Cuvantul Legionar nr. 12, august 2004

â/uul că ccr tăcea ace^tta^ /itet/e^ cc/^ dt/*c^a, 

^o<znpA^tg eăYiâ.^.u?a ‘fSi 4C^ 


jj 





Periodic al tineretului român naţionalist ortodox 

-în duhul NAŢIONAL CREŞTIN al lui Corneliu Zelea Codreanu - 

Anul I, Nr. 12, AUGUST 2004 Apare la jumătatea lunii_7 000 lei 


Director: NICADOR ZELEA CODREANU 




CUPRINS: 

Un partid legionar 

Ascunsul după deget; Recviem pentru 23 august 

S^ctuatiaU "Anunţ publicitar"; 

Opinii despre stoparea genocidului românilor 
Pe drumul credinţei legionare 
Un frate de Cruce 


^erâona/ctă^c Victor Dragomirescu 

(seanţă ^trăzile copilăriei mele (II) 

Pagini uitate: Principesa Ileana 
Naţionalismul sp^ol (II) 


MIŞCAREA LEGIONARĂ CA OFRANDĂ 


Pentru orice legionar intrat în mileniul al treilea, nu poate să 
existe decât un singur obiectiv: refacerea Mişcării Legionare ca 
forţă politică viabilă în viaţa Romăniei. 

Ce ne împiedică la această oră să ne îndeplinim acest 

deziderat: 

1. Legi neconstituţionale împănate cu hotărâri guvernamentale 
neratificate 

2. Organizarea unui con de întuneric în care să fie ţinută orice 
informaţie despre Mişcarea Legionară 

3. O. campanie permanentă, începută încă de la apariţia 
Mişcării, de mistificare a realităţii, de denigrare, de intoxicare a 
românilor - şi la nivel internaţional, asupra ideologiei, doctrinei şi în 
general a sqopurilor Mişcării Legionare 

4. Terorismul de stat aplicat Mişcării Legionare de la 
începuturile existenţei sale, exprimat prin măsuri abuzive şi 
culminând cu asasinate în masă sub formă de execuţii sumare sau 
suprimare în închisori prin tortură, înfometare, frig, muncă forţată şi 
lipsa asistenţei medicale. Aceasta a dus la diminuarea drastică prin 
dispariţie a legionarilor. 

Care este relaţia cu prezentul despre care discutăm? 
Majoritatea supravieţuitorilor, dar, mai important, şi mulţi 
dintre românii pe care ii aşteptăm să reîmprospăteze rândurile 
Mişcării Legionare, manifestă o frică nejustificată, urmare a 
regimului comunist de teroare, dar şi a văditei duşmănii afişate 
de administraţiile post-decembriste. 

5. Se acreditează imaginea unei Mişcări Legionare în care se 

încearcă includerea 

- a atentatelor din nov 1938; 

- asasinarea lui Armând Călinescu din sept. 1939; 

- aşa-zisa revoluţie legionară din sept 1940, 

- apariţia unei "poliţii legionare" paralelă cu poliţia oficială şi 
care. printr-o serie de abuzuri datorate lipsei de control, a devenit 
odioasă unei părţi a populaţiei, făcând ţăndări din imaginea Mişcării 
Legionare, 

- asasinarea In nov 1940 a celor închişi la Jilava ce urmau a fi 

judecaţi sub acuzarea crimelor şi abuzurilor împotriva Mişcării 


Legionare; 

• asasinarea lui Nicolae lorga; 

• asasinarea lui Virgil Madgearu; 

- angrenarea Mişcării Legionare în lupta personală pentru 
putere a lui Horia Sima (cunoscută îndeobşte drept "rebeliunea 
Mişcării Legionare"). 

Faţă de întinarea Mişcării Legionare (toate cele enumerate mai 
sus), voi face o distincţie în funcţie de poziţia pe care se situează ef 
singuri, marii noştri duşmani: 

- guvernările interbelice, caracterizate greşit "democratice*; 

- apoi, în ordine cronologică: dictatura carlistă, dictatatura 
antonesciană şi lunga dictatură comunistă, 

toate cele de mai sus împănate din belşug sau de multe ori dirijate 
de duşmanii lui Christos, duşmani fireşti ai Mişcării Legionare, 
prieteni fireşti ai comunismului ateu. 

Până aici totul pare normal: duşmanii se declară duşmani şi se 
comportă ca nişte duşmani. 

Vine însă acum surpriza: 
sunt unii care se declară 
legionari, dar prin fapte se 
situează pe poziţia 
duşmanilor Mişcării 

Legionare. Se impun două 
întrebări: 

1) Cum se pun pe poziţie de 
duşmani? 

2) De ce fac acest lucru? 

Atenţiei Singura şansă a Mişcării Legionare de a fi 
percepută de români in adevărata ei lumină, ca o formaţie 
politică de mare curăţenie sufletească, creştină, echilibrată, 
socială, unică, este neamestecul ei în noroiul în care s-a 
afundat din ce in ce mai mult după moartea Căpitanului şi 
preluarea conducerii de către impostor. 

(continuare în pag. 2) 


CUVÂNTUL LEGIONAR august 2004 


pag. 1 









































UN PARTID LEGIONAR 



in ultimul timp mulţi ne-au ţ 
adresat aceasta întrebare: ”De ceE 
nu tnfiinţap un partid legionar?'' I 
Bineînţeles că pentru a schimba 
faţa României, aşa cum dorim noi,, 
trebuie o formulă de luptă mai 
completă şi mai eficientă decât o 
asociaţie, o fundaţie sau o revistă. 

Dar nu cred că un partid înfiinţat 
ad-hoc, cu semnături ”de pe 
stradă’' (pentru a completa numărul 
de 25 000 cerut de actuala 

legislaţie) ar fi cea mai bună soluţie, 
şi iată de ce: 

- Uitându-mă puţin în urmă, în 
istoria noastră modernă, am 
constataf că nu programul, ci omul 



P.rtiduQ;Totlll_ 

4:.T. .'’?■■■ 


■*: 


pentru rara 



Nu-i furtună nebuna. 



^da apoi mâna, m ciuda tuturor 
-'principiilor pentru distrugerea ţăm Qg 
exemplu, la transformarea ţăni intr-o 
colonie participă deopotrivă dreapta ş; 
stânga actuală, întrecăndu-se ir, 
concesii necerute de nimeni, sub 
pretextul 'integrării în Europa', pormnc! 
de la falsificarea istoriei naţionale 
cenzurarea unor proeminente 
^ personalităţi (de dreapţa. dar 
"incomode"); Eminescu. Eliade Traian 
Brăileanu etc. şi mergând până ia 


Nu-i ploae de foc, 

Să-i oprească pe loc 


au contat cu adevărat, aşa cum spunea Corneliu Zelea Codreanu 
Voi da doar două exemple; 

Politica Partidului Liberal - "prin noi înşine’ - s-a transformat, 
după moartea ultimului mare Brătianu (finanţistul Vintilă Brătianu - 


- federalizarea ţării, deşi, prin definiţie 
dreapţa ar trebuie să fie tradiţionalistă, 
dezvoltând ţara in pas cu -vremea, dar 
respectând cu stricteţe specificul 
naţional. 

ÎN CONCLUZIE, ceea ce trebuie ACUM nu este un nou partid 
politic, ci o MIŞCARE. 

Nu întâmplător Căpitanul a înfiinţat întâi o mişcare, şi apoi 
un partid - ca expresie a acestei mişcări, ca instrument politic. 
Pentru că dacă nu există un fundament solid pe care să pot' 


1930), în politică de aservire a ţării marii finanţe mondiale. Politica 
Partidului Ţărănist, având ca platformă ridicarea satului românesc construi, totul nu va fi decât o fantomă, o formă fără fond asemeni 
în concordanţă cu specificul naţional, s-a transformat rapid, odată unei case cu acoperiş şi fără temelie 


cu venirea la putere (1928), în aceeaşi politică de vânzare şi de 
industrializare tocmai în detrimentul marii pături ţărăneşti. 

Urmarea? Tineretul naţionalist şi creştin a fost masacrat 
graniţele tării au fost mutilate, iar în final toată România a căzut în 
robie timp de jumătate de secol. » 


Cei care susţin; "partidul să existe, ca să ne putem manifesta!' 
nu prezintă nici o garanţie morală, dovedind că nu au înţeles mmc 
nici din ideologia legionară, nici din ceea ce se întâmplă azi Dacă f 
interesează atât un partid (fie şi ca "formă de afirmare"), vor pleca. 


De ce s-au întâmplat toate acestea? Pentru că au existat oricând I, se va ivi ocazia, în alt partig, unde să se afirme'maib,ne; 


partide, au existat programe, dar au lipsit OAMENII care să le 
aplice; a lipsit acel "năzdrăvan" pe care l-a creat Căpitanul, capabil 
să ridice "catapetesme pentru veac", chiar şi "tencuite cu sânge" la 
nevoie. 

Tocmai în aceasta a constat marea originalitate a Mişcării 
Legionare: întâi reforma omului, şi apoi reforma ţării; întâi 
crearea unei elite naţionale. 


Dar "năzdrăvanii” au fost mitraliaţi... 


Privind azi la scena politică a ţării, constat cum numita 
noastră dreaptă se ciorovăieşte interminabil cu stânga, pentru a-şi 


Un partid puternic nu se poate face nici "peste noapte", nici 
cu oameni care vin la "de-a gata”, nici cu oameni care visează 
să se afirme cu orice preţ,?!şici cu fricoşi. Şi nici cu oameni 
care pretind că-şi pun speranţele în legionari, dar stau cu 
braţele încrucişate. 

Deci, LOGIC, pentru a se înfiinţa un PARTID 
LEGIONAR trebuie formaţi ÎNTÂI LEGIONARII şi a£oi, ^ 
rândurile lor, oameni capabili să conducă . 


continuare din pag. 1 (MIŞCAREA LEGIONARĂ CA OFRANDĂ) 


Dacă până acum vreo zece ani. istoria Mişcării Legionare mai 
plutea câteodată printre ceţuri, de-atunci încoace treburile s-au mai 
lămurit. Cu alte cuvinte, dacă până acum vreo zece ani mai putea 
cineva fi scuzat de o poziţie greşită, de atunci mai departe această 
scuză cade. 

Se cunosc foarte clar motivaţiile fiecărei "greşeli" a impostorului 
şi faptul că datorită comportamentului lui şi a drumului pe care a 
dus Mişcarea Legionară după moartea Căpitanului, a transformat 
imaginea Mişcării Legionare în ceea ce (parcă în înţelegere cu 
comuniştii şi antihriştii) este astăzi în mintea unei bune părţi dintre 
români. 

Acum să vedem de ce fac acest lucru; "scurt pe doi"; pe 
aceşti domni nu îi interesează nici cât negru sub unghie imaginea 
Mişcării Legionare, sunt hotărâţi să o ţină în adormire cât de mult 
posibil şi nu au decât un singur ideal: salvarea imaginii lui Horia 
Sima în faţa istoriei Pentru aceasta cheltuiesc, scot ziare, editeazâ 
sau reeditează cărţi, ÎNCERCÂND SÂ TRANSFORME MIŞCAREA 
LEGIONARĂ ÎNTR-O OFRANDĂ PE ALTARUL ZIDIT CU TRUDĂ 
DE El PENTRU ACEST PERSONAJ MALEFIC. 

Recrutat de Serviciul Secret ca informator din timpul efectuării 
stagiului militar, colaborator şi executant al ordinelor lui M Moruzov, 
şeful Serviciului Secret de Informaţii, Hona Sima a visat un singur 
lucru: să ajungă în locul Căpitanului! 

A ajuns la figurat pe scaungi lui, dar cum poate fi perceput un 
şarpe încercând să pară împărat pe tronul leului cel puţin jenant I 

în lunile oct. şi nov. 1938 Corneliu Zelea Codreanu era în 


evident nu puteau să aducă nici un fel de beneficiu Mişcării 
Legionare, ci doar să justifice asasinarea Căpitanului. Cu toate 
ordinele Căpitanului din închisoare, de linişte absolută, ajunse afară 
prin mai multe canale, Hona Sima calcă disciplina: Corneliu Zelea 
Codreanu. Nicadorii şi Decemvirii sunt asasinaţi. 

Sărind peste alte multe evenimente ajungem la asasinarea lui 
Armând Călinescu. Sub pretextul răzbunării Căpitanului 
organizează asasinarea acestuia, neţinând cont de faptul - sau 
chiar pentru aceea - că tot Statul Major al Căpitanului, al Mişcării 
Legionare, era ostatic în detenţia lui Carol al ll-lea era totuşi 
singura modalitate de a înlătura pe toţi cei care trebuiau să prei^ 
conducerea Mişcării înaintea lui Atentatul reuşeşte. Armând 
Călinescu este asasinat pentru că de fapt devenise incomod Şi 
pentru Carol al ll-lea şi pentru M Moruzov. 

Drept represalii sunt asasinaţi toţi legionarii din închison şi câte 
trei din fiecare capitală de judeţ şi iată: Horia Sima nu mai are 
contracandidaţi la conducerea Mişcăm Legionare. 

Mai departe apelaţi la istorie. Merită să fie cunoscută cea 
a evărată nu cea scnsâ de proletcultiştii comunişti. 

in final, ca de fiecare dată când îmi enumăr în memorie sau pe 
hârtie toate datele acestei tragedii a Mişcăm Legionare Ş« ^ 
poporului român, mă întreb care să fie oare explicaţ'3 
comportamentului acestor pseudolegionari: poate le este 
ruşine să recunoască acum, la bătrâneţe, că toată viaţa au fos 
victimele acestei mistificări; poate sunt manevraţi fără să-^» 
dea seama, devenind uneltele duşmanilor noştri; poate exista 


închisoare, condamnat la 10 ani de muncă silnică Carol al ll-lea şi obligaţii care îi ţin sechestraţi în minciună şi 

camarila îi hotărâseră asasinarea, cu toate că era în custodia ^ dezvăluita 


care 


pot fi dezvăluite. 


aiului Trebuia creat un flux de opinie publică pentru justificarea Oricum, ei sunt pe post de călău al Mişcării Legionare, d^r. 
asasinatului; in luna noiembrie, 20 de atentate care în mod Qţ^J cunosc un secret al legionarilor: au piepturile i j I 

~ pag.2 


CITVANTUL LEGIONAR august 2004 


-:±Ff 





















ASCUNSUL DUPĂ DEGET 


în anii comunismului cuvântul "legionar" era o chintesenţă a 
tuturor relelor şi defectelor umane Era sinonim cu termenul latin 
"nomine odiosa". 

Intrau de-a valma în această categorie nu numai legionari 
adevăraţi, dar şi cei mai buni gospodari ai satului, chiaburii, 
jandarmii, foştii ofiţeri care asiguraseră paza României, 
intelectuali şi oameni de cultură cu orientare de dreapta, preoţi 
şi studenţi, ţărani simpli care s-au opus colectivizării etc., deşi 
marea majoritate a tor nu au avut nici o tangenţă cu Mişcarea. 

Sentinţele pronunţate împotriva acestor sute de mii de victime 
ale terorii comuniste aveau ca pretext texte care vroiau să 
incnmineze cea mai mică împotrivire sau nesupunere, ca: '"asociere 
contra liniştii publice" (\7), "crime de înaltă trădare" {7\), "organizare 
şi participare la organizaţii de tip fascist" (?), "organizare politică şi 
paramilitară" (\7) etc. 


legionare 

au 


După 1989 au apărut sute de titluri de cărţi 
şi câteva reviste de această orientare care 
reliefat pentru prima dată, după mai bine 
jumătate de secol de interdicţie, dramele 
aproape de nedescris a celor care au ^ 
umplut temniţele comuniste pentru idealurile 
lor naţionaliste şi pentru acţiunile prin care s- 
au opus atât cât au putut doctrinelor şi metodelor 
importate, străine făpturii noastre româneşti. 

Din păcate, asistăm la un fenomen ce tinde 
din ce în ce să se extindă. 

în multe cărţi sau articole de ziar, când se 
vorbeşte de o personalitate legionară, se evită 
de către autor, deşi nu i-o cere nimeni, să precizeze 
că a făcut parte din această organizaţie. Nu se pune 
deci, "punctul pe T, cum este normal, ci se folosesc 
eufemistic termeni ca: "naţionalist", "de dreapta", 

"vederi anticomuniste" etc 
justificându-se, în final, într-un 
mod neconvingător de ce 
persoana în cauză a fost 
privată de libertate. 

Lista de persoane enumerate ar 
fi prea lungă. . ^ 

in unele cazuri chiar sunt 
ignorate total numele legionarilor de primă mărime. 

Şi noi am auzit multe voci. unele chiar ale unor vechi legionari, 
cu mulţi ani de detenţie, care au insistat ca revista noastră să nu se 
intituleze "Cuvântul Legionaf\ ci să se numească doar "Cuvântut, 
iar "legionat" să fie înlocuit, eventual, cu "adevăt\ "istoric" etc. 
pentru că "e prea şocant, pentru că "toţi vor fi cu ochii pe nor (?), 


pentru că "s-arputea să avem neplăceri" etc. 

Insă, după cum se vede pe frontispiciul ziarului, am ignorat 
aceste sugestii - şi credem că am procedat corect. 

Cartea ""Cranii de lemn"" a lui Ionel Moţa nu poate fi reeditată, 
întrucât cineva din familia lui se opune fără nici un motiv demn de 
crezare. 

Versurile celui mai mare poet legionar, RADU GYR, au apărut 
în trei volume \a‘""Editura Marineasa"" la Timişoara în 1992 şi în 
două volume la ""Editura Vremea"" în 1993, sub îngrijirea d-nei 
jSimonei Popa, fiica poetului şi sub îngrijirea lui Barbu Cioculescu. 

Ferească Sfântul să găseşti o poezie legionară în cele cinci 
volume! 

Se află aici celebra "'Ridică-te Gheorghe, ndică-te Ioane"", zeci 
de poezii cutremurătoare despre sinistrele temniţe întunecate şi 
umede, chiar mărturii ale crezului legionar nezdruncinat al 
comandantului legionar Radu Gyr tcum ar fi "Cântec de luptă", 
"înţeleptuf"), dar nici o poezie legionară, nici măcar cele care puse 
pe note de compozitorul Nelu Mânzatu (care au devenit în scurt 
timp de la lansarea lor cântece cu largă audienţă în rândurile 
maselor, datorită textului şi melodiilor deosebit de izbutite) 
Fără cuvântul "legionaf'\ 

Ne plângeam, pe bună dreptate. înainte de 
1989, că toţi mani noştn clasici în frunte cu 
poetul naţional Eminescu au fost cenzuraţi, că 
nu mai existau opere complete, ci numai 
\^"Opere"" 

Dar în cazul de mai sus. al lui Radu Gyr. 
nu se poate vorbi de cenzură? Cui foloseşte 
acest ASCUNS DUPÂ DEGET? Din moment 
ce există o casetă şi un CD cu aceste 
cântece, din moment ce ele se fredonează şi 
azi! 

Acest ascuns după deget este 
comparabil cu 
procedeul hazliu, 
specific struţilor: 
capul în nisip. 

Reproducem o poezie de Radu 
Gyr mai puţin cunoscută, şi ea neinclusă în volumele amintite. 
Sigur că din cauză că se numeşte '"LegionaruH Am găsit-o în 
Revista Fundaţiilor Regale nr 11 - nov 1940, ai cărei redactor şef 
era atunci Camil Petrescu 





LEGIONARUL 

Se zvârcoleau în gropniţi voievozii, 

Gemeau vlădicii-n cripte, şi panduri; 

Ciolanele moţeşti trosneau sub bozii. 

Zarea murea, vântul cobea, oftau pâduri; 

Prindeau din temelie sâ se mişte 
Parânguri şi Rarâuri de granit. 
Bejenii lungi şi bice de restrişte 
Izbeau din nou în neamul oropsit 
Şi mi-am lipit urechea de morminte 
Şi-am auzit cum ouie şi plâng, 

Şi-am ascultat în băltăreţ fierbinte 
Ce greu oftează codrii când se frâng; 

Şi-am izbucnit atunci ca o vâltoare 
învârtejit din cremene de fier. 
în coaste am o pajură de soare 
Pe umeri vifor duc, pe frunte cer 


Mă-nchin spre Felioare şi Rovine. 

Mă plec pe oseminte de rumâni. 

Ţărâna cnejilor o port cu mine 
Şi beau trecutul Ţării din fântâni.. 

Când braţu-mi cade aprig ca o spadă 
Pedepsitor de mişelie şi trădăn. 

Senin rămân, cu fruntea pe balade. 

Şi pe obraz aprind lumini şi zări 
Biserici noi. cu creştetul ca luna 
Din mâna mea răsar ca nişte crini; 

Cu târnăcopul meu despic furtuna 
Şi cu mistria mea zidesc Destin. 

Zâmbind, primesc şi temniţă şi roată, 
Mucenicia o aştept şi-o cer: 
in temniţă lisus mi se arată 
Şi-mi oblojeşte rănile cu cer. 

Iar sângele de-mi picură pe Ţară 
Din fiecare strop creşte-un altar 

Lerui Ler, Ler, din jertfă legionară, 
înalţă, Doamne, o ţară ca un har! 


CUVÂNTUL LEGIONÂiI august 200- 


pag. {PAGE } 

































RECVIEM PENTRU 23 AUGUST 


o ştire scurtâ apărută în toată 
presa, în urmă cu două 
săptâmăni, a pus pe gănduri pe 
cetăţeanul cu minte la cap. 

Anume că după 15 ani de la 
trecerea ei în nefiinţă, ziua de 23 
august va fi din nou aniversată! 

Dar nu oricum, Intr-o sală plină 
de nostalgici ai comunismului, ci 
cu un nemaipomenit tam-tam, cu 
tribună oficială plină cu fel de fel 
de personalităţi importante din 
conducerea ţării, cu invitaţi din 
străinătate, cu o mare paradă 
militară, toată această ceremonie 
fiind transmisă de postul naţional 
de televiziune! 

Ne-am crucit şi noi şi am 
recitit ştirea ce pare, pentru orice 
om cu bun simţ, neverosimilă, întrucât ştim ce a 
însemnat pentru toată ţara ziua "eliberării ţării de sub 
jugul fascist de către glorioasa armată sovietică"! 

Să fim sinceri şi să judecăm drept actul de la 23 
august 1944; războiul era pierdut pentru puterile 
Axei, Germania agoniza după marile înfrângeri 
suferite pe frontul de est, la Stalingrad şi, mai ales, în 
formidabila bătălie a blindatelor de la Kursk şi de la 
El Alemein în nordul Africii; aliaţii debarcaseră in 
Normandia, avioanele anglo-americane tocau zi şi 
noapte toate oraşele şi întreaga infrastructură de 
război a Germaniei. 

Frontul de la laşi, stabilizat numai pentru patru 
luni, fusese spart de către puhoaiele armatei roşii, 
linia de disperată şi ultimă rezistenţă Focşani - 
Nămoloasa - Galaţi era evident inexistentă. 

in faţa dezastrului iminent, mareşalul Antonescu 
lăsa pa alţii să negocieze condiţiile armistiţiului, 
făcându-se că nu-i vede, având de gând în schimb 
să ceară "consimţămăntul" lui Hitler ca România să 
iasă din alianţă. Supremă naivitate din partea omului 
cu părul roşu, întrucât nu putea fi vorba în nici un fel 





de trădare, din moment ce aliatul de până atunci 
nu mai putea face faţă hoardelor bolşevice. 

Actul curajos al regelui Mihai I şi al camarilei 
sale de a-l aresta pe Antonescu a salvat 
România de la o mare catastrofă. Trebuie Insă 
adăugat că armistiţiul declarat de Mihai la 23 
august s-a încheiat, de fapt, la 12 septembrie - 
la Moscova (şi a fost, practic, un dictat), iar 310 
000 de ostaşi români au căzut în prizonieratul 
armatei roşii fără a fi avut posibilitatea să tragă 
un glonţ (mai mult decât în faimoasele înfrângeri 
de la Stalingrad, Cotul Donului, Crimeea la un 
loc, unde pieriseră 147 000 ostaşi). Şi, în final, 
România a devenit tot ţară ocupată! 

Ziua de 23 august 1944 a fost imediat 
monopolizată de către guvernul comunist al lui 
Petru Groza şi a devenit ziua naţională a R.P R 
şi, ulterior, a R.S.R. Rolul hotărâtor al Palatului 
şi al ofiţerilor români de elită a fost şters din 
manualele istorice, meritul revenind P.C.R. şi 
gărzilor "patriotice" formate în exclusivitate din 
muncitori şl ilegalişti. 45 de ani a fost sărbătorită 
cu un fast de neimaginat "ziua eliberării". 

A fost piatra de temelie la tot răul care a 
urmat, lupta de clasă, peste un milion de 
arestări în rândurile populaţiei, naţionalizări de 
tot felul, subminarea economiei naţionale 
(faimoasele Sovrom-uri), editura "Cartea rusă" 
(care cenzura cumplit în toată mass-media), 
şcoli de partid şi învăţământ politic obligatoriu 
lunar, emisiunea "Să învăţăm limba rusă 
căntăncf', miniştri cu origine socială "bună", dar 
cu patru clase primare 


în fiecare an, sub un soii% 
torid, nu numai în Bucureşti, dar 
şi în marile oraşe ale ţării, se 
organizau mari parade populare 
şi militare, la care era prezentă 
în mod obligatoriu, peste un sfeit 
din populaţia ţării. Miliarde de lei 
(bani de atunci!) se aruncau pe 
fereastră; care alegorice 
monumentale cu o viaţă efemeră 
de doar câteva ore, la care 
tâmplarii lucrau o lună de zile, 
zeci de mii de costume 
naţionale, alte zeci de mii pentni 
sportivi, flori, pancarde de mari 
dimensiuni cu nelipsitul grafic 
desenat pe ele (care vroia să 
demonstreze creşterea an de an 
a bunăstării ţării şj, implicit a 
calităţii vieţii)' în dosul acestei demonstraţii uriaşe, 
cu tentă tot mai grotescă, de inspiraţie nord- 
coreeană, când numele conducătorului preamărit 
era alcătuit din trupurile tineretului, se ascundeau 
însă adevărate drame. Nimeni nu venea cu 
zâmbetul pe buze la această mascaradă 
comunistă, trezirea era la 5 dimineaţa, erai expus 
insolaţiei (noroc de corturile sanitare numeroase de 
prim ajutor înzestrate cu apă la gheaţă şl 
nitroglicerină pentru cardiaci). Toţi treceau in ordine 
prin faţa tribunelor; de la micii şoimi ai patnei. 
pionieri, şi până la veterani de război, privilegiul 
^ avându-l doar cei ce luptaseră pe frontul de vest! 
S-au uitat oare aşa de repede aceste lucrun de 
către cei care pare-se că s-au gândit să tipărească 
i pe viitor în calendare, ziua de 23 august în culoare 
roşie? 

Şi cum, într-un acces permanent de slugărnicie, 
'i) vrem să imităm pe francezi (pentru care ziua de 23 
august 1944 reprezintă ziua eliberării Parisului de 
sub ocupaţia germană, în Paris neducându-se 
ca şi in Roma, lupte de stradă, aşa cum s-au dus in 




Bucureşti, cu pagube inestimabile: dau un 
singur exemplu: distrugerea Teatrului Naţional), 
hop şi noi! să ne luăm după ei. mai ales că 
acum batem la porţile de intrare în Comunitatea 
Europeană! 

23 august 2004 îl va vrea în centrul atenţiei 
pe regele Mihai. Omul pe care neocomuniştii îl 
numeau în 90 “Stafia din Versoix" ca apoi. 
printr-o întoarcere de 180 de grade, ia începutul 
lunii ianuarie 2004, să-l sărbătorească şi sâ-l 
decoreze ca "Om al anuluH. Pe ce merite - în 
zilele noastre - nu ştim, au nu ne vine în cap nici 
un lucru semnificativ făcut de el împreună cu 
soţia sa. Ana. 

Cei care l-au alungat din ţară în dec 194' " 
folosesc acum ca marionetă, ca om al casei, 
prieten la cataramă cu preşedintele şi primu 
ministru al ţării Va ţine şi un discurs, iş' 
autoevidenţia meritele în înfăptuirea actului de la 
23 august 1944, dar firul istoriei sale aici se 
rupe, deoarece ultenor nu mai există nimic 6 
consemnat la acest om 


23 august 2004 sărbătorit cu pompă s 
vrea a fi un recviem. Mai popular 
un prohod. O sărbătorire tristă şi hulită de că 
întregul popor român. Dar în România, az> 
lui Papurâ-Vodâ. se poate întâmpla orice cnia 
Şl opoziţia intră de multe on în horă şi 
când are interese, de-şi rupe pingelele. 




pag. 4 


CU\4NTljL UECIONAR august 2004 


=i 
















”ANUNŢ PUBLICITAR” 

''Societatea multinaţională «Şortul cu tichie» oferă prin intermediul statului român drepturi şi libertăţi 
infinite tuturor borfaşilor, domnilor-domnişoare, mahalagiilor şi cetăţenilor de cea mai slabă morală. Statul 
român făgăduieşte acestor categorii o cât mai rapidă intrare în drepturi, fără a condiţiona vreo obligaţie a 
cetăţeanului faţă de el, statul. Doritorii se pot adresa Centrului guvernamental de pervertire a moralităţii 
naţionale!'' 

Cam aşa ar suna cu adevărat noua politică românească ce prevede interdicţia discriminării pentru 
anumite categorii sociale. 


f 


-V 


f 


Mă voi referi doar la două dintre aceste 
categorii, şi anume; persoanele cu alte orientări 
sexuale şi etnicii ţigani (sau, mai bine zis, 
recidiviştii acestei etnii). 








<SJ 


^iUl 




Credincioşi - nu însă desăvărşiţi - dar 
cât să păstreze o oarecare morală 
creştină, românii acţionează protestatar i 
atunci când se produce o dereglare a C 
orientării sexuale. Este un fel de 
apărare instinctuală în faţa unui "nou'’ ' 

care nu oferă perspective prea frumoase. 

Se aplică, dealtfel, şi principiul conform 
căruia orice organism încearcă să se 
elibereze de corpurile străine care 
ameninţă cu boala. Statul român se 
opune, de fapt, orientării ce caracterizează 
întreaga populaţie românească. ^ 

Nu vreau să se înţeleagă că aş propune 
exterminarea acestei categorii, ci doar faptul că o 
legislaţie morală, creştină (până la urmă 
majoritatea populaţiei este creştină) ar trebui să 
interzică aceste practici. Aplicarea unei asemenea 
legislaţii ar avea rol să limiteze un fenomen care ia 
amploare, pentru că stoparea lui este imposibilă (de 
acest lucru este conştient orice om cu capul pe 
umeri). 

Homosexuali au fost şi vor exista 
întotdeauna. 

Aceasta însă nu ne constrânge să-i transformăm în egalii 
noştri pentru simplul fapt că ei sunt anormali prin însăşi voinţa 
lor, sunt o abatere de la natură în mod intenţionat • şi nu 
accidental. 

Ceea ce ne impune astăzi conducerea statului, dacă o putem 
numi aşa (aş numi-o mal degrabă ca o şleahtă de maimuţoi, slugi ai 
unor înfometaţi de putere), este un amestec între moral şi Imoral, 
între conştiinţă şi prostie avansată şi nevindecabilă. 


in ceea ce priveşte discriminarea etnicilor 
ţigani, aşa cum am spus într-un număr precedent, 
reprezentanţii adevăraţi ai acestei etnii sunt aceia 
care încearcă să se integreze în societate 
aducăndu-i acesteia un plus de energie, muncă şi 
valoare intelectuală Se poate deci lesne observa că o 
astfel de lege nu are nici o valoare pentru aceştia 
încât ei ştiu să se apere cu propriile lor realizări, 
iar actul legislativ se dovedeşte a fi în fapt o 
ocrotire a paraziţilor acestui neam care însumează 
cea mai mare parte a infracţiohalităţii româneşti. 

Ce ne facem însă cu aceşti răufăcători care calcă 
în picioare orice urmă de conştiinţă, conducăndu-se 
în viaţă după principiul primitiv. ”Ce-/ al tău va fi al 
meu’'? Aceşti indivizi, numiţi pe larg de societatea 
românească "borfaşi", refuză să se conducă în viaţă 
după o oarecare demnitate umană incapabili de a 
urma căile normale de ascensiune pe scara socială, 
adică prin muncă şl/sau studiu, şi mai ales învăţaţi din 
copilărie tainele ascunse ale ticăloşiei, aceşti Indivizi 
ajung să-i stăpânească pe ceilalţi prin simpla putere a 
banului obţinut prin activităţi ia fel de ticăloase 
prostituţie, droguri, cămătărie şi alte bişniţării. 


Aceşti indivizi care sunt respinşi categoric din statele 
occidentale sunt acceptaţi cu onoare în statul român. Iar 
din cauza lor eu, ca român, sunt discriminat de cetăţenii 
acestor state pentru simplul fapt că aceşti nenorociţi s-au 
născut pe meleaguri româneşti. Aşadar dacă 
occidentul mă discriminează fără să am 
vreo vină, eu de ce nu i-aş discrimina 
pe aceşti indivizi care au totuşi, nu au o 
vină, ci infinit mai multe, ca pe nişte 
exemplare inferioare ale neamului lor. 

De fapt ei reprezintă ”elita*’ producătoare 
de bani pentru cei ce conduc. Ce mai contează 
faptele când banii apar ca din cer! Din nou un paradox 

Este evident că statul român suferă de o acută 
lipsă de conducători cu mai multă logică şi cu mai 
puţine instincte primitive. 

Deşi s-ar părea că statul român încearcă să se alinieze 
standardelor europene în ceea ce priveşte drepturile omului, 
în fapt se petrece o politică expresă de inversare a valorilor 
sociale. Această politică are ca scop crearea unor anumite 
complexe în rândurile populaţiei care posedă o oarecare 
conştiinţă 

Se elimină astfel din minţile noastre ideea că, pentru a 
avea drepturi, un cetăţean trebuie să aibă mai întâi 
obligaţii, idee fundamentală care a stat la baza 
ascensiunii tuturor statelor civilizate. 

Punând "pe tapet" aceste categorii non-umane se umbreşte 
adevărata speranţă de înflorire: tineretul - veşnic batjocorit şi 
umilit, trimis prin Spania la "căpşunărit" sau chiar ţinut în ţară 
pe un post cât mai întunecat care să-l stoarcă de toată energia 
unei eventuale răzvrătiri împotriva sistemului. 

încercând să expun prin cele două probleme, nu numai 
concepţia mea, ci însăşi concepţia poporului român, am vrut să 
scot la iveală politica intenţionat defectuoasă pe care guvernanţii şi 
majoritatea parlamentarilor o duc 

Şl dacă lumina vine de la răsărit, cu siguranţă 
speranţa vine de la noi înşine şi de la Dumnezeu 
Impulsionând tineretul să se dezveţe de anumite 
apucături nesănătoase şi făcăndu-l să cerceteze, să 
înţeleagă şi să aplice principiul meritului bazat pe 
muncă. Mişcarea Legionară vrea o adevărată 
ierarhie socială. O ierarhie bazată nu pe portofel 
sau pe rudenie, ci pe propria muncă depusă în 
folosul tuturor - pentru folosul propriu . 

-N; Să ne facem demni de cei ce-au reprezentat ceva 
. / pentru neamul românesc şi să încetăm cu linguşeala 
pe la porţile celor mai mari Să ne păstrăm 
conştiinţa ca neam viteaz şi demn în faţa lui 
' Dumnezeu şi a celorlalţi. 

Luptaţi cu toţii pentru ca pământul acesta să fie ce 
a fost în vremuri de glorie! 

Trăiască Legiunea şi Căpitanul! 

- — ‘/âanî 



CUVÂNTUL LEGIONÂU august 2004 


pag. 5 



























GÂNDURI Şl OPINII DESPRE 
STOPAREA GENOCIDULUI POPORULUI ROMAN 




Citesc de puţină vreme, cu interes, revista ce o editaţi, motivat de care^m^i^c!^' ^ 

acţiunilor Mişcării legionare (pe care n-am cunoscut-o - nicicum şi niciodată -in . totodată riaoarea limh""*i 

plăcut; m-a impresionat istoria Mişcării şi calităţile oamenilor săi; mărturisesc ca am 9 i bajul 

concis şi convingător al relatărilor. 


Cuprins de deznădejdea generală, fac parte dintre cei care îşi pun zilnic, cu insistenţă, întrebarea - deloc retorică . Românie, 

Răspunsul meu (şi totodată rugămintea mea), ca alergător în ştafeta gerieraţiilor, aflat acum pe turnantă înaintea 

predării ştafetei noii generaţii, este să-mi permiteţi să prezint iniţiative-gânduri personale care sa sensibi izeze societatea civilă 
pentru mi se alătura, pentru ca împreună să participăm activ la acţiunile subscrise proiectului general Mişcarea Renaşterii Neamului'. 
Români, doar împreună vom reuşi! 


La aceste soluţii cu caracter general am în proiect şi soluţii cu caracter special pentru diferite categorii (tineret, pensionari etc.) pe care 
sper să le prezint cât de curând. 


Pentru cunoaşterea şi implicarea "cetăţii" în realizarea întregului proiect, vă rog să-mi permiteţi să încep, prezentând unele soluţii, 
vizând ameliorarea tristei noastre existenţe. 


■VIAŢA NOASTRA cea DE TOATE 
ZILELE" 


Constatând scăderea continuă a 
populaţiei - prima în istoria noastră - 
cauzată de politicile diletant-clientelare, 
sunt încredinţat că 2004 poate fi "marea 
cotitură", dacă ne decidem să susţinem; 


1. 0 declaraţie - prin referendum - că 
România este un STAT NAŢIONAL 
UNITAR ROMÂN - întregit la 1.12.1918 - 
şi că în veci nu va renunţa la teritoriile şi 
populaţiile acum vremelnic ocupate. 

2 Solidarizarea şi conştientizarea 
celor mulţi, ce produc efectiv / au produs 
sau vor produce / bunurile materiale şi 
valorile spirituale (a intelectualilor, a 
ţăranilor, a muncitorilor, a tuturor celor ce 
trăiesc din vânzarea propriei capacităţi de 
muncă - salariaţi = "plebei"), că toţi 
aceştia (am în vedere toţi românii trâitori 
pe glob) reprezintă forţa majorităţii, lată 
de ce vă adresăm chemarea neamului, la 
vremuri de restrişte: "ROMÂNI de 
PRETUTINDENI, lUBIŢI-VA, UNIŢI-VÂ în 
cuget şi faptei" 

3. Rezultatele alegerilor locale - 
corectate cu cifra votanţilor, cca. 50% - 
conduc la constatarea că 50% din 
populaţia matură nu mai are încredere 
în partide şi că practic trăim într-o falsă 
democraţie; majoritatea se află sub 
comanda MINORITĂŢII! 

In consecinţă, ar trebui ca viitoarele __ 

alegeri parlamentare să valideze noua gândire a comunitâţii, adică 
să propună şi aleagă doar candidaţi independenţi selectaţi pe 
criterii profesionale şi morale. 

4 Legea partidelor şi alegerilor să fie modificată în sensul 
parlament unicameral, cu 151 parlamentari aleşi prin vot 
uninorninal. să se interzică finanţarea campaniilor şi funcţionarea 
partidelor din banii^ublici; fără partide reprezentând etnii în 



9. Siguranţa cetăţeanului şi a bunurilor 
sale - garantată de legi aspre aplicate 
operativ - în termene precise, tribunale cu 
juraţi sau asesori; 

10. Epurarea imediată a structurilor 
guvernamentale de nonvalori (corupţi, 
oportunişti, lichele, impostori, trântori, hoţi, 
mincinoşi, nepoţi etc ), şi de "foşti"; 

11 Instituirea stării de austeritate 
reală, comportamentală şi de cheltuieli 
bugetare (echitabil între "opincă" şi 
"vlădică"); stoparea plăţii nemuncii sau 
ineficientei manageriale dovedite; 

12. în regim de urgenţă să se 
promoveze şi să se aplice legi- 
reglementări precum 

a Actualizarea Legii pentru controlul 
tuturor averilor şi confiscarea celor 
ilicite ; 

b Reactualizarea Legii subminării 
economiei naţionale; judecarea de 
urgenţă, în stare de arest, a celor ce au 
dus la distrugerea economiei naţionale şi 
falimentarea economiilor populaţiei, 
c. Executarea silită a marilor datornici 
la preţuri actualizate, odată cu înfiinţarea 
"puşcăriei datornicilor”; simultan, 
scoaterea acestora şi interzicerea de a 
mai participa la viaţa publică; 

d Legea echităţii salanale - grilă unică, 
scară 1 ... 4 (bugetari şi societăţi 

comerciale cu capital majoritar de stat); 

13 Stoparea exporturilor de 
-1 j materii prime (lemn etc.) şi a 

importurilor de consum (categoria ”lux”); 

cnntmi f /®^P'’0*^3rea nominal, prin referendum, şi apoi 

susţinute H investiţiilor de interes naţional şi a celor 

' publici cu valori de peste câteva sute de mii de 


- ,ara panioe reprezentând etnii; în ca acordă favoruri unor minorităţi limba 

Parlament şi structurile de decizie să fie aprox 10% români din să fie relegiferată ca sinoura ofinaii ci ohiinatone în 

Simplifice guvernul şi structurile sale ®‘^"^'f’'straţie, instituţii. învăţământ de stat ^ ^ 

jducând numărul in Urnita unu. buget de max 40 % din cheltuielile abso„,, politicilor naţionale (reluare "pnn no, 

5 Şcoala şi răspunderile sale (incluzând şi pe cele conexe) să pentru fiecare din capitofeleLoo^'^^''^' 

fie reformate ţinând seama şi de trad.ţi^e perene ale şcolH 17 Guvernul să Dubi! » ? 

eradicarea analfabetLulu. ş. eduLţia «‘«rea naţiunii, pe b^runT® k """ 
morală, publice Distmrt scheme-grile supuse dezbatem 

“azunfe hotărârile definitive în toate 


6. Biserica şi clerul să devină şcoală a Decalogului, temelie si ‘^^^^"le notorii; 

exemplu de dăruire şi instruire spirituală, creştină si civică 18 Dezinformarea 
nemotivată de foloase materiale (sub sancţiune); ’ angajamentele oubiir demagogia, raportările trucate, 

7. Familia să redevină leagănul şi garantul sănătăţii fizice SI «« co^nstituie^rdeS®’ amânărilor, legile 

spirituale a copiilor şi susţinător real al sporului firesc al populaţiei.^ ^ ® 

8 Armata să fie scutul tradiţional al gliei Strămoşeşti să aibă 
...^ . . 


^«un, ae apa, are. sa nu sa amastac; In traburte aîior Sila; 
pag. 6 


CUVÂNTIIl UOIONAtt auaust 2ona 


Ji 




















PE DRUMUL CREDINŢEI LEGIONARE 


Constantin Papanace, comandant legionar 
- document inedit din arhiva fam. Papanace - 


Răul fundamental de care suferă 
societatea românească ^ a fost precis 
diagnosticat de Căpitan. înainte de a fi o 
criză economică, financiară, socială, este o 
criză morală. 

Nici una din aceste crize nu se poate 
soluţiona dacă în prealabil nu se 
remediază criza morală. 


Concepţia Căpitanului purcede la o 
adăncă prelucrare a sufletului românesc 
pentru a-l purifica de toată zgura 
sedimentată de veacurile triste ale 
împilării, şi ale iobăgie!, şi a reda naţiei 
respiraţia istorică. 

Crearea a căt mai multe elemente de 
caracter care să formeze elita 
conducătoare, şi ridicarea morală a 
maselor, aşa cum făcuse cu două milenii 
în urmă marele rege Burebista, era singura 
soluţie de a remedia din rădăcină toate 
cauzele răului în care se zbate neputincioasă 
societatea românească 

Căci este pe deplin verificat că orice 

plan de înfăptuire, oricăt de genial ar fi_ 

conceput, el riscă să rămăne infructuos atăta timp căt va fi dat 
să-l aplice oameni incorecţi, egoişti sau lipsiţi de caracter. 



încredere în valorile morale ale naţiei şi a 
posibilităţilor de renaştere 

Este necesar însă să subliniem că în 
locul acelui năzdrăvan cu înfăţişarea de 
Arhanghel, cu **piept călit de fier şi 
sufletul de crin*\ s-a încercat promovarea 
omului secătură, pişicher, meschin , laş şi 
incorect, care se pretează la orice şi îşi 
vinde sufletul Satanei. Expresia tipică a 
acestei decadente a fost a aşa-zisului 


guvern naţional de la Viena care skigărea 
în mod dezgustător pe stăpânii de atunci 
pentru a obţine, odată cu dispreţul lor, şi 
libertatea de a prigoni pe toţi aceia care 
înţelegeau să sufere pentru o demnă ţinută 
legionară. 


Aşadar, pentru societatea românească criza morală nu este 
un simplu deziderat de ^moralism *, ci este o premiză de vitală 
politică realistă . Numai ea poate scoate - cum am spus - neamul 
românesc din marasmul moral şi material în c.are a fost aruncat. 

Secând miasmele cuibărite în sufletul nostru, luăm în mod 
definitiv orice posibilitate a agenţilor patogeni - externi - să 
prospere în sânul naţiei, şi să o ameninţe cu descompunerea. 

Aşa cum este concepţia şi arhitectura educaţiei Căpitanului, 
poate face să dispară toate acele secături şi pişicheri cultivate de 
politicianism în toate sectoarele vieţii publice româneşti. Ea dă 
putinţă de a creşte generaţii de adevăraţi Arhangheji, care să 
înfrângă puterea răului şi să dea pe pian spiritual o mare 
misiune neamului românesc. 

Acest lucru l-a intuit instinctiv neamul românesc (şi chiar alte 
neamuri străine). De aceea adeziunea, după ce a rupt zăgazul 
scepticismului caracteristic popoarelor care au suferit împilări, a 
devenit masivă, iar ascensiunea Mişcării, vertiginoasă. 

Toate prigoanele dezlănţuite de cei stăpâniţi de duhul rău. sau 
de duşmanii neamului nostru, nu au putut înăbuşi această creştere 
tumultuoasă. "Duşmanii noştri nu pot omorî atâţia câţi suntem în 


în decursul veacurilor de împilare, 
mulţi creştini din Balcani, pentru a scăpa 
de presiunea terorii turceşti sau pentru a- 
şi salva situaţia şi a obţine avantaje 
materiale, îşi renegau credinţa, turcindu- 
se. 

Neamul românesc nu a cunoscut 
această dezonoare, fiindcă strămoşii 
noştri au avut dârzenia şi energia de a-şi apăra credinţa. 

Dacă ar fi fost oameni de speţa celor amintiţi mai sus, 
desigur nu am fi existat astăzi, ca neam. Adevărata istorie care 
să facă cinste unui neam nu se face cu asemenea "şmecheri” 
care ştiu să se învârtească după cum suflă vântul intereselor 
lor politice. 

Spunea un filosof antic: "Mai bine să mergi la braţ cu vremurile, 
decât să te laşi târât de ele". Totuşi există o limită de adaptare: 
în nici un caz ea nu poate să însemne prostituarea. 


stare să murim’'. Şi tragicele represiuni care au urmat au verificat adevăraţilor legionari. 


Tendinţa de poliţicianizare a Mişcării nu dovedeşte însă 
decât lipsa de caracter, de credinţă, de forţă morală şi chiar de 
inteligenţă. Ea nu numai că nu a adus nici un folos politic de 
conjunctură, dar, dimpotrivă, a făcut să fie ratate anumite 
momente în care să putem rezolva probleme vitale pentru 
neamul românesc. 

Politicianizarea, mai ales făcută sub egida unor 'capete 
necoapte , nu putea decât să transforme Mişcarea într-un 
instrument care să servească scopuri contrare celor pentru care a 
fost creată 

^ Este clar deci că cei care au înlesnit asasinarea fizică a 
Căpitanului încearcă acum şi asasinarea morală. Dar aceasta 
nu se va întâmpla, căci stă de veghe credinţa cât un munte a 


acest adevăr 

Dar şi duşmanii noştri de moarte au tras învăţăminte Ei şi-au 
amintit poate de spusa Căpitanului că "o mişcare ca orişice 
organism nu moare din motive exterioară, accidentale, ci din cauza 
propriilor sale toxine- " 

Pentru aceia care şi-au schimbat tactica, noul lor plan a fost să 
inoculeze, prin agenţi provocatori strecuraţi in Mişcare sau prin 
promovarea elementelor incapabile dar ambiţioase asemenea 
toxine. 

Sunt indicii din ce în ce mai multe, care vor fi semnalate la 
momentul oportun, că anumite forţe oculte, după ce s-au convins 
că nu pot zdrobi Mişcarea prin prigoană exterioară, care avea 
efectul mai mult să o întărească, au recurs la agenţii acoperiţi ca 
să o pervertească din interior 


Aşadar, noi încercăm marea durere, poate cea mai mare dintre 
toate, de a vedea oameni care au stat sau au crescut în rândunle 
noastre, alunecând şi degradăndu-se în mod iremediabil Pata 
aruncată de ei cu greu se va şterge de pe onoarea Mişcării şi a 
neamului care i-a dat. Dar nu trebuie să disperăm 

Până la sfârşit, lumina orbitoare a binelui va risipi din sufletele 
rătăcite întunericul răului Oricât ar părea neprielnică conjunctura 
politică, idealurile formulate de Căpitan vor trăi şi se vor afirma 

Doctrina Mişcării Legionare nu este depăşită de 
evenimente. Dimpotrivă, se poate spune că epoca care se 
deschide o face mai actuală, şi mult mai necesară, pentru 
echilibrul şi calităţile ei creatoare. 

Depinde de vrednicia generaţiei actuale dacă această 


Qj __. vicuiiicid generaţiei actuale daca această 

ş pentru ca această acţiune trădătoare să şi-o camufleze '•octrină, cu mult superioară prin spiritualitatea de care este 

II Dine. se invocă un _ .......I.. Ia.- • 


mai bine, se invocă un aşa-zis realism pe baza căruia se 
încearcă surparea, rând pe rând, a principiilor de bază ale 
Mişcăm, care constituie izvorul permanent de forţâ invincibilă - atât 
pe plan spiritual, cât şi pe plan politic 

In fond, toată această acţiune nu este decât o diversiune menită 
' să servească pentru camuflarea turpitudinii celor incorecţi sau 
^^stituarea celor naivi, clătinând în mod iremediabil orice 


animată, faţă de celelalte doctrine politice, va fi valorificată 
acum. 

Se înţelege câ orice acţiune politică va trebui concepută în 
aceeaşi esenţa, dar pe un fundament care sâ prezinte interes şi în 
angrenajul internaţional. ^ 

Aşadar, rămânând fideli crezului legionar aşa cum ne 
legat pnn jurămintele faţă de Căpitan, departe de a dev 
TllVÂNTîJL IXi«IONAR august 2004 


pag. 7 


i 






























_^anacronici, ne aşezăm tocmai în inima realităţilor 

-permanente, care ne asigură poziţie proprie, şi ne 

fereşte de a deveni simple Instrumente de manevră in 
mâinile unor forţe ostile intereselor vitale româneşti. 

Dar chiar dacă noua conjunctură politică ar face imposibilă orice 
afirmare a crezului nostru, totuşi nu putem să-l renegăm. Ne leagă 
de acest crez atătea dragi morminte, de martiri pe care nu le putem 

^'^Şi apoi. măreţia oamenilor se poate vedea mai bine în zilele de 

înfrăngeri. decât în acelea norocoase. 

Numai în felul acesta ne putem onora pe noi. Mişcarea care 
ne-a format, şi neamul din care facem parte. Numai aşa putem trezi 
stima duşmanilor celor mai înverşunaţi, dar care ştiu ce înseamnă 
un crez. De aceea, mai mult decât o problemă de natură politică, 
este pentru noi o problemă de onoare. 

Abfa acum se va putea vedea mai bine 
cine a fost sincer când a intrat in Mişcarea 
Legionară, şi cine a simulat crezul legionar 
atunci când surădeau perspectivele de a 
ajunge la putere. 

Cine are tăria sufletească să-l ducă 
mai departe, peste mlaştina deznădejdii, 
şi cine, împotmolindu-se în această 
mlaştină, este gate să-l traficheze sub 
diferite pretexte. 

Cu cât renegările sunt mai multe, cu atât 
mai integrală trebuie făcută mărturisirea 
credinţei Căpitanului, aşa cum o stabileşte 
jurământul Moţa - Marin. Diferitele carii ale 
îndoielilor strecurate perfid în aceşti ultimi 
ani de agenţii provocatori furişaţi în sânul 
Mişcării trebuie smulse radical. O 
neţărmurită încredere trebuie să ne anime 
căci, cum spune Ionel Moţa, "forţa în slujba 
căreia suntem, este eternă, invincibilă". 

Poate vor fi puţini aceea care vor reuşi 
să străbată "mlaştina deznădejdii" şi să 
rămână crezului pentru care s-au jertfit 
Căpitanul şi toţi martirii noştri; dar vor fi 
aleşi, şi ei vor avea la spatele lor toată 
forţa celor jertfiţi. 


Ei vor fi purtătorii făcliei care va arde la Icoana. De 
aci se vor aprinde sfintele torţe ale luminii care vor 
pîîntuneri?ul care astăzi copleşeşte rjeamul nostru. 

No credem că într-o zi sufletele martirilor noştri vor face să 
se Siască amar toţi cei de bună credinţă rătăcită sau induşi în 
?o?e i?Sf Arhanghel Mihail, protectorul Legiunii, va fulgera pe 

toti cei răi care uneltesc împotriva Căpitanului. 

^ Să luăr^aminte un lucru: toate eforturile forţelor oculte satanice 
care cariază Mişcarea din interior sunt concentrate pentru a deruta 
efementele tinere de la Icoana Căpitanului, punând în circulaţie 
mituri false şi artificiale (mitul fostului Comandant). Se în^rcă. prin 
asemenea Aversiune, să întoarcă tactica, cu speranţa de a priva 
Mişcarea de elementele tinere, făcând-o să slăbească pnn inaniţie 

încercări zadarnice' * * . . 

Oricâte eforturi şi diversiuni ar face, nu vor reuşi căci, până la 
— sfârşit, curăţenia sufletească a celor tineri 
năzuind spre un ţel curat cu care au 
afinităţi organice, va ieşi biruitoare. 

Dar chiar dacă, prin absurd, o întreagă 
generaţie s-ar degrada, pervertindu-se şi 
satanizăndu-se, totuşi flacăra credinţei 
pure trebuie purtată nestinsă şi 
încredinţată generaţiilor vrednice care în 
mod sigur vor veni. Aceasta este poziţia 
pe care stăm neclintiţi. 

Afirmăm idealurile formulate de 
Căpitan, fără compromis şi fără 
tranzacţie, fiindcă credem în puterea 
luminii şi a adevărului. 

De gardă în jurul Icoanei Sf. Arhanghel 
Mihail, şi a Căpitanului, se poate spune, 
ca acum două decenii, "să stea cei ce 
cred nelimitat, să plece afară top cei care 
au indoieir. Şi în sufletele tuturora să 
răsune astăzi ca şi altădată, în momente 
de crâncenă furtună, cuvintele de foc ale 
Căpitanului: "legionari de prin munţi, 
dealuri, şi cămpii, să credeţi in biruinţa 
legionară, pe care nici o forţă din lume, şi 
nici o uneltire, nu o poate înăbuşi*. 


NOTA REDACŢIEI: "AMIN!" 


*** 




1919 - înfiinţarea, la laşi, a Gărzii 
Conştiinţei Naţionale conduse de muncitorul 
Const. Pancu, în rândurile căreia a luptat şi 
tânărul student de atunci, Corneliu Zelea 
Codreanu (9 aug.) 

1923 - primul Congres al conducătorilor 
Mişcării Studenţeşti, la laşi, prezidat de Corneliu 
Z. Codreanu şi Ionel Moţa (22 - 25 aug.) 

1924 - logodna lui Corneliu Zelea Codreanu 
cu Elena llinoiu, la cărămidăria din Ungheni (10 
aug ) 

1927 - apare (la laşi) primul număr din 
"Pământul strămoşesc" (revista bilunară a 
Legiunii), tipărirea se făcea ta Orăştie, la tipografia protopopului 
loan Moţa, tatăl lui Ionel Moţa (1 aug ) 

- căsătoria lui Ionel Moţa cu Iridenta Z Codreanu. sora 
Căpitanului, la Mănăstirea Neamţului (18 aug.) 

1931 - Mişcarea Legionară participă la alegerile parţiale din jud 
Neamţ. Căpitanul fiind ales deputat în Parlamentul ţării (3i 
aug.) 

1933 - înfiinţarea taberei legionare din Bucureştii Noi pentru 
construirea renumitei Casei Verzi (4 aug ) 

1934 - ia sfârşit tabăra legionară de muncă din Ciuleşti unde 



MlJ. 

; FtOR STREJIVlifLI; 

iiHranic 
^egianah 

■’s/î 



se fabricaseră 80 000 cărămizi, autorităţile au 
^ închis tabăra şi au confiscat cărămizile, fără 
>4^ nici un temei legal (17 aug.) 

1935 - înfiinţarea taberei legionare de 
muncă lancu Flondor la Storojineţ (Basarabia), 
, unde s-au fabricat 30 000 cărămizi pentru 
construirea casei legionare (1 aug ) 

- deschiderea taberei de muncă de la 
Baciu, jud. Braşov, unde legionarii au reparat 
o biserică (9 aug ) 

- tabăra legionară de la Nicoreşti 
(Tecuci), în care legionarii au fabricat 30 000 
cărămizi pentru construirea casei legionare 
(12 aug.) 

- finalizarea taberei de muncă de la 
Drăgăşani, unde legionarii au fabricat cărămizi pentru 
construirea catedralei (14 aug ) 

- apariţia, la Cernăuţi, a revistei’/conar* (15 aug ) 

- legionarii ridică o troiţă la Buşteni în memoria 
studentului Virgil teodorescu, împuşcat pe la spate de autorităţi 
timp ce lipea afişe electorale pentru Legiune (17 aug.) 

1949 —este condamnat la moarte de regimul comunist ş' 
executat un grup de luptători in munţi, printre care şi Vemichescu. 
cel care îşi trădase camarazii în 1923 şi fusese rănit prin împuşcare 
de Ionel Moţa (2 aug.) 



pag. 8 


CUVÂNTUL LEGIONAR august 2004 

























UN FRATE DE CRUCE: 

Mulţi legionari din vremea Căpitanului au trecut prin viaţă neştiuţi. Ei, modeşti, tăcuţi, n-au vorbit 
prea mult despre activitatea lor; tinerii, din discreţie, nu i-au "descusut”, şi astfel s-au pierdut multe 

amintiri valoroase din anii de glorie ai Legiunii. De aceea prezentăm, uneori, interviuri 
supravieţuitorii de atunci. 


cu 


Pe doctorul Gheorghe Niţulescu, acest bunic 
blând, cald şi luminos ca o zi de primăvară, 
sobru şi echilibrat, am bucuria să-l văd mereu la 
sediul nostru. 

întotdeauna modest, dăruindu-ţi cu aerul că 
el a prirnit un dar. Mai mult tăcut, este ceea ce 
numim în mod curent un "înţelept”. Priveşte cu 
nişte ochi care spun mai mult decât ar putea 
cuvintele. Trebuie doar să te uiţi în ochii lui şi 
înţelegi imediat ce gândeşte, pentru că ochii lui 
sunt într-adevăr fereastra sufletului, iar prin 
această fereastră vezi o privelişte minunată; un 
suflet întreg, nealterat, aşa cum l-a construit 
Dumnezeu. Şi totuşi, ochii lui sunt nişte raze 
Roentgen cărora nimic nu le scapă. 

Ziua în care l-am cunoscut mi-a rămas 
întipărită şi acum în minte. Era o după amiază 
toridă de iulie; un soare arzător înmuiase asfaltul 
care dogorea ca un imens cuptor încins. După o 
zi de muncă şi participarea la o conferinţă la sala 
•Arcub", mă îndreptam spre staţia de tramvai 
împreună cu câţiva camarazi (mai mult ne 
târăiam). Doctorul Niţulescu, care fusese şi el 
în sală, ne-a ajuns din urmă şi s-a alăturat 



Dr. Gh. Niţulescu (stânga) 
alături de regretatul comandant 
legionar dr. I. Zeana 


grupului nostru. Se vedea tramvaiul venind (până la staţie mai erau 
aprox. 50 metri). Doctorul a avut destul timp să ne strângă mâinile 
tuturor, să sprinteze fulgerător şi... să se urce în tramvai! Noi, mai 
tineri cu Jumătate de secol, am rămas uitându-ne după el! 

‘Grozavi fraţi de Cruce au crescut în vremea Căpitanuluir ne¬ 
am spus, privindu-ne. 

De atunci am avut mereu prilejul să repetăm aceste cuvinte. 

La 85 de ani, doctorul Niţulescu este ca o scânteie mocnind în 


^jar, un luptător neobosit în slujba idealului de o 
viaţă, “un bătrân tânăr” (vorba gen. Cantacuzino- 
■ ‘.’M Grănicerul). De când ne-am cunoscut ne stă 
mereu alături, atent la orice lucru cu care ne-ar 
putea ajuta, deşi are în grijă un nepoţel tare 
neastâmpărat care îi solicită mult timp şi energie. 

E mereu prezent şi activ la toate acţiunile 
noastre, ne descreţeşte frunţile cu povestioare 
. cu tâlc, face de gardă la sediu, se deplasează 
' prin Bucureşti împărţind revista noastră, iar de 
; câte ori pleacă în Ardeal, la prieteni, ia şi un 
teanc de reviste cu el. Niciodată nu pierde nici o 
ocazie de a face propagandă pentru Legiune. Se 
roagă pentru noi, plânge cu noi, se bucură cu 
noi. Donează mereu sume mari din modesta 
pensie de intelectual român, neacceptând 
J niciodată un refuz. S-a cocoţat chiar pe o scară, 
ajutând la vopsitul ferestrelor sediului. 

Şi de fiecare dată când îi mulţumim, se uită 
lung la noi; ‘Dar n-am făcut nimic! Rădeţi de 
mine?!" 

Este exact aşa cum mi-am imaginat că 
trebuie să fie'un frate de Cruce atunci când am 
citit cartea scrisă de şeful Frăţiei de Cruce pe 


ţară, marele pedagog Gheorghe Istrate. 

Dar fostul frate de Cruce este acum şi senator legionar - 
pentru credinţa neclintită şi pentru că orice sfat ai lui reflectă duhul 
Căpitanului. Şi aici, doctorul Niţulescu s-a dovedit a fi un real 
sprijin. 

Mă opresc, pentru ca, excesiv de modest cum îl ştiu, să nu-mi 
reproşeze că am scris "prea mult” despre el. 


- D-le doctor, când şi, mai ales, de ce aţi intrat în Frăţia 
de Cruce? 

- La prima parte a întrebării - "când" - e 
cel mai uşor de răspuns; în 1936, pe când 
eram elev în clasa a Vl-a la Seminarul 
pedagogic "Titu Maiorescu". Şeful Frăţiei de 
Cruce pe liceu era un coleg mai mare cu un 
: an, Griguţă Grigorescu. 

La a doua parte ^ "de ce" - e mult mai greu 
I de răspuns. 

Ştii, mie nu mi-au plăcut uniformele, deci 
nu uniforma m-a atras. Singura profesie pe 
care nu o doream, de mic, era cea de militar. 
Rigoarea nu era, pe vremea aceea, adecvată 

firii mele. De fapt, nu-mi doream nici preoţia 
pentru că mă gândeam ce răspundere voi 
avea în faţa lui Dumnezeu dacă din 



Fratele de Cruce 
Gh. Niţulescu 


nepriceperea mea voi pierde suflete de credincioşi sau nu voi reuşi 
sâ îndrept păcătoşii veniţi la mine. Dar asta e doar o paranteză. 

Revenind, mi-e greu să precizez; aşa am simţit, pur şi simplu. 
Atunci n-am stat să analizez. Acum, după ani, îmi dau seama că au 
wncurat mai multe; îi văzusem pe legionari la sediul din Gutenberg 
Şl îmi rămăseseră în suflet. Radiau forţă, omenie, erau gravi şi 
uminoşi şi creau certitudinea că aveau "ceva" al lor pe care nu-l 
putea nimeni atinge, dar pe care erau dispuşi să-l împărtăşească 
uniii întregi. Colegul meu de bancă îmi povestise despre lupta şi 
•uealuriie legionare (am aflat apoi că era deja frate de Cruce). 

Pe Căpitan l-am văzut tot în 1936, ia Gutenberg Mă căţărasem 
^ gardul de vis a vis ca să văd mai bine Era urcat pe o înălţime ca 
•'^iPunâ ceva la clădirea care se construia lângă vechiul sediu. 
Arăta exact cum îmi imaginam eu că trebuia să fi arătat lisus 



pe munte... Mai mult de atât nici nu are sens să spun! 

- Ca frate de Cruce la ce activitate mai importantă ap 
participat? 

- Toate activităţile erau importante, inclusiv şedinţele obişnuite 
care erau de educaţie — pentru că noi, fraţii de Cruce urma să fim 
legionarii de mâine. Să enumăr, foarte pe scurt, câte ceva; fratele 
de Cruce trebuia să fie, în primul rând. bun la învăţătură (de fapt, 
acesta era unul dintre criteriile iniţiale de selecţie). Dacă vreun frate 
de Cruce rămânea în urmă la carte, era mustrat şi ajutat Apoi 
fratele de Cruce trebuia să fie corect, cumpătat, altruist, conştient 
de micile sale responsabilităţi. Fiecare trebuia să pună deoparte, 
pentru Legiune, a 40-a parte din banii lui de buzunar pe ziua 
respectivă. Se punea foarte mult accent pe sentimentul de onoare, 
pe sinceritate, pe dreptate. Apoi învăţam să preţuim istoria de lupte 
a românilor, să ne ajutăm între noi şi să-i ajutăm pe cei aflaţi în 
nevoie. Ar fi multe de spus, dar rezum; tot ceea ce am învăţat în 
Frăţia de Cruce mi-a fost de un real ajutor mai târziu, completând în 
mod fericit educaţia de acasă şi de la şcoală. Aşa ar trebui educaţi 
şi puştii de a^i 

Aş vrea, totuşi, să povestesc despre lucrul la construcţia 
Casei Verzi. Era în vara lui 1936 şi venisem şi noi, fraţii de Cruce, 
să ajutăm 

Intr-o zi, din senin, au năvălit câţiva jandarmi şi ne-au dus în 
pumni şi palme la "arest", la postul de jandarmi de la Băneasa. 

Acolo ne-a anchetat şeful de post, plutonierul Sârbu (asasinul 
de mai târziu al Căpitanului), din "zelul" căruia se făcuse 
descinderea Vroia să ştie nume din Frăţia de Cruce. Printre multe 
altele, ne-a declarat cu un rictus feroce pe care nu-l pot uita; ‘Dacă 
a§ afla că fiul meu este legionar, cu mâna mea l-aş împuşca!" 


CUVÂNTIIL LEGIONAR august 2004 


pag. 9 
























_ Când am aflat, în 1940, cine comisese oribilul asasinat 

—din pădurea Tâncăbeşti, mi-am dat seama că asasinii 
fuseseră aleşi ‘pe sprânceană”. Nu oricine s-ar fi putut supune 
ordinului de a strangula noaptea oameni în schimbul unor 
amărâţi de bani! 

Despre ceea ce s-a întâmplat în ian. 1941 nu merită să 
povestesc prea mult 

Eram acum legionar, la Sibiu, student la Medicină (Facultatea 

---[din Cluj se mutase la Sibiu în urma 

1 cedării Transilvaniei). 

îţi spun doar că am fost la Prefectura 
[judeţului Sibiu, împreună cu ceilalţi 
: camarazi, chemaţi cu ordin, s-o 
["apărăm” - cu câteva pistoale şi ... 

I petarde! Se anunţa că o parte a armatei 
I trecuse de partea legionarilor, că gen. 
Dragalina în fruntea corpului lui de 
^ , armată se îndrepta spre Bucureşti 

' pentru a lupta alături de legionari etc. 

Mă gândesc cu mintea de acum: ce 
război civil, război între corpurile 
armatei române, asta vroia să producă 



Studentul legionar 
Gh. Nitulescu 


Sima, numai să rămână el la guvern! 

Mişcarea Legionară era 
subordonată legilor divine, neamului 
românesc şi ţării, dar Sima a reuşit (din fericire, pentru scurt timp!) 
răsturnarea valorilor. 

Scuzele (minciunile) lui Sima, că n-a dat ordin, că totul s-a 
întămplaX "peste capul lui" (necopt şi pervers!) sunt caraghioase; 
păi de asta era el şeful Legiunii, ca să nu dea ordine?! Hai să zicem 
c-ar fi aşa; apoi, dacă nu era în stare să conducă, de ce n-a 
renunţat la şefie? Şi dacă se gândeşte cineva la "moment de 
derută" se înşeală amarnic: prin definiţie, un "moment" nu poate 
ţine două zile - cât a durat rebeliunea! Trebuia să, se trezească şi 
să ordone încetarea, dar el şi-a jucat cartea până în ultima clipă, cu 
preţul distrugerii Mişcării! După ani, în loc să recunoască şi să se 
căiască, el necheza şi dădea din copite. Numai atât de-ar fi, şi 
ajunge! 

Compătimesc un fost camarad, medic reputat, totuşi, care e 
simist, săracul! Nici acum n-a priceput nimic din Căpitan... 

- Părinpi dvs. ştiau că eraţi în Frăţia de Cruce? 

- Nu! Tata era liberal înscris. Opţiunea lui nu mă influenţa, dar 
nici nu îndrăzneam să-i dau eu lecţii despre legionari, deşi îl 
iubeam mult. Mă gândeam că nu m-ar înţelege... 

Dar a aflat repede despre credinţa lui fiu-său (adică a mea!) cu 
ocazia arestării de la Casa Verde. A dat câteva mii de lei ca 
plutonierul Sărbu să mă facă scăpat. Ca paranteză, am aflat după 


aceea că Sârbu îşi cumpărase motocicletă din banii strânşi^ 

ca pârniîSe, de nu le puteam mişca, dar cu încrederea 
în mine sporită: rezistasem şi nu divulgasem nici un nume de frate 

fost arestat o dată. în 1937 - tot în timpul statului 
-delirase- 'de drepf - şi tot fârâ alt motiv de^t P™s 

lucrând la o casă (Casa Verde). Eram pe listă De data aceasta 
veniseră, acasă, trei agenţi ai Siguranţei, îmbrăcaţi civil. Au 
percheziţionat casa în căutare de arme (?!) ^ ^ 

"subversive". Sigur că n-au găsit nimic care pr^Sr-hS 

ceva, dar m-au ridicat, pur şi simplu, şi m-au dus la Prefectura 
Poliţiei, De data asta insă nu m-a mai supărat nimeni. După o 
săptămână în care nimeni nu m-a întrebat nimic, am fost eliberat. 

^"^Tata!^la^scurt timp de atunci, a renunţat la liberalii lui şi s-a 
înscris în Mişcare! 

- Povestiţi-ne, vă rog, cea mai frumoasă amintire din 
viaţa de frate de Cruce! 

- Era în vara anului 1937; taberele de muncă fuseseră interzise 
de guvern. De aceea, şeful Frăţiei de Cruce hotărâse un marş de la 
Constanţa la Balcic, în scop educativ şi recreativ. 

Fiecare trebuia să se descurce cu transportul până la Constanţa 
şi să-şi aducă o pătură, ceva schimburi, ceva provizii şi bani de 
buzunar. Ne-am adunat vreo 200 de fraţi de Cruce - nu ştiu exact 
câţi. dar erau mulţi! Unii dintre colegii mei nu putuseră să vină. fie 
că nu aveau bani, fie că nu le dăduseră voie părinţii. 

Ziua mergeam pe ţărmul mării cântând şi călindu-ne voinţa şi 
trupul. Lumea se oprea ca să se uite la noi. Noaptea ne aşezam 
mica "tabără”. Cu faţa spre marea întunecată, luminată de făcliile 
noastre aprinse, în vuietul valurilor, ne cultivam şi ne înălţăm 
sufletul. Apoi cântam, ne făceam rugăciunea şi intra fiecare în 
pătura lui. 

Atunci l-am cunoscut pe prof Ion Zelea Codreanu. tatăl 
Căpitanului, care a venit să ne vorbească. Era un povestitor 
neîntrecut: pasionat, înţelept, hazliu, plin de dragoste şi 
învăţăminte, cu o voce vibrantă. Nu pot să-l uit. deşi nu îmi aduc 
aminte exact cuvintele; ne-a vorbit despre eroii ţării, despre războiul 
de întregire, despre Dumnezeu, despre lupta legionarilor Simţeam 
parcă un fluid magnetic, simţeam că suntem fraţi. în ciuda diferenţei 
de vârstă. 

De atunci, de multe ori, în ceasurile de cumpănă, mă vedeam 
pe ţărmul mării, în mijlocul camarazilor, cu stelele licănnd 
deasupra, ascultând un glas venit de dincolo de vreme. 


*** 


VICTOR DRAGOMIRESCU 

(1912-1939) 

Inginer 

Comandant legionar, şeful Corpului Studenţesc Legionar 


Despre şeful pe ţară al studenţilor legionari se cunosc prea puţine detalii, din păcate 

De altfel, despre mulţi alţi legionari reprezentativi pentru elita Căpitanului masacrată în sept 1939 s-au păstrat puţine amănunte, din 
cauza neîncetatelor şi crâncenelor prigoane şi a puţinilor supravieţuitori. Nici despre şeful Frăţiei de Cruce pe ţară, ec Gh. Istrate, nici 
despre şeful Ardealului de sud, ofiţerul rezervist Emil Şiancu, nici despre şeful regiunii Basarabia, av Sergiu Florescu, nici despre şeful 
jud. laşi, Tudose Teodor, nici despre mulţi alţii nu există în arhivele legionare destule însemnări. 


Cinstim memoria lui Victor Dragomirescu acum pentru că a fost arestat în vara anului 1939 (apoi asasinat prin ardere de viu 
in crematoriu) şi pentru că face parte din elita Căpitanului: 


SCURTĂ BIOGRAFIE 

Născut în 1912 în corn. Bilciureşti din jud Dămboviţa 
Absolvent la Şcolii Politehnice din Bucureşti 
A aderat la Mişcare din studenţie, remarcându-se ca 
bun legionar, bun pedagog, bun organizator, motiv 
pentru care a devenit comandant legionar şi şeful 
Corpului Studenţesc Legionar 

Decorat cu Crucea Albă de Corneliu Zelea 
Codreanu {Crucea Albă era decoraţia acordată 
‘egicnatiiof pentru vitejie - non-violentâ. pentru 



desăvârşire sufletească) 

Arestat în vara anului 1939, în sept. 1939 a fost 
strangulat de comisarul Davidescu în duba poliţiei care 
îl transporta la crematoriu 

Deşi dădea semne de viaţă înainte de a fi depus în 
căruciorul cuptorului, comisarul l-a împins înăuntru, 
arzându-l de viu. Viaţa lui pământească a fost extrem 
de scurtă: 27 de ani! 

Urna cu cenuşa lui a fost depusă în 1940 la 
cimitirul legionar din Predeal 


pag. 10 


41 BÂNTUI. LfGIONAII august 2004 





























0€ica/i^ţăr 

STRĂZILE COPILĂRIEI MELE (II) 



(continuare din numărul trecut) 


După Velodrom era marele Spital Floreasca, un magazin de 
articole de fierărie renumit, .La ovalul de fief, şi un restaurant „şic", 
Roata Lumii', elegant şi frecventat de lume bună. Parcă îi văd 
firma pe care era desenată evoluţia vieţii omului: copil, căsătorit şi 
t>ătrân în baston. 

Personalităţile străzii mele (str. Ghiocei) 

Dar să creionez succint şi pulsul vieţii străzii mele, şi să nu omit 
şi câteva personalităţii ale culturii române care au trăit pe strada 
mea. Amintesc de compozitorul Ivanovici, de lancu Niculescu, 
societar al Teatrului Naţional, primul interpret al lui Caţavencu, pe 
cumnata Elvirei Popescu, o primă doamnă a scenei franceze, pe 
Eugenia Popovici, artista poporului, rector al institutului de Teatru 
jon Luca Caragiale", pe poetul Geliu Naum, Pe ultimul l-am 
cunoscut acum patru ani, cu puţin înainte de a trece în lumea 
umbrelor. Era vioi şi am văzut un domn în vârstă distins care se 
oprea în faţa unor case pe care credea el de cuviinţă să le 
privească, în timp ce era filmat de un operator de la televiziunea 
germană ,D.W.". S-a oprit şi în faţa casei mele şi apoi a avut o 
convorbire lungă şi emoţionantă cu tatăl meu, ultimul supravieţuitor 
din copilăria sa de care-şi aducea aminte, în curte, la umbra 
vişinului. Amândoi retrăiau anii '20, tatăl meu proaspăt funcţionar şi 
el elev de liceu debutant în revistele pentru copii. „Am avut o 
copilărie în care noţiunea de stres nu exista" spunea marele poet, 
evocând cu glasul tremurat aspectul străzii Ghiocei care era 
pietruită şi avea şanţuri pe margine, dar îi lipseau trotuarele, iar 
iluminatul se făcea cu gaz lampant. întreba pe tatăl meu de X', 'Y", 
sau V, iar acesta îl întreba la rândul său dacă îşi mai aminteşte de 
negustorul cutare, de profesorul sau doamna cutare, dialogul viu 
între cei doi fascinăndu-mă prin fenomenala lor aducere aminte a 
unor întâmplări petrecute parcă atunci, cu o zi înainte, nu cu 60 de 
ani în urmă. Asta nu m-a împiedicat, cu un an în urmă, să mă opun 
vehement schimbării, pe baza semnăturilor unui tabel, a numelui 
străzii "Ghiocei” în cel a lui Geliu Naum. Ca naţionalist sunt, fireşte, 
adeptul tradiţiilor şi denumirilor cu originea pierdută in timp. nu al 
lucrurilor de conjunctură. Bunăoară, spun cinematografului "Patria" 
aşa cum se numea înainte (adică „Ara") şi voi spune tot "Parcul 
loanid’(care a fost recent rebotezat în "Parcul Ion Voicu"), cu toată 
consideraţia pe care o am pentru cel mai mare violonist al nostru. 

Oamenii străzii mele 

Strada mea era foarte îngrijită, de două ori pe zi cisterna cu apă 
a V C B -ului stropea asfaltul; vara, mulţi dintre copii, printre care şi 
subsemnatul, făceau duş, intrând intenţionat în stropitorile uriaşe 
din spatele maşinii. Apoi interveneau măturătorii: nu era niciodată 
gunoi aruncat ta întâmplare, se aplicau amenzi, şi îmi amintesc că 
pe cele 3-4 maidane scria: „Murdăria oprită cu bătaia"! 

Oamenii aveau o ţinută îngrijită. în copilăria mea nu am văzut 
nici un vecin ieşind pe stradă cu capul descoperit, fără pălărie sau 
căciulă Tatăl meu avea în cuier câteva pălării, printre care şi una 
de paie. 

Omul era apreciat după capacitatea lui de a câştiga bani, nota 
’de trecere* fiind când aceştia erau făcuţi cinstit. 

Femeile erau toate mari gospodine De 8 martie era un concurs 
tacit cine făcea cei mai buni mucenici, fiecare gospodină mergea cu 
tava, pe care era pus un castron acoperit cu un şervet pe care îl 
oferea la cunoscuţi, originala şi seculara măncare romănească fiind 
gustată şi comentată de toţi care o primeau 

Strada mai poartă aerul patriarhal al oraşului de la începutul 
secolului 

Comerţul ambulant era în floare, nu era nevoie să mergi la 
oiagazinele din Şos. Ştefan cel Mare Primii care îşi făceau apariţia 
erau .oltenii" tineri care cărau pe umeri o cobiliţă care avea la 
^pete două coşuri foarte mari de papură în care îşi expuneau 
produsele întotdeauna proaspete 
spanac, ridichi, cireşe, mărar şi 
Pătrunjel, cartofi noi, fasole verde 
etc Apoi, din faetonul tras de un 
cobora lăptarul care aducea 
«Ptele în mari bidoane, 
l’^surăndu-l cu o cană de un 
'tru Mama nu-i plătea banii pe 
•oc, CI ia sfârşitul săptămânii, 

., _lăpt arul nota cu creta, cu o 


linie, pe o latură a uşii, fiecare litru de lapte vândut. 

Mai intra zilnic în curte, „jurnalistul", pe nume Florea, care 
aducea părinţilor mei ziarul cel mai în vogă, „Universuf, iar mie, 
miercurea, revista scoasă de Moş Nae, „Universul copiilor' 

Dar spectacolul sonor al străzii era foarte variat, atât noaptea 
cât şi ziua. Noaptea se auzea mereu fluierul poliţistului care îşi 
făcea conştiincios rondul, iar ziua auzeai pe ţăranii ardeleni, din 
zona Dej-ului, cu: „Jamuri, punem la fereşti jamurf , pe cel care 
ascuţea cuţite şi foarfeci: „ia tocilariumP', pe pescar: „ia peştili, ia 



icrilii, ia crapul şi somnuri, pe cel care vindea în blocuri gheaţă: „a 
venit gheţaruir, pe cel care spărgea lemne: „tai butuci', pe păsărar 
cu: „ia găinilii, ia ratjiit', pe brănzar, cu vocea sa "lungă": „ia 
brănzaaa, căşuleanuu", pe bragagiu: „bragă, dulce bragă", dar ia şi 
limonada". Mie îmi plăcea cel mai mult strigătul: „îngheţata, cu lapte 
sau vanilie, dar mai bună e aia de căpşuni!” 

Războiul 

Războiul nu a venit pe neaşteptate. Se declarase mobilizare 
generală, se făceau repetiţii cu populaţia, prevenind alarma 
aeriană: un sunet anume indica prealarma, apoi altul, lung şi 
sinistru, alarma - când toţi oamenii trebuiau să se năpustească în 
beciuri sau adăposturile special amenajate. Dar semnul cel mai 
vizibil al pregătirii de război a fost introducerea camuflajului 
noaptea: toate ferestrele erau acoperite cu hârtie albastră, aşa că 
întunericul pe străzi nu putea fi răzbit decât cu ajutorul lanternelor 
mici de mână. 

Războiul declanşat pe 22 iunie 1941 a fost primit de întreaga 
populaţie a României cu entuziasm, se spera să fie un război- 
fulger, specific armatelor germane, invincibile până atunci - şi să ne 
eliberăm pământurile străbune ale Basarabiei şi Bucovinei. Cei mai 
nerăbdători să se întoarcă acasă erau refugiaţii din aceste două 
teritorii, în marea majoritate a cazurilor oameni înstăriţi, culţi, 
manieraţi, care erau profesori, preoţi, funcţionari, mici meseriaşi 
sau ţărani înstăriţi, plecaţi în urmă cu un an, noaptea, cu o mică 
valijoară, pentru a nu înfunda închisorile bolşevice. Chiriaşi acum, 
ducăndu-şi traiul în locuinţe modeste, ei au fost cei mai buni 
propagandişti antisovietici, deschizănd ochii şi celor mai visători şi 
apolitici bucureşteni obişnuiţi cu „dolce vita". 

Camuflajul şi războiul nu au lipsit din folclorul bucureştean: 
parcă aud şi acum, după mai bine de 60 de ani, căntecul nostalgic 
care s-a cântat prima dată la „Cărăbuşuri lui Tănase: „Te recunosc 
şi pe-ntuneric. Bucureşti", sau primele versuri căntate la ţambal, 
vioară şi acordeon de tarafele ţigăneşti, în cârciumile amintite mai 
sus „La Crimeea peste mare / Măi dorule, iţi trimit o sărutare” sau 
„A plecat la vânătoare / Agarici, Agarici / Să vâneze bolşevici / 
Bolşevici' sau „Şapte mare într-o basma / Am plecat la Moscova / 
Din capul lui Molotov / Facem tocuri la pantof / Ce credeai tu, măi 
Stalin / Că bei ceaiul la Berlin?" 

Atmosfera războiului era vizibilă pretutindeni, în jurnalele de 
război care rulau la cinematografe, în presă, la radio - cu emisiunile 
„Ora ostaşului" şi „Reportaj de pe front'. 

Îmi plăcea cum mărşăluiau soldaţii într-o cadenţă perfectă, nu 
am uitat versurile pe care de atunci nu le-am mai auzit niciodată; 
„Azi-noapte, la Prut / Războiul a-nceput. / Românii trec 
dincolo iară / Să ia, prin arme şi scut / Moşia-răpită astă- 

pag. 11 


















"^Lvară. / Mergem ta luptă în câmpia Basarabilor / Plină de 
“^grâne, plină de flori/Şi Bucovina cu mănăstiri şi brazi, / 
Plirte de cetini, bravi camarazi'. 

S-au introdus şi cartelele pentru alimente, cu raţii 
săptămânale pe bon: 1 kg carne şi 600 g zahăr, ulei, făină. Pâinea 
era tot pe bon: între 500 g şi 1 kg. în funcţie de munca depusă. 

Toţi bucureştenii au înţeles necesitatea raţionalizării alimentelor, 
conştienţi de greutăţile şi sacrificiile pe care trebuiau să le facă 
pentru victoria în război. 

Să fac precizarea că raţiile, în mod normal, erau suficiente, nu 
murea nimeni de foame, iar, în plus, preţurile erau tuturor 
accesibile. Cui se 'întindea mai mult decât îi era pătura", comerţul 
ambulant (pe care l-am exemplificat) îi venea din plin în ajutor, să 
nu mai vorbesc că ţăranul avea în bătătură porci, oi, animale mari 
şi păsări care se găseau la vânzare în toate pieţele 

Disciplina impusă de Antonescu era una forte, i se cunoştea 
mâna de fier Era camuflaj, dar nimănui nu i s-a furat paltonul de pe 
el sau rufele agăţate pe frânghie Pedeapsa capitală se aplica fără 
şovăire. Era, într-un fel, ca pe timpul legendarului Vlad Ţepeş. 
Corupţia şi specula erau încadrate la acte de sabotaj, deja pieţele 
erau numai cu producători individuali, mercurialul era zilnic afişat, 
preţurile maximale fiind scrise cu creta pe o tablă mare, neagră. îmi 
amintesc de o scenă petrecută în Piaţa Obor: unui lăptar i s-a 
vărsat laptele la canal din cauză că vindea „trei ape şi un lapte". 

Armata germană impresiona prin sobrietate, prin uniformele 
frumoase, prin mecanizare şi mai ales prin curajul de care dădea 
dovadă în luptă. 



Civilii germani, ca şi militarii din Wermacht, Kriegsmarine şi 
Luftwaffe, au trăit în hotarele României ca într-o oază fără 
echivalent într-o Europă bântuită de privaţiuni şi răzmeriţă. 

Războiul nu a fost 
fulger aşa cum spunea 
cântecul: ‘Şapte mare 
Intr-o basma / Am 
plecat la Moscova". 

Victimele omeneşti 
îndoliau tot mai multe 
familii. Chiar în primele 
zile. din familia mea a 
pierit un unchi în 
luptele de la Ţiganca, 
când s-a forţat Prutul, 
şi un văr, aviator, a 
căzut în Crimeea, 
deasupra strâmtorii 
Kerci de la Marea 
Azov. 

După dezastrul de 
la Stalingrad, din ian 
1943, populaţia a 
început să murmure 
Au apărut afişe, parcâ 

le văd. o ureche 

erwrmă pe care scria_ 

.Taci, duşmanul ascultăr. sau o beretă de puşcăriaş pe care scria 
.Cine limbă lungă are / Va tăia cinci ani la sare" 

Şi o nouă victimă în familia mea, unchiul Ionel, fratele mamei, 
mort pe câmpiile îngheţate de la Zaporoje. Pe un ger de crâpau 
pietrele, de minus 30-35 de grade, el a murit în tranşee. în 
aşteptarea inamicului. împreună cu alte sute de camarazi, fără sâ 
tragâ un foc de armă 

Bombardamentele "aliate” din 1944 

De ororile răzt>otului bucureştenii s-au convins pe pielea lor pe 
data de 4 aprilie 1944 Era o zi frumoasă de primăvară, cu cer senin 
ce nu prevestea nimic râu. La ora prânzului, după darea 



alarmei, am intrat într-un adăpost construit vis-a-vis de_ 
casa mea, unde funcţiona un atelier mecanic, .Buletinul 
maşinilor, care avea ca patroni pe doi evrei cumsecade, Kerci 
şi Rosenthall. Bombele aruncate de aviaţia americană, cu _ 
predilecţie în zona Gării de Nord, s-au făcut auzite şi la mine in 
cartier; se simţea în aer mirosul de ars A fost doar începutul, 
întrucât bombardamentele s-au succedat permanent până la 
sfârşitul verii In adăpost - o carcasă de fier îngropată în pământ, 
intrau circa 20 de oameni care. în naivitatea lor, credeau că se află 
în afara oricărui pericol, „blindajul" de doar 2-3 cm fiind 

inexpugnabil (?!) ^ -r 

Dintre „locatarii" adăpostului îmi amintesc de d-na Tonovici, o 
basarabeancă din Chişinău, mătuşa marii cântăreţe de operă Maria 
Ciubotaru. Mereu îi arăta mamei mele fotografii şi scrisori primite 
de la Viena, de la nepoata ei: şi tot ea m-a dus la cinematograful 
"Dac/a" unde am văzut împreună filmul „Cătuşe roşif şi „Ocfessa în 
flăcărf* - o coproducţie româno-italiană. a cărei protagonistă era 
fermecătoarea Maria Ciubotaru. 

O altă figură era d-na Irina. o profesoară de franceză care i se 
adresa mamei cu „maddmme Jarjescd' (pronunţat cum se scrie) S- 
a întâmplat, de câteva ori, să iasă curajoasă din cuşca îngropată în 
pământ, să-şi pună mâna streaşină la ochi. cercetând cu atenţie 
cerul, ca apoi să coboare, făcându-şi cruce şi spunând cu 
satisfacţie „Nu mai este nici un pericol, avioanele au plecat spre 
Ploieşti...” 

Bombardamentele de zi se împleteau cu cele de noapte. Parcă 
văd spectacolele unice, când în bătaia unui reflector era prins un 
avion, aidoma unei muşte prinse în pânza unui păianjen, care, deşi 
zbura la mare altitudine, avea puţine şanse să nu fie doborât de 
artileria antiaeriană. Şi fiindcă am amintit de acest aspect, sâ 
precizez că în bombardamentele de noapte „.specialişti" (pun 
special cuvântul în ghilimele) erau aviatorii englezi Aruncau 
bombele la întâmplare, fără nici un fel de destinaţie militară, cu 
scopul de a îngrozi populaţia şi a crea panică. îmi amintesc de o 
copertă a revistei „Universul copiilot\ în care o fetiţă, cu o păpuşă 
în mână, în faţa casei dărâmate, plângea, spunând: „Ce au avut cu 
păpuşa meaT. 

Oraşele Florenţa şi Veneţia, ca şi Roma sau Parisul, au fost 
evacuate de nemţi fără să le spargă un geam. La fel şi cu Cernăuţii, 
în martie1944, de către armatele române în retragere. 

In schimb, „specialiştii” englezi, ia adăpostul întunericului în 
noaptea de 15 februarie, au ras oraşul-muzeu Dresda. unde se 
refugiaseră, din toată Germania, circa 1 milion de oameni. Un sfert 
din aceştia au murit, mai mulţi decât ia bombardamentul atomic de 
la Hiroshima Oare acesta nu a fost un genocid? Victimele. în 
zdrobitoarea majoritate, reprezentau populaţie civilă neimplicată în 
operaţiunile militare 

Nu am apucat toate bombardamentele, întrucât în mijlocul verii, 
timp de o lună de zile, am plecat în colonia pentru copii, în tabăra 
de la Carmen Sylva, cu cinci mese pe zi 

După 23 august 1944 

Actul de la 23 august a creat bucureştenilor. sâtui de război, un 
adevărat delir: „E pace”, „gata cu cartelele” ,o să fie ca înainte”, 
spuneau oamenii. 

La circa 10 zile, i-am văzut şi pe ruşi în coloane, pe tancuri, 
mergând pe Şos. Ştefan cel Mare Lumea îi pnvea cu curiozitate 
dat fiind feţele lor, cele mai multe mongolice, numărul apreciabil de 
femei îmbrăcate militar, automatele lor, „ba/a/a/ce", hainele din doc 
ponosite şi pelerinele care nu aveau nimic din eleganţa uniformelor 
germane şi române 

Dar năzuinţele românilor rtu s-au adeverit, pacea nu s-a făcut 
simţită, lozinca comunistă se putea citi pe toate zidurile: „Totul 
pentru front, totul pentru victorie", cartelele nu au fost suspendate - 
şi nici camuflajul. Din contră, la adăp>ostul lui. au început jafurile şi 
crimele. Oricine îşi putea procura atunci arme. fie nemţeşti sau 
ruseşti, siguranţa cetăţenilor devenea din ce în ce mai incertă, 
mâna forte a Mareşalului nu-şi mai făcea prezenţa, dată fiind 
arestarea lui 

începând din iarna anului 1944, şi în tot anul următor, a început 
sâ se vorbească de un personaj, azi pe nedrept uitat, comisarul 
Alimănescu. In acest interval, cu o energie remarcabilă, el a reuşit 
sâ stârpească banditismul românesc de tip Chicago, infractoni erau 
ucişi şi lăsaţi o ZI sau chiar două acolo unde fuseseră prinşi în 
flagrant delict. Cred că ar fi nevoie de el în zilele noastre 

(continuare în numărul viitor) 




pag. 12 


CUVÂNTUL LECIONAR august 2004 
































m 


CĂLĂTORIM 


j j j Călătorim pe drum de anotimpuri, 
Me-mpodobim cu soare şi cu nori, 
Relicve şi solii din alte timpuri 
în dansul fulgurantelor ninsori. 


Visăm o necântată melodie. 

Vâslim pe un cupeu de peruzea. 

Un arc de curcubeu încet se-nscrie. 
Iar cerul obosit se odihnea. 

Pătrunzătoare arome de fâneaţă... 

Au adormit top zeii în Olimp. 
în permanenţă este dimineaţă: 

Călătorim pe drumuri fără timp. 




*** 


PAGINI UITATE, PAGINI REGĂSITE; 
‘ PRINCIPESA ILEANA 


Fiica cea mai mică a regelui Ferdinahd şi a 
reginei Maria, Ileana, a fost dintotdeauna o fiinţă 
cOită de poporul român, nu numai datorită 
frumuseţii sale remarcabile, ci şi datorită modestiei 
ei Şl ajutorului pe care s-a străduit să-l dea celor 
amărâţi In mijlocul cărora se afla aproape 
permanent (în febr. 1948, când a părăsit ţara, era 
directoarea spitalului comunal din Bran.) 

A fost preşedinta Asociaţiei Femeilor Creştine 

Prin căsătorie a devenit arhiducesă de Austria, 
având patru copii. 

in amara pribegie s-a călugărit, fiind cunoscută 
apoi sub numele de maica Alexandra. 

A sens o carte autobiografică, intitulată "Trăiesc 
dm noiT (apărută şi la editura "Humanitas"). 

In 1992, după 54 de ani, a venit în ţară; din 
păcate, a murit la scurt timp, din cauza unui stop 



cardiac 

Acestea sunt câteva repere ale vieţii principesei 
Ileana a României. 

Recent, am descoperit în revista- Lumea 
turistică" din aug. 1934, un articol scris de Alteţa Sa 
Regală, intitulat "Barca cu vele”. (Trebuie menţionat 
că principesei i-au plăcut, pe lângă sculptură, şi 
sporturile, practicându-le în mod constant.) 

Reproducem în întregime acest reportaj scris cu 
multă fineţe şi cu mult talent, un gen ziaristic din 
păcate aproape abandonat, dar care evidenţiază cel 
mai bine calităţile de scriitor ale cuiva. Suntem 
aproape siguri că o să vă placă; este scris din inimă, 
cu multă sensibilitate; o mică "oază'' în jungla presei 
de azi "de senzaţie", pline de scandal şi trivialitate, 
asemeni eşicherului politic 


BARCA CU VELE 


Cine nu a fost în barca cu vele nu ştie ce e marea şi 
vântul Nu e senzaţie mai minunată decât să te simţi 
dus de vânt pe suprafaţa apei. 

Cu pânzele bine întinse, barca se apleacă 
într-o parte până ce un bord intră aproape în 
valurile care clocotesc în urma cârmei, 
intovărăşindu-ţi mersul cu un cântec 
împuternicit să te umple de fericire deplină. 

Sau când marea e calmă, mergi lin 
înainte având impresia că malul trece pe 
•âftgă tine. 

De mergi drept în larg, atunci ai 
neîntrecuta simţire că înaintezi într-o lume a 
Visurilor, într-o lume de apă, al cărei orizont 
fâmâne la aceiaşi depărtare, ademenindu-te 
mereu înainte sâ-l descopen. 

Mie îmi place când cu hulă bună, marea se 
Şl cade în văi şi dealuri de apă împinsă de 
''«nt, barca urcâ dealul străveziu şi o clipă pe creştetul 
lui vezi jos sub tine o adâncime verde şi strălucitoare care mai 
^Scunde sub suprafaţa-i lucie atâtea adâncimi albastre. Barca uşor 
îm se lasă în jos ca o lebădă, apoi din nou urcă un val şi iar se 
tesâ 



ducă acolo unde vrei. rotind voltele după suflarea lui şi 
direcţia spre care tinzi. Nimic nu e mai. minunat 
. decât să te găseşti la „echic" şi cu scota velei 
mari în mână. Vântul trage în pânză, valurile se 
joacă cu cârma, e ca şi cum ai mânui un lucru 
viu, stăpâneşti puterile firii. Aceste puteri 
însă îşi bat adesea joc de noi Vântul cade, 
^ de pildă, lăsând pânzele să bată. barca se 
bălăceşte ca un lucru mort; eşti redus 
atunci la rame cu singurele tale forţe. De 
nu cade vântul, se ridică bătând marea 
într-o furie spumegată Atunci e luptă! Să 
lupţi ca elementele să nu te doboare 
Pânzele se umflă ca şi cum ar plesni, mai 
mult ca oricând barca e lucru viu. Marea se 
ridică, se sparge peste barcă, iar sub bătaia ei 
te simţi înviorat, plin de viaţă sănătoasă, fără 
gând la ceea ce ar mai putea aduce clipa Eşti tu - 
om - cu barca ta. ducând lupta cu marea, vântul, să ieşi 

invingâtor 

S-a dus vremea corăbiilor mândre şi frumoase Trăim vremea 
iuţelei, care nu vrea să ştie de frumos sau nu. Dar şi de noile 
invenţii marea îşi bate joc Sunt minunate şi marile vapoare când 


Şapte ţâri şi şapte mân nu e nevoie să le treci spre a intra într-o trec ca o nălucă prin apă, împingăndu-şi enormitatea pnntre valuri 
fermecată, căci Tara basmelor e în noi. Nici nu ai nevoie de Totuşi, totuşi nu e nimic pe lumea aceasta ca barca cu vele. fie 
'huită imaginaţie când te ura şi te cobori pe valunie mării într-o ea cât de mică, dacă vrei să simţi mereu pe deplin marea! 

^câ Cu vele n-ai decât să deschizi mima şi să laşi frumuseţea să 


în tin6 

barca cu vele nu e numa» vis. E şi măiestrie, măiestria de a 
'♦trebuinţa forţele naturii aşa cum voieşti, să faci vântul să te 


(revista "Lumea turistică ' nr. 1, aug. 1934) 





CIAÂNTUL LEGIONAR august 2004 


pag. 13 
















NAŢIONALISMUL SPANIOL (II) 


(continuare din numărul trecut) 


Gen. Francisco Franco (1892-1975) şi războiul civil din Spania (1936-1939) 


însemnul 

Falangei 


Războiul civil din Spania a 
izbucnit într-un climat de 
violenţe ale căror cauze trebuie 
căutate în dezechilibrul care a 



afectat societatea spaniolă ca urmare a prăbuşirii 
monarhiei, a regelui Alfons al Xlll-lea, a proclamării 
republicii a ll-a şi a instituirii guvernării Frontului 
Popular. 

Prăbuşirea economică a fost acutizată de efectele 
marii crize mondiale (1929 - 1933). de repartiţia 
inegală a proprietăţii, cu deosebire in sudul ţării, de 
slaba dezvoltare a clasei de mijloc, de creşterea 
şomajului, de conflictele dintre catolici şi anticlericali, 
dintre susţinătorii autonomiei regionale şi ai acelora 
care promovau ideile centralismului statal şi, nu în ultimul rând, de 
accentuarea marilor dispute ideologice dintre comunism, fascism, 
naţional-socialism şi liberalism care se desfăşurau în Europa şi 
care au avut un puternic ecou în Spania. 

Toate acestea au fost principalele cauze care au exacerbat 
spiritul revoluţionar, cu deosebire în masele de muncitori şi de 
ţărani proletarizaţi. Mişcări anarho - sindicaliste, revendicări 
autonomiste în Catalonia, Gaiiţia, în regiunea bască, agitaţiile 
comuniste şi ale socialiştilor radicali făceau imposibilă- 
adoptarea de simple reforme. 


In nordul ţării, comandantul trupelor, generalul Mola a 
reuşit să ocupe zone republicană de la graniţa cu Franţa 
Frontului popular a\ lui Leon Blum 

A urmat o perioadă de stabilizare a fronturilor. 

Devenit comandant unic şi necontestat, generalul 
Franco a înregistrat o răsunătoare biruinţă după ce trupele 
de legionari au salvat de la încercuire pe cadeţii generalului 
Moscardo, asediaţi de peste 90 de zile în Alcazarul din 
Toledo 


în prima fază a războiului civil, trupele naţionaliste au 
înregistrat eşecuri ca urmare a înarmării miliţiilor 
muncitoreşti de către guvernul Largo Caballerro format din 
socialişti radicali şi comunişti. La acestea au contribuit şi 
brigăzile internaţionale de obedienţă comunistă formate la 
instigarea sovietică în 50 de state. Ruşii au trimis furnituri de 
război în cantităţi considerabile, militari şi comisari politici. 
Guvernul francez a trimis şi el sprijin aviatic pentru 
republicani. 


In 1933 forţele de dreapta animate de Jose Antonio Primo 
de Rivera se constituiseră într-un partid care reunea Falanga 
creată de acesta ca grupare politică paramilitară şi Juntele 
ofensive naţional-sindicaliste. Numărul partizanilor de dreapta a 
crescut şi după reducerea drastică a corpului ofiţeresc. 


Trupele naţionaliste au primit ajutor; câteva unităţi militare 
italiene şi un grup de specialişti germani şi faimoasa escadrilă 
Condor şi materiale de război. 

în asemenea condiţii, războiul purtat de naţionalişti a luat 
aspectul de cruciadă 

Situaţia era extrem de periculoasă nu numai pentru Spania, 
ci şi pentru întregul continent european care în cazul unor 
victorii comuniste în Peninsulă s-ar fi găsit ca într-un cleşte: la 
răsărit Uniunea Sovietică , Iar în Apus Frontul Popular francez de 
factură socialistă şi peste Pirinei, o republică sovietică spaniolă 


Reformele întreprinse de guvernul Aznar, noua Constituţie care 
a proclamat Spania ca "republică a muncitorilor, laică şi 
parlamentară", orientarea net anticlericală, confiscarea bunurilor 
marilor proprietari, au fost numai o parte din măsurile care au lovit 
puternic corpurile tradiţionale ale ţării: armata şi Biserica. 

La alegerile din februarie 1936 au câştigat majoritatea 
mandatelor partidele de stânga şi de extremă stânga reunite in 
Frontul Popular. 

Şi astfel s-a ajuns la marea încleştare în care ordinea 
publică a fost spulberată, biserici şi mănăstiri incendiate, 
peste 6000 de ecleziaşti, preoţi şi călugări asasinaţi, călugăriţe 
violate şl apoi ucise, fruntaşi ai opoziţiei executaţi, printre care 
şi Jose Antonio Primo de Rivera. 


Cercurile militare şi patrioţii spanioli au reacţionat. 
Generalul Jose Sanjurgio a dat semnalul insurecţiei militare la 18 
iulie 1936. Generalii au optat pentru un guvern naţionalist 
colegial condus de cel mal în vârstă 
dintre ei, generalul Cabanellas. 


In 


căutarea unui şef unic şi 
prestigios, alegerea lor s-a oprit 
asupra generalului Francisco 
Franco care a fost desemnat la 1 oct 
1936 ca şef al statului şi generalisim, 
devenind „el caudillo" (şef. 
conducător). Generalul se remarcase 
ca fiind militarul care în nov 1933 a 
înăbuşit revolta republicană 
separatistă din Catalonia şi din 
Asturia 

Francisco Franco, venind din 
insulele Canare unde fusese trimis 
după aceste evenimente, a preluat 
comanda trupelor din Legiunea 


străină marocană şi a debarcat în Andaluzia, provincie spaniolă din 
suoui ţarii 

a^n^a^ele guvernului de la Madrid au fost 
o^ji ^ ^ împărţită în două zone cu regimuri 



La Majadahonda au căzut în luptă comandanţii legionari ai 
Bunei Vestiri, Ionel Moţa şi Vasile Marin. Din cei şapte 
comandanţi legionari (Ionel Moţa, Vasile Marin. Gheorghe Clime. 
Ion Dumitrescu-Borşa, Alexandru Cantacuzino, Bănică Dobre şi 
Nicolae Totu) conduşi de preşedintele Partidului Totul pentru Ţară, 
generalul Cantacuzino care a oferit din partea Mişcării Legionare 
sabia sa generalului Moscardo, apărătorul Alcazarului din Toledo, 
s-au întors numai cinci 

Au plecat să lupte împotriva comuniştilor spanioli, înrolaţi 
ca simpli soldaţi, împotriva comuniştilor susţinuţi de bolşevicii 
sovietici, au plecat să lupte pentru că "Se trăgea cu mitraliera 
în obrazul lui Christos! Se clătina aşezarea creştină a lumii! 
Puteam noi să stăm nepăsăton'?" (scrisoarea-testament a lui 
Ionel Moţa către familia sa). A fost momentul când onoarea ţării 
noastre' a fost salvată, amintirea lor a marcat memoria neamului 
nostru, iar "Cer ce-au căzut ucişi de gloanţele duşmane păşesc în 
rând cu cei ce au rămas". 

Radu Gyr, într-o poezie închinată 
eroilor căzuţi pentru biruinţa creştină 
în luptele de la Majadahonda 
ilustrează in versuri nemuritoare: 
„Sunt ruguri şi flăcări. E Spania în 
scrum. / Gloanţele cad în altar .." 
(Imnul Moţa - Marin). 

Guvernul naţionalist spaniol. 
Falanga, autorităţile din ţările prin 
care sicriele celor doi eroi au trecut 
au acordat onoruri militare şi şi-au 
exprimat omagiul pentru marea 
jertfa legionară. 


sale întreaga putere. El 


înfrângerea republicanilor, 

anarhişti, comunişti, socialişti 
radicali a permis generalului 
Franco, să concentreze în mâinile 
a devenit autorul şi garantul 


'"î®'"'®'’ compensat inferioritatea numerică 
o^efectivele Legiunii străine (Tercio) debarcate pe continent 

— pag. 14 


ria fhspunând de întreaga putere de decizie, 

legiferare. A fost comandantul suprem al 
a niie lâ orul Bisericii Catolice în cei 39 de ani de guvernare 

i_ ,,,,_sistem de instituţii de factură monarhică pe care 

prinţului Juan Carlos de Burbon, actualul rege 


-a transmis 
Spianiei. 


LEtCION'Ali august 2004 
























Ideologia franchismului este inspirată de modelul 
italian cu valorile sale de bazâ cultul statului şi al autorităţii, 
respectul ierarhiilor, negarea luptei de clasă, credinţa in 
orqanirarea corporatistă a societăţii Franchismul, adică 
•ntregul sistem instituţional şi ideologic creat de „conducător" a 
rfevenit la vremea lui simbolul unui autoritarism modern cu 
unele asemănări cu regimul din Portugalia al lui Oliveira 
Salazar. ^ • 

încă din primii ani de guvernare, ideologia franchistă s-a 
srătat capabilă să atragă numeroase adeziuni, cu deosebire ale 
tineretului - şi nu numai ale lui; a suscitat entuziasm şi forţă 

combativă. 


In 1937 Franco a emis aşa-numitul Decret de unificare prin 
care Falanga şi mişcările tradiţionale de dreapta (requets) s-au 
erijat in partid unic şi astfel Falanga a devenit armătura noului 
stat sub şefia generalului, „prin graţia lui Dumnezeu" (nu numai 
prin forţă). Din 1957 Falanga s-a transformat în Mişcarea 
Nstională, denumire apreciată a fi mai sobră. 


războiul civil, împotriva opozanţilor periculoşi (care insă in — . - 
mare parte au emigrat fie în Franţa, fie în Uniunea Sovietică)r^” 

Apoi o amnistie generală a permis o solidarizare la efortul de 
reconstrucţie a ţării 

O relativă creştere economică a fost obţinută după cel de-al 
doilea război mondial în care, cu toate presiunile exercitate de Italia 
şi Germania, Spania şi-a păstrat la început neutralitatea, din 1940, 
nonbeligeranţa şi din 1944 din nou neutralitatea. 

Creşterea economică, într-un termen relativ scurt, a asigurat din 
1960 o creştere spectaculoasă a nivelului de viaţă, a asigurat 
avantajele unei societăţi de consum, de abundenţă. 

Geniul politic al generalului s-a manifestat şi prin echilibrul pe 
care a ştiut să-l impună tendinţelor divergente ale unor grupări, 
neutralizând pe cei mai puternici, coalizând ocazional pe rivali, el 
fiind în toate cazurile arbitrul Astfel de grupări erau formate din 
neofalangişti, catolici conservatori, oameni de afaceri, tehnocraţi 
ş a El a ştiut să limiteze şi să controleze schimbările, inevitabile de 
altfel, în aşa fel încât relaţiile sociale să fie cât mai puţin afectate 



^^ISTORIA CENZURATĂ DE GUVERNELE ROMÂNEŞTr 

- premii în cărţi - 


Condiţii de participare: vârsta max. 35 ani; răspunsurile se vor trimite în scris 
pe adresa sediului, se pot da telefonic sau personal, la sediu, până la data de 
10 a lunii următoare apariţiei ziarului. Premiile se vor ridica de la redacţie. 


RĂSPUNSUL CORECT LA ÎNTREBAREA LUNII IULIE; "Când au apărut 
simiştii"? a fost dat de Sergiu Rozeanu (29 ani, laşi) care a câştigat premiul 
promis [’Cazul Horia Sima şi Mişcarea Legionară" - Const Papanace) şi un premiu 
suplimentar, "Stilul legionar de luptă" - Const. Papanace, pentru răspunsul foarte 


A instituit o dictatură afirmată prin consimţământul tacit al 
majorităţii. O dictatură de tip pluralist, şi nu totalitară; sau, cum s-a 
mai spus, „o dictatură paternaUstă" - ca un tată de familie care are 
grijă de nevoile copiilor, le arbitrează neînţelegerile fără să le 
impună în mod violent autoritatea, pedepsind pe cel recalcitrant 
şi promiţând fiecăruia moştenirea, fără însă a-şi împărţi patrimoniul 
atât cât el mai este în viaţă. A fost însă şi un regim in anumite limite 
represiv împotriva celor care comiseseră fapte grave in 

*** 


Guvernul Franco şi-a ales în 1969 ca succesor pe nepotul 
fostului rege Alfons al Xlll-lea, prinţul Juan Carlos de Bourbon 
(născut în 1938), crescut sub supravegherea lui Franco şi devenit 
rege imediat după moartea generalului, in 1975 


detaliat. 

RĂSPUNSUL ESTE URMĂTORUL: Simism înseamnă, de fapt, 
abaterea de la principiile legionare fixate de Fondatorul Mişcării. 

Horia Sima, cel care a preluat conducerea Legiunii după ce 
Căpitanul şi elita legionară au fost asasinaţi, s-a abătut grav de la 
principiile Mişcării Legionare. 

in 1954 Congresul legionar de la Erding l-a decăzut pe Sima din 
orice funcţie în cadrul Mişcării. 

Istoric, despre "simism" se poate vorbi cel mai târziu cu 
începere din 1954, când Horia Sima, fiind decăzut din orice funcţie 
in cadrul Mişcării, a continuat să se erijeze în şeful acesteia, având 
alături pe cei lansaţi de el 

in ţară, unde legionarii au fost închişi şi prigoniţi vreme de 
jumătate de secol, se poate vorbi despre simism cu începere din 
anii '90, când s-au publicat numeroase documente istorice şi 
mărturii ale legionarilor din elita Căpitanului; s-a aflat şi de 
sancţionarea lui Sima şi de părăsirea lui de către majoritatea 
legionarilor din vremea Căpitanului. în 1995 au apărut - în ţară - şi 
memoriile lui Sima, din care reies clar abaterile de la principiile 
legionare. 

Simiştii sunt cei care continuă, în pofida evidenţei, să proclame 
linia greşită a fostului comandant în detrimentul principiilor 
legionare şi al Mişcării însăşi; Cel mai grav lucru este că falsifică 
Ideologia legionară De ce? Din lipsă de discernământ şi/sau din 
oportunism ieftin! (Sima a lăsat mulţi bani pentru "tămâierea’ 
personală şi menţinerea Mişcării pe linie denaturată, simistă). 

Câteva abateri simiste de la linia Fondatorului Mişcării; 

• transmiterea ordinelor de atentate din nov. 1938 (Căpitanul 
niciodată n-a preconizat măcar aşa ceva!); 

• colaborarea (oficială) cu asasinii Căpitanului şi ai elitei 
logionare (vara anului 1940); 

• încercarea de revoluţie de la 3 sept. 1940, deşi Căpitanul 
spusese că niciodată Mişcarea nu va da lovitură de stat (era 
considerată, pur şi simplu, "o prostie"!); 

I Ii'NTREBAREA lunii AUGUST: Care era scopul comerţului legionar? 

J PREMIU: "Răspuns dat tinerilor'' - Duiliu Sfinţescu. 

jj4—CUVÂNTUL LECJONAK august 2004 


- deschiderea largă a porţilor Legiunii ("faimoşii" "septembrişti"), 
deşi stagiul era de trei ani pt. a deveni legionar; 

- venirea la guvernare fără a fi pregătit (Căpitanul nu se 
considerase încă pregătit, dar Sima se considerase pregătit, deşi 
90% din elita legionară fusese masacrată în anul precedent 
Rezultatele s-au văzut: eliminarea de la guvern în patru luni, 
afectând grav imaginea Mişcării!), 

- nepedepsirea asasinatelor de la Jilava, Snagov şi Strejnicul, 
deşi legionarul răspunde întotdeauna pentru faptele lui (în timpul 
Căpitanului cei care au comis atentate s-au supus justiţiei de 
bunăvoie): 

- rezistenţa împotriva armatei ţării (ian 1941), cu riscul 
provocării unui război intern şi al intervenţiei trupelor străine în ţară 
- Căpitanul preferase să intre în închisoare decât să provoace un 
conflict armat; 

- fuga de răspundere (la 3 sept. 1940 a stat ascuns, pregătit să 
fugă peste graniţă, deşi el iniţiase acţiunea, în loc să se afle în 
fruntea legionarilor; în 1941 la fel - a plecat din ţară în portbagajul 
unei maşini săseşti, după ce provocase dezastrul Mişcării!) ETC. 

în afară de toate aceste fapte evidente, arhisuficiente pentru a 
afirma nerespectarea principiilor legionare de bază, s-au publicat 
mărturii cutremurătoare ale supravieţuitorilor elitei Căpitanului care 
atestă multe alte abateri (contribuţia importantă la asasinarea 
camarazilor, necinstea, indisciplina, minciuna, sforăria, 
aventurismul politic, lipsa de camaraderie, cinismul etc) Lista 
legionarilor din vremea Căpitanului care atestă abaterile lui Sima 
este foarte lungă - poate o vom publica; vă recomandăm 
deocamdată cărţile: "Cal troian intra muros" - I Dumitrescu-Borşa, 
"Fără Căpitan" şi "Cazul Horia Sima şi Mişcarea Legionară" - 
Const Papanace, "Răspuns dat tinenloF - Duiliu Sfinţescu etc etc. 

Adăugăm că şi istoricii fac demarcaţie clară între legionari şi 
simişti. 


pag. 15 






















Ştefan Hâncu - Bucureşti: Scrisoarea dvs. amplă mi-a produs 
un real amuzament Din lipsă de spaţiu voi încerca să răspund la 
punctele mai importante, urmând să discutăm direct (dacă doriţi). 
V-am apreciat 'nervul”, umorul şi imaginile plastice (citez: 'şi eu 
simt că doctrina legionară fără credinţa creştină ar fi ca un fel de 
tablou fără pânza pe care a fost pictat: nişte pete de vopsea 
prăbuşindu-se în aer instantanei/", "nici o sectă de oameni care 
să-şi zică măcar legionari, nu va purta tricouri verzi cu inscripţia 
«La naiba cu C.Z.C.»" etc ). Dar cel mai comic mi s-a părut 
reproşul (serios, de altfel) că avem 'forţă şi persuasiune”} Mă bucur 
că datorită nouă aţi ajuns "să-i respectaţi pe legionari". In ceea ce 
priveşte "reabilitarea” Legiunii vă asigur că înseamnă mult mai mult 
decât credeţi; este punctul de plecare pentru învierea de care 
vorbiţi, pentnj vfitor! Fără reabilitare, fără cunoaştere, câţi s-ar 
apropia de Legiune? Şi ce Mişcare ar putea exista fără oameni? 
Despre ingredientul pe care îl consideraţi indispensabil pentru viaţa 
presei în general (cuvântul adversarului în paginile noastre) vă 
spun, din experienţă, că e destul de greu de utilizat de către noi. 
întrucât, din păcate, cei mai mulţi evită o confruntare deschisă de 
idei cu legionarii, preferând să ne calomnieze în cărţile, broşurile 
sau periodicele lor. Dacă doriţi să aflaţi despre activitatea 
legionanior refugiaţi (inclusiv despre guvernul de la Viena şi armata 
"naţională"), vă putem împrumuta cărţi (pro şi contra), ca să 
deadeti în deplină cunoştinţă de cauză. Cât despre "ceilalţi", având 
în vedere că sunt tot în Bucureşti, îi puteţi contacta personal! 
Intr-adevăr, nu puteţi fi legionar dacă nu credeţi în Dumnezeu .. dar 
ar fi interesant să discutăm despre credinţă Oricum, ne puteţi fi 
pneten şi. pentru că aveţi "condei", vă invit să vă încercaţi puterile, 
inclusiv pe post de "adversar” (dar documentat). 

Ilie Calman - Braşov: Şi noi suntem uluiţi de "Jafului secolului" 
(cele 100 milioane dolari cash furate dintr-o vilă din Băneasa), dar 
noi, dacă am fi fost în locul autorităţilor, în paralel cu urmărirea 
infractorului, am fi demarat şi o anchetă pentru a vedea provenienţa 
banilor, întrucât nu este un fapt obişnuit nici să posezi asemenea 
sumă, şi nici să o ţii în casă! Cred că s-a scris şi s-a discutat chiar 
prea mult despre aceasta, ca să mai publicăm şi noi un articol pe 
temă. Aşteptăm însă alte articole de la dvs. 

Florin Simion - Constanţa: Vă mulţumim pentru atenţia cu 
care citiţi revista şi completăm informaţia despre fruntaşii legionari 
condamnaţi în procesul din iulie 1938: ing. Serafim Aurel era şeful 
organizaţiei sect. II Bucureşti a Partidului Totul Pentru Ţară, av. Al. 
C Teii era şeful jud. Romanaţi (actual Olt) şi membru al Oficiului 
Juridic al Mişcării, iar dr. av Radu Budişteanu era avocat pledant în 
Ofiaul Juridic al Mişcării şi fusese deputat pe listele Partidului Totul 
Pentru Ţară. (In cadrul rubricii 'Hronic legionar nu am detaliat şi 
gradele, din lipsă de spafiu). 

Gabriel Iftode - Roman: Bineînţeles că nu constituie un 
impediment faptul că sunteţi "mai în vârstă"; orice om onest, cu 
dragoste de muncă, altruist, creştin, care vrea să ne ajute, este 
primit cu braţele deschise 

Irina Brezoi - Timişoara: Da, ar trebui o mediatizare a 
fenomenului legionar, dar. aşa cum am scris în numărul trecut, ni 



se refuză, 
pur şi 
simplu, 
închirierea 

sălilor de conferinţă, reporterii evită să aibă ca subiect legionarii, iar 
posibilităţile noastre materiale nu ne permit deocamdată să avem 
tiraj de "o sută de mii de exemplare” (!), nici să facem "numeroase 
şi repetate deplasăn In toate colţurile ţăriT, singurele căi care ne 
sunt deschise: difuzarea cât mai largă a revistei în provincie. 
Internet-ul, anunţurile din ziare, "fluturaşii" etc. şi ... discuţia 
"apostolică" de la om la om! Răul se adună din pârâiaşe. încet si 
poate deveni fluviu. Contează Pârâiaşele . 

Cristian Savu - Bucureşti: Am înţeles faptul că nu vă permite 
timpul să ajungeţi la sediu întrucât sunteţi mereu pe teren, dar nu 
înţeleg de ce nu aţi reuşit să returnaţi cărţile împrumutate de şase 
luni ("Ca/ troian intra muros” şi "Semnificaţia marilor sărbăton 
creştine"), care se pot trimite şi prin poştă. Aşteptăm. 

Cristi Mihalcea - Otopeni: Am citit şi noi acea broşură despre 
care ne scrieţi: "Liceul militar Nicolae Filipescu de la Mănăstirea 
Deaiu”, în care sunt menţionaţi absolvenţii care ultenor au ajuns 
profesori universitari, romancieri cunoscuţi, miniştri etc şi... regele 
Mihai. Intr-adevăr, regele a fost un fel de elev "de onoare", întrucât 
este ştiut că Marele Voievod de Alba lulia a învăţat în particular, 
având 10 sau 12 colegi proveniţi din toate categoriile sociale, din 
toate provinciile ţării, şi profesori renumiţi, printre care şi N lorga. 
principalul mentor. Dar figurează în analele liceului, printre 
absolvenţi, astfel încât am menţionat şi noi aceasta în reportajul din 
iunie despre Liceul militar de la Mănăstirea Oealu. 


Alin Menciuc - Tulcea: Mulţumim pentru invitaţie; sperăm s-o 
onorăm cât mai repede şi - sincer - ne bucură cel mai mult 
înfiinţarea cuibului (chiar cu trei membri), mai mult decât 
promisiunea unei plimbări pe Dunăre şi a unei scrumbii albastre. 
Sunteţi printre puţinii care se gândesc la noi şi ca la nişte oameni 
care au nevoie de destindere din când în când în când, nu numai 
ca la nişte "oameni de oţel". 

Cornel Chivu - Câmpina: Este o idee bună să luăm concursul 
"de la punctul zero" (la un moment dat), întrucât. într-adevâr, mulţi 
dintre cei care au devenit recent abonaţii revistei nu au prins 
primele numere, mai ales că astfel încurajăm interesul pentru 
căutat şi citit. 

Bogdan Stroe — Slatina: Mă îndoiesc că vom putea ţine o 
conferinţă despre elita legionară în sept. (având în vedere că nici la 
24 iunie nu ni s-a permis accesul la nici o sală din Bucureşti). Cert 
este că vom face o slujbă de pomenire la biserica Dichiu de pe str. 
Icoanei (lângă sediul nostru) şi vom edita un număr special al 
revistei. Dacă apar "noutăţi", vă vom ţine la curent. 

Adrian Marinache - Bucureşti: Mulţi care ne-au descoperit 
mai târziu, ca şi dvs., ne-au solicitat primele numere al revistei, dar 
s-au epuizat demult, există insă în colecţia de la sediu, unde puteţi 
să le consultaţi, mai ales că locuiţi în Bucureşti 




AVIZ IMPORTANT 
ABONAMENTELE SE FAC PE ADRESA: 
NICOLAE BADEA, STR. VLAICU VODĂ NR. 23, 
BL. V39, AP. 37, SECT. 3, BUCUREŞTI, cod 031245 
Tel,: ( 021 ) 322 3832. 

VÂ MULŢUMIM! 


Redactor şef; 
Colegiul de redacţie 
Secretar de redacţie: 

Reiaţii cu publicul 






E 

r mmi 

1 

1 .IHiH'NAIi 


1 

n 


Periodic editat de 'ACŢIUNEA ROMÂNĂ 

Nicoieta Codrin 

Radu Constantin, Emilian Ghika. Corneliu Mihai 
Nicolae Badea _ 

Str Mărgăritarelor nr. 6. sector 2 Bucureşti 

dona Cln:oM - Maraeclia cu Şlefan cal Mare. co)( cu str V Laacâr) 
Vineri, între orele 15^- 19 ^^ 
tel; (021) 322 3832 sau 0745 074493 
_e-mail: acţiunea-romana@actiunea-romana 



CUVANIUL UE4«IONAtt august 2004