti 


în Banat.” Aşa Oameni! 
ocrotirea celor prigoniți pentru 
Pela începutul lui Decembrie, Com 


. . SA E fi f Jă. 
Germania. Orice întârziere putea 1 atala 3 
i p m in legătură cu arestarea lui Hedeş, care dispăruse fără 
rele ȘI e nea 1 


= â a sub comanda lui Boian 
urmă. S'au format două A CE lee a le cut dea 

i e kr pia Octavian Roșu Vasiu şi eu. Misiunea 
Cupru Ea era trecerea frontierei, fără să cadă nici în isa Sârbilor 
si nici a Nemţilor, să ajungă la Viena, unde aveam un punct, e sprijin, 
si de acolo să plece mai departe spre Berlin. Între cele două grupe se făcuse 
un fel de râmâșag. Grupa lui Boian pretindea că va ajunse fără niciun 
incident la Berlin, în timp record, dar se îndoia de vrednicia noastră; noi, 
la rândul nostru, prorociam contrariul şi-i asiguram că vom ajunge înaintea 
lor la Berlin. 

Din nou am făcut “turneul” satelor bânățene, pentru a anunța pe 
camarazi de ziua plecârii. Mai întâi a luat drumul necunoscutului, echipa 
lui Boian. În ziua şi la ora fixată s'au concentrat oamenii la Belgrad și s'au 
îmbarcat în tren. Sfarmă-Piatră ne-a fost şi de data asta de mare ajutor, 
căci el se interesase de mersul trenurilor, de controalele ce se făceau şi apoi, 
ne-a ajutat și la cumpărarea biletelor dela gară, unde mișunau agenţii. 

Plecarea echipei noastre nu s'a fâcut așa de repede cum am fi dorit. 
Socotind banii, după plecarea echipei Boian, am constatat cu îngrijorare 
câ ceeace ne-a rămas nu mai ajungea pentru acoperirea biletelor noastre 
până la Viena. Situaţia era gravă. Bani din Țară era exclus să mai primim. 
Legăturile erau în vânt şi nici nu cutezam să ne mai atingem de ele. S'a 
făcut apel la mine şi la Rosu, ca să găsim banii ce ne lipseau (câteva mii de 
dinari) la cunoştinţele noastre de prin partea locului. Roșu se gândea la 
rude. Cu mine era mai complicat. Mi-era ruşine să cer bani dela niște 
oameni oarecum străini, cari şi aşa ne făcuseră destul bine. Comandantul 
mi-a spus atunci: “Adevărat, e greu! Înţeleg să-ţi fie ruşine și să te simți 
umilit dacă ai cere banii pentru tine, dar cred că nu te poți simți ruşinat, 
nici umilit, să ceri bani pentru Legiune”. i : . 

SE: Am plecat deci pela binefâcâtorii noștri și am adus o sumă frumu- 
şică, bani dați din suflet şi cu urâri de drum bun. Dar partea leului i-a 
ar ital mâne ae Mai apleaca pla aniele lui. 
ceai 1 fiie cepe tei ra apoi şi o sută de mârci, ca să putem 

până la Viena. 


Ultima mea misiune în Banat â 
Uli ul Sârbesc a fost trecerea legăturilor 
mele lui Vârlan, chemat de Comandant pentru a-mi lua locul şi a rămânea 


MĂRTURII DESPRE LEGIUNE 
45 
în Iugoslavia ca punct de sprijin pentru reîntoarcerea noastră 
primăvară, pe care o aveam deja plănuită în cap. da 
ă Odată terminată şi această operaţie, am pornit și noi spre Germania. 
Sfarmâ-Piatră a iscodit mai înainte în ce trenui nu se face control. S; 
a făcut ca nici noi și nici echipa lui Boian să nu ajungem la. e 
Amândouă echipele au fost prinse pe teritoriul german, la Spielfeld “Ni 
am trecut în noaptea de 9/10 Decembrie 1939 si am fost încarceraţi în 
închisoarea dela Graz. Mare ne-a fost uimirea când iesind la “plimbare” 
în curtea interioară a închisorii, am dat peste Boian si grupa lui plimbân- 
du-se unul după altul şi fără a scoate o vorbă, cum cerea regulamentul 
Am zâmbit amar unii la alții... = : 

Românii din Banatul Sârbesc, cari ne-au ajutat în această perioadă 
nu erau legionari, în sensul de-a fi încadraţi în organizaţie. Erau fraţi Ep. 
noştri, îndurerați de tragedia neamului. Nici în timpul când am fost îm- 
preună nu am încercat să-i organizăm. Ne aflam pe teritoriul unui Stat 
strein şi era primejdios și pentru noi şi pentru ei. I-am lăsat sub conducerea 
lui Vârlan, tot așa, ca puncte râslețe de sprijin, pentru eventualitatea întoar- 
cerii spre Țară. 

Ciudâţenia soartei a făcut ca tocmai acest pod să reziste, în timp ce 
forțele legionare organizate să cadă: cei din Țară au fost arestaţi în masă 
iar echipele noastre au căzut în mâna Nemţilor. Numai sistemul de gazde 
din Banatul Sârbesc, cu Vârlan în frunte, a rămas în picioare. Nici poliția 
română și nici cea sârbă, nu au putut afla nimic. Vârlan a petrecut iarna 
în satele din regiune fâră să aibă de suferit nicio neplăcere. 


pre Țară, la 


CANTINA LEGIONARA DELA ORAVIȚA 
de Ion Bozoşan 


După Dictatul dela Viena, în 30 August 1940, a început refugierea 
fraţilor noștri români, cari plecau din teritoriile cedate, din cauza prigoanei 
deslânțuite de Unguri împotriva lor. O parte din aceştia s'au oprit şi la 
Oraviţa, ca sâ-și facă un rost. 

În această mare nenorocire care se abâtuse asupra neamului nostru, 
organizaţia legionară din Oraviţă, prin serviciul “Ajutorul Legionar”, care 
avea ramificații în toată ţara, a intrat îndată în acţiune. 

Cum partea mare a refugiaților erau intelectuali, și cum aceștia nu 
aveau suficiente mijloace materiale de întreţinere şi întâmpinau mari greu- 
tâți pentru a găsi o slujbă, s'a hotărât înființarea unei “Cantine Legionare”, 
a cărei conducere mi s'a încredinţat mie. 

În zece zile, Cantina a fost pusă în funcţie, deschisă pentru toată 
lumea. Cum prețurile erau foarte mici, mâncarea bună şi serviciul corect, 
toţi refugiații, cu familiile lor, luau masa de amiază şi seară la această 
cantină. Mai mult chiar: 30 de prânzuri și 30 de cine se dădeau gratuit la 
cei mai nevoiaşi. După câtva timp, la cantina noastră au început să vină 
și localnici: funcționari, profesori, etc. Servirea la mese era făcută de câtre 
“Cetăţuile” orâvițene. 

În a doua săptămână, Cantina avea o “clientelă” de peste 120 de 
persoane. Legionarii și legionarele din localitate desfăşurau o muncă tita- 
nică întru realizarea acestei opere de ajutorare a fraţilor noștri năpăstuiţi. 
Aprovizionarea cu zarzavaturi şi alimente o făceam eu personal, cu camio- 
nul. Cum eram funcţionar la Direcţia Regională Minieră din Oraviţa, servi- 
ciul meu se termina la orele 14, așa că ieșind dela serviciu, luam camionul 
și plecam prin sate după cumpărături şi, pela orele 12 noaptea, eram cu 
cumpârâturile la Cantină. După ce descâărcam alimentele, începeam cu con- 
tabilitatea şi cu controlul casieriei, aşa că mai totdeauna terminam pe la 
3 noaptea. 

Odată ce Cantina dela Oraviţa a fost bine organizată, ne-am gândit 
ca să mai înființăm o alta şi la Reşiţa, unde era un mare centru de munci- 
tori și refugiati. În scurtă vreme, în entuziasm și voie bună, a luat fiinţă și 
această Cantină dela Reşiţa. Pentru ea, tot eu făceam aprovizionarea, 
deoarece prinsesem meseria, aveam legâturi şi prețurile cu cari cumpăram 
eu alimentele direct dela sate erau cu aproape 50%/0 mai ieftine ca prețurile 
de pe piaţa Reșiţei. 


PP." VI ITI PT PIPI ATP PI a 


MARTURII DESPRE LEGIUNE 


48 a Preţuril 
= ) e. Preţurile pe 

- vutin timp, 0 altă problemă gravă se caii a ac 

Dar după putt zi în zi, nu mai vorbesc de piața 1115 ui 

piaţa locală se urcau din 7% Ce sa combatem această urcare le prețuri, 
i mai mare. Că de alimente şi zarzava- 


diferența era ȘI 


it cât mai mare 
ne-am hotărât să facem un depozit cât m: 


“ic. să le asvărlim atât pe piața Timişoarei să i ps 
turi, ca, la momentul critic, să ta să combatem speculaţiile intermediarilor 
piaţa Oraviţei, şi în felul ete Ea organizat de legionari într'un 
cu prețurile noastre normale. a9 mare de zarzavaturi şi alimente, 
ti d. Am strâns cu grije un stoc isp 

pi TecOISe bruarie, să punem marfa de piață. > 
urmând ca în luna Feroe 5 continuăm opera aceasta de însânătoșire 

Daria og miti si neamului, precum şi forțele satanice 
e RE sibi isfe ae A tot ce-am construit şi 

a: A ă pentru binele 2 și 
clădit ca atata eu din Ianuarie 1941 şi tot ce sa făcut pe acest 
tărâm, atât în Oraviţa cât și în Reşiţa, a tost confiscat de Primărie. Dar 
nu a fost destul câ le-a confiscat, deasemenea am fost urmârit şi cercetat 
ca si când aş fi fost un bandit. Ni se cerea socoteală pentru lucruri create 
exclusiv de Miscare, fără nici o legătură cu banul public sau vreo instituţie 
de Stat. RI] it sI 

Însă Dumnezeu mi-a ajutat, căci aveam contabilitatea la zi și după 
o săptămână de cercetări și umilințe, n'au putut sâ-mi facă nimic, deoarece, 
atât mesele gratuite pe care le-am dat refugiaților, cumpârâturile de mărfuri, 
intrârile şi ieșirile de bani, cât și întreaga administraţie, erau la zi, cu actele 
justificative necesare. Așa am putut ieşi cu fruntea curată. 

Cantina a mai continuat până în Februarie, condusă de un func- 
ţionar al Primăriei, apoi a fost închisă, spre amârâciunea refugiaților. 

Stocurile de marfă strânse şi depozitate cu atâta grije de noi, au 
fost împărţite între funcționarii Primăriei și ai Prefecturei. Și-aşa s'a încheiat 
episodul plin de speranțe al Cantinei din Oraviţa. 

Întâmplarea dela Oraviţa cu cantina “Ajutorului Legionar” e una 
din multele întâmplări petrecute în toată ţara după lovitura de Stat a lui 
Antonescu din Ianuarie 1941. Nu numai că Antonescu a distrus o mare 
operă de interes naţional, “Ajutorul Legionar”, care a făcut mult bine 
poporului nostru, dar voia să ne scoată şi vinovaţi, caşicum am fi furat 
Ve re Sia noi le-am adunat din munca și sacrificiile noastre. După ce 
'c-a contiscat pe nedrept bunuri de milioane de lei în toată țara, acest om 
râu voia să ne și desonoreze. a 

Dumnezeu însă, le-a arâtat tuturor celor cari ne-au prigonit, când 


Era brra i FA SE iza 
ș aa au ajuns la închisoare, ca noi am avut dreptate, iar ei nu au fost 
ecât niște oameni rătâciţi dela destinul neamului 


ÎNTÂLNIREA MEA CU LEGIUNEA 


de General Platon Chirnoagă 


| Într'o viață de om au loc evenimente generale sau speciale, cari pot 
schimba direcţia drumului trasat din tinereţe de pe bâncile liceului ke 
universităţii, văzându-te dintr'odată obligat să intri într'o altă e i 
care nici n'ai visat-o. Astfel de evenimente au schimbat nu numai Sa 
noastră, a refugiaților, dar şi a întregului popor român, fie că este | i 
total, fie pe fiecare familie sau individ în parte. 7 ia 
Politica n'a intrat niciodată în socotelile vieţii mele. Nu numai pe 
tru că alegându-mi cariera de ostaș am renunțat implicit la orice fel de 4 E 
vitate politică — cel puţin până la venirea timpului de pensie — adică ie: 
vre-o 40 de ani de viață de soldat, dar şi pentru că nu aveam nici o i 
patie pentru politică, acea politică care se practica pe atunci si care a 
practică şi acum, nu numai în România, dar peste tot. Corectitudinea 
sufletească, respectarea libertăţilor și drepturilor umane, sustinerea adevă 
rului, moralitatea publică, sunt socotite grave impedimente, şi sunt înlăturate 
cu cea mai mare uşurinţă când vin în conflict cu interesele politice de gru 
de partid sau chiar de persoană. În general, la conducerea popoarelor ie 
ajung numai cei cinstiți, cei cu judecată sănătoasă, cei cu inimă generoasă 
cei. cari sunt dispuşi să se sacrifice pentru binele şi progresul popoarelor, 
ci și oameni stăpâniţi de pasiuni, încărcaţi de râutate, dominatori răsbu- 
nători, lipsiţi de integritate şi de caracter. Nu mai vorbesc de oieri 
comuniste, unde pentru aplicarea unei ideologii nebune, barbare și crimi- 
nale, conducătorii — fâră nici o excepţie — au devenit asasinii unui număr 
colosal de mare de cetăţeni de toate categoriile, de toate vârstele si din 
toate clasele sociale, și au reuşit să transforme oameni liberi în roboți și 
executanţi orbi ai hotărârilor lor lipsite de orice morală şi dreptate socială. 
: Astfel, aceasta fiind politica pe care o trăim, o citim şi o auzim, am 
considerat-o ca un domeniu în care n'am ce câuta. | 
i Soarta a vrut însă altfel! Şi mâna soartei m'a condus pe căi neştiute 
de mine, dar pe care le-am urmat socotindu-le naturale. De abia mult mai 
târziu — după ce toată calea a fost întoarsă şi viața mea schimbată — 
recapitulând evenimentele cari m'au adus aici, am constatat că așa a fost 
Scris în zodia mea, şi că nu se putea întâmpla altfel. 


MARTURII DESPRE LEGIUNE 


i spol, ca subşef de Stat Major 


i 1943 la Tira rea avansârii la gradul 


ră na anulu ţ ă în vede Sp 
am în toam : tiam C i Brigăzi de 

E tul Armatei a Sâ: 9 c-edinţeze comanda une 8 S 
la comandamentul 4 timpul să mi se inci ai rimiseră astfel de comenzi, 
de general se aproplă doi camarazi de-al mel e la telefon pe camaradul 
artilerie, când aflu za promoţie. A jet ice o eacui şeful Secţiei 1.0 
deşi erau după pia meu colonelul E era Major, şi l-am întrebat 
de promoție A ace şi mobilizare) în ga tul de comandă de brigadă. 
(recrutare, Org i mine la drep lul Șteflea — a socotit 


face că : op — genera tefi i 
E E că şeful Marelui Stat Maj 3-a era încă necesară, dar 


matei a si ş = 
ţa mea la comandamentul Ar “A făcut că peste circa două 
că pda a da primul loc is ata 4-a artilerie din Divizia 
dacă Ut pie ur comandant al Brigadei a 4-a 
antămâni OS 
săptămâni am 


a 4-a infanterie. i 

Menţionez această 
schimbării în soarta mea. Dac : 
în mod normal în această funcție, 


fi fost alta. 
După capitularea de la 23 


sa trecut peste 


ă aici a fost începutul 
-tâmplare, pentru că aici! a 10; 
ZI EEE ani sie la timpul şi rândul cuvenit 
aia aş fi avut altă brigadă și soarta mea ar 


Auoust 1944 şi întoarcerea armelor în 
L=) Ei 


iei, Divizia a 4-a infanterie, concentrată în zona Zimnicea, 
aa A să tembrie 1944 ordinul să se pună in marș spre Vest. 
j i Si j a la Turnu-Severin, comandantul Diviziei — general 
Baa E aa bolnav, s'a dus la Bucureşti, așa că eu am luat 


a. S 
oa A a marsul mai departe, după ce am trecut în Ungaria pe 
la Nord de Arad, ne-am îndreptat în marșuri forțate de 50-60 km pe zi 
spre Tisa, în direcția Szolnock. Puțin mai departe și pe alte drumuri, mâr- 


săluia Divizia a 2-a infanterie. Cu două zile înainte de a ajunge pe Tisa, 
trupele acestei divizii au greșit drumul și au ajuns in altă zonă de cantonare 


de cât aceia care îi era destinată. Din această cauză, Divizia a 4-a a trecut 


înaintea ei, şi în ziua urmâtoare a intrat pe valea Tisei pe front — în 
sectorul care fusese destinat Diviziei a 2-a. După numai O zi de la ocuparea 
poziţiei (câlaze pe Tisa la sud de Szolnock), aripa dreaptă a diviziei a fost 
sfărâmată de ofensiva unor puternice forțe blindate germane și divizia a 
fost încercuită. După alte două zile, lipsită de muniții și de hrană, și atacată 
la aripa stângă, frontul a fost rupt şi cea mai mare parte a trupelor diviziei 
au fost fâcute prizoniere. 

Acestă soartă n'ar fi avut-o Divizia a 4-a infanterie dacă Divizia a 
2-a n'ar îi greșit drumul cu câteva zile mai înainte. Un astfel de eveniment 
— orientare greşită a direcţiei de marș — se întâmplă foarte rar, mai ales 
câ se mârșâluia în timpul zilei. Sigur că această întâmplare se poate pune 
in seama extremei oboseli a trupelor, din cauza etapelor zilnice prea lungi; 


MARTURII DESPRE LEGIUNE 51 


dar pentru Divizia a 4-a, şi deci și pentru mine, a însemnat o intervenție 
neobișnuită pentru împlinirea soartei care ni se pregătea. În calculul fortelor 
invizibile, despre cari omul habar m'are şi pe care le cuprinde în cuvântul 
“soartă” sau “destin” era decis ca Divizia a 4-a să cadă prizonieră, si nu 
a 2-a. 

S'ar putea spune că această interpretare este exagerată — mai ales 
de câtre aceia cari nu cred decât în ceiace vâd și ce pipâie — şi că neexistând 
acele forțe superioare la care mă refer, nu trebue să câutăm explicaţii supra- 
naturale. Nu este însă mai puţin adevârat că cele două întâmplări expuse 
mai sus ies din comun. Ori cum ar fi, cert este câ în după amiaza zilei de 
20 Octombrie 1944, cam pe la orele 17, — după ruperea frontului şi inva- 
darea poziţiei de câtre inamic — în timp ce aşteptam în tufârişul de pe 
marginea Tisei să se facă seară, ca să pot trece neobservat peste o şosea 
foarte apropriată şi foarte circulată de tot felul de maşini germane, m'am 
trezit față”'n faţă cu ţeava unui pistol-mitralieră, îndreptat spre mine de un 
sublocotenent german. Acesta ma invitat să ies la şosea şi să mă urc în 
camionul în care deja mai erau și alţi ofițeri din divizia mea. 

Pe când eram condus spre localitatea unde se găsea instalat coman- 
damentul Diviziei blindate germane care mă făcuse prizonier, am început 
să mă gândesc la noua mea situaţie. Ceiace m'a frământat chiar din primele 
cinci minute a fost să mă fixez asupra datoriei mele ca Român de aici 
înainte. Evident, regulamentele militare ale oricărei armate indică regule 
clare despre purtarea unui luptător câzut prizonier; dar aceste regule erau 
valabile acum pentru mine, cunoscând situaţia tragică din România ?.... 
Când țara noastră era invadată de hoardele ruseşti, când era condusă de 
un guvern obligat să execute cererile şi voința invadatorului, când știam că 
de acest invadator nu vom scăpa decât numai dacă va fi învins, ce trebuia 
să fac eu?... Să accept în pasivitate poziţia de prizonier şi cu ea sfârşitul 
răsboiului, sau sâ găsesc o formulă de a lupta mai departe contra Ruşilor? 

Desigur că eram legat de un jurământ față de Rege şi de Ţară, dar 
la data aceia Regele nu mai avea nici un cuvânt de spus, iar Țara era la 
dispoziția administraţiei ruseşti. Armata care lupta în contra Germaniei 
mergea numai din spirit de disciplină, şi nici de cum pentru că era convinsă 
că aşa dictau interesele României. După ce trei ani ai luptat cot la cot cu 
trupele germane ca să aperi hotarele şi independenţa ţării în contra Rusiei 
Sovietice, cum se putea schimba dintr'odată, într'o singură noapte, toată 
această concepție de apărare şi să constaţi că inamicul de moarte ţi-a devenit 
bun camarad, iar camaradul de până ieri îţi este duşman?!... Cum nimeni 
dintre noi nu știa ce se întâmplase exact la Bucureşti când a fost arestat 
mareșalul Antonescu, şi pentru a nu rupe armata în două, toţi luptătorii 
cari au avut norocul să nu fie făcuţi prizonieri de noii noştri aliaţi şi trimiși 


MARTURII DESPRE LEGIUNE 


le în cont 
î ce armele in ntra 
iberia, au executat ordinul regal de a întoar 
în Siberia, | | 
i A fi e 
Sao deci pus in imposibilitate de a mai exe 


Dar odată căzut prizonier, 


i soluție entru 
di | Regelui am socotit ca datoria mea este sa caut O ț p 
cuta OT inu > t 


> “ui lupta în contra aceluia care de două . a ate 
ca să continui că si al hotarelor României. Cu astfel de g m 
independenței pie dl Diviziei blindate germane, unde am stat numai 
ajuns la Comanda 5 pentru formalitatea identificării, şi în care timp, şeful 
circa un sfert de+OEaRES mia întrebat pentru ce am întors armele în contra 
de Stat Major al div ui? I-am râspuns tot printr'o întrebare: “Ce-ar 


ici la ordinul Regel E at . : 
îi ee 5 germană dacă atentatul în contra lui Rutier ară fi reuşit ? 
S'ar fi rupt în două sau ar fi acceptat noua stăpânire 27. Nu mi-a râspuns 


mic. dar m'a întrebat apoi dacă nu ştiu ceva de soarta fetelor germane 
pe isiuni valea Prahovei. Nu ştiam nimic, 
(circa 360) care lucrau Ja transmisiuni pe US i 
si nici nu auzisem ceva în legătură cu aceste fete. Pentru asigurarea trans- 
misiunilor, aceste fete cu suflet de viteaz, s au sacrificat rămânând până 
în cea din urmă clipă, şi au căzut în mâinile Rușilor. Una din multele tra- 
gedii necunoscute ale ultimului râsboi mondial, și despre cari nu se va vorbi 
niciodată, afară doar dacă vre-una din acele fete soldați nu va fi scâpat de 
groaznica soartă care le-a așteptat ca prizoniere la Ruși. Sa Noaptea am 
petrecut-o la postul de comandă al Corpului de Armată german. Zilele de 
21 şi 22 Octombrie le-am trecut la Corpul de armată unde mi s'a luat un 
scurt interogatoriu. În ziua de 23 Octombrie am fost trimis cu trenul la 
Grupul de armate, împreună cu ceilalţi ofiţeri şi însoţit de un sublocotenent 
german, care înainte de răsboi fusese la Bucureşti timp de doi ani ca asistent 
al profesorului Gamillschegg la Institutul Româno-German. 

Eram în acelaş compartiment cu Lt.col. Ciobanu, șeful de Stat 
Major al diviziei şi cu coloneii Alexandrescu şi Tretinescu, comandanți de 
regimente de infanterie. Discutam tocmai despre atitudinea pe care trebuia 
so avem în prizonierat. Eu susțineam câ va trebui să organizăm o mare 
Unitate (cel puţin o divizie), cu care să continuăm lupta în contra trupelor 
rusești, iar şeful meu de Stat Major era de părere că ar fi mai bine să 
rămânem prizonieri. Ceilalţi ofițeri tăceau și ascultau. În timpul acestei 
discuţii, într'o staţie oarecare, sa urcat în compartimentul nostru un ofiţer 
au care s'a prezentat Lt. Grigore Manoilescu, şi care mi-a spus că 
ae aegauai ES a  a ) IEa AE ei i 
acolo, Apoi. ai asifadileă sai IL omandament să mă însoțească până 

10 Cp ae al 20 ba tipi pe 
colonelul Bauer, seful Ei parea șa SE s(opitușii complect de câtre 
clar pentru el că cu doreain să i maţii. Din acest interogatoriu a reieşit 

găsesc o formulă de colaborare în răsboiul 


MĂRTURII DESPRE LEGIUNE 53 


contra Rusiei. A doua zi (24 Octombrie) pe la orele lo, acel colonel a venit 
în camera unde mă găseam cu ceilalţi ofițeri, şi aducând o sticlă de șam- 
panie, a ținut o scurtă cuvântare în care îmi ura sânătate pentru cei 50 de 
ani pe care îi implineam în ziua aceia, şi-mi dorea succes în rezolvarea 
dorinței mele de a continua lupta contra Rusiei. Eu uitasem complect de 
însemnătatea acelei zile în viața mea; dar colonelul Bauer, care studiase 
actele mele, profitând de prezența mea acolo tocmai la 24 Octombrie, 
a ţinut să facă un gest de apropiere. l-am răspuns mulțumindu-i pentru 
urârile făcute. 


De aici, am câlâtorit în aceeaşi zi mai departe cu trenul, împreună 
cu ceilalţi ofițeri şi însoţit iarăși de ofițerul german dat de la armată. A doua 
zi am ajuns la lagărul de prizonieri “Luckenwald”, în apropriere de Berlin. 
în acest drum m'am gândit cum aş putea să ajung să iau legătură cu guver- 
rul german, ca sâ obțin permisiunea de a organiza o divizie română — 
e“entual chiar un corp de armată — dacă posibilităţile în oameni și mijloace 
materiale (hrană, îmbrâcăminte, armament, etc) necesare organizării şi 
luptei, ne vor fi puse la dispoziţie în cantităţi suficiente de Comandamentul 


Suprem german. 


Nu cunoşteam în Germania nici un Român în afară de Dl. general 
Ion Gheorghe, care până la capitularea României dela 23 August 1944, 
îndeplinise funcţia de Ministru al României pe lângă guvernul german. 
De aceea, a doua zi după sosirea mea la Luckenwald, am cerut prin ofiţe- 
rul german însoțitor să fiu pus în legătură cu fostul Ministru român, cu care 
doream să discut planul meu pentru continuarea românească a răsboiului 
contra Rusiei. 


Pe la 1 Noembrie (adică după patru zile) a venit la mine. Dl. 
Iasinschi, remarcabilă personalitate legionară, fost Ministru în guvernarea 
legionară din 40/41, trimis din partea conducerii legionare de la Viena să 
discute cu mine posibilitatea unei eventuale colaborâri. Prin această vizită 
am înțeles că guvernul german nu vroia să mă pună în legătură cu gene- 
ralul lon Greorghe, şi-mi indica calea spre grupul legionar aflat în Germania. 


Discuţia cu Dl Iasinschi a durat cam o oră, în care eu am expus 
proiectul meu, arătând că este o necesitate imperioasă pentru România 
să se poată continua râsboiul alături de Germania, atunci când Ţara noastră 
era invadată de trupele Rusiei comuniste și căzută sub stăpânirea ei. El mi-a 
răspuns câ există deja un început de organizare militară în apropiere de 
Viena, şi că conducerea legionară este de acord cu părerea mea; dar că, 
pentru a se lua hotărâri, va trebui să fac un drum la Viena, în care scop 
DI. Horia Sima mă invită acolo. Am acceptat invitaţia şi a rămas ca ei să 
facă intervenţiile necesare pentru a mi se permite să părăsesc lagărul. 


MĂRTURII DESPRE LEGIUNE 


54 
lui Mişcării Legionare, am adunat micul 
se Rai __ în afară de cei trei numiți mai sus 

iteri aflat cu mine, în care —1N â“ : a e 

ENE E alor] Şeteanu (artilerist), câp- Rigani (șeful Ag ul Ope 
Se e Topor (şeful Biroului Informaţii). Le-am expus cele desbaâtute 
mpa N SIR aa hotărârea mea de a mâ duce la Viena, ca să pot 


cu delegatul legionar și o 
trece re concrete. Nici unul n'a fost de acord cu mine. În zilele urmă- 
toare am mai desbătut această problemă cu câte unul sau doi, când veneau 


în camera mea la o partidă de şah, dar fără nici un rezultat. : 
În ziua de 6 Noembrie am primit dispoziția să mă pregătesc de 


plecare, cu dreptul de a mai lua cu mine pe ofiţerii cari vor să mă înso- 
; 


tească. Am luat numai pe şeful de Stat Major, ca să asiste la discuţiile pe 
cari le voi duce la Viena și la hotărârile cari eventual se Vor lua. Astfel, în 
după amiaza zilei de 7 Noembrie, pe la orele 17 — însoțiți de ofiţerul ger- 
man ataşat pe lângă mine — am ajuns la Viena, unde am fost găzduiţi la 
Grand-Hotel. Câteva minute după sosirea mea a venit la mine Dl. Traian 
Borobaru, șeful de cabinet al Dlui Horia Sima, să-mi comunice că sunt 
așteptat de comandantul Mișcării Legionare la Hotel-Imperial. L-am rugat 
ca întâi să-mi procure o perie de haine şi mai ales o maşină de bârbierit 
cu lame bune, căci bagajele mele le pierdusem pe toate în încercuirea de pe 
Tisa, iar unealta pe care o primisem de la Germani ca prizonier, în chip de 
maşină de bărbierit, nu era bună de nimic; mai mult rupea pielea decât 
tăia barba. 

După ce m'am aranjat ca să seamân a om civilizat, câci așa cum 
venisem din lagăr nu prea mai aveam aspectul unui general român, m'am 
dus la Hotel-Imperial, unde am fost imediat condus în biroul de lucru al 
Dlui Horia Sima. După prezentările de rigoare, prima întrebare pe care 
mi-a pus-o a fost dacă sunt rudă cu profesorul de chimie Eugen Chirnoagă, 
fost Rector al Politehnicei din Bucureşti sub guvernarea legionară. S'a 
Pi bee ius Ea sunt frate, câci îl cunoştea destul de bine, 
ini Legia aa să e din Comitetul de conducere al asociaţiei “Prie- 
aceleași idei E Ep, E Ș PoSici, Ca ȘI Za să pac oârecum 
ja părerile E RE aa evârat că ideile naționaliste le aveam; 
Chiar şi atunci e Edna E NA seleaipe cer ÎS A Ep iaual sus, 

Ș oamna anului 1940, M i ă i 
la conducerea Târii, fiind înt » Mişcarea Legionară a venit 

ș.a ntrebat de fratele meu dacă nu sunt dispus să 


mă înscriu în Mișcare, i-am ră ă deşi 
nscr „HiScare, 1-am răspuns că deşi am multă simpati 
totuşi ing ofiţer activ nu pot să fac acest pas. i ie 
e aici am trecut la o lungă discuţi 


= | ie asupr ării legi 
guvernare care mă decepționase prin otel i pra guvernării legionare, 


e, gale săvârşite de subalterni 
spoziţiile şi ordinele date 
De ue de conducere pentru 


a explicat aceste abateri de la 


După plecarea reprezentantu 


și Cxecutanți, cu toate di 
aplicarea strictă a legilor. 


MARTURII DESPRE LEGIUNE 55 


legalitate, atât prin grelele suferințe ale legionarilor torturați, închişi, urmâ- 
riți şi omorâţi de autorităţile de stat şi de unii oameni politici, cât şi prin 
inevitabila atmosferă revoluţionară care stăpânea în țară după isgonirea 
Regelui Carol al 2-lea şi instalarea regimului naţional-legionar. 

După două ore ne-am separat pentru masă şi apoi mai târziu, în 
aceiaşi seară, am continuat discuţia trecând la studiul proiectelor de rea- 
lizat. Eu am declarat câ doresc să organizez cel puţin o divizie de infanterie 
cu care să pot lupta din nou în contra Rușşilor. Ţineam ca această M.U. 
să fie comandată de mine, pentru că mă gâseam acolo ca ostaș şi nu ca 
om politic. De aceia, funcţia de Ministru de Răsboi într'un guvern naţionai 
român nu mă atrâgea, şi am declarat că fiind prea tânâr general — nu 
aveam nici un an în acest grad — ar fi posibil să se găsească un alt general 
mai vechi decât mine, care să îndeplinească această funcţie. Mă gândeam 
la DI general Ion Gheorghe, dar cum nu cunoșteam raporturile dintre el 
şi Mișcare, n'am dat nici un nume. Am desbătut şi principiile de organizare 
ale acestei divizii pe cari le-am fixat în felul următor: 

— Comandant: un general român — 

— Trupele să fie constituite din prizonieri români, din legionari 
aflaţi în Germania, din ofițeri, elevi şi subofițeri aflaţi la diferitele şcoli în 
Germania, şi din Saşi şi Șvabi din România, aflați în armata germană, cari 
ar dori să se încadreze în unităţile române. — 

— Divizia să fie considerată ca “armată naţională” şi să nu aibă 
caracter politic, ceiace implica ca legionarii ostaşi să renunțe la salutul 
legionar şi să execute ordinele superiorilor militar. Mişcarea Legionară 
să se abţină de a da ordine acestor legionari. — 

— Începerea oficială a organizării, odată cu formarea guvernului 
naţional român. — 

— În ceiace priveşte întrebuinţarea pe front, aceste trupe să lupte 
numai în contra Ruşilor, nu şi a Românilor. 

La aceste discuţii a asistat tot timpul lt.col. Ciobanu, care na 
intervenit de cât foarte puţin, răspunzând la unele întrebări ale Dlui Horia 
Sima. 

La despărţire am fost invitat pentru a doua zi — 8 Noembrie — 
să particip la un serviciu religios care urma să aibă loc într'o biserică pusă 
la dispoziţia Românilor. În după amiaza aceleiaşi zile a venit sublocotenentul 
german care mă însoţise la Viena pentru a-și lua rămas bun dela mine. 
Astfel nu mai eram prizonier şi aveam libertatea de mişcare a oricărui 
Român care virtual era considerat ca un prieten al poporului german. 

După întrevederea din seara zilei de 7 Noembrie n'am mai vorbit 
nimic cu lt.col. Ciobanu despre atitudinea pe care o va avea în viitor, 
deşi ne întâlneam zilnic. Aflu numai peste trei zile dela DI Horia Sima că 


MARTURII DESPRE LEGIUNE 


56 


de Stat Major se prezentase la el declarându-i 


în ziua precedentă şeful meu p a 
că is e să colaboreze cu Guvernul Român la ur Sa unei store 
armate. Peste câteva zile au sosit la Viena și coloneii Alexandrescu și Treti: 


nescu, cari au declarat în lagăr că se pun sub ordinele ra Sale er 
au ales calea prizonieratului regulamentar și au fost iranspee, fie dint gar 
unde se găseau grupați câteva sute de ofițeri și elevi Români, ie dintre acei 
cari la 23 August se găseau în Germania cu diferite misiuni NE au refuzat 
să rămână de partea Germaniei, fie din cei făcuți prizonieri în lupte. 

La o săptămână după sosirea mea la Viena sunt informat că condu- 
cerea legionară întâmpină greutăți în formarea guvernului, din partea 
guvernului german, acesta punând condiția ca din Guvernul „National să 
facă parte neapărat un general român. Cum pentru mine era însă o ches- 
tiune extrem de importantă să se formeze guvernul cât mai repede, ca să 
se poată trece la organizarea unei divizii, m'am dus imediat la Hotel- 
Imperial și într'o scurtă convorbire cu DI Sima, am lămurit situaţia. L-am 
întrebat dacă într'adverâr nu poate constitui guvernul pentru că nu are un 
general câruia să-i încredinţeze postul de Ministru de Râsboi. Primind un 
răspuns afirmativ, l-am întrebat dacă DI general Ion Gheorghe m'ar accepta 
această funcţie. Mi-a râspuns că fostul Ministru al României la Berlin nu 
este de acord cu formarea unui Guvern Român pe teritoriul Germaniei, 
preferând mai de grabă un Comitet; ori, pentru a vorbi în numele popo- 
rului român, este necesar un guvern. Guvernul dela Bucureşti fiind la dis- 
poziția și sub autoritatea inamicului, nu poate să afirme câ are libertatea de 
a reprezenta interesele superioare românești. Țara românească nu mai este 
practic nici suverană, nici independentă; de aceea se impune, aici în Ger- 
mania, formarea unui Guvern Român care să vorbească liber şi să explice 
lumii adevârata situaţie din România. Atunci i-am declarat că accept să iau 
i aa postul de Ministru de Râsboi, dar am pus condiţia ca îndată 
ni un general mai vechi decât mine îi voi ceda locul pentru că inten- 
ţia mea cra să mă ocup de organizarea unei divizii e ca îs 1857 
comand în bâtâlie, Astfel am creiat osibilitati ş ii e la ea 
se poată manifesta oficial pe pl ass E En panica 

pe plan politic și militar, și să poată lua hotărâri 


| PIE) Pi 9 DailA: . = . | . tra 
valabi e, intârite cu autoritatea cu ti 
veni 4, In continuarea răsboiu UI con 


: Tot la Grand-Hotel ma 
român din Basarabia. Făcuse 


Anesti » a fost una di : s 
românești ale Basarabiei dela î date acele isa de frunte figuri 
-lea, care — cu toate 


MARTURII DESPRE LEGIUNE 57 


vrednic apărător al drepturilor poporului român asupra Basarabiei. L-am 
cunoscut la câteva zile după sosirea mea la Viena, câci luam masa la res- 
taurantul hotelului. 


Într'o seară m'a invitat în camera lui. Era cu soţia şi cei doi fii ai 
lui. Unul de vre-o 35-40 de ani, care mulţi ani fusese pierdut în Rusia şi 
regăsit în timpul răsboiului, și celălalt cam de 23 de ani îşi fâcuse studiile 
la şcolile din Țară. Am avut o discuţie interesantă asupra situaţiei creată 
României prin ocuparea ei de câtre armatele ruseşti, şi asupra posibilită- 
ţilor Germaniei de a obliga pe Ruşi să se retragă spre Est. Părerea mea 
era că virtualmente Germania a pierdut râsboiul, şi că nu s'ar putea salva 
pentru a ajunge la o pace de compromis, decât numai dacă acele arme noi 
şi secrete, despre cari se vorbea peste tot în Germania, ar putea fi folosite 
înainte ca forța ei militară terestră şi aeriană să fie distrusă. În realitate, 
aceste arme secrete existau. La vre-o cinci ani după terminarea râsboiului, 
cineva mi-a împrumutat să citesc o carte a unui inginer francez, despre 
aceste arme. Autorul făcuse parte din echipa de ingineri cari se ocupase 
cu cercetarea şi studiul acestor invenţii şi publicase constatările lui. Erau 
arme extraordinar de puternice, unele fabricate în mare mâsură, altele în 
curs de fabricaţie, altele numai sub formă de proiecte. Dintre cele fabri- 
cate au fost întrebuințate numai fuzeele V-2 şi avioanele cu reacțiune, cari 
băgaseră spaima în flotele de bombardiere aliate; fiind însă prea puţine și 
apărute prea târziu pe cerul Germaniei nu şi-au putut da întregul randament. 

La urmă mi-a spus că i s'a propus să intre în guvernul pe care con- 
ducerea legionară vroia să-l facă, şi nu era deloc decis asupra atitudinei pe 
care trebuia so ia. I-am răspuns că în calitate de basarabean nu are decât 
o singură cale: aceia de a primi. Prezenţa lui în guvern ar scoate în evidență 
drepturile României asupra Basarabiei. Peste alte câteva zile întâlnindu-l 
pe un coridor al hotelului, mi-a spus cu o satisfacţie vizibilă în ochi: “Știţi 
că am fost la Horia Sima şi i-am dat adeziunea mea pentru participarea 
în guvern.” L-am felicitat şi m'a invitat la el să onorăm această hotărâre 
cu un pahar de vin franțuzesc. 

Tot în acele zile am cunoscut, la o adunare a membrilor viitorului 
guvern, pe toţi acei cari trebuiau să fie colegii şi camarazii mei pe un drum 
foarte nesigur şi întunecat, şi al cârui capăt nu încercam să-l vedem, pen- 
trucă nu era de văzut. Printre aceşti camarazi am reîntâlnit pe It. Grigore 
Manoilescu — care mă întâmpinase pe drumul prizonieratului spre Grupul 
de Armate — şi care avea acum în primire delicata sarcină a Ministerului 
Propagandei. De asemenea am revăzut pe Dl Vasile Iasinschi, pe care îl 
cunoscusem când a venit la mine în lagăr ca delegat al conducerii legionare, 
şi care avea misiunea în guvern să se ocupe de starea generală a refugia- 


MĂRTURII DESPRE LEGIUNE 


58 


ate e 

de pe teritoriul Germaniei, misiune” foarte Sa e dpi 
li i uA mijloace pentru căutarea şi ajutorarea a giaţi. 
din cauza lips 


În fi cunoscut pe Dnii Mihail. Sturdza, Corneliu Georgescu 
cp mat i îi întâia oară. 
iorei 1 atunci îi vedeam 
i ân-Giorgiu, pe Carl a II, A E SI - 
și Lon pia de aceia se mai găsea la Viena ȘI 1 A ao 
L LI nd . . e : 
itul er Puiu, demnă figură ierarhică a Sinodului con : nasi 
) . . A 
ar misiune la Zagreb și surprinzându-l fueuigrea se Ei a £ 
zisă acolo, nu s'a mai întors în Țară. Se dusese cu e i unele scuţii 
a „A 
entru intrarea în euvern ca Ministru al Cultelor, dar na acceptat; în 
= . . ie e a 
Scnimb sa decis să se înființeze O eparhie a Europei Centrale, de a cârei 
a - 
organizare era bucuros să se ocupe. L 


am întâlnit foarte puţin pentrucă 
aproape tot timpul a locuit la Kitzbuhel. î I 

Guvernul astfel constituit, a fost comunicat guvernului german, care 
si-a dat asentimentul, şi în ziua de lo Decembrie 1944 am depus jurămân- 
tul, care ne-a fost luat de protopresbiterul Emilian Vasiloschi. 

De aici înainte destinul meu a fost împletit cu destinul acestor prie- 
teni de luptă în contra comunismului şi a Rusiei Sovietice. Nu intră în 
cadrul acestor amintiri să desvolt activitatea desfășurată după formarea 
guvernului şi până la capitularea Germaniei. Am vrut numai să arât pe ce 
căi necunoscute de mine am umblat şi câte evenimente în afară de linia 
normală mi s'au întâmplat pentru ca să ajung la Viena și să particip la 
ultimul efort românesc pentru salvarea neamului și a Ţării de sub stăpâ- 
nirea hidrei ruso-comuniste. 

Dintre aceşti camarazi, patru ne-au părăsit. Corneliu Georgescu, 
cel dintâi, asasinat la Mittersill, în Austria, în condiţii necunoscute, în pri- 
mele zile după capitulare. În timpul guvernării l-am cunoscut prea puţin. 
Atribuţiile mele nu se întâlneau cu acelea ale Ministrului de Finanţe. Era 
o fire liniștită; vorbea întotdeauna fâră să ridice tonul şi fără să pară grâbit. 
Nu era un orator; calităţile lui se manifestau pe planul faptelor, acolo unde 
se cerea acţiune și energie. Era mult apreciat şi respectat între legionari 
pentru corectitudinea și lealitatea lui perfectă. 

: Vladimir Cristi de asemenea asasinat împreună cu profesorul Ionică, 
pe când incercau să treacă Alpii în Italia. Probabil că au fost asasinați de 
ghidul care-i conducea, pentru a-i jefui. Vladimir Cristi ţinea foarte mult 
să se ducă în Italia, unde — spunea el ilităti 
Basarabiei. Până în ultimul ceas al vi 
românească al cârei fiu era. 

Al treilea a urmat AeL 
tică în partidul Naţional Eee UAL O m Saud 
versitatea din Bucures 
de locotenent, i 


ților români 


Iesor giu. În ţară făcuse poli- 
I-Creştin şi fusese profesor de germanistică la Uni- 
ti. A venit la Viena f 
Renumele lui ca profesor |- 


ugit peste front, în uniformă 
a indicat ca Ministru în guver- 


MĂRTURII DESPRE LEGIUNE 59 
nul național-român. Era un bun orator, bun povestitor, energic şi hotărât. 
După terminarea râsboiului, l-am mai întâlnit la Bad-Gastein unde venise 
pentru puțin timp şi la Hanovra unde, și el și eu, ne gâseam la nişte buni 
Români refugiaţi în părțile acelea ale Germaniei de Vest. Era încă plin de 
viață și de vervă. Ultima oară l-am întâlnit la Paris. Venise să-şi vadă pe 
unii din prietenii dela Viena, dar părea deprimat şi slăbit fiziceşte. Se fixase 
în zona engleză, în apropiere de frontiera cu Olanda. Acolo luase legătură 
cu autoritățile superioare engleze pe care câuta să le convingă de cauza 
dreaptă a României, dar n'a găsit înţelegere. Nesiguranţa viitorului, lipsurile 
materiale și o inimă cam șubredă l-au înfrânt, şi într'o dimineaţă s'a stins 
în urma unei crize cardiace. 

Ultimul care ne-a pârăsit a fost Grigore Manoilescu. Foarte activ, 
plin de viaţă, de o rară politeţă, cu deosebite calități de diplomat, şi de o 
vastă cultură, fusese foarte bine ales pentru a conduce Ministerul Propa- 
gandei. După capitulare s'a retras în Italia, unde a fâcut cercetări încunu- 
nate de succes, ca că descopere mormântul călugărului român Ieremia 
Valahul, şi a tradus “Psaltirea” din latineşte într'o frumoasă limbă româ- 
nească. Această lucrare a fost terminată în Patogonia, unde fusese numit 
întrun post important în administraţia unor mine. De acolo a trecut la 
Valle Hermoso, unde a fondat Editura “Cartea Pribegiei”, în care au fost 
tipărite un numâr de cârţi scrise de Români refugiaţi, printre care “Psal- 
tirea” menţionată mai sus, “Citind Biblia” de E. Mihăescu şi “Probleme 
de mâine în România” de prof. Ion Protopopescu, toate imprimate cu aju- 
torul unui alt bun Român: Ion Popa, care locuia acolo. 

În 1953 revine în Europa şi se instalează la Miinchen, unde reîn- 
ființează “Institutul Cultural Român” al cărui director fusese la Berlin. 
După o activitate foarte migâloasă şi ordonată, în care a reuşit să pună în 
valoare importanţa acestui Institut chiar şi pentru autorităţile germane, 
este obligat, din lipsă de mijloace materiale, să renunţe. Se duce în Spania, 
unde găseşte un post de administrator la un hotel de la Soler (Mallorca). 
După trei ani se mută la Alicante, fiind numit directorul unui mare hotel- 
rezidență: La Atalaya. 

Activitatea lui la hotel — deşi foarte obositoare — nu l-a împie- 
decat să se ocupe de problemele românești şi europene. Astfel a scris un 
foarte interesant studiu despre organizarea drumurilor în România, studiu 
publicat în revista “Carpaţii”. Apoi, a pregătit o conferință pentru desba- 
terea problemei “Integrarea Europei Dunărene”, la care trebuia să parti- 
cipe 15 persoane, reprezentând 6 naţiuni ale căror țări sunt udate de apele 
Dunării. Din nefericire moartea l-a surprins în Mai 1963, în plină activitate 
pentru realizarea acestei conferinţe. 


MARTURII DESPRE LEGIUNE 


S u înalte calități spirituale, cari şi-au 
în numele credinţei în libertate și 


si vadă împlinit idealul pentru 


estrați € 


u Ţară și naţiune, în 
cat dintre noi fârâ sâ- 


Acești mari patrioți, înz 


sacrificat viața pentr 
independenţă, au ple 
care au luptat. 


Dar după cum spune psalmul: 


a căii celor drepți, 


“Domnul are grij ă 
i ră Dumnezeu va ruina-o 


Iar calea celor fă 

ificiul lor nu va fi zadarnic, căci cei fără Dumnezeu se vor prăbuși 
sacri 
prin puterea Domnului. 


TABARA DE MUNCĂ DELA MÂNASTIRIŞTE 


de Chirilă Ciuntu 


O mulţime de spectatori, intelectuali, muncitori şi țărani dela mar- 
ginea Cernăuţilor, așteptau cu nerăbdare momentul solemn. 

Preotul începe sfinţirea începutului de lucru pentru ridicarea bise- 
ricei din Mânăstiriște. Apoi, din piepturile a o sută de legionari râsună 
cântecul Legiunei spre cer, peste strada Storojineţului, peste pădurea Teţinei, 
peste Prut, peste Carpaţi, spre toată suflarea românească. .. 

O sută de lopeţi încep sâpatul șanţurilor în care se vor turna teme- 
liile unei noi biserici și-a unui nou crez în destinele neamului. O sută de 
lopeţi deodată, întrun imn de înfrățire, încep munca de interes obştesc. 
Preoţi, profesori, militari, studenţi, sunt astăzi muncitori și tărani, între- 
cându-se la muncă și la jertfă cu muncitorii şi țăranii adevâraţi. Acelaş 
gând şi-aceeaşi bucurie îi uneşte peste diferențe de clasă, de cultură, de 
situaţii. Toţi sunt acolo pâtrunși de-acelaș adevâr. Să știe neamul că 
astăzi intelectualul preţuește munca manuală tot atât de mult ca și pe cea 
intelectuală, că cinstind truda muncitorului şi-a ţăranului se cinstește pe 
el însuși. 

În ritmul lopeţilor şi-al târnăcoapelor se cimentează pe meleagurile 
Bucovinei unitatea sufletului românesc de mâine, a sufletului de “om nou”, 
pentru zidirea unei ţări “ca soarele sfânt de pe cer”. 

Lumea din jur, la început nedumerită şi neîncrezâtoare, începe să 
înțeleagă sensul acestei înfrăţiri și încetul cu încetul prinde viaţă. Unul câte 
unul se desprind din mulţime şi cer să le dăm unelte. În acel moment s'a 
produs în el marea minune a legionarismului. În acea clipă, omul nedumerit 
dinainte a păşit pe drumul nostru, a pornit pe calea întregirei lui sufleteşti 
şi-a integrării în lupta legionară. Puţini din cei ce-au trâit, lucrat şi suferit 
cât de puţin cot la cot cu noi au rămas în afara Mişcării. Nimeni nu i-a 
chemat, nimeni nu i-a forțat să se aproprie şi să se contopească cu lupta 
noastră. Doar sufletul lor de Români i-a împins spre noi. 

În prima zi de lucru, temeliile bisericii din Mânăstiriște au fost 
terminate mai repede decât am visat. Seara, în frontul făcut de Coman- 
dantul Taberii, se încadrează, mândri de fapta lor, şi mulți nelegionari. 
Ziua se încheie cu alte cântece şi cu mulțumirea vizibilă pe toate feţele, 


MĂRTURII DESPRE LEGIUNE 


62 = RER 
la muncă, de a fi pus O cărămidă la temelia unei noi orân- 
inuat toată vara în voie bună și entuziasm. Legionari 
cu dârzenie la ridicarea propriilor case şi-a mân- 
Ce-i atrăgea pe nelegionari în această comunitate 
tă tabără de oboseală și de... “pierdere de 
timp”? Ce-i îndemna să se supună i ue a lee să-și petreacă 
timpul liber prin cafenele sau alte localuri de di Sa le iituți Strâb 

Era poate suflul nemuritor al neamului, it Mr sură une, 

speranțele nemărturisite dar veșnic prezente. într o Românie a Românilor, 
înțelegătoare şi mândră... Simţeau poate instinctiv, acei ACI gionari veniți 
să. pună umărul la opera legionară, că aici se plămâdea într adevâr sufletul 
unui “om nou” și se punea bază unui Stat nou. Simţeau poate că aici nu 
domnesc interesele personale, nici ambițiile de parvenire, ci stăpâneşte o 
comunitate de ideal; că aici nu se cumpără nici nu se vinde nimica, ci se 
munceşte și se jertfeşte; câ valoarea omului se măsoară după înălțimea de 
caracter şi puterea de sacrificiu şi nu după puterea banului sau a spiritului 
de parvenire. 

Pe unul îl atrăgea una, pe altul alta, din aceste calități manifestate de 
spiritul acestei tabere. Toate aceste lucruri erau noi și extraordinare pentru 
lumea din afara noastră, aşteptate şi dorite de zeci de ani, poate de secole, 
dacă înțelegem voinţa şi aspiraţiile neamului ca o linie de foc ce leagă 
generaţie de generaţie, de-alungul întregei sale istorii. 

În masa înstrâinată a Cernâuţilor, tabăra dela Mânăstirişte a făcut 
mult pentru neamul românesc, întărind speranțele Românilor în forțele sale 
vitale, redeșteptând din amorţirea înstrăinării de neam atâtea suflete. 
„Astăzi, când steaua moscovită domneşte peste biserica legionară 
din Mânâstiriște, poate că se mai găsesc încă oameni cari trecând prin 
fața bisericii să-şi aducă aminte că a fost clădită în cântece, de braţe legio- 
nare, de intelectuali, muncitori și țărani, înfrâțiţi și uniţi în ideal. La gândul 
acesta se însoţeşte şi speranța în reîntoarcerea vremurilor de altădată. 


de a fi participat 
duiri a neamului. 

Tabăra a cont 
şi nelegionari au lucrat 
drei biserici Mânăstiriște. 
de muncă și sacrificii, în aceas 


ZILELE VIFOROASE DIN IANUARIE 1941 LA GALAȚI 


de Gheorghe Costea 


În momentul când a început rebeliunea generalului Antonescu con- 
tra formelor constituite ale Statului Român, ordinea legionară în județ şi 


regiunea Galaţi, era urmâtoarea: 


Sef de Regiune: Ion Nicolae 

Şef de Judeţ: Gheorghe Grecu 

Prefectul Judeţului: Mihail Orleanu 

Primarul Galaţilor: Aurel Ibrăileanu 

Chestor: Câpitan Soare 

Inspector Regional de Poliţie: Constantin Savin 


Luni, 20 Ianuarie 


Ca protest împotriva înlocuirii generalului Petrovicescu, Luni seara 
am organizat o mare manifestaţie de stradă. Mii de oameni au străbătut în 
cântece centrul oraşului, au defilat pela sediul organizaţiei şi apoi s'au 
îndreptat spre Consulatele German şi Italian. Armata n'a apărut. Nu sa 
petrecut nici cel mai mic incident. 


Marţi, 21 Ianuarie 


Ordinul dat de gen. Antonescu ca armata să ocupe clădirile publice, 
deținute în mod legal de legionari, n'a avut nicio urmare la Galaţi. Ofițerii 
desemnaţi să ia în primire instituţiile publice, nu s'au prezentat și nici nu 
s'a recurs la forță. Primăria, Prefectura, Chestura, și-au continuat serviciul 
normal. Nu a fost nevoie să ne baricadăm în ele, pentru a le apăra contra 
unei acțiuni militare, deoarece armata nu a intervenit. 

Manifestaţiile au continuat cu şi mai mare vigoare, având în frunte 
preoţi, profesori, avocaţi, ofiţesi de rezervă, urmați de grupe compacte de 
lucrători și țărani. 

Atitudinea conciliantă a armatei se datorește faptului că Coman- 
dantul Diviziei locale, generalul Popescu, voia să evite cu orice preț o 
ciocnire cu legionarii. EI voia dimpotrivă să se ajunsă la o înţelegere cu noi 
și în niciun caz, să nu se întrebuințeze violența. 


MARTURII DESPRE LEGIUNE 

64 i 
are au intrat în legătură cu el îndată ce s'a aflat 
“ui la Ploeşti. S'a format o delegaţie, din care am 
due aminte că, în cursul tratativelor, am avut o 


Autorităţile legi 
de împuşcarea lui Silag 
făcut parte și eu. Mi-a 
[su ieni ca Domnule: General, unde vreţi să ajungeţi? Vreţi să se producă 

Et A impul lui Carol? Noi suntem gata și acum 
din nou vârsâri de sânge, ca pe tnp 
să-l dăm... 

Generalul Popesc : se 
ţie, și pentru a-și ia buna lui credinţă, 

i inei: 
pentru menos SSE suntem oraş de graniţă, ca nu cumva să profite 
Ruşii de desordine şi să ne atace, până ce se vor limpezi lucrurile la Bucu- 
rești, să constituim echipe comune, formate din legionari și soldaţi, cari să 
menţină ordinea în oraș. ea ea ş 

Propunerea era excelentă, căci fiecare rămânea pe propria lui pozi- 
tie. Generalul Popescu nu ne cerea să pârâsim instituţiile publice în care 
activam. Am fost de acord cu el şi am pus ideia imediat în aplicare. Din 
acel moment, patrule mixte, formate din soldaţi conduşi de ofițeri şi legio- 
nari, patrulau prin oraș, spre satisfacția generală a întregei populaţii. 

Cred că hotărârea loială a Comandantului Diviziei locale a fost 
puternic influențată de atitudinea luată de generalul Atanasiu, Comandantul 
Corpului III Armată, corp care fusese mai întâi la Chişinău și apoi, după 
râpirea Basarabiei, fusese mutat la Tecuci. Generalul Atanasiu era un sim- 
patizant al Legiunii și din primul moment a luat o atitudine binevoitoare 
față de Miscare. 

Marţi seara manifestaţiile continuă. Un mare numâr de legionari 
din satele vecine şi din Judeţ pâtrund în oraş, întărind forţele noastre. 
Niciun incident, nicio atitudine regretabilă. Nicio prâvâlie devastată. Niciun 
evreu nu a fost mâcar insultat, deși Galaţii aveau o numeroasă populaţie 
evreiască, extrem de ostilă Mişcârii Legionare. Acolo unde autorităţile 
legionare au putut controla situaţia, ca în cazul nostru la Galaţi, a domnit 
cea mai perfectă ordine și disciplină. : 


u a declarat că el nu are nicidecum această inten- 
vine cu următoarea propunere, 


Miercuri, 22 Ianuarie 


Situaţia staţionară la Galaţi. Forţele noastre cresc din oră în oră, 

cu masele de țărani cari sosesc de pretutindenea. 
eo d pei zilei, Radio Bucarești, ocupat de legionari, anunţă că 
ragalina dela Braşov, a pornit spre București in fruntea trupelor 


din Transilvania. Mare b ie î 
€ ania. ucurie între noi, tepta: intr” 
intr'altul capitularea generalului Antonescu pa aa diane: 


DR —3 


Ă IUNE 
MARTURII DESPRE LEG = 


â aceea, primi : 
Nu mult după > primim Un telefon dela generalul Atanasiu, 
prin care ne roagă ca o delegaţie legionară să vină urgent la Tecuci, pentru 
a discuta CU el situaţia. Imediat s'a format delegaţia, compusă din Inspec- 
torul Regional de Poliţie, Savin, şi încă doi legionari. Mai întâi, 
s'a abătut pela preotul Micu, care era Șeful județului, și împreună 
zentat generalului Atanasiu. 
Generalul le-a comunicat următoarele: 
1. Stirea cu Generalul Dragalina nu se confirmă — 
2, Dacă totusi, generalul Dragalina ar porni spre Bucuresti, sar 
pune și el în fruntea trupelor şi ar porni spre aceeași ţintă — 
3. Orice s'ar întâmpla, el rămâne alături de legionari. În regiunea 
Corpului său de Armată, nu trebue să ne temem de nimic. 
Miercuri seara nicio schimbare. Manifestaţiile continuă în perfectă 
ordine. Autorităţile legionare sunt calme şi sigure pe situaţie. 


delegaţia 
S'au pre- 


Joi, 23 Ianuarie 


Deşi poziţia noastră la Galaţi era tare, deşi armata păstra o atitu- 
dine mai mult decât neutrală, refuzând să execute ordinele demente dela 
Bucureşti, cari cereau să se tragă în legionari la cea mai mică împotrivire, 
totuşi, în urma ordinului emanat dela Comandantul Mișcării Legionare, 
a trebuit să cedăm şi să ne retragem din posturile ce ocupam. 

Joi, înainte de masă, a început predarea. Totul s'a petrecut în cea 
mai perfectă ordine. La Inspectoratul de Poliţie, Savin a cerut ofițerului 
care venise să ia în primire, să îi dea voie să vorbească mai întâi cu șeful 
lui ierarhic, Alexandru Ghica, la București. Ofiţerul a consimţit imediat. 
Savin a vorbit într'adevâr cu Ghica la telefon, şi acesta i-a comunicat că 
trebuie să facă predarea. Dar când a voit să mai întrebe și asupra altor 
chestiuni mai interesante din punct de vedere al situaţiei politice, linia a 
fost brusc întreruptă. Aceasta dovedea că Alexandru Ghica se afla sub pază. 

Colonelul 'Tarnoschi, fiul generalului Tarnoschi (Senator legionar), 
era Comandantul unui regiment de cavalerie din Galaţi. După predare am 
aflat că la regimentul lui s'ar găsi câţiva legionari, din cei concentrați, ares- 
taţi. Temându-ne să nu fie ceva în legătură cu evenimentele în curs, eu cu 
Savin, ne-am dus la el ca să ne informăm. Nu era nimic adevărat. Fuseseră 
puși la arest pentru chestiuni strict disciplinare, cari n'aveau nimic comun 
cu Legiunea. a 

Când să ne retragem din biroul lui, mulțumiți de lămuririle date, 
ne face semn să rămânem. Apoi, în prezenţa câtorva ofițeri, ne ţine un mic 
discurs, din care redau câteva fraze semnificative şi cu înţeles ascuns: 


MARTURII DESPRE LEGIUNE 


vă revoltați contra generalului Anto- 
Antonescu este un mare patriot? Măi, 

| acesta a mers cu patriotismul atât de departe încât a scos 
omul ac 


din brațele unui jidan O româncă... Da, măi, o româncă E 
E . 

sm înainte căsătorită cu un OVIelu. . Împotriva unui astfel 
Us . . - 9] 

de Român vreți Vol să luptaţi?!... . 


«Ce, vaţi apucat să 


nescu? Voi nu știți că 


ceastă aluzie, în împrejurările existente, 


lonelul Tarnoschi își jucase cariera. Într'adevâr, soția lui Antonescu, Maria, 
ec căsătorită mai întâi cu comisarul Busuioc dela Constanţa, de care 


se divorțase pentru a se recăsători cu un ovreiu francez. Divorţând şi de 


acesta, fusese luată de generalul Antonescu. : 

Peste puţin timp, i s'a ridicat comanda colonelului Tarnoschi. Am 
aflat mai târziu, pe când mă aflam în Germania, că a plecat pe front ca 
simplu soldat (probabil degradat odată cu legionarii) și că a căzut în luptă. 


Am rămas încremeniți! Cu a 


După predare 


Deși la Galaţi nu s'a petrecut nici cel mai mic incident în aceste 
zile viforoase, Antonescu şi clica dominatoare nu erau mulțumiți de calmul 
şi disciplina în care a decurs “rebeliunea” la noi. Ei ar fi preferat dezor- 
dini, ciocniri cu armata, sânge, mult sânge, pentru a-şi justifica măsurile 
draconice pe care le prevedeau. Cum ordinea perfectă în care a decurs atât 
“rebeliunea” cât şi predarea posturilor la Galaţi nu îi era pe plac, serviciul 
lui de siguranță dela Preşedinţie s'a angajat să compenseze lipsa violenţei 
din decorul “rebeliunii” dela Galaţi, montând două afaceri contra Mişcării. 

S'a încercat mai întâi compromiterea morală a organizaţiei locale 
şi a Legiunii întregi: la Galaţi fusese înființat un lagâr de trecere al popu- 
laţiei germane din Basarabia, în drum spre Germania. Acest lagâr era între- 
ținut Şi condus direct de Germani. Autorităţile românești din timpul regi- 
mului național-legionar au colaborat în modul cel mai cordial cu autori- 


tâţile germane ale lagărului și în special cu Consulatul german din localitate, 
în vederea bunei funcţionări a lagărului. 


3 După ce această populaţie germană s'a repatriat, lagărul a fost des- 
ființat, fapt care s'a petrecut înainte de întâmplările din Ianuarie. Conducerea 
Rest a găsit de cuviință ca tot ceeace nu se putea transporta din lagăr, 
toiaăi a Organizaţiei legionare locale. Astfel, toate lucrurile lăsate au 

1ecule organizaţiei “Ajutorul Legionar”. Nu era cine știe ce. Ceva 


le n ri » Câteva butoai i > 

le de grasime Siric p i 

mMnârle, c V “ ti ată care nu mai utea fi folositi 
dec pentru sapun ȘI alte mar unțiș uri, 


MARTURII DESPRE LEGIUNE cz 


După 23 Ianuarie, gazetele din Capitală, toate, ca la un semnal, 
au început să verse valuri de cerneală pe chestiunea “furturilor” săvârşite 
de legionari la Galaţi. Corpurile delicte erau tocmai butoaiele de grăsime 
stricată. 

Atunci, căpitanul Soare, fostul Chestor al Poliţiei, s'a dus la Con- 
sulatul german și i-a cerut să desmintă acuzaţiile, arătând că aceste lucruri 
nu au fost furate, ci donate “Ajutorului Legionar”. Consulul a intervenit 
la Bucureşti, la Legația Germaniei, la ziare, la Preşedinţie. Campania de 
presă a încetat brusc, dar niciunul din ziare nu a binevoit să publice des- 
minţirea Consulului german. 


Impuşcarea a doi legionari 


Dornic să descopere dezordini și însetat de sânge, generalul Anto- 
nescu nu s'a lăsat până ce nu a dat o “lecţie” sângeroasă legionarilor din 
Galaţi, pentrucă isbutiseră să ajungă la înţelegere și colaborare cu armata. 
Mai ales acest lucru nu putea sâ-l uite şi sâ-l ierte. 

Atunci s'a montat, tot dela Preşedinţie, a doua afacere, care a avut 
ca tragică urmare împușcarea a doi legionari nevinovaţi. Generalul Anto- 
nescu era un vechiu cunoscut al Galaţilor. Ca tânăr sublocotenent, în râs- 
coala din 1907, a tras într'o delegaţie de țărani care venise cu o jalbă la 
Prefectură, omorând o mulţime dintre ei. Dâra de sânge de atunci îl urmă- 
rea şi probabil că această amintire “eroicâ” n'a fost străină de tristul epizod 
care urmează. 

“Cineva” a denunţat că în podul Camerei de Comerţ sar găsi 
ascunse niște pistoale. S'a facut descindere şi, într'adevăr, au fost desco- 
perite aceste arme. Pentru ascunderea lor au fost arestaţi doi legionari: 
comandantul-ajutor Dumitru Ionescu şi instructorul-legionar Şogoreanu, 
cunoscut prin participarea lui la asaltul Telefoanelor dela Braşov. Dumitru 
Ionescu nici nu se afla în acea epocă la Galaţi; se dusese de mai mult timp 
la laşi ca sâ-și ia în primire catedra, la un liceu din acest oraş. Dacă sar 
fi simțit vinovat cu ceva, ar fi dispărut fără urmă. 

Pentru autorităţi, era destul faptul că li s'a imputat lor ascunderea 
acestor arme. Acuzarea era cu atât mai absurdă cu cât la Galaţi nu se produ- 
sese nicio ciocnire, niciun incident cu armata sau cu vreo altă organizaţie. Mai 
mult chiar, nu existase nici măcar intenţia din partea vreunui legionar să 
opună vreo rezistență armată ulterioară lui Antonescu, după ordinul cate- 
goric dat de Comandantul Mişcării Legionare. Ascunderea de arme nu 
avea niciun sens pentru membrii Mişcării. La ce ar fi putut servi? Era 
vizibil, o înscenare grosolană a autorităților antonesciene cu scopul de a 


MARTURII DESPRE LEGIUNE 


3 i hotărârea gene- 
ia da un <oxemplu” la Galaţi S I 8 
A : i aa) ice pret. 
ie MU E ili Ori » cu OIIC Sa Sa : 
compro «restabili Ordinea pe a ana NEI 


7 aa 
alului Antonescu in i 
Dati în judecata Consi 


i ar 
narii au fost condamnaţi la MO 


- 1: de Râsboi din Ci 
i si executaţi în Vinerea Mare! Pentru 


A Şi | 
că câteva pistoale!. . . 
: i zaţi că au ascuns va 
simplul motiv de a fi fost acuzăţ uduit tot oraşul și întreaga Ţară. Con- 


= i sg A 
Această monstruozitate a Sat.“ Vinerea Mare, zi de reculegere 


. . 1 
damnați sumar ȘI executați era n A a Beta 
& întreaga Creștin sie 
supremă pentru | 


înii Căpitanul iilor legionare, în 1938, care s'a 
scena arestării 


ui şi a căpeteni 
n Săptămâ are S z: 
ăia 8 a Sp sd i nu a fost o întâmplare, provocată de 


! 
lați 

cace sa petrecut la Galaţi + St zip : 

Jul casă E rii locale. Niciodată Consiliul de Râsboiu local nu ar Ri 

fier să dea o sentință de condamnare la moarte pentru un motiv atât 


de neînsemnat, fără un ordin expres dela Preşedinţie. Generalul a onescu 
voia să-și satisfacă setea de râsbunare contra Legiunii întregi, iti uzase 
'ă se supună “diktatului” său. A fost aleasă organizația legionară” in Galaţi 

ntrucă era cea mai veche în Mișcare şi pentrucă, 


ca ţintă a răsbunării lui, pe C ve Scale ei trucă, 
în toate imprejurările, dăduse dovadă de spirit combativ și de o înaltă 
înțelegere a datoriilor câtre Neam, Tară şi Legiune. 


GHEORGHE MANU ÎN ISTORIA LEGIUNII 
de Al. lon Grama 


Evenimentele istorice din viața unei formaţiuni politice, privite 
printr'o perspectivă mai largă de timp, își descifrează mai clar sensurile 
şi substanța, definindu-se mai ușor pe coordonatele logicei umane. 

Cu trecerea timpului, desprindem un înţeles mai limpede al fapte- 
lor pe care le-am trâit, la cari am participat, şi în al câror vârtej fiind prinşi 
cu toată sensibilitatea noastră, poate ne-a scâpat semnificaţia lor autentică. 

Cu cât ne purificâm de elementele subiective şi încercăm să ne 
plasăm pe o poziţie de cuprindere mai largă, a unui tot organic de fapte, 
putem da socoteală mai bine de ceeace ştim, de ceeace am vâzut, fără ca 
obiectivitatea şi corectitudinea ralatărilor să fie diminuată. 

În acest sens, datorită faptului că ultimile decade din istoria Legiunii 
sau desfăşurat pe spaţii geografice întinse, grupuri întregi fiind depărtate 
unele. de altele, cu problemele lor locale, cu punctele lor de vedere diferite şi 
mai ales departe de comunitatea vie a celor din Ţară, orice încercare de a 
consemna critic sau descriptiv fapte şi. întâmplări, trebuește, ca o condiţie sine 
qua non, să fie curăţit de orice “ură şi pârtinire” și să caute o înțelegere 
adâncă şi organică a fenomenului legionar. 

Cei ce scriu despre viața Legiunii sunt obligați să aştearnă pe hârtie 
toate datele realităţii, dincolo de orice fel de resentiment și de interpretare 
părtinitoare, intenţionat negativă. Morala legionară cere să fim corecţi, să 
dăm fiecăruia ceeace este al lui; să nu ne supra-estimam personalitatea şi 
să nu creem istoria Legiunii imaginativ, adică construită pe propria noastră 
istorie personală sau de grup. 

În lumina acestor puncte principale, povestea vieţii legionarului 
Gheorghe Manu este revelatoare şi luminoasă, nu numai pentru momentul 
istoric al desbaterilor de acum, dar pentru însuși destinul Mişcării Legionare. 

Profesorul Manu, pe care l-am cunoscut bine din viața științifică, 
intelectuală şi politică, a murit într'o închisoare comunistă din România, 
pe baricadele cele mai înaintate ale luptelor legionare și întrun moment 
în care jertfa lui a fost “piatra din capul unghiului”. 

A murit conștient de dreptatea cauzei noastre. Lucid şi hotărât, 
a definit o linie de viaţă, linie pe care o credea necesară, salvatoare și 


= 3 
70 MARTURII DESPRE LEGIUNg 
autentic. legionară, dorindu-o, în toată intimitatea lui, să fie o sursă q 
refacere şi un resort moral de continuitate a luptei. e 

Descendent dintro familie de frumoase tradiții românesţi, ne E 
Generalului Cantacuzino-Grânicerul, după strălucite studii în Tara t al 

Paris, în Institutul Curie, Manu ajunge conferențiar de Fizică Mele la 
la Universitatea din Bucuraști, fiind unul dintre inițiații români în i 
mele ştiinţei atomice. Proble- 

Intră în Mișcarea Legionară înainte de 1937, atras nu de entuzi 
mul generației tinere, nu din calcule politice oportuniste, ci mânat 
certitudini interioare, legate de idealurile morale în care credea, si d Se 
se sa pe cari le voia promovate. În orice partid politic paul 
eschis serioase perspective politice, ită Ea ina 5 1 
toate domeniile. gi P „datorită pregăririi lui exceptionale în 

Manu n'a dorit însă poziţii în parti iti ei 

namentale, nici mâriri as Om de Ea i e a ue guver- 
al laboratoriilor î EI Legat tă ia cercetător și slujito 
i or în care se urmărea descoperirea tainelor naturii. LOL 

ştiinţa nu era pentru el un scop în sine, o ultimă treaptă d aturu, Dar nici 

mijloc prin care omul poate cuceri noi poziţii în uni ge da Sie SI 
legile pe care le-a stabilit Creatorul. Concepţi IS, după ce 11 cunoaște 
rul. Concepția lui ştiinţifică nu era poziti- 


Tia ce-o avea de a 
de activitate, mai a 
diţii optime pent 


mia tisfacţii] : 
pi: MOT pur interioare de a fi pionierul unei 
nitrat întrun cui 
a n cuib di 
Breze vicţii si in București â 
3 3 ȘI atmosferii les; ești, se străduies; î ă sei 
nilor. politici din R, tii legionare, și devine, î e cena Pace DI SE NI 
ne, în cercurile largi ale oame- 


N . 
aderase G Omânia ȘI 
i ru » Purtât 4 
îndure cornu Care milita cu aa Cuvânt al noului ideal la care 


or i za ză u 
sa Snoanţi, să înlăture  £ oarea. Încerca să facă lumină în 
: e „Prezinte adevărata fată alsele și tendenţioasele informaţii 

ala a Mișcării şi să creeze o atmosferă 


unei noi Tări â a uriașelor eforturi a] 
ale generaţiei tinere pentru construirea 


E 


MÂRI 


tare în toate domeniil 
rifica problemele, Gh 


URII DESPRE LEGIUNE 7I 
a lui excepțională în ştiinţă, prin bogata lui documen- 
e de activitate, prin verva şi capacitatea lui de a cla- 
eorghe Manu câştigă în scurtă vreme o grămadă de 
are. Oamenii partidelor politice din România l-au 


Prin pregătire 


tii pentru Mişc 


simpa A A Z 
crezut la început un simplu pasionat de moment, dar, încetul cu încetul, 
îşi dau seama de tenacitatea şi dinamismul acestui om, transfigurat prin 
i atenţie fenomenele politice din Țară şi 


lumina noului ideal. Urmărea cu 


din toată lumea, pentru a 
lui concepte, îmbogâțite 


se pâstre 
lucrând pentru 
ganizare a Universităţii. 


1941, 


începuse o nouă prigoană, aspră şi ne 
Mișcării, ponderând tendinţele exager 
nanţi de necesitatea. slăbirii prigoanei 
pra evenimentelor politice naționale 

cu celelalte partide, pentru o eventual 


conce 


trage apoi concluzii vii în perspectiva propriilor 
din ce în mai mult cu valorile şi credinţele legionare. 
Trecând cu bine peste prigoana din 1938, în Guvernarea din 1940 
ază, cu modestia lui caracteristică, în activitate pur profesională, 
Ministerul Educaţiei Nationale, în cadrul Comisiei de Reor- 


Adevărata lui activitate legionară începe însă în clipele grele ale anului 
când participă la şedinţele Grupului de Conducere al Mişcârii. 
miloasă. Atunci a făcut servicii uriașe 
ate ale unora, convingând pe guver- 
„ culegând informaţii complecte asu- 
şi internaţionale, intreţinând legături 
ă regrupare a forţelor anticomuniste, 


ntrare pe care o vedea imperioasă şi inevitabilă, datorită cursului pe 


care îl lua râsboiul. 


comu 


Desigur, partidele politice nu aveau aceeaşi perspectivă a primejdiei 
niste şi s'au lansat în acţiunea lor vinovată dela 23 August după felul 


lor tradiţional de a vedea lucrurile. Abia după 1944 şi-au dat seama de 
erorile făcute şi au început să le îndrepte în mod onorabil, dar prea târziu 
pentru ca noua lor atitudine să mai aibă eficacitate politică. Armatele roşii 


se gă 


apere 
șește 


seau în România. 

La terminarea râsboiului, Manu face eforturi extraordinare ca să 
Mişcarea de loviturile noilor guvernanți, şi cu multă pricepere reu- 
să-şi stabilească noi legături, de astă dată cu Ambasadele occidentale. 


Cu aceste legături, el urmărea să creeze condiţii favorabile pentru zăgăzuirea 
dominaţiei comuniste în România. 


cârii 


A fost un participant activ şi extrem de folositor la străduinta Miş- 
Legionare de a găsi o ieșire din impasul în care se sbătea în perioada 


1945-1948. Vremurile erau turburi şi tendinţele destul de diferite. 


Grupul Nicolae Pătraşcu, care venise din Germania după sfârșitul 


e EVoLip pela finele lui 1945, adoptase o poziție de ne-beligeranță faţă 
e regim, atitudine determinată de izolarea în care se găseau, de scepticis- 


mul 
ment 


ce-l aveau față de un eventual sprijin din Occident, şi de comporta- 
ul puţin înţelegător al partidelor politice. întradevăr, acestea au con- 


MÂRTURII DESPRE LEGIUNg 
88 A 2 Dc 

A a a mnp Us ameninţarea în execuţie. Am găsit în Curtea 
când cele zece minulc, şi ereu. L-am transformat în berbece. Am apucat 
închisorii un trunchi E udate lovituri am spart poarta. Apoi, încolo 
toţi câţi eram sa St cântece legionare până la procuror acasă. = 
nați, A E ca au scris grefierii la mandate de arestare, miotivu) 
Apărători: Căpitanul, Moţa, Marin, și aţi câ Epoca Osana 
Am Sea pornit cu toţii spre București. Ajunși la sediu primii, 
Constantinescu, Ţocu şi cu mine, eram flămânzi şi ne întrebam unul pe 
altul cum stăm cu banii. Niciunul o lețcaie măcar. Între îimp vine tatăl 
Câpitanului. Deşi era deputat, ne întreabă pe noi dacă nu avem ceva bani 
că i-e foame şi 'are o centimă. Noi ne uitam lung la el şi dam amărâţi 
din cap. Ultima speranță era sosirea Câpitanului. Când apare, prima vorbă 
ce-o scoate este ... dacă nu avem câţiva lei să cumpărâm ceva de mân- 
care, că i-e tare foame. El n'avea decât 20 de lei. Eram acuma strânși Ja 
sediu șapte oameni flămânzi și numai 20 de lei!... Am mers la băcănie 
şi am cumpărat 2 kg. de mâlai, o bucăţică de brânză şi ceapă. Ajunși la 
sediu, întreabă Câpitanul cine ştie să facă mămâligă. Nimeni nu răspunde. 
Mă apuc eu, deşi nu eram prea meșter. Am pus însă mai multă fâină în 
oală decât trebuia și mămăliga a început să dea afară la fiert, Atunci Câpi- 


tanul m'a dat surâzând la o parte, a luat fâcălețul şi s'a pus să mestece 
mămâliga pentru noi. 


Complotul. Stelescu. 


Descinderea la Gheorghiade, pentru descoperirea corpului delict al 


complotului, a fost făcută de Căpitan, Generalul Cantacuzino, Beza, Dumi- 
trescu-Zăpadă, Cotea şi eu. În 


i E colCassecii al ainte de plecare, Căpitanul a pus mâna pe 
Îi pa ȘI mi-a zis: “Mâi, lovine, mergem la Gheorghiade, complicele 
elescu, să luăm din casa lui arma şi otrava cu care au vrut să mă 


asasi : i : a 
meze. Tu eşti boxer și Gheorghiade e tot boxer. Cum intri, îl iai în 
pumni și noi trecem mai departe” : 


Ajunşi la locuinţă lui i 
: EI i i Gheor 1 i i 
JI Corgh ade, ne deschide servitoarea. Gh 


nu am avut ocazia să mă iți 
au intrat numai Dumitrese ec at uiti JI 
Șuut și au ieșit. între timp 

3 


să strige “hoţip, Locuința 
vr 


coborât mai de Căpitanul şi Generalul au 


cu-Zăpadă, ultimii. La ţipe- 
radă. Beza şi Dumitrescu- 
ă, lumea i-a luat la bâtaie. 


e 


MARTURII DESPRE LEGIUNE 
E da aces ue ia sei în seamă. Norocul lor a fost că a venit 
oliţia repede, chemată de vecini. Dela poliție au fost eliberați imediat, 
în urma unui telefon al Câpitanului. 


în lagăr. 


în timpul marei prigoane, am fost închis în lagărul dela Vaslui, 
sala n* 9, zisă “camera recalcitranţilor . Eram împreună cu Iordache 
Nicoară, Puiu Gârcineanu și alții, în total 12. sa 

În acest lagâr, mai toți legionarii făceau cruciuliţe de os. Eram cel 
mai mare fabricant. Aveam pe raft o sumedenie de cruciulițe. Când venea 
vreun vizitator la Bâdița Nicoară, el se ducea direct la raftul meu şi lua 
de acolo cruciulițe pentru a le trimite celor de afară, ca amintiri din lagăr. 

în tot lagărul eram circa 500 de legionari. După asasinarea Câpi- 
tanului, rând pe rând, marea majoritate au fost obligaţi să dea declaraţii de 
desolidarizare de Garda de Fier. Numai 9 inşi au refuzat să dea, între 
cari eram şi eu. Îmi aduc aminte numai de Stoicânescu, Iordache Nicoară 
si Bădia Erhan. Numele celorlalţi le-am uitat. Pe noi, cei nouă, ne-au mutat 
în lagărul dela Miercurea-Ciuc, zis “Lagărul turbaţilor” (de câtre autorităţi). 

La Ciuc, înainte cu 25 de zile de asasinarea lui Câlinescu, am înce- 
put săparea unui tunel de evadare, chiar din pivnița clădirii. Echipa era 
formată din 7 persoane, între cari şi Iordache Nicoară. Eu am luat con- 
ducerea lucrării, am pregătit sculele necesare și am împărţit munca. Lun- 
gimea tunelului era plănuită să fie de 30 de metri, ca să treacă de corpul 
de gardă. Înălțimea de 80 cm., iar lăţimea de 60-70 cm. La lucru, eu eram 
numărul 1, adică sâpam. După mine venea Bădia Iordache, care umplea 
dosurile de perine cu pământ şi le ducea până la gura tunelului, de unde 
ceilalți camarazi, desculți ca să nu facă nici cel mai mic sgomot, duceau 
pământul la al doilea etaj, în pod, unde îl ascundeau sub streaşină. 

Lucrarea începea seara la ora 9, după culcare, şi ținea până dimi- 
neaţa, la orele 5. Sa lucrat în aşa fel că nu numai sentinelele din lagăr, 
dar nici chiar ceilalți camarazi nu ştiau nimic. Ca să nu fim turburaţi, am 
aranjat în așa fel lucrurile încât toată echipa de şapte avea o cameră a ci. 
Am săpat 25 de nopţi; mai rămâneau 5 şi tunelul ar fi fost gata. A venit 
insă cazul Câlinescu și din echipă nu au mai rămas în viață decât eu și 


Țâlnaru. Restul au fost împuşcaţi, împreună cu alte multe sute de sue 
al credinței legionare. 


| 


“JBRTFA LUI SERAFIM PARFENIE” 
(Fragment din cartea în manuscris 
“SI CERUL PLÂNGEA”) 


de Ion Roth Jelescu 


Când m'am trezit, era întuneric. Fusesem lăsat în pace. Cel puțin 
dacă mi-ar lăsa nopțile liniștite... Câtva timp, am tot rumegat gânduri 
triste. Oare cât timp încă voi mai putea gândi!... 

Nu îndrăsneam sâ mă întorc pe altă parte a corpului, de teamă să nu 
reînceapă durerile. Lemnul tare al patului, îmi amorțise toată partea dreaptă. 
Totuşi era mai bine așa... Afară, deasupra deschizăturii cu gratii, cineva 
se plimba. Era desigur, vre-un gardian de pază. Cu gândul la paşii lui, am 
adormit din nou. 

A doua zi, când m'am trezit, m'am simţit ceva mai refăcut. Totuşi 
mă dureau încă oasele. Dar eram oarecum mai vioi și am început din nou 
să mă plimb un pic prin celulă. Cu fiecare pas ce-l făceam mă simţeam 
par'că mai tare. Oare cât timp încă? Nu ştiam de ce e capabilă mintea ome- 
nească, atunci când e vorba de a gâsi sisteme de tortură... 

Când m'au ridicat din nou pentru camera de tortură, nu mai eram 
singur. Il aduseseră şi pe camaradul Serafim. Nu știam ce voiau. Gâsiseră 
însă un alt sistem, prin care credeau că mă vor forţa să vorbesc. Mituş 
Dumitrescu, impasibil, mă aștepta, cu un surâs ironic. A început din nou 
să ne ţie un mic discurs, uitându-se însă numai la Serafim: 

— “Sper că in urma experienţei făcute, vă veţi hotărî să vorbiți. 
Suntem inepuizabili în posibilităţile noastre de a vă face să spuneți până 
şi laptele ce l-aţi supt la mâmele vostre şi nu vom înceta până nu veți des- 
chide gura. Cred că ați înțeles.” 

Până acum, ni se adresase cu “Domnule”; de data asta însă, ca un 
semn că situaţia era mai rea, a început să ne spună pe nume și să ni se 
adreseze cu “tu”. 

— “Ia spune, Serafime, când ai văzut ultima oară pe Horia Sima? 
Dar pe Papanace şi Pâtraşcu? 


MĂRTURII DESPRE LEG IUNE 


92 
_— “Domnule comisar, eu nu i-am văzut niciodată, nu i-a 
: ima oară că aud vorbindu-se de ci. - 
cut, şi € Ea minţi, mă! Vrei să te bag din nou în fabrică! 
ă “Domnule comisar, repet că nu știu nimic, = 
__ «Nu vrei să spui! Bine. Tu singur mă faci să recurg la alte 
e. Ia-l, Horwath și leagâ-l.” sa = 
Horvath sa apropiat de el şi i-a spus să-și scoată hainele. Com- 
plect gol, a fost întins pe O bancă și legat cu o frânghie Stoasă peste tot 
corpul de bancă, așa ca să nu poată face Deo uscare Fraţii Horvath, 
au luat fiecare câte-un bici ce se afla atârnat în perete ȘI au început să-] 
lovească peste față. Auzeam șuerâturile bicelor în aer şi plesnetul lor pe 
obrajii camaradului meu. Faţa i se înroşise de sânge, pielea îi Crăpase. 
Mă uitam îngrozit şi până la sfârșit nu am mai putut suporta, astupându-mi 
cu mâinile ochii și urechile. Ca prin vis, am auzit vocea lui Mitu Dumi- 
trescu: 

— “Ce mă, nu-ți place? Vezi că de tine depinde totul. Cum ne 
spui unde e inginerul Panaitescu şi toată banda lui Horia Sima, imediat 
încetâm de a vă mai bate.” 

Ce suflet pervertit şi josnic trebuia să aibă acest om!... Ce brută! 
Știa bine că nu puteam să vâd nici măcar un copil plângând, că nu puteam 
să vâd şi să suport nici-un fel de violenţă, dar să mai asist și la astfel de 
torturi, .. EI spera însă, că văzând suferinţele camaradului meu, voi des- 
chide gura, făcând declaraţii aşa cum le-ar fi vrut el, pentru ca el să bine- 
erite în ochii mai marilor zilei. 

Mi-am luat mâinile dela ochi și privindu-l drept în faţă, i-am 
răspuns: 

— “Domnule Dumitrescu, camaradul Serafim e fiu de țăran şi nu 
s'a mișcat din satul lui decât până în orașul Tighina. E pentru prima oară 
că vede Bucureștiul, și nici nu ar putea spune că a vâzut capitala Ţării, 
ci mai de grabă beciurile, închisorile și brutele polițienești ale acestui oraș 
capitală. Cum îţi înghipui dumneata că un Horia Sima, sau mai ştiu eu 

care legionar din organul conducător al Mișcării, dacă mai există vre-unu, 
Sar fi putut deplasa tocmai la Tighina, pentru a sta special de vorbă cu 
ice a ro du îţi închipui dumneata, că în scurta mea şedere 
de fâcut, decât să mă e Sep a E i e die za ra 

e pe mine, pentru a-mi destâinui cine ştie ce 


secrete, : PIE aa aa oara ese E Fi 
sau pentru a-mi da anumite insârcinâri, când ei nici măcar nu mă 
cunoșteau. Pentru a întreprinde şi 


IM Cunos- 


mijloac 


verificare îndelungată a acestor 
inceput. Ori dacă Horia Sima sa 


ji 55 


LEGIUNE 
RTURII DESPRE 93 
MARIU 
- e| nu putea să se serveasca decât de elemente bine cunoscute şi cu 
atunci î use în imediat contact vreme îndelungată.” : 
care stătuse Ia atinge-i câteva, Horvath, pentru a nu-mi mai ţine prele- 


E ;» za . 
geri a au început să mă lovească cu bicele peste față. De data aceasta 


fim eră spectatorul bătăilor ce primeam. Câte lovituri mi-or fi dat, nu 
Sera Mă dureau ochii şi lacrimi grele îmi cădeau pe obraji, pâtrunzându-mi 
E ; usturându-mă. 
în ip câtva timp au încetat și s'au îndreptat din nou spre Serafim. 
mn al lui Mituş Dumitrescu, au reînceput biciuiala. Dumitrescu 
a ă nou: un, doi, un, doi... Iuliu Horvath lovea dealungul cor- 
mt ai E to Horvath deacurmezișul. După circa zece minute, — mie 
e u părut o veşnicie —, s'au oprit Ea — l-au întrebat dacă e dispus să 
ă unde e “comandamentul legionar . 
cea Toată faţa, pieptul și abdomenul îi erau pline de sânge. Tot timpul 
cât durase bătaia, nu scosese un geamăât. Dacă nu i-ași fi văzut mișcările 
pieptului, în ritmul greoi al respirației, ași fi putut crede că murise. Cu 
groază observasem bătaia și un sentiment de mare admirație mă încerca 
faţă de tăria camaradului Serafim. Era un exemplu şi o încurajare pentru 
mine. La încercârile repetate ale agenților de a scoate un cuvânt dela el, 
răspundea atât de liniștit şi cu atâta indiferență: 
— “Nu ştiu nimic, nu am nimic de spus.” 
Faţă de acest răspuns, bătăile au început cu şi mai mare intensitate. 
L-au întors după aceea cu faţa în jos şi urmând acelaş sistem, au început 
să-l lovească în spate, par'că cu şi mai multă furie. Când au încetat, bietul 
Serafim nu se mai mișca. Era tot scâldat în sânge. L-au deslegat și au 
început să-l tragă de picioare afară ca pe un butuc. 3 
După câtva timp, agenţii au apărut din nou. Dumitrescu s'a îndrep- 
tat spre mine, punându-mi în vedere că dacă voi refuza de a spune adevărul, 
mi se va aplica acelaş sistem. si 
— “Oare dumneata nu vrei să înţelegi că nu am de spus nimic! 
Că nu cunosc aceşti oameni şi că niciodată nu am fost în contact cu ei! 
— “Leagă-l, Horvath şi începeți.” aa $ 
Am fost desbrăcat de haine și întins pe bancă cu fața în jos; apoi 
legat deoparte şi de alta a băncii cu nişte curele şi frânehii. Mi-au trecut o 
curea și peste gât. La o nouă comandă a lui Dumitrescu, au început za sa: 
lovească. Unul de-alungul şi celălalt de-alatul spatelui. Dot less = 
la început rar; după aceea mai repezi, tot mai repezi și din nou rărin E 
La început, simţeam numai o usturime ascuțită în locul lovit, ca e Ai 
să mi se pară că cineva mi-ar fi crestat carnea cu un briceag a ina 
fi vrut să mă mişc un pic, să mă sustrag loviturilor. Eram insă atât de 


MARTURII DESPRE LEGIUNB 


94 =: artă 
'turile cădeau fără încetare. Incepusem să transpir şi simțeam 
e â su 
legat! Pal mi se sbăteau. Toată carnea imi tremura. În Primele 
cum tot : 


i experimen ă 
momente, pentru E ana un timp însă, începusem să pierd sale 
număram fiecare Amorţisem, deşi tot corpul îmi svâcnea. Câteva lovituri 

noțiune a realității. A e pa ea impresia câ mă cufund undeva că ri 
mi-au câzut pe Săt E cură şi din nas începuse să-mi curgă bale și sân S 
iuţelă extraordinară. Si u toate durerile ce mă încercau, ma e Să 
Erau sărate și cleioase. Și Cu 102 iz Uprins 
scârbă imensă şi am început să VON e7- i mau d A 
o Scurt timp după aceea, călăi au încetat Fisa au Jeslegat, întorcân- 
du-mă cu fața în sus. Unul din ci a adus o Ale alese ApâspoaCare ea; arun- 
cat-o peste mine. Am apucat să p aiidgcâlCy astre! i ur; Teveninduemi uz 
pic din ameţeală. Pauză doar de citeva minute şi din nou am fost legat. 
Ca prin vis, am auzit o voce întrebându-mă unde e inginerul Panaitescu 
şi înjurând. Am încercat să răspund ceva, însă nu puteam să articulez 
nici-un cuvânt. aa s 

Din nou au început să cadă loviturile de bice. În gură se strângea 
si mai mult scuipat cu sânge. Ași fi vrut să scuip, însă nu puteam şi înghi- 
țeam totul în mine, sufocându-mâ. Respirația era din ce în ce mai greoaie, 
Mă înnecam întruna. Loviturile erau mult mai dese și cu mai multă furie. 
Simţeam cum plesnea pielea. La un moment dat, au început să mă isbească 
numai peste față. Am început să-mi mișc capul, întrun enorm efort, la 
dreapta şi la stânga, pentru a evita loviturile. Sbirii mei însă, au îndesit 
biciuiala. Nu mai puteam respira. Am început să mă sbat. Eram însă atât 
de strâns legat! 

Incercarea aceasta de a mă mișca, m'a epuizat şi mai mult. Încet, 
încet, mă simțeam învăluit întrun fel de ceaţă. Pe dinaintea ochilor, apăreau 
fel de fel de contururi, fâră însă a putea descifra ceva din ele. O mână 
nevăzută mă ridica încet şi plăcut. Fui cuprins de o moleşeală şi-o căldură 
ca și când aşi fi luat o baie fierbinte. După aceea însă, apucată par'că de 
o furie neînțeleasă, m'a aruncat cu o forță extraordinară undeva întrun 
adânc, amețindu-mă total, până când n'am mai văzut şi nam mai simțit 
nimic. 

„Când mi-am revenit, eram întins pe ceva rece. Mi-am aruncat 
ochii în jurul meu. Mă aflam pe ciment, în celulă. Lângă mine, o baltă de 
sânge. Din nou m'a apucat scârba. Îmi venea să vomitez. Pe pat, erau 
aruncate în dezordine, hainele, câmașa și chiloţii. Îmi era din nou frig. 
Am încercat să mă ridic. Dureri ascuţite, ca şi când cineva m'ar fi înţepat 
cu mii de ace, mă țintuiau pe loc. Tremuram şi dinţii îmi clănțăneau. 

» Eram plin de râni. Am scos din buzunarul pan- 


De 00 


JI DESPRE LEGIUNE 


95 


MARTUR 


'alonilor O batistă şi am ai RE mă şterg încet de sânge. Toată pielea 
imi era crăpată. Cu multă a ențies Man trecut batista peste toate rânile, 
curăţindu-le cum am Duta Mam întins după aceea pe O parte unde nu 
aveam atâtea râni şi m'am acoperit cu hainele. După câtva timp, am fost 
cuprins de o câldură ce creştea din ce în ce. Și totuşi, era o câldură plăcută. 
Ce curios! Să fii bătut atâta, și după aceea, în loc să simţi permanent dureri 
atroce, să te simți învăluit de o astfel de câldură, care pârea o binefacere 
entru organismul întreg. Cât poate să suporte omul!.., Cufundat în 
Anduri și mirat oarecum de această curioasă senzaţie, am adormit, 

Timp de două zile am fost lăsat în pace. Durerile incepuseră să mă 
lase, iar rănile mi se acoperiseră cu un fel „de crustă. Eram însă extrem 
de slăbit. Din camera de tortură, nu se mai auzea niciun fel de geamâăt. 
Se pârea că şi Serafim fusese lăsat în pace. Gardianul ce-mi aducea mân- 
carea, nu scotea nici-un cuvânt, Aşi fi vrut să ştiu ce era cu Serafim. 
La toate întrebările mele, nu răspundea nimic. Intra tăcut, întinzându-mi 
un sfert de pâine şi un castron de ciorbă și pleca tot așa de tăcut, închizând 
uşa şi dând din cap. Cine ştie câți oameni torturați văzuse! La fiecare 
deschizătură de ușe sau zgomot de paşi, tot corpul începea să-mi tremure. 
Din moment în moment aşteptam să fiu din nou ridicat și bâtut. Ştiam 
că de fiecare dată, vor întrebuința alt sistem. Ori acest gând numai, mă 
făcea să înnebunesc de groază. Oare ce-or fi inventat de data aceasta? 
Oare ce mă aşteaptă? Mi-era teamă că nu voi putea suporta până la 
sfârşit şi că voi scâpa vreun cuvânt care ar putea fi pierzania atâtor 
camarazi, sau că până la urmă voi declara orice, numai să fiu lăsat în pace. 

Dar ce oare puteam să declar, când nu văzusem niciodată nici pe 
Horia Sima, nici pe Papanace şi nici pe Pătraşcu ?!... Dece oare nu vor 
să creadă că toată acţiunea dela Tighina, nu era decât o acţiune locală, 
fără nici un fel de legătură cu vreun “comandament legionar”! Oare cum 
aș fi putut să-i conving pe acești oameni de inutilitatea cercetărilor lor şi 
de faptul că, atât eu cât şi Serafim, nu mai aveam nimic a le mai spune! 

Am avut două zile de râgaz, două zile cari nu mi-au adus nicio 
reconfortare interioară. Aşi fi vrut să nu mai gândesc nimic, să scap de 
chinul acesta cu mult mai mistuitor al întrebărilor din mine, al temerilor 
ce mă încercau la fiecare clipă. Reuşiseră să vâre groaza în mine. Orice 
zgomot, orice ușe trântită, orice voce omenească, mă făcea să tresar și să 
tremur. Niciodată nu fusesem bătut; nici măcar tatăl meu nu mi-a dat vreo- 
dată o palmă. Toată viața mea căutasem să mă comport de așa manieră, 
pentru a nu atrage ura nimânui. Niciodată nu provocasem pe cineva. 

Mi-am adus aminte că la şcoală, deși eram un element bun, 
învățând cu multă uşurintă, niciodată nu câutasem să apar în ochii profe- 
sorilor mei pentru a mă impune cum făceau alţii, câștigând simpatia sau 


MARTURII DESPRE LEGIUNg 


96 Î 
i răsplătiți cu laude în faţa colegilor î 
sta entru a fi răsplătiț = A TEER in iarta RU 
admirația E ct Răspundeam la toate întrebările corect, liniștit, fără 


întregului S Di e Sri Lali : : 
i = ee stăpânit fiind de o anumită măsură în toate și speriat parcă 
raze > 


a 1 zcneala colegilor mei. Dacă vedeam că vreunul din ei se sbătea 
de îndrâsneal 2 febril pentru a se situa deasupra mea sau a altora 
întrun neastâmpă înainte fără a-l invidia, fără a mă opune tendinţelor lui 
îl lăsam să treacă rin toate mijloacele posibile să evit orice neînțelegere. 
a e ee Si ea, numai și numai pentru a păstra armonia între ei 
e i a pentrucă nu ași fi a şi eu destul «S tare și NU aşi 
fi putut proceda de aceeași manieră, dar pen rusă u consideram că oamenii 
sunt frați între ei şi nu stăpânitori unul peste altul; iar acelora fost dotați 
cu mai multă inteligentă sau forță fizică, „aceasta nu însemna că erau 
îndreptățiți de a exploata neputința sau naivitatea altora, nimicindu-i, ci 
pentru a-i înțelege și ajuta. k ea 

Atât de mult crezusem în oameni și în bunătatea lor!... 

A trebuit să vie peste mine această nouă închisoare cu chinurile ei, 
pentru a-mi revela omul aşa cum e el în goliciunea lui, deşi pretins om de 
cultură, om civilizat, om creștin din al doilea milenar dela nașterea Domnu- 
lui Isus, omul fiară, în frunte cu marele istoric și umanist Nicolae Iorga, 
acel ce cerea regelui Carol II, distrugerea totală a tineretului naţionalist, 
inclusiv părinţii şi rudele acestui tineret. 

La ce folosise oare toată jertfa lui Cristos, martirajul atâtor şi 
atâtor sfinți, când nimic nu se putuse transforma în acest om? 

În Mișcarea Legionară fusesem educați sub semnul crucii. Într'un 
articol, Ion Moţa scria: “măsura creștinătății noastre, este jerfta pentru 
neam şi cruce.” Care a fost rezultatul acestor jertfe? 

Ne-am închipuit că prin jertfa noastră continuă, vom zgudui sufletul 
neamului, că prin exemplul nostru de permanentă abnegaţie şi dăruire vom 
transforma neamul, ridicându-l din cotidian şi meschin, deschizându-i toate 
porțile sufletului, învâțându-l să-şi întindă câmpul de activitate spre inte- 
rior, pentru a putea stabili în el însuşi un echilibru, omorând în el toate 
instinctele primare, eliberându-se de orice reminiscențe de animalitate şi 
plasându-se pe o linie pur spirituală. Am vrut să facem din oameni carac- 
tere, adevărate forțe omenești în slujba înaltelor valori morale. Acest om 
insă, nu se gândea decât la propria fericire, a cărei realizare însă nu o 
vedea decât în aproprierea bunurilor materiale, întinzându-și deci câmpul 
de activitate în această direcţie şi exclusiv, intrând în concurență cu alți 
tre e a de ee ci le, Bt 
interese, combâtându-se unel ze îi Adi darie A osia a Erupee că 
târând omul și mai muult i pe altele, şi coborând nivelul vieţii omenești, 

noroi, pierzându-l. 


.” 


RE LEGIUNE 97 
MARTURII DESP 
Am vrut să reimplantâm în sufletele” oamenilor, credința într'o 
bună, în care oamenii să se ajute unii pe alții. Am vrut să trans- 
„m acest om ridicându-l și accentuându-i potenţele lui pozitive. Căci 
formâm cum spunea Câpitanul, pornea dela suflet. 
RAU e Dumitrescu, crescuse cu mine în casa părinţilor mei. Se bucu- 
acelaş tratament, primise aceeaşi educaţie ca şi mine. Niciodată, 
rase de si nici tatăl meu, nu lăsase să se întrevadă că e un tolerat în 
EIN 2E “considerat ca un frate al meu, înconjurat fiind de aceeaşi dra- 
familie. EA fusese aceea ce stătuse mai aproape de noi. Era un munte 
oste. Mai ata să ajute oricând și oriunde, renunțând la orice, numai 
de unitate; ari pe noi mulțumiți și cu voie bună, alinându-ne durerile, 
E pda necazurile și în depasi Oi erijile; : i atâ 
Ș EI, Mituş, comisarul ce mă tortura, fusese martorul atâtor şi atâtor 
„ne înduioşetoare, stătuse în apropierea acestui suflet mare și bun, se 
scene Ş leaşi mângâieri pline de grije și dragoste. Oare cum putuse 


ucurase de ace i i, = A 
d se transforme în acest fe]!!... Cine oare îi strâmbase sufletul, făcând 
s 


din el fiara pe care o aveam acum în fața mea?!. "ta 0 sefi 
Dela tatăl meu învâțasem să nu ne plecăm niciodată capul, să fim 
stăpâni pe noi înşine, să nu ne umiliam și să nu ne vindem: să ne creem 
un loc în lume prin propriile noastre forţe, fără a neglija însă conduita 
morală. Oare ce reținuse Mituș din aceste sfaturi ?!... Oare uitase el atât 


Jume mai 


în acești copii tot ceeace era mândrie înnăscută, tratându-i ca pe nişte paria 
şi scursuri ale societăţii, făcând din ei slugi plecate la ordinele lor. Omul 
acesta, care cunoscuse toată evoluția mea sufletească, permanent înclinată 
spre ajutorarea celor mai puţin favorizați de soartă, omul acesta era azi 
un monstru, un trădător al clasei țărănești de unde plecase, era călăul 
atâtor fii de țărani ce se aflau înscriși în Mișcarea Legionară, luptând și 
sacrificând, pentru a pregăti o soartă mai bună părinţilor, fraților, nepoților 
şi neamului întreg. „Sed i 

Din nou mi-au venit în minte câteva scene din copilăria noastră: 
Toamna începeau vânturile. Un mijloc pentru noi de a găsi un alt ue 
de joc. Construiam smei de hârtie, pe care după aceea, prin forța vântului 
îi lăsam să se ridice spre înalturi. Înainte însă câutam să-l lucrăm şi să-i 
pictăm cât mai frumos. Era un fel de întrecere între noi. Știu că eu puneam 


MĂRTURII DE 
z: SPRE LEGIUNg 
unca, rămânând uneori ore întregi pentru a 
e de aşa maniera ca să fie cât mai subțiri și mai 
fel de fel de figuri pe hârtie, colorindu-le cu diverse 
fi văzut bine de jos când smeul se afla în sbor. 


tă smeul meu era mai frumos, mai mare şi sbura mai 
sus decât cel fâcut de el. Într'o bună zi încă, după ce îmi dădusem aa 
silință pentru â face un astfel de smeu, și age trebuia să fie în acelaș tim 
un dar pentru o colegă de şcoală, Mituş s'a apropiat de locul unde eu tă 
retrăsesem pentru a putea lucra în liniște și fără a-mi spune niciun cuvânţ 
mi-a smuls smeul din mâini şi l-a rupt în bucâți, călcându-l după aceea în 
e. Era roșu la faţă şi mânios. Oare dece? Deşi eram supărat şi gata 
pentru ceartă, m'am stăpânit totuși și cu cel mai mare calm l-am întrebat 
dece mi-a rupt smeul. Nu mi-a răspuns însă nimic, fugind. M'am îfăf 
mult în urma lui dând din cap fără să pot înțelege nimic din această atitu- 
dine a lui. Aproape o oră nu l-am mai întâlnit. Eu am început să lucrez 
un altul. Pentru a nu fi din nou deranjat și pentru a evita o repetire a 
acţiunii lui, m'am retras în camera mamei mele. Acolo, în mai puţin de 
o oră, am făcut altul, și curios, mai frumos şi mai mare decât cel dintâi, 


Pregât, 
ușoare, 
Culori, 


o mare grije în toată m 


părţile lemnoas 
si făcând apol 
așa ca să poată 

De fiecare da 


picioar 


Am plecat după aceea cu el spre casa colegei mele. Încă înainte de 
a ajunge acasă la ea, am întâlnit-o pe stradă împreună cu Mituş şi cu 
smeul făcut de el. Când m'a vâzut, mi-a ieşit imediat în întâmpinare. Mituş 
a râmas deoparte. I-am întins smeul ce-l făcusem. Îi citeam în ochi o 
mare surpriză şi satisfacţie. A lăsat smeul lui Mituș pe iarbă, la marginea 
străzii, și m'a rugat să-i ajut pentru a înâlța smeul ce eu îi dăruisem. 
Mituș, întrun gest de nestâpânire şi-a luat smeul şi-a plecat din 
nou supărat. Dece oare acest gest? Ce oare îi făcusem? Am rămas singur 
cu colega mea, jucându-ne. Când m'am reîntors acasă, Mituş nu scotea 
niciun cuvânt, nu răspundea la niciuna din întrebările mele. Nici măcar 
seara la masă, și nici când am intrat în dormitor, nu a scos un singur 
cuvânt. L-am lăsat în plata Domnului şi am adormit. Câteva zile după 
aceea, îm purta încă pică. 
aa i pie Smiteare, clipa ce o petreceam în închisoare, îmi 
Eee aaa in Viață noastră în comun, cu totul diferite de 
Eni a să e în memorie ca pe un tezaur scump. Mituș 
foarte bine sentimentele Niciodată a aa, pre ru ii peur 
îi pie desfa ai Es ă nu-mi făcuse vreo destâinuire; niciodată 
ţa mea 


Pentru ce i fă 
mai Sg mi făcea acum, nu simțeam nici o ură contra lui, 
oua Ii ȘI 0 milă nesfârşită pentru sufletul lui pierdut, pentru 
ț a se ridica din mocirla Slugârniciei 


MARTURII DESPRE LEGIUNE 99 


raţii vor trebui să mai cadă şi să jertfească până când 


Oare câte gene a să 
1 nostru spectrul slugoiului! De câte exemple oare 


se va scoate din neamu 


iaitezannev 0le LE E E e aa adina ș E 
Se scurseseră două zile, în cari gândurile nu-mi fuseseră deloc uşurate, 


- ea îmi tremura de ceeace îmi închipuiam că m'ar mai putea aştepta. 
jap CEL + să se termine mai repede, să nu mai vâd ochii aceia bulbucaţi 
AȘ î ai de ură a chinuitorilor mei, să nu le mai aud gâfâiturile, obosiţi de 
şi pe AR Dacă aşi îi putut găsi ceva în celulă pentru a-mi pune capât 
: entru a le râpi satisfacția aceea animalică de a inventa cât mai 
zel ce şi de a mă vedea trântit la pământ și gemând de durere. Pe 
IA parte însă, ași fi vrut să fiu tare, să suport totul până la capât, înfrun- 
tându-i, sfidându-i și arâtându-le câ sunt mai tare decât ei, câ nu mă tem, 
că nu tremur și că toate încercârile lor, sunt simple mijloace de pigmei, 
neputincioşi şi imbecili. EA e a 

lată însă că după aceste două zile de linişte au schimbat ceva. În loc 
să mai fim bătuţi ziua, au început torturile în timpul nopții, având de 
fiecare dată alţi chinuitori, asistați însă totdeauna de Mituș Dumitrescu. 

Am fost chemaţi şi introduşi în camera de tortură cam pe la orele 
nouă seara. Ca şi la început, mau forțat sâ asist întâi la chinuirea camara- 
dului Serafim. Asupra lui se aruncau parcă cu și mai multă ură și furie. 
Au reluat sistemul bâtâilor la tălpile picioarelor. Pentru aceasta însă au 
găsit un alt mijloc de legare şi o altă poziţie. Desbrâcat complect, l-au pus 
jos, legându-i mâinile în jurul genunchilor şi introducându-i între mâini și 
genunchi un baston gros pe care după aceea l-au legat de ambele capete de 
gâtul lui. Era complect chircit și nu putea să mai facă nicio mișcare. 

L-au dat un brânci şi l-au întors cu capul în jos. Era legat de aşa 
manieră că la fiecare mișcare pe care ar fi făcut-o, risca să se stran- 
guleze singur. Cu niște bastoane de cauciuc, au început bătaia la tăl- 
pile picioarelor. 

După o jumătate de oră, neputând să scoată nicio declaraţie dela 
cl l-au lăsat şi m'au luat pe mine în primire. În prima zi, această bătaie 
nu-mi produsese mari dureri. De data aceasta însă, fie din cauza poziţiei, fie 
din cauză că rănile anterioare nu-mi fuseseră încă vindecate, îmi făcea 
impresia că cineva mar fi lovit cu niște ciocane în cap. Respirația îmi era 
scurtă și eram total ameţit. Tot sângele mi se scurgea în cap; împâienje- 
nindu-mi ochii. Din nou îmi ţiuiau urechile și o enormă greutate părea că-mi 
apasă pieptul. Tălpile picioarelor îmi ardeau şi mă usturau întrun mod 
îngrozitor. Aşi fi vrut să strig, însă oridecâteori deshideam gura, mă înneca 
sângele. 
Unul a început să mă isbească cu ceva peste fluierele picioarelor. 
Un altul a început să mă înţepe in coastă cu ceva ascuţit. S'au oprit la un 


E DD ai 


MÂR 
fă TURII DESPRE LEGIUNg MARTURII DESPRE LEGIUNE 101 
moment dat pentru a mă întreba; e le e inginerul Panai. Ş ț ce întâlneam în cale, apropiindu-mă de fiecare din ei, atingându-i 
tescu 7 Cine e? Ce legătuti 10 C, Horia: Sima și alții'Cin; Comandaineia nând to râzându-le în faţă şi schimonosindu-mă. Incepuse să-mi curgă 
Nu puteam să le răspund. Bine. Se pârea că gâtlejul mi se: înfisa. cu mMâN -* iar tot corpul îmi era plin de sudoare. Ochii mi se înpâien- 
dase, iar limba mi Se umflase că nu o mai puteam mișca în nici un 8 sângele i lacrimi. Erau lacrimi sau sânge!... Urechile îmi ţiuiau. Am 
Câteva momente încă de tortură și au încetat. Și-au dat seama că-mi pi jenigere e, învârtesc pe loc câtva timp, ca după aceea să continui aceea i 
imposibil să răspund în poziția în câre mă găseam. Am fost deslegat şi e, început a E Ș 
dintre ei a început din nou sâ-mi pună întrebări. Eram amorţit şi sira ul goană nc LR 2 domnilor, ce mai staţi, prindeţi-mă caii 
Nu înţelegeam nimic și nici nu puteam vorbi. Stăteam întins pe ou Ea sc 4 mega a arsi 2 
r'aveam nici o forță să mă ridic. Unul din agenţi m'a apucat de pă î Lil Apucam Ce puteam cu Ei i: aruncam pe unde nimeream, în 
gându-mă în sus. Cu multă greutate am reușit să mă ridic, întâi în ănuaaii toată cameră, strigând, urlând, gâfâind, A orcâind. . ă Trebue să fi avut un 
şi după aceea în picioare. Tâlpile însă mă usturau atât de râu, că nu Chi aspect teribil, pentrucă la un moment at, speriaţi parcă, m'au lăsat în 
fost în stare să stau drept nici un minut, și din nou am câzut în Senei pace. Toţi trei $ au apropiat de mine ușurel, ȘI i început să mă împingă 
Amândoi agenții au început să mă înghiontească şi să mă împin : spre ușe, strigându-mi să încetez. Am ieşit pe coridor, și din nou am înce- 
spre use. Când au văzut însă cât de greu mă mișcam și că evitam pe a put să alerg. Până la urmă mau înconjurat și cu forța m'au împins în celulă. 
îmi era posibil de a face prea mari eforturi, au început să mă înțepe a E Cât timp au mal stat la uşe privindu-mă, m'am menținut drept, privindu-i 
corpul, ordonându-mi să mă ridic în picioare. De voe de nevoe, ia dă sfidător în ochi. Cum au plecat însă, m ata prăbușit pe ciment, întocmai ca 
mare efort pentru a mă sustrage înţepâturilor care erau foarte di Peco o cârpă mototolită. Eram total epuizat. M'am târât totuși până pe pat şi am 
m'am ridicat din nou. La un moment dat, luliu Horvath, începând să mă rămas întins fără sa mal fac vreo mişcare. Eram plin de sudoare, murdar 
înțepe în spate, mi-a ordonat să alerg, dând ocol camerei de tortură. Cum de sânge și pral, et Go e It, DO eu io sfacupriut acel De AI cate 
eu nu dădeam nici o atenţie ordinelor lui, s'au apropiat şi ceilalti doi de ram de frig, sau mâ ie opiu Aga 
mine, și au început să mă înţepe deasemenea pe unde nimereau, strigân- Timp de trei zile, am fost ridicat în fiecare noapte cam pe la orele 
du-mi să fug: pa zece, fiind bătut la tălpile picioarelor, înţepat cu sulele peste tot corpul, 
za “Fugi mă, Dumnezeul mâtii... dacă vrei să nu te mai batem.” biciuit. De fiecare dată după terminare, îmi puneau sare sau piatră acră 
Sau așezat după aceea în câte un colț al camerei, iar unul din ci pe râni pentru a opri sângele ce curgea şiroaie. A urmat după aceea o pauză 
lovindu-mă cu un bici, mă forţa să alerg. Mituş Dumitrescu a luat apoi g de cinci zile fără a mai fi bâtut. În schimb, eram chinuit cu fel de fel de 
sana și a pus-o în mijlocul camerei, forțându-mă să sar peste ea. La ezită întrebări. 
its E x a erut A mă înțepe cu sula, iar celălalt să mă La fiecare nou interogatoriu, câutau să mă convingă că Serafim 
lezarea iei a E: ot ga niște dureri insuportabile. Îmi ar fi tăcut declarații complecte și că deci nu ar mai avea nicium rost să 
Ea Duta Bart a Se a i se, estăceau din încheieturi. Au început insist în această atitudine intransigentă şi că, indiferent de faptul că voi 
fre aul pp de a asia a A rige, lovindu-mă și înțepându-mă fără înce- recunoaște sau nu acuzațiile făcute, voi fi dat în judecată și condamnat 
Duiăiescri ceata că oviturile cădeau din ce în ce mai repede. pentru trădare şi încercare de asasinat și răsturnare a ordinei existente în 
peste corp, pe unde nimerea și oriunde mă întâlnea, mă lovea peste faţă, Stat. „Din întrebările pe care mi le puneau însă, îmi dădeam seama că 
Strângând în mine ultimil ; : Serafim nu scosese nici un cuvânt. De altfel, nici nu avea ce declara. El nu 
șale şi am început o cursă îe ega orţe ce mai avea, m'am îndreptat de știa nimic de toate pregătirile noastre. Era numai un element de legătură 
scaune, peste masă și peste tot E Pririicameră, sârind peste bancă, peste între diferitele grupe, făcând deci serviciul de curier. 
un fel de întrecere, Jocul de. e întâlneam în calea mea, invitându-i la j La începutul acestor interogatorii, câlăii mei se arâtau destul de 
aprinselea din copilărie mi-a venit în minte binevoitori, blânzi, interesaţi în a mă ajuta pentru a ieşi din situaţia grea în 
care mă aflam, ca după aceea, văzând că nu pot obţine nimic, să recurgă 


ȘI am inceput să strig, râzând: 
ice i ps: E 2 
i pe vâd, cine mă poate prinde!” 
7 u . . . 3 
treba ele pline de uimire, contractându-se după aceea 
» AM râs cu hohote și am reluat cursa alergării, răstur- 


din nou la bătaie şi tortură. 


Procedeul era același. 
fie martor la torturarea celuilalt. De data aceas 


Eram introduşi împreună, așa ca fiecare să 
ta, ne-au prins mâinile şi 


MĂRTURII DESPRE LEGIUN 
VU 


102 BR 
picioarele în câtușe. Fiind extrem de mici, împiedecau orice Circulaţie a 
sângelui. 


Primul intrat în fabrică, a fost din nou Serafim. L- 
pe bancă și l-au legat strâns, în jurul ei. l-au prins după 
de gât, pe care au legat-o de o verigă groasă din zidul ca 
O altă frânghie îi, ţinea picioarele și era prinsă de o altă veriga din g 

opus. Odată terminată legarea lui, cei doi agenţi au luat fiecare Fete 
bici şi au început să-l lovească peste față şi abdomen. Am număra âte un 
sută de lovituri. Serafim n'a scos un geamăt. Au lăsat atunci bicele 
și Iuliu Horvath a luat o lamă de bărbierit cu care a început să- 
pielea pe abdomen. Victor Horvath, în acelaș timp, îl înțepa cu 
umeri până ce ajungea la os, râcâindu-l. Pentru prima oară a î 
Serafim să geamă, iar până la sfârșit, să urle de durere. Am închi ȘI 
şi mi-am astupat urechile. Era imposibil să mai privesc acest > 5 Ph 
La un moment dat s'a apropiat şi Mituș Dumitrescu și i-a luat tara 


în mâini, strângându-le cu toată puterea. Bietul Serafi 
: Ă : im nu mai 
A strigat cât a putut: al putea, 


— “Incetaţi că vă spun tot.” 
Imediat toți trei s'au retras, așezându-se pe scaune. Câtva ti i 
făcut tăcere. La nu ordin al lui Dumitrescu, luliu Horvath l-a osie i 
i-a făcut semn să se așeze pe o bancă cu faţa spre Dumitrescu a 
| „O amară desnădejde îmi cuprinse sufletul. Cautam să peinti 
din privirile camaradului meu, doar, doar l-ași putea încuraja să aa 
torturile până la sfârşit. Corpul îmi începuse din nou să ceia te 
Serafim nici nu se uita la mine. Atât Dumitrescu, cât şi cei doi a a sare 
tau împungându-l parcă cu privirea. În mine se deschisese un eu te 
— ep vorbeşte, ce mai aştepţi!” a 
— “Lăsaţi-mă un ă mă odi â vă 
Din nou tăcere. Nervii imi ai ez uree ERĂ e 
ț extrem. Timp de zece 


minute, Nu se auzi decât es a . 
T pr ta greoale a cama 
radului Serafim Se oare 
gândea î.... Ce vola să spuna fe 


II observam cu aten 


au întins din nou 


S9cea O frânghie 
merei de tortură 


t circa o 
deoparte, 
1 cresteze 
o sulă în 
nceput și 


Ra aplecat după aceea deasupra mesei, 
e Dumitrescu, şi fără sâ-mi pot bine da 


DESPRE LEGIUNE 


MARTURII 103 


„ ce intenționa și fâră ca Mituș Dumitrescu să se aștepte, l-a scuipat 
ă faţă, cu un scuipat gros şi plin de sânge. 
Dumitrescu s'a ridicat imediat de pe scaun, şi-a sters repede obrazul 
de sânge şi cu 0 furie nemaivăzută, s'a repezit spre el, trântindu-l la pământ, 
Jovindu-l cu picioarele în cap şi pe unde nimerea. Cei doi agenţi, pentru 
a nu rămâne mai pre jos, au început și ei să-l calce în picioare. 
începusem să tremur din tot corpul și picioarele mi se muiaseră. 
Am rămas îngrozit, cu ochii. țintuiți la camaradul Serafim, care după o 
scurtă luptă cu cei trei, s'a ridicat în picioare, retrăngându-se întrun colt 
a] camerei de tortură. Când cei trei zbiri au început să se apropie din nou 
de el pentru a reîncepe bătaia, într'o atitudine extrem de liniştită şi cu un 
zâmbet de satisfacție, camaradul Serafim a scos limba afară, arâtându-le-o 
cu degetul. Era numai o bucată de carne însângerată. A început să râdă, 
un râs sinistru şi aspru care mi-a scuturat tot corpul. Când m'am uitat mai 
bine la el, am făcut o constatare ce mi-a umplut sufletul de groază. Cama- 
radul Serafim își tâiase limba cu dinţii. Aceea bucată de sânge pe care o 
scuipase în fața comisarului Dumitrescu, era propria lui limbă. 

Gânduri peste gânduri începură să se învârtească în cap. Orice îmi 
închipuiam, dar ca cineva să-şi muşte propria-i limbă, lipsindu-se astfel 
pentru toată viața de cel mai important organ, nu ași fi crezut niciodată 
că ar fi posibil. 

Câtă putere de credință acumulase acest om, câtă tărie sufletească, 
ce extraordinară voință... Am cunoscut mulți camarazi cari au suferit 
îngrozitor, fiind deasemenea torturați într'un mod neobișnuit de barbar și 
cari au suportat cu tărie toate încercările. Ei însă au lăsat să treacă peste 
ei torturile, ştiind că nu se pot împotrivi câlâilor. Le-au suportat deci, dar 
niciunul nu a sfidat propriile-i dureri... Niciunul nu s'a gândit să se auto- 
mutileze, pentru a răpi câlăului satisfacția de a-l vedea gemând la picioarele 
lui, implorându-i milă. 

Camaradul Serafim Parfenie, fiu de țăran basarabean, un om simplu 
dar curat, a vrut să dea o lecţie celuilalt fiu de ţăran, comisarul Mituş 
Dumitrescu. A vrut să arate acestui individ mârşav, că torturile nu sunt 
suficiente pentru a transforma omul într'o cârpă sau un obiect oarecare, 
de care, el călăul, să poată dispune după bunul lui plac. A vrut să-i arate că 
omul, atâta timp cât mai bate în el o inimă, atâta timp cât suflarea nu i-a 
încetat, are încă suficiente forţe pentru a se opune, cu tot ceeace Dumnezeu 
i-a sădit în suflet, oricărei silnicii. Nu numai că nu vei putea dispune așa 
cum vrei de sufletul cuiva, dar nici măcar de această materie trecătoare, 
atâta timp cât mai palpită o urmă de viață şi de credinţă în ea. : 

Da, era o sfidare! Cea mai mare sfidare pe care putea să o facă 


seam 
în plin 


cineva, Dumneata, domnule comisar, vrei neapărat să mă faci să vorbesc. 


MARTURII 
104 DESPRE LEGIUNR 
Îţi închipui că torturându-mă și ne mai putând cu aa oa astia. Bica 
voi spune totul, tot ceeace dumneata vrei sau îţi înc ipui că știu, : 
Iată însă că nu e așa! Ți-am spus de atâtea ori cânu ştiu ali La 
că nu am nimic de spus. Că chiar dacă aş şti ceva, orice tortură e int aa 
deoarece eu nu voi scoate nici un cuvânt, Dumneata însă, domnule cât 
sar, ai crezut că prin metodele diabolice de care dispui, vei învinge capac 
și sufletul meu... Iată-ţi victoria! Ți-am scuipat-o în faţă, .. Iicdae i 
dacă mai poți... Rânjește, dacă mai ai poftă... -te 
Atât Dumitrescu, cât şi cei doi agenți, pentru câtva tim 
scos nici un cuvânt. Ceva însă părea că avea să se întâmple. D 
cu ochii înroșiți de urâ, cu mâinile tremurânde și vocea guturală, 
celor doi agenți: 
— “Luaţi-l şi terminaţi cu el. Duceţi-l la crematoriu.” 
Serafim, cu privirile ațintite asupra mea şi luminat nu ştiu de ce 
surâs misterios, s'a apropiat de mine, mi-a apucat mâna drea 
du-mi-o, după care, dându-se doi paşi înapoi, m'a salutat | 
Cei doi gealaţi ai lui Mituş Dumitrescu l-au împins spre uşe cu bruta- 
litate. Camaradul meu, condamnat la moarte, a ieşit din camera de tortul 
cu fruntea sus... Lacrimi mari au început să mi se prelingă pe obraji 
Bietul Serafim, țăran din Tighina, nici nu ştia măcar ce e un crematoriu . să 


P, nu au 
umitrescu, 
- 

Ss a adresaţ 


ptă strângân- 
egionărește. 


pr 


CUM L-AM CUNOSCUT PE CAPITAN, 


de Dumitru Leontieş 


Mă consider fericit că l-am cunoscut pe Câpitan încă din copilărie. 
Aceasta nu înseamnă că am trâit vreme îndelungată lângă dânsul, ci numai 
că am avut norocul să-l întâlnesc mai de timpuriu ca alții. Iar cele câteva 
momente de trăire în umbra lui au fost de-ajuns ca să-mi fixeze definitiv | 
poziţia. în viaţă. Ei Zi tai zi ; ; 

Căpitanul trecuse deja prin casa părinţilor mei în perioada cuzistă a | 
mişcării naționaliste. Prima dată când am fost însă cucerit de personali- | 
tatea lui a fost cu ocazia marșului său prin Bucovina, în vara anului 1929. N 

Eram pe atunci de 11 ani, absolvisem cele 4 clase primare și urma 1 
ca în toamă să devin “licealist”. Într'o bună zi, Capitanul trece cu o echipă 
de vreo 100 de fraţi de cruce și absolvenţi de frâţii prin comuna mea natală, If 
Vama, şi se opreşte, ca și alte dâţi în trecut, la casa părinţilor mei. Legio- 
narii, după ce băgaseră cu câteva minute înainte groaza în poliţiştii care 
voiau să-l aresteze pe Căpitan, se odihneau acum pe râzoarele dintre stra- 
turile de flori ale grădinii din fața casei. Căpitanul refuzase orice picătură 
de apă şi stătea tot timpul în picioare. Eu, descult și în haine naţionale, 
nu-l lăsam o clipă din ochi; în primul rând pentrucă îl ştiam şef, în al 
doilea, pentrucă era cel mai semeț și mai frumos flăcău dintre toţi, şi'n | 
al treilea, pentrucă ştia să tacă, în timp ce celorlalți nu li se mai închidea | 
gura. 


| 
Îl tot comparam cu cei mai mândri flăcăi din comuna mea cari, | 
în fiecare Duminecă, organizau când în Vama de Sus, când în Vama de | 
Jos, când la graniţa dintre ele, câte o bătaie de pomină. Personal nu puteam NI 
lipsi niciodată dela aceste evenimente sociale; aveam însă erija să nu mă || 
atingă şi pe mine vreun pietroiu sau par în cap. Căpitanul îi întrecea la | 
figură pe toți eroii mei consăteni, avea apoi pentru mine calitatea de şef | 
peste o sută de flăcăi aleşi pe sprânceană; în sfârşit, știam dela surorile 
mele, care erau între 8 şi 15 ani mai în vârstă ca mine şi făceau parte și 
ele din mișcarea naționalistă, că este un mare om politic şi că va sta cândva 
în frutea Țârii. , 
Toate astea îmi ajungeau pentruca să mă îndrăgostesc de figura lui | 

și să-mi înfierbânt imaginaţia de dorinţa de a mă apropria cât mai degrabă 
de dânsul. Deaceea, când a dat ordinul de încolonare și de continuare a 

3 


MĂRTURII DESPRE LEGIUN 
R 


106 


re Rarâu, i-am cerut permisiunea să-i întovărăşese Până | 
p : a 


localitate la 3 km. distanță de Vama. 
pitanului mau purtat mai mult pe umeri 


drumului Spre 
Prisaca Dornei, O 


Muschetarii Că = 
i va e aproape sugruma 
acea localitate. Acolo, unde Moldo proap 8 tă de Coastele 


Carpaţilor, și abia lasă loc pentru şoseaua națională şi 
ţ i i 


răpăstioase ale = tea II Pee aia 
p t coloana și mi-a întins mâna fără şă scoată o 


3. Căpitanul a Opri 
ea ferată, Căpitan E A : gi 
ec dar îmbrățișându-mă cu un zâmbet. Pentru mine despărțirea a fost 
bă 
upă o 


a bruscă. Am rămas pe loc, urmărind coloana până a dispărut q 
rioară, 


Până la 


pre 
cotitură de drum, apol 1 z 
tinând-o întro fugă până acasă. a 
' în comuna noastra trăia un ţăran cu vână de poet, pe nume Grigore 
Sasu, care, până atunci, se bucurase de cea mai mare venerație a ră 
deoarece ştia să puie în versuri cele mai importante aspecte din viața noas- 
tră sătească, ca de pildă: nunți, înmormântări, serbări naţionale şi culturale 
recitindu-le cu patos şi talent. De mult îmi pusesem în gând să-mi încere 
si eu norocul în versificaţie, însă nu găsisem încă un motiv serios de inspi- 
raţie pe care să nu-l fi cântat deja în versuri Grigore Sasu. De data aceasta 
am simţit însă în mine o deosebită furnicare şi abia ajuns acasă am pus 
mâna pe creion şi mi-am descârcat simțămintele în următoarele versuri: 


i mi-am scuturat o parte din fierbinţeala inte 


Câpitane, dragul meu, 

face-mi-te-ai pui de zmeu, 

de pe vârf de pe Rarâu 

să ridici paloşul tâu, 

să-i aduni pe toți flâcâii 

din Prislop la Gura Vâii 

și cu bunul Dumnezeu 

să mântui poporul meu! pa, Să 


Șapte ani mai târziu, în Iunie 1936, la sfârşitul anului şcolar ce-l 
absolveam la liceul “Dragoș Vodă” din Câmpulungul Bucovinei; veni svonul 
că va sosi Căpitanul și se va urca la Câsa Legionară de pe Rarâu. Eram 
tare neliniștit. În sfârşit sosi momentul. în gara Capul Satului, la intrarea 
în orașul Câmpulung, garnizoanele legionare formaseră pe peronul gârii 
E front impunător. Erau adunaţi câteva sute de legionari, în frunte cu 
Ec, ul judeţului, avocat și com.-ajutor Lazăr Sachin, având lângă el pe com.- 
ajutor Sebastian Erhan, un țăran cât un munte, Comandantul arcaşilor din 
județul Câmpulung şi figură de legendă. 

ZA iai 
pi le al legionarilor am făcut front noi, frâția de cruce 
i » in total 13 inși, 


DESPRE LEGIUNE 


MARTURII 107 


Un fluerat de locomotivă anunță apropierea trenului. Inimile noast 
umplură de emoție, ca in așteptarea unui eveniment hot re 
Aproape toți ceilalți fraţi de cruce aveau să-l vadă pe Căpitan pentru 
dată în viața lor; eu însumi, după șapte ani lungi ca 0 vesnicie, mă 
„m arată acuma. Când m'am îndrăgostit de dânsul în 1929, 


ărâtor. 
prima 
între- 


tinere SC 


am C pier eram 
a oul de 11 ani; acuma eram adolescent de 18 ani șI pe deasupra frate 
i: cruce, ostaș înregimentat în oastea lui. 


Dar iată că trenul se oprește în gară. Privirile noastre se pironesc 
toate asupra ușilor, inimile noastre bat nâprasnic în coșul pieptului. Iată-l! 
La una din uşi apare un bârbat înalt, svelt şi vânjos, cu o pelerină cafenie 
ncată pe umeri şi cu o pâlărie neagră cu borduri largi pe cap. L-am 
recunoscut îndată şi l-au recunoscut chiar și cei ce nu-l văzuseră niciodată. 
Era Căpitanul! Dar nu mai cra flăcăul de acum şapte ani, cum nu mai 
eram nici eu copilul de atunci; aveam în fața mea un om în toată puterea 
vârstei, maturizat, nu numai de ani, ci și de răspunderea pe care o purta 
pentru neamul românesc. 

Odată cu dânsul coboară din tren o mulțime de alţi legionari, în 
deosebi studenţi din Cernăuţi. Un Comandant legionar dă raportul, după 
care Căpitanul, cu pas întins şi rar, trece în revistă frontul şi se apropie 
de noi, fraţii de cruce. Şeful Frâţiei, Gâină, dă raportul; noi încremeniserâm 
în poziţia de drepți. Căpitanul ne priveşte lung și apoi spune: “Bine, 
băieţi !”, îndreptându-se spre alte unități. 

De sus ploaia cădea ca un torent peste capetele noastre descoperite. 
Eram uzi leoarcă, dar fericiți că l-am văzut pe Căpitan. Între timp ploaia 
sa mai domolit. Eu mă ţin cu Gâină pe urmele Câpitanului nescâpându-l 
din ochi nicio clipă, urmârindu-i orice vorbă şi orice gest. Coloana se 
pusese în mers spre casa lui Erhan. L-am urmat până a intrat în casă, unde 
a stat de vorbă cu profesorul nostru de liceu, Alex. Bogza, care cu această 
ocazie şi-a făcut intrarea oficială în Legiune. În primăvara anului 1938, 
prof. Bogza a expiat 3 luni de puşcărie pentrucă se înscrisese ca apărător 
în procesul Câpitanului. 


Dela Erhan m'am întors împreună cu Gâină la liceu, unde în după 
amiaza aceea aveam examenele de fine de an școlar. După două ziletermi- 
nând cu examenele, am urcat şi noi, câțiva frați de cruce, Rarâul, ca să ne 
facem stagiul la tabăra de muncă. Pe Gavril Ilieş, cu care, trei ani în urmă, 
începusem la liceul nostru lupta naționalistă dar în afara metodelor Frăţiilor 
de cruce, până a venit Gâină dela alt liceu și-a introdus sistemul legionar 
din care făcuse parte acolo, l-am găsit deja în tabără. EI fusese primul elev 
eliminat din liceu pentru activitate legionară şi-acum îşi continua școala în 
“Tabăra dela Rarău”. 


aru 


* MĂRTURII DESPRE LEGIUNg 
72 
în închisori după 23 August pe toţi legionarii închiși 
lui antonescian. : 
în frunte cu Gheorghe Manu, George Demetrescu si 
ente din Capitală, susțineau imperioasa necesitate de 
a continua lupta anti-comunistă chiar în noile joase) jale, Manu și cama- 
razii din grupul lui, se bazau pe O posibilă schimbare de opinie în sânul 
partidelor. politice, convinse acuma de necesitatea formării unui front unic 
contra cutropirei bolșevice, șI pe eventualitatea anumitor ajutoare din Occi- 
dent, pe care le vedea cu putință în urma deselor contacte și conferințe ce 
le-a avut cu reprezentanţii anglo-saxoni din Țară. 

Această dualitate în criteriile de orientare politică a caracterizat 
situaţia Mişcării între anii 1945-1948. Fâră a împiedeca acțiunea Grupului 
Manu și a altor numeroase grupe activiste locale, cari lucrau în clandesti- 
nitate, Pâtrașcu s'a menţinut în rezervă, sever păzit de altminteri, până în 
primăvara anului 1948, când a fost ridicat odată cu toată lumea legionară 
și svârlit în închisoare. Aceste divergențe n'au afectat întru nimic unitatea 
de bază a Mișcării. Erau pur și simplu două forme de acţiune, al căror scop 
era unul singur: neutralizarea regimului comunist. 

- Manu, la rândul sâu, s'a pâstrat în clandestinitate, desfâşurând o 
largă și definitivă activitate anti-sovietică, până în Aprilie 1948, când a 
ca ae combinație de trecere peste graniță, după ce trimisese 
uturor şefilor de State occidentale un Memoriu documentat asupra situa- 
ției politice din România, creată după 1944. Churchill a confirmat, la timpul 
lui, primirea acestui important document. : > 

E pita 

ate 7 aa Ca de at în ot 
din Țară. Acesta a fost de fapt rolul Ei, poa na Se7Ie DO 
purile politice, deoarece momentul politic d ac Ele de a 
in care trebuia acţionat dincolo pa e pe Mac aa 
Vârii națiunii române. Multe capete frise îl Sa lee i sic i: 
i aa e ale vechilor partide românești 

"ară și au participat activ la acest efort 


tinuat să menţină 
victime ale regimu 

Un alt Grup, 
alţii, în special elem 


Pe de o 
SI parte 
condiţiile specifice sufe 
mentului Manu 3 
inluență asupra 
celor din Aiud 


incepe adevărata 


: şi autentica viață i î 
zințelor de închiso viață de legionar, în 


in temniţele comuni are, ceeace duce la crearea “m0- 
vieții celorlalți lepi Ulise Caracterizat prin puternica lui 
i „“Bonari din închisori, şi în special asupra 


> a 


ap 


MĂRTURII DESPRE LEGIUNE a 


Pe de altă parte, are prilejul să cunoască o serie de personalităţi 
din lumea conducătoare a Țârii, politică şi militară, şi din conversațiile 
avute reușește să desprindă o mulțime din tainele politicii româneşti dintre 
cele două răsboaie, fapt care-i întăreşte certitudinile legionare. E dispune 
acuma de complecte revelații asupra țesăturilor subterane ale politicianis- 
mului românesc. În acelas timp, e surprins de caracterul uman al multora 
dintre foştii adversari ai Mișcârii, cari, meditând cu tristeţe asupra trage- 
diei naţionale, regretă sincer atitudinile şi convingerile lor retrograde cari 
au împiedecat o cooperare mai strânsă între vechea și noua generaţie. 

Cunoaşte acuma mai deplin şi lumea legionară, cu spiritul ei de 
sacrificiu, curăţenia luptei pentru ideal şi cfortul de inițiere al oamenilor 
încadraţi în Legiune spre un nou tip de existență. În plus, are bucuria să 
asiste la procesul de maturizare al tineretului legionar, care-l impresionează 
prin puterea de gândire, seriozitatea şi capacitatea de a pune just proble- 
mele şi de a găsi soluții precise celor mai dificile situații. 

Trăirea creştină de toate zilele, a acestui tineret legionar, devine 
pentru el, omul de știință, isvor de profundă meditaţie, care are ca urmare 
integrarea lui temeinică, definitivă în universul valorilor legionare. 

Între timp începe tragedia cea mare a vieţii din închisori: reeduca- 
rea forțată. 

După ce încercase la Piteşti, cu studenţimea, să găsească o formulă 
de anulare a spiritului legionar, şi întâmpinase o gravă înfrângere, regimul 
comunist pregăteşte în birourile Ministerului de Interne “mascarada reedu- 
cârii tuturor. deţinuţilor politici” din România. Desigur, cu alte metode şi 
alți oameni. Procesul însă, în desfăşurarea lui, este acelaş. Se cere fiecăruia 
să facă o denigrare complectă a propriilor lui convingeri şi credințe, să 
denunțe pe toţi cei ce au încă “secrete” personale sau de grup, să recunoască 
regimul comunist şi să colaboreze cu “Securitatea”. Totul tindea la desfi- 
gurarea spirituală a chipului omenesc. 

Acest proces începe cu pregătiri şi cercetări minuţioase, prelungit:, 
tatonându-se reacţiunea şi valoarea umană a fiecâruia dintre deţinuţi, pen- 
tru a se şti unde pot fi făcute spârturile în comunitatea sufletească a lor. 
Ani de-a rândul, Gheorghe Manu, ca şi mulţi alţii, a fost cercetat în fel și 
Chip, pentru a se vedea în ce măsură ar fi dispus la un compromis, în vede- 
rea captării și utilizării lui pentru procesul reeducării. 

I s'a promis libertate, posibilităţi oficiale de a lucra la Institutul 
Atomic, poziţii înalte şi... marea cu sarea, în schimbul capitulării; toate 
acestea după ce el ieşise în evidenţă a fi unul dintre capii rezistenței din 
închisori. Izolat într'o secţie de pedeapsă, a închisorii Aiud, el isbuteşte să 
spargă toate măsurile drastice şi inumane, de teroare și izolare, și printr'un 
Sistem ingenios, păstrează legătura cu toate celulele, transmițând celor sin- 


MARTURII DESPRE LEGIUNR 
108 
ţi la această școală de naționalism cam o s 
nari din toate colțurile Bucovinei. ia i Sai pe com. 
rin, care ținea din ordinul Căpitanului şedintele de 
Vasile Posteucă, care ne distra nopțile senine cu flue 
cu poveştile sale, Cum iute E a SM rm a Ă RA Lauric, 
spadasinul neînfricoșat al Bucovinei; p Eta ori ză, pe Zubcoy, 
Pânzaru şi mulţi alți fruntaşi ai studențimii bucovinene și ai Mişcării 
rinite fost repartizat la câratul pâmântului cu targa impreună cu Ion 
Nemţeanu, o figură legionară frumoasă a Bucovinei, care a căzut la Odesa, 
Nemţeanu, înalt ca un munte şi voinic ca un haiduc, incârca targa pe 
FIE puterilor. lui, de să se încovoaie el însuși sub povara ei. Eu mă 
fortam să fac faţă bună, dar când nu mai puteam, mă ajuta Ilieș, care şi 
el era voinic ca un brad și făcea parte din echipele-targă. Lui Nemţeanu 
i-am prorocit câ-l voiu freca și eu odată, dar Dumnezeu a vrut altfel, 

Din când în când Căpitanul, însoţit de Bădia Iasinschi, şeful de pe 
atunci al Bucovinei, fâcea inspecția lucrărilor şi ne antrena la câte-o joacă, 
Într'o zi ne-a arâtat cum se ţinteşte cu pistolul, luând de țintă pâlaria lui 
Nemţeanu, pe care acesta o ținea în mână la o distanță de 30 de metri, 
Atunci am văzut ce ţintaş era Căpitanul. 

Cu ocazia aceasta am fâcut şi un fel de luptă “de-acălarele”. La un 
ordin, toţi legionarii au părăsit lucrul şi s'au adunat pe un podiş între 
Schit şi tabără. S'au împârţit apoi în două grupuri adverse, fiecare grup 
încolonându-se pe două rânduri și postându-se unul în faţa celuilalt. La un 
alt ordin, rândul din spate încâlecă pe cel din față și apoi cele două grupuri 
adverse se ciocniră în iureș nebun unul de altul, câlăreţii isbindu-se unii 
pe alţii cu umerii, braţele trebuind să rămâie încrucișate pe piept. Până la 
urmă a rămas câlare un singur legionar, toți ceilalţi călăreţi zâceau prăbuşiţi 
la pământ. Necazul meu a fost că am fost ultimul care am căzut. Din întâm- 
plare am avut cel mai bun cal, deoarece stăteam pe umerii lui Pânzaru, 
care era cel mai voinic dintre legionarii din tabără. Calul a fost bun, însă 
câlărețul prea pirpiriu. Învingătorul a primit drept recompensă o sticlă de 
lapte, care nu era chiar de disprețuit, deoarece noi ne hrâneam mai mult 
cu mămăligă şi ceai. Aceeaşi mâmâligă cu ceai a fost mai târziu şi mân- 
carea noastră principală la Carmen Sylva. Se vede însă că nu mâncarea ne 
ținea voioşi Și sănătoși, ci figura Căpitanului şi misiunea noastră! 

e deal se incet e din nou frontul şi Căpitanul şi-a luat 
IE Dai aci a , e u-l pe Biceagă comandant de tabără. Nu 
: Ș sta îi va fi ultima întâlnire cu Rarăul, pe care 


iasi , picat A 
: iubit iai mult decât orice munte românesc și pe culmile căruia a luat 
parte din cele mai mari hotărâri ale sale! 


ută de 
“ajutor 
Seară; 
Tul şi 


Ne găseam adună 


legio 
Gheorghe Mac 
pe com.-ajutor 


TD 


DESPRE LEGIUNE 


MARTURII 109 


În imaginația mea de adolescent, acele zile și mai ales acele nopți 
haiducești depe Rarâu, petrecute în prezența Câpitanului, au 
în mine imagini ce nu se vor mai sterge niciodată din memorie. 
A muntele acesta, ales anume de Căpitan pentru formarea gândurilor şi 
lanurilor sale, o majestate pe care puțini semeni ai săi o mai au! Cu o 
utere de chemare inexplicabilă, de leagă de Pietrele Doamnei, cu cuiburile 
lor de vulturi, de cerul pe care-l „atingi aproape cu mâna, de plaiurile 
înconjurate de brădet străbun, de stâna haiducului Ulian, gazdă legionarilor 
ascunși prin munți de urmăririle poterașilor din vale, de orizonturile largi 
Rase deschid pretutindenea. . . Când în zori de zi priveşti din înălțimea 
pietrelor Doamnei peste marea de ceață depe vâile dela poalele lor, trăieşti 
senzaţia singurătăţii olimpice. lar când, sub puterea soarelui crescând la 
orizont, marea de ceață se frânge treptat, lăsând să apară tot mai multe 
ăduri, lanuri, ape și aşezări omenești, ce se pierd în orizonturi abia 
cuprinse cu ochiul, această panoramă măreață îți dă impresia că asiști, 
deslegat de orice câtuși omenești, la însuși fenomenul etern al creaţiei... . 
Nu-i de mirare că acel ce şi-a luat angajamentul să formeze un nou tip de 
om, şi-a ales drept model această natură măreaţă! Astăzi, oridecâteori îmi 
amintesc de acele momente şi de acea privelişte, nu mi-o pot închipui fără 
chipul Câpitanului. Miturile amândurora se confundă în unul singur şi eu 

vâd înaintea mea Rarăul Neamului Românesc. ... 


senine ȘI 
încrestat 


ULTIMELE PROCESE ALE CAPITANULUI 


de Vasile Mailat 


După arestarea din 1938, Căpitanul a fost condamnat de două ori, 
in două procese deosebite, ținute la un interval scurt unul față de altul. 
primul, mai era cunoscut în lumea legionară și sub numele de: “Procesul 
forga”. Al doilea, era catalogat sub titlul: “Procesul cel mare”. 


«Procesul Iorga” 


Marea prigoană împotriva Mișcării începe în noaptea de 16/17 
1938. Căpitanul se găsea atunci la Predeal. Este arestat acolo, 
îndată după miezul nopții. În aceeași noapte, este adus la București și 
«internat? la cazarma Tribunalului Militar dela Malmaison. 

În Dumineca Floriilor, 17 Aprilie, deşi postul de radio nu suflase 
niciun cuvânt, pânâ'n prânz tot Bucureștiul știa de aceste arestări în masă. 
Prima noastră grijă a fost să aflăm unde era Căpitanul. Totuși, toate cerce- 
tările noastre au rămas fără succes. “Câpitanul este dispărut” — spuneau 
unii. Sub această frază, purtată din gură în gură, se putea înțelege o mulțime 
de lucruri: c'a dispărut de bună voie şi n'a fost arestat; că l-a fâcut dispărut 
poliția; sau că l-au arestat și-l țin ascuns așa de bine încât nimeni nu-i va da 
multă vreme de urmă. Este posibil ca fraza cu multe răspunsuri să fi fost 
pusă în circulație chiar de organele lui Câlinescu, pe atunci Ministru de 
Interne. 

În fine, luni dimineaţă, 18 Aprilie, cercurile legionare din Capitală 
rămase nearestate, au putut afla câ este deţinut la Malmaison și că a doua 
zi, Marţi 19 Aprilie, se va judeca procesul intentat contra lui de profesorul 
Nicolae Iorga. 

Antecedentele acestui proces sunt cunoscute: În luna Martie 1938, 
Căpitanul, revoltat de campania dusă de prof. orga împotriva Mişcării, i-a 
trimis două scrisori. În prima, îl acuza de “necinste sufletească”, fiindcă prof. 
Iorga, cu bună știință, își construise toată campania din ziarul “Neamul 
Românesc” pe falsuri. În a doua, reproşa profesorului “lipsa de cavalerism”. 
Căpitanul răspundea în acest mod profesorului lorga care, deşi primise 
prima scrisoare, publicase în gazeta sa numai răspunsul său la aceasta 
fară textul scrisorii trimise de Căpitan. 


Aprilie 


MARTURII 

112 DESPRE. LEGIUg 
Cele două calificări: “necinste pc Ag și “lipsă de ca 
au fost folosite de prof. Iorga ca să facă Sia un proces d 
Se spunea pe atunci că prof. lorganjar Lost Gispusi să desc 
ces. Deși scrisorile conţineau termeni tari, totuşi, fiindcă n 
Era Iorga nu se considera prea ofensat. În acest moment 
Fa tea Armand Câlinescu. El căuta, dee împrejurare, 
de acuzare” pentru condamnarea (Ec pp ice convins deci și pe lorga 
că pentru el nu exista nici un risc prin elitele unui proces de ultragiu 
lui Corneliu Codreanu. Dealtfel, la proces, “partea civilă Iorga” ma fost 
reprezentată în niciun fel. Suite prins oua procurorului, a lăsat să se Spuie 

că “pentru calomniile ce i sau adus cere un leu despăgubiri. 

Timpul, deşi scurt, până în seara zilei de Luni 18 Aprilie, sau 
mobilizat mai mulți avocați ca să-l apere pe Căpitan. Între aceștia mai 
importanţi au fost: Sebastian Radovici, Lizeta Gheorghiu, Horia Cosmovici 
Actul de acuzare conţinea, mi se pare, două pagini, iar dovezile erau cele 
două scrisori. S'ar putea spune că avocaţii apărării nu aveau mai nimic 
de studiat. 

Procesul a început Marţi 19 Aprilie, la ora zece dimineața în fata 
Sec. 1. a Tribunalului Militar al Capitalei. Prezident: col. Dumitru Cons- 
tantin, asistat de alţi doi ofițeri. Căpitanul fusese adus în sală şi introdus 
în boxă, înainte de intrarea judecătorilor. Era păzit de o singură santinelă. 
Ne-am strâns în jurul lui. Arâta odihnit şi bine dispus. Era curios să afle 
dela noi cine fusese arestat. După întrebări și răspunsuri, a exclamat însă: 
“Eh! eh! cam mulți!”, dar și-a păstrat mai departe voia bună. 

Acest început de proces a durat două ore: citirea actului de acuzare, 
rechizitorul procurorului şi apărarea. Acuzarea a întrebat pe Căpitan dacă 
recunoaște cele două scrisori trimise lui N. Iorga. Căpitanul a recunoscut 
nestânjenit. După aceasta au pledat Lizeta Gheorghiu şi Sebastian Radovici. 

După masă s'a dat sentinţa: ȘASE LUNI ÎNCHISOARE PENTRU 
ULTRAGIU. (conform Codului Penal de atunci, maximul pedepsei). Spre 
seară, Căpitanul a fost scos din Malmaison, printr'o poartă dosnică, şi dus 
“în direcţie necunoscută”. În zadar, toate încercările noastre de a-i da de 
urmă au rămas zadarnice. Nimeni nu s'a gândit atunci că el ar putea să 

fie la Jilava, fiindcă Jilava era plină de legionari arestați. 

„Căpitanul fusese arestat în noaptea Floriilor şi judecat în Săptămâna 
Patimilor. Toată lumea vedea în acest fapt un semn de sfinţenie. “L-uu 
prins și l-au judecat în Săptămâna Mare, ca pe Cristos” — se auzea adesea. 
iz Atmosfera de teroare nu fusese încă instalată, dar toţi o simţeam 
Și ame cau nu fa ce va urma. Oamenii celorlalte partide 
ÎN ea Piicuia te lesă ar organele de siguranță și serviciile 
> şa lucrurile încât trecerea dela starea normală la cea 


Valerismp 
€ ultragiu, 
hidă acest 
U fuseseră 
Psihologic 
“ materia) 


TD 


DESPRE LEGIUNE 
MARTURII 113 


teroare să nu fie bruscă şi deci să nu producă 
de oi. însă (vorbesc de legionarii din cercul meu) 
ii m Era poate intuiţia râului care vine... 
pelin = 


iţi de soarta și viață Căpitanului. 
Jorât 


prea multă neliniște, 


ne apucase o mare 
Dar mai ales eram îngri- 


“Procesul cel mare”. 


pe la începutul lunei Mai 1938, am auzit că se află la Jilava. Vestea 
A fost adusă în cercul avocaţilor dela Barou (unii legionari, alții prieteni ai 
noştri). Căpitanul s'ar afla în instrucție pentru un nou proces şi instrucția 
nu s'ar face la Malmaison, ci în închisoarea Jilava direct. Aspre măsuri 
fuseseră luate pentru a se evita contactul cu legionarii rămași liberi afară. 

Ţot atunci am aflat de existența “Comandamentului Legionar de 
Prigoană”. El ar fi fost constituit, potrivit dispoziţiilor date de Căpitan, și 
ar fi condus de Bădia Mironovici, ajutat de Ion Belgea şi Iordache Nicoară. 
în fapt, lon Belgea era acela care întreținea contacte cu legionarii liberi şi 
“ransmitea porunci”, Cum ziceam noi. 

O astfel de poruncă a fost dată pentru organizarea apârârii Câpi- 
tanului la proces. Am luat cunoștință de ea dela Cosmovici şi. Lizeta 
Gheorghiu. În fapt, fiecare dintre noi trebuia să ia contact cu “marii avocaţi” 
ai epocei pe care-i cunoștea şi să-i solicite să pledeze pentru Căpitan. Re- 
zultatele le comunicam lui Horia Cosmovici şi el le transmitea mai departe. 
Eu am vorbit cu prof. Anibal Teodorescu şi Radu Goruneanu. îi cunoşteam 
pe amândoi bine. Au refuzat însă amândoi să preia apărarea, pe două motive: 
materia lor specială nu este dreptul penal, iar situaţia politică pare să devină 
turbure şi ar putea să le provoace complicaţii. N'am insistat, mai ales din 
cauza ultimului argument. Dealtfel, ulterior, am aflat că alți “mari avocaţi”, 
în frunte cu prof. Vintilă Dongorozi, Henri George Meitani, lonel Teodo- 
rescu, Oswald Teodorescu, Mihail Mora, etc. refuzaseră deasemenea să 
pledeze. Celor neangajaţi politic (profesionişti puri ai dreptului penal) li se 
oferiseră onorariul cuvenil, dar nici acest mijloc nu fusese în stare să-i 
scoată “din rezervă”. O dureroasă impresie asupra noastră a făcut mai ales 
refuzul lui Nelu Ionescu dela Iaşi. Prieten din Facultate cu Căpitanul. 
pledase în toate procesele ce i se înscenaseră până acum. Apariţia lui la 
proces ar fi dat apărării un mare impuls moral. Nu știu cine a vorbit cu 
el și nici motivele pe care le-a invocat ca să nu ia parte la proces. 

În urma acestor refuzuri, rămăseseră pe lista de apărători, în preajma 
procesului, cam următorii: Sebastian Radovici, Nicolae Ranetescu, (Decanul 
Baroului de Ialomiţa), Paul Iacobescu, Lizeta Gheorghiu, Horia Cosmovici, 
Constantin Henţescu, Caracaş, Zamfirescu, Colţescu-Cluj, Radu Ghenea, 
Mircea Vlasto, Vasile Mosinschi, Mircea Biju, Marinescu-Vâlcea, Miti 


MĂRTURII DESPRE 
114 LEGIUNg 


Dumitrescu, Gheorghe Caftangioglu i au ora, subsemna 
aa tineri din București și provincie de care nu mai mi-aduce 
Sl ulae ăpitanul a fost adus dela Ji 
în ziua de 20 Mai 1958, Căpitanul a fost adus dela Jilay 
maison, în vederea judecării procesului A So DLaT ALO) Masaţi, pe Cori- 
dorul Tribunalului. A fost introdus într'o cameră mică pentru O astfel de 
şedinţă, în spatele Secţiei [.o Nici vorbă să avem loc toți. Mese luni de 
ae au fost aşezate în lungul camerei, cu scaune de dimensiuni egale, ca 
la cantinele de cazarmă. Ne-am aşezat cum am putut şi am început să 
«studiem dosarele”. În total erau cam. Vreo 20 de volume. Nu toate con- 
țineau acte. Unele erau pline cu manifeste care n'aveau nicio legătură cu 
Miscarea Legionară. Altele conţineau broșuri ȘI cărți legionare, tipărite 
de mult şi ani de zile expuse în librării. 

“Cercetarea dosarelor” a început sub conducerea Căpitanului, 
Actele probatorii trebuia să justifice afirmaţiile din actul de acuzare. Dacă 
actual putea fi combătut, comunicam imediat Căpitanului. În acelaș timp 
trebuia să-i spunem și cu ce probe putea fi combătut. Dacă proba se găsea 
în cărţi, publicaţii sau alte documente decât cele prezente, trebuia să aler- 
găm în tot orașul (sau chiar în toată țara) şi s'o procurăm. 

Toată această muncă era însă mereu întreruptă și turburată de 
poliție. În mijlocul camerii noastre, un agent își instalase o maşină de scris 
şi tot timpul ţăcânea la ea. De scris nu scria nimic. Era însă numai urechi 
şi sgomotul mașinii ne tortura nervii. Vizitele, surprinzător tolerate. Timp 
de trei zile (Vineri, Sâmbâtă și Duminecă: 20, 21 şi 22 Mai) în cameră a 
fost un neîntrerupt dute-vino. 

În prima zi, din întâmplare, am rămas câteva minute singuri cu 
Căpitanul. Horia Cosmovici şi Paul lacobescu l-au întrebat de furiș: 
“Câpitane, spuneţi-ne cum vau tratat până acum!?” — “Mă! m'au 
chinuit ca pe hoţii de cai, ca să spun” ... Mai departe ma continuat. Nu 
ştiu, a intrat cineva în cameră, sau n'a mai vrut el să spună. Până Dumi- 
necă seara s'a putut stabili că acuzaţiile nu sunt sprijinite pe nici o probă 
legală. 


tul și a 
aminte, i 


a la Mal. 


Prima acuzaţie: Înaltă trădare (art. 190 şi 191 Cod. Penal — 5-25 
ani muncă silnicâ). Căpitanul era acuzat c'a “deţinut și publicat acte 
secrete. interesând siguranţa Statului”. Toate aceste acte erau 6 ordine 
“polițienești și jandarmereşti” cunoscute de toată lumea. Când le-a citit, 
Câpitanul a rămas surprins. Cele mai multe din ele nu le văzuse niciodată. 
De unul din ele își aducea aminte că i-l adusese un naţional-țărânist la 
sediu. Proveniența lor era dealtfel greu de stabilit, pentrucă poliția nu spunea 
unde au fost găsite. Căpitanul nu avea arhivă personală şi nici la sediu 
nu se găsea mare lucru. Încât era ușor ca poliţia să strângă acte din oraș 
ȘI să le pună pur şi simplu în sarcina Mişcării. 


a 5 


1 DESPRE LEGIUNE 


Din aceste motive, nouă avocaților, ne-a fost im 
A provin şi cine le-a adus. Mai mult, poliţia şi Procuratura militară 

de und țeres să păstreze confunzia şi de aceea nu ne-au pus la dispoziţie a 
aja e a legionară”, ce pretindeau c'o aveau în mână. Sep 
zisa e copiat câteve din aceste “ordine secrete” şi le-am arâtat lui 
val Teodorescu, Goruneanu și altor avocați cu experiență. Tot astfe] 
arătat unor oameni politici, țărâniști și liberali. Toși au făcut glume 
Je-am conținutului lor. Mi-amintesc că unul a spus: “Păi noi, la partid 
asupra ţ câteva sute de astea și, în ultimile alegeri, le citeam şi comentam 
am fopazanda electorală. Era dreptul nostru, fiindcă majoritatea lor, reco- 

"pă măsuri împotriva organizației noastre politice.” 


Avocaţii, la rândul lor, au răspuns că acestea nu sunt decât ordine 
poliieneşti şi nu “acte care pun în pericol. siguranța Statului”. Iar Vintilă 
Dongorozi, cel mai [iile penalist de atunci, întrebat de Vasile Mosinschi, 
ar fi răspuns cam așa: “Art. 190 C. p. a fost făcut mai mult pentru caz de 
râsboi. Actele arătate aci trebuie să privească mai ales siguranța teritoriului 
si a Statului, concentrarea și mobilizarea armatei. Şi în deosebi, ele tre- 
buie să fie transmise unei puteri streine sau unui agent al acesteia. În orice 
caz, ca să fie vinovat cineva, trebuie să m'aibă calitate să citească astfel de 
acte. Ori, după toate interpretările, șeful unei organizaţii politice, avea dreptul 
să cunoască măsurile ilegale care se luau împotriva organizaţiei sale şi să 
se apere împotriva lor”. Dar această interpretare deranja administraţia par- 
ticulară a lui Carol II și Câlinescu. Ei voiau condamnarea Câpitanului și 
interpretau textele în vederea acestei condamnări. 


posibil să stabilim 


Ani 


Tot aşa de slabă era şi a doua acuzaţie: Câpitanul ar fi întreținut 
legături “cu o putere străină şi ar fi primit ajutoare dela aceasta, ca să facă 
revoluţie socială în România” (art. 209 C. P.). Numele acestei puteri nu 
era însă indicat. Dovada capului de acuzaţie ar fi fost o scrisoare trimisă de 
Căpitan acestei “puteri streine”, scrisoare găsită în “pretinsa arhivă” a 
Căpitanului. Corneliu Codreanu declară că n'o văzuse în viața lui această 
scrisoare. Mai mult chiar: că scrisul nu-i al lui. 


Acum începe goana noastră după autorul scrisorii. În Bucureşti, 
a fost imposibil de găsit ceva. Abia în ultima zi, adică Vineri 29 Mai 
înainte de prânz, (tocmai procurorul Radu Ionescu începuse sâ-și citească 
rechizitorul) intră în sală gâfâind avocatul Marinescu-Vâlcea. EI fusese 
la Râmnicul Vâlcea şi în biblioteca lui găsise o carte cu dedicație. Scrisul 
din dedicație era identic cu cel din scrisoarea aflată la dosar. Căpitanul, 
Cosmovici, Radovici, verifică imediat asemânarea. Identitate perfectă. cae 
tea era scrisă de un anume Rădulescu-Thanir. Termenii și ideile din carte 
Sunt, în rezumat, cele reproduse în scrisoare. 


MĂRTURII DESPRE Leg 
116 TUNR 
în fine, în al treilea rând, Căpitanul mai era acuzat că intenţion 
că înarmase populaţia în acest scop. (art, 210 i ase 
ţie” nu s'a găsit în cele 20 de dosare ni p 
i trăduit s'o dovedească în vreun fel, 


să facă râsboi civil și 
Pentru această “acuzație CIO dovadă 
Si nici Tribunalul nu sa s Era destu] 
a se “afirma” |. . . 

că se ct a terile procesului au început Luni 23 „Mai 1938. Noi, 
ne-am sculat cu noaptea în cap. Parte ne-am întâlnit în oraș şi 
“in corpore”. Solidaritate, dar mai ales eficacitate, impotriva unor even 
tuale măsuri cari ne-ar fi împiedecat să intrăm la proces. Intrarea în Cazar- 
mă, unde se găsea Tribunalul, era prin poarta principală, Poarta era închisă 
Imediat în spatele porţii, două rânduri de jandarmi, cu arma în : 
si baionetă la armă, comandați de doi ofițeri. În afara porţii, 
jandarmi și comisari de poliție (în uniformă și civili) verificau 
celor care voiau să intre. Deabea Sâmbătă, înainte de proces, primiserăm 
permise de apărători. Am fost lăsaţi înăuntru și, printr'o alee, ajungem a 
intrarea propriu zisă a cazârmii. Înaintea intrării, un nou cordon de soldaţi 
Din nou controlul permiselor, făcut de un ofițer și un comisar. 5 

În sfârşit, în cladirea cazărmii, suntem bâgaţi într'un birou, amena- 
jat special cu mese, plin de comisari în uniformă și civil, unde permisele sunt 
controlate pentru a treia oară. Ni se eliberează apoi un tichet, pe care 
trebuia să-l arâtâm pe parcurs, dela parter până la sala de şedinţă, care se 
găsea la etajul doi. 

La primul etaj, pe scară, altă surpriză: doi soldaţi cu baioneta la 
armă, comandaţi de un ofițer, dublat de un agent de poliţie. Scara era aşa de 
îngustă încât abia ne puteam strecura. Ei steteau totuşi acolo, parcă 
spânzurați de scară... Am arâtat tichetul, dar agenţii, zeloşi ne-au con- 
trolat şi legitimaţiile. 

Intrarea la etajul doi se făcea printr'o ușe cu geamuri. Uşa era 
închisă. În spatele ei mai mulți soldaţi, ofiţeri şi comisari de poliţie. Numai 
după arătarea tichetului am fost lăsaţi să intrăm. Pe coridor şi în sala 
de ședințe numai figuri necunoscute. Um public trimis de poliţie: 
agenți în civil. Mai târziu au venit ceilalți avocaţi, mama şi soţia Câpita- 
nului cu fetița, și în fine alt public neidentificabil. Câpitanul nu fusese 
încă adus. 

Se svonea printre noi că mulți dintre avocaţii înscriși pe listă fuseseră 
arestați sau, prin percheziții și amenințări, împiedecaţi să vină. O astfel 
de probă am avut-o imediat în sală şi înainte de începerea şedintei. În fun- 
dul sălii se produce deodată sgomot. Câţiva agenţi de poliție înșfacă pur 
ȘI simplu pe Mircea Vlasto şi-l târăsc afară. Toate protestele noastre rămân 
fără rezultat. După începerea ședinței, faptul este adus la cunoștința preșe- 
dintelui Dumitru Constantin. EI se mulţumeşte să asculte, nu dă niciun 


aVoCcaţii, 
am veniţ 


Cumpână 
ofițeri de 
permisele 


DESPRE LEGIUNE 


117 


MARTURII 
nu ia nici o măsură. Din acea zi Mircea Vlasto n” 
răspuns aa ca să-şi exercite mandatul de avocat, 
putin înainte de ora lo dimineaţa este introdus Căpitanul în sală 
E posesia spatele lui un soldat cu arma la picior. Lângă acesta, 
ia loc avocatul Mircea Nisipeanu. Normal, locul lui ar fi fost 
pe banca apârării. El s'a instalat însă acolo pe scaun, si a rămas 
Joc până la sfârşitul procesului. Mai târziu a devenit agentul vizibil 
în acel ței. Ce rol a avut el în “pregătirea procesului” contra Căpitanului 
al Secta us. Rol cu atât mai dubios cu cât înainte de începerea pri- 
este cit sese secretarul Contenciosului Legionar, al cârui sef pe atunci 
a dru Vergati. După arestarea lui Vergati, Nisipeanu a rămas liber, 
pi surprinderea tuturora. 


a mai putut 


Câteva observaţii asupra Câpitanului. 


În cursul cercetării dosarelor, Căpitanul se plângea mereu nouă, 
că timpul de trei zile (Vineri, Sâmbătă şi Duminecâ) este prea scurt ca 
să-şi poată pregâti şi apărarea. Pe lângă actele pe care trebuia să le pre- 
zinte pentru desvinovâţirea lui, ne cerea jurisprudență şi cârți juridice, care 
să-i servească să combată şi teoretic acuzațiile ce i se aduceau. 

în ultima zi, adică Duminecă, şi după consfâtuiri cu lacobescu, 
Radovici şi Cosmovici, Căpitanul a părăsit această tactică. S'a hotărât să 
lase partea juridică în sarcina avocaţilor şi el să-şi facă apărarea numai pe 
planul istoric, plan pe care era greu să-l combată cineva. Tot așa de îngrijat 
era şi de ţinuta sa exterioară. Nu voia să se vadă de fața lui nimic din 
chinurile la care fusese supus, în timpul deţinerii şi anchetei. Într adevăr, 
încă din prima zi manifesta aceeași energie pe care eram obișnuiți s'o 
vedem la el, când era la sediu. Împârțea ordine și urmărea să fie executate, 
până în cele mai mici amănunte. Când noi uitam vreun detaliu, ni-l amin- 
tea cu o precizie matematică. “Aș vrea ca în ţinuta mea la proces să nu se 
vadă urmele pușcăriei” — ne-a repetat el de mai multe ori. 


Începerea desbaterilor. 


Tribunalul era prezidat (Tribunalul Militar al Capitalei, Sec. 1) de 
col. Dumitru Constantin, asistat de lt.col. Ionescu Nicolae, maior Gru- 
măzescu Dumitru, câpitan Bardacă Gheorghe, căpitan Dumitrescu Nicolae 
şi procuror maior magistrat Ionescu Radu. Grefier, Tudor Petre. 

Circula insistent, în multe cercuri bucureștene, că Resele și Câli- 
nescu întâmpinaseră serioase greutăţi în formarea acestul Tribunal. Majo- 
ritatea ofițerilor din Justiţia Militară şi ofiţerii de front ar fi refuzat cate- 


MĂRTURII 
118 DESPRE) LEGIUNg 


voric să accepte. De aceea, președintele Dumitru a fost adus de 

unde prezida Tribunalul local. Alţii dela alte unități, din af 
Despre unii se ştia că au dosare penale înca Duma sasa 
să accepte să fie judecători. Un caz făcea mare vâlvă: u 
complet îşi omorâse ordonanța în bâtaie. Trebuia să 
damnat. Ar fi intervenit Călinescu şi i-ar fi pus altern 
imediată sau judecător în Tribunalul excepțional pentru 
tanului. A acceptat ultima soluţie. „d 

După deschiderea ședinței și îndeplinirea formalităţilor de 
grefierul citește lista martorilor. Aproape 2/3 din numârul martori] 
Toţi închişi în lagăre. Dealtfel aceștia erau cei mai importanţi. Era 
Mișcării Legionare şi martorii de fapt, cei cari primiseră ordine 
tan si executaseră aceste ordine. Ei singuri puteau confirma dac 
aduse celui care ordonase erau justificate în fapt. Deaceea avocaţii apărării 
au cerut amânarea procesului până când aceşti martori vor putea fi aduşi în 
fața Tribunalului. De pe scaun, Tribunalul însă a respins cererea esenţială 
pentru întreaga desfâșurare a procesului. ; 

Col. Dumitru a invitat apoi pe grefier să citească actul de acuzare 
(juridic: ordonanța definitivă). Nu numai pe juriști, dar pe orice om neini- 
țiat în cele judecătoreşti, dar pâtruns de sensul echităţii, l-ar fi umplut de 
mânie lectura ei. Îmi amintesc de scandaloasa limbă în care era redac- 
tată. Poate că fusese lăsată pe seama grefierului!... Onoarea Tribunalului 
a fost salvată, fiindcă publicul conştient lipsea din sală, iar agenții aduși 
făceau mină de totală absenţă și neînțelegere. y 

În timpul lecturei se petrece și un episod deosebit: flancat de agenţi, 
intră şi se așează ca spectator în fundul sâlii, Radu Lobei, vârul lui Armand 
Călinescu. Era șeful de cabinet al acestuia și, în anii următori ai teroarei 
deslânțuite contra Mișcării, a avut un rol important în asasinarea legio- 
narilor. Se știe despre el că, în numele lui Câlinescu ar fi dat ordin personal 
ca “Echipa pretorienilor dela Constanţa”, să fie integral lichidată, fără 
nicio judecată. E 

A rămas un sfert de oră şi apoi a dispărut fără niciun sgomot. 
Avocaţii apărării ştiau dealtfel că sala de ședințe era prevăzută cu micro- 
foane, legate direct cu biroul lui Câlinescu. După ieşirea lui Lobei, intră 
pe ușă procurorului col. Zeciu, Șeful Parchetului Militar dela Malmaison, 
pentru a asista la proces. Acesta a jucat mai târziu un rol nefast și decisiv 
in asasinarea Câpitanului. 

Tribunalul lucra cu pauze lungi. Se retrâgea ore întregi, nu să deli- 
Su ate ial consfătuiri cu trimișii Ministrului de Interne. 
eo a esbaterile sunt conduse de Călinescu personal”. 

rice incident ridicat de aparare era desbâtut telefonic cu el. În timp ce 


la Cernăuș 
ara Bucureştiului” 
au fost Constrânsi 
nul din ofițerii di 
fie judecat și Con- 
ativa: condamnarea 
condamnarea Căpi- 


precedură, 
or lipseau. 
u membrii 
„dela Câpi- 
4 acuzațiile 


"DRE ai a e 


| DESPRE LEGIUNE de 
înce retrăgea în “camera de consiliu”, Căpitanul rămânea în boxă 
tribuna! sală. Aşteptam. . . Probabil ca această așteptare era calculată. si 
şi no SzĂ trebuia să macine nervii. Nu puteam vorbi liberi intre noi, pen- 
n câteva clipe, un necunoscuti'se posta lângă NOI (agenţii speciali 
jeau sala). Aceeași piedecă o întâlneam şi în discuţiile cu Căpitanul. 
mai veghea și primejdia microfonului; se ştia că unul era ins- 
-- imediata lui vecinătate. îi 
talat E acest “tempo”, formalitățile introductive s'au terminat abea 
= prânz, târziu, iar pauza s'a prelungit până câtre ora cinci, când colo- 
Su a mitru deschide şedinţa şi dă cuvântul lui Corneliu Codreanu. 
Căpitanul şi-a început apărarea cu următoarea frază: “Eu, seful unei 
„_cări naţionaliste, sunt trimis în judecată pentru trădare de patrie! Este 
5 obisnuit în analele justiţiei de pretutindeni!” 
se saptea a sublinia mai puternic contradicţia, și-a povestit pe scurt 
viața: “De mic am fost crescut în credința creştină, în respect şi dragoste 
pentru instituţiile fundamentale ale țării: Armata, Biserica, Coroana. Toate 
acestea sunt apârate în cadrul Statului, constitue armătura lui. Ori, Tidi- 
cându-mă împotriva Statului, înseamnă că voiesc distrugerea acelor! insti- 
tuții de care este legată întreaga mea Hinţă. Mi se pune în sarcină că aș fi 
folosit și publicat “documente secrete” ȘI piu asta am pus în pericol sigu- 
ranta Statului. Este adevărat că am folosit în Circulările mele câtre legio- 
nari unele din ordinele aflate la dosar. Am făcut acest lucru cu ani în urmă 
si ele erau cunoscute de toată lumea. Nimeni nu s'a sesizat. Astfel de ordine 
au fost folosite şi de alte organizaţii politice. Dar nimeni nu s'a gândit să dea 
în judecată nici pe domnul Maniu şi nici pe domnul Brătianu, pentru astfel 
de fapte. Dacă este vorba de textele care mi se aplică, trebuie să observ că 
ordinele puse în sarcina mea nu contravin acestor texte. Ele sunt simple 
ordine administrative, privind măsuri polițienești luate împotriva mișcării 
mele. De multe ori ele au fost luate cu încâlcarea legilor şi chiar a Consti- 
tuţiei. Așa stând lucrurile, publicarea lor este departe de a constitui un 
pericol împotriva siguranţei exterioare a teritoriului Statului și a armatei. 
“Cerinţele legii pentru condamnarea mea în această privinţă, nu 
sunt deci împlinite.” a a 
“În ordonanţă se mai vorbeşte de legăturile mele cu o putere străină. 
Numele acestei puteri nu este însă arătat. Din acest punct de vedere s'ar 
putea zice că sunt acuzat în abstract. Scrisoarea dela dosar, care sprijina 
această acuzaţie, nu-mi aparţine. N'am folosit niciodată expresiile se 
buințate în ea. Desfid să găsiți undeva în scrierile sau circulările mele efi- 
niții ca: “îmbogățirea mutuală”, “economie automată” sau alianţe sia 
nomice” (Căpitanul face aci aluzie la scrisoarea dela dosar, al cârei au 
va fi descoperit câteva zile mai târziu). 


pelu 


120 


“Legăturile mele cu puterile streine au putut fi Ușor Controlate 
dacă ele ar fi existat. Ușa mea era deschisă pentru toată lumea. Un API 
de mişcare este greu să aibă astiel de legături care să nu fie Cunoscute, ce] 
puţin în cere restrâns. În Stranata (GEN anual fost de ani de zile. Prin 
1934 (mi se pare), am fost invitat de DI Hitler la un Congres în Germania 
Au mai fost invitaţi DI Goga și DI Cuza. Ei s'au dus; eu am Tâmas acaşă » 

Şi aici, cu un ton energic, ridicat: j 

«Ce era să caut eu în Germania, când România este atât de mică! 
(Căpitanul arată cu degetele o mărime de circa zece centimetri) Eu ma 
voiu duce în Germania când România va fi mare până în cer. (și gesticu- 
lând, deschide braţele în formă de arc). 

“Odată, mi se pare în Februarie acest an, corespondentul dela 
«Pălkischer Beobachter” a interpretat fals în gazeta sa niște declaraţii 
politice făcute de mine. L-am invitat să vină să mă vadă și i-am interzis 
din acel moment sâ mai calce pragul sediului din Gutenberg. Mai am si 
alte fapte similare, pe care le țin la dispoziție, dacă îmi vor fi cerute. Astfel 
de atitudini, în cursul timpului, mi-au adus mai mult neplăceri, decât 
beneficii.” 

“În ce priveşte acuzaţia C'ași fi urmârit să fac revoluţie socială 
și să râstorn actuala formă a Statului, ea contrazice toată atitudinea mea 
și tot ce-am scris eu până acum. În toate împrejurările am afirmat că noi 
nu urmârim să dăm lovitură de Stat. Revoluţia noastră este de esenţă inte- 
rioarâ. Noi urmărim să facem din omul românesc un om care să trăiască 
conform adevărurilor creștine. Suntem convinşi că numai acest om va fi 
în stare să găsească cele mai bune soluţii politice, economice, etc. pentru 
ridicarea neamului sâu. Acesta este conţinulul revoluţiei noastre.” 

“Tot așa de gravă și tot așa de lipsită de adevâr este și acuzaţia 
că am înarmat populaţia şi am instigat tineretul să facă răsboi civil. Este 
știut că înarmarea populaţiei se face cu arme. Dacă aceste arme ar fi existat, 
ar fi trebuit să fie găsite. Ori din “depozitele de arme și muniții”, men- 
ționate de ordonanța definitivă, n'au fost aduse aci nici măcar un pistol.” 

“Este adevărat că m'am ocupat de tineret. Mișcarea noastră este 
în deosebi o mișcare a tineretului. L-am învăţat sâ-și iubească Tara, Armata, 
să respecte Coroana, și să facă toate eforturile să devină cu adevărat 
creștin. Dacă această activitate constitue instigaţie la crimă, atunci recunosc 
că o astfel de crimă am sâvârşit-o.” 

Ședinţa s'a ridicat la ora 12 noaptea. 


tură î doua zi, 24 Mai, ședința începe la ora obșnuită, ora zece. În legă- 
ie aa ararea de Luni a Câpitanului, procurorul Radu Ionescu, pune 
*Vârl. Toate se referă, la punctele din acuzare. În rândurile noastre 


D=. si 


MARTURII DESPRE LEGIUN 
E 


0 d 


RE LEGIUNE 


MARTURII DESP 1 
; jungi de așteptare şi nerăbdare. Cum va răspunde Căpitanul Ja 
IBinUIE le diabolice, construite în retorta Ministerului de Interne. . 


întrebă rile cuzârii” citeşte fiecare întrebare după hârtia ce-i stă în 

z r si cl sublinieri. Secunde de tăcere şi chin. Răspunsurile Câpita- 
faţă. Ra esc ca dintr'un arc încordat. De o uluitoare precizie. şi simpli- 
nului porn de complect, încât ne întrebam cum de cei care le-au inventat mau 
cate 28, dă cât sunt de şubrede. 


a fc / ; 
putut pia din ele se referă la “instigarea tineretului”; 


__ «Afirmaţi, spune procurorul, că aţi învăţat tineretul. Dar în ce 
te aveaţi dreptul s'o faceți? - edi 
în interiorul nostru, panică. În adevăr, în acele clipe şi în acea 
feră, întrebarea ni se pârea enorm de grea. Căpitanul n'avea pici O 
sea = oficială. Ca şef de mişcare și de partid nu era iarăşi îndreptățit 
ca 


so facă. ȘI răspunsul a venit într'o formă aşa de simplă câ ne-am îngrozit 


itatea lui: E: 3 
i: pacea “în calitate de Român! — a răspuns Căpitanul. 


Se vedea că, atât cel care citise întrebarea cât şi Tribunalul, nu 
aşteptaseră un astfel de răspuns. În adevăr, în calitate de Român, orice om 
era, nu numai îndreptăţit, dar şi obligat, să facă educaţia tineretului. 

> 


calita 


Talentul oratoric al Căâpitanului. 


În acest loc aş vrea să spun ceva despre “talentul oratoric” al Căpi- 
tanului. Adversarii i l-au contestat multă vreme. În Țara, în care aproape 
fiecare Român vorbeşte “de se bat Turcii la gura lui”, nu era permis unui 
om politic că nu-l aibă. Dar dacă talent oratoric însemnează să imbraci un 
conținut de 3%/0 într'o haină verbală de 970/0, sau să înveţi pe dinafară un 
întreg discurs, făcut acasă, sau făcut de alţii, și să-l repeţi apoi, fără res- 
piraţie, în cascade tonice, atunci într'adevâr, Căpitanul nu avea acest talent. 
De multe ori, şi chiar în cartea lui, Căpitanul însuşi recunoaşte că-i lipseşte 
“darul vorbirii”. Din această mărturisire publică reiese cât respect și scru- 
pul păstra Corneliu Codreanu pentru tot ce spunea. Cred că nu modestia, 
ci o înaltă teamă de ridicol l-a stăpânit totdeauna. Ceeace nu trebuia, era 
pieptânat, forfecat şi lăsat la o parte. se E 

Poate că această operaţie este ușoară la scris, unde poţi rămâne în 
faţa hârtiei ore şi zile întregi, unde poţi sterge, adăuga sau din nou formula, 
unde nu te vede nimeni şi unde tracul nu există. Dar cu darul vorbirei, 
este altfel. În fața publicului şi în fața adversarului, îți trebuie un numat 
Stăpânirea unui debit de cuvinte, dar și posibilitatea ca frazele debitate să 
convingă. Or, nu conving decât cele care îmbracă idei şi sentimente țâșnite 


MĂRTURII DESPR 
122 E LEGIUNg 


utentică stare a sufletului, adică adevâruri, ce se împletesc cu 


dintr'o a ge bt cote ÎS 
: ă lui întrun moment dat. Suflet E raul 
viatura sufletească a publicu ul Publicului i 


este complicat. De aceea, cheia pentru deschiderea lui, trebuie să 
simplă şi ea. Și în această privință di afirma mereu: să 
fraza scurtă, militărească. În câteva cuvinte, el reda un conţinut 
chidea orizonturi infinite. Și în acest mod Mila threăie în cel mai î 
scutul dicton: “adevărurile sunt simple”. 
Sunt oratori cari stăpânesc publicul ore întregi cu limba lor. fru 
moasă. Sunt alţii care la această limbă adaugă violoncelul timbrului, Dă 
asta pentru scurt timp. “Oratorul” din Căpitan afirma însă adevăruri în 
formă simplă, care pâtrundeau în ființa publicului și nu mai puteau fi uitate 
Poate câ vocea Câpitanului, nu mi-o mai amintesc precis, nu avea aceste 
calităţi, dar adevărul spus de el în diverse ocazii a rămas în sufletul meu 
pentru totdeauna. Căpitanul se exprima greu, fiindcă el stăpânea adevărul, 
și-și dădea seama că întrebuințarea sgomotoasă a cuvintelor l-ar putea falsi- 
fica. De aci frământarea, acea căutare vizibilă a cuvântului care să-l expri- 
me în forma lui curată. 

Forța cuvântului era continuată și complectată cu forța gestului, 
Puţini oratori sunt în stare să stabilească o perfectă concordanţă între con- 
ținutul exprimat, tonalitatea vocii şi gest. La mulți gestul mâinilor sau a] 
plexului de fraze chiar dacă ea n'ar fi fost terminată. Astfel, gestul făcut 
corpului joacă un rol minimal sau aproape inexistent. La alţii, gestul este 
în totală discordanţă cu fraza exprimată. Dau din mâini în mod monoton 
sau schimbă neîntrerupt poziția mâinilor, din spate în faţă, şi din față 
în spate. 

La Câpitan, gestul era nu numai o subliniere a frazei sau a com- 
plexului de fraze debitat, ci o întregire a acestora. Gestul avea rostul să 
de Câpitan, când afirmase că se va duce în Germania când România va fi 
mare până în cer, a sădit în noi, cei care-l ascultam, certitudinea unei 
realităţi viitoare. România va trebui să fie odată mare până în cer. 

Se spunea obișnuit, Câpitanul are “voce de tuner” (o: voce de bari- 
ton cu accente de bas). Astfel de nuanțe îi îmbrâcau vocea, când voia să 
ne avertizeze că suntem gata să săvârșim um râu sau-că ne găsim în prejma 
unui pericol. Era aspră şi reţinută, când împărțea porunci și dispoziţii. Dar 
era blândă și caldă, când voia să ne înveţe cum trebuie să ne purtăm în 
lume. Oratoria Căpitanului era un talent care isbucnea nu numai în cadrul 


unui discurs, ci se manifesta în toate împrejurările vieţii, la care ființa lui 
dinamică participa. 


Care des. 


nalt grad 
cuno: 


Dn. a 


TURII. DESPRE LEGIUNE 
MA 


Co 


Marţi 24 Mai, după masă, începe audierea martorilor. Am spus în 
E te că mai mult de două treimi nau putut răspunde la apel. Mulţi 
altă pas staţi, fie câ erau legionari, fie că erau prieteni ai Mişcării, O altă 
din el ae tai mare, dispăruţi, “daţi la fund” după expresia noastră con- 
arte, „Se prigoane. În adevâr, autorităţile au întrepins mai multe valuri 
ee Cel mai puternic a fost cel din noaptea de 16/17 Aprilie 1938. 
de ae i sr proces, şi după ce Căpitanul şi-a dat seama de “proporţiile 
încă dela P transmis ordinul: “legionarii să nu se mai lase arestaţi”. Fiind 
A goanei a ceşti martori nu puteau fi folosiți în proces. Cei care au 
ascunși» ge G cei vină, au fost arestaţi, unii la poarta Tribunalului si 
îndrăsnit ae de şedinţe. Citez în această privință numai două cazuri: 
alţii chiar oc) unul din întemeietorii Legiunii, a fost arestat după 
Corneliu loa care făceau pază, la poarta exterioară a cazărmii. În 
ae uzat identificat şi arestat, pe drum, între poarta cazărmii 
Ene Erica în sala de şedinţe. i ale 
a Un caz special îl constitue Stânicel. Se știa despre el că făcea 
tariatul în biroul Căpitanului. Era aproape în fiecare zi în birourile 
Bir din Gutenberg. Venea deci în mod inevitabil în contact cu 
Mimi za legionară sau nelegionară” ce se prezenta la Sediul „Central. 
Mi se pare că, Miercuri, 25 Mai, după terminarea ședinței de dimineaţă, 
avocatul Mircea Nisipeanu vine la noi, agitat, şi ne spune că Stânicel este 
în pericol să fie arestat. Trebuie să facem totul ca să-l Baga Nici unul 
dintre noi nu ştia că el venise în sală. Cineva a întrebat: Păi Stânicel e 
bine cunoscut; ce caută aici? Şi mai ales, cum a reușit să se strecoare până 
în sala de şedinţe nearestat? Ce putem face noi acum, când toate ieșirile 
sunt păzite de armată și poliție?” SEE i Ă 
A doua zi am auzit că a fost arestat la ieşire, în următoarele împre- 
jurări: însoţit de Nisipeanu, a ieşit din sala de ședințe, a trecut din aa 
prin toate cordoanele de pază, iar la poarta principală, un comisar |- 
invitat să se suie în duba poliţiei. După trei sau patru zile dela arestare, 
a fost pus în libertate. Probabil n'a fost considerat o figură Ema ă 
Mişcării, cum s'a întâmplat şi cu alte personalități legionare, cărora poliți 
nu le cunoştea valoarea. : : 
După deschiderea şedinţei de după amiază, președintele Ser 
lului ne-a comunicat că întrebările puse martorilor trebuie să se să se 
exclusive la acuzaţiile ce se aduc inculpatului, şi să se evite cele cu su a 
politic. De-alttel, el a avut mereu grija să le respingă pe acestea, CM sil 
fost puse. Între martorii importanți pot aminti pe Iuliu Maniu, 
Manoilescu şi Generalul Ion Antonescu. 


ntinuarea desbaterilor. 


MÂRTURII DESPRE Ju) 
124 EGIUNg 


Maniu era martor al apârârii. De aceea primele întrebări au fost 


ăpitan şi avocatii lui. 
puse de Câpi și 
Apărarea: “Cunoaște martorul pe Dl Corneliu Codreanu pr 


SE 
un bun ia a Am avut cu Dl „Codreanu mai multe întrevederi, mai aleş 
în cursul anului 1937. Cu a ese îi sia ȘI un pact în Vederea 
apărării alegerilor. Deşi nu totdeauna am fost e acord cu D-Sa, am câş- 
tigat de fiecare dată impresia că este un bun patriot, care-și iubește țara.» 

E Si la întrebarea dacâ-l crede pe Căpitan capabil de trădare, Maniu 
a răspuns scurt și fără explicaţii: 2 E 

“Nu, nu-l cred capabil de trădare!” 

În fine, ultima întrebare, dacă ordine, de felul celor existente Ja 
dosar, pot pune în pericol siguranța Statului, dacă sunt deţinute și folosite 
de un om politic, Maniu a râspuns: 

“în cursul activităţii mele politice, am avut de multe ori ocazie să 
primesc ordine ale diferitelor administrații câtre organele lor subalterne, 
Aceste ordine se refereau la partidul meu sau la activitatea altor partide. 
De multe ori le-am comentat în întruniri publice şi publicat în gazetele 
noastre. Niciodată autorităţile de Stat nu mau avertizat că aş comite un 
delict făcând acest lucru. Și nici nu mi-au făcut proces. Când eram Prim- 
Ministru, nu mam gândit un singur moment să trimit la puşcărie repre- 
zentanții opoziției fiindcă deţineau astfel de acte. Dealtfel aceasta era o 
practică, care ţinea de libertatea democratică.” 

La plecare, Maniu a trecut pe lângă boxa Căpitanului și i-a dat 
mâna. Era un gest normal, între doi oameni, care se cunosc și care au luat 
împreună importante hotărâri politice. E] a fost însă discutat cu multă 
amploare în cercurile politice naţional-țărâniste și liberale. Era considerat 
ca “un gest îndrâsneţ, care ar putea să-i aducă lui Maniu neplăceri”. Sau 
cum se exprimau pe atunci: “a fost o imprudentă, o safă politică”. . . 

Miercuri dimineaţa, 25 Mai, audierea martorilor a continuat. De 
data aceasta martorul era Generalul Antonescu. Când a intrat în sală, 
Tribunalul s'a sculat în picioare — respect acordat gradului. A trecut, 
vizibil, pe lângă boxa Căpitanului și i-a dat mâna. După aceea, a salutat 
Tribunalul. La întrebarea dacă îl cunoaşte pe Căpitan ca pe un bun patriot, 
gen. Antonescu răspunde: 

“Am avut numeroase ocazii să constat acest lucru.” Ordinele dela 
dosar nu le cunoştea, dar răspunde deschis că “nu cred ca DI Codreanu 
Sâ-ȘI insuşească documente secrete de Stat și să le folosească apoi împo- 
triva Statului”, ; 

a a pusă — mi se pare — de Sebastian Radovici, suna: 

eți pe DI Codreanu capabil de trădare? 


De 05 


GIUNE 
DURI DESERE [5 125 
La această întrebare, Antonescu răspunde scurt, arog 


«Ge neralul Antonescu nu dă mâna cu trâdătorii,» 


în rândurile noastre (mai i A Cos (0 din București), Gene- 

tonescu nu eră apreciat. n deose L pentru faptul câ în iarna 

zalul AN în calitate de Ministru de Răsboi, alături de Armand Căli- 

aceluiaș al» deținea Ministerul de Interne, trimisese Câpitanului faimoasa 

cu, care «pă atrag atenția să nu ieşiţi în stradă şi să faceţi. greutăţi 

ic ata iindcă voiu da ordin armatei să traşă în D-Voastră”. i 
regimu ul, 

Apoi, 

sefi ai lui Anto 


ant şi iritat: 


din contactele noastre cu diverși ofițeri superiori, unii foşti 
nescu (între alţii: Ghiţă Ionescu, zis Țiganul, fost Şef al Statu- 
ic, 07. în cadrul căruia Antonescu condusese Secţia de Organizare), 
ui Major, te ambițios şi câ, în atingerea scopurilor personale, este lipsit 
ştiam câ este pna plus, ranchiunos şi răsbunător. În rândurile armatei, 
de orice ee din cauza râutâţii lui iar nu pentru comportamentul lui 
nu era Lai supranumit în rândurile soldaţilor şi ofițerilor: “câinele 


“tăresc. se = E 
te general, nu era drept cu oamenii; dreptatea lui se orienta tot- 
ERA după. spiritul de slugârnicie pe care cineva îl arâta în raporturile 

e 


cu el. (Aprecierile de mai sus nu sunt ale mele, ci ale acelor ofiţeri cari 
l-au avut sub ordine sau au lucrat cu e). 

Imediat, în după amiaza zilei de Miercuri, a fost audiat ca martor, 
Mihail Manoilescu, fost Ministru. Se bucura de prietenia Regelui și de 
aceea își permitea unele libertăţi, în gesturi şi vorbă. Intrat în sală, a salutat 
mai întâi pe Căpitan, apoi Tribunalul. Colonelul Dita se cam făcuse 
negru în fața acestui gest de simpatie pentru acuzat. Na zis însă nimic. 
După ce şi-a spus numele şi-a repetat formula jurământului, Manoilescu 
Sa întors cu spatele la Tribunal şi cu faţa spre public, rezemat cu coatele 
de masa judecătorilor, a început să vorbească: : 

“Domnilor, mă întorc acum dintr'o călătorie făcută în Occident. 
În Germania, în Franţa, pretutindenea am găsit o atmosferă de râsboi. 
Sunt pregătite bazele de atac împotriva comunismului. În această atmos- 
feră cred câ...” 


Colonelul Dumitru îl întrerupe violent, în mijlocul frazei: 


: 3 i să tineţi discursuri 
“Domnule Manoilescu, n'aţi fost chemat aci să tineți 4 


Te : sia a ră i i ebările 
politice. Asta o puteţi face afară. Vă rog să răspundeți numai la într 
ce vă vor fi puse.” : 
z 4 ă aci 
Manoilescu n'a răspuns la această întrerupere VEIca pa 3 
încolo, Sa mărginit să răspundă uscat, când era îti 0E asa ail:An-dea= 
Căpitan un bun Român şi patriot... a educat totdeauna e irc 
gostea de neam, Țară şi tron... nu-l crede capabil să de 
Stat... = : 


126 


MĂRTURII DESPRE LEGIy 
NE 


Toate aceste mărturii, unanime în aprecierea Căpitanului 


de cele mai impo 
DE UN ZID U 


rtante personasii politice și militare ale epocei, se IS aduş 


RIAŞ DE INDIFERENȚĂ, REA VOINȚĂ SI pă 
sub greutatea căruia justiţia jpiercuse ice di Ibsgumen, Eram aşa de 
consternaţi de voința manifestă de a i di „orice preţ, încât nici pu 
mai ştiu când Manoilescu a părăsit sala îi ințe. Cu un astiel de Tribu. 
mal, apărarea Căpitanului devenea imposibilă și mai ales, inutilă, 

Noaptea târziu, lista martorilor a fost epuizată. Pe cei nesosiţi 
Tribunalul a refuzat să-i mai recheme. Şi nici nu i-a pedepsit, fiindcă nau 
venit, cum cere legea. Dealtiel, printre martorii cari nau Tăspuns la a el 
au fost mulţi Miniştri în funcţiune, foști Miniștri sau înalți funcţionari de 
Stat. Acuzarea și Tribunalul n'aveau nici un interes ca aceştia să apară 

Joi dimineața, înainte de începerea şedinţei, se întâmplă ceva ded: 
sebit. Avocatul Marinescu-Vâlcea sosește în sală, parcă căzut din cer 
Comunică Căpitanului că a fost la Râmnicu-Vâlcea, unde el era acasă, 
şi că a identificat pe autorul scrisorii. Ținea în mână o carte, cu titlul 
“Economia automată”, scoasă de Rădulescu-Thanir, cunoscut colaborator 
al ziarului “Neamul Românesc”. Faţa Căpitanului se luminează. E plin 
de speranţe: “Dacă dovedesc că scrisoarea pusă în sarcina mea aparţine 
altuia, atunci acuzarea dela punctul II — legături cu o putere străină — 
este desființată. Dumnezeu nu ma părăsit”. 

Cu nerâbdare așteptam toţi intrarea Tribunalului. După deschide- 
rea ședinței, Horia Cosmovici expune faptul și cere Tribunalului să fie 
adus autorul scrisorii, Rădulescu-Thanir, şi audiat ca martor. Tribunalul 
respinge cererea. Câţiva dintre noi, în frunte cu Vasile Mosinschi şi Mircea 
Biju, plecăm în oraş sâ-l câutăm pe Thanir. Il găsim și-l aducem până la 
poarta Tribunalului. Aci însă nu-i lăsat să intre. 

Căpitanul, informat, cere personal Tribunalului să aprobe ca mar- 
torul Thanir, care așteaptă la poarta cazărmii, să fie lăsat să intre şi să fie 
audiat. Și de astă dată președintele respinge cererea. Era la amiază, după 
ce procurorul Radu Ionescu îşi terminase rechizitoriul. Consternare gene- 
rală. Hotărârea colonelului Dumitru era un act abuziv, care câlca nu 
numai dreptul unui om la apârare, ci şi dispreţuia brutal cele mai elemen- 
tare reguli de procedură. Un protest vehement împotriva acestui abuz nu 
era posibil, deoarece preşedintele ar fi evacuat sala şi în acest mod ar fi 
lipsit pe Căpitan de apărare. 

Dar nu era nici primul nici ultimul abuz în acest proces... 

Inainte de suspendarea şedinţei, președintele Tribunalului întreabă 
pe Câpitan și banca apărării câţi avocaţi vor pleda în proces. I se predă 
lista apărătorilor. Şedinţa se suspendă. Am luat masa în cârciumile din 
apropiere. După masă, voiam să fiu cât mai de vreme în sala de şedinţe. 


i 235 


LEGIUNE 
MARTURII DESERE 127 


jumătate, eram aproape toți în fața porții. 


azi Am ai PE 
ouă si , Pata : i : Juns până 
Ja a din clădirea cazărmii, unde ni se verificau „legitimaţiile După 
ze sa A iease a Erica le. 
la DE elit; agentul s'a uitat într'o listă pe care o avea în faţă, şi mi-a 
ea pe 


citirea at ceremonios că nu pot intra. L-am întrebat dece, şi mi- 


comune de politicos: “Aşa a hortărât DI preşedinte al Tribunal 
tot 2$ 


a răspuns 
a : ului”. 
De astă dată, colonelul Dumitru împiedeca și apărarea de a-si face 


-toria, așa cum prevedea legea. După mine au mai venit: Biju, Mosinschi, 
ii tea cu-Vâlcea.. ii. Toţi au pâțit la fel. La protestele noastre, am fost invi- 
Mare ărăsim camera și O sentinelă ne-a condus până la poarta de ieşire în 
taţi să E rămas în preajma cazărmii până noaptea târziu, când sau 
stradă. iile, pe la 12 noaptea. 
nat pledoariile, p ia e e 3 
termi Abia atunci ni s'a dat voie să intrăm. În sala de şedinţe nu erau 
A+ avocaţii care pledaseră și mai mulți agenți. Astfel am putut afla că 

deci 7 din apărătorii aflaţi pe listă au fost îngăduiţi să vorbească şi anume: 
ci n Radovici, Gheorghe Ranetescu, Paul Iacobescu, Lizeta Gheorghiu, 
Sebe Cosmovici, C. -Henţescu şi Colţescu-Cluj. Asupra acestora ar fi fost 
şi Căpitanul de acord. i - iii 

pe Căpitan nu l-am mai văzut. După suspendarea şedinţei, îl evacua- 
seră din sală, și cu duba fusese dus la Jilava, unde urma să i se comunice 
aa mai fericit dintre toţi apărătorii era Horia Cosmovici. Aproape 
transfigurat, ne-a povestit câtă teamă a avut că nu va fi lăsat să vorbească. 
înainte de începerea şedinţei, sa dus la Căpitan şi l-a întrebat dacă, 
întradevăr, are încrederea lui să-l apere. Căpitanul i-ar fi răspuns: “Toată 
încrederea”. “Acest lucru mi-a dat puteri de Hercules” — ne povestea 
Cosmovici, cu ochii scânteietori. 

Am auzit apoi (şi în zilele următoare) dela ceilalți, și mai ales dela 
Lizeta Gheorghiu, că cea mai bună pledoarie a fost făcută de Horia Cos- 
movici. După ce acesta a terminat, Căpitanul l-a îmbrățișat. De “aceea 
probabil, Cosmovici era aşa de fericit când l-am întâlnit noi. , 

Succesul lui, era succesul nostru, succesul “avocaţilor legionari în 
vârstă de 30 de ani”... Era dealtfel, un strălucit avocat. După studii la 
Bucureşti, trecuse o strălucită teză de doctorat la Paris. Întors în „Țară, 
Istrate Micescu a depus toate eforturile să-l păstreze secretar. Micescu însuși 
povestea că este unul din cei buni secretari pe care i-a avut vreodată. 
Cosmovici s'a despărţit de “maestru” în 1937, când acesta l-a atacat public, 
în mod mișelesc, pe Căpitan. A - E 

Tribunalul intrase “în deliberare”. Noi am rămas în sală toată 
noaptea. Unii au dormit cu capul pe bânci. Deliberarea continua... În 
realitate, “deliberarea” n'a existat. Tribunalul se retrăsese numai în camera 


na i itentei a PI AIR 


MĂRTURII DESPRE LEGIUNg 

74 

atici lecţii de limbi streine, de ştiinţă, de istorie și cultură generală, 
i întreţinerea și întărirea rezistenţei morale. 

pentru După o grevă generală, este trimis disciplinar dela Aiud la (sas 

pă 0 $ de 100 legionari, pentru un an de zile. Gherla 


up 

area Gherla, cu un Sr i, p n a 

a socotită pe atunci ca un abator al deţinuţilor politici. 
a 


Câţiva dintre legionarii închiși la Gherla, cari nu-l cunoșteau per- 
sonal pe Manu, i-au cerut să le facă o expunere a situației politice din 
trecut, cu aspecte şi perspective de viitor, incluzând și problema deose- 
birilor de vederi între legionari. Manu face toate incursiunile necesare în 
trecutul politicei româneşti, până la zi. Apoi, explică şi poziţia Mişcării 
Legionare în condiţiile dramatice de atunci (1957-1958). 

La sfârşitul acestei expuneri, arată că în ciuda tuturor acestor fră- 
mântări Mişcarea a ieşit necompromisâ, că dispune de rezerve impresio- 
nante de elemente tinere și sânâtoase moralicește, că lumea oamenilor 
politici a cunoscut prin contact personal spiritul legionar prin faptul trăirii 
împreună în închisori și, ca urmare, s'a produs o schimbare totală în ima- 
ginea lor despre Legiune, recunoscându-și propria lor eroare în atitudinile 
anterioare. El mai spunea, textual, legionarilor dela Gherla: 


“Continuitatea şi mersul spre biruință al spiritului legionar 
sunt asigurate, dincolo de orice încercare de ucidere a guver- 
nanţilor. 

SA SI . e e e ee se ge 

Chiar dacă vom muri cu toţii, în închisori, spiritul legio- 
nar va fi biruitor şi generaţiile viitoare vor crește în spiritul de 
jertfă a celor de aici. 

[ii . - . . - 

e Pentru a asigura acestă biruință, este necesar însă să rea- 
„Zăm O impresionantă unitate de atitudini și înţelegere reciprocă 
în toate împrejurările. 

Liă pă . - 
= Ce aâcsastă unitate, mă ofer eu însumi ca exemplu. 
sa Eu te ori, în diverse împrejurări, am socotit câ, personal, 
ză : aa multă înţelegere a unor fenomene și situaţii poli- 

esa A sa a personale. Nu în contradicţie sau adver- 
ucerea legionară di ă ' i 
Egee gionară din Țară, dar aparte de orien- 
i e; Y; 
u tim ă A 
NE pe a petala contact îndelungat cu Pătraşcu, Vică 
orientare era greşită îi ae lac e e 
: £ șită. După un adâ iință, vi 
în față DVoastră şi dezlai că sa ge a ale 
și condiţii în Mie rea E ma socot încadrat fârâ rezerve 
Pătrașcu, cu SEG &lonară, şi urmez linia trasată de 
împrejurările, și alei pi Spa abdicat reloae 
ca lui de gândire m'a impresionat așa 


N 


MĂ 


de 


SR 


RTURII DESPRE LEGIUNE 7 


de mult, în fiecare situaţie dificilă și aproape imposibilă, că nu 
există azi pentru mine nicio alternativă, ci un singur drum. 

“Cât priveşte conducerea supremă a Mișcării, mi s'au 
arătat din partea Administraţiei o sumedenie de informaţii des- 
pre tulburări în grupul celor din străinătate. Aci, fac precizarea 
că, dincolo de orice greșeli politice și situaţii de moment, Legiu- 
nea are trasat un drum de permanenţă în istorie, care începe 
dela Căpitan şi continuă prin Comandant. 

“Nu există altă posibilitate formală pentru existența Miş- 
cării. Toate eforturile de a nimici această unitate și continuitate 
de conducere ţintesc la sfârâmarea însâși a concepției şi prin- 
cipiilor legionare. 

“Unitatea, dincolo de orice dreptate individuală sau de 
grup, este forma de existență a Mișcârii, care duce la stabilirea 
condiţiilor optime de biruinţă a spiritului legionar. 

“Bforturile de totdeauna ale adversarilor au fost că dacă 
vor putea distruge pe Șeful" Legiunii, care reprezintă puterea, 
intransigenţa şi autenticitatea Mişcării, vor distruge însâși Miș- 
carea. 
“Teri cereau înlocuirea Câpitanului, pretinzând câ oricare 
altul ar putea fi acceptat de câtre ei; astăzi fac disperate tato- 
nări pentru înlocuirea lui Horia Sima, cu acelaş diabolic obiec- 
tiv. În momentul în care s'ar realiza asemenea intenţii, stabili- 
tatea, continuitatea şi puterea de luptă a formaţiunii noastre 
este lichidată şi interesele inamicilor satisfăcute 1000/o. 

“Noi suntem legaţi de interesele vitale ale Legiunii și nu 


de jocul drâcesc al lor.” 


Întors dela Gherla la Aiud, Manu a fost supus unui regim aspru 
teroare, cu scopul de a-l epuiza complect, pentru a obţine dela el capi- 


tularea totală, în vederea formării unui grup de conducere în procesul de 


reeducare al deţinuţilor legionari, pe care îl pregătea Ministerul de Interne. 


în 


În toată această perioadă de crâncene încercări, niciodată n'a cedat 
faţa presiunilor la cari a fost supus. Această intransigenţă a plătit-o cu 


viața. Purtat prin diverse celule înghețate și îmbâcsite cu microbi de tuber- 
culoză, flămând şi slăbit de mizeria vieţii aiudene, a făcut o tuberculoză 
multiformă. A fost internat în spital numai pentru îndeplinirea formalită- 
ților administrative, în ultimul moment, când nu mai era nicio speranță de 


salvare. 


Înainte de a intra în comă, convins fiind că moare, era senin ca 


un autentic luptător mioritic, împăcat cu voință lui Dumnezeu, cu propria 


MĂRTURII DESPRE 
128 LEGIUNg 


12 noaptea, au fost aduse câteva lăzi cu vin 
fără nicio jenă, pe coridor. 

Era poate 4 dimineața „când colonelul Dumitru 
sedințe, urmat de ceilalți ofițeri-judecători. Roșu la față 
curorul Radu Ionescu, asista. Ne sculăm în picioare. Cu 
sedintele citește sentinţa: Ă 
“Tribunalul a răspuns afirmativ la toate punctele din 
acuzare (|, II, ID) și condamnă pe inculpatul Corneliu Zelea Codreanu 
la 10 ani muncă silnică, 6 luni degradare civilă, 5000 lei amendă si 2009 
Jei cheltuieli de judecatâ. ..” : 

Stăteam  încremeniţi, în poziție de drepți. Așa cum ne 
Căpitanul să ne rugăm lui Dumnezeu... “10 ani muncă silnică” se 
vocea râului de dincolo de ziduri. 

Afară se lumina de ziuă. O frumoasă dimineață de Mai, cum 
Dumnezeu trimite... Dar pentru noi nu se iveau zorile, ci pocăinta 
Începutul unei suferinţe în cursul câreia trebuia să plătească tot neamul. î 

Colonelul și trupa lui dispăruseră de mult și noi mai stăteam în 
poziţie de drepţi, privind în gol. 

Ne întrebam uluiți dece ni l-a luat pe el, care ne'nvâţase că sin 
politică trebuie să urmăm numai adevărul. După legile pământeşti, Gia 
aveau dreptul să ni-l ia. Toate acuzațiile împotriva lui fuseseră spulberate 
în proces. 

Sentința nu ieșise însă din capul și convingerea judecătorilor militari. 
Ei erau numai instrumente oarbe. Hotărârea fusese redactată în cabinetul 
Ministrului de Interne, Câlinescu, și aprobată de Rege. Deliberarea care 


ținuse toată noaptea, fusese o farsă, care trebuia să acopere crima ce va 
urma. 


de consiliu. După 


Și gustări 
: : ri, 
Le târau soldaţii, 


intră în sala 
ȘI extenuaţ, Pre 
vocea Spartă, pre- 


actul de 


Nvăţase 
„ Sunase 


numai 


Gazetele au adus condamnarea în ediţia de dimineată. Probabil 
le fusese distribuită cu ore întregi înainte de citirea ei... 


Ss. T. B. ÎN PRIGOANA 


de Sandu Marin 


Ca unul care, vitregit de soartă, nu Dute trăi altfel decât accep- 
tând ceeace îmi joaca ea pa oi incă Cp bună dimineață mă 
aflam şi eu; în mijlocul a zeci = Egg e e lucru, in vagonul de serviciu 
STB, care, în fiecare ZI, venea dela Bariera Vergului, şi trecea pe la ora 
4,30 prin faţa fostului Depou de tramvaie „Ștefan cel Mare” adunând pe 
toţi cei angajaţi la STB și cari urmau să înceapă lucrul la “Depoul de 
tramvaie Bonaparte . Ş a: 

Cum stăteam îngândurat în vagon, privind pe fereastă, văd pe 
unul că se apropie de geamul aburit şi face trei linii verticale. Era semnul 
Partidului Liberal-Dizident al lui George Brătianu. Pentru înţelegere, trebue 
să adaug câ la STB majoritatea posturilor nu se acordau decât acelora cari, 
în afară de cerere şi capacitate, mai aveau la dosar şi o carte de vizită dela 
un acţionar sau dela un membru al Partidului Liberal. Acţiunile Societăţii 
Tramvaielor Bucureşti erau în mâna membrilor acestui partid. 

Dintr'un imbold necunoscut, sau poate dintr'o repulsie faţă de par- 
tidele “istorice”, cari îşi treceau unul altuia cheia dela uşa Palatului guver- 
nârii din Dealul Mitropoliei, trag și eu trei linii paralele peste cele trei ver- 
ticale, şi iată că apare semnul Gârzii de Fier. ; 

Toţi cei din jur se uitau cu interes la acest joc mut. 

Îndată se ivește lângă mine unul dintre colegii mei de lucru şi mă 
întreabă dacă ştiu că semnul Partidului liberal georgist este format din 
“trei linii” care merg, spre cer şi cari reprezintă tendința de ridicare a 
neamului de sub domnia partidelor politice corupte. 

L-am răspuns afirmativ şi că mai știu deasemenea că George Bră- 
tianu este șeful noului partid al tineretului liberal. Dar că tineretul neamu- 
lui românesc este mult mai numeros decât al tuturor partidelor politice 
laolaltă, și că acest tineret vrea să rupă odată pentru totdeauna, nu numai cu 
vechile moravuri politice, dar şi cu vechiul obiceiu de guvernare, în care 
şefia partidului şi apoi a Țarii, să treacă din tată în fiu. Țara nu poate fi 
o moştenire de familie şi nimeni nu are dreptul să o stăpânească numai 
Pentrucă poartă un anumit nume. ee 

Din acest scurt dialog, care a scăpârat între noi ca două pietre de 
cremene, în prezența a 30-40 persoane, s'a tras mult folos pentru cele câteva 


130 MARTURII DESPRE LEGIUNg 
cuiburi legionare cari se găseau la acea dată organizate la STB. 
cei interesaţi ştiau cui să se adreseze. . 

Zi de zi veneau, fie la mine, fie la alți camarazi cari începuseră 
fi cunoscuţi de aproape ca legionari, mulți angajați din masa personaluță 
de linie, pentru a cere lâmuriri şi pentru a se înscrie în Mișcare. x 

Impreună cu camarazii Ion Paralescu, Stan Gheorghe, Nicolae Pasa 
Constantin Manta, Dumitru Nicolcescu, Anton Alexandru şi alţii, dee ui 

1936 să avem circa 120 de membri; iar în toamna anului 1937, STBuĂ 
trecuse de 1000 de oameni încadrați. Muncitorii dela STB se înrolau în EAI 
sefi de cuiburi, din mica organizație inițială, ajungem ca la sfârşitul azil 
sub- steagurile Legiunii, unde întâlneau înțelegere, camaraderie, respect 
Unitatea noastră muncitorească a ajuns atât de puternică şi bine închegată. 
încât a fost citată de Căpitan de două ori şi dată ca exemplu, prin Circu- 
lările din 5 Aprilie şi 26 Septembrie 1937. 

În vara anului 1937, am luat toți parte activă la campania electorală 
pentru alegerile din toamnă, la care se anunţase ca va participa și Mişcarea. 
Cum la STB bătâlia era dinainte câștigată, căci cu membri, prieteni. şi 
simpatizanți, puteam fi siguri de 60-70%/ din voturi, am primit dispoziţiu 
să ne îndreptăm sforțările spre masa rurală din jurul Capitalei. A 

Cum orientarea electorală a judeţului Ilfov depindea în mare parte 
de curentul care se forma în comunele aflate pe o rază de 30-40 km. de 
București, em început și noi să organizăm marșuri în direcţia lor. La înce- 
put în formațiuni mai mici şi pe distanțe mai scurte, iar mai târziu, pe 
măsură că se încingea lupta electorală, în unități mai compacte și pe 
distanțe mai lungi. 

Prezenţa noastră prin aceste comune l-a determinat pe Prefectul 
liberal de Ilfov să dea ordin posturilor de jandarmi să împiedece cu orice 
preț propaganda electorală a Legiunei în judeţ. Dar era prea târziu! Sămânţa 
aruncată de noi încolţise şi dădu roade la alegeri, fapt care ne-a bucurat 
pe toţi cei cari luasem parte la aceste marșuri. 

Anul 1938 aduce marea prigoană, deslânțuită de Regele Carol al 
II-lea. Legionarii dela STB aveau de suferit acuma nu numai pentrucă 

aparțineau acestei Organizaţii, ci şi din cauză că făceau serviciul la o întreprin- 
dere ai cârei acţionari erau în mare parte liberali sau oameni ai marei finanțe. 
Motiv dublu pentru a ne lovi și a ne şicana. Nu atât din partea conducerii 
tehnice și administrative, care începuse a ne cunoaşte şi a ne aprecia ca 
oameni muncitori şi corecţi, cât mai ales din partea celor de mai sus, cari 
controlau întreprinderea prin acțiunile lor şi puteau impune modificări. 

Din primul început au fost arestaţi doi camarazi cari locuiau într'o 
comună suburbană, şi cari, fiind cunoscuţi de jandarmi, au fost duși din 
primul moment în lagăr, la Vaslui, 


De-acum 


a a 


2 


DESPRE LEGIUNE 131 
sedinte de cuib, noi ne continuam. totuşi activitatea, natural 
sto sai restrâns. Eram insă sever supraveghiaţi de poliţie. Dovadă 
arestarea grupului Guţă Pavelescu, care pe atunci conducea întreg 
„ fost Muncitoresc Legionar, grup în care se aflau şi doi STB-işti: Dorin 
Corpul tinescu. şi Radu Dobre. Nu ştiu nici până astăzi dacă această 
Constan i rezultatul supravegherii poliției sau a trădării unuia din gru 

arestare a curierului lui Guţă Pavelescu. Acest legionar nu era dela STE, 
si anume cadrat mai de mult în Mișcare, se bucura de încrederea lui 


dar fiind în i 

cn. Fusese ales curier de el, deoarece, nefiind dela STB, se presupunea 
uţă. 1 

G fi mai greu descoperit. e ; 

Atât Gută Pavelescu, cât şi camarazii Dorin Constantinescu și Radu 


Dobre au fost uciși de gloanţele jandarmilor în noaptea de 21/22 Septem- 
ie 1939. = 4 ă 

brie Secţia STB, care făcea parte din Corpul Muncitoresc Legionar, a 

mai avut un martir, pe Constantin Sâlceanu, care a căzut la 3 Septembrie 

1939, la Brașov, la poarta unui regiment de artilerie, în încercarea care 

e făcut, sub conducerea lui Sultan Donat, de a fi neutralizat prin sur- 


M ARTURII 
Fâră 


întrun 


prindere. E A : 
Până în 1940, grupul nostru SIB n'a pierdut decât trei camarazi 


cari prin modestia lor, în vremuri de liniște, nu şi-au manifestat niciodată 
sgomotos hotărârea lor de luptă, dar cari, în vremuri grele de prigoană, nu 
numai că nu s'au dat înapoi, dar au ieșit în prima linie, hotărâți să înfrunte 
toate riscurile pentru a aduce şi ei prinosul lor la victoria legionară. 

Mi-aduc aminte de circulara Câăpitanului din 5 Aprilie 1937, în care 
Căpitanul citase Secţia STB pe întreaga Capitală și spunea: “Acolo unde 
apare mâna legionarului, dintr'un pustiu se face o grădină.” 

Astăzi, această grădină este lăsată în paragină chiar de unii dintre 
noi, fără să-şi dea seamă câ fac jocul acelora cu care pactizează și cari vor 
să schimbe grădina românescă întrun pustiu. 


PENTRU CÂȚI MORI, CAMARADE? 


de Alexandru Moraru 


Era în timpul prigoanei din anul 1939. N'aş putea spune cu preci- 
n ce lună și ce zi. Știu însă să era o Sâmbătă și o zi frumoasă... 

Ca de obiceiu, mă duceam în fiecare săptămână la Ploieşti pentru 
a raporta despre cele întâmplate la Moreni și pentru a primi noi dispoziții 
i ordine. Îmi amintesc ca astăzi. Ajungând la camaradul Ion Ciupală, omul 
ă cu organizaţia de prigoană, nu l-am găsit acasă. Lăsase insă vorbă 
să nu plec înapoi la Moreni până n'am stat de vorbă cu el. M'am plimbat 
câtva timp prin oraş și câtre seară m'am întors la locuinţa lui. I-am raportat 
despre cele întâmplate în garnizoana Moreni şi l-am întrebat dacă are ceva 


zie î 


$ 
de legâtur 


nou pentru noi. 
— “Da, de data asta am să-ți comunic ceva important. Mai bine 


zis, astăzi rămâi în Ploieşti și vei sta de vorbă cu şeful nostru.” 

Mi-au trecut prin minte fel de fel de gânduri. Știam că lupt într'o 
organizaţie care se afla sub cea mai crudă prigoană. Afară de camaradul 
Ion Ciupală, n'aveam legătură cu nimeni. Camarazi cunoșteam destui, dar 
legăturile directe de comandă cu ei erau complect întrerupte. Mi se dăduse 
un cuvânt de recunoaştere a unui nou șef, în cazul când Ion Ciupală ar fi 
căzut în mâinile poliţiei. Mai mult nu ştiam. 

Deși pe Ciupală nu-l cunoscusem decât în timpul prigoanei, totuşi 
mă împrietenisem cu el şi căpătasem o aşa de mare încredere în felul lui 
de a conduce grupurile din regiune, că niciodată nu l-am întrebat cine era 
şelul nostru superior şi cu cine avea el legătura. 

Mă bucura mult când auzeam că ajutoarele pe care noi cei din 
Moreni le strângeam puteau să acopere o parte din cheltuielile organizaţiei 
de prigoană. Mai mult nu doream să ştiu. Ca să fiu drept, aș fi dorit eu 
să ştiu mai multe, dar îmi era teamă să le aflu, pentrucă, — gândeam eu 
atunci — dacă te prinde poliţia, te bate şi te schingiuie ca să spui tot; or; 
dacă nu cunoşti pe nimeni şi nu eşti la curent cu anumite lucruri, n'ai ce 
spune. 
= _Spre seară plecăm la drum împreună, eu tot punându-mi întrebări 
fără râspunsuri. Tot gândindu-mă la cele ce se vor întâmpla, fâră să-mi 
dau seama, intrăm pe o stradă micuță, din preajma liceului de băieţi. Cama- 
tadul Ciupală sună la o uşe. În prag apare un alt camarad pe care nu-l 


= IERI 


e O 


MĂRTURII DESp 
134 RE LEGIUNg 


văzusem niciodată și al cărui nume nu l-am aflat niciodată. Ne Poftegte 
să intrăm. Părea câ ştie cine va veni. Nu ne-a făcut nici o întrebare, Rai 
nem câteva minute în coridor. Camaradul care ne-a primit dispăruse Printro 
use laterală. După câtva timp reapare și ne invită să pâtrundem întruna 
din camere. Intrăm. Un om singur, drept ca bradul şi cu o privire pătrun- 
zătoare, ns așteaptă în mijlocul odăii. 

— “Ţrăiască Legiunea şi Căpitanul! — salutăm noi, 

— “Trăiască Legiunea şi Căpitanul! — ne răspunde necu 
Apoi ne invită să luăm loc și el se aşează în faţa mea. 

— “Dragă camarade M., mă bucură nespus că te cunosc, Cama- 
radul Ciupală mi-a povestit multe despre activitatea d-tale din Moreni. 
Te rog să activezi şi mai departe așa cum ai activat până în prezent, Nu 
uita Legiunea şi Căpitanul. Orice greutăți se vor ivi, noi le vom învinge. 
La sfârşitul luptei noastre va fi biruința legionară. Atunci ne vom bucura 
cu toți şi vom primi răsplata sacrificiilor pe care le vom face. Povestește-mi 
ceva din garnizoană!” 

Nefiind informat asupra celor ce se vor întâmpla şi găsindu-mă în 
fața unei situaţii noi, am dat din umeri nedumerit, îndreptându-mi privirea 
câtre Ciupală. ÎL întrebam din ochi ce să fac. Ciupală a înţeles Situaţia în 
care mă gâseam, şi-mi spune: 

— “Nu te îngriji. Camaradul pe care-l avem în faţă este şeful 
nostru direct. Poţi să-i povesteşti tot ce ştii.” 

Mai întâi, puţin cam timid, pe urmă din ce în ce mai sigur pe mine, 
i-am povestit greutăţile de organizare din Moreni, despre camarazii cu 
care lucrez, despre felul nostru de activitate, despre tot ce mi se pârea mai 
important și mai urgent. 

El ma lăsat să vorbesc fără nici o întrerupere. Când m'am oprit 
satisfăcut de raportul general făcut, s'a uitat la mine cu privirea lui pătrun- 
zătoare, cântărindu-mă parcă şi cumpânind cele spuse de mine. 

— “Bine, camarade, toate bune! — îmi răspunde apoi şeful, al 
cărui nume nu-l cunoșteam încă — Dar poţi să-mi spui, din toţi camarazii 
pe care îi ai sub comandă, pentru câţi mori!” 

Am rămas împietrit! II priveam fără să pot articula un cuvânt. El, 
râbdâător, mă privea fix, așteptând să-mi revin din nedumerire. Am avut 
ca un fior prin spete și-am simţit căn mine se deşteaptă noi simțiri. Era 


timp de prigoană şi multe se puteau întâmpla, azi, mâine, în clipa 
urmâtoare.., 


noscutul, 


„___— “Pentru câţi mor?! — am răspuns ca'intr'un vis — La multe 
m am gândit, dar spre ruşinea mea, la aceasta nu m'am gândit niciodată, 
pentrucă nimeni până în prezent nu mi-a cerut acest lucru. Cât mă priveşte 
pe mine personal sunt gata să lupt şi chiar să mor. Dacă mă gândesc bine, 


ESPRE LEGIUNE 135 
MARTURII D 
4 mor pentru Sandu, Mircea sau Ilie... Pe ceilalţi nu-i cunose 
aş putea $ e ca să mă pronunț la ora actuală. 
atât de a aradul necunoscut mi-a zâmbit îngăduitor şi mi-a răspuns: 
S. “În orice Caz, camarade, în garnizoana d-tale nu sunt atâţia cât 
mi-ai SPUS; ci numai aceia pentru care poți să mori. Gândește-te la acest 


lucru: Am discutat apoi alte câteva probleme secundare şi ne-am despăr 
“+ Luni de zile ma muncit gândul: 
ţit. Lu PENTRU CÂȚI MORI, CAMARADE? 
Mult mai târziu, într'o toamnă, am aflat cine era șeful, care-mi 
'e cu atâta seninătate de capacitatea legionarilor de a fi gata de 
jar I-am văzut fotografia în ziarele vremii, râpus de gloanțe. Cel ce-mi 
ta is ipie barca cutremurâtoare, nu era atul decât Miti Dumitrescu. 


| 
| 
| 
| 


CAPITULAREA ROMÂNIEI ȘI ACȚIUNEA GRUPULUI LEGIONAR 


DIN BANATUL SÂRBESC. 


de Pavel Onciu 


în ziua de 23 August 1944 mă aflam într'o comună din Banatul 
Sârbesc, în casa unui camarad. Vorbeam de situaţia frontului, care înainta 
cu repeziciune în interiorul României, și comentam veștile ce circulau că 
la Palatul Regal se pregătea ieșirea României din alianța cu Germania. 
Planurile acestea ar fi fost puse la cale de acord cu oamenii partidelor și 
anumiţi şefi militari. Informaţiile mai spuneau că Mareșalul Antonescu era 
la curent cu pregătirea conspirației şi că el însuși ar fi trimis soli ca să ia 
contact cu Anglo-Americanii și cu aliații acestora, ruso-comuniștii. 

Tocmai când discutam, îngrijoraţi și chinuiţi, situaţia critică ce s'ar 
creia României prin această decizie, un camarad ne-a adus vestea capitu- 
lării României şi întoarcerea frontului contra aliaţilor noștri de până 
atunci. Alarmaţi de cele aflate, am plecat îndată la casa unui alt camarad 
care avea post de radio. Din emisiunile străine ne-am convins de realitatea 
trădării. Am fost cu toții cuprinși de revoltă și căutam alte şi alte posturi 
pentru a afla informaţii noi. În special, urmăream cu atenţie posturile ger- 
mane. Ne dedeam seama că, în faţa noii situaţii, guvernul german nu mai 
avea altă soluție decât să dea libertate de acţiune comandantului Mişcării 
Legionare, Horia Sima. 


Pe ziua de 26 August am auzit la posturile germane Comunicatul 
Comandantului. Acuma eram siguri că ne aflam mereu pe linia acelorași 
gânduri. Comunicatul spunea că răsboiul împotriva comunismului trebue 
continuat atât în Țară cât şi în afara hotarelor ei, înfruntând orice pericole. 
Să mu lăsăm Țara pradă hoardelor comuniste, în urma josnicului act de 
irăâdare săvârşit de Regele Mihai, ajutat de inconștiența liderilor democrați. 


ca În urma acestui Comunicat, am luat primele măsuri impuse de 
Situaţie. Am plecat la Vârşet, unde am luat contact cu conducerea Societăţii 
(omâneşti “ASTRA”. Am rezolvat totul în sensul celor dorite de Mișcare, 
datorită ajutorului neprecupeţit dat de prietenul nostru, Traian Mucuceanu, 
care, la scurt timp după plecarea noastră din Banat, a fost schingiuit și 
ucis de comuniștii iugoslavi. 


36 MĂRTURII DESPRE LEGIUNg 
M'am dus apoi la Belgrad, la comandantul german, pentru = 
o oarecare coordonare în măsurile ce le puteam lua pentru a răst 
situaţia creată de capitularzi, printr'o acțiune imediată şi eficace. Ce] urna 
în regiunea de Vest a țării, care nu câzuse încă în mâinile comunist 
în consfătuirea avută cu ofiţerii germani, am constatat că. erau îi or, 
hotărârea de a continua lupta. Erau chiar optimişti în ce priveste Eat, de 
tatea de oprire a invaziei sovietice. După spusele lor, mai multe Di ili- 
germane, bine pregâtite și cu tancuri, fuseseră puse în mişcare din s 
Balcanilor în spre Remânia şi în scurtă vreme trebuia să înceapă o 
ofensivă militară. Generalul Phlebs, cu Statul lui major, pregăteau 
contra-ofensiva. 

Acest Comandament militar al Generalului Phlebs pentru România 
care a luat naștere” după capitularea guvernului român, își fixase unul din 
punctele lui de sprijin la Becicherecul-Mare, aproape de Tisa. De aici se 
transmiteau ordine la toate unităţile germane și alte organizaţii paralele din 
Regiunea Banatului Românesc. Generalul Phlebs colabora  dealtfe] în 
această acţiune cu grupul etnic german din Banatul Sârbesc şi cu Ortsko- 
mandatur. 

În consfâtuirile dela Belgrad, s'a hotărât colaborarea grupului legio- 
nar din toată regiunea Banatului (cei localnici şi cei ce veneau din Româ- 
nia) cu grupul militar german în formaţie la Becicherecul-Mare, pe baza 
următoarelor puncte: 


Stabili 


Vizii 
udul 
mare 
deja 


1. Se vor pune la dispoziţia Grupului legionar mijloacele pen- 
tru primirea şi ajutorarea refugiaților din România. 

2. Minoritatea română din Banatul Sârbesc va fi recunoscută 
ca grup etnic de sine stătător, bucurându-se de drepturi 
egale cu ale grupului etnic german. 

3. Constituirea unui Comitet provizoriu de conducere al Româ- 
nilor din Banatul Sârbesc, pentru apărarea intereselor lor 
politice și culturale. 

4. Deplină libertate de manifestare pentru grupul etnic român. 


Acestea erau condiţiile politice minime pentru acceptarea colaborării 
legionare cu Germanii în acţiunea militară de respingere a invaziei bolşe- 
vice din România de Vest. 

Trebuie să precizez câ o parte din ofiţerii germani cu care an 
tratat, îi cunoscusem deja în timpul prigoanei Mareșalului Antonescu. 
Ei ne-au ajutat tot timpul, adesea nesocotind ordinele date de superiorii 
lor cu privire la legionarii refugiați în Banatul Sârbesc. 


= 


Di 3 


URII DESPRE LEGIUNE 139 
ot cu acest prilej am stabilit să se înfiinţeze o “Emisiune româ 

„a la Radio Belgrad, care să fie condusă de legionari. E 
neas înarmat cu aceste rezultate, m'am întors la Vârşet, pentru a comu 
arazilor și prietenilor mei de acolo rezultatul convorbirilor. avute 


i cam A d 
fie omandamentul German dela Belgrad în privința acţiunei 
cu Z 


MARI 


E , comune spre 
= îndată după aceea, am plecat la Becicherecul-Mare unde m'am ataşat 
Fe mandamentului german local al Generalului Phlebs. ; 
în această localitate am avut legătură permanentă cu ofiterul 
Riihring, responsabil față de Generalul Phleps de acțiunea locală 
ă cu el şi cu alți ofițeri germani, am stabilit planul de acţiune pen- 
t, care poate fi rezumat în urmâtoarele puncte: ; 


Andreas 


împreun 
tru Bana 


1. Formarea imediată a unui Centru de Instrucție pentru 
legionarii şi voluntarii români din Banatul Sârbesc si din 
România, la Chichinda-Mare. = 

2. Formarea a trei Centre principale de acţiune militară înspre 
România, la Chichinda, Vârşet şi Biserica-Albă. 

3, Organizarea la Becicherecul-Mare a unui Centru de adăpos- 
tire a refugiaților din România. 

4. Strânsă coordonare între elementul legionar şi elementul 
german civil şi militar în toate localitățile destinate a fi 
câmp de operaţiuni. 

5. Trimiterea de oameni în România, şi în special în regiunea 
Timişoarei pentru a se pregăti terenul pentru momentul 
ofensivei. 


Planul de acţiune era bine conceput, dar isbânda lui depindea de 
ajutorul ce putea veni din partea armatei germane care se retrâgea din 
Balcani. Fiecare minut era preţios și orice întârziere agrava situația gene- 
rală a frontului german din Transilvania, din cauza pătrunderii masive de 
trupe sovietice prin pasurile Carpaţilor. Legionarii ce se adunau din toate 
pârţile erau gata de orice jertfă şi ar fi putut întreprinde acțiuni îndrâsnețe 
dacă ar fi avut răgazul necesar să se concentreze şi să se organizeze cu 
sprijinul diviziilor germane anunțate. 


Centrul de Instrucție dela Chichinda-Mare. 


a-Mare se organizase un Centru 
doreau să lupte 
subofițeri. și 


Cum am spus mai nainte, la Chichind s 
de Instrucție pentru legionarii şi Românii voluntari care do 
contra năvâlitorului bolşevic. Centrul era compus din obițeri, 


140 MĂRTURII DESPRE a 
soldați germani care se găseau în localitate, la care a 
ofițeri români. Primul ofițer român care a sosit la Ch 
Ioachim Văcărescu, învăţător cu contract în Banatu 
venit dela Timişoara, prof. Vinţan, cu gradul de | 
Dreve și mulți alții. 


adă 
ichinda-MaS! apoi 


1 Sârbesc, A.A E95t 


Oi au 
Ocotenent, Căpitanu] 


Tot aici s'a concentrat și un grup de legionari. tri 
de Comandant, în frunte cu Ilie Smultea, Lică Po 
Ion Cerbu. Lor le-a venit în ajutor Ică Tănase, 
timișoreni, refugiați direct din Ţară. 

Dela Centrul de Instrucție Chichinda sa 
lui Ică Tănase, o serie de infiltraţii în spatele f 
Vasile Jurca. Tot de aici au fost trimişi curieri 
Românesc. Acest serviciu a acționat până la 1 
nenumărate primejdii. 


Tot dela Centrul Chichinda s'a or 
destinată să ocupe Timişoara. Acţiune 
Unitatea combinată, formată din trupe 


de legionari şi voluntari Români, a trecut frontiera pela Jimbolia şi a ajuns 
la marginea Timişoarei, fără a întâmpina o mare rezistenţă. Dar la Timi- 
șoara ajunseseră deja diviziile sovietice. În fața superiorității sdrobitoare 
a inamicului, forțele germano-române au fost silite să se retragă. Un atac 
frontal pentru cucerirea orașului era imposibil. Retragerea s'a executat în 
ordine perfectă, deşi Ruşii au tras cu tunurile și cu tancurile. Numai printr'o 
minune nu a fost morţi -şi Tâniţi. Toţi au scâpat cu viată. 


TI trimiși dela 
povici, Iosif Gav 


cu un grup de ] 


Viena 
agina și 
Cglonari 


U Organizat, sub Comanda 
Tontului, în care sa distins 


în toate Părţile din Banatul 


octombrie 1944, înfruntâna 


ganizat incursiunea Sermano-română 


a a avut loc pe la 20 Septembrie. 
de SS, Germani din Banat, grupul 


Centrul de acţiune legionară dela Vârșet. 


La Vârşet, unde se afla şi Centrul Cultural al Românilor din Bana- 
tul Sârbesc, sa organizat un alt grup de acţiune politico-militară având 
ca obiectiv stâvilirea invaziei bolşevice în direcţia Porţilor de Fier. Acest 


grup avea în frunte pe Ilie Rotea, refugiat din Ţară, la care s'au adăugat 
Casapu-Coterlan, Filon Verca, Dragomir-Streinu și mulți alţii. 


Legionarii au fost puternic sprijiniți de organizaţia locală a Româ- 
ânâțeni, în frunte cu Traian Mucuceanu, directorul băncii “Lucea- 
- Aici se tipărea şi ziarul Românilor din Banatul Sârbesc: “Nâdejdea”, 


în care au apărut numeroase Comunicate şi Apeluri la luptă contra comu- 
nismului. 


nilor B 
fârul” 


În cursul acestor câteva săptămâni, populaţia era pradă celor mai 
mari neliniști. Pe de-o parte, le era teamă de Nemţi. Circula svonul că 
Germanii vor prinde pe Români şi-i vor ucide ca să se râsbune pentru tră- 


DESPRE LEGIUNE 141 


oeraţiei 9) 
darea — acest lucru 
tul ei un YO 


nea > RE ae pe Pt a 
„zise de E ata vreme cât ne vâd pe noi liberi, să fie liniștiți. 
că, a 


mâneşti. Pe acest plan am isbutit să-i liniștesc spunân- 
nu se va întâmpla, deoarece „Mişcarea Legionară şi 
r permite represalii. Totodată, îl asiguram că eu nu 
intenţii sângeroase din partea Comandamentului 


German $i 


] era gI0 ază de partizanii comuniști, C. ri deve i â 
a Le a 
Altor niseră tot 


: în Banatul Sârbesc. Jar alţii nu ştiau unde să se ascundă de 
ai îndrăsneți în se apropia de granițele iugoslave. Dar, cu toate aceste 
asmata TOȘIC a iictării, mulţi ne-au urmat, iar cei ce nu s'au înrolat în 
sentimente casa ne ajutau aducându-ne alimente. 
aia i n Roşu, emisar special al Mişcârii Legionare, a luat 
cand Si Medina de acţiune din Vârşet. După ce a stat de 
d comande ca ile militare germane, a intrat imediat în acţiune. Profi- 
vorbă cu autori € unităţilor de vânători în direcţia Aninei, grupul legionar 
tând de Se i ocu ă Oravita. Octavian Roşu ia conducerea Prefecturei 
li (ortance, = e SI area rezistenţii locale. Din nefericire, lipsa unei 
i Sa tare ta acea regiune, provoacă o schimbare de front. Unitatea 
e are 3 vânători de munte, care pătrunsese la Anina, e silită să se 
tea Octavian Roşu, cu legionarii din Oraviţa au trebuit şi ei, după 
ie de rezistenţă, să bată în retragere, revenind la Ve 
Acţiunea legionară din Banatul Sârbesc, după venirea dele- 
gaţilor oficiali dela Viena, sa desfâșurat în numele Guvernului AA dare 
Român dela Viena, care funcţiona deja pe teren, în emisiuni de radio, în 
formarea armatei naţionale şi în toate manifestaţiile şi luptele depe front 
şi din Țara. În acţiunea dela Oraviţa, Octavian Roşu a luat în primire 
județul Caraș tot în numele Guvernului Naţional “Român dela Viena. 


Radio Belgrad. 


Propaganda dela postul de radio Belgrad era condusă direct de 
mine. Cum acţiunile militare propriu zise nu înaintau, deoarece ajutorul 
promis din Balcani întârzia, în aceeaşi măsură intensificam propaganda 
auditivă, pentru a păstra intacte speranţele de eliberare, crezând că in cele 
din urmă frontul german se va reface şi Ruşii vor fi din nou respinși peste 
Carpaţi şi peste Nistru. : 

Aveam informaţii din Țară că mulți generali români nu erau de 
acord cu lovitura Regelui Mihai, că erau decepţionati de colaborarea cu Rușii, 
de jaturile şi violurile ce le săvârşeau, şi mai ales că nu aşteptau caer 
moment favorabil pentru a reveni la vechea alianţă şi a spâla pata trădări 
de pe obrazul neamului. 


MĂRT 
i URII DESPRE LEGIUNg 


Tot dela Belgrad se difuzau Manifestele redactare de noi 
asvârlite de avioane în Țară. Întrun astfel de Manifest am fă 
Iuliu Maniu să nu mai înşele poporul cu false speranțe, motiv 
boiul se duce alături de Anglo-Americani. Îi ceream să desc 
închisorilor şi lagărelor ca să iasă legionarii, pentru a se pu 
lupta contra bandelor bolșevice. În atrăgeam deasemenea ate 
facă iluzii că bolșevicii vor pleca de bună voie din Ţară. [- 
spuse de Corneliu Codreanu în 1936... Să nu uite ca pe st 
litorilor stă secera şi ciocanul, semnul sub care vor 
Să nu-și facă nici iluzia că Anglo-Americanii vor sări în ajutorul poporului 
românesc. “Trupele comuniste ocupă Ţara, nu cele anglo-american 
Dumneavoastră vă înşelați amar!” — încheiam Manifestul adresat lui Iuliu 
Maniu. 


> Cari €rau 
cut apel la 
ând Că răs- 
hidă porţile 
tea organiza 
nția să Nu-si 
am citat cele 
= steagurile năva. 
sa comunizeze toţ globul 


Ultima acțiune şi retragerea. 


O ultimă incursiune s'a făcut în regiunea Târgu-Mureş-Aiud de câtre 
Constantin Stoicănescu, Andreas Schmidt și câțiva ofițeri germani din Statul 
Major al Generalului Phleps. Misiunea lor, fixată dela Viena, era să elibe- 
reze pe camarazii legionari închiși la Aiud, cu ajutorul trupelor germane 
în retragere din Moldova prin Secuime. Din nefericire, şi această misiune 
a eşuat din cauza repeziciunii cu care s'a produs răsturnarea frontului. 

Zilele traceau mohorâte și neliniştea creştea la Comandamentul 
German, deoarece mult promisul ajutor din Balcani nu mai venea. În 
schimb, se apropiau duşmanii. Situaţia la Belgrad și în Banatul Sârbesc 
devenise critică; eram prinși între partizanii lui Tito şi armatele ruseşti care 
invadaseră România. i 

Elementele noastre legionare erau preocupate cu această întârziere 
și pasivitate, văzând că în loc de acţiune ofensivă, Comandamentul german 
începe pregătiri de retragere din zonă. În special, camarazii veniţi din Ţară, 
în frunte cu Ică Tânase, gata de orice acţiune și sacrificiu, treceau printr'o 
stare sufletească foarte critică. 

La sfârşitul lunii Septembrie, Comandamentul german începe retra- 
gerea. Trebuia să ne supunem şi noi inevitabilului.., Dacă rămâneam, 
riscam să fim prinși şi împuşcaţi fără niciun folos pentru cauză. Ceeace ne 
anima, era speranța că la Viena se va organiza o nouă linie de rezistenţă, 
de unde se va putea porni la recucerirea patriei. 

„ Mam gândit atunci, în primul rând, la salvarea a cât mai mulți 
legionari şi Români, originari din Banatul Sârbesc, cari participaseră într'o 
formă sau alta la acțiunile noastre, Aceştia erau cei mai direct primejduiţi, 
deoarece ar fi fost expuşi sălbăticiilor partizanilor. Le-am spus acestor frați 


LEGIUNE 
II DESE 143 


MÂRTUE 


oi trebuie să părâsim Siza pi și le-am explicat Pericolul ce-i 
â ă nu vin CU Nol. Dar iu irea le amilie SI de mosie a fost mai tare 
4 A de moarte. Asti gluga fi din (ge prietenii şi camarazii nostri din 
ecât E iune au fost schingiuiți şi ucişi de comuniști, pentru faptul de 
în Dumnezeu $i Neam și a nu VOlisa! înlocuiască icoanele. străbune 
Je lui Marx, Engels şi ein, Fie-mi îngăduit ca aici să pomenesc 
Aţiva de care-mi aduc aminte, din marele numâr de figuri românești 
e câ de comuniști când au ocupat Banatul Sârbesc: Milan Cinciu 
6p DE A Jon Giurgiu, Savu Bolianţu, Vichentie Cornea... Numele 
i A! atâtor altora va strâluci în Cartea de Aur a eroilor și martirilor 
oporului românesc. 
p Grupul legionar dela Vârşet, de sub comanda lui Octavian Roșu, 
a plecat cu ultimul tren din oraş, sub focurile partizanilor, De aici au 
plecat la Novi-Sad, punct important de cale ferată, pe unde se trecea peste 
Tisa, în direcția Budapestei și see. 

Grupul Icâ Tănase — lie Smultea, care participase la acţiunea 
dela Timişoara, s'a retras deasemenea dela Chichinda-Mare spre Novi-Sad 
si de aici mai departe spre Viena. 
| O altă parte, în frunte cu Iosif Gavagina, au venit la mine la Beci- 
cherec, unde au mai stat câteva zile. Eu, împreună cu aceştia și cu şefii 
germani locali, am părâsit Becicherecul-Mare la 3 Octombrie. Oraşul era 
plin de partizani şi dintr'un moment într'altul puteam fi capturați. Cu mare 
greutate am reuşit să ajungem la Novi-Sad, unde am regăsit pe Octavian 
Roşu cu grupa lui. Ică Tânase şi Smultea, cu legionarii de sub comanda 
lor, ajunseseră deja la Viena. Octavian Roșu ne-a dat ordin să plecăm și 
noi imediat spre Viena, ceeace am şi fâcut. Aici ne-am înrolat apoi în 
armata națională. 

În concluzie, acţiunea Mișcârii în Banatul Sârbesc şi în partea de 
Vest a Târii împotriva capitularzilor şi pentru continuarea răsboiului ală- 
turi de trupele germane, a fost prin noi, prezentă. 

Noi am spus neamului ce-l aştepta dela “eliberatori”, luând ca bază 
declaraţiile lui Corneliu Codreanu. N'am reuşit să întoarcem situaţia și să 
salvâm Țara, pentrucă nu am avut nici arme suficiente și nici un sprijin 
Sectii din partea Germanilor. Mai târziu ne-am dat seama că în această 
"“glune exista un vid militar, Germanii ne mai având la dispoziție decât 
câteva unităţi locale cu care nu se putea închega un nou front. Mult aștep- 
fatele Divizii din Balcani fuseseră probabil folosite în altă parte... 

Î ara m eaare Ami e cn E aa 
IRaie e neamului prin curieri, Manifeste, emis E: tie auiavabă 
» Dar nu puteam noi singuri face față puhoiului s » 48 


a 7 : 
cu chipuri 


i 
| 


144 MĂRTURII DESPRE LEGIUNg 
Banatul Sârbesc şi de partizanii lui Tito care se apropiau de 
ridicau capul tot mai îndrâsneț prin toate comunele noastre. 

În loc de ofensivă militară, pe care noi o anunțam, a 
moartea, prin apariția bandelor bolșevice şi apoi împlantar 
comunist, cu chinurile lui și mai cumplite. 

Aşa s'a desfâșurat acțiunea Grupului Legionar din Banatul i 
în serviciul guvernului naționalist român dela Viena, între 23 August și A 
Octombrie 1944, dată la care efectivele noastre erau retrase pestă Tia, 


Belgraq si 


Venit jalea şi 
ea Sistemului 


a sI 


IUNE 
DESPRE LEG 
RTURIIL 
MAR 


„PRIGOANA 1958 


145 


RUGACIUNEA FRATELUI 
DE CRUCE 


Doamne! 

ştiu că biruința Câpitanului 
se va împlini, 

peste voia oamenilor, .. 
căci biruinţa trimi ului Tău, 


este biruinţa Ta!,.. 


Doamne! 

rogu-mă Ție: 

dacă trebuie să mor, 
dâ-mi moarte — 

dacă trebuie să putrezesc în temniță 
dă-mi temniță — 

iar dacă trebuie să fiu liber, 


luminează-mi mintea şi calea... 


Ajută-mi Doamne 
să-i împlinesc voia lui... 
şi ori când, 
și ori unde, 
să-l pot privi drept în ochi, 
iar pentru păcatele mele, 


nu-i îngreuna sarcina lui!... 


Doamne! 
rogu-mă Tie!... 


"TIPU PD 


SACRIFICIUL “FRĂȚIILOR DE CRUCE» 
DIN CARACAL 


de Alexandru Roşca 


Orăşelul nostru oltenesc n'a avut prea multe celebrităţi printre 
i, dar în lupta nesfârşită a Mișcării şi-a dat obolul cu simpli- 


Jegionarii să : « 
j. Aşa cum cereau normele legionare şi idealul pentru care 


tate şi cură 


luptam. z A : Dă 
P În prigoana din 1938, rândurile noastre se împuţinaseră foarte mult. 


Toti şefii legionari din județ fuseseră arestaţi și duşi spre închisori și lagăre. 
Numai camarazii din Frâţiile de Cruce și fetele din “Cetăţui” mai rămăse- 
seră liberi. Cine se putea gândi că aceşti copii puteau continua o luptă, sub 
ameninţarea arestărilor şi fără şefi? Cine putea crede câ în sufletele lor 
se găseau munţi de curaj și mări de sacrificiu! 

Prin Octombrie 1938, comandanții Vasile Cristescu şi Alecu Can- 
tacuzino lansează în plină prigoană un Manifest sau Scrisoare, de mare 
importanță pentru lumea românească și care trebuia răspândită peste tot în 
Țară, cu orice sacrificiu. Ca toți cei ce mai activam în ascuns, cei câţiva 
legionari din Caracal ce nu fusesem încă prinşi sau trimiși în lagăr, am 
primit ordinul să multiplicăm cum vom putea “Manifestul” și să-l râspân- 
dim în tot oraşul, cu multă atenţie ca să nu fim arestați. 

Eu aveam legătură cu un camarad din Frâţia de Cruce a Liceului 
“Ioniţă Assan”, Horia Oprovici, elev în clasa a 7.2, cu care mă întâlneam 
regulat. “Circulara” dela Centru ne-a sosit pe la începutul lui Noembrie. 
Ne-am sfătuit cum să procedăm şi-am căzut de acord ca el să o multiplice 
în câteva mii de exemplare şi în seara de şapte Noembrie s'o avem gata 
şi s'o răspândim în timpul nopții. Zis şi făcut. Oprovici avea un vechi aparat 
“șapirograf”, iar hârtia era pe seama Frăției de Cruce a Liceului. 

: Ca să limităm pericolul de a fi descoperiţi ne-am adunat numai trei 
legionari pentru această misiune: Horia Oprovici, Ilie Ciocoiu (funcționar) 
și cu. Am împârțit orăşelul în trei zone, uma pentru fiecare. Ilie Ciocoiu 
a primit marea mahala Bold; eu am luat Centrul orașului şi mahalalele 
Tuguești. şi Cergâneşti; iar Horia Oprovici a rămas cu cartierul Gării, 
Potrogeni și Fânari. Tăcuţi ca umbrele, trebuia să svârlim Manifestul prin 
curțile caselor şi să-l vârâm pe sub uşile prăvăliilor. Apoi, fiecare se ducea 


MARTURII DESPRE LEGIUNE 

76 
lui viață şi CU conștiința sa de luptător pentru marele ideal al lumii legionare, 
"Trecuse toate pragurile încercărilor, devenind un mare legionar în 
toate manifestările lui: în sând, vorbă, faptă și credință. Arsese în sufletul 
lui toate îndoielile, toate prejudecâţile aduse dintr'o lume diferită şi toate 
falsele valori în care crezuse odată. Se transfigurase complect “în duhul 
marilor rupturi” şi devenise un adevărat legionar simplu, curat şi biruitor 

Ultimele sale cuvinte au fost: “Dragii mei, eu mă duc dincolo la 
Dumnezeu, la camarazii noștri. Voi mergeţi pe drumul acesta, căci seta 
cel bun.” 

Testamentul lui Manu a fost îndeplinit literă cu literă de legionari 
Ceilalţi, chinuitorii lui, și-au urmat drumul lor întunecat, dar în CO risfiiaia 
lor vor fi urmăriți mereu de figura lui luminoasă și de jertfa grâitoare pentru 
veacuri și mârturisitoare de adevăr. 


DE. 


FABRICA DE BANI FALȘI DELA RAÂȘINARI 


de Nic. Iancu 


“Luptă si nu fi niciodată mișel. 
Decât să învingi printr'o infamie, mai 
bine să cazi luptând pe drumul onoarei.” 

Corneliu Zelea Codreanu 


Nu ştiu dacă şi în alte țări au circulat vreodată atâţia bani falși ca 
în țara noastră în perioada de după primul râsboi mondial. Tagma falsifi- 
catorilor devenise cu fiecare an mai numeroasă, dând naștere unei “indus- 
tri înfloritoare. Aceasta, datorită în bună parte faptului că probabilitatea 
de descoperire a întreprinderilor de acest gen de câtre păzitorii legii și 
ordinei obşteşti, ajunsese la un moment dat cu adevărat minimală. Acest 
fenomen îşi avea, dealtminteri, explicaţia lui firească: Guvernul Ţârii, preo- 
cupat — precum ştim — exclusiv de viitorul şi fericirea poporului româ- 
nesc, sunase, de curând, marea alarmă pentru prevenirea și combaterea 
celui mai “cutremurător pericol” ce ameninţa, în acele ore, însăși existența 
națiuni: mișcarea de redeşteptare naţională a lui Corneliu Zelea Codreanu 
— Garda de Fier! 

Așa că, pentru a face față acestei teribile primejdii, ca primă mă- 
sură, înțelepţii cârmuitori ai neamului găsiră necesar să modifice radical 
rosturile poliţaiului şi ale jandarmului, oferind acestora un nou câmp de 
activitate şi afirmare profesională. În consecință, urmărirea și prinderea 
asasinilor și a celorlalte specii de răufăcători fu trecută pe planul al doilea, 
intrând pe primul plan urmărirea tineretului naționalist român. Avansâri 
în grad şi premii în bani constituiau răsplata celor ce se evidenţiau în 
această campanie specială, ordonată de Guvern. E lesne de înţeles că 
întregul zel al organelor polițienești era depus acum în această nouă direcție, 
așa că hoţii, excrocii și pungașii își puteau vedea de meserie în dragă voie. 
Când — din greşeală — se mai descoperea vreo bandă de falsificatori de 
bani, mi-aduc aminte, pedepsele ce se aplicau acestui soi de infractori erau 
atât de blânde încât aveau efectul unei prime de încurajare. 

Am asistat odată la desbaterea finală a unui asttel de proces în care 
apărarea, din oficiu, a fost făcută de colegul de barou (şi de facultate) 
I.M. Inculpatul — deadreptul ageamiu în “meseria” ce-şi alesese — â 


D_.r„._._ 72 Ir. i 


MARTURII DESPRE LEGIUNE 
18 
reo zece luni, reluându-și, după ispăşirea 
: : de data asta însă cu scule din cele mai modern 
pedepsei, vechea meserie, d în ij el ses ze e, 
Cine nu-şi aduce aminte de feluritele a a sa AURA 
vorbim de bancnote — cari circulau cu toptanul în România, încât lumea 
u mai ştia pe ce semne să le mai deosebească de cele veritabile!. . 
n Ș : ici plăci ă 4 
Îmi amintesc încă bine de acele mici plăci de marmoră folosite Ja 
un moment dat în prâvâlii, de câtre comercianţi. Fiecare monetă, înainte 
de a fi încasată, era azvârlită pe O astfel de placă, pentru a i se verifica 
sunetul. După un timp n'a mai folosit nici această măsură de precauţie. 
A trebuit să se treacă la “magnet”, căci falsificatorii făceau și ei continue 
progrese. 3 = 
Aşa s'a întâmplat că — prin anul 1933 — a apărut și la Sibiu o 
bandă de falsificatori de bani. “Intreprinderea” era finanțată de niste 
țărani din Râșinari — comună fruntașe, situată la vreo 10 km. de oraşul 
Sibiu, în timp ce “tehnicianul” bandei era un individ de origină maghiară 
aa . . . tă 
Ion Tus, sau un nume asemânător, “client” constant şi arhicunoscut al ins- 
tanţelor judecătoreşti locale, condamnat în repetate rânduri pentru furt. 
“Fabrica” însăşi fusese instalată undeva pe Valea Ștezii, într'o piuă. Banii 
— monete de 20 Lei — erau aduşi cu sacul la oraș şi strecuraţi în circu- 
laţie, mai ales în zile de târg... 

. Dar afacerea nu a mers decât scurt timp, falsificatorii şi agenţii lor 
pe piaţă fiind prinși rând pe rând. De un lucru îi pot asigura pe toţi cei ce 
n'au io mai deaproape istoria cu banii falși dela Răsinari: “vina” 
că acești falsificatori inşi atâ ip Politiei isi 
tace pe au fost prinși atât de repede n'a fost a Poliţiei. Înșişi 
CI Ra 2IRUC, gol, fiind grozav de diletanţi, iar monetele fabri- 

AS, e foarte proastă calitate. 
ceasta este istori icei i zi 
a e Mai o pe SE, (scara “fabricei de bani dela Râşinari”, așa 
Ș ea PIgIR E eseul 
sibian şi cum a avut ocazi aa See = a e cil d 
zIa So cunoască, în toate amânuntele ei precise, 


mai ales Parchetul şi Tri : seca A 
procesul, șI Tribunalul județului Sibiu, unde sa instruit și judecat 


Pe canava i 
DIMINEAȚA, ua acestui 
duri — minţi di 
unic, decapitare 

Guvernul de a 
marele scelerat Armand Câl 


â de v 
scăpat cu 0 condamnare 


« ? 

Te fapt divers” — căruia, spre exemplu, ziarul 
prejurări nu i-ar fi destinat mai mult de 4-5 rân- 
sensaţională, având ca scop 


Ministru Vaida-Voevod, având pe 
erne, își dăduse seama că baioneta 
n ni fără mandat de arestare) 
egionar, care, în ciuda pri- 
[E A i ) p 

reştea mereu, câștigând tot mai multe 


inescu la Int 
(în 900 di 


âvilească curentul 
â-i, 
ui. 


| 


> a 


MARTURII DESPRE LEGIUNE 79 
Astfel, în strânsă complicitate cu presa din Sărindar — care doar 
pta — trecu la atac de cea mai abjectă speță, unul din cele mai 
infame atacuri din câte a avut să înfrunte Mișcarea Legionară în decursul 
nenumâraţilor ani de prigoană prin care a trecut. 

La un semnal invizibil pentru restul muritorilor, atât presa evreiască 
cât şi cea naţional-țărânistă, sprijinită de o serie de fițuici de stânga, se 
năpustiră întrun singur glas, urlând care mai de care, în pagina întâia, 
sub titluri de-o schioapă: ă 

“RABRICA DE BANI FALȘI A GARZII DE FIER” — “GARDA 
DE FALSIFICATORI” — “FABRICA DELA RAȘINARI FURNI- 
BAZĂ BANII NECESARI PENTRU PROPAGANDA GARDISTA” 
__ «TREPAÂDUŞI Al GARZII DE FIER PRINȘI DE AUTORITAŢI 


FALSIFICÂND BANI” — etc., etc.... 


atât aşte 


Iaţă, spre exemplu, ce s'a putut citi în “PATRIA” din 22 Iulie 1933: 


“GARDA DE FIER ȘI FABRICA DE FALSIFICAT 
BANI DELA RÂȘINARI — La Râșinari, comună situată în 
apropierea Sibiului, s'a făcut o senzaţională descoperire, de 
natură a prezenta o întreagă organizaţie politică în cea mai urâtă 
lumină şi împotriva câreia, Guvernul, care are acum în mână 
cele mai zdrobitoare dovezi, va trebui să procedeze cu toată 
străşnicia... Din cercetările întreprinse s'a constatat... că de 
astă dată nu e vorba de o simplă bandă de ţigani, ci de însăși 
Garda de Fier, organizaţia politică a Dlui Zelea Codreanu, care 
în ultimul timp s'a dedat la cea mai deșânțată propagandă îm- 
potriva Guvernului şi în general a tuturor partidelor politice din 
România... Fabrica de falsificat bani dela Râșinari servea 
exclusiv scopurilor politice şi subversive ale Gârzii de Fier... 
Ce autoritate morală mai au (legionarii — n. a.) pentru a cere 
aprobarea maselor... O gardă de falsificatori nu poate vorbi 
în numele naționalismului.” 


Pentru a face câtuşi de cât plauzibilă în faţa opiniei publice versiu- 
nea demonstrând amestecul Gărzii de Fier în fabricarea banilor dela Răşi- 
nari, Guvernul a ordonat percheziţii la şefii legionari din Sibiu. În casa 
avocatului dr. A. Bidian, autorităţile sperau să găsească o anumită cores- 
pondenţă pe care susnumitul avocat, în calitate de Şef al Organizaţiei orâ- 
şeneşti, o întreținuse cu Şeful legionar județean, dr. lon Banea. Această 
corespondență — al cărei conţinut poliţia îl cunoştea de mai nainte — 
Supusă unei abile răstălmâciri, putea să servească scopului urmârit de 


MARTURII DESPRE LEGIUNg 


80 


Guvern. N'a fost greu pent 
sori, câci avocatul Bidian n 


ru autoritățile polițienești să găsească zisele scri. 
u avea nici un motiv să le doseacă. 

Întruna din scrisorile încriminate, Ion pa acaă îi cuia lui Bidian 
din lași, unde tocmai. își dădea doctoratul în mea us că se simte nece- 
sitatea cumpărării a încă unei mașini (era vorba e camionetă, pentru 
deplasările legionarilor, în perioadele de propasân ă electorală). în altă 
scrisoare îl ruga “să mai trimită ceva bani”. Sa 

E usor de închipuit în ce fel au fost răstălmăcite aceste fraze! 
Trunchiate și copiate într'o determinată ordine, au fost puse la dispoziţia 
acelei “anumite prese? mai cu seamă, despre care Guvernul ştia 


presei, J = a a A eee 
lăsa rugată de două ori pentru a răspândi cu toată 


prea bine câ nu se va 


frenezia “senzaționala ştire”. 
Întradevâr, presa “românească” a vremurilor nu a lăsat să-i scape 


ocazia de a informa Țara, cu lux de comentarii, că: “Autorităţile perche- 
ziționând casa avocatului Bidian, Șeful organizaţiei Gărzii de Fier din oraş, 
au descoperit un material senzațional, din care reese câ fabrica de monete 
false dela Răşinari era creiată pentru a susține Gârzile de Fier”. 
Faţă de nemaipomenita ticâloşie și de cinismul revoltător cu care 
a procedat Guvernul — susținut și încurajat de majoritatea partidelor Ţării 
— la această mârșava și criminală înscenare, se impune întrebarea: 
— “Ce-au avut de spus Românii cumsecade, oamenii cinstiţi, iubitorii de 
adevâr” — că doar or fi existat și pe acea vreme măcar câţiva (cât de puţini) 
— “Români adevăraţi, cu conștiința nevândută străinelor interese urmărite 
de Guvern, Români al câror glas ar fi putut destrăma odioasa înscenare 
în faţa opiniei Țării? Mai exista, cel puţin aşa se afirma, un mânunchi de 
personalități politice cu caracter, cu dragoste de neam și Ţară, cari, deși 
firay ca numâr, refuzaseră sâ-și însușească moravurile lipsite de cele mai 
orare sune ale politicianismului levantino — balcanic cuibărit la 
= ii alta noastre țări românești. . . Oare, aceștia au avut ceva 
i ce e 
ea soti Pau ! Ac aut nimic de spus! Nimeni, în țara 
Nici unul din aceşti do sape ş FR 
lui morală, să deschida îi aa na găsit de cuviinţă, n'a găsit de datoria 
nemaivăzută infamie, Nu dcas de a, au a alt 
Cum ne-am fi putut aştepta | Tagul “Gârzii de Fier”! Doamne fereşte! 
pia la una ca asta?! Dar, cel puţin întru apărarea 


adevărului  ultragiat. 4 
Ă gat, în ip e 
românești” | numele dreptății, în numele proverbialei ““omenii 


Care poate fi i 
pa e fi explicaţi ae tei Sata 
nu împârtășeau „„Picația acestei atitudini a unor oameni cari —— deşi 


; convingerile n i 
în oa i i i i 
toţi drept oameni integri, j Sire politice — erau consideraţi de noi 


NC; E ._. 
apabili de a privi impasibili la o atât de stri- 


5 


MARTURII DESPRE LEGIUNE = 


are murdărie practicată de însuși Guvernul Ţării? Au tâcut oare din 
teamă ? Teamă poate, de a fi acuzați de complici ai “odioasei” Gâărzi de 
Fier”, “jalsificatoarea de bani dela Râşinari” şi deci, azvârliţi prin temnițe, 
„lături cu legionarii. . . ? 

De neînchiput! Trâiam doar, pe acea vreme, sub un regim “demo- 
cratic” ! Denunţarea în fața opiniei publice a unui act atât de odios, comis 
cu atâta reacredinţă, prin abuz de putere de câtre însuși Guvernul ţării, nu 
era numai un drept, ci o sfântă datorie a oricărui cetățean şi mai cu seamă 
prezentanţilor poporului, aleși de acesta pentru a-i apăra dreptatea în 


gâto 


a re 
Sfatul 'Ţârii. 

Cum și-au explicat oamenii “de treabă”, oamenii “cuminţi” — 
înscrişi ca atare în partidele “istorice”, cari, spre deosebire de Garda de 
Fier, mai purtau și numele de “parride de ordine” — cum şi-au explicat, 
zic, faptul că Judele de Instrucție I. Stânescu și Prim-Procurorul Radu 
Pascu, trimişi din Capitală de Armand Câlinescu pentru a face o descindere 
la casa Șefului legionar Bidian, în Sibiu, după ce au descoperit aci “un 
material atât de zdrobitor” împotriva lui Bidian și Ion Banea, nau pro- 
cedat, totuşi, la arestarea imediată a acestora? Deasemeni: pentru ce n'au 
dispus trimiterea lor în judecată? Este de conceput un astfel de procedeu 
când ai “probele în mânâ”? Se poate oare imagina ca Guvernul, după ce 
a reuşit să “prindă” pe nişte şefi ai Gărzii de Fier asupra unui fapt atât 
de grav, nu numai să nu dispună imediata lor arestare, dar nici măcar să 
le intenteze cuvenitul proces? Mai cu seamă câ dispuneau — potrivit celor 
trâmbițate de presă — de “dovezi zdrobitoare” împotriva lor şi a Gărzii 
de Fier! 
Dnii Radu Pascu, I. Stânescu şi ceilalţi însoțitori ai lor, veniţi din 
Bucureşti pentru a se ocupa personal de acest “gravisim caz”, sau mul- 
țumit exclusiv cu faptul de a informa presa cu adevârat lux de amânunte. . . 
inexacte. Atât şi nimic mai mult. 

Procesul adevăraţilor falsificatori dela Rășinari şi-a continuat în 
acest timp cursul său normal, iar infractorii — cari n'au fost nici Bidian, 
nici Banea şi nici vreun alt legionar — şi-au primit pedepsele corespun- 
zătoare. 
Dar campania de presă din lulie 1933, deslănțuită cu scopul de a 
anihila pe plan moral organizaţia politică a lui Corneliu Zelea Codreanu, 
a avut darul să ne descopere nețărmurita ură ce ne-o nutreau partidele 
politice. Și ne-a mai desvâăluit un lucru: că atunci când se urmărea zdrobirea 
Mişcării Legionare, până şi cele mai sensibile conștiințe ale unor oameni 
politici ziși “integri”, cuprinse de-o stranie paralizie, încetaseră de a mai 


funcţiona. 


MĂRTURII DESPRE LEGIUNg 


82 
Mai mult încă: episodul cu fabrica de bani dela Rășinari, age 
= luăm cunoștință de dușmanii noștri ascunși, cari, crezându-ne 
ie au ieşit mândri și curajoși din bârlogurile lor pentru 
lica (cu rânjete de satisfacţie) câte o lovitură de picior. 
a ne E, reu de imaginat, necun de înțeles, ce se petrece în mintea . 
sufletul E astfel de oameni cari, deși Bere conștienți de injustiţia şi 
mârşâvia ce o comit, O sâvârșesc totuși, Suțu u-se pe deasupra cuprinși 
de cele mai “curate” sentimente de satisfacţie !. ze ş 
ținem să reproducem, ca mostră de cinism =: 


În această privinţă, i Ea 2 e ș 
câteva rânduri din articolul publicat în oficiosul partidului Natio- 
“DREPTATEA”, care, în pofida numelui ce-l purta şi departe 


de complicitatea activă la o atât de murdară înscenare, din 

â întro grandilocvență ce nu poate produce decât scârbă 
LL3 pe — = 

1 “Garda de falsificatori”, suszisul 


prilejul 
de astă 


ipocrizie, 
nal-Ţârânesc 
de a se rușina 
contră, se avânt 
în sufletele drepte și cinstite. Sub titlu 
ziar. începe astfel: 


“Dacă trebuia o probă definitivă pentru clasarea indivi- 
zilor care alcâtuesc așa zisa aripă naționalistă de dreapta a 
politicii noastre, iată o avem la râsunâtorul caz al falsificatoritor 
de bani dela Râșinari. În tot locul totdeauna partidele extremei 
drepte — extremă dreaptă care în fond se compune din bande 
de huligani şi bâtâuși — au uzat de cele mai abominabile si 
mai înjositoare procedee în opera propagandistică a mulțimilor 


naive...” 


Întrerupând, pentru un moment, reproducerea articolului plin de 
venin al “DREPTĂŢII” (?), ne întrebâm: ce procedeu mai abominabil şi 
mai înjositor în “opera” propagandistica întreprinsă de vre-un partid demo- 
cratic din lume am putea cita, care sâ-l întreacâ pe cel folosit de partidul 
la putere în 1933 în România, în scopul de a scoate din circulaţie un partid 
adversar în opoziţie ?. . . 

Mai departe, articolul în chestiune continuă astfel: 


“Extremismul de dreapta nu poate fi aprobat de un inte- 
Jectual. „„. Garda de Fier un este decât o mână de aventurieri 
grupaţi clandestin, pentru cucerirea violentă a puterii de Stat 
Es sia Regata și mincinoasă demagogie. Asta, în numele 
aaa ea Lumea se întreabă: de unde au oamenii 
FE ie ui Dei petice dela Râșinari indică sursa: falsi- 
Dario , şa lucrează Garda de Fier... vor sâ facă 

Politic prin falsificare de bani! Ce autoritate morală mai 


re 


MARTURII DESPRE LEGIUNE = 


au... O gardă de falsificatori nu poate vorbi în numele naţio- 


nalismului !” 
Faţă de atâta falsitate, răutate şi cinism, orice comentar ne pare de 
Neamul românesc a avut ocazia să se lămurească, datorită bunului 
bial, cât şi din cele ce au urmat, de care parte se găsea 


prisos: 
tea, şi de care parte necinstea sufletească, minciune. 


său simţ prover 
adevărul, drepta 

Lovitura morală pe care adversarii noștri au încercat să ne-o dea 
prin diabolica înscenare cu fabrica de bani dela Râşinari — menită să 
anihileze pentru O bună bucată de timp orice acţiune a Gărzii de Fier pe 
plan politic — slavă Domnului, ma dus la rezultatul scontat de adversari. 
Escrocheria a fost descoperită destul de repede de câtre opinia publică. 
Nicidecum din desminţiri publicate ulterior în ziare... Nu! Câci anumita 
presâ a preferat să se vadă făcută de minciună decât să publice un singur 
cuvânt de retractare. 

Când razele adevărului au străbătut pâinjinișul opac al perfidiei și 


al minciunii, țesut cu atâta perversitate în jurul cazului dela Râșinari, 
lăsând să apară sub lumina-i vie fețele schimonosite de ură ale autorilor lui 
din umbră, presa din Sărindar ca şi cea aparținând partidelor politice direct 
interesate în denigrarea Gârzii de Fier, s'au învâluit într'o tăcere de mor- 
mânt. Dar opinia publică s'a dumirit, şi nu numai că s'a dumirit asupra 
adevărului, dar a luat cunoștință cu acest prilej de mijloacele murdare 
folosite de partidele “de ordine” din România “democratică” în lupta lor 
desperată pentru a-şi asigura continuitatea “ciolanului” puterii. 

Din lectura articolelor apărute în presă, în cadrul campaniei deslăn- 
țuite împotriva Mișcârii Legionare în lulie 1933, desprindem cu ușurință 
că în afară de compromiterea Gârzii de Fier, se mai urmărea şi un alt 
lucru: pregătirea opiniei publice pentru o apropiată nouă — și pe cât cu 
putință, definitivă — dizolvare a acesteia. 

Este elocventă, în această privinţă, fraza cu care își încheie “PA- 
TRIA” din 22 Iulie 1933 articolul de calomniere a Gărzii de Fier. Cităm: 


“Faţă de aceste descoperiri, Guvernul pare dispus să proce- 
deze cu toată strășnicia. Astfel, DI Subsecretar de Stat, V. V. 
Tilea, a declarat întrun cerc intim, câ față de gravitatea faptelor 
comise de unii membri, Gârzile de Fier vor trebui să fie neapă- 
rat desființate.” 
întradevăr, cinci luni mai târziu, fiind la cârma țării |. G. Duca, 
Garda de Fier este dizolvată, iar membrii ei, arestaţi cu miile, sunt azvâr- 
liți în închisori. 
Ce a urmat se ştie!... 


MOMENTE DIN VIAŢA LEGIONARA 
de Vasile lovin 
Cum l-am cunoscut pe Căpitan. 


în anul 1932 am înființat un cuib de 13 membri în oraşul Reşiţa, 
unde lucram la întreprinderea cu acelaș nume. Cum nu aveam nicio indi- 
catie precisă și nicio legătură directă cu Centrul, pentrucă nu apăruse încă 
«Cărticica șefului de cuib”, am scris la Bucureşti, cerând instrucțiuni. 
Mi-a răspuns părintele Dumitrescu-Borşa, care pe atunci îndeplinea func- 
țiunea de Secretar al Mişcârii. 
- Cam după un an, şi după ce am lărgit organizaţia în zona mea, 
m'am dus la Bucureşti să-l vâd pe Căpitan. Fiind deputat, mam dus la 
Cameră direct şi printr'un curier i-am trimis un bileţel, în care îi spuneam 
câ doresc să-l văd. Puțin timp după aceea, vâd că vine spre mulțimea care 
aştepta să intre la Cameră, un om înalt cu biletul meu în mână și care 
începu să strige: 

“Unde eşti, mâi lovine?” 

După ce m'am prezentat, mi-a spus: 

“Nu ţi-am putut răspunde mai devreme, deoarece am fost în luptă 


electorală.” 
“Am primit răspuns la scrisoarea mea dela părintele Dumitrescu, 


Câpitane, şi pe baza ei am început să lucrez.” 

După acest scurt schimb de cuvinte, ne-am despărţit, rămânând ca 
să trec pela sediu. A doua zi întâlnindu-l pe Căpitan la sediul Mişcârii, 
care se afla pe atunci pe lângă Gara de Est, m'a întrebat: 

“Măi, ovine, vrei să munceşti? Vrei să lupţi?” 

“Da, Câpitane!” — i-am răspuns. 

Îndată a dat dispoziţii părintelui Dumitrescu-Borşa ca toată cores- 
pondenţa care interesa județul să mi-o trimită mie. 

Echipa Morţii. 

“Echipa morţii” s'a format la Bucureşti în primăvara anului 1933, 
având în frunte pe Nicu Constantinescu, Petre Țocu, părintele Borşa, părin- 
tele Duminecă, Adochiţei şi Savin. În total au fost 18 legionari. Ţelul prim 
al câlătoriei: Reșița, unde era anunţată o mare întrunire legionară, la care 
trebuia să participe şi deputații Corneliu Zelea Codreanu şi Mihail Stelescu. 


MĂRTURII DESPRE LEGIUNR 


86 
primul incident serios. Am fost ares 


căpăm și să fim la întrunirea dela Reşiţa în ziua fixată, 
ştepta, am câzut de „acord să întrebuințăm O strata- 
cema. Am părăsit oraşul fără vola Buica o Ja ECE ile, doi preoţi 
caranţie în biroul procurorului. Jandarmii din județul Vâlcea s au luat după 
garanț ne-au prins înainte de-a ieşi din judeţ, dar nu pentrucă ei au fost 
no îi la picior decât poi, ci pentrucă “Caprioara. (camioneta, noastră) 
a rămas în pană în mijlocul drumului. Am fost întorși la Râmnic, unde am 
durmit în birourile Tribunalului, pentru ca a doua zi să fim încarceraţi, 
Dar chestiunea arestării noastre s'a complicat repede, cu vizita pe 
ecele voia s'o facă în judeţ. Acum, procurorul era cel care nu 
să se scape de noi. Ne-au pus în libertate, la iuţeală. Dar noi nu 
am voit să plecăm, arătând că arestarea nedreaptă ne-a creat mari pagube: 
motorul era stricat şi nici benzină nu mai aveam. Ne-au plătit îndată lipsu- 
rile, numai să evacuâm județul cât mai în grabă, în vederea vizitei Regelui. 
Am plecat voioși mai departe. 

Ajunsi la Oraviţa, am trecut prin aceleași peripeții. În oraş am 
fost înconjurați de jandarmi și arestați, fiind obligați să durmim noaptea 
aceea în localul postului de jandarmi. Căpitanul și Stelescu se aflau de 
două zile la Reşiţa şi locuiau în casa mea din Dealul Crucii. Când au aflat 
că suntem reținuți la Oraviţa, Câpitanul a pornit spre noi, ca să ceară soco- 
teală autorităţilor de detenţiunea noastră ilegală. Când a auzit jandarmeria 
că Corneliu Codreanu e în drum spre Oraviţa, ni s'a propus libertatea cu 
condiția să părăsim orașul cât mai repede. Ceeace am şi făcut, scopul 
nostru fiind să ajungem cât mai repede la Reşiţa. Căpitanul fiind anunţat 
la timp că suntem liberi, a făcut și el calea întoarsă. ; 

Întrunirea dela Reșița a fost însă interzisă de guvern, deşi nicio 
lege nu putea împiedeca pe un deputat din Sfatul Ţârii să ţină o întrunire 
unde voia pe teritoriul României Mari. Tot cartierul unde se afla casa mea 
i iata at a aa a aduse din două judeţe. Totuși, spre 
fe ci) ra pie Ron zi Pali dnide până la Căpitan, care a trecut în 
CI : : SI ul a fost dat de Nicolae Constantinescu şi 

mportamentul fiecârui legionar. Mai târziu, la 


Casa Verde dela B ii Noi. cei : sea ș 
cre pe ba Noi, cei 18 legionari din echipă au fost decoraţi 


La Râmnicu-Vâlcea am avut 


tati. Noi însă; CA să s 
unde Căpitanul ne â 


care R 
ştia cum să 


Eu am rămas | ița, i 

„al a Reşiţa, iar “echipa ii” şi i 
propagandistic în direcţia A d, d ea iti aia sa a aie 
Teliu do. eâsaiaLfa rad. M am revăzut cu camarazii din echipă la 
tatălui său, cae dala O mare întrunire în prezența Câpitanului și a 
jos, șapte insi din Resita a, ii Sau ci depui ai Ap SAP 

este i ȘI o sâptămână înai i 
fixată la Teius. în dau ele ana inainte, pentru a ajunge la data 
prit la Caranscbeș, la casa profesorului 


D555 


MARTURII DESPRE LEGIUNE 87 


Horia Sima, pe atunci șeful județului Severin. Am ajuns la Teiuș exact în 
întrunirii. A fost mare bucuria când m'am revăzut cu ceilalți cama- 
En «echipa morţii”, Cari sosiseră din direcția Arad. 
02 Din ordinul guvernului, orășelul Teiuş fusese înconjurat de forțe 
'andarmereşti, pentru a opri intrarea țăranilor şi participarea lor la adu- 
nare. Atunci s'a dat ordin și legionarii prezenți au plecat prin satele dim- 
rejur ca să ajute pe țărani să intre în oraș. Din echipele formate cunosc 
numai două: cea condusă de Constantinescu, având ca direcţie satul Mihalţi, 
din care făceam parte şi eu cu un alt camarad din Reşiţa, Nicu, şi cea 
condusă de Petre Ţocu şi Adochiţei. 

A doua zi dimineaţă, Duminecă, am pornit din satul Mihalţi în 
fruntea a 500 de țărani. La podul Mihalţi ne-au întâmpinat cordoanele de 
jandarmi. Sa dat o bătălie strajnică cu mai mulți râniți. Aici am fost şi eu 
rănit în podul palmei de baioneta unui jandarm şi am căzut în șanțul 
drumului lângă pod; în braţele mele s'a rostogolit un țăran voinic, lovit şi 
el cu patul puștii. 

Atunci, Constantinescu şi cu mine, am reuşit să trecem apa pe sub 

od cu o troacă şi am intrat în Teiuş. Gâsind pe Câpitan, i-am raportat 
gă el, am găsit pe Stelescu. Câpitunul a dat ordin acestuia să 
a Podul Mihalţi pentru a vedea ce se mai poate face pentru 
rmilor. Când am ajuns la pod, jandarmii erau încolonați, 
gata de plecare. Ne-au lăsat de astădată în pace. Cum întrunirea din Teiuş 
nu se mai putea ţine, ne-am întors în sat cu toţi legionarii cari luaseră 
parte la bătălia depe Podul Mihalţi. 

Aici, țăranilor adunaţi în mare numâr, li s'au ţinut cuvântări. Au 
vorbit Stelescu, Constantinescu, Țocu şi Mitu Banea. În alte comune din 
împrejurimi, Sau ţinut la fel mici adunâri. 

Între timp, autorităţile se pare că primiseră ordine mai aspre, câci 
au început să ne culeagă de prin sate și să ne aducă la Teiuş. În total au 
fost arestate 52 de persoane, întreagă “echipa morţii”, plus legionarii veniți 
dela Cluj şi Bucureşti pentru adunare. Dela Teiuș am fost transportaţi în 
două camioane la Alba Iulia, la închisoarea orașului. În primul camion se 
aflau 32 de inşi şi aceştia au fost încarcerați fară mandat de arestare. 
Când a ajuns camionul al doilea, cu restul legionarilor, între care mă 
aflam şi eu cu Țocu, Constantinescu şi Adochiţei, ne-am opus să intrăm 
în închisoare fară mandat de arestare. Dar până au durat aceste discuţii, 
camionul intrase în curtea închisorii. 

Era pela 11 noaptea. Constantinescu i-a dat maiorului de jandarmi 
termen ca, dacă în zece minute nu primim mandatele de arestare, spargem 
poarta închisorii şi mergem acasă la procuror să ni le elibereze imediat. 
Cum era noapte, maiorul n'a cutezat să scoale din somn pe procuror. Tre- 


de situaţie. Lân 
meargă cu noi | 
dislocarea janda 


acasă şi numai a doua zi seara trebuia să ne revedem 1 

vreunul era prins, trebuia să declare că el e singur în Ea Orice caz Ă 

făcut-o capul lui. stă misiune a 
“Că a 


Toate au mers bine şi nimic nu s'a întâmplat 

Dar binevoitori nu lipsesc când e vorba de pârât E 
dintre aceste exemplare au fost prezentate la Poliţie e doua zi, maj îi 
Circulară legionară, şeful poliţiei locale, Dumitru aia era. Vorba so 
să se facă arestarea tuturor legionarilor ce mai sita a daţ aa 
cunoscuţi de autorităţi. Ne-au arestat şi pe noi, bine a în Oraș şi E 
alții. Au început cercetările, în bătăi, înjurături si am teles, împreună A 
timp, percheziţiile răsturnau bietele noastre locuinţe Denis În ice 
la niciunul dintre cei arestaţi; nici o urmă că ar fi iai DU Sa găsit nimic 
carea sau răspândirea foilor. După trei zile de schinei parte la multipli. 
libertate. Era o mică victorie asupra tiraniei care a ea Sana Pus în 
noastră, dar era mai ales o mare educaţie de demnitate E atunci în țara 
Fraţi de cruce ce contribuiseră la această misiune; fus 1 Cura) a tinerilor 
cedaserâ în fața amenințărilor şi bătăilor. ; buseseră arestaţi şi nu 


O lună după aceia, la 6 Decembrie, unul dintre camarazii di 
Nicuşor Saita, sărbătorind ziua numelui, invită pe toți Sinca pastel 
ție, câteva fete din Cetăţuie şi alţi colegi din clasele a 7. pa: din Fră- 
mică petrecere. Natural câ, în mijlocul petrecerii, s'au a Se 2 S 
cântece legionare. A doua zi, poliția a ştiut tot şi neținând seama e SC, 
areal imediat pe toți cei ce participaseră la sârbătorirea camaradului 

Deşi eu nu fusesem invitat şi deci nu luasem parte la petrecere 
am fost arestat de comisarul Gavrilescu ca suspect de instigație subver- 
sivă (5). Ce puteam face?! Mi-era scris să mă revăd cu cei ce-mi fuseseră 
deja camarazi de celulă. 


ee Pe vremea aceea Poliţia se găsea sub ordinele Jandarmeriei, al 
cârei şef era maiorul Alexandru Alexandrescu. Ancheta era dusă de el cu 
ajutorul şefului de Poliţie, D. Drăniceanu. Am ştiut mai târziu că pânâ 
seara, cei mai mulţi dintre arestaţi au fost puşi în libertate, nerâmânând 
închişi, spre cercetare, decât vreo 20, printre care elevii fraţi de cruce: 
Horia Oprovici, Safta, Miulescu, Malciu şi Lăzărescu; dintre legionare: 
Biega, ulia şi Carmen; apoi eu, Ciocoiu şi alți câţiva al câror nume nu 
mai mi-aduc aminte. ape : 
seocat Au la Jandarmerie, am fost introdus în cabinetul 
nai aflau șeful Poliţiei şi Horia Oprovici, lipit Cu fața la pe 
amintrat,; comisarul Drâniceanu ma luat în primire, CU înjurături i 
pornografice. Mă uitam la el fără să clintesc. Oprovici nu se mișca Nic! + 


maiorului; unde 
rete. Cum 
și expresii 


LEGIUNE 
pl. DESPRE 149 


sa răcorit CU înjurăturile, m'a întrebat dacâ-l cunosc pe 


După €€ 5 afac î 
.- Jam răspuns câ- unosc puțin, ca pe toți cei ce au fost 


__ «pă, Roscă, nu mai minţi, că te câsâpesc. EI a declarat că voi 


qoi aţi împărțit Mapitestul 
[) __ «Nam împărțit nimic, domnule comisar. Nu stiu de unde a 
Eu pici nam văzut Manifestul cum arată. 


L-a fost de-ajuns. S'a repezit la mine si m'a luat într'o serie de 
„mni de nu mai vedeam nimic ii, ochilor. După ce sa săturat m'a 
Eta primirea unui sergent care m a dus în altă cameră şi-acolo a conti- 
muat bătaia. Era ordinul şefului şi el voia să-l execute întocmai. Pe bietul 
Onrovici l-au dus într'o sală alăturată, unde a continuat să încaseze ca şi 
ie lovituri peste lovituri, ca să spună tot, tot, până la ultimul cuvânt 
ce-a schimbat cu cei se l-au ajutat să răspândească Circulara. Ceilalți 


ncliişi (deasemenea “în izolare” ca să nu poată comunica unii 


sCOS- 


i 
a Cei doi sefi, al Jandarmeriei şi al Poliţiei, în strânsă frâţietate 
anti-legionară, își împârţiseră programul de lucru: ne luau pe rând la cer- 
cetâri. În fiecare dimineaţă și în fiecare după masă, agenţii lor ne luau 
în primire. Unii cu bastoanele de cauciuc, ceilalţi cu vinele de bou. Și între- 
bările nu mai conteneau: «de unde a venit circulara”, “cum aţi multipli- 
cat-o”, “de unde aţi avut bani pentru hârtie”, “cum şi cine a împârţit-o” 
“cine mai e legionar şi poliţia nu-l ştie”, ete... Tăceam chitic şi încasam 
loviturile. Eram vineţi pe tot corpul de atâta bătaie. Fraţii de cruce se 
țineau minunat. Fetele la fel. Sufereau, plângeau, dar un scoteau o vorbă. 

Toată această tortură a durat o săptămână. Până la urmă, fără să 
fi recunoscut vina şi fără să fi spus O vorbă împotriva vreunui camarad, 
ne-au obligat să semnâm declaraţiile scrise de ei cum au vrut. Acum aveau 
un argument puternic împotriva noastră. În timpul acestei anchete plină 
de torturi, poliția făcuse noi descinderi pe la casele noastre. La nimeni na 
gâsit nici cel mai mic document sau probă de culpabilitate. La Oprovici 
însă au descoperit “sapirogratul” cu care fusese înmulțită Circulara. Bietul 
băiat îl vârâse sub scara casei. Oprovici nu mai putea 1€8%. A luat toată 
răspunderea asupra lui. Dar noi nu-l puteam lăsa singur şi astfel am semnat 
declaraţiile cerute. a 

Ne-au ales pe cei consideraţi “mai periculoși”: Eram 13 la pi 
Pe ceilalţi: Miulescu, Saftu, Malciu, Lăzărescu, i-au trimis imediat în lagăru 
dela Miercurea Ciuc, iar pe fete în lagărul dela Mânăstirea Hurez. pe noi, 
sa voiau să ne vadă condamnaţi cât mai greu. Cu 

liat la Curtea Marţială dela Craiovâ. 


dosarul încheiat ne-au 


MĂRTURII 
150 O ESERE LEGIUNg 


Ajunși la Craiova am fost bâgaţi într'o pivniţă, claie peste grăma aa 
A doua zi, am trecut la cercetare unul câte unul. Toţi am Geza i Mada 
facă mai întâi O vizită medicală, ca să se vadă cum am fost « NL se 
dece am semnat declaraţiile. Eram plini de râni, de vânătăi, 
pe tot corpul. 

Căpitanul ce făcea ancheta era un om de omenie. Păcat : 
uitat numele. A făcut tot ce i-am cerut noi și ne-a spus dela încep 

_— «Aici să nu aveţi teamă. Veţi spune cum s'a întâm 
nu vă bate şi nimeni nu vă va schingiui. 

Ancheta lui a durat trei sau patru zile. După aceea ne-a 
închisoarea militară să așteptăm deschiderea procesului. Am așteptat 3 
de zile până la proces. Închisoarea militară era plină de legionari, adusi Ș 
prin toate colțurile Olteniei. Ne-am cunoscut camarazii din Râmnicu VAI : 
Slatina, Târgu Jiu, Craiova şi alte pârți. Toţi așteptau să le înceapă vreun 
proces, pus în mișcare pe chestiuni mărunte. Era ordinul dela Ministerul 
de Interne să ne înfricoșeze cât mai mult cu procese, închisori preventive 
condamnări, dacă era posibil. 


În sfârşit, procesul nostru a avut loc. Din 13 legionari, 12 au fost 
achitaţi, tribunalul nerecunoscând nicio probă împotriva noastră. Singurul 
condamnat a fost Horia Oprovici: 7 luni de închisoare pentru răspândire 
de manifeste. 

În Iulie 1939, Oprovici a fost pus în libertate. Era un băiat brunet 
tăcut, dar foarte hotărât. Închisoarea îl maturizase şi mai mult. Părea i 
stâncă, serios, neînfricat. Pierduse însă un an de școală din cauza închisorii. 
Ceilalţi colegi plecaseră deja pe la Universităţi sau ca funcţionari prin alte 
localități. EI rămăsese la Caracal pentru a-şi relua firul şcolar întrerupt. 
Râmăsese parcă pentru a-şi îndeplini destinul! 


La 22 Septembrie 1939 are loc împuşcarea lui Armand Călinescu. 
în după amiaza aceleiaşi zile, am fost din nou arestaţi toţi legionarii pe care 
poliția a putut pune mâna. Neliniștiţi, aşteptam începerea unei noi anchete, 
eee e toți într'o sală dela etajul 1. al Prefecturei de Poliţie. Ne între- 
is pe miau ul mal acum când câlăul tineretului român își primise 
E nituit a ernilor se va abata asupra noastră. Eram fete şi băeți, 
cu atât apăsa asu SI po ngniseic pre Sp „cu cât se prelungea aşteptarea, 

a pra noastră ca o presimţire, că ceva tragic ni se prepară. 
Di pi 0 n voga, au apărat sea i jandarm ca ie at 
Cu ochi ce parcă ne cântărea ia să smulgă din mijlocul nostru, neraui privit 
aleagă. Se prelingea pe şira n e a, emil ad. sa e i ie 
lor reci și rele se opreau E re o ct aie legea AGE ia 

pra ta. Oricât de tare ai fi fost sufletește, (e 


Li 

Cercetaţi» si 
de umilături, 
ă i-am 
ut: 
Plat. Nimeni 


trimis la 


cea, 


a asia 


RE LEGIUNE 


151 


ARTURIL DES 


roază de nedescris, în fața acestor brute ce-ţi dădeau impresia câ 

apucă ra fiecăruia. Z E 5 
iuipă această nouă tortură morală, l-au scos dintre noi pe Horia 
. şi l-au dus în cabinetul şefului de Poliţie, Dumitru Drâniceanu, 
Oprovici $.. au făcut şi cum au procedat, dar timp de 20 de minute sau 
Au îngrozitoare ale camaradului nostru frate de cruce. La început 
auzit UP 'utor, sfâşietoare; apoi, au devenit urlete de desnâdejde înfiorâ- 
tipețe SE ce făcuse părul mâăciucă și pielea tremura pe noi. Știam că rândul 
; L ia curând şi că aceleaşi urlete vor fi auzite de cei ce vor 
ru ceputi ncioşi şi nevinovaţi să fie duşi și ei în fața aceluiași sef de 


ț ja un moment dat țipetele au încetat brusc. Fără 'ndoială, Oprovici 
își pierduse cunoştinţa, în urma loviturilor primite. Era o liniște profundă, 
ce ne-a înghețat sufletele. Nimeni nu îndrâsnea să spună o vorbă. Ne uitam 
unii la alții nedumeriţi și muţi. = F e ia 

Nu ştiu cât o fi trecut dela încetarea țipetelor, când inimile ne-au 
svâcnit ca piciuite. Liniştea ceea profundă fusese spartă de trei focuri de 
armă. Gândul ni s'a îndreptat îndată la camaradul Horia Oprovici. Știam 
să fusese asasinat, deşi nu voiam să acceptăm această ideie. Mai târziu am 
aflat câ fusese dus şi împușcat în Grâdina Publică a oraşului, la numai 50 
de metri de Poliţie. Asasinul: un sergent al poliţiei ce se chema Ion Paniţă. 

Fiecare își punea în sinea lui întrebarea: al cui e rândul? Pe cine 
vor smulge din această sală ca să-l chinuiască şi apoi să-l ucidă ca pe un 
câine în mijlocul drumului ?. . . 

Şi timpul trecea anevoie... Pe la trei noaptea, ușa s'a deschis din 
nou şi brutele satisfăcute şi-au făcut apariţia. Aceeaşi tortură morală, până 
l-au “ales” pe Gică Dumitrescu. L-au luat și fără sâ-l mai treacă prin tor- 
tură, l-au împuşcat — ca exemplu — la intrarea principală a ] andarmeriei. 

A fost una din cele mai îngrozitoare nopți pe care le-am trăit. Eram 
toți strânsi unii lângă alţii, fără să vorbim. Aveam nevoie să simțim măcar 
o prezenţă vie lângă noi. Aşteptam “rândul” ca la abator. Pentru acea 
noapte a fost tot. N'au mai venit să aleagă vreo nouă victimă. Dar nimeni 
na dormit până la ziuă. i, 

A doua zi dimineaţă ne-a venit și nouă rândul, dar sub o altă 
formă: nu moartea, ci umilința. Legaţi doi câte doi, cu mâinile la spate, 
ŞI încadraţi de jandarmi, am fost plimbaţi prin tot Caracalul, expuși ca 
fiarele sălbatece în centrul orașului, ca lumea să ne vadă. Apoi, urmaţi de 
9 mulțime de cetăţeni curioşi, am fost duşi la locul unde camaradul nostru 
Horia Oprovici zăcea mort, răpus de gloanţele poliţiei românești. Lângă el 
un “Aviz” înfipt în pământ în loc de cruce: “Așa se pedepsesc trădător i 
de țară”, Ne-au obligat să-l privim rând pe rând și să citim avizul. Ne între- 


152 MĂRTURII DEş 
B. RE LR 
GIUN 


bam cu lacrimi în ochi: “cu ce a trădat acest tineret 
lui era în slujba neamului”... 
Sub batjocura nemiloasă a agenţilor şi râsetele stup; d 
nu înțelegeau nimic din tragedia abâtută asupra noastră i = ale e 
închisoare. Ni se promitea acelaș sfârşit pe curând. . Ost rea 
Dar ma fost să fie așa... e. 
Numai unul singur a mai fost ucis în condiţii barbare 
plita lui soartă am aflat mai târziu. A fost un alt frate ez dar de cum. 
Gâmanu, de origină din Slatina, ce fusese închis cu noi ăi ai Ce Florică 
fie executat ca și Horia Oprovici, gloanţele trase nu l-au cai Dus să 
în nesimţire și agenţii l-au lâsat acolo în plata Domnului, m orât. A căzuţ 
plu pentru ceilalți Români”. 2 Micrcuica “exe. 
Când şi-a revenit în fire, Gămanu s'a târât cum a Putut până 
poarta unei case şi a cerut ajutor. Oamenii l-au îngrijit si apoi 1- Până la 
spital. Când însă poliţia a aflat că “bestia legionară” nu-si dă desi dus la 
au pătruns cu forţa în spital, l-au smuls din patul în care isca, sufletul, 
fară putere și l-au executat din nou, în aceleaşi condiţii pad Se 
mijlocul unui drum. . . : HI, Svârlindu-l în 
„Erau metodele umanitare ale democraţiei românești din anul 193 
Nu voiau să lase pe nimeni să sufere pe patul vreunui spital, 9, 
Și astfel, în groaznica încleştare din prigoana cea mare, Frăţiile d 
Cruce din Caracal, și-au dat prinosul lor de sacrificiu pentru credin a legi 
nară și lupta neamului românesc. sa cadă 


România, câng lupt 
a 


elor ce 
duși Ia 


| 


ie 


DELA PREȘIDENȚIE PE VALEA PRAHOVEI. 


(Moartea lui Iorga şi încercările de a-l salva.) 


de Octavian Roşu 


în după masa zilei de 26 Noembrie 1940, mai mult din instinct 

= mare a confuzelor informaţii ce le aveam referitor la tensiunea 
decât ca u alul Antonescu şi Mișcare, m'am dus la Preşidenţia Consiliului 
dintre genei Doar atât aflasem că Generalul Antonescu, luând ca pretext 
de Miniștri. dela Jilava, ar intenţiona sâ dea o lovitură de Stat, 


„puscarea deţinuţilor delz : =, a 
eo ul de a înlătura Mişcarea Legionară dela putere şi a instaura o dic- 
cu 


tatură personală. : i: | 
De fapt, găsesc Palatul Preşidenţiei asediat. Generalul, dupâăce a 


convocat un Consiliu de Miniştri, la care, în afară de Miniștri, fuseseră 
convocate şi personalităţile legionare din For, a introdus pe nesimţite în 
pivnițile și la toate etajele clădirii un batalion de soldaţi, conduși de ofiţeri 


cari erau devotați lui. 

în afară de funcţionarii Preşidenţiei, nimeni, în modul cel mai rigu- 
ros, nu putea intra în Palat, fără autorizația maiorului Elefterescu, Șeful de 
Cabinat al lui Antonescu, sau cea a lui Rioşeanu, Subsecretar de Stat la 
Interne. 

Uzând de o stratagemă, isbutesc totuşi să trec de controlul militar. 
Mă urc la etaj, unde erau birourile principale, intru în anticameră și apoi 
în biroul Vice-Preșidenţiei. Nu era nimeni. Mă îndrept spre salonul unde 
se țineau şedinţele Consiliului de Miniștri. Ascult. Consiliul se desfășura 
într'o atmosferă extrem de încărcată. Nu mai erau de fapt deliberâri, ci un 
tumult de voci contradictorii. 

„Adânc turburat, mă întorc în anticamerâ. După câtva timp, apar 
dr. Victor Biriş, Secretar General la Interne, şi Victor Silaghi, Director 
General la Ministerul Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale. Ne împărtă- 
a mal orarea pentru cursul ce luaseră evenimentele. Ne mai dâm seama 
ş, ci e ea unui Consiliu de Miniștri, la care participau toți Miniștrii 
ie i de Stat legionari, cât și personalităţile din For, cu ca aa 

ala n clădire, Antonescu era stăpân pe situație. Ne ân(neDaz daca 
nu va încerca să amestece Mișcarea în chestiunea împuşcarii 


e ai 


MĂRTURII DEş 
154 PRE LEGIUNg 


detinuţilor dela Jilava, în care caz, nimic mai simplu 
aresteze pe toți. Practic, toţi şefii legionari, în frunte cu 
nare, erâu prizonierii lui. 

Situaţia se complicase şi mai mult cu arestarea şi lisă 
domiciliul lor a lui Madgearu şi a profesorului Iorga. Existau Bariț dela 
funde să fie asasinați, ceeace ne-ar fi înduşmânit în mod ari emeri Pro- 
Naţional-Ţărănesc şi i-ar fi dat prilej lui Antonescu să spocale a Partidul 
mum, în opinia publică, moartea lor, în special a lui Iorga. e la maxi. 

Determinaţi de gravitatea momentului, ne înţelegem ie dau 
Biriş se va întoarce în Consiliu; Victor Silaghi se va duce la Sediul Clipă, 
şi va pune în stare de alarmă întreaga garnizoană legionară a ce centi 
mobilizând Centrul Studenţesc, Corpul Muncitoresc Legionar ga) 
Prefectura de Poliţie și Gardienii Publici, a căror majoritate sim Ec ăsleţii, 
Mișcarea. Totodată va lua contact cu unii ofițeri, prieteni ai Miscării cu 
tru a preîntâmpina orice acţiune nesocotită, de astă dată din pari iii 
Antonescu. Silaghi pleacă, lăsându-mi un “parabellum”. si $optindu IL 
“ai grije de Comandant”. ei -mi: 

Apare pentru câteva minute dl Vasile Iasinschi, pe care-l întreb 
cum merg lucrurile în Consiliu. Îmi spune că, încet-încet, generalul Anto- 
nescu se convinge că Mișcarea și toți șefii ei sunt total streini de întâm- 
plările dela Jilava. Îmi mai spune că peste câteva minute va sosi Ministrul 
german von Neubacher, pentru o întrevedere cu Comandantul și apoi cu 


Antonescu. Mă roagă să-l primesc și să-l întreţin până ce vor putea avec 
loc aceste întâlniri. 


Pentru €] Ccât să. 
șeful Mișcării Legie. 


Sosind von Neubacher, l-am primit aşa cum mi s'a cerut, condu- 
cându-l în anticamera Vice-Preşidenţiei. Avusesem prilejul să-l cunose mai 
înainte şi am stat cu el de vorbă, în aşteptarea venirii Comandantului. Era 
liniștit şi extrem de cordial. Citează date şi evenimente din istoria diferi- 
telor popoare şi revoluţii, mult mai sângeroase decât cazul de la Jilava, 
oricât de regretabil și penibil ar fi faptul în sine, şi că dânsul va face tot 
posibilul ca să convingă pe generalul Antonescu ca să judece acest episod, 
nu sub impresia comentariilor de moment, mai mult sau mai puţin inte- 
Tesate, ci cu sângele rece al bărbatului de Stat. 

Uşa dintre anticameră și biroul Vice-Preşedinţiei era deschisă. La 
un moment dat sbârnâie telefonul. Mă fac că n'aud, dar soneria continuă 
insistent. Von Neubacher mă întreabă deranjat de țârâitul continuu: 


— “Kânnen Sie nicht antworten ?” 
— “Doch!” 


Pun mâna pe receptor şi ră “alo” ă parte a 
daca or şi răspund alo”. De cealaltă p 
firului aud: - : p scoica 


URII. DESPRE EEE Is 
JAR : a 

N __ «să trăiţi, domnule Comandant și Vice-Președinte al 
Consiliului, aici vorbeşte plutonierul-major de jandarmi X, din 
omuna X; judeţul Prahova. Am onoarea a vă raporta că acum 
c oră a fost găsit pe terenul satului X cadavrul profesorului 
Nicolae Iorga. Din primele cercetări rezultă că a fost asasinat 
cu armă de foc... 


Nam mai auzit nimic din ce-mi spunea mai departe plutonierul; 
că : aduc aminte ce i-am răspuns; capul şi urechile imi vâjâiau, ca 
pici nu-mi dă de lovituri. Cu mare greutate mă stăpânesc. Nu-i spun nimic 
sub o cască aciier: Îmi dau seama că vestea aceasta ar turbura planurile 
A cu care venise. Continui conversaţia, făcând mari eforturi să 
e î 
fiu a câtva timp vine Comandantul. Râmân în anticameră, în timp 
intră în birou cu von Neubacher. După un sfert de oră de conversaţie, 
ce N zub chec iese şi se îndreaptă spre biroul lui Antonescu. Cu un ușier 
Cit un bilet lui Biriș să vină imediat. Între timp, îl pun la curent pe 
Comandant cu telefonul primit. Intră Biriș și Stoicânescu. Comandantul, cu 
faţa crispată, mă întreabă răstit, aproape strigând: 


— “Tu eşti sigur c'ai înțeles bine ce ţi-a spus jandarmul?” 

— “Da, am înţeles foarte bine esențialul. Au găsit cada- 
vrul profesorului Iorga, asasinat cu armă de foc. Restul n'am 
mai priceput nimic.” 


Comandantul, Biriş, Stoicănescu, se uitau încremeniți unul la altul, 
fără a scoate un cuvânt. O nouă lovitură în moalele capului. Obosit, chi- 
nuit de grava situație, Comandantul e trânteşte în fotoliu cu capul în mâini. 
După câteva minute de tăcere, îl auzim spunând cu o voce desperată: 


— “Lucrurile se complică din nou, când erau pe punctul 
de a se resolva. Neubacher e la Antonescu pentru a mijloci în 
conflictul isbucnit. Dacă se află acuma de moartea lui Iorga, 
Antonescu va dispune de un nou şi puternic argument ca să 
reia vechea temă: “anarhia în Legiune” şi necesitatea de a lua 
el conducerea ei. Nu ştiu ce va ieşi...” 


Rae ea fel de fel de întrebări. Cine a făcut-o? Din inițiativa cui? 

avusese ac SIOr asasinate, căci nu ne mai îndoiam acuma că şi Madgearu 

mentele stea soartă, sunt victimele unui moment de nebunie sau instru- 
1 conspirații împotriva Legiune? . . 


156 MĂRTURII DESpRg i 
I 


UNg 


Deodată Comandantul se ridică depe scaun si Spune: 


— “Nu, nu se poate să fie adevărat, A 
speranţă. Dacă ar fi adevărat, până la ora ac 
cu certitudine și Antonescu, şi chiar înaintea noast ă.R. 
sibil ca șeful de post să nu fi raportat imediat su ră, E i i 
dela Legiunea de Jandarmi, şi aceştia, la rândul PS ziorilor lui 
raportat imediat la Bucureşti. Antonescu trebue Să nu şi 
înaintea noastră, iar dacă nu, va afla în câteva să fi stiuț 
toate autorităţile sunt în alarmă pe Valea 
găsi pe Madgearu și Iorga. Îndată ce se y 
Neubacher şi lucrurile se liniştesc, plecăm 
în căutarea celor doi dispăruţi.” 


1 
tuală ar fi 


, Pentru a 
a termina Misiunea 


pe Valea Prahovej 


Puțin după aceea, Neubacher revine, vorbeşte din n 
dantul, apoi pleacă pentru a doua oară la general. Desbate 
se opresc, câci de-acuma hotărârea definitivă depindea 
avute între cei trei din urmă. În sfârşit, 
Coflictul se aplanase. Comandantul intră la A 


ou cu Coman. 
rile în Consiliu 
de convorbirile 
Neubacher pleacă mulțumit, 


ntonescu, şi după câtva tim 
se întoarce mai liniștit. Ne spune că Antonescu a renuntat 


SR - Se L definitiv Ja 
cererea lui şi lucrurile vor rămâne exact ca mai înainte. A cerut numai 
garanții că “desordinile” nu se vor mai repeta. 

— “ Antonescu ăsta e nebun! — ne spune la urmă Coman- 


dantul. După o noapte şi o zi de tensiune, în care eram aproape 
de o ciocnire, mă invită să mănânc cu el o ciorbuliță de peri- 
șoare, pe tonul cel mai amabil din lume, caşicum nimic nu s'ar 
fi întâmplat între noi. Cu cei dela Jilava împuşcaţi, aveam sen- 
sația că mă invită la pomana lor. În faţa morţii, indiferent cine 
ar fi ei, trebue să ne comportăm decent. Fireşte, am refuzat, 
spunând că trebue să plec în câutarea lui Iorga şi Madgearu.” 

“Până acum nu a venit niciun telefon la Preșidenţie, 
ceeace pare să confirme presupunerea mea că asasinarea lui 
Iorga nu poate fi adevărată. Să plecăm cât mai repede pe Valea 
Prehovei, poate îi mai găsim în viaţă.” 


Coborâm în goană scările Preşidenţiei, ne urcâm în maşină și 
Comandantul strigă credinciosului Ilarie: “La Ploeşti”. FE, 
S În drum ne oprim la un subcentru al Răsleţilor, pe o străduță 
ingustă, de unde plecase echipa lui Boeru pe Valea Prahovei. Comandantul 
se dă singur jos și vorbeşte cu Ion Atanasiu, Zece-cinsprezece minute după 


DESPRE LEGIUNE 157 


abătut. Echipa lui Boeru nu se întorsese încă, iar moartea 


e întoarce Revenise numai unul singur care făcuse parte din 


acecâ a se confirma. 
o 


«“Trebue să plecăm totusi, pentrucă de Madgearu nu 

stie încă nimic, iar, pe de altă parte, dacă nu punem mâna 

se * “bunii ăștia, sunt în stare să sâvârşească și alte asasinate.” 
pe 


= desmetecesc din buimăceală la aceste cuvinte. De-acum nu mai 
Mă des at ce-ar putea urma. Îmi dau perfect seama că dacă nu 
interesează decă a ore, să punem mâna pe autorii și instigatorii acestor 
reuşim, 1 Sie, probabil ca, în cursul nopții, prin contagiune şi 
asasinate, ap să se extindă și în alte judeţe, mulţi legionari crezându-se 
eul a E tane pe camarazii lor. 
indreptățit făcut noapte. Luminile Bucureştilor, în spatele nostru, de abia 
: văd. În maşină nimeni nu spune o vorbă, striviți de îngrijorări şi 
se mal AA i dro capul. Comandantul lăcrimează. Nu l-am văzut niciodată 
e în împrejurări infinit mai grele și mai obositoare, pentru Legiune 
E azi lui. L-am vâzut, sleit de forţe, trecând granțe, dar fâră a-şi 
manifesta vreodată suferința. Deodată isbucnește: 


— “Voiu lăsa conducerea Mişcării. Nu pot tolera ca 
steagul Legiunii, sfinţit de jertfa atâtor eroi și martiri, să fie 
împroşcat cu noroiul acestor nelegiuiri. Noi nu putem să ne 
însușim metoda asasinatului întrebuințat de Carol şi partidele 
politice contra noastră. Eu am stăruit pentru pedepsirea legală 
a vinovaţilor. Dacă pentru cei dela Jilava se poate găsi o justi- 
ficare, celelalte acţiuni sunt pure imbecilităţi, cari ne vor costa 
scump. Nu lăcrimez de oboseală sau de teamă, ci de desgust și 
de prostia anumitor legionari cari, cu faptele lor, oferă arme 
acelora cari vor să ne doboare.” 


Comandantul nu concepea ca un legionar să se poată pune în slujba 
unei conspirații streine. Era mai mult decât o trădare. Era un sacrilegiu. 
Dar prostia putea duce la aceleași rezultate, tot atât de funeste. 

: Dela ştirea asasinării Căpitanului, în lagărul Vaslui, niciodată nu 

îm simțit aievea, aş putea spune fizic, sensaţia destrămării Mișcârii. . . 
Toţi trei, Stoicânescu, Biris şi cu mine, ne deslânţuim atunci la contra-atac, 
viei) avalanşă de argumente, într'o pledoarie ce isbucnea ca un clocot din 
Mimile noastre, într'o logică strânsă, implacabilă, aproape un rechizitoriu. 
A Cuvintele noastre se reflecta nu numai recunoşțința față de omul care 


e et ui 


MĂRTURII 
158 DESPRE LEgry 


ne-a dus la splendida victorie dela 6 Septembrie, determinân 
Miscării Legionare din propria ei cenuşe, dar ȘI sensul adân 
derilor ce apâsau acum mal mult „ca oricând pe umerii lui. 
criza cu Antonescu, Legiunea, fâră comandă in acele mome 
risca o rapidă alungare a ei dela putere și o desintegrare p 
era moartea ei ca organizaţie, ca organism unitar și viabil, 
toții că unitatea şi disciplina Mişcării, realizate ca printro 
Septembrie, vor fi definitiv sfărâmate şi ea va rămânea ca 
cârmaciu, în voia valurilor. 

Ajungem la Ploești și ne oprim la Prefectură, scufundată în + 
nerec. Biriș cu greu găsește pe cineva, un jandarm cred, care îi se sal 
Prefectul Stănescu se află la vila lui dela Câmpina şi că a plecat teaca 
de legionari. se 

Nu mai înțelegeam nimic! Ce să aibă legionarii din Pr 
Stânescu? Un fior de groază ne trece prin suflet la toţi. Nu 
aceeași echipă care vrea să-l asasineze? Plecăm spre sediul legio 
intră din nou numai Comandantul. Se reîntoarce, după o jumăta 
cu Gică Tase. Nimic deosebit. Organizaţia de Prahova era compl 
de asasinatele din Judeţ. Cu maximum de viteză mânăm s 
pentru a nu se întampla o nouă nenorocire. 


Când ajungem la Câmpina, erau orele două noaptea. Cu mare 
greutate, mai mult pe dibuite, întrebând într'o parte şi'ntr'alta, dăm de vila 
dr. Stănescu. Marin Stânescu era un Prefect pus de general şi nimeni nu 
putea spune că alegerea nu fusese reuşită. Fost magistrat, cu o temeinică 
pregătire juridică, cu un sens adânc al Statului şi al datoriei, cu hotărârea 
de a aplica cu orice preţ legea, Stănescu şi-a atras totuşi antipatia câtorva 
elemente legionare locale. 

E întunerec besnă. Pe o colină, în mijlocul viilor, în fundul unei 
alei, găsim locuința Prefectului. Merge înainte Biriș, care, din contactele 
strânse ce întreținea între Interne şi Prefectură, stabilise raporturi cordiale 


între el și Stănescu, ajutate poate și de afinităţile profesionale, amândoi 
fiind foști magistrați. 


d Tenașterea 
C al râs 


ecută 
nte cum lite 


e toată linia! 
Simţcam cu 
Minune la g 
O barcă fără 


ahova cu 
Cumva e 
nar, unde 
te de oră, 
ect străină 
pre Câmpina, 


— “Domnule Prefect, vă rog să deschideţi. Sunt eu, doc- 
tor Biriş. 


Niciun răspuns, afară de tăcerea ca de mormânt care înconjura 
casa, via şi colinele. O umbră se apropie de noi. Un jandarm de prază. 


Biriș îi spune cine este şi îi zice să aştepte ordinele lui. Apoi continuă să 
bată tot mai tare în uşe. 


RE LEGIUNE 


URII DESP 159 


MAE 4 . . 
_— “Domnule Stânescu, deschideţi. Sunt Biris. 7 


= a II rebue să 
vă vorbesc neapârat, în interesul Dvoastră. 


Am aşteptat mult, nu ştiu cât, până ce s'a aprins o lumină; 


: apoi 
a s'a deschis. 


; i si uș 
am auzit pași Și v$ 
_— “Scuzâ-mă, domnule Prefect, îi spune Biriş, că vin cu 
noaptea în cap, — în timp ce intram cu toţii în studio-ul 
locuinţei. — Sunt împreună cu Vice-Președintele Consiliului de 
Miniştri și cu camarazii Roşu şi Stoicânescu. 


jel pr Comandant, prefectul Stănescu, încurcat şi cu ochii 
plini de lacrimi, spune: 


— “Vă mulțumesc, domnule Comandant, vă mulțumesc. 
Vă datorez viața... Voiau să mă omoare şi pe mine. M'au 
ameninţat. Și după cele întâmplate ieri, îmi era frică. De aceea 
am făcut apel la paza jandarmilor, și de aceea nu am deschis 
imediat. Credeam că sunt ei... 


Comandantul îi explică prezența noastră acolo, în toiul nopții, 
tocmai în dorința de a împiedeca o asemenea faptă odioasă. Ne aşezăm 
pe fotolii şi scaune, întind mâna pe birou și apuc o coală de hârtie. Era 
o scrisoare adresată Comandantului: 

“Domnule Comandant, 


“Am fost ameninţat cu moartea de legionari. Vă rog să 
“credeţi că în scurtul timp în care am fost prefect 
“de Prahova nu mi-am făcut decât datoria, față de 
“Generalul Antonescu şi față de Mișcare. Dacă mi se 
“întâmplă ceva, vă încredinţez soarta soției mele şi 
“a celor doi copilași ai mei. 

semnat: Marin Stănescu” 


Scrisoarea trece din mână în mână. Toţi o citesc uluiţi. Apoi Biriș 

o pune în buzunar. a 
> Ies în vie cu Biriş. Jandarmului dela poartă îi spune să noteze orice 
Mișcare suspectă, să aresteze pe oricine s'ar apropia, să tragă dacă cineva 
at încerca să intre cu forța sau să fugă. Între timp s'a sculat și doamna 


Stănescu. Ne aduce cafele, sandviciuri și vin. De 14 ore nimeni nu gustase 
nimic. : 


MÂRTUR 
a II DESPRE LEGIUNp 


Din când în când ies cu Biriș la poarta viei, unde între tim 
şi plutonierul de jandarmi. iii apar pa Biriş că o maşină e Sana 
persoane a trecut de câteva ori prin fața vilei. Dar n'a putut nici să cs Tu 
tifice şi nici să 0 oprească. en- 

"Brau cu siguranță “ei”. În faţa prezenţei jandarmilor și a unei 
maşini, care staționa în faţa vilei, după toate probabilitățile nau Nei alte 
să forțeze intrarea. Deși Comandantul în interviul lui « Cazi Salezai 
Madgearu” crede că a fost vorba de “o falsă alarmă”, cu Ea Ec 
convins că fără prezența noastră în casa lui Stănescu, și el ar fi ta rm 
în noaptea aceea în lumea drepţilor. De aceea am expus, cu tota Tecut 
nuntele, episodul dela Câmpina. amă- 

Domnul Stănescu ne invită să ne odihnim câteva ore. Nimânui nu-i 
e somn, nimânui nu-i arde de odihnă, mai ales că în restul nopții SE 
ziuă, Prefectul a fost informat telefonic de găsirea cadavrelor lui lor sau 
Madgearu. Când unul când altul ațipim pe fotolii, după ce am Sa ȘI 
nenumărate ceşti de cafea. Orat 

Dimineaţa, dupăce ne-am râcorit sumar cu apă rece, Prefectul ne 
invită să vizităm zonele cele mai afectate de cutremur și în primul rând 
Câmpina, care a suferit mai mult. De acolo plecăm în continuare să vizităm 
câteva sonde de petrol. 

Ajungem la București pela amiazi, unde se descarcă în capul nostru 
toate fulgerele camarazilor. În goana noastră nocturnă spre Ploeşti, nu i-a 
trecut nimânui prin cap să anunțe pe cineva din București de plecarea 
noastră. Eram dați dispăruţi... 


Forul legionar și familiile avuseseră deasemenea o noapte albă... 


“FORMULA CEZARIANA” 


de Al. Petru Silistreanu 


13 Januarie 1939. 

Lagărul Miercurea Ciuc forfotea de legionari. Aduşi din toate col- 

Nail țării, trăiau între zidurile faimoasei închisori, destinul unei 
i svârcolirile apocaliptice ale întregului neam românesc. 
ș Disdedimineaţă, sosi un ordin din partea comandamentului. jandar- 
neresc, ca sâ se evacueze un ie SE) Nimeni nu ştia dece și întrebările 
noastre primeau” acelaş Las pună Etaj rezervat unei mari. personalităţi, 
ce va veni în curând „Ne întrebam nedumeriți unii pe alţii, doar doar cineva 
ar fi aflat ceva mal mult. pe Cine or mai fi pus mâna, câlâii, din puţinele 
ersonalități legionare nesvârlite în vreo închisoare sau lagâr!, .. 

Afară, ger de crăpau pietrele. 

Ne încâlzirăm puţin cârând bagajele claie peste grămadă, în diferitele 
săli ce ne fuseseră fixate ca nouă locuinţă. Vântul vuia cu furie, ordinele 
păreau sfichiuiri de bici. Sârmele ghimpate, mitralierele și câinii de jandarmi, 
ne priveau cu indiferenţă sau ură. Pentru ei, tot una era: bortaş, escroc sau 
naţionalist român... Pentru ei era simplă chestie de loc; nu de fapte săvâr- 
site, și mai puțin încă de adevăr. Cine-i în celulă sau între sârme ghim- 
pate, nu merită nicio consideraţie... Numai indiferența, ura sau lovitura 
de pat de pușcă, e tot ce i se cuvine... 

După efectuarea mutării, ne-am strâns grijulii pe coridor, șoptind 
mereu aceleaşi întrebâri fără răspuns, așteptând nerăbdători să vedem pe 
cine vor aduce între baionete. Deodată, o liniște profundă ne pătrunde și 
ochii ni se țintesc în fundul coridorului, spre poarta atâtor nefericiri și mar- 
tiraje. Apare, păşind rar şi cu capul sus, PROFESORUL! Profesorul Nae 
Ionescu! Privirea lui senină și pătrunzătoare, de socratică stâncă, ne 
învăluie pe toți, ne fixează, ne cântărește. Apoi, surâde și ne îmbrățisează 
unul câte unul, ca pe nişte copii pierduţi, pe cari i-a regăsit însfârşit! 

Profesorul fusese cu câtva timp înainte liberat din lagărul „dela 
Vaslui, și-apoi, fără niciun motiv aparent, arestat din nou și adus în iadul 
dela Ciuc. Voiau parcă să-i distrugă nu numai organismul, dar mai ales, 
dârzenia, Spiritul, forța interioară, acea mare capacitate de înțelegere cu 
care a liniştit sufletele celor năpăstuiţi. 


generaţii 


MĂRTURI 

162 SII DESPRE LEGI 
După această primire simplă, dar plină de dragostea 
ofesorul e urcat la etajul evacuat de noi. 1 se trimite Prânzul. Cu în 
îngăduitor şi fără nici o explicație, refuză să mânânce. Bietul nostru bucătat. 
Rosca, când a aflat s'a îngălbenit. A crezut că nu-i bună mâncarea, că su 
teamă să nu fie otrăvit, sau mai știu eu ce. S'a prezentat imediat ca să Za 
cauza. Profesorul i-a explicat surâzând, că era ziua de 13 Ianuarie, z; e 
marelui sacrificiu al Mișcării Legionare, moartea pe frontul Spaniei a . a 
Mota şi Marin, şi că el a hotărât să postească. u 

"Vestea aceasta ne-a înfiorat pe toți! Adus între baionet 
smuls dintre cărţile de studiu, fără nicio speranţă de a se vedea 
libertate, şi el nu uitase că în ziua aceea promisese să poste 
negru... În acest fel ne-a fost totdeauna un exemplu, discipli 
netemâtor de soarta ce-i pregătiseră câlăii. 

Din partea camarilei, de mai multe ori l-a vizitat Cela Dela 
cu scopul de a-l convinge să lase deoparte idealul sfânt, să renege 
gerile lui naționaliste şi legionare. IL se promiteau atâtea onoruri! Dar e] 
nepăsător la toate aceste promisiuni deşarte, se păstra neclintit pe linia 
destinului ce-şi croise. Niciodată mau reușit să-i smulgă nici măcar 0 pro- 
misiune că va studia “problema”, sau vreun regret de a fi unde era. 

În fiecare zi, câte 15 minute, era scos la plimbare în jurul sârmelor 
ghimpate, pentru a-și desmorți picioarele. “Totdeauna era însoţit, fie de 
maiorul, fie de locotenentul de jandarmi. Pâșea rar și apăsat, vorbind adesea 
cu animație. Ofiţerul îl asculta și numai arare ori scotea câte o frază scurtă. 
Îmi plăcea să-l ascult, sâ-i prind în sbor cuvintele, sau crâmpeie de fraze... 

Mai târziu, când primăvara şi-a întins covoarele verzi înflorite de 
maci, mă lungeam lângă sârmele ghimpate, pe unde trebuia să treacă Pro- 
fesorul, şi așteptam. Mă prefăceam că dorm, pe iarbă verde, cu ochii pe 
jumătate închişi, dar cu urechile la pândă. Mi-era drag să-l aud glăsuind, 
mi-era drag să-i aud inima de aur... desvâluind ofițerului tainele unei lumi 
fără rușine şi misterele alteia care lua naștere sub ochii lor... Ii sorbeam 
cu sete cuvintele. 

Multe le-am uitat. Dar mi-a rămas în minte câteva, spuse cu tărie, 
cu acea convingere a omului cinstit, ce-şi vede dreptatea ciopârțită, câlcată 
în picioare de tirania celui forte. Mă găseam la locul meu de observaţie, 
și-l vedeam venind de departe, vorbind și explicând cu gesturi o problemă 
la care ofițerul însoțitor răspundea numai dând din cap. Când s'au apropiat 
de mine, câteva frânturi de frază mi s'au înscris în minte: 


legionarilor 
pr ţ 


e în lagăr, 
Curând în 
ască post 
nat, dârz, 


Vrancea, 
Convin- 


e 


prin acești tineri neamul îşi strigă necazurile și 
dreptatea ce nu mai vine. A-i prigoni, a-i aresta, a-i chinul, 
e o formă injustă şi de disprețuit, Acest fel de a trata tineretul 


11 DESPRE LEGIUNE 


ARTOR 163 
șării, nu-i o formă legală, ci pur și simplu o formulă ceza- 
rană... 

S'au îndepârtat cu fraza neterminată pentru mine, dar mi-a rămas 
io tdeauna în suflet cuvânt de, aparare al Profesorului pentru. tine- 
entru | îstuit al României. Cu curaj, explica neobosit la toţi, prieteni şi 
etul să injustiţia ce se fâcea tinerei generaţii de atunci... 
n i .. i 
dusma 3 ziua de Florii a anului 1939, Profesorul fusese închis “celular” 


entru vreo atitudine” dârză față de camarilă sau de cei ce con- 
farul: Priveam cu toți de departe, fereastra celulei unde, din când 
(IESE apârea Profesorul, privind în depărtări ca un Sfinx. 

în cân 7 această zi, pe la S p. m. badea Miron Pâtrăuceanu, din Straja 
__ padăuți, i-a doinit din fluier, de departe, şi i-a cântat ca prin Bucovina: 


Munte, munte, peatră seacă, 
Lasă voinicii să treacă. 

Și mă uit la deal, la vale 
Doar de-o veni o scăpare. 
Căpitanu "ntemnițatu 

Zece ani-i condamnatu. . . 


probabil, p 


Şi profesorul asculta doinirea cu ochii închiși, doinirea ţăranului 
de cremene, ce pârea un patriarh în costumu-i național din dulcea Buco- 
vină. .. za ar Le SR 

Noaptea s'a lăsat, ca o pânză de păianjen, peste munții Ciucului şi 
peste sufletele noastre turburate. Din acea zi, gărzile de pază s'au dublat. 
Postul Unu, bineee!... Postul Doi... 

Și-așa mai departe, ca în fiecare noapte în jurul sârmelor shimpate. . . 
Ah, sârmele celea, peste ghimpii cârora se întindea libertatea!. . . 


Sârme ?n jur 

Sârme ?n prejur, 

Sentinele vin, se duc 

Noi rămânem tot la Ciuc. 


Aşa glăsuiau fraţii, în serile mohorâte când mai puteau ține un sfat 
Sau schimba o vorbă. 

Dar 44 dintre ei căzură în aceeași noapte, răpuși din ordinul demo- 
crației românești, fără judecată, numai pentru faptul de a fi Români naţio- 
nalişti. 44 de legionari au primit sacrificiul suprem cu fruntea sus, în Spe- 
ranța reînvierii României, în crezul Căpitanului, în lumina de neînfrânt a 
naționalismului românesc. 


CUM AM INTRAT ÎN LEGIUNE 
de Horia Sima 


_mă la Universitatea din Bucureşti în toamna anului 1926 


Înscriindu a za and 
cama găsit loc la Căminul Studenţesc “Sfinţii Voevozi”, pe strada cu 
a nume, asezată între Piaţa Buzești şi Calea Victoriei. 
acelaș : 


Căminul era adăpostit într'o fostă școală germană, confiscată după 
rasboiu de Guvernul român, câ proprietate a unui Stat inamic; s'a desființat 
când clădirea a fost restituită Statului german, după normalizarea raportu- 
zilor dintre cele două țări. Anii de Universitate, 1926-1930, i-am petrecut în 
acest Cămin, de care se leagă și începuturile vieţii mele de legionar. 
Căminul avea două aripi, unite în fund prin sala de mese. În față 
cu câţiva copaci umbroşi. Interiorul era râu amenajat: camere 
i neîncăpătoare pentru numârul de studenţi adăpostiţi. Studenţii 
din anul 1 și Il dormiau în sâli mari, câte 20-30 la un loc. Una din aceste 
sali, aşezată în aripa dreaptă în fund, unde nu pâtrundea nici soarele şi 
pici sobele nu isbuteau să o încâlzească se numea “Siberia”. Studenţii din 
anii ultimi se bucurau de avantajul de a locui în camere de patru, sau chiar 
de trei şi doi. Aceste camere privilegiate, la care râvneau toți studenții, 
cu atât mai mult cu cât nu exista sală de studii, se găseau la etaj. 
Mâncarea era cantitativ suficientă, dar făcută din cele mai proaste 
alimente ce se puteau cumpâra depe piață. Alocaţia pe cap de student era 
mică şi mai trebuia să suporte și furturile succesive ce se operau, începând 
dela Direcţia Supremă a Căminelor și Cantinelor până la administrația 
locală a Căminului, sfârșind cu bucătarii şi servitorii. De obiceiu se servea 
o mâncare cu bucăţi de carne, cari înotau într'un sos roşietic, făcut din seu, 
boia şi făină. Studenţii, flămânzi de alergătură și cursuri, se repezeau ca 
ulii pe porţiile de mâncare, dar după un an, doi, puţini scăpau să nu se 
aleagă cu boli de stomah sau intestine. 
3 Studenţii încartiruiți la “Sfinţii Voevozi” erau, în marea lor majo- 
ritate, sâraci. Abia își puteau încropi suma necesară pentru cartela lunară 
la cantină. Nu aveau bani nici de tramvaiu. De trei, patru ori pe zi strâbă- 
teau lungi distanţe pe jos, pentru a merge fie la Universitate fie în alte 
locuri unde îi mânau necazurile. Fii de țărani, nu aveau alte mijloace de 
existență decât micile ajutoare ce le primeau de acasă. 


era curtea, 
friguroase $ 


MĂRTURII DE 
166 SPRE LEGIUNg 


"Toate provinciile erau reprezentate în acest Cămin, Cu graiu 
temperamentele. și mentalităţile lor ae: România Mare îşi dădu 
întâlnire pe acest perimetru restrâns. intre studenţi, cei din Ar dea) Sa 
la început intimidați în fața celor din Vechiul Regat, din cauza Sprinte rau 
de minte și de exprimare a acestora din urmă, Dar se adaptau + a 
în schimb n'am semnalat tensiuni regionaliste. Prieteniile se legare Si 
şi curmeziș, pe bază de afinități omenești. În acest Cămin am făcut ca 
descoperire cât de Români suntem, cât de puţin ne-au influenţat ap 
stâpânirile streine. Fondul străvechiu daco-roman irupe la suprafaţă Sa 
energie elementară, când are libertate de afirmare. Singura notă disca je 
în acest Cămin o formau câțiva studenţi basarabeni de origine IRA 
ochii cărora se citea ura lor contra elementului românesc. 

Condiţiile lamentabile de traiu din acest Cămin, erau larg com 
sate de efervescenţa intelectuală şi spirituală care domnea în el. iai 
era prea mare — numărul studenţilor adăpostiți nu trecea de 200, — iai 
trăiau ca într'o familie. Aproape toţi ajungeau să se cunoască și să înoade 
prietenii trainice, cari se prelungeau adeseori în viaţa civilă. Mai ales cei 
tineri găsiau ocrotire şi îndrumare la studenții din anii ultimi, ceeace le 
procura o grabnică iniţiere în viața universitară și îi scutea de experienţe 
inutile. ' 


în 


Tinerii veniţi din provincie erau dornici, nu numai să înveţe carte 
ci să și asimileze spiritul României Noi, care se manifesta cu mai mare 
putere tocmai în Capitala Tării. Aș putea zice că nu cursurile, nu şcoala 
propriu zisă, constituia adevărata lor preocupare. Natural, fără a le da 
uitării, frecventarea cursurilor, examenele şi luarea diplomei, reprezentau 
pentru ei partea prozaică a vieţii de student. Curiositatea lor intelectuală 
urmărea obiective mult mai înalte, se exercita fărâ'ncetare în căutarea unei 
orientări generale în viaţă: care e rostul existenţei lor ca Români? în ce 
direcție trebue să se afirme energia lor, în noul cadru politic, cultural şi 
spiritual al patriei întregite? Ce au ei de îndeplinit în noua situaţie isto- 
rică?... Era o tinerime care filosofa, care îşi punea probleme şi căuta 
soluţii, dornică nu numai “să știe”, dar să știe şi “ce are de făcut”. 

Spre deosebire de generaţia ante-belică, fascinată de idei şi teorii, 
generația ce am întâlnit-o la “Sfinţii Voevozi” era atentă în primul rând 
la realităţile sociale, cârora voia să le imprime un nou impuls, dinamic și 
creator, Nu atât Universitatea ca instituție de formare profesională o pasiona, 
cât mai ales mediul universitar. Studenţii erau ochi şi urechi la cursuri ca 
să afle părerile profesorilor asupra noilor întocmiri românești. Deaceea, 
profesorii-îndrumători aveau mai mare trecere între studenți decât profe- 
SIA ii-profesionişti ai catedrei. Cursurile cele mai frecventate erau acelea la 
cari profesorii ieșeau din program şi se avântau în consideraţii de actualitate. 


EGIUNE 
MARTURII DESPRE | 167 


a studenţii așteptau un răspuns la nenumăratele întrebâri ce le 
Ă mintea și sufletul: ce reprezentăm noi în complexul României 
feământau e sau care trebue să fie misiunea noastră? Înaintaşii au creat 
ari? Care € dar cum răspundem noi la chemarea patriei? Cum îmbogâţim 


întregită aie z ore Sea 
Tara întrece ei? Ce atitudine luăm noi în literatură, în artă, în filosofie 
= Li 


pela aceşti 


nouă în jurul problemelor de bază ale naţiunii. Specialitatea fiecăruia 
desfâșure doilea plan pentru a face loc temelor cu caracter general sau 
pasa = mai ales, punerea în circulaţie a unei idei interesante, înălța 
naţional. Sent dintr'odată în categoria elitelor gânditoare. : 
pe CL denţii tineri aveau prilejul să se familiarizeze cu o mulţime de 
obleme asistând numai la discuţiile ce se încingeau între diferitele ten- 
"te de ordin literar, politic sau ideologic. Doar trecând dintr'o cameră 
aloe Jta şi decorul intelectual se schimba. Ici, un student scanda din 
pe alele” lui Pârvan, vrăji de rezonanța gravă și maiestoasă a frazei 
jui: ... Cine Vor fi conducătorii de mâine ai ţării, preoții hranei sau preoții 
jertfei ?. .. întrebarea lui Pârvan sfredelea conştiinţa fiecăruia. În altă 
cameră, era citit şi comentat un articol de Seicaru; mai departe, un student 
scoatea din buzunar “Biletele de Papagal ale lui Arghezi, voind să te 
convingă de frumusețea poeziei maestrului; un altul povestea cum a decurs 
ultima reuniune a Cercului Literar “Sburătorul”, condus de Lovinescu. 
«Gândirea” avea adepţi numeroşi, dar nu lipseau nici moderniști 
îndrăgostiți de Vinea. Cele mai aprigi discuţii le stârnea școala estetică a 
lui Mihail Dragomirescu. Ciocniri dese se produceau între studenții dela 
Filologia Romanică. Unii erau cu Ovid Densuşianu; alţii preferau metoda 
şi tezele lui Sextil Puşcariu. Nu exista materie care să nu provoace con- 
troverse. Ştiinţa, istoria, geografia, filologia clasică, teologia, invadau dormi- 
toarele şi sălile de mese, deslânţuind discuţii aprinse. să 
Mare preţ se punea deasemenea pe limbaj, expresie, stil și gramatică. 
Dacă cineva nu-şi putea exprima corect şi fluent ideile, chiar dacă era 
tobă de carte, nu era ascultat. Chestiunile de gramatică și de sintaxă erau 
larg desbătute. at 
“Cuvântul”, gazeta “intelighenţei”, româneşti, era și foaia prefe- 
rată a studenţimii. Se făcea economie la tramvaiu, dar nu la cumpararea 
“Cuvântului”. Chiar cele mai neînsemnate articole erau trecute pe sub 
lupă şi explorate pentru a descoperi sub fațada cuvintelor vreun sens ascuns, 
O nuanţă imperceptibilă la prima citire, o adâncime de gândire, care nu i 
revelează decât după efort şi meditaţie. Colaboratorilor la această gazetă 


MĂRTURII DES 
168 PRE LEGIUNg 


Ji se atribuiau intenții revoluționare în toate domeniile, Studenţii 
că urmâreau cu admiraţie scrisul zilnic al acestei echipe, dar pă - 
participe şi ei la curentul de înoire naţională pe care îl prop 
Așa cum există un logos divin, există și un logos naţional ai 
măcitori cei mai de seamă, par'că-și dăduseră întâlnire în red 
tului”. Dela acești oameni se așteptau lucruri mari, proecţii 
tiința națiunii, cari să convertească toată intelectualitatea Tă 
creatoare ne mai întâlnită în istoria noastră. 
Pamfil Șeicaru nu era numai un mare gazetar, ca 
cruțare în putregaiul vechei clase conducâtoare, ci apărea si 
politică în devenire, un posibil viitor şef al fascismului ro 
că, dintrun moment într'altul, în asociere cu o mare perso 
va da drumul unui partid de dreapta, care să instaureze 
de tip mussolinian. 
Deasemenea, Mircea Eliade era considerat fenomenu 
rații. Se aştepta dela acest navigator îndrăsneţ în tainele civilizaţiilor. di 
părute să plăsmuiască o operă unică, şi pe plan naţional, o sinteză isa a 
culturală care să închege într'o viziune de ansamblu tot ce-a creat av 
atunci poporul românesc, începând dela mituri şi folclor până la ai =: 
tările lui cele mai înalte din epoca modernă. sa 
În aceeaşi pleiadă, George Racoveanu era teologul “fâră frică şi 
fără prihană”, care biciuia ierarhia atee și protestantizantă a Bisericii spe 
tru îndepărtarea ei dela dreapta credinţă, dela rânduielile cultului şi dela 
canoane. În timp ce Titus Enacovici reprezenta burghezia românească cons- 
tientă şi responsabilă. : 
„Într'un cuvânt, totul era conceput pe dimensiuni grandioase. în 
redacţia “Cuvântului” și studenţii așteptau cu respiraţia tâiată să vadă cum 
va evolua echipa în complexul realitâţilor româneşti, ce surprize și ce isprăvi 
ja ial acestei naţii, care, după veacuri de umilință, ieșise triumțătoare 
Setea de absolut care stăpânea sufletul acestor tineri se proecta gene- 
ros asupra tuturor acelora cari păreau a sparge tiparele minore ale existenței 
pentru a ieşi în largul marilor înfăptuiri. 
În sfârşit, Nae Ionescu depâşea toate condeiele concentrate la 


LU Â » A . 3 
Cuvântul”, atât prin fondul articolelor cât si prin aria lui vastă de 
manifestare, E 


Cărui tă 

edacția “Cuva 
uriașe în ce 
rii într'o ene 


(5 
Ş- 
Tgie 


Te trăznea fără 
Ca O căpetenie 
mân. Se credea 
nalitate politică 
un sistem politic 


1 acestei gene- 


A ee îi de mare prețuire între studenți școala sociologică a 
ile tinere atât prin a0eua, SHință, puţin cunoscută până atunci, fascina min- 
justificată i = E Aa oersetailO ză ei cât şi prin pretenţia — mai puțin 
omeneşti. Sociol art alfa ȘI omega” tuturor fenomenelor şi. creaţiilor 

>» Soelologia pârea indispensabilă şi operei de guvernământ. Numai 


| 


LEGIUNE 
MARTURII DES E 169 


temeinice cunoașteri a realităţilor sociale se vor putea pune 
: marile şi salvatoarele reforme așteptate de naţiune. 
în tal priveşte pe Rădulescu-Motru, vechile lui lucrări: 
În oliticianismul” şi “ Personalismul energetic” 
română Și ra lucrările lui de psihologie aplicată, 
Petrovici. era admirat pentru claritatea. şi eleganța expunerii, dar 
gea din rolul unui excelent profesor de filosofie, studențimea nu 
nferințele lui aluatul spiritual de care avea nevoie. Petrovici era 
an întârziat într'o lume care, în afară de cunoştinţe şi ordine 
ndire, simțea, şi nevoia unei revoluţii interioare. 
de gân fa contrast cu el şi cu toți ceilalți profesori de filosofie, Nae Ionescu 
tudenţilor să dea la o parte crusta ideilor vehiculate în mintea lor de 
«să gândească pe realităţi”. Fără a înţelege exact semnificaţia ape- 
: său şi fără a-şi da seama cât de greu este “să gândești pe realităţi”, 
fa ți erau entuziasmați de formulă. Ea corespundea şi dorinței 
e a-şi fixa rostul în viața neamului. Ca să ştie ce au de făcut, trebuiau 
oscitreze mai întâi enigmele națiunii. Nae Ionescu eliminase din centrul 
de interes al tineretului românesc pe toți ceilalţi profesori, pentrucă se 
emancipase el însuși de sub tutela sistemelor de cugetare apusene, îndrăs- 
pind să gândească pe cont propriu toate problemele. Studenţii trăiau mo- 
mente feerice când Nae Ionescu diseca pe vreun filosof apusean, scoțând 
la iveală lacunele și insuficienţele gândirii lui. 

La conferințele lui lumea mergea ca la o sârbâtoare. Steteau cior- 
chini în balcoanele Fundaţiei Regale, iar cursurile lui erau suprapopulate 
din cauza îmbulzelii studenţilor dela alte Facultăţi. Totul era lăsat deoparte 
de studenţi “ca să nu scape pe Nae”. Popularitatea lui Nae Ionescu trezea 
invidie între ceilalți profesori, dar orice încercare de a-l înlocui, de a-l 
discredita sau de a-i face concurenţă nu isbutea. Nae Ionescu nu făcea 
demagogie intelectuală. Gândirea lui sfredelea tot mai adânc realitățile, 
descoperind perspective noi, şi această permanentă prospeţime, această 
“gândire vie” (cum o numea el), întreținea “cultul naeionescian” în opinia 
publică. 

Avea, dealtfel, şi o metodă originală de a ţine examenele de logică: 
în loc să întrebe din materia clasică a acestei discipline sau chiar din cur- 
surile lui, punea chestiuni destinate să încerce puterea de judecată a stu- 
denților. 

Ce scandal între profesori şi ce vuiet de satisfacție între studenți când 
Nae Ionescu afirmase, în cursul unei conferințe despre Spinoza, că el nu-l 
poate înțelege pe filosoful din Amsterdam. Costernarea a fost cu atât mai 
mare cu cât după el a venit profesorul Petrovici, care, în două conferințe 
Succesive, a expus magistral sistemul panteist al lui Spinoza. Ce nu înțelegea 


e baza unei 


“Cultura 
aveau mai mare 


cum nu 1€ 
asea în CO 
un maiorescl 


cerea S 
alţii ȘI 


MĂRTURII 


Nae Ionescu? Nu sistemul în sine, nu încheieturile lui raționale 
dela “Deus sive Natura”, CIaCU sasa uns Spinoza la plăsmuire 
ce proces interior? Stările intime din care s'a zămislit imaginea Sistem 
îi rămâneau ascunse. Ceeace nu 1 se întâmplase cu alţi filosofi. A îi ul 
o filosofie cu adevârat, nu înseamnă cunoașterea ei exterioară, îns E 
structurii ei logice, ci trebue să vezi dacă poți să-l însoţeşti pe creata E 
drumul pe care l-a străbătut el însuși până la realizarea sistemului a a 
tatea intrinsecă a gândirii spinoziste îi scăpa lui Nae Ionescu si ale 
explica el, pentrucă sistemul spinozist își avea rădăcinile în “Cabala 
concepție străină de spiritul european. 2.0 

Nae Ionescu tulbura și pe oamenii de știință când le dovedea ca 
de fragile sunt cunoștințele lor. Legile naturii, construite cu ajutorul e de 
inductive, sunt numai ipotetic solvente, până ce nu se iveşte un caz Ea 
să le anuleze valabilitatea. Certitudinea omului de știință se bazează. în 
fond tot pe 'o credinţă: credința în infailibilitatea legilor presupuse a domina 
în natură. Pentru vechea generaţie, crescută în atmosfera sceptică a veacului 
trecut, scandalul devenea insuportabil când profesorul proclama pe. Isus 
răstienit pe cruce şi apoi înviat o realitate mult mai certă decât toate certi- 
tudinile științifice şi toate speculațiile filosofilor. 

Cauza supremației intelectuale de aproape două decenii a lui Nae 
Ionescu trebue câutată în multilateralitatea geniului său. El se mișca cu 
egală competenţă în filosofie, în teologie și în știință. În afară de asta, 
stăpânea și problemele culturii şi istoriei românești. Dar nici aceste daruri 
naturale şi achiziţii culturale nu i-ar fi asigurat locul predominant în cultura 
românească dintre cele două râsboaie, dacă nu ar fi fost un Român întreg, 
curajos până la temeritate în afirmarea convingerilor lui. 

Nicolae lorga se găsea pe panta declinului. Conferinţele lui erau greu 
de urmărit atât din cauza stilului prolix, întrerupt de interminabile digre- 
siuni, cât şi pentru abuzul de erudiție. În inima studenţimii orga nu mai 
reprezenta decât o icoană a trecutului. Despărțirea lui de Cuza şi trecerea 
lui în tabăra filosemită, îl înstrâinase de noua generaţie. Iorga simţea divor- 
țul sufletesc dintre el și studenţime, dar în loc să meargă la cauze, recunos- 
cându-și propriile inconsecvențe în lupta naţională, se înfuria şi lovia în 
presupuşii beneficiari ai dragostei tineretului, cari l-ar fi expropriat pe 
nedrept de gloria lui. 

Ceeace refuza acest tineret, era o viață de termite intelectuale, 
redusă la profesiune şi hrană. Li se pârea o condamnare la sterilitate, un 
naufragiu al inteligenței și voinţei lor. Când li se vorbea de acomodări, de 
filosofia ieftină și stupidă “că e mai aproape câmaşa decât haina”, tresăreau 
plini de indignare. Deşi săraci, nu râvneau la bogâţii materiale. O vorbă de 
spirit, o poezie, o romanţă, li se păreau infinit mai prețioase decât o grâ- 


» înce An 
a lui! pi 
ui 
ge 


| 


IUNE 
[Pui DeseRi za 171 


ani. în mintea lor, criteriul ierarhiei sociale era Creația. Dacă 

adă de aspirație materială, aceasta se rezuma la o funcţiune care să le 
aveau at decentă. ă j 

asigure «Mustul care fierbe” al lui Octavian Goga se potrivea minunat 

caracteriza starea de spirit a acestui tineret. Sufletul lui fierbea de 

pentru â de doruri tainice pentru o lume mai bună. Era o generaţie poetică, 

peliniști» sa se înalțe depe pământ spre isvoarele ultime ale Adevărului, 


Ei ca ai să imprime şi societăţii româneşti noi directive şi energii. 
at autorul “Mustului care fierbe” decepționase profund. Era con- 
În sc i 


sti. Toţi participau la aceeași substanță spirituală. Dar pe acest spațiu 
ICE e fenomenele mai sus descrise se reliefau mai bine. 


Nu era un tineret în rebeliune față de valorile tradiționale ale neamului 
nostru. Nu vedea în tradiţie o piedecă în calea progresului. Nu era robul 
vreunei ideologii streine: nu era socialist, comunist sau marxist. În tot 
Căminul am găsit un singur socialist, care apoi s'a convertit la legionarism. 
Aceşti tineri nu voiau să se desprindă de sufletul neamului, sau să dărâme 
opera înaintaşilor lor. Dimpotrivă, li se părea că acest trecut nu era sufi- 
cient explorat şi valorizat. Ei cereau să se “ardă etapele”, cum spunea mai 
târziu Emil Cioran, în punerea în valoare a specificului românesc. 

Spre deosebire de generaţia secolului al XIX-lea, mai mult sau mai 
puțin tributară imitaţiilor streine, ei nu cădeau în extaz în fața culturilor 
occidentale, chiar admirându-le. În acest sens erau ei revoluționari. A revo- 
luţiona tradiţia, a o desgropa din uitare și ruină și a-i da o circulație uni- 
versală. Ei afirmau permanent “românismul” nostru, însuşirile caracteris- 
tice ale rasei noastre. 

Pe plan istoric, ei urmăreau o întărire a națiunii în toate domeniile, 
dar în primul rând economic şi militar, pentru a o feri de perfidiile și urile 
altor naţii. Această tinerime era profund turburată de inconștiența păturii 
conducâtoare, care se apucase să prade patrimoniul naţional. Parcă depe 
atunci aveau presentimentul sumbru al nenorocirilor viitoare. Din pieptul 
fiecăruia râsbătea un strigăt de neliniște, dar nu pentru existența lui per- 
sonală ci pentru marea existență naţională. Erau partizani ai progresului 
tehnic, dar paralel cu el doreau să progreseze și toți factorii tradiționali şi 
Spiritual cari ne-au plăsmuit ființa neamului. 


MĂRTURII DE 
172 SPRE LEGIUNg 


Nu vreau să idealizez această generație, atribuindu-i 
nu le avea. Nu era nici mai bună și nici mai morală decât ieri 
alte epoci. Îi plăcea să petreacă. Avea păcatele ei. Dar, spre deosebi. din 
cea de astăzi, nu-și câuta zostul vieții în stoarcerea cât mai multor a 
din viaţă. Nu era o generație hedonistică sau cinică. Dincolo de SI 
şi îmbietoare, simțea atracția plăcerilor spirituale. Făcea distincție într caldă 
nul superior şi inferior al existenței. Tindea, atât cât o ajutau Suite - Pla- 

puterile, spre tot ce e mare și sublim. Respecta actele de vitejie, de a și 
si de sfințenie, chiar dacă fiecare luat individual nu corespundea sta 
norme de conduită. Nu se închina nici banului și nici îmbuibărilor, e Lo 
cu păcate, aveau conștiința păcatului, ceeace e esenţial în orice înce lea 
înoire interioară. Nu era nici religioasă în sensul practicant a] ciuda e 
dar avea teamă de Dumnezeu şi nu se delecta săvârşind râul. Această ai 
raţie reprezenta o disponibilitate spirituală pentru orice întreprinde. pă 
salvare națională. 3 
Generaţia studențească dela 1926/27 reprezenta ş 
impresionantă. Atunci au invadat Universitățile noastre un val de tineri 
proveniți din pâtura țărănească. Din acel an, nivelul populaţiei universitare 
s'a ridicat brusc prin aportul generaţiile cari au intrat în licee după înfâp- 
tuirea Românie întregite. Trecuseră opt ani de conducere românească si 
familiile de ţărani au profitat de condiţiile economice, relativ mai usoare 
din această perioadă, ca să-și trimită copiii la scolile mai înalte. Fizionomia 
Universităţilor se schimbase, predominând tineretul de origină rurală. Toţi 
acești tineri veniseră la București înarmaţi cu o robustă constiință națională, 
ceeace a avut ca urmare că ultimele resturi de străinism au fost eliminate din 
mediul universitar. “Oculta” a priceput repede primejdia şi deaceea, înce- 
pând de prin anii 1930, a imaginat fel de fel de piedeci ca să micşoreze 
numărul de studenţi născuți din familiile de plugari. 

Din punct de vedere ideologic, şirul de studenţi cari au intrat în 
Universitatea dela București în anii 1926 şi 1927 urma linia mişcării studen- 
țeşti dela 1922. Aceleaşi idealuri, aceleaşi lozinci și acelaş gen de mani- 
festaţii. Studenţii participau regulat la întrunirile convocate de Centrul 
Studenţesc București. Se concentrau cu miile la cantina Gutenberg, unde 
ascultau cuvântările înflăcârate ale conducătorilor lor. Apoi, porneau înco- 
lonaţi pe Bulevardul Elisabeta, în sus spre Calea Victoriei, cântând “Imnul 
studențesc”. Circulaţia se întrerupea şi alte mii de tineri depe străzi îngroșau 
rândurile compacte. De obiceiu interveneau jandarmii, fie chiar la intrarea 
Sai cea, prin faţa Cazărmii Pompierilor, isa uacova, mai za 

ard, in dreptul străzii Brezoianu. După o scurtă busculadă, din care 
Ne a o pl sparte, studenţii se retrăgeau în dezordine, pe stră- 
e impresionant era cortegiul la început când porneau 


Virtuţi Pe car 
tinerimea ac 


i numeric o forță 


E 
i AURII DESPR E a 173 
e studențești în esența Aug a Crestini din România Mare”, 
E “do jalnic se desfășura spectacolul la urmă. Mii de oameni fugeau 
„> Ja cea dintâiu şarje a jandarmilor. Debandada în care sfârgea 
în neștire ifestaţie studenţească, fără o comandă disciplinată si fără | 
azi datorită slăbiciunii conducerii studenţeşti din această esa 
țel precC ptinuitatea de ideal se explică prin contactul ce l-au întreținut 
„ca depe bâncile liceului noii studenţi, cu glorioasa falangă a luptătorilor 
E 1922-1925. Tinerii studenți veneau deja îndoctrinaţi la Universitate 
CE aa lor cea mai fierbinte era să arate şi ci ce pot, odată încadraţi în 
formaţiile studențești. festudeatimiie din: Capitală 
" Exponentul politic al studențimii din Capitală, asa cum se reflecta 
. manifestările ei generale, era profesorul Cuza. Se puneau mari speranţe 
zi Jte personalități ale vieţii politice, cum am arâtat mai înainte, dar 
i ca expresie secundară a curentului principal, reprezentat de “Liga 
carii Nationale Creştine”. Se aplauda orice manifestaţie ce părea înru- 
ZE cu naționalismul radical al Ligii, ca o dovadă în plus a plenitudinii ei 
doctrinare. Corneliu Codreanu, Ionel Moţa și alţi conducători ai studențimii, 
aparţineau la acea dată aceleași organizaţii naționaliste, confirmând cu erois- 
mul vieţii lor linia reprezentată de profesorul Cuza. 

Nimic mai firesc ca tinerii cari pătrunseseră în Universitate în 
toamna anului 1926 să se simtă atraşi de Liga Apărării Naţionale Creştine. 
Țânăra organizaţie obținuse un succes răsunător în alegerile din Mai 1926, 
trimițând zece deputaţi în Parlament. În toamna acestui an, blocul 
“Studenţime-Ligă” atinsese maximum de coeziune. Profesorul Cuza era 
seful necontestat al marelui curent naţionalist, format din convergența ener- 
giilor tinere dela toate Universitățile spre organizaţia lui politică. 

Pulsul Ligii bâtea puternic nu numai între studenți, ci şi în 
cartierele mărginaşe ale Capitalei, încât organizaţiile studenţesti ar fi 
putut forma elementul de apropiere de masele populare. Sute de Stu- 
denți erau dispuşi să se înroleze în Ligă, dacă ar fi fost solicitaţi, 
şi cu' ajutorul lor s'ar fi putut forma o puternică organizație în Capitală. 
Dintrun moment întraltul, cu sufletul plin de speranțe, aşteptam sa-și 
facă apariţia emisarii Ligii şi la “Sfinţii Voevozi”, pentru a ne câlâuzi pași 
în organizație. Dar această întâlnire n'a avut loc şi în zadar am aşteptat-o! 

În contrast cu forma superbă în care se găsea studențimea 
în toamna anului 1926, activitatea Ligii printre studenți nu se vedea 
nicâiri, Zilele treceau, săptămânile treceau, lunile treceau, ne aflam în plină 
iarnă, şi trimișii cuzişti nu apăreau... Eram nedumeriți de această ea 
La Căminul nostru nu exista nici cel mai mic centru de promovare iz 
ideilor Ligii, un birou, aşa zicând, de recrutare şi îndrumare. Nici mâc 


âmă i utea 
9 mână de oameni cari să se agite în numele profesorului Cuza. Ce p 


174 


să fie? Existau mii de cuzişti printre studenţi, cuzişti “in pectore”, i 
însă fagurele care să colecteze aceste energii. Nu se înjhebase nicio pia 
concretă de afirmare a Ligii printre studenți. Ormă 

Intrigaţi de această tăcere prelungită, ne-am hotărît, un gru 
tineri dela “Sfinţii Voevozi”, să plecăm noi în căutarea sediului EA „de 
pentru a ne înscrie. Cu oarecare greutate am aflat sediul Ligii, e lei 
pe ce stradă. Mi-aduc aminte numai că erau niște odăițe la etaj. Am sue 
cu bucuria de a fi descoperit în sfârșit Meca năzuinţelor noastre. în trat 
cameră, îndărătul unei măsuţe, străjuia un tânăr care primea pe ia 
şi se interesa de dorinţele lor. L-am recunoscut imediat a fi unul di i 
fruntașii studențimii. Înflăcârat orator, discursurile lui nu lipseau iza ră 
să-şi producă efectul, ațâțând studențimea la manifestații de stradă. Nu i 
îndoiam că am câzut pe mâini bune și vom primi toate lămuririle e 

După ce ne-a întrebat cine suntem și ce vrem, deodată îl vedem 
că se ridică grav dela masă şi, fără nicio introducere, în prezenta altor 
persoane din sală, începe să vorbească pe un ton fulminant contra agenţilor 
de poliţie. Noi, abia descinși de câteva luni din provincie, habar n'aveam 
că printre studenţi se găsesc și astfel de elemente. Uluiţi și speriaţi de străs- 
nicia care domnea în Ligă, ne-am retras fără a scoate un cuvânt. Fără a 
şti de-altfel dacă peroraţia se adresa nouă sau altor persoane din sală, am 
crezut de cuviință să nu mai insistăm. 

Dușul rece ce l-am primit la primul contact cu Liga nu ne-a scăzut 
entuziasmul. Dimpotrivă, ni s'a părut a fi o dovadă de maturitate a grupării. 
E firesc — ne spuneam noi — să privească cu neîncredere pe cei cari bat 
la poarta ei, devremece se găsesc studenţi cari fac pe informatorii la poliţie. 
E vina noastră că am dat buzna și nu ne-am căutat mai întâiu un cunoscut 
ca să ne recomande. Spre durerea noastră, am aflat mai târziu că cerberul 
care păzea sediul Ligii era el însuși agent al poliţiei şi teatrul l-a repetat 
şi cu alți studenţi, cu scopul de a-şi ascunde propria lui identitate din fişierul 
agenţilor dela Prefectură, iar, pe de altă parte, ca să îndepărteze tineretul 
de Ligă. 

Carenţa Ligii în materie de organizare, am trâit-o eu însumi la 
București, dar abia după citirea cârţii Căpitanului mi-am dat seama de 
amploarea fenomenului și consecinţele lui tragice pentru viitorul mișcării 
naționaliste. Pe vremea aceea nu-i simțeam decât efectele lui locale. Nu înțe- 
legeam inactivitatea Ligii. Situaţia era din cele mai stranii. Vă imaginaţi 
un tineret leal idealului naţionalist, generos, dispus la sacrificii, dar care 
Mu-şi găseşte o matcă unde să activeze. Nimeni nu-i solicita colaborarea, 
iar manifestaţiile studenţeşti nu compensau această lipsă. Ele se pierdeau 
sI neant ca un joc de artificii. După fiecare eşire în stradă ne întrebam 
ce ramâne în urma cântecelor, strigătelor, jurămintelor, discursurilor deli- 


MĂRTURII DESPRE ae 
N 


-. 


a 5 


IUNE 
MARTURII DESPRE LEG 175 


O up în primăvara anului 1927, tensiunea eroică a studenţimii s'a 

inut intactă. Vorbesc de marea ei majoritate. Partidele nu aveau trecere. 
mențin tidul Naţional-Țărânesc, care pârea mai atractiv decât vechiul 
Cre Piberal — pentrucă afișa un program revoluţionar în favoarea 
partid a = n'a putut să spargă blocul studenţesc. Studenţimea din provin- 
eri constituia imensa aa a studenților din București, continua 
că rămână credincioasă lui Cu ei ce se înscriau în partide, erau priviţi 
ai indulgență. Erau considerați iasi Mic nefericiții cari pactează cu 
exploatatorii Țării pentru o gaița mai bună. 

Mulțimea continua să fie în așteptare. De undeva trebuia să vină 
semnalul marei mobilizâri care să răstoarne toate combinaţiile partidelor. 
Nu se poate — ne spuneam cu toții a ca profesorul Cuza, profesorul 
Codreanu, profesorul Cătuneanu, să nu pregâtească în primăvară ceva mare, 
o campanie care să sguduie toată Ţara, înlăturând din calea Ligii ultimele 
obstacole spre victoria finală. Dar în loc de ofensivă, primăvara a adus 
dezastrul Ligii, cu ruperea ei în două fracțiuni rivale... 

Efectul rupturii din Ligă s'a resimţit puternic și în rândurile studen- 
țimii bucureştene. La Căminul nostru domnea un aier de înmormântare. 
Citeam pe feţele tuturor colegilor consternarea și amărăciunea. Nici nu 
cutezau să comenteze evenimentul decât în şoaptă și în cuvinte întretăiate. 
Prăbuşirea Ligii afecta intimitatea fiecăruia. A se întinde la discuții sgomo- 
toase în acest moment de doliu naţional, li se părea o indecenţă. Era pro- 
pria lor familie care fusese lovită de marea nenorocire. 

Momentul pierdut de profesorul Cuza în toamna anului 1927 a 
fost tot atât de important ca şi celelalte momente pierdute de el mai înainte. 
În total, şeful Ligii a pierdut în cursul carierii lui politice trei momente 
cruciale din istoria luptei naţionaliste, care dovedea o totală ignorarea 
perspectivelor favorabile ce se deschideau organizației în ascensiunea €1 
spre putere: A 

1. momentul Mişcării studenţeşti — 1922-1923 — recuperat în 
parte prin interveţia lui Corneliu Codreanu. 

„2. momentul de entuziasm popular provocat de achitarea lu 
heliu Codreanu la Turnu-Severin, în Mai 1925. 


i Cor- 


MĂRTURII D 
176 ESPRE Leg 


IUNE 


3. momentul succesului electoral din primăvara lui 1926 
până în primăvara anului viitor. : ă 

Judecând după atmosfera e entuziasm care domnea 
anului 1926 la Bucureşti printre studenţi, pot afirma că, dacă 
Cuza şi-ar fi înțeles misiunea şi s ar fi pus pe treabă după alege 
fi devenit în scurtă vreme partid de guvernământ. Pulsul Ţării 
împărţit între Cuza şi Maniu; iar liberalii ar fi fost sortiți să fi 
din viata politică. Între aceste două forțe nu mai era loc pent 
suferinţe nu ar fi fost cruțate Ţării cu o conducere conștientă 
Ligii)... Liga se afla la numai câțiva ani de victorie când sa p 
membrarea. €i. 

În aceste zile întunecate, studenții îşi aduceau aminte şi 
şi de Codreanu. Ce fac ei? Unde se găsesc şi dece nu reacţioneaz 
dintre noi ştiam că ei au stat în ultimul timp departe de Țară și că nu au 
avut niciun amestec în neînțelegerile cari au provocat sfărâmarea Ligii 
Când s'a auzit că ei au fost în Franţa la studii, de unde Corneliu Codreanu 
nu se întorsese încă, comentariile au luat un caracter de înțelegere ome- 
neascâ. Era firesc să se gândească și acești oameni la carieră, după atâția 
ani pierduţi în lupte și închisori. Li se făcea această nedreptate de a fi asimi- 
laţi altor conducători ai studențimii cari, după o perioadă de agitaţie în 
slujba ideii naţionale, se retrăgeau dela tribună pentru a reapărea în con- 
fortabile situaţii personale. Nimeni nu bânuia pe atunci câ Corneliu 
Codreanu, în forul lui interior, era hotărît să nu meargă nici cu o tabără 
şi nici cu cealaltă, ci să încerce să refacă frontul naționalist pe socoteală 
proprie, bazându-se în primul rând pe elementele tinere. 

În toamna anului 1927, când m'am întors la Bucureşti din vacanţă, 
studențimea se afla în plin proces de desagregare. Partidele steteau la pândă 
pentru a atrage tineretul de partea lor, iar evreimea era cum nu se poate 
mai bucuroasă de această neașteptată deslegare a temerilor lor. Dezorien- 
tarea era cu atât mai mare între studenţi cu cât criza din Ligă a coincis cu 
O criză, tot atât de gravă, în sânul conducerii studenţeşti. Cu rari excepții, 
conducătorii de atunci ai studenţimii nu vedeau în lupta tineretului decât o 
trambulină pentru a sălta ei într'un post bun. Mişcarea studențească dege- 
nerase, condusă de “carierişti”, iresponsabili, şi chiar agenţi ai guvernului. 
Prin mijlocirea acestora, manifestaţiile studenţeşti începuseră să fie coman- 
date sau manevrate din cabinetul Ministerului de Interne, după necesităţile 
de politică internă şi externă ale Guvernului. 

„Din marea masă de studenţi din anul trecut, gata să îşi dea tributul 
ei de jertfă pentru isbânda dezideratelor studenţeşti şi a organizației care O 
reprezenta în viața publică, nu mai rămăsese decât un pumn de oameni 
decişi să nu accepte înfrângerea. Ei nădăjduiau într'o refacere a frontului 


7 Ptelungit 


în toamna 
Profesoruj 
TI, Liga ar 
cra atunci 
e eliminaţi 
Tu ei. Câte 
în fruntea 
Todus deş- 


de Moţa 
a? Puţini 


| URII DESPRE e 177 

list. Dar cum! ? Niciunul din ei nu putea indica o cale, o personali- 
naționă organizaţie, care să ia locul defunctei Ligi, continuându-i totusi 
rate, O Ș 
idealurile: mai absurde formule şi combinaţii circulau, mărind haosul 

+ sânul acestei minorităţi restrânse, care continua să creadă, împo- 
chiar i denței. Nu cumva Vaida-Voevod — “leul Ardealului” — se va 
trivă i 5 lupta naționalistă? Dar dacă totuși, Cuza va isbuti să domine 
asvâr 


Alţii aşteptau ca “Manifestul” de regrupare al forţelor naţiona- 
AR ij redacţia “Cuvântului”. Acesta ar fi momentul lor... 

jenti rovocat de prăbuşirea Ligii, ar putea să intervină chiar Averescu 
în vidu Et dela putere în cunoscutele condițiuni. Nu se excludea nici 
și ea ca “revoluția țărânistă” să ia aspecte antisemite şi, in modul 
E cele dou 


ă aripi ale opoziției să se unească contra burgheziei liberalo- 
evreești. 


Se aşteptau inițiative și dela personalități apolitice, cunoscute 
prin patriotismul lor vibrant, ca Marin Ștefănescu, preşedintele “Cultului 
Patriei”, sau Simion Mehedinţi. În sfârșit, colonei și generali în rezervă, 
cari întrețineau contacte cu studențimea şi priveau cu simpatie mişcarea lor, 
pâreau a fi şi ei indicaţi să-și asume răspunderea luptei naţionale. 

Pentru mine, aceste frământări au luat sfârșit într'o formă neaştep- 
tată, în urma unei discutii avute cu un alt student, in împrejurări banale. 
întro dimineaţă, la spâlător, alături de mine îşi săpunea barba, Andrei 
C. Ionescu. Nu ştiu cum alunecă vorba şi încep să mă plâng de intâmplă- 
rile din Ligă: 

— “Aș vrea să cunosc o organizaţie, i-am spus, care să fie con- 
dusă de oameni responsabili.” 

Nu mă aşteptam la niciun răspuns precis, câci Andrei Ionescu nu 
afişa nicio etichetă politică. Spre surprinderea mea, îmi spune: 

— “Bine, hai că te duc eu diseară undeva şi acolo o să-ți placă.” 

Nam mai întrebat nimic, câci în spâlător intraseră alți studenți: 
n-am pus numai de acord a'upra orei de plecare dela Cămin. Mari nădejdi nu 
puneam nici în invitaţia lui Andrei Ionescu, caci avusesem prilejul să fiu 
solicitat şi de alți amatori de politică, pe cari i-am descoperit a fi simpli 
interpuşi ai partidelor. 

Andrei C. Ionescu era preşedintele Comitetului Studenţesc de Con- 
ducere al Căminului “Sfinţii Voevozi”. Acest Comitet avea misiunea să 
reprezinte interesele studenţimii față de Administrație. Puţini îl cunoscuseră 
Pe Andrei Ionescu până la alegerea lui ca Preşedinte, cu un an mai înainte. 
La ședința de constituire a Comitetului, care s'a ținut în sala de mese a 
Căminului, Andrei Ionescu a ţinut un discurs răsunător care i-a atras sim- 
Pata unanimă a asistenței și i-a asigurat alegerea ca Președinte. Din acel 


criza ?. - 


MĂRTURII D 
178 ESPRE LEGIUN 


ceas s'a convertit într'o figură populară a studenţimii 

stiam de el câ e originar din Bârlad, dintr'o familie ză 
tânâr vioiu, plăcut, paelenog Cu IDată a mea și săritor la nevoie. Student 

Drept în anul ultim, isbutise să intre și funcţionar la Cameră, ude i 
l-a păstrat sub toate legislaturile și guvernele. Graţie a ata ae 
fuciic A oieuliesd sati politici dis toate partidele și aceste le buni, 
l-au salvat să nu fie dat afară atunci când milita fătiș în Garda pături 


Cum era firesc, mă gândeam că locul de întâlnire unde ia i 
Andrei Ionescu trebuea să fie 0 cafenea, o sală de întruniri sau un sa 
politic. Când am ajuns la destinație, după un lung drum cu tramvaiul i 
mai ştiu pe ce stradă, m'am aflat în fața unei case particulare. Era întuner ; 
besnă, pela ora nouă seara. Ne-am strecurat în camera mobilită a e 
student. Era o odăiță strâmtă, rău luminată, cu un pat care ocupa o Tara 
parte din suprafața ei. Aici se mai găseau, veniți înaintea noastră, încă 
câţiva tineri. Am remarcat cu bucurie pe colegul meu de Facultate, Tone] 
Belgea, şi fața rotundă şi surâzătoare a lui Iulian Stănescu, veteran în lupta 
naționalistă. Ceilalţi îmi erau streini. Între ei era unul mai negricios şi cu 
o căutâtură aspră. Era Iosif Dumitru. În total se aflau şase persoane, în 
afară de Andrei Ionescu. 

Fără nicio introducere, deodată Andrei Ionescu ne spune să ne 
îndreptâm cu fața la răsărit. După ce se aşează si el în faţa noastră, tot 
spre răsărit, aud o comandă: 

— “Drepţi! Pentru onor, înainte! 

Execut și eu stângaciu mișcârile făcute de ceilalţi, cari nu erau la 
prima şedinţă ca mine. Ridic mâna. Andrei Ionescu deschide apoi şedinţa 
cu formula; “Sâ ne rugâm lui Dumnezeu...” Unul din grup spune după 
aceea “Tatăl Nostru”. La urmă, Andrei Ionescu, cu o voce mai apăsată şi 
mai hotărâtă, strigă şi noi repetăm: “Jur că nu voi trâda niciodată Legiunea”. 

Mă aflam la o şedinţă a Legiunii “Arhanghelul Mihail”, recent 
înființată la Iași de câtre Corneliu Zelea Codreanu. 

Până atunci nu știusem nimic de întemeierea acestei grupări. Nu îmi 
căzuse în mână niciun manifest sau scriere. Nici din ziare nu aflasem nimic. 
Andrei C. Ionescu fusese însărcinat de Corneliu Codreanu să pună bazele 
organizaţiei la București. Micul grup se constituise cu câteva săptămâni mai 
înainte şi Andrei Ionescu mă luase şi pe mine, după ce-a descoperit “afini- 
tățile mele elective”. . , i 


Pucureștene, Mai 
1 înstărită, Era al 


„După ce am participat la mai multe şedinţe, am început să prind 
Spiritul noii organizaţii: 


— trăirea mistică a naţionalismului, având ca suport şi punct 
Suprem de orientare: credința în Dumnezeu. 


Da 


URII DESPRE LEGIUNE 


179 


MÂRT 
___ ransțigurarea individului: viaţa de toate zilele, 

zată deoparte, pentru a face loc grijilor naţionale, 

iza [pa rarea preotului când îmbracă sfintele odăjdii, 
zi trans a catele trăite împreună la ședințe se permanentizau, 


cu grijile lumești, 
Ceva asemănator 


i : 7 RS d EI A creind 

cturi sufleteşti durabile, o gândire şi o simţire comună. Am trăit mira- 
a 1 naşterii unei lumi noi în mijlocul studenţimii bucureştene, a] unui 
5 : ștene, 


“vers aparte, universul Esi onal 

univ __ o senzaţie de forță, care venea de undeva de departe. Desi puțini 

rasi puternici. Aveam impresia că toată Țara se mișcă odată cu ii 

ne sin 'de legionari se ridică din toate satele și orașele 

că mil — Tendinţă expansionistă şi cuceritoare. Aveam certitudinea că 
n câţiva ani toată Ţara va aclama pe Corneliu Codreanu. 

_— Nu ne puneam probleme personale. Toţi eram absorbiți. de 


obiectiv. şi fiecare se străduia să facă maximum de sacrificiu pentru cauză. 


— Grupul nu se interesa de abstracțiuni, nu făcea teorii. Gândea 
în concret și acţiona. Odată obiectivul fixat la şedinţă, toţi se asvârleau 
asupra lui cu O pasiune vulcanică. Flacăra sacrificiului ardea în fiecare. 

Micul grup de legionari format de Andrei Ionescu la București, în 
toamna anului 1927, a suferit câteva fluctuații. Unii au venit şi apoi au 
plecat. Alţii au rămas. În iarna anului 1928 a ajuns să se stabilizeze în 
forma următoare; 


Andrei C. Ionescu (şeful cuibului) 
Iordache Nicoară 

Victor Chirulescu 

Ion Belgea 

lulian Stănescu 

Iosif Dumitru 

Horia Sima. 


ea În toamnă, grupul inițial s'a mărit cu fraţi de cruce veniţi din pro- 
Vincie, în special din Frăţiile de Cruce dela Focşani şi Galaţi. Tot atunci 
sa încadrat în organizație şi Nicolae Petrașcu. Abia întărit cu acest val de 
legionari, efectele grupului încep să se simtă în masa studenţească. 

Andrei Ionescu a jucat un rol decisiv în această perioadă de început. 
creatorul primei unităţi legionare în Capitală. Elementele câștigate 
aceşti ani au îndeplinit apoi funcțiuni importante în Legiune. Tot 
Ionescu a cucerit Centrul Studenţesc Bucureşti pentru Mișcare, 
devenind primul lui Preşedinte legionar. Dar meritul lui cel mai mare este 
de a fi servit ca punct de transiţie în studențimea bucureşteană dela cuzism 
a legionarism. Cu tact, cu răbdare şi cu resurse interioare excepționale, 


EL este 
de el în 
Andrei 


MĂRTURII DESp 
180 RE LEGIYN 


a îndeplinit această sarcină dificilă. Treaba nu era ușoară, deoarece pu 
: anenţe întârziau vindecarea rânilor sufletești şi reluarea of ter- 
E ie Cuzismul, caracterizat prin nestatornicie, diletantism Sensivei 
page continua să constitue pentru unii studenţi un pol de ali 
pentru marea majoritate o experiență pe care nu doreau să o nu lar 
Vechile etichete de fixare a conceptului naționalist nu mai aveau a 
laţie. În prăpastia în care se rostogolise Liga parea sortită să dispară pa 
miscare naționalistă. Andrei Ionescu, în fruntea primilor legionari ă - a 
buit să înceapă acţiunea de regrupare pornind dela zero, întrun eta 
sceptic şi rezervat. = Lil 

Nu trebuie uitat că noile serii de studenţi, începând din toa 
anului 1925, nu cunoşteau pe Corneliu Codreanu decât din auzite, ati 
ce-si făceau despre el se confunda cu imaginea generală a Bz a 
Corneliu Codreanu nu mai fusese la Bucureşti niciodată. după teii 
primire din Gara de Nord, în Mai 1925. Dar din zecile de mii de Oameni 
cari l-au aclamat atunci nu mai rămăsese nimic, sau aproape nimic 
Tot acest curent se consumase pe rugul erorilor cuziste!... = 

Căpitanul însuşi vorbeşte de acest declin vertiginos al curentului 
naţionalist, în cartea lui. Din măreața mişcare de odinioară nu maj rămăsese 
decât câteva sute de nostalgici, risipiţi pe toată suprafaţa Țârii. Cât timp 
şi câte energii pierdute pentru a desprinde adevârul de eroare, și a reface 
frontul nationalist!... Aproape șapte ani s'au scurs, în bătălii neîntrerupte, 
până ce Legiunea a putut să biruie criza și să iasă în larg, după prigoana 
din 1934, atrăgând după ea întreaga naţiune... 

Legiunea a beneficiat la Bucureşti de altceva în această perioadă: 
de fierberea lăuntrică a întregei mase studențești. Fermenţi creatori de mare 
putere rodeau în toate sufletele. Prăbuşirea Ligii n'a stins în conștiințe 
setea de absolut. Studenţimea continua să caute cu înfrigurare un DRUM 
NOU, care să ducă la renașterea spirituală şi politică a naţiunei, în mijlocul 
crizei prin care trecea și împotriva decepțiilor suferite. 

Încet, încet, cu mari greutăţi, cu sforțări uriaşe din partea primilor 
legionari, studenţimea s'a convins de patriotismul curat al grupării conduse 
de Corneliu Codreanu şi unii mai curând, alţii mai târziu, depăşind scepti- 
cismul, deși totdeauna înaintând cu multă prudenţă, au ajuns cu toții acolo 
unde primul cuib dela București pusese temeliile. 

Creșterea Legiunii, în primii ani, a fost aşa de înceată și atât de grea, 
pentrucă n'a mai existat un curent care să împingă lumea în direcția €i; 
fiecare legionar a trebuit să-şi facă, individual, propriul lui proces de 
conștiință, Câţi colegi de-ai mei dela “Sfinţii Voevozi” cari, prin 1927-'28, 
nici nu voiau să audă de Legiune, considerând pe Corneliu Codreanu pu 
ambițios care voia numai să profite de ruptura Ligii, nu i-am întâlnit mal 


| DESPRE LEGIUNE 


181 


î organizaţie; câți adepţi de-ai lui Maniu, Vaida, Nae Ionescu 
bă 


ga Gusti, Averescu... nu au îngroșat peste câțiva ani rândurile 
tă 


nii!.- nierii legionari dela Bucureşti, cari au desțelenit terenul cutropit 
S ia confuziei şi ale scepticismului — si în primul rând Andrei 
de bâlâr Moldovenii vârsați de Frâţiile de Cruce — puteau privi mândri 
1onescu E în urma lor. Sămânța legionară a câzut pe pământ bun 
și a însutit peste câţiva ani. 
dat Sa urcarea Regelui Carol pe tron, perioada de efervescenţă 


intelectuală și spirituală a studenţimii din Capitală își pierde din intensitate. 
in A 4 
Aceasta; nu p 


și a 


entrucă ar fi slăbit elanul interior al acestei generaţii, ci pen- 
trucă si-a găsit albia de Sp pita de regăsire se fixase, grăbit de 
strania atitudine a Regelui. Tineretu simţea că nu mai are de câutat, ci de 
ales, că a intervenit o nouă situație care îl obliga să se pronunțe. ie 
Opțiunile căzuseră. În Ţară se formaseră două Centre principale 
de orientare a opiniei publice: centrul de conspirație al Ocultei, adăpostit 
chiar în Palatul Regal, care împingea Ţara spre comunism, şi centrul de 
reacțiune la această primejdie, reprezentat de Mişcarea Legionară, care se 
opunea la alternativa roşie. La mijloc navigau, fără a şti unde merg, parti- 
dele, care pregăteau, prin inconștienta lor, ruina Țării și propria lor nimicire. 
Spre centrul de opţiune naţionalist, condus de Corneliu Codreanu, 
s'a integrat progresiv tot ce a fost mai bun şi mai curat din tineretul Tării, 
în timp ce lagărul Ocultei a colectat, pe baza unei selecţii negative, cele 
mai netrebnice creaturi din partide și din Stat. Ciocnirea dintre cele două 


centre, unul care opera sub ordine Internaționalei Comuniste, iar celălalt 
sub ordinele Națiunii Eterne, era inevitabilă. 


N 


CUM AM DEVENIT LEGIONAR 


de Augustin Șuteu 


încă de pe băncile şcoalei primare am avut nenorocul de a trâi sub 
ocupaţia rusească, de 2 A ile mijloacele pentru a distruge și a desnaţio- 
naliza pe Românii pământeni. ar nu cra numai ăsta motivul meu intim 
entru a urâ pe strâini. Mai aveam unul trăit şi verificat de mine, în sufletul 
meu de copil, dar în acelaş timp de Român. 

Bunicul meu, crezând că școala este mai bună acolo, mia trimis la 
scoala primară dintr'un orâșel ceva mai mare decât satul nostru. Deşi 
aveam O rudă în acel oraș, am fost silit de împrejurări să locuesc la o 
familie ungurească, împreună cu alţi doi băieţi, unde eram forţaţi să vorbim 
numai ungurește. în plus, această familie avea un servitor, fecior de român, 
pe care-l supuneau la o batjocură de nedescris. Iar familia bietului servitor 
se afla pe moşia unui alt ungur, unde era tratată ca pe vremea iobăgiei, 
deşi trâind sub legile româneşti. Erau lucruri ce râneau amarnic sufletul 
meu de copil. 

După toate cele petrecute în prima copilărie rămâsesem în minte 
cu impresia cea mai tristă despre străini și stăpânire străină. Deabia la 
ultimele alegeri aşa zise “libere” din anul 1947, am ajuns a înţelege că sunt 
unele stăpâniri mult mai rele decât altele. Mi-am dat seama că noua asu- 
prire ce se abătuse asupra poporului nostru era mult mai cumplită decât cea 
maghiară suferită de părinţii noștri şi de cât micile neajunsuri pe care le 
suportasem ca elev de școală primară în casa ungurească... De data 
aceasta, dușmanul avea complicii lui şi printre noi, printre Românii vânduți 
bolșevicilor ruși. Aceştia, împreună cu veneticii de pe pământul nostru, 
depuneau toate eforturile pentru desmembrarea naţiei românești, pentru 
acapararea bogățiilor noastre şi pentru distrugerea creștinismului, cel mai 
mare obstacol împotriva dominaţiei comuniste. 
as aa foarte tânăr pe vremea aceea, împreună cu mulți a 
1947, prin it și noi cât am putut la propaganda pentru ae ză si 
liberal) adapa ae a: peri dso E: Sparti Sie 

si a și îndemnând pe Români să voteze d) pOULVAR 00 e 
rzis de a face propagandă contra comuniștilor, tineretul român 


SA MĂRTURII DESpRg aţi 
NE 

era în întregime pentru scuturarea jugului rusesc. Mi-aduc ami 

preajma alegerilor; profesorul nostru a făcut în clasă un = e, era în 

alegeri; rezultatul a fost categoric: 99%/0 pentru semnul “ochiu și n rată de 

pentru comuniști. Acest rezultat era reflexul autentic 


EA al 
j pna, a ceeace se unul 
acasă în familie, unde lumea mai putea să-și expri 


A Petrec 
me. desgustul fa secta 


cutropitor. Reieșea că toţi Românii erau împotriva Comunismului i tă de 
câteva cozi de topor, vânduți lor pentru acapararea de titluri și at de 
pe spinarea poporului român. ii mari 


Toate aceste constatări din anii copilăriei și ai tiner 
să-mi îndrept paşii spre ceva nou, ceva curat românesc, 
glia și simţirea românească, pentru apărarea intereselor tu 
fără deosebire de clasă sau altele. 

De prin auzite dela cei mai în vârstă am început a Cunoaşte în 
cu încetul câte ceva din activitatea Gărzii de Fier; mai auzisem apoi E, 
grupurile ce luptau în munţi, şi care cam toți erau din rândurile E 

Dar tot ce ştiam despre Mișcare -era numai din auzi 
anul 1949, când am dat peste câteva “cărţi interzise” 
cartea “PENTRU LEGIONARI” de Corneliu Zelea 
am citit-o și râscitit-o, mi-am dat seama de adevărata linie românească 
creată de Câpitan pentru propâșirea neamului nostru, Citindu-l și aprofun- 
dându-l mi-am dat seama că el a luptat pentru ridicarea României în rândul 
țărilor moderne şi educarea tineretului românesc în spiritul național-creştin, 
Prin €l dreptul Românilor la o viață omenească devenea o realitate. 


Această carte mi-a deschis drum larg spre adevărata organizaţie 


eţii Mau făcuț 
ceva isvorât din 
turor Românilor, 


luzite, până prin 
» Printre care era si 
Codreanu, După ce 


rusească, De-altfel, toți cei cu care vorbeam mai deschis, îmi povesteau 
de mâreţele fapte legionare puse în slujba neamului, de dragostea lor de 
Ţară şi sacrificiile neprecupeţite pentru victoria românismului. Cartea avea 
și fotografia Câpitanului. Am tâiat-o cu grije şi am purtat-o cu mine până 
la fuga mea din România, când am fost nevoit a lăsa toate în urmă. 
Reuşind să scap din iadul roșu, am ajuns în Danemarca, unde am 
fost vizitat de câtre dl E. Gherman, reprezentantul socialiștilor din exil, 
care mi-a vorbit de activitatea Românilor din lumea liberă. La fel an 
cunoscut și pe dl G. Serdici, reprezentantul Comitetului Naţional Român, 
Care mi-a dat câteva ziare românești, apârute în exil. Printre ele am găsit 
și ziarul “Libertatea” din Madrid. Pentru mine era primul semn de viață 
legionară cu care luam contact în lumea liberă. | d 
După câteva luni am emigrat în Canada, în oraşul Winnipeg, SEA 
nu erau prea mulți Români. A trecut un timp îndelungat până mam ia 
așeza și obişnui cu noua viață. M'am mutat apoi la Windsor, unde 


1UgIL DESPRE LEGIUNE 185 
J tul cu camaradul C. Ciuntu, care m'a îndrumat în m'a 
„at. contac continua cu şi mai mult elan lupta începută în țară pentru 
îndemnat uluz noștri subjugaţi şi pentru eliberarea lor cât mai repede 


ăĂ area ă istă 

Ape stăpânirea comunista. să : E gat o 

de su am devenit legionar. Citind doctrina legionară, Comparând zisele, 
E e onaci or cu lăudăroşeniile şi prefâcâtoriile celor din alte 

: fantele 

și fap 

partide. 


Azi sunt mândru de a mă număra printre luptătorii Mişcării 


Legionare. 


| REVOLUȚIA LEGIONARA ÎN TELEORMAN 
de Ovidiu Târlea 


7 Îeitinia, județele de şes, aşezate dealungul Dunării, erau privite 
care neîncredere de lumea dela munte şi din Capitală. Erau consi- 
te iudeţe amorfe, fără personalitate, fâră interes politic, pleașcă sigură 
dera Ertui la orice alegere. Erau județe cu o enormă masă electorală, dar 
iei zi apatică; judeţe în care nu se întâmpla nimic deosebit, unde nu 
i surtau lupte politice; teren rezervat demagogilor și aparatului adminis- 
trativ. în aceste județe se strângea șurubul la maximum în alegeri pentru 
a asigura majoritâţile parlamentare, 

Cu acelaş scepticism erau privite aceste județe și în lumea legio- 
Nădejdile Legiunii se afirmau în Ardeal, în Bucovina, în judetele de 


cu oare 


narâ. 2 a Sai ă 
munte, în Dobrogea. Ce aport putea să aducă Mișcării o populaţie. fâră 


| 
| clanuri revoluționare, fără reacţii în fața politicianismului, populaţie care 
suporta cu docilitate toate presiunile guvernamentale?! 

Aceste socoteli erau însă greșite, cel puţin în ce priveşte judeţele 

| Vlașca şi Teleorman. Din cele mai îndepărtate timpuri, aceste regiuni au 
fost locuite de o străveche populaţie românească, iar dacă au fost infiltraţii 

| streine, ele au fost complect asimilate de trunchiul daco-roman; în al doilea 
rând, aceste părţi ale țării au dat dovada în revoluția dela 1907 că nu sunt 
tocmai atât de lipsite de energii revoluționare când era vorba să-și apere 
glia străbună. 

Faptul s'a verificat şi când au apârut primele echipe legionare în 
județul Teleorman. De unde prin 1933-34, organizația de Teleorman nu 
avea decât o vagă întruchipare, prin 1936 a luat o puternică desvoltare, 
pentruca în alegerile din 1937 să fie unul din judeţele cele mai bine orga- 
nizate. Forţele revoluționare ale neamului nostru s'au trezit la viaţă şi în 
acest județ nâpăstuit, când au auzit chemarea înfiorată a Câpitanului. 


„„„ Simpatia mea pentru Mișcare a început din anul 1936, pe când eram 
îi et în classa VI-a la liceul “Sfântul Haralambie” din Turnu-Măgurele. 
i, E su cari mi-au îndreptat pașii spre Garda de Fier au fost Ionel 
Cruc =, Ștefan Fântâneanu, și Ilie Mocanu, toți trei membri ai Frăției de 
| ni Sela liceul nostru. Ionel Ianolide era şeful acestei Frâţii. Din orga- 

“aia politică am cunoscut în acea vreme pe Eustațiu Prunescu și Aurel 


188 MĂRTURII DESPRE tis 
N 
Marin, iar mai târziu, pe avocatul Vasile Florescu, şeful carni 
Turnu-Mâgurele, avocatul Traian Lalescu, Ionel Gorgoneț, Duca 
Jarion Petrica şi alții. , T 
în toamna anului 1936, mă întâlnesc cu un Cunoscuţ 
Grădina Publică a oraşului. Îl chema Ovidiu Tocaci. E] nui; eta al Meu în 
simpatizant legionar, dar ardea de nerăbdare să-l vadă pe Că ina Măcar 
acest scop se duce la Carmen Sylva. Ovidiu Tocaci era un ea an, şi în 
metri, de o forță herculeană, dar schiopătând de un picior, a nt de doi 
îmi spune: “Am avut fericirea să-l văd pe Corneliu Codreanu pacea ete 
cum îl numiți voi. E greu să-ți comunic impresia ce mi-a pro Pe Ş lan, 
cu o forţă ce isvorăşte irezistibil din ochii lui pe toţi cei ce-i stau : ubjugă 
Nimic forţat în gesturi, în vorba lui. Siguranța de sine şi forta ca BEejur, 
emană din suiletul lui, te copleşeşte. Eu, care nu mă impresionez paratei ce 
oameni și nici de împrejurările vieţii, trebue să mărturisesc că în i de 
fiinţei lui m'am pierdut, n'am avut puterea, şi nici măcar curajul, să-] Porta 
în ochi. E o persoană care atrage prin marea dragoste a sufletului său ie sist 
va avea lângă sine tineretul României. Garda de Fier a lui Codreanu re 
are teamă de nimeni, cu disciplina şi spiritul de abnegaţie pe care ic. 
observat la legionarii dela Carmen Sylva, nu cred să existe Organizaţie sau 
partid politic capabil să-i învingă. Eu sunt cuzist, dar totul este de partea 
Căpitanului.” 


anei din 
Stân, 
escu, 


1. ALEGERILE DIN 1937 ȘI ÎNCEPUTUL MAREI 
PRIGOANE. 


Alegerile din Decembrie 1937 aduc o mare victorie Legiunii, cu 
toate abuzurile şi ingerenţele de tot felul ale Guvernului liberal, 

În clasele superioare ale liceului nostru elevii, contagiaţi de atmos- 
fera generală, întrun entuziasm indescriptibil, intonau “Ștefan Vodă al 
Moldovei”, puternic şi martial, în timpul pauzelor. Niciun profesor nu ne-a 
făcut nici cea mai mică observaţie; nici chiar profesorul de filozofie şi diri- 
ginte al clasei noastre, Florian Creţeanu, care era comunist. Întreg oraşul 
era cuprins de bucuria avalanşei legionare în luptă cu vechile partide. 

Judeţul nostru, deşi contând cu o organizație destul de tânără, al 
cărui nucleu iniţial l-au format Nicu Crâcea, Bucur Stănescu, Vasile Flo- 
rescu, Nicolae Marinescu, Sică Iatan, Jean Jurubiţă, este citat de Căpitan 
pe locul al 7-lea, în proporţia voturilor obținute în acele alegeri. Șeful jude- 
țului Teleorman era pe atunci inginerul Ionică, fratele profesorului Ionică, 
amândoi morţi după aceea pentru Legiune, primul ucis în țară de gloanţele 
jandarmilor, iar al doilea împuşcat de un contrabandist pe când trecea Alpii 
în Italia. Inginerul Ionică reuşeşte, împreună cu cadrele județului, să tre 


| 


| 


NE 
muRII. DESPRE DECIU 189 
AR 4, ae e ta : 
, luptă enormă masă de țărani teleormăneni ca şi pe tineretul inte- 
pească : entru întâia oară nu-și mai caută “aranjamente politice» 
ar 


e e i: ă 4 în 
jectuale artide, ci se înfrățeşte cu țărânimea în slujba aceluiaș ideal, 

e 
vec 


.uvoria electorală din Teleorman era foarte semificativă, ţinând 

Victo tul că în acest judeţ partidul liberal dispunea — cum se spunea 

seama de a de Stat. Dealtfel, tot din acest județ s'au recrutat o serie 
— de al de politicieni faimoşi, dintre cari nu trebuie să uităm nici 


înca | Palatului: Urdăreanu, originar din Roşiorii de Vede. ii 
Mareșal u 


Partidele politice obișnuiau, cel puţin în cadrul județului nostru ca, 
E votării, să depoziteze la sate şi la oraşe mari cantităţi de piatră, 
în ajunul tru repararea drumurilor şi a străzilor. Dar, îndată ce se 
chipurile IE rile dispăreau şi grămezile de piatră. De astă dată, această 
sfârșea eg constituia une din multiplele operaţii de demagogie electorală, 
comedie sa “Promisiunea” de îmbunătățire a drumurilor a sfârşit în 
m a pal ai time de comentarii populare, care de care mai sarcastice. 
e N Di jtatul alegerilor are drept consecință căderea guvernului Tătă- 
iz d area unui nou Guvern sub prezidenția lui Octavian Goga, care 
râscu ȘI 19 orpanizeze viitoarele alegeri, fixate pentru 3 Martie 1938. 
trebuia SA E forță a Mişcării Legionare a băgat însă panica în dușmani 
ral au precipitat marea conspirație contra lui Corneliu 
Codreanu. Formarea guvernului Goga constituia o diversiune destinată să 
abată curentul naționalist spre această formaţie minoră, şi care, la guvern, 
era controlată de Armand Câlinescu. 


Odată cu începerea noii campanii electorale, guvernul Goga-Cuza 
dă ordine drastice autorităţilor, în special jandarmeriei, să împiedece în orice 
chip contactul legionarilor cu votanții dela sate. Punctul culminant al 
acestor abuzuri îl constituie omorârea legionarilor Dumitru Mija și Florian 
Popescu, amândoi din judeţul Ilfov. În cercurile legionare se interpretează 
aceste crime ca o clară provocare din partea Regelui și a camarili, pentru 
a împiedeca ţinerea viitoarelor alegeri dela 3 Martie 38, care ar îi avut ca 
urmare o victorie legionară de dimensiuni și mai mari. 


În adevăr, la lo Februarie 1938, Regele Carol al II-lea își asuntă 
puteri dictatoriale. Nu-i lipsesc pentru această “nouă aventura regală” nici 
“sfetnici” şi nici “unelte credincioase”: Istrate Micescu, Armand Călinescu, 
Nicolae Iorga, Patriarhul Miron Cristea, generalii Antonescu, Bengliu, 
Argeșeanu, Sichitiu, Gabriel Marinescu, etc. E 

Entuziasmului românesc şi legionar îi ia locul suferințele marei 
Prigoane, începută de Carol al II-lea şi continuată de Antonescu, cu o 
intrerupere de patru luni. De data aceasta, prigoana începută în Februarie 
1938 avea să fie pusă patronajul unei fețe bisericeşti, Patriarhul Miron 


E 


190 MĂRTURII DEspRg Lg 
G 


I 
Cristea, ales să acopere cu demnitatea lui religioasă Ci UNR 
II-lea... lui Can i 
A doua zi după lovitura de Stat, Căpitanul trimit 
care denunţă planurile lui Armand Câlinescu și Istra 
asasina: 


SO Circulară -. 
te. Micescu geti 

“Rog să nu se interpreteze greşit ac 
se creadă că mi-e frică de moarte. Şeful L 
și nu se păzeşte de ea. Fac această circu 
fiu răsbunat, așa cum wa spus și organizat Mota si Teau să 
pofta personală de răsbunare, ci pentrucă, am co, SI nu din 
veţi face un mare bine nației românești.” NVingerea că 


castă Circulară, să 
eSlunii râde de cae 
lară pentrucă v i 


Am redat acest fragment pentru a se vedea că 
şi mai înainte, în apoca digului dela Vişani şi apoi la diz 
brie 1933, Căpitanul nu excludea posibilitatea asasinării ] 
liberali cât şi Armand Câlinescu lăsaseră continuu să s 
posibilitate. 

Sau făcut afirmații eronate sau râu 
Căpitanului s'ar fi datorat agitaţiilor legionare 
În realitate, era vorba de o premeditare, de un plan de multă vreme orga- 
nizat în hrubele camarilei şi în complicitate cu stăpânii lor din streinătate 
Ultima fază începe cu lovitura de Stat dela lo Februarie 1938 şi sfârşeşte 
cu sugrumarea din pădurea Tâncăbeşti. "ai 


la această dată, ca 
olvarea din Decem- 
ui. Atât Suvernanţii 
e intrevadă această 


intenţionate că Suprimarea 
din toamna anului 1938. 


2. ÎL VAD PE ARMAND CALINESCU. 


În Mai 1938, spre sfârşitul lunei, capăt o pleurezie la partea dreaptă 
a pieptului, fapt ce decide medicul ce m'a consultat, dr. Athineu, să-mi 
prescrie o lună cel puţin în localitatea Brădet din Câmpulungul muntenesc. 

Spre sfârşitul lunei Iulie plec spre această localitate. Aici, în adevăr, 
mă bucuram de multă linişte, aier curat şi neuitata companie a familiei 
judecătorului Anca, din oraşul meu, Turnu-Mâăgurele. 

Într'o după amiază, să fi fost pela orele 4, în timp ce mă aflam 
citind un ziar pe terasa hotelului unde locuiam, vine judecâtorul Anca și 
îmi șopteşte: — “Domnule Ţârlea, acum câteva minute, proprietarul hote- 
lului, care este un vechi cunoscut al meu, mi-a comunicat de manieră con- 
fidențială, câ peste vreun sfert de oră va sosi, în trecere pe aici, Armand 
Câlinescu.” e A 

li mulțumesc pentru atenția şi încrederea acordată, iar el mă invită 
să ne plimbâm prin parc, în așteptarea acestei vizite. Nu ajungem nic! 


i — pipe - 


| 
| 


ARTURII pESPRE LEGIUNE 191 
sicirea principală a Parcului, pe marginea căruia tre 
an la E i ctanţă de 500 metri vedem cum se apropie de no 
f la 0 iai magia, învăluite întrun nor alb de praf. 
compusă e resc la poarta Parcului și din prima maşină cob 
inute e din celelalte miniștrii Ralea, Ghelmegeanu şi d 
21inescU, Sa 
pr Sânâtăţi., imțurile mele sunt co; isi 
Min! Toată atenţia, toate” SI jul ! ( ncentrate însă asupra 
d Câlinescu. Par că-l văd şi acum! Mic de statură, brunet, cu 
[ui Armani ni-opac. de pirat şi fața palidă. Era îmbrăcat cu un costum de 
faimosul rată o pălărie fină de paie. Cum apariţia lui s'a produs prin 
paine be): aflau puţine persoane la acea oră în interiorul parcului. Sub 
surprizÂ, S si stufoşi se jucau grupuri de copii, ignorând prezenţa noilor 
arborii îna i Călinescu şi ceilalți Miniştri, acompaniaţi de proprietarul 
cai opresc sub un arbore, cam în centrul Parcului. Armand Câăli- 
hotelu va leacă spre o fetiță, o mângâie pe bârbie şi o întreabă: — “Îşi 
nescu e te joci la Brâdet?” Fetiţa ruşinoasă, nu-i dă niciun răspuns 
jace să Andu-i spatele, se amestecă din nou printre prietenele sale. 
şi a judecâtorul Anca lângă mine, mă aflam ca la vreo doi metri de 
de Armand Câlinescu. În afară de repudierea fizică ce o trezea această 
stârpitură, ridicată la rangul de demnitar al Statului Român, cu ticuri ner- 
oase de piemeu râutăcios şi urât și de o contextură de moluscă, gestul lui 
de a mângâia fetița, m'a înfuriat. Ce corespondență putea avea faptele lui 
politice cu acest gest de “clasică popularitate sau de demagogie a popu- 
larităţii”? Cum e posibil să dispună un individ de o gamă atât de vastă 
de nuanțe în perfecțiunea ipocriziei, escamotând adevărata caracteristică 
a unui suflet infirm, ca şi corpul sâu, plin de urâ și de dorinţa distru- 


ed Șoseaua, 
1 O caravană 
Peste câteva 
oară Armand 
ră Marinescu, 


După câtva timp, Miniştrii și “stăpânul” lor părăsesc Parcul, 
îndreptându-se grăbiţi spre respectivele maşini. Prezenţa lor a trecut în 
adevâr, neobservată.: Dealtfel, în special aceea a lui Câlinescu, nu era poate 
dorită de nimeni în acea localitate şi mai puţin de mine. 

Îi spun judecătorului Anca: E 

— “Am avut prilejul să văd de aproape figura noului dictator, în 
Carne şi oase, a omului “însemnat”, care nu a fâcut decât să persecute 
Uneretul naţionalist român!” S 

El îmi răspunde filozof, că poate, un adevârat dictator nu ar circula 
cu atâta indiferență prin ţară, fâră să se gândească că poate i s'ar putea 
intâmpla ceva din partea prigoniţilor. 

— “Eu cred, domnule judecător, că nu este altceva în comporta- 
mentul lui decât temerarul său cinism, sprijinit pe protecţia regală, şi poate 
impresia că legionarii nu se gândesc să-i facă nici un râu.” 


E 
3. INCEPUTUL ACTIVITĂȚII MELE DE EG GIUNR 
ON 


AR. 
Eu am considerat ca dată a intrării mele în Garda de și 
a începutului simpatiei mele pentru ea, ci din clipa când = Fier DU aces 
am început să activez pe teren, să iau contact cu emoția şi a mc etecţia 
a luptei. Deci data exactă a intrării mele în Garda de erimeidia acţiunii 
a anului 1936, când trăiam entuziasmul simpatiei pentru T nu este aceea 
26 Octombrie 1938, Sfântul Dumitru, când am partici Ne „aceea din 
în Turnu-Mâgurele a Manifestului-Memoriu al Profesorului V as ndirea 
prin care cerea Regelui eliberarea Căpitanului și încetarea asile Cristescu, 
Dat fiind că poliţia locală supraveghea în special E Prigoanei, 
ai organizaţiei politice, răspândirea manifestelor Gai ii membri 
aproape exclusivă a FDC-ului și a elementelor noi intrate în za activitate 
care autorităţile, în multe cazuri, nici nu le cunoşteau. Unul qi IȘCare, pe 
noi elemente eram şi eu. Împins de entuziasmul luptei, m'am intre aceste 
cu Ionel Ianolide, şeful FDC-ului din Turnu-Măşurele ză pre cae de acord 
operaţii să o facem la mine acasă, depozitând ac ; Ea sana 
ICurile 


vai olo manifestele s 
necesare. Tot acolo se convocau FDC-iștii ce vor participa la răspâ di 

Ndirea 

zile pe Care 


lor, încredințându-li-se fiecăruia o anumită cantitate pentru stră 
le vor parcurge. 

Se alegea de obiceiu o oră când încă nu-şi luaseră în primire pos- 
turile lor sergenţii de noapte a poliţiei, având grije ca să controlăm dacă 
nu suferise vreo schimbare serviciul polițienesc. Răspândirea trebuia reali. 
zată cu cea mai mare iuțeală și după terminarea ei, trebuia să ne revedem 
în fața unei librării din oraş, spre a verifica dacă n'a avut loc vreo surpriză, 
vreo arestare. 

Sunt convins câ poliţia din Turnu-Mâgurele nu punea mult interes 
în a ne turbura în această activitate și mai puţin în a ne urmâri sau aresta. 
În special sergenţii de poliție, oameni simpli, dar cunoscători ai faimei 
legionare, şi în parte şi convinşi de dreptatea noastră, nu doreau să-şi com- 
plice viaţa cu prigonirea Gârzii de Fier. 

După câteva zile, ne soseşte dela Bucureşti Manifestul lui Alecu 
Cantacuzino, prin care, în termeni cominatorii cerea revizuirea procesului 
Căpitanului. 

Cu ocazia plecării Regelui Carol la Londra şi Paris, printrun nou 
Manifest-Comunicat, răspândit în mare numâr, se denunţau planurile de 
asasinare a Câpitanului, opera lui Armand Câlinescu. : 

În sfârşit, ultimul Manifest, ce purta data de 22 Noembrie 1938, 
pe care l-am distribuit la domiciliile locuitorilor din Turnu-Mâgurele, a i 
acela prin care se avertiza Ţara asupra nefastei politici externe a regimului 
lui Armand Câlinescu. În acest Manifest se menţiona cu insistență chestiuneâ 


ESPRE LEGIUNE 193 


„ARTURI zi 
„în care 


Armand Câlinescu executa tot ceeace se decidea Ja 


Moscova: fica mpanie de răspândire a menţionatelor Manifeste avea 

Acea5 une Ţara şi Legiunea în gardă asupra precipitării tragi- 

din interiorul țării şi asupra consecinţelor lor în politica 

a şi condamnarea lui Corneliu Codreanu, regimul lui 

7 a celui mai fidel exponent al lui: Armand Călinescu, erau 

„rol al că “cum au mâinile libere, câ a dispărut orice obstacol spre a 

comit & Ga da de Fier cât şi a aplica politica externă pe care o doreau, 
i a 


sdrobi 'aturi de Rusia Sovietică și anexele ei din Occident. 
pdică ală 


4. AS 


e 
0p 
ept S09E. 
di E evenimente 
celor + prin arestare 


ASINAREA CAPITANULUI. 


Carol şi camarila sa erau însă din ce în ce mai grăbiţi pentru a 
lini ste absolută, pentru a ajunge stăpânii absoluți ai Ţârii, ai popu- 
o li “| cărui mormânt îl pregăteau în taină. 
eram acuma mai neliniştiți de cuprinsul ultimului Manifest, 
ituaţia actuală a Gărzii de Fier și a Căpitanului cu aceea creată 
alătoria lui I. G. Duca, în 1933, la Paris, de unde s'a întors cu obli- 
de că A 4 de forțele dușmane ale Ţării şi Legiunii, de a dizolva Miscarea 
sa e (Garda de Fier). Dar coincidența flagrantă a repetiţiei unei 
su mult mai draconice contre Mișcării, plutea în aier, o aşteptam să 
se producă. Acum, în afară de ura lui Armand Călinescu, Este însuși Regele 
tării, nefastul Carol al II-lea, acela care şi-a luat obligaţia faţă de “stăpânii 
lui din forțele oculte” să rezolve ce nu putuse rezolva I. G. Duca: moartea 


obține O 11 
rului român, 
Toţi 


comparând $ 


Câpitanului. 

Carol dispunea de un “instrument temerar” — şi putem adăoga 
“orb? — în persoana lui Armand Câlinescu. Ordine primite din afara fron- 
tierelor şi streine de interesele României, au fost executate “ad litteram” 
și în cel mai scurt timp... 

Vestea asasinării Câpitanului fu anunţată la Râdio București la 
amiaza zilei de 30 Noembrie 1938. Un comunicat scurt, laconic, cu intenția 
de a-l plasa la capitolul faptelor “diverse” sau “banale”: În timpul transpor- 
tului dela închisoarea Râmnicul Sărat la Jilava a grupului de legionari format 
din Corneliu Zelea Codreanu și alţi 13 membri ai Gărzii de Fier, aceștia, 
cu vădită intenţie de a evada, au forțat pe jandarmii care-i însoțeau, să tragă 
ta ci. Faptul s'a întâmplat în pădurea Tâncăbeşti, pela orele 4 dimineața”. 
Imediat Radio București a continuat transmiterea de muzică ușoară. 
Nea paine a fi cuprins de o sfâşietoare durere la aflarea cpt 
A Ras „a apărut totuși dilema: este adevărat sau nu? Înclinam să cre 

narea a fost săvârşită, fiind prea mare decizia câlâilor de a se 


194 MĂRTURII DESpRg ia 
UN 


ajunge la acest punct final. Pe de altă parte, nu voiam pai 
tatea acestei ştiri, gândindu-mă că nu este posibil să se poată it Veridici. 
asemenea crimă... Privându-l de libertate pe Căpitan ca ŞI ă înfăptui & 
şifi ai Gărzii de Fier, cei doi câlăi, Carol şi Armand, pie Pe alţi 


EA oa S as eau fi : Nu 
de opera lor. Cei închiși nu mai constituiau un pericol pentru = mulţumiţi 
Dilema aceasta, inutilă în fond, ținând seama de « 


Li 
& stea Aa EA : EST Categori a 
nilor”, mi-a dăinuit până în ziua deshumării resturilor Capa e ASaşi. 
dorilor şi Decemvirilor, la 26 Noembrie 1940. ui, Nica. 


Omorârea lor mi se părea o monstruozitate, o actiu 
lor firii, deoarece Căpitanul fusese ocrotit de Dumnezeu de atât : 
de atâtea primejdii. Nu putea fi omorât omul care suferise e ori şi 
pentru Ţara sa!... Omul care purtase pe camarazii săi sef ES atâta 
onoarei, al unei iubiri nelimitate de Neam!... Omul vizionar E: Tumul 
văzuse cu claritate dureroasele consecințe ale politicei guvernanţi a = pre- 
începută cu cedarea Basarabiei și terminată cu predarea întregei Ţări 3 Șt, 
comuniste, de câtre însuşi regele ei, Mihai I... cepe alei 


ne Contra legi- 


Îmi amintesc că în acea după masă posomorâtă, tristă, de sfărșit 
de Noembrie, copiam notele dela colinda “O ce veste minunată”, pentru 
corul “ARMONIA” din care făceam parte. Deşi, din primul moment 
auzind la Radio această teribilă veste, nu puteam să o consider adevărată, 
totuşi deodată mi-au apărut lacrimi în ochi, lacrimi ce-mi cădeau peste 


notele muzicale, formând pete, pete, peste cerneala de abia așezată pe 
hârtie... 


Nu mi-am putut stăpâni aceste lacrimi. Dragostea pentru Căpitan 
era ecoul în sufletele noastre a dragostei lui pentru Neam, pentru noi, 
camarazii lui. Era însă o dragoste cu totul distinctă de aceea obişnuită între 
un șef şi discipolii, subordonații sâi. Era, mai presus de toate, dragostea 
noastră pentru marele patriot, în cadrul unei discipline interioare și exte- 
Tioare, acceptată voluntar şi trăită pentru realizările superioare ale Gărzii 
de Fier, în serviciul neamului. 

Eu nu am avut fericirea nici măcar să-l vâd pe Căpitan! Când 
priveam clasica lui fotografie în costum naţional, din înfăţişarea sa, din 
privirile lui, aveam impresia şi sentimentul de a mă găsi în fața unuia din 
cei mai mari “Câpitani” ai neamului. Era Căpitanul vrerii românești pentru 
generaţiile viitoare... Căpitanul adevăratei Românii naționaliste și creș- 
tine... Era Căpitanul continuator al istoriei noastre... Și în numele 
acestei triste, dar mândre şi sguduitoare istorii, el chema la luptă și la refâ- 
cerea sufletului românesc tot ceeace Neamul avea mai bun, mai viteaz, 
mai creștin, mai iubitor de glie. EI creia omul, care, cum afirma Jose 
Antonio Primo de Rivera, trebuia să fie “purtător de valori eterne, In 


E 
| 
| 
| 


PRE LEGIUNE 195 
=: a si realizării Crestine şi româneşti. E] însuşi, a fost întradevăr 
serie căror Da uncie mase i mai târziu î 
i cei tineri, când în şcolile primare, şi mai târziu în liceie, luam 
„NO + sufletele îndurerate, de neîmplinirea aspirațiilor noastre 
cunoștință» tara noastră a fost “tara posibilităţilor. pierdute”, datorită mai 
istorice, io şi-apoi trădărilor şi propriilor păcate ale guvernantilor 
snt 20 capitanului; trăiam arzătoarea convingere a începerii unei epoci 
ivi 


MARTURII pe 


ci ine a abdicării” mediului înconjurător, în ciuda propriilor noastre 

ce PE DRUMUL EROISMULUI DE DURATA VOM ÎNVINGE, 
fiindcă flacâra dragostei de Neam, „pe: care ne-a insuflat-o Căpitanul, nu 
poate fi stinsă nici mâcar de “evoluția” materialistă a lumii, care în inconş- 
țienţa ci, serveşte pe Satana. i: 5 e 

"Jertfa Căpitanului şi a atâtor camarazi constituie o permanentă 
obligație de luptă și de victorie. Aceste jertfe ne vor da puterea să împlinim 
partea noastră de misiune în slujba neamului, continuând astfel marea 
dorință a celor ce au căzut. 

A doua zi după asasinarea celor 14 şefi legionari, pe ziua de 
1 Decembrie 1938, cu ocazia Unirii Transilvaniei și a Basarabiei la Patria 
Mamă, guvernul, într'o atitudine mai ostentativă ca niciodată, organizează 
mari manifestații de veselie: hore pe străzi, în grădinile publice, muzici şi 
participarea obligatorie a şcolilor si a funcţionarilor publici. .. 

Contrastul durerii din sufletele legionarilor şi bunilor Români era 
mai mult decât isbitor în raport cu această manifestaţie patriotică prefa- 
bricată care vădit dorea să demonstreze că “faptul divers” nu preocupa, 
nu întrista masele, “pătura sânătoasă a poporului” |... Decizia guvernanţilor 
demonstra cinism şi atitudine provocatoare. Legionarii trebuiau însă să-şi 
păstreze calmul, să afle adevărul, şi apoi să procedeze în consecinţă: 
năprasnic şi neiertător! 

A doua zi după asasinarea Câpitanului, BBC din Londra lăuda în 
termenii următori isprava lui Armand Câlinescu: “Omul de otel care a 
învins gloanţele Gărzii de Fier”. 

„E semnificativă această “osanâ” pentru Armand Câlinescu la pos- 
turile de Radio și gazetele democraţiilor occidentale. Oricine se putea con- 
Muge acum în țară cari erau adevărații beneficiari ai asasinatului din pădurea 
ză Când dușmanul te laudă, însemnează că l-ai servit, că i-al 

interesele lui. Având precedentul cu Duca şi acum cu Carol, cu 


—.... OO 


MARTURII D 
196 ESPRE LEGIUN 


călătoriile la Paris și Londra, pentru a primi ordine dela stăpânii ] 

alte dovezi mai avea nevoie țara ca să cunoască cine e Carol, ci or, de e 
mescu şi întreaga lor bandă şi ce politică” “românească: ne e Căi. 
România !? E aplicau în 

Pentru a se creia confuzie în rândurile îndurerate ale Gărzii 

și pentru a imobiliza o eventuală reacțiune, Siguranţa Statului a 1 de Fier 
să lanseze svonul că Corneliu Codreanu nu ar fi fost omorât, ci îs erije 
să fugă peste graniță, iar acuma s'ar găsi în Germania, de unde A ZA TCuşit 
din când în când Târii prin Posturile de Radio “ Nurenberg» e pesează 
Cum mulţi dintre noi refuzau să accepte teribilul adevăr, a, podul 
creia în suflete o minimă speranţă că totuşi trăeşte. apt ne 


5. PREGĂTIRI PENIRU RASBUNAREA CAPITANULUI 


Cu începutul anului 1939, moartea Căpitanului stăru 
în inimile noastre şi ale bunilor români. Chiar imediat du 
1938, înainte de Anul Nou, primesc o chemare din partea avocatului Vasi] 
(Sică) Florescu. Voia să-mi comunice ceva important şi acasă Ja el e 
fi mai liniştiți decât în altă parte. EI era poate cel mai vechi legionar dia 
judeţul Teleorman, deşi când l-am cunoscut eu, în vara anului 1938, avea 
numai 30-32 de ani. Își făcuse studiile la Facultatea de Drept din. Clui 
unde intrase în Garda de Fier în anul 1932, având ocazia să E bea 
mulți dintre șefii Legiunii din toată ţara. 

De o mare modestie şi bunâtate, dotat de o vie inteligență, Sică 
Florescu era iubit de toți camarazii cu cari venea în contact. Dispus oricând 
la orice acţiune, la orice sacrificiu, această manieră simplă şi sinceră impu- 
nea tuturora. Deşi gluma îl însoțea întotdeauna, trăia o intensă viață inte- 
rioară. Râdea de primejdie și de moarte. Avea marea calitate de a intui şi 
de a conta cu esenţialul în activitatea sa de legionar. 

Terminând Facultatea, s'a înscris în Baroul Avocaţilor din Turnu- 
Măgurele, unde era înconjurat de simpatia şi admiraţia colegilor săi, indi- 
ferent de politica acestora. În curând reușește să-şi facă o bună clientelă 
și pe seama acesteia ne povestea fel de fel de anecdote, când era vorba de 
plata onorariului. Țăranii mai săraci plăteau aproape în majoritatea cazurilor 
în natură. EI accepta numai când insistența era așa de mare câ nu mai putea 
refuza. De cele mai multe ori plata erau câteva gâini, gâște sau vreun miel. 

Flacăra spiritului legionar ardea întrun suflet ales, sensibil. Dra- 
gostea ce-o transmitea în inimile celorlalţi l-a ajutat să atragă în rândurile 
Mişcării sute de conjudeţeni, din toate clasele sociale. : 

„Pe atunci era șeful Garnizoanei legionare din Turnu-Mâgurele și 
prin e] se făcea legătura judeţului nostru cu Centrul. 


1e și mai intens 
pă Crăciunul lui 


—.—..— 


| DESPRE LEGIUNE 


197 
MARIURI 


«Ovidiu, mi se adresează Vasile Florescu, Cu un aier transfi- 

54 că ora răsbunarii a sosit, şi mai curând decât speram în ultimul 
gurat- Cre nizarea ci a necesitat multă atenţie, mare precauţie și alegerea 
timp. Orga! celui mai potrivit. Ceeace îţi comunic este strict confidenţial, 
momentului si numai pentru tine. Am încredere în tine şi de aceea te-am 
este a 'cazul că mi se va întâmpla ceva, arestare sau moarte, veţi 
chemat: E relua imediat contactul cu Bucureștii. Vei memora numele si 
e a care ţi le voiu da, ale camarazilor din Capitală, cu cari am eu de 
adrese > - 
obiceiu Ea arde Sică, sunt mai mult decât fericit de încrederea, de 

Se mi-o acorzi. Ceeace eu doresc din tot sufletul, e să se realizeze 
Onoare rând acest act de pedepsire şi să nu scape nimeni din cei vinovaţi.” 
ic «eee «De câtva timp sunt în continuu contact cu Centrul. Se pregă- 
teşte pedepsirea pe scară întinsă i Isi Guvern, în frunte cu Carol 
a] II-lea. Suntem organizați pe echipe, fiecare cu misiune specială. S a ales 
deja data acţiunii: ziua Bobotezei. Fac parte din echipa lui Nicu Cracea. 
Mi-am procurat un bun pistol, cu bogată muniţie, dela un căpitan, prieten 
al Legiunii. Cât este acesta de sobru, de taciturn, de serios, l-am văzut 
entuziasmat şi ochii îi străluceau de bucurie că poate să ne ajute și el cu 
ceva. Şi-a exprimat chiar pârerea de rău că nu acceptăm să se deplaseze 
şi el cu noi la București. A trebuit să-i spun adevărul că echipele sunt deja 
complete și nu am voie să modific dispozițiile Comandamentului. Așa, 
Ovidiu, e posibil ca în dimineața Bobotezei să se îndeplinească o mare 
datorie față de Neam, Legiune şi Căpitan. Așteaptă liniștit, caută să nu 
prea ieși pe stradă, rămâi cât mai retras şi poartâ-te cu discreție absolută 
până la Bobotează.” 

M'am despărţit de el, convenind că nu ne vom vedea din nou, înainte 
de plecarea sa spre Capitală, decât dacă s'ar fi produs ceva excepțional. 
La 3 sau 4 Ianuarie, avocatul Florescu pleacă la Bucureşti. Nerăbdarea mă 
facea să numâr până şi orele cari se scurgeau par'că mai încet ca deobiceiu, 
ca să ajung cât mai curând la ziua Bobotezei. 

A Îmi imaginam că acţiunea nu putea avea loc decât în momentul 
când Regele-Irod, împreună cu totalitatea guvernului său, va apare pe 
cheiul Dâmboviţei, pentru a participa la tradiționala aruncare a crucii în 
apele râului... Actul răsbunării nu sa putut însă realiza; a fost contra- 
mandat de către Comandament în ultimele ore. 3 

„Din amănuntele organizării acelui proiect, dată fiind topografia 
locului ȘI concentrarea atâtor vinovaţi pe o suprafaţă redusă de teren, niciun 
membru al “bandei regale” nu putea să scape ploii de gloanţe şi a 
Sruncâtoarelor de flăcări ce trebuiau să intre în acţiune. Câte nenorociri 
har fi fost evitate Țarii şi Legiunii dacă la Boboteaza anului 1939 ar fi 


MĂRTURII DESPRE IS 
NE 


198 

“cărut acea camarilă guvernamentală, în frunte cu Regele ei]. Bi 
dispăr is ca răscumpărarea păcatelor Neamului nostru să aibă loc ta 
na fiorător tribut de sânge și de nenorociri, Prin 


mijlocirea unul în seca 
bu eta ie a București, Vasile Florescu era furios până și co 

> E Găsea că acei criminali se bucurau de prea mult noroc <a 
Cd i depsirii ar fi constituit cel mai mare act de ș „1 
convins câ reușita pedep Ea otet > act de însăna. 
tosire în viaţa Neamului. Un teribil exemplu, o teribilă lecţie, dar în acelas 
timp, un extraordinar avertisment în viața „Poporului nostru. i 

Ca să mă liniștească, îmi spune că acţiunea a tuferit numai o a 

si că aşteaptă să fie chemat din nou pentru aceeaşi misiune. 
Luna Ianuarie 1939 a fost o lună de infern pentru Gard 
Rare erau zilele când ziarele, Radio-ul sau curierii noștri nu n 
câteva veşti rele, ce ne râreau rândurile ȘI ne minau moralul. 
cronologică, se produce arestarea “Grupului Legionar Băânâțean” 
reşti, în urma unei descinderi simultane la mai multe adrese. Această stire 
am auzit-o mai întâi seara, la Radio, și a doua zi fu confirmață în ziare, 
Printre cei arestaţi se afla şi camaradul Bucur Stănescu, din Roşiorii. de 
Vede (Teleorman). Mai târziu, el mi-a povestit cum s'a produs arestarea 
grupului: având fixată o întâlnire, la o anumită adresă, sună și uşa îi e 
deschisă de un necunoscut. În interiorul camerii, alte două persoane, așezate 
în jurul unei mese, jucau table. Și-a dat imediat seama că a căzut în mâna 
agenților de poliție dar era prea târziu. Aceeaşi soartă au avut-o apoi 
şi alţii, cari au sosit la acea adresă. 

Ca de obiceiu, întotdeauna când se producea vreo arestare, se 
adâuga în Comunicatul oficial al Siguranţei şi pasagiul tradițional: “au fost 
arestate ultimele rămâşite ale Gărzii de Fier”. 

La 7 Ianuarie are loc explozia accidentală din strada Căpitan Oarcă, 
n 23; aici se afla laboratorul legionar al Locot. Nicolae Dumitrescu, 
făuritorului aruncâtoarelor de flăcări cele mai perfecţionate -din lume la 
acea dată și a unor granade speciale. În această explozie moare asistentul 
universitar, instructor legionar și membru al Corpului Moţa-Marin: Nae 
Dumitrescu. În acelaş timp sunt râniți Traian Hanu şi Alexandru Stroescu. 

Se succed alte arestări, schingiuiri, însă ştirile ne parvin confuze, 


e Para Z sep 3 5 p: 
trucate”, căci nu era interesul câlăilor să exagereze campania de anihilare 
a Legiunii. 


Prin Sacrificiu] 


mânare 


a de Fier, 
e aduceau 
În ordine 
în Bucu- 


La 24 Ianuarie sunt descoperite într'un atelier de pe Şoseaua Colen- 


uncătoarele de flăcări, fiind arestaţi cu acest prilej: Locot. N. Bic 
trescu și Constantin Cont 

Ing. Dr. Chimist Nicola 
flâcă 


tina, ari 


eș. A doua zi este asasinat prin strangulare, i 
e Dumitrescu, creatorul acestor aruncătoare C9 


| Pi .. 207 Ra a) 
ri. În presă, comunicatul oficial, ne dă, bine înţeles, altă versiune: Sâ 


Dn 3 


— —. 


RII DESPRE LEGIUNE 


MARTU 199 
pânzurat în beciul Prefecturii de poliție din București, în timpul 

E) A) ul cer- 
cotărilor”. i 


Dar fatala înlânțuire de știri negre continu 
rului Vasile Cristescu, în aveyde 26 Ianuarie, Ziarele comunicau ştirea cam 
2 următorii termeni: “Urmărind cu asiduitate ult timp pasii unui 
riculos legionar, astăzi a fost încercuit, în strada Câpi aul 
acu 15. Echipa poliției, sub conducerea inspectorului 
acelui edificiu, a gen pub inalti de o ploaie 
direcţia unei camere aa a câțiva metri. Se incepe un intens schimb de 
gloanţe. Direcţia gloanţe Or ce veneau din Camera acestuia indicau că 
individul se afla întins pe pământ, spre a nu oferi o ţintă prea mare. La nu 
moment dat, ai încetat focul de pistol din cameră. Se forțează ușa ciuruită 
de gloanţe şi în faţa poliţiştilor, zacea întrun lac de sânge, cu pistolul în 
mână, şeful legionar end ei de atâta timp, care a putut fi identificat ca fiind 
prof. Vasile Cristescu  . « - 
Lângă acest comunicat apărea fotografia prof. Cristescu, asasinat, cu 
capul în jos, pe a cârui față se isa şuvițe de sânge. Ce minunată propa- 
gandă “regală” şi “ guvernamentală se făcea în acele timpuri sub oblân- 
duirea creştină a Patriarhului Miron Cristea!... Cum putea oare participa 
un Patriarh la atâtea asasinate?! Căpitanul, Nicadorii, Decemvirii și la 
intervale aproape zilnice alţi şi alţi legionari asasinați... Ce suflet de 
crestin si de Român putea avea această față bisericească înaintea atâtor 
crime comise sub acoperământul înaltei lui demnităi!... Oare nu putea 
să se retragă din “banda regală”, să înfiereze asemenea acțiuni, să le 
împiedece chiar!. . . Esi oi 
Bilanţul lunei Ianuarie 1939, nu putea fi mai trist şi mai descurajant! 
“Statul poliţist” al lui Carol al II-lea și al lui Armand Calinescu, își concen- 
trase toate eforturile, toate efectivele prigonitoare şi asasine, peniru a za 
Mișcarea Legionară. Firele ascunse ale acestui setat: polițist „se întindeau 
pe tot cuprinsul Ţării, cu un numâr de agenți de “meserie A sis 
50000! Bugetul Țării pentru armament, era sacrificat pentru ar 
agenţilor secreţi” ai Regelui și camarilei lui. A ; 
Cercul în jurul crina şefi legionari se strângea pe Da tai 
trecea. Gazdele celor cari trăiau în clandestinitate, au început ea eg 
gândindu-se la represaliile sbirilor. De aceea, mulți din a ei deal 
nări, Sau gândit că era momentul să părăsească Ea e cară 
străinătate. 'Se începe o vie, dar foarte discretă, Au ae ie 
Punctele de frontieră pe unde se putea trece Mal Pe e rea de către 
În acest scop, Vasile Florescu, a fost chema si Florescu era acum 
Nicu Crăcea, spre sfârșitul lunci Ia iuar€, d se puteau realiza aici 
supravegheat intens de poliţie şi întâlnirile noastre 


„0 


DOO 


200 
tradă, nici în Grădina Publică și mai puțin încă piata ii 
cul “el mai bun de întâlnire, Edificiul Tribunalului, unde în aTâşte 
ca S | 2 
mulțime, și Oarecum apărat de o oarecare imunitate profesionala mart 
fi mai liniștiți, mai siguri. Îmi transmite că mă însărcinează să E cam 
pe teren cu găsirea unui barcagiu şi-a punctului de frontieră ce] Ac 
; .. A . 
pentru. trecerea Dunării în Bulgaria. 3 un 
M'am gândit că primul meu contact să-l am cu pescarii e 


MĂRTURII DESPRE E 
N 


pierea Dunării. lau îndată contact cu camaradul Ilarion Petrica cetei si 
= i A Ai .. e: E) 

nişte rude pescari. încercăm, mai întâi, cu barcagii din portul e, 

7 NU- 


Măgurele, dar aceştia s'au înspăimântat numai auzind Propunerea mea 
Primim însă indicație că în județul Vesa, Romanați, in satele din apropiere. 
se pot găsi mai uşor oameni dispuși să ne treacă, , 

Se deplasează în acea direcție, mai întâi Ilarion Petrica, să discut 
cu unul din ei, făcându-i aluzia dacă ar fi dispus să facă o trecere în Bu 
garia. Râspunsul a fost afirmativ. După alte câteva zile, Ilarion Petrica mi-] 
prezintă și mie, într'o seară, într un codru, la jumătatea drumului între satul 
lui şi oraşul 'Turnu-Mâgurele. 

"Bra un om de vreo 50 şi ceva de ani, puternic, înalt, ars de soare 
Atrâgea atenţia, în afară de corpolența sa, mâinile sale lungi și vânjoase, 
precum și nişte sprâncene stufoase. Era mai mult decât un pescar, era un 
contrabandist de meserie. Dela început are încredere în mine şi îmi mărtu- 
ziseşte câ deja din 1922 a trecut în Bulgaria şi din Bulgaria în România 
mai multe persoane. Mă întreabă câte persoane vor trece şi data. Îi răspund 
că îl voiu anunţa la timp. Vorbim apoi de “onorariul” său. Cere 2.000 lei 
de persoană. Ne punem de acord. Îmi comunică câ în Bulgaria, în satul 
românesc Gâureni, are rude şi îmi va da numele şi adresa lor. În afară 
de trecerea de persoane, vinul constituia marfa predilectă spre cealaltă fron- 
țieră. Lega butoaiele cu vin în spatele bărcii, şi ştiind care sunt cele mai 
potrivite ore pentru “operaţie”, le trecea în Bulgaria. Rămânem înțeleși 
asupra amânuntelor de mai sus şi că vom menţine des contactul cu el. 

Puțin mai târziu, îl prezint la Barou și avocatului Vasile Florescu, 
stabilind că dela acea dată, acolo vor avea loc întâlnirile cu el. Era foarte 
bucuros când îl invitam să ia câte un pahar cu vin, însă şi mai fericit era 
când acelea se transformau în litri de vin. Acestui “lup al Dunării” nu-i 
creiau supârări cantităţile lichide absorbite. în fond era un om bun la 
suflet şi generos. 

„Misiunea de a găsi loc de trecere a Dunării ne-a cerut mai bine de 
trei săptămâni. Spre 26 Februarie 1939, Vasile Florescu este chemat din 
nou la București, unde, cu părere de râu, i se comunică că, din cauza 
întârzierii noastre (o diferență de câteva ore), un grup de legionari, destinat 
a fi trecut de noi, luase drumul spre un alt punct de frontieră. Totuși, i sa 


= 


MARTURII DESPRE LEGIUNE 
. FIII 201 

E municat că să fim pregătiţi, deoarece alți camarazi ar putea să ne ă 
sprijinul: În aces scop am menținut permanent contactul cu bravul le 
din satul românăţean. ai su 
Veştile rele continuă şi în luna Februarie. La începutul acestei luni 
are loc un accident de aviație, ale cârui victime sunt Victor sirene. 
ă pilotul avionului, Andrei Costin. Ambii voiau să se refugieze în străinătate 
gi au fost grav răniți în acest accident. 
. în luna Martie se ordonă o mobilizare parţială, care n'a avut alt 
efect decât să arate țării întregi imaginea unei armate în cele mai dept 
rabile condiținui. Pe un timp friguros şi ploios, o prelungire neobișnuită a 
iernii îi acel an, vedeam pe străzi coloane de soldaţi Seribuliţi de frig 
îmbrăcați numai cu pârți din echipamentul militar necesar, şi mulţi dis 
ei fără bocanci sau cisme,; mulți erau pur şi simplu, desculți. Feţele lor 
triste şi preocupate, complectau tabloul moral al unor soldati, cari păreau 
mai degrabă că se întorc dintr'un lung şi neomenos prizonierat! „.„ Aceasta 
era armata pe care Regele Carol al II-lea o perinda prin fața mulțimii şi 
cu care el voia să facă o demonstraţie de forţă şi hotărâre. 

Fondurile destinate înzestrării armatei ajunseseră să înzestreze pe 
Magda Lupescu. . . Cum nu s'a găsit nimeni să tragă la răspundere pe acest 
rege de operetă?!... La 10 Mai 1939, Armand Câlinescu a mai avut obrăs- 
nicia să primească defilarea câlare pe cal alb... Erau timpurile de glorie 
ale camarilei şi timpurile de doliu ale neamului românesc. 


6. PEDEPSIREA CĂLAULUI ARMAND CALINESCU. 


Mă aflam în seara zilei de 20 Septembrie 1939, în Grădina Publică 
cu camaradul Ilie Mocanu şi un Fedecist din Pitești, sosit în acea zi să 
ia contact cu noi. Îmi aduc aminte că, de mai bine de două ore, discuția 
noastră a avut ca obiect din ce în ce mai pasionat persoana lui Călinescu. 
Fedecistul era de părere că acest monstru putea să cadă, dela o zi la alta, 
prin pedepsirea directă, atât de mult așteptată nu numai de legionari, dar 
şi de marea majoritate â poporului nostru. Atât Mocanu cât şi eu eram 
de acord că este necesară această pedeapsă şi regretam că nu sa putut 
realiza până atunci. Ne despărțim de prietenul nostru din Piteşti. Ne 
îndreptăm fiecare spre casele noastre. Mocanu avea aceeași direcție ca şi 
mine. În faţa casei mele, îi spun: “Eu nu cred că “chiorul” va ajunge să 
fie lăudat în viitoarele abecedare ale noului an școlar în România. Zilele 
lui sunt numărate!” 

A fost probabil une din cele mai mari certitudini pe care le-am 
avut în viața mea asupra unei preziceri-dorinţi! O mare linişte sufletească 
cuprinsese toată ființa mea. În acea seară am ieşit din nou oraș deoarece 


MĂRTURII DESPRE LEGIUN 
E, 


202 


„aa a «Grădina Publică” Muzica Militară ; 
ca anului când în “Grădina rasa Regimentului 


era epocă î e ecta cu concertele sale populaţia locală. 
de Infanterie ilnesc cu alți doi camarazi, Eustațiu Prunescu şi Aurel Mari 
piere asupra aceleași teme. Fi își exprimau teama câ da 
Reyen Ș iii, pedepsire nu se va produce în curând, în afară de ucide ă 
inlature; «eniorul” ar putea să decidă, împreună cu Carol a poetă 
CE uta Rusiei Sovietice contra Germaniei. Era o problemă ce ne sa 
a se ală A 


mânta A Septembrie 1939, pe la ora 1,30, deabia _ne așezasem la 
masă. Ca de obiceiu, Radio Bu guc Atu (rac la acea oră muzică uşoară, 
La un moment dat se anunță “Vals Imperial” de Johann Strauss. Cum îmi 
plăcea mult muzica şi sufrageria se afla cam departe de aparatul de radio, 
mă apropii de el ca sâ-l pun mai tare. Fiind încă cu mâinile pe butoane, 
deodată se întrerupe muzica, urmează un mic sgomot în studiou și aud o 
voce sugrumată de emoție: “Astăzi, o echipă de legionari a executat pe 
Primul Ministru Armand Călinescu, câlâul  Câpitanului și al tineretului 
român!” E ș 
Mi se întretâiase răsuflarea. Rămân imobil pentru câteva secunde. 
Emisiunea se întrerupsese din nou. Era ora 135. Să fie adevărat?! — 
încep sâ mă întreb. Să fie o glumă, Vreo nouă înscenare a Siguranţei Sta- 
tului, spre a aplica măsuri de exterminare radicală contra Gărzii de Fier?| 
Alerg spre sufragerie, unde nici nu-mi dau seama dacă părinţii şi fraţii mei 
au auzit acel comunicat. Cred câ le-am strigat: “A fost executat Armand 
Câlinescu, “chiorul”. Căpitanul a fost răsbunat!” : 

Dar peste câteva momente, fără a aștepta să primesc vreun răspuns 
din partea lor, cu îndoiala încă în suflet îmi continui monologul: “E posibil 
să nu fie nimic adevărat. Dela Carol și Armand, și dela toate slugile lor, 
ne putem aștepta la orișice !” 

Par” câ vâd şi acuma faţa îngrijorată, palidă, a mamei mele. O liniș- 
tesc, convingându-o că dacă este minciună nu ni se poate întâmpla nimic, 
iar dacă este adevărat, va fi foarte greu sâ se producă represalii contra 
legionarilor. Eu însumi nu credeam ce-i afirmam. 

Nu trecuseră nici două minute și din nou sunt lângă radio, dând 
acuma și mai mare volum sunetului. Se reia transmisiunea şi începe o serie 
nesfârșită de imnuri funebre. De data aceasta, peste sentimentele mele 
creștinești și omenești, cu plina siguranță a evenimentului, strig cu toată 

puterea: “Este adevărat. Armand Câlinescu a fost executat. A murit. Aceste 
măsuri nu pot face parte din vreo comedie a Siguranţei!” Sci 
„În acest moment îmi dădeam seama că ne aflam în fața realității 
de atâta timp așteptată de toţi bunii români şi de toţi legionarii. Eram mai 
mult decât emoţionat, Totuși nu-mi pierd firea. În casa mea pâstram arhiva 


pa 


M ARTURII DESPRE LEGIUNE 
x 203 

C-ului din Turnu-Mâgurele. Aceasta ar fi con 

2 legăturilor mele cu Garda de Fier. Imediat 
tablă și aleg în curtea casei un loc, care să nu 


sii ne pro apa 
d 10 Cutie mare de 

t a ea de bânuit, şi O îngrop 
Di a-l văd pe Eustaţi 

pr ie fi ee Prunescu ȘI Aurel Marin, spre a le 
anunța marea p sera și ei și plecăm impreună spre centrul 
orașului. Din ceeace observam la persoanele pe care le întâlneam pe străzi 
uteam deduce că anunțul dela Radio avusese efectul unui trăznet ie ; 
era înmârmurită! Ba mai mult, nu lipseau comentarii cari să Guta d 
concluzia că acesta era preludiul unei lovituri de stat a Gaârzii de “Fier 
Autorităţile locale intraseră în panică. Nimeni nu credea că acesta era ai 
act izolat. Pentru ei, de-acum totul era posibil. Prea răbdase atât de mult 
şi atâtea, Garda de Fier!... Sosise ora răfuelii. Cred că dacă s'ar fi pro- 
cedat la o lovitură de stat în următoarele 5-6 ore dela anunţarea la Radio 
a execuţiei “chiorului”, rezistența autorităţilor ar fi fost aproape inexistentă. 
Acest act de pedepsire inevitabilă, luase în mintea tuturor, în acele ore 
dimensiunile unei panici indescriptibile. Pe de altă parte, paralel cu panica 
dușmanilor noştri oficiali, marea masă a poporului a primit pedepsirea 
câlăului cu o vâdită satisfacţie. 

Inevitabilă, fatală, neîndurâtoare, sosise RASBUNAREA MORTII 
CAPITANULUI ȘI A ATATOR CAMARAZI, DAR ȘI PEDEPSIREA 
SIMBOLICA A TUTUROR PACATELOR CUIBARITE ÎN MULOCUL 
CONDUCERII ȚĂRII, A JAFULUI ȘI A TRĂDĂRII SECULARE, 
CARI AVEAU CA MAXIMI EXPONENȚI PE REGELE CAROL AL 
II-LEA ȘI PE ARMAND CALINESCU! 

i Din nenorocire, această pedeapsă ce era destinată şi Regelui Carol, 
nu-l atinge nici de data aceasta, printr'un joc al destinului. EI trebuia să 
aibă parte de o moarte mult mai degradantă, mai josnică: a murit la masa 
unui cabaret din Estoril (Portugal) şi nu pe câmpul de bătaie, cum se 
obișnuia în trecutul Țării noastre! 

Pârtinitorul radio din Londra — BBC — avea acum ocazia, la 21 
Septembrie 1939, să se convingă până la urmă “omul de oțel nu a rezistat 
gloanţelor de ţier ale Legiunii!” 

Toată acea după-amiază Radio Bucureşti a continuat cu marșurile 
funebre. Nici o altă veste concretă. Spre seară, începe să se insinueze că 
atentatul e pur și simplu produs al inspirației unei puteri streine... 
În mod indirect lăsa să se înțeleagă că în spatele acestei pedepsiri se afla 
Germania Naţional-Socialistă. Una din acele nenumărate și intame ROI a 
griri cu care Mişcarea Legionară a fost salutată de dușmani chiar din clipa 
nașterii ei, 


204 MĂRTURII DESpap ăi 
G 


= li 
7. NOAPTEA SFÂNTULUI BARTOLOMEU A Leg UNg 
IU 


NIL, 


ge “atentatul 
NICI 0 ju 


A doua zi ziarele încep să publice amănunte 
si fotografia echipei de legionari executaţi, sumar şi 


pe chiar locul pedespsirii câlâului Armand Călinescu. decată 
Darea de seamă a ziarelor mi s'a gravat în minte apro 
“Sosit clandestin din străinătate, peste frontiera de Vest a Ape textuaj, 


Tării, Mit Dum. 


trescu, om de încredere al lui Horia Sima, organizează o echipă 
d cu Ca 
re 


săvârşeşte acest atentat...” 

“De mult timp erau urmârite ieșirile şi sosirile Pri 
drumul sâu spre Președinția Guvernului şi întoarcerea la domiciliul sa 
Urma deobiceiu alternând acest drum pe două străzi, fără să sc ul său, 
pe aceeași strada. În acea dimineaţă fatală, venea dela Pregedia ia că 
la un moment dat, apare traversând strada, foarte încet, ostensiv da Când, 
un cărucior cu zarzavaturi. Şoferul, spre a nu ciocni maşina de e as 
şi nici persoana care-l împingea, reduce viteza mașinii. în acelaş a 
mașina Primului Ministru urcă pe trotuar pentruca după accea să cos , 
în mare viteză spre domiciliul Președintelui de Consiliu. E 
a “Dar înainte „de a cobori depe trotuar, din spate, venind cu mare 

viteză, o altă maşină ciocnește violent maşina dlui Armand Câlinescu 
Şoferul Primului Ministru, Andronic, un om solid și decis, deschizând di 
din faţă, sare afară din mașină să vadă ce se întâmplă. Dar mai înainte de 
a putea să-şi scoată pistolul, este fulgerat de câteva gloanţe trase de unul 
din cei nouă indivizi cari se şi postaseră în fața ferestrelor mașinii. 

“Imediat, pe fereastra din spate, unde se afla Primul Ministru 
Armand Câlinescu, se continuă să se tragă și reuşind atacanţi să deschidă 
ușa, cade pe trotuar corpul neînsuflețit al aceluia, străpuns (după cum s'a 
stabilit la autopsie) de 21 de gloanțe. 

“Urcându-se apoi în mașina cu care tamponaseră pe cea a Primului 
Ministru s'au îndreptat spre Radio București, pe care l-au ocupat pentru 
câteva minute, cu care ocazie au anunţat fapta lor. Nu s'a putut continua 
citirea unei scrisori din partea unuia dintre ocupanţi, fiindcă sângele rece 
al unui funcționar dela Radio a permis întreruperea retransmisiunii. 

“După aceea au fost deţinuţi de poliţie, care a făcut cercetările nece- 
sare, stabilindu-se complecta lor responsabilitate a atentatului. Odată termi- 
nate aceste cercetări, cei nouă vinovaţi au fost executaţi ieri după amiază 
pe locul exact unde au comis atentatul.” i 

Reportagiul era întovârâșit de “inevitabila biografie” şi de fotografia 
în viaţă şi pe masa de autopsie a monstrului, și de nesfârșite rânduri lacri- 
mogene “ordonate” de complicii sceleratului dispărut. 


mului Ministru în 


IUNE 

DESPRE LEG 205 
ȚURII 
MAR 


eeace indigena şi revolta mai mult lumea românească era foto- 
xecutați sumar, ca semn al barbariei carliste, aruncați 
grafia ca nişte cadavre de câini, puși cu capetele pe nişte 
Î mijloc. Jângă corpurile lor, oribil mutilate în timpul cercetărilor, lacuri 
scânduri: acri ăi într'o latură a acestui macabru tablou, o tăbliță, ce 

e sânge. „ concepția “marelui Rege-lrod”, crucea creştină, cu textul 
substitui? „AA SE PEDEPSESC TRĂDATORII DE ȚARA! 
următor: - cinioiiaul regal şi guvernamental nu se opreşte aici. Obligă pe 
zi pa tari colegii de guvern ai mortului, Consilierii Regali (cu maca- 

za fi nte), şcolile şi funcţionarii publici, să defileze si să stigma- 
brul Iorg4 SE aia de fii de Români, nelipsind nici “angajaţii murdăriei 
tizeze acele eri cari aveau misiunea să scuipe din când în când peste 
şi ip Aa pia şi să pronunţe un interminabil vocabular de insulte, 
trupurile E cari decât cei ce-i îndemnaseră la acest joc. 

Ca E az ca şi la condamnarea Câpitanului, apare stigmatizarea cu epi- 
«TRADAĂTORI DE ȚARA!”. Cine avea tocmai neobrăzarea şi cinis- 
ga de a asvârli această acuzaţie !. . . 
mu În aceeaşi noapte de 21 Septembrie 1939, Carol al II-lea, cu noul 
Guvern al Generalului Argeșeanu, ordonă executarea, ca represalii, a legio- 
narilor din lagârele Miercurea Ciuc, Vaslui și Râmnicul Sărat. Deasemenea, 
Prefecţilor, cari erau toți militari, li se trimit aceleași dispoziții de executare 
a legionarilor, indicându-se că trebuia să fie exterminați, în fiecare judeţ, 
între trei şi cinci legionari, ale câror trupuri să fie apoi expuse la margini 
de drumuri, în vâzul tuturor, spre a fi batjocorite și pentru a intricoșa, 
nu numai pe bunii Români, dar și pe legionarii încă liberi şi în viaţă. 

Dar respectivele autorităţi nu se limitează numai la executarea strictă 
a acestui ordin... În zelul lor, îşi extind atribuţiile şi arestează pe toți 
fegionarii consideraţi mai periculoşi. O mică parte dintre aceşti noi arestați 
au fost eliberaţi câteva zile mai târziu; cea mai mare parte a fost trimisă în 
lagărele de concentrare. 

: La Turnu-Măgurele sunt arestați puțini: av. Vasile Florescu, av. 
Traian Lalescu, Ionel Gorgoneţ, Lily Stănescu, aceştia ultimi copii ai comi- 
sarului de poliție din orașul nostru. 

Când mai târziu s'a luat în primire Prefectura din Turnu-Mâgurele, 
la 23 Septembrie 1940, de către Prefectul legionar, prof. Traian Zaharia, 
am fost însărcinat, în calitate de şef de cabinet al acestuia, să cercetez 
arhiva Prefecturei. Din ea lipseau numai două telegrame: aceea prin care 
se cerea prefectului militar, colonel Ştefănescu, executarea legionarilor și 
ae Poni mării îndeplinirii dispoziției primite. Lipsuri mai mult decât 

ificative. . . 


DEEE Apadeirt 
celor nouâ € 
ul strazii 


FIUL) 


o e Lp 


d 


MÂRTURII 
206 DESPRE LEGIUNg 


Dat fiind că la 21 Septembrie 1939 prefect era colonelul Ste: 

că nu dorea să-şi mânjească prestigiul cu execu: 4 “fănescu 

care se pare DECO e SA EI S ecuții în pron: 
capitală a județului, adică în Turnu-Mâgurele, transmite acel ordin ce; Pria 
în restul județului. Acolo sau găsit prompți şi zeloşi executanţi ai ga 
E i tui 
azi în Roșiorii de Vede, al doilea mare oraș al județului 7 
a fost executat imediat camaradul Dumitru Abagiu. Comisarul 
mărturisit mai târziu cum s'a produs execuţia, pentru care el nu e 
nici măcar o palmă sau o insultă în timpul scurtei guvernări pere primit 

“Primind dela Prefect ordinul de execuţie al unui legionar ja 
oraş, miam prezentat la domiciliul lui Dumitru Abagiu, însotit accal 
sergenți de poliţie şi un plutonier de jandarmi. L-am arestat şi cu o =. doi 
am ieşit pe şoseaua spre Turnu-Mâăgurele, în afară de oraș. Am o șină 
vreo 2-3 Km. Am coborât din mașină și am postat pe Dumitru Aaa la 
marginea unui şant. Imediat, plutonierul de jandarmi, a tras cu un a 
în Abagiu. Rânit grav şi căzut la pământ, Dumitru Abagiu, ap IE 
sânge din cap și din piept strigă: “Ce vam făcut eu?”... Văzând că si 
moare, am scos pistolul şi îndretându-l spre cei doi sergenţi de poliție asa 
ordonat să tragă amândoi. Aceştia au executat ordinul şi Dumitru Abagiu 
se stinge sub ploaia de gloanțe a acestora. A fost apoi băgat într'un Sac şi 
i sa făcut o mică groapă în şant, neputându-l îngropa la o mai mare adân- 
cime, deoarece treceau din când în când mașini pe şosea”. 

Întrebat cum a fost descoperit corpul lui Dumitru Abagiu, comisarul 
Lucescu adaugă: 

“Neavând destul pământ deasupra sacului, a doua zi cânii, scor- 
monind în acel loc, a apărut corpul lui, care, până la urmă a fost descoperit 
de trecâtori”. 

Această declaraţie coincide întocmai cu declarațiile celor doi sergenţi 
de poliţie, ne mai existând nici cea mai mică contrazicere asupra macabrei 
crime. Din câte ştiu, niciunul dintre aceşti trei indivizi nu au fost nici 
insultaţi nici bătuţi; ba mai mult, după semnarea declaraţiilor, au fost puşi 
în libertate. Bine înţeles, aveau o teamă groaznică că legionarii îi vor 
executa peste câteva ore dela semnarea acelor declaraţii. Nu li s'a atins 
niciun fir de pâr, însă acea teamă l-a făcut pe comisarul Lucescu să plece 
a doua zi la București, spre a îngroşa rândurile acelor cari, alături de ceilalți 
colaboratori ai lui Antonescu, vor fi întrebuințaţi a pregăti lovitura de mai 
târziu, campania de calomnii şi crimele comise după 21 Ianuarie 1941. 

Referindu-mă la amintitele telegrame dela Prefectură, redau textul 
aceleia expediată de colonelul Ştefănescu, Prefectul județului Teleorman, 
la Centrala Ministerului din Bucureşti: “Calmul domnește din nou în 
județ. Atmosferă de complectă normalizare”. 


eleorman 
; 
Lucescu a 


Mi 


A 


ii DESPRE LEGIUNE 


ARTURI 
ul morţilor și atmosfer cute 20 
Era calmul n iso a normalizării Situatie 
sa prigoane! legion cae SI, era, conți. 
puar 


: ] nostru a mai fost executaț înca 
în județu aaa at încă un Câmarad, înțp 
se numea Ghiocel. » întrun sa 


Lagărele de concentrare însă au dat un tribut. întors 

că setei de sânge a lui Carol al II-lea! Aici ape, lorâtor 

010 at “noaptea Sfântului Bartolomeu” a Legiunii ȘI În restul 

s'a sa întrecute în cruzime şi bestialitate decât de 
de baia de sânge dela Katyn, comisă de hoardele 

sau A răniţi de rafalele mitralierelor ucigătoare, ce au Teusit să 

IG; Erau celor morţi la margine de şosea, au fost e ȘI să scape din 


Pentru 
Țării 
» CU amânunte care 
execuțiile GPU-ului 
Comuniste | Camarazii 


Fă ce Xecutați pe 
mor = € 35 e Ş 
A când au fost găsiți de “zeloșii patrioţi” ai Majestății Sale! E a doua 
cAEĂ atât de iubit şi admirat de miile de țărani și de ii nginerul 


județului Teleorman, a Sea apa ee executați pentru pai 
n spitalul militar din Braşov. Victor Dragomirescu a fost an de și 
crematoriu ! Şi mulţi, mulţi alții de cari istoria nu va afla ni 
martiriul . 3:e - E Ş 

Noaptea Sfântului Bartolomeu a Garzii de Fier s'a soldat cu uciderea 
2 252 de legionari, spre a complecta ultima acţiune “patriotică și naţională” 
a Regelui dement și criminal. > - 

Desigur că unul dintre cei mai satisfăcuți de această “bravură 
neroniană” a fost “ulceratul profesor Iorga”, care avea acum înălțătoarea 
satisfacţie de a asista, după moartea Căpitanului, și la “exterminarea în 
masă a complotiștilor”, aşa cum îi era drag lui să califice reuniunile 
legionare!. . . 

La Bucureşti continuă încă după 22 Septembrie 1939 urmărirea 
elementelor legionare “periculoase”, dacă nu pentru a fi lichidate, cel 
puţin pentru a fi scoase din circulație cu trimiterea lor în lagăre sau închisori. 
În această situaţie se afla şi Nicu Crâcea. Prin Ionel Ianolide sunt înștiințat 
ca să mă ocup de trecerea lui şi a lui Matei Biloiu în Bulgaria. La 26 
Septembrie soseşte dela Bucureşti Matei Biloiu, pe care îl conduc imediat 
la una din viile pe care le aveam lângă Olt, pe vechea matcă a acestuia. 
A doua zi urma să sosească şi Nicu Crăcea. Mă deplasez în aceeaşi zi să-l 
văd pe barcagiul nostru, spre a-l anunţa că, deși mai târziu, Va avea acur 
clienți. Drumul îl fac pe bicicletă. Era nevoie să trec Oltul pe la noua lui 
matcă pe un pod plutitor, unde din când în când, apăreau și ea SE 
grăniceri în patrulare. Am avut noroc ca niciodată în cele 56 e 
făcute spre satul barcagiului să nu mă întâlnesc cu «i: ul E ala 
rămânem înțeleşi ca să ne aştepte la acest pod plutitor și apoi» i 
sa continuăm operaţiei. 


ciodată 


„O 


208 MĂRTURII DESPRp 


Între timp, ajungând acasă, mama. îmi Dag LEGIU 
poliţie un comisar însoţit de un sergent, întrebând ÎN A a verii 
ă ! = Tate 
ce se afla la acea dată la Bucureşti, la Academia Militară le meu si dela 


vreo imprudenţă prin posibila mea urmărire, îl avizez Pentru â ate 
ca la rândul sâu să-l anunţe pe Ilarian Petrica să pe Eustațiu apă 
Nicu Crâcea şi apoi să-l conducă la via mea ie aștepte e] la ez 
după aceea, să-i prezinte pe amândoi barcagiului aȘtepta Matei Big 
Operația s'a realizat în seara zilei de 277 Se pitt, lu, 
mai mic incident, în afară de veselia barcagiului i fără nici cej 
lui, făcea atâta sgomot de par'că sar fi dus la nuntă iza drum SPIe barca 
și ei o larmă formidabilă, și de câteva ori Nicu Crâcea dlnii Satuluj făceau 
“l-a rugat” să mai reducă volumul veseliei, sau să At Pistolul în mars 
Trecerea a avut loc în aceeaşi seară. mâne pe altă dag, 
Acest barcagiu, începând dela 11 Martie 1941, când 
eu Dunărea cu camarazii Bucur Stânescu, prof. H. Tanovici „Aa trecuţ 
a repetat operaţia de nenumărate ori, deplasând pe malul sa Else rescu, 
50 de legionari. La un moment dat, au fost arestaţi în a aproape 
treceri, av. Vasile Florescu, barcagiul și fraţii mei mai e CU aceste 
condamnaţi la închisoare. Barcagiul și cei doi fr. „Au fost 


ați ai mei au putuţ ies: 
K 4 ESTE VE) i ut ieşi însă 
Vasile Florescu, bolnav de piept încă dinainte, moare în 19400 (n iai 
re, 


8. ECHIPA “RASBUNĂRII” A LUI MITI DUMITRESCU 


Pentru aproape toţi legionarii, numele lui Miti Dumitrescu, si al 
membrilor echipei sale, era necunoscut. Numai din ziare numele lor ni 
sau gravat pentru totdeauna în memorie şi'n suflet, 

Originar din Prahova, ca aproape întreaga echipă, cu excepţia lui 
Ovidiu Isaia, care era din Macedonia şi a lui Marin (Marius) Stănciulescu, 
originar din Teleorman, Miti Dumitrescu era avocat. Ca legionar, pentru 
formaţia lui interioară, nu a avut nevoie de un proces îndelungat, spre a 
ajunge la zenitul incandescenţei lui de erou și de “frâmântat camarad al 
tragediei ce-o avea în suflet cu moartea Câpitanului”. EL simţea puternic, 
viforos, în trâirea ei, chemarea Legiunii, și descoperirea duhului acesteia 
îi umplea ființa de o trăire pe piscurile cele mai înalte ale năzuințelor 
legionare. ASR 
Acţiunea şi jerfta sa nu puteau izvor decât dintro nețărmuriă 
iubire faţă de Căpitan, o preţuire maximă a menirii lui Corneliu Codreanu 
şi, în consecinţă, o invincibilă, o năpraznică hotărâre de a răsbuna SA 
narea acestuia, în momentul când s'ar convinge că în adevăr câlâii, urmăni 
voința regală şi a forțelor oculte ale strâinătâții, i-au curmat viaţa, cre 

Ca şi mulţi alţi legionari, date fiind confuziile ce le creiau se ja 
răspândite de Siguranţă că ar trâi Căpitanul, Miti Dumitrescu a Vu 


și 


URII DESPRE LEGIUNE 209 


= asupra adevârului. În acest scop, pleacă la Berlin, urmând dealtfel 
convingă “icoletei Nicolescu, spre a afla dela sefii legionari refugiaţi acolo 
si dorință te sau nu Câpitanul. 
DB erlin i se confirmă asasinarea acestuia. Imediat decizia este 
Ș cerea în Ţară şi pedepsirea câlâilor. Pe data de 3 Iunie 1939 
luată: în România şi își pune în aplicare planul râsbunârii. 
as 


ar si Traian Podescu, Nelu Moldovanu, Jean Ionescu, Ion Vasiliu, 
fraţii Sea paraschivescu, Isaia Ovidiu si Marin Stânciulescu. 
Gheor& 
ecând sp Pa 
ae din care reproduc un fragment: Ne-am hotârât să 
OiseL150s 2 


„| Din dragoste pentru neamul acesta vom încerca să rupem o 

pedepse trupul uriaș al viermelui conducător, ce roade ființa neamului. 
frânte se i nu schimbă nimic, dar este o dureroasă necesitate. Vrem 
O ee ca prin violența noastră să trezim neamul românesc!” 
numai is Dumitrescu a fost legionarul care nu îmbrăcase încă niciodată 
cămaşa verde. Dar din ziua de 21 Septembrie 1939 el = îculRa 26 eariagte 
eternității destinului legionar” şi a simbolului pedepsirii tuturor râutăţilor” 
de care a suferit sbuciumata noastră istorie din cele mai vechi timpuri şi 
până în zilele noastre, care iși aveau exponenți ai continuității lor pe Carol al 
II-lea şi Armand Câlinescu, precum și un şir nesfârşit de “nefaste stârpituri 
si instrumente străine intereselor neamului nostru”. 
j Ceeace este semnificativ în relaţie cu echipa Miti Dumitrescu, este 
că membri ei nu apăreau în fişele poliţiei, ceeace demonstrează câ feno- 
menul legionar de formare de noi cadre este continuu, că scapă vigilenţei 
polițienești și că valoarea intrinsecă a noilor elemente constituie adevărate 
revelații de maturitate spirituală legionară. 

Echipa lui Miti Dumitrescu n'a făcut decât să execute o exigență 
istorică în cadrul Neamului şi să aplice ceeace Căpitanul a indicat, în cazul 
morţii sale. S'au pregătit pentru “cea mai scumpă nuntă dintre nunţi”, căci, 
în afară de reuşita acțiunii lor, ei ştiau că moartea le va fi sfârșitul. 

Gestul lor spăla marea pată, ruşinea, marele păcat ce apăsa pe 
conștiința atâtor Români, ce au suportat și au reacţionat minor în fața 
tiraniei, prin indiferenţă, frică, laşitate, dacă nu încurajare și chiar parti- 
Cipare propriu zisă la comiterea celei mai mari crime din istoria noastră 
contimporană ! 

Când Dumnezeu ne va ajuta să eliberăm Țara, va trebui să ridicăm 
Ymisegetuza un monument “ECHIPEI RĂSBUNATORILOR”, care 


« 


la Sa 


să i i a _ Ia . ._. . 
E simbolizeze răsbunarea tuturor trădărilor şi nenorocirilor din trecutul 
nostru istoric, 


VIAȚA LA ROSTOCK 


de Nicolae Teban 

La 22 lanuarie 1941, Generalul Antonescu a deslânțuit o nouă 

prigoană contra legionarilor — a câta până la el și dela el îicoa sai LE 
dovedindu-se a îi un perfect urmaş al lui Carol II, câlăul Gărzii de Fier 
Înconjurat de o clică dușmănoasă neam: 


ia SEA ului românesc, a uitat că 
îmbrâcase cămașa verde. E] şi-a câlcat cuvântul de onoare dat sefilor nostri 
în prezența armatei germane când a promis că dacă legionarii vor părăsi 


poziţiile ocupate nu vor avea de suferit nicio consecință. Dar una a fost 
făgăduinţa solemnă și alta fapta. Cursa a fost bine întinsă și minciuna bine 
ticluită. În locul cuvântului de onoare dat de un ostaş, au venit arestările, 
bătăile, schingiurile şi moartea. 

În România din nou nu mai era loc pentru legionari decât în 
închisori, lagăre, Sărata şi trimiteri pe front cu “ordine speciale”, ca să nu 
mai vorbim de plutoanele de execuţie. 

Dece atâta ură și dușmânie? Cine are interesul ca legionarii să fie 
loviți cu atâta cruzime, când ei îşi iubesc neamul, cred în Dumnezeu, 
respectă familia și Biserica, își fac datoria de ostaşi? Pentruce sunt stiema- 
tizați ca borfaşi de rând, criminali, trădători de neam?!... . 

Condamnările justiţiei se fac din ordin, nedeosebindu-se cu nimic 
regimul de atunci de cel de astăzi. Colonelul Zâvoianu, deşi coleg de liceu 
militar cu gen. Antonescu, nu scapă de moarte, cu toate că nu i s'a găsit 
nici o neregulă în funcțiunea ce îndeplinea. E împușcat în Fortăreața n. 13, 
împreună cu Gheorghe Creţu, Octavian Marcu, Dumitru Anghel, Ion 
Tănăsescu, Constantin Savu, Vasile Gheorghiu, Aurel Neagu și alții. 

Puţinii care mau fost prinşi, printre miile de arestaţi, si-au găsit 
refugiu în alte ţări, ca să se adeverească profeția Căpitanului de acum 
vreo 30 de ani şi mai bine: “Doriţi să ne luăm întro bună zi traista în bâţ 
și să plecăm în altă ţară, pe alte meleaguri, ca să ne câştigăm pâinea și să 
găsim un refugiu de viață naţională liberâ?”. 

Nimeni n'a plecat peste graniță de frica răspunderii, ci din cauza 
metodelor de judecată, care nu-ţi oferea altă perspectivă decât aceea de a 
Putrezi în închisoare. Am fost urmăriți ca potârnichile în timpul vânatului. 
De aceea scâparea nu era decât în țările cari simpatizau cu Mişcarea: 
Bulgaria, Germania, Italia, Spania, etc. 


o eee ae UI” N e n mp a e. 


N 5 


MĂ 
212 RIURII DESPRE LEGIUNg 


Cea mai mare parte dintre legionarii scâpaţi peste Du ua 
centrat în Germania și toți cei ce au ajuns aici, îndată au intrat i 
în fabrică. Noi nu am promis Nemților nici petrolul, nici grâul, ui 
Dunării, nici sângele neamului, ca să ne ușureze situația, ci am 25 
cu propria noastră muncă la fâurirea armelor destinate să combată > 
dusman: comunismul ateu. 

"Locul destinat sâ ne adăpostească a fost oraşul Rostoc 
aproape de Marea Baltică şi numai la 40 km. distanţă de Danema 
între Warnemiinde şi Gedser. 


au con- 
Munca 
Gurile 
ntribuiț 
e acelaş 


k, așezat 
Tea, adică 


MUNCITORII STREINI 


Orâşul acesta, cu reminiscenţe slave în nume, se află la o depârtare 
de 8 km. de Marea Baltică şi este străbătut de râul Warnevw, iar la vărsarea 
râului în mare, se află orâșelul Warnemiinde. Toată această regiune se 
cheamă Mecklenburg. În acest oraş au adus Nemţii aproape pe toţi legionarii 
refugiaţi. Motivele? Unii camarazi spuneau că ne-au strămutat atât de 
departe pentru liniștea lui Antonescu. Cu cât eram mai depârtați de Țară 
şi Berlin, cu atâta putea dormi dictatorul mai fără vise. 

„La periferia oraşului se află o localitate numită Marienehe. Aici se 
găseşte una din multele fabrici ale cunoscutului profesor şi industriaș, ing. 
Heinkel, unde se construiau avioane de recunoaștere, de vânătoare și de 
bombardament. i 

Șefii şi personalul de conducere era în întregime german. Lucrâtorii, 
aproape toţi streini, aproximativ 20.000, aparţinând la vreo 20 de națio- 
nalităţi. Unii veniseră să câştige un ban, alții fuseseră aduși cu forța din 
țările ocupate. În această babilonie am întâlnit spanioli, italieni, bulgari, 
unguri, croaţi, danezi, olandezi, francezi, polonezi, slovaci, cehi, sârbi, 
lituanieni, ucrainieni, estonieni, norvegieni, marocani, ete. Noi, Românii, 
formam un grup aparte, de circa patru sute. Mai lucrau acolo și prinși de 
răsboi, ruși, polonezi, francezi. Nu am vâzut prizonieri de râsboi englezi, 
americani, canadieni, cari, paremi-se, erau ajutaţi de Crucea Rosie. 

În acest lagăr de muncă, toţi streinii sunt consideraţi sub nivelul de 
cultură al neamţului. Cât priveşte pe cei din Râsârit, sunt considerați ca 
aparținând unei specii subumane: Untermensch. De aceea toți purtam 
câte un semn distinctiv la haină, în zona fabricei. Polonezii au litera Să 


cusută pe haină, Ucrainienii şi Rușii Albi au un “OST” cusut tot pe haină, 


iar ceilalţi, între cari şi noi Românii, litera “A”, adică: Ausstănder. Eve! 
le și 


de 


am văzut foarte puţini. Erau mai mult bătrâni, cari mâturau străzi 


Purtau semnul distinctiv cunoscut: cele două triunghiuri suprapuse 
culoare galbenă, 


ARTURII DESPRE LEGIUNE 213 
În această fabrică, legionarii fuseseră puși să muncească toti 
deavalma, aplicându-se tuturora statutul muncitorilor streini. Pentru Pi 
ş gricultor, un meseriaș sau un muncitor de fabrică, nu este greu să ducă 
pucâţi mari de fier, să împingă cârucioarele încărcate cu materiale, să bată 
ore întregi cu ciocanul sau să lucreze la mașini, pentrucă e obisnuit cu acest 
en de muncă; pentru unul însă care a mânuit condeiul sau bisturiul până 
la fabrica din Rostock, adaptarea la noile condiții de viață nu era usoară. 
Nemţii mau ţinut socoteală de pregătirea fiecăruia, ci i-au băgat pe toți în 
aceeaşi câldare. Pe ei nu-i interesa decât randamentul, orele de muncă si 
rația de mâncare. > 
i Este adevărat că şefii noştri au cerut din primul moment ca să fie 
repartizați la o muncă oarecare, pentru a contribui cu efortul nostru la efortul 
de râsboi al Germaniei, dar înțelegeau deasemenea ca fiecare să fie plasat 
acolo unde îl indica pregătirea lui. 

Multe luni dearândul se întorceau camarazii dela lucru cu râni la 
mâini, cu câte-o unghie ruptă, un deget strivit de ciocan sau alte accidente. 
Eu râdeam de aceste mici accidente şi făceam glume pe socoteala camara- 
zilor înscoliţi, zicându-le că numai așa vor aprecia munca manuală și pe 
muncitor: “Păcat că nu ne pun Nemţii și la secerat, la arat, Ja scos cartofii 
si la alte munci agricole, ca să vedeţi că mai sunt şi alte bătături decât 
celea dela creier”... Ei râdeau deasemenea şi-mi râspundeau adesea: 
“Toate bune, moș Tebane, ne-om descurca cum vom putea, că sapa și 
lopata nu-s prea grele. Dar ne întrebăm cam ce-ai face matale dacă în loc 
de strung ți-ar pune Nemţii în mână un condei sau un bisturiu... 

La început nu am locuit toţi împreună. O parte trâiau la Rostock, 
la o ospâtârie numită “Schwaitzerhaus” şi la alta numită” “Unter den 


M 


Linden”. În cele din urmă am fost concentrați cu toţii la Marienehe, care 


se afla la o distanţă de un kilometru şi jumătate de fabrică. 

Eram adăpostiţi în barăci de scânduri. Alături de noi, dar fiecare 
naţiune separat, locuiau Francezii, Spaniolii și Italienii. Barăcile erau bine 
calculate şi bine lucrate... ca orice lucru nemţesc! Erau împărţite pe doua 
dormitoare şi între ele se aflau spâlătorul, baia şi privata. În fiecare dor- 
mitor, două rânduri de paturi suprapuse, unde puteau dormi 16 la 20 de 
persoane. La mijloc, între cele două rânduri de paturi, o masă de VIeo trei 
metri şi deoparte şi de alta a ei două bânci de aceeaşi lungime. Mai erau 
întrun colț două dulapuri pentru haine, iar înspre ușe o sobă de încâlzit 
cu cărbuni de piatră. La focul cu cărbuni de piatră trebuia multă atenție, 
căci erau cântăriţi după numărul de persoane și după timpul de ars. Apoi, 
să te fi ferit Sfântul să amesteci la aprinsul cârbunilor o ashie udă sau 
plină de zăpadă, că adio somn!... Apa pe cărbunii de piatră da un mMIros 


de ouă clocite şi până la aierisirea camerii trebuiau ținute ferestrele larg 


MĂRTURII DESPRE LEGIUNg 


214 
urat mai veneau nâuntru şi vântul, zăpada 


deschise; dar odată cu aierul C 


ipul. a SRR ES Se : 
şi frig Barăcile erau împrejmuite cu sârmă ghimpată, dar nu electrificată 
si din împrejmuire, trebuia să arâți “ Aussweis”-u] unui 


i Ii E ie 
Ca să intri și să 1€ r Re IE e 
portar în haine civile. Nu câ eram în lagăr şi tinuți de scurt, dar aşa e 


Neamţul. . . organizat! 


Este adevărat că cu timpul formalitățile s'au mai îndulcit. Ny mai 


eram obligaţi să arâtăm mereu țidula de recunoaştere. Și sa mai întâmpla 
ceva important. Au început sa mai fie folosiți oamenii și după studiile şi 
profesiunea lor. Doctorii și studenții în medicină, Vasile Andrei, Victor 
Apostolescu, Gheorghe Stoia, Nicolae Ighișan, fraţii Mircea si Petre Muse- 
tescu, etc. au fost repartizati la infirmeria barâcilor. Inginerii Duiliu Sfin- 
tescu, Dumitru Mihăescu, Aurel Ionescu, „Eugen Macarie, etc. în birouri si 
laboratoare. Profesorii, avocaţii, la munci mai ușoare. Am rămas în hale 


numai. tehnicienii, muncitorii şi agricultorii. 
VIAȚA DE TOATE ZILELE. 


Rând pe rând lucrurile s'au normalizat, considerându-ne ca într'o 
tabără legionară, cu şefi şi disciplină legionară. Ne-am organizat pe cuiburi, 
grupuri şi garnizoană. Autorităţile ne-au permis deasemenea să avem bucă- 
tăria noastră separată, unde lucrau camarazii mai firavi. Cei cari lucrau în 
fabrică luau masa numai dimineaţa și seara, câci la amiazi mâncau la locul 
de muncă. Tot dela bucătăria noastră se hrâneau bolnavii, iar în zilele de 
repaus toată garnizoana. 

Cu ce ne hrâneam în Germania?! Cu mai nimic. Mereu strângeam 
brăcinarul şi trupurile ni se subțiaseră. N'am auzit de cazuri de intoxicație 
sau de boli de nutriţie. Acestea dispăruseră ca prin farmec. Mai târziu, 
ne-am organizat popota ceva mai bine, după ce ne-am dedat cu oamenii și 
împrejurimile. Pe ţigările camarazilor nefumâtori cumpâram peşte proaspât, 
un fel de scrumbii, tocmai dela Warnemiinde, pe care îl aducea la bucătăria 
noastră camaradul Coniac. Aici peştele intra pe mâna lui Ovidiu Popescu 
— Boierul — cum îl numeam noi, câci era fecior de oameni înstâriți din 
judeţul Constanţa. Ovidiu îl afuma şi aşa ajunsesem să mâncăm o mâncare 
mai aleasă: peşte afumat şi cartofi... ce buni ni se păreau! Mai târziu, 
am cumpărat și câțiva iepuri, pe care îi hrâneam cu ce da Dumnezeu, iar 
când s'au înmulțit, căci iepurii nu stau pe loc, aveam şi carne fărâ “Lebens- 
mittelkarten”, adică fără cartele de alimente. 

Pa a re pre 
erei ae ost elicitaţi pentru ispravă de toată garnizoana, ali 
e cei ce lucrau în fabrică, cari nu isbuteam niciodată să fim la 


DD. 


| 


MARTURII DESPRE LEGIUNE 

215 
mâncare în rând cu Neamţul. Cu bonul în mânâ intram în sala de mese 
fără a ne îmbulzi să fim printre cei dintâi. După ce ni se servea castro | 
cu mâncare, ne așezam la masa lungă de trei metri, unde ne astepta a 
troanele cu cartofi fierți. Până să curățăm noi un cartof Neamul îs, Ia 
nalec curâța zece. Atunci, ca să nu rămânem prea flămânzi, am luat decizia 
eroică să-l mâncam cu coaje cu tot. 

Însârcinat cu aprovizionarea cra avocatul Gheorghe Acrivu, care se 
ducea la primâna oraşului şi ridica cartelele de alimente în contul celor 
patru sute de suflete. În afară de aceste cartele, mai aveam una de îmbră- 
căminte, denumită “Bezugschein”, valabilă un an şi pe care puteam cum- 
păra aţă, ace, săpun de piatră, praf de spălat, o cămasă, o pereche de chiloți 
si un costum de haine, dar pe acesta din urmă numai cei care puteau 
dovedi câ duc lipsă îmbrăcâminte. Cu acest serviciu era însărcinat căpitanul 
Vasile Comânescu, înaintat mai târziu la gradul de maior în Armata 
Naţională. 

Însârcinat din partea Statului German cu supravegherea muncitorilor 
streini, era von Faber. Om cult şi corect, ne-a ajutat mult şi ne-a fost un 
bun prieten. Şeful Gestapo-ului din Rostock, care avea grije şi de noi, era 
Gaspar. Dar pentrucă el avea o mulţime de treburi, ne-a pus sub supra- 
vegherea unui plutonier de poliţie, Wilms. Acesta era un redus și îngânfat, 
care ne-a făcut multe mizerii şi nedreptâţi. Ne socotea dușmani ai Statului 
German. Postul ce i se încredinţase îi depășea posibilităţile lui de înțelegere 
şi deaceea ne brusca permanent cu manierele lui prostești. Deasupra lui 
Gaspar se afla șeful-SS Sommer. Cu acesta am venit în contact numai când 
ne-au luat şi ne-au dus la Buchenwald. 

Rufele le dam la spălat în oraş. Cu acest serviciu era însărcinat 
camaradul lon Rădulescu. Dar până la urmă s'a renunţat la serviciile lui 
binevoitoare, deoarece ne pusese atâtea numere şi ştampile cu tuş pe rufe 
(ca să se cunoască bine proprietarul — spunea el) încât ni le înegrise de tot. 
Am început să ni le spâlăm singuri, pe dormitoare. Unii spâlau, alții lim- 
pezeau, alții coseau şi cârpeau. Era o clacă în lege! Câlcatul rufelor era 
trecut apoi altor camarazi. Operația spâlat-câlcat se făcea Sâmbata după 
masă şi Dumineca. 

Casierul Grupului era Gheorghe Costea, care avea grije să încaseze 
cotizaţia lunară pentru Legiune de 40%/0 din salariu dela muncitori şi 50%/0 
dela funcționari. Grupul avea mari cheltueli cu revista “AXA” unde 
colaborau Alexandru Randa, Paul Costin Deleanu, Horia Stamatu şi mulți 
alții, deasemenea cu tipărirea mai multor broşuri legionare şi cu bolnavii 
noştri din spitale sau localităţi balneare. Din acest fond al Grup MG 
sume importante și Organizaţiei de Iarnă a poporului german: Pute 
terhilfswerk. 


LI i 


MĂRTURII DESPRE LEGIUN 


216 E 


ând Englezii și Americanii au început să bombardeze a) 

ga Aprilie 1942, și unul dintre primele atinse a fost R 
iai aa eu în Corpul de Pompieri: Brandwache. Pent 
ae că viaţa ne era primejduită, fie de bombele incendiare fie qe 
iaca celor cu dinamită, am fost gratiticați cu o leafă specială şi 500. 
dintro cartelă de alimente. Dar ne-am lipsit și de acestea, oferindu-le î 
torilor de pe front. Şeful pompierilor legionari era câp, Vasile Comâne 
înlocuit mai târziu de prof. Gavrilă Ionescu, care, la rândul lui, se afla 
ordinele maiorului Thomas. 

La fiecare sedință de cuib sau de Garnizoană, sefii noştri ne dedeau 
dispoziţii să ne purtâm cât mai cuviincios şi corect, să nu provocâm niciun 
incident cu autorităţile, să răbdăm chiar nedreptâțile ce ni s'ar face, deoarece 
Germania Naţional-Socialistă se găseşte în râsboiu şi poartă O mare răs- 
pundere pentru destinele Europei întregi. Să nu se poată spune vreodată 
câ noi, legionarii, le-am îngreunat sarcina cu ceva. 


Tâşele 
ostock, 
Tu acest 


ptă- 
Scu, 
sub 


Dar parcă e o fâcâtură! Cu cât noi ne purtam mai respectuos, 
cu atâta Nemţii se purtau mai rău și mai obrasnic cu noi. Motivele nu le 
cunogteam, dar ceeace vedeam cu ochii era faptul că raporturile dintre noi 
se înăspreau. Prof. Ionică a fost pâlmuit de un Neamț pe când voia să 
înjehebeze o bibliotecă într'una din barâcile unde locuiam. Capsâz Dodion, 
pâlmuit deasemenea de câtre meșterul dela sudură, etc. Nu-mi aduc aminte 
de toate aceste întâmplări ce se repetau și pe care noi, conform ordinelor, 
le suportam cu greu. Cert este că toate intervențiile şi protestele noastre 
făcute pe cale ierarhică nu serveau la nimic. 


într'o zi i se întâmplă şi lui Ghimbâșeanu una la fel. În hala de 
montaj n.” 64, unde lucra, are o discuţie cu Vorarbeiter-ul asupra unor 
cabluri electrice tăiate. În zadar îi explică Neamţului câ el nu e vinovat, 
că nu e în stare de sabotaj, câ niciun legionar nu poate fi bănuit de aşa 
ceva, câ noi suntem prieteni ai Germaniei, etc. Nici una nici alta și şeful 
îi trage o palmă. Atât i-a trebuit lui Ghimbâşeanu, fire potolită dealtfel, 
om râbdâtor. Îi trage Neamţului două palme românești de îl dă cu capul 
de buteliile de oxigen ale avionului. A fost de-ajuns ca să intre în capul 
Nemţilor că sunt și neamuri pe care trebue să le respecţi. 


De atunci ne se mai ivesc neînțelegeri. Ne respectă cum îi respec- 
tăm și noi pe ei. Nu mai suntem consideraţi “prizonieri de râsboi”, ci legio- 
nari din “Eiserne Garde”... Două palme au făcut mai mult decât toate 
intervenţiile diplomatice ale oamenilor noştri de legătură du direcțiunea 
fabricei. La această înțelegere a mai contribuit și faptul că sabotatorul a 


fost prins în Polonia. Adus la fața locului, a mârturisit faptul. Condamnat 
la moarte a fost spânzurat. 


MARTURII DESPRE LEGIUNE 


Sabotajul şi spionajul erau atât bi 
ce-i aşteptau pe trădători, încât nici e Eu iri ps pedepeclg (E ibală 
discuţiile cu streinii, pentru a nu fi acuzaţi pe sedrepbl Gaia lie Ar 
bombardat noaptea fabrica de avioane, ar ; apleziiigă 
Warnew se făceau semnalizări cu lanter 
Nemţi vânduți streinilor. 

Controlul legionarilor refugiaţi la Rostock, cu toate fisele individual 
se făcea foarte greu. Chiar dela începutul organizârii, ne-am isbit ză = 
inşi cari s'au pus deacurmezișul drumului şi-au provocat ceas 
S'a dovedit mai târziu a fi agenţi ai Guvernului din Bucureşti. Au fost 
imediat excluși din Grup. Cu adevărat spunea comandantul Pătraşcu șeful 
Garnizoanei: “în Germania a venit cine a vrut, nu cine a trebuit PP Ca 
măsură de precauţie s'a hotărât ca tot la două-trei luni să se reorganizeze 
cuiburile. 


EXECUTAREA UNEI PEDEPSE. 


La una din aceste reorganizări, am fost repartizat sub comanda lui 
Laurian Țâlnariu, care mă cunoștea de multă vreme. Nu doream însă să 
ajung sub comanda lui, ştiindu-l om strajnic şi aspru. Dar cu soarta nu te 
poți pune! De când l-am cunoscut, mereu mă punea la încercări, la fel de 
fel de probe, doar doar o sâ-mi pierd răbdarea. Dar și eu mă țineam bine, aşa 
cum se cuvine unui legionar: “Asta, îmi spuneam în sinea mea, iar vrea 
să-mi frece ridichea. Dar îmi cade el odată în mână și am să mă râsbun”. .. 

La fiecare şedinţă de cuib, Țâlnariu venea cu câte o iniţiativă: ba să 
curâțim dormitoarele, ba să frecăm dușumeaua, ba să spălăm privâţile, şi câte 
altele, care de care mai... plăcute. Dar astea le făceam cu toţii. Așteptam 
însă să îmi găsească mie personal pricină, ca apoi să întorc lucrurile cum 
vream €u. 

Așteptarea nu mi-a fost zadarnică. Fără să vreau, am întârziat un 
minut la o ședință. Nici mai mult nici mai puţin decât un minut! Atât a 
așteptat TŢâlnariu: 

— “Camarade, Sâmbăta viitoare, la ora 24 fix, adică la miezul 
nopții, vei face un marş până în satul Doberan şi înapoi, ca pe viitor să 
nu te mai îndepârtezi de legea punctualităţii.” 

Ce cra să fac!! Am strâns din dinţi, căci aveam de mâărșeluit patru 
km. dus şi patru întors. Dar ordinul dela superiori nu se discută. La data 
şi ora fixată, iaţi valea Niculae... Dar în minte frământam gândul revanşei. 

Pe drum nimeni. Intuneric besnă. Cerul plin de nori groși. Din lună, 
abia din când în când, se zărea Abel căzut sub loviturile de ciomag ale 
fratelui său, Cain. Când mă apropii de pădure, cu o bâtă în mână şi cu 


g | 
CC 


— ul 


MĂRTURII DESPRE LEGIUNg 
218 : pa 
mă tot gândesc la lighioanele ce-mi pot ieși în cale. Până atunci 
durile Nemţilor sunt greblate, iar mușchii copacilor Sunt 
duşi acasă ca așternut ap vite. Ţin întins şoseaua și strâng bine bâta, 
Mă tot gândesc la lupi și tâl AM e 

Deodată se ivește o umbră, apoi silueta unui om. Mă Opresc gata 
de încâerare. Dar nam timp să Bea ac ooun OA său fugit din Vreun 
lagăr, câci aud un glas cunoscut: S 

__ “Camarade, aici sunt eu, Vasile Zotu. Am fost pedepsit de dl 
comandant Tâlnariu să fac un marş până aici, unde dumneata să-mi ţii 
sedință de cinci minute despre legea punctualitâţii.” : 
e M'am lămurit. Tâlnariu trimesese pe Zotu tot în direcția mea, ca Sa 
mă controleze dacă într'adevăr am trecut pe acolo la ora indicată şi să-şi 
bată joc o leacă de amândoi. a 4 

_— “Las” că ţi-o fac eu, frate Lauriene!... 

Ajung în satul Doberan. Întunerec beznă, nici un sgomot. De atâta 
pustiu parcă mi se sbârcea carnea pe mine. Casele toate cu “Verdunkelung” 
fu lăsau se se vadă nicio rază de lumină. Merg pe mijlocul străzii, pavată 
cu piatră. Nădăjduesc că sgomotul bocancilor mei cu cuie va atrage curio- 
zitatea vreunui polițist. Nimic. Cam în mijlocul satului, unde se afla un 
monument al eroilor din primul râsboi mondial, am făcut cale întoarsă. 
Vreau însă să întâlnesc pe cineva, pe oricine, ca sâ-l rog să-mi elibereze o 
dovadă că am executat ordinul. 

Spre norocul meu, zăresc o lumină prin crăpâtura unți uși. Mă 
apropii şi bat, mai încet la început, apoi mai tărişor. Apare un ofiţer din SS 
somnoros şi puţin speriat. 

— “Was ist los?” 

Eu, nici una nici alta scot un dicționar din buzunar, caut cuvintele 
care îmi trebuie şi îi arât: 

— “Fiihrer.... Straf. .. 
degetul ceasul din perete. = 

A început omul să râdă cu atâta poftă că s'au sculat și ceilalți ofiţeri 
şi câteva funcţionare, obosite şi cu pârul ciufulit. În sfârșit după multe și 
muncite explicaţii în nemţeasca mea specială, și-au dat seama despre ce este 
vorba şi mi-au eliberat hârtia cerută cu antetul poliţiei din Doberan, cu 
“stempel”, prin care se certifica ora sosirii în localitate. 

Eu: “Danke schân”, şi dau să plec. Dar o funcționară, suflet de 
femeie, mi-a întins un pahar de rom, ca să mă întremez. Am refuzat la 
inceput, câci eram în misiune: şef... ordin... straf..., dar de dragul şi 
veselia tuturor, am închinat până la urmă cu ei, după sistemul german. 
După un “Heil Hitler” sunător, am luat drumul înapoi spre casă, mulțumit 


frica'n sân, Mă ! 
nu știam ca pă 


papier... stempel... — şi îi arât cu 


i e ————— 


MARTURII DESPRE LEGIUNE 
219 


că am un document dela poliţie, prin care să dovedesc negru pe alb 
e alb că 


mi-am făcut datoria. 
Când la sedin ă - = 
Îicrouu d ja urmâtoare, 1-am arâtat lui Tâlnaru biletul dela noliti 
s'a făcut roșu de mânie; și-a început sâ-mi Teproseze: că | ela poliție, 
. = .. > = a -a - 
rușine, că au aflat Nemţii „de pedepsele noastre, câ vom s : m fâcut de 
că se va face anchetă, şi câte altele. uferi represalii, 
Ș Prea ne cerea să mergem pe muchea cuţitului, I-am făcut-o si 
odată ca să devină şi el o leacă mai „.... democrat Pent cut-o şi eu 
ne dedea niște pedepse de nu mai înţelegea omul i ia ru nimica. toată 


VIZITA DLOR VASILE IASINSCHI ȘI CORNELIU GEORGESCU 


Aproape de Berlin, în localitatea Berkenbriick, dincolo de Fiirsten- 
walde, se atlau tinuți ca ostateci: Comandantul Miscârii Le ionare, H 
Sima, Comandanții Bunei Vestiri, Corneliu Georgescu si lie Gâ = 
Comandanții Vasile Iasinschi, Constantin Papanace şi Dragon ai i: 
comandanții ajutori Viorel Trifa, Constantin Stoicănescu Nicolae FHorodai. 
ceanu, plus lie Smultea, Dumitru Groza, Vireil Mihalea si Teaian 
Borobaru. Pe ei îi supraveghea dela. Berlin, Miller, Şeful suprem al Ges- 
tapo-ului. 

Fiindcă la Rostock începuseră oarecari nemulțumiri, pe care con- 
ducerea locală nu le mai putea stăpâni (aceasta datorită agenţilor trimişi de 
Eugen Cristescu), au venit la faţa locului, prin Martie 1942, domnii Corne- 
liu Georgescu şi Vasile Iasinschi, însoțiți de comisarul Legath și de repre- 
zentantul Ministerului de Externe German, Rademacher, ca să vadă şi să 
audă personal ce se petrecea acolo. 

În sala de mese, legionarii primesc pe vizitatori, în front. A vorbit 
întâi, Corneliu Georgescu. Rar și apăsat, a amintit de primele inceputuri cu 
Căpitanul, de greutăţile prin care au trecut, de uneltirile vrajmaşilor pentru 
a ne distruge, strecurând printre fraze şi durerea de a ne găsi într'o țară 
streină, ale cârei legi trebuie să respectăm. Ne dădea să înțelegem că trebuie 
să avem răbdare, să ne înfrângem durerea, să înțelegem situația grea în care 
ne aflam. Şi iar revenea la Căpitan, la exemplul lui luminos, care a mers 
mereu pe drumul Golgotei până la marea jertfă. Când era pe sfârșite și își 
încheia cuvântarea cu cuvintele: “Şi sa întâmplat ce sa întâmplat”, sub 
puterea amintirilor (el anunţase în lagăr asasinarea Căpitanului) îl vedem 
că se face galben la faţă şi apoi îşi pierde pentru un moment cunoștiința. 
Corneliu Georgescu era un om voinic, neam de mocan din Poiana, dar 
traiul din Germania îl slăbise și-l anemiase mult. A fost luat repede de 
dr. Apostolescu, dus la aier şi în câteva minute şi-a revenit. L-am mai văzut 
pe Corneliu Georgescu la Viena în 1944 și apoi la Altaussee, în 1945. 


MĂRTURII DESPRE LEGIUNg 


220 


n mod banditesc de o haită de tâlhari, ca si ao 


a is î 
= aceea a câzut UCIS Oa $ pu eci) 
După ac Cristi şi Emil Bulbuc. Dumnezeu să-i odihnească 


Jonică, Ministrul Vladimir 

și | d 

pe toți După Corneliu Georgescu, a luat cuvântul Vasile Iasinschi, care : 

mbit în limba germană, atât pentru noi, cât şi pentru cei doi funcționari 

erai A revenit asupra acelorași îndemnuri la pace, frâțietate şi răbdare, 
g : 


AGITAȚIILE CONTINUĂ. O CIRCULARĂ-INDREPTAR 
A COMANDANTULUI. 


După. plecarea domnilor Vasile lasinschi și Corneliu Georgescu, 
am avut puţină liniște. Dar după aceea, agitaţiile au reinceput, căci uneltele 
se găseau în mijlocul nostru, manevrate dela Da 

încrederea, disciplina şi voia bună au început din nou să slăbească, 
pe măsură ce exilul se prelungea. Cine a condus numai un cuib în pribegie, 
stie cât de greu este să menții unitatea și disciplina. Dar când €e vorba de 
sute de oameni!... 

E uşor a ieși din rânduri şi a face pe supâratul; motive ai destule. 
Dar e greu să păstrezi disciplina mai ales când nimeni nu te poate sili decât 
propria ta conștiință, și să suporţi chiar o nedreptate ce ţi se face, pentru 
a nu distruge legile organismului din care faci parte. O nedreptate se mai 
poate repara, dar cum se va putea repara organismul întreg, odată râvâșit 
și dizolvat? 

Comandantul Mişcării, Horia Sima, când ne întâlnea pela Berlin, ne 
dădea mereu îndrumări şi dispoziţii, ca să ne abținem dela agitaţii sterile. 
Printre altele, ne îndemna să ne scriem “amintirile”, cum poate fiecare, 
fără a le înflori sau râstălmâci, pentruca din acest material, istoricul de 
mâine al Legiunei să aibă ce să aleagă. 

Tot în acea vreme ne-a trimis un fel de Indreptar-Circulară pe care 
o copiez aici în întregime: 

1. Biruinţa nu poate fi câștigată fără de asigurarea frontului intern. 
Frontul intern al nostru este unitatea Miscârii. Nu există nicio justificare 
pentru acela care calcă principiul unităţii, pentrucă prin acţiunea lui slăbeşte 
forțele Legiunei şi face jocul duşmanilor. 

2. Să nu se uite nicio clipă câ realitatea legionară există în propria 
noastră conştiinţă și nu în afară de noi. Legionar este acela în care a început 
un proces de desâvârșire interioară, condus și organizat pe linia permanen- 
țelor istorice ale neamului. Tu trebue să fii într'o continuă stare de veghe 
faţă de propriul tău suflet, Sâ-l supraveghezi, ca să nu alunece în zona 
intunerecului. Să te bucuri cu adevărat nu atunci când te apreciază alţii, 


MARTURII DESPRE LEGIUNE 

224 
ci atunci când sufletul tâu îţi spune că ai deve 
corect, mai viteaz. 

3. Imprâştie în jurul tău sănătate sufletească 
Nu te lăsa târât de gânduri ascunse şi nu căuta satisfa 

4. Măreţia unui caracter nu stă în riposta im, 
cotite ale altora, ci în puterea înfrânării. Peste drepta; 
tea Legiunii şi pentru ea trebue să ne 
loviți pe nedrept. 

5. Trecutul unui luptâtor nu-i dă decât un singur drept acestuia: 
să continue lupta. În momentul când jertfa unui legionar este adumbrifai 
cel mai mic interes, oricât de mare ar fi această jertfă, ea este viciată şi îşi 
pierde semnificația ei morală. "27ă 


nit mai bun, mai drept, mai 


„ încredere, voiosie, 
cții mărunte. 
ediată la vorbele neso- 


1. Pe tea ta, se înalță drepta- 
jertfim cu bucurie, chiar dacă suntem 


i 6. Adevăratul eroism este acela de durată. Să te menţii pe pozitie 
fără limită în timp, și în fiecare clipă să fii gata să-ți daruești chiar viaţa. 
Şi Dragostea este izvorul tuturor virtuţilor. Din dragoste pentru 
Neam şi Legiune se naște puterea de jertfă. Proces de desăvârşire legionară 
înseamnă aşadar, măsura în care dragostea îţi limpezește câmpul sufletese 
şi înfrânge puterile râului din tine, te împacă cu camarazii tăi și îţi unifică 
existenţa ta cu a Legiunei. 

8. Cine nu este disciplinat, nu are dragoste. Este absurd să se ridice 
cineva în numele dragostei împotriva disciplinei. Disciplina este cea mai 
neînsemnată jertiă ce o poate aduce cineva pentru Legiune şi cel dintâi 
semn de dragoste. 

9. Obișnuiţi-vă să trăiţi pe liniile mari ale Legiunei, pe perspecti- 
vele ei îndepârtate. Ridicaţi-vă din cercul strâmt al existenței și gândiţi 
problemele noastre prin prisma totalităţii legionare. 

10. Evitaţi ușurința în judecată sau anumite formule învăţate pe 
dearostul, fie ele chiar legionare. Realitatea este mult mai simplă. Confrun- 
tiți-vă întotdeauna părerile cu realitatea şi urmaţi indicaţiile ei. Nu creați 
probleme inutile şi complicate. Legiunea nu face altceva decât să vă înveţe 
anumite adevăruri simple, dela care neamul nostru sa îndepărtat prin 
rătăcirea conducătorilor lui. 

11. Nu te da îndărăt din faţa niciunei greutăți. Nu uita câ puterea 
ta, ca legionar, este cu mult mai mare. Pentrucă eşti acoperit de întreaga 
putere a neamului şi fapta ta este un act de participare la creaţia dumne- 
zeiască. 20 

12, Peste tot ce vă pot învăța, nu uitaţi că sunteţi legionari şi aveți 
mari răspunderi pentru destinul Gărzii de Fier. că = — a 

Din voi să crească numai suflete alese, vrednice să ducă la biruință 
steagurile legionare, sfinţite în sângele martirilor și eroilor noșiri. 


MĂRTURII DESPRE LEGIUN 
222 


3, Comandantul cerea unire, câci, cum se ş 
În esentă, 1 sunt uniţi, o eroare săvârșită nu are importanţă, deoar 
: rața în cursul desfășurării aceleiași idei şi al ae “ce 
ea poate A ce, dacă se ivesc tendințe diametral opuse în sânu 
program. 


| unei 

a că a pot provo pia ei 

iuni sau al unui Organism £ Jia acest t provoca anarhia ȘI destra. 
națiuni 


PARAȘUTAȚ ÎN ȚARA 
marea. lor. 


Pune, dacă 
a 
ern și un po 
suv Cluias 


de Petre Țintoiu 


Semenic, între Piatra Nădoia și Piatra Ur 
Conducătorul vine să ne anunţe că s 

| O lumină roșie se aprinde, urmată de una 

IN verde, semn că trebue să sărim în spaţiu. 

| | apoi eu, şi Joji la urmă. 

| MINI! Priveliștea sub picioarele noastre era 
| | | vrut să tot plutesc așa, dar pământul ne atri 

B II mai mare. Apoi am putut distinge albul ză 

III] de curele cum învâţasem la instrucţie, mi 

INI şi-am isbutit să nu cad chiar în mijlocul u 

pe-o cracă, apoi pe alta, m'am legănat pe una mai slabă, apoi craca s'a 

j [| rupt şi-a căzut peste mine, înfundându-mă cu capul în zăpadă. 
| INI] 

| | 


sului. 


untem aproape de locul prevăzut. 
galbenă, după care urmează cea 
Primul sare Ion, după el Niculae, 


frumoasă, încântătoare. Aș fi 
âgea cu o iuțeală din ce în ce 
pezii şi pata copacilor. Am tras 
-am potrivit picioarele în unghi 
nui arbore secular. Am alunecat 


Fără a pierde o secundă, am strâns parașuta și-am însropat-o chiar 
| i lângă copacul cu pricina. Acolo am găsit- 
II 


0 opt luni mai târziu, după exe- 
cutarea misiunei. Luna, stelele şi neaua dedeau destulă lumină pentru orien- 
|| tare. Busola deasemenea. Erau orele nouă seara. Am plecat spre locul de 
| întâlnire. Pe Joji l-am găsit degrabă. Câzuse nu departe de mine, dar 
| | se lovise la umăr; se plângea că durerile sunt mari si că poate i sa rupt 
| | vreun os. Din fericire nu era nimic rupt. Am plecat împreună spre locul 
|| fixat: Băile Maria Similar, şi acolo am găsit teferi pe ceilalți doi, cari 
|| căzuseră mai aproape ca noi de punctul de întâlnire, 
Ne-am adăpostit mai întâi într'o colibă în marginea pădurii. La OXElE 
11 noaptea, Joji dă raportul prin radio la cei peste graniță: “ajunşi cu bine”, 
II! Apoi, toată noaptea am câutat sacii parașutați și pe cari nu-i găsisem din 
| primul moment. În zorii zilei am dat peste ultimii doi saci lipsă la apel, 
| atârnaţi întrun copac înalt. Acolo ne erau păturile, securile, eră E 
| | sârmele şi toate anexele. Pe acestea nu le puteam recupera fără a e i. 
| mai întâi copacul. Era prea înalt şi plin de ghiață. Riscul era prea 


MĂRTURII DESp 
224 RE LEGIUNg 
1 dintre noi să încerce să se caţere până în vârful lui, Misiu 
un rănit dela început. 


a . 99 ete ai 
iau “primul contact cu Țara” şi să aduc secure 


ca unul din = nea nu ne 
permitea să avem VI 


Mă ofer eu să ( Ai 
buincioasă. Astfel, vom avea poate şi norocul să aflăm mai repede 
dorim. Joji avea un pri ten la Brebu, nu departe de unde eram. 
să dau de el cât mai degrabă. După Soia promis cat Voinii “preca 
plecat pe marginea pădurii. Ceilalţi trei se uitau după mine, ca şi 


ne-am mai vedea pe vecie. Eu, îmbrăcat în straie soldăești, 


forte să duc la capât misiunea. : 

Ajuns la un drum bâtut, „Vad în depărtare o sanie cu doi 
vânjoşi. Fac semne de oprire şi țăranul oprește imediat. Mă gândeam, apro- 
piindu-mă de el, cum voi ieși din acest prim examen cu cei de acasă... 

_— “Bună dimineaţa, frăție” — îi spun eu în graiul bănățean, 

_—— “Bună să-ţi fie inima. Dar de unde vii?” 

— “Dela pădure” — îi spun eu. 

A zâmbit şi s'a prefăcut câ-şi stăpânește caii. Ce avea oare de gând? 
Sania era goală. Mă tot uitam la el fără o vorbă. EI şi-a întors privirile spre 
mine şi m'a întrebat, mereu zâmbind : 

— “Cu ce te pot ajuta? 

Am prins din nou curaj şi-am respirat profund: 

— “Noi ni-s acolo, la un post de observaţie, și am avea nevoie de 
un topor, să tăiem niscaiva lemne. Dacă ai îi așa de bun să-mi vinzi toporul 
dumitale. Îţi plătesc preț bun.” 

El îmi râspunde pe îndelete că nu-și poate vinde singurul topor pe 
care-l are, că-i trebuie şi lui, dar... șintinzând braţul câtre un deal nu 
departe de-acolo, îmi zise, tot uitându-se într'acolo: 

— “Vezi cabanele celea... Apoi bine, a treia de partea asta este 
a domnului Costeanu. Dânsul o să-ţi dea tot ce doreşti. EI îi legionar”. 

Ultimele cuvinte le-a pronuntat cu un aier grav. Apoi mi-a zâmbit 
din nou cu un zâmbet minunat și plin de înțeles: 

— “Să ai noroc, frâcie!” 

M'am despârţit de el, strigându-i, când caii porneau la trap: 

— “Mulţam frumos, frăcie !? 

O iau spre cabana Costeanu, aşa cum ma îndrumat “frăcie”. Pe la 
fereștri apăreau tot mai multe feţe îmbujorate. “Turişti” la schiuri, îmi 
spun. Sun la ușe. Apare o femeie şi întreb de dl Costeanu. Îmi răspunde că 
nu e acasă. Dar mă pofteşte înăuntru. În casă mai multe persoane. Din toate 
părţile plouă întrebări: de unde vii şi cum te cheamă? La un moment dat 
vâd un om mai vârstnic câ se apropie de mine şi-mi spune: 

— “Mă bucur câ văd un soldat român voios!” 


a tre. 
Ceeace 
Trebuia 
ut”, am 
Când nu 
mă simţeam 


telegari 


MARTURII DESPRE LEGIUNE 225 

Le răspund la toți râzând câ “mi-s bânâţean şi soldat la un post de 
observaţie pe Semenic”. 

Am fost apoi condus la doamna Costeanu, I-am spus că aveam 
nevoie de o secure, că aș vrea să o cumpăr, că m'a trimis la ei omul cu 
sania şi, ca să o conving de bunele mele intenții, îi întind o mie de lei pe 
masă. Emoţionată îmi spune că nu vrea bani. Apoi începe să se uite prin 
hârtiile ce le avea pe masă, fără să mă privească. Se prefâcea numai, câci 
şiroaie de lacrimi se prelingeau pe faţa-i îngrijorată. După ce îşi sterge 
ochii, chiamă servitoarea ȘI il spune sâ-mi pregătească un dejun bun, apoi 
mă îndeamnă spre bucătărie. 

Nu a lipsit nimic depe masă, ca pentru un oaspete din Banat. Pe 
când mâncam, servitoarea începu să-mi pună fel de fel de întrebări, la care 
îi răspundeam cum puteam și eu mai bine pentru a nu mă da de gol. 

Am întrebat-o şi eu de unde este. Ea mi-a răspuns că dela Reşiţa. 
Atunci am asvârlit câteva nume de legionari dela Reșita. Ea s'a uitat lung 
la mine şi ma întrebat dacă sunt legionar. 

— “Da!” — i-am răspuns. 

Atât a aşteptat ca să-mi facă destăinuirea că și Doamna cu Domnul 
Costeanu sunt legionari. Masa era încârcată cu toate bunătăţile. Dar nu 
mai mi-era foame. Gândurile mele sburau în altă parte. Doream să capăt 
dela ea cât mai multe informații. Am întrebat-o de Ruși şi mi i-a descris 
ca nişte barbari cum n'a mai cunoscut istoria. 

"Noi, cei patru parașutați, eram îmbrăcaţi în uniforme de militari 
români, aveam acte în regulă și spusesem tuturora că fac parte dintrun 
post de observaţie aşezat pe Semenic. Dar servitoarea nu părea să îmi 
creadă poveştile. Deodată mă întreabă dacă am înregistrat astă noapte un 
avion. Era vorba de avionul nostru. I-am răspuns afirmativ, dar am adăugat 
că am înregistrat mai multe, că trec avioane zi şi noapte. 

Deodată însă, nu ştiu ce mi-a venit, ca să curm situaţia asta nelă- 
murită, i-am spus că eu am sosit cu avionul acela. Când a auzit vorbele 
mele, s'a ridicat ca o săgeată, şi s'a repezit în salon, de unde s'a întors 
cu doamna Costeanu. Aceasta mă priveşte din nou cu ochii plini de lacrimi 
și mă invită să stau jos, oferindu-mi din nou din toate bunătăţile. Regreta 
din suflet că dl Costeanu nu era acasă, avea un “proces” la Reşiţa, dar 
trebuia să sosească poimâine. 

— “Dar ai încredere în mine, şi spune-mi cine ești și de unde vii, 
— mă rugă doamna cu câldură. 

O privii lung în ochi. Simţeam în ei toată camaraderia de care aveam 
nevoie în acele momente. I-am mârturisit de unde vin și planul cu care 
am venit. Limbile s'au deslegat, sufletele s'au deschis. După ce prietenia s'a 


MARTURII DESPRE LEGIUNE 
226 3 > 
i-am, mârturisit câ în afară SLOANE ale Vi Gasce va: să-mi 
nizoanele de partizani legionari dela isa și Gărâna, 
din nou, mia întrebat de câţiva prieteni. . . legionari 
i tea, si se aflau în străinătate. I-am răspuns că sunt bine 
ie: e găle sh ca ie fiecare în parte. Luminată la față, având toate dovezile 
toți și sat Să i mărturisit că ea ascultă mereu radio din străinătate, 
CRSunUE pe Ac d ; i-a spus să-mi aducă toporul. 
A chemat apoi servitoarea și 1=e PUS Şi ; ] i Ş 

__ “Dacă revii spre seară pe aici, Vel avea și omul care să te pună 
î ătură cine vei voi.” 
în Ea sa plecat numai cu toporul, ci şi cu un pachet cu de ale 

Aespe Sai feat lipseau nici vinul şi nici ţuica de prune. Am dat să 
a Eau ea a e UE i it din nou să scot banii din buzunar 
plătesc, dar doamna Costeanu m'a opri i la 

Am pornit la drum. Doamna “Costeanu şi servitoarea s'au uitat 
multă vreme după mine, până ce am dispărut printre Sioei dati pls Cu 
mare întârziere la coliba părăsită și camarazii mă așteptau neliniștiţi. Le-am 
povestit ce-am pâţit cu țăranul şi ce-am aflat la cabana doamnei Costeanu, 
arâtându-le şi ce-am adus cu mine. S'au bucurat de toate, căci erau un 
semn bun. = . 

Ne-am pus să tăiem copacul unde erau atârnate paraşutele. Când 
a căzut a făcut un vuiet de răsunau vâile dimprejur. Cu mare greutate 
am desprins sacii şi-am pus tot materialul la adâpost. Apoi bucuroşi, ne-am 
aşezat pe mâncare şi băutură, că eram tare flămânzi după atâta trudă. 
Retraşi în coliba din fundul pădurii, am încins un foc cald şi adormitor. 
Sprijiniţi de butuci, le-am povestit din nou mai pe îndelete pâțania mea. 
La urmă ne-am făcut planul de bătaie, cum să mă întorc la doamna Cos- 
teanu, ce să mai întreb, etc. La urmă am fixat şi ora întoarcerei. 

Doamna Costeanu şi servitoarea mă așteptau în pragul uşii. Erau 
cam speriate, căci întârziasem puţin. 

— “Credeam că nu mai vii!” 

Dau înapoi toporul şi doamna mă conduce în bucâtărie unde întâl- 
nesc un bărbat robust, voios şi numai ochi. Doamna Costeanu mi-l prezintă 
că este domnul Mihai. Dar eu l-am recunoscut imediat după descrierea 
făcută de Comandament și îi zic: 

— “Domnul Simion, nu-i aşa? 

— “Da, Simion”, — răspunde el fără nici o trăsărire. 

Era îmbrăcat țăran. Ne-am aşezat unul lângă altul. Servitoarea ne-a 
adus două pahare de vin. Ne punem pe vorbă. Eu îi dau numele și adresa 
prietenului lui Joji ca să-l caute şi să-l aducă încoace. Îi vorbesc şi de 
Gărâna. La despârțire îmi spune: 

— “Mâine seară, la ora şease, tot aici vei avea răspunsul.” 


înfiripat bine, 
facă legătura cu Sar 
Ca să mă încerce 


MĂRTURII DESPRE LEGIUNE 


Cu mare dragoste mi-a stra 
depârtează în noapte. Mă pregătesc şi 
peste noapte în cabana primitoare 


e f, Sa meu nu este acasă 
Fi cu toţii onsbeni ace a 
U y peții noștri şi vom 

Dar cine putea şti unde vom fi 

Din nou, la plecare, mi- 
şi ţuică. 

Am ajuns la coliba noastră du 
precauţie. Ceilalţi dormeau. E1 era d 
ce am granjat. Mâine seară la Șase vom avea legătura. Joji îm ajută să-mi 
găsesc pătura, un butuc la căpătâiu și mă întind mulţumit. Dar, desi 
obosit, nu puteam dormi. Până acum ne-au mers toate bine Diez > 

pa: z A E ei a ne așa 
până la capât. Gândurile-mi sburau dela mama si bunica la neam şi | 
toți cei dragi... Barbarii au năvălit din nou. Mam iri si am Ci 
în genunchi. O Tugâciune de mulțumire lui Dumnezeu si de ajutor pentru 
expediția noastră și pentru neamul nostru. Apoi am adormit linistit. 

Ă Dimineaţa, Joji strigă “drepți”. Cafeaua e gata. Ion şi Niculaie erau 
deja la pârău. Se spâlau pe față ȘI se ștergeau. Dejunul a ţinut cam lung, căci 
trebuia să ne întremăm bine. Cine ştie când vom mai putea pune ceva. în 
gură. Ne-am făcut planurile. Apoi, Joji a pregătit raportul, eu l-am tradus 
şi Ion l-a transmis prin radio. 

Spre seară trebuia să mă întorc la cabana familiei Costeanu, la ora 
indicată. Îi propun și lui Ion să vină cu mine. El e de acord și ceilalți 
aprobă. De astă dată nu mai fac niciun ocol, ci cobor direct si intru 
pe din dos. În curte două sânii. înăuntru aud voci de bărbat. Eu 
strig din curte pe Mihai. Statura  voinică de aseară apare în prag. 
Îl recomand pe prietenul Ion şi apoi intrăm în casă. Numai acum îmi spune 
trist că prietenul lui Joji din Brebu a murit de o săptămână, în urma unor 
râni primite în lupta contra bolgevicilor. Din fericire, el cunoaşte pe noul 
şef al garnizoanei. Cât priveşte pe cei din Gărâna, îmi va prezenta personal 
pe şeful tineretului din regiune. O tânără, o femeie. 

Suntem surprinşi şi nedumeriți. Dar n'avem timp să punem alte 
întrebări. Servitoarea introduce o fată tânără în uniformă. O fată frumoasă 
ca un vis. Nici nu-mi venea să cred câ o astfel de ființă putea fi şefă de 
partizani, mai ales că cei dela Gărâna erau vestiți. N'avea decât vreo 23-24 
de ani. Simion îşi ia râmas bun şi pleacâ. Tânăra îmi trage un salut legio- 
nâresc cum numai doritorii de luptă pot să-l facă. Inimile bat ca în clipele 


von mâine noi cei în misiune !. 
a intins un pachet cu de-ale mâncării, cu vin 


pă miezul noptil. J oji deschide uşa cu 
e planton. În puţine cuvinte i-am spus 


DD e ID e 


MĂRTURII DESPRE LEGIUNB 


228 


re. Ne prezentăm și apoi începe discuţia, Ti explic ce 
ât mai repede legătura cu tabăra dela Gărâna. îi spun 
âtate despre această tabâră de luptători, şi dorinţa 

ei o rezistență care să se întindă peste 
ca şi cum cântărea fiece cuvânt, 


i de răspunde 
să luâm cât 
oi în străin i 
lui de a orgâniză cu 
a ascultat în tăcere, 
care o cunoşti d-ta este cea de acuma patru luni, — 
A în linişte. Acum lucrurile stau altfel. Au fost ciocniri sânge. 
mi-a TÂSPUNS ulți răniți şi bolnavi. Trebuie să avem grije 45. ei. a 
roase. Avem că greu să reîncepem 0 campanie nouă. Dori a RR 
e Sici aici, doriți să intraţi sub protecţia grupului nostru?» 
te un mulțumesc; — i-am răspuns. Noi avem directivele și şefii 


tri. De-altfel misiunea noastră nu-i terminată aici.” 
noștri. Am mai vorbit un timp, apoi ne-am despârțit cu speranța revederi, 
i elor ce luptă... 
SRSISaI a Lee ora adie. Povestim lui Joji şi Niculae cele 
Sa Aici nu mai putem sta. Trebuie să ne continuăm misiunea. Mai 
departe, spre alte ținuturi unde rezistența românească s'a organizat sau e pe 
cale de a se organiza. Joji scrie raportul și-l transmitem prin radio. Dimi- 
neata la ora opt, după primirea semnalului, vine ordinul: „pregătiţi-vă și 
plecaţi imediat peste Cerna Var. Acolo veți primi toate dispoziţiile necesare”. 


grele Și € 
dorim NOL: 
tot ce știam n 
Comandamentu 
toti munţii. Ne- 

7 is “Situaţia pe 


pe câi cât mai lăturalnice. După aceea ne-am fixat programul drumului. 
Înainte însă am hotârât ca să anunțâm. pe doamna Costeanu pentru a nu o 
lăsa îngrijorată. M'am prezentat la cabana cea primitoare cu sufletul strâns. 
I-am spus scurt că avem ordin să plecâm pentru îndeplinirea misiunei în 
altă regiune. M'a rugat să nu plecăm, să aşteptăm măcar până la sosirea 
soțului ei, care ar putea face mult pentru cauza noastră. Dar eu nimic. 
Ordinul era ordin. Văzând că nu ne pot reţine, doamna Costeanu cu ser- 
vitoarea, plângând amândouă, au început să ne împacheteze alimente pentru 
un drum mai lung. 

Și-așa am lăsat în urmă o familie de legionari ce ne primiseră cu 
atâta frăţietate... Peste doi ani, m'am întâlnit cu aceeaşi servitoare la 
Reșita şi mi-a spus că la două ore după plecarea noastră, a sosit dl Costeanu 
şi că imediat a plecat să ne caute prin munţi, dar fâră rezultat. Noi eram 
deja departe, pe cârârile pierdute ale pădurilor, în drum spre destinul 
nostru. , , 

- Asemenea întâlniri, cu oameni trimişi de Dumnezeu, am avut multe 
in lunile viitoare. Lumea era solidară cu noi, ne simţea frați în suferință 


și'n lupta de eliberare și aştepta mântuirea dela cei din Apus. În noi vedeau 
pe crainicii acestei mântuiri. 


RÂNDURI TÂRZII PENTRU GHIŢĂ TOCEANU 


de Dumitru Toceanu 


Ghiţă Toceanu s'a născut în comuna Dânila, județul Suceava, în 

A . A >: Li > 
anul 1917, exact în timpul când a început revoluţia bolsevică în Rusia. 
Dar el a venit pe lume menit să combată, ca soldat în armata crestină 


anticreştinismul care lua ființă acolo, în stepele ruseşti. 

Născut dintr'o modestă şi tradiţională familie a acestei comuni atât 
străbunii cât şi tatăl său au fost fruntași ai satului Dânila, Coralia 
comunali, primari, în vremuri grele pentru Bucovina. Comuna n'are familii 
prea bogate, din cauză că, pe vremurile de ocupaţie austro-ungară, toate 
pământurile din împrejurimi fuseseră ocupate de doi moșieri: unul se numea 
baronul Pruncul, iar al doilea baronul Capri. Nu cunosc istoria acestor doi 


moșieri pe câmpurile frumoasei Bucovine, dar sunt sisur că erau străini 
sufletește de neamul românesc. 


Ghiţă T. Toceanu, vine pe lume ca primul copil în familie. E un 
copil vioiu şi plin de viață. De mititel arată alte aptitudini decât ceilalți copii 
de seama lui. La 6 ani este trimis la şcoala primară, unde e foarte sburdalnie 
dar şi primul la carte. Directorul şcolii pe atunci era învățătorul Sabin, om 
răutăcios din fire, dar foarte corect în acţiune. Spunea adesea că Ghiţă 
este cel mai nâstrujnic şi bâtăios elev din toată şcoala, dar și cel mai inte- 
ligent şi mai iscusit. Directorul însuși a insistat ca Ghiţă să fie trimes mai 
departe, la şcoli superioare, pentrucă îl considera o inteligenţă vie şi o forţă 
de voință rară. 

Așa dar, merge la Suceava şi intră cu ușurință la liceul “Stefan cel 
Mare”, scoală istorică de mare renume în mândra noastră Bucovină. 
În acest institut şcolar de mare tradiţie, chiar din primii ani, Ghiţă Toceanu 
se adapă la marea ideie naționalistă română. Prin anul 4 de liceu era deja 
înscris în “Legiunea Arhanghelul Mihail”. După ce s'a afirmat ca națio- 
nalist şi legionar, a avut de suportat multe necazuri, ca toți camarazii noştri 
de pe tot întinsul Țării... Pe Ghiţă însă, nimeni și nimic nu l-a putut opri 
din drumul pe care şi-l alesese. În orice împrejurare era cu fruntea sus; 
mavea frică de nimeni și de nimic. 

Pe vremea aceia, în toate liceiele din țară, erau mulţi profesori evrei, 
cu cari noi nu ne puteam înţelege niciodată. Astfel, Ghiţă, fiind fiu de 


MARTURII DESPRE LEGIUNE 
ae închipui lupta ce-a trebuit să ducă zi 
r, oricine își poate înc, PR EL rare, arestări fără Spa 
SN cuv încarnarea: 
ri în beciurile poliţiei din Suceava: Sep Micepeisaicuste 
oi? şi-aşa a dus-o până și-a i ceai zi pia 

_ niedicile ce i se puneau ri, de colesii 
legionară. eg RE Cuca şi cari făceau parte din ie 
anti-naţionaliști, de lea detineau frânele Ţării pe vremea aceia — (mulţi 
putrede și iei AES a fie cu bani. fie cu promisiuni) — nimeni și nimic 
se Se se a ri idealul. A mers mereu neînfricat pe drumul ales, 
u = Sa 
zi și limpede, trasat de Câpitan. > RE iri 

Mereu citat ca unul din cei mai buni elevi ai liceului Ștefan cel 
Mare” si la fiecare sfârșit de an promovat cu laude, în 1935 obține baca- 
laureatul. Încearcă apoi să se înscrie la Universitate, gândul lui de totdeauna 
fiind ingineria minieră. După ce a bâtut la porțile tuturor. Politehnicelor 
din tară, fâră să fie primit, se întoarce mâhnit la Dânila. Pentru el nu se 
oăsea loc la niciuna din Universităţi! .. Cunoscut ca legionar, şi Legiunea 
aflându-se în plină prigoană, dușmanii îl urmăreau pas cu pas, pentru a-i 
face râu. Până la urmă, prigoana fiind în toi, Ghiţă — în loc de Universitate 
si studii — este arestat şi dus în beciurile Prefecturei Poliţiei Capitalei. Peste 
trei săptămâni rămâne închis, spre cercetare, supus celor mai moderne 
metode de schingiuire. L-au chinuit ca pe un Cristos, dar a rămas neclintit 
pe linia de onoare a Mişcării Legionare. Când au vâzut că nu pot scoate 
nimic dela el, l-au pus în libertate. 

În toamna anului 1936, reuşeşte însfârşit să se înscrie la Școala 
Politehnică din Bucureşti. Din nefericire însă, prigoana continuă din ce în 
ce mai aprigă, şi el este mereu câutat de poliție, urmărit și observat. Când 
lipsea vreodată dela cursuri, imediat era câutat de jandarmi în casa părin- 
tească, tocmai în Bucovina. Nici părinţii nu mai aveau pic de linişte. Li se 
făceau percheziţii din două în două zile. 

În sufletul şin jurul lui Ghiţă Toceanu se adunau necazuri lângă 
necazuri, suferințe lângă suferinţe, râni lângă râni, şi totuşi, nimic nu l-a 
sdruncinat, A continuat drumul trasat de Căpitan, cu trup şi suflet, până la 
marele. sacrificiu. 


țăran şi legiona 
se menţină: pie 
bătăi și schingiuri 
din “școala suferint 


A luat parte la cele mai multe tabere de muncă legionare. Dela 
Cabana de pe Muntele Rarâu la Tabăra dela Carmen Silva, trecând prin o 
serie de alte manifestații de muncă legionară. Cred câ nu a lipsit dela nici 
una din taberele mari pe Țar. 

BNR În 1937, primeşte comanda Grupului Legionar dela Școala Politeh- 
nică din Bucureşti şin acelaș timp e însărcinat cu misiuni grele şi peri- 
culoase. Le primește pe toate cu multă bucurie şi convins că le va duce pe 


MARTURII DESPRE LEGIUNE 
231 
toate la bun sfârşit. Nu vede în fa 
şi studiile la Universitate. 
În 1938, Câpitanul este întemni iţă 
Sh l temnițat. Ghiţă, în legătură 
damentul Mișcării, este trimis continuu în misiuni preiei pe 
"Țării. Dar prigoana se întețeste. Țara toată geme i: 


i tețeşti sub teroarea carlistă, țara 
toată este aproape crucificată. Totuşi, cei ce se aflau liberi lucrau fără 
oprire, cu atenție înzecită, controlând firele si mişcările duși În ace 


epocă, Ghiţă trece ca un iureş pe acasă, în drum spre Cernăuţi, Rădăuţi 
Siret, linia Dărmânești-Vatra Dornei Suceava, în misiune. La Suceava însa 
a fost zărit de agenţi. A doua zi ne şi pomenim cu jandarmii, veniţi ir 

. 4 EEE i > ect 
din Suceava, căutându-l pe Ghiţă. Negăsindu-l, au supraveghiat casa părin- 
tească câteva zile. Până la urmă, s'au năpustit asupra tatălui nostru ca să. 
spună ce ştie de activitatea fiului. Tata, deși legionar, nu ştia nimic, doar 
că se află la Politehnica din Bucureşti unde studiază. 

Dar lucrurile nau rămas așa. Prin Februarie 1938, la Cernăuţi are 
loc un proces, unde Ghiţă trebuia să depună. Cum nu fusese încă descoperit, 
jandarmeria l-a ridicat pe tata, care nu avea nicio legătură cu procesul. Dar 
era legionar şi tatăl lui Ghiţă. Pentru ei era de ajuns! Jandarmii l-au dus pe 
jos, din post în post, până la Cernăuţi şi l-au dat pe mâna justiţiei, adică a 
poliţiei. Mult timp după aceea, l-au adus pe bietul tata, tot în aceleasi 
condiţii, mort de foame, de sete şi bolnav. Il chinuiseră mult de tot. Deabia 
se mai ţinea pe picioare. Trăgea să moară. 

Eu, care mă găseam la liceul industrial din Câmpulung, am primit 
o telegramă: “Vino urgent acasă, tata grav bolnav.” Imediat am luat trenul. 
Pe peronul gârii Dârmânești întâlnesc pe sora mea Eleonora, venind din 
Bucureşti. Am întrebat-o ce ştie de fratele Ghiţă. Nici ea nu ştia nimic de 
el de câtva timp. Era mereu plecat prin Ţară. Îl cautase peste tot unde știa 
ea, dar nu-l găsise. 

Când ajungem acasă, la poartă vedem un automobil şi lume multă, 
vecini şi rude. Intrând în casă, spre marea noastră mirare, găsim pe Ghiţă 
vorbind cu tata la marginea patului. Deşi tare bolnav, în ochii tatălui nostru 
o mare bucurie, simțindu-se pe patul de moarte şi văzând pe toți copii săi 
în jurul lui. Ghiţă venise cu automobilul ca să-l ducă pe tata la Suceava. 
Am plecat cu toţii. Acolo am ajuns pe seară, ne-am oprit la avocatul 
Octavian Cerchez, camarad de al nostru, şi cu ajutorul căruia l-am internat 
în Sanatoriul doctorului Strugaru, şi el simpatizant legionar. Acesta a facut 
tot ce-a putut pentru a-l salva, dar nu a reușit. Din cauza chinurilor suferite 
din partea călăilor neamului românesc, legionarul Atanase Tcaciuc Toceanu, 
încetează din viaţă, pe ziua de 31 Martie 1938, cu etatea de numai 48 ani. 
Cu mari greutăţi rămâșitele lui pământești sunt duse de noi în Satul ai 
unde este înmormânt — “Fie-i țărâna uşoară și odihna veşnică: 


ță-i decât lupta pentru biruinţa legionară 


a E a —>e aid =i 


LEE O TEZI PEN 2 IE SII A 


= MĂRTURII DESPRE LEGIUNE 


În timpul celor 10 zile de sanatoriu, Ghiţă Toceanu este luat de 
agenţii de poliţie şi dus la Legiunea de jandarmi, unde timp de două je 
răspunde la interogatorii şi dă declarații. | se da drumul, cu condiția să se 
prezinte în fiecare zi la Legiunea de jandarmi, „unde să semneze. într'o 
condicâ. Totodată a fost avertizat să nu părăsească oraşul fără a comunica 
Jandarmeriei. 

După înmormântare, Ghiţă pleacă imediat la Bucureşti, fără a mai 
tine seamă de ordinul Jandarmeriei, eu mi-am luat drumul spre Câmpulung, 
pentru a-mi continua studiile, Luni de zile după aceea n'am mai ştiut nimic 
de fratele meu. Numai prin toamna lui 1938, am primit o scrisoare dela 
sora mea, în care-mi spunea că a aflat câteva veşti despre el, dar nu știa 
exact unde se afla. 


La sfârşitul lui Noembrie 1938, pierdem pe Căpitan. Tara era în 
fierbere. Poporul clocotea contra lui Vodâ-Carol-câlăul. Atunci, tineretul 
român a jurat râsbunare ! Tiranii deschideau alte fronturi de luptă; duşmanii 
trebuiau deci înfrutați sub orice formă; anul 1939 este decisiv pentru fratele 
meu Ghiţă. 

În vara lui 1939, întro bună zi, apare la mine, la Câmpulung, 
fratele Ghiţă, însoţit de doi camarazi. Voiau să se odihnească deoarece 
veneau într'o misiune importantă. Erau pe drum de mai multe zile. Trecu- 
seră prin insula Ada-Kaleh pe Dunăre, prin Banat, Transilvania, valea 
Prahovei şi mai aveau de umblat. Au râmas câteva zile, în care timp s'au 
urcat şi pe Rarău, muntele de reculegere al legionarilor. Într'o bună zi au 
plecat mai departe. 

Câteva zile după plecarea lui Ghiţă mi-a venit şi mie rândul să simt 
ura dușmanilor. Am fost eliminat dela Liceul Industrial, pentru motivul că 
am scris cu cretă pe una din ușile interioare ale şcolii: “Trăiască Legiunea 
și Câpitanul.” Fusese de ajuns... Au cercetat mult caligrafia şi au desco- 


perit că eram eu. Astfel, la sfârșitul lui August, am luat şi eu drumul întoar- 
cerei spre casă, 


„Pe ziua de 1 Septembrie Germanii intră în Polonia. Zile întregi am 
asistat la drama unui popor, la retragerea trupelor poloneze în România. 
Pe ziua de 8 Septembrie, fratele Ghiţă apare din nou acasă, unde rămâne 
numai câteva minute; după aceea se ascunde la nişte rude din apropiere. 
Era mereu câutat de jandarmi. Pe ziua de 9 Septembrie însă este arestat 


de un sub-ofițer de jandarmi, pe peronul gării Dârmânesti, în momentul 
când voia să se îm 


urmârise tot timpul. 


barce în tren. Militarul, îmbrăcat în haine civile, îl 
Este dus la Suceava, 


„Pe ziua de 10 Septembrie m'am dus 
atunci e 


la Suceava sâ-l vâd. Nu ştiam 


 pentru ultima dată îl vedeam pe fratele Ghiţă în viață!... La 


MARIURII DESPRE LEGIUNE 


Legiune mi-au permis să vorbesc 
Li 5, . 


m'am speriat. Nu mai era fecioru 


Turda pentru cer- 
atele meu Ghiţă. 
După evenimentele dela 23 Septembrie 1939 l-am câutat pest 

dar nu l-am găsit. Autoritățile nu se arătau deloc binevoitoar ai a 
totuşi speranța să fi scăpat de furtună... Am scris la Legiunea ja 
Turda, de unde mi s'a râspuns că a fost trimis de mai mult timp i La Edi 
Miercurea Ciuc. Plin de încredere, am fâcut două pachete, unul de aa 
și altul de alimente, și le-am trimis acolo pe numele lui. După vreo 40 de 
zile unul din pachete s'a întors, cu o foaie lipită pe el: “Acest nume nu 
constă pe listele noastre de internați. Semnat: Lagărul Mii 


c ercurea Ciuc.” 
Atunci, sora mea a decis să meargă la fața locului să vadă cum stă 


situația. A plecat spre Turda, având adresa camaradului Vasile Sârbu, din 
comuna Viișoara, fost coleg cu Ghiţă la Şcoala Politehnică din Bucureşti. 
Acolo, a aflat țot adevârul despre moartea fratelui nostru. lată mărturisirea 
autentică a unei bâtrâne, rudă cu familia Sârbu, ce locuia în apropierea 
locului unde au fost executaţi cei trei camarazi, aleși să fie uciși mișeleşte 


de jandarmi, la marginea oraşului Turda, între un cimitir şi un obor de vite, 
Spune bâtrâna;: 


a rămas dela fr 


“În noaptea de 22 spre 23 Septembrie 1939, pe la orele 
trei dimineața, am auzit niște împuscâturi şi câteva vaete. După 
aceea, linişte de mormânt. Pe la orele patru, alte împuşcături, 
din nou vaste şi apoi liniște. La orele cinci dimineața, din nou 
acelaş lucru. Am înţeles câ se petrece ceva misterios. Nu am 
mai putut dormi. Am aşteptat să se crape de ziuă să văd ce 
sa întâmplat.” 


Aşa dar, cum s'a fâcut ziuă, bătrâna s'a dus pe locul unde Da 
împușcăturile și-a găsit trei corpuri de tineri, așa cum fuseseră ucişi, Re i 
cu mâinile la spate şi căzuţi cu fața'n jos. Fuseseră executaţi mișeleşte, 
împușcați în ceafă. e a N 

Pe la orele 11 dimineaţa au fost puși alături unul d der : ii 
în sus, şi lăsaţi în văzul lumii, ca publicul a Aia e re E 
pus, nu o cruce, ci o placă mare cu 0 inscripție” înjositoar pie Aa 

Bătrânica însă a recunoscut pe fratele Ghiţă, de ea E mâniei 
de mai multe ori în casa camaradului Sârbu, unde au sta 
cu vreo lună de zile înainte. 


MÂRTURII DESPRE LEGIUNE 


234 


ua de 23 Septembrie 1939, moare, ca atâția alți martiri 
liste şi pentru cauza sfântă a neamului românesc, 
Gheorghe Tcaciuc Toceanu, legionar bucovinean, „ucis mișelește, acolo 
unde strâbunul nostru domnitor, ncînfricatul Mihai Viteazul, își dăduse 
şi el sângele pentru acelaş ideal al neamului. 


Astfel, pe Zi 
ai mişcării naționa 


“CBLULA ZECE” 
“Frate Ghiţă, trupul tău câlăii l-au ucis, însă sufletul tău : 
mare, trăieşte în noi și va trăi etern, până la biruinţa totală a de Filon Verca 


Mişcării Legionare.” Pe pragul de sus, numărul «Jo» 


marca Ni a 

din vara trecută. Săpată în pământ și prinsă în apuca Sa 
la nivelul pământului, astupat de o piatră mare, avea înfățișarea ări = 
mânt. Doi metri pe doi şi un metru optzeci de înalt, celula nt avea nimic 
altceva în tot spaţiul, afară de cimentul 


IC a Ş rece; gol, gol, nici măcar o scândură 
să mă întind pe ea. De acum cimentul îmi va fi asternut, iar tavanul betonat 


învelitoare. ze „Liniştea pustiului îmi ține tovărâşie și gândurile aleargă 

înapoi, spre viaţă, din întinericul strâmt şi umed. 

Ceasurile trec greu şi picioarele nu mă mai țin. Simt oboseala cum 

se urcă în trup, dar unde să îmi aștern odihna! Așez pâlăria îndoită la 

| marginea zidului și cad pe ea rezemat de perete. Lipesc corpul de zid, des- 

| pârțit doar de grosimea câmâăşii. Un fior mă pâtrunde, o sensaţie de reptilă 

| se prelinge pe piele. Mă amestec încet temperaturii zidului şi cimentul suge 
câldura din trup, ca şi cum ar vrea să încălzească pietrele. 

Mă aflu într'o închisoare din Timişoara. Este fostul Consulat 
german, transformat de comunişti în “Siguranță Regională”. Consulatul 
se află la 200 de metri de liceul “Loga” şi dă cu spatele spre parcul strâ- 
bătut de canalul Bega. Sunt pentru a doua oară arestat sub comuniști. 
Arestarea a avut loc în pădurea Nemanu, din apropierea comunei niele 
natale Petroşniţa, de lângă Caransebeș, pe data de 10 lulie 1948. 


Am fost prins de plutonierul de jandarmi Cojocaru, șeful secţiei 
Caransebeşul-Nou, însoţit de doi soldaţi și de doi pădurari cari cunoșteau 
potecile. Luasem parte la marea acțiune de rezistență Le Mirea 

| țării, care s'a întins peste tot Banatul şi chiar depășindu-l, RE A A 
şi Hunedoara, din care au făcut parte Spiru Blânaru și colonelul : E a 
eroic în aceste lupte. Nucleul principal al gta me era ae E 

| legionari, la cari s'au adăugat progresiv o mulțime de Români 

ee para, bruscă în ochiul porţii îmi i, ante 
ce-au prins odihnă şi un glas şoptit în fugă însoțește Lu ea pap 

| celulă: “Citeşte-l și mupe-l!”. Sar ca ars și mâinile PD Po ca, dar 
biletul şi-l desfac tremurând. Tremuram de frică să nu , 


Ia -* 


LD Di a a e DĂ Oa IA 


MARTURII DESPRE LEGLIUNB 


236 


Cine îmi scrie şi ce? Mă apropii de crăpâtura lăsată 


- de emoția enigmei. : : = z A 4 
şi de : tră şi perete şi O rază subțire se așterne peste rânduri, 


între piatra din fereas 
mângâietoare. Citesc: 

Camarade Filon, 

Suntem mai mulți aici. Nemeţ, Viorel Boborodea. Nu-ţi 
fie teamă. Rabdă şi nu spune nimic. Se poate râbda, așa ai 
am făcut şi noi. Îţi voiu comunica cele declarate pentru coor: 
donare. Spune dece ai nevoie şi îi vom da. Ai încredere în noi, 
Viorel e vecin de celulă cu Dta. 

Cu bine, Virgil 


Virgil Procopovici, un legionar refugiat din Bucovina, la noi la 
Lugoj!... ÎL vedeam parcă aievea și-i vorbeam prin învolburarea gându- 
rilor: în casa bunicei tale, câte nopţi de iarnă nu mi-am încâlzit frigul 
adunat pe drumuri şi de câte ori foamea zilelor hoinare n'a găsit aburii 
calzi ai mâncării pe masă... Prânz gătit de inimă de mamâ!... Bunica 
ta ţinea prea mult la tine și ne cuprindea pe toţi în acelaş suflet, devenind 
o mamă a pribegilor. Nu rareori o găseam singură, când tu erai plecat, dar 
ușa casei se deschidea deopotrivă, ca nepotului ei drag... 

In rândurile scrise de Virgil, vedeam chipul ei îndurerat, aşteptân- 
du-și nepotul dela drum, care, de astă dată, nu va mai veni, câci îl încolţi- 
seră poterele. 

În momentul când citeam aeastă scrisoare şi mă năpâdeau amintiri 
calde, parcă se desfăceau gratiile temniței și braţe camaradereşti se întin- 
deau ca să îmbrăţișeze pe fraţii aceleiaşi credințe. Și ei, cei prinşi în 
pivniță aceloraşi chinuri, îmi strigă nădejdea lor în mântuire și îmi trimet 
ajutor. E comunitatea unui ideal ce depâseşte omul cu slăbiciunile lui și 
îl schimbă, în clipe de restriște, în instrumentul viu al datoriei creştine: 
ajutorul cu orice risc al fratelui căzut în nenorocire. Sufletul mi se desprinde 
de ziduri și crește mereu, depăşind hotarele vremii. Încep să trăiesc în 
picurul eternității. .. De acum nu mă voiu mai teme, Am regăsit în temniță 
pe cei lăsaţi pe muntele Nemanu. Nicolae, Ion, Virgil... ne vom ţinea tari 
Și dușmanul nu va triumfa prin durerea noastră. 

O smucitură şi un pachet îmi umple celula, prin ferăstruica rămasă 
deschisă, Sar, închid ferăstruica, și prind pachetul. O bucată de pâine, albă 
ca sufletul lor, îşi desveleşte fața. E atât de mult de când n'am mâncat 
incât am uitat şi foamea; primele firimituri îmi redau pofta amorțită. 
zi ea ca să sfârșesc bucata cât mai repede; gardianul zi 
SA fade aaa oaie într'altul si atunci... de unde am pâinea ? 

marazii? Asta nu se va întâmpla niciodată, chiar de 


a a ai 


MĂRTURII DESPRE LEGIUNE 
237 
va fi să plătesc cu tot ce este viu în mi 
Goa egala n mine. Dragostea lor mi- ăsi 
nădejdile, mi-a intârit corpul pentru ce-o să vie, Mi-a îm i, ; ra 
tatea și întunerecul pereţilor. Acuma sunt e ea 


ș Pepe le 4 u ei, le simt inim î 
ritmul aceleaşi trâiri. Comisare Mois, vei lovi pita a cum bate în 


Closetul era aşezat lângă celula lui Viorel, n. 
geau afară, făceau un pas până la celula lui, și încă doi 
Gardianul şedea în colț şi păzea tot sirul, căci nu put 
fiecare în parte, 150 de persoane, de trei ori pe zi. A 
unuia sau altuia să-și bage capul pe ferestruica celulei. 
aceste operaţii, ferestruica se. deschide şi apare un cap 
barba mare, care îmi zâmbeste: 

— Ce mai faci, camarade? 

— Bine! — îi răspund, dornic de o vorbă bună. Vestea prinderii 
mele se râspândise în toată închisoarea şi toți treceau să mă vadă și să-mi 
spună o vorbă bună. Nu-l cunoşteam cine e; am aflat mai târziu câ e 
student, dar din ochii lui se scurgea numai dragoste şi hotărâre. Alţii se 
perindă spre locul comun. Am lăsat fereastra întredeschisă și stau la pândă. 
Deodată apare Viorel Boborodea, râzând: 

— Cum de te prinseră, cuscre? Batâ-te să te bată norocul... şi 
iar cu arme la tine. 

— Că doar n'o să mă afle cu doniţi şi cu ciubare!... 

Apoi, la ureche, îmi șopteşte ce-a spus el, ca să ne coordonăm 
spusele la anchetă. Dealtminteri, el nu avusese decât o legătură tangențială 
cu activitatea noastră. Se aud paşi de bocanc. Viorel dispare repede în 
celula lui, âşteptând să-l încuie. 

— Gata 9? 

— Gata, răspunde Viorel. 

Se lasă încet seara. Paşi mulţi, bătuţi, trec pe sub fereastră. Comenzi 
scurte, o oprire bruscă şi un repaus militar. Au venit întărituri de jandarmi 
pentru paza nopţii. La crăpâtura ferestrii, o voce aspră strigă: 

— Măi, âl din celulă. 

— Ce e? ce e SE 2 

— "Tu vezi arma asta? (Şi îmi arată țeava prin crăpătura pietni.) 

— Nu prea. =, 

__ Să nu încerci ceva, că te curâț ca pe un câine. 

— Ce să încerc? 

— Să fugi! 

— Si crezi că de aici sar putea așa ceva? 

_— Voiu sta toată noaptea lângă fereastra ta. 

— Şi eu voiu durmi toată noaptea. 


9. Toţi cei ce mer- 
până la celula mea. 
ca să însoţească pe 
Ceasta mai îngăduia 
În timpul uneia din 
lungâreţ, blond, cu 


MARTURII DESPRE LEGIUNR 
238 „zcnuns, dar simțeam că şi-a luat în primire 
Na mal e elită de jandarmi, ce se plimbau roată 

adi er 

Cine ger e ranță de evadere. | 
e spe ne cina. Celulele se deschid cu seomot de fiare a 
ne te a foame în oala cu ciorbă. Grigore, gardianul, țăran 
to farfurie 


Postul dinspre 
» ca să zădăr. 
picească Orice “i 

peste puți 


Ş e iocâneș d : S iza Să , e 
şi îsi deschide ușa şi doi deţinuţi îmi servesc cina în 
din Hunc 


fort de litru de apă fiartă cu câteva bucăţi de dovleac Porcese 
de tablă: un $ a maligă pe care o (alt Să din două inghiţituri, întregeste 
O bucată i iii flămând decum m'a găsit. Masa terminată, ! 
asă 


e mă t începe din 

ara i et. 

sui Jindul spre unicul clos să | 

nou Co pândeam la ferestruică, doar se va abate cineva din pa 
Acum 


Aventul postat în dreptul celulei mele şi gardianul ] 
. ir tot parcursul. Nu se mai putea apropria nimeni 
țineau sub manie totuşi cu interes şirul de oameni ce se preli 
dea bineţe- CI ali Vine Tampa, cu faţa amărâtă. Vederi 
Apar eră omente trăite în iarna trecută în casa lui săracă și darnică, 
amintește ântece noi. Avântul lui nu mai cunoştea margini și numai aici 
î învățam a Acasă, o familie lipsită, cu copii de școală. Cine să le mai 
sare SS = stai făcea atât de posomorât. Pentru câtă vreme oare aici? 
e se tă de vreo zece anişori. Era mândria lui. Întâia în clasă. Azi, 
A E iapa afară la poarta închisorii, cu coşul cu merinde, pentru 
= ei întemnițat. . . = sn 
E Apare apoi, în dreptul vederii mele şi Nicolae Zarin, om cu cinci 
ze Ea mai merge: L-au chinui mult. Se vede de p faţa lui galbenă 
ez ită de lovituri. Şi-apoi, apar alţii şi alţii, chinuiţi și supți de foame, 
= asa simpli, ce au îmbrăţisat credința în neam cu simplicitatea 
ă işuri, fără i fără niciun interes. Așa le poruncea 
firii lor. Fâră ascunzişuri, fără cute şi fâră niciun i Asti aie 
tul milenar al neamului. De câte ori, în pribegia mea în lungul și latu 
tului, am fost oprit la masa celor cinci copii... Înainte de a începe 
Sai sufletele fragede rosteau rugăciunea și degetele lor MA se 
= i ii. Seara, îngenunchiați în 
| al crucii. „ îngi i 
pentru a face semnul ocrotitor Ă gen în 
ei cu ochii plecaţi, cereau lui Dumnezeu îndurare și pene nopți, 
s ărinţii,. cu ină pâi i tă credință. Azi, cei mai 
Așa-i creșteau părinții, cu puţină, pâine și multă Sa că i sie 
mârişori îl caută pe tata la poarta închisorii, așteptând za 5 Seria - 
= 3 . . - . A. 3 
îi le | a gardienii să le ia pâinea pentru cei iamanzi $ 
de copii cu mamele lor, c g Pe LE nui Mae 
chinuiți dinăuntru. Nu rareori, erau isgoniți cu bru 
— seful Securităţii — cu mâncarea sleită pe oale... ude aa 
i itor, îmbătrânit de torturi, 
Văd şi pe un alt cunoscut, tot un munc E ea. Dat 
abia câlcând cei câțiva metri de drum dela celula ui p Ei pri 
ei nici nu mă vâd, pierduţi în durerile lor... Numâr pe 


a cotitură 
la celula me ca să îmi 
nge înceţ, 


ea lui îmi 


MĂRTURII DESPRE LEGIUNE 239 
în lupta contra regimului comunist. Sunt vreo 80 Șirul lor parcă nu se maj 

te... 
o? Vine apoi rândul la closet al studenților şi 
Apare mai întâi Virgil, urmat de 40 ingineri, doct 
o mulţime de figuri cunoscute, -. de nerecunoscut 
sau săptămâni de regim demonic. 

Târziu se liniștesc paşii, cu deținuții prinsi în cuşti 

Mă cheamă noaptea la odihnă, dar gândul că mă asteantă rândul 
la anchetă îmi răceşte carnea de pe mine. Nu pot totuşi să stau toată 
noaptea în picioare, lar piatra rece a celulei parcă mă prinde ca'ntr'un 
mormânt. Mă agit mult. Un somn greu mă atrage la pământ si mă lipesc 
podelei amorţit. Doar laibărul mă desparte de ciment, iar pălăria îmi serveşte 
de căpătâi. Deasupra, cămașa mă înveleste ca un giulgiu. E prima noapte 
din cele multe cari mă aşteaptă... Nici nu mai pot gândi. Adorm împăcat. 
Aşa a fost să fie! Dar nici dormind n'am pace. Din când în când, fereastra 
porţii se deschide și ochi cercetători măsoară bucata de om întinsă pe 
pământ. Afară, spre curte, jandarmul îmi ține strajă la fereastră, rezemat 
de puşcă. E miezul nopții. Dorm frânţi, paznici şi prizonieri... 
Nu știu cât am lormit. Deodată un urlet îndepărtat străbate zidurile, 
și gemete mocnite îmi turbură somnul. E casa stafiilor! - A început glasul 
nopții să urle tot mai aproape. Pe cine o fi smuls din cetulă și ce zile chinuite 
își împlinesc sorocul, aşteptate în vreun cămin sărac de mamă şi copii. 
Aud pași coborând treptele şi ordine transmise în şoaptă. Apoi, scrăsnet de 
ușe de fier și din cuștile săpate în pământ o altă victimă e dusă la... 
interogatoriu. În acelaş timp, geamătul de sus aud cum coboară şi se apro- 
pie de rândul celulelor. Cel “anchetat” e purtat pe braţe şi asvâriit în celula 
ce-i va fi poate mormânt. A căzut în mesimțire sub ploaia loviturilor. na 
mai putut vorbi. Acum l-au întors în celulă ca să-şi revină. Tortura va 
reîncepe mâine sau peste un ceas. Până atunci, cui îi va veni rândul? Doar 
strigăte înăbușite străbat spre noi, pentru a ne anunța că nici rândul nostru 
nu mai e departe. 


Şi Nu mai pot dormi. Poate că acuma mă ia pe mine. Mă vor încălzi 
în bătăi. Trupul întreg mi-a devenit o masă rece. Dar nu mai simt nimic. 
Ochii mi se închid, obosiţi. Nu ştiu cât să fi trecut. când aud paşi spre 
poarta dela stradă, o ușe ce se închide sgomotos şi-apoi liniște. Judecătorii 
intunerecului și-au încheiat încă o anchetă și-acum se retrag satisfăcuți. 
Rândul meu n'a 


Mt Venit încâ. Cimentul îmi face din nou semn la odihnă. Cad 
pe laibâr şi încep al doilea somn. 


oamenilor cu carte. 
on, profesori 


Între ei, 
Rezultat al 


câtorva luni 


O bătaie în u 
— Hai 
un tânăr de 2 


| şa de fier. Tresar îngrijorat. Poate au venit să mă ia... 
ă » frate, scoală; ai durmit destul!” — Era Grigore paznicul, 


5-26 ani. Îmi zâmbeşte prietenos. Fusesem prins în straie de 


poeme 


MĂRTURII DESPRE LEGIUNE 


240 


Sr şi cu aceste straie poate îi câștigasem simpatia. 
? 


ajuns aici. Poate că credea că sunt ţăran ca el 
ie am 


Apele i ns 
adn pisi pene Dece te-au adus RE 
tă ne aş vrea să ştiu şi eu dece 


i ar? : inuă: 
Ai cette nevinovat, il tree ie EL pie =: 
IL pvc mulţi primari pe aici, dar i-o dus repede. Poate îţi dă 
Aud fost mu ii p 
mul şi ție. N ă: = : 
dru Apoi după pe în politică? Ai fost multă vreme primar? 
— Dece (eri fost! — răspund într'o doară. a ră 
=> Na SIR o grije! Cât oi sta eu pe aici, o să-ți meargă bine. 
— Sâ na 
A care. i : i i lui i 
Ți-oi aduce de pa curat, caută în orice pericol pe ai lui, ace 
Țăranul, tor sufletul nu i s'a pervertit. Dacă ar şti el că n'am fost 
ână, atunci Ă uri pe mine!... 
seamână, : straiele țărânești stau puse de vremuri pe mine!.. a 
primar, se 3 făcându-mi cu ochiul a încurajare. Peste puţin se întoarce cu 
eaca, Sa ie: 

A sa ărişoară şi 0 roșie: East . E , 
tă de pâine mârișo a i mic. Zice 
arat Mânâncă repede. E ordin să nu ţi se dea ni i 

ricul os”. Ş e . ȘI i . . 
ai line iar ferestruica sub ochii mei, ce-i mulțumeau pre limba lui. 


AMA : ic în pândul meu, nu te îngriji, că nu vor gâsi nimic”, 
Lasă, frate rii =: st pe ca oamenii. Fiecare firimitură e prețioasă. 
cca sa di vine din nou, cu o bucată de lubeniță dulce, ca să îmi 
es! > 
e ceea mai târziu de unde-i pâinea. Stanca era complicea sama- 
i închisă si ea şi auzise că sunt şi eu pe aici. 

i „Era închisă și ea şi auzise că sunt ș i : A ia 
e Nene Guide, i-a spus poliţistului. Este un țăran venit de ieri și 
eu nu pot să mânânc tot ce primesc. Mi se strică pâinea. Nu ai putea matale 
să-i duci o leacă? O fi flămând, săracul. Nu ştie nimeni de el că a ajuns 
aici. = fie i eat if0c 

— Doamnă, îi duc, dar să nu afle Lie cea 7 
— Dela noi nimeni nu află. — Și așa Grigore mia trezit de 
dimineaţă. Ş if ie cit 
Stanca era hoinară ca şi noi, pentru aceeași nd s a e 
Basarabia, legânul copilăriei, dar i-a rămas Legiunea, ua ŞI a anda 
Era logodită cu un teolog de lângă Lugoj. El era liber şi îi a vă eu 
care. Era atâta hotărâre şi curaj în sufletul ei!... A evadat dela poliție: 
înainte de a fi prinsă a doua oară. a 
[i A ăâ i Dai 4 i i hnă, 

Mi-am astâmpârat foamea şi mă pregăteam să trec iar la odi 
când pași grăbiţi se apropiară de use. Era Tampa. 


MĂRTURII DESPRE LEGIUNE 


241 
— Cum ai căzut, camarade Bugariu? (Cu acest nume mă Cunoş- 
tea el.) 
— Nenorocul!! 
— Ion e liber? 


— Nu-i prins încă. Te-au bătut râu? 

Tampa clatină din cap. Nu vrea să- 
fața lui suptă şi după ochii învineţiţi, că a suferit mult. 

Ora prânzului. Gărzile se schimbă. în locul agentului de ieri, vine 
un alt “român de viță” din marea republică populară română: D| Weiss, 
iar în locul lui Grigore, polițistul de serviciu, vine Iosif, ungurul. Acesta, 
un tip ieșit dela periferia oraşului, sb Ă 


iară mereu la deținuți. Weiss pe toţi 
îi strigă pe nume, se uită la ei cu ochi încruntaţi şi îi ia în primire pentru 


24 de ore. La mine se uită mai lung și mai disprețuitor: 

— Tu cine ești, mă? 

— Uită-te pe listă. Sunt Singur în celulă. 

— Verca Filon? 

— Întocmai. 

Mă scrutează cu ochi de “muncitor” Tăsvrâtit şi-mi trânteşte feres- 
truica în obraz. Să-i cad în labă, vai de mine! Bate fără milă. El şi cu 
Adam lăcătușul, sunt spaima deţinuţilor. 

O nouă noapte se lasă peste închisoare şi rândul meu la “imp 
toriu” nu va întârzia. Îmi pregătesc în gând apărarea, căci fiarele porții 
scrâșnesc şi vocea şoptită a agentului mă îndeamnă să ies. 

— Hai, sus, Verca. 


Mă ştiau pe nume “elita” 
ționari ai “raiului comunist”. 

Urc treptele pivniţii, 
ieșeau din piciore. Curelele 


mi spună păsul. Dar văd pe 


muncitorimii devenită peste noapte func- 


cu opincile târâte, căci fiind fără curele, îmi 
mi le duaseră la intrarea în închisoare, ca să 
nu le produc surprize. leşit din pivniță, urc alte trepte, tot mai sus. Tree 
pe lânsă biroul lui Moiș, dar nu mă opresc. Mă urc cu un etaj mai sus, 
în “camera chibzuinţii”, unde mă așteaptă perechea Weiss-Adam. Agentul 
deschide alte uși şi mă trezesc în faţa lui Steiner, ajutorul lui Moiș. 
— Lasă-l și pleacă, — ordonă agentului. 
O figură măruntă şi înfundată, cu ochi de şobolan, așezat pe un 
fotoliu, mă pătrunde cu priviri de ură. în fața biroului, două fotolii. Cu un 
gest mă îndeamnă să iau loc. Aprinde o țigară şi îşi pregăteşte introducerea: 
— Tu mă cunoşti pe mine? 
— V'am mai văzut în vara trecută. 
— Nu te-am anchetat eu? 5 


— Nu. Eu am fost anchetat de Dl chestor. Nicu Bălănescu a fost 
anchetat de DVoastră. 


A! 


MARTURII DESPRE LEGIUNE 


242 


3 ine? 

us nimic de mine i et 
a 3 cu, deşi gândul torturii ce-a suferit Nicu îmi 
| umflat peste tot. Zece zile nu a putut să se ser. 


Şi-au ţi- 
2 Nimio >= SP 
sguduie amintirea. Corpu 
de Mâini. 
__ Ai să ma 
Am tăcut să n 


i ă asteptau. ' aud 
Zi inta a, arii sândurilor şi-al amenințărilor: 


Eu sunt muncitor, sunt trimisul clasei oropsite să-i apăr dreptu- 
= geti cu atâtea sacrificii. Eu lucrez în numele lor, al acelor ca 
rile câştigate ci linesc dorința și n'am dreptul să-i mint. Cine va cauta 
pt je se turile lor, 1] voiu ucide cu dinţii. Tu şti ce însemnează 
să ră ga d. cu dinţii de beregată şi apoi vă voiu asvârli stârvurile 
asta? 


la şobolani. 3 
Faţa i 


gre. În slujba cui lucraţi voi? Nu vedeţi triumful clasei muncitoare 


care a înfrânt atâtea dificultăți? Țăranii au Beau Buna, muncitorii 
dreptate în faţa patronilor care le-au supt vlaga. Toată lumea a azi pâine 
egală. Stabilizarea a nivelat clasele, a ridicat oamenii muncii in sclavia 
banului. Azi s'au înfrâţit cei ce fac pâinea cu cel ce fac uneltele în fabrici, 
Fără ajutor şi amestec străin, am reuşit să învingem toate greutățile și să 
consolidăm regimul poporului. Toate încercările de a răsturna ordinea au 
fost sdrobite şi cei rătăciţi şi-au luat pedeapsa: Voi singuri, aţi mai râmas 
agenţi murdari în slujbă străină sâ vă vindeţi țara, dar sentinţa poporului 
e una. 

Se uită la mine cu ochi injectaţi: 

— Credeţi în ajutorul american, în slujba căruia v'aţi pus! Vom 
avea noi grije să nu intervină nimenea în trebile noastre. Care va i sfârșitul 
acestor agitatori? Veţi cădea pe rând, părăsiți de stăpânii îndepărtați. Nu veţi 
cădea toţi acuma. Noi avem râbdare. Şi peste un an, doi, veți cădea desigur. 
Noi nu te-am câutat pe tine, nu aveam încă interesul să te scoatem din pădure. 
Ne-ai încurcat însă mult socotelile. Noi voiam să te scoatem cu rădăcini 
cu tot şi în momentul când ele erau întinse pe toată regiunea, ca să nu mai 
rămână nimic în urmă. Va câdea şi Bălănescu, te asigur, fără să-l căutăm. 
Va cădea, aşa cum ai căzut şi tu, fără voia noastră. Timpul mi-i va aduce 
pe toţi unde ești tu acum. Numai cei ce trec granița vor scăpa, dar pentru 
a încerca acest lucru, înseamnă a-şi risca mai devreme pielea. Îţi dai seama 
In ce joc ai intrat și că nu mai ai nici o şansă să ieși din el? 

Se opreşte un moment, ca să-mi dea timp să cuget spusele lui. Apoi, 


vească cunoşti acuma și prea bine. 


u-l ațâț. ÎL vedeam plin de ură și tremuram la gândul 


se crispase după această introducere dramatică. Apoi 


dulceag, reia firul: 


MĂRTURII DESPRE = 
LEGIUNE 243 | 
atârna Ge tine case fi lei ga de Pedetora capitală i acei 
Iza eat za crea say: imp; sinceritatea, care nu-ți va aduce 
bine! Cântăreşte-ţi şansele ! arte ge apa e: ip Gândegisiiă Z 
ne! -N şansele! De vrei să devii martir, noi îţi vom oferi şi acest 
prilej, pe care Singur îl cauţi. Bâiatule, pe Verca îl aşteaptă fie un centri 
de reeducare, fie câ stârvul lui va fi asvârlit hrană peştilor din Bega şi asta 
cât mai curând. Pleacă jos acuma. Asta-i ultimul meu cuvânt pe ca ţi-l 
mai adresez. Voiu începe curând să te tratez aşa cum meriți. Un criminal. 
ordinar şi o slugă nemernică ce-si vinde neamul streinilor!. .. r 
E “Ce nație esti tu?” — îmi venea pe buze întrebarea, care mi-ar fi 
grâbit sfârşitul horei. “În numele cârui neam vorbeşti? Cine ţi-a dat împu- 
ternicire? Cine te-a trimis aici şi ţi-a pus pistolul în mână ca să transformi 
în stârvuri pe cei ce se opun cutropitorului din răsărit?” 

“De când DI Steiner e neam de muncitor, care își apară fraţii din 
fabrici, ateliere şi holde? Până mai ieri, DI Steiner era fără îndoială unul 
din miile de exploatatori ai poporului. Soartă, râzi de lume!” 

Nu mai puteam sâ-i răspund nimic. Parcă se rupsese ceva în mine. 
Un agent mă ia în primire şi treptele mâ coboară spre fundul pământului, 
dornice să nu mă mai întoarcă la lumina sângerândă. Un seomot de fiare 
și uşa mormântului cade greu peste mine. = „2 

Ce-mi vor pregăti oare?... Un aer rece îmi îmbracă trupul, învelit 
doar în giulgiul cămăşii. Ace ascuțite imi pătrund carnea în fior de îngheț. — 
Cimentul din şase pereți plecați peste mine îmi sug vlaga din mine până la 
oase, deși suntem în miezul verii. Când deodată, o voce şoptită, se d 
până la mine: - 

— Cuscre, cuscre! — îmi strigă Viorel. Pe Iosif Ripan l-au chinuit — 
greu! Stă întins, săracul, pe scânduri şi nu mai mișcă. Tot corpul e vânătăi 
și nici nu se mai vaetă. Z 

Mă cutremură revolta. Cu puţine zile în urmă mă despârțisem de 
li simteam pulsul bătând lângă al meu, atât de aproape prinși în aceleaşi 
lanţuri. Am fost aduși dela Lugoj la Timișoara legaţi în aceleaşi fiare. 

“Nu vă cunosc” — a fost cuvântul lui de despărțire, și în camera 
torturii, din gura lui a ieşit mereu aceleași cuvinte. Na spus nimic, mă 
asigură vocea vecină. Un corp debil, un obraz palid, au ţinut dârz loviturilor 
până şi-a pierdut cunoştinţa. Apoi l-au târât în pivniță, ca-şi consume 
ultimele clipe... . 2 

— Domnule agent, — răsună glasul lui Viorel Boborodea — e aici 
în celulă cu mine un om căzut în nesimţire, grav bolnav. Vă rog să-l scoateţi 
afară. Aierul e greu. Chemaţi un doctor! = 
Se aud paşi ce bat spre celulă și agentul întreabă răstit: j 
— Cine-i? Ce are? 33 


MĂRTURII DESPRE LEGIUNE 


244 


Voastră ar trebui să ştiţi. Dar acum ar fi bine să-l Scoateţi 
— DvVoa 
; : i de serviciu, dacă permite 
; i întâi comisarul A nute, 
_ Să întreb ma ziu, uşa se deschide. Prin ferestruica crăpată 


3 ; mai târ : 
Câteva minute e întinsă în faţa celulei mele, la capătul cori- 


tea de paie : e a 
pirati oa i & îi duc pe braţe un corp inert, ce se îndoaie, lipsit 
dorului. 


de viaţă, gl aştern pe pământ: isa a de au ara le isa 
Să de sânge. Dar, în nemișcarea ui, au disp emnele ultimei 
sict e Impăcarea cu cz înflorea pe frunte, pe buze... A depăşit 
prog În a SP închişi, un camarad, se pleacă asupră-i. Îi prinde 
mâi ara palme și îi caută pulsul sângelui. ce i-a mai rămas în vine. 

fricționează pentru a-i pune inima din nou în mişcare. După un sfert de 
arie ochii. Trupul prinde viaţă. În jurul lui se aflau doctorul, gardia- 
nul şi agentul; cei din urmă temători să nu scape. die 

încet, pleacă toţi pe rând și Iosif rămâne singur, sub privirile melg. 
E atât de aproape! Doar fiarele porții mă desparte de trupul lui transformat 
într'o rană vie. Nu, camarade Ripan, nu ești singur! Te Voiu păzi toată 
noaptea. Mi-ai luat-o înainte. Dumnezeu îţi va lecui rânile din care se vor 
naşte virtuți şi neamul nostru amârât va prinde noi puteri. a 

— Iosif, — strecor un cuvânt în taină, să mă audă numai el. 

Pleoapele desvâluesc sferele lucii și lumina lor urcă zăvoarele, se 
opresc în ochii mei lâcrimaţi, trimeţându-mi un salut de frate regăsit. 

— Te-au bătut râu? 

— Se poate râbda, camarade Filon. 

Îmi plec fruntea în gând, ca să-i ating trupul sfărâmat... “Se poate 
suporta” îmi spune el. Graiul lui îmi trimite încurajare pentru ce mă aştepta. 
Să nu mă sperii. Să nu spun chiar dacă ar trebui să plătesc prețul plătit 
de el. “Nu, frate Ripan! Pilda ta trâeşte în mine pentru proba ce va veni!” 

Nopțile se scurg aceleași. Mulţi urcă singuri la interogatoriu şi 
coboară purtați pe brațe, cu firul vieţii frânt. Cei grav loviți, sunt trimiși 
la spitalul Babeş sâ-și sfârșească zilele. Şi nu au fost puţini acei ce au plătit 
cu viața curajul sublim — cea mai cutremurâtoare pagină din istoria neamu- 
lui — de a nu se pleca jugului comunist. 

Zi de zi celulele se golesc. Cei rămaşi întregi, cu dosare completate, 
sunt trimişi în fața judecâţii, unde îi așteaptă ani fără numâr de condamnare. 
Eu sunt uitat de aproape șase săptămâni, așteptându-mi în fiecare noapte 
ez tortură, Am râmas singur cu Viorel Boborodea, fiecare în 
pietroi a a a tare, mai pătrunzător. Îmi râcește carnea. Un 

aie răsuflarea. Dureri de cap îmi dau amețeală și 


de aici 


MĂRTURII DESPRE LEGIUNE 
245 
foamea îmi schingiueşte măruntaiele. 
în capât. Unii fleacă spre alte închis 
întunerecului continuă. Noi victi sia nai fig 
PE (cadea 20 isace eg pri Agia golite în ajun, despărțite 
3 Ce-or fi păcătuit noii veniţi? Nu sunt ca noi, 
polițiști, foşti ofițeri, foşti funcţionari epuraţi, ce. 
pământ. Lp e şi pleacâ. Alţii, din alte pături le iau locul Rulează 
mereu acelaș film. Toţi pa - i peri î noii atita 
vrea să înfrângă orice tar - Er otbgaeta POE Da 
sl A i sate, şe, contra rusificârii şi comu= 
nizârii, ce o pregatesc oameni streini de neamul nostru, aduşi de armatele 
de ocupaţie: Luca — Laslo, Ana Paulker, Samuel Tescovici — 'Teohazi 
Klug, Koloman, Moiş, Steiner... ; 

Se apropie marea şi sfânta sărbătoare a Adormirei Născătoarei şi 
satul în bucurie mă cheamă... Dar puterile mă lasă şi capul greu mă trage 
spre mai greul pământului. 5 

Prânzul cu apă tulbure şi mămâliga de culoare vineţie îmi mărese 
durerile. O amestec în gură flămând și simt câ-mi scârțâie în dinți nisip. 
O fi piatră măcinată, sticlă sau ceva asemânător. S'o înshit, s'o arunc?! 
Dar foamea mă frânge și îi dau drumul în stomacul gol, spălat de apă... 
Seara mă prinde în suferinți şi somnul întârzie. 

Simt dureri scurte ce-mi strâng stomacul în chingi. Stropi calzi mă 
se preling de pe frunte în colțul buzelor; le simt sărătura, apoi cad pe gât 
în jos, pe piept, dealungul corpului ce scoate apă din toți porii. Capul se 
îngreuiază, ochii își pierd lumina. Puterile mă lasă... cad în genunchi cu 
respiraţia tăiată. 

“Începutul sfârşitului” — îmi zic în sinea mea. Dar ultima nădejde 
îmi îndreaptă pumnii spre zid, ce sună sub lovituri... 

— Viorel, mi-e tare râu! - 

Atât am mai putut grăi, să cer ajutor frățesc din alt mormânt 
pecetluit. 

Stomacul în fierbere începe să verse nisip albastru, sticlă pisată, în 
sforțâri groaznice. Otravă. .. Nu era fărâmă din mine să nu vuie în svârco- 
lirea durerii ce smulgea ultimile fire de viață din mine. 


Arestări noi umplu nopțile din capăt 
Or1 sau spre veșnicie, dar vânătoarea 


legionari. Sunt foşti 
-şi vor sfârși stagiul sub 


Singur, singur 


Mă înspăimânt Pietre şi fier A 
De-atât pământ Râstoarnă 'n jur 
Ce-apasă greu Dureri ce pier 
Pe trupul meu Şi iar sadun... 


De-atâta timp... 


S'afund în carne 
Gem, 

Mă strâng 

Şi, nu mai pot 
Şi'ncep să plâng 
E greu! 


Se sting în cânt 
Atât pământ 

Şi numai eu 

Să port mereu 

Pe piept, pe mâini, 


Nime, nime 
Doar ceasul râu 
Vueşte 'n hău 

i Şi bezna vine... 


MĂRTURII DESPRE LEGIUNE 


O duc 

Mă sbat sapuc 
Lumini 

Din mâini întinse, dar 
E în zadar... 


Pustiu, pustiu, 
Mă împresor 
Și toate dor 
Atât de viu. 


Noapte, noapte, 
Liniște, moarte 
S'au stins în somn 
Dureri... adorm. 


În noaptea Adormirii, gândul sfârşitului mă învâluie ca un frate. 


i IN MEMORIAM 
COMANDANTUL LEGIONAR DR. MIRCEA PER 
ȘETESCU 


În momentele de destindere, când era în voie bună şi distantei 
nțele se 


au pentru a face loc mârturisirilor, Mircea Muşetescu Da 
în discuţie problema “marilor anonimi” din M; a necon- 


„— Înţeleg, spunea el, Moţa, Marin şi alte ilustre figuri 
ale Mișcării, au murit ca eroi și martiri, şi numele lor nu se va 
sterpe niciodată din amintirea urmaşilor. E o mângâiere pentru 
cei ce au atins treptele sacrificiului suprem în Slujba unui ideal 
Ce se întâmplă însă cu miile de legionari necunoscuți cari > 
murit tot ca eroi ai credinței legionare şi de a căror jertfă nu 
se va ocupa probabil nimeni? Nimeni nu le va perpetua amin- 
tirea. Nu va rămâne scris niciun rând despre ei. Mulţi dintre 
aceştia nu au văzut niciodată pe Căpitan la față, nu v'au văzut 

„pe DVoastră şi totuşi, au murit cu numele amândurora pe buze... 

Mi se pare o nedreptate a destinului. Mari anonimi în 
viață, mari anonimi după moarte! Îmi dau seama că această 
soartă nu poate fi schimbată. Totuşi, sunt frământat de problemă 
şi nu îi găsesc deslegare.” 


Incercam să-i spulber pesimismul, arătându-i că binele, eroismul, 
iciul, niciodată nu se sting din viaţa unui neam, chiar dacă autori lor 
anonimat. Actele binefăcătorilor se propagă în istoria unui popor 
tme necunoscute nouă, dând vlăstare la mari di-tanțe cal vea ee 
lecare. E o problemă asemănătoare cu a morților din e a 
ificiul acestora nu se va pierde în economia forțelor suie a pote 
uni, deşi 990/, din cei căzuţi sunt soldați anonimi. Prin grai ca: 
prin cultură, prin şoapte și suspine, prin toate acele 


A N pi Eat rea lor, pecetluită 
cei morți de cei vii, şi generaţie intre ele; Ye ergii. Fericit e 


= : Seat : ; aspirații şi eni i 
ânge, se va afirma în istorie, creind a a d și indeplinesc 
se sprijină toate faptele 


„care dispune de cât mai mulți cetățeni | 
tăcere datoria. Pe sacrificiul “marilor anonimi 
ri ale istoriei. 


248 


ț 
RII DESPRE LEGIUNE 
MĂRTURII DESPRE LEGIUNE patru 


: i, Mi Muge i-a fă 249 
Din punct de vedere creștin apoi, cum viața omului nu se sfârşeşte A a e i Misea pa sl secundară şi Univers 

aici pe pământ, aceste sacrificii ale “marilor anonimi”, ignorate de istorie, Bucu Medicină e pei anul 1937, activând în (Gauvefitatea la 
nu vor fi ignorate mâine, la înviere. Ele vor constitui cartea de vizită a ini. dela Me a Sia cland pa ca isbucneşte Prigoana cati. giona 
vidului când va suna trâmbița învierii. E singura monedă care are circulație cursul pa i ai 1 initate în cadrul aceluiaşi iz În tot 
şi în cer. Nu va rămânea nimic din existența noastră biologică şi umană, ajutând para ce dee d pi Petre Muşetescu, la a Studenţesc, 
nici ce am mâncat nici ce am bâut, nici câte averi am adunat, nici ce pro- Sisiportănte unitaţ ISU Capitală, Ucerea unei 

fesiune am exercitat; numai efortul spiritual, numai capacitatea de dăruire Aici e necesar să ne oprim asupra “cazului Piri E 

a individului se înregistrează în cartea vieții. Atunci vor străluci în ureanu”, 


lumina 
Divinităţii, Atunci “marii anonimi” vor intra în cortegiul celor ce vor 


preamări în veci vecilor pe Dumnezeu. 
Este just, de altă parte, că atenția posterităţii să se concentreze 
asupra marilor figuri legionare, deoarece acestea constituesc polii de atracţie 


Mihail Vârfureanu, băiat de preot din județul Dâmboyi 
în medicină, a activat în cursul prigoanei ca se a dt i 
Medicină. Dela o anumită dată (ce nu poate fi da să 
“captat” de inamic, devenind cel mai bun informator a] Poliţei ă zi 

i ndurile 


ş E ear : ptr noastre, și cel mai mare trădător al Legiunii din ti rca 

şi de discernământ pentru jertfele celorlalți. Fără de Căpitan, fără de Moţa, Cum Mircea Muşetescu acţiona în acelaş St aa acestei prigoane. 
sufletele marilor anonimi n'ar vibra cu aceeaşi intensitate în serviciul idea. direct, încât a putut sâ-mi dea referințe de intereş, ita] "CARU i-a fost șef 
lului național şi creştin. Ei trezesc partea bună din om, o potenţează prin azului. i <ăpital pentru Cunoașterea 


exemplul lor şi o transformă în armă de luptă contra răului. 

În sfârșit, cine ştie dacă nu se vor ivi cronicari necunoscuţi cari să 
le proslăvească faptele necunoscute multora şi acești mari anonimi să iasă 
din anonimat, pentru a deveni nestemate puncte de reper ale istoriei legio- 
nare. Datoria celor cari trăesc este să ilumineze cât mai adânc adâncurile 
istoriei legionare. 

De când l-am cunoscut pe Mircea Muşetescu, în toamna anului 1940, 
nu l-am văzut niciodată în primele rânduri. Lâsa altora comenzile, condu- 
cerea, iar el se retrăgea în linia a doua. Nu se retrâgea dela primejdii şi 
responsabilităţi, ci, aș zice, că această zonă era terenul lui predilect de 
acţiune. Se retrăgea în spatele frontului, pentru a îmbrățișa o perspectivă 
mai largă din el și pentru a interveni acolo unde se simţea nevoia. Bucuria 
lui cea mai mare nu era să fie el șef, ci să aibă în frunte un șef bun. Atunci 
se simțea în largul lui. 

În orice acţiune există un aspect mai puţin evident, care scapă celor 
mai mulţi, dar care, adeseori, e mai important decât bătâlia ce se desfăşoară 
pe frontul direct. Sunt golurile lui, punctele lui slabe, fisurile pe unde 
inamicul se poate strecura și lua pozițiile din spate. Numai o inteligență 
superioară și un ochiu exercitat le poate descoperi. Mircea Muşetescu se 
specializase în combaterea acestor primejdii laterale. EI intervenea acolo 
1] unde simţea că adie un aier strein de Mişcare, unde recunoştea sau desco- 
perea o influență inamică. Era atent la câmpul intern și extern al Mișcării, 
pentru a suplini lipsurile altora. Opera în “anonimat” pentru a dejuca mane- 
vrele inamicului, înainte ca ele să devină dăunătoare organismului. z 

Fiu de buzoian, având şi înfățișarea caracteristică românului din 
această regiune, dotat cu o inteligență superioară și cu reacțiuni controlate 


Am avut lungi discuţii cu Mircea Muşetescu asu 
are știuse să-şi ascundă vreme îndelungată complici 
„Mă interesa cu atât mai mult cu cât eu nu-l cunoscuse şi nu-l văzusem 
niciodată. Cum el era șeful unei sub-unități studenţeşti, nu avea legătură 
irectă cu mine. L-am întrebat deci, cum de legionarii din grupul medici- | 

ştilor nu au simţit duplicitatea lui Vârfureanu, şi în special el, care poseda 


pra lui Vârfureanu, 
tatea lui cu Poliţia, 


_“flair” deosebit de a cunoaște oamenii? 


Mi-a spus că Vârfureanu lucra cu mult rafinament. Niciodată n'a 
pe mâna poliției oameni apropiaţi de el. Grupul lor dela Medicină n'a 
t de suferit nicio pierdere depe urma lui Vârfureanu. Au căzut oameni 
grup fărâ'ndoială, dar în împrejurări cari nu se puteau atribui lui 
areanu. EI își apăra oamenii din Grup, atât pentru a-și acoperi iden- 
lea de agent cât şi pentru a opera în liniște mai sus. Alţi studenți acenți 

dat pe mâna poliţiei câte un legionar mai apropiat, dar cu căderea aces- 
uia Sau prăbuşit şi ei. Felul lui Vârtureanu de a lucra dedea mai mare 
dament, căci el ţintea cadrele superioare ale Mișcării. Aşa se face că au 
t unul după altul toată seria de şefi ai studențimii legionare din Capitală, 
câteva luni, până ce, prin eliminare succesivă, a rămas el șef. : 
“L-am întrebat dacă după căderea Nicoletei Nicolescu nu eter 
ma de trădarea lui. Mi-a răspuns că nici atunci nu sa ct ! i 
arece Vârtureanu era garantat de Victor Dragomirescu- Aces : ate 
iChisoare, a trimis vorbă ca să avem încredere în edita a “ Astăzi 
| Wcenicul lui Dragomirescu şi era unul dintre oamenii Ani a acestuia. Din ac2- 
dăm seama că înșelase dela început şi buna credință a poliţiei, deşi avea 
i motive nu l-a dat nici pe Dragomirescu pe mân : 


—— —” 


250 MĂRTURII DESPRE LEGIUNE 
dese întâlniri cu el. După cum se ştie, Victor Dragomirescu a câzut în 
nenorocita încercare de a pârâsi Țara cu avionul. 

Poziţia lui Vârfureanu a început să se clatine, spune Muşetescu, 
prin toamna anului 1939, dar numai în primăvara anului 1940 am avut 
dovada categorică a trădării lui. Autorul demascării a fost Constantin 
Stoicănescu, pentru care Muşetescu avea mare admirație, numindu-l “geniu 
combinativ”, Scena demascârii s'a petrecut în biroul lui Ghelmegeanu şi-a 
fost o piesă-măiastră a lui Stoicânescu. 

Acesta s'a dus la Ghelmegeanu pentru a i se plânge câ “un oarecare 
Vârtfureanu, agent la Poliţie, agită lumea contra legionarilor, punând în 
primejdie acțiunea de destindere”. Faptul era adevărat, deoarece Vârfu- 
reanu nu putea aştepta nimic bun dela o reluare a activităţilor legionare. 
Dar obiectivul lui Stoicânescu nu era acesta. Intenţionat a lăsat deoparte 
orice menţiune referitoare la situația lui Vârfureanu de student și de legio- 
nar. Cum Ghelmegeanu nu cunoştea toată lista agenţilor dela Prefectură, 
și nici relaţia specială dintre Vârfureanu şi Poliţie, înfuriat, a pus mâna 
pe telefon şi în prezenţa lui Stoicănescu a cerut explicaţii la Prefectură: 

— E unul acolo la voi, Vârfureanu? 

— Este, domnule Ministru, să trâiți; comisarul Vârfureanu. Un băiat 
foarte bun. 

— Bine, să-i spui să se astâmpere, să nu mai vorbească contra 
legionarilor. 

— Am înţeles, domnule Ministru. 

Întorcându-se spre Stoicănescu, Ghelmegeanu îi spune surâzând 
“sa făcut”. 

Stoicănescu auzise ce voia să afle. Cum telefonul vibra puternic, 
a auzit întreaga conversaţie. Vârfureanu nu era un simplu agent, cum se 
bănuia până atunci, ci înaintase într'un timp record, la gradul de comisar 
de poliție. Stoicânescu i-a comunicat îndată lui Muşetescu ceeace aflase şi 
acesta imediat a luat măsuri de izolare progresivă a lui Vârfureanu. 

Cu echipa mediciniștilor, condusă de Bob Munteanu, Muşetescu a 
participat la revoluţia dela 3 Septembrie, în cadrul acțiunii dela Constanţa. 
Acestă echipă trebuia să neutralizeze, împreună cu alte grupe, Comanda- 
mentul Corpului de Armată din Dobrogea, instalat la Hotelul Carol, pe 
malul Mării. Obiectivul urmărit era paralizarea oricărei intervenții armate 
în alte părţi ale oraşului. Nu era vorba de un atac propriu zis, ci de o imo- 
bilizare prin surprindere, crearea unei clime de confuzie, cu ajutorul unor 
ofițeri devotați nouă. Deşi forțele mobilizate în acest punct erau mai mult 
decât suficiente pentru realizarea planului, acţiunea a eşuat din cauza lipsei 
de coordonare între grupele participante. 


MARTURII DESPRE LEGIUNE 


Mircea Muşetescu a fost arestat cu î A 
Chestura de Poliţie, unde a stat până în dimineata echipă şi încarcera 
_tescu îmi povestea cu mult haz, metamorfoza mor de 6 Septembrie cu la 
„celor trei zile memorabile : la început erau ap 4 poliistilor, în pm: i 
asupra lor şi să-i sfâşie. Erau siguri că dintr'uj e a a să se aru zi 

vină ordinul de execuţie. Când a fost cae er Moment într'altul trebuia 
i o oarecare neliniște şi și-au înmuiat atitudinea ne măr s'a observat între 
ie, au început să-i întrebe ce dorințe au, țigări ? fa[ac2fa de S Septem- 
e... Legionarii se frecau la ochi, neștiind ce mai, Ce vor să mânân- 
eliberare, tigrii deveniseră mieluşei şi se scuzau ca lar inainte de 
in legionarii la putere să nu-i uite ... Ja ie avut ordine, și dacă 
În timpul regimului național-legionar a lucrat î se 
; ării, condus de Boian-Moisescu. Acest Seniciu, Sericiul de Ordine 
>mnități legionare să ocrotească pe Șeful Statului esa Pesta n 
nului și alți şefi ai Mişcării. În afară de aceasta e et di 
î i î “tală i ordi 
pen = i incarc în Capitală, pentru a nu se strecura în Organizaţie Pac, 
Cum ne aflam în periodă de transiţie de i : 
„de Ordine era extrem de necesar şi l-am iza se cbr a 
a poliţiei legionare. Însuşi generalul Antonescu era rece pa za 
a acestui Serviciu de Ordine al Mişcării, și adeseori chema la el pe 
-Moisescu pentru a se informa asupra întâmplărilor din Capitală 
„Serviciul de Ordine a avut = pere 
iul de Ordii , mult de lucru cu anumite elemente 
oricărei discipline, în special din Corpul Muncitoresc Legionar. 
t corp crescuse considerabil în curs de câteva luni, ajungând la zece 
de membri. Era firesc ca în această masă imensă de muncitori, să 
ă şi oameni de provenienţă dubioasă. Serviciul de Ordine s'a dovedit 
de eficace în combaterea acestor focare de desordine. Mircea Muşe- 
fost unul din elementele cele mai active în descoperirea răufăcătorilor, 
indu-i să restitue fie un automobil rechiziționat abuziv, fie să părăsească 
câlcată fără autorizație, etc. Au fost cazuri infim de puține, în 
cu cumințenia și atitudinea demnă a legionarilor din Capitală, din 
orpurile, dar la Preşidenţie şi în lumea “bună” a Capitalei nu se 
tra şi nu se vorbea de comportamentul corect al zecilor de mii de 
ți legionari, ci de “găinăriile” reduse ale unor spirite rudimentare 
Că ne educate în sens legionar. Casa de rezonanță antonesciană avea Sp: 
nplifice aceste incidente, în marea lor majoritate insignificante, Zn 
cine știe ce grozăvii s'ar fi întâmplat, uitând jafurile ante mare A 
, însumând zeci de miliarde din avutul Țării. Evident că ie eri 
ir fi îngăduit, aceste procese febrile, inerente oricărei revoluții, s ar 


ja 


252 MĂRTURII DESPRE LEGIUNE 

Neţinând seama de nicio normă de justiţie şi împins exclusiv de 
ura lui oarbă contra Mișcării, Antonescu, după 23 Ianuarie, a dat dispoziţii 
ca să fie urmăriți şi arestaţi toți legionarii cari au aparţinut Serviciului de 
Ordine, deşi tocmai această unitate s'a bucurat de atenţia binevoitoare a 
Conducătorului Statului şi era permanent elogiată pentru serviciile aduse 
ordinei şi legalităţii Statului naţional-legionar. 

Mircea Muşetescu, după ce a încercat în fel şi chip să rămână în 
Țară, nesimțindu-se vinovat cu nimic, a fost silit, în lunie 1941, sâ-şi caute 
refugiu în Bulgaria. Ca toți legionarii cari au trecut prin această ţară, a stat 
şi el în casa închiriată în localitatea balneară Gorna Bania, de lângă Sofia. 
Deşi scâpat de primejdie, se înapoiază în Țară clandestin, pentru o misiune 
de informare, înfruntând pentru a doua oară riscurile trecerii Dunării. 
Revine teafâr, cu misiunea îndeplinită, şi imediat își asumă o nouă răspun- 
dere, devenind elementul de legătură între grupul refugiaților legionari şi 
poliția bulgară. Sarcină ingrată, pe care a îndeplinit-o strâlucit, reuşind să 
câştige repede încrederea comisarului care se ocupa cu chestiunea legionară. 
Mircea Muşetescu recunoștea şi garanta pe legionarii refugiaţi în faţa auto- 
rităților bulgare şi, după declaraţia lui, erau puși în libertate. 

Ajuns la Rostock, lucrează ca infirmier sub conducerea medicilor 
noștri. Slăbit încă din Țară, din cauza eforturilor supraomenești, climatul 
nordic şi condiţiile de viaţă de acolo l-au copleşit şi s'a îmbolnăvit de piept. 
În Decembrie 1942, deşi în stare gravă, este ridicat cu primul grup de 
legionari şi transportat la Buchenwald. Deşi țintuit pe patul de suferinţă, 
în lagăr a avut o atitudine exemplară, fiind unul din cei mai energici apâră- 
tori ai ordinei și disciplinei legionare, combătând tendinţele de disoluţie cari 
se manifestau la o parte din camarazi. 

La Viena n'a putut să participe la nicio acțiune, aşa cum i-ar fi 
dorit sufletul, deoarece nu se vindecase încă şi a trebuit să se îngrijească 
exclusiv de sănătate. Printr'un miracol de voinţă a reușit să înfrângă boala, 
şi după capitulare se stabileşte la Freiburg, unde împreună cu alți legionari 
înființează cel dintâi Comitet de Ajutorare al Românilor din Germania, sub 
preşidenţia lui Mirodotescu. Comitetul dela Freiburg a fost recunoscut de 
autorităţile de ocupaţie şi a jucat mare rol în uşurarea vieţii refugiaților 
români. 

Lucrează pentru un scurt timp la un Sanatoriu catolic condus de 
maici franceze, pe lângă Stuttgart, pentruca în 1946 să ajungă la Paris, 
unde îşi stabileşte reședința. Își reia studiile de medicină și paralel conti- 
nuă şi activitatea legionară. Cea dintâi acţiune pe care o întreprinde este 
schimbarea conducerii dela Asociaţia Studenţilor Români din Franţa, care 
se găsea în mâna unor elemente nesigure. Sub noua conducere, de predo- 
mință legionară, Asociaţia se încadrează liniei de luptă anticomunistă, cola- 


MĂRTURII DESPRE LEGIUNE 


borând cu alte Asociaţii și Grupări la co Ș 253 
sânul comunitâţii româneşti din Franța mimi, influențelor Comuniste 
SI n 


Asociaţia a fost disolvată mai târziu de autori 
ţia unor Români fârâ suflet, sub pretextul de ra 


ățile franceze, ja j si 
“jasciste”. Începând cu anul 1947 


controlată de 


vizaţi, își fac apariția între pribegii din Franţa, Mire imi sau impro- 
color Ba a jucat 

infiltrații. Frontuj 
= CXCTescenţe, se COnso- 
nticomunistă se desfăgoară 
conducerea preotului Vasile 
această bătălie, Care se incheie 
tă şi reintegrarea ei Comunițăți 


- După avântul primilor ani de după răshoiu __ 
patrioţii români dela Paris, având Zy braa ana pe ase E 
strâns uniţi, pâșesc din victorie în victorie, urmează o perioadă de a a 
ti-legionare, venite din cele mai diverse sectoare, dar toate CT i-am 
tate slăbirea Grupului Legionar. Obiectivul îndepărtat era ca, odată mer 
centrul pulverizat, exilul să se debiliteze, să alunece spre formule de com- 
promis şi, în cele din urmă, să se “deschidă” iarăşi influențelor comuniste. 
zii o primă manifestare de acest gen şi-a făcut apariția în rue Ribera, 
de național-țărăniști refugiați deschiseseră un fel de şcoală de reeducare 
legionarilor şi de convertire a lor la idealurile “democrației”... Cum pe 
unci noi ne oferisem colaborarea la formarea unei direcţii unice în exil, 
atât partidelor cât şi Comitetului Naţional în formaţie, n'am văzut nici un 
venient ca legionarii să participe la aceste şedinţe. Mircea Muşetescu 
“unul din cei mai zeloși propagandiști ai ideii de colaborare cu naţional- 
iştii, cu cari, spunea el, avem multe afinițăţi sufletești. Când însă a 
că rostul acestei școli este să pescuiască individual pe legionari, a dat 
na şi raporturile cu național-țărăniștii lui Augustin Popa s'au răcit, iar 
a,.. s'a închis. 


“Este bizar, — îmi spunea Mircea Muşetescu, ca după 
isprava din țară, unde național-țărăniștii s'au asociat cu comu- 
niştii la distrugerea independenți naționale, să vină ei acuma să 
ne dea lecţii, când în realitate, ar trebui să recunoască justețea 
prevederilor noastre politice. Noi le oferim o colaborare loială, 
pornind dela noua situaţie în care se găsește fara, și ci răspund 
cu meschinării...” 


MĂRTURII DESPRE LEGIUNE 


254 


Un al doilea centru de subversiune anti-legionară. se instalase în 
casa profesorului Penescu. “Salonul politic” ce funcționa în casa acestuia 
era consacrat în mare parte problemelor legionare. Se provocau discuţii pro 
şi contra, sub aparența de libertate de opinii, dar în așa fel dirijate încât 
tinerii legionari şi nclegionari invitați să vorbească să plece de acolo cu 
îndoieli în suflet asupra rostului existenței Mișcării în actualele împrejurări. 

Tinerii erau îndrumați de prof. Penescu spre “cariere lucrative” spre 
promoțiuni sociale, decât să-şi piardă timpul profesând un crez perimat. 
Odată în posesie. diplomei și a unui rang social, Vor câștiga şi ascendent 
politic. Argumentul, mai ales venit din gura unui profesor, impresiona 
minţile tinere, cari nu-i puteau distinge superficialitatea și perfidia. Mircea 
Muşetescu imediat a simțit aierul ce se respira în această casă, câci nimic 
nu împiedeca pe un legionar să fie şi un excelent student. Nici Moţa, nici 
Marin, nici Vasile Cristescu nu au fost nişte ignoranţi! În casa profesorului 
Penescu se pregătea, cu multă artă, devierea legionarului dela luptă și 
naționalism şi convertirea lui într'un personagiu mediocru, fără alt orizont 
decât cel al profesiei şi rentabilitâţii ei. 

În sfârşit, tineretul dela Paris avea de înfruntat asaltul organizaţiilor 
de filiaţie francmasonică. Aceste organizaţii ofereau tinerilor de oarecare 
nivel intelectual situaţii interesante, în schimbul renegării formaţiei lor legio- 
nare. Mulţi tineri talentaţi, încolțiți de mizerie, au capitulat în faţa banului 
şi unii au intrat chiar în francmasonerie. Mircea Muşetescu a fost un aprig 
adversar al acestor tendințe cari scoteau pe individ din sfera preocupărilor 
lui naturale pentru a-l proecta într'o lume câlăuzită exclusiv de materie şi 
interese materiale. Mult însă nu a putut face, deoarece subversiunea dis- 
punea de o puternică şi multifacetică armătură, încât chiar dacă scăpa 
tânărul de o ispită, o alta i se oferea sub formele cele mai inocente și atră- 
gâtoare. 

Din 1950 atenţia lui Muşetescu e absorbită din ce în mai mult de 
planificarea acțiunilor legionare spre Țară. El a jucat un alt rol important 
în instruirea legionarilor cari apoi au intrat în România pe diverse câi. 
Aceste echipe au operat trei ani în România, fără ca inamicul să le simtă 
prezența, iar căderea lor se datorește unei pure întâmplări, unei erori de 
ordin omenesc, și nicidecum vigilenței aparatului de securitate. 

Prinderea şi executarea acestor camarazi l-a durut adânc. Imaginaţia 
lui inventivă elaborase un arsenal de ipoteze, de posibilităţi, pentru a le 
oferi maximum de securitate, și era convins că pregătirea lor, sub toate 
aspectele, nu lăsa nimic de dorit pentru a face faţă şi celor mai grele încer- 
câri. Ani şi ani a trăit cu icoana celor dispăruţi în suflet. EI știa că exilul 
a pierdut cu moartea lor tot ce-a avut mai bun. Acest episod tragic revenea 
permanent în discuțiile noastre şi amintirile îl copleşeau: 


MARTURII DESPRE LEGIUNE 


P 25 
“Ei au murit, — fi : 


Spuneam eu, așa cum îi sade ph; 

putere, în glorie. Prin Pe bine 
rangul plenitudinii politice cz 
eşie Țara. Ei au creat air aia 
Exil. Sunt mai de plâns exilagă cai 
Sea pereti e fel de fel de boli. Această n Aa 
nu adaugă nimic vieţii; e un fapt natural. o erei ă moarte 
în timp ce moartea lui Tânase, Golea şi Samoiiă e biologică, 
de reflexe istorice. Să nu le turburăm mâreția sfârşit sapa 
păreri mult prea omeneşti. Ei sunt privilegiați data lu pri 
nal şi creştin al poporului nostru.” EARP PRR LA 


unui legionar, În tinerețe, în 
ridicat categoria de exilat [a 
tuale. Numai prin ei ne cinst 
de sacrificiu dintre Țară şi 
mor între streini seceraţi d 


Mircea Muşetescu înțelegea şi fața i se ilumina, împăcat în gând 
şi'n suflet. Par'că voia să spună că și el ar dori să aib cae 


ă o astfel de moarte 


A murit avocatul “marilor anonimi”. 
Poate că aceste rânduri să nu-i facă bucurie acolo, în depărtările 
albastre. Poate că mai potrivit cu structura lui sufletească ar fi fost să tac 
şi râvna lui pentru Legiune să rămâna îngropată sub lespedea uitării. 
Am revelat însă foarte puțin din tot ce ştiu din viața lui. Ar trebui 
o carte, câci toată existența lui a fost strâns împletită cu Miscarea. Şi dacă 
i-am închinat aceste rânduri, nu ca să-i turbur liniștea eternă, ci pentru a 
pâstra în analele Legiunii viața unui legionar exemplar. 
Doctorul Mircea Muşetescu, Comandant Legionar, a murit în al 
patruzecilea an dela întemeierea Legiunii. Mult ar fi dorit să ia parte la 
serbările aniversare, dar n'a putut primi concediu pentru această dată. 
L-am avut totuşi între noi la Majadahonda... “păşind în rând cu 
„cei ce au rămas”... Ela răspuns la apel printr'o salvă de voci, isbucnită 
din piepturile legionarilor adunaţi, la locul marei jertfe, din toate colțurile 
În cimitirul dela Madrid, unde-i zac rămășițele pământeşti, până 
„ce Dumnezeu ne va învrednici să le întoarcem în țărâna unei Patrii desro- 
bite, alături de Crişu Axente, Moș Florescu, Grigore Manoilescu, cama- 
razii lui i-au presărat flori pe mormântul încă proaspăt și l-au salutat cu 
salutul în care a trăit şi a murit: 


“TRĂIASCĂ LEGIUNEA ȘI CĂPITANUL!” 


INSTRUCTORUL LEGIONAR PROF. DR. ING. EUGEN 


BODEA 


Departe de Țara și Bucovina lui, dar strâns lipi . 
nară şi de lupta neobosită a românismului cacao an a Legjo- 
stins din viaţă, în2 Iulie 1967, unul dintre vajnicii luptători ai natio te-a A 
românesc: doctorul inginer Eugen Bodea. Vonalismului 

A încetat din viaţă în orașul Porto Alegre din Brazii i 
de mai mulţi ani a fost inginer Șef de serviciu erele e: a ra: 
din Regiune şi Docent al catedrei de fizică la Universitatea locală Desi 
locuia în ultimul timp la Rio de Janeiro, soarta a făcut ca moartea să-l 
secere în orașul în care renumele lui profesional era cel mai mare, 

Eugen Bodea a avut o viaţă plină în întregul înţeles al cuvântului: 
ca Român, ca inginer, ca om de știință, ca legionar. Fiu al medicului Izidor 
Bodea din Cernăuţi şi al dnei Eugenia Bodea (născută Stănescu). Eugen 
Bodea s'a născut la Viena, la 21 Iunie 1902. A făcut liceu la Cernăuţi, apoi 
a absolvit Școala de Ofiţeri de Artilerie din Bucureşti în 1921. 

Plecând în străinătate, face un curs preparatoriu la Fabricele “Sie- 
mens” din Berlin (1922), după care se înscrie la “Technische Hochschule” 
din Berlin-Charlottenburg, unde își ia diploma de Inginer Electro-Mecanic 
în 1927. Pleacă apoi la Paris, unde un an mai târziu obţine diploma de 
Inginer Electrician la “Ecole Superieure d'Electricit€”. A urmat după aceea 
diverse cursuri de specializare în Anglia, Franța şi Germania, întregul său 
interes concentrându-se în domeniul fizicei nucleare şi reactoarelor atomice. 

În 1942, își trece teza de doctor inginer la Școala Politehnică din 
Berlin-Charlottenburg (Magna cum Laude), cu o lucrare teoretică de mare 
importanță ştiinţifică: “Sistematizarea Sistemelor de Măsură”. Această 
lucrare teoretică a fost atât de apreciată de Congregația profesorilor şi de 
lumea tehnică, încât “Tabloul Sistemelor de Măsură”, care purta numele 
de Giorgi-Kalantaroff, de atunci încolo, prin contribuția compatriotului 
nostru, a luat un alt aspect fundamental și a devenit cunoscut sub numele 
de Giorgi-Kalantaroft-Bodea. 

Între 1929, când şi-a terminat propriu-zis studiile şi 1942, când 
şi a trecut teza de doctorat, Eugen Bodea s'a stabilit în Țară, unde a activat 
ca inginer al Societății de Gaz şi Electricitate din Bucureşti. Lung timp a 
fost Șef de Serviciu al Secţiei de Proiecte, devenind în toamna anului 1940, 
Director Tehnic. 


MĂRTURII DESPRE LEGIUNE 
258 Reed 3 A 
: ant dei ctivitate profesională în Țară, Eugen Bodea 
a aaa i range îaționaliste. Om cu mare capacitate 
s'a alăturat sri Se artar spirituală, nu putea rămâne în afară luptei de 
ai air a de tiinţei naționale şi a efortului neprecupeţit pentru salva- 
igo pe  emirl puse în mișcare de tineretul legionar. În mod 
a a E ntan sa alăturat marelui curent spiritualist ce reprezenta 
aria ip reri cu a cârei filosofie şi concepție de viață s'a identifi- 
ze r-tiă sd Sa încadrat de timpuriu întrun cuib al Familiei AXA, a 
dp ă sacrificat cu toți camarazii sâi, dându-și contribuţia în toate 
taie ah grave ale vieții Legiunii şi numai moartea l-a smuls din cadrul 
comunității legionare. | 
Disciplinat şi tăcut, a fost totdeauna un exemplu. În Mişcare el vedea 
sublimul spiritualității românești, după cum în creştinism el vedea subli- 
mul umanității. Fapta excentrică sau eroarea unuia sau altuia dintre legio- 
nari nu-l lăsa indiferent nici pe el; îl mâhnea profund, dar nu-l deruta. 
Deosebea fapta legionară autentică de aceea forțată, căutând totdeauna 
bunătatea şi omenia, caracteristicele spiritului românesc. 


Ca orice legionar de bună credinţă, el și-a urmat șeful, convins că 
numai disciplina şi munca continuă va purta Mișcarea peste vremurile apo- 
caliptice pe care le trăim. Nici odată nu i-a lipsit credința în Mișcare şi'n 
destinul ei, pentrucă nici odată nu i-a lipsit credința în Dumnezeu şi în 
planul cel mare al Lui de mântuire a lumii. 

Ani de zile a stat alături de marile figuri ale intelectualitâţii legionare 
din epoca de efervescenţă a Mişcării: Grigore Manoilescu (care îi era vâr), 
Mihail Polihroniade, Constantin Noica şi toți ceilalți. 

Deşi, înainte de toate gânditor şi teoretician, în momentele grele, 
în momentele de mari încercări prin care a trecut Legiunea, nu s'a ascuns 
niciodată şi şi-a făcut datoria de legionar și de Român. De multe ori și-a 
riscat situația şi viața. În timpul gravelor evenimente din Ianuarie 1941, 
a pus la dispoziția Mişcării mai multe camioane din depozitele Societății 
de Gaz şi Electricitate, şi a participat personal, alături de legionarii de acolo 
(lucrători şi ingineri) la luptă, conştient de marea lovitură pe care “Antonescu 
& Cia” o pregăteau Mișcării. A sărit în ajutorul camarazilor asediați în 
diferite puncte ale Bucureştilor, dar în special la Palatul Telefoanelor, 
unde ştia că mulți dintre prietenii lui personali erau amenințați de mișelia 
politicienilor, în spatele cărora se ascundeau amenințătoare  mitralierele 
nemțeşti. 


Instructorul Legionar Dr. Ing. Eugen Bodea înțelegea că atunci 
când Neamul și Legiunea luptă pentru talantul ce i-a fost dat de Dumnezeu 


a 


MĂRTURII DESPRE LEGIUNE 


259 
sâ-l multiplice, cei buni și cei mai constien 
prima linie. La fel, în timpul râsboiului şi- 
a fost chemat. 


După râsboi a reuşit să plece din Țară şi să scape răsbunării comu- 
niștilor deslânţuiți. Dar motivul cel mai puternic care l-a făcut să plece a 
fost mai ales posibilitatea de a putea continua lucrările şi cercetările în 
domeniul fizicei, al constituţiei materiei şi al universului. Reuşind să obțină 
o viză de ședere provizorie în Elveţia, a lucrat la Uzinele Oerlikon. fiind 
în acelaș timp și asistent la Politehnica din Zurich. Cu toate acestea. con- 
diția lui de refugiat român, şi deci “om fără patrie”, a făcut ca Elveţienii 
să nu-i prelungească viza de şedere. A trebuit să accepte un contract ca 
profesor la Institutul Electrotehnic din localitatea Itajubi (Brazilia). 


Stabilindu-se după aceea în Porto Alegre (Brazilia) s'a prezentat la 
un concurs de profesor la Școala de Inginerie a Universităţii locale. În urma 
acestui concurs i s'a conferit titlul de Docent Liber al Universităţi din 
Pârto Alegre. 

După ce a fost un timp inginerul şi gerentele reprezentanței unei 
mari firme europene de echipament electric, a fost invitat să lucreze la 
Compania de Energie Electrică a Statului Rio Grande do Sul (a cărui capi- 
tală este POrto Alegre). În această funcţie supravizionează executarea mon- 
tării şi punerea în funcțiune a Centralei Termice CANDIOTA, furnizată 
de o firmă europeană, dar care refuză să dea asistență tehnică pentru mon- 
tare din motive contractuale, știind că localnicii nu puteau s'o monteze fără 
serviciile lor. Inginerul Bodea avea însă capacitatea necesară pentru a 
îndeplini această operă uriașe. 


În viaţa sa ştiinţifică a deținut și alte funcții importante în domeniul 
fizicei: profesor de electro-magnetism şi termodinamică la Institutul Elec- 
trotehnic din Itajubâ — asistent la catedra de “Centrale Electrice” la Şcoala 
Politehnică din Berlin-Charlottenburg — asistent la Şcoala Politehnică din 
Zurich — profesor la mai multe Institute de cercetări şi experimentări 
nucleare — la începutul anului 1967, a fost ales membru în Comisiunea 
Atomică a Braziliei. 


ți sunt cei ce caută să fie în 
a făcut datoria de soldat când 


Profesorul Bodea, cum era numit de camarazii lui din Brazilia, prin 
dispariția lui prematură, lasă un gol în sufletele tuturor celor ce l-au 
cunoscut, dar mai ales în cadrul comunității neamului românesc... Om de 
mare valoare intelectuală şi spirituală, era de o tot atât de mare modestie. . . 

În acest exil, care ne-a ucis sau ne-a distrus sufletește atâția Români. 
ne putem mândri cu profesorul Eugen Bodea, care, oriunde şi în orice 
împrejurare nu lăsa să-i fie ştearsă calitatea de Român. Prin marea lui 


MĂRTURII DESPRE LEGIUNE 
260 


valoare intelectuală, ca şi prin marea lui dragoste pentru Neamul Românesc, 
a făcut pe deplin cinste întregului exil. 

lar ca legionar va rămâne în sufletele celor ce l-au cunoscut și 
dmirat, ca un demn reprezentant al marei generaţii ce a crestat în istoria 
aia linia marilor virtuți naționale şi demnitatea disciplinei în reali- 


zarea destinului românesc. 


Victor Carâp 


— 


PRESA LEGIONARA ÎN EXIL 
(1945 — 1965) 


Cea dintâi publicaţie legionară apărută după sfârşitul celui de-al doilea 
răsboiu mondial a fost gazeta “DACIA”, al cârei prim nunâr a văzut lumina 
zilei la Paris, în Decembrie 1945, tipărită în trei limbi: română. fran- 
ceză şi engleză. De-altfel, DACIA nu este numai cea dintâi foaie legionară 
apărută după capitularea Germaniei, ci şi primul ziar anticomunist al 
exilului românesc. 

Ideia scoaterii unei gazete legionare în exil s'a cristalizat în lulie 
1945, în cursul unei consfătuiri la care au participat, în grădina Luxem- 
bourg, cei trei fundatori: inginerul Dumitru Mihăescu. doctorul Faust 
Brădescu și poetul Ion Țolescu. Ca subtitlu, pentru a îngloba sentimentele 
și lupta întregului neam românesc, s'a adoptat denumirea de “Organe du 
Mouvement Patriotique Roumain”, iar ca deviză “Pro Parria Semper”. 

La echipa fundatorilor s'au adăugat apoi şi alte elemente legionare 
sau prieteni ai Mișcării: dr. Petre Popescu, avocat Dumitru Paulescu, câpi- 
tan Ștefănescu-Govora, Paul Diaconescu, Paul Stoenescu, Sanda Hortopan 
şi alții. Ajutorul bânesc, pentru tipărirea gazetei, a fost realizat prin sacrili- 
ciile făcute de câtre Grupul Legionar dela Margival — localitate unde 
acest grup lucra la o unitate militară americană — sub comanda lui Andrei 
Costin, ajutat de Dumitru Paulescu. 

Primul număr al “DACIEI” a fost scos în 3000 de exemplare, 
reprezentând un triumf al spiritului de luptă şi de sacrificiu al Mişcării. 
Se relua cu entuziasm o ofensivă întreruptă momentan de stările tururi ale 
acelor ani de sbucium și nesiguranță. 

Pentru a ne da seama de ce însemna a scoate un ziar legionar la 
Paris în 1945, e suficient să pomenim câteva din trăsăturile caracteristice 
ale atmosferei de atunci în Franța: După înfrângerea Germaniei, comunis- 
mul francez cânta victoria pe toate drumurile. O cădere a Franţei în mâinile 
lor părea iminentă. În Gouvern deţineau o mulțime de posturi de comandă. 
Îndemnurile la uciderea “colaboratorilor” erau la ordinea zilei, iar crimele 
politice se ţineau lanț. Un simplu denunț anonim era suficient pentru ca 
cineva să fie arestat şi chiar împuşcat. 5 S 

Importanța acestei acțiuni legionare pentru exilul românesc — primul 
semnal de alarmă contra cutropirei patriei noastre — a fost imediat semna- 


a 


| 
; 


dn ta Be Me 


MĂRTURII DESPRE LEGIUNE 
262 


lată de oficiosul comuni 
redactorul şef —  Herv 


st “I'Humanite”. Într'un editorial semnat de însuşi 
& — se denunța opiniei publice, într'o formă 

ă ă tă gama de injurii caracteristică presei comuniste, 
oua Appzirete 7 at “coloane de fasciști români”... “resturi 
ale bandelor hitleriste”, cari încercau să-şi manifeste prin această foaie o 
“ultimă tresărire de viaţă”. Ziarul “Humanit€ „se înșela, căci apariţia 
“DACIEI” nu era o ultimă svâcnire de viață a Mişcării şi nici a neamului 
românesc, ci semnalul reluării unei lupte contra aceluiași inamic de 
totdeauna. În exil, ca şi în Țară, Mișcarea Legionară punea bazele mișcării 
de rezistență, care continuă şi astăzi. 

Cu întreruperi, inerente împrejurărilor, DACIA şi-a continuat apa- 
riția până în Septembrie 1946, când o parte din echipa redacțională a emigrat 
în Brazilia. În această țară, gazeta şi-a reluat sborul şi misiunea, având 
aceeaşi formaţie de redactori şi bucurându-se în plus de colaborarea prof. 
1. G. Dimitriu, dr. Alexandru Frâncu, Marcel Preoţescu, poetul Al. Petru 
Silistreanu, avocat Nicu Iancu Pâltinişeanu, dr. Crişu Axente, etc. 

Un timp oarecare DACIA a apărut tipărită, dar mai târziu, din 
cauza lipsurilor materiale, s'a recurs la sistemul mai ieftin al mimeografierii. 
Este “DACIA SERIE NOUA”, având ca redactor-șef pe dr. Faust Brâ- 
descu. 3 

Gazeta ajunge să fie iarăși imprimată când s'au editat două numere 
excepționale: unul în 1957, închinat Aniversârii a 30 de ani dela întemeie- 
rea Mişcării, şi al doilea, în 1958, închinat evocării a 20 de ani dela asasi- 
narea Căpitanului. Ambele numere, apărute în condiții tipografice excepțio- 
nale, conţin o bogăţie de material, peste care viitorii istorici ai Mișcării nu 
vor putea trece fără să-l consulte. Numerele speciale au apărut sub condu- 
cerea directă a inginerului D. Mihăescu şi poetului Ion Ţolescu, cu colabo- 
rarea lui Nicu Iancu, Victor Carâp, Dumitru Nicolau şi Marcel Preoţescu. 

Sub conducerea pricepută şi de înaltă calitate intelectuală a dr. Faust 
Brădescu, DACIA îşi continuă apariția sub denumirea “COLECȚIA 
DACIA”. Transformată întro Editură de lucrări legionare şi românești, 
Colecţia DACIA a publicat până acum patru cărți de valoare excepţională 
pentru cunoașterea Legiunei și a problemelor naţionale. 

În anul 1948 se iveşte în Austria un nou centru de afirmare legionară 
în publicistica exilului. La 1 August 48, cunoscutul luptător naţionalist, 
Ion V. Emilian, fost căpitan în Armata Naţională, scoate un Buletin de 
Informare al Românilor din Austria, intitulat “ROȘU, GALBEN ȘI 
ALBASTRU”. Numerele 1 şi 2 au fost scoase exclusiv de câtre câp. 


Emilian. Dela numârul 3 (Noembrie 1948) s'a asociat la publicare şi Mir- 
cea Dimitriu. 


„IRON Rai A i aa 


Ag — 


MĂRTURII DESPRE LEGIUNE 


263 


proporții, s'a simţit foarte repede nevoia 


Activitatea Mişcării luând 
unui organ de informare şi de luptă mai am 
propaganda anticomunistă din exil. 


În locul Buletinului “ROȘU, GALBEN ȘI ALBASTRU” 
tinuarea lui, apare ziarul “VESTITORUL”. Câp. lon V. Emilia 
să lucreze în noul cadru, continuând să înde 
responsabil ȘI Secretar de redacție. Contribuţia Mişcării era constituită de 
articolul de fond şi editorial, pe când câp. Emilian acoperea ştirile din Țară 
și pagina germană. Primul număr al “VESTITORULUI”, de astă dată 
tipărit, apare în Aprilie-Mai 1949, la Linz, oraş unde îşi avea reşedinţa 
căp. Emilian și unde apăruse până atunci şi Buletinul. 

Dela numărul 8 (lulie 1949), VESTITORUL câştigă prețioasa cola- 
borare a ing. Virgil Velescu. Cu intrarea acestuia în redacţie, VESTITO- 
RUL face un important salt calitativ, devenind în cursul anilor cea mai bună 
gazetă politică a exilului. În numărul 8 apar două articole cari marchează 
noua etapă: “O chestiune de conștiință” al ing. Velescu, şi “Lecţia dela 
Segarcea” de Mircea Dimitriu. 

Pentru a se asigura unitatea de spirit a gazetei, se formează un 
excepțional comitet de redacţie: câp. Ion V. Emilian, ing. Virgil Velescu, 
Mircea Dimitriu, Mircea Bărbulescu şi prof. Vladimir Petrovici. Acesta din 
urmă părăseşte însă Austria la sfârşitul anului 1949. Comitetul continuă să 
asigure apariția VESTITORULUI până la numărul 24 (Februarie-Martie 
1952). Din această perioadă datează şi colaborarea prof. lon Sân-Giorgiu. 

În primăvara anului 1952, câp. Emilian consideră că interesele lui 
politice sunt incompatibile cu poziția de redactor al unei foi legionare și 
părăseşte comitetul de redacție. Cum însă gazeta era înscrisă pe numele 
său, şi cum pe de altă parte, printr'o scrisoare ceruse în mod categoric 
încetarea apariției gazetei VESTITORUL, organizația legionară din Aus- 
tria a fost obligată să-i schimbe numele, pentru a nu se naște confuzii şi a 
nu crea prejudicii nici câp. Emilian. 

Noua gazetă — în fond aceeaşi ca spirit și perspectivă politică — 
se va chema “VESTITORII” şi va fi tipărită la Salzburg. Primul număr 
din VESTITORII apare în Decembrie 1952, având ca redactor responsabii 
pe Mircea Bărbulescu, iar ca proprietar-editor pe Sandu Marin. Tipărirea 
gazetei este asigurată de câtre Vasile Mailat. i 

VESTITORII apar la Salzburg până în August 1953. În Decembrie 
1953 urmează un numâr special tras la mimeograf, cu comentarii arts 
mente în legătură cu “Procesul legionar din România dea sei a 
Urmează o lungă pauză, impusă de gravele turburări din sânul Mişcăni 
au avut loc în anul 1954. 


Plu, prin care să se intensifice 


şi în con- 
4 n acceptă 
plinească funcția de Redactor 


|. a era aaa RR 


| 


264 MĂRTURII DESPRE LEGIUNE 


În timpul sărbătorilor Crăciunului din anul 1953, ing. T. Golca 
propune să se cumpere o mică tipografie, care, instalată într'o încâpere 


proprie, ar servi în acelaș timp de redacție și de sediu al organizației Jegio-. 


nare din Germania. Borobaru, Puiu Traian și Velescu îşi însuşesc ideia, 
Comandantul o aprobă și, în modul acesta s'a ajuns la realizarea micului 
complex tipografic din Munchen (Dachauerstr. 119). Toată greutatea între- 
prinderii a căzut asupra ing. Traian Golea, care a depus o muncă titanică 
pentru a asigura existența și buna ei funcționare. Tipografia s'a cumpârat 
exclusiv din modestele sacrificii făcute de legionarii răspândiţi în toate 
colțurile lumii. 

Primul număr din VESTITORII, în tipografie proprie, a apărut în 
August 1954. Redactor responsabil: Virgil Velescu, iar Editor-proprietar: 
Traian Golea. 

În acelaș timp, Comitetul de redacție hotărâște să se scoată şi o 
altă foaie, consacrată mai mult stărilor interne ale exilului. Noua gazetă: 
“EXILUL ROMÂNESC” apare în Septembrie 1954 şi continuă cu regulari- 
tate în fiecare lună, în timp ce VESTITORII nu ies decât odată la două luni. 
Echipa redacțională de bază era formată din patru persoane: ing. Velescu, 
om de vastă cultură politică, neegalat în problemele internaționale — dr. 
Constantin Sassu, un profund cunoscător al istoriei româneşti — Mircea 
Bărbulescu, specialist în problemele dominaţiei comuniste în România — 
Grigore Manoilescu. În afară de aceștia, Puiu Traiau, Vasile Mailat, Traian 
Borobaru şi Mircea Dimitriu, ajutau la susţinerea întreprinderii şi scoaterea 
pazetelor cu colaborări ocazionale, material documentar, idei, entuziasm 
şi sprijin material. 

Dificultăţile materiale crescânde și risipirea elementelor cari formau 
nucleul redacţional au împiedecat continuarea acestei opere fecunde. Mai 
întâi își încetează apariția EXILUL ROMÂNESC, în Mai 1956. în Decem- 
brie acelaș an apare ultimul număr din VESTITORII. Redactorul princi- 
pal, Virgil Velescu, mânat de nevoile existenței, părâsește Germania și se 
instalează în Franta; Puiu Traian, aceleaşi motive, se mută la Viena; cei- 
lalţi sunt obligați la rândul lor să accepte diverse servicii pentru a-şi câştiga 
existența. 

În anul 1952, presa legionară din exil și-a atins apogeul de afirmare. 
La Madrid, din iniţiativa Comandantului, ia naștere gazeta “LIBERTA- 
TEA”, sub conducerea lui Vasile Iasinschi. Din Comitetul de redacţie fac 
parte: prof. Ion Protopopescu, dr. Crişu Axente, prof. Vladimir Petrovici, 
prof. Aurel Râuţă, prof. George Uscâtescu și prof. Ciril Popovici. LIBER- 
TATEA cunoaște perioada sa maximă de strălucire în acelaș an. La începu- 
tul anului 1954, debilitarea generală a poziţiilor Mișcării, atrage după sine 


MARTURII DESPRE LEGIUNE 

265 
i slâbirea acestei gazete, ca i ă câ : 
îpol definitiv. S e af citța timp, pentru a dispare 

„Tot în anul 1952, apare la Buenos Aires revista 
sub priceputa conducere a lui Radu Ghenea, fost Minist 
Madrid și abilul condei polemic al dr. Alexandru Matee 
a apărut cu o impresionantă regularitate timp de doi a 
printre colaboratorii permanenți pe Grigore Manoilescu 
Popa şi Ovidiu Gâină. 

De înalt nivel intelectual, revista ÎNSEMNĂRI s'a distins şi prin 
marele interes ce-a stârnit între fruntașii emigraţiilor streine. În fiecare 
numâr apârea şi un “interviu” luat unei personalități politice de din- 
colo de cortina de fier. Promotorul revistei, Radu Ghenea, 
Argentina, ÎNSEMNĂRILE își încetează apariţia. 

Între timp, la Munchen, Traian Golea oferă o nouă posibilitate de 
afirmare Mişcării Legionare pentru a-şi putea exprima punctul ei de vedere 
asupra problemelor exilului şi luptei de eliberare. În Iunie 1960, vede 
lumina zilei gazeta “SENTINELA”, având ca subtitlu: “/n slujba luptei 
de eliberare” — redactor responsabil şi editor-proprietar: Traian Golea. 
SENTINELA, cu întreruperi periodice, inerente situației precare în care 
se găsesc toți legionarii după 20 de ani de exil, a adus totuşi însemnate 
servicii cauzei românești. 

În momentul de faţă, sub răspunderea lui Gheorghe Costea, apare 
la Madrid buletinul “ŢARA ȘI EXILUL”, organ oficial al Mişcării Legio- 
nare. Cu o consecvență de admirat în urmărirea problemelor politice actuale, 
acest buletin constitue, de peste doi ani, elementul central al presei legionare 
în exil. 

Paralel cu gazetele şi revistele Mişcării, gândurile, aspiraţiile și 
doctrina noastră au găsit adăpost şi în alte organe ale scrisului românesc 
din exil. E de semnalat în primul rând revista literară “CARPAȚII”. Direc- 
torul revistei, dl. Traian Popescu, a închinat două numere Mișcării Legio- 
nare: unul în 1958, cu prilejul împlinirii a 20 de ani dela moartea Câpita- 
nului, şi altul în 1962, când s'au împlinit 25 de ani dela căderea pe frontul 
dela Majadahonda a eroilor Moţa şi Marin. E e 

Prin bogăția materialului documentar referitor la cele două eveni- 
mente cruciale din viața Legiunei şi prin excepționalele articole și cola- 
borâri, revista CARPAȚII, a adus o contribuție de mare preț la contura- 
rea istoriei legionare. Numerele comemorative din CARPAȚII, ca și Ca 
apărute în DACIA, vor constitui un isvor informativ și interpretativ incts- 

ensabil pentru istoricul de mâine al Mișcării. că 
= Dacă încercăm acuma să asvârlim o privire retrospectivă nai 
presei legionare din exil, ceeace ne isbeşte, fără îndoială, sunt două lucruri: 


“INSEMNARI”, 
ru al României la 
scu Frâncu. Revista 
ni de zile, numărând 
» Toader Ioraş, Emil 


părăsind 


-..—————...—— -— 


266 MĂRTURII DESPRE LEGIUNE 


în primul rând, iregularitatea de apariție a diferitelor gazete şi reviste şi în 
al doilea rând, perseverența revenirei în mijlocul luptei, în ciuda tuturor 
lipsurilor materiale şi-a dificultăţilor de tot felul. 

E adevărat, unele publicaţii legionare au dăinuit mai mult, altele 
mai puțin. Unele s'au stins ca un meteor, dar altele le-au luat locul, chiar 
dacă nici ele nu au avut o soartă mai bună. Vicisitudinile presei legionare 
din exil reflectează condiţia tragică a desrădâcinatului. Cu oameni vânturaţi 
de nevoile existenței câtre toate colțurile lumii, nu se poate asigura lungă 
durată nici unei publicații. Aceeași experiență au fâcut-o şi alte grupări şi 
ziare, cu axcepția gazetelor cari se bucură de sprijinul financiar strein. 

Voloarea presei legionare din exil consistă în atitudinea ei demnă, 
neînfeudată niciunui interes strein. Linia noastră politică şi morală n'a 
suferit nicio schimbare dela ocupația Țării şi până astăzi. Ne-am expus păre- 
rile cu curaj, adeseori cu temeritate, şi am lovit oriunde inamicul câuta să-și 
facă culcuş sau să întindă exilului curse ideologice, politice sau de alt ordin. 
Multe conspirații din exil au fost zădărnicite grație acestei vigilențe perma- 
nente şi mulți exilați, care erau pe punctul de a se pierde, au fost readuși 
pe linia justă de gândire, şi chiar de acţionare. 

Oricâte întreruperi, opriri, pauze, ar fi cunoscut presa legionară din 
exil, nu e mai puțin adevârat că această presă n'a dispărut niciodată. Din 
substratul profund al educaţiei legionare şi-al dragostei de neam, energia 
legionară a tâșnit mereu, afirmându-se sub alte forme, dar totdeauna în 
spiritul marilor sacrificii şi în slujba neamului românesc. Când unii au obosit 
şi unele publicații au dispărut, alții au ridicat torța crezului şi spiritului 
legionar, proectând-o în lume. 


Serviciul de Presă al 


Mișcării Legionare 


MĂRTURII DESPRE LEGIUNE 


14 SEPTEMBRIE 1899 


i > 
aa . 


e] 


| 


inimi e, care vin î rea curata casă a lui 
“Spre inimile cele necurate, care vin întru prea € 


Dumnezeu, fără milă întind sabia mea. 


3. Tuliu BAȘIU —  Legionarii în lagărele de 


. Ion BOZOȘAN — Cantina legionară dela Oravitţa 
„ General Platon CHIRNOAGA — întâlni sua 


CUPRINSUL 


„ Faust BRADESCU — Cuvânt înainte 


„ Radu GHENEA — Valoarea unei pe “. [2 Por ap camu 
“Oranki — Mânâstârka” prizonieri 


„ Ion BOACĂ — Începutul şi sfârşitul armatei naționale 
„ Traian BOROBARU — Misiunile mele în Banat 


Legiunea 


„ “Chirilă CIUNTU — Tabăra de muncă dela Mânăstirişte |. 
„ Gheorghe COSTEA — Zilele viforoase din Ianuarie 1941 


la Galaţi 


aiba dese sia pe sie su omise seevedeegs 


„ AL. Ion GRAMA — Gheorghe Manu în istoria Legiunii .. 
„ Nic. IANCU — Fabrica de bani falși dela Râşinari 
„ Vasile IOVIN — Momente din viața legionară 
„ Ion Roth JELESCU — “Jertfa lui Serafim Parfenie” 


(fragment din cartea în manuscris “Și cerul plângea” ... 


„ Dumitru LEONTIEȘ — Cum l-am cunoscut pe Căpitan 
„ Vasile MAILAT — Ultimele procese ale Câpitanului .... 
„ Sandu MARIN — S. T. B. în prigoană ...............- 
„ Alexandru MORARU — Pentru câți mori, camarade? .. 


„ Pavel ONCIU — Capitularea României şi acțiunea 
grupului legionar din Banatul Sârbese ........... kk 


„ Rugăciunea Fratelui de Cruce ........ccnesessese 


. Alexandru ROȘCA — Sacrificiul “Frăţiilor de Cruce” din 
ARIORRIIR a Uau cuc atent aice cea Ce svonvt nasi 
.„ Octavian ROȘU — Dela Preşidenţie pe valea Prahovei . 
„Al. Petru SILISTREANU — “Formulă cezariană” .... 
„ Horia SIMA — Cum am intrat în Legiune .......:---: 


| 
| 
| 
| 
1 


MĂRTURII DESPRE LEGIUNE 


24. Augustin ȘUTEU — Cum am devenit legionar ........ 183 
25. Ovidiu ŢÂRLEA — Revoluţia legionară în Teleorman .. 187 
26. Nicolae TEBAN — Viaţa la RONOCE user ia tu 211 
27. Petre ŢINTOIU — Paraşutat Di Țară ete 223 
28. Dumitru TOCEANU — Rânduri târzii pentru Ghiţă 
TOODBNi ia acte cit Tie: 0 n 0 O Bt euonacare o alei 0s atata 229 
29. Filon VERCA — “Celula ZECE” ........cc cc... 235 
30. IN MEMORIAM: 
1. Comandantul Legionar Dr. Mircea Muşetescu, de H. S. 247 
2. Instructorul Legionar Prof. Dr. Ing. Eugen Bodea, 
de: Victog: “Qarâp. .scc ee Pa TREILEA e rara 98 e d arenei d 257 
31. Presa legionară în exil (1945-1965) ................. 261 
32. Cupiinsul rii ONE Po poata ea ee aetae sall ne 269 


ț 


"si 


-——— 


Esta obra foi confeccionada 
nas oficinas grâficas da 
Sociedade Propagadora Esdeva 
Rua Halfeld, 1179 — Fone 3842 — Juiz de Fora — 


A III E 


MG. 


Af 


EDITURA DACIA 


Rio de Janeiro 


Director: Dr. Faust Brădescu 


Publicaţii apărute : 


Publicaţii apărute : 
8. General Platon CHIRNOAGA: Un chapitre d'histoire roumaine 
(1940-1945) — 1962. 
2. Dr. Faust BRĂADESCU: Antimachiavelisme legionnaire — 1963. 


3. Grigore MANOILESCO: Integration de l'Europe Danubienne — 
1963. 


4. Ministru Mihail STURDZA: România şi sfârșitul Europei — 
Amintiri din Tara pierdută — 1966. 


Dr. Faust BRADESCU: Conducere şi disciplină — 1966. 
Nic. lancu PALTINISANU: Tălmâciri — 1966. 
Paul GUIRAUD: Codreanu et la Garde de Fer — 1967. 


Chirilă CIUNTU: Din Bucovina pe Oder — Amintirile unui 
legionar — 1967. 


oa Su vopy 46