Carpatii anul XXVII, nr. 45, iulie — sept. 1984

ANUL XXVII - Nr. 45 


IULIE-AUGUST-SEPTEMBRIE 1984 


Carpații 


Director: Aron Cotrus 2 


INTRE LASITATE 
SI OPORTUNISM 


De Faust Brădescu 


răim o epocă de profundă depresiune morală 
în care toate valorile nobile, înălţătoare, sunt 
desconsiderate şi privite ca un lest al unor tim- 
puri depășite... La tot pasul ne izbim de aceas- 
tă mentalitate care aruncă omul pe căile des- 
compunerei interioare. 

Cunoaştem bine acest fenomen şi nu ne-am 
făcut iluzii niciodată. De când e lumea au exis- 
tat indivizi perverşi, laşi sau răi, precum și 
curente sociale negativiste, căci nu există so- 
cietate pe de-a'ntregul perfectă. Dar astăzi asistăm la o îngrozi- 
toare generalizare a formelor.cele.mai abiecte şi defetiste, forme 
ce ruinează societatea şi descompun insul. E ca o pecingine ce se 
întinde peste tot locul şi roade în adâncime, în faţa căreia omul 
de bine, omul corect, devine neputincios, o permanentă victimă. 

Neamul românesc n'a scăpat de această plagă. Atât în ţară 
cât şi în exil racila epocei a transformat omul-român într'o fiin- 
ță fără substanţă. Mişună diaspora noastră de derbedei, de aface- 
rişti, de megalomani, de ambiţioși. O constatăm în jurul nostru, 
în modul de a se comporta, în felul de a gândi. Exilul nostru, 
care ar fi trebuit să fie oglinda marilor preocupări şi aspirații ale 
neamului, nu-i decât trista expresie a unei mentalități de prefă- 
cuţi și de lipsiţi de caracter. In marea lor majoritate, acești privi- 
legiaţi ai Occidentului, scăpaţi din ghiarele regimului comunist, 
se zbuciumă între lașitate şi oportunism. - 

Trist exil în care cei din ţară şi-au pus atâtea speranţe! ea 

Insușirile solare care odinioară, dela vlădică până la opincă, 
stăteau de pază în furtuna evenimentelor, azi au devenit trăsătu- 
ri de iniţiaţi, de schimnici. Din ce în ce mai mult fac figură de 
intruși, de turburători ai unei ordini diferite, pe de-a'ntregul ac- 
ceptată în toată uriciunea ei. Curajul, demniatatea, onoarea, pa- 
triotismul sunt dezavuate sau direct respinse. Te îngrozești în 
faţa acestei inconsistenţe de substanţă interioră! 

Să ne fie iertată îndrăzneala! Dar, în special cei noi veniţi, 
adică cei care ar trebui să respire și să transmită un suflu nou de 
patriotism, curaj și demnitate naţională, lasă cel mai mult de do- 
rit. Printre ei se văd deficienţele cele mai crunte şi mai întristă- 
toare. Nu sunt singurii, bine'nţeles, dar comportamentul lor apa- 
re ca o mărturie vie a descompunerei morale ce şi-a început.ope- 
ra odată cu înstăpânirea marxistă a sufletului românesc. 

Ideile şi lozincile care domină în clipa de faţă majoritatea ce- 
lor refugiaţi sunt de-o cumplită materialitate, dorință de parveni- 
re şi desprindere de etosul naţional, ; 

Exilul actual —pentrucă el constitue o virtualitate pentru sal- 
varea neamului - este dominat de formule decadente, oportunis- 
te și injositoare pentru demnitatea oricărui Român mândru de 
acest nume. Suntem copleșiți de noua mentalitate ce domină 
diaspora românească, tocmai în momentele cele mai critice pen- 


Deposito legal: M. 8.137-1958 


REVISTA DE CULTURA SI ACTIUNE ROMANEASCA IN EXIL Redactor: Traian Popescu 


VICTIME SAU 
BENEFICIARI 


de Filon VERCA 


La 30 Iunie a.c. a avut loc, la Misiunea Catolică Română, din Paris, o 
consfătuire a unor Români Liberi. Printre cei ce au luat cuvântul, atenţia 
mi-a fost reținută de declaraţiile d-lui Mihail Korne. 

“Spre deosebire de alte popoare mai puternice, începe dânsul, care și- 
au ales politica externă, în fruncţie de interesele interne, românii au fost, 
mai de grabă victimele sau beneficiarii politicii externe, care a determi- 
nat-o pe cea internă”. 

Nu ştiu dacă d-l Korne a bănuit, măcar, dramatica însemnătate a aces- 
tui constat, pentru viaţa poporului român? 

Că românii au fost victimele politicei externe, nu mai încape nici un 
dubiu. O dovedești un neam întreg, care culege de patru decenii, fructele 
amare ale acestei politici. 

Am fi preferat ca di Korne să-si sprijine această constatare, pe fapte 
înregistrate deja de istorie. Nu mă îndoesc totuși o clipă, că întrun viitor 
nu prea îndepartat, își va orienta dânsul preocupările, înspre a prezenta 
românilor din exil, cu ocazia unei viitoare consfătuiri, o listă a beneficii- 
lor de care s'au bucurat Românii, graţie politicii noastre externe, între cele 
două răsboaie mondiale. 

Eu aș încerca să analizez o parte din faptele acestei epoci, la care am 
fost, fie martor, fie subiect, când imixtiunea streină permanentă, a îm- 
pins neamul în prăpastie. 

Revoluţia bolșevică din Rusia, a fost inițial susținută de Occident; 
apoi, mult timp izolată, ca fiind o ameninţare pentru ordinea stabilită, cât 
și pentru echilibrul Europei. In faţa acestei atitudini, Rusia însăși se izo- 
lează de restul lumii, adoptând o tactică de infiltrare pe durată. Presa i-a 
fost una din armele eficace, prin care submina pilonii de susținere a edifi- 
ciilor instituționale, a valorilor morale, spirituale, In spatele acestei prese, 
creatoare de opinii, streine intreselor naţionale, găsim finanța internaţio- 
nală, forţa de pătrundere în viaţa politică a națiunilor. 

Primele victime vizate, erau oamenii politici, care trebuiau câștigați 
prin diferite metode, exploatând slăbiciunile inerente ființei umane, com- 
plectate apoi cu arta santajului. Atitudinea acestor oameni politici, la în- 
ceput în culise, devine cu timpul, clar contrarie ineteselor majore ale na- 
Jiilor, care le-au încredinţat sarcina de a le apăra. 

Miscarea Legionară s'a născut din această evidenţă, că interesele țării 
sunt subordonate unei viziuni politice streine firii lui şi care ameninţa vii- 
torul neamului românesc. Corneliu Codreanu, fondatorul ei şi-a închinat 
viața în a denunța, cu ultima energie această primejdie, mobilizând gene- 
rația lui în ultim apel. Astfel se creează un front, care să reziste tentative- 
lor de subminare din interiorul însăși al țării. 

Cu apariția regelui Carol al II-lea, pe tronul țării, această ocultă o co- 
munismului, cuceresțe o poziție de primă linie, de unde va exercita opre- 
siunea, crima, acolo unde ademenirea și şantajul rămâneau ineficace. 

Prin adânca ei penetrare în tineret, Mişcarea Legionară reprezenta un 
adversar redutabil, pentrucă ei inoculase acest tineret împotriva doctrinei 
comuniste, prin inculcarea ideii de patrie, de neam și de Dumnezeu, opu- 
să internaționalismului materialist și ateu. Astfel, eşuând în acțiunea de a 
câștiga tineretul, pe care apoi să-l foloseascaca instrument de penetrare în 
sânul naţiei, nu le mai rămânea decât alternativa îngrozitoare, distrugerea 
lui. Cum? Călcând în picioare Constituţia țării, care garanta tututor ce- 
tățenilor ei libertatea de gândire și de exercitare a drepturilor civice şi 
politice. 

Sub pretextul că reprezintă “voinţa naţională”, guvernele succesive di- 
zolvă Mişcarea Legionară.. 4 

Li 


tru neam și viitorul lui. Convorbirile şi atitudinile acestor refu- 
giați reflectează infiorătoarea situaţie: 

—Să nu spui că ești Român. La nevoie schimbă şi numele. 

—Să nu ai mândria luptei pentru neamul tău, că te pândesc 
fel şi chip de necazuri. 

—Să nu răspunzi celor ce te atacă sau vorbesc rău de Româ- 
nia. Poţi şti cu cine ai de-aface... 

—Să nu te ridici contra regimului bestial dela Bucureşti, că 
de!, mai ai rude în ţară. lar când nu le ai, să le inventezi. 

—Să te inchizi în cochilia ta și să aştepţi ca alţii să ducă 
greul. 

să te inchizi în cochilia ta şi să aştepţi ca alţii să ducă 
greul. 

—Să te dai cu cei mari şi tari. Să te ploconeşti şi să săruţi 
mâinile celor puternici, oricare ar fi ei. 

—Să nu mărturisești ce crezi, simţi sau gândeşti. 

—Să nu ridici proteste și să nu te manifeşti major pentru 
drepturile și justiţia neamului tău. 

—Ai scăpat din ghiarele “Securității”, profită din plin şi nu 
te mai gândi la cei care suferă mereu acolo. 

Si-aceste gânduri, duc majoritatea exilului la inacţiune și 
indiferență; poate, la satisfacerea ambițiilor, dar cu siguranță 
la pierderea sufletului românesc. 

Patriotismul acestora se limitează la “mămăligufă cu brânză”, 
“fuiculiță”, “sarmale” şi “poale'n brâu"! Din când în când, o 
foarte discretă apariţie la biserică, simplu impuls al vreunei 
reminscențe atavice... Si din nefericire, nu sunt cu zecile, cu su- 
tele... Sunt cu miile! Oportuniști sau laşi sau amândouă în 
acelaș timp... Biet exil românesc încărcat de gloata acestor epa- 
ve cu diplome, pretenţii şi lipsă de caracter! 

Să ne mai mirăm că suntem desconsideraţi, ţinuţi la index, 
terfeliți de politicienii şi istoricii occidentali!... 

Să ne mai plângem că apar pe ecranul exilului fel de fel de 
personagii dubioase care pretind să ne conducă!... 

Inţelegem ca nefericiţii noștri fraţi din țară —condiţionaţi 
sub semnul fricei— să şoptească că “Românul este la" sau 
“Românul este oportunist ”. Inţelegem ca cei câtiva care ajung 
să aibă viză de plimbare în străinătate să repete, in șoaptă, 
aceste formule umilitoare şi degradante. In gura lor, chiar dacă e 
o blasfemie, o defăimare a caracterului naţional, apare aproape 
ca 0 scuză. lar nesăbuita lor formulare nu-i decât consecința 
fatală a unei. condiţionări care zdrobește voință și mândrie, 
curaj şi speranţă... i Pi . i 

Dar să constați această deviere mentală, dusă până la obsesie 
şi pusă în aplicare în modul de a se comporta al celor stabiliți 
în străinătate, cazul este mai mult decât îngrijorător. Depăşeşte 
slăbiciunea câtorva indivizi incapabili să se determine în neam 
şi'n măreţia valorilor sale specifice ce trbuesc salvate. Actul lor, 
multiplicat cu miile, devine PATA DE RUSINE PERMANENTA 
şi cale sigură de descompunere morală. 

Aşa se pierde identitatea naţională, Si tota așa se capătă epi- 
telul de “bastarzi” danubieni... c 

Rămâi îngrozit de numărul celor ce-și schimbă numele pen- 
tru a nu se mai ști de unde vin și din ce stirpe se trag. Sau, o 
treaptă mai jos, de cantitatea numelor pur românești ce umplu 
cataloagele de telefoane. Indivizi care nu fac parte din nicio 
comunitate românească, din nicio organizaţie culturală sau poli- 
tică, care nu iau parte la nicio manifestaţie proromânească și 
nu-i întâlneşti la nicio serbare națională... Cuibăriţi prin vreo 
funcţie publică, societate comercială sau industrială, institut 
ştiinţific sau de cercetări, stau neclintiţi pe pozițiile dobândite, 
muţi și indiferenți la frământările exilului, nepăsători la tragedia 
neamului. 

Zvăcnirile lor patriotice nu apar decât atunci când o rudă 
apropiată din țară nu capătă paşaport pentru a veni în vizită 
sau pentru re intregirea familiei. In acel moment reapar pe ecran. 
In acel moment, românimea exilului trebue să înţeleagă și să 
intervină. 

Aceasta este drama exilului nostru! LASITATEA și OPOR- 
TUNISMUL au devenit temelia unui mod de existenţă, de gândi- 
re şi comportament, care pune intreg exilul -și prin extindere 
intregul neam într'o ipostază inspăimântătoare,. Aceea de a fi 
considerați mai curând sau mai târziu- o naţiune de paiaţe, 
de oameni de nimic, nedemni de a constitui o naţiune de sine 
stătătoare. 

AVEMPREA MULTI LASI SI PREA MULTI OPORTUNISTI! 

Nici unii, nici alţii nu vor fi niciodată în stare să facă faţă cu 
mândrie şi patriotism problemelor grave ce pasc națiunea romă- 
nă la cotitura istorică a acestui sfârşit de secol, 


pa 


Neamul are nevoie pentru a trăi şi a se impune în lume, de o 
elită spirituală de oameni devotați patriei în primejdie, de EROI. 
Ei singuri pot răsturna tendința nefastă și degradantă ce apasă pe 
umerii exilului actual. Dela oameni fără conștiință şi fără curaj 
nu se poate aştepta NIMIC! 

Fi-vor oare capabili cei tineri, cei noi scăpați din Gulagul ro- 
mânesc, să înfrângă şi teama și atracția compromisului, pentru a 
deveni Falanga eroică a vremurilor aspre ce ne așteaptă? Fi-vor 
oare conștienți de marea răspundere și onoare ce le revine, pen: 
tru a şterge rușinea atâtor lașităţi și oportunisme ce întunecă 
astăzi orizontul acestui exil atât de incercat?! 

Un întreg destin stă aninat în cumpăna acestei vreri. 


Faust BRADESCU 


INDIGNAREA 
DOMNULUI 
I.V. EMILIAN 


de Traian POPESCU 


“30 OMNULI. V. Emilian, directorul ziarului ro- 
mânesc din exil, Stindardul care apare în Miin- 

! i chen —Germania- s'a supărat. 
= Sa supărat până într'atâta încât s'a indignat 
şi ajungând ““la marginea răbdării”, a dat frâu 
liber mâniei condeiului său cuzist în Nr. 152/ 


a: 
Zi 1984 al menţionatului ziar, descărcându-și cu 
E trăsnete și fulgere năduful anti-legionar acu- 
mulat în atâţia ani de abţinere, datorită unui 
pact de neagresiune incheiat între noi, adică 


între Carpaţii şi Stindardul. E 
Ce la determinat să-l rupă, dând ospitalitate în gazeta sa năs- 


___ drăvăniilor tânărului lon Pantazi contra Mişcării Legionare şi Co- 
mandantului Horia Sima; imprumială din ahupiaaiarltera tură - 
anti-legionară pe care, cu paranoică furie, o presară în lumea li- 
beră dela 24 lunie 1927 și până astăzi, comuniștii, ipemţii? lui => 
Govora și partidele politice române, —nu o știm. ((acai a 


Ceace știm însă e, că toţi aceştia ne atacă pentruc; ădevă ta 
rezistență impotriva comunismului şi dușmanilor țării românești 
o fac legionarii, legionarii comandaţi din 1938 de Horia Sima și 
nu cei care au vândut neamul românesc Moscovei. = 

Si mai ştim că în tot acest interval de timp Dl. 1. V. Emilian 
n'a scris niciodată nimic serios în apărarea prieteniilor legionare, 
pe care le înșiră pe o întreagă coloană a numărului amintit-ca 
un reproș-, ba din contra le-a avalat și şi le-a însușit terminându- 
şi filipica din Nr 152 al gazetei: a . 

“Cele de mai sus au fost scrise la marginea răbdării. Am ajuns 
aci datorită ultimilor acoliți ai Domnuluui Horia Sima care, în 
mod obstinat și abuziv, se institulează “Mişcarea Legionară”, 

Bravo Domnule Emilian! Ti-ai dat arame pe faţă, cum spune 
vechea zicală românească. Ai terminat cu ipocrita prietenie pe 
care ne-ai arătat-o atâta amar de vreme și ai mărit numărul deni- 
gratorilor noştrii. a a 

Ce păcat că la vârsta Dumneatale te-ai lăsat să aluneci în făga- 
şul relei-credinţe, pregătindu-ţi un apus al vieţii care nu te ono- 
rează deloc. 3 

Articolul “La marginea răbdării” constitue o provocare şi o 
sfidare a adevărului cuprins în broşura — Mareșalul Antonescu și 
Mişcarea Legionară. 

Stiai foarte bine că nici Comandantul cu cărţile scrise-Sfârși- 
tul unei Domnii sângeroase și Era Libertăţii - şi nici cei care am 
răspuns injuriilor aduse de “tânărul” lon Pantazi lui și Mişcării 
Legionare în gazeta D-tale Stindardul, nu am urmărit să lovim 
în memoria Mareşalului Antonescu, a cărui reabilitare o dorim 
tot atât de mult ca D-ta, căci ea justifică pentru posteritate răs- 
boiul contra Rusiei comuniste și recunoaşte revendicările legiti- 
me ale Neamului nostru asupra Basarabiei, Bucovinei de Nord și 
Tinutul Herţa, smulse de ea din trunchiul Patriei noastre. 


urmează în pag, 19 


| 
j 


Sub presiunea presei din Sărindar, pro-comunistă, ministrul de Inter- 
ne, Al. Vaida Voevod, este eliminat, ca prea tolerant și înlocuit cu lon 
Mihalache, care se angajează să aplice metode de "mână tare”, faţă de Le- 
giunea Arh. Mihail și Garda de Fier. 

In adevar, la 11 lanurie 1931, printr'un Jurnal al Consiliului de Miniș- 
tri și nicidecum în urma unei decizii, luate de organismul legislativ, repre- 
zentat prin Marea Adunare Naţională, Parlamentul ţării, dizolvă această 
organizaţie, sigilându-i sediile, după percheziţii și confiscarea tuturor 
scriptelor ei. 

In Martie 1932, guvernul lorga-Argetoianu, prin acest din urmă ca 
Ministru de Interne, dizolvă din nou Garda de Fier, printr'o simplă deci- 
zie ministerială. Parlarientul jării, se pare că nu mai servea la mare treabă. 

La 9 Decembrie, din ordinul bancherilor evrei din Paris, din ceace d-l 
Tătărescu numeste “voința națională”, guvemul |, Gh, Duca, printr'o de- 
cizie a Consiliului de Ministri, se substituie Constituţiei și dizolvă Garda 
de Fier, pentru a treia oară, procedând la arestarea a mii de legionari. 

Titulescu, unul din acești oameni politici câștigați de forta ocultă a co- 
munismului, face uz de cartea sa de vizită, ca Ministru al Afacerilor Strei- 
ne a României, pentru a pleda cauza Rusiei Sovietice afirmând Occiden- 
tului, că poporul român reclamă o înțelegere cu Rusia, în interesul pro- 
priei lui securităţi, Astfel, somează guvernul, să ia măsuri radicale, pentru 
lichidarea Mişcării Legionare. După Titulescu, eliminarea Gărzii de Fier 
este necesară, pentru apărarea inegrităţii naționale. El cerea distrugerea ei, 
pentruca România să nu poată să se emancipeze de tutela conspirației co- 
muniste, Titulescu, eminenja cenușie a acestei conspiraţii, refuză să cola- 
boreze cu orice guvern, care nu ia măsuri radicale, pentru lichidarea Mis- 
carii Legionare. De remarcat faptul că în acea vreme, Titulescu era titula- 
rul inamovibil al Ministerului Afacerilor Streine, orice guvern s'ar fi cons- 
tituit. Faima lui “internațională” depășise de mult granițele țării. 

“Când s'a cerut lui Duca, condiția “'sine qua non”, pentru a acceda la 
putere, de a combate Garda de Fier, cu mijloacele cele mai energice, el 
îşi dă consimfământul”, (Horia Sima: Histoire du Mouvement Legion- 
naire). 

“Doi oameni de Stat, Duca și Titulescu, combină venirea la putere a 
partidului liberal, cu ajutorul trusturilor bancherilor evrei din Paris, inte- 
resaţi în exploatarea bogățiilor țării. Aceasta, cu condifa formală, de a ex- 
termina, prin toate mijloacele Mișcarea Legionară. (Corneliu Codreanu: 
Pentru Legionari). 

Sirul de crime fâră pereche, al acestui act ilegal de dizolvare, urmat de 
închiderea sediilor și arestări masive, începe cu studentul Virgil Teodo- 
rescu de la Constanţa, ucis de un agent de poliţie, în timp ce lipea afise. 
N'a fost ordonat nici măcar un simulacru de anchetă. 

Urmează apoi asasinarea lui Niţă Constantin, pe când arunca pâine 
studenților de la Iași, încercuiți de armată, în Căminul Cultural Creștin, 
pentrucă au îndrăznit, o Doamne! să celebreze o slujbă religioasă, în 
memoria lui Virgil Teodorescu, ucis cu câteva zile mai înainte. 

Au fost arestaţi și chinuiți nenumarăți preoți, în frunte cu bătrânul 
preot bolnav, lon Moţa. ”"a E a: - 

Case răvășite, familii distruse, îndoliate, iată consecinţele acestui anga- 
jament al'lui Gh. Duca, când au fost arestate, batjocurite 11.000 de per- 
soane. 

Trei tineri, ne mai putând răbda umilirea, într'un gest de disperare, nu 
găsesc alt răspuns decât acela de a răspunde cu aceeași armă, pentru a răs- 
buna camarazii lor ucişi cu atâta dispreţ. Duca este împuşcat la 29 De- 
cemvrie 1933, pe peronul gării Sinaia, 

De acum începe prigoana cea mare, pentru lichidarea totală a Mișcării 
Legionare și mai ales a șefului ei Comeliu Codreanu. Ordin a fost dat tu- 
turor forțelor de poliţie, să-l ucidă fără somaţie, oriunde l-ar găsi, Au fost 
efectuate 18.000 de arestări. Stere Ciumetti, casierul organizției și cola- 
borator apropiat al Capitanului, eliberat abia cu câteva ore înainte de îm- 
puşcarea lui Daca, este arestat din nou și supus unor torturi îngrozitoare, 
să spună unde se găsește șeful lui, căutat cu atâta înverșunare, A doua zi 
corpul lui, ciuruit de gloanțe, a fost pescuit în lacul Herăstrău, din jurul 
Bucureștilor. 

Urmează procesul. Presa din Sărindar, ecoul internaționalei comunis- 
te, precum și intervențiile exterioare, cer împlicarea în proces a întregei 
organizaţii, acuzată de complot, în frunte cu șeful ei. 

Pentru prima dată, camarila de la Palat intervine fățiș, pentru condam- 
narea acuzaților, în persoana însăși a monarhului Carol al II-lea. Genera- 
lul Uică, Ministrul Armatei, transmite generalilor din Instanţa Judiciară 
Militară “dorința” M.S, Regelui, ca inculpaţii să fie condamnaţi. 

Generalul Cantacuzino Grănicerul, care se găsea pe banca acuzării nu 
putea fi judecat decât de un grad echivalent, ceeace explică faptul că 
juriul de judecată era format numsi din generali. Astfel găsim pe genera- 
lul Ignat ca preşedinte iar ca membri pe: gen. Constandache, Comănescu, 
Dona și Filip, asistați de gen. Petrovicescu, comisar regal, Simtul lor de 
onoare nu le îngăduia să condamne pentru o simplă dorinţă, fie ea regală, 
i-a determinat să ceară confirmarea “dorinţei” print'un trimis al lor, gen. 
Moruzi, Acesta, după ce ascultă confirmarea regelui, îi răspunde: “Dacă 
inculpaţii sunt condamnaţi, nu vor mai fi ai Justiţiei, ci ai Majestății Voas- 
tre”. Speriat, regele renunţă, lăsând Justiţia să judece după conștiință. 

Comeliu Codreanu, care a stat ascuns tot timpul anchetei, s'a prezen- 
tat în ziua procesului, însoțit de colonelul Zăvoianu, pentru a respinge 
acuzaţia de responsabil al așa zisului complot, Pericolul de a fi ucis, în 
drum spre Consiliul de Răsboi, fiind, de acum mai puțin probabil, opinia 
publică a fost deja alarmată de ceeace se urzea. 

Inscenarea procesului a venit în discuție și în Camera Deputaţilor, un- 


de, Octavian Goga și mai ales Grigore lunian, disident din partidul Naţio- 
nal-Țărănesc, cu înclinații mai spre stânga, au luat apărarea. Pamfil Seica- 
ru, reprezentantul presei, în legatură cu guvernul între prieteni, declară: 
“Desigur că este vorba de o mistificare însă necesară, pentrucă este în joc 
salvarea securităţii Statului burghez și “horibile dictu” —dem ocrat. 

Vasile Marin, cel care va cădea mai târziu în Spania, luptând împotri- 
va comunismului, adresează o scrisoare lui Charles Maurras, prin care de- 
nunță imixtiunea streină: “Cette besogne dă bourreau revient au gouver- 
nement du defunt Duca, celui-ci s'stant assur€ l'appui de la finance inter- 
nationale, de la Banque de Paris et de Pays Bas”. A mai adresat o scrisoa- 
re lui Gr. lunian, răspuns la apărarea luată de acesta, în Camera Deputaţi- 
lor, prin care denunță complotul permanent al coaliţiei internaţionale, 
instalată, de astadată, chiar în incinta palatului regal, cu scopul de a lichi- 
da Mişcarea Legionară. 

Justiţia țării, care era încă independentă la vremea aceea, respinge no- 
Jiunea de complot, pronunjând o sentinţă de achitare, pentru toți incul- 
paţii, rezinând pentru cei trei acuzaţia legii, condamnându la muncă sil- 
nică pe viaţă, pentru faptul comis. 

Titulescu continuă acţiunea lui de apropiere de Rusia Sovietică, pro- 
punând ţării un acord de trecere a trupelor sovietice pe teritorul român, 
în caz de zonflict cu Germania. 

Comeliu Codreanu, prin circulara din 30 Mai 1936, avertizează: “De 
vor întra trupele rusesți pe la noi și vor ieși învingatoare, cum poate cine- 
va să creadă, ca ele vor pleca de la noi, înainte de a ne sataniza, adică, 
bolşeviza”. 

La $ Noemvrie, acelaș an C. Codreanu adresează acelaș avertisment 
oamenilor politici: “Tot ce tac politicienii români, în politica externă, 
fac pe carnea pe sângele și răspunderea noastră. Este îngrozitor ca faptele 
i atitudinile lor de astăzi, să atragă o mare răspundere pe umerii genera- 
ției noastre... Este cutremurător să ne gândim că noi, tineretul de astăzi, 
ar fi să fim condamnați a asista la împărțirea sau ciuntirea României Ma- 
ri, pentru a plăti păcatele unei infame politici extene... Cer ca Majestatea 
Voastră, să pretindă tuturor celor ce conduc sau manifestă păreri cu pri- 
vire la politica externă a României, să declare că răspund cu capul, pentru 
directivele pe care și le însușesc. Aşteptăm deasemenea, acelaș gest de ma- 
re curaj și de mare cavalerism și din partea Majestății Voastre, în ceeace 
priveşte linia Regală de politică externă a României”, 

Ultima lovitură fatală, pe care oculta internaţională comunistă a dat-o 
României, prin Titulescu, ca reprezentant al Societăţii Naţiunilor, a fost 
decizia de aplicare de sancţiuni Italiei, pentru răsboiul din Abisinia. Ro- 
mânia, prin vocea aceluiaș Titulescu, a fost prima fară din lume, care a 
aplicat sancțiuni Italiei. 

Erau oare amenințate interesele României prin acţiunea Italiei în Abi- 
sinia? Nu, mai de grabă internaţionala pierdea o poziţie strategică” In ori- 
ce caz, România a pierdut acum, ocazia unică, de a ne apropia ginta lati- 
nă, care ne-ar fi fost de un imens folos, atunci, când o altă coaliție, ruso- 
germană, de astadată, ne-a impus Dictatul de la Viena, corolar de aservirii 
politicii noastre externe, unor interese, total streine de ale țării noastre. 

Ungaria, mai realistă, n'a scăpat ocazia, de a pune, mai presus de alte 
consideraţii, interesul ei național. Nu numai că nu a aplicat sancţiunile, 
care, de altfel, s'au dovenit ineficace, ci şi-a permis jocul de a servi de in- 
termediar, între noi și Italia, cumpărând produsele românești, pentru a le 
transita apoi spre Italia. Astfel au câștigat un aliat de mare preţ, atunci 
când scadenja unei politici anti-românești ne-a consuds pe masa de opera- 
jii dela Viena, sub bisturiul sovieto-germano-italian. Contele Ciano, Mi- 
nistrul de Afaceri Straine al Italiei a fost cel mai înverșunat apărător al 
reiietălosi maghiare asupra Ardealului și călăul poporului român aban- 

lonat. 

“Nici o brazdă”, fluturau cuvintele monarhului, reluate în cor de cea- 
ta oamenillor politici, care au depus un juramânt să apere fruntariile 
Jării. Pe actul de ciuntire a pământului românesc, regele, principalul 
responsabil, printr'o pimetă de patriotism, a reușit să smulgă și bătrânu- 
lui preot, Moja, tatăl celui căzut în Spania, precum şi tatălui celui ce a 
fost Capitanul, strangulat din ordin regal, semnătura. care le încarcă anii 
copleșiti de durere, de un mare păcat, acela de a fi acceptat să fie copărta- 
şii cedării. 

Lovitura finală a fost dată Miscării Legionare, de către camarila roșie, 
cu resedința la Palatul Regal, prin asasinarea Căpitanului. In luna Noem- 
brie, 1938, regele Carol întreprinde a călătorie în capitalele europeene: 
Paris-Londra-Berlin, Ce a discutat la Paris, la Londra, ce angajamente 
si-a luat, nu este greu de presupus, Plecând de la Berlin, ultima haltă, 
în drum spre țară, trenul regal se găsea încă pe teritoriu strein, în noap- 
tea de 30 Noemvrie, când a fost ucis Capitanul. Teama unei reacții, la- 
şitatea actului? Amândoua la un loc, l-au îndemnat să aștepte în afara 
hotarelor țării, consemnul dat de camarilă, că totul s'a consumat, că 
“ordinea domnește peste tot”. Numai așa, trenul regal, întră “triunfal” 
în București, în timp ce lacrimi multe, multe, inundau sufletele unei 
generaţii. 

Un lucru nu mai necesita vreun dubiu: coaliția internaţională comu- 
nistă, dela Paris şi Londra, nu numai că și-a dat asentimentul crimei ci 
Chiar au impus-o, ca o condiție indispensabilă orcărui negof. Experienţa 
cu Duca eşuând, aceasta trebuia să se consume. 

Rămâne misterul dela Berlin. Desigur că Hitler a fost iscodit, dacă, 
în eventualitatea unei dispariții brutale, a reprezentantului naționalismu- 
lui românesc, ar vedea un inconvenient. Asentimentul sau, în cel mai 
fericit caz, neutralitatea Fiihrerului, a fost cert obținută. Contra căror 
concesiuni? Altfel, laşitatea dementului monarh, devenit instrumentul 


Un pact de Renunţare la Razboiu, a fost semnat la Paris, la 27 August 
1928, Acest pact a fost propus în acelaş timp, de Ministrul de Exteme 
francez Briand și de Secretarul de Stat Kellogg. Participanții se angajau 
de a nu mai recurge la războiu și a pune capăt războiului pentru totdea- 
una. Până la sfârșit, acest pact a fost semnat de 57 de State, dintre care 
9 nu făceau parte din Societatea Naţiunilor. Printre acești 9, era şi Rusia 
Sovietică. România a aderat la Pactul Briand-Kellogg, printr'o scrisoare 
trimisă Secretarului de Stat al Statelor Unite, de către însărcinatul de 
afaceri al legaţiei române din Washington, la 4 Septembrie 1928. 

Litvinov propuse Poloniei și Lituaniei simultan, semnarea unui pro- 
tocol special pentru intrarea în vigoare imediat al pactului Briand-Kelloge. 
Acest pact fusese ratificat de cele două țări la 30 Decembrie 1928. Arti- 
colul 4 dădea ţărilor limitrofe posibilitatea de a adera la acest protocol, 
imediat după ratificarea pactului.— Relations sovieto-roumaines, Grigore 
Filiti, pag, 123-124. 

In acest timp domnea liniștea pe frontiera Basarabiei și o nouă comi- 
siune româno-sovietică îşi avea sediul la Mighin-Râmnit. După ce s'a 
înteles cu Romania, cu Lituania și Estonia, Polonia răspunse propunerii 
rusești că ea nu poate să admită un asemenea acord, decât cu condițiunea 
ca România și Tările Baltice să poată semna Pactul în acelaș timp cu ea. 
Uniunea Sovietică nu-i făcuse această propunere direct Romaniei, deoare- 
ce nu avea legături diplomatice ce ea, România acceptă exprimându-și 
dorinţa ca toate ţările limitrofe să fie gata să semneze Pactul odată cu 
ea şi totodată a trimis o delegaţie militară la Varşovia. pentru a discuta 
asupra situației militare creiate prin acceptarea propunerii sovietice. 
Guvernul sovietic răspunse notei poloneze exprimându-și regretul că 
Polonia nu consimte la realizarea imediată a propunerii sovietice decât 
cu condiţia ca și celelalte State limitrofe să semneze odată cu ea. Cât 
priveşte Romania, guvernul sovietic se declara gata să o invite să participe 


VICTIME SI BENEFICIARI 


forțelor internaționale comuniste, nu ar fi îndrăznit uciderea singurei 
rezistenţe fără rezerve, împotriva planurilor oculte. 

Ce a urmat apoi nu a fost decât consecinţa fatală, desagregarea Statu- 
lui român, victimă a trădării de neam, a duplicităţii permanente, în servi- 
ciul și profitul colosului din Răsărit. 

Mişcarea Legionară decapitată, este urmarită cu sadism, până la exter- 
minarea totală. Sute, mii de morţi. Unii arși de vii în crematoriu. alții 
torturați până la ultimul suflu. Teroarea domnește în toată țara să șteargă 
orice urmă de ceeace a fost rezistenţă anticomunistă, curățând terenul 
pentru invazia de mai târziu. 

Antonescu, cu ajutorul aceluiaș Fiihrer şi complicitatea urmaşilor lui 
Titulescu, a continuat exterminarea supravieţuitorilor legionari, privând 
astfel neamul de singura determinare, până la moarte, împotriva puhoiu- 
lui roșu. 

După ce s'au servit de el, de megalomania lui, tot de la Palatul Regal a 
pomit complotul, pentru desăvârșirea trădatii de neam, de astădată în 
văzul naţiei întregi, care asista hipnotizată, la ultima dramă din istoria ei. 

Si azi, asistăm în exil, la o supralicitatie, Fiecare caută, cum ar putea 
câștiga “increderea” Marilor Puteri, ignorând total propriile noastre 
puteri singurele gata a fi angajate în lupta pe viaţă și pe moarte a neamu- 
lui nostru. 

Consilii și Comitete, agreate de forțe mai mult sau mai puţin cunoscu- 
te și de capete mai mult sau mai puţin încoronate, îsi dispută reprezen- 
tanța, pentru a obține o legimitate, ieșită, nu din sânul Românilor, dorni- 
ci a se dărui pentru eliberarea fraţilor lor, ci din partea unor oculte, ace- 
leași de ieri dar de dimensiuni mult mai mari, care vor decide pentru ei. 

Atunci când Europa clocotea ca un vulcan, gata să irumpă, politica 
extemă a României, era în mâna unui singur om, Nicole Titulescu, ple- 
nipotenţiarul internajionalei, în loc să fie încredințată unui Sfat de 
Inţelepţi ai Tării, pentrucă era vorba de soarta poporului român. Chiar 
partidele politice, care până acum furnizaseră “monarhului”, elemente 
de șoc, priveau neputincioase, fiind eliminate de pe arena politică iar 
Mişcarea Legionară, dintre grafii sau din lumea umbrelor, nu mai puteau 
opri avalanşa trădării. 

Victime sau benificiari? 

Biet popor, care a plătit din greu și plătește de multe decenii, pentru 
acei ce au acumulat beneficiile de pe atâtea morminte. 


Verca FILON 


4 


RELATIILE ROMANO-RUSE 


XVI 


la protocol. Aderând la Pactul de la Paris, ea (Rusia), “a tinut cont de 
conţinutul total al zisului pact, luându-și obligația de a renunța față de 
România, la metodele de razboiu de a rezolva litigiile sau diferendele 
din momentul în care România :a aderat la pactul Briand-Kellogg, cu 
toate că aceasta nu exclude nicidecum chestiunile contradictorii exis- 
tente”. Guvernul sovietic insista asupra necesităţii unei decizii imediate 
şi asupra prezentării de explicaţii asupra acordului cu România. “Faptul 
de a se referi la România nu explică suficient refuzul guvernului polonez 
de a realiza imediat propunerea guvemului sovietic. Popoarele rus și 
polonez, în aspiraţiile lor pacifice, nu pot să permită ca un al treilea Stat 
să fie o impiedecare la renunțarea la războiu”. Voința de a semna alianța 
polono-română trebuie să aibă rezultatul propus celui scontat.— Grigore 
Filiti, op. cit. pag. 124-125, 

Socotind că decizia celor interesaţi întârzie, Litvinov cere ministru- 
lui de a se grăbi cu răspunsul (26 Ianuarie 1929). Ministrul polonez 
răspunse că guvernele româniei, Estoniei și Letoniei sunt gata să semneze. 
(24 Ianuarie). Dupa scurte negocieri, guvernul sovietic și cel polonez cad 
de acord asupra unui compromis: Uniunea Sovietică, Polonia, Letonia 
și Estonia vor semna împreună la 7 Februarie. Lituania rămânând liberă 
să-și aleagă altă dată. In ziua fixată, plenipotențiarii nu erau încă deciși, 
Insfârșit semnarea are loc cu două zile mai târziu (9 Februarie 1929) și 
Litvinov a spus: “Faptul că printre noi se află, în calitate de delegat 
semnatar al protocolului, reprezentatul unui Stat cu care Uniunea Sovie- 
tică nu are relaţii diplomatice normale și cu care exista vechi și serioase 
diferenoe care n'au fost rezolvate si pe care prezentul Protocol nu le re- 
zolvă, aceasta este o probă complimentară de spiritul de pace de care este 
animată Uniunea Sovietica”. 

Se vede de câtă bătaie de cap a avut nevoie semnarea atâtor pacte şi 
protocoale și cerneala nu se secase pe hârtiile semnate și iată că Rusia 
Sovietică se grăbeşte să le calce. In timpul verii anului 1929, trupele 
roşii intră în Mandciuria pentru a înconjura cea mai mare parte din 
punctele strategice ale frontierei (16 August 1929). Pactul Briand- 
Kellogg de renuntare la războiu avea abia un an, spune dl Filiti. Marile 
Puteri precum și cele mici, s'au emoţionat, Statele Unite, Anglia, Franta 
și Italia au trimis note la Moscova și la Nankin, atrăgându-le atenţia asu- 
pra Tratatului pe care-l semnaseră. Mai multe guverne printre care Egip- 
tul, Yugoslavia, Turcia şi România fac la fel (2 Decembrie 1929). Aceste 
comunicări ale-ţărilor-mici, nu au făcut plăcere Moscovei și in special, 
comunicarea României. Cum România nu av lOmatice” cu 
Rusia, nota ei a fost prezentată de ambasadorul Francez la Moscova-dar 
Litvinov a refuzat să asculte citirea ei și la sfârsit a refuzat să primească 
o copie. > 

In anul 1931, ministrul Poloniei la Bucureşti, Szembek, depune o nota 
la Ministerul de Externe român în Mai 1931 prin care spune: 1) Polonia 
doreşte să semneze un nou pact de neagresiune cu Rusia Sovietică. Româ- 
nia dorește și ea să semneze un asemenea pact? 2) In caz afirmativ, Ro- 
mânia ar accepta pe Polonezi ca intermediari? 3) Care este opinia guver- 
nului român în ceiace priveşte pactul polono-sovietic? La această cerere 
a Polonezilor, Marele Stat Major al României a preparat un proiect de 
răspuns și l-a trimis la Varşovia. Intre Polonia şi România era o diferență 
în felul lor de a privi lucrurile. In timp ce Polonia, al cărei tratat din 
Riga îi preciza frontiera orientală şi care era un Stat tampon între Uniu- 
nea Sovietică și Germania, gândea că un pact de neagresiune nu însemna 
decât o garanţie reciprocă a frontierei comune între cele doua State, 
Romania, din contra socotea că un asemenea pact trebuia să presupună 
o garanţie secretă a frontierei existente și în mod explicit recunoscute. 
Deci un pact de neagresiune cu Uniunea Sovietică nu putea să fie conside- 
rat decât pe baza eventualelor negocieri româno-sovietice. 

Sovietele ar fi putut să fie împinse la recunoașterea suveranității ro- 
mâne în Basarabia, dacă interesul lor de a incheia o serie de tratate cu 
Franţa ar fi avut o întâietate asupra sistemului de alianțe franco-polono- 
românesti din 1926, cerând consimțământul prealabil al partenerilor 

atunci când se duceau negocieri cu Uniunea Sovietică. Fie amenințarea 
germană directă, fie planul sovietelor de a creia un nou războiu în Occi- 
dent care ar slabi pe occidentali în folosul unei revoluții mondiale, au 
fâcut ca în vara anului 1931, guvernul francez a fost sesizat de guvernul 
sovietic de propunerea unui acord de negocieri.— Grigore Filiti, op. cit. 
pag. 126. 

S'a întâmplat ceva nou care a facut ca Franţa să se grăbească a primi 
propunerea rusească, Cancelarul Briining a anunţat că Germania este de 
acum înainte incapabilă să asigure executarea planului Young (6 lunie 
1931). Președintele Hoover propune un moratoriu de un an pe care Fran- 
ja a fost obligată să-l accepte. Dar acest ceva, era ceva nou, Franţa era din 
nou ameninţată cu un atac la buzunarul ei. Ca și altă dată, Franţa nu a 
vrut să ne recunoască Basarabia decât cu 4 ani mai târziu din cauza intere- 
e ae apei gt nd că Germania nu putea sau nu vrea ca să-și 

PE IA Tte zboiu, Franţa, ca sa preseze pe răul platnic, se 
gândeşte că cel mai bun mijloc ar fi să-l ameninje cu alianța sovietică și 


„1. AI III III Re E 


deaceia propunerea rusească a fost primită cu „mare grăbire. Curând Quai 
d'Orsay informează pe Români si pe Poloni că între secretarul general al 
Ministerului de Externe francez, Berthelot şi ambasadorul rus de la Paris, 
Dovgalevsky, au început convorbiri în vederea încheierii unui pact de 
neagresiune. Acest anunţ era pentru Români și Polonezi un fel de bătaie 
de șea ca să priceapă iapa. După vacanţa mare, Patek, am basadorul Polo- 
niei la Moscova, revine la postul său și discuţiile între Polonezi şi Ruși, 
re încep. SC ţ Ă 

Și atunci guvernul sovietic cere conversații directe între Uniunea So- 
vietică și Rumânia, adică sfaturile franceze în materie, de acum înainte 
încep. Sfaturile și la nevoie, presiunile. 


In primele zile ale lunii Ianuarie, delegatul rus Stomoniakoff se prezin- 
tă la legația română de la Riga, unde ministrul român Sturdza îi prezintă 
un proiect românesc compus din șapte articole, aproape identic cu proiec- 
tul polonez. Moscova nu acceptă primul articol care trata de inviolabilita- 
te și face rezerve asupra expresiunii “'suveranitate”. După cinci întrevede- 
ri, discuțiile sunt întrerupte fără nici un rezultat, dar contrariu promisiu- 
nilor făcute guvernului român, Polonia parafează și publică pactul ruso- 
polonez de neagresiune. 

Litvinov, care nu mai putea de bucurie, revine asupra conversaţiilor de 
la Riga și declară: “Noi întelegem că, în măsura în care România ocupă 
de fapt Basarabia, ea va putea să dorească să se uite diferendul existent și 
să interpreteze lipsa de a-l menţiona, ca consimtământul nostru tacit pen- 
tru ocuparea Basarabiei. Noi nu putem fi de acord. România totuși, mer- 
ge mult mai departe și caută formularea unui punct cu privire la neagre- 
siune, din care ar rezulta fie recunoașterea noastră a suveranității române 
in Basarabia, fie aceia a Nistrului ca frontieră a Basarabiei. Noi nu putem 
fi de acord nici cu aceasta. Trebuie să se precizeze foarte clar că cele două 
părti au menţinut poziţiile lor privind această chestiune discutată și ca 
concluzia pactului, nu priveşte în nici un chip aceste poziţii”. 

La Geneva, schimburile de vederi au loc la sfârsitul lunii lanurie între 
Dem. Ghica ministrul afacerilor străine, Titulescu ministru României la 
Londra și Litvinov. Comisarul-poporului la-afacerile. străine propune.un 
proiect cu un articol prin care se tratează renunţarea la războiu și adaugă 
uri al doilea paragraf: “Orice încercare din partea Uniunii Sovietice de a 
rezolva chestiunile teritoriale cu ajutorul forţei este considerat ca o viola- 
re a pactului de neagresiune”. După Litvinov, astfel conceput, pactul dă- 
dea o garanţie suficientă statu-quo-ului contra oricărui act de violență și 
ușura relaţiile dintre cele două țări, fără ca acest pact să poată fi interpre- 
tat ca o renunțare la Basarabia. Ori România socotea din contra, că sem- 
narea unui pact de neagresine trebuia să aducă o recunoaștere valabilă a 
suveranităţii sale până la Nistru. 

Acestea au fost frazele întrebuintate de Litvinov până la sfârşit şi cu 
ajutorul Francezilor și Polonezilor a avut câștig de cauză. Că la auceste 
fraze au fost adăugate și altele de amăgire, nu schimbă deloc conţinutul; 
Românii au fost obligaţi să semneze pactul fără ca să se recunoască suve- 
ranitatea asupra Basarabiei. Ministrul afacerilor străine al Poloniei, conti- 
nuă să caute prin orice mijloc să obțină semnarea pactului sovieto-român. 
Polonezii se tem de o ruptură a negocierilor lor cu Moscova şi deaceia fac_ 
presiuni asupra Bucureştiului pentru a obține semnătura pactului sovieto- 
român, Până la sfârșit, Românii au răspuns, pentru a salva alianţa româno- 
poloneză, pe care Rușii urmăreau să o rupă, că ei refuzau să semneze, dar 
că nu vedeau nici o piedică, după termenii tratatului de alianţă, deoarece 
textul specifică că angajamentele anterioare rămâneau în vigoare și că ori- 
ce act de agresiune de către unul din semnatari contra unui al treilea Stat, 
deslega pe celălalt semantar de obligațiile sale. Și ceiace doreau Ruşii, s'a 
întamplat: Polonia semna la Moscova pactul de neagresiune, parafat cu 
şase luni mai inainte (25 Iulie 1932), 

La cererea Franţei, schimburile de vederi, re încep în timpul verii la 
Evian între delegajiile româno-sovietice. Edouard Herriot cere odată în 
plus, să se grabeasca semnarea unui tratat ca un “nou capitol internaţio- 
nal să înceapa pe continentul nostru!!!"”. România doreşte să introducă o 
clauză cu expresia, că între Români și Soviete nu există nici un litigiu, 
dar Rușii resping această cerere a Românilor. In asta Titulescu a văzut 
ocazia să întrebuinteze talentul lui de negociator (?) și cere să continuie 
el convorbirile pe care ministrul afacerilor străine Ghica, de acord cu gu- 
vernul sau, hotărîse să le întrerupă. Grigore Filiti, op. cit. pag. 129. 

Intre timp, pactul de neagresiune fraco-sovietic, este semnat de către 
Herriot şi Dovgalevsky (29 Noembrie 1932). El trebuia să marcheze înce- 
putul unei evoluții favorabile în raporturile dintre cele două țari, spune di 
Grigore Filiti, 

La $ Mai 1933, Germanii și Rusii semnează protocolui de prorogare a 
pactului de neagresiune din 1926, piatra unghiulară a Inţelegerii germano- 


de N. S. GOVORA 


sovietice, bazat pe ostilitatea comună a celor două ţări faţă de Tratatele 
de la Versailles!!! 

Dar cu toate acestea, Titulescu al nostru, a avut un mare succes. lată 
versiunea marelui român, devenit mare european: “Când la Geneva, repre- 
zentantul Uniunii Sovietice-cu care până la acea dată avusesem numai 
dueluri-, a propus definiţia agresorului, cu am decis ca săl susțin cu Ce- 
hoslovacia, Yogoslavia și Polonia...”. “Eu am făcut tot ce era necesar pe 
lângă celelalte delegaţii pentruca propoziţia dlui Litvinov să fie acceptată 
în comitetul de redactare” **Ca concluzie a acestei activități am ajuns la 3 
lulie 1933 să semnez cu Uniunea Sovietică la Londra două tratate identi- 
ce asupra definiţiei agresorului, unul în numele României, ca vecină a Ru- 
siei Sovietice, și altul deschis la adeziunea tuturor celor interesaţi, în nu- 
mele României ca membră a Micei Inţelegeri”. “"Uniunea Sovietică, prin 
acese tratate își ia obligația de a nu recurge faţă de România la războiu 
sau chiar la forță”. “ Aceste tratate definesc Teritoriul Statelor semnatare 
ca fiind teritoriul care se găsește actualmente sub autoritatea lor. Actul de 
invadare a Teritoriului unui Stat, constituie esenţialul- și s'a stipulat, -un 
act de agresiune, indiferente de orice declaraţie de războiu. Prin Teritoriu, 
trebuie aici să se înțeleagă, Teritoriul asupra căruia un Stat îşi exercita în 
fapt, autoritatea lui”. Potemkin, ambasadorul Sovietelor la Roma, a de- 
clarat într'un interview că “Basarabia a încetat de acum înainte să fie 
un punct de fricțiune între cele două State”. In cursul negocierilor, Litvi- 
nov a spus de mai multe ori lui Titulescu, că numai grija de a menaja opi- 
nia publică ukrainiană, a impiedecat guvernul său să acorde recunoașterea 
sa oficială. El adăuga că, din moment ce el se angajeaza să nu mai comită 
niciodată agresiuni contra României și că pe de altă parte el nu poate să 
ceară reviziunea Tratatelor din Paris din 1920 (Uniunea Sovietică nefiind 
membru al Societăţii Naţiunilor și fiind din contră opus din principiu la 
revizuirea tratatelor care ar putea să aduca războiul (7), el nu vede prin ce 
mijloc Rusia ar putea vreodată să spere să reia această provincie, Şi Litvi- 
nov în concluzie spune: “Eu știu foarte bine că semnând această Conven- 
ție va fac cadou Basarabia”, 

Această argumentaţie bazată pe existenţa unei opinii publice ukrainie- 
ne de a relua Basarabia, a fost deajuns lui Titulescu și guvernului său!!!. 
Grigore Filiti, op. cit. pag. 131. 

Din partea noastră adăugăm că în România, la acea dată, la putere era 
un guvern național țărănesc. 


In anul 1982, s'au împlimit 100 de ani de la nașterea lui Nicolae Titu- 
lescu și cu această ocazie s'a scris despre Titulescu în exilul românesc. 
Dar despre Titulescu s'a mai scris și în 1951, când se împlineau 10 ani de 
la moartea lui. Atunci s'a scris despre acest eveniment în “La Nation 
Roumaine” din Paris, gazetă a fostului și deja astăzi uitatului Comitet Na- 
țional Român. Gazeta aparea sub direcția unui Boilă, din familia Boilă, 
cel care a fost implicat în celebrul proces Skoda. Natural articolul din 
1951, era un articol de laudă, gazeta apărând din și mai celebrul fond Na- 
tional, care a fost administrat până la epuizarea lui de Cretzeanu, Visoia- 
nu și prietenii lor național ţărănişti. De aceștia s'a ocupat în repetate rân- 
duri Pamfil Șeicaru în modesta gazetă care apărea pe acele timpuri, “Che- 
marea”. In numărul care a apărut la 15 Noembrie 1951, Pamfil Șeicaru 
le-a dat un virulent răspuns administratorilor fondului Naţional. Si au mai 
apărut două articole în anul 1981, în gazeta “Cuvantul românesc” care 
apare în Canada. Primul articol a apărut în Martie 1981, cu ocazia împli- 
nirii a 40 de ani de la moartea lui Titulescu, scris de Mihai Cismărescu, 
om mare pe acele timpuri, deoarece era director al emisiunilor de la Free 
Europe. Acest articol era un articol de laudă a lui Titulescu, scris de Cis- 
mărescu cu ocazia apariției a trei cărți în America și în Elveţia, scrise de 
un american Walter Meredith Bacon (două) și Jacques de Launay (una), 
despre Titulescu. După nume, dintre cei doi autori străini, cel puţin unul 
dacă nu amândoi, sunt Nemţi de origine română. La articolul lui Titules- 
cu, răspunde în Octombrie 1981, di M. Fotin Enescu fost diplomat și în 
parte, pune lucrurile la punct. Dar aceste articole nu au apărut în 1982, 
anul aniversar al morţii lui Titulescu, ci cu un an înainte și în anul aniver- 
sării au apărut mai multe articole, trei la numar. Un articol din cele trei, 
a apărut într'o gazetă madrilenă, scris de un oltean numit Jorge Uscătes- 
cu, al doilea a apărut în “Europa și Neamul românesc”, gazetă a poten- 
tatului român Drăgan de la Milano, scris de un român de la București, 
numit Vasile Nestor şi un al treilea articol a apărut în “Cuvântul româ- 
nesc” din Mai 1982, scris de un român numit loan Coman. 

In articolul său laudativ, Mihai Cismărescu o ia de la început, de la 
problema optanților unguri: “In acea epocă, Titulescu este peste tot, la 
Paris, la Geneva, la Londra; glasul lui se face auzit fără încetare, autori- 
tatea lui pe scena diplomatică internaţională este incontestabilă” “Due- 
lurile sale oratorice dela Geneva, cu contele Apponyi-in problema optan- 


3 


jilor unguri-au rămas celebre”. Problema aceasta a optanţilor unguri, nu 
era decât vag cunoscută de Cismărescu căci iată ce spune Pamfil Seicaru 
despre acea problemă: “Chestiunea optanților a fost o mare problemă 
care i-a dat posibilitatea lui Titulescu, să se facă cunoscut si să-si desvă- 
luie marele lui talent de jurist, dar a fost şi o falsă trambulină care l-a lan- 
sat, dar a pierdut Țara. Problema optanților nu trebuia să vină în faja 
Societăţii Naţiunilor, urmând să fie lichidată printr'o tranzacţie. N. Ti- 
tulescu, consultat, a opinat să se refuze orice discuţie, el obligandu-se ca 
Societatea Naţiunilor să respingă cererea optantilor. Este adevărat că op- 
tanții n'au obținut câștig de cauză, Titulescu isbutind să determine... 
trimiterea litigiului Curţii de la Haga. Ani de zile politica externă a Româ- 
niei a fost dominată de această chestiune a optanților. Milioane de franci 
s'au cheltuit pentru obținerea de consultaţii din partea marilor specialiș 
ti în Drept intemmațional. Aceste consultaţii au fost tipărite în două volu- 
me, și după ani de zile de publicitate sgomotoasă nu s'a mai vorbit de afa- 
cerea optanților. A câștigat România procesul de la Haga? Nu. S'a realizat 
o tranzacţie în mare taină, printr'o bancă din Budapesta, adica s'a sfârșit 
cu ceiace trebuia să se înceapă. Dacă nu ar fi fost dicursul faimos rostit la 
Geneva în replică la discursul lui Apponi, nu ar fi existat prestigiul lui Ti- 
tulescu în politica externă a Românii, marele expert al Țării în proble- 
mele internaţionale, dacă se făcea de la început tranzacţia. Şi publicitatea 
însemna 50.000.000 de franci elveţieni anual, ca fond secret la dispoziţia 
ministrului de externe”. Pamfil Seicaru, Chemarea, 15 Noembrie 1951, 

Prin urmare, pe chestiunea optanților, Titulescu a devenit cunoscut, a 
devenit mare, dar a pierdut Ţara, deci la originea înalţării lui Titulescu, se 
află un mare bluf! Dar Titulescu a fost învățat să trăiasca înconjurat de 
fast și de mister, pe banii... prințesei. Când a devenit eternul ministru de 
afaceri străine al României, trăia numai în strainatate. In Țară venia la 
votarea budgetului, ca un fulger şi rămânea o lună-două la Bucureşti apoi 
pleca să-și plimbe spleenul prin marile hoteluri ale Europei, unde se sim- 
tea acasă. “Să ni se citeze un singur ministru de externe al oricărei țări de 
pe această planetă care își avea domiciliul în jară o lună -oduă pe an, iar 
restul oriunde, numai în ţară nu”. P. Seicaru, Chemarea, 15 Noembrie 
1951. 

Dar mai important este să vedem ce crede Cismărescu despre faimoasa 
definiție a agresorului: “In al doilea rând, prin convenția privind definiţia 
agresiunii încheiata la Londra în luna lulie 1933 şi semnată de URSS, Ti- 
tulescu, inițiatorul ei, avusese grijă să înscrie în ea unele prevederi care 
să împiedice o agresiune sovietică împotriva teritoriului român care să 
zădărnicească, cu alte cuvinte, veleitățile Moscovei asupra Basarabii 
Prin urmare, Mihai Cismărescu este convins că Titulescu este autorul fai- 
moasei definiţii a agresorului. Titulescu este inițiatorul ei, scrie Mihai Cis- 
mărescu. Și acuma iată ce spune Șeicaru”. In țară a fost prezentat ca o 
genială manevră a marelui diplomat, obligând pe o cale ocolită Rusia so- 
vietică să recunoască Basarabia. Era un neadevar. Rusia sovietică a avut 
nevoie de acest acord și prin Beneș și Titulescu a realizat manevra de care 
avea nevoie”, P, Seicaru, Chemarea, 15 Noembrie 1951... mia 

Dar noi trebuie să insistăm asupra acestui lucru căci nu numai Mihai 

Cismărescu, ci aproape toţi Românii care au auzit despre acea definiție 
a agresorului, cred și sunt convinși chiar că Titulescu este autorul defini- 
ției agresorului și fiind oltean smecher, l'a păcălit pe Neamţul Litvinov 
ca să-i facă cadou Basarabia. Printre cei care au scris altfel, dupa cum am 
artat, este dl Grigore Filiti. Dar iar să vedem ce s'a scris în cele trei arti- 
cole apărute cu ocazia aniversării morţii lui Titulescu: “Suntem în Gene- 
va, în una din acele dimineţi cenușii care caracterizează așa zisa primăva- 
ră a acelui oraș, Deodată, Litvinov se ridică și propune o definiţie a agre- 
sorului care, orice ar spune adversariii, este cea mai bună din câte au fost 
date până astăzi. Nu ştiu să joc tenis, dar am simţit că o minge nouă atin- 
gea racheta mea de om politic. Am aruncat-o imediat înapoi, spunând, 
spre uimirea generală (căci Litvinov și cu mine eram până atunci adversa- 
ri ireductibili); “*Romania acceptă definiţia agresiunii, așa cum o propune 
d Litvinov”. Jorge Uscatescu în articolul publicat în ABC din 2 Aprilie 
1982. In articolul lui Vasile Nestor, găsim acelaș text, Aceasta este o do- 
vadă că dl. Uscatescu, a cărui ușurință cu care-și scrie articolele ştiintifice 
este în deobște cunoscută, a copiat frazele de mai sus din ziarul lui Dră- 
gan. Dar al treilea articol, acel al dlui Coman, este mai bine studiat, Dom- 
nul Coman citează și sursa: este “România literară” de la București, din 
Martie 1982, care a scris despre Titulescu cu ocazia aniversării morţii lui: 
“Aceste gânduri ni le provoaca o revistă literară, chiar “*Romania litera- 
ra”, din Martie trecut, printr'un articol de laudă a lui Titulescu, și în care 
este copios citat Litvinov, fost “locţiitor al comisarului poporului pentru 
afaceri externe al URSS” în Martie 1941 când a murit diplomatul Româ- 
niei Mari. Redăm ce găsim în acel articol dintr'o cuvântare a lui Litvinov: 
“Titulescu a fost unul dintre puținii diplomaţi care a luptat cel mai mult 
pentru intrarea URSS în Liga Naţiunilor; Titulescu a fost primul dintre 
toţi ministrii de afaceri externe, care a sprijinit acceptarea de către Liga 
Naţiunilor a definiției agresorului dată de mine în Iulie 1933. Când am 
propus în Liga Naţiunilor definiţia, Titulescu s'a ridicat imediat şi a spus: 
România accepta definiţia agresorului aşa cum o propune d- Litvinov”; 
nu pot uita meritul personal al lui Titulescu în reluarea relaţiilor diploma- 
tice dintre Uniunea sovietică și România în lulie 1934”, lon Coman, Fie- 
care cu “Titulescul” său, 

Cele trei articole comentate aici, au aparut în anul 1982 şi Mihai Cis- 
mărescu le-a citit fără îndoială, și deși avea la dispoziţie gazeta “Cuvântul 
românesc”, ca să răspundă în apărarea tezei lui, a crezut că este mai pru- 
dent să tacă, Şi acum să vedem ce s'a petrecut cu Eduard Herriot și cu 
Neamjul Litvinov, mai târziu. Am văzut cum Herriot a presat pe Români 
ca să semneze pactul de neagresiune, In 1945, Ruşii, în înaintarea lor ire- 


istibila, l-au găsit pe Herriot și pe nevasta lui, într'un lagăr de concentra. 
tir m: ad adus la Moscova, Herriot fiind convins ca va fi bine ai 
mit de aliatul lui Stalin. Două săptămâni a aşteptat Herriot la Moscova să 
fie primit de Stalin. Asteptarea a fost zadarnică, Zadarnice au fost și in- 
tervențiile ambasadorului francez, Catroux, Stalin era foarte ocupat!! “0 
asemenea indiferenţă, sau mai bine zis o asemenea uitare, au întristat ini. 
ma curajosului preşedinte Herriot”, J'ai vu tomber le rideau de fer, Gene. 
ral Catroux, po. 53-55, Intr'o bună zi, Catroux, a fost informat că a doua 
zi, la orele 4, va avea un avion pentru Teheran și că Herriot trebuia să se 
prezinte la aeroport cu o oră înainte. Lui Catroux i s'a părut că timpul 
era prea scurt și că procedeul era “insolite”, şi Va sfătuit pe Herriot să nu 
plece. Herriot a ales cealaltă alternativă: sa plece imediat, 

La ora 3 la aeroport, îi așteptau alte neplăceri. Agentul însărcinat cu 
scoaterea biletelor, le-a cerut 4.000 de ruble, preţul călătoriei. Catroux 
n'avea bani la el şi a fost nevoit să trimită în graba pe ajutorul lui, la am- 
basadă ca să-i aduca. După aceia s'a dus la avionul “rezervat” președinte- 
lui, și au constatat că era vorba de un avion ordinar, de “transport en co- 
mun”, un Dakota care nu avea fotolii și avea numai simple banchete late- 
rale de metal. Deja, preşedintele, avea tovarăși de călătorie mai mulţi mi- 
litari de toate gradele și o rusoaică cu “son nourrisson”, Catroux a încer- 
cat să-l convinga pe preşedinte să se întoarcă la ambasadă, dar acesta a 
preferat să pelec. “Fără îndoială, se grabea să părăseasca pământul ingra- 
tei Rusii, scuturându-și sandalele”. Catroux, pag, 54. 

lar di Cismărescu, vorbind tot de definires agresorului lui Titulescu, ne 
citeaza un paragraf din cartea lui Jaque Launay și îl taxează de naiv: “Ja- 
ques de Launay în cartea sa” Titulescu et l'Europe”, afirmă textual, poa- 
te puțin cam naiv, menționând semnarea convenției privind definiţia agre- 
siunii de către Litvinov: “De acum înainte, Basarabia aparține României, 
în virtutea Tratatului de la Paris din 1920 și în temeiul convenției de la 
Londra din 1933. Juristul Titulescu a câştigat procesul, dosarul său a fost 
bine întocmit și studiat”, DI Cismarescu_ îl numește naiv pe Jaques Lau- 
nay dar noi credem că adjectivul naiv, e prea blând, Va să zică în 1981, 
elveţianul (?) Launay nu aflase ca în vara anului 1940, Rușii i-au dat Ro- 
mâniei un ultimatum în care îi cereau ca în 4 zile, să părăsească Basa- 
rabia. 


După războiu, pericolul natural, adică pericolul rusesc, apăruse sub o 
forma nouă, adică dublat cu pericolul nemfesc, Intradevăr Ruşii, sub 
noua lui formă, de pericol roșu, nu mai veneau ca salvatori ai Creștinilor 
de Islam, ci de salvatori ai proletarilor din toată lumea. Rușii, ca şi în 
secolele trecute, se sacrificau pentru salvarea proletarilor, de astă dată, 
sub steagul de protector al întregei umanităţi. Și în ajutorul lor, al Rusi- 
lor, veneau. de astă dată, Nemţii din toata lumea, care vedeau apariția sub 


altă formă, cucerirea  întregei în mie AcentipadinfAPătealvemadăie cena 
unor Nemţi în fruntea șefilor roșii Rusia. Fără îndoială, ei se ofereau 
să salveze pe proletarii din toată lumea, dar, deocmdată, cei mai în pericol 
de a fi salvaţi, erau popoarele care erau vecine Rusiei, adică Finlandezii, 
Țările Baltice, Polonia, România și Bulgaria. 

Deci Românii erau în pericol printre primii, şi, din nefericire, nu mai 
trăia Take Ionescu ca să le atragă atenția și la nevoie, să-i scuture. Perico- 
lul rusesc, de astă dată, era mai presant și aproape toţi Românii nu-și dă- 
deau seama de acest pericol. Ardelenii, primii, nu cunoșteau acest pericol 
pentrucă ei trăiseră departe de el și înca, ei îl priveau sub un unghiu favo- 
rabil: în 1848, când Avram Iancu fusese aproape învins de dusmanul se- 
cular, Ungurii, în ajutor le-a venit Ţarul Nicolae 1. Deci pentru Ardeleni 
nu exista acest pericol rusesc și deaceia a existat numai un ardelean care 
să-și dea seama de acest mare pericol si acest ardelean a fost poetul Octa- 
vian Goga. In regatul vechiu, partidul țărănesc al lui Mihalache, din pri- 
mul moment a simţit atracţie spre comuniști și în al doilea rând, intelec- 
tualii comuniști din Moldova după sdrobirea de către Argetoianu a parti- 
dului socialist-mască sub care se prezentau comuniştii-, au intrat aproape 
toți în partidul Țărănesc al lui Mihalache și sub această nouă mască jă- 
rănistă, au rămas până în 1944, când nu au avut nevoie de nici o mască, 
După unirea naţionalilor lui Maniu cu Ţărăniştii lui Mihalache, noul par- 
tid nu avea nici un motiv să fie contra Ruşilor, pentrucă nu cunoșteau 
acest pericol najionalii lui Maniu, şi pentrucă simfeau o atracţie spre co- 
munism, jărăniștii. Deaceia am văzut cum partidul naţional țărănist a 
decis să trimită o comisie care să studieze colhozul rusesc, 

Mai putin vinovaţi erau liberalii, care cu o burghezie care urmăreau 
numai să se îmbogăţească cu orice preț-și au făcut aceasta întotdeauna-, 
nu simțeau nici o atracţie spre comunismul rusesc, deci guvernările libera- 
le, cu toate greselile lor, nu au fost favorabile comunistilor dar nici nu 
i-au combătut cu „înverșunare pentru un alt motiv: liberalii nu cunoșteau 
Istoria românească, afară de George Brătianu care fiind profesor de Isto- 
Tie, a avut prilejul s'o cunoască. Cât de marele lorga se poate spune cu 
certitudine: nu a cunoscut pericolul rusesc pentrucă nu a cunoscut Istoria 
Aer După lorga, Spătarul Milescu, a fost profesor al lui Petru cel 
ş „De această dată, pericolul rusesc era mai mare ca niciodată şi din nefe- 
ricire, nu era nimeni care să ridice steagul contra Ruşilor. Și iată că s'a pă- 
Sit un tânăr care să ridice steagul acesta contra dusmanului natural: acest 
tânăr, a fost Corneliu Zelea Codreanu. Mai înainte am arătat că între 
1919 si 1926, Codreanu a obligat pe comuniștii din Moldova, să dea îna- 
poi. Omul acesta a ştiut să strângă în jurul lui tot tineretul din universi- 


DN Oe 


OEDIP 


tăţile ieşene mai întâi, și după aceia pe toți studenţii din Țara întreagă și 
partidul comunist a fost obligat să se oprească și să aştepte vremuri mai 
bune. Dar această oprire i-a făcut pe Moldoveni să creadă că partidul co- 
munist a fost învins definitiv și că nu mai este devoie să se ocupe de el. 
Cel care şi-a dat seama de situație a fost Corneliu Codreanu. Acesta, în 
1927, cu numai 5 români a luat din nou lupta de la capăt, înființând Le- 


giunea Arhanghelul Mihail. 


De la 24 lunie 1927, data înfiinţării Legiunii, și până la 15 Decembrie 
1929, noua organizație politică s'a organizat pe tăcute, și temeinic, La 15 
Decembrie 1929, se hotărăște să se ia contact cu masele, prin întruniri. 
Prima întrunire a fost hotărîta în târgul Bereşti-Covurlui. S'a dus deci la 
Berești cu o seara înainte și a luat contact cu organizaţia, dar a doua zi 
dimineaţă este întâmpinat la usă de maiorul de jandarmi, însoțit de un 
procuror, care îi pune în vedere că nu are voie să țină întrunirea. Să se 
noteze bine că pe acele timpuri în Ţara românească nu era novoie pentru 
a se ţine o întrunire politică de nici o aprobare, Oricine avea voie să țină 
o intrunire politică. Si Codreanu le răspunde jandarmulor și procurorului: 
“A doua zi dimieaţă, mă întâmpină la ușă maiorul de jandarmi și procu- 
roul, veniţi de la Galaţi, să-mi puna în vedere că nu am voie să țin întru- 
nierea. 

Le-am spus: Nur 

-—Ceiace pretindeţi dvs, nu e nici drept şi nici legal. In Jara aceasta toa- 
tă lumea are dreptul să țină întruniri: Nemi, Unguri, Turci, Tătari, Bul- 
gari, Jidani. Numai eu să nu am acest drept? Măsura Dvs, este samavolni- 
că. Este în afara legii și nu mă voiu supune. Voiu ține întrumirea cu orice 

re 
. ri după mai multă discuție, mi s'a aprobat să țin întrunirea, dar 
să nu fac desordini. 

Ce era să fac? Ce desordine? Să sparg casele la oameni? Era prima mea 
întrunire politică”. Comeliu Codreanu, Pentru legionari, Pag. 365. 

Corneliu Codreanu își dădea seama că oamenii stăpânirii vroiau un 
singur lucru: să se producă desordine. El din contra, vroia liniște. La ora 
întrunirii Sau adunat oameni puțini, numai vreo sută. De la ei a aflat că 
lumea ar fi vrut să vină mai multă, dar a fost oprită de jandarmii de la sa- 
te, Și lucrul acesta, de a i se da voie să țină acest fel de întrunire, anorma- 
1ă, Va silit să invente ceva, nu putea să rămână cu mâinile în șolduri. Pri- 
ma intruniere, în fața unei sute de oameni, a ținut puţin, numai 5 minu- 
te. Au vorbit trei oameni, primii doi câte un minut şi al treilea, Codrea- 
nu, trei minute, Acesta a spus; “*Am venit să ţin o intrunire. Dar autori- 
tăţile îmi opresc oamenii cu forța. In contra tuturor ordinelor voiu fine 
zece întruniri! Să mi se aducă un cal și voiu merge călare din sat în sat, 
prin toata plasa Horincii! Prin urmare, stăpânirea împiedică pe-oameni 
să yină la întrunire, mă voiu duce eu la ei în fiecare sat”, Și au plecat cin- 
ci legionari cu Codreanu în frunte, Codreanu călare, ceilalți pe jos. Prin 
noroaele din acele sate, era singurul mijloc de a se merge: călare și pe jos. 
Acest mijloc de a se merge la întruniri politice, a făcut să se ducă vestea. 
In primul sat s'au adunat toți oamenii, în curtea bisericii. Şi aici Codreanu 
le-a spus oamenilor puține cuvinte și după aceia, mai departe. La al treilea 
sat, se înserase și lumea la așteptat cu lumânările aprinse. La satul urmă- 
tor, acelaș lucru: era noapte și lumea îl aştepta cu felinare și lumânări, iar 
flăcăii, cântând. “Oamenii mă primeau cu bucurie, fără deosebire de par- 
tide politice, Nu ne cunoscusem, dar parcă eram prieteni de cand lumea. 
Dușmăniile se topiseră. Eram o singură apă, un singur suflet, un singur 
neam”. Pentru legionari, pag. 336. 

A doua zi dimineaţă, au plecat mai departe. De data asta, nu singuri 
cei cinci legionari, trei tineri călări Pau întrebat dacă pot să-l însoțească. 
Tot mergând din sat în sat, numărul călăreţilor a crescut și a juns la 20. Și 
toți erau tineri! 

Joi era zi de târg la Berești. La 10 dimineaţă, au apărut pe creasta de 
deasupra târgului, 50 de călăreţi. De acolo în coloană de marș, cântând, 
legionarii au coborit în târg. Lumea i-a primit cu însuflețire. Din casele 
creștinilor ieșeau români și ne turnau căldări cu apă în cale, după vechiul 
obiceiu românesc, ca să le meargă în plin. S'au dus într'o curte unde ar fi 
trebuit să aibă loc prima întrunire. Op. cit. pag. 367. 

Prin urmare, în loc de o întrunire, cum era normal, silit, Codreanu a 
ținut mai multe. Și s'a inventat ceva, din nevoie, căci drumurile erau im- 
practicabile. Si tinerii sau adunat și până la urmă s'au adunat 50 de că- 
lăreţi. Si ia să vedem cum au fost privite acele întruniri, repetăm făcute 
din nevoie, de către dușmanii legionarilor, de către un comunist, un sef 
comunist: ““Propagandiștii legionari mergeau întotdeauna prin grupe de 
25 la 30 de oameni. Sosiţi în mijlocul satelor ei cântau imnuri pentru glo- 
ria lui Dumnezeu și a Căpitanului, în timp ce țăranii erau obligati (?), să 
se roage în genunchi și să sărute pământul (7). Adesea aceiași propagan- 
diști, îmbracaţi în uniformele verzi ale Legiunii și purtând stindarde, in- 
trau pe cai în sate și apăreau ca adevarați arhangheli”. Lucrețiu Pătrăs- 
caunu, Sous Trois Dictatures, pag. 67. 

La 26 lanuarie, Codreanu revine pe acele plaiuri. Este găzduit în satul 
Oancea, la familia Antachi. A doua zi era târg la Cahul. Și atunci Codrea- 
nu a hotărît să treaca în Basarabia. “Aici ca și în celelalte târguri basara- 
bene, jidănimea e comunistă, dar nu pentru “iubirea de oameni”, ci nu- 
mai din ură pentru Statul român, pe care numai prin triumful comunis- 
mului, l-ar putea vedea doborit la pământ și pus sub călcâiul totalei stăpâ- 
niri jidâneşti. Triumful comunismului coincide cu visul iudaismului de a 


stăpani şi exploata popoarele creștine în virtutea teoriei **poporului ales”, 
care stă la baza religiei jidănești”. Pentru legionari, pag. 370. z 

A doua zi dimineaţă, în fruntea a 30 de călăreţi trece Prutul. După 4 
kilometri, intră în oraș. Creștinii ies din casă și vin după ei. Nu îi cunosc 
dar îi văd cu cruci albe pe piept și cu pene la căciulă. Trec pe străzi cân- 
tând: “Scoala, scoală măi române”, Se opresc în piaţă și întro clipă se 
aduna în jurul lor peste 7.000 de țărani. Nimeni dintre ei nu ştie cine sun- 
tem și ce voim. Dar toți presimt că venim spre mantuirea lor. Pentru le- 
gionari, pag. 370. A i 

Incepe să le vorbeasca dar după două minute polișaiul Popov și autori- 
tăţile au străbătut până la el și îi spun: “N'ai voie să ţii întrunire în piața 
publică... 

Poporul român are voie oriunde în casa lui. 

Autoritătile strigau să nu vorbesc; oamenii, să vorbesc. pa 

—Oameni buni-le spun eu, așa este; legile ne opresc să ținem adunări 
în piaţa publică. Să mergem la marginea orașului sau într'o curte a cuiva. 

Fac semn călăreţilor și pomim spre marginea orașului. Un cordon de 
sergenți oprește mulţimea. Peste câteva minute îmi apare în faţă un deta- 
şament de soldaţi cu baioneta la armă. In frunte un colonel, Colonelul 
Comea. Scoate revolverul și mi-l pune în faţă: 

—Stai că te împuşc! 

Mă opresc, 

—Domnule Colonel, de ce să mă împuști, căci nu am facut nici un râu. 
Am și eu revolver, dar n'am venit să mă bat cu nimeni și mai cu seama cu 
armata română. Toate argumentările au fost zadarnice. Am stat acolo 
aproape timp de o oră, suportând toate insultele și batjocurile posibile. 
As fi putut să răspund la fel și să mă lupt. Mi-a trebuit însa o răbdare de 
fier ca să nu cad într'o situaţie și mai tristă, aceia de a mă lupta cu, naţio- 
nalist român, cu armata farii mele, în fata jidanilor comuniști. Colonelul 
a început să traga cu sabia în noi și în cai, iar soldaţii să ne împungă cu 
baionelete. A venit prefectul Am descălecat și am plecat cu el la Prefectu- 
ră. A fost un om civilizat. A venit și colonelul. 

l-am spus: 

—Eu am respect pentru gradul Dvs., de aceia nu v'am răspuns. Dar nu-i 
nimic. Lunea viitoare ne întâlnim în același loc. 

Am plecat. Un sergent mi-a dat calul. Cristian și Chiculiţă mă așteptau 
fâră cai, la poartă. Și-au adus și ei caii, am încălecat și am pomit înapoi 
pe unde venisem, alungaţi din urmă de poliţişti și întovărășiți de privirile 
batjocoritoare ale jidanilor. La marginea orașului, am găsit și pe ceilalți 
călăreți amariţi şi deprimaţi de înfrângerea avută. Mai departe, câțiva ță- 
rani S'au furișat din oraș să ne întrebe cine suntem. 

—Mergeţi și spuneţi oamenilor că Lunea viitoare venim din nou. Toată 
creștinătatea din judej să vină la Cahul”. “Pentru legionari, pag. 370-372. 

De acolo Codreanu s'a dus la București și de la subsecretarul de Stat la 

Interne, D.R. loaniţescu, a ieșit cu aprobarea scrisă. Repetăm, după legile 
de atunci din Țară, nu era nevoie de nici o aprobare. Duminică dimineaţă, 
Codreanu,.a.fost din.nou.la Oancea.Pe legionarul -Lefter,-l-a- trimis. la 
Cahul ca să fixeze cu autorităţile, locul de adunare, In orașul Cahul era 
mare fierbere iar autoritățile primeau vesți că țăranii se îndreaptă cu miile 
din toate părţile judeţului pentru a veni la adunarea de la Cahul. Luni di- 
mineaţă, la ora 8, Codreanu a trimis înainte un grup de 50 de călăreți ca 
să intre în oraș şi să facă poliția adunării. Autorităţile orașului interve- 
neau mereu la București ca întrunirea să fie oprită. La ora 10 legionarii și 
nelegionarii din Oancea s'au încolonat și au pornit: “In linia I-a, călăreții 
în număr de 100, cu drapel, toţi cu pene la căciulă. Mulţi în cămăși verzi. 
Fiecare avea pe piept o cruce albă făcută din pânză. Aveam impresia unor 
cruciați, care megeau în numele Crucii, în contra unei puteri păgâne, să 
scape pe Români. 

In linia Il-a, veneau pedeştrii în coloana de marș, cu drapelul lor, pes- 
te o 100 la număr. 

In linia III-a, urmau vreo 80 de căruțe, încăcate cu câte 4-5 și 6 oame- 
ni, în majoritate locuitori din Oancea, deasemenea cu drapelul lor. 

Totul avea aspect de început de bătălie. 

Când am ajuns în marginea orașului, o mare de capete descoperite ne- 
au primit fără urale și fără muzici, într'o impresionantă tăcere de biserică. 

Am trecut călari prin mijlocul acestei fărănimi. O parte plangea”. 
“Erau la locul întrunirii peste 20.000 şărani. Desigur, cea mai mare adu- 
nare de oameni pe care o văzuse de la începutul ființei sale, acest oraș. 
Fără manifeste, fără ziare și fără propagandă. Intrunirea s'a ținut într'o 
mare solemnitate. De o parte, erau asezaţi, în linie călăreţii; de altă parte, 
coloana legionarilor pedeștri. 

Țărănimea a ascultat, descoperită. Nici un cuvânt, nici un gest n'a tur- 
burat această solemnitate”. Pentru legionari, pag. 373-374, 

Entuziasmul era de nedescris. Și în acel entuziasm, e foarte probabil 
că au fost mulți țărani care au sărutat pământul, dar de aici și până la cele 
ce scrie comunistul Lucrețiu Pătrășcanu, este o mare distanţă. 

Revenit acasă la laşi, Codreanu nu a putut avea linişte. Țăranii din Ba- 
sarabia îl chemau la el prin scrisori și chiar prin telegrame. Intrunirea de 
la Cahul a avut un mare răsunet. Niciodată nu a putut cineva să adune 
20.000 de ţărani, nici până atunci și nici de atunci încoace, Țăranii din 
Basarabia îsi făceau un nou mit. După sfărîmarea mitului lui Mihalache, 
bietul țăran român avea nevoie de alt mit și acesta era mitul Legiunii. 

Venit la Berești, a trecut pe malul Prutului, la Rogojeni, unde îl astep- 
tau pe Codreanu peste 200 de calareti și unul din ei a spus: "Să mergem 
la Nistru”. 

—Da! vom merge, îi răspunde Codreanu. 

Venit din nou Ia lași, Codreanu e muncit de acest gând: Să meargă pă- 
nă la Nistru. Primul gând a fost să lanseze o nouă organizaţie națională 


] 


pentru combaterea comuniștilor şi tovarășilor lor Nemfii, în care să intre 
şi “Legiunea Arhanghelul Mihail” și oricare alte organizaţii de tineri, pes- 
te deosebirele de partide. In modul acesta, socotea Codreanu, va putea să 
se strecoare în Basarabia, fără să i se opună autorităţile. Deaceia a discu- 
tat cu legionarii asupra numelui ce-l va purta noua organizaţie, Unul din- 
tre ei, Crânganu, a spus: Garda de fier! 

— Acesta să fie! 

S'a prezentat deci la Bucureşti și a cerut audienţă ministrului de Inter- 
ne, Vaida Voevod. Cu Vaida Voevod a discutat trei ore și Pa convins. De 
la Vaida Voevod a ieșit cu aprobarea marșului în Basarabia. 

Codreanu dă ordin de marș pe care l-a publicat în “Pamântul strămo- 
sesc”. lata cateva extrase din el: 

„. “Camarazi, 

“1) Mergen să trecem Prutul în sunetul vechiului imn al unirii româ- 
nești “Hai să dăm mână cu mână, cei cu inima română”. 

Mergem să facem o vizită satelor între Prut și Nistru, să le ducem cân- 
tecele noastre și să legăm frătie de legionari cu urmaşii lui Stefan cel Mare 
şi Sfant. 

2) Durata marșului, o lună. 

3) Formaţie pe 7 coloane puternice, la interval de 20 de kilometri. 

4) Trecerea Prutului prin 7 puncte. Coloana din dreapta cu direcția și 
obiectivul de atins: Cetatea-Alba, coloana din stânga, direcția și obiecti- 
vul: Tighina. 

5) Modul de înaintare, marșul pe jos dela Prut până la Nistru. 

6) Data plecării, 20 Iulie, dimineaţă. Trecerea Prutului, la ora ce se va 
anunţa”. 

Si adăuga: “Vrem să întoarcem Basarabia cu fața spre București”. 
Pentru legionari, pag. 380-381. 

Dar din momentul în care Nemţii au luat cunostință de faptul că le- 
gionarii var să intre în Basarabia, s'au ridicat cu mic și mare, în special cu 
ziarele lor din Sărindar, Dimineaţa, Adevărul și Lupta, contra lui Vaida 
Voevod, Nemfii îi cereau capul lui Vaida Voevod, nici mai mult nici mai 
puțin. i au obținut interzicerea marșului, deja aprobat de Vaida Voevod, 
şi doar Codreanu nu voia decât întoarcerea Basarabiei cu faţa spre Bucu- 
rești. Şi acest lucru putea să-l obțină numai Corneliu Codreanu, La che- 
marca lui, la o întrunire într'un oraș mic din Basarabia, au venit 20.000 
de țărani. Și acum el vroia să facă un marș până la Nistru și nu cerea nimă- 
nui nici un ban. Legionarii cereau să stea de vorbă cu țăranii din Basarabia, 
de la inimă la inimă, de la suflet la suflet. Şi acest lucru îl cereau și țăranii 
din Basarabia, Pentru aceasta la întrunirea de la Cahul, ei arătaseră acest 
lucru că cereau de la Moldoveni să le deschidă sufletele. Ei veneau cu su- 
fletele lor deschise şi cereau de la Moldoveni, același lucru: să-și deschida 
sufletele, Această nădejde o aveau numai în legionari, numai în Comeliu 
Codreanu. Și Corneliu Codreanu vroia acest lucru. să i se permită să mear- 
gă până la Nistru si el își lua acest angajament: Vom întoarce Basarabia 
cu faţa spre București. 

———Și-aeest-lueru-nu-a-fost-posibil-—Marșul în Basarabia a fost interzis, 
Vaida Voevod a fost aruncat peste bord, exact cum o cereau Nemţii de la 
Dimineaţa, Adevărul și Lupta. Și la Interne a fost chemat lon Mihalache, 
care prin manifestările lui din ultimul timp, lăsa să se întrevadă că nu se 
va sfii să intrebuinjeze faţă de legionari, metodele de “mână tare”, 


In Iulie 1930, un tânăr macedonean, Beza, a încercat să-l împuște pe 
ministrul Agelescu, trăgând câteva focuri de revolver și neputând să-l ră- 
neasca decat superticial. Beza nu era membru al Gărzii de fier dar când a 
fost arestat, s'au găsit în buzunarul lui câteva manifeste de ale Gărzii. In 
treacăt fiind zis, desi nu o merită sto spunem, tânărul Beza avea dreptate 
în cazul Angelescu. Codreanu este arestat și stă la inchisoare, o lună și 
jumătate, când este achitat. 

In Ianuarie 1931, un alt tânăr, Dumitrescu Zăpadă, care nu merită la 
fel să ne ocupăm de el, încearcă să-l omoare pe Socor, director al ziarului 
nemţesc ““Adevărul”. Tânărul în chestiune, fusese arestat în procesele din 
Marmureș si achitat. Odată pus în libertate, tânărul află că presa nemţeas- 
ca din Sărindar, în timpul cât fusese arestat, scrisese numai minciuni des- 
pre acest caz. Exasperat de această situaţie, tânărul îsi face rost de un re- 
volver şi venit în Bucuresti, pătrunde în biroul lui Socor și trage dar la al- 
doilea foc, revolverul s'a defectat si Neamţul Socor a scăpat. Corneliu Co- 
dreanu a fost chemat de judecatorul de instructie Papadopol, care consta- 
tand că șeful Gărzii de fier nu avea nici un amestec în acest atentat, îi dă 
imediat drumul. Codreanu a plecat spre lași unde voia să-și petreacă săr- 
bătorile Crăciunulii şi Sa oprit la Focşani săi vadă pe Hristache Solomon 
membru marcant al Gărzii de fier. De acolo n'a mai putut să iasă opt zile, 
pentrucă casa lui Hristache Solomon a fost asediată de forțe polițienești 
care nu-i dădeau voie lui Codreanu, să iasa din casă. Această anomalie se 
petrecea din ordinul Ministrului de Interne, Ion Mihalache care dizolvase 
printr'un jurnal al Consoliului de miniştri, Garda de fier și Legiunea. S'au 
făcut percheziţii la toate organizajiile, s'au ridicat toate scriptele şi s'au 
sigilat sediile. Acasă la Iași și la Huși, s'au răscolit până și pernele și salte- 

lele. De la Focșani, la 9 Ianuarie, Codreanu a fost condus de agenţi la Bu- 
curești și acolo după un interogatoriu de 12 ore, este arestat și trimis la 
Vâcăresti. 

“Au mai fost aduși a doua zi legionarii din judeţele în care lucrasem 
mai mult: Lefter, de la Cahul; Banea, dela Iași; Stelescu, dela Galaţi; 
Amos Pop, din Turda; Totu și Dănilă. 


O nouă lovitură aspră dată în moalele capului, unei organizații roma. 
neşti, care nu făcuse nimic ilegal, ci numai încercase să-și ridice fruntea 
în contra hidrei iudaice. O nouă încercare a neamului acestuia de a se ri- 
dica, prin tineretul său, din robie, se prabușea sub loviturile unui Român, 
Ministru de Interne, în aplauzele unanime ale jidănimii din țară și din 
străinătate. E i a și Ş 

Şi din această dată, furia pentru nimicirea noastră s'a pornit necuţă. 
toare, Nici un mijloc n'a fost cruțat pentru a ne distruge, Nici o infamie, 
Şi nu eram vinovaţi cu nimic, Pătrundeau până la noi foile jidănești care 
ne atacau cu violenţă, bătându-și joc de noi și de adevăr; iar noi nu pu. 
team face nimic. Nu puteam raspunde nimic. 

Cu brajele încrucișate între patru pereţi de închisoare, priveam cum 
merg asupra noastră insulte și acuzaţii peste acuzaţii, care de care mai gro- 
zave”. Pentru legionari, pag. 319. 

“Afară, legionarii din Capitală în frunte cu Andrei Ionescu, Ion Bel- 
gea, Iordache, Doru Belimace, Victor Chirulescu, Cotiga, Horia Sima, Ni- 
colae Petrașcu, lancu Caranica, Virgil Rădulescu, Sandu Valeriu, fac sfor- 
țări uriașe pentru a lumina opinia publică deratată de presa Sărindarului”, 
Pentru legionari, pag. 395. 

Și acuma iată ce i se pun în sarcină Corneliu Codreanu: 

MANDATUL DE ARESTARE Nr. 194. 

“Având în vedere actele de procedură penală dresate lui Corneliu Ze- 
lea Codreanu, avocat din Iași, în etate de 31 ani, prevenit că comis faptul 
ca a încercat a întreprinde o acţiune împotriva formei de guvernământ 
statomicită prin Constituţie și a încercat a face agitațiuni din care putea 
rezulta un pericol pentru siguranța publică prin organizarea unei asociaţiu- 
in “Legiunea Arhanghelul Mihail-Garda de Fier”, având ca scop întro- 
narea unui regim dictatorial, ce ar urma să fie impus la un moment voit 
de el, prin mijloace violente, în care sens partizanii erau pregătiți și în- 
demnaţi, prin instructie quasi-militară, ordine, directive și cuvântări, pre- 
cum și prin publicaţiuni, afișe, embleme, discursuri în întrunirile organi- 
zate sau întrunirile publice. 

“având în vedere că acest fapt este prevăzut de rt. 11 aliniatul II, din 
legea pentru reprimarea unor noi infracţiuni în contra liniștei publice, cu 
închisoare de la 6 luni, până la 5 ani și cu o amendă de 10.000 la 100.000 
lei, şi cu interdicţiunea corectională. 

Considerând că din cercetările făcute resultă sarcini și indicii grave de 
culpabilitate, contra lui Corneliu Zelea Codreani, și că pentru a împiede- 
ca pe numitul să nu comunice cu informatorii și martorii ce urmează a fi 
audiaţi, cum și în interesul singurantei publice, este în interesul instruc- 
jiunei, ca numitul inculpat, până la noi dispoziţiuni, să fie deținut în casa 
de opreală; 

Ascultand si concluziunile D-lui Procuror Al. Procop Dumitrescu și 
dispoziţiunile art. 93 procedură penală; 

Mandăm tuturor agenţilor forjei publice că conformându-se legii să 
aresteze şi să conducă la casa de arest dela Văcărești, pe Corneliu Zelea 


Dată în cabinetul nostru astăzi 30 lanurie 1931. iai 
Judecător de instructie Ștefan Mihăiescu. Dosar No. 10-1931". Pentru 
legionari, pag. 395-396. 

Va sa zică dacă un tânar, membru al Gărzii de fier, exasperat de insul- 
tele zilnice ce își permitea să le aducă presa din Sărindar unei organizații 
politice românesti, i se urcă sângele la cap și pune mâna pe revolver, e vi- 
novat Comeliu Codreanu, șeful acelei organizații politice. Fără îndoială, 
acel tânăr era vinovat și trebuia pedepsit, dar de aici până la încercarea 
de a intreprinde o acţiune împotriva formei de guvernământ statormicită 
prin Constituţie, este o distanță ca de la cer la pământ. Mai este vorba în 
mandatul de arestare de un pericol pentru siguranţa publica, de cineva 
(Corneliu Codreanu), care urmărește prin mijloace violente, prin instruc- 
ție quasi-militară, prin ordine, directive și cuvântări și prin întruniri să 
întroneze un regim dictatorial!!! 

Acuma, toate aceste acuzații, scrise de un judecător de instrucţie, din 
ordinul unui ministru de Interne care se numea Mihalache, trecute zilnic 
în ziarele Nemților din România, ne dăm seama la ce atmosferă se crea 
în toată tara. Ploaia aceasta de acuzații a durat 57 de zile, raspândinduse 
zilnic în milioane de foi, în sate și în orașe. Nici o posibilitate de răs- 
puns. De nicăeri. pagina 397. 

Prin urmare în ziarele din Sărindar se scriau grozăvii, ca și cum Țara ar 
fi stat pe un butoiu de pulbere, în pragul unei revoluţii, Si procesul este 
fixat însfârşit pentru ziua de 27 Februarie 1931. 

“Lumea și magistraţii asteaptă să vadă apărând dovezile în contra 
noastră, bombele și depozitele de muniții, dinamite, ecrazite și arme. Ni- 
mic, absolut nimic. Intr'o jumătate de oră după interogatoriul nostru, 
toată această farsă infamă s'a prăbușit. Insfârșit, am putut să vorbim, în- 
necati de indignare, care 2 luni, ceas cu ceas, se concentrase în noi. Tot 
barajul acela de minciuni se frângea în faja adevărului, Toate lanţurile cu 
care ne legaseră, cădeau. Am fost aparaţi în mod strălucit de avocaţii noș- 
tri. Procesul a continuat și a doua zi Pronunţarea s'a amânat câteva zile. 
aie e unul tă am fost duși din nou la Tribunal, unde ni sa citit 

achitare cu unanimitate. (Senti 2 
IES RA 7 dai (Sentinta penala No. 800)”. Pentru 

Si iată acuma ce vorbeste sentinţa de achitare: 
îi Mă nise e ea actorzal sentința de achitare acțiunea pentru 
mai înainte fusese diesel Asa ee Race [aj deci cupsjee 
7 Având în vedere că din cele arătate de Dl, primprocuror se constată 
în fapt din dosar, că în adevăr se recurtau aderenţi numai dintre oameni 


L 


ze 


hotăriţi, bărbaţi, femei și copii, printre plugari, elevi; că se vorbește de 
cuiburi de legionari sau “vulturi albi” de pildă; că e vorba de un stagiu, 
jurământ sau legământ, de 5 legi fundamentale, dintre care una a secretu- 
lui; că legiunea este organizată militărește cu o uniformă, cu un centiron, 
cu o eșarfă, cu programe de educaţie fizică şi instrucţie militară, exerciții 
de semnalizare şi cunoaștere a alfabetului Morse etc, 

Nu se constată însă câ cei ce recrutau și cei recrutaţi au întreprins 
vreo acţiune împotriva actualei forme de guvernământ statoricită prin 
Constituţie și nici nu au întreprins vreo acţiune din care să rezulte vreun 
pericol pentru Siguranja Statului. Că simplul fapt al constituirii într'o 
asemenea organizaţie, nu poate constitui o infracţiune, chiar dacă în con- 
cepția unora ea ar prezenta un pericol, când, atâta vreme cât organizarea 
n'a fost ocultă, autoritata administrativă ar fi putut interveni, fie, oprind-o, 
fie, dizolvând-o, Că chiar în ipoteza în care s'ar stabili că organzaţia a co- 
piat modelul fascist ca formă de alcătuire, încă prin asta membrii ei nu 
pot fi considerati pasibili de pedeapsa pe care o prevede textul pentru ca- 
re sunt trimiși în judecată fiindcă, în starea statică, o organizaţie, oricare 
ar fi forma ei, nu prezintă nici un pericol pentru Siguranţa Statului, ea 
putând face obiectul preocupărilor unor măsuri preventive a autorităților 
administrative, nu însă a unor măsuri represive care au a interveni numai 
atunci cand se trece la acțiune, (afară de cazul când legea nu prohibă di- 
rect forma de organizare). 

Ori nu se poate spune că, din împrejurarea că câţiva legionari au mers 
prin comune pentru a căpăta aderenți, îndrumând poporul să se organize- 
ze, să albă incredere in mișcarea legiunei, etc., nu se poate scoate un indi- 
cu ca ei inteționau să periclicliteze Siguranţa Statului —propaganda fiind 
un mijloc de formarea și împrospatarea cadrelor unei organizaţii politice 
cum era aceasta și nici că înjehebarea de așa zise cuiburi, de către elevi 
de liceu- formaţiuni care nu făceau parte din organizația propriu zisă-nu 
dă nota pericolului pentru Siguranţa Statului dacă se are în vedere că în 
programul organizaţiei era trezirea conștiinței naţionale cu percepte de 
educaţie fizică și morală care cadrează cu un program școlar, atât timp 
cât lipsesc agitațiunile. ă 3 - 

Considerând că nu se poate imputa inculpaţilor că urmăreau prin 
acțiunea lor schimbarea actualei forme de guvernământ, pentrucă din 
dosar și netăzăduit si de reprezentantul Ministerului public, că atât 
inculpatul Comeliu Z. Codranu cât și ceilalţi precum și toţi componenții 
organizaţiei propovăduiau un braț tare în locul partidelor parazite, dar 
recunoșteau autoritatea regelui, de care se vorbește cu tot respectul cu- 
venit și ai căror colaboratori, spun foarte des în manifestările lor, voiau 
să ajungă. 

Ori atâta vreme cât este vorba de o colaborare cu capul statului, nu 
poate fi vorba de răsturnare a formei de guvernământ la care suveranul 
n'ar fi consimiit, E 

Având în vedere că pentru aceste considerațiuni acţiunea subversivă 
(care de alt fel nu se dovedește de nicăieri a fi o acţiune subversivă) de 
care sunt acuzați inculpaţii nu poate fi încadrată în dispoz. art, 11”; 

Considerând că marșul “în Basarabia pus la cale de organizaţie-n'a 
avut loc dacă autorităţile nu ar fi consimţit; consimţământ pe care de 
alttel inculpaţii pretind că l-au avut dar ca le-a tost retras mai târziu. 

Că în asemenea împrejurări e de prisos să se mai reţina susţinerile 
inculpajilor că ei aveau de scop, în prim rând o punere la încercare a 
rezistenţei legionarilor și în al doilea rând trezirea conștiintei naționale la 
populația împregnată de elemente străine. 

Având în vedere ca s'a mai susținut că toate actele inculpaților au a fi 
privite la lumina antecedentelor lor. 

Având în vedere că nici ca date pentru dozarea punibilităţii unor in- 
fractori nu pot fi citate, actele inculpaţilor Corneliu Zelea Codreanu, 
Dănilă etc. cât timp nu se stabilește existența faptului pentru care sunt 
daţi în judecată, antecedentele interesează pentru proporționarea pedep- 
sei, nu pentru intervenirea ei. 

Că astfel fiind, inculpaţii nu sunt vinovaţi de faptele ce li se impută 
şi prin urmare urmează a fi achitaţi”.— Pentru legionari, pag. 397-401. 

Dar nu se sfarșeşte totul aici, Procurorul, din ordinul lui Ion Mihala- 
che, face apel şi acuzaţii sunt din nou conduși la închisoare. Și apelul se 
judecă tocmai în ziua de 27 Martie 1931, Sunt din nou judecaţi dar... 
pronunțarea se amană câteva zile, în care timp acuzații au trebuit să 
aștepte tot la închisoare. Ministrul de Interne, lon Mihalache nu admite 
să-i fie nesocotite ordinele de către judecătorii Țării și de aceia presează 
până la refuz frânele de comandă. Dar justiția Țării acelor timpuri, rezistă. 
Procurorul face recurs și Corneliu Codreanu este din nou achitat, de data 
aceasta de Curtea de Casaţie. 

“Iată-ne cu două hotărîri: una a d-lui Mihalache, prin care “Legiunea 
Arhanghelul Mihail” și “Garda de fier” sunt dizolvate ca organizaţii 
subversive și periculoase pentru existența Statului român, alta a întregei 
justiţii românesti: Tribunal, Curte de Apel si Casatie, în unanimitate, 
după care, tinerii aceștia n'au nici o vină, Legiunea și Garda nu sunt peri- 
culoase întru nimic, nici ordinei publice, nici Siguranţei Statului. Cu 
toate acestea, sediile noastre rămân sigilate pe mai departe. 

Jidănimea, care a fost din nou înfrântă, tace și pregăteşte din umbră 
alte minciuni, alte atacuri, alte infamii”, — Pentru legionari, pag. 402, 


Ca a 


Garda de fier se prezintă pentru prima data, în alegerile făcute de gu- 
vernul lorga-Argetoianu. Mişcarea legionară, înainte de toate, era săracă. 


Cu mare greutate, abia a putut să prezinte liste în 17 judeţe, Si în afară 
de asta, Corneliu Codreanu păstra respectul unor oameni, lui Nicolae 
lorga de exemplu, şi unor funcţii: ministerul de Războiu. In aceste alegeri 
de exemplu, Comeliu Codreanu nu a prezentat liste în județele Putna 
și Rădăuți, pentrucă acolo candidau Nicolae Iorga și ministrul de Războiu. 
Și asupra Gărzii de fier, s'au repezit toți: guvern, autorități și bătăuși 
și în plus li s'au furat și voturile. Totusi Garda de fier obtine 34000 de 
voturi, puţine, nu obținea cota de 2 por 100 pe Ţară, deci nu intră în 
Parlament. 

Dar puțin timp după alegeri, s'a declarat vacant un loc de parlamentar 
în județul Neam; și în curând au avut loc alegeri. Codreanu se hotărăște 
să se prezinte și pentru acest loc, își pune chiar el candidatura. Lupta 
avea să fie grea. Naţional-Țărăniștii vin cu mașini multe și în judetul 
Neamţ vin în propagandă 7 foști miniştri. Legionarii vin și ei cum pot, 
pe jos, cu trenul sau cu căruța iar bani de buzunar nu le trebuiau, legio- 
narii munceau cu ziua pentru a căpăta de mâncare, dar acest fel de pro- 
pagandă avea succes: echipele legionare se făceau iubite de țărani. 

Incep să se facă pronosticuri, unii dădeau ca învingători pe liberali, 
alţii pe Naţional-ţărăniști. Se făceau chiar pariuri. Se înţelege de la sine 
că despre o victorie a Gărzii de fier nimeni nu vorbia, pe capul legionari- 
lor nimeni nu fâcea pariuri și totuși iată rezultatul: Garda de fier 11.300 
de voturi, liberalii 7.000, naţional —ţărăniștii cu averescanii 6.000 iar 
ceilalți mult mai puțin și Corneliu Codreanu este ales deputat. 

Şi la începutul lui Ianuarie se mai declară vacant un loc de deputat 
în judeţul Tutova. Şi Codreanu se prezintă și aici. In Tutova, lupta se 
prezintă mult mai grea, Ce se întâmplase în judeţul Neamţ, le deschiseră 
ochii tuturor, guvernului, opoziţiei și Nemţilor de la ““Dimineaţa”, “Ade- 
vărul” şi ““Lupta”. Greul era acelaş: lipsa de bani, legionarii nu aveau 
bani nici pentru tren și Corneliu Codreanu a hotărit ca propagandiștii 
legiunii să plece de la Bucuresti, pe jos. Distanţa era mare, 300 de kilo- 
metri și în plus era iarnă și zăpezile mari. Mersul pe jos al legionarilor a 
fost, cum a spus Codreanu, un mare discurs eroic, adresat de legionari, 
Românilor din Tutova. Dar pe o iară grea, partidele nu se puteau depla- 
sa, ele așteptau un timp mai bun și legionarii, veniți pe jos, au câstigat 
şi inimile țăranilor din Tutova. Dar, după cum am spus, ochii lui Arge- 
toianu fuseseră deschişi de experiența de la Neamţ: în județul Tutova 
a fost adus colonelul de jandarmi Ignat cu forțe mari și cu ordinul din 
partea ministrului de Interne Argetoianu ca legionarii să fie scoși pe targă 
din tot judeţul. Bătălia a fost extrem de grea. Să dăm un exemplu: 

“La ora | noaptea, un călăreț a adus vestea la Bârlad a celor întâm- 
plate seara la Băcani. Echipa de leșeni, sub conducerea lui Totu, care 
sosise la 12 noaptea la Bârlad, a pornit imediat, pe jos, în ajutorul cama- 
razilor răniți. După o luptă, de la ora 3 jumătate la S dimineața, în care 
timp jandarmii au tras toate cartușele pe care le aveau, legionarii au ocu- 
pat postul de jandarmi, găsind înăuntru încă în nesimţire, trântiți la pă- 
mânt, pe legionarii căzuți în lupta de la Băcani. Ei i-au ridicat și trans- 
portat la spitalul din Bârlad”, — Pentru legionari, pag..430. 

In-afara de asta; Argetoianu vine cu o-noua măsură; pentru a-doua ” 
oara, dizolvă Garda de fier, printr'o simplă decizie ministerială: 

“Deşi ne găsim în cadrul celei mai perfecte legalităţi, guvernul lorga- 
Argetoianu, călcând Constituţia și legile, ne dizolvă în mod arbitrar. 
Sediile din nou au fost ocupate și sigilate. Tipografia de la lași închisă. 
Atacati de presă, suntem puși în imposibilitate de a ne apăra, toate publi- 
catiile noastre fiind suspendate. In Parlament încerc să vorbesc dar sunt 
împiedecat de sgomotele majorității, care nu-mi permite să mă apăr. 

Candidatura totuși n'au putut-o opri”.— Pentru legionari, pag. 431. 

Și iată rezultatul alegerilor: Garda de fier, 5.600 de voturi, liberalii 
5.200, țărăniștii 4.000, celelalte grupuri 2.000, cuzistii 500 de voturi. 
Aceasta a doua victorie a Gărzii de fier, a stârnit un entuziasm în toată 
"Țara. Ales în Tutova, a fost lon Zelea Codranu, adică tatăl lui Comeliu 
Codreanu. 


piete: 


Dar abia a fost validată această alegere și guvernul Iorga cade, cons- 
tituindu-se un guverm naționalițărănist în frunte cu Vaida Voevod. In 
alegerile din 1932, Garda de fier candidează cu toate greutăţile financiare 
în 36 de judeţe și cu toate luptele pe teren pe care au fost obligaţi să le 
ducă legionarii, au obținut 70.000 de voturi şi S deputati în noul Parla- 
ment. Si acum iată o intervenție în Parlament a lui Corneliu Codreanu, 
în favoarea muncitorilor români, împușcați de un guvern naţional- 
tărănist: “Când la Griviţa au fost împuscaţi muncitorii români, din 
ordinul Ministerului de Interne, scârbit pănă în adândul inimiii de atitudi- 
nea comunizanților din Partidul naţional-țărănesc, care aplaudau măsura 
guvernului, m'am ridicat la tribună și am simtit de a mea datorie să vor- 
besc după cum urmează: 

“E rău că nenorociţii de muncitori au ieşit în stradă, dar e mai rău si 
de ei şi de neamul nostru, dacă în faja nedreptaţii strigătoare la cer, n'ar 
ieşi, ci și-ar pleca capul resemnaţi în jug, lăsând țara pe mâna unor politi- 
cieni exploatatori. > 

“DI Comeliu I. Zelea Codreanu: D-le președinte, domnilor deputați, 
în numele grupării din care fac parte, cer ca, alături de ancheta pe care 
este normal să o facă autoriatăţile în drept, să se facă și o anchetă parla- 
mentară, compusă din reprezentanți ai diferitelor grupări politice din 
acest Parlament. Cer acest lucru, pentrucă mă îndoiesc de exactitatea 


9 


afirmaţiunilor făcute de d- Ministru de Interne; mă îndoiesc pentru un 
motiv bine determinat. La 24 Ianuarie, atunci când studențimea română, 
najionalistă și creştină, mergea să depună o cruce la mormântul eroului 
necunoscut, Siguranţa Statului a dat informaţia, într'o foaie din Capitală, 
că acea acţiune a fost pusă la cale și subvenţionată de Moscova. ai 

Dacă tot așa de verosimilă este și informaţia pe care d-voastră o aveţi 
şi în afacerea de la Griviţa, atunci înteleg foarte bine, câtă dreptate aveţi 
ca să luaţi măsuri de asemenea natură, ca cele pe care le-aţi luat ieri și azi. 
(Aplauze pe băncile “Gărzii de Fier și ale Partidului Ţărănesc Dr, Lupu). 

In al doilea rând, țin să afirm că mie, ca și tuturor oamenilor de bun 
simi din această jara, nu ne este frica de comunism sau de bolsevism. 
Nouă ne este frică de altceva, de faptul că oamenii de la acele ateliere nu 
au ce mânca; le este foame. (Aplauze pe băncile “Gărzii de Fier” și ale 
Partidului Țărănesc Dr. Lupu). 

Unii din acei muncitori, au 1.100 lei pe lună și au 5, 6, 7 copii. 

DI Dr. N. Lupu: Asa este. 

DI Corneliu 1. Zelea Codreanu: Având cinci, șase, sapte copii, acea lea- 
fă nu le ajunge nici măcar pentru pâinea de toate zilele. 

Mie, în al doilea rând, mi-e frică și de altceva: de setea de dreptate. 

DI. Dr, Lupu: Foarte bine. 

DI. Comeliu |. Zelea Codreanu: Atunci d-voastră veţi trebui să satisfa- 
ceţi aceste două: foamea și setea de dreptate. (Aplauze pe bancile “Gărzii 
de Fier” si ale Partidului țărănesc Dr. Lupu, și va fi ordine deplină în 
această țară”. Pentru legionari, pag, 434-436. 


Presa Nemtilor, în cap cu “Dimineaţa”, “Adevărul” și “Lupta”, varsă 
zilnic tone de cerneală contra lui Corneliu Codreanu și a Mişcării legiona- 
re. In primul rând Mişcarea legionară este acuzată că este o mișcare 
anarhică și teroristă apoi că este o mișcare care primește bani de la Musso- 
lini, de la Hitler, de la Ungurii care se deşteaptă și de la Nemti! S'a spus in 
mod serios că Miscarea legionară este o copie a mișcării lui Hitler și degea- 
ba Codreanu a răspuns: A.C. Cuza luptă împotriva Nemţilor de la 1890 
iar noi de la 1919, 1920, 1921, când facem acelaș lucru și nu se auzise în- 
că în Germania de Afolf Hitler şi totuși această prostie încă circulă și as- 
tâzi la Paris printre românii recent fugiţi din Țară. Ba încă Mișcarea legio- 
nară a fost acuzată că primeşte “Politica” din 10 August 1934, care susți- 
nea că legionarii primesc bani de la Neamţul Max Auschnit şi că aceasta 
au afirmat-o liberalul Victor lamandi și “cunoscutul publicist”, Scarlat 
Calimachi!!! Dar acuzaţia cea mai imbecilă le-a fost adusa și de naţional- 
țărăniști. Miscarea legionară începuse să pătrundă și în Ardeal, în cetatea 
lui luliu Maniu, și acest lucru începuse să-l neliniștească pe sfinxul de la 
Bădăcin. 


——Și această acuzaţie spunea nici mai mult nici mai puțin, că legionarii 


au falsificat banii de la Rășinari. Chestia aceasta a durat trei săptămâni, 
timp în care nu numai Nemii din Sărindar au varsat zilnic venin contra 
legionarilor, dar chiar și oficiosul lui Iuliu Maniu, “Dreptatea”, a făcut 
acelaș lucru. La capătul celor trei săptămâni, acuzatorii au trebuit să tacă 
din gură și însuși Viorel Tilea, subsecretar de Stat, care declarase că acum 
guvernul are motiv să desființeze Garda de fier (pentru acuzaţia copilaroa- 
să a lui Viorel Tilea, astăzi, dupa atâţia ani a fost scoasă de la naftalină de 
un liberal întârziat, dl Dinu Zamfirescu de la Paris, într'o brosură. Natu- 
ral, di Dinu Zamfirescu, tot fără să roșească, scoate această chestie de la 
naftalină, dintr'o crasă incultură politică. 

In vara anului 1933, legionarii vor să ridice la Vișani un dig. Acolo Bu- 
zăul se revărsa în fiecare an, nimicind ogoarele oamenilor pe o întindere 
de câteva mii de hectare. Și la 10 Iulie, mai mult de 200 de tineri din toa- 
tă Tara, se adunase ca să înceapă construirea digului de la Vişani, Și acest 
lucru n'a fost posibil pentrucă în aceiași zi s'a prezentat la digul care tre- 
buia să fie construit, prefectul județului, procurorul, colonelul de jandar- 
mi Ignat, generalul Cepleanu și mai multe sute de jandarmi cu armele in- 
tinse, o companie de infanterie cu mitralierele gata de tragere, cu somajia 
de a părăsi imediat localitatea. “In faţa acestei situații și a tuturor ame- 
ninţărilor, cei 200 de tineri s'au culcat la pământ, în noroiul care era de 
două palme, în cea mai umilă poziție și au început să cante: Cu noi este 
Dumnezeu. 

La un moment dat, jandarmii au primit ordin să sară asupra lor. Au 
sărit mai multe sute și i-au călcat în picioare, strivindu-le piepturile și 
capetele cu bocancii, tinerii îndurând, într'o tăcere de martiri, tot acest 
calvar fără nici o împotrivire”. Pentru legionari, pag. 469-470. 


LA LEYENDA DE. „ONASTERIO DE CURTEA DE ARGES 
MAESE MANOLE 


Rio Argeş abajo, 
por una orilla, 
pasa el Rey Negro 
con diez secuaces. 
Nueve son maestros, 
todos albafiiles, 
Manole, el d&cimo, 
es el mâs diestro, 
Todos van buscando 
allă en el valle 
dânde construir 
un gran monasterio 
para las plegarias. 
Y yendo asi, 
tropiezan con 
un pobre pastor 
tocando la flauta. 
En cuanto lo ve, 
el rey le pregunta: 
“Mi pastor apuesto, 
que tocas la flauta, 
llevaste el rebaio 
por Argeș arriba; 
volviste con €l 
por Argeş abajo. 
4Acaso no viste, 
por donde pasaste, 
un muro desierto 
y sin terminar 
en un bosquecito 
de verde avellano?” 
—“Si vi, sefior, 


“por donde pasă, 


un muro desierto 

y sin terminar. 

Los perros, al verlo, 
se la abalanzan, 
embisten y ladran 

y aullan a muerte”, 
El rey, al oirlo, 

se pone contento, 
sigue su camino, 

se dirige al muro, 


Con los nueve maestros, 


todos albaiiles, 
y Manole el decimo, 


que es el măs diestro. 


—“ Este es mi muro! 
Aqui quiero yo 
que me construyâis 
el gran monasterio 
para las plegarias. 
Diestros albafiiles, 
empezad ya pronto 
con vuestra labor: 
que me levant&is 

en muy breve rato 
alto monasterio 
como ningin otro. 
Os dare riquezas, 
os har€ famosos. 
Mas si no logrăis, 
Os castigare: 

os enterrare 

vivos en el muro, 
en los ciminetos. 


A todo correr, 
tendieron cuerdas, 
tomaron medidas, 
cavaron los fosos, 
alzaron el muro, 
Pero su trabajo 

se vino abajo 
durante la noche. 
Otro dia mâs, 

un tercero mâs, 

Y un cuarto mâs, 
ipero todo en balde! 
EI se extraiaba, 

Yy los regafiaba, 
fruncia las cejas 

y amenazaba 

con meterlos vivos 
en los cimientos, 
Los nueve maestros, 
todos albaiiiles, 
tiemblan trabajando, 
trabajan temblando, 
todo el santo dia, 
del amanecer 

al anochecer. 
Manole se para, 
deja el trabajo, 

se tiende en la hierba 
y suefia un sueiio, 
Luego se levanta 

y asi les habla: 
—““Diestros albafiiles, 
mis compaiieros: 
Sabeis el suefio 
que tuve al dormirme? 
Una voz celeste 

me dijo al oido 

que nuestro trabajo 
se vendria abajo 

en cuanto anochezca, 
si no decidimos 
emparedar viva 

a la hermanita 

o a la esposa 

que venga primero 
mafiana al alba 

a traer comida 

para su esposo 

o su hermanito. 

Si queris pues 

acabar por fin 

el gran monasterio 

para las plegarias, 

debemos jurar 

todos a la par 

y no divulgar 

nunca el secreto; 

y a la esposa, 

a la hermanita, 

que venga primero 

mafiana al alba, 

no hay măs remedio 

que sacrificar 

y emparedarla. 

Mira que al alba 

Manole despierta 


La VA 


y pronte se sube 
sobre una valla, 
se sube al andamio 
y mira el campo, 
escruta el camino. 
Pero — ay! gqu€ ve? 
uQui€n es la que viene? 
Su dulce esposa, 
flor de la canela, 
que se acercaba; 
para €l Ilevaba 
vianda de comer, 
vino de beber. 
Cuando la vio, 
se sobresaltâ, 
se arrodillo, 
]lorando rezâ: 
—*“Manda, Sefior, 
sobre la tierra 
luvia fiera, 
que caiga a chorros, 
los rios desborde, 
los cauces inunde, 
para que las aguas 
salidad de madre 
le corten el paso 
a mi dulce esposa 
y asi la hagan 
desandar camino, 
parando en el valle”. 
Dios se apiada 
y cumple su ruego: 
amontona nubes, 
oscurece el cielo. 
Repentinamente, 
rompe a llover 
lluvia fiera 
que cae a chorros, 
desborda los rios, 
inunda los cauces, 
Pero pese a ello, 
la mujer no para. 
Sigue su camino 
cada vez mâs cerca. 
Manole la ve, 
su corazân sangra, 
vuelve a rezar 
Yy a implorar: 
—"Manda, Sefior, 
sobre la tierra 
un viento fiero 
que sople tan fuerte, 
que doble los pinos, 
arrastre abetos, 
derrumbe los montes 
y corte el paso 
a mi dulce esposa, 
y asi la haga 
desandar camino, 
parando en el valle”. 
Dios se apiada 
y cumple su ruego: 
y manda un viento 
sobre la tierra, 
que dobla los pinos, 
arrastra abetos, 


derrumba los montes, 
pero no puede 
obligar a Ana 

a parar su pasos. 

Ana continua, 

ândale que anda, 

estâ ya muy cerca 

y mira — jla pobre!— 
que al final Ilega. 


Los nueve maestros, 
todos albafiiles, 
se alegran mucho 


cuando la encuentran. 


Manole, el pobre, 
con el alma rota, 
besa a su amada, 
la-toma en brazos, 
la sube al andamio, 
la apoya al muro 

y en broma dice: 
““Espera, tesoro, 
no te me espantes, 
te emparedamos, 
pero es en broma”. 
Ana, confiada, 

se rie gozosa. 
Manole solloza 

Y Ya empieza 

a hacer el muro, 

a cumplir el suefio. 
Y la aprieta 

cada vez mâs fuerte, 
hasta los tobillos 

y hasta los muslos. 
Ella, pobrecita, 
deja de reirse, 
rompe a quejarse: 
““Manole, Manole, 
maese Manole, 

ya estă bien, 


basta con las bromas. 


Manole, Manole, 
maese Manole, 

el muro me ahoga, 
quiebra mi cintura”. 
Manole callaba 

y continuaba. 

El muro se alzaba 
Yy la apretaba 

hasta los tobillos 
y hasta los muslos, 
hasta el costado, 
hasta los pechitos. 
Ella, pobrecita, 
llora y solloza, 

Yy asi se queja: 
“Manole, Manole, 
maese Manole, 

el muro me ahoga, 
aplasta mi pecho, 
quiebra a mi hijo”. 
Manole trabaja, 


con el alma rota, 
el muro se alza 

y la aprieta 

hasta el costado, 
hasta los pechitos, 
hasta los labitos, 
hasta los ojitos. 

Y la pobre Ana 
deja ya de verse, 
sâlo se le oye 
decir desde el muro: 
“Manole, Manole, 
maese Manole, 

el muro me ahoga, 
mi vida se apaga”. 


Rio Argeș abajo, 
por una orilla, 

viene el Rey Negro 
y se arrodilla 

en el monasterio 

de tan grande fama: 
alto monasterio 
como ningun otro. 
EI rey lo contempla, 
se pone contento, 

y asi les habla: 
—“Diestros albafiiles, 
los diez— maestros: 
decidme ahora, 

con la mano al pecho, 
si os atreveis 

y me lenvantâis 
otro monasterio 
para las plegarias, 
aun mâs hermoso 

y mâs luminoso? 
Los diez maestros, 
todos albafiiles, 
sentados arriba, 
entre los tejados, 

se enorgullecen 

y asi responden: 
“Otros albaiiles 

tan diestros como 
lo somos nosotros 
no hay en el mundo. 
Sabed que podemos, 
cuando vos queriâis, 
levantaros pront - 
otro monasterio 
para las plegarias 
aun măs hermoso 

y mâs luminoso”. 
EI rey escuchaba, 
mucho cavilaba, 
luego mandaba, 
derribar al suelo, 

el andamiaje, 

y a los albaâiles, 

los diez maestros, 
los abandonaba 
entre los tejados, 


allâ en lo alto, 

para que se pudran. 
Los diez maestros 
piensa y se hacen, 
con tablas ligeras, 
alas de volar. 
Luego las despliegan, 
se lanzan al aire, 
pero se desploman, 
y donde se caen, 

se rompen los huesos. 
El pobre Manole, 
maese Manole, 
cuando intent6 

a su vez lanzarse, 
0y6 desde el muro 
salir una voz 

por 6l muy amada; 
y la voz plafiia 

y asi decia: 
“Manole, Manole, 
maese Manole, 

el muro se ahoga, 
aplasta mi pecho, 
quiebra a mi hijo, 
apaga mi vida”. 
Cuando la 0y6, 
palideci6, 

lăgrimas amargas 
Ilenaron sus ojos, 
el mundo entero 

se le vino encima, 
vio voltear 

las nubes arriba, 

Y desde el tejado, 
el pobre Manole 

se derrumb6 muerto. 
Y donde cay 
pronto surgi6 

una fuente llana, 
de agua escasa, 

de agua salada 

con llanto regada. 


Traducido al espaiiol por 


D.D.S. 


IN] 


O MISCARE CAVALEREASCA IN SECOLUL XX 


GARDA DE FIER 


Revista francesă de dreapta “TOTALITE” a dedicat recent 
două numere Mișcării Legionare —Garda de Fier— prezentând ci- 
titorilor într'un volum de 239 de pagini colaborările unor matu- 
re valori intelectuale europene ca: Georges Gondinet, Remy de 
Laon, Pierre Gourinard, Juliu Evola, Claudio Mutti y Antonio 
Medrano si ale câtorva legionari marcanți, Faust Bradescu, Ovi- 
diu Gaina, Ion Halmaghi, |. Tolescu, larion Albu Petrican si 

Obișnuiţi numai cu acțiunea denigratorie din ultimii ani a 
dușmanilor din România şi streinătate aparția acestui volum de- 
dicat memoriei și gândirii politice a Căpitanului, doctrinei lui și 
Mișcării Legionare iniţiată de el, este o surpriză și o mare mân- 
ghâere. 

O surpriză pentrucă recunoaşterea atâtor virtuți vine din 
Franţa pe care o consideram pierdută în marasmul ideologiilor 
negative care o frământă şi o mânghâere, pentrucă ecoul su ferin- 
telor şi martiriul atâtor legionari și naționaliști europeni, începe 
să deschidă drum și noi orizonțiri politice tineretului continental 
de astăzi, aşa cum o mărturisește prezentarea cărții făcută de di- 
rectorul Georges Gondinet. Citez: 

““Titlul “TOTALITE” nu implică o referinţă la vreun totali- 
tarism politic. 

El marchrază pur si simplu în zorile lungului marș al revolu- 
ției europene, voinţa de a începe o luptă totală —spirituală, cul- 
turală și politică— împotriva forțelor făţișe sau ascunse, hotărâte 
să ducă la sfârșit procesul început de multă vreme de denaturare 
completă a Europei și trecerea ei în muzeul istoriei. 

In acest sens “TOTALITE” va lămuri și susține în Europa şi 
în afara ei, mișcările înfaptuind în direcția luptei de eliberare 
naţională și populară împotriva oligarhiilor mundialiste, luptă 
care este reflexul invizibil, în condițiile istorice de astăzi, al bă- 
taliei dusă în culisele istoriei între Tradiţie și Subversiune”. 


Doctrina mântuitoare a Căpitanului, persecutată în fara de 


origine, se universalizează. 

Ce compensație mai mare, pentru atâtea jertfe pe altarul cre- 
dinjei puteam cere Arhanghelului Mihail patronul Legiunii şi ce 
alt omagiu mai eloquent s'ar fi putut aduce la 13 Septembrie cu- 
rent în cel de al 85-lea aniversariu al nașterii lui? 


Carpatii 


REPRODUCEM INTERVIEW —UL COMAN-— 
DANTULUI HORIA SIMA LUAT DE 
GEORGES GARDINET DIRECTORUL REVISTEI 


INTREBARE = Domnule Horia Sima, aş vrea să încep aceas- 
tă convorbire prin câteva chestiuni asupra întemeietorul și şef 
istoric al Gărzii de Fier, Corneliu Zelea CODREANU. Puteţi să 
ne trasaţi un portret, precizându-ne dacă personalitatea lui Cor- 
neliu Codreanu nu era, pentru a relua expresia și clasiticarea so- 
ciologului Max Weber, aceea a unui “şef carismatic”, adică a 
unui om întrupând, pentru un întreg grup social, promisiunea 
unei schimbări radicale, pe plan religios ca şi pe cel politic. 

RASPUNS = In câteva cuvinte, este foarte greu de a înfățișa 
portretul lui Corneliu Codreanu. Ar trebui o carte. In lucrarea 
mea, "Histoire du Mouvement Legionnaire”” se găsesc numeroase 
referințe la figura Căpitanului, între altele și un portret fizic al 
lui, Atracia ce-a exercitat-o Corneliu Codreanu asupra genera- 
jiei noastre se datorește nu numai ideilor lui, ci şi unei specii de 
“carisme” incorporate în propria lui persoană. Codreanu era un 
“manifest viu”, cum l-au definit unii din contemporanii lui. Sim- 
pla lui prezenţă între oameni producea un efect mai mare decât 
cel mai vibrant discurs. “Omul nou”, programat de Căpitan, nu 
era o abstracțiune intelectuală, ci se reflecta în apariţia lui ma- 
iestoasă, de o rară frumuseţe. 

Concepţia de viaţă a Căpitanului, doctrina lui, nu era străină 
de realitatea najională. Ea corespundea celor mai înalte aspirații 


12 


TOTALITE Nr. 18/19 


ale neamului nostru. Fiecare popor are un ethos al lui, o imagine 
spirituală, care îi defineşte personalitatea lui istorică, Fondato- 
rul Mişcării se inspira permanent în acțiunile lui, din acest suflet 
colectiv, din această valoare intrinsecă şi inalienabilă a poporului 
românesc. “Carisma!” Căpitanului provenea din această interpre- 
tare justă a energiei interioare a neamului nostru. Era normal ca 
mulțimile să-l urmeze cu elan, descoperind în el pe făuritorul 
destinului naţional. Schimbările pe care le preconiza Comeliu 
Codreanu în toate domeniile vieţii publice, nu erau decât conse- 
cința ideii centrale ce și-o făurise despre misiunea neamului ro- 
mânesc în lume. 

INTREBARE = Ce diferenţă vedeţi DV între “cultul perso- 
nalităţii”? de care s'a putut bucura, spre exemplu, Stalin, şi admi- 
raţia sau fidelitatea care înconjurau pe Corneliu Codreanu? 

RASPUNS = Stalin sau alţi tirani ai istoriei nu erau iubiţi de 
popor, ci temuţi. Fără exerciţiul puterii și fără de instrumentele 
teroarei, ei nu mai reprezentau nimic. De azi spre mâine ar fi 
dispărut în neantul istoriei. 

Comeliu Codreanu n'a fost la guvern nicio zi şi toată viaţa lui 
a fost persecutat de cei ce deţineau puterea, indiferent de regim. 
Ataşamentul maselor populare pentru Căpitan, care nu s'a stins 
nici până astăzi, se explică prin fluidul spiritual care emana din 
el și care revela acestor mase propriul fond sufletesc, de care 
aveau până atunci doar un presentiment, o vagă cunoștință. In 
aceste cazuri, cum spune chiar el, voinţa şefului și voința mulţi- 
milor se suprapun, fără nicio constrângere, prin adeziune natura- 
lă, ca între părinţi și copii. 

INTREBARE = Anumiți dușmani ai Gărzii de Fier, încer- 
când să murdărească naționalismul românesc al lui Corneliu Co- 
dreanu, au făcut aluzie la originea părinţilor. Despre ce este vor- 
ba în modo exact? 

RASPUNS = Este vorba de o metodă curentă de denigrare, 
deși absurdă și ridicolă, care nu afectează întru nimic personali- 
tatea lui Corneliu Codreanu, naționalismul său sau valoarea sa 
spirituală. A se deschide o asemenea problemă, însemnează a da 
probă de un rasism foarte îndepărtat de tendinţa franceză şi de 
mentalitatea românească. p — 

Naționalismul românesc nu este rasist. Este Rumân oricine se 
identifică cu destinul poporului nostru și îl servește cu credință 
şi dragoste, indiferent de originea lui etnică. In Miscare am avut 
legionari din toate naţionalităţile conlocuitoare ale României și 
unii din ei au devenit figuri de prima linie, căzând în luptă sau 
suferind moarte de martir, 

In ceece priveşte Corneliu Codreanu, tatăl său, prof. lon Ze- 
lea Codreanu, era Român neaos din Bucovina, aşezat în Moldo- 
va cu mult înainte de Primul război mondial. In partea mamei, 
după unii biografi, a existat în familie o îndepărtată germană. 
Pe acestă imperceptibilă picătură de sânge “străin”, anumite 
persoane “binevoitoare” au brodat o adevărată canava de nerozii 
anti-naționaliste. 

Cum spuneam mai sus, în Garda de Fier niciodată nu s'a pus 
o asemenea problemă, nici din punct de vedere religios, nici rasi- 
al, admţându-se adevărul că o naţiune este în primul rând o en- 
titate spirituală, chiar dacă e formată din mai multe grupuri de 
origini diverse și uneori chiar de rase diferite. 

INTREBARE = Julius Evola, care a avut ocazia să-l cunoască 
pe Corneliu Codreanu, vede în el, in “Le chemin du Cinabra”, 
autobiografia sa spirituală, “una din figurile cele mai demne si 
mai bine orientate spiritual” ce-a putut întâlni în mișcările na- 
jionaliste din această epocă. Acest lucru pune problema creşti- 
nismului lui C. Codreanu (și, în consecinţă, a Gărzii de Fier). 
Ce gândiţi DV? Si ce rol se poate atribui veneraţiei lui Corneliu 
Codreanu pentru Arhanghelul Mihail? 

RASPUNS = Codreanu era un creștin convins, dar semnifi- 
cajia creștinismului său nu se referă la el ca persoană, ci la opera 
politică ce-a realizat-o. Mişcarea Legionară, creată de el, este o 
miscare structurată religios și prin această caracteristică se dis- 
tinge de celelalte mișcări naţionaliste contemporane, 

Filozofia de bază a Mişcării este creștinismul. În acest sens 
putem preciza că Comeliu Codreanu n'a urmărit să capteze ade- 
renji, ci să-i tansforme pe aceştia în sens creștin. Toată educaţia 
legionară pleacă dela ideia formării unui “om nou”, Or, omul 


nou conceput de Căpitan nu era decât omul creștin proectat în 
aria vieţii publice. 

Binenţeles, Comeliu Codreanu nu este nu intemeietor de o 
nouă religie şi nici nu s'a amestecat în afacerile Bisericii, pentru 
care arată cea mai adâncă venerație, El a rămas toată viaţa un 
om politic, preocupat de binele şi mântuirea neamului său. In- 
zestrând însă Mişcarea cu un substrat religios, el voia să înnobi- 
leze viața politică, să o scoată din jungla intereselor și ambițiilor 
şi să o înnalje la un rang spiritual. Politica, adevărata politică, 
nu eunjoc de interese, ci trebue să se subordoneze legilor divine. 

Corneliu Codreanu a ales ca patron al Legiunii pe Arhanghe- 
lul Mihail, pentrucă lupta lui din cer contra lui Licifer era un 
drum de urmat pentru toate popoarele care trebue să sară în 
apărarea lui Cristos când inamicii Bisericii vor să-i distrugă opera 
Lui pământeană. Arhanghelul Mihail mai reprezenta și altceva 
pentru Căpitan: triumful final al puterilor Binelui contra Răului. 

INTREBARE = Viaţa lui Corneliu Codreanu, presărată de 
închisori şi suferințe, încoronată de martiriu, nu provoacă în 
mod irezistibil o apropiere de Imitatio Christi? 

RASPUNS = Intr'un anumit sens se poate vorbi de o Imitatio 
Christi, dacă ne referin la Codreanu ca om, ca persoană singura- 
tică. Dar misiunea vieții lui a depășit granițele mântuirii proprii, 
consacrându-se mântuirii neamului său. 

Este greu să te consacri perfecțiunii interioare, devenind un 
imitator al lui Cristos. Dar este infinit mai greu, delicat și anevo- 
ios ca să smulgi din apatie și mizerie milioane de oameni, arătân- 
du-le drumul de urmat pentru a-și împlini destinul lor istoric, 
hărăzit de Dumnezeu, 

Inchisorile și suferinţele lui Corneliu Codreanu, încoronate 
de martiriu, sunt consecinţa luptei lui pentru poporul nostru. 
Căpitanul vedea departe şi şi-a dat seama că fără o schimbare po- 
litică radicală, fără o nouă orientare, națiunea noastră va cădea 
în robia ateo-marxiștilor. Ca şi Arhanghelul Mihail, el s'a luptat 
cu puterile Răului, cari l-au prigonit cu înverșunare şi până la 
urmă, l-au ucis, L-au ucis pentrucă vedeau în el un trimis al Ce- 
rului, o posibilitate (prin măreţia spirituală a mișcării lui), ca Ro- 
mânia —şi poate Europa întreagă-— să scape din cursa ce le-o pre- 
găteau. 

INTREBARE = Să trecem, dacă voiţi, la câteva puncte de is- 
torie a Miscării Legionare Române, La ce corespundea intemeie- 
rea ei? 

RASPUNS = Intemeierea Mișcării Legionare a corespuns unei 
necesități istorice naţionale și chiar europene. 

Către 1922, sa produs în România un conflict de generaţii. 
Studenţimea română, întrun moment de iluminare colectivă, a 
pornit pe un alt drum politic, făurindu-și un nou ideal. O naţi- 
une nu poate trăi, așa zicând, din renta trecutului; ea trebue să 
se întrebe permanent asupra viitorului său, punându-și problema 
unui nou obiectiv. 

In acest sens, noua generaţie şi-a fixat scopul: “Idealul ce tre: 
bue să ne călăuzească, nu trebue să fie o atitudine pasivă în faţa 
evenimentelor, ci o consolidare a patrimoniului fizic şi spiritual 
al neamului nostru. România se poate pierde fără o politică lu- 
cidă și viguroasă pe plan intern şi extern”. 

Din punct de vedere european, mișcarea de redeşteptare na- 
țională din 1922 a coincis cu fenomene asemănătoare în mai 
toate fările continentului nostru. Pretutindeni s'a observat o 
efervescenţă naţională, provocată de teama ca Europa să nu ca- 
dă victima revoluţiei bulşevice. 

Mişcarea Legionară a fost întemeiată ceva mai târziu, în 
1927, dar a continuat și a dus la plenitudine idealurile generaţiei 
dela 1922. Dealtminteri, întemeierea Mișcării, în frunte cu Cor- 
neliu Codreanu și Moţa, au fost ei înşişi protagonişti ai reacției 
studenţeşti contra conformismului predicat de vechea generaţie. 

INTREBARE = Ce putem crede de ipoteza după care asasina- 
rea lui Corneliu Codreanu ar fi fost sugerată de Hitler regelui Ca- 
rol II, în timpul întrevederei dela Berchtesgaden, în intenţia de 
“a pacifica” România? 

RASPUNS = Ipoteza este falsă, Dimpotrivă, Hitler avea un 
cult pentru Codreanu, pe care-l considera “părintele naţionalis- 
mului european”. In intrevederea dela Berchtesgaden, Regele 
Carol a ridicat problema Gărzii de Fier, pentru a afla care sunt 
relaţiile Mișcării cu Germania najional-socialistă şi dacă Garda de 
Fier se bucura de sprijinul Reich-ului. Hitler, fără să-și dea seama 
de intenţiile Regelui, a răspuns că guvernul german nu se ameste- 
că în afacerile interne ale României. Regele a fost foarte mulţu- 
mit cu acest răspuns, socotind că Hitler îi dă mână liberă să pro- 
cedeze cum crede de cuviință contra Legiunii. 

In realitate, regele a surprins buna credinţă a lui Hitler, care 


nici pe departe nu se gândea la iminenţa crimei. Dovada e că 
atunci când a aflat de asasinarea Căpitanului, a avut un acces de 
furie. A dat ordin să fie restituite guvernului român toate deco- 
rațiile primite de mandatari ai Reich-ului și relaţiile diplomatice 
au intrat într'o fază critică. 

Hitler s'a considerat ofensat personal ca la câteva zile după 
întrevederea dela Berchtesgaden, să fie ucis Codreanu, ca și cum 
Regele ar fi avut aprobarea lui. Nu trebue însă uitat că, înainte 
de Germania, Regele Carol vizitase Londra și Parisul. Nu este 
exclus ca în aceste capitale să fi primit sugestii să lichideze pe 
Codreanu... 

INTREBARE = Cum se face că Garda de Fier a putut supra- 
vieţui îngrozitoarelor represiuni din 1938? 

RASPUNS = Din acelaș motiv pentru care a supravieţuit și 
creştinismul după persecuțiile din primele veacuri. Din sângele 
martirilor s'au născut noi legionari! Dar mai trebue avut în ve- 
dere şi faptul că Mișcarea Legionară dispunea în 1938 de cadre 
puternice și peste 200.000 de membri. Pierderile au fost teribile, 
dar mai aveam rezerve din care s'au recrutat noii conducători. 
Cu victoria dela 6 Semtembrie 1940, numărul legionarilor înca- 
draţi a crescut în mod sensibil, încât viitorul a fost asigurat. 

Mişcarea Legionară a fost un fenomen colectiv de profunzi- 
me. Intre ea și naţiune s'a realizat o intrepătrundere așa de pu- 
temică, încât Garda de Fier a putut supravieţui tuturor prigoa- 
nelor și imenselor pierderi de vieţi omenești. 

INTREBARE = Explicaţi-ne problema diarhiei cu generalul 
Antonescu și conflictele la care aceasta a dat loc. 

RASPUNS = N'a fost niciodată o diarhie propriu zisă, ci nu- 
mai o colaborare între Mișcare și Conducătorul Statului, bazată 
pe faptul că am câștigat în comun victoria dela 6 Septembrie 
1940. N'a fost deci o diarhie, pentrucă toate puterile Statului 
erau concentrate în mâna generalului Antonescu. Nicio numire 
importantă și nicio lege nu se puteau realiza fără aprobarea lui. 
In cadrul acestei colaborări, noi aveam un anumit rol şi dispu- 
neam de anumite Ministere. 

Conflictul a început din momentul în care Antonescu a pre- 
tins să fie proclamat şi şef al Mișcării Legionare. Era o pretenţie 
absurdă, deoarece el era străin de mișcare și în niciun caz n'ar fi 
fost acceptat de masele legionare. Voia să imite pe Franco, care 
însă avea justificarea unui război civil dus la victorie. 

Or, în România, generalul Antonescu a fost tributar sacrifi- 
ciilor legionare şi nu invers. Fără acţiunea revoluționară a Legiu- 
nii dela 3 Septembrie, Generalul nu ar fi ajuns Conducător al 
Statului. Văzând că întâmpină rezistență, s'a gândit să se des- 
prindă de noi, uzând de armată. Dar cum nu era sigur nici pe 
armată, în sânul căreia ne bucuram de mari simpatii, şi-a pus 
toată nădejdea în armata germană care se găsea în România, în 
virtutea convențiilor încheiate. 

Pentru a capta asentimentul lui Hitler, a început o campanie 
de intrigi la Berlin contra Mişcării Legionare, prezentând-o ca o 
mișcare anarhică şi incapabilă de o acţiune constructivă în Stat. 
Rezultatul acestor intrigi fu că Hitler, în evenimentele din la- 
nuarie 1941, a trecut de partea Generalului dând ordin armatei 
germane din România să- sprijine pe acesta în... “restabilirea 
ordinei”! 

La 21 lanuarie 1941, Antonescu a dat pur și simplu o LOVI- 
TURA DE STAT, răzvrătindu-se contra ordinei contituționale 
existente, pe când legionarii n'au făcut altceva decât să apere 
această ordine. Am cedat abia în momentul când am fost puși 
faţă în faţă cu ultimatul lui Hitler, 


INTREBARE = După lovitura de Stat a generalului Antones- 
cu, la 21 lanuarie 1941, care a fost soarta legionarilor refugiați 
în Germania? Au avut ei un statut “privilegiat” cum insinueză o 
anumită presă? 

RASPUNS = In tratamentul ce l-a aplicat guvernul german le- 
gionarilor refugiați în Germania sunt două faze: 

1) In anii 1941-1942, li s'a fixat domiciliu forţat în anumite 
localităţi, și majoritatea legionarilor au lucrat în fabrici. 

2) Incepând dela sfârșitul anului 1942, au fost internaţi în la- 
găre de concentrare la Buchenwald, Dachau și Schsenhausen- 
Oranienburg. 

Statutul de “favoare” de care vorbește o anumită presă, sa 
redus la faptul că legionarii internaţi trăiau separați de masa de- 
ținuţilor, ca niște fiare periculoase, într'un lagăr separat in mij: 
locul marelui lagăr, înconjurați de o dublă rețea de sârmă ghim- 
pată, care-i făcea mai prizonieri decât ceilalți. 


13 


Eu, personal, am fost internat în închisoarea lagărului din 
Sachsenhausen. Trăiam într'o celulă, cu totul izolat de ceilalți 
camarazi și de lumea exterioară. 

INTREBARE = România cade în mâna marxistă la 23 Au- 
gust 1944. DV constituiți un Guvern Naţional Român la Viena. 
Reamintiţi-ne care a fost drumul DV în sânul Mişcării, care v'a 
condus la această înaltă responsabilitate, 

RASPUNS =Mă aflam în lagărul de concentrare din Sachsen- 
hausen când a capitulat România la 23 August 1944. A doua zi, 
24 August, am fost scos din lagăr, dus la Berlin şi de acolo, mai 
departe, până la Rastenburg, în Prusia Orientală, unde era Carti- 
erul General al Fuhrer-ului. Am vorbit cu Himmler și Ribben- 
trop, cari mi-au solicitat colaborarea. Pe Hitler nu l-am văzut. 

Pate fiind circunstanjele tragice ale României, datoria Gărzii 
de Fier era să continue lupta. Am acceptat în principiu să for- 
mez un guvern național care să mobilizeze poporul român con- 
tra invaziei sovietice. Am redactat o “Proclamaţie” către ară, 
care a fost transmisă prin radio. Apoi, am început să organizez 
rezistența contra cotropitorului cu mijloacele sumare de care 
dispuneam. 

Totuși, ocupaţia ţării de către diviziile rusești s'a desfășurat 
prea repede ca să putem opri invazia pe Carpaţii meridionali. Ne 
mai existând un teritoriu naţional liber, am format un Guvern 
Naţional la Viena. 

INTREBARE = Cum explicaţi că legionarii au beneficiat de 
un “'tratament de favoare” din partea Aliaţilor? 

RASPUNS = Chestiune de logică. Legionarii nu puteau fi în- 
cadraţi în categoriile fixate de Aliați pentru a fi traşi la răspun- 
dere pentru crime din timpul războiului. 

Noi am fost eliminaţi dela putere în România înainte de în- 
ceperea războiului contra Rusiei Sovietice. Cea mai mare parte a 
legionarilor au făcut războiul ca simpli soldaţi pe front, fără a fi 
participat la răspunderea lui politică. Aljii, c: zecile de mii, se 
aflau în închisori, iar cei din Germania mucegăiau în lagăre de 
concentrare. 

Nu ne puteau acuza nici de “crime contra umanităţii” în cur- 
sul războiului, noi înșine fiind victime ale Puterilor Axei. Guver- 
nul dela Viena nu intra nici el printre clauzele precise ale “*pe- 
depselor”?. Aliaţii au fost chiar foarte impresionați și de faptul 
că, în timpul războiului, deși naționaliști, am fost internaţi în 
lagăre de concentrare. Au făcut în plus, cercetări asupra com- 
portamentului legionarilor în exil şi, ca urmare a acestor rezul- 
tate, Garda de Fier a beneficiat de o decizie de “neurmărire”, 
unică în anelele ultimului război. 

INTREBARE = Ce a făcut Mişcarea Legionară pentru a rezis- 
ta ocupației sovietice și ““marxizării”' României? 

RASPUNS = Multe lucruri şi semnificative în condiţiile și cir- 
cumstanţele de atunci. 

Am format o armată naţională, care a luptat pe Oder în ulti- 
mele luni ale războiului. 

Am parașutat in România peste o sută de legionari instruiți 
în şcoli speciale. Aceste echipe de legionari au pus bazele miș- 
cării de rezistență contra ocupaţiei sovietice, începând din toa- 
mna anului 1944, într'o perioadă când vechile partide —respo- 
sabile de actul dela 23 August- colaborau cu comuniştii, fără 
să-și dea seama de tragedia ce va urma. 


Noi am fost primii cari am pus mâna pe arme pentru a com- 
bate pe bolşevici și uneltele lor incoștiente. Noi am fost dease- 
menea ultimii cari am părăsit această luptă, în 1956, după re- 
volta ungară, când am văzut că Aliaţii occidentali tolerează ca 
diviziile sovietice să innăbușe aspiraţia spre libertate a acestui 
popor. Era clar că Aliaţii occidentali apliau ad litteram acor- 
durile dela Yalta, pe baza cărora Europa a fost împărţită în 
sfere de influență. Nu mai era loc, nici în România, pentru o 
mişcare de rezistenţă. 


INTREBARE = Poporul român este încă deschis acţiunii 
Gărzii de Fier? 

RASPUNS = Greu de spus. Teroarea care domneşte în Ro- 
mânia după înscăunarea regimului comunist, înlătură din sufle- 
tul oamenilor orice veleitate de a se manifesta deschis. Pentru a 
nu pune în pericol populaţia, am renunţat la orice intervenţie 
directă. In condiţiile existente, orice mișcare de rezistenţă este 
hărăzită eșecului. 

Fără îndoială, mai există legionari care menţin focul sacru al 
doctrinei și eforturile lor izolate pot avea o anumită influenţă 
asupra noilor generaţii. Avem proba concretă prin numeroși re- 
fugiajia recenți care, ajungând în Occidentul liber, ne caută și se 
afiliază organizaţiilor legionare din ţările unde se fixează. 


14 


Din netericire, pentru cei mai mulţi, contactul cu Garda de 
Fier nu este decăt un vis, Noile generaţii sunt sever supraveghea- 
te şi ce ştiu despre Mişcarea Legionară nu-i d ceeace au învă- 
țat în şcoli sau ce au citit în cărţile de istorie e itate de regim, adi- 
că numai minciuni și infamii la adresa Gărzii de Fier. Ceeace nu-i 
impiedecă să vrea să cunoască această mișcare de care regimul 
are atâta frică, chiar declarând-o “inexistentă”, Gândul care-i 
animă este următorul: “Dacă regimul comunist acuză Garda de 
Fier de atâtea defecte, infamii, trădări, crime și josnicii, însem- 
nează că realitatea este riguros contrară”, 

INTREBARE = Să revenim la câteva problema de doctrină şi 
de acţiune. In ce termeni concepți DV azi, “chestiunea iudaică”? 
pe care Garda de Fier voia s'a rezolve? 

RASPUNS = Mai întâi, trebue precizat că, în chestiunea 
evreească, Mişcarea Legionară n'a adoptat un punct de vedere ra- 
sial sau religios, cum a fost cazul cu National-socialismul sau alte 
mişcări politice. “Antisemitismul”" nostru, sau mai exact “anti- 
iudaismul” nostru era de origine economică și socială, Evreii aca- 
paraseră în proporţie de 70 %/o bogăţiile țării, încât păturile so- 
ciale mijlocii și proletare trăiau într'o stare vecină cu mizeria. 
Singurii beneficiari erau Evreii şi oamenii partidelor care le aco- 
pereau speculaţiile. Situaţia tindea către o dominare totală a na- 
țiunii de către minoritatea iudaică. 

Astăzi, chestiunea iudaică se pune în termeni diferiți. Numă- 
rul populaţiei evreești a scăzut simţitor în România, cea mai ma- 
re parte emigrând în Israel sau în Statele Unite. Cei rămași nu 
mai constitue o ameninţare virulentă ca altădată. Deci, problema 
iudaică nu va mai constitui o acuitate permanentă pentru desvol- 
tarea viitoare a țării noastre, 

INTREBARE = Prin ce se diferenţiază Garda de Fier de fas- 
cismul italian și de naţional-socialismul german? 

RASPUNS = La această chestiune a răspuns în termeni perti- 
nenţi însuși întemeietorul Mișcării, într'o conversaţie avută cu 
Julius Evola, la București, în 1937, 

Fascismul, spunea el, exaltă valoarea Statului, al învelișului 
exterior al unei naţiuni. Il compara cu o haină. 

Naţional-socialismul dă la o parte haina și se interesează de 
corpul naţiunii. Exaltă rasa, componenta biologică a unei na- 
țiuni. 

Mişcarea Legionară pătrunde mai adânc, interesându-se de su- 
fletul unei naţiuni. Ea exaltă ethosul spiritual al unui popor. 

Nimic nu poate fi adăogat la caracterizarea celor trei mişcări 
formulată de Corneliu Codreanu. caci dee 

INTREBARE = In clipa în care cosmopolitismul încearcă 
Jesrădăcinarea tuturor popoarelor, când orice problemă gravă 
are un răsunet internaţional, nu credeţi că un efort ar trebui fă- 
cut pentru a se depăși naționalismul printr'un autentic universa- 
lism tradiţional? 

RASPUNS = Naționalismul nu trebue în niciun caz abando- 
nat, așa cum vrea cosmopolitismul, și nici depăşit ca să ajungem 
la o fraternitate universală, 

Naționalismul este seva din care se hrănesc toate popoarele. 
Eliminându-l, e ca și cum le-am smulge din rădăcinile lor. La 
acest stadiu, naţiunile se descompun și pier. 

Dimpotrivă, valorile naţionale trebuesc adâncite, cultivate la 
maximum și purificate de ingrediente care nu le aparţin. Inainte 
de toate, din sfera naţionalismului, trebue expulsat șovinismul și 
imperialismul. Atunci, toate naţiunile vor trăi în pace și se va 
putea ajunge la un universalism tradiţional, sau mai bine zis, 
creștin. Creștinismul garantează convergenţa spirituală a tuturor 
naţiunilor, prin faptul că proclamă că naţiunile sunt creaţii divi- 
ne și fiecare are o misiune de îndeplinit în istorie, 

INTREBARE = Se vorbeşte mult de un “om nou” în doctri- 
na legionară. Ce ascunde aceas.a expresie? 

„RASPUNS = Comeliu Codreanu spunea că înainte de toate 
Mişcarea Legionară este o operă educativă, o mare şcoală spiri- 
tuală, în care “dacă la un capăt intră un om, la celălalt trebue să 
iasă un erou”. Transformarea ce-o suferă individul în şcoala le- 
Bionară este apariţia unui “'om nou”, Un individ amorf, apatic, 
insensibil la durerile neamului, orientat exclusiv spre satisfacerea 
egoismelor lui, devine, după trecerea prin viaţa legionară, un in- 
divid dezinteresat, care-și vede împlinirea vieţii lui în jertfa pen- 
tru neam. 

După noi, prin școala legionară, individul se încadrează în or- 
dinea naturală a creaţiei, Individul în cadrul neamului, iar nea- 
murile în cadrul și sub ascultarea legilor divine. Această re în- 
toarcere a individului spre lumea valorilor eterne este echivalen- 
tul “*omului nou”, 

INTREBARE = Imediat după război, într'o carte publicată 


în franceză, în 1951, *“Destince du Nationalisme”, afirmaţi că 
destinul naţionalismului se confundă cu destinul democraţiilor. 
Este încă convingerea DV? 

RASPUNS = Nu trebue confundată importanţa cuvintelor, 
Nu există incompatibilitate radicală între termeni când există 
o aplicare strictă şi cinstită a importanţei lor doctrinare. Toată 
confuzia reiese din faptul că “democraţii” nu aplică cum trebue 
principiile “democraţiei”. 

Un scriitor politic român, Aurel Popovici, într'o carte publi- 
cată în 1910, a pus alternativa *“Naţionalism sau Democraţie”. 
După el, ar exista o incompatibilitate organică și insuperabilă 
între naționalism și sistemul democratic de guvernare. Mie, mi 
se pare că cei doi termeni pot coexista (ceeace susțineam și în 
lucrarea mai sus citată), dar trebue bine delimitată sfera celor 
două noţiuni. 

Naționalismul nu este o valoare de natură trecătoare. El este 
manifestarea specificului unei națiuni, a etosului său naţional. 
Naţionalismul este o constantă, este realizarea istorică a unei 
naţiuni. De aceea, chiar când nu este afişat expres sau când este 
repudiat ca doctrină, naționalismul continuă să-și profucă efec- 
tele. 

Democraţia este mai mult o tehnică politică, destinată să des- 
copere curentele de opinie în sânul unei națiuni. Rolul demo- 
craţiei se reduce la problema alegerilor. la momentul electoral 
pentrucă, după aceea, nu guvernează în niciun caz **democra- 
ţia”, ci partidele ieşite biruitoare din urne. 

Naționalismul nu vede nicium inconvenient să se exprime în 
forme democratice, pentrucă nu-i este frică de urne. E tocmai 
ceeace-l confundă cu destinul democraţiilor. Dar, nimic mai 
mult! Mișcarea Legionară, chiar dela originele ei, a declarat că va 
respecta Constituţia și va lupta pe căi legale pentru cucerirea pu- 
terii. Astfel, se arăta mai democrat decât partidele zise “demo- 
crate”. Deoarece acestea au violat continuu propriul lor sistem, 
guvernând cu metode dictatoriale. Deaceea afirmam mai sus că 
este necesar să se judece bine importanţa cuvintelor. 

INTREBARE = Deoarece anti-comunismul rămâne orientarea 
prioritară a acţiunei legionare în lumea modernă, cum îl conce- 
peţi DV pe un plan practic? 

RASPUNS = In acest moment, dat fiind circumstanțele inter- 
naţionale, nu putem face altceva decât să dăm alarma asupra pe- 
ricolului comunist prin memorii, articole de ziar, cărți și alte ma- 
nifestaţii semnificative. Ceeace trebue făcut mai ales este să des- 
chidem ochii opiniei publice occidentale asupra primejdiei ce 
ameunţă umanitatea întreagă şi asupra imensei erori ce s'a co- 
mis prin abandonarea Europei Orientale în robia comunistă. 
Trebuesc convinși Occidentalii, prin toate mijloacele, că ei cons- 
tituesc prada viitoare a Molohului roșu, care, sigur de a fi crucifi- 
cat definitiv prima sa pradă, va ataca și restul Europei. Trebuesc 
convinși că salvarea lor nu trece prin mijlocirea aranjamentelor 
diplomatice, ci printr'o mobilizare vigilentă şi gata de sacrificiu. 

Noi ne îndiplinim deja această sarcină, la scara noastră, dar 
ea ar trebui să revină în mare, forţelor patriotice şi naţionaliste 
din țările occidentale. 

INTREBARE = Europa, grav atinsă de decadenţă, riscă să ce- 
deze într'o zi sau alta sub greutatea imperialismului sovietic. 
Dat fiind că faza de simplă apărare anti-comunistă pare depășită, 
că trebue întrevăzut ce e mai rău (invazia Armatei roșii) şi re- 
flectat deja asupra mijloacelor de rezistenţă, cum. întrevedeţi 
De (pia contra comunismului întrun context de ocupaţie mi- 

itară? 

RASPUNS = Chestiunea ne depășește. Nu trebue uitat că le- 
gionarii sunt refugiați politici, toleraţi în diferitele țări care i-au 
acceptat. Rezistenţa contra unei invazii sovietice priveşte în pri- 
mul rând pe cetăţenii țărilor în cauză, 

Fără îndoială, se vor produce convulsiuni la început în aces- 
te ţări, sub imboldul unei luări de conștiință generală. Dar dacă 
invazia se prelungește dincolo de un anumit timp, să nu ne în- 
doim că toate ţările libere încă astăzi vor trebui să-şi plece capul 
sub jugul sovietic, 

Pentruca Europa Occidentală să nu ajungă în această situație 
ingrozitoare, O singură reţetă este valabilă: să se prevină această 
invazie, prin întărirea Pactului Atlantic şi a solidarităţii cu State- 
le Unite. Deoarece, dacă tancurile sovietice au ajuns la Brest... 
“lasciate ogni speranza...” 

INTREBARE = Ce importanţă acordaţi DV gândirei creştine 
asupra a ceeace se cheamă lupta contra forţelor Răului? 

RASPUNS = In loc de “gândire creştină”, eu aș spune rolul 
creștinătății în lupta contra puterilor Răului. 

Comunismul nu este o invazie de barbari, Nu este un imperia- 


lism de stil clasic. Nu este nici măcar expresia unei revolte socia- 
le, cum spune doctrina lor. Este o proiecţie istorică a puterilor 
Răului. Pentru întâia oară, Lucifer a izbutit să domine o parte 
din pământ, creindu-și un Stat “după chipul şi asemănarea lui”. 
Ura cu care urmărește comunismul descreștinarea popoarelor nu 
are altă explicaţie. 

Ori, ce constatăm? Pentru întâia oară în istorie, oscietatea 
creștină —atât de vigilentă în secolele precedente— nu-și mai re- 
cunoaște inamicul. Si este aceeași societate care odinioară a for- 
mat un dig contra invaziilor barbare și a respins expansiunea ara- 
bă și turcească. Deși dispun de mijoacele și puterea de a se în- 
frunta cu comunismul, Statele creștine din Occident preferă 
compromisul cu ateo-marxismul, fără să-și dea seama că astfel 
condamnă la exterminare Biserica lui Cristos de dincolo de Cor- 
tina de Fier. 

Asistăm la un proces de descreştinare a Occidentului care va 
avea consecinţe nefaste pentru propria lui existență. Se înșeală 
acei creștini care cred că abandonând în voia soartei pe creștinii 
răsăriteni, au potolit și monstrul bolșevic. Le va veni rândul să 
îndure aceeași soartă. Politica lor —zisă “realistă” — nu constitue 
nicio garanţie și mult mai puţin, un scut pentru securitatea lor. 
Din contră, nu-i vorba decât de o etapă pe calea propriei lor dis- 
trugeri. Salvarea nu mai e posibilă decât printr'o renaştere fulge- 
rătoare a conștiinței creștine a lumii apusene. Este oare realiza- 
bilă!! 

INTREBARE = In ce măsură doctrina legionară poate ea în- 
că să joace un rol în lumea informaticei, a proiectilelor autoghi- 
date inter-continentale, a băncilor și a copiilor zămisliți în epru- 
betă? 

RASPUNS = Problema aceasta nu se pune numai pentru doc- 
trina legionară, ci pentru orice'specie și formă de naționalism. Si 
cum naționalismul este forma vie a naţiunilor, manifestarea pro- 
priei lor existenţe în istorie, problema se pune în egală măsura 
pentru toate popoarele: naţiunile şi doctrinele naţionaliste vor 
mai putea oare exista în noua perioadă în care a intrat omeni- 
rea, dominată de aceste descoperiri științifice? 

Afară de cazul că se va extinde comunismul peste tot globul, 
națiunile vor continua să-și afirme crezul și personalitatea lor, 
căutând fiecare să intre în competiţie pacifică cu celelalte. In- 
tr'o lume dominată de tehnică nu va mai fi loc pentru războaie 
devastatoare. Va avea loc probabil o reîntoarcere către pacea 
binefăcătoare. 

Doctrina creştină dispune de toate elementele ca să opereze 
pe planul găndirei această convertire a naţiunilor, determinându- 
le la o cooperare loială în interesul tuturor. 

INTREBARE = Ce mesagiu adresaţi DV tinerilor care refuză 
Europa dela Yalta și care resping viziunea materialistă a lumii? 

RASPUNS = Noile generaţii riscă să-și piardă definitiv liberta- 
tea și să devină sclavi în imperiul mondial al comunismului, da- 
că nu se întorc la adevărurile esenţiale ale vieţii, care sunt: ideea 
naţională și ideea creștină. Nu poţi fi liber și să te bucuri de 
drepturile omului într'o naţiune de sclavi. 

Datoria fiecăruia, tânăr sau bătrân, este în acest moment nu 
numai de a se opune amenințării din Răsărit, dar de a câștiga 
bătălia contra comunismului. Intr'un viitor apropiat, sau dispare 
lumea liberă, sau dispare Imperiul Răului! 

TERTIUM NON DATUM EST! 


UN RASPUNS CAPITANULUI DE 
REZERVA EMILIAN 


Căpitanul de rezervă 1.V, Emilian, îi ia apărarea sublocotenentului 
Pantazi și în lupta iscată, apare ca triumfător, ba mai mult, pare că este 
convins că m'a făcut şah mat. Sublocotenentul, în “Stindardul” nr. 149 
afirmă că generalul Ion Antonescu, ar fi putut obține investitura parla- 
mentului ales în Decembrie 1937, printr'un vot aproape unanim iar când 
Sar fi prezentat înaintea aceluiași parlament, ca să aprobe intrarea noas- 
tră în războiu, alături de Germani, același bun parlament, ar fi aprobat 
această intrare în razboiu, în urma unui vot tot atât de masiv!!! Bine în- 
teles că sublocotenentul, pe acele vremuri era numai elev la scoala milita- 
ră de cavalerie, și nu se pricepea în politică de loc, cum îi stă bine unui 
elev de scoala militară de cavalerie. Printr'un vot aproape unanim sau tot 
atat de masiv, înseamnă că ar fi vorba de majorităţi masive de cel pujin 
75 0/o. Să întrerupem discuţia cu fâncul din școala militară de cavalerie 
şi s'o continuăm cu căpitanul de rezervă, care pe acele timpuri, fusese pre- 
fect-e drept că foarte puțin-, deci se pricepea în politică. Și căpitanul de 
rezervă, ca să sprijine pe țânc, începe să facă socoteli matematice, care nu 
prea se potrivesc ofițerilor de cavalerie. Și căpitanul o greseste chiar de la 
început, punând să voteze pe general, adică cu Germanii, 105 de deputa- 
ți, 66 legionari și 39 cuzişti. Foarte bine, dar de unde-i scoteai pe acești 
66 de deputaţi legionari când mai mult de jumătate, în cap cu Corneliu 
Codreanu, erau pe lumea cealaltă? Fără îndoială că acești deputaţi legio- 
nari puteau să răspundă prezent doar în ședințele de cuib, dar nu în par- 
lamentul în care avea majorităţi, Guţă Tătărăscu. Să mergem mai departe 
pe linia greșelilor care nu admit nici o discuţie. Dumneata, dle capitan de 
rezervă Emilian, mă acuzi că-i socotesc filoenglezi pe cei 15 (?) deputaţi 
iorghiști, Inseamnă că nu te pricepi deloc în politica reală românească, cu 
toate că ai fost prefect o lună de zile. Să-l luăm pe orga şi să-l judecăm. 
Păi lorga era contra Germanilor până în măduva oaselor. Dumneata poate 
că nu ştii, sau ai uitat, că Iorga a scris un articol contra Germanilor care a 
avut un răsunet extraordinar în toată Țara. Articolul se numea: Porcii 
motorizaţi! Nu ne va fi greu, dumneatale și mie, care pe acele timpuri am 
fi votat, dacă am fi fost deputaţi, pentru intrarea în războiu alături de 
Germania, să ghicim ce ar fi făcut Iorga. Se spune că Germanii au fost 
foarte bucuroși când au auzit că Iorga a fost omorit şi dumneata mă acuzi 
că-l socotesc, pe nedrept, pe Iorga, de ar fi fost anglofil şi mai ales aprig 
francofil. Ei bine, normal, cei 15 deputaţi iorghiști ar fi votat contra in- 
trării noastre în razboiu alături de Germani, altfel ar fi avut de aface cu 
fulgerele și trăsnetele lui Iorga care ar fi scris cu această ocazie un articol 
în care i-ar fi numit porci motorizati pe deputaţii jorghiști.. 

Dumneata îmi dai exemplul unor deputaţi Naţional-țărăniști și Libera- 
li, care și-au manifestat sentimentele contra Rusiei la începerea războiu- 
lui. Da, dar uiţi că în acele momente partidele, legal, erau desfiinjate și 
deci acei deputaţi, în cap cu Mihalache, erau liberi, nu aveau de luptat cu 
disciplina de partid. Eu cred-cu toate că nu se poate pune la îndoială pa- 
triotismul lui Mihalache-, că în acel caz, Mihalache ar fi fost obligat să 
voteze contra generalului Antonescu, Mihalache fiind un membru discipli- 
nat al partidului Naţional-ţărănesc. In afară de asta, dumneata uiți-nu o 
spune pe aceasta și jâncului-, că în partidul Naţional-tărănesc existau ace- 
le demisii în alb, pe care Maniu le folosea ca o ameninţare contra recalci- 
tranților. Faţă de aceste consideraţii, unde vezi dta dreptatea tezei țâncu- 
lui de la școala militară de cavalerie, unde vezi dta acel vot masiv pe care-l 
visează sublocotenentul Pantazi de partea intrării noastre în rizboiu ală- 
turi de Germani? Nu, dle Emilian, dta ești convins că te-ai pripit luându-i 
apărarea sublocotenentului, dar nu mai ai ce face. Să vedem mai departe 
cum ai să mă faci pe mine şah-mat. 


Da, generalului Antonescu i s'a dat comanda unui grup de armate, în 
care intra și un corp de armata german, dar acel general nu cra unul dintre 
generalii germani renumiți, ci era un general de mâna a doua. Pe aceiași 
linie, mai la nord, se afla mareșalul von Rundstedt, general vestit și nu 
putea Hitler să-l pună pe von Rundstedt, sub comanda unui general zo- 
mân. Si apoi, formal sub comanda generalului Antonescu, genralul Ritter 
von Schobert, executa ordinele directe ale Marelui cartier german. Dova- 
dă: generalul Antonescu a dat ordin grupului de armate de sub comanda 
sa, să nu treacă Prutul și să nu facă capete de pod, vestitele capete de pod 
ale generalului Antonescu, Și iată ce citim în cartea generalui Chimnoaga: 
“Prima operaţie a frontului român a fost un bombardament foarte puter- 
nic al aviației germano-române executat în ziua de 22 Iunie la orele 4 di- 
mineaţa, distrugând la teren circa 400 de avioane ruse. In zilele următoa- 
re armata a | l-a a făcut trei capete de pod peste Prut la Stefănești, Scule- 
ni şi Ungheni” Istoria politica și militară, general Chirnoagă, pag. 177. 
Deci. în sectorul armatei a 11-a germana, s'au făcut trei capete de pod în 
ziua de 22 lunie și in zilele urmatoare. Generalul german, chiar primind 
ordinul generalului Antonescu de a nu trece Prutul și de a nu face capete 
de pad, a făcut ce știa că e bine să se facă: când o armată are de trecut o 


16 


de N.S. Govora 


apă mai mare, caută prin surprindere, să facă capete de pod, Aceasta o 
ştie oricine, chiar un ofițer de infanterie care a făcut școala de aplicaţie 
a armei lui și, fără îndoială, o știa și Antonescu, Dar care a fost motivul 
că generalul Antonescu a dat ordin să nu se facă capete de pod? Eu cred 
că generalul avea credința ca înaintarea în Basarabia va fi foarte ușoară 
și în acest caz era bine să se adune câţi mai mulți Ruși pe malul Prutului, 
ca să fie luaţi prizonieri. Generalul Antonescu, s'a înșelat armarnic: ““Tru- 
pele române au făcut un numar relativ mic de prizonieri””.—Gen, Chirnoa- 
gă, op. cit, pag. 170. 

Deci generalul Ritter von Schobert a călcat ordinul primit de la Anto- 
nescu şi a făcut trei capete de pod, dar ceilalţi generali români, au execu- 
tat ordinul. ““Armata română a făcut (numai) la 2 Iulie trei capete de pod 
la Coştuleni, la Est de Huși și la Făciu și apoi a urmat flancul drept al ar- 
matei a ll-a germane''.— Gen. Chirnoaga, op. cit. pag. 177, Deci restul 
armatei de sub comanda lui Antonescu, a trecut la facerea de capete de 
pod, abia în ziua de 2 Iulie zi în care a venit ordinul să se înceapă ata- 
cul. Prin urmare generalul Ritter von Schobert a făcut trei capete de pod, 
folosind faptul că dincolo de Prut nu se afla nici un soldat sovietic afară 
de grăniceri și a putut s”o faca fără pierderi pe când Românii au facut cele 
trei capet de pod ale lor abia în ziua începerii atacului, cand Rușii au 
avut timp de 11 zile ca să -si aducă forțe nu puternice dar destul de pu- 
ternice. Şi aceste forțe aduse în timp de 11 zile, au produs pierderi în- 
semnate, în special la Țiganca, nume pe care Românii nu vor putea să-l 
uite usor. Si aceasta din cauza generalului Antonescu sau al unui calcul 
greșit al lui Antonescu, ceace duce la acelaș rezultat. In restul frontului, 
la Sud de Ungheni, a existat numai un mic cap de pod făcut de locotenen- 
tul de infanterie Bucșa, pe care l-am descris în articolul meu și care a dus 
la darea în judecată a lui Bucșa. In restul frontului, afirmă căpitanul de 
rezervă Emilian, a mai existat un cap de pod la Lipcani, dar acest cap de 
pod nu este trecut în cartea generalului Chimoagă, singura carte care s'a 
scris despre războiul nostru, Sfântul nostru războiu. Eu merg mai departe 
cred că acest cap de pod citat de căpitanul de rezervă Emilian, a existat, 
dar a fost făcut contra ordinului generalului Antonescu și că autorul lui a 
fost ameninţat cu judecata. 

Capitanul de rezervă de cavalerie Emilian, caută să-şi bată joc de mine, 
în mod foarte fin (?), numindu-mă strateg, etc. pentrucă am afirmat că 
pe Prut nu a existat nici un soldat sovietic afară de grăniceri. Da, asta am 
afirmat, o afirm și continua s'o afirm, căci acesta e adevărul, purul ade- 
văr: Pe Prut nu au existat acele forțe pe care le înșiră dl căpitan de rezer- 
vă Emilian, scoase. din “absolut toate scrierile de războiu, inclusive-cele 
sovietice”, pe ziua de 22 Iunie 1941, repet, pe ziua de 22 Iunie, când ge- 
neralul german a putut, prin surprindere să-și facă cele trei capete de pod, 
dar în 11 zile, până s'a hotărît atacul, la 2 lulie, a fost timp destul să vi- 
nă acele forţe și pe jos și nu numai cu calea ferată sau cu camioanele, 
Domnul căpitan de rezervă Emilian, să citească și să recitească articolul 
meu și va vedea că am dreptate: la 22 lunie 1941 nu au fost pe Prut decât 
fortele grănicerești și deaceia a putut un simplu locotenent de grăniceri 
(infanterie), să treacă podul existent la Țuţora și să-l păstreze până la 2 
Iulie, dată când a venit ordinul să înceapa atacul, 


“Si totusi, Prutul a fost trecut în zorii zilei de 22 lunie 1941, nu nu- 
mai la Țuţora, cum pretinde dl căpitan N.S. Beldie, alias Govora”. —Capi- 
tan de rezervă L.V. Emilian în “Stindardul” nr, 152. Deci căpitanul de re- 
zervă Emilian afirma scurt: Prutul a fost trecut în zorii zilei de 22 lunie 
pe toată lungimea lui, nu numai la Țuţora, cum am afirmat eu. Deci dacă 
eu nu pot dovedi ceiace am afirmat, atunci căpitanul de rezervă a avut 
dreptate și eu am fost făcut șah mat. la să vedem cum stau lucrurile; “La 
29 Iunie, Hitler anunţă pe generalul Antonescu printr'o scrisoare, că, 
având în vedere înaintarea frontului german, armata a 11-a permana va 
trebui să ia ofensiva la 2 lulie, ca să acopere flancul de sud al grupului de 
armate von Rundstedt, Armatelor române le revine misiunea de a apăra 
flacurile armatei a 11-a germane, El ruga ca pentru aceste operaţii să se 
subordoneze acestei armate, trupele române necesare. Având în vedere că 
armata a 3-a se găsea între grupul de armate sud și armata a Ll-a —deci 
fâcea legătura între cele două forțe germane-generalul Antonescu a pus-o 
sub ordinele comandantului armatei a 1-a germane, care mai avea încă 
în subordine direct alte patru divizii române, Intre timp armata a 4-a ro- 
mână a concentrat o parte din forţe și a intrat în dispozitivul de plecare 
la atac pe Prut. 

In dimineaţa de 2 Iulie s'a trecut la ofensivă pe întreg frontul roma- 
nesc”!. -General Chirnoaga, op. cit. pag. 177, 

Deci categoric, până la 2 Iulie 1941, pe toată lungimea lui, Prutul nu a 
fost trecut, afară de cele trei capete de pod făcute de armata a II-a. 
Aceasta o afirmă generalul Platon Chirnoagă, într'o carte care a fost tipă- 
rită de editura “*Carpaţii”! care s'a epuizat repede, vândută în special străi- 


nilor, Ne mira foarte mult că aceasta carte nu a fost citită de căpitanul de 
rezervă Emilian, care are speciale preocupări militare şi “Stindardul”” lui 
apare de fiecare dată plin de fotografii militare, Domnul Emilian este cu- 
noscut în exilul românesc ca “'căpitanul Emilian” adică căpitan activ 
Emilian. Dar poate, căpitanul de rezervă Emilian, respinge cartea genera- 
luluj Chirnoagă, ca fiind generalul care la bătrâneţe a devenit legionar, și 
încă legionar de ai lui Horia Sima, deși e singura carte românească care se 
ocupă de războiul nostru din Răsărit. Ia să vedem ce zice un scriitor care 
nu este legionar ci antilegionar, dl George Barbul, în cartea lui “Le IIl-e 
Homme de axe”, la pagina 125; “Trupele româneşti nu au intrat în ac- 
țiune decât la 3 Iulie, după ce Germanii din Polonia au ajuns pe aceiași 
linie cu vechea linie de demarcaţie germană de pe Prut. Ocuparea Lem- 
bergului, la 30 lunie, a fost semnalul ofensivei”, George Barbul este bun 
prieten cu căpitanul de rezervă Emilian şi nu m'ar mira mult dacă Emi- 
lian nu și-a manifestat prietenia lui faţă de dl Barbul necitindu-i cartea. 
Sunt aproape sigur că căpitanul de rezervă Emilian are cartea lui Barbul, 
dar o are îi bibliotecă cu foile netăiate, Insfârșit am adus proba că ceiace 
am afirmat, este adevărul pur. Sah matul căpitanului de rezerva Emilian, 
s'a îndepărtat la distanțe incomensurabile și-l văd cu binoclul întors. 

Domnul căpitan de rezervă Emilian, s'a supărat când am afirmat că 
generalul Antonescu nu era capabil să conducă un razboiu modern. Şi o 
repet: așa este. Antonescu aparținea școalei franceze care, în acest răz- 
boiu, a suferit un colosal eșec. Gândiţi-vă la generalii francezi, în cap 
cu generalul Gamelin, care toți au fost bătuți de generalii germani, Și 
generalul Antonescu nu are nici o vină, de vină este doar şcoala france- 
ză, Gândiţi-vă că soarta ar fi pus pe generalul Antonescu în fruntea unei 
aramte care să se războiasca cu germanii! Armatei Germane nu i-ar fi tre- 
buit mai mult de o săptămână ca să ocupe România de la un capăt la 
altul, Antonescu a fost un mare general în 1916-1920, când de fapt a 
condus armata de sub conducerea generalului Prezan. Dar de atunci, tre- 
cuse foarte multă vreme. Armata română, în cap cu generalul Șteflea, se 
opunea doctrinei germane și deci era natural să fie învinsă de la început. 
In armata română aveam numai câţiva ofițeri, proveniţi din armata aus- 
tro-ungară, care făceau parte aproape toţi din vânătorii de munte. In ca- 
pul lor trebuie pus generalul Iacobici și acest general a luat în cele din 
urma, Odesa! 

Căpitanul de rezervă Emilian, ne vorbește de planul de reorganizare al 
armatei române, fâcut de Antonescu şi trimis generalului von Tippel- 
skirch la 14 Spetembrie 1940, Intre a face un plan de reorganizare şi a 
conduce o armată după legile războiului modern, este o mare diferență, 
diferență de care Germanii şi-au dat seama, Cunoscând teribila mândrie a 
generalului Antonescu, Germanii i-au dat comanda unei armate în care 
intrau si Germani, dar aceasta a durat puțin, foarte puţin. Războiul ro- 
mânesc a început la 22 Iunie şi la sfarsitul lui Iulie, grupul de armate de 
sub comanda generalului Antonescu, s'a desființat şi armata a 11-a trecut 
sub comanda mareșalului von Rundstedt, deci generalul Antonescu a co- 
mandat o armată germană numai 40 de zile și după aceste 40 de zile, An- 
tonescu a fost scos din pâine. Dar a fost deajuns ca să se facă mareșal, sin- 
gurul mareșal al armatei române. 

Dupa aceia, generalul Antonescu, proaspăt mareșal, nu mai putea să 
comande numai o armată-a 4-a-, şi deaceia aceasta armată -a 4-a, a trecut 
sub ordinele Marelui Stat Major și a primit misiunea să cucerească Odesa. 
Eu am crezut că Antonescu s'a făcut mareșal numai după cucerirea Ode- 
sei şi m'am înselat şi aceasta este în defavoarea lui Antonescu: Antones- 
cu trebuia să astepte ocuparea Odesei-sub comanda lui-, și după aceia să 
se facă mareșal, nu el să fie mareșal și la Odesa să se producă un adevărat 
carnagiu. “Pierderile armatei române în această bătalie au fost excesiv de 
grele. In operaţiile dintre Nistru și Bug, pierderile române s'au ridicat la 
99.142 oameni, din care circa 85 9/o reprezintă pierderile de la Odesa”. 
—Gen. Chirnoaga, op. cit. pag. 180. Deci la Odesa am pierdut 85.000 de 
oameni!!! Eu am comis o mare greșală, afirmând că Antonescu s'a făcut 
mareșal după căderea Odesei când acest lucru s'a petrecut la 31 Iulie 
1941 si Emilian îmi trimite o săgeată —otrăvită după părerea lui-—, dar 
săgeata printr'un ricoseu, îl loveşte pe prietenul lui, George Barbul. lată 
ce scrie numitul Barbul în cartea citată la pagina 139: Antonescu “ma- 
reşal după luarea Odesei!” 


Deci grupul de armată general Antonescu a fost desființat după 40 de 
zile de la începerea războiului și mareșalul a rămas fără comandă pentr 
gradul lui de mareșal. Armata a 4-a a trecut sub comanda Marelui Stat 
Major și direct sub comanda generalului Ciupercă. Deși mareșalul nu co- 
manda direct această armată, nu înseamnă că se desinteresa complet de 
armata a 4-a, ba din contra. Pentru cucerirea Odesei, Germanii își oferi- 
seră de la început ajutorul lor în aviație și trupe specializate, dar gene- 
ralul Antonescu-sprijinit pe informaţiile incomplete pe care le avea des- 
pre organizarea Odesei de către Ruși-, a considerat că armata a 4-a ro- 
mână ar putea cuceri singură Odesa și a refuzat propunerea germana!!! 
Gen. Chimoaga, op. cit. pag. 179. Prin urmare s'a ivit ocazia ca genera- 
lul Antonescu să arate că este capabil să conducă un războiu modern. 
Războiul modern cerea aviaţie multă şi trupe specializate pe care Anto» 
nescu nu le avea și nu le aprecia nevoia, dovadă este că aceste trupe spe- 
cializate și multă aviaţie, oferite de Germani, le-a refuzat cu soberbie! 
La comanda armatei a 4-a, era generalul Ciupercă tot asa de nepriceput 
ca și Antonescu și a acceptat să cucerească Odesa numai cu mijloacele avu- 


te la dispoziţie, Dacă comandant al armatei la 4-a ar fi fost generalul laco- 
bici, singurul general român care cunoștea doctrina germană, în faţa ofer- 
tei germane de ajutor, Iacobici l'ar fi convins pe Antonescu s”o primească 
ca fiind absolut necesară iar dacă Antonescu, încăpățânat cum era, ar fi 
continuat să rămână pe aceiași poziţie, lacobici ar fi refuzat comanda ace- 
lei armate, Ameninţarea obișnuită a lui Antonescu cu Curtea marțială, nu 
ar fi avut valoare în faţa lui Iacobici, care era om dintro bucată. 

"*Fotografiile aeriene însă, în scurtul timp de care dispuseseră, nu des- 

coperiseră de cât în parte aceste organizaţii, încât aşa puse pe hartă, apă- 
rea un sistem de poziţie fără continuitate şi destul de ușor de pătruns”. 
-Gen. Chirnoaga, op. cit. pag. 179. Prin urmare, fotografiile aeriene luate 
tot de români care nu dispuneau de mijloace prea moderne, dovedeau că 
Odesa este usor de pătruns și mai departe rămânea totul pe seama pieptu- 
lui soldatului român care, cum se ştie, este de aramă. Dar generalul Anto- 
nescu s'a înșelat amarnic, tocmai pentrucă el nu cunoștea războiul mo- 
demn, el rămăsese la timpurile de glorie de altă dată, când era adevăratul 
comandant al armatei generalului Prezan. 

“Când însă la 14 August s'a luat contactul cu poziţia din jurul Odesei 
si după patru zile s'a executat primul atac puternic, Sa constatat că în 
faja trupelor române se afla o poziţie astfel organizată, încat pentru cu- 
cerirea ci trebuiau folosite mijloace și metode pentru războiul pe poziţie, 
adică artilerie foarte multă, consum mare de muniţie, aviație de bombar- 
dament și care de luptă. Noi nu aveam aceste mijloace. Câteva atacuri par- 
țiale date de corpurile de armată pe fronturi mici pentru încercarea rezis- 
tenjei în diferite puncte, și încă un atac important organizat și executat 
de armată pentru ruperea poziției, n'au adus de cât foarte mici pătruderi 
si în schimb au provocat pierderi foarte grele. Pentru atacul executat de 
armată, aceasta fusese întărită cu încă patru divizii; lipsindu-i însă mij- 
loacele de foc de distrugere, n'a reușit”. Gen. Ghirnoaga, op. cit. pag. 
179. 

Generalul Antonescu a înlocuit la 25 Spetembrie pe generalul Ciuper- 
că la comanda armatei a 4-a cu generalul Iacobici și, probabil la cererea 
acestuia, mareșalul a renuntat la superba lui mândrie și a făcut apel la aju- 
torul german care îi fusese oferit de la început, dar pe care îl refuzase. 
Generalului Ciupercă i s'a luat comanda pentru incapacitate și lipsei de 
cunoștințe militare, dar bietul de el nu de aceasta ducea lipsa ci de mijloa- 
ce de luptă modeme!!! Venit generalul Iacobici la comanda armatei a 4-a, 
mai era nevoie însă de ceva. “Trebuia adusă și putere materială; de aceia 
generalul Antonescu a cerut intervenţia aviaţiei de bombardament germa- 
nă şi unităţi speciale pentru ruperea frontului. Generalui Iacobici a trecut 
la organizarea unui foarte puternic atac la aripa dreaptă a armatei. Consu- 
mul de muniţie însă care se crea era atât de mare pentru a, se asigura su- 
ccesul și a economisi vieţile infanteristilor, încât bombardamentul de ar- 
tilerie nu putea să fie executat cu muniția existentă. Trupele speciele ger- 
mane, neavand sprijinul de foc necesar operației, au renunțat să mai cola- 
boreze la pregătierea atacului și astfel n'a mai avut loc”. Gen. Chimoaga, 
op, cit. pag. 179. 

lată că armata germană nu pomea la atacul unei poziţii fără o puterni- 
că, lungită și prelungită pregătire de artilerie pe care Antonescu o cunoștea. 
Pe această nouă. trebuia generalul Antonescu să o învețe de la Germani. 

Deci am afirmat că generalul Antonescu nu avea pregătirea necesară 
pentru conducerea unui războiu modern și căpitanul de rezervă Emilian 
ajutat de sublocotenentul Pantazi. s'a supărat, dar citind argumentele de 
mai sus, aduse de generalul Chimoagă, cititorul imparţial îmi va da drep- 
tate, Din ameninţarea cu șah mat, a rămas doar pulbere și pe căpitanul de 
rezervă Emilian îl sfătuiesc să citească, să citeasca mult. Numai fotografii- 
le puse la dispoziţie de serviciile germane, nu sunt suficiente, este nevoie 
şi de fond. Dumneata, căpitane de rezervă Emilian, ai fost un erou în afa- 

ră de serie, ceiace am recunoscut fără reticență, dar cunoștințele dumitale 
militare se reduc la un an de școală militară (de rezervă), și-i lipsește 
şcoala de aplicaţie a cavaleriei, scoală care ți-ar fi lărgit cunoștințele. De 
acest păcat suferă și sublocotenentul Pantazi. In “Revista cavaleriei”, 
dumneata reproduci o fotografie: cimitirul militar de la Dalnik. M'a mis- 
cat și pe mine căci și eu sunt român și am fost luptător voluntar pe linia 
l-a, dar am avut o strângere de inimă privind această fotografie: pentru 
cucerirea Odesei, au murit 85.000 de ostași!!! Numărul acestor morţi ar 
fi fost infinit inferior dacă mareșalul Antonescu ar fi cunoscut nevoile 
unui războiu modern: aviația, multă aviație, trupe speciale, muniţie de 
artilerie, multă muniţie de artilerie și natural, artileria necesară. 

Dar aşa cum a fost, cucerirea Odesei a fost un mare eșec pentru ma- 
resalul Antonescu. 


= Aare 


Căpitanul de rezervă Emilian afirmă că Antonescu a fost un gigant. 
Mareșalul Antonescu a fost numai un om mare, teribil de mare și care ca 
toți oamenii mari, a comis mari greșeli. Cea mai mare greșală, pe plan 
militar, a fost campania pentru cucerirea Odesei. Pe plan politic au fost 
mai multe, infinit mai multe. Dar căpitanul de rezervă Emilian, îmi amin- 
tește că prin anii 50 am scris articole de laudă la adresa mareșalului. Am 
scris si nu numai prin anii 50 ci și mai încoace la “Carpaţii” și unul acum 
vreo doi ani, la adresa lui Penescu care îl atacase pe mareșal, dar dta 
căpitane nu l-ai citit, căci se vede treaba că decând ai îmbătrânit te cites- 
ti numai pe dta. N'ai dreptate. Apărarea maresalului o voiu lua-o totdeau- 
na când va fi pus în discuţie de cei care sunt cu aliații firești. 

O iau pentrucă mareșalul a fost singurul om mare care și-a dat seama 
de importanța Rusiei care a fost și rămâne dusmanul nostm secular și 


17 


natural, cum a spus Take Ionescu, Mareșalul Antonescu a fost singurul 
român care a ridicat spada în contra dusmanului acesta natural al nostru 
și a făcut ca să ajungă opinca soldatului nostru până la Volga și până la 
Nalcik. Si mareșalul Antonescu a fost singurul român care a putut să 
ridice această spadă românească la un timp când toţi ceilalți oameni 
politici români, erau toți vânduți Nemţilor, da, vânduți Nemiilor/ Și 
încă ceva: mareșalul a ridicat spada ruptă a lui Corneliu Codreanu, da, 
spada ruptă a lui Corneliu Codreanu, Si mareșalul a comis greșeli foarte 
mari cu acestă spadă ruptă a lui Codreanu. Dar noi toți trebuie, suntem 
obligați să iubim pe mareșalul Antonescu şi suntem obligaţi să-i iertăm 
greșelile, oricât de mari. Dar... au trecut 40 de ani de la darea luipe mâ- 
na lui Bodnăraș de către Caiafa Mihai Vodă! Și eu am fost printre româ- 
nii care-ca și căpitanul de rezervă Emilian—, am socotit că lupta netermi- 
nată a lui Antonescu, trebuie sto continuăm, unde se va putea și cum se 
va putea, căci acesta era războiul cel sfânt. 

Si am dus noi războiul cel just al mareșalului, cu mari, enorme peri- 
cole! 

Dar de atunci au trecut 40 de ani! A trecut epoca tinereții, a entuzias- 
mului. Acum a venit timpul să scriem istorie. Fără părtinire! Când se scrie 
Istoria unui om, se scrie așa cum a fost și se constată că gigantul a fostun 
om mare, un om teribil de mare, cu toate greșelile lui, chiar dacă a avut 
o inimă de câine roșu! Cu cât timpul trece, se descoper o multime de acte 
care ne arată greșeli și alte greșeli, dar omul acesta rămâne totdeauna 
mare. Pentru asta nu trebuie să jipaţi ca niște isterici, căci omul acesta 
rămâne mereu om mare cu toate actele ivi descoperite, 

Căpitanul de rezervă Emilian dă ordin tuturor ofiţerilor activi și de 
rezervă să nu mai strângă mâna căpitanului Beldie, alias Govora și este 
convins că așa se va face, Foarte bine, Nu ar fi prima dată când mi se în- 
tâmplă acest lucru. Prin anii 50, perioadă din viața mea pe care căpitanul 
de rezervă Emilian o laudă, pentrucă am. scris contra lui Mihai Viteză, 
şi ofițerii, numai activi, hotărîseră să mă bată, în frunte cu comandorul 
Profir pentrucă am isultat pe majestatea sa. Aflând acest lucm am căutat 
să-l întâlnesc și am stat de vorbă o după amiază întreagă și rezultatul a 
fost că Profir m'a luat cu el la restaurantul românesc unde se întâlneau 
toţi iubitorii lui Mihai Viteză, și intrând cu mine de braţ a spus: Acesta 
este căpitanul Beldie. Dacă îndrăznește cineva să-l lovească, va avea de 
furcă cu mine, Are drepta:z. Eu am aruncat 26.000 de tone de bombe 
în Rusia și Mihai Viteză acesta și-a bătut joc de noi toţi, 


Filfizonii aceștia cavaleriști, despre care un filozof german a spus că 
au rozete numai ca să nu încalțe cismele pe dos, în razboiul nostru sfânt, 
au fost la înalțime și au cules 45 la sută 100 din decoraţiile cu Mihai Vitea- 
zul, lăzând 45 la sută 100 vânătorilor de munte și restul, de 10 la sută 100, 


cu mărinimie le-au lăsat celorlalți. Fără îndoială că aceste înalte decoraţii = 


le-au luat pe drept, dacă au fost puţine nedreptăți, influiențe de fuste și 
celelate, acesta e normal, cum se întâmplă toate în lumea acesta. 

Dar am întâlnit o nedreptate, tocmai în “revista cavaleriei”, ultimul 
număr. E vorba de sublocotenentul de rezervă Mihai Caliopol, cu care s'a 
comis o mare nedreptate. Pe acest român, puţin grec, eu am învăţat sâ- 
mi fie drag din cartea căpitanului de rezerva Emilian “Les cavaliers de 
Papocalypse”. După părerea mea, Mihai Viteazul, cea mai înaltă decora- 
ţie românească, trebuie să fie dată numai acelora care, făcându-și datoria, 
trec peste aceasta linie. De exemplu, datoria unui om este să lupte. cu 
ardoare până ce este rănit, din acel moment el trece pe mâna sanitarilor 
şi a doctorilor, dar sunt unii oameni, care fiind răniţi, dându-și seama că 
prezenţa lor în fruntea unităţilor este necesară, se ridică și merg înainte 
până când sunt loviți de moarte. Aceşti oameni, făcându-și datoria, au 
trecut peste datorie și merită Mihai Viteazul. După mine, sublocotenentul 
Caliopol care, după mine, era hărizit unei alte vieţi și deaceia a plecat 


repede dincolo, merita din plin Mihai Viteazul, Dăm din “revista cavale- 
riei”: Voluntar, a participat la numeroase incursiuni. Prin exemplul 
său personal, prin curajul de care dă dovada în cele mai grele situaţii, Mi- 
hai Caliopol, a fost sufletul și motorul tuturor atacurilor, contraatacurilor 
şi luptelor corp la corp, pe care le-a purtat acest regiment, de la Hotin și 
până la Sehehe-Ely în Crimeea. Aici, a luat comanda plutoanelor rămase 
fără ofițeri, le-a regrupat, i-a îmbărbătat pe ostași, a pornit cu ei la un 
vijelios contraatac, a restabilit situația în favoarea noastră, dar a fost 
rănit la cap de două gloanțe. Rana ar fi putut să nu fie mortală, el însă 
Sa dat jos din căruța care transporta răniții la ambulanța brigăzii, spre a 
face loc unui soldat, pe care îl socotea mai grav rănit decât el, Și a mers 
pe jos după căruţă... Aceasta i-a fost fatal, A murit la câteva zile după ce 
fusese evacuat întrun spital german din Cherson”. 

Prin urmare, acest ofițer de rezervă, a participat la mai multe incur- 
siuni (toate voluntare), a luat parte la mai multe lupte corp la comp și 
în cursul unui contraatac, a fost lovit la cap de două gloanțe, Până 
aici sublocotenentul Caliopol și-a făcut datoria, dar pe drum, sta dat jos 
din căuta care-l transporta, ca să facă loc altui rănit mai grav decat el, 
Aici intervine peste datoria! Căpitanul de rezervă Emilian, cum a luat 
cunostință de acest fapt, trebuia să se facă luntre și punte și să-i scoată de- 
corația Mihai Viteazul, sublocotenentului Caliopol. Avea puterea so 
facă, putea să intervină, în special la George Barbul, care era atât de sus 
pus, și acest prieten al căpitanului de rezervă Emilian, putea să-i scoată 
—pe drept—, decorația Mihai Viteazul dar nu a facut nimic si pentru asta 
e vinovat. Probabil că intervenţia pe lângă George Barbul, și-o rezerva 
pentru un caz personal! i în afară de asta, Caliopol a săvârșit un fapt 
vitejesc, fapt rar, fapt în afară de serie, fapt care nu se întâmplă des 
într'o armată întreagă: a doborit cu mitraliera lui un avion rusesc, ““Les 
cavaliers de Papocalypse”, LV, Emilian, pag. 197, 

Am recitit cartea căpitanului de rezervă Emilian, cu lupa, Omul aces- 
ta, reiese din carte, a fost un erou, un mare erou! Toţi românii trebuie 
să se închine în faţa unui asemenea om, dar în toată cartea lui nu am 
întâlnit un fapt din care să reiasă că Emilian, a trecut de linia datoriei, 
toate faptele lui sunt făcute în limita datoriei lui de ofițer de călărași, 
deci nu merita decorație Mihai Viteazul. Că i s'a dat foarte bine, ce'i sa 
luat Sublotentului Caliopol, i s'a dar căpitanului de rezervă Emilian. Nu 
sunt invidios, eu nu am nici o decorație, căpitanul de rezervă are 14, cu 
atât mai bine, dar spun încă odată, ca după judecata mea, nu merită de- 
coraţia Mihai Viteazul, decorație care o merita din plin, sublocotenentul 
Caliopol. E. posibil că intervenţia la prietenul sus pus a intrat în joc de 
data aceasta. 

In “Revista cavaleriei”, am văzut o frumoasă fotografie a sublo. >- 
tenentului Pantazi, frumoasă fotografie și frumoasă decorație. Ei bine, 
eu nu am văzut niciodată decorația căpitanului de rezerva Emilian, nici 
în fotografie, și căpitanul de rezervă Emilian e un om înalt, bine făcut 
şi o fotografie cu decorația Mihai Viteazul, l'ar ridica în faţa cititorilor 
“Revistei cavaleriei”. - 

> L. E = sat SANI EI 


. . 


Sublocotenentul Pantazi a ieşit ofiter în Mai 1942, deci după doi 
ani, la 23 August 1944, era tot sublocotenent, celelalte grade le-a luat 
după fatidica dată, 23 August 1944, Din această cauză, în articolul de 
faţă, îl numesc sublocotenent și îl consider sublocotenent, Celelalte 
grade, le-a luat după 23 August. Când a fost avansat locotenent, nu am 
aflat și aflăm că în timpul procesului mareșalului (1946), a fost avansat 
la gradul de căpitan, deci în doi ani, Pantazi a avansat două grade! 
Aceasta arată că nu era nici o regulă în armata românească, După trei luni 
de la avansarea la gradul de căpitan de rezervă, Pantazi este degradat şi 
trecut în controale cu gradul de soldat pentruca după şapte ani de închi- 
soare să i șe recunoască gradul de căpitan de rezervă. Aceste reguli și 
aceste legi, numai în armata lui Papură Vodă se mai pot întâlni. 


DESPRE UNIREA ROMANEASCA 


N om politic liber gânditor din vechea lume a 
diplomaţiei noastre “titulesciene” din Exil 
m'a apostrofat: 
Lasă-mă, domnule, cu discriminările astea reli- 
gioase-—, că unii-s legionarii Arhanghelului şi 
alţii lighioanele lui Belzebut. Ce vrei să ne ta- 
xeze lumea de 'tantisemiţi””? Să ne punem în 
conflict acum cu toată străinătatea! Mai ales 
aici în Franja, leri era sora noastră mai mare; 
Să şi astăzi nici nu ne mai recunoaște, 

Asta numai din cauza dumneavoastră. 

Dar dăunează însăși unirii românești. 

Dece nu ne unim noi românii? Sau cel puţin să susţinem, prin 
simplul fapt că e românească o acțiune; că e din fară sau din 
exil. Uite jidanii-s uniţi şi-au cucerit lumea! — 


18 


de lon TOLESCU 


Si m'a întristat mult intervenţia amicului. 

l-am răspuns cu câteva generalităţi, doar ca să nu se'ncheie 
discuţia: 

—E normal:i-am zis-să fim dezuniţi. Herodot scrie că Thracii 
strămoșii noștri, cel mai numeros neam despre pământ, dec'ar 
fost uniţi ar fi cucerit şi ei lumea! 

Dar e interesant să vedem care-ar fi cauza desunirii. 

Pentrucă ai vorbit de “antisemitism”, iată: 

Românii sunt un neam metafizic; se identifică cu realitatea 
națională, Zicem realitate pentrucă neamul e o fiinţă pentru 
român; şi se identifică cu el prin dragoste ca și cu Cristos Fiinţă, 
Dumnezeul său viu, Existenţa existenţelor, Se și spune că romă- 
nul sa născut creștin, Deaceea Vasile Conta pune condiţia 
catăţeniei românești: Creştinătatea. 

Jidanii sunt un neam dialectic, o naţiune constituindu-se 


prontr'o religie care e în fond dialectică, cu un fundament în 
idealitate; o practică ieșită dintr'o concepţie; o formă, Si cum 
forma e multiplă jidanii profesează această multiplicitate și 
în plan politic; ei doar au conceput comunismul și l-au condus 
istoric în toată ierarhia lui, ca pe o dogmă, cași în practica ace- 
lor precepte religioase pe care le respectă cu rigurozitate în 
aceeași finalitate de exclusivă decurgând din contractul lor dia- 
lectic cu divinitatea, Si-i adevărat că au cucerit lumea cu această 
multiplicitate formală că stăpânesc și capitalismul şi sunt și la 
Washington şi la Moscova și la Strasbourg, iar Diaspora şi Sionis- 
mul sunt concomitente. Deaceea sunt și uniţi. 

Noi românii e normal să nu fim uniţi, pentrucă conţinutul 
nu se poate multiplica, iar conștiița este indivizibilă. Dar în 
ea se rezolvă toate antinomiile. 

Incât, revenind la “titulescieni” și “legionari”, în controversa 
pe tema unirii românești, s'a putut vorbi de două Românii în 
contradicţie una cu alta. 

România lui Titulescu (om al re întregirii, nimic de zis) şi 
România lui Codreanu (om al conştiinţei naţionale, adică al 
unirii pe conţinut). 

Diferenţa între ele? Uzăm de o metaforă: 

România lui Titulescu, o luntre pe apele iudaismului inter- 
naţional. 

România lui Codreanu, o stâncă în faţa acelei invaziuni. Si 
ne întrebăm: unde este luntrea aceea a emeritului Nicolae 
Titulescu, azi, când stânca nici ea nu se mai vede? Dar ea există 
în adâncurile conștiiței Neamului. 

Si va exista așa dupăcum a existat Neamul sub valurile năvă- 
lirilor, Icoana aceea după două mii de ani a strălucit în lumina 
istoriei. Am văzut-o cu toţii. 

Mâine, desigur, încă o vom vedea. 

Cu ajutorul lui Dumnezeu! 

In concret, care-i deosebirea între Nicolae Titulescu om al 
Reîntregirii şi Corneliu Codreanu, om al unirii românești? Pe 
aceşti doi poli, ca atitudine, sunt împărţiţi românii, azi în 
exil cași ieri în România dintre cele două războaie. Pe două 
atitudini. Ele se definesc astfel: Titulescu a făcut politică; 
Codreanu a făcut etică. 

In primul, politica nu-și propunea realizarea unei etici. In 
al doilea, etica îşi propunea o realizare prin politică. Dar care 
e definiţia Politicei și cine garantează principiul etic? 

Dacă Politica, dupăcum se spune, e realizarea unei Etici şi 
dacă principiul etic, în mod speculativ, nu-și găseşte alt funda- 
ment decât în Divinitate, atunci atitudinea lui Codreanu e coe- 
rentă, rezumându-se la formula sa: 


INDIGNAREA .... 


El a povestit greutăţile colaborarii cu generalul Antonescu în 
conducerea Statului National Legionar, provocate de tempera- 
mentul lui nestatormic, bănuitor, vanitos şi dictatorial. 

Intre Noembrie 1940 şi 23 Ianuarie 1941, Conducătorul a 
Sfărâmat propria-i creaţie brutal şi abuziv, iar noi, care am trăit 
acele evenimente -n'am făcut decât să confirmăm cele spuse de 
Comandant — ca cronicaral acelor vremuri, recunoscute ca adevă- 
rate cu mulți ani înaintea noastră de Generalul Platon Chirnoaga 
in Istoria răsboiului României contra Rusiei Sovietice, din care am 
reprodus nenumarate citate in articolul precedent, care ţi-a pro- 
Vvocat “marginea răbdării”, dar pe care le-ai trecut sub tăcere 
pentrucă nu ţi-au convenit. 

Trăim un sfârșit de secol care vrea să se ilustreze în cei 40 de 
ani scurși de la sfârşitul celui de al doilea răsboi mondial, prin 
anihilarea, tendenţioasă și mincinoasă a mișcărilor naţionaliste 
europene, utilizând în acest scop toate mijloacele de difuzare: 
radio, cinematograf, televiziune, literatura, presa, toate ghidate 
spre acelaș precis obiectiv. 

E Legionarismul n'a fost crujat nici el, deşi fusese scos din cau- 
ză în viesparul acuzator dela Nuremberg, pentrucă adepţii lui 
i dd închiși ca prizonieri politici la Buchenwald, mai bine de 
rei ani. 

D-ta nu ţi-ai dat seama și nu te-ai întrebat dece, atâtă pătima- 
şe ura impotriva lor? 


“Pentru legionar politica e religie”. 

Aşa a fundat el Legiunea pe spiritualitatea creștină. 

Este evident că Politica titulesciană, pactând cu iudaismul 
internaţional, se plasează la antipodul acestei formule. Dar 
această formulă coerentă a atitudinii lui Codreanu este com- 
bătută de politicienii exilului, toţi adepţi ai Preşedintelui “Socie- 
taţii Natiunilor” de ieri. 

Ne intrebăm: în virtutea cărei definiţii a Politicei și cărui 
fundament al principiului etic? Ca să fie coerentă poziţia lor vor 
trebui să găsească o altă definiţie Eticei şi Politicei. 

Până atunci vom asista la această desbinare printre români. 

E o dovadă a ceeace spunem, că omul Unirii Românești e 
Comeliu Codreanu și poziţia lui e o condiţie a acestei uniri. 
Poate in acest adevăr consistă, ca să nu acuzăm pe nimeni de 
duplicitate, singura coerenţă a acelor care, cum vedem, aruncă 
anatema asupra legionarilor că “din cauza lor nu se poate face 
unirea românilor”; și ne apostrofează, recunoscându-ne buna- 
credinţă, “că nu vom schimba noi lumea cu această etică legio- 
nară de care vorbim”. Răspundem, că nici ethosul românesc 
nu se poate schimba. 

lar, “că suntem puţini”, —iarăşi, dupăcum ni se obiectează— 
suntem conștienți. Da, poate că Legiunea nu mai are nici ființă 
fizică. Ea are însă ființă morală, caracterul ei permanent, ce-i 
însuși ethosul românesc. 

Asta s'o știe adversarii noștri și din Exil şi din Ţară. După 
acest ethos s'a condus și a primit martiriul maestrul vieţii noas- 
tre Corneliu Zelea Codreanu. 

Si după el au primit martiriul mii de discipoli ai săi ieri, în 
lagărele de sub auspiciile acelei regine interimare Elena Lupescu- 
Wolf inspiratoarea unui rege scelerat, simbol iudaic al politicei 
titulesciene pe care a patronat-o, în incinta Societăţii Naţiunilor. 

Si s'au stins şi cei care nu l-au înţeles pe Codreanu ieri şi 
au fost victimele unui alt simbol iudaic al politicei “titulesciene” 
cu Sovietele, Canalul Dunării, de sub auspiciile Anei Pauker. 

Revenind la rândurile noastre dela început, în ceeace pri- 
vește tradiționalele noastre prietenii din Occident, în speţă 
cu sora noastră mai mare, Franţa (cu care am câștigat războiul 
re întregirii, dar nu incă al Unirii Româneşti), ea este cu noi, 
adică în aceeaşi dureroasă situaţie, în raport de cele două atitu- 
dini, pentrucă există două Franţe, una dialectică, cealălaltă 
metafizică, încă depe vremea lui Charles Maurras! 


ION TOLESCU 


Ti-o spun eu. Pentrucă legionarismul de peste cincizeci şi cin- 
ci de ani, deși ponegrit, batjocorit şi acuzat de dușmanii indicaţi 
la început de toate relele abătute asupra Românisi, dela 24 lu- 
nie 1927 şi până astăzi, plătind cu zeci de mii de victime din rân- 
durile lui această prigoană oarbă —nu și-a pierdut vigoarea— 
fiind singurul rămas neclintit pe baricada anticomunista ridicata 
de Comeliu Zelea Codreanu în 1919 in pădurea Dobrina, împie- 
decând până la 23 August 1944 cotropirea Tării de către comu- 
nism și combătându- după acea în exil, cu toată forța convinge- 
rilor lor. 

D-tale nationalist cuzist, cum te declari solemn în articolul 
din Stindardul Nr. 152/84, uiţi că, atunci când ai trecut cu esca- 
dronul D-tale îm liniile germane pe frontul de pe Tisa, ai crezut 
că e mai bine să te integrezi Armatei Naţionale alcătuită Guver- 
nul Naţional de la Viena, pentru a continua lupta impotriva 
comunismului deja înstăpânit în România prin trădarea regelui 
şi a partidelor politice şi ai primit comanda unui batalion din 
Regimentele create la Dâllerheim. 

Atunci dece il renegi, îl insulți şi-l ataci astăzi pe Horia Sima? 

La 21 lanuarie 1941 legionarii nu s'au răsvrătit, cum insinue- 
zi, impotriva Generalului, ci ei s'au găsit blocaţi de armată în 
prefecturile şi instituţiile pe care simbioza politică legionaro-an- 
tonesciană li le incredinţase în statul Naţional Legionar spre ad- 
ministrare și unde se grupaseră să le apere, dacă ar fi fost cazul, 


19 


în confuzia creată de substituirea fără aviz prealabil a prefecților 
legionari, prin militari de carieră, adică printr'o revenire la pe- 
rioada antecedentă carlistă, la dictatură. 

Dece ar fi luptat legionarii cu Generalul —Conducător al Sta- 
tului-— şi sef al Armatei, când ei il aduseseră în fruntea Tării, cu 
avântul şi piepturile lor? 

Fotografiile reproduse alăturat, demonstrează sentimentele 
lor de admiraţie şi respect, iar imbrăcarea cămăşii verzi de către 
el in Octombrie 1940, simboliza pentru ei, compenetrarea româ- 
nească a celor două forţe în acel moment, nicidecum o supunere 
şefiei lui. 

Sigur, dușmanii lor și ai lui cât și ai Mișcării, nu le convenea ar- 
monia guvernării şi au inceput să sape temeriile colaborării răs- 
colind slăbiciunile omenești ale generalului, la care s'au adăugat 
şi greșelile mărunte ale legionarilor ieşiţi din închisori şi fără ex- 
perienţă de guvernare. A mai contribuit şi aparatul administrativ 
al Statului preluat în proporţie de cca 80 9/o din vechia admi- 
nistraţie carlistă și care temând reformele preconizate de revolu- 
ţia legionară și satisfacția cerută pentru jertfele aduse, sabotau 
guvernul. 

Intrigariile lor, vanitatea generalului şi agenţii dizolvanţi stre- 
curati in anturajul Conducatorului lau determinat sa dea lovitu- 
ra de Stat de la 23 lanuarie 1941 instaurând dictatura militară, 
rupând premeditat colaborarea cu legionarii. 

Toate acestea sunt confirmate de generalul Platon Chirnoagă 
şi ministrul Reichului german Neubacher, în paginile Nr. 98 pa- 
ragraf 3, 107 paragraf 2, 111/14 paragraf 2, din cartea Istoria 
răsboiului României contra Rusiei Sovietice. Citeşte-le. 

Mahalaua a debordat în centrul Bucureștiului, asmuţită de 
cei interesați ca să se producă această ruptură între general și le- 
giune. N'au scos-o in stradă si nici n'au manevrat-o legionarii, 
cum insinuezi cu rea credinta, ci provocatori, politicieni, comu- 
niști şi “nemți” de ai lui Govora, profitând că forţele de ordine 
—poliţia și armata-— erau baricadate pe pozițiile lor în expectati- 
va unei lămuriri a situaţiei. 

Deci cruceşte-te şi cere iertare lui Dumnezeu pentru minciu- 
nile debitate în coloana II-a a articolului D-tale, care dezice de- 
claraţia solemnă din coloana I-a paragraful 8: 

““ Atâta vreme cât mai suntem în viaţă noi, acei care lam 
cunoscut pe Mareșal şi care am fost martorii unor evenimente 
ce nu pot fi prezentate decât așa cum s'au petrecut, avem da- 
toria de a spune ceace știm. Dacă nu o vom face, urmașii ne- 
ar putea acuza de complicitate cu cei care mistifică adevărul”. 

pe care noi am împlinit-o și respectat adevărtuliar pe D-ta te desco- 
pera complice cu inspiratorii afirmațiilor mincinos făcute, culese 
in fapt din propaganda anti-legionară a antoneștilor-Pe marginea 
prapastiei, Părintele Palaghiţă, Fătu şi Spălăţelu, comuniștii de 
la București, etc. 

Mitralierea mulţimei în piaţa Teatrului Naţional din Bucureş- 
ti în dimineaţa zilei de 23 lanurie 1941 şi sutele de victime că- 
zute între morţi și răniţi, n'am inventat-o eu, ci o mărturisește 
textual, cum am reprodus-o în articolul meu, Generalul Chirno- 
agă la pag. 112, paragraful 2 din cartea sa: Istoria politică și mi- 
litară a răsboiului României contra Rusiei Sovietice, capitolul 
Hitler și Guvernul Antonescu-Mișcarea Legionară și personal dau 
crezare Generalului Chirnoagă, om integru şi nu flecărelilor rău 
intenţionate debitate de D-ta. 

Câţi morţi legionari au fost atunci, e greu de precizat căci 
prigoana deșănțată împotriva lor a taiat orice posibilitate de ve- 
rificare, dându-se frâu liber fanteziei şi speculațiilor tendenţioa- 
se asupra Statului National Legionar care nu mai putea riposta. 

Revenind la celalalte 3 capete de acuzare ale D-tale îţi răs- 
pund: 

In articolul meu vorbind de sentimentele anglofile ale Gene- 
ralului m'am referit la perioada vieţii lui petrecută în Anglia ca 
Atașat Militar sub domnia Regelui Carol al II-lea şi nu la numi- 
rea lui. 

Cert este că la urcarea pe tron la 30 lunie 1930 Carol al II-lea 
Va avut în postul menţionat câţiva ani, căci întâmplarea a făcut 
ca adjunct al lui să fie maiorul M... ofiţer de Stat Major şi absol- 
vent al Scolii de răsboi de la Saint Cyr —Franja, văr primar cu 
mine și fost aghiotant al Prințului Carol în 1917-1918. 

Nu e o injurie să spui cuiva că avea sentimente anglofile. Când 
în plin răsboi primești trimișii paraşutaţi ai inamicului, şi-i trimi- 
ți la luliu Maniu ca să discute condiţiile unui armistițiu, iar pe de 
altăparte faci același lucru fără să-ți anunji partenerii cu care te- 
ai angajat intr'o luptă pe viaţă și pe moarte și apoi îi ţii la Si- 
naia ca oaspeţi aleși, când avioanele lor semănau moartea asupra 
Prahovei și Bucureştiului, cred ca e minimum ce i se poate spune. 


20 


Nu am pretenţii de istoric. Spun numai ce am văzut şi trăit, 
iar acuzaţia că am vocaţie de negustor, nu mă jenează și nici nu- 
mi este rușine sto pun în practică în exil, ca descendent de olte- 
ni ce sunt. Datorită ei revista CARPATII e o făclie aprinsă a ro- 
mânismului, care arde cu aceaș flacără vie de treizeci de ani, iar 
editura cu acelaș nume are peste 60 de titluri in producția ei. Ar 
fi fost bine ca mulţi români să simtă aceaş vocaţie şi să punem 
stavilă acaparării economice a României de către alogeni. 

Cât despre Elbruz... într'adevăr a fost o exaltare patriotică, 
căci vânătorii noștri de munte ajunseseră doar la poalele lui, adi- 
că la cca 2500 metrii, cum se poate vedea din fotografiile epocei 
răspândite de propaganda românească în Spania şi pe care le re- 
produc. 

Nu am avut intenția să lipsesc pe germani de performanţa lor 


1) Revoluţia legionara din 6 Septembrie 1940, domină capitala 
Tăriu. 


2) 6 Octombrie 1940. Concentrarea fortelor legionare in piața 
națiunei, preludiul decretării Statului Naţional Legionar. 


3) Generalul Antonescu vorbeşte masei legionare cu acest prilej. 


Alpinii Români în munţii Căucaz. 


alpinistă, de şi, nu cred ca acesta a fost scopul trimiterii atâtor 
ofițeri şi trupă le care s'au mai adăugat apoi și cei 40 de prizo- 
nieri sovietici-cărăuși și ghizi. Existând frăţia de arme româno- 
germană în plină euforie atunci, am voit să extind gloria şi bra- 
vilor noştrii alpini, cari se găseau și ei pe ici, pe colo in Caucaz 
şi care prin prezenţa lor acolo, asiguraseră și ei pe undeva succe- 
sul alpiniştilor germani. Deci cer scuze celor care sar simţi leza- 
ti, cu excepția D-lui 1.V. Emilian, care nu le merită pentru mali- 
țiozitatea dovedită. 

? Legionarii, vrea nu vrea, Domnul I.V. Emilian, nu au nici o 
vină în prăbușirea finală a Mareșalului, doborit de propriile-i 
greșeli, din care evidentiez următoarele: 

1) Măcinarea sistematică după 1940 a tineretului legionar în 
inchisori, în câmpuri de concentrare sau pe front, lipsindu-se de 
cea mai fidelă apărare, numai din vina de a nu-i fi acceptat mega- 
lomana pretenţie de al aclama —Căpitan-— al Mişcarii Legionare. 
Rămas singur, a fost doborit. 

2) Colaborarea stransă cu partidele istorice, care nu-l iubeau 
si nu lau respectat, cum s'a dovedit ulterior prin abandonarea 
lui in mâinile dușmanilor, mai ales după toamna 1943-până la 
23 August 1944, admiţându-le jocul negocierilor armistiţiului cu 
duşmanii de moarte ai Neamului nostru și călcând angajamentele 
militare semnate. Pe el Pa costat viaţa, dar Tara plăteşte crunt de 
40 de ani urmarile catastrofice ale umilirii faţă de învingătorii 
fără conştiinţă, morală si omenie. 

O Românie învinsă pe câmpul de luptă nu ar fi fost pedepsită 
mai crunt, decât urmările funeste aduse de 23 August 1944 în 
Tara noastră, care după ce a sângerat 8 luni luptând alături de 
Aliaţii învingători, n'a primit in schimb nici măcar răsplata de 
cobeligerant, impunându-i-se injust capitularea fără condiţii și 
robia sovietică. 


Traian Popescu 


Alpinii Români in munţii Caucaz, 


PARASUTAREA IN ROMANIA OCUPATA 
V 


—Las'că venim mâine iarăși, şi vom reuşi, mă încurajează fra- 
tele de cruce, 

Venim din nou, câteva zile în şir, cu acelaş rezultat, Ceva nu 
merge în cutia magică. Mă întorc la Timoșara, copleșit. Raţiu- 
nea misiunii noastre e pusă în discuţie, din moment ce aparatul 
nu merge. Nu puteam lua legătura cu exteriorul, dar vom face 
altcum! Rostul nostru nu se oprește aici! 

Ion Constantin, mai amărât ca mine, mă întreabă care ar fi 
cauzele acestei nereușite. 

—Nu cred să fie lipsa mea de experienţă. Aparatul a suferit 
în cădere şi o verificare de către un inginer specialist, ne-ar da 
poate soluția. 

—Am avea pe cineva, dar nu cred să cunoască apratul militar. 
Să încercăm totuși. 

—Militare sau civile, aparatele sunt aceleaşi, principiul nu are 
uniformă. 

—Aşteaptă câteva zile aici, să- iei înapoi, de s'o putea repara. 
Să-l încerci din nou! 

Zilele trec, două, trei, patru, o săptamană. Toţi cei consultaţi 
rămân neputincioşi. lată-ne lipsiţi, prea curând, de primele arme 
de luptă, încredințate la plecare, şi asta dintr'o întâmplare stu- 
pidă! Las'că de ne-ar fi svărlit la locul ales, în câmp deschis, și 
în toate condiţiile de securitate, ar fi fost altceva. Cu dacă şi 
doară, sar putea explica multe, Situaţia e una, clară, simplă: 
desarmaţi! 

Aflu că din toate aparatele echipelor sosite, unul singur fun- 
cţiona, cu greu, pe undeva, prin Ardeal. Cel al lui lon Maruşca. 
In timpul şcoliii nu era totuși printre cei mai buni. Se vede însă 
că se dovedește a fi cel mai descurcăret. Stricate în cădere toate? 
Nepriceperea oamenilor? Din circa zece echipe, una singură 
îşi împlineşte rostul, iniţial conceput. 

—Ar fi un aparat aici, cu care au venit nişte băieţi pe jos, 
din Jugo-Slavia, ar trebui să-l vezi, de ai putea face ceva cu el, 
îmi spune Ion. 

Am sărit numaidecat să-l desfac, să-l pipăiu, să văd ce poate. 
Acelaș model ca al nostru, cu baterii şi quartzuri, ce nu depășea 
8000 kcs. și cu toate accesoriile necesare. 

Undeva, la marginea orasului, la aşa numita “Casă verde” a 
pădurarilor, voiu încerca noul aparat, cu quartzurile mele. 

Drumul până acolo era însă periculos. O casă izolată, la vreo 
trei km. de unde locuiam eu. Trebuia să trec prin faţa unei bate- 

“rii antiaeriene ruseşti și să infrunt surpriza de a fi atacat de 
“necunoscuţi” sovietici, ce desbracă şi ucid pe toţi cei intârziaţi 
după lăsarea serii. Gândul însă că aş putea reuși minunea, îmi 
spulberă orice teamă. De cu ziua, un camarad transporta valiza 
cu aparatul și pe inserate o iau peste câmp spre locul.ales, de 
pe strada Dacilor, unde locuiam. Strâng în mâini puternic două 
pistoale încărcate și număr pașii, oprindu-mă la intervale scur- 
te, să ascult, să pătrund întunericul, ce ascunde misterul atâtor 
primejdii. Ajuns în dreptul bateriilor, îmi opresc respiraţia, 
să ascult, hotărît să-mi vând scump pielea. Aud voci, ce vin din 
stânga drumului, disting limbă streină, ce-și pierde ecoul pe 
luncă. Cât de sinistru îmi sună în urechi presentimentul atât de 
aproape este de mine primejdia. Cale încet pe marginea drumu- 
lui, așteptând parcă ceva, să mă oprească. Apoi nimeni n'ar mai 
şti nimic. Presa roșie ar relata convenţional o nouă crimă: “un 
necunoscut (mi se potrivea de minune, eram în adevăr necu- 
noscut) ucis de necunoscuţi. Purta haine militare”. 

Cine oare ar mai căuta să afle de soarta mea”? Camarazii își 
vor strânge inima în dinţi. O lacrimă, o hotărâre, de a continua 
câţi au mai rămas. Norocul, sau ceea ce vă aşteptă în urmă, 
pășea alături de mine. Noaptea își ascunde tainele. Pe cele bune, 
pe cele rele, ocrotind deopotrivă misterul. 

Ajung cu bine la casa izolată, să pregătesc legătura ce trebuie 
să fie la orele unu din noapte. Cele câteva ore ce mă despart de 
ora fixată imi frămantă creerul de planuri, de emoţii, ca înain- 
tea primului examen. La ora fixată, numai urechi. Ascult, caut 
și revin după cele cinci minute reglementare. Nimic nu-mi plă- 
teşte, însă, osteneala. Totul e tăcere grea. Trec apoi pe emisia 
reglată din vreme şi încep să chem la rândul meu. După trei 
minute revin pe recepție, și ascultarea celor cinci minute, imi 
reface speranța. Nimic însă, absolut nimic, afară de posturile 


de Filon VERCA 


streine, ce-și traficau contactele obișnuite. Al meu se pierde în 
marea undelor, după cum chemarea mea se stinge în aceeași 
imensitate a neantului. 

O jumătate de oră cu același rezultat. După cum am convenit 
la plecare, centrala trebuia să ne asculte, să ne emită, timp de o 
lună dela data lansării. Termenul trecuse deja şi poate au închis 
postul, șters din program, ca atâtea altele. 

Revin în noaptea următoare, cu aceleași riscuri, aceleași 
speranțe, din păcate cu același rezultat. Cea mai grea era intoar- 
cerea, pe la orele două și jumătate noaptea, singur, cu toate 
instrumentele după mine. S'a îndurat Dumnezeu de mine, rătă- 
cit în întuneric, mi-a cruțat zilele pentru alte dureri, ce se înşi- 
ruiau grămezi, pândind la toate răscrucile. 

—Nu merge, măi loane, isbucnesc într'o bună zi. Degeaba-i 
mai caut, 

—Tu ești singurul care poţi ști dacă mai poţi face ceva. Imi 
răspunde el trist. Parcă vroia să-mi reproșeze că vina n'ar putea fi 
în altă parte. 

O idee îmi vine în cap. Una ce-mi apare ca o adevărată revo- 
luţie, în tot sistemul ăsta de legături interne. Curierii ce se de- 
plasează cu atâta greutate, întâlniri ce nu arareori pecetluiesc 
pentru totdeauna soarta a zeci și zeci de camarazi. Întâlniri ce 
corespund la atâtea curse întinse, în urma slăbiciunilor celor 
chinuiţi, ce scapă nume, date, la limita răbdării umane. 

—Zici că la Sighişara ar fi un aparat care funcţionează, îl 
ispitesc din nou cu un zâmbet amăruiu. 

—Da, dar ăla îşi face datoria lui, noi... noi o avem pea 
noastră!... 

—lată ce plan am! Şi-i explic amănunţit tot ce-mi frământă 
creerul. Am putea stabili cu cele două aparate, legătura cu Ar- 
dealul. Cu celelate aparate, fixate la București și in alte centre, 
vom reuși să construim o reţea de legături permanente, prin 
contacte programate între comandament şi regionale, 

—Ar fi posibil o astfel de treabă? Se luminează la faţă ca în 


înaintea unei revelajii. 


„—Ce ne-ar costa s'o; încercăm? Nu voiam să risc d are 
încredere în reușita planului meu. In domeniul tehnic eram un 
profan, dar cu ceea ce ştiam eu și inginerii legionari, îmi închi- 
puiam că, dacă este posibil contactul cu Viena la câeva mii de 
km., dece n'ar fi posibil aici, între noi, la distanțe mai mici? 

—In câteva zile curierul din Ardeal trebuie să vie, te aranjezi 
cu el şi pleci acolo, să vezi ce se poate face, să stabiliți un pro- 
gram de lucru! 

Peste câteva zile, în adevăr, curierul ajunge la Timişoara. 
Cu el, iau calea lungă spre inima Ardealului, cu sufletul tot, 
încărcat de atâtea sperante de reușită. 

Drumul până acolo nu era lucru ușor. Era ca în vremea dili- 
genjelor de poştă, pe etape, Cel plecat îşi lăsa testament în re- 
gulă, nu mai era sigur că se întoarce. 

Mi-au fost necesare zece zile până la Mediaș, locul de întâlni- 
re, cu opriri în gări mici și mari, de zile întregi în ger, pe cer 
deschis, cu gările pline de ruși. La apropierea unui tren de mar- 
fă, mulțimea năvălea să se urce cu orice preţ, să mai facă câţiva 
km., să se apropie de casă. Nu mai era lumea din ziua “eliberă- 
rii”? de “dușmanul poporului muncitor”, de către, armatele glo- 
rioase și dezinteresate, ale nu mai putin glorioasei republici 
sovietice! 

Patrulele rusești, care asigurau în fiecare gară trecerea trenu- 
rilor ce veneau sau se indreptau spre, încărcate cu muniții și 
armament, sau mai ales cu cisterne de benzină, împiedecau 
oamenii să urce, cu lovituri de armă. Efectul nu era totdeauna 
cel prevăzut și atunci o metodă mai sigură întra în funcție. 
Eram în gara Coșlariu, nod de pe linia ferată spre Cluj, prin 
Teiuș şi Arad, Braşov prin Blaj. Mă pregăteam să atac, impreună 
cu camaradul meu curier, un tren de marfă ce se punea incet 
în mișcare, direcția Blaj, peste podul Mureșului, când tunete şi 
jipete mă înțepenesc locului. Lumea îngrozită, fugea din tren. 
De acolo veneau impușcăturile. Ce se întamplă? Aflăm repede. 
In capul trenului, de o parte și de alta a locomotivei, aşezaţi 
in trăgători, doi soldați ruși, cu pistoale mitraliere, trag focuri 
dealungul trenului, în mulțimea îngrămădită la scări. Unu cad 
loviți de gloanţe, alții rănii, iar cei întregi fug îngroziţi. Impuş- 


caturile continuă la mici intervale, până ce trenul şi-a luat viteză 

ca er da i AU apropia de garnitură, j 
e era de făcut? Fie ia 

muzică, Lumea din ce Teo a pl aaa ae i rez 

cul era int'adevăr nebunesc. Sura RIS: 

Petrecem noaptea strecurându-ne spre vagoane parcate, pe 
linii moarte, cu speranţa de a fi remorcaţi, sau pândin d celelalte 
vagoane de se mișcă din loc printr'o manevră surpriză, ca să ne 
strecurăm înainte de formarea convoiului. Trenurile treceau la 
mari intervale, si dacă scăpam unul, ne trebuiau alte ore de as- 
teptare, pentru o nouă șansă, In fiecare gară pe unde trenul 
oprea, patrule rusești îl goleau de oameni şi din nou în aștepta- 
re. Nu rareori, eram coborâți, după abia o staţie de mers, câtiva 
Km. Câţi nu şi-au pierdut astfel viaţa, pe toată rejeaua căilor 
ferate? Morți, semănaţi pe întinsul țării, pentru curajul de a se 
crede încă, la ei acasă, 

Noi, de vom reuși să urcăm acum, —nu eram departe de Me- 
diaş—, vom merge până la destinaţie. După miezul nopții, un 
nou tren întră în gară. O nouă speranţă ne aşteaptă. Na durat 
însă mult, că-i desprind locomotiva şi vagoanele rămân moarte 
ca şi celelalte. Lumea, dezamăgită, reintră în gară. Noi, mereu 
la pândă, nu îndrăznim să ne adăpostim ca ceilalți. 

Pe nesimţite, o nouă locomotivă, alimentată, se leagă la capul 
vagoanelor și în câteva minute o ia din loc. De astă dată, am reu- 
şit şi noi să ne strecurăm pe platforma unui vagon deschis. Inainte 
ca mulțimea să-și dea seama, locomotiva scoate un sunet prelung, 
se îndreaptă spre podul Mureşului. Nu s'a oprit deloc. Chiar la 
Mediaș, își continuă drumul, grăbit. Norocul nostru, că în gară 
îşi miesorează viteza, și am putut sări din mers, fără multă 
pagubă, doar câteva lovituri pe corp. Contactul cu pământul a 
fost cam dur. Am uitat să precizez, că pe vremea aia toate trenu- 
rile de persoane au fost suprimate, lăsând calea ferată în totali- 
tatea reţelei la dispoziţia ruşilor, pentru alimentarea frontului. 

Cât de frumos îmi pare orașul împrăștiat pe dealuri, case 
rare împrejmuite de copaci bătrâni. Intr'una din aceste case, am 
găsit lăcaş şi prieteni vechi. 

—Bată-te norocul, tu ești singurul cu pricina? Cum de ai reu- 
şit? Imi aduc aminte că la şcoală nu prea străluceai în meseria 
aste, întâmpin plin de bucurie pe lon Maruşca, ardelean, coleg 
de şcoală la telegrafişti, la Breitenfurth. 

—Şcoala îi una și praxa îi alta! Aici se vede rezultatul, îmi 
explică el, mândru de farsa ce-a tras-o tuturora. 

—Deocamdată, ai dreptate, îngân, nedumerit. Dar cum se 
poate? Imi scutur capul, el a reușit şi eu... nimic. 

__Nu pierdem vremea. li explic pe scurt rostul venirii mele şi 
încântat de plan, ne punem la treabă. 3 

Și... merge strună legătura? nu mă rețin să-l ispitesc. 

—Acum, mai rar, dar vin mereu. Dacă vrei să asişti la noapte 
la întâlnire? 

Eram atat de curios să văd, să aud, Imi părea cu neputinţă! 
Totuşi minunea s'a petrecut sub ochii mei. Un singur occident 
stupid, te face tot atât de inutil ca şi aparatul stricat. Fixăm 
programul contactelor de probă şi mă grăbesc să plec înapoi, cu 
o mică speranţă, dar totuși una, care să înlocuiască pe cea mare, 
dispărută prea timpuriu. lau masa în oraș cu alte surprize. 
Camarazi de lagăr, strecuraţi prin front înaintea mea, sau trecuți 
prin Banat, cu echipele sosite, înainte ca ruşii să fi ajuns aici. 
Popa Aurel, sau Popicu pentru prieteni, Secu Serban, sau Sa- 
mut, jucători celebri de volley-ball, din clubul “Elanul” unul 
din cluburile participante la campionatul pe lagăr. Eu făceam 
parte din “Rarăul”. Mai erau “Juveta” cu oltenii şi “Sportul 
Studenţesc” cu studenţii. 

„—Ști că a murit lonel? mă întâmpînă Popicu, cu zâmbetul 
lui de copil, amărat şi trist. Am rămas ca trăsnit. Era atat de vi- 
teaz, şi credincios! De ce oare cei buni se duc înainte? 

—Dar cum? Cum pe pate? întreb. 

i -A răcit, o pneumonie galopantă și în câteva zile s'a stins. 
N'am putut să'i anuntăm pe ai lui, şi l-am ingropat în cimitirul 
Orașului, sub nume fals. Camaradul Florea era funcţionar la 
Sina și el s'a ocupat de formalități, ca să fie acceptat în 

imitir, 

Cuvintele lui îndurerate, tremurate, sunau grav. Era un trio 
nedespărţit: Popicu, Samuj, Ionel. Au mai rămas doi. Un cama: 
rad, plecat ca cei mulţi să sufere alături de neamul robit, să-i 
redea speranța, să pregătească sufletele pentru rezistență, în 
faţa tragediei ce amenința cu desfiinţarea... 

A căzut înainte de aşi îndeplini misiunea. Câţi din cei re în- 
torşi acasă pe ascuns, vor mai rămâne? Şansele sunt minime, dar 
secretul cel mare zace în modul cum fiecare va şti să sfârșească. 


Fiecare ascunde în pieptul lui un nume de erou, demn de urmat, 
sau unul de mișel asvârlit la margine de drum, Fiecare, singur își 
alege calea. Pe el l-a supt pământul rece, i-a supt corpul cald, ce 
n'a mai găsit adăpost, gonit de streini și vânzătorii de neam. Azi 
s'a amestecat cu lutul, dar mâine, acest lut, va forma tărâna legă- 
mantului, pentru generaţiile viitoare. Săcușorul cu pămant de la 
Mărăsti, Mărășești, Oituz, Ciuc, Vaslui, Râșnov, va fi amestecat 
cu acela din mormântul lui lonel Crestea, inginerul ardelean și 2 
celor ce vor cădea după el, pentru a forma armatele desrobirri. 

La crucea lui îmi plec genunchii și legămantul făcut la pleca- 
re, imi întărește hotărârea. 

Pentru noi nu mai este întoarcere! Vom cădea pe rând: Radu 
în luptă, Paşca în cădere cu parașuta, zdrobit de stânci pe cres- 
tele Carpaţilor, lonel Cristea, profesorul Tase, au despicat calea. 
Atâţi pieriţi fără urmă... Poate aşa, prin jertfa lor, a noastră, nea- 
mul ăsta va continua să supravieţuiască. Crucile lor sunt semne 
vii, lucitoare, ce ne arată calea spre adevărata şi singura lumină. 
Calvarul abia începe. Isbăvirea e departe. 

Puterea de sacrificiu nu cunoaște limite, ea se amplifică odată 
cu timpul, cu încercările. Profesorul Tase a căzut, nu în luptă 
directă cu dușmanul, sacrificiul lui e de altă natură. O grenadă, 
asvârlită la antrenament, de un camarad stângaciu, risca să ucidă 
un grup numeros. Camaradul Tase, a ţâşnit, a luat-o în mâini, să 
scape pe ceilalţi, şi a sărit în aer cu ea. Dragostea lui pentru cei 
din jur, pentru camarazii în pericol, n'a cunoscut zăbavă. Ins- 
tinctul dăruirii pentru o comunitate de trăire, l-a impins fără 
ezitare. Așa am trăit noi în grup. Aşa a înţeles el sacrificiul. Era 
prima jertfă în şirul celor fără de număr. lonel Cristea era și el 
pe drumul lui, care era drumul nostru, al tuturor. 

Am plecat copleșit din Mediaş. Povara corpului îmi apăsa 
greu, picioarele slabe abia o poartă. De aş putea să mai fac ceva, 
inainte de a nu fi prea târziu. Gândul că voiu putea reuşi planul 
conceput, îmi dă forţă. 

Inainte de a pleca, întâlnesc pe Nea Nistor, cum îl chemam 
noi pe avocatul Nistor Chioreanu, şeful Ardealului. Fire dârză, 
hotărâtă. L-am cunoscut la Rostock, la Buchenwald, mereu pe 
linia celor ce refuză compromisul. Credinţa lui era fără rezervă. 
Ardelean din Sibiu, greu de umit, dar când a decis să ţie frontul 
pe poziţia stabilă era intratabil. Plec, cu ultimele directive dela 
el, comandant de trupă; dar camarad de suflet şi frate la greu. 

Eram singur deacum. Nu! NU singur, lonel Cristea mă înso- 
țea nevăzut, mereu aproape, mă încuraja, mă îndemna, mai 
mult-decât prezenja lui vie ar fi putut vreodată s'o facă. Atâţia 
morţi ne însoțesc astăzi... Mâine, mai mulţi. Odată neamul tot, 
de vom fi vrednici de numele lăsat moştenire de părinții, bunicii 
şi străbunicii noștri, ce formează esenţa spiritului românesc. 

In drum spre Arad găsesc un tren de persoane, de data asta, 
lucru rar. Găsesc un loc, întrun compartiment de clasa a treia, 
cu lume multă ce mergea la tâng, sau se întorcea dela tară, cu 
coșuri și traiste pline. In fața mea, un om robust, în varstă, pă- 
zea din ochi un coșmare, plin de ouă, acoperit cu paie. Se duce 
să le vândă, sau le aduce să-și hrănească familia, lipsită de hrama 
elementară. Trenurile nu mai transportau alimente, orașele erau 
golite de ultimele rezerve. Doar frontul avea prioritate, în detri- 
mentul restului populaţiei. 


Eram îmbracat militar, în uniformă de aviator. Am uitat să 
pre cizez, că la Mediaș era un regiment de aviaţie, şi prezența 
mea, în acest costum, atrăgea mai puțin atenţia. Pentru control 
eram “înarmat” cu ordin de serviciu, pe care figura și pistolul 
mitralieră de care eram nedespărțit. Erau mulţi soldaţi la aceeași 
uniformă. Impuneam astfel respect şi curaj celor ce călătoreau 
singuri, la discreţia “necunoscuţilor” ruși, ce nu cruțau nimic. 
Doar nu vor ataca un soldat. Curând mă găsesc într'un grup de 
oameni, țărani majoritatea, ce mă înconjoară cu multă simpatie. 
Fiecare scoate din traistă câte ceva de ale mâncării şi-mi întinde 
cu multă bunătate: 


—la camarade, că ştim şi noi ce-i armata! 

Mai afectuos îmi părea vecinul de bancă. Bine îmbrăcat, cu 
un cojoc de piele îmblănit. 

Ne apropiem de Arad către miezul nopții, oră foarte pericu- 
loasă pentru cei întârziaţi la drum. Chiar în gări erau atacuri, 
date de soldaţii ruși în stare de beţie, pentru a-şi procura băutu- 
ră. Desbrăcau călătorii și schimbau hainele pe “vodkă” apoi, 
cum erau mereu inarmaţi, trăgeau rafale “de veselie” ca la nun- 
tă şi nu rareori gloanţele se opreu în mulţime, făcând în fiecare 
noapte zeci de victime. 


Ce era să fac? Nu cunoșteam pe nimeni la Arad. Uitasem să 
iau adresa unor camarazi localnici. Nu credeam că voiu ajunge 


23 


pe aici. Țăranul voinic, ce se afla alături de mine, mă cercetează 

şi mă întreabă unde merg. 

—La Timişoara, îi răspund eu. 

Nu ai tren decât mâine dimineaţă la orele şapte, îmi răspun- 
de el, în timp ce se pregătea să încarce coșul cu ouă. Mai avea și 
o valiză de lemn, ce părea la fel de încărcată. Cum nu aveam al- 
te bagaje decât sacul în spate și pistolul mitralieră, ca un soldat 
în misiune, îl ajut să coboare valiza. In drum spre gară îmi pro- 

„pune să merg cu el, să dorm la el acasă, până a doua zi, când mă 

va trezi el la vreme, să nu pierd trenul. 

Ce aveam de făcut? Să stau în gară, risc un control, sau ro- 
mân, sau rus, şi riscul nu era de neglijat, şi aproape egal. Să plec 
cu el? Stătea la cealaltă margine a orașului. Risc iarăși să întâl- 
nesc ruşi beţi, la dus sau la întors, şi necazul să fie același. 

Privesc țăranul meu care mă imploră, parcă, să-l însoțesc. Ar- 
ma la umăr dă mai mult curaj decât singur şi fără nimic în mâini 

"în miezul nopții. Zăpada mare şi gerul ce-mi biciuia fața, mă de- 
ijcid să-l însoțesc. ] 

Valiza grea, dar coșul cu ouă, mai greu. Ne schimbăm cu pur- 

P tatul poverii, cam o bună bucată de drum. Am ocolit centrul 

s orașului pe străzi laterale, neluminate. Dealtfel luminile pe străzi 
erau rare, pe vremea asta. Ne feream de soldaţi de departe și în- 
dată ce-i zăream, schimbam ruta. Ajungem însfarşit frânţi de 
oboseală. Ne oprim în faţa unei case mici, care inspira sărăcie, 

<  Tăranul meu bate în poartă şi curând ne găsim la căldură. O 

“ masă caldă, un pat mai cald, cu duna de fulgi. Soţia se numea 
Rebeca. Aveau trei copii, toţi semănau ca două picături de apă. 
Era o familie de evrei, din cei nu prea înstăriți, de sigur comer- 
cianţi. Foarte bucuroşi să aibe în casa lor un soldat român, în 

E astfel de imprejurără. Se vedea din priviri şi din felul cum îmi 

d ofereau ospitalitatea. A doua zi, soţia se scoală înainte şi-mi pre- 

; găteşte cafea caldă cu cozonac. Am mâncat cu poftă şi am por- 
nit spre gară. 

lată o întâmplare, în care omul, indiferent de origine, se ma- 
nifestă la fel. In pericol toţi sunt la fel. Evreii comuniști care au 
tras în armata română în retragere din Basarabia și cel care mi-a 
oferit ospitalitatea, sunt aceeași, doar condiţiile, i-a făcut să ac- 
i ționeze diferit. 

In orice caz, gestul mi-a rămas întipărit in minte. Când am 

q povestit întâmplarea la Timişoara, au râs toţi cu poftă. 

î A doua zi mă apuc de treabă, după programul stabilit cu Ma- 
ruşca. In fiecare noapte, timp de zece zile, ne chemăm, ne ascul- 
tăm, fiecare. de cealaltă extremittate a undelor. Nimic însă nu 

ş ne-a răsplătit osteneala. Nepriceperea noastră sau probleme teh- 
nice ce ne depăşesc competinja, rezultatul este același. In faţa 
„acestei situaţii, nu rămane decât să raportăm organizaţiei, pen- 
tru a fi la dispoziţie cu alte rosturi. / p (-A 25% 

lon Constantin insă, care trebuia să țină AA, ra cu guvernul 


-E-N-i 


- ride la Viena, se frământă mereu să găsească modalitatea de a o fa- 


«ce. In afară de aparatul lui Maruşca, ce funcţiona, lon a aflat de 
existenţa unei alte echipe, căzută în Munţii Cernei, nu departe 
syde Domașnea. Seful ei era Iosif Găvăgină, un camarad cu care 
cam împărțit viață de “pensionar“ al marelui Reich la Rostock 
si apoi la Buchenwald. (unpe cutii Ole be> fac 
| Din echipa lui făceau parie alţi doi camarazi ca el, Nicolae 
Târziu și Pintilie Țintoiu, toţi trei bănăţeni. Unul din Sân Nico- 
laul Mare, altul de undeva din Timiș. Găvăgina era din Berzovia. 
! Telegrafistul lor era un neamţ din Berlin, Johan. Tânăr, blond, 
ş plin de curaj. Avea abia 20 de ani și era telegrafist de marină, de 
IRC. a fost detașat pentru acţiunea din Romania. = 
a ) —Filoane, nu ai vrea tu să faci un salt în regiunea unde se gă- 
sesc și să vezi ce-i cu ei? mă ispitește lon Constat la ini SA 
cum singuri, izolaţi de lume şi nu ştim nimic de eidln afară de 
: asta, vei [na contactul cu Ul echipei CEmaradUT ăvăgină, să-i 
Fi incadrezi sistemului nostru, cu aceleași consemne ca pentru toți. 
lon Chirilă te va insoţi în Caransebeş, el cunoasţe locul, 2 
y Și astfel, într'o dimineaţă de lanuarie 1945, mă găsesc în tre- 
nul ce duce spre Domașnea, trecând prin- Lugoj, Caransebeș, un- 
£ de mă aştepta lon Chirilă. Amândoi, după câtva timp de despăr- 
£ țire, o luăm din nou la drum. Teiuș haltă, Balta Sărată, Cârpa, 
halta Petroșniţa. O scurtă oprire, timpul, ca trenul să-și mai ușu- 
ş reze povara de câţiva călători, şi o luăm din nou agale lunca Ti- 
a mişului ce se deschide larg. 
4 —Măi loane! Tu vezi colo, pe deal, casele albe inșirate ca 
mărgăritarele în linie, cu faţa spre Timiş, ce scaldă holdele” E sa- 
„tul meu! Aici am văzut lumina zilei si... gândul mă intoarce 
p, Mereu... 


Părinţii mei, țărani din tată în fiu, ba chiar în timpuri înde- 
părtate strămoșii mei au păstorit satul ca preoți trei generaţii de- 
arândul. Legaţi de glie, așa cum mi-au ursit și mie să le calc pe 
urmă. 

Pe tata nu l-am cunoscut; a pierit în primul răsboiu mondial. 
A căzut luptând pe frontul de pe fluviul Piave, în armata ungu- 
rească, contra fraţilor italieni. Eu aveam doar șase săptămâni. A 
aflat dintr'o scrisoare a mamei că s'a născut al patrulea copil și 
bucuria lui nu mai cunoștea margini. “De-acum pot să mor li- 
niştit, are cine să-mi poarte numele”, a isbucnit el, sărind din 
tranșee, plin de voioșie. In acelaş moment un obuz de tun explo- 
dează aproape, îngropându-l. Un consătean a avut, în acelaș 
timp, aceeași soartă. Ni i-au rămas oasele pe pământ strein, pen- 
tru că avea o mână rămasă afară și trecând brancardierii după 
furtună să adune morii şi răniții, l-au desgropat. Sa trezit după 
trei zile. Era viu, 

—Dar Filon? Unde-i? întreabă el îngrijorat. 

—Nu l-am găsit! 

—Era doar în groapă cu mine! 

Când s-au dus să- caute, era deja mort de câteva zile. A murit 
luptând pentru “patria lui”, marea Ungarie. Tragedia unui neam 
robit. Prietenul lui, Mihuj, trăește încă și azi in sat. S'a întors 
de pe front şi cele scrise sunt povestite de el. De fiecare dată 
când începe povestea, chipul i se întristează, cu toate că anii au 
şters de mult orice urmă. Sunt însă momente pe care memoria le 
păstrează până la sfârşitul vieţii. 

Povestea lui e lungă. Prizonier în Rusia, s'a întors în 1921 
prin Vladivostock și Japonia. A făcut doi ani de drum. A traver- 
sat Siberia în timpul revoluţiei, când cu trenul, când pe jos, ata- 
cat când de roșii, când de albi. De fiecare dată cu puțini supra- 
vieţuitori, printre care şi el. Norocul nu l-a părăsit niciodată, dar 
mai mult dorința de a se întoarce acasă. 

Mama rămasă singură la 29 de ani, cu două fete şi un copil 
mic, începe lupta vieţii, inegală. Fratele meu mai mare. Truică, a 
murit de o boală de copii. Pe vremea aceea, grija de sănătatea 
noilor veniţi era în seama lui Dumnezeu şi a leacurilor băbești. 
Rămân deci singur “stâlpul casei” cum se spune la noi. 

Cu douăzeci de jugăre de pământ de lucrat, trei copii mici, o 
soacră paralizată. Să crească trei copii singură şi să le dea și un 
rost în viață. Viaţa la țară e atât de grea pentru părinți, pentru 
copii. Fiecare participă după vârstă la lucrările câmpului şi cele 
auxiliare, până la epuizare. 


La vârsta de patru ani, ni se dă în sarcină paza porcilor. Dimi- „2 


neţile de vară începeau pentru mine în zori, către orele“patru. 
Când somnul e mai dulce, pentru mine începea ziuâ. Mama se 
scula mult mai devreme, să pregătească totul pentru ziua de 
muncă la câmp. Eu plecam ultimul de acasă, pe la patru și jumă- 
tate, cu ochii lipiţi de somn după turma de 10 - 15 porci. După 
vreo 3- 4 km. ajungeam la izlaz. Porcii de-o parte iar eu, întin- 
deam laibărul pe iarbă umedă de rouă să complectz somnul, tă- 
iat în miezul viselor. Când mă trezeam, soarele sus, nu rareori 
nu mai găseam niciun porc. li căutam și îi găseam fie într'o bal- 
tă să se răcorească, fie, cei mici împrăștiați să-și complecteze 
hrana Zilei cu fructe căzute din pomi peste noapte. Cu ochii in- 
necaţi de lacrimi, alergam ore întregi, până să-mi găsesc turma 
împrăștiată, Plesneam din bici, strângeam din dinţi, plângeam de 
furie, până îi găseam, Extenuat, cădeam din nou, păstrând doar 
ochii întredeschiși, să nu-i mai pierd din vedere. 

La prânz scoteam trăistuța legată de gât și găseam în fiecare 
zi acelaş tain, mălaiu tare și brânză sărată. Mi se oprea în gât, nu 
reuşeam să-l înghit, atât era de sec. Apă găseam în pârâiasul 
“Valea mare“, mare prin furia cu care cobora dela pădure, um- 
flat de ploile primăverii. In mijlocul secetei mai păstra încă câte 
un scoc cu apă încălzită de soare. Adesea fărămițam mălaiul şi 
brânza, făceam cocoloașe muiate cu o leacă de apă, să alunece 
mai bine. 

Aşa-mi treceam ziua, singur, cu porcii după mine. Când soare- 
le se apropia de deal, gata să dispară, adunam şi eu turma, o nu- 
măram și o luam spre casă. Cateodată ajungeam înaintea mamei, 
când ziua se amesteca cu noaptea. Intram porcii la-lucul lor şi 
mă asezam lângă vatra tolcului. Până ce mama să pregătească ci- 
na, eu frânt de oboseală, adormeam pe scăunelul de langă toc, 
cu capul proptit de furca pieptului. Nu ştiu cum se termina sea- 
ra. de multe ori, deschideam ochii in braţele mamei, care mă 
purta spre aşternut, cu grijă să nu mă trezească. Rar apucam ma- 
sa de seara. Doar mălaiul tare îmi garnisea stomacul pentru som- 
nul nopții, binefăcător. Zile lungi de 18 ore, pentru un copil de 
patru ani. Aşa trăiam zilele verii cu același program. Duminica 
intârziam mai mult în pat. Era ziua Domnului, zi de odihnă și o 


0 cai e 


gustam din plin. Intre timp. sora mai mică, Veta, păzea vitele. 
Ea avea cinci ani mai mult ca mine. La vârsta de șase ani schimb 
paza porcilor cu cea a vitelor, sora schimbă totul cu sapa și gre- 
bla câmpului. Vitele aveau neboie de iarbă, de frunze ce nu se 
găseau decât la limita izlazului cu pădurea de tufișuri. Am du- 
blat drumul, am lungit ziua cu diferenţa de distanță, Somnul era 
mai rar, vitele mai greu de supravegheat. Câte odată le pierdeam 
din ochi şi mă trezeam cu paznicii ţarinii ce le aduceau din câm- 
pul de trifoi, de grâu sau cucuruz. Amenda în bani o simțeam 
şi seare, când paznicii prezentau nota mamei, cu câteva perechi 
de palme. Adormeam dus, fără cină, frânt, epuizat. La varsta de 
sapte ani am început școala. Deacum aveam dreptul să întârzii 
mai mult în pat. Totuşi hrana vitelor rămanea treaba mea, singu- 
rul “*om” la casă. 

Imi plăcea școala, învățam lucruri pe care nu le vedeam pe 
câmp. Imi îmbogăteam cunostiinţele, limitate la hotarele satu- 
lui. Copii care au inceput școala odată cu mine, mai devreme 
sau mai târziu, se întorceau toţi la coarnele plugului după ter- 
minarea celor patru clase primare. Pădurarul Anderca, avea doi 
copii, singurii care au plecat din sat la scoală la oraş. Unul, Mi- 
hai, ajunge învăţător, celălat, Toader, cu doi ani mai în vârstă ca 
mine, cu greu a terminat cele patru clase de liceu. 

O întamplare a marcat viața mea, pentru restul zilelor. Copi- 
lul pădurarului Toader, urma şcoala la oraş. Vara, în pantaloni 
scurți, petrecea vacanţa pe marginea Timișului, liber de orice în- 
datorire. Intr'o duminecă juca mingea în dosul satului, pe un 
platou înalt în raport cu lunca de vreo 40 metri, cu alti băieţi, 
prieteni de-ai lui, veniţi de las oraș.Eu, pe margine, cu cămașa 
lungă peste ismene în loc de pantaloni, şi opinci cu gurguiul ridi- 
cat, privezm cu jind, gata să mă avânt. O clipă, mingea de cau- 
ciuc, umflată bine, ajunge în dreptul meu. O potrivesc din ochi, 
îmi iau avânt, o prind în cârligul opincii şi dintr'o lovitură dis- 
pare pe coasta platoului spre luncă, la cateva zeci de metri mai la 
vale. Toader se apropie de mine, mă priveste cu dispreţ, şi-mi as- 
vârle o vorbă grea de urmări: 

— Asta nu-i pentru ţărănoi! 

Il văd parcă şi acum cu chiloţi scurţi, cămasă fără mâneci, as- 
cunsă în pantaloni, cu bocanci negri care luceau în soare. Nu 
ştiu ce resort s'a declanșat în rhine în acel moment, dar am fă- 
cut un legămant faţă de mine însumi, ţăran cunoscut doar pe 
uliţa satului lui. “Şi eu am să merg la școală la oraș, și atunci 
voiu juca şi eu ca tine cu balonul”. 

Da atunci, în capul meu nu mai era loc pentru altceva decât 
hotărârea fermă de a fi acolo, unde nimeni nu-mi va mai putea 
spune că ating lucruri nepermise unui copil de ţară. Când am 
ajuns la vârsta de unsprezece ani, după Paştele lui 1926, destăi- 
nuesc mamei planul meu de a urma şcoala de oraș. A rămas con- 
trariată, Ea vedea pentru mine să ajung la maturitate şi să-i iau 
locul la conducerea casei, să cale pe urmele tatei, un ţăran îns- 
tărit, respectat de ai lui, cu scaun la cap. 

Incăpăţinarea mea o pune pe gânduri. 

In sat era un om în vârstă, orb din naștere, care trăia la Bu- 
curești, în azilul de orbi “Vatra Luminoasă” şi care se numea 
Lazăr, ca cel din Biblie. Venea vara în vacanţă, acasă, unde avea 
un frate care se ocupa de el. 

Cunoștiinţele lui mă stupefiau. Citea cărţi pe pipăite “alfabe- 
tul Braille” şi ştia foarte multe. Avea o inteligenţă şi o memorie 
sclipitoare. Intro zi mă decid să-i vorbesc. 

— Taică Lazăre, după terminarea a patru clase primare, aş pu- 
tea să mă duc la liceu, să continui şcoala? 

—Nu numai că-i posibil, dar dacă vrei, mă duc eu la Caranse- 
beș la liceu, să mă interesez şi-ţi aduc tot ce-ţi trebuie. sa 

Mergea pe picioare, dela Petroșniţa la oraș, 12 km. Mergea cu 
mâinile întinse și picioarele ridicate, să nu lovească vreun obsta- 
col. De multe ori, câte o căruţă care avea acelaş drum, se oprea, 
şi-l lua, dar foarte des făcea calea pe jos atât la dus cât şi la în- 
tors. O bucurie imensă l-a cuprins când i-am destăinuit hotărîrea 
mea de a continua şcoala. 

—Măi Filoane! dar nu-i glumă? 

Nu, taică Lazăre! Eu am jurat că merg mai departe. 

Intr'o Duminecă a venit la noi acasă şi în faţa mamei scoate 
formularele pentru complectat primite dela liceu. 

—lţi trebuie: un certificat dela şcoală, extras de naștere... 

„= Incet Lazăre! [i spune mama dar cine ţi-a spus să-i aduci hâr- 
tiile astea? El nu se duce la școală la oraș! Aici cu hotărăsc! 

—Ah! suspină el amărit, 

A doua zi, luni, mă duc la învățătorul Ilie Bugariu, un colos 
de vreo 120 kg. şi-i spun păsul meu. Eram cel mai bun elev din 


clasă şi el era bucuros că cineva din satul lui, vrea să urmeze li- 
ceul şi poate... mai departe. 

-Mă bucur de hotărirea ta și am să-ţi pregătesc certificatul 
şcolar. Un bun certficat! 

Peste câteva zile, învățătorul mă cheamă și... nu știa cum să 
înceapă. 

—Măi băete! M'am uitat în catalog şi am văzut că... din păca- 
te... ţu nu poţi să treci clasa a patra ca să-ţi dau certificatul. 

De ce don'văţător? 

—Păi.., ți-aduci aminte, că... odată... ţi-am pus o întrebare la 
aritmetică și mi-ai răspuns cam pe alături. 

—Și... pentru o singură dată, să nu pot trece clasa? ingân eu 
amărât, cu lacrimile gata să-mi isbucnească. 

N'am mai zis nimic. Am ieșit legănându-mă, copleșit de ne- 
dreptate. 

Şi el a fost lovit ca și mine! Nedreptatea făcută unui copil e 
greu de suportat, mai ales de cel care avea misiunea să îndrume 
copiii acolo unde părinţii nu ajung. 

—Nu fi trist! Vei încerca la anul viitor. Dar să înveţi mai bine. 

Am aflat mai târziu adevărul. Mama, în fața încăpăţinării 
mele, s'a dus să-l vadă şi l-a rugat să mă împiedice să plec. Ră- 
mânea singură și viaţa, pentru ea era destul de grea și așa. Invă- 
tătorul se găsea la mare încurcătură. Să mă încurajeze pe mine, 
lipsit de ajutorul mamei, sau să accepte acest destin, fără întoar- 
cere. O viaţă întreagă a luptat şi el, pomit tot ca mine, de la 
țară, contra desnaţionalizării poporului de către stăpânirea ma- 
ghiară. Poezia lui Goga îi lumina calea şi-i dădea curaj să predice 
copiilor dragostea de neam și țară. 

Acești învăţători, apostoli, uneori chiar martiri, au păstrat 
legătura cu graiul străbun, au păstrat limba, tradiţia -i le-au 
transmis pe ascuns, cu riscuri fără număr, din generaţie îu gene- 
raţie. Se rupea și în el ceva când trebuia să participe la o dramă 
inevitabilă. Un țăran rămane tot țăran. Aşa a fost de totdeauna. 
Cel care încercă să-și schimbe opincile și portul, trebuie să 
înfrunte destinul! 

Am așteptat un an. Mai hotărât m'am întors la învățătorul 
meu, după ce am repetat clasa a patra și l-am rugat să-mi dea 
certificatul. 

—Ești tot hotărît? mă întreabă el. 

—Ca niciodată! 

—Atunci, dragă băete, Dumnezeu să-ţi ajute! Oridecâte ori 
vei avea vreo grijă, vino la mine şi voiu face orice să te ajut. 

L-am părăsit-în-toamna lui 1927, însoţit de mama care, şi 
ea s'a înclinat în faţa hotăririi mele. 

—Filoane! Pentrucă tu ai vrut s'o faci, ascultă bine și să 
n'o uiţi niciodată! Odată plecat, înapoi nu mai poţi veni. Toţi 
cei care au încercat ca tine, sau întors acasă și azi nu sunt nici 
domni, nici țărani. Te voiu ajuta să devii om, voiu munci pentru 
tine, dar să nu ajung de râsul satului! 

Era ca o condamnare fără apel. Mă întrebam dacă voința 
îmi va fi suficientă să reuşesc. 


COLONELUL 
DAN IVANOVICI 


Pe domnul colonel Dan Ivanovici, l-am cunoscut acum 37 de 
ani, adică în 1947. Cele întâmplate la 23 August 1944, îl hotă- 
râse pe domnul colonel să aleagă libertatea, căci dânsul a înțeles 
din primul moment, care era adevăratul sens al “libertăţii” pe 
care o aduseseră bolșevicii. Eu l-am cunoscut aproape imediat ce 
am ajuns în pribegia mea, la Paris. Casa domnului colonel Ivano- 
vici, era deschisă oricărui ofițer care aflase de el şi îi bătea la ușă. 
Şi o duceam greu, dar în casa domnului colonel, găseam pe lân- 
gă o vorbă blândă, un ceai, o cafea, sau o mâncare caldă, care pe 
acele vremuri nu se găsea cu ușurință. Şi l-am iubit-o iubire res- 
pectuoasă-, din prima zi în care l-am cunoscut și am continuat 
să-l iubesc până astăzi, adica de 37 de ani. 

Şi motivul acestei iubiri nu a fost mâncarea caldă pe care o 
găseam din când în când la domnul colonel ci faptul ca din pri- 
ma zi am aflat din povestirile domnieisale, că a fost pe front la 
cerere, deşi se găsea întrun post din Capitala Țării, unde ar fi 
putut să aștepte în liniște, sfârşitul războiului. 

Domnul colonel Ivanovici era profesor titular pentru cursul 
de informaţii și contra informaţii la Școala Superioară de răz- 
boiu și în Februarie 1941, Şcoala a primit ordinul că domnul 
colonel a fost mutat la cabinetul Conducătorului Statului ca șef 
al Biroului 2 Informaţii, ordinul fiind semnat de însuși generalul 
Antonescu. Și a rămas în acest post până la 1 Martie 1942, dată 
când a fost numit comandant al regimentului 37 de artilerie din 
Turnu Severin. Și la acea dată a plecat pe front, la cerere. Aceas- 
tă cerere i-a fost satisfăcută după multe, foarte multe intervenţii 
şi rugăminţi. Motivul: mareșalul fusese foarte mulțumit de mo- 
dul în care colonelul Ivanovici îşi îndeplinise serviciul în frun- 
tea căruia fusese pus. Și pe frontul de la Kerci, în Crimeia, dom- 
nul colonel Ivanovici s'a acoperit de glorie, el şi unitatea pe care 
a comandat-o şi a câștigat cele mai înalte decoraţii germane și 
românești. Şi postul de pe front era post de front, în faţa obu- 
zelor duşmane care i-a adus şi o rănire, Și colonelul Ivanovici cu- 
noștea ce însemnau aceste pericole: în primul războiu mondial 
fusese rănit grav, de două ori. Pentru mine, domnul colonel Iva- 
novici, avea cel mai mare merit, era ofițerul activ care nu voise 
să treaca războiul, fără a trece proba ce mare a unui ofițer activ: 
proba focului. 

In Februarie 1941, colonelul Ivanovici este chemat din nou in 
Serviciul de Informaţii, dar din nefericire, nu a mai fost chemat 
în preajma mareșalului. Dacă ar fi fost chemat în acelasi post, 
fără îndoială că misteriosul Spătaru nu mai putea să fie parașu- 
tat pe pământul Țării şi să ajungă în Palatul regal, fără să afle 
Serviciul de Informaţii. Desigur și fără colonelul Ivanovici s'a 
aflat, dar nu s'a comunicat și astfel mareșalul a putut să fie ares- 
tat de Mihai Viteză și predat misteriosului Spătaru. 

Dar, din nefericire, sia întâmplat altfel. Chemat de pe front, 
colonelul Ivanovici a fost trimis în vara anului 1943 la Lisabona 
pentru a preda delegatului englez anumite documente din partea 
mareșalului. lată deci că mareșalul căuta încă din vara anului 
1943, pacea cu Englezii, dar căuta o adevărată pace, nu pacea lui 
luliu Maniu şi a lui Mihai Viteză de la 23 August 1944,adică o 
pace cu an armistitiu declarat, unilateral. 

Și în lanuarie 1944 este trimis Consul la Paris. Misiunea colo- 
nelului era “să ia legătura cu autorităţile franceze, engleze şi 
americane şi să-l ţină la curent cu mersul operaţiilor și al eveni- 
mentelor importante, în vederea armistițiului”. Adică mareșalul 
căuta să ia legături și să înceapă dialogul unei păci demne de la 
soldat la soldat, și respingerea unui monolog, aşa cum au accep- 
tat-o Viteză şi tovarășii lui cu pacea declarată, unilateral. 

Dar după ce lucrurile s'au întâmplat aşa cum s'au întâmplat, 
colonelul Ivanovici a rămas ca un exilat la Paris unde a căutat să 
strângă în jurul lui pe toţi ofiţerii fugiţi de pacea lui Viteză. Dar 
avea nevoie omul să trăiască și deaceaia și-a căutat un lucru 
demn de pregătirea, și cunoştinţele lui. Insfârşit a primit un răs- 
puns de la Africa de Sud care-i oferea un post de inspector de 
mine cu un salariu de 650 de dolari pe lună, casă și om de servi- 
ciu. Fără îndoială că postul era ideal dar în acel timpa venit la 
Paris generalul Rădescu. Și fără să ezite, colonelul Ivanovici și-a 
pus sabia lui în balanța generalului Rădescu, convins fiind că 
aşa își mai putea servi Patria lui de departe. Pe acea vreme ge- 
neralul era omul care merita ca domnul colonel Ivanovici să-și 


26 


pună sabia în balanta lui, era omul care avusese curajul să le 
spuna comuniştilor de la București, că sunt oameni fără Țară și 
fără Dumnezeu. Generalul Rădescu l-a chemat pe colonelul Iva- 
novici lângă el, cazi avea nevoie de el, şi astfel domnul colonel, a 
renunţat la postul din Africa de Sud. 

Şi sa dus în America dar generalul Rădescu a fost torpilat de 
Vişoeni şi de Cretzeni și amărit a murit curând, Odată cu gene- 
ralul Rădescu, Vişoenii au torpilat și pe puţinii oameni care se 
găseau lângă el, printre care se afla și domnul colonel Ivanovici. 

Şi de atunci, domnul colonel Ivanovici a dus în America o 
viaţă care-i departe de a se numi bună. S'a sbatut, a muncit și nu 
s'a plâns nimănui şi... a ajuns la vârsta de 90 de ani. Domnul co- 
lonel Ivanovici, a împlinit vârsta de 90 de ani la 29 Ianuarie 
1984. Şi e viguros și tânăr. Eu l-am văzut acum vreo cinci ani și 
m'a uimit cu tinereţea și vigoarea lui. Și acuma, domnul colonel 
e tot asa de viguros. “Dragul meu, la 29 Ianuarie 1984, s'a îm- 
plinit cu vrerea Domnului să implinesc 90 de ani, voios și stăpân 
pe ceiace mi-am pus în suflet și în minte, prin propriile strădanii 
ale unui copil sărac. Acum, că am ajuns acești ani, ași vrea să 
trăiesc să apuc și Țara românească liberă de spurcaţii închizitori 
ai istoriei post moderne”, îmi scrie, să-mi aducă la cunoștință fe- 
ricitul evniment. Domnul colonel Ivanovici îmi scrie că a impli- 
nit 90 de ani și că speră, ași putea spune că este sigur că va trăi pâ- 
nă va vedea Țara Românească liberată de spurcaţii ei inchizitori. 

Că va depăşi 100 de ani! Și noi cei care-l cunoaștem, care-l 
ştim ce a factul în viața aceasta, îi dorim și îi urăm să depășească 
suta de ani de viață. Și aceasta se va întâmpla, căci odată cu el, 
şi noi aceștia care am pierdut această sperantă, ne-o recâștigăm 
în faţa acestui om care la 90 de ani speră că nu va muri înainte 
de a-și vedea Țara liberată. 

La Mulţi și fericiţi ani! 


Capitan N.S. Beldie 


PIERDUTE URME 


.. ata ad eee Ci 


pentru “Echipa Mortii” 


Cai trecut cu dric pe stradă 
te văzui întâia oară... 

Cine dar să nu te vadă 
prinsă'n trup cu flori de ceară! 


Si că până-mi vine rândul 
te-ai jurat să nu te-arăţi, 

dar de-atunci mereu cu gândul 
te văzui și'n alte dăţi, 


prins în vălul de mireasă 
când ne duce'n altă lume 
chipul tău care ne lasă 
ochilor pierdute urme 


că-l avem în suflet, moarte, 
prins în giulgiuri şi zăpezi 
cât l-ai ţine tu deoparte 

şi te faci că nu ne vezi! 


Si că-i drept, când vremea vine 
să te-alături tu de noi, 

trupul că ni-l iei cu tine 

dă-ne sufletu'napoi! 


on TOLESCU 
16 Iulie 1984 


| 


NOTE PE MARGINEA CARTILOR 


e Nicolae Totu: Căpitanul Andrei, roman istorie, Editura Dacia, 
Madrid, 313 pagini. 

Cine l-a cunoscut pe Nicolae Totu, nu ar fi putut să-si închipuie că 
sub spada luptătorului de baricadă, s'ar fi ascuns o pană duioasă de scrii- 
tor. Incă de pe băncile liceului, Totu a fost legionar și la chemarea Căpi- 
tanului din 1927 a răspuns, prezent, un prezent care nu avea să-i despartă 
pe unul de celalalt, decât moartea. In 1938, locuia în Căminul de la Râpa 
Galbenă, la ordinul Căpitanului, Făcea de toate, alerga toată ziua unde 
era nevoie, făcea de gardă “La icoană”, si bine înţeles, îşi pregătea exame- 
nele. Aceste examene, ca orice legionar bun, Totu și le lua bine și în plus, 
citea multă literatură. Când mai avea să —și prăgatească examenele și să 
citească, fiind tot timpul pe baricade? E un mister și răspunsul este unul 
singur: citea noaptea, Totu citea multă literatură, în special pe Sadovea- 
nu de care era îndrăgostit și acest lucru se descoperă mai târziu, ca o 
influiență în scrisul lui. 

Când Căpitanul a avut nevoie de voluntari care să meargă în Spania, 
Totu a răspuns ca deobiceiu: prezent. Şi la înapoiere și-a scris și publicat 
amintirile de războiu. Aceste amintiri și le-a publicat în ziarul “Buna 
Vestire” și apariția lor a produs o mare uimire: se descoperea un mare 
scriitor. Profesorul Dragos Protopopescu a scris rânduri de mare prețuire 
şi după aceia, Totu a început să scrie nuvele în “Vremea”, nuvele tot 
atât de preţuite de Protopopescu și de alţii. 

Şi după aceia a venit Potopul. A intrat la închisoare ca să iasă de acolo 
cadavru. Și în închisoare, a scris un roman: romanul de fâță, Capitanul 
Andrei. Atmosfera era apăsătoare, se simjea că pe toți cei din închisori, 
îi pândeşte moartea și totuși, Totu a avut seninătatea să scrie romanul de 
faţă, un roman în care după cum am spus de la început, foșnește in- 
fluienţa lui Sadoveanu, dar aceasta nu-i scade valoarea căci e vorba de 
influienţa lui Sadoveanu din vremurile lui bune și nu din timpul lui 
Mitrea Cocor. 

In “Căpitanul Andrei” se povestește domnia lui Vasile Lupu. Acest 
domn străin, dar nu fanatiot, Vasile Lupu, a avut o domnie destul de 
lungă, una din cele mai lungi din Moldova, Și se poate spune că a fost 
una din domniile bune, Vasile Lupu a jefuit destul de mult, dar nu prea 
mult, căci a mai rămas ceva și bietului român. In timpul lui, Vasile Lupu 
a trecut ca un fel de nabab care a dat bani și în dreapta și în stânga, și 
la Sfântul Munte și la ceilalți greci, dar, după cum am spus, se pare că 
Vasile Lupu, jefuia cu milă, căci mai rămânea ceva și bietului român. Și 
dreptatea o făcea la fel, dreptatea lui era dreptate domnească, gâdele 
domnesc mânuia buzduganul, dar nedreptăţi strigătoare la cer, nu s'au 
făcut în timpul lupului, și pentru aceasta sunt mărturi cronicile timpului. 

“Miron Costin a fost ucis ceva mai târziu. 

Nicolae Totu era în aceiași închisoare în care se găsea și Căpitanul 
şi a aflat cum acesta a fost împușcat, voind să scape de sub escortă. 
Povestea aceasta nu putea să fie crezută de Totu care știa din experienţă 
cum se făcea transportarea legionarilor dintr'o închisoare în alta: legaţi și 
de mâini și de picioare. De atunci şi până la moarte, Totu a ştiut ce soar- 
tă îl aştepta, dar a găsit în sufletul lui atâta putere că a putut să scrie mai 
departe, romanul lui sadovenist, Si a găsit forţe noi: căpitanul Andrei, 
aşa cum îl descrie Totu, este Corneliu Codreanu. Este o figură de roman 
acest căpitan Andrei, dar o figură verosimilă. Căpitanul Andrei este des- 
cris în așa fel încat cititorul îl vede mișcându-se și trăind, ca pe orice 
erou de roman. Și totuși, Nicolae Totu, a avut un fel de viziune caci 
descrie moartea Câpitanului, nu se poate mai veridic: căpitanul Andrei, 
ca mai târziu Comeliu Codranu, este strangulat de călăii modermi ai lui 
Armand Călinescu. Spun că a fost o viziune pe care a avut-o Totu, căci 
el a murit fără să cunoască adevăratul sfârșit al Căpitanului. Legionarii 
toţi sperau că Căpitanul mai este în viaţă, și această credință a trăit 
până în momentul când a fost dată înlături lespedea de 30 de tone sub 
care îl îngropaseră călăii lui Armand Călinescu și ai lui Carol al II-lea. 

: Acesta este romanul căpitanului Andrei al lui Nicolae Totu și îi sfă- 
tuiesc pe cititorii noștri, să citească această carte foarte bună. 

e Johann Urwich, Ohne pass durch die U.d,S.S.R., 800 pag. 

Este vorba de cartea “Fără pașaport prin URSS” de compatriotul 
nostru Johann Urwich, care după ce a fost publicată în limba noastră, 
a reușit să fie publicată și în limba germana, într'o luxoasă ediţie. S'ar 
putea vorbi de o carte fără noroc-e vorba de ediţia românească, pentru 
care românii noștri de la Free Europe, n'au putut găsi câțiva dolari pentru 
ca aceasta să apară mai puțin chinuită din banii munciţi din greu ai auto- 
rului. Când e: vorba de jumătăţile de români, de cei care sunt jumătate 
Nemţi, se găsesc bani destui, dar de aceasta vor raspunde odată, în 
special dl Virgil leruncă. 

R lată despre ce este vorba: un neamt, născut în Țara românească, mo- 
tiv pentru care s'a considerat întotdeauna român, a fost dus în Siberia 
unde a muncit în minele siberiene, opt ani. In timpul cât a fost acolo, 
acestui român-neamţ i-a trecut prin minte că cineva de acolo, trebuie 
să scrie tot ce sta petrecut în țările acelea îngheţate, că cineva care a 
trecut pe acolo, are obligația morală să aducă la cunostința lumii, tot 

- azut, tot ce a pătimit. Și deaceia, timp de opt ani, a cules materia- 
acesta imens pe care l-a adus la cunoștința lumii. Despre munca tita- 
nică a acestui om, am scris în revista noastră Carpatii la timpul lui. Dar iată 


— 


că în limba germană s'a bucurat o de primire frumoasă, cartii acesteia i 
s'a dat un premiu, fiind considerată ca cea mai bună documentare asupra 
celor ce se petrec în Rusia Sovietică. Distincția aceasta i-a fost acordată 
în Belgia, la Antwerpen. Aceasta s'a întâmplat cu ocazia celui de al XII-lea 
Congres Internaţional al A.W.M.M.-ului, 1984. A.W.M.M. (în românește 
de opinie”) este o organizatie internaţională cu ramificații în aproape 
100 de țări din cele 5 continente. Membrii, asociaţiile și organizaţiile care 
aparțin sau sunt afiliate A.W.M.M. —ului trec de 100.000 A.W.M.M.—ul 
este recunoscut ca *“persoană juridică conform procedurii juridice elveţie- 
ne, în cadrul Camerei de Comerţ al Cantonului St. Galen. Administraţia 
și Direcţia juridică a organizaţiei au sediul în Buchs din Elveţia. Directo- 
ratul și Președinția asociaţiei au birourile lor în localitatea Bertrange din 
Luxenburg, 

Deci cu ocazia celui de al XII-le Congres International al A.W.M.M. 
ului, în 1984, care a avut loc între 28 Aprilie și 1 Mai 1984, în clădirea 
Hotelului **Crest” din Antwerpen-Belgia, domnul Johann Urwich, origi- 
nar din Romania, a fost distins cu “Premiul Internaţional al Cărţii AWMM 
1984”, pentru lucrarea lui în limba germană, Ohne pass durch die UdSSR, 
(Fără pasaport prin URSS) Premierea a avut loc în după amiaza zilei 
de 30 Aprilie 1984, în faţa unei asistențe intemaţionale de peste 30 de 
persoane. Z 

In cadrul congresului au mai citit din propriile lucrări: Gisela Pfeiffer, 
Alfred Schultz, Ing. Anton Jatsch, Gerda Altschwager, Barbara Suchner, 
Maria Beyer-G&mer, Marie Burch-Kuchler, Johanna Hâhne, Dr. Ernst 
H6hne, și Margret Weissmiller şi Johann Urwich care a vorbit, circa 30 
de minute despre “Lagarele cu Regim Special din Uniunea Sovietică”. 

Şi cu aceasta, trebuie spus că aceasta a fost o înare satisfacție perso- 
nală, căci am fost acela care l-am descoperit pe Johann Urwich și l-am 
prezentat primul, cititorilor în '*“Carpaţii” pe când ““amploaiaţii” Euro- 
pei libere, ca dl leruncă, nu au aflat nici astăzi. 

e Marin Preda: Cel mai iubit dintre pământeni, Edti. Cartea româ- 
nească, București, 1223 pag. 

Aceasta voluminoasă carte (1223 pagini), mi-a fost trimisă de un prie- 
ten din București cu recomandația că această carte este cea mai bună 
care a apărut în România de 40 de ani încoace, ba chiar și mai de mult, 
pe scurt, că este cea mai bună carte care s'a scris vreodată!!! Imi mai 
scrie prietenul că cartea a apărut în editura “Cartea româneasca” care, 
ca şi pe timpul nostru, este cea mai bună editură. Si îmi mai scrie prie- 
tenul din București, două lucruri: Ediţia l-a s'a vândut în câteva zile și 
cu ediţia a II-a s'a petrecut același lucru și după aceia n'a mai apărut edi- 
ţia a III-a și cartea se vinde acuma la negru la preţuri fantastice. 

După cum se știe, cărțle apar acum în Țara, pe răspunderea editorului 
şi editor fiind însuși autorul, chestiunea se explică, dar scandalul a apărut 
când cartea a fost citită de un sbir al regimului. lată atâtea motive care 
M'au făcut să devor cartea lui Marin Preda, dar proverbul “la pomul 
lăudat să nu te duci cu traista mare” s'a adeverit şi de data aceasta. In 
viața mea nu am întâlnit carte mai plicticoasă ca cartea lui Marin Preda. 
Fără îndoială, că probabil ca pe toți cititorii din Romania, m'a atras, 
în primul rând, titlul. In **Cel mai iubit dintre pământeni”, îl vedeam pe 
Nicolae Ceaușescu și bănuiam că voiu asista la răfuiala cea mai cruntă 
care a existat vreodată și am fost complet dezamăgit. Mă apropiam de 
pagina 1200, adică de sfârșit, și de Ceaușescu, nici pomeneală. Mai citi- 
sem mai înainte declaraţiile proaspătului “evadat” din raiul lui Ceau- 
şescu Caraion și acesta declarase că această este cea mai bună, cea mai 
mare, cea mai tare carte care S'a scris vreodată și conține povestirea lui 
Caraion și a celor 11 ani petrecuţi de acesta în mine. Dar nu a fost nici 
aceasta și povestirea celor 11 ani din închisoare au lui Caraion, se reduc 
la 40 de pagini din cele 1223 de pagini cât are voluminoasa carte a lui 
Preda. 

De fapt în carte e vorba numai de trei ani şi trei luni de închisoare 
dulce, petrecută de eroul lui Marin Preda și nu de zecile de ani petre- 
cui de cei care erau contra comuniştilor. Probabil că și închisoarea lui 
lon Caraion nu a fost groaznică ci dulce, dar oricum, dacă Marin Preda 
ar fi povestit cei 11 ani de închisoare au lui Caraion, ar fi putut scrie 
pagini care să miste pe cititor. Dar probabil, Preda avea oroare de suferin- 
jele legionarilor în închisori și de aceia, el povestește o întâmplare, 
poate povestită de Caraion, care produce ură. lat-o: “Intr'o zi se îmbol- 
năveşte printre noi un legionar. Foarte grav, dizenterie. Nu se uita nimeni 
la el că trăgea să moară un așa-zis medic dădu din umeri, nu avea paturi 
de spital să-l scoată din celulă, îl părăsi acolo să moară sau să trăiască, 
—un legionar mai putin întrucât putea asta să intereseze pe cineva? 
Bolnavul zăcea cu ochii închiși și cu făleile încleștate de inaniţie, fiind- 
că mai putea mânca singur. Și atunci se aseză lângă el pe pat un comunist, 
implicat în grupul Pătrășcanu, evreu pasionat de folclorul românesc, un 
om de cultură rafinat... Si puse mâna pe lingură și pe castron și începu 
să-i descleșteze muribundului fălcile și să-i dea să mănânce... Și într'o o zi 
muribundul deschinde ochii, revenind la viaţă. Și drept mulțumire reusi 
să bâiguie și avu un rictus care îi strâmbă buzele palide: du-te în... mătii 
de jidan!” 

Şi în aceasta povestire cu legionarul, se întâlneşte și prima porcărie 


pi 


din cartea lui Preda, dar aceste porcării sunt obişnuite în cartea lui. 
Poate ași exagera dacă ași afirma că porcăriile în cartea lui Preda, se gă- 
sesc una pe fiecare pagină, dar adevărul nu este departe. Să dăm un 
exemplu: “Petronius e un naiv descriind moravuri romane naive. Ei da! 
exclamă el, că eroul nimerește printre vestale, care ca să-l vindece de im- 
potenţă îi vâră un falus de lemn în cur tăvălit prin ardei pisat și uzzici 
şi el o ia la goană urlând, în timp ce vestalele îl urmăresc cu țipetele lor: 


hoțul, hoțul... Săracul, era constient că impotenţa lui faţă de femei venea 
de la faptul că iubea un băiat cu care trăia”. 

Aceasta este cartea lui Marin Preda. Dar întrebarea este cum se face 
că această carte a avut un colosal succes de librarie? E foarte probabil 
că Românii nu știu despre suferințele celor din închisori, închisori prin 
care au trecut și au murit nu numai legionarii, ci şi democraţii, ca luliu 


Maniu și lon Mihalache. 
N.S.G. 


REDACTIONALE 


9: Repetăm apelul făcut în —Redacţionale — din numărul trecut, rupând stăruitor cititorii în restamţă cu plata abonamentului și pe abonafi, 
primii să-l plătească de urgenţă și ultimii să-l re înoiască. Urcarea rapidă și continuă a prețurilor —mâna de lucru și material, ne provoacă 
serioase greutăţi de apariție. 
95 Cititorilor din Canada le comunic că nu am uitat primirea călduroasă ce mai-au făcut cu prilejul vizitei mele din luna August și că în nu- 
mărul viitor va apare o cronică asupra acestei călătorii și impresiilor culese. Numărul de faţă era deja complect la intoarcere și nu se mai pu- 


pa adăuga nimic, cuprinzând deja 8 pagini în plus. 
Colaboratorilor care au trimis materialul promis și nu a apărut în numărul de faţă, le comunic că publicarea urmează în numarul viitor. 
De asaansui îi rog să trimită material pentru numerile următoare. 
Ș Numarul 46 e în pregătire şi va apare către sfârșitul lunii Noembrie. 
i Cititorilor aboanţi —Prin avion-— care primesc cu întârziere revista, le comunicăm că vina este a oficiilor poștale care nu fac conştiincios 
trierea corespondenţei încredințată spre expediere. 


e uturor calde și românești salutări. 


Traian POPESCU 


CITITI SI RASPANDITI SCRISUL ROMANESC IN EXIL 


CARPATII 


REVISTA CULTURALA SI DE 
ACTIUNE ROMANEASCA IN EXIL 


Director-Proprietar: 


TRAIAN POPESCU 
APARE ODATA LA DOUA LUNI 


SUB INGRIJIREA UNUI COMITET 
DE REDACTIE 


hd 


Redacția şi Adminisratia: 


Calle Conde de Pefalver, 82, 4: 
Telef. 402 11 01 - MADRIDp-6 


Correspondenta: 
parvaao 9.283 - MADRID (Espafia) 


x 
4 Abonamente: 
ANUAI a 3059 USA 
De susținere ... ...... ... 60 $ USA 


Expedierea Avion plus. 10 $ USA 


28 


EDITURA CARPATII ANUNTA 


Au apărut. 


AU SIECLE DES LUMIERES ETEINTES, de Radu Budisteanu. ....... 10 $ USA 
AMINTIRI DIN COPILARIE de lon Creangă ..... cc... 5 S USA 
ERAI DUGULSdesBucura Dumbrava aa ae ea e e e E n Re SS USA 
LA GRANDE THRACE, par Prof. A. Boldur, premier volume ......... 15 S USA 
ISTORIA ROMANILOR DIN DACIA TRAIAWA, de A. D. Xenopol. vol |, a. 
IE a ERE rata a ate zate edi. Act d ali 0, 1055 USA” 
ISTORIA LITERATURII ROMANE, de D. Murărasu. .............. Epuizat 
NATIONALISMUL LUI EMINESCU, de D. Murărașu .............. 10 S USA 
DACIA ide Vasile:Pârvanii i Eee e e e aa 00 Rara 2. MIRROR ae 5 S USA 


PREGURSORI: dei Octavian Goga ti SR IER E SR SEE oo i oase 3 S USA 
ISTORIA PARTIDELOR, NATIONAL, TARANESC SI NATIONAL 


TA RANESGadeiPamfil Seicaru VO) Il e e aaa 12 S USA 
KARL MARĂ: INSEMNARI DESPRE ROMANI. Texte inedite cu comen- 

Tăriu.de:PâmiiliȘeica rulise i eta îi aici SE aia ae i ca aline sl BE 10 S USA 
STEFAN CEL MARE, VOIEVOD AL MOLDOVEI. de prof. Alexandru 

Boldur e 0000, 55 moataaute DUET. Stfibopaiaală 2 e atita aa e. oa 10 S USA 
ISTORIA DACIEI SI CONTINUITATEA DACOROMANA, de General 

Platon Chirnoagă. . SE pita sa RIA ANDREEI aaa Ala, 08, 10 S USA 


LE NID, UNITE DE BASE DU MOUVEMENT LEGIONNAIRE, de 
Faust. Bradescug: 3 ae e ae e SS USA 
POVESTI FARA TARA, nuvele. de Faust Bradescu, N. Novac și N. S. 
Gvorazsă „eBiii 7 2a aaei aato Rp Ca a a ARE: Pe BEI EI a al Pa 
UNIREA NATIONALA IN COMPLEXUL POLITIC LUROPEAN, de 
Pămfil:Șeicaru . .  pipansitpal eter, 5 IATA de mure Mle ia aa a 8 E centaur aul 3 S USA 
DICTIONAR ROMAN-SPANIOL, de Prof. lon Protopopescu, rustică. 


[ega(pariză, i 3 0 e SOBRE tz jetta 0 d ME e a le 8 S USA 
CORNELIU ZELEA CODREANU, DOUAZECI DE ANI DE LA MOAR- 

TE de Gr Manoilescu Te popescu ete. 5 S USA 
MOTA SI MARIN, DOUAZECI SI CINCI DE ANI DE LA MOARTE, de 

Prat y Soutzo, Marqu6s de Nantouillet, Blas Piiiar, Gr. Manoilescu ..... S S USA 
DUMNEZEU S'A NASCUT IN EXIL, de Vintila Horia. ............. 12 S USA 
RELATIILE ROMANO-RUSE, de N.S. Govora, vol. lsill ........... 20 S$ USA 
OSTROVURIUMINILORaide 0. Muia ei sti iti astă i pr aaa 5 S USA 
LA GARDE DE FER ET LA TERRORISME, par Faust Bradescu. ...... 10 S USA 
VAGANTELE DESTINULUB deiTiberiu Via îs A e e e aia e d at S S USA 
RASGOAL Ade Liviu Rebreanu Savoie a 3: 
Sub tipar: : 


LA GRANDE THRACE, par Prof. A. Boldur, deuxieme volume. 

ISTORIA POLITICA SI MILITARA A RASBOIULUI ROMANIEI CON- 
TRA RUSIEI SOVIETICE, de General Platon Chirnoaga, editia Ila reviz- 
nită și complectata 2. Vol. : 


.