Cuvantul Legionar nr. 121, august 2013

“Dacă var lăcea acaju, /pizbrele bar Spa, ȘI 
44 Buangtelie Lipă fica 72 47 
Pi 


CUYANI UL 
LEGIONAR 


Periodic al Românilor naţionalişti creştini 


- în duhul NAȚIONAL CRESTIN al lui Corneliu Zelea-Codreanu - 


Anul_IX, Nr. 121, AUGUST 2013 
Director: NICADOR ZELEA-CODREANU 


RELAȚII CU PUBLICUL: 


Apare în ULTIMA ZI a lunii 


2,5 lei 


Redactor şef: Nicoleta Codrin 


ÎN FIECARE VINERI, ORELE 15-17, Str. Mărgăritarelor nr. 6, sect. 2, Buc.; tel.: 0212425471 sau 0745074493 


ruina Omul providențial 


O cenzură iudaică? 
O carte hazlie: 


Dicționarul "moldovenesc-român” 
Diverte Soarta tragică a făuritorilor Unirii (111) 


Alone necentunală Trădarea: 23 august 


e-mail: cuvantul-legionar 


CUPRINS: 


zelea-codreanu.com; SITE: www.zelea-codreanu.com 


otarntu cu un veteran Le rule 
Carte Apionară Cazul Horia Sima (XI) 


Pinenar de su let Paşi pe amintiri (XIV) 


Document Războiul din Răsărit (IX) 
untul tale Sfinţi ai zilelor noastre (II) 
Corocur),  Pogta Pedaeiei 


Editorial: ADEVĂRATUL VINOVAT 


În cel de-al doilea 
război mondial, având în 
vedere scopurile anglo- 
americanilor şi ale ruşilor 
(bolşevici), de a distruge 
Germania definitiv, s-a 
inventat o nouă abordare 
a problemei: învinsul nu 
are nimic de spus, nu 
poate participa la 
"conferinţa de pace”, 
trebuie să accepte toate 
sancţiunile ce i se impun - 
capitularea 
necondiționată! 

"Capitularea 
necondiționată” poate fi şi 
poziţia unei ţări în timp de 
pace în legătură cu alte 
agresiuni la care este 
supusă? 

Desigur, că aici vroiam 
să ajung. 

Marţi, 6 aug. a.c., la 
emisiunea d-lui. Mihai 
Gâdea, "Sinteza Zile?”, 
pe postul "Antena 3”, unul dintre subiectele 
abordate a fost “pogromul de la laşi din iunie 
1941”. 

Subiectul a fost prezentat şi discutat în 
nenumărate ocazii şi este cunoscut foarte bine de 
foarte mulţi români; problema care se pune este însă 
în ce măsură acea catastrofă umană suportată de 
minoritatea evreiască din laşi este prezentată în 

limitele acceptabile. 


CUVÂNTUL LEGIONAR AUGUST 2013 


Pentru români această limită se doreşte a fi pe 
cât posibil apropiată de adevăr, întrucât reprezintă, 
cel puţin la prima vedere, o pată neagră în istoria 
românilor şi putem să ne acceptăm vinovăția 
numai în limita adevărului. 

A accepta punctele de vedere ale evreimii, 
exagerările inimaginabile vis a vis de desfăşurarea 
reală a lucrurilor, este în ochii oricărui român raţional 


“Jo trădare, o poziţie de 
umilinţă necondiționată, 
3 inacceptabilă, la care nu 
-i poate exista justificare! 
O explicaţie scurtă: 
Mihai Gâdea dedică 
emisiunea pogromului de 
la laşi promovând, 
încurajând teza 
"Institutului Elie Wiesel” 
apropos de numărul 
îi victimelor, de împrejurări, 
acceptând, din prostie 
sau din necunoaştere sau 
dintr-un interes, 
promovarea unei teze 
catalogate lejer din 
punctul de vedere român, 
ca trădare a intereselor 
naţionale. 
De la 2521 de victime 
declarate inițial de 
surse evreieşti, 
consemnate ca atare în 
monumentala lucrare 
editată de Academia 
Română (vol. IX, pag. 398); Institutul Elie Wiesel 
contabilizase în 2012 12.500 de victime, iar la 
emisiunea amintită cifra creşte la 15.000! 


continuare 1n pag. . 


Pag. 1 


AIE ADE VĂRATUL VINOVAT (continuare din pag. 1) 


Exagerarea este 


evreiesc, 
pretențiilor de despăgubiri dar 
Şi de prezentare a românilor ca fiind nişte criminali. 

Suntem asaltaţi de ani buni de “invitaţia” "de a ne 
accepta trecutul” — adică, mai pe şleau, dea accepta 
pretenţiile evreieşti care sunt de o absurditate 
inimaginabilă. 

"Trenul morţii” a existat, 

faptul, dar, ca şi în cazul victimelor deportării în 
Transnistria (“sursă” principală a acuzațiilor ce ni se 
aduc), suntem îndreptăţiţi să ne gândim că există "o 
relaţie  indestructibilă” între poziția actuală a 
României, de victimă, şi lăcomia evreiască. 
: Cât despre "dovezile" prezentate de amintitul 
institut, ele se rezumă la mărturii ale unor martori a 
căror "bună credință” se exclude prin însuşi 
conţinutul lor. 


Nu_"”facem istorie”; aceste istorii” sunt în 
totală actualitate şi "ne pisează mărunt” în ideea 
că __vom__ceda, vom accepta oziţia__de 
subordonare socială decurgând __din marile 
vinovăţii care ni se atribuie, devenind cetăţenii de 
categorie inferioară dispuşi sau obligaţi să 
servitorească "poporul ales”. Se aşteaptă de la noi 
"capitularea necondiționată”! 

Dar să revenim la Mihai Gâdea; criticând 
permanent (pe bună dreptate) politica antinaţională 
promovată de Băsescu, "Antena 3" urmează a 
deveni victimă, încercându-se interzicerea activităţii 
ei. Justiţia, total aservită intereselor preşedintelui, 
încearcă să desființeze singura televiziune care nu 
poate fi controlată. 

Lupta pentru supraviețuirea postului uzează 
de tot ce i se pare a fi util. Va îndrăzni Băsescu 
să desființeze o televiziune care promovează 
interesele evreieşti? Nici vorbă! Şi atunci ce face 
Mihai Gâdea: plin de avânt şi convingere, intoxică 
opinia publică (destul de numeroasă) cu "dovezi" şi 
cifre astronomice apropos de pogromul de la laşi. 

Dacă Băsescu este odios ca exponent al 
intereselor antinaţionale, Gâdea îl imită, coborând la 
nivelul inacceptabil al "vânzătorilor de ţară”? 

"Fine del primo tempo”. 


În legătură cu pogromul de la laşi, nimeni, 
niciodată, nu a avut ideea - absolut în firea lucrurilor 
- de a face o analiză mai profundă a lucrurilor, pentru 
simplul motiv că a fost acceptată de la început 
explicaţia livrată” de forurile evreieşti. 

Vă propun o analiză bazată strict pe datele şi 
faptele cunoscute şi acceptate, care vă va aduce 
la o concluzie uluitoare. 

Să o luăm însă cu începutul; cităm din Istoria 
editată de Academia Română în 
2008, în plină subordonare în faţa 
intereselor evreieşti: 

"28 iunie 1941, orele 21: în 
diferite zone din laşi se aud focuri 
de armă care continuă până a doua 
zi dimineața... în noaptea de 29 
spre 30, în timp ce o coloană 
militară română mergea pe strada 
Lascăr Catargiu, s-a dezlănţuit din 
împrejurimi un foc violent care a 
produs panică în unitate” - închei 
citatul. 

Alt citat (gen.  Lioveanu): 
"atacatorii au fost legionari şi 
borfaşi, care urmăreau să producă 
panică pentru a  devasta... în 
cartierul eveilor înstăriți." 

Ultimul citat: "atacul a fost un 
simulacru executat cu arme de 


nu contestă nimeni 


salon” (7?) "şi un sistem de 
pocnitori care au . imitat focul 
armelor automate”. 


Se pot constata următoarele: 

- chestia cu legionarii este o încercare a 
autorităţilor de a scăpa de învinuire pe adevărații 
făptaşi: legionarii erau în închisori, fugiţi în 
străinătate sau în batalioanele de sacrificiu (în 
instruire, la Sărata). 


Pag. 2 


- atacul se produce în cartierul evreilor 
înstăriți; arestările ulterioare şi "trenul morţii 
au ca victime sărăcimea evreiască!! : 

La logica cea mai simplă se pune întrebarea 
următoare: ce s-a urmărit cu acest atac în două 
rânduri asupra armatei române şi asupra armatei 
germane? , ă 

Am expus tema acceptată de Academia Română 
şi propusă ca reală. e E 

Să vedem teza propusă de un "militar în 
termen”, Cătălin Zelea-Codreanu, refugiat ala 
Basarabia cedată împreună cu unitatea militară 
din care făcea parte (28 iunie 1940) şi încartiruit la 
laşi, prezent acolo pe 28, 29, 30 iunie 1941, care îmi 
povesteşte prin anii 70, pe malul Dunării, la o partidă 
de pescuit, toată tărăşenia. E 

Un an înainte (1940): seara trupa este adunată la 
raport şi este anunţată că a doua zi dimineaţa 
începe retragerea. Cu tot efectivul şi inventarul. 
Căruţele sunt pregătite, iar armamentul, muniţia şi 
restul sunt încărcate şi puse sub pază. Ș 

Trupa reuşeşte să doarmă câteva ore ŞI 
dimineaţa, la apel, se constată că cei 10-12 evrei 
soldaţi în termen, fugiseră, şi că lipseau din 
dotare arme şi o mitralieră împreună cui muniţia 
aferentă. 

Pe la ora 10 se pleacă într-o lungă coloană; 
singurele vehicule erau căruțele. 

Pe la prânz, la trecerea prin vadul unui râu, din 
păduricea ce îi înconjura, se deschide asupra lor foc 
de mitralieră. 

Coloana se opreşte, ocupă poziţii şi contraatacă, 
cu mari pierderi. 

Atacatorii sunt copleşiţi de numărul mare de 
militari români şi sunt omorâţi în luptă. 

Atacatorii nu erau alţii decât camarazii evrei 
fugiţi, cu care împărţiseră "până ieri” amarul 
unui stagiu militar într-un "batalion disciplinar”. 

Când ascultam povestea - care a continuat cu 
atacul de la laşi asupra Armatei române - nu mi-a 
trecut prin cap că voi ajunge vreodată să o 
povestesc, la rândul meu. 

Cătălin Zelea-Codreanu, ieşit din închisoare după 
16 ani de detenţie, la lungile partide de pescuit din 
concediu, mi-a povestit că atacul de la laşi nu a 
fost ceva ce se putea minimaliza. Urmările lui nu 
au fost grave, dar au trezit resentimentele 
populaţiei civile care avea proaspăt în memorie 
comportamentul minorităţii evreieşti din 
Basarabia în "săptămâna roşie” a cedării. Nu 
putea să uite - şi nu vom uita niciodată! - că 42.000 
de familii îşi pierduseră atunci câte un membru, 
asasinat sub o formă oarecare de bandele de evrei 
înarmaţi! 

Avea cineva interesul să provoace o reacţie 


violentă a autorităţilor şi a populaţiei româneşti? 

Un răspuns pe care nu vrem să îl acceptăm se 
conturează distrugător; să nu anticipăm, însă. Se 
întâmplase vreodată ca autorităţile din România 
să ia măsuri de acest gen şi de orice proporţii 
împotriva populaţiei evreieşti? 

Răspunsul este negativ şi reiese clar că fără 
aceste atacuri armate împotriva unor unităţi 


militare române şi germane, Pogromul de 
la iaşi nu ar fi avut loc în vecil! 

"Se aniversa” pentru evreima din laşi un an q 
genocidul împotriva creştinilor şi în special îm 
românilor: Armată, toate autorităţile adminis 
preoţime, şi a oricui se găsea într-un mome: 
nepotrivit într-un loc nepotrivit. Erau. zile t 
sărbătoare pentru tinerii evrei din familiile înstărite j 
au simţit nevoia să îşi manifeste aprobarea şi 
ataşamentul faţă de conaţionalii lor care mânjisen 
cu sânge Basarabia cu un an înainte. Oricât a 
încerca astăzi conducătorii evreimii să găsească i 
alt rost atacurilor asupra Armatei, vor fi imposibij da 
justificat. p E 

Nu se pot presupune decât două lucruri: 

1) Primul, şi cel mai simplu, că a fost un gest de 
afirmare a prezenţei unei opoziții, chiar şi armate 
împotriva României şi a românilor. ' 

Acest gest absolut deliberat a costaţ însă 
minoritatea evreiască _din laşi: noi spunem 2509 de 
victime, iar "cumătrul” Elie Wiesel, 15.000! 

Nu cred că tinerii evrei erau idioţi, ca să nu-şi dea 
seama că ţara era în război, că "în război, ca la 
război”: astfel de gesturi se plătesc cu "execuţie 
sumară”. 

2) A doua presupunere, care nu poate fi însă 
exclusă, este că trebuia forţată mâna autorităţilor ca 
să ia nişte măsuri corespunzătoare stării de război în 
care ne aflam, pentru a putea transpune populaţia 
evreiască în poziţia de victimă. 

Atenţiune: "Transnistria" era încă în mâinile 
ruşilor, deci se exclude posibilitatea unei reacţii la 
comportamentul autorităţilor române. 

Încă o dată atenţie: se încerca provocarea unor 
măsuri “neobişnuite” împotriva evreilor! 

Şi într-un caz, şi în celălalt, evreimea 


participantă la atacuri şi cei ce dirijau destinele 


minorităţii (din laşi sau din ţară) sunt vinovati 


responsabili ___sută __la __sută __de moartea 

Am spus şi o repet: fără toată "lucrătura” pusă la 
cale de evrei, pogromul de la laşi - cu referire la 
"trenurile morţii” - nu ar fi avut loc în veci! 

Şi mai fac o precizare: se încearcă "aburirea” 
realităţii, lăsând să se înţeleagă acum, că de la 
2.500 la 15.000 de victime, ar fi fost vorba de evrei 
asasinați în afara "trenului morţii”. Este o minciună 
care nu poate fi probată, căci dacă se putea proba, 
o făcea Istoria” Academiei Române! 


Potriva 
tr ative, 


Desigur că atunci când veţi citi aceste rânduri, 

veţi fi cuprinşi de o furie fără margini şi primul lucru la 
care vă veţi gândi va fi: "Cum. să îi închidem ăstuia 
gura?”! 
Vă ofer pe gratis cele două soluţii: să îmi umpleţi 
gura cu pământ - lucru absolut 
lesnicios, întrucât nu mă apără 
nimeni; să mă daţi în judecată 
pentru calomnie, dar nu la 
"Consiliul Naţional pentru 
Combaterea Discriminării”, cum aţi 
mai făcut-o (pentru că acolo se 
îngroapă lucrurile), ci în justiţie, cu 
şedinţe publice, cu ”spectatori” 
şi cu presă. AA 

Dacă nici acum nu reacţionaţi în 
nici un fel, înseamnă că vă însuşiţi 
"critica tovărăşească”. : 

Şi vă mai fac o propunere: orice 
umflare a cifrei victimelor 
corespunde cu o autoacuzare. 

Domnilor de la "Elie Wiesel, 
excelența voastră d-le Aurel Vainer, 
vedeţi cum "dregeţi borşul”, câ 
miroase de la distanţă a 
comportament criminal la adresa 
unor evrei! Să vă mai explic o dată, 
ca la copii: dacă deschizi cuşca leului furios, 
criminal nu este leul, ci acela care i-a deschis 
uşa! 

Vă mai dau un sfat pe gratis: nu mai faceţi atâta 
tam-tam cu pogromul de la laşi: este unul dintre 
buboaiele voastre şi nu trebuie să îl expunetţi câ 
pe o bijuterie. 

"Aştept provincia!” 


CUVÂNTUL LEGIONAR AUGUST 2043 


LL 


OMUL PROVIDENȚIAL 


De multe ori în “cariera” mea de jurnalist m-am 
simţit obligat să iau atitudine împotriva unei prese 
obediente intereselor antinaționale, exprimate, fără 
discuție, în toate guvernele post decembriste. 

Alteori a trebuit să mă apăr prin atac de acuzaţiile 
unor reprezentanți ai aşa-zisei "societăți civile”, 
federații sau alte făcături. 

Intrând în posesia ultimului număr din 
“HISTORIA” şi răsfoind în grabă cele 40 de pagini 
intitulate “Dosar Zelea-Codreanu”, mă pregăteam 
să îmi “scot ghearele” şi să contraatac. Cu oarecare 
mirare, am constatat că pornirile mele războinice 
erau justificate numai într-o mică măsură, 

In general, sistemul utilizat în prezentarea istoriei 
prin documente oferă o mai mare garanție de 
autenticitate decât comentarea acestor documente: 
istorici mincinoşi şi/sau vânduți care fac eforturi de a 
denatura adevărul în anumite scopuri, îţi prezintă 
interpretarea personală a documentului la care te 
trimit. 

În deschiderea prezentării-fluviu de documente şi 
comentarii, di. redactor şef lon M. loniță ţine cu tot 
dinadinsul să îşi manifeste ignoranța şi nu numai. 

Nu ştiu cum o fi la publicaţiile mari, dar totdeauna 
am fost convins că redactorul şef este obligat să 
citească tot materialul de la cap la coadă. Dacă l-ar fi 
citit pe tot, ar fi observat (?) că la sfârşitul 
materialului există un capitol intitulat “Verdictul a 
fost corect din punct de vedere juridic”. Este 
concluzia bine justificată a studiului d-lui lon 
Cristoiu. Nu ştiu dacă voi avea spaţiu să reiau 
argumentele acestuia, dar dacă dl. lon M. Ioniță 
citea până la capăt, dintr-un obligatoriu simț 
colegial nu ar fi contrazis concluziile d-lui 
Cristoiu. Într-o bună tradiţie tovărăşească, domnia 
sa ține să scoată în evidenţă două lucruri: primul ar fi 
că în legătură cu Mişcarea Legionară şi Corneliu 
Zelea-Codreanu este “pătruns” de educaţia iudeo- 
comunistă şi nu are alt punct de vedere decât cel 
general acceptat de servitorimea intereselor iudaice. 
Al doilea ar fi-că-nu-subscrie nici măcar la editarea 
unor astfel de subiecte-problemă, convins probabil 
că, de fapt, părerea lor publică, nu partizană, dar cel 
puțin prezentând imparţial documentele vremii, 
indiferent de comentarii, face un mare serviciu 
Mişcării Legionare. 

Un foarte scurt comentariu: adevărul aduce mari 
servicii Mişcării Legionare şi, evident reversul, 
minciuna, aduce mari servicii intereselor iudaice. 

DI. lon M. Ioniță îşi subtitrează scurta declarație 
de supunere: “Procesul de la Severin, o lecţie 
aspră”. În ce sens? Cităm: “un proces nealterat 
politic şi de politică ar fi dus la condamnarea 
asasinului”. Pentru domnia să nu contează nimic. 
Pune capul în pământ, ca la rugby, şi se repede 
bezmetic în argumente incontestabile. 

Dar să revin cu nişte precizări care, ca 
informaţie şi ca poziţie, m-au însoțit aproape toată 
viața, şi care confirmă cu documentele privite măcar 
cu o doză de bun-simţ. 

Întâmplător sau motivat, primul cotidian de mare 

tiraj care preia cazul “Asasinarea prefectului de laşi 
Manciu la 25 oct. 1924 de către Corneliu Zelea- 
Codreanu” este "Adevărul" (sau, într-o pronunțare 
personală, “Adevărul, ziar evreiesc din Sărindar”). 
Aceasta foloseşte un cuvânt care derutează opinia 
publică, este însuşit ca argument de justiţie, devine 
cheia acuzării: “altercaţie”. 
_ Sensul altercaţiei nu defineşte în nici un fel 
cine este agresorul, lucru care devine capital 
atunci când se ajunge la promovarea juridică a 
termenului de “/egitimă apărare”. 

Nu pot să reiau integral textul deja prezentat în 
"Historia”, dar fac apel la adevăr şi bun-simţ. 

Corneliu Zelea-Codreanu, tânăr avocat pledant, 
ieşise din Tribunal, unde îşi prezentase pledoaria 
într-un proces în care un părinte îl dăduse în 
judecată pe Manciu, prefectul de laşi care îl snopise 
în bătaie pe un licean participant la “grădina de 
zarzavaturi”. Aştepta un coleg să-şi termine 
pledoaria, în afara Tribunalului, fumând o ţigară. 
Manciu, însoţit de gardă, compusă din doi comisari şi 
câţiva jandarmi cu puştile armate şi cu baionetele 


montate, era şi el în sală, în calitate de acuzat. 
Bineînţeles că ieşirea lui Manciu în stradă nu 
putea să fie prevăzută (apropos de premeditare). 
Întâmplător, poate neaşteptat, poate nedorit de 
Corneliu Zelea-Codreanu, Manciu iese mai repede, 

Să spunem câteva cuvinte despre “altercație”: 
aceasta presupune o ceartă între două persoane, un 
echilibru oarecare de forțe. O confruntare între un 
om şi o trupă un poate fi descrisă în veci ca o 
altercație. 

După cum apare în materialul d-lui Cristoiu, 
Manciu avea la activ, de exemplu, bruscarea în 
public a unui profesor universitar, persoană de o 
prestanță şi prestigiu enorm într-un oraş universitar. 
Ce era pentru prefect un 'avocățe!” de abia ieşit de 
pe băncile şcolii? Un zero! 

Manciu iese din Tribunal, îl vede pe Corneliu 
Zelea-Codreanu singur şi ordonă trupei de 
comisari şi jandarmi: “Pe el, bă!” şi se repede 
primul. În fața perspectivei de a mânca o bătaie 
umilitoare, “soră cu moartea”, Corneliu Zelea- 
Codreanu scoate pistolul din buzunar şi trage în 
atacatorul cel mai apropiat. 

Mai departe este istorie schilodită. 

Acuzaţia total idioată de "complot" şi premeditare 
la omorârea lui Manciu necesita alt scenariu: 
prefectul comandă atacul, rămânând undeva în 
planul al doilea, şi atacatul, în loc să tragă în 
comisari şi în jandarmii care năvăleau, trage în 
Manciu, care nu participă direct la atac. 

Trebuie să vă spun că în mentalitatea anilor 
1920, un bărbat cât de cât cunoscut sau într-o 
scenă publică, pălmuit de un adversar, un avea 
decât o singură soluție pentru a putea 
supraviețui în comunitatea respectivă: să ceară 
“satisfacție”, apropos de duel cu săbii. Pentru 
personalitatea lui Corneliu  Zelea-Codreanu, 
perspectiva unei umilințe supreme devenită 
publică era exclusă. 

Câteva cuvinte necesare despre “duel” şi 
prezenţa. pistolului. Copil 'mic- fiind, la- noi în casă 
rămăseseră de la tata două spade de duel cu care 
ne jucam prin curte. Astăzi ideea că cineva poartă un 
pistol în buzunar pare imposibil de acceptat. În 1924 
nu exista nici o interdicţie în acest sens. La noi la 
Huşi, la librăria lui Ghidale, se vindeau pistoale “Colt” 
cu butoi şi gloanțele aferente, la rând cu orice 
altceva. Îmi amintesc perfect că încercam să țin unul 
în mână, dar era prea greu pentru puterile mele. Cei 
care le foloseau erau negustori care, în anumite 
situaţii, aveau sume mari de bani asupra lor. 

De ce avocatul Corneliu Zelea-Codreanu avea 
şi el un pistol în “buzunar”? 

Primise o mulțime de amenințări cu moartea 
din partea unor grupuri de sorginte comunistă. Şi 
în acea vreme, când ziceai "comunist”, ziceai 
”evreu”. 

Prefectul Manciu instituise un fel de “stare de 
asediu” aplicată tineretului şi  studențimii 
creştine: nu aveau voie să umble în grupuri mai 
mari de trei persoane. Jandarmii patrulau în special 
prin centrul oraşului, prin zonele frecventate de 
studenți, şi aplicau şuturi cu cizmele în spate, chiar 
dacă grupul era compus din studente. In contra- 
partidă, grupuri de evrei reprezentând una dintre 
asociaţiile sportive (de exemplu, “Macabseii”) defilau 
prin centru cu steagurile (nu ştiu ce fel), cântând. Nu 
este de neglijat o informaţie - citez: “La începutul 
sec. XX comunitatea evreiească din laşi număra 
50.000 de suflete din cei aprox. 80.000 locuitori ai 
oraşului laşi” ("Historia”, aug. 2013, pag. 54). 
Apropos de ameninţări şi de portul pistolului, o 
“confruntare” între tinerii impetuoşi se desfăşura 
după următorul scenariu: românul, aflat singur într- 
un loc “nepotrivit”, era copleşit de tinerii evrei, 
fără nici o şansă de a face față atacului! 
(informaţie culeasă de la unchii mei) 

Dar să revenim la Tribunalul din laşi şi la scena 
tragică şi atât de discutată. 

În_situaţia unui oraş de mare tradiţie, centru 
cultural naţional, covârşit - ca să nu_spun 


“strivit” _- de _ o _evreime puternică economic 


capabilă să “cumpere” autorităţile locale şi “să 


facă legea”, era normal 
să _apară_o_reacţie pe 


măsură ___din____partea 
elementului___autohton, 


conştient _de_drepturile 
sale milenare 


entuziasmat de visul de 


reîntregire națională. 
De obicei, tradițional, 


grupurile de studenți 
aveau voie să folosească e 
săli de curs din [E 
Universitate pentru | [E 


diverse activități. Senatul 
universitar, autoritate total 


interzice 
grupului de studenți şi elevi adunați în jurul lui 
Corneliu Zelea-Codreanu de a se folosi de acest 
drept, motiv pentru care acesta hotărăşte să îşi 


autonomă, 


construiască singuri un cămin al studenților. 
Hotărârea parte fantezistă, fără nici un fel de ajutor 
de nicăieri (lucru realizat peste câţiva ani, în aceleaşi 
condiții). 

Tinerii, studenți şi elevi, încep punerea în practică 
a pactului, făcând cu mijloace rudimentare zeci de 
mii de cărămizi pe malul Prutului, la Ungheni. Spune- 
le tinerilor de azi: 10 km pe jos pe sens, sub soarele 
arzător, frământând lutul cu picioarele, pus în forme 
simple din lemn şi la uscat! Dar, în special, nu aveau 
ce să mănânce. Corneliu Zelea-Codreanu hotărăşte 
ca cei mai tineri, mai fragili, să zicem, să rămână în 
laşi şi să facă o grădiniță de legume pentru a suplini 
lipsa alimentelor. Boieroaica Ghica le oferă un spaţiu 
suficient şi în special elevii din clasele inferioare care 
sigur nu ar fi rezistat în tabăra de la Ungheni, se 
apucă de treabă. 

În una din zile, când se afla acolo şi Corneliu 
Zelea-Codreanu, terenul este înconjurat de jandarmi 
echipați cu armament şi muniţie de război, cu 
baioneta montată la puşcă pentru un eventual “atac 
la baionetă”. Cei 60-70 de tineri sunt arestați, legaţi 
unii de. alţii cu. funii şi duşi la poliție. Ca oricând 
atunci şi mai târziu, au fost acuzați de complot 
împotriva Statului. 

La poliţie, copiii, majoritatea în jurul vârstei de 15 
ani, băieţi şi fete, sunt bătuți cu sălbăticie, atârnați cu 
lanţuri de picioare şi bătuţi la tălpi până la leşin. Sunt 
fapte consemnate în documentele vremii, nicidecum 
exagerări. 

Am amintit episodul cu "grădina de legume”, care 
mi s-a părut de o sălbăticie ieşită din comun, în 
special datorită vârstei celor schingiuiți. Nu am spațiu 
şi poate nici nu este cazul să înşir zecile de 
manifestări ale sadismului şi ale comportamentului 
lui Manciu în relaţiile cu toate categoriile sociale din 
laşi, începând cu personalități de mare prestigiu, 
invalizi şi mutilaţi de război, fețe bisericeşti şi până la 
tinerii şi studenţii creştini. Cum adică “creştini'? Ce, 
purtau firmă pe frunte? Vedeţi bine: nu a greşit 
niciodată, nu a existat sesizare sau plângere din 
partea unui israelit că ar fi fost agresat de Manciu - 
de la student, la vâriurile societăţii evreieşti din laşi! 
Ei, şi? Şi nimic! Simplă remarcă de aşa-zis 
“antisemit”. 

În acte, în documentele prezentate şi niciunde 
altundeva nu se precizează că după ce au fost 
schingiuiți tinerii arestați la grădinița de legume, 
Manciu a primit cadou de la Comunitatea 
Evreiască o limuzină americană. Ei, şi? Şi nimic! 
Ziceam şi noi, aşa... 

Lucrurile au însă o semnificație de o mare 
gravitate, cu atât mai mult cu cât această problemă 
nu se discută. 

Ce reprezentă gestul Comunităţii din laşi: 
dezvăluie că pentru ei schingiuirea tinerilor 
creştini a fost o mare victorie şi satisfacţie. 
“Paşhnicii” evrei dintr-un laşi în care erau majoritari ca 
număr, în care funcționau bine-meroi 112 sinagogi 
(conform "Historia", aug. 2013, pag. 54), ar fi dorit o 
subordonare mai mare a creştinilor. Dacă era 
necesar, chiar cu prețul unor vieți omeneşti. 


CUVÂNTUL LEGIONAR AUGUST 2013 O Pâ9:3 


ie e Pi ÎI i 


“ vândute la fiecare spectacol), piesa a fost întreruptă 


„au aprins torţe în piaţa din faţa Teatrului Naţional. 


Lerului 


O CENZURĂ IUDAICĂ? 


lată o întrebare la care, cu vreo 15-20 
de ani în urmă, aş fi răspuns printr-o 
fluturare de mână şi grimasă: "Fugi, d-le, 
de-aici! De unde ați mai născocit şi 
stupiditatea asta”? 

Aş fi socotit că o asemenea întrebare, mai 
grav, afirmaţie, n-ar fi putut să apară decât ca 
un "pui  cvasimonstruos” al teoriei 
"conspirației mondiale” pe care am socotit-o, 
dacă nu neapărat o gogoriţă, o exagerare. 

Vreme trece, vreme vine! În plin marş 
publicistic, cu timpul, am simţit pe propria 
piele rigorile unei neocenzuri din ce în ce 
mai sufocante. 

Cenzura nu îmi era necunoscută. Ca 
scriitor român la finele secolului XX, mă 
izbisem cu capul de ea şi mai port şi azi 
cicatricele acestor izbituri. 

Scriitor de teatru fiind, mi s-au scos de pe 
scenă piese în care actorii rosteau adevăruri 
ce nu conveneau. 

Una dintre piesele mele, "Nu ucideţi caii verzi”, 
jucată de actorii Teatrului Naţional din Tg. Mureş 
(premieră în 1983) a adunat, la sediu şi în turnee, 
peste 100.000 de spectatori (apreciere după sumele 
încasate de teatru). Dar pentru că era o piesă net 
anticeauşistă, spectacolul a fost interzis de vreo 
şapte ori, iar în turneul de la Baia Mare (800 bilete 


Libertatea de exprimare a gândurilor, 

a opiniilor sau a credințelor şi libertatea creaj 4 
de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin Ia = 
prin sunete sau prin alte mijloace de comun 

în public, sunt inviolabile. : 

Cenzura de orice fel este interzisă. p 

Nici o publicație nu poate fi suprimată. 


Din Constitutia Romaniei ar 
Articolul 30 


bătrân maniac. Unde mai. vezi tu cenzură, când 
ziarele şi posturile TV sunt pline de scandaluri 
politice, când orice. jurnalist "cu caş la gură” îşi 
permite să înjure guvernul, când preşedintele este 
luat în tărbacă precum ultimul mahalagiu etc,, ete. În 
România actuală există nu numai deplină libertate de 
opinie, dar chiar un libertinaj cum nu prea mai există 
în alte fări." 

Asta e perfect adevărat. Avalanşa de lături 
publicistice, de comentarii cretine, de funduri goale 
dirijate de $mecherul. primar Mazăre - pe scurt, 
această uriaşă diversiune care nu are alt scop 
decât îndobitocirea colectivă - pare a fi unică în 
UE. 

O masă amorfă de oameni, drogaţi de 
emisiunile TV (cei mai în vârstă) sau de butonarea 
la infinit a telefoanelor mobile (tinerii) reprezintă o 
biată turmă fără opinie, uşor de manipulat. 

Sunt de părere că trebuie să existe totuşi o 
mişcare intelectuală” care să continue lupta 
pentru salvgardarea în posteritate a valorilor 
noastre naţionale, amenințate să fie înghiţite de 
valul de noroi aruncat asupra noastră. Alte naţiuni şi- 
au organizat această mişcare culturală care le 
păstrează specificul naţional, fără să deranjeze aşa- 
zisa "europenizare”. 

În ce mă priveşte, continui strădania de a impune, 
prin scrisul meu, respectul pentru valorile ştiinţei 
româneşti, pentru recunoaşterea lor în lume. Observ 
însă că această activitate nu se desfăşoară fără 
piedici. 

Un caz concret, pe care l-am socotit doar al 
nostru, este "denigrarea Paulescu”. 

Responsabil cu "distrugerea în totalitate” a 
marelui savant pare a fi un oarecare doctor iudeo- 
american din New York, Peter Manu (ar trebui să-şi 
declare numele adevărat), care, asociindu-şi câţiva 
mercenari autohtoni, nu mai pridideşte să arunce cu 
noroi în imaginea savantului. După ce a publicat o 
carte în care activitatea lui Paulescu era calificată 
drept "stiință sub semnul svasticii', dr. P. Manu a 
încercat să-l arunce cu un bobârnac pe Paulescu din 
istoria descoperirii insulinei, propunând în locu-i un 
medic american - evident , origine evreiască - care, 
puţin mai înaintea cercetătorului român, s-ar fi gândit 
că... etc. Acestor gogoriţe fără fundament 
ştiinţific le-a răspuns în revista ”Cultura” 
academicianul |. lonescu-Târgovişte, în articolul 
"Despre ştiinţa unora şi neştiinţa altora” 

Observând că nu are spor să-l conteste pe 
Paulescu ca om de ştiinţă (el fiind, de altfel, 
recunoscut şi de numeroşi specialişti de peste 
hotare, drept descoperitor al hormonului pancreatice 
devenit medicament salvator a mii şi mii de vieţi), P. 
Manu a reluat vechea acuză: antisemitismul. 

Ar fi greşit să credem că ofensiva destructivă 
paulesciană este un fenomen izolat care se petrece 
doar la Bucureşti, avându-l protagonist pe dr. P. 
Manu. În ultima vreme am constatat cu stupoare 
că mai în întreaga lume a început să se practice 
de către istoricii ştiinţei mozaici, cu o 
periculoasă stăruinţă, eliminarea sistematică a 


la mijloc de către doi ofiţeri de securitate care au 
evacuat sala şi au dispus ca spectatorii să îşi 
primească banii înapoi. 

La Cluj studenţii i-au purtat pe actori pe braţe şi 


Primul secretar al judeţului, un anume tov. Mocuţă, a 
decretat că de atunci "în vecii vecilor” această piesă 
duşmănoasă nu se va mai juca la Cluj deoarece, în 
afară de textul inacceptabil "urechilor socialiste”, la 
sfârşitul spectacolului studenţii "au ars ziarul 
Scânteia”. Aiurea! Când la îndemână nu se găseau 
decât ziarele vremii, din ce dracu să facă studenţii 
făcliile entuziaste ce luminau atunci piaţa Teatrului 
Naţional? 

O dată mi-au scos de pe scenă două piese ce se 
jucau în mod curent (de două ori pe săptămână), 
plus alte două, la teatre diferite, care se aflau în 
repetiţie avansată. 

Ca istoric de ştiinţă, mi s-a scos din tipografie un 
vast "Dicţionar de medici şi biologi români” (aproape 
cules). Acest manuscris de cca. 1200 de pagini la 
care lucrasem 10 ani "a murit” deoarece nu am 
acceptat ca la cererea odiosului tov. Dulea, care tăia 
şi spânzura în cultură, să scot din paginile lui o serie 
de oameni de ştiinţă care nu conveneau regimului 
Ceauşescu. 

Ca să salvez textul integral al dicționarului, 
directorul editurii mi-a sugerat să-l contactez pe 
Silviu Curticeanu care în acel moment era şeful 
cancelariei prezidenţiale, omul din anticamera lui 
Ceauşescu. "Un simplu telefon de la Curticeanu”, îmi 
spunea Vasile Văcaru, redactor şef, "îi dă fiori şi îl 
face mieluşel pe tigrul Dulea”. Fusesem coleg de 
liceu cu Silviu şi până la ascensiunea lui vertiginoasă 
pe linie de partid “prieten la cataramă”. Îi apreciam 
inteligenţa, cultura, priceperea juridică, dar nu-i 
înţelegeam opţiunea de a-l servi pe jalnicul analfabet 
(asta şi pentru că n-am fost niciodată "membru" al 
P.C.R.). Pe scurt, nu mai doream să am nici o 
legătură cu acest "fost prieten”. 

Aşadar, am refuzat net propunerea d-lui Măciu 
(director) şi V. Văcaru (redactor şef) care doreau 
neapărat să-l publice. Am preferat să sacrific o 
muncă de zi şi noapte de zece ani, decât să mă 
umilesc cerşindu-i fostului meu prieten vreo favoare. 
Aşa se face că manuscrisul zace într-un dulap din 
podul casei mele, autorul n maiavând forţa de a-l 
readuce pe linia de plutire. 

Nu-mi închipuiam însă că după prăbuşirea 
regimului Ceauşescu cenzura şi "pumnul în 
gură” vor continua să fie politică de stat. 

Am întâlnit destui oameni, unii prieteni 
care m-au apostrofat: “Băiete, eşti un 


Pag. 4 


unor "savanţi clasici” doar pe mo 
la un moment dat şi-au manifest 
| antipatia faţă de _Parvenitismul apă 
colegi evrei sau că au făcuţ Parte dă 
anumite organizaţii politice. Un Sin U 
exemplu: studenţilor în „medicină Parizienj I] 
s-a interzis să mai spună "maladia 
Wegener” deoarece acest medic german a 
fi fost înscris în anii 36-44 în Partidul nazist 
Caracatiţa de centre Wiesel finanţează 
cu generozitate găsirea de nume 
evreieşti care să înlocuiască în 
posteritate pe acei goi” care nu Convin 
viziunii iudaice. 
Constatând, aşadar, o tendinţă mon 
de rescriere a istoriei ştiinţei, cu eliminări 
masive de creatori autentici înfieraţi. ca 
antisemiţi, nu mă mai miră cazul P. Manu 
fără îndoială un om investit cu o astfe| de 
misiune. În ce mă priveşte, Consider 
ignobilă o asemenea activitate. Ca istoric de Ştiinţă 
eu dau "cezarului ce este al cezarului”. De pildă, în 
tratatul meu de "Istoria Medicinei Universale» 
(Editura Academiei, 2008, ed. II-a 2013), distins cu 
premiul "Parhon” al Academiei, citez şi comentez 
corect, sine ira et studio, opera ştiinţifică a sute de 
savanţi evrei. Un vechi prieten mi-a şi spus: "Măi, în 
cartea ta sunt mai multe nume. evreieşti decât în 
cartea de telefon de la Tel-Aviv! Să fie, dacă o 
merită! Criteriul meu nu este nici etnia, nici religia, 
nici convingerile politice, ci valoarea operei. 
Constat în acelaşi timp că periodicul 
"Cuvântul Legionar” este atent studiat de către 
cercurile de propagandă evreieşti din România. 
Altfel cum s-ar putea explica faptul că articolul meu 
"Obsesia Paulescu” apărut în octombrie 2012 a 
stârnit o mânie atât de mare, încât dr. Manu a clamat 
public nu numai cenzurarea unor asemenea păreri 
(exprimate de mine decent, cu argumente ştiinţifice 
scoase din cărţi americane de medicină scrise de 
specialişti evrei), dar şi pedepsirea mea. După ce s-a 
adresat şefului catedrei de Istoria Medicinei, 
cerându-i socoteală pentru prezenţa mea activă la 
cursurile anului Il, dr. P. Manu îşi permite să se 


tivul c 


dială 


adreseze însuşi rectorului Universităţii de 
Medicină "Carol Davila”, cerând ca eu, 
"apărătorul lui N. Paulescu”, să fiu judecat de 
Consiliul Profesoral pentru antisemitism. 
Reproduc  misiva, aşa cum a conceput-o 


"denigratorul de profesie” al lui Paulescu. 

"Stimate D-le Profesor, 

Vă scriu în legătură cu un articol degradant şi 
nedemn semnat de prof. dr. Radu Iftimovici. în 
"Cuvântul Legionar”, numărul. din octombrie 2012. 
Din cât am reuşit să aflu, d!. Iftimovici se prezintă ca 
profesor universitar, membru titular al Academiei de 
Ştiinfe Medicale şi drept cineva care fine cursuri de 
istoria medicinei la U.M.F. "Carol Davila. 

Vă rog să aveţi bunăvoința să îmi spuneţi dacă 
di. Iftimovici este cadru didactic la Universitatea pe 
care o conduceţi. În caz afirmativ, vă rog să îmi 
indicaţi modalitatea prin care poate fi discutat 
antisemitismul dânsului în Comisia de Etică a 
Universităţii... = 

Peter Manu M.D, F.A.C.P, Professor of 
Medicine, Hofstra University. School of Medicine, 
Hempstead, New York.” 

Bravos, naţiune! Bine am mai ajuns! Nu numai o 
cenzură iudaică, dar de curând şi o INCHIZIȚIE 
IUDAICĂ! 

"Ei, da, colega Manu. Cel pe care vreţi să-l 
judecaţi şi condamnaţi este cu adevărat profesor 
universitar prin concurs (atestat de Ministerul 
Învăţământului). Fiind mai în vârstă, ţine cu adevărat 
cursuri de istoria medicinei, la invitaţia rectoratului 
I.M.F. A refuzat însă să fie plătit pentru această 
activitate. O face din pasiune.” 


CUVÂNTUL LEGIONAR AUGUST 2013 


_— pr ..TPRT a..."P_.—.——.—— Zr .——— —” pr - CC 


LG/ualini 


O CARTE HAZLIE: 


DICȚIONARUL "MOLDOVENESC-ROMÂN”! 


Parafrazându-l pe dl.  Jourdain, eroul piesei 
"Burghezul gentilom” a lui Moliere, care declara cu 
seninătate că „nu a ştiut că face proză atunci când 
vorbeşte”, tot aşa şi eu am descoperit, datorită acad. 
VASILE STATI, că vorbesc moldoveneşte şi nu 
româneşte, cu locuitorii dintre Prut şi Nistru. 

Acest academician s-a străduit şi se străduieşte, 
cu argumente puerile şi nu cu probe ştiinţifice, 
să demonstreze că limba moldovenească nu 
este totuna cu limba română, că diferă radical de 
aceasta. In acest sens a editat câteva cărţi cu titluri 
semnificative: "Limba moldovenească şi răuvoitorii 
ei (1988), "Pentru limba noastră moldovenească” 
(2008), "Limba fării mele” (2008) şi, mai cu seamă, 
"faimosul" "DICȚIONAR MOLDOVENESC-ROMÂN' 
- prima ediţie în 2003, a doua ediţie în 2011, 
"completată cu 1015 cuvinte moldoveneşti, din actele 
Cancelariei Moldovei din 1384 până în 1503"..... 

Un prieten care s-a reîntors de curând de la 
Chişinău, mi-a adus acest "Dicţionar" realizat de 
VASILE STATI, ajutat la elaborarea lui de doi 
"neaoşi” români - în speţă ANDREI HRAPOTINSKI, 
doctor în ştiinţe filologice, şi RUBIN UDLER, doctor 
abilitat în ştiinţe filologice. 

In prefața "Dicţfionarulu?” VASILE STATI face 
multe aprecieri ofensatoare la adresa lingviştilor 
români, începând cu "lichidarea filologiei 
moldoveneşti şi înglodarea ei în mormanele de 
scriitură (!) românească”... "Această situație a fost 
pusă la cale de vecini” (?!) "care au desfăşurat o 
nemaipomenită campanie de furluare plus 
prihvatizare” (??) "a cuvintelor moldoveneşti”. "Să 
salvăm cuvintele moldoveneşti, să nu le lăsăm 
spre căsăpire lingviştilor români, care numai 
dânşii ştiu pe ce criterii se conduc. Românizarea 
totală a valorilor şi personalităţilor din Republica 
Moldova, tăierea ca-n curechi a cuwvintelor şi 
expresiilor moldoveneşti, a devenit o cauză naţională 
a lexicografilor români.” : 

Este folosită, tot ca „argument”, o poezie apărută 
în ziarul chişinăuan, cu titlul "Mama limbii româneşti”. 
Să reproduc un fragment: "Fie el cât de mirific, / Fie 
cât de inventiv / <<Adevărul ştiinţific>> / Este foarte 
relativ” (?!) / "Unii zic că e otravă, / Dar să stai să te 
gândeşti, / Limba noastră cea moldavă, / Mama 
limbii româneşti”... 

Este tras de urechi şi fostul ministru de Externe al 
României, Teodor Baconschi: „cu aere de guru 
ecumenic” (!), "el a anulat existența moldovenilor şi a 
limbii moldoveneşti”. “EI afirmă că România 
respinge, printre altele, orice demers menit să 
acrediteze ideea unei naţiuni şi a unei limbi 
moldovenesti, distincte de cea română. În zadar 
aceste strădanii, domnia sa ar face bine dacă şi-ar 
căte de casa cui îl are” (?!). 

"Acest Dicţionar Moldovenesc-Român răspunde 
fără osteneală, destoinic, strădaniilor bicisnice ale d- 
lui T. Baconschi şi ale ortacilor săi. Neverosimil, dar 
cohorte întregi de savanţi români, nemaivorbind 
de publicişti, îşi demonstrează public ignoranța, 
fără pic de jenă." (?!) 

"Dicţionarul pe care l-am elaborat dezvăluie 
public toată goliciunea ştiinţifică a unor autori, 
demnitari de stat româneşti (sic!), copleşiți de 
iluzii expansioniste deşarte!” 

În prefața dicționarului, Vasile Stati are un capitol 
intitulat "Aiurala ca argument", unde furia sa atinge 
apogeul: “Apariţia Dicţionarului, prima ediţie, a 
stârnit ura tuturor valahilor/români (1), legați, 
apropiați, într-un fel sau altul, de putere. Gloata de 
indivizi cu  hipersimţire  hiperromânească, din 
California până la Cluj, de pe Dâmbovița până la 
Bâg (?), s-au văzut chemați să-i şteargă picioarele 
pe Dicţionarul Moldovenesc-Român”. 

Dar să zâmbim în continuare, redând rândurile 
academicianului de la Chişinău: ”/ntenționam să- 
i includ pe toţi aceştia într-un registru (!), să-i 

atârn ca pe fosile la stâlpul manifestărilor de 
vârf ale intelectualităţii curat româneşti. Dar 


CUVÂNTUL LEGIONAR AUGUST 2013 


“DICŢIONAR 


moldovenesc-român 


am fost sfătuit să nu fac acest lucru. Mai întâi prea 
mare cinste. În al doilea rând, mi-ar fi răpit vreo zece 
pagini pentru lucrări cumsecade, omeneşti. În 
definitiv, nu pot cobori (sic!) până la a polemiza cu 
oricine”. 

"De la valahul de rând, dar înfocat nevoie mare, 
de la profesorii de licee şi chiar din universităţi, până 
la academicieni, toţi au folosit.public, cu. înflăcărare 
şi entuziasm, un limbaj depravat (!?), pe care nici 
BINDIUJNICII" (ce înseamnă acest cuvânt?) "din 
Odessa nu şi-l permiteau. Majoritatea absolută a 
hăitaşilor (1!) n-a citit Dicţionarul (sic!), pe care cu 
atât patos l-au afurisit şi chiar i-au dat foc public” 
(măi, măi!). 

"În 2003. În al XXI-lea secol de civilizație. O 
hăituire de manieră nazistă a unui autor care s-a 
încumetat să iasă din <<straiul>> ordonat de pe 
Dâmbovița (ce înseamnă şi această "figură de 
stil'?), care a îndrăznit să încalce <<ordinul de la 
poliție>>, emis tot acolo. Subliniez că lucrarea mea 
este ştiinţifică lexicografică”. 

Şi autorul continuă cu noi exemple, de data 
aceasta din spaţiul dintre Prut şi Nistru: 

"Am citit, bunăoară, ce au scris despre Dicţionar 
unii <<savanţi>> <<filologi>> de la noi, adevărate 
<<somităţi>>" (ghilimelele aparţin lui Vasile Stati. 

"O prostie, o aberaţie, o porcărie, o aiureală - 
numai atât au avut de zis. Isterie moldofobă, 
provocată de româno-marii de acolo şi româno- 
betegii de aici, demonstrează că această lucrare şi- 
a atins scopul, ei sunt debusolați total de apariţia 
Dicţionarului, guvernanţii dâmbovițeni şi biceni (1?) 
şi servanfii lor din Academii, dovedind clar că nu 
s-au debarasat de _himere expansioniste. Ei sunt 
injectaţi de o turbăciune” ( 
"antimoldovenească, o turmă de  diletanți 
bădărani care nu dau dovadă de <<simţire 
rrromânească>>, cum scria |. L. Caragiale. Mi-ar fi 
ruşine şi nu mi-aş ierta niciodată dacă măcar pentru 
o clipă aş intra în această ciurdă caraghioasă. În faţa 
tuturor idioţilor care mă înconjoară m-aş învinui că 
sunt creaţia propriei imagini”. 

Cu un asemenea limbaj colorat” (ca să 
folosesc un eufemism), cu “acuzaţii” halucinante - 
cum ar fi “arderea” cărţilor sale de către fasciştii 
filologi  filo-români, cu ameninţări care exclud 
dialogul civilizat cu oamenii din domeniu, gândul 
mă duce cu decenii în urmă, la predecesorii săi: 
Vişinski, cel care bătea cu pumnul în masă în fața 
regelui Mihai, şi Nikita Hrusciov care, mai 
convingător, la o şedinţă ONU s-a descălţat şi a lovit 


cu pantoful, de câteva ori, masa unde era instalat 
microfonul. 

După cum se ştie, limba moldovenească nu este 
recunoscută ca limbă de către forumurile 
internaţionale, ca şi aşa-zisa Republică Nistreană. 
Limba română însă, da, ea este vorbită de 
majoritatea populaţiei din Republica Moldova, 
întrucât este limba oficială a ţării. 

Precupeaţa din laşi se înţelege foarte bine cu 
cea de la Unghieni, la fel ca ţăranul sau elevul din 
Galaţi, cu cei de dincolo de Prut - să zicem Cahul 
sau Vulcăneşti. Ei nu au nevoie de "Dicţionarul" 
d-lui Stati pentru că şi românii, şi basarabenii, zic 
"varză”, "câine” sau ”lapte”. Pe locuitorul de pe 
malul stâng al Prutului îl trădează numai accentul, în 
rest el vorbeşte cursiv, fără pauze, fără poticneli. 
Tineretul, în special, trecut de cursul primar sau de 
liceu, nu face nici o greşeală gramaticală, având un 
vocabular bogat. Este drept, în unele zone periferice 
ale Republicii Moldova - bunăoară, în nordul ei - în 
raioanele Ocniţa sau Briceni, se vorbeşte majoritar în 
limba rusă, în special la ţară, de către persoanele 
vârstnice, datorită faptului că rusificarea forţată şi 
deportările în Siberia şi, mai ales, aducerea a sute 
de mii de oameni din toate colţurile fostei Uniuni 
Sovietice, a diminuat drastic folosirea pe scară largă 
a limbii române. Fenomenul tinde să dispară însă, 
factorul de prim ordin fiind tineretul, care învaţă în 
mod obligatoriu limba română în instituţiile de 
învăţământ, de la ciclul primar la universităţi. 

Dar haideţi să răsfoim cele 330 de pagini ale 
"Dicţionarului Moldovenesc-Român”. 

Aşa cum am reliefat mai sus, Vasile Stati a 
introdus în cea de-a doua ediţie a dicționarului, pe 
lângă cele existente, nu mai puţin de alte 1015 
cuvinte moldoveneşti luate din actele Cancelariei 
Moldovei, din 1384 până în 1503. Cuvinte complet 
neutilizate astăzi, arhaisme care fac imposibilă 
înţelegerea lor, dar care sunt trecute în cronicile şi 
scrierile cu caracter religios de acum câteva secole. 
Bunăoară, "halm”, de la 1443, care înseamnă 
“fântână”, "deal" sau "movilă”, “sat”, dar şi "daltă de 
dogărie"! 

"Harhună” este "figancă bătrână” (!) "han" — "a 
cosi cu coasa” (cu "hreapca”); "hluj' — "tulpină de 
ceapă”, dar şi "curpon de roşii” (!) "hloabe” înseamnă 
"picioare mari”, "arc de înhămat', dar şi "strujan”; 
"măslina” e sinonim cu "săptămâna albă”;” martuşscă” 
— "mai pentru crăpat butuci”; "mandrabuscă” egal cu 
"cartof" (!), "muc de sâmic” înseamnă "gămălia 
chibritului”, “palancă” — "turtă coaptă pe jăratic” sau 
"pătulire” (!), sau "a da pământ sau "pălărie de 
floarea soarelui” ('bibeluţă”)... 

Alte exemple: săgeata egal "cumpănă de puț”, 
jaidacar egal cu ghindă, sonie înseamnă greşeală de 
urzit, opritoare la roata cărufei, dar şi prăşitoare de 
rărit porumbul. Dar şi "talchig” înseamnă tot opritoare 
la roata cărufei! Cuvântul ”pălr' are şi el mai multe 
înţelesuri, adică: a coace mămăliga, a încălzi, a 
ataca, a izbi, a lovi, pieziş, "căinit (?), "palid şi 
bronzat (!).  "Rusalim” înseamnă  lerusalim, 
"ruseafur' pentru luceafăr, "runturna” vrea să 
însemne "a se rostogoli peste cap” (?); "rumeneală” 
e folosit pentru suliman (!), “sad” pentru paragină, 
"sadină” (?) pentru vie, "salhanac” pentru şuvoi de 
ploaie, "sclipeut' pentru foarfece de tăiat sârma, 
"sclepeniță” pentru aşchie de sub unghie, "scăunoae” 
pentru unealtă de tras obezile. 

Dar să mă opresc aici şi să-l întreb pe 
tovarășul academician de ce nu şi-a scris cele 14 
pagini _ din prefața lucrării în limba 
moldovenească, ci în limba românească? Cred că 
a intuit, pe bună dreptate, că nici un cititor nu ar fi 


înțeles ce a vrut să spună. sist i 


E focal 


Pag. 5 


SOARTA TRAGICĂ A FĂURITORILOR UNIRII 
BASARABIEI CU ROMÂNIA. (|II) 


ION CODREANU s-a născut în 1879 în 
comuna Ştefăneşti din judeţul Soroca. 

A participat la luptele primului război 
mondial. Mai înainte fusese membru al 
Comitetului Naţional Moldovenesc, vorbind, 
la 18 aprilie 1917, la un mare miting din [5 
Odessa. La 27 martie 1918 a votat unirea 
Basarabiei cu România. 

A fost membru al delegaţiei basarabene 
la Conferinţa de Pace de la Paris din 1919. 
In anii 1920, 1922, 1927, 1928-1938, a fost 
deputat în Parlamentul României din partea 
Partidului Naţional Ţărănesc şi 
vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. 

Este arestat la 25 iulie 1940 de către 
organele N.K.V.D-ului din oraşul Bălţi. 

În 1942 guvernele sovietic şi român au 
acceptat un schimb de deţinuţi politici - "un 
patriot român contra unui patriot sovietic” (), 
după cum afirmă presa vremii. lon 
Codreanu a fost schimbat cu Ana Pauker (Ana 
Rabinson), agentă a Komintern-ului, unul dintre 
liderii PCR, care în acel moment se afla întemniţată 
la închisoarea din Dumbrăveni. 

Începând din 1949 este tracasat şi anchetat de 
către Miliție, ceea ce contribuie din plin la moartea 


sa în acelaşi an. Este înmormântat la cimitirul Sf. 
Vineri din Bucureşti. 


| 


O altă victimă a N.K.V.D.-ului a fost TEODOSIE 
COJOCARU. 

Născut la 3 mai 1879 la Chişinău, a fost ales 
deputat în Sfatul Țării, fiind membru al Comisiei de 
Declaraţii şi Statute. 

A fost, mai înainte, ofiţer în armata ţaristă, a 
participat la războiul ruso-japonez şi la primul război 
mondial, fiind rănit la luptele din preajma Varşoviei. 

După Unire a fost încadrat în armata activă cu 
grad de colonel şi a fost ales deputat în primul 
Parlament al României Mari, precum şi cenzor al 
Băncii Basarabiei. Între 1919-1920 a fost primar al 
oraşului Chişinău. 

A fost arestat la 13 aug. 1940, fiind acuzat de 
"crime", schingiuit şi batjocorit, ceea ce a dus la 
moartea sa, la 23 ian. 1941, în închisoarea nr. 1 (!) 
din Chişinău. 


LUCA ŞTRIBEȚ s-a născut la 7 febr. 1889 în 
comuna Cărpineni din judeţul Chişinău. 

A votat Unirea ca deputat în Sfatul Țării, fiind 
decorat cu medalia Ferdinand |, a fost deputat în 
Parlamentul României, a fost director de tipografie 
şi administrator al ziarului şi al revistei ”Viafa 
Basarabiei”. 

A fost arestat la 3 august 1940 şi a murit la 15 
martie 1942 în penitenciarul oraşului Cistopol. 


VASILE GAFENCU, tatăl Sfântului Închisorilor 
(Valeriu Gafencu), s-a născut la 1 febr. 1886 la 
Sângerei, judeţul Bălţi. ; 

Era un luptător convins, degajând, prin vorba lui 
simplă, multă încredere, dragoste şi entuziasm. 

Marinar la Odessa în primul război mondial, a 
militat pentru Unire. 

Acest moldovean înalt, cu ochii vii, a votat, la 27 
martie 1918, Unirea Basarabiei cu România. 

A fost apoi membru al Comitetului de Conducere 
al Camerei Agricole din Bălţi şi membru al Comisiei 
de Împroprietărire a judeţului Bălţi. . 

În iunie 1940 a rămas la Sângerei cu familia (mai 
puţin Valeriu, care, absolvind liceul din Bălţi, a ajuns 
la laşi ca student al Facultăţii de Drept şi Filosofie; 
avea însă să moară în închisoare pentru că, fiind 
naționalist creştin ca şi tatăl său, a devenit şeful 
Frăției de Cruce din laşi). 

Vasile Gafencu a fost imediat arestat după 
întoarcerea sovieticilor şi dus la Gulag. 

Unica informaţie pe care a primit-o familia a fost o 
scrisoare trimisă de la Arhanghelsc (Polul Nord), 


Pag. 6 


Dinante 


(continuare din numărul trecu 


21 delegaţiei în audienţă la regele Ferdina 
pentru a-l ruga să ia sub ocrotire Basarabia 
care era sfâşiată de bandele bolşevice. a 

A fost membru în Sfatul Țării şi a ţinut u 
discurs în prima zi a deschide! 
acestuia. 

Între anii 1924-1940 a ocupat func 
răspundere la Banca Populară 
Basarabia. 

! A fost ales în Parlamentul României în 
îl 1933, unde a discutat cu primul ministru de 
atunci, |.Gh. Duca, să acorde anumite 


rii lucrărilor 


ţii de 
din 


înlesniri pentru Basarabia: reducerea 
impozitelor cu 25%, intensificarea luptei 
împotriva agenţilor sovietici veniţi 


clandestini de peste Nistru. 
A fost arestat la 9 iulie 1940 de către 


e NKVD şi despre soarta lui, mai departe, nu 


unde în toamna lui 1940 lucra la tăiat pădure: el ruga 
să i se trimită pesmeţi şi usturoi (!); după aceea n-a 
mai ştiut nimic despre el. 


SIMION GALEȚKI s-a născut la 15 febr. 1887 la 
Danduşeni, judeţul Soroca. 

A fost participant la primul război mondial, fiind 
mobilizat la Odessa. Aici a contribuit la formarea 
primului batalion moldovenesc care mai târziu a stat 
la baza fondării cohortelor naţionale. În vara anului 
1914, trimis la Chişinău, a participat la formarea 
Comitetului Ostăşesc Moldovenesc. 

După Unire a fost consilier la "Casa Noastră” şi 
membru al Comisiei de Împroprietărire şi expropriere 
a judeţului Soroca. , 

La 29 iunie:1940-a fost arestat la Tighina, 
îmbarcat într-un tren şi trimis în Gulag. Dându-şi 
seama că trenul trece podul peste Nistru şi 
conştientizând ce grele încercări îl aşteaptă, a făcut 
un atac de cord, murind pe loc. A fost aruncat din 
tren, locul înhumării rămânând necunoscut. 


ION IGNATIUC s-a născut la 15 febroarie 1893 în 
satul Prepeliţa din judeţul Bălţi. 

La 27 martie 1919 a votat Unirea Basarabiei cu 
România, apoi a fost primar al satului Pepeni. A fost 
membru al Partidului Naţional-Liberal. 

La venirea sovieticilor a rămas pe loc, fiind 
arestat la 23 iulie 1940 de NKVD-ul din Bălţi; averea 
i-a fost confiscată, iar familia dată afară din propria 
casă. 

A murit la 26 ianuarie 1943, în Gulag, în 
Republica Autonomă Sovietică Tătară. 


DANIEL CIUGUREANU s-a născut la 9 febr. 
1885 la Sirăuţi, judeţul Hotin. 

Membru al Partidului Naţional Moldovenesc, în 
ianuarie 1918 este însărcinat cu formarea noului 
guvern, acceptat în Sfatul Țării la 16 ianuarie 1918. 
A fost vicepreşedinte al Comisiei Deputaţilor, de mai 
multe ori senator şi chiar preşedinte al Senatului. 

În vara anului 1940 fondează Cercul 
Basarabenilor din Bucureşti, având drept -scop 
susţinerea refugiaților din Basarabia. 

În 1941 este mobilizat pe Frontul de Est ca medic 
militar, având gradul de colonel. 

La 5 mai 1950, pentru activitatea sa naționalistă, 
Miliția îl arestează şi-l întemniţează la Sighet, unde 
moare în aceeaşi noapte. 

Deoarece mormântul său n-a fost descoperit la 
închisoarea din Sighet, la cimitirul Cernica fiul său, 
Gh. Ciugureanu, a înălţat un cenotaf. 


SINADINO PANTELIMON s-a născut la 17 iulie 
1875 la Chişinău. 

Era doctor în medicină, a fost primar al 
Chişinăului, iar între 1907-1917 a fost membru al 
Dumei de Stat. La 5 martie 1918 Pantelimon 
Sandino s-a aflat la laşi, unde a sosit în fruntea 


GRIGORE TURCUMAN născut la 20 octombrie 
1890 în satul Tătărăuca din judeţul Soroca. 

A fost căpitan de marină în primul război mondial, 
apoi, între 1928-1937, membru al Partidului Naţional 
Liberal. 

A votat Unirea Basarabiei cu România, fiind 
membru al Comisiei Agrare. 

Arestat la 2 iulie 1940, a fost învinuit că a înăbuşit 
revolta marinarilor de pe vasul militar pe care îl 
conducea în 1917, şi că a devenit mai târziu agent al 
Siguranţei române. 

A murit la 28 mai 1942, la Penza, în închisoarea _ 
nr.1. 


TEODOR UNCU 

În şirul personalităţilor care s-au impus în 
perioada interbelică şi mai ales în momentele de 
construire a Republicii Democratice Moldoveneşti se 
înscrie şi numele lui Teodor Uncu, născut în satul 
Isocova din judeţul Orhei, în anul 1884. 

A plătit cu viaţa, întrucât, ca membru în Sfatul 
Țării, votând Unirea, a dorit să-şi vadă Basarabia 
eliberată de sub cizma imperialismului rus. Nu a fost 
apoi omul bântuit de orgolii sau combinaţii în scopul 
obţinerii unor beneficii personale. 

Ochiul de veghe al N.K.V.D-ului l-a ţinut în vizor 
până în momentul când a apărut posibilitatea în iunie 
1940 să pună mâna pe el. Anchetatorul principal, 
sublt. G.B. Cerepov care i-a întocmit dosarul, 
specifica faptul că "el, fiind ostil evenimentelor 
revoluţionare sovietice din Rusia, a participat activ la 
lucrările contrarevoluţionare ale Sfatului Țării, votând 
dezlipirea Basarabiei de Rusia Sovietică şi alipirea ei 
la România; în următorii ani a ocupat funcții 
importante în guvern şi a dus lupta pentru 
consolidarea ocupaţiei române în Basarabia”. 

Ancheta a durat cinci ore şi este consemnată 
doar în câteva pagini de proces verbal. Anchetatorii 
scriau cu mâna lor şi întrebările, şi răspunsurile. 

A murit la penitenciarul din Chişinău, la 12 nov. 
1940, din cauza torturilor şi a subnutriţiei. 

A fost reabilitat la 10 iulie 1991. 


SIMION GURSCHI s-a născut în 1885, în 
comuna Durleşti, judeţul Chişinău. : 

Absolvent al Liceului Real din Chişinău şi al Şcoli 
Pregătitoare de Ofiţeri din Petersburg, în 1917, a fost 
comandantul Regimentului | Moldovenesc, având 
gradul de colonel. 


A avut numeroase distincţii: ordinele “Sf. 
Gheorghe”, "Sf. Vladimir”, "Sf. Ana” cl. II, III, IV, 
“Stanislav” cl II, II, "Regele Ferdinand |” şi altele. 


În 1927 a participat la fondarea unei organizaţii 
obşteşti: Uniunea Foştilor Ofiţeri ai Republicii 
Moldoveneşti. 


CUVÂNTUL LEGIONAR AUGUST 2013 


| 
| 


Xtarue neceruitupa bă 
TRĂDAREA: 23 AUGUST 


Beneficiarii actului de la 23 august 1944 
l-au calificat drept "act de salvare națională”. 

Regele Mihai a primit pentru această 
bravură, de la „tătucul” Stalin, cea mai înaltă 
decorație rusă: „Ordinul Victoria". Victoria cui? 

Se pretinde (ceea ce este adevărat) că prin 
acest act soarta războiului a depins de Aliați, şi 
că a fost scurtat cu aproximativ o jumătate de 
an. 

Criticii în totalitate califică actul ca „înaltă 
trădare”, ca „gravă eroare politică” şi susțin 
că România nu trebuia să capituleze înainte 
de a fi semnat un armistițiu. Acest armistițiu 
trebuia semnat doar de mareşalul Antonescu. | 

Actul de la 23 august 1944, asumat direct i 
de regele Mihai, a fost de fapt o capitulare 
necondiționată cu consecințe imediate: 130.000 
de soldați români prizonieri: deportaţi 20.000 de 
români şi alți 72.000 de români de origine germană, 


Pentru a reconstitui evenimentele din acea zi 
fatidică vom apela la concluziile extrase din 
documente, depoziții şi mărturii. 

Scriitorul Nicolae Baciu, în cartea „Agonia 
României, 1944-1948”, prezintă câteva aspecte 
concludente asupra desfăşurării evenimentelor. din 
august 1944, astfel: 

1. Mareşalul Antonescu a cerut audienţă la Palat, 
tocmai pentru a anunţa că va semna armistițiul. 

2. Actul de la 23 august 1944 este actul personal 
al regelui. Nici unul dintre reprezentanții partidelor 
istorice nu au ştiut ce s-a petrecut la Palat şi deci n-a 
fost prezent. 

3. Nici luliu Maniu, nici Dinu Brătianu nu au fost 
consultați asupra formării guvernului Sănătescu. Nici 
lui Maniu şi nici lui Brătianu nu i s-a oferit să formeze 
guvernul. 

4. Lucrețiu Pătrăşcanu şi partidul său comunist 
au avut un rol mult mai important în actul de la 23 
august 1944, decât se ştia şi se credea, cu toată 
neînsemnătatea P.C.d.R. 

Având aceste importante precizări, să încercăm 
rațional analiza lor. 

Secretarul particular al regelui Mircea loaniţiu, 
consemnează: „Cert este că în dimineața de 23 
august am fost trezit din somn de telefonul lui Mihai 
Antonescu care cerea ca regele să-l primească pe el 
şi pe Mareşal în audiență în acea zi. 

În "Curierul" din 13 oct. 1944, gen. Aurel Aldea 
mărturiseşte: 

„Ziua de 23 august, o zi de salvare pentru țară, 
ne-a găsit nepregătiţi din punct de vedere tehnic. 
Lovitura de stat era plănuită pentru 26 august, dar în 
dimineaţa zilei de 23 august am fost informat de rege 
că în după-amiaza aceleiaşi zile el va acorda o 
audiență  mareşalului Antonescu şi lui Mihai 
Antonescu... Mareşalul Antonescu a comunicat, 
în cursul audienței, decizia sa de a încheia 
armistițiul, adăugând că el a şi vorbit cu ministrul 
Clodius în legătură cu aceasta. (...) Audienţa la 
care participa şi gen. Sănătescu a fost brusc 
întreruptă de rege, care a venit să ne comunice 
nouă, celor ce rămăsesem într-o cameră. alăturată, 
decizia de armistițiu a Mareşalului. 

După ce ne-am sfătuit puţin, am ajuns la 
concluzia că, fără să mai aşteptăm ziua de 26 
august, şi cu riscul vieţii, trebuia să-l arestăm imediat 
pe Mareşal şi pe Mihai Antonescu." 

Patriotul şi istoricul român Gh. Brătianu, în 
depoziția sa făcută la procesul mareşalului 
Antonescu în 1946, spune: 

„În ziua de 23 august 1944, dimineața, am fost 
trimis la Snagov de către şefii partidelor de opoziție 
care mi-au dat însărcinarea să vorbesc cu dl. 
Mareşal pentru încheierea imediată a armistițiului. 
Aceasta, în urma evenimentelor petrecute pe frontul 
din Moldova. 

Am executat această însărcinare. Am fost la 
Snagov şi am vorbit cu di. Mareşal şi cu dl. M. 
Antonescu. Adaug că înaintea mea fusese în acelaşi 
scop şi di. lon Mihalache. 


y 


€ 


pierderea a 50% din totalul de 19 divizii, angajate în 
lupta alături de sovietici, pierderea libertății şi 
bolşevizarea cu forța. 


În timpul cât se discuta, dI. Mihai Antonescu şi di. 
Mareşal au avut inițiativa unei audienţe la Palat şi 
chiar s-a telefonat, fiind eu de față, acolo, în acest 
scop. DI. Mareşal mi-a cerut asentimentul scris al 
şefilor de opoziţie pentru ca să încheie armistițiul 
în condiţiile care erau cunoscute şi mi-a spus, 
îmi aduc aminte, că dacă va obţine acest 
asentiment în scris, indiferent de părerea 
nemților, el va încheia armistițiul. 

Mi-a cerut să-i aduc răspunsul scris înainte de 
ora 15. Eu l-am asigurat că-l voi aduce înainte de ora 
15. M-am înapoiat la Bucureşti. A survenit o 
oarecare întârziere până să se poată întruni cei trei 
şefi de partide. Am comunicat acestora răspunsul d- 
lui Mareşal. Au fost de acord să dea asentimentul 
în scris, ce urma să se dea în cursul zilei. Dar m-au 
autorizat să comunic Mareşalului înainte de ora 15 
că poate face uz de acest asentiment în audiența 
de laora 16 la Palat." ? 3 A 

Memoriile” lui Gh. Brătianu completează, de 


fapt,  depoziţia-sub  jurământ- din procesul 
Antonescu. 

Argumentul că cei trei lideri politici "nu au putut fi 
găsiți cade, fiindcă ei îl însărcinaseră pe Gh. 
Brătianu să meargă la Snagov să trateze cu 
Mareşalul. 


Nu poate fi vorba de refuzul lor de a confirma în 
scris acordul lor Mareşalului pentru încheierea 
armistițiului, fiindcă doar ei cereau să semneze 
armistițiul. 


Actul regelui Mihai este rezultatul tensiunii create 
între el şi Mareşal. În această privință di. Mircea 
loaniţiu ne atrage atenţia că: „Îngrădirile pe care le 
pusese regelui erau umilitoare. El nu putea să-şi 
aleagă prietenii sau să numească demnitarii la 
curtea regală fără asentimentul Mareşalului. 
Mareşalul considera pe regele Mihai drept un copil, 
incapabil să judece...". Aşadar, sătul de tutela lui 
Antonescu, regele s-a hotărât (sfătuit fiind) să facă el 
„armistiţiul”, fiindcă: „Dacă-l lăsăm pe lon Antonescu 
să facă el singur armistițiul, ne va ţine iar sub 
papuc”. 

Concluzia ce se impune este clară: mareşalul 
Antonescu a fost arestat nu pentru că interesele 
țării o cereau (în fața pretinsului refuz de a semna 
armistițiul), ci pentru a scăpa de „tutela”, de sub 
„Papucul” lui. 

n special, Envoy Averell Harriman, ex- 
ambasadorul american la Moscova, ne spune că 
„Mareşalul Antonescu se decisese să încheie 
armistițiul, numai că i-a luat-o înainte regele”. 

Condiţiile propuse de Antonescu şi acceptate 
de Stalin erau: 

1. Guvernul român acordă armatei germane un 
termen de 15 zile pentru părăsirea României. 

2. Valoarea despăgubirilor de război să fie fixată 
în raport cu greutăţile financiare ale României şi cu 
situația ei economică. 

3. Să se respecte o zonă liberă, în care guvernul 
român să funcţioneze nestânjenit de trupe străine. 


Aa. 


Procedându-se la arestarea Mareşalului şi 
la capitularea întregii armate înaintea 
semnării oricărui armistițiu, am pierdut baza 
juridică şi morală a apărării drepturilor 
României şi ne-am dezonorat singuri, iar 
Mareşalul, în loc să fie tratat ca mareşalul 
“] Manerheim al Finlandei, ca un erou, a fost 
îi considerat trădător şi criminal de război. 
Prin „armistiţiul” regelui Mihai, dictat de 
Moscova la 12 septembrie 1944, în loc de 
300 de milioane impuse, prin guvernul 
„frățesc comunist”, sovieticii au furat României 
cel puţin 3 miliarde de dolari în produse. 

Şeful Statului Major britanic Allen Brootie, 
susținea că prin actul regelui de la 23 august 
1944, România a deschis larg porțile 
sovieticilor, contribuind direct la ocuparea 
Europei de Răsărit de către aceştia. 

Gh. Const. Nistoroiu - “Privire sub Coroană" 


Telegrama de la Stokholm (sosită la 23 august 
1944) de 'acceptare a ameliorării condiţiilor de 
armistițiu propuse de Stalin n-a ajuns nici la Mareşal, 
nici la Mihai Antonescu..., a ajuns, se pare, la 
Niculescu-Buzeşti, care în momentul arestării lui 
Antonescu era la Palat, în rândul complotiştilor care 
nu doreau ca Mareşalul să facă armistițiul... fiindcă 
trebuia o capitulare necondiționată. 

De ce reprezentanții partidelor politice n-au fost 
consultați? 

De ce aceiaşi lideri n-au fost prezenți la Palat în 
23 august? 

Cine a avut interesul ca ei să nu fie găsiți (pentru 
că tocmai ei vroiau ca armistițiul să fie încheiat de 
Antonescu)? 

Cine erau cei cinci „sfătuitori intimi” ai regelui? 

Ce rol constituțional au jucat generalii Aldea şi 
Sănățescu? Dar Niculescu-Buzeşti, ginerele lui 
Barbu Ştirbei-şi cumnatul lui Edward Boxshall (şeful 
Intelligence Service-ului în România), funcționar la 
serviciul  cifrului din cadrul Ministerului de Interne? 
Dar Mocsonyi-Stârcea, „maestrul de vânătoare”? 
Cum se explică faptul că Niculescu-Buzeşti, trimis de 
rege să-i caute pe Maniu şi pe Brătianu, nu-i 
găseşte, cu toate că ei aşteptau cu sufletul la gură 
veştile de la Palat. Nu este evident că Buzeşti nu 
vroia să-i găsească pe Maniu şi Brătianu? Este cert 
însă faptul că Buzeşti se afla în serviciul Moscovei. 

Primul act politic al primului guvern 
Sănătescu (al trădării) a fost săvârşit în seara de 23 
august (la câteva ore) prin predarea mareşalului 
Antonescu agentului rus Bodnăraş. Este o 
dovadă certă că guvernul Sănătescu -— aflat sub 
oblăduirea regelui Mihai — era pro-sovietic, iar 
regele un executant al Kremlinului. 

Destinele României trecuseră din mâinile 
Mareşalului în mâinile unor simbriaşi ai Moscovei: 
generalii Şteflea şi Racoviţă, Buzeşti şi Mocsony- 
Stârcea, Gheorghe Mihail, colonelul Dumitru 
Dămăceanu. 

România a fost ocupată de sovietici atât prin actul 
trădării de la 23 august 1944, prin voința regelui 
(declarația de armistițiu), cât şi prin condiţiile de 
armistițiu semnate la 12 septembrie, după ce ruşii 
ocupaseră deja Țara. 

Nu se poate accepta niciodată termenul de 
„lovitură de stat” sau alt termen, decât TRĂDARE. 

Fiindcă lovitura de stat presupune, dincolo de 
plan şi de pregătire, un asediu asupra unei fortărețe 
(în speță — clădire) în care se află cei care îşi 
exercită puterea; iar cei care vor să le-o ia 
(complotând), trebuie să-i asedieze mai întâi. 

Trădarea presupune doar un complot şi o 
atragere în cursă, în capcană, afişând “drapelul alb“. 


- fragment din volumul “Privire sub Coroană“- 
Gh. Const. Nistoroiu - 


iperar 4 PP 


ii 


PAŞI PE AMINTIRI (XIV) 


Cucerirea Sevastopolului a creat o bucurie de 
nedescris în rândurile populaţiei, masmedia 
contribuind din plin la aceasta prin relatările 
reporterilor de la faţa locului. Pagini întregi din presa 
centrală, jurnalele de actualități de la cinematografe, 
emisiunile de radio, precum şi literatura au preamărit 
vitejia  ostaşilor români. Reporterul de război 
Constantin Virgil Gheorghiu, autorul reportajelor din 
cartea "Ard malurile Nistrului”, a mai lansat alte două 
cărţi care se referă la luptele pe frontul răsăritean: 
"Cu submarinul Delfinul la cucerirea Sevastopolului 
şi la cucerirea Sevastopolului” şi "Am luptat în 
Crimeea”. Prima lucrare are ca eroi întreg echipajul 
în frunte cu comandantul Constantin Costăchescu 
care a torpilat vaporul "Vraletz” de 2000 de tone 
încărcat cu muniţie, ca apoi să stea 90 m în 
imersiunea maximă admisă de caracteristicile sale 
tehnice. 

În primele zile de la cucerirea Sevastopolului, 
oraşul a fost vizitat de mareşalul Eric Von Manstein, 
de lon Antonescu, regele Mihai, de ambasadorul 
Japoniei la Bucureşti, Oshima, precum şi de 
numeroşi ostaşi militari ai ţărilor neutre din întreaga 
lume. Există imagini de la forturile "Maxim Gorki”, 
“Stalin”, ale culmilor de la Sapin, ale golfului 
Severnaia, ale portului Balaklava, ale crestei 
muntelui Capela, toate cucerite prin mari jertfe 
umane, multe ale regimentelor româneşti de 
infanterie şi de vânători de munte. 

Dar să fac un salt peste timp, de 70 de ani, de 
la Sevastopolul cucerit în 1942, la Sevastopolul 
zilelor noastre, din 2012, oraş pe care doream 
ardent să-l vizitez. 

_ Şoseaua şerpuitoare urcă lin spre platoul unde se 
află o bună parte din oraş. 

Opresc la Inkerman, o localitate mică, dar de fapt 
un cartier mărginaş al Sevastopolului. În munte sunt 
şi acum numeroase găuri unde odinioară se aflau 
cazematele ruseşti. Pe coama unui deal stâncos am 
descoperit, la o distanţă de 200-300 m depărtare, 
două dreptunghiuri la acelaşi nivel la ambele capete, 
de mărimea unui teren de tenis: sunt alte urme certe 
ale războiului, pe ele se aflau două tunuri ruseşti de 
mare calibru, care, foarte probabil, au fost distruse. 

Oraşul Sevastopol a fost declarat oraş-erou al 
Uniunii Sovietice, la fel ca şi câteva mii de ostaşi 
care şi-au pierdut viaţa în luptele sângeroase. Aşa 
cum am specificat mai înainte, soldatul rus a luptat 
cu multă ardoare, fapt recunoscut de către soldaţii 
germani şi români. Dar gândul mă duce la o comedie 
americană cu Stan şi Bran, filmul "Eroi fără voie”: 
mulţi eroi sovietici au devenit astfel fără voia lor, 
întrucât în peşterile din munţi uşile metalice de la 
ieşire au fost sudate de către organele NKVD-ului, 
neexistând astfel posibilitatea de o eventuală 
retragere; moartea era deci sigură, şi, vrând- 
nevrând, trebuia să se tragă până la ultimul cartuş, 
neexistând ridicarea mâinilor în sus şi prizonieratul. 

Sevastopol este un oraş frumos, curat, cu multe 
zone verzi, nu mai are de mulţi ani nici o cicatrice de 
la război. Bulevardul central poartă încă numele lui 
Lenin. Într-o noapte, recent, pe câteva ziduri, a fost 
scris: "Când Lenin va fi îngropat de pe catafalc, vor 

trăi. şi ruşii mai bine!" 

Un aspect pe care l-am remarcat lesne, dar care 
întăreşte cele scrise cu grafiti pe pereţi, a fost acela 
că pe ambele laturi ale unei alei zeci de localnici 
expuneau pe jos, pe ziare, îmbrăcăminte şi 
încălțăminte purtată sau bunuri vechi, casnice, 
complet anacronice. 

Clubul Marinarilor, ca în alte sute de oraşe 
ruseşti, reprezintă o construcţie care merită a fi 
fotografiată, ca şi cinematograful străjuit la intrare de 
câteva coloane înalte. Alături se află Muzeul Militar 
al Mării Negre (pe care nu l-am vizitat, preferând să 
străbat per pedes, oraşul). El se numeşte şi "Muzeul 
<<Panorama>>", întrucât se pot vedea scene din 

lupta de apărare a Sevastopolului din timpul 
războiului Crimeei de acum 150 de ani, ceva 


Pag. 8 


- SEVASTOPOL - 


în genul Muzeului "Panorama Borodin”, cu scene din 
războiul ruso-napolenian, aflat la Moscova. 

Nu putea să lipsească însă, din parc, tancul, aflat 
pe postament, ca în alte sute de oraşe ruseşti. 

Atracția principală a oraşului se numeşte Piaţa 
"Amiral Nasimov”, după numele eroului rus din 
Războiul Crimeei, şi are, în centrul ei, o frumoasă şi 
impozantă statuie aşezată pe un postament înalt. 
Este simbolul Sevastopolului, statuia fiind 
reprodusă pe ilustrate, căni şi farfurii, stegulețe, 
insigne, inclusiv în ziarul “Timpul” sau "Curentul în 
anul 1942, flancată de steagurile germane şi 
române. 

La mică distanţă, într-un părculeţ, se află o altă 
statuie, cea a țarinei Ecaternia a II-a, cea care 
spre sfârşitul domniei sale i-a înfrânt pe tătari în 
război, alipind Peninsula Crimeea la vastul ei 
imperiu. 

Pe faţada unei case o placă de marmură 
informează pe trecător că- aici, vara, în anii 1854 şi 
1855, şi-a petrecut concediul clasicul scriitor rus Lev 
Tolstoi. 

Faleza este superbă, fiind locul preferat de 
promenadă, mai cu seamă seara. Ea se opreşte în 
Golful. Artileriei, unde se află două monumente 
uriaşe: primul evocă pe marinarii ruşi care au luptat 
în 1942, apărând, cu preţul vieţii lor, oraşul, al doilea, 
înalt, de culoare albă, de forma parcă a unei sulițe, 
este ridicat în 1967, în cinstea împlinirii a 50 de ani 
de la revoluţia din 1917. Lângă ele se află Acvariul 
cu peşti aduşi aici din toate colţurile lumii. 

De pe faleză, unde fac un scurt popas, admir-apa 
de cleştar a mării şi porumbeii agresivi cu cei care nu 
le dau bucăţi de pâine. La numai zece metri de 
faleză, pe un mic colţ de stâncă spălată non-stop de 
valurile mării, se află monumentul cunoscut sub 
numele de "Vasele scufundate”. În timpul războiului 
din Crimeea 15 vase au fost abandonate şi distruse 
pentru ca flota coaliţiei europene, inamice, să nu 
pătrundă în port. 

Portul este plin de viaţă, cu vizitatori de toate 
vârstele. Vânzătorii ambulanți se întrec în oferirea de 
obiecte specifice perimetrului: şepci marinăreşti, 
tricouri vărgate, pliante, busole; poţi să fii fotografiat 
lângă un "lup de mare” gras, cu barba mare, cu pipă. 

Pe colinele care delimitează portul există câteva 
clădiri albe având catarge cu drapel rusesc: cazărmi 
pentru marinarii ce deservesc navele. 

M-am urcat într-o barcă cu o capacitate de cca. 
20-30 locuri, pentru a face o croazieră de o oră. 
Explicaţiile venite de la două difuzoare "bolşevice" 
erau date de o tânără frumuseţe locală, într-o 
engleză pocită, cu unele cuvinte ruseşti repetate, 
cum ar fi "carabela”, echivalentul cuvântului “corabie” 
în limba română. 

Locul de navigaţie se numeşte "Capul Sf. Paul”, 
un bazin interior cu o adâncime de 75 metri. Navele 
ancorate pe ambele laturi ale golfului erau destul de 
puţine, mici, unele într-o stare jalnică, probabil având 
doar valoare de muzeu. O navă era într-o rână, cu 
tribordul sub nivelul mării, un feribot mâncat de 
rugină. Mi-am pus întrebarea de ce nu este casat. 
Multe macarale plutitoare şi câteva mici vedete 
militare antimine şi antisubmarine întregeau peisajul. 
Am văzut şi o navă sub pavilion britanic, o alta cu 
însemnul "Crucea Roşie”. Se distingea vasul de 
croazieră "Niprul”, înalt de 4 etaje, gol, pasagerii lui, 
câteva sute, aflându-se în vizită prin oraş. La 
întoarcere am avut parte de o întâmplare hazlie, pe 
care nu am să o uit: ghida ne-a arătat un submarin 
german, un faimos "U” capturat, aflat şi el într-o stare 
jalnică, deşi, ca piesă de muzeu, merită o soartă mai 
bună, adică să fie recondiționat. Ghida ne-a arătat 
locul unde se află submarinul, moment în care s-a 
produs ceva hilar: toţi excursioniştii s-au repezit pe 
latura din faţa submarinului, pentru a-l fotografia, 
ceea ce a făcut ca micuțul vas de pasageri să se 
încline într-o parte, spre spaima celei care ne 
prezenta portul, dar şi a câtorva turişti! 


(continuare din numărul trecu 


Am considerat un "kitsch” vizitarea portului Săra 
în ambarcaţiuni, multe depăşite, cum am mai soi 
din cauza progresului tehnic - nimic care să-mi 
stâmească admiraţia, aşa cum s-a întâmplat la San 
Diego unde se află ancorată o parte din flota 
americană a Pacificului. Dar secretomania maj 
dăinuie încă, în epoca sateliților, la marele nosin, 
vecin din Răsărit, întrucât flota rusă, modernă, cu 
mare capacitate de deplasare rapidă şi de foc, este 
staționată în golfurile Severnaia şi Balaklava aflate în 
afara oraşelor lungi de câţiva kilometri, cucerite Şi de 
bravii soldaţi români. i 

Ocuparea “Sevastopolului de către trupele 
germano-române a durat din iulie 1942 până în maj 
1944. Războiul defensiv început din iulie 1943, după 
marea bătălie de la Kursk, a schimbat radicaj 
configuraţia frontului. Ocuparea Nikopolului la 8 febr, 
1944 de către Armata 3 Sovietică a făcut ca în 
Peninsula Crimeea trupele germano-române să fie 
amenințate din toate părţile. O zi mai târziu 
mareşalul Antonescu a solicitat gen. Erik Von 
Manstein să se permită evacuarea trupelor. din 
Crimeea, dată fiind situaţia lor critică. Între 26-27 
febr. 1944, la Castelul Klessheim, lângă Salzburg, 
lon Antonescu, întâlnindu-se cu Hitler, a repetat 
solicitarea de retragere întrucât situaţia se agrava tot 
mai mult, trupele germano-române luptându-se în 
cele mai nefavorabile condiţii deoarece legătura 
rutieră prin istmul Perikop fusese demult întreruptă şi 
aprovizionarea peste mare devenise tot mai dificilă. 
Cerea acest lucru însuşi comandantul trupelor mixte, 
generalul colonel Jaenecke, care avea în subordine 
şapte divizii române şi trei divizii germane: "Cât timp 
ruşii nu atacă încă masiv, se poate întreprinde 
retragerea peste mare fără pierderi considerabile în 
oameni şi materiale; acest lucru însă nu va mai fi 
posibil când ruşii vor trece la atac”. Hitler a fost exact 
de părere contrară: "Crimeea este cheia Mării Negre 
şi cedarea ei ar însemna cedarea legăturilor 
maritime”. 

Despărțirea Nistrului şi Prutului superior, 
ocuparea Botoşaniului şi a Târgului Frumos, precum 
şi a Cernăuţiului, a făcut ca la 27 martie 1944 lon 
Antonescu să se adreseze din nou lui Hitler: "Acesta 
este ultimul moment favorabil pentru evacuarea 
Crimeei”. Situaţia a devenit şi mai disperată întrucât 
la 10 aprilie 1944 trupele germane şi române au 
părăsit Odessa practic fără luptă, Constanţa fiind 
astfel unica sursă de aprovizionare pe mare a 
efectivelor încercuite. Este ocupat şi Simferopolul, 
astfel că la 13 aprilie toate trupele s-au concentrat 
într-o apărare disperată la Sevastopol. Lupta. în 
această parte a Crimeei cuprinde următoarele faze: 
ocuparea poziţiei de rezistenţă şi punerea în 
retragere a trupelor germano-române (12-16 aprilie 
1944; lupta pe poziţie de rezistenţă şi evacuarea pe 
aer şi mare (17-30 aprilie 1944); retragerea ultimă pe 
poziţia Kersones şi continuarea evacuării trupelor (1- 
10 mai 1944). 

Operaţiunea de salvare a trupelor române 
încercuite s-a numit "Operația 60.000”. Într-o situaţie 
limită comandantul Corpului 49 german a hotărât 
desprinderea forţelor şi dirijarea lor spre plajele de 
îmbarcare. Evacuarea s-a făcut cu mari greutăţi, sub 
bombardamentul permanent al aviaţiei şi artileriei 
ruse. La fel şi pe plajele de îmbarcare, unde trupele 
germane au respins toate aceste atacuri, luptând 
până la ultimul ceas înainte de retragerea din 
noaptea de 9-10 mai 1944. În timpul operaţiunilor au 
fost scufundate mai multe vase: "România » 
"Danubius", Alba-lulia”, marile vase germane "Totila', 
cu 4000 de oameni, şi “Teja”, cu 5000 de oameni, 
dintre care 8000 s-au înecat. Cu toate aceste 
pierderi, evacuarea trupelor române şi germane â 


fost o operaţie reuşită, desfăşurată în condiţii extrem 
de dificile. 


(continuare în numărul viitor) 


CUVÂNTUL LEGIONAR AUGUST 2013 


II e nr AR 


E 
| 


ti a m a. 


A catia i 


Di asia + e atît ii 


iu 


Fataruti 


PARTICIPANT LA = 
EVACUAREA TRUPELOR ROMANE 


DIN SEVASTOPOL, 1944 
COMANDORUL VETERAN 
NICOLAE MUJICICOV 


Pasionat de drumul parcurs de Armata Română în Războiul din Răsărit (pentru că acesta |: 
este, de fapt, "ltinerarul de suflet” — "Paşi pe amintiri”), am aflat despre faptul că suntem 


contemporani cu veteranul de război Nicolae Mujicicov, membru al distrugătorului "Regele Ferdinand”, participant la evacuarea trupelor române şi 
germane din Sevastopol în 1944, şi m-am grăbit să-i solicit un interviu. 


Amfitrionul mă primeşte în apartamentul său situat în zona Căii Moşilor, într-o ţinută care impune respect: cămaşă albă cu gulerul şi manşetele scrobite, dunga 
pantalonilor "brici", butoni argintii, pantofi lustruiţi să-ţi vezi "mustaţa” în ei. Ca odinioară! Pe o măsuţă, pişcoturi, o sticlă cu vin, cafele aburinde. i 

La vârsta respectabilă de 93 de ani se ţine admirabil, memoria sa este fenomenală, răspunde prompt, la obiect, fără ezitări. Pe parcursul expunerii se 
"încălzeşte", ochii i se umezesc, îmi arată macheta distrugătorului pe care o ţine ca pe un lucru de mare preț, simbol al amintirilor tinereței sale eroice. 


Intru direct în subiect, rugându-l să-mi 
povestească cum s-a făcut evacuarea pe mare a 
trupelor române şi germane prinse în încercuirea 
oraşului Sevastopol, în lunile aprilie-mai 1944. 

- Până la 8 aprilie 1944 armatele sovietice 
izolează Peninsula Crimeea, reuşind să ocupe 


întregul litoral nordic al Mării Negre, până la limanul F& 


Nistrului. 


În perioada 8-16 aprilie 1944 se desfăşoară o|. 
puternică ofensivă sovietică pentru cucerirea] 


Crimeei determinând trupele germano-române să 
se retragă spre Sevastopol, pe o puternică linie 
de apărare, reuşind astfel să oprească inamicul. 
Astfel începe, la 14 aprilie 1944, "Operaţiunea 
60.000”, numele codificat al acestei evacuări, legat 
de efectivul trupelor române care trebuiau aduse în 


ră. 
Etapa 27-8 mai 1944 poate fi considerată ca 
fatală pentru o reuşită deplină a evacuării Crimeei. În 
această perioadă se continuă, pe de o parte, 


„aprovizionarea „Sevastopolului asediat, pentru 
susţinerea apărării, iar pe  de-altă parte, 
"Operaţiunea 60.000”. 


Dacă atunci totuşi s-ar fi luat hotărârea evacuării 
totale a peninsulei, s-ar fi evitat multe pierderi - atât 
în nave, cât, mai ales, în oameni. 

În acest timp crescuse vizibil agresivitatea aviaţiei 
şi a submarinelor sovietice din larg şi, de asemenea, 
fusese atacat în repetate rânduri portul Constanţa 
prin bombardamente masive, în scopul 
dezorganizării operaţiunilor. Dar şi sovieticii au plătit 
tribut prin pierderi de submarine şi ale aviaţiei. 

În noaptea de 7-8 mai 1944 s-a irosit ultima 
şansă de folosire din plin şi eficace a întregului tonaj 
pentru evacuarea tuturor  combatanţilor din 
Sevastopol. Propunerea în acest sens a Statului 
Major al Marinei germane a fost respinsă de Amiralul 
Mării Negre, viceamiralul Brinkmann, rămânând însă 
valabilă evacuarea a numai 40.000 de luptători 
deveniți surplus pentru apărarea capului de pod care 
se restrânsese în Peninsula Kersones cu băile 
Kasacea şi Kamâsevaia inaccesibile navelor da 
mare tonaj. 

A urmat o fază confuză: convoaiele s-au precedat 
în lanţ, dar nu la tonajul necesar evacuării totale. 

Distrugerea ultimului aerodrom german din 
Peninsula Kersones a determinat organizarea 
operaţiunilor de evacuare, folosindu-se la maximum 
acoperirea întunericului. Trimiterea unui tonaj 
suficient a permis îmbarcarea, în nopţile de 9-10 mai 
şi respectiv 10-11 mai, a 14.000 oameni şi a 20.000- 
35.000 de oameni. În ziua de 11 au mai pornit 
ultimele patru convoaie din Constanţa şi unul din 
Sulina, cu o capacitate de aprox. 30.000 de oameni. 
În acest fel, incluzând şi navele plecate din 
Constanţa sau aflate pe mare înainte de 8 mai, 
peste 190 de nave de transport şi de război române 
Şi germane se aflau în marş spre Sevastopol, având 
0 capacitate totală (teoretic) de aprox. 87.000 
oameni, efectivele existente la Sevastopol la acea 
dată ridicându-se la cca. 50.000 luptători, 


- Dvs. pe ce vas de transport aţi activat? 


CUVÂNTUL LEGIONAR AUGUST 2013 


- Pe distrugătorul "Regele Ferdinand”, navă ce 
avea - pe cele două borduri, precum şi la provă - 
semnul “asul de cupă” pictat. 

Acţiunile sale au fost cele mai grele din 
"Operaţiunea 60.000” şi le evoc în epopeea 
intitulată "Asul de Cupă”. £ 

Când a început operaţia de salvare a trupelor, 
distrugătorul "Regele Ferdinand” se afla în cadrul de 
la Sevastopol, mai precis chiar în baia Streleţkaia, 
unde zeci şi zeci de avioane inamice vărsau tone de 
bombe. În această baie eram mai protejaţi contra 
artileriei de câmp sovietice. 

Făceam parte din convoiul cu nume codificat 
"Ovidiu" cu principala navă de transport crucişătorul 
auxiliar "România" şi mai multe nave mici, KT-uri de 
60 tone. 

Sovieticii nu erau aşa interesaţi în interceptarea 
convoaielor în drum spre Sevastopol, ei rezervându- 
şi atacurile asupra acelora care se întorceau la 
Constanţa cu trupele evacuate. 

Ţin minte noaptea de 10-11 mai 1944, când ne 
găseam în largul peninsulei Kersones. Zgomotul 
surd şi continuu ce provenea dinspre uscat, sclipirile 
exploziilor, luminile proiectilelor trasoare ne arătau 
că trupele noastre erau încleştate cu inamicul pe 
viaţă şi pe moarte, pe ultimele poziţii de rezistenţă a 
capului de pod, acoperind operaţiunile de evacuare. 

Dar baia Streleţkaia căzuse între timp, aşa că am 
intrat în baia Sevastopolului, în dreptul golfului 
Kamaşevaia, cele mai mari nave de transport 
aflându-se aici: "Danubius” şi "România”, precum şi 
cele germane, "Geiserich”, “Teja” şi "Helga". Prin 
tipul şi tonajul lor, ele nu puteau folosi baia 
Kamaşevaia şi urmau a fi încărcate cu trupe, cu 
ajutorul unor bacuri, operaţiune începută odată cu 
ivirea zorilor. 

Dar pe măsură ce lumina zilei creştea, tirurile 


artileriei s-au intensificat şi au obligat aceste nave: 


să-şi schimbe frecvent poziţia,  îngreunând 
operaţiunile, Trupele erau amestecate: germanii şi 
românii, aliniaţi în vederea îmbarcării lor chiar de pe 
plajă. Ei se aflau sub focul rachetelor "Katiuşa” şi, din 
timp. în timp, zăream oameni care cădeau în urma 
exploziilor. 

Distrugătorul pe care mă aflam a fost şi el atacat. 
Tunurile şi mitralierele avioanelor de asalt au reuşit 
să lovească în foarte multe locuri suprastructura şi 
„bordajul navei şi să omoare sau să rănească oameni 
din echipaj, cât şi din trupele evacuate îmbarcate 
între timp pe puntea distrugătorului. 


"Regele Ferdinand” a constituit pentru inamic cel 
mai important obiectiv, fiind ţinta a cca. 33 de 
atacuri. Dintre punctele vitale ale navei a fost lovită 
şi staţia de radio, fiind scoasă din funcţiune 
aparatura de emisie, iar unul dintre telegrafiştii de 
legătură germani a fost omorât pe loc. 

Aflat în prova noastră, la mică distanţă, 
"Danubius” a fost lovit de o bombă şi pulverizat de 
explozia muniției pe care o transportase pentru 
Sevastopol. Imagine de apocalipsă! Intâi am simţit 
unda de şoc şi căldura exploziei, apoi, după 


ş împrăştierea fumului produs de înspăimântătoarea 
"| deflagraţie, când am ajuns la locul dezastrului, nu 


mai exista nimic la suprafaţa apei, nici măcar un 
colac de salvare! 

Şi "Helga” şi "Teja" au fost scufundate, având la 
bord 9.000 de soldaţi, iar "Geiserich” a fost şi el lovit, 
însă a reuşit să iasă din zonă. 

Dintre navele mari a fost lovită şi "România"; i-a 
explodat muniţia şi proiectilele trasoare se 
împrăştiaseră în toate. direcţiile. Am. reuşit însă să 
preluăm oamenii de pe puntea ei. 

Un lucru pe care îmi face plăcere să-l subliniez, 
este insuccesul atacului avioanelor  torpiloare 
inamice. De la o distanţă mai mică de cca. 1200 m 
nu era posibil atacul, focul antiaerienei noastre, la 
care se adăugau şi cele 4 tunuri navale cu proiectile 
şi focoase antiaeriene, ţinându-le la respect. 

Drumul spre Constanţa ni s-a părut o veşnicie, 
toţi ne gândeam dacă vom mai ajunge la destinaţie. 
Făceam bilanţul, aveam pe bord peste 100 de morţi 
şi răniţi. 

Dar am o imagine îngrozitoare pe care nu am să 
o uit niciodată... Îmi este greu să o relatez... 

Atunci când se va scrie istoricul operaţiunilor din 
Crimeea, eforturile şi grelele sacrificii de sânge 
făcute de trupele române de aici vor apărea foarte 
palide. Dau ca exemplu "Istoria Românilor” editată 
de Academia Română: în vol. IX, evacuarea Crimeei 
este relatată în numai două pagini, 280-281. Jenant! 

Dar să relatez imaginea: în ziua amintită, la ora 
15, ne-am apropiat de o mare masă de naufragiaţi, 
peste 5000 ca număr, toţi de pe vasul “Teja”, 
scufundat în ziua anterioară. 

Era un peisaj sinistru: toţi erau morţi şi pluteau 
întrucât aveau colaci de salvare în jurul trupului.. Nu 
aveam timp de pierdut, cursa Sevastopol - 
Constanţa trebuia făcută rapid, contra cronometru, 
pentru a evita atacurile aviaţiei şi ale submarinelor 
inamice. 

Am descoperit o plută pe care se găseau patru 
soldaţi români şi doi germani într-o stare de epuizare 
încât nu au schițat nici un gest ca să încerce să 
prindă funia pe care am aruncat-o pentru ca apoi să 
se urce singuri pe scările pe pisică lansate spre ei, şi 
a fost nevoie să fie urcați de marinarii de pe punte. 
Timpul pierdut era însă mult prea preţios pentru 
soarta navei şi de aceea am părăsit zona, spre 


pe ret 


DICȚIONARUL "MOLDOVENESC-ROMÂN”. (continuare din pag. 3) 


Se ştie că la baza formării unui stat două 
elemente sunt substanţiale: limba vorbită de 
majoritatea populaţiei şi religia. În sec. XIX Bismarck, 
cancelarul denumit "omul cu mână de fier”, a unit 
toate sătuleţele germane, vorbitoare de aceeași 
limbă şi de religie protestantă, sub denumirea de 
Prusia, lucru ce nu a fost greu de realizat. La fel şi 
Garibaldi, făuritorul Italiei, întrucât nu exista limba 
napolitană, torineză sau siciliană. 

În schimb, dl. Stati se străduieşte în sens invers, 
dar în van, să "demonstreze" că Moldova are 
propria limbă de câteva secole, care, vezi Doamne, 
nu are nici în clin, nici în mânecă, cu limba română, 
şi de aici şi "necesitatea" editării acestui "Dicţionar". 

În opinia dânsului, pe baza exemplelor date, 
ar trebui să existe şi limba oltenească, 
transilvăneană şi cea muntenească, să apelăm 
deci la cronicile prăfuite şi la cărţile religioase scrise 
în limba slavonă, necunoscute de marea masă a 
locuitorilor. : 


Am învăţat la facultate, timp de un an, lingvistica 
predată de o erudită în materie, prof. Lucia Wald. Şi 
acum mai rețin faptul că cea mai grea gramatică o 
are limba finlandeză, că cel mai scurt alfabet este cel 


kk 


SOARTA TRAGICĂ A FĂURITORILOR UNIRII (continuă 


A fost şef economic şi subdirector al Primăriei 
municipiului Chişinău. 

A fost executat prin împuşcare la 29 aug. 1940, 
alături de alţi foşti ofiţeri albi: husarul V. Stoianov, 
Ivan  Bogdanovici, Constantin Kryevabladski şi 
Anatolie  Ciariamuskin, consideraţi duşmani ai 
sovieticilor, întrucât cică ar fi avut ca ţel restabilirea 
monarhiei în Rusia!! 


MIHAIL POPA s-a născut la Ialoveni, judeţul 
Chişinău, în 1877. 

Colonel fiind, în noiembrie 1917, regimentul său 
aflat la Bolgrad l-a pus la dispoziţia Sfatului Țării. În 


kk 


din insula Hawai, cu numai 14 litere, vocalele fiind 
uneori 5-6 la rând. Şi un element esenţial, complet 
ignorat de către lingvistul de peste Prut: rolul 
neologismelor într-o limbă! DI. Stati nu scoate nici un 
cuvânt despre rolul pozitiv al neologismelor care 
îmbogățesc permanent limba, la bază stând 
progresele ştiinţifice în toate domeniile: informatica, 
medicina, aeronautica, farmacia. Limba este vie, în 
permanenţă îmbogăţită, iar cuvintele vechi, 
anacronice, sunt eliminate treptat - treptat din 
vorbirea curentă. De exemplu, până acum 40 de ani 
nu se ştia de cuvântul "computer”, astăzi însă fiind 
de largă circulaţie. Îl foloseşte în vorbire şi dl. Vasile 
Stati, ca şi cuvântul “mouse” care înseamnă 
"şoricel” în limba engleză. Dar ferindu-se ca 
dracul de tămâie de neologisme, domnia sa, 
voles-nolens, probabil foloseşte cuvântul 
"guzgan” - sinonim cu "şobolanul” - fiindcă ţine 
la arhaisme. Pe aceleaşi "principii" ar trebui să nu se 
mai vorbească în Irak limba arabă ci cea de acum 
3000 de ani, conformă scrierii cuneiforme; la fel în 
Egipt: să se folosească vorbirea corespunzătoare 
hieroglifelor. 


momente critice pentru tânăra Republică 
Moldovenească, şi-a îndeplinit cu devotament toate 
obligaţiile. După ce a votat Unirea, a demisionat din 
armată şi în 1920 a fost prefect al judeţului Lăpuşna. 

Dosarul său întocmit de N.K.V.D la 12 iulie 1940 
şi încheiat la 7 dec. 1940 este o dovadă de 
netăgăduit cum s-a efectuat ancheta. Materialul a 
fost obţinut în condiţii de tortură neomenească, 
anchetatorii folosind din plin falsurile şi acuzaţiile fără 
probe, grăbindu-şi astfel avansarea în grad prin 
trimiterea celor incriminaţi în lagăre sau direct în faţa 
plutoanelor de execuţie. 


Dar să ne mai amuzăm puţin, fiindcă am 
amintit de egipteni. Ştim că "faraon înseamnă 
regele Egiptului, cel mai mare fiind, desigur, Ramses 
al doilea, în timpul domniei sale țara pe care o 
cârmuia atingând apogeul ca întindere, cultură şi 
prosperitate. În Dicţionarul hazliu "faraon” 
înseamnă "căpcăun” sau "copil obraznic”! Deci 
Ramses al II-lea nu a fost un rege puternic, 
recunoscut în istoria omenirii, ci un... "căpcăun”| 

Dl. Vasile Stati se simte persecutat, desigur, că 
nu a fost invitat la nici un congres lingvistic 
internaţional întrucât "capodopera" sa nu este 
recunoscută de nimeni. Nu a fost solicitat să fie 
translator” moldoveano-român în dialogurile 
diriguitorilor de pe ambele maluri ale Prutului, 
întrucât toţi sunt buni vorbitori de limbă română. 
O ştie perfect şi tovarăşul Voronin, preşedintele 
Partidului Comunist, care suferă de  fobia 
anțiromânească dar care n-ar înţelege nimic 
dacă lângă el s-ar afla translatorul Vasile Stati. 
Săracul lingvist, are motive să fie, deci, supărat: latră 
în pustiu şi nimeni nu-l înţelege. Doar, poate, el pe 
el 


A fost împuşcat la 27 iunie 1941 de către şeful 
închisorii care i-a tras un glonţ în ceafă, după 
metoda mult utilizată atunci. Aşa a murit colonelul 
Mihai Popa, unul dintre fondatorii Armatei Naţionale. 


PARTICIPANT LA EVACUAREA TRUPELOR DIN SEVASTOPOL 


CZE Pet (90 topi eta 

(continuar 

Am întâlnit un convoi în drum spre Sevastopol 
condus de distrugătorul "Regina Maria”, crucişătorul 
auxiliar "Dacia" şi nava "Amiralul Murgescu”. Le-am 
semnalat locul unde se găseau naufragiaţii pe care îi 
abandonaserăm împotriva voinţei noastre şi ulterior 
am aflat cu bucurie că au fost salvaţi de canoniera 
"Ghiculescu”. 

Totodată s-a ivit ocazia să se transmită la 

„Constanţa, prin radio, existenţa noastră, întrucât 
eram căutaţi cu disperare, dar noi nu mai puteam 
emite. 

Către orele 2 din noapte am ajuns la Constanţa 
unde eram aşteptaţi de întregul Stat Major al 
Comandamentului, în frunte cu contraamiralului 
Horia Macellariu. Întreaga punte de la pupă era 
acoperită de trupurile morţilor din rândurile 
echipajului şi ale ostaşilor evacuaţi. Bilanţul este trist: 
din echipajul "Asului de Cupă” erau 11 morţi şi 28 de 
răniţi. 

După amiază, la ora 17, a avut loc vizita la bord a 
mareşalului Antonescu. 

Distrugătorul "Regele Ferdinand” era înclinat mult 
la babord din cauza avariilor şi cu foarte multe găuri 
şi schije în suprastructură. Ținuta navei era 
majestuoasă chiar sub aspectul dureros al urmelor 
de lovituri inamice şi această ţinută o imprimase 
echipajul încremenit în front... DI. Mareşal s-a 
întreţinut cu ofiţerii şi echipajul şi a încheiat spunând 
comandantului nostru, locotenent-comandor Titus 
Samson, decorat cu "Mihai Viteazul” în ordinul de 
cavaler: "Vă mulţumesc pentru serviciile aduse 
patriei şi am încredere în dvs. că în noile misiuni ce 
veţi mai primi, vă veţi purta tot aşa.” 5 


tinuare din pag. precedentă) 


A doua zi a avut loc înmormântarea eroilor noştri. 
l-am condus pe ultimul drum, dar voi păstra veşnic 
amintirea lor, iar în fiecare 11 mai, ziua supremei lor 
jertfe, an de an, aprind o lumânare la prima biserică 
pe care o întâlnesc. 

- După această memorabilă zi, 11 mai 1944, ce 
misiuni a mai avut distrugătorul “Regele 
Ferdinand? 

- A doua zi s-a format convoiul "Volga”, ce 
primeşte o puternică escortă: distrugătorul "Regina 
Maria”, "Asul de Pică”, puitorul de mine "Amiral 
Murgescu”,  crucişătorul-auxiliar "Dacia", trei R- 
booturi şi şase KFK vânătoare de submarine, în 
scopul evacuării ariergărzii de la Kersones care prin 
jertfa ei a permis evacuarea masivă a trupelor. Pe ei 
nu mai avea cine să-i apere, în spatele lor se aflau 
trupele inamice. 

Şaizeci de nave, care depăşeau necesarul, le-au 
fost puse la dispoziţie. Operaţiunea a fost mult 
îngreunată din lipsa ambarcaţiunilor mici, şi din 
neprezentarea unor nave în punctele stabilite, doar 
10.000 de oameni, printre care şi răniţi, au mai fost 
evacuaţi. 

- Cum consideraţi bilanţul operațiunii de 
evacuare a Crimeei în perioada fierbinte 12 
aprilie - 12 mai 1944, pe “bulevardul” Constanţa 
— Sulina - Sevastopol? 

- Fără ezitare, pozitiv! 

Trupele germane erau în număr de 220.000 
oameni şi în perioada 12 aprilie -12 mai 1944 au fost 
evacuaţi pe mare cca. 130.000 de ostaşi, la care se 
adaugă cei evacuaţi pe calea aerului, 21.500 ostaşi, 
dintre care 16.400 răniţi. Ținând cont de cifra 
morţilor şi dispăruţilor raportată (57.500), rezultă că 


ÎI privesc pe amfitrion: chipul lui radiază, e clar că retrăieşte clipele înălțătoare de eroism de altădată. 
Despărțirea de veteran e grea, dar mă consolez cu ideea că-l vol revedea, pentru a-mi povesti noi episoade din război. 


Pag. 10 


în urma evacuării a rămas neclarificată soarta a cel 
puţin 20.000 soldaţi germani. 

Evacuarea trupelor române, cca. 60.000 de 
oameni, s-a realizat în totalitate, cu excepţia celor 
pierduţi în luptele de apărare a capului de pod de la 
Kersones sau pe mare. Au fost recuperate şi trupele 
din cadrul "Vânătorilor de munte”: s-a văzut că la 
sfârşitul războiului, în munţii Tatra, luptau şi ei, 
"veteranii" Crimeei. 


Vreau să mai adaug ceva: în primăvara anului. 


1988, un grup de ofiţeri ai fostei noastre Marine l-a 
sărbătorit, pentru împlinirea vârstei de 94 de ani, pe 
contraamiralul Horia Macellariu, unul dintre artizanii 
acestor operaţiuni de anvergură, recunoscută de 
istoria navală universală. Întrebat fiind care 
operaţiune din al doilea război mondial a Marinei 
regale o consideră cea mai importantă şi reuşită, a 
răspuns fără ezitare că evacuarea Crimeei. 

Aliaţii noştri germani au apreciat mult reuşita 
evacuării trupelor încercuite. Marele amiral Donitz, 
comandantul suprem al Marinei de război germane, 
viceamiralul Brinkmann, comandorul Weyher şi alţii, 
au trimis telegrame de mulţumire şi au decorat pe cei 
mai viteji marinari şi vânători de munte români, cu 
"Crucea de Fier” şi "Scutul Crimeei”. 


- Printre cei decoraţi aţi fost şi dvs.? 
- Da, am primit câteva decoraţii înalte româneşti, 
precum şi "Crucea de Fier”. Nu mai am nici una, 


întrucât mi-au fost confiscate noaptea de către 
Securitate, în 1950. 


CUVÂNTUL LEGIONAR AUGUST 2013 


POPE TOP POPE POI 


CAZUL HORIA s 


ULTIMA DISCUȚIE ÎNCORDATĂ CU 
SIMA (definitiva punere la punct) 


SIMA urmărea, cu ajutorul nemților, 
regruparea cu noi, dar într-o formă care să 
însemne recunoaşterea din nou a lui ca şef al 
Mişcării. 

Deşi vizitase pe la hoteluri pe toţi legionarii, mai 
mult sau mai puţin fideli” cărora le conferea grade 
!), totuşi n-a venit la "Deutscher Hof", hotelul 

riferic din cartierul Prater, unde eram găzduiti noi 

A încercat însă, prin presiunile Ministerului de 
Externe german pe care îl reprezenta un sas din 
România, anume Matias, să ne aducă la acea 
adunare unde el era să facă declaraţii politice, în 
care să spună, printre altele, că "este nevoie de 
unire şi că el trece cu vederea tot ce s-a întâmplat în 
trecut'. Chestiunea era însă ceva mai complicată, 
fiindcă nu eram dispus să trec cu vederea peste 
tot ce s-a întâmplat. 

Voi arăta cu alt prilej toate măsurile luate în 
colaborare cu agenții Gestapoului, la care 
participau şi oamenii lui Andreas Schmidt, pentru a 
ne constrânge să ne împăcăm cu SIMA şi să-i 
recunoaştem şefia Mişcării. 

Ura şi pornirea cea mai mare a fost împotriva 
persoanei mele. Se vorbea, la un moment dat de 
izolarea mea în lagăr de concentrare pentru a nu 
putea capta pe ceilalți. SIMA era derutat de 
tenacitatea, rezistența şi puterea de a se ține 
nedestrămat grupul nostru, în condiţii atât de grele. 

Tot în legătură cu aceste manevre se iniţiase 
punerea la cale a unei întâlniri între patru ochi 
pentru discutarea chestiunilor în familie şi 
ajungerea la o înțelegere. Mijlocitorii acestei 
înțelegeri erau preotul Palaghiță şi Borobaru. l-am 
spus lui Gârneaţă să meargă să stea de vorbă el. 
- SIMA însă a cerut sa fiu şi eu, care puteam să 
angajez. : 

Întâlnirea s-a fixat la 15 noiembrie 1944, la 
hotel “Imperial”, în camera goală a lui Grigore 
Manoilescu care lipsea din localitate. 

Au participat SIMA, Gârneaţă şi eu. 

Palaghiță şi Borobaru, care ne-au însoțit, ne-au 
lăsat singuri, aşteptând în coridor afară rezultatul 
tratativelor. 

Am aşteptat cu un calm desăvârşit să văd 
(sondez) ce urmăreşte SIMA şi pe urmă să pun 
lucrurile la punct sub o formă cât mai rece şi 
obiectivă, dar în acelaşi timp tăioasă şi precisă. 

L-am lăsat pe SIMA să înceapă conversaţia. 
Acesta părea ezitant. 

A începui să vorbească generalităţi în legătură cu 
situaţia externă, mersul războiului, armele secrete, 
că era bine dacă ne înțelegeam cu nemții în 1942 
etc. Apoi s-a plâns de trădarea lui Anlonescu etc. Nu 
mai pomenea nimic de rostul întâlnirii, adică 
Chestiunea împăcării. 

Nu vroia să abordeze el problema împăcării, 
pentru ca eventual să poată pune condiţii dacă 
am aborda-o noi. 

Gârneaţă, într-o formă conciliantă, care m-a 
Surprins, a început să pledeze pentru o înțelegere, 
care nu se poate să nu se facă în aceste momente 
grele, dacă suntem cu toții animați de gânduri bune. 

Am lăsat să continue discuţia pe acest ton şi 
jesută pe generalităţi, până când s-a ajuns la un 
punct mort. Atunci SIMA, observând tăcerea mea 
prelungită şi atitudinea calmă până la indiferență, mi 
s-a adresat: 

- D-ta ce zici, camarade Papanace, în această 
privință? 

l-am replicat: 

"Eu am multe de spus şi în această privinţă, şi în 
„altele. Şi le voi spune cu calm şi obiectivitate, pentru 
ca să fie înțelese mai bine. 

Mai întâi nu pot spune că luptele pe care le-am 
dus împreuna în ultimii 5 - 6 ani, cu atâtea cumplite 
Prigoane şi atâtea primejdii, n-au lăsat, cu toate 


Gale “pionară 


repetatele disensiuni pe care le-am avut, şi amintiri 
care rămân. Nu este uşor să nesocoteşti aceste 
amintiri, dar ele sunt chestiuni personale şi nu pot 
precumpăni asupra interesului legionar, care trebuie 
să ne călăuzească 

Ţin să-ţi amintesc că în mai toate divergențele pe 
care le-am avut în legătură cu problemele de 
conducere ale Mişcării, evenimentele care au urmat 
mi-au dat mie dreptate. Uneori în mod chiar tragic. 

In vara anului 1938, când după căderea lui 
Radu Mironovici s-a reconstituit Comandamentul cu 
Belgea la Pâsu Antoniu acasă, îţi aminteşti care a 
fost punctul de vedere pe care l-am expus şi care a 
fost adoptat ca tactică. In esenţă era: 

1) Tactica de "linişte" ordonată de Căpitan, chiar 
dacă s-ar fi dovedit eronată, trebuia continuată atâta 
timp cât Căpitanul şi mare parte din elita legionară 
se găseşte ca zălog în mâna duşmanului nostru de 
moarte 

2) Darea la fund a legionarilor pentru a nu cădea 
în mod inutil în mâna autorităţilor, căci cu cât 
numărul legionarilor liberi este mai mare afară, cu 
atât siguranța Căpitanului, care se află zălog, este 
mai mare; 

3) Să câştigăm cât mai mult timp, căci 
evenimentele externe - aşa cum le-a prevăzut 
Căpitanul - evoluează în favoarea Mişcării: 

4) Darea noastră la fund, pe lângă că conservă 
elementele şi măreşte siguranța Căpitanului, dar 
poate să facă, la deschiderea Parlamentului, să se 
nască vechile disensiuni, dat fiind că solidaritatea lor 
avea un caracter negativ, ca fiind rezultanta unei 
presupuse primejdii comune. 

Un anumit timp te-ai ţinut de ele. De la o vreme 
însă, după căderea lui Belgea şi apoi a mea - care a 
fost de scurtă durată - ai început să abuzezi de 
calitatea care ţi s-a dat ca element de legătură, şi 
să faci exact contrariul. 

Te-a cuprins şi pe d-ta psihoza, ca şi pe alţii cu 
nervii slabi, că dacă nu se face "ceva în toamnă" 
Legiunea este pierdută. Parcă Legiunea a fost croită 
ca să se destrame la cea dintâi prigoană! 

Sub această psihoză ai început şi d-ta 
copilărosul joc de-a "lovitura de Stat”, ca şi cum 
acest lucru era posibil într-un Stat polițist ca 
acela făcut de Carol al II-lea - Călinescu, într-o 
perioadă liniştită. : 

Acest luciu a fost continuat chiar după ce 
Căpitanul a dai ordinul pe care ni l-a comunicat 
d-na Codreanu şi Nicoleta - prin care spunea că 
nu dă nici o dezlegare să se schimbe tactica 
fixată pentru linişte. 

Ținerea contactului cu cadrele, care în acele 
împrejurări avea rostul principal să le ferim de 
derutarea agenţilor provocatori, prin abuz le-ai pus 
într-o agitație sterilă care îi convenea lui 
Călinescu, atât ca să-şi legitimeze existența 
Cabinetului său, cât mai ales pentru faptul ca să 
identifice cadrele mai tinere dinamice rămase 
nearestate. În felul acesta au căzut cele mai alese 
elemente în mâinile poliţiei, care mai târziu şi-au 
găsit moartea, şi, continuând aşa, ai dat drumul 
Manifestului lui Alecu Cantacuzino, cu toate că ţi-am 
spus să-l opreşti, căci prin tonul provocator şi iritant 
cum a fost redactat, poate să coste viața Căpitanului. 

Şi în felul acesta, parcă împins de o forță 
duşmănoasă de la spate, s-a ajuns la stupidele 
provocări în timpul călătoriei lui Caro! al II-lea la 
Londra - bomba de ia Timişoara şi asasinatele de la 
Oradea şi apoi atentatul împotriva lui Goangă, care a 
oferit prilejul lui Carol - Călinescu ca să-l suprime pe 
Căpitan. 

Eu nu pot concepe că tu ai făcut aceste lucruri 
intenţionat, căci dacă aş crede, ar trebui să te 
considerăm altfel şi să luăm măsuri ca atare. (N. n.: 
Câtă naivitate! Cu atât mai surprinzătoare, cu cât 
Papanace era un intelectual prin excelență, un om 
inteligent,  cumpănit, analitic. Dar construcția 


* 


IMA ŞI MIŞCAREA LEGIONARĂ (XI) 


CONST. PAPANACE 


(continuare din numărul trecut) 


sufletească de om integru, de legionar adevărat, pur 
şi simplu îl împiedica să vadă adevărul care avea să 
se dezvăluie în toată hidoşenia.) 

Sunt sigur însă că prin cele ce ai făcut, ai anulat 
ultimele şanse care au rămas pentru salvarea 
Căpitanului, şanse care tindeau să crească din ce în 
ce mai mult după Acordul de la Munchen. 

Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu Vasile Cristescu. 

După toate aceste isprăvi, te-ai refugiat peste 
graniță, fără măcar să ne anunți. 

Cu toate acestea, când ne-am întâlnit la Berlin, 
nu ţi-am făcut imputările pe care eram îndreptățit să 
ți le fac, pentru că eram în plină luptă şi Căpitanul 
era nerăzbunat, aşa după cum nu ţi-am putut opri 
activitatea provocatoare din Țară pe care ai făcut-o 
în mod abuziv, fiindcă de orice disensiune a noastră. 
ar fi profitat duşmanul. , 

Dar umbra Căpitanului s-a interpus între noi şi nu 
s-a mai putut închega acea legătură şi dragoste 
camaraderească desăvârşită care asigură o 
colaborare fecundă. Moartea Căpitanului a fost cea 
mai grea lovitură dată neamului românesc şi 
amintirea ei trebuie să-ţi aducă ceva remuşcări. 

Nu că trebuia să trăiască veşnic, dar era încă 
necesar să trăiască până când să-şi 
desăvârşească opera începută. Acum se naşte 
greaua problemă a succesiunii, cu atâtea posibilități 
de manevră ale adversarilor. Şi pentru aceste 
considerente, n-am căutat să răscolesc trecutul şi 
am privit mereu înainte. În felul acesta am putut 
constitui nucleul din străinătate care a purtat steagul 
neprihănit al Mişcării şi a menţinut pe legionari pe 
linia Căpitanului când au început să se producă 
unele abdicări. 

Raporturile noastre s-au răcit când d-ta, ajuns în 
Ţară, ai începui să faci tranzacții cu Carol, 
asasinul Căpitanului. 

Pentru mine personal ai constituit o mare 
decepție, căci d-ta, care făceai pe luptătorul 
intransigent şi revoluționar când Căpitanul era în 
mâinile poliţiei, ai alunecat pe panta tuturor 
compromisurilor atunci când pielea d-tale era în 
joc. N-ai avut acea atitudine vitează legionară care 
ar fi dat un sens şi greşelilor făcute până atunci. 

Mai mult, indiciile pe care le-am avut, că toată 
această plecare (n. n.: a lui SIMA, peste graniță, în 
aug. 1939, pentru a forța asasinarea lui Armand 
Călinescu, în ciuda interdicției Comandamentului 
Legionar, având ca rezultat asasinarea elitei 
Căpitanului) - pusă la cale cu colonelul 
Vorobchievici, ataşatul Militar de la Berlin şi omul 
lui Pangal (n. n.: şeful Masoneriei din România!), 
m-a făcut să reafirm atitudinea de intransigență în 
luptă, pe care înainte o afirmasem împreună. Am 
început să am rezerve şi de altă natură față de 
tine, dar am căutat să fiu corect. 

Pentru noua fază care se deschidea, aveam .şi 
mai puţină încredere în capacitatea d-tale de 
guvernare, cu atât mai mult cu cât şi Legiunea, 
slăbită în elita ei, de atâta hemoragie, era răvăşită şi 
nu putea constitui un instrument eficace. De aceea 
eu am preconizat o preluare treptată a puterii, până 
când se face reorganizarea. 

Apoi eram sigur că nu vei reuşi să te înţelegi cu 
Antonescu. 

Acest lucru l-am declarat camarazilor înainte de a 
ne înapoia de la Berlin. Aveam alternativa să stau în 
rezervă, sau să-ţi dau concursul. 

Personal îmi convenea prima soluție. Totuşi am 
considerat o abdicare de la datorie să nu încerc a 
corecta greşelile pe care eram sigur că o să le 
faci. Acest lucru m a făcut sa mă întorc în Țară. 

Aici am găsit acut conflictul cu profesorul 
Codreanu şi raporturile încordate cu Antonescu, de 
la_care_cu_ câteva zile _obținusei_decretul_de 
numire ca şef al Mişcării. 


(continuare în numărul viitor) 


CUVÂNTUL LEGIONAR AUGUST 2013 


Pag. 11 


E 


Document 


RĂZBOIUL DIN RĂSĂRIT ÎN LITERATURA VREMII (IX) 
ARD MALURILE NISTRULUI (VII) 


(continuare din numărul trecut) 


CONST. VIRGIL GHEORGHIU 


- ISMAIL ŞI O CAMERĂ DE EXECUȚIE - 


Automobilul, cu care am parcurs aproape trei 
sute de kilometri pe drumuri printre ogoare, abia mai 
merge. Suntem plini de praf şi de noroi, până în 
vârful urechilor, şi suntem obosiţi. De o parte şi de 
alta a şoselei sunt pomi. Bănuiesc acuma că trecem 
printr-un sat. Se aud câinii lătrând în câte o curte. 
S-ar putea să fim chiar în Ismail. Oprim un trecător 
care traversa drumul şi îl întreb; 

- Ce sat este acesta? 

- Ismail... 

În cazul acesta nu suntem într-un sat, ci într-un 
oraş. Am ajuns la destinație. În cursul drumului de 
la Cetatea Albă îmi pierdusem de foarte multe ori 
nădejdea că voi mai ajunge la Ismail. 

Totuşi nimic nu ne face să credem că am fi 
într-un oraş. Numai bulevardul acesta larg, cu pomii 
de o parte şi de alta, ne dă impresia de urbe. 

Dar de abia ajuns în curtea Legiunii de Jandarmi, 
aveam să aflu ştiri care să mă cutremure. i 

Ismailul a fost, după, câte am aflat, un centru 
politic foarte important pentru bolşevici. Erau în 
acest orăşel câteva mii de funcţionari şi se făcuseră 
depozite considerabile de tot felul de provizii şi de 
muniții. În planul de invadare a României, pe care 
ruşii îl pregătiseră mai de multă vreme, Ismail era un 
punct important de unde aveau să pornească 
proviziile. Echipele de poliţişti bolşevici aveau aici o 
foarte vastă activitate. 

Bineînţeles că într-un orăşel care devenise un 
centru important pentru bolşevici şi în care se 
pregăteau în taină atâtea planuri criminale, prezența 
românilor era cât se poate de supărătoare. De aceea 
s-a început o cruntă prigoană împotriva populaţiei 
de origine românească. 

Familii întregi erau arestate în fiecare noapte de 
agenţii poliției şi în special de faimoasa poliție 
N.K.V.D. La ora douăsprezece noaptea sau după 
miezul nopții, dar niciodată mai devreme, 
automobilul-dubă al N.K.V.D.-ului oprea în fața unei 
porți unde locuiau români. Tatăl, mama, copiii şi 
bătrânii trebuiau să fie îmbrăcați, cu bagajele făcute 
şi urcați în camionul-dubă într-un sfert de oră. După 
ce se urcau în automobil, nimeni nu mai ştia nimic 
despre ei. Poliţia spunea celor rămaşi că familiile 
ridicate de la domiciliile lor de N.K.V.D., sunt duse în 
Siberia, unde le merge foarte bine. 

În chipul acesta a dispărut din oraşul Ismail, ca şi 
din celelalte oraşe şi sate basarabene, un număr 
considerabil de români. Populaţia Ismailului a fost 
redusă la jumătate şi în locul ei au fost aduşi 
oamenii regimului bolşevic, în majoritate evrei. 

lată însă că de-abia intraţi în oraş, jandarmii 
noştri au făcut descoperiri senzaţionale. 

În cimitirul evreiesc au fost găsite, chiar în prima 
zi a intrării trupelor noastre în Ismail, 29 de cadavre. 
Ele erau aruncate de mai multă vreme acolo şi 
peste dânsele era presărată puţină țărână care 
camufla movila de trupuri omeneşti intrate în 
putrefacție. 

S-a stabilit că între cele 29 de cadavre 
găsite în cimitirul evreiesc, nu este nici un evreu. 
Toţi cei asasinați acolo erau creştini. 

Populaţia a venit şi a dat ajutor autorităţilor 
care au reuşit să identifice o parte dintre cadavre. 
Primul care a fost identificat era un român din 
Ismail, arestat într-o noapte de NKVD. şi 
transportat în Siberia. 

Ce este mai de necrezut, e faptul că la două 
săptămâni după arestarea sa, familia primise dela 
el o carte poştală în care spunea că e sănătos; a 
ajuns în Siberia şi o duce... foarte bine. 

Adevărul este că această scrisoare fusese 
compusă în beciurile N.K.V.D.-ului din Ismail, 


„Pag. 12 


Înainte de a-l asasina, poliţiştii l-au pus pe arestat să 
scrie cartea poştală pe care i-au dictat-o ei. Când 
scrisoarea a fost terminată, ea a fost luată de 
unul. dintre poliţişti care a expediat-o, după două 
săptămâni, familiei celui care o scrisese. 

Arestatul a fost imediat luat de poliţiştii ucigaşi ai 
N.K.V.D. -ului şi coborât în pivniţă, unde a fost ucis, 
împreună cu alţi 28 de români, cărora li se luaseră, 
la fel, scrisori către familiile lor, în care spuneau 
că sunt în Siberia şi o duc foarte bine. 

Cadavrele, găurite de gloanțe, au fost 
transportate în cimitirul evreiesc, unde asasinii 
nici nu s-au ostenitsă le îngroape, ci au aruncat 
numai puțină țărână peste ele. 

lată care era destinația spre care porneau cei 
mai mulți deportați din oraşele şi satele 
româneşti din Basarabia!... 

Majoritatea arestaţilor erau însă ucişi dincolo de 
Nistru, în închisorile din Ucraina, unde erau 
camere spaţioase şi amenajate cu toate uneltele 
necesare pentru tortură şi crimă. 

Cu câteva săptămâni înainte de a începe 
războiul, bolşevicii, care ştiau că în Ismail existau 
nişte catacombe vechi, s-au hotărât să le transforme 
în închisoare și au început lucrările, în acest sens. 
Catacombele din oraşul Ismail sunt nişte galerii 
subterane rămase de pe timpul cetăţii Ismail. De 
atunci nu s-a ocupat aproape nimeni de ele şi 
populaţia uitase de existența lor. lată însă că 
N.K.V.D.-ul s-a hotărât să le utilizeze şi să le 
transforme în camere de tortură şi în închisori 
subterane, din care cel arestat nu trebuia să mai 
iasă niciodată, şi după ce murea nici nu mai era 
nevoie să mai fie înmormântat, fiindcă putrezea 
acolo. Fără să ştie nimeni. 

Înainte de a amenaja aceste galerii subterane în 
închisoare, bolşevicii s-au servit de ele aruncând 
într-însele cadavrele celor pe care îi asasina 
N.K.V.D.-ul. 

În timp ce mă aflam eu la Ismail, se făceau 
cercetări pentru scoaterea cadavrelor din aceste 
galerii. 

Aflu, tot din izvor demn de crezare, de la 
autorităţile jandarmereşii care au anchetat cazul, 
că, înainte de a fugi din oraş, bolşevicii au pus 
dinamită la închisoarea în care se aflau arestați 
câteva zeci de oameni, apoi i-au dat foc. Toţi cei 
arestaţi au murit în chinuri cumplite, arşi de vii. 
Țipetele lor sfâşiau văzduhul. Totuşi, nimeni nu se 
putea apropia să le dea vreun ajutor şi să-i 
salveze, din pricina exploziilor puternice care se 
produceau în interiorul închisorii în timpul 
incendiului, Agenţii poliției şi evreii din 
batalionul de distrugere, care aveau misiunea 
să ardă oraşul şi să distrugă totul, şedeau apoi 
la răspântiile străzilor, cu armele lor automate în 
mâini, şi nu lăsau pe nimeni să circule. 

Cine sunt acei care au murit arşi de vii, ca nişte 
torţe, în închisoarea din Ismail? Până acum nu se 
ştie. Din închisoare nu a mai rămas decât moloz ars, 
scrum şi cenuşă, Mirosul de cadavru ars se simțea 
însă departe. 

Şi existau apoi atâtea închisori în Ismail! 
Unde nici nu te aşteptai, acolo era o închisoare. 

Bolşevicii au transformat în închisori, de 
care ştiau aproape totdeauna numai «ei, 
magaziile, pivnițele şi casele particulare. 

Plutonierul Tomiţă Gheorghe îmi spune: 

- Vrei să vezi camera de tortură şi de execuţie 
a N.KV.D-ului? 

Până în Ismail, deşi străbălusem toate oraşele 
basarabene şi bucovinene, nu reuşisem să văd o 
cameră de tortură şi de execuție. Toate erau distruse 


cu dinamită şi arse. lată, acum, aproape de 
sfârşitul acestei călătorii, aveam să văd şi o 
cameră din acestea faimoase, pe care se sprijinea 
ordinea regimului bolşevic. 

Cum am intrat în casă, ne-a lovit un miros 
acru: era peste tot o murdărie de nedescris. 
Geamurile. sparte, hârtiile aruncate pe jos şi arse, 
ciorapi murdari, lenjerie într-un hal groaznic de 
murdărie, şepci rupte, ziare, registre, fotografii. şi 
călimări vărsate. 

După ce trecem prin aceste camere de jalnică 
murdărie şi dezordine, din care se vedeau limpede 
condiţiile de igienă şi gradul de civilizaţie al celor 
care lucrau în ele, coborâm o scară nouă de 
ciment, în pivniţă. 

- Asta este intrarea în camera de execuţie... 
îmi spune  plutonierul care mă conducea. E o 
cameră construită recent. 

Pereţii erau umezi. Bâjbâiam prin întuneric. Am 
aprins lanterna şi am continuat coborârea. La 
capătul scărilor era o uşă de fier masiv, cu încuietori 
zdravene. Nu ştiu de ce simțeam un fior rece care 
îmi străbătea prin tot corpul. Era suficient să cobori 
aceste scări, pe lângă pereţii umezi şi prin întuneric 
şi te apuca groaza. E lesne de închipuit starea în 
care se aflau nefericiții români arestaţi când coborau 
în camera de tortură şi de execuție. 

Deşi sunt extrem de curios să văd această 
încăpere, dacă aş fi singur, aş renunța imediat de a 
o mai vedea. Simt că mă doare capul la gândul că 
acolo au fost coborâți şi împuşcaţi atâţia oameni 
de-ai noştri, atâţia români nevinovaţi. Dar acum nu 
mai potsă mă întorc. Mi-e ruşine să spuncă nu 
am puterea sufletească de a vizita camera de 
execuţie. Aşa că îmi continui drumul. 

Plutonierul de jandarmi apasă clanța uşii şi 
împinge cu putere. Uşa se deschide scârţâind 
sinistru. Camera de execuţie este complet obscură. 
Nu vedem nimic înăuntru, totuşi în obraji ne loveşte 
un miros tăios şi un aer rece vine dinăuntru. 

Aprindem încă o lanternă şi coborâm cele trei 
scări de piatră, în camera în care bolşevicii omorau 
oameni. 

Pereţii sunt de o culoare cenuşie închisă şi sunt 
vopsiți cu ulei. 

- Sunt spoiți cu ulei ca să se poată spăla mai 
uşor de sânge, ne spune cineva dintre călăuze. 

Nici unul dintre noi nu deschide gura. Privim cu 
atenţie arhitectura camerei. Pe jos e ciment. În 
mijlocul camerei este un grătar care are legătură cu 
canalul. Prin el se scurge apa. 

- Încă nu am cercetat acest canal, ne spune 
plutonierul de jandarmi. Se poate ca bolşevicii să fi 
aruncat în canalul acesta şi cadavrele victimelor, 
întrucât nu s-au putut stabili ce au făcut cu ele, căci 
crematoriu nu există în Ismail. Dar asta nu este 
decât o presupunere. Rămâne de văzut dacă este 
aici o instalație specială de aruncat cadavre sau nu. 

Deocamdată nu anticipăm, ne mulțumim să 
credem că prin grătar se scurgea în canal apa cu 
care se spăla pe jos. Numai atât. 

n jurul pereţilor se află un şanţ adânc de vreo 
şapte cm. Şanţul acesta care e săpat de jur- 
împrejurul camerei, e făcut pentru a se scurge prin 
el apa de pe pereți. Şi sângele celui executat tot pe 
aici se scurgea... 

Deasupra uşii, la intrare, se află un bec. Atunci 
când este aprins, el luminează numai peretele de 
scânduri şi fundul camerei. Scările şi uşa, adică 
locul unde şedea călăul, erau întunecate. 


(continuare în pag. 14) 


CUVÂNTUL LEGIONAR AUGUST 2013 


rusă, renumită 
absolvent al 
de Drept, 
Dumnezeu 
vizitând sp 


se 


Patria arhiepiscopului loan a fost înfloritoarea 
regiune Harkov din sudul Rusiei. Aici, pe moşia 
Adamovka, în ilustra familie de nobili Maximovici, în 
data de 4 iunie 1896 s-a născut un fiu care a primit 
numele de Mihail. E 

Neamul Maximovici era renumit din vechime 
prin evlavia şi patriotismul său. Cel mai strălucit 
reprezentant era sfântul ierarh loan, mitropolitul 

“ Tobolskului, cunoscut scriitor şi poet duhovnicesc, 
luminător al Siberiei, care a trimis prima misiune 
“ortodoxă în China şi a săvârşit numeroase 
minuni. El a fost canonizat in 1916, iar moaştele 
sale se păstrează la Tobolsk. 

Mihail era un copil blând, nu-i plăceau jocurile 
zgomotoase şi deseori era adâncit în gândurile sale. 
jubea animalele, mai ales câinii. In copilărie se 
deosebea printr-o religiozitate profundă. Colecţiona 
icoane, cărți duhovniceşti şi istorice. Îi plăcea să 
citească Vieţile Sfinţilor. Tânărul Mihail, “monah din 
"copilărie, îşi petrecea toata vara la mănăstire, moşia 
“ familiei Maximovici aflându-se în vecinătatea 
mănăstirii Sviatogorsk. 

La vârsta de 11 ani a fost trimis la Şcoala Militară 
"din Poltava. In aceşti ani l-a întâlnit pe episcopul 
Teofan al Poltavei, -vestitul--ascet, care-a-rămas 
pentru el un model de sfințenie până la sfârşitul vieții. 
"In 1914 Mihail a absolvit Şcoala de Cadeţi şi, 
“urmând vocației sale intime, a hotărât să intre la 
Academia Duhovnicească de la Kiev. 

Părinţii însă au insistat să se înscrie la Facultatea 
de Drept şi, din ascultare, el a renunţat la dorinţa sa. 

Anii de maturitate şi terminarea studiilor au 
"coincis cu începutul groaznicei revoluţii bolşevice. In 
1921, în timpul Războiului Civil, emigrează la 
Belgrad împreună cu întreaga familie. 

In 1925 a absolvit Facultatea de Teologie, iar în 
1926 a fost tuns în monahism şi hirotonit ca 
„ierodiacon în mănăstirea Milkovo, luând numele de 

loan. La sfârşitul aceluiaşi an a fost hirotonit ca 
ieromonah. A fost profesor şi diriginte la Seminarul 
Teologic “Sf. loan Botezătorul” din Bitol, iar în 1934 
s-a luat hotărârea de a-l înainta la rangul de 
episcop. In ceea ce-l priveşte pe părintele loan, 
nimic nu putea fi mai străin năzuințelor sale decât 
. acestlucru. Cineva, care-l cunoştea, povesteşte cum 
l-a întâlnit în acea perioadă la Belgrad. El i-a spus că 

se afla în oraş din greşeală, chemat în locul unui 
oarecare ieromonah loan care urma să fie făcut 
„episcop. A doua zi el i-a comunicat acelei persoane 
„Că s-a creat o situație şi mai proastă decât crezuse 
el - anume pe el vor să-l facă episcop! 

i A fost trimis în China, în eparhia Shanghaiului. 

Aici a organizat societăți de binefacere, a aplanat 

conflicte religioase, a ridicat o catedrală. 

Odată cu venirea comuniştilor la putere, colonia 
| 
h 


emigranților ruşi din China a fost nevoită să se 
refugieze şi de acolo, majoritatea prin insulele 
arhipelagului filipinez. 

In 1949, în insula Tubabao, în lagărul pentru 
refugiaţi locuiau aprox. 5.000 de oameni. Insula se 
afla în calea uraganelor sezoniere. Intr-o convorbire 
cu localnicii, un rus a menţionat teama sa de 
uragane, însă aceştia i-au spus că nu existau motive 

e îngrijorare întrucât “sfântul vostru binecuvântează 
agărul în fiecare noapte din toate cele patru părți. 
După ce lagărul a fost evacuat, un uragan devastator 
s-a năpustit asupra insulei. 


CUVÂNTUL LEGIONAR AUGUST 2013 


is ca aa 


unita litale 


SFINŢI Al ZILELOR NOASTRE 


In anul 1951 arhiepiscopul loan este trimis în 
Europa, mai întâi la Paris, apoi la Bruxelles. In 
Europa Occidentală acordă un interes constant nu 
numai diasporei ruse, pentru care trudea neobosit, 
ca şi la Shanghai, ci şi populaţiei locale. El primeşte 
sub jurisdicţia sa Bisericile Ortodoxe din Olanda şi 
Franța. Unicul preot ortodox al Misiunii de la Madrid 
a fost hirotonit de el. 

In ceea ce priveşte America, aici activitatea sa de 
arhipăstor s-a realizat cel mai deplin. Sf. loan 
Maximovici poate fi considerat ocrotitorul adevăratei 
Ortodoxii în "Lumea Nouă”. 

La  San-Francisco, cea mai mare eparhie 
ortodoxă din America, Sfântul a găsit comunitatea 
scindată şi construcția marii catedrale în cinstea 
icoanei Maicii Domnului, "bucuria tuturor scârbiţilor”, 
oprită. S-a adresat credincioşilor cu rugămintea de a 
face donaţii pentru continuarea lucrărilor, apel 
trezind un entuziasm neobişnuit în rândul 
ortodocşilor americani; pacea a fost restabilită şi 
construcția catedralei dusă la bun sfârşit. 

In 1963 a întemeiat "Frăția Preacuviosului 
Gherman din Alaska”, devenită ulterior cel mai 
important centru misionar ortodox din California. 

Arhiepiscopul. “loan  Maximovici---a- -rămas 
credincios până la sfârşit slujirii cu devotament a 
Bisericii. Cei ce l-au cunoscut au evidențiat 
strictețea în tot ce se referea la Biserică şi la 
Tradiţie. Interzicea clerului său să participe la 
slujbele comune  “inter-creştine”, activitatea 
ecumeniştilor creştini considerând-o foarte 
dubioasă. Precum Părinţii din vechime care s-au 
văzut siliți să acorde o atenție specială ereziilor, 
arhiepiscopul loan a opus o rezistență statornică 
celor mai “actuale” erezii ale contemporaneității. 

Cu toate acestea a rămas în memoria 
credincioşilor nu prin severitatea sa, ci, dimpotrivă, 
prin blândețea şi veselia sa. 

Arhiepiscopul îşi orânduia viața întemeindu-se pe 
Legea lui Dumnezeu, fără să se gândească cât de 
imprevizibile şi chiar stranii pot apărea faptele sale 
celor ce se conduc după criterii pur omeneşti. De 
obicei mergea pe jos, adesea desculț, vizitând 
spitale, aziluri şi ospicii. Slujea desculț şi în 
biserică. 

Era cunoscut ca sfânt nu numai printre creştinii 
ortodocşi, ci şi în rândul credincioşilor de alte 
confesiuni. Astfel, de exemplu, într-una din bisericile 
catolice din Paris, preotul încerca să trezească 
interesul tinerilor față de credință prin următoarele 
cuvinte: “Afirmați că în prezent nu se mai 
întâmplă minuni, nu mai există sfinți. De ce să vă 
prezint dovezi teoretice, când astăzi pe străzile 
Parisului umblă un sfânt: Sfântul Jean cel 
Desculţ!” 

In toate spitalele europene se ştia despre acest 
arhiereu care era în stare să se roage toată noaptea 
pentru un muribund. Era chemat la căpătâiul 
bolnavului — fie el catolic, protestant, ortodox, evreu 
sau oricare altul — pentru că atunci când el se ruga, 
Domnul era milostiv. Era cunoscut şi venerat în 
întreaga lume. EI a fost denumit de lumea ortodoxă — 
făcătorul de minuni al Shanghaiului, Europei 
Occidentale şi Americii de Nord. 

Ultimii anl ai vieţii arhiepiscopului loan au fost 
amărâţi de atacurile şi persecuțiile adversarilor săi 
cărora le răspundea totdeauna fără a se plânge sau 
a învinui pe cineva, cu un calm netulburat. 


(11) 


(continuare din numărul trecut) 


SF. IERARH IOAN MAXIMOVICI (1896 — 1968) 


Născut într-o veche familie nobiliară 
prin evlavie şi patriotism, 
Şcolii Militare şi al Facultății 
şi-a dedicat viața slujirii lui 
! prin slujirea semenilor. Ajuns 
episcop, mergea pe jos, adesea descult, 

pitale, aziluri şi ospicii. 
Renumit pentru strictețea în tot ceea ce 
s referea la Biserică şi la Tradiţie 
interzicea clerului său să participe. la 


slujbele comune “inter-creştine”, iar activitatea ecumeniştilor creştini o 
considera extrem de dubioasă. Cu toate acestea se ruga pentru 
oricine, fie el catolic, protestant, ortodox, evreu sau oricare altul, şi a 
rămas în memoria credincioşilor prin blândeţea şi veselia sa. 

Este considerat cel mai mare sfânt al sec. XX, un etalon care ne 
permite să evaluăm cine şi ce este veritabil în vremurile noastre tulburi. 
EI a dat tonul potrivit al adevăratului apostolat in lumea modernă, A 
tămăduit trupurile şi sufletele. Este făcătorul de minuni al Shanghaiului, al 
Europei Occidentale şi al Americii de Nord. 


împlinise abia 70 de ani când a murit, însingurat, 
cum a şi fost mereu de când devenise arhiereu. 

In. 1966, după trecerea în veşnicie a 
arhiepiscopului loan, în presă au apărut numeroase 
materiale atestând sfințenia sa: tămăduirile 
miraculoase, exorcizarea demonilor, ascetismul 
riguros al vieții sale, privegherea în timpul nopții, 
apariţiile sale după moarte, darul clarviziunii, 
pogorârea vizibilă a flăcărilor in timpul sfintei liturghii, 
prigoana feroce la care a fost supus şi, în sfârşit, 


ceea ce nu toţi au fost capabili să preţuiască (poate - 


din cauză că acest aspect al sfințeniei era practic 
incompatibil cu rangul de arhiepiscop), "nebunia lui 
pentru Hristos”. In epoca universalei secătuiri 
duhovniceşti, a celor mai mari cataclisme sociale şi a 
rătăcirii minţilor, el a crezut de cuviință să trăiască 
aşa cum au trăit marii asceți ai Fivaidei şi Palestinei, 
care, exprimându-ne prin cuvintele Sf. Siluan 
Athonitul, "iubindu-L. pre Dumnezeu, L-au iubit până 
la urmă”. 

La 2 iulie 1994 în America a avut loc proslăvirea 
arhiepiscopului loan de San Francisco, ierarh al 
Bisericii Ortodoxe Ruse din diaspora. 

In secolul nostru nemilos şi şovăielnic, acest sfânt 
s-a asemănat marilor ierarhi din vechime, trezind 
o astfel de dragoste şi venerație în rândul creştinilor, 
încât odată cu sfârşitul lui a început parcă un nou 
capitol al vieţii sale: cinstirea sa de către întreaga 
lume ortodoxă. 

In zilele noastre de neputinţă duhovnicească 
asceţii au devenit rari. 

Fie ca viaţa lui să le arate că, contrar slăbiciunilor 
şi neajunsurilor noastre, “lisus Hristos ieri şi azi şi 
în veci este acelaşi”, şi că nu există nimic mai 
plăcut lui Dumnezeu şi mai salvator pentru omenire 
decât viața sfântă pentru Hristos, oglinda căreia a 
fost arhiepiscopul loan Maximovici. 

In prezent numele lui a început să fie identificat 
cu chipul unui curajos şi îndrăzneț erou al credinței, 
înfăptuind minuni pretutindeni şi întotdeauna. Dar să 
ne amintim că mulți slujitori ai Bisericii, clerici 
“conştienţi” şi ierarhi de vază l-au respins şi chiar 
disprețuit pe loan Maximovici în timpul vieții. Într- 
adevăr, privit nepărtinitor, dintr-o parte, el reprezenta 
o imagine şocantă: încovoiat, cu părul zburlit, cu 
veşminte uzate. 

Fermitatea, voința sa îndreptată către cele 
dumnezeieşti, anume acea calitate ce i-a permis să 
cucerească astfel de culmi ale ascetismului, era 
considerată drept orgoliu şi obstinație gratuită. In 
ochii multora el nu era decât un bătrân încăpățânat 
şi excentric, insistând asupra ideilor sale “absurde” 
cu privire la treburile de care s-ar cădea să se ocupe 
Biserica. 

Actuala ofensivă a răului nu trebuie să ne 
constrângă să admitem pasiv triumful necredinţei. 
Dacă vrem să fim cucernici, trebuie să fim eroi — 
aşa cum a fost sfântul loan Maximovici. Trebuie 
să fim gata să jertfim bunul nostru renume, statutul 
nostru personal sau social, să renunțăm la 
“respectabilitatea” noastră. 


Sursa: www.crestinortodox.ro 
(cc 1 în pag. urr 
pin realizată de 


Pag. 13 


af 


OMUL PROVIDENȚIAL . (Gotinuare din Bag. 3) 


Gargara răsuflată cu conviețuirea paşnică 

a celor două etnii, era şi este valabilă în 

funcţie de împrejurări; dacă domniile lor dețineau 

controlul (exemplu: cedarea Basarabiei din 1940 sau 

comportamentul agresiv până la criminal din 

perioada în care au controlat aproape total destinele 
României, 1944-1964). 

Este inutil, poate, să descriu mai departe 
achitarea lui Corneliu Zelea-Codreanu, 
constatându-se legitima apărare, şi entuziasmul la 
nivel naţional dezlănţuit de sentință. (Nu ştiu, poate 
di. Cristoiu ar trebui să mai scoată o ediţie a 
numărului din august 2013). 

Eu trebuie să completez vasta expunere de 
documente şi comentarii. Ce se încearcă, totuşi, 
poate mai puțin stringent: cititorii să rămână cu. 
impresia că judecata de la Turnu Severin nu are 
valabilitate juridică, hotărârea fiind luată sub 
presiunea maselor. 


Xkăk 


Totuşi, un subtitiu: “Verdictul juraților a fost 
corect din punct de vedere juridic”, lămureşte 
lucrurile în sensul respectiv, cu logică, cu 
argumente şi documente. 

“Pretinii” noştri o țin “langa” cu “crimă” şi 
“criminal”. Vreau să fac un scurt comentariu, 
adresându-mă celor cărora Dumnezeu nu le-a luat 
minţile: încet - sigur că prea încet - toate 
informațiile adevărate despre Mişcarea Legionară 
răbufnesc la suprafață. Nu este departe timpul 
când toată țesătura de minciuni va deveni inutilă, 
prezentând curăţenia, valoarea, umanismul, 
unicitatea în sens pozitiv a doctrinei şi ideologiei 
legionare. Vă spun, după zeci de ani de experienţă: 
oricine reuşeşte să cunoască îndeaproape adevărul 
despre Legiune, devine cel puțin un admirator, dacă 
nu partizan al Mişcării Legionare! 

ŞI, în final, ceva despre poziţia lui Corneliu Zelea- 
Codreanu după declararea nevinovăţiei sale: Cum 


Regele Mihai poate fi acuzat, îndreptăţit, de 
trădare: |. Fiindcă Mareşalul venise paşnic în 
audienţă, pentru problemele țării. II. Deoarece 
obiectivul audienței se împlinea prin propunerea şi 
acceptarea armistiţiului de către Mareşal. III. Întrucât 
Antonescu era singurul garant al suveranității şi 
suzeranității statului român. 


Nenorocirea a fost că şi şefii partidelor politice au 
acceptat capitularea fără condiții, „sperând” numai că 
Aliaţii nu vor impune măsuri prea severe. 

Ce nu ştia regele Mihai în ajunul trădării sale? 

Ştia că sigur Antonescu putea încheia armistițiul 
în condiţii onorabile. 

Ştia că, în caz de neacceptare, Antonescu va 
continua războiul, care iar putea avea o soartă tot 
mai onorabilă decât capitularea. 

Ştia, de asemenea, că Stalin acceptase cele 3 
puncte forte ale armistiţiului propus de Mareşal. 

Ştia că va rămâne complet eclipsat de aura 
Mareşalului dacă va ieşi învingător. 

Şi mai ştia că Mareşalul, prin politica sa 
economică, adusese României 49 de vagoane de 
aur... „S-au găsit 49 de vagoane de aur, când 
România, în toți anii de pace, abia adunase 16. Da, 
în 1944, Banca Naţională a României avea în seif 49 
de vagoane de aur! România nu a dat nimic şi a 
primit totul pe bază de acorduri: petrol, bumbac, 
cereale>>. (Gh. Buzatu — "România cu şi fără 
Antonescu”) 

Mareşalul negocia cinstit, susținut de Armată, 
iar politicienii preparau dezarmarea armatei române, 
sechestrarea comandamentului ei suprem şi 
predarea lui şi a României în mâinile ruşilor. 


kk 


ARD MALURILE NISTRULUI (i 


Probabil că această cameră servea şi de cameră 
de tortură. Aici arestatul putea să fie chinuit în cele 
mai groaznice moduri, căci oricât de tare ar țipat, 
strigătele lui s-ar fi pierdut în adâncul acestei pivnițe, 
fără ca să fie auzite de nimeni altcineva decât de 
călău. 


kk 


SFINȚI Al ZILELOR NOASTRE (66 


Fără îndoială că fericitul loan a fost trimis ca un 
dar de la Dumnezeu oamenilor vremurilor de apoi. 
Când surogatul a devenit o normă în toate sferele 
vieţii, când adevăratul Duh al credinței lui Hristos a 
devenit atât de rar încât majoritatea au uitat de 
însăşi existența Lui, sfântul loan este un model al 
autenticității duhovniceşti. 

Intr-un anumit sens el este un etalon, care ne 
permite să evaluăm cine şi ce este veritabil în 
vremurile noastre tulburi. A dat tonul potrivit al 

adevăratului apostolat în lumea modernă. Pe 
măsură ce un număr tot mai mare de oameni 


Pag. 14 


Dacă ar fi fost semnat armistițiul lui 
Antonescu, garantat de armată, sovieticii ar fi 
fost obligați să le accepte. 

Cum însă „armistiţiul” lui Mihai n-a fost discutat, ci 
impus şi acceptat, documentul de mai târziu este de, 
fapt confirmarea capitulării. 

Cui a folosit deci această ieşire a României) 
din alianţa cu Germania, executată în condițiile 
dezastruoase pe care le-a văzut? 

Ce imperioasă şi urgentă necesitate politică a 
obligat pe regele Mihai să-l înlăture pe mareşalul 
Antonescu de la conducerea statului în timpul 
unei bătălii care impunea ca toate forțele națiunii 
să fie unite pentru oprirea inamicului? N 

Dacă ruşii ar fi fost opriţi pe linia fortificată 
Focşani — Galaţi - Dunăre până la Mare, cu siguranță 
că ei ar fi acceptat condiţii mai blânde pentru noi. 

Căci un lucru este evident. Nu se poate încheia 
un armistițiu în cursul unei bătălii pe care inamicul a 
câştigat-o şi înaintează în interiorul țării. 

Chiar dacă s-au dus tratative în acest scop 
înainte de această bătălie — aşa cum a fost cazul 
româno-rus — ele nu pot fi continuate în timpul 
bătăliei care se desfăşoară în favoarea inamicului. 
Căci se pot face două ipoteze. 

- ori această bătălie este decisivă, şi atunci 
inamicul nu se grăbeşte să încheie un armistițiu, ci 
merge până la capitularea învinsului, 

- ori înaintarea inamicului poate fi oprită undeva 
pe o linie mai înapoi, şi — în acest caz — trebuie să fie 
oprit mai întâi inamicul pe această linie şi numai 
după aceea să se reia discuţiile asupra armistițiului. 
Adică trebuie să se arate inamicului că nu suntem la 
ultima limită a rezistenței şi că mai poate suferi 


Cercetăm totul în această încăpere, cu emoție şi 
cu de-amănuntul. Umezeala camerei de execuție a 
N.KV.D.-ului ne pătrunde până la piele, odată cu 
fiorul groazei. 

Oare mai există în vreo țară din lume astfel de 
camere de execuţie şi de tortură? Nu cred. Acestea 
sunt numai specialităţile din raiul bolşevic. 


se alătură Bisericii Ortodoxe înainte de apropierea 
ultimei dezlănţuiri a răului, fie ca ei să vadă în el 
îndrumătorul şi păstorul lor iubit, nesupus morții. 

Sf. loan Maximovici este considerat de către 
ortodocşii de pretutindeni, ca fiind cel mai mare 
sfânt al sec. XX. 

EI a fost in acelaşi timp un mare teolog inspirat 
de Dumnezeu, un zelos ierarh misionar, un 
apărător al săracilor, un părinte iubitor pentru orfani 
şi un ascet desăvârşit. El şi-a scos turma din robie, 
conducând-o din China în lumea aşa-zis liberă”. Ela 
dobândit de la Dumnezeu puterea de a tămădui 


se explică entuziasmul fără margini a unui 
întreg popor? ? 

Starea economică dezastruoasă a românului 
de rând, implicarea în viața de zi cu zi practicată 
de autorități, lipsa evidentă a unor perspective de 
îmbunătățire a situației, îl transformă pe Corneliu 
Zelea-Codreanu în persoana providențială care 
va îndrepta lucrurile - dacă vreţi, trimis de 
Dumnezeu Care se  milostiveşte de români, 
persoana care dovedeşte prin comportament că este 
dispusă să îşi pună viața în joc pentru binele 
național. 

Evreimea intuieşte pericolul şi de aici mai departe 
îi pregăteşte cu perseverență şi răbdare drumul 
încheiat cu odiosul asasinat. 

Poate, cândva, sacrificarea lui Corneliu Zelea- 
Codreanu pe altarul intereselor iudaice, va da 
roadele aşteptate. 

Până atunci, să învăţăm imnul naţional: 
“Deşteaptă-te, române 


pierderi grele într-o durată de timp nelimitată. Acesta 
era cazul României. 

Deşi bătălia din Moldova şi Basarabia se 

desfăşura în favoare adversarului, înaintarea 
(acestuia putea fi oprită pe linia Carpaţii Moldovei — 
linia fortificată Focşani — Galaţi - Dunăre — până la 
“Mare. 
”  Mareşalul Antonescu, în discuţiile cu 
"comandantul grupului de armate Ucraina de sud din 
zilele 21 şi 22 august, decisese să apere această 
poziție. 

Ruşii, care erau grăbiţi să încheie un armistițiu cu 
România, când s-ar fi văzut opriți pe această linie, 


+ ar fi acordat condiţii de armistițiu mai favorabile. 


Dar prin actul necugetat al regelui Mihai (mai ales 
că a fost executantul planului de la Moscova adus de 
agentul Bodnăraş), prin trădarea sa, a spulberat 
orice nădejde ca România să se poată salva. 

Aşadar trădarea lui Mihai este TRĂDAREA 


NAȚIUNII ROMÂNE. Avea un demn model în tatăl... 
4 
j 


său. 

De trei secole ruşii se străduiau să ocupe 
România. N-a fost să fie, deoarece conducătorii 
bravi, voievozii şi boierii, au apărat-o până la jertfă. A 
fost să fie acum, prin trădarea unui rege străin de 
morală, de țară, nu străin însă de avariţie, de 
laşitate, de trădare, de capitulare. 

Aşadar, la 23 august 1944, România şi-a pierdut 
suveranitatea. 

Lovitura de stat de la 23 august a împiedicat 
punerea în aplicare a acestei hotărâri şi deci a 
sabotat posibilitatea obținerii unui adevărat armistițiu. 
Prin acest act, regele Mihai a distrus orice 
posibilitate de a salva independența României. 


leşim din această cameră şi, când ajungem la 
lumină, simțim o bucurie grozavă. 

Îmi iau rămas bun de la cei care mi-au arătat 
închisoarea cu câteva zeci de celule şi cu această 
cameră de execuţie a N.K.V.D.-ului, apoi pornesc 
spre port. 


(continuare în numărul viitor) 


sufletele şi trupurile suferinde. Străbătând valul 
timpului şi al spaţiului, el cunoştea şi răspundea 
gândurilor oamenilor, înainte ca aceştia să şi le 
exprime. Răspândea o putere ce-i atrăgea pe 
oameni mai mult chiar decât nenumăratele sale 
minuni. Aceasta era puterea iubirii lui Hristos — 
marea taină inaccesibilă înțelegerii lumeşti. 

Acum, în Ceruri, el continuă să se roage şi 
să-i viziteze pe cei ce-l cheamă în ajutor, după 
cum mărturisesc minunile şi  tămăduirile 
înregistrate peste tot în lume. 


CUVÂNTUL LEGIONAR AUGUST 2013 


| 
| 


J 


| 


Ş 


Caneurd 


ISTORIE NECENZURATĂ 


- premii în 


Condiţii de participare: vârsta max. 35 ani: 


adresa sediului, sau se pot da personal, la sedi 
apariţiei revistei. Premiile se vor ridica de la red 


RĂSPUNSUL CORECT LA ÎNTREBAREA LUNII IULIE: 
"Puteţi numi câteva aspecte notabile ale vieții Căpitanului?” 


a fost dat de Gabi luraşcu din Rm. Vâlcea, 
“In memoriam" — Cătălin Zelea-Codreanu. 


RĂSPUNSUL ESTE URMĂTORUL: 


|. Mulţi consideră că cel mai remarcabil lucru 
nfăptuit de Corneliu Zelea-Codreanu, a fost 
ridicarea unei organizaţii de la 5 (CINCI) 
membri, la 1.000.000 (UN MILION), în doar 10 


NICI UN 
"SPONSORIZARE"! 

Şi, mai mult, IN CIUDA PRIGOANELOR, a 
pătăilor primite de la jandarmi, a miilor de 
arestări abuzive, a dizolvărilor ilegale, a 
amenințărilor cu moartea, a legionarilor 


FEL DE 


"omorâți! 


||. Dar mai importantă este crearea unei 
adevărate ŞCOLI DE CARACTERE, cea care 
avea să dea SFINȚI Al ZILELOR NOASTRE: 
Sfântul Valeriu Gafencu, Sfântul lie 
Lăcătuşu, Sfinții Martiri de la Aiud, Sfântul 
Radu Gyr. 

Dacă despre sfintele moaşte care izvorăsc mir, 
ale deţinuţilor legionari de la Aiud cititorii noştri au 
aflat deja, ba chiar şi creştini care n-au nici cea mai 
vagă idee despre legionari, dacă despre Sfântul Ilie 
Lăcătuşu mulți, de asemenea, sunt informați, ca şi 
despre Sfântul Inchisorilor, Valeriu Gafencu, în 
schimb, vestea despre Sfântul Radu Gyr este o 
noutate: 

Osemintele poetului-martir, deshumate de la 
Bellu în 2012, se află acum la Mănăstirea Petru 
Vodă, dar câteva dintre acestea sunt puse spre 
închinare pentru că... izvorăsc mir! Au fost puse 
aici de Părintele Justin Parvu, fost deținut politic, 
care a ctitorit mănăstirea cu hramul Sfinților 
Arhangheli Mihail şi Gavriil în cinstea martirilor 
închisorilor comuniste. 

Aşa cum remarca PS. Sebastian Paşcanu, 
episcopul Slatinei şi Romanaţilor, "nu Biserica îi face 
pe sfinţi. Nu noi, Sinodul Bisericii, îi facem pe sfinți. 
Ci pe sfinţi îi face Dumnezeu şi poporul. Dumnezeu 
- pentru că le recunoaşte sfințenia lor, şi poporul — 
pentru că păstrează în memoria sa faptele lor. (...) 
Dar va veni şi vremea sutelor şi miilor de preoți şi 
credincioşi care au fost închişi şi bătuţi pentru 
credința lor creştinească în închisorile comuniste..." 


De asemenea, este o noutate şi faptul că 
părticele din moaştele Martirilor de la Aiud au 
ajuns şi în Sfântul Munte, la Mănăstirea "Cuviosul 
Grigorie” din Athos: 

"Părinţii athoniţi se închină cu evlavie la 
mărturisitorii români din temnițele comuniste. 

Evlavia _ creştinilor din Grecia față de 
mărturisitorii din lagărul comunist a sporit mult 
n ultimii zece ani, în primul rând datorită traducerii 
Cărților ce istorisesc pătimirile acestora. Traducerea 
Cărții lui loan lanolide, "Întoarcerea la Hristos” (Ed. 
Christiana, 2008) în limba greacă (Ed. Orthodoxos 
Kypseli, 2009) a avut, cu siguranță, un rol esenţial în 
răspândirea cultului noilor mucenici români. 

lată că trupurile mărturisitorilor din temnițe, 
aruncate de comunişti la groapa comună, sunt 
astăzi împărțite spre cinstire şi. închinare. în 


30 de ani, care a câştigat cartea 


cărți - 


răspunsurile se vor trimite în scris pe 


u, până la data de 10 a lunii următoare 
acţie. 


întreaga Biserică a lui Hristos! Să nu uităm faptul 

că pe moaştele mucenicilor s-au zidit dintotdeauna 

altarele pe care se săvârşesc Sfintele Liturghii." 
(Revista "Familia ortodoxă” nr. 9/2009, pg. 58-59) 


III. De asemenea, nimeni nu poate ignora 
nici crearea doctrinei NAȚIONALISMULUI 
ROMÂNESC, nici ORGANIZAREA 
TINERETULUI INTERBELIC. 


Nu întâmplător marile nume din epocă au fost 
alături de Mişcarea Legionară:; Nae Ionescu, Traian 
Brăileanu, Radu Gyr, Mircea Eliade, Lucian Blaga, 
Const. Noica, Simion Mehedinţi, Dimitrie Gerota, 
episcopul Gurie Grosu al Basarabiei, George 
Coandă, Sextil Puşcariu, N. C. Paulescu etc., plus 
sute de medici, profesori, preoți, avocați, ingineri, 
generali de armată, prinți (Al. Cantacuzino, Al. 
Ghica, M. Sturdza) etc. 


IV. Dar mai există destule ALTE ASPECTE 
NOTABILE ale vieţii lui Corneliu Zelea- 
Codreanu: 


- La vârsta de doar 17 ani pleacă voluntar pe 
front pentru a-şi apăra țara ameninţată de bolşevism 
(primul război mondial, 1916). 


-. Organizează prima tabără de muncă 
voluntară din Europa (1924), la Ungheni, pentru 
construirea unui cămin al studenților români creştini. 


- La procesul pentru împuşcarea lui Manciu s-au 
înscris 19.300 de avocați ca să-l apere. 


- La nunta sa au participat 100.000 de oameni, 
lungimea coloanei de nuntaşi întinzându-se pe 7 km. 
De asemenea, au fost 2300 de care împodobite şi 
automobile. 

Să nu vă imaginaţi cumva că ar fi avut atâția bani 
Corneliu Zelea-Codreanu încât să poată oferi măcar 
un pahar de vin şi o felie de cozonac atâtor oameni: 
fiecare îşi adusese de mâncare! Erau bucuroşi că 
erau alături de el la nunta lui, atât era de iubit! 

A fost o mare adunare naționalistă, oamenii 
veniseră în portul popular românesc; nunta a fost 
fiimată şi s-a prezentat în cinematografele din 
Bucureşti (dar numai de două ori, întrucât Ministerul 
de Interne a confiscat filmul şi i-a dat foc). 


- Botează 100 de copii - la Ciorăşti, lângă 
Focşani, în aug. 1925, imediat după nunta sa. 

Părinţii ai căror copii se născuseră în jud. Putna 
imediat după achitarea lui Corneliu Zelea-Codreanu 
în procesul Manciu au ținut ca aceştia să fie botezați 
de el. 

Guvernul a instituit însă stare de asediu în 
Focşani, unde trebuiau să aibă loc botezul, şi atunci 
s-au retras cu toții la Ciorăşti şi aici au fost botezați 
copiii sub baionete. 


- A fost absolut incoruptibil; a trăit întreaga 
viață conform principiilor enunțate, neabătându- 
se o iotă. 

Renumit pentru viața sa spartană, nu şi-a permis 
comoditatea, îmbuibarea, luxul, deşi ar fi putut. 
Există nenumărate mărturii în acest sens; dar mie 


personal mi s-a părut notabilă următoarea 
întâmplare: mutându-se la Casa Verde, sediul 
Mişcării, în 1937 a primit cadou de la prof. Nae 
lonescu o garnitură scumpă de mobilă. l-a trimis-o 
înapoi, scuzându-se şi rugându-l s-o vândă şi să 
pună banii în contul Mişcării (în ciuda împotrivirii 
soţiei sale) — mărturie în cartea de memorii a 
preotului lon Dumitrescu-Borşa. 


- Şi-a iubit atât de mult camarazii şi a dovedit 
atâta dezinteresare materială în luptă, încât a 
preferat să se retragă din campania electorală decât 
să-şi sacrifice oamenii, atunci când prigoana a 
devenit mai cruntă ca niciodată (înaintea instaurării 
dictaturii lui Carol al II-lea) 


- A fost întotdeauna în fruntea legionarilor în 
ceasurile grele şi n-a cerut de la nimeni mai mult 
decât făcea el însuşi; era un model, un exemplu, 
prototipul legionarului. El a spus: "Luptă şi nu fi 
niciodată mişel. Nici adversarului să nu-i faci 
nedreptate. Decât să învingi printr-o mişelie, mai 
bine să cazi luptând pe drumul onoarei.” (citat 
aproximativ, din memorie, fără însă a-i altera sensul) 


- Preferă să stea la închisoare decât să se 
asocieze dictaturii (1938). Nu era impresionat de 
măriri. 

Nu vroia să vină la guvernare decât dacă 
majoritatea românilor îl votau, nu intenționa să se 
impună prin ”sforării” sau prin violență, ci prin 
caracter, prin onoare, prin omenie. (Este adevărat că 
era împotriva democraţiei, dar era şi împotriva 
dictaturii; era adeptul unei conduceri autoritare, 
naţionaliste.) 


- De asemenea, preferă să fie închis decât să 
fugă peste graniță pentru a se salva. 


- Şi-a iubit atât de mult țara şi Neamul încât şi-a 
sacrificat tinerețea şi viața încercând să-i traseze 
calea de renaştere naţională. 

De aceea şi este, probabil, cel mai urât om de 
către toți duşmanii românismului. 


- A avut o putere de atracție extraordinară. l-au 
fost dedicate zeci de poezii, cântece, volume de 
amintiri; legionarii pe care i-am cunoscut aveau 
ochii umezi când vorbeau despre el, deşi erau 
oameni căliţi, greu de impresionat, trecuți prin război 
şi temnițe, şi deşi trecuseră zeci de ani de când îl 
cunoscuseră; erau mândri că dăduseră mâna cu el, 
pur şi simplu. 


- După aproape 80 de ani de la moartea sa, 
este comemorat în continuare, în ciuda valului de 
calomnii scurse timp de decenii şi i se fac parastase 
nu numai la locul asasinării, ci şi în multe oraşe din 
țară şi chiar în străinătate 


-. Organizaţia naționalistă interbelică bulgară, 
"Strajnicii” a prof. Mihail Cantargief a luat ca model 
de organizare Legiunea, fiind constituită pe cuiburi, 
iar organizații naționaliste italiene actuale au ca 
model principiile legionare instituite de Corneliu 
Zelea-Codreanu. 


ÎNTREBAREA LUNII AUGUST: A neglijat Căpitanul succesiunea la conducerea Mişcării? 
PREMIU: "Învierea”, vol. | — Şerban Milcoveanu. 


CUVÂNTUL LEGIONAR AUGUST 2013 


Pag. 15 


NICADOR 


ZA Podaolzee 


ABONAMENTE PE ADRESA; 
" ZELEA-CODREANU, STR.  BANUL 


DUMITRACHE NR. 35, SECT, 2, BUCUREŞTI 


Tel.: (024) 2425471; 0745 074493 

Prețul unui abonament pentru un an: 

50 RON pentru țară (Bucureşti şi provincie); 70 RON 
pentru Europa; 130 RON pentru Canada, SUA, Australia. 

Se pol face abonamente pentru minim jumătate de an 


Valentin Nistor — Alexandria: În armata 
germană s-au înrolat voluntar peste 100.000 [i 
de tineri ruşi, în afara Diviziei Vlasov (compusă 
sută la sută de ruşi, bine înarmată şi bine 
pregătită). Cei aflaţi în componenţa 
regimentelor germane, "răzleţii” - se numeau 
Milfswilligen - s-au acoperit de glorie în multe 
lupte. Nu concepeau să fie luaţi prizonieri 
întrucât erau împuşcaţi imediat, fără nici o 
judecată sumară. 

Viorel Banciu — Floreşti Prahova: Într- 
adevăr, numele lui Carol al II-lea a apărut de-a 
lungul anilor pe pachetele de ţigări, prima dată 
în preajma primului război mondial, când era 
încă adolescent dar fumător înrăit. Ziarele din 
epocă făceau reclamă la tutunul de pipă care ÎN 
se vindea în cutii metalice pe care era trecut 
numele viitorului suveran. Apoi, în perioada 
interbelică, îi întâlnim numele pe cutiile N 
cartonate care specificau că ţigările sunt de 
lux, producerea şi desfacerea lor fiind 
asigurată de R.M.S. (Regia Monopolului de ÎN 
Stat). Aceste ţigări de lux — cutia având pentru ÎN 
protecţie o foiţă cerată şi alta de staniol — au 
apărut pe piaţă şi în intervalul 1941-1944, sub 
denumirea de  "Mareşalul Antonescu” -— 
"aceeaşi Marie cu altă pălărie”! Apoi, în 
intervalul 1944-1948, ţigările, de aceeaşi : 
calitate şi lungime, au fost denumite "Mihai !”. Parcă le văd în vremea copilăriei 
mele: ţigările erau puţin turtite, iar cutia albă avea pe ea o bandă albastră pe 
care scria "Mihai I”. Nu erau la îndemâna oricui, majoritatea fumătorilor optând, 
din motive pecuniare, la ţigările "Militare", "Plugare” sau "Naţionale". Nu trebuie 
să ne mire faptul că ţigările au purtat numele a doi regi de-ai noştri. Practica 
folosirii numelui lui Napoleon pe cel mai bun coniac franțuzesc sau a lui Stalin 
pentru votca Stalinskaia, sunt un gir că maria este de bună calitate... Dar foarte 
puţini ştiu că a mai fost o persoană care a avut numele înscris pe cutia cartonată 
de ţigări. Este vorba despre lrina Burnaia! Cine a fost această femeie 
necunoscută astăzi de către imensa majoritate a românilot? A fost a patra 
aviatoare a României, ea înființând "Escadrila Albă”, care a fost pe frontul 
răsăritean, participând la operaţiile militare. La Odessa, gcupată de trupele 
române între 1941-1944, la Fabrica de ţigări, distrusă şi apoi repusă în funcţiune, 
s-au fabricat ţigări cartonate cu numele renumitei aviatoare. 

Felicia Vişinescu — laşi: Într-adevăr, despre soarta tragică a făuritorilor Unirii 
Basarabiei cu România nu se ştia nimic, tema fiind ignorată total de către istoricii 
de pe malul Dâmboviţei. Sugestia dvs. ca, în cinstea lor, diriguitorii actuali ai ţării 
să ridice un monument, "Monumentul Eroilor Basarabeni”, amplasându-l pe 
soclul liber din fața Casei Presei din Bucureşti, urmând să fie înscrise pe acesta 
numele celor care au pierit în închisori, ni se pare binevenită. Dar suntem 
convinşi că nu şi guvernanţilor... De la idee la faptă este o cale lungă, iar în 
cazul de faţă sunt sceptic că se va putea materializa. Motivul va fi, precis, "lipsa 
fondurilor pentru înfăptuirea obiectivului”. Nu trebuie însă să ne pierdem 
speranţa: într-o Românie a românilor se va putea realiza acest monument pus în 
calea uitării şi a ingratitudinii de până acum. Dacă România nu va redeveni a 
românilor, va înceta să mai exista, pur şi simplu... Din numărul viitor al ziarului 
nostru vom începe un nou serial dedicat figurilor proeminente basarabene, peste 
care s-a aşternut, de asemenea, praful uitării - printre aceştia: sculptorul 
Plămădeală, artista de Operă de talie mondială Maria Ciubotaru, marele patriot 
Anton Crihan ş.a. 

Gh. Țuțuianu - Tg. Neamţ: Generalul Hugo Schwab nu era german, ci 
român provenit din minoritatea săsească sau şvabă. S-a acoperit de glorie în 
războiul din Răsărit, în campania din Crimeea. A preferat să se sinucidă la 24 
august 1944, în comuna Humuleşti care astăzi este un cartier al oraşului dvs., 
după ce a aflat de la radio apelul regelui Mihai, cu o zi mai înainte, de ordinul de 
încetare a focului. Când sovieticii au venit să-l dezarmeze şi să-l ia prizonier 
împreună cu 100.000 ostaşi aflaţi pe linia frontului, s-a împuşcat, preferând 
moartea în onoare, umilinţei lagărelor bolşevice de muncă. Astăzi onoarea este 


ISSN 1583-9311 
Nicoleta Codrin 


Redactor şef: 
Colegiul de redacție: 


cu publicul: 
e-mail: cuvantul-le 


Emilian Ghika, Corneliu Mihai, Marius Prichici, Viorel Bârzeanu 


Str. Mărgăritarelor nr. 6, sector 2, Bucureşti - Vinerea, orele 15-17 
Relaţii (zona Circului — inters. cu Ştefan cel Mare, colt cu str. V.Lascăr) 


Tel.: (021) 2425471 sau 0745 074493 


un cuvânt total necunoscut: bunăoară 
ă cunoaşteţi vreun caz de demisie a vreunul 
ii parlamentar dovedit de a fi corupt? Eu nu... 

ji Eva Butnaru — Vălenii de Munte: Horia 
Stamatu, născut în 1912 la Vălenii de Munte, 
un remarcabil om de litere, aderă la Mişcarea 
Legionară. Între 1938-1940 este redactor la 
"Enciclopedia României”, dar cu şase ani mal 
înainte, în 1934, obţine, pentru volumul de 
poezii "Memnon", "Premiul scriitorilor tineri”. În 
1941 părăseşte ţara, ajungând în Germania, 
este internat în lagărul de la Buchenwald din 
care este eliberat odată cu sfârşitul războiului, 
Între 1946-1948 ocupă funcţia de lector şi 
cultură română la Universitatea din Freiburg, 
iar în următorii doi ani locuieşte la Paris. Aici 
conduce secţia literară a Institutului Român de 
Cercetări de pe lângă Sorbona, fiind unul din 
fondatorii lui alături de Emil Cioran, Mircea 
Eliade, Eugen Ionescu. Între 1951-1961 
trăieşte în Spania, la Madrid, unde desfăşoară 
o multiplă activitate literară în limba română şi 
spaniolă. Este redactor al revistei "Libertatea 
Românească” şi "Fapta”, luând parte şi la 
întemeierea caietului spaniol lunar de literatură 
"Punta Europa”. În 1961 se întoarce la 
Freiburg unde rămâne până la sfârşitul vieţii, 
iulie 1989. A redactat foarte multe cărţi; 
expunem aici doar o parte din titlurile lor: "Dialoguri”, "Jurnal", "Discurs şi 
Excurs”, “Imperiul”, "Cartea Învierii”, "Cinci sute de ani de la căderea Bizanțului”, 
"on Budai Deleanu, poet şi gânditor”, "Umorul negru şi absurdul în literatură şi 
folclor”, "Timp şi literatură”, "Misterul Mioriţei”, "Comportamentul Românilor în 
istorie”, "Istorie şi mit”, "Biserica şi religia la Români”, şi alte peste 20 de titluri cu 
teme inedite. Aceste cărţi valoroase nu s-au publicat în România dar nu este 
târziu să se înlăture această tăcere care este complet nejustificată, la baza ei 
fiind, probabil, trecutul său legionar. 

Ştefania Bibiri — Ploieşti: Gh. Argeşeanu (1883, Caracal — 26/27 nov. 1940, 
Jilava), a fost un favorit al lui Carol al II-lea; îl însoţise pe acesta, în tinerețe, în 
călătoria din jurul lumii. A fost numit prim ministru în urma asasinării de către 
legionarii conduşi de Horia Sima, a fostului şef al guvernului, Armand Călinescu. 
Devotat regelui, a acceptat represiunea sângeroasă, criminală, împotriva 
legionarilor: : executarea fără nici o judecată a câte trei legionari aleşi din fiecare 
judeţ, cei mai activi, mai credincioşi, şi expunerea lor în pieţele publice. Era 
cunoscut şi sub numele de "Ghiţă Soldatul”. Mandatul său a rămas în istorie 
pentru numeroasele crime comise într-un interval deosebit de scurt; s-a încheiat 
după numai şapte zile, fiind înlocuit de guvernul Const. Argetoianu. În noaptea 
de 26-27 nov.-1940, 64 de foşti demnitari şi magistrați care luaseră măsuri 
nelegale şi violente împotriva Mişcării Legionare, printre care şi gen. Gh. 
Argeşanu, au fost asasinați de membri ai Poliţiei Legionare, din ordinul lui Horia 
Sima, deşi trebuiau să fie judecați şi pedepsiţi legal. Motivul a constat din faptul 
că printre ei se afla arestat şi Moruzov, şeful Serviciilor Secrete, şi acestuia 
trebuia să i se "închidă gura” înainte de a vorbi în fața Comisiei de Anchetă şi de 
a divulga faptul că noul şef al Mişcării era agent al Serviciilor Secrete. Şi, cum nu 
putea fi împuşcat doar Moruzov, au fost toţi cei închişi la Jilava. Dar adevărul | 
iese întotdeauna la suprafață: astăzi cunoaştem mărturiile directe (Victor Biriş, | 
lon Dumitrescu-Borşa) care atestă faptul că în 1938 Sima colabora masiv cu 
Moruzov; s-a mai găsit în arhive numele lui ca agent al Serviciului Secret de 
Informații. A colaborat apoi cu Serviciul anglo-american, cu care chiar el se 
laudă! lar Papanace susține argumentat că a fost o perioadă şi al Gestapoului... 
Oricum, e clar că omul avea structură de agent, pur şi simplu! Şi că 
"legionarismul” lui a fost praf în ochi: el a fost, de fapt, AGENTUL, nu 
"Comandantul"... Dar am depăşit cadrul întrebării! 

Erika Gross — Sibiu: Despre etnicii germani şi activitatea lor în trupele 
Waffen SS între 1941-1944, ca şi despre liderul lor, Andreas Schmidt, vă vom 
răspunde la această rubrică într-unul din viitoarele noastre numere. 


ine 


De ti 


E PE RIIIETSE MP e ZU) PETE ENE O Aa rapa 


3008 


53 


D= 
n 
—— 
—2 


| 


| 


—_ 
>= 53 


84 


DEEE 


9 


5;