Carpatii anul XXXI, nr. 58, iunie — decembrie 1987

ANUL XXXI - Nr. 58 


IUNIE-DECEMBRIE 1987 


Carpaţii 


Director: Aron Cotrus + REVISTA DE CULTURA SI ACTIUNE ROMANEASCA IN EXIL Redactor: Traian Popescu 
ag Pt oottiori pri et păi | a eetgte caprele De esa erat jar Al ea dă SE late a e IE aia Mia e 2 It e iasă 


60 DE ANI 


DE VIAŢĂ 


AI 
MISCĂRII LEGIONARE 


CORNELIU ZELEA CODREANU 
EROU NEO - COSMOGON 


60 de ani de eroism 
şi sacrificii 
Sensul unei trăiri 


de Faust BRADESCU 


"AU împlinit anul acesta SASE DECENII 
de când pe firmamentul întunecat al 
naţiunii române a apărut un mic focar de 
simţire Şi demnitate naţională: 

O mână de oameni decişi să pună stavilă 
puhoaielor de venetici galiţieni şi de 
politicieni desprinşi de sufletul şi nevoile 
maselor româneşti. 

O mână de oameni trăind dincolo de 
obiceiurile politicianismului autohton, refuzând demagogia, 
minciuna, combinele, lipsa de răspundere, nepotismul şi 
vinderea sufletului pentru un blid de linte sau o căpătuială. 

O mână de oameni care-au alungat egoismul şi trădarea, 
pentru a deschide neamului o pârtie de speranţă şi un viitor 
încărcat de alte adevăruri. 

In acea zi de 24 Iunie 1927, săraci, ignoraţi de lume, 
desconsideraţi de vechii prieteni, cei CINCI CAVALERI Al 
UNEI NOI TRĂIRI, şi-au făcut semnul crucii şi-au pornit 
pe calea unui alt destin. Urcuş greu, împovărat de piedici şi 
desnădejdi, de ademeniri şi ameninţări, de nedreptăţi şi 
ferocităţi bestiale... 

Le-a fost dat să infrunte toată fauna politică a epocii, cu 
egoismul, cruzimea şi indiferența ei faţă de suferinţa şi 
aspiraţiile altora. Le-a fost dat să cunoască, deasemenea, 
toată ura, prefăcătoria şi izbiturile infame ale iudaismului 
ce-şi pregătea culcuş moale pe plaiurile valahe şi viitor de 
zgură neamului nostru. 


Acest neam de eroi şi sfinţi îşi frământa mânia şi neputința 
sub dominaţia cruntă a celor două mari plăgi ale timpului: 
iudaismul şi oligarhia. Deaceea, apariţia unei grupări 
purtătoare de tendinţe antipodice celor existente, — 
încărcată de etică şi spiritualitate—, propovăduind mândria, 
cinstea şi încrederea în virtuțile neamului, n'a trecut 
neobservată. Cei care-şi mângâiau huzurul şi preponderența 
din nefericirea naţiei, au simţit că în preceptele Legiunii 

Arhanghelul Mihail” tăinuiau normele unei descătuşeri din 
lanţurile de ei împletite cu dibăcie în jurul maselor virtuoase 
şi de bună credinţă. 

„Chiar din acea clipă a începuturilor, s'au deslănţuit ca 
fiarele asupra Mişcării Legionare care —cu cele câteva sute 
de membri înscrişi— nu putea constitui, în acele vremuri, 
niciun pericol evident. Forţele răului au simţit însă 
primejdia. Emana din preceptele şi spiritul formaţiei 
naţionaliste a lui Corneliu Codreanu o tărie neînțeleasă. 
Contra acestui spirit toate forţele oligarhice, iudaice şi ale 
nenumăraţilor acoliţi, au intrat în acțiune. Acţiune care —SI 
ACUM, DUPA 60 DE ANI-— continuă să izbească în Garda 
de Fier, cu aceeaşi inconştienţă şi ură de totdeauna. 

Metodele nu s'au schimbat, deoarece interesele susținute 
sunt aceleaşi. Cei care atacă Mişcarea sunt continuatorii 
aceloraşi forţe oculte şi oligarhii de odinioară. lar mulțimile 
oarbe şi fără şira spinării, lipsite de mândrie şi demnitate 
—care n'au înţeles nimica, NICI atunci, NICI acuma— 
continuă să cânte în struna celor ce le promit marea cu sarea, 
preparându-le o nouă înrobire. 

Foarte puţini sunt cei care ajung să privească cu admiraţie 
realităţile fundamentale ale fenomenului legionar, să judece 
Mişcarea prin prisma măreţei sale semnificaţii naţionale, 
politice şi spirituale. Puţini poate, dar conştienţi, ei formează 
aluatul nestins al plămadei legionare. 

Garda de Fier a fost mai bine înţeleasă şi apreciată de 
străini, decât de Români. E o tristă anomalie, care atrage un 
nor de ruşine peste poporul care a dat naştere unui Corneliu 
Codreanu şi unei gândiri, unei concepţii politice, unică în 
lume. In loc să fie mândri de ea, s'o adopte, s'o susţină ca 
fiind a neamului (deci a lor), aceşti Români îmbrobodiţi, 
ascultă vorba caiafelor şi-a scrierilor anti-naţionale. lar când 
legionarii Gărzii de Fier iau atitudini plini de demnitate şi 
patriotism, n'au decât vorbe de ocară la adresa lor. Tristă 
epopee!... : 

Aşa dispar naţiunile, prin laşitatea şi inconştienţa fiilor 
pierduţi sufleteşte... E numai o constatare. Nu o plângere... 
Dar o constatare la care toţi Românii ar trebui să gândească. 

Garda de Fier a fost croită, din fericire, dintr'un alt oţel. Si 
încărcată de alte însuşiri spirituale şi bărbăteşti. Deaceea nu 
poate fi doborită. 

Noi legionarii lui Codreanu, ştim cine suntem şi ce voim. 
Nimic nu ne poate zdruncina în credinţa şi convingerile ce ne 
sunt fundament. Noi ne urmăm calea de luptă spre gloria 
României de mâine, cu aceeaşi tenacitate şi încredere în 
doctrina noastră. Ceeace n'au înţeles nici duşmanii de atunci 
(din începuturi), nici cei de azi, este fondul de dragoste 
dezinteresată faţa de neam şi elanul spiritual care, împreună, 
ne călăuzesc trăirea. 

Mişcarea Legionară înţelege să fie un exemplu pentru 
forţele naţionale din exil şi din ţară prin independenţa sa faţă 
de străinătate şi prin păstrarea specificului său naţional. 
Garda de Fier înţelege să rămână ceeace a înţeles Căpitanul 
că trebuie să fie când i-a dat viaţă: —să nu-şi degradeze 
menirea— să nu-şi terfelească personalitatea. Si aşa s'a 
menţinut. Deaceea nu poate fi doborită. 

Ne fiind supuşi nimănuia în afară de conştiinţa neamului, 
noi nu avem teamă de nimeni şi de nimic. Si de aceea, Garda 
de Fier nu a pierit! Dacă unul cade sau nu mai poate 
continua, alţii îi iau locul cu entuziasm şi credinţă, pentru a 
continua lupta până se va realiza victoria. Fiindcă victoria 
Legiunii va veni mai curând sau mai târziu. 

Noi servim un IDEAL pus în serviciul neamului! lar nu un 
“plan” al intereselor personale. Or, fără existenţa unui ţel 
curat şi măreț, nu poate fi vorba de salvare în această lume, 


2 


„00 


nici pentru neam, nici pentru om. 

Datorită acestui IDEAL, Mişcarea Legionară continuă 
vie şi nesdruncinată. In cei 60 de ani de existență s'a 
cristalizat o TRAIRE LEGIONARA, greu de înţeles pentru 
cei ce nu şi-au dat silința să o înţeleagă. Cum şi pentru cei 
ce-şi duc viaţa în forfăiala egoismelor, ambițiilor şi a micilor 
aranjamente fără viitor. 

Trăirea legionară nu poate fi resimţită, în toată adâncimea 
ei, decât de fiinţele care au înţeles suprema rațiune a unei 
doctrine de salvare şi înălţare, ca cea legionară. Sensul unei 
trăiri este înţelegerea eroismului permanent şi aplicarea 
jertfei în mod conştient, atunci când n'a mai rămas, ca 
ultimă posibilitate, decât dăruirea de sine. 

Omul intrat în Legiune, capătă o altă mentalitate; o altă 
atitudine în faţa vieţii şi a loviturilor; o altă răspundere şi, 
mai ales, o altă pătrundere a misiunii sale ca om şi ca român. 
In el, atributele trăirei se împlinesc pentru totdeauna, 
structurându-i o statură interioară ieşită din comun. In 
simţire, legionarul lucid şi responsabil, trăieşte ca un cavaler 
medieval care ştie să creadă, să lupte, să moară. 

Din cauza aceasta, ceeace păstrează pe legionari neclintiţi 
în furtuna secolului, sunt trei linii de desăvârşire umană: 

CREDINŢĂ - EROISM - SACRIFICIU 

Noi credem! 

Credem în Dumnezeu şi'n forţa spirituală ce trebuie să 
stăpânească sufletul. 

Credem în destinul Neamului Românesc. 

Credem în virtuțile strămoşeşti şi'n înălţarea omului prin 
acceptarea trăirei interioare. 

Credem în preceptele legionare, încărcate de darurile 
ascunse ale transfigurării în om. 

CREDINŢA ne este temelia tăriei cu care stăm neclintiţi 
așteptând trecerea furtunii. Datorită ei, noi nu ne simţim nici 
depăşiţi, nici puţini, nici scufundaţi în uitarea istoriei. 

Noi ne simţim veşnic O FORTA! O forţă continuu 
reînnoită, prezentă, activă, pe care nimeni n'o poate contesta 
- de care toţi trebuie să ţină seama. Dece? Pentrucă forţa şi 
credinţa care învăluie Mişcarea Legionară sunt susținute şi 
ele de două atribute, existente numai în mijlocul legionarilor: 
eroismul şi sacrificiul. Două caracteristici greu de întâlnit în 
lumea laşităţii şi trădării ce ne înconjoară. Legionarul — 
datorită odctrinei căpităneşti— a ştiut să înfrunte eroic 
loviturile soartei şi tăvălugul răutăţilor omeneşti. 

Viaţa lui a fost şi a rămas un eroism perpetuu: 

— Eroismul închisorilor şi lagărelor sub cele trei 
dictaturi: carlistă, antonesciană-comunistă. 

— Eroismul lipsei de perspective. Odată omul intrat în 
Mişcare, viitorul politic şi profesional devine sumbru, 
aleatoriu, ameninţător. 

—  Eroismul răbdării. Poate cel mai greu de suportat. Dar 
legionarul ştie să aştepte, să aibă răbdare. Fără să se 
înspăimânte de amenințări, insulte, acuzaţii injuste, 
ostracizări... 

Prin aceste forme de eroism permanent —nesăcătuită 
trăire sufletească— se întăreşte sensul spiritual al Mişcării şi 
i se asigură permanenţa. Apoi, prin ideia de sacrificiu i se 
asigură nemurirea. 

Sacrificiul este o stare de spirit. O înţelegere a trăirei ce 
trece dincolo de clipă, punând în mişcare resorturi ascunse, 
care înnobilează omul. Sacrificiul se prezintă, şi el, sub 
nenumărate forme, pe care legionarii le-au practicat şi le 
practică cu simplicitate şi naturaleţa: 

— Sacrificiu de timp, prin prezenţa continuă acolo unde 
Mişcarea are nevoie. pe 

— Sacrificiu pecuniar, prin cotizaţii, donaţii, contribuţii, 
etc. ce depăşesc adesea posibilităţile fiecăruia. A 

— Sacrificiu de situaţie, atunci când pus în faţă 
presiunilor, legionarul ştie să-şi ia răspunderea. iza 

— O gamă întreagă de alte grele sacrificii, mergând pânâ 
la sacrificiul suprem, dacă împrejurările tragice o cer. 


xxx 


Numai cunoscându-se acest aspect al trăirei legionare se 
poate înțelege taina acestei supraviețuiri a Mişcării 
Legionare în timp şi spaţiu. lar dacă a putut dăinui în forma 
sa originală e că, în adâncul ei, Legiunea reprezintă o 
certitudine existenţială de neînlăturat. Este un adevăr ce-şi 
aşteaptă împlinirea, pentrucă în neamul românesc nu s'a 
irosit stirpea celor încărcaţi de eroism şi nici forţa de dăruire 
atunci când greul o cere. 

Importanţa fenomenului legionar apare din ce în ce mai 
impunătoare şi decisivă pentru Neam, în răscrucea 
evenimentelor ce zguduie omenirea. Mişcarea Legionară n'a 
intrat în hăul istoriei, aşa cum susțin anumiţi detractori 
profesionişti. Ea se înalță continuu ca o chemare interioară a 
neamului şi ca o prezenţă de temelie a viitorului. 

Numai Mişcarea Legionară face istorie prin doctrina ei şi 
prin prezenţa ei universală în mijlocul istoriei. 

Cei 60 de ani ai Legiunii mărturisesc eroismul permanent 
şi sacrificiile măreţe a trei generaţii de luptători, tineri şi 
bătrâni, bărbaţi şi femei. Aceştia au înfruntat o eră 
apocaliptică ce nu s'a sfârşit încă... 

In curând, a patra generaţie de legionari va intra în 
vârtejul marei datorii, generaţie încărcată de grele 
răspunderi. Cu atât mai mult cu cât RĂUL se întinde peste 
suflete şi REZISTENŢA interioară a omului se subțiază. 

Această sărbătorire istorică a celor SASE DECENII să le 
fie exemplu de tenacitate sufletească şi de trăire în spirit 
legionar, aşa cum au dovedit-o înaintaşii lor, în decursul 
anilor. 

Demni de ei şi de trecutul Mişcării, să ducă mai departe 
lupta cu aceeaşi nestrămutată credinţă şi'n aceeşi hotărîre de 
sacrificiu pentru salvarea neamului românesc. 

Faust Brădescu 


nzur th 23.6. 726. 


Je pâud da Wa loămaân pe anti pa 
: A că Ai ci SI Gil 


Aa va dehia Pin anche Pui cau ff sfomli 


An reci Dahalale 
ae muie DDD a 


Zu lu/, 7 


22030 pha Pata. ae A 
fii Za TUL Caet Hu ata E OA / ? 

Dal, Sum Aaaa 0 ba feieeea 1 Ca mumăl 
Da rii Sp du Ann Fă, aa Zi Zu 6 / z, 


Lb ci Pr 


Lă 


NOTĂ 


N prieten din Brazilia, aflând că anul acesta 
sărbătorim cele SASE DECENII ale 
Mişcarii Legionare, mi-a făcut surpriza de 
a-mi trimite alăturata fotocopie de pe o 
scrisoare a Căpitanului. 

Scrisă în 1926, pe când era student la 
Doctorat în Franţa, epistola este adresată 
unui compatriot stabilit în Italia şi probabil 
simpatizant al naţionalismului românesc. 
Cu siguranţă, mai în vârstă decât Corneliu Codreanu, cu o 
situaţie deja stabilită şi cu sentimente sincere de prietenie 
față de Căpitan, pentruca acesta să se încumete a-i face o 
rugăminte extrem de delicată. Aceea de a-i găsi un serviciu 
oarecare, deoarece o ducea greu de tot. 

S'ar putea spune ca este vorba de o banală scrisoare, ca 
atâtea altele trimise în dreapta şi'n stânga de oameni ce se 
găsesc la strâmtoare. 

Nu însă când este vorba de Corneliu Codreanu! 

Un scurt cuvânt, o scrisoare, o frază spusă într'o adunare 
sau într'o conversaţie intimă, au un conţinut ce depăşeşte 
momentul, căpătând, cu cât trece timpul, un sens cu totul 
aparte. Această este soarta celor ce imprimă în existenţa 
neamurilor o răscruce în gândirea şi simţirea omului. Sunt 
ziceri ce se perpetuează de milenii, după cum sunt vieţi 
exemplare ce-au devenit pilde nemuritoare. Din ele îşi trag 
seva şi filozofii, şi făuritorii de nou, şi martirii. 


xxx 


Te da E Mu (fe ce anu = Da 
daca di Pulemug ate af esa, 3 a 


ha Hu, 


Scrisoarea Căpitanului către dl VIFOR este scurtă, 
concentrată, deschisă. Ea spune în câteva cuvinte tot păsul 
autorului. Cu sinceritatea ce simţi în faţa celui în care ai 
încredere. 

Dar totuşi, cu câtă greutate sufletească a putut scrie 
Corneliu Codreanu acele cuvinte prin care să mârturisească 
“nu stau bine din punct de vedere financiar”... El, mândria 
întruchipată! 

Acel domn Vifor n'o putea şti atunci, când Corneliu 
Codreanu nu se afirmase încă decât drept conducător 
studenţesc şi organizator al tineretului cuzist. 

Pentru noi însă, cei ce privim această scrisoare în 
perspectiva timpului scurs, putem înţelege două lucruri 
esenţiale: 

1) Crudul proces interior în care s'a framântat Corneliu 

Codreanu până a se decide să facă apel la bunăvoința unui 
om căruia îi scria pentru întâia oară. 
i 2) Groaznicele lipsuri materiale pe care le-a suportat 
impreună cu soţia, în timp ce-şi pregătea examenele de 
doctorat. Poate era tocmai epoca în care se hrăneau numai 
cu mure culese în pădure şi cu pâine... 

Apoi, continuând scrisoarea, ne duc gândurile la duşmanii 
neîmpăcaţi al naţionalismului românesc care, pentru a-i 
sfârteca înălțimea morală, l-au acuzat de atâtea legături 
băneşti cu unii sau cu alţii... Tocmai pe omul care a schimbat 
faţa neamului, ducându-l spre cinste şi demnitate... 

. Dar această scurtă scrisoare conţine şi alte două 
invăţăminte care au devenit mai târziu, norme de doctrina 
legionară, norme de educaţie pentru un OM NOU: 

a) In primul rând, punerea în onoare a muncii, a muncii 
de orice natură ar fi, din moment ce este făcută cu cinste, 
conştiinţă şi dragoste. “Sunt bun şi la birou, şi ca muncitor la 
vreo industrie, şi ca ţăran la sapă” — preciza Capitanul. 

b) Apoi, respingerea pretențiilor şi “a ruşinei de a munci”, 
care se întindeau ca o pecingine în mentalitatea burgheza a 
epocei. 

+ x 

Nu putem desvolta în această simpla Nota de aducere la 
cunoştinţă, importanţa acestor doua elemente. Putem însă 
preciza că întemeietorul Mişcării Legionare le-a trăit 
personal înainte de a le transforma în precepte de educaţie şi 
de viaţă nouă. 

Această scrisoare vine să ne amintească —cu ocazia celor 
60 de ani ai Legiunii— o clipă, poate fundamentală, din 
viaţa torturată a Capitanului când, în subconştientul sau s'a 


cristalizat un punct din măreaţa lui gândire creatoare. 
Faust Brădescu 


N.B.— Exemplarul original al acestei scrisori se găseşte în 
posesia dlui Traian Colţescu, dr. în Drept de la Paris, stabilit 
de mulţi ani la Rio de Janeiro. 

Nota Redacţiei = Credem c'ar fi foarte util dacă toţi cei te 
posedă asemenea documente, ar avea bunavoinţa să ni le 
comunice prin fotocopii, perfecte ca executare, pentru a fi 
adunate într'un volum omagial, însoţit de un comentariu 
adecvat. 


SĂ 


CUM 60 de ani se infințează “Legiunea 
Arhanghelului Mihail”. Această dată, însă, 
nu este un început, ea este produsul unor 
frământari, unei încleştări fără seamăn, 
împotriva tendinței de firimiţare a naţiei 
române, sub focul concentric al atâtor 
vrăjmaşi, fie ei ideologi ai bolşevizării, 
infiltraţi din Răsărit, fie instrumentele lor 
Ş servile, cele mai venale şi mai crunte. 

“Am pornit din porunca inimii... de apărare a neamului 
din care facem parte”. Singur, în faţa unei uriaşe adversităţi, 
lui Corneliu Codreanu i s'a înrădacinat credința că: “cel care 
luptă, chiar singur, pentru Dumnezeu şi neamul său, nu va fi 
învins niciodată”. 

Sunt momente din istoria naţiunilor, când un pericol, 
venit din afară sau generat din interior, de cauze multiple, 
necontrolate şi necontenite, inainte de a lua proporţii de 
catastrofă inevitabilă, pun în pericol ființa însăşi a acestei 
națiuni. 

Sfârşitul primului răsboi mondial a sguduit Europa, prin 
revoluţia bolşevică, dar ţările limitrofe Rusiei au avut de 
înfruntat mai crunt această agresiune. România a îndurat 
atacuri de dislocare, când, un milion de soldaţi ruşi 
fanatizaţi au invadat Basarabia şi amenințau să patrundă 
până în inima ţării. 

Era o agresiune externă, care a fost stăvilită cu mari 
sacrificii de către armata română, salvând integritatea 
pământului străbun. 

Profitând de perturbările inerente unui conflict de peste 
doi ani, s'au produs infiltrări de ideologii streine, care au 
exploatat starea de desechilibru economic, creind o massă de 
manevră, în special muncitorească, ce aluneca vertiginos 
spre comunism. Această criză a fost alimentată în 
permanenţă de elemente eterogene, trimise din Răsărit, să 
pregătească climatul propice unei invazii. Iaşul, capitala 
Moldovei a fost primul obiectiv, primul focar, care trebuia 
să infecteze cu încetul, tot organismul statal, într'o atmosferă 
de anarhie şi nesiguranţă. 

Tânărul Corneliu Codreanu, conştient de acest pericol, ce 
lua amploare, fără a putea fi îndiguit de către autoritatea de 
Stat, în naivitatea vârstei celor 20 de ani, a întrunit câţiva 
tineri de o seama cu el. “Frământaţi de gânduri şi tremurând 
de grija vieţii şi libertăţii țării noastre, a încolţit în mintea 
noastră de tineri, ideea unei acţiuni, care ne-a dus la 
jurământul din pădurea Dobrina... să organizăm un centru 
de rezistenţă românească, dacă armata bolşevică va trece 
Nistru şi apoi Prutul, să întreţinem o scântee de nădejde în 
mijlocul massei româneşti”. Era în primăvara anului 1919, 
când hotarele României reintregite nu fuseseră recunoscute 
încă de Puterile Aliate, stabilite doar la 4 lunie 1920, deci 
conturul lor risca să fie ameninţat de către colosul din 
Răsărit în efervescenţă. 

Situaţia prerevoluţionară îşi avea epicentrul în viaţă 
universitară, unde emisarii revoluţiei reuşiseră să creeze un 
grup de şoc, format din studenţi dela Facultatea de Drept şi 
profesori universitari, câştigaţi noii doctrine, dirijat de 0 
minoritate evrească, venită din Răsărit şi de curând emigrată 
la noi. 

“A trecut timpul naţionalismului, omenirea merge spre 
stânga. Jos Armata, Justiţia, Biserica, Coroana”, iată 
violența ideilor insurecţionare, vehiculate de coloane mall, 
în marş spre desmembrarea instituţiilor de bază ale naţiunii: 

Să ne oprim o clipă, asupra acestei minorităţi evreesţi, 
pentrucă evenimentele ce vor urma şi vor culmina CU 
instaurarea primului guvern evreesc din lume, în România, 
sunt realităţi înscrise în tragica istorie a poporului român. 


= cui ir 


NU SE UIILE 


Este cunoscut şi semnalat de personalităţi de renume, care 
nu ar putea fi bănuite de antisemitism, cum a fost generalul 
Charles de Gaulle, caracterul propriu al acestei minoritaţi, 
precum şi însuşirea lui de a nu se încadra în sânul unei 
naţiuni, formând un corp aparte, cu tendinţe de dominare, 
prin toate mijloacele. Dominator, inventiv, turbulent, sunt 
calitați sau defecte, care le-au adus şi lor, în decursul 
timpurilor, multe neajunsuri. 

Pentru poporul român, aceasta minoritate prezenta un 
pericol de moarte, datorită acestui caracter unic. Tendinţa 
lor de dominare nu se împiedeca de scrupule. Morala nu era 
un obstacol spre obiectivul fixat: cucerirea sectorului 
economic, a mijloacelor de comunicare, presa, care-i 
permitea apoi să controleze viaţa politică, prin coruperea 
autorităţii de Stat, a corpului executiv şi, cu încetul, 
învățamântul, care forma cadrele viitorului. 

Corneliu Codreanu nu era impregnat de sentimentul de 
ură împotriva vreunei minoritaţi omeneşti. El s'a găsit în faţa 
unei realităţi tragice şi atunci s'a angajat cu hotărîre, să evite 
neamului lui fatala dispariţie. El s'a izbit de această 
minoritate, care investise mijloace imense, la cucerirea, din 
interior a acestui pământ, sprijinit de o solidaritate 
ideologică, complectată de una financiară, internaţională. 

Conflictul între cele două tendinţe, una agresivă, în contra 
poporului român şi alta de legitimă apărare a patrimoniului 
naţional, a înregistrat mii de jertfe, din partea legitimei 
apărări, culminând cu asasinarea a însuşi şefului ei, fără ca 
minoritatea agresivă să fi suferit o singură pierdere. Este 
unic în analele istoriei, ca întrun răsboi, de această 
dimensiune, pierderile să fie cifrate, doar într'o singură 
tabără. Explicaţia este una: Mijloacele întrebuințate de 
tabăra adversă nu erau cele prescrise de legile umane. Ele au 
fost diabolice, pentrucă s'a folosit o tactică de luptă 
fratricidă, prezervând intact potenţialul propriu. Minoritatea 
în chestiune a folosit trădarea prin corupere, arma cea mai 
eficace. 

Aşa vom asista, între cele două rasboaie, la persecuția şi 
asasinarea unei generaţii de către organul de Stat, total 
aservit puterii arginţilor, distribuiţi cu atâta “generozitate” 
pentru a cumpăra sufletele româneşti. 

Toată tragedia acestui neam îşi trage originea din această 
tehnică de infiltrare în inimile curate, pentru a le răvăşi. 

Dela Magda Wolf şi până la Ana Pauker, minoritatea 
evreească s'a pus în serviciu strein, la adăpostul unei 
ideologii, pentru a-şi desăvârşi opera de stăpânire. Corneliu 
Codreanu s'a opus acestei ideologii şi, implicit s'a izbit de 
corifeii ei, pe viaţă şi pe moarte. A 

Anul 1919 găseşte Iaşul în clocot. “*10-15.000 de lucrători 
infometaţi şi manevraţi de mâna criminală iudaică, 
parcurgeau străzile în cântecul internaţionali, în strigăte: 
Jos Armata, Jos Regele, trăiască revoluţia comunistă, 
trăiască Rusia Sovietică. Aveam conştiinţa, că în acele 
ceasuri se juca balanţa vieţii şi a morţii poporului român. 
(Pentru Legionari). 

Din acel moment, Corneliu Codreanu a îmbrăcat haina de 
soldat al apărării naţionale, lansând, în acelaş timp un 
avertisment conştiinţei româneşti de pericolul care-i 
pândeşte fiinţa. 

Comunismul este o ciupercă veninoasă, care se hrăneşte 
din putregaiul injustiţiei. 

“Nu-i deajuns să învingem comunismul. Trebue să luptăm 
pentru dreptatea muncitorului”, se destăinueşte Corneliu 
Codreanu, muncitorului C. Pancu, şeful “Garzii Conştiinţei 
Naţionale”, organizaţie de luptă, de care se legase, în 
adevărată fraţietate. li vom găsi mereu împreună, la grele 
încercări, până ce Pancu moare în mizerie, în ţara lui bogată. 
Angajaţi singuri împotriva studenţilor, în marea lor 


de Filon VERCA 


majoritate comunişti, purtând şepci roşii, pentru a afirma 
ostentativ bolşevismul, ei îi înfruntă fără temere. 

Din aceste încăerări cu comuniştii, Corneliu Codreanu se 
alege cu eliminarea din universitatea ieşeană, de către 
Senatul acestei instituţii, cucerit de ideologia roşie. 

Presa, în mâna evreească furniza dinamita cuvântului, 
pentru a sdrobi orice opunere. 

In “toamna anului 1921, Corneliu Codreanu ales 
preşedintele Studenţilor în Drept, luptă pentru recâştigarea 
elementelor româneşti cauzei naţionale. Astfel, trei sferturi 
din ei devin cei mai aprigi soldaţi ai acestui front. 

“N'aş putea să definesc cum am întrat în luptă. Poate, ca 
un om, care, mergând pe stradă, surprins de focul care 
mistueşte o casă, îşi aruncă haina şi sare în ajutorul celor 
surprinşi de flăcări”. lată cum justifică Corneliu Codreanu, 
atât de simplu, angajarea lui, într'o luptă pustiitoare. 

“Eu, cu mintea unui tânar de 19-20 de ani, am înţeles 
numai atât, din toate cele ce vedeam, că ne pierdem ţara, că 
n'o să mai avem ţară”. 

Intuiţia acestui pericol, care mai târziu va cuprinde tot 
globul, atunci, când nimeni n'a putut concepe, că în acest 
moment se hărăzea soarta lumii, a umanităţii întregi, iată 
valoarea profetică, universală, confirmată azi, de proporţia 
apocaliptică pe care a atins-o. 

“Singurul sprijin l-am găsit în noi, câţiva tineri. In 
credinţa noastră că suntem pe marea linie a istoriei noastre 
naţionale, alături de toţi cei ce au luptat şi murit ca martiri, 
pentru pământul şi neamul nostru”. 

Era oare, ceva mai măreț, decât această aliniere sinceră, 
deschisă naivă, poate, coloanelor de martiri, care şi-au oferit 
viaţa, pentru dăinuirea neamului lor? 

In toamna lui 1922, Corneliu Codreanu pleacă în 
străinatate, în Germania, să continue studiile de economie 
politică dar “cu gândul de a duce ideile şi credinţele noastre 
peste hotare”. i 

Marele lui aport a fost de a fi creat un curent în sânul 
studenţimii române. Acest curent, însă, simţea el, depăşea 
spaţiul românesc pentrucă pericolul era internaţional şi 
combaterea lui trebuia să cuprindă aceleaşi dimensiuni. 

Problema minorităţii evreeşti, care vehicula această 
ideologie, peste vrerea neamurilor, al cărei număr, la noi, nu 
a fost niciodată evocat dar estimat, după Corneliu 
Codreanu, între 2 şi 2 milioane şi jumătate, prezenta o altă 
îngrijorare, după cum o semnalează Em. Vasiliu Cluj în 


ituaţia  demogrăfică-a—României”- Să dăm cuvântul —. 


cifrelor, care vor grăi mai mult ca orice pledoarie. 

La Cernauţi, la Facultatea de Filosofie, semestrul de vară: 
Români: 174, Evrei: 574. La Drept: Ortodocși, Români şi 
Ruteni: 237; mozaici: 506. 

La Bucureşti, în şcoli particulare: Români: 441, Evrei: 
781. 

La laşi: Români: 37, Evrei: 108. La Galaţi: Români: 190, 
Evrei: 199. 

La universitatea din laşi: 
Medicină, Români: 546 Evrei: 831 


Farmacie N 97 » 299 
Litere :ă 351 » 100 
Stiinte x 702 Pa321 " 
Drept i. ]74950pP%i2 970 2-A 


“Doar câteva Exemple din cele multe, care vor pune 
problema păturii conducatoare de mâine şi de care Corneliu 
Codreanu, ca orice român iubitor de ţara lui, era legitim 
să-şi angajeze conştiinţa, cu privire la viitorul acestei naţii. 

La 10 Decembrie 1922 studenţimea română întră în grevă 
generală nelimitată, formulând în câteva puncte, imperativul 
momentului: naţia în pericol de moarte. Ceeace era mai 
împortant însă, nu erau revendicările lor, printre care şi 


5 


| 


L: 


“numerus clausus”, care nu rezolvau problema de fond ci 
acest “mare moment de iluminaţie colectivă, ca lumina unui 
fulger, în mijlocul unei nopţi întunecoase, în care, o tinerime 
întreagă îşi vedea linia de viaţă, a ei şi a neamului”, îl 
defineşte Corneliu Codreanu, întors în grabă din Germania, 
alarmat de camarazii lui. 

Această generaţie nu a avut un conducător, care să opună 
în marş să o canalizeze. Acţiunea ei a fost spontană, ca o 
intuiţie colectivă a pericolului. Când a izbucnit revolta 
tineretului, Corneliu Codreanu nu era în țară dar umbra lui 
domina spiritele pătrunse de sbuciumul lui, de “constiința 
primejdiei de moarte, în care se afla neamul nostru şi viitorul 
lui”. El s'a pus în fruntea acestui potenţial de românism. 

Dar, ceeace trebuia să se întâmple, nu a întârziat săse 
manifeste. Aceasta generaţie, în marş spre recucerirea 
patrimoniului naţional, a găsit în faţa ei, o altă forţă, forță 
statală, complect aservită minorităţii din umbră Jandarmii, 
armata pătrund în universităţi, lovesc şi arestează studenţii, 
chiar în incinta instituţiei, călcând în picioare statutul ei de 
inviolabilitate. 

Rezistenţa studenţilor a durat un an de zile. Corneliu 
Codreanu, lon Moţa şi atâţia alţi conducători ai studenţimii 
au fost eliminaţi din toate universităţile. 

1922 a fost momentul de răscruce al destinului nostru ca 
neam. El purta în germene calvarul de mai târziu. Neamul 
nostru a pierdut un răgaz atât de preţios, cei 20 de ani între 
cele două răsboae, necesari pentru a-şi închega fiinţa şi să-şi 
fortifice unitatea, în toate sectoarele vieţii: politice, 
economice şi mai presus apărarea, atunci, când Europa 
stătea pe un vulcan, care n'a întârziat să împroaşte foc. 
România desmembrată de această ocultă roşie, care i-a 
confiscat destinul, a fost surprinsă cu mâinele goale, cerşind 
în ultima clipă garanţii, la cei ce erau dispuşi să i le ofere. 
Dar, cum în schimb, ea nu putea aduce un efort substanţial, 
fiind slăbită din interior, a acceptat oferta cea mai 
“generoasă”. 

In aceste momente de mare tensiune, cum nici o năpastă 
nu vine singură, Parlamentul țării, într'o şedinţă secretă care 
a durat doar o jumătate de oră, ca răspuns la doleanţele 
studenţilor, sub presiuni venite din afara hotarelor, acordă, 
prin articolul 7, inclus Constituţiei, cetăţenia română, 
tuturor streinilor —şi erau cu sutele de mii— întraţi 
clandestin pe teritoriul ţării, un fel de colonizare, pe un 
pământ ce se cerea inalienabil. 

“Nu se poate ca un neam din lume, să nu-şi pună cu durere 
sfâşietoare, problema pământului său, în faţa unei năvăliri 
streine. Pământul este baza de existenţă a naţiei. Sunt legi 
făcute de Dumnezeu, care orânduesc viaţa popoarelor. Una 
din aceste legi, este legea teritoriului, proprietate inalienabilă 
şi inprescriptibilă”. BEE ii etnii 

Făptul instalării a 2 milioane de streini inasimilabili pe 
teritoriul românesc, nu este oare altceva decât o colonizare? 
Este oare, iarăşi, imaginabil, ca responsabilii acestui act, să 
fie atât de orbiţi, ca să nu vadă cum se deschide în faţa lor 
prăpastia, pe marginea căreia se juca viața unui neam? îi 

Că această minoritate s'a instalat la noi, ea nu poartă nici 
o vină. Ea era în căutare de un teritoriu, unde să-şi poată 
înjgheba un cămin. Acest pământ i-a fost oferit cu atâta 
usurinţă, nu de băştinaşii lui, ci de cei ce-i reprezentau, aceşti 
conducători, care au comis crima de alienare a patriei. 

Si aceşti conducători au folosit armata ţării contra 
studenţinii, armată, care avea o altă misiune, de a o apăra de 
invazia din afară. Invazia din interior, să nu fi fost oare 
prevăzută de Constituţie, legea de bază, ea fiind cea mai 
perfidă, ea pervertind sufletul unui popor? 

Cauzele acestei trădari nu mai întră în procesul de 
justificare a ei. Trădarea nu mai acceptă nici o pledoarie, 
pentrucă sentinţa nu poate fi decât una: capitală. iumtbo A 

Rezistenţa opusă de acest tineret la înstreinarea teritoriului 
naţional a fost zdrobită de către aceşti politicieni corupți, 
care şi-au vândut propria lor țară, mat 

Impotriva acestor moravuri, care lipseau naţia română de 
minimum de apărare, a luptat Corneliu Codreanu cu ultima 


6 


DN 


energie, până ce a fost răpus, cu el, mai târziu, ţara întreagă 

Dacă apărându-şi patria Corneliu Codreanu a trebuit să 
facă front şi atacurilor acestei minorităţi, în propria-i familie 
de simţire, a fost el oare antisemit? A fi filoromân din toate 
fibrele inimii, înseamnă a fi antisemit? Nu cumva, logica 
ieşită din creerul lui Marx şi ai lui urmaşi: “Cine nu este cu 
noi, împotriva noastră este”nu şi-ar găsi geneza tuturor 
acţiunilor întreprinse pentru cucerirea din interior? Atunci, 
nu ar mai rămâne decât singura poziţie, adoptată de laşi, 
aceea, de a fi filosemit, adică a accepta de a fi umilit, supus, 
pălmuit şi până la urmă eliminat din propria-ţi casă, fără a 
schița un minim gest de apărare? 

Dacă soldaţii români, în cadrul unei politici de concesii 
permanente, care a culminat cu abandonarea, fără opunere, 
a unei treimi din trupul țării siliţi să părăsească Basarabia, 
pământ românesc de totdeauna, mitraliaţi de avangarda 
internă, confraţi ai aceleaşi minorităţi, au devenit antisemiţi, 
în momentul când îşi dădeau duhul, a cui este vina? 

Corneliu Codreanu, în clipa când i s'a pus frânghia de gât, 
trebuia să devină filosemit, preţ al salvării sale? Atunci, 
Doamne! la ce mai serveşte justiția umană, deposedată de 
prezenţa lui Dumnezeu? 

Dacă fantomele dela Aiud nu au devenit filosemite, 
Koller, călăul lor, azi om paşnic în America ospitalieră, nu a 
avut nici o vină? Ca el: Moiş, Ambruş Koloman, Zoltan 
Kling, Steiner... care au ucis atâta tineret, în beciurile 
Securităţii din Timişoara. Nu uit, nici eu momentele de 
tortură, pe care mi le-au aplicat aceşti “colonişti”, aduşi în 
furgoanele armatei roşii, să domnească peste un popor prea 
bun, prea blând. 

Studenţii în grevă, hărţuiţi de părinţi, care vedeau viitorul 
odraslelor compromis, atacați de forța publică, de 
ademenirile politicienilor, ajung la limita posibilului. 

La 22 August 1923, delegaţii studenţilor: lon Moţa din 
partea clujenilor, Tudose Popescu şi Cârsteanu, din partea 
cernăuţenilor, Napoleon Creţu, Râpeanu şi Simionescu, ucis 
mai târziu la Canalul morţii, din partea Capitalei şi Corneliu 
Codreanu, din partea ieşenilor, se întrunesc într'un congres 
la Iaşi, pentru a decide felul de a pune căpat grevei. 

Orice început de muncă, românul îl precede de o 
rugăciune. Aşa şi această elită a studenţimii, voia să deschidă 
lucrările cu acelaş mesagiu adresat Cerului. S'au îndreptat 
deci spre Mitropolie, unde au găsit porţile închise, legate cu 
lanţuri şi păzite de jandarmi. S'au aşezat atunci în genunchi, 
în-mijlocul străzii şi au început să se roage. 

lată, că de atunci, capii bisericii au acceptat să li se 
zăvorască altarele, subordonându-se puterii lumești, în 
dauna celei divine, uitând că misiunea lor era de a sluji pe 
Dumnezeu. Mai târziu, capul bisericii, patriarhul Miron 
Cristea, a acceptat să fie şef de guvern, ca, sub patronajul lui 
să fie ucis un fiu al bisericii Corneliu Codreanu. Când ţara a 
ee predată ruşilor, ierarhia a părăsit poporul creştin şi s'a 

n 


ramatica concluzie a participanţilor la acest congres, 
iese din disperare. “Să îndemnăm studenţii să între la cursuri 
iar noi care i-am condus, să terminăm frumos mişcarea 
sacrificând-ne, făcând să cadă alături de noi, toţi acei pe 
care-i vom găsi vinovaţi de trădarea intereselor româneşti. 
Vom muri sau vom rămâne toată viaţa în închisoare, nu ma! 
interesează”. pă 

Ce a urmat apoi, un şir nesfârşit de înfrângeri, desnădejdi 
şi vreme lungă de întemniţare, ar forma subiectul altor 
preocupări. 

In zilele de închisoare s'a plămădit în mintea celor 
luptători: lon Moţa, Corneliu Georgescu, Vernichescu, Ilie 
Gârneaţă, Radu Mironovici, Leonida Bandac, Tudose 
Popescu şi Corneliu Codreanu, ideea creerii unei organizaţii, 
care să rezolve problema politicianismului, instrument de 
desmembrare a naţiei. Organizaţia ar purta numele de 
“Arhanghelul Mihail” şi va reprezenta secţia tinerească â 
“Ligii Apărării Naţionale Creştine”, presidată de A, CIGIZI 
cu scop educativ dar şi pentru a izola politicianismu + 
împiedecând tineretul să mai între în partidele politie 


o a, 


Fo fi 


e arestati 2 


———— 


Eliberaţi din temniţă, după ce justiţia i-a găsit nevinovaţi, 
gânduri paşnice le imprimă dorinţa de a-şi construi singuri 
un cămin, unde să se adune, să discute. Si au purces la 
muncă, începând cu frământarea lutului, pentru cărămidă. 

Acţiunea lor cumpănită nu convenea însă autorităţilor, 
împinse mereu din umbră, de interese streine şi au procedat 
la distrugerea în faşă, a acestui mic nucleu de armonie şi 
solidaritate umană. Astfel, la 31 Mai 1924, două sute de 
soldaţi în arme năvălesc peste acest tineret, lovindu-l cu 
armele, arestându-l şi schingiuindu-l în localul Prefecturii de 
poliţie, sub comanda, prefectului Manciu. Dar acest epizod 
de sbucium şi dureri, cu sguduitoare urmări, aparţine unei 
alte frânturi din istoria Mişcării Legionare, scrisă: “în fuga 
condeiului, pe câmpul de luptă, în mijlocul atacurilor”, de 
către Corneliu Codreanu în cartea lui “Pentru Legionari”, 
ultim mesagiu adresat camarazilor lui. 

Corneliu Codreanu se găsea în Franţa, la studii, pentru a 
cunoaşte prin propriile lui vederi adevărata valoare a sorei 
noastra latine, în care-şi pusese multe speranţe, când, 
alarmat de lon Moţa că Liga sub comanda lui A.C. Cuza se 
rupe, se destramă, se întoarce în țară. Aici află de acţiunea 
necugetată a şefului Ligii, care eliminase din Parlamentul 
ţării pe cei zece deputaţi ai Ligii. Se prezintă lui Cuza şi-i 
declară că în acţiunea înterprinsă de el nu-l mai poate urma. 

Această iniţiativă politică a lui Cuza, în numele Ligii, îi 
determină lui Corneliu Codreanu noua orientare, desprinsă 
total de Ligă, care dezamăgise atâtea iluzii sabordându-şi 
propria ei misiune. 

“In mijlocul acestor frământări şi ceasuri de răscruce, ne- 
am adus aminte de icoana care ne-a ocrotit în închisoarea 
jin Văcăreşţi. Ne-am hotarît să continuăm lupta, sub 
protecţia aceleaşi sfinte Icoane”. 

coana depusă acum 3 ani la biserica Sf. Spiridon, a fost 
adusă la căminul din Iasi. 

Grupul “Văcăreşti” se adună în camera din strada 
Florilor, No. 20, unde se dă citire ordinului de zi No. |. 
“ Astăzi, Vineri, 24 Iunie, 1927, (Sf. lon Botezătorul) ora zece 
seara, se infințează “Legiunea Arhanghelului Mihail”, sub 
comanda mea. Să vină în aceste rânduri cel ce crede 
nelimitat. Să rămână în afară, cel care are îndoeli. Fixez ca 
şef al gărzii dela Icoană pe Radu Mironovici. Corneliu Z. 
Codreanu”. 

Cei adunaţi în acest mănunchiu aveau ceva comun, care le 
dădea forţa necesară acestui angajament. Toţi credeau în 
Dumnezeu, aveau încredere în misiunea lor, cu toate că 
şansele reuşitei erau atât de minime. ja. 3 

“Eram atât de puţini, aşa de tineri, aşa de tineri, aşa de 
săraci, aşa de urîţi şi urmăriţi, încât toate argumentele 
pledau contra unor perspective de biruinţă”. $ 

Dragostea dintre ei, ca şi, când ar fi fost din aceeaşi 
familie. Cântecul era singura lor posibilitate de manifestare a 
stării lor lăuntrice. Cântece patriotice, ca. “Pe o stâncă 
neagră”, când, evocarea vremilor de glorie şi mărire 
românească îi făcea să traiască clipe de contact cu arcaşii lui 


Stefan cel Mare. “Ca un glob de aur”, epoca lui Mihai . 


Viteazul; “Să sune iarăşi goarna” a lui Avram lancu; 
“Sculaţi Români”, compus de Justin Ilieşu şi Gheorghe 
Istrati, care devine imn al Legiunii. 

Faţă de atacurile din afară, au acceptat toţi cuvântul de 
ordine de a nu răspunde. Era un examen de voinţă, acel 
“eroism al răbdării”. 

Legiunea Arhanghelul Mihail era mai mult o şcoală, o 
»aste, decât un partid politic, din care va trebui să iasă 
“omul nou”. “Un om în care să fie desvoltate până la 
naximum toate posibilităţile de mărire omenească, ce se află 
ădite de Dumnezeu în sângele neamului nostru”. Astfel 
înarmat, trimis în mijlocul celorlalţi, va şti “să trăiască, 
pentru a învăţa să fie corect; să lupte, pentru a învăţa să fie 
viteaz şi tare; să muncească, pentru a se învăţa muncitor, 
iubitor de toţi cei ce muncesc; să sufere, pentru a se oţeli; să 
se jertfească, pentru a se deprinde cu depăşirea propriei 
persoane, slujindu-şi neamul”. pe ob 

In ce măsură aceste dogme de viaţă se puneau 


deacurmezisul democraţiei? Nu erau ele, din contră, 
substanţa insăşi al oricărui sistem de convieţuire omenească, 
indiferent de structura socială? Lezau ele oare, libertatea sau 
limitau drepturile omului, atunci când apărau drepturile 
naţiunii? Ofensau poate demnitatea individului precum şi 
respectul pentru cel din faţă? 

Supus rigorilor acestei dictaturi deghizată în democraţie, 
lovit, schingiuit şi întemnițat arbitrar ani de zile, fără a fi fost 
o singură dată condamnat de justiţia țării, în afară de ultima, 
care i-a luat viața, Corneliu Codreanu trage anumite 
concluzii, referitor la această formă de exercitare a voinţii 
naţionale, permeabilă la orice siluire, până la despotism. 
După experienţa trăită, pentru el, nu ar fi forma ideală de 
guvernământ. “Nici dictatură, nici democraţie”, aşa cum s'a 
practicat la noi. 

Si atunci, ajunge el la “o formă de conducere a Statelor, 
neîntâlnită până acum. Nu ştiu ce denumire va avea. Ea va 
avea la bază o stare de spirit, acea stare de înaltă conştiinţă 
naţională. O stare de lumină interioară, o stare de 
ecumenicitate naţionalaă”. 

Cel care era pătruns duhovniceşte de acest spirit, putea el 
oare viola voinţa poporului, a deveni tiranul lui, atunci când 
îşi oferea viaţa pentru salvarea lui, aşa cum a dovedit-o, 
până în clipa când a fost sugrumat, în numele “democraţiei”? 


de kk 


Dupa 60 de ani de sbucium şi dureri în slujba acestui 
popor, în exilul nostru, i se cere Mişcării Legionare un 


certificat de “democraţie”, de către acei care sunt datori, faţă 
de neamul lor, cu un certificat de românism. AZI, inspirați, 


stipendiaţi de către acei ce odinioară au săpat groapa unui 
popor, cuibăriţi, fie la posturile de radio “libere”, în “dialog” 
cu “ţara”, fie plasându-se în fruntea rezistenţii exilului, 
predică “unirea” tuturor românilor, “individual”, ca nu 
cumva anumite idei, să nu fie în concordanţă cu cele 
moştenite dela regretata “democraţie”. Acea democraţie, 
care odinioară, ca şi azi, nu se ostenea împotriva “aliatului” 
comunist, care ne sugrumă fraţii, pericol, dealtfel secundar 
sau cel mult o treabă în seama Occidentului, căruia, nu ar fi 
deloc oportun să i se pună la îndoială buna lui credinţă, ci a 
concentra toate eforturile a combate Mişcarea Legionară. 

24 Iunie 1927 a marcat faza cea mai tumultuoasă din 
istoria tineretului român. O angajare totală şi ireversibilă, 
într'o luptă disproporţionată dar cu atât mai sublimă, 
semănată cu mii şi mii de jertfe, pe altarul credinţii 
nelimitate în destinul neamului nostru. 

Generaţia de mâine, chemată să reconstruiască din 
dărâmături edificiul naţiei române, se va izbi de oseminte 
proaspete. Să le adune şi să le aşeze cu pioşenie la temelia 
României, renăscută din cenuşa atâtor martiri. Si, să nu uite, 
să înscrie, pe frontispiciul acestui edificiu, cu litere de foc, 
data de 24 lunie 1927, întru aducere aminte. 

“Dela icoană şi altare am pornit, apoi am rătăcit o bucată 
de vreme, purtaţi de valurile omeneşti... Acum, cu sufletul 
greu, răzleţiţi, sfârtecaţi ne strângem la adapost, la singura 
căldura şi alinare... la picioarele lui Isus, în pragul orbitoarei 
străluciri, la icoană”. 

Aşa a trăit lonel Moţa şi aşa a îngenunchiat, în faţa 
aceleiaşi icoane, în clipa dăruirii. 


= E EA 


» RIVIND retrospectiv cei 60 de ani scurşi 
dela data întememeierii Mişcării Legionare, 
adică a Legiunei Arhanghelul Mihail la 
chemarea  Căpitanului —CORNELIU 
ZELEA CODREANU-— din 24 Iunie 1927, 

“e imposibil să nu te cutremuri de martirajul 
ŞI eroismul moral si fizic el acestor 
“cavaleri” în sensul medieval al cuvântului, 

„SE luptând în apărarea Ţării şi a libertăţilor ei 

încălcate de streini. 

Prin curăţenia lor spirituală, credinţa nesdruncinată în 
creştinism şi a încrederii în destinul măreț rezervat de 
Divinitate Neamului Românesc căruia aparţineau în acea 
răscruce a secolului XX, vor intra în Istoria lumii moderne 
ca sfinţi, martiri sau viteji între viteji, lucizi vizionari ai 
crâncenei lupte de azi între Bine şi Rău, între Isus Christos şi 
diavolul semit. 

Cărticica Șefului de Cuib defineşte clar pe prima pagină, 
ce este Legiunea şi obligaţiile ce-şi arogă pentru salvarea 
Neamului şi a Ţării de marasmul politicianismului venal 
practicat în România. 

Reproducem: 


Legiunea este o organizaţie 
întemeiată pe ordine şi 
disciplină. 

Legiunea e călăuzită de un 
naționalism. curat isvorât 
din nemărginita dragoste 
de Neam şi Ţară. 

Legiunea vrea să trezească la 
luptă toate energiile crea- 
toare ale Neamului. 

Legiunea apără altarele Bi- 
sericii pe cari duşmanii vor 
să ni le dărâme. 

Legiunea îngenunche înain- 
tea crucilor vitejilor şi mu- 
cenicilor Neamului. 

Legiunea stă scut neclintit în 
jurul Tronului, din care 
Voevozi şi Regi s'au jertfit 
pentru apărarea şi înălțarea 
Patriei. 

Legiunea vrea să clădească 
din suflete tari şi braţe vân- 
joase o Țară puternică, o 
Românie nouă. 


6/Legea onoarei: 


Partea I - Punctul 3. 

Legile fundamentale. 

1/Legea dişciplinei: fii disci- 
plinat legionar, căci numai 
aşa vei învinge. Urmeazăţi 
şeful şi la bine şi la greu. 

2/Legea muncii: Munceşte. 
Munceşte în fiecare zi. 
Munceşte cu drag. Răs- 
plata munciisă-ţi fie nu câş- 
tigul, ci mulţumirea că ai 
pus o cărămidă la înălţarea 
Legiunii şi la înflorirea 
României. 

3/Legea tăcerii: vorbeşte 
puţin. Vorbeşte ce trebuie. 
Vorbeşte când trebuie. 
Oratoria ta este oratoria 
faptei. Tu făptueşte: lasă pe 
alţii să vorbească. 

4/ Legea educaţiei: trebuie să 
devii altul. Un erou. In cuib 
fă-ţitoată şcoala. Cunoaşte 
bine Legiunea. 

5/ Legea ajutorului reciproc: 
ajută-ţi fratele căzut în ne- 
norocire. Nu-l lăsa. 

mergi 


numai pe căile indicate de 


onoare. 


Luptă şi nu fi 


niciodată mişel, Lasă pen- 
tru alţii căile infamiei. De- 
cât să învingi printr'o in- 
famie, mai bine să cazi 
luptând pe drumul onoarei. 


Doctrina Omului Nou era în primul rând o revoluţie a 
sufletului omenesc. Minciuna, intriga, trădarea, apatia- 
racile seculare, despotismul politic, nepotismul şi filo- 
streinismele, trebuiau să dispară pentru a putea crea un 
Neam viguros, constient de destinul, drepturile şi obligaţiile 


PP 
EPOPEEA LEGIONARA 


de Traian POPESCU 


care-i incumbau din patrimoniul naţional reîntregit. 

Deci o primenire din străfundurile fiinţei umane, care să-i 
dea legionarului posibilitatea de a discerne, de a judeca 
abaterea executivului şi a reacţiona pe propria-i răspundere 
pentru curmarea abuzului de putere, a tiraniei politice, a 
călcării legilor fundamentaale ale Statului, a trădării 
intereselor lui vitale, a trădării  mişeleşti ca om, sau 
exponent politic. 

Cu aceste imperative călăuzitoare au pornit lupta de 
lămurire a maselor ţărăneşti, muncitoreşti şi studenţeşti, 
toate la un loc temelia sănătoasă a neamului românesc. 

Astfel suflul purificator al —OMULUI NOU-— a dat 
roade temeinice în generaţiile tinere născute din miracolul 
României Mari creată la sfârşitul lui 1918 din abnegaţia 
curajul şi sacrificiul a 800.000 de “eroi necunoscuţi”, astfel că 
în numai şase ani Mişcarea dispunea în Parlamentul din 
1933 din Bucureşti, de 5 deputaţi legionari ale căror voci 
răsunau în incinta lui, cerând dreptate naţiei obidite de 
superficialitatea,  lichelismul şi  aviditatea membrilor 
guvernărilor politice de toate nuanțele care vânduseră 
“alogenilor” Tara, suveranitatea ei şi sufletul lor. 

Aceşti cinci Deputaţi nu fuseseră impuşi cu forţa sau prin 
şiretlicuri electorale, ci fuseseră aleşi prin voinţa poporului 
liber exprimată, în alegeri libere şi în conformitate cu legile şi 
Constituţia Tării. 

Adevărurile rostite de ei reînviorau Neaniul resemnării şi-i 
redau energia revendicării drepturilor călcate în picioare. 

Speriaţi, conducătorii în frunte cu Regele asasin Carol al 
II-lea, au acceptat sugestiile Sărindarului şi ale sprijinitorilor 
din afară, “cântate” de gazetele Dimineaţa şi Adevărul. 

A fost deajuns semnarea unui decret regal, pentru scoate- 
rea grupării legionare din lege în ajunul alegerilor generale 
din Decembrie 1933 care urmau sub patronajul partidului 
liberal condus de I.G. Duca, pentruca mii de legionari să fie 
arestaţi, schingiuiţi, târâţi din post în post de jandarmi prin 
nămeţi de zăpezi, sumar îmbrăcaţi cum fuseseră ridicaţi în 
miez de noapte de la casele lor, fără ca oamenii politici sau 
grupările existente să protesteze în Parlament contra abuzu- 
lui de putere şi ilegalitatea comisă de un regim. pretins 
democratic. 

I.G. Duca a plătit cu viaţa felonia partidului pe care îl 
reprezenta, deoarece desesperarea nedreptăţilor acumulate, 
a înarmat braţele a trei tineri studenţi —NICADORII-—care 
au răsbunat pe peronul gării Sinaia, umilinţele şi suferinţele 
camarazilor lor. 

Regizarea alogenilor şi a Sărindarului fusese magistrală. 
Scandal prin presă. Zarvă în Ţară şi în afara ei. Sutele de mi 
de ovrei strecuraţi clandestin în Tară şi împământeniţi în 24 
de ore la ordinul Aliaților protectori, ţipau că sunt persecu- 
taţi, dar cine erau schingiuiţi şi-şi vărsau sângele erau tinerii 
legionari, a căror unică vină era dorinţa de a participa COn- 
form legilor şi drepturilor constituţionale la conducerea 
Tării, la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale țăranilor, ale 
muncitorilor, ale populaţiei majoritare româneşti. Pentru 
asta au fost scoşi din Lege, chinuiţi năpraznic şi au pierdut 
alegerile şi cele 25 de mandate previzibile, iar culmea culme- 
lor victima, Mişcarea Legionară, frustrată de drepturile 
ei legale, a fost dată în judecata Curţii Marţiale pentru râs” 
vrătire încălcarea ordinei publice şi obedienţă unei grupări 
politice streine, cu care în realitate nu avusese nici un fel de 
afinitate doctrinară, ci numai schimburi de complezenţă Să 
la o mişcare naţionalistă-la alta: national-socialismu 
german. 


| 


———.—.— 


Dezordinile şi crimele fuseseră comise de guvern şi 
partizanii lui, prin poliţia de Stat şi jandarmerie, servind de 
provocatori dusmanilor Tării. 

Procesul s'a judecat în Bucureşti în 1934 de Tribunalul 
Militar, datorită prezenţei pe banca acuzaților a erolui din 
primul răsboi mondial Generalul Zizi Cantacuzino- 
Grănicerul şi cu toate presiunile Palatului, Mişcarea şi toţi 
acuzaţii conducători, cu excepţia tinerilor studenţi, au fost 
achitaţi, scoşi de sub orice învinuire şi puşi în libertate, 

Reabilitându-i, Generalii judecători nu au făcut numai 
dreptate, ci s'au solidarizat cu aspiraţiile tineretului legionar 
spre satisfacția integrală a Neamului. 

In consecinţă avântul tineretului a fost copleşitor în anii 
1934-1937. Tara s'a transformat într'un imens şantier pe care 
lucrau în înfrățire țărani, muncitori şi intelectuali, construind 
case pentru văduve, bătrâni sau orfani, indiguiri de ape, 
Biserici, cărămizi, reparatii de şosele, scoli, cămine pentru 
studenţi şi altele. 

Era o întrecere generoasă de dăruire umană binelui 
obştesc şi şcoală pregătitoare a României Legionare sub 
privirea ocrotitoare a Căpitanului, trimis providenţial 
pentru înfăptuirea ei. Fe pi Me aară E 71 

Neamul regăsit, vibrând în toate sectoarele sociale la 
acelaş crez, se definea apt a realiza prin puterea dragostei 
creştine împlinirea destinului hărăzit, prima victorie 
constituind-o extirparea tacită a comunismului din clasa 
muncitoare şi țărănime prin exemplul viu al legionarismului. 

Partidul marxist redus la cca 1.000 de membri, dintre care 
mai mult de jumătate “nemți” de ai lui Govora, era 
neputincios în faţa tăvălugului virtuţilor ancestrale 
redobândite de “OMUL NOU” legionar, privind 
perspectivele viitoarelor alegeri generale din Decembrie 
1938. 

In acelaş timp însă, şi proporţional cu realizările pe plan 
naţional, creştea şi ura contra Căpitanului din partea celor 
vizaţi de schimbările radicale preconizate în favoarea şi 
protejarea românismului. 

Politicienii de toate nuanțele şi corupătorii lor, comunişti 
şi ovrei, nu concepeau să cedeze nimic din privilegiile ce-şi 
rezervaseră prin corupţie asupra majorităţii absolute 
româneşti. Refractari oricărei încercări de îndreptare 
împăciuitoare a abuzivei stări de fapt utilizau în continuare 
tactica dezinformării opiniei publice mondiale prin perfidele 
minciuni scornite împotriva tineretului naţionalist român, 
difuzate cu mare tămbălău de presa internaţională 
controlată de ei. 

Căpitanul şi Legiunea au fost trecute prin furcile 
caudine ale celor mai abominabile născociri, învinuiri, 
insulte şi terfeliri, începând cu cea de falsificatori de monedă, 
ajungând apoi la acuzaţiile aberante de trădători de neam în 


slujba duşmanilor ţării — Germania naţional-socialistă, | 


murdării pe care şi astăzi presa sionistă le asvârle asupra 
legionarismului, cu aceaşi lipsă de obraz, de morală, de 
corectitudine profesională jurnalistică şi de adevăr, care 
caracterizează acţiunile ei. y 

Neputând înfrânge seninătatea şi răbdarea legionară în 
prigoane, duşmanii ei au recurs la altă stratagemă, — 
trădarea— înlesnită prin sgândărirea ambițiilor ariviste ale 
vreunui membru marcant din tânăra organizaţie. 

L'au găsit în Mihail Stelescu “delfinul” Căpitanului, 
deputat la vârsta de 25 de ani în Parlamentul din 1933, 
bărbat frumos, talentat om de acţiune, dornic de glorie, 
sensibil farmacelor femeeşti şi plin de viaţă. 

Nu a fost greu de convins că el era omul predestinat să 
conducă Legiunea dacă dispărea Codreanu... şi aşa s'a urzit 
eliminarea Căpitanului prin asasinare, 

Complotul a fost însă descoperit prin propria mărturie a 
aceluia care fusese ales şi plătit să înfăptuiască fratricidul. 

Un Consiliu de Onoare compus din 24 Comandanți 
Legionari-egali în grad şi vechime cu inculpatul, prezidat de 
generalul Cantacuzino Grănicerul, îl condamnă pe Stelescu la 
excluderea pe viaţă din Legiune, el fiind prezent la desbateri 
şi cu dreptul de a se apăra. 


Căpitanul, generos, i-a redus pedeapsa la un an de 
reculegere şi activitate rodnică legionară, pentru a-şi 
redobândi categoria pierdută. 

Totul a fost zadarnic. Mişelia şi desfrâul în care trăia pe 
spezele duşmanilor Mişcării, lau împins mai adânc pe panta 
pierzaniei, devenind un instrument orb al inamicilor. 

Si-a înfiripat o organizaţie politică paralelă subvenţionată 
de camarila palatului, ovreime şi politicienii adversari 
legionarismului, împroşcând prin gazeta “Cruciada 
Românismului” creată în acest scop, cele mai murdare 
invective la adresa foştilor camarazi şi şeful lor. 

Pentru linia morală legionară şi opoziţia fermă a 
Căpitanului împotriva trădării ca acţiune politică, aşa cum 
prevedea Legea Onoarei, legea şasea şi ultima din conduita 
legionară, abcesul Stelescu trebuia extirpat înnainte ca putre- 
ziciunea să se transforme în virus. “Actul trădării lui luase 
proporţii de sfidare naţională” —(Faust Brădescu— 
Nicadorii, Decemvirii, Răsbunătorii, pag. 39). 

Orice toleranţă putea deveni cataclismul redresării morale 
a Tării. fata e ? 

Zece fosţi camarazi, toţi comandanții legionari ca şi el, s'au 
constituit din proprie iniţiativă în tribunal popular şi pe 
proprie răspundere lau judecat, lau condamnat şi lau 
pedepsit cu moartea, punându-se apoi „la „dispoziţia 
autorităţilor pentru a primi pedeapsa prevăzută de legile 

ării. E, 
= “CINE E CAPABIL SĂ SE JERTFEASCĂ PENTRU 
UN IDEAL MORAL SI ETIC, ARE DREPTUL SA 
TRAGĂ LA RĂSPUNDERE PE CEI CARE-L 
INTINEAZA”. Faust Brădescu-op. citat pag. 40). 

Sacrificiul acestor zece oameni de nădejde, căliţi în lupta 
legionară, care au preferat să înfunde ocna pentru a strivi 
trădarea şi pe trădător, a fost un exemplu cutremurător . 
pentru masele desamăgite de Iaşitatea politicianistă... şi un 
avertisment conducătorilor, că neamul românesc nu mai 
tolerează slăbiciunile lor, sau abdicările de la datoria dea 
păstra intact patrimoniul naţional unificat. 

Capitalul moral al Legiunii creştea vertiginos şi cu el 
avântul înnoitor al tineretului ce se forja în sutele de şantiere 
şi tabere de muncă în care frăţia românească creştea din 
dragoste, disciplină, muncă şi voioşie. 

Către sfărşitul anului 1935 Căpitanul încredințase 
Generalului Cantacuzino-Grănicerul formarea partidului 
“Totul pentru Ţară”, ca expresie politică a legionarismului, 
care a pornit vijelios la cucerirea satelor, organizarea 
judeţelor şi a provinciilor în duhul creator al “Omului Nou”. 

Coloane legionare străbăteau Tara de la un capăt la altul 
împartăşind primenitoarea doctrină legionară a revoluţiei 
sufletului, modelând un nou tip de român iubitor de Neam şi 
temător de Dumnezeu, scut al drepturilor străbune rezultate 
din atâtea sacrificii ca grănicer al civilizaţiei creştine pe 
frontiera răsăriteană a Europei, Nistru-Marea Neagră. 

Muncă fără preget, cinste, dragoste de aproape, sacrificiu 
permanent, era deviza lor, speriind “clienţii” celorlalte partide 
politice conduşi de concepţii contrare şi de arivism. 

Dealtfel toată Europa Centrală fusese frământată de 
repercursiunile tragediei ţariste şi  răsmeriţele locale 
comuniste în acţiunea de extindere a marxismului pe 
continent. 

Un ajutor neaşteptat şi salvator a fost dat atunci Europei 
Centrale de România Mare, care fără aprobarea forţelor 
Aliate, a atacat si nimicit in 1919 hoardele comuniste din 
Ungaria bolşevizată de ovreiul Bella Kuhn, eliberând-o, 
trezind astfel în țările limitrofe instinctul de conservare, care 
le-a indicat drumul de urmat. 

In ţara noastră încă din 1919 din pădurea Dobrina-Huşi, 
Corneliu Zelea Codreanu, adolescent, însemânţase în 
sufletul tineretului necesitatea vitală de a lupta contra 
comunismului moscovit, ca apoi împreună cu generaţia 
studenţească de la 1922 militând în grupările antimarxiste 
ale muncitorului Pancu şi Profesorul A, C. Cuza, să 
combată energic încercările muscalilor de a ne sataniza, iar 
în 1927 a lansat apelul amintit constituind Legiunea 


9 


% 


Arhanghelul Mihail. Gă” 

In Italia Mussolini cucerise Roma în 1922 instituind 
Statul Italian Fascist, iar în 1933 Hitler şi Naţional 
Socialismul preiau conducerea, instaurând bazele Marelui 
Reich German. Ambii îşi unesc tendinţele imperialiste în 
Axa Roma-Berlin, vădit antisovietică și anticomunistă. 

Moscova, în faţa iureşului naţionalist european şi a 
potenţialului ideologic şi militar ce reprezenta, a decis să 
reacționeze atacând de astă dată Europa prin fronturile 
populare ajunse la cârma Franţei şi Spaniei cu ajutorul 
Rusiei Sovietice, pretextul fiind răsvrătirea armatei spaniole 
şi a forţelor politice naţionaliste, contra regimului comunist 
implantat cu toate ororile lui în Spania de către ultimul 
guvern republican al presedintelui Azana. 

Generalul Franco a luat conducerea răsboiului contra 
bolşevismului, debarcând în Spania cu trupele metropitane 
cantonate în Insulele Canare si Maroc. 


Brigăzile Roşii Internaţionale, conduse de liderii comunişti 
ai partidelor lor din diverse ţări europene, şi-au făcut 
apariţia pe diversele fronturi spaniole, ceace a determinat 
Germania şi Italia să sprijine masiv cu aviaţie, trupe 
voluntare şi armament, naționaliștii spanioli conduşi de 
generalul Franco. 

România soră latină de la gurile Dunării şi Legiunea 
întruchipare a naţionalismului românesc, nu puteau rămâne 
indiferente dramei spaniole. 

In toamna lui 1936 zeci de mii de voluntari s'au prezentat 
la sediile legionare cerând trimiterea pe frontul naţionalist al 
generalului Franco, însă problema transportului şi opunerea 
Statului Major al Armatei Române la plecarea în masă a 
tineretului din România, a făcut irealizabilă dorinţa lor. 

Corneliu Zelea Codreanu, acceptând propunerea 
Generalului Cantacuzino de a oferi o sabie de onoare 
Generalului Moscardo apărătorul Alcazarului din Toledo, 
sabia pe care el o purtase eroic în răsboiul de întregire al 
României din 1916-1918, Alcazar care rezistase 70 de zile 
asalturilor comuniste de a cuceri fortăreaţa atunci Scoală 
Militară de Ofiţeri acceptând sacrificiul propriului copil 
prizomer în mânile roşiilor împuşcat când vorbind telefonic 
cu tatăi i-a cerut să nu cedeze şantajului comunist-eliberarea 
lui contra predării fortăreței, a decis ca Generalul 
Cantacuzino să fie însoţit de o delegatie de personalităţi 
legionare, compusă din lon Moţa, Inginerul Clime, prinţul 
Alexandru Cantacuzino, Nicolae Totu Bănică Dobre şi 
Preotul Dumitrescu Borşa, căreia în ultimul moment i s'a 
alăturat Vasile Marin. 


Ion Moţa obsedat de sacrilegiul comuniştilor care mitraliau 
chipul lui Christos în Biserici, monumente şi chiar în 
picturile din Muzee, a cerut şi obţinut permisiunea 
Căpitanului de înrolare a echipei pe frontul de luptă al 
Madridului o lună de zile cu Legiunea Streină spaniolă, ca 
simbol al aderării tineretului român, la cruciada 
anticomunistă a Spaniei. 

Destinul hotarîse ca el şi cu Vasile Marin să cadă eroic pe 
frontul de la Majadahonda în ziua de 13 Ianuarie 1937, 


împlinind dorinţa lor de sacrificiu suprem în apărarea lui 
Christos şi a civilizaţiei creştine a lumii, cure pstaseră a 
plecare în scrisorile de despărţire lăsate familiilor: Vestea 
morţii lor a îndurerat profund toată Europa naționalistă, 
căci îi cunoşteau si-i apreciau pentru aportul intelectual/în 
lupta anticomunistă. 

Trupurile neînsufleţite au traversat Franţa lui Leon Blum 
în vagon plumbuit, dar trecând frontiera în Germania au 
primit pe parcurs onoruri militare de mari comandanţi, la 
Berlin acestea fiind date de garda personală a Fiihrerului 
Adolf Hitler. 

La Cernăuţi ara consternată îi aştepta în genunchi, 
urmându-i apoi în trenuri speciale până la Bucureşti, unde se 
strânseseră te de mite legionari veniţi din toate colţurile 
tării pentru âasi uneraliile lor din Biserica Ilie Gorgani 
şi Casa Verde, unde au fost înhumați provizoriu, până la 
terminarea Mausoleului proectat. 


10 


__ sat 


Ceremoniile religioase, cortegiul deschis de Motii 
buciumaşi, purtătorii de prapuri precedând coloana de peste 
100 de preoţi psalmodiind rugăciunile de rigoare, carul 
mortuar căruia îi deschidea drumul o cruce vie formată de 50 
de legionari în uniformă şi era tras de 80 de legionari, echipă 
care se schimba din oră în oră pe parcursul kilometrilor care 
separau Casa Verde de centrul oraşului, totul încadrat ca 
serviciu de pază de Minerii legionari din Petroşani purtând 
lanternele aprinse, cărora le urmau în prima linie camarazii 
echipei care luptaseră alături de ei în Spania, Familia în 
frunte cu Căpitanul, Profesorul Codreanu și cei doi copilaşi 
ai lui Moţa, iar în continuare corpul diplomatic al ţărilor 
naţionaliste acreditate la Bucureşti, în frunte cu ministrul şi 
funcţionari Legaţiei spaniole franchiste, Germania, Italia, 
Portugalia, continuând pe câţiva kilometrii reprezentanţele 
legionare judeţene, tot într'o ordine perfectă asigurată de 
cuiburile legionare ale Capitalei, au transformat ansam- 
blul într'o tacită, dar apoteosică manifestare de forță şi 
disciplină românească a Legiunii Arhanghelul Mihail. 

Când cortegiul traversând Capitala spre Casa Verde a 
trecut pe calea Victoriei, prin faţa palatului regal, Regele 
Carol al II-lea, cu Lupeasca, guvernul Tătărăscu şi 
Consilierii Regali, între cari profesorul Iorga, lau urmărit 
ascunşi după perdelele sălii Tronului care se întindea în 
palat, paralelă străzii, pe circa 60 de metri lungime. 

lorga, în nostalgia anilor tinereţii când fusese idolul 
tineretului naţionalist, a prilejuit fatidica răscolire a 
ambițiilor monarhului destrăbălat, afirmând: 

“Sire, Codreanu are o armată mai puternică decât Măria 
Ta, dar când ciobanul dispare, turma se împrăştie”, 
deslănțuind furia asasină a Regelui care a pus-o în practică 
un an şi jumătate mai târziu. 

Prestigiul Mişcării în masa populaţiei româneşti a crescut 
enorm şi cu el atitudinele ostile ale duşmanilor din lăuntrul 
țării cât şi a susținătorilor lor aflaţi în afara ei. 

Guvernul Tătărăscu termina în Decembrie 1937 legislatura 
şi convocase oficial noi alegeri pentru acea dată. Incepută 
campania electorală, legalizarea candidaturilor şi 
Pripaganda partidelor participante, Tătărăscu a lăsat mână 
lib. ministrului de interne Armand Călinescu, omul de 
încredere al Regelui, de a manevra ilegalităţile şi Jandarmii- 
Securitatea de azi cu misiunea de a împiedeca participarea 
masivă a legionarilor, asasinând pe cei mai întreprizi, cazul 
studentului Eugen Teodorescu, ucis de jandarmi pentrucă s'a 
opus să rupă afişele partidului Totul pentru Ţară, pe care el 
le lipise conform libertăţilor consfinţite de Constituţia Tării 
propagandei în alegeri. 

Indirect se vedeau amenințate de trucarea rezultatelor şi 
principalele partide din opoziţie-naţional Tărănesc Iuliu 
Maniu şi fracțiunea liberală Gheorghe Brătianu, care s'au 
grăbit să accepte încheerea unui pact electoral sugerat de 
Corneliu Zelea Codreanu, de neagresiune între ele în cursul 
propagandei şi supravegherea în comun a urnelor în sediile 
de Votare, ceace a provocat căderea guvernului, care nu a 
putut realiza “majoritatea” cerută de legile respective. 

Deşi partidul Naţional țărănesc câștigase alegerile, 
Lriumfator a fost partidul Totul pentru Tară, care obținuse 
(68 de mandate de deputaţi şi 6 senatori, devenind cel de al 

v treilea partid de guvernământ. 

) „ După cum relatează Dl. Radu Budişteanu în amintirile 
„sale publicate în acest număr, Capitanul nu a fost mulţumit, 
considerându-l succes prematur, intuind campania de ură şi 
distrugere pe care o va deslănţui Regele, Camarila şi ovreii. 


(urmează în numărul viitor) 


MITTERSILL 


EGIONARI şi prieteni veniţi din multe ţări 
europene si din America s'au adunat 
Duminică 21 lunie în jurul mormăntului lui 
Corneliu Georgescu, unul dintre 
intemeietorii Mişcării Legionare ca să 
participe la un parastas celebrat de. Preotul 
Harald Makk pentru pomenirea 
intemeietorilor Miscării Legionare şi a 
celor căzuţi cu ei în decursul a 60 de ani de existenţă. 
Răspunsurile au fost date de soţii Maria şi Vasile Ghilescu 
impreună cu dr. Nicolae Ighişan. La mormânt nu s'au ţinut 
discursuri. Marin Bărbulescu a citit numai din scrierile. lui 
Corneliu Georgescu. 

Sămbătă 20 lunie 1987 a avut loc o sedință festivă 
inchinată celor saizeci de ani de existentă a Mişcării 
Legionare. Marin Bărbulescu a prezidat adunarea festivă, 
incepăndu-şi cuvăntarea cu citirea ordinului Nr. | dat de 
Corneliu Codreanu, care suna astfel: “Astăzi Vinei 24 lunie 
1927 (Sf. loan Botezătorul), la ora zece seara, se infiintează 
“Legiunea Arhanghelul Mihail”, sub conducerea mea. Să 
vină “in aceste rânduri cel ce crede nelimitat. Să rămănă în 
afară cel ce are îndoieli”. După ce Marin Bărbulescu face un 
mic istoric al Legiunii Arhanghelului Mihail, mai târziu 
cunoscută sub numele de “Garda de Fier”, Partidul “Totul 
pentru Tară” a intrat in consţiinţa poporului român si sub 
numele de Mişcarea Legionară, membrii ei fiind cunoscuţi 
sub numele de legionari sau de gardişti, i se dă cuvântul lui 
lon Boacă. Acesta isi. întitulează cuvântarea “Prezenţa 


numelui Căpitanului peste hotare”, povestind o scenă trăită | 


la sfărșitul lui Noiembrie 1943 în exilul dela Sofia, în timpul 
prigoanei lui lon Antonescu, într'o sală de cinematograf din 
localitate. “Aflasem dela prieteni bulgari că intr'una din 
sălile de cinematograf din Sofia, rulează un film, la inceputul 
căruia, în cadrul “Jurnalului” este prezentată si 
“Reinhumarea  osemintelor Căpitanului, Nicadorilor şi 
Decemvirilor”, ne spune conferentiarul. Si loan Boacă 
continuă: “Infăţisarea procesiunei apărută pe ecran, sicriile 
purtate de camarazi, urmate de cortegiul funebru format din 
coloane lungi de legionari, care mergeau în cadență cu feţele 
cernite, era dominată de sobrietate. Miile de cetăţeni ai 
Capitalei şi legionari veniţi din toate colţurile ţării, aflaţi de 
ambele părţi ale străzilor, când cortegiul mortuar trecea prin 
faţa lor, dădeau ultimul salut rămâsitelor pământesti, cu 
bratul ridicat in sus. La apariţia imaginilor filmate, în sală 
s'a produs o linişte totală. Filmul nu a fost insoţit de 
explicaţii verbale sau scrise, datorită poate, unei cenzuri 
parţiale. 

Lipsa explicatiilor despre “Inmormăntare”, nu a constituit 
însă un impediment, de a nu se şti despre ce este vorba, 
intrucât simultan cu filmarea cortegiului, a fost prezentat 
portretul Căpitanului, de dimensiuni mari, la apariţia căreia 
publicul a început să soptească “Codreanu, Codreanu, 
Jeleznata Gardia” adică Garda de Fier, exclamaţiile 
auzindu-se în întreaga sală... Am fost adănc impresionat de 
atmosfera ce se creiase în mod spontan în sală, întrucât 


atentia spectatorilor demonstrată prin reacţia lor la apariţia | 


portretului Căpitanului pe ecran, putea fi considerată ca 
expresia sentimentelor de simpatie faţă de el, iar pentru-nois- 
mărturie grăitoare a cugetatei iniţiative de a fi inființat cu 60 
de ani în urmă, în ziua de Sf. loan Botezătorul, Legiunea 
Arhanghelul Mihail”. 

După aceia i se dă cuvântul fostului ministru şi senator, 
dr. Radu Budişteanu, deţinut peste saisprezece ani, pentru 
credinţa sa politică în închisorile regale şi comuniste. In 
cuvântarea sa, dr. Radu Budisteanu a spus printre altele, că 


de Alexandru SUGA 


nouă legionarilor ni se impută că suntem “totalitarişti”, dar 
continuă oratorul “Mişcarea Legionară s'a supus de atătea 
ori confirmării sau infirmării populare a votului universal, 
direct şi secret, prevăzut de Constituţia noastră, de altfel 
traficat mult inaintea ăstora de acum. Mişcarea Legionară 
s'a supus votului universal si am avut rezultatele ştiute, în 
1937 am avut 66 de deputati. Spre deosebire de cei ce au 
făcut afaceri în politică, noi ne-am ridicat împotriva acestui 
sistem, şi în politică şi în viaţa de fiecare zi, noi am murit din 
cauza politicii”, accentuiază oratul. In încheierea cuvântării, 
dr. Radu Budisteanu trasează liniile Mişcării Legionare şi 
obligaţiile legionarilor spunând: -... rămăne. prezenţi în 
principiul naţional, implicând credintă în divinitate, faţă de 
oameni patriotism, evoluţie în pas cu timpul şi nu 
contradicţie, nu atitudine contradictorie cu noi inşine, ci a 
continua ceiace ei au început acum saizeci de ani. Da, saizeci 
de ani, şi nu saizeci de ani liniştiţi pe perină, ci saizeci de ani 
de asasinate şi saizeci de ani de temnițe, şi am trăit”... 

După aceia s'a luat masa în comun şi s'au depănat amintiri 
din lupte, din prigoane, din închisori, din lagăre şi din exil. 
Alexandru Suga 


| 


k 


Iunie 1927-lunie 1987 


Cuvânt pentru cei 60 de ani 
dela înfiintarea Mişcării Legionare 


N gânditor francez, către sfârşitul secolului 
trecut, definea printr'o pluralitate de 
noţiuni “națiunea”, cea mai importantă 
dintre aceste noţiuni fiind următoarea: 


"Xegiunea este compusă mai mult din 
morţi decât din vii. Aceasta este realitatea 
noastră şi prin aceasta ne confundăm cu 


decât din vii”, z 


națiunea. 

De câte ori am avut prilejul, după ce mi-am părăsit țara, 
ca noi toţi —nu există situaţie mai dureroasă sufleteşte decât 
să-ţi parăseşti țara—, de câte ori am avut prilejul am 
subliniat, —vă rog să nu faceţi confuzia—, România este un 
Stat din care noi nu mai facem parte, condus de moscopuşi, 
de oamenii Moscovei. 

Nu ne veţi găsi acolo! 

Noi nu reprezentăm Statul, dar reprezentăm Națiunea, şi 
cred că aceasta este misiunea noastră. 

Si unii dintre noi, cei mai în vârstă, natural, vor dispărea, 
în aceste condiţii şi dacă vor rămânea în amintirea 
dumneavoastră, a celor supraviețuitori, va fi numai prin 
împlinirea acestei condiţii. 

M'am gândit la o retrospectivă 60 de ani de viaţă, 
reprezintă un multiplu în care vom găsi calităţi şi eroarea la 
care este supus câte odată bietul om, fără de care ar fi perfect 
şi n'ar mai fi om. 

60 de ani de viață pentru o colectivitate este enorm, 
pentrucă, din nefericire, ceiace constitue unul din defectele 
capitale ale entității umane este lipsa de clarviziune, de 
persistenţă pusă în slujba unui ideal. 

In aceşti 60 de ani, Mişcarea s'a verificat de atâtea ori, 
încât cred că este o trecere în revistă de natură să implice în 
părerea unuia sau altuia anumite uitări, anumite neglijeri, 
anumite non-sensuri. De aceia eu nu voi face un curs 
retrospectiv. 

M'am gândit la viitor, mai mult decât la trecut şi mă 
gândesc la prezentul în care trăim cu toţii. 

In desbaterile publice care se fac în presă —şi în această 
presă românească, îmi permit să spun nu totdeauna la 
înălțimea obligaţiei ei spirituale şi naţionale, şi în presa streină—, 
observați că parcă n'ar mai fi altă preocupare obiectivă, fie 


de ordin general, fie de ordin temporal, cotidian, asupra | 
rolului, asupra naţiunii, asupra conflictului acesta care | 


transformă pacea într'un fel de război continuu. 
„Se discută, câte odată cu pasiune, de multe ori cu 

incompetenţă, asupra formelor în care se manifestă o unitate 
' politică, un Stat; democraţie se spune, un termen care se 
poartă mult astăzi. 

Totalitarism! combat unii cu înverşunare. 

Mişcarea Legionară a fost o mişcare totalitară. 

Mişcarea Comunistă este o mişcare totalitară, şi eu vă 
spun: nu €e aşa. 

Oamenii discută la suprafaţă. N'am văzut nici odată 
|adâncindu-se această problemă în sine, făcându-se 
|discriminarea definitorie între Democraţie, între Totalitarism 
[şi între ceiace a constituit Doctrina Legionară, care n'a fost 
nici una, nici alta. 

, 


i 


articol, mi-am permis să fac distincţia între 


| 
| 
| 
| 
| 
| 


noțiuni. 

Ingăduiţi-mi, succint, să o repet. 

Corneliu Codreanu spune undeva, că spre deosebire de 
domnul Maniu care este un “profund democrat”, —eu îmi 
permit să spun că, în aplicaţiunea acestei noţiuni în stare de 


12 


“Națiunea este compusă mai mult din morţi 


de Radu Rudisteanu 


guvern prezidat de domnul luliu Maniu, sunt multe umbre la 
tabloul prea luminos al Democraţiei pe care voiau dânşii să-l] 
înfăţişeze. . 

Reamintesc una singură: alegerea absolut dictatorială (şi 
cine nu ştie rog să se informeze), a Regentului Sărăţeanu, 
exclusiv de către domnul Iuliu Maniu. 

Stiu, dela unul din miniştrii importanţi ai acelor zile 
lunian, modul în care domnul Maniu a adus, în prealabil, 
faţă de parlament, la cunoştinţa Consiliului de Miniştri: 
“Am ales, eu, pe domnul Sărăţeanu”. Nu-l cunoştea nimeni. 

Parlamentul aşteptă cu nerăbdare, convocat în mare plen, 
să afle cine va fi peste câteva minute ieşit din votul adunării 
generale, suveranitatea democrată, plenul; Regentul. Nu ştia 
nimeni... 

Când a venit “ucazul democrat” al Primului Ministru: — 
să votaţi pe domnul Sărăţeanu! 

Cine o fi ăsta?... şi toată lumea l-a votat. 

Dacă aceasta este Democraţia, e bine că noi nu suntem 
democrați. 

Suntem “totalitarişti”! Prin ce? Mişcarea Legionară, slavă 
Domnului, s'a supus de atâtea ori confirmării sau infirmării 
populare a votului universal, direct, secret, prevăzut în 
constituția modernă, constituţie aplicată mult înaintea celor 
de acum. Astea toate sunt forme goale, falşe. Ce să fie dela 
nişte bieţi oameni, Chiar dacă şi-au pus o pseudo-coroană 
regală pe fruntea lor lipsită de idei. 

Alţii au decis în 1923 asupra României moderne, şi mă 
refer în special la lonel Brătianu, care, acela, a fost un 
dictator. 

Mişcarea Legionară s'a supus votului universal şi am avut 
rezultatele asupra cărora nu mă opresc. 

Am participat, —şi este unul din mijloacele care mă mai 
țin în viaţă, amintirea participării, pe teren, în numele 

_Mişcării Legionare, acolo unde mi-a fost încredinţat sectorul 
respectiv—, am participat la luptele din 1937—. 

Şi vă rog să reţineţi, m'am întors imediat după 
proclamarea rezultatelor dela Neamţ, unde Căpitanul mi-a | 
spus: “Vei merge în locul meu”... / 

„.-Şi m'am dus în biroul Căpitanului. L'am găsit singur. Nu! 
| erea prea strălucitor, El, pentru rezultatul strălucit a 
| alegerilor. 

M'am uitat la el şi l'am întrebat: 

“Ce s'a întâmplat?, sunt 66 deputaţi şi 6 senatori” şi mi- 
||spus: 
| “Dumneata eşti mulţumit?” 

N “Sigur”, am răspuns. 
| “Eu nu. Mişcarea Legionară nu trebuia să aibă decât 12 
| deputaţi. 66 sperie pe toată lumea. Vom trăi timpuri foarte 
| grele, fiindcă aceasta nu este decât o biruinţă aparentă, care 
| va duce contra noastră la ridicarea, nu a poporului care â 


| Votat ieri, ci a intereselor din politica românească pe care noi 
| le combatem”. 


e 


(Si încă odată m-am gândit, cum m'am gândit şi acuma, ce 
a reprezentat în fond Mişcarea Legionară în cadrul politicii 
româneşti? Politica!... această conducere a cetăţii... 

Spre deosebire de cei care au trăit din politică, noi am 
murit din cauza politicii, cei care s'au dus dintre noi, nu 
Mişcarea Legionară. Ă 

Spre deosebire de cei care au făcut afaceri în politică, no! 
ne-am ridicat împotriva acelor moravuri şi în politică şi în 
Viaţa de fiecare zi a oricui. 

Mă gândeam în decursul anilor, în special a anilor de 
cumplită mizerie, pe cari i-am descris în cartea mea, Ce 
anume, a condus România?... 


— 


Pa 


Burghezia romaneasca înființată de lon Brătianu, 
bătrânul, care avusese în Franţa, nu atât o activitate 
studioasă, cât mai ales o activitate revoluţionară. A fost 
condamnat, sub Napoleon al 3-lea, la 3 ani de închisoare 
pentrucă, făcându-se o percheziţie, s'a găsit în camera lui, 
zisă de student, arme destinate unei revoluţii, fomentată încă 
de acolo şi nerealizată. 

Intors, a înfiinţat burghezia românească. 

N'a fost o idee personală, o formulase înaintea lui, Guizot. 
Numai că lon Brătianu s'a adresat partizanilor lui, 
spunândule: “Imbogăţi-ţi-vă”. 

Guizot preceda concluzia de două alte elemente: 
“Imbogăţiţi-vă, prin onestitate şi muncă”. 

La noi au lipsit. 

Dar să trec peste aceasta şi să continui: nici democrați nici 
totalitari, Al treilea termen, a treia doctrină, de circulaţie nu” 
numai românească ci universală, promovată de Căpitan. , 

Permiţându-mi, eu însumi la vârsta la care am ajuns şi 
prin viaţa pe care am trăit-o, să stabilesc conţinutului o 
determinare istorică şi să numesc a treia dogmă: | 
“Elitocraţia”. / 

Am vrut să formăn o elită legionară. Peste tot veţi întâlni / 
nu mediocritate, nu noluntate, ci o elită legionară. Pentru | 
aceasta a murit Căpitanul, pentru aceasta au fost sacrificați | 
cei cari reprezentau într'adevăr, nu numai o elită legionară, o / 
elită naţională ———— TED IE 


/ 


t i 


„Am trăit noaptea de 29-30 (Nov. 1938) la Râmnicu-Sărat, 
cei cari au fost asasinați în puşcării, în lagăre, în spitale, pe | 
străzi; noţiunea “asasinatului de stat”, necunoscută în istoria | 


niciunui stat, au inaugurat-o bandiții dela cârma țarii asupra 
Mişcării Legionare. 

Oamenii care au fost masacrați, oamenii aceştia au fost, 
într'adevăr, România ce trebuia să ia curs în continuare şi să 
ne ducă spre altceva decât gruparea supravieţuitorilor în 
acest cadru, sau a celor care mai sânt, fiindcă mai sânt, 

— Mişcarea o ştie prea bine—, atâţia în ţară şi că din ziua de 
mâine nu se exclude ci se accentuiază legionarismul şi 
purtătorii lui. 

Vom fi excluşi prin moarte, unii, veţi rămâne cei mai 
tineri, având această sarcină care vine de sus. Si în aceste | 
momente care sânt ale noastre ale muritorilor, ale 
chinuiţilor, eu simt ca pe o evocare şi invocare sufletească, 
duhul celor care îşi continuă viaţa transpusă depe pământ în 
cer. ii 

Nu-i simţiţi? Eu parcă îi văd! Si eu cred că dacă noi 
continuăm să trăim este datorită numai protecţiei lor de 
acolo de unde sânt. Pentrucă noi nu credem că viaţa are un 
sfârşit, ci credem că viaţa se continuă, ea, viaţa legionară, 
torturată îr suferință, înălţată în nădejde. 

Analizaţi vă rog! Ce ne ţine în viaţă pe fiecare dintre noi? 


asupra capului fiecăruia dintre noi?, ce ne ţine, decât această 
legătură? 4 oi 

Eu îi văd aci! pe ei, fondatorii, Căpitanul, ceilalţi, toţi cei 
asasinați în nopţile acelea din 1938 şi 1939. - 

A transpune pe plan teluric toată această comoţie umană, 
care ne sdruncină şi ne reechilibrează în acelaş timp în cadrul 
Mişcării Legionare, indiferent dacă mai avem libertatea de 
manifestare sau nu. 

Ceiace ne ţine, pe noi, individual, colectiv, este trecutul 
trăit actualmente şi proectat în viitor. 

M'am gândit, în fond, ce a fost legionarul? în cadrul 
Mişcării, ce a fost omul? tânărul în special, dar ereau şi 
bătrâni, în cadrul Mişcării. Si am ajuns să formulez câteva 
rânduri şi mă supun cenzurii dumneavoastră: 

— înaintea omului, în concepţia tuturor, “Dumnezeu”, 

— şi omul, “complex de acţiune şi gândire”, cu viaţă 
aspră, deseori îndelung privată de libertate, acceptând 
sacrificiul suprem în trăirea cerului. 

Aşa am văzut, aşa văd eu “legionarul”, 

Noi nu am fost şi nu sântem o întemeere similară cu 
partidele politice. 

Dinpotrivă, aşi zice că elementul de viaţă al legionarilor, a 
fost suferința, tirania şi chiar asasinatul de stat, care n'a ucis, 


Lipsurile? Calitatea de apatrid?, toată nenorcirea abătută | 
| 


ci.a dat altă viaţa superioară victimelor lui. 

Dar, aşa se zice: e acesta un misticism deşuet; noi trăim în 
secolul materiei, restul nu ne interesează. Da, în America, 
n'am găsit decât un interes strict la ora în care trăim. 

“Carpe diem” ziceau anticii, “carpe horam”, e un fel de a 
vedea viaţa, de a ţi-o însuşi, de a extrage din ea numai părţile 
bune tie, de a nu trăi câte odată în disperare sufletească şi 
fizica. Am trăit-o aşa. 

Mărturisesc că, fiind alături de Căpitan (n'am venit decât 
mai târziu formal în Mişcare), în biroul lui când ajungeam, 
când văzând pe câte un camarad venit la el, din provincia 
mai apropiată sau mai îndepărtată: “Cât timp ai stat în 
închisoare?” mă răscolea întrebarea şi răspunsul şi plecam cu 
oarecare mirare. Cum? acesta este un criteriu de apreciere a 
valorii unui om? Da! 

In anii pe care i-am petrecut, prin asasinatele pe care le-am 
înregistrat (şi în paginile cărţii mele descriu noaptea de 29 
Noembrie aşa cum a fost), am reflectat mult asupra acestei 
întrebări a Căpitanului. 

“Câţi ani ai stat în puşcărie? Si ce ai făcut în puşcărie?”. 

“Am simţit că trăesc pentru Mişcare şi pentru Căpitan”. 


Acum poate, e întrebarea: 
ŞI ce e cu vorîi il? 


/— Unii se ceartă! 

Mă întreb de unde provin? 

De unde provin oamenii aceştia?, cari nu se armonizează, 
Mu reprizintă o concordie naţională, noi a trebuit să ne 
zolăm, ca să nu ne lăsăm târâţi de resentimentele personale 
ce reprezintă hrana cotidiană, spirituală, naţională, a 
acestora. 

Şi noi ştim fiecare ce facem, ce suntem şi cum noi 
reprezentăm România şi Națiunea. 

Eu personal, nu pot califica pe ceilalţi drept disidenţi. 

Ce este “disidenţa”, domnilor? 3 

Este un dezacord asupra oamenilor şi eventual asupra 
mijloacelor. Dar nu asupra esenței doctrinare. / 

Şi prin declaraţii deviatoare, de aci şi rezerva că pot fi 
numiţi “disidenţi”. Sunt oameni care s'au separat. / 

Neconvenindu-le, ce? 

Să vă spun eu, ceiace pentru mine consider un mare amar, 
neconvenindu-le, e de presupus, situaţiile de care au? 

| 
Ii 


beneficiat când Mişcarea era la putere şi pe care nu le mai 

pot avea acum. | 
lată cheia! foarte umană, a unor atitudini 9 

necorespunzătoare. | 
De aceia, eu nu pot să-i numesc disidenţi. Ci, pot să-i | 

numesc: “cei cari, prin voinţa lor, s'au situat în afară de | 

Mişcarea Legionară”. | 

| Îndatoririle noastre pentru viitor: 

— prezenţă, 

— principii naţionale contemporane, implicând: 

* credinţă: credinţa în divinitate, 

* credinţa faţă de oameni, 

* patriotism, 


| 


i evoluţie în ansamblul general al timpului pe care-l trăim, şi 
n care apar principii noi şi se impalidează altele. 
red că obligaţia fiecăruia dintre noi, servind atât idealul 


* evoluţie, dar nu contradicţie, nu evoluţie contradictorie, 4) 
1 ” 


| pentru care atâţia s'au jertfit, servind şi oamenii, servind 


ideia, este să ne ţinem în pas cu vremea. Dar aceasta nu 
pentru a lua atitudine contradictorie faţă de noi înşine, ci 
jpentru a continua;-fără să rămânem într'o situaţie perimată. 
—A continua ceiace au început alţii acum 60 de ani... 60 de 

ani, dorhnilor, anul acesta... ate a Sua ai 

Şi nu 60 de ani liniştiţi pe pernă. Ci 60 de ani de temniţă şi 
asasinate şi, totuşi, 60 de ani. Si, totuşi, proectaţi aceşti 60 de 
ani în viitor, 

Aşi vrea să văd cine a trăit viaţa noastră dintre ceilalţi. 

Aşi vrea să văd câtă credinţă e în ei! şi ce speranţă 
naţională, sau ce speranţe beneficiare se găsesc în aceşti 
oameni! 

Regret că trebue să vorbesc aşa despre unii din 
conaţionalii noştri. Dar vorbese ei, în manifestările lor 
publice! Noi nu facem nici măcar să le interpretăm. Ci e 
suficient să le expunem, să le readucem într'o desbatere. 


13 


UPA cum am văzut, generalul Antonescu a 
fost nevoit să accepte situaţia: renunţa la 
cererea lui de a i se da şefia Gărzii de fier, 
dar asta numai la intervenţia lui Neubacher 
care venise ca să- încerce să=l-împace pe 
general cu Horia Sima. Venirea lui 
Neubacher, care e posibil că venise dintr'un 
impuls personal, adică nu fusese trimis de 
„—  Fabricius care era ministrul Germaniei la 
Bucureşti, dar generalul a crezut că Neubacher fusese un 
trimis special din partea Legaţiei germane sau poate 
Neubacher venise în urma unui ordin direct dat de Adolf 
Hitler. In orice caz, Antonescu a fost nevoit să-şi schimbe 
atitudinea şi a avut chiar o întrevedere cu dl Horia Sima. 
Insfârşit am putut să-l văd pe General şi am avut cu el o 
discuţie surprinzător de-ealmă. Aşi zice, aproape cordială. 
Vorbea degajat şi prietenos, caşicum nimic nu s'ar fi 
întâmplat între-noi- Nu mi-a pomenit nimic de întâmplările | 
de la Jilava. Niciun reproş şi nici o acuzaţie. Dimpotrivă a | 
împins amabilitătea-atât-de-departe, încât m'a invitat să iau 
cina cu el. Am refuzat invitaţia, rugându-l să înţeleagă că | 
trebuie să plec neîntârziat pe Valea Prahovei, fiind îngrijorat 


de soarta lui Iorga şi Madgearu, cari au fost ridicaţi de la 
casele lor. Ess: 


— Brusca- schimbare la faţă a Conducătorului arăta 
fluiditatea caracterului său. Era un actor consumat.| 
Stăpânea arta de a alterna furia şi severitatea cu gesturile de 
blândeţe şi prietenie. Dar când era el sincer? Niciodată. Nu-l 
interesa decât puterea. Totdeauna se orienta după 
circumstanţe, după avantagiile şi desavantagiile jocului 
politic de moment. Tensiunea dintre General şi Mişcare a 
scăzut brusc când a văzut că guvernul german nu agreiază 
atitudinea lui. Si-a dat seama că Mişcarea nu poate fi! 
dislocată, cel puţin pentru moment, din Stat”.— Horia Sima, | 
Era Libertatii, II, pag. 193. Ca urmare, am văzut-că| 
generalul primise propunerea lui Horia Sima de a face, adică | 
să închidă dosarele celor care uciseseră pr cei 64 de demnitari | 
de la Jilava precum şi a tuturor celor care uciseseră sute de/ 
legionari, în cap cu Corneliu Codreanu, din ordinul lui 
Armand Călinescu şi al lui Carol al II-lea. , 


Tape 


Ş 
ai; 


——— 
| 


CUVANT... 


Când un coleg al Tatii,un bătrân magistrat, la începutul 
meu de viaţă făcea aprecieri favorabile mie, a pus o 
întrebare: “tânărul acesta are avere”? şi la răspunsul negativ 
a zis: “Ce nenorocire” 

lată elementul! 

Când în America de azi, unul dintre cei care ereau 
binevoitori, striga: “am bani”! 

Mă uitam, ziceam se poate, dar îţi lipsesc multe altele, / 
dacă ai ajuns să judeci prin bani. | 


| 
Acesta este mediul, viaţa, nu putem să n'o constatăm (E 


pentrucă nu sântem piese de muzeu. Ci sântem în plină 
acţiune, în continuarea desfăşurării iniţiale. Aducem alte 
valori. 

Am trăit, în cadrul Mişcării Legionare, într'o triplă 
noţiune, proectată asupra noastră a tuturor: 

— mândrie naţională, 

— mândrie legionară, 

__ mândrie de om, în cadrul unde fiecare dintre noi 
încercăm să contribuim la altă Românie. 

Radu Budisteanu 


14 


E 


(de N.S. Govora 
p : 
Si după aceia a urmat a doua lună de miere, după cum 


ne-o spune di Horia Sima, adică s'a purtat foarte bine cu 
Legionarii. “O atitudine neașteptată şi binefăcătoare. Nu 


mai recunoşteam pe Generalul de cu câteva zile mai înainte. | 


Atât era de bun, de amabil, de prietenos, dispus să dea curs 


Libertătii, pag. 235-— 


a avut prilejul să vadă că Legiunea era iubită de ardeleni şi 
s'ar putea spurnie că a fost chiar mişcat de aceasta şi mai ales 
că această iubire se răsfrângea şi asupra lui, asupra 
Conducătorului Statului. “O singură notă discordantă în 
aceastată zi măreaţă. Ne aflam spre sfârşitul mesei, când, în 
fața Palatului Episcopiei, sa adunat o mare mulţime de 
legionari, cari au început să-mi strige numele. Generalul 


vădit nemulţuriit, miza spus: “Du-te afară că te cheama | 


Legionarii”. Am ieşit şi am mulţumit pentru manifestaţie. 
Dândumi seama că Generalul suferise în orgoliul său, lam 
chemat pe Victor Silaghi şi i-am spus să organizeze în grabă 
o concentrare asemănătoare de legionari, în cinstea lui 
Antonescu. Intr'adevăr în câteva minute, în faţa Palatului 
Episcopiei, au izbucnit urale furtunoase pentru 
Conducătorul Statului. Antonescu a ieşit în cerdac şi extrem 


de fericit, a salutat cu bratul în sus pe manifestanți. 

Cgerviciat dev ordine ar aăişcării,. creiat după dizolvarea 
poliţiei legionare, a dat întâiul examen al eficacității. 
Membrii acestui serviciu, în uniformă şi cu pistoalele la 


brâu, erau permanent în jurul nostru, ocrotindu-ne. 
Generalul a fost mulţumit de modul discret în care şi-au 


îndeplinit datoria membrii acestui serviciu şi a adresat 


felicitări, şefului lor, Boian-Moisescu”.— Horia Sima, Era 
Libertăţii, II, pag. 245. 
“Inainte de a pleca spre Alba Iulia, anturajul femenin din 


jurul lui Antonescu, în frunte cu Doamna Goga, l'a sfătuit pe 


General să nu meargă la manifestaţia de | Decembrie, 
deoarece “legionarii ar putea să-l omoare”, după cele 


întâmplate la Jilava. Teama lui să nu aibă parte de un glonte 


mi-a destăinuit-o Generalul la întoarcerea de la Alba Iulia, 


vor să mă împuște, pe mine, care ami făcut atâtea pentru ei. 
Si ai văzut ce entuziasm, ce manifestaţie mi s'a făcut la 


| fiecare pas. Sunt fericit că am trăit aceste clipe de neuitat în 
| mijlocul legionarilor din a 
"Libertăţi, II, pag. 248. 


Ardeal”. —Horia Sima, Era 


| “Anturajul lui îi cultiva sistematic teama că va fi ucis de 
legionari. Oridecâteori participa la o manifestaţie legionară, 
care se sfârşea cu urale vibrante pentru General, Antonescu, 


în culmea fericirii, îmi spunea: “Uite, Dle Sima, câte veşti 
meadevărate se colportează. Dacă ar fi după ele, eu ar trebui 
/să fiu cadavru acum. Mi s'a spus că voiu fi omorît de 
legionari la această manifestaţie şi am fost avertizat să nu mă 


duc”.— Horia Sima, Cazu -Madgearu, 

_Domnul-Horia i 
femenin din jurul generalului care îi spunea în fiecare zi că 
legionarii au să-l omoare. Dar nu numai anturajul femenin 
făcea acest lucru, ci toţi, până şi ofiţerii, toti, de Stat Major, 
din cabinetul militar al Conducătorului, făceau acelaşi lucru: 
toţi îi spuneau că va fi ucis de legionari. Citind cartea, 
“Antonescu”, scrisă de unul din aceşti ofiţeri care făceau 
parte din Cabinetul militar, şi anume maiorul Magherescu, 
cititorul va afla că aceşti ofiţeri nu aveau altceva mai bun de 
făcut toată ziua, decât să-l pună în gardă pe conducător câ 
va fi împuşcat de legionari. Ba chiar, după izgonirea 


cererilor noastre, în contrast cu “câinele roşu”.care reînviase | 
în el, după execuțiile de la Jilava”.— Horia Sima, II, Era | 


După aceasta a urmat marea manifestaţie de la Alba Iulia 
[de care Antonescu a fost foarte mulţumit. Cu această ocazie 


în trenul ce ne aducea spre Bucureşti: a PA pe a 
IE ali o — Auzi, Domnule Sima, cu ce umblă lumea: că legionarii 


| lorga-Madgearu, pag. 55. 
Horia Sima ne vorbeşte numai de anturajul 


E 3 


| 


+ 


| 
| 


legionarilor, aceşti ofiţeri au continuat. “Aşa că, într'una din 
duminicile lui Februarie 1941, când Generalul, conform 
obişnuinţei sale vechi, urma să se deplaseze la vila de la 
Predeal, s'a primit informaţia că legionarii pregătesc un 
atentat împotriva Generalului. Acesta a fost avertizat 
imediat şi sfătuit să renunţe de a mai pleca. Nici nu a vrut să 
audă. Atunci, cu colonelui Elefterescu în cap şi adjutanţii, 
am organizat, fără ştirea Generalului, o sustituire. Un ofiţer 
de la Cabinet, de talia Generalului, a fost echipat cu 
mantaua şi şapca lui şi trimis înainte în maşina lui şi cu o 
escortă asemănătoare celei care îl însoțea mereu. 

Acest convoiu a străbătut distanța Bucureşti-Predeal fără 
cel mai mic incident. La ora obişnuita a plecat şi convoiul cu 
Generalul, ajungând deasemeni la Predeal, fără incidente. 
Când a aflat de ceiace am făcut, plictisit, ne-a spus: “Nu vă 
mai ţineţi de prostii. Să nu mai aud de aceste comicării”. Din 
toată această înscenare, acel ofițer a rămas cu porecla: 
“Conducătorul”. De atunci, nu am mai auzit despre 
proiectul vreunui complot impotriva Generalului Antonescu. 
Ceiace trebuie subliniat, că el nu punea nici cea mai mică 
bază pe măsurile de securitate. EI era apărat de steaua sa şi 
menirea ce avea de îndeplinit faţă de neamul său. Era 
convins că atunci când acea menire va fi fost îndeplinită, el 
ar fi dispărut. Până atunci el arbora o linişte olimpiană”.— 
Maior Magherescu, In serviciul Mareşalului, I, pag. 154. 


== 


+ x 


Domnul Horia Sima are dreptate când afirmă că 


Generalul Antonescu nu a fost sincer niciodată. Telul lui era 

| să devină şeful Gărzii de fier şi, pe toţi cei care se 
împotriveau acestei dorințe-a” Tu. devenea duşmani de 
moarte şi în special, Horia-Sima--Dar Generalul ştia să se 

| prefacă şi comportarea lui amabilă, a doua lună-de miere, 
| era complet falsă. In înţelegerea lui cu domnul Sima de la 14 
| Septembrie, îi dăduse unele ministere, printre care, cel mai 
| important, era mini € erne. Probabil 'că-nu-avusese 
ce face în faţa cererei domnului Horia Sima, dar cum el 
considera acest minister, cheie, îşi pusese şi omul lui, alături 
de generalul Petrovicescu, care era ri aDRUra Sarte re, 
Acest general Petrovicescu; era considerat ca un devotat 


generalului Antonescu, dar. cum el era considerat şi legionar, 
tonică după cun am spus, îşi pusese şi omul lui alături 

e Petrovicesct că SEI S1IpidVegBezE Cu SEE ăgRcie- Acest om 

de încredere a fost colonelul de rezervă Alecu Rioşeanu, om 
care a făcut cel mai mare rău guvernării Antonescu- 
"legionari. După cum am văzut, Antoriescu nu punea nici un 
„preţ pe informaţiile pe care le primea de la anturajul lui 
|Memenin şi de la ofiţerii din Cabinetul militar şi în fond, nu 
||) punea nici un preţ pe informaţiile primite de la toţi, căci, 
| cum spune maiorul Magherescu, el era convins că are de 
îndeplinit o misiune, a mare misiune, faţă de Neamul lui şi 
până atunci, arbora o linişte olimpiană. Dar toate până la un 
informa imite de la 


ol] 
| punct: el avea o mare înc 
| Alecu Rioşeanu: 

Trecuseră aproape trei săptămâni de la vizita la Berlin a 
generalului Antonescu şi, într'o bună zi, el îi convoacă pe 
credinocioşii lui (il convoqua ses fideles, ne-o-spune George 
Barbul) la o adunare restrânsă pentru a le arăta trei 
documente. Barbul în cartea lui ne vorbeşte de trei 
documente, dar en i intă- importanţă 
toate trei, vom analiza numai două. “Al doilea document 
emana de la “serviciile secrete ale Marelui Stat Major(?); el 
reproducea ultima Tr 


iune a echipei Morți , car! upase 


pe extremiştii Mişcării legionare. Subiectul la ordinea zilei 
era furnizat de cuvintele pronunțate de Antonescu la ultimul 

9 Consiliu de miniştri: "Er mu por să-trălesc în dezordine”, 
„  Spusese generalul: iga pe Antonescu să 
continuie să trăiască sub regimul nostru pe câre îl califică 
|anarhic”, au decis legionarii şi condamnarea la moarte a 
generalului-primi »bârea generală, Numai rămânea 
3 decât să fixeze momentul “şi mijloacele. Toţi cei prezenţi, 


+ 


afară de Mihai Antonescu, care părea să fie la curent cu 
totul, rămăseseră perplexi”.—Le III-e Homme de l'Axe, pag. 

66. 

După cum vedem, Antonescu a prezentat documentele ca 

emanând de la “Serviciile secrete ale Marelui” Stat Major”, 

dar dacă Dumnul Gerge Barbul nu era la-curent, trebuia să 

ştie că ele proveneau de la subecretariatul de Stat de la 
Interne, adică cel al colonelului Rioşeanu. In_aceste 
documente se vorbeşte de nişte “elemente extremiste ale 
Mişcării legionare”, deci de nişte elemente care nu erau sub! 
ascultarea domnului Horia Sima. Desigur că documentul | 
conţinea şi nume, căci-nu poate fi vorba decât de cel mult | 
zece nume, o echipă â morţii nuputea'să fie formată din sute 

de oameni. Si generalul Antonescu trece sub tăcere numele 
acestor extremiști. Normal ar fi fost ca generalul Antonescu, 
imediat ce era în posesia acestui document “emanat de la 
serviciile secrete ale Marelui Stat Major”, să cheme pe mâna, 

lui dreaptă, pe vicepreşedintele Consiliului de miniştri, pe 
domnul Horia Sima, ca să-l pună la curent cu aceste 
documente, care dacă nu erau grave, în orice caz erau 
serioase. Mai ales când aceste lucruri se pregăteau în 
“această a doua lună de miere”, cum o socotise Horia Sima. 
Căci această prezentare în faţa “fidelilor”, şi numai fidelilor, 
înseamnă că generalul îl socotea pe Horia Sima ca pe un 
mare duşman. F —— 
/“ Dar să vedem ce erau acele echipe ale morţii. Primele, în | 
timpul lui Corneliu Cpigâni, ii fot fe numai ca o 
ameninţare pentru cei care ar fi vrut să-l ucidă pe şeful Gărzii 

de fier şi care făceau parte dintre işti, aceia care îl | 


considerau pe Codreanu ca şi pe ceilalți legionari, ca pe un | 


vânat. Deci acele prime echipe ale morţii, aveau un rol 
| defensiv, de apărare. Celelalte echipe ale morţii, cu un rol 


ba 


| ofensiv, s'au constituit numai după strangularea celui pe care 


legionarii îl numeau Căpitan N 


EEE EA ear a ral ESC tu /P 
numai cu gândul de a să răzbune moartea itanului.  (/ 
Marea greutate era procurarea unui pistol. Numărul acelor ? 
echipe înti ării, era nu cu miile, ci cu 
zecile de mii. Se ştie numi cele câteva care au devenit 
cunoscute de marele public, dar cele ce au fost descoperitede  “ 
serviciile secrete ale lui Niki Stefănescu şi Moruzov, şi au 
fost lichidate de aceştia, au fost mult mai multe. De membrii 
acestor echipe ale morţii, se poate spune că se considerau 
morţi, chiar din momentul constituirii lor. Dar aceasta se 
întâmpla pe timpul lui Carol şi a i lu 


nd celor 
care voiau să omoare pe Carol sau pe Armand Călinescu, 
le era enorm de greu i sibil, ie de cel 


ca chiorul. 


căruia i se it să moară mulţi 
legionari ima echipă, acea condusă de Miti 
Dumitrescu, a reuşit să-l ucidă pe Armand Călinescu şi să 
anunţe la radio-că l-au răzbunat pe Căpitanul lor. Dar 
acuma se schimbase situația. Dacă într'adevăr s'ar fi 
constituit acuma o asemenea echipă a morţii, membrilor 
acestei echipe i-ar fi fost foarte uşor să se apropie de 
Conducător, de mai multe ori, în cursul unei zile. Să lăsăm la 
o parte manifestaţiile la care Generalul lua parte, când 
oricărui legionar i-ar fi fost uşor să se apropie la câţiva paşi 
de Conducător, dar să ne gândim la acei legionari, care 
aveau viața Conducătorului în mâinelelor, toată ziua. “La 
câteva săptămâni de la luarea puterii, bucurându-se de 
deplină încredere, Horia Sima a reuşit să-l izoleze pe f / 
Conducător. Cei câţiva oameni din guvern şi Cabinetul 
Militar, reprezentâu-—o—mică—insulă; într'o mare verde. “» 
Această siruaţie a-gevenit tal evidentă când Generalul. ca 
şef al regimului legionar, s'a văzut flancat de o “gardă 
corporala” legionară. La uşa cabinetului său de lucru, se 
înființaseră doi tineri cu pistoale, în gardă permanentă de zi 
şi de noapte”.— Maiorul Magherescu, Antonescu, pag. 189- 
190. lată cum, pretinsei echipe a morţii, îi era foarte uşor să-l 
ucidă pe Conducător când ar fi vrut, şi nu “să fixeze 
momentul şi mijloacele”, cum spune colonelul Rioşeanu, în 
documentul pe care Antonescu l'a citit la întrunirea 
“fidelilor”, căci momentul de ales, îl aveau la dispoziţie de 


15 


Zig 
| 


N 
| 


O 


zeci de ori, în fiecare zi, Se va aduce argumentul că poate s'a 
schimbat situaţia, după Jilava. Si iată că maiorul Maghrescu 
este cu totul de altă părere: “După desfiinţarea poliţiei 
legionare, era firesc să fie suspendată această gardă, dar, 
abia când situaţia a devenit mai încordată, anturajul 
Generalului a intervenit prin generalul Piki Vasiliu, 
inspectorul jandarmeriei şi, pe motiv că Conducătorul era 
mai întâiu general şi apoi şef de Stat, a cerut să se aprobe si 
instalarea unei gărzi militare alcătuită dintr'un subofițer şi 
” doi jandarmi”.— Maiorul Magherescu, Antonescu, pag. 242. 
Deci după Jilava, această gardă nu a fost schimbată ci doar a 
fost dublată, cei doi tineri legionari rămânând mai departe 
să păzească viaţa Generalului Antonescu. Dar Magherescu 
vine din nou, la pagina 139, cu o precizare care îndepărtează 
chiar şi cea mai mică îndoială: “Garda legionară la uşa 
cabinetului de la Preşidenţie a durant de la instauraroa 
regimului naţional-legionar până în preziua rebeliunii”.— 
Magherescu, Antonescu; pag. 139. 
| _Ce reiese de aici? Inseamnă că generalului nu i-a fost frică 
|| Că va fi împuşcat de legionari niciodată, nici înainte şi nici 
|ldupă Jilava şi chiar după'izgonirea legionarilor, atunci când 
membrii Cabinetului Militar, au îmbrăcat peinul din ei cu 
mantaua Generalului, i-au pus pe cap şapca Conducătorului 
şi l-au pus-“să facă itinerarul Bucureşti-Predeal. Deci 
constituirea unei echipe a morţii care să-l asasineze pe 
Antonescu, nu se impunea, căci nu era nevoie de o asemenea 
echipă, căci oricărui legionar, îi era foarte uşor să se apropie 
de el şi să-l omoare. Se pune acuma întrebarea: cum nici 
unuia dintre fideli nu i-a venit în minte o asemenea simplă 
întrebare? Si această întrebare nu şi-a pus-o nici dl Vlad 


Georgescu, care, venit curând din Tarăj â Scris ŞI publicat o 


mare Istorice KomăRtgr = PI aceleaşi zile. Ta spiguregu, 
elementele cele mai extremiste ale legiunii alcătuiau o echipă 
a morţii cu scopul asasinării Conducătorului” şi mai 
departe” conducerea mişcării părea fot mai neputincioasă 


p să-şi controleze camarazii deveniți foarte belicoşi.— Vlad 


Ş 


Georgescu, Istoria Romanilor, pag. 258. Domnul Miron 
Butariu care s'a însărcinat cu distribuţia cărţii lui Vlad 
Georgescu, a crezut desigur că Georgescu a găsit aceste 
amănunte în Ţara, unde a cotrobăit prin actele secrete ale 
partidului comunist, la care a avut acces. Acest domn Vlad 
Georgescu ne vorbeşte în aceiaşi carte de cei 64 de demnitari, 
printre care şi Sârbu, demnitarul care l-a sugrumat pe 
Corneliu Codreanu. Dar nu, dl Vlad Georgescu a găsit 
aceste amănunte, tot în cartea dlui George Barbul. 

Dar marea întrebare pe care şi-o pune oricine, este cum se 
poate că Conducătorul nu şi-o pune nici el, la trei Decembrie 
1940, când a avut loc adunarea fidelilor. După această 
adunare, a urmat o perioadă de mai bine de o lună şi 
jumătate, când aceşti periculoşi legionari, au continuat să 
facă de gardă la uşa Generalului, până în “preziua 
rebeliunii”, cum meticulos ne spune maiorul Magherescu. 
Sapunul. (8 aoeeeje. întrebare este următorul: Generalul 
Antonescu-era CONVins că nici un legionar-nu-va-atenta la 
viața lui,-dar e îi ura pe toţi şi în special pe Horia Sima, 
pentrucă nu l-au ales şef al Gărzii de fier. Si cu scopul de a se 
debarasa de aceşti legionari, după ce Neubacher a plecat din 
cabinetut lui a adunat febril-acte contra lor, acte pe care 
voia să le prezinte lui Adolf Hitler, Care sigur, âvea marea 
putere de â-l debarasa de ei. Si e foarte probabil, ştiind că 

| actele pe care le strânsese contra legionarilor erau false, îşi 
| adunase pe fideli ca să vada efectul ce-l vă avea asupra lor, 
| actele pe care-el, Conducătorul, le strânsese contra lui Horia 
| Sima. 

|  Al'doilea document cuprindea darea de seamă detailată a 


unei conversații între. legionarii de stânga şi Groza, 
şeful comunisanţilor din România. le s'au dus mai cu 


seama asupra chestiunilor politice de caracter extrem, dar şi 
asupra problemelor de politică internă. In urma unor lungi 
discuţii, Garda de fier îşi lua angajamentul să se opună la 
intrarea în ară a alt -trupe-germaneype-lângă cele care se 
| găseau deja intrate. In schimb, Petru Groza se angaja în 


16 


RR 


numele stângii comuniste, să-i dea sprijinul ei contra A 
Antonescu şi să-i aducă în acelaşi timp şi sprijin 
Moscovei. Le Ill-e Homme de TAXE, Pag. 67-De- dat, 
aceasta, documentul conţinea şi nume, acela al lui Nicola 
Pătraşcu. Dar acest Nicolae Pătraşcu, era un legionar da 
frunte încă din timpul lui Corneliu Codreanu. El primise din 
partea lui Codreanu, însărcinarea de a tipări cartea “Pentru 
Legionari”, şi ştiuse să-şi găsească colaboratorii necesari şi 
cu toate greutăţile, reuşise ca această carte să vadă lumina 
zilei şi într'o bună zi, guvernul lui Guţă Tătărascu, s'a 
pomenit că în toate oraşele ării, “Pentru Legionari”, se 
găsea la toate chioşcurile ai căror proprietari erau legionari, 
Această în timpul când în toată Tara, domnea o cruntă 
cenzură. Această faptă a lui Pătraşcu, fusese răsplătită de 
Corneliu Codreanu, nu numai cu acordarea gradului de 
Comandant legionar, ci şi cu calda preţuire şi apreciere, şi nu 
numai a lui, dar şi cu aprecierea şi iubirea tuturor 
legionarilor. Si Nicolae Pătraşcu se „bucura de aceiaşi 
preţuire şi apreciere şi din partea lui Horia Sima, actualul şef 
al Gărzii de fier, care îl făcuse secretar general al Mişcării 
legionare. Dar în plus, Nicolae Pătrascu, fusese acela care-l! 
însoţise pe Horia Sima, atunci când, cu un an inainte, 
intraseră în Ţară, venind din Germania. Fusese prins odată | 


cu el, şi datorită stelei norocoase a lui Horia Sima, a putut şi 
el să scape viu şi nevătămat, în timp ce Horia Sima ajungez 
ministru. Si iată că Nicolae Pătraşcu, era pus pe acelaşi plan 
cu ceilalţi “extremişti”-ai Mişcării legionare, Care nu mai 
ascultau de Horia Sima. Domnul George Barbul a luat şi el 
parte la întrunirea fidelilor generalului Antonescu, a ascultat 
citirea acestui “document” şi împreună cu ceilalți, a rămas 
perplex, aflând conţinutul zisului document. Bineinţeles că 
atunci conţinutul documentului a fost luat drept literă de 
evanghelie pentrucă nu cunoştea nimic sau aproape nimic 
din ceiace fusese Corneliu Codreanu şi legionarii lui şi nici 
despre Horia Sima nu aflase mare lucru. Dacă ar fi ştiut că 
Pătraşcu intrase în Tara odată cu Horia Sima şi fusese prins 
la frontieră şi după aceia, timp de o lună şi jumătate fusese 
ferecat în lanţuri grele la mâini şi la picioare şi, graţie stelei 


dar şi inteligenţei lui Horia Sima, ieşise vin-şi pevAtănual și 
acuma era secretar generat-al Gărzii de fier iar Horia Sima 
era Vicepreşedinte al Consiliului de miniştri domnul Barbu 
şi-ar fi schimbat parerea. Desigur Ca atunci când a ascultat 
citirea “documentelor”, domnul George Barbul a rămas per 
plex şi nu şi-a pus întrebarea, cum un om cu un trecut 
legendar în Garda de fier, un om care de la Corneliu 
Codreanu învățase că Ruşii şi comunismul sunt duşmanii de 
moarte ai Ţării noastre, a putut să devină un om care să intre 
în legătură şi să pactizeze cu comuniştii. Domnul Barbul ne 


spune la pagina 78 a cărţii sale că Antonescu îl considera pe 
roza 


îLoza, an) burghez CUBOse ui ca un fel de nebun, care nu 
* trebuie să fie luat în serios”. Dar cum a putut crede că 


Pătraşcu, un inginer, legionar cu un trecut legendar, ar fi 
putut să-l considere pe nebunul, Groza altfel de cum îl 
considera Generalul Antonescu. Domnul George Barbul a 
scris şi publicat cartea lui la Paris în anul 1950 şi de atunci a 
putut să citească multe cărţi-pe care era obligat să le 
citească—, în exil şi a putut să afle şi să pătrundă o mulţime 
de fapte pe care, în 1940 nu a putut să le pătrundă din cauza 
tinereţei şi citind, ce a scris el în cartea lui, credem că, cinstit 
fiind, trebuie să roşească. A 
Si Antonescu continuă să discute cu fidelii lui, 
documentul al doilea. Cu câteva zile mai înainte, !O.K.W.— 
ul anunţase guvernul român că Germania a decis să 
mărească numărul trupelor sale în Romania. In acelaşi timp; 
autorităţile româneşti erau invitate să trimită la Berlin 0 
comisiune pentru a studia cu Comandamentul german 
posibilităţile de trecere şi staţionare pe teritoriul românesc a 
unui mare număr de soldaţi germani. După nota 0.K.W.— 
ului, o parte din aceste unităţi trebuia mai târziu să se ducă 
în Bulgaria, dar cea mai mare parte vor rămâne cantonate in 
Sudul Transilvaniei şi în Muntenia. Antonescu era convins 
că o asemenea mişcare de trupe nu s'ar putea explica decât 


prin O intervenţie în Grecia. Alte hotărîri de amploare mai 
mare, desigur că au fost luate de dirigentii germani. “Se 

gate că Hitler a luat hotărîrea să atace pe Ruşi, a spus 
Antonescu. Si veţi vedea deci câţi legionari de stânga vor 
cădea rău având în vedere avansurile făcute de ei, Ruşilor. In 
orice caz trebuie să lămurim chestiunea şi deaceia i-am 
comunicat alaltăieri lui Fabricius dorința mea de a-l întâlni 
pe Hitler cât mai repede. Astăzi am primit răspunsul. 
Poimâne vom pleca la Berchstesgaden”.—Le III-e Homme 
de PAxe, pag.67. 

Deci Antonescu luase hotărîrea de a se întâlni cu Hitler şi 
această hotărîre le-o comunicase şi fidelilor, dar nu 
comunicase nimic lui Horia Sima, adică “mâinei lui drepte”, 
vicepreşedintele Consiliului de Ministri. Si nici nu putea să-i 
comunice, deoarece se ducea să-l pârască pe Horia Sima lui 
Hitler. Reiese că ceiace le comunicase fidelilor, avea să-i 
spuna şi lui Hitler. Chestiunea este mai mult decât clară 
deoarece George Barbul, la pagina 77 a cărtii lui ne spune: 
“In dosarul pregătit pentru vizită, exista o piesă pe care 
Generalul o considera de mare importanţă: traducerea în 
limba germană a dării de seamă a conversaţiilor între Petru 
Groza şi comandanții legionari (?) asupra sprijinului sovietic 
dat noiei orientări pe care elementele de stânga voiau să o 
imprime Gărzii de fier”.—Le Ille Homme de PAxe, pag. 77. 
Si asta se pregătea tocmai atunci când Generalul era mai 
amabil cu toţi legionarii şi cu Horia Sima, încât acesta o 
numeşte ă doua perioadă a lunii de miere. Şi "comandantul 
legionar” care voia să imprime Gărzii de fier noua orientare, 
era tocmai comandantul legionar, Nicolae Pătraşcu. De aici 
se trage concluzia că Generalul Antonescu credea cu toată 
seriozitatea că “comandanții legionari, de stânga” se 
încurcaseră adânc în tratativele cu Groza şi că... însuşi Horia 
Sima făcea parte dintre cei care o ...schimbase spre stânga. 
Astfel la pagina 78 a cărții lui Barbul, găsim că într'o bună 
zi, Petru Groza a cerut şi a obţinut o audienţă la Generalul 
Antonescu. Aceasta cerere de audienţă îi mirase pe toţi 
fidelii, dar reiese că însuşi Antonescu fusese mirat şi deaceia, 
nu numai că i-a acordat audiența, dar i-a prelungit durata. 
Audienţa lui Groza a durat nici mai mult nici mai puţin, 
decât o oră. Antonescu a crezut că va afla multe lucruri de la 
Groza, natural fără voinţa şi ştirea acestuia. La pagina 83, 
Barbul spune: “EI —Generalul—, a retinut aşa de mult timp 
—pe Groza—, mi-a spus în mod confidenţial Mihai 
Antonescu, pentru a face pe legionari să creadă că el, 
Antonescu, încearcă şi el o apropiere de Rusia Sovietica”. 
Dar ce vrea să spuna George Barbul? Vrea să spună că ar 
trage această concluzie cei doi legionari care făceau de gardă 
la uşa Generalului? Nu. Petru Groza a fost reţinut o oră 
intreagă de General pentru a afla aceasta şi Horia Sima, 
care-şi avea biroul la acelaşi etaj cu Conducătorul. După 


cum ne-o spune Horia Sima în cărţile lui, el putea să vină 


oricând la General, fără să se anunţe şi dacă ar fi venit 
tocmai când în biroul Generalului se găsea Groza la el, 


a, 3 2 E e PREȚ! “e 
puse cu insistență asupra mea. Eu mă ridicai şi acelaşi lucru 


făcură şi ceilalti Români. Hitler ne facu semn să ne reaşezăm. 

— Aveţi încă o oră până la plecare, spuse el indicându-i lui 
Antonescu fotoliul pe care acesta îl ocupase mai înainte. Noi 
ne reaşezarăm în tăcere. Hitler, a cărui atitudine arăta 
aceiaşi bunăvoință, părea să faca efortul ca să uşureze 
atmosfera. A fost el acela care a început să vorbeasca: 

— Este sigur că secolul al XX-lea, a început el, a însemnat 
pentru Europa o etapă mai importantă decât cea a. 


Renaşterii sau aceia a sfarşitului Imperiului roman. Massele | 


sunt în plină mişcare. Este ca un fluviu care caută o albie 


nouă. Incercând să menţină popoarele în limitele tradiționale 
se riscă să : dubleze Puterea sEXpleziete —Pentru_a evita 
revoluţia, e necesar s'o previi. Este necesar să angajezi massele 
într'o albie preparată mai dinainte. Revoluţionarul modern | 
nu trebuie să păstreze nici un fanătism în el; rolul său este | 


mai degrabă de precursor decat de agitator. Pentru mine, 
Lenin, Trotzky, Bakunin, Luther, Savonarola, Chauvin și 
ceilalţi de aceiaşi specie, fac parte din rasa profeților evrei. 
Lumea modernă trebuie să-i înlocuiască prin încarnarea 
politică a unui Gobineau, a unui Liebig sau unui 
Chamberialn 5 

—Si ce faceţi cu fanaticii căci va fi greu să constituiți O 
mişcare nouă, fără ei, întrebă Antonescu. ari: 

— Trebuie să te debarasezi de ei, răspunse fără ezitare 
Hitler şi îi aruncă surâzând o privire complice Generalului, 
care nu putea să evite de aşi arăta dinţii săi galbeni, surâzând 
la rândul lui. „ie pa 

——Da, trebuie să te debarasezi, repetă Cancelarul. Există 
în fiecare mişcare militanţi fanatici care-şi închipuie că 
distrugând totul, îşi fac datoria lor revoluţionară. Acest gen 
de progresiști este încă mai periculos decât reacționarii. 
Nu Brutus trebuie ucis când se vrea să se restabilească 
Imperiul, ci Trotsky, termină Hitler parafrazând cuvintele 
celebre ale lui Machiavel. 

— In ce mă priveşte, interveni Antonescu, eu nu sunt decât 
un soldat. Si ca soldat eu pot să cred mai degrabă în 
reorganizare dar niciodată în revolutie. lertaţi-mi 
scepticismul meu în materie ideologică, dar eu mă îndoiesc 
că un sistem politic ar putea să rezolve multiplele probleme 
puse de nevoile de existenţă ale unui popor. Se aseamănă 
mai degrabă cu un sac prea mic în care se încearcă să se vâre 
un corp viu. Când se trage de cap, este partea inferioară care/ 
rămâne afară şi când se trage de picioare, pieptul şi capu 
rămân descoperite. Astfel, pentru mine, singurul lucr 
absolut necesar pentru viaţa unui popor, este instrumentu 
care-i garantează ordinea, securitatea şi liniştea. 

— Aceasta este definiţia Statului poliţist, întrerupe Hitler. 

— Dacă vreţi, răspunse Antonescu, dar poliţia şi grasa 
trebuie să fie deajuns de puternice pentru a impune prin! 
orice mijloc ordinea care este un minim indispensabil pentru 
viaţa unui popor. Problemele se pun după ce acest minim 
indispensabil este asigurat, pot să se rezolve prin eforturile 
unei echipe de technici destoinici. Eu am găsit întotdeauna 


persoane competente. Pentru aşi îngriji dinţii săi, nimeni nu 
se gândeşte să se adreseze unui nespecialist, dar pentru a 
îngriji afacerile Statului, aportul electoral pare suficient. 

— Remarca dumneavoastră este foarte justă, aprobă Hitler. 
Regimul democratic devine profitor din faptul că electorul 
este acela, deci massa ignorantă care trebuie să judece totul. 
Dominația masselor să duca la o decadenţă inevitabilă. 
Prietenul dumneavoastră Goga mi-a descris foarte bine, 
acum câţiva ani, situaţia de la dumneavoastră. Eu îl 
întrebasem asupra consecinţei politice a reformei agrare la 
dumneavoastra; el îmi răspunse: “In locul marelui proprietar, 
noi avem acum pe marele proprietar al voturilor”. Dealtfel 
eu sunt de acord cu dumneavoastră asupra priorităţii asupra 
oricărei altei chestiuni a ceiace numiţi minimul indispensabil. 
Există indivizi care cred în revoluţia perpetuă. Aceşti oameni 
'rebuiesc împiedecaţi să facă rău. 

—Eu sunt foarte mulţumit auzindu-vă spunând aceasta, 
răspunse Antonescu, cu un surâs de satisfacţie. Inainte de a 


17 


| 


[i 


| 
/ Li 


pleca din Bucureşti, am expus unui colaborator apropiat, 
motivele care m'au împins să vă cer această întrevedere: el îşi 
arăta scepticismul, în ceiace priveşte reuşita, prin fraza 
următoare: “Dumneavoastră voiţi să obţineti dreptate din 
partea Papei într'o ceartă cu clerul catolic. 

—Soarta _ereticilor este mai rea decât aceia a 


schismaticilor, răspunse Hitler râzând dar el făcu imediat 
această rezervă: “un Stat fără o mişcare ideologică, este un 
Stat fără suie te 

Afară, soarele care strălucise puternic, acuma nu mai 
reflecta decât pe înălţimi. Peisagiul avea să fie invadat de 
întuneric şi noi aveam încă două ore de zbor înaintea 
noastră. Hitler a trebuit să-şi amintească că sfârşitul “vizitei 
de Stat”, era aproape. El nu putea să sfârşească fără să aducă 
şi puţină solemnitate. 

— Statul este monopolul mitralierei, spune el apăsând pe 
fiecare din aceste cuvinte”... “Omul care se lasă deposedat 
din postul de comandă, Şi privirea se fixă pe general cu 
insistenţă, arată că el nu a ştiut să întrebuințeze mitraliera. 
Un dictator din secolul al XX-lea nu poate fi răsturnat. Dacă 
cade, înseamnă că el s'a sinucis”. poa 

Aceste fraze definitive pronunţate, ne-am ridicat 
automatic. Hitler nu mai avea nimic de spus”.—Le III-e 
Homme de Axe, pag. 72, 73, 74, 75 şi 76. 


++ 


Intorşi la Bucureşti, Generalul nu scotea nici un cuvânt 
asupra celor ce discutase în timpul sfertului de oră cât 
rămăsese singur cu Hitler. Cel care era curios să afle totul, 
era ca deobiceiu, George Barbul, care redacta procesele 
verbale ale reuniunilor. Si de data aceasta, Barbul redactase 
procesul verbal a părţii la care asistaseră toţi şi adresându-se 
Generalului pentruca să-i dicteze, tot ca deobiceiu, partea, 
să-i zicem secretă a întâlnirii, Generalul indispus îi răspunse 
morocănos: “Am să ţi-o dictez mai târziu”, dar se vede că 
acest “mai târziu”, nu s'a întamplat niciodată. Conversaţia 
care avusese loc în faţa martorilor, dădea impresia că 
Generalul obținuse satisfacţie deplină în ceiace privea 
conflictul lui cu Garda-de-fier. ivele de 
satisfacţie, Barbul sesizase urmele unei contrarietăţi vizibile. 
Si Barbul, pentru a rezolva problema, se adresase lui Mi ai 
Antonescu, căruia Generalul nu-i dea-niciodată nimic 
dar, de data aceasta, Mihai Antonescu îi dase un răspuns 
negativ: Generalul nu-i spusese nimic. _“Cuvintele 
Cancelarului, mai ales acelea ce le pronunţase spre sfârşitul 
întrevederii, nu păreau să lase să plutească nici un echivoc în 
ceiace privea alegerea pe care o facuse între General şi 
cei verzi”. 

E curios să se vadă cum domnului Barbul nu-i părea grav 
să const ) 
atotputernicului Hitler, exact Cum pe vremuri nu prea 
îndepartate, “hospodarii”_din Principate, se prezentau 


Sultanului cu pâri prin care căutau să se “debaraseze” de 


rivalii de moment. Si mai curios e faptul cum ceilalți 
Romrâi, i IE Speal apărătarii Cepezalului A tohegeu, nu 
găsesc cum, în întâlnirile cu Hitler, în special a doua şi a treia 
vizită, Generalul s'a prezentat cum pe vremuri înaintaşii lui 
prezentau pârile puternicului Sultan. A 

Si George Barbul, în faţa uşilor închise pe care le întâlnea, 
nu dezarmează. El ştia ceva precis, că înainte de plecare, îi 
pregătise Generalului o hârtie căreia acesta îi acorda o mare 
importanţă şi anume traducerea în limba germană pe care o 
făcuse el însuşi, mai bine zis pâra conversaţiei care avusese 
loc între nebunul Groza şi Comandantul legionar Pătraşcu şi 
această hârtie, acuma se găseşte în dosarul pregatit de el cu 
atâta grijă înainte de plecarea în Germania. Dar din asta 
reiese că Generalul renunţase la această hârtie şi nu o mai 
prezentase noului Sultan, Hitler. Si Barbul a recurs la un 
truc. Printre hârtiile pe care le prezenta a doua zi 
Generalului, a strecurat şi această hârtie, atât de 
compromiţătoare, din care reieşea clar că legionarii de 
stânga, aveau legături, prin intermediul lui Groza, cu marele 


18 


Generalul Antonescu se prezenta în făţă . 


Stalin. “Antonescu nu putea să nu aibă nici o reacţie la 
vederea acestei hârtii, scrie George Barbul. El (Generalul) 
frunzărea dosarul citind ultimile depeşe, când privirea lui 
căzu pe această hârtie. 

—Ce dezordine, spuse el. Ce caută această notă aici? 

— Trebuie s'o clasez în arhivă sau socotiți s'o mai utilizaţi 
încă? 

— Arde-o! 

Antonescu păstra cu gelozie secretul său”.—Le IIl-e 
Homme de l'Axe, pag. 78-79. 

Dar toate acestea îşi au sfârşitul lor. Peste alte câteva zile, 
Mihai Antonescu afla din gura Generalului tot ceiace se 
petrecuse la Berchtesgaden, în jumătea aceia de oră când 
erea singur cu Hitler. Si Generalului i-au trebuit mai mult de 
două ore ca săi povetească ajutorului ce s'a petrescut în 
jumătate de oră. Fără îndoială, Generalul a avut nevoie de 
aceste două ore, ca să-l convingă pe Mihai Antonescu, de 
marele său succes în fața lui Hitler. Si imediat ce a ieşit de la 
General, Mihai Antonescu îl cheamă pe adjutantul lui, 
George Barbul, ca să-i împărtăşească ce aflase. Mai întâi 
Hitler a pretins că primise de la Horia Sima o scrisoare în 
care se plângea de imposibilitatea în care se găseşte de a 
realiza un program de dreapta, din cauza rezistenţei Genera- 


lului. In afară de spiritul său reacţionar, Antonescu ar fi 
practicat dEsseeni o duplicitate. poDTICE ee 
orientarea pro-ger ană a României decât din oportunism. 
In ranite vechea a anglofilie rămânea mereu intactă şi el 
pândea primul moment favorabil pentru a deschide porţile 
României, ionului. Ca piesă de convingere, Horia Sima 
anexase secrisorii sale, discursul pe care Antonescu îl pro- 
nunţase la Londra când părăsea postul său de ataşat militar. 

— Marea Britanie mereu trebuie să învingă, ar fi declarat 
printre altele Generalul, pentrucă civilizaţia trebuie să 
învingă barbaria. Contra noilor barbari care se organizează 
pe malurile Spre-ei şi a Moscovei, popoarele europene ata- 


şate civilizaţiei vechei lumi, nu pot decât să dorească Marei 
Britanii o nouă victorie”. 


2 re SEA n SAE e 


Hitler ar fi întrebuințat la adresa lui Horia Sima, cuvintele 
cele mai severe. Cuvântul trădător ar fi fost de mai multe ori 
pronunţat şi asigură pe General că el considera procedeul lui 
Horia Sima în acelaş timp ignobil şi ilict, caci numai un om 
lipsit de inteligenţă poate să-şi închipuie că el, Hitler, ar da 
importantă unui discurs de circumstanţă. De altminteri 
guvernul Reich-ului n'ar avea nevoie de un concurs străin 
pentru a culege informaţii asupra personalităţilor cu care 
colaborează. Pe urmă, fără nici o tranziţie, Hitler anunţă pe 
Antonescu că singurul lucru care-l interesează în România, 
este Armata. Ea va avea într'un viitor apropiat un rol impor- 
tant de jucat. 

—In curând, spuse Hitler, noi vom vorbi ca soldat la sol- 
dat, în faţa unei hărţi cu ace cu gămălie colorate. Dar pentru 
moment, planurile noastre trebuiesc acoperite de secretul cel 
mai impenetrabil. Manfred von Killinger trebuie să vină la 
Bucureşti pentruca să-l înlocuiască pe Fabricius, care nu va 
putea să fie ţinut la curent cu aceste proiecte. 


Deci nici din uitare nu poate fi vorba. Nota cu privire la 
încercarea de apropiere între Garda de fier şi comunişti nu 
fusese întrebuințată de Antonescu, căci Antonescu, după ce 
ascultase reflexiunile lui Hitler asupra lui Horia Sima, ar fi 
însemnat să întrebuinţeze un procedeu similar”.—Le III-e 
Homme de l'Axe, pag. 81-82-83. Şi din ce i-a spus Mihai 
Antonescu lui Georde Barbul, reieşea că în jumătatea de oră 
petrecută de General cu Hitler, cei doi oameni de Stat au 
desbătut numai chestiunile româneşti şi în special, ches- 
tiunile legate de Garda de fier şi Horia Sima. Deci înseamnă 
că George Barbul se înşelase crezând că chestiunile desbătute 
de cei doi oameni, depăşeau cu mult, cearta internă româ.- 
neasca. Dealtfel nici nu avuseseră timp ca să discute şi alte 
chestiuni, jumătatea de oră e prea scurtă, mai ales când discu- 
ţiile se duceau cu ajutorul unui interpret. Pentru această 
întâlnire, Generalul se pregătise mult timp, strângând acte 
contra lui Horia Sima şi întâlnirea fusese pregătită cu ajuto- 


EEE 


A 
| 


2] 


U 
) 


sai ministrului german la Bucureşti, Fabricius. Dar cum au 
decurs discuţiile şi cine le-a început? Normal ar fi fost ca 
Generalul să înceapă, deoarece el ceruse întrevederea, dar 
se pare că lucrurile su luat o cu totul altă întorsătură. “Mai 
inti Hitler a pretins că primise de la Horia Sima o scri- 
soare”, începe Să-i povestească Mihai Antonescu lui George 
Barbul şi se pare că acesta este adevărul, adică Hitler a fost 
acela care a început discutia şi nu numai atât, dar Hitler este 
acela care a Şi continuat desbaterea, Generalului rămându-i 
ai rolul timid de a aproba din când în-când; Hitler fiind 
ca un fluviu; greu de oprit, odată ce începe să vorbească. 
Dacă Antonescu so pregătise pentru o discuţie lungă, iată că 
şi Hitler făcuse acelaş lucru şi el se pregătise ca să-l mutileze 
e Horia Sima. Hitler înţelesese care este situaţia în România, 

- datorită rapoartelor făcute de ministrul său, Fabricius. Si el 
avea nevoie de diviziile româneşti în planurile lui de razboiu 
contra Rusiei şi îşi dăduse seama că Horia Sima şi Garda de 
fier, sunt o entitate greu de mânuit ori el avea nevoie de o 
entitate maleabilă. Şi Garda de fier era complet lipsită de 


| maleabilitate. De asta îsi dăduse seama de pe timpul lui 


» Corneliu Codreanu. Acest Codreanu nu-i făcuse 
nici o vizită la Berlin şi nu-i ceruse niciodată nimic,ba 
din contra, fără să-i ceară nimic, îi oferise totul, declarase că 
dacă Garda de fier va veni la putere, în douăzeci şi patru de 
ore va fi alături de Hitler, în lupta contra comuniştilor. La 
Berlin fusese Octavian Goga, George Bratianu şi alţii mai 
puţin însemnati, dar nu Corneliu Codreanu. Corneliu 
Codreanu fusese acuzat că a primit bani mulţi şi grei dela 
Berlin şi fusese condamnat la zece ani de închisoare, tocmai 
pentru motivul că a primit bani dela Berlin, dar Hitler ştia 
precis, că acestea erau minciuni. Avusese loc un proces lung 
şi Hitler era la curent că şeful Gărzii de fier fusese condam- 


nat fără nici o probă, că acest Corneliu Codreanu a suferit 


precis că el nu a dat nici un ban şi aceasta tocmai ca Corneliu 
Codreanu nu ceruse niciodată nimic. Si acuma a apărut 


0 acest Horia Sima care, exact ca Corneliu Codreanu, nu i-a 


> 


/ 
9) 


| cerut nimic şi nu i-a scris nici o scrisoare ca să-l pârască pe 


Antonescu. înseamnă deci că şi Sima este un om 
nemaleabil, este un om cu care nu se poate trata. Antonescu 
este cu totul altăceva. L-a cunoscut şi l-a cântărit din prima 
zi când la Berlin a ţinut un discurs sforăitor şi atâta tot. A 
doua zi a discutat cu el o oră şi jumătate sau mai bine zis, el 
Hitler, a vorbit a oră şi jumătate şi Antonescu, tot cum era 
normal, a ascultat supus fluviul lui oratoric. Atunci și-a dat 

| seama că acest Antonescu este! un om al fațadei, un om de la 
care se poate obţine totul, dându-i în schimb lucruri de 
nimic, lucruri care să-i mulţumească mândria lui fără 
margini. 


9 Tot din rapoartele lui Fabriciu a ştiut că Antonescu vrea 


să se debaraseze de Horia Sima şi aceasta vroia şi Hitler. 
Deaceia de la început, când a rămas singur cu Antonescu, a 
început să vorbească cu obişnuitul lui fluviu oratoric şi a 
început cu acea faimoasă sorisoar pe 2581 6 NEO la 
Horia Sima. Naturăl lui Antonescu i-a făcut plăcere tot ces- 
punea Hitler dar, cu tot fluviul Gratoric, şi-a dat seama că 
acuzaţiile pe care acesta 1 le aducea ui Horia Sima, erau cu 
dublu tăiuş_ Si din asta reieşea că Hitler ştia O mulţime de 
glucruri despre el, despre Generalul Antonescu. insemna că-l 
cunoştea toată anglofilia fără margini, ca-l cunoştea tot tre- 
cutul şi ceiace el atribuia unei scrisori pe care ar fi primit-o 
de la Horia Sima, ar putea fi o cursă pe care 1-0 intinde 
Hitler, că el, Antonescu, a rămas vechiul anglofil care pand- 
eşte primul moment favorabil pentru a deschide porţile 
României, teribilului Albion. Si Hitler, acest teribil Hitler de 
care tremura toată Europa, cu el se poarta foarte bine, se 
poartă cu nişte mânuşi fine dar, în același timp, bănuia că 
Hitler nu este deloc sincer. Fraza aceasta i se pârea 0 cursa 
care-l nelinistea: “Dealtminteri guvernul Reichului n'are 
nevoie de un concurs străin pentru a culege informaţii asu- 
pra personalităţilor cu care el colaboreaza!”. Deci Hitler, nu 


ae 


avea nevoie să primească o scrisoare de la Horia Sima pen- 
truca să fie la curent cu anglofilia Generalului Antonescu. 
Insemna ca şi cum i-ar fi spus: Dar să fii atent Generale că 
noi ştim tot, că noi ştim că aştepţi un moment favorabil 
pentru a deschide portile României, teribilului Albion. 

Si asta ştiau toţi Germanii care trebuiau să lucreze cu 
Antonescu, în special cei din ramura diplomatică. De exem- 
plu acest Killinger, când a fost ales să fie trimisul lui Hitler la 
Bucureşti, fără, îndoială ca a fost la o largă consfătuire şi 
Hitler i-a spus: să bagi de seamă că acest Antonescu este 
anglofil din cap până în picioare. In ziua în care Romania a 
declarat războiul, Mihai Antonescu însoţit de George Bar- 
bul, a fost însărcinat de General ca să se ducă la legația 
germana unde trebuia să apară în balcon cu acest Killinger. 
Si iată ce ne povesteşte Barbul: “Străzile Bucureştiului erau 
încă deşerte şi tăcute. Si radioul pe neaşteptate, despică tăce- 
rea pe o fereastră deschisă. Mai întâai se auzi ca deobiceiu 
un “Tatăl nostru”, recitat de o voce de copil. Pe urmă spea- 
kerul începu să citeasca proclamația regelui. Pe neașteptate 
oamenii apărură la toate ferestrele, cu părul în dezordine, ca 
şi cum s'ar fi liberat de o emoție care fi înnebunea, ţipau: 
“Războiul! Războiul contra Ruşilor!”. In câteva clipe, 
strada fu umplută de o mulţime care alerga ca gonită de un 
incendiu în aceiaşi direcţie, spre palatul regal; posturile de 
radio ţipau cu toată puterea; în tot oraşul răsuna muzica 
militară. Pe urmă, deodată urmă o mare tăcere: Rugăciunea; 
oamenii toţi căzură în genunchi. Abia ridicaţi, ei începură să 
strige: Să trăiasca războiul nostru sfânt! Victorie cruciade- 
lor! Barbarii asiatici să fie scoşi din Europa! Un bătrân se 
urcă pe zăbrelele palatului regal. “Inainte, striga el, pentruca 
Bolşevicii să nu poată sărbatori un an de la ocuparea Basa- 
rabiei”. Eu nu îndrăzneam să privesc în faţă pe Mihai Anto- 
nescu care tremura de emoție. Faţa îi era plină de lacrimi. 

“Spre ora unsprezece ne-am dus la legația germană pen- 
trucă vicepreşedintele Consiliului de Miniştri să poată, din 
balcon, alături de reprezentantul Germaniei, să salute mul- 
ţimea. Era pentru prima oară când această mulţime îşi mani- 
festa sentimentele şi pentru Germania fără constrângere şi 
gânduri ascunse. In momentul plecări, Von Killinger, mă 
opreşte: “Eu nu pot să mă las înşelat, spune el, cu toată 
această deslănţuire de entuziasm, eu nu pot să mă înşel asu- 
pra acestei dorinţe secrete a Românilor”. Eu îl privesc bui- 
măcit. “Da, reluă el, ei doresc ca noi să batem pe Ruşi şi 
după aceia să fim bătuţi de Englezi”. Mihai Antonescu pro- 
testă cu indignare: o asemenea calomnie şi mai ales în 
această zi! Pe urmă când maşina noastră a plecat, răsturnat 
pe perne, Mihai Antonescu a adaugat surâzând: “Cel puţin 
acesta nu se înşeală!”.—Le IIl-e Homme de Axe, pag. 
11435 apa a 

Citind aceste rânduri scrise de George Barbul, cei care au 


"trăit aceste momente de adevărată nebunie patriotică, tre- 


mură aducându-și aminte de momentul acela, când lumea a 
înghenunchiat pe străzi, da, literlmente, lumea a îngenun- 
chiat, şi nu numai în Bucureşti, ci în toată Ţara--Căci bătrâ- 
nul acela care s'a urcat pe zăbrelele palatului regal şi toţi 
ceilalţi din jurul lui, din toată Ţara; erau convinşi că războiul 


acesta contra hoardelor asiatice era un războiu sfânt, dar din 


Cala) . . E APE ACE ADI) pm 
nefericire Mihai Antonescu şi chiar Generalul Antonescu, nu 
au crezut în sfinţenia războiului nostru! ZI 


(urmează în numărul viitor) 


19 


Dragoş Protopopescu şi cultura engleză 


DEVARATA personalitate a lui Dragoş 
Protopopescu e constituită din traducerile 
şi eseurile consacrate culturii şi literaturii 
engleze, care ni-l relevă ca pe un autentic 
anglicist. 

Impunându-se în 1923 cu o lucrare 
asupra lui William Congreve, Dragoş 
Protopopescu a aprofundat cunoaşterea 
tă | culturii şi literaturii engleze prin studii 
privind diferiţi scriitori (Shakespeare în special), curente 
literare (romantismul), genuri literare (romanul). 

Aceste studii, sintetizate sau deszvoltate, se regăsesc sub 
forma unei cărţi “Fenomenul englez” - Studii şi interpretări 
(Bucureşti, 1936) ce-şi propune Şi reuşeşte, să ne transmită o 
Viziune nouă şi unitară asupra vieţii spirituale a poporului 
englez. 

Lucrarea este structurată în douăsprezece studii de 
proporțiu restrânse, tratând aspectul cultural, politic şi 
literar, fiecare exemplificat cu biografii ale celor mai 
reprezentativi exponenţi ai creaţiei engleze. Compuse fără 
intenţia de a epuiza problema, eseurile sunt abordate cu 
spirit critic şi de discernământ, erudiție, stil ales. 

In capitolul referitor la cultură, Dragoş Protopopescu 
abordează subiectul de o manieră sentenţioasă, pretinzând 
că în Anglia cultura nu există, că “opinia e aproape generală 
că Englezul e un filistin brutal, excentric şi trufaş, refractar 
ideilor, nesusceptibil nici de sentimente”. (Fenomenul 
englez), ed. 1936, p. 6). 

In sprijinul aserţiunii face apel la o serie de critici primul 
fiind Ticqueville (De la democratie en Amârique, en. 1833, p. 
13-14) care, sesizând păcatul ce “pesemne, provine din lipsa 
aproape totală de idei generale” a Englezului, “îl face din 
acest punct de vedere inferior până şi americanului”. 

Sombart (Hândler und Helden, 1915, p. 49-50) refuzând 
“poporului de negustori” orice valori spirituale Şi 
reducându-i aspiraţiile doar la “confort şi sport”, se numără 
şi el în lista detractorilor străini. : 

In Albion, Matthew Arnold, încă de pe la 1869, cu eseurile 
adunate în cartea Culture and Anarchy, împărțea societatea 
engleză în trei clase: Barbarii (Aristocraţia), Filistinii 
(Burghezia) şi Plebea, deplângând starea de fapt, adică 
“filistinismul britanic”. 


Acest filistinism —susţine Protopopescu— a fost criticat 
cu înverşunare de atunci şi până azi de cei mai mari Scriitori 


englezi, începând cu idealiştii Carlyle şi Ruskin, continuând - 


cu romancierii victorieni ce au atacat mai ales inegalităţile 
sociale, şi sfârşind cu modernii. Bernard Shaw vorbeşte de 
“dobitocia britanică” (british stupidity), iar Clive Bell în 
Civilisation, 1928; îl socoteşte pe Englez îngust la minte şi nu 
ezită să scrie că: 

“Civilizaţia engleză, sau ceea ce trece drept această 
civilizație, e aşa de falsă şi ipocrită, aşa de grosolan 
filistină, şi în fond atât de brutală, că fiecare Englez de 
mâna întâi devine fatal, în ţara sa, un proscris”. 
Protopopescu distanțează la maximum cultura europeană 

de “incultura” britanică —atestată de autorii străini şi 
autohtoni citaţi— pentru a contrapune vidului de idei 
insular, setea de idei “care mlădie şi înviorează” şi care ar fi 
apanajul exclusiv al europeanului continental. 

Urmărindu-l în continuare, ne -dăm însă seama că 
procedeul la care recurge este doar un artificiu subtil, căci 
chiar dacă autorul începe prin a minimaliza cultura engleză, 
dorinţa lui de fapt este de a demonstra că această cultură, 
care se dispensează de criteriul european şi care adaugă 
valori de om superior (sau cel puţin nou) la lacunele culturii 
europene, este superioară. Argumentele pe care le aduce în 
sprijinul acestei teze sunt în număr de trei, şi anume: 


20 


de Mihaela NICA 


“Englezii sunt un neam de profundă originalitate” afirmă 
criticul, recunoscând că “nici un detractor nu le-a negat-o”. 

Al doilea argument pe care îl invocă, se referă la cultura 
europeană care “sub forma ei chintesenţială, franceză sau 
germană, nu e ultimul cuvânt în materie” căci “sub alte 
ceruri, mijesc valori noui omeneşti”. 

Dar acest popor de insulari a dat lumii, în opinia criticului 
—al treilea argument— pleiada cea mai strălucită de 
celebrităţii, un adevărat şi mare spectacol al omului, dela 
eroii de Renştere elisabetană şi Shakespeare, la Victorieni, la 
politicieni, filozofi şi oameni de ştiinţă. 

Ca să nu mai vorbim de ideile care au mobilizat masele, 
materializându-se în revoluţii, în legi, începând cu Magna 
Charta din 1215, trecând prin Declaraţii de Drepturi, până 
la secolul idealurilor engleze (sec. XIX) —sau al “speranţei”, 
cum susţine Marvin— şi la romantismul englez, cu cei doi 
poli de infinită creaţie: revolta şi mirarea, superiori accepţiei 
şi represiunii “în jurul cărora vibrează clasicismul vechi 
static şi cel francez, imitaţionist şi caduc”. 

Toate acestea lăsând la o parte ştiinţele aplicate şi 
industriale: chimia şi fizica, medicina şi biologia, ştiinţele 
mecanice, etc., cu pleiada de specialişti şi inventatori englezi. 

In faţa evidenţei probate, Protopopescu este de părere că 
“un atare neam îşi are cultura lui”. Asupra termenului de 
“cultură” —stăruie autorul— considerând că neînţelegerea 
lui trebuie să fie responsabilă de nerecunoaşterea acestui 
fenomen la britanici, de către Englezi înşişi, cât şi de ne- 
Englezi în măsură hotărîtoare. Asupra sensului şi rostului 
acordat culturii planează confuzia. 

O incursiune prin istoria spirituala şi afectivă, începând cu 
grecul lui Homer până la noi, îi prilejueşte autorului 
speculaţii şi departajeri în marginile adevărului istoric şi 
concret, comparații şi ierarhizări, concluzii după analize 
succinte privind Franţa şi pe francezi, pe germani, ruşi şi 
englezi cu civilizaţia şi cultura lor, totul convergând spre 
interpretarea “fenomenului englez în cultură”, fenomen pe 
care autorul nostru ambiţionează să-l deslege. 

Primii paşi pornesc din antichitatea greacă dominată de 
exclusivismul ideii şi frumosului, care evoluază şi se 
rafinează trecând prin cultura ioniană în secolul lui Pericle, 
contaminând în succesiunea veacurilor cultura europeană, în 
deosebi —afirmă Dragoş Protopopescu— pe cea franceză 
dela epoca Frondei la Revoluţia din 1789, şi de atunci, cam 
până azi. 

Acest dublu exclusivism a transmis Europeanului 
moştenitor al antichităţii lipsa de simţ practic al vieţii, 
cunoscută sub numele eufemistic de “idealism” şi provenită 
din trăirea gratuită în idee; şi lipsa de idee morală, care şi-a 
găsit curând formula în “arta pentru artă”. 

Gânditorul român descoperă similitudini de viaţă 
spirituală şi afectivă între atenian şi francez, “cel mai fidel 
păstrător printre moderni al idealului grec”. Peste ambii, 
autorul aruncă invective ca “amoralism şi nepăsare de ziua 
de mâine... o dublă boemă a eului... o sărăcie fizică şi 
morală”, pe care istoria naţiunilor respective nu o confirmă. 

Concluzia la care ajunge autorul este că “francezii sunt 
într'adevăr coboritori direcţi ai antichităţii greco-romane şi 

Renaşterii, de unde anchilozarea în idee şi inadaptabilitatea 
la viaţă, pe care le-o atribue. “Improductibili şi sterili, 
rafinaţi până la efeminare, pretenţioşi până la sectarism, 
trăind după un sistem de impracticităţi rămas în afara 
energetismului modern”, crede D. Protopopescu că, 
francezii se contrapun, în mod firesc, spiritului englez şi 
concepţiei lor de viaţă. 

In dezbatere, interpretul fenomenului englez antrenează Şi 
idealul de cultură german pe care îl învesteşte cu atributul 
cunoaşterii, un ascendent față de “civilizaţia statică” 


franceză şi care duce implicit la teorie, la erudiție. Exemplul 
este luat chiar din romantici, exceptându-l pe Novalis. 
Intre idealul static, de rafinare, al civilizaţie franceze şi cel 
dinamic, de expansiune, al culturii germane, analistul român 
încearcă să situeze idealul englez, debutând prin interogaţie 

; continuând cu afirmaţii de felul: “Englezul nu iubeşte, 
numai suspectează inteligența” și “bunul gust”. Consideră că 
«genialitatea nu-l incomodează chiar; dar nu e pentru dânsul 
nici scuză nici pretext. Dimpotrivă... 

Atribuindu-i englezului un foarte lucid spirit de 
conservare, acesta —dela Byron şi Oscar Wilde— ar fi 
“extirpat din sânul societăţii pe toţi atentatorii geniali la 
ordinea şi sănătatea publică”, în numele acelui filistinism de 
structură, acuzat de autori. Urmează exemple din literatură, 
legislaţie, obiceiul pământului (tradiţie), privind interdicții, 
sancţiuni, opinii extinse la ştiinţă şi ideologie, unde 
Jibertatea nu e mare şi unde cenzura este numele dat moralei 
publice. 

O nouă formulare de coloratură impresionistă a autorului: 
“Cultura —pentru Englez— nu e un ideal, e un incident; e 
mijloc şi nu scop”, de unde nimic care să rimeze cu 
suveranitatea artei sau ideii”. 

Dimpotrivă, supunerea acestora la toate legile britanice 
mai ales la acea lege a legilor —convenţiunea— n'ar face 
decât să agraveze situaţia. Pentrucă, în sânul acesteia ar 
“juca cum vor valorile” (printre care şi libertatea), ele înşile 
—după expresia lui Spencer şi John Morley— fiind bazată 
pe “legea compromisului”, adaptare supremă dintre social şi 
individual, bazată la rândul ei pe ipocrizia britanică. 

Scoaterea în scenă a “filistinismului cultural” al englezului 
prilejueşte criticului apropierea de sensul adevărat al culturii 
engleze, pe care ni-l propune. 

In concepţia engleză, centrul de viaţă se deplasează de la 
idee şi frumos, la omul în sine. Explicaţia este găsită în suita 
de evenimente de-alungul veacurilor de cuceriri şi realizări, 
care au sădit în englez ideea selecţiunii naturale şi conştiinţa 
valorii şi superiorității lui necontestate, care-i imprimă 
atitudinea. 

Calitățile descoperite la insular ar ţine de triumful asupra 
naturii, dominarea adversităţilor naturale care au solicitat şi 
amplificat resursele de forţă nativă, întrepiditate şi curaj - 
trăsături definitorii şi proprii englezului, împreună cu 
“imensele resurse de ideal”. 

Autorul accentuează importanţa  misionarismului 
pacificator, civilizator şi umanizator, pe care şi-l arogă şi 
practică Englezul, atât de ridiculizat de Shaw. Asupra 
fenomenului englez în cultură, el merge chiar mult mai 
departe, identificând în cetăţeanul britanic pe “homo 
britannicus”, opus lui “homo faber” al preistoriei; lui “homo 
meditans” al Orientului şi lui “homo cogitans” al 
Occidentului. Ie 


de unde derivă substanța de gândire, de concepţie, 
deopotrivă idealistă şi materialistă. 

“Impăcarea genială a acestor extreme e marea noutate a 
omului britanic”. 

In aceşti termeni, Dragoş Protopopescu cuprinde întregul 
fenomen englez de cultură, fenomen ce operează cu valorile 
morale şi de caracter ce derivă din structură şi conştiinţa de 
sine. Or, la baza acesteia se situează selecţia naturală şi 
morală, acea putere de voinţă care începe în abnegaţie şi 
sfârşeşte în caracter. 

Caracterul este punctul forte al omului britanic, ne 
convinge gânditorul român. Originalitatea lui n'ar fi decât 
conştiinţa acestei stări morale; excentricitatea lui (pe care 
4-0 atribue autorul) e jocul, e arta acestei originalităţi; un fel 
de transcendentalizare a ei, în imponderabilul şi efemerul 
expresiei”, 

7 Hala epblă a personalităţii ce derivă din acestea, a 
4 ului, ni se arată ca naturaleţe şi artificialitate în acelaş 

mp. Deci, omul natură” şi “omul manufacură”, “omul de 
cele mai puternice instincte, ca şi de cele mai înalte idealuri”. 


Atributele acestui om britanic sunt duble: Forţa Şi Ideea, - 


Dicotomie care este eronat interpretată de continental (care 
îl vede unilateral) şi care se exprimă, pe plan efectiv şi 
spiritual, individual şi social, în comportament şi motivaţie, 
în personalitate, în moralitate. i 
Englezul nu e om superior, ci doar om întreg, în care jocul 
valorilor şi contravalorilor e lăsat liber. Astfel conduce la 


împerecheri multiple şi neaşteptate, rezultând în 
“omulsurprindere”. 
Cultura pentru om, este idealul englez  —afirmă 


cercetătorul român— în timp ce erudiţia “e socotită de 
Englez o infirmitate”, în cazul cel mai bun “0 savantă 
ignoranță” (the learned ignorance), după ironica aluzie a lui 
Logke— la care însă nimeni nu mai poate subscrie azi. - 

In locul unui ideal oarecare, de spirit cazon (aluzie la 
Germani), deci de specializare, sau “panache” (gândind la 
francezi), confecţionări de lozinci, şcoli, genii, autorul 
vorbeşte de un ideal pur organic, pe care-l numește “ideal de 
umanitate” şi pe care-l descoperă numai la Englezi. 

De aici distinge el două note ale acestei culturi: 

universalitatea ei - ceeace Sibellius numea caracter de 
Massen-Kultur, şi GIA 

standardizarea - imitaţionismul ei, sub un nume reînnoit: 
Filistinismul. ZOE £ i 

Cultura engleză consistă în interpretarea idealismului 
fizic, etic, intelectual, aristocratic, civic şi social într'un tot 
organic. - 

Idealul de totalitate al culturii engleze îşi are 
propovăduitori vechi pe care Dragoş Protopopescu îl trece 
în revistă. Acest ideal îşi are deasemenea şi stilul său de viaţă 
individuală şi colectivă, peste care spiritul religios planează, 
fiind perceput în familie, şcoală, biserică şi parlament, 
laolaltă cu cel cultural, de structură şi de cultura omului 
formată în contextul existenţial pe precepte şi tradiţii proprii 
numai Albionului. 

Cercetătorul român încheie studiul “Fenomenul englez în 
cultură” cu convingerea că Anglia —această “minunată 
crescătorie de oameni”— a dat lumii cele mai originale şi 
puternice din individualităţile ei, precum şi cele mai multe 
din ideile şi curentele ei generoase. 

Adesea, simpatia pentru poporul englez l-a dus la analize 
subiective Totuşi, probitatea sa critică i-a. îngăduit o 
anumită obiectivitate, privind calităţile rasei engleze, fapt 
care aduce 6 certitudine suplimentară în stabilirea unei juste 
aprecieri a fanomenului analizat. 

SIR Pa ae Dă Mihaela NICA 


filon verca 
PARAȘUTAȚI 


MANIA VÂNDUTĂ 
M IA VÂNDUTĂ. 


21 


ARON COTRUS, Omul şi Opera 
25 de ani de la moartea poetului 


fa U 17 luni în urmă, Noembrie 1986, s'au 
” împlinit 25 de ani de la moartea poetului 
Aron Cotruş. In aceeaşi lună, în memoria 
> lui, s'a oficiat un parastas Ia Biserica 
ortodoxă-română din Los Angeles-Cali- 
fornia. Tristă şi nemeritată uitare. 
Personalitatea complexă a lui Aron 
Cotruş nu este uşor a fi analizată, întrucât 
el s'a manifestat ca ziarist, ca diplomat şi ca 
carea mea mă voi ocupa numai de creaţia sa 
altora să analizeze activităţile sale de ziarist 


poet. In comuni 
poetică, lăsând 
şi diplomat. 


Aron Cotruş s'a născut la 2 Ianuarie 1891 în_comuna 
Hagaş din judeţul Sibiu. Tatăl său'a TO8t preot De mic Copil, 
Aron a fost un răzvrătit împotriva fărădelegilor săvârşite de 
ocupaţia austro-ungară împotriva poporului român din 
Ardeal. Această l-a făcut să publice poezia “Tisa” în-gazeta 
“Ramuri” din Craiova, în anul 1908, pe când era încă elev în 
clasa VI-a a liceului din Blaj, la vârsta de 17 ani. Autoritaţile 
de ocupaţie l-au eliminat din liceul din Blaj, fiind nevoit a se 


transfera la liceul “Saguna” din Braşov. După obţinerea 


bacalaureatului s'a înscris la Facultatea de Litere şi Filozofie 
din Viena. ETICE 


Revenind în Ardeal în 1913, se angajează la redacţia 
ziarului “Românul” din Arad şi de Eee ea fer la 
ziarul “Gazeta Transilvaniei” din Braşov; 'ca-redactor şef. 
Aci a suferit o condamnare dată de Tribunal pentru un 


articol publicat de el în gazetă, după care a fost trimis pe 
frontul italian, unde el a trecut în rândurile aliaţilor şi s'a pus 
în slujba marelui vis al dezrobirii Ardealului şi unirii lui cu 
Patria mamă. 


După încetarea războiului, Aron Cotrușş este însărcinat cu 
organizarea unui Serviciu de Presă în Legația României de 


la Roma, post ce-l deţine până la sfârşitul anului 1919, când 


se întoarce în ţară unde începe să scrie în diferite gazete din 


Braşov, Alba-lulia, Cluj, Arad şi Bucureşti. In 1928 a 


devenit Preşedintele Uniunii Presei din Transilvania şi 
E cea er 2 ala 


ia 


Banat. 


In Tânu 


arie 1929 este numit de Ministerul de Externe ca 
ataşat de presă la Legația României de la Roma, iar în 1931 
este transferat în aceeaşi calitate la Legația României din 
Varşovia. Aci, prin relaţiile de prietenie ce şi le-a creat cu 
ziarişti, scriitori, 
Universităţi, etc., a creat o atmosferă de simpatie şi interes 
Pentru cultura şi arta românească. 

Astfel, el a contribuit la montarea pieselor “Titanic Vals” 
a lui Teodor Muşetescu, “Meşterul Manole” de Lucian 
Blaga şi a Operei “Năpasta” de Sabin Drăgoi, iar în 1931 a 
făcut să apară în limba poloneză o Antologie a poeziei 
româneşti moderne, cu titlui “Teme româneşti”, care a fost 
apreciată de cronicile literare poloneze ca un mare 
eveniment cultural. 

In 1936 a publicat la Lemberg o culegere de 23 de poezii 
din operele sale, intitulată “Wibor Wierszy”, care au fost 
considerate a avea un Caracter revoluţionar, de către 
cercurile oficiale românești din Polonia. U n_aceste 
poezii „l-a determinat pe George Chiţulescu, secretarul 
Camerii de Comerţ Româns în Varşovia, să= denunțe pe 
Cotruş la Procuratură enerală âni âvând o 
activitate antimonarhică. Siguranţa Generală a României l-a 


pus sub urmărire pe Cotruş, dar în final scapă de urmări care 
i-ar fi putut periclita situaţia personală. tert 


Poezia incriminată în volumul de mai su 


s fusese scrisă în 
lată partea denunțată de 


1928 şi avea titlul “Invalidul”, 
George Chiţulescu; 


directori de Operă şi Teatre, vizite la: 


de Eugen POPESCU 


Zi de zi îl zăreşti L 

istovit, cerşind din poartă'n poartă... U 
un picior ciunt, un ochi stins, o mână moartă 
adus-a şi el de la Mărăşeşti... 


n'are o făşie de pământ 

din cel făgăduit, pe front, de rege, 
pentru el nu-i blândă nici-o lege 

şi nici-un jurământ nu mai e sfânt. 


In 1937 Aron Cotruş revine în țară, lucrând în cadrul 
Ministerului de Externe, iar în 1939 este numit ca Secretar 
de Presă la Legația României din Madrid şi Lisabona. 


Când Guvernul comunist de la Bucureşti, instaurat după 
23 August 1944, l-a rechemat din post, Cotruş a refuzat să 
revină în țara ocupată de armatele sovietice şi să slujească 
regimului comunist de la Bucureşti, rămânând în Exil, la 
Madrid. TPI a 

Ca refugiat politic, a fost ales Preşedinte al Comunităţii 
Românilor din Spania şi a fost director al gazetei "Carpaţii” 
până în 1957, când a plecat definitiv în America, unde a 
decedat la Long Beach din California, la oembrie 1961. 


Opera poetică a ui Aron Cotă: = 
Nesfârşitele suferinți-ale popor iTomân din Ardeal, sub 


nedreapta asuprire străină, l-au făcut pe poet să dezvălue 
taina sufletului său în neuitatele Versuri: 


De mic eu visat-am mereu 

să fiu împotriva oricui, 
să fiu pân'la capăt al lui, 
al Neamului meu. 


Si aşa a rămas. Un 


Ă poet răzvrătit şi iubitor al Neamului 
său. 


s multe poezii, înce 
anul 1915, în Editura Concordi 


Când mă'ncing porniri făr'de hotare 
ŞI sui pe culmi de cremene călare, 
dinspre soare răsare, 
departe, în zare 
mi-apare 
| umbra roşă a lui Pătru cel Mare... 
| $I ca de un groaznic vis făptura mea tresare... 
Ceeace vedea Cotruş atunci, în 1920 
țit noi peste 25 d 


i ilor lui Pătru ce] 
peste ţara noastră, aducând cu ele înt 


suferințelor fără de sfârşit. Nimeni alt 
operile sale atât de hotărât ca Aron 
drepturilor Poporului român 
Citez din poezia “Ai noştri su 


» în viziunea lui de 
€ ani când timbrele 
Mare s'au prăvălit 
unericul crimelor şi 
ul nu s'a exprimat în 
Cotruş în apărarea 
asupra pământului țării sale. 
nt aceşti munţi”; 


Ai noştri sunt aceşti munţi, 

pietroşi, mănoşi, cărunţi, 

căci ne-am căţărat pe ei spre cer, 

noi le-am deschis adâncurile de aur şi de fier 
i-am suferit cu ei pe ploi şi ger... 

Noi le-am spintecat uriaşele pântece, 

noi le-am preaslăvit frumuseţile'n cântece 

şi le-am cunoscut sufletul şi furtunile mai bine 

ca orişicine. 


In contextul acestei poezii, reacţia poetului este de ordin 
naţional. Dreptul nostru asupra pământului românesc este 
un drept istoric şi sfânt. Noi l-am înobilat cu cântece şi cu 
doine. In versurile de mai sus pare că cetim un document 
istoric semnat de întregul popor român. 

Si mai departe, poetul continuă a scrie despre pământul 
românesc: 


Cine l-a arat? 

din începutul vremurilor neîncetat? 

cine l-a semănat? 

cine i-a fost slugă şi stăpân? 

care dintre neamurile vechi şi noi 

are îngropaţi în sânul lui atâţi eroi? 

a cui doină de veacuri pe aicea plânge? 

cine l-a apărat mai dârz de-al năvălirilor puhoi 
- şi l-a adăpat de-atâtea mii şi milioane de ori, 

cu sânge 

şi sudori, 

ca noi? 


Este sublimă şi cutremurătoare întrebarea pusă de poet 
prin care el justifica permanența poporului român pe 
pământul său. 

După ce vorbeşte despre drepturile istorice ale românului 
asupra pământului său, poetul îi arată ce obligaţii are, 
scriind în poezia “Cuvinte către țărani”: 


Acest petec de pământ, bun sau rău, 
e-al tău... 

ară-l seamănă-l, cere-l spornic 

şi apără-l, de-o trebui cândva, 

cu toată vânjoşia ta: 

cu puşca, cu coasa, cu sapa, 

sângele vrăşmaşilor ce-or vrea 

să ţi-l ia, 

să curgă pe'ntinsuri ca apa... 


In poezia “Către plugari”, în care denunţă fenomenele de 
aspră exploatare, poetul Aron. Cotruş adresează unele 
întrebări plugarilor români din Ardeal: 


„„„Ce-ar zice scârnavii ciocoi 
dacă într'o bună ziuă, voi 

i-aţi pune'n jug, în loc de boi, 
şi i-aţi purta, flămânzi şi goi, 
„prin vânt, prin arşiţă, prin ploi, 
cum v'au purtat şi ei pe voi? 


Ad on Cotruş a zugrăvit în poeziile sale, stările sociale din 
idealul sub ocupaţie, din care reese starea gravă a 
Ata a plugarilor, a copiilor de moţi, a păturilor sociale 

ŞI îngenunchiate de păturile conducătoare. lată câteva 
aspecte din poezia “Pătru Opincă”! 


lo, Pătru Opincă, 
Ce'ntratâtea moşii n'am doar o şirincă, 
înfrunt strâmbele legi şi năpasta 

şi'n răzmeriţa ce'n mine crește 

sudui vârtos mocăneşte 

ŞI scuip pe toată rânduiala asta. 


altuia minerilor de la Petroşani este descrisă astfel de 
on Cotruş în poezia “In opintiri nebune”: 


ÎN 


In opintiri nebune 
surp stânci de cărbune 
pentr-o pită de tăciune, 
am uitat să mai râd 
de bună seamă plânsul mi-e hâd, 
trupul mi-e gol, 
blidul mi-e gol, 
braţul se face tot mai domol. 
Mi se pare sfâşietoare situaţia copilului de moţ, pe Cale 
poetul Cotruş îl descrie astfel în poezia “Copil de moţ ; 


fără sârg, 

cu căciula cât un ciubăr de mare, 

trece domol prin târg 

să-şi vândă cele două ciubare... 

cu fața arsă de soare şi slabă, 

ca muntele el n'are nici-o grabă, 

în ochii vineţi azurul îl poartă 

din uliţă'n uliţă, din poartă. 

Se pierde printre oameni, flămând, 

cu-al Detunatei cer în gând... 

în lupta asta grea pentru pâine, 
— “—unde-l va duce ziua de mâine? 


Când Aron Cotruş vorbeşte de Mineri în poemele sale, 
_este plin de revoltă, dar şi de milă de soarta acestor oameni 
exploataţi la sânge, cu salarii de mizerie, cu sănătatea 
şubredă din cauza condiţiilor de lucru în mine. El a dedicat 
minerilor 18 poezii în care descrie starea lor de mizerie şi a 
minelor în care lucrau în timpul regimului habsburgic de 
asuprire naţională. Cetirea lor îţi strânge inima de durere şi 
pumnii ţi se fac grei de par'că ai vrea să loveşti năpraznic în 
nedreapta orânduire din acea vreme. 
Voi cita câteva versuri din poezia “Par'ca aş fi de-o mie de 


:». 


ani 

Par'c-aşi fi de-o mie de ani... 
zdrobit miner, hulit rumân, 
mă'ntorc schilod, c'o zdreanţă de plămân, 
din iadul iadurilor de la Petroşani. 
Carnea pe mine-i ca arsă, ca fiartă... 
gândul meu, rănită, oarbă muscă... 
cine intr'aci, pe picioare se uscă... 
ciocoiul şi groful nu iartă... 
de-atâta praf mi-e uitătura de cărbune, 
o, dacă ar fi să am un petec de pământ şi-un plug, 
cu copiii mei m'aşi rândui la jug 
şi, slobod, aş ara din zori pân'soarele apune... 

+ dar n'am decât aceste braţe grele, 

Lcrăpate, ca de cuțite, de trudă... 
mai putea-voi izgoni eu oare foamea crudă, 
lin bordeiul ăsta orb, cu ele? 


Pentru Aron Cotruş, căpetenia celor săraci şi goi, care a 
luptat şi s'a jertfit pentru Moţi pentru toţi românii obidiţi, a 
fost HORIA, pe care îl descrie astfel în poezia “HORIA”: 


de jos 

te-ai ridicat drept, pietros, viforos, 
pentru moţi 

pentru cei săraci şi goi, pentru toți... 
şi ai despicat în două istoria, 

țăran de cremene 

cum n'a fost altul să-ţi semene, 
Horia. 


In ultimul vers al poeziei HORIA, poetul se întreabă: 


uriaş domn 
pe-al adâncurilor noastre sfâşiat somn, 
pe-al răzmeriţelor roşu praznic, 
mai roşi-vei oare vreodat”, năpraznic, 
acestui neam, viaţa şi istoria, 

tus 
munte 
al vrerilor noastre celor mai crunte, 
HORIA? 


23 


Poemul HORIA s'a bucurat de o largă publicitate. Prima 
ediţie a apărut în 1935 la Varşovia, a doua ediţie a apărut în 
1936 la Brad, iar ediţiile următoare până la a 6-a au apărut în 
1938 la Bucureşti. In acelaşi an poemul Horia a apărut în 
traducere maghiară, realizată de poetul maghiar Kibedi. 

Ca poet al mulțimilor oprimate din Ardeal, îl vom găsi pe 
Cotruş alături de Octavian Goga şi maghiarul Ady Endre, pe 
care îi uneau ura împotriva îmbătrânitului imperiu 
habsburgic şi setea de libertate şi dreptate pentru 
popoarele lor. Toţi trei au luptat cu vorba şi cu scrisul, iar 
Aron Cotruş a luptat şi cu arma pentru poporul său. Idealul 
suprem al lui, ca şi al poporului român, era făurirea Statului 
naţional unitar român, ca o necesitate logica a istoriei 
noastre, 

Eroii poeziilor lui Cotruş sunt țăranii şi muncitorii, cărora 
le-a dat câte un nume simbolic: Pătru Opincă, Ion Codru, 
Tudor Secure, Ion Roată, Ion Ciura, Iacob Hâmpu, toate 


Aron Cotruş a avut despre poetul Mihail Eminescu 


sentimente şi preţuiri deosebite. Iată ce scrie Cotruş în 
poezia “Eminescu”: : 


Aş vrea ca'n basme să-ţi aprind 
peste ziua de azi 

lumânări ca nişte brazi, 

în amintirea Ta statornică şi vie 
ca să se ştie 

Pân'la capătul lumii de-acu: 
cine ai fost Tu. 


Faţă de fărădelegile făcute de unii împotriva marelui poet, 
în timpul vieţii sale, sau în timpul vieţii noastre, când a fost 
scos de regimul comunist din cărţile de şcoală, poetul Cotruş 
scrie mai departe: 


şi după atâtea păcate la ceruri strigătoare, 
Neamul întreg să-ţi cadă la picioare 
şi, cu ochii'n lacrimi, să-ţi ceară iertare. 

şi mai departe: 
ca unui legendar Stefan cel Mare al cuvântului 
scos de Dumnezeu de sub legea mormântului... 


Intr'un omagiu pe care îl aduce lui Eminescu, spunându-i 
“Dante valah, Măria-Ta”, Cotruş scrie: 


Râvnind nemărginirea şi Inaltul 
cu-obrazul supt 

ai ridicat din lumea de desubt 

ca pe-minune nouă, ţara asta... 

i-ai înălţat în soare, peste lume, creasta, 
ca nimeni altul. 


Inceputurile din negura vremurilor şi vitejia fără egal 
a poporului român, sunt cântate în versuri lungi cu măestria 


epică de poetul Cotruş, oare vorbeşte astfel de curajul Ion- 
ilor lui, în poemul “Rapsodia dacă”; 


dus de vânturi năzdrăvane, 

fost-ai prin veacuri şi fi-vei mereu, 
prin furtuni şi pârjol, | 
pân'ce pământul se va prăbuşi în gol- 
razim năpraznic al neamului meu, 
Ioane, Ioane. 


Veşnicia românească pe pământul său, Cotruş o descrie 
astfel în “Rapsodia dacă”: 


pământul pe-aicea ne simte, 

ne cunoaşte, 

după grai, după mers, după moaşte, 
când pasul ni-l punem pe-aicea, oriunde, 


aa | 


o murmură vântul, o ştie furtuna 

că suntem de-aicea din totdeauna... 
din zorile lumii, leat lung după leat, 
aici ne-am bătut şi-am sângerat. 


Poetul Cotruş, ca un bun creştin, deseori înalţă rugăciuni 
către Atotputernicul, în poeziile sale, pentru a ajuta ţara şi 
poporul său şi a-l scăpa de tirania asupritorilor. Cu evlavie 
în viers, se roagă pentru toţi invocând puterea cerească: 


Apără-i Doamne şi ocroteşte-i pe toţi, 

de hoardele strâmbe, de căpcăuni şi de hoţi 
şi de nouii şi orbii haihui şi ciocoi, 

Iviţi ca lingoarea'ntre noi... 

Ah, Doamne, îndură-te de ţară şi noi, 

şi cu foc şi pucioasă i-aruncă'napoi, e 

în stepele oarbe de unde au plecat, să 
spurce pământul, în lung şi lat. 


In poezia “Casă de ţară”, Cotruş descrie veşnicia ţăranului 
român pe pământul de care se simte legat prin fire tainice de 
strămoşii lui, prin următoarele cuvinte: 


Dar, orice s'ar schimba în lume şi'n ţară, 
şi orice-ai sta să legi şi să deslegi, 

peste legi şi peste regi, 

peste strâmbătăţi şi fărădelegi, 

peste obidă şi peste ocară, 

peste azi şi peste mâine, 

Veşnic cât pământul, va rămâne: 


Omul ce ară va rămâne aci neclintit, nu are unde pleca, el 
dă viaţă pământului pe care-l ară şi pământul e viaţa lui. Aşa 
îl vede poetul Cotruş pe ţăranul român ŞI scrie despre el: 


El nu-şi poate strânge moşia?n desagi, ic 


şi munții şi codrii, şi Dunărea'n glugă, 
Şi 'n traistă cu casa şi mormintele dragi, 
ca orice adus de vânturi, să fugă... 


şnică pământul pe care l-a 
arat, l-a semănat, şi i-a cules roadele, “ducând pe umeri ţara 
ŞI pe toţi ai lui” cum scrie poetul. 

Sângerându-i inima de durere şi de revoltă, poetul Cotruş 
explică în cuvinte convingătoare starea de jale a românului 
sub ocupaţia cea nouă, rusească” 


Dai, şi dai din neam în neam, 
şi tot tu să zici mulțam? 
dat ai dat pită la toţi 
ŞI-acum sar pe tine toţi... 
rob la coasă, rob pe-ogor, 
mânci mălai din mila lor... 
ŞI de cum ţi-l dau şi cât, 

ȘI s'opreşte parcă'n gât... 
Pusu-ţi-au muscalii bir, 

pe lobodă şi pe ştir, 

pe podmoale şi copaci 

ŞI pe paşii care-i faci... 


paza, 90 oa ONeRz noa, atata variau dă aţa Stei aptă 
Saab Pita oa pă efetade: si ee EA viată ii Et. SARA 


Vai Şi-amar, rumân sărac, 
grâu” duc, pita-i de leac... 
1au din plin şi din puţin, 

ŞI tot ei spun că te țin. 

lau şi duc cât pot, cât vor, 
şi tot tu rămâi dator... 
bate-i Doamne crunt şi du-i 
spre fundul Pământului, 

să mai vină înapoi 

când chema-i-om noi de noi. 


_- EDE 


Cuvintele lui Cotruş cad ca nişte lovituri de ciocan pe 
ovala de jar a neamului românesc. Sunt aspre, dure, şi 
pico rate ca o spovedanie în faţa unui duhovnic. 
sic apropiem de sfârşit. Din puţinele însemnări, în limita 
- nului acordat, privind creaţiunile lirice ale lui Aron 
ga izvorâte din realităţile trecutului românesc, mai 
(enărtat sau mai apropiat, cu bucuriile, amărăciunile. şi 
dramatismul său, ne putem da seama de creaţia complexă a 

oetului, care a reuşit să dinamizeze „cu înflăcărare 
fenomenul social, istoric şi naţional românesc pe care-l 
înfăţişează în poeziile sale, : 

Menţionăm „0 serie de alte mari poeme, de o rară 
frumuseţe lirică, scrise de Aron Cotruş, pe care, din lipsă de 
timp, nu le-am putut comenta în prezenta lucrare: 

Poemul Tara, scris în 1935 la Arad, Maria Doamna, scris 
în 1938 la Bucureşti; Rapsodia valahă, publicată în 1940 la 
Bucureşti şi în 1954 la Madrid, în limba spaniolă; Cântec lui 
Ramân Lul, scris, În 1952 la Madrid, în limba spaniola; 
Rapsodia iberică, scrisă în 1954 la Madrid, pentru care 
spanioliii l-au declarat ca poet al latinităţii; poemul “Intre 
Volga şi Misissipi”, scris în 1956 la Madrid, ete. 

Sufletul lui Cotruş, ca al oricărui poet, autentic a fost un 
laborator de prelucrare al cuvintelor şi de metaforizare a 
imaginilor, şi la fel, ca orice poet, a fost un arhitect de seamă 
al limbii româneşti, folosind cuvinte scoase de pe vetrele 
satelor, sau a crestelor de munţi, unde se plămădea limba Şi 
sufletul naţional. 

A fost un om blând, bun şi primitor, jovial, cu mult 
humor, scrie despre el Traian Popescu în gazeta Carpaţii. 

Rapsodul Aron Cotruş, ca şi alţi mari poeţi din literatura 
noastră contemporană, toţi par'că iluminaţi de incandescenţa 
vâlvătăilor din creaţiunile lirice şi epice ale Marelui 
Eminescu, merită, după părerea mea, a fi aşezat cu cinste în 
areopagul poeziei româneşti. 

Stertul de veac împlinit anul trecut de la moartea sa, ne 
îndeamnă să credem că atât ideile, cât şi revolta poetului 


Aron Cotruş părăsind Madridul, înconjurat de prietenii 
evotaţi, dintre care doar trei supravietuesc. 


împotriva nedreptăţilor faţă de neamul său Mae ae Ce 
sub două puteri în timpul vieţii sale, i-au obligat $i p 
cronicarii supuşi regimului comunist să ţină seamă de opera 
sa. Astfel, în ultimii ani, i-au fost publicate parţial poeziile în 
țara, iar lui lon Dodu Bălan i s'a permis să-i facă o 
caracterizare binevoitoare, dar limitată, a operii sale. Nu este 
de mirare, pentrucă şi lui Eminescu i-au cenzurat opera in 
țară şi şi i-au eliminat o bună parte a creaţiunilor sale din 
circulaţia naţională. € dibpesia 

Ca poet naţional şi social român, ca un răzvrătit care a 
bătut cu forţa la porţile de fier ale istoriei pentru a inscrie pe 
răbojul liricii româneşti, eroi şi fapte ce au zguduit fi in 
din ţâţâni, ne face să-l considerăm ca un istoric liric 4 
stărilor sociale ale poporului român sub ocupațiile E 
asuprire maghiară şi poșictica, „facă din poeziile sale 
adevărate pagini de istorie socială. 

deasa criticii literari români din Exil de a se apleca 
mai mult asupra creaţiunilor acestui uriaş al poeziei 
româneşti, şi de a-i cresta numele său_pe frontispiciu 
Inaltului Templu al culturii neamului românesc, pentrucare 
Cotruş s'a rugat în ultimile clipe ale vieţii lui, ca puţini dintre 
noi: 

“Dă Doamne putere şi uriaşă răbdare, 


: e e N apaa e zi 
Neamului meu călcat în picioare 
Eugen Popescu 


(San Diego-California) 


BIBLIOGRAFIE : | 

1. Aron Cotruş - Opere complete, editura “Dacia” - Madrid, 
pă Cotruş, a Romanian rhapsodist of the contemporary 
Exile - 1 Sept. 1978, de Eugenia Uşeriu. = 

3. Lui Aron Cotruş şi Neamului, - editura Carpatii Articole 
scrise de: Faust Brădescu, Ovidiu Vuia, V. Copilu-Cheatră, Vintilă 
Horia, N.S. Govora şi Traian Popescu. i 

4. Resurecţia unui poet: Aron Cotruş, de lon Dodu-Bălan, 
editura Minerva, 1981, Bucureşti. 


VERSURI 


de Ion TOLESCU 


lui Alexandru Tănase-plecat în țară- 
şi celor cu el 12 legionari 

executaţi de regimul comunist 

la 31-X-1953 


mă rog de tine capăt de pământ 
ce-mi pui pe umeri neagră pribegie 
şi umblu pe cărare lăcrimând 

mă rog de tine sfântă Românie 


mă rog de mări la margine de lume 
de ochii tăi grăunte de mărgean 
care luceşti pe luminoase strune 

şi urci în val din funduri de ocean 


mă rog de vânt întreb de tine norul 
care-mi aprinde'n ochi mărgăritare 
ce-mi sângerează inima cu dorul 

şi lacrima cu holda pe ogoare 


mă rog de steaua stinsă'n zori de ziuă 
de ramul dela geam ce'ntinde mâna 
cu ultimele semne de adio 

ce-au sărutat cu lacrima țărâna 


“ rog de zări de țărmurile triste 
mâinile care speranțe-au tors 
aceic mâini ce-au [iuturat batiste 
chemând pe cei ce nu s'au mai întors 


Ion Tolescu 


25 


: = 
PELERINAJ EUROPEAN LA MAJADAHONDA 


In ziua de 20 Noembrie 1987, peste 150 de Belgieni, 
Francezi, Portughezi şi Spanioli militanţi ai Mişcării Pro- 
Europa, Troisitme Voie, conduşi de Preşedintele Grupării 
Dl. Jean Gilles Malliarakis din Paris şi Alberto Toressano 
din Madrid, în drum spre mormântul lui Jose Antonio 
Primo de Rivera din Valle de los Caidos, s'au abătut la 
Majadahonda pentru a vizita locul unde legionarii români 
Moţa şi Marin, ca cruciati ai Europei de Răsărit, şi-au dat 
viaţa apărând civilizaţia creştină a lumii şi a Spaniei. 

Timpul frumos, priveliştea munţilor Guadarrama şi a 
Madridului, şi majestuositatea monumentului ridicat de 
camarazii în exil în memoria jertfei lor, a impresionat 
profund visitatorii cărora însoțitorii Domnii Traian Popescu 
şi Ovidiu Târlea le-au dat explicaţii asupra gestului lor eroic 
de acuma 50 de ani. 

Preşedintele Jean Gilles Malliarakis într'o emoţionantă 
cuvântare a făcut elogiul Mişcării Naţionaliste Române a 
Gărzii de Fier, al Căpitanului ei Corneliu Zelea Codreanu şi 
a celor doi eroi pe care o reproducem alăturat în facsimil, aşa 
cum a apărut în revista grupării —Troisitme Voie— din 
Paris. 

Subliniem câteva din frazele rostite: reproducem: 

“Bătălia din Spania a fost lupta vitală între civilizaţia 
europeană şi bolsevism. Să nu uităm acest lucru pe care 
mulţi vor să-l micşoreze opunându-i devastarea 

Guernicăi, centru de comunicaţii şi industrie militară”. 

“R oşii spanioli mitraliau chipul lui Christos până şi în 


MADRID, LA GARDE DE FER, 
ET L'IDENTITE EUROPEENNE 


tablourile din Muzee, fapt găsit suficient de grav de Ion 
Moţa şi Vasile Marin, pentru a se angaja în luptă”, 

“Numai militanţii Gărzii de Fier credincioşi lui 
Corneliu Zelea Codreanu au fost conştienţi că trebuia 
combătut viermele cosmopolit venit din Est, pentru a 
roade forţele morale ale Occidentului”. 

“Si naționaliștii au avut victoria”... 

“Nu pentru a apăra valorile cotate în Bursă, ci pentrucă 
poporul naţionalist spaniol aparţinea unei imense mişcări 
de regenerare spirituală europeană, în care Garda de Fier 
românească era în avangardă”. 

“Revoluţia legionară este o revoluţie a sufletului”, 
“Trebue să ne reamintim mereu de această scântee şi să 

strigăm azi ca si eri, Moţa! Marin! Prezenţi”. 
A răspuns Dl. Traian Popescu mulţumind pentru elogiile 
făcute Mişcării Legionare şi Căpitanului Corneliu Zelea 


Codreanu, care ca şi camarazii de la Majadahonda, s'au jertfit 
pentru realizarea idealului unificării dațioialistz-a Funesă, 
convinşi că ntitaal aaa DEtrAnul CORIIRERtI aie dă 
conducerea civilizatoare a lumii, dorindu-i sincer D-lui 
Malliărakis, ca acest merit să revină în curând tinerei grupări 
Troisime Voie. 

Seara, în saloanele restaurantului Leo's din Madrid a avut 
loc o cină camaraderească la care au participat, într'o 


atmosferă de confraternitate şi înţelegere, atât toţi viziratorii 
streini, cât şi militanţii spanioli. 


Corespondent 


En venant rendre homma- 
ge au monument de Mota et 
Marin, heros de la Garde de Fer 
tombes il y a un demi-siecle 
au cours de la bataille de Ma- 
drid, on d&couvre mieux enco- 
re visuellement ce que fut 
l'enjeu de ce terrible conflit. 


Le beau mausolte construit 
par les legionnaires roumains 
ă V'endroit ou moururent leurs 
camarades, est ă la sortie de 
Madrid, sur la commune d'une 
banlieue aujourd'hui elegante 
qui &voque un peu pour les 
Parisiens le site de Parly II. 
Le coeur de la ville est ă quel- 
ques  kilometres 


Il y a peu de batailles 
dans histoire qui se.deroulent 
pres d'une grande ville. Ceux 
qui ont visit€ les sites/d'Has- 
tings, d' Azincourt, de Navarin, 
de Crecy, voire de Poitiers, 
de Vouille, de Formigny, de 
Castillon ou d'autres batailles 
dâcisives on pu âtre frappâs 
comme je |'ai toujours 6t€ per- 
sonnellement : il n'existe sur le 
site d' Azincourt qu'une petite 
pompe ă essence alimente, 
ironiquement, par la British 
Petroleum. 


Les batailles qui, au con- 
traire, et c'est l'exception se 
sont deroules ă l'entrte d'une 
grande ville, sont d'une espâce 
particuliăre. La regle veut dans 
I'Histoire, que les guerres op- 
posent fondamentalement des 
armâes. Ceci explique le fabu- 
leux mouvement de von Gluck 
en 1914 aboutissant ă la 
Bataille de la Marne : le but 


6tait de d&truire. /'adversaire 
(telle est la doctrine de Clau- 


sewitz) et donc de dâtruire 
Varmte frangaise, seul obsta- 
cle continental ă l'hegemonie 
europenne de la Prusse. Voilă 
ce qu'enseigne la strategie tra- 
ditionnelle. 


seulement. , 


Toute autre est la bataille 
du type Madrid dont les pr&- 
câdents sont, par exemple, 
Salamine pres d'Ath&nes, ou 
Waterloo pres de Bruxelles, ou 
la chute d'Atlanta : l'enjeu 
n'est pas le choc des armâes — 
c'est l'opposition des peuples, 
des civilisations, des cultures. 


La Bataille de Madrid, il 
y a 50 ans, c'Etait exactement 
cela. Brasillach la compris : 


il s'agissait de la lutte vitale 
entre la civilisation europ&en- 
ne et le bolchâvisme. N'ou- 
blions pas ce fait extraordi- 
naire que les manuels cher- 
chent ă nous faire oublier en 
nous rabâchant Guernica (cen- 
tre d'une industrie de l'arme- 
ment qui a retrouve sa pros- 
ptrit& des les annâes 40) :au 
plus fort du siege de Madrid, 
les Rouges n'ont rien trouve 
ă faire de plus interessant et 
de plus digne de leur vocation 
que d'aller fusiller au Musâe 
du Prado ... un tableau de Ve- 
lasquez. Cette huile sur toile 
admirable represente le Christ 
en Croix. Le Christ recruci- 
fi&, en somme, comme dans 
l'admirable roman de Kazant- 
zaki. Les livres d'Histoire et les 
livres d'Art sont 6tonnamment 
discrets sur cet €venement, 
ainsi que le sont les peres je- 
suites et les €veques, Mais il 
nous parait ă nous riche d'une 
grande symbolique. Jean Mota 


+ et Basile Marin le trouvait suf- 
. fisamment grave pour justifier 


Ion 1. Molza 


CG.E.N.R 


AAIO RAO Ăocelr DS 


ă lui seul leur engagement et, 
disons le mot, leur courage. 


Nous autres, nationalistes 
revolutionnaires d'aujourd'hui, 
dont la croisade est portâe 
par le symbole paneuropeen 
par excellence et gaulois par 
hâritage de la Croix Celtique, 
nous continuons, ă |'&vidence, 
cette croisade contre les mâ- 
mes acversaires. 


Nous sommes particuliă- 
rement fiers de continuer ce 
combat parce que nous savons 
que ceux qui sont tombâspour 
Madrid, ceux qui portaient les 
couleurs rouges et noires de la 
Phalange et partagaient I'Idâal 
de noblesse, de grandeur, et 
d'abord de justice de Jose An- 
tonio Primo de Rivera, n'€- 
taient pas des defenseurs du 


capitalisme. 


L'identite europâenne me- 
nacâe par les vents de l'Est 
et les tourbillons de l'Orient 
est rongte par des forces qui 
se trouvent lovees au cur de 
nos sociâtes. Nul plus que les 
militants de la Garde de Fer et 
les fid&les de Corneliu Codrea- 
nu n'âtaient conscients de lut: 
ter contre le ver cosmopo- 
lite dans le fruit de l'Occi- 
dent. 


Certes aujourd'hui ont pu 
Gtre bâties, entre cette magni- 
fique cite de Madrid et au pied 
des monts superbes de Castille, 
d'6lEgantes râsidences prot- 
gâes de la l&pre bolchevique. 
Ceux qui vivent paisiblement 
ici n'auraient pas connu le 
mâme destin si les Rouges 
l'avaient emport€ lors de la 
Bataille de Madrid, 


Mais si, peuple contre peu- 
ple, le peuple nationaliste l'a 
emportă ici, ce n'est pas pour 
la dâfense des valeurs cottes 
en Bourse. C'est parce qu'il 
appartenait ă un immense 
mouvement de r&generescence 
europtenne, oi la Garde de 
Fer roumaine se portait ă 
l'avant-garde. La Phalange es- 
pagnole apportait la grandeur 
et les 27 points de Jose Anto- 
nio et de Ledesma Ramos tra- 
Gaient des lignes de justice. 
Le Fascisme italien apportait 
la forme et la force de I'Etat. 
D'autres sauvegardaient la san- 
te biologique de leur peu- 
ple. Mais, au-delă de ces li- 
gnes de force, la revolution 
legionnaire des Roumains €Etait 
une revolution de l'âme. C'est 
de cette &tincelle que nous de- 
vons nous souvenir en affir- 
mant aujourd'hui comme hier : 
MOTA et MARIN PRESENTSI 


Al 


 .- 


din “EPISTOLA PENTRU FRATELE MEU” 
“Naşterea Domnului Isus Hristos 


' UBITUL meu frate, 
ai Sfintele sărbători ale Naşterei Domnului 
bat din nou la uşa inimilor noastre. 
Lumea se agită, iar Moş Crăciun este 
întâlnit peste tot. 

* Se simte că sărbătorile sunt aproape. 

ip Noi cei de aici, avem marele şi nevisatul 
a privilegiu să sărbătorim Crăciunul cum 
= ştim. Putem să chemăm preotul să vină cu 
[coana Naşterei Domnului. Putem să ne împodobim Pomul 
de Crăciun cu decoraţii. 

Aici Crăciunul poate fi adevărat Crăciun. 

Ţi-aduci aminte de vremile de altădată, când România era 
România, când tinereţea gândului era nouă în toate zilele; 
când gingăşia era în fiecare zi mai proaspătă; când zâmbetul 
lucea ca luna în pârâul din marginea satului; când graiul 
parcă era scris cu slovă veche; când clopotul bisericii din deal 
suna voios şi aducea veste plină de bucurie; şi când 
Crăciunul cu toate obiceiurile lui era aşteptat cu nevinovăție 
şi drag. 

Cum să nu-ţi aduci aminte din copilărie, când înainte de 
Crăciun ne intreceam care mai de care să-şi facă bâta mai 
mare şi mai frumoasă, când ne ascundeam în grajd la tine şi 
acolo Nenea Ion al Saftei ne învăţa colinde? 

Sigur, cum să nu-ţi aduci aminte de Ileana, vecina noastră, 
de Domnica, de Ana, de Stanca, de Zamfira, cum urcau şi 
aduceau din podul casei nuci, mere şi prune uscate; să le aibă 
la îndemână când vor veni colindătorii; şi cum tot satul 
mirosea a colaci şi a pâine caldă, a busuioc și a livadă? 

In Ajunul Naşterei Domnului se auzeau în sat colindătorii 
până seara târziu şi ai noştri ascultau colindele cu 
religiozitate, aşa cum se ascultă Sfânta Liturghie la Biserică. 

În ziua de Crăciun de dimineaţă, toţi ai noştri se îndreptau 
spre Biserică. Parcă îi văd pe ai noştri în straie curate, cu pas 
măsurat cum se apropiau de Biserică. Se intra în ea cu sfială, 
ochii le luceau, iar privirea lor fixă parcă se sfârşea în 
eternitate. Totul era învăluit în lumina sărbătorii în aşa fel că 
toţi cei din Biserică nu erau altceva decât ofrande ca albul 
laptelui, aduse lui Dumnezeu. 

Se plantau în Biserică, ca şi cum ar fi rămas în ea pentru 
veşnicie; ascultau Sfânta Liturghie fără să-şi întoarcă capul 


într'o parte sau alta; ascultau colindele şi ascultau cuvântul 


de învățătură al preotului. 


CU NOI ESTE DUMNEZEU INTELEGETI NEAMURI SI VA PL ECATI 


ip 
„ad. SSW 
Du ROMANIA POSTA 3 VU 


CRACIUN 1965 


de Preot Dr. Petre Popescu 


Totul se înfrăţea cu ai noştri în această noapte sfântă; - 

Codrii, munţii, văile, apele şi câmpiile; 

lar zimbrul care păzeşte Putna, ieşea din pădure; se 
apropia de sat şi asculta vocile îngereşti ale colindătorilor. 

Ti-aduci aminte, cum să nu-ţi aduci aminte de Ovidiu, 
exilat la Tomis, în părţile Constanţei, când Doctorul 
Theodor venit de la Roma i-a spus ştirea că s'a născut în 
Betleem Isus Cristos, despre care se spune că este Fiul lui 
Dumnezeu? 

Atunci Ovidiu cu tristeţe i-a răspuns: Ș 

Dece oare s'a născut acolo şi nu s'a născut aici în aceste 
locuri frumoase, în mijlocul acestori oameni buni şi blânzi? 
Bărbaţii i-ar fi cântat din caval, iar femeile l-ar fi mângâiat, 
l-ar fi înfăşat cu delicateţea care le este proprie şi l-ar fi 
legănat murmurându-i o doină? 

Iubitul meu frate, Ovidiu avea dreptate. 

Dintru început ai noştri l-au însuşit pe Hristos ca “fiind 
crescut din vlaga pământului, pe care l-au culcat pe florile 
fânului, în legănaş de păltinaş, iar vântul dulce tragănă 
pruncul de mi-l leagănă, ploia caldă dalb îl scaldă”. 

Ai noştri l-au considerat ca fiind al lor, 2 

“Hristos coborât din lumina Evangheliei, între ciobani şi 
plugari”. 

Astăzi, în această vreme de urgie, care durează de peste 
patruzeci de ani, ce se întâmplă cu ai noştri acolo? 

Stii ce am făcut, iubitul meu frate? 

Am pus urechea la pământ, am ascultat îndelung şi am 
auzit oftat adânc, am auzit megetul buciumelor, am auzit pe 
mătuşa Ioana plângând; este mătuşa loana al cărei fecior 
murise la Canal; după care a urmat o tăcere adâncă. 

Am înţeles că voinicii noştri, puternici şi mari altădată, ca 
lespedea crucilor înnalte, nu mai pot; sunt încovoiaţi până la 
pământ de apăsare şi de jug. 

Străinii au impus poporului nostru creştin, în locul 
Crăciunului, “sărbătorile de iarnă”; 

Iar în ziua Naşterei Domnului, în 25 Decembrie, ai noştri 
sunt duşi cu biciul la “întreceri socialiste”. 

Astăzi, din izvorul cel nesecat al speranţei în vremuri de 
lumină să ne înfrăţim cu toţii, cei de aici, cu cei de dincolo, 
din Patria Martiră şi cu toţii într'un glas să cântăm: “Hristos 
se naşte, măriţi-L; Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L; Hristos 
pe pământ, înălțaţi-vă; Cântaţi Domnului tot pământul şi cu 
veselie lăudaţi-L popoarelor, că s'a preamărit”. 


S'APROPRIE CRĂCIUNUL 1987 
SĂ NE RUGĂM LUI 
DUMNEZEU 


SĂ REDEA NEAMULUI ROMÂNESC 
LIBERTATE SI DREPTATE 
MÂNCARE, CĂLDURA SI 

OMENIA PIERDUTĂ! 


DI, 


Moartea suspectă a 
parlamentarului 


pentru pace: 
Rudolf Hess 


A 17.8.1987 agenţia de ştiri “d.p.a.” anunţă 
că Rudolf Hess a decedat la vârsta de 93 de 
ani. 

La 18.8.1987 agenţia de ştiri “a.p.” 
comunică ca fostul locţiitor al Fiihrer-ului 
şi-a luat viaţa cu un cablu electric în curtea 
închisorii din Spandau (Berlin). Ziarele 
germane anunţă cu litere mari: Hess: a fost 
sinucidere! (Bildzeitung 19.8.1987). 

La 19.8.1987 se comunică din partea comandamentului 
militar britanic din Berlin că în urma autopsiei s'a constatat 
că Rudolf Hess a murit prin asfixiere. 

O parte din ziarele de bulevard, cu tiraje de peste 
3.000.000 exemplare se îndoiesc de “comunicatul militar” şi 
publică, tot cu litere mari, pe prima pagină “A primit Hess 
ajutor ca să moară iar la pagina $ putem citi: a voit un 
gardian să-i scurteze suferința”? (Bildzeitung. 20.8.1987. Alt 
ziar tot de bulevard “Scandal în legătură cu avocatul lui 
Hess”. (Express 20.8.1987. Ce s'a întâmplat? 

Avocatul familiei Hess, Alfred Seidel nu crede în 
versiunea sinuciderii! La fel fiul decedatului, Wolf-Riidiger 
Hess nu crede în versiunea oficială, ci ştie că tatăl său dorea 
să moară în libertate şi nu în închisoare. 

Prin aceste contraziceri trâmbiţate de cei patru aliaţi- 
americani, ruşi, francezi şi englezi s'au produs suspiciuni şi 
ajută ca să se creieze in jurul dispărutului povestea unui 
martir! 

Detenţiunea lui în Spandau-Berlin a fost învăluită tot de 
un mister, care i-a creiat situaţia unui martir! 

In anul 1941 a aterizat în Anglia ca să medize “PACEA” 
între Germania şi Anglia. Hess mai târziu “Vream ca nici 
mamele engleze, nici cele germane să-şi plângă copii morţii 
de gloanţe pe front sau arşi în ruinele cauzate de 
bombardamentele aeriene”! In loc să i se accepte misiunea, 
Rudolf Hess este încarcerat, apoi condamnat de tribunalul 
învingătorilor la Nurenberg şi încarcerat în închisoarea 
militară din Berlin-Spandau. A fost cel mai proeminent 
“PUSCARIA” din lume, păzit de 600 soldaţi, americani, 
engleji, francezi şi ruşi care se schimbau - făceau gardă câte o 
lună. Pentru eliberararea lui s'au obosit, regi, şefi de 


de Alexandru Suga 


guverne, preşedinţi de stat, oameni politici, scriitori, oameni 


de ştiinţă și mulţi cetăţeni care nu concepeau ca un om care 
s'a dus în misiune de pace să moară în închisoare. 

Cineva a avut interesul ca Rudolf Hess să nu fie eliberat. 

Aceluia —sau acelora— vinovat sau vinovaţi, îi era frică, 
sau le era frică ca Rudolf Hess să nu vorbească! Deci aveau 
ceva de ascuns! 

Anglia —mai precis— guvernul englez n'a pus la 
dispoziţie docu'2- stele în legătură cu Rudolf Hess, deşi, 
normal se dau liber toate documentele după parcurgerea 
unei perioade de 30 de ani. Documentele în legătură cu 
Rudolf Hess urmează să fie date liber abia după anul 2000. 


Cu siguranță că vrea să aştepte ca să moară toţi aceia care 
mai pot fi martori unei cruzini. 


„SERIE DISC ar pL af uernyl, engl cz „aceste. dogumente 


Deţinerea lui Rudolf Hess după 1941 în Anglia şi 
condamnarea lui de către tribunalul răzbunătorilor la 
Niirenberg sunt acte contrar dreptului internaţional. Rudolf 
Hess se dusese în Angla ca parlamentar pentru pace. Un 


asemenea parlamentar nu poate fi condamnat Şi nici măcar 
deţinut! 


28 


CINE SUNI 
PROVOCATORII 


vine din Nr. 52 - Pag 30 


Peste câţiva ani mi-a povestit alt episod: într'o dimineața 
au fost adunaţi într'o sala mare unde s'a oficiat o liturghie la 
care ei au fost invitaţi sa dea raspunsurile. In majoritate erau 
seminariști, teologi şi preoţi! Pe-o masa era Evanghelia, 
crucea, sfeşnice aprinse, Potirul, Discul, un preot batrân în 
veşminte şi când toţi au fost adunaţi s a dat semnalul sa se 
înceapa slujba. Ei au dat raspunsurile Şi s'a facut totul dupa 
carte, fara sa se omita ceva. La sfârşit au fost invitaţi toţi sa 
se cuminece! Pe Disc însă era căcat şi în Potir pişat!! Si s'au 
“cuminecat” toţi după rânduială, cu rugăciunile respective: 
“Se cuminecă servul Domnului cu cinstitul trup şi sânge al 
domnului iată s'a atins de buzele tale şi păcatele tale le va 
curăţi”. Acum o întrebare: mai poate fi permis cuiva să se 
îndoiască, că pretinsul Socialism al lui Karl Marx nu-i decât 
un satanism curat izvorât din doctrina Talmudului? 

Paragraful 2 - “Nu i-aţi trădat voi pe tineri legionari în 
numar de 13”. Astăzi, după atâta vreme, puţini cetitori vor fi 
ştiind de ce este vorba! Deci, o recapitulare sumară se 
impune. După terminarea războiului părea că tandreţa 
dintre aliaţii Occidentali şi Ruşi s'a cam terminat, dând loc la 
războiul rece! Americanii au format nişte centre de 
antrenament pentru tinerii ce vor să lupte pentru eliberarea 
țării lor. La apelul Americanilor, fiind vorba de voluntariat, 
din partea Românilor au răspuns legionarii. S'au format mai 
multe echipe în timp, şi cu misiuni diferite! Amănunte s'au 
aflat abia dupa 35-de ani, când unul care s'a dus în ţară şia 
reuşit să ajungă din nou în lumea liberă îşi scrie jurnalul; este 
Dl. Verca Filon dela Paris şi scrie în Curierul. Din cele scrise 
de el aflăm cât de strict era secretul asupra misiunilor acestor 
echipe, locul de antrenament şi mai ales data plecării, ce nu li 
se spunea decât cu câteva ceasuri înainte de decolare! Era 
numai normal să fie aşa dat fiind că întreaga operaţie era de 
resortul serviciilor secrete Americane! 

In adevăr, pe terenul paraşutării echipa de 13, a lui Ică 
Tănase era aşteptată de securitate! Trădarea este atât de 
evidentă că este inutil a mai insista! Si această abjectă 
trădare nu se putea produce decât din interiorul Biroului 


cât şi în exterior, sunt formate din Ovrei şi din Masoni! 
rită moartea Legiunii de aceştia, 

este o pierdere de timp a mai căuta trădătorii echipei de 13, 
de care tare îl doare inima pe Talmudistul nostru din New 
York!! 
„ Acuzaţia că au fost trimişi cu nişte pistoale ruginite este o 
insultă la adresa Americanilor, cari îi antrena, le da aparate 
de Radio emisie-recepţie, explosive, şi “pistoale ruginite”!! 

Paragraful 6 --- “învingem - = - învigem”. Aceste afirmaţii 
ale Dlui. Kaufman sunt adevărate şi sunt bine venite pentru 
lămurirea celor cari încă nu ştiu ce rost are pe lume 
Comunismul şi Masoneria!! Imi permit totuşi a sfătui pe Dl. 
Kaufman a'şi înfrăna entuziasmul cu privire la cucerirea 
lumii; ei sunt pe drum dar până a vedea albul în capistere 
mai va! Iar prin Scripturile noastre, pe cari Dl. Kaufman a 
Zis ca se cacă, găsim scris şi'aşa: “Cel ce se va înălța până la 
Cer, va fi prăbuşit până în adâncurile Iadului”! 

Celelalte alegaţii, cu pensii dela comunişti, etc., etc.... nu's 


_ 


VP SEI PUP 


decât gogoşi eftine, sau cum zice Moldoveanu: “rahat cu 
erje”, menite să producă confuzii şi sămânța de vorba, 
Jucru dorit şi căutat de cei ce umblă numai după pricini! 


LE E i 


Un cuvant către fraţii Creştini ai tuturor bisericilor şi 
pisericuţelor: Dacă cineva mai crede ca poporul Ovreu de azi 
mai este “Poporul Ales”, păcătueşte faţa de acela pe care îl 
crede mântuitorul său, lisus Hristos, care a zis Fariseilor: 
«Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul, şi faptele tatălui vostru 
voiţi să faceţi. Acela din început a fost ucigaşi de om, şi n'a 
rămas în adevar că adevăr nu e în el; când spune minciuna, 
din ale sale o spune, căci e mincinos şi tată al minciunii”. 
(loan 8:44). Iar cu altă ocazie le-a zis: “Serpi, pui de vipere, 
cum veţi scăpa de osânda gheenei?” (Mat. 23:33). 

Ovreii de azi pot fi urmaşii lui Avraam, având în sânge 
aceiaşi cromozoni, însă problema nu se pune pe plan 
biologic ci pe plan spiritual-religios. Dumnezeu a ales pe 
Avraam pentru credinţa sa, ca prin descendența lui să'şi 
implinească planul de-a mântui omenirea! Planul lui 
Dumnezeu s'a realizat prin întruparea Cuvântului din 
Fecioara Maria. Ce-au făcut cu El? Ne-o spun sf. 
Evanghelişti. In curte la Pilat se afla toată elita poporului: 
Marii arhierei, arhiereii, preoţii, cărturari, plus gloata ce se 
adunase din ordinul lor. Erau aceştia descedenţii lui 
Avraam, Poporul Ales— Israelui Domnului? Aveau aceiaşi 
cromozoni în sângele lor? Incontestabil că da!! Ce-au 
răspuns când Pilat a zis către dânşii: “Dară cu lisus, care se 
numeşte Hristos ce. să fac?” Răspuns'au toţi: “Să se 
răstignească”. “Să se răstigneasca!” Iar când Pilat şi-a spălat 
mâinile înaintea mulţimii zicând: “Nevinovat sunt eu de 
sângele dreptului acestui: voi veţi vedea!” Toată mulţimea 
aceia răspunzând a zis: “Sângele Lui să fie asupra noastră şi 
asupra copiilor noştri!” (Mat. 27:22-25). 

Dacă ar fi fost şi Avraam prezent, striga şi el:, 
“să se răstignească?”. Hotărât că nu! Avraam ar fi; 
recunoscut în lisus pe Unul din Treimea ce l'a vizitat la 
stejarul din Mamvri, -încârcându-l de promisiuni şi 
binecuvântari, toate condiţionate de păstrarea Credinței; ar 
fi mers la el şi 1 s'ar fi închinat, ca atunci!! (Facere 18). 

Spre ţinere de minte: calitatea de “Popor Ales” a început 
la stejarul din Mamvri şi-a sfârşit în curte la Pilat, când s'a 
pecetluit căderea şi s'a ratificat satanizmul născocit de 
Farisei; o nouă credinţă  antibiblică, antimesianică, 
antihristică! 

Dacă cineva aşteaptă pe Antihrist călare pe un Ducipal 
breaz, vărsând flăcări pe nări, acela este pe un drum greşit! 
Antihrist este o ideie care a început să activeze oficial în 
curte la Pilat! De-atunci n'a dormit nici-o clipă! Azi ne 
vorbeşte prin condeiul Dlui. David Kaufman din New York. 
Citiţi-l! Citiţi şi cele petrecute la Piteşti. Dacă cineva mai 
doreşte alt antihrist, aştepte-l sănătos! 

Deci, în curte la Pilat s'a pecetluit căderea, s'a raficat 
satanizmul Fariseilor dar s'a deschis omenirii orizonturi 
Divine cu perspective veşnice, cari sunt redate aşa de simplu 
de sf. Evanghelist loan: “La ai Săi a venit şi ai Săi nu L'au 
primit. lar celor cari L'au primit şi cred în numele Lui, le-a 
dat putere să se facă fiii lui Dumnezeu”, (1:11-12). 

„In curte la Pilat s'a desfăşurat cea mai zguduitoare dramă 
din istoria Omului! Vechiul Israel - Alesul Domnului, îşi 
osândea pe Mesia cel anunţat de proorocii săi şi deliberat îşi 
cere lui însăşi şi osânda! O lume orbită de uneltirile lui Satan 
“punea în bezna blestemului ce şi-l cerea, în timp ce la 
Plizont se profila Răsăritul cel de Sus, Răsăritu- 
ăsăriturilor, care prin sacrificiul Său pe Cruce punea 
Al Noului Israel - Bisrica Sa, “pe care nici porţile 
ispăre, 10 vor birui”! (Mat. 16-18). Vechiul popor ales 
pa iube linţoliul neascultării, ca să apară un altul Nou, 
lesa In toţi acei cari primesc învăţătura lui lisus şi se 
cula â în numele Sfintei Treimi, indiferent de rasă, de 

re sau de ce cromozoni au în sânge! 

91 Creştinii, ar trebui să ne facem că primă datorie, o 

ne prin care să cerem Domnului lisus Hristos ca să 


te 


Tugăciu 


D= 


cheme la Lumina Sa şi poporul cel căzut, cum a chemat pe 
Saul din Tars, pe drumul Damascului! ; ş 

Rugăciunea făcută cu credinţă trebue să fie prima armă a 
unui Creştin! 5 

Mai ales că prin aceasta Creştinul plineşte chiar porunca 
Domnului lisus Hristos: “Rugaţi-vă pentru vrăşmaşii 
voştrii” (Mat. 5:44). 

Protosinghel Graţian Radu 


UNUI DEFĂIMATOR DIN AFARA TĂRII 


Trist cartofor, tu, monument de ură 
satyr drapat în giulgiu vişiniu 
Cum vii să faci tu ordine-n cultură? 
mai bine-ai vinde nasturi şi rachiu... 
Nici echimose-s ochii tăi de fiară 
rânjesti ca râia, hoţ, cu colții răi 
nefiboşet gângav şi fără ţară 
răufăcător eşti tu cu toţi ăi tăi; 
te-ai lăcomit din plin, aveai de toate, 
stăteai pe roze-n caldul tău bârlog 
şi totuşi te mânâncă'n în fund şi-n coaste 
şi ai sări! la creastă, pintenog 
să răstigneşti o nouă sanctitate 
la care eu, de-un secol tot mă rog... 
1983 
Din volunurul - Poeme - al lui Corneliu Vadim 
Tudor, care l'e suporet pe rebinul moses Rosen care se 
opas la retipăriree Scrierilor Politice ale lui Emilescu. 


RUDOLF HESS... 

De fapt guvernele engleze, deşi se vorbeşte mult de 
“cavalerismul englez”, în deceniile la care suntem noi 
martori, n'a dat dovadă nici de cavalerism şi nici de 
umanitate. De multe ori au fost complicii asasinilor. 

România şi țările din estul Europei au fost vândute pe 
procente călăilor dela Moscova. 

Guvernul englez are pe conştiinţă zeci de mii de cetăţeni 
ruși care s'au înrolat în armata lui Vlasov ca să lupte contra 
comunismului barbar, bărbaţi, femei şi copii au fost livraţi 
guvernului comunist ca să-i ucidă. Nici strigătele de durere 
ale celor ce trebuiau să fie livraţi ruşilor, nici sinuciderile în 
masă, nici protestele oamenilor cu inimă şi respect faţă de 
drept n'a înduplecat guvernul englez şi a livrat ucigaşilor mii 


"Şi zeci de mii de fiinţe omeneşti care voiau să fie libere şi să 


scape de plaga comunistă! 

Mai trebuie amintită şi comportarea “guvernului englez 
faţă de cei ce angajase să susțină şi să ajute lupta aliaţilor”. 
Mii de români au ascultat îndemnurile guvernului dela 
Londra prin glasul lui lon Raţiu şi a altor crainici dela BBC 
ca să depună armele şi să saboteze lupta soldatului român 
contra comunismului. Mulţi români au trimis ştiri militare la 
Londra, care apoi au fost retransmise la Moscova şi care au 
cauzat moartea a zeci de mii de soldaţi români care îşi făceau 
datoria pe front! Cu alte cuvinte au trădat şi sunt vinovaţi de 
moartea compatiioţilor lor! 

Si rezultatul? Guvernul englez a stat cu mâinile in buzunar 
şi n'a dat niciun ajutor celor ce se angajaseră pentru ei! N'au 
scăpat nici pe Maniu, nici pe Ion. Mihalache, nici -pe 
Gheorghe Brătianu şi nici pe miile de politicieni sau cetăţeni 
de rând care se angajaseră pentru Anglia? De ce i-a lăsat să-i 
măcelărească? I-a lăsat pradă urgiei comuniste pentrucă 
îndrăzniseră să nu creadă în victoria comunismului? 

Acum a făcut cel puţin un bine: suferinţa lui Rudolf Hess 
a fost răsplătilă prin transformarea lui în MARTIR. 


Alex Suga 


29 


0) 


NOTE CU LEXIC POTOLIT 


"AM pretenţia să mă compar cu Constantin 
Virgil Gheorghiu, jurnalist, scriitor cu 
renume mondial, în plus, se consideră poet 
şi a fost hirotonisit chiar preot. Căzându-mi 
în mână o lucrare voluminoasă intitulată: 
Memoires de la 25* heure, apărută în 
editura Plon, Paris 1986, 481 pagini am stat 
pe gânduri şi am ajuns la concluzia şă le fac 
: cunoscut şi cititorilor acestei publicaţii. 

Constantin Virgil Gheorghiu este cunoscut publicului 
românesc încă din timpul războiului, mai precis, cu ocazia 
publicării reportajului de războiu intitulat simbolic “Ard 
malurile Nistrului”, carte epuizată în câteva zile şi reeditată 
în mai multe ediţii-A fost-cel mai mare succes-de librărie în 
anul 1043, 1 cactezee ue le ăţile evreilor în timpul 
ocupaţiei bolşevice-din-tunie 1940 a Basarabiei şi Bucovinei, 
a celor din timpul ocupaţiei bolşevice dela 28 Iunie 1940 
până la 22 lunie 1941, cât şi cele din timpul luptelor 
armatelor germane şi române pentru eliberarea provinciilor 
ocupate de bolşevici de sub teroarea” judeo-bolşevica”. (Vezi 
“Ard malurile Nistrului). Succesele lui Constantin Virgil 
Gheorghiu ajung apogeul prin publicarea romanului “Ora 
25”, un roman care a cucerit piaţa mondială, iar romanul a 
fost tipărit în toate limbile de circulaţie mondială, succes 
care l-a făcut şi milionar! Ș 

Subsemnatul, un bict exilat politic angajat de peste 50 de 
ani în lupta anticomunistă şi de eliberare a poporului român. 
In timp ce noi legionarii sufeream prin inchisori şi lagăre de 
concentrare Constantin Virgil Gheorghiu se bucura de 
onorurile şi avantagiile scriitorului de curte şia iplomatului. 
In aceşti ani n'am intreprins nimic contra conştiinţei mele, 
n'am executat niciun ordin ilegal sau imoral, şi, mărturisesc 
public, nu regret faptul că m'am angajat în această luptă în 
cadrul Mişcării Legionare, că am fost incarcerat în lagăre şi 
închisori pentru credinţă şi luptă şi a trebuit să-mi petrec mai 
mult de jumătate din viață ca exilat printre străini. Am fost 
angajat într'o luptă inegală, contra unui inamic puternic şi 
perfid, fără scrupule dar cu mare influență. Singurul regret 
pe care-l am este că eforturile mele şi ale camarazilor mei 
n'au avut succesul dorit și că am rămas neputincioşi faţă de 
ocuparea ţării, de comunizarea ei şi de sărăcirea poporului 


Si sunt fericit că am fost angajat într'o luptă necesară şi 


puternice. Nu vreau să-i aduc prejudicii scriitorului, este 
major şi chiar a ajuns la o vârstă când putea să devină chiar 
patriarh şi de acceeia citez justificarea dată la pg. 459 din 
Memorii: “J'ai honte de moi. Honte parce que je suis 
roumain, comme les criminels de la Garde de Fer”. La pg 
455 scrie: “Les l€pionaires sont irresponsables. De tetes 
Drâles?e iz ze E NI DRU TEI 7 
“N'am intenţia să-l conving de contrariul şi anume dintr'un 
singur motiv: un om care recurge in memoriile sale la 
minciuni şi exagerări şi le transmite sub semnătură proprie, 
deşi este sigur ca nu corespund adevărului, nu-l poţi 
convinge! Alţii trebuiesc informaţi şi lămuriţi, şi, pentru 
această categorie de oameni voi reaminti câteva fapte reale, 
trăite şi nu inventate. 
La sfărşitul. anului 1947 scriitorului Constantin Virgil 


Gheorghiu i se oferă gazdă şi este ospătat de legionari la Bonn. 
La acea vreme scriitorul era fu, opă ăpase 


din deținerea ordonată de trupele de ocupaţie şi dorea să se 


refugieze în Franța. Fugărit de aliaţi îşi încredinţează viaţa în 
. a —— Îmi, Ț. 5; 
mâna legionarilor, care la acea vreme intreţineau o filieră de 
=: . 


30 


salvarea celor periclitați, din România până la Paris, 
Constantin Virgil Gheorghiu cu ajutorul legionarilor, în | 
miez de noapte, cu riscul de a fi împuşcaţi pe frontieră, ptin ' 
păduri şi pe poteci care șerpuiau printre prăpastii, trec 
clandestin pe scriitor şi-l duc teafăr la Paris, ca vreme, ; 
Constantin Virgil Gheorghiu purta. în putinul bagaj pe care-] 
avea cu el şi manuscrisul romanului “Ora 25”. Ba, chiar mai 
mult, îa hotelul Jagdhot din Bonn, scriitorul Steute din 
romanul său și entuziasmează pe “legionarii” care-] sali 
cu evlavie, dupăce îi oferise gazdă şi ospăț, unui om ce nu 
aveau faţă de el nici o obligaţie, afară de aceia de a ajuta un 
român “căzut in nenorocire” şi care nu se putea ajuta el 
însăşi. | 
0 antet a oricărui om normal şi corect! Când a aflat 
C.V. Gheorghiu că legionarii sunt “iresponsabili şi 
criminali”. Cum a putut un om normal să-şi încredinţeze i 
viaţa şi sănătatea unor criminali şi iresponsabili? Aceasta să | 


i : sacrificat şi a LU ri 
le fie recompensă unor oameni care s'au sacrificat şi au riscaţ 7 


ca să salveze un om” fugărit de potere prin Europa”? N'am 


Li 
întrebat pe aceia care l-au trecut clandestin granița dacă | 
scriitorul devenit milionar s'a oferit să-și plătească bg 
şi să contribuie-cu ceva la acoperirea cheltuililor făcute! | 
Aştepuun răspuisiic5 ip 

Dar, nu numai legionarii care l-au trecut clandestin peste 
graniţă, l-au ospătat şi dat gazdă, în viața scriitorului vor 
mai fi şi alţii care “vor primi lovitura copitei măgarului”. 

După succesul avut cu romanul “Ora 25”, Constantin 
Virgil Gheorghiu este invitat personal de Juan Domingo 
Peron în Argentina. După cum se ştie Peron reuşise să 
atragă de partea sa muncitorimea argei iniană prin reforme- 
le şi măsunle sociale şi dorea ca succesele sale să fie imorta- 
lizate într'o operă literară. Intre cei doi bărbaţi; omulpolitic 
Peron şi scriitorul Constantin Virgil Gheorghiu se ajunge la Sa 
o înţelegere. C.V. Gheorghiu se obliga în romanul pe care-l 
va scri întitulat simbolic “descamisados” să preamăreasca 
pe salvatorul din-mizerie al lucrătorilor si să reiasă 
mulţumirea acestora faţă de omul aaa pasă 


promite avantagii materiale şi-i pune Ia ispoziţie lui C.V. ț 
ă, âşa cum sună 


Gheorghiu chiar un CASTEL. Dar în via 
proverbul: “nu-i pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se 
nimereşte” situaţia politică se schimbă, Peron este înlăturat 


şi scriitorul 0... întinde iepureşte ca să nu cadă în mâna i 
revoluţionarilor care voiau să se răzbune. Cu siguranţă că ! 


locatarul casteluilui şi beneficiaru regimului Peron ar fi fost i 
tras şi el la răspundere. (Pe rept sau pe nedrept, nu punem i 


„ în discuţie problema). Abia scăpat din Argentina ajunge 


iarăşi la Paris unde il duseseră legionarii şi într'un interviu 
acordat după “reîntoarcerea din Paradis”, C.V. Gheorghiu 
tună şi fulgeră contra dictatorului răsturnat. Pentru mine, 
pentru dumneavoastră rămăne o întrebare: “de ce oare nu 


refuzase oferta dictatorului argentinian? De ce oare 
GUSTASE din avantagiile materiale oferite de DICTATOR | 
şi de ce trebuia tocmai el, acela care se convinsese de 


realizările sociale acute de Peron, tocmai el să-l ponegrească | ( 
Şi să-l înjure? Un om corect nu se angajează să scrie o carte () 
pentru a “da bază istorică unei minciuni” 

„Si tot gândindu-mă mai adânc, iată că mai găsesc şi alte 
Situaţii pe care nu le pricep! Le amintesc! 

La recomandaţia şi perseverenţa unui legionar CV. 
Gheorghiu este hirotonisit la Paris... chiar preot! Inainte de 
hirotonisire, bietul legionar a avut mult de furcă cu românii 
exilați din Paris. Se suţinea că nu “calcă a popă”si 
nu este vrednic”! Cu mare. greutate, opoziţia este convinsă că 
C.V, Gheorghiu “este demn şi chiar calcă a popă” şi nimeni 
la hirotonisire nu se opune declarându-l “NE VR (Ei 
Nu trece mult timp şi cei ce l-au suspectat şi declarat 
“NEVREDNIC” vor avea dreptate! Scrii e hârtie, mai 


precis, în toate romanele se declară “anticomunist”, 


. =>» ? 


._— 2 ea n cama = mc e ae a pri = —— 


ărăseşte EpscQRe i ie lea La cu sovrompatriarhia dela Constantin Virgil Gheorghiu, nu se mărgineşte numai la 
Bucureşti. ini ci Ca află la Paris, C.V. crimele săvârşite de ovrei în timpuri anormale pe care le 
Gheorghiu ar îi last PENE ar _reprezenpreşul”, dar aminteşte şi le comentează în “Ard malurile Nistrului”, 


curând după aceia.a Penis în afara Episcopiei dela Paris şi „lucrare a cărui autor este, dar se disculpă în Memorii, 


iarhiei dela i ja ; ; , : 
in afara sovrompatiiarblSA CE PURAREAA “Te sustinând la pg. 470 următoarele: “Ce n'est pas moi qui ai 
S'ar putea să li€ $ 8 a ie comunica: &crit ce livre, mais la terre martyriste de ma patrie perdue et 


Unii povestec că scriitorul devenit milionar nu şi-a onorat — retrouvte”, De Ovrei se fereşte ca” dracu de tămâie”. La pp. 
obligaţiile faţă de traducător. (Romanul fusese scris in limba  45-nu-i mai numeşte criminalii care au terarizat populatia. A 
română. Numai prin proces, traducătorul (traducătoarea) a numi criminali OVREII în 1986 este periculos şi pierzi sursele 
ajunds la primirea ORQI AU ilie în convenţie. venit. Dar, presupusul POET în primele lucrări apărute 

Am scris cele de mai sus, în primul rând cu intenţia deale după ce legionari l-au dus în Franţa, nu prea are păreri bune 
aduce la cunoştiţă cititorilor şi în al doilea rând cu intenţia despre OVREI. De exemplu în romanul. “ORA 25” 
de a le cere ajutorul. Scriitorul m'a pus intr'o mare dilemă. povesteşte cum OVREII I-au lăsat pe “ION” în Budapesta 
La pag 481 susţine următoarele: “Grace au poete les peuples  dupăce ION le purtase bagajele în timpul fugei din România, 
sont immorteles et s'oustraiits a la destruction, ala morteta ei punându-se la adăpost, iar ION lăsat de unul singur. 
la disparition”. 3 Bietul ION este arestat de poliţia maghiară, schingiuit, 

Constantin Virgil Gheorghiu se crede poet. Această umilit şi condamnat pentru... spionaj in favoarea României... 
înuşire, sau calitate o găseşti trămbiţata în toată lucrarea.  Săracul de EL purtase bagajele OVREILOR. care odată 
Stiu că un poet cântă suferinţele şi bucuriile unui neam. Dar, ajunşi la Budapesta nu mai aveau nevoie de... ajutoarele lui. 
unul care îşi insultă binefăcătorii, să-şi bată joc de ei, cred că In altă carte “La Condottiera” (Plon-Paris 1967) descre 
este prea peste măsură! Si încă ceva care mă nelinişteşte, serbarea zilei de “23 August” zi în care, populaţia. este 
oare să fie sustrasă România dela distrugere şi dela moarte obligată să defileze in faţa invadatorilor şi în cor să 
datorită celuia ce se crede poet, cred că ar fi contra voinţei lui  mulţumeasca ocupantului şi că sunt cei mai fericiţi oameni | 
Dumnezeu şi contra bunului simţ! Un poet care işi insultă de pe pământ “dirijaţi sau conduşi de Mavid ZENG 
şi-şi bate joc de binefăcători să contribuie la eliberarea  sfâşietorul de piei de animale moarte şi traficant de cadavre” 

României de sub plaga comunistă? (pg. 65). Mai sunt şi alte exemple, dar cred că sunt suficiente 


C.V. Gheorghiu se pretinde anticomunist şi vrea să apere cele notate mai sus. - F e 
creştinismul, dar ca să se ofere să fie reprezentantul unei S'ar putea ca presupusul poet şi fost preot în exil că 
biserici controlată de comunişti, urmărind onoruri trecătoare aliniindu-se IN tabăra celor ce ponegresc Mişcarea legionară 
nu cred că-i place lui Dumnezeu. Dacă eliberarea României SI PC legionari că va fi absolvit de PACATUL de a prezenta 
de sub plaga comunistă ar fi condiţionată de activităţile” PE EVREI ca INFRACTORII şi CRIMINALI ORDINARI, 


presupusului poet C.V. Gheorghiu”, cred că ar fi ceva contra făptaşi de cea mai joasă treaptă omenească! 
naturii. Un poet inventează frumosul şi se pune in slujba . Astfel de RASCUMPARARI nu plac nici OVREILOR, 
adevărului! O persoană care susţine nerozii şi răspândește şi in niciun caz lui DUMNEZEU! d 5 
minciuni, nu poate fi numit nici poet şi nici om onorabil. . Ceeace este greu de priceput este faptul că la vârsta 
Amintesc numai minciuna scrisă la pag 344 că peste noapte  INâintată pe care o are imaginaţia nu-l ajută să facă fapte de 
legionarii au fost înbrăcaţi în uniforme pe care le-a trimis Care să se bucure. Acesta este regretul meu! Si al 
Hitler! Un om sănătos nu se pretează la răspândirea dumneavoastră? 
minciunilor, şi, mai ales când se mai consideră preot, în plus Alexandru S. Moraru 
şi poet. 

Cred că altul este scopul minciunilor şi exagerărilor scrise 
in memorii. L-aş ruga însă să citească prezentarea făcută lui | 
de către revista din Tel Aviv “Revista mea” nr. 861/1979. BUCURIE OVREIASCA 
Părerea personală este că vrea să-și spele trecutul, tămâind Primim din Israel, desenul alăturat: 
pe evrei, despre care in lucrările anterioare nu-i prea descrie 
în “culori frumoase”. Din contră, în lucrarea sa “Ard 
malurile Nistrului” cititorul român ia la cunoştinţă într'un 
mod clar, amănunţit şi îngrijorător, cu nume şi date con- 
crete, despre nelegiuirile ovreilor, crimele, siluirile, jafurile, 
făurite contra populaţiei creştine din Basarabia şi Bucovina. : 
Descie cum bestiile cu chip şi aemănare de om făceau crime 
în numele KGB-ului, prezenţa lor “în apropierea frontului 
era mai periculoasă decât dinamita” (pg. 113), “Ostaşii 
bolşevici turmentaţi de băutură şi bandele de Evrei care 
făceau parte din batalioanele de distrugere, împuzcau în 
case, pe străzi, oriunde întâlneau pe Românii basarabeni” 
(pg. 148), sau “Copii evrei, începâd dela şase ani, când 
vedeau un preot pe stradă, se ţineau după dânsul şi cântau, în 
cor, diferite cântece de batjocoră” (pg. 190) sau”... Intr'un 
sat, ostaşii noştri, sosind obosiţi au cerut apă... La fântână 
şedea un grup de evrei care au turnat în fiecare căldare sodă 
caustică. Soldaţii noştri au fost otrăviţi, bând şase căldări cu 
sodă caustică...” (pg.197), sau “La Căuşani... in timpul De gozo me !len& cuando dijronme: “Iremos a la casa de Yahv&“ (Salmo 121, 1) 

ocupaţiei bolşevice, în acest oraş, Evreii au exercitat asupra i 
populaţiei creştine, cea mai sălbatecă teroare pe care am 

întâlnit-o până acum in toată Basarabia”. (pg. 231), sau, 

Oamenii S'au-refugiat de urgia bolşevicilor şi a Evreilor, pe Reprodus din Revista Tierra Santa (Decembrie 1981) 
Câmpuri şi livezi” (pg. 256), etc... etc... Lăsăm cititorilor să-şi 

închipiue ce poate să scrie cineva în aproximativ 300 de 

pagini despre crimele si ororile săvărgite de foştii cetăţeni In interpretare liberă ar fi: 
români, mai târrziu supuşi sovietici şi in slujba organelor “Multumiri Jahve, dacă nu era Holocaustul, nu exista 

de represiune... 4 Israelul, casa lui Jahve”. 


XXX 


a y y 


REDACTIONALE 


Dragi abonaţi şi cititori. Insfârşit numărul revistei programat pentru Noembrie 1987, a apărut. Cauzele intârzierii 
sunt multiple: schimbarea tipografiei unde se făcea tipărirea ei în ultimii ani, reumatismele tinereţii mele, dar cea mai 
cruntă lovitură este scăderea vertiginoasă a dolarului dela 190 ptas. —la 100 ptas.— ceace a redus la jumătate 
încasările abonamentelor şi ajutoarelor trimise de Dvs. cr A î i 

Nu vreau să credeţi că pregătesc terenul pentru ridicarea preţului. Nu mă gândesc s'o fac. Doar vă prezint situaţia, 
rugându-vă ca grabnic să găsim împreună o soluţie. j Peg , 

Stiu că pentru mulţi dintre Dvs. abonamentul actual de 30 de dolari anual, deşi reprezintă doar 12% din salarul 
săptămânal al unui modest muncitor din U.S.A., este greu de plătit odată. N'o luaţi ca un reproş, dar mentalitatea 
americană crede că acest efort cerut odată pe an, pentru a menţine o legătură cu problemele Neamului şi în apărarea 
lui, este disproporţional cu duritatea muncii dintr'o oră pe acele tărîmuri. . : DE = 

Deacea vă las pe Dvs. să apreciaţi şi să decideţi cum puteţi să ne ajutaţi să ieşim din acest impas, asigurând măcar 
apariţia regulată a celor 4 numere anuale. & : 

Sporirea numărului abonaților şi al sprijinitorilor ar fi o soluţie, dar eu de aici nu pot face această propagandă. Nu 
am adrese şi nici ajutoare pentru menţinerea corespondenţei. Dvs. aveţi Asociaţiile, Bisericile şi sălile de reuniuni 
săptămânale sau lunare. Faceti-o Dvs. în aceste cercuri pe care le frecventaţi, fiind convinși că ajutati munca exilului 
contra nedreptăţii făcută la Yalta, Teheran, Helsinki, atât Tării cât şi fraţilor noştrii chinuiţi de comunism. 

Nu lăsaţi să se stingă glasul — Carpaţii— lor. 

Cu mulţumiri şi bune şi româneşti salutări. TRAIAN POPESCU 


CITITI SI RASPANDITI SCRISUL ROMANESC IN EXIL 


EDITURA CARPATII ANUNTA 


CORNELIU ZELEA CODREANU EROU NEO COSMOGON, de F. Bradescu 12 $ USA 
ISTORIA POLITICA ŞI MILITARA A  RASBOIULUI ROMANIEI 


revizuită si adăugită, format mare 365 de pagini ..........cce 25 $ USA 


ROMANA 1944-1948, de Prof. Filon Verca, cca 450 Pagini vol. 1 ........... 25 $ USA 
IN SECOLUL LUMINILOR STINSE. de Radu Budişteanu Se 10 $ USA 
AU SIECLE DES LUMIERES ETEINTES, de Radu Budişteanu ........... 10 $ USA 
AMINTIRI DIN COPILARIE, de lon Creangă e aia 10 $ USA 
CARPATII HAIDUCUL, de Bucura Dumbravă ....... ea aa 10 $ USA 
LA GRANDE THRACE, par Prof. A. Boldur, premier volume ............ 15 $ USA 
DACIA: de Vasile: Parvan Sepi sac ip a Ri a a pa 10 $ USA 
pape VI eg sm PRECURSORI, de Octavian Goga... nene aa 8 $ USA 
ISTORIA PARTIDELOR, NA TIONAL,  TARANESC ŞI NATIONAL 
TARANESC, de Pamfil Seicaru, vol. |, II... cea 12 $ USA 
Director- Proprietar: KARL MARX: INSEMNARI DESPRE ROMANI. Texte inedite cu 
TRAIAN POPESCU comentariu de Pamfil Șeicaru: 2.35, dica a a 000 Sl Rai ae. INC ei ata 10 $ USA 
APARE ODATA LA DOUA LUNI STEFAN CEL MARE, VOIEVOD AL MOLDOVEI, de Prof. Alexandru 
Boldur se e DE pi DEE a DIE LAS e a i 10 $ USA 
Sub Idgrijitea nui Comitet ISTORIA. DACIEI ŞI CONTINUITATEA DA COROMANA, de General 
Fa Redacţie jalOpEChirnoagă 2: - aus aia a a a a aaa a a ia 10 $ USA 
LE NID, UNITE DE BASE DU MOUVEMENT LEGIONNAIRE, de Faust 
Dăadesgiie Deea te i + Se aia Re st e EC aril ORZ ca RE A cu fi 10 $ USA 


POVESTI FARA TARA, nuvele, de Faust Bradescu, N. Novac şi N.S. Govora.. 10$ USA 
UNIREA NATIONALA IN COMPLEXUL POLITIC EUROPEAN, de Pamfil 


Redacţia şi Adminisratia: SCICarii, RE ee << n Ea „HI Ra E TINE li AER Sales cae St Ta a cai 10 $ USA 
Calle Conde de Pefalver, 82, 40 DICTIONAR ROMAN-SPANIOL, de Prof. Ion Protopopescu. Legat 
Telef. 402 11 01 - 28006 Madrid Panză „+ 79 cetei e e a ARE IE BE d Pro aie islitato birdi seri 10 $ USA 
MOTA ȘI MARIN, DOUAZECI ŞI CINCI DE ANI DE LA MOARTE. de 
Corespondenta: Praty Soutzo, Marques de Nantouillet, Blas Piăar, Gr. Manoilescu cei trupa 10 $ USA 
Apartado 9.283 - MADRID (Espafia) DUMNEZEU S'A NASCUT IN EXIL, de Vintila Horia... 12 $ USA 
p : RELATIILE ROMANO-RUSE, de N.S. Govora, vol. 1 CȚ PI | PR ea za e e 20 $ USA 
LA GARDE DE FER ET LA TERRORISME. par Faust Bradescu ......... 10 $ USA 
x RASGOALAde Liviu Rebreanu? VOL ese a a aaa a aaa 12 $ USA 
Abonamente: Sub tipar: 
AC ÎN 2 a ae 30 $ USA VIFORNITA COMUNISTA, de Nelu Popescu 
De susţinere, „i, ae ao re pote a 60 $ USA LA GRANDE THRACE, par Prof. A. Boldur, deuxieme volume. 


Expedierea Avion plus ... 10 $ USA RELATIILE ROMANO-RUSE, de N.S. Govora, Vol. III. 


32