Cuvantul Legionar nr. 122, septembrie 2013

Do uar lăcea acei, /atetrele vor Iza 
(A Puangtelie ea 79 47 


CUVÂNTUL 
LEGIODRAR 


Periodic al Românilor naţionalişti creştini 
- în duhul NAȚIONAL CREŞTIN al lui Corneliu Zelea-Codreanu - 
Anul X, Nr. 122, SEPTEMBRIE 2013 Apare în ULTIMA ZI a lunii 2,5 lei 


Director: NICADOR ZELEA-CODREANU Redactor şef: Nicoleta Codrin 


RELAȚII CU PUBLICUL: 
ÎN FIECARE VINERI, ORELE 15-17, Str. Mărgăritarelor nr. 6, sect. 2, Buc.; tel.: 0212425471 sau 0745074493 
e-mail: cuvantul- legionarOzelea- „codreanu.com; SIT SITE: www.zelea-codreanu. com_ 


CUPRINS: 


SCrualitatz Nici o lacrimă CGarej, Z La "Izvorul lui Codreanu” 


După ura decat! Românii te iubesc, Căpitane! unlualitale Sfinţi ai zilelor noastre (II) 

Zoe ani Mor duşmanii de necaz Gate Apionară Cazul Horia Sima (X) 

Pirerde Foaie pentru minte şi suflet Ainenar de su“ Paşi pe amintiri (XV) 

Snlamdece Dosrgeral. Morminte dragi Document Războiul din Răsărit (X) 
Cahcurd,  Fbgta Hedacriei 


Editorial: ROMÂNIZAREA DEZMĂŢULUI CRIMINAL 


Lupta golemului iudaic pentru 
transformarea României într-un 
Israel european este de o mare 
complexitate şi trebuie să acţioneze 
în legătură cu trecutul criminal, cu 
prezentul axat pe promovarea 
proprietăţii evreieşti asupra 
resurselor cu care se poate exercita 
un control economic asupra oricărei 
activităţi industriale în sensul de 
materii prime şi carburanţi, creând 
premizele unui viitor comportament 
discreţionar. . 

De un timp oarecare, prin 
intermediul presei,  aservite, dar 
beneficiind şi de aportul televiziunilor 
care sunt dispuse - din motive de 
rating şi din prostie - să înghită orice 
momeală: cazul torţionarului 
Vişinescu, comandant al 
penitenciarului de la Râmnicu Sărat în 
perioada existenţei deţinuţilor politici, 
a ţinut zile bune capul de afiş al 
jurnalelor de actualități. cuprinsul articolului şi pe care, ca de 

Şi merită să reluăm şi noi subiectul A obicei, le socotesc atât de 
şi să ne comportăm prosteşte? răbdare şi migală de către autorităţile evreieşti, importante încât, dacă aş putea, le-aş introduce 

Nici vorbă, dar când vorbeşti de un torţionar, edificii * menite să  obstrucţioneze adevărul caun capitol obligatoriu într-o istorie, obiect de 
automat te gândeşti la şefii lui şi mai departe pe (bineînțeles, cu referire la interesele. noastre învăţământ încă din clasele gimnaziale, iar pentru 
scara ierarhică, la tot angrenajul bestial, construit raționale). Lipsa mijloacelor materiale care ne obligă | tinerii cu studiile încheiate şi pentru maturi aş tipări 
de:cing, petru Ce, să localizizi Satul în) Gnp stația un draj modest şi la o difuzare limitată, precum şi . Zeci de mii de broşuri difuzate gratuit. 
în ultimul rând, să desluşeşti motivele profunde — sărăcia românilor, generatoare de preocupări strict c 
ale punerii pe tapet a problemei . 


Bineînţeles că, fără legătură cu 
"Cuvântul Legionar”, se poate totuşi 
constata o deşteptare a opiniei publice 
care îşi manifestă refuzul net de a mai 
ceda jocului ordinar al politicienilor şi 
presiunilor unor dirijori ai politicii 
internaţionale . 

Despre "Roşia Montana” poate cu 
altă ocazie, dar cei care contestă orice 
fel de înţelegere anterioară cu 
societatea transnaţională de sorginte 
evreiască (şi nu pentru aceasta), îşi 
dedică naționalismul acţiunii lor; 
cianura este pretextul , este de fapt un 
paravan în spatele căruia se ascunde 
hotărârea de a nu mai vinde bogăţiile 
naţionale, de a nu mai accepta 
înrobirea. 

După acest preambul absolut 
obligatoriu, să intrăm în subiectul 
propriu-zis. 

Voi începe cu o întrebare ale 
cărei răspunsuri le voi da în 


z ap legate de supravieţuire, micşorează efectele pe care A 
De cela rual uite ori publicația nodauă PP la. je aşteptăm în sensul unei opinii mai radicale asupra Nioador Pefla- 
dispoziţia OpInIe, publice” fapte i 9 manevrelor antinaționale de orice fel şi din partea 
importanţă capitală care, luate la cunoştinţă, oricuj. 2 /, 


ar trebui să cutremure edificiile construite cu 


CUVÂNTUL LEGIONAR SEPTEMBRIE 2013 P29:" 


a = IA isi: ien mn i Zi: E cea Se ae es a 


De 9 PD Pfa ADP "PoaD D> OF 53 e * ap. 4 


o Pie Se e ca Pompe Saam Pee TIB Ia PIPI» Vp = Mee 


Cu puţin timp în urmă am văzut la TVR 1 
cum un bătrâne agresa câţiva cameramani care 
voiau să-i ia un interviu. S-a repezit la aceştia 
căutând să-i împiedice să-l filmeze, având ca 
armă pumnii, deşi foarte bine putea să 
comporte civilizat, să nu le răspundă şi să-şi 
vadă liniştit de drum. 

Persoana în cauză este octogenară şi se 
numeşte Alexandru Vişinescu. Cine a fost? 

Are gradul de colonel şi a fost directorul 
penitenciarului de tristă amintire Râmnicu Sărat, 
între anii 1955-1960, perioadă în care mulţi 
deţinuţi, toţi politici, au ieşit pe poarta închisorii | 
noaptea, cu picioarele înainte, urmare a 
regimului crunt, plin de privaţiuni de tot felul, 
începând de la subalimentare şi până la lipsa 
totală de asistenţă medicală, frig, pedepse 
corporale, unde cel mai des cuvânt folosit la 
adresa epavelor omeneşti era acela de "bandit" - 
"duşman al clasei muncitoare”. 

După 24 de ani (!) trecuţi de la abolirea oficială a 
regimului comunist, Al. Vişinescu a fost chemat de 
către instanţele judecătoreşti să dea explicaţii 
asupra comportamentului său inuman care s-a 
soldat cu moartea a numeroşi condamnaţi, singura 
lor vină fiind aceea de apartenență la partidele 
“istorice” din perioada interbelică, în speţă Partidul 
Țărănist şi Partidul Liberal. 

La anchetă colonelul Vişinescu, care are în 
continuare acest înalt grad militar şi o pensie pe 
măsură, adică peste 5.000 de lei (50 milioane lei 
vechi lunar), precum şi o casă confortabilă în inima 
Bucureştiului, a declarat cu emfază (de fapt, cu 
tupeu) că "nu se simte cu nimic vinovat de ceea ce 
s-a întâmplat în închisoare în timpul mandatului său, 
el a fost un simplu executant al ordinelor primite de 
la diriguitorii de atunci ai țării.” Mai mult, cică el a fost 
ca un "tată" pentru cei care erau privaţi de libertate, 
"plin de solicitudine şi de respect'! 

Această minciună neruşinată a inculpatului a fost 
susţinută ulterior în faţa camerelor de televiziune şi 
de către nepotul său, cu argumente hazlii: "Unchiul 
meu a fost un om generos, are multe scrisori de 
mulțumire de la cei întemnifafi (!?), ba, mai mult, 
cică "oricând pot aduce câteva persoane care să 
confirme acest lucru”!! Foarte bine, îi aşteptăm să-i 
vedem la faţă şi să le ascultăm osanalele adresate 
lui "Mesia”, în speţă col. Al. Vişinescu, care a fost 
“salvatorul” lor! Dar aceştia vor veni la calendele 
greceşti întrucât nimeni dintre cei puţini rămaşi în 
viaţă nu va putea confirma aberaţiile nepotului 
sinistru torţionar, ci din contră! 

l-a sărit în ajutor, cu vocea ridicată la maxim, şi 
soţia nepotului său, care a blamat pe cameramanii 
aflaţi la poarta judecătoriei: "Uitaţi-vă cum arată, l-aţi 
distrus! Ce aveți cu el, un om bătrân, de 84 de ani, 
neruşinaților? ÎI veţi avea pe conştiinţă.” 

Numai că figura celui anchetat nu arăta deloc a fi 
maladivă: omul avea un mers şi un pumn (!) sănătos, 
îmbrăcămintea nu era sărăcăcioasă, totul dovedea 
că bătrânelul era sănătos tun atât din punct de 
vedere fizic, cât şi mental. 

Dar, în lipsa celor care pot depune mărturie 
despre viaţa ”de rai” din celule, am avut ocazia, 
cu ani în urmă, să-l ascultăm pe Corneliu Coposu 
care a fost întemnițat şi el aici o perioadă, cum 
descria realist viaţa infernală din închisoare, cum 
povestea despre moartea lui lon Mihalache (a murit 
aici, surd din cauza bătăilor peste urechi), şi despre 
moartea multor altora. Ne-a prezentat, aflat la faţa 
locului, tot la TV, şi preşedintele PNȚ-ului, lon 
Diaconescu, culoarul celulelor de pe ambele părţi, 
încuiate cu lacăte mari şi zăvoare ruginite, celula în 
care a petrecut mulţi ani complet rupt de ceea ce se 
întâmpla afară, carcera unde stăteau pe întuneric cei 
pedepsiţi pentru orice fleac, camera de anchetă 
căreia din când în când îi treceau pragul, prin rotaţie, 
toţi deţinuţii, că poate îşi mai aduceau aminte de 
ceea ce "omiseseră” la interogatoriile anterioare. 

În urmă cu câteva zile a început ancheta 
unui alt torţionar: este vorba despre colonelul 


se 


Sfualrale 


NICI O LACRIMĂ 


loan. Iosif Ficioru, cel care a condus colonia de 
muncă Periprava, aflată în inima Deltei. 

La cei 86 de ani ai săi şi el este sănătos tun, cu o 
pensie de nabab: 6.000 lei lunar. A declarat că "nu 
este cu nimic vinovat”, că "si-a făcut numai datoria” 
(1!) şi deci "nu are ce-şi reproga"!! 

ŞI el a fost blând... ca lupul! În timpul mandatului 
său de trei ani, în tabăra de muncă au murit peste 
130 de deţinuţi de care sinistra figură nu-şi aduce 
aminte!! Dar minciuna, se ştie, are picioare scurte, şi 
dovada palpabilă sunt cele câteva gropi comune 
descoperite curând în preajma fostului lagăr, care 
adăposteau zeci de schelete ce nu au putut fi 
identificate. 

Acest satrap a avut vocaţia de a chinui şi maltrata 
oameni nevinovaţi, bătându-i personal.  - 

Ca să ajungă la această funcţie, deloc de invidiat 
de cei cu minte la cap, â semnat angajamente de 
loialitate faţă de PCR, a căutat să se "evidenţieze”, 
dovadă fiind fotografiile făcute acum câteva decenii, 
care îl prezintă cu pieptul plin de decoraţii. Oare o 
decorație câți morți reprezintă?! 

Îmi amintesc bine cum la începutul anului 1990 
au fost nenumărate voci, printre care şi a 
subsemnatului, care au cerut impetuos curățirea 
imediată a Ministerului de Interne de cei care au 
susţinut fostul regim totalitar. Curăţirea nu prin 
încarcerări, ci prin eliminarea totală din viaţa publică, 
prin - tăierea listei lungi de privilegii cu nimic 
justificate. Cei cu slujbe obişnuite aveau un modest 
apartament într-unul din cartierele mărginaşe ale 
Capitalei şi o pensie minimă; aceştia au depus o 
muncă într-adevăr utilă societăţii, pe când gradaţii cu 
stele multe pe epoleţi, ce au făcut pentru 
prosperitatea ţării? Absolut nimic! Au fost muncitori 
cu gura şi ochii, au beneficiat de salarii grase, de 
haine gratuite, de case de odihnă proprii, de ieşirea 
la pensie la numai 55 de ani. Erau persoane 
“intangibile”. Avantajele erau nu numai pe linie 
verticală, dar şi pe cea orizontală, pe care se afla 
familia (partenera de viaţă şi copiii care erau priviţi 
cu alţi ochi, de teama unor eventuale represalii, de 
către cei care erau, volens-nolens, în contact cu 
aceştia: profesorii, doctorii, juriştii)! 


În primele luni ale anului 1990 s-a început cu 
identificarea torţionarilor, şi anume cu "numărul 1”, 
generalul criminal Nicolski. 

O fătucă devenită peste noapte o acerbă 
anticomunistă după ce, cu ani înainte, avusese o 
funcţie înaltă în conducerea "Scânteii Tineretului”, şi 
care, ulterior, a realizat un serial intitulat "Memorialul 
Durerii” (cu totul neconvingător), s-a deplasat la vila 
unde locuia Nicolski, în "buricul Bucureştiului”, pe 
strada revenită la vechiul nume, "Pia Brătianu” 
(înainte se numea "Olga Bancic', fostă ilegalistă!), 
aflată lângă Bd. Dacia, şi i-a luat un interviu. 

În spaţioasa şi eleganta sufragerie, omul care 
"nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase”, a 


declarat că este "erou" într-un fel deoarece a "salvat . 


fara de legionarii care erau toţi asasini şi jefuitori, toţi 
fără căpătâi, pe care I-a încarcerat'! Cică "a fost apoi 


linişte, nu răzmerife” (desigur, doar era teroare 
"dar cei închişi au fost reeducaţi” (cu bătăi) "sau 
fost apoi utili societății. u 

Fătuca nu I-a întrerupt cu întrebări inca 
fiindcă era total în afara temei şi l-a lăsat 
câmpii poticnindu-se la orice cuvânt de 
său de Grimberg venit ca spion după ce 
noaptea Prutul. 

Nici Nicolski nu a fost alungat din vila Care 
nu-i aparţinea şi a beneficiat de pensia 
până când a intrat pe poarta iadului. 

Fostul ministru de Interne, Al. Drăghici, nu 
a mai apucat să apară la televizor. Cel care are 
pe conştiinţă sutele de mii de mori. la 
Canalul Dunăre - Marea Neagră, la Aiud 
Sighet, Făgăraş, Gherla, Piteşti, Suceava 
Galaţi şi altele, informat de către colegii săi de. 
"Vl|la Securitate că ar putea fi anchetat, a fugit în 
Ungaria, apoi nu s-a mai ştiut nimic despre e] 
întrucât poseda paşaport şi nu avea interdicţie 
de a părăsi ţara. Dar nu-i de mirare, fiindcă la 
conducere se aflau lon Iliescu, Petre Roman şi 
eminenţa  cenuşie Silviu Brucan, care au 
muşamalizat toate atrocitățile făcute de fostul aparat 
represiv. Şi nu numai atât: din rândurile acestuia au 
fost "promovate” în înalte funcţii (miniştri sau 
subsecretari de stat) multe nume. Se motiva pueri| 
că s-ar fi creat un "vid” dacă aceştia erau înlăturați, 
fiindcă nu aveau cadre competente ... 


mode 
să bat 

accentul 
e trecuse 


mare 


Am avut un unchi, bărbat frumos, licenţiat, care 
vorbea cursiv limba franceză, era comisar şi făcea 
parte din faimosul Birou 2 care se ocupa numai de 
urmărirea comuniştilor. 

În febr. 1950 el şi toţi colegii lui, în număr de 23, 
în frunte cu şeful lor, col. Manolescu, au fost arestaţi 
şi condamnaţi între 15 - 25 de ani. A murit la Gherla 
zece ani mai târziu, interval în care mătuşa mea, 
sora mamei, a trebuit să divorţeze de el ca să poată 
fi angajată în serviciu. 

În 1964, când toţi deţinuţii politici au fost eliberaţi, 
a venit la noi în casă un coleg de suferinţă al 
unchiului meu, comisarul Ristoiu, care ne-a relatat 
pe larg despre destinul tragic al celor din Biroul 2: 
toţi fără dinţi din cauza hranei mizerabile, ţinuţi în 
frig, loviți crâncen de gardieni în fiecare zi. Spunea 
Ristoiu tatălui meu: "D-le Georgescu, noi am fost 
nişte sfinţi în comparaţie cu cei care ne 
supravegheau. Comuniştii pe care i-am arestat au 
fost condamnaţi la pedepse minime, între 3 - 5 ani, 
cele mai aspre pedepse arareori ajungând la maxim 
10 ani, primeau pachete în fiecare lună de Ia familiile 
lor, zilnic erau scoşi pentru o oră la plimbare în 
curtea închisorii, aveau drept la vizită şi vorbitor cu 
cei apropiaţi lor, soțiile şi copiii. Noi nu am avut 
aceste drepturi elementare, nu am primit şi nu am 
scris nici o scrisoare, cei care mureau din cauza 
condiţiilor draconice erau acoperiţi de un lait-motiv 
etern care înştiinţa familia: <<mort de infarct>>. 
Nimeni nu a avut mormântul său, toţi au fost 
îngropaţi în secret, fără slujbe şi cruce, în gropi 
comune .» Acesta este adevărul, nu ineptţiile lui 
Vişinescu şi Ficioru... 

Foarte probabil că aceştia doi vor fi condamnaţi 
la câţiva ani de închisoare, dar cu suspendare, din 
cauza vârstei înaintate. Vârsta, care nu a fost un 
argument şi în cazul lui luliu Maniu, Argetoianu 
(ambii trecuţi de 80 de ani), sau al lui "Moş Nae” (N- 
Batzaria, fost director al revistei de mare tiraj 
"Universul Copiilor” cu eroii săi, Haplea şi Coana 
Frosa). 

În ultimul moment am aflat vestea teribilă: în 
Parlament s-a votat legea ca persoanele cu pensii 
mari, condamnate pentru genocidul din închisori, să 
fie penalizate cu 25%, timp de 5 ani (|), banii 
aceştia fiind îndreptaţi către familiile celor decedați! 
Deci din pensia de 6.000 lei a lui lon Ficioru, 
1.500 lei vor fi alocaţi familiilor victimelor! 


în pa 


Pes-2 CUVÂNTUL LEGIONAR SEPTEMBRIE 2013 


Denă un secol 


ROMÂNII TE IUBESC, CĂPITANE! 


In ziua de 13 septembrie 2013, în care s-au împlinit 104 ani de la 
naşterea Fondatorului Mişcării Legionare, mergând la troița de la 
Tâncăbeşti, locul asasinării lui, am găsit postamentul troiţei plin de 
lumânări aprinse şi de flori: dovadă clară că în inima Românilor de azi 
| Căpitanul trăieşte! (Fotografia este reprodusă pe ultima pagină.) 

De altfel, de câte ori am trecut pe acolo întâmplător, am văzut 
lumânări arzând. În câteva rânduri chiar, aflându-ne la troiță fără vreun 
prilej special gen comemorare, am văzut maşini cu număr de Bucureşti 
oprind pentru a aprinde o lumânare, ocazie cu care am intrat în vorbă cu 


oamenii respectivi; nu erau legionari sau membri ai Mişcării, ci, pur şi 
simplu, admiratori ai Căpitanului. 

Poate de aceea Federaţia Comunităţilor Evreieşti insistă atât pentru 
distrugerea troiței: este “oglinda” — foarte vizibilă — a sentimentelor 
Românilor pentru Corneliu Zelea-Codreanu. 

După un secol, românii te iubesc, Căpitane! Aşa cum te-au iubit 
mereu...De ce? lată de ce (explicaţiile a doi dintre  Fondatorilor 
Legiunii): 


mia O 0 


Datorită  genialității  Căpitanului şi 
elementelor superioare care s-au grupat în 
jurul său, Legiunea a reuşit să creeze o 
ideologie salvatoare şi roditoare nu numai 
pentru Neamul nostru şi nu numai pentru 
epoca prezentă. La temeliile ei, sfințindu-i 
adevărurile propovăduite, se află corpurile 
celor ce-au creat-o precum şi sângele a 
mii de martiri. Ea nu poate dispare fără să 
lase cele mai salutare urme în plămada 
sufletească a generaţiilor ce vor veni. 

Spiritualitatea care a  însufleţit şi 
însuflețeşte pe cei ce s-au încadrat ei face 
din Mişcarea Legionară cea mai de seamă 
manifestare  politico-socială a secolului 
nostru. 

Întâi vă rog să constataţi cu toții că după 
moartea Căpitanului am greşit şi am greşit 
faţă de el şi față de Mişcarea Legionară. Să 
începem cu această spovedanie şi cu promisiunea 
de a duce, odată cu noul sfert de veac, o viață total 
conformă cu principiile revoluției creştine sociale ale 
Mişcării noastre. E o datorie față de jertfele celor ce 
nu mai sunt printre noi şi față de Neamul care 
aşteaptă mult de la noi. 

Durerea morţii Căpitanului ne va urmări până la 
mormânt pe toţi cei ce l-am cunoscut şi linişte nici 
acolo nu vom putea avea dacă nu-i vom fi continuat 
învățăturile. 

Cu trecerea timpului personalitatea sa uriaşă 
creşte şi capătă proporţii de legendă. E greu să 
credem că Neamul românesc va mai rodi în acest 
secol zbuciumat un alt gigant de talia lui. Mergând 
mai departe chiar, cred că foarte greu această lume 
materialistă, dominată de tehnica modernă, 
ucigătoare de suflet, va mai produce un exemplar 
asemănător ca perfecție morală şi de o clarviziune 
aşa de perfectă a.realităţilor social-politice. 

Omul modern îşi face o glorie din a stăpâni 
tehnica, dar tehnica a pus stăpânire pe el, anulându-i 


"Că a fost un om excepțional nu mai contestă 
astăzi nici cei mai înverşunaţi duşmani, dar noi 
credem că a fost şi predestinat. Predestinarea sa se 
poate uşor descifra urmărindu-i viața aşa de scurtă şi 
totuşi aşa de plină de rod. 

In ultimii 20 de ani Căpitanul a fost prezent 
pretutindeni unde pulsa un pic de viață românească; 
de cele mai multe ori era însă animatorul acelor 
pulsaţii. Viața publică din ultimii 20 ani s-a desfăşurat 
având ca principală preocupare persoana şi 
activitatea Căpitanului. 

Nu moştenise un nume răsunător şi totuşi, la 
auzul numelui său, bătrâni sau tineri, femei sau copii 
se cutremurau, ochii li se umezeau şi o bucurie le 
strălucea pe față. 

Cei ce aveau fericirea să-l vadă şi să-l audă nu-l 
mai uitau. Intelectuali tineri sau bătrâni erau mişcaţi 
profund în prezenţa sa. Suflete curate şi idealiste se 
luau la întrecere care să se apropie mai mult de 
Căpitan. 

Ce îi făcea pe toți aceştia să-l urmeze, când 
ştiau că singurul lucru pe care-l pot câştiga cu 
siguranță era suferinţa, prigoana şi închisoarea, 
şi moartea poate, moarte chinuită, grea? 

Şi de ce-l urmau tocmai pe el? 

Nu erau în țara aceasta atâţia talentați vorbitori şi 
scriitori şi atâţia oameni politici care-şi făuriseră 
grupări cu programe studiate şi complet 

documentate? 


personalitatea şi reducându-i la un robot în slujba 
maşinii de el creată. Ne prosternăm în fața 
dezagregărilor atomice şi uităm de ființa noastră 
spirituală, de rostul vieţii morale şi de perfecţionarea 
ei. In acțiuni oculte ca organizaţie dar vădite ca 
rezultate, paralele cu dezagregarea atomului se 
urmăreşte dezagregarea divinității din om. Artele 
plastice, muzica, literatura, presa sunt îndrumate pe 
căi care duc la moartea noastră spirituală ca indivizi 
mai întâi, mai apoi şi că Neam. Ora 25, icoana 
înfiorătoare a epocii noastre! 

Dacă oamenii politici şi conducătorii destinelor 
societăţii nu se depăşesc, transformându-se interior 
şi  modelându-se la flacăra principiilor morale 
creştine, devin mai întâi megalomani, apoi tiranii cei 
mai crunţi ai semenilor lor şi sfârşesc în chip de 
bestie a secolului, produs apocaliptic ca Stalin şi ca 
prezumtivii lui urmaşi. 

Acestei incomplete transformări interioare şi lipsei 
de trăire profund creştină se datorează în mare parte 
tragedia Mişcării noastre. Preocuparea politică 


Totuşi, pe omul acela cu chip de Arhanghel, bun 
şi blând, cu privirea când senină ca o zi de vară, 
când aspră ca şi crivățul iernii, care cu prezenţa şi cu 
vorba sa dezarma pe cei răi şi făcea pe mişei să se 
îngrozească, pe omul acesta care ştia să mângâie 
pe cei necăjiţi şi să lumineze întunericul celor 
deznădăjduiţi, îl cântau poeții, tineri şi bătrâni îl 
iubeau şi-l urmau: "Gândul lui: rege, / Vorba lui: lege. 
/ Vrerea-i platoşă de neînfrânt, / Pasul lui, cutremur 
de pământ.” 2 

Să numim apariția Căpitanului "predestinare”, s-o 
numim “soartă” sau oricum am vrea, un lucru e sigur: 
ea vine în unul din momentele cele mai critice din 
viața Neamului românesc. Apare tocmai la timp ca 
să oprească mersul grabnic spre prăbuşire. 

In locul deprimării şi preocupărilor materialiste 
într-o societate care a rupt orice legătură cu trecutul 
şi care n-avea alt ideal decât traiul comod şi 
destrăbălarea, Căpitanul reuşeşte să înnoade firul 
trecutului glorios şi să sădească în inimi nădejdi de 
mai bine şi avânturi de vulturi ce năzuiesc spre 
albastrul cerului. 

In locul 
spiritualitatea. 

In locul egoismului sălbatec, spiritul de jertfă. 

In locul omului «politic», omul nou, legionarul. 

De aceea apariția sa este hotarul dintre două 
lumi. Căpitanul este început de veac nou pentru 
noi, românii. 


materialismului  întronează 


comună, tehnica acestei politici pe care şi unii 
dintre noi au început să o socotească "ştiinţă 
pură”, adică "amorală” — zi cei — i-au 
determinat pe câţiva dintre noi să se 
îndepărteze complet de la principiile de bază 
ale Mişcării. împrejurările anormale din 
ultimul deceniu, lipsa de contact, lipsa de 
unitate provocată de ambiţii şi orgoliu 
personal, au provocat în sânul Mişcării 
|] adevărate erezii. 

A Nu  simțiţi de dincolo de moarte 
“| poruncile Căpitanului? Nu vă arde privirea 
blândă a lui Moţa şi a întregii Legiuni de 
eroi şi de martiri? 

Sunt cunoscute. împrejurările în care noi, 
cei din grupul inițial de şase, împreună cu 
Căpitanul şi cu Moța, am hotărât să punem 
mâna pe armă şi, în entuziasmul tinereții, am 
stat gata să ne jertfim, sacrificând viața 
noastră odată cu cea a celor pe care-i socoteam 
vinovați de trădarea intereselor româneşti. 
Dumnezeu a vrut ca lucrurile să aibă alt curs şi alt 
sfârşit decât cel plănuit de noi şi să ne reîntoarcem 
în mijlocul vieții, îndrumând lupta generației noastre 
pe alt făgaş. Ne-am supus vrerii divine de a ne 
schimba calea. Şi între zidurile închisorii, la treptele 
altarului, sub scutul noului nostru protector, am 
hotărât să ne închinăm viața acțiunii de făurire a 
unui om nou, realizabil mai întâi în noi înşine, ca să 
putem apoi ajuta şi pe alţii în această strădanie şi să 
realizăm acea organizație de educație, de 
reînnoire şi de luptă care este Legiunea Arhanghelul 
Mihail. Atunci am hotărât ca arma noastră să fie 
dragostea. De aceea scrie Căpitanul: "Toate 
celelalte îşi au rădăcina în dragoste: şi 
credinţa, şi munca, şi ordinea, şi disciplina.” 


ILIE GÂRNEAȚĂ 


- selecțiuni din articolul "Către camarazi” - 
revista "Pământul Strămoşesc”, 1952 


Când apele se vor linişti şi timpul va da 
perspectiva adevărată evenimentelor, istoria 
nepărtinitoare va înregistra ca cel mai important 
eveniment din viața Neamului românesc, apariția 
Căpitanului, cu viața, învățătura şi realizările sale. 

In decursul veacurilor, noi, românii, am avut 
voievozi viteji care cu sabia şi înțelepciunea lor ne- 
au scris dreptul la viaţă pe pământul nostru. Epoca 
de glorie şi eroism a lui Ştefan cel Mare a fost hrana 
sufletească a tuturor generațiilor de până acum. 

Am avut inspirați şi poeţi creatori de limbă, 
oameni politici străluciți. A avut naţia românească 
mlădițe a căror dragoste de neam şi glie era fără 
margini, eroi ce s-au jerffit fericiți apărând 
moştenirea strămoşească. Căpitanul, însă, omul 
acela predestinat, a căutat, a găsit şi a arătat linia 
destinului românesc: linie pe care Neamul se poate 
realiza şi trebuie să se realizeze ca să-şi 
îndeplinească misiunea sa în lume. A crezut în 
Neamul său şi l-a iubit ca nimeni altul. S-a 
străduit să-l aşeze pe linia destinului şi a murit 
sfinţind cu sângele său învățătura sa.” 


CORNELIU GEORGESCU 


-  selecțiuni din conferința ținută la: 
Berkenbruck, cu titlul ”73 Septembrie”) A 


REDACȚIA 


CUVÂNTUL LEGIONAR SEPTEMBRIE 2013 P29-3 


YȚ 


ee tdi er -r 


Care este perioada din comunism în care se 
produce genocidul fizic şi intelectual al poporului 
român, soldat cu cca. 500.000 de asasinați, cu 
distrugerea fizică şi morală a elitelor româneşti, 
începând cu elitele politice, intelectuale, militare, 
profesionale, ţărăneşti? 

Răspunsul este simplu şi 
obligatorii: 1944 - 1964. 

Prin ce se caracterizează "în trei cuvinte" neagra 
perioadă de 20 de ani soldată cu urmările enunțate 
lapidar mai sus? 

Prin "capitularea necondiționată” a României în 
faţa fiarei ruseşti, prin preluarea puterii în România 
de o bandă de evrei (numărând zeci de mii de 
infractori) impusă de o Rusie iudaizată până în 
Structurile cele mai joase de conducere, prin 
comportamentul criminal al autorităţilor, la care 
participă direct şi indirect, o evreime cu un apetit 
sanguinar imposibil de justificat logic. 

Atenţie! La un moment dat, mi-am dat seama că 
Ceauşescu (pe care l-am detestat atunci, ca şi 
acum),  ”eliberatorul”  evreimii din "lagărul 
comunist”, mediatorul între Israel şi statele 
neprietene cu politica evreiască, prietenul de 
încredere al rabinului şef Moses Rosen, ajungând 
până acolo (Ceaşcă) încât să ordone Securităţii 
uciderea editorilor "Operei Politice” a lui Mihai 
Eminescu, devine, în ofensiva presei filo-evreieşti 
din România, marele responsabil al dezastrului 
comunist "de la cap la coadă”!! 

Toată lumea a înghiţit găluşca otrăvită şi noi 


explicaţiile sunt 


- ne simţim obligaţi să dezvăluim adevărul, nu ca 


un beneficiu la o istorie curată, ci ca un semnal de 
gravă alarmă legată de stricta actualitate. 

Deci, pentru început: Unde, dragilor, este 
Gheorghe Gheorghiu Dej care patronează dezmă ful 
criminal, dând "mână liberă” instinctelor sanguinare 
ale minorităţii evreieşti din România, responsabilă de 
un genocid care se întinde pe parcursul a 20 de ani, 
până la “amnistie”? Vă întreb mai puţin protocolar: 
Voi v-aţi prins că numele lui Dej a dispărut din 
dezbaterea curentă asupra comunismului 
(iudeu)? 

Nu v-aţi gândit! Păi, dacă spui "Dej”, spui "Ana 
Pauker”, spui "”Burăh  Tescovici” (Teohari 
Georgescu), spui ”Pantelei Pantiuşa”, spui 
"Nicolschi” - şi pot continua cu o listă (neagră) a tot 
ce au reprezentat factorii de decizie a genocidului 
din România postbelică! Ca să fiu mai convingător, 
vă voi da o listă cu tot ce reprezintă ”floarea” 
criminalilor responsabili de asasinarea a 500.000 
de creştini români, toţi evrei, cu numele, original 
sau de complezenţă. 

Nemernicilor, vă permiteţi să ne reprezentaţi 
peste tot ca un popor de criminali? 

Unde aţi fost mai la adăpost la timpul potrivit 
decât în România? 

Cine deschide sarabanda crimelor interetnice la 
nivel de genocid? Voi, la cedarea Basarabiei! 

Cine provoacă deliberat măsurile punitive luate 
de autorităţi în 1941, iunie, în "pogromul de la laşi”? 
Şi că a venit vorba: în nr. 410 - 411 al publicaţiei 
"Realitatea Evreiască”, faceţi nişte afirmaţii pur 
şi simplu uluitoare! Apropos de "comemorarea 
pogromului de la laşi din 1941”: dacă au fost mai 
mult de 2.500 de victime, cum se face că istoricii 
angrenaţi de Academia Română în editarea "Istoriei 
Românilor” (în anul 1995), nu au ştiut nimic de 
diferenţa de victime, de la 2.500 la 15.000? Hai, au 
greşit cu 100, cu o mie, dar cu 12.500?! Sunteţi, 
pur şi simplu, ridicoli! Forurile Comunităţii declară la 
timpul potrivit 2500: chiar nu ştiau nimic? Adică 
omori 15.000 de oameni cu rafale de mitralieră. şi 
nimeni nu ştie nimic, până de curând? Unde sunt 
gropile comune, imense, în care au fost 
îngropate atâtea victime? 

Antonescu ştia cu câteva zile înainte (27 iunie 
1941) că civili evrei vor ataca cu armament de război 
armata română şi germană (30 iunie 1941), pentru a 
ordona “să curefe laşiiul de populația evreiască"? 

Ordin "telefonic"? Şi cine poate dovedi "verba 
volant”? Dacă aveţi dovezi, de ce nu sunt făcute 
publice? Declară martorii? Să fim serioşi! 


Nu vă cerem decât să faceţi publice sursele de 
informaţie, altfel vă vom taxa, în logica cea mai 
simplă, drept mincinoşi! Dacă din 2.500 se pot face 
15.000, din câţi se pot face 400.000?? 

Nu neg! Întreb şi eul Discut cu cifre? ă 

Un prieten îmi atrăgea atenţia că "crima incepe 
de la un evreu"; de acord: şi "De la un român, nu? 

Am reluat subiectul „pogromul de la laşi SI 
numărul trecut, obligat de afirmaţiile din „Realitatea 
Evreiască”. Să revenim însă la subiectul de astăzi: 
noi, românii, putem dovedi cu acte şi chiar cu 
„acceptul” evreilor care nu pot nega „dezmăţul 
criminal” al perioadei respective. Ă i 

Români imbecili sau angajați într-un joc. „uite 
Vişinescu, nu e Vişinescu” au descoperit, cu 
acceptul evreimii al căror joc îl fac, bucuroşi ca 
nişte veleitari care şi-au găsit rostul vieţii, vreo 30 - 
40 de torţionari români în viață. 


Si tortionarii evrei şi toţi cei care au ordonat 
genocidul unde sunt? 

„Au spălat putina” cu prima ocazie, în Israel sau 
aiurea! 

Ar trebui urmăriţi ca şi criminalii de război 
nazişti, în jungla Braziliei! Păi pentru un 
comportament criminal, "Nurnberg” a spânzurat 
zeci de învinuiți: evreimea şi-a cerut dreptul la 
justia, Păi şi noi avem aceleaşi drepturi, sau 
nu?! 

Ca să nu se pună problema, ne trezim cu 20 
de ani de istorie ştearsă, cu o carte din care s-au 
rupt zeci de pagini. Foarte simplu! În schimb, la 
istoria represiunilor — împotriva minorității 
evreieşti, se adaugă în fiecare minut dosare 
întregi care sunt evocate ca dovezi din surse 
nedeclarate şi nedeclarabile. Suntem angrenați 
într-un joc de copii retardaţi, în care noi suntem 
bolnavii? 

Să vă dăm amănunte despre persoanele 
responsabile direct de genocidul postbelic; în toată 
lista cu şefi de servicii în DGSP - "Direcţia 
Generală a Securităţii Poporului” (ALES?), găsim 
un singur nume (în sens real) de român, şi anume 
Doicaru - Regiunea Dobrogea; şef suprem, şi de 
aici încolo nu citez decât evrei: Bodnarenco 
Pantelei Pantiuşa, adjunct Nikolschi (Grunberg), şefi 
de servicii: Cacica Saşa, Oprescu Dorel şi soţia sa 
Rita, Schelinger Paul, Blankenştain Magdalena + 
soţul, Rosza, Bichel Ivan, Mişa Proptopopescu, 
Garabedian Tokaltian, Sabău Eugen, Maximenco 
Feodor, Mişa Petriuc, Gribici Vladimir; cu funcţii de 
conducere: Serviciul 1 - Maurici, Serviciul 2 - Andrei, 
Serviciul 3 - Dangoroz, Zalman Marcu, Nenciu lulian, 
sora sa Rodica şi soţia Tony, Zăvodnicu Mircea, 
Hirsch Tiberiu, Friedeldmer Eugen, Farcaş Nandor, 
Bucicov Mira, Demetrescu Raoul, Năvodaru Luiza, 
Sadovici Mihail, Aprahamian Avedis, Ebner Silvia — 
atenţie: toţi emigraţi în Israel! Deci nu v-am 
enumerat componența Federaţiei Comunității 
Evreieşti din România! 

Nume de conducători de direcţie: 

- Direcţia a II-a - Contrasabotaj - „Breban” 

- Direcţia a III-a - Informaţii Interne (cu atribuţii de 
poliție politică) - Aranycs Pavel (se ocupa în special 
de legionari) 

- Direcţia a IV-a - Contrainformaţii Militare - 
Grigore Naum” 

- Direcţia a V-a - Securitate şi gardă - Bucicov 
Valeriu” 

- Direcţia a Vl-a - Transporturi (cu atribuţii 
contrainformative, care scoate din ţară zeci de tone 
de aur în lingouri, uraniu, petrol, grâu, animale şi 
produse din carne, lemn; transporturile se refereau, 
desigur, la cele cu un singur sens) - general Majurov 

- Direcţia a VIl-a - Filaj şi Investigaţii Generale - 
Kovacs Pius. 

- Direcţia a VIll-a - Anchete Penale (unitate care 
finalizează eforturile celorlalte unităţi, aici hotărându- 
se soarta oamenilor) - Dulbergher Mişu (şeful secţiei 
în care se spărgeau capete şi dinţi, se smulgeau 
unghii şi se aplica tot cortegiul de chinuri şi înjosiri 
inimaginabile). Alte nume de evrei de la secţia 
Anchete Penale: - Aritonovici Samy, Matusevici 
Nathan, Fisher Simon, Ceaslaschy Zigler Simon, 
Răzvan Sergiu Roşca, Davidovici Leon, Turchişer 
Marcel, Franca Saman (femei care băteau deţinuţii 


| ii ROMÂNIZAREA DEZMĂȚULUI CRIMINAL. (contin. din pg. 3) 


cu vergi peste organele sexuale), Haber 
Estera, Segal Luiza - şi lista continuă cu zeci s 
sute. Explicaţia: numirile se făceau de către au 
cadrelor a CC a PCR, Ghizela Voss (bineinţet a 
evreică), rămasă după 1964 sfetnicul de taie? 
tovarăşei Ceaşcă. Şeful Ghizelei Voss era Broitm al 
Chişinevschi, iar şeful lui Chişinevschi era „an 
Pauker, iar ministru de Interne era Burăh Teșociiă 
(Teohari Georgescu). "i 

- Serviciul tehnic - interceptarea conv 
telefonice (Contrainformaţii) - maiorul Hirsch. 

- Serviciul K - protecţia cadrelor - colonej M 
Petruc. 

- Serviciul Cifru - colonel Schmerler, 

- Sectoarele financiare, înzestrare şi administrare 
- Hary Bogdan. 

- Şcoala de ofiţeri de Securitate - colonej 
Voiculescu Ervin, 

- Şeful Casei de Cultură - col Fux Beria, 

- Şeful Spitalului MAI — dr. Herşcovici. 

Unităţi teritoriale (pe regiunile de atunci); 

- Regiunea Bucureşti — surpriză: un român . 
luptătorul în Spania, Stancu Aurel, secondat însă de 
Weiss Isidor, Kohn Bernard Edelştein, Rodelştein şi 
Hâncu 

- Regiunea Ploieşti - Ştrul Mauriciu 

- Regiunea Braşov (Stalin) - Klausek Koloman 

- Regiunea Piteşti - Wisting Eugen 

- Regiunea Galaţi - ljal Adalbert 

- Regiunea Constanţa - iar surpriză: Nicolae 
Doicaru 

- Regiunea Bacău - colonel Câmpeanu 

- Regiunea Suceava - Popic Adalbert 

- Regiunea Tg. Mureş - Dascălu Eugen 

Etc., etc. 

Nu am pomenit de Miliția înţesată de ofiţeri evrei, 
dar şi de unguri. 

Toţi aceştia erau manevranţii din umbră a lui 
Vişinescu, complici la genocid, pasibili de 
pedepse maxime. 

"Bietul Vişinescu se simţea obligat să-şi 
demonstreze ataşamentul şi să facă exces de zel 
(exceptând caracterul lui de criminal)! 

Dar să revenim la ”nedreptăţitul” secreter 
general al partidului, tov. Gh. Gheorghiu Dej: să 
vorbeşti de el, să accepţi existenţa lui, înseamnă 
să deschizi cutia Pandorei, cum am mai spus, cu 
Ana Pauker, Burăh  Teşcovici,  Broitman 
Kişinevski, Ghizela Voss şi cu toată lista de mai 
sus, cu responsabilii de moartea a 500 000 de 
români, şi cu tot cortegiul de orori abătute la 
nivel naţional. 

i_de_ce îi 
iveală? 

Simplu; ideea dragă, apărată cu ghearele şi cu 
dinţii, holocaustul, începe să apară ca un lucru 
care ___ar trebui comparat _cu _ genocidul 
antiromânesc şi anticreştin, îşi pierde unicitatea 


se banalizează, pierde din impactul psihic, trebuie 
dovedit, spre deosebire de genocidul care se 


dovedeşte prin tone de arhivă la îndemâna celor 
interesaţi. 

Vorbeşti numai de Ceauşescu, vorbeşti de o 
perioadă în care evreimea nu mai era în România, 
deci nu poate fi acuzată de nimic. Vorbeşti de o 
perioadă în care opozanţii politici nu mai trebuiau 
asasinați. Structuri alde "Vişinescu” au rămas 
destule, dar - lipsea  „materialul”. Nu mai erau 
"frumoasele vremuri de altădată” când, dacă omorai 
în bătaie un legionar, deveneai candidat sigur la un 
grad (militar) în plus! 

Şi cohorte de imbecili fac un caz extraordinar 
de alde  "Vişinescu”, spre satisfacția 
cobeligeranţilor evrei, părtaşi direcţi sau indirecţi la 
stâlcirea naționaliștilor, în imensa lor majoritate 
intelectuali şi legionari, preoţi, militari cu pieptul plin 
de victorii, gospodari ai satelor sau simpli muncitori, 

Martirii neamului românesc vor. trebui SAS, 
ocupe locul firesc în minţile şi inimile românilor: 
iar călăli de teapa lui Vişinescu sau Broitman, 
Nikolschi, Burăh Tescovici şi toată pleiada (puţin 
pomenită de mine) să se bage în gaură de şarpe 3! 
să inceteze a mai avea pretenţia că ar fi exemple 
pozitive pe lumea aceasta. Eu personal, cu 
mici excepţii, doresc să-i văd pe toţi cei pe 
care i-am 'botezat”. AŞTEPT PROVINCIA!" 


Orbirilo 


işa 


asă_golemului_iudaic_ce_iese la 


Pa9.4 CUVÂNTUL LEGIONAR SEPTEMBRIE 2013 


- 
i 


Titlul mi se pare discutabil, şi [i 
tocmai asta vreau să facem: să 
transformăm DECENIUL 
apariției "Cuvântului Legionar" 
într-o discuţie la care participă 
autorul  eseului şi personajul 
numit, în genere, "cititor". 

Relația permanentă cu cititorii, 
care de foarte multe ori au ceva de 
spus, este întinsă pe un deceniu, fapt 
ce ne transformă în nişte "barometre” 
destul de precise. 

După 10 ANI în care în fiecare 
septembrie trebuie să notăm mai pe 
scurt sau mai pe larg aniversarea, 
orice aş scrie cu această ocazie s-a 
banalizat prin repetare eventual cu 
alte cuvinte. Acesta. este motivul 
pentru care încerc să abordez 
subiectul dintr-un alt punct de vedere. 

Ideea exprimată în titlu, cu 
"muritul de necaz" este parţial reală, şi pentru noi 
reprezintă o mică satisfacţie să bagi un spin lună de 
lună în obezul trup al duşmanilor noştri; este sâcâitor 
pentru ei întrucât “spinul” nostru îi irită, chiar dacă 
mai mult nu are putere să facă. 

Bineînţeles că nu ne rezumăm să socotim 
publicația noastră ca având un scop atât de 
meschin: "Cuvântul Legionar" este în primul rând 
un îndreptar şi un indicator care doreşte să 
prezinte publicului român punctele noastre de vedere 
în legătură cu principalele probleme care intră în 
preocuparea autorităţilor, a opiniei publice, a 
prietenilor Mişcării Legionare, a duşmanilor mai 
vechi sau mai noi ai României şi ai românilor. 

Să vă dau un exemplu, zic eu, concludent: 
Mircea Badea, autorul emisiunii "În gura presei”, mai 
zilele trecute debita ceva despre extrema dreaptă 
apropos de unul dintre aşa-zişii ei şefi, o secătură 
inteligentă al cărei nume nu vreau să îl pronunț, ca 
să nu mă dea în judecată pentru epitetul blând cu 
care l-am prezentat. 

Badea s-a simţit obligat, probabil, să se 
încadreze într-un şablon în care nu trebuie pierdută 
ocazia de a-şi manifesta antipatia pentru 
legionarism: a amintit ceva de Legiune, fără 
precizări, generalități negative de doi bani, iar când a 
trebuit să precizeze că făcea o apropiere între 
respectivul personaj şi legionari, nu îşi mai amintea 
la cine se referea. Adresându-se regiei: "Cum le zice 
la extremiştii ăia din perioada interbelică?", i s-a 
şoptit în cască; "A, da, legionari! Să poţi să ai o 
părere oarecare despre ceva sau cineva, neştiind 
nici măcar cum se numeau, pare o imposibilitate. 
Să o faci, totuşi, plin de aplomb şi de importanță, 
este o gogomănie. Mai exact, dacă Mircea Badea 
ar fi avut cunoştinţe despre Mişcare, vă asigur că ar 
fi avut puterea să discearnă în relaţia dintre bine şi 
rău, dintre legionarism şi iudaism. Surprinzător cu 
"iudaismul"? Poate pentru  neavizaţi. Să nu 
dezvoltăm subiectul cu "cine sunt duşmanii"! 

Vroiam să; scot în evidență faptul că -se 
încearcă prin toate mijloacele să se ascundă cam 
orice informaţie despre Mişcarea Legionară. 

Dacă toți românii — sau, poate, exagerez: dacă 
o parte semnificativă a lor - ar cunoaşte adevărul 
despre legionari, toate atacurile golemului iudaic 
ar fi lovite de nulitate. 


"Cuvântul Legionar" duce o "muncă de 
furnică” de 10 ani, încercând să promoveze 
adevărul despre Legiune, să  demaşte 
impostura  simistă, să exprime poziția 
noastră în legătură cu toate evenimentele la 
zi, să dezvăluie toate manevrele 
diversioniste puse la cale de iudaism. 

O să zicețţi (unii): "Ce îi tot dă ăsta înainte cu 
iudaismul?" Pentru toți neavizaţii, noi avem ceva cu 
evreii. Dar chiar în acest număr vă arăt că nu este 
vorba de parti-pris-uri. De exemplu, opinia publică 
trebuie să ştie că alde Vişinescu şi Ficioru sunt marii 


Face ani. 


MOR DUŞMANII DE NECAZ 


responsabili de atrocitățile comise în anii 40, 50 sau 
60, se luptă din răsputeri pentru -ca să fie atribuit 
genocidul postbelic românilor - FALS! El este operă 
evreiască în proporţie de 90%. Toţi cei implicaţi, 
după apariţia lui Ceaşcă au profitat de ocazie şi au 
fugit, s-au ascuns în Israel sau aiurea. 


Să revenim însă la publicaţie: încercăm să 
ne apropiem de problemele ce apar în 
desfăşurarea evenimentelor la zi şi, cu marele 
bagaj de cunoştinţe pe care îl avem în legătură 
cu istoria interbelică şi nu numai, prezentăm 
soluţii care ar fi fost şi care sunt acceptabile 
din punct de vedere naționalist şi creştin 
(legionar). 

De exemplu, ideea că manifestanţii împotriva 
exploatării de la Roşia Montană ar dezaproba 
folosirea cianurilor - este “numai. parţial valabilă: 
lozinca scandată de zeci de mii de oameni din marile 
oraşe ale ţării în legătură cu aceasta probează faptul 
că tinerii nemulţumiţi (majoritatea tineri) au ales 
explicația cea mai simplă şi cel mai greu de 
combătut cu argumente politice. Cu "cianura" nu îi 
poate nimeni "agăța" cu nici o teorie mondialistă de 
sorginte - fără doar şi poate - evreiască. Cum ar fi 
sunat un slogan în care să se amintească de 
trecerea bogățiilor țării în proprietatea unor consorții 
internaţionale, despre care nu ştim decât cum se 
cheamă şi unde îşi au sediul? Realitatea este că 
românii nu mai vor să accepte călcâie pe grumaz, 
au devenit conştienţi că pasivitatea este mortală. 
În profunzime, protestul lor este naţionalist, iar 
publicația noastră trebuie să evidenţieze acest lucru. 


De asemenea, trebuie remarcată insistența cu 
care, de-a lungul timpului, am adus în prim plan 
problema Basarabiei. Noi, şi în special eu personal, 
am fost şi voi fi plin de compasiune pentru frații de 
dincolo de Prut. 

Soarta acestor oameni a fost, chiar şi înainte de 
1812, mai vitregă decât a celor din alte provincii 
istorice ale României. Gândiţi-vă la năvălirile barbare 
care aveau ca poartă de intrare Basarabia! După 
războiul ruso-turc din 1812, Turcia dă ruşilor, ca 
despăgubire de război, Basarabia. 

Care sunt asemănările şi deosebirile între 
ocupaţia rusească a Basarabiei şi cea 
ungurească a Transilvaniei: amândouă regiunile 
sunt pământ românesc, amândoi ocupanții au avut 
de la început ca scop deznaţionalizarea, dar stăpânii 
erau diferiţi. Ruşii sălbatici şi necivilizaţi şi ungurii, 
destul de sălbatici (au dovedit de câte ori au avut 
ocazia), dar civilizaţi, într-un fel, prin contactul cu 
Austria. Dovada? Duceți-vă în Basarabia şi duceţi-vă 
în Ardeal! 

Şi ar mai fi ceva: zecile de ani sub călcâiul 
comunist-bolşevic au tocat la bieţii basarabeni, de 
stai şi ţi se pare de mirare că au supravieţuit până 
astăzi. 

Nu ştiu, poate moştenesc aceste sentimente de 
la Corneliu Zelea-Codreanu. 


să revenim din nou la 
publicaţie: vorbeam în titlu de 
necazul duşmanilor. 

Realitatea este că şi noi, ca 
autori, avem necazuri în 
legătură cu revista. 

În primul rând, baza de 
colaboratori foarte restrânsă. 

Nu sunt oferte de colaborare? 
Exact. Din două motive, fără să 
spun care este cel mai important. 

Cei aflaţi la un nivel 
corespunzător de instrucţie, de 
cele mai multe ori au impresia că, 
scriind la "Cuvântul Legionar", îşi 
pun situaţia în pericol. Ar vrea să 
scrie, dar pe cât posibil îndulcind 
expunerea până acolo încât să 
reducă la maximum asperitățile 
realităţii, ceea ce nu ne convine. 

Al doilea motiv ar fi faptul că, pentru a scrie 
în nota revistei, trebuie să ai o serioasă cultură 
naționalistă, din care cauză numărul 
persoanelor care să corespundă este relativ 
mic. = 

Nu mai vorbim de PERSEVERENȚA, cu 
toată modestia, de un pic de înclinaţie spre 
ziaristică, de SACRIFICIUL mai mic sau mai 
mare, în funcţie de cota de participare la 
corecturi, tehnoredactare, distribuţie sau 
alte probleme administrative. 


Am pomenit cuvântul "DISTRIBUȚIE": toate 
firmele cu care am încheiat contracte, când să 
ne dea banii, au dat faliment. Absolut toate! 

"TRĂIM" (ca revistă, bineînţeles) din 
abonamente, - din. distribuția  difuzorilor 
voluntari din țară şi din rarele şi micile 
donaţii, în general de dimensiunea a două 
cifre. 

Şi, că tot veni vorba, din ce trăim, ca 
oameni: redactorii şi ceilalți sunt 
VOLUNTARI, fiind angajați în altă parte, cu 
salarii modeste, sau pensionari. 


CE NE ŢINE UNIȚI ŞI PERMANENT PE 
POZIȚII? 

Credinţa noastră nestrămutată în adevăr şi 
dreptate, convingerea că suntem o luminiţă în 
întunericul descurajant al iudeo-democrației, 


că trebuie să promovăm ideologia şi doctrina 


legionară. 

Că suntem necesari pe scena ziaristicii 
româneşti ne-o dovedeşte interesul 
manifestat de cititori. Odată ce a luat 
cunoştinţă de existența revistei, aproape 
nimeni nu renunță la ea. 

Faptul că, totuşi, după 10 ani, mai primesc 
telefoane cu conținutul "acum am aflat de 
existența revistei” scoate în evidență slabele 
noastre posibilități de a comercializa publicaţia, 
atât ca promovare la nivel național, cât şi ca 
sursă de venit. 

Voi încheia cu o "poveste" pe care vă cer să 
oslescurcați domniile voastre: în toată Moldova 
frica de evreime este atât de mare, încât, luând 
legătura cu zeci de mici societăţi care se ocupă 
cu distribuţia presei, am fost de fiecare dată 
întâmpinați cu o frică bolnăvicioasă, că prezența 
"Cuvântului Legionar" pe tejgheaua chioşcului i- 
ar nenoroci!! Norocul nostru şi al altora că 
mai există şi difuzorii voluntari, fără boi la 
bicicletă! 

Trăiască Legiunea şi Căpitanul! 


CUVÂNTUL LEGIONAR SEPTEMBRIE 2013 F%5 


pu Pe Pope Sp Por Per iri pi ptr our o" PP TI...) 


Ama 


Pierde 
FOAIE PENTRU MINTE ŞI SUFLET 


În ultimul timp am tot primit apeluri de la simpatizanți din țară care ne solicitau o listă nu 


Y € gionare (apărute în exil sau în țară după 1990), dar şi cu altele interesante 
(evident, naţionaliste sau creştine), demne de reținut. 


lată o selecţiune (fără pretenţia de a fi epuizat lista) 


numai cu cărţile le 


CORNELIU ZELEA CODREANU: 

- Pentru legionari; 

- Circulări şi manifeste; 

- Cărticica şefului de cuib; 

- Scrisori studenţeşti din închisoare; 
- Însemnări de la Jilava 

ION |. MOȚA: Cranii de lemn 
VASILE MARIN: 

- Crez de generație 

- Fascismul 


GHEORGHE ISTRATE - Frăția de Cruce 


ION DUMITRESCU-BORŞA: 

- Cal troian intra muros (Memorii legionare); 

- Cea mai mare jertfă legionară 

VIRGIL IONESCU — Memorii 

ALECU CANTACUZINO — Culegere de articole 
CONSTANTIN PAPANACE: 

— Fără Căpitan; 

- Cazul Horia Sima şi Mişcarea Legionară; 

- Evocări, 

- Destinul unei generații: 


- Mihai Eminescu, un mare precursor al 
legionarismului 


- Mişcarea Legionară şi macedo-românii 

- Diverse stiluri de luptă politică 

ş.a. 

ION MÂNZATU - Cum am compus cântecele 
legionare 

DUILIU SFINȚESCU - Răspuns la întrebări ale 
tinerilor care doresc tot adevărul despre Mişcarea 
Legionară SA 

ŞTEFAN PALAGHIȚĂ - Garda de Fier spre 
reînvierea României 


ION BANEA: 

- Rânduri către generaţia noastră; 

- Căpitanul 

ILIE IMBRESCU- V-am scris vouă, tinerilor! 


(reeditarea cărţii "Biserica şi Mişcarea Legionară”) 

RADU GYR: 

- Studenţimea şi idealul spiritual; 

- Femeia în eroismul spiritual, moral şi național; 

- Suferința, sacrificiul şi cântecul; : 

- Poeme de război 

— Poezii din închisori (3 vol.) 

- Sângele temniţei - Stigmate 

- Balade 

- Pragul de piatră 

- Anotimpul umbrelor 

ş.a. 

VICTOR PUIU GÂRCINEANU  - 
legionară 

TRAIAN HERSENI; 

- Mişcarea Legionară şi țărănimea; 

- Mişcarea Legionară şi muncitorimea 

NAE IONESCU: 

- Roza vânturilor 

- Îndreptar ortodox 

GH. RACOVEANU - Mişcarea Legionară şi 
Biserica 

NICOLAE ROŞU: 

— Orientări în veac 

- Dialectica naţionalismului 

NICULAE TOTU -— Însemnări de pe front 

BĂNICĂ DOBRE - Crucificații 


ION VEVERCA: Suflet şi gând legionar; Despre 
viața noastră 


ION PROTOPOPESCU: Catehism legionar 


Din lumea 


ERNEST BERNEA: 

- Stil legionar 

- Cartea Căpitanilor 

VASILE CRISTESCU - Istoria militară a 
Daciei; Viaţa economică a Daciei romane 


VIOREL TRIFA - Memorii 
ŞERBAN MILCOVEANU: 
— Invierea (4 vol.); 


- Prof. Nae lonescu în dilema democraţie - 
dictatură; 


- Testamentul politic al lui Corneliu Zelea- 
Codreanu; 


- Corneliu Zelea-Codreanu altceva decât Horia 
Sima (2 vol.); 

- Războiul dintre stat şi naţiune (3 vol.) 

- Cum am cunoscut Mişcarea Legionară 

- Pentru ce a fost asasinat Corneliu Zelea- 
Codreanu 


- Atentatul din 21 sept. 1939 contra lui Armand 
Călinescu 


ş.a. 
IONEL ZEANA - Golgota românească 


NICADOR  ZELEA-CODREANU  — 
Legionară — exprimări necenzurate 


TUDOR CUCU: 

- Din prigoane în prigoane (3 vol.); 

- Totul Pentru Țară, Neam şi Dumnezeu; 
- Totul Pentru Țară, nimic pentru noi 


ANA MARIA MARIN - Prin poarta cea strâmtă 


DUMITRU BANEA - Acuzat, martor şi apărător în 
procesul vieţii mele... j 


NAE TUDORICĂ - Mărturisiri în duhul adevărului 
(4 vol.) 


NICOLAE ARNĂUTU — Amintiri 

PETRU  GHEORGHEONI — 
deznădejdi 

RADU BUDIŞTEANU -— În secolul luminilor stinse 


CONSTANTIN DUMITRESCU-ZĂPADĂ — 
Trădătorul 


MARDARIE POPINCIUC — Pentru Sfânta Cruce, 
pentru Țară (2 vol.) 


VASILE MOTRESCU — Jurnalul unui partizan 


VOLUM COLECTIV -— Legiunea 
supraviețuirea Neamului (reeditarea cărţii 
luptele tineretului român 1919 — 1939”) 


VOLUM COLECTIV -— 
prezent 


VOLUM COLECTIV- Corneliu Codreanu şi epoca 
sa 


VOLUM COLECTIV - Doctrina legionară — texte 
alese (Salzburg, 1952) 


RADU DAN VLAD - Procesele lui Corneliu Zelea- 
Codreanu (2 vol.) 


PAUL GUIRAUD - Corneliu Zelea-Codreanu şi 
Garda de Fier 


C. W. FORESTER — Fenomenul legionar 
JULIUS EVOLA - Naţionalism şi asceză 


CLAUDIO MUTTI: 
- Penele Arhanghelului 
- Mircea Eliade, Legiunea şi noua Inchiziţie 


EUGEN WEBER - Dreapta românească 
ARMIN HEINEN - Legiunea "Arhanghelul Mihail" 


GH. BUZATU: 
- Radiografia Dreptei româneşti 


Mişcarea 


Năzuinţi şi 


pentru 
"Din 


Corneliu Codreanu, 


- Documente din arhiva Corneliu Zelea-Codreany 
(19 vol.) Si 

- Istorie interzisă 

- Arhivele secrete, secretele arhivelor 

- Din istoria secretă a celui de-al doilea războj 
mondial 

- Dosar Horia Sima 

- Românii în arhivele Kremlinului 

- Mareşalul Antonescu în faţa istoriei 

- Agresiunea comunismului în România (2 vol.) 

ş.a. 

I.N.S.T. (Institutul Naţional pentru Studiul 
Totalitarismului) - /deologie şi formaţiuni de Dreapta 
în România (6 vol.) 


ADRIAN  BRISCĂ -— 
anticomunistă din România 

VOLUM COLECTIV — Mărturisitorii 

VOLUM COLECTIV — Sfântul închisorilor 


MIHAI EMINESCU: 
- Opera politică (2 vol.) 
— Chestiunea evreiască 


N. C. PAULESCU — Spitalul, Coranul, Talmudul, 
Cahalul, Francmasoneria 


ILARIU DOBRIDOR — Decăderea dogmelor 

PAMFIL ŞEICARU — DOT LA! ("Să rămână doar 
cenuşa!”) 

PAUL GOMA — Săptămâna roşie 

RAOUL ŞORBAN — Chestiunea maghiară 


CONST. VIRGIL GHEORGHIU — Ard malurile 
Nistrului 


EMIL CIORAN — Schimbarea la față a României 
MIRCEA ELIADE: 

- Profetism românesc 

— Salazar şi revoluţia în Portugalia 

PETRE ȚUȚEA — Între Dumnezeu şi Neamul meu 
DAN PURIC — Cine suntem 

RADU MIHAI CRIŞAN: 

- Moţa şi Marin: testamentele lor politice 

- Eminescu interzis 

- Spre Eminescu 

VASILE MILITARU = Imnul Neamului 


NICHIFOR CRAINIC: 

- Puncte cardinale în haos 

— Şoim peste prăpastie 

ANDREI CIURUNGA: 

- Poeme cu umbre de gratii 

- Lacrimi pentru Basarabia 

Poezii din închisoare — culegere de Zahu Pană 


SAVATIE BAŞTOVOI - Audienţă la un demon 
t 


Rezistența armată 


mu 


IOAN IANOLIDE -— Întoarcerea la Hristos 


DIMITRIE BEJAN — Oranki — amintiri dn 
captivitate 


Arhim. Haralambie Vasilopoulos — Ecumenismul 
fără mască 


Autor anonim (Ed. Christiana, Buc., 2009) — Zeul 
toleranței” şi descreştinarea creştinismului. 


Pedația 


Pa9.6 CUVÂNTUL LEGIONAR SEPTEMBRIE 2043 


MORMINTE DRAGI CURGÂND SUB GLIE 


SĂ NE ÎNTOARCEM ÎN TIMP. ÎN URMĂ CU 85 DE ANI... ÎN NOAPTEA DE 21/22 SEPTEMBRIE 1939 


CE NU SE POATE UITA 
Mărturia unui supraviețuitor: TACHE FUNDA 


In a doua jumătate a lunii august 1939, fiind p 
bolnav, am fost transferat din lagărul de la 
Vaslui, la SPITALUL MILITAR DIN BRAŞOV. || 
Pentru legionarii bolnavi, care se aflau în detenție 
| în lagăre .şi închisori, la spitalul din Braşov, într-un 
pavilion mai izolai, erau rezervate un salon şi [i 
| două cămăruțe alăturate. j 
| Până la cumplita noapte de 21/22 
septembrie, în care s-a produs masacrul elitei | 
legionare, viața noastră a decurs fără evenimente 
deosebite. 

In ziua de 21, după ora prânzului, a intrat în 
salonul nostru un căpitan de jandarmi, adjunctul | 
comandantului pazei noastre militare. II cunoştea 
mai bine pe comandantul legionar Traian Cotigă, 
pe care l-a anunțat în taină de împuşcarea lui 


rj 


* 


Radio Bucureşti de echipa lui Miti Dumitrescu. 
După plecarea lui, au început comentariile. 

Peste puţin timp a fost întărită paza militară. La 
intrarea în salon au fost instalați în post doi jandarmi, 
iar un plutonier ne-a comunicat că nu mai aveam 
voie să părăsim salonul. 

Cel mai frământat părea inginerul Eugen Ionică. 
Ne-a sfătuit să ne rugăm lui Dumnezeu, întrucât, 
spunea el, ne trăim ultimele ore din viața noastră. 

In special cei care proveneau din închisoarea 
Râmnicu Sărat: Traian Cotigă, Virgil lonescu, Eugen 
lonică, Radu Budişteanu şi Şerban Milcoveanu, care 
fuseseră prezenţi la ridicarea din acea închisoare a 
Căpitanului,  Nicadorilor şi  Decemvirilor, erau 
convinşi că vom avea aceeaşi soartă. 

După ce am făcut rugăciunile, nimeni nu a mai 
scos o vorbă multă vreme. Cu toţii ne gândeam nu la 
noi, ci la durerea alor noştri. Nimeni nu a mai putut 
dormi. Pe la orele două din noapte, pe culoar mare 
forfotă, după care au pătruns în salon mai mulți 
plutonieri, cu nişte glugi pe cap, care îi făceau de 
nerecunoscut. Un colonel, însoțit de doi colonei de 
jandarmi, au intrat şi ei. Colonelul era cu o listă în 
mână, din care a citit pe următorii: TRAIAN 
COTIGĂ, EMIL ŞIANCU, EUGEN IONICĂ, 
GRIGORE  PIHU, ION HERGHELEGIU, GH. 
PROCA şi IULIU ŞUŞMAN. Le-au cerut să se 
îmbrace şi să iasă din salon fără bagaj. Era clar: 
mergeau la moarte! _ 

TRAIAN COTIGĂ, primul citat, adresându-se 
colonelului, i-a spus să transmită regelui-asasin, cu 
care avusese cândva o mică convorbire, că el nu 
păstrează gloanțele pentru a fi folosite împotriva 
duşmanilor patriei; le foloseşte pentru nimicirea 
tineretului român. 

Adresându-se apoi ostaşilor, după ce a precizat 
că a avut onoarea să fie printre primii comandanți 
legionari făcuți de Corneliu Codreanu, le-a spus că 
niciodată nu i-a fost frică de moarte. Le-a cerut să fie 
primul în care vor trage şi să-l nimerească drept în 
frunte. 

Eu, nefiind pe listă, l-am rugat pe colonel să-mi 
permită să merg în cămăruța alăturată, în care se 
găsea GRIGORE PIHU, ca să-l ajut să se îmbrace. 
Era aromân de-al meu, poate cel mai devotat 
legionar dintre toţi ai noştri, care era socotit şi de 
Căpitan ca. unul dintre cei mai devotați comandanți 
legionari. Eram foarte emoționat; nu reuşeam să-mi 
stăpânesc plânsul. 

- Mori, măi Funda, sau nu? a fost întrebarea lui 
Pihu. 

- Nu sunt pe listă, i-am răspuns. 

j - Ar trebui să regreţi că nu ai şi tu parte de o 
moarte atât de frumoasă. 

Colonelul stătea în prag şi-l privea, mirându- 
se parcă de existența unui asemenea om. 
Copleşit parcă de povara crimelor la care devenea 
complice, adresându-se martirului Pihu, a ţinut să 
precizeze: 


Armand Călinescu, eveniment comunicat la e: 


- Ce să fac, d-le Pihu, eu m-am străduit să fac tot 
ce mi-a fost posibil să te ajut, dar sunt militar şi sunt 
obligat să mă supun ordinelor primite. Te rog să mă 
ierţi dacă n-am făcut mai mult. 

- Chiar dacă nu ai făcut prea mult, eu te-am iertat. 
Ţin chiar să-ți mulțumesc că, prin d-ta, Cel de Sus 
îmi dăruieşte o moarte atât de inimoasă. Sunt fericit 
că am trăit în epoca lui Corneliu Codreanu; l-am 
cunoscut, m-am bucurat de dragostea lui, iar 
moartea pentru Idealurile legionare este pentru 
mine o binefacere divină. 

în timpul acesta eu îl ajutam să se îmbrace. Era 
sleit de puteri, abia se putea ţine pe picioare. După 
ce s-a îmbrăcat, a mai turnat puțin ulei în candela 
care ardea continuu, după care a îngenuncheat şi 
şi-a făcut ultima lui rugăciune. L-am ajutat să se 
ridice. Pe o noptieră 'se afia'o-cruce din lemn pe care 
a luat-o în braţe şi a păşit spre uşă sprijinit de mine. 

- Transmite camarazilor noştri, măi Funda, să 
meargă neclintiţi pe drumul Căpitanului şi să căutați 
să stârpiţi tot răul din voi. 

A fost ultima lui dorință transmisă camarazilor, 
cărora le-a fost deosebit de prețuit comandant. 

- Ce-i asta, d-le Pihu? l-a întrebat colonelul. 

- Aşa moare legionarul, cu crucea în brațe. 

Apoi, ca pentru sine: 

- Mergem la Căpitan; ne cheamă la el. 

Legănându-se, părea împăcat pe ultimul lui drum. 
Eu am revenit în salon. Cei citați erau gata de 
plecare. z 

Ing. conferenţiar EUGEN IONICA, pe care noi, 
studenții legionari de la Politehnică, îl prețuiam şi 
pentru că era prietenul Căpitanului, căruia, destul de 
des, îi acorda ospitalitate, m-a îmbrățişat cu multă 
căldură. Mă cunoscuse ca student legionar în cadrul 
Politehnicii." 

- Mor împăcat, dragă Funda. Mă gândesc, însă, 
cu regret, la marea durere a părinţilor mei şi a soţiei 
mele, precum şi la nefericirea scumpei mele fetițe 
care este sortită să crească fără tată. Ne vom întâlni, 
cu siguranță, în lumea de dincolo, cu Căpitanul şi toți 
ai noştri. 

Eram atât de emoționat, încât nu i-am putut vorbi. 
A păşit demn pe ultimul lui drum. 

Căpitanul ŞIANCU, cu ținuta lui aristocratică, 
părea un cruciat întârziat, care s-a încadrat în oastea 
lui Corneliu Codreanu ca să nu moară ca un 
oarecare. Era parcă sortit pentru un astfel de sfârşit: 
ca în legende! Ținea foarte mult la aromâni. a căror 
structură sufletească o socotea asemănătoare cu 
cea a moțţiloi lui dragi. M-a îmbrățişat spunându-mi: 

- Ne omoară tâlharii ăştia, dar nu-i nimic; vom fi 
răzbunaţi... 

Uitându-se parcă cu dispreț la jandarmii cu glugi, 
a ieşit strigând: „Asasinii, asasinii!” 

Avocatul ION HERGHELEGIU părea copleşit de 
durere; lăsa în urma lui soția cu cinci copii; primul 
născut, precum îmi amintesc, nu împlinise vârsta de 


14 ani, lar cel mai mic avea numai 3 ani. Ne-a 


| îmbrățişat pe toți, după care a pornit pe ultimul lui 


drum. Părea împăcat. |I iubise mult pe Căpitan şi 
în acele clipe se gândise poate la el. 

GH. PROCA, arătos ca un Făt-Frumos, era 
foarte econom la vorbă. 

După ce şi-a auzit numele, a căzut în genunchi 
şi a început să se roage. 

Nu a fost deloc surprins: părea că primise o 
veste pe care o aştepta demult. 

După ce ne-a îmbrăţişat pe cei rămaşi, a pâşit 
liniştit pe drumul fără întoarcere. 

IULIU ŞUŞMAN, cu care mă împrietenisem în 
lagărul de la Vaslui, m-a îmbrățişat, spunându-mi: 

- Mor împăcat, Tache, las după mine un 


“| Şuşmănel. 


Atitudinea lui mi-a părut stranie: mergea la 
moarte zâmbind! 

A fost ultimul cu care m-am îmbrățişat, fără să-i 
pot vorbi. 

O stare emoțională puternică pusese stăpânire 
pe mine. Mă despărțeam, de fapt, de nişte oameni 
din lumea pe care am preţuit-o mult pentru imensa 
putere de sacrificiu în slujba marilor idealuri ale 
neamului nostru, pentru care se jertfiseră Căpitanul, 
lonel Moța, Vasile Marin, Sterie Ciumetti şi atâţia 
alţii, a căror jertfă supremă urma să constituie suport 
moral pentru noi cei rămaşi în urma lor, care eram 
sortiți să suportăm masacrul provocat în rândurile 
noastre de regimul comunist. 

Fuseseră luați şapte, deci jumătate din câți am 
fost. 

Cei rămaşi, fără să ne comunicăm gândurile, ne- 
am socotit programaţi pentru eşalonul doi. Am rămas 
deci în aşteptare, fiecare în patul lui. 

Nu mi-a părut nimeni copleşit de frica morţii. De 
altfel, comportarea celor plecaţi dintre noi ar fi 
constituit o mustrare. Nu mai putea fi vorba de 
continuarea somnului. Fără a mai comunica între 
noi, cu toţii ne-am gândit la marea durere pe care le- 
o pricinuiam familiilor noastre. 

La pădurea de la Râşnov, unde fuseseră 
mitraliați, fiecăruia i se trăsese în cap şi glonţul 
de grație. Avocatului lon Herghelegiu, despre care 
se ştia că nu se putea deplasa fără ajutor, nu i s-a 
aplicat acelaşi tratament. Corpurile neînsufiețite au 
fost lăsate la locul crimei, iar făptaşii s-au retras, 
ducându-se probabil să participe la „praznic”. 
Când s-a luminat de zi, au venit să-i ridice ca să-i 
expună la răscruce de drumuri cu inscripția: „Aşa vor 
fi pedepsiţi trădătorii de țară!”. 

Surpriză: lon Herghelegiu lipsea. Fiind probabil 
rănit nu tocmai grav, în cele 3 - 4 ore disponibile, 
târându-se cum a putut, Herghelegiu a reuşit să se 
îndepărteze destul de mult de locul crimei, dispărând 
în pădure. A fost alarmată poliţia şi jandarmeria din 
toată țara. L-au ciuruit cu pistoalele mitralieră. Corpul 
i-a fost transportat la aceeaşi răscruce de drumuri, 
alături de dragii lui camarazi. 

în după amiaza zilei de 22 septembrie, a venit la 
noi un maior care, precum îmi amintesc, era 
adjunctul comandantului Legiunii de jandarmi a 
judeţului Braşov. Ne-a recomandat să fim fără grijă, 
că nu mai suntem în pericol. Tot ce era de făcut, 
fusese comis în noaptea trecută. 

Sinistrul criminal Carol al II-lea, nu numai că 
ordonase masacrul, dar a dat şi indicaţii cu privire la 
unii dintre cei care trebuiau asasinați. 

Eram convinşi că măcelul se extinsese în 
toată Țara. Şi aşa a fost. 

Cu această ocazie s-a putut constata că 
duşmanii Mişcării Legionare erau foarte bine 
informați asupra valorii componenților de frunte 
ai Mişcării; şi au făcut să dispară în acea noapte 
sângeroasa aproape întreaga elită formată de 
personalitatea excepțională a Căpitanului. 


CUVÂNTUL LEGIONAR SEPTEMBRIE 2013 P%:7 


Pia Sl pr dy a e mu D ape, drop So V-A” vom: 


LA "IZVORUL LUI CODREANU" 


În această toamnă de o melancolie subtilă, cu 
paletă coloristică demnă de un pictor extravagant şi 
generos, cu soare blând şi multă lumină, cu frunze 
galbene şi arămii şi cer albastru, pentru descrierea 
căreia care n-am suficient vocabular, am fost în 
drumeţie pe Rarău, la locul numit „izvorul lui 
” Codreanu”, în apropierea 
Schitului Sihăstria 
Rarăului. 

Aici, lângă izvor, se află 
o troiță comemorativă 


făcută de nepotul lui 
Sebastian  Erhan. Pe 
postamentul _ troiței stă 


inscripționat: "Va veni o 
vreme când toate 

Neamurile pământului vor 
| învia cu toți morții şi cu toţi 
- regii şi împărații lor. Acest 
moment final este țelul cel mai înalt şi mai sublim 


către care se poate înălța un Neam - C. Zelea- 
Codreanu”. 


Cunoscutul arcaş comandant legionar Sebastian | 


Erhan, foarte iubit de Căpitan (sentiment reciproc, de 
altfel), nu prea este amintit în diferitele istorii scrise 
până acum, deşi ar fi meritat din plin: gândiţi-vă că 
nu degeaba era supranumit "Leul bucovinean"! A 
urcat "muntele suferinței”, a înfruntat cu brio 
"pădurea cu fiare sălbatice” şi a trecut prin "mlaştina 
deznădejdii” fără să se înece. A iubit Legiunea cu o 
dragoste nestinsă de timp sau de încercările prin 


care a trecut — 22 de ani de închisoare în total! Lipsa. |e 


Garaj CĂ 


În drumeție m-a însoțit nepotul lui Sebastian 
Erhan şi mi-a fost ghid. A 

Mi-a povestit că în 1924, după împuşcarea 
prefectului Manciu, Corneliu Zelea-Codreanu a venit 
pe Rarău şi a stat 40 de zile în post şi rugăciune, ca 
gest de penitență pentru iertarea uciderii. In 
apropierea locului denumit ulterior „Izvorul lui 
Codreanu” exista o colibă sub pământ părăsită de 
muncitorii forestieri unde a stat în această perioadă 
şi s-a rugat Căpitanul. 

Atunci l-a cunoscut pe Sebastian Erhan care urca 
drumul spre Schit cu un car cu boi, şi între ei s-a 
cimentat o prietenie dincolo de moarte: însuşi tatăl 
Căpitanului avea să-i fie apărător (ca martor) în 
procesul de “rebeliune” din 1941. 3 

Zece. ani mai târziu, în 1934, Corneliu Zelea- 
Codreanu avea să decidă construirea aici a unui 
cămin pentru legionarii bolnavi, suferinzi în urma 


oricărui compromis, dârzenia şi credința până la la 


capăt conturează portretul unui luptător de elită. 
Mărturia lui Neculai Popa din cartea "Coborârea în 
iad”! este elocventă: 


"Sebastian Erhan era o fire tăcută, modestă şi 


echilibrată, care disprețuia vorbăria. Pentru el, 
fapta trebuia să înlocuiască vorba. (...) De câte ori 
îl rugam să ne povestească câte ceva, evita să ne 
vorbească ceva despre el. Avea grijă să se plaseze 
în afara subiectului, iar povestirile lui, presărate cu 
numeroase expresii în limbaj bucovinean, aveau un 
farmec deosebit. (...) 

Pe cei ce făceau jocul administraţiei nu-i ura, dar 
îi disprețuia, numindu-i <<scârnăvii>>. 

Fusese înzestrat cu o intuiție şi inteligență 
deosebite, dar pe care îi plăcea să le ascundă. 
i zei regreta trecutul, nu se lăuda cu el, dar 
era singura mândrie care i se vedea pe faţă şi i se 
descoperea în comportament. (...) 

Țăran bucovinean, pe care bătaia, teroarea 
sau frica nu l-au încovoiat niciodată; el a rămas 
drept şi falnic, asemenea brazilor în preajma cărora 
se născuse şi crescuse.” > MR 

(Neculai Popa — Coborârea în iad”) 


[ai 
bătăilor primite de la jandarmi. Terenul fusese donat 
de principele Nicolae de Hohenzolern, simpatizant 
legionar (fratele călăului Carol al Il-lea, diametral 
însă opus ca fire), care avea o cabană de vânătoare 
în apropiere, la Piatra Zimbrului. 

Cabana legionară s-a construit în două veri, 1934 
— 1935, chiar în apropierea Schitului; era din lemn şi 
avea 20 de camere (10 la parter şi 10 la etaj) şi o 
verandă mare. Şeful taberei a fost comandantul 
Bunei Vestiri Radu Mironovici. Bineînţeles că a 
participat şi Sebastian Erhan (care a adus şi doi 
meşteri cioplitori în lemn, tată şi fiu, pe nume Larion). 

Referiri despre aceasta am găsit în cartea 
avocatului legionar bucovinean Mardarie Popinciuc 
(„Pentru Sfânta Cruce, pentru Ţară”) şi în cea a 
preotului comandant al Bunei Vestiri lon Dumitrescu- 
Borşa, "Cal troian intra muros”. Acesta din urmă, 
inspector al taberelor alături de gen. Gh. 
Cantacuzino-Grănicerul, a fost impresionat de ceea 
ce a văzut aici, după cum mărturiseşte în "Memoriile” 
sale. 

Astăzi nu mai există decât câteva porţiuni din 
temelie şi câteva mormane de piatră pentru că 
autoritățile comuniste au distrus-o în totalitate. 


Dar să revin la personalitatea comandantului 
legionar și al arcaşilor. iată câteva repere biografice 
ale "Leului bucovinean”: 

Sebastian Erhan (1899 — 1976), alintat cu numele 
"Visticu”, s-a născut în acelaşi an cu Căpitanul, în 


Câmpulung Moldovenesc, într-o familie de fara 
bucovineni cu 11 copii. du ni 

A făcut parte din arcăşimea română, înc, 
de a fi legionar. (Organizaţia "Arcaşii lui tefa 
Mare” a fost înființată la Cernăuţi Ş N cel 


peur după uni 
Bucovinei cu România, în 1918). În zilele feste A 


ă înaințe 


te 


E) 


însemnate pentru poporul român (inclusiv Sărbătorile 
religioase), aduna câte 150-200 de țărani Călări 
îmbrăcaţi în costume. tradiţionale bucovinene, ai 
steaguri tricolore împodobite cu flori, şi cântau din 
buciume lungi de trei metri. 

Sebastian Erhan a fost comandantul arcaşilor 
din județul Câmpulung şi, totodată, comandant 
legionar. 

A intrat în Mişcare încă de la început (1927) şi 
împreună cu oamenii adunaţi de el, constituia un 
pilon de rezistenţă al Legiunii în Bucovina. 

Era "un munte de om” (peste 1.90 m, voinic şi 
drept ca bradul), cu figură luminoasă şi umbla mereu 
îmbrăcat în costum naţional, cu o cămaşă albă ca 
laptele şi chimir împodobit cu mărgele. 

Se ocupa cu creşterea animalelor şi era tăietor de 
lemne în pădure — într-un cuvânt, era un țăran 
simplu, absolvent al şapte clase, dar un autodidact 
apreciat de toţi cei cu care venea în contact, 
pentru inteligenţa, cultura şi patriotismul său. 
Probabil pentru aceste calități pe site-ul www. 
procesulcomunismului.com este menționat ca fiind 
avocat! Nici gând! Avea multă credință legionară, 
însă, şi ştia s-o transmită țăranilor (motiv pentru care 
Căpitanul îl înaintase la gradul de comandant), era 
un autodidact, cum am mai spus, căruia îi plăcea să 
înveţe, ştia istorie şi multe întâmplări cu tâlc şi de 
aceea lipsa studiilor înalte nu se simțea, multora 
nevenindu-le să creadă că avea şapte clase. 

Familia Erhan are o puternică tradiție 
naționalistă: a dat cinci combatanți în primul război 
mondial (tatăl şi unchii lui Sebastian) şi tot cinci şi în 
cel de-al doilea (nepoţii de frate, întrucât el se afla la 
Aiud, închis de regimul Antonescu, iar băieți nu a 
avut); un alt nepot de frate, Gheorghiţă, a fost 
luptător în munți. Închisorile lui Sebastian Erhan au 
început de timpuriu, din vremea lui Carol al II-lea: 
1933 (Suceava, după dizolvarea Gărzii de Fier de 
I.Gh. Duca), 1938 — 1940 (lagărul de la Miercurea 
Ciuc, timpul marii prigoane), au continuat sub 
regimul Antonescu, la Aiud (1941 — 1944), şi sub cel 


comunist, la Suceava, Aiud, Periprava (1948 - 4 


1964), având în total douăzeci şi doi de ani de 
privare de libertate. 

Gândul mă duce la alt țăran distins de Căpitan cu 
gradul de comandant legionar şi decorat cu "Crucea 
albă” pentru eroism, Dumitru Banea (fratele şefului 
Ardealului legionar, lon Banea, doctor şi avocat, 
comandant legionar asasinat în masacrul elitei 
legionare din septembrie 1939). Mitu (cum îi 
spuneau cunoscuţii), autorul cărții sugestiv intitulată: 
"Martor, acuzat şi apărător în procesul vieții mele”, a 
fost şi el un "veteran al închisorilor; întemnițat 16 ani 
în timpul regimului comunist, a rămas acelaşi, ca în 
vremea Căpitanului: un erou. 

Şi nu pot să nu-mi amintesc şi de bucovineanul 
Vasile Motrescu, celebru luptător în rezistența 
armată anticomunistă, executat de comunişti, ŞI el 
țăran cu opt clase dar cu calități sufleteşti și 
intelectuale deosebite - "Jurnalul unui partizan" St 
în munţi stă mărturie peste timp; de câte ori! 
recitesc, mă cutremur ca şi prima dată. 

Erhan, Banea, Motrescu ne-au lăsat ca 
amintire un model uman: tipul creştinului erou: 
Demn de urmat! Demn, dar greu... 


Doru Cici, Rădiuți 


P2-8 CUVÂNTUL LEGIONAR SEPTEMBRIE 2013 


. 


ului ltale 


SFINȚI Al ZILELOR NOASTRE . (III) 
SF. ILIE LĂCĂTUŞU (1909 — 1983) 


Este un 
: PREOT 
LEGIONAR care 


s-a sfinţit nu în 
mijlocul pustiei, 
ci în prigoana 
A comunistă, 
îndurând fără 
compromisuri 
umilința vieții de 
întemnițat. - 
A fost arestat în mai multe rânduri şi a 
cunoscut regimul crunt de la Canal, fiind inclus 
în brigada de preoți destinată exterminării. 
Trupul neputred al Părintelui, în greutate de 
7-8 kg, a fost găsit la 15 ani după moartea sa, 


Părintele llie Lăcătuşu s-a născut la data 
de 8 dec. 1909 în satul Crăpăturile din jud. 
Vâlcea, fiu al unor țărani simpli, dar cu 
credință în Dumnezeu. Tatăl era dascăl 
(cântăreț bisericesc), ceea ce a dus la 
apropierea copilului de Biserică. 

Urmându-şi chemarea, se înscrie la 
Seminarul Teologic "Sf. Nicolae” din Rm. 
Vâlcea (1923-1930) pe care îl absolvă cu 
Diploma de Virtute "pentru aptitudini sufleteşti 
care îl disting între colegii lui”. 

Se căsătoreşte cu învăţătoarea Ecaterina 
Popescu şi urmează Facultatea de Teologie 
din Bucureşti pe care o absolvă în 1934. 

Devine legionar, ca mulți alți confrați 
din generația sa: lon Dumitrescu-Borşa 
(comandant legionar al Bunei Vestiri), lie 
Imbrescu (instructor legionar, Balcic), lonescu- 
Duminică (membru al Senatului Legionar, duhovnicul 
Statului Major Legionar), Ştefan Palaghiță (Bucureşti), 
Dimitrie Bejan (laşi), lon Secăreanu (Constanţa), lon 
Stoica Mocanu (Constanţa), Grigore Motomancea 
(Gorj), Leonid Miron (instructor legionar, laşi), lon 
Chivu (şeful jud. Constanţa), Aurel Nicolaescu 
(Vâlcea), Dumitru Diaconescu (Vâlcea), Gheorghe 
Furdui (doctor în Teologie, comandant legionar, 
Bucureşti) etc. 

Este hirotonit preot, încredințându-i-se parohia 
Osica de Jos, apoi satul Buiceşti - Vâlcea. 

În 1942 este detaşat preot misionar în 
Transnistria, propovăduind cuvântul Evangheliei la 
Odessa şi la Sersenita; în 1943 se întoarce în ţară, 
unde îl aşteptau cei cinci copii şi o soție bolnavă. 

Este arestat în 1952 pentru apartenenţa la 
Mişcarea Legionară şi dus în coloniile de muncă de 
la Canal, la Galeş şi Peninsula. 

Un an mai târziu, din cauza înrăutățirii stării de 
sănătate, pentru că nu mai putea munci, este mutat 
în închisoarea de la Târgu Ocna. În comparaţie cu 
închisoarea de la Piteşti, unde reeducarea a produs 
multe victime, la Târgu Ocna viața religioasă a atins 
cele mai înalte culmi. Aici şi-a trăit ultimele zile 
Valeriu Gafencu, supranumit "sfântul închisorilor”. 
Pentru Părinte, aceasta va fi o perioadă de intensă 
rodire spirituală. 

In 1954 este eliberat, dar în 1959 este din nou 
arestat şi condamnat la muncă silnică în colonia 
Periprava din Deltă. 

Părintele llie Lăcătuşu nu vorbea mult, dar 
cuvântul lui avea putere. A sprijinit, cu rugăciunea şi 
cuvântul, cu blândețea şi bunătatea, pe drumul 
Golgotei româneşti, multe suflete slăbite, ridicându-le 
Către Dumnezeu. La Periprava îşi va arăta cu 
discreție măsura duhovnicească. Acolo se afla şi 
părintele lustin Pârvu care a povestit întâmplări 
vrednice de "Vieţile Sfinţilor”: 

“Cu Părintele |lie Lăcătuşu am stat 4 ani la 
Periprava, în Deltă. El s-a remarcat, în general, prin 
interiorizarea lui puternică şi prin tăcere: rar îl auzeai 
vorbind. ceva, şi atunci când o făcea, era foarte 


tina Da Sa 


a 3 
5 
A 


important ceea ce spunea; de cel 


în 1998 (în cripta familiei, cu ocazia 
înmormântării soției), în condițiile 
corespunzătoare sfintelor moaşte: frumos 


mirositor, uscat şi uşor, cu pielea de culoarea 
alunului, păstrându-şi dimensiunile şi aspectul, 
şi, privindu-l, provoacă bucurie duhovnicească, 
dând impresia unui om care doarme. 

Vicarul Arhiepiscopiei Bucureştilor, ÎPS 
Teodosie Snagoveanul a oficiat o slujbă de 
dezlegare pentru eventualele păcate mari sau 
anateme care ar fi împiedicat trupul preotului să 
putrezească şi a recunoscut că se afla în faţa 
unui caz clar de sfinţenie. 

In prezent moaştele Părintelui llie Lăcătuşu 
se află în cripta de la cimitirul “Adormirea Maicii 
Domnului” din cartierul Giuleşti (Bucureşti), într- 


PA 


= Pi 
e mai multe ori ne 
îndemna să ne rugăm atunci când” eram în vreo 
primejdie. Despre acest om pot să spun că avea cu 
adevărat darul smereniei. Căuta tot timpul să NU 
iasă în evidenţă cu ceva, făcea pe neînsemnatul. 

Imi amintesc de o întâmplare minunată din 
Deltă, când PARINTELE ILIE a jucat un rol foarte 
important. 

În 30 ianuarie ne-au trimis în colonie, la Canal, la 
tăiat de stuf. Vă dați seama ce însemna lucrul 
acesta pe un frig de iarnă? Moarte curată. 

Eram toţi înspăimântați, mai ales că îi văzusem şi 
pe caraliii noştri cu mitraliera, vreo patru mitraliere. 
Probabil aşteptau să ne execute, crezând că vom 
refuza comanda. 

Era o deschidere acolo, de apă, de vreo 40 de 
hectare şi stuful era tocmai în adâncime. 

Toţi am început să murmurăm şi nu prea aveam 
de gând să intrăm în apă. 

Ne-au ordonat să intrăm şi să scoatem câte doi 
snopi. Pentru cine făceam noi astea? Nu avea nici 
un sens. Măi, şi cum să intri în apă? Calci, te duci 
într-o ştioalnă, nu te mai scoate nimeni de acolo. 
Am ezitat la început. 

Dar PĂRINTELE ILIE a avut un cuvânt foarte 
ferm şi ne-a îmbărbătat pe toți: 

- Măi, intrăm, pentru că ăştia is puşi pe gând rău; 
ăştia trag în noi. Să intrăm în apă, că Maica 
Domnului şi Sfinţii Trei lerarhi ne vor scoate 
nevătămați. 

Măi, şi am intrat... Am ajuns acolo; până la 
bărbie am intrat în apă. Am tăiat frumos snopi. 

Şi ne miram cu toții că lucram ca pe uscat. 
Unii până la piept, unii până la gât, unii, în sfârşit 
până la jumătate, cum ne-a prins locul pe fiecare 
acolo. Am mers vreo trei ore în apă şi am scos'la 
mal snopi. Dar nu era numai aşa, să-l tai cu frunze, 
trebuia frumos curățat, măsurat, pus la dimensiune. 

Şi era un ger de — 30” afară, gheaţa groasă de 
20-25 cm, încât vedeai nufărul galben înflorit sub 
gheaţă. 

Ei bine, eram cu toții nevătămați şi uzi. Curgea 
apa de pe noi. Mare minune a fost atunci. Că 


o raclă deschisă 
de sticlă, unde pot 
fi văzute în 
fiecare duminică 
după Liturghie. 


a Sfântului Ilie 
Mărturisitorul a 
fost pictată pe 
peretele exterior 
al bisericii 


Mănăstirii Petru 
Vodă din jud. 
Neamţ. 


dimineaţa, când am intrat noi era ceaţă, nori şi 
rece, de te prindea la oase. Şi dintr-odată a apărut 
soarele, măi băieţi, s-a luminat de ziuă. Era o 
căldură de se minunau şi caraliii. Ne-am 
i] dezbrăcat şi s-au uscat hainele ca la cea mai 
fierbinte sobă, aşa aburi ieşeau din toate. Ne-am 
încălțat, ne-am îmbrăcat şi hai la colonie. Şi aşa 
Maica Domnului şi Sfinţii Trei lerarhi au fost cu noi 
şi ne-au ajutat, chiar în ziua de 30 ianuarie (când 
sunt prăznuiţi Sfinţii Trei Ierarhi). Şi vă spun că nu 
s-a întâmplat să fie nici un bolnav, nici un 
internat, n-a fost nimic. Şi aceasta datorită 
rugăciunilor Părintelui Ilie, că altfel cred că 
eram cu toții morți...” 
('Din temnițe spre sinaxare”). 


După eliberarea deținuților politici din 1964 are 
“ domiciliu forțat în Bolintin, unde este obligat să 
lucreze ca zidar. zi - 

Va sluji apoi din nou ca preot în satele Gărdeşti - 
Teleorman şi 'Răsuceni -—  llfov, făcându-se 
credincioşilor pildă de rugăciune şi fapte bune. 

încetează din viață la 22 iulie 1983. 

Înmormântarea soției a avut loc 15 ani mai târziu. 
Cu această ocazie cei prezenţi s-au aflat în fața unui 
fapt neaşteptat: trupul părintelui era întreg, 
neputrezit, asemenea unui trup îmbălsămat. Mai 
mult decât atât, el emana un miros plăcut, 
asemănător mirosului de mir. 

Cazul Părintelui lie Lăcătuşu a stârnit o vie şi 
firească senzaţie în mass-media, dar şi în lumea 
eclezială din România. Câteva luni mai târziu, 
difuzarea pe postul naţional de televiziune a filmului 
documentar "Semne" a înştiințat opinia publică 
despre descoperire. 

Pentru a se lămuri dacă se aflau într-adevăr în 
fața unui sfânt, rudele au lăsat timp de mai multe 
săptămâni trupul în contact cu aerul. Nu s-a 
întâmplat nimic, 

De asemenea, s-au oficiat timp de 40 de zile 
slujbe de dezlegare de eventuale păcate grele care 
n-ar fi lăsat trupul să putrezească, dar Părintele a 
rămas intact, însuşi  Vicarul Arhiepiscopiei 
Bucureştilor recunoscând că se afla în fața unor 
moaşte, a unui caz clar de sfințenie, fapt pentru 
care rudele au înaintat un memoriu Arhiepiscopiei: 
Bucureştilor, prin care atrăgeau atenția asupra 
descoperirii. De asemenea, mai multe asociaţii, 
printre care Frăția Ortodoxă Română, Asociaţia 
Creştinilor Ortodocşi Români, Asociaţia "Cristiana", 

- Liga Tineretului Ortodox Român, Asociaţia Foştilor 
Deținuți Politici, Liga Studenţilor etc. au alcătuit un 
memoriu prin care se cerea Sf. Sinod al BOR 
deschiderea unui dosar de canonizare pentru 
părintele Ilie Lăcătuşu. Dosarul pentru canonizare se 
află la Patriarhia Română. De la descoperire zeci de 
mii de credincioşi vin în pelerinaj la moaştele Sf. Ilie 
Lăcătuşu, unde au loc minuni şi vindecări 
miraculoase. 

Surse: www. crestinortodox.ro, parinteleilielacatusu.ro 


CUVÂNTUL LEGIONAR SEPTEMBRIE 2013 Pa99 


Puterea toată se 
afla în mâinile lui 
Antonescu. Şi pentru 
ca să nu rateze dintru 
început regimul 
legionar, nu numai că 
nu am încurajat pe prof. 
| Codreanu şi ceilalți 
ULTIMA DISCUȚIE INCORDATĂ Moletoz: La) Ce E Lie ae E 
AVUTĂ CU FOSTUL COMANDAN joăola ei EL Pe Ti dee 
= rezervele pe care le 
aveam pentru posibilităţile d-tale de conducere. 

Am făcut aceasta nu de dragul d-tale, ci pentru că 
aşa mi s-a părut că este în acel moment în interesul 
Mişcării. Credeam că prin consolidarea la şefie îţi 
vor dispare o mulţime de suspiciuni şi complexe 
care împiedicau o colaborare perfectă între noi, şi în 
felul acesta sfaturile mele vor fi mai fecunde. 

Ș Pe de altă parte, vroiam ca Mişcarea să-şi 
găsească echilibrul de şef unic, aşa cum o cerea 
structura ei, într-un şef tânăr. 

Originea d-tale ardelenească a fost pentru mine 
un motiv în plus ca să te susţin, pentru ca să fie 
atenuată o eventuală tendinţă regională cu care 
oamenii politici din Ardeal şantajau politica statului 
român. 

Pentru mine era indiferent cine este „şef: prof. 
Codreanu, Sima, Gâmeaţă sau Găvănescu (N. n.. 
Mare miopie! Ca să nu zicem "nerozie”: cum nu 
conta cine era şef?! Papanace vrea să-şi 
demonstreze neinteresarea personală în conducere, 
dar să afirmi că nu conta cine conducea, e o 
absurditate). 

Mă interesa cine poale servi mai bine Mişcarea. 

In ceea ce priveşte persoana mea - despre care 
răspândiţi în toate părţile că urmăresc şefia Mişcării - 
mă fixasem dintru început de a nu mă gândi la aşa 
ceva. Vedeam în originea mea de român 
macedonean un impediment şi apoi credeam şi cred 
şi acum că printr-o independență față de toți factorii 
interni şi externi şi chiar față de masa legionară, se 
poate apăra mai bine linia legionară care, după 
mine, constituie esenţialul. Această tendință am 
avut-o de la început şi ea rezultă în mod clar din 
toate actele mele. 

Dacă aş li avut ambiția să devin şef, desigur altfel 
aş fi procedat, încă din timpul când am avut 
conducerea Comandamentului Legiunii. Şi atâta 
inteligenţă trebuie să-mi concedeţi, că era să ştiu să- 
mi aleg mijloacele pentru realizarea acestei ambiţii. 

Se înțelege, nu mă pot complăcea în funcțiuni pur 
şi simplu decorative, căci nu le consider demne şi 
morale. Cu atât mai mult cu cât după moartea 
Căpitanului, contribuţia efectivă a tuturor este 
necesară pentru umplerea golului. 

Aşadar, ţi-am dat concursul in mod loial, şi 
dacă cineva ar vrea să-mi facă imputare, tocmai 
pentru acest lucru ar putea să o facă. 

Ar fi stupid ca cineva să creadă că postul de 
subsecretar de stat a fost un motiv pentru atitudinea 
mea. Nu că aş subevalua acest post, dar dacă d-ta 
poți deveni într-o conjunctură vicepreşedinte de 
Consiliu, orice pretenţie a mea în aceeaşi 
conjunctură politică nu-mi pare exagerată, mai ales 
că în postul de subsecretar de stat a putut fi numit 
atunci oricare Pietra (n. n.: Pietra era cumnatul lui 
Pătraşcu, omul lui Sima, obscur din toate punctele 
de vedere, care nici măcar legionar nu era). Ca să 
fiu consecvent, întrucât ți-asumi cea mai mare 
răspundere, îţi recunoaştem dreptul de a-ţi alege, 
până la o anumită limită, colaboratorii. Mai mult nu 
se putea. 

Nici un fel de dificultate, căci dacă aş fi vrut să-ţi 
fac dificultăţi, fie aş fi încurajat pe prof. Codreanu 
care îşi punea toate speranțele în mine şi în 
macedoneni, fie aş fi manevrat cu Antonescu. 
Decretul d-tale de numire ca şef al Mişcării putea 
să fie anulat cu mai mare înlesnire decât a fost 

obținut într-un moment de confuzie şi fără 
consimțământul legal al forurilor legionare. 
Dar de aceasta ar fi putut profita duşmanii. 


CAZUL H 


Gale Cpionarăă 


ORIA SIMA ŞI MIŞCAREA LEGIONARĂ 
CONST. 


(continuare din numărul trecut) 


Dar aici s-a văzut incapacitatea d-tale, 

Te-ai lăsat uzat de Antonescu atât față de opinia 
publică română, cât şi față de nemți, fără să concepi 
vreun plan de apărare sau de atac. 

Mai mult, într-un moment de criză pentru Mişcare, 
ai început să denigrezi - prin oamenii d-tale - 
ierarhia de cadre care a mai rămas după atâtea 
prigoniri. 

Ai devenit prizonierul unei gloate pe care nu 
numai că nu o puteai stăpâni, dar îți dicta ea 
atitudinea. De aceea alături de atâta jertfă şi elan 
legionar, se văd petele dezonoarei, aruncate de 
elemente venite ca partizani de ai d-tale de ultimă 
oră. 

Mai târziu a venit cazul Jilava. 

Antonescu vroia să folosească acest prilej pentru 
a pune mâna pe Şefia Mişcării. 

Deşi ştiam că oamenii d-tale mă calomniau în 
toate părțile, spunând ca sunt străin (grec, bulgar 
etc.) - astea le spuneau şi la nemți (cazul Biriş) - şi 
Chiar unelteau să atenteze la viața mea, totuşi te-am 
susţinut efectiv în acea împrejurare. Nu puteam 
admite să fii înlăturat atunci când s-a făcut justiția 
Căpitanului (n. n. altă prostie: justiţie prin injustiție, 
adică prin asasinat, procedeu identic cu al 
adversarului), după cum nu acceptam să vie în 
fruntea Mişcării un om care era din lumea veche şi 
pastra legături cu cercurile iudeo-masonice, cu toate 
că acesta îmi făcea curte şi era dispus să facă orice 
în vederea acestui scop. Am făcut aceasta nu atât 
de dragul d-tale, ci de dragul Mişcării. Dar, oricum, d- 
ta ai beneficiat de atitudinea mea. 

A venit mai târziu incidentul cu neplecarea la 
Berlin, unde ai fost invitat oficial să mergi cu 
Antonescu. 

Inexplicabil gest, din toate punctele de vedere! 
Trebuia să fii prezent, .căci absenți n-au niciodată 
dreptate. Dar, dacă totuşi, credeai că ai motive să nu 
mergi, trebuia să găseşti, măcar pentru aparenţă, 
anumite scuze diplomatice, aşa cum cer uzanţele 
între state. 

Dacă nu puteai aprecia gravitatea momentului 
internaţional, când ruşii ne hărțuiau cu fel de fel de 
pretexte în Deltă, trebuia măcar să ţii seama de 
situația gingaşă ce se crea prin refuzul unei invitaţii 
făcute de un stat aliat pe care se baza întreaga 
politică externă a Mişcării. 

Nu se poate găsi o scuză în faptul că lIcă 
Antonescu te-a operat şi ţi-a pus condiții să nu 
primeşti iniţiativa. Ca adversar al Mişcării, el căuta să 
pună, oriunde putea, bețe în roate. Şi nici nu este o 
scuză că uniformele pe care ţi le pregăteai în taină 
cu oamenii d-tale de casă, de a ajunge la Berlin 
(lasinschi, Georgescu etc.) nu erau gata. 

Cu atât mai mult nu trebuia să asculți sugestii de 
la cine ştie ce agent periferic al lui Andreas Schmidt 
sau al Gestapoului, căci misiunea acestora este să 
provoace pentru ca apoi să-şi scoată avantaje 
proprii. 

Dacă chestiunea ţi se părea complicată, înainte 
de a da răspunsul trebuia să consulți Forul Legionar, 
pentru că acesta era rolul lui. 

L-ai convocat când faptul era consumat, şi din 
consultare a reieşit că a fost o greşeală politică 
refuzul sub forma în care l-ai dat. 

In zadar ai încercat să repari greşeala, căci era 
prea târziu. Această greşeală însă a speculat-o în 
plin Antonescu. Ea însăşi era o dovadă pentru 
susținerea  neseriozității conducerii noastre. Căci 
altfel era chestiunea dacă înțelegeai să faci o 
schimbare a liniei noastre în politica externă. 

Pentru motive de ordine, în primul rând, 
reclamate de. situaţia internaţională, Antonescu a 
obținui mână liberă 'de la Hitler în politica internă 
românească. Şi aşa s-a ajuns la provocările de la 21 
ian. 1941 care s-au soldat cu înlăturarea Mişcării de 
la putere. 

Nici în această împrejurare - voită sau nevoită 
- n-ai corespuns situației. 

Ai ordonat o manifestaţie de protest prin defilarea 
studenţilor şi muncitorilor legionari, fără să te 


aiCAII) 


Zeii 


PAPANACE 


gândeşti la măsurile pe 
care le va lua Antonescu, 
şi la contra-măsurile pe 
care ar fi trebuit să le iei d- 
ta în calitate de conducător 
al Mişcării. Ai procedat cu [i 
aceeaşi uşurinţă ca şi cum 
am fi fost pe vremurile 
mişcărilor studenţeşti, când făceam manifestații fără 
a ne preocupa de alte lucruri. 

Şi în această împrejurare rău ai făcut dacă ai 
ascultat sugestii provocatoare, mai ales dacă ele 
erau periferice. Şi că erau periferice sau rău 
intenționate, au dovedit-o faptele-care au urmat. 

Şi aici loialitatea mea şi concursul pe care ţi le- 
am dat au fost fără rezerve. Puteam să încerc a găsi 
o soluție cu Antonescu pentru continuarea 
colaborării Mişcării la guvernare. Asta cu atât mai 
mult, cu cât Antonescu, când se întorsese de la 
Berlin, a spus că singurul dintre fruntaşii legionari 
care este considerat serios şi are poziţie bună la 
Berlin, este Papanace. Această intenţie a lui 
Antonescu de colaborare s-a evidențiat şi prin faptul 
că în toiul rebeliunii el a încercat să ia contact cu 
mine şi în acest scop maşina preşedinţiei a staționat 
zile de-a rândul în fața casei mele. Ştiam însă că 
toate acestea, atât din partea nemților cât şi a lui 
Antonescu, sunt manevre care urmăreau în primul 
rând interese proprii, şi nu vroiam să mă pretez la 
ele. Principiul pe care m-am fixat şi pe care ți l-am 
comunicat când ne-am întâlnit în al doilea exil, la 
Berlin, a fost că în primul rând trebuie asigurată 
unitatea Mişcării, şi numai după aceea poate şi ea 
manevra. Înfruntarea noii prigoane dezlănțuite cu 
atâta furie nu se putea face decât fiind unitari. Şi 
pentru acest moliv, şi de data aceasta am găsit 
inutile orice incriminări pentru cele întâmplate. şi m- 
am uitat înainte la duşmanii care unelteau împotriva 
Mişcării şi o izbeau din toate părțile. 

Mai mult, ştii foarte bine că am fost acela care am 
apărat cu mai multă dârzenie Mişcarea de toate 
imputările pe care ni le făceau nemții, apărând, cu 
această ocazie, implicit erorile d-tale de care eram 
convins. Ştiam că sunt cel mai indicat să fac acest 
lucru, atât pentru faptul că nu comisesem aceste 
erori, dar pentru că ei mă considerau - aşa cum au 
lansat oamenii d-tale de casă - că sunt un rival al d- 
tale. Pe lângă acestea, eu, neavând nici o veleitate 
de şefie, puteam vorbi mai deschis față de toți, 
implicit față de nemți, când era vorba să apăr 
interesele Mişcării. 

Susținerea mea o găseam necesară şi dintr-un alt 
punct de vedere. Ştiam de concesiunile pe care ai 
inceput să le faci încă de când erai ascuns la 
Andreas Schmidt, atât în ceea ce priveşte viitorul 
Mişcării, cât şi al țării, pentru a ieşi din 
încurcătura în care te-a vârât nepriceperea d-tale. 
Cele două memorii făcute lui Himmler, cu înrolarea 
legionarilor în S.S., erau primii paşi ai unei pante 
primejdioase. 

Mi-am dat seama că o opoziție a mea şi chiar o 


nesusținere te-ar li făcut să aluneci pe_ această 
antă_nedemnă, ducând cu d-ta şi steagul 


Mişcării, pe care în acele momente, în calitatea 
de_sef al Mişcării, îl aveai încă în mână. Dl. 
Gârneaţă, care este de față, ştie, fiindcă i-am 
comunicai încă de atunci aceste preocupări ale 
mele. 

Pentru toate aceste motive eu te-am susținut şi, 
cum ţi-am spus, mai mult de dragul Mişcării. 

Poate cineva să-mi facă imputarea că, după 
experiența din trecut, nu mai meritai acest credit. O fi 
justă această imputare, dar eu am considerat că mai 
mult decât orice trebuie să primeze unitatea Mişcării. 
Eram pătruns de adevărul formulat de Căpitan că 

de-ar fi să mergem în iad, uniți tot vom ieşi de 
acolo". d 

Ți-am pus chiar multe probleme în scris, ca să 
poți reflecta mai bine asupra consecințelor ce pot 
urma din tendința de a crea oameni de 
casă în loc de legionari, de a fragmenta 


Pe9.10 CUVÂNTUL LEGIONAR SEPTEMBRIE 2013 


2 


generația, sau de a cultiva spiritul 

polițist şi, mai ales, ţi-am atras atenția 

asupra tendinței de a micşora pe 

Căpitan prin ridicola comparație pe care o 

admiteai să se facă cu persoana d-tale. Puteai să 

te compari cu oricare din lume, dar pe Căpitan 

trebuia să-l laşi în pace, căci datorită lui suntem 
fiecare ce suntem astăzi. 

A fost înscenarea aşa=zisului "complot de la 
Rostock”, care deşi mi se părea curioasă, totuşi am 
crezut la început şi îți spuneam cum puteam folosi 
această eventuală provocare a agenților lui 
Antonescu ca să apărăm cauza legionară. Când 
colo, această înscenare pe care Gestapoul a 
tolerat-o, a fost făcută ca să-ți acopere fuga în 
condiţii neonorabile şi lipsite de elementare 
prevederi politice. 

Mai mult: nu numai că ne părăseai în condiţii care 
puteau să atragă ca represalii extrădarea şi chiar 
nimicirea noastră fizică, dar urmăreai asasinarea 
noastră morală şi chiar fizică. Eu însumi, prin 
întâlnirile puse la cale de Stoicănescu cu 
complicitatea lui Georgescu, cu ocazia venirii ing. Ilie 
din Țară, era să cad victima unei asemenea mârşave 
înscenări, dacă nu-l zăream pe Găină şi oamenii săi 
şi dacă la întoarcere nu ne întâlneam în tren 
întâmplător cu Groza. Ți-am semnalat atunci cazul 
venirii lui Găină la Berckenbruck şi, palid la față, 
ai trimis pe Borobaru să-i spună să plece imediat. 
Atunci n-am bănuit toate motivele încurcăturii, 
căci cine îşi putea imagina atâta murdărie! 

După cele ce au urmat şi mai ales ce am aflat, 
chestiunea părea lămurită. Acum se lămureşte de 
ce Gestapoul a tolerat toate aceste înscenări şi 
de ce n-a luat nici o măsură pentru a pedepsi pe 
cei care au schingiuit la Rostock. Poate şi 
Gestapoul avea interes la dispariţia noastră, fiind 
consideraţi ca o piedică în aservirea Mişcării (n. 
n.: de către SIMA) şi, prin ea, a Țării. 

Când Antonescu este absolut necesar, d-ta te 
angajezi prematur şi într-un mod dezonorabil. 

Mi-ai spus atunci că ai de gând să te angajezi, 


chiar dacă 90% din Mişcare ar fi contra! 
Convingerea mea este că d-ta ai făcut oferta, 


acceptând condiţiile pe care ţi se cereau prin mai 
multe căi (una prin Mitică Predescu, a fostului consul 
german de la Constanţa), şi numai când ai văzut că 
nu-ți dă curs.imediat, cum. era de prevăzut, ai plecat 
(în Italia). Nu cunosc cu cât a participat Gestapoul la 
înscenarea acestei plecări, dat fiind anumite sugestii 
curioase ale lui Wolf, făcute la Berckenbruck. Dar 
sunt sigur că atunci când ai fost. adus din Italia, ţi-ai 
luai angajamente şi mai dezonorante. 

Din momentul plecării, precedată şi urmată de un 


întreg cortegiu de fapte, infame, drumul nostru s-a 
despărțit. A fost limiăă până unde a putut să 
meargă răbdarea şi îngăduința noastră, de dragul 
păstrării unităţii legionare. 

Mai departe nu se poate merge, fiindcă nu are 
rost. Nu se poate concepe păstrarea unității 
legionare cu sacrificarea esenței legionare. 

Am impresia că această preocupare a mea de 
unitate, tu şi oamenii tăi. ați considerat-o 
slăbiciune, de care ați crezut că se poate abuza 
la infinit. V-aţi înşelat! Veţi vedea că noi ştim să 
apăram_ Mişcarea şi pe Căpitan cu o fermitate 
nebănuită. 

Toate măsurile care s-au luat, cu asistența 

Gestapoului, împotriva noastră, nu ne intimidează. 
* Oamenii tăi s-au transformat în spioni şi 
delatori ordinari, nu fac altceva decât să denunțe 
pe la Kartenstelle să nu ne dea cartele, la 
Wohnusmet să ne gonească din locuințe, la 
Arbeitsmet să ducă pe băieţi la munci grele, iar în 
ultimul timp, în ziua Arhanghelului Mihail, mulți din 
legionarii macedoneni au fost arestaţi şi duşi la Golz 
să muncească la munci forțate, alături de prizonierii 
ruşi şi în condiţiile cele mai grele. Aceste lucruri - 
care dezgustă până şi pe agenții care vă dau 
asistență - ne mâhnesc ca români, pentru că vă 
degradează. 

Prigoana aceasta infamă pe care trebuie să o 
suportăm de la foştii noştri camarazi, o considerăm 
ca cea mai mare încercare de până acum. 

Dacă cu adevărat avem o credință, ea se va întări 
şi mai mult în aceasta prigoană. Dacă nu, vom fi 
lichidaţi. Şi aşa o să fie bine. Căci se va lichida cu o 
minciună în plus, şi se va limpezi o situație. 


Îmi dau seama că lupta este angajată în condiții 
inegale. 

Tu cu preţul degradării, de a te fi pus sub tutela 
unor agenți periferici ai lui Himmler, ai la dispoziţie 
toată forța materială pentru a face presiuni. 

Noi nu avem decât credința legionară şi 
hotărârea de a sacrifica lotul pentru ea. Suntem mai 
puţini, dar la spatele nostru stă sufletul Căpitanului şi 
al tuturor martirilor legionari. Nu refuzăm deci 
această luptă. 

Din cauza greşelilor tale s-a ratat momentul, 
poate unic, de a rezolva problema jidovească pe 
care Căpitanul o indica drept misiunea principală a 
generaţiei noastre. Faptul că Antonescu a vrut să-i 
protejeze pe evrei nu constituie o scuză. Capacitatea 
şi abilitatea politică înseamnă tocmai atunci când ştii 
să depăşeşti dificultățile şi, folosind conjunctura, să-ți 
realizezi scopul. 

Acum, în noua conjunctură politică, cine ştie dacă 
această problemă se va mai putea rezolva. Şi vina 
cade în primul rând asupra ta. 

In ceea ce mă priveşte, am depus toate eforturile 
ca să împiedic greşelile germanilor, ale lui 
Antonescu şi mai ales ale tale, cu sinceritatea şi 
dezinteresul cel mai desăvârşit. Dacă n-am reuşit, 
cauza nu este a mea. 

lți repet: e _ târziu. Nu trebuia să sabotezi 
această luptă - dacă cu adevărat erai convins de ea 
- cu lanţul de greşeli începând cu rebeliunea şi 
terminând cu fuga în Italia. 

Nu trebuia să torpilezi încercările de înțelegere 
ale lui Antonescu, pentru că numai dintr-o conlucrare 
a Mişcării cu Antonescu se putea consolida situația 
internă. 

Trebuie să ţii seama că nemţii nu vor uita 
defecțiunea cauzată de România, în ipoteza foarte 
puţin problematică că ar restabili situaţia în cazul 
când într-adevăr posedă arme secrete. Pornirea lor 
de pedepsire a României nu se va împiedica de d-ta, 
care acum reprezinți aşa de puțin. 

In ceea ce mă priveşte, nu sunt dispus să 
colaborez cu d-ta. Mai întâi pentru că n-am încredere 
în capacitatea d-tale de conducere. Incapacitatea 
dovedită în trecut îmi impune această rezervă. 

In al doilea rând, nu mai am încredere în 
sinceritatea d-țale. Mai mult, m-am convins de 
caracterul d-tale versatil. Cu lipsa sentimentului de 
răspundere care. te. caracterizează, poţi-face. orice, 
adică să părăseşti şi poziţia actuală, pentru care. 
spui că vrei să lupţi până la capăt. In schimb, am 
încredere nelimitată în principiile Mişcării lăsate 
de Căpitan. Sunt atât de profund umane, încât ele 
nu sunt de conjunctură şi se pot valorifica cu anumite 
adaptări, şi în conjuncturile. politice care vor veni. 
Căci Căpitanul a făcut pentru neamul românesc 
politică în stil mare, şi în adevăratul înțeles al 
cuvântului. Numai o asemenea politică putea 
scoate neamul românesc din  mediocritatea 
istorică. 

Această politică ne-am străduit să o continuăm şi 
după moartea lui. Ceea ce ai făcut tu, şi mai ales faci 
acum, sunt simple sinucideri care stârnesc 
compătimire, în raport cu gravitatea situaţiei. Noi 
însă repudiem sinuciderile. 

Văzută prin prisma noastră, situația în care te 
găseşti nu este deloc de invidiat. Nu mă gândesc 
numai la tutela umilitoare la care eşti supus, față de 
atâția agenți proşti şi periferici ca Mateiaş etc, 
care îţi dau sugestii sau îţi comandă, ci şi la 
misiunile ingrate şi uneori de-a dreptul nedemne 
care ți se cer sau pe care te oferi să le faci, pentru a- 
ți arăta excesul de zel. De aceea nu cred că eşti 
incomod, ca să ţi se facă dificultăţi. Şi nici nu mă 
gândesc să-ţi fac, cum te vaiţi pe la ai tăi sau pe la 
nemți. Degeaba pui deci iscoade să strângă dovezi 
pentru a mă deferi instanțelor duşmane ca sabotor al 
eforturilor de război. 

Pentru a-ţi arăta acest lucru, suntem dispuşi chiar 
să plecăm din Viena, pentru a nu-ți ascunde 
neputința cu pretextul obstrucţiei noastre. Mai mult, 
ne-am bucura dacă, măcar acum, ai putea face 
lucruri folositoare pentru Mişcare, şi pentru Țară, 
deşi, după cât te cunosc, asemenea rezultate par 
excluse. 

In ceea ce priveşte conducerea Mişcării, 
experiența făcută cu şefia d-tale a arătat că 
sistemul şefului unic produce rezultate foarte 


proaste dacă nu este o adevărată 
personalitate. Pentru aceasta am găsit 
soluția Forului. 

Am crezut necesar să-ți spun toate 
acestea, pentru ca situaţia să fie definitiv lămurită 
între noi, iar poziţia bine delimitată. In felul acesta şi 
răspunderile se vor putea stabili mai bine. 


SIMA a ascultat toată această precizare cu 
fața convulsionată şi ticurile lui nervoase, dar n-a 
făcut decât puţine întreruperi în contradictoriu, 
care n-au schimbat cursul expunerii. 

Ne-am sculat de plecare. După ce SIMA a făcut 
câteva tururi agitate prin cameră s-a oprit în fața 
noastră şi a spus: 

- Intraţi în guvern (N. n.: În guvernul-fantomă de 
la Viena care a durat 4 luni, ca şi nefasta 
participare la guvernarea cu Antonescu din 1940, şi 
care nu a produs absolut nimic!): Vă dau două 
locuri: unul pentru d-ta şi unul pentru Bâdia Ilie 
(Gârneaţă — n. n.). 

M-am uitat la el cu un gest de dezgust abia 
reținut şi i-am spus: . 

- Dacă după această conversaţie d-ta poți 
spune lucrurile astea, apoi n-ai înțeles nimic, şi 
nici nu vei putea înțelege vreodată ceva. 

A rămas ca năucit. Apoi, revenindu-şi, a spus: 

- Camarade Papanace, poate atunci ar fi bine să 
rămâneţi o rezervă. 

Am răspuns scurt şi tăios pentru a încheia 
discuția: 

- Aceasta este o chestiune care nu te priveşte pe 
d-ta. Ne priveşte numai pe noi. Şi noi vom face cum 
credem de cuviință: 

Cu aceasta, discuţia a luat sfârşit. Ştiam că de 
aici încolo va fi silit să ţină seamă de poziția noastră. 

Afară în coridor ne aştepta preotul Palaghiţă şi 
Borobaru. Prelungirea discuţiilor noastre i-a făcut să 
creadă că s-a ajuns la împăcare. Feţele însă 
îngândurate dacă nu întunecoase, arătau contrariul. 
Mai ales la SIMA: ticurile nervoase se repetau cu 
frecvență puţin obişnuită. Se găsea în plină 
agitaţie interioară. 

Părea un om înfierbântat care a suportat un 
duş puternic. Tot delirul de grandoare excitat până 
la paranoism în atmosfera de adulare a celor trei luni 
şi jumătate de când a venit la Viena, suferea o 
zguduire de trezire la realitate. 

Eu şi Gârneaţâ, urmați de Palaghiță, ne-am 
continuat drumul mai departe, iar el (SIMA - n. n.), 
cu înfăţişare de somnambul trezit pe neaşteptate 
la realitate, se îndrepta spre vastul său 
apartament plătit cu banii Gestapoului. 

După această întrevedere, SIMA a plecat la 
Berlin, în vederea formării guvernului. 

Văzând că prigoana produce un efect contrariu 
decât cel urmărit şi temându-se că poate să iasă 
reacțiuni violente, a lăsat-o mai moale. 

Nu după mult timp cei de la săpatul tranşeelor de 
la Goltz (Nousuedlensee), au fost eliberați. 

Pentru mine însă se punea iar chestiunea izolării; 
se continua să se strângă material ca să 
dovedească acțiunea mea de sabotaj a eforturilor de 
război. Se urmărea lichidarea grupului 
opoziționist de la Viena: Se pregătea lagărul de 
concentrare de la Erlangen. 

Pentru a ne pune la adăpost de toate aceste 
uneltiri am făcut un memoriu către Ministerul de 
Externe german, pe care l-am înaintat prin filiera 
Gamillschez, Altenburg. Intr-o formă adecvată se 
puneau în general aceleaşi probleme pe care i le-am 
pus lui SIMA la ultima întrevedere. 

Până atunci am evitat să facem întâmpinări 
scrise, pentru că nu înțelegeam să punem arbitri 
străini pentru problemele noastre interne. Acum însă 
am trecut peste această. rezervă, pentru a arăta 
neîncrederea în SIMA şi a risipi acuzațiile de sabotaj. 
Cu acest prilej am pus lucrurile la punct. 

La 10 decembrie, după trei luni şi jumătate, a fost 
avortat Guvernul ruşinii naţionale. A fost aleasă 
această zi sfântă a luptei generaţiei studenţeşti de la 
1922 pentru a se arăta că acest guvern nenorocit 
este încoronarea luptelor şi jertfelor date vreme de 
22 de ani. Nu se putea o mai neghioabă profanare, 
după-care va urma colaborarea lui Pătraşcu cu 
comuniştii lui Ana Pauker! 


- SFÂRŞIT - 


CUVÂNTUL LEGIONAR SEPTEMBRIE 2013 F22:1! 


Sevastopolul a fost ultimul oraş care af. 


încheiat turul Crimeei. 

A urmat apoi reîntoarcerea spre casă pe 
itinerariul descris în numerele anterioare ale 
ziarului, adică: Yalta, Simferopol, Cherson, istmul 
Perekop, Nicolaev şi periferia Odessei. Am ocolit 
special acest frumos oraş, cel mai impunător din 
bazinul Mării Negre, întrucât am vrut să vizitez timp 
de două zile Chişinăul, capitala Basarabiei noastre, 
azi Republicii Moldova. 

În urmă cu 4 - 5 ani am străbătut de la un cap la 


altul acest teritoriu dintre Prut şi Nistru, pe care]. 


soarta crudă a făcut să fie rupt din graniţele fireşti ale 
României. Am vizitat atunci totul, începând din sud, 
cu oraşul Cahul, apoi Orhei, Bălţi, Soroca, până în 
nord, la Otaci, impresiile aşternându-le apoi pe hârtie 
Şi publicându-le într-un serial de 7 - 8 episoade. 

Mi-am propus să vizitez în Chişinău obiectivele 
majore cărora nu le trecusem pragul în peregrinările 
mele anterioare, 5 sau 6 ca număr, şi să cunosc mai 
bine oamenii, intrând în vorbă cu ei. 


Am început cu vizitarea Combinatului de Vinuri 
de la Cricova, o suburbie a Chişinăului. 

Beciurile de aici reprezintă un complex subteran 
unic, cunoscut în întreaga lume pentru labirinturile 
sale imense şi, în special, pentru vinurile excelente. 
Ele sunt locurile unde istoria, arheologia şi arta 
vinificaţiei sunt unite într-un tot, născându-se astfel 
un miracol. Galeriile reprezintă un adevărat oraş 
subteran: străzi şi străduţe poartă denumiri 
fascinante: :„Feteasca”, "Cabernet, "Chardonay”, 
"Sauvignon”, ca şi de alte mărci renumite de vinuri. 
Fiecărei străzi îi corespunde astfel vinul care se 
păstrează în nişele adiacente. Înălţimea galeriilor 
variază între 6 şi 7,5 metri, iar înălţimea este de 3 - 
3,5 m. Adâncimea la care sunt situate beciurile, în 
funcţie de relief, variază între 35 m (la intrare), până 
la 80 m. 

Tot în cramă, sub supravegherea prudentă a 
vinificatorilor, se produce vin spumant după 
metodele celebrului călugăr Dom Pierre Perignon, 
metoda „Champenoise”, prin fermentare secundară 
în sticle şi cu o maturare ulterioară "cuvee”. 

Luând act de aceste caracteristici ale celebrei 
crame „Cricova”, am vrut (şi am reuşit) să o vizitez 
pe îndelete, de un real folos fiindu-mi ghidul care 
însoțea fiecare grup de vizitatori. Dar, atenţie, crama 
nu se poate vizita individual şi la orice oră doreşti, 
întrucât totul este scrupulos organizat. 

lată-mă, către ora prânzului, la poarta de intrare 
în galeriile de calcar, alăturându-mă unui grup de 
italieni gălăgioşi. Deşi afară erau cca. 35 grade, am 
primit fiecare câte o haină groasă de postav, întrucât 
temperatura beciului oscila între 5 - 7 grade. 
Trenuleţul electric care tracta două remorci şi-a 
început  itinerariul stabilit pentru parcurgerea 
galeriilor săpate în dealurile de calcar începând din 
preajma celui de al doilea război mondial. Reţeaua 
de galerii s-a dezvoltat vertiginos după terminarea 
conflagrației, de aici extrăgându-se cantităţi enorme 
de piatră absolut necesară construcţiilor de noi 
locuinţe. 

Facem scurte popasuri însoțite de explicaţiile 
„spumoase” ale ghidului pentru soiurile celebre ale 
licorilor lui Bachus; fiecare are caracteristici absolut 
obligatorii: buchet, culoare (albă, neagră sau roz), 
gust (dulce, semidulce sau sec). În fiecare „staţie”, 
aranjate în stive se găseau zeci de mii de sticle de 
acelaşi fel, unele fiind premiate de nepumărate ori în 
cadrul marilor concursuri internaţionale de vinuri. 

O atracţie deosebită: vinurile care au aparţinut lui 
Hermănn Goering, omul nr. 2 în ierarhia celui de al 
Treilea Reich! Vinurile se aflau într-un mare beci din 
Prusia, la Konisberg (astăzi Kaliningrad) şi au 
constituit pradă de război, pusă apoi la păstrare în 
crama de la Cricova. Cele mai multe sunt provenite 
din podgorii franceze: Bourgogne - 1938, Chateau - 

1936, italiene:  Marsala - 1936, sau 
portugheze: Porto - 1937. 


inenar de su“ 


PAŞI PE AMINTIRI (XV) 


- CHIŞINĂU - 


erau în număr de 2.000, o mică parte din cele peste 
1.300.000 sticle existente în beci. Am reţinut şi 
faptul că în galeriile cramei se aflau în butoaie, în 
momentul vizitei, peste 40.000.000 de litri de vin. 
Ignorant, am crezut că aceste vinuri vechi au un gust 
deosebit, eroare însă! Nu au nici un gust sau aromă, 
se spune că vinul "moare" după numai 10 ani. Nu 
are longevitatea unei tării ca horinca ori cognac-ul. 
Vinurile albe trebuie consumate neapărat după 5 ani, 
iar cele roşii după 10 ani. Într-o nişă mică, luminată 
de un reflector, am văzut o sticlă cu cel mai vechi 
vin, de culoare roşie, denumit "lerusalim de Paşte”, 
produs într-un singur lot în anul 1902. Nu ştiu în ce 
măsură nu este o exagerare, dar ghidul ne-a spus că 
a existat o ofertă de un milion de dolari pentru ca 
sticla să ia drumul Americii. 

Am zăbovit mai mult la secţia unde se produce 
vinul spumant (eu însă îi zic, ca toată lumea, 
"şŞampanie”). Câteva femei îmbrăcate în „pufoaice” 
întrucât stau în beci opt ore zilnic, roteau, la fiecare 
două zile, pe baza unui grafic aflat în fiecare stand, 
puţin câte puţin, fiecare sticlă îmbuteliată şi aşezată 
orizontal, cu dopul ceruit, în aşa-zisul proces de 
"reumge”. 

Mi-au atras atenţia şi enormele butoaie, fiecare 
cu capacitate de 10 tone, aidoma unui vagon. 
Butoaiele sunt din stejar importat din România, Italia 
şi Statele Unite. Timp de 10 ani unele adăpostesc 
numai coniacul (care are, astfel, un buchet aparte). 

Unicitatea Complexului subteran este asigurată 
de cinci săli mari, spaţioase şi impunătoare, în care, 
în fiecare din acestea, se împletesc elemente de 
arhitectură clasică cu detalii plastice de factură 
modernă, şi care sunt împodobite cu vitralii, 
basoreliefuri, elemente decorative de mare 
rafinament, adevărate opere de artă, precum şi 
mobilier de valoare. Printre acestea se numără "Sala 
Prezidenţială”, "Sala Europeană”, "Casa Mare”, 
"Fundul Mării”, "Sala cu Şemineu”. Aceste săli 
servesc drept loc de desfăşurare a diverselor 
degustări naţionale şi internaţionale, precum şi a 
întrunirilor la cel mai înalt nivel. 

Următorul obiectiv a fost cimitirul "Sfântul 
Lazăr”, enorm ca suprafaţă, întinzându-se de-a 
lungul a două staţii lungi de microbuz. Are o 
suprafaţă de 120 hectare, de două ori mai mare 
decât parcul Herăstrău. Dar criteriul comparativ este 
cel mai convingător: doar cimitirele din Viena 
(Zentralfriednof) şi Hamburg (Ohiesdorf) sunt mai 
mari. Primii morţi au fost înmormântați aici în 1945 şi 
de atunci şi până în prezent, de aproape 70 de ani, 
au fost înhumați aproape 400.000 de oameni. Foarte 
mulţi, comparativ cu populaţia actuală a Chişinăului 
care este de aprox. 800.000 de locuitori. "Pădurea 
de cruci” din incinta cimitirului este o metaforă deloc 
exagerată. Pe aleile dintre morminte se poate circula 
cu maşina, au fost împărţite pe sectoare, într-o 
anumită ordine: în funcţie de religie, categorie 
socială şi... de banii plătiţi pentru parcele. La intrarea 
în cimitir (dinspre un bar care se numeşte "Poarta 
Raiului”) sunt cavourile somptuoase care costă cât o 
garsonieră. Fiecare zonă are specificul ei: evreii sunt 
înhumați într-o parte, ţiganii în alta, eroii sovietici cu 
stele la căpătâi într-un alt colţ. Doar musulmanii nu 


(continuare din numărul trecut) 


sunt amestecați cu creştinii, fiind înhumați într-o 
margine a cimitirului (la fel cu sinucigaşii). Directorul 
cimitirului, Pavel Ene, îmi spune că au loc uneori şi 
câte 20 de înmormântări pe zi, cei trei preoţi de la 
biserica din cimitir neputând să facă faţă, aşa că unii 
credincioşi îşi aduc alt preot. Mai există spaţiu pentru 
încă vreo cinci ani, după care Primăria va trebui să 
găsească alt loc. 

Despre cimitirul central din str. Armenească am 
scris în serialul de acum câţiva ani, aici găsindu-şi 
somnul de veci cele mai valoroase elemente din 
viaţa culturală, istorică şi ştiinţifică a Basarabiei, aşa 
că nu mai revin. 

Vizitez pe îndelete centrul Chişinăului cu mici 
parcuri, străzi drepte şi largi, străjuite de pomi 
umbroşi. Uite vechea Primărie cu ceasul aşezat sus 
la intrare, faimosul liceu de fete de odinioară, 
„Dodaiani”, peste drum un alt monument de 
arhitectură care adăpostea fostul liceu, tot de fete, 
„Regina Maria”, alături o splendidă capelă, o bijuterie 
transformată la finele războiului în muzeu ateist. 

Numele bulevardelor din zonă mă bucură, 
întrucât sunt patriotice: "Renaşterea Naţională”, 
"Sfatul Ţării”, "Grigore Vieru”, "Bucureşti" (unde se 
află Ambasada României). 

"Soborul”, catedrala oraşului, şi-a schimbat 
radical înfăţişarea interioară, are acum numai icoane 
mari, aurite, nu lipseşte nici marmura neagră sau cea 
albă. Corul bisericesc cântă magnific pentru 
credincioşii aflaţi la slujbă , gândul mă duce la marea 
cântăreaţă de Operă, soprana Maria Ciubotaru, care 
la începutul anilor "30 din secolul trecut îşi făcea aici 
ucenicia. i 

În curtea largă a "Soborului” intru în vorbă cu o 
maică de la Mânăstirea Răciula care vindea o carte 
cu un titlu sugestiv: "Cruci răsturnate de regim”, 
autorul fiind Vladimir Beşleagă. Cumpăr cartea (pe 
care s-ar putea să o recenzez în viitor întrucât este 
o oglindă fidelă a fărădelegilor comise de statul 
comunist asupra monumentelor şi bisericilor 
ortodoxe pe care le-a dus până în pragul dispariţiei). 
Măicuţa, pe nume Tatiana, îmi dă numeroase 
exemple în acest sens, printre care şi biserica de 
care aparţine, transformată în depozite şi camere de 
anchetă ale NKVD-ului. 

Vis a vis de Parcul Soborului se află locul cel mai 
îndrăgit de locuitorii Chişinăului, Parcul "Ştefan cel 
Mare”, cu statuia domnitorului moldovean (care este 
şi emblema oraşului), realizată de sculptorul 
Plămădeală în 1928, mutată din cauza războiului, în 
1940; la Craiova, şi readusă în oraş în 1945. Am 
mers încet pe Aleea Scriitorilor flancată de busturile 
scriitorilor moldoveni: Creangă, Doinici, poetul Mihai 
Eminescu, dar şi de Liviu Rebreanu, Octavian Goga, 
Adrian Păunescu. 

La capătul Aleei Scriitorilor multă forfotă, lume de 
toate vârstele. În acest loc, în fiecare sâmbătă şi 
duminică, după amiaza, între orele 16 - 18, îşi 
desfăşoară activitatea "Radioul necenzurat”. 
Inspirat după modelul Hyde Park-ului din Londra, pe 
un podium de lemn, cu microfonul în mână, se 
perindă în faţa celor aflaţi aici, destul de mulţi 
oameni care, după ce-şi spun numele şi profesia, 
critică anumite aspecte cotidiene din viaţa oraşului . 
Cei mai mulţi critică modul în care rusofonii refuză să 
dialogheze în limba română cu cei cu care vin în 
contact. "Am cerut o pâine în limba română şi 
vânzătoarea mi-a spus în rusă că nu înţelege ce i- 
am cerut”; la fel se întâmplase şi unui bătrânel care 
ceruse lapte, şi unei femei care ceruse să probeze o 
pereche de sandale; altă femeie fusese aposirofată 
deoarece nici ea nu se adresase în limba rusă. 

Au fost prezenţi la "Radio necenzurat” 
reprezentanţii Protecţiei Consumatorilor, care au 
notat cele reclamate, urmând să facă verificări şi să 
aplice amenzi. (continuai în pag. 15) 


Pa9-12 CUVÂNTUL LEGIONAR SEPTEMBRIE 2013 


= 20 


——_ N .—.— —— _ DINU 


Alături de mine, pe bancă, stă un preot tânăr 
care priveşte cu ochii trişti valurile argintii ale 
Dunării. Vrea să meargă şi dânsul tot la Tulcea. 

Începem să stăm de vorbă. Părintele, care se 
numeşte Vasile Bodnarenco, a rămas pe timpul 
ocupației bolşevice la Ismail, îndurând aceeaşi 
prigoană pe care au îndurat-o, ca nişte adevărați 
martiri, toţi preoţii pe care comuniştii i-au găsit în 
Basarabia. 

- E tare frumos oraşul dvs., îi spun eu 
părintelui Bodnarenco, privind malul verde al Dunării 
şi grădinile care coboară până la picioarele apei... 

- E frumos, într-adevăr, dar păgânii au voit să ni-l 
ardă tot... Numai prin minune a scapăt Ismailul şi nu 
este astăzi transformat în cenuşă. Au fost minate 
toate clădirile importante ale oraşului. Minele erau 
îngropate în pământ, în fața scărilor, sub uşi, 
erau aşezate în sobe, prețutindenea. Echipele 
speciale, însărcinate cu aruncarea în aer şi 
incendierea oraşului Ismail, lucrau cu o repeziciune 
uluitoare. 

Populația românească a aflat îngrozită că 
peste câteva ore oraşul va fi transformat într-un 
infern de flăcări, că peste câteva ceasuri 
casele vor zbura în aer, iar tot oraşul va fio 
vâlvătaie. Vestea s-a răspândit cu iuțeala gândului, 
de la ureche la ureche. Locuitorii au ieşit din case, 
neştiind ce să facă. 

Bolşevicii, văzând că populaţia a prins de 
veste, au început să îndemne pe locuitori să le 
ajute la executarea sinistrului plan de distrugere. 

- Daţi foc tuturor caselor!... Să nu găsească 
românii decât cenuşă, când vor veni!... spuneau ei. 

Poporul nu: se putea împotrivi, căci toți 
criminalii incendiatori erau înarmați cu puşti şi 
pistoale automate. Mitralierele erau instalate la 
toate colturile. Şi nici unul dintre cetățeni nu 
“putea spune nici un cuvânt de împotrivire. Toţi 
tăceau, înspăimântați şi neliniştiți. Femeile şi copiii 
au început să plângă şi să ţipe. 

“În această vreme, echipele de criminali 
îngropau mereu mine în fiecare colț, sub fiecare 
clădire. Incendiatorii îşi controlau, din când în 
când, ceasurile, şi alergau grăbiţi, pe toate străzile. 

- La ce oră vor să dea foc? 

- Ce ne facem noi? 

Întrebările erau puse disperat, de toți locuitorii. 

Bolşevicii spuneau că cine nu va părăsi oraşul în 
timp de o oră, va fi împuşcat. 

Toate acestea se petreceau cu o iuțeală de 
necrezut. Nu trecuse nici o jumătate de oră de 
când se auzise de vestea incendierii oraşului şi 
toți cetățenii erau pe stradă, cu boarfele în spate. 
Încă nu răsărise soarele. 

Preotul Bodnerenco intrase în biserică pentru 
a face rugăciuni fierbinți către Dumnezeu ca să 
salveze oraşul şi populaţia creştină de urgia care se 
abate asupră-le. 


. 


kk 


Îi rămâne lui Ficioru "o bagatelă” de 4500 lei, 
echivalentul a 6 - 7 pensii mici! Săracul, cum se va 
descurca pe viitor? Şi cine va beneficia de 
asemenea sume infime, întrucât câteva sute de 
mii de familii au avut de suferit în odiosul regim 
comunist?!! O nouă şmecherie din lungul lanţ al 
neruşinării parlamentarilor actuali. 


La 6 sept. 1940, pe prima pagină a celui mai 
răspândit cotidian bucureştean,  "Universul”, 
remarcabilul gazetar Romulus Seişanu (condamnat 
în mai 1945 ca fiind "criminal de război”, la 25 de ani 

de închisoare) a publicat articolul devenit 
celebru "lată-l!”, în care făcea un portret 


Document 


- ISMAIL - 


Atunci a intrat în biserica Cimitirul Mare, locuitorul 
Victor Borisov, un bărbat de vreo treizeci şi doi de 
ani. 

- Cucernicie părinte, a spus el, vreau să mă 
spovedesc sfinției tale şi să-ţi cer sfatul; ce să fac? 
Vreau să anunț pe ai noştri că jidanii dau foc 
oraşului... Vreau să-i închin să ne scape de 
urgia care se abate asupra noastră... 

- Păi cum ai să-i poți anunța? a întrebat preotul. 

- Cu ajutorul lui Dumnezeu, părinte... Uite că 
acuşi au să vină să mineze şi biserica... Spun că nu 
vor să lase decât cenuşă şi pulbere; să nu mai 
rămână nimic din Ismail. Vor să ardă şi altarele. 

A urmat, acolo în biserică, la acea oră la 
care soarele nu răsărise încă, un scurt sfat de 
taină. 

Afară se auzeau strigătele disperate ale 
populaţiei care se pregătea să fugă din oraş. 

După câteva minute, hotărârea era luată: 

- Eu trec Dunărea înot, părinte, şi îi anunţ pe ai 
noştri ca să vină fără întârziere... 

Trecerea Dunării înot la: armatele româneşti 
care se aflau pe malul celălalt, era extrem de 
periculoasă. 

Îndrăzneţul tânăr nu avea decât una la sută 
şansă că vă putea trece până pe malul celălalt fără 
să fie zărit de bolşevicii care vor trage după el în apă 
şi îl vor împuşca. 

- Crezi tu că ai să poţi ajunge dincolo? l-a întrebat 
preotul. 

- Cu ajutorul lui Dumnezeu, părinte... 

Victor Borisov s-a aşezat în genunchi în fața 
altarului şi a primit sfânta împărtăşanie, apoi a ieşit 
din biserică. S-a fofilat printre tufişurile de pe mal, 
apoi s-a aruncat în apa argintie a Dunării. Soarele 
tocmai răsărise. Razele lui se revărsau peste apele 
curate care şerpuiau domoale. 

O ploaie de gloanțe a tulburat însă apele 
argintate de soare. Detunăturile au  sfâşiat 
văzduhurile şi au speriat păsările de baltă. 
Populaţia nu ştia ce se întâmplă. S-a produs panică 
în oraş. 

Gloanţele cădeau mereu în apele Dunării, 
urmărind pe înotător şi făcând să spumege apa, 
parcă fierbea în jurul lui. Dar nu l-a nimerit nici un 
plumb. Inotătorul a ajuns pe malul românesc şi 
s-a pierdut între tufişurile dese şi verzi. Panica 
produsă în oraş a fost mare, începuseră a trage 
şi cu mitralierele şi cu tunurile. Nici nu se ştia cine 
mai trage. 

În  învălmăşeala produsă, câţiva oameni au 
răspândit în oraş zvonul că armatele româneşti au 
trecut Dunărea. Câţiva tineri au înălțat deasupra 
portului şi a altor case, pe furiş, drapele 
române şi germane. 

Incendiatorii, văzând tricolorul  fluturând 
deasupra portului, au aruncat bidoanele cu gaz 
şi dinamită, începând să se retragă în fugă. 


RĂZBOIUL DIN RĂSĂRIT ÎN LITERATURA VREMII (X) 
ARD MALURILE NISTRULUI (VIII) 


CONST. VIRGIL GHEORGHIU 


(continuare din numărul trecut) 


Cetăţenii au început să-i atace pe incendiatori. 
S-a iscat atunci o luptă crâncenă. 

Criminalii nu aveau însă gust să lupte. Le 
era teamă să nu cadă prizonieri. De aceea 
căutau să se facă nevăzuţi cât mai repede. Unul 
dintre incendiatori a fost ucis în timp ce voia să 
aprindă fitilul unei mine. Cadavrul lui a rămas acolo, 
pe stradă, câteva zile. Bineînțeles că şi acest 
incendiator, care avea pe cămaşă inițialele 
N.K.V.D., era tot evreu. El avea în sac tot felul de 
explozibile, şi era elegant îmbrăcat. 

Tot în cursul acelei zile, armatele noastre au 
cucerit oraşul, care a fost salvat de la 
distrugere numai datorită îndrăznelii cu care au 
acţionat cetățenii. Căci dacă nu s-ar fi produs 
această învălmăşeală şi bolşevicii ar fi fost lăsaţi să 
lucreze în tihnă, peste câteva ore Ismailul avea să 
fie aruncat în aer şi cuprins de văpăi. Aşa, în fuga 
lor, incendiatorii nu au avut timpul să aprindă decât 
o mică parte din minele puse. 

Povestirea acestor fapte mă emoționează. 

Mă uit la părintele Bodanarenco şi la Victor 
Borisov, care a venit şi el lângă noi. Încerc să le 
spun un cuvânt de laudă. Dar şi preotul şi 
tânărul Borisov se scuză: 

- Noi nu avem nici un merit... Numai lui 
Dumnezeu trebuie să-l mulțumim că ne-a ajutat să 
facem ce am făcut. 

Victor Borisov îmi arată o hârtie scrisă de 
comandantul unității româneşti, care se afla în 
dimineața aceea pe malul celălalt al Dunării. In 
câteva cuvinte simple, comandantul arăta cât de 
importante au fost pentru dânsul informațiile date de 
Victor Borisov în dimineaţa aceea. Ele au ajutat mult 
la cucerirea oraşului Ismail. 

Aş vrea să mai stau. Dar vaporul era gata de 
plecare. Îmi urc bicicleta pe punte, apoi păşesc şi eu 
pe scară. Făcând acest pas sunt cuprins de un 
sentiment de durere, mă despart de pământul 
Basarabiei! 

Călătoria începută în Nord se termina aici, 
cu acest ultim pas pe pământul de pe malul 
basarabean al Dunării, la Ismail. 

Zăbovesc mult, cu un picior pe punte şi cu altul 
pe pământ. Nu îmi vine să mă despart de țărâna 
acestei Basarabii îndurerate, jefuite şi sângerate în 
cel mai crunt chip, timp de un an. Mă prefac, fără să 
mă observe nimeni, că îmi ridic de jos batista şi 
pun o mână de țărână: E țărâna sfinţită de atâtea 
lacrimi şi atâta sânge din pământul mănos şi fără 
seamăn de frumos al Basarabiei!... 


- SFÂRŞIT - 


NOTĂ: Acesta este finalul cărții “ARD 
MALURILE NISTRULUI”. Serialul va continua 
cu alt reportaj de război. 


NICI O LACRIMĂ (continuare din pag. 


elogios gen. lon Antonescu, noul conducător al ţării. 
Chiar din primele zile noul diriguitor al României a 
schimbat radical conducerea tuturor 
departamentelor, numind oameni competenţi, 
promovați nu pe criterii politice, fără să se sperie de 
"vidul" creat, aşa cum s-a justificat în 1990 lon Iliescu 
când s-au menţinut în funcţii oameni cunoscuţi în 
sfera ceauşistă, adică "aceeaşi Mărie, cu altă 
pălărie"! lon Antonescu în cei patru ani de conducere 
a destinelor ţării, s-a dovedit a fi un mare patriot, 
incontestabil neahtiat după averi, a întronat ordinea 
şi disciplina şi rezervele de aur ale BNR-ului au 
crescut substanţial, deşi războiul solicita mari eforturi 


financiare. A murit în mod demn în faţa plutoniului de 
execuţie, nu a învinuit pe nici un colaborator al său, 
nu a solicitat grațiere şi a cerut mamei sale să nu 
verse nici o lacrimă la mormântul său (de care însă 
nici nu a avut parte). După trecerea timpului, marea 
majoritate a populaţiei de astăzi îl regretă, îl 
consideră model al onestităţii. Parafrazăm dorinţa 
Mareşalului: "nici o lacrimă”. Dar românii au 
sentimente de profundă repulsie pentru criminalii 
amintiţi mai sus care au pe conştiinţă uciderea în 
mod deliberat, a mii de vieţi. "Pedepsele" amintite 
sunt hilare. Păcat! 


CUVÂNTUL LEGIONAR SEPTEMBRIE 2013 P29:18 


i 


Cancurd 


ISTORIE NECENZURATA 
- premii în cărți - 
Condiţii de participare: vârsta max. 35 ani; răspunsurile se vor trimite în scris pe 


adresa sediului, sau se pot da personal, la sediu, până la data de 10 a lunii următoare (.$ 
apariţiei revistei. Premiile se vor ridica de la redacţie. 


RĂSPUNSUL CORECT LA ÎNTREBAREA LUNII AUGUST: 
"A neglijat Căpitanul succesiunea la conducerea Mişcării?" 


a fost dat de Mircea Şerbănescu din Constanţa, 35 de ani, care a câştigat cartea "Învierea" 


(vol. |) de Şerban Milcoveanu. 


RĂSPUNSUL ESTE URMĂTORUL: 


Este absolut logic şi firesc ca un şef de 
Mişcare de talia Căpitanului să nu fi “neglijat” 
tocmai succesiunea la comanda organizaţiei sale, 
s-o lase "de izbelişte”, mai ales când avea atâția 
duşmani puternici şi când de atâtea ori îi fusese viața 
în pericol! Căpitanul a acordat grade tocmai 
pentru a stabili cine făcea parte din elita 
legionară şi cine nu; cel mai mic grad era cel de 
ajutor de instructor legionar, iar cel mai înalt, acela 
de comandant al Bunei Vestiri. 

Fondatorii Mişcării aveau toți cel mai înalt grad, 
dar şi alţi legionari vechi şi deosebit de merituoşi: 
GH. CLIME, ION DUMITRESCU-BORŞA, ALECU 
CANTACUZINO etc. 

Funcţiile erau ceva temporar, într-o funcție 
putând fi numit şi cineva care nu avea grad dar care 
avea aptitudini deosebite de ordin organizatoric sau 
care era bun orator (de exemplu, gen. Gh. 
Cantacuzino-Grănicerul nu avea nici un grad, dar era 
şeful Partidului Totul Pentru Țară). Tocmai de aceea 
aveau o importanță deosebită cei care erau 
distinşi şi cu grad, şi cu funcție, de exemplu: 

- inginerul şi avocatul GHEORGHE CLIME avea 
cel mai înalt grad legionar şi cumul de funcții 
importante (comandant al Bunei Vestiri şi şeful 
Partidului 7otu/ Pentru Țară după moartea gen. 
Cantacuzino, precum şi şeful Corpului Muncitoresc 
Legionar), 

- doctorul şi avocatul ION BANEA (comandant 
legionar şi şeful Ardealului, neschimbat din funcţie 
până la moartea sa), 

- prințul diplomat ALECU CANTACUZINO 
(comandant al Bunei Vestiri şi şeful Corpului de Elită 
Moţa — Marin), 

- econ. GH. ISTRATE (comandant legionar şi 
şeful Frăției de Cruce pe țară), = 

- prof. universitar VASILE CRISTESCU 
(comandant legionar şi vicepreşedintele Partidului 
Totul Pentru Țară — practic, locţiitorul lui Gh. Clime) 
etc. 

Aceştia erau recunoscuți de Şeful Mişcării, de 
Căpitan, ca fiind deosebit de apți pentru 
conducere: aveau calități dovedite, erau tenaci, 
curajoşi, înţelepţi, buni organizatori şi conducători, 
iar credinţa lor legionară era bine verificată; în plus, 
erau cunoscuți şi iubiţi, aveau mare popularitate în 
rândul tuturor legionarilor. 

De fapt, ing. GH. CLIME era SUCCESORUL de 
drept al Căpitanului - având şi cel mai înalt grad, 
şi cumul de funcţii (şeful Partidului Totul Pentru 
Țară — cea mai importanţă funcție după cea de Şef al 
Legiunii - şi şeful Corpului Muncitoresc Legionar)! 

TOCMAI DE ACEEA, HORIA SIMA, un 
comandant printre alte zeci, fără funcţie (a fost 
şeful Banatului în 1935, doar un an, apoi a fost 
înlocuit), fără popularitate (practic un necunoscut 
chiar printre cadrele de conducere), n-avea nici o 
şansă să ajungă la conducere cât_timp_trăiau 
CLIME, BANEA, AL. CANTACUZINO etc. Din 


acest motiv _a_ parcurs următorii PAŞI SPRE 
ŞEFIE: 


|. ELIMINAREA ELITEI LEGIONARE 
a) Atentatele din nov. 1938 şi asasinarea 
Căpitanului 
În aprilie 1938, după instaurarea dictaturii carliste, 
Căpitanul şi o mare parte a fruntaşilor Legiunii au 
fost închişi. S-a constituit un Comandament 
provizoriu (numit Comandamentul "de 
prigoană") din puţinii comandanți legionari 


rămaşi liberi. Sima a venit în Bucureşti, oferindu-se 
să îndeplinească rolul de om de legătură în teren 
între Comandament şi legionarii nearestaţi, sub 
pretextul că nu era cunoscut de poliţie şi se putea 
deplasa nestingherit, spre deosebire de ceilalți 
membri ai Comandamentului care, fiind cunoscuți, 
trebuiau sa stea ascunşi. Cu această ocazie Sima a 
transmis în teren propriile ordine - de atentate si 
dezordini în țară - contrare ordinelor Căpitanului şi 
ale Comandamentului. 

Aceste atentate — în număr de 23, care au avut 
loc în nov. 1938 - au servit autorităţilor ca pretext 
pentru asasinarea Căpitanului, chiar în aceeaşi lună. 


b) Alt atentat (21 sept. 1939) şi masacrarea 
elitei legionare 

Miti Dumitrescu, un tânăr de doar 20 de ani, 
venise din țară în Germania (unde se afla în acea 
perioadă refugiat Comandamentul Legionar), pentru 
a cere aprobarea să-l împuşte pe cel care 


coordonase asasinarea  Căpitanului, Armand 
Călinescu. 
Memoriile singurilor supraviețuitori ai 


Comandamentului,  Dumitrescu-Borşa şi Const. 
Papanace ("Cal troian intra muros” şi "Cazul H. Sima 
şi Mişcarea Legionară”) atestă faptul că acest 
Comandament interzisese categoric atentatul lui 
Miti Dumitrescu, deoarece, dacă era împuşcat doar 
Armand Călinescu (care era un simplu executant al 
ordinelor lui Carol al II-lea), se oferea autorităţilor 
pretextul de a lichida, ca represalii, conducerea 
legionară care se afla în lagăre, la dispoziţia 
autorităților. Atentatul trebuia să aibă loc numai 
dacă putea fi împuşcat în acelaşi timp cu Armand 
Călinescu şi regele asasin, cel care ordona 
prigoana antilegionară. 

Sima pretinde ca acest Comandament şi-ar fi dat 
aprobarea pentru atentatul asupra lui Armand 
Călinescu, şi că el doar ar fi transmis lui Miti ordinul 
primit de la Comandament. Să urmărim însă şi 
desfăşurarea evenimentelor: 

Deşi Miti Dumitrescu intrase în țară pe data de 5 
iunie 1939; l-a împuşcat pe Armand Călinescu abia 
peste trei luni (21 septembrie). Pe 15 august însă 
venise clandestin SIMA în țară (sub pretextul 
organizării Mişcării, deşi legionarii nu mai puteau 
activa, fiind urmăriți şi "vânaţi”, iar conducerea 
era prizonieră în lagăre!). 

Deci Sima minte şi explicaţia venirii lui în 
România este că vroia să-l convingă pe Miti 
Dumitrescu să nu asculte ordinul Comandamentului 
şi să-l împuşte doar pe Armand Călinescu, aşa cum 
relatează preotul lon Dumitrescu-Borşa în "Cal troian 
intra muros”. Rezultatul venirii lui Sima: nu s-a 
"organizat” nimic, ci a fost împuşcat doar primul 
ministru, A. Călinescu. E "la mintea cocoşului” deci 
motivul real al venirii lui Sima! 

Acest nou atentat a servit ca pretext pentru 
ASASINAREA SUCCESORULUI CAPITANULUI, 
GH. CLIME, şi a întregii elite aflate în lagăre, şi, în 
plus, a câte trei notabilităţi legionare din fiecare județ 
al țării. 

Deci povestea din anul precedent s-a repetat: 
Sima fiind cel care se ocupa de legăturile cu țara, 
a transmis propriile ordine, contrare celor primite 
de la Comandament. 

ÎN CONCLUZIE, principalul RĂSPUNZĂTOR 
pentru DECAPITAREA Mişcării a fost SIMA care 
afirmă cinic: "Cu atât mai gravă se prezenta criza în 
Mişcare după moartea unui şef de talia lui Corneliu 
Codreanu, care fusese şi Întemeietorul, şi mai ales 


când ştim că elita disponibilă din care se putea 
selecta succesorul avusese aceeaşi soartă 
tragică." (H. SIMA - "Era libertății”, vol. |, Ed. 
"Gordian", Timişoara, 1995, pg. 35) 

Astfel, prin dispariția elitei legionare "din care 


se putea selecta succesorul” Căpitanului, Sima 
şi-a croit drum spre şefia visată. 

Legionarii au reconstituit trădarea lui mai 
târziu, după ani, din mărturiile supraviețuitorilor 
şi analiza faptelor, iar acum înseşi MEMORIILE LUI 
SIMA O CONFIRMĂ - indirect dar clar. 


||. “ÎMBROBODIREA" SUPRAVIEȚUITORILOR 
ŞI A TATĂLUI CĂPITANULUI 

SIMA a intrat în Mişcare în 1930. Dar în 1940, 
după 10 ani în Mişcare şi după 2 ani de terorism 
(atentate), rămăsese un necunoscut pentru ceilalți 
comandanți legionari, necunoscând nici măcar pe 
cei cinci fondatori ai Legiunii (deşi Mironovici. îi 
fusese şef direct chiar în Comandamentul de 


prigoană)!! 
"Pe Radu Mironovici îl cunoşteam prea puțin." (H. 
Sima -— "Sfârşitul unei gomnii sângeroase”, Ed. 


"Gordian", Timişoara, 1995, pg. 35); 

"(...) am făcut un raid până la Miercurea Sibiului, 
unde locuia Corneliu Georgescu. Nu-l-cunoşteam 
decât fugar din rarele întâlniri de la sediul din 
Bucureşti în vremuri bune, fără să fi avut vreodată 
prilejul să stau cu el temeinic de vorbă.” (ibidem, pg. 
184) 

De aceea Sima l-a învăluit pe tatăl Căpitanului, 
reuşind sa-l păcălească, iar autoritatea acestuia 
i-a fost de un mare ajutor pentru a deveni 
cunoscut în doar 3 luni: "Câştigasem un sprijin 
nesperat. (...) A fost pentru mine un adevărat părinte 
şi m-a ocrotit în toate împrejurările când era 
nevoie de cuvântul şi autoritatea lui." (H. Sima — 
"Sfârşitul unei domnii sângeroase”, pg. 124); "Voi 
scrie o scrisoare pe care să o citeşti în adunare. În 
această scrisoare voi declara că <<singurul 
îndreptățit să angajeze politic Mişcarea este 
Horia Sima>>". (ibidem) 

Prof. lon Zelea Codreanu, tatăl Căpitanului, 
era un vechi luptător naționalist creştin şi o 
personalitate a Mişcării: combatant pe front în primul 
război mondial, îşi câştigase gradul de maior; fusese 
de două ori deputat al Gărzii de Fier în Parlamentul 
Țării, fusese parlamentar al Partidului Totu/ Pentru 
Tară, era membru al Senatului Legionar încă de la 
înființare şi, în plus, se bucura de mare respect şi 
popularitate în rândurile legionare. În plus, după 
recunoaşte SIMA, "Profesorul se ținea bine. Drept 
ca o lumânare, avea privirea ageră şi mintea 
limpede. Anii de lagăr nu-l doborâseră şi nici 
tragediile de familie.” (ibidem, pg. 124) 

Fruntaşii legionari rămaşi în viață după 
masacrul din 1939 au fost convinşi de autoritatea 
morală a tatălui Căpitanului ca Sima să 
reprezinte din punct de vedere politic Mişcarea în 
vara anului 1940. NOTA BENE: era vorba de 
reprezentare politică şi doar în acea perioadă, 
vara anului 1940. 

“Totuşi, fruntaşii legionari erau îngrijorați, 
necunoscându-l pe comandantul lansat peste 
noapte. Chiar şi cei "ataşaţi de el" nu aveau 
încredere, după cum ne povesteşte însuşi SIMA: 
"Sefii legionari, chiar şi cei ataşaţi de mine, vroiau să 
cunoască evenimentele şi să fie consultaţi asupra 
măsurilor ce trebuiau luate, pentru a pune 


Mişcarea la adăpost de primejdii şi a-ii | 
Pa9.14 CUVÂNTUL LEGIONAR SEPTEMBRIE 2013 = 
| 


i 


| 


asigura eficacitatea politică.» 


a (Ibidem, Pg. 
De aceea, la îndemnul 
| a, col. 
Zăvoianu, vechi membru al SU 


Legionar, SIMA a încercat să-şi consolideze 
oziția încropind un aşa-zis "For Legionar": "De maj 
„ltă vreme Colonelul Zăvoianu mă tot îndemna să 

constitui un organism central, un fel de for legionar, 
gjcătuit din fruntaşii Mişcării, „unde să se dezbată 
cate problemele ce se vor ivi în Legiune sau în 
domeniul politic." (ibidem, pg. 168) 

Dar în loc să formeze un "organism central" 
cu toți fruntaşii legionari, aşa cum declara, SIMA a 
întocmit o listă cu câțiva care îl agreau: "l-am 

municat Colonelului Zăvoianu că sunt de acord cu 
io lui şi, împreună cu el, am fixat locul, ziua şi 
persoanele câre să fie invitate." (ibidem, pg. 170) 

Trucul lui Sima urmărea să dea impresia că avea 
adeziunea tuturor, dar aşa-zisul For a fost format din 
+1 persoane - şi aceasta prin "adăugiri succesive"! 

"Aşa cum s-a mărit Forul prin adăugiri succesive 
a avut la începutul lunii Septembrie următoarea 
configurație: Col. Zăvoianu, Aristotel Gheorghiu 
Constantin Popescu-Buzău, lie Gârneaţă, Radu 
Mironovici, Corneliu Georgescu (când venea în 
Capitală), Vasile lasinschi (când venea în Capitală) 
Mie Lefter, Horia Sima, Constantin Stoicănescu. 
Nicolae Petraşcu (când venea în Capitală), şi Prof, 
Traian Brăileanu." (ibidem, pg. 170) | 

Aşa-zisa constituire a acestui fantomatic For 

cu componență incertă, nu a fost oficială şi nu 


s-a bazat pe nici un document. Nici măcar după 


constituirea statului "național-legionar" nu s-a 
făcut publică lista membrilor acestuia; SIMA însuşi 
recunoaşte: "Nu s-a procedat propriu-zis la o 


“ constituire formală şi mai ales ne-am ferit să 


întocmim vreun act, ci ne-am adunat cu toţii în jurul 


" aceleiaşi mese pentru a dezbate în modul cel mai 
"liber situația politică a țării şi a Legiunii." (ibidem, pg. 


170) 

lar masele legionare nu au reprezentat un 
obstacol în calea lui SIMA, acestea având falsa 
i impresie că ar fi fost recunoscut ca şef de către 
i supraviețuitorii elitei A Căpitanului, după 
mărturiseşte cinic chiar el: "In provincie, teroarea ia 
orme mai acute şi are efecte mai durabile. Oamenii 
"se dezmeticesc mai greu, pentru că nu înțeleg 
mersul general al evenimentelor. Cu rare excepții, ei 
nu gândesc imediat şi nu descifrează decât cu 
întârziere sensul adânc al unor schimbări." 
- (ibidem, pg. 136) 

Şi astfel, în final, legionarii s-au trezit că SIMA 
era vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri şi, în 
plus, menţionat prin Decret regal drept... 
"Comandant al Mişcării"! 


kk 


"Mihai 1, (...) Am decretat şi decretăm: (...) 4. DI. 
Horia Sima este Comandantul Mişcării 
Legionare." 


n mod normal, după asasinarea succesorului 
de drept, al Căpitanului, Gh. Clime, conducerea 
Mişcării ar fi trebuit s-o ia unul dintre cei trei 
Întemeietori rămaşi în viață: Ilie Gârneaţă, Radu 
Mironovici sau Corneliu Georgescu, Dar nici unul 
dintre ei nu s-a repezit să ia locul Căpitanului pentru 
că orice legionar adevărat nu se înghesuie la şefie - 
e o regulă legionară de bază: însuşi Căpitanul se 
trecea al doilea pe listele de candidaţi la alegeri! În 
plus, să fim sinceri, nici unul dintre cei trei nu 
întrunea calitățile Căpitanului, şi toţi erau conştienţi 
de fapt. "Da, dar oricum ar fi fost, erau mult mai buni 
şi mai corecţi ca Sima”, poate vor spune unii. Aşa e! 
Dar 'Dă-i, Doamne, românului mintea de pe urmă!” 
spune un proverb. 

Ar fi trebuit totuşi să desemneze ei un şef, dar 
erau total dezorientați şi au răsuflat uşurați că tatăl 
Căpitanului, cu marea sa autoritate morală, a ales 
pentru ei. 

Pentru că s-a. discutat mult pe tema 
nelegitimității lui la conducerea Mişcării, SIMA 
declară că ar fi fost investit cu această calitate de 
către Forul Legionar (care am văzut cât de "serios" 
era!): "În acel moment (adică atunci când cică ar fi 
fost confirmat el ca şef de către fruntaşi legionari) 
erau în față următorii: Întemeietori ai Legiunii, 
Corneliu Georgescu, Radu Mironovici şi Ilie 
Gârneaţă, Comandantul Bunei Vestiri Mile Lefter, 
Vasile  lasinschi, Colonelul  Zăvoianu, Aristotel 
Gheorghiu şi Popescu-Buzău." (ibidem, pg. 248) 

Cam puţini, nu?! Nemaivorbind de faptul că Sima 
face această declaraţie după 37 de ani de la 
eveniment, când toţi cei nominalizați ca făcând parte 
din For muriseră şi nu-l mai puteau contrazice! Nu-l 
contraziceau aceştia, dar tot mai mulţi începuseră 
să-l conteste. De aceea SIMA se burzuluieşte 
sofistic: "Bineînţeles că odată procesul 
succesiunii încheiat, nimeni nu mai are nevoie 
să-i pună în discuţie, să-l conteste, să-l reia de la 
capăt, căci atunci Legiunea intră în anarhie şi se 
dezmembrează ." (pg. 248) 

Această afirmaţie este în totală contradicție cu 
principiile legionare: "Într-o organizaţie nu intră cine 
vrea, ci intră cine trebuie şi rămâne cine 'e atâta 
vreme cât e om corect, muncitor, disciplinat, 
credincios." (Corneliu Zelea Codreanu - "Pentru 
legionari", pg. 202, Ed. Scara, 1999). Deci dacă în 
Mişcare nu pot rămâne decât oamenii corecți şi 
credincioşi, cu atât mai puţin poate rămâne pe 
vecie la conducere un impostor dovedit ca atare! 

Tatăl Căpitanului, cel care, generos şi naiv, îl 
susținuse pe Sima, fiind indus în eroare de 


ÎNTREBAREA LUNII SEPTEMBRIE: De ce credeți că supravieţuieşte simismul? 
PREMIU: "Învierea" (vol. 11) — Şerban Milcoveanu. 


PAŞI PE AMINTIRI (continuare din pag. 12) 


Au dat şi exemple concrete în privinţa 
sancţionărilor: un mare număr de amenzi s-au dat 
celor aprox. 30 de agenții de taxi din Chişinău, şoferii 
dorind să preia comenzile în limba rusă "motivând" 
că nu înţeleg limba română, deşi sunt obligaţi prin 
lege să o cunoască. Aplauze s-au auzit când un 
profesor a învinuit guvernul că acceptă existența 
unei legi care face referire la "limba maternă” sau 
limba acceptabilă” (?) şi nu pune punctul pe “i, 
adică folosirea obligatorie, absolut în toate 
domeniile, a limbii române. Sintagmele amintite 
trebuie să dispară imediat ca să nu mai genereze 
conflicte într-un stat ce se vrea a fi suveran şi 
independent. 

La ieşirea din parc am poposit pentru o oră la o 
terasă din Piaţa Marii Adunări Naţionale, având în 
faţă o sticlă de bere rece marca "Chişinău". Piaţa era 
plină de tineret cu un aspect fizic plăcut, care 
acompania cu glasul o formaţie de muzică uşoară. 
Mi-am continuat drumul spre hotel, amuzându-mă de 
feclamele şi anunţurile expuse în vitrinele 
Magazinelor sau pe panourile publicitare -— 
bunăoară: "Deschis veşnic” (!) , "Văzduh în roți non- 
Slop' (adică pomparea de aer în roţi), "Cumperi de 
âlci un televizor şi primeşti gratis o cutie de bere”, 

"Închideţi uşa, în sală lucrează condiţionatul' 
(adică funcționa aparatul de aer condiţionat), 


"Centrul de deservire medical”. Pe un bener, lângă o 
femeie voluminoasă, era scris: "Nici o mâncare fără 
Marița!” - numai că nu era vorba despre persoana 
desenată, ci de ... pachetele de macaroane "Mariţa”. 
O reclamă: "Vindem eliminatori” (?!) nu am înţeles- 
o: M-au amuzat şi numele unor restaurante: 
"Chietrosul”, "Caşalot” (!), al unui magazin de fierărie 
("Bomba") şi al magazinelor pentru copii: "Cotcodac”, 
"Cucurigu”, "Aluniţa”, "Albinuţa”. Şi fiindcă a venit 
vorba de cei mici, aceştia au două teatre de păpuşi: 
“Licurici” şi "Guguţă”. 

A doua zi petrecută în Chişinău am parcurs-o fără 
a avea un itinerar precis . De la hotelul "Cosmos", de 
lângă gară, unde eram cazat, care are încă în faţă 
statuia hoţului Kostovschi (care nu a fost dată jos), 
am ajuns tocmai la periferia oraşului, la Circ, Acesta 
este în paragină de mulţi ani, nefuncţional din cauza 
terenului pe care a fost construit (un fost cimitir care 
a fost transferat într-un alt loc, iar biserica, distrusă). 
"Pedeapsa. lui Dumnezeu!” spun cei care cunosc 
cum s-a făcut construcţia marii arene de 
divertisment. 

Am descoperit în centrul oraşului Ambasada 
Rusiei, o clădire mare, pe măsura prestigiului. Pe 28 
iunie 2013 a avut loc în faţa ei un mare miting de 
protest organizat de Forul Democratic al Românilor 
din Republica Moldova în legătură cu împlinirea a 


demagogia  obscurului comandant 
legionar, s-a lămurit în numai câteva 
luni în legătura cu impostura acestuia, şi 

a luat imediat atitudine publică împotriva lui, 
retrăgându-i creditul moral pe care i-l 
acordase. 

Apoi s-au dezmeticit si ceilalți, pe rând, 
renegându-l pe cel care a distrus practic Mişcarea 
din interior si a compromis-o în ochii opiniei publice. 
"Comandantul" rămas fără trupa s-a trezit ordonând 
pereților... 


CONCLUZII 

|) Departe de a fi un succesor legitim la 
conducerea Mişcării, SIMA, ajutat de un concurs 
nefericit de împrejurări, a ajuns "în vârf” prin 
minciună, trădare şi complicitate la crime. 

Nici cei mai puternici duşmani ai Legiunii, nici 
Carol al II-lea şi nici Armand Călinescu, n-ar fi 
reuşit să-şi aducă la îndeplinire planul de 
exterminare a conducerii legionare dacă nu ar fi 
existat colaborarea lui Sima - din interiorul 
Mişcării, prin: 

- ordinele de atentate din nov. 1938 transmise pe 
cont propriu în calitate de om de legătură în teren 
între legionarii liberi şi "Comandamentul de 
prigoană", fără ştirea acestuia, încălcând ordinul 
Căpitanului de linişte (Circulara 58/1938, reînnoită 
public din închisoare), astfel Sima motivând 
asasinarea Căpitanului 

- ordinul de împuşcare a lui Armand Călinescu - 
dat tot pe cont propriu, fără acordul 
Comandamentului provizoriu refugiat la Berlin - care 
a avut ca urmare (previzibilă) sângeroasele represalii 
din partea autorităţilor: masacrul elitei legionare 


II) Sima şi-a dovedit atât incapacitatea de “om 
politic”, cât şi cea de conducător al organizaţiei 
pentru a cărei şefie îi călcase în picioare înseşi 
principiile, apoi propriile legăminte şi, în plus, 
orice urmă de omenie şi de morală. 

După ce a parvenit la conducerea Legiunii cu 
mâinile pătate de sânge legionar, a continuat “opera” 
de distrugere a Mişcării prin aşa-zisa "biruință” de la 
6 sept. 1940 care a durat 4 luni, băgând Mişcarea 
într-o nouă şi crâncenă prigoană care a costat mii 
de vieți. După care a fugit din țară pentru totdeauna, 
în portbagajul maşinii unui sas. 

Faimoasa scindare (dintre  aşa-numiţii 
"codrenişti” (adică legionarii adevărați!) şi simişti 
(adică noii oameni ai lui Sima) a avut loc la puțin 
timp de la instalarea lui SIMA la conducere. 

NOTĂ: Sursa de inspiraţie a fost chiar site-ul 


dvs., www.zelea-codreanu.com -— Doctrină / Abateri 
de la doctrină 


73 de ani de la ocuparea Basarabiei şi a Nordului 
Bucovinei de către URSS, sub genericul ”Lăsafi- 
ne odată-n pace!” A participat la miting un mare 
număr de oameni care au înfierat deportările în 
întinsele gulaguri siberiene şi în cele din 
Kazahstan, interzicerea limbii române, falsificarea 
istoriei, demolarea lăcaşelor sfinte, scoaterea 
cărţilor din biblioteci, ruperea oricăror legături cu 
Țara de dincolo de Prut. 

Un alt miting, în aceeaşi zi, a avut loc în Piaţa 
Marii Adunări, în faţa monumentului ridicat în 
memoria victimelor ocupaţiei sovietice şi ale 
regimului comunist . Printre cei care au luat cuvântul 
s-a numărat şi lon Ungureanu, fost ministru al 
Culturii şi Cultelor din Republica Moldova, care a 
spus, printre altele: "Dacă ajungi să-ți numeşti fratele 
<<ocupant>>, iar pe străini, <<eliberatori>>, e foarte 
grav. Ce poate fi mai tragic decât acest destin ingrat 
basarabean?” 

Dar să închei: mi-am depăşit demult pagina 
alocată. Vizita de două zile în Chişinău a fost foarte 
plăcută, motiv pentru a o repeta ori de câte ori voi 
avea ocazia. 


- SFÂRŞIT - 


CUVÂNTUL LEGIONAR SEPTEMBRIE 2013 Pas: 15 


NICADOR 


E Zara redactiei 


lonel  Murar -  Tormac (Timiş): 
Reproducem un fragment din misiva dvs,, 
întâmplarea care v-a marcat cu mulțumirea că 
ați avut curajul să însoţiţi pe ultimul drum un PE 
legionar încă de pe când eraţi copil, în ciuda 
= interdicţiei şi a spaimei: "Oricare dintre semenii E 
noştri ar avea de povestit amintiri. Gu 
îngăduința dvs., am să încerc să-vă redau una 
din amintirile mele mai umbroase dar care mi s- 
a fixat în memorie în mod deosebit, şi veţilă 
i vedea de ce. Eram la vârsta când nici nu mă 
A interesau şi nici nu înțelegeam multe dintre 
j evenimente, mai ales politice care se petreceau 
în țara asta, cu toate că se derulau în jurul meu. 
Cele ce am să vă spun s-au petrecut la Sân 
Nicolaul Mare, un viitor orăşel. Într-o după masă 
= s-au adunat la stradă mulți oameni, dar mai 
= multe femei şi, desigur, noi, copiii, curioşi de ce 
se va întâmpla la casa de peste drum, la colț. 
<<Azi îl aduc pe Lupu de la puşcărie!>> zise o 
vecină mai guralivă. Într-adevăr, spre seară, pe 
când se îngâna ziua cu noaptea, a sosit o 
ambulanţă însoţită de milițieni. Din maşină a 
fost scoasă o targă şi dusă în curte. Fiind copil, 
n-am prea fost băgat în seamă de milițieni şi am 
reuşit să mă strecor mai aproape de targă, unde 
am văzut un cadavru viu. Nişte ochi albaştri 
băgaţi în fundul capului. Era acoperit cu un 
cearceaf murdar şi cu ceva pete mari ruginii. 
Mâinile erau afară: nişte oase acoperite de piele 
şi vine umflate. Sub cearşaf se vedeau 
contururile picioarelor. Femeile, şocate şi 
emoţionate, au început să murmure, fiind 
admonestate de uniformele albastre, cu şi fără 
epoleți; <<Uitaţi-vă bine... Aşa ajung toți 
legionarii care se împotrivesc regimului nostru 
popular.>> Omul stătuse închis ani, şi acum, în 
1964, i se dăduse drumul în halul în care l-am 
văzut. <<Al lui Lupu>> a murit în mai puţin de o 
săptămână. La înmormântare a participat doar 
părintele şi familia. Erau şi doi străini bine îmbrăcați... DI. Lupu n-a avut dieci în 
față şi nu s-au ţinut slujbe la fiecare colț de stradă, după datină. Noi, cam şase la 
număr, care eram de obicei dieci cu prapuri, am aşteptat un semn de la 
părintele, dar care nu a venit. Atunci l-am însoţit „neîmbrăcaţi”, mergând pe 
lângă casele oamenilor, până la cimitir. Am aşteptat liniştiți la poartă până a venit 
părintele şi o doamnă în negru, care a dat la o parte un prosop alb de pe un 
coşuleț şi ne-a zis: <<Luaţi colaci. Bine aţi făcut că ați venit>>. L-am însoțit pe 
părintele până la biserică, unde ne-a spus că nu a putut face mai mult şi că bine 

am făcut că am însoțit mortul până la cimitir." 

"Un constănţean, nepot de mărinar”: Cititorul anonim ne felicită pentru 
cele articolele din ultimul număr, care se referă la evacuarea armatelor române şi 
germane de la Sevastopol în 1944. La această acţiune majoră a participat şi 
bunicul său care era maistru militar pe distrugătorul "Regina Maria” şi de aceea 
ne scrie următoarele: "Marina Regală Română a înfruntat cu mult curaj un uriaş 
adversar în Marea Neagră. Raportul de forţe material, al dotării, era de cca. 1/10 
în favoarea Marinei Sovietice. Ca exemplu putem da crucişătorul <<Parijskaia 
Comuna>> (<<Comuna din Paris>>) care singur însuma mai mult decât tonajul 
tuturor navelor noastre de război. lar faimosul nostru submarin "Delfinul" era 
singur în fața a 20 de submarine inamice care erau permanent operative. 
Această discrepanţă a fost însă suplinită de capacitatea de conducere a 
comandanților, de profesionalismul şi eroismul echipajelor. Marina noastră 
militară a avut pierderi mici raportate la pierderile sovietice în crucişătoare, 
distrugătoare etc. De aici această atitudine înverşunată după 23 aug. 1944 faţă 
de Marina Regală Română a componenților flotei sovietice. Ei au găsit în portul 

Ta Constanţa navele de luptă ale Marinei noastre acostate la chei, la danele ce le 
erau rezervate, cu echipaje şi comandă complete. Noii noştri aliaţi care cu puţine 
zile înainte erau însă inamici, au transformat noaptea de 5 sept. 1944 în 
<<Noaptea Sf. Bartolomeu>> pentru flota noastră. Ostaşii sovietici, având un 


ISSN 1583-9311 
Redactor şef: Nicoleta Codrin 


Cole 


giul de redacţie: 


Relaţii 


cu publicul: Tel.: (021) 2425471 


Emilian Ghika, Corneliu Mihai, Marius Prichici, Viorel Bârzeanu 


Str. Mărgăritarelor nr. 6, sector 2, Bucureşti - Vinerea, orele 15-17 
(zona Circului — inters. cu Ştefan cel Mare, colţ cu str. V.Lascăr) 


sau 0745 074493 
e-mail: cuvantul-legionarQzelea 


ABONAMENTE PE ADRESA; 
ZELEA-CODREANU, 


STR.  BANUL 


DUMITRACHE NR. 35, SECT. 2, BUCUREŞTI 


Tel.: (021) 2425471; 0745 074493 

Preţul unui abonament pentru un an: 

50 RON pentru țară (București și provincie) 70 RON 
pentru Europa; 130 RON pentru Canada, SUA, Australia, 

Se pot face abonamente pentru minim jumătate de an 


comportament total lipsit de spirit militar, plini de 
„i ură, mulţi în stare de ebrietate, distrându-se prin 
i | spargerea bufetelor, paharelor, a oglinzilor şi a 
SI tablourilor, au ocupat toate vapoarele ancorate, 
acordându-se numai 10 minute echipajelor de 
Ja-şi lua bocceaua cu obiecte personale. 
Personalele de pe ruta Constanţa - Bucureşti 
erau arhipline, zeci de persoane găsindu-şi loc 
pe acoperişul vagoanelor. Marina Regală 
fusese desființată! Toţi marinarii şi comandanții 
lor au părăsit navele cu lacrimi în ochi. 
Contraamiralul Horia  Măcellariu a permis 
plecarea Marinei Germane din Constanţa, deşi 
se anunţase <<întoarcerea armelor>>, iar 
despărţirea a fost amicală. A fost acuzat de 
<<ostilitate şi lipsă de combativitate>>, după 
terminarea războiului fiind judecat şi condamnat 
la mulţi ani de detenţie.” 

Erika Gross - Sibiu: Aşa cum v-am promis 
numărul trecut, vă informăm foarte pe scurt 
despre etnicii germani şi activitatea lor în 

i Waffen SS între 1941 - 1944. Minoritatea 
germană, destul de numeroasă, a cerut 
strămutarea ei în Germania după modificarea 
frontierelor în urma odiosului tratat Ribbentrop - 
Molotov. Astfel, în Basarabia (sudul ei, Bugeac), 
în 1940, din cele 93.299 persoane au rămas pe 
loc în 1941 doar 2058; în Suceava din 52.129 
au rămas pe loc doar 3734, în Dobrogea din 
15.440 au rămas la casele lor 1693. Procentul 
ji celor refugiaţi a fost mult mai mic în Vechiul 
Regat, plecând în Germania 10.091 de oameni, 
refuzând plecarea 46.258. Marea majoritate a 
etnicilor germani din Tramsilvania şi Banat a 


interbelică etnicii germani au fost loiali statului 
român. Plecarea lor masivă din provinciile din 
est şi din nord se explică prin faptul că erau 
deplini conştienţi că sub regim sovietic vor fi 
nimiciţi. Strămutarea lor a modificat ponderea elementului german în structura 
populaţiei României, acesta înregistrând o scădere semnificativă, deşi cu 4% în 
1940, în luna mai, se situa pe locul 2 după români. La recensământul efectuat la 
6 aprilie 1941 s-a consemnat existenţa a 542.325 locuitori care se declaraseră 
de etnie germană. De exemplu, au rămas în Timişoara 30.940, adică 28% dintre 
etnicii germani, în Sibiu 37%, în Braşov 19,1% şi în Bucureşti 25.836 — adică 
2,6%. Implicarea armatei române în război, la 21 iunie 1941, a atras, firesc, 


„participarea în campanie şi a militarilor de etnie germană, de la soldat la general. 


Dar lon Antonescu garanta saşilor şi şvabilor care nu doreau să se înroleze în 
armata română, ci în Waffen SS, faptul că nu vor fi sancţionaţi. În România nu 
era permis portul uniformei germane de către cei înrolați în Waffen SS decât pe 
timpul transportului, la intrarea şi ieşirea din ţară. De asemenea, statul român nu 
acorda pensii voluntarilor în Waffen SS deveniți inapţi sau indemnizaţii urmaşilor 
celor morţi. Dar în primăvara anului 1941 mulţi etnici germani din România 
încorporaţi în unităţi germane, au solicitat să fie înrolați din nou în armata 
română, cerere care a fost acceptată. Dar nu numai cei înrolați în Waffen SS, ci 
întreaga minoritate germană a avut mult de suferit: în ianuarie 1945, când nu se 
terminase încă războiul, la presiunea autorităţilor sovietice generalul Rădescu a 
semnat un decret în care se specifica faptul că toţi cei de origine germană, de la 
tinerii de 16 ani şi până la vârstnicii de 55 de ani, să fie deportaţi în Rusia, unde 
să muncească forțat. Nu s-au mai repatriat câteva zeci de mii de saşi şi şvabi, 
morţi din cauza condiţiilor grele şi inumane de muncă. Conducătorul Grupului 
Etnic al Germanilor din România a fost Andreas Schmidt, arestat în ianuarie 
1945 în urma unei paraşutări nereuşite; a murit în Siberia, în lagăr, patru ani mai 


târziu. 4, 


UI] 


-codreanu.com 


rămas pe loc. Subliniez faptul că-în perioada