Carpatii anul XXXIX, nr. 64-65, dec. 1989 — iunie 1990

— „pp ea. 


A 


DECEMBRIE 1989-JUNIE 1990 


Director: Aron Cotrus REVISTA DE CULTURA SI ACTIUNI ROMANEASCA EXIL. Redactor: Traian Popescu 


A INCETAT TIRANIA 
CEAUSISTA 


n ziua de 25 Decembrie 1989, tirania 
introdusă de Ceausescu în România, s'a 
prăbuşit printr'o bae de sânge neobicinuită în 
trecutul istoric al poporului ei răbdător, dar 
neînfricat si dârz când răbdarea depăşeşte 
limitele suportării omeneşti şi ale resemnării 
româneşti. 

Cu hotarîta deciziune - ori învingen, ori 
murim - strigăt retransmis prin undele 
microfoanelor Televiziunei din Bucureşti ocupată în prelabil de 
el, poporul român s'a răsvrătit vroind să pună capăt într'un elan 
demn de bărbăţia străbunilor Daci, nedreptăţilor, schingiurilor 
morale, fizice şi suferințelor îndurate pană atunci. 

Imaginile - inimaginabile - ale decadenţei umane din 
orfelinatele copiilor părăsiţi de părinţii desumanizaţi de mizeria 
în care trăiau, din spitalele lipsite de cele mai elementare 
mijloace de higienă, din azilele de bătrâni, precum şi cele ale 
vieţii cotidiene din pretinsul Paradis al "Republicii Socialiste 
Romîne”, au îngrozit telespectatorii întregei lumi, fiind grave 
contraziceri ale progresului atins de civilizaţia secolului 20 din 
țările care putuseră îndepărta de ele, virusul comunist. 

Si miracolul sperat s'a produs. Mulţimile desesperate au 
învins. 

Urmând exemplul celorlalte naţiunii europene troglodizate 
de obscurantismul comunist, impus de nedreapta decizie a 
învingătorilor, de a împărţi la Yalta şi Potsdam, Europa în 
două zone Est si West, tineretul României, trezit din 
somnolenţa resemnării, a reuşit cu sfidarea morţii şi jertfa 
vieţii, ceace nimeni n'ar fi crezut posibil, să alunge tiranul şi 
sistemul de guvernare, uluind lumea cu stoica lor înfruntare cu 
milițiile şi securiştii uzurpatorului suveranităţii naţionale. 

Strigătul lor categoric, -"nu vrem comunism"-, străbate încă 
vâzduhul planetei înfierând constiințele pătate ale 
occidentalilor aliaţi-făuritorii Păcii Staliniste, pace care în loc 
să îndrepte răul făcut în cel de al doilea răsboi mondial, au 
onorat cu Premii Nobel, decoraţii, şi slăviri, pe călăii Europei 
din Est, ei autorii din umbră a faimoasei şi sângeroasei Cortine 
de Fier. 

Patruzeci şi cinci de ani de despotică conducere şi suplicii 
prin foame şi ger, îndurate de poporul român sclavizat de 
metodele paranoice ale fatidicei perechi din clanul ceaușist - 
Nicolae si Elena -, se datoresc amăgirei dela 23 August 1944, 
care a deschis porţile Ţării ocupaţiei sovietice în România, 
urmare a sloganului B.B.C.-ist al Domnului lancu Raţiu: 
urmează pag 3 


DEMOCRATIA 
E LIBERTATEA CUVANTULUI. 
A VOASTRA CE E? 


oi, care aţi pus stăpânire pe Tară şi ne opriţi 
pe noi să spunem cuvântul aşteptat care, din 
1937 când Tara a izbucnit în favoarea 
noastră şi a speriat pe toți stăpânii ei impuşi 
dar nedoriți, natural, voi cine sunteți. 

De unde veniţi? 

Cine vă sunt bunii? 

Cine vă sunt străbunii? 

Unde vi sunt dăruinţele? 

Unde vi sunt suferințele? 

Ce sânge vă curge în vine? 

Din ce mâini sfinţite aţi primit apa de botez şi la ce icoane 
aţi rostit primul vostru crez? 

V'aţi născut la 23 August si de atunci n'aţi dat Ţării viață, ci 
i-aţi luat. 

Pe lungi ani aţi umplut cu noi pușcăriile, unde aţi trimes să 
moară şi pe cei ce v'au chemat alături de ei când totul s'a 
schimbat în România. Eram acolo, la Sighet în circuitul pe 
care-l parcurgeam în sinistrele voastre puşcării; dar voi unde 
eraţi? Cu tot regimul vostru de exterminare, cu toate 
samavolniciile savârşite. (Mama mea, la 77 ani trimeasă la 
Canal; copiii mei scoşi din Facultăţi), trecuți prin foc şi uragan, 
mai trăim, totuşi, câtiva. Poate ne veţi ucide voi, căci nu ne-a 
lăsat în viaţă Dumnezeu ca să stăm alături de voi, nici să jucăm 
Hora Unirii când Ţara e în hohote. 

Voi nu sunteţi, nu puteţi fi Români. Sunteţi o altă ediţie a 
comunismului. Atât. Cunoașteţi pe glob o Ţară al cărui Prim- 
ministru să fie un nenaţional? Da: România. 

Ce este Patria? De unde să ştiti? Ce, comunismul are Patrie? 
Un pământ pe o hartă. O Tară pe care o stăpâniţi voi, după 
Carol al doilea. 

Cât sânge a curs de la voi în cadrul istoriei acestei Ţări? 

Unde aţi gândit, unde aţi luptat, unde aţi trăit amarul vieţii? 

In ce credinţă aţi crezut? 

In Moscova şi'n pleascova. 

Ce este Patria? S'o ştiţi din cartea vieţii noastre: 

Sunt fraţii noştri din aceiaşi nație; e gândul nostru dincolo 
de veac. 

Voi ce-aţi făcut? Aţi ucis pe bandiții de ieri, ca să le luaţi 
locul şi Securitatea. 

Si ce-aţi adus voi? 
urmează pag. 2 


l 


ii 


f 


Puterea opacă a Statului asasin. Si temnițele asasine, să le 
apăraţi. Sunteţi produsi ai epocei lui Stalin. Guvernaţi prin 
teroare ca Generalul de Securitate de la Moscova, Ceauşescu, 
care n'a fost singurul politician român trimes în Ţară cu acest 
grad si îndeplinindu-şi misiunea. Aţi venit şi aţi ocupat Tara 
consecvenţi succesiune lui Carol 2. Rămâneţi cu teritoriul, nu 
cu pământul Românesc, nici cu poporul. 

Noi vom lega, pe unde soarta ne-a sortit, sufletul Naţiunei, 
nu de teritoriu cum faceţi voi; ci de suferinţă şi mâine de 
triumf. 

"Tara în sens istoric nu e gleba, ci umanitatea care o 
domină”. 

Ascultaţi bine ce vă spun: Noi avem Dumnezeu; voi, nu. 

Radu Budistenau 


SUS ROMANIE! 


Tu nu vezi, nu auzi 

cum lumea strigă tare, 

cum lumea vine la viaţă? 
Numai Tu urci 

spre dărâmate altare, 

spre năruite cruci, 

cu lacrimi de sânge pe fată. 


Sus, Tara atâtor dureri! 

Si Moscova şi Yalta'mpreună 
din ele-ţi împletiră cunună, 
Ridică-te, Ţară, şi tună! 


Sus, Romanie, răstoarnă! 

Destul trăit-ai numai prigoane. 

In locu-le aşează icoane, 

Că plânge Maica Domnului, Doamne! 


Să nu mai fie cum au vrut duşmanii 
la cârma la care şezut-au Hatmanii, 
ci soare plin să-ţi ardă viu pe frunte, 
O, Tară, a Cerului punte! 


Departe azvârlă pe cele mărunte! 

Să fii Tu iară stâncă de munte! 

Si dusmanii să intre'n pământ, 

Ei care îi-au săpat ani după ani, mormânt! 
Radu Budisteanu 


CANDELA DIN CIMITIRE 


De Tine că-mi dă de ştire 
clopotul la mânăstire 


şi troiţa din răscruce 
când trec Doamne şi-mi fac cruce 


aud inima săraca 
sub pieptar ce-mi bate toaca 


cum mă'ntreabă și răspund 
toate sânt dupăcum sânt 


ce-o mai fi şi-o mai veni 
om vedea când om muri 


când ne-o pune popa'n gură 
sfânta cuminecătură 


lumânarea cea de lângă 


căpătâi, când stă să plângă 


de Tine că-mi dă de ştire 
candela din cimitire! 
Ion Tolescu 


E 


COMUNICAT 


La încheierea buletinului nostru, aflăm de 
călători întorși de curând din România că, în AR 
campaniei electorale, pentru alegerile din 20 yy,. 
sau răspândit în mai multe oraşe ale țării manite 
ale mișcării legionare, cu semnătura mea, în care 
atacat guvernul. 

Tinem să precizâm că aceste manifeste nu ne 
aparţin. Ele sunt opera unor agenţi Provocatori, 
Dupăce actualul regim a dat cunoscutele decrete, 
prin care ne interzice participarea la viaţa politică, 
am adoptat o linie de neutralitate în campania 
electorală. Nam atacat nici guvernul în funcţiune şi 
nici n'am sprijinit opoziţia. Fiecare prieten de-a] 
nostru s'a bucurat de toată libertatea de conştiinţă de 
a vota cu cine crede că corespunde convingerilor 
proprii. 

Am fost şi mai surprinși când am citit în ziare că 
actualul Preşedinte Iliescu, într'o cuvântare ţinută 
după turburările din Piaţa Universităţii, a declarat că 
tineretul ce s'a manifestat în zilele de 13-14 Iunie, a 
fost manipulat de mișcare, implicându-mă din nou 
pe mine şi în această chestiune. 

Explicaţia oferită de Preşedinte nu are nicio bază 
reală si ne mirâm că s'a lăsat antrenat cu atâta 
uşurinţă în aceste afirmaţii necontrolate, provenind 
din surse dubioase. Dealtminteri opinia publică 
mondială cunoaste adevărul si a reacţionat cu 
vigoare la violențele minerilor cu morți şi sute de 
răniți. 

Mai întâi, tineretul revoluţionar, care la 22 
Decembrie a plătit cu mii de morţi răsturnarea 
regimului sangvinar al lui Ceasescu, nici nu ne 
cunoaște, iar în măsura în care ne cunoaşte, n'a aflat 
decât lucruri rele despre noi -reminiscenţe ale 
infamei propagnade a vechiului regim- încât nu 
putea să se lase influenţat de noi. Acest tineret a 
reacţionat, în zilele de 13-14 lunie, din acelaşi 
stimulent interior şi spontan care l-a călăuzit şi în 
revoluţia din Decembrie 1989. Vor trebui să treacă 
mulți ani până ce acest tineret va descoperi cine 
suntem si ce sacrificii am făcut pentru cauza 
libertăţii naţionale, în mișcarea de rezistenţă contra 
regimului comunisto-ceauşist. 

Noi credem că actualul guvern are prea mari 
probleme de rezolvat ca să se mai angajeze şi în 
campanii de diversiune. Pentru refacerea economică 
a ţării şi a intregei vieţi naţionale, este nevoie de 
mobilizarea tuturor energiilor sănătoase ale țării. 

In ce ne priveşte, vom continua să cerem dela 
puterile consituite repararea nedreptăţii săvârşite, 
acordând și legionarilor spaţiul politic de afirmare, 
în conformitate cu regulele democratice respectate 
în întreaga lume. 


24 Iunie 1990. 


ai, 
Ste 
€ra 


Horia Sima 


d 


“A. 


i 


imagine, o icoană. O mamă tânără, ochii seci 
de lacrimi, ținând în braţe un înger de copil, 
chipul trist. Alături o cruce de lemn, pe care 
era scris, de o mâna stângace, un nume: 
Venerian, o data 15.VII.1960, data naşterii şi 
mai jos, 21.X11.1989, dramatica zi când a 
căzut, ofrandă a eliberarii. Avea doar 29 de 
ani. 

Crucea purta numele soţului răpus, al 
tatălui micului copilas, rămaşi de acum singuri, cel ce era totul 
pentru ei, sprijin ghid si protector. 

Câte cruci, asemenea acesteia, semănate pe întinsul țării, 
câte mame, soațe, copii orfani, dela Timişoara, Arad, Sibiu, 
Braşov şi până în inima Capitalei martire, nu plâng azi pe cei 
ce si-au dăruit viața, să rupă lanţurile, ce atârnau greu de atâta 
amar de vreme? 

Un trecator, din alte țări, se opreşte pe străzile Capitalei, să 
înregistreze si să ducă în lumea întreagă, de ceeace i-a fost dat 
să vadă, în mintea lui, până acum, prea crunt ca să fi putut să-şi 
închipue. 

Pe filmul lui defilează scene macabre. Camioane încărcate 
cu sicrie, să închida în ele atâtea vieţi tinere, în timp ce rafale 
de mitraliere doboară fără cruțare, deopotrivă: copii, femei, 
bătrâni şi tineri soldați. 

Se trăgea în mulţime. Unii fug să-si salveze viaţa în faţa 
nebuniei asasine, alții bravează moartea. Si, nenumărați sunt 
acei ce rămân nemiscaţi, cu ochii ultimei priviri spre Cer, în 
semn de apel. Miselnica moarte le-a curmat firul tinerei vârste. 

Mai încolo, tancuri cu uruit de infern, alunecă peste trupuri 
frânte, strivite sub banda de fier. Sângele celor ucişi se 
amestecă cu lacrimile celor ce încă mai sunt în viaţă. Poate, 
pentru puţin timp încă. Pe toți îi aşteaptă dramaticul destin, 
cutia din cele patru scânduri. 

Morți, numai morţi, însoțiți de strigăte de durere, de oroare! 

In parcurile Capitalei se sapă gropi, să cuprindă în ele pe 
cei căzuti pentru libertate. Gropi multe, la tulpina copacilor ce 
împrejmuiau odinioară aleele, unde se plimbau cei fără de griji. 
Cimitirile erau deja pline. 

Se aduc trupuri stinse, în alaiu de bocete, de plânsete. 
Femei în doliu urmează tristul convoiu. Durerea, amestecată, 
nu mai cunoaşte margini. 

Scene ce mintea refuză să le conceapă, demne de infernul 
lui Dante. 

Au fost răpuşi, pentrucă cereau libertatea, acest bun fără de 
pret, a cărui valoare nu poate fi definită, decât atunci, când, de 
mult i sau pierdut urmele. 

lată preţul, cântarit în sânge, pe care a trebuit să-l plătească, 
un popor întreg, în luptă cu un sistem decis să ucidă, pentru a 
stăpâni peste o masă de robi. Numai aşa poporul îşi va recuceri 
chipul și demnitatea de om, cutropite de atâtea umilinţi şi jertfe. 

Aceşti eroi s'au dăruit pentruca cei rămaşi după ei, să se 
bucure de libertatea să manânce când vor avea foame, să plece 
genunchii lor în fața altarelor, atunci când vor să înalte ruga lor 
spre Cel Atotputernic, fără a îndura prigoana, să gândească, să 
se exprime, în versuri sau în proză, după cum imboldul creaţiei 
îi îndeamnă. Să viseze cu ochii deschişi la o viaţă mai bună, 
construită din propria lor osteneală. Să-şi crească odraslele, așa 
cum le cere cugetul şi simţirea lor, să înveţe să iubească pe 
Dumnezeu, pe aproapele lui şi pământul în care s'au născut. 

Tineretul țării să parcurgă în lung şi 'n lat plaiurile şi munţii 
lui, să cunoască frumuseţea naturii românesti, să o îndrăgească 
nelegiuirea. 

Să nu se uite însă, că un Moţa, un Marin, au plecat în 
Spania, să combată acest monstru, pentrucă: "Se trăgea cu 
mitraliera în obrazul lui Hristos "si ei nu puteau sta 
nepăsători”! 

Că o generaţie întreagă a fost decimată de alte “cadre” 
diabolice, care au gonit morala şi sensibilitatea umană din 
preocupările lor, stabilind o barieră, care ne separă de infernul 


lor, pe care generaţia noastră, în deplină conştiinţă, nu o va 
trece niciodată! Pentrucă ea a fost imunizată contra acestui 
germen de desfigurare a feţei umane, de către Corneliu 
Codreanu, prin pilda şi jertfa vieţii sale! 

Ar fi putut ea oare, această generaţie, să formeze "cadrele" 
lui antichrist, fără a nu-şi fi atras blestemul Neamului şi mânia 
lui Dumnezeu? 

Să nu se uite, iarăși, că obstacolul major, care a opus cea 
mai înverşunată rezistenţă, acestei diabolice idelogii, a fost, în 
acea vreme, tocmai, generaţia lui Corneliu Codreanu, la isvorul 
căreia s'au adăpat atâtea speranțe! 

Că internaţionala roşie, setoasă de sânge, si-a exercitat 
odioasa-i crimă la Pitești, produs al urei nestăvilite, acumulată 
dela fronda din pădurea Dobrina încoace şi revărsată în pădurea 
dela Tâncăbeşti până la paranoica stăpânire, care a răvăşit până 
şi oasele morţilor şi lăcașurile de închinăciune, lată explicaţia 
acestei satanice orori, pe care n'ar fi putut-o stăvili, nici măcar 
"cadrele" marxiste românești. Nu! Soarta poporului nostru, a 
intelectualităţii, țărânimii, a muncitorimii românesti a fost 
programată la Moscova, decisă să şteargă de pe harta Europei, 
această insulă latină, pentru a complecta silueta slavismului. 

Aceste "cadre" româneşti încălţate cu ciubote căzăceşti, ar fi 
reprezentat ele oare, adevărata întruchipare a prea bunului 
creştin român? Ar fi evitat ele oare dramaticul destin, dacă ar fi 
îmbrăcat mantia călăului propriilor lor fraţi? 

S'a scris mult în exil, mărturisiri sguduitoare, de către cei ce 
au plătit tribut de sânge, pentru credinţa şi patriotismul lor, 
dela: "Intoarcerea din Infern", "Canalul Morţii”, a lui Ion 
Cârja, "Demascarea” lui Dumitrescu din impărăţia morţii a lui 
Gabriel Bălănescu şi atâţia alții, complectat de articole în toată 
presa exilului. 

Să nu fie oare, aceste cutremurătoare împârtâsanii, 
suficiente, care să evite, ieftina şi inutila “explicatie” postumă, 
de lipsă de “cadre” marxiste românesti, închiriate ocupantului 
pentru odioasa îndeletnicire? 


10 Ianuarie 1990, Filon VERCA 


A INCETAT TIRANIA CEAUSISTA (vine din pag. 1) 


"Români depuneţi armele, căci vin eliberatorii americani" dar 
n'au venit ei, ci tancurile americane cedate de Roosvelt s, şi Churchill-ă- 
fond perdu- Sovietelor, pentru invadarea României şi a Europei Centrale. 

Deacea, neamurile lor sunt obligate astăzi să reconstruiască-fără 
condiţii-; economic, teritorial şi moral, atât România cât şi Estul Europei, 
distruse din lipsa lor de cunoaştere a problemelor Europei şi de viziune 
politică de viitor pentru întreaga lume -liberă- dat fiind sprijinul acordat 
fără reticente din culisele politicei mondiale, imperialismului universal 
sovietic şi blestematei doctrine marxisto-leninistă, prin tolerarea unor false 
democraţii în statele "eliberate" doar parţial de controlul Moscovei, atât 
timp cât trupele sovietelor staţionează, nestânjenite în interiorul lor, sub 
diverse pretexte. 

Pacea în lumea de azi nu poate fi posibilă fără această "restitutio in 
integrum”. 

Lumea s'a trezit şi cere dreptate. 

Nu mai trebue permis nimânui, naţiune sau individ, să joace 
căzăceasca sovietelor pe spinarea milioanelor de oameni jertfiți în Europa 
de Est, pentru iluzoriile interese comerciale ale foştilor învingători, ştiută 
fiind cu prisosinţă din partea ruşilor, nerespectarea dealungul istoriei a 
acordurilor încheiate. 

Charta Atlanticului, Drepturile Omului si Autodeterminarea nu 
trebuesc să rămână literă moartă în protocoale şi acorduri diplomatice, 
semnate cu complice uşurinţă, ci trebue să fie realitate indiscutabilă în 
acest trist sfârsit al secolului 20, altfel, tăvălugul comunist va întrona 
dezolarea şi crimele care-i caracterizează înfăptuirile, daunând libertatea 
individuală şi a neamurilor. 

Să nu ne lăsăm hipnotizaţi de "Perestroika Sovietică”, care pare o 
cacialma de joc de poker a lui Gorbachov contra ziselor mari puteri 
democratice, Cele ce se întâmplă în România, după continuata bae de 
sânge a Frontului Salvării Naţionale, care a uzurpat prin fraudă electorală 
şi violență continuată mirajul unei libertăţi, încă îndepărtată de nostalgia 
miilor de jertfiți în piaţa Universităţii din Bucuresti, trebue să ție în alarmă 
românimea din exil şi din Tară, cu bratele în închinare lui Dumnezeu 
Atotputernicul. 

"Mantueşte Doamne Poporul Tău şi Binecuvântează moştenirea Ta!" 

"Traian Popescu 


3 


IAGO 


MOTTO: Omului i s-a dat vorbirea 
ca să-şi ascundă gândurile. 
(Tallyrand) 


n lunile premergătoare revoluţiei asistam 
(neputincios!) la curba ascendentă a paranoiei 
dictatorului şi ne întrebam: "oare chiar nu-și 
dăs seama că întinde coarda la maximum”. 
Căutăm să desceperim elemente noi în 
discursurile sale, care nici intr-un caz nu 
puteau isvori din capul lui cel tâmp. Inutil, 
făuritorii vechii logerli erau prea preocupaţi 
de a nu ieşi din tiparele şablon. Si atunci din 
gândirea noastră de oameni simpli, din logica noastră de bun 
simţ, a încolţit o speranţă: eare din anturajul lui nu există și 
oameni care-l silesc, îl împing spre compromitere, drum fără 
întoarcere? Oare în anturajul lui nu şi-a făcut culcuş un Iago 
modern? 

Această întrebare a revenit în zilele de 20/21 Decembrie 
când clanul-Haplea a vorbit la televiziune, iar a doua zi a 
convocat un meeting. Orice om de bun simţ şi-ar fi dat seama 
că în acele momente explozive, nu era loc de amenințări, nici 
de veşnicile palavre care, -la gestul impresarilor- trebuiau să 
declanșeze aplauze. 

Cine i-a sugerat aceste atitudini care i-au semnat sentința de 
moarte? Fiindcă nu putea fi căţeaua lui Briceag care, se pare 
că îl putea influenţa, în rău bineînțeles. Inseamnă că totuşi era 
un om de bine în nomenclatură; şi fiindcă nu putea fi din 
anturajul lui de slugar, ne-am întrebat în continuare: "oare sub 
ce mască te ascunzi, dumneata, tovarăşe Iago"? 

Intre timp lucrurile au luat întorsătura pe care o cunoastem, 
ca un prim "sfârşit de capitol (cum ar spune John Galswothy), 
asteptat de toată suflarea românească”; s-a constituit un 
comandament de conducere, un adevărat front de salvare 
naţională, sub presedenţia lui ION ILIESCU. Nu era un 
necunoscut; pe buzele unor oameni mai bine informaţi 
politiceste flutura numele lui în eventualitatea unor schimbări 
în partidul comunist. 

Ca şi aria calomniei şi popularitatea cuiva își face drum, 
uneori conspirativ: profilul unui om care si-a trecut câteva 
examene grele, de conștiință, de demnitate, de omenie, de 
profesionalitate, de modestie. Când un om îndeplineşte aceste 
atribute, se pare că i se poate încredința un rol de conducere. 

Să recunoaştem că în momentele tulburi trebue să apară şi 
un om care să ia frânele conducerii, cred că nu din întâmplare 
acel om a fost lon Iliescu. Părerea mea este că dacă un lon 
[liescu n-ar fi existat ar fi trebuit creiat pentru a sta la timona 
salvării naţionale. 

De ce, totuşi sântem menulțumiţi? 

- de atitudinea Dvs. ezitantă în prea multe probleme; 

- de tăcerea Dvs. în prea multe puncte pe care opinia 
publică este interesată a le cunoaște; 

- de hotăriri care se servesc poporului cu emfaze că au fost 
analizate şi bine gândite, dar care a 2-a zi sânt retractate. 

- de prea multe contraziceri în organele reprezentative ale 
Frontului camuflate sub falsa perdea a unei democraţii 
născute în chinurile facerii. 

- de uşurinţa cu care aţi cedat în fața unei presiuni a străzii, 
adunătură de iresponsabili şi isterice regisate din umbră de 
o mafie organizată, 

_ de atitudinea ciudată a vicepreşedintelui Frontului D.M. 
care a făcut o vizită-fulger în oraşul martir al Timişoarei 
impunând prin indicaţii personale locul şi modul în care 
să se desfăsoare adunarea de comemorare a victimilor 
revoluției, jienind şi sentimentele de demnitate şi cele de 
reculegere creştină a populaţiei, ca dovadă că meetingul 
de doliu s-a desfasurat asa cum au dorit-o ei. In 
continuare, în acea penibilă adunătură din Piaţa Victoriei 


din Capitală în seara de 12 Ianuarie, se 
vicepreşedinte D.M. mai mult agita decât c 

- de a fi promis populaţiei înlesniri în 
perspective care nu s-au materializat şi p 
putea asigura în viitor; 

- de numirea în funcții de răspundere a prea mulţi o 
compromişi din vechiul regim ca şi cum alţi spa As 
s-ar mai găsi printre oamenii cinstiţi şi nepătaţi. sti nu 


părea că acela 
alma Spiritele: 

AProvizionare 
€ care nu le veţi 


impresia că doriţi continuitatea unei Epica acul 
care, când o stigmatizaţi, când sînteţi preocupaţi ca e 
fiinţeze și în viitor, etc. etc. sa 
Si atunci pe bună dreptate suntem nemulțumiți si 
ne întrebăm; "unde se ascunde Iago, cel care doreşte să “4 
compromită!”. 
Nu cumva---- 


Nu cumva lago se găseşte chiar în grădina voastră! 
Cătălin Ropală 


de o altă 
re nuc â 
noi n 
alt rost 

învia 
ea, 


stfel, sufletul nostru, rămas legat 
lume, rătăceşte azi într'o o viață că 
noastră. Faţă de lumea de acum, 
simțim străini, în ea nu ne găsim un 
decât acela de a o curma spre A 
vremurile de demult şi a le spori frumuse 
tăria şi dreapta rânduială românească. mei 

Star părea asttel că eu și camarazi, a, 
suntem un fel de ciudate făpturi CU urta 
vieți, un fel de strigoi ridicaţi dintr'o lume apusă spre a ele 
duhul spaimei în lumea de azi. Chiar aşa suntem: Su 
desrădăcinate care, purtându-si neodihna pese 
dărâmată, nu vor avea pace în nici un mormânt pân 
vor ridica din nou ceeace alţii au pângărit, au risipi 
sub blestem. 


„ai 


ctualul Prim-Ministru al României, Dl. P. 
Roman (nume nou pe arena politică 
romanească) a vizitat de curând (oficial) 
Spania. Permanent zâmbitor şi jovial. Obicei 
nou căci pe vremea ceauşistă zâmbetul era 
interzis mai ales in deplasari oficiale in vest 
sau în contactale cu "capitalişti”. 

Stăpânind bine limba spaniolă (limba sa 
maternă) Dl. P. Roman a putut eleva cu incă o 
treaptă impresia - bună, de ce n-am spune-o - lăsată gazdelor 
spaniole. 

DI. Roman a venit să ceară ajutor. Ajutor politic pentru 
Partidele şi Guvernul ce-l reprezintă. Nu pentru Ţară, nu pentru 
Popor. Obicei vechi practicat şi in trecut. 

Misiunea Domnului Roman n-a fost nici usoară nici 
incununată de mare succes. Domnului Gonzâlez, seful 
Guvernului Spaniol, i s-a prezentat actualul Guvern Român ca 
"lipsit de culoare politică” şi cu siguranță "democrat" pentru a 
se reuşi semnarea unui act de cooperare bilaterală. Cu acest act 
semnat, Dl. Roman s-ar fi putut intoarce in țară consemnînd un 
succes ce, cu siguranță ar ajuta "Frontul" in apropiata bătalie 
electorală. 

Televiziunii Spaniole, Dl. Roman i-a declarat că politica 
Partidului său (de care atârnă-vezi Doamne-acum viitorul 
României) este "socialismul de stânga” combinat cu controlul 
strict de Stat al economiei. Aşadar un alt fel de comunism ar 
dori să instaureze DI. Roman ca soluţie “ideală” pentru 
incercata Românie. In primul rând tragic iar apoi obicei politic 
vechi: una declarăm (oficial) şi alta gândim (sau dorim)... 

Coincidenţă sau nu, dar in timpul vizitei Domnului Roman 
in Madrid convorbirile telefonice (automate in totalitate) cu 
România (din Spania) nu s-au mai putut efectua. O complectă 
blocadă telefonică iniţiată de "Front" ca pe vremea dictatorului. 
Ba chiar mai strictă, mai aspră, după părerea unui specialist de 
telefonie spaniol. Obicei vechi, umilitor şi tipic "comunist", să 
lipsesti oamenii de posibilitatea de a comunica. 

Dar "Frontului" îi este - se pare - foarte frică că ideile si 
simbolurile morale îi pot afecta succesul electoral. Numai aşa 
se poate explica că noii politicieni se sperie şi de numele 
fostului Rege din exilul Elveţian interzicîndu-i in ultimul 


moment o visită (deja aprobată) pe pamântul natal. O 
adevarată Democraţie ce reprezintă in realitate interesele 
majorității poporului nu are de ce să se teamă de un 'epigon” 
politic cum este astăzi fostul Rege Mihai. 

Fostul disident şi actual Ambasador al României in Paris, 
DI. Al. Paleologu a criticat zilele trecute, aspru pe DI. Roman 
pentru asa zisă "lipsă de maturitate politică”. (Citat din presa 
madrileiă). 

Nu cred că critica atinge exact sau in totalitate fondul 
problemei. DI. Roman ştie ce vrea. EI este exponentul convins 
al vechiului "comunism idealist” al anilor '30-40. EI este (din 
familie) moștenitorul moral şi împreună cu Ion Iliescu unul din 
continuatorii acestei teorii. 

Aşadar al vechilor obiceiuri ce se vor îmbrăcate in alte haine 
DI. Roman este cu siguranţă lipsit de "maturitate democratică” 
dar nu de viziune politică. 

Fară indoială că apropierea de Spania (cultural-economică) 
ar fi de mare folos Tării. Dar DI. Roman n-a venit din păcate 
aici pentru asta. Acordul pe care a dorit să-l semneze a fost pus 
sub un mare semn de intrebare (de câtre specialistii 
guvernamentali spanioli) mai ales privind viabilitatea sa 
juridică. Iar Dl. Gonzâlez a fost nevoit să desmintă public că a 
promis sau are intenţia sa dea ajutor electoral "Frontului" şi 
Domnului Roman in special. 

In final in locul acordului dorit, s-a semnat aici doar o 
declaraţie de "bune intenţii”. După cum am auzit, in Ţară 
bilanțul călătoriei Dl.-ui Roman şi conţinul convorbirilor 
purtate aici au fost prezentate cu totul altfel. Obicei vechi de a 
deforma realitatea şi inșela poporul, practicat de oameni noi. 

Mergând pe firul conduitei politice a Dl.-ui Roman ori ce 
specialist obiectiv politic al scenei româneşti trebue să se 
teamă ca in fond "Frontul" si Dl. Roman nu vor decât să 
schimbe o dictatură "comunistă demenţială” cu una de tip 
"comunist rațională la inceput, - pentru derutarea Vestului, asa 
cum a facut-o şi Ceauşescu, - imbrăcând-o in haine politice noi 
cusute in grabă după vechi si abominabile jurnale de modă 
ideologică. 

Dar pentru asta n-au murit recent atâţia tineri şi pentru asta 
nu s-a sacrificat o intreagă nație vreme de 50-ani... 

Aprilie 1990. 

DAN ILLMAN 


Oameni veacului de astăzi să-şi oprească o clipă huzurul şi 
nepăsarea şi să asculte ciudatele sgomote care frământă 
adâncurile neînţelese şi chiuie cu vânturile nopții. Si să ştie: se 
apropie stăpânirea strigoilor, cumplită! 

ION I. MOŢA 

Martie, 1936. 

După 45 de ani de subistorie şi involuție ziua când România 
se va ridica la nivelul celorlalte țări est-europene nu mai este 
departe. 

Poate e chestie de ore. Numai Dumnezeu ştie dar fraţii noştri 
de-acasă nu vor întârzia. 

Nu se poate ca România să lipsească de la măreţul festin 
care a început în luna Mai, cu prima breşă făcută de Ungaria în 
ruginita cortină, deschizând drumul spre libertate Răsăritului şi 
dezlânţuind divinul exod al poporului est-german, care a 
culminat cu prăbuşirea zidului blestemului, care-i despărțea de 
fraţii lor. 

"Ungaria a făcut Revolutia din 1956. Ea a desfiinţat bariera 
de la frontiera cu Austria. Aceasta a dus la eliberarea de 
comunism a Germaniei de Est şi la dărâmarea Zidului 
Berlinului, Toate acestea se datoresc ei, iar noi trebue să stim 
acest lucru şi să nu-l uităm”, a declarat David Brinkley, in ziua 
de 13 Noiembrie, la canalul ABS, în cuvântul săptămănal către 
natiune. Intrunit in plenul său, in ziua de 15 Noiembrie, 
Congresul american, l-a ovaţionat îndelung pe Lech Walesa. 

Imbrăcaţi de sărbătoare, toți senatorii şi deputaţii Americii s- 


au ridicat cinstind prezenţa în mijlocul lor a eroului dela 
Gdansk. 


"EI este un simplu electrician, dar a schimbat o lume... 
făcând o revoluţie fără vărsare de sânge”, a declarat cu acea 
ocazie, senatorul Robert Dole, leaderul minoriţătii din Senat. 
Ce sublim! 

Est-Germanii cer judecarea lui E. Honecker, iar Bulgarii au 


sfârmat în bucăţi în piaţa publică portretul “iubitului” Todor 
Jicov. 


Se prăbuşesc idolii!! Toţi idolii. 
Urmează Românii. Obligatoriu. 


Le este rezervată lovitura finala, să prefacă în țândări 
blestemata cortină. 


Cu sau fără noi, absenţii, dar o vor face. 

Suntem mii şi milioane. 

Un freamâăt se aude până în America şi Canda venind 
dinspre Carpaţi şi Apuseni. 

Dupa 53 de ani de când ne-a părăsit, Moţa ne sfătueşte: 
LINISTE IN FURTUNA. 


VICTOR COREUT 


MAJADAHONDA 1990 


Festivităţile anuale ale legionarilor din exil la Monumentul 
Mota, Marin din această localitate, cu evocarea morţii lor 
eroice în lupta de eliberare a Spaniei şi a Europei de ororile 
comunismului sovietic, au avut în acest al 53-lea an de la 
sacrificiul lor, o dublă semnificaţie: pe deoparte împlinirea 
profeției Căpitanului că eliberarea României din chingile 
sovietice va veni ca un miracol, în Europa desmeticită din vraja 
marxismului -leninist al Moscovei, otrava ucigătoare a 
secolului 20 iar pe de altă parte, că tineretul României rupând 
vălul de întuneric în care a trăit şi zăgazurile laşităţii impusă de 
frica de regimul politic, va iesi în stradă cu vigoarea 
străbunilor, strălucind ca un soare binefăcător în lupta de 
destrămare a tiraniei secerei şi ciocanului, călcând cu acelaş 
spirit de jertfire personală, pe urmele predecesorilor în aceaş 
luptă-Mota, Marin şi legionarii lui Corneliu Zelea Codreanu. 

Suflul vijelios al Libertăţii, al respectului drepturilor Omului 
si al convieţuirii în pace, a dărâmat Cortina de Fier, 
impertinenta obrăznicie a Pactului Varsoviei, consecința 
dezastruoasei Păci aliate de la Potsdam din 1945, împărțind 
vechiul Continent Europa cu civilizaţia lui milenară, în două 
zone, West si Est, facilitând astfel Rusiei Sovietice tirania 
opacității Comunismului si crimele săvârşite în umbra zidului 
Tuşinei construit de ea de la Marea Baltică până la Marea 
Adriatică. 


Au participat la aceste festivități mulți prieteni st 


- Sat : E ie CR 
camarazi: spanioli, francezi, portughezi, români veniţi UI 
U.S.A., Suedia, Franta şi Germania Federală. În 


Au vorbit Radu Budisteanu din partea Legiunii, j 
Manuel Ferreira în numele camarazilor portughezi şi ar 
Piiiar, Conducătorul naționaliștilor spanioli grupați în Partidul 
Frente Nacional preamărind jertfa lui Mota si Marin 
Majadahonda, avertizând primejdia comunismului care în esa 
vreme isbise fără milă Spania, dar pândea întreaga Europă 
apuseană, primejdie pe care dacă lumea ar fi considerat-o 
atunci în adevăratele ei proporții universale, s'ar fi evitat toate 
dezastrele abătute asupra vechiului Continent timp de 45 îs 
ani. 

Deasemenea au exaltat curajul şi abnegaţia tineretului român 
în revoluţia din Decembrie 1989 care a pus capăt tiraniei 
ceuşiste si a înfiripat speranţe de desprindere din jugul 
comunist.. 


Ca şi în anii precedenţi comemorarea s'a încheiat cu o masă 
camaraderească în saloanele Hotelului Colon din Madrid. 


Revista Frontului National al Domnului Blas Piiar a dedicat 
patru pagini in culori festivitatilor dela Majadahonda, pe care 
le reproducem in continuare. 


Chers Camarades de Roumanie et de tout l'Occident 


C'est dans ce jour glorieux oă nous celebrons tous ensemble 
lanniversaire du sacrifice de Mota et Marin sur l'auteil sacre de 
ideal de l'Occident chretien, que nous retrouvons, en ce haut- 
lieu de l'Europe combatante, pour rendre notre hommage a 
travers les her6s roumains de la Croisade de Liberation 
espagnole, aux heros populaires qui ont secou€ le joug du tyran 
Ceausescu. 

II est juste et honorable de celebrer le pass€, mais il est 
&galement necessaire de construire le futur, precisement en 
projetant le pass vers le futur, pour que lavenir soit lheritier 
et le continuateur d'un passe glorieux! 

La Roumanie est l'heretiăre de l'empire Romain face aux 
barbares de l'Est. Elle est demeure€ au long des siscles un 
bastion de la Romanit€ et de la Chreti€nit€. 

Quand la barbarie sovictique s'est abbatue sur toute l'Europe 
de Est a la fin de la II G.M., la Roumanie a €t€ soumise ă la 
tyranie d'un parti comuniste domine et control€ par Staline, qui 
a cherche€ par tous les moyens la destruction de lâme 
roumaine, du sens de la nationalits, du culte divin et tous les 
valeurs fondamentals de L'esprit des Roumains. 

Ces ennemis terribles internes et externes de la Roumanie 
n'ont pas rcussi a vaincre la determination de resister et de 
vivre du peuple Roumain, qui a reussi a maintenir contre tout 
et contre tous L'heritage ancestral de la Roumanie sentinelle de 
Rome, dans la defense de l'Occident face a l'Asie barbare. 

Meurtrie dans son corps par lamputation de ses provinces 
orientales annexces par lURSS, meurtrie dans son âme par 
limposition d'un regime athce et anti-national, la Roumanie 
profonde s'est soulev€, comme un seul homme, pour essayer de 
restaurer |'Honncur de la Roumanie vaincue mais vivante, et 
desireuse de reaffirmer sa force. 

C'est cette force nouvelle que nous saluons, aujourd'hui en 
ce jour ou nous sentons revivre ces morts glorieux, ces 
martyres Mota et Marin, dont les visages radieux ont 
I'expression intemporelle des jeunes combatanis qui a Bucarest 
et partout en Roumanie ont fait face au communisme. 

La Roumanie aujourd'hui est pleine de Gardes de Fer qui 
s'ignorent, 

Transmettez les rappidement le flambeau pour qu'il illumine 
toute la Roumanie et l'Europe entiăre soit eclairâes par cette 
banniere de Lisbonne aux Urals. 

Jose Manuel Ferreira 


Dragi Camarazi din România şi din Toată Lumea 


n această glorioasă zi, când sărbătorim 
)- împreună aniversarea a 53 de ani dela 
sacrificiul lui Moţa şi Marin pe altarul sfânt 
al Occidentului crestin, ne întâlnim pe 
această înălţime a Europei luptătoare 
pentruca omagiul nostru adus eroilor români 
din Cruciada de eliberare spaniolă, să fie un 
omagiu şi pentru eroii poporului român, care 
au scuturat la 25 Decembrie 1990 jugul 
tiranului Ceauşescu. 

E drept şi onorabil să sărbătorim trecutul, dar e tot atât de 
necesar să construim si viitorul, pentru ca viitorul să fie 
moștenitorul şi continuatorul unui trecut glorios. 

România e mostenitoarea Imperiului Roman în fața barbariei 
din Est şi a rămas secole întregi, bastionul Romanității şi al 
Creștinismului. 

Când barbaria sovietică s'a năpusit impotriva întregei 
Europe de Est, la sfârsitul celui de al-lea răsboi mondial, 
România a fost subjugată de tirania unui partid comunist 
dominat şi controlat de Stalin, care a cautat prin toate 
mijloacele să distrugă sufletul românesc, simţul national, cultul 
divin şi toate valorile spiritului românesc. 

Aceşti teribili dusmani interni şi externi ai României, nu au 
reuşit totuşi să învingă hotârtrea ei de a rezista şi a poporului 
român de a trăi, care a reusit să menţină împotriva tuturor 
vicisitudinilor moştenirea ancestrală a României de santinelă a 
Romei, în apărarea Occidentului contra barbariei asiatice. 

Isbită în trupul ei prin răpirea provinciilor răsăritene; 
anexate brutal Rusiei Sovietice în 1940, cu sufletul îndurerăl 
de impunerea unui regim ateu si antinaţional, România 
spirituală s'a răsvrătit în bloc pentru a încerca să restaureze 
onoarea României învinsă prin trădare, vie şi dornică Să 
reatirme forţa ei. 

„Această forță nouă noi o salutăm în această zi, în care 10! 
simţim retrăind aceşti morți gloriosi, aceşti martiri MOla $! 
Marin ale căror chipuri luminoase au avut aceasi expresie 
eternă, ca si tinerii luptători care în Bucuresti si În roată 
România au ținut piept comunismului în acest început de an. 

România astăzi este plină de Gardişti de Fier, care nu Vă Su: 


Trimiteţile voi făclia care să ilumineze România $i ii 


întreagă, ca să strălucească, dela Lisabona până în 
flamura verde si tricolorul, 


Foo di 
especia 


O 
X)/ 


MAJADAHONDA: 


L d 


A lo largo de los 
veinticuatro afios de vida 
de FUERZA NUEVA, 
nuestra revista, creemos 
que en solitario, ha vivido 
de cerca los avatares del 
exilio rumano. Y no s6lo en 
Espafia, que es numeroso, 
sino en Europa y America, 
ya que todos los 13 de 
enero, en recuerdo de los 


Un exilio testigo 


STE afio era muy especial. Es- 
taba muy caliente el drama 
rumano para no ser recorda- 
do en el acto anual de Maja- 
dahonda, en homenaje a lon 


Motza y Vasile Marin, dos combatien- 
tes que luchaban por las mismas ideas 
> que los espaiioles que qucrian ver a su 


legionarios rumanos Motza 
y Marin, caidos en el frente 
de Madrid, en la carretera 
que va desde Majadahonda 
hacia Boadilla del Monte, 
se reune con fidelidad 
puntual. Alli se pueden ver 
a los hombres que 
abandonaron su patria hace 
cuarenta y dos afios, ya 
sus hijos, y a sus nietos, 
que han nacido y crecido 
en otras naciones lejos de 
su patria, 

Y alli estă el sacerdote 

que dirige el responso, cruz 
en alto, rogando por el 
alma de los legionarios y 
pidiendo a Dios la vuelta a 
las raices cristianas de una 
naci6n latina que Ileva 
dentro —ahora se ha visto 
Claro— el sentido religioso 
y el rechazo mâs 
contundente hacia el 
comunismo. 

Por eso hoy, en este 
numero 1.000 de FUERZA 
NUEVA, queremos rendir 
homenaje a un exilio de 
hombres cabales, sufridos 
como pocos, leales hasta el 
limite de lo heroico, con 
los que hemos compartido 
sus penas y alegrias. 


22 FUERZA NUEVA 


Patria limpia de marxismo, porque 
—decian— «Dios es el mismo en Espa- 
fia que en Rumania». Hubo coronas an- 
te la cruz de piedra de Majadahonda, 
Yy palabras de Horia Sima, quien ocu- 
para un puesto de responsabilidad po- 
litica en el gobierno de su naci6n, y 
tambien de otros representantes del 
exilio venidos especialmente para este 
acto, y de Radu Budisteanu, residente 
en Francia pero fiel a la cita. No ha de- 
bido olvidar Budisteanu, quien fuera 
ministro de Justicia de Rumania, con 
diecisâis afios en las cârceles de su pa- 
tria como enemigo declarado del co- 
munismo, estas imâgenes recientes de 
un pueblo —mujeres, nifios, ancianos, 
jOvenes— tiroteado Y enterrado en fo- 


sas comunes completamente desnudo, 
masacrado por a 


€l combati6 con 


do pruebas par 
razOn. 


Por eso pudo exclamar con lâgrimas, 
tocando con su mano la cruz de pie- 


dra: «Los recientes muertos por Cristo 
Y por la libertad so 


dientes espirituales.» 
do de emoci6n, pu 
barreras del espiritu 
abiertas; las de la tir: 
pre anegad 


5, » Ponernos 
al Servicio de esa luz», termin Radu 
udisteanu. 
10 


«EI pueblo rumano no 
quiere que unos comunista 


OY mâs que nunca, transidos 

de emociân, desde un lugar 

que el sacrificio de la vida por 

la causa mâs noble hizo sa- 

grado; junto a la cruz de gra- 

nito que nos recuerda la muerte heroica en 

Combate de Motza Y Marin, enviamos un sa- 
ludo entrafiable a la hermana Rumania. 

La siembra de la Sangre da siempre su fru- 

to, aunque sea tardio, S6lo 


noce el tiempo que hace falta para que la se- 


„Mâs de Cuarenta aios, dos m 
timas, hambre, frio, desolai 


No lo aca- 
» Primero, con e] grito rebel. 


Tasov, en 1987. Luego 
imisoara ze 89 Con la revuel- 


UCS, Con el re udio ai- 
taciân conte alo ai 


O singular 
ra Oculta de 


sucedan a otros» 


salvar al comunismo de su enorme fracaso. 
Un objetivo que se pretende conseguir con 
una labor de maquillaje, presentando al mun- 
do una doctrina virgen s6lo mancillada por 
la paranoia de Stalin o Ceaucescu, transfor- 
mando los partidos comunistas en agrupa- 
ciones social-demâcratas protegidas por la 
Internacional Socialista, hablando de libera- 
lizaci6n, pero sâlo para el aborto, el consu- 
mo de droga y la corrupci6n de la moral pri- 
vada, conservando los puestos clave del Esta- 
do y cons la urgente y gigantesca fi- 
nanciaci6n capitalista que les es necesaria pa- 
ra dar de comer a la gente y fortalecer, por 
otra via, su protagonismo. 
Para deshacer la maniobra el pueblo ru- 
mano estă en la calle, porque no quiere que 
n a otros, sino por- 
unistas, ni a los que 


ucescu, des- 
puts de una larga colaboraciân con la ti- 
Tania. 


Nosotros sabemos mu 
mania de Ceaucescu ue convertida en cuar- 
tel genera] contra la 


e pafia vencedora del 
Comunismo. Desde ali, Solt Tura dirigia las 
€misiones de ra, Io; Santi 


n O general del Parţid 
munista y e] Jefe del£ pat ae 
ue: 


se les pregunta. 


iMotza y Marin, discipulos excepcionales 
de Codreanu, Vanguardia de una legin de 
i Tes y de heroes desco ocidos, a los que 

10s no umania, para 
Que manejan los enemigos de 
î pa Segar, antes de que madu- 
Te, el brote Jubiloso de la ssperanal! ] 


A Blas PINAR 
(Majadahonda, 13-1-90) 


FUERZA NUEVA 25 


EPOPEA LEGIONARA 


(V) 


RINTR'O curioasă coincidență de dată, şefii 
legionari "oficial" dispăruți în noaptea de 29- 
30 Noembrie 1938 în pădurea Tâncăbeşti, au 
fost descoperiţi-cadavre-în groapa comună 
dela Jilava în noaptea de 29-30 Noembrie 
1940. 

Deshumaţi, în plin Stat Naţional Legionar 
după doi ani scurşi de la monstruosul fratricid 
comis de sbirii carlişti, au provocat tragica 
reacțiune de durere a legionarilor care-i desgropau şi a gărzii 
legionare care păzea pe cei 64 mari vinovaţi de genocidul 
legionarilor din 1938-1939, închişi din ordinul generalului 
Antonescu în fortul Jilava, decizând executarea lor pe loc, cum 
aminteşte şi' motivează Vasile Posteucă participant la piosul act 
al deshumării: 


"Da... În noaptea acea la Jilava s'a împlinit voia lui 
Dumnezeu. 

"Invierea lui Corneliu Codreanu si pedepsirea 
fulgerătoare a călăilor lui. 

"Cei ce cădeau în noaptea aceia sub gloanţe, în 
cazematele de alăturea ale Jilavei, nu cădeau de vrerea 
pământească, ca rezultat al unei uri sau însetoşări de 
răzbunare, ci sub biciul implacabil al destinului, al voiei 
lui Dumnezeu, pentru a restaura ordinea şi respectul 
dreptăţii in lume. 

"Pe cei de la Jilava i-a judecat Istoria si tot ea i-a 
pedepsit prin mână legionară, la porunca mormântului 
care se deschidea în noaptea acea”. 


Orice comentariu devine inutil. 

Victimele nevinovate ale carlismului si rudele îndurerate 
prezente la regăsirea rămăsiţelor pământesti ale celor dragi, 
cereau să li se facă dreptate şi dreptate li s'a fâcut prin 
pedepsirea asasinilor în prezenţa lor. 

Exemplu de răspundere morală şi demnitate, pentru Istoria de 
mâine şi avertisment la omenie pentru conducătorii legitimi sau 
impusi de sorți vitrege la conducerea țărilor. 

In conformitate cu Decretul-Lege Nr. 3226 bis-publicat în 
Monitorul Oficial Nr. din 5 Octombrie 1940 se înfinţase o - 
Comisiune de revizuire a proceselor politice şi sancționare a 
magistraţilor vinovaţi de a se fi lăsat influenţaţi de presiuni 
exterioare Justiţiei, sau legilor. 

Această Comisie a dispus revizuirea si anularea sentinței de 
ultragiu la 31 Octombrie 1940, iar la 30 Noembrie 1940 a fost 
revizuită i de Inalta Curte de Casaţie din Bucureşti sentința din 
procesul de trădare intentat Căpitanului de guvernul Armand 
Calinescu, în care din ordinul Palatului Corneliu Zelea 
Codreanu fusese condamnat la 10 ani muncă silnică. 

Procesul judecat şi câstigat în aceași zi cu reînhumarea 
osemintelor lui la 30 Noembrie 1940, reabilita pentru vecinicie 
memoria celui ce fusese cal mai mare Român al generației lui- 
Corneliu Zelea Codreanu-, trimis al Providenţei Divine să 
conducă si să salveze neamul românesc de primejdia 
comunistă, a cărei înfiltrare o anihilase prin exemplul de 
civism al doctrinei -omului nou-, creată de el. 

Dusmănit de moarte pentru calităţile lui de profet, vizionar 
politic şi educator, a fost ucis miseleşte într'o noapte mohorâtă 
de toamnă de geloziile unui rege dement şi ale unui bătrân 
sclerozat, dar ca răsplată cerească a jertfei lui, doctrina 
codrenistă a depăâsit demult granitele României, unde 
inconstient continuă a fi ponegrită şi persecutată de regim şi 
reminiscențele partidelor politice, devenind astăzi speranţă 
universală a înlăturării răului marxist, amoral, mărginit 
despotic, corupt şi egoist. 

Ea rămâne far luminos în jungla încâlcită a ideilor desântate 
ale secolului douăzeci. 


A RER 


In dimineaţa zilei de 29 Noembrie 1940 Profesorul Ion 
Găvănescul, ca cel mai vechi senator legionar si Comandantul 
Horia Sima, au procedat la decorarea martirilor legionari cu 
cea mai mare distincție legionară -Crucea Albă-: Profesorul 
Găvănescul depunând-o pe linţoliul trupului neînsufleţit al 
Căpitanului şi Comandantul Horia Sima pe linţolurile celorlati: 
Nicadorii şi Decemvirii. 

Restul zilei şi toată noaptea spre 30, Biserica Ilie Gorgani cu 
interiorul drapat de flamuri verzi si sicriele străjuite de 
Comandanții Legionari, grade și legionarii Capitalei, a fost lacul 
de reculegere si prosternare ale zecilor de mii de delegaţi 
legionari veniţi din toate ungherele Tării să dea onorul 
Căpitanului, care învingând o clipă moartea, era între ei, 
întărind credinţa lor în Dumnezeu și lupta ce trebuia continuată 
cu aceaşi încredere şi ardoare, spre binele Neamului Românesc 
și al Europei naţonalistă victoriasă în acele momente. 

A doua zi dis de dimineaţă, Bucureştiul şi parcursul stabilit 
cortegiului spre Mausoleul de la Casa Verde, era un furnicar de 
lume masată dealungul străzilor străjuite de cordoane de 
câmăsi verzi, cifrând usor peste cinci sute de mii de 
participanţi- jumătate din populaţia Capitalei în acea vreme. 

Reînhumarea lor, manifestare de doliu şi natională, a rămas 
în istoria timpurilor, ca cel mai măreț act de adeziune publică al 
poporului român pentru Legiunea Arhanghelului Mihail şi 
sacrificiile ei patriotice. 

La orele 9 dimineaţa în prezența familiilor îndurerate, a 
reprezentantului Regelui Mihai 1, a Conducătorului General 
Antonescu, al Comandantului Legiunii Horia Sima, ambii în 
uniformă legionară, a Corpului Diplomatic acreditat în 
Bucuresti, a guvernului, a oficialităților Statului -Magistratura, 
Armata, Cavalerii Ordinului Mihai Viteazul, Comandanții si 
gradele legionare, Asociaţiile patriotice, Delegaţiile Reichului 
German, Italiei, Spaniei si Japoniei, Mitroplitul Gurie sl 
Basarabiei, cu un numeros sobor de Arhimandriţi şi preoți, a 
oficiat slujba religioasă a prohodului înmormântării. 

Terminată slujba la orele 11, sa constituit în faţa Bisericii Ilie 
Gorgani si cheiul Dâmboviţei, cortegiul mortuar în aceaşi 
ordine protocolară urmând sicriele; al Capitanului purtat pe 
năsălii pe umeri de 24 Comandanti Legionari şi Grade, 
alternând cu echipe de schimb pe parcurs, iar cele ale 
Nicadorilor şi Decemvirilor pe umeri a 156 de legionari şi 
echipe de schimb în drum. 

Preceda cortegiul grupul Buciumasilor şi Tulnicerilor din 
Ardeal si Maramureş ale căror vuete triste, sfăşiau inimile 
asistenței, cu Jalea lor. 

Urmau: Troiţa Vie formată de tinerii Frăţiilor de Cruce, 
purtătorii crucei de la Jilava cu numele tuturor ce zăcuseră 
ascunși sub bolta de ciment înfiptă acolo în momentul când s'a 
aflat locul de veci pregătit de Carol al II-lea şi Armand 
Călinescu martirilor legionari, crucile personale preparate 
pentru gropile de la Casa Verde purtate de Comandanti 
Legionari, tinerii cu praporii, coliva, coroana de lauri a 
Mișcării Legionare şi coroanele depuse de familii, de: Fiihrerul 
Adolf Hitler, Benito Mussolini, Tineretul german, Tineretul 
italian şi Legaţiile lor din Bucureşti. 

Continuau Corurile legionare, coloana Preoţilor în odăjdii - 
câteva sute-, Preoţii greco- Catolici, Comandanții Legionari ai 
Bunei Vestiri care cu o gardă de Onoare din Comandanți 
Legionari încadrau sicriele şi familiile lor, după care o altă 
gardă de onoare încadra pe reprezentantul Regelui, 
Conducătorul Antonescu, Comandantul Horia Sima, Guvernul, 
Corpul Diplomatic, Oficialităţile, Delegatiile streine, Armata 
din garnizoana Bucuresti, încheind cortegiul Centrul 
Studentesc Legionar, Corpul Muncitoresc Legionar, Răsleţii şi 
Batalioanele legionare din Capitala si Judetul Ilfov, împreună 
cu delegaţii celor 10 Regiuni legionare din Tară. 


IN! 


pilEcerea cortegiului spre Casa Verde a durat câteva ore, 
L gan acolo pe inserate, timp în care asistenţa nu s'a mişcat 
inantaeari le ocupate pe parcurs, salutând sicriele si 
Sa cit u salutul legionar -mâna dreaptă plecând de la 
inimă îndreptată spre Cer, sau îngenunchiind lăcrămând rostind 
TUgăciuni pentru paşnica lor odihnă. 

La Casa Verde s'au rostit rugăciunile de îngropare, apoi 
zecile de mii de legionari au dat onorul, cântând Imnul 
Legionarilor Căzuţi. 

In momentul coborîrii sicrielor în morminte, ca o 

Binecuvântare a Cerelui, a apărut un vultur carpatic coborând 
din înălţimi deasupra Mausoleului, făcând câteva sboruri 
planate în jurul lui, după care s'a pierdut din nou în văzduh. 
Intâmplarea a impresionat profund asistenţa toţi dândui 
interpretarea unui semn al divinității creştine, 
„ Sfârşită ceremonia, lumea s'a imprăştiat liniştită la casele lor 
iar delegaţiile venite din întreagă Tară au luat drumul 
întoarcerii spere vetrele de reşedinţă, ducând cu ei mulțumirea 
creştinească de a fi contribuit cu sacrificiul deplasării lor, la 
omagiul postum adus Capitanului Corneliu Codreanu, 
Nicadorilor si Decemvirilor, martiri ai credinţei legionare in 
virtuțile străbune ale Neamului şi în slujba lui. 


XXX 


Abia terminate ceremoniile din Bucureşti, chiar în acea 
noapte, reprezentantul Regelui Mihai I, Conducătorul Ion 
Antonescu, Comandantul Mişcării Legionare Horia Sima 
insoțiţi de o parte dintre membrii guvernului şi oficialități, au 
pornit într'un tren special către Alba-lulia, cetatea primei 
unificari teritoriale a Românilor sub sceptrul Voevodului Mihai 
Viteazul în 1600, a reunirii Ardealului cu patria mamă 
România în ziua de 1 Decembrie 1918, a încoronării Regelui 
Ferdinand 1 ca Rege al României Mari, care comemora la | 
Decembrie 1940, a 22-a aniversare a reîntregirii. 

Tristă aniversare, deoarece cu câteva luni înainte teritoriul 
României fusese ciuntit prin Diktatul Germano-ltalian din 
August 1940 la Viena, care ne obligase să cedăm Ungariei 
Ardealul de Nord cu culoarul spre Braşov apropriind astfel 
zona petroliferă a României -Câmpina Ploeşti- la câţiva zeci de 
kilometrii de armatele Reichulului German, staționate în acea 
vreme în Ungaria hortystă, aliată cu el în cel de al doilea răsboi 
mondial, început la 1 Septembrie 1939. 

In mintile lor erau încă vii barbariile hortyste comise imediat 
după retragerea autorităţilor românești din acele teritorii si 
miile de victime din populaţia românească şi evreiască a 
regiunii, măcelărite sau expulzate de Levenţii Unguri, 
incendierea satelor şi dărâmarea bisericelor şi locaşurilor de 
rugăciune, unde unii se refugiaseră, trenurile şi căruțele 
încărcate cu refugiații, de a căror soartă şi reintegrare în statul 
român, se ocupa Ajutorul Legionar, cu trudă şi abnegaţie. 

Salbatici ca totdeuna Ungurii nu pregetaseră să aplice 
întocmai preceptele şi jurămintele impuse de educatorul lor 
Diicso Csaba prin cartea intitulată -NINCS KEGYELEM- 
adică în româneşte: -FARA MILA-, tipărită în 1939, din care 
reproducem din pagina 155-156, mărturia de credinţă a 
Levenţilor: 

"Nu voi aştepta să sosească ziua răsbunării. Nu pot 
astepta. Voi suprima orice valah pe care îl voi întâlni în 
drum. 

"Nu voi avea milă. 

"Voi ucide locuitori, voi învenina apele, voi incendia 
satele Valahilor noaptea şi voi omori şi copii din leagăn. 

"Voi cauta să distrug acest neam de bestii şi hoţi. 

"Nici o milă pentru nimeni, nici pentru copii din 
leagân, nici pentru mamele însărcinate. Voi suprima 
orice valah, pentrucă numai asa în Transilvania va 
exista O singură naționalitate -cea ungară-, neamul meu, 
sângele meu. 

"Voi face inofensivi pe viitorii -Horia și Cloşca-. 

"Nu voi avea milă. 


Ajunşi la Alba lulia au fost primiţi în gară de autorităţile 
civile si militare ale oraşului şi de delegaţiile legionare din 


m a titi a e 


12 


„Teva! Vârni Xellt“ 

„Hât.6h nem vârokt* — kiubâlin most mâr Le 
inte magăbil kikclten.“. Ennem -<iirak! Afurt mia- 
dig-az tă fajtârm, az En emzeteru verzik?! Mindig! 
“Magyur. vtr omlott. rEgig az egtea turtâncimen & 
zongyir ver hull most is! +. En ser Vârok a boz 
szival! Nem. vârck?... Ki focck_irtapi minden 
utomba ke îl o'âhol? Mindezyiket kiirtom! Nem 
7 Try elena! Uizge ahoz DI VOI ki valera a ma- 
a CENA TIBra cs Kloska idâjebeni €s 2hogy mmont: 
since «zâmulra kozyelem! Uszy nem lesz az clâh sză- 
inta sm! FEin-nandom'czt, în Torday Leventeţ... 
Azi fezora esirălni, amit k esinâltok! Ejiel fălgyaj- 
talon-tiz olâL filvakat? Rardelre ji 
? E Ea meg fogo 
din et mint ahogy Horack is kaszâklal” 
asouszurkâltăl a'zenge mazyar 6leteket! Masjuk- 
Van fozora kiirtani czt + bitang, rab'6 ncpsget. Nem 
Se gyereknek, se, Aldolt al: 
: Nem Jesz Xezyelem a sză- 
niul:rn, mert, 6k em ismertek Keyelimct, Bossziit âl-. 
30 p manșar tiirttalem minden clâh v6rengesferi! . 
TDossziil! : Keusetlen, irgalmatlan bossziiti +. Majd: 
"csinalok în ne CD ai 


“zi paluiăti Neu a tnagyar log 
“trozni 6 az olău nyagndtan Sini &s poleska -mâd- 
“tiran szanorodni! Nem Vizony! Kiirtok minden olâ: 
Dot & 
ainigrart Az &n fajtâm! Az-En vrem! 'Az En nera- 


zetenu! șa ș-Tiskorukban foxorm: ârtalmatlannă fenni 
a a i at îs Nlosăkat! Nm lesz kegyelem!"! 
Piraska. szonvedelmesei. *. kăzbokiâltott: „Ne 


;mundj itzenot Tiwente!.. . „Gondolj esuk a Ielki= 
“isnieruteulireli 

A- lelhiimeretemref, . .H'ât En-arra gondulok 
? Pinot tAz En lelkiism-rutem esnk az to ha- 


Tita 


Banat şi Ardeal, aliniate acolo şi după primirea tradiţională cu 
pâine şi sare a Conducătorului, au fost trecute în revistă de el $i 
Comandantul Mişcării Legionare. 

De la gară în drum spre oraş, oaspeţii au vizitat celula unde 
fusese închis şi schingiuit de Unguri revoluționarul Horia in 
1784 si locul martirajului tragerii pe roată. 

După acea s'au îndreptat spre Catedrala Incoronării unde aa 
fost primiţi de Episcopul Militar - Sfinţia Sa Partenie Ciopron, 
care înconjurat de un sobor de preoți în odăjdii a celebrat un Te 
Deum, la terminarea căruia s'au deplasat pe platoul Catedralei 
unde era situată tribuna festivităților, în jurul căreia erau ase 
peste o sută de mii de Bănăţeni şi Ardeleni, veniţi cu denis 
dis de dimineaţă. i 

In faţa Tribunei s'a sfințit steagul Uniunii Foștilor Luptător 
din Gărzile Naţionale din 1918-1919, act de protest ă 


avertizare contra persecuțiilor deslânţuite de autorităţile 
maghiare în ţinuturile românesti ocupate prin santaj 
internaţional, ajutat de situaţia politică precară a României 
carliste din acea vreme. 

'Toate cuvântările ținute după actul inițial au fost în acest sens 
şi o critică acerbă împotriva politicienilor care făcuseră unitatea 
teritorială, dar amăgiseră poporul prin abuzurile şi sistemul de 
guvernare contrariu constituției şi legilor care le consfințeau 
drepturile. Pentru Istorie reproduc în continuare câteva din 
frazele rostite: 

Generalul Vlad: 


"Gardă Naţională Românâ, Comandantul vostru de eri 
ordonă transmiterea steagului vostru Uniunii Fostilor 
Luptători din Gărzile Naţionale din 1918-1919, 
înmânându-l Primului Preşedinte al ei. 

"lar vouă, tinerilor, încălecaţi pe aripile şoimilor de 
fier ai împlinirii tuturor nădejdilor românesti, vă zic 
cuvintele Marelui Mucenic (Moţa): Făceţi o ţară 
frumoasă şi strălucită ca Soarele de pe Cer”. 


Dr. Aurel Dumitrescu, Presedintele Uniunii Fostilor 
Luptători: 


"A 22-a aniversare a alipirii Ardelului de Patria 
Mamă găseşte hotarele ţării ciuntite. Este poate totuşi un 
semn fericit dela Dumnezeu, pentrucă de câteori Tara şi 
Neamul sunt greu încercate, noi generaţii de eroi se 
nasc, care, cu brațe oțelite, vor lupta pentru a da câştig 
cauzei româneşti”. 


Avocatul Ilie Colhon, Comandant Legionar şi organizatorul 
serbării: 


"Cu toată jalea şi durerea care ne-au strivit inimile, 
îngenunchem astăzi, ridicând imnuri de slavă şi mărire 
lui Dumnezeu, pentucă a hărăzit Neamului nostru un 
om care să-l salveze dela pieirea ființei lui”. 

"Se cuvine să ne legăm în faţa miilor de martiri ai 
Neamului, că vom urma cu sfinţenie pe Generalul 
Antonescu, care păseste astăzi biruitor in Cetatea 
Ardealului, pe urmele Marelui Mihai. 

"Să ne legăm în fața sutelor de morminte legionare că 
vom urma pe Comandantul nostru, Horia Sima, până la 
moarte, pentru a implini vrerea lui Moţa şi dorinţa 
Căpitanului. 

"Să facem o Tară frumoasă, ca un Soare, 
binecuvântată şi ocrotită de Dumnezeu”. 


Comandantul Horia Sima: 


"Ceace a lipsit din clipa unitaţii teritoriale şi până azi, 
pentru ca viaţa poporului nostru să se desfăşoare pe o 
linie de ascendență, au fost oamenii de mare răspundere 
la cârma Tării. Niciunul n'a vrut să înţeleagă că numai o 
puternică închegare sufletească a tuturor, în serviciul 
ideii de permanenţă a neamului nostru, numai o 
mobilizare a tuturor sforțărilor unei naţiuni, poate să-i 
asigure trăinicia hotărîrilor sale. 

"Dar noi, Ardealule schingiuit, nu te-am uitat. 
Sufletul tău uriaş cât un munte şi mare cât un munte şi 
mare cât o furtună răscolitoare, şi-a găsit împlinirea în 
Legiune. La chemarea Căpitanului, mii de flăcăi din 
Ardeal au pornit să se însirue sub comanda lui şi mulţi 
dintre ei n'au mai prins răsăritul soarelui. 

"Ardealule, leagăn al neamului, tulnicul durerilor tale 
răzbate peste tot. Din cetatea aceasta a suferințelor şi 
nădejdilor noastre, unde am venit să slăvim împlinirea 
unui act de dreptate, astăzi, când în fruntea Tării se află 
un ostaş care trăeşte şi conduce în spiritul marilor tăi 
luptători, Ardealule sufletul tău ne vestește biruinţa”. 


Generalul lon Antonescu: 


"1 Decembrie nu este anul aceasta ziua bucuriei 
naționale. 1 Decembrie este ziua durerii Neamului. 

"Douăzeci de ani ne-am frânt puterea, ne-am slăbit 
cugetul şi ne-am slăbit minţile in lupte fraticide pentru 
ideologii. In deosebi stupide. In bârfeli odioase. In 
vrajbe dureroase şi în apucături neomenoase. 

"Greşelile au venit la scadență! Granițele s'au prăbuşit 
rând pe rând, fără ca să încercăm să le apărăm, fiindcă 
România a fost surprinsă de furtună, total slăbită 
înlăuntru şi fără niciun sprijin în afară. 

"A fost pedepsită o naţiune care va fi eternă. Pentru 
greşelile unei generaţii care este trecătoare. 

"Fraţi Ardeleni! Voi care v'aţi sfâşiat sufletul şi trupul! 
Voi care v'aţi părăsit încă odată vetrele vieţi si crucile 
mormintelor. Voi care aţi adăugat dureri noi la hrisovul 
suferințelor de veacuri, nu descurajaţi! 

"Ne-am născut aici, suntem cei dintâi asezaţi aci şi 
vom pleca cei din urmă. 

"Legionari, România naţional-legionară şi viitorul 
întreg al neamului depinde astăzi de fapta voastră de 
mâine. 

"Mistica naţională înseamnă convingerea şi dreptatea 
în puterea unui neam. In această cetate s'a zămislit 
întâia oară mistica națională, prin luptă şi prin jertfă. 

Aici s'a zămislit prima ctitorie a drepturilor si a 
afirmării românesti. 

"Legiune a Arhanghelului Mihail, tu trebue să slujeşti 
crezul în puterile neamului. 

"Aţi luptat, aţi suferit, aţi învins. Intindeţi mână 
frățească la toți şi construiți cu toții”. 


A urmat o recepţie în sala de festivităti a Episcopiei, în 
timpul căreia Generalul Antonescu a fost obiectul unei calde 
manifestări de simpatie a zecilor de mii de participanti la 
Festivităţi, după care oficialităţile s'au desplasat la tribuna 
instalată în Piaţa Mihai Viteazul de unde au primit defilarea 
armatei şi a detaşamentelor de legionari Bănățeni şi Ardeleni. 

Terminate festivitaţile, în aceaş după amiază oaspeţii au luat 
trenul întoarcerii în Capitală. 

Cu prilejul reînhumării Căpitanului şi a celorlalți martiri şi a 
sărbătoririi unirii Ardealului cu Patria Mamă de la Alba-lulia, 
Poşta Română a lansat cea de a doua emisiune de timbre a 
Statului Român National Legionar punând în circulație în ziua 
de 30 Noembrie 1940 la Bucuresti şi 1 Decembrie 1940 la Alba 
lulia, un timbru pentru posta aeriană - 20 Lei + 5 Lei - de 
culoare verde şi formă dreptunghiulară. 

In mijloc, sub numele țării ROMANIA încadrat de două 
aripi, figurează chipul lui Corneliu Zelea Codreanu, la dreapta 
şi stânga taxele pştale, 20+5 lei, $ lei fiind suprataxa pentru 
fondul de ajutor al Ajutorului Legionar, al cărui simbol - gardul 
de fier pe o cruce albă - apare în colţul din dreapta al timbrului. 

In cerc, în jurul portretului Căpitanului e reprodusă declaraţia 
lui "IN 48 DE ORE DUPA BIRUINTA VOM FI ALATURI 
DE AXA ROMA-BERLIN” si datele -1936, 1940- Roma 
Berlin capitalele țărilor naţionaliste de atunci, pentru a reaminti 
că aderarea României la pactul tripartit, în Noembrie 1940, era 
împlinirea hotărîrii Căpitanuli menţionată pe timbru. 

Căpitanul făcuse această declaraţie cu câțiva ani în urmă, în 
Noembrie 1937, plan de coloborare cu naţionalismele europene 
de atunci -Germania-ltalia-Spania- si România în devenire, 
dacă intrigile palatului şi ambițiile Regelui Carol al II-lea şi 
Armand Călinescu n'ar fi curmat brutal ascensiunea normală şi 
democratică a Gărzii de Fier. 

Ea contracara just acţiunea lui Nicolae Titulescu de a 
determina o apropiere de Rusia Sovietică, la care ţinea atât de 
mult fostul ministru de axterne. 

In fapt, aderarea României la pactul Tripartit, care mărise 
forţa axei Roma-Berlin, prin intrarea Japoniei în el, era o 
precauţie răsboinică împotriva agresivităţii constante a 
U.R.S.S. -ului, care printro abilă politică externă reuşise între 
1939-1940 să-si mărească teritoriul cu: Tările: Estonia, 
Letonia, Lituania, jumătate din Polonia orientală, Rutenia 


13 


Cehoslovacă și Bucovina de Nord, Herţa şi Basarabia, din 
teritoriul României, fără să [i tras nicium cartus, 

Generalul Antonescu, satisfăcut în megalomania lui, de 
dragostea cu care îl înconjuraseră Ardelenii şi Bănăţenii veniţi 
la Alba Iulia, la care se mai adiugase şi demonstraţia de forţă 
făcută în Bucureşti la 3 Decembrie 1940 de sosirea Corpului 
cxpeditionar German, destinat să paranteze inviolabilitatea 
noilor frontiere ale României în Est, demonstraţie, la care pe 
lângă oficialităţile române şi streine dela Alba Iulia, a asistat şi 
Regele Mihai [. Acest Corp de Armată Germană fusese cerut 
de Regele Carol al II-lea Fiihrerului Adolf Hitler, ca o garanţie 
a granitelor impuse de Diktatul de la Viena din August 1940. 

Cu toate că Generalul era totul si avea totul în ţară, 
temperamentul lui sucit de ambiția atotputerniciei, nu-i da 
liniste şi esecurile suferite în repetatele încercari de a prelua 
şefia legionară, îl chinuiau, deoarece el se voia dictator cu 
partid ca Hitler, Mussolini sau Franco, ori nici ordinul, nici 
intrigile în timpul guvernării nu înfrânseseră disciplina si 
fidelitatea legionară pentru memoria Căpitanului lor, ale cărui 
vreri Comandantul Horia Sima jurase să le împlinească pentru 
Salvarea tării şi a neamului. 

La câteva zile după Alba Iulia, Generalul i-a mărturisit 
Comandantului Horia Sima, satisfacția că şoaptele bârfitorilor 
din anturaj "că legionarii vor să-l împuste” nu se realizaseră. 
Cităm din Era Libertăţii vol II pag. 248-249; 


"Auzi, Domnule Sima, cu ce umblă lumea: că 
legionarii vor să mă împuste, pe mine, care am făcut 
atâtea pentru ei. Si ai Văzut ce entuziasm, ce 
manifestaţie mi s'a făcut la fiecare pas. Sunt fericit că 
am trăit aceste clipe de neuitat în mijlocul legionarilor 
din Ardeal”. 


pentruca imediat să revină la pretextele -Jilava-lorga- 
Madgearu- desbătute de guvern şi Forul Legionar şi cutoate că 
chestiunea fusese soluționată printr'un acord între cei doi şefi ai 
Statului Naţional Legionar, Antonescu al Ţării şi Horia Sima 
Comandantul Legiunei. (Era Libertatii vol, pag. 213-216). 


"Domnule Sima, am avut noroc cu ultimile 
evenimente: inmormantatrea lui Codreanu, serbarea 
dela Alba Iulia si parada trupelor germane, Această 
succesiune de acte memorabile ne-a salvat 
popularitatea. Altminteri după Jilava si mai ales după 
asasinarea lui Iorga şi Madgearu, opinia publică ne-ar fi 
dat peste cap”. 


uitând: că deţinuţii de la Jilava, aleşi de General din lista celor 
600 de călăi ai Dictaturii carliste, fuseseră cei mai abjecţi 
ucigasi si schingiuitori a mii de tineri legionari, floarea 
intelectuală a Tării, potenţial, viitorii ei conducători; crime 
executate din ordinul Palatului, care vroia să-i transforme în 
slugi ai ovreilor colaboratori ai comunismului ințernational, că 
Iorga, coborându-se depe piedestalul ştiinţei istorice în mocirla 
politicianismului venal al lui Carol al II-lea, ajunsese să fie 
autorul moral al pregătirii asasinării Căpitanului, un intrigant, 
mincinos şi inamic visceral, împreună cu Madgearu, al Reich- 
ului naţional socialist. 

Comandantul ca să-l linistească i-a reamintit soluţia ce i-a 
prezentat în ocazii anterioare: 


"Domnule General, câtă vreme rămânem împreună, 
nu ne poate nimeni da peste cap. Suntem prea tari. 
Opinia publică este cu noi. Cele trei evenimente au 
demonstrat încă odată reacţia favorabilă a poporului la 
guvernarea noastră, Pentru cei de la Jilava nu plânge 
nimeni. Cât priveşte moartea lui lorga şi' Madgearu, eu 
sunt primul care să o regret, stiind ce necazuri ne-a 
adus. E o întâmplare nefericită, dar nu avem ce face. 
Trebe să mergem înainte, suportând lovitura”. 

"Dacă Dvoastră credeți că opinia publică ar fi contra 
noastră, avem un mijloc infailibil să ne convingem: 
alegerile. 


14 


"Pentru a treia oară mă adresez Dvs,, ru ându. 
procedaţi la consultarea poporului, invitând i, 

partidele să participe. Eu sunt gata oricând Să mă ș ate 
unui verdict popular. Upun 

"Sunt convins că poporul e cu noi şi vom obţi 

majorităţi sdrobitoare, în caz de alegeri. In modul casă 
nu va mai putea susţine nimeni că guvernăm cote 
voinţei poporului”. ra 


Generalul a răspuns: "Bine să mă gândesc”, dar 
cu anturajul şi partidele politice confirmându-i 
poporul era cu Garda de fier în acele momente, l'au 
nu o facă deorece s'ar fi putut ca rezultatul aleg 
pericliteze conducerea Tării. Fals grasolan. 

Dacă Generalul ar fi dat urmare propunerii Comandantului 
toate relele survenite ulterior în guvernare, ar fi fost €Vitate i 
pentru el personal şi pentru Tară şi pentru Legiune. 

Morbul -sefiei absolute- a schimbat, de atunci, destinul de 
glorie al țării românesti, împingând-o în vârtejul confuz a] 
intrigilor politice care, patru ani mai târziu, au aruncat-o în 
făgaşul calvarului comunist la 23 August 1944. 


Consultarea 
Că efectiv 
Convins să 
erilor să-i 


* Xk x* 


După câteva zile de liniste si bunăvoință concretizată în 
alocarea unor subvenţii: 100 milioane de lei atelierului de 
uniforme legionare din Bucureşti, pensii familiilor celor 300 de 
legionari asasinați din ordinul regelui Carol al II-lea, în 
Râmnicul Sărat, Vaslui, Braşov si diversele capitale de judeţe 
ale ţării, 100 de milioane de lei căminelor studentesşti etc. 
ajutoare care nu se ştie în ce măsură au putut fi reale, deoarece 
evenimentele politice s'au precipitat şi mânia Generalului s'a 
deslănţuit, din nou cu furie, împotriva dusmanilor imaginari - 
Legionarii-. 

De data aceasta lovitura venise de la Berlin. 

Reichul German a rechemat fără explicații pe Ministrul lui la 
Bucuresti, Fabricius, în acel post de mai mulţi ani, înlocuindu-l 
cu un membru al partidului, înalt personaj al S.A-ului german, 
deci fruntaş al hitlerismului - Baronul Manfred von Killinger. 

Decizia lui Ribbentrop a înselat dintru început şi pe 
Antonescu şi pe legionari: primul crezând că este o manevră la 
Berlin a Legionarilor, pentru a-i înlătura prietenul credincios, 
sfătuitorol în politica externă si înformatorul lui direct la 
Berlin, care tendenţios deforma "ereutăţile” generalului de a 
guvema România în colaborare cu Garda de Fier, iar cei de al 
doilea - legionarii - presupunând că Hitler numise un 
naţionalist în Bucuresti, pentru a-i ajuta în transformarea 
Structurii carliste a României, în Stat National Legionar. 

Gravă eroare de ambele părți, cum S'a dovedit ulterior, dar 
prea târziu. 

Legionarii nu au făcut caz unor pamflete care circulau în 
Bucureşti si care colportau, între alte stiri dintre culisele 
fostelor partide politice din România, o declaraţie a lui Maniu 
afirmând că: "venirea lui Killinger în România era, ca să 
lichideze Garda de Fier, asa cum făcuse în Bratislava în 
Slovacia, tot în funcţie de ministru plenipotenţiar, eliminând de 
la guvern "gărzile Hlinka”, dând puterea deplină monseniorului 
Tiso, Presedintele Statului Slovac”, fapt care s'a adeverit 
întocmai la 21-23 Ianuarie 1941. 

Mai mult chiar, ei nu bănuiau că Hitler, devenit stăpânul 
Europei pe care o controla între Atlantic, Marea Nordului- 
Baltica, Marea Neagră si Mediterană, lăsase la o parte 
aspiraţiile unei Europe naționalistă, dacă o avusese vreodată, 
alunecând spre lozinca national-socialistă "Drang nach Osten' 
- expansiunea spre Est, preparând pe tăcute ofensiva spre 
Balcani - Marea Egee - si Rusia Sovietică. 

Pentru realizarea fără probleme a acestor planuri, el avea 
nevoe de resursele agricole şi petrolifere ale României si de 
soldaţi, nu de un Stat Român Legionar nationalist, preocupat 
să apere mai întâi interesele Neamului, să reîntegreze în Stal 
expulzați din teritoriile cedate Rusiei şi Ungariei, să proecleze 
reîntregirea teritoriului mutilat de cârdăsia naţional 
socialismului german, cu duşmanii de moarte ai țării noastre 
ungurii şi rusii aliaţii lor în acele vremuri. 


lar soldații, deşi recrutaţi în majoritate din tineretul legionar 
al Ţării, numai generalul Antonescu, Sef al Statului şi al 
Armatei şi cu autoritatea lui de militar de carieră şi trecut 
glorios în ea, li-îi putea pune la dispoziţie. 

Deacea Hitler, aruncând zarurile în acest sens, a deschis 
drumul realizării ambițiilor de atotputernicie ale generalului, 
fără ca acesta să ştie ceva, 

Intărîtat şi de prezenţa Reichului, ca omagiu adus memoriei 
Căpitanului, cu masive delegaţii germane la diversele manifestări 
legionare în țară, conduse de personalităţi importante ale 
regimului național-socialist ca; generalii Hansen şi Speidel la 
laşi, Baldur von Schirach, Von Bohle şi generalul. Scheich 
reprezentând Armata Germană, la funerariile Căpitanului, 
scrisoarea lui Himmler adresătă Comandantului şi invitarea 
Comandantului de către Rudolf Hess la o intrvedere în Berlin la 
15 Ianuarie 1941, care coroborau la închipuita certitudine a 
complotului legionar în rechemarea lui Fabricius, generalul şi-a 
eşit din minți, cu furia paranoică ce-l caracteriza şi a dat frâu 
liber destrămării Statului Naţional Legionar pe care el îl crease. 

Ministrul german Fabricius, prietenul şi sfătuitorul lui, nu-l 
informase asupra acestor secrete militare, pe care ca vechi 
diplomat al Reichului cu siguranță le cunoştea, dar colabora cu 
el în machinaţiile generalului pentru dislocarea Miscării 
Legionare, preparând ruptura guvernarii legionaro- 
antonesciană, care convenea Fiihrerului. 

Prima măsură vexatorie pentru Legiune, după sărbătorirea cu 
fastul obicinuit legionar a-Zilei Studenţimii- 10 Decembrie la, 
care au participat mii de studenţi din toată ţara şi delegaţii 
centrelor provinciale şi streine, germană şi italiană, a fost 
interzicerea concentrărilor masive de legionari în Capitală, 
abuzivă şi fără explicaţii întrun Stat Naţional Legionar, care 
odată realizat era chintesența năzuinţelor tinereţii lor si a 
părinților legionari. 

Noul ministru Killinger, deşi numit la 13 Decembrie 1940 nu 
s'a grăbit să-și ia postul în primire, deşi era în Bucuresti, astfel 
că în locul lui rămas în continuare era încă Fabricius, pe care 
Va manevrat din umbră, pe linia stabilită de strategia politică în 
România a Fihrerului Hitler. 

Neînduplecat pe linia furiei oarbe si obsedat de ideia 
eliminării Legiunei din guvern, Antonescu i-a dat spre, 
stupoarea Miscâării, a doua lovitură prin publicarea în 
Monitorul Oficial din 19 Decembrie 1940, încetarea în 
funcțiune a lui Mihail Sturdza, ministrul legionar de Externe 
conform convenției iniţiale de participare la guvernare. 

Este adevărat că dela refuzul lui Sturdza de a semna alături 
de general, adeziunea României la pactul tripartit, din motivele 
cunoscute, colaborarea între cei doi devenise imposibilă, 
Antonescu nepierzând niciun prilej de a-l apostrofa cu 
grosolănia cazonă care-l caracteriza, în toate chestiunile de 
serviciu care îl obligau să le discute împreună. 

La reprosul Comandantului a călcării convenției de 
participare, generalul i-a răspuns evaziv că "nu se putea 
înţelege cu el” şi a promis să numească în locul lui pe ministrul 
legionar la Berlin Constantin Greceanu, desemnat de Horia 
Sima, pe care l'a primit în audienţă la întoarcerea de la Berlin, 
dar a evitat să-i facă numirea oficială în post. 


Inspirat de "binevoitorii” care-l înconjurau, generalul a 
recurs la tactica insinuărilor, lansând temerea unei posible 
revoluţii legionare în contra lui, care ar fi putut facilita invazia 
vecinilor sovietici în ţară, svon susţinut de rezidurile 
politicianiste carliste, manevrate în acest sens de ovreimea 
ostilă Statului National Legionar, pe care confidentul Fabricius 
la transmis Berlinului, cu scopul de a discredita Miscarea 
Legionară, pretinzând periculoase infiltraţii comuniste în sânul 
ei, bazate pe câteva mici actiuni nedisciplinate ale poliției 
legionare nemulțumită de încetineala deschiderii proceselor 
vinovaţilor de schingiuirea camarazilor lor. 


Evenimentele ulterioare dovedesc cu claritate uşurinţa 
generalului de a da crezare, cu rea credinţă, svonurilor 
antilegionare pe care le inventa sau şi le însuşea pe ale altora 
utilizandu-le în susținerea complotului personal al dislocării 
legionarilor de la guvern, pe cale de realizare rapidă. 


Consecvent cu decizia luată, generalul continua cu loviturile 
contra colaborării legionare şi către sfârşitul lui Decembrie a 
ridicat Generalului Petrovicescu, ministrul legionar al 
Internelor, comanda asupra Jandarmeriei, trecând-o direct sub 
autoritatea Sefului Statului, adică a Conducătorului Antonescu. 

Lovitură gravă echilibrului ministerial stabilit în Septembrie 
1940 ca bază a colaborării legionaro-antonesciană, prin 
importanţa postului şi ameninţare directă a existenţei Statului 
Naţional Legionar, deoarece instituţia Jandarmeriei, cu aspect, 
educaţie şi uniformă militară, era în realitate în administraţia 
țării, serviciul polițienesc de ordine politică în Stat, la dispoziția 
guvernului, prin Ministrul de Interne. 

Intinsă printr'un păienjeniş de Posturi în toate comunele 
importante ale geografiei naţionale, de Legiuni de jandarmi în 
capitalele de judeţe si provincii, cu centrala în Bucuresti, 
controlau, influențau sau împiedecau masele şi activitatea 
politică a partidelor politice din opoziţie, conform ordinelor 
primite şi interresele guvernului la cârmă. 

Deacea cu timpul se deformase devenind un organ de 
atotputernică presiune asupra libertăţilor constituționale sau 
legale. 

Sub dictaturile partidelor politice şi a regelui Carol al II-lea, 
jandarmii deveniseră-din ordin-schingiuitorii si asasinii 
opozanților politici de dreapta şi cu toate că sefii lor cruzi 
plătiseră crimele în Noembrie la Jilava, infrastructura carlistă a 
instituţiei rămăsese intactă, ceace însemna ă oricând putea să-și 
reia sinistra activitate -din ordin- odată trecută sub comanda 
directă a Conducătorului General Antonescu. 

Efectiv, s'a dovedit cu prilejul celebrării Anului Nou. 

In mesajul tradiţional adresat Tării, generalul Antonescu n'a 
pierdut prilejul contactului radiofonic cu Neamul, pentru a 
denigra Miscarea cu scopul de a tulbura veselia acestei 
sărbători de primire a Anului Nou, alarmând populaţia 
României cu acuzaţia adusă legionarilor că au pregătit pentru 
acea noapte o "masivă declanşare de acte teroriste şi arestări ale 
personagiilor politice marcante din regimul anterior”. 
Confirma astfel complicitatea la ordinul transmis pe ascuns în 
ajunul sărbătoarei, prefecţilor de încredere sau militari şi 
Legiunilor de Jandarmi, de către Colonelul subsecretar de Stat 
la Interne Alexandru Rioseanu, fără a-l comunica si da spre 
cunoastere si semnare Ministrului de resort, Generalul 
Petrovicescu cum cerea legea. Comunicatul afirma: 

"Ministerul având informatiuni că în ajunul și noaptea 
Anului Nou, s'a hotarît executarea oamenilor politici ai 
vechiului regim din județul Dys. vă invit de urgență 
impreună cu comandantul garnizoanei si comandantul 
legiunei de jandarmi, să luaţi cele mai severe măsuri 
pentru garantarea vieţii tuturor acestor oameni politici 
ce sunt în acest judet. 

"Se vor supraveghea locuințele lor în asa fel ca la 
prima tentativă de desordine să se ia măsurile cuvenite. 

"Vă invit ca prin măsurile ce veţi lua sa asiguraţi 
liniştea şi ordinea cea mai perfectă în județul Dvs. Toţi 
cei ce se vor abate dela ordinele şi dispozitiunile in 
vigoare sa fie imediat arestaţi şi deferiţi instanţelor 
judecătoreşti. 

"In caz că se vor opune cu focuri de armă, să se tragă 
în ei”. 


Era o mişelească născocire a minţii tulburate a generalului 
pusă în aplicare de confidenții lui, Rioşeanu, Fabricius şi noul 
ministru Baronul von Killinger, adeverind declaraţia lui Maniu, 
cu scopul de a impresiona Berlinul, justificându-i lucrăturile de 
până atunci contra legionarismului si apel de sprijin împotriva 
lor. 

Atât Ajunul cât şi ziua Anului Nou au trecut în liniste si 
ordine, spre marea desamăgire a complotiştilor rămaşi ridicoli, 
dar peste câteva zile la chemat pe Comandant ca să discute 
asupra "anarhiei" legionare, care ameninţa Tara, cum 
comunicase generalul la Berlin, de o noua invazie a vecinilor, 
periclitand pregătirile militare germane în Balcani-Egee. 

Comandantul, calm, i-a răspuns că situația nu era atât de 
înfricoşătoare, că nu trebuiau fi luate în seamă zvonurile 


15 


a rm 


alarmante ale răuvoitorilor regimului, că problemele provocate 
de dictatura Regelui Carol al II-lea, refugiații şi reîncadrarea lor 
în Stat, sabotajul tacit al infrastructurei administrative carliste ŞI 
al câtorva organe din guvemare ostile colaborarii cu legionarii, 
Sunt pe cale de aranjare, iar acţiunile indisciplinare ale catorva 
elemente legionare nu amenință Siguranta Statului, fiind 
inevitabile într'o revoluţie cum a fost alungarea tiranului, tinzând 
a Î mai de grabă replica împilărilor şi nelegiurilor înfăptuite de 
vechiul regim, eliminat de revolta maselor populare sătule de 
neomenie şi care acuma cereau să li se facă dreptate. 

Reproşurile Generalului se bazau pe un voluminos dosar 
fabricat din tăeturi din ziarele opozante, din comunicate ale 
legiunilor de jandarmi din judeţe şi provincii selecționate sau 
impuse de Rioseanu asupra "abuzurilor ilegale” ale 
legionarilor, multe inerente stării de fapt interne că, legionarii 
îsi înăbuşiseră revoluţia, ocupați cu acţiunea de redresare a 
Tării, lăsând răfuiala contra monstruozităţilor, cu mii de 
victime nevinovate din tineretul țării, pe sema justiţiei şi a 
legilor, care biurocratic tergiversa darea satisfacţiei cuvenite. 

Generalul a rămas inflexibil, hotărise ruptura şi a mers spre 
ea cu toată furia orgoliului rănit. 

De ziua Sfântului lon - 7 Ianuarie 1941, Comandantul și 
Forul Legionar lau felicitat pentru onomastica lui, 
reimprospătându-i omagiul de credinţă şi lealitate legionară, 
făcându-i cadou un costum naţional Bucovinean, ca cel pe 
care-l purta de obicei Căpitanul. 

Generalul tulburat -primise doar costumul, dar lipsea Sefia- 
visată, mulțumind a declarat privind în vag: 

"niciodată generalul Antonescu nu va ridica mâna contra 
Mişcării Legionare”. 

Straiele Căpitânesti erau desigur simbol al înfrăţirii 
Căpitanului cu suferinţele si doleanţele maselor țărânesti, 
populația milenară a teritoriului naţional dintre Tisa si Nistru, şi 
un indiciu către drumul de urmat pentru posibila ajungere la 
aclamarea Căpităniei, obisnuită în străbunele oibiceiuri ale 
gintei române, pentru a răsplăti omenia conducătorilor ridicaţi 
din ea si a zelului în apărarea drepturilor lor. 

Comandantul vroind să profite de declaraţia de destindere a 
generalului, l'a vizitat din nou pe înserate în cabinetul lui, 
pentru a încerca să-i descifreze gândurile privind Mişcarea. 

A început prin a-i face un amplu expozeu al celor patru luni 
de existenţă a Statului Naţional Legionar, care în conformitate 
cu bilanţul încheiat la sfârşitul anului comunicat țării prin 
ziarele timpului, reprezenta o economie, nici mai mult, nici 
mai puțin, de 5577.000.000 Lei - 
sumă care nu se realizase niciodată în regimurile anterioare, 
totdeauna deficitare. 

Toate întâmplările vitrege care bântuiseră ţara în acel scurt 
răstimp, n'au împiedecat realizarea de economii, datorită 
austerităţi vieţii impusă de guvern miniștrilor şi funcționarilor 
Statului, a plăţii cu regularitate a impozitelor de către toţi 
cetățenii din diversele clase sociale, a corectitudinei impusă 
mecanismului Administraţiilor Financiare în încasarea lor, 
toate derivând din educaţia civică legionară, a respectului 
banului public, a demnităţii de a fi funcţionar statal, de 
încrederea deplină în administrarea banilor de către Statul 
Naţional Legionar. 

In final i-a mărturisit că este preocupat de intrigile care se țes 
în jurul generalului contra miscării Legionare, pornite multe 
din anturajul lui, cu intenţia de a rupe colaborarea, iar pe de 
altă parte de zvonuile care îi parvin că generalul ar pregăti o 
dictatură militară, cărora el nu dă crezare considerându-le doar 
clevetiri, dar că totuşi isi permite să-i atragă atenţia, ca 
generalul să nu fie înşelat şi împins de ele contra Legiunei cu 
acțiuni ireversibile. 

Fâcuse un rechizitoriu al celor 4 luni de simbioză 
guvernamentală legionaro-antonesciană, pe care Generalul l'a 
ascultat cu capul plecat, parcă gândea răspunsul, timp de două 
ore. 

Pentru atâtea realizări cu sbuciumul şi sudoarea legionarilor, 
n'a putut găsi nici cu cuvânt de mulțumire, de încurajare şi 
copleșit de intenţiile absolutiste, s'a despărţit de Comandant 


16 


E 


pretextându-i că bătrânețea îl obligă să se ducă să s 

Din excedentul celor aproape 6 miliarde de lei, 
in exclusivitate doar militarii, cărora generalul - 
sters toate datoriile la Casa Militară care 
500.000.000 de Lei, pentru echipament 
constitutuind în acelas timp o josnică operaţie 
mrejele dictaturii pe care o plănuia. 


€ culce, 

Au beneficia, 
eneros = le-a 
insumau ce 
SI uniforme 
de atragere în 


XX 


O lucrătură la Berlin a lui Killinger-Fabricius a determ 
asentimentul Generalului, o invitaţie a lui Hitler a 
Comandantului de a-l vizita în ziua de 14 lanu 
Berchtesgaden. Transmisă prin intermediul generalului 
Antonescu, implicit anula voiajul Comandantului la Berlin 
pentru intrevederea programată din 30 Noembrie cu Rudolf 
Hess şi-l obliga să însoţească pe general, care în aceiaşi zi 
fusese invitat de Fiihrer pentru discuţi militare. 

Machiavelică combinaţie de a-l atrage în Cursă pe 
Comandant în Germania, unde într'o poziţie de inferioritate ca 
acompaniator al Generalului, lar fi expus la aceleași vexaţiuni 
pe care le avusese cu o lună înainte Ministrul de Externe 
legionar Mihail Sturdza, cu prilejul aderării României la Pactul 
Tripartit al Axei, anulând în acelas timp posibilităţiile de 
intrevedere cu Rudolf Hess mai târziu, din cauza precipitării 
evenimentelor. 

Comandantul pretextând că chestiunile militare nu erau de 
resortul lui a comunicat ambilor - Hitler şi Generalului - că nu 
era necesar să se desplaseze, nefiind competent în această 
materie. Generalul a plecat singur cu avionul în dimineata zilei 
de 14 Ianuarie pe ascuns şi tot așa s'a întors în seara aceleaşi 
zile, nu pentru a evita actele protocolare obicinuite cu ocazia 
deplasărilor Conducătorului, ci pentru a nu da ochii cu 
legionarii care îl salutau afectuoşi la plecare şi îl asteptau 
entuziaşti la sosire. 

Conştiinţa încărcată de crima plănuită si aprobată de Hitler, 
nu putea suporta privirile pline de sincer ataşament ale celor pe 
care câteva luni înainte îi adoptase ca feciori ai lui. 


inat cu 
dresată 
arie la 


- XX * 


Ziua de 13 Ianuarie 1941 s'a comemorat la Casa Verde în 
cadru strict legionar şi cu reprezentanțele locale ale legaţiilor 
germană si spaniolă, aniversarea a trei ani dela moartea eroică a 
Comandanţilor Legionari lon Moţa si Vasile Marin, în răsboiul 
naţionalist spaniol, pe frontul Madridului, în localitatea 
Majadahonda. 

Sobrietatea actului a fost determinată de interzicerea 
generalului a concentrărilor masive legionare în Capitala Țării, 
de tensiunea raporturilor guvernamentele dintre Antonescu şi 
Legiune şi de apropiata plecare a Comandantului la Berlin, 
pentru a se întâlni cu Rudolf Hess în ziua programată 15 
lanuarie 1941, care nu a mai avut loc din cauzele amintite mai 
sus. 

Cu prilejul acestei comemorări Direcţia generală a Poştelor 
cu aprobările de rigoare şi la cererea Instituţiei Ajutorul 
Legionar, a dispus punerea în Circulaţie a unei serii de timbre 
postale dedicate memoriei celor doi eroi Ion Moţa și Vasile 
Marin, Comandanți Legionari, căzuţi apărând pe Christos si 
Europa de primejdia comunistă, luptând în cruciada 
anticomunistă spaniolă în 1937 pe frontul Majadahonda - 
Madrid şi o coliţă filatelică. 

Cele două timbre emise reprezentau: valoarea de 7 + 7 lei de 
culoare cărămizie, portretul lui Vasile Marin, iar cea de 15 + 15 
lei de culoare gris, pe cel al lui Ion Mota, străjuite de aripa 
Arhanghelului Mihail, patronul Legiunii, data morţii lor-13 
Ianarie 1937 Majadahonda -şi Posta România. Cu brațul drept 
Arhanghelul ține spada dreptăţii iar cu cel stâng scutul cu 
emblema legionară, gardul de fier. 

Coliţa reuneşte cele două timbre într'o singură culoare verde, 
sub două ramuri de laur, recompensa antichităţii a eroismuluui 
în luptă, separate între ele de litera -M-, gardul de fier dedesupt 
cu liniile din mijloc întărite formând o cruce, simbolul - 
Ajutorului Legionar-, cifra 13 sub gard şi de o parte şi de alta 


Ianuarie 1937, data mortii lor. In colţul din dreapta preţul de 
300 Lei, si dedesubtul timbrelor MAJADAHONDA, numele 
localitatii unde şi-au dat/sfârşitul. 


Preţul era foarte ridicat pentru acele timpuri, taxele postale 
fiind numai 22 Lei, suprataxa de 278 lei fiind un apel la 
generositatea filatelistilor, Poşta colectând-o pentru mărirea 
fondurilor de ajutorare ale Ajutorului Legionar, care preluase 
fără a pregeta grija refugiaților şi expulsaţilor, sacrificiu dealtfel 
compensat filatelic prin tirajul redus la 20.000 de exemplare, 
care s'au epuizat la postă în primele trei zile, prețul lor de 
vânzare în comerţul de specialitate dublându-se, fiind astăzi o 
mare raritate a emisiunilor postale româneşti. 


A fost ultima emisiune poştală a Statului Român Naţional 
Legionar şi astăzi una din foarte puţinele dovezi oficiale ale 
existeniei lui efemere în acel trist final de an 1940 şi început de 
1941, celelalte fiind şterse în Tară, de prigoanele antonesciană 
şi comunistă, în cei 49 de ani trecuţi deatunci prin impusa 
defăimare, distrugere şi uitare a legionarismului, a realizărilor 
lui pe plan educativ, naţional şi unitate sufletească a României 
întregite. 


AJUTORUL LEGIONAR 


ROMANIA POSTA 
sah. 


Ed 4 
MAJADAHONDA 
: 11.300 


Inregistrate de Uniunea Postală Internaţională dela Berna, ca 
urmare a împlinirei obligaţiilor reglemantare de funcționare a 
ei, prin punerea la dispoziţie a 1000 de exemplare sau serii din 
fiecare emisiune, cu comunicarea legală a cantității tirajului şi 
detalii asupra celor comemorate de către Posta Română, ele au 
fost repartizte muzeelor postale ale statelor membre şi trecute 
în marile cataloage universale: american - Scott, german - 
Michel, englez - Stanley Gibbons, francez - Yvert Tellier, 
elvețian - Zumstein, în care deatunci şi până astăzi, amintesc 
existența istorică a Statului Român Naţional Legionar, trecut 
sub tăcere în catalogul filatelic romanesc. 


Mai grav încă, în timpul dictaturii militare a generalului 
Antonescu, deținerea sau difuzarea lor, era pedepsită cu 
moartea, teama de demenţa paranoică a Conducătorului, 
provocând distrugerea exemplarelor păstrate ca relicvă în 
casele legionarilor, deşi el fusese cel care le aprobase, felicitase 
Ajutorul Legionar pentru iniţiativă si ordonase grabnica 
confecţionare la Fabrica de Timbre din Bucureşti. 

Paralel cu cele trei emisiuni postale, au circulat în Statul 
National Legionar şi trei viniete postale emise de Ajutorul prin 
Fabrica de Timbre, constituind o donatie benevolă de | Leu sau 
5 Lei pentru fondurile de ajutor ale Instituţiei. 


Acea de 1 Leu, de culoare verde, reproducea numele 
Instituţiei şi emblema ei, gardul de fier legionar suprapus pe o 
cruce verde si donativul 1 Leu, celelalte două de 5 Lei, una de 
culoare verde-gălbue, iar a doua în sepia, reprezentau efigia 
Căpitanului, în partea superioară a ei numele institutiei, în 
dreapta ei, cifra 5 Lei, iar dedesubt textul legei a 5%- a 
legionarismului "Ajută-ţi fratele căzut în nenorocire. Nu-l 
lăsa!” si semnătura lui Corneliu Z. Codreanu. 

Succesul filatelic al emisiunilor legionare a fost imens, 
tirajele identice cu emisiunile anterioare ale Poştei, cu excepția 
Coliţei, s'au epuizat la ghiseele postale în cele patru luni de 
guvernare, datorită, pe deoparte dragostei si respectului 
legionarilor memoriei Căpitanului Corneliu Zelea Codreanu şi 
martirilor anti-comunişti lon Moţa si Vasile Marin, fiecare 
dorind să le aibă chipul, ca relicvă sfântă a jertfelor lor pentru 
victoria legionară în România şi întemeierea Statului Român 
Naţional Legionar, iar pe dealtă parte, trecerei masive a 
trupelor germane spre Marea Egee în acel moment şi pasiunei 
lor filatelice, timbrele legionare confirmând transformarea 
României carliste inamică, într'o Românie naționalistă amică, 
trimiterea lor familiilor din Germania, constituind o prețioasă 
mărturie a extinderii naționalismului în Europa răsăriteană. 

In zilele de emisiune au funcţionat în orasele respective 
Stampile postale speciale, la Iaşi: - IASI - Orasul Miscării 
Legionare, 8 Nov. 1940 încadrând în centru simbolul Legionar, 
Gardul de fier, la Bucuresti cu prilejul reînhumării 
Căpitanului, a Nicadorilor si a Decemvirilor: în cerc 30 
Noemb. 1938-30 Noemb. 1940*, BUCURESTI, în centru 
gardul de fier, la Alba-lulia-în cerc ALBA IULIA Cetatea 
Unirii Romanilor,* in centru 1 Dc. 1940 si gardul de fier, la 
Bucureşti, comemorarea a patru ani de la moartea în Spania a 
lui lon Moţa si Vasile Marin, în cerc, MAJADAHONDA 13 
IANUARIE 1937 - BUCURESTI, in centru gardul de fier, 13 
lanuarie 1941. 

Pentru invitaţii la ceremoniile respective, s'au confecționat 
câte o mie de cartoane de prezentare destinate oaspeţilor 
prezenţi, de către Legiunea Arhanghelului Mihail, dăruite lor 
cu timbrul frumos stampilat. 


In dimineaţa zilei de 20 Ianuarie 1941, ca un trăznet a căzut 
în cercurile legionare guvernamentale stirea destituirii 
Ministrului de Interne Generalul Petrovicescu şi convocarea 
telefonică în Capitală a Prefecţilor, Chestorilor de Poliţie şi a 
primarilor legionari, sub pretextul unor consfâtuiri 
administrative în dimineaţa zilei de 21 Ianuarie 1941. 

Luat prin surprindere, Comandantul a înţeles că graba 
ilegală a Generalului, era semnalul lovitorii contra Statului 
Român Naţional Legionar preparată cu atâta perseverenţă şi 
perversitate şi aprobată de Hitler în ultima vizită făcută de el la 
Berchtesgaden şi că acţiunile ulterioare ale generalului vor fi de 
temut, din reaua voință şi caracterul violent al Conducătorului. 

Precaut, prin tristele-i experiențe cu autorităţile 
guvernamentale şi cunoscând predispoziţiile parvenitiste ale 
generalului de a dispune să se tragă fără reticență în oricine ar 
sta în calea ambițiilor lui, a intrat în clandestinitate, 
schimbându-si zilnic domiciluil. 

li erau proaspete în memorie atât avertismentul dat de 
General Căpitanului, răspicat şi cinic în discuţiile de la Predeal, 
că va trage fără ezitare în legionari dacă "ordinea legală” ar fi 
ameninţată, ori în acea vreme ordinea împotriva căreia se 
ridicaseră legionarii era despotismul ilegal al Regelui, rezultat 
al bunului plac al camarilei alogene care-l conducea şi o 
impusese ţării. El sprijinise lovitura dictatorială a Regelui 
Carol al II-lea şi în calitate de ministru al Apărării Naţionale 
dăduse ordin prefecților militari să scoată, ridicol, 200 % voturi 
"Da" în plebiscitul popular verbal convocat să aprobe dictatura, 
rămânând total indiferent la tragicele evenimente interne şi 
oribilele persecuţiuni împotriva legionarilor, asasinați cu sutele 
şi asvârliți la întrările satelor şi oraşelor, din dementa regală. 


17 


| 
| 
| 


Să nu se uite că la 6 Septembrie 1940, când Regele Carol al 
II-lea huiduit de poporul român, care-i cerea abdicarea pentru 
tragedia trunchierii teritoriului naţional pe care o provocase cu 
infama-i politică externă, numindu-l Conducător, i-a cerut să 
mitralieze românimea care înconjurase Palatul Regal, si fusese 
gata s'o facă, dacă generalul Coroamă seful garnizoanei 
militare, căruia i-o ordonase, nu i-ar fi răspuns categoric că: 

"el nu trage în tineretul Ţării” 
lucru pentru care a doua zi, ca Sef al Statului, la mazilit la laşi 
şi La urmărit în tot restul carierei militare. 

Comandantul a avut dreptate. Din surse militare credincioase 
Legiunii i se comunicase că adunarea în Capitală a organelor 
de apărarea ordinei statale, era o manevră Antonesciană pentru 
a face substituirea prin ocuparea "manu militari” a posturilor. 

Planul nu i-a reuşit. 

Confraternizarea normală a cadrelor tinere ale armatei, ofițeri 
şi soldaţi, cu legionarii, i-l dejucase, aceştia prevenindu-i 
frățeşte de măsurile dictate lor de Conducător, într'o eventuală 
perspectivă de schimbare de guvern. 

Dealtfel chiar din curioasa procedură ilegală de convocare a 
cadrelor administrative legionare ale Țării, Prefecţii de Poliţie şi 
Primarii legionari, acestia detectaseră primejdia şi marea 
majoritate au rămas la posturi luând măsuri de întărirea pazei 
în jurul oficiilor administrative pe care le conduceau legal, 
convocând adunarea în jurul lor a gamizoanelor legionare din 
respectivele localităţi unde funcționau. 

Referindu-se la acţiunea neloaială a Generalului, fostul 
ministru- de Externe al Statului Naţional Legionar, Mihail 
Sturdza în lucrarea-România și Sfârșitul Europei - pagina 247/8 
ne lasă o mărturie clară şi justă: cităm 


"In zorii zilei de 21 Ianuarie 1941 trupele s'au 
prezentat în faţa prefecturilor si a celorlalte instituţiuni 
unde legionarii funcționau în mod legal, pentu a-i 
expulza şi înlocui cu aleşii generalului Antonescu. 

"In toate părțile în mod spontan și instinctiv, legionarii 
care nu primiseră niciun ordin din partea superiorilor 
administrativi, nici din partea sefilor Miscării, au 
rezistat refuzând să evacueze localurile şi baricadându- 
se in ele. Au rezistat fiindcă aceasta era reacţiunea 
naturală a unei organizaţii viteze şi disciplinată. 

"Au rezistat fiindcă credeau, cu o justă presimțire, că 
acest atac bruscat anunţa reînceperea prigoanelor, 
închisorilor şi asasinatelor, de care fuseseră atâta vreme 
victime, si de care crezuseră că scăpaseră pentru 
totdeauna”. 


iar la pagina 239/40 din aceaș lucrare Capitolul XXI "Putşchul” 
lui Antonescu, polemizând cu scriitoarea franceză Doamna 
Denise Basdevant, care în lucrarea ei "Terres Roumaines 
Contre Vents et Mares", se referea la acest eveniment pretins - 
"rebeliune legionară” -, Mihail Sturdza precizează: cităm: 


"Vorbind de ceace s'a chemat "rebeliunea" legionară 
din lanuarie, sau "putschul” legionar - pentru a 
intrebuinţa expresia aleasă de Doamna Basdevant - 
Domniasa se exprimă astfel: "Il me semble un peu 
incompr6hensible que les legionnaires qui detenaient 
le pouvoir aient pu preparer un putch pour s'en 
emparer..." 

"Putem împrăștia foarte uşor perplexitatea Doamnei 
Basdevant: nu a existat nicio rebeliune, niciun "putschi” 
legionar in Ianuarie 1941, ci o lovitură de Stat, un 
"putsch” al Generalului Antonescu, pentru a smulge 
prin forță Mişcării Legionare, partea de autoritate şi de 
putere ce-i fusese recunoscută prin înțelegerea formal 
încheiată între Generalul Antonescu şi Horia Sima, la 
constituirea Guvernului Naţional-Legionar... 

"Prin întelegerea intervenită între General si 
Comandant, Miscarea cu Comandantul ei, cu Statul 


18 


Pe mar 


Major, cu totul, se punea la ordinele Generalului 
aceasta pe cuvântul unor oameni cari arătaseră lumii cât 
de credinciosi şi de statornici puteau să fie. 

"Generalul însă nu se mulțumea cu aceasta; voia să 
smulgă direcțiuena Mişcării nu numai din mâinile luj 
Horia Sima, dar chiar si din cele ale lui Corneliu 
Codreanu, trecut și mort pentru el, dar viu şi deapururea 
prezent, steag şi chiag pentru legionari”. 


Au urmat două zile şi două nopți de intensă tensiune, de care 
au profitat scursorile mahalelor Bucurestiului lipsit de pază 
polițienească, pentru a face spargeri, jafuri, incendii şi chiar 
crime în unele case evreeşti, plătițe parcă dinadins de acoliţii 
Generalului ca să le comită, pentru a da prilej Conducătorului 
să stiematizeze Mișcarea de aceste fărădelegi incompatibile cu 
educaţia, cu convingerile ei socio-politice, cu profunda 
religiozitate a membrilor ei. Cazul asasinării maiorului Dăring 
e concludent. 

Rezistenţa legionară era potrivnică ilegalităţi nejustificate a 
Generalului, nu contra militarilor însărcinaţi de el ca să preia 
instituţiile lor. 

Aceste instituţii le fuseseră încredințate legal, ca urmare a 
convenției de colaborare dintre Conducător şi Legiune, lucru pe 
care majoritatea noilor sefi lau înteles, rămânând în 
expectativă până când tratativele de împăciuire încercate de 
Consiliul Legiunii ar fi dat rezultatul dorit de toată lumea. 

Totul a fost zadarnic, Generalul refuzând să primească 
emisarii rămânând inflexibil pe poziţia de ostilitate dictată de 
sinistra-i camarilă care-l înconjura, si-l manevra, nu în înteresul 
Țării, ci al egoismului personal de a nu-și pierde privilegiile ce- 
şi creaseră din dictatura carlistă. 

Rămas neputincios în faţa simpatiei generalizată în toată Tara 
pentru Legiune şi luptătorii ei, Conducătorul a recurs atunci la 
cea mai murdară mistificare a adevărului asupra situaţiei 
creată de setea lui de putere absolută, alertând pe Hitler şi 
cerându-i sprijinul, sub falsa născocire a primejdiei care 
ameninţa planurie lui răsboinice în Est şi Balcani, prin prezența 
Legiunei la conducere, acuzând-o de instrument al unor masive 
înfiltrări comuniste făcute de Soviete în rândurile ei, cu scopul 
de a provoca răsboi civil în România şi crea o punte de sprijin 
URSS-Bulgaria, contra Reichului. 

Cererea lui Antonescu, sprijinită cu aceleaşi grave insinuări 
împotriva legionarilor făcute de Fabricius şi Kilinger, la care se 
adăuga înclinația Fiihrerului de a elimina mişcările naţionaliste 
europene, cum o fâcuse deja în Norvegia, Ungaria si 
Yugoslavia, sigur potrivnice planurilor expansioniste către Est, 
a fost satisfacută pe loc, dând ordin unităţilor staționate în 
România să sprijine acțiunea Generalului. 

Ambiţiile personale i-au făcut pe amândoi, pe Hitler şi pe 
Antonescu, să cadă în capcana orgoliului nemăsurat, 
pregătindu-le prăbusirile suferite la 23 August 1943 - 
Generalul- si în Mai 1944 Fiihrerul, ambii vinovaţi de 
prăbusirea Europei Centrale, cea de Est şi a României în 
marasmul atotputerniciei comuniste cu izul “nemților” lui 
Govora în care se sbat de 50 de ani. 

In după amiaza zilei de 22 Ianuarie 1941, tancurile corpului 
expediționar german în România, defilau în lung si latul 
Capitalei, iar delegaţii Fiihrerului -Neubacher şi Gunne- au luat 
contact cu Comandantul Horia Sima în noaptea de 22-23 
Ianuarie, prezentându-i ultimatumul acestuia al cărui text îl 
reproducem în continuare: 


"Fiihrerul face apel la patriotismul Mişcării şi invită 
ca linistea să se restabilească cât mai curând: 
Evenimente importante se pregătesc în această parte a 
Europei, care necesită ordine şi linişte în România. 

"Generalul Antonescu este de acord să făgăduiască, 
dacă rezistența legionară încetează imediat; nicium 
legionar nu va fi urmărit si Mişcarea nu va fi trasă la 
răspundere”. 


Nu exista altă alternativă. 


Intre victoria morală a legionarilor apărând ordinea legală a 
Statului Naţional Legionar, pe care Conducătorul îl trădase 
devenind vasal Reichului German şi înfruntarea fratricidă 
scontată de Antonescu pentru gloria de a fi seful unic al 
României, Comandantul a ales fără ezitare abandonarea 
rezistenței, redactând următorul comunicat: 


Ordin către toţi legionarii. 

"Pentru împiedecarea vărsării de sânge, pe care noi nu 
am vruto şi care n'a servit decât dusmanilor comuni ai 
României şi ai Axei, cunoscând că politica Germaniei şi 
a Italiei cer condițiuni speciale, pe care Miscarea 
legionară le recunoaste, şi având în vedere că între 
Conducerea Statului şi Miscarea Legionară au început 
tratative pentru limpezirea situaţiei, ca să uşurăm mersul 
acestor tratative, 

Ordon 

"Ca să înceteze imediat orice luptă. 

"Legionarii vor părăsi de îndată instituţiile publice 
ocupate şi vor reintra în viaţa normală. 


YyroDharitenta mi oshare int 


"Cer ca acest ordin să se execute fără şovăire şi cu 
cea mai mare stricteţe. Vreau ca în cel mai scurt 
timp Tara să-şi reia aspectul normal. 

Horia Sima, Bucuresti 23 lanuarie 1941, ora 5 
dim. 


Pentru adevărul istoric reproducem alăturat documental 
german care confirmă intrigile Conducătorului împotriva 
Miscării Legionare, publicat şase luni mai târziu, în revista 
germană oficială "Volk und Reich”, caetul 7 din 17 Iulie 1941, 
in care la pagina 456 -fotografii- apare harta Europei din 1941 
marcând în fiecare Tară datele infiltraţiilor, acţiunilor şi 
influența comunismului sovietic, între 1918-1941, România 
fiind marcată cu data 21 Ianuarie 1941 şi cu simbolul comunist 
secera şi ciocanul, insinuând astfel că rezistenţa legionară 
contra ilegalelor măsuri dictate de General era de conivenţă cu 
comunismul sovietic, asa cum în paginile 479, 480, si 489 
pretinde scriitorul Franz Riedl în articolul "Sud-Estul si 
răsboiul contra Sovietelor”, cităm: 


15 Jahrhunăuri 


Eză Rufiană um 1000 
Erverbungen und Uorjlope 
2ters desurober Ju den Mocren 
"Ii Grofte lie hausăehruantg bus IO 
e... Grense der Sowyctunton 1922 


ol fiehe unfit vjohe Auftande udă 
Au//ranasverfiuche 

Bei/tands und Jreuvdfetuaft3 
Pale gegen div urile nude cun 
pâi/he Oranunug 


Anvexionen der Sowulu non 
1939/40 


DEUTSCHES 
REICH 


BH/499 1955 


4SCHECHOsL 


i 193,C 
- DSTERRO 


== 


1936-1939 — => = = 
£ = = 


TOR UMO Bâc nani Juli Iu: 


Die Machtbildung des russischen Reiches bis 1918 und die 
Bedrohung Europas durch den Moskauer Bolschewismus 


19 


"Din Toamna anului 1940 s'au infiltrat în Mişcarea 
Legionară elemente comuniste de puternică influență... 

"Putşchul legionar din România între 23 şi 24 Ianuarie 
1941 a fost provocat cu scopul deschiderii unui pod 
sovietic către Bulgaria”. 


Neubacher, şi Comandantul cu durere în suflet, redactaseră 
împreună comunicatul încetării rezistenţei pasnice impotriva 
schizofrenicului egolatru lon Antonescu, ceace pentru el şi 
Legiune, însemna inceputul noii prigoane, care întradevăr a 
fost cea mai laşă, cea mai infamă prin născocirea de torturi 
morale şi cea mai de lungă durată făcută de români. 

Ministrul Vasile Insinschi şi Ministrul german Neubacher au 
fost trimişi la Preşedenţie ca să înmâneze ordinul generalului 
Antonescu personal. Acesta, mai furios ca oricând, căuta să 
pună piedici fixând evacuării localurilor termene excesiv de 
scurte-ora 11 dimineaţa zilei de 24 Ianuarie în Capitală, şi seara 
aceleasi zile pentru restul Tării, parcă într'adins căutând 
pretexte pentru intervenţia armatei şi vărsare de sânge, ca să 
dea faptului aureola unei sdrobitoare victorii contra pretinsei 
"rebeliuni" legionare. 

Cum datorită disciplinei legionare operaţia se înfăptuise în 
Bucuresti înainte de termenul fixat, prin suprimarea dării si 
luării în primire cu semnătură, masele legionare din judet şi din 
oras, s'au grăbit să plece spre casele lor, pentru a se odihni 
după trei zile şi trei nopți de nervi încordaţi şi de veghe şi 
pentru a se prepara pentru zilele grele care ştiau că vor urma. 

Totusi curioşii şi funcţionarii care se îndreptau spre birourile 
lor situate deoparte şi de alta a axei nord-sud, Calea Victoriei, 
cu punctele ei cruciale est-vest, Teatrul Naţional cu strada 
Regală, Telefoanele cu turnul dominant al celor 10 etaje, unde 
Marele Strateg ordonase instalarea cuiburilor de mitraliere, 
Cercul Militar si Bulevardul Elisabeta, Palatul Poştelor şi piaţa 
Senatului, erau un furnicar de lume la ora 8 dimineaţa, aşa că 
pentru a-si satisface setea sanguinară, generalul erou, a dispus 
acelor cuiburi împroşcătoare de moarte, să mitralieze mișcările 
omeneşti dealungul Căii Victoriei şi punctele ei cruciale, pentru 
a evita eventuale manifestații ostile, secerând 800 de vieţi 
tinere, “lauri” ai victoriei cu care îşi începea dictatura militară 
personală. 

La esirea trimisilor din biroul Generalului, Vasile Iasinschi a 
fost arestat şi izolat într'un birou, însă amenințările şi protestele 
ministrului german Neubacher de nerespectarea convenliei, a 
obligat pe General să i-l incredințeze liber. 

Aceasta a fost prima dovadă de felul cum înțelegea 
Antonescu să-şi respecte cuvântul. 

Megalomania paranoică nu-i îngăduia o apropiere din nou de 
Legiunea care-i acordase respectul şi devotamentul prin actul 
constitutional de înfinţare a Statului Naţional Legionar, dar se 
abținuse a-i da râvnita Sefie si partidul, împiedecându-l a se 
proclama cel de al patrulea dictator deplin al timpului. 

In felul lui de a fi si a gândi, a crezut faptul ca o 
desconsiderare umilitoare, care nu se putea uita şi nici ierta; 
deacea, dând frâu liber violenței ucigase a boalei care-l tortura, 
s'a năpustit asupra Miscării Codreniste cu toată ura, căutând 
prin orice mijloace de represiune s'o distruga-ca idee-și să-i 
lichideze fizic aderenţii. 


Prima măsură destructivă aleasă a fost calomnia, tactica 
perfidă marxsisto-leninistă prin defăimarea mincinoasă şi 
amplificarea tendeţioasă a diverselor incidente legionare, 
inerente elanului tineresc, răbufnire contra vinovaţilor de 
schingiurile la care fuseseră supuşi sub carlism, inexperienței 
administrative ca funcționari publici, de care abuza 
infrastructura administrativă a vechiului regim rămasă aproape 
intactă, împingându-i să facă greșeli, pentru a-i denunța apoi ca 
incapabili sau necalificaţi. 

Cu acest scop a ticluit imediat acea lucrare infamă in 2 
volume "Pe Marginea Prăpastiei”, plină de minciuni, de falsuri 
grosolane, de înscenări macabre, ca asasinarea unor soldaţi - 
făclii vii- prin împroscarea cu benzină, în realitate morţi în 
accidente fortuite înainte de începerea rezistenței ca, agaţarea 
de cadavre evreesti în cârligele Abatorului din Bucuresti, 


20 


MED Ea cran, d camee, SR 


operaţie hidoasă pe care numai parlagii Abatorului puteau s'o 
facă prin meseria lor lipsită de orice Sentiment uman de milă, 
sau comise de netrebnici, Şi aruncate în sarcina legionarilor, ca 
terorizarea si jefuirea caselor românesti si evreesti, de 
mahalagii Capitalei îmbrăcaţi cu cămăși vopsite verde şi alte 
nelegiuri. 

Inceperea răsboiului germano-român contra Rusiei Sovietice 
la 21 Iunie 1941, i-a oferit noi sisteme de prigoană, camuflate 
de "mărinimia” împlinirii datoriei în -Răsboiul Sfânt Contra 
Bolsevismului- în realitate truc pentru lichidarea fizică a 
legionarilor trimițându-i pe front cu ordine speciale ca simpli 
soldaţi, anulându-le gradele obţinute la împlinirea serviciului 
militar, sau în batalioanele de delincvenţi comuni dela Sărata, 
care s'au umplut de glorie în luptele la care au participat, dar 
din care nu se stie dacă s'au întors câţiva, sau cu apostila 
directă -"se vor reabilita post mortem'- pusă pe ordinul de 
mobilizare, ceace însemna misiuni fără întoarcere, sau lăsându- 
i să lâncezească ani grei în temnițe numai pentru faptul că 
fuseseră loaiali memoriei Căpitanului si Legiunei. 

Eliberarea Basarabiei şi ocuparea Odesei la 16 Octombrie 
1941, după un asediu de mai multe luni, care ne-a costat din 
megalomania lui de a obține singur victoria, refuzând sprijinul 
artileriei si aviaţiei germane aliată, care ar fi redus mult 
pierderile şi timpul, i-a dat prilejul să impună tânărului Rege 
Mihai 1 să-i semneze decretul obținerii gradului si bastonului 
de Mareșal al României, şi cele mai înalte decoraţii germane. 

Devenise ceace râvnise, stăpân absolut al Tării care trăia 
euforic prezentul, uitând trecutul si neintuind primejdiile 
viitorului. 


(urmează în Ne. 66) 


ui 


SA NE ADUCEM AMINTE 


N anul 1437, o formidabilă răscoală a avut 
locîn Transilvania, în cursul căreia Maghiari 
si Români, S'au ridicat împreună contra 
nobililor si care a putut să fie întbusită, 
numai cu mare greutate, Atunci o "Uniune 
frăjească” a fost făcută între nobilii celor trei 
națiuni - Maghiarii, Sasii şi Secuii, - contra 
Românilor. Tremurând încă în faţa 
pericolului, nobilii celor trei naţiuni, au jurat 
credință Sfintei Coroane şi s'au angajat să-şi dea sprijin, nu 
numai contra Turcilor, dar si contra acestor răi țărani 
(nefandissimi rustici). Printrun document din anul 1458, ei 
strâng Si mai mult această uniune. Dar chiar în timpul 
Românului Matei Corvin, si mai mult încă în timpul slabilor 
succesori ai acestuia, Transilvania ajunsese să-şi creieze o 
situaţie autonomă, Constituţia era fundată pe o baza oligarhică 
care nu putea să fie schimbată. Cele trei naţiuni privilegiate se 
apărau contra tuturor altor pretendenți. Ele formau cele trei 
națiuni unite sau recunoscute (nationes unitae sau receptae). 
Celelalte naţiuni, si printre ele şi Românii, nu sunt decât 
tolerate. Benko, scriitorul cel mai cunoscut din secolul al 
XVIII-lea, vorbind de aceasta, ne spune: "acei care nu se 
bucură de drepturi de cetăţean şi nici nu au acces la onorurile 
publice si politice ale principatului, dar care nu sunt decât 
tolerați” (1).-R.W. Seton-Watson, Histoire des Roumains, pag. 
118. De fapt în anul 1437, nobilii nu au făcut decât să 
legifereze o stare de fapt. Si încă, o lege promulgată în anul 
1463, prevedea că iobagii lăsaţi înapoi, pentru a apăra Tara, în 


timpul operațiilor militare contra Turcilor, trebuie să fie de pur 
sânge maghiar. 


Care era situaţia Românilor, ne-o spune A.D. Xenopol, în a 
sa Istorie a Românilor din Dacia Traiană: "Soarta acestora era 
întradevăr disperată. Ei trebuiau să întrețină pe cheltuiala lor 
toate garnizoanele germane din Tară. Apoi toți funcţionarii 
Statului, neavând o leafă fixă, trăiau din amenzile şi jefuirea 
poporului român. Cu mult mai grele, mai multe si mai 
insuportabile, erau opresiunile la care țăranii erau supusi de 
către proprietarii de pământuri. Aceştia din urmă aveau asupra 
țăranilor jurisdicţia supremă, ei puteau să-i izgonească de pe 
pământurile lor (contra acestui abuz era îndreptat decretul din 
1783), să-i judece, să-i bată şi chiar să-i pedepsească cu 
moartea. Stăpânul fiind în acelas timp judecătorul ţăranului, 
acesta din urmă nu putea să-l reclame la nimeni. Servitutea 
economică depășea totuşi cu mult pe aceia de natură juridică. 
iobagul trebuia să muncească pentru stăpânul său de la patru la 
sase zile pe săptămână. Zilele de sărbătoare ortodoxă nu erau 
deloc respectate, nefiind recunoscute de către religiile 
dominante ale Transilvaniei. Contrar principiilor iobăgiei, toți 
membrii bărbaţi ai familiei, erau obligaţi să presteze muncile 
grele. Femeile şi fetele erau întrebuințate la castel, la tors sau la 
jesut, adesea chiar pentru a îndeplini servicii înjositoare. Cu 
toate că timpul ţăranului era ocupat aproape în întregime de 
către nobili, el era încă constrâns să-i platească o mulțime de 
contributii. EI era obligat să-i dea în fiecare an 2 florini şi 33 de 
kreutzeri şi o putină de unt. Existau iobagi care erau obligaţi să 
cumpere de la stăpânii lor, proprietari de vii, vin pentru suma 
de 25 de florini, indiferent dacă acesta era bun sau rău; la 
nasterea unui copil al stăpânului, fiecare iobag trebuia să 
aducă, drept cadou, o găină; la Pasti, două coaste de pore 
afumat sau o găină; la Sfântul Gheorghe, un miel gras; la 

Tăciun, o găina și zece ouă; în timpul verii doi pui, două baniți 
de ovă, 200 de melci şi o bucată de rășină. Din doi pesti 
Pescuiţi de iobag, unul era al stăpânului. Tăranul nu putea 
merge la vânătoare, căci portul armelor îi era interzis, sub 
pedeapsa pierderii mânii drepte. lobagii erau obligaţi să 
cumpere carnea animalelor moarte ale proprietarului; şi preoții 


de N.S. Govora 


români erau obligati să-i îngrijească în timpul iernii, câinii săi 
de vânătoare, lobagii trebuiau să plătească taxa pentru trecerea 
pe poduri, chiar atunci când treceau pentru afacerile stăpânilor 
lor; ei nu puteau să macine, nicăieri în altă parte, nici chiar 
acaasă, ci numai la moara stăpânului; bălegarul vitelor lor 
trebuia să fie dus numai pe pământul proprietarului. Femeile 
iobagilor, în afară de cultura inului şi a cânepei, pe care le 
jeseau pentru stăpânii lor, erau obligate să ducă, la momentul 
potrivit, gâstele la curtea castelului, pentru a le lua puful şi a-l 
lăsa castelanei şi încă atâtea alte obligatii care ar fi ridicole 
dacă ele nu s'ar fi schimbat în lacrimi de sânge, pentru 
nenorocitul țăran. tt 

"In afara de această opresiune, românul era disprețuit si 
batjocorit în toate modurile. Națiunea română era declarată a 
nu fi decât tolerată în Transilvania. Preoții săi erau bătuți ca 
nişte simpli servitori şi acestia din urmă erau ţinuţi intr'o 
situaţie cu mult inferioară decât aceia a iobagilor unguri. 
Astfel, iobagul ungur nu putea fi pedepsit fără mărturia a şapte 
oameni cinstiţi, în timp ce pentru iobagul român, erau deajuns 
trei”. (2) A.D. Xenopol, Histoire des Roumains de la Dacie 
Trajane, II, pag, 369. 

Si acuma iată ce ne spune un englez, profesor la 
Universitatea din Londra şi membru al Academiei Britanice: 
"Pe anumite moşii, țăranii erau obligaţi să lucreze de Luni 
până Sâmbăta. Acolo unde era prevăzut lucrul numai timp de 
trei zile, zilele ploioase nu intrau la socoteală şi alte viclenii 
erau întrebuințate pentru a îngreuia povara lucrului cerut. 
Tăranul, în afară de lucrul manual ce trebuia să facă, trebuia să 
plătească în natură un fel de dijmă asupra venitului pământului 
dat lui de stăpân în timp ce femeia lui trebuia să toarcă o 
cantitate de in pentru nobil. El nu putea, sub nici un motiv, 
să fie stăpân de pământ. Spatele lui si acela al copiilor săi, era 
întotdeauna la dispoziția stăpânului ca să-l bată şi fericit era 
acela care avea un stăpân a se mulțumea numai cu cele 25 de 
lovituri reglementare. Nobilii mari se bucurau de jus gladii şi 
ceilalţi mai mici, nu erau expuşi decât la o amendă de 40 de 
guldeni pentru moartea unui iobag. Tăranii nu aveau dreptul să 
aiba arme şi nu aveau nici o putere, dar nemulțumirea era 
foarte mare şi gata să isbucnească”. (3) R.W. Seton-Watson, op. 
cit. pag. 203-204. 

Aceasta era situaţia dezastruasă a Românilor din 
Transilvania si nu se vedea nici o posibilitatea ca ea să se 
schimbe. Suntem în culmea puterii feudale şi nu era nimic de 
făcut. Si tocmai în această culme a puterii feudale, a apărut un 
om, un Singur om, ca să vadă lucrurile în alt fel. Acest om a 
fost împăratul Iosif al II-lea. EL era fiul împărătesei Maria 
Tereza şi chiar în timpul mamei sale, a început să încerce ca să 
schimbe această situaţie dezastruasă. In anul 1768, Iosif care 
nu era încă împărat, a făcut o vizită în Banat şi a fost îngrozit 
de condiţia înapoiată a vieţii ce duceau Sârbii şi Românii. Si 
aflând că situaţia era încă şi mai grea în Transilvania, el dori să 
se ducă în această provincie, ca să vadă cu ochii lui, care era 
situația reală. Si cinci ani mai târziu, în 1773, losit al II-lea a 
vizitat Transilvania şi în timpul acestei vizite, a primit 19.000 
de cereri, mai bine zis de cereri-plângeri, asupra situaţiei 
tragice în care se găseau Românii. Si acest principe-nu era 
încă împărat-, a stat de vorbă cu foarte mulţi iobagi, 
interesându-se de toate, coborînd la cele mai mici detalii, că 
această vizită a rămas legendară în memoria bieţilor iobagi 
români. Si întors la Viena, el face un raport mamei sale, 
împărăteasa Maria Tereza, în care a scos în evidenţă, ostilitatea - 
care exista între Maghiari si Saşi a accentuat că şi unii şi alții, 
nu erau de acord decât asupra unui singur punct: oprimarea 


(1) R.W, Seton-Watson, Histoire des Roumains, pag. 1187 
(2) A.D, Xenopol, Histoire de Roumains de la Dacie Trajane, II, pag. 369. 
(3) R.W. Seton-Watson, op. cit. pag. 203-204, 


21 


Valahilor, Din raportul lui losif, reiese că el era atras de 
aceşti desmosteniţi Valahi şi că el era contra nobililor. Inima lui 
Sângera în faţa unui asemenea dispreţ al justitiei, faţă de iobagii 
români. Si în acest scop el voia să reformeze vechea 
Constituţie, să unească Transilvania cu provinciile orientale ale 
Ungariei şi cu Banatul, şi această nouă țară, să aibă de capitală, 
Oradea Mare. El credea că certurile naţionale, aveau să aibă un 
sfârsit, în acest amestec de popoare. Dar Maria Tereza nu a 
mers atât de departe şi a căutat o soluţie mai uşoară: ea a căutat 
să găsească un om nou şi capabil. Si omul nou si capabil a fost 
abilul biurocrat Sas, baronul Brukenthal pe care l-a numit 
guvernator. 

Dar situaţia pe care Iosif nu o cunostea, era foarte bine 
cunoscută de împărăteasa Maria Tereza, care, înainte de a pleca 
fiul ei în marea lui vizită, i-a trimis guvernatorului 
Transilvaniei, următorul ordin: "Să curățe drumurile de 
cadavrele celor care pieriseră prin spânzurătoare, roată sau 
suliță şi care erau lăsaţi să putrezească dealungul drumurilor, 
pentru a băga groaza în sufletele trecătorilor”. (4) A.D. 
Xenopol, op. cit. II, pag. 371. 

"Urcarea pe tron al lui Iosif, după moartea mamei sale, 
marchează începutul unei ere noi în tot imperiul. Zelul 
reformator al noului împărat, nu a produs în nici o parte a 
imperiului o fiebere mai mare, ca în provincia înapoiată a 
Transilvaniei. Pentru Români mai ales, Iosif era un personaj 
atotputernic. În timpul procesiunilor regale, iobagii Români se 
puneau în genunchi la trecerea trăsurii sale şi Majestatea Sa 
Impăratul şi Dumnezeu, erau tratate cu acelaş respect. Tăranul 
asuprit, vedea în toate reformele sale, vagi centralizatoare, 
năzuinţa de a sdruncina vechile privilegii politice şi ordinea 
socială existentă. O măsură care a mişcat profund pe țăranul 
valah, a fost desfiinţarea torturii pentru smulgerea 
mărturisirilor, cu ocazia cercetărilor polițienești, cu toate că 
guvernatorul se înversuna să ceară ca aceste procedeie să fie 
menținute "atâta timp cât locuitorii nu vor fi mai cultivați şi 
mai desvoltaţi din punct de vedere moral. (5) R.W. Seton- 
Watson, op. cit. pag. 206. 2 

A doua călătorie a lui Iosif în Transilvania, în vara anului 
1783, a fost o nouă probă de interesul ce-l poartă Transilvaniei. 
Ca un mare semn al acestui interes, este apariţia unui decret de 
emancipare (16 August) care dădădea voie unui iobag să se 
căsătorească, de a exercita o meserie sau de a dispune de 
bunurile sale, fără învoirea stăpânului şi interzicerea expulzării 
fără o hotărîre judecătorească. Dar emoția cea mai mare, a fost 
produsă la începutul anului 1784, când împăratul a dat ordinul 
de a se recruta soldaţi, adică ordinul conscripției militare. In 
acest timp împărăteasa Ecaterina a Rusiei, făcuse un plan de 
împărțire a imperiului otoman şi crearea regatului Dacia, între 
Rusia si Turcia. Ca urmare a acestui plan rusesc, Iosif hotărî 
întărirea militară a Transilvaniei, sporind regimentele de 
graniţă. Frontiera militară (Militargrenze), care se bucura de o 
formă specială de autonomie militară, fusese stabilită de 
Habsburgi în secolul al 16-lea, ca un mijloc de apărare contra 
Turcilor. După cucerirea definitivă a Banatului, trei unităţi de 
frontieră au fost creiate în 1763, când baronul Buccow, 
comandantul militar al Transilvaniei, a insistat ca "o miliţie 
valahă de frontieră” să fie organizată de la Porţile de fier, spre 
Răsărit, dealungul frontierei Carpaţilor. Această propunere 
fusese apărată la Viena, prin argumentul următor: Valahii, 
afară de câţiva boieri cu privilegii speciale "nefiind decât 
toleraţi în țară, monarhul se bucura astfel de o putere şi de 
prerogative fără limite asupra lor”. Totuşi înrolarea trebuie să 
fie limitată la Românii de religie Unită, pentru a împiedeca un 
exod de "schismatici”, doritori să profite de avantagiile 
înrolării. Deci această chestiune a înrolării Românilor (numai 
Uniţii), fusese pusă din anul 1763 si ea nu ajunsese să devină 
un fapt, din cauza opunerii celor trei naţiuni privilegiate, 


(4) A.D. Xenopol, op, cit. II, pag. 371. 
(5) R.W, Seton-Watson, op. cit., pag. 206. 


22 


Ungurii, Secuii şi Saşii. Si iată că, 20 de ani mai târziu, 
problema vine din nou să se pună şi impăratul dă ordinul ca să 
se stabilească conscripția militară. 

S'a răspândit svonul că toţi cei care se vor înrola, vor fi 
desrobiţi şi vor deveni proprietarii pământurilor pe care 
lucrează. Si țăranii s'au dus în grupe la oraş pentru a se înrola, 
spre mânia şi spaima nobililor. Astfel în Alba lulia s'a prezentat 
un grup de 10 ţărani, înaintea ofițerului comandant, ca să-şi 
arate dorința lor de a fi înrolați. Se înscriseră astfel toate satele 
din apropierea Alba luliei. Vestea se răspândi și satele porniră 
unul după altul, la Alba lulia. Si militarii se văzură siliţi să 
creieze un birou special, pentru a face faţa cererilor. In patru 
săptămâni se înscriseră 81 de sate numai la Alba Iulia. In Tara 
Hategului înscrierile se fac de către vicecolonelul regimentului 
de graniţă, Karp. Aceasta se întâmpla, pentrucă grănicerii astfel 
scăpau de iobăgie. Grănicerii nu aveau stăpâni, prin urmare 
scăpau de prestațiile iobăgesti si erau stăpâni pe casa şi pe 
pământul lor, fiind obligaţi să facă numai serviciul militar. 

"Urmarea fu că iobagii înscrişi începură încă de pe acum să 
nu-şi mai facă slujbele iobăgesti, să vorbească deschis că ei 
curând vor fi stăpâni nu numai pe pământurile lor, dar vor 
împărţi şi pe cele nobiliare, In așteptarea armelor, începură să-şi 
amenințe stăpânii, să se dedea la neorânduieli. Si acestea se 
petreceau tocmai Vara, în toiul lucrului. 

"Nobilimea, alarmată, alergă la guvern. Guvernul, alarmat şi 
el, sub motivul că a fost făcută de comandamentul militar, fără 
a-l consulta, declară conscripția fără valoare şi ceru generalului 
comandant sistarea ei imediată. Văzând agitaţiile pe care le 
stârnise, comandamentul militar se asocie şi el la soluţie, 
promise chiar ajutor armat pentru liniştirea țăranilor. Guvernul 
trimise astfel la fata locului un comisar, pe Stefan Nalmâsyi, 
să comunice țăranilor că înscrierea lor e fără valoare, să-i 
linistească şi să cerceteze originea miscării. Ceiace nu era deloc 
uşor. In contramandarea ordinului, iobagii vedeau iarăşi, fireşte, 
o înselaciune a nobilimii si nu "porunca împăratului; în ochii 
lor măsura demonstra iarăsi că împăratul vrea să-i scape de 
iobăgie, dar se împotrivesc autorităţile locale. Nu vor prin 
urmare să recunoască noul ordin şi ameninţă cu revolta”. (6) M. 
Roller, Istoria Romîniei, III, pag. 757. 

In luna August, guvernatorul, baronul Brukenthal, 
guvernatorul Transilvaniei, a făcut un raport la Viena, din care 
reiesea că ordinul conscripției militare, a produs turburări în 
toate satele şi lucrurile mergeau până acolo, că se distribuiseră 
broşuri misterioase, deci era teama că va izbucni o revoltă. Ca 
bun sas ce era, prin urmare ca membru al celor trei naţiuni 
priveligiate, baronul a stiut să facă un raport, care ducea la 
eşuarea ordinului conscripției militare. 

Dar vizitele împăratului în Transilvania, felul lui de a sta de 
vorbă cu țăranii, strângerea celor 19.000 de plângeri, a fâcut ca 
iobagii români să capete o încredere oarbă în împăratul Iosif. 
"Impăratul Iosif mai ales, dacă prin măsurile sale a reuşit prea 
puțin să schimbe lucrurile, prin atitudinea sa a reusit în schimb, 
să trezească în iobăgime credinţa că în lupta dintre ea si 
nobilime, împăratul se găseşte de partea ei. După călătoriile lui, 
țăranii încep să nu-şi mai facă slujbele iobăgesti, să-si facă 
speranţa că iobăgia însăşi se va sterge, că împăratul aşa vrea, 
numai domnii îl impiedică să o facă. 

"Lupta se ascuţea si mai mult prin deosebirile naţionale şi 
religioase dintre supuşi şi stăpâni. Mai ales pe viitorul teatru al 
răscoalei, iobagii sunt în masă Români şi de rit ortodox, român 
fiind aproape sinonim cu iobag, stăpânii, dregătorii, aparatul 
funcţionăresc în genere unguri, protestanți sau catolici”. (7) M. 
Roller, op. cit. INI, pag. 747. 

Dar iobagii români căpătaseră îndrăzneala că ei pot să se 
plângă împăratului şi că împăratul le va da dreptate şi această 
îndrăzneală a iogilor români, de a se plânge împăratului, îi 
scotea din fire pe stăpânii feudali. Si iobagii români încep să se 


(6) M. Moller, Istoria Romîniei, II, pag. 757, 
(7) M. Roller, op. cit. III, pag. 747, 


plângă de toate nedreptăţile făcute de stăpânii lor. "lobagii 
încearcă mai întâiu, fireşte, căile legale. Se plâng autorităţilor 
domeniale, comitatului, guvernului, merg uneori până la 
cancelarie şi chiar la curtea imperială. Dar chiar când obțin 
rezoluții favorabile, acasă ele nu se execută. Dinpotrivă, țăranii 
sunt prinşi, maltrataţi, aruncaţi la închisoare, acum pentru 
îndrăzneală. Nici stăpânii feudali, nici comitatul nobiliar, nici 
administrația domeniului nu se împacă cu această depăşire a 
cadrului scaunului de judecată feudal, pe care o îngăduiau 
reformele imperiale. De la plângerile individuale se trece la 
cele colective, se plâng satele, câte unul sau mai multe 
împreună. Satele domeniului Zlatna se asociază, trimit delegaţi 
care să le reprezinte pe toate. Trimit astfel câteva delegaţii la 
Viena, din care fac parte de obiceiu Horia şi Cloşca, unul iobag 
din Albac, reprezentând satele din domeniul de sus, celălalt 
iobag din Cărpinis, reprezentând pe cele din domeniul de 
mijloc. Delegaţiile ţărăneşti se plâng de sporirea sarcinilor, de 
încasări şi munci arbitrare, de restricţii, de prestațiile cerute de 
comitat, de abuzuri, de pedepsele pe care trebuie să le îndure 
pentru plângerile lor. Cer revenirea la vechile prestații, s'ar 
mulțumi acum şi cu prestațiile, sporite şi ele, ale urbariului din 
1746. Zadarnic însă; rezoluţiile nu se execută”. (8) M. Roller, 
op. cit. III, pag. 754. 

S'a întâmplat încă şi ceva nou, din cauza felului de a fi, în 
Ardeal, adică iobagul român, era supus la o dublă stoarcere. 
Asa, el era obligat să plătească dări stăpânului feudal, dar el era 
obligat să plătească şi fiscului de la Viena. De exemplu, 
cârciumaritul era o sursă principală de venit a stăpânilor 
feudali, dar el era o sursă de venit şi pentru fisc, care venea şi 
el ca să-si primească partea lui. Dar acest drept de a vinde vin, 
îl puteau avea si satele, prin răscumpărarea acestui drept, cu 
bani. Plătind aceste răscumpărări, locuitorii rămâneau liberi să 
"cârciumărească”, adică să vândă vinul cu deamănuntul şi ei. 
Dar în 1781, s'a pus capăt sistemului de până atunci şi s'a 
introdus sistemul arendării pe întreg domeniul. Si primul 
arendas cu acest drept, de a cârciumări, pe întregul domeniu, a 
fost un căpitan pensionar care n'a fost în stare să plătească 
arenda nici pe un trimestru şi atunci cârciumăritul a fost 
arendat la doi armeni, Martin Bosniac şi Martin Patrubani. Dar 
acestia, ca să câstige bani mai mulţi, au urcat preţurile 
băuturilor şi au adus şi băuturi mai rele. Si în ziua de 24 Mai 
1782, arendaşii si-au adus băuturile lor spre vânzare, dar si le- 
au adus şi ei pe ale lor, țăranii din Câmpeni, Bistra, Vidra şi 
Râu Mare, în virtutea obiceiului de până acum. Arendaşi, cei 
doi armeni, ca să-şi apere dreptul cumpărat, veniseră la târg cu 
oameni înarmaţi. Si conflictul s'a produs cu uşurinţă. La 
provocările arendaşilor, țăranii s'au înfuriat şi au spart buţile 
armenilor şi le-au vărsat băutura. Si cinci ţărani au fost 
condamnaţi la moarte, iar locuitorii celor patru sate, fie că au 
participat sau nu la turburare, au fost condamnaţi să 
despăgubească pe arendasi cu 8708 de florini, când băutura 
vărsată, era de numai 343 de florini. Evaluarea s'a făcut mai 
târziu, desi până la îzbucnirea răscoalei lui Horia, se 
încasaseră deja, 6179 de florini. Se vede din aceasta ce fel de 
justiţie era pe acele vremuri, când pentru spargerea unor buţi 
de băutură, au fost condamnaţi la moarte cinci oameni, adică 
cinci români şi au fost condamnaţi să plătească 8708 de florini, 
când paguba produsă era numai de 343 de florini! Printre 
numele celor urmăriţi pentru cele întâmplate la târgul din 
Câmpeni, figurează numele lui Ursu Nicola, zis si Horia, 
calificat ca un "faimos amăgitor” care agită şi ține consfătuiri 
în taină. Dar iobagii se considerau condamnaţi pe nedrept, 
despăgubirea fiind nedreaptă şi excesivă, iar strângerea lor, ca 
deobiceiu abuzivă. In primăvara anului 1783, o delegaţie de 
tărani porni spre Viena. Printre cei trimişi, se găsea si Horia. Si 
de astă dată, plângerea țăranilor a ajuns până la consiliul de 
Stat. Rezultatul a fost următorul: Sa se ia măsuri serioase ca, 
până când va sosi decizia împăratului, nici locuitorii, nici 
trimişii lor să nu mai fie molestaţi pentru plângerile lor și nici 
să nu se execute vreo sentință de moarte; la cercetarea, 


> ———— 
(8) M. Roller, op. cit. III, pag. 754, 


ordonată. Cancelaria şi camera aulică să facă propuneri cum 
Sar putea pune capăt acestor "abuzuri şi tiranii”. Nu avu nici 
acest ordin rezultatul dorit. Doar condamnarile la moarte 
pentru turburarea de la Campeni, se comutară la închisoare şi 
bătaie”. (9) M. Roller, op. cit. III, pag. 756. 


dk 


In credinţa lor în împărat, alergau la Viena cu plângerile lor, 
iobagii valahi, când erau nedreptăţiţi. Au fost mulți cei care au 
alergat la Viena, trimişi de satele lor, nu odată ci de mai multe 
ori. Dar cel care a fost de cele mai multe ori, devenind prin 
aceasta un adevărat specialist, a fost țăranul Vasile Nicola 
Ursu zis si Horia, după cum spune istoricul Constantin 
Giurescu. Acesta a fost la Viena, de patru ori. Penultima dată a 
fost în anul 1783, când Horia a fost trimis de mai multe sate, 
implicate în turburările de la Câmpeni. Cu această ocazie, 
fuseseră condamnati la moarte cinci iobagi români şi patru 
sate, au fost condamnate la plata unei sume de 8708 de florini 
ca despăgubire, pentru spargerea unor buţi de vin. Si pe Horia 
îl urmăreau autorităţile feudale, calificat "faimosul amăgitor”, 
care agită şi ține consfătuiri în taină. "Pe el însă autorităţile, cu 
toate urmăririle si cu toate circulările răspandite prin 
comitatele vecine, nu-l putură descoperi; şi nu-l vor putea 
prinde până la sfârşitul răscoalei”. (10) M. Roller, op. cit. III, 
pag. 755-756. Dar cu toate că era pus în urmărire, el a putut să 
meargă la Viena şi delegația din care făcea parte, probabil ca 
şef, a reuşit să pătrundă cel mai departe: la Consiliul de Stat. 
Si rezultatul a fost bun sau aproape bun: condamnările celor 
cinci iobagi, care erau condamnaţi la moarte, au fost comutate 
în închisori şi bătaie. Si în toamna anului 1783, Horia e trimis 
din nou la Viena, în fruntea unei delegaţii din care făcea parte 
şi Closca, cu scopul de a obține de la Impărat, menţinerea 
ordinului Conscripţiei militare, ca prim punct al cererii lor şi în 
al doilea rând, desfiinţarea iobăgiei. Si pentru că împăratul nu 
se găsea la Viena, delegaţii au trebuit să astepte cam mult. 
Istoria lui Roller spune că Horia nu a putut să ajungă în faţa 
împăratului decât la 1 Aprilie 1784. Roller mai spune că nu se 
ştie cum a decurs audiența lui Horia la Impărat, şi nu dă nici un 
detaliu si iată că de la englezul R.W. Seton-Watson, aflăm 
lucruri destul de interesante. Horia făcuse apel la împărat în 
timpul recentei lui călătorii şi în Martie 1784 (Roller spune | 
Aprilie 1784) s'a dus din nou la Viena şi nu se ştie cum, a 
obținut o audiență la împărat. "Un text contemporan-plauzibil, 
cu toate că autenticitatea lui nu este sigură-, relatează că Horia 
a adresat împăratului Iosif, un apel pasionat pentru 
emanciparea naţiunii sale şi, crezând că vede la el un semn de 
asentiment, a căzut la picioarele lui cu recunoştinţă”. (11) R.W. 
Seton, Watson, op. cit. pag. 207. Se crede că, cu această 
ocazie, împăratul i-a dat lui Horia o cruciuliță aurită, cu toate 
că nimeni nu a văzut-o niciodată. 

Dar importanța acestei afirmaţii, se găseste în altă parte. 
Watson afirmă că Horia era convins de sprijinul împăratului. 
Dar acest sprijin are limită. Impăratul voia să-l sprijine pe 
Horia şi pe Români, dar aceasta depindea de multe alte lucruri. 
Depindea de cele trei naţiuni priveligiate, în primul rând de 
Unguri şi depindea de puterea feudală. Pe această feudalitate, 
Iosif al II-lea, vroia să o reformeze, pe când Horia vroia s'o 
desființeze. Si acest lucru nu putea să-l facă împăratul Iosif al 
II-lea, în anul 1784, E plauzibil că împăratul i-a dat lui Horia o 
cruciulită aurită pe care n'a văzut-o nimeni niciodată, cum 
spune Watson, dar acest lucru poate să fie sigur, dacă ne 
gândim că toate lucrurile acestea, s'au petrecut de la prima 
vizită a împăratului în Transilvania şi Losif al II-lea simtise 
căldura arzătoare care emana de la acest popor valah, pentru 
persoana lui si inima lui sângera în fata nedreptăţilor pe care le 
suferea acest popor. Desigur că inima lui a sângerat şi mai 
mult, când a văzut pe acest valah căzând la picioarele lui şi a 
făcut un semn de milă, care a scăpat controlului lui, dar acest 


——————————————————————————————— 


(9) M. Roller, op. cit. III, pag. 756. 
(10) M, Roller, op, cit. II, pag. 755-756. 
(11) R.W, Seton, Watson, op. cit. pag. 207. 


23 


EEE pi 


Dee Der 


OR m 


semn nu a scăpat valahului Horia, care nu era obişnuit să vadă 
semne de milă din partea celor trei natiuni priveligiate. Dar aici 
a fost vina valahului: el a crezut mai mult decât era posibil: în 
ura pe care i-o inspirau stăpânii feudali şi în special Ungurii, 
valahul a crezut că împăratul vroia totul şi pentru aceasta avea 
nevoie de sprijinul valahului. Acest sprijin era materializat 
printr'o răscoală, o răscoală contra celor trei națiuni priveligiate 
şi în special a Ungurilor. Deci Horia, întors în Transilvania, nu a 
înşelat pe Valahi, căci el era convins că împăratul aceasta vroia: 
răscoala contra celor trei naţiuni priveligiate. Si aceasta a făcut, 
convins fiind că aceasta vroia şi împăratul. 

Joi 28 Octombrie era zi de târg la Brad şi Crișan, ascuns sub 
podul de peste Cris esea înaintea ţăranilor şi îi chema la 
adunarea de Duminică, la biserica din Mesteacăn, ca să asculte 
poruncile împăratului, aduse de Horia de la Viena. Si în ziua de 
31 Octombrie, la biserica din Mesteacăn, s'au adunat vreo 5-600 
de ţărani şi au ascultat porunca adusă de Crişan. Si această 
poruncă era scurtă: să meargă cu toți la Alba lulia unde îi aștepta 
Horia ca să le dea arme. De acum înainte, vor fi toţi grăniceri, 
împăratul îi declară liberi. Cei care nu vor să devină grăniceri, 
vor rămâne mai departe iobagi, dar cu sarcini reduse şi vor 
trebui să lucreze numai o zi pe săptâmână, şi aceia cu plată. 
Horia îi aşteaptă la Zlatna, de unde vor pleca la Alba Iulia. 


Pentru a merge la Alba Iulia, a doua zi, trebuiau să se adune 
la Curechiu. Dar la Curechiu, se întâmplă ceva grav. Doi juzi ai 
nobililor (solgăbiraie), cu căţiva soldaţi, au încercat în cursul 
nopți să-l prindă pe Crișan. Crisan prevenit la timp, fugi dar 
soldaţii traseră asupra lui, dar nu-l nimeriră. La sgomotul 
produs, țăranii au alergat, au ucis pe cei doi juzi şi pe gornicul 
care-i însoțea iar pe soldati îi desarmară, i-au bătut şi i-au 
alungat. Crişan îi duse pe țărani la biserica din sat şi acolo le-a 
comunicat porunca cea nouă: pentrucă nobilimea se 
împotriveşte ca să le dea țaranilor arme, acuma să-l urmeze pe 
el, să prade şi să ucidă pe toți nobilii, căci aceasta este porunca 
împăratului, Si cu Crisan în frunte, ţăranii porniră asupra 
nobililor din Zărand. De acolo se îndreptară spre Brad. lar la 3 
Noiembrie, Crișan a atacat pe nobilii din Ribiţa dar aceştia s'au 
opus cu armele. In luptă au fost uciși şapte țărani iar dintre 
nobili, au câzut 42 de persoane. Răscoala se întinde cu 
repeziciune. Satele se ridică unul după altul, iobăgimea se 
ridică în massă şi atacă curţile nobiliare şi bisericile catolice sau 
protestante. lobagii nimicesc toate hârtiile, convinsi fiind că 
odată cu hârtiiile, se termină toate nedreptățile. Natural toți 
nobilii au fugit, dar au căzut şi mulţi în mâinele răsculaților. 
Mulţi nobili, ca să scape cu viaţă, se supun la noile legi impuse 
de răsculați: se botează în legea românească (ortodoxă), se 
îmbracă româneşte si se supun la muncile țărănești. Fete nobile 
au fost căsătorite cu iobagi. Din Zărand, răscoala trece în 
comitatul Hunedoarei, de acolo în Valea Mureşului, o coloană a 
luat-o pe Mureș în jos, devastând toate curţile nobiliare ce se 
întâlneau în cale, începând cu curtea baronilor Josika din 
Branisca. La sase Noiembrie, răsculații trecură în comitatul 
Aradului, la 7 Noiembre devastau curtea din Sâvârsin a 
vicecomitelui Forrai. Cetele se înmulteau, se îngroşau, se 
înnoiau si conducătorii. Poruncile luau forme variate, se 
schimbau după nevoi locale. Dar era una care le domina pe 
toate: domni şi iobăgie să nu mai fie. 

Odată ieşiţi din munţi, răsculații s'au gândit să atace Deva. 
Deva era un punct important, căzută ea, restul va merge uşor, 
gândesc răsculații. Atacată Deva, la intervenţia grânicerilor, 
răsculații fură nevoiţi să se retragă. La 7 Noiembrie, răsculații 
năvăliră din nou asupra Devei, dar fură şi de astă dată respinşi 
de grăniceri, husari si nobili înarmaţi. Pe câmpia din faţa 
oraşului, au căzut 72 de iobagi morţi iar 44 au fost prinsi. 
Izbucnirii din Zărand de pe domeniile nobiliare, i-a urmat o 
altă tot atât de violentă în munţii Zlatnei si ai Abrudului. Aici, 
în fruntea răsculaților, se găseau Horia şi Cloşca şi după ce a 
pornit răscoala, a venit și Crisan şi la 4 Noiembrie, cei trei 
căpitani, Horia, Cloşca şi Crisan, au luat jurământul țăranilor 
aflaţi acolo, în hotarul satului Blăjeni. De aici, o parte conduşi 
de Horia, au intrat în Câmpeni, unde au devastat casele 
funcţionarilor, a spanului, casieria fiscală, au spart pivniţa 


24 


Pre rade a a 


fiscală şi au vărsat toată băutura. Apoi Horia a plecat cu o parte 
a răsculaților spre Vidra şi Râu Mare iar pe Cloşca și Crişan i-a 
îndreptat spre Abrud. Horia şi grupul său a prins pe juzii 
domneşti din Câmpeni, Gura Neagră, Gura Albacucului şi i-a 
dus la Albac ca să dea socoteală de dările strânse. Pe judele din 
Vidra, țăranii îl aruncară în prăpastie, din vârful unei stânci. 
Ţăranii de sub comanda lui Cloşca şi Crişan, apărură în faţa 
Abrudului la 5 Noiembre. Intraţi în Abrud, au obligat pe toţi 
orăşenii de altă lege, să se boteze în legea românească şi să 
desbrace hainele de postav şi să se îmbrace în haine româneşti. 
După prădarea Abrudului şi Roșiei, țăranii se împărțiră în două, 
o parte o luă pe Arieş în jos, în frunte cu Cloaşca iar o parte pe 
Ampoi în jos, în frunte cu feciorul lui Horia, numit Horia cel 
tânar. Aceştia trebuiau să răscoale toate satele din calea lor apoi 
să se îndrepte împreună asupra castelului din Galda, unde se 
găseau închişi iobagi români, iar de acolo să se îndrepte spre 
Aiud. lobagii răsculați se simțeau biruitori pretutindene. Nu 
putuseră să ocupe Deva, dar răsculatii erau convinşi că va veni 
şi rândul Devei. 

"Dar groaza cea mare cuprinse nobilimea lovită. Scriptele 
comitatelor, corespondența nobilimii şi dregătorimii, ne-o arată 
în plină panică. Răscoala luând proporții şi intervenţia militară 
întârziind, nobilimea îngrozită, redusă la propriile-i puteri, 
trebui să se apere singură. Comitatetele, unul după altul, 
hotărîra “insurecția” nobilimii. Nobilii însă, lăsaţi să-si facă 
singuri dreptate, se dedau, pe unde pot, la cele mai felurite 
abuzuri. Inarmaţi, maltratează, bat, târăsc în închisori pe iobagi 
la cea mai mică bănuială şi în ţinuturile necuprinse de răscoală. 
Iar în ţinuturile răsculate se dedau la crunte răzbunări, la 
adevărate atrocități. Nobilii din Deva, în urma atacului asupra 
orasului, după o judecată sumară, decapitară din cei prinşi 
până atunci, în faţa cetăţii, vreo 50 de țărani. Un masacru 
asemănător se pregătea în castelul Hunedoarei. Comitatul 
Albei execută şi el vreo 11. Execuţii se pregăteau la Arad, la 
Cluj. In scaunele de judecată ale comitatelor, condamnările la 
grele pedepse sau la moarte, se țin lanţ. Mai mulţi muriră în 
închisori, în urma bătăilor şi tratamentului neuman. (12) M. 
Roller, op. cit. III. pag. 768. 

In faţa răsculaților, autorităţile se arâtau neputincioase. 
Comitatele au fost incapabile de a opune o rezistenţă iar 
funcţionarii fugiseră în toate părțile. Guvernatorul 
Transilvaniei, baronul Samuil Brukenthal si comandantul 
armatei, nu se înțelegeau deloc. Guvernatorul, exagerând 
primejdia, cerea insistent intervenţia armatei, iar baronul 
Preisz, comandantul armatei, căuta mereu pretexte de amânare. 
Generalul Preisz, nu ştia ce să facă, deoarece cunostea politica 
împăratului Iosif, care era contrară nobilimii si deaceia 
temporiza, în aşteptarea ordinelor de la Viena, care întârziau să 
vină. Dar Sasul Brukenthal, insista mereu şi în cele din urmă se 
decise să pună armata în mişcare, dar numai pentru intimidare, 
cu ordine să se abţină de la orice acţiune. Răscoala crestea 
mereu şi armata a fost obligată să facă ceva. Generalul Preisz, 
nu S'a hotărît totuşi la o acţiune directă ci la una de înşelăctume 
a iobagilor, simulând un armistițiu. Si comandantul militar l-a 
însărcinat pe vicecolonelui Schultz să intre în legătură cu 
răsculații iar acesta Va trimis pe locotenentul Probst, să se ducă 
în munți. Si la 10 Noiembrie locotenentul s'a întâlnit cu Closca 
care si-a rezumat cererile în trei puncte: 1) să nu mai fie iobagi, 
2) să fie militarizaţi si 3) să fie lăsaţi liberi țăranii închisi la 
Galda. La 12 Noiembrie, vicecolonelul Schultz s'a întâlnit cu 
Closca şi cu Horia cel tânăr si au convenit să fie sistate 
ostilitățile pe timp de 8 zile, după care timp, Scultz va veni cu 
răspunsul la cele trei puncte ale cererii date locotenentului 
Probst. Dar vicecolonelul Schultz, n'a fost primit de 
guvernatorul Brukenthal, pe motiv că încercarea de linistire a 
răsculaților, fusese făcută fără să fie consultat guvernatorul SI 
deci cererile făcute de răsculați, nu au fost luate în 
considerare. Totuşi guvernatorul a văzut că e bună acțiunea 
comandamentului militar și a trimis şi el pe doctorul român 
din Sibiu loan Piuariu-Molnar, în Zărand, în tabăra lui 
esa riza CA Eee a eter! azur 1546 o IO ERRIE PO RIS nu e 


(12) M. Roller, op, cit. III, pag. 768. 


i.” 


Crişan. In urma întâlnirii cu Crisan, s'a obținut şi aici un 
armistițiu pe 15 zile. După aceste două grupuri mari, celelalte 
mai mici, au fost mai uşor de liniştit. Cererile țăranilor erau 
asemănătoare şi în esenţă, se limitau la una singura: să nu mai 
fie iobăgie. Guvernatorul nu avea nevoie să ia în seamă nici 
cererile aduse de vicecolonelul Schultz şi nici cele aduse de 
doctorul din Sibiu loan Piuariu, ci în astepțarea ordinelor de la 
împărat, nu rămânea decât să temporizeze. Vicecolonelul 
Schultz s'a ținut de cuvânt şi peste opt zile, a revenit la țăranii 
cărora el le făgăduise că le va rezolva cererile. Întâlnirea a avut 
loc la Câmpeni, la 21 Noiembrie, de astă dată fiind de faţa şi 
Horia. Dar răspunsul vicecolonelului, era departe de a fi cel 
asteptat de răsculați. "Pentru rezolvarea cererilor lor, Schultz îi 
îndemna să trimită delegaţi la guvernator, iar el le ceru săşi 
predea armele şi să dea prinşi pe căpitani. Ripostând că ei n'au 
căpitani, răscoala a făcut-o țara, colonelul indică pe Horia şi 
Cloşca care-i reprezentau și se găseau în fața, să vină cu el să le 
apere cauza în faţa generalului. La strigătele unanime însă, 
sgomotul care se produse şi mişcarea înainte a mulțimii pentru 
a-l lua în mijloc, colonelul trebui să se resemneze şi să plece 
fără alt rezultat. 

"Inşelaţi, țăranii se ridicară din nou. Poruncile lui Horia se 
răspândiră iarăşi prin sate, Cetele țarăneşti se strânseră din nou, 
în mai multe puncte, în frunte cu căpitanii, cu planul de a lovi 
încă odată Abrudul, apoi Zlatna, Deva, Aiudul, de a pătrunde 
spre Cluj, cu gândul acum, desigur de a nu se mai opri până 
când nu vor ridica toată iobăgimea Transilvaniei. Faurii bat de 
zor arme pentru țărani”. (13) M. Roller, op. cit. III, pag. 768. 

Dar acum era prea târziu. Se pierduse un timp preţios pe 
care-l câstigară adversarii. Nobilimea era în arme, armata se 
găsea la poalele munților și se aştepta numai semnalul acţiunii. 
lar iama era şi ea aproape. Chiar în ziua când Schultz era la 
Câmpeni, venise ordinul împăratului. Prima dată când a aflat 
împăratul de răscoala din Transilvania, a fost la 12 Noiembre. 
Impăratul se găsea în conflict cu Olanda, în pragul unui 
războiu. "Vestea neașteptată a unei răscoale țărănești, în numele 
lui, în extrema opusă a impertului, cădea întrun moment deci 
cât se poate de inoportun. Evenimentul nu numai că îi reținea o 
parte din forţele armate, dar putea fi folosit de puterile adverse 
în avantajul lor. Alarmat, nu stătu mult la îndoială, ordonă 
reprimarea cu forţa armată a răscoalei printr'o acţiune 
concentrică imediată, îndreptând spre Transilvania şi unităţi din 
Ungaria. Primele lui ordine se adresară astfel generalilor săi: 
trebuie pusă imediat în mişcare armata şi, pentru că asupra 
mulţimii fac o deosebită impresie, să fie pornite spre ţinuturile 
răsculate tunuurile. Cu trupele să plece şi dregători de-ai 
comitatelor, care să aibă pe lânga sine şi călău, pentru a executa 
pe loc, după legea marţială, pe agitatori şi recalcitranţi, spre 
înspăimântarea şi a celorlalţi. Să nu se întrebuințeze însă forţa 
decât până ce țăranii răsculați se împrăștie, iar legea marţială 
numai pentru "răufâcatorii cei mai nelegiuţi”. Pe capul 
răscoalei să se pună 300 de galbeni. (14) M. Roller, op. cit. III, 
pag. 769. 

După cum se vede, împăratul Iosif era furios deoarece 
primele ordine, la el erau de o asprime care ieşea din comun, 
dar timpul trecând, ordinele împăratului s'au mai atenuat şi ele. 
"Condamna, fireste atitudinea guvernatorului şi pe a 
generalului comandant, atât pentru neintervenția armată cât și 
Pentru îngăduirea insurecției nobilimii. Opri nobilimea săsi 
facă singură dreptate. Cercetarea cauzelor, liniştirea răscoalei şi 
aplicarea sancţiunilor le încredinţă nu autoritătilor 
Principatului, ci unui comisar regal, în persoana contelui Anton 
Jankovics, dându-i drept ajutor pe generalul Papilla. Pe 
generalul Preisz îl înlocui cu generalul Fabris. Cât despre 
rani răsculați, recunoaşte motivele care i-au dus la acţiunea 
lor disperată, căci "desigur lucrurile pot fi înăbușite un timp cu 
Puterea, dar când omenirea e prea mult maltratată şi când arcul 
€ prea întins, cu siguranţă se frânge” după cum scrie însuşi 
comisarului său, Reveni asupra severităţii de la început, însuşi 
e ECE ae ua SEA ae A ee il Za ANRE IIS 


e) M. Roller, op, cit. III, pag. 768. 
(14)M, Roller, op. cit. III, pag. 769. 


răsgândindu-se că "severitatea ce-i drept supune poporul, dar 
nu-l convinge”, le promite amnistie generală dacă se vor 
supune. Nu însă şi căpitanilor. In ei nici el nu vede decât niste 
"blestemaţi” care au amăgit mulțimile neştiutoare. In privinţa 
lor ascultă sfatul cancelarului Esterhâzy că amnistia nu trebuie 
să-i cuprindă şi pe ei”. (15) M. Roller, op. cit. III, pag. 769. 

Si la ordinele împăratului, armata a intrat în acțiune. Situaţia 
răsculaților era gravă, totuşi ei nu s'au descurajat şi au primit 
lupta cu armata, deci cu împăratul. Dar acuma, fireşte, cu şanse 
foarte slabe. Totuşi s'au baricadat în munți în mai multe locuri, 
cu copaci tăiaţi, la intrările în munţi, gata de luptă. La 27 
Noiembre, tăranii din Zărand, cu Crişan în fruntea lor, au lovit 
pe maiorul Stoianich la Brad şi l-au obligat să se retragă la 
Halmagiu, Lovit din nou, maiorul Stoianich a fost obligat să 
simuleze o împăciuire, ca să iasă din încurcâtură. La 29 
Noiembrie, au oprit pe vicecolonelul Schultz la Râmeți, 
silindu-l să se retragă şi tot la 29, la Lupsa loviră o trupă a 
maiorului Dolcinengo. Si aceste succese le-au dat speranță de 
victorie, încât iobagii români au respins amnistia generală 
promisă de guvern, în numele împăratului, prin circulara în 
româneşte din Noiembre. Dar ţăranii nu vor să audă de 
amnistie; mai bine să piară cu toţii de palos sau de roată, decât 
să se întoarcă la mizerabila lor stare de înainte. Dealtfel ei nici 
nu cred că aceste ordine au fost date de împărat, căci ele sunt 
"scornite” de "domni", adică de vechii lor stăpâni feudali. Iar 
Horia, când i s'a propus personal amnistie, dacă linişteşte 
poporul, a răspuns demn că el n'are lipsă de iertarea 
împăratului; va linisti poporul numai atunci când i se vor 
scădea sarcinile. 

Dar armata înainta peste tot. Numai rămăsese decât oastea 
lui Horia de la Câmpeni, care rămăsese în picioare, în munții 
Abrudului. Impotriva ei, porni vicecolonelul Schultz, care la 11 
Decembrie, a intrat în Câmpeni. Si Horia, urmărit îndeaproape 
de armată, îşi lasă oamenii să se împrăștie, iar el se retrase la 
Râul Mare. Si vreo sută de oameni, îl mai petrecură până la 
satul lui natal şi apoi se cufundă și el în munți, împreună cu 
Closca. Armata care-l urmărea, a pus, la 16 Decembrie, 
Stăpânire şi pe satele de acolo: aceste sate au fost ultimele care 
au depus armele. 

XX * 

Horia şi Closca s'au ascuns în pădurea Scoruşet, în munţii 
Gilăului. Se svonise că Horia şi Closca vor să plece la Viena, 
pentru a se prezenta împăratului. Aceasta este o dovadă că 
Horia încă avea încredere în împăratul Iosif al II-lea. Si 
urmăritorilor le era teamă că Horia le va scăpa din nou din 
mâini si deaceia îl căutau cu multă grijă si au anunţat 
comitatele din drumul spre Viena. Si au fost nevoie de 
apariţia nelipsiţilor trădători'!. Se găsiră deci câţiva trădători 
ticăloşi care călăuziră cătanele prin potecile codrului şi dădură 
pe neaşteptate asupra lor. Legaţi în lanţuri, Horia şi Closca fură 
duși la Alba Iulia şi aci începu procesul”. (16) Constantin 
Giurescu, Istoria Românilor, din cele mai vechi timpuri până 
astăzi, pag. 481-482. Ceiace este mai grav, este că "ticăloşii 
trădători” erau din Albac, adică din satul lui Horia. 

Prinderea lui Horia si Cloşca, de către trădători, a avut loc în 
ziua de 27 Decembrie, 1784. 

Iosif al II-lea, fiind anunţat de prinderea celor doi "nelegiuiţi” 
şi “blestemaţi”, dădu ordin comisarului regal "pentru a da un 
exemplu răsunător, să fie purtaţi prin locurile pe unde au făcut 
cele mai mari ticăloșii, pentru a fi arătaţi ca o înspăimântătoare 
pildă, poporului de rând şi complicilor lor amăgiţi, şi apoi să fie 
executaţi întrun chip spectaculos, într'o zi dinainte anunţată, 
întrun loc capital, unde să se poată strânge câţi mai mulţi 
supuşi şi unde se găsesc şi cele mai neastâmpărate capete. 
Această execuţie trebuie sa se facă sub autoritatea comisiei, ca 
supușii să vadă şi să fie pentru ei vădit că aceasta e hotărita mea 
voința şi nu numai a guvernului sau dregătorilor comitatului”. 
(17) M. Roller, op. cit. III, pag. 772-774, 

urmează în nr. 66 


(15) M. Roller, op. cit. INI, pag. 769, 


(16) Constantin Giurescu, Istoria Românilor, pag. 481-482, 
(17) M, Roller, op, cit. IL. pag, 772-774. 


25 


| 
| 
| 
| 


O 


Propaganda anticomunistă prin viniete poștale 


misiunele de viniete postale ca propagandă 
contra adversarilor şi adversităţilor politice, 
nu a fost o născocire a românilor din exil 
aflaţi în Spania, ci un mijloc eficace de a 
combate pe această cale dusmanii lumii de 
azi, mijloc pe care lau utilizat în cele două 
conflagrații mondiale ale Europei toţi 
beligeranţii principali, pe care ca atare, si 
românii au crezut oportun a-l practica 
împotriva rusinoasei abandonări a Tării noastre în ghiarele 
molohului sovietic la 23 August 1944. 

Spania, care cunoscuse şi suferise ororile săvârsite de 
brigăzile internationale care luptaseră în zonele roşii ale ei şi pe 
care învingându-le le alungaseră în afara frontierelor, 
generoasă, a recunoscut oficial constituita Comunitate a 
Românilor pribegi în teritoriul ei, pe care o solicitase în 1949 
Presedintele Aron Cotrus, mare poet hispano-român -, 
acordându-i personalitate juridică şi îngăduindu-i propaganda 
împotriva injustei cotropiri a pământului românesc de către 
Sovietici. 

Aceste viniete pe care le reproducem în culorile lor 
originale în paginile care urmează, au fost concepute în 
formatele si aspectele timbrelor postale ale vremii, conform 
cerințelor Uniunii Poştale de la Berna, fiind cu desenele sau 
aluziile directe, o propagandă universală contra comunismului 
destructiv introdus în România şi toate țările din estul Europei, 
circunlând pe corespondenţa dintre grupurile românesti 
împrăstiate pe glob, făcând cunoscut protestul românimei 
contra injustei vânzări la Yalta. 

Cifrele indicate pe viniete corespundeau tarifelor postale în 
vigoare în România de atunci, dar nu aveau valabilitate de 
francare postală, ci numai rol de ilustrare propagandistică 
alături de timbrele postale oficiale ale ţărilor de unde plecau 
scrisorile. 

Au servit ca atare cei 15 ani cât a durat bătălia filatelică 
contra comunismului şi Europei dela Strassbourg, care uitase 
de restul ei de Târi din Est, circulând pe corespondenţa 
refugiaților români din diversele ţări si continente pe unde 
pribegia îi silise să-si caute un rost. 

In total au fost 56 de emisiuni între anii 1954-1969, cari pot 
fi împărţite propagandistic în mai nulte grupe: 

1/. Emisiuni de afirmare româneasca în congrese 
internaţionale şi de Protest împotriva schimbării numelui 
țarii în 1954, din ROMANIA în Republica populară 
Romiînă, sub pretextul modificării ortografiei prin înlocuirea 
literei â din a, cu litera î din i, în fond cu intenţia de a şterge 
vestigiile originei latine a poporului român păstrate în numele 
tării ROMA latina a imparatului Traian, cuceritorul Daciei si 
colonizatorul ei cu familii latine iberice în anul 106, era 
noastră, din amestecul cărora cu autohtonii DACI dealungul 
secolelor, s'a născut poporul român latin dela gurile Dunării. 

Deacea, prima emisiune de viniete poştale din 10 Mai 1954 
a fost dedicată celui de al II-lea Congres Internaţional al 
Uniunii Latine celebrat la acea dată în Madrid, omagiu 
împăratului Traian şi Regelui Dac Decebal, primul, ca simbol 
al continuitaţii latine figurând pe cele 3 valori ale emisiunei, 
care reprezinta cele trei faze istorice: cucerirea romană a 
Daciei, prima unire a provinciilor româneşti sub sceptrul 
Voevodului Mihai Viteazul în anul 1599 la Alba-Iulia şi 
România Mare realizată la Alba lulia 1918 de Regele 
Ferdinand |. 

La Congresul din 1954 din Madrid al Uniunii Latine, 
Românii exilați în Spania au participat ca observatori invitaţi 
special de guvernul Generalului Franco. 

In continuare au aparut: 

La | Decembrie 1955, în colaborare cu Comitetul 
Generalului Rădescu prin DI. Fărcăsanu, seria de 2 valori şi 
Blocuri filatelice comemorând ocuparea Legaţiei Republicei 


26 


Populare Romina din Berna Elveţia de un comando de patrioţi 
români, în zilele 14-15 Februarie 1955, U.N.E.S.C.0. 
reuniunea la Madrid a Consiliului de Direcţie, în a 43-a 
conferinţă, protest contra acceptării Republicii Populare 
Romînă în Asociaţie, participarea la 23 Mai 1956 la cea de a 
treia Expoziţie Internaționala Agricolă, cu Stand Artezanal, 
Expoziţie Filatelică şi vinietele cu Fauna şi Flora României, 
comemorarea a 40 de ani dela bătălia din 1917 la Mărăsesti- 
simbol al vitejiei românesti, la 19 August 1957, 500 de ani de 
la urcarea pe tron a Voevodului Molovei Stefan cel Mare-Atleţ 
al lui Christos şi apărător al frontierrei de Est a Europei, la 10 
Mai 1959 -seria- Europa care suferă, cu prilejul Conferinţei de 
Inalt Nivel a Marilor Puteri la Geneva reprezintă cele 3 aspecte 
ale ocupaţiei comuniste, pistolul in ceafă, închisoarea şi 
deportarea , comemorarea a 15 ani dela instaurarea teroarei 
comunismului în Romania. Blocul Europa care Suferă 
surşarujat, comemorarea Centenarului timbrului postal al 
Moldovei-capul de Zimbru-la 10 Mai 1958 cu 0 grandioasă 
expoziție filatelică a timbrelor românesti, dela prima emisiune 
până la acea dată, instalată în saloanele Palatului Poștei din 
Plaza Cibeles din Madrid, luptători anti-comunişti-Corneliu 
Zelea Codreanu cu prilejul comemorarii a 25 de ani dela 
moartea lui, la 24 Ianuarie 1959 -comemorarea Centenarului 
Unirii Principatelor Române-4 valori cu efigiile Domnitorului 
Alexandru Ion Cuza și patriotului Mihail Kogâlniceanu, primul 
ministru în acea epocă şi un Bloc filatelic. 

2/. Emisiuni de adeziune la idea unificării europeene, 
începută de Europa celor 6 dela Strassbourg, a exilului 
românesc, parodiind în prealabil emisiunile identice de timbre 
lansate de ei în acest scop, protest împotriva indiferenţei 
arătată ţărilor din estul Europei, considerând că această 
unificare nu noate fi realizată fără participarea estului 
european. Au fost in total 14 emisiuni începând cu 1956 şi 
până în 1969 şi de notificare României, necesitatea colaborarii 
cu noua instituţie europeană. 

Au fost in total 14 emisiuni, începând cu anul 1956 şi 
încheind cu anul 1969. 

3/. Emisiuni comemorând sărbătoarea Crăciunului, singura 
sărbătoare religioasă anulată în România comunistă, in total 6 
emisiuni de timbre evocând tradiţionalele manifestări de 25 
Decembrie, ziua nasterii Mântuitorului Isus Christos, 
Dumnezeul nostru. 

Această activitate naţională a Comunităţii Românilor din 
Spania reprezintă două bătălii anti-comuniste câstigate de 
exilul luptător: prima, revenirea la numele vechi al Tării - 
România-, incepând cu emisiunile anului 1964 luna Aprilie, iar 
a doua, începerea colaborării cultural-economică 
intereuropeană cu emisiunea Mercur din 28 Aprilie 1968, 
continuată de atunci şi până azi cu apariţia, concomitentă 
emisiunilor dela Strassbourg, de emisiuni de timbre sau colițe 
glorificând această colaborare. 

Finis coronat opus, | 

Traian Popescu 


respingeț 
doctrina 
comunistă 


j 

JAI 

ZSARIEDL RE ga 

ASE Vata Liri IE 
ț! 


Îl vuRD1os6 


ă pe RPR.NUI 


Ta iamuanit 


ROMÂNE 


CAERIFA eta Lift 
RA daetoa 


eram tera 
PetaL î eztetti 
1858-1958 


RaNIPETER ADIO 


gip OV SEE 


Lă 


fi NEA 


= 
14 si 15 FEBRUARIE 1955 
LIBERTATE ROMANIEI 


i OV 


LIBERTATE ROMANIEI SI VITEJILOR EI FII DELA BERNA 
LIBEATE POUR LA ROUMANIE ET SES HEROIQUES FILS DE BERNE 
UBERTAD PARA RUMANIA Y SUS VALENTES HIJOS DE BERNA 
FREEDOM FOR ROUMANIA AND FOR HER GALLANT SONS IN BEAN 


FREIHEIT FUR RUMĂNIEM UND SEINER TAPFERER SOHNE LN BERN 


 1340s19S 


(_13u0sn9s 


27 


14 


Pa 


C € TE Be tăT DE URSI 
OCUP ERAI TÂRILE OCUPATE ÎN (31 
TR MOARIL: ri ESTE MOARTEA LUROPEI! 


15 


EUROPENII 
ELIMINATI COMUNISMUL 
DIN DRUMUL VOSTRU 
LIBERTATE 
EUROPEI DE EST! 


17 


+ 
I9b| ROMANIA: 


a A d 
| ROMÂNIA LiBERĂ || 
| | "EUROPA 1961” | | 
Hi ar iii 

| ii îi F | ) TI PO TALOOL i i 

7 Aa, N > ii 
ROMÂNIA LIBERĂ ii X i 
N 2 9 MI 
| 3 BI nui Romania: IRII 
H iși 
| i UNIREA FACE PUTEREAI fiii 
| iii il 
| 


ROMANIA sari) 


——————— 


EUROPEANSI 
Don't allow any mere ia cammvniam te split ie awrepeaa ireal 
The apea meund cea still be bealed. Tha enalaved setiena can still be 
douvarea! 
EUROPEENSI 
Na tolărea plus ana tammunialea de fenare Vorbea eniqea de (terapal 
A ment pas trap tară pour gwarie lea bletwrea W ateu pas 
encore ap lerd peur libare lei peuplea exmleveal 
EUROPĂERI 
Deidei nicht me die Soaitung des eurepăiachea Sammei daci dea 
Sommuniuneii Nech int es Zeit die aftenea Wundea ze beiteai 
Mach ln est Zeit die varileviea Văllee ue betreiaa) 


1 Leu 


EUROPA 


S, ARRETEZ 
DE PERPETRE PAR 
QUES CONTRE 
ES ROUMAINS DE 
FRONTIERE 

D UROPE! 


4 PUTEREA! 


ROMANIA 


ROMANIA LIBERA = 


10 ANI DE LUPTĂ PENTRU ELIBERAREA EUROPEI [2 Ore tan Pa pa 
DE EST ŞI CREAREA MAREI «EUROPA» eta = olt iz 


26 


EUROPEENS LIBRES N'OUBLIEZ PAS 
VOS FRERES DE L'EUROPE DE LEST. 
LA COEXISTENCE AVEC LE COM 
MUNISME, EN LES SACRIFIANT, EST 


ROMANIA III 


FREE EUROPEANS DO NOT FORGET 

YOUR BROTHERS FROM EASTERN 

ROPE. COEXISTENCE WITH COM- 

UNISM, WHILE SACRIFICING THEM. 

„5 A DEADLY THREAT AGAINST 
YOUR FREEDOM! 


29 


ROMANIA__ 2rosra 


«+ 
= 
Ei 
| = 
| ez 
[= 
bă 
L=3 
S 
u 
> 
Ati 


EUROPA NU POATE FI CONSTRUITA FARA 
EUROPEOS LIBRES, NO OLVIDEIS 
VUESTROS HERMANOS DE LA EURO- 
PA DEL ESTE. COEXISTENCIA CON 
EL COMUNISMO, SACRIFICÂNDO- 
LOS, ES UN PELIGRO MORTAL PARA 


VUESTRA LIBERTAD! romania 
EUROPENI LIBERI. NU UITAŢI PE y 
FRAȚII VOȘTRII DIN EUROPA DE I 
EST. COEXISTENȚA CU COMUNIS- Con la cosxistencio, ei Kromlin intenta obrir la puerta 
MUL, SACRIFICÂNDU-I, ESTE AME» de Europa Occidental e lo escuridod del comunismo ' 
NINȚAREA DE MOARTE A LIBERTAȚII < 

VOASTRE! & a 
28 Dia 


3 Lei zana 


ROMÂNIA ILBERA | 


CRUCE! ROȘII 
a Atât! FRATELE Căzu 


63 TOUR ei > 


CENTENARDL 


CENTENARUL 
PRIMEI COHFERINTE POSTALE. INTERNATIONALE cea CRUCEI ROSII guy 
PRRIS, 8 IRI = 1 USHIE 1863 | LE romania 


29 


SANTA MADRE DE DIOS NO DEJES AL MO 
CRUCIFICAR POR SEGUNDA VEZ A TU HIlyO 


E ROMANI 


32 


ROMANIA . 


ROMA ROM: ROMANIA caeemnce Se 


1948-1968. 1948-196€ 1948-18 ÎLEUy 
i pă > j 


fa e (3 


Azi 


i (7 Alta 


aer BDUL POSTA fi de 
x + de Cattalie 
POSTA BI SHOP VASILE 


E» PS8 IULIU HOSSU BISHOP OF CLU 


ANIA e 


PSS IOAN sucu 


37 


II ROMANIA 
POSTA . 


A 
LA! 


LIMI EB 
SIGNIFIE LA 
DES DRO 


CRACIUN 7764 


38 40 


30 


: 


33 DI VALUL Ce Me BRIIDUC sl NALTR AC, NE MANTIE <DIV: 
= PS a 


ASUPRRAS Copos: 


HOLY VIRGIN MARY. 
HELP OUR PEOPLE 
TO ELIMINATE THE 
RUSSIAN COMMUNIST 
OCCUPATION 
FROM THE RUMANIAN 
COUNTRY BASARABIA 


CE SPUN EVREII 


rimisă de un evreu român, cititor anonim din 
Israel, am primit la începutul anului 1990 
BD tăetura din "Revista Magazin” Nr. 29 din 
 14.XII, 1989 pagina S8-rubrica "Scrisori dela 
cititori”, în care am citit scrisoarea Domnului 
Dr. medic M. Cohen din Beit Shemes, pe care 
o reproduc alăturat în facsimil. 

Mărturisesc că rândurile Domniei Sale 
m'au emoţionat, dovedindu-mi că există totuşi 
a români care gândesc despre România şi Români, altfel 
Sg ât sionismul internaţional, lucru pentru care îi trimit o 
deal strângere de mână, felicitându-l pentru curajul cu care 
dojeneste pe cei doi ziarişti evrei Sorin Toma şi Sorin Cunea, 
care se întrec, unul în Israel iar celalalt la emisiunile 
radiofonice Free Europe din Miinchen, în a se ameesteca, cum 
scrie Doctorul, "în ceace n'ar trebui să-l privească deloc: 
treburile politice interne ale României . 

Domnul Dr. Cohen le aminteşte, cu justeţe că așa s'a produs 
antisemitismul localnicilor, care îmi permit să adaug, nu a fost 
în tara românească niciodată rasial, cum afirmă pe nedrept 
evreii gen cei doi Sorini, ci politic, ca replică dată 
comunismului agresiv pe care-l propovăduiau majoritatea celor 
sosiți după 1919 din Polonia şi Rusia, naţionalizaţi într'o noapte 
la cererea Aliaților în primul răsboi mondial si care plăteau 
astfel cu ingratitudine generositatea românească. 

Noi, românii născuţi în prima decadă a secolului 20, ne 
amintim de epoca în carei însăşi făceau o deosebire între cei- 
pământeni-şi ceinoi veniţi-convieţuirea armonioasă cu primii, 
bazată pe înțelegere reciprocă, crease zicala: "fiecare român are 
ovreiul lui''- prieten, coleg, om de casă sau de afaceri. 

Din păcate comunismul propagat de noii veniţi a stăvilit 
această înțelegere armonioasă, pe care o adevereşte călugărul 
evreu orthodox Nicolae Steinhardt din Mânăstirea Rohia din 
Maramure, în spovedania pe care deasemenea o reproducem în 
continuare, în facsimil. 


* x x 


Tot din Israel am primit, detaşată din revista "Minimum", 
rubrica "Pagina cât se poate de liberă”, fotocopia spovedaniei 
călugărului orthodox Nicolae Steinhardt, decedat în toamna 
trecută în Mânăstirea Rohia din Maramureşul românesc. 

Spovedania, e răspunsul la scrisoarea din 5 Februarie 1989 
lrimisă de fostul colaborator al "Revistei Cultului Mozaic” 
Victor Russu, actualmente emigrat în Israel şi la intrebarea ce-i 
pusese acesta - "Ce gânduri îţi trec prin minte Călugare 
Nicolaie, la 2 noaptea?" 

Călugărul Nicolae Steinhardt, cu cinstea sufletească a 
Creştinului convins, mărturiseşte; 


"Doresc să vă asigur că am fost primit cum nu se 
poate mai bine aici. Botezul meu e mai cu seamă o 
poveste de dragoste, a îndrăgostirii mele crescânde 
de neamul românesc, de ce se numeste fenomenul 
românesc si de biserica creştină. 

M'am simţit atras din copilărie şi tinereţe de acest 
fenomen românesc (ca şi părinţii mei de altfel). 

Anii de închisoare (i-am fâcut ca "naţionalist" 
român si într'un loc denumit al intelectualilor 
Mistico-legionari), mi-au întârit dragostea și 
apropierea de români. 

Era lotuşi firesc să întâmpin serioase greutăţi la 
(m! tă mică mânăstire din celălalt capăt al tării: vârsta 
„la călugărit la 68 de ani), calitatea (beleua) de a fi 

deținut politic, originea etnică (“It,ic”) vorba lui 

la prodan, depărtarea locului de unde veneam (de 
gaz ctli; la peste 500 km..., calitatea mea de 
tărăne ual şi de orâşan, printre oameni toți de origine 
A âscă,... toate îmi creau condiţii potrivnice si 
âu foarte probabilă (şi foarte legitimă lesne de 


D= 


DE ANTIROMANISMUL UNORA DINTRE CORELIGIONARI 


înţeles) o recepție puţin călduroasă. 

Si totuşi, nu a fost aşa: monahii aceştia, neamul 
acesta de păstori şi târani-oamenii aceştia atât de 
diferiţi de mine m'au primit, înţeles şi acceptat cu o 
mărinimie, o bunăvoință, o răbdare, o simpatie care 
a desfiinţat orice bariera şi mă fac să mă simt la ora 
2 noaptea, ora adevărului, cu totul nefrământat de 
dubii: câtuşi de puţin străin, stingher, nefericit, 
nostalgic ori gândind să mă întorc din drumul pe 
care am apucat. Scena atroce din "Tevie lăptarul -a 
lui Salom Aleichem- cu un fanatism vrednic de al 
unui ayatollah iraniam-nu mi se aplică. 

Tot astfel, în inchisoare, m'am bucurat de un 
tratament frăţesc din partea camarazilor legionari. 
Eu unul nu vă ascund că mă rog şi pentru ovreii 
omorâţi la Jilava şi pentru legionarii asasinați de 
pramatia de Carol al II-lea... 

Nu, iubitule domnule Russu, puteţi fi încredințat că 
nici o clipă nu am ascuns am încercat să ascund cine 
sunt. 


Amintind de lucrarea Domnului Al. Mirodan "Dicţionarul 
Neconvenţional”, vol I pag. 208 la care colaborase, antologie a 
scriitorilor evrei de limbă română, adaugă: 


Nu-mi ascund părerea mea: e intocmit cu vervă, 
dar conţine mult prea multă ţinere de minte a răului, 
mult prea multă ranchiună, vindictă si chiar 
importante doze de venin. Nu e bine! Românii nu 
executat ordinul de a-i ucide pe toţi evreii. Antonescu 
s'a împotri vit cu hotărîre... Există, Domnule Russu, un 
timp pentru supărare, dar există, citez din vechiul 
legământ şi o iertare și împăcare. 

Tinerea de minte migăloasă şi exacerbată numai a 
răului, înveninează mai ales sufletul celui care nu 
poate depăşi stadiul sufleteşc al vendetei. 

Să nu uităm: nimeni nu-i fâră păcat iar lumea nu- 
i matematic împărtita în buni şi răi, iar noi evreii nu 
deţinem cu exclusivitate monopolul bunâtăţii, 
dreptăţii şi infailibilităţii. 


Călugărul evreu orthodox Nicolae Steinhardt fusese, înainte 
de a alege sihăstria, un apreciat om de litere, scriitor, critic 
literar, ziarist, deci cunoscuse şi trăise desmăţul moral al 
Regelui Carol al II-lea extins de el şi în politica internă a 
României, originea tuturor nenorocilor abătute asupra Tării 
prin nechibzuinţa sau răutatea conducătorilor. 

Calificativele superlative pe care le dă în spovedania lui, 
monahilor și legionarilor, cu care după mărturiile lui scrise, 
împărţise frăeşte rigorile nedreptelor ostracizări penitenciare ale 
regimului polițienesc din acele vremuri, nu sunt figuri de stil, 
literatură, ci recunoaşterea adevăratei omenii românesti, 
distrusă sub regimul comunist, omenie incapabilă de ură rasistă. 

Partidul politic legionar al Gărzii de Fier, constituit în 1927 
în conformitate cu legile democratice ale Tării şi prevederile 
Constituţiei, avea în 1933 în Parlament, 5 deputaţi, alesi lafel 
constituţional şi democratic, iar în alegerile libere din 1937 
obținuse pe aceaş cale 66 deputaţi, din voinţa liber exprimată 
de popor, determinând lovitura de Stat ilegală a lui Carol al II- 
lea şi masacrarea legionarilor, arbitrar scosi din lege printr'o 
nouă Constituţie "ad hoc" împusă prin vot verbal. 

Acţiunea politică a partidului legionar era isvorîtă din 
nemărginita lor dragoste de Neam si Tară, forjată din 
străvechile tradiţii românesti şi conştiinţa datoriei de a păstra 
intact patrimoniul teritorial reîntregit cu sacrificiul a 800.000 
de suflete decimate de primul răsboi mondial, creând un nou 
vlăstar de valah, care să asigure unitatea unitatea, sufletească a 
poporului român, ducând o viaţă demnă şi austeră închinată 


Patriei. 


31 


Revista Magazin nr. 29, 14.X11.1989. Tel Aviv 


SCRISORI DE LA CITITORI 


32 


REVISTALIEEIEI 


Deşi de zeci de ani în ţară, medic la Kupat 
Holim, urmăresc şi presa de limba română, încit 
am luat cunoștință recent de sosirea lui Sorin 
Toma, veteranul comunist din România şi fost 
redactor șef la “Scinteia”. Am citit confesiunile 
sale și polemicele în jurul lor. 

Ca membru în Mapai (in prezent Partidul 
Muncii), sint abonat la ziarul ebraic Davar şi am 
citit acolo la 20 octombrie un reportaj de la 
postul de radio “Europa Liberă“ care emite din 
Muenchen şi am aflat cu acest prilej că Sorin 
Cunea care semnează în presa'de limbă română 
din Israel, este de fapt un iored, care venind din 
România în Israel în 1965 a “iordit-o“ după doi 
ani la Muenchen unde transmite emisiunile în 
româneşte, către România ale “Europei Libere”. 
De ce n-a rămas în Israel? Pentru că, spune el, n-a 


"fost primit la “Kol Israel”. Directorul Adi Carmi 


“Ştia că sint mai bun. decit el“... 
După două săptămini am citit în “Davar' o 
energică ripostă a d-lui Carmi, care a explicat de 
ce nu l-a primit la lucru la postul naţional de 
radio “Kol Israel“, pe Sorin Cunea imediat după 
debarcarea lui la Haifa, ceea ce l-a determinat pe 
Cunea s-o “iordească“ imediat în Germania?!,., 

Dar ceea ce mă deranjează pe mine este 
complet altceva: linia comună dintre cei doi 
Sorini: Sorin Toma şi Sorin Cunea, doi evrei 
care-şi consacră viaţa în ceea ce n-ar trebui să-i 
privească deloc; treburile politice interne ale 
României. |mi amintesc că atunci cind, cred că 
prin 1946, a apărut în “Scinteia” articolul lui 
Sorin Toma: “Despre putrefacţia poeziei sau 
poezia putrefacției” — pe marginea poeziei lui 
TUDOR ARGHEZI, un coleg de facultate mi-a 
spus: “nu-i de-ajuns că  răbdătorul pămint 
românesc îl rabdă pe jidanul Sorin Toma, mai 
trebuie el să-l împroaște cu noroi pe poetul 
nostru naţional?“ Adică, nu noroiul în sine (care 
poate fi curăţat, și într-adevăr a fost curățat 
ulterior după mulţi ani de suferință pentru 
Arghezi) l-a deranjat pe colegul meu creștin şi pe 
alții ca el, ci faptul că noroiul a venit de la uri 
evreu, deşi cu numele românizat de Sorin Toma. 
Şi mă întreb acum și despre evreul Sorin Cunea, 
ce caută el în Germania unde de 22 de ani 
transmite emisiuni către poporul din România? 
Cu ce drept, un evreu își face “parnusă“ din 
imixtiune permanentă în treburile politice interne 
ale altei țări? Cu ce drept Sorin Toma și Sorin 
Cunea, doi evrei, au încercat sau încă încearcă, să 
influențeze istoria politică a poporului român? 
Oare nu astfel a apărut antisemitismul? 
Comunistul Sorin Toma şi anticomunistul Sorin 
Cunea, trag din direcţii opuse, istoria României. 
Cu ce drept? ş 

Poate din cauză că Sorin Toma, în loc să 
răspundă pentru faptele sale în România, a venit 
să găsească refugiu ospitalier de bătrineţe în 
Israel, patria evreiască unde desigur va reveni — în 
cele din urmă — și Sorin Cunea. 

Căci Israelul îi primeşte pe toți fiii rătăciţi şi 
îi iartă de tot ce-au păcătuit... 

Dr. medic M. COIIEN 
Beit Shemes 


SCRISORI DE LA CITITORI 

Deşi de zeci de ani în țară, medic la Kupat Holim, urmăresc 
şi presa de limba română, încît am luat cunoștință recent de 
sosirea lui Sorin Toma, veteranul comunist din România şi fost 
redactor sef la “Scînteia”. Am citit confesiunile sale şi 
polemicele în jurul lor. 

Ca membru în Mapai (în prezent Partidul Muncii), sînt 
abonat la ziarul ebraic Davar şi am citit acolo la 20 octombrie 
un reportaj de la postul de radio "Europa Liberă” care emite 
din Muenchen şi am aflat cu acest prilej că Sorin Cunea care 
semnează în presa de limbă română din Israel, este de fapt un 
iored, care venind din România în Israel în 1965 a "iordit-o” 
după doi ani la Muenchen unde transmite emisiunile în 
româneşte, către România ale "Europei Libere”. De ce n-a 
rămas în Israel? Pentru că, spune el, n-a fost primit la "Kol 
Israel”. Directorul Adi Carmi "stia că sînt mai bun decît el”... 

După două săptămîni am citit în "Davar” o energică ripostă a 
d-lui Carmi, care a explicat de ce nu l-a primit la lucru la 
postul național de radio "Kol Israel”, pe Sorin Cunea imediat 
după debarcarea lui la Haifa, ceea ce l-a determinat pe Cunea 
s-o "iordească” imediat în Germania?!... 

Dar ceea ce mă deranjează pe mine este complet altceva: 
linia comună dintre cei doi Sorini: Sorin Toma şi Sorin Cunea, 
doi evrei care-si consacră viaţă în ceea ce n-ar trebui să-i 
privească deloc: treburile politice interne ale României. Imi 
amintesc că atunci cînd, cred că prin 1946, a apărut în 
"Scînteia" articolui lui Sorin Toma: "Despre putrefacția poeziei 
sau poezia putrefacţiei” - pe marginea poeziei lui TUDOR 
ARGHEZI, un coleg de facultate mi-a spus: "nu-i de-ajuns că 
răbdătorul pămînt românesc îl rabdă pe jidanul Sorin Toma, 
mai trebuie el să-l împroaste cu noroi pe poetul nostru 
naţional?” Adică, nu noroiul în sine (care poate fi curăţat, şi 
într-adevăr a fost curăţat ulterior după mulți ani de suferință 
pentru Arghezi) l-a deranjat pe colegul meu creştin şi pe alții ca 
el, ci faptul că noroiul a venit de la un evreu, deşi cu numele 
românizat de Sorin Toma. Si mă întreb acum şi despre evrereul 
Sorin Cunea, ce caută el în Germania unde de 22 de ani 
transmite emisiuni către poporul din România? Cu ce drept, un 
evreu îşi face "parnusă” din imixtiune permanentă în treburile 
politice interne ale altei țări? Cu ce drept Sorin Toma şi Sorin 
Cunea, doi evrei, au încercat sau încă încearcă, să influenţeze 
istoria politică a poporului român? Oar€ nu astfel a apărut 
antisemitismul? Comunistul Sorin Cunea, trag din direcţii 
opuse, istoria României. Cu ce drept? 

Poate din cauză că Sorin Toma, în loc să răspundă pentru 
faptele sale în România, a venit să găsească refugiu ospitalier 
de bătrînețe în Israel, patria evreiască unde desigur va reveni - 
în cele din urmă - si Sorin Cunea. 

Căci Israelul îi primeşte pe toți fiii rătăciți şi îi iartă de tot ce- 
au păcătuit... 

Dr. medic M. COHEN (Beit Shemes) 


Q9/ (m de dh oua ler ţi E 
Dimc = Nod? 


- E SPAWA - 


Tată din alt sat, ca să nu mai 


AGINA CȚT SE POATE DE LIBERE 


| ASCUNS 
ATĂ N-AM ASCU 
ICIODATĂ, SINT— 


pasa. 2 februarie 1589 


d-le Rusa. 
m eiala [ij amabila d-rale 


-a tăcut plăcere şi 
e Văd că nu m-ai 
pui şi-ţi mulţumesc 
a bunele şi prea 
oarele cuvinte 
e la activitatea mea 


tagădaite 
neleriteari E ra 
SE priveşte acel text pe 
cart bineviesti să mi-l ceri, 
părturisese = că mă Simi spui 
şi-l seria. Oricas. voi încerca — 
ya lucru uşor — Şi 


sa-mi ceri N n 
13 Damnezea îmi va 63 vai 
şi săzâtate (am parte de 


posstahitatea une: 


eta =) sat poita si 


aspur că am fost promit e cum nu 

se poale mai bine aici. Botezul 
oa e mai cu stamă o povesie 
de dragoste, a îndrăgostirii mele 
cresciade de neamul românesc, 
de ce se numeşte (enomenul 
românesc şi de biserica creştină. 
M-am simțit atras din copilărie 
şi zinerețe de acest fenomen 
românesc (ca și părinții mei de 
shlel). Anii de inchisoare (G-am 
[ăcar ca “naţionalist” român şi 
într-un loc -denumit al 
imelectualilor mistico-legionari) 
mi-as Înlărit dragostea SE 

de români 

Era totuşi 
Intimpin serioase greutăţi la 
această mică minâstire din 
celălalt capăt al ţării: virsta 
(m-am călugării la 68 de ani), 
calitatea (beleaua) de a fi fost 
deţinul politic, originea etnică 
("Iţic”, vorba lui AL Mirodan), 
depărtarea locului de unde 
veacam (de la Bucureşti 
peste 500 km, iar aici dacă un 
băiat vrea să ia de nevastă o 


firesc” să 7 


„ vorbesc de alt judeţ ori altă 


provincie e prilej de uimire; şi 
aproape scandal), calitatea mea 
de intelecteal (pour ainsi dire) 
şi de orăsean printre oameni 
toţi de origine țărănească, starea 
şubredă a sănătăţii 
(primire oameni în general 
zdraveni care Du prea ştiu ces 
alea “colită” şi cardiopatie, ş. 
cl), lipsa de putere tizică şi de 
capacitate a unei munci fizice 
susținute (se cădea să (ie foarte 
răa privilă de cameai voinici şi 
mult mai tineri decit mine), 
toate îmi creau condiţii 
potrivnice şi lăceau foarte 
probabilă (şi loarte legitimă, 
lesne de înțeles) o recepţie 
puțin călduroasă 


“MĂ ROG ŞI PENTRU 
LEGIONARII ASASINAȚI DE 
PRAMATIA DE CAROL AL 

M-LEA* 


țărani = oamenu 
aceştia atit de dileriţi de mine, 
m-au primit, Înţeles şi acceptat 
cu o mărinimie, o bunăvoinți,. o 
răbdare, o simpatie care au 
desfiinţat orice barieră şi mă 
fac să mă simt la ora 2 a.m, 
ora adevărului, cu totul 
pefrămintat de dubii cituşi de 
puţin străin, stingher, nefericit, 
nostalgic ori gindind să mă 
întorc din drumul pe care am 
apucat. Scena atroce-din “Tevie 
lăptarul” al lui Şalom Aleichem, 
a fetei care s-a căsătorit cu 
feciorul popii din sat şi aleargă 
după factonul tatălui ei, iar el 
se face că nu o vede, mină mai 
departe — cu un fanatism 
vrednic de al unui ayatollah 
iranian — nu mi se aplică. (Tot 
astfel, în închisoare, m-am 
bucurat de un tratament frăţesc 
din parea camarazilor legionari. 
Eu unul nu vă ascund că mă rog 
şi pentru evreii omoriţi în 
pădurea Jilava şi pentru 
legionarii asasinați de pramatia 
de Carol al II-lea). 
30 


Cardinalul Lustiger: un model 


Pe Jean Marie Lustiger de 
care-mi vorbiţi, îl cunosc şi-l 
admir şi-liubesc mult. l-am citit 
trei cărți "Sermons d'un curt de 
Paris”, "Le choia de Dieu” şi “La 
mese”. E un om minunat, sa 
mare teolog și un spirit liberi 
netul Printre multe alele, lată 
o tare frumoasă cugetare a sa: 
Dumnezeul creştinilor vrea ca 
Loji oamenii să se mintulască, sa 
numai aleşii săi. (CI. lezechiel 
33 şi 18.23). 

Am ajuns să mă Impac 
Toarte bine cu viaţa nahală 
care — spre deosebire ce 
cred mulţi — nu este una de 
trindăvie şi puluroşenie. E c 
viață activă, tonică şi ră 
timpul meu e “plin ujbe 
(multe, port o specială afecţiun 
celei de la miezul nopții), lecţi 
(îi ajut pe cit pot pe ucenici 
care se pregătesc să dea exame 
la Seminarul teologic din Cluj 
corespondenţă, cînd vi 
vizitatori străini sint şi ghic 
apoi grijile gospodăreşti 
(călugării se autoingrijesc) și 
oarecare activitate literar 
“ingăduită ba şi recomandată d 
ierarhii mei de la Cluj şi Sibi 
oameni iubitori de carte 
predicile (sint poltit să pred 
adesea şi-mi place să le pi 
vorbi maramureşenilor, oame 
dintr-o bucată: mă străduiesc ! 


= scot predica din -platitudine 
“stilistică, monotonie şi locuri 


comune, să-i dau-un oarecare ftomân 


caracter de aggiornamento!) 

* Nu, iubite domnule Russu, 
puteţi fi încredinţat că nici o 
“clipă nu-am ascuns sau am 
încercat să ascund cine sînt. 


se 


ît priveşte Dicţionarui 
iseriitorilor, eyrei de limbă 
nu-mi “ascuhd părerea . 
e întocmit cu vervă dar 
“conţine mult prea multă ținere 
de minte a răului, mult prea 
;multă ranchiună, vindictă şi 
chiar importante doze de venin. 


Păstrind proporţiile (uriaşe) 23 :Nu e-bine! Românii nu -au 


îndrăzni să spun că mă înscriu 
pe linia trăsată de Lustiger. 


executat ordinul de a-i ucide pe 
“toţi evreii. Antonescu s-a 


de la sihâstria 


Maramureşului 


Aşa cum am anunţat în 
coloanele revistei noastre, nu de 
mult a încetat din viaţă în 
România, N. Steinhardt, distins 
critic literar de origine 
evreiască şi... călugăr la 
Mănăstirea Rohia din 
Maramureş. 

Cu citeva luni înainte de 
această moarte, care a Îndoliat 
viața literară a momentului, 
Victor Russu, intrigaL. de 
neobişnuita evoluție spirituală a 


————————————— 


Reza GÎNDURI ÎŢI TREC 
“PRIN MINTE, CĂLUGĂRE 


NICOLAE, LA 2 NOAPTEA? | 


Bat Yam, 5 (ebr. 1999 


Stimate N. Steinhardt, 

Cărările noastre s-au 
încrucişat în citeva rinduri. 
Către sfîrşitul anilor '60 m-ai 
vizitat de citeva ori la redacţia 
“Revistei Cultului Mozaic”. Din 
gura d-tale am aflat atunci 
istoria convertirii. Apoi, Într-o 
vară, s-a nimerit să ne facem în 


acelaşi timp concedia! la 


Văratec. Pe atunci erai încă 
mirean, dar am reţinut zelul cu 


care nu pierdeai nici o slujbă la- 


mănăstire. Zelul neofitului_ 

Au măi trecut ani şi, cu un 
prilej. am aflat, aici în Israel, 
despre călugărire şi retragerea 
la mănăstire. 

Călugăr, deci. Într-un fel, 
călugăr evreu. Căci, dacă ţin 


minte 
numai” a răului înveninează 


ales sufletul celui care nu poate rail pi 
depăşi: stadiul: sufletesczal- tă 
vendetei. Să nu uităm: nimeni? 


PAGINA CIT SE POATE Ii 
NICOLAE, 


călugărul evreu 


igăloasă şi exacerbată 


lui Steinhardt, i-a trimis 0 
scrisoare rugindu-l să-i 
răspundă la o întrebare-cheie: 
“Ce gindeşti D-ta, cind eşti 
singur, În miez de noapte” 

N. Steinhardt a răspuns. 
Este probabil ultima pagină 
scrisă a cunoscutului critic 
literar. O pagină-document. O 
pagină care vrea să şocheze. şi 
reuşeşie. 

„= 0.pagină penru "Pagina SE 
ci! se poate de liberă”. 


Calugârul N. Steinhardt 
Fotografie din 1987; comunicată 
de Ignaiz Steinberg. dia Kuriat 
” Bualik 

Trimiţind-o în Israel, Sueinhardt 
a însoţit-o de următoarele 
cuvinte: "Nu te scandaliza” 


maramureşeană? Şi cum te 
privesc ceilaiți, cum îi simți că 
te simi în forul lor interior” 

În ce 'raporturi te afli cu 
“recutul d-tale, cu foştii 
coreligionari? Scriitorul şi 
“pictorul Mark Halter, un copil 
al ghettoului Varșoviei stabilit 
la Paris. a povestii recent că o 
dată pe lună e invitatul la dejun 
al cardinalului Lustiger, evreu 
din naștere, cu scopul mărturisit 
ca Eminenţa Sa să aibă cu cine 
se întreţine în limba maternă 
comună amindorura — idiş 

Ştiu: d-ta n-ai cum avea 
astfel de nostalgii lingvistice, 
căci n-a fost limba maternă 
Dar n-ai cumva alte nostalgii? 
La ceas de insomnie, la 2 —3 


Bine îninte spusele d-tale, nu 

- “i-ai renegat originea. Pot chiar 
să presupun că afirmaţia € 
valabilă şi acum, între altele 
pentru că ţi-ai păstrat numele 
originar. 

Eşti, deci, un caz rar. Şi un 
exemplar uman deosebit, de 
solidă cultură, critic erudit şi 
subțire, care nu-şi trădează nici 
acum vocaţia. Probă recentă, 
prefața-studiu la monografia 
Zvetlanei Paleologu-Matta 
despre M. Eminescu. x 

Toate acestea stirnesc, 


firesc, "interes. Şi ar fi interesant ” dimineaţa? 5 
:să citim În Minimum un “articol În“STirşit, țara noastră, 
al lui N. Steinbărdt despre Israel, vorbeşte sufletului 


Tetea “d-tale? Şi am în vedere nu atit 
țara antică, leagănul marilor 
ciedinţe, ci țara de azi, În care 
trăiesc cei pină nu de mult fără 
țară, de aceea supuşi În trecut 
tutaror umilințelor şi disprețului 
celorlalți. 


călugărul N. Steinhardu» 

*" Cine-eşti d-ta, părinte? _ 
Cum s-a produs convertirea şi, 
mai departe, călugărirea? Ce 
ginduri îţi trec prin minte la 
două noaptea. cind nu poţi să 
dormi? Şi te simți cu adevărat 
între fraţi, acolo, în sihăstria 

23 - 


VICTOR RUSSU 


6. lărgiă eva orizontului 


mai 


Ep cale răi SR 


ioran, vorbind despre: 'Stonut 


nu-i fără păcat, iar lumea nu-i * Fitzgcrâld pomeneşte de ora 3 
matematic împărțită în buni” şi :a-m. =) Nu vi se întîmplă şi dvs. 
răi, iar noi evreii-nu deținem cu' să vă deşteptaţi din somn (eu în 


„exclusivitate monopolul 


bunătăţii, 
infailibilităţii. 


dreptăţii 


închisoare. nu' puteam uneori 
„dormi deci de fericit ce mă 
'simjeăm, mă deşteptam aas 


şi + 


“După cum am arătat în 
textul din Dicţionar (1), am 
“încercat, odată cu prietenul meu 
Emanuel Neuman, să mă 
încadrez în iudaism; n-am 
izbutit. Despre 


n 


Em. Neuman 


“Împolrivit cu hotărire. [9) ştiu” 5 
din guta lui: Radu. Lecca 


"(Comisar pentru. Românizare În . 
1941 = 1944, n. red. „miza:zu 
Tfost-vreme, “destul. de sub semnul ecumenismului, 


Te mai rog; iubite domnule 
Russu, să nu "vezi în mine un 
„monah fanatic şi încuiat; am 
mit botezul, la Jilava, de la 
ieromonah ortodox, dar și 


lauter Freude, out 'of sheer joy) 
şi să reflectaţi la noţiunea de 
paradox, pe care Lucian Blaga 


» considera “a fi esenţa gindirii 


“şi pe. Care ştiinţa . “contemporană 


îmi pare rău că nu am “vorbit 
“mai-pe larg în textul întitulat £ 
Botez 1. E un om cu totul 


îndelungată” coleg. de celulă la 
giant, şi ne-am asta 


zOrtod doxia pe care am ales-o 


odă, € din“ce în ce înai categoric, 
pi eicaz de 


emărcabil. Rectific şi fermenul” + le ea 


"ateism": pe care l-am folosit 
vorbind despre el. Era mult mai 
corect să spun “agnosticism”. Îmi 
îpare de asemenea, rău că nu 
îm aim referit, -Ș 
“României. de 


pa. în 
ea 


ov rea pentru uitar ; 
îmipăcare, -Ţinerea 
a i 


1) AL Mirodan, Dicţionarul + 
ir e/aaul _Necomenienl, vol. 1 pat 208 
y şi urinei ep i prostii e 


bi 


iuți, 


însemnat pentru mine. o. 

“zăvorire”, „o izolare, O fugă de: 

viaţă, ci — cu totul dimpotrivă 4 «. > 
s-a 


coâvins cat sol n AES ARE pe care; în- ga : 
3 ne ide, pină la sfirşit: Dar Acăulata Einstein să o exprime 
“creştinismul şi călugărirea pu au Ci : 

i "Cu simțăminiele cele m; 


= ai 


„n alese, 


N, STEINHARDT 


e: achanca i militară 'a 
i Varşovia În, ri AIA 


2 31 


Intrigile politice, dinafară şi dinăuntrul țării, au împiedecat 
cu violență această transformare, zeci de mii de tineri români 
căzând victimele nevinovate ale prigoanelor deslânţuite de 
Carol al II-lea, generalul Antonescu, comunistii, Ana Pauker, 
Gheorghiu Dej, şi tiranul Ceauşescu, prigoane de ferocicitatea 
cărora nimeni $i niciodată n'a amintit ceva de ele, până la 
mărturia cinstită, creştină a monahului evreu orthodox Nicolae 
Steinhardt de la mănăstirea Rohia din Maramureş, când în 
documentul, reprodus alăturat, spune clar: 


"în închisoare m'am bucurat de un tratament 
frăţesc din partea camarazilor legionari. Eu unul nu 
vă ascund că mă rog şi pentru evreii omoriţi la Jilava 
şi pentru legionarii asasinați de pramatia de Carol al 
II-lea”. 1) 


Presa Sărindarului învenina convieţuirea armonioasă prin 
denaturarea voită a adevărului şi prezentarea mistificată a 
luptei tineretului naţionalist, în acele vremuri turburate de 
agresivitatea marxismului sovietic, infiltrată în România de 
coreligionari de ai ei, incitând şi mai mult spiritele minorităţii 
evreesti în contra acelui tineret, care în fond nu făcea atunci 
altceva, decât ceace face astăzi în Israel Presedintele 
Guvernului Domnul Shamir cu tineretul naţionalist evreesc: 
apărarea teritoriului străbun recuperat cu atâtea sacrificii, 
împotriva pretențiilor agresive musulmane. 

In încheerea spovedaniei, călugarul Steinhardt amintind 
lucrarea D-l ui Al. Mirodan: Dicţionarul Neconvenţional, la 


care fusesese colaborator adaugă, imbold la uitare si 
umanizare. 


"conţine mult prea multă ţinere de minte a 
răului, mult prea multă ranchiună, vindictă şi chiar 
importante doze de venin. Nu e bine! 

„Să nu uităm: nimeni nu-i fără pată, iar lumea nu-i 
matematic împărțită în buni şi răi, iar noi evreii nu 
detinem cu exclusivitate monopolul bunătăţii, 
dreptăţii şi infailibilităţii”. 


Nu crede DI. Russu că scrisoarea-document lăsată 
posterităţii de Cuvioşia Sa călugărul Nicolae Steinhardt, pentru 
a cărui pasnică odihnă trebue să ne rugăm cu toţii, e 
testamentul împăciuirii, nu o scrisoare care să "socheze”, cum 
încearcă s'o minimalizeze dânsul în întroducerea pe care i-o 


face? 
ga Traian Popescu 


1) In noaptea de 24-25 Ianuarie 1941, noaptea "cuţitelor lungi” pentru 
legionarii codrenisti, au fost găsite, masacrate 125 de cadavre evreesti în 
pădurea Jilava, Cei ce au săvârşit odioasa crimă, sunt cei ce aveau nevoe de 
argumente grele contra legionarismului mazilit de Antonescu în noaptea de 23 
Ianuarie 1941. Ei au aruncat mişeleste macabra faptă în sarcina Legionarilor, 
care în acele ceasuri grele nu stiau cum să se îndepărteze mai repede de 
Bucuresti, pentru a scăpa de furia paranoică a Generalului. 

Actul monstruos din noaptea de 24 Ianuarie nu poate fi atribuit de altora, 
afară de turba mahalalelor bucurestene dirijată de agentii colonelului Rioşanu, 
ca in precedenta asasinare a Maiorului german Dăring, pentru a precipita 


căderea Statului National Român Legionar. 


REVISTA MINIMUM-ISRAEL 
PAGINA CIT SE POATE DE LIIBIEIR A 


NICOLAE, călugărul evreu de la sihăstria 
Maramureşului 


SA cum am anunţat în coloanele revistei 
noastre, nu de mult a încetat din viaţă în 
România, N. Steinhardt, distins critic literar 
de origine evreiască şi călugăr la Mănăstirea 
Rohia din Maramureş. 

Cu cîteva luni înainte de această moarte, 
care a îndoliat viaţa literară a momentului, 
Victor Russu, intrigat de neobisnuita evoluţie 
spirituală a lui Steinhardt, i-a trimis o 
scrisoare rugîndu-l să-i răspundă la o întrebare-cheie: "Ce 
gîndeşti D-ta, cînd eşti singur, în miez de noapte?” 

N. Steinhardt a răspuns. Este probabil ultima pagină scrisă 
a cunoscutului critic literar. O pagină-document. O pagină care 
vrea să şocheze; şi reuşeşte. 

O pagină pentru "Pagina cît se poate de liberă”. 


CE GINDURI ITI TREC PRIN MINTE, 
CALUGARE NICOLAE, LA 2 NOAPTEA? 
Bat Yam, 5 febr. 1989 


Stimate N. Steinhardt, 
Cărările noastre s-au încrucişat în cîteva rînduri. Către 


sfirsitul anilor '60 m-ai vizitat de câteva ori la redacţia 
"Revistei Cultului Mozaic”. Din gura d-tale am aflat atunci 
istoria convertirii. Apoi, într-o vară, s-a nimerit să ne facem în 
acelaşi timp concediul la Văratec. Pe atunci erai încă mirean, 
dar am reţinut zelul cu care nu pierdeai nici o slujbă la 
mănăstire. Zelul neofitului... 

Au mai trecut ani şi, cu un prilej, am aflat, aici în Israel, 
despre călugărire şi retragerea la mănăstire. 

Călugăr, deci. Intr-un fel, călugăr evreu. Căci, dacă ţin bine 
minte spusele d-tale, nu ţi-ai renegat originea. Pot chiar să 
presupun că afirmaţia e valabilă şi acum, între altele pentru că 


ţi-ai păstrat numele originar. 


34 


Eşti, deci, un caz rar. Si un exemplar uman deosebit, de 
solidă cultură, critic erudit şi subțire, care nu-şi trădează nici 
acum vocaţia. Probă recentă, prefaţa-studiu la monografia 
Zyvetlanei Paleologu-Matta despre M. Eminescu. 

Toate acestea stîrnesc, firesc, interes. Si ar fi interesant să 
citim în Minimum un articol al lui N. Steinhardt despre... 
călugărul N. Steinhardt! 

Cine esti d-ta, părinte? Cum s-a produs convertirea şi, mai 
departe, călugărirea? Ce gînduri îţi trec prin minte la două 
noaptea, cînd nu poți să dormi? Si te simţi cu adevărat între 
fraţi, acolo, în sihăstria maramureseana? Si cum te privesc 
ceilalţi, cum îi simţi că te simt în forul lor interior? 

In ce raporturi te afli cu trecutul d-tale, cu fostii 
coreligionari? Scriitorul şi pictorul Mark Halter, un copil al 
ghettoului Varșoviei stabilit la Paris, a povestit recent că o dată 
pe lună e invitatul la dejun al cardinalului Lustiger, evreu din 
nastere, cu scopul mărturisit ca Eminenţa Sa să aibă cu cine se 
întreţine în limba maternă comună amîndorura - idiş. 

Stiu: d-ta n-ai cum avea astfel de nostalgii lingvistice, căci 
n-a fost limba maternă. Dar n-ai cumva alte nostalgii? La ceas 
de insomnie, la 2-3 dimineaţa? 

In sfârşit, țara noastră, Israel, vorbeşte sufletului d-tale? Si 
am în vedere nu atît țara antică, leagănul marilor credințe, ci 
tara de azi, în care trăiesc cei pînă nu de mult fără țară, de aceea 


supuşi în trecut tuturor umilintelor şi disprețului celorlalti. 
Victor RUSSU 


NICIODATA N-AM ASCUNS CINE SINT 


Rohia, 28 februarie 1989 

Iubite d-le Russu, 

Cordiala si amabila d-tale scrisoare mi-a făcut plăcere şi m- 
a înduioşat. Văd că nu m-ai dat uitării şi-ti multumesc pentru 
prea bunele si prea îngăduitoarele cuvinte referitoare la 
activitatea mea să-i zicem literară. (...) 

Cît priveste acel text pe care binevoiesti să mi-l ceri, 
mărturisesc că mă simt ispitit să-l scriu. Oricum, voi încerca - 
nu-mi ceri un lucru uşor - şi dacă Dumnezeu îmi va da viată si 
sănătate (am parte de necazuri cardiate serioase - dar le 
consider drept o "mitva” în raport cu posibilitatea unui sfirsit 
canceros -) s-ar putea să vă trimit textul. 


e PPP 


D 


Doresc; deocamdată, să vă asigur că am fost primit cum nu 
ate mai bine aici. Botezul meu e mai cu seamă o poveste 
de dragoste, a îndrăgostirii mele crescînde de neamul 
romanesc; de ce se numeşte fenomenul românesc şi de biserica 
crestină. M-am simțit atras din copilărie şi tinereţe de acest 
fenomen românesc (ca si părinții mei de altfel). Anii de 
închisoare (i-am făcut ca "naționalist" român si într-un loc 
denumit al intelectualilor mistico-legionari) mi-au întărit şi 
apropierea de români. 

Era totuşi firesc să întîmpin serioase greutăţi la această 
mică mînăstire din celălalt capăt al țării: vîrsta (m-am călugărit 
la 68 de ani), calitatea (beleaua) de a fi fost deţinut politic, 
originea etnică (“lţic”, vorba lui Al. Mirodan), depărtarea 
locului de unde veneam (de la Bucureşti, la peste 500 km., iar 
aici dacă un băiat vrea să ia de nevastă o fată din alt sat, ca să 
nu mai vorbesc de alt judeţ ori altă provincie e prilej de uimire 
şi aproape scandal), calitatea mea de intelectual (pour ainsi 
dire) si de orăsean printre oameni toți de origine țărănească, 
starea șubredă a sănătăţii (printre oameni în general zdraveni 
care nu prea stiu ce-s alea "colită” şi cardiopatie, ș. cl.), lipsa de 
putere fizică şi de capacitate a unei munci fizice susținute (se 
cădea să fie foarte rău privită de oameni voinci şi mult mai 
tineri decît mine), toate îmi creau condiţii potrivnice şi făceau 
foarte probabilă (şi foarte legitimă, lesne de înţeles) o receptie 


putin călduroasă. 


'MA ROG SI PENTRU LEGIONARII ASASINATI DE 
PRAMATIA DE CAROL AL II-LEA' 

Si totuşi nu a fost aşa: monahii aceştia, neamul acesta de 
păstori şi tărani - oamenii acestia atât de diferiţi de mine, m-au 
primit, înțeles si acceptat cu o mărinimie, o bunăvoință, o 
răbdare, o simpatie care au desființat orice barieră şi mă fac să 
mă simt la ora 2 a.m., ora adevărului, cu totul nefrămîntat de 
dubii: cîtuşi de puţin străin, stingher, nefericit, nostalgic ori 
gîndind să mă întorc din drumul pe care am apucat. Scena 
atroce din "Tevie lăptarul” al lui Salom Aleichem, a fetei care 
s-a căsătorit cu feciorul popii din sat şi aleargă după faetonul 
tatălui ei, iar el se face că nu o vede, mînă mai departe - cu un 
fanatism vrednic de al unui ayatollah iranian - nu mi se aplică. 
(Tot astfel, în închisoare, m-am bucurat de un tratament frățesc 
din partea camarazilor legionari. Eu unul nu vă ascund că mă 
rog si pentru evreii omorîţi în pădurea Jilava şi pentru 
legionarii asasinați de pramatia de Carol al II-lea). 

Pe Jean Marie Lustiger de care-mi vorbiţi, îl cunosc şi-l 
admir şi-lubesc mult. l-am citit trei cărți: "Sermons d'une cure 
de Paris”, "Le choix de Dieu” şi "La messe”. E un om minunat, 
un mare teolog si un spirit liber, nobil. Printre multe altele, iată 
o tare frumoasă cugetare a sa: Dumnezeul creştinilor vrea ca 
toți oamenii să se mîntuiască, nu numai aleşii săi. (Cf. lezechiel 
33,11 şi 18,23). 

Am ajuns să mă împac foarte bine cu viaţa monahală care - 
spre deosebire de ce cred mulţi - nu este una de trîndăvie și 
puturoşenie. E o viaţă activă, tonică şi aspră. Si timpul meu e 
“plin”: slujbe (multe, port o specială afecţiune celei de la 
miezul noptii), lecţio-ii (îi ajut pe cît pot pe ucenicii care se 
pregătesc să dea examen la Seminarul teologic din Cluj 
corespondență, cînd vin vizitatori străini sînt şi ghid apoi grijile 
gospodăreşto (călugării se autoîngrijesc) şi o oarecare activitate 
tate literara (îngăduită ba şi recomandată de ierarhii mei de la 
Cluj si Sibilu oameni iubitori de cartea predicile (sînt poftit să 
predau adesea şi-mi place să le pot vorbi maramuresenilor, 
oameni dintr-o bucată: mă străduiesc si scot predica din 
platitudine stilistică, monotonie şi locuri comune, să-i dau un 
oarecare caracter de aggiornamento!). 
în Nu, iubite domnule Russu, puteţi fi încredințat că nici o 
Re nu âm ascuns sau am încercat să ascund cine sînt. 
“astrînd proporțile (uriase) aş îndrăzni să spun că mă înscriu pe 
inia trasată de Lustiger. 

Mii ri: Sia în textul din Dicţionar (1), am încercat, 
Pepi a APA r1uci Neuman, să mă încadrez în 
: pi) ră i 11. Despre Em, Neuman îmi pare rău că nu 

pe larg în textul intitulat Botez |. E un om cu 


totul remarcabil. Rectific şi termenul "ateism” pe care l-am 
folosit vorbind despre el. Era mult mai corect să spun 
"agnosticism". Imi pare de asemenea rău că nu m-am referit şi 
la refuzul României de a participa în 1968 la acțiunea militară a 
Pactului de la Varsovia în Cehoslovacia. 

Cît priveste Dicţionarul scriitorilor evrei de limbă româna, 
nu-mi ascund părerea mea: e întocmit cu vervă dar conţine 
mult prea multă ţinere de minte a răului, mult prea multă 
ranchiună, vindictă şi chiar importante doze de venin. Nu e 
bine! Românii nu au executat ordinul de a-i ucide pe toți evreii. 
Antonescu s-a împotrivit cu hotărâre. O ştiu din gura lui Radu 
Lecca (Comisar pentru Românizare în anii 1941-1944, n. red.): 
mi-a fost vreme destul de îndelungată coleg de celulă la Jilava 
şi ne-am împrietenit. Există, domnule Russu, un timp pentru 
- citez din Vechiul legămînt - şi o vreme 
pentru uitare, iertare şi împăcare. inerea aceasta de minte 
migăloăsă şi exacerbată numai a răului înveninează mai ales 
sufletul celui care nu poate depăși stadiul sufletesc al vendetei. 
Să nu uităm: nimeni nu-i fără păcat, iar lumea nu-i matematic 

evreii nu deţinem cu 


supărare, dar există 


Te mai rog, 
monah fanatic şi încuiat; am primit 
ieromonah ortodox, dar si sub semnul ecumenismului. 


Ortodoxia pe care am ales-o de bună voie (căci erau în celulă și 
catolici şi protestanți şi neoprotestanți) şi în deplină cunoștință 
de cauză mi-este dragă şi sînt convins că-i voi rămîne fidel 
pină la sfârşit. Dar creştinismul şi călugărirea nu au însemnat 
pentru mine o "zăvorîre”, o izolare, o fugă de viață, ci - cu totul 
dimpotrivă - o lărgire a orizontului spiritual, o împrospătare a 


inimii şi cugetului. 

La ora 2 a.m. ... (E. M. Cioran, vorbind despre Scott 
Fitzgerald pomeneşte de ora 3 a.m. ...) Nu vi se întîmplă şi dvs. 
să vă deşteptaţi din somn (eu în închisoare nu puteam uneori 
dormi decît de fericit ce mă simţeam, mă deşteptam aus lauter, 
Freude, out of sheer joy) şi să reflectaţi la noţiunea de paradox, 
pe care Lucian Blaga o considera a fi esența gîndirii şi pe care 
ştiinţa contemporană o dă, din ce în ce mai categoric, drept 


legea de bază a universului?... 
A! paradoxie... nu-i ea cu adevărat formula universală 


unică (pentru micro şi macrocosm) pe care în zadar a căutat 
Einstein să o exprime cuantificat?... 


Cu simțămintele cele mai alese, 
N. STEINHARDT 


1) Al. Mirodan, Dicţionarul Neconventional, vol. I, pag. 208 şi urm. 


35 


Dragi sprijinitori, abonaţi, cititori şi compatrioți care primiţi 
revista -CARPATII-. 

Va cer iertare pentru lunga întârziere a apariţiei ei în acest 
an, explicabilă pe deoparte de stiutele greutăţi financiare, 
schimbarea masinilor de compoziţie la tipografia unde lucrăm, 
iar pe dealtăparte de neprevăzutele evenimente întâmplate din 
toamna trecută şi până astăzi, atât în țările Europei de Răsărit 
cât şi în România, care mi-au blocat atenţia, eforturile şi gândul 
către noile probleme şi speranțe legate de miracolul produs. 

După ani grei de chinuri şi suspine ale celor deacolo şi 
sbuciumul neputințelor noastre de a le veni în ajutor, cu 
prelungitele aşteptări şi dezamăgiri, se pare că suflul sfânt al 
libertăţii s'a abătut generos peste țările martire, descreţindu-ne 
frunţile la toți, înviorându-ne nădejdile ascunse în nepătrunsele 
cute ale ființei noastre umane, confirmând Atotputernicia lui 
Dumnezeu. 

Zidul ruşinei, Cortina de Fier dintre cele două Europe, s'a 
prăbusit în țândări. Mitul Secerei şi Ciocanului s'a terminat, 
scoțând la iveală putregaiul moral al comunismului. 

Deşi de curând am împlinit vârsta de 80 de ani, sper că 
Dumnezeu si voi mă veţi ajuta să duc în Tara eliberată, 
gândurile curate si sufletul cinstit românesc pus în slujba ei în 
cei cincizeci de ani de exil, şi că împreună ne vom bucura de 


adevarata ei eliberare, ajutând-o să uite suferințele îndurate pe 
nedrept, contribuind, umăr lângă umăr cu cei ce au suferit 
acolo, la înălțarea Ei, ca un Soare strălucitor. 
Aşa să ne ajute Dumnezeu. 
Traian Popescu 


ROMANIA LIBERA 


VACIA 


POSTA 


le] 

5 

so AA ale a 
LE ce JOE prart “ut rea ai > 
Ves ci a z (5 ț Ş e, 

Să e e pa . ve] 

ă (e) =] 
ra W : » 
“a 


BULGARIA 


CITITI SI RASPANDITI SCRISUL ROMANESC IN EXIL 


EDITURA CARPATII ANUNTA 


GUVERNUL DE LA VIENA, de F. Bradescu ......ceec nana neeeeeeenene nano neneeeneneeneaeaaenanaenaenae 20 $ USA 
CORNELIU ZELEA CODREANU EROU NEO COSMOGON, de E. Bradescu ......... 12 $ USA 
ISTORIA POLITICA SI MILITARA A RASBOIULUI ROMANIEI CONTRA 
UNIUNII SOVIETICE, de G-ral Platon Chirnoagă ediţia 2-a reviziută şi adăugită, 
format mare 365 de pagini „mean eee eaeeananaaenaaaaaanneneanenareneeneenaeeeeneanene 25 $ USA 
PARASUTATI IN ROMÂNIA VÂNDUTĂ. AMINTIRI DIN REZISTENTA i 
ROMANA 1944-1948, de Prof. Filon Verca, cca 450 pagini vol. ] .... „25 $USA 
IN SECOLUL LUMINILOR STINSE, de Radu Budişteanu ....nm cn cneene nenea eaeeanenanaee 10 $ USA 
CARPATII AU SIECLE DES LUMIERS ETEINTES, de Radu Budişteanu ......ceannne nenea eaeeneeneeee 10 $ USA 
AMINTIRI DIN COPILARIE, de Ion Creangă ......nccaeeneaeeneeneneeneneenaraenaeanene nana naenaeateaee 10 $ USA 
HAIDUGUI, de Bucura Dumbravă) 10 $ USA 
REVISTA CULTURALA SI DE LA GRANDE THR ACE, par Prof. A. Boldur, premier Volume ......nunnaneneneeneeearaearazea 15 $ USA 
ACTIUNE ROMANEASCA IN EXIL pACIA, de Vasile Parvan 10 $ USA 
: i PRECURSORI, de Octavian Goga 10 $ USA 
20 zecrozi rob arad ISTORIA PARTIDELOS, NATIONAL, TARANESC SI NATIONAL TARANESC, 
TRAIAN POPESCU de Pamfil Seicaru, vol: III e aaa ca ao ca casca ace L Ia aaa aaa 15 $ USA 
APARE ODATA LA DOUA LUNI KARL MARX: INSEMNARI DESPRE ROMANI. Texte inedite cu comentariu de 
Pamfil şeicani s-a pana ti 003 ata at Dea aa a IE IOD ca o IRI e aie 10 $ USA 
SA ae cul Cozia STEFAN CEL MARE, VOIEVOD AL MOLDOVEI, de Prof. Alexandru Boldur ....... 10 $ USA 
fat i Du l ISTORIA DACIEI SI CONTINUITATEA DACOROMANA, de General Platon 
e Redacţie Ă a? 
Chirnoagăici asia sasa taca ceai sau aa ae toate aaa Boa, A aa a anda au tea, 2 ae 10 $ USA 
LE NID, UNITE DE BASE DU MOUVEMENT LEGIONNAIRE, de Faust 
i Bradescul, ai iezi ata 0) cate aia Rata el sea a E) a fac aa pui e IONI Ea 10 $ USA 
POVESTI FARA TARA, nuvele, de Faust Bradescu, N. Novac şi N.S. Govora .......... 10 $ USA 
UNIREA NATIONALA IN COMPLEXUL POLITIC EUROPEAN, de Pamfil 
Redacţis şi Adminiratia: Seicaru 10 $ USA 
Calle Conde de Peialver, 82, 4 DICTIONAR ROMAN-SPANIOL, de Prof. lon e A rustică Legat pânză .. 10 $ USA 
Telef. 402 11 01 - 28006 Madrid MOTA SI MARIN, DOUAZACI SI CINCI DE ANI DE LA MOARTE, de Pai 
Soutzo, Marquss de Nantouillet, Blas Piiar, Gr. Manoilescu nana aaa 10 $ USA 
Correspondenta: DUMNEZEU S'A NASCUT IN EXIL, de Vintila Horia noua aaa 15 $ USA 
Apartado 9.283 - MADRID (Espafia) RELATIILE ROMANO-RUSE, de N.S. Fovora, vol. | şi ÎI „mec a an euaazt 20 $ USA 
LA GARDE DE FER ET LA TERRORISME, par Faust Bradescu „munceau 10 $ USA 
RASCOALA; deIiiviu Rebreanu 2iVO) e 15 $ USA 


* 
Abonamente: Sub tipari 
Anual): soiep 30 $ USA 
De susţinere .... „60 $ USA 
Expendierea Avion plus ..... 10 $ USA 
36 


VIFORNITA COMUNISTA, de Nelu Popescu. 
LE GRANDE THRACE, par Prof. A. Boldur, deuxieme volume. 
RELATIILE ROMANO, de N.S. Govora, Vol, Il.