Cuvantul Legionar nr. 66, ianuarie 2009

Ei "Dacă ov Boz acejiia, pietrele cop 1îpă. “ 
BP Branphol dpa Bica 14 4 


aa CUVANTUL 
 1FGIDNAR 


Periodic al Românilor naţionalişti creştini 
- în duhul NAȚIONAL CREŞTIN al lui Corneliu Zelea-Codreanu - 
Anul V, Nr. 66, IANUARIE 2009 Apare DUPĂ jumătatea lunii 2,5 RON (25.000 lei vechi) 
Director: NICADOR ZELEA-CODREANU ___ Redactor şef: Nicoleta Codrin 


RELAȚII CU PUBLIC 





ÎN FIECARE VINERI, QRELE 15-19, Str; Mărgăritarelor nr. 6, sect. 2, Buc.; tel.: (021) 2425471 sau 0745074493 
e-mail: cuvantul-legionar(Qzelea-codreanu.com; site: www.zelea-codreanu.com 





CUPRINS: 
R/tualitale SUA, subaltern credincios Carte pionară Cal troian intra muros (IX) 
Ce-aţi pierdut din vedere /itudini Când recunoaşterea unui savant 
Zip-zag prin Basaralia (V) depinde de rabin 
Fataretu. "Am fost în mijlocul evenimentelor”... Surtualitale Nae lonescu- Îndreptar (1) 


Ca/ndav national Coreporndentă, Cancurj, Pta Hed 
Editorial: CINISMUL CARE UCIDE 


Nu mai departe decât în numărul trecut, 
comentând în eâteva cuvinte o informaţie 
ascunsă într-un colț de ziar, care preciza 
poziția expertului ONU privind drepturile 
omului în teritoriile palestiniene, îmi făceam 
cunoscută vechea poziţie de a nu face 
comentarii decât în strânsă legătură. cu 
problemele României şi ale românilor, 

Se dădea o scurtă informaţie sub titlul 
„Israelul acuzat de tortură”, acuzaţie făcută 
la nivelul Organizaţiei Naţiunilor Unite de 
câtre Richard Falk, expert al sus numitei 
organizaţii pentru drepturile omului în Fâşia 
Gaza şi care taporta la Geneva că „politica 
Israelului față de populația acestor 
teritorii este asimilabilă crimei împotriva 
umanității populație „supusă unei 
pedepse colective,  asimilabilă crimei 
împotriva umanității”, denunțând "asediul 
sălbatic al Israelului asupra Gazei” 
(ziarul „Ziua” din 11.12.2008). 

Din 27 Decembrie, de când a început 
atacul armatei Israeliene asupra Făşiei 
Gaza, în suprafaţă de 362 kmp, am urmărit 
cu atenţie informaţiile şi comentariile de la 
diverse posturi tv şi apoi din presa scrisă şi 
nu am auzit nici un ziarist, nici un 
comenialor care să facă cea mai vagă 

aluzie la asediul absolut criminal exercitat 
de statul Israel în ultimii patru ani, la 






































sufocat de murdăria în care se scaldă, să 
caute nu o justificare, dar măcar o motivaţie 
a comportamentului agresiv al 
palestinienilor din Gaza? 

Mă „pompagiilor”, rezistenţii din munţi 
au fost patrioți sau teroriști? 

Voi reveni la comportamentul 
oficialităților şi presei din România - era să 
scriu "al presei româneşti”: eroare, ca şi 
denumirea partidului comunist din perioada 
interbelică; o precizare de oarecare bun 
simț: se numea „Partidul Comunist din 
România” şi nu „Partidul Comunist Român”. 

După această paranteză în care în mod 
evident am vrut să subliniez că presa 
„noastră” are o singură componentă 
românească şi anume localizarea 
teritoriului, voi comenta poziţiile 
palestinienilor şi a Israelului în actuala 
confruntare, 

Nu vreau să far nici un fel de aprecieri 
apelând la istorie asupra drepturilor unora 
sau altora asupra teritoriului denumit 
dintotdeauna Palestina. = 

Ar trebui ca astăzi să ne conformăm 
legilor internaționale asupra drepturilor 
omului şi a popoarelor, să respectăm 
hotărârile organismelor  intemnaționale 
create -special pentru reglementarea 

i I le nul celui israelo- 
> vansformarea acestui teritoriu şi a celor E eee de «883 
1500000. de locutori învun ghetou (contindară în pag. următoare) 
ucigător, într-o închisoare înconjurată de LA „ata x 
i uriaşe de “Beton și garduri de sârmă Miza 


Pa- Codreanu 






Oare toți ziarişti şi comentatorii români 





PL ui 


AR  lanuarie 2009  P291 


CUVÂNTUL LEGION 





De ani buni, Organizaţia Naţiunilor Unite a dat 
două rezoluţii de care Israelul nu vrea să ţină cont: 
Rezoluția 240 prin care se prevedea retragerea 
trupelor de ocupație din teritoriile arabe (Cisiordania 
şi Gaza) şi Rezoluţia 180 prin care Ierusalimul 
devenea „oraş deschis şi din care partea 
răsăriteană intra în componența Cisiordaniei, 
teritoriul, cum spuneam, revenind Palestinei. 

Aceste rezoluții ale Consiliului de Securitate 
ONU, cu toate că au devenit lege pentru toți 
membrii, nu au fost respectate de Israel care în 
continuare ignoră rezoluțiile acestui organism din 
care (ace parte, care acceptă orice hotărâre la 
adresa altor state, organizaţii etc., dar refuză să intre 
în legalitate atunci când nu îi convine A 

De aici se naşte întrebarea logică: Cum poți să 
ai pretenţia ca tot mapamondul să se comporte 
în limitele unor reguli şi legi şi tu să îţi închipui Pa 
că eşti exceptat de la regula generală? De fapt 
cine te crezi a fi? Stăpânul lumii? 

Până nu demult, oficialitățile israeliene se 
simțeau obligate să salveze aparențele; acum 
nu îi mai interesează nici acest lucru. 

Încearcă să convingă lumea prin tot felul de 
justificări, care sunt în aceeaşi măsură valabile şi 
pentru palestinieni. În plus, aplică o tactică pe 
care noi o cunoaştem demult, aplicată de Carol al 
II-lea în perioada interbelică Mişcării Legionare 
teroare de stat, mai mult sau mai puțin bine 
dotată, care să ducă un neam sau un popor la 
disperare.  Provocând absolut conştient 
insuportabilul, reacția celor asupriți devenind 
inevitabilă. Pe baza acestei reacții se iau 
măsuri la nivel de genocid, ignorându-se 
riposta proporțională, legile internaţionale ale 
protecţiei populației civile, chiar legile 


internaţionale ale războiului, transformându-se în 
criminali de război 

Toate măsurile trămbițate, de protejare a 
populației civile, sunt minciuni atâta timp cât în 
scurt timp tăvălugul războiului va distruge în mod 


nimic. 

Îmi vine în minte un comunicat de presă 
israelian în care se consemna că un spital din 
oraşul Gaza a fost distrus pentru că existau 
informaţii că undeva în acea clădire selă 
depozitau şi arme şi muniţii!! În această situaţie, 
cine va mai constata vreodată dacă informația 
a fost corectă sau nu? Barbarie! 

Dar revenind la ONU; condusă de personalități 
cu o anumită statură morală, care nu au putut fi 
corupți de cei care în toată istoria lor milenară nu 
şi-au bazat rezolvarea problemelor de existență 
iniţial şi mai târziu de înlăturare a obstacolelor ce 
stăteau în calea mersului lor spre dominația 
mondială - decât pe cumpărarea conştiințelor. 

Îndrăznind să emită rezoluții absolut legice, dar în 
contradicţie cu interesele Israelului, ONU a devenit 
de ani buni un obstacol; un obstacol în calea 
iudaismului mondial? Eroare şi apoi oroare! 

ONU va dispare în puţini ani şi nu cum a 
dispărut „Societatea Naţiunilor” din perioada 
interbelică, nu din cauza ineficienței! 

Nici vorbă! Va dispare pentru că pu a acceptat 
să devină un instrument al iudaismului, aşa cum 
fusese programat în planurile de lungă durată. 

De ce nu îşi aminteşte nimeni de raportul 
expertului ONU privind drepturile omului în teritoriile 
palestiniene Richard Falk, de acum mai puţin de o 
lună de zile? 

Nu mă pot desprinde de această idee care ar 
trebui să “uimească mass media şi prin ea opinia 
publică; Israelul, care trebuia condamnat la nivel 
mondial “pentru „politici asimilabile cu crime 
împotriva umanităţii", declanşează un atac 
împotriva Fâşiei Gaza, ajunsă la exasperare, şi 
toată liota de javre declară că înțelege şi 
îndreptățeşte ofensiva armată! Au şi inventat un 
nou termen: ofensiva defensivă! Adică, albul 
care este negru! 

Auziţi: măsuri de protejare a populației „paşnice”! 
Care populație mai poate fi paşnică după două 
săptămâni de bombardamente barbare? 

Istoria românilor ne învață că populația de 
evrei „paşnici” din Basarabia lui 27 iunie 1940, 

wău reuşit” într-o săptămână, denumită 
în istorie „săptămâna roşie” (de sânge 


Pag. 2 


CUVÂNTUL LEGIONAR 


CINISMUL CARE UCIDE. (oriaiiară din pag. precedentă) 


de creştini) să facă să dispară din efectivele 
armatei române cantonate în Basarabia cedată, 
nu mai puțin de 42.000 de ostaşi, câteva sute de 
subofițeri şi ofițeri. 

Atenţie, nu era o armată echipată cu armament 
sofisticat, coordonată, antrenată, performantă! Erau 
bande de etnici evrei cu arme furate sau 
primitive! 

Poţi să te întrebi acum, cum va sfârşi măcelul din 
Gaza? 

Protejarea populației civile? 

Chiar şi ordonată această „protejare”, câți dintre 
combatanții în ofensivă îşi vor stăpâni instinctele? 
Mentalitatea populației evreieşti din Israel? Ne-o 
dezvăluie neobositul ziarist, istoric, scriitor, Teşu 
Solomovici: într-o cafenea din oraşul X, plină de 

i studenți, soldați în trecere, personajul 

— - 


Shlomo trage o concluzie: 
filistenii trebuie tăiați toţi 
soluția, unul să nu rămână viu”! 

Se emite părerea că nu îi va lăsa Obama să 
ocupe Gaza etc, etc 

Citez: „numai o femeie dintr-un colț al cafenelei 
zice nu, că nu e de acord” 

Oare ce îi stă în cale, un sentiment de milă pentru 
cei ce ar urma să fie cuceriți şi „tăiaţi în bucățele”? 

Problema este cantitatea de oameni ce ar trebui 
„lăiați în bucățele”, care compasiune, care 
sentimente umanitare, problema este că ar fi greu de 
tăiat atâția oameni, citez: „putem ataca Gaza, dar nu 
îi putem tăia în bucățele pe toți palestinienii din 
Gaza. Cum să-i omori pe toți? Un milion şi jumătate? 
Aţi înnebunit?" închei citatul (ziarul „Ziua”, luni 29 
decembrie 2008, ediția naţională, pag. 4) 

Să revenim la date precise: oameni înghesuiți în 
cea mai mare densitate din lume: 4143 de 
locuitori pe kmp, lipsiți de cele mai elementare 
condiții de viață; închişi între ziduri şi sârmă 
ghimpată, intrarea şi ieşirea controlate de Israel prin 
intermediul unor militari care caută să le facă viața 
cât mai grea, să îşi bată joc de oameni, să le calce 
demnitatea în picioare. Lipsesc medicamentele şi 
echipamentele medicale de primă necesitate. Sursa 
de curent electric fiind în Israel, |i se întrerupe 
oricând, fără nici o explicație, apa este 
insuficientă, marea majoritate a populației este 
fără lucru, deci fără venituri regulate, iar venitul 
pe cap de locuitor este de 0,5 $ pe zi. Toate 
„granițele” sunt închise; gândiţi-vă la un spaţiu foarte 


„Biblia zice că 
bucățele. Asta-i 


lanuarie 2009 


mic din care nu poți să ieşi când vrei, nu 
să intri când vrei. Singura graniță cu alții decât cy 
Israelul este cu Egiptul, dar închisă, Gândiţi-vă că pe 
timpul regimului comunist, într-un spațiu de 240.00 
kmp (suprafața României) ne simțeam fără libertate, 
mii de oameni au încercat să fugă din țară şi au fosţ 
prinşi şi condamnați la pedepse grele. iar alții au fost 
împuşcaţi de grăniceri în timpul tentativei de 
„evadare”. 

Repet ce am spus la început: nu vreau să fac 
aprecieri asupra drepturilor „de proprietate” asupra 
spațiului Israel şi Palestina, dar pentru ambele părți 
problema este generatoare de suferință şi 
adversitate; se pare că singurii care sunt îndreptății 


































































la sentimente de acest gen sunt israelienii 
palestinienii fiind tratați ca nişte brute 
fundamentaliste; să fim serioşi: mai 


fundamentalişti decât evreii nu există pe 
lume! 

Un ziarist palestinian acreditat la București, 
făcea o comparație tragică: spunea că atunci 
când Băsescu a început să omoare câinii în 
Î Bucureşti, Brigitte Bardot a venit disperată să 
| salveze câinii. El, ziaristul, nu vedea la ora 
respectivă nici o personalitate încercând să 
salveze nişte oameni de la măcel 

Israelul a făcut caz că populația câtorva 
localități vgcine Fâşiei Gaza e terorizată de 
ideea că o rachetă artizanală ar putea să îi 
lovească. Pe de altă parte, citez israelieni care 
declară în presă şi la posturi tv că israelienii în 
general „nu simt presiunea vecinilor ostili” (Berti 
Barbera, artist). Teşu Solomovici face remarca 
despre o anumită situație: „se inşeală cine îş 
închipuie că două biete rachete ar fi putut să 
perturbe viața israeliană” 


Din această frază se pot înțelege, pentru cine 
mai practică logica, două lucruri care sunt, de 
altfel, dovedite de fapte şi date statistice 

Primul lucru: victimele israeliene făcute de 
rachetele lansate din Gaza, le poți număra pe 
degetele de la o mână, într-o perioadă de 
“Icâțiva ani! Qamenii însă nu suportă de fap! 
"+ lideea; sunt de acord şi cu acest fel de a gând 

«| dar de aici şi până la nişte represalii de mii de 
palestinieni omorâți pentru un israelian, pare 
deja un masacru nejustificat. 

Mai sunt incă două aspecte de discutat 

| vitejia soldatului israelian care nu are nici un fel 
de problemă de conştiinţă să intre în Fâşia Gaza 
după ce a fost bombardată în faiduri aeriene la 
care au participat de mii de ori avioane de luptă 
ijide ultimă generaţie, înarmate cu cele mai 
id performante rachete, să intre la adăpostul celor 
mai eficiente tancuri şi să tragă cu tunurile şi 
mitralierele în oameni înarmați cu armament uşor!!! 
Această vitejie va rămâne în istorie spre slava 
ostaşului israelian (era să zic sovietic). Asta 
aminteşte de cucerirea Etiopiei de Mussolini, în care 
eliopienii răspundeau cu arcuri cu săgeți şi cu sulițe 
aruncate cu mâna în fața unei armate înarmate la 
nivelul celui de al doilea război mondial! Cel puţin 
jenant! . 

A! doilea aspect care trebuie evidențiat este câ 
mai an, în confruntarea cu Hesboullahul din Liban 
oameni care nu erau asediați de mulți ani ca ce! din 
Făşia Gaza, mândra şi celebra armată israeliană, 
dotată şi armată prin efortul poporului american naiv 
şi încătuşat, s-a făcut de râs, după cum remarcă 
majoritatea comentatorilor politici şi militari şi nu au 
reuşit decât să mai distrugă o parte din încercatul 
Beirul, ca pedeapsă pentru găzduirea 
Hesboullahului. Pentru cine işi aminteşte, bombele 
zis teleghidate făceau atunci victime în special în 
rândul copiilor, lovind şcoli şi spitale 

Cum putea să fie reparată imaginea mani puteri 
nucleare din Onientul Mijlociu: printr-o campanie 
„eroică” şi „glorioasă”. Disproporția de potențial 
este atât de mare încât toată acțiunea capătă 
aspectul unui masacru; oricum nu ar fi nici primul: 
Şi nu va fi nici ultimul. Dacă nu ar fi acolo atâta 
durere şi sânge ar fi „de râsul lumii”! 

Ce fac marile puteri? Lu 

Americanii declară că încă nu au preşedinte 
instalat, parcă „din picioare” nu poate lua o atitudine 


Angela Merkel, din comunişti reciclați, tace cu 
gândul la „holocaust” = E 






= a 


SUA, SUBALTERN CREDINCIOS 


Toată viața mea, de la copilărie şi până la 55 de 
ani, am avut un singur vis: să ajung în Statele Unite, 
să mă încarc de gustul libertăţii, să îmi fac o situaţie 
şi să Imi închei socotelile pe malurile Dunării. Nimic 
şi nimeni nu mă putea convinge că nu ar fi opțiunea 
cea mai potrivită. 

Chiar şi după 1990 o țineam sus şi tare că mă 
duc să mă pricopsesc acolo. 

Rudele mele apropiate, trăitoare în S.U.A. de 
ani buni, încercau să mă convingă că visele mele 
nu au nimic comun cu realitatea: „America este 
condusă de evrei, de masonerie care de fapt este 
acelaşi lucru, şi cea mai proastă poziție în 
societate, în sensul accesului la diverse facilități 
o au albii, neevrei!" 

Auzisem de la cunoscuți sau la mâna a doua, că 
atunci când te duci să te angajezi undeva, cele două 
întrebări-cheie de care depinde viața ta, sunt: 
„Sunteţi evreu?” şi „Sunteţi homosexual?" 

Dacă da, vei fi angajat imediat în locuri de muncă 
foarte bune. 

Dacă nu - şi cum, în cazul meu, în mod evident 
nici măcar negru nu eram - nu aveam decât şanse 
puține să capăt de lucru în anumite standarde 

Cine a creat această situaţie imposibilă? 

Simplu: cei care conduc Statele Unite şi au 
pertecționat-o cu răbdare şi perseverenţă de-a lungul 
existenței acestei țări. 

Să mai spun o dată cine conduce America, nu 
este nevoie; ceea ce ne lasă fără grai este 
slugărnicia preşedintelui american - referindu-mă 
acum la di. W. Bush, căci cu di. Obama încă nu au 
apucat „să şteargă podelele”. Oricum, are şi domnia 
sa asigurat postul de „mop”. A numit în funcţia de 
secretar de stat (ministru de externe) pe d-na Hilary 
Clinton, fost candidat la preşedinţie în concurență cu 
Obama, care, în speranța unui mandat viitor a şi 
declarat continuitatea politicii americane în Orientul 
Apropiat, declarând mai direct sau mai puțin direct 
că Israelul este aliatul principal al Americii în 
Orientul Apropiat, pe care un isteț ziarist de la 
ZIUA l-a denumit „un apendice al S.U.A." Acum, 
cu toată modestia, ţin să atrag atenția că un 
apendice neextirpat la timpul potrivit provoacă 
moartea „pacientului”, declanşând cea mai gravă 
infecție (peritonita abdomen acut sau, altfel zis, 


i 


CINISMUL CARE UCIDE [continuare din pag. 


Sarkozy, cu gândul la sângele lui evreiesc 
alergând prin sistemele îngrămădite în organism, 
căutând să-şi facă renume de mediator şi 
pacificator datorită intereselor politice şi economice 
franceze în lumea arabă, pleacă în Orientul Mijlociu 
declarând că: „Hamasul şi-a luat o mare răspundere 
morală provocând acest război". Păi la ce te mai duci 
să împarţi dreptate, măi Sarcoază, dacă deja ai 
hotărât cine e vinovat şi cine nu?! Oricum, noi nu 
suntem proşti, să ne mirăm! 

Ce face Rusia? (era să zic Uniunea Sovietică): 
proteste vocale în aşteptarea creşterii prețului la 
petrol. 


POST SCRIPTUM 


Au trecut câteva zile de când am scris articolul şi 
evenimentele se precipită, masacrul populaţiei 
palestiniene ajunge la paroxism, depăşind orice 
închipuire asupra manifestării instinctelor criminale a 
acestor ființe transformate în haite ucigătoare. 

Cum este posibil ca evreii, care s-au prevalat 
totdeauna, dar în special în ultimii 60 de ani, de 
poziția de victime ale intoleranței umane, victime 
ale „antisemitismului”, Victime ale Germaniei 
hitleriste, victime ale politicii anti-evreieşti a lui 
Antonescu şi aşa mai departe, să practice o 
astlel de ferocitate într-un „război” împotriva 
unor oameni în imposibilitate de a se apăra? 

Care este scuza ta, oslaş israelian care ucizi tot 
ce îli apare in cale, că tu eşti executant şi că ai primit 
ordin de la alţii? Oare ai uitat că această 

scuză a fost exclusă prin legile impuse 

de ai tăi după al doilea război mondial? 


CUVÂNTUL LEGIONAR lanuarie 2009 


septicemie). Nu ştiu dacă prin comparație Israelul 
va provoca moartea clinică a Statelor Unite, dar 
respectivul „apendice” deja a schimbat viziunea 
lumii civilizate asupra rolului şi 
comportamentului S.U.A. şi, atenție, instinctiv îşi 
vor întoarce ochii spre alte supraputeri - de care, 
slavă Domnului, nu ducem lipsă. 

Deja citim în ziare (ca de obicei, “Ziua”, 
miercuri 14 ian. 2009), că marea majoritate a 
populației mapamondului „a indicat S.U.A. şi 
Israel pe primele două locuri în clasamentul 
țărilor care amenință pacea lumii”. 

De Israel îmi este indiferent, dar fosta mea iubire 
care mi-a colorat visele tinereții, ţinta speranțelor 
mele şi ale mult prea multora, şi-a arătat o dată în 
plus fața de damă „sedusă şi abandonată” în cazul 
poziţiei pe care s-a situat în actuala confruntare 
dintre tancurile de ultimă generație din dotarea 
armatei israeliene şi puştile automate „Kalaşnikov” 
ale palestinienilor; nu vreau să reiau în discuţie 


„Vitejia”  tanchiştilor amintiţi, ci doar rolul şi 
responsabilitatea Statelor Unite pentru masacrul din 
Făşia Gaza. 


Să nu ne mirăm: dacă di. Bush doarme liniştit 
după genocidul din Irak, unde nu mai numărăm 
irakienii ucişi, ci pe proprii fii ai poporului american 
care se ridică la zeci de mii, conflictul din Gaza pare 
să fie pentru domnia sa de importanța unui whisky 
cu gheaţă luat între mese E 

Ideea că centrul de putere al lumii actuale ar fi 
la Washington mai persistă doar în mințile unor 
naivi incurabili sau ale unor interesați în 
problemă; nu, nu ați ghicit, nu este nici la Moscova, 
nici la chinez. Da, aţi ghicit, la Ierusalim! 

Convorbiri scurte, telefonice, fără protocol, ca de 
la şef de stătuleț la şef de ditamai uriaşul; ca de la 
şef la slugă - şi culmea: sluga este ăl mare, nu 
„Piticul”. Dezvăluirea aparține de acum chiar 
simpaticului domn Solomovici care ne prezintă 
desfăşurarea pas cu pas: 

1. Condoleezaa Rice, secretar de stat S.U.A. 
încă până la 20 ianuarie, susține o moțiune la 
ONU (Consiliul de securitate) care prevede 
încetarea ostilităților din Gaza; 

2. Tzipi Livni, ministru de Externe israelian, 
încearcă să o convingă să îşi retragă opțiunea; 





Mai departe nu mă uit. Țările arabe se întrunesc 
şi doar protestează de frica embargoului posibil, 
care este specialitate americană, plus obedienta 
Uniune Europeană, vis-a-vis de interesele Israelului. 

Ce facem noi: participăm cu un jalnic scheunat la 
urletele haitei de lupi asmuţită de mirosul sângelui, 
dând trufaş din-coadă a aprobare. Datu! nostru din 
coadă nu se prea vede, din păcate, căci are loc „Cu 
coada intre picioare”. 

Între timp, oameni mor pe nedrept cu miile, şi 
autoritățile române „caută cu disperare” resurse 
financiare pentru construirea, în sfârşit, a 


Veţi rămâne în istoria modernă ca exemplu de 
cruzime! 

S-a făcut caz de executarea de ostatici în cel de- 
al doilea război mondial? În ce proporţie? Pentru cei 
Patru israelieni ucişi în ultimii ani de „rachetele” 
palestiniene, câţi „ostateci” vreți să omorâţi? O 
mie pentru unu? 

Dar de ostateci femei Şi copii ați auzit? 
Premieră umanitară! 

n vecii vecilor să nu mai evocați suferințele 
voastre şi practicile şi instinctele criminale ale 
altora! 

Am evocat totdeauna cuvintele biblice: „Pieirea 
ta prin tine, Sioane"! Orice încercare viitoare de a 
vă prezenta ca victime, va avea în balanță 
comportamentul vostru de azi! 








ministru al Israelului; 
5. Primul ministru 
Olmert dă telefon la 


di. Bush, dar i se 
răspunde că este într- 
o conferinţă; 


6. DI. Olmert ţipă la| 
funcţionarul respectiv] 
să îl dea imediat la 4 ? 
telefon pe preşedinte, [5 
bătând o dată cul 
putere cu piciorul în 
pământ; pământul se 
zguduie, di. Bush simte vibraţiile; 

7. Lasă dracului conferința şi „face drepți” la 
telefon; 

8. Şeful Olmert îi spune: „Bă, vezi ce e cu d-na 
Rice: ce, a căzut pe tărtăcuţă"? 

9. Bush: "Am înțeles, să trăiţi!” Îi dă telefon d- 
nei Rice şi îi spune: "Ce faci maică, te-a luat apa?" 

10. Rice îşi insuşeşte critica justă şi strigă în 
Consiliul de Securitate: VETO! 

Acest cuvânt compus din patru 
condamnă la moarte 4000 de palestinieni. 

„lată ce era de demonstrat!” 

Nu pot să inchei fără să admir încă o dată umorul 
subtil al d-lui Teşu Solomovici: articolul este ilustrat 
cu fotografiile celor doi preşedinţi, Bush şi 
Olmert; ca să nu se facă o confuzie, cine 
conduce S.U.A. şi cine conduce Israelul. Domnia 
sa se simte obligat în cuprinsul articolului să 
facă referire la fotografie, precizând cine este 
şeful Statelor Unite. Dacă găsiți fotografia („ZIUA”, 
15 ian. 2009), veți remarca, fără îndoială, disprețul 
cu care di.: Olmert îl priveşte pe acuşi „defunctul” 
preşedinte! Dacă mă întrebaţi, voi răspunde „din 
prima": are dreptate! 


Neador Fota Codreanu 


litere 





monumentului holocaustului evreiesc din 
România. 

Dragi conlocuitori nu „vă culcaţi pe o ureche”: 
vom face şi noi, cât de curând, pentru început, 
monumentul pentru cinstirea memoriei celor 42.000 
de ostaşi români, asasinați în timpul retragerii din 
Basarabia lui 27 iunie 1940. 

Sunt convins că nu aveți nimic împotrivă întrucât 
vom specifica pe el că au fost omorâţi de alții; îl 
plasăm pe o proprietate particulară, vizibilă de 
oricine trece pe un drum 'naţional, deci nu pe un 
spațiu public. Ce ziceţi, vă place? Dacă nu, scrieţi-ne 
la poşta redacției, 


De câteva zile încerc să văd care este poziția 
României față de confiict. La postul de radio 
național, la radio-jurnal, la ora 8, nici un cuvânt 
despre acest măcel! Îmi spui că s-au ciocnit două 
automobile nu ştiu unde, dar nu ai nimic de spus 
despre „războiul" din Gaza? 

Este acest „război” un lucru „tabu”? Nu aveţi 
voie să comentaţi? Vă este frică? De ce? Dar măcar 
informaţii fără comentarii nu puteţi da? De ce? 

Ar trebui iniţiat un protest la nivel naţional; să nu 
mai plătim un post de radio care nu ne informează! 

Să vorbim de postul naţional de televiziune? De 
posturile private să nu pomenim, că nu ştim - sau 
mai bine zis că ştim - ale cui sunt! 

Cu excepția lui „N24", restul nu au mâncat usturoi 
şi cu loate astea degajă şi prin ecran acest miros. 

Luminează-ne, Doamne! 


Pag. 3 


În drum spre hotel am mai 
întâlnit două străzi care poartă 
nume celebre, din păcate însă total 
necunoscute nouă, bucureştenilor. Și 

Prima poartă numele marii 
cântărețe românce de Operă, dej 
renume mondial, originară din 
Chişinău, Maria Ciubotaru (1910- 
1949). solistă -la Operele din 
Dresda, Berlin, Viena, cu rafinată 
tehnică a cântului, axată pe operele 
lui Mozart şi Strauss. care a făcut 
tumee în toată Europa. A fost 
angajată permanent la Opera din 
Viena. A jucat în anul 1942 într-un 
fim românesc intitulat „Cătuşe 
roşii”, acţiunea petrecându-se în 
timpul celui de-al doilea război 
mondial, unde se prezentau 
spectatorului grozăviile făcute în 
rândul populației de către armata 
sovietică. Din păcate, această 
mare. cântăreață româncă este un nume aproape 
necunoscut iubitorilor de Operă din țară întrucât nu 


s-a făcut nici: măcar o emisiune la radio sau un | 


articol de ziar în care să se evoce marea ei 
personalitate. O stradă din Viena poartă numele ei 
De ce nu şi una din Bucureşti? Nu ne apreciem 
valorile. 

Cea de-a doua stradă poartă numele Nadiei 


Russo. Înainte strada se numea Raskova. Nu ştiu | 


dacă sunt 100 de persoane din țară care ştiu cine a 


fost Nadia Russo, cunoscută destul de bine însă | 


între anii 1941 şi 1944. A fost o celebră aviatoare 
care a făcut parte din faimoasa Escadrilă Albă, 


alături de alte patru colege: Maria Drăgescu, Marina | 
Ştirbey, Virginia Duţescu şi Irina Burnaia. Misiunea | 


lor era de a transporta soldații grav răniţi din prima 


linie, în spatele frontului, la spitalele de campanie. | 


Ele au participat la luptele purtate la Odessa, Kerci, 
Stalingrad, reuşind să transporte cu avioanele 
sanitare peste 1500 de răniți. Autorităţile comuniste 
din ţară au arestal-o pe Nadia L 
Russo în 1951 şi au condamnat-o 
la 7 ani de închisoare, din care a 
execulat 6 ani, apoi s-a angajat la o 
fabrică de ambalaje din Buftea. Nu! 
a avul pensie, Bolnavă de amnezie, 
a murit într-o neagră mizerie in 
1988 








Am considerat suficiente trei zile 
ca să vizitez pe îndelete Chişinăul 
În următoarea zi, canicula 
neverosimilă pentru primele zile din 
septembrie m-a determinat să 
optez să petrec o zi pe malul 
Nistrului, în mijlocul naturii, în 
comuna şi totodată stațiunea 
Vadul lui Vodă, aflată la cca. 35 


km depărtare de oraş. La 
întoarcere am vizitat timp de 2-3 
ore crama orașului, celebră în toată Europa, galeriile 
totalizând 30 km 
Dimineaţa, inainte de a porni pe ruta amintită, am 
fost din nou la gară pentru a lua micul dejun la unul 
din bufetele aflate aici. În timp ce mâncam pe o 
terasă, gândurile iar m-au dus la vacanțele din vara 
anilor 1942 şi 1943 
Mi-am amintit că lângă gară era ştrandul oraşului, 
foarte curat, plin de amatori de soare şi mişcare, cu 
bazine de înot, alei cu verdeață, bufet. Ştrandul se 
numea „La Bivol şi nu mi-am pus atunci întrebarea 
de ce această denumire ilară. Cumpărându-mi însă 
cele 7 volume excepționale al distinsului cercetător 
Iurie Colesnic, intitulate „Basarabia necunoscută”, 
am găsit în volumul 4 nu mal puțin de 18 pagini care 
se referă la Nicolae Bivol, fost deputat în Sfatul Țării, 
după Unire fiind ales de două ori primarul Chişinăului 
(1923-1924 şi 1925-1926), absolvent al Facultății de 
Fizică-Matematică. A fost arestat în primele zile ale 
lunii iulie 1940 de către securitatea 
sowelică, „gustând” din plin bătăile şi 
izeria puşcăriilor din Chișinău şi Ţiraspol, 


Pag. 4 


CUVÂNTUL LEGIONAR 





































înțelegând, intelectual rafinat cum era, că URSS este 
de fapt o puşcărie enormă, cel condamnat având 


două direcții de mers: în Siberia sau în fața 
plutonului de execuţie. În capitolul rezervat 
personalității lui este trecută şi fişa cu averea lui, 
alcătuită de anchetatori, printre alte bunuri ale 
fostului industriaș figurând şi bazinul de înot care îi 
purta numele. De aceea ştrandul se numea „La 
Bivot 

Bazinul cred că nu mai există deoarece am văzut 
în zonă multe construcţii noi 

Alături de ştrand se afla „Câmpul sportiv” (!), o 
denumire unică dar perfect justificată întrucât avea o 
tribună, o pistă de alergări, porți de fotbal şi vestiare 
Pe acest maidan de mari dimensiuni se bătea 
mingea cât era ziua de mare În 1943 însă „Câmpul 
sportiv' a căpătat o cu totul altă destinaţie, fiind 
ocupat de corturi militare cu emblema Crucii Roşii 

Din nou am văzut, în parcul din fața gării, locul 
unde urmează să se ridice monumentul care să 
omagieze victimele terorii comuniste. Față de 
numărul acestora - căteva sute de mii din Basarabia 


lanuarie 2009 


CHIŞINĂU - BĂLȚI - OTACI - SOROCA - CAHUL (V) 


(continuare din numărul trecuț) 


şi Bucovina de Nord, monumentul ar trebu; 
să fie de dimensiuni uriaşe, dacă s-ar 
grava pe o placă numele celor asasinați, 
închişi şi torturați sau strămutați în câmpiile 
reci ale Siberiei. Şi nu este o exagerare, ar 
depăşi în înălțime faimosul Turn Eiffe| 
Pe acest imaginar turn al genocidului ar 
trebui respectată ierarhia politico-socială a 
victimelor 
Primele au fost membrii fostului Sfat aj 
Ţării“, care au votat în martie 1918 unirea 
Basarabiei cu România i care nu au 
părăsit locurile natale în perioada 28 iunie - 
2 iulie 1941, a doua zi după scurtul răgaz 
acordat, au fost ridicați de organele NKVD- 
ului şi au pierit în primii doi ani în lagărele 
de exterminare, după aşa-zise „procese" 
fără public, ținute în subsolurile arhipline 
ale închisorii 
A doua categorie, care, din păcate, este 
ignorată, deşi trebuie respectat adevărul 
istoric, este constituită din cei 5.000 de 
foşti ofițeri din fosta armată „rusă care şi-au salvat 
vieţile, după ce au fost batjocoriți rupându-li-se 
epoleții şi au fost scuipaţi, dându-li-se chiar şi şuturi 
în fund de către soldații de rând, cu instincte 
primitive, care peste noapte au fost avansați în grad, 
înlocuindu-i ei pe ofițerii de carieră. S-au refugiat în 
România, cei mai mulți abandonându-şi familiile, fără 
a avea nimic care să le asigure existența. Nu ştiau, 
desigur, româneşte, dar statul român le-a asigurat 
unora dintre ei, pensii militare minime şi i-a ajutat să 
practice meserii care nu necesitau cunoştinţe de 
specialitate. Ei erau vatmani de tramvaie, birjari 
muncitori zilieri, paznici, muncitori la ferme sau la 
salubritatea oraşului, grădinari sau chelneri 
Din cele 6 ziare cotidiene care apăreau în 
Chişinău în 1924, doar două erau în limba română 
unul;n limba idiş şi trei în limba rusă. Din ac 
din urmă, două erau editate de foştii ofițeri din 
armata alb-gardistă, ziare care reflectau mizena 
populației şi atrocitățile care erau din plin prezente î 
i, teritoriul de peste Nistru, pe care ei au 
avut norocul să-l părăsească la timp 
pi Ofițerii erau grupaţi în două 
care îşi aveau sediile proprii, u 
grupa numai militarii de carie 
din care făceau parte şi foşt 
industriaşi care fugiseră din Rusia 








stea 


























comerțului, deschizându 
magazine. Cei din a doua categ 
imigranți ruşi işi aveau clubul car 





intitula „Asociaţia foştilor proprielan 
ruşi”. Lista cu numele lor, precum şi! 
adresele lor, era cunoscută de 
organele de securitate bolşevice, 


datorită spionilor infiltrați în rândurile 


acestora, şi a fost floare la ureche ca 
mille de ruşi să fie arestați în 
totalitate în primele două zile de la invadarea 
Basarabiei: "duşmani de clasă"! 

Cea de-a treia categorie de victime ale terorii 
comuniste, ale căror nume trebuie să figureze pe 
monumentul represiunii staliniste, este cea mai 
numeroasă şi cuprinde sute de mii de români care 
au fost arestați, eşalonat, până în preajma începerii 
războiului, adică 22 iunie 1941. Ei erau intelectualii 
oraşului sau satului, funcționari, doctori, preoți. 
gospodari bogaţi (care au fost considerați „culaci 
adică "exploatatori), militari de carieră, ingineri. Şi 
mulți alţii. Nu au fost judecați fiindcă cei mai mulți nu 
au făcut politică, ci au fost deportaţi în masă, în sute 
de vagoane care plecau din, gările Chişinău, Bălți, 
Tighina sau Cetatea Albă, cu aceeași destinaţie 
Siberia. În locul lor au venit zeci de mii de ruşi: 
necunoscători ai limbii române, mulți fără nici 9 


pregătire şi experiență în posturile care le-au fost 
oferite 


A/tualitate 





CE-AȚI PIERDUT DIN VEDERE - ŞTIRI LUNA IANUARIE - 


x 


În Marea Baltică a Germaniei, în insula Ruegen, 
există un orăşel superb numit Prora, cu o plajă 
precum cele din Caraibe, ce se întinde pe 3 km, cu 
nisip fin şi alb, cu apă cristalină de un albastru magic 
şi cu păduri înverzite ce-ţi liniştesc privirea şi sufletul. 
Cu toate acestea, în mod straniu, aces! orăşel nu 
figurează pe nici o hartă sau broşură turistică. 

De ce? 

Pentru că în acest loc, regimul național-socialist 
al lui Adolf Hitler plănuia să îi recreeze pe muncitorii 
germani, creând peste 20.000 de locuri de cazare, 
cu cinematograf, sală de spectacole, piscină, 
debarcader şi vase de croazieră, toate în cadrul 
programului „Kraft durch Freude”. Titlul programului, 
care în traducere înseamnă „Putere prin intermediul 
bucurie”, sugerează în mod evident bucuria 
recreerii, reîncărcarea bateriilor, prinderea de forţe 
proaspete după relaxare. 

Ei, aş! Tovarăşii care conduc lumea au hotărât că 
acest program se poate traduce prin „propagandă 
agresivă şi îndoctrinare”. Tot aşa cum aceiaşi 
tovarăşi au hotărât că „Deuchland uber alles” 
înseamnă „Germania peste toate”, când de fapt 
sensul este “Germania înainte de orice". 

Nu le ajungea germanilor câtă propagandă 
înghițeau în perioada aceea, şi drept urmare şi pe 
cale de consecință, veneau de bună voie pe insula 
Prora pentu a se relaxa ascultând puțină 
îndoctrinare nazistă: „Stai, Helga, că nu am timp de 
drăgălăşenii acum. Vreau să intru într-o lume onirică, 
în Nirvana, că tot am imprumutat svastica din zona 
asta a hinduismului. Acum îl ascult pe Goebbels într- 
o conferință care mă va purta spre Nirvana. Mâine 
pun discursul ăla care imi place mie cu Fuhrer-ul, 
când răcneşte mai tare ca niciodată. E aşa de 
liniştitor, Helga... şi ia mâna de pe mine, că acum mă 
relaxez. Du-te şi tu la cinemă şi vizionează-l pe 
Goring, să vezi ce bine dormi la noapte; ridică şi 
două drapele naziste pe plajă, şi o să te simţi uşoară 
ca fulgul." 

Ținând cont că toate aceste lucruri conținute în 
proiectul „Kraft durch Freude” au început a fi 
construite în anul 1936, când nici măcar Hitler nu 
ştia exact că va fi provocat, finanțat şi încurajat 
să intre într-un război mondial, interpretarea 
tovarăşilor este, ca să folosim un eufemism, puerilă, 

Acum, acest orăşel care a fost folosit ca avanpost 
de câtre armata Germaniei de Est pe limpul 
războiului rece, este în totalitate părăsit și în ruine, 
cu opt hoteluri cu sute de camere în paragină, 
excepție făcând un mic muzeu deschis pentru a-i 
înfiera pe nazişti, şi o discotecă. 

Între timp, germanilor le-a venit mintea la cap şi 
au hotărât că nu pot arunca la gunoi cloşca cu ouă 
de aur, luând decizia de a readuce la viață aceasță 
perlă turistică 

Ei bine, acum trebuia să apară un Gold sau o 
Goldă. Şi anume Heike Tagsgold - „sigur o 
„germană-germană” cu sentimente "profund 
naţionale”, un istoric la fel ca toţi istoricii de genul d- 
lui Mihai Chioveanu, prefațatorul cărţii "Ţara, 
Legiunea, Căpitanul”, cu ascendent în Securitatea 
statului român 

Şi ce ne spune doamna Tagsgold? “Nu cred că 
este coreci ca Prora să devină staţiune de vacanță 
din cauza a ceea ce ea reprezintă (...). (N, n.: Nu 
reprezintă decât o perlă a litoralului german, aşa 
cum a lăsat-o Dumnezeu pe pământ. Nu puteţi 

asasina sau judeca la Nurnberg geografia sau 
relielul unei ţări, tovarăşă Tagsgold!) Este locul 
unde naziştii au vrut să hrănească şi să distreze 
oamenii, pentru a-i îndocirina, (N. n.: Dacă au vrut 
să-i omoare pe oameni, nu e bine - şi e de înțeles 
că aşa este; dar dacă au vrut să-i hrănească şi 
să-i distreze pe oameni, iar nu este bine? Dracu 
vă mai înţelege!). Nu este o destinaţie de vacanţă în 
adevăralul sens al cuvântului. Nu mă pot imagina 
venind aici în vacanță, nu cred că oamenii ar trebui 
să găsească plăcere în aces! loc. (N. n.: Tovarăşa 
Tagsgold, dacă nu se poate vedea pe sine venind 
în Prora, ea, tovarăşa, fiind de fapt, în mintea ei, 





CUVÂNTUL LEGIONAR lanuarie 2009 — Pa0:5 


centrul universului şi subiectul discuţiei, atunci 
ne indică şi unde ar trebui să ne găsim noi 
plăcerea şi în ce ar trebui să ne găsim plăcerea. 
Sincer, este prima oară când auzim că goyimilor li se 
dau indicaţii şi pentru modul în care trebuie să se 
distreze sau recreeze şi unde trebuie să facă acest 
lucru, după ce deja ştim ce trebuie să gândim, ce 
trebuie să spunem şi cum trebuie să ne trăim 
viețile). Gruparea de dreapla are o influență mare in 
Germania.. (N. n.: OARE DE CE?) Trebuie să ne 
asigurăm că oamenii înțeleg ceea ce s-a întâmplat la 
Prora, avem nevoie să păstrăm acest muzeu." (N. 
n.: Este bine ca oamenii să înțeleagă ororile 
războiului, orori ce nu au nici o legătură cu oraşul 
Prora, de aceea poate ar fi bine să ne asigurăm 
că oamenii înțeleg ceea ce se întâmplă acum în 
Gaza. Pare mai aproape de prezent războiul de 
exterminare de aici, nu-i aşa?) 

Prin urmare, stațiunea trebuie să stea în 
paragină, fără să producă mimic din turism, în 
afara turismului de muzeu, pentru că aşa vrea o 
tovarăşă evreică ce nu poate trece peste 
frustrările ei patologice fără noimă, logică sau 
bun simț. Germanii însă sunt absolut hotărâți ca din 
vara acestui an să redeschidă staţiunea. 


sie 


În Ucraina, țara cu una dintre cele mai mari 
minorități evreieşti din fostul bloc sovietic (şi, 
după cum ştiţi bine, au fost ceva evrei în fostul 
URSS), un cetățean întreprinzător a făcut anul 
trecut o păpuşă cu chipul lui Adolf Hitler, spre a 
o pune în vânzare, 

Atâta timp cât noi întâmpinăm probleme la 
numele propriu de familie, Zelea-Codreanu, spre 
a fi folosit de cei care îl poartă din şi prin naştere, 
ne întrebăm atunci cum de în Ucraina pot apărea 
păpuşele Adolf Hitler? 

Ne poate răspunde sincer di. Elie Wiesel sau 
Teşu, sau care o mai fi de serviciu? Alo? 


i i 


Cât de puţin lipseşte că dragostea să se 
transforme în ură, atât de puțin lipseşte, chiar 
sintactic vorbind, ca Obama să se transforme în 
Osama. 

Noul preşedinte al SUA a anunțat în campania 
electorală că va desființa închisoarea de la 
Guantanamo care este o ruşine naţională pentru 
America. După ce Obama a ajuns la Casa Albă, a 
eliberat primul lot de presupuşi terorişti, 
nedovediți niciodată a fi vinovați decât de 
"infracțiunea” de a se fi născut arabi, De aceea 
au fost şi eliberați: pentru că, în ciuda tuturor 
torturilor sălbatice folosite de sistemul 
democratic minunat spre care tindem cu toții cu 
mare având şi multă prostie, oamenii aceştia s- 
au dovedit a fi vinovați fără vină. 

Imediat televiziunile americane au anunțat că 
“teroriștii eliberaţi au jurat să se răzbune”, 

Nu are rost să mai întrebăm de ce au fost 
eliberaţi dacă erau “terorişti”, ci haideţi să ne 
închipulm pentru un moment scena: reporterii 
grămadă la poarta închisorii politice Guantanamo; 
arabii jes şi se duc glonț la reporteri, sau aceştia se 
duc buluc peste ei şi îi întreabă, profitând de faptul 
că au ieşit ca nişte floricele, fără însoțitor, fără 
securist american lângă ei: “Ce vreți să vă faceți 
când o să fiți mari?", sau: "Ce o să faceți de acum 
inainte, doriți să vă răzbunați pe americani?" şi 
arabii, care nici măcar nu mai ştiau cum îi cheamă, 
cu mintea "limpede" după-ce ani de zile au fost forţaţi 
să asculte 24 de ore din 24 formaţii ca Metallica şi 
AC/DC, la intensitate maximă, fiind privaţi de somn, 
de hrană, de lumină, având tot timpul ochelari negri 
la ochi, le răspund reporterilor, ştiind de fapt şi cine 
sunt acei reporteri: “Ştiţi, domnilor, noi jurăm să ne 
răzbunăm. Ştim că riscăm se ne întoarcem chiar 
acum şi aici la Guantanamo, dar vrem neapărat să 
declarăm că noi vrem să ne răzbunăm. ŞI chiar vă 
rugăm să vă duceți şi să informați opinia publică 
americană despre acest aspect” 


Credem că spicherul american care a mâncat la 
televizor ce a învățat el că trebuie mâncat, merită 
premiul “Ibn Sharmuta”. 

Toată lumea fericită, arabii eliberați, urma a doua 
tranşă să iasă din închisoare. E 

Când, deodată cineva - nu ştim cine, persoană 
sau persoane importante - l-a sfătuit pe 
brunețelul Obama (care este şi musulman, pe 
deasupra), că nu e bine aşa, că nu se face chiar 
aşa, şi că, de fapt, deţinuţii trebuie doar mutați la 
alte închisori din Europa, care o să-şi dea acceptul 
pentru asta, pentru că şi acolo americanii au baze şi 
sunt puternici, şi că "Măi dragă, fă cum spunem noi, 
chiar dacă ai promis allceva în campania electorală: 
acum i-ai proslit pe Traieri, le-ai luat voturile, dar gata 
cu vrăjeala”... Altfel spus, Europa trebuie să 
suporte cheltuielile şi să plătească oalele sparte 
de americani. Până la noua mascaradă, când ni se 
va arunca pisica moartă la noi, în ograda europeană, 
dimpreună cu tot ce implică aceasta: bani, pericole 
etc,, vă invităm să urmăriți una din metodele 
democratice prin care sunt interogați deținuții şi 
implicit şi mulţi nevinovați din Guantanamo, intrând 
pe site-ul www. unsubscribeme.org sau www. 
unsubscribe-me.org 


pi 


Aşa cum v-aţi obişnuit, încercăm aproape lună de 
lună să dezvăluim metodele de poliție politică şi 
control pe care aleşii noştri, minusculii sclavi 
mioritici, le aplică asupra populației româneşti la 
sugestia stăpânilor lor. 

Dacă până acum unii doar credeau că orice 
persoană ar putea fi urmărită prin intermediul 
telefonului mobil, de anul trecut acest lucru a devenit 
o certitudine  recunosculă oficial: compania 
wOrange” a lansat un serviciu intitulat 
“monitorizare flotă” prin care se oferă urmărirea 
cetățenilor. 

Ne întrebăm cu tristețe de ce nu s-a monitorizat 
flota noastră comercială când a vândut-o Traian 
Băsescu, iar acum pentru „monitorizare cetățeni” se 
foloseşte sintagma „monitorizare flotă”. Nu e nostim 
ce se întâmplă? 

Posibilitatea de a abuza de datele cu caracter 
personal este mult mai mare decât în cadrul 
echipamentelor GPS folosite pentru automobile sau 
pentru telefoanele mobile. Astfel se poate urmări nu 
numai traseul efectuat de cetăţeni, ci şi cu mare 
exactitate locurile frecventate de aceştia, băncile şi 
magazinele în care au intrat, străzile şi casele 
frecventate, cu adresele exacte, ora când au ajuns 
acasă, când au luat micul dejun, prânzul, cina - şi cu 
cine au făcut asta - şi o mulțime de alte date cu 
caracter strict personal, la care nu ar trebui să 
aibă nimeni acces în afara respectivului cetățean, 
aşa cum ne prostesc deontologii democrați (ce 
au făcut şcoala la „Ştefan Gheorghiu”) că s-ar 
întâmpla într-o democrație. este date sunt 
accesibile „persoanelor autorizate”. Autorizate de 
cine altcineva decât de Serviciile Secrete - care din 
naționale s-au transformat în mercenare?! Serviciul 
“monitorizare flotă” este disponibil în mai multe țări 
din lume şi oferă, conform site-ului Orange, 
„posibilitatea vizualizării unui traseu efectuat de 
utilizatorul mobilului” într-o perioadă de timp dată. 
Astfel este încălcată legea 506/ 2004 privind 
prelucrarea datelor de identificare şi protecția 
vieţii private în sectorul comunicațiilor 
electronice. Serviciul a fost notificat de „Autoritatea 
Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu 
Caracter Personal”. Ştiaţi de existența acestei 
Autorităţi? Staţi liniştii, ea a fost creată special 
pentru dvs., cetățenii, ca „să vă protejeze”. La fel şi 
camerele video de pe semafoarele inteligente, care 
nu au dat niciodată dovadă de funcţionare corectă, 
darămite de vreun dram de inteligență; singurul 
motiv pentru care au fost instalate aceste semafoare 
fiind tocmai camerele video incorporate. Ele vă 
protejează de  "eroriştii eliberaţi de la 
Guantanamo”... Totul pentru protecţia dvs.: “mai 
curat, mai uscat”! i 5 


Spentia de ştiri Sanda de Far 








Pat, 


cu dr. ŞERBAN MILCOVEANU 





"AM FOST ÎN MIJLOCUL EVENIMENTELOR DIN IANUARIE 1941” 


- În continuarea interviurilor pe care cu 
bunăvoință ni le acordați, aş dori să purtâm o 
discuție despre “rebeliunea legionară” din ianuarie 
1941, întrucât în această lună se împlinesc 67 de ani 
de la aceste evenimente şi întrucât, la cei 97 de ani 
ai dvs., vă bucurați de o memorie extraordinară. 

Aş dori să-mi relalați ce s-a întâmplat atunci, 
pentru că astăzi se vorbeşte mai mult de efect şi 
mult mai puţin de cauză. 


- Aşa este, întrucât după încetarea ostilităților 
sângeroase Mişcarea Legionară a dispărut definitiv 
de pe scena politică. 

Precizez că Mişcarea legionară de sub 
conducerea lui Horia Sima se compromisese 
aproape total, cu două luni mai înainte, după 
asasinarea prof. Nicolae lorga şi a prof. Virgil 
Madgearu. La înmormântarea celor doi nu s-a pus 
doliu nici la Universitatea din Bucureşti şi nici la 
Academia Comercială, unde ambii profesori țineau 
cursuri cu studenții. Singura instituție de stat care s-a 
dovedit a fi independentă a fost Academia Română 
la cimitirul Bellu, prof. C-tin Rădulescu-Motru l-a 
elogiat în şedinţă solemnă pe prof. Nicolae lorga 

O săptămână mai târziu eram programat pentru a 
ține o conferință în oraşul Câmpulung, cu 
participarea celor doi şefi legionari locali, prefectul 
Paul Gălăşeanu şi comandantul Judeţenei Muscel, 
Petre Vălimăreanu. La sfârşitul conferinței mele s-a 
ridicat din sală un legionar foarte distins, Scarlat 
Angheleanu, cu o întrebare referitoare la moartea 
prof. Nicolae lorga şi Virgil Madgearu. Prompt, prof. 
Paul Gălăşeanu mi-a interzis să răspund şi a dat el 
explicaţia: “Intrebarea nu se pune în cursul actualelor 
împrejurări”. Dar asasinarea celor doi iluştri oameni 
de ştiinţă nu a fost numai o lovitură pentru Mişcarea 
Legionară, aşa cum am mai spus, nu numai în fața 
istoriei şi a națiunii, dar şi în forul sufletesc al tuturor 
adevăraților legionari. Mircea Eliade şi Constantin 
Noica atunci s-au retras din Mişcare, în semn de 
protest. 

Şi mai trebuie să fac o subliniere: pentru toate 
manifestările sale negative la adresa Mişcării 
Legionare, Corneliu Zelea Codreanu decisese ca 
Nicolae lorga să fie lăsat pe seama unui singur 
judecător, şi anume conştiinţa proprie, cu propriile 
sale remuşcări. 

Inteligența şi cultura au fost, să zicem, salvate de 
un mic incident la Facultatea de Litere şi Filosofie 
Originar din jud. Olt, studentul lon Georgescu-Vâsce 
s-a dus la tribuna amfiteatrului şi, în fața studenților 
încremeniți de eveniment, a pronunțat un panegiric 
în memoria prof. Nicolae lorga. Acest student a fost 
arestat, judecat şi terorizat de un mic şef legionar, 
lon Halmaghi, devenit după 1965 cetățean american 
şi şelul pro-simiştilor din emigrația legionară 

- 


- Să considerăm că asasinarea lui Nicolae lorga 
şi Virgil Madgearu a fost scânteia care a declanşa! 
conflictul fățiş între gen. lon Antonescu şi Horia Sima 
şi, implicit, războiul dintre Armată şi Legiune? 


- În parte, da. lon Antonescu a avut ca sprijin în 
acțiunile sale două minți malefice şi intrigante 
care au fost Mihai Antonescu şi Eugen Cristescu. 
Pe plan politic însă conducătorul statului,de atunci 
are mari merite şi circumstanțe atenuante. Faţă de 
Mișcarea Legionară a avut sensibilitate şi preţuire, 
dar a făcut greşeala să-l confunde pe Horia Sima 
cu Corneliu Zelea Codreanu. Înainte de a decide 
colaborarea, nu a avut clar în minte adevărul istoric 
că sunt două Mişcări Legionare diferite şi chiar 
antagonice: una după chipul şi asemănarea lui 
Corneliu Zelea Codreanu, şi alta după chipul şi 
asemănarea lui Horia Sima. Adresându-i-se lui Horia 
Sima pentru colaborare, e! a crezut în mod sincer că 
va colabora cu adevărata Mişcare Legionară a lui 
Corneliu Zelea Codreanu. 

Gen. lon Antonescu s-a lămurit abia după 15 
sept. 1940 asupra diferenței dintre Horia Sima şi 
Corneliu” Zelea Codreanu. Horia Sima a avut o 
sinistră duplicitațe: el era informatorul lui Mihail 

Morusoff, el dezvăluise acestula adresele 
legionarilor devotați politicii decise de 


Pag. 6 


CUVÂNTUL LEGIONAR 


Căpitan, de “răbdare, tăcere, suferință”, ale celor 
rămaşi nearestați. lon Belgea, Nicoară lordache şi 
Radu Mironovici. În sept. 1938 l-a denunțat pe 
principele Alexandru “Cantacuzino (care a fost 
arestat) şi în ian. 1939 l-a denunțat pe prof. Vasile 
Cristescu (care a fost asasinat), 

La sfârșitul lui nov. 1940 fuhrerul Adolf Hitler s-a 
decis să opteze pentru lon Antonescu şi, la nevoie, 
chiar să-i abandoneze pe legionari. Începând de la 1 
decembrie 1940, statutul legionarilor nu mai era de 
colaborare pe picior de egalitate şi singura lor şansă 
era să se mulțumească a fi şi a rămâne simple 
unelte din subordine. 

Dar să respect adevărul: nici Horia Sima şi 
legionarii nu puteau accepte ca în guvernarea 
numită legionară ei să fie tratați aşa cum sunt 
tratați recruții când vin pentru prima dată în 
armată. - 

Am spus cele de mai sus pentru a înțelege cum a 
început războiul civil între Armată şi Legiune, spre 
nefericirea României 


Români si Românce! 


Blestemata Hidră masonică își arată iarăși ci 

sinistru al fidovitului Alex. Rioșeanu care a ocrotit pe 
bravului ofițer german, ucis mișeleşte pe străzile Capit 
poruncit vărsare de sânge românesc nevinovat în fața Prete:- 
turii Poliţiei. 

Căpitanul a spus: mă îngrozesc când mă gândesc că pe 
mormintele şi pe crucile jertfelor noastre s'ar putea rid ca 
o șleahtă de protitori cari să-și satisfacă pofta de putere 
pe spatele Țării și a morților noștri. 

Amint.m Generalului Antonescu aceste cuvinte care sguduie 
astăzi toate sufletele româneşti şi-l rugăm să facă dreptate 
Căpitanului, Martirilor Noştri, Ţării și Neam tree. 
Dacă a suferit alături de noi să ne înțeleagă şisă fie alături de 
noi, care am luptat șivom lupta căzând până la unu pen- 
4ru o Românie „Ca Soarele Sfânt de pe Cer”. 

Suntem ostașii unei disciplini de fer şi de foc şi întelegem să 
fim oameni de ordine și de liniște dar cândpretutindeni în Re- 
mânia de azi, Înfrățite cu steagurile tricolore, flutură fla- 
muri verzi, ni-i ruşine să mai vedem o clică de iudaizaț! 
sfidânau-ne lupta și sacrificiile și insultând prin prezenta 
lor la cârmă pe, toți noştri şi ai Neamului întreg. 
Muncitorimea româneasca, alăturându-se trup şi suflet țipătului 
de dreaptă revoltă a curajoasei studențimi româneşti, strigă și 
ea din sute de mii de piepturi inaintea baionetelor șia mitrali- 
erelor care vor să o măcelărească din nou: 

— „NU MA! PUTEM RĂBDA“! 

— VREM INLĂTURAREA ȘI IMEDIAT PEDEPSIREA A TU- 
TUROR SLUGILOR MASONICE CARE INCEARCĂ SĂ PRE- 
DEE ȚARA DIN NOU IN GHIARA JIDOVIȚILOR. 

— VREM ALUNGAREA LUI RIOȘEANU A UNELTELOR LUI. 
— VREM GUVERN LEGIONAR. 

— VREM ROMÂNIE LEGIONARĂ. 

— CEREM ARMATEI ROMÂNE. CEREM CAMA- 
RAZILOR NOŞTRI SOLDAȚI, SĂ NE INȚELEAGĂ ȘI SĂ NU 
DESLĂNȚUIE UCIDEREA INTRE FRAȚI PENTRU PLĂCEREA. 
LUI RIOȘEANU ȘI A TUTUROR JIDANILOR ŞI JIDOVIȚILOR. 























TRĂIASCĂ LEGIUNEA ŞI CĂPITANUL! 
Conduciterul Muncierime _Legienare 


GROZA DUMITRU 





Legionarii au participat la guvernare pe 
poziția de colaborator, sub control şi sub 
supraveghere. Ei au primit ministerele fără 
putere în stat şi |i s-a permis să facă ceea ce 
accepta şi nu cenzura gen. Antonescu. 

Bicefalia - armata şi legionarii - nu este 
niciodată posibilă în politică. 

Dintre ambițiile lui Antonescu - printre altele, şi 
cea mai Însemnață -— era aceea de a fi 
continuatorul lui Corneliu Zelea Codreanu: să fie 
ovaționat şi să i se strige "Trăiască Legiunea şi 


Generalul”, La fel de ambițios a fost şi Horia Sima 
Acesta a înaintat lui Adol! Hitler mai multe reclamaji 
împotriva lui Antonescu, Conducătorul Germaniei la 
dat lui Antonescu reclamațiile pe care le făcuse 
Horia Sima, printre care era şi aceea de a fi filo- 
englez (bazată pe discursul ţinut la Londra în 1934 
de Antonescu, ca invitat, în calitate de şef al Marelui 
Stat Major), şi i-a spus lui Antonescu: “Cunose 
trecutul, dar mă interesează numai viitorul” 


- După această introducere, care era absoluț 
necesară, am ajuns şi la miezul discuţiei: “rebeliunea 
legionară” din 21-23 ianuarie 1941 


- În cele peste 20 de cărți pe care le-a scris 
Horia Sima, minciunile prin omisiune se iau la 
întrecere cu minciunile prin denaturarea faptelor, 
Printre acestea se află şi trecerea sub tăcere a 
explicaţiei absolut necesare: ce l-a determinat să nu 
meargă împreună cu lon Antonescu la Hitler, care fi 
convocase la o intrevedere în ziua de 16 ian. 1944 
pentru a aplana conflictele, din ce în ce mai acute, 
dintre conducătorul statului şi şeful Legiunii 
Laşitatea lui Horia Sima de a fi prezent în capitala 
Germaniei i-a da! câştig nel lui Antonescu, căruia 
Hitler i-a spus sec: “Eşti liber să iei orice măsură 
care să asigure liniştea în România”. De asemenea, 
Horia Sima exagerează “rolul” din culise al Partidului 
Comunist zis Român, care cuprindea maximum 1000 
de membri, din care 700 erau evrei, 200 unguri și 
slavi şi numai 100 români, printre şefii tineretului 
comunist aflându-se viitorul rabin şef Moses Rozen 
şi viitorul prof. universitar evreu Paul Cornea 

Două zile mai târziu, în dimineața zilei de 18 
ianuarie, agentul englez Sarandos, grec de origine, |- 
a asasinat în fața hotelului “Ambasador”, unde era 
cazată conducerea superioară a Misiunii Militare 
Germane, pe maiorul Doring În urma acestui grav 
incident diplomatic, Antonescu l-a destituit pe gen 
Constantin Petrovicescu, ministrul de Interne, pe 
care l-a considerat apoi responsabil şi vinovat de 
ceea ce s-a întâmplat ulterior, pe parcursul zilelor de 
21-23 ianuarie 1941 

Horia Sima şi Mişcarea Legionară au simţi 
gravitatea situaţiei, Sima a ordonat ca organizație 
studenţeşti, conduse de Viorel Trifa. şi Corpul 
Muncitoresc, condus de Dumitru Groza, să iasă În 
stradă şi să protesteze, cerând repunerea în funcție 
a gen. Const. Petrovicescu. În Piata Universității, la 
statuia lui Mihai Viteazul, în fața unei mulțimi imense, 
Viorel Trifa şi Dumitru Groza au ținut discursuri 
extrem de tari şi de mobilizatoare 

Gen. lon Antonescu nu a revenit asupra deciziei 
de repunere in funcţie a gen. Petrovicescu și alundi | 
legionarii au făcut încă o adunare protestatară în 
aula Academiei Comerciale, unde prof. Nicolae 
Pătraşcu a ținut un discurs vehement, avertizând 
că dacă se declanşează războiul civil, legionarii 
vor trage cu revolvere şi puşti de la toate 
ferestrele. 

Horia Sima şi conducerea de atunci a Mişcări 
Legionare au organizat şedirițe protestatare in 
Bucureşti, în aula Facultăţii de Drept de pe Bd 
Elisabeta, precum şi în provincie, în toate capitalele 
de judeţ. La toate aceste şedinţe, ținute simultan în 
ziua de 19 ianuarie 1941, au fost trimişi de la Centru 
oratori care, împreună cu alții din localități, să creeze 
o mobilizare generală a națiunii ca pentru reluarea în 
posesie a propriului Stat 

„La Facultatea de Drept punciul de vedere al 
Mişcării Legionare a fost exprimat de Vasile Iasinschi 
şi textul citi! de el se găseşte tipărit în ziarele vrem! 
ŞI imprimat pe pelicule. Din acest text şi din tot ce S” 
Ă e <a t.. şedinţele ţinute în provincie n 

e şcarea ionar: ăt 
lovitură de Stat ei dara 2 vila decât 
oieri i statuia naţional-legionar stabilit l2 

La cererea lui Vasile lasinschi eu am fost trimis ia 
i mililn protestatară din oraşul Rădăuţi, în Bucovina 
n cartea acuzatoare “Pe marginea prăpastie! SE 
spune că eu aş fi mobilizat şedinţa de la Rădăul 
Reni ca forțele locale să vină în marş 
orțat la Bucureşti, Eu nu-mi amintesc să fi 


lanuarie 2009 


vorbit în termeni concreţi despre un 
război civil, dar, într-adevăr, atmosfera 
generală din provincie era. foarte 
încordată. 
În ziua de luni 20 ianuarie 1941 nu s- 
a petrecut nimic deosebit. Gen. lon Antonescu a dat 
lovitura de stat în noaptea de 20 spre 21 ianuarie 
1941. 

NOTA REDACŢIEI: A SE VEDEA PUNCTUL 
NOSTRU DE VEDERE DESPRE EVENIMENTELE 
DIN 21-23 IANUARIE 1941 ÎN PAG. 11. 

Totul a început cu două acte, unul oficial și altul 
secret. Actul oficial a fost convocarea în Bucureşti, în 
Amfiteatrul Uniunii Generale a Industriaşilor Români, 
din Piața Romană, a tuturor prefecţilor şi a tuturor 
legionarilor şefi de organizaţii județene. Scopul 
convacării erau probleme economico-financiare, şi 
de la 9 dimineaţă până la ora 21, ministrul colonel 
Nicolae Dragomir i-a ținut în discuţii abstracte şi 
teoretice, fără nici o necesitate practică. Evident, 
scopul şedinţei era blocarea în amfiteatru, absenţa 
din județele lor de origine şi consumarea inutilă a 
timpului. Ceea ce este de neînțeles a fost faptul că 
toate aceste căpetenii legionare s-au conformat 
prompt ordinelor de convocare la Bucureşti şi timp 
de 12 ore nu şi-au dat seama tă erau atraşi în cursă 
şi se juca teatru. 

Mai important este actul secret consumat practic 
pe teren. În aceeaşi noapte, 20-21 ianuarie 1941, la 
ordinul gen. Antonescu, regimentele şi toate diviziile 
din provincie au pornit cu armele gata de tragere la 
ocuparea tuturor instituţiilor de stat şi a tuturor 
serviciilor publice din respectiva capitală de județ, 
minus sediul legionarilor care trebuia numai încercuit 
şi asediat fără cucerire. 

Pe tot parcursul celor trei zile etichetate în istorie 
drept “rebeliune legionară”, pe întreg teritoriul 
Moldovei nu s-a produs absolut nici un conflict. 

La fel şi în jud. Olt şi alte câteva județe 

La Brăila, Divizia 10 a ocupat toate instituţiile de 
Stat şi toate serviciile publice minus Chestura de 
Poliţie, unde legionarii s-au baricadat. Armata însă a 
deschis focul şi a omorât 11 legionari, iar legionarii 
capturați au fost condamnaţi la 20 de ani închisoare 
şi, printre ei, prefectul legionar Mihai Atexe şi 
chestorul de poliție Mazilu 

La Ploieşti însă a avut loc un masacru. Prefectul 
jud. Prahova, cu numele de Stănescu, nu era 
legionar şi s-a conformat prompt. Şeful Judeţenei 
Prahova, comandantul legionar Victor Silaghi, a avut 
altă decizie şi a organizat reocuparea Prefecturii 
Prahova. Executând atunci ordinul, legionarii s-au 
încolonat şi , în perfectă ordine, au pornit să reocupe 
prefectura. Armata a tras o primă salvă in aer, 
întrucât coloana nu s-a oprit din marş, mitralierele au 
tras apoi în plin, omorându-l pe Victor Silaghi şi pe 
alți 10 legionari aflați în primele două rânduri 
Legionarii supraviețuitori au fost arestați şi 
condamnaţi între 10-20 de ani închisoare. Printre cei 
condamnaţi , marele jurist şi distins om de cultură 
Constantin Măntăluță, pe care l-am cunoscut bine, 
mort în 1951 la închisoarea din Aiud 

Nu am alte informații despre ce s-a întâmplat în 
provincie. Ştiu însă ce s-a întâmplat în Bucureşti şi 
relatez cu toată sinceritatea şi cu toată obiectivitatea. 

Eu făceam parte din cuibul “Axa” din care făceau 
parte 44 de medici şi era care era condus, după 
asasinarea lui Mihail Polihroniade, de către distinsul 
şi delicatul economist şi jurist Anton Haidaş. În 21 


ianuarie 1941 m-am dus la redacția ziarului 
“Cuvântul” care devenise oficial al Mişcării 
Legionare. Aici, directorul ziarului, prof. P.P. 


Panaitescu, personalitate ştiinţifică de însemnătate şi 
membru al Senatului Legionar, mi-a spus că "Armata 
atacă Legiunea” şi că primise ordin de la conducere 
să scoată o ediţie specială cu scop educativ. M-am 
oferit să scriu şi eu un articol; prof. P.P. Panaitescu 
nu mi-a dat însă nici o indicație pentru redactarea lui: 
L-am scris, articolul a fost trimis direct la tipografie, 
fără a fi citit. Textul scris de mine exprima foarte 
precis  psiho-sociologia acelei situații politice: 
Legiunea să nu-și piardă unitatea în vederea 
viitoarelor tratative de restaurare a ordinii naţionale; 
cea mai proastă situaţie este războiul civil dintre Stat 
şi Națiune şi se ştie că, odată angajată bătălia, nu se 
schimbă nici tactica începută, nici conducerea 
existentă. De la redacţia ziarului "Cuvântul" am trecut 
pe acasă pe la supraeminentul jurist Horia 
Cosmovici , care locuia pe Intrarea Mihail Eminescu 

şi era foarte bine văzut de Corneliu- Zelea 


CUVÂNTUL LEGIONAR Ianuarie 2009 








Codreanu şi de Mişcarea Legionară. Mi-am continuat 
drumul apoi înspre str. Roma, unde era sediul 
Mişcării Legionare din Bucureşti. Sediul era 
înconjurat de trupe militare care te lăsau să intri şi nu 
te lăsau să leşi: exact ca nişte capcane pentru 
prinderea legionarilor veniţi pentru a şe informa. 

La numai 200-300 m de str. Roma, în Piaţa 
Victoriei, la Preşedinţia Guvernului, gen. Ion 
Antonescu îşi avea postul de comandă. În spatele 
acestei clădiri se afla Cazarma Gardienilor Publici, 
unde se găseau peste 1000 de persoane blocate la 
ieşire de către trupe înarmate. Unul dintre soldați, 
având asupra lui câteva sticle cu benzină, a luat 
foc, devenind o torţă vie. Nimeni nu ştie cum a 
luat foc nefericitul soldat. Acesta, pe nume 
Mircea Bădescu a primit ulterior, post mortem, o 
decorație, şi o stradă din cartierul Bariera Vergului îi 
poartă numele. A fost însă singura victimă din cadrul 
armatei. 

Dar să ne întoarcem la sediul din str. Roma în 
noaptea din 22-23 ianuarie 1941, unde se aflau, 
înconjurați de către armată, câteva sute de legionari. 
Pe la ora 4 sau 5 dimineaţă, cineva a'strigat: “Ne 
atacă soldaţii, fugiţi pe unde puteți şi salvaţi-vă!”. Eu 
am fugit împreună cu dr. Nicolae Romanescu pe 
acoperişul unor case învecinate şi astfel ne-am 
salvat libertatea, Pe colegul meu de “evadare” nu |- 
am mai văzut de atunci; zeci de ani mai târziu am 
afat că s-a refugiat la leprozeria din comuna 
Tichileşti, jud. Tulcea, unde lucra ca medic. Înainte 
de ianuarie 1941 dânsul lucrase ca medic legist la 
Institutul Dr. Mina Minovici. 

În istoriografie, după aproape 70 de ani, încă se 
mai ascunde adevărul îndărătul unor minciuni. Acele 
evenimente au fost o perfectă lovitură de stat dată 
de generalul lon Antonescu, dar rezistența haotică şi 
neorganizată a legionarilor a primit numele de 
“rebeliune”. (N. n.: a se vedea nota noastră, pag. 11) 

Toţi legionarii care se aflau la sediile din str. 
Gutenberg, str. Roma, str. Cobălcescu, str. 
Bârlogeni, Prefectura de Poliţie, Siguranța Generală 
a Statului, Cazarma Gardienilor Publici şi alte sedii 
mai mici, au fost arestați. 


cum elața! 
Camarazi Ofițeri şi Ostași, 


Puterile întunecate ale francmasoneriei şi banului iudaic 
lucrează mai' departe pentru nimicirea neamului românesc. 

An reușit să introducă în Guvernul Naţional Legionar 
inşelând pe Domnul General lon Antonescu, oameni de-ai 
lor, care încearcă să sape prăpastia între Armată şi Legiune! 

Oare nu vom lupta cot la cot pentru relacerea grani- 
țelor? 

Oare nu luptăm impreună peniru consolidarea Patriei 
Noastre? 

Dacă e vorba de tras cu arma, să nu facem [intă unii din 
alţii; avem, știți bine, în cine trage. 

Din neințelegerea de acum tot jidanii şi francmasonii 


Pentru România Legionară 
Trăiască Legiunea și Căpitanul. 


Cpt. medic Rez. Nicolescu Petre, Cpt. Rez. Mănescu Ni-| 
colae, Locoi. medic Rez. Claudian Ion, Locot. Rea. Maior lo- 
sit, Suit. Rez. Caciuc Leonard, Subit. Rez. Arţăreanu Du- 
mitru, Subit. Rez, Dr, Chiriceanu Dan, Subit. Rez. Grosu Şte- 
Tan, Sobit. Rez. Dr. Crivăţ Dan, Subit. Roz. Dr. Caragiu Ovi- 
diu, Subit. Rez. Farm. Pop Ştefan, Subit. Rez. Mândru Nico- 
Ina, Subii. Rez. Pagu P. Nicolae, Sub. Rez. Lungu Alexaw- 
dru. Babii: Roz. Avrmarerm C 


Document de epoca — manifest din ian.1941 


legionarilor în toate cele 3 zile de conflicte. 

Desigur că nu ați fost prezent în cartierele 
evreieşti Dudeşti şi Văcăreşti, unde au avul loc 
fapte reprobabile şi pierderi de vieţi omeneşti. Ce s-a 
întâmplat aici? 





- În anarhia generală din după-amiaza zilei de 21 
ianuarie şi întreaga zi de 22 ianuarie 1941, aici au 
ionat patru ar i civil ni n: ei 
legionară, întrucât legionarii, după cum am relatat, 
se aflau în locurile centrale ale oraşului, pe care le- 

am amintit, 
Prima - şi cea mai importantă grupă civilă - a 
fost formată din comisarii şi agenţii de poliție de 


Informații: au venit cu camioane în c 

au pus lucrurile jeluite din magazine şi case 
particulare, şi au plecat strigând tare, spre a fi 
auziţi de victime : “Repede, la sediu!” A doua grupă 
civilă pusă pe jaluri şi crime au format-o derbedeii, 
haimanalele, vagabonzii şi cerşetorii care populau 
suburbiile Bucureştiului, fiind cunoscuți sub numele 
de “lume interlopă”. A treia grupă de civili puşi pe 
jafuri şi crime, era formată numai din țigani 
profitând din plin de lipsa gardienilor publici şi a 
organelor de poliție. Aceştia mai au “antecedente” 
de acest fel: în sept. 1940, la Cluj-Napoca, la 
retragerea autorităților române şi venirea autorităților 
ungare; la fel, în sept. 1944, în oraşul Oravița din 
sudul Banatului, când s-au retras autoritățile 
germane, până să apară autoritățile române şi 
armata sovietică. A patra grupă de civili puşi pe 
dezlănțuirea şi alimentarea anarhiei - nu însă pe 
jafuri şi crime - au fost membrii neevrei ai 
Partidului Comunist Român şi agenții NKVD-işti 
de la Legația Uniunii Sovietice. Acești civili, sub 
comandă, au intrat la magazinul "Popp şi Bunescu” 
din Piața Sf. Gheorghe, şi-au însuşit numai 
cămăşile verzi şi centurile cu diagonală şi, astfel 
îmbrăcați, s-au răspândit prin mahalalele 
bucureştene, strigând lozinci de mobilizare la 
anarhie generală. 


- Paralel cu aceste jaluri au fost insă şi victime... 


- Aşa este, şi-au pierdut viața 120 de evrei cu 
unica vinovăţie că se găseau la fața locului şi că-și 
apărau avutul, Unii au fost omorâți în magazinele lor, 
alții au fost omorâți în casele lor şi n-au lipsit 
victimele duse în pădure pentru a fi intimidate cu 
scopul de a li se afla secretele - era vorba de banii 
ascunşi şi de depozite cu cifru în diferite bănci din 
țară şi din străinătate. 





- Legat de acest aspect sângeros se vorbeşte, 
fără probe însă, fără fotografii sau martori 
oculari, de atârnarea victimelor în cărligele de la 
abatorul comunal. 

Cu cca. 30 de ani în urmă eu l-am cunoscut pe 
un cetățean pe nume Niculescu, muncitor în 
ianuarie 1941 la abator, comunist ilegalist pe 
atunci, ulterior promovat în funcţie de director pentru 
activitatea sa polilică subterană, care a negat ca s- 
ar fi întâmplat asemenea fapte cutremurătoare. 


- Aşa este, o aberaţie, o intoxicare a realității 
numai cu vorbe cu nimic dovedite. 

Petre Pandrea, simpatizant comunist în 
tinerețe, în scrierile sale neagă atârnarea 
cadavrelor umane în cârligele abatoarelor, pe 
pieptul cărora era scris "carne cusher”... 

Înainte de 1989 Nicolae Ceauşescu a anchetat 
sute de persoane care au lucrat la abator şi 
rezultatul a fost că presupusul şi mult 
comentatul eveniment nu a avut loc. 

Dar cum iudaismul mondial are o ură cumplită 
contra legionarilor, această minciună se repetă. 
Dar, din fericire, nimeni nu o crede. 

Revenind la mersul evenimentelor: Horia Sima a 
semnat un ordin către toți legionarii din țară să 
înceteze orice rezistență şi să aştepte liniştiți. 
Ambasadorul german Neubacher i-a sugerat aceasta 
şi apoi s-a dus la lon Antonescu cu acest ordin. În 
cartea sa editată în 1950 în Germania, Neubacher 
relatează despre întâlnirea din 23 ianuarie 1941 atât 
cu Horia Sima, cât şi cu lon Antonescu. 


- Evenimentele. zilelor de 21-23 ianvane 1941 
cum s-au terminat? 


- Jalnic! Mişcarea Legionară a dispărut de pe 
firmamentul politicii; Horia Sima, autorul, a fugi! în 
Germania împreună cu câteva sute de legionari din 
apropierea sa ierarhică. 

În următoarele zile armata a percheziţionat stradă 
cu stradă; casă cu casă, şi au fost arestaţi în jur de 
50.000 de oameni care au fost triaţi în trei loturi: cca. 
20.000 fără apartenență politică dar cu dovada 
faptelor săvârşite, au fost trimişi în fața tribunalelor 
militare şi condamnaţi la 5-10 ani închisoare. Al 
doilea lot, 6.000 de legionari, identificaţi pe baza 
arhivelor poliţiei şi jandarmeriei, au fost condamnaţi 
între 5 - 20 de ani închisoare. Restul, până la 
50.000, au fost eliberați. 


AV cordemaruazi Cimilian SA 








Ca de obicei, ziua de 13 ianuarie care 
marchează jertfa eroică pe frontul antibolşevic din 
Spania a doi comandanți legionari deveniți legendari, 
Ion Moja şi Vasile Marin, şi ziua de 15 ianuarie, data 
naşterii geniului nostru naţional, Mihai Eminescu, 
constituie pentru noi momente de reculegere 
(respectiv de sărbătoare), dar şi prilejul de a ne 
aduna împreună cu legionarii din țară şi cu 
simpatizanții. Ş 

Şi tot ca de obicei, omagiem şi în cadrul revistei 
cele trei nemuritoare personalități. 


"Sosind la Salamanca 
şi prezentându-se 
Sale Şeful Statului, Generalisimul 





Excelenței 
Franco, Generalul Cantacuzino nu a fost admis ca | 
luptător, trecând în vârstă peste 70 de ani. Ceilalți | 


refuzară să intre cu gradele de căpitan, 
locotenent sau sublocotenent pe care le aveau 
în Armata Română, şi s-au înrolat ca simpli 
soldați în Tercio, Batalionul 6 - Compania 21, şi 
au plecat pe front. 

Detaliile morţii lui lon Moţa şi Vasile Marin sunt 
destul de cunoscute pentru a nu mai lungi această | 
povestire; voi adăuga numai că Alexandru 
Cantacuzino, cu o puşcă mitralieră defectuoasă pe 
cară izbutise s-o facă să funcționeze, a pus pe 
fugă tancul rusesc ale cărui grenade omorâseră 
pe cei doi eroi, faptă pentru care a fost înaintat la 
gradul de caporal. 

Moartea lui Moţa şi Marin la 13 Ianuarie 1937 a 
cauzat o adevărată comoție în toată România, o 
furtună în care durerea se amesteca cu orgoliul 
că doi fii iluştri şi-au dat viața pentru Dumnezeu 
şi pentru o cauză care, dacă în acel moment era a 
Spaniei, Românii o considerau ca proprie, pentru 
că instinctul îi făcea să simtă că războiul din 
Spania era o cruciadă impotriva primului pas 
făcut de Moscova pentru cucerirea lumii prin 
comunism, în executarea testamentului lui Lenin 
care indica prim obiectiv peninsula noastră. 

Această comoție nu era numai sentimentală şi 
patriotică; dimpotrivă a provocat o mărire şi a dat o 
forță politică de necrezut legionarismului, făcând să 
tremure vechile partide democratice. 

Când sicriele înfăşurate în cele două drapele 
au sosit la frontiera română, au fost purtate într- 
un tren special aproape prin tot teritoriul 
național. = 

In marile oraşe, în sate şi în cătune, trenul era 
obligat să se oprească din mersul lui triumfal 
pentru ca sicriele să fie acoperite de flori şi de 
ramuri de brad. 

În fiecare gară clerul psalmodia rugăciunile 
morţilor, şi când trenul s-a apropiat de Bucureşti, 
Guvernul tremura şi îi era frică că Garda de Fier 
ar putea prelua puterea numai cu aceste două 
coşciuge. (...) 











VASILE CRISTESCU 
(1902 — 26 ian 1939) 


Doctor în Istorie, prof. 
universitar, autor al cărților 
"Istoria militare a Daciei 
romane” şi "Viața 
economică a Daciei 
romane", comandant 
legionar, şetul jud. Vlaşca, 
Vicepreşedintele Partidului Totul Pentru Țară 
(expresia politică a Mişcării) şi şef al 


Pag. 8 


De-a lungul timpului am creionat biografiile 
celor doi eroi, am scris despre războiul civil din 
Spania şi despre naţionaliştii spanioli, am publicat 
selecțiuni din cărţile lui lon Moţa şi Vasile Marin 
("Cranii de lemn” şi "Crez de generație”), am 
prezentat atrocitățile săvârşite de comunişti în 
Spania, iar referitor la Eminescu, materialul 
prezentat a fost şi mai amplu: conspirațiile împotriva 
lui, fragmente din articolele sale ocultate, poezii, am 
contracarat acuzațiile aduse privind "xenofobia” şi 
“antisemitismul” eminescian, am prezentat 
"Testamentul politic al lui Mihai Eminescu” şi "Spre 


IN MEMORIAM ION MOȚA ŞI VASILE MARIN 


13 IANUARIE 1937 


marchiz PEDRO DE PRAT Y SOUTZO, 
ambasadorul guvernului franchist la Bucureşti în anii războiului civil spaniol 


RAT 


FEAA 
a - 





Pentru a evita manifestări violente şi eventuale 
ciocniri cu poliția, am rugat pe Codreanu şi pe gen. 
Cantacuzino ca să nu dea înmormântării caracterul 
politic pe care îl temea guvernul şi amândoi mi-au 
dat cuvântul că ordimea publică nu va fi deranjată, 
adăugând că poliția nu este necesară să apară pe 
străzi pentru că se vor ocupa de menținerea ordinii 
cămăşile verzi. 

Probabil pentru a reduce aglomerarea publicului 
pe străzi, guvernul a fixat primul parcurs al 
cortegiului de la Gara de Nord la Biserica Sf. Ilie 
Gorgani, la ora două după amiază, oră în care în 
mod obişnuit populația Capitalei lua masa de prânz. 
Cu toate aceasta, dintr-o populație de opt sute şi 
ceva de mii de locuitori, peste şase sute de mii 
de persoane acopereau până la refuz trotuarele 
străzilor pe unde urma să treacă cortegiul, şi care 
la trecerea camionului acoperit de brad şi 
transformat în car mortuar, tras de patruzeci de 
legionari în formație de cruce, acopereau zăpada 
cu ramuri de brad şi flori 

Am prezidat înmormântarea, Corneliu Codreanu, 
gen. Cantacuzino şi eu, urmat de colaboratorii mei în 
uniforme falangiste şi de cei cinci legionari din 
Tercio, supraviețuitori, printre care apărea uriaşul 
Nicolae Totu cu brațul în eşariă din cauza rănilor 
primite în luptele de la Las Rozas 

Poliţia s-a retras, după cum se convenise, şi 
serviciul de ordine era asigurat de batalioane de 


În decursul timpului, în luna ianuarie s-au adăugat mormintele a două personalități: 


Comandamentului Legionar de prigoană * IONEL 


(1938), asasinat prin trădarea lui de către Horia 
Sima (amănunte în cartea de memorii "Ca! troian 
intra muros” - preot comandant legionar al Bunei 
Vestiri şi secretarul Partidului Totul Pentru Țară, lon 
Dumitrescu-Borşa, şi în nr. din ian. 2004 al revistei 
noastre — declaraţia martorului la tragicul eveniment, 
av. legionar Nicolae Coterbic, membru al Senatului 
Legionar). 


„x. 


Panda naiv lil 


Eminescu' (cărți noi apărute, ambele de dr. econ, 
Radu Mihai Crişan), am rezumat — studiuj 
comandantului legionar Const. Papanace, "Mihail 
Eminescu, un mare precursor al legionarismului”, am 
atras atenţia asupra profanării mormântului său 

Anul acesta vă prezentăm amintirile 
ambasadorului spaniol la Bucureşti din acea 
perioadă, despre grandioasa înmormântare a celor 
doi eroi legionari, iar aniversarea eminesciană o 
sărbătorim prin prezentarea unei noi cărți despre 
Eminescu, lansată pe data de 14 ian. 2009 la 
Librăria "Sadoveanu” din Bucureşti. 


"Cămăşi Verzi”, fără a se 
înregistra nici cel mai mic — 

incident. Liniştea era întreruptă numai de plânsetele 
femeilor şi, când poporul recunoştea grupul de 
falangişti şi legionari, de strigătul "Trăiască Spania” 





Timp de 48 de ore sicriele au rămas depuse pe 
catafalc în Biserica Sf. Ilie Gorgani, unde garda de 
onoare compusă din spanioli; români precum. şi 
personalități din alte naţiuni, se schimba din oră în 
oră, Inaintea acestor sicrie a defilat toată 
populația capitalei române şi multă lume sosită 
din provincie. 

După un ultim serviciu funebru, cortegiul a pomit 
în drum spre Casa Verde, în împrejurimile 
Bucureştiului, unde era sediul Legiunii 

Din nou am prezidat înmormântarea şi am mers 
prin zăpadă mai mult de 8 Km; din nou mulțimea 
a acoperit până la refuz parcursul, exact că in 
ziua sosirii sicrielor. Între delegaţiile mişcărilor 
politice asemănătoare îmi aduc aminte de colonelul 
polonez, mai târziu general şi eroic apărător al 
Varşoviei, Bor Komarowski. 

Trebuia să traversăm cartierul muncitorilor de la 
Căile Ferate Române, printre ai cărui locuitori erau 
mulți socialişti şi comunişti. Toţi erau pe stradă, cu 
capetele descoperite şi nici un strigăt discordant nu a 
rupt tăcerea procesiuni. 

Ajunşi la Casa Verde, după o scurtă slujbă 
religioasă, Codreanu a pronunțat un scurt discurs de 
despărțire, preamărind fapta lui Moţa şi Marin 

La rândul meu, am rostit câteva cuvinte 
evidențiind eroicul sacrificiu al acestor doi români 
generoşi căzuți sub steagul nostru pentru Dumnezeu 
şi Spania şi am dat strigătele de rigoare la care au 
răspuns zeci de mii de guri. S-au cântat imnurile 
respective şi s-a defilat în coloană de onoare prin 
fața sicrielor, deschizând defilarea” falangiştii şi cei 
cinci legionari din Tercio.” 


- conferință ținută la 13 ian. 1962, la Madna, 
cu ocazia comemorării celor doi eroi legionari, 
lon Moţa şi Vasile Marin - 










ZEANA 
(1912 — 8 ian. 2003) 

Medic, poet, pictor, 
deținut politic, comandant 
legionar, autorul Marşului 
Taberelor Legionare, cel 
care a reinființat Senatul 
Legionar în țară după 
1989, primul şef al 
Senatului Legionar, cel în fața căruia am depus 
legământul de legionari. 


CUVÂNTUL LEGIONAR ianuarie 2009 





xi 


APARIȚIE DE CARTE: "DESPRE EMINESCU” 


Dacă în 1871 Haşdeu îl considera pe Eminescu 
cosmopolit (articolul "Columna lui Traian”), astăzi a 
ajuns să fie taxat ca "xenofob" şi... evident, 
“antisemit”! Aşa cum remarca unul dintre exegeţii 
operei eminesciene, puţini îl cunosc pe Eminescu, 
îndrăgostitul de Neam şi țară, evocatorul trecutului 
măreț, duşmanul păturii superpuse, adversarul 
politicianismului, criticul formelor fără fond şi al 
tarelor vieții politice şi sociale, optimistul care 
trasează căile pe care neamul trebuie să tindă spre a 
deveni un factor de ordine şi de civilizaţie la gurile 
Dunării. Datorită liberalilor şi masonilor al căror 
duşman înveterat a fost, apoi datorită comuniştilor, 
iar acum datorită globaliştilor, opera poetică a 


Momentul 
în care au 
început 
semnele de 

întrebare. 
Primul a fost 
legat de 

Maiorescu 
Era sau nu 

Maiorescu de 
partea lui 
Eminescu? 
Din „Viaţa lui 
Mihai 
Eminescu" de 

Călinescu 

ă i a înțelesesem 
că Maiorescu îl susținuse pe Eminescu până la 
moarte, se ingrijise de sănătatea poetului (urma să 
aflu că se îngrijise mai mult de poetul Eminescu 
decât de omul şi jurnalistul Eminescu), îi editase 
singurul volum antum de poezii. Dar din 
corespondența cu Veronica nu prea reieşea acest 
lucru. Pe vremea aceea nu ştiam că o informaţie e 
bine să fie verificată în mai multe surse înainte de a 
o considera adevărată, 

Pentru că „Viața lui Mihai Eminescu” de 
Călinescu este cea mai cunoscută biografie a 
poetului, nu mă gândisem nici măcar o clipă că ar 
putea fi vreo omisiune sau ceva inexact sau 
neadevărat în carte, mai ales că autorul dă mai 
multe variante ale datei naşterii şi a altor 
evenimente, motiv pentru care cartea mi-a părut 
documentată, veridică 

Am recitit-o dintr-o perspectivă mai critică 7 ani 
mai târziu, când aveam alte idei şi date despre 
Eminescu. Aşa că am început să citesc mai mult, să 
caul în biblioteci, să găsesc şi alte surse. Au apărut, 
evident, şi alte semne de întrebare 

Am citit şi „Conjuraţia anti-Eminescu”. La 
început mi se părea incredibil cum se poate să nu 
fie toți de acord cu George Călinescu şi cu tot ce 
învățasem la şcoală, Apoi am tot citit şi auzit lucruri 
cară m-au convins că „istoria e scrisă de 
învingători. 

Când, în 2008, am văzut că publicitatea făcută 
zilei de 15 ianuarie şi lansării a încă 12 volume ce 
reproduc prin facsimilare o parte a manuscriselor 
poetului a fost aproape inexistentă, m-am hotărât să 
scriu despre Eminescu, despre cum am aflat unele 
lucruri legate el, despre cum este prezentat în 
programa şcolară. Am început să mă documentez 
şi să scriu dintr-un sentiment de revoltă. Revoltă 
față de cei care conduc de fapt şi care aleg cee 
bine să ştim şi cum e bine să gândim. ŞI apoi am 
aflat că mulți s-au revoltat inaintea mea din 
aceeaşi cauză. 

Am scris această carte cu gândul de a strânge la 
un loc informații pe care le-am căutat mult timp, 
timp pe care mulți liceeni şi studenţi nu-l acordă lui 
Eminescu. În momentul în care i se citeşte opera, 
aproape nimeni nu caută să afle mai mult despre 
problemele politice ale epocii poetului sau despre ce 
gândea Noica despre Eminescu. (...) Şi asta se 

întâmplă în primul rând pentru că nu prea aflăm că 
Eminescu a fost şi jurnalist, iar dacă aflăm, 
aceasta e singura informație. Ake molivaţii ale 
demersului au fost lipsa aproape absolută de 

























CUVÂNTUL LEGIONAR 


pătruns în conştiinţa publică 
mult mai mult decât aceea de 
luptător naţionalist. 

De aceea ne bucurăm de 
apariția cărții "Despre 
Eminescu şi ce am învățat 
descoperindu-l" a celui mai 
tânăr eminescolog, Miruna 
Lepuş (23 ani), licenţiată a 
Facultății de Relaţii 
Internaţionale din cadrul ASE. 


Cu aceeaşi mare bucurie vă anunțăm că tânărul 
şi prolificul publicist, doctor în Economie Radu 
Mihai Crişan, autorul a patru cărți despre 


informații despre omul Eminescu în manuale şi 
abundența de date despre poetul veşnic îndrăgostit, 
f&mantic, pesimist, care a înnebunit la 33 de ani. De 
aceea, am vrut să scriu un text uşor de citit şi nu 
foarte lung, pentru a nu descuraja pe cei care sunt 
descumpăniți în faţa unor volume prea groase. 

Aşa cum există oameni care prezintă şi variante 
alternative despre evenimentele contemporane 
nouă, aş vrea să existe şi cineva care să aibă 
curaj şi putere să exprime şi alte opinii decât cele 
oficiale despre Eminescu. (...) 

Se pare că e nevoie de mult curaj pentru a-l 
publica pe poetul național, din moment ce marile 
edituri le lasă pe cele mici să facă acte de 
bravură. Un poet național nu poate fi măret 
numai într-o parte a operei sale, cea care 
convine. Ele măreț în tot ce a scris. |...) 

Pe parcursul căutărilor şi cercetărilor, am 
descoperit multe cărți şi mulți autori care l-au 
prezentat deja pe Eminescu ca jurnalist, gânditor 
politic şi economic, istoric, patriot. Însă am vrut să 
scriu în încercarea de a face  „publicitate” 
jurnalistului Eminescu şi de a pune întrebarea „de 
ce?': de ce nu e cunoscut jurnalistul, ci doar 
poetul romantic? 

E în interesul multora să nu aflăm despre 
opera politică a lui Eminescu, altfel am fi citit la 
şcoală „Scrisorile” până la capăt, nu doar părțile 
istorice sau cele filosofice, am fi citit şi sfârşitul 
Scrisorii III, nu doar partea cu „—TU eşti Mircea?/ — 
Da-mpărate!” şi n-am mai fi fost feriţi de _tiradele ce 
descriu clasa politică degenerată (...) 

Aş fi vrut să-mi fi spus mai devreme cineva că 
Eminescu nu este doar „cel mai mare poet”, ci şi 
„cel mai mare naționalist” (şi asta nu în înțelesul 
depreciativ de azi), „cel mai mare jurnalist”, un 
jurnalist care nu a făcut compromisuri şi care a 
ținut la unitatea şi independența reală a 
României. 

Cineva nu vrea să ştim unele lucruri din 
istoria noastră, nu vrea să învăţăm despre trecut 


ca să nu pricepem __ prezentul şi să nu avem 
păreri despre ce ar trebui să facem în viitor. Aşa 


că la şcoală suntem consideraţi destul de inteligenţi 
şi culți ca să pricepem „Sărmanul Dionis”, dar nu 
destul de maturi să înțelegem măcar un articol din 
opera politică a lui Eminescu. (...) ... din multe 
articole ale lui Eminescu am aflat lucruri care nu 
sunt scrise în cărțile de istorie. Cu toate astea, 
numai poezii, poveşti şi nuvele citim în liceu. (...) 

„..mă întreb şi eu ce îi determină pe cei care 
concep programele şi sistemele de învățământ să 
nu includă un mic paragraf dedicat lui Eminescu ca 
jurnalist, economist, analist politiă Sau ce face ca la 
comemorările Eminescu să auzim doar poezii 
neutre şi nici un articol politic. Ne e oare frică să ne 
afişăm în Europa cu un poet național considerat 
antisemit, când de fapt el e un gânditor economic 
şi politic corect? 

„ câte astfel de cazuri există în cărțile de 
istorie pe care le credem obiective şi pe care le 
citim la o vârstă la care tot ce e scris în manuale 
e în mod necesar adevărat, de netăgăduit? Un 
exemplu ar fi glorificarea Partidului Liberal. în cărțile 
de istorie, acelaşi Partid Liberal pe care îl critică 
Eminescu de-a lungul întregii sale canere. 

Dacă ce am învățat despre implicarea noastră în 
războaie, despre alianțele semnate de România, 









- MIRUNA LEPUŞ 


Eminescu în ultimii patrul 
ani: "Testamentul politic ai 
lui Mihai Eminescu”, 
"Drumul Doinei”, "Da! Sunt) 
reacţionar' şi amplul volum 
"Spre Eminescu”, a dăruit 
publicului o nouă carte, 
"Istoria interzisă”, 
cuprinzând: 
infidele despre holocaust”, 
"Secrelul sabiei de foc — 
fenomenul legionar”, "Cât del 
retrograd este Eminescu -—| 
şapte răspunsuri unui procuror”, 
psihică”, "Nicolae Paulescu şi noi”. 

















despre partide poliice ca Mişcarea Legionară, 
despre regimul antonescian şi multe altele nu sunt 
decăt o viziune ce trebuie să ne fienoculată de mici, 
pentru a gândi tot restul vieții într-un anume fel? . 

Naţionalism nu înseamnă antisemitism, 
legionarii nu înseamnă criminali, însă lucrurile 
aşa sunt percepute de un public care numai asta 
a auzit. (...) 

Se pare deci că nu e de ajuns să găseşti 
adevărul, el trebuie impus. Şi în funcţie de epocă, 
se reuşeşte impunerea unui anume adevăr, care 
sprijină politica celor ce conduc 

În „Dicţionar de literatură română” Eminescu e 
caracterizat ca „cel mai mare poet român”, iar în 
biografie se spune în trecere că a fost ziarist la laşi 
şi Bucureşti. Chiar şi la scriitorii minori apare 
descrierea-,„poet şi prozator” sau „prozatoare şi 
ziaristă” sau „prozator şi publicist”, doar la 
Eminescu apare doar „poet”. 

La fel se întâmplă şi cu „Dicţionarul literaturii 
române de la origini până astăzi”, unde Eminescu 
este prezentat sec: „poet”. 

În „Le Petit Larousse 2007", Eminescu e „scriitor 
român”, „marele poet național al României”. 


În ale sale volume „Conjuraţia anti-Eminescu”, 
CĂLIN  L. CERNĂIANU susține varianta unui 
„adevărat domiciliu forțat la laşi”, a unei închideri 
forțate la Şuţu şi a unei muşamalizări continue a 
„unor fraude medicale şi informaționale”. Maiorescu 
ar trebui deci demascat şi ar trebui să i se_ia 


laurii de „protector” al poetului. Ar trebui 
contrazise ipotezele de sifilis şi alcoolism 
prezentate de Călinescu, imaginea prieteniei 


idilice dintre Eminescu, Slavici şi Caragiale 
prezentată în manualele şcolare, ipoteza 
„perioadei întunecate” dintre 1883 şi 1889, când 
Eminescu n-ar mai fi produs nimic valabil datorită 
bolii despre care ziarele contemporane poetului 
vorbeau în termeni vagi, demonstrând lipsa 
informaţiilor clare. Deşi titlurile capitolelor şi 
subcapitolelor sunt categorice: „Maiorescu -— 
drumul cel mai scurt spre Morgă”, „Avocatul 
plăteşte, medicul execută”, autorul vine cu 
argumente solide, documente în facsimil, citate, 


situează evenimentele în contextul epocii, 
demascând neadevărurile şi evidențiind 
neconcordanțele. 

Cel despre care Noica spunea că este 


„excepțional de înzestrat pentru lucrări de erudiție şi 
critică literară”, CONSTANTIN BARBU, a deveni, 
într-adevăr, cel mai mare eminescolog al 
generaţiei sale, dacă nu al tuturor generaţiilor. Un 
ciclu de 10 volume — „Codu! Invers. Arhiva 
înnebunirii şi a uciderii  nihilistului Mihai 
Eminescu”, peste 6000 de pagini format mare, stă 
mărturie. Pentru prima dată versiunea _uciderii_lui 
inesci usțin rin cu br 
scrisori şi rapoarte ale agenților străini, acte oficiale, 
însemnări ale contemporanilor marelui poet etc. = de 
un personaj de seamă al lumii universitare. Şi încă 
de un personaj dispus să meargă departe pentru 
impunerea ad&vărului. Eminescu a fost printre 
primii deținuți politici, iar dezinformarea opiniei 
publice vreme de atâta timp în privința 
înnebunirii şi morţii lui, o mare campanie de 
manipulare în care au fost implicaţi politicieni, 
agenți secreți, medici, ziarişti, critici literari. 


Papini readivate de Nolte Codrin 


lanuarie 2009 . 


Pag.9 





"CAL TROIAN INTRA MUROS» 





Carte 


- de preot comandant al Bunei Vestiri, 


secretarul Partidului Totul Pentru Țară, ION DUMITRESCU-BORŞA (IX) 


"S-a dat jos cerând să eliberăm drumul. Cu el au 
mai coborât şi alţii şi m-au recunoscut în maşină, 
începând să vorbească cu mine. 

Maimuca şi însoțitorii lui, crezând că voi face apel 
la aceşti oameni ca să mă scoată din mâinile lor, a 
dat ordin ca să-i împrăştie, somând și trăgând focuri 
de pistoale. Dar oamenilor nu le era teamă şi au 
început să-i înjure birjăreşte, aşa că au fost siliți să 
elibereze drumul, mergând mai departe. (...) 

Au hotărât să mergem la Bucureşti, şi acolo 
COMANDANTUL (HORIA SIMA - n. n.) să facă ce 
vrea cu mine. 

Se luminase bine şi circulația începuse. Asta 
a fost salvarea. (...) 

Ajunşi la Bucureşti, după ce au cerut 
instrucțiuni de la sediu prin telefon, erau ca fierți. 
Nu executaseră ordinul cum fusese dat şi ne-am 
dus în Aleea Vulpache, la vila duduiei Lupeasca. Era 
ocupată de Poliţia Legionară. Aici m-au predat 
şefului de poliție Apostolescu. 

Am apucat să-i spun lui Dan să ducă pe socrul 
meu şi fata acasă la copii, că era aproape, pe prea 
sfințitul Galaction la Patriarhie, cu maşina să se 
ducă la coana Eliza CODREANU, la bătrână (n. n.: 
mama Căpitanului), şi să stea la dispoziția ei, 
povestindu-i cu de-amănuntul tot ce se întâmplase 
cu mine." (pg. 338-339) 


"Dacă am întrebat pe Apostolescu de ce am fost 
arestat şi de ce au vrut să mă omoare, nu mi-a dat 
nici o lămurire, că el nu ştie nimic. 

Am cerut să vorbesc cu HORIA SIMA. 

- Comandantul nu mai stă de vorbă cu tine. 

La asemenea răspuns, nu am mai intervenit cu 
nimic, 

A doua zi dimineaţă, am auzit glasul bătrânei d- 
na CODREANU jos la intrare şi două lovituri cu 
palma. 

- Nu-mi dai voie mie, mama Căpitanului, ca să- 
mi văd copiii pe care mi i-aţi arestat?! şi pleosc- 
trosc, pălmuia pe legionarul ce făcea de pază la 
intrare. Unde te duci, Lilica, vino încoace! -era 
însoțită de nora ei, Lilica Codreanu care, văzând 
atitudinea bătrânei, vrea să plece. 

Au urcat amândouă pe scări, la intervenția lui 
Apostolescu, căruia i-a cerut să vadă pe cei doi fii 
arestați, HORIA şi DECEBAL  (ZELEA 
CODREANU, frații Căpitanului — n. n.), cum şi pe 
ginerele ei după Silvia. Fuseseră arestați. (N. n.: În 

timpul statului  "național-legionar”, frații 
Fondatorului Mişcării Legionare au fost arestați 
de Poliția Legionară a noului şef legionar, HORIA 
SIMA, fără a avea vreo vină, şi fără a exista vreun 
mandat de arestare!!) 

| se făgăduise că vor fi puşi în libertate. 

După ce a vorbit cu ei, i-am auzit iarăşi pe hol 
vocea întrebând tare: 

- Unde eşti, părinte Borşa? Nu ai avut noroc să 
mori în Spania odată cu Ionel (Moța, n. n.), ai venit în 
țară să te omoare bandiții lui Horia Sima 

A intervenit Apostolescu: „D-nă, vă rog." 

- Nici un "Vă rog”, vreau să vorbesc cu părintele. 

Ca să evite discuţia şi vociferările, a întredeschis 
uşa unde mă aflam, rugând-o să vorbească mai 
încet. 

- Părinte, soțul meu a vrut să se ducă la sediu, 
cum se înțelesese cu SIMA când ați fost la noi, 
Acolo nu a fost lăsat să intre. A fost bruscat şi 
lovit, apoi adus acasă, e păzit de Poliţia 

“Legionară, să nu părăsească locuința. 

Decebal şi Horia au fost bătuţi şi sunt aici 
arestați. Mai sunt şi alții. 

Am auzit că au vrut să te impuşte la țară şi pe 
drum. Nu vă las pe mâna lor. Mă duc acum la 
generalul Antonescu să-i spun tot şi să vă apere de 
hoţii lui SIMA. 

_l-am sărutat mâna şi a plecat. Coana Lilica 

dispăruse. Nu a dat ochii cu mine. 

Vizita aceasta îndrăzneață mi-a mai alungat 
groaza, dându-mi ceva speranţe. 

Spre seară, copiii ei şi ginerele au fost 
puşi în libertate.” (pg. 339-340) 
Pag. 10 


CUVÂNTUL LEGIONAR 


"Venise de la Interne Gică Ştefănescu şi Ghiţă 
Stoica, trimişi de Biriş. Aveau gradul de inspectori de 
poliţie, ca să vadă pe arestați. 

Când au dat cu ochii de Ciorogaru, l-au luat la 
bătaie cu ce au avut la îndemână, lovindu-l cu un 
scaun în cap; a căzut plin de sânge pe parchet. De 
la el se auzeau țipetele. Faptul acesta l-am aflat mai 
târziu. 

S-a deschis uşa forțat şi au apărut amândoi în 
fața mea. |i cunoscusem pe aceşti doi tineri ca 
studenţi legionari şi aveam păreri frumoase despre 
ei; băieţi cuminţi şi aşezaţi. Gică Ştefănescu a părut 
mai sfios şi politicos. Ghiţă Stoica era o brută” 
obraznică. EI îl lovise mai crud pe Ciorogaru şi a fost 
primul care mi s-a adresat cu "bă": 

- Ce vrei tu, bă? Ce, crezi că mai eşti cu 
CODREANU?” (pg. 341) 


"A venit să mă vadă colonelul Ştefan Zăvoianu, 
PREFECTUL POLIȚIEI CAPITALEI. Era trist şi nu 
îndrăznea să-mi spună nici un cuvânt. Atunci am 
întrebat eu: 

- Nea Fănică, spune-mi, pentru ce m-ați 
arestat, că eu nu ştiu ce motive v-au îndemnat la 


“ aceasta? 


Nu mi-a răspuns decăt cu întârziere, căci 
lacrimile i-au umplut ochii.- Tremura de emoție, a 
bâlbâit ceva. NU... ŞTIU... HORIA SIMA. 

Şi a început să plângă de-a binelea. Nu şi-a 
mai putut stăpâni plânsul. M-a luat în brațe şi m-a 
sărutat cu atâta dragoste, simțind în această 
amărăciune sufletul său chinuit. M-a părăsit cu 
cuvintele: <<Dumnezeu să-ți ajute!>>" (pg. 341- 
342) 


"Paznicul meu a început să mă întrebe cine 
sunt şi cum mă cheamă. Am tăcut ca un mut. Nu- 
mi venea să-mi spun numele unor copii ce se jucau 
cu viața mea. ” 

- Nu vrei să vorbeşti? Au mai trecut prin mâna 
noastră jidani, care până la urmă i-am făcut să 
vorbească. Vezi asta? mi-a arătat pistolul, pe care, 
îndreptându-l spre un tablou de pe perete, a slobozit 
un glonț, găurindu-l. Te voi face eu să vorbeşti, 
jidane. (...) 

Cuvintele acestui băiat prost m-au jignit şi am 
ieşit din tăcerea mea: 

- Uită-te bine la mine, uitați-vă amândoi. Am 
eu mutră de jidan? 

Mă priveau cu atenţie. Păreau intimidaţi 

- Dar cine sunteţi? m-a întrebat, mai potolit. 

Mi-am dat seama că ei nu cunoşteau nimic 
despre cei arestați şi cine sunt. Secret 
polițienesc. Şi găsind de cuviință că este bine să 
ştie pe cine au sub pază, l-am întrebat dacă au 
auzit de preotul Dumitrescu-Borşa. * 

- Dal Care a fost în Spania. Dvs. sunteți? 

- Eu sunt. 

- Dar pentru ce v-a arestat? 

- Dacă nu ştiţi voi, nici eu nu am de unde să 
ştiu. 

După această discuţie, purtarea celor doi paznici 
ai mei s-a schimbat cu totul. Mai ales a celui mai 
grăsuț, care mi-a spus că se numeşte Cornel Duma, 
are 20 de ani, e dirrLugoj şi de meserie electrician. A 
intrat acum în Poliţia Legionară şi au comandant pe 
camaradul Moisescu. Dacă am nevoie de ceva, ei 
stau la dispoziția mea, să-mi cumpere ce-mi trebuie 
Aveau ordin să nu ne dea nimic de mâncare.” (pg. 
342-343) 

” Vreau să te intreb numai dacă pot să scriu 
căteva rânduri lui HORIA SIMA şi dacă prin tine pot 
ajunge în măinile lui, 

- Sigur că da. 
scrisoarea. 

Mi-a dat hărtie şi un stilou şi am scris câteva 
rânduri: „Dragă HORIA, nu ştiu pentru ce m-ai 
arestat. Neamul nostru a nădăjduit că i se va face 
dreptate, în urma atâtor suferinţe şi nedreptăți ce 
a suferit, şi tu nu ştii”măcar să faci dreptate 
oamenilor tăi. Aş vrea să ştiu precis ce motive te- 
au îndemnat să procedezi astfel cu mine?” 


Voi prezenta » personal 


(continuare din numărul trecut) 



















Boian mi-a promis 
ca chiar în acea zi o|. 
va da comandantului. 
Credeam că SIMA va 
reveni la sentimente|. 
mai bune. Dar 
situația s-a 
înrăutățit.” (pg. 344) 


"A intrat Boian, zis 
Moisescu, zis şi Cărtiță 


(poreclă dată de 
subalternii lui, 
elogiu 

activitatea 
subterană) 


- Vă luaţi tot ce 
aveți şi mă urmaţi. I 

Nu aveam nimic de” 
luat. Am coborât la parter, unde mi-a arătat telefonul 

- Aveti voie să staţi de vorbă cu copiii 10 minute. 

Nici un minut de gândire şi mi-am dat seama de 
intențiile lor. ri 

- Nu am ce să mai vorbesc cu ei. Îndepliniți-vă 
ordinul 

M-a coborât la subsol 

În fața uşii unei camere de servitori, în uniforma 
Poliţiei Legionare, cu un pistol automat în mână, 
stătea unul. La altă uşă se afla altul. Mi-a poruncit 
răstit să intru înăuntru, după care a încuiat uşa cu 
cheia. Ştiam ce mă aştepta. Mi-am făcut semnul 
crucii cu mâna şi m-am întins pe un pat de fier (...) 

Deodată aud că se deschide uşa. (...) O voce 
blândă mi-a şoptit frumos. Am oare halucinații? Dar 
vocea stăruia mângâios. „Aţi scăpat de primejdie 
Poftiţi cu mine sus.” Am deschis ochii. Era Cornel 
care m-a apucat de braț ca să mă conducă sus, în 
camera ce-mi fusese rezervată. Îmi cumpărase ceva 
de-ale mâncării, țigări şi o sticlă cu bere, rugându-mă 
să mă servesc că a trecut primejdia şi are să-mi 
povestească el cum a fost după ce va afla totul 

SIMA cu Pătraşcu şi Biriş puseseră la cale 
omorârea mea şi a dr. Ciorogaru. Aleseseră 
executorii în care aveau încredere. Au ordonat să 
fim duşi la subsol în camere separate şi ținuți 
acolo până vor primi semnalul de execuție. 

In acest timp, SIMA, crezând că este bine să aibă 
şi consimțământul Conducătorului Statului, gen. 
Antonescu (n. n.: deoarece Antonescu aflase deja 
de la mama Căpitanului că preotul Borşa şi 
Ciorogaru erau în arestul Poliţiei Legionare - a se 
vedea la începutul acestei pag.), cu care se afla 
acum în relații mai bune şi credea că-l va putea 
convinge asupra acestui act ca fiind total spre binele 
organizaţiei legionare, aducând şi unele acuzaţii 
inventate, că am unelti împotriva vieții Generalului şi 
a lui, s-a dus să discute cu el, dar nu a reuşit să-l 
convingă pe Antonescu. Ba încă l-a ameninţat pe 
SIMA că el nu vrea să fie părtaş la aceste omoruri 
şi-l va face răspunzător de viața noastră. 

Antonescu fusese invitat de Hitler la Berlin şi era 
tare pe poziţie, încât SIMA a trebuit să cedeze 
deocamdată, pândind alt moment mai oportun 
pentru înfăptuirea crimei. 

În invitaţia făcută de Fuhrer era pomenit şi Sima. 
Antonescu spera să meargă amândoi, dar SIMA a 
refuzat, motivând - auzi prostie - că „nu este pregătit 
sufleteşte ca să fie primit şi să discute cu Fuhrerul." 
Bravo răspuns. 

Toate acestea au „transpirat” şi s-au ştiut, Nu au 
putut să-l convingă stăruințele lui Papanace, 
Constant, lasinschi şi alţii. Avea poate alte planuri 
ale lui. O să vedem mai târziu. 

Într-o seară, a venit Boian, spunându-mi că să 
mă pregătesc de plecare. După o oră au apărut vreo 
şapte autoturisme în care ne-a introdus după metoda 
amintită mai înainte, cu poliişti şi pistoale, câte unul 
în fiecare maşină. 

După numărul maşinilor eram 
dintre care nu Ştiam decât de E pi 

Am apucat pe drumul Ploieşti şi mai 
departe spre Predeal. 


lanuarie 2009 


. 
| 


Mă muncea gândul că vom fi duşi în 
cimitirul nou înființat pentru legionarii 
omorâți la Rm. Sărat, Miercurea, Vaslui, 
Fuseseră deshumate cadavrele şi 

reînhumate la Predeal, într-un cimitir special. De 
ce aşa departe de Bucureşti, nu-mi puteam da 
seama... Ca nimeni din legionari să nu mai dea 
de numele lor înscris pe cruce. Erau numai 
căpetenii ale Gărzii de Fier. Dacă cimitirul era în 
Bucureşti, ar fi fost pelerinaj. SIMA dorea să nu 
se mai audă nici de numele lor: îi întunecau 
autoritatea. Câteva familii mai înstărite şi-au scos 
singure morții lor. Aşa a făcut mama lui Alexandru 
Țel]. Deşi bătrână, cu lopata. şi cu mâinile, o noaple 
întreagă, a răcâit, neştiută de nimeni, vărând într-un 
sac pe fiul ei şi aducându-l în Bucureşti, I-a depus în 
cavoul familiei de la cimitirul Belu. 

Deci mă purta gândul la acest cimitir şi-mi ziceam 
că aici ne vor împuşca şi ne vor îngropa, neştiuți de 
nimeni. Mă tot muncea acest gând, ca pe omul trecut 
prin groaznice primejdii, dar la Sinaia automobilele 
s-au îndreptat în sus către castelul Peleş, oprind în 
apropiere la o vilă frumoasă. Boian a sunat, a strigat 
Au ieşit poliţişti cu şeful lor în frunte, care ne-a luat în 
primire şi tot separat ne-au dus în câte o cameră de 
la subsol. (...) 

Comandantul poliției din Sinaia era un legionar 
mai vechi ceva, pe care-l cunoscusem. Îl chema 
Baniţă. (...) L-am rugat să ne aplice un regim mai 
omenesc, ca pentru politici. De ce să nu ne vedem 
între noi, de ce să nu luăm masa în comun, pe care 
să ne-o pregătim noi şi de ce să nu fim scoşi afară 
de două ori pe zi, câte o jumătate de oră, ca să luăm 
aer, căci aşa prevede regimul închisorilor? Baniţă a 
fost foarte înțelegător şi a acceptat tot ce cerusem 

“ eu. A vegheat totuşi şi el ca să nu cumva să fugim, 
până s-a convins că nu nutream acest gând şi nici o 
intenţie de fugă.” (pg. 345-347) 


"Eram doi cunoscuți şi prieteni buni: eu cu 
Ciorogaru, care mi-a povestit tot ce păţise el. 

Arestat, l-au dus în vila nouă de la Băneasa pe 
care începuse să o construiască Lupeasca, şi ținut o 
noapte întreagă pe nişte paie, la subsol, în fața unei 
puşti-mitraliere cu care-l păzea un !egionar. 

Adus în Aleea Vulpache, a fost bătut de Stoian, 
trecând apoi prin aceeaşi groază ca şi mine. 

Gh. Răducanu cu Marin Ioachim şi încă doi băieți 
mai tineri din Huşi, al căror nume nu-l mai rețin, 
însoțiseră pe prof. Codreanu la sediul legionar. 

Ce se întâmplase acolo am mai povestit, dar 
nu complet. Profesorul - însoțit,de cei amintiţi, de 
cei” doi fii ai lui, Horia şi Decebal, precum şi de 
ginerele lui, Ciurescu, fiind zi de marţi şi pomenirea 
Sf. Anton - a participat la slujba religioasă de la 
biserica Sf. Anton, apoi s-a îndreptat către sediul 
legionar. Aici au găsit porţile închise şi legate cu 
lanțuri. (N. n.: Nu s-a pomenit niciodată aşa ceva în 
vremea Căpitanului! Sediul era permanent deschis.) 
Nu era nimeni dintre şefi, decât paza, care primise 
ordin să nu lase pe nimeni să pătrundă la sediu. 

Decebal, mai îndrăzneț, a rupt lanțurile şi au 
pătruns cu toții în curte. Garda s-a repezit pe ei, 
lovindu-i pe toţi, chiar şi pe profesor, care a pătruns 
până în birouri. În această situație şeful gărzii a 
telefonat la Prefectura de Poliţie, anunțând că nişte 
bandiți au pătruns în sediu şi să li se trimită ajutoare 
- care au sosit imediat, cu un camion al Prefecturii. 
Cum nu se cunoşteau între ei, au tras cu revolverele 


kk 





unii în alţii, omorând doi şi rănind câţiva dintre cei ce 
păzeau sediul. Însoţitorii profesorului au fost arestaţi, 
iar el a fost dus la locuinţa lui din cartierul Tei-Noi şi 
sechestrat în casă. 

Acestea erau faptele, dar nu aveau nici o legătură 
cu mine. Îl făcusem atent pe SIMA să nu se întâmple 
ceva. Cazul acesta i-a dat motive ca să scape de 
mine, acuzându-mă că eu aş fi pus totul la cale, 
exagerând întâmplările.” (pg. 347-348) 


"Ştiam tot ce se întâmplă în afară. Gândurile triste 




























care a luptat pe frontul din Spania impotriva bolşevicilor 


Preot lon Dumitrescu-Borşa în cadrul echipei legionare 





ne părăsiseră. Ne jucam prin curte, aerul de munte 
ne pria şi țineam şedinţe cu paznicii noştri, educaţie 
legionară, povestiri din trecut, războiul din Spania, şi 
eram ascultați cu mare atenție. Vorbeam cu rândul. 
Poliţiştii noştri se ataşaseră de noi. Aşa că traiul în 
comun devenise plăcut. 

Conducătorul Statului plecase în Germania, la 
Berlin, unde urma să aibă întrevederea cu Hitler. (...) 
În lipsa lui Antonescu, în ziua de 29 noiembrie, a 
scos cadavrele în descompunere, arse de acid 
sulfuric, de la Jilava, Căpitanul şi cei 13, şi cu 
funeralii, cu mare pompă, cortegiul urmat de o 
mulțime de legionari, luând parte şi profesorul cu 
familia, au dus morţii la Casa Verde din Bucureşti. 
Căpitanul, identificat după cruce, Biblia şi geanta de 
piele ce o purta la umăr, recunoscut de d-na 
Codreanu, a fost depus cu sicriul în mausoleul unde 
erau Moța şi Marin, iar cei 13 în morminte separate, 
pe două rânduri, în fața mausoleului, cu cruci 
frumoase din piatră la capul lor. Toată desfăşurarea 
acestor funerarii, cu discursurile ținute, le-am 
ascultat la radio. După terminare, am făcut şi noi la 
Sinaia rugăciuni şi pomenirea morţilor, cu toții 
îngenuncheaţi. 

În ziua următoare am aflat că toți deținuții politici 
de la Jilava au fost împuşcaţi şi, odată cu ei, şi 
Moruzov cu Vârfureanu. (...) 

Repet ce am mai scris, că, după mulți ani, prin 
1962, decembrie, la Aiud în închisoare, Biriş, 
făcându-şi autocritica, şi-a asumat răspunderea 
morală a acestor asasinate, pe care le-a săvârşit 
din ordinul lui SIMA, plecând însoțit de Stânicel la 
Jilava, unde a ordonat execuţia, controlând apoi 
dacă au fost toți omorâți. S-au petrecut acestea când 
Antonescu era la Berlin. 


În noaptea ce a urmat, aproape de 
ziuă, am auzit afară discuţii aprinse şi 
certuri. Nu am înțeles aproape nimic ce 
se petrecea. Au urmat schimburi de focuri cu 
pistoale. Eram neliniştit de cele petrecute la 
Jilava, şi de cele ce se întâmplau afară şi nu am mai 
putut să închid ochii până la ziuă. Pe la orele 12, 
Baniţă ne-a adunat ca să ne comunice: 

- Azi noapte a fost ridicat, de la vila lui de aici 
din Sinaia, prof. Nicolae lorga, de către Traian 
Boieru şi patru legionari, după care, însoţit de 
doi, au venit aici la noi. 

Garda nu le-a deschis uşa şi au venit să-mi 
comunice. Ei nu cunoşteau pe cei care au venit, deşi 
Boieru işi dăduse numele. De la dormitorul meu de 
sus, am deschis fereastra şi i-am intrebat ce doresc. 

Boieru mi-a spus că din ordinul 
Comandantului HORIA SIMA trebuie să te predau 
pe d-ta, părinte, şi pe di. Ciorogaru. 

Am bănuit ce avea să se întâmple. l-am 
întrebat dacă au ordin scris să mi-l dea, altfel nu 
predau pe nimeni, eu răspund de cei ce-mi sunt 
incredințați ca să-i păzesc. Boieru mi-a spus că 
HORIA SIMA se află pe Valea Prahovei, să-l caut 
la telefon şi voi primi ordin verbal. Le-am spus să 
aştepte, dar în acelaşi timp am întărit garda de la 
intrare şi am dat ordin, dacă vor începe să forțeze 
uşa, să tragă în plin. Am urmărit cu telefonul, 
începând de la Câmpina, cu răspunsuri, că a fost, că 
a plecat, şi peste tot acelaşi răspuns. Nu am putut 
să-l prind pe Comandant. Le-am comunicat la 
fereastră că nu l-am găsit şi că nu vă pot preda. 

Au început discuţii şi certuri cu Boieru, care a 
amenințat cu spargerea uşilor, începând să 
lovească cu nişte toporişti ce purtau la ei. A avut 
loc un schimb de focuri în aer, apoi am țipal la ei. 
„Sunteţi numai trei; dacă în cinci minute nu vă 
îndepărtați, dau ordin gărzii să tragă în plin şi vă 
curăţ fără nici o milă. Eu nu mă joc. Stau cu ceasul 
în mână.” După trecerea acestor minute, am dat 
ordin ca să audă şi ei: Gardă, deschideţi uşa şi 
împuşcaţi-i pe toți care vor să ne atace noaptea. 

Boieru a fost silit să plece. 

Am aflat că lorga a fost ciuruit de gloante şi 
sfârtecat cu topoarele. In Ploieşti fusese omorât prof. 
Magearu, pe care tot Boieru îl nidicase din Bucureşti. 
Eu nu v-am predat. Nici nu puteam fără un ordin. Să 
facă COMANDANTUL tot ce vrea cu mine. 

Am strâns mâinile lui Baniţă şi i-am mulțumit 
pentru atitudinea lui demnă. Vorbeam cu Ciorogaru 
"Crimele au început să se ţină lanț"(...) 

Să fi “fost vreo 10 zile înainte de sărbătorile 
Crăciunului când a venit la Sinaia Boian singur şi cu 
două maşini numai cu şoferii, în afară de a lui. Ne-a 
chemat să ne comunice că a găsit de cuviință 
Comandantul să ne pună în libertate. Răducanu cu 
loachim pot pleca, ca şi cei doi tineri, cu trenul, la 
Bucureşti. Fiecare în treburile lui. 

SIMA schimbase tactica de luptă, făcând un 
alt plan pentru viitor. A spus lui Ciorogaru şi mie că 
noi avem domiciliul obligatoriu: Ciorogaru la 
Novaci-Gorj, la familia lui, iar eu la Bălceşti, lângă 
părinții mei. A venit cu două maşini, pe care ni le 
punea la dispoziţie să ne ducă la locurile indicate, 
însoțiți de câte un polițist, de aici până la 
destinație.” (pg. 349-352) 

(continuare în numărul viitor) 





pin realivată de Dan Buseiea, student. Sani 


NOTĂ IMPORTANTĂ PRIVIND EVENIMENTELE DIN 21-23 IAN. 1941 


Dr. Şerban Milcoveanu şi unii dintre legionari 
Susțin că evenimentele din 21-23 ianuarie 1941 
reprezintă lovitura de stat dată de gen. Antonescu 
regimului naţional legionar. Ş 

Nimic mai FALS, şi iată DE CE: 

Statul național-legionar înființat la 14 sept. 1940 
avea drept conducător cu puteri depline persoana 
Ben. Antonescu, desemnat de Mihai | prin Decret 

I; în plus, tot Antonescu era menţionat şi ca - 
alenție! - şef al regimului legionar (Sima fiind numit 
doar “Comandantul Mişcării Legionare"). Mişcarea 
legionară deținea doar 2 ministere importante. - 
Aiemele şi Externele, şi 4 ministere sociale: Presă şi 

'opagandă, Sănătate şi Muncă, Educaţie şi Culte, 

Lucrări Publice şi Comunicaţii, şi un 


CUVÂNTUL LEGIONAR 


subsecretariat la Finanțe; Horia Sima era 
vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, iar prefecţii 
şi chestorii care erau subordonații Ministerului de 
Interne - erau legionari. 

Obligativitatea repartizării anumitor ministere 
legionarilor nu era prevăzută în Actul Constitutiv 
al Statului naţional-legionar de la 14 sept. 1940. 

Toate numirile, plus deciziile şi legile adoptate în 
cadrul acestor ministere deținute de legionari 
depindeau exclusiv de lon Antonescu. Gen. 
Antonescu, în calitate de conducător cu puleri 
depline, avea dreptul să destituie orice ministru. 
Iar înlocuirea unui ministru şi a celor din subordinea 
acestui minister nu înseamnă lovitură de stat. Mai 
ales având în vedere cele de mai înainte. 


lanuarie 2009 


Deci, din punct de vedere legal, constituțional, 
gen. Antonescu deținea atât puterea legisi. e 
cât şi cea executivă, Horia Sima şi legionarii fiind 
doar nişte subordonați cu rol consultativ, nu de 


decizie. Ca atare este un nonsens a sustine că 


Antonescu _ar_fi dat lovitură de stat contra 


legionarilor. 
În plus, Antonescu dispusese înlocuirea doar 
a ministrului de Interne şi, ca o consecinţă 


firească, a subordonaților acestui minister, 


prefecții şi chestorii (care erau i 


Pag.11 








AGitudini 


CÂND RECUNOAŞTEREA UNUI SAVANT DEPINDE DE RABIN 


Este un fapt binecunoscut că acele popoare care 
ştiu să se laude în presă, TV, pe internet, au cele 
mai mari şanse să-şi impună cetățenii la împărţirea 
mierii prezentului şi implicit la dobândirea unei 
posterități generoase. 

Ca istoric de ştiinţă, am simțit adesea ce va să 
zică tembelismul celor chemați să susțină opera 
de promovare peste hotare a valorilor româneşti, 
conjugată cu boicotul susținut ce tinde. să 
anihileze pe cei care nu convin unor cercuri de 
interese etnice şi financiare, aflate atât în 
interiorul României, cât şi în afara ei. 

Dacă în anii de început ai perioadei sovieto- 
comuniste, dascălii noştri din licee şi universități au 
reuşit, riscându-şi cariera şi viața, să respingă 
rusificarea culturii româneşti, în prezent“ frontul 
comun de rezistență împotriva defăimării creatorilor 
români îmi apare mult mai şubred. 

În urmă cu vreo 30 de ani, datorită faptului că 
făceam la TVR emisiunile „O viață pentru o idee“ şi 
„Focul viu al ştiinţei”, precum şi pentru că publicasem 
câteva cărţi dedicate operei unor savanți români, 
Edgar Papu mă declara în presă ca „fervent 
protocronist“. 

Nimic mai fals. Pornit din buna intenţie de a 
populariza rezultatele concrete ale inteligenței şi 
ingeniozității româneşti, protocronismul s-a 
compromis în anii ceauşiştilor, prin  exagerări 
grosolane. Peste hotare s-a obținut astfel nu o 
acreditare, ci o discreditare a valorilor româneşti 
autentice. 

De la o vreme, lucrurile s-au complicat. 
Necruţătoarea avalanşă de mediocritate suburbană 
vărsată în capul românilor mai ales prin emisiunile 
TV, disprețul vănătorilor faţă de cultura şi ştiinţa 
autohtonă, maimuțăreala modelelor impuse nouă de 
cei care urmăresc să ne minimalizeze, au devenit 
pericole de o rară gravitate 

Cândva, la San Diego, G. Em. Palade, unicul 
român laureat Nobel, îmi spunea că tinerii nu se 
mai pot dezvolta ideatic fără să aibă anumite 
modele de urmat. 

Scriu astăzi despre unul din aceste modele, a 
cărui memorie este întinată cu bună ştiinţă. Este 
vorba de medicul şi biologul Nicolae Paulescu 
(1869-1931) cel care în 1908 oferea neurochirurgului 
american Harvey Cushing cea mai bună metodă de 
abordare operatorie a hipofizei (Cushing a confirmat 
textual aceasta), iar în 1921 dăruia suferinzilor de 
diabet pancreina, numită mai târziu “insulină”. 

Nu voi stărui asupra împrejurărilor în care lui N. 
Paulescu i s-a furat cu neruşinare această 
descoperire. E destul să amintesc că în lucrarea 
semnată, aproape un an mai târziu, de canadienii 
J. R. McLeod şi Fr. G. Banting (distinse, printr-un 
mecanism de trafic de influență, cu premiul 
Nobel în 1923), cercetările lui Paulescu se află 
comentate şi consemnate în bibliografia 
canadienilor. Recunoscând că savantul român s-a 
ocupat înaintea lor de izolarea unui hormon 
antidiabetic, MeLeod şi Banting inserează minciuna 
că Paulescu „nu a obținut rezultatele scontate”, Luat 
la bani mărunți de istoricii medicinei, unul dintre 

experimentatorii echipei canadiene (..... Best), omis 
şi el de la premiu deoarece era pe atunci un simplu 
student, a declarat în anii '70 că laureați nu citiseră 
în original articolul lui Paulescu apărut într-o 
prestigioasă revistă internațională deoarece „nu 
cunoşteau limba franceză“ (ce scuză stupidă pentru 

nişte cetățeni ai Canadei!). În documentarea lor, nu 
avuseseră la dispoziţie, susține Best, decât un 
rezuma! de câteva rânduri redaclal de o secretară- 
dactilogral. Halal laureați Nobel, care îşi trec în 
bibliografie lucrări pe care nu le-au cilit in extenso! 

Cum se ştie, de-a lungul timpului numeroşi 
savanţi de seamă, între care şi câțiva laureați 
Nobel, au protestat vehement împotriva 
nedreptăţii făcute marelui om de ştiinţă român. 
Între ei: Ch. Achard, M. Arthus, J. Murray, J. Bordet, 
J.P. Pavlov, Ch. Richel ș.a. 

Din nefericire, N. Paulescu continuă să fie 

„Yânat” cu perseverenţă şi după moarte. Calificat 


Pag. 12 


















drept persona non grata, i s-a aplicat cu fierul 
roşu stigmatul de naţionalist-antisemit. 

De fapt, această ştampilă se poate obține 
foarte uşor. Am căpătat-o şi eu, în 1992 când am 
demonstrat în presă, pe baza semnăturilor_a 
peste 100 de lucrători ai Abatorului București, 
loc nici un aşa-zis masacru legionar, iar faptele şi 
pozele inserate de mafelicul Ilya Ehrenburg în cartea 
„Prin Europa“, sunt de la Abatorul din Riga! Şeful 
institutului unde lucram, acad. Nicolae Cajal, nu mi-a 
iertat niciodată acest adevăr „strigat în gura mare, 
care nega gogorița holocaustului, aducătoare de 
bani graşi de la Joint. 

De altfel, chiar preşedintele României s-a 
pricopsit, nu demult, cu calificativul de antisemit, 
pentru o simplă „greşeluță” de geografie. 

Din păcate, concetățenii noştri nu iau nici un 
fel de atitudine față de aserțiunea „românii sunt 
antisemiţi“ din născare“, continuând să admire 
impostori fără valoare precum „pârâtul scriitor“ Elie 
Wiesel, laureat Nobel fără operă, care şi-a permis să 
insulte cu obrăznicie poporul român, atunci când a 
afirmat că în Maramureşul ocupat de horthyşti, tot 
noi am fi fost vinovaţi de persecuțiile antievreieşti din 
perioada 1942-1944. 

Asta lăsând la o parte semidoctul termen de 
„antisemit", când o lume întreagă ştie că şi arabii 
sunt semiţi, după cum semiţi au fost odinioară şi 
fenicienii, inclusiv cartaginezii, cu Hanibal în frunte. 

Dar să revenim la N. Paulescu: 

În 2003, la Congresul Mondial de Diabet de la 
Paris, conducerea Federaţiei Internaționale de 
Diabet a luat hotărârea să-i cinstească memoria, 
recunoscându-l oficial drept descoperitor al 
insulinei. Se hotărâse 
în plen cu luni de zile 
mai înainte, ca în holul 
marelui spital parizian 
„Hotel Dieu', vechi de 
peste 500 de ani, să fie 


plasată o placă 
comemorativă, în care 
figurau profesorul 

Etienne 
Lancereaux (celebru 
clinician în domeniul 


diabetului) şi elevul său 
Nicolae Paulescu. Se 
instituia în acelaşi timp 
un premiu internaţional „N Paulescu", care urma să 
răsplătească anual cele mai bune lucrări ştiinţifice 
dedicate diabetului. Fusese nominalizat laureatul din 
acel an, 2003, un medic din Italia. 

Placa ce cinstea pe Lancereaux şi pe Paulescu 
fusese deja plasată în perete, ceremonia dezvelirii ei 
festive fiind anunţată pentru a doua zi. 

Dar... lovitură de teatru! 

În dimineața următoare, cunoscutul cotidian 
parizian "Le Monde“ se dezlănţuie împotriva lui 
Paulescu, care este acuzat că a fost antisemit (în 
urmă cu un secol). Semnatarul articolului, nimeni 
altul decât o rudă apropiată a acelei maniace care-i 
acuzase de legionarism şi fascism şi pe Vintilă Horia 
(laureat al prestigiosului premiu Goncourt), Emil 
Cioran, Mircea Eliade şi, culmea, pe Eugen Ionescu, 
a cărui mamă fusese evreică. 

Speriat şi bun mozaic, profesorul parizian 
Gerard Slama de la „Hotel Dieu“ dispune urgenta 
smulgere din perete a plăcii comemorative, 
precum şi anularea premiului „Paulescu“. 

Întrebat „de ce" a făcut asta de către un profesor 
din România, G. Slama îi mărturiseşte,că un singur 
om de pe malurile Senei ar putea dispune 
reinstalarea plăcii şi reinstaurarea premiului 
internațional  "Paulescu“. lar acela -era.... 
RABINUL ŞEF AL PARISULUI. 

Aşadar, această înaltă față bisericească 
mozaică dicta forurilor academice franceze, 
Primăriei Parisului şi Federaţiei Internaţionale de 
Diabet. E 

Ei bine, profesorul român a cerut audienţă la 
rabinul şef, Din păcate, în ace! moment acesta era în 


SUA, aşa că, nici până azi placa de la "Hotel Dieu” şi 
premiul “Paulescu” nu au reintrat în atenția 
obedienţilor (citeşte „fricoşilor”) care se află în 
fotoliile oficiale ale conducerii respectivelor. foruri 
ştiinţifice. 

Comentând acest eveniment care elimina în mod 
abuziv numele marelui savant român din câmpul 
recunoaşterii internaţionale, acad. Nicolae Cajal a 
încercat, într-un articol apărut în „Flacăra”, „să 
împace şi capra şi varza": concluzia celui care până 
de curând fusese vicepreşedinte al Academiei 
Române, dar ocupa şi titlul de preşedinte al 
Comunității Evreieşti din România, a sunat 
aproximativ aşa: „Este adevărat că Paulescu a fost 
antisemit dar, ca descoperitor al insulinei, nu 
merită o asemenea sancțiune pătimaşă. Una este 
atitudinea lui -socio-politică, alta activitatea lui 
ştiinţifică”. 

Am respins, în acelaşi număr al revistei, apoi în 
februarie 2005, într-o publicație din America, acest 
mod de a interpreta personalitatea lui Paulescu 
Eţicheta de antisemit i-a fost pusă datorită unor 
scrieri în care se înverşuna împotriva unor negustori 
şi cămătari evrei care exploatau la sânge pe săracii 
satelor româneşti. Erau blamaţi cârciumarii, mulți 
dintre ei evrei, care în mod deliberat cultivau viciul 
pentru a se îmbogăţi. Credincios ortodox practicant, 
savantul şi-a permis, în numele celei mai fireşti 
libertăți de opinie, să afirme că anumite precepte 
creştine sunt superioare, din punct de vedere al 
umanismului, celor exprimate în scrierile rabinice. N 
Paulescu nu a fost niciodată un adept al agresivității 
sociale față de evrei; dimpotrivă, a fost împotriva 
acelui „numerus clausus“ care, teoretic, limita 
numărul studenților evrei ce  accedeau în 
învățământul superior. Zic teoretic, pentru că practic 
studenții evrei la medicină au reprezentat intre 1900 
si 1930, anii în care Paulescu a fost profesor la 
Bucureşti, circa 30-35% din totalul celor care au 
devenit medici. Asta înseamnă că, socotind că în 
Romănia trăiau circa 1.000.000 de evrei, față de 
aprox. 18-19.000.000 de români creştini, proporțional 
numărul studenţilor mozaici ar fi trebuit să fie de cel 
mult. 16%. La facultatea ieşeană de medicină, în 
anumiţi ani numărul studenților evrei ajungea, uneori 
depăşea uşor, 50%. Paulescu era necăjit nu că 
tinerii evrei merg la medicină, ci că junii români nu 
sunt interesaţi să devină discipoli ai lui Hippocrate. 

Aşadar, aşa zisul antisemitism al lui Paulescu nu 
avea nici o urmă de agresivitate şi, aşa cum afirmă 
numeroşii săi elevi de origine evreiască, profesorii 
Sager, Kreindler, Marcu Cajal (tatăl lui N. Cajal) ş-a., 
criteriul promovării examenului de fiziologie nu era 
etnia, ci ştiinţa 

De altfel, nu trebuie să ne mirăm că, pe fondul 
unei  condamnabile şi ruşinoase pasivități 
româneşti, continuăm să fim împroşcați cu 
minciuni care urmăresc să maculeze imaginea 
noastră în lume. Un exemplu din acelaşi domeniu 
este existența „Şcolii Superioare de Medicină 
pentru evrei” care a funcționat în cele mai bune 
condiţii oferite de statul nostru în colaborare cu 
prospera Comunitate Evreiască în anii pe care 
profitorii actualei „industrii a holocaustului“ îi 
clamează că ar fi fost „cei mai negri“ (1940-1945). 
Obligaţi de aliaţii germani ai momentului să 
menţinem în facultățile noastre de medicină un 
număr foarte mic de studenți evrei, tineri de excepție, 
iar restul să-i eliminăm, s-a găsit această soluție 
rodnică: înființarea la Bucureşti a unei facultăți 
speciale pentru evrei, la care să predea profesori de 
aceeaşi etnie, care se distinseseră pănă atunci, baza 
clinică fiind spitalul Caritas. 











ntinu; 


profesor doctor, membru titular al 
Academiei de Ştiinţe Medicale, membru 


titular al Uniunii Scriitorilor, laureat 
UNESCO 


CUVÂNTUL LEGIONAR Ianuarie 2009 


a 


Carey 


PLUGUŞORUL ROMÂNIEI LEGIONARE 


Mâine anul se-nnoieşte 

Şi pornit-am la urat. 

Ceata noastră-n valun creşte, 
Cum n-a fost la noi în sat 


Bravi fecioni, stngați odată, 
Îmbrăcați în cămăşi verzi, 
Să răsune țara toată, 

Căci avem cu toți un crez. 


Vremurile sunt sinistre, 
Dar avem un nobil plan 
În simboluri codreniste 
Să-l urmăm pe Căpitan 


Anul Nou ne bate-n uşă, 
Să alegem bob cu bob. 
În întreaga Românie 

Să nu fie nimeni rob. 


Noi venim să dăm o brazdă 
Din Cetatea lui Ştefan, 
Între-a noastre vechi hotare, 
Pân la Nistru şi Liman 
































S-au instalat în casele şi 
gospodăriile celor alungați, fără a 
contribui cu nimic la dezvoltarea şi 
prosperitatea ținutului dintre Prut şi 
Nistru 

Dar pe soclul viitorului monument, 
imaginar, desigur, trebuie săpat şi 
numele unei personalități de prim 
rang a Mişcării Legionare, despre 
care actualmente nu se ştie absolut 
nimic 

În cartea lui lurie Colesnic, 
„Basarabia necunoscută”, în 
Volumul 4, în 16 pagini, împreună cu 
fotografii şi documente esle 
prezentată Alexandra Russo. 
Membră marcantă a Mişcării BN] 
Legionare, era fiica boierului : 
Leonid Russo, din marele arbore he "i 
genealogic al neamului Russo, unde îl 


găsim şi pe Alecu Russo. Aceaslă 
femeie a demonstrat prin propria 
Maţă că omul de caracter se naşte cu nişte 
convingeri pe care nu le mai poate abandona. În 
perioada interbelică ea a fost una din puţinele femei 
care au făcut politică. Nu s-a împăcat cu nici un 
Suvem şi nu a fost agreată de nici un guvern. Atunci 
Când au venit sovieticii, la 12 iulie 1940, a fost 
arestată, N-a plecat în refugiu pentru că una din fiice 
era În spital, fiind operată. Dar cred că adevăratul 
motiv a fost altul, ea nedorind să plece din teritoriul 
pe care a promis să-l apere şi pentru care s-a 
Sacrificat. Istoria Mişcării Legionare nu poate fi 
Concepută fără cunoaşterea activităţii Alexandrei 
Russo. S-a născut în 1892 în Chişinău, a fost mare 
Moşiereasă; din 1933 a fos] reprezentanta Gărzii de 
Pier în Basarabia, unde a dus o luptă acerbă 
impotriva organizaţiilor comuniste. Ea era cunoscută 
bine de către organele NKVD-ului înainte de 28 iunie 


. 


CUVÂNTUL LEGIONAR 





kk 


__ ZIGZAG PRIN BASARABIA: - 
CHIŞINĂU - BĂLȚI - OTACI - SOROCA - CAHUL. (IV) 
(Gontinuare ii pag. 4) 


1940, ceea ce a făcut pe data de 2 iulie să fie 
imediat arestată. A fost anchetată (sunt reproduse în 
carte procesele verbale ale interogatoriilor conduse 


de sublocot. Seineman, care a folosit toate 
procedeele, cele mai murdare, începând cu şiretlicul, 
şantajul şi terminând cu tortura fizică). Pentru aceste 
„anchete”, acestor călăi odioşi li s-au agăţat pe piept 
multe ordine şi medalii pentru „eroismul” lor 
demonstrat în camera de tortură. Starea ei materială 
de invidiat - mare moşiereasă, care avea în satul 
„Micăuţi 13.000 ha de pământ, vie, 100 de cai şi mii 
de oi, printre altele fiind proprietara în Chişinău 
pe str. Kiev 81 a patru rânduri de case - a făcut 
posibil ca aici să se afle sediul central legionar, 
bine organizat, care cuprindea peste 200 de 
oameni. În casele ei comandantul legionar Sergiu 
Florescu, ziarist şi şeful Basarabiei Legionare, a 


lanuarie 2009 


Pentru anul care vine 

Vă dorim o viaţă nouă, 

Că intrăm în zori de mâine-n 
Anul două mii şi nouă. 


De prin munți pornim în cete 
Cu sumane îmbrăcați, 
Însoţiți de mândre fete, 
Prinşi în horă braț la braț. 


Ascultați urarea noastră, 
Gospodari şi gospodine, 

Şi în prag. şi la fereastră: 
La Mulţi ani! Şi numai bine! 


Glasul nostru să vă fie 
Un simbol de bunăstare 
În întreaga Românie 
Anul Nou e-n sărbătoare 


Vă dorim viață lungă, 
Fără zbiri şi umilinți 
Vrem sămânța să ajungă 
Pentru-a noastre biruinţi 


Spiritul să-i reînvie 

La al nostru Căpitan, 

Din Carpaţi până-n câmpie 
Să-l urăm din an în an. 


editat începând din 1936 revista 
„România Creştină“, pentru ca 
apoi, în noaptea 21/22 sept. 1939 
să fie unul din cei trei fruntaşi 
legionari asasinați în oraş, din 
ordinul lui Carol al Ilea. 

Tot Alexandra Russo a 
contribuit material şi la înființarea 
organizaţiei legionare din Orhei şi 


la înființarea  Cetăţuilor din 

Chişinău, şefă fiind Nina 

Nikolaevna, nepoata ei. 
Alexandrina Russo a fost 


condamnată la 8 ani de închisoare 
pe care nu i-a putut executa 
întrucât la 11 mai 1943 s-a stins din 


viață în lagărul din oraşul 
Karaganda 
lurie Colesnic încheie 


prezentarea Alexandrei Russo cu 


aprecieri elogioase, pe care îmi 
face plăcere să le reproduc în 
întregime: „Intr-o țară care işi respeclă cetățenii, ar fi 
firesc ca cele mai distinse personalități să fie privite 
printr-o optică aparte. Astfel, personalitatea distinsei 
doamne Alexandra Russo şi-ar recăpăta 
dimensiunea ei reală. Astăzi, tot ce mai putem face 
pentru ea este să-i cinstim memona şi, poate, cel 
mai potrivit lucru ar fi să-i înălțăm un monument în 
inima Chişinăului, un monument care ar 
simboliza: femeia-mamă, femeia-luptător, femeia- 
eroină, care ştie să-şi apere idealul. Idealul 
Alexandrei Russo a fost un destin mai bun 
pentru basarabeni * 


Gata însă cu meditaţiile, la drum spre Vadul lui 


Vodă şi Crama Chişinăului! z 
(continuare în numărul viitor) 


Pag. 13 


ÎNDREPTAR ORTODOX (|) 


ŞTIINȚIFICII ŞI TEOLOGIA Sa 

“Ştienţismul e unul din complexele de inferioritate 
ale teologiei rumăneşti. Aţi băgat, poate, de seamă 
că e în viata omului o vârstă la care fiecare din 
noi „ştim tot". E vârsta clasei a VI de liceu; când 
fiind în contact mai strâns cu ştiinţa pozitivă, ne 
închipuim că tot se poate înțelege şi explica cu 
ajutorul instrumentului, aşa de  ispititor în 
simplitatea lui lineară, pe care această ştiinţă — câtă 
poate intra în capul nostru la vârsta aceea — ni-i 
pune la îndemână; şi că tot ce nu se cuprinde in 
cadrele ştiinţei e basm, superstiție sau naivitate. 

Există însă şi în istoria spiritului omenesc o 
asemenea vârstă. Cronologic ea se aşează, cu 
maximul ei de intensitate, cam pe la 1870. Şi este, 
în ignoranta ei îndrăzneață şi stupidă — cuvântul nu 
e prea tare pentru o epocă dominată spiritual de 
Vogt, Moleschott, Buchner, Wagner, David Friedrich 
Strauss, sau Haekkel — una din epocile cele mai 
coborâte ale culturii umane. Este adevărat că 
stăpânirea aceasta: nu a durat prea mult. Criza 
raționalismului, ale cărei prime simptome par a fi 
apariţia impresionismului francez în pictură şi invazia 
literaturii ruseşti în Europa, trebuia să ducă repede 
înspre declin şi acest pozitivism ştiențist, care nu 
oferea nevoilor metafizice ale omenirii decât 
pseudoevidențe simpliste şi mărginite. 

Dar dacă oamenii de ştiinţă, dându-şi seama de 
limitele exacte ale eforturilor lor, au renunțat să mai 
transforme în generalizări metafizice rezultatele — 
desigur nu precare, dar cu o semnificaţie unilaterală 
— ale cercetărilor lor, a rămas totuşi, în mintea unei 
întregi categorii de oameni — pasibilă de intimidare, 
pentru că lipsită de siguranță persGnală — un fel de 
teamă nelămurită în fața prestigioaselor construcții 
ştiinţifice; teamă care este cu atât mai adâncă cu cât 
contactul omului cu ştiinţa e mai indepărtat şi care se 
precizează în sentimentul că lipsa de atingere cu 
această ştiinţă echivalează cu o ignoranță care 
descalifică. Sentiment fără îndoială primar, dar care 
ia libertatea de acțiune şi de gândire multor „doctori” 
ai teologiei rumâneşti. Atitudinea aceasta care 
dezonorează teologia, pentru că o atinge în 
demnitatea ei de ştiinţă de sine stătătoare, cel puțin 
tot atât de curată ca toate celelalte ştiinţe, şi care 
înfăţişează pe ostenitorii respectivi nu numai ca 
neştiutori, dar şi ca neconvinşi ai teologiei, este 
fundamental falsă, 

Să observăm că în mintea acestor oameni se 
confundă ştiinţa cu ştiinţa pozitivă; se reduce adică 
ştiinţa la ştiinţa pozitivă, şi mai grav, nu se conferă 
caracter ştiinţific decât afirmațiilor de tonalitate 
pozitivistă; ceea ce constituie încă o restrângere, 
chiar înăuntrul ştiinţelor pozitive. Felul acesta de a 
gândi nu e numai fals. El e şi inferior; şi dovedeşte o 
totală lipsă de cunoaştere a mecanismului ştiinţei 
pozitive. Eu ştiu că a existat şi a avut chiar succes 
odată părerea că atât adevăr e într-o afirmaţie, câtă 
matematică este cuprinsă în ea. Dar convingerile 
acestea au trecut. 

Astăzi se ştie, chiar de silabisitori în ale 
ştiinţei, că fiecare domeniu de cercetare 
omenească îşi are incertitudinile lui; că înaintea 
fiecărei ştiinţe se deschide, la un moment dat, un 
câmp al presupunerilor; şi că, chiar în matematici, 
anumite teorii şi anumite înțelegeri sunt în funcţie de 
temperamentul şi subiectivitatea cercetătorului, 
unele probleme neîngăduind decât asemenea 
soluțiuni. Exact, vai! ca in metafizică, de pildă, unde 
adevărul e în funcţie de timp şi loc! (...) 

Cred că multă vreme de aci înainte lumea se 
va veseli pe seama închinătorilor ştiinţelor 
„Pozitive”, care au considerat întotdeauna un 
număr imaginar drept ceva pozitiv, dar au refuzat 
acest caracter unei națiuni sau unei biserici. 

Pentru ca să fie ştiințiică, se cere unei 
afirmaţiuni: să se supună rigorilor logicei şi să reziste 
unei confruntări cu realitatea la care se raportă. O 
afirmaţie nu e însă ştiinţifică în ea însăşi. Ea e 
Ştiinţifică în măsura în care se poate încadra într-un 


Pag. 14 


CUVÂNTUL LEGIONAR 





sistem de afirmaţiuni legate într-un tot unitar având 
anumite metode şi raportându-se la un anumit 
domeniu; cu alte cuvinte, întrucât se poate încadra 
într-o ştiinţă; care, aceasta din urmă, nu se defineşte 
printr-un anumit obiect — unul mai... pozitiv decât 
altul — cât, mai degrabă, printr-o anumită 
perspectivă asupra realităţii şi mai ales prin putinţa 
de a face sistem. Asta e ştiinţa 

Dar atunci teologia nu are nimic de invidiat altei 
ştiinţe şi cu atât mai puțin se poate ruşina în fața 
unora din ele. Căci cineva poate să se țină numai de 
întâmplările care îi cad imediat sub simțuri şi să nu 
facă ştiinţă, iar altul să caute numai spre lucrurile din 
cer şi totuşi să facă 

lar dacă e vorba de ierarhizare, apoi parcă tot 
mai sus stă teologia, ale cărei temeiuri stau în 
cuvântul revelat al lui Dumnezeu, decât oricare 
altă ştiinţă al cărei obiect e numai făptură a lui 
Dumnezeu, lăsată la dispoziţia bietei noastre putințe 
de a înțelege. 

Să lăsăm, deci, în pace ştiinţa pozitivă. Ea nu 
conferă nici un fel de demnitate specială. Cel 
puţin teologilor, nu. E drept însă, adevăraților 
teologi.” 

- articol apărut în "Predania”, oct. 1937 - 


RELIGIE ŞI MORALĂ 
înălțarea cugetului şi îmbunătățirea inimii — 
oricât ar fi ele de necesare — nu pot fi considerate 


ca scop al învățământului religios în şcolile 
secundare. A afirma că se poate înlocui studiul 
religiei creştine ortodoxe — care uneori se 


luminează şi prin cunoaşterea unor canoane — 
printr-o predică morală, însemnează a crede 
(ceea ce probabil nu e cazul d-lui prof lorga) că 
religia se poate reduce la morală. Asta însă ne-ar 
îndepărta de „adevăratul sens al ortodoxiei” şi ne-ar 
arunca iremediabil în lagărul „unui protestantism 
care a luat câmpii" (pentru a întrebuința chiar 
termenii d-lui profesor). (N. n.: articolul a fost scris cu 
ocazia unui discurs al lui N. lorga la Senat, în care 
acesta s-a ocupat, intre altele, şi de problema 
învățământului religios) 

Lăsând la o parte problema învățământului 
religiei — care, în treacăt-fie zis, trebuie să fie 
altceva decât trăirea religioasă, care se face la 
bişerică, prin biserică — e neapărat necesar să 
tragem o linie de demarcaţie între religie şi morală. 
Care morală are dreptul şi trebuie să urmărească 
înălțarea cugetului şi îmbunătățirea inimii, dar 
care în nici un caz nu se poate suprapune, 
necum să se poată substitui religiei. E adevărat 
că un om crescut şi trăind efectiv în învățătura 
bisericii noastre ajunge, neapărat, la o înălțare a 
cugetului şi o îmbunătățire a inimii — dar asta nu ca 
un scop ci ca o consecinţă a felului de a înțelege şi 
valorifica existența. Viaţa religioasă şi bunurile ei 
constituie un domeniu în toate felurile mult mai larg 
decât cel al moralei; şi a reduce religia la o 
„predică morală”, fie şi „cu exemple luate din 
viețile sfinților”, însemnează a înlesni alunecarea 


NAE IONESCU 


înspre o morală laică (inspre o francmasonerie 
oarecare), a pierde „sensul adevărat al ortodoxiei” şi 
a ignora problema mântuirii, care, orice ar crede 
oamenii luminaţi, rămâne problema centrală a omului 
ca om. 

Nu ignorâm că statul român modem a avut în 
chip statornic tendința de a transforma biserica într- 
un simplu instrument de poliţie socială — ceea ce nu 
era decât foarte firesc, dat fiind că toată generaţia de 
la 1848 era francmasonă. Asta nu însemnează însă 
că noi trebuie să acceptăm această falsificare şi 
sărăcire a religiei. Mai ales azi, când însăşi ierarhia 
oficială a Bisericii noastre începe să regăsească 
drumurile cu adevărat duhovniceşti. 

- fragment din articolul „Misticism, 
misticism şi ortodoxie" — martie 1937 - 


fals 


IERTAREA CREŞTINA 

lertare! Iertare creştină. Cuvântul a fost prea des 
pomenit în ultimele zile. Dar la înțelesul lui câţi dintre 
noi se vor fi gândit cu dinadinsul? Şi totuşi el trebuie 
lămurit. 

Creştinismul este religia iubirii, a milei şi a iertării 

Religia celor slabi deci? A sclavilor? 

A, nu! Ci mai de grabă a eroilor. A eroilor umili 
şi anonimi; a celor care s-au înfrânt pe ei, a celor 
care nu mai sunt ai lor, ci ai lui Dumnezeu. Cine nu 
mai cere nimic pentru el, e creştin. Cine nu mai 
există prin el, e creştin. Cine s-a omorât în trupul lui, 
în ambițiile şi poftele lui, dar trăieşte în spiritul şi în 
legea lui Dumnezeu, acela e creştin. Înseamnă însă 
aceasta că un creştin nu există, nu cere nimic, nu 
vrea nimic, nu luptă pentru nimic? Deloc. El este. 
luptă şi cere împlinirea legii lui Dumneze 

De-ţi va greşi aproapele tău nu de şapte ori, dar 
de şaptezeci de ori câte şapte, iartă-l pre el. Desigur. 
De-i va greşi IE! De-ţi va greşi ție, nu ai nici un 
drept să-l osândeşti; căci cine te-a pus pe tine 
judecător în propria ta cauză; şi de unde vei lua 
puterea să osândeşti şi hotărârea să execuţi? Cum 
de poți aduna atâta tărie în sufletul tău, încât să iei 
asupra ta păcatul grozav de a te înscăuna ca stăpân 
peste oameni? Deci iartă-l 

Dar noi mai ştim ceva: ştim că baţjocorit, scuipat, 
pălmuit şi spânzurat pe cruce, Christos a gemut 
îndurător: lartă-le lor, Doamne, că nu ştiu ce fac. Dar 
tot Christos, îndurătorul a toate, e cel care a luat 
biciul şi a gonit pe zarafii şi negustorii care 
spurcau casa Domnului. De ce se uită aşa uşor 
lucrurile acestea? 

De ce nu ne dăm seama că blasfemăm şi că 
batjocorim tocmai ce e mai cutremurător de 
sublim în creştinism atunci când bagatelizăm 
iertarea creştină, făcând din ea o muşama cu 
care să acoperim păcatele ce se fac împotriva 
„legii”? 

Căci tocmai asta e sublim în religia noastră: 
desrădăcinarea subiectivismului şi a 
sentimentalismului, obişnuit să centreze toate 
întâmplările asupra noastră înşine, şi punerea 
noastră absolută în slujba unei realități 
transcendente nouă. lertarea în domeniul relativ al 
personalului e la locul ei: pentru că noi neexistând ca 
„noi”, insulta ce ni se face nu are obiect, nu există 
pur şi simplu. lertarea greşelilor greşiților noştri 
echivalează cu indiferența faţă de răul care ni se 
face, pentru că acest rău noi nu-l simțim, nu trebuie 
să-l simțim. Aşa fiind, iertarea nu e un principiu de 
morală, ci o metodă terapeutică pentru 
prelucrarea noastră personală. 

Dar atunci iertare pentru păcate împotriva 
legii dumnezeieşti nu există pentru noi; ea nu stă 
în mâna noastră, ci în mâna lui Dumnezeu; 
singur Dumnezeu poate să ierte. Noi nu! Ar fi prea 
mare îndrăzneală, şi orgoliul acesta ne-ar pierde. 

Incetați deci, mieluşei ai lui Dumnezeu, cu 
risipa de generozitate; NON DE RE TUA AGITUR! 

- articol apărut în "Predania”, nov. 1926 - 





Pagină realizată de Neoteta Codia 


lanuarie 2009 


ISTORIA CENZURATĂ DE GUVERNELE 
ROMÂNEŞTI 
- premii în cărți - 


Condiţii de participare: vârsta max. 35 ani; răspunsurile se vor trimite în scris pe 
adresa sediului, sau.se pot da personal, la sediu, până la data de 10 a lunii următoare 
apariției revistei. Premiile se vor ridica de la redacţie. 


RĂSPUNSUL CORECT LA ÎNTREBAREA LUNII DECEMBRIE: "Ce cărți de memorii 


legionare cunoaşteţi?” 


a fost dat de Tiberiu Brâulete, 25 de ani, din Giurgiu, care a câştigat cartea "Ultimele * 


poeme” (Radu Gyr) 
RĂSPUNSUL ESTE URMĂTORUL: 


Dintre cărţile de memorii legionare cele mai 
valoroase, amintim 


"Mărturisiri în duhul adevărului” - NAE 
TUDORICĂ (avocat, instructor legionar, şeful 
garnizoanei legionare Roman, jud. Neamţ); 


"Cal troian intra muroos - Memorii legionare” 
- ION DUMITRESCU-BORŞA (preot comandant 
legionar al Bunei Vestiri, secretarul Partidului Totul 
Pentru Țară); 

"Amintiri — NICOLAE ARNĂUTU 
comandant legionar-ajutor, şeful jud. Tulcea) 

"Fără Căpitan”, "Evocări”, "Mişcarea 
Legionară şi macedo-românii”, "Cazul Horia 
Sima şi Mişcarea Legionară” - CONSTANTIN 
PAPANACE (economist, comandant legionar, unul 
dintre colaboratorii apropiați ai lui Corneliu Zelea 
Codreanu); 

"Biserica şi Mişcarea Legionară” 
IMBRESCU (preot, instructor legionar); 

"Garda de Fier spre reînvierea României” — 
ŞTEFAN PALAGHIȚĂ (preot, comandant legionar) 

"Memorii 1929 - 1989” - ŞERBAN 
MILCOVEANU (medic legionar, şeful studențimii pe 
țară în perioada 1937-1940, închis la Râmnicu Sărat 


(avocat, 











ILIE 


Careury 


în 1938-1940 alături de elita legionară, supravieţuitor 
al masacrului acesteia din 21/22 sept. 1939); 


"Pentru sfânta cruce, pentru ţară” -— 
MARDARIE  POPINCIUC (avocat, comandant 
legionar); 

"Memorii  - VIRGIL IONESCU (inginer, 


comandant legionar, şeful Dobrogei legionare, închis 
la Râmnicu Sărat în 1938-1940 împreună cu elita 
legionară, supraviețuitor al masacrului acesteia); 
"Acuzat, martor şi apărător în procesul vieţii 
mele” — DUMITRU BANEA (comandant legionar din 
Sibiu, fratele şefului Ardealului Legionar, lon Banea); 
“Pe poarta cea strâmtă” — ANA-MARIA MARIN 
(soția celebrului comandant legionar VASILE 
MARIN, eroul de pe frontul antibolşevic din Spania); 
"Răspuns dat tinerilor la 100 de întrebări 
privind tot adevărul despre Mişcarea Legionară” 
— colecție de mărturii şi amintiri - DUILIU 
SFINȚESCU (doctor inginer, legionar, membru al 
secretariatului lui Corneliu Zelea Codreanu în 1936 — 
1938, responsabilul cu condica de grade legionare): 
“In _ secolul luminilor stinse" - RADU 
BUDIŞTEANU (avocat, legionar, închis alături de 
elita legionară în 1938-1940); 


ÎNTREBAREA LUNII IANUARIE: Mişcarea Legionară era / este adepta dictaturii? 
PREMIU: cartea "Adevărul în procesul Căpitanului” 


- 


CÂND RECUNOAŞTEREA UNUI SAVANT DEPINDE DE RABIN 


Această facultate evreiască a funcţionat într- 
adevăr, prof. N. Cajal fiind el însuşi student al ei în 
anii de studiu III, IV şi V, după ce fusese eliminat pe 
cnterii etnice din anul || al facultății de Medicină Cluj- 
Sibiu. După desființare, în 1945, sute de studenți 
evrei au revenit în facultăţile de medicină româneşti, 
direct în anul VI. Printre ei şi viitorul acad. N. Cajal 

Ceea ce mi se pare ciudat, dar explicabil, este 
„lepădarea“ unor medici evrei de această „Alma 
mater“ a cărei activitate ar trebui să fie lăudată şi 
Chiar comemorată. 

imi aduc aminte că într-o carte apărută prin 1996- 
1997, profesorul Coja lansa o acuzație gravă: 


-.. 


academicianul Cajal, preşedintele în exercițiu al 
Academiei de Ştiinţe Medicale, este un impostor 
deoarece nu are studii medicale, Cojă atrăgea 
atenția că academicianul N.C. nu figurează ca 
student decât în anii | şi II la Cluj, apoi trece direct în 
anul VI, la Bucureşti. 

l-am adus la cunoştinţă profesorului meu, N 
Cajal, această gravă acuzaţie, cerându-i să 
lămurească lucrurile în presă ori la TV. A fluturat 
mâna a lehamite şi mi-a zis: „Dă-l dracului!" 

Pentru mine era evident că acuzatorul nu era 
corect informat. Nu auzise probabil de acea facultate 





"Amintiri — ION FLEŞERIU (avocat, comandant 
legionar); 

"Sub steagul lui Codreanu” — NICU IANCU 
(avocat, comandant legionar din Sibiu); 

"Năzuinţi şi  deznădejd - PETRU | 
GHEORGHEONI (legionar, membru al Corpului 
Muncitoresc); 

"Un an lângă Căpitan” — ILIE TUDOR (unul 
dintre cei 70 de copii fii de țăran luaţi de Căpitan din 
toată țara pentru a-i educa şi specializa în cadrul 
Comerţului Legionar), ş. a. 

În cadrul acestei liste de memorii trebuie amintite 
şi cărțile membrilor echipei legionare care a luptat în 
1936 în războiul civil din Spania împotriva 
bolşevicilor: "Cea mai mare jertfă legionară” — ION 
DUMITRESCU-BORȘA (preot, comandant legionar 
al Bunei Vestiri, secretarul Partidului Totul Pentru 
Țară), "Crucificaţii” - BĂNICĂ DOBRE (economist, 
ziarist, comandant legionar al Bunei Vestiri, martir al 
Mişcării, asasinat în noaptea de 21/22 sept. 1939), 
"Insemnări de pe front — NICULAE TOTU (avocat, 
comandant legionar al Bunei Vestiri, martir al 
Mişcării, asasinat în noaptea de 21/22 sept. 1939) 





pentru evrei de la Spitalul Caritas, unde prof. Cajal 
făcuse cu adevărat carte serioasă timp de trei ani 

De ce atunci N. Cajal prefera să fie calomniat 
pe nedrept? 

M-am_lămurit ulterior. Dacă s-ar fi discutat 


public, ideea că evreii au putut totuşi să invete 
nestingheriţi în anii războiului ar fi prins rădăcini, 
contrazicând ideea persecuției lor şi subminând 


ideea de holocaust, atât de dragă şmecherilor de la 
Comunitate, în căutare disperată de parale stoarse 
de peste hotare (şi nu peste mult timp şi de la statul 
român), după modelul pretențiilor lor onorate de 
Germania şi Elveţia 


NOTĂ PRIVIND EVENIMENTELE DIN 21-23 IAN. 1941 (CORA GIA PE TI) 


„România era în continuare stat naţional-legionar, 
lar Horia Sima, al doilea om în guvern, se afla în 
xercițiul funcțiuni; erau __în__ funcţiune, în 


Sentinuare, miniştrii legionari de la ministerele 


lribuițe de [a îi ut Mişcării (mai puţin ministrul de 
Interne), 

Gen, Antonescu a trimis ofițeri să preia locul 
prefecţilor şi chestorilor legionari, dar fără a 
îndeplini formalităţile de _rigoăi ubli 
n re! noile numiri în funcţie). Aici a 
fost de fapt toată problema ŞI confuzia creată în 

intenționat de către Antonescu. În lipsa unui 
legionarii au_refuza răsească 

l inu ină atunci şi 

Se baricadal înăuntru sau au dus tratative cu 
Merii (deşi în mute județe chiar au predat 
instituţiile), (Pe de altă parte, acel Decret 

uma să fie semnat tot de către 





CUVÂNTUL LEGIONAR 


Conducătorul Statului - Antonescu - care decisese 
deja destituirea prefecților şi dăduse ordin general! 
Era clar că era doar o chestiune de ore până când 
avea să se indeplinească publicarea deciziei în 
Monitorul Oficial.) Ca urmare, prefecturile, chesturile, 
oficiile telefonice şi telegrafice au fost înconjurate de 
armată, iar activităţile din întreaga țară s-au întrerupt. 
De aceea nu se poate vorbi NICI DESPRE 
LOVITURA DE STAT A GEN. ANTONESCU, NICI 
DESPRE REBELIUNEA LEGIONARĂ, CI DESPRE 
"EVENIMENTELE DIN IANUARIE 1941", 
CUM DE ALTFEL AU DECIS CHIAR ISTORICII. 
Sima a refuza! să iasă din ascunziş şi să trateze 
cu gen. Antonescu, când încă se mai putea, deşi a 
fost solicitat de către un grup de Senatori Legionari 
în frunte cu gen. Dona, şi deşi nu fusese destituit. În 
schimb, a cerut prin intermediari, nici mai mult, nici 


lanuarie 2009 


mai puţin decât preşedinţia Consiliului de Miniştri, 
adică locul gen. Antonescu în Stat. 

Cum această situație anarhică se prelungea, 
existând şi pericolul invaziei vecinilor bolşevici, 
pentru restabilirea normalității a intervenit principalul 
aliat militar al României, Hitler cerând lui Sima să 
ordone încetarea rezistenței legionare împotriva 
conducătorului țării. Sima s-a supus ordinului lui 
Hiller. Legionarii au părăsit imediat instituțiile 
publice, dar era prea târziu: mii de legionari au fost 
condamnaţi pentru rebeliune, în ciuda asigurărilor 
că Ii se va întâmpla nimic, iar Sima a părăsit țara în 
portbagajul unei maşini. 

Comportamentul lui Antonescu a fost excesiv, 
instituind o cruntă prigoană antilegionară, iar 
denigrarea a înseşi doctrinei legionare a întrecut 
orice limită; de asemenea, trebuie subliniată 
ipocrizia şi duplicitatea lui. 


Pag. 15 












Revista se difuzează la chioşcurile RODIPET din 
BUCUREŞTI, şi din toate reşedintele de județ ale țării 
(precura şi în alte localități). 


ABONAMENTE PENTRU ANUL 2009: 


Prețul unui abonament este de: 
E =-- 70 RON pentru Europa; 


ABONAMENTE PE ADRESA; 
NICADOR CODREANU 

STR. BANUL DUMITRACHE NR. 35 
SECT. 2, BUCUREŞTI, Tel.: (021) 2425474 
















= 50 RON pentru țară (Bucureşti şi provincie); 


=== 130 RON pentru Canada, SUA, Australia. 








În primul rând, mulțumim din suflet 
tuturor celor care ne-au trimis felicitări cu 
ocazia Crăciunului şi a Anului Nou; o 
mențiune specială pt. domnii Eugen Statnic 
din Munchen şi loan Ciama din Timişoara. 


Mugur Ciubotaru — Sibiu: Întrebarea 
dvs. e incitantă: "Cum de fascismul, apărut 
în 1919, a reuşit să distrugă în câțiva ani 
un sistem politic - cel liberal - care, dura de 
50 de ani?”. Răspunsul foarte pe scurt este 
că fascismul a apărut ca reacție de apărare 
împotriva comunismului. Voi detalia pentru 
că nimeni nu ştie aproape nimic despre 
Mussolini şi fascişti decât că erau "răi". În 
tinerețe, Benito Amilcare Andrea Mussolini 
a fost socialist: în 1900, la vârsta de 17 ani, 
s-a înscris în Partidul Socialist Italian şi era 
redactorul ziarului socialist din Forli, apoi al 
ziarului de partid "Avanti”. A fost combatant 
pe front în timpul primului război mondial; 
acesta i-a schimbat în mod spectaculos opțiunile 
politice şi cariera: şi-a dat demisia de la "Avanti” şi 

. a înființat propriul ziar, "// Popolo d'ltalia”, fiind exclus 
din partid. În cursul anului 1918 a căutat să creeze 
prin publicația lui o nouă mişcare care să promoveze 
atăt naționalismul, cât şi reforma socială. În martie 1919 a 
organizat întâlnirea inaugurală a noii mişcări, "Fasci di 
Combattimento” ("Grupul de Luptă”), la Milano, unde au venit 100 
de persoane care reprezentau un spectru larg de vederi politice, 
incluzând naţionalişti, republicani, anarhişti, precum şi pictori şi poeți radical, 
care aveau în comun aversiunea faţă de statul liberal şi disprețul față de retorica 
luptei de clasă a socialiştilor. A fost schițat un program politic care cuprindea, 
printre altele; desființarea companiilor de acţiuni, suprimarea speculațiilor 
băncilor şi ale bursei, confiscarea venitului neproductiv, reorganizarea producției 
pe bază de colaborare şi participarea directă a muncitorilor la profituri. La 
sfârşitul anului 1919 existau deja 4.000 de fascişti. Brigăzile fasciste erau 
formate mai ales din ofițeri demobilizați şi subofițeri, studenți din clasa mijlocie, 
fermieri şi țărani înstăriți. "Socialiştii au creat un stat în stat... şi acest stat este 
mai tiranic, mai neliberal şi mai trulaş decât cel dinainte; acesta este motivul 
pentru care ceea ce facem noi astăzi este o revoluție care să dărâme statul 
bolşevic, urmând să ne răfuim apoi cu statul liberal care rămâne” spunea 
Mussolini în 1921, într-un discurs la Bologna. În primăvara lui 1922, brigăzile 
fasciste au alacal comitetele socialiste şi proprietățile mişcării sindicale, iar 
guvernul şi poliția, care nu-i aveau la inimă pe socialişti, nu au intervenit, ba chiar 
în anumite zone au împrumutat arme fasciştilor. Aceste acţiuni au impresionat 
clasele conservatoare de mijloc, convingându-se că fasciştilor Ii se putea 
încredința o parte din guvernare. Faimosul "marş asupra Romei" a avut loc în 
noaptea, de 27 oct. 1922, când brigăzile fasciste au ocupat primăria, palatul 
telefoanelor şi gările oraşelor din nordul Italiei, iar alte coloane de fasclşti se 
îndreptau spre Roma, pe căi rutiere şi ferate. Regele Victor Emmanuel, care nu 
avea încredere în guvernul său măcinat de neînțelegeri între diferitele facțiuni, şi 
pentru a evita un război civil, i-a cerut lui Mussolini să accepte postul de prim 
ministru al Italiei, pe 29 oct. 1922. Camera i-a dat un vot de încredere şi i-a 
conferit puteri extraordinare pentru o perioadă de 12 luni, iar Mussolini a trecut la 
consolidarea poziţiei sale: Ca prim-ministru al Italiei timp de 21 de ani (1922 — 
1943), Mussolini a încercat să redea Italiei gloria Romei antice. A reuşit să 
reducă şomajul, să organizeze poliţia, să înceapă lupta impotriva Mafiei din 
sudul Italiei, în 1929 a semnat Concordatul cu Papa, catolicismul devenind 
religie de stat în Italia, iar Papa recunoştea statul italian, încheindu-se astfel o 









Redactor şef: 
Colegiul de redacție: 


Nicoleta Codrin 





Str. Mărgăritarelor nr. 6, sector 
(zona Circului — inters: 


Relaţii 
cu publicul: 


e-mail: cuvantul 


Pag. 16 





Periodic editat de "ACȚIUNEA ROMÂNĂ” 


Emilian Ghika, Ştefan Buzescu, Corneliu Mihai, Ştefan Hâncu 


Tel: (021) 2425471 


CUVÂNTUL LEGIONAR 


dispută veche din 1871: a participat la 
războiul civil din Spania (1936 - 1938) 


de partea  naţionaliştilor spanioli 
conduşi de gen Francisco Franco, 
împotriva bolşevicilor, în timp ce 
statele zise "democrate"; Anglia şi 
| Franţa, i-au susținut pe comunişti; o 
faptă mult mai puţin glorioasă, vorbind 
eufemistic, a fost ocuparea Etiopiei în 
1935. După intrarea în război (1940) 
şi după înfrângerile suferite în Grecia 
şi în Egipt, opoziția a început să-şi 
manifeste nemulțumirile, iar în cursul 
anilor 1941 şi 1942 acestea au 
crescut, pe măsură ce înfrângerile 
veneau una după alta. În iulie 1943 
regele - Victor Emmanuel, ajutat de 
votul de neîncredere dat lui Mussolini 
de şeful Marelui Consiliu Fascist, Dino 
Grandi, l-a demis pe acesta din funcția 
de premier şi a ordonat arestarea lui 
Noul premier, mareșalul Pietro Badoglio a 
anunțat capitularea necondiționată a Italiei, 
la 8 sept. 1943. Trupele germane au ocupat 
% centrul şi nordul Italiei, iar patru zile mai 
târziu un comando de paraşutişti condus de 
Otto Skorzeny l-a eliberat pe Mussolini, fapt ce a 
permis crearea unui nou stat fascist, Republica de la 
Salo. În aprilie 1945 aceasta şi-a încetat existența, germanii 
erau în plină retragere către granița cu Austria, iar Mussolini împreună cu 
câțiva miniştri şi câțiva conducători fascişti au încercat să se refugieze din țară, 
dar au fost capturați de comunişti şi împuşcaţi, iar trupurile neînsuflețite au fost 
duse în Milano şi au fost spânzurate de picioare în centrul oraşului 

lonel Murar — Tormac (Timiş); Vă mulțumim pentru constanța cu care ne 
trimiteţi impresiile dvs. despre ceea ce se petrece azi în lume; vă împărtăşim în 
mare parte părerile şi sper ca într-un număr viitor să publicăm câte ceva 

Sergiu Binder — laşi: Nu exagerăm deloc cu numărul evreilor existenți în 
România zilelor noastre. Ziarul "Le Monde” a făcut public faptul că în 2007 
existau în România 15.000 de evrei oameni de afaceri şi 3.500 de întreprinderi 
evreieşti (adică 3.500 de întreprinderi româneşti au fost cumpărate de evrei 
cetățeni israelieni), iar di. Zelea-Codreanu citează sursa în editorialul din feb. 
2008, vorbind despre ofensiva economică iudaică în România. ŞI ţineţi cont de 
faptul că "Le Monde” nu este nici pe departe antisemită sau... legionară! Rețineţi 
că "Le Monde” se referă doar la oamenii de afaceri, deci numărul evreilor din 
România este mult mai mare. Prof. Coja şi mai multe ONG-uri susțin chiar că 
450.000 de evrei (patru sute cincizeci de mii) au primit cetățenia română din 
1990 şi până în 2005, adresând şi o scrisoare deschisă Congresului American 
pentru a protesta. Şi dacă avem în vedere faptul "Le Monde” spunea că în Israel 
sunt 500.000 de evrei care plâng cu lacrimi de crocodil după spațiul mioritic, 
putem crede în veridicitatea numărului, nu?! Realizaţi că este vorba despre o 
reală invazie? Chiar dacă autoritățile încearcă să ascundă aces! fapt. 

Grigore Popovici - Rădăşeni (Suceava): Dragă Bădie, vă asigur că nu sunt 
supărată pe dvs.! Am fost contrariată şi întristată, dar atât, şi deja am uitat. lar 
pozele din Bucovina şi nordul Moldovei, publicate la rubrica "Zig-zag prin țară” au 
fost făcute în urmă cu ani de zile. Vă doresc din suflet însănătoşire grabnică şi 
să abordaţi din nou optimismul robust cu care ne-ai obişnuit. În pag. 13 din 
numărul acesta aveţi o mică surpriză: nu trebuie să aşteptaţi până în decembrie 


Wioolta Codria 










ISSN 1583-9311 





2, Bucureşti - În fiecare Vineri, orele 15-19 
cu Ştefan cel Mare, colț cu str. V.Lascăr) 


sau 0745 074493 














-legiona 





lanuarie 2009