Carpatii anul XXXII, nr. 58-60, ian. — noi. 1988

ANUL XXXII - Nr, 58, 59, 60. 


IANUARIE-NOEMBRIE 1988 


Carpaţii 


Director: Aron Cotrus + REVISTA DE CULTURA SI ACTIUNE ROMANEASCA IN EXIL. Redactor: Traian Popescu 


CONSPIRATIA PERMANENTA 


XISTĂ o categorie de indivizi, care găsesc 
în desinformare o îndeletnicire pasională, 
folosind intriga ca armă de predilecție. 
Cum, această profesiune, rezervată laşului, 
nu se poate exercita la lumina zilei — 
minimul de prudenţă fiind necesară pentru 
a pune la adapost “omul public” de anumite 
consecinţe desagreabile— se recurge la o 
i Sstratagemă, care de totdeauna a dat roade, 
folosirea intermediarului, categorie mereu disponibilă. 

Această. categorie de indivizi, dornici de a ieşi din 
anonimat, acceptă acest rol de megafon, pentru a transmite 
ecoul unor ştiri senzaţionale şi care-i plasează în actualitate, 
la rubrica de “noi talente”. Astfel, bazaţi pe surse de mare 
“încredere”, servite cu tot “dezinteresul”, aceşti talentaţi se 
asvârlă în arena politică cu mare sgomot, creind evenimen- 
tul, aşa zis inedit, ignorând însă fapte, consumate şi 
înregistrate deja în istorie, cu ani în urmă, atunci, când ei 
frecventau abia cursul şcolar inferior. 

Un fenomen tipic a apărut de curând —ca din 
întâmplare— în ziarul “Stindardul Românilor” din Octom- 
brie 1987, al d-lui Pantazi, unde d-l Vladimir Butmy de 
Katzman semnează un articol, în care se răsboeşte cu d-l 
Raţiu, preşedintele UMRL. 

Până aici nimic de spus, d-l Butmy şi-a exprimat public un 
punct de vedere şi că, desigur, şi-a însuşit toată 
responsabilitatea celor afirmate, în calitate de membru al 
acestei asociaţii. 

Insă, d-l Butmy voind să devină şi istoriograf, îşi depăşeşte 
competința şi atunci îmbracă haina de intermediar, 
acceptând să transcrie opinii deja pregătite de alţii, servind 
doar de difuzor. 

lată una din aceste întâmplări din trecut, concepută să 
facă senzaţie: 

“Să nu uităm că fără Antonescu România ar fi dispărut ca 
Stat Suveran, nu la 23 August 1944 ci la 6 Septembrie 1940, 
când un gauleiter sosit dela Berlin, ar fi dat ordine unui 
prim-ministru Sima, sau altui prim-ministru marionetă, ţara 
s'ar fi transformat într'o colonie germană şi pierderile în vieţi 
omenești ar fi fost mult mai mari”, 

A răspunde la această profeție retroactivă, va fi necesar să 
facem o incursiune în trecut, să vedem cum s'au desfăşurat 
evenimentele, în cele trei zile dramatice, care au culminat cu 
abdicarea regelui. Carol II şi înscăunarea generalului 
Antonescu, cu “depline puteri” la cârma ţării. 


Filon VERCA 


Dintru început, de reţinut un fapt, înregistrat deja în 
anatele romeneşti: la 3 Septembrie 1940, Miscarea 
Legionara a declansat revolutia, pentru răsturnarea regelui 
asasin şi a camarilei din jurul Palatului. 

Braşov, Constanţa, Timişoara şi mai apoi Capitala au fost 
centrele de acţiune. D-l Horia Sima a fost iniţiatorul şi 
conducătorul acestui act. Sediul lui se găsea la Braşov. 

Să nu se uite, iarăşi, că în proectul iniţial al acestei 

revoluţii, era prevăzută o echipă din organizaţia legionară 
din Capitală “Răzleţii”, care trebuia să elibereze pe generalul 
Antonescu, deţinut la mânăstirea Bistriţa, acţiune care nu a 
mai fost necesară, pentrucă regele eliberase deja pe general, 
cu puţin timp înainte. 
_Moruzov într'o convorbire cu d-l Horia Sima, îl ispiteşte 
pe acesta cu privire la generalul Antonescu. D-l Horia Sima 
îi răspunde că generalul nu prezintă nici un pericol pentru 
Coroană. In urma acestui răspuns, desigur că regele a 
consimţit la eliberarea lui şi poate chiar se gândea a-l putea 
folosi la nevoie. 

Acţiunea dela Braşov, care tindea să ocupe postul de radio 
Bod a eşuat, reuşindu-se totuşi a se ocupa de către o echipă 
de legionari Centrala telefonică, controlând astfel legătura 
Capitalei cu Ardealul. 

La Constanţa, un succes iniţial a pus pe gânduri 
stăpânirea. 

In prima zi de 3 Septembrie, Capitala era calmă. A doua zi 
însă, ecoul celor petrecute la Braşov şi Constanţa, răbufneşte 
în Capitală. La început o mie, apoi cinci mii, iar în seara lui 4 
Septembrie 50.000 de manifestanți inundă piaţa Patatului, în 
cântece legionare, cerând abdicarea regelui. 

In dimineaţa lui $ Septembrie, sub presiunea mulţimii, 
regele cheamă pe generalul Antonescu şi pe generalul 
Coroamă, şeful Diviziei de Gardă şi în faţa acestei situaţii 
încordate, le pune întrebarea, dacă ar primi ordin să tragă în 
mulţime, l-ar executa. Generalul Antonescu spre care se 
îndreptau privirile regelui, invită pe generalul Coroamă să-şi 
exprime părerea: “Eu nu trag, nu pot să vărs sângele 
tineretului”, a fost răspunsul lui Coroamă. “Atunci, nici eu 
nu trag”, replică Antonescu. In urma acestui răspuns, regele 
întrat în panică, acordă “depline puteri” generalului 
Antonescu. 

In ce constau aceste “depline puteri”? Regele păstrează în 
realitate esenţialul: Capul oştirii şi, ceeace făcea din el 
adevăratul stăpân, era faptul că, modificarea legilor 
fundamentale ale Statului, nu se puteau face decât prin 


—j 


decret regal. Aceste prerogative permiteau regelui să 
numească şi deci să demită miniştrii la bunul lui 
Antonescu, cu toate aceste “depline puteri”, nu era la 
adăpostul unei atari eventualităţi. 

Generalul Antonescu era satisfăcut de a fi obţinut aceste 
“depline puteri” şi cerea legionarilor să depună armele şi să 
se alinieze poziţiei lui. In acest scop, trimite la Braşov pe 
Mihai Antonescu, deja ministru al Justiţiei, să someze pe d-l 
Horia Sima să accepte noua politică în jurul țronului, pentru 
a prezerva pacea. In caz de refuz, îl ameninţă cu demisia, 
făcând pe d-l Horia Sima şi pe legionari responsabili de 
consecinţele ce nu vor întârzia să se manifeste. 

“Depline puteri” obţinute dela rege nu erau decât un act 
provizoriu, regele voind să câştige timp, pentru a pregăti 
contra-ofensiva. 

In acest scop, generalii: Mihail, Paul Teodorescu Şi 
Argeşeanu, acel ce a comandat, în calitate de şef al 
Jandarmeriei asasinarea a sute de legionari, pe tot întinsul 
țarii, dispuşi “să tragă”, ordonă deplasarea de trupe din 
provincie spre Capitală. 

Generalul Antonescu, Preşedintele de Consiliu, cu 
“depline puteri”, dormea liniştit în acea noapte de 5 spre 6 
Septembrie, când Alecu Ghica întră la Preşidenţie, îl trezeşte 
şi-i aduce ştirea mişcărilor de trupe. Generalul dă ordin 
imediat să se contramandeze toate aceste mișcări, sigur de 
sprijinul Mişcării Legionare, precum şi de mulţimea din 
jurul Palatului, care reprezenta de acum câteva sute de mii, 
sub comandă legionaă, în frunte cu Radu Gyr, poetul de mai 
târziu al tuturor întemniţaţilor, cerând abdicarea regelui. 

De altă parte, toată noaptea de 5 spre 6 Septembrie, 
emisarul generalului, Mihai Antonescu, ministrul Justitiei, 
încerca să obtină, prin şantaj din partea d-lui Horia Sima să 
accepte conservarea regelui pe tronul ţării, dând ordin 
legionarilor să înceteze orice acţiune. 

Zorii i-au prins pe amândoi pe aceeaşi poziţie, când vestea 
abdicarii regelui a dat unicul răspuns posibil. 

Generalul Antonescu insista pentru a menţine regele pe 
tron, pentrucă, zicea el, că de s'ar produce desordini, 
germanii ar ocupa Bucureştii cu paraşutişti. 

Amenințarea cu intervanţia Germaniei nu a fost decât o 
manevră din culise, în care a căzut şi generalul. Manevra 
făcea parte din conspirația de ultima oră, pentru a salva 
poziţia regelui. Complotul celor trei generali, “dispuși să 
tragă”, de a căror determinare de a ucide nu ar fi scăpat nici 
Antonescu, pe care l-au prevenit de iminenta intervenţie a 
Germaniei, dacă tronul este ameninţat. 

“La 6 Septembrie 1940 un gauleiter sosit dela Berlin ar fi 
dat ordin unui prim-ministru Sima sau altui prim-ministru 
marionetă...” 

După aceşti indivizi, camuflaţi sub costum naţionalist, 
Mişcarea Legionară nu ar fi fost decât o sucursală a 
naţional-socialismului. lată un punct de convergenţă între 
toţi partenerii desinformării, fie ei locatarii de pe Uranus, fie 
misionari cocoţaţi în vârful rezistenţii exilului sau ideologi 
de “stânga”, care au găsit în Occident afinități marxiste. 

Dacă am încerca să pătrundem sensul acestor agresiuni 
conjugate împotriva Mişcării Legionare, nu va fi greu de 
urmărit firul conducător, dela invazia bolşevică dela 23 
August 1944, consimţită de partidele “istorice”, în complici- 
tate cu comunismul şi până azi. 

Mişcarea Legionară prin guvernul dela Viena cra singurul 
obstacol comunizării totale. Si atunci, a pornit campania 
suprimării ei fizice în ţară, dela Piteşti, Gherla, Canal... 
continuată până în zilele noastre. Concomitent, spiritul 
legionar trebuia gonit din cugete, prin campania de denigare 
a ei, prin presă, literatură, filme şi toate mijloacele de 
comunicare, de care dispunea o putere de Stat. Si s'a ajuns 
până acolo, ca să scoată din mişcareâ românească o bandă 
de asasini de valeţi în slujbă streină, mai răi chiar decât 
comuniştii. Generaţiile născute sub regim comunist, ne 
având nici o posibilitate de a cunoaşte adevărul, în afară de 
fantomele ieşite din închisori, izolate de restul lumii prin 


2 


plac. = 


teroare, au crescut cu această îndoială. 


Paralel cu acţiunea din ţară, a fost cea exercitată în exil, 
prin acea reţea de “agenţi de influenţă”, emigranţi cu misiuni 
speciale, înzestrați cu mijloace materiale imense, prin 
industriaşi interpuşi din exil, folosind, de altă parte şantajul 
asupra celor mai virulenţi anticomunişti, pentru a-i 
neutraliza, împins până la răpiri sau tentative de asasinat. 
Nu au lipsit nici încercările de intimidare, prin “atentate” 
teleghidate, semănând astfel panica în rândurile rezistenţilor 
prea zeloşi. 

Presa exilului infiltrată şi ea de aceşti “misionari”, 
seamănă confuzie, reticenţă, până la abandonarea unei lupte 
devenită inutilă, soarta Neamului fiind pecetluită până 
dincolo de o viaţă de om. 

Literatura exilului abundă şi ea de atacuri, exclusiv 
împotriva Mişcării Legionare. Victor Frunză, Larry Watts, 
prin marturisirile spontane ale colonelului Magherescu, 
acelaş colonel încredințat emisarului lui Ceauşescu, în 
liniştea insulelor Baleare, să-şi deapăne “amintirile”, preotul- 
poet de Curte, Virgil Gheorghiu etc... 

După hebdomaderul francez “Minute”, din 2-8 Decembrie 
1987, Ceauşescu a însărcinat “son grand ami” Drăgan să 
finanţeze, prin ACIER (Association pour lethnie roumaine) 
editarea următoarelor ziare din exil: Vestitorul, în Franţa, 
New York Spectator şi Dreptatea în Statele Unite, (Pantazi: 
le Drapeau) Stindardul în Germania şi Convergency a lui 
Mihail Titus în Anglia. 

Mi-aşi permite să sugerez directorului ziarului Stindardul, 
să sesizeze, fără întârziere, justiţia franceză pentru 
defăimare, contra săptămânalului “Minute” şi sentinţa, 
oricare ar fi ea, să fie publicată în toată presa exilului. Cred 
că ar fi mai important a-şi apăra propria onoare, decât a 
încerca permanent a împroşca cu noroiu o mişcare, care a 
dăruit Neamului ei atâtea jertfe, pentru a-i evita sclavia. 

Mişcarea Legionară a apărut într'un moment de necesitate 
naţională. Tara se găsea la o mare răscruce a existenţii sale, 
aservită unor interese streine, care au corupt oamenii politici 
şi pe Suveranul ei, chemaţi să-i asigure suveranitatea şi 
destinul, într'o Europa în fierbere. Ea s'a opus din toate 
puterile ei acestei deficienţe, care ameninţa Neamul cu 


dispariţia, semănând morţi cu miile, pentru a-i salva, în 


ceasul ultim, fiinţa dela pieire. 

Atâtea jertfe n'au fost deajuns, pentrucă forţa duşmană, 
comunismul subteran, cuibărit în inima ţării, săpa la temelia 
ei, pregătindu-i mormântul. 

La 3 Septembrie 1940, Germania ocupase deja Polonia, 
Austria, Franţa, împărţise Cehoslovacia şi ne răpise 
Ardealul, Basarabia, Dobrogea. 

“La 6 Septembrie 1940, fără Antonescu România ar fi 
dispărut ca Stat Suveran...” continuă proaspătul nostru 
publicist. | 

Germania hitleristă era în plină expansiune. “Drang nach 
Osten” era pe cale de împlinire. 

Mişcarea Legionară, ca toate mişcările naţionaliste 
lichidate pe parcurs, era un obstacol în calea acestei 
expansiuni. Legionarii vânaţi de Carol, în complicitate cu 
partidele “istorice”, prin eminenţii lor reprezentanti, 
“împrumutaţi” Palatului, refugiaţi în Germania, erau 
consemnați, supraveghiaţi de aproape. 


Corneliu Codreanu a fost ucis în Noembrie 1938, pe când 
regele Carol se întorcea dela ultima vizită făcută Fihrerului 
german, care n'a schiţat nici cel mai mic gest de protest. . 

La 22 Septembrie 1939, sute de legionari au fost asasinați 
sălbatec, pe tot întinsul țării, fără ca Germania lui Hitler să fi 
fost scandalizată de aceste crime. Mai mult, echipa lui Mili 
Dumitrescu, care a pedepsit călăul, Armand Calinescu, a 
fost acuzată la radio Berlin, de a fi acţionat la ordinele 
Itelligence Service-ului. pe cra 

Când d-l Horia Sima a fugit din Germania “ospitalieră » 
întorcându-se clandestin în ţară, legionarii rămași pe 
Germania devin prizonieri, neutralizaţi pentru orice acţiune 
spre ţară. 


maiiali die: 


La 21 lanuarie 1941, tancurile germane s'au aliniat 
tancurlor comandate de generalul Antonescu, pentru a-l! 
ajuta să răstoarne Statul Naţional Legionar iar legionarii 
obligaţi să se refugieze peste hotare, au fost arestaţi din toată 
Europa şi întemnițați la Buchenwald. 

lar, la 6 Septembrie 1940... “un gauleiter german ar fi 
intervenit...” In favoarea cui ar fi intervenit? 

In favoarea Mişcării Legionare, care a fost în permanenţă 
nu numai ignorată ci chiar persecutată de marele Reich? 

In favoarea lui Antonescu, la acea vreme necunoscut de 
Hitler sau în favoarea lui Carol —după cum avea informaţii 
generalul Antonescu— cu care era mult mai uşor de 
conlucrat? 

La cedarea ținuturilor româneşti Suveranul ţării, partidele 
“istorice” nu au produs Germaniei hitleriste nici o 
dificultate, refuzând să ia asupra lor sarcina de a mobiliza 
poporul, pentru a opune rezistență, până la moarte, întru 
apărarea acestui pamânt. 


In noaptea de 5 spre 6 Septembrie 1940, Antonescu obţine 


“depline puteri”, graţie presiunii exercitată de poporul 
român, mobilizat de Mişcarea Legionară. Generalul 
Antonescu s'ar fi oprit aci, somând legionarii să accepte pe 
criminalul încornat, dacă, în Capitală, sutele de mii de 
români, în cântece legionare, având drept ghid pe Radu Gyr 
iar la Braşov d-l Horia Sima, nu ar fi cerut cu hotărîre 
abdicarea. 

Si tot Mişcarea Legionară, prin serviciile ei a salvat dela o 
moarte sigură pe generalul Antonescu, pentrucă acea 
conspirație, pregătită de rege, sub comanda unui alt 
criminal, generalul Argeşeanu, era decisă “să tragă” în 
mulţimea de Români, în legionari şi până la urmă, să 
neutralizeze pentru totdeauna pe prizonierul dela mânastirea 
Bistriţa care a îndrăznit să ceară “depline puteri”, dela cel ce 
nu înţelegea să le împartă cu nimeni. 

La 6 Septembrie 1940 legionarii i-au salvat viaţa 
generalului Antonescu, pe care, mai târziu i-a prigonit, i-a 
ucis, aliniindu-se ocultei “istorice”, care i-a luat libertatea 
prin trădare, predându-l, o ruşine! bolsevicilor, patru ani 


[=] Grobfiărftentami JHoskara int 


15 Jahmundert 


NE ruina em vo 


piei Erwerbungen und Vor/toBe 
Bters desuroben 3u den Meeren 
e 


E Grofle ble/tausdehnung bis 191 

... GrensederSowjetunion 1922 

a Bolfehetifi ifehe Aujffiande ună 
Auf/tanasverjiuache 


Be/tanăs ună Jreund/ehuafts - 

pakte gegen ilie wwurdenile euro 
pâi/he Oradnung 
Annex:ionen der Sowjelu non 

1939/40 


DEUTSCHES 
REICH i 
LAZA d: 

se 1SCHECHOsLG 

Ida. WA 


FRANKREICH 
2.Mai 1935 


1936-1939 


7 


VOLK UMD REICH KARIE Juli 19e, 


Die Machtbildung des russischen Reiches bis 1918 und die 
Bedrohung Europas durch den Moskauer Bolschewismus 


mai târziu şi i-au luat şi viaţa, drept răsplată. Ş 

Mişcarea Legionară, o sucursală hitleristă! se aud voci de 
pe malurile Dâmboviţei, până pe cheiurile Senei, ale Tamisei 
şi până dincolo de ape! 1 j 

lată acum şi un document, recomandat a fi bine studiat, 
meditat apoi, de toţi aceşti detractori şi oameni de “bună 
credință”, care încearcă să reconstitue istoria. 

II voiu da în limba germană, după original, pentru a evita 
interpretări de traducere. 

“Seit Herbst 1940, waren in der 
komministische Elemente 
gekomen”. 

In româneste, cu a 
elemente comuniste a 
Mişcarea Legionară. 

Moţa, Marin, nu se vor în 
blasfemie. 
zădărnicie? 

Si pentru a complecta documentul, iată şi o hartă, pe care 
figurează şi România, alături de celelalte ţări din Europa, 
care au suferit tentative de revoluţie sau revolutii pur şi 
simplu bolşevice, între anii 1918/1919 şi până în 1941. Data 
de 21 Ianuarie 1941, cu secera Şi ciocanul, corespunzând la 
Rebeliunea Generalului Antonescu ajutat de armatele 
germane, stă imprimâătă în inima României. 

Toate aceste informaţii sunt furnizate de către oficiosul 
partidului Naţional-Socialist german, întitulat “Volk und 
Reich” din luna Iulie 1941. 


Deci, la vremea aceea Mi 


Legionarsbewegung 
zu entscheidendem  Einfluss 


proximaţie: Din toamna anului 1940, 
u ajuns la o influență determinantă în 


toarce în mormânt de atâta 
Capitanul şi atâţia martiri să fost toţi o 


şcarea Legionară era considerată 
de Hitler de oficină bolşevică iar azi, prin gura d-lui Butmy 
de Katzman, purtătorul de cuvânt, cam îndrăzneţ, al unor 
indivizi, care preferă anonimatul, —fapt care se înţelege 
dela sine— Mişcarea Legionară ar fi fost o sucursală 
hitleristă, subordonată unui eventual ocupant german al 
României, iar şeful ei “un prim-ministru marionetă”, 
Această acuză este adusă de către acei ce se pretind 
purtătorii de stindard al Tezistenţii româneşti în exil. 

Revin la d-l Butmy, cu toată sinceritatea, fără intenţia de 
a-i cauza vreun prejudiciu, pentru a-i atrage atenţia, ca să 
nu-şi însușească anumite “concluzii” tardice, trase din 
evenimente consumate pe vremea când el era copil încă. El 
nu are o altă vină, decât aceea de a fi acceptat să” fie 
megafonul unor laşi, care încearcă să rectifice cursul istoriei, 
din spatele frontului, ca să-şi păstreze virginitatea curajului. 

D-l Butmy nu ar avea de compromis decât anii lui de 
închisoare, unde a îndurat chinuri şi foame pentru Neamul 
său. 

Dacăse pândea o clipă măcar, să cerceteze că cele oferite 
pentru difuzare, ar putea fi o măsluire intenţionată a 
adevărului, înainte de a juca la ruleta rusă un capital atât de 
preţios, suferinţa temniţelor, până a face din el o biată 
victimă, ar fi evitat să-şi împrumute numele unei flagrante 
conspirații. 

După marii strategi ai 
adus mai multe pierderi 
îndurate de întregul Neam, del 


i şi de anumiţi nostalgici în exil. 


Au N Şi jumatate de morţi şi calvarul 
continuă, 

6 Septembrie 1940: o singură victimă —de soi însă— regele 
Carol, 


_Acelaş rege, care s'a oferit din nou Sovietelor, după 
Ea s 

sârbătorirea eliberării”, să urce pe tronul ţării să-şi 

continue, sub ; , 


steagul roşu, şirul de cri - 
Septembrie 1940. 3» Sirul de crime, întrerupt la 6 


Filon VERCA 
Cei ce doresc mai am 


3 la 6 Septembrie, 
domnii sângeroase 
Miscarii Legionare, 


ple detalii, 
le vor găsi î 
a d-lui 


4 


Ma 


MAJADAHONDA 
1968 


A cincizeci şi una comemorare a morţii lui Ion Moţa şi 
Vasile Marin în 13 lanuarie 1937 pe colinele îngheţate ale 
Majadahondei, a fost marcată în acest an de “sălbăticia 
civică a marxiştilor” care cu o zi înainte mânjiseră 
monumentele cu simbolurile şi lozincile lor spurcate şi de 
ploaie torențială deslănţuită asupra satului, parcă vroind 
Cerul să spele ruşinoasa pângărire. A stiti pă 

O faptă necugetată, care nu face decât să crească măreţia 
jertfei martirilor români şi spanioli care şi-au dat generos 
suflul vieţii, apărând pe Dumnezeu, Biserica şi libertatea 
E ul public va stigmatiza profanatorii acestor locuri 
de înfrățire a Europei creştine. Din partea noastră tot 

i l. Sie 
Sa pn inclemenţa timpului, peste 80 de camarazi şi 
prieteni veniţi din diverse oraşe europene, s'au strâns în jurul 
crucii de granit care străjueşte locul unde Moţa şi Marin au 

ă i de şrapnelele roşii. 
e iza APM su de la Catedrala Orthodoxa din 
Paris a oficiat parastasul, acompaniat de corul improvizat al 
legionarilor prezenţi. A urmat depunerea coroanelor din 
partea Asociaţiei “Amigos de Majadahonda „ Comunitatea 
Românilor din Spania, Mişcarea Legionară. Maestrul Radu 
Budişteanu a rostit în limba franceză cuvântarea reprodusă 
alăturat şi în versiune spaniolă. 

Răspunsul spaniol a venit din partea Domnului Blas 


Pifiar, Preşedintele Frontului Naţional şi Fuerza Nueva, 
spunând: 


Au participat deasemenea delegaţii ale Falangei Spaniole, 


Troisieme Voie-ramura spaniolă, CEDADE, şi un grup de 
nationalişti chilieni. 


La orele 2,30, s'a servit în saloanele Hotelului Colon 0. 


masă camaraderească la care au 


participat 50 de persoane 
prezidată de D-nii Blas Piăar Şi 


Horia Sima. 
Traian POPESCU 


“LA LLAMA DEL CAMBIO CALIENTA CORAZONES” 


Como cada aîo Yolvemos a Majadahonda al encuentro de 
estos lugares sagrados el 13 de enero de 1937, con la sangre 
Vertida por nuestros mârtires —espafioles y rumanos— 
caldos aqui defendiendo a Cristo y a la libertad de Espaiiăy 

Wropa... y seguiremos viniendo mientras nuestros COIa- 


i 


j 


2 


= 


20ne€s nacionalistas latan. r 

La Historia hablară de Majadahonda, simbolo pie » 
Să la unidad “uropea en la fe y en el sacrificio supremo POL“ 
ella. 

Ha pasado medio si vulsiân del mund9, 
1936.94 Siglo desde la con 


CONMEMORATIONES 


51 aniversario de Mota y Marin 


E| monumento 


de Majadahonda, 
ultrajado 


Luis Nieto y Carmen Gutierrez de Pilar hacen una ofrenda en nom- 
bre de la Division Azul de voluntarios. 


OMO todos los aios, los 

rumanos del exilio y los es- 

pafioles fieles a la memoria 

de Ion Mota y Vasile Ma- 

rin, legionarios que com- 
batieron y cayeron en el frente de Ma- 
drid, en 1937, conmemoraron aquella 
fecha, en esta ocasiân el 16 de enero, 
aunque exactamente fue el 13 cuando 
se produjo, en Majadahonda, la muer- 
te de ambos. 

En la conmemoracin de este afo 
hubo sorpresas, porque algin grupo 
marxista, a juzgar por sus simbolos, 
habia ultrajado con pintadas tanto la 
cruz como €l monumento. Y, ademâs, 
y segun el coadjutor de la parroquia, 


tambien habian pintado las paredes de 
la iglesia parroquial y profanado cru- 
ces y tumbas en el cementerio. 

Por ello, los alli presentes recorda- 
ron el hecho con mayor enfasis, sefia- 


EEE DEEE IS E ENE IEI EEE 
e Este aiio, grupos 
marxistas, a juzgar 

por sus simbolos, 
pintaron la cruz y el 
monumento que 
recuerdan el lugar 
donde cayeron los 
dos legionarios 
rumanos. 
IEEE ZE Ie SE E SE Ii a ZF SERA 


Parte posterior de la cruz de piedra que re- 
cuerda el lugar donde cayeron los legionarios 
rumanos. 


Radu Budisteanu y Horia Sima hacen la ofrenda de los rumanos del 
exilio, que en ese dia se concentran. 


lando en discursos y rezos que la lla- 
ma del ideal siyue viva. Tal vez por eso 
dicen los enemigos que «sobra esto» o 
que hay que recrudecer la «lucha anti- 
clerical». Como se ve, el lenguaje de 
siempre en quienes no s6lo estân en la 
misma sintonia de lustros, sino en los 
que no olvidan, mientras piden insis- 
tentemente que olviden los demâs. 
Coronas de la hermandad hispano- 
rumana «Majadahonda», del Frente 
Nacional, de los rumanos en el exilio y 
de la Divisiân Azul fueron portadas 
por los amigos de Rumania y de Espa- 
îia, quienes recordaron en sus discur- 
sos, tanto Radu Budisteanu como Blas 
Pifiar, la esperanza que tras los acon- 
tecimientos recientes de Brasov supone 
para aquella naci6n de los Cârpatos el 
reconquistar nuevamente la tierra que- 
rida y hoy sojuzeada. Nunca como es- 


Parte anterior de la cruz, con la inscripcion del nombre de los combatientes y la fecha de su muerte. En la fotografia de la derecha, Pintad, 
: a 


sobre la parte inferior del monumento, en la peana central que sostiene los arcos. 


Blas Pitar y Jose Ramon de Sabater, presidente y secretario politi- 


co, hacen la ofrenda del Frente Nacional. 


te afio ha lucido la posibilidad de la 
vuelta, el reencuentro con la patria que 
tras los acuerdos de Yalta qued some-— 
tida a una feroz dictadura que la ha Ile- 
vado —lo estamos viendo estos dias— 
al frio, al hambre y a la desesperaci6n. 

Radu Budisteanu, diecistis aios en 
las cârceles bulgaras y ministro de Jus- 
ticia en su dia, Blas Pifiar, presidente 
del Frente Nacional, asi lo hicieron ver 
en sus emotivas palabras, que se publi- 
can en las pâginas que siguen. 

Tras los responsos, en rito latino y 
oriental, los himnos y la despedida, es- 
te afio mâs firme por dos razones: por 
el ultraje cobarde y por la esperanza de 
volver a la tierra madre. Tal vez por 
ello se ha producido esa reaccion del 
marxismo local, siempre atento a lo 
que pueda suponer su debilitamiento o 
desaparici6n. 

Todo termind con una comida de 
hermandad en Madrid, a la que asitid 
Blas Pifar como invitado especial. BI 


DEL 


fecha de su muerte, no s6lo encontraron ultrajadas las “ 
cruces y el monumento en general, sino las cruces del 
cementerio y las paredes y lâpidas de la iglesia 


pod d i dia 


Responso en rito oriental ante la cruz y el monumento, en pleno cam- 


po de Majadahonda, camino de Boadilla. 


PROTESTA | 


FRENTE NACIONAL 


e Frente Nacional eleva su mâs enârgica protesta por las 
pintadas aparecidas en el monumento que.en 
Majadahonda, recuerda el lugar donde cayeron los - 
legionarios rumanos Mota y Marin, en enero de 1937... 
Este partido se solidariza igualmente con el sențir de la 
„comunidad rumana de Espaâa y con los miembros de la 
asociaci6n hispano-rumana *Majadahonda», quienes al 


[qi 3 SE: 
asistir, como todos los meses de enero, a conmemorarla 


20 
Ș, 


„Parroquial. 


Un indeterminado grupo de «lucha antifascista» se ha 
hecho responsable del atentado, que afecta'tambien a la 
„Poblaci6n de Majadahonda, y no sâlo al recinto donde se 
halla el monumento, a la salida de la misma enla 
carretera de Boadilla del Monte. 3 


„62 — 


Unos han sobrevivido del cotidiano anodino, otros bajo el 
terror de la mediocridad comunista. Nosotros, los de los 
movimientos nacionalistas, vivimos por la sangre vertida 
con la esperanza firme en el cumplimiento de nuestra misi6n 
eterna: crear una Europa grande, unida, libre y convencida 
de su divina misi6n civilizadora en el mundo. 

El escritor frances Montaigne, refiriendose al gran 
patriota griego Demâstenes nos recuerda una de sus 


Fa 2 : ion; la 
mâximas: “EI comienzo de ia virtud es estudio y reflexion; 


perspectiva y el fin, es la constancia”. ay 
Mota y Marin —relevantes personalidades de Ruman a d 
de la Guardia de Hierro—, heroes al estilo de la antigiiedai i 
estân definidos con estas palabras mâăgicas de la îilgeo a 
antigua que se moderniza con la magnitud de sus PETG: ce 
Nosotros somos vuestros hermanos y, como Y0s0 
espafioles, estamos siempre firmes en nuestro afân. 


—————” 


Nuestra esperanza ilota sobre las olas de los mares, como 
las llamaradas del cielo flotan sobre el universo. 

Al lado de estos testimonios sagrados regados con la 
sangre hispana y rumana, nosotros veneramos aqul a 
Espafia y cuando volvamos a nuestra patria uniremos 
nuestra mistica fe en una perpetua amistad. 

Sâlo las lăgrimas verdaderamente amargas nos las puede 
enjugar un amigo, donde hay amistad la desgracia no 
golpea, porque todo lo que procede de Dios es grandioso. 

Vivimos sobre la tierra movidos por fuerzas celestiales y 
ellas prepararân nuestro regreso, 

En las calles de las ciudades rumanas los obreros, 
engaiiados por el comunismo durante cuarenta y cinco afios, 
se mueven y la llama de un radical cambio calienta los 
corazones de todos los rumanos, de alli y de aqui. 

Los dâspotas dirigentes comunistas se querellan entre ellos 
y los rumanos andan con pasos de marcha nacional. 

Creedme, amigos, que el dia de la liberaci6n, junto al grito 
de “Patria! jPatria!”, sonarâ tambien el de “;Arriba 
Espafia!”. 

Dios lo quiere y nuestra amistad lo impone. 

Mota y Marin ;Presentes! 

jArriba Espafia! 


2/4 A “at "Toi 
“BRASOV, UN GRITO DESGARRADO” 


Lo mâs vivo de la historia de un pueblo sano, que 
mantiene su espiritu nacional, son los muertos; y mâs aun 
cuando la muerte no fue ocasionada por la enfermedad o la 
vejez, sino por odio a una causa noble. Los heroes y los 
mârtires son, por ello mismo, un compendio de historia. La 
llama al soldado desconocido y las cruces que se levantan 
para cobijar a aqufllos, que ante Dios no son heroes 
an6nimos, al perpetuar el recuerdo de los mârtires y de los 
heroes, no s6lo iluminan, sino caldean. La oscuridad y la 
confusi6n, la atonia y el frio, que a veces conturban a los 
pueblos, s6lo pueden combatirse con la luz y el calor que 
perpetuan y contagian quienes dieron su vida por salvarlos. 

Un afio mâs, en torno a esta cruz elevada sobre el altozano 
en que cayeron Mota y Marin, nos hemos dado cita con un 
reciproco presente: el de ellos, que estân aqui en espiritu, 
gozosos, sin duda, de la contemplaci6n divina, y el nuestro, 
itinerante y temporal, tembloroso por la tiniebla circun- 
dante, sacrificado y duro, pero animado por la esperanza. 

Ante esta cruz y este recuerdo estimulantes, podemos 
hacer una meditacion brevisima, contestando a tres 
preguntas decisorias si acertamos con las respuestas: spor 
qu€, para qu€, con qu€ vinieron aqui nuestros heroes? 

e Mota y Marin vinieron a Espafia porque se sabian 
comprometidos radicalmente, vitalmente, exhaustivamente, 
en una empresa universal, que excedia de si mismos, de sus 
familias y de su patria. Toda una civilizaci6n, con su 
entendimiento del hombre como criatura eterna y sui 
concepto de la sociedad ordenada al bien comun, estaba en 
juego, en trance de ser o no ser, de redimirse o sucumbir. 

e Motay Marin vinieron a Espaâa, no de visita amistosa, 
no para felicitarnos por la batalla emprendida, no para hacer 
declaraciones o discursos o enviar reportajes a la prensa o 
escribir libros a posteriori; vinieron a sumarse a la batalla, a 
integrarse en ella, a darse a si mismos, a entregarse de una 
manera total, a dejar la vida junto a sus hermanos espaioles, 
a demostrar que existe, junto a la fraternidad de la sangre 
recibida, la fraternidad de la sangre derramada en comun y 
por la misma causa. 

e Motay Marin vinieron a Espafia a combatir en primera 
linea, en las unidades de choque, con las armas y la doctrina, 
es decir, como Jose Antonio subray6 enardecidamente, 


arma al brazo y en lo alto las estrellas. Por eso, su combate! 
no fue s6lo el choque bflico, sonoro y espectacular contra las 
armas de un enemigo diabolizado, hechura del misterio de la 
iniquidad, sino un combate por la idea, un combate por 
Cristo, sintesis del misterio de la gracia. 

Cincuenta y un afios son, a la vez, muchos y pocos. 
Muchos, para una generaci6n que ha conocido la reacci6n 
viril de los pueblos de Europa en el frente occidental, que fue 
la Espafia de 1936, y en el frente oriental, que fue Rusia afios 
mâs tarde; pero que ha conocido y conoce tambitn las 
consecuencias inhumanas del muro de Berlin, del telân de 
acero y de los pactos de Yalta. Poco tiempop, ello no 
obstante, en la marcha del acontecer hist6rico, para estimar 


que el proceso se cerr6 aqui de un modo definitivo e 
inexorable. 


Rumania fue entregada. Rumania es hoy un inmenso 
campo de concentraci6n sin pan y sin libertad. EI grito de 
Brasov es un grito desgarrado, de ira justa que se desborda, 
pero tambi€n de socorro que se pide con urgencia. Y jay del 
Occidente, responsable, por egoismo o por abandono, de la 
tragedia de Rumania y de los pueblos hermanos del 
continente, si no acude en su ayuda! 

Que Mota y Marin, y todos los heroes y mârtires de 
Rumania y de Espaâa, y de la Europa fiel a sus raices, que 
hoy aspiramos a reconstruir, la hagan posible con su 
intercesi6n poderosa. 


INTRU VESNICIA LUI ION MOTA. 

de Ovidiu VUIA 
La masa îngerilor, sfânt ospăt, pe sub seninul 
Stihar ţesut, al codrului şi al luminii 
Parcă?'n albastrul rourat de Voroneţ, 
In mâini, făcute suflete curate precum inul, 
Mai albe decât sunt primăvărateci, crinii, 
Aprind, strămoşii peste veacuri torţa, 
Să ne cuminecăm prin drumul tău măreț, 

Ion Moţa! 


Cum din legendă, Făt-Frumos ai coborât, 
Drept Cosânzeană, Idealul ţi-ai luat mireasă, 
Ca soarele pe cer visat-ai România, 
De pe ogorul ei s'alungi tot ce-i urât, 
Grădină, nici în vis, nu fie alta mai aleasă. 
Chemat de-ale nălţimilor vecernii, biblic zvon, 
Ti-au dat Carpaţii din granitul lor tăria, 
Să le slujeşti, Tu, Moţa Ion! 


Luptând cu Antichristul ai căzut 

Departe de-a ta casă dragă din Ardeal, 

Majadahonda ţi-a servit, întunecat cavou 

Si piatra seacă, cel din urmă scut. 

Biserică ţi-a fost masivul Escorial 

Si sfeşnici, stelele sclipind pe munte, sara 

Infăşurat în giulgiul steagului, ca pe-un erou 
Te-au plâns, poporul tău şi ţara! 


Azi vrem să te'nviem de-acol din morţi 
Să te simţim că tânăr, iar te frângi, voios 
Inlănţuitului tău neam, ca prescura pe tăvi, 
Toţi fraţii şi copiii lui să-i porţi 
Spre viitorul liber, falnic, glorios 
Şi să ne'nsufli, căci avem nevoie, forţa 
De-a ne aduce patria până la tine'n slăvi, 
Ion Mata! 


EPOPEEA LEGIONARA 
(UD) 


ICTORIA legionară în alegeri fusese o 
surpriză neplăcută pentru Rege şi îngrijo- 
; rătoare pentru Corneliu Codreanu care o 
considera timpurie, temând o coaliţie a 
duşmanilor pentru distrugerea Legiunii. 

Marele ziarist al epocii —Pamfil Sei- 
caru— comentând evenimentul în Istoria 
Partidelor Naţional, Tărănist şi Naţional- 
Tărănist, vol. II. pag. 238/239 din capitolul —Dictator şi 
Rege-—, afirma: Reproducem, 


“Ceace a uimit a fost situarea Gărzii de fer ca al 
treilea partid, ca urmarea la obţinerea a 15,58% din 
voturi. Faţă de noua situaţie creată, regele a însărcinat 
pe Mihail Manoilescu să vadă pe Corneliu Zelea 
Codreanu şi să-l convingă să vie la palat. 

“Seful Garzii de fer a refuzat. 

“Răsboiul între rege şi Garda de fer începea. 

“Din lanuarie 1938 şi până în ziua abdicării, toată 
acţiunea regelui a fost subordonată acestei lupte”. 


Refuzul lui Codreanu nu fusese determinat nici de 


posibilităţilor de guvernare ale Partidului Totul pentru Ţară, 
ci pentrucă el cunoştea antipatia manifestă a regelui Carol 
contra lui Maniu, şi intuia că regele îi va cere o colaborare cu 
partidul Goga-Cuza, cu care împreună totalizau mai multe 
voturi decât naţional-țărăniştii, ceace Iar fi pus în poziţie de 
neloaialitate faţă de pactul semnat cu Maniu pentru 
supravegherea alegerilor, ceace le dase victoria, şi lar fi 
obligat să patroneze violențele antisemite cuziste, contrare 
practicelor naţionaliste legionare. 

Toţi cei care astăzi continuă să stigmatizeze pe legionari ca 
asasini, sunt mincinoşi, sau unelte plătite ale dezinformării 
sioniste a lumii, căci toate zisele “progromuri” care le sunt 
aruncate în spate 1940, 1941, 1944, 1945 etc. au fost comise 
în acea vreme, dacă au fost, sau de trupele germane în 
răsboiul contra Rusiei Sovietice, ca represalii contra 
franctirorilor, sau de populaţia basarabeană în 1941, care la 
retrocedarea impusă de Sovietici în 1940, înduraseră 
agresiunile monstruoase ale evreilor localnici şi le plăteau în 
1941, la începerea răsboiului din Est, aceste infamii. Peri 

In acea perioadă de timp legionarii zăceau în închisorile 
carliste, antonesciene, sau în câmpurile de concentrare 
Buchenwald, Dachau şi Sachsenhausen germane, suportând 
acelaş regim cu coreligionarii ovreilor din ţară, cari n'au fost 
nici gazaţi, nici arşi de vii în crematorii, cum a făcut-o Carol 
al II-lea cu legionarii. 

Urmare, Regele l'a însărcinat în Decembrie 1937 pe Goga 
cu formarea guvernului, călcând toate dispoziţiile legale şi 
constituţionale, nu pentrucă ar fi dorit să dea o nouă 
orientare politicii externe, până atunci credincioasă demo- 
craţiilor occidentale Franţa şi Anglia, înclinând spre o 


; 502 Li ! 
apropiere de Germania naţional-socialistă, cum o cereau 


evenimentele politice europene ale timpului, ci numai pentru 
a amăgi pe Hitler în acest sens, căci după o lună-la 2 
Februarie 1939-l'a concediat sub pretextul că se întâlnise cu 
Corneliu Codreanu pentru a-i solicita colaborarea sau 
nebeligeranţa în alegerile convocate, lucru de altfel pe care i-l 
recomandase lui Octavian Goga chiar Regele. 

Ca întrun scenario cinematografic viaţa politică a 


_ României a intrat din acel moment î 


de Traian POPESscy 


precipitări de evenimente şi tensiunui, 
moralei creştine, omeniei, intereselor naţi 
europene, care au avut ca epilog drama mondială a ul 
50 de ani, care l'a determinat pe recentul lor cronica 
Budisteanu, după 16 de “reflecţiuni” şi patimi în înc 
comuniste, să numească acest interval de timp « 
luminilor stinse”. 


contrarii m 


Oralej 
Onale românesu. 


neşti şi 
timilor 
T Radu 
hisorile 
Secolul 


Astfel: 

— La Il Februarie 1938, regele Caro 
abrogă Constituţia şi desființează partid 
prin decret regal, combinând un guvern 
foştii preşedinţi de consiliu în viaţă şi dispu 
prezidat de Patriarhul Miron Cristea, în Care sunt 
preluaţi în continuare de la guvernul anterior 
Tătărăscu, oamenii regelui —Armand Călinescu— ca 
ministru de interne şi generalul —Ion Antonescu-— ca 
ministru al Armatei. 

— La 12 Februarie 1938 suspendă tot prin decret 
regal inamovibilitatea magistraturii, adică judecătorii 
sub ameninţarea permanentă a pierderii postului, nu 
mai erau obligaţi să judece în conştiinţă Şi cu respectul 
dispoziţiunilor legale, ci din ordinul regelui, dând frâu 
liber nedreptăţilor, abuzurilor şi ingerinţelor regale. 

Regele nu uitase procesul intentat Legiunii Arhan- 
ghelul Mihail în cazul I.G. Duca, în 1933, în care- 
presiunile palatului n'au sdruncinat dreptatea şi 
conştiinţa judecătorilor militari, care au absolvit 
Mişcarea de orice vină. 

— La 21 Februarie 1938 convoacă un Plebiscit care 
să-i ratifice prin vot verbal —DA sau NU-—, deciziile şi 
partidul constituit al Frontului Renaşterii Nationale, 
Plebiscit care “normal” i-a legalizat lovitura de Stat, 
partidul şi noua Constituţie. 


l al II-lea, 
ele politice 
Compus din 
şi a accepta, 


“Regele vrând să extermine Garda de fer, a fost obligat 
să recurgă la omul politic ce nu concepea. nici 0 
tranzacţie, nici un armistițiu cu Mişcarea Legionară 

(n.n. Armand Călinescu) 


Seicaru avea dreptate. Războiul contra Legiunii înce Căi 

După exemplul partidelor totalitare, regele a promulgă 
lege care înfiinţa ceva similar —Frontul renașterii nat i 
nale— obligând membri şi exponenţii să poarte UulORA i; 
grade imitând Mişcarea Legionară, iar tineretul « e 
sistemul legionar al Frăţiilor de Cruce, la încadrat ia 
instituţie statală-Străjeria-al cărui şef “Marele SUS A 
Regele. Ca Prim Ministru a fost desemnat Patriarhul l i 
Cristea, mort la 7 Martie 1938, urmându-i în funcţie de pi 
ministru Armand Călinescu. 


i ci ia. 


Tot la 21 Februari 1938 Corneliu Zelea Codreanu 
prevăzând scopurile ascunse ale loviturii de Stat carliste, cu 
privire la Mişcarea Legionară, a lansat circulara Nr. 148: 
“Către legionari, ziarişti, autorităţi şi publicul românesc”, 
prin care dizolva Partidul Totul pentru Tară, deslegând 
membri de orice jurăminte sau angajamente, căutând să le 
evite astfel repetarea sceleratelor scene din prigoana din 
Decembrie 1933, criticând în acelaş timp cu asprime 
comportamentul Regelui şi al guvernului şi dejucând “planul 
surpriză” al lui Armand Călinescu. ă 

Concomitent, Căpitanul a adresat şi o scrisoare fostului 
Preşedinte de Consiliu şi ministru de interne naţional- 
tărănist —Alexandru Vaida Voevod— proaspăt uns 
Consilier Regal, care în legislaţiile anterioare ale partidului 
lui arătase înţelegere şi bunăvoință activităţilor pozitive pe 
plan naţional ale legionarilor, înfierând în 5 puncte lovitura 
de Stat. 


“1/.—Dispreţ pentru poporul român, I1/.—Ilega- 
litate, I11/.—Sperjur, 1V/.—Nulitatea operei făcute, 
V/.—Noua Constituţie şi lupta de eliberare a 
Românilor din lanţurile puterilor judaice”. 


făcând în ea rechizitorul agitaţiilor dictatoriale ale Regelui 
Carol al II-lea, afirmând în concluzie: 


“actuala Constituţie este o piatră de mormânt peste 
viaţa naţiei româneşti”. 


Nu au avut efect în conştiinţa guvernanţilor, deja angajaţi 
pe linia de conduită trasată de mafiile internaţionale, care 
pentru împrumuturile exterioare cereau în contrapartidă 
lichidarea mişcării naţionaliste a lui Codreanu. 

Târg ruşinos pe care lipsa de conştiinţă şi de scrupule a 
regelui şi politicienilor, l'a acceptat fără şovăire, căutând 
apoi să-l execute “ad literam”. 

La 25 Martie 1938, guvernul închide arbitrar şi cu forţe 
jandarmereşti toate intreprinderile comerciale legionare, 
restaurante, cantine, băcănii, spre satisfacția batjocoritoare 
a ovreimii care reuşea să sfarme prin intrigă concurența 
economică românească preconizată de Prof. N. Iorga ca 
soluţie practică în stăvilirea asaltului ovreilor asupra 
comerţului românesc, pusă în aplicare de legionari cu 
rezultate excepţionale. 

Cu ce periclitau siguranţa Statului aceste intreprinderi 
comerciale? 

Cu nimic! 

Dimpotrivă deschideau o perspectivă înfloritoare tinere- 
tului român, care neîndrumat neglijase sectorul economico- 
comercial al Ţării, iar în loc de sprijin, guvernul îi arunca pe 
drumuri distrugându-le munca, mărfurile şi entuziasmul. 

Să nu credeţi că marele Profesor şi naţionalist N. lorga, 
autor moral al acestor străduințe româneşti în câmpul 
comercial, a schiţat vreun protest sau că a căutat să atenueze 
abuzul de putere guvernamental şi consecinţele dezastruoase 
pentru cei loviți, provocate de graba aplicării măsurii şi de 
intoleranţa creditorilor, aţâţaţi din umbră prin svonuri false, 
sau ameninţări. Megalomania nu-i permitea să admită că în 
România acelor timpuri, el, naţionalistul de odinoară nu 
mai era idolul tineretului, că noile generaţii, că răsvrătirea 
claselor sociale prin marxism şi confuzia ideilor provocată 
de comunism, cereau noi îndrumători şi oponenți hotărâți 
expansiunei lui, lucru pe care în viaţa politică a României 
dintre cele două răsboaie mondiale îl făcuseră numai 
Codreanu şi legionarii, începând de la Nicolina — laşi 1920 şi 
până în 1938, când partidul comunist român fusese redus la 
cca. 1000 de afiliaţi, dintre care 50% ovrei, clasele 
muncitoare, tăranii şi studenţimea aderând la doctrina 
legionară, care garanta în plinirea desideratelor lor sociale. 

Dimpotrivă, şi el şi gazeta lui Neamul Românesc au 
inceput o serie de articole defăimătoare împotriva Mişcării, 
a Căpitanului şi a legionarilor, pretextând că localurile 


comerciale le serveau pentru reuniuni ostile intereselor 
neamului, unde se puneau la cale asasinate şi trădări, 
insinuând colaborări şi influenţe ale mişcărilor naţionaliste 
europene ale vremii-naţional socialismul german şi fascismul 
italian, alternându-le cu altele tot atât de vexatorii împotriva 
Germaniei hitleriste, întitulate — Porcii motorizaţi— replică 
la Anschluss-ul austriac şi deslipirea Sudeţilor cehoslovaci. 

Profesorul coborîse din amvonul naţionalismului pur 
românesc de altă dată, generos cu neamul şi slăvirea lui, 
intrând în arena ambițiilor politice care i-au chircit sufletul, 
transformându-l într'un biet bătrân, ursuz şi câinos, chinuit 
de neîmplinirea lor. 

Răsfoind paginile dedicate de Pamfil Seicaru, discipol, 
prieten şi uneori colaborator, profesorului N. lorga în 
portretul publicat în colecţia Carpatii Nr. 7/1957, spicuim 
câteva din aspectele firii lui sucite, care vor permite 
cititorilor să-şi explice fatalitatea destinului ce şi-a căutat 
Singur, aruncând cu Carol al Il-lea şi Armand Calinescu, 
neamul în prapastia pacatelor pe care le ispăşeşte astăzi. 

Pag. 69, 70, 71: Reproducem, 

“N. lorga era un om politic instabil -hachiţele 
- cum spun moldovenii, au făcut inoperante 
imensele lui calităţi. 

“De la 1926 până-la 1938, când viaţa politică 
a luat sfârşit prin suspendarea Constituţiei 
instaurarea dictaturii regale, N. lorga a rămas 
acelaş pe linia capricioasă a resentimentelor. 

“Era respectat, ascultat cu atenţie, dar politic 
înici o greutate nu numai datorită faptului că 
nu isbutise să aibă decât şapte deputaţi, ci şi 
datorită instabilității lui. 

“Superior inzestrat, găsindu-se în împrejurari 
prielnice N. lorga nu a reuşit totuşi să fie ceace 
se putea aştepta de la el, numai datorită 
temperamentului firii lui nestatornice şi imen- 
sei-aproape copilăroasă - ca să nu zicem 
bolnăvicioase vanităţi. 

“Forfoteala intrigantă a unui anturaj. de 
nulităţi, găsea în credulitatea lui N. lorga, teren 
prielnic pentru a obţine îndepărtarea oricărui 
om de valoare. 

“Politic poziţia lui luliu Maniu-era cea 
valabilă şi a lui N. Iorga, apărător vijelios al 
regelui Carol al II-lea, era falsă... Regalismul 
său, mai potrivit palatismul lui excesiv îl 
impinsese politic pe drumuri greşite. 


Pag. 81 


Pag. 84 


Pag. 103 


Despre Regele Carol al II-lea, Pamfil Seicaru vorbeşte în 
Vol. II al“Istoriei Partidelor: Naţional, Tărănist, în termeni 
nemăgulitori, prezentânduni-l ca pe un depravat iresposabil, 
care a disprețuit poporul român, obligându-l, prin teroare, 
să accepte slugărnicia şi corupţia sfetnicilor impuşi. 

Reproducem, 


“Din anul 1918 dela fuga la Odesa ocupată de 
trupele germane, s'a proectat asupra României umbra 
prinţului şi ulterior Rege Carol al II-lea, o umbră 
aducătoare de necazuri şi nenorociri. 

Oricât am încerca să dăm o explicaţie menită să 
uşureze din grava răspundere a acestui rege, în 
perspectiva anilor se conturează ca piază rea a tării, aş 
spune chiar ca un blestem. 

In el s'au concentrat toate păcatele care au dus la 
Ssurparea instituţii monarhice, şi au făcut să se abată 
asupra poporului român atâtea nenorociri. 

Toate dinastiile sfârşesc la fel, toate îşi ilustrează 
agonia prin acelaş tip de rege vicios sau cretin. 

Ar fi absurd să se nege ataşamentul, nemărginita 
indulgență avută faţă de unele grave abateri, ce se 
fundau în credinţa că indreptarea era posibilă şi că vor 
înceta rătăcirile, revenind pe calea cea dreaptă. 

Din nenorocire acest ataşament el la interpretat 


greşit, producându-i dispreţ faţă de poporul român a 
cărui indulgență a încurajat abuzurile regelui. | 

Ne-am lăsat amăgiţi de declaraţiile protocolare şi nu 
am observat puţina preţuire a poporului român pe care 
au avut-o ultimii regi”. 


Pentru complectarea ilustrului “Trio” de asasini, nu 
putem lăsa deoparte pe argeşanul Armand Călinescu, omul 
de încredere ales de Carol pentru a fi călăul tineretului 
românesc dintre anii 1935-1939. ; & 

Fost ministru de Interne în diverse guverne anterioare, în 
care îşi arătase duşmănia de moarte ce purta Gărzii de Fier şi 
Căpitanului ei, falnică întruchipare de Făt Frumos, 
impunător şi chipeş, calităţi ce turburau sufletul acestui 
estropiat fizic, îi lipsea un ochi— fapt pentru care vedea doar 
fragmentar realităţile politice ale Europei anilor 1938-1939 şi 
ale ţării noastre înconjurată de duşmani, pipernicit de 
statură şi de o perfidie diabolică ce-i permitea comiterea 
oricăror fărădelegi, fără reticenţe sau sentimente umane. 

El a scornit delictive cele două scrisori protest ale lui 
Corneliu Codreanu adresate Prof. N. lorga contra 
campaniei nejustificate începută de el în Neamul Românesc 
şi sub pretextul de insultă adusă unui “demnitar al Statului”, 
el la împins pe lorga să deschidă acţiune contra lui 
Codreanu. 

Procesul s'a organizat în grabă pentru 19 Aprilie 1938, iar 
în noaptea de 16 Aprilie 1938 cu arestarea Căpitanului la 
Predeal, a început în toată Tara arestarea căpeteniilor 
legionare, şefii de judeţe, garnizoane, gradele şi masarea lor 
în lagăre de concentrare, sub pretextul impiedecării 
manifestaţiilor ostile guvernului. Deasemenea deputaţii şi 
senatorii aleşi în alegerile din Decembrie 1937, probă că se 
punea în aplicare planul întocmit de cei trei pentru 
anihilarea Gărzii de Fier, căci celalalte partide n'au suferit 
nimic. 

Efectiv, procesul a început în dimineaţa zilei de 19 Aprilie 
la Tribunalul Militar dela Malmaison în Bucureşti, verdictul 
de condamnare la şase luni temniță grea, din ordinul 
Palatului, fiind pronunţat chiar în după amiaza aceleaşi zile, 
printr'o mascaradă de proces contrarie tuturor regulamen- 
telor judecătoreşti şi legilor Tării, în care apărarea abuziv a 
fost împiedecată să administreze probele de nevinovaţie;-să 
audieze martorii şi să pledeze procesul. 

Era evident că acesta era doar preludiul altor măsuri în 
curs de preparare, care n'au întârziat să fie luate; montarea 
aşa zisului proces politic de “înaltă trădare”, deţinere de 
documente confidenţiale de Stat”, (ordine către jandarmi de 
a împiedeca activitatea legionară), “relaţii cu puteri streine 
care-l finanţau”, “armarea populaţiei cu scopul de a pregăti 
răsboiul civil”, toate născociri cinice ale lui Armand 
Călinescu, bazate pe o scrisoare apocrifă atribuită lui 
Codreanu şi al cărei autor Rădulescu Thanir un ziarist 
nelegionar s'a prezentat la tribunalul militar pentru a 
recunoaşte paternitatea acelei scrisori, fiind împiedecat de a 
intra de către autorităţile militare. Procesul s'a judecat de 
Tribunalul Militar în a doua jumătate a lunii Mai în aceaş 
atmosferă de presiune a Palatului şi ministerului de interne, 
terminându-se cu condamnarea, din ordin, a lui Corneliu 
Zelea Codreanu în noaptea de 27 Mai 1938 la 10 ani muncă 
silnică, pentru trădare de Ţară. 

Netrebnicie incalificabilă care va descalifica pe veci acel 
tribunal militar prezidat de colonelul Constantin Dumitru, 
care a îndrăznit să stigmatize ca “trădător” fruntea 
Căpitanului, care de la Vârsta de 18 ani şi-a sacrificat 
tinerețea şi viaţa, apărând legile şi instituţiile Tării de 
incaabuzive ale guvernanților. 

In noaptea de 29-30 Noembrie 1938, Căpitanul, 
Nicadorii şi Decemvirii, profitându-se de transportul lor de 
la închisoarea din Râmnicul Sărat la fortul Jilava de lângă 
Bucureşti aranjată în acest scop, au fost asasinați după 
ritualul talmudic prin strangulare, în camioanele care-i 
transportau, de către jandarmii aşezaţi în spatele fiecăruia şi 


10 


care la semnalul dat de şeful convoiului _.. 
Dinuiescu— în pădurea Tâncăbeşti din drum locala Maioryj 
streangurile pregătite, trăgându-le la ultimul horcăi p runcat 
un glonţ în ceafă, pentruca în comunicatul oficial dă Câte 
următoare să se pretindă că în pădurea amintită Con n ziua 
fost atacat de partizani de ai lor şi că în lupta Ra unvoiul a 
căzut împuşcaţi. mat au 

Referindu-se la acest comunicat, Ministru] s i 
Franquiste la Bucuresţi în acel timp, Pedro de Pra e Panel 
Marques de Prat de Nantouillet scrie în Broşura de tea, 
Efectul Revoluţiei Naţionale Spaniole în România aa ul 
publicată în Colecţia Carpaţii Nr. 17/1962: » Pag. 46, 

“Vestea a consternat Bucureştiul! Nim 
în fuga condamnatilor şi nici nu put 
măcelul, când Regele Carol abia se intorsese din Vizi 
oficială făcută în Germania hitleristă, cunoscută cală 
de toţi simpatia Fiihrerului pentru Codreanu, YI 

A voit Călinescu să pună pe Suveran în 
fapt împlinit — ascultând ordinele lojilor m 
aplicând atât de cunoscuta, în Spania roşi 
fugii”? 

Intâlnindu-l la o recepţie, m'a intrebat 
impresie mi-a făcut moartea prietenilor mei | 
la care i-am replicat rece înabuşindu-mi cu 
indignarea. 

“Ca creştin şi spaniol mă înclin cu respect înaintea 
cadavrelor lor, dar ca vânător şi maestru de vânătoare, 
trebue să vă felicit pentru preciziunea ochitului 
poliţiştilor dumneavoastră; mie îmi este imposibil să 
nimeresc ţinta în pădure noaptea şi cu obiective care 
aleargă învăluite în ceaţă. I-am întors spatele şi acestea. 
au fost ultimile cuvinte schimbate cu el”. 


eni n'a Crezuţ 
ca să ex lice 


faţa unui 
asonice şi 
c, “lege a 


cinic ce 
Cglonari, 
greutate 


Au urmat câteva luni de aparentă linişte, deşi frământarea 
lăuntrică era ca a unui vulcan ce-şi prepară erupția. 
Legionarii închişi îşi împlineau pedepsele ce li se dictaseră cu 
aceaş arbitrarietate judecătorească după grade şi funcţii 
temând desnodământe fatale, mai ales că înainte cateva. 
zilede procesul Căpitanului prin decret lege, Carol 
reintrodusese pedeapsa cu moartea. Cei liberi era 
dezorientaţi, majoritatea nu credeau moartea Căpitanului şi 
trăiau cu speanţa vestei care să confirme plecarea în 
streinătate cum o anunţase. Putini se refugiaseră în 
Germania. 

Făptaşii oribilei crime jubilau şi la 23 Februarie 1939 
într'un interviu acordat ziaristul francez Leon Herman 
trimis al ziarului “Paris Soir”, Armand Călinescu răspundea 


la întrebarea acestuia despre Garda de Fier-Pamfil Seicaru 
op. cit. pag. 258. 


“Garda de Fier? E o poveste văche. Ea nu mai există, 
deci nu e necesar să mai vorbim. Chiar numele ei nu 
merită să fie menţionat. Poate pentru Dvs. şi confrații 
ziarişti e o pierdere, căci era un excelent subiect de 
reportaj senzaţional dispărut astăzi pentru totdeauna. 
Scuzaţi-mă că v'am luat intr'o oarecare măsură pâinea 
de la gură”, 


iar la 28 Iunie 1939 făcând un expozeu asupra situaţiei 
interne, în faţa parlamentului Frontului Naţional (Pamfil 


Seicaru op. cit. pag. 251) Călinescu definea cu emfază 
regimul: 


“Ceace caracterizează regimul nostru, ceace cons- 
titue particularitatea şi valoarea lui, în acelaş timp; este 
că el n'a consistat într'un partid nou care a ini 
vechile partide... Nu. Revoluţia noastră a fost mai ei 
o revoluţie spirituală, o schimbare de mentalitate, « 
minunată revizuire a conştiinţei. In „consecinţa 
restaurarea ordinei, întărirea ideii de autoritate. ŞIR 
repus în drepturile lui, aceasta a fost prima sarcină C 
şi-o impunea noul regim”. 


Seicaru comentând expozeul în aceaş pagină adaugă: 
Reproducem, 


“Revoluţie spirituală? Greu de conceput o revoluţie 
şi încă spirituală, făcută cu cele mai puternice mijloace 
de poliţie! O revoluţie fără o idee forţă, o revoluţie 
fără nici conţinut afectiv, în afară de sentimentul de 
teamă menţinut printr'o puternică organizaţie de 
supraveghere poliţienească, de păşită ca perfecţiune 
technică de regimul comunist. Intr'o societate care a 
practicat libertatea politică, a respectat libertăţile 
speciale de opinie, de presă, de asociaţie, toate 
îndreptându-se spre libertatea politică, suprimarea lor 
nu înseamnă o revoluţie spirituală. 

Ceace a dat acestei cuvântări a primului-ministru o 
nuanţă de sinistră ironie, a fost definirea “revoluţiei 
noastre” ca o “minunată revizuire totală a conştiinţei 
naţionale, printr'o demisie morală acceptându-se 
subordonarea intereselor Statului, intereselor particu- 
lare ale regelui, în scopul de a se acoperi exploatarea 
organizată de Elena Lupescu”. 


Tara şi legionarii îl aclamaseră la 30 Iunie 1930, când 
Carol detronând regența fiului Mihai, putredă şi lipsită de 
prestigiu, preluase tronul de care fusese îndepărtat de Regele 
Ferdinand —ca nevrednic— le-a dat speranţa că va fi ceace 
era obligat să fie ca vlăstar român al dinastiei Hohenzollern, 
român integru şi grijuliu de întărirea României Mari şi dârz 
apărător al patrimoniului naţional întregit cu sacrificiul a 
sute de mii de morţi. 

Tot Tara şi legionarii, când şi-au dat seama că au fost 
înşelaţi în speranţele lor, viciile regelui fiind mai puternice 
decât interesele neamului, au luat poziţie împotriva 
desmăţului politic, respingând în alegerile din Decembrie 
1937 marionetele guvernelor regale şi politica lui externă, 
care, în conjunctura timpului amenințau integritatea 
patrimoniului naţional... lucru pe care nici regele şi nici 
partidele istorice devenite slugi plecate nu lau detectat, 
găsindu-se în primele luni ale anului 1940 în situaţia de a nu 
putea evita Diktatul Moscovei din 27 Martie şi nici pe cel din 
Viena în lunie. 

Armand Călinescu se înşelase amarnic în vanitoasele lui 
declaraţii şi mai ales când zeflemisea spunând “mână mea 
înmânuşată în fier, a distrus Garda de Fier”, căci la 20 
Septembrie 1939, cu tot imensul aparat polițienesc montat 
să-l păzească, a căzut țintuit de gloanţe în asfaltul podului 
Elefterie din Bucureşti, pedepsit cu moartea de echipa 
prahoveană condusă de avocatul Miti Dumitrescu, care-l 
judecase, condamnase şi lau executat pentru fărădelegile 
comise. 

In mesagiul transmis ării prin postul de Radio Bucureşti 
pe care-l ocupaseră —manu militari— chiar în acea 
dimineaţă, şeful echipei spunea: 


“Armand Călinescu Preşedintele Consiliului de 
Miniştrii a fost executat de o echipă de legionari. 
Suntem toţi copii de români din Prahova, şi am 
împlinit o necesitate dureroasă. : iulia 
Am pedepsit pe acela cu al cărui consimțământ a 
fost ucis cel mai mare dintre Români, Corneliu Zelea 
Codreanu. 
iar în scrisoarea testament adăugă: 


“Din dragoste adâncă faţă de acest pământ 
frământat de sângele atâtor martiri, din dragoste 
pentru Neamul acesta, vom încerca să rupem o 
frântură din trupul uriaş al viermelui conducător ce 
roade ființa Neamului. 

Priviţi cu încredere viitorul. Nu uitaţi că Neamul 
românesc are o misiune sădită în el de Dumnezeu şi că 
există o linie de onoare a Neamului. Echipa 


Misiunea asumată terminată, s'au predat autorităţilor 


pentru a-şi primi pedeapsa prevăzută de legile penale ale 

„Ţării şi chiar în după amiaza zilei, “saci de carne şi de oase 
frânte în schingiuri”, au fost împuşcaţi pe locul pedepsirei 
tiranului, într'un simulacru de execuţie. 

Inebunit de frică Regele Carol al II-lea, a ordonat în acea 
noapte, o noapte românească a Sfântului Bartolomeu, un 
masacru de legionari în toate regiunuli, judeţele Tării şi 
câmpurile de concentrare unde zăceau mii de adepţi şi 
căpetenii legionare. 

Cadavrele lor au fost expuse în pieţile publice sau intrarea 
în oraşele mari, învățătorii şi profesorii de liceu fiind obligaţi 
să-şi conducă elevii pentru a privi sângerosul spectacol, 
înfiltrand în minţile lor înspăimântate, sloganul “aşa vor 
muri trădătorii de ară”, aluzie la Frăţiile de Cruce, 
organizaţia tineretului legionar din licee, care erau 
fauritoarele luptătorilor legionari în studenţime. 

Trădătorul şi călăul era el, rege paranoic şi asasin, care-şi 
ilustra prin acest odios spectacul tirania caracterului. şi 
disprețul pentru poporul român pe care-l exploata. 

Pentru întreaga ţară era în acelaş timp dovada sigură a 
exterminării Căpitanului şi că toropeala legionară care 
urmase comunicatului din 30 Noembrie 1937 trecuse, că 
Legiunea nu dispăruse, cum se lăudau duşmanii şi că avea un 
nou ghid în lupta ei de apărare a Neamului. 

Tot Pamfil Seicaru în op. cit. pag. 257/258, paragraful 
final, prezice consecinţele nefaste ale demenţei regale. 
Reproducem, 


“In reacţiunea regelui după asasinarea lui Armand 
Calinescu nu poate fi vorba de o congestie asasină a 
furiei, este un act asupra căruia a meditat, dacă nu a 
fost chiar prevăzut mai de mult, ca o ipoteză într'un 


plan de luptă. (Insinuările Prof. N. Iorga, mentionate 
n.n.) 

“Fiorul de groază care a străbătut ţara, acea tăcere 
totală ca în faţa unui cataclism, cuprindeau sentinţa 
dată de sentimentul de omenie al poporului român, 
care a fost ultragiat de asasinatele din ordinul regelui 
Carol. 


Dictatura regală aluneca pe dâra de sange”. 


Pamfil Seicaru nu era un amic al legionarismului datorită 
conflictului personal avut cu Profesorul Nae Ionescu, care se 
încadrase Mişcării, şi deşi beneficiar al regimului, el nu putea 
tolera, ca român şi luptator făuritor al României Mari şi 
purtător al ordinului militar Mihai Viteazul, obţinut pe 
câmpul de bătae, desmăţul politic al Coroanei şi anturajului 
ei, şi articolele lui din ziarul Curentul al epocii, sunt mărturie 
de clarviziune, de alarmă, de sfaturi şi de dojeni. Totul a fost 
inutil. Soarta totdeauna vitregă a poporului român se vede 
că avea trecute în desfăşurarea ei, dramele şi tragediile 
naţionale care au urmat. 

Ca un avertisment al providenţei, coincizând cu demenţa 
internă a Regelui Carol din România, Europa intra în 
“preambulul celui de al doilea răsboi mondial, atacând 
Polonia la 1 Septembrie 1939 sub pretextul coridorului 
Dantzig. 

Ceace prevestise Căpitanul încă din 1937 în scrisoarea 
adresată Regelui Carol cu privire la politica lui externă ostilă 
Axei Roma-Berlin, cerându-i să-şi asume răspunderea cu 

„capul, dacă România va avea de suferit începea să se 
adeverească. Pactele Micei Antante şi Inţelegerii Balcanice, 
inspirate de N. Titulescu şi semnate cu Cehoslovacia şi 
Yugoslavia primul, şi cu Yugoslavia, Turcia şi Grecia al 
doilea, după Anchluss-ul Germaniei cu Austria şi ocuparea 
regiunei sudeţilor din Cehoslovacia, rămâneau inoperante- 
simple petece de hârtie - cum le definise Codreanu, România 
rămânând la discreţia celui de al treilea Reich. Acesta 
semnase pactul de neagresiune cu Stalin, cunoscut în istorie 
cu numele Pactul Ribbentrop-Molotov, care abandona 
Rusiei Sovietice în acordurile lui secrete, Tările Baltice — 
Estonia, Letonia şi Lituania, şi Basarabia, Bucovina de Nord 


IN! 


şi nordul Moldovei Herţa, din teritoriul României. 

Situaţia internă era de mare tensiune, Se formau mereu în 
diversele straturi sociale, militari, muncitori, studenţi, echipe 
care vizau viața regelui dar după oarecare agitaţie dispăreau 
din beciurile poliţiei, majoritatea fiind alcătuite de ea, pentru 
a justifica atitudinea dură contra legionarilor. 

In Europa Occidentală deasemenea se schimbase radical 
Situaţia politică. Hitler printr'o acţiune militară surpriză de 
mare anvergură, ocupase la 4 Aprilie 1940, Danemarca şi 
Norvegia şi Belgia, Holanda către sfârşitul lunei. A 

Străpungând “de-nepâtruns-a” linie franceză de fortificaţii 
Maginot, înainta victorios spre Paris, obligând Franţa să 
capituleze la 16 lunie 1940, corpul expediționar britanic 
venit în ajutorul ei, fiind masacrat şi asvârlit în canalul 
Mânecii la Dunquerque. 

Impărţită în două - nordul cu Parisul ocupat de Germani 
până la Atlantic, iar Sudul, controlat de germani, 
administrat de la Vichy de Mareşalul Petain, învingătorul 
nemților la Verdun în primul răsboi mondial. 

Practic Fiihrerul şi Axa, stăpâneau efectiv toată Europa 
Occidentală, cu excepţia Spaniei, Portugaliei şi Elveţiei 
rămase neutre, devenind punctul de plecare spre dezastrul 
european de mai târziu, deoarece naționalismul german, 
prin atotputernicia la care ajunsese, s'a transformat tacit în 
imperialismul teutonic, preconizat de cancelarul german în 
opera sa “Mein Kampf” - Lupta Mea - în care teoria 
spaţiului vital se concretiza în sloganul “Drang nach Osten”, 
adică extindere spre Est, în contra caruia, ca opoziţie fermă, 
nu existau decât naţionalismele locale, dovada, în toate 
țările unde nazismul german avea un cuvânt de spus, ele au 
fost persecutate, iar fanaticii lor închişi în lagărele de 
concentrare ale Reichului, exemple: Belgia, Holanda, 
Franţa, Norvegia, România, Ukraina etc., consecinţă logică 
a pactului Ribbentrop-Molotow, Hitler-Stalin. 

Ce perspective rămâneau României şi Balcanilor ostili 
„până la acea dată Reichului şi Axei, în afară de o încercare 
timidă de aprpiere de ele? Niciuna alta. Căpitanul Corneliu 
Zelea Codreanu trebuise să plătească cu viaţa îndrăsneala de 
a-i atrage atenţia regelui asupra greşitei orientări politice ce 
dase României în acea vreme... şi cu El, a atâtor mii de 
vlăstare tinere ale neamului, schinginite şi ucise. 

Carol al II-lea abil s'a angajat în această direcţie 
schimbând guvernul şi numind prim ministru pe inginerul 
Gigurtu, prieten al Germaniei hitleriste. 

Către mijlocul lunei Mai 1940, Comandantul Horia Sima 
reuşeşte să treacă clandestin frontiera Yugoslaviei spre 
România, este prins însă de jandarmii români, prin trădarea 
unor localnici, tentaţi de premiul de 3 milioane de lei pus de 
autorităţi pe capul lui, sumă enormă atunci. 

Suferințele fizice şi morale îndurate ca deţinut, i-au fost 
recompensate prin noua situaţie politică a Europei Centrale 
sub dominație hitleriană care, paradoxal, i-a salvat viaţa, 
deoarece regele crezându-l piesă cheie a manevrelor lui spre 
Axa Roma-Berlin, l'a grațiat şi i-a recunoscut statutul civic 
de —om politic—, mai ales după ce ultimatumul rusesc 
pentru imediata înapoiere Rusisi Sovitice a Basarabiei, 
Bucovinei de Nord şi ţinutul moldovean Herţa, căzuse ca un 
trăsnet în Bucuresti la 26 Iunie 1940, confirmând pe deplin 
tezele de politică externă susţinute de Corneliu Zelea 
Codreanu, Comandantul Horia Sima şi garantate de Garda 
de. Fier. 

Era prea târziu. => 

Orbirea pătimaşă a Palatului, a oamenilor politici români 
şi duplicitatea regimului cu Anglia şi Franţa, împiedecaseră 
sistematic apropierea de Axă, care dorea aceasta colaborare, 
nu din considerente ideologice, ci din necesitatea petrolului 
românesc indispensabil tendinţelor ascunse ale Reichului de 
expansionism spre Est, cum s'a dovedit ulterior. 

Din dragoste de Iară Comandantul Horia Sima şi alte 
personalităţi legionare au înţeles să înfrângă revolta 
nedreptăţilor suferite, acceptand să participe în guvernele 
care s'au succedat, privind neputincioşi destrămarea 


12 


> 


patrimoniului naţional — România Mare— trunchiat 

trufaşa dictatură a regelui pe care, în acele momente de 
interesa tragedia Neamului şi posibilităţile de salvare ci ua 
menţinerea puterii absolute. » i doar 

Rusia sovietică respectând clauzele secrete ale 
Ribbentrop-Molotow, a denunţat la Berli 
regelui Carol al II-lea, prin noul ambasado 
Gafencu încercând de a încheia un acord 
Germaniei. 

Hitler furios a deslănţuit împotriva României 
revendicative ale Ungurilor şi Bulgarilor, Ptovocând 
Diktatul Axei de la Viena din 30 August 1940, rupând di 
trupul ţării româneşti Ardealul de Nord, Maramureşul 
coridorul până la Braşov, date Ungariei Horthyste. şi 
Cadrilaterul dobrogean cu Silistra lui Mircea cel Bătrân date 
Bulgariei, ambele Tări aliate fidele ale Germaniei, 

Situaţia fiind disperată şi nemulţumirea generală în ară 
Comandantul Horia Sima a decis să pună în acţiune planul 
revoluţiei naţionale legionare, întocmit în peregrinările 
dealungul ţării în calitatea de ministru şi membru al 
Guvernului Națiunii, contactând garnizoanele legionare 
credincioase, ca ultimă alternativă pentru Schimbarea 
regimului şi isgonirea tiranului. 

Revoluţia a isbucnit la 3 Septembrie 1940 în mai multe 
puncte strategice şi în capitala Bucureşti, cucerită de 
legionari şi dominată total de grupul necunoscut auto- 
rităţilor carliste, al Răsleţilor în ziua de 4 Septembrie 1940, 
Zeci de mii de legionari înconjuraseră palatul cerând 
abdicarea imediată a Regelui. 

In zorii zilei de 5 Septembrie Carol al II-lea a predat 
conducerea ării generalului Antonescu devenit “Condu- 
cător” al Statului, cerându-i în schimb sa înăbuşe revolta cu 
armele, ceace comandantul militar al Capitalei generalul 
Coroamă refuzând, a obligat pe rege să semneze actul de 
abdicare în favoarea fiului Mihai, Voevod de Alba Iulia, 


Pactului 
n tentativele 
T trimis acolo 
cu ea Contra 


Presiunile 


satisfăcând condiţia legionarilor de colaborare la guvern cu 


Coducătorul. 

In noaptea de 6-7 Septembrie, într'un tren special încărcat 
cu tot ce putuse fura din avutul Tării, Carol fugea huidui 
din Ţara care la 6 Iunie 1930 îl aclamase ca unică speranţă. 

Trenul n'a putut fi interceptat şi nici călăul pedepsit, din 
cauza primei trădări a generalului Antonescu: ordinul dat 
Căilor Ferate de a menţine linia deblocată pe. întreg 
parcursul Bucureşti - frontiera maghiară, astfel ca trenul 
regelui asasin să se strecoare ca a nălucă isgonită de 
propriile-i greșeli şi crime urmărită în restul vieţii de 
blestemul poporului român umilit şi minţit. 

La 14 Septembrie 1940 - ROMANIA A DEVENIT 
LEGAL - STAT NATIONAL ROMAN LEGIONAR. 

Traian Popescu 


STATUL ROMAN DEVINE STAT NATIONAL-LEGIONAR 
COMUNICAT 
16 SEPTEMBRIE 1940 


Mihai | 

Prin gratia lui Dumnezcu şi voinţa naţională. Rege al României, 
la toţi de faţă şi viitori, sănătate. 

Am decratat şi decretăm: 

1) Statul român devine Stat naţional-legionar. 

2) Mişcarea legionară este singura mişcare recunoscută în noul 
stat, având ca fel ridicarea morală şi materială a poporului român 
şi desvoltarea puterilor lui creatoare. 4 

3) Domnul General lon Antonescu este Conducătorul Statului 
naţional-legionar şi şeful regimului legionare. 3 

4) Domnul Horia Sima este comandantul mişcării legionare. 

5) Cu începere de la data acestul Inalt Decret, ori ce luptă între 
fraţi încetează. 

Dat în Bucuresti la 14 Septembrie 1940. paza 

(SS) Mihai 1. 
Conducătorul Statului român 


Şi 
Preşedinte al Consiliului de Miniştri, 
(155) General lon Antonescu 


i 


_ 


2 


„ii 


CORNELIU ZELEA CODREANU 


ROBERT BRASILLACH - JOSE ANTONIO PRIMO DE RIVERA 


ORNELIU ZELEA 
Codreanu nc ă lasi le 13 septembre 1899, 
assassine dans la forât de Jilava le 30 
novembre 1938, est le fondateur, en 1923, 
d'une ligue nationaliste et chrâtienne. En 
1927, cette ligue prit le nom de Legion de 
Varchange Michel. 

De cette Legion naquit, en 1931, la 

2-a fameuse Garde de Fer, mouvement 

profondement original qui aurait pu changer la face de la 
Roumanie. Aux 6lections de 1937, les partisans de 
Codreaunu obtinrent plus de 16% des suffrages et tout 
annoncait leur irresistible progression quand, apres L'tta- 
blissement de la dictadure de Charles II, le ministre de 
Vinterieur Calinescu —qui haissait le Mouvement l&gion- 
naire— fit arreter Codreanu et plus d'une centaine de ses 
compagnons les plus proches. Condamne ă dix ans de 
prison, Codreanu fut assassin€ par la police —avec 13 de ses 
camarades— lors de leur prâtendu transfer d'une prison ă 
une autre. 

Les €ditions Pardes ont reedite —pour la premitre fois en 
frangais, me semble-t-il— le Journal de prison de Codreanu, 
initialement paru en 1951 sous le titre: Insemnări dela Jilava 
(“Les notes de Jilava”). 

C'est histoire de la periode vecue par le chef de la Garde 
de Fer du 19 avril au 19 juin 1938 dans la prison de Jilava oă 
il fut torture de toutes les facons possibles. 

Faust Bradesco, prefacier et traducteur de la presente 
edition, note: “Deux mois seulement, mais qui ont 
transforme le heros maegnifique et fier en un martyr 
chretien”. Et il ajoute: “Ses reflexions et son comportement 
pendant cette courte periode n'evoguent pas un effort 
doctrinal pour expliquer le phenomene lEgionnaire ou pour 
approfondir davantage ce qui constituait sa pensce politique. 
Il y a plutât une tentative; mettre en application la substance 
d'une doctrine qui arrache lindividu au joug de la matitre 
pour le porter vers la plenitude spirituelle”. 

Peu de notes de prison sont, en effet, aussi emouvantes, 
aussi simples, aussi penctrees que ce qu'il faut bien appeler 
“le jaillissement de la pensce chretienne”. Faust Bradesco 
€crit encore: “Il pressent sa mort; il le dit... Mais, au furetă 
mesure que le temps passe, et que ses reflexions le portent 
vers une comprehension metaphysique et spirituelle de la 

erfection humaine, il est envahi par une serenit€, due non a 
a simple sagesse, mais de native purement thtologique”. 

Tout au long de la lecture de ces notes jetces au jour le jour 
par un homme ă qui l'on a dâjă tout pris —et ă qui on 
s'apprâte ă prendre la vie— comment ne pas songer ă deux 
autres jeunes hommes, eux aussi foudroyâs, Robert 
Brasillach et Jos Antonio Primo de Rivera? 

Le dimanche 8 mai, Codreaunu €crit: “Que doivent-elles 
faire ma femme et la petite fille? J'ai entendu dire qu'elles se 
trouvent dâtenues ă la Casa Verde (sige central du 
Mouvement lEgionnaire). Je ne puis m'imaginer pourquoi. 
Peut-Etre pour qu'elles ne viennent pas me voir. Et mon 
pauvre pere? Dans quel camp de concentration peut-il tre? 
Quelqu'n aura-t-il pu arriver jusqu'a lui, pour lui apporter ă 
manger ou quelque chose pour se proteger du froid? Je n'en 
sais rien. Et ma pauvre mere? Comment supporte-t-elle ce 
nouveau fardeau? Car notre maisson tranquille, cache sous 
les abricotiers fleuris, n'est depuis 1922 qu'un lieu de 
perquistions en pleine nuit et de tristesse (...) Je la vois serrer 
son visage ă deux mains et pleurer. Et je sens combien la 
douleur lui brise le coeur. O Seigneur, Seigneur, que des 
douleurs dans notre maison! Depuis tant d'annces...” 

Jentends Brasillach, sept ans plus tard: “Voila guatre 


PRESENT - nr. 1244, 16 Janvier 1987 


jours que ie suis enferme | Quatre jours que ie rave au 
calendrier | Un par un parce qu'il le font bien | Quatre jours 
que je ne sais rien”. Et j'entends Jos€ Antonio, deux ans plus 
tOt: “Depuis la cellule de cette prison, je tise, sans relâcher, 
les fils qui me lient ă mes camarades les plus €loignes. Vous 
pouvez âtre siirs que pas une minute, pas un jour, le chemin 
de notre devoir est perdu”. 

Voici, le mardi 7 juin, Codreanu: “Tous l'ont condamne ă 
ce qu'il fât puni de mort (Marc, XIV, 64)... Apres avoir li€ 
Jesus, ils l'emmenent et le livrerent ă Pilate (Marc, XV, 1). Et 
dans Son coeur resonnait la meme priere que dans le jardin 
de Gethsemani: Seigneur, si c'est possible, €loigne de moi ce 
calice”. 

Et voici Brasillach: “Je monte vers Getsemani | Tout au 
long de la nuit obscure. | La nuit est longue, La nuit est 
dure, | O nuit, odeur de lagonie | (...) Pere, est-il vrai que 
vienne Laube? | Qu'approche celui qui me livre? | Que ce 
calice se derobe! | Que le matin me laisse vivre!” 

Et voici Jose Antonio: “Je serai ă votre tete quoi quiil 
arrive au moment dâcisit et, avec Paide de Dieu, je vous ferai 
entreer dans cette terre promise de notre Espagne, Une, 
Grande, Libre”. 

Faust Bradesco crit —et l'on repensera encore au jeune 
Espagnol et au jeune Frangais assassines: “Dans Lexistence 
de cet homme exceptionnel, existence pendant laquelle 
Paction et la foi ont forge les piliers de sa realite existentielle, 
une prâcision transcendante inattendue lui ouvre lenten- 
dement de luncite divine. En lisant les Evangiles, dans l'&tat 
d'âme qui lui &tait imparti par l'arbitraire de sa condition de 
condamne, il a saisi la profondeur de la presence de Dieu”. 

Le 30 novembre 1938, Codreanu et 13 de ses fidăles sont 
arraches des ge6les de Jilava. “On va vous changer de prison, 
leur ont dit les assassins de la police d'Etat, vous serez 
beaucoup mieux. “Le convoi niira pas loin: dans un coin de 
forât, les quatorze nationalistes sont assassin6s comme des 
bâtes... 

Le 7 juin Codreanu avait €crit: “Christ a ressucit€ en 
semant par-dessus le monde, jusquă la fin des âges, 
Vesperance; l'esperance que nous ne perirons jamais sous le 
fardeau des injustices, si lourd fât-il, pesant sur nos corps 
fragiles”. 

Alain Sanders 


DD 
UN RAZBOI PENTRU TRANSILVANIA? 


UB acest titlu revista “EPOCA” din 25 lulie [rumoasă insă prin stăpânirea ei asupra împăduri î 

1988, publică în rubrica —SFERA-— un Carpaţi Orientali. Wilor 
articol al colaboratorului său DI. Francisco Pe când acel medic englez căuta pista diaboli ) 
Ignacio de Căceres, din care reproducem Conte Dracula (Vlad Tepeş), în faimosul „gal 
fragmentul ce urmează: postvictorian, portretul lui Francis Iosif ai 
“Există probleme şi în România, centrele oficiale din Klausenburg, botezat după zida 
naţiune relativ nouă cu toate încer- Cluj, capitala Transilvaniei, pe când actuala Timi A, 
cările de eliberare de sub jugul turcesc purta numele unguresc de Temesvâr. $oara 

| datând din secolul XVI. Aici e problema. Restituită “manu militari” de Stali 
In schimb, noi sunt limitele ei actuale, deoarece în Romaniei lui ANA PAUKER şi încă rege Mih alin 
| Atlasurile bunicilor noştrii putem vedea o Românie 1945, populaţia maghiară de astăzi depăşeşte un i A 
lipsită de provincia nord-occidentală Transilvania, de locuitori...” pi. 


nume frumos ca al unei ţări de operetă, regiune şi mai. Ca Român refugiat politic în Spania din 1947, mă simt 


; 
/ 
// 


f A 


P/I / 
în //Î// 
a le 


/ 
/ 
7 / : / 
(4,444) A 
(ef 01013 


les Homaiis vaimgiturs mor. 


treat aux Daces nun emure 
oumis la tete de leur ros Di- 
cfbal relief de la Colunne 
Trajane) . 


obligat a protesta contra “uşurinţei istorice”, să zicem, cu 
care este prezentată această insulă latină pe care Providența 
a ţintuit-o într'o Mare slavă din Estul Europei, cu misiunea 
de a o apăra împotriva nesăţioşilor invazori asiatici, 
începând cu barbarii mongolici şi până la „sovietici, 
îndreptând, în acelaş timp, câteva informaţii istorice greşite 
date Dlui de Caceres. 

Ca formă statală, România ar putea fi socotită de cei ce nu 
ştiu, un stat nou —1881— ca Şi celelalte care alcătuesc 
mosaicul european, mai ales după prăbuşirea în 1918-1920 a 
imperiilor german, austro-ungar, rus şi turc, însă poporul şi 
teritoriile pe care le locueşte, NU! î = z TA 

Strămoșii românilor au fost Dacii. Ramură Tracă ce trăia 
din cele mai vechi timpuri ale omenirei, în Dacia, care atunci 
ca şi astăzi era Transilvania, leagănul poporului român, 
urmare a cuceririi şi colonizării ei de către împăratul roman 
Traian, născut în Italica iberică. 

Cucerirea Daciei şi bogăţiile capturate au adus cetăţenilor 
romani scutirea timp de un an a plăţii impozitelor către Stat, 
iar împăratului învingător, glorificarea isprăvei în marmora 
majestuoasei Columnă a lui Traian, care împdobeşte până 
astăzi centrul istoric al Romei Imperiale, ca simbol al celei 
mai mare victorie militară a epocei... şi aşa s'a născut 
poporul român, supraviețuind două milenii din era noastră, 
adică din anul 106 al ei-până în 1988 şi încă mai mult dacă 
Dumnezeu va vrea. 

Făuritorii lui au fost soldaţii legiunilor romano-iberice 
Geminis 7, funcţionarii imperiali ai administraţiei locale, 
comercianții, colonii aduşi din diverse părţi ale imperiului şi 
Dacii, care în cele aproape două secole ale “Daciei Felix” şi 
următoarele, au zămislit poporul român, care cu orgoliu 
poate spune că nu a venit din nici-o altă parte, cum s'a 
întâmplat cu majoritatea popoarelor Europei, pentrucă de 
milenii el a fost şi se găseşte unde trăeşte şi astăzi. 

Principatele Române: Valachia (Muntenia) şi Moldova 
n'au fost niciodată sub jug turcesc. 

Intre ele şi “Sublima Poartă” au existat numai raporturi 
de vasalitate, primele plătind tribut în aur şi mărfuri, în 
schimbul cărora turcii se obligau să le apere împotriva 
atacanţilor obicinuiţi, vecinii-poloni, unguri sau Tătari din 
Crimeia. 

Când otomanii exagerau pretențiile, principii români se 
raşi în Istoria Universală a epocii există multe nume de 
Domni şi Voevozi, care au creat Istorie, prin vitejia lor şi au 
rămas în Ea, fiind ei învingătorii în luptele cu turcii, mai 
mult datorită virtuţilor lor răsboinice decât forţelor militare 
de care dispuneau. Dintre ei amintim: Mircea cel Bătrân, 
Vlad Tepeş, Stefan cel Mare, lon de Hunedoara, Mihai 
Viteazul, lon Vodă cel Cumplit, etc. 

Vlad Tepeş considera invadatorii pământului românesc 
—hoţi— şi le aplica prizonierilor pedeapsa prevăzuă de 
legile locale, tragerea în ţeaptă în piaţa publică sau la 
intrarea în oraşe, lucru pentru care turcii lau supranumit 
“DRACUL” în româneşte, adică —diavolul— şi nu are nicio 
legătură cu contele Dracula născocit de ungurii din 
Transilvania şi a cărui legendă e speculată turistic de 
agenţiile internaţionale de voiaj. 

xXx x* 

Contrar Românilor, Ungurii, mongoli din Asia, au 
invadat Europa în anul 896 era noastră, trecând prin nordul 
Daciei şi s'au stabilit în câmpiile din vestul râului Tissa - 
numite în acea vreme “Pastos Romanorum pentrucă serveau 
ca atare păstorilor transhumanţi din Transilvania, Pusta 
ungară astăzi, şi deacolo atacau şi furau vecinii până când 
germanii i-au înfrânt definitiv în bătălia dela Lechfeld în 
anul 965 era noastră. 

Creştinaţi de regele Stefan cel Sfânt prin anul 938, ungurii 
au primit de la Papa, odată cu botezul, misiunea de a 
“creştina” popoarele din estul Tissei, Transilvania şi cele de 
dincolo de Carpaţii Orientali, popoare care în realitate se 
creştinaseră cu şase secole înaintea lor, acceptând 
creştinismul bizantin al Constantinopolului. 


Acesta a fost începutul şi pretextul invaziilor şi al anexării 
teritoriilor smulse de la vecini, intre care şi Transilvania 
românească. 

Principii daco-romani transilvăneni-Gelu, Glad şi 
Menumoruth şi urmaşii lor, s'au opus vitejeşte peste două 
secole, dar încet următorii au cedat acceptând convertirea şi 
maghiarizarea aducătoare de titluri, privilegii şi moșii, 
smulse ţăranilor daco-romani, reduşi la sclavie —iobagi—. 
„Masa tărănească coborită la ultima categorie umană 
lipsită de orice drepturi şi copleşită de obligaţii faţă de 
nobilime şi cler, s'a răsvrătit deseori dealungul secolelor 
contra “toleranţei” ungurești şi cu toate impilările Şi 
schingiurile la care au fost supuşi, au continuat până la 1918 
să constitue majoritate absolută a populaţiei transilvane. 

Noua nobilime ungurească impresionată de bogăţiile 
primite şi de frumuseţea locurilor, a decis, drept mulţumire, 
să se constitue în principat independent, românii înobilaţi şi 
maghiarizați contribuind mult la acest spirit independentist, 
semnând cu Budapesta doar tratate de vasalitate şi mai 
târziu şi cu Turcii, ceace i-a salvat, după înfrângerea 
Ungariei la Mohacz în 1526, de a cădea şi ei, ca ungurii, sub 
jug turcesc cca două secole. 


Eperies 


ad 


Szatmar 


Koiozsvăr 
a 
ad 


TRANSYLVANIE 
Gyula 


Ţ Avânce natiune das Turcs 
dor Bitalin 


Harta Nr. 3. Impărtirea «Ungariei Milenare» prin 
pacea de la Mohacs. 


DACIA ROMANA 


SI SIGILIUL DOMNITORULUI MIHAI VITEAZUL CA 
DOMN AL TRANSILVANIEI, VALAHIEI SI AL MOLDOVEI 
1600 e. n 


15 


In anul 1601 Principele Munteniei —Mihai Viteazul— a 
isbutit pentru prima dată în istorie —post Dacia Felix— să 
unească cele trei principate române: Transilvania, Moldova 
şi Muntenia sub domnia lui, la Alba Iulia. > 

A fost de scurtă durată, Austria şi Ungaria grăbindu-se 
să-l elimine prin asasinare, neconvenindu-le politic unirea 
conştientă şi consimţită a celor trei provincii româneşti din 
epoca medievală. tic 

La 1918 “Ungaria Milenară”, pe care a visat-o mândria 
ungurească, dar care n'a existat în fapt, s'a prăbuşit ca un 
castel făcut din cărţi de joc, pentrucă toate teritoriile şi 
naţiunile vecine subjugate prin forță dealungul secolelor, 
s'au desprins de ea şi datorită doctrinei “autodeterminării” 
impusă de preşedintele american Wilson la sfârşitul primului 
răsboi mondial, s'au reîncorporat din proprie voinţă țărilor 
de origină, reîncorporare aprobată şi pecetluită de tratatul 
de la Trianon cu Ungaria în 192]. 

Harta Ungariei reprodusă mai jos figurează în lucrarea 
intitulată “JUSTICE POUR LA HONGRIE”, publicată 
după Trianon de gazeta maghiară “Pesti Hirlap” cu care 
Ungurii au încercat zadarnic între 1925-1940 să clatine 
dreptatea făcută de Preşedintele american Wilson naţiunilor 
vecine mutilate de unguri şi eliberate din propria lor voinţă 
în 1918, la prăbuşirea imperiului dualist Austro-Ungar. 

In acelaş timp ea demască tactica mincinoasă a ungurilor 
de a prezenta statistic, în regiunile ce-și alipiseră prin forţă, 
cifra populaţiei autohtone şi cifra populatiei neautohtone 
—adică a minorităţilor— insinuând grafic că neautohtonii 
reprezentau populaţia maghiară, înglobând astfel mino- 
rităţile compacte existente: germane, evreeşti, rutene, 
Sârbeşti şi române în Banatul azi yugoslav. Exemplu: 
Românii din Transilvania 2.800.000 —neromânii 2.465.000, 
Sârbii, 1.029.000, nesârbi 1.366.000 din care majoritatea 
absolută sunt români, date aparţinând recensământului 
ungar din 1910. După datele recente obţinute de Dl. de 
Caceres în Transilvania ar exista azi cca 1.500.000 unguri şi 
peste 3.000.000 de români (investigatiile noastre). 

Contrar austriecilor, ungurii după prăbuşirea imperiului 
dualist nu s'au resemnat cu ideia de a fi obligaţi să trăiască în 
limitele spaţiului ancestral, specificat în aceaşi hartă 
“Ungaria Actuală” şi au întreținut de atunci şi până astăzi o 
propagandă neruşinată prin neadevărurile răspândite 
privind Transilvania, românii şi pretinsele torturi fizice şi 
morale pe care le-ar fi îndurat. Cei care au fost persecutați, 
chinujţi şi jefuiţi în Transilvania au fost băştinaşii români. 

A la Pa dă | seca 


. Dintre 
Tehecoslovaquie z 
tai 


a 
Na Stovaaves 


Clovaques “ 


1.702.000 mai, 


4 
i 
1 


Non Allemund 
126 000 .. 


pi 
A FAutnche ai 


A 


Honarie actuelle 


Ă la Roumanie 


A la Serbie 


Harta Nr. 2. Populația «Ungariei Mutilate» după 
statistica lor din 1910. 

Deacea Românii nu pot să uite şi nu trebue să uite 
împilările sistematizate aplicate oficial de administraţia 
maghiară şi concretizate în cărţile lui Huszâr Antal ză 
MAGYARORSZAGI ROMANOK-—, manual de maghia- 
rizre forţată prin distrugerea instituţiilor culturale, econo- 
mice, sociale si confesionale şi Diicso Csaba —NINCS 
KEGYELEM-— (Făra milă) — care prevedea instrucţiunile 
pentru efectuarea maghiarizării, elocvent in sensul destructiv 
fiind jurământul —Levenţilor-— instituţie para-militară a 


16 


| 
MRGYARORSZHGI ROMANG 


BIZALMAS HASZNĂLATRA, 


MUNHATARSAK KOZREMUKGDESEVEL, 
IRTA 


HUSZÂR ANTAL 


m KIR. BELUGYMIISZTERI FORDITĂ, 


(ELEN MONEA BARMILDEN FORMĂBAN PALO NQILOANOSSĂGRA HOZATALĂT UETALEG: 
N S2EFZOI JOG FENTARTAŢIK) 


BUDAPEST, 1907 
NPOWASOTI A MASTAR RIRALR! ALLAMI NQOMDABAA, 
063) 


tineretului însărcinată cu aplicarea lor: Reproducem —pag. 
155, 156: 


“Nu voi aştepta să vină ziua răsbunării. Nu pot 
aştepta. Voi ucide orice Valah pe care-l voi întâlni in 
drumul meu. Nu voi avea milă. Voi ucide satele. Voi 
învenina apele, voi da foc satelor Valahe noaptea. Voi 
omori şi copii din leagăm, căutând să distrug Apasa 
natie de “bestii şi hoţi”. Nici o milă pentru nimeni [ic 
pentru copii din leagan, nici pentru mamele însărci 
nate. Voi suprima orice Valah pentrucă numai aşa In 
Transilvania va exista o singură naţionalitate, (set) 
ungară, neamul meu, sângele meu. Voi face inofensiv! 
Viitorii Horia şi Closca. Nu voi avea milă ; 

Contele Apponny, prim ministru al Ungariei în ultimii a 
ai secolului trecut şi a primilor din secolul XX, a dai arde Și 
se pună în aplicare imediată instructiunile lui Huszâr Antal. 


Persecuţiile abominabile aplicate populaţiei româneşti din 
Transilvania şi Banat, au provocat exodul intelectualilor 
către Principatele Române şi emigrarea în masă, a țaranilor 
tineri către Statele Unite ale Americii. 

Distrugerea totală a populaţiei româneşti a fost zădăr- 
nicită de declanşarea primului răsboi mondial, de victoria 
Aliaților şi de aplicarea principiului autodeterminării, care a 
permis reîncorporarea voluntară a minorităţilor subjugate 
de maghiari în proprile lor State de origină. E 

Domnul G.A. Pordea deputat francez, dar de origine 


pag.12, capitolul “Cauza românească”: Reproducem: 

“Problema în cele din urmă de ordin internaţional se 
punea în toată absurditatea sa, după cum urmează: un 
milion de maghiari, patronaţi de Habsburgi, deţineau 
supremaţia prin forţă asupra a aproape patru milioane 
de Români pe un teritoriu aparţinând acestora din 
urmă. 

Dominaţiunea însemna opresiune şi desnaţiona- 
mizare. 

pag.13: parag.II, capit. “In jurul calomnierii Tratatelor de 
Pace”: 

“Principiul autodeterminarii a permis pentru întâia 
oară să se acorde, pe plan internaţional, o atenţie 
deosebită elementului uman, pentru ca sfârşind cu o 
formă de opresiune deosebit de brutală şi reparând 
injustiţii seculare, să se adjudece Statut naţional 
tuturor popoarelor europene”. 

pag. 16, paragr. final, capit. “Tratativele de restaurare”, linia 
6 final: Reproducem: 

“Transilvania şi Banatul n'au făcut niciodată parte 

din domeniul” istoric “maghiar”. 
pag.17, paragraf. 1, capitolul “Intre miturile apuse si 
imperativele viitoruliu”. Reproducem: 

“Miturile multiple în care Casa de Austria şi 
imperiul austro-ungar şi-au scăldat euforia, sunt 
apuse. Legitimitatea, adică dreptul ereditar de a 
guverna popoarele, predestinaţiunile mistice şi misiu- 
nile istorice, consistând în idei de universalitate a State: 
lor feudale, sunt astăzi principii şi abstracţiuni 
perimate”... 

“Mitul unei filosofii politice catolice, a cărei 
campioni erau Habsburgii, în timp ce se înfăptuia 
descatolicizarea unei Ungarii pe de o parte judaizate, 
pe da alta pradă a magnaţilor calvinişti (la sfârsitul 
veacului trecut, comertul, industria, institutele bancare 
şi presa erau 90% în mâinile Evreilor, justificând 
denumirea sarcastică a mândrei sale capitale IUDA- 
PEST). 

“Pesti Hirlap”, ziar evreo-unguresc din 15 Aprilie 1932, 
referinduse la Transilvania, adaugă: Ă 

“Dacă noi (unguri) vom recupera ţara noastră 
(Transilvania) naţionalităţile componente vor trebui să 
se acomodeze în 24 de ore. Nu vom repeta erorile 
Ungariei Vechi. Daco-Românii vor trebui să dispară 
din acest teritoriu”. 

„si au aplicat întocmai în August 1940 după Diktatul 
dela Viena, când România forţată de Hitler şi Mussolini, a 
trebuit să le cedeze în câteva zile partea de Nord a 
Ardealului şi coridorul spre Braşov, de majoritate 
românească primul şi germano-ungară al doilea. 

Acest Diktat nu a fost o recunoaştere din partea celor 
două mari puteri de atunci de drepturi ungare asupra 
Transilvaniei, ci o manevră militară contra politicei externe 
de ostilitate contra Axei Roma-Berlin, a Regelui Carol al 
II-lea al României. 

Cesiunea impusă punea zăcămintele petrolifere şi indus- 
triile lor din zona Câmpina-Ploeşti, la cca. 80 de Km. de 
zbor pentru avioanele Stuka ale Wehrmachtului german, 
staționate ulterior în coridorul transilvan. 


Poporul Român umilit prin intervenţia injustă a Axei, 
care lovise fără drept şi dreptate patrimoniul teritorial 
românesc, a suportat cu resemnare această lovitură joasă şi! 
conştient de primejdia comunistă rusească pentru ea şi 
Europa Centrală, a răspuns —prezent— la apelul făcut 
pentru cruciada antibolşevică în 1941, dar nu a uitat. 

A luptat vitejeşte peste trei ani alături de trupele germane 
pentru salvarea civilizaţiei europene, dar după Stalingrad 
ajutorul masiv dat de Statele Unite ale Americei URSS-ului 
în tancuri, camioane şi arme sofisticate, a permis sovieticilor 
marea contra-ofensivă care a forțat forțele germane şi 


peromâni să se retragă cu pierderi enorme până în : 


Basarabia, unde terenul nu mai permitea organizarea unui 
front de rezistență de durată. 

Oboseala trupelor germane, lipsa de material răsboinic şi 
acţiunile defetiste ale partidelor politice istorice din 
România, au facilitat asentimentul Conucătorului Anto- 
nescu, de a se încerca o eşire “onorabilă” din răsboi, la care 
s'au adăugat, prăbuşirile fronturilor germane din ţările 


baltice. Polonia.si Crimea. e SI 
Ce a urmat se ştie, lovitura de Stat a Regelui şi câţiva 


generali credincioşi, contra Conducătorului Antonescu la 23 
August 1944 “en rasse campagne”, fără condiţii prealabile, 
cum spunea Pamfil Seicaru, ceace a provocat ocuparea 
teritoriului românesc în câteva luni şi căderea frontului 
german din Balcani. 

Cele 15 divizii bine pregătite de Antonescu şi rezervate 
pentru eventuala campanie contra Ungariei pentru recu- 
perarea teritoriului transilvan pierdut temporar prin 
Diktatul de la Viena, au intrat în foc alături de noii “Aliați” 
şi l'au recucerit cu jertfa a 150.000 de sodaţi, deci nu a fost o 
restituire “manu militari” a lui Stalin lui Ana Pauker şi încă 
rege Mihai în 1945, cum subliniază în articolul său Dl de 
Caceres, ci printr'o baie de sânge atât pe front, cât şi în ţară, 
epurată între timp de soviete de bănuiţi “duşmani ai 
poporului”. 

Jalea lăsată în Ardealul de Nord şi distrugerile practicate 
conform. “instrucţiunilor” în satele româneşti de câtre 
trupele hortyste şi levenţi la ocuparea teritoriilor in lunie 
1940 şi apoi în 1945 la părăsirea lor, vor rămâne. în istorie 
mărturie a “civilizatie” atinse de sângeroşii descendenţi ai lui 
Atila şi Arpad, care la sfârşit au avut şi lipsă de pudoare, 
trecând masacrele ovreeşti înfăptuile de ei, în contul 
românilor eliberatori. 

Intronarea regimului “democrato” —stalinist în toată 
Europa de Răsărit conform convenției Churchill— Stalin, 
lucrurile s'au potolit câţiva ani, opresiunile ruseşti şi jaful 
despăgubirilor de răsboi creînd statelor învinse alte 
probleme decât absurdele revendicări maghiare. 

Dar a venit răscoala din 1956 bazată pe procentajul de 
50% rusii, 50% aliaţii, ca zona de influenţă şi control, pe care 
primii au fost departe de al respecta, mai ales că americanii 
nu se grăbiseră să ceară respectarea ang ajamentelor, iar 
ruşii profitând de încurcarea americani lor cu alte probleme 
mondiale se făcuseră că uită de ele. 

Americanii cum am zis procupaţi cu alte chestiuni vitale 
politicii lor internaţionale - sau făcut la rândul lor că au uitat 
de ele şi i-au lăsat pradă represiunii ruseşti. 

Aventura îndreptăţită a vecinilor unguri, chiar dacă nu s'a 
oucurat de un rezultat imediat fericit pentru ei, a avut un 
ecou în toată lumea şi a deschis frontierele Occidentului, 
pentru 200 sute de mii de tineri şi de intelectuali ne- 
comunişti, care măresc potenţialul protestatar al exilului lor, 
în măsură în care nu alunecă spre agitaţii revizioniste ale 
tratatelor de pace de la Trianon, care ar ridica împotriva lor 
toate ţările vecine. 


In anu! 1978 preşedintele american Jimmy Carter a decis 
să restitue guvernului comunist ungar al lui Janos Kadar, cel 
care după eşuarea răsmeriţei maghiare din 1956 preluase 
conducerea ţării, coroana Sfântului Stefan depositată în 
custodia lor de către Horthyştii unguri la terminarea celui de 
al doilea răsboi mondial, delegând pe secretarul de Stat 


17 


Cyrus Vance să o înmâneze personal la Budapesta, neştiind 
ca ea nu era o bijuterie de valoare rătăcită in timpul 
rasboiului trecut, ci dimpotrivă simbolul imperialismului 
absolutist al despotismului unguresc. 

Reîntoarcerea ei acasă, însemna pentru vecinii Ungariei 
“desgroparea săcurei răsboiului”, adică reluarea activităţilor 
revizioniste şi al revendicărilor injuste de teritorii, sub 
pretextul că ar fi fost ocupate secole - cu forţa - de către ei, 
indiferent de majorităţile etnice ale populaţiei. 

Dintre toate aceste teritorii râvnite de Ungaria, Tran- 
silvania - leaganul de obârşie al poporului român - este cea 
mai dorită, dovadă a celor scrise mai sus fiind faptul că în 
Octombrie 1980 cu prilejul Congresului european de 
Securitate şi drepturile omului celebrat la Madrid, a fost 
depusă la secretariatul Congresului o cerere abracadabrantă 
cum numai o minte greoaie şi confuză putea să conceapă. 

Un oarecare deputat austriac, DI. Dr. Felix Ermacora, 
probabil evreu ungur de origină, cerea în numele unei 
pretinse Federaţii Socialiste a Ungurilor din România, cu 
sediul la Cluj, formarea, sub egida Organizaţiei Naţiunilor 
Unite şi statelor semnatare ale tratatului de securitate 
europeană, a unui Stat Independent Socialist Republica 
Transilvania, care să cuprindă teritoriile Transilvania, 
Maramureş şi Banaţ locuite de 3 milioane de unguri, 
făcându-se schimb de populaţii intre Transilvania socialistă 
şi România socialistă şi repatrierea în România a surplusului 
de populaţie română înfiltrată în Transilvania după 1920. 

Impertinenţa şi neobrăzarea acestor ereri ne lămuresc 
suficient dedesubturile manevrei ungureşti, aşa că orice 
comentar e de prisos. 

Aceleaşi intervenţii le-au făcut şi la conferințele europene 
de la Belgrad şi Helsinki, ne fiind luate în discuţie pentrucă 
occidentalii europeeni şi americanii deciseseră în prealabil să 
accepte definitivarea statu-quo-ului în favoarea ocupaţiei 
ruseşti a estului europei, lovitură pe care cei din Vestul 
Europei vor plăti-o crunt când tăvălugul sovietic se va 
rostogoli peste ei, cu dispariţia OTAN-ului, pe cale de 
lichidare treptată. 


Pe de altă parte —PANEUROPA — Archiducelei Otto de 
Habsburg activează intens printre saşii, svabii şi ovreii 
transilvăneni, surâzându-i republica independentă Transil- 
vania preconizată de Domnul Felix Ermacora, căci s'a grăbit 
—cum se vede din alăturata fotografie - reprodusă din ziarul 
Curentul din Miinchen— să se ducă să se încline la 
Budapesta în Muzeul Naţional în faţa Coroanei Sfântului 
Stefan, al cărui moştenitor potenţial este, anunțând pentru 
viitorul apropriat o vizită oficială la Budapesta în calitate de 
deputat al Parlamentului European de la Strassbourg. 

Sperăm că DI G.A. Pordea nu s'a înşelat în 1956 încheind 
studiul “Ardealul şi Habsburgii”, pag. 18, paragraful 1 şi 2: 
Reproducem, 


“Desigur, pericolul sub orice formă a unei restaurări 
a Habsburgilor este într'adevăr minim; Dunărea nu se 
întoarce în Pădurea Neagră... 

Pentru Români chestiunea mai are o latură afectivă 
care nu trebue trecută cu vederea. 

Uciderea lui Mihai Viteazul, supliciul lui Horia şi al 
tovarăşilor săi, luptele de mai multe ori seculare pentru 
liberarea unei Transilvanii martirizate, sunt jerfte ce nu 
se pot uita şi pe care poporul român le va onora 
întotdeauna opunânduse în orice împrejurări şi cu 
ultima energie, acelora carile-au provocat”. 


Deaceia, de comun acord cu părerile exprimate de Dl. 
Pordea, pot răspunde caegoric la întrebarea pusă de Dl. de 
Caceres, DA! pentru Transilvania, Basarabia şi Bucovina şi 
ținutul Herţa, Poporul Român, oricare ar fi conducătorii, va 


face răsboi. 
Traian Popescu 


18 


Ayer, en Budapest 


VANCE ENTREGO LA CORONA 
DE SAN ESTEBAN 


£ 
& 

3 

3 
EI 
[ir] 
- 


Esta es la Corona de San Esteban, simbolo cristiano de la independencia v de la nacionalidad de 
Hungria. EI secretario norteamericano de Estado, Cyrus Vance, la entregă aver al xubierna co- 
munista hungaro 


Budapest (Hungria) (Efe).—EI secretario de Estado norteamericano, Cyrus Vance, 
entregă ayer la mâs preciada reliquia nacional de Hungria, la Corona de oro de San Es 
teban, en una ceremonia que puso fin a un litigio de 30 aîios entre los dos paises. 

Al dirigirse Vance al gobierno comunista hungaro en el Parlamento, indic6 que la 
entrega de la corona refleja una mejoria de las relaciones entre Budapest y Washington. 

„Este tesoro histârico y religioso, que durante casi 1.000 aios ha representado un 
pape! central en la historia de la naci6n debia estar en Hungria para que lo disfrutara su 
pueblo», declară. 

Guardias uniformados se mantenian vigilantes ante la pequeâa corona incrustada de 
joyas y los demâs simbolos reales que fueron depositados en cojines de terciopelo en la 
Câmara circular. 

La corona, reverenciada por los hungaros como simbolo de su nacionalidad y tradici6n 
cristiana, fue guardada desde el final de la Segunda Guerra Mundial en las câmaras 
acoruzadas de Fort Knox, (Kentucky), Estados Unidos. 

Vance, haciendo pausas al hablar para que se pudiera traducir sus palabras al hin- 
garo, record6 como habia sido llevada de Hunpria la corona durante los dias de la 
Y c6mo fue entregada al Ejercito norteamericano para ser salvaguardada de las fuerzas 
sovitticas que habian tomado Budapest. 

EI secretario de Estado norteamericano lleg6 ayer a Budapest para hacer entrega de 
la reliquia hungara. 

EI ministro hingaro de Asuntos Exteriores, Frigyes Puja acudi6 al aeropuerto para 
recibir a Vance, el cual lleg6 en un avi6n especial procedente de Paris. Vance acompaiid 
al presidente Carter en una gira por diversos paises de Europa y de Oriente Medio. 

Sali6 ayer de Paris con destino a la capital hângara, despiditndose del presidente USA 
en el aeropuerto de Orly. 


ARO XL.—Nâmero 12.934. 7 — ENERO— 1978 


Curentul 


No. 5992 IULIE—AUGUST 1988 


Cu ocazia unei vizite private în Ungaria 


Arhiducele Otto von Habsburg 


la Nuzeul National din Budapesta în fața 
Coroanei Sfântului Stefan al cărui ultim 
purtător a fost tatăl Arhiducelui 
Arhiducele a anunţat o a doua vizită oficială 
în calitate de membru al Parlamentului 
Comunităţii Europene. In timpul Regenţei 
Amiralului Horty îi era interzisă intrarea pe 
teritoriul statului maghiar! 


FUGIT IRREPARABILE TEMPUS! 


Dai pi ar 


DUPA DOISPREZECE ANI 


M fost primii care au luat atitudine contra 
Ungurilor le | Octombrie 1976, când în 
revista “Carpaţii”, am publicat trei articole 
cu titul “Transilvania românească”. Aceste 
trei articole au fost transformate în 
broşură, întâiu în limba românească şi apoi 
şi în limbeile franceză şi engleză. Natural, 
A pe lângă această broşură, s'au mai publicat 
în “Carpaţii”, diferite articole cu aceiaşi tendinţa: Transilvania 
româneasca. Publicarea celor două broşuri în limbile 
franceză şi engleză, s'a făcut cu scopul ca adevărurile 
cuprinse în “Transilvania românească”, să fie cunoscute şi de 
marile țări, Franţa şi Anglia şi în special de America, şi 
aceasta cu ocazia ţinerii Conferinţei de siguranţă europeană, 
de la Madrid. 

Această Conferinţă a început la 22 Septembrie 1980 şi a 
ținut câţiva ani, fără să se fi luat o hotărîre importantă şi 
aceasta din cauza Ruşilor. Dar revista “Carpaţii” a profitat 
de această ocazie pentru a trimite broşura “Transilvania 
românească”, în câteva sute de exemplare, tuturor 
participanţilor la zisa Conferinţă. 

Cum a fost primită brosura de străinii cărora le-a fost 
trimisă, nu am avut posibilitatea să constatăm, dar am avut 
posibilitatea să constatăm gradul în care a fost primită 
această broşură, de cercurile exilului românesc şi trebuie să 
recunoaştem că rezultatul a fost un eşec sau aproape un eşec. 
Toţi sau aproape toţi Românii, au privit acţiunea revistei 
“Carpaţii”, ca un timp pierdut de pomană, căci spuneau ei, 
Ardealul nu este ameninţat de Unguri, deoarece este apărat 
de existenţa tratatelor in vigoare, deci, a se sbate pe aceste 
chestiuni, este un timp pierdut de nişte oameni care nu au 
altceva mai bun de făcut. Alţii răspundeau că ei au stabilite 
relaţii puternice cu exilaţii Unguri, şi aceşti reprezentanţi ai 
exilului unguresc, le-au dat asigurări că Ungurii din exil nu 
se mai gândesc la Ardeal, deci Românii pot sa doarmă 
liniştiţi. Au fost totuşi Români care ne-au dat sprijinul lor de 
la început, iar atunci când noi dădeam semne de oboseală, 
au continuat ei această actiune cu vigoare. Printre aceşti 
Români îl cităm în primul rând pe domnul Nicolae Novac, 
un bănă ţean verde, care a sesizat pericolul unguresc ca şi noi 
sau mai bine decât noi. 

Al doilea sprijin sau mai bine zis înţelegere, am găsit-o în 
România şi anume în doctorul lon Jovin. Acesta era prieten 
bun al profesorului Ion Hudiţă, fost ministru în România, 
care a făcut aproape 10 ani în închisorile româneşti şi din 
întâmplare, a fost profesor al meu la liceul militar din laşi. 
Doctorul Jovin, om de aproape 90 de ani, a făcut şi face tot 
ce poate pentru a atrage atenţia tuturor Românilor şi din 
Tară şi din exil, asupra pericolului unguresc. Având o fiică la 
Paris, a profitat şi profită de faptul că în ultimul timp, 
bătrânii pot să obţină, odată la doi ani, învoirea de a ieşi din 
Tară. mai ales când au membri ai familiei stabiliţi în 
străinătate si una din aceste ieşiri, a aflat de existenţa 
“Carpaţilor” şi de acţiunea lor pro Ardeal. Ne-a scris şi de 
atunci am fost în legătură cu dânsul. Dar doctorul Jovin n'a 
putut să facă mult pentru noi, din cauza strictei cenzuri şi 
celelalte. Doctorul Jovin nu a putut să introducă în Ţară mai 
mult de două sau trei numere din revista noastră şi cel mult 
cinci broşuri, celelalte au fost confiscate la intrarea în Ţară. 
Dar sbaterea lui pe chestiunea Ardeadului, a fost şi este mai 
roditoare, nu prin legăturile lui cu “Carpaţii” ci prin 
neobositele lui vizite în Franţa şi Germania, când trage 
clopotul de alarmă asupra pericolului unguresc. 

Dar de la apariţia primului număr din “Carpaţii”, când 
am început acţiunea pro Ardeal, au trecut 12 ani şi s'au 
întâmplat multe lucruri pe chestiunea Ardealului. Si 


de N.S. GOVORA 


considerăm de datoria noastră, cu toate oboselile şi 
îmbătrânirea noastră, să mai tragem încă odată alarma 
asupra pericolului unguresc. 


„kk 


Orice Ungur nu oboseşte niciodată în strigătul, “Nem nem 
shoha”, când este vorba de Ardeal. lată de exemplu, domnul 
Francisc de Marrossy, fost ministru al Ungariei la Madrid, 
publică un articol în care preconizează formarea unor 
federaţii de State în Europa de mâine. Articolul a apărut în 
1955, în preajma vestitei răscoale ungureşti contra 
comuniştilor, şi iată ce afirma domnul de Marossy: 
“Considerând apoi legăturile spirituale, religioase sau cele 
cristalizate în cazul unui trecut istoric până la un anumit 
punct comun, sau afinităţile culturale, care, toate, pot fi 
elemente determinante într'un eventual proces de asociere, 
atunci fără îndoială ni se prezintă drept un posibil grup 
regional naţiunile danubiene, altădată asimilate complexului 
Monarhiei Habsburgice, apoi naţiunile balcanice, pe 
vremuri încadrate Imperiului Otoman şi, însfârşit, un grup 
septentrional, acela al Slavilor catolici, expuşi mereu 
variațiilor momentelor de expansiune ale Istoriei Rusiei sau 
Germaniei”. 


In acest articol, domnul de Marossy preconizează 
formarea unor federaţii de State. O asemenea federaţie 
trebuia să fie formată de naţiunile altădată asimilate 
complexului Monarhiei Habsburgice. Această grupare S'ar fi 
numit de “Centru” şi în ea ar fi intrat Austriaci, Unguri, 
Slovaci, Croaţi şi Sloveni. Bine dar Românii unde sunt? 
Adică Ardealul. Aici nu poate fi vorba de Români, căci 
Ardealul e unguresc, domnul de Marossy consideră Ardealul 
pur şi simplu, unguresc. Ar putea spune cineva că chestiunea 
nu este clară. Dar acest domn de Marossy o clarifică ceva 
mai departe. “Cazul României este aparte. Afinităţi rasiale 
ale unei naţiuni care nu este slavă, amestecate cu afinităţile 
religioase ortodoxe; fac din România o punte în care se 
întâlnesc pe linia Carpaţilor, moştenirea culturală a Europei 
Centrale, cu moştenirea lăsată de stăpânirea Constanti- 
nopolului bizantin şi turc. Poporul român are deci 
posibilitatea de alege, bineînţeles în mod liber şi fără 
presiune din afară, din partea nimănui, direcţia şi modul de 
orientare, fie înspre gruparea danubiană, fie înspre 
formaţiile slave”. (Destin, p.143-144). Poate fi ceva mai clar? 
Linia de demarcaţie o formează Carpaţii. 

Deci domnul de Marossy, în această'federaţie de State, 
vedea în primul rând refacerea imperiului Habsburgic în 
care Ungaria avusese un rol de tenor şi în noua federaţie de 
State, rolul Ungariei avea să fie şi mai mare, având în vedere 
Statele mici care aveau să facă parte din această federaţie. Pe 
Români, domnul de Marossy îi exclusese având în vedere că 
linia de demarcaţie o formează Carpaţii. Dar complexul 
Monarhiei Habsburgice nu a fost viabil, naţiunile care 
făcuseră parte din el, fugiseră când au putut să o facă şi 
singurii care ar fi voit să dăinuiască acest complex, au fost 
numai Ungurii. Si în 1955, domnul de Marossy voia să 
reînvie acest complex Habsburgic —sub alt nume bineinţeles 
şi o altă conducere—, fără să ceară părerea naţiunilor care 
dovediseră în 1918, că nu mai voiesc fostul imperiu 
Habsburgic, ci îl urau. 

Fără îndoială că Ungurul de Marossy are dreptul să 
gândească cum vrea, să caute să-şi strecoare părerile sale pe 
unde poate, mai ales pe linia lui “Nem nem shoha” şi a reuşit 
să strecoare un asemenea articol, în care trecuse Ardealul 
fără nici o împotrivire în partea ungurească şi aceasta fără 
împotrivirea nici unui Român, ba cu aprobarea unora dintre 
ei. Nu am fi avut nimic de spus dacă domnul de Marossy ar 


fi publicat articolul lui într'o revistă ungurească sau 
spaniolă, şi în acest caz contra articolului domnului de 
Marossy nu am fi avut nimic de spus şi autorul lui, domnul 
de Marossy putea să considere că a avut un mare succes dar, 
aici este marele succes ziaristic al domnului de Marossy, 
tocmai că articolul a fost publicat într'o revista românească 
şi încă într'o revistă cunoscută, în care scriau marii noştri 
scriitori ai exilului, printre ei figurând *şi marele Mircea 
Eliade. 

Director al revistei era domnul Uscătescu, un domn care 
pe acea vreme, trecea drept membru al Gărzii de fier, iar 
revista apărea la Madrid şi se numea “Destin”. Acest domn 
Uscătescu era un arivist, un om care nu fusese niciodată 
membru al Gărzii de fier ci un om care dădea din coate 
pentru a-şi face un nume. Si în parte reuşise, deoarece avea 
printre colaboratorii revistei “Destin”, oameni cunoscuţi de 
exilul românesc şi, cum am spus, pe marele Mircea Eliade. Si 
desigur, socotea el, dacă va avea colaborarea la “Destin” a 
unui Grof unguresc, prestigiul “Destin-ului” şi al lui 
personal, vor căpăta dimensiuni mult mai mari. Importanta 
acestui fapt residă că din el se vede cum Ungarii în orice 
situaţie s'ar găsi, nu obosese să ceară Ardealul mereu şi asta 
de la Trianon şi când e nevoie, devin prietenoși, caută să 
câştige încrederea tuturor şi chiar a Românilor. Când e 
vorba de Români, Ungurii întrebuinţează şi păcăleala, de 
exemplu în cazul lui Uscătescu. Dar acest caz e mai complex 
decât ar părea la prima vedere. Că de Marossy a păcălit pe 
Uscătescu ca să-i publice în “Destin” un articol de 
propagandă ungurească, e mai uşor de înţeles şi cine-l 
cunoaşte pe Uscătescu, întelege despre ce este vorba. 
Uscătescu, după ce a făcut-o pe legionarul şi a obţinut 
colaborarea lui Mircea Elia de la “Destin”, s'a transformat 
deadreptul în comunist, devenind omul Bucureştiului şi în 
acest nou rol, Uscătescu călătoreşte la Bucureşti cum vrea şi 
când vrea şi-şi tipăreşte la Bucureşti volumele de poezii, 
cărora nu a reuşit până în prezent, să le găsească editor în 
exil. Dar se naşte totuşi o întrebare. Cum se explică că nici 
unul dintre colaboratorii “Destin-ului”, nu a protestat când 
au citit articolul lui de Marossy, când a ieşit pe piaţa revistă 
lui Uscătescu? In cazul lui Mircea Eliade, explicaţia e uşor de 
găsit: Mircea Eliade, ca un al doilea Iorga, scria atât de mult, 
şi ziua şi noaptea, încât nu mai avea timpul să citească ce 
scriu alţii. In ceiace priveşte chestiunea cu ceilalţi 
colaboratori ai “Destin-ului”, explicaţia ar fi în faptul că toţi 
sau aproape toţi erau filozofi sau pretinşi filozofi şi Istoria o 
lasă pe seama Ungurilor care citesc foarte multă Istorie şi la 
nevoie o falsifică. 

Dar cazul lui Marossy, nu se termină aici. La aproape un 
an de la publicarea articolului în “Destin”, izbucnește vestita 
răscoală a ungurilor, din 1956. Si răscoala Ungurilor a 
stârnit admiraţia tuturor celor care sunt contra comuniştilor. 
Si printre admiratorii Ungurilor, sunt în primul rând 
Românii. $i Românii care trăiau pe acea vreme în Spania, 
au hotărît să participe la această răscoală direct şi cu toată 
vigoarea. Nu e cazul să scriu ce au făcut sau ar fi voit să facă 
directorii coloniei române din Spania şi ne vom opri să scrim 
despre un singur caz, acela al lui Constantin Cantacuzino 
(Bâzu). Bâzu Cantacuzino trăia ca exilat la Madrid Şi era în 
strânsă legătură cu colonia română şi cu conducătorii ei. 
Făcuse războiul în Rusia ca un erou şi acuma era un simplu 
aviator sportiv. Si în această calitate devenise prietenul 
tuturor aviatorilor spanioli şi, o dovadă despre aceasta, este 
faptul că locuia într'un apartament al societăţii Iberia, pus 
gratuit la dispozitia aviatorului român Bâzu Cantacuzino. Şi 
în Spania, ca şi în alte părţi pe acea vreme, se făceau dese 
întreceri aviatice. Si Bâzu Cantacuzino nu numai că lua 
parte la aceste întreceri aviatice, dar nu lipsea de la nici unul 
de la aceste meetinguri. Ba era invitat şi în alte ţări, de 
exemplu la Paris sau la Londra. In Spania Bâzu devenise 
foarte cunoscut şi era admirat pentru măestria cu care îşi 
conducea avionul şi în special pentru curajul lui, căci, în 
Spania este admirat un om în special pentru curajul lui, Deci 


07 


Bâzu Cantacuzino era românul cel mai cunoscut şi mai 
admirat din Spania. 

Şi când a izbucnit răscoala din Ungaria, Cantacuzino, cu 
aprobarea conducerii şefilor coloniei, s'a prezentat la legația 
ungară oferindu-şi serviciile lui la sforţarea anticomunistă 
ungară. Statul ungar era proprietar al imobilului în care 
stătea ca un adevărat domn, într'un imobil demn de invidiat 
de ceilalti miniştri comunişti, Statul spaniol nNerecunoscând 
regimurile comuniste din Estul Europei. Ministrul român, 
Nicolae Demetrescu, locuia într'un hotel de mâna a doua. 
Când a izbucnit răscoala de la Budapesta, de Marossy a 
devenit o mare personalitate, nu numai Statul Spaniol îi 
oferea cele mai mari ajutoare, dar şi toţi Spaniolii, făceau 
acelaşi lucru. Deci legația ungară devenise centrul atenţiei 
tuturor Spaniolilor. Bâzu Cantacuzino a dat deci un telefon 
la legația ungară cerând lui Marossy o audienţă şi a doua zi 
Chiar, această audienţă a fost fixată. Intrând în sala de 
primire, Cantacuzino a avut un recul: ministrul de Marossy 
îl aştepta în picioare pe Bâzu Cantacuzino şi în spatele 
ungurului, trona harta Ungariei, harta Ungariei Mari, în 
care erau cuprinse şi Ardealul, Banatul, Croatia, etc., adică 
Ungaria Habsburgică ca şi cum nu ar fi existat Tratatul de la 
Trianon. Primul gând al Românului Bâzu Cantacuzino a 
fost să se retragă în faţa obrăzniciei lui de Marossy, dar s'a 
stăpânit, el venea la ministrul Ungariei, ţara care ridicase 
steagul revoltei şi comunitatea românilor din Madrid, 
hotărîse să le ofere nu numai steagul împăcării dintre cele 
două ţări duşmahe, dar şi promisiunea să-i dea tot ajutorul 
posibil. Bâzu Cantacuzino îi expuse lui Marossy că el nu 
reprezinta mare lucru dar are un avion al lui pe care-l pune la 
dispoziţia revoltaţilor unguri. Bâzu Cantacuzino îi spuse că 
el îşi da seama că cu avionul lui nu se vor putea face 
bombardamente, dar va putea fi folosit în facere de legături 
între comandamente, de transmiterea de ordine urgente, etc., 
adăugand că întreaga Comunitate românească de la Madrid, 
se pregăteşte ca să lupte până la ultimul om alături de 
Unguri. De Marossy, fără să-l invite să ia loc, tuşi şi apoi îi 
spuse că el, ca ministru al Ungariei, e încântat de ce aude, 
dar..., deocamdată Ungaria nu are nevoie de avionul 
românilor, deoarece propunerile de ajutoare vin din toate 
părtile, în special din partea Spaniei şi din partea altor State, 
într'un cuvânt, din partea întregei lumi anticomuniste. A 
primit comunicarea de la Washington, comunicare foarte 
încurajatoare, din care reiese că America va da tot ajutorul 
pentru ca insurgenții de la Budapesta, să fie învingători. 
Deci...! Cu aceasta audiența a luat sfârşit, Românul 
Cantacuzino s'a înclinat şi a plecat, nu fără a arunca o 
privire întrebătoare asupra harţii din spatele lui Marossy 
care reprezenta Ungaria Mare, complexul Monarhiei 
Habsburgice, care nu diferea cu nimic de Federaţia viitorului 
Stat din Europa de mâine, asa cum şmechereşte îl strecurase 
în articolul revistei lu George Uscătescu. 

Se înţelege că Ungurul de Marossy, ca toţi ungurii din 
lume, are tot dreptul să aibă în casele lor, harta Ungariei 
Mari, iar pe Marossy, nimeni nu putea să-l împiedice ca în 
biroul de primire al legaţiei Ungare din Madrid, să ţină harta 
Ungariei Mari, harta visată de toţi Ungurii din lume, dar 
când a fost anunţată şi a fost admisă vizita unui Român, 
Ungurul Marossy trebuia să aibă atâta bun simţ să-l invite 
pe Cantacuzino într'o altă cameră, unde nu figura harta 
provocătoare a acestei Ungarii Mari, dar obrăznicia lui 
Marossy era prea mare, mai ales în acele momente când 
Ungurii erau siguri că America le va da tot sprijinul, 
pentruca insurgenții Unguri să fie învingători. Ă 

Ce s'a întâmplat a dovedit că Marossy, toţi Ungurii, toți 
Românii şi toţi anticomuniştii din lume, au fost înşelaţi, 
crunt înselaţi, de Europa şi în special de America. Insurgenţa 
maghiară a fost masacrată de Moscova şi America n'a 
mişcat nici un deget şi, ani mai târziu, ungurul Marossy a 
fost obligat să părăsească localul în care stătea, acel imobil 
fiind ocupat de comuniştii de la Budapesta şi, dacă mai 
trăieste, locuieste ca şi ministrul român Nicolae Dimitrescu, 


pe 


care are 94 de ani, într'un biet hotel din Madrid. Din cele stat la închisoare zece ani. odată cu lon Hudiţă a fost băgat 


arătate mai sus, reiese că Ungurii, toţi Ungurii, trăiesc numai 
cu visul unui Ardeal unguresc, pentru ei nu există decât 
harta Ungariei Mari şi se sbat mereu ca acest vis să devină o 
realitate şi exact ca ministrul de Marossy, nu obosesc să 
strige: Nem nem shoha. Aceasta este o realitate pe care nu 
trebuie s'o uite nici un Român. 

xx*x x 

Cum s'a sfârşit răscoala ungară din 1956, ştie toată lumea. 
Si au suferit [9) înfrângere nu numai Ungurii domnului de 
Marossy, Ci toată lumea anticomunistă. ŞI printre Cei care au 
suferit cel mai mult, au fost şi Românii, căci aceştia îşi 
dădeau seama că cu cât se va îndepărta ceasul eliberării de 
Rusi a Ungurilor, cu atât mai mult se va îndepărta ceasul 
eliberării României. Dar răscoala Ungurilor, a avut şi un 
bine pentru Unguri căci între o sută şi două sute de mii de 
Unguri, au rămas în afara cercului rusesc, deci în lumea 
liberă, căci aproape toţi au emigrat în America şi numărul 
celor ce vor striga “Nem nem shoha”, a crescut. La început, 
aceşti Unguri învinşi de Ruşi, au stat liniștiți, dar cu cât 
numărul lor au crescut, a venit uitarea înfrângerii şi dorinţa 
de a lupta pentru Ungaria Mare. Prin gestul acesta demn de 
admirat, gestul acesta de a se răscula contra Rusiei 
comuniste, Ungurii au câştigat foarte mult în faţa lumii 
intregi şi mai ales în faţa Statelor Unite. Şi tot neobosiţi, au 
început să aţâţe toată lumea pe chestia, Ungaria a fost 
nedreptăţită, marea neîndreptăţire. Că Ungaria fusese ţara 
care a nedreptăţit atâtea popoare înainte de primul războiu 
mondial, se uitase de mult şi acuma era pr primul plan 
nedreptatea Ungariei şi marii vinovaţi erau Românii. Se 
mergea până acolo încât se utiliza cuvântul genocid. 
Zadarnic răspundeau Românii din exil ca nu e vorba de 
uciderea Ungurilor de către Români, ci că toți Românii sunt 
supuşi de către comunişti la aceiaşi tortură şi nu numai 
Ungurii. Dar răspunsurile româneşti erau slabe, voalate şi 
numai răspunsurile ungureşti erau puternice şi împrăştiate în 
toată lumea. Prin 1975-1976 Românii din America şi din 
Canada s'au ridicat puternic şi atunci Ungurii s'au mai 
liniştit şi conducătorii lor au sfătuit pe cei de mâna a doua, 
să ridice drapelul prieteniei. Si aşa se face că în toate țarile 
Sau ivit cercuri de prietenie româno-ungară. Adevărul 
adevărat este că Românii nu au dat importanţa cuvenită 
acestei tactice ungurești. Pentru ei tratatele de pace în 
vigoare, erau aşa de puternice căci Ungurii îşi pierd timpul 
de pomană: Ardealul este românesc, conform tratatului de la 
Trianon. 

Cum am mai spus, Români erau convinşi că Ungurii nu 
se mai gândesc la Ardeal, aceasta le-o afirmase cutare ungur 
la o întrunitre sau cutare prieten ungur. Si aşa a mers până 
când în 1981-1982, un român a avut curajul să dea un 
comunicat că, el, împreună cu alţi câţiva Români pe care 
nu-i numeşte şi împreună cu un Ungur, împreună cu alţii, 
toţi fără să-i numească, au încheiat un pact, pactul prieteniei 
româno-ungare. Si acest pact a fost semnat numai de ei doi 
şi că aceşti doi, sunt: Mihnea Berindei, din partea grupului 
de Români şi Akos Ditroi din partea grupului de Unguri. 
Acestia doi, Berindei şi Ditroi. îşi luau anumite angajamente 
în numele Românilor şi Ungurilor, dar nu ni se spunea cine 
le-au dat aceste împuterniciri, adevărul fiind acesta: cei doi, 
Ungurul şi Românul şi-au pus în gând să devină oameni 
mari, să intre în Istorie şi au dat un comunicat fără să aibă 
nici o împuternicire din partea nimănui. E adevărat că se 
pare că acţiunea nu a mers mai departe, că au rămas numai 
ei doi fără să fi mai crescut cu nici o unitate nici din partea 
ungurească şi nici din partea românească. 

„Să vedem cine este acest român care şi-a pus în gând să 
intre în Istorie. Despre român avem destule date dar despre 
ungur, nu am aflat nimic. Mircea Berindei este un profesor 
de Istorie care a venit de curând din Ţară. Tatăl lui este 
Berindei(?), profesor universitar de istorie iar bunicul lui este 
Ion Hudiţa, profesor universitar de Istorie, fost ministru în 
cabinetele Sănătescu şi Rădescu şi care pentru acest lucru, a 


la închisoare şi ginerile lui, profesorul Berindei şi cu soţia 
acestuia, fiica profesorului Hudiţă. Si în închisoare, fiica 
profesorului Hudiţă a dat naştere lui Mihnea Berindei, omul 
care şi-a pus în gând să intre în Istoria românească şi în cea 
maghiară. 

După un număr de ani, comuniştii şi-au dat seama că nu | 
pot să facă ştiinţă cu profesori proveniţi din ilegalitate şi au | 
hotărît să scoată din închisoare pe profesorii adevăraţi, să-i 
repună din nou în posturi, dar cu o condiţie: să devină 
comunişti sau să se prefacă şi în nici întrun caz să nu iasă din 
cuvântul lor. Si aproape toţi au acceptat târgul propus de 
comunişti. Au fost desigur mai multe cazuri de profesori ce 
nu au acceptat târgul propus de comunişti, dar din nefericire | 
noi nu cunoaştem decât unul este acela al profesorului lon | 
Hudiţă. Ginerele lui, profesorul Berindei l-a acceptat şi nu | 
vom veni aici să-l acuzăm: era om, era tânăr, îi era foame şi 
voia să trăiască. Să ne gândim că a fost un asemenea om care | 
traia în străinatate, avea leafă mare de la Americani, trăia | 
larg şi totuşi a acceptat un târg oferit de comunişti. E drept 
că acest profesor nu a acceptat să fie repus în post (de care 
nu avea nevoie), dar a acceptat să i se publice cărţile lui în 
România, cu contract, deci primind bani, şi nimeni nu a avut 
curajul să-i spună aceasta în faţă. 

Deci protesorului Berindei nu i se poate aduce nici o 
acuzaţie că a devenit comunist pentru ca să poată trăi, dar | 
nimeni nu ne poate opri să ne scoatem pălăria în faţa 
gestului profesorului lon Hudiţă, care a refuzat să primească | 
postul oferit de comunişti. In faţa refuzului profesorului 
Hudiţă, comuniştii l-au băgat din nou la închisoarea în care 
a stat cu totul aproape zece ani. După aceşti zece ani, 
profesorul Hudiţă a fost pus în libertate şi comuniştii i-au 
dat o mică pensie din care trăia greu, dar principalul e 
acesta: profesorul Hudiţă nu a acceptat târgul propus de 
comunişti, până la capăt. Bineînteles, în limita posibilităţilor, 
Hudiţă a reluat legăturile cu Naţional-Ţărăniştii, în special 
cu lon Jovin, fostul medic al lui Iuliu Maniu, pe care-l 
cunoscuse bine în vremurile bune, el fiind omul de credinţă 
pe care Maniu îl consulta în ceiace făcea. Si Jovin şi cu 
Hudiţă au sesizat pericolul unguresc. lată ce îmi scria 
profesorul Hudiţă întro scrisoare din 29 Ianuarie 1980: 
“Tree acuma la lucrările d-tale. Incep cu Transilvania Care 
este o lucrare excelentă şi în care ai combătut foarte bine 
teza maghiară. Dealtfel trebuie să ştiii că în ultimii ani 
istoricii maghiari, conform planului guvernului Kadar, nu | 
mai revendică Transilvania, ca provincie aparţinând | 
Ungariei. şi dau înfine şi ei seama de ridicolul acestei 
pretenţii. Ei cer autonomia Transilvaniei şi organizarea ei 
după modelul elveţian, împărţită în cantoane românesti, | 
maghiare şi germane. O astfel de Transilvanie ar face parte 
dintr'o Confederație dunăreană în care ar putea intra 
Ungaria, Cehoslovacia şi Croaţia, o repetare a vechii 
Austro-Ungarii! Cu altă ocazie iţi voiu scrie eu cum trebuie 
tratată teza maghiară referitoare la autonomia Transil- 
vaniei!”. 

Din rândurile de mai sus se vede că profesorul lon Hudiţă | 
era contra tezelor maghiare asupra Transilvaniei. Dealtfel el 
îmi scria că va reveni asupra acestei chestiuni, dar eu m'am 
îmbolnăvit grav şi cu ajutorul soţiei mele i-am comunicat 
starea în care mă aflam, deci pentru un timp corespondenţa 
noastră a încetat. i 

Să ne întoarcem la nepotul profesorului Hudiţă. După | 
ieşirea din închisoare a profesorului Berindei şi luarea 
postului oferit de comunişti, a urmat o perioadă mai bună 
iar tânărul născut în închisoarea comunistă, a devenit de 
origină sănătoasă şi a putut să studieze şi să devină la rândul 
lui, profesor. Tânărul Mihnea a devenit chiar comunist, dar 
alături de linia partidului. In revista “Carpaţii” domnul Sava 
Gârleanu ne spune că Mihnea Berindei era pe linia deviată 
chineză. Probabil că din această cauză, a ales libertatea şi 
ajuns la Paris, s'a apucat să dea comunicatul despre care a 
fost vorba. De lucrurile acestea a auzit şi profesorul Hudiţă 


21 


şi era neliniştit. Mai ales că Hudiţă a auzit că nepotul lui s'a 
căsătorit sau trăieşte cu o unguroaică evreică şi că acesta ar fi 
motivul pentru care tânărul Berindei s'a hotăriît să intre in 
Istorie. Nu se poate crede că profesorul. Hudiţă era 
antisemit. El a fost Naţional-Tărănist şi colaborator 
apropiat al lui Maniu şi Maniu nu putea suferi în preajma lui 
pe antisemiţi, deci Hudiţă, dacă ar fi fost antisemit, nu ar fi 
fost primit printre colaboratorii apropiaţi al şefului 
Naţional-Tărănist. Dar Hudiţă era moldovan din judeţul 
Baia, deci putea să aibă cât de mulţi prieteni evrei, fără să 
acepte a avea un nepot căsătorit cu o evreică. De exemplu eu 
sunt entusiasmat când aflu că un popor de culoare îşi capătă 
independenţa şi aşi acepta cu toată bunăvoinţe să am un 
prieten inteligest negru dar, dacă aşi avea un băiat, nu mi-ar 
face plăcere să se însoare cu o negresă. Aşa îmi pare că era şi 
profesorul Hudiţă. 

Şi la 17 Decembrie 1931, într'o scrisoare mă anunţa că în 
primăvara anului 1982, Hudiţă va veni la Paris şi cu această 
ocazie “spera să tragă o fugă şi la Madrid pentru a ne vedea 
şi a sta de vorbă. Mi-ar face o mare plăcere”. Primind 
această scrisoare am gândit asupra dorinţei lui de a vedea 
Parisul şi Madridul. In ce priveşte Madridul, nu mi-o spune, 
dar eu ghiceam adevăratul motiv: Hudiţă avea câteva cărți”n 
manuscris, în special asupra lui Alexandru loan Cuza Şi îşi 
dăduse seama că la “Carpaţi” exista un cult al marelui 
domnitor şi deci că Traian Popescu ar fi capabil să facă 
ceiace trebuie ca să-i tipărească .acele cărți. In privinţa 
Parisului, la fel profesorul Hudiţă nu mi-o spune, dar cred ca 
şi de data aceasta am ghicit adevăratul motiv profesorul 
Hudiţă era la curent cu activitatea nepotului la Paris şi în 
special cu comunicatul româno-maghiar. Si profesorul 
Hudiţă era convins că Ungurii prezintă un adevărat pericol 
pentru Ardeal şi îi era teamă că nepotul lui, născut într'o 
închisoare, e capabil să comită mari prostii, mai ales că era 
sub influienţa unei evreice, Si profesorul Hudiţă a murit 
tocmai în primăvara anului 1982, fără să mai vadă Parisul şi 
Madridul şi fără să încerce a-şi opri nepotul să mai facă 
prostii istorice. 

Si acuma să vedem ce prostii face tânărul Mihnea 
Berindei. El afirmă şi semnează un comunicat din care reiese 
că tratatele ce s'au semnat între cele două țari, Ungaria şi 
România, ne-au fost impuse de. Marile Puteri Franţa. şi 
Marea Britanie în 1920, Germania şi Italia în 1940 şi Statele 
Unite şi Rusia Sovietică, în 1946. Mihnea Berindei a studiat 
Istoria în România şi ştiut este că în România de astăzi se 
studiază şi se face o falsă Istorie. Sub conducerea lui Roller 
s'a scris o Istorie a României în patru volume în care Roller 
şi ceilalţi, se străduiesc să ne convingă că Romania de astăzi 
a ajuns unde a ajuns, numai datorită Rusiei. Această Istorie 
se opreşte la anul 1878, adică la anul când România a 
devenit independentă, iar după alte Istorii ale României, 
scrise de Giurăscu şi altii, după 1878 şi până astăzi nu a 
existat şi nu a fost făcut altceva decât de partidul comunist. 
Deci este uşor de înţeles cum tânărul Berindei n'a cunoscut 
faptele care s'au petrecut după 1878. El spune că în 1940, 
României i-a fost impus un tratat de către Italia şi 
Germania, ceiace este purul adevăr iar în 1946, un nou tratat 
i-a fost impus de către Statele-Unite şi Rusia, ceiace este 
aproape de adevăr, adevărul adevărat este că acest tratat i-a 
fost impus de Rusia Sovietică. In ceiace priveşte tratatul din 
1920” adevărul istoric este că realipirea Transilvaniei la 1918 
la patria mamă România a fost realizată prin hotarirea liber 
exprimată a Românilor din Transilvania şi a minorităţilor 
conlocuitoare, în Marea Adunare Naţională de la Alba lulia 
din | Decembrie 1918, în conformitate, cu principiul şi 
dreptul la autodeterminare stabilit de Aliaţii învingători”.— 
Traian Popescu, “Carpaţii” nr. 37. Deci Mihnea Berindei 
vine şi susţine ceiace spun şi susţin Maghiarii care nu vor să 
uite Tratatul de la Trianon, care nu a făcut decât să 
recunoască ceiăce horărise Adunarea de la Alba lulia, deci 
această frază pe care o semnează tânarul nostru istoric 
(turcolog) Berindei, este în favoarea revizionismului 


22 


„0 a 


maghiar. dea 

După cum am văzut, Românii scriu în struna maghiară! 
fie din Budapesta, fie din exil. Cel care a fost mai ungur 
decât ceilalţi, a fost Mihnea Berindei, care îi sprijină pe 
Unguri în negarea Tratatului de la Trianon. Să zicem că 
tânărul Mihnea Berindei, face parte din falanga celor care 
voiesc să se termine cu ura dintre Români şi Unguri, care e 
adevărat că foloseşte Ruşilor, decât Ungurilor şi Românilor. 
Şi într'adevăr a apărut un număr de Unguri şi Români care 
voiesc prietenia celor două popoare, dar noi considerăm că 
numărul Românilor prieteni ai Ungurilor, este mai mare 
decât numărul Ungurilor care doresc prietenia Românilor. 
In timp ce apărea Comunicatul istoric al lui Berindei, apar în 
America un mare număr de Unguri, aparţinând exilului Şi nu 
Ungurilor de la Budapesta, care scriu în presa americană 
articole incendiare contra Românilor şi în ajutorul lor sar şi 
Americanii care-i sprijină pe Unguri şi aceşti Americani 
prounguri, sunt membri ai Senatului american. Astfel un 
Ungur, numit Lukacs, scrie în presa americană, articole 
contra Românilor, care articole sunt luate în braţe de un 
senator american, care sunt susţinute în fața acestui Senat. 
Si acest senator se numeste Moynihan. Deci Ungurii din exil 
se sbat pentru Ardealul lor, scriu în gazete americane şi 
câştigă adepţi americani pentru tezele lor. Aceasta e mai 
grav decât ar părea la prima vedere. E drept că Românii de 
la Paris, printre ei este şi o femeie, care cred şi scriu 
suştinând prietenia româno-maguiară, dar aceştea nu-şi dau 
seama de importanţa greşelii lor. Dar această greşală a lor 
este minoră față de greşala cea mare a Ungurilor din 
America, care reuşesc să-şi strecoare articolele lor în presa 
americană. Dar ceiace fac Românii de la Paris sunt fapte 
care sunt cunoscute numai de Români, deci importanţa lor 
este minoră, căci nu sunt cunoscute de străini şi în special de 
Americani. Dar şi ceiace am făcut şi noi la “Carpaţii” şi ce au 
reușit să facă şi cei din ară, în cap cu doctorul Jovin şi 
profesorul Hudiţă, e lipsit de importanţă în faţa Ungurilor şi 
propagandei lor. Căci propaganda ungurească nu se 
limitează la ceiace a scris ziaristul Lukacs şi sprijinul dat 
acestuia de senatorul american Moynihan, ci este mult mai 
mare, face parte dintr'o organizaţie care nu oboseşte şi 
lucrează ca numărul prietenilor Unguri să crească mereu. Şi 
în fața acestei avalanşe antivalahe, nu se face nimic sau 
aproape nimic. Căci contra ungurului Lukacs şi senatorului 
Moynihan, s'a ridicat numai un glas, acela al Românului 
Traian Golea care a scris o broşură de 80 de pagini. Lucrarea 
aceasta e importantă, documentată, Românul Golea 
răsturnând toate argumentele Ungurului Lukacs, dar trebuie 
să ne dăm seama că rezultatul este foarte mic în faţa 
propagandei puternic organizată a Maghiarilor. 

Lucrarea românului Golea se numeste “TRANSILVA- 
NIA”. An answer to U.S. Senator MOYNIHAM and to 
John Lukacs and all other Hungarian revisionists, Sperăm 
că această lucrare s'a trimis gratuit tuturor membrilor 
Senatului american şi acesta a fost un efort mare de tot 
pentru Românul Golea, cu finanţe slabe aşa cum sunt 
finanţele Românilor din exilul românesc. Dar în faţa unui 
articol publicat într'o gazetă americană şi a intervenţiei unui 
Senator în faţa Senatului american, ne dăm seama cât de 
slabi suntem. In orice caz, semnalăm lucrarea Românului 
Golea, ca fiind cea mai importantă pentru lupta în favoarea 
Ardealului românesc, celelalte lucrări au fost scrise numai ca 
o încercare de a atrage atenţia Românilor asupra pericolului 
maghiar. In cei doisprezece ani de când noi am tras semnalul 
asupra pericolului maghiar, merită să atragem atenţia 
asupra ce au scris Români Traian Golea şi Nicolae Novac, în 
gazeta “Libertatea” din Statele Unite. 

Dar ceiace s'a facut în acest domeniu până acume, se 


datorează numai activităţii izolate a unor Români şi unor 


nu s'au pronunţat asupra Ardealului, dar la începutul anului 
1987, Statul comunist Maghiar a rupt tăcerea. Deci Românii 


Da 


care credeau ca ŞI tanărul turcolog Mihnea Berindei, că o în Transilvania. Dar Notarul anonim mai spune că Ungurii 


acţiune â exilaţilor români şi maghiari ar putea să ducă la o 
împăcare istorică a celor două popoare duşmane, au fost 

use în faţa unui adevărat zid de nepătruns: Ungaria de la 
Budapesta, deci Statul Ungar, declară că Ardealul este 
unguresc $i că Statul român-nu mai vorbim de exilaţii 
români—» nu are nici un drept asupra acestui Ardeal care a 
fost dat în 1920 României, printr'un Tratat impus de 
popoarele victorioase în urma primului războiu mondial. 
până aici vedem că turcologul Berindei este de acord cu 
ceiace afirmă Maghiarii. Natural, Statul maghiar nu a 
afirmat nimic din ce afirmăm noi, dar reiese dintr'o carte de 
trei volume, care a apărut la Budapesta. Cartea se numeşte 
Istoria Transilvaniei (Erdely Tot&nete) ce are circa 2000 de 
pagini. S'ar putea spune că ceiace scriu “un colectiv de 
cercetatori”, nu angajează un Stat, dar trebuie să se ţină 
seama că cele 2000 de pagini au apărut într'un Stat comunist 
în care nu se poate tipări nici o pagină, nu 2000, fără 
autorizaţia cenzurii, deci a Statului. Şi redactorul responsabil 
a acestei vaste lucrări a fost ministrul culturii republicei 
Ungare, Kăpeczi Bela, deci aceasta inseamnă că Statul 
maghiar şi-a luat răspunderea a tot ceiace cuprind cele 2000 
de pagini. Fără îndoială că surprins a fost nu numai 
turculogul Berindei, ci însuşi Ceauşescu care era convins că 
totul depinde de cele două State socialiste(?), Ungaria şi 
România, care trăiau şi vor continua să trăiască într'o 
armonie socialistă şi nu vor căuta să modifice ce a stabilit 
şeful socialiştilor, Stalin. 


Din primale capitole a acestei cărţi, se vede că Maghiarii 
sunt contra unui capitol de Istorie, ce a fost desbătut la 
sfârşitul scolului trecut, în care se devedise că la retragerea 
legiunilor romane, ordonată de Aurelianus, Daco-romanii 
au continuat să trăiască acolo şi că deci când au venit 
Ungurii, nu au gasit un adevărat gol ci au găsit adevărate 
State, mici fără îndoială, care au luptat contra Ungurilor ca 
să-şi păstreze independenţa. Contra teoriei lui Roesler au 
luptat istoricii români şi susţinerile lor au avut câştig de 
cauză în faţa acestui Roesler şi dovada este ca în 1920, 
oamenii de Stat europeni au dat Ardealul României, 
convinşi fiind de istoricii care stabiliseră că în Ardeal, 
Românii au fost întotdeauna acolo şi peste ei veniseră 
Maghiarii tocmai din Asia. Aceste lucruri au fost desbătute 
în faţa Europei în secolul trecut şi Europenii fiind convinşi 
de dreptatea României au dat sentința că Ardealul este 
românesc. Avuseseră loc procese celebre ca cel al 
Memorandului şi Românii fuseseră condamnaţi de Austria, 
dar nu de Europa. Astăzi Maghiarii se prezintă ca 
nedreptăţiții Istoriei, dar uită că în secolul trecut Europa îi 
condamnase pe ei ca asupritori a popoare întregi, că 
Românii, Sârbii, Slovacii şi Croaţii erau adevaraţii 
neîndretăţiţi ai latoriei şi că ei, Maghiarii erau cei care 
nedreptăţiseră aceste popoare. Astăzi Maghiarii mizează pe 
faptul că Europenii sunt nu numai uituci ci chiar 
necunoscători ai Istoriei şi deaceia atacă cu neruşinare. De 
exemplu, Americanii nu au cunoscut Istoria Europei din 
trecut şi au dovedit că nici nu-i interesează, deaceia au 
permis ca Rusia Sovietică să ocupe ţări întregi (Estonia, 
Letonia, Lituania) şi nu numai regiuni care nu-i aparţineau 
(Basarabia). De unde să ştie Americanii că un oarecare 
Roesler a provocat discuţii înfocate pe chestia României, că 
el a susținut că Romanii, în anul 27], au părăsit Dacia şi cu 
ei s'au retras în Sudul Dunării toţi locuitorii acestei provincii 
şi Dacia a rămas goală goluţă, fiind o “țară a tuturor şi a 
nimănui”, cum susțin astăzi Maghiarii în faţa Americanilor 
care-i cred, ca senatorul Moynihan. 

O sursă care-i jenează pe Maghiari, este tocmai “Cronica 
Notarului anonim al regelui Bela”, care este o sursă 
principală a istoriografiei ungare. Acest cronicar anonim 
spune clar că Maghiarii au “descălicat în cânpia Pannonica 
în anul 896 şi după aceia, în faţa înfrângerilor ce le-au suferit 
din partea celorlalte popoare ale Europei, s'au întors spre 
arcul carpatic, făcând incursiuni în acest arc carpatic, deci 


întorcandu-se spre arcul carpatic, au întâlnit pe Români şi 
citeaza chiar nume, deci Romanii nu se retrăseseră cu 
legiunile lui Aurelian, ci au ramas pe loc. Dar Maghiarii 
spun că acesta este un neadevăr şi aruncă toată vina pe, 
Notarul anonim al regelui Bela. Dar tot ce spune Notarul 
anonim, în ceiace le convine, Maghiarii admit şi numai 
asupra acestui fapt că Românii se găseau aici când au venit 
Ungurii, că exista chiar un “oarecare Gelu, ducele 
Românilor”, se ridică cu înverşunare şi spun că... asupra 
acestui fapt nu există dovezi nici istorice, nici arheologice 
nici toponimice. Fără îndoială asupra celorlalte chestiuni 
favorabile Maghiarilor, Ungurii nu-l mai consideră vinovat 
pe Notarul anonim şi numai asupra acestei părţi, se ridică cu 
înverşunare. Se vede că Maghiarii voiau ca Notarul anonim 
să prevadă că aceşti Romani, vor deveni după o mie de ani, 
de neclintit, că vor suferi în această mie de ani cele. mai 
crâncene umilințe şi că la capătul acestei mii de ani, îşi vor 
cere dreptul lor în faţa Europei asupra Ardealului şi Europa 
li-i va da în anul 1920. poetei 
Toate cele două mii de pagini, sunt pline de neadevăruri, 
de falsuri, dar repet, Maghiarii mizezeza pe faptul că Europa 
a uitat şi că America nu cunoaşte acele fapte din care reiese 
că Ungurii au fost cauza marilor nedreptăţi pe care le-au 
suferit alte popoare, tocmai din cauza Maghiarilor. 
Si acuma să mai vedem ce s'a întâmplat cu aceste două mii 
de pagini de Istoria maghiară. In primul rând, cum au 
reacţionat Românii? E curios dar adevărul acesta este: 
Românii din exil se comportă ca şi cum nu au auzit de aceste 
două mii de pagini, mai mult, se comportă faţă de Ungurii 
din exil, ca şi cum ei nu ar aproba ce au făcut comuniştii de 
la Budapesta. Comportamentul Românilor din exil este ca şi 
cum cele două mii de pagini maghiare nu ar avea nici 0 
importanţă, ca şi cum cele două mii de pagini nu ar avea nici 
o influiență asupra Europenilor şi Americanilor. Dar 
chestiunea se prezintă de o importanţă mare şi chiar foarte 


mare. Faptul este că Europeanul de astăzi nu cunoaşte ce s'a - 


întâmplat înaintea primului razboiu mondial, că nu ştie că 
înaintea primului războiu mondial, Ungurii erau opresorii 
Românilor, Sârbilor, Cehilor, Slovacilor şi Croaților şi că 
Europa întreagă i-a condamnat în fata proceselor de răsunet 
ce au avut loc în acele vremuri. Astăzi omul de pe stradă din 
Europa, acel om.care constituie opinia publică a Europei, 
înşi face o părere asupra faptelor internaţionale după ce 
citeşte în ziare. Ori ziarele sunt scrise de oameni care cunosc 
foarte puţin Istoria celorlalte popoare şi nu ştiu nimic din ce 
s'a întâmplat acum 70 de ani, deci Maghiarii se prezintă ca 
un popor fără pată, ca un nedreptăţit, ca nedreptăţitul 
Istoriei şi pentru aceasta este nevoie ca Românii să se sbată, 
să scrie, să facă o propagandă care să scoată adevărul la 
suprafaţă. In această contra propagandă, va trebui să 
scoatem de la naftalină adevărata fire maghiară să arătăm 
cum e el, urmaş al celor ce au venit din Asia şi nu va fi 
nevoie să insistăm asupra tragerii pe roată a lui Horia, 
Cloşca şi Crişan, ci să arătăm ce s'a petrecut în timpurile mai 
noi, adică în 1940, când au ocupat Nordul Ardealului şi când 
bestia din sufletul maghiar s'a arătat în adevărata lui 
splendoare. Ce s'a petrecut în 1940, nu este cunoscut de 
Europeni iar, fără îndoială, în cele două mii de pagini de 
Istorie maghiară, “colectivul de cercetări” ce a alcătuit 
această Istorie, s'a ferit să vorbeasca de aceasta ultimă 


bestialitate maghiară, practicată asupra poporului valah. 
. . E e tr ._ + . 
Mai sus am vorbit de o contraofensivă activă contra 


propagandei maghiare. Aceasta nu înseamnă că aceasta 
contrapropagandă trebuie făcută cu ură, întrebuințând 
adevărul şi falsurile istorice, ci cu masură şi numai cu 
adevărul, căci adevărul este de partea noastră. Dar trebuie să 
ţinem seama de un fapt: trebuie să-i ajungem pe Maghiari, 
căci am rămas în urmă, In timp ce noi am dat comunicatul 
lui Mihnea Berindei şi ne-am comportat cu o nepăsare 
condamnabilă, Maghiarii au câştigat poziţii puternice în 
Statele Unite şi în Canada. Pentru aceste ţări, noi suntem 


23 


REFLEXIUNI 


1. La scaunul de judecată al semenului meu, eu mă 
prezint cu conştiinţa lui şi c'o piatră. 

2. Dacă te aşezi în faţa soarelui, nu provoci o eclipsă de 
soare, ci accentuzi o eclipsă de om. 

3. Când întinzi mâna unui om care nu merită, nu-l ridici 
pe el: te cobori pe tine. 

4, Dac'ai stat în celulă, defineşte libertatea. Eşti singurul 
calificat s'o faci, 

5. Orice despărţire vine prea devreme, mai ales în 
dragoste. 

6. Ziua bună se cunoaşte de dimineaţă. Care-i dimineaţa 
vieţii? 

7. Socrate a băut cucută, “supunându-se legilor țării”. 
N'a văzut just: omul nu trebue să se supună legilor, ci legea 
omului. 

8. Oscar Wilde zice: “Mie daţi-mi superfluul; lăsaţi 
altora necesarul”. Poate atracţia vieţii e în superflu. 

9. Cel mai mult am iubit în viaţă nu femeia care a râs cu 
mine, ci pe cea cu care am plâns. 

10. Am avut mulţi profesori. Un singur maestru: Viaţa. 

11. Eu nu-l văd pe Isus revenind printre oameni pentru a-i 
judeca, ci pentru a-i ierta. 

12. Nu daţi Cezarului ce este al Cezarului, fiindcă Cezarul 
vă ia întăi sufletul. Ce mai daţi lui Dumnezeu? 

13. Nu “un imperiu pentru o femeie”: dragostea se 
mulţumeşte cu o cabană. 

14. Isus nu este împăratul lumii, ci fiul lui Myriam născut 
în iesle. Aici stă măreţia absolutului. 


DUPA DOISPREZECE ANI 


marii vinovaţi iar Ungaria, o ţară martiră. Am arătat cum în 
Statele Unite, Maghiarii au scris şi scriu articole mincinoase 
în marele ziare de prima mână, iar noi Românii nu putem 
pătrunde în această cetate a ziaristicei, căci ea este trecută de 
mult în mână Maghiarilor. Noi suntem nevoiţi să ne 
mulțumim numai cu broşura românului Golea şi această 
brosură, tiparită într'un tiraj limitat, nu poate fi la înălţimea 
articolelor maghiare, tipărite în presa americană şi sprijinită 
de senatori. Numele ziaristului Lukacs, după nume este 
maghiar fără nici o îndoială, dar numele senatorului dă 
naştere la îndoieli, cu privire la originea lui. Dar poate fi şi 
evreu, căci afecțiunea evreilor pentru Maghiari, este de mult 
cunoscută. Ea merge până acolo că i-a ertat pentru cele circa 
400000 de evrei, ucişi de Maghiari, aruncând această cifră, 
desigur umflată, în spatele Valahilor. 

Deci am dovedit că în Statele Unite, Maghiarii sunt 
stăpâni pe propaganda contra Românilor şi iată că aflăm că 
acelaşi lucru se întâmplă şi în Canada, căci iată ce scrie 
domnul Ion Raţiu, în ziarul lui, “Românul liber” din Mai 
1987. “Relţiile româno-maghiare au intrat într'o nouă fază: 
lupta deschisă. Delegatul ungur, la Conferinţa de la Viena 
asupra Securitaţii şi cooperării în Europa, a susținut, pe faţă, 
o rezoluţie canadiană care cere protecţia minorităţilor 
etnice. Pretenţia unităţii ţărilor surori socialiste a fost 
abandonată. Nimic surprinzător. Rezoluţia canadiană a fost 
pregătită de grupul de presiune maghiar din Toronto. După 
cum diversele rezoluţii din Congresul American, propuse de 
reprezentantul Dornan, sunt pregătite de colegul lui din 
California, reprezentantul Lantos. De origine ungur. Aceste 
acţiuni sunt consecința logică a activităţii iredentiste 
maghiare, desfăşurată cu multă dibăcie din 1975, de la 
Helsinki incoace, 

“Occidentul vede mizeria şi lipsa drepturilor omului în 
România, vede persecuția acerbă practicată acolo, Naiv, 
Occidentul a ajuns să creadă în campania exilaţilor 
maghiari, care afirmă că numai ungurii sunt persecutați, pe 
bază etnică”. 


24 


de Radu BUDISTEANU 


15. Tu care mi-ai ucis visele, ce pui în loc pentru a mai 
putea trăi? 

16. Doamne de ce m'ai chinuit atât? Ca să mă-nalţ, sau ca 
să mă îndoesc? 

17. “Nu fii gelos”. Să fiu indiferent. De când dragostea e 
indiferenţă? 

18. Pascal vorbeşte de relativitatea adevărului şi a eroarei. 
Pascal se înşeală: Adevărul e absolut; eroarea este relativă. 
19. Ce antimonie: răbdarea omului - scurtimea vieţii! 
20. Cine n'a trăit în urât nu ştie ce e frumuseţea vieţii. 

21. lubesc omul; dar el mă iubeşte? 

22. Femeia frumoasă e ca o zi de vară: cerul se poate 
acoperi brusc. 

23. Perfidia aparţine omului? Subomului. | 

24. “E prost de bun ce e!” N'am auzit: “E inteligent de rău 
ce'el!?. i 

25. Ce e pasiunea? O scuză pentru inteligenţă când vede 
greşit. 

26. Ce e patima? O nestăpânire care s'ar vrea nobilă. 

27. Ce e patima? O pasiune degradantă. i 

28. E uşor să crezi în Dumnezeu. Mai greu să crezi în 
oameni. 

29. Nu există încredere fără reciprocitate, cu excepţia 
celei divine. 

30. Mă îndoesc de tot. Deci şi de mine, parte din tot. 

31. Viaţa îţi dă suferinţa; moartea ţi-o ia. Si, totuşi, nu 
vrem să murim. 

32. Bătrâneţea este poarta de dindos a vieţii. 

33. Există o singură democraţie pe pământ - a morţii. 

34. Crede şi nu cerceta. Cercetează şi nu crede. 

35. Îţi mulţumesc, frate, că eşti rău cu mine: făr tine n'aşi 
fi ştiut ce e iertarea. 

36. Cu cât sunt lovit mai tare, cu atât mă simt mai 
puternic. 

37. Care este mai aproape de om: sentimentalul sau 
cinicul? 

38. Istoria e plină de crime. Cu cât mai groaznic 
genocidul, cu atât mai mare împăratul. 

39. Ce dementă imaginaţie la marii scriitori. Imbrăcaţi-le 
eroii şi eroinele în haina cotidianului şi priviţi-i în acţiune. 

40. Ce este talentul? O coardă în plus la vioara spiritului. 
Şi geniul? Spargerea vioarei. 

41. In natură totul se compensează, totul se depăşeşte. Nu 
M... 

42. Nu doresc moartea nimănui. Sunt un om rău: de ce 
mi-am dorit-o pe a mea când eram chinuit? 

43. Cunoaşteţi ceace nu poate fi depăşit în viaţă? Să vă 
spun eu: vorba bună. 

44. Omul cel mai antipatic e omul care are totdeauna 
dreptate. Prostul vine după el. 

45. Femeea... 


46. Ai venit să-mi iei viaţa? Ti-o dau cu o condiţie: să nu 
mi-o restitui. 

47. De ce iubesc animalele? Fiindcă tac. 

48. 

49. Elocvenţa nu e ceeace se spune, ci ceea ce se 
sugerează. Ca şi dragostea. 

50. Inaintea morţii nu cer decât o clipă de linişte. 

51. Nu vreau bocete la căpătăi. Vreau amintirea cea mai 
frumoasă. 

52. Ce părere ai despre cutare? Nu-l cunosc, nu l-am văzut 
în nenorocire. 

53. Care e omul-model? Cel care a trecut prin viaţă 
reuşind să nu facă rău. 

54. Numai tu m'ai iubit, fiindcă numai tu ai fost lângă 
mine când eram prăpădit în temniţă aparent: te-ai gândit 
vreodată să mi te substitui? 

(urmează nr. 61) 


DOCUMENTE 


ELE ce urmează, sunt trei scrisori pe care 
lon Hudiţă, fost ministru, le-a trimis 

- colaboratorului nostru domnul N.S. Go- 
 Vora.- 

Corespondenţa ar fi fost mai bogată 
dacă, între timp, nu s'ar fi îmbolnăvit grav 
domnul Govora. După ce acesta s'a făcut 
mai bine, lon Hudiţă i-a trimis ultima 
scrisoare, la 11 Decembrie 1981. Prin ea îi comunica că peste 
câteva luni, în primavara anului 1982, va veni la Paris pentru 
a-şi vedea nepotul, domnul Mihnea Berindei, şi va veni şi la 
Madrid pentru a cunoaşte redacţia “Carpaţilor”. Dar lon 
Hudiţă n'a mai avut posibilitatea ca să-şi îndeplinească 
aceste dorinţe, deoarece a murit. In orice caz, lon Hudiţă 
este aproape singurul, dacă nu chiar singurul profesor 
universitar care n'a acceptat târgul propus de comunişti, de a 
fi repus în postul de profesor universitar, numai să devină 
comunist. 

Considerând că unele din declaraţiile profesorului Hudiţă 
şi precizinile în legătură cu profesorul N. Iorga, luliu Maniu, 
politica ruso-bolşevică în ceace priveşte România, 23 August 
şi consecinţele triste pentru Ţara noastră, le dam publicităţii 
cu speranța ca pot servi pentru a lămuri şi armoniza 
sbuciumul exilului vechi şi nou, pentru a găsi puntea de 
apropriere pentruca împreuna să găsim soluţia necesară 
eliberări naţionale, a reîntregirii teritoriale şi încadrarea de 
drept în Europa vestico-centrală. 


Redactia Carpatiilor 


Il 
Bucuresti 20 Noembrie 1979 
lubite Domnule Stefănescu, 

Am primit de câteva zile scrisoarea d-tale iar azi, şi foile cu 
cele scrise despre mine, şi despre activitatea d-tale. Iţi 
mulțumesc din suflet pentru frumoasele aprecieri despre 
fostul d-tale profesor de Istorie şi Drept, dela Liceul Militar 
din laşi, şi despre faimosul concurs pe care l-am dat în 1930 
pentru ocuparea catedrai de Istorie Universlă de la 
Facultatea de Litere din Iaşi. In cele publicate de d-ta, în 
legătură cu acest concurs, şi cu activitatea mea, de mai 
târziu, s'au strecurat unele erori pe care ţin să le rectific, 
pentru cunoştinţa d-tale. Concurentul meu, Oțetea, n'a făcut 
niciodată parte din partidul Naţional țărănesc, şi n'a făcut 
politică militantă înainte de 1945 când a aderat la Frontul 
Naţional democratic, prezidat de Petre Groza, împreună cu 
un grup de profesori oportunişti, din laşi, ca Iorgu Iordan, 
C. Balmus, Traian lonascu, Mihai Ralea, etc.! In 1930 când 
a avut loc concursul meu, toţi aceştia făceau parte din loja 
francmasonică din laşi, condusă de Mihai Sadoveanu! Eu 
n'am fost niciodată francmason şi am luptat tot timpul în 
contra lor pentru motivul că această asociaţie, profitând de 
organizarea ei secretă, reprezenta un adevărat stat în stat, 
reducându-se la o simplă asociaţie de promovarea de 
interese personale, de cele mai multe ori, în contradicţie cu 
legile ţării! 

Lupta mea, la concursul respectiv, a fost cu francmasonii, 
protectorii lui Oțetea, şi nu cu acesta, care avea licenţa ca şi 
doctoratul, în literatură italiană, şi nu în istorie, cum cerea 
legea. Concursul a fost anulat din cauza diferitelor 
iregularităţi, şi noi am rămas mai departe conferentiari la 
facultate, nu cum scrii d-ta, că Oțetea a luat catedra iar eu 
am rămas profesor secundar. 

In 1933 eu m'am mutat la Bucureşti, transferându-mă la 
catedra de Istorie Diplomatică, la Academia de Comerţ iar 


după moartea lui Iorga, am trecut la facultatea de litere din 
Bucureşti, unde am funcţionat ca profesor titular de Istorie 
Diplomatică până în toamna lui 1947 când am fost arestat. 
Aceasta, în ce priveşte învățământul. 

XXX 

Cât despre activitatea mea politică, iată datele principale. 
In 1931, când eram înca la facultatea de litere din Iaşi, 
conferenţiar, a venit la putere N. Iorga. Scoala istorică de la 
laşi, căreia îi aparţineam eu, în frunte cu Al. Filipide, Oreste 
Tafrali, Ion Ursu, Ilie Bărbulescu şi alţii, se afla de ani de 
zile, în mare conflict cu lorga, pe o serie de chestiuni, de 
interpretare şi de metodă istorică; lorga, devenind 
primministru şi ministru la Invăţămânţ m'am văzut silit ca 
să-mi apăr cariera mea de profesor, să intru în politica 
militantă, înscriindu-mă în partidul țărănesc democrat, 
condus de d-rul N. Lupu, cel mai de stănga, dintre partidele 
burgheze din acel timp! De atunci, şi până la faimoasele 
alegeri din Noembrie 1946, sub regimul lui Groza, eu m'am 
ales mereu, deputat în opoziţie, în judeţul meu natal, Baia. 
In Februarie 1934, partidul meu a fuzionat cu partidul 
naţional țărănesc, de sub şefia lui luliu Maniu, devenind un 
apropiat colaborator al lui până în vara lui 1947 când a fost 
desființat, data cu cel Liberal! Din Noembrie 1940 când a 
fost asasinat Madgearu, în aceiaşi zi cu Iorga, eu am devenit 
secretar general adjunct al partidului naţional țărănesc. In 
această calitate, am fost colaboratorul apropiat al lui Maniu, 
ducând alături de el, lupta în contra dictaturii lui Antonescu, 
terminând cu 23 August 1944 când acesta a fost înlăturat. 
Am făcut apoi parte din guvernul generalului Sănătescu, ca 
ministru al Agriculturii şi Domeniilor, şi apoi, şi din 
guvernul generalului Rădescu, tot la acelaşi minister, până la 
venirea la putere a guvernului Groza, la 6 Martie 1945. In 
1947 am fost arestat, odată cu Maniu, Mihalache şi ceilalţi 
fruntaşi ai partidului, şi deţinuti până în 1956, aproape 9ani! 
In 1962 am fost din nou arestat până în 1963, în total, 
aproape 10 ani. In ambele detenţiuni n'am fost judecat şi 
deci nici condamnat, fiind reţinut în condițiuni de lagăr, pe 
baza unui simplu Jurnal al Consiliului de ministru “ca 
persoană primejdioasă pentru ordinea publică”! 

Din 1963 sunt liber şi pensionar. 

xXx 

Am pregătit până acum mai multe lucrări privitoare la 
epoca Cuza Vodă: Lovitura de Stat din 1864; Unirea 
Principatelor şi Conferinţa din Constantinopol din 1863; 
Lovitura de Stat, petrecută pentru Decembrie 1863; Regimul 
capitulaţiilor şi Marile Puteri pe timpul lui Cuza Vodă; 
Secularizarea averilor mânăstireşti din 1863; Turburările din 
August 1865 de la Bucureşti. Toate aceste lucrări nu se pot 
publica deoarece în toate este vorba de amestecul Ruşilor în 
treburile noastre interne întrucât imperialismul lor, sub orice 
formă s'a manifestat el, solidaritate creştină, panslavism sau 
astăzi, comunism, a căutat în permanenţă să împiedice orice 
act de consolidare a statului român, ciot incomod în calea 
expansiunii sale spre Mare Egeie şi Adriatică! Aştept cu 
încredere ziua când aceste lucrări vor putea cunoaşte lumina 
tiparului! Dacă nu, le vor vedea urmaşii. 

D-ta scrii că probabil eu trebuie să am în jur de 90 de ani. 
Sper să-i ajung! Azi, deabia am trecut în al 84-lea, fiind 
născut la | August 1896. 

Trec acum la activitatea d-tale de istoric. Mă bucură mult 
faptul că te ocupi cu atâta sârguință de buna reputaţie a 
poporului nostru în afară. Aşi dori mult să citesc cartea 
d-tale despre Relaţiile româno-ruse căci am citit cu mulț 
interes, recenzia lui Vuia. 


25 


ee 


Observațiile d-tale despre Iorga şi Xenopol sunt în general 
exacte. Lumea uită că Iorga s'a pregătit din tinereţe pentru 
literatură şi nu pentru Istorie, şi că a devenit istoric în urma 
ocupării unei catedre de istorie vacantă la Universitatea din 
Bucureşti. El a fost un romantic, tratând problemele de 
istorie, mai mult ca scriitor decât ca un istoric obiectiv! 
Deaceia opera lui istorică trebuie toată revizuită, căci el a 
răscolit o sumedenie de probleme din trecutul nostru, fără să 
rezolve însă nici una din ele! La fel cu numeroasele lui 
volume de documente, extrase fie din Colecţii mari de 
documente străine tipărite, fie din diferite arhive: el le-a 
reprodus trunchiate, scoțând din ele numai pesagiile care i se 
păreau lui, interesante, trecând cu vederea peste altele, 
uneori mult mai importante pentru Istoria Românilor! 
Desigur a avut o memorie fenomenală dar aceasta i-a stricat 
mult, pentrucă s'a bazat numai pe ea, în lucrările sale, şi f. 
puţin pe documente, scriind halandala şi confuz! In politică, 
a tost un mare oportunist, şi a făcut un imens rău țării, 
susţinând pentru motive pur personale, politica nenorocită a 
zăpăcitului de Carol al II-lea! 

Nu este adevărat că Xenopol era de origine evreu! El avea 
o origine greacă şi a fost un mare istoric! Lucrările lui sunt şi 
azi valoroase pentru epoci întregi din Istoria noastră. Ar fi 
multe de spus dar mă opresc aici pentru un moment. Aştept 
cu nerăbdare să ştiu dacă această scrisoare va ajunge până la 
d-ta; deaceia o expediez recomandat şi cu avionul. Dacă 
prietenul Ivan va reuşi să vină la Madrid, îţi va aduce şi alte 
veşti. 

Iţi doresc multă sănătate şi spor la lucru pentru apărarea 
intereselor poporului nostru! 

I. Hudiţă 


II 
Bucureşti 29 Ianuarie 1980 
Dragă prietene, 

Cer scuze pentru întârzierea cu care răspund căci am lipsit 
din Bucureşti fiind plecat la familia mea din Moldova pentru 
câteva săptămâni. Scrisoarea d-tale mi-a făcut multă plăcere 
pentru informaţiile interesante care le conţine şi, sinceritatea 
cu care le prezinţi! Te felicit din toată inima pentru 
puternicile d-tale sentimente româneşti deşi te afli de zeci de 
ani atât de departe de plaiurile noastre! Te felicit cu atât mai 
mult cu cât dragostea de neam şi de adevăr te-au determinat 
să-ţi schimbi profesiunea şi să devii istoric! Apreciez 
sinceritatea cu care recunoşti că în lucrările d-tale istorice ai 
pus mult spirit polemic; acest lucru explică şi scuză totodată 
multe erori care s'au strecurat în  vârtejul furtunos al 
polemicei! In rândurile de mai jos voi căuta să mă ocup de 
câteva din aceste erori care mi se par mai însemnate, şi pe 
care eu le atribui numai lipsei unei documentaţii sigură, şi 
probabil, şi relaţiunilor cu anumite cercuri româneşti care nu 
judecă obiectiv evenimentele petrecute în ultimii 40 de ani. 
Din datele cuprinse în trecuta mea scrisoare, cred că ai 
înţeles că eu nu pot judeca la fel, multe evenimente petrecute 
în aceşti ani, printre care politica externă a ţării noastre faţă 
de Germania hitleristă şi de Rusia Sovietică, şi în deosebi 
evenimentele legate de 23 August. Dacă aşi fi putut veni în 
străinatate, aşi fi lămurit eu f. bine toate aceste chestiuni 
întrucât le cunosc în dubla mea calitate de istoric şi de om 
politic, colaborator apropiat al lui Maniu, autorul principal 
al lui 23 August! Desigur, nu în această scrisoare voiu putea 
lămuri eu toate aceste lucruri. Mă voiu mulțumi să-ţi 
amintesc doar câteva din ele pe care, probabil nu le cunoşti. 
In ziua de 23 August 1944, la ora 5 după masă, când 
Antonescu şi colaboratorii săi principali erau arestaţi în 
Palatul Regal, avangărzile sovietice ocupaseră deja aero- 
portul din Tecuci, iar rezistența armatei noastre şi a cele-i 
germane de pe Siret era ca şi terminată, ele retrăgându-se în 
panică spre trecătorile Carpaţilor. De la 19 August, 
Sovietele ocupaseră deja Iaşul, în timp ce 16 divizii germane, 
se lăsaseră încercuite fără luptă, în Basarabia, în masivul 
Corneşti, între Chişinău-Orhei-Prut, Cine mai putea deci 


26 


EN > 5332, 


rezista tăvălucului rusesc dacă armata germană din 
Basarabia nu mai voia să lupte?! 

In acest timp Antonescu era hotărît să continuie rezistenţa 
pe linia Focşani-Nămoloasa-Galaţi, în speranţa că trupele 
germane din Basarabia vor ieşi din încercuire iar armata 
noastră, în retragerea din Moldova va putea să se oprească 
pe această linie. El singur recunoscuse în ziua de 22 August, 
spre seară că rezistența pe această linie nu poate ţine decât 
4-5 zile, până se va cunoaşte dacă armata germană încercuită 
la Corneşti, se va elibera sau nu. Antonescu era hotărît să 
încerce o rezistență disperată pe Carpaţi. Până şi cei care 
n'aveau habar de problemele militare şi-au dat seama de 
absurditatea acestei idei. Domnii care ne acuză pe noi pentru 
actul de la 23 August, înşi dau ei seama ce s'ar fi întâmplat în 
aceste condiţii? O rezistenţă pe Carpaţi, cu o armată 
demoralizată şi cu o armată germană care nu mai vroia să 
lupte? Blindajul rusesc, furnizat de Americani şi blindajul 
german, în luptă pe linia Carpaţilor, cu Muntenia ocupată 
de trupele ruseşti şi bombardată de aviatia anglo-americană, 
te întreb dragă amice, dacă erai în locul nostru, ai fi acceptat 
această rezistenţă disperată şi inutilă totodată care se putea 
termina cu distrugerea Munteniei şi Transilvaniei? D-ta te-ai 
gândit vreodată la bucuria care ar fi avut-o Ruşii dacă noi 
făceam prostia să rezistăm pe Carpaţi? Ce ocazie mai fericită 
pentru ei de a folosi pretextul războiului pentru a termina 
odată cu acest tampon românesc care-i împredica să se 
întindă triumfal peste slavi din Balcani, Bulgari şi Sârbi, 
până la Marea Egeie şi Marea Adriatică. Noi n'am dat 
Ruşilor acest pretext de a ne distruge. Acesta-i sensul politic 
al lui 23 August! Că astăzi se laudă şi alţii cu acest 
eveniment, din motive de propagandă politică, aceasta-i altă 
chestiune, care ne priveşte pe noi Românii! Va veni o zi când 
se va cunoaşte adevărul cel adevărat. 

Incă două informaţii pentru d-ta, în legătură cu atitudinea 
Ruşilor faţă de noi: în tratativele pentru încheierea alianţei 
cu Tripla Inţelegere, în vara lui 1916, Ruşii au făcut tot ce 
le-a stat în putinţă pentru a zădărnici intrarea noastră în 
războiu, de teamă să nu ne creim titluri pe baza cărora să 
putem revendica Basarabia, la încheierea păcii. In tratativele 
secrete pe care Maniu şi partidul naţional țărănesc le-a avut 
cu Anglo-Americanii în anii 1943 şi 1944, pentru ieşirea 
noastră din războiu, tot timpul, Ruşii au văzut cu ochi răi 
aceste intervenţii ale noastre, şi dacă Molotov a acceptat la 
sfârşitul lui Martie (28) ieşirea noastră din războiu, n'a facut- 
o decât la presiunea puternică Anglo-Americană. Nimeni n'a 
fost mai fericit de respingerea condiţiilor fixate de Molotov 
decât guvernul sovietic. Continuarea războiului în contra 
lor, le ţinea deschisă perspectiva de a ne distruge fără ca 
nimeni din afară, să ne poată lua apărărea. 

X*x* 

Trec acum la lucrările d-tale. Incep cu Transilvania care 
este o lucrare excelentă şi în care ai combătut f. bine teza 
maghiară. De altfel, trebuie să ştii că în ultimii ani istoricii 
maghiari, conform planului guvernului Kadar, nu mai 
revendică Transilvania, ca provinciie aparţinând Ungariei. 
Işi dau înfine şi ei seama de ridicolul acestei pretenţii. Ei cer 
autonomia Transilvaniei şi organizarea ei după modelul 
elvetian, împărţită în cantoane, româneşti, maghiare şi 
germane. O astfel de Transilvanie ar face parte dintr'o 
confederație dunăreană în care ar putea intra Ungaria, 
Cheoslovacia şi Croaţia, o repetare a vechei Austro-Ungaria. 
Cu altă ocazie îşi voiu scrie eu cum trebuie tratată teza 


maghiară referitoare la autonomia Transilvaniei. 
*Xkx*k 


Relaţiile româno-ruse le prezinţi destul de bine în volumul 
care l-am primit. Tonul polemic scuză unele erori, în privinţa 
testamentul lui Petru cel Mare, luptele dintre el şi Carol al 
12-lea, şi politica Rusiei țariste faţă de Imperiul Otoman. Ii 
recomand lucrarea lui Debidour: Histoire diplomatique de 
VEurope, în 4 volume în care se ratează f.bine politica 
externă a Rusiei faţă de Turcia. Debidour a fost mult timp 
director general al Arhivelor diplomatice de la Ministerul de 


din Paris şi a folosit documente f.bune. In lucrarea 
lizează pe larg epoca revoluţiei greceşti, Navarinul, 
ică provocată de Mehmet Ali Paşa din Egipt, 
a Unkiar Skelesi, Miinchen, Gratz, Adria- 

Berlin. Sovietele continuă vechea politică 
icperialistă a Tarilor, sub tătluri diferite, solidaritate 
MAP 3 panslavism, comunism! Azi, după invadarea 
CĂ istanului, e bine că se trezesc la realitate şi acei care au 
e a necesară de a pune capăt acestor apucături de 
brigandaj imperialist, să sperăm, ultimul care mai subzistă, 
din greşala celor mari. pă, 02 pita i 

Aştept răspunsul ca să ştiu dacă ai primit această 
Multă sănătate. 


Externe 
|ui se ană E 
apoi criză polit 
atativele de l 
nopol: Paris ŞI 


ir 


isoare. 
gi 1. Hudiţa 
NI 
Bucureşti, 17 Dec. 1981 
Dragă Govora, $ 

Am primit scrisoarea d-tale din 5 Noembrie şi m'am 
executat imediat anunțând pe Jovin să-ţi trimită adresa. Văd 
din scrisoare că te cheamă Neculai. Primeşte deci felicitările 
şi caldele mele urări de sănătate şi mulţumire pentru ziua 
numelui, drept acont căci dacă îmi va ajuta Dumnezeu, să 
plec la Paris în primăvara aceasta, sper să trag o fugă şi la 
Madrid pentru a ne vedea şi sta de vorbă. Mi-ar face o 
f.mare plăcere! 

Cu puţinele mele relaţii de care dispun în țară, nu pot 
identifica persoana de la Paris care la atacat pe Jovin. Sper 
să primesc textul articolului care l'ai scris în apărarea 
prietenului meu, pentru a vedea despre cine este vorba. 
Aştept cu nerăbdare să primesc volumul 2 al Relaţiilor ruso- 
romiăne, fiind convins că el va fi tot aşa de bun şi de 
documentat, ca şi primul. Te felicit din toată inima pentru 
activitatea care o desfăşori în apărarea cauzei româneşti căci 
prin aceasta dai dovada că nu numai îţi iubeşti sincer ţara, 
dar că eşti şi un om cuminte şi realist, care înţelege ce poate 
face un patriot în afară, în cazul actualei situaţii 
internaţionale. Aud că prietenii noştri din afară, îşi pierd 
timpul în certuri zadarnice, în loc să strângă rândurile în 
jurul celor două mari cauze, Basarabia —Bucovina de Nord 
şi Transilvania. Sub acest raport d-ta ţi-ai făcut din plin 
datoria şi dai tuturor şi un f.frumos exemplu. 

Aştept cu nerăbdare răspunsul d-tale, şi până atunci, îmi 
permit să-ţi fac d-tale şi devotatei şi simpaticei d-tale soţii, 
cele mai bune urări de sănătate şi mulţumire, cu ocazia 
Crăciunului şi Noului an 1982. Soţia mea se asociază din 
toată inima acestei urări! 

Cu cele mai frumoase sentimente, 

1. Hudiţă 


*Sublinierile aparţin toate profesorului Hudiţă. 


> 


IN TARA LUI GERION 


şi să-l pună n piatră seacă 
chipul Zeilor din cer 
din Elada lui săracă 
trecu Porţile de Fier 


In ţara lui Gerion 

depe plaiuri carpatine 
unde Zeii stau pe tron 

ŞI sunt regi şi sunt regine 


unde cât cu ochii vezi 
numai holde-s şi pădure 
cu cornutele cirezi 
până'n piscurile sure 


în ţara lui Gerion 

la nemuritorii Geţi 

a război sunând din corn 
şi trăgând la cer săgeți 


acolo veni Hercule 
după boi şi după turme 
chipul Zeilor să-l fure 
Şi să-l pună pe columne 


şi trecu prin fier şi sânge 
cu Cezari în cal troian 
Neamul care'ntr'una plânge 
pe Columna lui Traian! 


Ion Tolescu 


RELATIILE ROMANO RUSE 


(urmare din nr. 58) de N.S. GOVORA 

Dar să ne întoarcem de unde plecasem. Noi am încercat să 
demonstrăm că Hitler, prin discursul lui fluviu, şi prin 
maniera lui, a reusit să-i spună Generalului Antonescu ce 
voia; adică îl cunoştea prea bine, ştia că are în faţă un 
anglofil din cap până în picioare şi nu va putea fi înşelat. 
Trecerea bruscă a conversaţiei pe terenul militar, că în viitor 
se vor întâlni în faţa unei hărţi militare cu ace cu capul 
colorat, arată că Hitler a fost tranşant şi chiar brutal, 
spunandu-i că din partea Romaniei şi a Generalului 
Antonescu, ceiace îl interesa, erau diviziile româneşti. Cât 
priveşte despre Horia Sima, Hitler îi dăduse toate asigurările 
că pentru el, alegerea fusese făcută, între camăşile verzi şi 
Generalul Antonescu, el îl alesese pe Generalul Antonescu. 
Care a fost motivul că atunci când au pătruns în salonul în 
care aşteptau fidelii Generalului, Generalul a apărut 
neliniştit?”. Expresia pe care am vazut-o pe faţa şefului meu, 
era mai întunecată ca deobiceiu şi urmele unei vii 
contrarietăţi se desemna pe faţa lui”, ne spune cel mai fidel 
dintre toţi, George Barbul. Din concluziile discursului lui 
Hitler, ţinut în faţa tuturor reiese că rezultatul bătăliei 
contra lui Horia Sima, era strălucit. De ce atunci faţa lui era 
mai întunecată ca deobiceiu? Si răspunsul este simplu: 
Generalul aflase în urma discursului lui Hitler, că acest fost 
zugrav, e mai inteligent decât s'ar crede şi că-i cunoaşte tot 
trecutul anglofil şi-i cunoştea până şi discursul pe care l-a 
ţinut în faţa Englezilor, când a fost rechemat la Bucureşti. 
Hitler îi spunea de la inceput, că textul acestui discurs i-a 
fost trimis de duşmanul lui, Horia Sima, dar adăuga cu 
multă abilitate că “dealtminteri guvernul Reichului n'ar avea 
nevoie de un concurs străin pentru a culege informaţii 
asupra personalităţilor cu care colaborează”, deci îi lăsase lui 
Antonescu şi o mică portiţă prin care putea pătrunde şi 
celălălt răspuns: discursul ţinut în faţa Englezilor, nu i-l 
trimisese Horia Sima, şi îi fusese procurat de serviciile 
germane căci, Germanii nu au nevoie de concursul unui 
străin ca să culeagă informaţii asupra personalităţilor cu 
care colaborează. 

Ajunşi la Bucureşti, Antonescu s'a retras în chilia 
sufletului lui ca să mediteze şi să ia o hotărîre. Nu a reuşit 
nimeni să-i scoată nici un cunvinţel zile întregi asupra celor 
ce discutase cu Hitler în acea jumătate de oră. Si nici 
procesul verbal asupra acestei convorbiri nu i l-a dictat ca 
deobiceiu lui George Barbul şi nici trucul la care recursese 
acesta, n'a fost de nici un folos, încât George Barbul a fost 
nevoit să se declare învins şi să exclame: Antonescu 
păstrează cu gelozie secretul său! Si după ce a ajuns la 
această concluzie, atât asupra celor discutate cu Hitler cât şi 
asupra celor ce va face în viitor, Generalul l-a chemat pe 
“credinciosul” lui ajutor, Mihai Antonescu, şi i-a spus timp 
de două ore, ce a fost şi mai ales ce ar fi voit să se fi 
întâmplat. Şi să se ia aminte: procesul verbal al întrevederii 
cu Hitler, nu a fost scris şi nui l-a dictat niciodată lui George 
Barbul. Si Mihai Antonescu, imediat ce a ieşit de la General, 
l-a chemat la rândul lui pe adjuntantul lui, pe George 
Barbul. Si ce i-a povestit lui George Barbul, am relatat mai 
sus, dar se ivesc câteva întrebări asupra adevărului acestei 
relatări. Reiese că Hitler a avut câteva aprecieri nelalocul lor 
asupra lui Horia Sima, şi din limbajul întrebuințat de Hitler 
în toate ocaziile, ar reeşi că Hitler nu putea să spună despre 
Horia Sima că e ignobil şi mai ales idiot. Că Generalul 
Antonescu avea deseori un limbaj denumit cazon, vom arăta 
mai departe când vom scrie felul cum s'a comportat cu 
Mihail Sturdza, ministrul său de Externe. Dar reiese din cele 
scrise de dl George Barbul, că în cele relatate de Mihai 
Antonescu, acesta întrebuinţează Condiţionalul în loc de 
Indicativ. De exemplu; Hitler ar fi întrebuintat cuvintele cele 
mai severe, la adresa lui Horia Sima; cuvântul de trădător ar 
fi fost de mai multe ori pronunţat. Si atunci reiese din 
relatarea dată de dl Barbul, că el nu ar avea siguranţa că 


2 


lucrurile s'ar fi petrecut aşa cum i-au fost povestite de Mihai 
Antonescu, că el se îndoieşte de cele spuse de Mihai 
Antonescu. In orice caz, din cele relatate, reiese un punct 
clar, acela că Generalul a făcut o pâră la Sultanul Hitler, dar 
ar mai reieşi că dl Horia Sima nu s'a lăsat mai pe jos şi la 
rândul lui, ar fi făcut şi el o pâră contra Generalului la 
acelaşi Sultan, dar existenţa acestei pâri este îndoielnică. 

Şi domnul Horia Sima vine cu o respingere categorică a 
acestei pâri.. “Unii autori au susţinut că eu aşi fi trimis o 
scrisoare lui Hitler, înainte de ciocnirea din lanuarie, în care 
m'aşi fi plâns de Antonescu. Nu există această scrisoare. 
N'am trimis nici o misivă la Berlin şi nu am însărcinat pe 
nimeni să facă vreun demers împotriva Generalului. Si mai 
departe: “In toate documentele germane ale epocii nu se va 
găsi nici un rând care să emane de la mine şi care să cuprindă 
vreo aluzie negativă la adresa Generalului Antonescu. Chiar 
atunci când aveam probe concludente că suntem săpaţi 
(pâriti) la Berlin).— Horia Sima, Era Libertăţii, II, pag.369. 

Si domnul Horia Sima este un om de o corectitudine care 
depăşeşte orice margine. Domniasa este omul politic român 
care gândeşte mult şi rezultatul gândurilor sale, le-a expus în 
mai multe cărţi, căci domnul Sima este omul politic care a 
scris cele mai multe cărţi. Scriind că “în toate documentele 
germane ale epocii nu se va găsi nici un rând care să emane 
de la mine şi care să cuprindă vreo aluzie negativă asupra 
Generalului Antonescu”, înseamnă ca acesta e adevărul şi nu 
altul. Şi fiindca e vorba de o scrisoare care ar fi fost trimisă 
lui Hitler, iată răspunsul: “Nu există această scrisoare. N'am 
trimis nici o scrisoare la Berlin şi n'am însarcinat pe nimeni 
să facă vre-un demers impotriva Generalului”. Şi iată că s'a 
ivit un asemenea autor care în ziarul “Stindardul 
românilor”, anul III, numarul 15-16, Octombrie 1987, scrie: 


n ata 


Dar Antonescu şi-a luat un adjunct un vicepreşedinte care 
l-a “turnat” lui Hitler că “la plecarea de la Londra, pe timpul 
când fusese ataşat militar, declarase: “Sunt convins că 
într'un viitor războiu, Anglia va învinge, deoarece civilizația 
trebuie să învingă barbaria”. Autorul acestor rânduri din 
“Stindardul românilor”, domnul Cicerone Ioaniţoiu, trebuie 
să fie convins că domnul Horia Sima îşi dă seama când face 
o afirmaţie şi ştie că dacă ar exista o asemenea scrisoare a lui 
trimisă lui Hitler, această scrisoare s'ar putea găsi între 
documentele epocii şi dată la lumină, ar însemna că din 
legendarul Horia Sima, nu ar mai rămâne nimic. Celor scrise 
de dl George Barbul, i-a răspuns în cartea “Era Libertăţii” şi 
cu asta s'a terminat toată povestea. Cartea a apărut de un an 
şi dl George Barbul a tăcut, căci nu are ce să spună, mai ales 
că din cartea dlui Barbu, reiese că el înşuşi a emis îndoieli 
asupra veracităţii celor ce i-a spus Mihai Antonescu care, 
după cum, toată lumea ştie, a fost un mare fanfaron. lar 
domnului Cicerone nu-i va răspunde căci pe acest domn îl 
consideră minor, care nu merită un răspuns. Si după cum am 
mai spus, domnul Horia Sima a publicat atâtea cărţi câte 
n'au publicat toţi Naţional-ţărăniştii si în special, Iuliu 
Maniu. Dar luliu Maniu nici nu citea. In biblioteca lui nu se 
găseau multe cărți. In această bibliotecă se găseau numai 
câteva cărţi ungureşti de pe timpul când Maniu era student 
iar cât despre cărţile românesti, luliu Maniu, avea numai 
una: Mersul trenurilor. Si acest lucru l-a scris, în carțile lui, 
Pamfil Seicaru pe care se vede treaba că domnul Cicerone, 
nu l-a citit şi totuşi într'una din cărţile lui Pamfil Seicaru se 
găsesc cele mai frumoase pagini despre luliu Maniu, pagini 
pe care nu au fost capabili să le scrie toţi scriitorii Naţional- 
ţărănişti din exil, în cap cu faimosul Cicerone. 

N.S. GOVORA 


SARBATORIREA LUI VIRGIL MIHAILESCU 


IN iniţiativa asociaţiei “Cercul de prietenie 
româno-german a fost sărbătorit Virgil 
Mihăilescu. Odată ca rămas bun dela 
conducerea Institutului Român de Cercetări 
— Biblioteca Română şi în acelas timp 
aniversarea a 80 de ani. La chemare au 
răspuns peste 80 de persoane— români şi şi 
germani veniţi din diferite oraşe germane. 
£ Salutul oaspeţilor a fost făcut de prof. dr. 
Dan Socolescu care a citit din numeroasele scrisori primite, 
printre ele şi aceea a ministrului federal de interne dr. F. 
Zimmermann. Primul care a luat cuvântul a fost Alteța Sa. 
Prinţul Franz de Hohenzollern, actualul sef al fostei familii 
domnitoare, atât în Germania cât şi în România. 

În cuvinte mişcătoare Alteța Sa a elogiat personalitatea 
sărbătoritului, comunicând, câ întru din început familia sa a 
fost alături de Virgil Mihăilescu şi l-a ajutat ca să întemeize 
centrul de cultură românească dela Freiburg. 

Din castelul familiei au fost puse la dispoziţie obiecte de 
artă şi material documentar cu care s'a făcut prima expoziţie 
la Freiburg. Mai târziu, a devenit membrul asociatiei- 
Prietenii Institutului şi după puteri a ajutat. Alteța Sa face 
constatarea că Virgil Mihăilescu a reuşit ca din nimic să 
întemeieze la Freiburg o a doua patrie. 

Din partea primarului oraşului Freiburg, care a trimisun 
frumos cadou, a vorbit şeful secţiei culturale a oraşului, dr. 
Hugo Steim. Acesta a spus printre altele: “Numai un om cu 
un mare optimism putea să realizeze un centru cultural cu 
răsunet mondial”. 

Din partea primului student german care a consultat 
cărţile dela bibliotecă, acum profesor universitar s'a citit 
scrisoarea lui dr. Klaus Heitmann. In scrisoare se scoate în 
evidenţă talentul organizatoric al sărbătoritului precum Şi 
angajamentul neprecupeţit de a funda în exil” un centru 


28 


de Alex. SUGA 


cultural cu renume mondial”. Scriitorul Hans Diplich 
originar din Banat a trimis o scrisoare de felicitare şi de 
mulţumire. 

Sărbătorirea fostului director a fost acompaniată de o 
sezătoare culturală. Dr. loana-Maria Ionescu a ținut o 
interesantă conferinţă despre “rudenia spirituală la români”, 
lămurind familia de cuvinte: “moaşă, a moşi, moş, strămoș, 
moşie, moşier, moşnean, a moşteni, moştenire şi moşteni- 
tor”. In incheiere a spus: “pe lângă rudenia de sânge persistă 
şi astăzi la români moştenirea spirituală”. Conferinţa a fost 
răsplătită cu aplauze îndelungate. POETUL Dan Constan- 
tinescu a citit din operile sale şi a lămurit cu exemple 
principiile poeziei japoneze cunoscute sub numele Haiku. 
Alexandru Janos şi Cristian Micşunescu au executat arii 
româneşti. 

Privind în urmă Virgil Mihăilescu poate fi mulţumit cu 
realizările făcute. A pornit în Mai 1949 cu 40 de cărţi 
(proprietate personală) cu 40 de mărci (la acea vreme cca 10 
dolari), cu rafturi goale şi cu mult optimism. La 31 
Decembrie 1986, când şi-a dat demisia, se sflau în rafturi 
peste 70.000 cărti, peste 2000 ziare Şi reviste şi o bogată 
arhivă de presă. Aici mai trebuiesc amintite şi numeroase 
obiecte de artă şi un colţ închinat celor dispăruţi. In afară de 
cele mai sus amintite, Institului a organizat conferinţe, zile ale 
culturii si a publicat lucrări din diferite domenii. Printre 
autori dăm numai căteva nume: Alexandru Randa, Ion G. 
Dimitriu, Hans Diplich, Mircea Eliade, Klaus Heitmann 
(autorul unui studiu care denuntă ca inexactă presupunerea 
rusească că limba vorbită in Basarabia ar fi o limbă aparte si 
n'ar avea nimic cu limba română). 

Virgil Mihăilescu a fundat o instituţie iar numele lui va fi 
sinonim cu orasul Freiburg, iar cine va pronunţa Freiburg se 
va gândi la Virgil Mihăilescu. 

Virgil Mihăilescu si-a realizat scopul vietii. 


“EU SUNT ADEVĂRUL” 


U sunt Adevărul” a spus Isus lui Pilat. 

Si Pilat nu l-a înţeles. Si Pilat suntem 
noi, omenirea, cu raţiunea care singură dă 
verdict, făcând distincţii care separă, 
ocolind realitatea în armonia ei creată de 
Dumnezeu. 

“Eu sunt Adevărul”, înseamnă în primul 
: rând că Adevărul are realitate, pentrucă 
At Isus e real. 

Si cum poate fi real adevărul? 

Pilat a fost surprins şi a întrebat “Ce e Adevărul?”. Pentru 
el era o idee adevărul, un ordin conceptual, ca şi pentru noi 
astăzi când judecăm. Si Isus, acestei conceptii a răspuns, că 
adevărul nu-i o idee, ci o fiinţă, EL însuşi. 

Înţelegem prin asta că adevărul este însăşi conştiinţa, care- 
i structură de fond şi formă: în particular, o spiritualitate ce 
trebue să se realizeze universal. Sunt aceleaşi două 
coordonate, verticală si orizontală, şi intre ele o linie 
funcţională, care defineşte orice realitate, fizică şi metafizică. 

Pe planul raţional: cunoaştem în funţie de structura a 
două operaţii mintale, intuiţie şi abstracţie. Pe plaiul 
religios: Dogma formularea însăşi a Adevărului, este 
funcţiune de Revelaţie şi de Tradiţie, în unitatea lor 
inseparabilă. 

Spuse toate acestea, să căutăm un sens logic ecumenis- 
mului actual. 

Mai întăi, aplicând criteriul de mai sus Bisericii, putem 
spune că structura conştiinţei crestine este indestructibilă. 
Cu alte cuvinte, între conţinutul adevărului creştin şi forma 
lui universală, adică între ortodoxie şi catolicitate, se poate 
face distincţie numai pe plan abstractiv, şi nu concret. 

Vrem să spunem că, în conflictul dintre Roma şi Bizanţ, 
Biserica prin capii ei a crezut că acestă sciziune în realitatea 
adevărului, funcţiune de două coordonate, conţinut al 
adevărului şi universalitatea lui, sciziune posibilă în gând se 
poate actualiza în realitate, în realiatea unitătii creştine. şi 
Biserica s'a despărţit în două Biserici, identificând fiecare 
linia funcţionată a adevărului însusi cu una singură din cele 
două coordonate ce-l'definise. Reamintin, coordonatele 
aparţin planului teoric, ideal; linia funcţională, planului 
practic, real. : 

Si prin această absurdă identificare de planuri, specificând 
cele două Biserici separate, ce şi-au spus, una “Ortodoxă” (ce 
conţine adevărul), şi cealaltă “Catolică” (adică universală), 
sa transportat realitatea lui Cristos într'un ordin poetic, 
care, paradoxal, s'a tradus concret în ambele Biserici 
printr'un intuitiv imobilism al aşteptării (în Ortodoxie) şi 
printr'o abstractă dinamică a speranţei (în Catolicism). 

De aci, vocaţia mistică şi formaţia patristică în 
Ortodoxism; vocaţia metafizică şi formaţia scolastică în 
Catolicism. Unul, ethos martirial, care mărturiseşte; celălalt 
ethos misionar, care demostrează; unul apără, celălalt 
cucereşte. Intuiţie şi reflecţie în Ortodoxie; abstracţiune şi 
investigaţie în Catolicism. Ortodoxia fiind mai mult în 
staționare, așteptând ca un paznic care pâstrează iar 
Catolicismul, în marş, sperând ca un mesager care 
răspândește. Asteptând şi sperân, respectiv, Unirea Bisericii 
dintru început “Ortodoxă şi Catolică”, Una şi nedespărţită 
întru Cristos. Dece una? Pentrucă Biserică nu poate să fie 

adevărată” şi “universală” dacă nu este una, fiind unul 
Cristos în adevărul şi universalitatea Lui. 


Acum, că Biserica nu este unită înseamnă că, numindu-se 


ECUMENISM 


de lon TOLESCU 


Ortodoxă, ea nu este adevărată, şi numindu-se Catolică, ea 
nu este universală? 

Neadevărat şi neuniversal, deci; fals şi sectar, cum s'ar 
spune. Unde este vina mai mare? 

Neadevărul e o eroare definitivă. Neuniversalul este eroare 
recuperabilă. Adică, Biserica Ortodoxă; dacă nu este 
adevărată, nu mai poate niciodată să fie adevărată în situaţia 
de desunire în care este; Biserica Catolică poate spune că 
nu-i “încă” universală; şi acest “încă” este totuşi o 
perspectivă. Pentru Biserică Ortodoxă nu există această 
perspectivă pentrucă adevărul nu poate fi limitat prin niciun 
adjectiv. De aci şi teama de a schimba ceva în Biserica 
Ortodoxă; o teamă ancestrală, iremediabilă, care începe şi 
sfârşeşte în al şaptelea Sinod Ecumenic. Biserica Catolică 
avansează de atunci, schimbând, adică progresând în 
dogmatica ei cu o mare siguranţă, fără teamă de greşeli, cu 
toate că în sânul ei s'au produs reforme şi contrareforme. 

Probabil că această siguranţă vine şi din însăşi teama 
aceea iniţială care a aruncat Ortodoxia în imobilismul ei 
specific, teamă preschimbată dintru început în umiilinţa la 
care s'a supus Biserica Catolică de a nu se numi 


x» 


“Adevărată”. Si-a zis numai “Catolică” în acel moment 
crucial al rupturii, poate dintr'o umilă speranţă a viitorului, 
că va deveni odată universală; sau gândul că Biserica 
Ortodoxă, în schismă, neputand fi Adevărată, nu mai poate 
fi nici Biserică; iar pentrucă Biserica Ortodoxă în aşteptarea 
ei statică totuşi a existat şi există, catolicii nu o numeau 
numai “Ortodoxă” ci şi “schismatică”, raportul de unire faţă 
de Ortodoxie, justificând universalitatea lor, fiind definit: 
Prozelitismul. 

In speranta universalităţii consistă probabil forţa 
comunitară inegalabilă a Bisericii Catolice, dinamismul şi 
justificarea faţă de sine însuşi că-se consideră singura 
Biserică Creştină. Dar această, desigur, nu poate deveni un 
fapt decât prin Unire. Detfel rămâne pentru totdeauna doar 
o speranţă. Prozelitismul său se dovedeşte inoperant, 
pentrucă, dupăcum vedem, problema este în primul rând de 
ordin logic, şi prozelitismul nu se prezintă cu necesitate 
logică aşa cum se prezintă Unirea Bisericii, expresie 
dogmatică a formulei metafizice a unicităţii realităţii divine. 

lar, dacă nu s'ar impune Unirea cu necesitate logică, 
atunci ar trebui să fie declarată Dogmă; că ea se dovedeşte şi 
psihologic, în istorie, baza reală, adică evidentă, a 
Adevărului şi Universalităţii Bisericii Creştine, ortodoxă şi 
catolică în acelas timp. 

Si această dovadă o aduce Ecumenismul de azi, şi este 
sensul trascendental al întâlnirii Patriarhului Atenagoras, 
din Bizant, şi Sfântul Părinte Paul al şaselea al Romei. 

Dece astăzi această dovadă? 

Cine ştie dacă nu a venit vremea, după crucificarea atâtor 
popoare creştine, ca şi Pilat, cel din noi însine, să înţeleagă 
vorbele Mântuitorului: “Eu sunt Adevărul”. 

Ion TOLESCU 


ss! 


“ja 
| ÎI 


A 


DIN VÂRF DE SPADĂ ÎNCHINARE 


Din vârf de spadă neînvinsă talismanul iubirii 
ce-i ţinem candela aprinsă 
că va porni războiul sfânt 
din Putna dintr'un sfânt mormânt 


unde întră martirii 


spre ceruri o lumină mare ţie veşnic poet 
crescând din Putna pân'la Mare 
războiul veşnicei nădejdi 

al gliei noastre strămoşeşti 


din ochii ei când Bucovina 
îşi va'nfrăţi spre cer lumina 
cu binecuvântatul soare 

din Putna lui Sefan cel Mare paradisului cor 
el va porni sfântul război 
şi-or şti cetăţile de noi 

şi-or învia toţi pârcălabii 
pe Nistrul Sfintei Basarabii! 


ce-a deschis paradisul 


sărutând crucifixul 


acest vers ţi-l închin 
lui Alfred de Musset 
lui Alphonse Lamartine 


lui Mihai Eminescu 
ce-i cânt singurul dor 
ascultând îngerescul 


lângă lacul albastru 
'cel cu nuferi în dar un luceafăr sihastru 
lui Pierre de Ronsard 


SĂCUSORUL DE PĂMÂNT 


Mă rog de pământul get 

mă rog şi la pieptu-mi strâng 
săcuşorul dela piept 
săcuşorul de pământ 


cartea care nu s'a scris 
ce-o deschide'n faţa Ta 
Neamul care m'a trimis 
iată-mi Doamne inima 


mă rog Tit ca să mor 
ca un get nemuritor 
ce-l ducea'n război credința 


că doar schimbă locuinţa 
din pământ cu cea din cer 
mă rog Gărzii lui de Fier! 


Ion Tolescu 


Adunarea generală a Consiliului European pentru 
Pace —European Freedom Council— 


A Miinchen, între 27 şi 28 Iunie 1987 a avut 
)- loc Adunarea generală anuală a Consiliului 


European pentru pace. Din această orga- 
nizaţie fac parte diferite asociaţii sau 
personalităţi politice care s-au angajat în 


lupta anticomunistă şi şi-au luat angaja- 
mentul ca să se angajeze pentru realizarea 


Fe 


): 


7 
„A dreptului la autodeterminare pentru po- 
g: poarele şi statele transformate în colonii. 
Exilul românesc a fost reprezentat de “Frontul Libertătii”, 
Au participat mai mult de 100 de persoane şi s'au ţinut 
conferinţe având ca ţintă “securitatea militară a vestului”. 

Prinţul Otto von Habsburg a spus printre altele că 
Uniunea Sovietică este o ţară slab dezvoltată şi că după 
aproape 70 de ani de comunism trebuie să importe alimente, 
ceeace dovedeşte că sistemul economic preconizat de 
sovietici este retrograd. Tări cu slabe resurse economice, 
cum ar fi India şi China au reuşit să producă alimente ca să 
hrănească populaţia, în timp ce Uniunea Sovietică trăieşte 
numai din importul produselor alimentare, desi este ţara cu 
cele mai intinse suprafeţe agricole. Prinţul Otto von 
Habsburg regretă că dreapta nu s'a ocupat cu ziaristica şi a 
lăsat-o pentru stăngişti. 

In plus, face constatarea că Europa este bolnavă moral, Şi 
din această cauză este slabă, şi cine este slab este deasemenea 
periclitat. In Rusia există trei forţe: partidul, armata şi KGB- 
ul şi regretă faptul că vestul nu are o strategie de lungă 
durată şi face o constatare: în spatele multor acţiuni teroriste 
stă KGB-ul sovietic. 

Generalul R. Close, actual senator belgian regretă faptul 
că Europa de vest nu este pregătită militar. In timp ce statele 
din vest nu pot mobiliza decăt 0,7 până la 1% din populatie, 
Elveţia poate să aibă la dispozitie 600.000 soldati, ceace 
inseamnă cca 10% din totalul populatiei. Uniunii Sovietice 
i-a reuşit printr'o propagandă pusă bine la punct să propage 
neadevărul că armele neutronice ar fi arme atomice, în timp 
ce ele nu emenaă nici o radioactivitate şi în conceptia lor 
initială a fost şi este o armă antitanc şi că sunt făară efect 
faţă de soldatii din tranşeie. Catastrofa dela Chernobil a pus 
arma chimică într'o pozitie secundară şi nu se mai discută de 
insemnătatea ei. Uniunea Sovietică posedă între 300 până la 


> 
< 
. 


3) 


de Alexandru S. Moraru 


—500.000 de tone de gaze chimice, în timp ce Statele Unite nu 
posedă decât cca 40.000 tone. Statele europene n'au nicio 
tonă de gaze. In Elvetia aproximativ 90% din populatie 
poate fi apărată în cazul unui atac chimic, în timp ce statele 
europene n'au luat măsuri de apărare. 


Slava Stetzko, preşedintele Blocului Antibolsevic a vorbit. 


depre strategia globală a Rusiei. Dela Petru cel Mare a 
rămas acieaşi: a crescut şi s'a mărit înghițând ţări şi popoare! 
Cu ajutorul puterilor vestice, Stalin a mărit imperiul rusesc 
în timpul celui de-al doilea războiu mondial cu o suprafață 
de 10.937.400 mile patrate cu 353.660.000 locuitori. In timp 
ce imperiul britanie se dăstramă şi dă independentă 
coloniilor sale, Rusia îşi măreste imperiul, astăzi o relicvă 
istorică şi cel mai retrogad stat de pe glob. Imperiul rusesc 
este condamnat pierii şi încercările lui Gorbatschev de 
salvarea lui vor de gres. Popoarele ne-ruse vor juca un mare 
rol la prăbuşirea imperiului rusesc. Rusia insăsi poate fi 
salvată de comunism numai atunci când popoarelor 
subjugate li se va da posibilitatea să-si exercite dreptul la 
autodeterminare. 

Din partea naţiunilor subjugate au vorbit: D. Bankowski 
(Bulgaria), dr. M. Ausala (Letonia), dr. Radu Budişteanu 
(România), preotul B. Fekete (Ungaria), din partea 
Afganistanului a vorbit N. Roshan, R. Mason din partea 
Staelor Unite şi dr. M. Djassemi din partea Iranului. 

In rezoluţia aprobată unanim putem citi printre altele 
următoarele: “Preluarea puterii de către Mikhai Gor- 
batschov a arătat că imperiul sovietic trebuie să se schimbe 
ca să supravieţuiască. Această realitate a scos în evidenţă (la 
lumina zilei) marca slăbiciune a Rusiei. Anul acesta se vor 
implini 70 de ani dela revoluţia bolsevică şi stă la o răscruce 
de drum... Campania numită “elasnost” nu este rezultatul 
consideraţii morale sau etice, ci arată numai frica crescăndă 
a conducerii sovietică că schiopătează în urma vestului. 
“Glasnost” nu înseamnă a schimbare a sistemului totalitar ci 
este numai o încercare de a salva sistemul, fiind conştienţi că 
este ultima posibilitate”. 

Ca delegaţi au participat: Ion Boacă, dr. Radu 
Budisteanu, dr. Filip Păunescu, ing. Aurel Ionescu. 

Alexandru S. Moraru 


NOTE CU LEXIC POTOLII 


LATIILE POLITICE ALE CONULUI IANCU 


TRIBU 


ONUL lancu Raţiu, nepot al memoran- 
distului lon Raţiu apărator al drepturilor 
româneşti transilvănene în secolul trecut, 
vrea şi el să fie în secolul nostru politican de 
vază ca şi unchiul, dar îi lipseşte flacăra 
patriotismului desinteresat şi generos şi 
cum ar spune românul dă mereu ca leremia 
cu oiştea în gard. 

Si-a început cariera prin anul 1939 ajutat de ministrul 
Viorel Tilea luându-l ca Ataşat de Legaţie pe lângă Legația 
României din Londra şi crainic la emisiunea românească a 
BBC-ului, rămânând refugiat acolo când Conducatorul 
Antonescu a intrat în răsboi contra Sovietelor alături de 
forțele Axei Roma-Berlin, Albionul rupând relaţiile 
diplomatice cu Bucureştiul. 

Timp de patru ani a sabotat perfid efortul românesc de 
recucerire a Basarabiei, Bucovinei de Nord şi ținutului Herţa, 
incitând Tara la răsmeriţă contra mareşalului, contra 
răsboiului din Rusia, cerând soldaţilor să depună armele 
căci vin “eliberatorii”. 

Eliberatorii profetizaţi erau sovieticii, cărora conul lancu 
le retransmitea indirect prin filiera radiourilor britanice, 
toate ştirile din Ţară şi depe front, pe care le primea de la 
legaţiile române din ţările neutre, Suedia, Turcia, Spania şi 
Portugalia, prin mijlocirea ambasadelor şi legaţiilor engleze 
din acele ţări, activitate care a costat zeci de mii de vieţi de 
soldaţi români când gigantica ofensivă la Stalingrad a 
obligat comandamentul germano-român să-şi retragă trupele 
depe Volga şi din Crimeia, spre Basarabia noastră. 

Din agitaţiile capitularde ale conului lancu, românii 
înțeleseseră că vor veni americanii şi ruşii eventual. S'au 
lăsat convinşi şi la 23 August 1944 Regele cu câţiva generali 
credincioşi, a dat lovitura de Stat arestandu-l pe Antonescu, 
incetând lupta fără condiţii prealabile, instaurând era 
marxistă a Anei Pauker. Luca şi Roller, români neaoşi şi 
iubitori de ţară. Adevărat, cu ei erau prezenţi şi americanii 
adică miile de tancuri —made U.S.A.— care îi transpor- 
taseră. 

Diviziile rezervate de Antonescu pentru campania contra 
Ungariei au fost trimise pe front cu noii “aliaţi”, recucerind 
Transilvania de Nord şi coridorul, pierdute prin Diktatul de 
la Viena — sacrificand în luptă încă 150.000 de soldaţi 
români. 

Odată România “aranjată”, Conul lancu a socotit că e 
cazul să se gândească si la interesele personale, familiare, 
comerciale, sentimentale etc. si soarta i-a surăs ajungând 
printre avuţii exilului şi răsfăţatul saloanelor. 

Aşa, se spune că ar fi căzut în mrejele unei baronese sirenă 
budapestană, care a înţeles ca o datorie patriotică să atragă 
in mrejele ei falnicul valah nepot de memorandist şi viaţa s'a 
scurs tihnită intr'un dolce farniente politic până la venirea în 
exil a lui Nicolae Penescu, şef naţional-tărănist, care a 
început să frământe exilul apatic căutând să realizeze 
comitete, comiţii şi partide de unitate naţională, a 
românimei din diasporă, sgâlțăind din letargie şi pe fostul 
rege şi pe ambițiosul Raţiu, care a crezut, că dat fiind timpul 
trecut, conaţionalii au uitat nefastele sfaturi BBC-iste. 

Toate încercările lor “patriotice” au eşuat, împingând pe 
conul lancu la acţiuni personale. Astfel au luat finţă diverse 
asociaţii patronate de el, terorizate de tendinţele lui 
Lăpuşniene “dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau”, devenind un 
despot politic. 

Regele Mihai, amintindu-și antecedentele din epoca 


răsboiului, la primit, Va ascultat, dar când i-a cerut 
investitura de şef al exilului, la trimis la plimbare. 

Prin diverse manevre demne de moravurile politice ale 
partidelor zise istorice, manipuland voturile, conştiinţele- 
cum se plânge Dl. Silviu Crăciunaş, votând uneori şi morţii, 
că doar şi ei au fost români, a ajuns însfârşit să creeze 
U.M.R.L-ul. Uniunea Mondială a Românilor Liberi, cu care 
convoacă, sau ia parte la toate reuniunile româneşti din exil, 
pe care talentele desbinatoare care-l caracterzează, le 
driblează ca la rugby. E: 

Intre timp nepotul memorandistului dominat de pasiunile 
patriotice ale sirenei Budapestane-probabil prototip al 
Ciciolinelor maghiarofile create de megalomania “Ungariei 
Milenare”, s'a lăsat convins să încline spre o înţelegere cu 
vecinii, demni urmaşi ai lui Atila, dacă ne amintim barbariile 
săvârşite în Ardelul de Nord cedat cu forţa în lunie 1940 şi 
descoperite la recucerirea teritoriilor în 1945. | 

Acum nu se sfieşte să publice în organul UMRL-ului, 
“Românul Liber” pe care-l editează, note, articole, apeluri şi 
dări de seamă asupra manifestarilor de amicitie maghiaro— 
română, care nu sunt sincere sau numai vorbe goale din 
partea maghiară, cunoscând şovinismul lor pe chestia 
Transilvaniei. 

Mai mult, de când Arhiducele Otto de Habsburg, 
potenţial moştenitor la tronul Ungariei, deputat în 
Parlamentul European de la Strassbourg, a pus in mişcare 
revizionistă ambițiile ungureşti pentru Transilvania, prin 
asociaţia Paneuropa din Miinchen şi recent a vizitat ca 
“turist” Budapesta, înclinându-se înaintea coroanei Sfântu- 
lui Stefan cum reese din fotografia alăturată publicată în' 
ziarul Curentul din Miinchen Nr. 5992 din lulie-August 
1988, anunțând o apropiată vizită oficială ca membru al 
Parlamentului Comunităţii Europene, minţile celor ce vi- 
sează o Transilvanie independentă sunt în ebuliţiune. 

Probabil că printre euforici e şi conui lancu, căci la 6 
Martie anul curent a participat printr'o adeziune totală la 
moţiunile Congresului dominat de iredentismul revizionist al 
ungurilor Miklos Gaspar Tomas, Atila Ara Kovacs, Laszlo 
Harnos, veniţi special din New-York, iar la 23 lunie crt.a 
participat ca Preşedinte al Românilor Liberi la marea 
manifestaţie maghiară anti-românească de la Washington, 
convocată de comitetul de actiune americano-ungar. 

De secole există în Pirinei Principatul dualist al Andorrei, 
coprincipi fiind Episcopul catolic din Seo de Urgel — Spania 
şi Presedintele Frantei Francois Mitterand astăzi. 

Dacă agitaţiile în sens independentist ale zisei Federaţii 
Socialiste a Ungurilor din România intreprinse în Octom- 
brie 1980 pe lângă Congresul European de la Madrid prin 
intermediul deputatului austriac Dr. Felix Ermacora Sar 
implini din aiureala lumii de azi, dece nu s'ar ivi şi un 
coprincipe valah? 

Ne putem aştepta la orice, căci “mare este grădina lui 
Dumnezeu şi mari sunt şi ambițiile Conului lancu. 


31 


REDACTIONALE 


Insfârşit numărul revistei programat pentru Aprilie 1988, a apărut. Cauzele intârzierii sunt multiple: schimbarea 
tipograhiei unde se făcea tipărirea ei în ultimii ani. dar cea mai cruntă lovitură este scăderea vertiginoasă a dolarului 


dela 190 ptas la 100 ptas 


ceace a redus la jumătate încasările abonamentelor şi ajutoarelor trimise ce Dvs, 


Nu vreau să credeţi că pregătesc terenul pentru ridicarea preţului. Nu mă gândesc s'o fac. Doar vă prezint Situaţia, 
rugându-vă ca grabnic să păsim împreună o soluţie. i ISA 

ŞUu că pentru mulţi dintre Dvs. abonamentul actual de 30 de dolari anual, deşi reprezintă doar 12% din salarul 
Săptămânal al unui modest muncitor din U.S.A... este greu de plătit odată. N, o luaţi ca un repros, dar mentalitatea 
americană crede că acest elort cerut odată pe an, pentru a menţine o legătură cu problemele Neamului Şi în apă,rarea 


lui, este disproporțional cu duritatea muncii dintr'o oră pe acele tărimuri, ui anatt; | 

Deacea vă las pe Dvs, să apreciaţi şi să decideţi cum puteţi să ne ajutaţi să ieşim din acest impas, asigurând măcar 
apariţia regulată a celor 4 numere anuale. să, . . 

Sporirea numărului abonaților şi al sprijinitorilor ar [i o soluţie, dar eu de aici nu pot face această propagandă. Nu 
am adrese şi nici ajutoare pentru menţinerea corespondenţei. Dvs. aveţi Asociaţiile, Bisericile şi sălile de reuniuni 
Săptamânale sau lunare. Faceti-o Dvs. în aceste cercuri pe care le frecventaţi. fiind convinşi că ajutati munca exilului 
contra nedreptăţii făcută la Yalta, Teheran, Helsinki, atât Tării cât şi fraţilor noştrii chinuiţi de comunism. 


Nu lăsaţi să se stingă olasul 


Carpaţii— lor. 


Cu mulţumiri si bune ŞI româneşti salutări. 


TRAIAN POPESCU 


CITITI SI RASPANDITI SCRISUL ROMANESC IN EXIL 


CARPATII 


REVISTA CULTURALA SI DE 
ACTIUNE ROMANEASCA IN EXIL 


Director- Proprietar. 


TRAIAN POPESCU 
APARE ODATA LA DOUA LUNI 


Sub Ingrijirea Unui Comitet 
de Redacţie 


* 


Redacţia şi Adminisratia: 


Calle Conde de Pefalver, 82, 49 
Telef. 402 11 01 - 28006 Madrid 


Correspondenta: 
Apartado 9.283 - MADRID (Espafia) 


* 


Abonamente: 


A Tal 7 e pace a ase 30 $ USA 
DERBUISțI ne re 60 $ USA 
Expedierea Avion plus ... 10$ USA 


32 


EDITURA CARPATII ANUNTA 


CORNELIU ZELEA CODREANU EROU NEO COSMOGON, de F. Bradescu 12 $ USA 
ISTORIA POLITICA ȘI MILITARA A  RASBOIULUI ROMANIEI 
CONTRA UNIUNII SOVIETICE, de G-ral Platon Chirnoagă ediția 2-a : 
revizuită si adăugită, format mare 365 de pagini .......ce 25 $ USA 
PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTĂ. AMINTIRI DIN REZISTENTA 

- ROMANA 1944-1948, de Prof. Filon Verca, cca 450 Pagini: VOL era 25 $ USA 
IN SECOLUL LUMINILOR STINSE, de Radu Budişteanu ............... 10 $ USA 
AU SIECLE DES LUMIERES ETEINTES, de Radu Budişteanu ........... 10 $ USA 
AMINTIRI DIN COPILARIE, de lon Creangă .............ccc 10 $ USA 
HAIDUCUEXde*Bucura Dumbravă 10 $ USA 
LA GRANDE THRACE, par Prof. A. Boldur, premier volume ............ 15 $ USA 
DACIA; dea asile Parvan: IER 7 PERI Dare arin ie 2 e DUO 10 $ USA 
LREGURSOKISde Ootaviani GOA 8 $ USA 
ISTORIA PARTIDELOR, NATIONAL, TARANESC ŞI NATIONAL 
IA RANESG. de Pamfil Seicaru, Vol. II ae 12 $ USA 
KARL MARX: INSEMNARI DESPRE ROMANI. Texte inedite cu 
cormentariu;dePamiilaSeica rue sei aie ae e ao A ue aaa TR a cai RED 10 $ USA 
STEFAN CEL MARE, VOIEVOD AL MOLDOVEI, de Prof. Alexandru 
Boldur paza, cra i RAZER ULEI tota A ca Pete „ne iii a atei 10 $ USA 
ISTORIA DACIEI ŞI CONTINUITATEA DACOROMANA, de General 
PlatOn-Chitnoagăt Se e fc ae n aa aaa aie ta 10 $ USA 
LE NID, UNITE DE BASE DU MOUVEMENT LEGIONNAIRE, de Faust 
Bradescu, i aziz poziţia aa ie a DURI CEI DIE isamilărir aia Pacea RR 10 $ USA 


POVESTI FARA TARA, nuvele, de Faust Bradescu, N. Novac şi N.S. Govora.. 10$ USA 
UNIREA NATIONALA IN COMPLEXUL POLITIC EUROPEAN, de Pamfil 
Seicaru 


a goe. 4 SI ODIDIE coaie ca O a Shire ati e se CE la ate ale 10 $ USA 
DICTIONAR ROMAN-SPANIOL, de Prof. lon Protopopeseu. Legat 

pânză tea ei 00 e Ata 03 Ra a 8 a d AIE aa Ralea 10 $ USA 
MOTA ŞI MARIN, DOUAZECI ŞI CINCI DE ANI DE LA MOARTE, de 

Praty Soutzo, Marques de Nantouillet, Blas Pifiar, Gr. Manoilescu .......... 10 $ USA 
DUMNEZEU S'A NASCUT IN EXIL, de Vintila Horia ................... 12 $ USA 
RELATIILE ROMANO-RUSE, de N.S. Govora, vol. 1 CĂEĂ | Pe SER ip II aaa că 20 $ USA 
LA GARDE DE FER ET LA TERRORISME, par Faust Bradescu ......... 10 $ USA 
RASCOALA, de Liviu Rebreanu, 2 vol. „a 12 $ USA 
Sub tipar: 

VIFORNITA COMUNISTA, de Nelu Popescu - 


LA GRANDE THRACE, par Prof. A. Boldur, deuxieme birul 
RELATIILE ROMANO-RUSE, de N.S. Govora, Vol. III.