Carpatii anul XVII, nr. 43-44, mai — iunie 1984

MAI - IUNIE 1984 


Carpaţii 


Deposito legal: M. 8.137-1958 


Director: Aron Cotrus - 


REVISTA DE CULTURA SI ACTIUNE ROMANEASCA IN EXIL Redactor: Traian Popescu 


GURILE DUNARII SI 


STRATEGIA KREMLINULUI 


MPERIALISMUL rusesc nu este de astăzi! De- 
la Petru cel Mare se tot întinde spre totate 
orizonturile, cu o perseverenţă satanică. Meto- 
dele şi mijloacele ne sunt cunoscute, iar scopul 
final nu i-a fost niciodată un scop ascuns. Po- 
por fără scrupule, Rușii port în spate antece- 
dente josnice, de o cruzime și-o lipsă de echi- 
tate strigătoare la cer. Dela “pohod na Sibir” 
la gulagurile” actuale și dela rusificarea forţată 
la genocidul popoarelor baltice, a Basarabenilor nostri sau a 
Tătarilor din Crimea, dela-nimic nu's'au dat în lături pentru a-si 
satisface dorinta de dominare. 

Kremlinul a fost și a rămas, sub orice formă politică l-am în- 
tâlni în istorie, o mașină de măcinat popoare. E.ca un robot 
condiționat odată pentru totdeauna, în scopul de a se adapta la 
circumstanţe și evenimente, dar să urmărească ca o ideie fixă cu- 
cerirea și rusificarea vecinilor. Imperialism sălbatec, fanatic, pe 
care Puterile occidentale nu-l înţeleg (sau nu vor să-l vadă în lu- 
mina îngrozitoarei sale acţiuni) decât atunci când, întâmplător, 
interesele lor directe ajung să fie zgândărite de indrăsneala bru- 
tală a Rușilor. 

De-altfel, în cursul istoriei, numai Kremlinul a înţeles lecţiile 
politice și s'a adaptat unei strategii formată din două capete de 
înţelepciune (pentru el): 

1. Să evite, chiar cu sacrificii importante, orice punct nevral- 
gic şi contact primejdios cu Puterile occidentale, pentru a nu iri- 
ta susceptibilităţi şi a nu pune în joc vreun interes esenţial al 
acestora. Formă clasică pentru a neutraliza orice intervenţie în 
favoarea nefericitelor popoare căzute în robia rusească sau puse 
de destin în drumul tăvălugului rusesc. 

2. In al doilea rând, acest imperialism a ştiut să provoace sau 
să aştepte momentele prielnice care să-i deschidă calea spre ţin- 
tele râvnite. Eșecurile nu l-au descurajat niciodată, viziunea lui 
imperialistă fiind stabilită pe durată. Ori de câte ori au apărut 
opreliști sau rezistenţe s'a oprit, a dat inapoi, ca şi cum își recu- 
noștea “eroarea” comisă. Apoi, un alt moment oportun deschi- 
zându-i o nouă perspectivă, se năpustea cu aceeași violenţă şi 
nepăsare pentru a-şi atinge scopul: fu da incitat de indiferen- 


ţa vinovată a marilor puteri și de mo bul dorinţei de putere, zeci 
de State și naţiuni au fost ciuntite său incorporate în imperiul 


intunerecului rusesc... 


In spiritul acestei strategii, URSS pregătește distrugerea Ro- 
mâniei și incorporarea ei în magma suferindă a zecilor de popoa- 
re ce-a înrobit. De sute de ani urmărește acest ţel. De zeci de ani 
aplică diferite planuri pentru a-și desăvârși gândul distrugător. 


La sfârșitul celui de al doilea răboi mondial și-a intins stăpă- 


de Faust BRADESCU 


nirea peste Basarabia, Bucovina și Herţa. Cine s'ar fi putut opu- 
ne atunci, când tancurile cu stea roșie dominau țara, demo-libe- 
ralii noştri benchetuiau întoarcerea Ia... “democrație”, iar Occi- 
dentalii ridicau în slăvi virtuțile armatei sovietice și talentul lui 
Stalin! In acel moment, instalarea unui regim comunist în Ro- 
mânia apărea suficientă în ochii bătrânului vulpoi georgian. Stia 
că nu trebuie întinsă coarda prea mult. Stia mai ales să aștepte, 
neuitând că mai erau și alte metode prin care să-și atingă scopul. 

Aşa a luat naștere “Canalul Morții n.1'. Pentru a frânge cer- 
biciea românească, pentru a putea împinge dominaţia spre Bal- 
cani şi Europa Mijlocie, URSS avea nevoie să stăpânească deplin 
Gurile Dunării. 

Canalul “Dunăre-Marea Neagră ” nu costituia în nicium caz o 
NECESITATE pentru România. Braţul Sulina - cu toate neajun- 
surile de înnisipare - era suficient pentru traficul de vapoare. 
Dar acest Canal intra în planurile strategice ale Molohului Roșu. 
Si cum ar fi îndrăsnit să spună ceva guvernul inscăunat de tancu- 
rile rusești? Ordinul kremlinian a fost pus imediat în mișcare, 
fără nicio reflecţie din partea guvernului dela București, deși nu 
avea nici mijloace tehnice, nici fondurile imense cerute de o ase- 
menea întreprindere. Planul acestei lucrări faraonice îi dădea în 
schimb două satisfacţii: 

a) putea face plăcere Rusiei Sovietice, chiar dacă îi înțelegea 
gândul ascuns, 

b) avea posibilitatea să se scape de forţele opoziției, măcinân- 
du-le ani de-arândul în munci zdrobitoare și haotice. 

Circumstanţe neprevăzute au împiedecat atunci desăvârșirea 
acelui canal. Răstimpul scurs n'a deschis ochii regimului dela Bu- 
curești. Dar nici n'a zădărnicit ambiția sovietică. Strategia krem- 
liniană s'a urmărit prin “Planul Valev”, adică desmembrarea și 
absorbirea României prin intermediul economiei, ruperea Mol- 
dovei și a Dobrogei din trupul ţării şi izolarea României dimi- 
nuate într'o viaţă pur agricolă și fără perspective. A fost însă de 
ajuns o bruscă tresărire patriotică pentru a decide URSS să amâ- 
ne din nou planurile ei mârșave. 

Dar Kremlinul, care ştie să aștepte, știe deasemenea să porun- 
cească celor ce-i sunt supuși orbește. Astfel a luat naștere ““Cana- 
lul Morţii n. 2" pe baze noi şi rapide, cu mijloace tehnice îmbu- 
nătăţite și mână de lucru “voluntară”. In timp record a fost de- 
săvârşit. Operă cu care regimul dela București se înfoiază, consi- 
derând-o “realizarea majoră” a celor 38 de ani de domnie socia- 
listă. 

Numai că în lumea socialistă dezamăgirile sunt superlativul 
realizărilor “supreme”. De-acum va începe “faza a doua” a stra- 
tepiei kremliniene care va dovedi lipsa de prevedere și de patrio- 
tism a regimului român, stupida înfeudare ideologică și ne- 
permisa executare a “ucazurilor” moscovite. Numai de-acum 
va fi înțeles marele pericol pe care-l reprezintă existenţa acestui 
CANAL, de care nu aveau nevoie. Acum vor realiza cei dela Bu- 
curești CAPCANA INTINSA DE STRATEGIA KREMLINULUI. 


CER oo at E E Ra 


Prinşi cum sunt în angrenajul diabolic al Kremlinului, vor fi 
obligaţi să joace după cum li se va cânta, adică SA CEDEZE 
TOATA DELTA SI DOBROGEA DE SUS poftelor nesăţioase 
ale Rusiei. 

“Gurile Dunării proprietate rusească” a fost visul întregei po- 
litici rusești. Cine le stăpânește domină toată politica economică 
a bazinului dunărean şi, în consecinţă, păstrează o puternică in- 
fluenţă diplomatică și militară asupra mărginenilor. De-acum, vi- 
sul poate deveni realitate tangibilă pentru Kremlin. E o chestiu- 
ne de timp şi circumstanţe, Dar pentru România este o realitate 
mortală... 

Cu ușurință, Rusia Sovietică va putea pretinde râvnita stăpâ- 
nire unui guvern vasal, imprudent, lipsit de curaj, incapabil să-și 
susțină drepturile. Cine să protesteze sau să ridice arma în ziua 
marei înfruntări? Cine să ţină piept pretențiilor imperialiste ale 
căpcăunului moscovit? NIMENI din lumea pervertită și laşă a 
Apusului nu va ridica un deget. Si cu atât mai puţin RSR-ul îns- 
clăvit și indopat de ideologie marxistă... 

Strategia Kremlinului este bine pusă la punct. Aspectul ei, în 
această nouă încercare de desmembrare a României, va fi simplă 
şi categorică: Va soma Guvernul dela Bucureşti să-i cedeze de 
bună voie GURILE DUNARII, dat fiind că —prin existența ca- 
nalului— România nu se mai poate plânge că nu are scurgere 
spre mare. 

Planul acestui Canal avea un scop: smulgerea gurilor Dunării 
din proprietatea de totdeauna a neamului românesc. Acest țel e 
pe cale de a fi atins. 

Guvernul dela Bucuresţi va ceda, după un protest de formă, 
îndulcit de formula clasică “Vu puteam face altfel!”. Presa co- 
munistă din lumea întreagă va lăuda “solidaritatea” dinte com- 
ponențţii lumei socialiste —de “necesitățile strategice” ale Rusiei 
Sovietice (ameninţată, probabil, de submarinele guvernului aus- 
triac)-— de “dorința unanimă” a naţiunilor surori, rusă şi româ- 
nă, de a se stabili o cooperare cât mai strânsă întru apărarea 
acestor “guri”. Si cum URSS este mai înarmată decâr RSR, logi- 
ca cere ca aceste “guri” să intre în posesia celui mai tare... Să 
îndrăsnească RSR-ul să spună că nu-i normal și adevărat. 

In lumea imperialistă şi neumană a Rusiei Sovietice ASA SE 
SCRIE ISTORIA: prin amenințări camuflate, „presiuni comina- 
torii, şi'n caz de protest, prin violență directă. Exemplele sunt 
extrem de numeroase și se înmulțesc pe măsură ce lumea liberă 
tace, fără nici cel mai ne insemnat protest. Normal! Pofta vine 
mâncând, de când e lumea... 

Aceasta-i perspectiva tristă, înfricoşetoare, a unei situaţii 
creată dintr'o prea mare încredere în binefacerile unei ideologii 
de coșmar. Si mai ales, dintr'o prea mare slăbiciune faţă de voin- 
ţa imperativă a satrapilor de la Kremlin. Nu putem crede c'ar 
exista o “înțelegere secretă” între guvernul român și cel sovietic 
ca biata țară să suporte și această lovitură. Ar fi prea odios! 

In orice caz, scadența multor erori şi ploconeli se apropie. In- 
tr'un an sau doi, “UCAZUL” moscovit va încerca să abată vălul 
negru peste Delta Dunării și Nordul Dobrogei, printr'o notă pro- 
tocolară, încărcată de șantaje și ameninţări camuflate. 

Din nou, NIMENI NU VA PROTESTA IN LUMEA “LI- 
BERA”. 

Deasemeni, NIMENI NU VA RIDICA SFIDAREA BRU- 

"TALA IN LUMEA RSR-ului. 

Astfel, soarta Gurilor Dunării va fi pecetluită şi strategia 

Kremlinului va smulge o nouă fășie din glia străbună. 


pe RAUL 5 


Dar dacă cei din Tară, strânși in chingile lor ideologice sau 
ale fricei, nu pot răspunde cum S'ar cuveni, cu demnitate și cu- 
raj, NOI, fiii liberi ai neamului, avem datoria s'o facem. Nu pu- 
tem lăsa să treacă acest act de crimă contra naţiunii române. Si 
mai cu seamă nu putem aștepta ca faptul să devină act implinit. 

Trebue să impiedecăm - prin toate mijloacele ce ne stau la 
îndemână = memorii, presă, conferinje, lucrări - ca racila bolşe- 
vică să-și atingă scopul. 

Protestul nostru trebue să răsune peste ţări şi continente. 

Marile Puteri trebuesc avertizate din vreme de ceeace se pre- 
gătește acolo, 

E singura posibilitate ca această strategie implacabilă și impe- 
rialistă a Kremlinului să NU DEVINA o nouă realitate ucigașe în 
istoria neamului românesc. 

Aceste linii trebuesc privite ca articol de inceput și indemn 
la luptă. Numai cine ştie să anticipeze evenimentele va fi capabil 
să le stăpânească. 

Faust Brădescu 


CICERONE IONITIU 


MORMINTE FARA 


CRUCE 
VOLL II 
PARAȘUTIȘTII 
Oameni trimiși la moarte sigură 


Era necesar să se vină în ajutorul celor din munți, 
era nevoie să fie ajutat poporul român în lupta de eli- 
berare de sub cisma rusească. 

Dar nu trebuiau trimiși oameni la moarte sigură, 

Mai imperios ca oricând trebuia să se bată la toate 
porţile, să se arate acelora ce făcuseră greşeala de a lă- 
sa 120 de milioane de oameni sub o cruntă tiranic, că 
situaţia era disperată, peste tot, dar mai ales în Româ.- 
nia,unde închisorile şi lagărele de exterminare gemcau. 

Ceva s'a făcut. Au fost recrutaţi oameni de sacri- 
ficiu contra a zece mii de dolari, din care cinci mii a 
primit “martirul şi restul au intrat în buzunarul Samsa-. 
Tului PA a TEI 

S'au găsit oameni hotărâți să-şi sacrifice viața, dar 
niciodată n'au bănuit că vor fi trădaţi. Și totuşi nici- 


odată nu li sa aprins o lumânare ds acel care a rămas 
cu jumătate din ărginţi. 3 

In primăvara lui 1953, după 4-5 zile de timp nefa- 
vorabil, după ce vizitaseră Pireul şi Acropole,visând 
că vor curma tragedia neamului lor, coborând ca zeii 
din Olimp peste plaiurile unde în loc de ape curgea 
sânge şi lacrămi de valah, oamenii unci grupe de sacri- 


——ficiu sunt anunțaţi-că- își vor lua-zborul din Atena. 


Seara au plecat dela hotel la aeroport. Întâmplă- 
tor au văzut agăţată o basma albă pe eşapamentul" 
maşinii. Nimeni n'a luat în seamă pânza imaculată, 
simbol al curăţeniei, al... Dar mașina goneşte ... ajun- 
ge la avionul pregătit de decolare şi ... pasărea metalică 
se îndreaptă în direcţia stelei polare. Nu peste mult 
sunt anunţaţi că vor trece peste bătrânul Danubiu. 

În liniștea așternută peste Țară, din depărtare sunt 
flancaţi de fiecare parte de câte un avion ce încerca 
să le spună: Bun venit ... vă aşteptam! Acum corte- 
giul se indreaptă tot spre nord și peste unduirea scoar- 
jei terestre, peste vălul negru al pădurilor carpatinc... 
incep să plutească tinerii li încă de speranţe. Pu- 
nând piciorul pe pământul mult dorit, s'au debarasat 
cât mai repede de incingători și au pornit spre codru. 
Unul insă ... în sens invers. Zorii i-au făcut să se aştear- 
nă tot una cu pământul țării îmbrăţişându-l. 

In liniştea încă netulburată de ciripitul păsărele- 
lor, a inceput să latre fierul ucigător al mitralierelor. 

Cel plecat în sens invers s'a tot dus ... cei infrăţiţi 
cu codrul au luat drumul infernului. 

Din alte grupe unii au reușit să se strecoare, să 
ajungă pe alte meleaguri, să intre prin așezări omenești 
şi să incerce descifrarea neconoscutelor ... Dar pre- 
zenta lor era cunoscută, 

Grupele parașutate aveau nume codificate: 

— Una, denumită „Jacques, avea printre compo- 
nenţi pe Golea Ion,Samoilă lon,Tănase A. şi Tolan Ion. 

— Alta, numită „Carpaţi”, era formată din Pop Ga- 
vrilă şi Ilie Rada fostul ofiţer dela securitatea din Ora- 
dea, ambii sub conducerea căpitanului Sabin Mare, 
care a murit în luptă. 


Acţiunea câ dintre ei,care au reușit să nu 


fie panşi,s'a mărginit împrăştieri 
de manifeste în timpul Festivalului internaţionatai Ti- 


ti 


neretului din 1953, iar pe de altă parte în transmisiuni 
sporadice prin radio, în străinătate. Alţii au avut apa- 


rate defecte. A fost posibil şi acest lucru. 

Mircea Popovici, radio-telegrafist de profesie, ori- 
ginar din comuna i clcfl Ie Doria Aeiș aa ajun- 
gă in satul natal și să stea ascuns la părinţi, adăpostit 
„ntr'o groapă sub pat. De aici dispărea noaptea în pă- 
dunle din apropiere,de unde făcea transmisiuni în 
apus. Mai avea un adăpost şi la Târgul Jiu,unde mergea 
din când in când. Securitatea a reușit să-l localizeze 
şi inu”o dimineață lumea din Ţicleni n'a mai putut să 
iasă afară din casă. Trupele de miliţie şi securitate 
impânziseră satul. Au fost arestate peste o sută de 
persoane, toate rude cu Mircea Popovici. 

În luna Octombrie 1953 s'a judecat procesul 
paraşutiștilor,in care s'au pronunțat următoarele con- 
damnâni la moarte: i 

Buda Ion, student, născut în 1923 la Bonteşti 


(Arad); a 
Corlan Aurel, născut în 1920 la Vlăduleni 


(Gorj); poate isca mat 
Cosma on, învățător, născut în 1922 la Apa 
(Satu Mare); A 
Dincă Gheorghe, inginer, născut în 1919 la 
Hunia -Cetate (Dolj); 
Golea Ion, student, născut în 1922 la Bahnea 
(Târnava); . 
Iuhasz Ion, student, născut în 1933 la Pir (Sa- 


tu Mare); . 
Pop Gavrilă, născut în 1928 la Pir (Satu Mare); 


Popovici Mircea, student, născut în 1920 la 
orei la Țicleni (Gorj) ; 
» Samoilă Ion, născut în 1919 la Ighişul Vechi 


(lângă Agnita); 

Tănase Alexandru, student, născut în 1915 
la Băbeni (Vâlcea); 

Tartler Erich, agricultor, născut în 1920 la Bra- 

ov; 
A Tolan Ion, lăcătuș, născut în 1925 la Maga 
(Arad); 

Vlad Mihai, student, născut în 1925 la Drago- 
mireşti (Maramureş) ;, 

Au mai fost condamnaţi la pedepse foarte grele 
toţi acei care au ştiut de prezenţa lor, precum rudele 
cele mai apropiate ale acestora: 

Popovici Alexandru, tatăl lui Popovici Mircea, 
a fost condamnat la vârsta de 75 ani la 20 ani muncă 
silnică. 

Popovici M., mama lui Mircea, a stat închisă 
până în 1964; 

Stetin Elena, sora lui Mircea, condamnată la 25 
ani muncă silnică; 

Samoilă, mama și cumnata lui Samoilă lon, au 
fost condamnate la pedepse grele; 

Tartler Marta și Ani, surori din Braşov; 

Tolan, mama celui paraşutat. 


Mare, învăţătoare, din comuna Șomcuta, sora 
căpitanului Sabin Mare care a fost paraşutat și a murit 
în lupte imediat după parașutare. 

Bebi Toma condamnat pentru găzduirea para- 
şutiştilor. 

- Femeile arestate în acest lot, au fost schingiuite 
întrun mod barbar. Unele au rămas bolnave pe restul 
zilelor: Au fost şi încercări de sinucideri. 

utiştii fuseseră trimişi la moarte sigură. 
Cei 13 condamnaţi la moarte au fost executați 


pe ziua de 31 Octombrie 1953, in Valea Piersicilor de 
la Jilava. 


Nu peste mult, când unul neprins dintre ei a re- 
uşit să fugă şi să ajungă în apus, în condițiuni extraor- 
dinar de grele, și a povestit cele întâmplate, cel care a 
ascultat, a dat din cap şi a spus: „Nu se poate să fi 
scăpat de acolo. Ai fost întors (adică a acceptat să lu- 
creze pentru securitate și numai în acest fel a reușit să 
vină în apus). . 5 i 

Omului mai că nu-i venea să creadă cele auzite. 
Cu câte încurajări plecase, ce promisiuni i se făcuseră 
şi acum cu câtă neîncredere era primit. Ceva la care 
nici n'ar fi visat, i s'a întâmplat când pe un ton solemn 
a fost invitat în camera alăturată pentru a medita; 
„Gândeşte-te bine şi spune adevărul, pentru că de 
acolo nu puteai scăpa.” 

Alături, stupefacţie. Pe masă un ... pistol încăr- 
cat. 

Era clar. Aici nu se mai bucura de nici o încre- 
dere. Şi el şi ceilalţi plecaseră după un calcul, că nu 
se vor mai întoarce niciodată pentru a încheia vreun 
cont. 

Fuseseră trimişi la moarte sigură. Acum în faţa 
ochilor i-a apărut pânza albă de pe eşapamentul maşi- 
nii în drum spre aeroport. 


TI SECETA 


Cată femeie, către soare-apune! 

Şi spune: zărești o geană de ploaie? 
Să'nmoaee pământul 

Streaşina sub ploaie, să cânte?... 

Tărâna nu are apă şi plânge... 

Așa inmuiată in sânge, 

Nu vrea să dea rod! A 
Prohod, om cânta copiilor noștri, la iarnă, 
De n'om avea păpuşoi... 

Innapoi am tot dat; tot ce ni se dăduse 
In glumă: Inşelăciune, minciună! 
Impărțeala la cooperativa din sat, 

A stat! 

N'au uitat cei bătrâni, că scoteau Sfânta 
Si n'apucau a sfârşi rugăciunea, 

Că ploaia curgea'n spume şi uda pâinea... 
Acum Sfânta nu vrea... se lasă mai grea... 
Si nici nu e voie... 

Aprinde candela şi te roagă! 

Cel De Sus s'o'ndura, după atâta pedeapsă 
Să lase să iasă, pe Sfântu Ilie, 

Cu carul de flăcări. 

Eu mi'oi pune cuțitu în piatră, 

Ca piatra să nu ne bată! 

Ş'or auna clopotele la Mănăstire 

A mulțumire! 

Sufletul mi-e uscat, ca de iască, 

Purtăm cu toţii pe faţă o mască! 
S.cetă n suflet, secetă'n grâu, 

Cât poți pune frâu, lumii? 

Dar, de-om apuca vremi, să se'ntoarcă 
Pomi-vom en toţii pe drumul furtunii 

In mâini, cu baltagul lui tata!... 


Ana Maria Marin 


3 


CEI TREISPREZECE “MERCENARI” 


M citit cu multă atenţie, vol. II, din “Mormin- 
te fără cruce”, al D-lui Cicerone loniţoiu. Am 
întâlnit cunoscuți, prieteni, camarazi, amintiţi 
- cu multă fidelitate de către autor, martor și 
subiect al unor suferinţe neinchipuite, care au 
marcat o pagină de istorie, cea mai sbuciumată, 
cea mai sublimă, şir al celor ce au rezistat mă- 
surilor de exterminare, până la limita umană. 
Eroi cunoscuţi sau mai puțin cunoscuți, ei 
aparțin de acum patrimoniului național, ca 
pietre de hotare în eternitate. x, 

Am scris câteva rânduri, asupra primului volum, puțin măgu- 
litoare la adresa autorului. Nu am făcut-o decât dintr'o mare gri- 
jă, pentru a apăra memoria acelora ce nu o mai puteau face ei 
inşişi. 

Citind primele 332 pagini, mă pregăteam să redau autorului 
adevărata-i identitate, aceea manifestată la Canalul morţii și în 
atâtea închisori comuniste, unde și-a lăsat un nume. - 

Era însă prea frumos, ca această mărturisire să rămână pură, 
aşa cum a fost cristalizată în clipe de amară durere. Ceeace te- 
meam mai mult o imixtiune nesănătoasă în viața nostră intimă, 
cu tot ce are ea mai nefast producătoare de stricăciune, s'a să- 
vârşit și în condeiul D-lui loniţoiu. 

lată ceeace citesc în capitolul “Parașutiștii”, capitol care 
nu-și justifică cu nimic prezenţa, alături de pagini atât de evoca- 
toare. Dar să dăm cuvântul autorului: “Au fost recrutați oameni 
de sacrificiu contra a zece mii de dolari, dintre care cinci mii a 
primit martirul şi restul au întrat în buzunarul samsarului”. Si 
mai departe: “Acţiunea câtorva s'a mărginit la imprăștieri de 
manifeste, în timpul Festivalului Internaţional al Tineretului, 
din 1953 și la transmisiuni prin radio în străinătate. Dar nu tre- 
buiau trimiși oameni la moarte sigură, ci trebuia să se bată la 
toate porțile, să-se arate acelora, ce- făcuseră-greșala, de-a lăsa 
120 de milioane de oameni sub o cruntă tiranie, că situația era 
disperată, mai ales în România”... 

Intâmplarea face că i-am cunoscut prea bine pe acești “marti- 
ri”, am împărțit cu ei aceeași grijă de soarta hărăzită poporului 
nostru, de Puterile aliate, în care D-l loniţoiu își pusese toată 
încrederea, mai mult, poate, decât în fraţii lui, incleștaţi cu co- 
munismul, înainte ca el să fi văzut lumina zilei. 

lată ultimile cuvinte, pe care mi le-a înipărtășit Ică Tănase, 
inainte de a pleca: “Dacă mai putem face ceva pentru țara noas- 
tră, apoi numai acolo o mai putem face”. Avea un medalion ce-i 
atârna la gât, agăţat de un lănțișor metalic, uzat de transpirație, 
mai mult cenușiu decât argintiu, aspect sărăcăcios dar strălucitor 
prin simbolul ce întruchipa. II desprinde, îl sărută şi mi-l întin- 
de. Il am și acum ca un talisman. 

Stia unde se duce, simţea parcă momentul greu al hotăririi 
lui și voia să lase o aducere aminte, imaginea care a purtat-o prin 
închisorile țării, pe frontul din Răsărit, pe Oder și mai apoi prin 
toate lagările Marilor aliaţi, de unde n'a voit niciodată să plece, 
pentrucă acolo erau mulţi, pe care el i-a indemnat să angajeze 
lupta împotriva lui Antichrist. Si a rămas cu ei, cu acești țărani 
simpli din Ardeal, care se atașaseră de el, până ce ultimul nu a 
ieșit liber. 

E adevarat că acești martiri nu aveau mari șanse de a supravie- 
țui holocaustului, după cum nici cei ce rezistau în munţi, pentru 
aceeaşi cauză nu aveau, când neamul întreg fusese îngenunchiat. 
Ei au plecat să împărtășească soarta cu fraţii lor, rămași în grea 
robie. 

Si eu am fost paraşutat în ţară, de sigur, nu în aceleași îm- 
prejurări însă, cu aceeași intenţie curată de a împărţi soarta cu 
cei rămași acasă să indure prăpădul. Nici eu, nici cei plecaţi ca 
mine, nu aveam multe șanse. Câţi n'au căzut pe stânci sau îngro- 
paţi în troene de zăpadă și au închis ochii, înainte de a fi putut 
săruta pământul țării, câți nu au căzut în mâinele sovietecilor și 
nu și-au mai văzut prietenii și casa copilăriei? Si noi voiam să fim 
alături de fraţii noştrii, atunci când greul se abătea peste ei. Nu! 
nu aveam nici o șansă și totuși am plecat. Am căzut în mâinele 
“Blocului Democratic”, atotputernic. Am fost chinuiți, tortura- 
ți, atunci când componenţii “Blocului” sărbătoreau “victoria”, 

Aceste clipe de durere și mare trăire, le-am așternut ȘI eu pe 


hârtie, cu toată sinceritatea, să nu să piardă în negura uitării, 
sub forma unui jurnal din lupta de rezistență naţională, cu sufle- 
tul sguduit de ceeace mi s'a dat să trăesc, 

“Cinci mii de dolari a primit martirul”... lată preţul unei vieţi 
oferită ofrandă neamului său, la cât reduce D-l loniţoiu jertfa ce- 
lor treisprezece “mercenari”. i 

“Agtiunea lor s'a mărginit la împărțire de manifeste”... 

lată cum a înregistrat un student de atunci, un martor din ge- 
neraţia tânără “acţiunea” celor parașutați. Este Constantin Aro- 
nescu Bărăgan, întrun articol din “Libertatea” dela New-York, 
care vorbește: 

In faţa Creditului Minier, am văzut tineri, în majorita- 
tea lor francezi, cum ascultau la unul din mijlocul lor, care 
le vorbea limba... Unul dintre ei aproba vădit tot logosul 
aprins şi convingător, al tânărului radiant. Vedeţi, părea că 
spune, țara toată era o închisoare. Exploatarea se vede și 
din înfăţişarea celor de pe stradă. Așa arată muncitorii în 
țara voastră?... Până mai ieri aceste vitrine erau goale. 
acum, pentrucă aţi venit voi le-au umplut dar după pleca- 
rea voastră totul va dispare. Venirea voastra, aici, este și 
un prilej de torturi pentru noi, după ce voi veți fi părăsit 
țara... Apoi le-a vorbit de sclavia comunismului, de închi- 
sori, de cruzimile regimului, de ipocrizia sovietică şi barba- 
ria rusă. Am înţeles că ce spune el trebue să fie mesagiul 
adevăratului popor român, ce-l adresează oaspeţilor... Pen- 
tru flacăra patriotică din inima acestui tânăr, pentru cute- 
zanţa lui de a vorbi, chiar în bârlogul-fiarei, pentru frumu- 
seţea faptei sale, l-am numit “Ferenre Pala, omul liber”, 
după eroul din romanul lui Stendhal... Când a început 
anul şcolar, îl căutam prin cantine, pe culoare pe la Filolo- 
gie, Drept, Arhitectură dar n'am mai dat de el. După frun: 
te şi statură l-aș fi cunoscut dintr'o mie... A rămas în min- 


= tea-meașașa-cum-l-am-văzut în faţă la Dallas incandescent, 


hotărit, divin... A venit procesul celor treisprezece... din 


relatările ziarelor, puteam bănui că tânărul meu, Ferente = 


Pala, ar fi fost lon Golea... Peste 30 de ani, în lumea libe- 
ră, am dat peste o fotografie, unde l-am identificat. Era cu 
adevarat el, lon Golea, unul din cei treisprezece, care s'a 
întors în România, ţară a legendelor, pentru a se lua de 
piept cu fiara, întrând astfel ei inşiși in legendă”, 

Au trecut 30 de ani și tânărul nostru de atunci, nu l-a uitat. 
Câţi din cei ca el, azi, nu-și aduc aminte de acești martiri? Imagi- 
nea lor li Sa întipărit adânc în suflete. Ei n'au murit, rămân 
icoane atârnate în casele sărace, alături de cele sfinţite. 

lată cum au înţeles acești tineri misiunea lor, în slujba unei 
idei de neam, dusă până la jertfă. Numai pentru D-l lonitoiu ră- 
mân victime, 

Moţa, Marin, alți doi români, plecaţi să nu se mai întoarcă, 
să înfrunte fiara roșie, cu 16 ani înaintea lor, le-au marcat dru- 
mul cu propia lor cenușă. 

“Pentru cinci mii de dolari”... sau întors acolo să înfrunte 
fiara, atunci când floarea tineretului zăcea sub zăvoare, “în loc 
să bată la porţile acelora care au comis “greșala”... Nu vrea să 
spună oare crima? j 

Da! cei treisprezece luptători au făcut mai mult decât toți 
eminenjii emisari, care odată ajunși în lumea liberă sau, şi-au 
uitat datoria sau că, găsind “Marile Porți”! închise, s'au retras, 
uitând și jurământul făcut la plecare. 

Cei treisprezece au voit să sgudue un neam întreg prin pilda 
lor, să-l trezească din resemnare. Să fie oare o întâmplare, că 
după procesul lor, rezistenţa se însuflejesțe, în munţii Făgăra- 
şului, sub curajul lui Gavrilă, a colonelului Arsenescu și atâția 


alții, care au ales lupta, ştiind bine că vor fi copleșiți de număr 
și vor sfârși în martiri. Ei au ales singuri să-și dăruiască viața; 


nau fost recrutați de nimeni, pentru ca neamul lor să supra- 
vieţuiască. Gestul lor a generat alţi eroi, să între în rândul celor 
ce nu vor muri niciodată. 

Procesul lor a fost un mesagiu seuduitor adresat lumii: 

Nu! D-le loniţoiu, nu ai dreptul să te atingi de acești eroi, a-i 
trata de recruzati cu soldă, a-i târi în mocirlă, atunci când știi 
bine că ei au murit pentru neamul lor, neamul nostru. Si-au 
cumpărat moartea cu dolari, sună sinistru ecou îndepărtat. Nu 


de Filon VERCA 


te cutremuri oare, când asvârli această acuzare”? Sau poate, omu- 
lui “politic” totul îi este permis? 

Armand Calinescu a ucis fizic o generaţie, urmașii lui ucid su- 
fletul, după ce trupul a fost dăruit pământului românesc. O 
Doamne! cum se tăvălesc pe mormântul fiilor Tăi, căzuţi întru 
apărarea crucii, aceea, pe care Fiul Tău însuși a fost răstignit! 

Ba da! găsim şi un omagiu adresat unora din cei treisprezece. 
fotografia lor, aşa cum găsim pe cea a mareșalului, în vol. [, du- 
pă ce a fost predat lui Bodnăraș să-l judece. Un singur lucru a ui- 
tat însă D-l lonitoiu, ca sub fotografia lor, să adauge suma '“/mar- 
tirului: 5000 de dolari”, preţul unui mercenar! 

Cei ce au îngăduit imprimarea acestor blasfeme, unii chiar și 
prieteni și camarazi din cei mai buni ai lui Ică Tănase, Vor avea 
oare conștiința împăcată, ştiind că el a murit pentru acelaș ideal, 
pe care și ei l-au servit odată? . = 

Acţiunea lor nu sta mărginit în a împărti manifeste, ei sau 
amestecat poporului și în numele lui au vorbit tinerilor veniţi 
din lumea întreagă să “admire realizările socialismului”. Le-au 
vorbit de tot ce ei nu puteau să vadă, de situaţia muncitorilor, a 
țăranilor, a intelectualilor, de cei închiși, de cei torturați, de fa- 
miliile împrăștiate, destrămate? Acești tineri se întorc mesagerii 
unui popor ce suferă oprimarea streină. 

La proces, cuvintele lui Ică Tănase au străbătut cortina de 
fier, spre lumea liberă: “Noi suntem consecvenţi. Forțele din 
Vest au venit pe linia pe care eu eram când am intrat în Garda 
de Fier”. 

D-l lonitoiu, care vorbeşte cu atâta ușurință, dacă ar fi auzit 
această cutremurătoare sfidare lansată călăului, ar fi ezitat o cli- 
pă, înainte de a pune dolarii alături de această figură de erou 

19 


Unii din acești martiri au plecat pe jos să ajungă în țară. 
Aveau tot timpul să se răsgândească, liberi de orice constrângere. 
Dece au plecat totuși, infruntând moartea pe drum? D- loni- 
țoiu nu o va înţelege niciodată. Dânsul a fost arestat, închis, 
torturat. El însă nu a ales singur drumul calvarului. L-a suferit 
fără consimțământ prealabil. Aceşti martiri l-au ales singuri, cu 
seninătatea eroului pregătit de jertfă. lată deosebirea. D-l loni- 
țoiu s'a servit de aceşti “recrutați”, biete victime, pentru a lovi 
în altă parte, a lovi omul care le stă în cale. Pentrucă acest om a 
constituit guvernul dela Viena, primul nucleu de rezistenţă, anti- 
comunistă, pentrucă nu a fost condamnat la Nurenberg cu legio- 
narii lui, să fie predaţi “Blocului Democratic” să-i judece, pe un- 
deva pe la Vatra Luminoasă sau pe Ferentari, pe acești oameni 
indezirabili. 

Acest om este atacat din toate părţile, în combinaţii diferite, 
dela cei mai ultra rezistenți, precursori ai “dialogului cu fara”, 
Un punct comun îi apropie pe,toți, condiţia preliminară, a ori- 
căror negocieri, în vederea constituirii oricărui Consiliu Naţio- 
nal, excluderea Mişcării Legionare şi a şefului ei Horia Sima. Ast- 
fel, nu vin în contradicție nici cu intenţiile “celor din fară”. 

Acum, aş pune o întrebare, D-lui lonițoiu, puţin indiscretă, 
poate, necesară totuși istoriografului de mâine. Când a aflat D-sa 
de existenţa acestor dolari, care ar fi fost prețul martirului? In 
țară, în momentul procesului, când presa guvernamentală, a re- 
latat cu lux de amănunte, existența acestor dolari, moneda “im- 
perialismului american” sau în străinătate? Dacă acceptăm pri- 
ma supoziţie, atunci, în mod logic, nimic nu ne-ar impiedeca să 
o scoatem din categoria “amintiri din rezistenţă” şi să o clasăm 
ca un apendice la presa timpului. Din contră, dacă vestea i-a fost 
servită în exil, de către “binevoitori desinteresați”, atunci, un 
argument în plus, de a-l scoate din volum şi a-l clasa în categoria 
“activitate din exil”. Atunci i-am da un titlu mai puţin evocator 
de “Progapandă”, în vederea alegerilor în comitetele “Consiliu- 
lui Naţional Român”, de unde ar trebui excluși anumiţi ''samsa- 
ri”. De remarcat un anumit nivel de langaj, pentru un profesor 
de istorie. 

Si cum D- loniţoiu nu a fost primul și desigur, nici ultimul, 
a-şi potrivi haină de procuror autorizat-d-l Pantazi face şcoală- 
mă întreb cu îngrijorare, dacă nu asistăm oare, la o reconstituire 
a "Blocului Democratic, în exil? 

3 Martie 1984 

Verca Filon 


TACERI 
GRAITOARE 


de N. ROSCA 
“Magna est veritat et praevalebit” 


Minimul ce se poate cere unui om —dacă este de onoare— e 
de a informa, atunci când se crede îndreptăţit să o facă, cu co- 
rectitudine, cinstit, Adică, să transmită judecăţi clare şi adevăru- 
ri semenilor săi. Si ceeace nu-i este ingăduit unui om — dacă este 
de onoare este să mintă, să falşifice informaţia, să violenteze 
buna credinţă a cetitorilor săi. Nici chiar în polemicele cu even- 
tualii săi inamici politici nu este permisă, în ţări civilizate, min- 
ciuna și calomnia. Căci, chiar și inamicii între ei, şi cu atât mai 
mult când stau sub același tricolor, trebue să-și ascută și apoi să 
întrebuinţeze în luptele lor dialectice, numai săbiile adevărului. 
Trebue să știe pentruce sunt inamici, și, mai ales, până unde 
sunt inamici. Căci s'ar putea ca în anumite zone de acţiune po- 
litică să fie nevoiţi să meargă paralel pentru atingerea aceluiași 
țel naţional. lar neaderărurile, calomniile, știrile insidioase, nu 
pot stabili aceste frontiere, aceste zone de întrepătrundere po- 
zitivă a tuturor forțelor unei naţiuni, mai ales când aceasta trece 
prin grele încercări istorice și are nevoie de forţele tuturor fiilor 
ei. 

Este trist când cuvântul se întrebuinţează numai ca săgeată 
înveninată îndreptată contra acelora care nu-ţi plac, sau care 
nu-ți convin, din anumite motive partidistice. Cuvântul este cu 
totul altceva și s'a creat pentru altceva. Cuvânrul este vehicolul 
culturii, al ideilor nobile, al cugetărilor profunde. Cuvântul este 
numai ADEVAR. Il găsim la începutul tuturor lucrurilor, este 
cauza tuturor lucrurilor, făuritorul tuturor lucrurilor. Este ac- 
țiune pozitivă. Intre cuvânt şi minciună nu există conviețuire 
posibilă. Sunt valori antitetice. Sunt poli opuși; cultură și anti- 
cultură. Când_cuvânrul predomină în societatea omenească, 
aceasta crește organic, se desvoltă armonios, rămâne încadrată 
în legile naturale. Când minciuna predomină, cuvântul se retrage 
jenat din aria socială, ca un melc în găoacea lui, în faţa primej- 
diei. Societatea, în acest caz, lâncezește, viața se deteriorează. 
(Este situația din ţările marxiste, unde minciuna este ridicată pe 
piedestal de suverană într'o întoarcere pe dos a tuturor valorilor 
omenești). Când cuvântul este vătămat de minciună însăși liber- 
tatea omului este atinsă, căci acesta este obligat să respire o 
atmosferă viciată. Nu există libertate fără adevăr. Manipularea 
lui incorectă este uciderea libertăţii, este înlănţuirea spiritului 
omenesc, este intoxicarea lui. Prentrucă, chiar dacă este adevărat 
că o minciună, oridecâteori ar fi repetată, nu se poate transfor- 
ma în adevăr, ea poate pătrunde totuși și rămâne ca un adevăr 
confuz, subiectiv, în mințile violentate ale oamenilor, cari până 
la urmă nu mai pot distinge adevărul de minciună. Este tactica 
luptei de denigrare a inamicului întrebuințată cu precădere de 
către marxism-leninism. 


Scriem aceste lucruri pentrucă în exilul românesc se întâm- 
plă un fenomen asemănător al celui urmat de marxiști; afumarea 
adevărului cu chiştoace informative de proastă calitate, O serie 
de oameni, veniţi mai recent din țară, întrebuințează cu o uşu- 
rință uluitoare, cu un cinism enervant, arma minciunilor, contra 
celor pe care-i consideră inamici politici. Sunt oameni în care 
descoperim cu îngrijorare, pentrucă sunt încă tineri, serioase 
hernii morale, deschise în ei, desigur, de educaţia primită acolo, 
în aceşti ultimi şi întunecaţi ani ai istoriei noastre. Li s'au ino- 
culat —poate fără voia lor- un mesaj genetico-politic deformat 
care le-a intunecat vederile, înțelegerile și chiar rușinea. 

Unul dintre aceștia a scris acum doi-trei ani un libel pe care 
l-a intitulat, pompos, puncte de reper. Si în adevăr erau niște 
puncte de reper ale interpretărilor tendenţioase, ale indecenţelor 
informative, adică al felului cum nu-i este îngăduit să scrie un 
om dacă este de onoare. 

Scormonind și el, ca atâţia alţii, în lada cu gunoaiele infor- 


mative anti-legionare, singura materia intelectuală pe, carefau 
putut-o produce adversarii noștri, acest domn cu “etica respon- 
sabilității” deficientă, a etalat din nou această marfă. Este drept 
că marfa e veche, descompusă, rău mirositoare și respinsă depe 
piața decenței omenești, dar ce importanță poate avea asta 
“Minte, căci ceva tot rămâne!” Nu a spus-o asta cineva foarte la 
modă astăzi? A y 

Nu ne-am fi sesizat, dacă printre vechile gunoaie scoase din 
nou la lumina soarelui nu am fi găsit şi câte ceva inedit, ca im- 
provizaţie particulară a propriului autor. Improvizaţie informati- 
vă de aceeași calitate cași celălalt material adunat în libelul cu 
pricina, adică scăldată în minciună. l-am cerut, prin urmare, 
autorului, în numerele trecute ale acestei reviste, să justifice, sau 
să rectifice frauda sa informativă. Dar, iată, omul cu reperele, 
atât de guraliv în acestea, tace chitic. Si tace chitic pentruci nu 
are ce spune. O minciună, cum am mai spus-o, nu se poate 
transforma în adevăr chiar dac'ai îmbrăca-o în straie de mătase, 
lar ca să rectifice, hai să-i zicem, O eroare, O informaţie greşită 
pe care a căpătat-o, este nevoie de o oarecare doză de cinste, de 
onoare. i artă 

Manevra este clară, iar tactica arhi-știută. Arunci pe piaţă o 
infamie faţă de un om sau, în cazul nostru, față de o grupare 
politică. Apoi taci. Nu răspunzi la invitațiile celor lezaţi pentru 
a justifica intr'o formă sau alta, afirmaţiile făcute. Te ascunzi în 
turnul de fildeş al tăcerii şi rămâi impasibil. Dar infamia ta rămâ- 
ne scrisă şi va constitui o sursă de informaţie, de acuzaţie, pen- 
tru alţi indivizi, cu bagaje morale tot atât de profunde caşi ale 
autorului principal. In felul acesta se crează “legenda neagră 
care se tot îmbogățește pe parcursul timpului. Așa s'a creat ma- 
rea majoritate a materialului informativ al reperelor, Un exem- 
plu numai; afacerea cu “falsificarea de bani dela Rășinari (0) 
minciună neruşinată, inventată de un ziarist nerușinat al timpu- 
lui. (Dacă nu-i aşa, unde, când şi cine au fost inculpaţi şi con- 
damnaţi pentru acest fapt infamant, domnilor? Dece nu răspun- 
deţi niciodată la aceasta?) Ei bine, această minciună ordinară 
este citată mereu de toți dușmanii Mișcării, atât în trecut cași 
în prezent, atât de pigmeii comuniştilor cași de cei ai exilului. 

Aceasta se urmărește și aşa se va întâmpla și cu aportarea 
personală și genială a omului cu reperele; menţinerea haznalelor 
anti-legionare la nivele mereu crescânde. — pei 

„Este foarte trist pentru aceia cari consideră scrisul ca o pa- 

tentă proprie, cu care poți face orişice, exprima orișice, fără 
pudoare și fără control etico-moral. Si cu agravantul că vrei să 
te plimbi și prin istorie. Istoria nu se scrie, vam mai spus-o 
domnilor, cu snoave și mai puţin încă, cu minciuni grosolane. 
Istoria, să o ştiţi odată, nu poate fi tratată ca pe o cocotă ief- 
tină, aşa cum au încercat să o facă mulți în trecut și încearcă 
destui să o facă și astăzi. Mișcarea Legionară care, vreţi sau nu 
vreţi dstră, este un crâmpeiu de istorie românească şi, fără în- 
doială, de sboruri înulte, chiar dacă nu o puteţi pricepe, nu 
este și nu a fost niciodată ceeace spuneţi dstră că.a fost. Do- 
vadă că afirmaţiile ce încercaţi să aduceți în susținerea tezei 
dstră se bazează pe falsuri, pe invenții josnice, pe neadvăruri, 
ce n'au nimic deaface cu un document istoric. Intră chiar în 
domeniul comicului osteneala ce v-o daţi de a explica o rea- 
litate socio-politică, având ca bagaje numai o duzină de to- 
pice ieftine, nejustificabile, pe care le repetați până la satu- 
rație, cu o monotonie enervantă. 


Dar care să fie oare vriginea și țelul acestor lovituri joase? 
In timp ce țara noastră se stinge încet, sugrumută de ghiarele 
marxiste. oure exilul românesc nu are alte treburi, nu-și poate 
găsi alte necesităţi etice, decăt să lupte, și incă necinstit. contra 
Mişcării Legionare” Oare este această grupare politică cea care 
înlănțueşte de aproape 40 de ani poporul nostru, pentru a fi 
atacată cu atăta virulență inconștientă” Căci nu găsim la oame- 
nii cu reperele nimic asemănător indreptat impotriva cutropi- 
torilor. ţării. Nicium rând vehement nu este dirijat contra co- 
munismului ce suge vluga poporului român. 

Pentru noi explicaţia este clară. Stim de care picior şchioa- 
pătă nouii reformatori ai politicei românești din exil, Dar, iată 
pe unde ne vine și confirmaţia. In revista “Limite” din Feb, 
1983, întrun interview luat dlor Paul Goma și Virgil Tănase, 
cu ocuzia afacerii agentului trimis din ţară pentru lichidarea dlor 


6 


mas în Occident, iată ce se declară: agenţii din fară 
, 


i care ari S se e 
“ia intermediul oamenilor lor din refugiu, sau al celor ce fi 
igeniositate copilărească le face jocurile, au misiunea de 
întreţine în lumea refugiului românesc o agitație continuă anti. 
legionară. za Și 3 ? JA 
Este clar, nu? lată adevărul atacurilor furibunde ce ni le în 00 


dreaptă cei din țară și cei din exil. Rămâne numai să ne între. 
băm: în ce categorie, dintre cele două specificate mai sus de 
agentul român și subliniate de noi, se incadrează omul cu ve. 
perele? Viitorul ne va desvălui și această enigmă 


Nicolae ROSCA 4 


VERSURI ? 


SUMANELE NEGRE 


Schimbai plumbi, schimbai prăse 
schimbai flintă și hanger 

pe steaua peșterii mele 

care-a coborât din cer! 


Schimbai clinchetul de arme 
pe silnică pusnicie, 

Cam zis, pentru Tine Doamne 
să mă las de haiducie... 


să schimb braţe de haiduci 
pe braţele Sfintei Cruci... 
tot în post şi rugăciune 


să-mă-stingașa încet. 


cu viață de 'ngropăciune 4 
ca negrul anacoret... 


si să mă trezesc în zori 
la cei de prin inchisori. 


CA IOV 


Astăzi când munții iși pun 
Un diafan văl de ceaţă, ; 
Işi ingroapă crestele'n nori i 
De rușine! 

Ne întrezărind nici un “mâine”... 

Când cascadele răstoarnă 

Torente de pietre Ş 
Si țurțuri de ghiață ; 
Care pătrud in minte și suflet, j 
Imbracă trupul in minciună și ură; 

Astăzi când generaţia'n viață p 
Se dă la o parte 

Sau cere pomană o pâine... 

Azi Doamne vreau să te-ascult, 
Ca-n vremi de demult să Te-aud 
Să mă'nveţi să mă lupt! i 
N'am decât un singur duşman 
Satan! 

Ai innarmat Aleșii cu jucării 
Si-au biruit/ 

Pe cel pe care Lai iubit d 4 
L-ai încercat! 

Ca lov pe un mușuroi de gunoi 
Cu suflet și trupul zdrobit 

Ca el vreau să inving, cu un, gând. 
“Domnul a dat, Domnul a luat... 


Ana Maria Marin 


RELATIILE ROMANO-RUSE 


DIN 1917 PANA IN 1933 
XV 


“In calitatea mea de gazetar, am asistat de la 1916, la atâtea sehim- 
bări de guverne; nici unul însă nu a luat conducerea țării într'o atmosteră 
de încredere totală ca guvernul luliu Maniu în Noembrie 1928, Opoziția 
era insignifiantă; partidul liberal isbutise să aiba doar 7 deputaţi, cam tot 
atâția partidul poporului, 5 deputaţi najionaliști-democraţi (N, lorga), 3) 
cuziști, 5 din grupul drului N. Lupu care formase un partid jărănist, $ 
socialiști-democraţi”. P. Șeicaru, Istoria Partidelor, II, pag. 62. po 

Şi doar alegerile fuseseră curate, alegeri libere, cum nu se pomeniseră 
niciodată în Țara românească. inerea departe de putere a partidului 
naţional țărănesc timp de mai bine de 8 ani, din cauza lui Ionel Brătianu 
şi a prințului Barbu Știrbey, făcuseră ca toată Țara să. îndrepte privirile 
pline de speranţe spre partidul lui luliu Maniu și a lui Ion Mihalache. Du- 
pă moartea lui lonel Brătianu s'a crezut la început că Regența va urma 
vechiul cântec: cad de la putere liberalii și vin în locul lor, tot liberalii. 
De altfel arcul era prea întins ca să mai poată dura politica lui Ionel 
Bratianu. Țara întreagă și în special țărănimea arăta că se mersese prea 
departe, mult prea departe si că marea schimbare trebuia să se producă, 
Partidul naţional țărănesc, mulțumită unei propagande abile, se identifica 
cu aspiraţiile mulțimii. Și partidul lui luliu Maniu și al lui lon Mihalache, 
devenise ameninţător. Pe când în vechiul regat rezultatele propagandei 
national țărăniste nu era de proporții ca să îngrijoreze suvernul, în regiu- 
nile transilvane situația devenise gravă. Naţional fărâniștii se organizaseră 
în formaţii casi paramilitare, în aşa zisele “roate de voinici” care erau 
niște formaţii fasciste pe care luliu Maniu le aprobase cu greu. Creaţia 
acestor formaţii paramilitare, dovedea că răbdarea proverbială a lui Iuliu 
Maniu, ajunsese la os și că era hotărit să treacă la acțiune dacă liberalii 
nu înţeleg să se retragă de la guvern. Marea adunare de la Alba Iulia, la 
începutul toamnei 1928, a avut caracterul unui ultimatum adresat Re 
genei. Şi Regența a fost obligată să se închine. Când Regenta a încredin- 
țat lui Iuliu Maniu formarea guvernului, se înclina în faţa celui mai puter- 
nic curent de opinie ce a existat între 1918 si 1928” - P. Seicaru, op. 
citapag. 56. 

Venirea la putere a naţional țărăniștilor în 1928, a făcut ca de la un 
capăt la altul al Țării să fluture un vânt de mari speranțe, Dar aceste 
speranţe s'au prăbuşit mai repede decât ar fi putut cineva să bănuiască. 
Peste trei ani abia,-mitul-naţional-țărănese;-s'a-prăbușit și-nu”mai- rămă=— 
sese decât scrum. Care au fost cauzele? Mai multe. Unele de care marele 
vinovat era partidul liberal, care domnise ca un pașă fără să dea nimănui 
nici o socoteală și în al doilea rând marele vinovat a fost marea criză 
financiară internaţională şi în al treilea rând, vinile trebuiesc căutate în 
propriul partid naţional țărănesc. 

Liberalii făcuseră marca împropietărire a țăranilor fără să se gândească 
la nimic altceva decât la lovitura care o dădeau partidului moșierilor con- 
servatori, fâră să se gândească la exemplele pe care trebuiau să le tragă 
din împroprietărirea pe care o făcuse Cuza Voda, pe urmă la micile împro- 
prietăriri pe care le făcuseră ei, și în special la împroprietărirea din Dobro- 
gea, ca urmare a războiului independenţei. In Dobrogea se dăduse pământ 
celor care luasera parte la războiu, pământ şi atâta tot, Liberalii nu s'au 
mai gandit că ţăranul adus în Dobrogea, avea nevoie și de alte lucruri: 
plug, boi și în primul rând, casă. Țăranii aceia, toţi tineri, s'au descurcat 
cum au putut dar, experiența făcută la 1878, făcută în mare în 1920, 
s'a dovedit nefastă. Atunci, țăranul şi-a primit lotul lui de pământ, dar 
incolo, nimic. Erau sate întregi în care nu se găsea nici un tractor fără 
să ne mai gândim și la celelalte unelte de lucru. In 1921, sub guvernul 
generalului Averescu, a fost votată o lege numită a motoculturii, lege care 
acorda unele înlesniri și avantaje în importul tractoarelor. S'au încheiat 
contractele cu firme din străinătate, dar căzând guvernul Averescu şi re- 
venind la putere liberalii, contractele au fost abrogate. Nu mai vorbesc 
că sa făcut în primul rând o pierdere, Statul trebuind să plătească des- 
păgubiri de o sută de milioane de lei străinătăţii, dar pierderea cea mai 
mare consista în faptul ca Țara a rămas fără tractoare, deci în Tară n'a 
intract nici un tractor. Cine e vinovatul care a abrogat contractele făcute 
de Averescu? Marele vinovat este cel care a venit cu prin noi însine, adi- 
că Vintilă Brătianu. 

Legea motoculturii din 1921, dăduse naștere unui curent printre pro- 
prietarii de pământ care aveau loturi mai mari de 100 de hectare, doritori 
să-și înzestreze gospodăriile cu tractoare. Erau 12.200 de proprietari în 
aceasta situaţie și Sar fi importat 12.200 de tractoare. România ar fi 
avut 12.200 de tractoare și n'a avut nici unul cum s'a ajuns cu abrogarea 
celui cu prin noi înșine, Și acest lucru S'ar fi putut face cu ușurință având 
în vedere că Țara exportatoare —Germania —, era dispusă să ne dea aceste 
tractoare acordându-ne termene lungi de plată şi se obliga în acelaș timp 
să ne importe produse agricole-grâu-, în condiţii deasemeni avantajoase. 
Și pierderile au fost mai mari, mult mai mari. Noi, conduși de principiul 
prin noi înşine, ocoleam să cumpărăm de la Germani pentru a nu face 
neplăceri aliaţilor firesti care ne-au împiedecat să facem contracte cu 
Germanii de vindere a grâului, și care când a venit marea criză, ne-au 
lăsat să ne descurcăm cum vom şti iar ci în schimb, cumpărau grâu din 
dumpingul sovietic. 


Noi n'am avut o politică agrară. E ușor de înțeles cum nu au avut 
această politică agrară liberalii, ei, erau membrii unui partid al micei 
burghezii, dar e greu de înjeles cum această lipsă o găsim si la un partid, 
care, după nume era partidul țărănimii. Dar cel care avea un cuvânt greu 
de spus, nu era lon Mihalache, cum s'ar crede, ci Virgil Madgearu. Mad- 
gearu era fiu de negustor din tată în fiu şi fiind doctor în știinjele econo- 
mice din Germania, profesor la Academia Comercială, dar acest mare 
doctor, nu avea decât o cultură teoretică și nici deloc practică. Cel care 
cunoștea în mod practic toate nevoile agricultorului, lon Mihalache, prin 
unirea partidului său cu cel naţional al lui Maniu, îsi pierduse toată pute- 
rea în partid. El era un simplu absolvent al școalei normale din Câmpu- 
lung și în faţa lui Virgil Madgearu, doctor în științele economice din 
Germania, devenise timid şi cedase pasul în faţa stiinţei teoretice a lui 
Madgearu. In afară de asta, Virgil Madgearu era cel care contribuise cel 
mai mult la unirea partidului țărănesc cu cel naţional al lui luliu Maniu 
şi îşi câștigase un ascendent în faţa lui Maniu. “Virgil Madgearu, de acord 
cu luliu Maniu, a pus accentul pe echiparea industrială a ţă! 
carea agriculturi”, - P. Seicaru, op. cit. pag. 65. Incăodată, noi am înteles 
să facă acest lucru Brătenii, care de la 1866 până în 1918, sprijinisera o 
burghezie în formaţie, dar era de neînțeles să găsim acelaș lucru în parti- 
dul naţional țărănesc, care în afară de toate, îl avea pe lon Mihalache 
printre membrii ei. 

Agricultura avea nevoie de credite, avea nevoie de un credit ieftin. E 
uşor de înteles cum făranul n'a găsit credit la liberali și nici la conserva- 
tori, primii pentrucă erau mulţumiţi că erau lăsaţi în pace de jarani care 
nu erau membri ai partidului şi de conservatori care erau convinși că fac 
totul dacă dădeau la nevoie o baniţă de porumb, pe datorie, făranului, 
în timpul iernii. Și acuma timpurile se schimbaseră, țăranul devenise 
proprietar, avea o mică proprietate și această proprietate, avea nevoie 
de credit, de credite lungi. Dar toate băncile erau în mâinile liberalilor, 
Banca era o citadelă liberală. 

Banca Naţională era instituția regulatoare a creditului, fortăreața 
partidului liberal, care susținea politica de industrializare a Țării. Dar 
în 1928, odată cu venirea la putere a lui Maniu, lucrurile ar fi trebuit 
să -se-sehimbe,Șiluliu -Maniu;-în-atmosfera de-unanimă. ostilitate faţă 
de partidul liberal, avea toată autoritatea de a efectua o reformă a Băncii 
Naţionale, în sensul de a o obliga să țină seama de realitatea economiei 
agrare de care era legată existenta a 78 $din populaţia Țării. Şi totuși, 
Maniu nu a făcut nimic în acest sens. Dacă ar fi făcut-o, “nu ar fi întâm- 
pinat nici o rezistenţă, iar loviturile piezișe ale camarilei nu mai erau 
posibile: Barbu Știrbey cra o simplă persoană particulară, iar regina 
Maria o figura decorativă a familiei regale. Intre 1928 și 1930, nu a exis- 
tat nici o camarilă. Și totuși problema Băncii Naţionale nu s'a pus. Nouii 
directori erau naţional-țărăniști: Costin Stoicescu, reprezentantul lui 
Virgil Madgearu, avea cuvânt precumpănitor în Consiliul Bancii Naţionale. 
Din primele luni s'a văzut clar că revoluția legală a țărănismului dispăruse 
pe nesimţite. Virgil Madgearu luase comanda economică a guvernării 
naţional-țărăniste. In noul partid, C. Stere nu mai deţinea puterea pe care 
o avusese în vechiul partid țărănist”. - P. Seicaru, op. cit., pag. 66. lar 
Ion Mihalache devenise o figură stearsă în fata lui Virgil Madgearu. 

Şi naţional țărăniștii fuseseră opt ani în neagra opoziție. Partidul 
naţional țărănist în tot acest timp suferise și oamenii sunt oameni, iar 
foamea milenară de care vorbise Octavian Goga, își spunea și ea cuvântul. 
Natural, au început să se facă nereguli și încă nereguli mari. Și partidul 
liberal care nu era obișnuit cu opoziţia, stătea la pândă. Și le era foarte 
uşor liberalilor să descopere neregulile comise de naţional țărănisti. In 
toată administraţia Statului, înalții funcționari erau devoraţi liberalilor. 
Orice decizie luată de un ministru, subsecretar de Stat sau secretar gene- 
ral, era cunoscută imediat de liberali care pândeau totul ca niște zăvozi 
Primul atac liberal s'a dat pe chestiunea zisei “afaceri a bornelor”. Atacul 
dat contra țărăniștilor, de astă dată, era fals. lon Mihalache a anchetat 
personal acest caz și sta dovedit reaua credinţă a acuzatorilor. Dar asta nu 
înseamnă că şi în celelalte cazuri, sia petrecut la fel. “Ira necesară o pre- 
facere a aparatului nostru administrativ; Serviciile noastre de Stat erau 
rutinare, zăboveau să solujioneze chiar unele afaceri urgente. Statul deve- 
nise mult mai complex; între vechea noastră organizare administrativă 
şi nevoile noului Stat trebuia să se creieze o corespondenţă de ritm, de 
capacitate tehnică. Guvernul național-jărănist îşi luase această grea sar- 
cină. S'au numit comisiuni ai căror membri erau, evident, plătiţi. Parti- 
dul liberal stătea la pândă, calcula costul, identifica persoanele; atacul a 
inceput prin publicarea unei liste în “Universul” a celor care cumulau 
7-8 comisiuni cu retribuţii disproporjionate, In fruntea listei era Romulus 
Boilă (căsătorit cu o nepoată, a lui luliu Maniu, sora lui lonel Pop). Sau 
publicat sumele ce le încasa fiecare și s'u scos în evidenţă lipsa de randa- 
ment a acestor experţi ai înoirii serviciilor administrative, scump plătiţi. 
Din nefericire, campania era întemeiată, nepotismul devenise o plază 
partidului”. - P. Seicaru, op. cit, pag. 72. 

AL doilea caz care a produs spomot, a fost al inginerului Vidrighin 


Acesta era directorul uzinei de apă din Timișoara și de la apă, a lost 
promovat director al căilor ferate. Și încă cu un salariu de pomină. Ing 
nerul Vidrighin era numit director al căilor ferate cu un salariu de 3mi- 
lioane de lei pe an și aceata în timp ce salariul unui inginer pe acele tim- 
puri, era de 360.000 lei pevan. Contractul, când graţie presei liberale, a 
fost cunoscut, a produs la început stupoare iar după aceia indignare gene- 
rală. Un poznaș a pus în circulaţie următoarea epizramă; “De astăzi 
n'am să mai beau vin/Nu doar că vinul îmi strică/Dar am văzut la Vidri- 
ghin/Că apa te ridică”. 

Afacerile care au făcut sgomot în timpul național jăraniștilor sunt 
multe dar cea mai mare care a făcut cel mai mare sgomot, de data aceasta 
internațional, a fost afacerea Skoda. Pentru a se înarma, guvernul a făcut 
apel la uzinile cehoslovace, Skoda. Bineînţeles în această afacere Sa 
vorbit de zisul comision care se obișnuia să se plătească în acest gen de 
afaceri. Comisionul acesta mergea în bună parte în casa partidului de la 
putere și în mai mică parte, în buzunarele unor membri ai acestor par- 
tide. Afacerea fusese fâcută, dar scandalul a isbucnit când doctorul 
Lupu, renumitul demagog, a descoperit că se făcuse contractul și pentru 
unele accesorii care puteau fi fabricate în Țară, la uzinele Resiţa, in timp 
ce lucrătorii acestei fabrici o duceau greu din cauza lipsei de lucru. Și 
anume, se acuzau cei care făcuseră contractul, pentrucă nu prevăzuseră 
fabricarea unor accesorii —afetele tunurilor, la uzina Resiţa care nu 
avea de lucru și se făcuse contractul la Skoda, pentru ca cifra să fie mai 
mare, deci și comisionul primit să fie mai mare. S'a ordonat o anchetă la 
reprezentantul fabricei Skoda, Seletski, și s'a pus sigiliile pe casa de bani, 
dar acest reprezentant al fabricei, a rupt sigiliile, din... nebăgare de seamă, 
susținea el. Scuza nu a mers și astfel a isbucnit marele scandal Skoda. 
care a avut și victime nevinovate: generalul Sică Popescu s'a sinucis. 

Cehoslovacul Seletski a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru 
ruperea sigiliilor și s'a ordonat o anchetă parlamentară. Din desbaterile 
procesului a reeșit că Romulus Boilă a obținut un împrumut de 64.000.000 
la Banca Zbroiofka a uzinelor Skoda, imediat după semnarea contractului 
cu uzinile Skoda. La această anchetă parlamentară, o figură principală a 
fost tocmai Romulus Boilă. Cel care a fost numit președintele comisiei 
parlamentare, a fost Grigore Iunian care tocmai părăsise partidul național 
țărănesc. Din această comisie a făcut parte și gazetarul Pamfil Șeicaru care 
ne redă savuroase date despre acest proces: 


“Apărarea pe care încercau să o facă Eduard Mirto, Armand Călinescu 
şi Mihail Ghelmegeanu era cu atât mai grea cu cât clientul lor, Romulus 
Boilă, își complica poziția prin răspunsurile naive pe care le da oferind 
continu o țintă observaţiilor sarcastice ale lui Grigore lunian. Un exem- 
plu: Romulus Boilă justifica cele 64 de milioane ridicate de la Banca 
Zbroiofka, a Uzinelor Skoda, ca un împrumut pentru punerea în valoare 
a-unor mine de-aur aparținand familiei Maniu Hărţuit necontenit de în- 
trebările lui Grigore lunian, el da răspunsuri aşa de anapoda încât te în- 
trebai uimit cum a putut fi avocat un om a cărei inteligenţă era așa de 
nevoiașă. Intr'adevăr, făcea milă văzându-l strâns în cleștele logicei lui Gr. 
lunian; se crampona în acel răspuns, care venea ca un leit motiv: “nu mă 
decla:”, repetat de peste o sută de ori. Zadarnic îi sărea în apărare mai 
ales Armand Călinescu, cu inteligența lui sprintenă, folosind sofismele ca 
un presdigitator, Romulus Boila, încolţit de întrebările lui lunian respin- 
gea diversiunea care ar fi putut să-l salveze și se încăpățâna să repete ne- 
roada lui replică. Am încercat și eu, cu cele mai miloase intenţii, să-i svârl 
o punte de salvare, întrebându-l, ceiace era perfect logic, dacă a făcut acel 
împrumut pentru a pune în valoare mina de aur; cât de mari au fost in- 
vestiţiile? Incântat de întrebare, Romulus Boilă a scos un carnet, și după 
ce a cercetat niște cifre, a răspuns; 475.000 lei. Era clar că suma reprezen- 
ta o parte foarte mică din mărimea împrumutului. Intrebarea a venit nor- 
mală: restul cum l-aţi folosit? Aşteptam să spuna: cumpărând mașini în 
vederea raționalizării extragerii minereului, Dar cu o candoare care dezar- 
ma pe cel mai înverșunat adversar, a dat acest răspuns “l-am învestit în- 
tr'o găinărie”. Nefericitul traducea din ungurește ceiace noi numim cres- 
cătorie de găini, fâră să-si dea seama de sensul pejorativ pe care îl are cu- 
vântul găinăirie în românește. Grigore lunian a sărit: “tocmai de găinărie 
este vorba”. Incântat, Romulus Boilă a dat ample explicaţii asupra “gai- 
năriei”, indicând numărul şi speja găinilor, sistemul clocitoarelor. Scena 
era grotească, membrii comisiunei abia își stăpâmeaau râsul. Când Eduard 
Mirto a vrut să-l întrerupă spre a pune capăt acelei scene de un comie 
unic, Romulus Boilă i-a răspuns răstit: “mă rog onorata Comisiune vrea să 
fie informată, cu ce drept mă împiedici?” 


Dispăruse afacerea Skoda, se uitase chestia comisionului, rămăsese 
doar spectacolul imensei prostii a bietului Boilă...” - P. Seicaru, op. cit. 
pag. 228 - 229. 

Procesul Skoda care a pus într'o prea situaţie partidul naţional țără- 
nesc și chiar pe Iuliu Maniu, s'a terminat prin intervenţia ministrului ple- 
nipotentiar cehoslovac Șeba. Sa căzut la o tranzacţie, directorul general 
al uzinelor Skoda, liala, a venit la București şi-pentruca Statul român să 
fie despăgubit, s'au mai adăugat la contractul făcut câteva baterii. Minis- 
trul cehoslovac de la București, a convins pe doctorul Lupa că continua- 
rea apitaţiei pe chestia Skoda, deserveşte... cauza democraţiei!!! Acest 
proces și continuarea anchetei parlamentare, servește Uzinele Krupp, fă- 
cându-se zgomot pe chestia comisionului. Și intr'o bună zi, peste afacerea 
Skoda, s'a întins mușamaua democrată. 


luliu Maniu era om cinstit și în faţa acestei cinste, se închină toată lu- 
mea. Vina acestui om este doar că a avut mulţi nepoți asupra cărora plana 
foamea milenara a lui Octavian Gopa. Constantin Tănase, celebrul actor, a 
cântat pe scena teatrului “Cărăbuș”, următorul cuplet: 


8 


ES III IIS 


““Vin şi Hunii, 
“Vin şi Gotii, i. 
“Vine Maniu cu nepolii 


O mare preșală, probabil cea mai mare greșală a lui Iuliu Maniu, a fost 
aducerea prinjului Carol din exil, și urcarea lui pe tron, Propriu zis nu 
Juliu Maniu l-a adus în Țară și l-a urcat pe tron, ci slăbiciunea lui i-a per 
mis lui Carol să profite de imprejurarile favorabile creiate de Iuliu Maniu, 
După alungarea Brătenilor de la putere și întărirea naţional Jărăniștilor şi 
instalarea în Regenţă a omului lui Iuliu Maniu, Sărățeanu, luliu Maniu nu 
mai avea nici un motiv ca să lucreze pentru venirea, lui Carol pe tron, 
Dealttel, Iuliu Maniu nu avea nici o simpatie pentru zănatecul prinj şi da- 
că a avut motive ca să lucreze în acest sens, atâta timp cât a trăit Ionel 
Brătianu, aceste motive dispăruseră total după instalarea Regenfei şi adu- 
cerea lui Iuliu Maniu la putere, tocmai de această Regenţă. Și totuși, luliu 
Maniu se agita pe această temă alături de aljii care aveau motive să doreas- 
că venirea lui Carol. i 

In cursul anului 1927, diverse persoane a nceput să ia contact cu 
prinţul Carol, cităm printre ele pe Mihail Manoilescu, figura cea mai im- 
portantă, care a avut chiar din cauza aceasta și neplăcerile unui proces, 
Dar printre aceste persoane, trebuie citat și Iuliu Maniu care avea lepătura 
lui cu prințul Carol, prin omul partidului jărănesc, Leucuţa. In Iulie 
1928, deci înainte de a veni la putere partidul naţional țărănesc, o între- 
vedere-aceasta cu încuviințarea lui luliu Maniu-, cu prinţul Carol, a avut-o 
secretarul general al partidului naţional țărănesc, Virgil Madgearu, Pamfil 
Șeicaru afirmă că această întrevedere a avut loc cu încuviințarea lui luliu 
Maniu, dar noi suntem înclinați să spunem că luliu Maniu l-a trimis spe 
cial pe Virgil Madgearu la Carol. Acest lucru se petrecea în vara lui 1928, 
deci în momentul când Iuliu Maniu dădea asaltul puterii cu disperare și 
făcuse chiar apel și la ““roatele de voinici”, deci suntem înclinaji să cre- 
dem, că se gândise și la ajutorul eventualului pretendent la tron. Pamfil 
Şeicaru ne spune că în orice caz luliu Maniu nu și-a luat nici un angaja: 
ment față de pretendent dar ce Virgil Madgearu, ca trimis al lui Maniu îi 
cerea zănatecului print, în numele lui luliu Maniu, era ca anularea actului 
de la 4 Ianuarie 1926, să fie condiţionată de ruperea legăturilor printului, 
cu Nemţaica, Elena Lupescu. După îndeplinirea visului de aur al naţio- 
nal țărăniştilor-venirea lor la putere-, legăturile lui luliu Maniu cu prințul 
zănatec prin Leucuja, au continuat, dar interesul din partea lui Iuliu Ma- 
niu, nu mai era acelaș. Dar creștea acuma asaltul tronului din partea lui 
Carol și al oamenilor lui și luliu Maniu apare ca un om desinteresat total. 
Pe Iuliu Maniu nu-l mai interesa ce face Carol cu partizanii lui de moment 
ce visul lui-cucerirea puterii-, se îndeplinise. Şi aceasta e marea lui vină. 
Știa precis că prințul își avea acum printre partizanii lui și pe cei doi co- 
mandanţi ai regimentelor din Capitala-Paul Teodorescu și Gavrilă Marines- 
cu-, și nu lua nici o măsură și aceasta era deajuns pentru o lovitură de Stat. 
Pe cei doi comandanţi de regimente din București, lui luliu Maniu îi era 
foarte uşor să-i făcă inofensivi: printr'un simplu ordin cei doi erau mutaţi 
în niște garnizoane de la marginea Țării. Și n'a făcut-o. Scuza că Maniu 
era sizur că nebunul nu va face nimic pentrucă era fricos, nu era deajuns 
pentru un şef de guvern. 

Când avionul a aterizat undeva în Transilvania, s'a comunicat imediat 
ştirea la București dar ministrul de interne, n'a fost informat decât cu pu- 
ine minute înainte ca avionul să aterizeze în Bucuresti iar ministrul de 
interne, Vaida Voevod, a dat ordin generalului kracle Nicoleanu ca să-l 
aresteze de prinj. A dat ordin dar iată că ordinul minstrului de interne nu 
a fost executat și de la aeroport prințul Carol s'a putut duce la Cotroceni 
unde îl aștepta prinţul Nicolae. “Vestea întoarcerii prinţului Carol, anun- 
țată prin ediţii speciale, a provocat un freamăt de simpatie, mai mult ca 
expresie a nemulțumirilor contra guvernului național jărănist care deza- 
măgise pe toată lumea. Studenții, în maie majoritate simpatizanți ai Miș- 
cării legionare, au pornit cântând, cu muzica militară în frunte, spre pa- 
latul Cotroceni. Intre tinerii manifestanți se păsea și profesorul de Teolo- 
gie, Nichfor Crainic, precum și alti profesori universitari. Acest vibrant 
entuziasm a pus guvernul în mare încurcătură”. - P, Seicaru, op. cit. pag, 
160 -161. Guvernul era pus în mare încurcătură, ne spune Pamfil Șeica- 
ru, mai ales când e vorba de Iuliu Maniu ce nu era omul hotăririlor repezi. 
Și au urmat trei zile de anevoioase negocieri. lvident lupta era pierdută 
pentru Maniu, Carol avea armata Bucureștiului la ordinul lui prin cei doi 
comandanți de regimente. Și totuși putereu, adevărata putere era în mâi- 
nile lui Maniu care avea de partea lui Parlamentul; mai mult de două trei- 
mi dintre deputaji erau național jărăniști. Maniu putea să convoace Par- 
lamentul și să hotarască în numele guvernului, expulzarea prinjului ne- 
bun. Fără îndoială că prinţul putea să-i aresteze pe parlamentari, să-i bage 
la închisoare și chiar să-i condamne, dar întoarcerea prințului nebun în 
acest caz, ar fi fost însoțită de vărsări de sânge și întoarcerea nar mul fi 
fost o întoarcere victorioasă de veni, vidi, vici, Căci “restauraţia” lui Ca- 
rol al Il-lea, a fost considerată din acest punct de vedere, o victorie depli- 
nă: s'a întors, poporul l-a primit cu urale și Parlamentul, în marea lui 
majoritate, a votat, tot cu urale, “restauraţia”. 

Care a fost purtarea lui luliu Maniu, în acest grav caz? A fost pur și 


Simplu, donquihotescă, Carol al Il-lea a aterizat în Bucureşti pe ziua de 


6 de lunie 1930. Si Maniu demisionează la 7 lunie și în locul lui este nu- 
mit tot un naţional țărănist- G.G, Mironescu-, și pe ziua de 13 Iunie 1930, 
Iuliu Maniu revine în fruntea guvernului, victoriosii! Ce a vrut Iuliu 
Maniu să dovedească prin această demisie şi revenire? Acest act donquiho- 


» 


tesc'a mai fost odată repetat, tot în momente grele, ne-o spune Nicolae 
Penescu, secretarul general al partidului Najional țărănesc. “Dar pentru ce 
la rândul lui Maniu nu a acceptat să formeze guvernul când Regele (Mi- 
hai), i-a propus, imediat după arestarea lui Antonescu? loarte probabil 
că Maniu nu vedea această capitulare cu toate că era inevitabilă: dar aces- 
ta era un risc pe care Maniu nu-l voia, Cu toate acestea el era singurul om 
care ar fi putut în aceste momente, să obină cele mai bune condiţuni din 
partea Aliajilor (?). Chiar prietenii lui cei mai apropiaţi recunoșteau că 
aceasta nu era prima dată când Maniu evita să își ia asupra lui riscul când 
numai el singur putea să schimbe cursul evenimentelor, 

Astfel la 8 Iunie 1930 el ar fi putut, şi el singur, pentrucă el era prim- 
ministru să împiedice pe fostul prinţ moștenitor să facă lovitura de Stat și 
să răstoarne pe fiul lui, Mihai, pe atunci moștenitor, și Regența. In mo- 
mentul venirii clandestine a lui Carol care lucuia la Paris, după ce fugise 
din Țară, în 1926, Maniu demisiona și a fost înlocuit pentru câteva zile 
cu Mironescu, care a asitat la zisa restauraţie. După ceremonia jurământu- 
lui pe care noul Rege l-a depus în faţa Parlamentului, Mironescu demisio- 
na și Maniu fu însarcinat cu prezidarea guvernului. In acest mod, el își în- 
chipuia că a scăpat de responsabilitatea zisei restauraţii”. Dar marele 
pierzător în acest eveniment a fost România”. Nicolas Penesco, La Rou- 
manie de la Democratie au Totalitarisme, 1938-1948, pag. 63-64. ij 

Incăodată, ce a voit luliu Maniu să dovedească prin această subtilă (?) 
joacă cu puterea? Credea el că se spală pe mâini ca Pilat din Pont, și că 
scapă de răspundere, teribila răspundere că a adus pe tronul României pe 
un nebun? In orice caz cl asuma prin acest joc puterea iar răspunderea era 
aruncată pe umerii debili ai lui G.G. Mirinescu câre a rămas la putere nu- 
mai şase zile (7 Iunie - 13 lunie 1930). Partizanul lui, secretarul general al 
partidului naţional tărănesc, o spune neted că marele pierzător din acest 
joc, a fost biata Românie. Și aceslaș lucru s'a întâmplat în celălalt caz: 
Maniu refuza să fie șeful puvernului în seara de 23 August 1944 şi doar el 
fusese autorul capitulării. Nu vroia ca să apară ca autor al acelei capitulări 
din Istoria poporului român, şi voia-ca şi în lunie 1930-, să apară după că 
teva zile în fruntea guvernului ca un adevărat salvator al Patriei? Calculul 
de aceasta dată, a dat greş. Si a dat greș pentrucă el nu cunoștea pe Ruși 
care erau auevăraţii câștigători în acest imens joc de șah. Din nefericire 
Maniu nu a mai devenit șef al guvernului și a mers direct la închisoare din 
care nu mai avea să iasă niciodată. 


„Prin Virgil Madgearu, luliu Maniu îi spusese lui Carol că dacă vrea să 


„vină pe tronul României, trebuie să renunţe la Nemţoaica Elena Lupescu. 


In discuţiile de la 8 Iunie, scurte desigur, pentrucă Carol nu mai avea timp 
de discuţii, Maniu îi propusese lui Carol un loc în Regenţă, adică să devi- 
nă Regentul lui Mihai Viteză și Carola'refuzat: ştia că poate să refuze 
pentrucă de partea îi avea pe cei doi comandanți ai regimentelor din Ca- 
pitală. La 8 lunie, Carol refuza să discute condițiile puse de Maniu sau de 
oricine altul, dar bietul Maniu, a crezut totuși că proaspătul Rege își adu- 
cea aminte de promisiunea-pe care e drept nu o fâcuse-, lui Virgil Madgea- 
ru cu ocazia întrevederii de la Paris, adică să n-o mai aducă pe Nemţoaică 
la București. Si a început guvernarea lui luliu Maniu. Nemţoaica Elena 
Lupescu era la Paris și Maniu credea că nebunul respecta această conditie 
ce i-o pusese Madgearu: “Alteța Voastră va trebui să vină singur și această 
doamnă să nu se mai întoarcă în fară”. Si iată că Nemțoaica apare la Bu- 
curești. Nu cu învoirea lui Carol, căci el se gândea că nu e încă momentul 
ca să-și aducă fâitoarea regală lângă' el, cu un pașaport fals, pașaportul 
unei verișoare a Nemjoaicei, tot Nemjoaică desigur. Carol ar fi vrut în 
orice caz să nu se ştie deocamdată de prezența Nemţoaicei la București, 
dar Nemjoaica voia publicitate şi așa s'a aflat foarte repede. Efectul aces- 
tei publicități nu a întârziat să se producă. Pe ziua de 10 Octombrie 
1930, Iuliu Maniu demisioncază și noul guvern s'a format tot sub preși- 
dentia lui G.G. Mironescu. Fără îndoiala că acest gest a fost frumos dar 
mai frumos ar fi fost dacă ar fi fost complet: naţional țărăniștii să se re- 
tragă de la putere. Dar aceasta nu se putea. De ce? lu cred că tocmai Ma- 
niu a fost acela care a dat această rețetă. Credea oare că îi va face greutăți 
numai lui Carol și va feri partidul naţional fărănese de neagra opoziţie? Cre- 
dea oare că e atât de iubit de toată Țara şi aceasta își va manifesta deza- 
probarea față de Carol? Și aceata e foarte probabil. Dar Țara avea alte gri- 
ji în acele momente. De fapt Țara nu cunoștea nimic din ce se întâmpla, 
nu știa că Nemjoaica a intrat în Țară, deoarece presa partidului naţional 
Jărănesc, ramasese mută. Se pune întrebarea, de ce? Ca să nu-l indispună 
pe nebun și să trimită la plimbare pe naţional ţărănişti? Cine a făcut acest 
calcul, înseamnă că a greșit. In acest moment Carol nu avea cu cine să 
schimbe pe național ţărănişti. Celălalt mare partid, liberal, era contra lui 
Carol, Vintilă Brătianu era înca în viaţă, și nu se gândea încă la putere iar 
celelalte partide erau o adevărată pleavă. In acel moment partidul najio- 
nal țărănesc ar fi putut cu succes deplin, să-i pună zăbala lui Carol. Dar nu 
a fost nimic, absolut nimic. S'a retras Maniu fără zgomot şi Carol a fost 
mulțumit. Aceasta înseamnă că Maniu nu avea cap politic. Figura lui de 
stil, cunoscută mai apoi de toată lumea, era simplă: retragerea la Bădăcin 
şi acolo aştepta să fie rechemat de toată Țara românească. Când nu-l che 
ma nimeni, el revenea totuși, închipuindu-și că l-a chemat Țara româ- 
nească toată sau, cum spunea el, tot natul. 

Ş partidul najional țărănesc a rămas mai departe la putere sub preşi- 
denţia lui G.G. Mironescu. Naţional țătăniștii erau mulțumiți cu această 
situaţie dar omul ostracizat, luliu Maniu, îl neliniștea totuși pe Carol. Dar 
Carol îşi dădea seama că partidul najional tărănesc nu este unit în jurul 
lui Maniu și că pe toji naţional fărăniștii îi interesează în primul rând 


puterea și numai în al doilea rând, șeful. Și-a dat seama că poate chiar 
să-i îndepărteze de la putere și în acest caz pe najional ţărănişti îi va du- 
rea dar nu vor protesta, Și a trecut la fapte. Normal, naţional țărăniștilor, 
care fuseseră chemaţi la putere în Decembrie 1928, lise împlinea manda- 
tul în Decembrie 1932 dar Carol a scurtat acest mandat și i-a trimis la 
plimbare în Aprilie 1931. Lucrul i-a mers ușor lui Carol, mai ușor chiar 
decât se așteptase, Guvernarea naţional fărănistă dezamagise Tara întrea- 
gă şi mitul najional jărănesc se prefâcuse în scrum, mitul najional jară- 
nesc devenise doar o amintire. Și Carol care era un om deștept, își dă 
seama de asta. Dar pe cine să cheme la putere, în locul celor izgoniți? 
Normal ar fi fost să-i cheme pe liberali dar cu liberalii înca nu se împăca- 
se şi pe ecranul politic românesc nu se mai afla nici un partid care să aibă 
pretenţia de a guverna, dar Carol a găsit soluţia. Printre partidele româ- 
neşti era unul, care prin seful lui, Nicolae lorga, avea mai degrabă un ca- 
racter de operetă. Şi alegerea vicleană a lui Carol al II-lea, s'a oprit tocmai 
la Nicolae lorga, cel cu partidul de operetă. E drept că persoana lui Nico- 
lae Iorga avea pentru Țara românească ceva care atrăgea, era fascinantă. 
Dar în afară de asta, lorga nu avea un partid cu cadre serioase, aceste ca- 
dre erau prea puține, prea slabe, necunoscute în judeţele Țării. Și partidul 
rahitic al lui Iorga a fost sfătuit de Carol să se unească cu un alt partid 
fantomă: partidul lui Constantin Argetoianu. Aceasta guvernare a lui lor- 
ga a durat ceva mai mult de un an, lăsând în urma ei amintirea cea mai 
dureroasă. Ministrul de finanţe al lui lorga. C. Argetoianu, descoperise o 
metodă finaciară nouă: nu-și mai plătea funcţionarii, pe toţi funcţionarii. 
Şi în ziua de S lunie 1932, lorga s'a prezentat la Palat cu demisia pe care 
o lăsă aghiotantului de serviciu și s'a dus direct la Vălenii de Munte. 

Carol a fost evident zăpăcit, căci demisia lui lorga îl găsea nepregătit. 
Nu reușise să sc împace încă cu liberalii și alt partid de operetă, nu mai 
avea la îndemână. Rămâneau naţional țărăniștii dar pe aceștia, prin com- 
portarea lui îi nemulţumise, mai mult chiar, îi insultase dar Carol știa că 
puterea prezinta o atracţie extraordinară în Țara românească și în special 
la naţional ţărănişti. Ca deobiceiu i-a chemat pe toţi șefii de partide ca să-i 
consulte și luliu Maniu, fără să-i arate nici o supărare, îl recomandă pe 
Vaida Voevod, ca şef de guvern. Și în ziua se 6 lunie, s'a format noul gu- 
vern cu Ion Mihalache Ia interne, şi probabil, închipuinduși că Țara româ- 
nească il doreşte cu ardoare. In Octombrie, Maniu se hătărăște să ia con- 
ducerea guvernării avându-l pe Vaida Voevod ca ministru de externe. Deci 
luliu Maniu revine în fruntea guvernului dar cum se va vedea, nu pentru 
mult timp. Pe ziua de 14 Octombrie 1933, se formeaza un nou guvern 
sub conducerea lui Vaida Voevod pentrucă luliu Maniu, demisionase din 
nou. De această dată, Maniu a plecat definitiv din guvern pentrucă o nouă 
invitaţie de a forma guvernul, de Mihai, la 23 August 1944, cum am ară- 
tat, din tactică, a refuzat-o. Și de această dată, plecarea din guverm a lui 
Tului Maniu, trebuie salutată cu admiraţie, pentrucă merită toată stima. 
Cauza trebuie căutată tot în Nemţoaica Ii Caral, care în întretimp, că= 
pătase asupra lui Carol un mare ascendent și o îndrăzneală care numai în 
neamul Nemţesc. se poate întâlni. Acuma Elena Lupescu “circula pe jos 
pe străzile Bucureştiului, seara era văzută la restaurantul Colonade unde 
dansa, o întâlneai la cinematografe, la teratru... Intr'o sală de cinema- 
tograf am zarit-o însoțită de ministrul României la Paris, Dinu Cezianu, 
care avea rolul de cavaler servant al țitoarei regelui. Aflase că N. Titu- 
lescu avea intenţia să-l mătrășească și pe bună dreptate, fiind cel mai 
perfect imbecil pe care La avut ministerul nostru de Externe. Ori, ori- 
cine voia să obțină o situaţie sau să se mențina într'o situație, cea 
mai bună protectie era a Elenei Lupescu, o doamnă Du Barry în 
devenire. La sfârsitul anului 1932, puterea Elenei Lupescu era încă 
discretă, din teama de a provoca un scandal, ştiind că ar fi creiat re- 
gelui o situație imposibilă. Femeie de instinct, a procedat prin etape. A 
ținut seama de vâlva produsă în opinia publică de isprava tatălui ei care, 
într'un elan carlist, imprimase o imensă cantitate de batiste cu figura 
regelui Carol al II-lea, destinate soldaților, nu pentru a-și sufla nasul în 
ele ci să fie folosite decorativ. Intervenţia ministrului de Războiu a oprit 
desfacerea batistelor omagiale, astfel că numai corpul de jandarmi a bene- 
ficiat de născocirea lui Lupescu tatăl. O mică cojcărie care a dăunat mult 
regelui. Elena Lupescu a interzis bătrânului ei tata să se mai ocupe de 
afaceri, ea obligându-se să-i dea sumele de care va avea nevoie. 

La sfârşitul anului 1932, regele nu s'a încumetat să provoace pe luliu 
Maniu. Işi dădea seama că era singurul om politic care, ar fi luat o ati- 
tudine răspicat ostilă și ar fi svârlit în desbaterea opiniei publice toată 
dezordinea vieţii lui intime, care începuse să se reverse în viața publică. 
ar fi putut determina un curent irezistibil de vrăjmășie faţă de monarhie” 
Pamfil Șeicaru, op. cit. pag. 188-189. R 

Dar situația aceasta nu putea să dureze din cauza îndrăznelei Elenei 
Lupescu. Şi conflictul între Rege și luliu Maniu a fost provocat de Ga- 
vrila Marinescu, adică de colonelul care îl ajutase pe Carol să intre în 
Țară la 8 lunie 1930, care era prefect al Polijiei Capitalei. Ştiindu-se 
protejat de “duduia”, adică de Nemjoaică, Elena Lupescu, îsi permitea 
orice. Pe lângă alte obrăznicii, Gavrilă Marinescu avea 15 tripouri în 
Capitală, plus cazinoul din Carmen Sylva și la toate aceste afaceri murda- 
re îl avea asociat pe bătrânul Lupescu, adică pe Neamţul cel bătrân. In 
calitate de ministru de interne, lon Mihalache era informat de toate 
acestea și l-a chemat la minister să-i pună în vedere să-și schimbe nă- 
ravurile, altfel va fi obligat să-l destituie. Gavrilă Marinescu i-a răspuns 
obraznic accentuând că pentru toate acestea cra răspunzător numai în 
faţa lui Carol. lon Mihalache a pregătit decretul mazilirei prefectului 
poliției Capitalei, lăsând Regelui latitudinea de a designa pe noul prefect. 
Gavrilă Marinescu a ieșit neliniștit dela lon Mihalache dar s'a grăbit să 
alerge la Nemjoaică, care era fiica lui tata socru, asociatul lui Gavrilă 


9 


Marinescu la cele 15 tripouri. Şi de la Nemtoaica a ieşit triumfător. 
Acesta l-a asigurat ca să fie pe pace atâta timp cât îi este devotat ei, 
Elenei Lupescu. Atâta timp cât ea, “duduia”, va fi convinsă de devota- 
mentul lui Gavrilă Marinescu, nu va fi mazilit și mai degrabă va fi mazilit 
Ion Mihalache, și la nevoie, chiar guvernul întreg!!! A 

In audiența următoare, lon Mihalache l-a întrebat pe Rege dacă a 
găsit pe înlocuitorul lui Gavrilă Marinescu și Carol i-a răspuns că nu 
găsea absolut necesar ca să fie schimbat prefectul Capitalei. Lui Ion Miha- 
lache nu-i mai rămânea decât să-și dea demisia. Și și-a dat-o, spre surprin- 
derea Regelui care nu se aștepta la aceasta, el era convins că toţi național 
jărăniştii sunt dispuși la orice tranzacţie numai să rămână la putere, 
Regele Carol s'a înselat în apreciere în ceiace-i privea pe naţional fără- 
nişti: printre ei era și un om integru-al doilea, primul fiind luliu Maniu —, 
şi trebuie să ne scoatem pălăria, Și la fel a procedat celălalt om integru 
al partidului naţional țărănist, luliu Maniu. Acesta a cerut imediat audien- 
jă la Carol și i-a comunicat că se solidarizează cu Mihalache, că prin ur- 
mare îşi dă și el demisia. Și Regele a primit și demisia lui luliu Maniu, 
după ce o primise pe a lui Mihalache. S'ar putea crede ca Regele Carol 
S'a găsit întro situație grea, în mod normal, însemna că întregul guvern 
se retrage și urmează o criză de guvern. Și criza aceasta de guvern, din 
cauza Nemjoaicei, era cu atât mai gravă, cu cât guvernul najional jărânesc 
se retrage numai după şase luni, când deabia reușise să indrepte în parte, 
situația catastrofală lăsată de lorga. Și totuși Carol a primit demisia lui 
Mihalache și Maniu, convins fiind, că naţional țărăniștii ceilalţi, indulciji 
de farmecele puterii, nu vor lăsa să le scape din mâini. Și Carol își cunoș- 
tea bine oamenii, ceilalți miniștri au rămas, toți, în guvern. 

Dar de data aceasta, luliu Maniu a avut o altă comportare. Răbdarea 
proverbială a acestui om ajunsese la os. Deaceia a invitat pe toți reprezen- 
tanţii presei la locuinţa lui unde le-a făcut o amplă expunere asupra cau- 
zei demisiei, denunțând clar amestecul Nemjoaicei în treburile publice. 
“Denunţarea era de o excepțională gravitate, nu numai prin acuzarea 
Elenei Lupescu ca putere ocultă care urzește si destramă, ei și prin faptul 
că arăta pe Rege ca un docil executant al cererilor ci. luliu Maniu a reve- 
lat presei conținutul ultimei lui audienţe”. - P. Seicaru, op. cit. pâg. 190. 
Declaraţiile lui luliu Maniu au apărut numai întrun singur ziar, Curentul 
care a fost confiscat. Dar până a fost confiscat, un număr de cetăţeni 
au putut să afle care au fost cauzele de! ei și l-au aprobat pe Maniu. 
In aceiași zi guvernul național țărănesc l-a desavuat pe luliu Maniu, prin 
gura lui Madgearu, care l-a chemat la telefon pe Pamfil Seicaru spunân- 
i că a fost victima unei mistificări.” Virgil Madgearu m'a chemat la tele- 
fon să-mi spună că eram victima unei mistificări și m'a rugat să restabilesc 
adevărul; am fost de acord cu el, dar am cerut ca desminţirea să o dea 
luliu Maniu. Neprimind desminjirea lui Maniu, a doua zi am publicat 
din nou reportajul cu declaraţiile lui, și iarăşi ministrul de Interne a ordo- 
nat confiscarea ziarului “Curentul”. - P. Şeicaru, op. cit. pag. 191. 

Prin urmare, plecarea din guvern a lui luliu Maniu și lon Mihalache, pe 
o chestiune gravă în care tot guvernul era implicat, sar putea spune că 
onoarea întregului guvern era implicată in această chestiune, și guvernul 
naţional țărănesc, il desavuiază pe Mihalache și pe șeful guvernului, se lea- 
pădă de șefii lui, și rămân mai departe de dragul puterii!!! Și naţional ță- 
răniștii au mai rămas la putere atâta timp, și numai atâta timp, cât a voit 
nebunul în perioadă de rut. “Incepând din luna Octombrie 1933, regele 
a început, printr'o persoană nepolitică, negocierile cu I.G. Duca în vede- 
rea aducerii la guvern a partidului liberal. Persoana era bine aleasă: atașată 
regelui, discretă, posedând mult tact. Faptul că regele nu punea nici o 
condiţie, și făcea apel la partidul liberal, trecând peste neplăcerile pe care 
acesta i le pricinuise în diferite imprejurări (Carol făcea variaţii pe tema: 
le roi de France ne venge pas les injures du duc d'Orleans) era o dovadă 
că urmărea restaurarea unei funcţionari normale a mecanismului constitu- 
jional. Totuși regele a cerut o asigurare: că guvernul nu va lua nici o mă- 
sură vexatorie impotriva doamnei Flena Lupescu. li era deajuns cuvântul 
dat de şeful partidului liberal, 1.G. Duca a răspuns că nici un guvern nu - 
şi poate permite să facă Suveranului ofensa de a se amesteca în viaţa lui 
particulară, când aceasta nu turbură cu nimic treburile Statului. Probabil 
că regele s'a mulțumit şi cu acest răspuns, că nu angaja viitorul guvern la 
nimic, dar fixa o linie limită peste care Elena Lupescu nu trebuia să trea- 
ca”, - P, Seicaru, op. cit. pag. 198. 


Liar Mamă 


Dar o vină mai gravă era în faptul că atât lon Mihalache cât și luliu 
Maniu, nu cunoșteau absolut deloc pericolul rusesc. ““Temperament anti- 
romantic, nutrea o speranţă în ce priveşte evoluția posibilă a revoluției 
bolșevice spre o democraţie țărănească. Iși rezema această speranță pe 
existența unei mase țărănești, care va respinge ideia proprietății colective. 
Nu atribuia “'mirului”, valoarea unui punct de plecare spre o proprietate 
comunistă. Aceasta ipotetică evoluție a situaţiei politice în Rusia, ar fi 
contribuit la o accelerare a procesului de transformare a României într'o 
democraţie jărănească”. - P. Seicaru, op. cit. pag. 25 - 26. 

Această cunoaștere a pericolului rusesc o avea lon Mihalache în 
1919, dar cu timpul a evoluat şi în 1941, Mihalache a cerut să meareă pe 
front contra Rusiei ceiace mareșalul Antonescu a aprobat. Aceasta în ceia- 
ce-l privește pe lon Mihalache, dar Iuliu Maniu a rămas mereu în această 
crasă necunoaștere a pericolului rusesc şi a mers până acolo încât în 1944 
a cerut Lnglezilor și Americanilor ca soldaţii români să meargă pe front 
alături de armata rusească, “De la 27 și 28 lunie, Aliaţii primesc planul 
detailat pentru punerea în aplicare a Armistițiului. Planul consta într'o 
lovitură de Stat împotriva guvernului Antonescu, urmată de semnarea Ar- 
mistiţiului. In plus Maniu voia ca răsturnarea să coincidă cu o ofensivă so- 


10 


0 DI IEEE III 


rsul căreia, trupele române de pe Jront se vor alătura Ap. 


vietică în decu ţ 
viețicăfinide 1 Quinlan, British and American Policies toward 


marei Roşii”. - Die 

938- . 
Ronan a intamplat la sfarșitul anului 1925 adică după un an de 
guvernare naţional jărănistă “La sfarșitul anului 1929, guvernul naţional 
țărănesc a decis să trimeată la Moscova spre a studia organizarea agricultu- 
rii sovietice, pe un inginer-agronom Niculescu Arva, cu nimic remarcabij, 
Ideia fusese sugerată de Virgil Madgearu”. - Pă Seicaru, op. cit. pag, 90. 
Prin urmare najional țărăniștii nu cunoșteau deloc ce intâmpinaseră libe- 
ralii între 1920 și 1928 cu Ruşii în Basarabia sau dacă cunoșteau, îi con: 
siderau pe liberali marii vinovaţi și pe Ruși îngeri nevinovaţi. Fără îndoia- 
1ă auzeau și ei de ce se întampla în Rusia, despre marile masacre, dar na- 
țional țărăniștii nu îi considerau vinovaţi despre ce se întâmpla pe comu: 
niști, ci pe anticomuniști, Nu trebuie să se uite că partidul naţional Jără- 
nesc era susținut în lupta lor cu liberalii de ziarele nem/esri, Dimineata, 
Adevărul şi Lupta, deci insemna că împărtășeau și ci, cel puțin în asta) 
credinjele nemilor de la numitele ziare. Dar asta înseamna că Mihalache 
şi Maniu, nu cunoșteau cel putin Istoria românească. Și aceasta este grav, 
Noi trăiam în coasta Rusilor de la Petru cel Mare, erau deci vinovaţi că 
nu cunoșteau pericolul de moarte, pericolul natural, cum spunea Take 
Ionescu prin 1910. Noi care am ajuns în exil, indiferent de dată, am ră 
mas înmărmuriți de cum îi cunoșteau lrancezii pe Ruși și că nu cred ni- 
mic din poveştile noastre trăite sub cnutul rusesc. Acest cnut rusesc pe 
care noi l-am cunoscut pe pielea noastră, Francezii îl iau drept o poveste 
pusă pe piaţă de propaganda germană. Maniu a crezut la fel că pericolul 
rusesc este o poveste scornită de Take Ionescu și de propaganda germană. 
Numai astfel se poate înjelege de ce luliu Maniu a decis să trimită în 
1929, un inginer român să studieze colhozurile sovietice. Deci de situaţia 
imposibilă în care se găsește Țara noastră, vinovat este și Iuliu Maniu care 
nu a cunoscut Istoria bietului nostru popor, 


rog 

“Tuliu Maniu era reținut, ascunzându-și cu grijă gândurile și sentimen- 
tele. Maniu elabora îndelung o acţiune, o examina în desvoltările ei posi- 
bile, în reacţiunile pe care le provoca, ferindu-se totdeauna să se angajeze 
direct, spre a-și asigura o retragere: de aici veneau ezitările lui, tactica lui 
ce părea inspirată din tactica lui Fabius Cunctator (Tărăganitorul). Chiar 
un amănunt fără importanță îi consuma un timp, sucind, răsucind, întor- 
cand pe toate feţele o problemă până să găsească o soluţie potrivită; ade- 
sea solujia, datorită unei prea îndelungate elaborări, nu mai corespund 
noilor împrejurări”, - P. Șeicaru, op. cit. pag. 199. - 

lată dar că Pamfil Seicaru găseste o asemănare între luliu Maniu și Fa- 
bius Cunctator (Tărăgănitorul): luliu Maniu era ca acel Fabius Cunctator, 
care se gândea zile întregi până să ia o hotăriîre dar și atunci hotărarea 
luată nu era-cea:bună. (vezi-Paul Quinlan); Fu merg mai departe și cred că 
luliu Maniu nu lua niciodată o hotărîre proprie, asculta pe toţi și la sfârșit 
o aproba pe aceia care i se părea cea mai bună. Eu il consider pe luliu Ma- 
niu contrariu lui luliu Cezar. Acesta când a trecut Rubiconul, n'a stat 
mult pe gânduri și dând ordinul de trecere a spus: zarurile au fost arunca- 
te. luliu Maniu, când avea de luat o hotărîre gravă sau mai puțin gravă, își 
lua pe cei intimi și îi ducea pe malul Rubiconului și când intimii toți aș- 
teptau să le spuna ceva în legătură cu aruncarea zarurilor, Maniu începea 
să se desbrace tacticos invitându-i și pe ceilalji sa facă la fel și le spune lă- 
sându-i cu gura căscată: eu cred că ar fi nimerit să facem o baie. 


CASUTA DELA NISTRU 
de lon BUZDUGAN 


Căsuţă părăsită, în satul dela Nistru, 

Cu ochii plânși în lacrimi și rugăciuni în șoapte, 
Ce glas străin de buhă se tângue sinistru, 

Sub strașina ta veche, ca la priveghi, în noapte? 
Acolo, lângă vatră, în nopţi cu clar de lună, 

Eu ţi-am gustat lumina, cu bunii şi părinții, 

Dar au venit capcânii și, pulbere'n furtună, 
Ne-au risipit pe drumuri, în prada suferinţii.., 
La vatra ta săracă a fost lumină caldă 

Și-o maică ziua'ntreagă zorea, ca o furnică: 

Azi vatra-ţi este rece și focul n'o mai scaldă 

Și n'auzi ciripitul în cuib de rândunică... 
Căsuţă părăsită în satul dela Nistru, 

Cu ochi scăldaţi în lacrimi și rugăciuni în şoapte: 
Ce glas străin de buhă se tânguie sinistru, 

Sub strașina ta veche, ca la priveghi, în noapte? 


Și tu, bisericuţă din deal, ce stai cu teamă 

Și clopotele tale, de ce nu sună'n turle 

Să-ţi cheme credincioşii? De ce, de ce nu-i Chiamă? 
Şi'n nopți, de peste Nistru, ce haite prind să urle?... 
Căsuţă dela Nistru, de hoarde pângărită, 

Ne-om mai vedea vreodată, la vatra în ruine: 

Să-ti ingenunchi în faţă, icoană răstingnită, 

Să plâng de fericire, căsuţa mea, cu tine? 


BASARABIA 


KOLN 27 MARTIE 1984 


In sala Agnes Haus, pavoazată cu drapelele german şi româ- 
nesc era scris cu litere mari "Basarabia este pământ românesc”. 
La chemarea lansată de Asociaţia Ortodoxă Română din Nord- 
Vestul Germaniei, Asociaţia Românilor din Republica Federală 
Germania, Liga Anti-lalta şi Cercul cultural “Independenţa” au 
răspuns peste | 20 de români și germani ca să serbeze cea de a 06 
aniversare a unirii Basarabiei cu Patria Mumă România. 

D-l Nicolae Paul. Președintele Asociaţiei Românilor a salutat 
oaspeţii în limba germană, accentuând că în sală se află şi un de- 
putat din Landtagul dela Dusseldorf precum și preşedintele sec- 
torului partidului de guvernământ Uniunea Creştin-Democrată. 
D-l Paul a comunicat că s'a primit un mare număr de scrisori de 
adeziuni trimise de personalități germane şi române care n'au 
putut lua parte la comemorare. 

După salut i s'a acordat cuvântul d-lui dr. Alexandru Șuga. 
acela care a pus în discuţie în lumea științifică, —prin prezenta- 
rea unei teze de doctorat asupra Basarabiei, problema destul de 
importantă pentru neamul românesc, cea a Basarabiei. Intr'o cu- 
vântare scurtă, dar foarte documentată în limba germană a dez- 
voltat subiectul “Basarabia şi dreptul internaţional”. Printre al- 
tele a spus că “aproape toți românii sunt închiși într'o inchisoa- 
re a popoarelor ce poartă numele de “Uniunea Sovietică”. Majo- 
ritatea lor sunt închiși în așanumita “Republică Sicialistă Ro- 
mânia”, iar aproximativ 3 milioane în Republica Sovietică So- 
cialistă Moldovenească” — nume deghizat pentru Basarabia -—. Pri- 
mii sunt “*de facto”, iar ceilalți “*de jure” ca apartenenţă în im- 
periul multinațional Rusia sovietică, ca un fel de sclavi moderni 
în era atomică și a zborurilor interplanetare, Aceşti sclavi sunt 
ținuți în închisoare și supuși teroarei fără voia lor în urma unor 
tratate care calcă principii de drept internaţional, deci ilegal. In 
încheerea conferinţei. șia exprimat-speranţa-că- în-curând. RO- 
MANII se vor bucura și trebuie să se bucure de libertate și că 
toate tratatele incheiate care i-au dus în stare de iobăgie vor fi 
declarate “nule și neavenite” pe baza art. 59 al Convenţiei asu- 
pra Tratatelor internaţionale dela Viena încheiată la 23-5-1969. 
D-na Eugenia Dumitrescu a propus spre aprobare o rezoluţie 
care a fost aprobată şi semnată de cei prezenţi. 

D-l dr. Victor Malcoci, preşedintele Ligei “Anti-lalta” a citit 
o listă care cuprindea numele unor ROMANI din BASARABIA 
închiși in temnițe și lagăre din Rusia pe motivul că au cerut ali- 
pirea Basarabiei la România. Din partea românilor din Spania a 
vorbit d-l George Demetrescu, iar din partea Comunităţii Româ- 
nilor din Franţa d-l Filon Verca. Cu aplauze puternice a fost pri- 
mită mărturisirea d-lui Corneliu Vişan, miner care a luat parte la 
grevele dela Lupeni și întreaga vale a Jiului din 2-3 August 1977. 

D- prof. Sava Gârleanu dela universitatea din Lund-Suedia a 
relatat despre “materiale scandinave privind Basarabia”. Materia- 
lul expus a adus informaţii și argumente privind Basarabia culese 
dintro zonă care, în ciuda marei depărtări-— totuși mai apropia- 
tă adevărului și dreptăţii noastre românești decât ce-au fost unii 
amici numai de formă”. D-l Sava Gârleanu a citat pasagii din 
ziarele suedeze și a ținut să amintească numele unui savant sue- 
dez, un mare prieten al României, Wilhelm Gustav Bolinder. Din 
păcate-aşa a spus vorbitorul “numele acestui mare savant este 
puţin cunoscut românilor și nu trebuie uitat”. Intr'o lucrare a 
lui Bolinder publicată în 1944 sub titlul “Problema românească” 
costată că din “punct de vedere geografic Basarabia alcătuieşte o 
unitate cu Moldova de dincolo de Prut, natura pământului fiind 
aceiași de ambele părţi ale râului”. Si continuă: “Din punct de 
vedere istoric se constată că încă din epoca neoliticului în Basa- 
rabia s'a sălășluit un popor de aceiași factură cu a locuitorilor 
din Carpaţi”, D-1 Sava Gârleanu şi-a încheiat conferinţa cu cons- 
tatarea că din “partea jurnaliştilor suedezi beneficiem de înţele- 
gere și aprobare și ne duce și pe noi la concluzia că “Basarabia 
este pământ românesc” este justă, 

O mare revelaţie a făcut apariţia d-lui dr. Radu Budişteanu. 
Cei care nu-l cunoșteau au rămas impresionați de vigoarea fostu- 
lui Ministru al Departamentelor Cultelor și Artelor, avocat în 
conducerea baroului dela Bucureşti, încarcerat în închisorile 
regale și comuniste, care în final nu se deosebesc întru nimic 


de Gh. BADEA 


intre ele în ceiace priveşte cruzima, denfgrarea persoanei umane 
şi-unde a petrecut mai bine de 16 ani. D-l dr. Radu Budișteanu 
a atacat nu numai prin cuvinte, ci a documentat nedreptăţile 
făcute neamului românesc prin tratatele secrete şi publice în- 
cheiate in timpul celui de-al doilea război mondial. D-l Radu 
Budişteanu face constatarea care a fost mult aplaudată: “Noi 
cei din exil reprezentăm neamul, iar cei dela București reprezin- 
tă statul actual”. Neamul l-au reprezentat și cei dela Chişinău 
care în actul UNIRII dela 27 Martie 1918 au avut ideia măreață 
ca să pună deasupra tuturor NEAMUL. “Nu știm cine a redactat 
actul Unirii, poate Stere, poate Inculeţ, poate un altul a avut 
inspiraţia de a pune accentul pe NEAM, findcă EL face parte 
integrantă din fiinţa naţiunii şi de aceia cei dela Chişinău au afir- 
mat-o” acentuiază conferenţiarul. Conferinţa a fost ascultată 
într'o tăcere de mormânt, a fost răsplătită cu aplauze prelungite 
şi cei prezenţi s'au ridicat în picioare și l-au omagiat. 

După aceia se păstrează un moment de reculegere pentru toţi 
aceia care au luptat și au căzut pentru apărarea graniţelor. Co- 
memorarea s'a încheiat cu intonarea imnului “Pe-al nostru steag 
e scris unire”! Majoritatea celor prezenţi au luat masa împreună 
la un restaurant din localitate. Până târziu în noapte s'au făcut 
cunoştinţe, s'au depănat amintiri şi cu gândul la cei care suferă 
foame și trăiesc sub teroare în ținuturile ocupate vremelnic, din 
Basarabia, Bucovina și regiunea Herţa s'a terminat prima parte a 
comemorării. 

A doua zi, Duminică 25 Martie, Sf. Sa Mircea Domitriu a să- 
vârșit Sf Liturgie într'o biserică catolică din localitate. Cu aceas- 
tă ocazie s'a făcut o rugăciune pentru toți cei ce au căzut întru 
apărarea provinciilor ocupate. In predica zilei, Sf. Sa Mircea Do- 
mitriu s'a referit și la problemele actuale. Printre altele a spus: 
“Religia-creștină-este combătută prin'toate-mijloacele;- incepând 
cu desvoltarea campaniilor ateiste și indoctrinarea populației 
până la câmpurile de concentrare şi psihiatrice unde sunt închiși 
toți cei care îndărătnicesc să propage credința în Dumnezeu”. 
Face și un apel: “Să nu uităm Martirii Neamului Românesc din 
vremea noastră care au plătit tributul lor de sânge. Să nu-i uităm 
nici pe cei ce la ora actuală sunt orpimaţi și schingiuiți”! 

Printre numeroasa asistență numim câțiva: d- Traian Popes- 
cu, Maria și Nicolae Roşca, din Spania, d-l Dumitru Creţu, d-șid- 
na Malcasian, familia Iordănescu etc, Franţa, d- dr. N. Ighișan, 
ing. A. Ionescu, ing. Serban Budişteanu, M. Dimitriu, dr. Filip 
Păunescu, etc. Germania. 

Colonia la 1-4-1984. 


Gh. Badea 


Chisinau - Catedrala 


1 


ARA 


ARIE 4 


». 


A 


CUVANTAREA MINERULUI 
VISAN CORNELIU 
DIN LUPENI - VALEA JIULUI 


Stimate Doamne Stimaţi Domni 


Incep această cuvântare cu afirmaţia, că nu numai Basarabia 
este ocupată de imperiul Rusesc, ci toată țara Românească cât 
şi alte ţări din Europa, Asia Africa si America centrală. Plaga 
comunistă caută prin toate mijloacele să se infiltreze în centrul 
Europei, cât şi în regiunile slab dezvoltate ale lumii. Profită 
de slăbiciunde acolo unde găsește teren prielnic, semăn înd 
cordie, trimiţ înd agenţi şi spioni, plătind grupuri bine înarmate 
de teroriști, bolșevismul sovietic speră ca va reuși să stăp inească 
întreg păm întul. 

Toate acestea nu sunt noi pentru poporul, tineretul Ro 
care este îindoctrinat în școli despre succesele purtate 
“fratele” nostru mai mare Rusia sovietică, în întreaga lume. 
Tineretul Român știe să aleaga adevărul chiar din sursele istorice 
ce li se pun la dispoziţie de către regimul comunist. Imbuibat 
cu multă propagandă comunistă și încă din frageda copilarie, 
tinarul își dă seama de realitatea inconjurătoare, devine pasiv 
la tot cea ce se întîmplă în jurul lui, pînă și în cadrul muncii 
pe care o depune, submin nd astfel societatea comunistă, de- 
clanşînd astfel o luptă de rezistenţă individuala care la nivelul 
țării duce la prăbușirea treptată a comunismului. 

Cu toate încercarile regimului comunist, de a înăbuși, de a 
Struni spiritul de luptă din mijlocul poporului, au izbucnit şi 
la noi revolte şi greve cu participarea directă a tinerilor crescuţi 
şi educați în spirit comunist. 

Un exemplu viu ne stă încă în memorie revolta sau greva 
minerilor de la Lupeni din 2-3 August 1977 la care am participat 
şi eu și care sa extins în întreagă Valea Jiului. Nu a fost o grevă 
organizată, a pornit în mod instantaneu, ca răspuns la nedreptă- 
tile regimului comunist, izbucnind dintr-o ură ascunsă, mocnită, 
Greva minerilor ilustrează starea de spirit a tinerilor muncitori 
şi intelectuali din țara noastră. 

Trec ind la represalii şi teroare după terminarea grevei, regi- 
mul comunist din Romania în frunte cu Ceausescu, nu a facut 
decit să se discrediteze şi mai mult în faţa poporului şi a lumii 
întregi. Tineretul şi-a dat încă odată seama de adevărata faţă a 
comunismului si nu puţini au fost aceia care stau retras de bună 
voie din partidul comunist si din UTC, demostrind respulsia 
pe care o au faţă de regimul dictatorial. 

Pe această cale încerc să aduc omagiile mele, încă odata 
familiilor celor care au fost răpuşi mişeleşte de către securitatea 
Română: 

- Colegului meu Dobre mutat forţat, cu întreaga familie, la 
Craiova, iar apoi ucis în amiaza mare de către o mașină. 

— D-lui inginer Jurca împușcat ziua pe stradă de către 
slugile credincioase regimului. 

— Celor 24 de mineri închiși în azile p: trice, cit şi 
văduvei de miner, rămasă, cu șase copii care umblă nebună prin 
Lupeni. 

— A celor închiși pe nedrept între | an și 5 ani închisoare 
şi în sfîrșit a celor care au fost expulzați din Valea Jiului pe 
considerentul că sunt elemente primejdioase şi împrăștiați în 
toată fara. 

Acelor colegi și camarzi care au rămas acolo şi muncesc 
mai departe, dar supravegheați în permanenţă de armată. Deoa- 
rece de irica unor noi mișcări, Ceausescu a dat ordine ca minele 
din Valea Jiului sa fie militarizate, în mină să lucreze mineri şi 
soldaţi în raport de 1 la 1. 

In memoria colegilor mei care au luptat și şi-au jertfit viața, 
pentru o cauza sfintă și dreaptă, împortiva comunismului pro- 
pun un minut de reculegere. 

Așadar mişcarea de rezistență există şi în România luind 
amploare permanent. Datoria noastră de Români, scăpaţi din 
jugul dictatorial, este de a nu uita de unde am plecat, lupt ind cu 
orice mijloace si pe orice căi contra inamicului comunist care 
inceare domine lumea. 

Inchei dorind din tot sufletul să ne putem întilni în viitorul 
apropiat, în fara mamă, eliberată de orice dominație străină și 
scăpată de cancerul comunismului. Independenţi să ne putem 
făuri singuri soarta fără intervenții din afară. Sper ca aceasta 
dorinţă să fie a tuturor Românilor cu sufletul curat și să ne ru- 
găm lui Dumnezeu pentru o Românie liberă. 


Văzând că nu mai răspund, și-au pierdut răbdarea şi deodată 
aud vocea lui lon: 

—Incoace, măi frate! 

li răspund indată cu mult curaj. 

—Singuri? 

—Noi și pădurea, răspunde Nicu. Astfel echipa era completă. 

Mi-au sărit de gât, parcă veneam din altă lume, bunicul cu 
bunătăţi. 

—Ceva mâncare? bâiguie Nicu, într'o doară. Drept răspuns, le 
întind traista. 

—Poate să fie ceva colea! 

Mar fi îmbrățișat din nou, dacă între mine și ei nu exista un 
obstacol de netrecut în clipa asta, traista plină! 

E rândul meu acuma să respect tăcerea celor ce se ospătează. 

Intâi iese la iveală sticla cu vin. 

—Se putea ospăț, fără băutură! prinde curaj Nicu, o să te pro- 
punem pentru distincţie exceptională, ochii îi străluceau. 

— Termină mai întâiu ce-i în traistă și apoi te asigur că vei fi 
mai puțin mărinimos cu distincţiile! Nu-mi mai răspunde nimeni! 
Aceeași tăcere de cu seară a gazdelor mele, când eram eu subiec- 
tul. Pâine, cam trei kg., ouă fierte, cârnaţi şi... câte altele. 

In mai puţin de o jumătate de oră, sarcina mea de drum e re- 
dusă la un pacheţel, ce încăpea ușor într'un buzunar! 

—Ei, acum îţi retragi cuvintele? revin eu, să redau tonul nor- 
mal. 

—Nu că le retrag, dar o revizuire substanţială, trebuie să recu- 
noști şi tu că-i necesară. 

—Aşa mai zic și eu! Dar acum să vedem ce facem, am rămas 
pe cont propriu. 

—Eu aș zice să ne odihnim vreo câteva ceasuri şi apoi vom ho- 
tări, propune Ion. 

—Nu, să hotărim întâiu și ne-om odihni pe urmă, dacă şi asta 
o cădea în program. lată ce cred cu că am putea face. Orașul 
muci departe; după-câte am aflat eu--S'ar putea ajunge acolo, nu 
cu prea mare risc, încă în dimineața asta. Vom trece satul înain- 
te de a se lumina, și ne vom stabili postul de observaţie în dealul 
viilor, care domină orașul la distantă de ochi, venind dinspre Ta- 
pia. Ajunși acolo, vom găsi o colibă de vară, ce fiecare proprietar 
de vie posedă, să ne adăpostim. Unul din noi, îmbrăcat militar, 
cu ordin de serviciu în regulă, va încerca să între în oraș, să va- 
dă ce poate face, pentru a ajunge la ţintă. Să dea întâiu de urma 
celui plecat, și apoi să aranjeze întrarea celorlalți doi în oraş. 
Acest curier nu poate fi altul decât eu însumi, pentru că voi nu 
cunoaşteţi regiunea. 

—Cam multe drepturi iţi arogi, mă opreşte Nicu, dar acum e 
rândul nostru. 

—Stiu, aşa ar trebui să fie, prin rotaţie, dar rândul vostru ar 
putea coincide cu o frumoasă incurcătură, în loc de a o scoate 
cu bine la capăt! 

Ion stă pe gânduri și nu știe cum să inceapă. 

—Da și nu! dar pentru că tu faci propunerea și iar tu vrei so 
execuți, eu nu văd ce aș mai putea adăuga. 

—Eu aş zice să fim doi soldaţi, întorși din concediu, în loc de 
unul. Așa impăcăm și capra și varza! îşi dă Nicu cu părerea din 
nou. 

—Doi! cum spui tu, ar fi mai bine! Le-ar părea drumul mai 
usor, dar se strecoară mai greu și în caz de harță în oraş, nu fac 
mai mult decat unul singur. 

Când pleci atunci? taie discuţia Nicu, sau mai bine zis, când 
plecăm de aici? 

Până în dealul viilor ne-ar trebui cam două ore și jumătate. 
Satul însă va trebui să-l trecem înainte de a se trezi lumea. 
Acum € ora trei. Vreo două ore de odihnă nu ne-ar strica. 

„Mai întâiu, impachetăm bine aparatul, să nu prindă umezeală, 
sil _ingropăm în loc sigur, bine reperat pentru a-l putea regăsi, 
Fără el, am pierdut orice posibilitate de legătură cu comanda. 

Astfel, totul pus la punct, ne întindem pe niște crengi uscate 
drept așternut, adunate de ei în absenţa mea. După o masă bună, 
un plan de viitor, cu multe șanse de reușită, un somn ar comple- 
ta de minune programul. 

: Nu Suiu, frigul sau poate gândurile mă țin treaz tot timpul. De 
câteva ori privesc ceasul, parcă-și incetinea mersul. Genunchii 
mi-au amorţit mai intaiu, apoi degetele picioarelor. Curând tot 


14 


EP 
PARASUTAREA IN ROMANIA OCUPATA 
IV 


corpul devine un tremur. Mă scol încet de lângă ei, întind oasele 
şi încerc să repun sângele în circulaţie. Gerul e mai ascuţit, mai 
viu, pe măsură ce ceasurile coboară spre zori. Nu trece mult şi se 
scoală și ei. 

— Mormântul ei de iarnă! mormăie Ion, trezit pe jumătate 
parcă a luat-o cu ruptul. Nicu se scoală și el; împreună, începem 
să batem pe loc, să ne mai incălzim. Cea mai bună soluție însă 
rămane tot drumul, Ne-am obișnuit cu el ca iganul cu scânteia. 

Uşuraţi de bagaje, doar cu sacul de merinde în bandulieră 
—gol bine înțeles— o luăm incet spre sat, Eram o nouă patrulă 
pe lângă cea ofiacială, intrată de cu seara la cantonament Satul 
e pustiu! Lumea doarme ca dusă, doar noi stricăm liniștea la țară 
Puțin şi ultimele case răman în urmă, ca și pădurea, Pe deal A 
dreapta șoselei, zorile grăbesc apariţia, să înlocuiască ceața nopții 

—Pe dealul ăsta, numit “Dealul viilor” găsiţi colibe părăsite, 
în ierburi înalte, unde omul se poate ușor ascunde. Nu vă duceţi 
mai departe de 4 - 500 de metri, să vă găsesc mai repede! Nu 
uitaţi fluerul, răspundeţi la semnal! £ 

Toate amănuntele stabilite, o nouă despărţire, o nouă strân- 
gere de inimă, şi... singur iar, după ani de zile, păşesc spre primul 
oraș românesc “ocrotit de liberatori”. 

In mai puțin de două ore, sper să ajung la casa logojanului 
nostru. De-acum cunosc calea, am parcurs-o pe vremuri, de câte- 
va ori. Din urmă, oamenii se înşirue spre târg, din ce în ce mai 
mulți. 

Incetinesc pasul, să întru cu grămada, să mă pierd cu ei la 
controlul vamei. să văd ce se petrece, înainte de a fi surprins. 

— Noroc camarade! mă ajunge din urmă un țăran între două 
vârste, incotro”? 

—La cătănie, frate! Nu mai scap de ea. Tu, văd că o duci bine, 
lângă nevastă și copii. 

—Mai zilele astea am scăpat și eu: Am avut parte de ea. De 
n'oiu vorbi în ceas rău, aş putea spune că so gătat acuma! 

a Bingar fil: Să-dea Dumnezeu, dar răsboiul încă nu-s'a ispră- 
vit! 

—Da unde faci serviciul? Te văd cam în vârstă, nu mai ești de 
front! Aveam o mustață neagră, mare, cu barba de 3 - 4 zile, mă 
arăta trecut de vârsta armatei, mai târziu lumea mă va chema 
uica lon, în viața clandestină. 

— Is la Cerc, Cercul Militar, nu-i rău, ce-i drept, dar nu-s acasă 
la mine. Sti că dacă nu-i om la casă, nimic nu merge, muerile nu 
fac ele mare treabă! 

—Ce să faci? mă compătimește el, poate-i scăpa și tu! Da, de 
mult ești concentrat? 

—Drept să-ți spun, nici nu-mi mai aduc aminte, de când nu 
mi-am mai văzut casa mea! Cum mă vezi de bătran, nici de front 
n'am scăpat, m'am săturat de toate! 

—Apoi, câţi ani ai? 

—Cam câţi mi-ai da? și-l las să ghicească. 

—Ce să zic? Ii fi pe la 40, 40 şi ceva (aveam doar 29 de ani), 

—Contingentul 30, i-o tai drept răspuns. 

—Aha! Se multumește cu atât, nu era tare la socotit, sau ca să 
rămaie om serios, nu risca un calcul greşit. 

Tot vorbind așa, ne apropiem de vamă. De obiceiu, un poliţai 
păzea întrarea, eu nu puteam să-mi risc șansa, 

—Măi frate! Eşti grăbit? 

—Nu prea! 

—Sti ce? Mi se băgă o pietricică în bocanci şi aș vrea s'0 scot, 
să nu şchiopăt prin oraș. la-o înainte, că te ajung din urmă, 

— Bine, O iau așa, încet, 

Scăpat de gureșul meu fârtat, mă aşez pe marginea drumului, 
făcându-mi de lucru cu șireturile bocancilor, dar nu-l pierdeam 
din ochi să văd cum trece vama. 

Mai trec şi alți oameni pe langă mine. Bărbaţii mă salută ca pe 
soldaţi, cu “noroc camarade”, femeile se mulțumesc să arunce o 
privire furișă și-și văd de drum, 

Văd acum de departe omul meu, ce trece vama fără să se 
oprească. Alţii trec din urmă fără măcar să asvârle o privire spre 
vamă. Să fie oare abandonată? Mă apropii acum şi eu, cu grijă, 
gata oricând să fac calea întoarsă, dacă nevoia mă va obliga. In 
dreptul casei, privesc pieziș, într'o doară, și văd usa deschisă, ni- 
ci un semn de viaţă. 

Imi iau inima în dinţi, și trec inainte. Nu era mare lucru, văd 


caca ae > 


acum, nimeni nu era oprit. Controlul s'a auto desființat. în faţa 
unuia mai eficace, cel al noilor prieteni, efectuat cam peste tot, 
nu numai la întrarea în orașe. Pierd din ochi și prietenul de 
drum, nici nu mai țineam să-l am alături. Acum. singur, mă simt 
mai bine. 

Primul gând, să dau pe la Carapantea, cel plecat de lângă noi, 
să văd ce-i cuel. 

Dar de i sta întamplat ceva? Nu-i prudent să întru așa peste 
el. Totuși va trebui să cercetez. Casa lui imi apare la câțiva pași. 
Era uliţa Tapiei, și ispita mă împinge spre fereastră. Ciocănesc 
cu teamă, în obloanele închise, când o faţă slabă, căruntă, de 
bătrân uzat, îmi zămbește cu înţeles. 

Peste puţin poarta se deschide și bătrânul meu apare, privind 
pe furiș în susul și josul străzii și apoi mă trage de mânecă 'să 
intru. 

Era înalt şi slab, cu gâtul lung și capul mic. Imi amintea din 
filme figura lui Pat, alături de grosul Pataşon. 

Ajung în casă, privind mereu în jur, îngrijorat. Surpriza a 
fost mare! Nu pentru mine. Omul nostru, plecat de câteva zile, 
nu se aștepta să mă vadă, să-i tulbur somnul, și poate liniștea 
proaspăt înjghebată. Era în adevăr, jenat. L „Me, 

—V'am căutat peste tot,.. dar... să vezi... ceața... n'am mai gă- 
sit locul... și mam întors... Uite și cârnaţi, salamul ce am pregă- 
tit să vi-l aduc. 

Si... nu ne-ai găsit? Era și greu... dau din cap nedumerit. Ve- 
dea că mă îndoiesc de cele ce-mi povestea el și... n'a mai zis nimic. 

Am aflat mai târziu. Alte treburi mai urgente l-au reţinut. Pu- 
team putrezi acolo, așteptându-l. 

Mai târziu am aflat şi povestea paraşutării noastre în inima 
Ardealului. 

Locotenentul Pfeifer, din serviciul secret al Marelui Reich, ca 
re era însărcinat cu pregătirea noastră, a trecut la inamic, înain- 
te de terminarea răsboiului. Deci, în momentul când ne lansa 
pe noi, schimbase de stăpân. Toate. bagajele-au fost-asvârlite 
fără parașute. Noi, doar grație harului Divin am scăpat teferi. In 
special eu, ca şef al echipei, aș fi fost vizat în primul rând. 

Poate, datorită ultimului gând de rumușcare al soldatului 
însărcinat cu execuţia, am scăpat cu viață. Poate și-a spus în 
sine “ii arunc deasupra țării, se vor sfărâma de vreo stâncă, 
spintecaţi de trunchi de copaci la coborire, sau în ecaţi. Vor 
muri de moarte accidentală și nu-i voiu avea pe conștiință”. 

Decepţia noastră va fi tardivă, dar gestul unor “prieteni”, 
mărește considerabil amărăciunea noastră. 

Dacă descompunerea în înfrângera totală e aşa de mare, 
înseamnă că tot cancerul trădării mușca din plin. 

Acum alta, în rândul nostru și cea mai cruntă! 

Să plec fără a mai întârzia o clipă? Unde? și apoi? Câteva 
clipe am rămas fără graiu. Cei doi mă așteaptă. Au rămas pe 
câmp. Oricând li se poate întâmpla ceva. Accept motivul și 
încerc cu greu, să înlătur indoiala aparentă. 

—N'am avut noroc! Dar acuma ce facem? 

II las pe el să vorbească, îi las ocazia să se dezvăluie. A gre- 
şit ca oricine, la urma urmei. Orice greşeală cere o ispășire, o 
portiță de reabilitare. Inţeleg să i-o ofer, constrâns de împrejură- 
ri. Si totuşi, greşeala lui e din cele mai grave: abandonarea 
camarazilor la grea încercare. 

—Unde-i Nicu și lon, prinde el curaj, vădit interesat, 

—l-am lăsat in Dealul viilor... va trebui acum să mă duc, să-i 
aduc, nu pot sta acolo. 

—Las'o pe mine asta! Vino colea la căldură, mănâncă ceva 
că ţi-o fi foame! 

Primesc totul cu docilitate. Il vedeam grăbit să servească. 
Regreta poate gestul? Curând o cafea caldă, pâine cu unt, 
cârnaţi fripţi se întind pe masă, să dezgheţe atmosfera. 

—Mănâncă fără grijă! Peste câtva timp, vor fi şi ei aici, am 
trimis să-i aducă. Leo-o luat și ceva de mâncare. 

Era gata la orice. Nimic nu-i părea prea greu. In clipa asta a 
redevenit camaradul de drum. Aştepta parcă dojana, palme 
chiar orice, în schimbul unei vorbe bune. Un cuvânt, o glumă, 
cum îi vorbeam odată, când eram una. 

leșeau grele vorbele din mine. Le gâtuia revolta primei lovituri. 
3 Am mai rămas trei, şi în adevăr, din cei șase, la plecare, mă 
simțeam legat și gata la orice, numai de cei doi, lăsaţi pe deal. 


de Filon VERCA 


Unul pentru altul. Dragostea, increderea, era forţa ce ne lega, 
până la sfârșit. Viitorul va confirma, prin fapte, o camaraderie 
ce nu va cunoaște piedici omenești, ce se va manifesta acolo 
unde încetează închipuirea indurării. 

-Ai întâlnit pe cineva de ai nostri? încerc să-i redau încre- 
derea. Aveam neapărată nevoie să văd pe cineva, pentru a con- 
tinua drumul. 

Da, am vorbit cu lon P...0 să-i trimit vorbă acum. 

Bine, bine-ai făcut! şi iar tac. Tac ceasuri întregi, că nu 
Stiam cum să mai incep. Mi-era limba legată. Deslegarea n'ar 
fi scos decât revoltă, reproșuri, scârbă. 

M'au scos din încurcătură, tropot de bocanci, în tindă. Sar 
cu mâna pe pistol! 

In starea asta, nimic nu mă mai surprinde! 

Erau ei! l-a adus bătrânul, și încă veseli, bucuroși c'au îtrat 
în casă de oameni, după atâtea zile și nopţi de frig şi foame. 
S'au îmbrățișat, vădit impresionați de moment, cel mai emoţio- 
nat, rămâne tot el. Nu avea chipul răutăcios, s'a lăsat poate, dus 
de libertate, de intoarcerea acasă! 

Acum începe ospătarea, uitarea, a tot ce a putut să ne des- 
partă. 

La plecare, fiecare am primit 200.000 lei, bani suficienţi, 
pentru a putea mânca. Să ne odihnim și apoi... 

Supă de gâscă, gâscă fiartă cu sos, urmată de gâscă friptă 
la cuptor, alte cărnuri şi prăjituri, tuică, vin din cel mai bun, 
să răsbunăm toată lipsa atâtor ani de pomină. Tigări românești, 
fiecare după gust. Toate astea o zi întreagă. Era ziua dezlegă- 
rii, ai crede, ultima zi a condamnatului la moarte. Am sfidat 
atunci mizerica, modestia, cumpătarea. Am exagerat totul... 
pentru a recâștiga simțul normalului, al nouii realități. Intr'o 
altă lume, lumea noastră, smulşi de acum câţiva ani din ea de 
ura. fraților orbi, ce ne-au asvârlit peste hotare, să târgue, să 
vândă, fără opoziţie, tot ce le cădea în mână. Până și pământul 
strămoșesc; înstrăinat- şi-—el;- îrr-cele mai ascunse-locuri;-de 
păduri, și plaiuri de munți. E 

Poate ei vor primi și azi, pe cei ce vor căuta să ne vândă. 
Orice preţ nu li se pare prea josnic, pentru a-și conserva hoitul, 
în fata noilor stăpâni. 

Va fi lung și greu calvarul. 

După o masă bună, odihnă bună! Fiecare întrun pat cald, 
moale, timp de douăzeci de ore, fără întrupere, până a doua zi 
în zori. 

Acum va trebui să pornim mai departe. Aştept să iau prima 
legătură, cu oameni cunoscuţi dinainte. 

Spre amiazi, contactul e stabilit. 

La plecare, primisem de la Comandant parola pentru Ion 
Constantin, care mia ajutat să iau primul contact. Așa aflu 
că el este bine și organizația în plină dezvoltare. 

Omul trimis de el, îmi propune plecarea pe inserate și toți 
ne strângem lucrurile. 

Va trebui să plecăm fără întarziere, să ne pierdem urmele, 
ca prietenul nostru, logojanul, să nu mai afle nimic de noi. 
Primul examen, pentru el, a fost concludent. 

Aşezăm armele întrun geamantan, şi prietenul nostru, de 
o etapă, rămane în urmă, ca şi pădurea ce ne-a adăpostit o 
vreme. 

De acum firul se leagă de cel firesc, regăsit de primii sosiți 
şi refăcut peste tot. 

Străbatem acum orașul, ca şi când făceam parte din el, şi 
ajugen într'o casă la cealaltă margine a orașului, unde ne as- 
tepta curierul regional. Era un tânăr solid, îmbrăcat în uniformă 
de locotenent de artilerie, se numea U... Ne simțeam parcă 
între noi, militarii de ocazie. 

După schimbul de parole, ne strângem mâna, plini de încre- 
dere. Era trimis de lon Constantin, dela Timișoara. 

—O să plecaţi de aici, să mergeţi la Timișoara. In special 
matale, pentru consultări şi pregătirea programului de lucru, mi 
se adresează el. 

—De-acord, dar mai întaiu va trebui să căutăm aparatul şi 
bagajele. Nu putem pleca fără ele. 

—Nu-l aveţi cu voi? 

—Nu! L-am îngropat la vreo 15 km. de aici. 

- De vă amintiţi bine locul, mergem mâine să-l căutăm. 


15 


A doua zi plec cu el, ofiţerul cu ordonanța lui. Nimic mai 
natural. De data asta înarmat, cu acte în regulă, cu un om care 
cunoștea foarte bine atmosfera din țară și mai ales, întreprin- 
zător, curajos. 

Am mers toată ziua pe Jos. Abia am regăsit locul. Pe inserate 
ne intoarcem pe același drum, fiecare încărcat cu câte un sac 
greu. 

Incă în aceeași seară, iau trenul spre Timişoara, cu el. Cei 
doi rămân pe loc, să mă aștepte. 

Oraşul nu-l mai recunosc. Plin de Ruși, pare lipsit de viaţă! 
Magazinele închise, odată cu venirea lor. Indată ce insera, nici 

o vietate nu mai întârzie, pe străzile care devin pustii. Din loc 
în loc, patrule sovietice “asigură” protecția orașului, contra 
“bandiţilor” care au întețit atacurile, asupra pașnicilor locuitori. 

Aceşti bandiți nu erau altcineva, decât soldați ruși, în stare 
de beţie, în ultimul grad, ce atacau, desbrăcau lumea, pe drum, 
sau prin case. 

In fiecare dimineaţă, zece, cincisprezece cadavre, victime 
ale “bandiţilor” se adunau la Spitalul de Stat Babeș. Aceşti 
“bandiți” profitau de starea de confuzie ce domnea peste tot. 
Presa, organ roșu, improvizat repede, anunţă la rubrica “mica 
publicitate”: “găsit mort, ucis de necunoscuţi, pentru a fi 
jefuit”. 

Groaza stăpânea în orașul, ce până mai ieri, era “ocupat” 
de naziști. 

Era spre miezul nopții, când am ajuns la gară, şi trebuia să 
parcurgem pe jos, tot orașul, până la destinaţie, nefiind nici 
un mijloc de transport, odată cu căderea nopții. Toată lumea 
se aduna de pe drumuri, să fie mai siguri acasă. 

— Tine pistolul mai la îndemană, mă avertizează Ursu, S'ar 
putea să ai nevoie de el. 

— Pentru ce? Chiar în oraș n'ar fi prudent! 

—Nu-i prudent, da-i practic! Aici legea celui mai tare, e sin- 
gura stăpană. 

Am inţeles din două vorbe situația. 

Până acum n'am întâlnit pe nimeni, sau mai bine zis, pe unde 
am mers noi, am evitat lumea. Când, de departe, vedeam grupe de 
soldați, schimbam ruta să nu ne întâlnim cu ei. Am ajuns cu 
bine, dar lon nu era acasă. Un somn de câteva ore, așteptându-l, 
imi prinde foarte bine. —— e — 

Abia a doua zi de dimineață ne-am văzut. 

—Cum aţi ajuns, camarade Verca? mă întâmpină cu o strân- 
gere de mână. 

—Cei doi, Tismănaru cu ortacul lui, au căzut în mâna jandar- 
milor? Nu i-ați mai întâlnit? Nici el nu știa încă nimic de ei. 

Dacă ar fi fost prinşi, sar fi aflat, numai de nor fi căzut în 
mâinile rușilor, în acest caz, nimeni nu va afla niciodată, ce au 
devenit. Toţi cei ce au căzut în mâinile rușilor, au dispărut 
fără urmă. 

—Eu am plecat înaintea voastră, și Comandantul mi-a dat un 
sistem de lucru. Voi nu veţi face nimic, fără știrea noastră. Stiu 
că aţi venit cu material de sabotaj, pentru a-l utiliza, dar, deo- 
camdată, orice acţiune este sacrificată organizării. Noi, va trebui 
să ne refacem cadrele să contactăm pe cei vechi, şi acolo unde 
nu mai avem, să refacem organizaţia, cu ceea ce vom reuși noi 
să pregătim și sa încadrăm. Deci, totul e limpede, nici o acţiune 
de sbotaj. 

— Dealtfel, acelaş consemn am primit şi eu la plecare, de a nu 
întreprinde nimic, înainte de a consulta comandamentul stabi- 
lit în țară, îndată după 23 August. 

— Acţiunea din țară, nu va fi izolată, a fiecărei echipe în parte, 
indată ce a atins pământul. Ea va fi coordonată de către un co- 
mandament și nici un act izolat nu va fi îngăduit. Noi trăim 
prin organizaţie, și prima grijă e, să o refacem. Prin ea şi numai 
prin ea, printr'o comandă unică, vom putea domina și dirija 

orice acţiune. Ea este elementul de bază. Disciplina legionară în 
locul dispozițiilor cu care am plecat, valabile până în momentul 
luării de contact, cu echipa de comandă, sosită înaintea noastră. 

Organizaţia, cu secții diferite, era aici, era o realitate. In ea 
noi figuram ca echipe de luptă, gata oricând. Echipele de luptă, 
aveau şi ele organizarea lor internă: secţia sabotaj şi radio pen- 
tru contactul cu exteriorul. 

Din echipele sosite, doar una a ajuns cu aparatul intact, și a 
reușit să ia legătura cu Viena. Toate celelalte aparate, dereglate 
la cădere, sau poate inainte de imbarcare, după ceea ce am vă- 

zut şi am trăit noi. Un argument bizar, unul în plus, in lanţul 
trădării. 
Va trebui să te intorci imediat în regiunea ta şi de acolo 
să încerci legătura. Vei primi tot ce va trebui să comunici. 


16 


Nimic altceva, nu vei transmite. Răspunsul dela Viena mi-l 
vei trimite imediat, printr'un curier personal. Cred că lon Chi- 
rilă ar fi nimerit pentru această treabă, îndată ce legătura a 
fost prinsă. - € 

Bine lămurit cu ceea ce aveam de făcut, mă intorc la cei 
rămași. 

Era Ajunul Crăciunului. Acasă, ai mei se roagă pentru sufle- 
tul meu, poate. De trei ani nu știu nimic de mine, și in toată 
Europa focul mistuie totul. 

O clipă gândul de a ajunge acasă, odată cu colindătorii, mă 
fascinează. Ar fi prea frumos, sublim, minunea re învierii! O 
clipă doar, şi totul se spulberă. Pentru mine, întoarcerea acasă, e 
incă departe. 

In aceeași zi plecăm înapoi. Curierul nostru pare a cunoaște 
bine toată regiunea. Ne insoţește, mai departe, spre Caransebeș. 

Eram patru militari. Ofiţerul nostru, ne va proteja prin auto- 
ritatea galonului. 

In gară suntem așteptați. Un băiat cunoscut, chiar foarte 
cunoscut, Teodor Roman, fiul Colonelului cu acelaș nume. 
L-am lăsat mic la plecare, elev de liceu. Azi, om în toată firea. 

Dă mână doar cu șeful nostru, pe mine pare a nu mă cunoaş- 
te. Luăm o căruţă, ce ne lasă la o mică distanţă de casa colone- 
lului, mort între timp. Coșul de nuele, încărcat cu armele și 
aparatul, ia altă destinaţie. 

Mă dau jos în mijlocul orașului. Aici am petrecut toată copi- 
lăria mea, aici am lăsat cei mai frumoși ani din viaţă. Cei săpati 
pe băncile școlii. O lume întreagă mă cunoaște... Vor fi uitat 
poate, de mult de mine. Răsboiul a ingropat pe mulţi, şi eu mă 
pierd în rândurile celor ce supraviețuiesc. Timpul uită încet 
totul... și totuşi, cum eram în costum militar, cu mustață de 
rezervist, îmbătrânit, un prieten vechi care trecea pe lângă noi, 
m'a recunoscut. A rănias pironit locului, cu ochii după noi. 
După câteva zeci de pași făcuţi, întorc capul, era în acelaş loc, 
privind militarii ce su duc. Ar fi venit poate după noi, de sar 
fi trezit la vreme. In astfel de situaţii, reacţiile rămân prea 
tardive. 

L-am întâlnit mai târziu, mult mai târziu, și i-am spulberat 
toate bănuielile. 

—Eu acum vin din străinătate, măi loane! Cum zici tu că 
M'ai văzut? Pe vremea ceea eu eram în Germania. 

—Se poate! da, se poate... dar eu aș jura, pe tot ce am mai 
sfânt, că te-am văzut cum te văd acum. Erai militar, cu musta- 
ță mare, arătai bătrân, cu mersul legănat. 

— Om cu om seamănă, te-ai înșelat și tu Gdată! - 

—Se poate!... se mulțumi el să bâiguie, nu mai știa ce să 
creadă. 

Seara de Craciun, pentru toţi. In locul pomului tradițional 
nu e primul Crăciun fără brad —ne adunăm la vorbă. Au venit 
şi alţii din oraș, cei ce se ocupau de noi, de pregătirea terenu- 
lui pentru lucru, chiar de a doua zi. Printre ei, A... şi F..., prie- 
teni vechi, uluiți să mă vadă. Veneam doar de dincolo, dela 
Comandantul, fostul lor profesor. Profesor de școală și de Le- 
giune, cum fiecare era mândru să-și amintească. 

Istoria îşi incepea un capitol nou, cel mai sublim, ce duce 
până la jertfă, și nici unul nu vrea să rămână în umbră. Venise 
şi pentru ei proba cea mare, mai mare decât optica lor de provin- 
cie, dar aveau un suflet nesfârșit ca să compenseze limitele geo- 
grafice. 

De acum fiecare își va alege locul ce-i convine, fiecare se va 
strădui să-și găsească locul și rolul potrivit firii şi capacităţii de 
dăruire. Nici unul n'a trecut neobservat, fiecare a avut partea 
lui de sacrificiu. Mărunţi, necunoscuţi, până ieri, vor semăna de 
acum jaloane în istoria neamului, ce vor rămane pe veșnicie 
lumină vie, să străbată timpurile, să strige urmașilor: “După 


noi! numai astfel vom supraviețui destinului vitreg”. Tineri - 


mulţi, fraţi de cruce, fraţi de mănunchiu, vor impărtășire în 
şedintele de cuib. In faţa realităţii vor primi botezul focului. 
Curăţenia lor adaugă ofrandă pură la şirul nesfârșit de jertfe. 
Urma să fie dăruirea supremă, tot ceea ce viața a putut ză- 
misli mai pur, mai înălțător. 

Un păhărel de bun venit, de regăsire, a fost tot ceremonialul. 
Nici colinde, nici vestitori, nimic din ceea ce anunţă Naşterea 
Domnului. 

Am adormit apoi, cu gândul la ziua de mâine. Sunt mai bine 
de două săptămâni de când am fost paraşutat și încă n'am luat 
legătura cu cei de dincolo. Mâine, când toți vor gusta bucuriile 
Crăciunului, o altă bucurie, de alte dimensiuni, de mare intensi- 
tate, va marca pentru noi, adevărata sărbătoare. Un ofițer, ade- 
vărat de astă dată, fost frate de cruce și eu, soldat, ordonanța 


: o ti 


lui, cu sacul în spate, ieşim pe străzile orașului, afară. departe. 

e dealurile Corcanului, să ne încercăm norocul. Nu era nimeni 
pe deal, Clopotele se aud chemând prelung credincioșii la litur- 
ghie. Noi, întârziați, celebram. inlăuntrul nostru, plini de spe- 
ranţă, acelaşi Dumnezeu. cu aceeiași fiori. 

Aleg doi copaci înalți de circa 15 metri, ce-mi vor servi pen- 
tru antenă şi-mi instalez aparatul, sub privirea interesată a inge- 
rului de pază, ofițerul Fiat lon. 

Aici rolurile nu mai corespund uniformei, sodatul comandă 
şi ofițerul ascultă. Sia : » 

Nu se vede și nu se aude nimic la mare distanţă și chiar de 
ne-ar surprinde cineva, “armata” impune respect, nimeni n'ar 
indrăsni să se apropie. 

— Pot să-ti fiu și eu de folos Filoane? 

—Da! şi încă foarte, mult să nu fiu deranjat în decursul cere- 
monialului. : 

_Dacă-i numai asta, fi fără grijă! imi cunosc eu treaba. 

Intind mantaua pe zăpadă, şi aparatul deasupra formează 
masa de operaţii. Un vânt ușor legăna firul antenei, ce cobora 
din vârful copacilor spre aparat, prindea undele de departe, toc- 
mai de acolo, de unde cu câteva zile mai inainte, îmi luasem 
sborul. a 

Aprind, să-mi reglez curentul din antenă, și trec repede pe 
recepţie. Nici trei minute de căutare, că o melodie cunoscută, 
foarte cunoscută, îmi cântă la ureche. Cuprins de emoție, cu 
mâna tremurandă, mă grăbesc să răspund. A 

In această împrejurare e prima dată când şcoala își dă fruc- 

le. i 
A Sunt cinci minute decând sunetul imi încântă urechea, și 
rândul meu de emis, ia formă de botez. Prind manipulatorul 
intre degete, il mângâiu abia, apăsând ușor, cu vârful arătă- 
torului pe cele trei litere: indicativul. Imi venea să strig, să 
însoțesc semnele, să mă audă, să le spun că le recunosc glasul. 
Răspunsul nu venea, întârzia! După trei minute, trec din nou 
la recepție. Dincolo, bate, iar sunete lungi și rare, ca pentru un 
începător, vocea lor răsună îndelungată, Aştept până termină 
indicativul și când aud invitatia “K”, încep din nou, chem. 
După alte trei minute trec la recepție. Dezamăgirea imi apare 
cu primul sunet, ce-mi seuduie în căşti. Mă chamă din nou, 
fără oprire. Nu m'a auzit: Trec din-nou-peremisie”și-bat=incels 
regulat, aşa cum am învăţat, câteva minute. Schimb și ascult: 
mă cheamă mereu, parcă strigă în pustiu pe cineva pierdut. 

Vorbeau sunetele. Nu le mai determinam, le vorbeam ca o 
voce omenească, strângând. în ele aceleași emoții, ca dangătul 
clopotelor ce cheamă credincioșii la rugăciune, ca strigătul de 
ajutor al unui naufragiat. Nu mă aude! îmi sună răspunsul, du- 
reros și lung, Verific din nou emisia. Lampa se aprinde, dar 
quarzul nu-l pot veridica. Imi depășea cunoștiinţele acumulate 
în sase săptămani de scoală. Bat totuși din nou, cu nădejdea 
slabă de a fi înterceptat, dar revenind îi aud bătând cifre. Imi 
cere schimbarea de frecvenţă. Schimb repede și iar încep. Cu 
acelaş rezultat negativ. Ceva s'a seuduit în cădere, dar ce? E 
atat de sensibil Cutia de emisie a primit șocul, dela 12 metri, 
când lon a tăiat sforile ce-l legau de copac, să se elibereze de 
parașută, înainte de a fi surprins agăţat. Toată operația a durat 
cam trei sferturi de ceas, până ce sunetul de rămas bun, să-mi 
lase amărăciune pe unde. Pe mâine, îmi spune el... 

-Merge? mă întreabă Ion, apropiindu-se de mine. 

—Eu il aud bine, dar el nu mă aude! 

— Ce zice? Eşti sigur că-i el? 

—De asta sunt sigur, dar la ce-mi folosește, dacă el nu mă 
recunoaște, 

Strângem totul și ne întoarcem amărâţi, amândoi. Pe mine 
mia lovit crunt, O clipă de nădejde, s'apoi totul se dărâmă. 

Ce or crede de noi? Și totuși... eu eran bine cotat. Din vreo 
douăzeci, nici unul nu mi-a luat-o înainte. Al doilea era clasat la 
vreo 25 de puncte de mine. Erau patru pe aciași linie: Nicu, Mo- 
nu. Mâţu, Grimalschi. lată însă, adevăratul examen. 

Imi venea să plâng de necaz, de neputinţă. 

Cu foamea și cu gerul, dușmanul ce ne urmărea, am reacțio- 
nat organic, cu energia ce mi-a mai rămas, dar acum, ce pot face 
mai mult? 

Mă sint copleșit! Și au pus toată nădejdea în noi, și n'am 
reușit nici măcar să luăm contactul cu ei. E aparatul de vină? 
Nenorocul? Tot una e! Prima încercare, primul eșec. 


Filon VERCA 


“DESPRE ISTORIE 
SI ISTORIOGRAFIE” 


de N.S. GOVORA 


Articolul de mai sus, care a fost socotit de redacţia revistei 
“Carpaţii” ca foarte valoros, a fost trimis din Țară. Autorul lui, 
după cum se vede din cuprins. a fost un om care a trait 15 ani 
în preajma lui luliu Maniu, deci însemnătatea acestui articol 
creşte, căpătând dimensiuni de Istorie. Deși părerile noastre, a 
celor ce lucrează in redacţia revistei “Carpatii”. sunt exact con- 
trarii celor ale domnului lon Ardeleanu, hotărirea redactorului 
revistei, domnul Traian Popescu,a fost luată imediat: se publică. 
Dar, la această publicare, s'a hotărît publicarea unui răspuns, tot 
in coloanele "Carpaţilor”. Aceasta hotar îre s'a comunicat dom- 
nului Ardeleanu, și s'a primit şi răspunsul: domnul Ardeleanu e 
complet de acord. 

De la inceput spunem că suntem de aceiași părere: prietenii 
celui ce a murit în închisorile Sighetului, au nu numai dreptul ci 
şi datoria să-l apere pe marele ardelean. Domnul Ardeleanu se si- 
tuiază pe linia Naţionalţărăniștilor din Țară, care îi iau apărarea 
lui luliu Maniu, în foaia cripto comunista, numită “Dreptatea” 
din America dar, suntem convinși, că fac aceasta numai de ne- 
voie: Naţional-ţărăniștii din exil, nu au o foaie Naţional-ţărănistă 
la înălțimea lui luliu Maniu. Deci, suntem de acord că apărărea 
lui luliu Maniu trebuie luată şi tonul articolului domnului Arde- 
leanu, este de înaltă ţinută, dar, îi găsim un cusur: domnul Ar- 
deleanu ca și Ignotus (7), şi Cornel Coposu care îi iau apărarea 
lui Maniu în “Dreptatea”, îi găsesc marelui ardelean numai cali- 
tăţi și nici o greșală. In răspunsul nostru, vom căuta să-i arătăm 
domnului Ardeleanu, o parte, numai o parte din greșelile lui 
luliu Maniu. 

Domnul Ardeleanu, se supără pentrucă subsemnatul l-am 
considerat pe luliu Maniu trădător de Neam, punându-l pe aceiși 
linie cu Titulescu, Niculescu-Buzești și Ghiţă Pop. E drept că pe 
domnul Ardeleanu, nu pare să-l indispună din cale afară, faptul 
că-pe ceilalţi i-am considerat-trădători-de-Neam i il-indispune şi 
chiar îl doare, punerea lui Maniu, pe aceiași linie. Chestiunea 
merită să fie desbătută. Domnul Ardeleanu aduce în sprijinul 
tezei lui o carte apărută în Anglia, cartea domnului Paul Quin- 
lan. Dar se pare că din cartea englezelui, domnul Ardeleanu a 
făcut apel numai la părţile care-i convin, dar parţile care-i arată 
greşelile lui Maniu, sunt trecute sub tacere. Dar aceste părti care 
sunt trecute sub tăcere, sunt tocmai acelea care, după noi, arată 
că luliu Maniu, pe lângă faptele lui frumoase, a comis şi greșeli, 
mari greşeli. Şi iată ce scrie domnul Paul Quinlan: “Pe la începu- 
tul anului 1942 (Maniu) a încercat să realizeze o înţelegere cu 
englezii, ca România să-și schimbe poziţia. El a înstiințat pe 
englezi că se gândește la organizarea unei lovituri de Stat împo- 
triva guvemului Antonescu, aşa că la momentul oportun... în- 
treaga forță a armatei române să poată fi întoarsă contra Axei... 
Dar Maniu îşi avea preţul său. Voia adică, ca Aliaţii să garanteze 
viitorul independeţei Statului român la frontierele lui de dinain- 
tea războiului, incluzând Basarabia și Bucovina de Nord”. Acest 
lucru se petrecea pe la începutul anului 1942. Ori la această 
dată, România, Țara domnului Maniu, se găsea încleștata într'un 
război pe viață şi pe moarte, cu Rusia, cu dușmanul ei natural, 
cum a spus Take Ionescu. Ori în timp de războiu, orice supus al 
unei Țări, este obligat să contribuie la efortul de războiu al Țării 
lui, sau, în cel mai rău caz, să se retragă în caz că are alte idei, 
deoparte, şi să aștepte timpuri mai bune pentru ideile lui. Contra 
celor ce iau legături cu dușmanii Țării lui aflate în razboiu, orice 
țară din lume are la dispoziţie Curți marțiale: pentru cei care iau 
legături cu dușmanul, îi arestează și îi trimite în faţa judecatori- 
lor, Pe cei care au luat legături cu duşmanii Țării, le pune o eti- 
chetă: 7rădărori de Neam. ; 

Dar ceiace se petrecea în 1941, s'a schimbat în 1944. Ceiace 
făcuse până atunci sub amenințarea Curţii marțiale, de această 
dată, cu consimțământul șefului guvernului, mareșalul Antones- 
cu şi a lui Mihai Viteză, Maniu ducea tratativele cu dușmanii Ță- 
rii. Printre acești dușmani, englezii, şi americanii, se afla şi duş 
manul natural. “De acord cu regele, la 10 lunie 1944, Maniu te- 
legrafiază Aliaților că le accepta termenii și că mijloacele pentru 
îndeplinierea lor vor fi plănuite, Mai departe, el specifică că 
opoziţia formează un Bloc Democratic Naţional-Român. format 
din partidele Naţional- Țărănesc, Liberal, Social Democrat şi Co- 


17 


munist. La 27 și 28 lunie, Aliaţii primesc planul detailat pentru 
punerea in aplicare a Armistițiului. Planul consista dintr'o lovi- 
tură de Stat împotriva guvernului Antonescu, urmată de semna- 
rea Armistițiului. In plus, Maniu voia ca răsturnarea să coincidă 
cu O ofensivă sovietică în decursul careia, trupele române de pe 
front se vor alatura Armatei Rosii”! Deci, după Paul Quinlan, 
Maniu voia ca răsturnarea lui Antonescu, să coincidă cu o ofen- 
sivă sovietică iar trupele române să se alăture armatei rosii!!! 

Aceasta însemneaza că luliu Maniu nu cunoșta Istoria! Orice 
român ştia că trupele muscălești, odată intrate pe teritoriul Ță- 
rii, nu vor mai ieși cu ușurintă și luliu Maniu voia tocmai aceas- 
ta: ostaşul român să lupte alături de soldatul roşu!!! Aceasta în- 
semna că luliu Maniu credea ce spuneau englezii în propaganda 
lor, despre ruși: Ruşii din 1944, se schimbasera, nu mai aveau 
nimic comun cu comuniștii de până atunci, ei deveniseră nişte 
comunişti cu joben!!! 

Domnul lon Ardeleanu, admițând că există ierunci, pasări 

surde și proaste, ne spune că există și porumbei călători şi alte 
speţe care presimt furtuna, există şi o altă speţă de conducători, 
dotați cu un simţ de orientare asemănătoare cu a porumbelului 
călător. Acest conducător care presimte furtuna este, după pă- 
rerea domnului Ardeleanu, luliu Maniu. Şi pe lângă alte calități, 
luliu Maniu a presimţit, a ştiut cu precizie, că Germanii vor 
pierde războiul. Şi înarmat cu aceste credinţe, a lucrat în conse- 
cinţă. Dacă Germanii vor pierde războiul, cel ce îl vor câştiga, 
vor fi Aliaţii noştri fireşti, Francezii şi Englezii sau cu alte cuvin. 
te, forțele democrate. Cum Maniu era democrat până în sânge, cu 
atât mai bine. Deci cu toată frica ce avea de Curtea marţială a lui 
Antonescu, un democrat convins, trebuia să activeze în conse- 
cinţă şi la sfârșit, Neamul întreg își va da seama că Maniu a fost 
din speța porumbelului călător şi îi va cădea la picioare. Dar 
speța aceasta de porumbel călător nu își dădea seama că odată cu 
Aliaţii noștri firești, Francezii şi Englezii, alături de ei vor veni şi 
cu dușmanul nostru natural. Aceasta însemnează că cunoștințele 
în domeniul istoric ale lui Iuliu Maniu, erau foarte superficiale 
Sau nu existau deloc, că toate cunoștintele lui istorice erau anco- 
rate în imperiul austro-ungar, și că singurul nostru dușman erau 
Ungurii, şi că dușmanul nostru natural, era o invenţie a lui Take 
lonescu! 
——Și Iuliu Maniu-a- fost astfel, artificierul lui 23 August! A fost 
de acord ca dezertorul să fie primit în palatul regal și să fie cel 
care-l va primi in posesia lui, pe mareșalul Antonescu. Și tot ela 
fost de acord cu Mihai Viteză, ca acesta să declare unilateral ar- 
mistițiul şi apoi să mintă Țara întreagă la radio, că armistițiul a 
fost semnat de toţi dusmanii de până atunci. Există niște docu- 
mente care susțin că luliu Maniu n'a participat la evenimentele 
petrecute in Ardeal sau dacă era in Capitală, Mihai Viteză l-a 
ținut departe de activitățile lui. Deci luliu Maniu n'a participat 
la actul de la 23 August. Deci lovitura de Stat —căci lovitură a 
fost-. a fost dată de Mihai Viteză, generalul Sănătescu, Bodnă- 
raș și amanta lui Mihai Viteză, grecoaica Dolly Chrissoleghos. 
Aceasta îi ușurează situația și răspunderea lui luliu Maniu la 
actul de la 23 August. In această direcţie să-și îndrepteze cerce- 
tările domnul Ardeleanu şi prietenii domnieisale din partidul 
Naţional-țăranesc și noi vom fi alături de el, 


Dar domnul Ardeleanu, în expunerea domnieisale, caută şi 
alte capete vinovate că nu au urmat linia care ne-ar fi scăpat de 
nenorocirile survenite. Un mare vinovat, după domniasa, este şi 
Corneliu Codreanu care a făcut cunoscuta declaraţie pe care o 
citează domnul Ardeleanu. “A apărut revizionismul. Hitler, stă- 
pânul Germaniei. secundat de Mussolini, care în 1936, întrun 
discurs la Milano, cere dreptate pentru. Ungaria. Maniu şi alții, 
desigur, a presimţit că se apropie uraganul, dar că la cârma navei 
noastre se gasește un mediocru Rege, aventurier pe deasupra, fa- 
ră orientare sigura. Maniu optează pentru o orientare alături de 
aliaţii noştri. zis fireşti, care ne-au ajutat la înfăptuirea Romă- 
niei Mari: Anglia şi Franţa, alături de Mica Injelegere, care garan- 
tau integritatea fruntariilor spre Vest. Dar Mica Antantă incepe 
să se fisureze, In 1936. il înlătură pe Titulescu: în interior pro- 
paganda progermana devine din ce în ce mai ZBOMOtOasă și cul- 
minează cu declaraţiile lui C. Zelea Codreanu: "Daca vine Garda 
lu putere, în 4 de ore ne vom alătura axei Roma-Berlin”. Fără 
tratative în prealabil, fără garanţii, din pură simpatie ideologică”. 
Dar Corneliu Codreanu a fost un mare patriot pe care l-a apre- 
ciut și stimat Iuliu Maniu cu care a încheiat cunoscutul pact 


18 


0 E E PO) e 


electoral care a dus la căderea guvernului Tărărascu, lucru care 
nu s'a mai întâmplat în Țara românească, 

Dar Corneliu Codreanu avea un mare cusur după parerea 
domnului Ardedeleanu: nu era democrat. Corneliu Codreanu îşi 
spunea parerile lui pe faţă, lucru care după Constituţie și după 
legile Țării, era perfect legal. Aceste legi democratice au fost căl- 
cate de un guvern pseudodemocrat, care l-a scos pe Codreanu 
din lege, desființandu-i partidul, perfect legal, pe care îl avea. 
Acest guvern pseudodemocrat, care a desființat pentru prima 
dată Garda de fer, a fost partidul Naţional-ţărănesc. Și acest lu- 
cru l-a făcut domnul Ion Mihalache ca să facă pe voie, desigur, 
unui aliat firesc, care era Franţa. Dar să vedem cum s'a compor- 
tat acest aliat firesc, din 1916 și până în zilele noastre. Aliatul 
firesc citat a făcut tot ce a putut ca să atragă de partea lui, mica 
noastră țărișoară, E drept că Ionel Brătianu a fost prea pretențios 
şi se tocmea prea mult încât oainenii politici ai timpului, l-au 
botezat negustorul de covoare. Orice ar fi, Francezii au semnat 
actele pe care le ceruse Brătianu. Și semnândule. Francezii ştiau 
că îl păcălesc pe Ionel Brătianu, pentrucă ceiace îi promiteau lui 
Brătianu, îi promiseseră mai înainte Sârbilor. Odată intrată Ro- 
mânia în războiu, Francezii nu şi-au respectat celelalte angaja- 
mente pe care le luaseră: armata generalului Sarrail, care trebuia 
să pornească la atac, odată cu intrarea României în războiu. nu 
s'a mișcat. Celelalte angajamente de a trimite armament prin 
Rusia noului aliat, n'au fost respectate, aceasta din cauza iubitu- 
lui aliat al Franţei, Rusia țaristă. Din cauza aceasta, armata ro- 
mână s'a făcut de râs: Germanii au scos-o din luptă în trei luni, 
Germanii câștigând cel dintâi războiu fulger (blitzkrieg). Dar ti- 
grul Clemenceau a profitat de prima greșală pe care au comis-o 
Românii, care au încheiat o pace separată: atât aștepta tigrul. 
Avea motiv ca să nu-și mai respecte angajamentele pe care Fran- 
cezii le luasera faţă de Ionel Brătianu. In consecinţă. Francezii 
au dat voie armatelor române să ocupe numai o parte din Ar- 
deal. Că până la sfârşit Sa întâmplat altfel, aceasta Românii o 
datoresc bunului Dumnezeu. Un fapt este de necontestat; ocu- 
parea Budapestei, s'a făcut contra voinţei lui Clemenceau. 

Ce s'a întâmplat la Conferinţa Păcii, este iarăși cunoscut: 
Brătianu a trebuit să plece fără ca pacea să fie semnată de el, 
Această pace a fost semnată de Vaida Voevod. Basarabia ne-a 
fost-recunoscută-patru-ani-mai târziu, pentrucă Franţa avea inte- 
rese să susțină pe Rușii albi. Motivul: Franţa trebuia să-și capete 
câteva miliarde împrumutate țarilor. Numai când s'a pierdut 
definitiv aceasta speranţă, Franta s'a hotărit să ne recunoască 
Basarabia, pe care dealtfel o câștigasem datorită bunăvoinţei 
Germanilor. 

După războiu, România a fost obligată să facă o politică fran- 
ceză. S'a făcut Mica Antantă-pe care domnul Ardeleanu spune 
mai sus că începuse sase fisureze—, pentrucă așa o cereau intere- 
sele Franţei. Nu era nevoie de o alianţă de trei State pentru a ţi- 
ne în respect o țară mai mică decât fiecare din ele, Ungaria. In- 
tre cele două războaie. Franţa a dus, de frica Germanilor, o po- 
litică de apropiere de Rusia. Ori, indiferent de ce reprezenta 
Rusia pentru Franţa, aceasta era dușmanul nostru natural, Și, 
servindu-se de Românul Titulescu, noi am fost obligaţi sa reluăm 
relaţiile cu Rusia comunistă, și, fără ca Rusia să ne recunoască 
Basarabia, eram gata să semnăm un pact de asistență mutuală cu 
dușmanul natural. Acest lucru era prea mult. Și Titulescu a fost 
dat afară și zisul tratat, care ar fi fost tratatul pisicii cu șoarece- 
le, nu a mai fost semnat. 

Ori Corneliu Codreanu cunoștea prea bine comportamentul 
neloial al Franţei faţă de Țara lui și mai știa că, intre cele două 
alianțe, Franţa o prefera pe Rusia, cu toate că Rusia era comu- 
nistă. Și între două rele, între Rusia comunistă, care în plus era 
duşmanul nostru natural, şi intre Germania naționalistă, alege- 
rea lui Codreanu s'a fixat cu hotărire de partea Germaniei. Chiar 
ca dușman. Germania era preferabilă Rusiei aliate. Istoria legătu- 
rilos noastre dealungul Istoriei cu Rusia, pentru cine cunoștea 
această Istorie, inclina balanţa de partea alegerii lui Codreanu: 
mai bine să pierzi un războiu alături de Germani, decât să-l câș- 
tigi alături de Rusia. Pe domnul Ardeleanu îl jena faptul că 
Corneliu Codreanu a făcut această declaraţie, “fără tratative în 
prealabil, fără garanţii, din pură simpatie ideologică”. Exact, Co- 
dreanu fixa această aliantă pentru momentul în care el va fi la 
putere, adică era timp destul ca să fixeze garanţiile ce le va cere. 
Și în fond această incredere pe care Codreanu o avea în Germa- 
nia, bazat pe o pură simpatie ideologică, era mai valabilă decât 
garanţia pe care Tilea o obținuse din partea Angliei. Anglia ne 
dădea garanţii contra Germaniei și contra tuturor dacă vreți, dar 
nu ne-o dădea contra dușmanului nostru natural, contra Rusiei 


comuniste!!! Perfidul Albion spera intr'o viitoare alianță cu 
bolșevicii şi această viitoare alianță, conta mai mult decât alianța 
cu biata Românie! Dar perfidul Albion ştia că această garanţie 
dată României, nu valora nimic, căci știa că Anglia nu va putea 
ajuta cu nimic România la nevoie. cum nu putea veni nici in 
ajutorul Poloniei, căreia, la fel, Anglia. ii oferise garanţiile sale 
generoase, 

Domnul doctor Ardeleanu ne spune că Mussolini a ținut un 
discurs la Milano, în care cerea dreptate pentru Ungaria. E foar- 
te adevărat aceasta, dar domnul Ardeleanu uită să ne spună ce a 
motivat această atitudine dușmănoasă față de noi, a lui Mussoli- 
ni, servindu-se tot de Românul Titulescu. S'au votat la Liga Na- 
țiunilor sancțiuni contra Italiei și cel care s'a agitat mai mult ca 
să se voteze aceste sancțiuni, si să la aplice primul a fost tot Ro- 
mânul Titulescu. Acela a fost momentul nenorocit în care Jara 
noastră și-a căpătat, nu neprietenia Italiei, ci duşmănia ei. Acela 
a fost momentul în care România a pierdut Ardealul de Nord. 
Nu Hitler, Hitler nu ne-a urit. ci Mussolini. Ce bine ar fi fost 
dacă porumbelul călător Maniu, ar fi presimțit şi ar fi impiede- 
cat acest lucru. ser Ă 

Dar Titulescu a mai făcut și alte pozne mai mari și nenoroci- 
te pentru România. Tot pe acele timpuri. Republicanii spanioli, 
adică comuniștii aveau -un războiu civil cu Franco în Spania. In 
acele momente, România avea o comandă de armament execu- 
tat şi gata să fie livrat de Franţa și atunci intervine Titulescu. 
Prin gura lui, România renunţă la acel armament, în favoarea 
Spaniei republicane adică comunistă. Aceasta poznă este catas- 
trofală și desigur, domnul Ardeleanu nu o cunoaște sau dacă o 
cunoaște, ii place să o treacă sub tăcere. Din cauza aceasta, la 
Consiliul de Coroană ce a hotărit cedarea Basarabiei, desigur că 
Maniu a fost pentru un războiu cu Rusia sovietică-pe vremea 
aceia Rusia era formal contra Angliei-și a trebuit să se închine 
în faţa argumentelor Ministrului de războiu: cu armele și muni- 
ţia pe care o aveam, nu puteam rezista mai mult de două săptă- 
mâni. Şi aceasta se datora poznei făcută de Titulescu care era 
bun prieten cu luliu Maniu. 


Aceasta este numai o mică parte din marile greșeli ale lui Iu- 
liu Maniu. Dar ni se pare curios că domnul Ardeleanu, la sfârși- 
tul articolului domnieisale, face apel la un celebru articol al lui 
Octavian Goga, articol publicat “prin 1910”. In acest articol, 
Octavian Goga vorbea despre nişte măgari care pășteau liniștiți 
pe coastele Vezuviului, nebănuind că lava de sub picioarele lor, 
poate să erupă în orice moment. Octavian Goga a fost, precum 
se ştie, un mare inamic al lui Maniu. Și în acel articol, Octavian 
Goga viza pe prietenii domnului Maniu, care pășteau liniștiți pe 
coastele Vezuviului, 


N.S.G. 


BASARABIA: Pe frontiera Nistrului, 


CUM SE FALSIFICA 
ISTORIA 


de Filon VERCA 


E la jumatărea secolului trecut, lon Heliade Ră- 
dulescu se adresează tinelor talente: “Scrieţi 
orice dar scrieţi”. 

Citind articolul d-lui Zamfirescu, din publicaţia 
“Bire”, din 16 Martie, 1984, întitulat: "După 39 
de ani”, am impresia de a trăi acea vreme, când 
trebuia umplut un gol în toate domeniile vieţii 
noastre: culturale, științifice, istorice... Sesizând 
dorinţa exilului, de a cunoaște faptele istorice din 
ultimele patru decenii, contemporanii noştrii, 
asemenea talentelor din acea vreme, au început să scrie orice, 


- numai să scrie. 


D-l Zamfirescu, unul din aceşti “scriitori”, fără a fi trăit eve- 
nimentele expuse, fiind prea tânăr pentru a le pătrunde sensul și 
mai ales, fără să ţină seama de povestirea celor ce le-au suferit, 
din auzite, din versiuni diferite, reuşeşte să-şi formeze o '“pers- 
pectivă” personală a evenimentelor, pe care încearcă să o prezin- 
te românilor din exil, ca un document inedit, demn de retinut 
de istoricul de mâine. 

Dar să ne familiarizăm cu textu, înainte de a ne formula o 
opinie. 

“La trecerea a 39 de ani dela 6 Martie, 1945, românii nu pot 
şi nu trebue să rămână indiferenți la evocarea evenimentului. Cei 
ce nu-l pot uita sunt cei ce l-au trăit”. 

Desigur că acest eveniment nimeni nu-l poate uita, face parte 
din înșiruirea de fapte ireversibile, a acelui dramatic 23 August 
1944, fără de care, nimic din ceeace a urmat, nu s'ar fi consumat. 

De remarcat, dintru început faptul, că autorul articolului se 
substitue generaţiei care a trăit, atât 23 August, cât și 6 martie și 
care a-inregistratdiferit cele-două fenomene decătopinia celui” 
care nu avea încă vârsta grijilor de ceeaca-l înconjoară. 

A restabili “adevărul istori atunci când mai sunt în viață, 
acei ce l-au trăit şi apoi l-au încrustat în carnea lor, prin zeci de 
ani de torturi și umiliri, ar însemna a ţine seama de aceste măr- 
turii, de aceste cutrămurătoare suferinţi. Document viu, pe care 
istoricii, oricare ar fi ci, nu-l pot ignora, cu riscul de a fi asvârliţi 
la periferia istoriei ca gazetari de fapte diverse. 

“Sase Martie, în perspectiva noastră, înseamnă începutul 

aservirii românești. Este Inceputul celei de a patra dictaturi”... 

Unul care n'a trăit evenimentele îşi permite totusi o perspec- 
tivă, “perspectiva noastră”. De unde și-a cules acest bogat mate- 
rial, pentru a ajunge a-şi contura o perspectivă, sui generis, care 
să fie la antipodul a ceeace în adevar s'a intamplat? Edificiul 
îmi pare artificial, pentru a rezista mai mult decât durata unei 
polemici. E si 

Dar să revenim la celălalt eveniment, 23 August, când se jubi- 
la pe străzile Capitalei, în dangăt de clopote, intrarea triumfală 
a trupelor “eliberatoare, cu concursul determinant al partidelor 
politice, în timp ce soldații români ce apărau frontul Moldovei 
erau desarmaţi din ordin și duși în captivitate, n'ar fi decât un 
fapt divers, care ar putea fi trecut pe plan secundar sau chiar ig- 
norat. Sau poate, pentrucă la 6 Martie, aceste partide, ne mai 
prezentând nici un interes pentru “eliberator”, au fost eliberate, 
la rândul lor, pur şi simplu de orice responsabilitate în conduce- 
rea afacerilor țării. E RE 

Un lucru totuşi sa intamplat la 6 Martie şi aniversarea celor 
39 de ani ar explica aducerea aminte: sentința de moarte a par- 
tidelor “istorice”, după ce aceastea au comis greșala de a se fi 
înșelat de partener. € 
ST ageda a început, pentru toți românii, la 23 August iar 6 
martie nu rămâne decât o etapă, în cursul “aservirii totale. 

Imi îngădui să mărturisesc şi eu, ca toți cei ce au trăit aceste 
evenimente, că durerea cea mare, a întregului neam, a inceput 
odată cu ocuparea militară a țării de către trupele inamice. Că 
în acea vreme, nimeni nu mai îndrăznea să insereze pe străzi 
şi că cei întârziaţi, nu mai ajungeau la casele lor, asasinați de 
soldații sovietici, în goană după băuturi și femei. Câte soţii, 
fete sub vârstă și femei imbătrânite nu au fost pângărite și 
apoi ucise, pentru se șterge urma dârelor de sânge? Astfel, 


19 


morţii se numărau cu zecile în fiecare oraș. A doua zi, presa, 
sub controlul trupelor de ocupaţie anunța, vag, rece, crime pe 
care nu le mai putea ascunde: “Necunoscuţi, uciși de bandiți 
necunoscuți, pentru a fi jefuiți”. La Timişoara, unde mă gă- 
seam întâmplător, au fost numărate, într'o dimineață, nu mai 
puţin de 30 de victime, aruncate prin șanțuri sau terenuri vira- 
ne, după ce fuseseră desbrăcate de haina de iarnă, care să ser- 
vească de schimb pentru o sticlă de alcool. Cadavrele erau con- 
centrate la spiralul Babeș pentru identificare. 

Și Stau mai întâmplat multe, între cele două date. Stau luat 
decizii, în culise, la care nu toţi componenţii guvernului au fost 
puşi la curent, pentrucă nu mai reprezentau decât un simplu 
paravan democratic pentru Occident. Astfel, eroii din Răsărit, 
cei care nu au rămas pe câmpiile ruseşti, au fost trimiși pe fron- 
tul din Vest, nu pentru a se distingue din nou: ci mai mult pen- 
tru a ușura sarcina călăului. Soarta lor era deja pecetluită, odată 
cu ocuparea ţării de către trupele inamice, devenite, peste nuap- 
te, noii tovarași de arme. 

Din atâtea mărturii, a celor ce au supravieţuit, aflăm, cum la 
Aiud, Gherla... până la Canalul Dunării, ofiţeri superiori ai arma- 
tei române, tocmai acei ce s'au distins pe cele două fronturi, au 
fost umiliţi, batjocuriţi, torturați şi până la urmă uciși, pentru 
faptele lor eroice de până la 23 August. Eroismul din Apus nu 
le-a mai servit la nimic. Pentru ei, 6 Martie, nu le-a mai schimbat 
sentința, pronunțată deja de către organele NDUD-ului, odată 
cu pătrunderea sovieticilor pe pământul românesc. 

6 Martie a însemnat totuși ceva. Faza de împlantare a servi- 
ciului de Securitate, după modelul Sovietic, era terminată şi de 
acum, nu mai aveau nevoie de nici o acoperire pseudo-democra- 
tică. Au păstrat totuși, o reprezentanță simbolică, de persoane 
alease cu bună ştiinţă. Fie prin calitatea lor de adaptare, gen 
Guţă Tătărescu, liberal de al lui Carol al Il-lea fie ca Anton 
Alexandrescu, reprezentant țărănist, fără vreo anvergură politică. 

Da! Liberalii și de astă dată au dat noii dictaturi, prin Tătă- 
rescu, instrumentul capital de a înşela poporul, a-l anestezia, 
inainte de a-i pune ștreangul. La pacea dela Paris, în 1947, acest 
sinistru personagiu, care se ilustrase deja, sub o altă dictatură, a 
semnat, în numele României, cedarea provinciilor române: Ba- 
sarabia, Bucovina și ținutul Herţei. refuzând deliberat, ocazia 
unică, ca reprezentant. al ţării, de a face-să se-audă în Occident 
glasul României şi drepturile ei pe acest pământ. 

Comuniștii, ca și Carol odinioară, ştiau că pot conta pe el, om 
dispus la orice josnică faptă, pentru a-și salva interesele persona- 
le. Acest gest de dublă înaltă trădare, nu l-a cruțat, mai târziu de 
răsplată, soartă rezervată oricărui instrument uzat. 

Pentru istorie, n'ar fi decât un fapt divers, dacă la capăt nu ar 
rămâne trădarea de neam. 

“Carol al II-lea și Antonescu au instalat dictaturi personale, 
fără ca stucturile de bază ale societății să fie anihilate”. continuă 
autorul. 

In adevăr, ei au instalat o dictatură, unde “structurile de bază 
ale societăţii” au fost pur și simplu terfelite, unde libertatea de 
opinie, de gândire, de exprimare, erau sancţionate arbitrar, căl- 
când în picioare Constituţia ţării, care era garanţia tuturor locui- 
torilor. 

Nu a fost insă o dictatură personală, ci o complicitate vădită 
cu partidele politice, care au furnizat monarhului venal osatura 
ei, din elemente predispuse la orice, până la crimă, având un sin- 
gur scop de a-și apăra privilegiile. Dictatura lor a fost exercitată 
doar impotriva tineretului acestei ări. 

i Istoria va înregistra, între anii 1930, când cel repudiat de in- 
săși regele ţării, tatăl lui, pentru dezertare în faţa inamicului, se 
intoarce în ţară, detronându-și fiul și 1940, guverne succesive, 
formate, prin alternanță din partidele: liberal, Jărăresc, cu inter- 
calări experimentale de scurtă durată. ca mareșalul Averescu, cu 
marele lui prestigiu ieșit din răsboiul nostru de întregire sau is- 
toricul Nicolae Iorga, care au participat activ la această dictatură. 

“In fond nu există, între aceste partide, nici o deosebire. Nu- 
mai formele și interesele personale le deosebeau. Același lucru 
sub alte forme. Nu aveau nici măcar justificarea unor păreri deo- 
sebite. Singurul mobil sufletesc adevărat era: religia interesului 
personal, pe deasupra oricăror dureri ale țării şi a oricăror inte- 
reSe ale neamului". Aşa îi definea Corneliu Codreanu în cartea 
sa “Pentru Legionari”, 

Dictatura lui Antonescu, atât de personală, cum o găseşte d-l 
Zamfirescu, nu a fost în sine decât un complot de eliminare a 
Mişcării legionare. dela guvernarea țării. cu asentimentul şi mai 
ales cu participarea. din culise. a acelorași partide politice. din 
vremea lui Carol, sub o altă mască. 


20 


Ca și cea precedentă, această dictatură era indreptată iarăși 
numai impotriva legionarilor, condamnaţi, schingiuiţi și asasina- 
ți, cu mai multă sălbăticie decât sub domnia monarhului demis, 
pentru a-i continua opera de distrugere a aceluiași tineret. Ura 
lui Antonescu, împinsă până la demenţă, l-a obsedat atât de 
mult, încât i-a trimis pe front cu sentința de condamnare la 
moarte. “Vor fi trimiși în misiuni periculoase, până ce vor fi 
reabilitați post mortem”. 

Câţi membri ai partidelor politice au fost condamnați sau in- 
ternați în decursul celor două dictaturi, pentru divergențe de 
opinii sau activitate politică, cu toate că unii au furnizat inami- 
cului informaţii militare, care au grăbit dezastrul armatei româ- 
ne” Până și comuniștii, partenerii inamicului, se bucurau în in- 
chisori, de un regim de favoare, rezervat “deținuților politici”, 
cu toate că, știut era, se puseseră în serviciul unei puteri streine, 
pasibili deci de pedeapsa capitală, în timp ce legionarii din țară 
erau izolaţi în temniţa grea, lipsiţi de orice legatură cu exterio- 
rul, chiar și cu familiile lor iar cei închişi la Buchenwald, din 
aceeași sadică voie de exterminare, prin complicitate streină, 
erau ținuți departe de cruciada anti-bolşevică, la care țara întrea- 
gă se mobilizase. 

Am putea asimila aceste două stăpâniri cu un regim de dicta- 
tură? Dacă ne-am permite să o afirmăm, atunci în contra cui 
Sau manifestat aceste “dictaturi”, zise “personale”, dacă nu îim- 
potriva Mişcării legionare, scoasă de atâtea ori, prin abuz, în afa- 
ră de lege, tocmai de acei ce călcau orânduirea constituţională. 
O acţiune de represiune a unei fracțiuni din trupul ţării, nu ră- 
mâne altceva decăt o impostură, născută din ilegalitate. 

“Dictatura legionaro-antonesciană, care a durat 5 luni, a fost 
singura care prezenta similitudini cu totalitarismul intrinsec co- 
munist; şi ea preconiza restructurarea societății după model de 
import şi crearea “omului nou”. 

Poporul consultat în Decembrie 1937, pentru prima dată, în 
condiţii mai puțin trucate și-a dat preferința programelor care 
i-au fost prezentate. Mișcarea legionară a obținut 66 de deputaţi 
in parlamentul țării, tocmai datorită faptului că a denunţat peri- 
colul comunist şi complicitatea sau complezenţa celorlalte parti- 
de faţă de acest pericol, care ne amenința cu bolşevizarea. 

Corneliu Codreanu a lansat primul avertisment asupra perico- 
lului-ce ne pândește la Răsărit incă din 1919, atunci când nici 
Mussolini, nici Hitler, cele două curente de mai târziu, nu apăru- 
seră pe ecranul politicii europene. Era un apel adresat neamului 
lui să-și apere “sărăcia și nevoile și neamul”, inainte de a nu fi 
prea târziu. La un an după aceea, 4000 de comuniști, conduși de 
elemente streine, au ocupat atelierele CFR Niculina dela lași şi 
au înfipt steagul roșu în vârful clădirii, sfidând autoritatea şi 
armata care nu a intervenit. Atunci apar doi români, Codreanu 
şi muncitorul Pancu, infruntând mulțimea în furie şi cu riscul 
Vieţii, urcă sus, smulg steagul roșu și în locul lui ridică steagul 
tricolor. Apoi se adresează mulțimii: “Nu admitem nimănui să 
caute să ridice, pe pământul românesc alt steag decât al istoriei 
noastre naționale”. 

Era oare lupta lui ceva de imprumut sau un avertisment, o 
profeție de ceeace va urma să vie pentru acest popor? Fără atitu- 
dinea lui hotarită, comunismul s'ar fi înstalat la noi, cu un sfert 
de secol mai de vreme și azi n'am fi decât o provincie bolșevică, 
pierdută în marele imperiu roșu. In loc de a-i asculta vocea, par- 
tidele politice i-au innăbușit-o pentru todeauna, pregătind astfel 
şi mormântul bietului popor. 

“Omul nou”, îl jenează mult pe d- Zamfirescu. lată cum ve- 
dea Corneliu Codreanu politicianismul, căruia voia să-i opună 
acest "om nou”, corect, cinstit, muncitor, demn, iubitor de țară 
şi de Dumnezeu. *O adevarată pletoră de oameni de afaceri, se 
va întinde ca o pânză peste toată România, care nu vor mai 
munci, care nu vor mai produce nimic, ci vor suge vlaga ţării. 
Acesta este politicianismul. Politicienii aceștia, cu familiile și 
agenţii lor au nevoe de bani. Bani pentru petreceri, bani pentru 
a-şi întreţine clientela politică, bani pentru voturi, bani pentru 
cumpărarea de conștiințe omenești... Se vor înfinge ca nişte că- 
pușe în consiliile de administraţie, de unde vor încasa tantieme 
de zeci de milioane, fără nici o muncă, din sudoarea şi sângele 
muncitorului obosit”. 

A fost ucis mișelesțe în numele unei democraţii, cel ce a lup- 
tat impotriva imoralităţii politice, care, mai târziu a adus dezas- 
trul ţării. 

In cele patru luni de guvernare, alături de generalul Antones- 
cu, Mişcarea legionară n'a avut libertatea de a impune un pro- 
gram. o plitică. Generalul avea propriu-i guvern la Preșidenţie și 
în momentul când şi-a consolidat poziţia şi mai ales şi-a asigurat 


„0 II O 


e 


DE ui 


rațiile Berlinului, a eliminat-o, cu ajutor strein, substituindu-o 
cu o dictatură identică celei prcedente, regale, 

D-l Zamfirescu găsește similitudini cu partidul comunist. Nu 
cumva s'a înșelat din nou de inamic? Dacă, inadevăr există vreo 
similitudine, apoi o găsim la cele trei dictaturi, care, toate au vi- 
zat distrugerea Mișcarii legionare, pregătind intrinsec terenul co- 
munismului, aliatul lor de mai târziu. A treia, cea roșie, adaugă 
ceva în plus, ea va distruge țara însăşi. 

Armata româna, în 1917, a salvat România dela anexare im- 
periului slav, asvărlind peste Nistru puhoiul bolșevic. Titulescu 
voia apropiere de Moscova. Am fi fost supuși ei încă din 1936. 
A treia tentativa a reușit. Dece? 

Dacă admitem teza d-lui Zamfirescu, că domnia regelui Carol 
al Il-lea a fost un model de dictatură, atunci înseamnă că Româ- 
nia n'a cunoscut democraţia și deci ostilitatea poporului, a gene- 
raţiei de atunci ar fi justificată, “ils ont peche par ignorance”. 
Dealtfel, partidele politice care au exercitat puterea s'ay complă- 
cut, ba chiar s'au identificat acestui regim absolutist. Scopul ur- 
mărit acoperea mijloacele: păstrarea cu orice preţ a privilegiilor. 

Am putea, atunci, defini regimul politic din România, între 
1930-1940 și mai apoi între 1940-1944 ca o dictatură, cu ușoa- 
ră nuanţă de democraţie. Si ca orice dictatură a grăbit scadența 
unui şir neitrerupt de “erori” fatale. Deci, dictatura regelui Ca- 
rol a eliminat democraţia, dacă, în adevar ea a avut vreodată 
curs in România. 

Antonescu a continuat să ignoreze regimul libertăţii, care nu 
se potrivea caracterului lui autoritar, un continuator ales cu in- 
tenţii bine definite. 

Să fie oare o coincidenţă, dacă perioada dela 1930 corespun- 
de cu apariţia Mişcarii legionare pe scena politică a României? 
Ca urmare, dictaturile au fost ocazionate şi îndreptate exclusiv 

împotriva ei. i 

Dece oare? Pentrucă această mişcare denunța anumite afaceri 
necurate în viaţa noastră politică, avertizând clasa conducătoare 


de consecinţele nefaste care nu vor întârzia să se ivească, odată » 


cu apariția pe cerul Europei a unor semne prevestitoare de furtu- 
nă. Aceste semne ne impuneau o anumită vigilenţă, anumite sa- 
crificii, pentru a evita orice dezastru la care țara era expusă. 

Intr'un regim de democraţie, în sensul ei firesc, un astfel de 
avertisment ar fi găsit ecou și ar fi impus anumite măsuri priori- 
tare de salvare națională. Sau poate, sub scutul puterilor din 
Vest, care ne “'garantau ” totul, noi puteam să ne permitem orice 
promiscuitate interioară? 

Dacă am fost abandonaţi, nu dovedeşte oare, că nu mai eram 
în stare să aducem un aport oarecare alianței, ci pur şi simplu, 
devenisem o povară și ipso facto, fără vreun interes? 

Printre lacrimi şi dureri, la cine mai puteam apela? Istoria va 
judeca fără milă, pe cei ce au pregătit, conştienţi sau inconștien- 
ți, sau din slăbiciune umană, ani de zile, dezastrul, ucigând pe 
singurii, care nu cereau altceva, decât să lupte până la ultimul su- 
flu, pentru neamul lor. 

Și cum implicaţii acestei tragedii îşi pregătesc pledoaria ino- 
cenţei, în procesul de mâine, o întrebare îmi apare inevitabil: 6 
Martie, ar li existat oare fără 23 August? Nu cumva iniţiatorii 
mai vârstnici azi, care știu prea bine de unde ni se trage răul, în- 
cearcă, prin condeiul tânărului domn, să oculteze crima de lese 
naţiune, cu responsabilităţi bine definite, 23 August și să-i subs- 
titue 6 Martie, imputat, de astădată exclusiv vicleanului din 
Răsărit? 

Sentința, dacă ar fi vreuna, sar comuta în “non lieu”. 

15 Aprilie 1984 


Verca Filon 


NOTE CU LEXIC 
POTOLIT 


e In numărul pe luna Martie a revistei “Limite”, d! lerunca mă Pune 
într'acelaș borcan cu dl 1.V. Emilian și nu face bine căci între mine și 

Emilian, sunt mari deosebiri. Eu voiu răspunde numai la afirmaţiile ca 
mă privesc numai pe mine. E vorba de nişte născociri ale mele, spune dl 
leruncă. Una, după afirmaţia dlui leruncă, este aceia că cu am scris că 
leruncă a fost șef redactor la “Scânteia tineretului” și d leruncă vine ca 
O afirmaţie categorică: nu a fost niciodată la “Scânteia tineretului Aa 
măcar în vizită. Deci aceasta este numai o născocire a mea. la să ve ea 
ce scrie Ion Cârjă la pagina 153 din cartea “Intoarcerea din infern 20 
lumul II: “Astfel, afară de Vasile Luca, de care am mai amintit inde a 
aici a fost depozitat în 1956 lotul lui Lucretiu Pătrășcanu, fostul Minis 


tru de Justiţie comunist, în frunte cu Silbert, organizatorul strategiilor 
comuniste în faza incipientă de după 1944. EI a fost acela care făcea cu- 
vântările analfabeţilor de pe atunci din conducerea partidului căruia, în- 
să, curând li s'au alăturat alţi oportuniști, ca oamenii lui Vlădescu Răcoa- 
sa, ca Zevedei Barbu, apoi Virgil Ieruncă la Scânteia Tineretului, lon Ca- 
raion, M. Macovescu, etc.”. Prin urmare sursa afirmajiei mele nu este o 
născocire a mea cum spune leruncă, ci o carte în trei volume, și o carte 
bună, foarte bună pe când leruncă a scris în viața domnieisale numai o 
carte, “românește” şi o brosură pentru care a fost ““ponegrit cu o veselă 
savoare” de di Emilian. Și cartea lui Ion Cârjă este o “pură calomnie”, 
trebuia să-i răspundă când acesta era încă în viaţă și deci putea să-i răs- 
pundă și nu să aștepte să moară și să-l numească tocmai acuma pe ““ca- 
lomniator”. Desigur Ion Cârjă avea argumente solide cu care să-și susțină 
“pura calomnie” și atâta timp cât a trăit lon Cârjă, d leruncă a socotit 
că este mai prudent să tacă. Dar, dl leruncă și prietenii de la Madrid, ar 
putea spune că nu a citit cartea lui Cârjă. Aceasta este mai grav: Domnul 
leruncă este un amploaiat al “Europei libere”, şi primește un salariu gras, 
tocmai cu datoria să recenzeze la înaltul post de radio, toate cărţile ce 
apar în exil, a ruturor românilor si nu numai cărtile oamenilor de stânga, 
trotchişti ca şi d leruncă, ca cele ale lui Goma și Tănase. lata că i-am ras- 
puns dlui leruncă, la o acuzaţie: faptul că domniasa a fost la “Scânteia 
tineretului” nu este o născoire a mea ci *“'calomniatorul'pur” este regreta- 
tul Ion Cârjă. 2 pas Y 
Dar dl Ierunca ar putea spune că este o nepotrivire între ceiace am 
spus eu și ceiace spune di Emilian. Domnul Emilian spune că leruncă a 
fost numai redactor iar eu îl înalj în grad și spun că a fost redactor șef. 
Cine studiaza mai îndeaproape fenomenul leruncă, îmi va da dreptate: 
leruncă a fost în exil numai redactor șef la. toate publicaţiile la care a 
scris. In primul rând a fost redactor șef la publicaţiile scoase la Paris de 
regretatul socialist Eftimie Gherman, “România muncitoare” și “Caete 
de dor”. Aceste publicaţii au fost scoase cu banii lui Gherman și în afară 
de asta-era în timpurile grele ale dlui leruncă-, Gherman l'a ajutat serios 
şi cu bani, bani pe care îi scotea la rândul lui de la socialiștii francezi 
(Force Ouvritre). Și iată că Gherman a murit și lerunca nu a găsit cu cale 
să scrie măcar un rând despre moartea socialistului Gherman. Un lucru 
bun se poate spune despre Ren€ Theo care dovedește că nu uită pe cei 
care-l ajută: despre moartea lui Gherman a scris în exil numai Renc Theo. 

In afară de aceste publicatii scoase cu banii lui Gherman, dl leruncă 
mai este redactor șef la “Ethos” și la “Limite”, în care cei care au dat și 
dau banii, au fost Cusa si Petra, amândoi legionari. Deci despre leruncă se 
poate spune că este redactor sef și la “Scânteia tineretului”. 

Domnul leruncă mă acuză că tot eu am fost acela care am afirmat că 
Monica Livinescu nu a fost “'agresată” de agenții securităţii de la Bucures- 
ti. Reproduc o parte din articolul ce am publicat atunci și din care reiese 
clar-că eu am 'scris-că- Monica. Lovinescu a-fost-rănită-ușor și nu-a fOSt vor-- 
ba de un atentat ci doar de o “regulare de conturi”. 

“Doamna leruncă nu poate uita o dată: 18 Noembrie 1977. La această 
dată, domnia sa a devenit celebră: s'a încercat un “atentat” la viața dom- 
nieisale ceiace i-a dat ocazia după aceia, să devina vedetă. S'a jinut o cen- 
ferinţă de presa după acel “atentat”, s'a vorbit despre dânsa în toate zia- 
rele și nu mai vorbim de postul de radio unde dânsa este al doilea facto- 
tum, care a vorbit după aceia, o lună întreagă. In interview-ul luat de di 
losuf Petran din Izrael, d-na leruncă precizează că cei doi “atentatori” la 
viaţa domnieisale erau sirieni (?), căci așa i-a comunicat “'securitatea fran- 
ceză” Asta ar însemna că securitatea franceză i-a descoperit pe cei doi 
“atentatori”!!! Și lumea întreagă, nu știe nimic!!! Şi cum se face că nu 
s'a dat un comunicat ca să știe și lumea care se interesa de cazul “atenta- 
tului” contra Monicai leruncă? Nu a avut loc un proces sau acest proces 
s'a finut cu ușile închise, chiar și fără prezența dnei leruncă contra căreia 
se făcuse “atentatul”? Sau “atentatul” fusese găsit un caz minor pentru 
care se făcuse prea mare zgomot? Doamnă leruncă, noi nu credem că cei 
de la siguranța franceză v-au comunicat că “atentatori” sunt sirieni, pen- 
trucă ei nu descoperiseră nimic și nedescoperind nimic, nu puteau să vă 
comunice nimic. Noi credem că dacă ar fi descoperit că “atentatorii erau 
sirieni, s'ar fi grăbit să comunice aceasta lumii ca să vadă și lumea că secu- 

ritatea franceza descoperă “atentatori!” la viața cetătenilor pasnici, nu nu- 
mai poveşti cu care au obisnuit această lume, câțiva ani mai târziu, în ca- 
zurile Tănase și Goma. Abe. 

Şi iată că dna leruncă declară în “Limite” din August 1978, că si-a 
dat seama imediat că “atentatorii” erau Români sau că veneau din partea 
unor Români. “Vineri 18 Noembrie, mă întorceam din oraș spre orele $ 
jumătete după amiază. In curtea din faţa casei, se aflau doi necunoscuţi 
(al doilea pitit după niște plante, n'a apărut decât în ultima clipă). Cel ca- 
re mi-a ieșit în faţă m'a întrebat în frantuzește, cu accent, dacă sunt Ma- 
dame Monica”. Miâm dat seama imediat că, fie că sunt Români, fie ca vin 
din partea unor Români. Avea un plic mare în mână, mi-a spus că are un 
mesagiu și să intrăm în casă să mi-l citească. Am simjit că e ceva suspect 
şi am refuzat, spunându-i să mi-l citească pe loc. A insistat să intre. Am 
refuzat din nou și atunci a apărut un al doilea și a venit prima lovitură. 
Mi-am pierdut imediat cunoștința dar mai înainte am tipat și un funcţio- 
nar de la poștă care trcea pe stradă, i-a pus pe fugă. Erau, -mi-a spus un 
vecin care i-a văzut fugind, și care l-a ajutat pe fruncționarul de la postă 
să mă transporte în casă și să cheme poliţia-erau doi tineri cam negricioși. 
Nu mi-au luat nici cheile, nici banii, absolut nimic, Leșinasem, mă bătuse- 
ră în cap cu un obiect dur, doctorii mi-au spus că Liviturile fuseseră prea 
puternice ca să fi fost făcute doar cu pumnul. Nam avut însă o fractură 
craniană, numai un traumatism cranian, și o mică fractură la baza nasului. 
Mi-am revenit propriu zis când mi se faceau radiografiile la Spitalul Saint- 


21 


Louis, de unde am ieșit ieri, Deci în principiu, o treabă executată cu arije, 
ca de profesionali”. 

Deci “Madam Monica” a stat de vorbă cu un individ care avea un plic 
în mână, acesta a insistat să intre în casă (ca cineva să insiste trebuie să i 
se acorde cel puţin un minut), a apărut altul (reiese că prin faţă și nu prin 
spate, de moment ce i-a dat și o lovitură în nas) l-a văzut deci şi pe acesta, 
dar nu ştie cum erau negricioși, a trebuit să-i spună un vecin, care i-a pre- 
cizat că pe lângă că erau negricioși, mai erau și tineri!!! 

Deci atacul se da de doi tineri negricioși, din care unul stă de vorbă cu 
ea, și insistă, al doilea o ataca prin faţă deoarece îi dă o lovitură în nas, și 
doamna leruncă nu i-a văzut şi a trebuit să afle de la un vecin cum erau 
“atentatorii”"!!! Doamna leruncă ar trebui să se hotarăscă să spună numai 
adevărul pentruca întreaga poveste a atentatorilor de la 18 Noembrie 
1977, să fie crezută, Și să coincidă cu declaraţiile făcute marelui ziarist di 
Iosif Petran, în Ianuarie 1983. In 1977 dna leruncă a declarat că “atenta- 
torii” erau Români iar în lanuarie 1983 ne spune că erau sirieni și că 
acest lucru i l-au spus “cei de la securitatea franceză”. Noi i-am arătat 
dnei lerunca că aceasta este o poveste de adormit copiii: “cei de la sigu- 
ranță”, nu puteau să-i facă această afirmație pentrucă ar fi fost obligaţi să 
anunţe acest lucru și lumii. Era vorba de un “atentat” politic pentru care 
se făcuse scandal, atâta zgomot, și dacă “cei de la siguranţă” descoperise- 
Tă că “'atentatorii”” erau sirieni, erau obligaţi să anunţe ce au descoperit, 
întregei lumi i nu numai dnei leruncă. Această ipoteză rămâne în picioa- 
re numai dacă “'eei de la siguranță” au descoperit că “atentatul”, pentru 
care se făcuse atâta zgomot, era un “'atentat” ceva mai mic, era un “aten- 
tat” minor, din acelea care se comit câteva zeci pe zi şi care se termină 
printr'o declaraţie la comisariat. E foarte posibil că dna leruncă este o 
fiinţă prea sensibilă și prea fricoasă în acelaș timp a și lesinat sau că s'a 
prefăcut că leșină pentru a nu pierde ocazia să devină eroină. Doamna le- 
runcă recunoaşte că a avut numai o fractură craniană si o mică fractură 
la baza nasului!!! Doctorii i-au spus că loviturile fuseseră prea puternice 
ca să fi fost făcute doar cu pumnul, dar nu pot să precizeze ce anume 
obiect dur era!!! Prin urmare dacă ar fi fost vorba de un alt “atentat” şi 
nu de “atentatul contra vieții dnei leruncă, afacerea s'ar fi terminat cu un 
pansament la cea mai aproapiată farmacie. Dar nu, s'a făcut nu pansa- 
ment monumental, încât dna leruncă părea o mumie Si aşa a apărut la 
conferinţa de presă dată de Paul Goma. Era impresionantă dna leruncă 
care părea o mumie egipteană şi toți cei care au asistat la conferința lui 
Paul Goma, au fost impresionați de ea, mai mult decât de Paul Goma care 
în această celebră conferintă de presă, a apărut mai degrabă în rolul unei 
paiaje, decât un proaspăt scăpat din ghiarele celebrului Plesiţă. 

Dar să vedem ce se înțelege printr'un atentat? Un atentat este un atac 
la viaţa unei persoane, făcut cu o armă de foc sau cu o armă albă. Prin 
armă albă se înjelege un-cuţit sau Ja nevoie un modest briceag. S'a între- 
buintat un briceag la atentatul dat contra vieţii lui lon Brătianu bătrânul, 
natural fără nici un rezultat. Deci ca un atac la viaţa unei persoane să fie 
considerat un atentat, este nevoie de o armă de foc sau de o arma albă, 
la novoie și briceagul poate fi considerat o armă. albă. De la “atentatul” 
de la 18 Noembrie 1977, nu se constată că s'a întrebuintat nici una din 
aceste arme. Constatăm doar că s'a întrebuințat “un obiect dur” pe care 
doctorii n'au putut să-l precizeze și acest “obiect dur”? a produs numai un 
"traumatism cranian” (care nu se vede) și.o mică fractură la baza nasului 
(care se vede). 

Deci credem că e bine ca în viitor-chiar când va fi vorba de interview- 
uri acordate marilor ziarişti izreaelieni —dna lerunca să nu mai întrebuin- 
Jeze cuvântul atentat, micei întâmplări de la 18 Noembrie 1977”. 

In numărul 9 din revista **Carpaţii” cu am scris o notă contra dlui Vir- 
gil leruncă. In numărul 14 al “Revistei Scriitorilor români”, apăruse un 
articol semnat de dl Ilie Constantin, în care i se aduceau, pe zece pagini 
de revistă, laude care ieseau din comun, dlui Virgil leruncă. Citindu-l nu 
m'am putut opri să nu zâmbesc, dar în orice caz, de această dată, se în- 
tinsese prea mult coarda. Să vadă şi cititorul ce urmează din articolul sem- 
nat de Ilie Constantin: “ne mulțumim să vorbim în aceste note despre un 
singur aspect al bogatei, fascinanrei prezenţe de scriitor”... “invenţie epi- 
ca, poiezie, eseu, aforism”,.. “Viral leruncă, rămânând Român până în 
vârful unghiilor, bântuit de fara reală și mai ales de cea ideală, este toto- 
data un intelectual european”... “ne biruie ispita de a exemplifica prin noi 
cazuri măiestria austeră a autorului”... “In pagini ca acestea, leruncă e 
pur şi simplu seducător; nu știm ce să-i admirăm mai întâi: discreția mij- 
loacelor-aici discrusul indirect e exploatat cu putere-măsura devastatoare 
a verdictului, plinătatea neverosimilă a formulelor... Rareori stilul aluziv 
a dat un asemenea randament stilistic” (pag. 139)... “Formula de extremă 
fineţă intelectuală a discursului indirect, prin aluzie, e doar una între ce- 
lelalte, in panoplia redutabila a lui Virgil leruncă”... “Mare constructor 
în viaţa literară a exilului românesc” (p. 139)... “Destule chipuri din 
Jumal s'ar cuveni evocate, pentru a da o ideie asupra varietății și virtuozi- 
tăţii pe care Virgil leruncă le pune în slujba acestei portretistiei” (p. 14)... 
"Spirit elevat el (leruncă) cultivă autoironia” (p. 142) “Dna F. se miră că 
nu sunt la Institut de l'rance... O altă doamnă-imi spune mai târziu a feli- 
citat-o că “trăieşte în umbra unui astfel de om” (p. 142)... “Virgil lerun- 
ca este, cu adevărat, o insomnie in exilul românesc, şi aceasta în sensul 
nobil al cuvântului” (p. 142), 

O asemenea bombastică critică am mai întalnit în revista dlui Ierunca, 
“Limite” nr. 26-17, Tiste vorba de o critică a dlui loan P. Culianu la adre- 
sa dlui Mircea I liade, 

Să ne spună dl lerunca dacă această tămâiere nu Pa făcut să roşească? 
lu nu am considerat-o recenzie ci cu totul altceva. Si mi-am spus părerea 


22 


într'o notă care tocmai acum l'a supărat pe dl lenuncă, Și am considarat 
că e vorba de un pseudonim al Monicăi Lovinescu și iată că acum leruncă 
vine si-mi spune că acest Ilie Constantin există, * în carne si oase” si că e 
vorba de un mare scriitor care a publicat 19 cărţi în România și un volum 
de poezie și ca trăieste astăzi în exil, la Paris, Deci d! Ilie Constantin a pu- 
blicat 20 de carți în Țară!!!, şi dacă a publicat 20 de cărți în Țara deacum, 
adica cea comunistă, înseamna că aceste cărți au fost scrise pe placul regi- 
mului actual, Si mai înseamnă că Ilie Constantin a trăit bine cel puțin 2 
de ani-socotind că a scris câte o carte pa an, și într'o bună zi, s'au stricat 
lucrurile și d! Ilie a fost obligat să aleagă libertatea, Domnul leruncă nu ne 
spune dacă plecarea din Țară a dlui Ilie s'a făcut tot cu pasaport în regulă 
ca și a domnieisale sau a fost o adevarată fugă, prin munţi și păduri, şi 
iată-l la Paris, un om cu 20 de cărţi publicate în Țara unde trăieşte mo- 
dest, fără ca nimeni să vorbească de el, fără ca să se știe de el, căci a publi: 
ca câteva poezii în revista dlui leruncă și un articol în “Revista Scriitori- 
lor români” a dlui Sporea, înseamna că trăiește mai mult sau mai putin, 
ascuns, Înseamnă că omul acesta trăiește ascuns, că nu-i place să iasă la lu- 
mină, n'a luat exemplul de la dnii Goma și Tinase, In Paris însemnează 
că nu e cunoscut decât de câțiva prieteni, și pentru un om care a publicat 
20 de cărţi în Țară, lucrul devine de necrezut. Am și cu câțiva prieteni la 
Paris și nimeni nu-l cunoaște pe acest domn llie Pintilie, citesc aproape 
toate publicaţiile exilului și după cum am spus, l-am întâlnit numai de câ- 
teva ori. In orice caz nu e normal ca un om care a publicat 20 de cărți în 
Țară, să trăiască ca un necunoscut, când dl leruncă care a publicat numai 
o carte în cei 39 de ani de exil, și aceia din Fondul Naţional al dlui Vi- 
soianu, să fie cunoscut în toată lumea ca un șef redactor de meserie, 

Dar în orice caz, dl Ilie trăiește și nu este un pseudonim al dlui lerun- 
că sau a Monicăi Lovinescu, și aceasta o spune d leruncă și până la proba 
contrarie, trebuie să-l credem. Dar cum se face că acest om care a publicat 
20 de cărţi în Țară, a ajuns să se coboare în exil până acolo încât să scrie 
10 pagini de tămâiere, de ultra tămâiere a dlui Ierunca? Sau deaceia a fost 
expulzat din Țară? In orice caz, eu rămân tot la prima mea parere că arti- 
colul din “Revista Scriitorilor români” a fost scris tot de Monica Lovines- 
cu și a fost numai semnat de acest om din. lună, de di Ilie Pintilie, Acest 
lucru se întâmplă destul de des în lumea aceasta a literilor, Aparte de 
exemplu în revista “Destin” a dlui Tănase Uscatiu, o recenzie despre o 
carte a Uscatiului, scrisă în limba spaniolă și recenzia o semnează un om 
care nu cunoaște această limbă și, drept răsplată, în acelaş număr, apare o 
recenzie semnată de Uscatiu despre o carte celui care i-a recenzat cartea 
lui în limba spaniolă. Aceste lucruri, după cum am spus, sunt cunoscute 
în lumea literilor: o mână spală pe alta și amândouă obrazul, deci în con- 
cluzie, articolul (care este tot un fel de recenzie), apărut in “Reviste Scrii- 
torilor români”, a fost scris de Monica Lovinescu și semnat de omul din 
lună, lie Constantin. 3 

l-am răspuns d-lui leruncă la trei din acuzaţiile pe care mi le aduce. Mai 
rămâne a patra acuzaţie la care îi voiu răspunde-aici sau în altă parte 
pe curând, 


N.S.G. 


Demenţa urei 
e Ura s'a născut cu omul, cu omul primitiv. 

Sentiment rudimentar, transformă individul în bestie, devenind la unii 
cu trecerea timpului, o obsesie demențială tradusă in fapt ca o poftă nesă- 
jioasă de a ucide, de a trăda tribul în care se desvoltase. 

Omul de la Tigănești nu s'a putut desprinde din acest proces de putre- 
zire morală, provocat de instinctele-i barbare și se manifestă ca atare în 
nota pe care —viteaz-o strecoară în SATRA Nr. 168-— Martie 1984, sub 
semnătura altuia, reala sau inventată căci obiceiul de a scoate castanele 
din foc cu mâna altora, este de vreo 34 de ani patent al menţionatului 
vătaf, 

Vă puteţi da seama citind paragraful 4 din pagina 27 al rubricei —Sem- 
nalări —, întocmit cu stil dialectic vălimărean, pe care-l reproducem pen- 
tru istoricii de mâine al disidentismului “legionar”. 

Mareșalul Antonescu şi Mişcarea Legionară. Răspuns dlui Pantazi, 
“Carpaţii” 84. Urmând, după cugetul lor, pe **Hai să dăm mână cu mâ- 
nă”, câţiva basbuzuci de-ai lui Sima au pus fiere lângă fiere, adunând, în 
broșură, rânzele presărate prin diverse publicaţii pentru sustragerea șefu- 
lui de sub apăsarea unor adevăruri sacrosancte etalate de di Pantazi. Ama- 
torii de eleganţă simistă în polemică sunt îndemnați stăruitor să şi-o pro- 
cure, 

Mare răbdare are Căpitanul tolerând atâta necuviinţă, josnicie și rea 
credinţă uzurpătorului numelui Lui, al învățăturilor și asezărilor ideolo- 
gice ale Lui, subminând integritatea Micărei Legionare, 

Sătrarul însă se pare că are memoria scurtă, A uitat că acuma 48 de 
ani era “bașbuzuc” de al lui Sima și încă dintre cei credincioși aparent. 
Sau spera că soarta vitregă a României de atunci incoace, eliminase în în- 
chisorile comuniste martorii ambiţioaselor sale năsdrăvanii, care încurcau 
colaborarea legionaro-antonesciană în Statul Naţional Român Legionar, 
la a cărui fâurire participase,.. de departe, 

Acuma pentru satisfacerea ambițiilor sale de parvenitism, crede ca e 
mai bine să-și creeze alt statut politic, avalând invectivele i) 
tânărul Pantazi din cărțile antilegionare fabricate de politicieni, antones- 
cieni, marxiști și “nemții” lui Govora, căzând pe nesimţite, impins de dia- 
bolica coaliţie, în abisul trădării credinjelor legionare, pentru asi “spăla” 
trecutul legionar, Se înșeală. 

Sustnătorii tânărului Pantazi nu vor numai capul lui Horia Sima, ci vor 
să distrugă, fără a mai lăsă urme, legionarismul codrenist, indiferent de 
forma sub care S'ar manifesta. 


SE n 


N ci 


TRIBUNA LIBERA 


gin RR Rastatt Baden 
14 Februarie 1984 


Stimate Doninule Emilian, 

Independent de voinţa mea, n'am putut răspunde, cu promp- 
titudinea obisnuită, la rândurile Domniei- Voastre din 7.L.a.c, prin 
care-mi adresaţi felicitări pentru replica mea, la adresa domnilor 
Raţiu si Korne, publicată în Nr, 38-39 a revistei de cultură şi ac- 
tiune româneasca în exil, Carpaţii. In afară de felicitări. Domnia- 
Voastra în continuare scrieţi: păcat ca asemenea articol a apărut 
întrun numar din Carpaţii” în care este porcăit Mareșalul lon 
Antonescu, gigant al istoriei noastre naționale, Domnul Beldie 
(Stefanescu Govora, etc) complăcându-se în acest număr în a 
defăima Armata română. Aţi uitat stimate Domnule Martea, 
cum s'au comportat politrucii domnului Horia Sima la Dollers- 
heim și Kaufholz. A di 

"Am fost eu însu-mi martor, —și voiu scrie acesta și când un 
asemenea politruc, purtând uniforma de “Untersturmfuhrer va 
ameninţat că va ia la palme, aceasta în plină conferință la care 
participau circa 60 de ofiteri. Dvs, erai atunci, “Obersturmfi- 
rer” deci superior respectivului. 

Păcat că aţi uitat. Ş 

Cum nu sunt uituc, consider aceste rănduri drept un reproș şi 
nu înţeleg ce legatură are, —chiar dacă afacerea cu politrucul ar 
fi adevărată—, aceasta cu plublicarea articulului meu în Carpaţii? 
Aşi fi înţeles un asemenea reproş dacă ași fi publicat un articol 

IN BIKE, sau 1n “Lupta domnului Korne. 

Stimate Domnule Emilian. va cunosc din vedere de peste 50 
de ani când D-vs eraţi candidat, pentru alegerile parlamentare, la 
Piatra Neamţ iar eu funcționam la Școala de Agricultură Fraţii 
General Alexandru şi colonel Sergiu Candiano Popescu din co- 
muna Păstraveni din același judeţ. Cu câţiva ani mai târziu ne-am 
cunoscut personal, în Noembrie 1942 în Stepa Calmucă în lo- 
calitatea Tundutovo-Dorganov la sud-vest-de-Stalin— grad; eu 
fiind locotenent în regimentul 6 Roşiori motorizat din Detasa- 
mentul Korne iar domnia - Voastra căpitan într'un regiment de 
Călărași care din câte îmi amintesc ocupa poziţie pe aliniamen- 
tul Scharnutovschi-Obilnoie. 

Vicisitudinele istorice şi trădarea neamului de către Mihai Vi- 
teză, bostangiul si protejatul sau, Emil Botnaraș, agentul lui Sosa 
Djugasvili alias Stalin, ascuns în incinta palatului regal din Calea 
Victoriei, cu știința câtorva generali-Racovită, Dămăceanu, Sănă- 
tescu, sub numele Spătaru, ne-a forțat pe amândoi sa părăsim ța- 
ra, luând calea pribegiei. 


NOTE CU LEXIC POTOLIT 


Ceace vor, e desființarea morală și spirituală a legionarismului, ca idee, 
doctrină și realizare, nu fărămijarea lui. 

Cartea MARESALUL ANTONESCU SI MISCAREA LEGIONARA-—, 
răspuns Domnului Pantazi, nu este cum afirmă sătrarul cu obocinuita-i 
“eleganţă stilistică”, o punere de ““fiere lângă fiere a rânzelor presărate 
prin diverse publicaţii pentru sustragerea sefului de sub apăsarea unor 
adevăruri sacrosancte etalate de DI. Pantazi” ci un rechizitoriu impotriva 
persecuțiilor si al asupritorilor Mişcării Legionare de la 1930 la 1944, in- 
clusiv sătrarul și acoliţii lui. Sa e Xe: 

Regretăm că aparitia acestei broșuri, destinată a lămuri opinia publică 
a exilului românesc asupra fenomenului legionar, a stârnit furia unora 
dintre denigratorii comandantului, cum o dovedește nr. din Satra amintit. 
Intenţia noastră nu a fost asta, Probabil însă că adevărul rostit cu hotări- 
re, turbură conștiința răstălmăcitorilor cuvintelor, întortochiate cu rele 
intentii. Departe de noi spiritul de frondă. Horia Sima nu are nevoe de 
apărarea nimănui. Il apără destinul lui și consecvența atâtor decade de 
luptă anticomunistă, : > e 

“Basbuzucii” care semnează broșura au spus adevarul și numai adevă- 
rul, atât în faţa lui Dumnezeu și a oamenilor, cât şi a Istoriei Legionare 
mistificată de dușmanii ei. o UG pei 

In schimb detractorii sunt chinuiţi de păcatele săvârșite; drama Româ= 
niei, mutilată, văndută Moscovei, tineretul predat Satanei, persecutat, chi- 
nuit zeci de ani în închisorile marxiste, umilit și ucis. ie at 

Cat despre “eleganţă” în polemică, mă surprinde că are ii e a 
Vorbi, tocmai Dumnealui, prototip seicăresc al omului de la “tejgheaui 
cuvintelor”. TE 


Din Septembrie 1944 şi până în Martie 1945, am fost, prin 
ordinul comandamentului armatei germane din Budapesta afec- 
tat unei unități blindate *13ten Panzer Aufklarungsabteilung 
care se găsea inglestat în luptă, contra partizanilor lui Tito, în 
munjii Bosniei regiunea Bjelina-Vinkovici-Celici. ai 

In Decembrie am luat parte la luptete de curăţire a regiunii 
până în Februarie când datorită presiunii trupelor sovietice 
unitatea a primit ordin să se retragă la nordul râului Drava şi să 

ocupe o nouă poziţie pe malul drept al Dunării în faţa localită- 
ţii Apatin. De aici retragerea a continuat pe traseul Pecs (Fun- 
fkirchen )-Szigetvar-Bares-Nagyatad-Csurgo-Csyaktornya (Ciako- 
vei)-Nagykanizsa-Zalaegerzeg-Szombathely. De aici la ordinul 
comandamentului din Viena am fost detaşat acolo în vederea 
formării unui grup de propagandă care urma să activeze pe front 
acolo unde se găseau trupe române care au fost puse de aceiași 
trădători la dispoziția "liberatorilor”. A 

Evenimentele precipitându-se, la sfârsitul lui Martie 1945, am 
fost la cererea diviziei, trimis la Dollersheim-Kaufholz unde am 
sosit la sfârșitul lunii Martie 1945. 

La Kaufholz am fost numit Offizier Z.b.V. si responsabil di- 
rect numai faţă de Comnadantul Diviziei, colonelul Ludwig. 
Acolo v-am întâlnit în gradul de Hauptsturmfihrer si datorită 
poziţiei pe care o aveam, v-am făcut unele mici servicii pe care 
sunt sigur ca nu le-aţi uitat deși au fost nimicuri. 

+ Cetind Carpatii, in prima pagină am sesizat articolul, d-lui 
Beldie la care vă referiţi în cele scrise mie si am constatat ca 
acesta este un răspuns, adresat Domnului Ion Pantazi, privind ar- 
ticolul acestuia din urmă publicat în Stindardul Nr. 149 din 
lulie 1983. 

Am citit cu multă atenţie articolul domnului Pantazi si am 
ajuns la convingerea ca Domnia-Sa fără a cunoaște exact unele 
evenimenre, —petrecute între Septembrie 1940 si sfârşitul lui 
Ianuarie 1941 — relatate de domnul Horia Sima, ca actor princi- 
pal, în lucrarea Era Libertatii-il acuză ca l-ar denigra pe Mareșa- 
lul Antonescu, făcând-uz de-expresii lipsite de urbanitate: i 

Cele scrise de către Domnul Sima, în lucrarea sus numită, au 
fost evenimente trăite de Domnia —Sa. Și în perioada când a 
fost vicepresedinte al Consiliului de miniștri, alături de Mareșalul 
Antonescu care era șef al guvernului. 

Dumneavoastră ştiţi prea bine că peste tot între persoane sau 
grupuri, fie politice fie de altă natură, există animozitaţi si diver- 
genţe care dau naștere la multe fricțiuni. = d 3 

Aceste neînţelegeri sunt relatate de către cei care le-au Baii 
aşa cum s'au desfăşurat, iar de către unii spectatori după buni 
plac aşa cum a facut domnul lon Pantazi, —după patru decenii, 
pentru a se afla în treabă. Istoria, adevarată, nu cea dictată de 
satrapia moscovită din București şi nici cea pe care o vrea dom- 
nul Pantazi, își va da sentinţa si-l va așeza pe Mareșalul Antones- 
cu la locul cuvenit ținând seama nu numai de calitătile pe care 
le-a avut ci și de defectele care nu i-au lipsit. Numai naivii pot 
crede ca există oameni fără cusur si dacă Domnul Horia Sima în 
lucrarea Domniei-Sale, Era Libertatii, a evidenţiat nu numai cali- 
tătile, ci și slăbiciunile omenești ale Mareșalului Antonescu asta 
nu înseamnă denigrare și nici porcăire. Privitor la cele scrise că 
un asemenea politruc, purtând unitorma de “Untersturmfuhrer 
m'ar fi ameninţat să mă “ia la palme”, eu n'am trait un aemenea 
eveniment la Dollersheim sau Kaufholz. E 

Dacă Domnia-Voastra aţi asistat la o asemenea conferinţă a 
ofiţerilor, cunoasteţi fără îndoială numele “politrucului” și v'aşi 
fi recunoscător dacă mi l-aţi face cunoscut. N : 

Apropos. Politruc. Din câte stiu, numai armata roşie avea și 
mai are şi astăzi în cadrele ei politruci. “Cuvântul este compus 
din două cuvinte: (politicischii rucavalditili), iar individul care 
purta un asemenea titlu era comandantul politic al unei unităţi 
militare. i ș 

Daca Domnia —Voastră aţi ştiut ca la Armata naţională, for- 
mată din inițiativa Domnului Sima si unde aveaţi gradul de 
Hauptsturmfhurer, existau politruci, de ce n'aţi ripostat la mo- 
mentul oportun? De ce aţi acceptat să ramâneti în aceasta ar- 
mata şi încă alaturi de politrucii Domnului H. Sima? In cei pa- 
truzeci de ani scurşi aţi fi avut destul timp ca să scrieti asupra ca- 
zului. De ce intenţionaţi să faceţi acest lucru acum. Vreţi să daţi 
apă la moară celor de la București, ori aveţi unele răfueli perso- 
naie cu cei care sunt contra tuturor trădătorilor neamului nostru 


23 


Ca român ai cărui strămoși au trăit mai mult'de un secol sub 
stăpânire straină şi din a cărui familie unii mai sunt si astăzi scla- 
vi ai muscalilor, îmi permit să vă spun următoarele: 

Noi, românii băjenari, —cu excepţia celor care în timpul răz- 
boiului au pactizat cu inamicii neamului şi prin aceasta s'au ex- 
clus din rândudurile românilor și acelor trimişi aici pentru a ne 


TRIBUNA LIBERA 


şi ne jecmănesc ţara. ; 
Cui Bono? Certurile ca la ușa cortului? 
Cu sentimente de deosebită consideraţie. 


desbina—, Domnia-Voastra, Domnul Sima, D-nii: Traian Popes: 
cu, Stefănescu-Govora, Verca, Faust Brădescu, N. Roşca, eu și 


ca profitori ai muncii altora. 


CITITI SI RASPANDITI SCRISUL ROMANESC IN EXIL 
pc i iii N feat pi Dn oaie 


CARPATII 


REVISTA CULTURALA SI DE 
ACTIUNE ROMANEASCA IN EXIL 


Director-Proprietar: 


TRAIAN POPESCU 
APARE ODATA LA DOUA LUNI 


SUB INGRIJIREA UNUI COMITET 
DE REDACTIE 


= 


Redacția și Adminisratia: 


Calle Conde de Pedalver, 82, 4: 
Tei6f. 402 1101 - MADRIp-6 


Correspondenta: 
parvaao 9.283 - MADRID (Espafia) 


x 


Abonamente: 


ADUaIi ze a a aa 380-$ USA 
De susținere)... 60 $S USA 
Expedierea Avion plus. 10 $ USA 


i. 


24 


REDACTIONALE 


e In numarul 40/41 al revistei, în pagina 21, în articolul “Din amintirile lui lon Negură”, 
rândul întâi, sa strecurat o greşală de dată trecută neobservată, pe care, 
in 1937, în loc de 1938, deoarece Corneliu Zelea Codreanu, 
noaptea de 29-30 Noembrie 1937. 

e uititorilor în restanţă cu plata abonamentului pe mai mulţi ani în urmă, le facem cunoscut ca Nrul 42 - Februarie 
-Aprilie 1984 al revistei Carpaţii, este ultimul care s'a mai expediat, deoarece, considerăm că nu-i interesează sbuciumul 


nostru românesc, că nu mai au nimic comun cu lupta în exil de descătușare a Neamului și că nu e drept să-i tolerăm 


e Rugăm insistent pe cititorii și sprijinitorii care-şi schimbă des domiciliul, să ne comunice de urgenţă noile adrese, 
pentru a evita inapoierile destul de numeroase cu menţiunea: plecat fără a indica noul domiciliu. Pentru redacţie este 
o pagubă costisitoare, căci pierdem taxele poștale și revistele primite deteriorate nu mai folosesc la nimic. a 

e Numarul 45 este sub tipar, corespunde lunilor Iulie-August, Septembrie 1984 şi-l veţi primi către mijlocul lunii 
octombrie. Are peste 24 de pagini. Numarul 46 este în pregătire şi rog colaboratorii să trimită grabnic materialul promis. 
e Tuturor vă dorim vacanțe plăcute. 


EDITURA CARPATII ANUNTA 
Au apărut. 


AMINTIRI DIN COPILARIE: de lon Creangă 
HAIDUCUL, de Bucura Dumbravă 


ISTORIA LITERATURII ROMANE, de D. Murărasu 
NA TIONA LISMUL LUI EMINESCU, de D. Murăraşu 
POVESTI, de lon Creangă. în fascicole 
DACIA, de Vasile Pârvan 


puiu as AO pe aa e 30 sala atit anna toat Te RA AIR e a 


Sub tipar: 

LA GRANDE THRACE, par Prot. A. Boldur, deuxieme volume. 

ISTORIA POLITICA SI MILITARA A RASBOIULUI ROMANIEI CON- 
TRA RUSIEI SOVIETICE, de General Platon Chirnoaga. editia Ila reviz- 
nită şi complectata 2. Vol. 


multi alții, victime ale comunismului aparținem aceluiaşi neam 
care aşteaptă de la noi o acţiune unică împotriva celor care 
ne-au vândut si care sub scutul baionetelor sovietice ne asu ESC. a, 


4148 
în paragraful penultim 
cu scuzele cuvenite, rugăm cititorii s'o rectifice ; 
fusese deja executat din ordinul Regelui Carol al II-lea în 


TRAIAN POPESCU 


„SI 


pu 


EI CA 2 
sti LA si 
15 SUSA 


10 S USA 
SS USA 
10 S USA 


3 S USA 


3 S USA 
5 S USA