Vasile Blanaru-Flamura — Apocalipsa ucigasa — 2002

“„ISTORIE” ŞI ADEVĂR 


i „Apocalipsa 
ucigaşă' 


ÎNFRIGOŞĂTORUL ASASINAT 
NOAPTEA DE 29/20 NOIEMBRIE 1938 


BLESTEMUL 
- ATENTATELOR POLITICE 


TPI 
î î | 


Editura SEPCO 
COLECTIA ICONAR 


ai 


ui 


VASILE BLĂNARU - FLAMURĂ 


APOCALIPSA UCIGAŞĂ 


ÎNFRIGOS ATORUL ASASINAT 
DIN NOAPTEA 
DE 29/30 NOIEMBRIE 1938 


BLESTEMUL 
ATENTATELOR POLITICE 


EDITURA SEPCO S.R.L. 


Bucureşti, 2002 


supra acestei ediţii sunt rezervate autorului 


_vate drepturile a 
S şi Editurii SEPCO SRL. 


Prefaţă şi ediţie îngrijită de Gelu NETEA 
Culegere şi tehnoredactare: Elena SORA 


I.S.B.N.: 973-87138-9-0 


În loc de prefață: 


V. Blănaru-Flamură, 
între ideal şi imposibil. 


Această carte, cea de a noua, şi ultima, încununând ca o 
mătanie depusă posterităţii opera lui V. Blănaru-Flamură, a 
fost scrisă şi rescrisă de-a lungul a zeci-de ani. Manuscrisul 
pe care îl am în față stă martor spuselor mele cât şi, în 
primul rând, faptelor relatate de autor. 

începută prin diverse însemnări de jurnal notate încă din 
anul 1929, ea şi-a întregit acurateţea informaţiei între anii 
1949 -1964, pe care autorul i-a suferit în închisoare alături 
de personaje cheie ale naraţiunii sale, fiind definitivat apoi, 
spre publicare, în vara lui 1995. A fost revăzută şi adăugită 
în iarna anului 2001. 

O carte care a durat de la tinerețe până la bătrânețe. 
Adunând în ea tot ceea ce viața unui om poate aduna spre 
ase prezenta dinaintea Judecăţii de Apoi cu sufletul curat şi 
inima împăcată spre împărtăşania veşnică. 

Nu este vorba de o spovedanie obişnuită. Ci, ne întâlnim 
aici, cu spovedania spovedaniilor. O mărturisire totală în 
care, V. Blănaru-Flamură, înainte de a se mărturisi în faţa lui 
Dumnezeu, se mărturiseşte în faţa cititorului. Dialogând cu 
el, fără să-l cunoască, aşa cum vorbeşti cu un prieten sau 
un frate. Cititorul îi este prieten, frate şi judecător în raport cu 
toate. frământările care. i-au chinuit conştiinţa pe drumul 
recunoaşterii integrale, uneori chiar de nerecunoscut, a 
adevărului adevărat, singurul lui sens spre scriere şi 
aplecare deasupra fiecărei pagini. 

Împosibil de stabilit, cât, din conţinutul a ceea ce veți citi 
reprezintă realitate sau coşmar. 

Pentru că, iată imaginea exactă, al acestui conţinut: totul . 
este adevărat şi nimic nu este adevărat. 


Cum. să nu fie adevărat ceva Cesun-om, ne spune cu 
limbă de moarte? Dar, pe de altă parte, cum sa putem crede 
că sunt reale, în stricta lor manifestare şi expunere, 
ticăloşiile, cruzimile, ororile şi crimele” abominabile la care 
vom asista de-a lungul unui şir nesfârşit de atrocități absolut 
de necrezut? 

Unde începe imaginaţia? Unde se sfârşeşte firescul? 

Ne pomenim până la urmă spectatori la o piesă de teatru 
absurdă, pe care nu ne vine să o credem, pe care trebuie să 
o credem atâta vreme cât avem de-a face chiar cu cel care a 
suferit-o în toată înfricoşătoarea ei amploare. 

Este versiunea românească a povestirii lui Ernest 
Hemingway „Fluturele şi tancul”. Aripile lui V. Blănaru- 
Flamură fiind strivite act după act, şi tablou după tablou, sub 
şenilele unui tanc ucigător. 

Rămâne, ca sentiment implacabil, dorința celui ce ne 
vorbeşte de a crede în vorbele sale. Punându-ne pe tavă 
argumente,  contraargumente, documente, interogatorii, 
declarații, trimiteri la arhive, file de dosar precise, o puzderie 
întreagă de arătări de netăgăduit alcătuind fuiorul de pe 
care, el, ne deapănă povestirea. Demn de reţinut că, toate 
acestea, pot fi oricând şi de oricine verificate la sursele 
indicate. 

O muncă migăloasă de documentarist, înhămat a 
respecta până la detaliu, fiece virgulă dintr-un text în care 
sare iu Au ul i este explicată şi justificată cu 
dintr-un întreg prin a delenă SE Ag ale ati call 

tă unitar. 
a Dl sei Ml pe care autorul îl trage după 
oiați sub greutate, deşertându-l apoi în 
partaşi, la descrierea tuturor 
e) lume apusă. Această lume, 
ştri, dacă vom avea răbdarea 
de nemernicii provenind din 


VA Blănaru-Flamură, a trăit-o, a 
revarsă acum nouă spre analiză 


4 


şi sinteză în toată amplitudinea oribilă sub sceptrul căruia s- 
a petrecut în forme nemai întâlnite de încălcare a drepturilor 
omului şi a sfintei sale condiție umană zdrobită sub călcâiul 
păcătos al forței brute. 

Cine este personajul central al acestei piese? Căci, piesă 
cu subiect furat din iad, este această carte descriind raiul pe 
pământ întronat de regele Carol al II-lea şi camarila sa de 
servitori mârşavi îndreptaţi împotriva poporului român, cu 
deosebire, împotriva tinerilor. 

S-ar părea, până la un moment dat, să fie Corneliu 
Codreanu. Dar nu este el. Este Mişcarea Legionară luată în 
ansamblu. Cu toate relele şi bunele ei, cu toate faptele 
meritorii şi greşelile, cu toate acțiunile sale demne şi 
acţiunile criminale care i s-au pus în cârcă fără să aibă nici o 
vină. Corneliu Codreanu fiind doar exponentul, de excepție, 
al unei generaţii. de excepție. Crezând, orbeşte, el şi 
Mişcarea sa, în Dumnezeu şi Poporul Român. 

Creştinismul şi românismul acestor multiple personaje, 
întruchipate. într-unul. singur, au fost batjocorite şi chinuite 
până dincolo de limitele tragediei. Mai întâi sub dictatura 
carlistă, nerecunoscute fiindu-i .apoi calităţile sub dictatura 
antonesciană şi mistificat fiindu-i adevărul, pe de-a întregul, 
cu minciuna copleşind-o sub dictatura comunistă. Ce ne 
spune, sub acest semn al tragediei, autorul? 

„Dacă ar fi să dăm tragediei legionare forma unei : 
lucrări teatrale, am considera tot ce s-a întâmplat până 
acum, ca evenimente politice, drept actul întâi al 
tragediei. 

Dar pentru că marea tragedie a Gărzii de Fier abia 
este la început, şi are mai multe acte, şi. pentru că 
această. îngrozitoare tragedie cuprinde în conținutul ei 
mii de alte tragedii: viața, lupta şi sfârşitul dramatic al 
miilor. de. eroi- începând cu Corneliu Codreanu şi 
terminând cu cel mai anoninim. dintre victimile ororilor 
armandiste - să-l numim pe Cazan sau Răuţ =, vom 
continua povestirea nu după anumite reguli de estetică 
literară (tragedia legionarilor a fost prea cumplită ca să 


i aie PP 


poată fi încadrată în vreo regulă de estetică), ci după 
firul evenimentelor depănate pe ghemul documentelor şi 
al amintirilor, după ceea ce a putut să se întâmple 
împotriva oricăror reguli sau rațiuni. 

Aşadar să  depănăm în 
evenimentelor” . 

Ghem pe care se înşiră şi de pe care se deşiră, firul rupt 
pe alocuri şi reînodat în altele, al scenelor de groază care ne 
înfăşoară şi în care se desfăşoară acţiunea de la ridicarea 
până la căderea cortinei. 

Când a bătut gongul? Când am intrat în sală? Când, din 
cititori, am devenit spectatori? 

De la Circulara adresată de Corneliu Codreanu 
legionarilor în septembrie 1935: 

„Perioada manifestaţiilor de stradă zgomotoase, cu 
spargeri de geamuri şi capete evreieşti, apartine 
trecutului. Legionarii nu vor mai ieşi în stradă, nici 
pentru a sparge geamuri şi a distruge, nici pentru a-şi 
demonstra pasiunea politică sau credinţa politică în fața 
baionetelor, răspunzând cu lovituri şi  înfruntând 
moartea. Toate acestea aparțin, anilor de început 
tinereților noastre, entuziasmului nostru de odinioară şi 
păcatelor noastre din tinerețe. Astăzi Mişcarea este 
matură. Avem ani grei de experiență în spatele nostru 
Comandamentele politice de astăzi nu ne mai pot 
permite să greşim. Ele ne îndeamnă să învătăm, să ştim 
să construim. Cei care ieri, bătrânii, înțeleptii noştri ne- 
au scos in stradă, astăzi ne învață să combatem "răul 
prin ordine şi muncă, prin politica înfăptuirilor de fiecare 
zi. Aşa e bine şi-i vom asculta. 


pi pi luptă se încadrează şi „bătălia comertului”. 
vali e comerț românesc. «Antisemitismul» nostru nu 
a fi violența pe stradă, 


ci concurenta i 
evreu. Vom face un com > 1 erolurai 


corectitudine şi the tăia lia 0 NOE totaă 


lumea a I [3 dință în aşa fel ca nimeni în 
sta să nu aibă motiv a-l vedea altfel de cum este 


continuare firul 


Vom: demonstra tuturora că şi românii, nu numai străinii 
au harul binecuvântat al comerțului...” 

Cum a răspuns guvernul patriarhului Miron Cristea? Prin 
măsuri samavolnice, anticreştine şi antiromâneşțti. Le vedem 
enumerate în scrisoarea pe care, la 26 martie 1938, 
Corneliu Codreanu a trimis-o, în disperare, lui Nicolae Iorga: 

„Când aţi văzut că pornim, că suntem corecți, că 
suntem capabili, că munca noastră e binecuvântată de 
Dumnezeu, veniți tot voi, şi distrugeți acest început de 
comert românesc, poate cel dintâi început serios în 
vremea noastră, veniți şi fără milă ,înăbuşiți aceste 
încercări, tot avântul nostru şi atâtea speranțe. 

Ce epitete să vă dau? Ce cuvinte din limba română vi 
s-ar potrivi ? 

Ne acuzaţi că am greşit în trecut. Dar cine n-a greşit 
dintre noi? Spuneţi însă cu ce am greşit acum? Ne 
scoateţi o, crimă din cea ce înşivă ne îndemnați ieri să 
facem? Nu mai existăm decât noi care trebuie să fim 
nimiciți, prin orice mijloace. Niciodată, nici un cuvânt de 
rău pentru profesorul lorga. Totdeauna cu respect şi 
binecuviință. De câtva timp plouă cu articole cu otravă 
peste noi... Între bliduri (adică în restaurantele noastre) 
facem comploturi, punem la cale revoluții îngrozitoare şi 
vrem să ucidem oameni «Suflete de asasini, oameni cu 
revolvere în mâini şi-n buzunare». Ei bine nu mai pot ... 
Nu să ne închideţi comerțul nostru, nu să ne înăbuşiţi 
avântul, ci să ne bateți la tălpi, să ne trimiteţi în Insula 

Şerpilor, să ne ucideţi cu pietre, să ne spânzurați cu 
picioarele în sus şi să ni le bateţi în cuie, să ne supuneți 
la cele mai mari umilințe, nu veți întâmpina nici 
dumneavoastră domnule profesor lorga, şi nici ceilalți 
«+-nu-numai nici o violență, dar nici măcar o opunere. 
Dar de acum şi până voi închide ochii, domnule lorga, şi 
după aceea, după moarte, te voi privi aşa cum meriți. 
Bucureşti 26 martie 1938 (semnat) Corneliu Z. 
Codreanu”. 

De fapt, ce s-a întâmplat? Ne spune tot scrisoarea citată: 


„Astăzi, sâmbătă 26.IIl. 1938, orele 9 dimineață, cele 
două restaurante, de la Obor şi de la Liceul Lazăr, au 
fost închise de autorități. La fel şi magazinul de 
coloniale Obor. La cel dintâi s-a prezentat comisarul şef 
Furdulescu de la circa 18, însoţit de doi comisari ajutori 
şi de un pluton de jandarmi sub comanda unui sergent. 
La cel de al doilea, comisarul şef Malamuceanu, însoțit 
de doi comisari —ajutori , punând în vedere personalului 
să se retragă, deoarece au ordin ca să evacueze şi să 
închidă imediat localul. Domnul Popescu (responsabilul 
restaurantului de la liceul Lazăr — n.n) le-a cerut ordin 
scris. Au răspuns: Avem ordin verbal. Personalul s-a 
retras fără nici un fel de împotrivire, lăsând totul îm 
mâna autorităţilor...”. 

Ce a însemnat, acest abuz grosolan, încălcând orice 
normă de legalitate, pentru Codreanu şi Mişcarea 
Legionară? 

„închiderea acestor două restaurante ne-a cauzat 
prejudicii materiale sângeroase, şi obligaţii cărora nu le 
vom putea face faţă în nici un fel şi deci mari prejudicii 
morale” adăugând: „Intreprinderea Obor s-a deschis la 
data de 14 septembrie 1937, făcându-se mari cheltuieli 
de investiții în reparația localului în valoare de 400.000 
lei, cu chirie de 200.000 lei. Restaurantul Lazăr s-a 
deschis în noiembrie 1937, cu chirie de 280.000 lei anual 
ŞI investiții numai în repararea localului de 250.000 Iei. În 
Ca ard uri veselă şi vinuri în pivniță, în 
Ceai pe credit, peste două milioane şi 
Jumătate...”. 

bela răspunsul lui Nicolae lorga? 

„Se trimite înapoi, cu cea mai îndreptăţită indignare, 
amintiri cat ie pesecotie din partea cula care 
faptelor sale ar Froliuj = Ela pu e FE data 

I sa se coboare în conştiinţa sa 


pentru a se pocăi ită Di mal iati zii 
asupra ei ...», Poca, evitând ţării primejdiile ce sunt 


Reacţia lui Armand Călinescu: „Asta-i muzica ce-mi 
place”. 

Replica regelui Carol al II-lea către Nicolae lorga: „Dă-l în 
judecată pentru ultraj. Eşti ministru! După lege, orice 
atac împotriva unui ministru în exercițiul funcțiunii este 
pedepsit cu închisoarea...”. 

În sfârşit, s-a găsit pretextul mult aşteptat. Lui Codreanu i 
se poate intenta „legal” un proces. În realitatea consumată 
acest „proces” nefiind altceva decât o farsă judiciară 
grotescă, o ruşine, o mascaradă nimicnică pusă la cale cu 
un „profesionalism desăvârşit” de către dementul rege Carol 
al II-lea şi prea supusul său servitor hidosul personaj ucigaş 
prin vocaţie, Armand Călinescu. 

Aici începe sfârşitul vieţii Căpitanului. Drumul său fără de 
întoarcere. Arestarea, „judecata”, condamnarea şi, în final, 
pentru ca tragedia să se încadreze în proporţii perfecte, 
asasinarea sa prin sugrumare la marginea pădurii 
Tâncăbeşti de către gâzii plătiţi cu arginții lui luda. 

Şi-ar fi putut salva viața? Da. Cum? Acceptând 
propunerea apropiaților săi de a evada şi de a fugi apoi în 
Italia. Atitudinea lui însă față de această ultimă soluţie a fost 
de-a dreptul socratică. Ea va intra, fără îndoială, în cartea de 
aur a demnităţii creştine româneşti: 

„A mi se cere a renega tot ce a constituit până azi 
învățătura de bază a luptei noastre legionare: curajul 
răspunderii, jertfa ca simbol al învierii, mormintele 
noastre ca unitați de măsură ale eroismului legionar 
este egal cu a mi se cere să trădez cauza pentru care 
sunt aici. Ce vor spune cei ce vin după noi când vor afla 
că n-am primit moartea legionară ca pe o binecuvântare 
cerească ? Sau că am propăvăduit «țelul final al 
legionarilor nu este viața, ci învierea: învierea neamului 
în numele Mântuitorului lisus Hristos», dar, abandonând 
acest țel am evadat să ne punem viaţa la adăpost ? La 
adăpost de ce ? 

Oare poate fi în viața, în demnitatea, în conştiinţa 
unui om, a unei naţiuni o pată mai mare ca laşitatea ? Să 


9 


predici nişte principi! de luptă şi, în final să Taci exact 
contrariul? Legionarii resping cu încăpațânare asemenea 
practici politicianiste. Am proclamat: «Neputând învinge în 
viată fiind vom învinge murind» şi credem în acest adevăr, 
considerându-l singurul comandament „politic şi moral 
demn de urmat, cu toate riscurile, cu toata ființa noastră. 
Spuneţi, aşadar, celor ce v-au trimis la mine că şeful 
Legiunii nu evadează, nu fuge de răspundere în fața morții, 
nu se îndoieşte că într-o zi neamul românesc va birui şi va 
învia întru veşnicia pentru care murim noi acum... Aşa să 
spuneți şi vă rog, camarade Petrescu, să faceți ca nimeni, 
absolut nimeni să nu uite că trupurile noastre pot fi ucise, 
pot fi chinuite, mutilate, sfâşiate, aruncate ca nişte stârvuri 
pe maidane, pe gunoaie, în piețe publice, la răscruci de 
drumuri, dar sufletele noastre, credinţa şi ideile noastre nu 
pot fi ucise. lubirea noastră de neam şi țară, dragostea 
noastră pentru glia strămoşească, dorința noastră de a da 
țării o nouă aşezare, mai dreaptă, mai românească, mai 
bună, nu vor putea fi nimicite. Sub orice steag românesc 
toate acestea înfăptui-se-vor, va fi o biruință legionară 
oricum, cu noi sau fără noi, ea va veni într-o zi...”. 
Adaug, ca încheiere, relatarea lui Mircea Eliade făcută la 
timpul cuvenit lui V. Blănaru-Flamură, privind textul unei 
scrisori concepută de 100 de tineri care în dorinţa lor nebună 
de a-şi salva cu orice preț idolul intenționau ca în ziua de 24 
SI a Sa așa ve isa ardă ca nişte torţe vii în piaţa 
alatult S solută nebunie dar şi de dragoste 
până dincolo de moarte: 


care va turbura pacea neamului nostru cel puțin 100 de ani. 
itale: ori ucidem pe cei ce 


ști. Nu ucidem, nu ne 
conştienţi că ne. pierdem 


10 


sufletul şi viața veşnică, recurgem la soluţia ultimă: jertfa 
prin noi înşine. 

Să nu ne plângeți. Doar închinați-vă pentru bucuria 
noastră de a nu muri în zadar... 

Mă adresez camarazilor noştri. 

Am ales această cale, ultima din trei. Este singura ce ne- 
a mai rămas. E posibil ca moartea noastră să găsească 
înțelegere în inima Domnului ţării. E imposibil ca jertfa 
noastră să nu dărâme zidul de ură şi mişelie ce s-a ridicat 
între naţiune şi asupritorii ei. Voi, camarazii noştri, ne veți 
ierta: ni-e dragă moartea pentru Căpitan! 

Mă adresez capului suprem al ţării. 

Maiestate, se pune la cale o mare nelegiuire împotriva 
lui Corneliu Codreanu: asasinarea lui în închisoare. Opriţi 
această fărădelege înspăimântătoare! Optiţi-o acum până 
nu e prea târziu... 

În Legiune sunt zeci de mii de tineri gata să moară 
pentru el. Dovadă că aşa este, iată jertfa noastră. Aceasta 
trebuie să îngrozească pe toți cei care vă împing în conflict 
cu națiunea, iar pe maiestatea voastră să vă facă a înțelege 
cu un ceas mai devreme că e în primejdie însăşi destinul 
naţiunii şi al Coroanei. 

Opriţi fărădelegea! Astfel ca nici un legionar să nu cadă 
răzbunând moartea lui Corneliu Codreanu. 

Răzbunarea să nu fie a oamenilor, ci a lui Dumnezeu...”. 

Despre toate aceste evenimente contemporane anilor '38- 
'40, îmbrăcate în straie de eroism antic prin pana unui discipol 
ieşit din comun cum este autorul cărţii de față, veţi putea citi, 
cutremurându-vă, în toate cele 184 de pagini ale sale. 

lar dacă nimic nu va fi să credeți şi nimic nu va fi să vă 
emoţioneze, V. Blănaru-Flamură, va înțelege că este prea 
devreme pentru ca lumea să priceapă ceva ce de 64 de ani 
încoace, cu obstinaţie diabolică, este terfelit, murdărit, mânjit şi 
împroşcat cu noroi de către tot felul de „istorici” carolingieni, 
antonescieni şi comunişti, unul mai „obiectiv” decât altul. 

Neclintit, V. Blănaru-Flamură are timp să aştepte. 

Nu are decât 90 de ani. 


Gelu NETEA 


ll 


EPILOGUL MARIE 
TRAGEDII LEGIONARE. 


Românismul Gărzii de Fier. 


umirea lui Gavrilă Marinescu (prefectul Poliţiei Capitalei) 

ca ministru al forțelor de ordine avea un tâlc. Se ştia că 

noul subsecretar de stat era un vechi carolingian, 

corupt, imoral, perfid, brutal, într-un cuvânt avea toate 
„calitățile” unui mercenar din cei mai inexorabili. Includerea lui 
în noul cabinet se făcuse din ordinul regelui şi în baza unui plan 
bine gândit. 

Că planul a fost bine gândit ne-o va spune un alt carolingian, 
Armand Călinescu, omul care, ca şi Gavrilă Marinescu, va face 
din crimele sale nu un ideal politic ci o predilecție politică de 
ordin psihopatic. lată ce va nota el, opt zile mai târziu, după 
remanierea cabinetului liberal (nota o reproducem din revista 
stalinistă Magazin istoric nr. 5/74, mai 1973, cu respectivele 
completări ale revistei); însemnările sunt foarte laconice, ele 
implică în planurile criminale ale noului „demnitar” şi pe primul 
ministru Gheorghe Tătărăscu, dar suficient de clare ca cititorul 
să înțeleagă ce monstruozitate se punea la cale în cercurile 


cu binecuvântarea 


guvernamentale cele mai înalte ŞI 
dementului rege Carol al II-lea: 
„Lungă întrevedere cu 


Are de gând să 
Şti principali. Şi-a 


12 


format echipa de 200 puşcăriaşi cu care va da lovitura într- 
o noapte. E convins că dacă nu-i suprimă el pe ei, vor 
cădea el şi regele, apoi victime [...] Gabriel i-a spus regelui 
că ceea ce putea odată vindeca cu o cataplasmă, acum va 
trebui tratat cu bisturiul”. 

Această „notă”, semnată de cel mai odios asasin, Armand 
Călinescu, nu este o invenţie a propagandei gardiste. Ea a fost 
scrisă în ziua de 1 martie 1937 şi face parte din însemnările 
sale politice, însemnări cărora astăzi propaganda comunistă le 
dă o importanță mai mult decât istorică. Din conţinutul ei se 
desprinde cât se poate de exact intenţiile criminale pe care le 
aveau unele cercuri din jurul tronului împotriva „Gărzii de Fier”. 
Se vede foarte clar că guvernul liberal, cu miniştri ca Gavrilă 
Marinescu şi Victor lamandi, înclină să părăsească vechea sa 
linie, aceea de a reprima excesele unei mişcări şi nu 
mişcarea însăşi, şi se apropie tot mai mult de teza lui Armand 
Călinescu potrivit căreia represiunea, teroarea 
guvernamentală şi lichidarea imediată a gardismului sunt 
singurele mijloace cu care se poate rezolva problema 
politică actuală. Dar, în timp ce noul ministru al polițiilor îşi 
forma echipa de 200 puşcăriaşi cu care să dea lovitura într- 
o noapte, să-l suprime pe Codreanu şi vreo 30 gardişti 
principali (Carol şi Tătărăscu fiind de acord cu propunerea), ce 
se, petrecea în tabăra legionară? Ei care formau „oastea 
catilinară de rataţi şi aventurieri” „ ei care îi aveau pe 
„nicadori” şi pe „decemviri” şi care juraseră de nenumărate ori 
că vor „sfărâma zidul de ură şi mişelie, care îi înconjurau”. 
legionarii „crescuţi la şcoala urii şi a crimei”, ei „Ppistolarii, 
bandelor fasciste”, „lumpenproletarii”, „energumenii”, legionarii, 
ce făceau? Ce făceau Codreanu şi cei 30 de gardişti principali 
candidaţi. la „suprimare”? Ce făcea fiorosul corp legionar 
„Moţa-Marin”? 

Pentru a răspunde la aceste întrebări ne vom folosi tot de 
literatura marxistă antilegionară şi de unele documente ale 
vremii incluse în literatura de propagandă antilegionară. 

Mai întâi vom aminti cititorului că încă din septembrie 1935, 
Mişcarea Legionară era angajată în una din marile ei bătălii: 
bătălia comerțului legionar. În prima sa circulară privind 
bătălia comerţului, Căpitanul recomanda legionarilor şi 


13 


i Aga 18 ă mare şi grea operă de 
prietenilor Legiunii să su ace i sită ie AN pa publică 
rorțaizare & SG AS cari aşa spunea el în acea circulară: 
pis A 'manifestaţiilor de stradă sali eg Tun 
spargeri de geamuri şi capete evreieşti, Elo (ieCutuiui. 
Legionarii nu vor mai ieşi în stradă, iii eni/usiepar ge 
geamuri şi a distruge, nici pentru a-şi demonstra pasiunea 
politică sau credința politică în fața  baionetelor, 
răspunzând cu lovituri şi înfruntând moartea. Toate 
acestea aparțin, anilor de început, tinereţilor noastre, 
entuziasmului nostru de odinioară şi păcatelor noastre din 
tinerete. Astăzi Mişcarea este matură. Avem ani grei de 
experiență în spatele nostru. Comandamentele politice de 
astăzi nu ne mai pot permite să greşim. Ele ne îndeamnă 
să învăţăm, să ştim, să construim. Cei care ieri, bătrânii, 
înțelepții noştri, ne-au scos în stradă, astăzi ne învaţă să 
combatem răul prin ordine şi muncă, prin politica 
înfăptuirilor de fiecare zi. Aşa e bine şi-i vom asculta. 

In această luptă se încadrează şi „bătălia comerțului”. 
Vom face comerț românesc. «Antisemitismul» nostru nu va 
fi violența pe stradă, ci concurența negustorului evreu. 
Vom face un comerț cinstit, bazat pe totală corectitudine şi 
bună-credinţă în aşa fel ca nimeni în lumea asta să nu aibă 
motiv a-l vedea altfel de cum este. Vom demonstra tuturora 
că şi românii, nu numai străinii au harul binecuvântat al 
comerțului... ”. 

Legiunea era în primăvara lui 1937 în plină „bătălie” a 
comerțului. Imi aduc aminte că în toamna aceluiaşi an am 
participat la festivitatea de deschidere a unui restaurant 
Feel eo ului de Atelierele C.F.R. Griviţa. 
Aniisetaiiee săi ai A jA viață „am. citit căteva versuri 
li ae a aaa on Creangă. Mărturisesc sincer că n- 

unci de existența unei asemenea poezii în 


maşină pe o foaie de hârti 


14 


E 


La început am crezut că e vorba de un apocrif. Mai târziu 
am descoperit că strofa respectivă face parte din poezia 
„Oltenii în laşi”, a treia strofă dintr-o poezie de cinci strofe, 
apărut în lon Creangă: Opere complete, partea a l-a, volum 
editat de Editura libr. „Universală” Alcatay et Co. Bucureşti. 

Dar nu numai în comerţ legionarii erau în plină „bătălie”; ci . 
se angajaseră şi în alte „bătălii” în cadrul economiei statului. De 
pildă în „bătălia fierului vechi”. 

Tot cam în acelaşi timp Corneliu Codreanu adresa, tot printr- 
o circulară un apel legionarilor din întreaga țară, prin care le 
cerea să adune fierul vechi, pentru a fi valorificat. Era pentru 
prima dată, când cineva se gândea că este o crimă să fie 
lăsate cantități imense de fier vechi să ruginească pe 
maidane, în diferite curți şi livezi, pe tot cuprinsul ţării, în 
vreme ce economia statului suferă din cauza lipsei de 
materii prime. 

Îmi amintesc că în toamna lui 1937, eu am făcut actele de 
expediere pe căile ferate a unei cantităţi de 300 tone (20 
vagoane) de fier vechi adunat de organizaţia legionară a 
oraşului Câmpulung. Fierul se expedia din partea Mişcării 
Legionare, sediul central Bucureşti (Mişcarea avea un cont 
special la bancă) pe adresa a două mari uzine: „S.A.R. Reşiţa” 
şi „N. Malaxa-Bucureşti”. 

Prin această aşa zisă „bătălie legionară” Căpitanul 
urmărea să realizeze trei lucruri concomitent: să dea statului o 
sursă de materii prime pentru industria siderurgică, o sursă 
ieftină, rentabilă şi uşor de procurat; să creeze pentru Mişcare 
o sursă de venituri, dar mai ales, să cultive în sufletul tineretului 
român pasiunea pentru ordine, pentru economie, pentru bună 
gospodărire. Intr-o perioadă scurtă de patru ani (1934-1937) 
cât a durat „bătălia” fierului vechi, toate cele trei lucruri 
realizate au demonstrat că şeful Legiunii era un om practic, 
realist, bine orientat în probleme economice şi că într-adevăr ca 
şi cu „bătălia“ comerțului legionar, Mişcarea Legionară voia 
să-şi demonstreze maturitatea politică prin acțiuni care nu 
aveau nici o legătură cu violența, cu terorismul, cu păcatele 
trecutului. 

Dacă în comerț legionarii puteau fi învinuiți că în 
restaurantele lor, printre blide organizaseră „comploturi” 


15 


(lorga), sau cum vor suna învinuirile cronicarilor stalinişti („/n 
aceste. localuri proprii, legionarii îşi întăreau curajul pentru a se 
avânta cu pistoalele în misiunile lor criminale” — vezi cartea 


antilegionară Garda de Fier — organizație teroristă de tip 
fascist, pag. 121), în colectarea fierului vechi asemenea 
învinuiri nu mergeau. Ar fi fost de-a dreptul caraghioase. 

Dar „istoricii” stalinişti vor găsi şi aici o vină. Măcar una 
ideologică. 

Cum se ştie, printre conducătorii de atunci de la S.A.R. 
Reşiţa, se aflau şi câţiva industriaşi evrei. Unul era, poate cel 
mai important, Max Auschnit, un amic al lui Carol al Il-lea, 
administratorul delegat al Soc. Anonime Române „REŞIȚA”. Ca 
reprezentanți a-i Mişcării Legionare care au dus tratativele şi au 
parafat „afacerea', au fost ing. Virgil lonescu (şi acesta un 
„cavaler al industriei româneşti) şi avocatul Fănică 
Anastasescu, un amic al Căpitanului. Desigur „afacerea” era 
rentabilă şi pentru furnizori (Mişcarea Legionară) şi pentru 
beneficiari (Reşiţa, Malaxa), Şi pentru economia națională în 
general (statul român). 


Astfel pe marginea „afacerilor” făcute de legionari cu evrei 
vom cita două „sentințe” marxiste: 


„Pentru «procurarea» de fonduri, conducătorii legionari : 


încheiau şi diferite «afaceri» cu marii capitalişti, indiferent de 


originea lor etnică. Astfel, deşi duceau o campanie acerbă 
impotriva evreilor, în perioada 
uzinelor «Reşita», 


Impotriva fascismului, pag.35). 


gnat al industriei româneşti 
magnați care subvenţionau pe 


lată, aşadar, că şi în colectarea fierului vechi, legionarii au o 
vină ideologică: ei, legionarii, înverşunaţi antisemiţi, s-au 
lăsat ajutaţi cu sume importante de către un puchinos de 
jidan ca Max Auschnit... 

O mare vină ideologică, tovarăşi! 

Dar toate activitățile legionare: (taberele de muncă, fierul 
vechi, comerțul, ajutorul reciproc, şedinţele de cuib, presa 
legionară etc.) se făceau în văzul tuturor, legal, aprobate în 
prealabil, şi constituiau acţiuni fireşti în cadrul partidului 
legionar „Totul pentru Țară”. După 1 martie 1937 însă, după ce 
conducerea Mişcării a fost încunoştințată de planurile lui 
Gavrilă Marinescu, Căpitanul, de comun acord cu întreaga 
conducere a Legiunii, a hotărât să contracareze aceste 
planuri. Dacă Mişcarea Legionară ar fi avut măcar câteva 
principii  revoluţionaro-marxiste de tip stalinist şi s-ar fi 
încumetat să procedeze precum acționează astăzi ucigaşii lui 
Aldo Moro şi a miilor de poliţişti, judecători, gardieni şi militari 
din Italia democrat-creştină sau precum E.T.A. marxistă din 
Spania şi I.R.A. irlandeză, problema s-ar fi rezolvat foarte 
simplu. Trebuiau doar câteva gloanțe, că „nicadori” şi 
„decemviri” avea destui. Va dovedi-o din plin peste doar trei 
ani. Trebuiau câteva gloanţe sau o singură bombă şi cetățenii 
Capitalei ar fi luat, într-o zi, cunoştinţă că prefectul poliţiei, noul 
subsecretar de stat al Internelor, a fost ucis de o echipă de 
necunoscuţi în fața porții locuinţei sale sau în plină stradă şi în 
plină zi. 

Pentru Garda de Fier, care dispunea la ora aceea de sute 
de „echipe ale morții” (aţi văzut, cu un an în urmă — după 

rapoartele secrete ale organelor de siguranță, siguranţa lui 
Gavrilă Marinescu -, în „echipele morții” fuseseră 
înregimentați aproape 3000 de legionari, mulţi dintre 
aceştia — după aceleaşi rapoarte -, fiind în stare să ucidă şi 
pe tata şi pe mama dacă le dădea ordin Căpitanul. ibidem, 
pag.1673): nu exista, cred, nimic mai uşor ca faptul în urma 
căruia cei 200 de puşcăriaşi să rămână fără stăpân. 

Cum a înțeles Legiunea să contracareze planurile criminale 
urzite “de camarilă? Nu cu bombe. Nici prin armele unor 
puşcăriaşi. Ci pe cale politică. 


17 


Do 


Mai întâi s-a îngăduit ca aceste planuri, de care,regelei nu 
x 3 fie discutate deschis în şedinţele organizațiilor 
era străin, să : a dință a şefilor de 
legionare. Eram la Câmpulung, când la o şecinis ia 
cuiburi, special convocată, bădia Radu Mironovici, veni e la 
Centru”, ne-a făcut o expunere amănunțită a întregii probleme. 
Tin minte că şedinţa avea loc în casa lui Visticu Erhan şi că la 
ea lua parte şi profesorul Alexandru Bogza. Era foarte greu 
atunci, când Mişcarea se găsea într-un marş triumfal unic în 
istoria organizaţiilor politice din țara noastră, ca unui legionar 
din mulțimea legionară, chiar cu probe evidente, să-i treacă prin 
minte ideea că şeful Legiunii, Căpitanul, ar putea să fie răpus 
de gloanțele duşmane. Ştiam că se coalizaseră împotriva 
Gărzii de Fier politicianiştii, şmecherii, o. armată întreagă de 
fripturişti, de lachei politici, care, ca să-şi apere privilegiile, erau 
în stare să comită orice samavolnicie. Bănuiam că se va 
recurge la noi persecuții, la noi dizolvări, la noi asasinate chiar. 
Dar ne era cu neputinţă de închipuit că printre cei asasinati ar 
putea fi şi Căpitanul. Pentru legionari, Corneliu Codreanu, 
făcea parte din acea categorie de oameni invulnerabili pe care 
nici. glonțul, nici otrava, nimic nu-l poate vătăma. Nu ne 
făcusem din el un idol de circumstanţă; nu-l consideram, „cel 
mai iubit fiu al poporului”, „genial conducător”, un „erou al 
patriei”. In conştiinţa noastră de luptători, Căpitanul ocupa 
locul comandantului. din fruntea coloanei, a generalului iubit 
pentru care eram în stare să suferim, să ducem crucea 
CP e anului să Mu, chiar, ştiind că el fără s-o spună 
intii se pt i pa idealul de dreptate, de speranțe şi de 
ISurilor noastre. De aceea, la şedinţa de la Visticu 


Erhan au fost foarte puţini cei = 
ENI ( 1 care ascult - 
Mironovici, să. se fi lăsat purtaţi apel pei-Ragu 


lângă „mine. profesorul Al. Bogza 
comunicarea de la 


„Bestiile sunt în sta 
datoria... Să avem 
dacă va fi nevoie să le- 


urmărind cu atenţie 
u stăpâni să exclame: 
să pretindă că îşi fac 
i capilanu trebuie apărat. Chiar 
am inainte...” Profesorul Bogza 
multuos. Pentru el Corneliu Codreanu 


: — descris în vorbirea 


văzut, purta barbă şi ochii nu-şi pierduseră scăpărările de 
odinioară: avea înfăţişarea marelui anarhist rus Kropotkin. El 
este cel care în 1933, după ce l-a cunoscut pe Căpitan şi a dat 
mâna cu el în gara Capul Satului, a declarat: „Un an nu mă 
mai spăl pe mână; am avut fericirea să dau mâna cu cel 
mai mare om politic din România de astăzi...” Mulţi 
câmpulungeni, chiar şi unii legionari, îl considerau pe Al. Bogza 
un om al extremelor, un exaltat. 

Tot în şedinţa despre care vorbim, ni s-a citit o circulară a 
Căpitanului, prin care se cerea ca toate organizațiile 
legionare să-şi orienteze activitatea spre politica lui Iuliu 
Maniu, „singurul om cu prestigiu”, în cazul când el 
Căpitanul va dispare în lupta pe care o crede inevitabilă 
între Mişcarea Legionară şi cercurile corupte din jurul 
palatului, completând circulara cu următoarea remarcă: „Ar fi 
groaznic să rămâneţi cadou în brațele unor oameni 
artificiali apropiaţi de ideologia noastră (se referea la cuzişti 
şi vaidişti — n.n.), dar necinstiți sufleteşte, incorecți. Această 
hotărâre rămâne pentru noi puterea de testament.” 

Şi acum ceva despre „metoda alianțelor politice”, adică 
despre ceea ce a încercat şi a făcut Corneliu Codreanu ulterior 
pentru a contracara într-un fel planurile camariliştilor. 

În vremea aceea existau în România mai multe organizații 
de orientare fascistă printre care: Liga național-corporatistă, 
Frontul românesc (cu „numerus  valihicus”) Partidul 
poporului german din România („exponent al spiritului 
hitlerist în țara noastră”), Blocul cetățenesc pentru mântuirea 
ţării, Partidul unității naţionale, (o organizaţie a generalilor) 
ş.a. De asemenea existau câteva de-a dreptul hitleriste (în 
afară de „Partidul poporului german”) ca: Partidul național- 
creştin (cu svastica semn distinctiv), Partidul naţional 
socialist (al colonelului Ştefan Tătărăscu, fratele primului 
ministru), Păvaza de oţel, Crucile de foc, ş.a. Majoritatea 
acestor partide şi partiduțe luaseră ființă la dorința regelui ca şi 
Cruciada românismului al lui Stelescu şi aveau un singur 
scop: copiind sistemul de organizare şi de activitate al Gărzii de 
Fier, să împiedice, să limiteze, să anihileze ascensiunea 
politică a legionarilor. 


19 


Dacă Mişcarea Legionară a fost aşa cum “UE d 
propaganda comunistă astăzi sau cum se auzeau unele voci 
democrate” din trecut: fascistă hitleristă, totalitară, 
antidemocratică etc., ideologia ei, superficial sau altfel, s-ar fi 
apropiat de ideologia fascistă a partidelor şi organizaţiilor 
specificate mai sus. În acest caz ar fi trebuit ca orientarea 
Gărzii de Fier, în aceste momente de cumpănă „să se îndrepte 
spre coaliția politică şi de acţiune cu acestea”. Nu în altă 
parte. 

Or, Corneliu Z. Codreanu a ales coaliția politică a doi 
oameni politici: luliu Maniu şi Gheorghe Brătianu, cei mai 
constanți exponenți ai democraţiei româneşti, a căror poziţie 
antifascistă, antihitleristă nu putea fi discutată. 

Mai mult, din documentele prezentate de cronicarii marxişti, 
rezultă foarte clar că şeful Legiunii recomanda legionarilor, în 
cazul când el va fi ucis aşa cum se preconiza, nu o apropiere 
de oameni ai ideologiei fasciste, ci să se orienteze spre 
„democratul luliu Maniu”. 

E aceasta, în viziunea politică a Căpitanului, o ipostază 
suficient de semnificativă, ca să merite a fi pusă în cea mai 
obiectivă cercetare. Sau nu cumva, antidemocratismul lui 
Corneliu Codreanu, viza politica. cinstită, românească, de 
adevărată regenerare a neamului, politica intereselor vitale ale 
țării făcută de cei doi lideri democrați: Maniu şi Gheorghe 
Brătianu?! Se poate descoperi aici sensul real al fascismului 
legionar... 

Informarea noastră nu intenţionează să prezinte „Ştiințific” 
democrația pe care voiau legionarii s-o întroneze în locul 
desmăţului democraţiei din acele vremuri. Ci vrem doar prin 
ce AIE Se laspărtuiade la principiile ştiinţifice ale lui Vasile 
ile late pe evărul în adevărata lui lumină istorică, 
fenomenul politic. le i umentele importante legate . de 

gionar, dar, mai ales, să prezentăm 


cititorilor tragedia legionară văzută şi trăită în vâltoarea faptelor 


de atunci, ca un mei 
contra argument fată d ile istori i 
tu e fi 
cronicile marxiste de astăzi. ] pe Mura 


CORNELIU ZELEA CODREANU 
REFUZĂ O AUDIENŢĂ LA REGE. 
MANEVRELE POLITICIANISTE ALE 
CAMARILEI CARILISIE DE A 
CONTRACARA INFLUENŢA 
GĂRZII DE FIER. 
ARMAND CĂLINESCU ÎN 
VIERMUIREA CE COLCĂIA LA 
PICIOARELE TRONULUI CARLISI. 


a fel ca în 1933 şi anul acesta în 1937, sărbătorile de 

iarnă (Crăciunul şi Anul Nou) s-au desfăşurat în 

lumea oamenilor politici din regatul României sub 

semnul unor mari frământări. Înfrângerea în alegeri a 

coaliției guvernamentale. (liberalii, frontiştii lui Vaida, 
iorghiştii şi prohitleriştii germani ai nazistului Fritz Fabricius), 
ca şi  neaşteptata, fenomenala. Impresionanta, 
formidabila (expresiile sunt luate din literatura 
antilegionară) victorie a legionarilor. lată două. cele mai 
importante pricini a acestor frământări. 

Un guvern înfrânt şi demisionar, o opoziție zgomotoasă, 
un rege şi o camarilă în panică, dar gata să ducă mai 
departe lupta pentru lichidarea gardismului. De aici cele 
mai variate combinaţii politicianiste, jocuri de culise, 
machiavelisme, toate având un singur scop, acela de a 
pregăti marea lovitură — dictatura carlistă, apoi marea 
tragedie — decapitarea Gărzii de Fier. 

În timp ce Corneliu Codreanu se retrăsese la Predeal să 
petreacă o scurtă vacanţă, ca invitat al inginerului Virgil 
lonescu (de altfel şeful Legiunii era singurul conducător de 
partid, unul printre puţinii lideri politici, care în acea vreme 
evita să participe la vreun joc de culise sau la vreo alianță în 
cadrul unui eventual guvern al opoziţiei; nu-l interesa de loc 


21 


a oroare pentru toate combinaţiile 
ege şi camarilă) liderii celorlalte trei 


partide mai importante (PNL, PNȚ, şi PNC), ca sI O seamă 
ciani din afara acestora: lorga, Vaida, lunian, Gh. 
dee politieierii Ol > să te. Câineasca luptă 
Brătianu ş.a. Începusera sa se a9ig: când 
pentru putere se dovedi a fi mai acerbă ca oricân i i 
Regele, Lupeasca, Urdăreanu („trinitatea de la Ra i 
trag sforile. Este un fapt bine cunoscut că fata negustorului 
de mărunțişuri Elena Griinberg - Wolf — Lupescu, nu era 
numai metresa lui Carol al II-lea ci şi „colaboratorea' 
regelui în aranjamente politice. In memoriile lui Armand 
Călinescu, la notă din 24 septembrie — 1935, se pot citi 
următoarele fraze edificatoare: „Vine la mine Sân-Giorgiu, 
care e informatorul regelui. Aflu că d-na E. L. (Lupescu — 
n.n.) i-ar fi spus să comunice naţional-țărăniştilor că, 
dacă exclud pe Maniu, vor avea puterea cu mâini libere” 
(veţi arhiva  ISISP, fond nr.3, dosar nr.65, f.32i). Aşadar 
nu-i o născocire ceea ce s-a spus, anume că formulele de 
guvern erau puse la punct în budoarul Elenei Lupescu. 
Odată declarată criza de guvern, factorul constituțional, 
regele avea obligaţia să se consulte cu şefii de partide ŞI 
împreună cu ei să rezolve criza. În legătură cu aceasta ne 
vom folosi de o cronică marxistă de ultimă oră: „Într-o 
normală funcţionare a mecanismului de stat, sarcina 
formării unui nou guvern trebuia încredințată unui alt 
preşedinte de partid, în ordinea impusă de rezultatele 
alegerilor, care exprimau voința poporului. În această 
ordine după Gheorghe Tătărăscu, urma luliu Maniu, iar 
după acesta Corneliu Zelea Codreanu. Desemnarea lui 
Maniu sau a lui Codreanu era însă exclusă atât din 
cauza poziției constante a acestora de condamnare a 
cat, sicionaă ea „ui în viața publică şi particulară, 
Călol abea Ptului că ei nu puteau fi manevrați de 
Şi Elena Lupescu du 


sd pă bunul lor plac. 
După înapoierea mea din v ă 
acanța pe în n 
(la Suceava şi Ga iti ta petrecută în Bucovina 


Suc pu în vizită la sediul legionar din 
capitală, am aflat că indată după alegeri, Căpitaaul a fost 


să fie ministru. şi ave 
politicianiste dirijate de r 


22 


chemat la palat pentru consultări cu suveranul. Mi s-a spus 
că şeful Legiunii a refuzat invitaţia, dar că ar fi sugerat ideea 
formării unui “cabinet guvernamental compus printr-o 
apropiere între luliu Maniu, Dinu Brătianu şi Gheorghe 
Brătianu. Corneliu Codreanu şi luliu Maniu erau singurii lideri 
politici care au avut tăria să nu se lase târâţi în viermăraia 
ce colcăia la picioarele tronului carlist până la sfârşit. lar 
simpatia. legionarilor pentru Maniu nu înceta să se 
manifesteze în toate ocaziile. 

Câţiva ani mai târziu, în Mişcarea Legionară s-au auzit 
voci care au dezaprobat refuzul Căpitanului de a sta de 
vorbă cu regele. Se va spune chiar că de la această 
încăpățânare a şefului Legiunii au pornit toate ponoasele 
apărute ulterior, asupra legionarilor. Că dacă ar fi avut loc 
întâlnirea dintre Carol şi Codreanu, întâlnire dorită de rege, 
dacă şeful Mişcării ar fi fost mai puţin intransigent, mai 
tolerant şi mai. circumspect “ca om. politic, fără discuţie 
destinul Legiunii ar fi fost altul, s-ar fi ajuns la un modus 
vivendi cu regele şi mai mult ca sigur, legionarii n-ar fi f&st 
obiectul masacrelor din 1938-1939 şi nici duşmanii Legiunii 
n-ar fi cunoscut masacrele din anii următori. 

În lumina evenimentelor politice de .după 1937 însă s-a 
văzut că, conducerea Gărzii de Fier n-a făcut rău hotărând 
să refuze invitația de a sta de vorbă cu palatul în 
circumstanțele de atunci. La şedinţa comandamentului 
Mişcării şi a Senatului legionar, când s-a pus această 
problemă în discuţie, cel care a pledat mai convingător 
pentru refuz a fost profesorul Nae lonescu. El ştia mai bine 
ca toţi cine este Carol al Il-lea ce urmăreşte el şi care sunt 
țelurile camarilei, vâscul din jurul tronului nimicitorul 
monarhiei româneşti. 

„De la restaurație încoace - se zice că ar fi spus 
profesorul — toate guvernele au avut binecuvântarea 
camarilei: lorga, Vaida, I.G.Duca, Tătărăscu. Toţi aceştia 
avizi de putere fiind, au trecut direct sau indirect, prin 
budoarul cuiva, au sărutat mâna duduii şi s-au angajat 
să-i fie recunoscători. Putem noi legionarii, face la fel? 


23 


refuzând o conlucrare cu palatul 
vom avea de suferit. Dar după mine nu-i tot una să 
murim în “demnitate, eroic, înfruntând N a/dyla Și 
ispitele în comparație cu a muri ca nişte viermi târându- 
ne... Camarila, când spun acest cuvânt mă gândesc la 
gaşca din anturajul regelui, are interesele ei, interese 
diametral opuse aspirațiilor neamului nostru. Cu o 
asemenea gaşcă noi nu putem şi nu trebuie să ne 
cârdăşim. Cu orice risc. Dacă vrem să supraviețuim în 
spiritualitatea noastră legionară, dacă vrem să 
continuăm a pune, cu adevărat, interesele Neamului mai 
presus de interesele noastre personale, dacă vrem să 
nu fim victimele pasiunii de a avea, prin orice mijloace, 
fotolii ministeriale — ceea ce e infinit mai grav ca a fi 
victimele unor călăi, datoria Legiunii este să nu 
cerşească puterea, sau să i se ofere cu anumite condiții, 
ci să o cucerească prin exprimarea liberă, democratică a 
poporului român... lată de ce Căpitane, nu este acum 
momentul cel mai potrivit şi mai imperios necesar să 
staţi de vorbă cu Vodă. Va fi când Legiunea va avea de 
trei ori 66 deputați în Sfatul ţării. Atunci regele va 
înțelege mai clar jocurile de culise, combinatiile de tot 
felul care compromit însăşi ideea de regalitate. 

Şi aceasta nu se va întâmpla prea târziu...” 

De evenimentul redat mai sus se ocupă astăzi şi unii 
scribi stalinişti. Pentru a completa tabloul celor spuse de noi 
până acum, vom reda, în versiuni diferite (o versiune 
romanţată şi una „ştiinţifică” două pasaje din două cărți 
antilegionare, care se ocupă de acest caz. 
4 Ra al din romanul lui Marin Preda: Delirul, pag. 

2. Ve a romanțată are următorul conținut: 
i: ee pazita late n.n.) de ascensiunea legionarilor 
să deetaua al Aaa sli (alegerile vor fi programate 
n.n.) l-a convocat pe generalul |. 
S pei Și l-a întrebat: «cunoşti 
re sie meu, ce ai face?» «Una 
» Sau trebuie să respecţi constituția 


Eu cred că nu. Ştiu ca 


24 


şi în acest caz este necesar să te sfătuieşti cu cei care 
au dat jos guvernul Tătărăscu, domnii Maniu şi 
Codreanu, sau să dai o lovitură de stat şi să-ți alegi un 
om cu care să faci ce vrei!» Regele i-a răspuns că preferă 
prima soluție, adică să respecte constituția. «In acest caz - 
a reluat Antonescu — cred că ar fi bine să faceți un guvern 
naționalist cu baze lărgite, Goga, Vaida, Codreanu te 
însărcinez, a spus atunci Carol al II-lea, să determini o 
cerere de audiență la palat a domnilor Maniu şi 
Codreanu». Generalul a acceptat şi s-a adresat prietenului 
său Nicolae Mareş să-i înlesnească întâi lui o întâlnire cu 
Codreanu. Şi întâlnirea a avut loc la Predeal în vila 
generalului. Auzind despre ce e vorba, şeful Gărzii a refuzat 
să ceară audiența regelui [...] «Rău faci domnule 
Codreanu, ar fi zis atunci acel Nicolae Mareş, nu vezi cum 
generalul Antonescu îți deschide drumul?» «Domnule 
Mareş, i-ar fi răspuns Codreanu, drumul mi-l deschid eu 
cu sabia». Şi ar fi schițat cu braţul întins câteva mişcări ca şi 
când ar fi avut în clipa aceea cu adevărat o sabie în 
mână...” Nu ştim dacă discuţia din vila lui Antonescu a avut 
loc întocmai cum este relatată în pasajul citat. Ceea ce se 
ştie foarte bine este că şeful Legiunii s-a conformat 
hotărârilor conducerii Mişcării, anume de a-şi deschide 
drumul spre putere nu cerşind, nu cârdăşindu-se cu vâscul 
din jurul tronului care făcea totul să nimicească monarhia 
românească, ci cu sabia (sabia pentru Corneliu Codreanu 
însemna luptă), prin voinţa liber exprimată a Neamului, pe 
calea cea mai paşnică posibilă, a alegerilor parlamentare, 
prin cucerirea democratică a Corpurilor legionare, aşa cum 
spusese de la început căpetenia legionarilor: „Voim cu 
zbucium, cu luptă, cu jertfă să ne simţim cuceritori”. 

A doua versiune marxistă privind cazul de care vorbim 
este înserată în „Viața politică din România în preajma 
instaurării dictaturii regale” pag.158. Îl reproducem fără 
comentarii, doar cu mențiunea că această versiune nu este 
departe de adevărul istoric. 


25 


tia de a se prezenta la palat (autoruj 
'din C. Argentoianu: Insemnări zilnice 
Sriva C.C. al P.C.R fond nr.104 spe esti 
f.3047) în vederea unor convorbiri privind situația ivită 
după alegeri manevră prin _ care Carol urmărea 
destrămarea pactului (e vorba de pactul de neagresiune 
cu Maniu şi Gh. Brătianu), C.Z. Codreanu, de teama unei 
represiuni imediate, a respins în acelaşi timp şi 
propunerea lui |. Maniu de a continua în comun lupta 
împotriva cercurilor monarhiste prin organizarea unor 
mari manifestații de stradă, el s-a retras la Predeal, 
evitând angajarea mişcării legionare într-un conflict armat” 
De la această precizare rezultă cât se poate de clar că 
atât obsesia carliştilor timorați de „batalioanele gardiste”, 
cât şi logoreea istoricilor” marxişti de astăzi („liste 
negre”, „măsuri masive de înarmare a legionarilor”, 
„declanşarea rebeliunii şi cucerirea puterii pe cale 
pucistă”), toate acestea n-au avut şi nu au alt rost decât 
acela de a justifica represiunile sângeroase ulterioare în 
decapitarea Gărzii de Fier. Din povestirile ce urmează se va 
putea vedea că până la asasinarea Căpitanului din noaptea 
de 29/30 noiembrie 1938, legionarii - deşi organizaţi în 
formațiuni paramilitare puternice, instruite pentru asalt 
şi deşi trecuți prin calvarul unor neasemuite asupriri, cu 
temniță, cu morți şi răniţi, cu procese înscenate, cu sentințe 
aspre de condamnare, totuşi n-au optat pentru violență la 
violențe, ci au acceptat martirajul. : 
la Eau ME ui prin. prisma refuzului 
e Dice a e vorbă cu regele, trecând prin 
Eee 0 ata, camarilei, Ernest Urdăreanu, şi prin 
cr ea 2 otaa n au E pere dece 
declarat partizan. al respectării pa i = ones E 
constituției, s-a oprit la o 


soluție guvernamentală ituiți 
E tee ntală cu totul neconstituţională: un cabinet 


Pentru că, chiar în zi 
Cu Iar in ziua de 28 decembrie 1937, după ce 


atărăscu ă iai j 
prezentă demisia cabinetului naţional-liberal, 


„Refuzând invita 
cărții citate se inspira 


26 


ca un trăsnet se auzi că regele, în urma unor „aranjamente' 
strict secrete, l-a învestit pe Octavian Goga cu alcătuirea 
noului guvern. 

Partidul național-creştin, prezidat de Goga şi având ca 
preşedinte suprem pe A. C, Cuza, obținuse în alegerile de la 
20 decembrie cu 47 mandate. în Parlament mai puțin ca 
național-țărăniştii şi cu peste 27 mai puţin ca legionarii. Din 
relatările de până acum bazate pe numeroase documente 
valabile, ştim că P.N.C (în special ramura cuzistă) avea 
legături directe cu  căpităniile național-socialiste din 
Germania, că primea de la aceştia diferite ajutoare (Gh. A. 
C. Cuza făcea din aceasta un merit demn de a fi 


cunoscut de toată lumea) şi că „punctul esențial în 


programul şi ideologia P.N.C.-ului era antisemitismul”. 

Aşa stând lucrurile, întrebarea care se pune este de a 
afla ce anume l-a determinat pe Carol să înlocuiască 
guvernul liberal, un guvern în întregime obedient lui, cu un 
cabinet naţional-creştin. 

Răspunsul îl vom găsi în mai multe cronici care se ocupă 
de acest capitol important din istoria politică a României 
interbelice. 

De la început trebuie să subliniem că în viziunea lui Carol 
al II-lea şi a „sfetnicilor” săi pericolul mare pentru proiectele 
sale de a-şi instaura dictatura personală, de a guverna țara 
cu ajutorul unor instrumente docile, a unor oameni uşor de 


„manevrat de către rege şi Elena Lupescu (după bunul lor 


plac), nu era luliu Maniu şi nici într-un caz Partidul național- 
țărănesc. Cu naţional-țărăniştii, chiar şi cu Maniu, Carol mai 
lucrase. Doar Maniu se declarase pentru justiție şi toleranță. 
Şi cele mai multe injustiţii regale întreaga viermăraie ce 
colcăia la picioarele tronului, aveau nevoie să fie tolerate. 

Adevăratul mare pericol îl reprezenta pentru rege şi 
camarilişti Garda de Fier, în mod special Corneliu Codreanu. 
Căci şeful Legiunii se pronunţase în. câteva rânduri pentru 
justiție, dar şi pentru intoleranță. Era tocmai ceea ce nu-i 
trebuia lui Carol al II-lea şi Elenei Lupescu. 


27 


Încercările regelui, repetatele încercări de a-l le pe 
Zelea Codreanu la matca sa, ofertele care | s-au acut, 
Să RN : dică regele să fie 
ajungând până la a i se oferi puterea (adică C 
proclamat «căpitanul» Mişcării Legionare, iar odreanu 
să fie locotenentul său şi şeful guvernului), toate 
acestea, corelate cu încercările” Camarilei de a organiza 
sciziuni în rândurile Legiunii şi chiar atentate împotriva 
Căpitanului, n-au avut nici un efect practic asupra 
intransigenţii lui Corneliu Codreanu şi a Mişcării. 

De aceea putem susține, fără teama de a greşi, că şi 
învestirea Partidului național-creştin, respectiv Goga, cu 
formarea guvernului a făcut parte din stratagema 
carolingienilor menită să lichideze gardismul. De altfel, în 
stratagema de care vorbim putem include şi ofertele şi 
aducerea Gărzii de Fier la matca regelui, şi încercările lui 
Carol de a fi proclamat «căpitanul» Mişcării Legionare, iar 
Codreanu locotenetul său şi prim-ministru. 

Suntem de acord cu o seamă de afirmaţii ale unor 
cronicari stalinişti de astăzi care se ocupă de „stratagema” 
regelui. lată bunăoară ce putem citi în Viaţa economică şi 
politică a României, 1933-1938, la pag.280: „Suveranului 
îi convenea foarte mult noul cabinet deoarece îşi dorea 
la cârma țării un guverh de autoritate format din oameni 
pe care să-i poată manevra după bunul său plac pentru 
a provoca nemulțumirea opiniei publice. El a urmărit 
totodată Prin aducerea la guvern a național creştinilor, 
ine elină cica aro ana 
ceia află e ol itică a României domnea anarhia, 
democratiei Fie cădea “e paru e A emu, 

E e au dat fali 


! u ment, că trebuia să 
se treacă la o nouă formă de guvernare care să salveze 
situația creată şi să pună 


ordine în ţară (era i 
ce preconizau legionarii — n fară (era tocmai ceea 


n.) În acest fel se făcea loc tot 


mai mult ideii de autoritate, i 
: „lar gu 
Cuza constituia un provizora Iul s Goga: A.G: 


t până la apli i 
dictatoriale ale lui Carol al II-lea E aplicarea: planurilor 


28 


„Prin aducerea la putere a Partidului Naţional Creştin 
— citim mai departe în cartea citată — regele Carol al I/-lea a 
mai urmărit să creeze un instrument care să apere 
palatul şi cercurile sale şi să fie o unealtă de învrăjbire 
şi atac împotriva Gărzii de Fier şi a lui |. Maniu. Regele şi 
cei din anturajul său erau convinşi că un partid înrudit 
din punct de vedere ideologic cu Garda de Fier o va 
putea înfrânge mai uşor decât unul opus ca concepții şi 
metode”. 

Am subliniat ultimele rânduri din textul citat tocmai pentru 
ca cititorul să reţină că de fapt obiectul principal al regelui a 
fost să facă din noul guvern condus de Goga-Cuza o 
unealtă de învrăjbire şi atac împotriva legionarilor. 

După opinia unui alt „istoric” marxist, Gh. T. Popa, regele 
intenționa să folosească Partidul naţional creştin drept 
tampon împotriva Gărzii de Fier şi a P.N.Ţ.-ului „cu 
scopul de a-l folosi în continuare ca forță care să se 
opună Gărzii de Fier, pretențiilor dictatoriale ale 
acestuia (vezi «Caracterul antinaţional şi antipopular al 
activității Partidului naţional — creştin», pag.174 şi 179). 

La 12 februarie 1938, ziarul „Daily Herald” scria textual: 
„Regele a crezut că va putea să fure fulgerele lui 
Codreanu, numind semifascistul Octavian Goga ca 
prim-ministru”. În timp ce Florea Nedelcu în cartea sa 
citată în altă parte ne înştiințează că prin înălțarea lui 
Goga, regele Carol al II-lea „spera să capteze vânturile 
ce mânau corabia Gărzii de Fier” (vezi lucr. cit. pag.166). 

lată, prin urmare, câteva argumente, care, după cum se 
vede, au constituit baza stratagemei folosită de Carol şi 
anturajul său, cu intenţia de a contrabalansa influența 
Mişcării Legionare (ibidem pag.165). 

In ziua de 29 decembrie 1937 noul cabinet s-a prezentat 
la palat şi a depus jurământul de credinţă în fața regelui. 

Dar să scormonim un pic prin gunoiul câtorva combinații 
politicianiste petrecute sub înalta oblăduire a suveranului 
până la data depunerii jurământului cabinetului naţional- 
creştin. 


29 


citând din Însemnările lui Armang 


ÎS Da apitol A - 
Într-un alt cap un nume:  Sân-Giorgiu, 


Călinescu, am pomenit 


informatorul regelui. | i a, 
lon Sân-Giorgiu era profesor universitar, făcea politică 


liberală cu Gh. Brătianu, se făcuse cunoscut ca scriitor, 
publicist, vechi colaborator al revistei Gândirea, şi după cum 
reiese din notele lui A. Călinescu şi din cronicile marxiste de 
astăzi a fost mulţi ani agentul lui Carol al II-lea în rândul 
partidelor politice. O anumită perioadă a editat o revistă 
săptămânală, „Gândul vremii", cu colaborarea multor 
condeieri legionari printre care Eugeniu V. Haralambie. 
Acesta îmi era prieten şi prin el l-am cunoscut personal pe 
lon Sân-Giorgiu. 

Citind astăzi o parte din notele informative pe care le-a 
trimis regelui (ele se găsesc la Arhivele Statului, în Arhiva 
istorică, fond Casa regală) putem constata că profesorul 
Sân-Giorgiu a jucat un rol important în alcătuirea guvernului 
Goga, dar mai ales în stabilirea primelor contacte dintre 
Carol al II-lea şi Armand Călinescu. De pildă, în mai multe 
asemenea note Octavian Goga este prezentat ca „fiind 
omul politic stăpânit de cele mai constante sentimente 
de simpatie față de rege”. lar în nota confidentială din 14 
octombrie 1935 regele este informat în legătură cu 
încheierea unei înțelegeri între |. Maniu, Gh. Brătianu şi 
Nae Ionescu, prevăzând între altele scoaterea de către 
fruntaşul legionar a unei publicații care să atace 
coroana şi camarila; lon Sân-Giorgiu precizând regelui 
ca in acel moment Nae Ionescu întreținea legături foarte 


30 


spicuite din trei scrisori informative adresate de acesta lui 
Carol al II-lea: 

Din nota din 8 februarie 1935: 

„Îndrăznesc la sfârşitul acestui paragraf, să amintesc 
Majestății Voastre pe Armand Călinescu. Nu o fac în 
calitate de prieten al său, fiindcă legăturile noastre sunt 
rare şi întâmplătoare. Din informațiile pe care le dețin, 
mi-am putut da seama că Armand Călinescu joacă un rol 
din ce în ce mai însemnat pe lângă Mihalache. El este 
informatorul, consilierul şi executorul lui Mihalache. E în 
acelaşi timp un sincer devotat al tronului şi adversar al 
punctului de vedere susținut de Maniu. Pe deasupra e şi 
un om tânăr, cult, talentat şi înzestrat cu un foarte fin 
simț politic. Îndrăznesc a propune Majestății Voastre să 
acorde lui Călinescu deosebită atenție, încredințată că el 
ar putea deveni cu timpul foarte folositor Majestății 
Voastre”. (Cât de talentat, cât de înzestrat cu un foarte fin 
simț politic a fost acest mare călău al tineretului legionar şi 
cât de folositor a devenit regelui, neamului românesc şi lui 
însuşi, vom vedea în capitolele viitoare); 

la 19 martie 1935 Sân-Giorgiu scria: 

„Într-o discuţie cu A. Călinescu acesta s-a arătat 
potrivnic lui Maniu şi agitării problemei constituționale — 
arătând că la nevoie țărăniştii îl vor da afară din partid 
pe Maniu, cum l-au exclus pe Vaida, iar cadrele tinere 
ardeleneşti vor rămâne în partid, subliniind: «şi dacă 
Maniu va fi îndepărtat, ce ar putea să ne mai reproşeze 
Suveranul şi de ce ar ezita să ne dea nouă guvernul»” 
(deci câinească luptă pentru putere şi în devotamentul 
lui A. Călinescu față de tron); 

Nota din 14 octombrie 1935: 

„Cred că oameni ca Armand Călinescu ar putea fi 
bine utilizaţi pentru o viitoare sciziune pe care eu o 
socotesc posibilă şi necesară rezolvării şantajului 
naţional-ţărănist”. 

Într-adevăr, recomandările lui Sân-Giorgiu n-au rămas 
fără efect. Armand Călinescu era tânăr, cult, talentat, avid de 


Îi 


Carol, şi sincer devotat tronului. Pe lângă toate 
litătile arătate mai sus el mai avea o As pica mai 
fo ia şi mai Pepi regelui, aceea de Şunat 
ărzii de . i : : 
gap At Călinescu îi lipsea ochiul stâng. ŞI-I pierduse 
când era copil într-o joacă, într-o Imprejurare nefericită, 
Acum purta peste ochiul scos un bandaj negru care-i da o 
înfăţişare hidoasă de pirat, de om însemnat şi i se spunea 
„chiorul”. Aaa 

Şi poporul englez are în istoria sa un chior pe vestitul 
amiral H. Nelson, eroul de la Abukir. El şi-a pierdut ochiul în 
luptă şi bandajul negru care îi acoperea ochiul scos nu-l 
făcea hidos. Dimpotrivă, acesta părea a fi semnul vitejiei 
vestitului amiral englez. 

Gabriele  d'Annunzio, “luptătorul pentru independența 
Italiei, şi-a pierdut şi el un ochi. Ca şi, în zilele noastre 
generalul izraelian Moişe Daian. Şi Nelson şi Daian au purtat 
bandajul negru ca pe un semn al vitejiei lor, al unor arme 
ieşite din comun. Înfăţişarea lor nu avea nici o umbră din 
hidoşenia lui Armand Călinescu al nostru. 

Din „arh. st. (d) fond | dosar nr.40046, vol 12, fila 53” 
reiese foarte clar că încă din anul 1937 se ştia precis că 
dementul Carol al II-lea pregăteşte asasinarea lui Corneliu 
Zelea Codreanu, pentru că va spune acest Carol: „atât timp 
cat va trăi Codreanu nu va fi linişte în ţară...” 

E cât se poate de clar. Totuşi există astăzi o seamă de 
analişti politici (falşi), care să atribuie lui Horia Sima această 
infricoşătoare crimă politică. 

i ea pentru a crea sciziuni în sânul Mişcării 


Se zice că chipul omului i : , 
hidos al omului p Il e oglinda sufletului. Chipul 


putere, ca şi 


camarila. 


La 2 i 
Carol și Aaa “9 pare, a avut loc prima întâlnire între 
: inescu. Desigur, s-a trecut prin budoarul 


32 


Elenei Lupescu şi prin cabinetul lui Urdăreanu. Audienta a 
durat o oră, timp în care deputatul țărănist de Argeş a expus 
pericolul Gărzii de Fier şi a opinat pentru represiune. Lui 
Carol i-a plăcut. Mai apoi, i-a mulțumit pentru atitudinea de 
constantă fidelitate faţă de tron. 

Şi la 23 decembrie 1937, Armand Călinescu va nota în 
Însemnările sale politice: „Văd pe generalul Condeescu 
(generalul N. Condeescu era sfetnic apropiat al lui Carol al 
II-lea — n-n-) şi îi spun să transmită Rex (regelui n.n.) că 
sunt acelaşi devotat Coroanei nu din platitudine, ci din 
convingere. La ora 3 Condeescu mă cheamă la el. 
Găsesc pe Urdăreanu care, luase masa împreună şi cu 
Goga, plecat. Urdăreanu îmi cere cuvântul de onoare 
asupra discrețiunei celor ce îmi va comunica. Partidul 
Naţional-Țărănesc nu va mai fi chemat la guvern cât va 
fi regele, să ştiu că Rex se va lupta până la ultima limită. 
S-a hotărât să constituie imediat un guvern Goga cu 
concursul meu (al lui) Ghelmegeanu şi Potârcă [...] 
Urdăreanu îmi enumeră câteva puncte din programul de 
acțiune şi îmi spune că Rex asigură o guvernare de 
patru ani [...] Seara, între orele 11-2 noaptea. Lungă 
întrevedere cu Goga la Condeescu acasă, în prezența 
acestuia, Goga îşi dezvoltă programul pe care l-a 
discutat cu regele într-o audienţă particulară în după- 
amiaza zilei...” 

In acea după-amiază nu ştim ce anume a discutat 
regele cu Goga. Dar câteva zile mai târziu ştim că 
dementul Carol i-a spus lui Goga că „atâta timp cât 
Codreanu va fi în viaţă, nu va fi linişte în țară”. (vezi arh. 
st. Buc. [d], fond A, fond a, dosar nr.40046, vol. 12, fila 53). 

In legătură cu aluzia făcută :de rege lui Goga, în Viaţa 
economică şi politică a României, 1933-1 938, la pag.281, 
putem citi următoarele: „Şeful guvernului național-creştin 
deşi a înțeles substratul aluziei făcută de rege «nu a vrut 
să ia asupra sa riscul suprimării lui Codreanu»”. 

Legionarul Traian Cotigă referindu-se în cercul unor 
prieteni la sugestia făcută de rege lui O. Goga şi la 


33 


are guvernul național-creştin ar 
va Gărzii de Fier a spus; ==. de 
abia s-au împlinit patru ani de la Dioaitelul Duca şi 
astfel de poveşti se mal! pot repeta acă -şi 
bagă mințile în cap” (ibidem după arh. st. Buc. fond Casa 
Regală, dosar nr.361/1937, fila 1). i 

Ce scria în Memorii Constantin Argetoianu? | 

„La palat şi-n lagărul guvernametal — nota el în aceeaşi 
zi de 23 decembrie — domneşte panica şi deznădejdea 
[...] „situaţia poate deja fi conturată în modul următor: 

1. Nici un partid nu are majoritatea în Cameră. 

2, Nici o combinaţie posibilă de partide nu poate da o 
majoritate [...] 

3. Alegeri noi sunt excluse, căci ar da o majoritate 
zdrobitoare Gărzii de Fier, ieşită moralmente victorioasă 
- şi cu avânt — din alegerile săvârşite...” 

A doua zi, adică la 24 decembrie, A. Călinescu 
notează: 

„Mă cheamă Urdăreanu la el. Mă întreabă dacă m-am 
înțeles cu Goga. Ar urma ca constituirea noului guvern 
să se facă la 29 decembrie. Mai dă unele detalii de 
procedare'. La 25 decembrie: „Lungă întrevedere cu 
Goga...” La 26 decembrie: „Ghelmegeanu merge cu 
mine la Urdăreanu [...] Urdăreanu pleacă la Sinaia. La 11 
noaptea îi spun că, combinaţia nu merge. Se înapoiază 
la 4 noaptea. Ne întâlnim la el, Goga şi eu. Hotărâm 
forma de guvern de colaborare. Cer să intre şi generalul 
Antonescu...” La 28 decembrie: „se constituie guvernul. 
Rex subliniază caracterul de colaborare. Vorbind cu 
mine, Imi spune că are toată încrederea. Adaugă: «Îţi 
mulțumesc ce ai făcut pentru mine»”. 
Sa se sc cal şirul tuturor „combinațiilor care au 

a guvernului Goga-Cuza. Vom spicui câteva 


a din adnotările lui C. Argetoianu din 28 decembrie 


eventualele măsuri. pe c 
intenționa să le Ia împotri 


„Ieri diminea 
chemat pe Go 


ță regele a sosit la Bucureşti şi la 11 a 
ga. Goga a stat două ceasuri la palat şi a 


34 


jeşit însărcinat cu formarea noului guvern... Tot ieri 
după-amiază regele a primit pe generalul Antonescu 
(care) ... a ieşit de la palat ministru, eventual, în 
cabinetul Goga!!! «Faţă de un guvern Goga, toate 
grupările politice se arată ostile. Despre național- 
ţărănişti şi Maniu nu mai încape nici vorbă, şi asemenea 
despre Garda de Fier. Zelea şi gardiştii sunt chiar 
convinşi că Goga a primit mandat să distrugă garda, şi 
că s-a angajat să o facă. El mai declară că vor răspunde 
la violență prin violență...» «Dacă, după cum i se spune, 
se merge la alegeri noi, oricât ar încerca, Goga nu va 
putea obține mai multe voturi ca Tătărăscu, ba chiar va 
obține mai puține, iar Garda de Fier va lua, ea, prima de 
40%... Seara la 10 - după mai multe zvârcoleli în mocirla 
politică, guvernul Goga a depus jurământul»”. 

Din relatările de mai sus, mai cu seamă din Insemnările 
lui Armand Călinescu, reiese foarte clar că şi guvernul Goga, 
la fel ca şi cabinetele precedente a fost opera directă a 
camarilei. Octavian Goga, marele luptător ardelean, pe care 
în 1932, la împlinirea vârstei de 50 de ani, Garda de Fier, 
prin Corneliu Codreanu, îl saluta nu ca pe un fiu, ci ca pe 
un general cu sabia scoasă, acum în 1937, primea să 
conducă un guvern naţionalist într-o cârdăşie cu cei mai 
odioşi duşmani ai lui luliu Maniu şi ai legionarilor, ai 
întregului neam românesc. O nouă victimă a camarilei: O. 
Goga, alături de |. G. Duca, lorga, Vaida-Voevod şi 
Tătărăscu. Încă un nefericit atras într-o cursă diabolică, o 
cursă din care nu va supraviețui. 

Din nou întrebarea: de ce un guvern național-creştin? 

Răspunsul ni-l dă Argetoianu în Însemnările sale din 29 
decembrie: „Singurul imbold, care a împins pe rege în 
alegerea lui Goga, a fost frica de Maniu şi de Garda de 
Fier. Cunoştea neîmpăcata ură a lui Goga pentru Maniu, 
şi şi-a zis că un partid ideologic înrudit va putea 
înfrânge mai uşor Garda de Fier decât unul ideologic 
opus” (vezi „Magazin istoric” din ianuarie 1968, pag.71). 


_a zămislit noaptea, la întuneric, în 
Guvernul Goga s-a Sa calcul odios de a distruge. 
ascuns. Din frică şi ură. ie tigiu şi autoritat 
Alături de câteva personalități de mare pres SI, A Sl e 
a: prof. lon Petrovici — la Ministerul Educaţiei aționale, 
e Lupaş — la Culte şi Arte; dr. C. Banu — iii Siru Sănătății 
Publice; ing. S. Gigurtu — Industrie şi Comert; E. Savu - la 
Ministerul Finanţelor; Lucian Blaga, Silviu Dragomir, Al. 
Hodoş, Bornemisa, Leon Scridon s.a., regele şi camarila 
au reuşit să introducă în cabinet în posturi cheie, câțiva 
transfugi din P.N.Ţ, aşa-zişii „centrişti . Ministerul cel mai 
important, al Internelor, a fost încredințat lui Armand 
Călinescu; Ministerul Justiţiei lui V. Rădulescu-Mehedinți, iar 
Virgil Potârcă la Comunicaţii. La Ministerul de Externe, tot 
din dorința palatului, s-a instalat liberalul Istrate Micescu şi 
acesta un duşman înverşunat al Legiunii. După mai multe 
intervenții din partea lui Goga şi Călinescu, în fine regele a 
acceptat ca generalul |. Antonescu să conducă Ministerul 
Apărării Naţionale, dar „în umbra căruia, după vechile 
metode cunoscute, strecură doi dintre intimii săi pe generalul 
Paul Teodorescu şi generalul Glatz, militari. din cercurile 
palatului plasați ca miniştrii subsecretari de stat în acelaşi 
minister” (citat din lucrarea lui Florea Nedelcu, pag 176). 
Astfel guvernul Goga - Cuza (cu A.C.Cuza ministru fără 
portofoliu şi cu Gh.A.Cuza la Ministerul Muncii), compus din 
progardişti şi antigardişti, din oameni cumsecade şi viitori 
călăi, făcu plinul în ultima zi a anului 1937. Pentru legionari 


anul dus fusese „un an de luptă şi sacrificii”. Cum va fi 
anul 1938? 


Cine putea să răs 
gravă? 


Majoritatea corpului ofițeresc. din armata 


pundă atunci la o întrebare atât de 


36 


E 


prin împuşcarea unei femei, chiar una care făcea rău 
întregii țări. 

lată, prin urmare, de ce Elena Lupescu n-a fost 
catalogată de Mişcarea Legionară printre marii vinovaţi ai 
tragediei legionarilor, deşi, de fapt, ea avusese o contribuţie 
enormă de la început până la şfârşit, la reprimarea 
tineretului român după „restaurație”. Şi iată de ce nici în 
tară fiind eroina atâtor scandaluri amoroase pe litoralul 
Mării Negre (o țintă foarte uşoară pentru cele o sută de 
pistoale legionare cu foarte buni trăgători), nici în exilul din 
Spania şi Portugalia (două ţări fasciste, unde legionarii — şi 
ei „fascişti” puteau foarte uşor să-şi arate măiestria în a 
folosi pistoalele), Elena Wolff-Lupescu n-a avut soarta 
tragică a lui Armand Călinescu, a lui lorga, a lui Gavrilă 
Marinescu, a lui lamandi, Moruzov, Argeşeanu şi a celorlalţi 
camarilişti din anturajul pe care şi-l formase. N-a fost 
împuşcată! 

Troțki, unul din cei trei „eroi ai revoluției ruse, a comis 
mai multe crime împotriva poporului din cea dintâi țară a 
socialismului”. Dar nici una contra tovarăşilor săi din 
partidul bolşevic. Totuşi, pentru vina de a fi deviat de la linia 
stalinistă a partidului, o altă cauză decât aceea pentru care 
cu adevărat se făcuse mare vinovat, agenţii lui Stalin, din 
ordinul expres al acestuia, l-au găsit în exilul din Mexic în 
1940 şi l-au asasinat. Ultimul dictator al Republicii 
Nicaragua, generalul Anastasio Somoza, a fost răsturnat de 
la putere printr-o sângeroasă revoluţie sandinistă şi forțat să 
ia calea exilului. Dar cei care au suferit de pe urma măsurilor - 
sale samavolnice nu l-au iertat. L-au urmărit, l-au găsit în 
exil şi l-au asasinat. Aceeaşi soartă au avut-o foarte mulți 
lideri nazişti aflați în exil, fugiți din Germania să scape de 
răspundere. Evreii nu i-au iertat. Au răspuns pentru toate 
crimele lor şi a altora. Până în ultima clipă a vieții. 

Era foarte normal ca şi Lupeasca să răspundă pentru 
crimele, pentru jaful, pentru fărădelegile comise în cei zece 
ani de „glorioasă” domnie carlistă. 

Dar legionarii au spus: „S-o pedepsească Dumnezeu!" 


(95) 
— 


Şi n-au împuşcat-o. Şi nici Dumnezeu n-a pedepsit-o, 
Deşi înțeleptul Solomon din Testamentul vechi aşa 
prorocise: „cui Îi place să se însoțească cu nebunii o 


duce râu... 


Într-una din zilele toamnei 1935, palatul regal şi-a întărit 
camarila. Un tânăr maior de cavalerie, pe nume Ernest 
Urdăreanu, fu numit - desigur la propunerea Duduii — vice- 
prefect al palatului. Era omul de care aveau nevoie Carol şi 
Lupeasca: perfid, intrigant, uşor de manevrat, lipsit de 
scrupule, amoral, meschin şi impostor. Altfel zis avea toate 
însuşirile unui ideal şef de camarilă şi li se potrivea de 
minune. Vorba aia: tunase şi-i adunase. De altfel, în virtutea 
acestor sublime calităţi, pe care ulterior şi le va dezvolta 
copios, lui Urdăreanu i se mai spunea şi Murdăreanu... . 

Ascensiunea lui Urdăreanu la palat întrecu orice 
aşteptare. Foarte curând deveni prefect al palatului, apoi 
şeful Camarilei, vice-mareşal al palatului, mareşal şi în fine, 
la inceputul anului 1939 fu numit ministru al curții regale, 
ceea ce în conjunctura politică: de atunci era mai mult ca a fi 
prim-ministru. Imi amintesc că spre sfârşitul anului 1939 se 
vorbea în anumite cercuri din Bucureşti (eu am auzit 
„bomba” de la Victor Eftimiu) că regele, în dorința de a 
legaliza şederea permanentă a metresei sale la palat, a 
Eee Sl e) stratagemă. Adică a organizat o căsătorie 
SM = poa ec ci ic SLI Fa aste! 
dir 5 Băriă ra SAE Sul solul ei permanent în unul 
cât mai aproape. Aceasta ta (a Ea ca d Apă 
1938 şi 1939, când. de teama Fm spa ie stele dn 
regele era nevoit să nu E PSlOI ((IOITI legionare, 
totul excepționale şi păzit cu parau Sesa sata ata 

EA ee îi sau ia mai mare Străşnicie. 
când presa marxistă i Se Sf siu anului. 1995), 
„Patriotismului luminat şi pr indar, in numele 

țional” întru apărarea 


38 


E 


„democraţiei” şi a „libertăţilor”, folosea întreg arsenalul 
de calomnii şi invective împotriva organizaţiilor naţionaliste. 
Pentru scribii din solda internaţionalismului proletar, iubirea 
de tară a românilor era „demagogia şovină, pusă în slujba 
reacţiunii şi despotismului, dinlăuntru sau din afară”. 
Numai „democraţia şi libertățile aduse de vântul siberian 
al marii revoluţii din octombrie” puteau „purifica 
atmosfera (românească) încărcată de miasme huliganice 
şi de prejudecăți...” 

Printre naționaliştii şovini, luaţi în tărbacă de „patrioții 
luminaţi şi raţionali” de la Adevărul şi Dimineaţa, a fost şi 
Octavian Goga. 

În jurul datei de 15 decembrie, în biroul Căpitanului din 
strada Gutenberg, o echipă de cinci inşi (Căpitanul, fraţii 
Bolintineanu, comercianţi  angrosişti din Obor şi 
economiştii Mille Lefter şi Petre Ţocu) făceau ultimele 
retuşări a unui plan de organizare. în legătură cu ceea ce 
conducerea Mişcării numea pompos „bătălia comertului 
legionar . 

Legat de această bătălie facem o mică paranteză. 

Cititorul îşi aminteşte că în decursul povestirilor noastre, în 
câteva rânduri am vorbit despre politica de stradă a 
profesorului N.lorga din primii ani ai debutului său politic de 
naționalist extremist. Vom alege din vasta sa activitate 
xenofobă două momente spre exemplificare: momentul 
gravelor dezordini studenţeşti din martie 1906, când potrivit 
părerilor sale, pentru întâia oară o credință (nu o pasiune 
politică) ieşea în stradă în fața baionetelor, răspunzând 
cu lovitură loviturilor şi înfruntând moartea şi momentul 
sângeroaselor răscoale ţărăneşti din 1907, când el, lorga 
instigatorul fusese nevoit să doarmă cu revolverul la 
căpătâi, păzit de o gardă studențească. 

Tot ce va face studenţimea română în anii următori: 
demonstraţii de stradă cu spargeri de geamuri şi capete 
evreieşti, devastări, greve, congrese, comploturi, atentate, 
răspunzând cu lovituri loviturilor, înfruntând moartea, toate 


— 


acestea vor avea amprenta politică, naționalistă, de luptă, a 
celor două momente iorghiste, în esență antisemite. 

Mai târziu lorga a zis: „Faima rugineşte dacă nu o cureţi 
prin muncă în fiecare zi. Şi cei care îl urmau sfaturile, 
discipolii, studenţii care vor întemeia apoi Legiunea 
Arhanghelul Mihail, au ascultat îndemnurile apostolului 
neamului. Au înlocuit dezordinile străzii cu tabere de muncă. 
Au început să construiască, să-şi facă din muncă un crez 
politic, o năzuință, un ideal. Să înlocuiască zadarnicele 
manifestări violente prin muncă şi înțeleaptă chibzuire a 
timpului lor. S 

Dar curând lorga a adăugat: „Impotriva pericolului 
evreiesc, dacă un asemenea pericol există, să folosim 
armele lor, ale evreilor. Românii să facă negoț, comerţ, 
să se ia la întrecere cu evreii. Să fie la fel, dacă nu mai 
buni ca populația evreiască, pe care savantul o vedea 
aşa de numeroasă, de activă, de econoamă şi de 
solidară, în domeniul economic şi de la o bucată de 
vreme, nu numai în acesta...” 

Şi acest îndemn a fost ascultat de tineretul român. 

Astfel, la sfaturile marelui Iorga, începu bătălia comerțului 
românesc. Prin Circulara Căpitanului din 29 septembrie 
1935 lua ființă, tot cu un nume pompos, „Batalionul 
comerțului legionar”. În fruntea lui este Petrică Tocu. 

Aşadar, în vreme ce echi 


PERU de „organizare a comerțului legionar, în biroul 
apitanului intră profesorul Nae lonesc 


nberg. Numai când 
Corneliu Codreanu 


pus Nae lonesc i 
pentru dumneavoastră din U, am un mesaj 


Antonescu”, 


Moruzzi e al treilea mesaj primit săptămâna aceasta de 
la un general... Dacă mergem aşa în continuare, 
Legiunea o să ajungă o oaste de generali...” Nae 
lonescu: „Azi dimineață avocatul lIcă Antonescu m-a 
înştiințat că generalul lon Antonescu vrea să vă 
cunoască... Vă invită la o «partidă» de schi la Predeal. 
Cu o singură rugăminte: dacă acceptați, fără 
publicitate... prea s-ar bucura oamenii lui Moruzov 
care-l pândesc pretutindeni...” 

Ce a făcut Căpitanul? In mai puţin de o oră invită la el în 
birou pe cei mai apropiaţi colaboratori ai săi: lonel Moţa, 
profesorul lon Găvănescul (profesorul Găvănescul era deja 
pensionar, locuia într-un apartament în apropiere de 
Cişmigiu şi a fost adus la sediu cu maşina), generalul Zizi 
Cantacuzino, ing. Gh. Clime, colonelul Zăvoianu, ing. Virgil 
lonescu şi preotul |. Dumitrescu — Borşa de la secretariatul 
Mişcării, care, împreună cu şeful Legiunii, cu Nae lonescu şi 
cu Mille Lefter, formau ceea ce astăzi, s-ar numi „biroul 
politic al comitetului central al Mişcării Legionare”. 

Discuţia dintre cele zece căpetenii gardiste se mărgini la 
două întrebări: cine este generalul lon Antonescu? Şi dacă e 
necesar să se accepte invitația la Predeal? Căpitanul voia 
să ştie câteva date în plus despre acest general şi părerea 
colaboratorilor săi cu privire la mesajul lui Antonescu. 

Din mărturisirile lui Mille Lefter cunoscute de mine prin 
Simion Lefter am înțeles că numai generalul Cantacuzino şi 
colonelul Ştefan Zăvoianu au putut spune câte ceva despre 
persoana generalului Antonescu. Amândoi, şi Cantacuzino 
şi Zăvoianu, îl cunoşteau ca ofițer de carieră, din timpul 
războiului şi apoi din activitatea de ofițer de stat major şi 
ataşat militar. Amândoi l-au descris ca pe un militar integru, 
ca pe un ofițer de valoare, dar orgolios până la prostie, 
violent şi răzbunător. „Am avut ocazia să-l văd conducând, 
va spune colonelul Zăvoianu. Mi s-a părut stăpânit de o 
absurdă ambiție de a domina, de a porunci, de a se impune 
prin grosolănii de tambur... dacă aş fi solicitat să-mi spun 
părerea în legătură cu mesajul lui Antonescu, nu vreau să fiu 


4l 


e nu. Nu, pentru că un asemenea 


un 

înțeles greşit, eu aş spui“ m i 
si E 9 violent, răzbunător, uşor de r anevral, desi In 
aparență onest şi valoros în realitate ca militar, reprezintă un 


pericol pentru O mişcare politică în care ordinea şi gleciplina 
sunt legi conducătoare ce pornesc de sus in Jos, de la 
generali la ostaşi şi nu invers. Nu, pentru ca generalului 
Antonescu îi lipseşte calitatea de a fi înțelept ca şerpii şi 
nevinovat ca porumbeii. Pentru că, ştiu bine, el nu are cum 
înțelege de ce cel mai mare dintre noi trebuie să ne fie 
slugă şi de ce sluga nu poate fi mai mare decât stăpânul 
său. Integritatea şi valoarea amalgamate cu orgoliul, cu 
ranchiuna, cu ambiția absurdă şi cu prostia produc 
sminteala. Şi generalul Antonescu este omul prin care 
poate veni sminteala...”. 

Pare-se că şeful Legiunii (aşa am înțeles din expunerea 
lui Simion Lefter) l-ar fi întrerupt pe colonelul Zăvoianu: „E 
posibil să fie aşa. Eu nu-l cunosc şi nu mă pot pronunta. 
E posibil ca dorința generalului Antonescu să nu aibă 
nici o legătură cu aderarea sa la Garda de Fier şi deci 
sminteala să fie exclusă...” Generalul Cantacuzino: 
„Căpitane, şi eu îl cunosc bine pe Antonescu. Ceea ce 
se spune că ar fi spus Berthelot cu referire la mine, că 
sunt omul care trebuie să fiu închis în timp de pace şi să 
mi se dea drumul în timp de război, se potriveşte mai 
mult cu Antonescu decât cu mine. Numai că nebunia 
mea este o glumă, a unui om care vede viața, lumea, 
oamenii prin ochiul unui şugubăţ, în timp ce nebunia lui 
Antonescu poate aduce într-adevăr sminteala...” Cât 
cea n păi Sai (Sai buna vea 4 se 
s-o acceptați. Legiunea se Al SA oDuRGei la invitație; 
nebuni ca Antonescu... pi 2 DES Alea oiende 

Din curiozitate, ca de foarte puţine. ori până atunci, 


ri, nove la vot întrebarea: „Sunteti de acord sau 
egiunii să aibă întâlnire. icitată 
generalul Antonescu?” Nouă ate e ear 


cei zece au răspuns cu 


42 


O 


da, inclusiv votul lui Corneliu Codreanu; unul singur a votat 
împotriva întâlnirii: colonelul Ştefan Zăvoianu. 

În paginile evenimentelor din anii 1940-1941 vom vedea că 
acest vot va fi un fel de prolog la marea tragedie legionară şi 
prefața scrisă a dramei nefericitului colonel Zăvoianu. 

Cum am spus mai sus „partida” de schi a avut loc în 
primele zile după data de 20 decembrie 1935. Cum a ajuns 
să fie filmată ne-o va povesti Horia Igiroşeanu. Din relatările 
acestuia desprindem cele ce urmează: 

Deşi dorința generalului Antonescu fusese ca întâlnirea cu 
şeful Legiunii să fie cât mai discretă şi deşi Căpitanul era 
un mare duşman al publicităţii, al reclamelor, („Reclama 
personală, zicea el, miroase a  politicianism, a 
demagogie”), planul, proiectul întâlnirii de la Predeal n-a 
rămas un secret în înțelesul deplin al cuvântului. L-au aflat 
mai întâi legionarii mai „şefi”. Apoi, legionarii mai 
„mărunți”, mulţi din sutele de tineri care treceau zilnic pe la 
sediul din Gutenberg. Desigur, evenimentul nu era fără 
oarecare semnificație politică. De aceea n-a scăpat zecilor 
de agenţi ai Siguranței puşi să înregistreze activitatea Gărzii 
de Fier. Şi nici oamenilor lui Moruzov. 

Actorului Dorin Siritianu i-a vorbit despre proiect un alt 
actor legionar: Dimitrie Mugur, care în orele libere lucra la 
biroul Căpitanului. Fraţii Siriteanu (Nicolae şi Dorin), 
amândoi actori cunoscuţi şi apreciaţi de iubitorii de treatru, 
făceau parte din Mişcarea Legionară; Dorin Siriteanu fiind un 
înfocat adept al Căpitanului. De la Dorin Siriteanu a aflat 
vechiul prieten al acestuia, Horia'lgiroşeanu, şi el legionar. 

Ei, de aici începe povestea. 

Horia Igiroşeanu lucra atunci la scenariul unui mare film 
din trecutul de glorie al neamului românesc. Filmul, sau 
poate filmele, se va numi „Rapsodia română” şi în toamna 
anului 1940 urma să înceapă turnările. 

Lui Horia Igiroşeanu, ca regizor şi scenarist, i s-a părut 
interesantă întâlnirea dintre şeful Gărzii de Fier şi şeful 
Marelui stat major al armatei regelui Carol al II-lea, într-un 
moment când politica românească de partid şi de club 


43 


trecea printr-o acută criză de caractere , de ținută morală, de 


eriozitate. ic aănițrae roses | 
s Unul din cei mai înverşunaţi vrajmaşi ai legionarilor, 


ARMAND CĂLINESCU, referindu-se la criza de care vorbim, 
spusese în fața parlamentului: „Când eu am văzut aici în 
această adunare, pe unii oameni politici care se însinuau în 
vecinătatea Gărzii de Fier, eu nu ştiu ce trebuie să 
stigmatizez: laşitatea sau frica acestora? (vezi discursul lui 
A. Călinescu rostit în şedinţa Parlamentului din aprilie 1934). 

Legionarii fuseseră informaţi că în spatele generalului 
Antonescu se găseşte armata română. Mai târziu, chiar 
Hitler personal va fi foarte explicit, spunând: „Eu nu am 
nevoie de fanatici, am nevoie de o armată română 
sănătoasă”. 

După toate probabilitățile, în acele zile, conducătorii celui 
de-al treilea Reich ar fi acceptat să colaboreze cu oricare alt 
general român care ar fi venit la ei să le ceară sprijin, 
angajându-se. ferm să continue (să consolideze) opera 
începută de Carol al II-lea, aceea de a pune în practică toate 
cererile germane ce urmăreau înglobarea României în 
sistemul politic, economic şi militar al Reich-ului. 

. Alegerea lui Antonescu a făcut-o Fabricius. În legătură cu 

intrebarea „de ce a fost ales tocmai Antonescu?”. În 

toamna anului 1949, la închisoarea Jilava, voi afla de la 

profesorul M. Manoilescu mai multe amănunte. 

& SA paie a că factorii de răspundere din fruntea 

ERA Sea cl că Antonescu se bucură în rândurile 

| mpatie. 
e CR Ul insuşi Horia Sima declarase lui Neubacher 
îtul cu probleme economice ale Reich-ului | 

Bucureşti) că Mişcarea ar fi de acord să an 

foare aa e iuti Be a cord să participe la 
orare cu oameni ca 


generalul  Antone ăți 
Manoiizaia scu, Gheorghe Brătianu, Mihail 


Dar, 


după - opinia profesorului 
| care a determinat alegerea 
„In momente de primejdie, g 


Manoilescu, factorul 
lui Antonescu a fost 
eneralul, prin anumiţi 


44 


NI 


oameni (soţie, prieteni, camarazi) a încercat să se salveze 
solicitând sprijinul  Legaţiei germane. Martha Bibescu 
vorbeşte în jurnalul ei de mai multe ori despre lacrimile şi 
rugămințile doamnei Maria Antonescu şi despre intervenţiile 
lui Fabricius în favoarea generalului. 

Pentru Fabricius şi pentru conducătorii de la Berlin — va 
susține Manoilescu — apelul celor din jurul lui Antonescu 
adresat sub diferite forme Legaţiei germane echivala cu 
dorința generalului de a miza, în conflictul cu palatul, pe 
protecția directă a Germaniei; acesta fiind egal cu hotărârea 
lui Antonescu de a-şi orienta politica spre o coordonare cu 
politica Reich-ului. Într-o atare situație practic generalul rebel 
era dispus să accepte începerea unor tratative cu emisarii lui 
Hitler, să ajungă la acord cu ei, să le datoreze viața şi 
puterea — lucru pe care cu doi ani în urmă Corneliu 
Codreanu nu I-a făcut şi n-a îngăduit nici altora să-l facă 
pentru el, ceea ce a dus la marea tragedie legionară din 
1938-1939. (Ne referim la refuzul său ferm, de a accepta 
postul de prim ministru, oferit de rege „în schimbul” declarării 
acestuia ca Şef al Mişcării Legionare). 

lată, prin urmare, de ce conducătorii Legaţiei germane la 
Bucureşti de îndată ce li s-a implorat sprijinul, au făcut tot ce 
le-a stat în putere pentru salvarea omului care mai târziu le 
va mulțumi şi pe care nemţii îl vor arunca pe masa de şah a 
politicii româneşti de atunci spre a  contrabalansa 
românismul excesiv, periculos pentru planurile lor 
expansioniste, românism practicat de legionari, de fanaticii 
de care Hitler nu avea nevoie. 

Episodul, adică ceea ce s-a întâmplat imediat după 
arestarea generalului, la sfârşitul primei decade a lunii iulie 
1940, este descris cu destulă obiectivitate de cronicarul A. 
Simion în lucrarea citată. Reproducem fragmentul principal 
al episodului, considerând că amănuntele date vor înlesni 
cititorului să-şi facă o idee cât mai cuprinzătoare asupra 
întregului şir de evenimente desfăşurate în acea perioadă. 

„Temându-se ca Antonescu să nu împărtăşească 
soarta lui Codreanu, suprimat în împrejurări similare — 


45 


-, Mihai Ac sa CL Mae pe 
Să i ilhelm Fabriciu 
ministrul Goxiianie/ Și Buc nul A cast îi 
despre ot e ide SS pe preşedintele Consiliului de 
si ee Gigurtu, căruia i-a atras atenția că arestarea 
lui Antonescu, care este considerat seu e dai ai 
natiunii, ar putea fi interpretată greşit, astăzi în 
momentul apropierii de Germania. Ar trebui ca politica 
întreprinsă acum să nu. fie tulburată prin acțiuni 
stângiste”. La rândul său, Hermann Neubacher, 
însărcinatul cu probleme economice al Reich-ului la 
Bucureşti, solicitat de Cancicov şi de generalul Rozin, a 
întreprins un demers similar — evident, tot „particular” — pe 
lângă generalul Dombrovschi, primarul general al Capitalei, 
rugându-l să aducă la cunoştinţa Palatului că un accident 
întâmplat generalului Antonescu ar face o impresie foarte 
proastă la Marele Cartier German (A. Simion se foloseşte de 
anumite documente din Arhiva 1.S.I.S.P. fond nr.10 şi de 
lucrarea diplomatului german H. Neubacher; Sonderauftrag 
Sudost 1940 -— 1945. Bericht aines  fliagendon 
Diplomaten, pag.52-53). Intervențiile celor doi reprezentanți 
ai lui Hitler — conchide politologul comunist — au fost bine 
înțelese de Carol şi de apropiații săi de vreme ce Urdăreanu 
a considerat necesar să dea asigurări lui Fabricius că 
«generalul este de aici înainte în afară de orice pericol». 
Scurt. timp după aceea Antonescu a fost transferat, cu 
domiciliul obligatoriu, la Mânăstirea Bistrița, unde era păzit, 
dar avea dreptul să primească vizite... | 
Trei luni mai târziu, în calitate de proaspăt preşedinte al 
sa Nou guvern, Antonescu a ţinut să mulțumească 
i sp ep Neubacher, în cartea sa, relatează că la 
-“dere pe care a avut-o cu generalul, acesta i- 
ar fi declarat: „Vizita mea la dumneavoastră imul 
act de guvernământ. Ştiu că vă Sa Sica ii 
a că vă datorez viața şi am venit 
pentru a vă mulțumi”(vezi op. citată j 
„Ca deținut cu domic | huse 
pazit dar având drept 


citim la pagina 18 —19 


Iu obligatoriu la Mânăstirea Bistrița, 
ul să primească vizite, Antonescu â 


46 


E 


ajuns la o serie de aranjamente cu şefii Legaţiei germane, 
prin. diferiți intermediari. A. Simion ne informează că în 
cadrul acestor aranjamente, mandatarii lui Hitler s-au 
angajat să-l sprijine pe Antonescu pentru a prelua 
conducerea statului român cu puteri dictatoriale, în timp 
ce acesta a promis să promoveze o politică de strânsă 
alianță cu Germania. 

Despre „aranjamentele” intervenite între Antonescu şi 
emisarii lui Hitler ne va da câteva detalii însuşi generalul în 
şedinţa Consiliului de Miniştri din 3 octombrie 1940, 
spunând: „De când eram în închisoare la Bistrița am 
tratat prin intermediul domnului Mihai Antonescu, ținut 
în secret, cu germanii asupra tuturor problemelor 
guvernării statului şi am arătat, în toate ramurile de 
activitate a acestui organism complex al statului, care 
este punctul de vedere al generalului Antonescu pentru 
ca, atunci când împrejurările m-ar aduce la cârma 
statului, să n-am dificultăți cu germanii. Toate principiile 
pe care le-am pus atunci au fost admise”. 

Despre ce anume principii admise de germani, s-a 
vorbit în acele zile cu mandatarii lui Hitler vom vedea mai 
jos. 

Deocamdată trecem peste „eliberarea” lui Antonescu de 
la Bistriţa, urmată de audiența sa la rege, încheiată cu 
înțelegerea Carol — Antonescu şi cu numirea generalului în 
funcţia de prim — ministru. Şi ne oprim, după cele două 
convorbiri Antonescu-Fabricius, la evenimentele din noaptea 
de 4/5 septembrie 1940. 

In această noapte aşa cum convenise cu Fabricius, 
generalul — premier ceru lui Carol să i se acorde puteri 
depline pentru conducerea statului. A. Simion spune că 
cererea generalului a fost sprijinită şi de Valer Pop (omul 
cel mai tie încredere al regelui, care întreținea strânse 
legături cu Legația germană), adăugând: „După îndelungi 
ezitări, după consultarea unor demnitari şi generali, sub 
presiunea directă a legionarilor şi a Legaţiei Germane 
hitleriste, care în timpul nopții a repetat, prin intermediul 


47 


lui Valer Pop «sfatul» de ă se scara eh Spui lui 
scu, regele a semnat, în dimineaj 8) 
Aitos = la ora 4, decretele prin care suspenda 
RS aa dizolva Parlamentul SI încredința 
generalului conducerea guvernului cu puteri 
dictatoriale. Regele îşi presemnase de fapt abdicarea...» 
ibi ag.27). 
a e descris cam la fel şi în „Garda de Fier, 
organizația teroristă de tip fascist”, la pag.281, după cum 
urmează: 

În aceste împrejurări, caracterizate prin creşterea 
tensiunii politice interne, a presiunii cercurilor naziste, a 
agitaţiilor şi acțiunilor teroriste ale Gărzii de Fier, prin 
întreținerea manevrelor persistente ale forțelor fasciste 
de a prelua puterea, Carol al II-lea emite decretul — lege 
nr.3052 din 5 septembrie 1940, prin care lon Antonescu 
este însărcinat cu formarea unui nou guvern, învestit 
«cu depline puteri pentru conducerea statului român», 
sau cum afirma Antonescu însuşi «cu puteri 
dictatoriale»...” 

Imediat după investirea generalului cu puteri dictatoriale, 
ca urmare a faptului că în întrevederile din ziua precedentă, 
Antonescu acceptase să îndeplinească cererile formulate de 
Legația germană, Fabricius va expedia pe adresa 
Ministerului Afacerilor Străine al Reich-ului telegrama 


mai strânsă colaborare cu Germania. Acesta este 
cuvântul său, pe care ne putem baza”. 

Tot în ziua de 5 septembrie 1940, în corespondența 
trimisă la Berlin, Fabricius va nota următorul amănunt în 
legătură cu „sfatul! dat lui Carol, prin Valer Pop, în noaptea 
de 4 spre 5 septembrie: „Imediat după miezul nopții m-a 
vizitat Valer Pop. Nu se ştie ce trebuie făcut şi sunt 
rugat să dau un sfat. Am repetat ceea ce îi spusesem 
generalului Antonescu, anume dacă vrea să salveze țara 
de haos, nu există decât o singură cale: dictatura” (vezi 
Arhiva) |.S.I.S.P, fondul 10, dosarul nr.9 G. pag. 83-85). 

Din ambele depeşe ale ministrului german se desprinde 
foarte clar o tendință spre un antilegionarism. Sfatul lui 
Fabricius se adresează lui Carol şi Antonescu (nici un 
cuvânt despre Mişcarea Legionară). Pe ei îi îndeamnă să 
folosească armata pentru a instaura din nou ordinea, aşa 
cum o făcuse în 1938 şi 1939, să salveze ţara din haos prin 
dictatură. Împotriva cui? Împotriva sutelor de mii de tineri, 
legionari şi nelegionari, ieşiţi în stradă să demonstreze 
împotriva dictaturii. La acea oră lui Fabricius, ca şi lui 
Antonescu, ca şi patronilor lor de la Berlin nici nu le trecea 
prin cap ideea unei eventuale abdicări a regelui Carol. 

Dar aceasta era acum, un lucru pe care nu-l putea evita 
nici Carol şi cu atât mai mult Fabricius... 


49 


IORGA FACE PRIMUL 
PAS ÎNMAREA 
TRAGEDIE LEGIONARA. 


untem în 12 martie 1938. 

În centrul Europei are loc Anschlusul. 

Mai la concret: 

Pe la mijlocul lunii martie 1938 adică la 11-12 
martie un eveniment important petrecut în centrul Europei 
pune la dosarul Gărzii de Fier o nouă filă ca act de acuzare. 

Ce se întâmplase? 

În ziua de 11 martie 1938, la mai puţin de o lună de la 
ultima întrevedere cu Hitler la Berchtesgaden, cancelarul 
Austriei Kurt Schuschnigg, sub presiunea naziştilor austrieci, 
demisionează. Câteva ore mai târziu va demisiona şi 
preşedintele republicii W. Miklas, după ce, bine înțeles, 
fusese obligat să accepte la conducerea țării un guvern 
național-socialist în frunte cu nazistul austriac Seyss Inguart 
(fost ministru de interne în cabinetul precedent). 

n noaptea de 11 spre 12 martie 1938, trupele germane, 
primele, au trecut granițele Austriei. Pangermanismul 
Partidului Naţional-socialist muncitoresc german începea să 
ia forme concrete. 
aa ie perie, pre zălița cancelarului celui de-al III-lea 
Pi Aa 1 El î2 unei simple legi, are loc festivitatea 
ana OR, alipirea Austriei la Reichul german, 
Geta Gel e apa ela germană „Austmark”. 
aaa: pe al | ebarcat de la conducerea României, 
ca d dai aaa SU M. Sturdza se aflau la Viena 

e germane au avut o intrare 


triumfală în Pi : : ale 
habsburgic. aţa, Mare. a. fostei capitale a imperiului 


Două RI) : 
ci E ra 3 opt de zile mai târziu prin plebiscitul din 10 
„ Austria devine o. provincie a Germaniei. 


50 


N 


Autodeterminarea se făcuse în favoarea austriacului 
Adolf Schickigruber (Hitler). În aceeaşi lună (aprilie 1938), 
Puterile occidentale (Anglia, Franța, Italia, etc.) recunosc 
Anschluss-ul şi-şi transformă misiunile diplomatice din 
Austria în consulate generale pe lângă guvernul de la Berlin 
— lucru pe care l-a făcut în grabă şi guvernul român al M. S. 
Regelui Carol al II-lea. 

Şi acum despre noua filă ca act de acuzare, din dosarul 
Gărzii de Fier. 

în ziua de 12 martie, Corneliu Codreanu, considerând 
alipirea Austriei la Marea Germanie drept un triumf al 
unității Germaniei, deci şi un triumf pe drumul spre 
vătămarea colosului sovietic, a trimis o telegramă 
conducerii partidului naţional-socialist prin care saluta 
înfăptuirea Anschluss-ului. 

Atitudinea multor oameni politici români din acea vreme 
putea fi luată ca pronazistă. Chiar a unor veritabili apărători 
ai democraţiilor occidentale ca: Gh. Brătianu, Maniu, Vaida, 
Mihalache. 

Despre O. Goga de pildă, cronicarii marxişti de astăzi 
susțin că „neutrlizându-şi sentimentele sale prohitleriste, 
anacronice, în ultimul său discurs ținut la 1 aprilie, 1938 
la Academia Română, saluta acest act de cotropire şi 
expansiune a Germaniei hitleriste, socotindu-l ca «cel mai 
însemnat eveniment de la război încoace» fără a vedea 
pericolul tot mai mare ce plana asupra României...” (vezi 
Gheorghe Pop: „Caracterul antinațional şi antipopular al 
activității Partidului Naţional Creştin”, pag.203). 

La data când O. Goga saluta Anschluss-ul ca pe cel mai 
însemnat eveniment, cariera politică a lui Goga se apropia 
de sfârşit, doar elogiind expansionismul nazist, trecut prin 
râşnița compromiterii, nu mai reprezenta un pericol pentru 
dictatura carlistă. 

Nu acelaşi lucru se întâmpla cu şeful Legiunii. Căci 
problema mare pentru cârmuitorii de atunci rămâne numai 
Garda de Fier. 


ma lui Corneliu Codreanu către Hitler a 
durile camariliştilor. Câteva spicuiri din 
i semnările, ul: A Călinescu. vor” fisedifieatoare: «, Merg la 
: tim în nota din 12 martie — şi-i spun că 
Urdăreanu — citim în N iizcele “întă 
Garda va ridica din nou capul după cele întâmplate. 
Codreanu a trimis o telegrama lui Hitler... Poate Rex nu 
trebuie să mai plece (regele era planificat să facă o vizită 
oficială în Anglia n.n.) URD cheamă pe Rex şi îi spune. Se 
amână pe a doua zi...” 

În ziua următoare, în nota sa din 13 martie, A. Călinescu 
vorbeşte despre o propunere a ministrului Marii Britanii la 
Bucureşti, Riginald Hoare, care îl întreabă ce ar zice dacă 
Siguranţa engleză ar trimite agenţi care să însoțească 
trenul regal. 

Adică, după aproape opt ani de domnie „glorioasă” în 
„pace şi onor', urmaşul lui Carol | Îngăduitorul şi al lui 
Ferdinand cel Loial, atât de iubit de popor devenise, şi atâta 
propăşire adusese patriei române, încât ca să facă o vizită 
în Anglia trebuia să fie păzit de agenţii Inteligence  Service- 
ului Britanic. 

La 13 martie 1938, la ora 4 după-amiază, A. Călinescu 
este chemat la Palat, unde expune regelui situația creată în 
urma Anschluss-ului în felul următor (spicuim din nota din 
13 martie - Vezi Magazin istoric nr.6 — iunie 1977, pag.59- 
E): N 9 ertele din Austria nu sunt întâmplătoare. 
e A în planul de expansiune germană care 

: sti ațional integral şi cucerire de noi spații 
ŞI materii prime în răsărit [... ] 
- Momentul ales: Anglia nemulțumită, Franţa 


frământată de | g 
upte sociale şi economi i 
considerabil slăbită. 5 nomice, Rusia 


Migcăr? pe acelea acţiunii pe plan ideologic. 
/ s FSE j 
dinăuntru, e de dreapta. Deci, ajutor şi presiune 


De aceea telegra 
produs panică în rân 


- Care i rați 
curentul Papal Alu ajla României? Am primit deja 
autoritate lansat ae La Si a curentul naţionalist de 
Nari —n.n.) o nouă 
MA oua aşezare 


52 


O 


constituţională. Nu este însă consolidată. În evoluția 
normală era de aşteptat o redeşteptare. Ea a fost grăbită 
şi stimulată prin evenimentele din Austria. Telegrama, 
Codreanu, ecourile de la Gardă. De altfel, sub Goga (e 
vorba de guvernul naţional-creştin Goga-Cuza —n.n.) nu s-a 
găsit decât puţin interes la Roma şi indiferenţă la Berlin. 
Era socotit ca o etapă pentru a ajunge la Gardă. 
Faimoasa formulă «în 48 de ore ataşare la Axa Berlin - 
Roma». Deci, străinii centrali vor încuraja tot pe gardişti 
şi la momentul decisiv vor conta tot pe ei, chiar când 
oficialitatea română ar crede potrivit să schimbe politica 
externă. Aşadar, nici regele, nici lumea politică, în afară 
de Gardă, nu vor putea rezista...” 

În continuare, ca să evite pericolul (ascensiunea Gărzii 
de Fier spre putere), A. Călinescu face două propuneri: 

1.  Amânarea  voiajului; lichidarea imediată a 
gardismului prin arestarea lui Codreanu şi a tuturor 
fruntaşilor... 

Subliniem că la discuția din 13 martie dintre rege şi 
Călinescu a fost prezent şi Gh. Tătărăscu, care s-a declarat 
de acord cu argumentarea ministrului de interne şi cu 
propunerile făcute. : 

Astfel vizita pe care trebuia să o facă în Anglia, Carol al — 
II-lea s-a amânat „pe motivul incertitudinii dezvoltării viitoare 
a situației internaționale” (ibidem). 

Rămânea de înfăptuit a doua propunere: primul pas spre 
„lichidarea  gardismului”- arestarea lui Corneliu 
Codreanu şi a tuturor fruntaşilor legionari. 

Pretextul? Camarila şi lacheii ei vor găsi un pretext 
împreună, ca un autor moral al tuturor crimelor împotriva 
tineretului român. 

După audiența din 13 martie 1938, cu aprobările şi 
impulsurile de rigoare, A Călinescu trecu la atac. Avea la 
dispoziție nu numai binecuvântarea dictatorului, pe care 
noua Constituție îl declarase „capul statului” (art.30); 
„marele. cârmaci”, „marele legiuitor”, „capul oştirii”, 
„marele român”, „marele străjer” (n-a reuşit să fie şi 


n 
(95) 


an al legionarilor”), A. Călinescu în opera sa 
iotică” avea acum la dispoziție Jandarmeria 
„patriotica Bengliu, poliția şi Siguranța generalului Gavrilă 
caca îAtrEBul aparat administrativ al Ministerului de 
interne. Ministerul armatei, prin generalul |. Antonescu, încă 
manifesta o oarecare reticență față de planurile sale. 

Prigoana antilegionară începu. Provocari „Îînscenări', 
samavolnicii. Se încerca, prin toate mijloacele, scoaterea 
legionarilor din legalitate. Punerea lor în conflict cu legile 
tării. Găsirea unui pretext care să justifice prigoana. Dar 
legionarii n-au fost dispuşi să facă jocul asupritorilor. N-au 
răspuns la nici o provocare. 

Atunci a intrat în acțiune N. lorga. Cuvântul lui scris putea 
fi un rechezitoriu contra legionarilor de neegalat. În câteva 
numere din ziarul său „Neamul românesc” făcu să apară o 
serie de atacuri la adresa Mişcării Legionare. Însă pentru că 
Partidul „Totul pentru Țară” se autodizolvase, Corneliu 
Codreanu, nu mai exista politiceşte, iar bătrânii Legiunii 
hotărâseră să nu pună piedici regelui în realizarea 
politicii inaugurată la 10 februarie şi fiindcă trebuia 
neapărat găsit, dacă nu inventat, un pretext oarecare, lui N. 
lorga îi veni o idee, una genială, ca să dovedească doar că 
nu este omul fiecărei zile, ci omul zilelor decisive „un 
mare temperament în permanentă zbuciumare... 


Ideea apostolului neamului a fost să atace comertul 
legionar. 


„marele căpit 


Cum? Folosind dialectica marxistă a minciunii, a 
calomniilor, a celor mai ignobile mişelii. 


eine din aceste articole se atrăgea atenția autorităților 
mentale de marele pericol ce-l reprezentau 


şi toate relele di AIA comploturi, ucideri de oameni 
in lume. Restaurantele legionare, aceste 


„Cuibare de asasini” - 
ai i NI, tr închi : ae 
băgați la başcă...  - ebuiau închise, iar complotiştii 
Mai târziu a 
i u avut loc ian : 
colocvii în legă 2. cadrul Mişcării Legionare câteva 


tură i 
cu acest moment din activitatea lui 


54 


E 


Corneliu Codreanu. Au fost legionari care au susținut că 
dacă şeful Legiunii n-ar fi răspuns la calomniile lui lorga sau 
dacă scrisoarea sa adresată lui lorga ar fi fost mai puţin 
dură, drama legionară n-ar fi avut loc. 

În lumina documentelor de astăzi însă se ştie foarte bine 
(vezi Memoriile lui A. Călinescu) că represiunea împotriva 
Gărzii de Fier a făcut obiectul unor discuţii dintre Carol al |I- 
lea şi A. Călinescu încă din mai 1936. Cu mult înainte de 
alipirea Austriei la Germania nazistă. Şi că povestea cu 
scrisoarea adresată lui iorga n-a avut altă semnificaţie decât 
aceea de a fi urgentat şi încurajat represiunea. 

Era de neconceput că la atacurile repetate, improbe până 
la delaţiuni, insidioase şi abominabile până la cea mai crasă 
impostură, să nu se fi răspuns din partea celor atacați. Dacă 
Mişcarea Legionară, ar fi fost o organizaţie teroristă, 
asemenea brigăzilor marxiste de astăzi, şi nu o mişcare 
politică de ordine, condusă de principii şi legi, izvorâte din 
învățătura creştină şi călăuzită de comandamente, ce 
vorbeau de primatul legii morale asupra legilor politice, 
fără discuţie lorga n-ar fi apucat să îmbrace toga de 
„consilier regal” şi nici ridicola uniformă FRN-istă. 

Aşa se face că în ziua de 26 martie 1938, după amiază, 
Corneliu Zelea Codreanu trimite, printr-un agent al său, o 
scrisoare profesorului lorga. 

Eram de față la Casa Verde, când „agentul' Căpitanului 
a plecat spre piaţa Victoriei cu misiva adresată dlui ministru 
N.lorga (personal) Şoseaua Bonaparte — Bucureşti. 

(„Agentul” trimis cu scrisoarea, era comandantul 
legionar Sandu Valeriu, fost apreciat student al savantului 
la Academia Comercială, originar din Botoşenii coanei 
Zulnia, mama savantului). 

Ce se întâmplase? De ce s-a înfuriat şeful Legiunii şi i-a 
scris o scrisoare ministrului de stat lorga, o scrisoare 

socotită de guvernanți „calomnioasă la adresa unui înalt 
demnitar?” 


Vom afla din prima parte a textului scrisorii pe care o 
redăm mai jos: 


Un 
Un 


6.III. 1938, orele 9 dimineață, cele 


două restaurante, de la Obor şi de la pics eraza!; au 
fost închise de autorități. La i navazinul”de 
coloniale Obor. La cel dintâi s-a prezentat comisarul şeţ 
Furdulescu de Ia circa 18, însoțit de doi comisari ajutori 
şi de un pluton de jandarmi sub comanda unui sergent, 
La cel de al doilea, comisarul şef Malamuceanu, însoţit 
de doi comisari —ajutori , punând în vedere personalului 
să se retragă, deoarece au ordin ca să evacueze şi să 
închidă imediat localul. Domnul Popescu (responsabilul 
restaurantului de la liceul Lazăr — n.n) le-a cerut ordin 
scris. Au răspuns: Avem ordin verbal. Personalul s-a 
retras fără nici un fel de împotrivire, lăsând totul îm 
mâna autorităţilor...”. 

Eram la redacția ziarului Buna -Vestire, pe bulevardul 
Elisabeta, când s-a primit un telefon care făcea cunoscut 
(telefonul l-a primit Mihail Polihroniade) că restaurantul 
legionar de la Liceul Lazăr a fost ocupat de jandarmi. 
Imediat am plecat acolo, încât ştiu de la fața locului câteva 
amănunte neînregistrate în scrisoarea Căpitanului. 

Când am ajuns eu la Liceul Lazăr Situația se prezenta 
path alu care se afla pe strada Schitul 
y gureanu colț cu bulevardul Elisabeta, vizavi de Liceul 
șoim stema jnainte un restaurant cu grădina de 

Ş ec , astăzi pe locul acela se găseşte un 


3510 Bătăid 
„Astăzi, sâmbăta 


iar între 


comisar i 
ul Furdulescu ŞI personalul restaurantului se duceau 


tratative. 


mp, dându-se alarma la Universitate şi Facultatea 


nului de jandarmi. 


56 


a 


Virtual, în fața celor aproape o mie de legionari din 
cordonul ce  împrejmuiseră pe jandarmi, autoritățile 
polițieneşti se găseau în imposibilitatea de a-şi duce la bun 
sfârşit misiunea primită. Trebuia un singur semnal şi 
jandarmii ar fi fost dezarmați. 

Aşa ceva nu s-a întâmplat, pentru că ordinul era foarte 
clar pentru legionari: Să nu răspundă la nici o provocare. 

Închiderea restaurantelor legionare fără vreun ordin scris, 
constituia nu numai o încălcare a celor mai elementare 
drepturi cetăţeneşti, cu mari prejudicii materiale şi morale, 
dar şi o provocare impertinentă, insidioasă. 

La care Garda de Fier a răspuns cu supunere. 

Se făcuse ora 10, Căpitanul, aflat la sediu, fusese 
încunoştințat în amănunţime despre cele ce se întâmplau la 
restaurantul de la Liceul Lazăr. Un telefon primit din partea 
lui P. Bolintineanu „, îl înştiințase că şi la magazinele din 
Obor jandarmii veniseră să le ocupe. 

Situaţia părea explozivă destul de gravă ca să nu 
necesite o grabnică rezolvare. În fața restaurantului de pe 
Schitul Măgureanu se adunaseră mii de tineri, spiritele 
începuseră să se agite, gata să aprindă scânteia unor 
dezordini cu rezultate imprevizibile. 

Cu trei dintre cei mai apropiaţi colaboratori a reuşit să se 
consulte Căpitanul în cea mai mare grabă: cu inginerul Gh. 
Clime, cu profesorul Nae lonescu şi cu colonelul Ştefan 
Zăvoianu. 

Şi a decis să evite o confruntare cu autorităţile 
carliste. 

Dar indignat, furios chiar, considerând măsura guvernului 
o samavolnicie fără precedent, odioasă, un abuz perfid, a 
hotărât să scrie un protest, să înfiereze cu tărie samavolnicia 
Ministerului de interne. Normal ar fi trebuit să se adreseze 
şefului guvernului. Cum însă ştia că patriarhul Miron Cristea 

nu-i decât o simplă păpuşă cu barbă în mâinile lui 
Armand Călinescu -— părerea lui Zaharia Stancu — şi cum 
omul despre care ştia că pregăteşte lichidarea 
gardismului nu voia să comunice nici într-un fel, s-a decis 


57 


It a indignarea printr-o scrisoare adresată celuj 
să-şi exprime IncIg lui N.lorga, al cărui conde: 

' marcant membru al guvernului N: Sai sie ei 
a pe istoric”, prin articole cu otravă din „Neamuj 
Fo pa daci instigase direct la nimicirea “ comerţului 
tsi Set zile înainte, Ministerul de interne, cu ordinuj 
745| 25, Siguranța Generală cu nr. 1488/ 25, ceruse 
prefecturilor şi chesturile poliţiilor din țară sa ia masuri de 
închidere şi sigilarea localurilor de consum ŞI debit 
cunoscute şi specificate prin anexa ord. 1821/25. Insă cei 
care s-au prezentat la restaurantele legionare şi la 
magazinele de coloniale din Bucureşti să le închidă şi să le 
sigileze au refuzat să prezinte ordinul scris, răspunzând să 
au ordin verbal. 

În scrisoarea sa, Corneliu Codreanu reproduce ordinul de 
mai sus aşa cum a fost primit de autoritățile locale din 
parte lui Armand Călinescu, făcând următoarea 
remarcă: „...închiderea acestor două restaurante ne-a 
cauzat prejudicii materiale sângeroase, şi obligaţii 
cărora nu le vom putea face față în nici un fel şi deci 
mari prejudicii morale” adăugând: „Întreprinderea Obor 
s-a deschis la data de 14 septembrie 1937, făcându-se 
mari cheltuieli de investiţii în reparația localului. în 
valoare de 400.000 lei, cu “chirie de 200.000 lei. 
Restaurantul Lazăr s-a deschis în noiembrie 1937, cu 
chirie de 280.000 lei anual şi inves 
repararea localului de 250.000 lei. 
mărfuri, veselă şi vinuri în pivniță, în 
pe Scale A Sa Sisu milioane şi jum 
i i ea lui Corneliu C 
sat î si alle. Se încearcă 

: e nu 


nvestiții numai în 
In ambele localuri, 
cea mai mare parte 
ătate...”. 

odreanu nu are nimic 
prezentarea unei stări 
entru că indignarea şi 
bil abuz erau prea mari 


58 


—————— 


1940) drept „zguduitoare prin imensa tristeţe ce se 
desprinde din ea”. 

Singurele cuvinte sciize de şeful Legiunii, care eventual 
pot face obiectul unui fel a. impolitețe față de lorga, au fost 
„necinstit  sufleteşte”. „Sunteţi domnule “ profesor, 
necinstit sufleteşte !” 

Nu avem la dispoziție nici un document (în afară de 
literatura marxistă antilegionară), care să conţină textul 
scrisorii lui C. Z. Codreanu redat într-o formă autentică, aşa 
cum fusese scris la 26 martie 1938 şi primit de N. Iorga. 
Pentru neoproletcultiştii marxişti din România anilor 1980 şi 
această scrisoare constituie „un secret de stat” accesibil 
numai cronicarilor dispuşi a fi detractori şi a falsifica adevărul 
istoric. 

De aceea, fiindcă ultima parte a scrisorii despre care 
vorbim este intr-adevăr un document unic, zguduitor, o 
pagină memorabilă, pentru legionari, desigur cea mai 
dramatică din întreaga istorie politică a României interbelice, 
vom. reproduce din ea câteva fragmente, cele mai 
semnificative, aşa cum se găsesc tipărite în cărțile 
antilegionare din ultima vreme. 

Scoțând în evidenţă prejudiciile materiale şi morale 
cauzate legionarilor prin desființarea, închiderea comerțului 
legionar, Corneliu Codreanu, adresându-se lui lorga şi 
celorlalți vinovaţi din guvernul patriarhului, scrie: 

„Când ați văzut că pornim, că suntem corecţi, că 
suntem capabili, că munca noastră e binecuvântatâ de 
Dumnezeu, veniţi tot voi, şi distrugeți. acest început de 
comerț românesc, poate cel dintâi început serios în 
vremea noastră, veniți şi fără milă înăbuşiţi aceste 
încercări, tot avântul nostru şi atâtea speranțe. 

Ce epitete să vă dau? Ce cuvinte din limba română vi 
s-ar potrivi ? 

Ne acuzaţi că am greşit în trecut. Dar cine n-a greşit 
dintre noi? Spuneţi însă cu ce am greşit acum? Ne 
scoateţi o crimă din cea ce înşivă ne îndemnați ieri să 
facem? Nu mai existăm decât noi care trebuie să fim 


59 


iloace. Niciodată, nici un cuvânt de 


imiciti, prin orice mij 
a profesorul Iorga. Totdeauna cu respect şi 


; iintă. De câtva timp plouă cu articole cu otravă 
pinegui ' Între bliduri (adică în restaurantele noastre) 
facem corpleturi, punem la cale revoluţii îngrozitoare şi 
vrem să ucidem oameni «Suflete de asasini, oameni cu 
revolvere în mâini şi-n buzunare». Ei bine nu mai pot -. 
Nu să ne închideți comerțul nostru nu să ne înăbuşiţi 
avântul, ci să ne bateți la tălpi, să ne trimiteţi în Insula 
Şerpilor, să ne ucideți cu pietre, sa ne spânzurați cu 
picioarele în sus şi să ni le bateți în cuie, să ne supuneţi 
la cele mai mari umilințe, nu veţi întâmpina nici 
dumneavoastră domnule profesor lorga, şi nici ceilalţi 
„„„. nu numai nici o violență, dar nici măcar o opunere. 
Dar de acum şi până voi închide ochii, domnule lorga, şi 
după aceea, după moarte, te voi privi aşa cum meriți. 
Bucureşti 26 martie 1938 (semnat) Corneliu  z. 
Codreanu” 

Vreo opt ani mai târziu am avut ocazia să vorbesc despre 
acest moment nefericit pentru Legiune. şi Căpitan cu 
profesorul Dragoş Protopopescu. Dragoş Protopopescu, 
ca lider legionar, făcuse parte — aşa cum vor recunoaşte unii 
cronicari stalinişti (precum Valeriu Râpeanu) — din acea 
categorie de intelectuali fruntaşi legionari, alături de Nae 
Ionescu, Traian Brăileanu şi P.P.Panaitescu, ca „oameni de 
Ga altă Pr Ure cool zile ale sfârşitului de martie 
: NE e ia S isa usese în permanentă legătură 
acojea aal îs tă DIR acesta s-a gasit în momentele 
guvernării carliste — în te A (căi șle SU AI ul 
apolcă vietinasa = a CE pa Căpitanului, ca sfătuitor, 

L-am întrebat în19452 3 SERat e a 
discutat cu Nae lo ji mados ProloRepesou dacă a 

„iaz ONeScu atunci, în martie 1938. despre 
Scrisorea trimisă lui N, lorga. Mi-a ră sati 
discutat chiar în Sk Se ul sa raspuns Cam aşa: „Am 
ce va urma... Eu mi-a ti le 26 martie. Incă nu se ştia 
va face uz de această s fat părerea că șăyantulcnu 

Crisoare — dealtmiteri Scrisoarea 


60 


ÎN 


nici nu conținea vreun ultraj — spre a se răfui cu 
Mişcarea Legionară. La care Nae lonescu mi-a răspuns 
textual: «Nicolae lorga nu va pierde acest prilej unic de 
a arunca prima piatră... E prea vanitos şi prea 
răzbunător şi destul de absurd ca să înțeleagă că revolta 
Căpitanului este justificată...»” 

Nae lonescu a avut dreptate. 

Într-adevăr N. lorga n-a înţeles nimic din indignarea, din 
strigătul lui Corneliu Codreanu care semăna mai degrabă cu 
un îndemn la cuminţenie, la meditare, decât cu o ameninţare 
sau cu unultraj. 

A doua zi, la 27 martie, în primele ore ale dimineții, 
savantul avu o lungă întrevedere cu ministrul de interne 
căruia i-a prezentat incriminata scrisoare. |n fine, iată 
pretextul! De când îl aşteptau Armand Călinescu, regele şi 
camarila. 

Un guvern patronat direct de „capul statului”, în care 
Armand. Călinescu îşi asumase rolul de lichidator al 
gardismului, un guvern care cuprindea sub preşedinţia 
capului bisericii ortodoxe române, pe cei mai înverşunati 
duşmani ai Legiunii, care, toți, îşi propuseseră să nu mai 
procedeze cu mănuşi pentru a nu-şi pierde şi 
autoritatea, şi poziţia, un asemenea guvern nu avea 
nevoie de prea multe pretexte spre a pune în aplicare nişte 
măsuri abuzive, nişte planuri ce lezau Constituţia morală a 
țării. 

Un astfel de guvern ar fi putut trece, fără nici un anume 
pretext, direct la asasinatul politic- aşa cum de altfel a şi 
făcut-o. Cine îl oprea? Cui ar fi dat socoteală? Când însuşi 
factorul constituțional, monarhul țării, se număra printre 
complotişti şi asasini. 

Dar acum, din moment ce pretextul îl aducea „apostolul 
neamului"; „marele savant”, „omul zilelor decisive” el era 
bine primit. Prin el se implica în procesul de decapitare a 
Gărzii. de Fier, în mod nemijlocit, şi N. lorga — fapt ce a 
contribuit cel mai mult la declanşarea şi desfăşurarea 
tragediei legionare. 


61 


Armand Călinescu s-a considerat până la sfârşitu, 
PT AUEE $ lui N. lorga — afirmație pe care a 

vieții discipolul savantului -. i revistă (M 4 
citit-o. într-o revistă marxista. In aceeaşi agazin 
istoric nr.7, din octombrie 1967, pag.62) “E Pale Secea 9 
poză ce-i prezintă pe cel doi. carolingieni în Tidicola 
uniformă a Frontului renaşterii naționale. Două figuri 
sinistre, după înfăţişare, ca şi dupa tot AM acut tineretuluj 
român: doi monştri pe care nici pământul nu-i va ierta. 

Mentor şi discipol, amândoi uniţi în fărădelegi şi crime, un 
cuplu mai ideal nici că se putea... 

Armand Călinescu - se zice că, citind scrisoarea lui 
Codreanu, ar fi exclamat radiind de bucurie: „Asta-i muzica 
ce-mi place”. 

Apoi l-ar fi îndemnat să-l cheme pe autorul scrisorii în fata 
justiţiei. | 

Acelaşi lucru l-a făcut şi regele. „Dă-l în judecată pentru 
ultraj! — se zice că l-ar fi sfătuit suveranul. Eşti ministru! 
După lege, orice atac împotriva unui ministru în 
exercițiul funcțiunii este pedepsit cu închisoarea...” 

ŞI, din nenorocire pentru liniştea şi prestigiul României de 
atunci, pentru Mişcarea Legionară, dar mai ales din 
Achoinaire pentru liniştea propriei sale conştiinţe, Nicolae 
orga s-a lăsat târât de pasiunea răzbunării, de orgoliu şi 
prostie, acceptând să fie delator — el care ceva mai târzi 
scrie că „nu există o speţă de i iucie 


citatea şi semnificatia lor, 


vor concura cu 
omucideri din holocaustul 


sovietic. 
„După ce a 
„Fapte. din Umbră”, vol.I]. 


prezentat. Pag 137 — Nicolae lorga a 


Careiaiconcei șe.; terne, Armand Că]i 
pei put îm Spire âlinescu, cu 
fie. trimi preună aripi 


Codreanu a fost învinuit de injurii grave la adresa unui 
înalt demnitar ...” 

După care — iată şi delațiunea în forma ei cea mai 
josnică! — cu calm ce nu trăda furtuna ce avea să se 
declanşeze, scrisoarea a fost restituită lui Corneliu Zelea 
Codreanu împreună cu următorul răspuns al lui Nicolae 
lorga: „Se trimite înapoi, cu cea mai îndreptățită 
indignare, acestea sunt cuvinte nesocotite din partea 
cuiva care amintindu-şi cât sânge s-a vărsat de el şi de 
pe urma faptelor sale ar trebui să se coboare în 
conştiinţa sa pentru a se pocăi, evitând țării primejdiile 
ce sunt asupra ei ...”. 

Guvernul, de asemenea sesizat şi somat să ia atitudine, 
s-a adunat în şedinţa specială, în ziua de 28 martie, 1938; A. 
Călinescu va nota în aceeaşi zi: „Propun acum urmărirea 
lui Codreanu pe tema ultragierii lui lorga. Eventual 
arestarea celor ce s-ar solidariza”. 

Tot în însemnarea din 28 martie, Călinescu notase că a 
lucrat singur, că politica, uneori, nu l-a secondat, că unii 
membri din guvern, de asemenea, l-au contracarat şi au 
întreținut legături cu Codreanu, astfel apărând că duce o 
politică personală, ,„ ceea ce este inadmisibil ...” 

Într-adevăr, în şedinţa Consiliului de Miniştri din 28 martie 
1938, Ministrul Apărării Naţionale, generalul |. Antonescu, în 
complet dezacord cu regele şi camarila sa, cu majoritatea 
membrilor cabinetului prezidat de patriarhul țării, s-a situat 
pe poziția opusă votului guvernului care prevedea aplicarea 
de „sancțiuni” lui Corneliu Z. Codreanu. Atâta i-a trebuit 
regelui. Tot vroia să se debaraseze de acest incomod 
general. 

Chiar în aceiaşi seară de 28 martie din ordinul lui Carol al 
l-lea “guvernul a fost remaniat. În locul generalului 
Antonescu, departamentul Apărării Naţionale fu încredințat 
unui alt general, Gh. Argeşeanu, un preasupus executant 
al ordinelor regale, care va face „minuni de vitejie” pe 
frontul decapitării Gărzii de Fier; Ministerul de justitie, un 
minister important în strategia lichidării gardismului căzu 


03 


Călinescu s-a considerat până la sfârşitu| 
Armand Ca — afirmaţie pe 

vieții discipolul savantului N. lorga — at ție pe care am 
citit-o într-o revistă marxistă. În aceeaşi revistă (Magazin 
aa din octombrie 1967, pag.62) se poate vedea ş 
istoric nr.7, din lingieni în ria: 

3 ce-i prezintă pe cei doi carolingieni in ridicola 
pozânte Gl AR - terii nationale. Două fiaui.: 
uniformă a Frontului renaşterii națioi Sa, si guri 
sinistre, după înfăţişare, ca şi după tot raul tăcut tineretuly; 
român: doi monştri pe care nici pământul nu-i va ierta. 

Mentor şi discipol, amândoi uniţi în fărădelegi şi crime, un 
cuplu mai ideal nici că se putea... e) | 

Armand Călinescu - se zice că, citind scrisoarea luj 
Codreanu, ar fi exclamat radiind de bucurie: „Asta-i muzica 
ce-mi place”. : 

Apoi l-ar fi îndemnat să-l cheme pe autorul scrisorii în fata 
justiţiei. 

Acelaşi lucru l-a făcut şi regele. „Dă-l în judecată pentru 
ultraj! — se zice că l-ar fi sfătuit suveranul. Eşti ministrul 
După lege, orice atac împotriva unui ministru în 
exercițiul funcțiunii este pedepsit cu închisoarea...” 

ŞI, din nenorocire pentru liniştea şi prestigiul României de 
atunci, pentru Mişcarea Legionară, dar mai ales din 
nenorocire. pentru liniştea propriei sale conştiinţe, Nicolae 
lorga s-a lăsat târât de pasiunea răzbunării, de orgoliu şi 
prostie, acceptând să fie delator — el care ceva mai târziu va 
scrie că „nu există o speță de oameni mai acoperiti de 
dezgustul public, păstrat în paginile istorice, decât 
delatorii...” 

Mai mult, s-a invoit a fi principalul autor moral a unor 
aia politice, care, prin ferocitatea şi semnificaţia lor, 

“oncura cu cele mai sordide omucideri din holocaustul 
sovietic. i 

„Du =] iți H . .. . G . 
Și pă ce a citit conținutul scrisorii primite — din 
„Fapte din Umbră”. vol : 

» Vol.III., pag 137 — Nicolae | a 
prezentat-o ministrului de j e Legale 
e interne, Armand Călinescu, cu 


Peer Di aa 


Codreanu a fost învinuit de injurii grave la adresa unui 
înalt demnitar ...” ; | : 

După care — iată şi delaţiunea în forma ei cea mai 
josnică! — cu calm ce nu trăda furtuna ce avea să se 
declanşeze, scrisoarea a fost restituită lui Corneliu Zelea 
Codreanu împreună cu următorul răspuns al lui Nicolae 
lorga: „Se trimite înapoi, cu cea mai îndreptățită 
indignare, acestea sunt cuvinte nesocotite din partea 
cuiva care amintindu-şi cât sânge s-a vărsat de el şi de 
pe urma faptelor sale ar trebui să se coboare în 
conştiinţa sa pentru a se pocăi, evitând țării primejdiile 
ce sunt asupra ei ...”. 

Guvernul, de asemenea sesizat şi somat să ia atitudine, 
s-a adunat în şedinţa specială, în ziua de 28 martie, 1938; A. 
Călinescu va nota în aceeaşi zi: „Propun acum urmărirea 
lui Codreanu pe tema ultragierii lui lorga. Eventual 
arestarea celor ce s-ar solidariza”. 

Tot în însemnarea din 28 martie, Călinescu notase că a 
lucrat singur, că politica, uneori, nu l-a secondat, că unii 
membri din guvern, de asemenea, l-au contracarat şi au 
întreţinut legături cu Codreanu, astfel apărând că duce o 
politică personală, ,„ ceea ce este inadmisibil ...” 

Într-adevăr, în şedinţa Consiliului de Miniştri din 28 martie 
1938, Ministrul Apărării Naţionale, generalul |. Antonescu, în 
complet dezacord cu regele şi camarila sa, cu majoritatea 
membrilor cabinetului prezidat de patriarhul țării, s-a situat 
pe poziția opusă votului guvernului care prevedea aplicarea 
de „sancțiuni” lui Corneliu Z. Codreanu. Atâta i-a trebuit 
regelui. Tot vroia să se debaraseze de acest incomod 
general. 

Chiar în aceiaşi seară de 28 martie din ordinul lui Carol al 
l-lea guvernul: a fost remaniat. În locul generalului 
Antonescu, departamentul Apărării Naţionale fu încredințat 
unui alt general, Gh. Argeşeanu, un preasupus executant 
al ordinelor regale, care va face „minuni de vitejie” pe 
frontul decapitării Gărzii de Fier: Ministerul de justiție, un 
minister important în strategia lichidării gardismului căzu 


63 


îs 


r lamandi. lar, pentru ca mascarada 
carlistă să pară O treabă „serioasă şi să consolideze 
ă cronicarii comunişti citire -, palatul 3 


dictatura regală 33 după cro i 
creat un aşa-numit „consiliu de coroană”, un fel de organ 


consultativ, compus inițial din 11 membri, toți numiţi de 
rege: patriarhul Miron Cristea, mareşalii Al. Avramescu şi c. 
Prezan, N. lorga, Al. Vaida-Voievod, G.G. Mironescu, dr. c 
Angelescu, C. Argentoianu, Gh. Tătărăscu şi generalii A 
Văitoianu şi E. Ballif. 

Potrivit însemnărilor politice ale lui A. Călinescu, regele 
se bizuia pe două persoane din anturajul său, în afară de 
camarilă, pe Tătărăscu în „Comitetul de patronaj” 
(consiliul de coroană) şi pe Călinescu în guvern. 

Şi din acest organ fantomatic, incoerent şi eterogen, luliu 
Maniu şi Octavian Goga au refuzat să facă parte. 

Consiliul de coroană, în forma arătată mai sus, cu membri 
numiți „consilieri regali, având rangul (şi salariul!) de 
miniştri de stat; şi-a început activitatea chiar în ziua creării 
lui, la 31 martie 1938, aprobând în' unanimitate. cu 
entuziasm patriotic, decretul regal din 30 martie privind 
dizolvarea tuturor formațiunilor politice din România. 

Ținând cont de faptul că ultima măsură constituia un 
la de important în politica românească interbelică. ne 

să | ă = 
Sani alea paie asupra câtorva aspecte legate de 

Intr- i ă ă 
e pe pala ue că cele două mari partide 
din majoritatea lucrărilor marxi ae ie ata Vo 
sprijini: orice 4orrnila rxiste de specialitate — că vor 

politică de „uniune națională” 


impusă d : a 
Gogăc usa coroană, cu condiția înlăturării guvernului 
Malapăi De eine Gărzii de Fier 
3“ apOI, FANEŢ.ȘIP> A A a a 2 
vadă în acţiune ȘI F.N.L. au fost întrucâtva încântate să 


prezidat de patria iii „guvern de „uniune națională” 
unor importanți fru i y țării Şi fundamentat pe participarea 
cercurile palatului . âȘI naţional-țărănişti şi liberali prin care 
Sau „să opună cu abilitate triumfului 


pe mâna lui Victo 


64 


E 


a e RR 


Gărzii de Fier, un front incluzând biserica, armata şi 
politicienii de orientare antilegionară. 

Dar iluziilor celor care se aşteptau ca P.N.Ţ. şi P.N.L. să 
mai joace în politica românească un rol primordial s-au 
spulberat foarte curând. Impotriva vechilor partide, a 
parlamentarismului, în general împotriva tuturor rânduielilor 
politice de dinaintea loviturii carliste din 10/11 februarie, se 
dezlănțui o campanie virulentă, regizată de camarilă în 
scopul — cum va susține A. Călinescu — „popularizării 
regalității şi formarea noului spirit”. 

Cu ocazia promulgării noii constituţii (sărbătoarea acestui 
eveniment a avut loc la palatul regal în ziua de 27 februarie, 
cuvântul rostit de şeful guvernului: înalt preasfinția sa 
patriarhul Miron Cristea, iar discursul său era întocmit de 
Armand Călinescu şi se încadra în campania violentă 
împotriva partidelor politice socotindu-le o primejdie 
naţională, prin alimentarea corupției, prin cultivarea 
inechităţilor sociale, prin ațâțarea vrajbei între cetățeni, prin 
surparea încrederii în viitor etc. — vezi „Sistemul partidelor 
politice din România”, pag.127). s-a putut auzi următoarea 
Alocuţiune, un fel de hulă împotriva democraţiei : „Astăzi 
s-a distrus hidra cu 29 de capete electorale, care a 
învrăjbit fără nici un folos pe toți spre păgubirea ţării 
întregi. Astfel s-a rupt păienjenişul de pe ochii 
cetățenilor României întregite, ca să vadă limpede de 
unde le vine mântuirea, de la eroica hotărâre a Majestății 
Sale şi de la înțelegerea Sa. Astăzi s-au mai distrus: 
împărecherile, ura, certele, bătăile electorale şi chiar 
omorurile şi în locul lor se va întrona liniştea, ordinea, 
munca liniştită, pacea şi unirea pecetluite de frățeşti 
îmbrăţişări ale poporului, ca în timpuri legendare...” 
(extras din „Monitorul oficial”, partea |, nr. 49 din 1 martie 

1938). 

Ni se pare sunând sinistru, ca o sabie, cuvintele capului 
guvernului şi al bisericii române despre liniştea, ordinea, 
pacea, unirea şi pacea, toate şi frățeşti îmbrăţişări ale 
poporului, când ştim ce a urmat: câtă ură, câte suplicii, câte 


65 


ue o cf 


m 


sasinate, au venit de la hotărârea majestăţii sale şi a 
a e 


oamenilor lui. i | ă 
De bună seama, compromiterea patriarhului trebuia să 


compromită în mod păgân şi biserica română pentru care 
legionarii au murit închinându-se, s-au martirizat pentru 
fericirea şi veşnicia Neamului în slujba Mântuitorului lisus 
HRISTOS. | a lea: 

Camarila şi regele dement ştiau să implice în aceste 
omoruri, greu de crezut, nu numai armata țării şi justiţia, ci 
biserica patriarhului Miron Cristea, biserica pentru care 
legionarii au luptat martirizându-se în mii de jertfe, într-un 
înfricoşător holocaust păgân, mai rău ca în „patria 
socialismului stalinist ... 


66 


ee OREI = 


CAROL AL II-LEA NU ACCEPTĂ 


CONDIŢIILE LUI CODREANU. 
LEGIONARII ÎN LAGĂRE ŞI ÎNCHISORI 
DUPĂ INSTAURAREA DICTATURII REGALE. 
REPRESIUNILE ANIILEGIONARE CA EFECT 
AL REFUZULUI LEGIONARILOR DE A-L 
PROCLAMA PE CAROL ŞEF AL LEGIUNII. 
„„CENTURIA MORȚII”, O SUTĂ DE 
LEGIONARI. TORŢE VII PENTRU SALVAREA 
CĂPITANULUI: UN ACT DE NEBUNIE. 


e altfel şi Carol al II-lea s-a manifestat în primii ani 
LD) de domnie cu o anumită simpatie față de legionari. 
Cronicarii marxişti vor vorbi chiar de o "cârdăşie” 
dintre rege şi căpeteniile legionare, despre o 
apropiere a lui Corneliu Zelea Codreanu de Carol prin 
intermediul Elenei Lupescu, despre atragerea căpeteniei 
legionare în sfera de interese a Elenei Lupescu, a lui Carol 


al ll-lea.. ” etc.etc. (vezi Fapte din umbră, vol. III, pag.114) 
Din documentele vremii rezultă că regele Carol 
al ll-lea a încercat în câteva rânduri să subordoneze 


Mişcarea legionară propriilor sale interese. Mai mult, voia să 
inaugureze o guvernare personală bazată pe mişcarea 
legionară, “să facă din Gardă” —după cum singur va mărturisi 
-o organizaţie cu care să îndrepte greşelile politicienilor şi să 
despoliticianizeze țara. “În acest sens, într-o convorbire 
avută cu Corneliu Codreanu “şi-a exprimat dorința ca el, 
regele, să fie proclamat «Căpitanul» Mişcării Legionare, iar 
Codreanu să fie locotenentul său şi şeful guvernului ..." 
Carol al ll-lea urmărea “să canalizeze curentul 
legionar pentru popularizarea ideii unui guvern de autoritate” 
— după C. Argetoianu citire — să transforme Garda de Fier, 
aşa cum a făcut şi cu celelalte grupări pollitice, într-o unealtă 
docilă la dispoziția camariliştilor ( vezi cronicile staliniste). 


67 


IN 


fuzat ofertele regelui. Sau, mai bine zis, 

tat punând condiții: regele „domneşte, _nu 
au  accepl Coroana împinsă spre dictatură echivalează cu 
Se entru tară. Monarhul trebuia să se încadreze 
O NICI erei lei să fie o pildă de moralitate, de dăruire 
4 die de cinste si onorabilitate şi să ştie a ocoli poziţia 
sta ar putea pune coroana în conflict cu națiunea şi cu 
dece n-a avut tăria să accepte condițiile lui Corneliu 
Codreanu. Şi de aici a pornit conflictul dintre Carol al II-lea şi 
Garda de Fier. 

Dar memoriile adresate regelui de către acele aşa-numite 
“numeroase cadre de frunte ale Gărzii de Fier', aşa cum le 
caracterizează cronicile marxiste, drept “declarații de 
adulare servilă față de coroană * au avut nu numai scopul de 
a demasca marea nelegiuire care se pregătea împotriva 
legionarilor. Nu numai de a demonstra şi pe această cale — 
dacă mai era nevoie — că Mişcarea Legionară doreşte sincer 
să evite o confruntare cu noul regim, să se încadreze în mod 
cinstit în ordinea politică pe care ideologii carolingieni o 
prezentau ca pe 'o epocă de linişte, de pacificare a 
spiritelor“, de “pace şi unire, pecetluite de frățeşti 
îmbrațişări ale poporului, ca în timpuri legendare“ 
(patriarhul țării rostise asemenea “binecuvântări ca prim- 
ministru ). 

__ ŞI memoriile semnate de legionari — de cei din lagăre şi 
inchisori, ca şi de o sumedenie de legionari din libertate — au 
voit să fie semnale de alarmă, avertismente de ultimă oră 
adresate factorului constituțional al statului, prin care s-a 


incercat oprirea la timp a măcelului organizat contra 
tineretului român. 


Legionarii au re 


SD ur u de bună credință nu poate susține, în lumina 

elor de azi, că Mişcarea legionară nu a făcut tot ce 
iedica inutile vărsări de sânge. 
a organizare sau incapabilitate. 


i-a stat in putință spre a împ 
e. Nu din slab 
teama morţii. 


Nu din laşitaţ 
Nici măcar de 


68 


D eri 


Căpeteniile legionare ştiau foarte bine că în Legiune sunt 
mii de tineri în stare să moară pentru Corneliu Codreanu. 
După cum ştiau că sunt alte mii în stare să ucidă pentru a-l 
salva pe Căpitan. Mai ştiau că în anumite împrejurări, cum 
fusese în “cazul Duca“, fanaticii din Legiune —şi la acea oră 
existau mii de asemenea fanatici gata sa se înroleze în 
“echipe ale morţii- nemaifiind sub controlul direct al 
comandamentului legionar, puteau să acţioneze în direcţii 
opuse intereselor de bază ale Legiunii şi ale țării. 

Prin memoriile lor- unele scrise cu prea multe ploconeli 
față de coroană, (Zaharia Stancu spune în “Zile de lagăr “, la 
pag.350, textual: “Printre cei arestați şi condamnaţi se afla şi 
poetul Radu Gyr. Din închisoare i-a trimis lui Armand 
Călinescu o scrisoare tot atât de lungă şi tot atât de duioasă 
şi tot atât de plină de rugăminţi şi de jurăminte. A fost un 
naiv, acum nu mai e naiv...Să-i dea drumul... Țara va avea în 
Radu Gyr pe cel mai cumsecade dintre cetățeni...) cei 
câţiva lideri legionari (căci era vorba de un număr restrâns 
de semnatari a unor asemenea declaraţii'de prosternare la 
picioarele tronului” ) au incercat să zădărniceasca astfel de 
acțiuni, un dezastru naţional. 

Şi au reuşit: legionarii, chiar fanatici, au continuat să 
aştepte, să nu folosească nici o violență, să primească 
martirajul ca pe o binecuvântare, ca pe un lucru aparținând 
implicit trăirii legionare, ca pe un destin implacabil ce 
condiționa biruința legionară. 

Evitarea unor dezastre naţionale i-a determinat pe 
legionari, nu de frica morţii, ci in sensul trăirii lor legionare, 
să primească martirajul... 

Fiindcă tot suntem sub semnul adevărurilor biblice şi 
fiindcă aceste adevăruri îşi găsesc şi astăzi concordanţă în 
desfăşurarea unor evenimente, deşi vechimea lor se numără 
în mii de ani, vom începe acest capitol cu un proverb al 
înțeleptului Solomon: “Cine umblă cu întelepții se face 
înțelept, dar cui îi place să se însoțească cu nebunii o duce 
rău' (Pildele sau proverbele lui Solomon, cap.13, vers.20). 


69 


Me ta e ue 


Citind pilda cu înţelepții şi nebunii lui Solomon şi 
Î : face un tur de orizont asupra evoluției 
încercând a Pă in țara noastră de | 
evenimentelor politice petrecute IN lică a 
“estauraţia“ carolistă încoace, adică din 1930 până la 
începutul anului 1936, e de neconceput să nu ne gândim că 
există o perfectă asociere între proverbul prezumtivului autor 
al Eclesiastului şi ceea ce pamfletistul N.D.Cocea a numit 
«viermăria Care colcăie la picioarele tronului». 

Este foarte adevărat tot ce s-a spus despre ex-regele 
Carol al II-lea, anume că acționa machiavelic, pregătindu-şi 
în mod diabolic dictatura personală,  recrutându-şi 
"colaboratorii" prin şantaj şi corupție, şi că i-a plăcut să se 
însoțească de oamenii cei mai josnici, cei mai stricaţi, care - 
vizând mirajul puterii politice -, erau gata oricând şi prin toate 
mijloacele să-i satisfacă toate poftele şi pornirile vicioase, să 
fie instrumente docile în mâinile unor camarilişti fără 
scrupule, cinici, venali, nebuni. 

La început, îndată după 'restauraţie”, şi chiar înainte, 
printre aceşti oameni ai regelui s-au aflat şi oameni de 
bună-credință, patrioţi devotați monarhiei, oameni oneşti, 
iubitori de neam si țâră, oameni care vedeau în actul 
restaurației un prilej de binecuvântare pentru națiunea 
română. E suficient să pomenim câteva nume. Iuliu Maniu, 
Gheorghe Brătianu, lon Mihalache, general Averescu, 
I.Nistor, Inculeţ Nae lonescu, pentru ca să ne dăm seama că 
fenomenul trebuia reținut şi privit ca atare. Chiar şi Corneliu 
Codreanu cu o mare parte din conducerea Mişcării 
Legionare (lonel Moţa, generalul Cantacuzino-Grănicerul, 
inginerul Gh. Clime, dr. lon Banea, profesorii |. Găvănesculll, 
C. Şumuleanu şi Traian Brăileanu), fără a se considera 
printre oamenii regelui, au militat în favoarea unui rege 
constituţional, a unui rege Carol al Il-lea moral, cinstit, 
Sa pi Mii: ls lui inaintaşi, un rege al tuturor 

ji alurilor neamului românesc. 
ala Sp Rue “oameni“ ai regelui Carol al II-lea 
credință, care îl V dei VAL Iti tiv dune 
i edeau pe Carol singura posibilitate de 


70 


0 III 


DR 


îndreptare a răului din Politica ro 
Acestia au continuat până în ceasul ultim să fie 
obedienți față de tronul țării, să creadă că “regele 
tuturor românilor“ nu poate fi decât bun, înțelept, mare 
şi că e datoria lor sfântă de a-l urma, de a-l ajuta să 
înfăptuiască unirea sufletească a tuturor românilor, să 
contribuie la propăşirea poporului român. 

Câteva nume din această categorie: Al.Vaida-Voievod, 
Goga, A.C-Cuza, Mihail Manoilescu, patriarhul Miron 
Cristea, Gh. Tătărăscu, Valer Pop, G.G.Mironescu, Dinu 
Brătianu, A.Văitoianu, I.Gigurtu, Teofil Sidorovici, dr. 
C.Angelescu. 

A treia categorie din viermăria “oamenilor“ câştigaţi de 
rege şi camarilă prin şantaj şi corupţie: cavaleri ai industriei, 
reprezentanți ai bancherilor, afaceriştii, cămătarii, fripturiştii, 
acei intimi ai regelui care n-au ucis, n-au instigat la crimă, ci 
s-au mulțumit să-şi plătească gras îmbogățirea. Acestora, fie 
că s-au numit Malaxa, Auschnit, Argetoianu, Blank, Oscar 
Kaufmann, Bercovici sau altfel, li se poate atribui vina de a fi 
contribuit la tragedia legionarilor în mod indirect. Deşi unii 
din ei, ca N. Malaxa, C. Argetoianu şi chiar Max Auschnit 


mânească de atunci. 


“(evreu botezat catolic) n-au pierdut nici un prilej să se 


manifeste ca prieteni ai legionarilor. 3 
Ultima categorie, de fapt singura categorie de 
carolingieni care au avut toate însuşirile şi toate 
meritele “politico-democratice” să fie încadrați, fără 
drept de apel, în “viermăria ce a colcăit la picioarele 
tronului”, este categoria nefastă de aventurieri şi asasini 
politici, aceia care, nefiind nici de bună -credinţa, nici 
patrioți devotați monarhiei, oameni oneşti, iubitori de 
neam şi țară, nici naivi, nici măcar afacerişti ahtiați sets 
îmbogăţire, s-au pus la dispozitia tronului se ll e 
desfrâu, să fie josnici şi stricaţi, să ÎN else E ae 
să trădeze, să fie călăi, să facă din politică sico i: i 
Şi blasfemie, să distrugă, să ucidă. Câteva să da 
impun a fi cunoscute din această categorie. Lev > 


71 


pa te ea 


o 0 ERIE 


a 


ducându-le din presa legionară, cu respectivele 
repro 


cterizări: na pn | 3: 
si aodatul Armand Călinescu”, "Omul din umbră: Ernest 


Urdăreanu', “Gavrilă Marinescu: Irodul viu ese 
“Autorul moral: Nicole lorga , Doctrinaru crimelor: ictor 
lamandi”, “Preşedintele guvernului asasin: Gh.Argeşeanu', 
“Mânuitorii fondurilor secrete şi executorii testamentari al 
tiranului Armand Călinescu: Moruzov si Niki. Ştefănescu”, 
“Uneltele asasinilor: comisarii- şefi Davidescu şi Otto Reiner”' 
(“Bunavestire” din 22 septembrie 1940). 

Lista cu “oamenii“ din categoria de mai sus se poate 
ridica la mii de nume. N-am citat decât pe cei (zece la 
număr, specificaţi de oficiosul legionar) care s-au ridicat la 
nivelul cel mai înalt al marilor vinovaţi, fără de care nici 
Carol al II-lea, nici Elena Grunberg-Wolf-Lupescu, nici 
masoneria internaţională, nici bancherii străini, nimeni n-ar fi 
avut putinţa să încerce atât de sângeros, “să lichideze 
gardismul'. “Cu aceşti oameni — citim în cronica stalinistului 
Al. Gh. Savu, cartea citată, pag.37 (în ce măsură aceştia au 
fost oameni vom constata-o peste câţiva ani) — a pornit 
regele la cucerirea Eldorado-ului românesc. Şi cu aceştia l-a 
exploatat. Ei au fost recrutorii de oameni politici în slujba 
planurilor lui Carol, prin ei a montat intrigi, a ațâțat patimi, a 
cumpărat conştiinţe, a întreținut iluzii, a înfrânt rezistențe...” 
Noi adaugăm: prin aceşti “oameni” s-au comis cele mai 
odioase crime împotriva tineretului român. 

Cititorul ar putea să se întrebe de ce Elena Lupescu, 
metresa regelui, n-a fost catalogată, alături de Urdăreanu, 
E la ENE ai tragediei legionare din 1938-1939, 
mois dea e gal de vechituri ajunsese la un 
reală a tuturor eroi ine Sai albii CREDE o guca 
vreme?:Mai mult, dacă « ie pa românească din acea 
Argetoianu, Gai = ju î am crezare celor scrise de C. 
Dintr-o mărturie făcută de fă Ie scale: 
in 1941 aflăm (şi nu avem fie S/C dal Georg el PE 
sinceritatea. din mărturisirile upui a Da oct El da 

m care a fost martorul 


72 


0 III 


D 28 


ocular a multor întâmplări intime petrecute în viata 
stăpânului sau timp de zece ani) că “influența acesteia (a 
Elenei Lupescu) asupra lui Carol a crescut tot mai mult, 
âna când regele a ajuns să se lase complet dominat de ea. 
..] Lupescu folosea această ascultare oarbă în interesul 
afacerilor ei şi ale anturajului pe care şi-l formase. Carol a 
mers atât de departe încât îi cerea sfatul şi pentru cele mai 
mici probleme de viață” (vezi “din amintirile unui şofer regal”, 
Magazin istoric nr.9 (42)- sept.1970, pag.97). 

Ştim că printre problemele pentru care regele cerea 
sfatul Elenei Lupescu au fost şi unele probleme politice. 
Ca de pildă ceea ce înțelegea Armand Călinescu prin 
«jichidarea imediată a gardismului'. Şi mai ştim că ea, 
Lupescu, nu acționa numai în interes personal, acela de 
metresă regală, şi că într-un regim legionar regele ar fi 
fost forțat să se debaraseze de nefasta ei influență, ceea 
ce ar fi fost egal cu lichidarea puterii ei de regină 
neîncoronată. Şi ştim că rolul Elenei Griinberg-Wolf- 
Lupescu în anturajul monarhului român voia să fie 
identic cu “misiunea sfântă” a frumoasei Esther pe 
lângă regele Persiei Asnerus. Dacă succesul Estherei din 
România ar fi fost pe deplin, adică odată cu decapitarea 
Gărzii de Fier din 1938-1939 ar fi încetat şi persecuția 
poporului evreu, salvarea lui din lagărele naziste, atunci 
israeliți din toată lumea ar fi avut destule motive sa 
sărbătorească un indubitabil Purim. | 

Din moment ce ştim toate acestea şi,pe deasupra mai 
ştim că Esther a României, asemeni fiicei lui Irod, Salomeea, 
Printr-un dans diabolic, a reuşit să i se aducă pe tavă nu 
numai un cap, al sfântului loan Botezătorul, ci şi peste o mie 
de jertfe legionare, întrebarea pe care ar putea să şi-o puna 
cititorul trebuie să capete un răspuns. su ap 

Se spunea atunci, în 1936, că fusesera ras pă ite 
manifeste prin care se cerea suprimarea Sa 
Lupescu, amanta lui Carol. Manifestele, fiind atri ME 
legionarilor, lăsau să se înțeleagă că dacă pai e 
acest spirit diabolic care a transformat palatul reg 


2 


pe a 


«Palestină” (cuvintele par să trădeze pa LE rințului 
Nicolae; numai fratele regelui, Uli ai pălatul regal 
“Palestină”) nu va părăsi țara, o echipă a morții a Jurat 
în biserică să o ucidă. Tot în acea vreme circula un zvon 
(cronicarii  marxişti de azi l-au transformat în 
“document” care demască, într-un fel dialectic, cârdăşia 
dintre  gardişti şi cercurile  maniste în problema 
“Palestinei”), o discuţie, care, chipurile, ar fi avut loc 
între generalul Cihoschi, membru marcant al mişcării 
maniste şi Gh. Furdui, pe atunci preşedintele Uniunii 
naţionale a studenților creştini din România. 

“Documentul” provine dintr-o notă informativă primită de 
Carol al ll-lea la 25 octombrie 1936. In ea se arată că 
generalul Cihoschi ar fi spus interlocutorului său că Maniu 
avea toată admiraţia față de Garda de fier, şi că împuşcarea 
Elenei Lupescu ar constitui un gest simbolic, care va situa 
Mişcarea legionară “în fruntea tuturor, ca una din cele mai 
morale” (citat din Magazin istoric,nr.5(74), mai 1973, 
pag.80). 

Reproducem din sus amintita notă următorul dialog: 

»- Cihoschi: Nu înţeleg cum puteţi ucide un Stelescu, fie 
chiar trădător, şi nu împuscați pe doamna Lupescu, care nu 
face numai unei persoane rău, ci întregii țări? 

- Furdui: Domnule general, sunt pentru ea o sută de pistoale 
şi foarte buni trăgători, dar n-a venit momentul oportun ca 
această doamnă să fie împuşcată. 

Ştiu în mod precis (am avut posibilitatea să obțin 
informaţii din sursele cele mai autorizate, atât legionare, cât 
şi național țărăniste) că a avut loc o discuţie între generalul 
Cihoschi şi preşedintele U.N.S.C. în ziua de 24 octombrie 
1936 (într-o vineri pare-mi-se). Generalul Cihoschi fusese 
ministru de război în primul guvern național-țărănesc condus 
de luliu Maniu (1928-1930), când, la 17 martie 1930, în 
calitate de reprezentant al Ministerului Apărării Naţionale ia 
sl ul că emisarii lui Maniu au intervenit pe lângă el de 
răni o Ai intre fostul şef al Partidului naţional — 
ŞI Corneliu Codreanu. “ La rândul său — citim mai 


74 


DO 


j i 


arte în cronica respectivă — că 
arătat extrem de ua de aceste propuneri, încât a dat 
dispozițiuni căpitanu ui Siancu de a lua contact personal cu 
d-l Maniu spre a discuta asupra posibilităţii unei Colaborări. 
[ailiimal "câteva zile; Maniu la trimis ta Bucureşti pe 
urtătorul său de cuvânt, Zaharia Boilă, care s-a întâlnit cu 
C.Z.Codreanu. Cei doi au perfectat pentru început planul 
unor acțiuni comune împotriva regelui”. 

În aceeaşi lună (martie 1937), în baza informaţiilor primite 
prin intermediul unor cercuri din anturajul lui Gh.Brătianu, 
ministrul german la Bucureşti, W.Fabricius, într-un raport 
adresat Ministerului afacerilor externe al Germaniei, datat 24 
martie 1937, va face următoarea comunicare semnificativă: 
O primejdie gravă pentru rege (Carol al II-lea —n.n.) ar putea 
deveni apropierea care se urzeşte în culise între Garda de 
fier si Maniu. Căci aici şi-ar întinde mâna doi factori care, cu 
toate deosebirile dintre ideile lor politice, au un singur țel 
comun: lupta împotriva doamnei Lupescu şi a regelui însuşi 
dacă nu se poate lepăda de nefasta ei influenţă” (vezi Arhiva 
I.S.I.S.P., fond XIII, dosar nr.1259, f.112-116). 

Spre sfârşitul lunii următoare, avându-l ca intermediar pe 
Nae Ionescu şi ca rezultat al unor discuţii dintre Căpitan şi 
trei lideri legionari ( profesorii P.P.Panaitescu şi Vasile 
Cristescu şi diplomatul Mihail Sturdza — toți trei veniţi în 
Legiune după câţiva ani de politică “georgistă . Mişcarea 
Legionară îşi întinde suprafața de activitate în aie 
alianțelor politice. Astfel se ia legătura cu al doilea “hitleris 
român, Gh-Brătianu ( primul fiind Iuliu Maniu). : 

“Prin intermediul lui Mihai Antonescu, în acea e 
fruntaş al P.N.L.-georgist, Codreanu a avut o ee i: 
cu Gh.Brătianu, la 22 aprilie 1937, ce a sta să de 
Program comun de acțiune bazat pe poziția SIM" je 
Simpatie pe care ambele grupări. o se i i 

ermania hitleristă” (citat din Magazin d ra 

3, pag.82- autor un alt “doctor”, Florea at am făcut-o 

Sublinierea ultimei părți din citatul de a tace o paralelă 

SU intenţia ca cititorul să-şi noteze şi să poa 


petenia legionarilor s-a 


75 


nt ac RR 


ia 9 


Rat ke aaa agale 


între ceea ce spuneau “istoricii” marxişti atunci, în 1937 şi ceea ARESTAREA LUI CORNELIU 


e vor spune mai târziu despre “hitlerismul” lui Gh. Brătianu. Up 
C 


singur. exemplu din ceea ce vor spune mai târziu: “între ZELEA CODRE ANU 
d 


ideologia «Gărzii de Fier» şi a lui Gh.Brătianu, între metodele 


de actiune ale celor două partide exista o netă şi categorică MAREA PRIGOANĂ ÎNCEPE CU 


deosebire, un raport de evidentă opoziție, Gh.Brătianu fiind un ARESTAREA CĂPITANULUI SILA 
reprezentant al democraţiei burgheze în viaţa noastră Publică PRIMILOR LEGI + 

(Vezi “Studiu introductiv” de Valeriu Râpeanu, la cartea citată : ONARI. 
pag.XXVI-XXVII). Aceasta va spune-o Valeriu Râpeanu în PROCESUL CAPITANULUI: primul 
1980, după ce cu nouă ani în urmă, un alt condeier stalinist, : 
Vasile Gh. Bobocescu, scrisese negru pe alb: “Gh. Brătianu era tent c a ua Al 3 aia 
simpatizant fătiş al legionarilor, deşi li se socotea '“superior...”. Bi Sa i alea dori PE 


Gruparea lui, desprinsă din Partidul Naţional-Liberal, gravita 
spre extrema dreaptă, iar unii dintre fruntaşii săi, ca Mihail 
Sturdza, s-au înrolat ulterior în Mişcarea Legionară. Pe plan 
extern, liberalii georgişti erau, ca şi legionarii, admiratori ai 
fascismului german şi italian, şi totodată adversarii înverşunati 
ai politicii externe iniţiate atât de salutar de N. Titulescu, politică 


Codreanu este citat la cabinetul V instrucţie de pe 
lângă Parchetul Tribunalului militar al Corpului II 

armată pentru ziua de vineri 1 aprilie 1938. 
Nu era o păcăleală de 1 aprilie. Citaţia Parchetului militar 
purta semnătura colonelului magistrat Hotineanu, comisar 


de largă securitate europeană, până la apropierea de Uniunea regal al Corpului „II armată şi se: referea la sesizarea 
Sovietică. Cât despre şeful partidului, el visa la instaurarea unei autorităților militare de către ministrul de stat N.Iorga. 
dictaturi de dreapta, de tip salazarist. Ar fi vrut să ajungă în Colonelul Hotineanu se făcuse cunoscut ca un mare 
fruntea ei, bizuindu-se pe sprijinul gardişilor şi al Germaniei “mâncător de legionari”. În procesul asasinării lui |.G.Duca 
naziste...” (vezi “Magazin istoric” din ianuarie 1971 pag.88); din 1934 urma să apară ca acuzator public, dacă din grupul 
Gheorghe |.Brătianu se manifesta ca un factor de opoziţie legionarilor inculpaţi n-ar fi făcut parte generalul Gh. 
a ga ele i uneori chiar violentă la adresa regelui. Cantacuzino-Grănicerul — ceea ce a obligat ca plenul de 
totalitar fasa î a fost un adept al principiilor statului judecată să fie compus din judecători generali... 
dreapta”. Dimpotrivă saca dei aparținând doctrinelor “de Dar acest colonel s-a făcut cunoscut şi ca mare 
deschidere ale mt caracterizată printr-o largă persecutor al comuniştilor”. fie ii ae - 
curentelor şovine, rasiste, misi Siduica afinitate cu aceea â lată, de pildă, cum ni-] prezintă Lucrețiu i viei 
concepția care a stat la baza ei se ac Li ai sa E Sid Goapairil aci sacial pe i licați în 
explicit” (tot de la V, Râpeanu aie PINS înimod implicit şi în legătură cu procesul celor 108 muncitori implicați 
XXVII). psanu citire, opera citată, pag. XXIV şi grevele de la Atelierele Griviţa din 1933: “Nu întâmple: 
Nu e imperi E Ea fotoliul pro lui era ocupat (la procesul din vara 
face cititorul în pe Aa SA Schițăm vreo concluzie. O va anului Ape oeiaden de crai alu Hotineanu, acelaşi 
propaganda marxistă. Or puse la dispoziţia noastră de colonel care condusese represiunile sălbatice din 


dimineața de 16 februarie la Griviţa. Nu apa i 
omul care, cu sânge rece trimisese la m tul în numele 
mincitori (sic!) era acela care a luat cuvântu ! 


acuzării şi a cerut pedepse exemplare împotriva 
76 Pi 


Îi: Pa a ci 


e 


viştilor. Prezența sa ca acuzator public are valoarea 
gre : ; 


i simbol. > E : 
ones vorbea în numele clasei conducătoare din 


România, a acestei clase care a înscris la. activul Său 

A i atâtea asasinate [...] ... el vorbea în 
atâtea crime şi a  încurai 
numele regelui Carol “al II-lea, care: “a. jat 
masacrarea greviştilor, a muncitorilor şi țăranilor că Î, în 
numele uneltelor clasei conducătoare române [...]. Cine 
putea să-i prezinte pe toți aceştia mai bine decât 
sângerosul călău Hotineanu?” (vezi pag. 165-166). 

În această problemă, Lucrețiu Pătrăşcanu exagerează 
foarte puțin. 

Numai că, referindu-ne la cazul arătat mai sus, adică la 
tragedia legionară din1938, călăul Hotineanu nu va vorbi în 
numele clasei conducătoare din România, a întregii clase 
conducătoare a României burgheze şi moşieresti. Ci numai 
în numele unei clici de aventurieri şi smecheri politici, în 
numele unor camarilişti care luptau cu disperare, în luptă 
cainească, pe viață şi pe moarte, spre a-şi apăra privilegiile: 
luxul şi viața de huzur, trândăvia, necinstea, venalitatea, 
împotriva cărora se ridicase Garda de fier, şi în numele unui 
mic nucleu de lombrozieni monstruoşi, pociţi la trup şi la 
suflet. 

> In numele acestora va vorbi, şi se va întrece pe sine, 
sangerosul călău Hotineanu. În acelaşi sens ne informează 
ŞI ziarul lui Nicole Iorga. “În partidul său — citim în «Neamul 
românesc» din 21 mai „1938 -, Corneliu Codreanu şi-a 
terori /zat proprii partizani. Întâi prin jurăminte întovărăşite de 
i pă Sa = pp ial prin pedepse corporale aplicate 
Da cau se aaa executării întocmal 
apostolului. neamului a, pe te sli 
fanatizați de el Se Fa si za e joi pa 
prim-aghiotant pi li Lai până la asasinarea fostului lui 
Sescu, după un ritual care aminteşte 


de epoca când ia 
Omul păr, ; , Sa 
conştiinţă”, părăsea starea lui de animal fără 


78 


Dă 


RN pe/severenia diabolică, CU 0 migală criminală 
fostul conducător al fostei Gărzi de Fier a învătat pe adepţii 
ao auu/ască, să dusi ească, să se răzbune. De la iti 
erau exceptați nici binefăcătorij Nici prietenii. ŞI nici părintii 

j ce ar fi fost când ne gândim că, ridicat oda a ae 
Corneliu Zelinschi Codreanu urma să dicteze în România 
dacă reuşea monstruosul său plan...!?" (vezi articolul 
'Zelinschi e vinovat în fața lui Dumnezeu, a legilor şi a 
oamenilor”, din ziarul Frontul din 17mai 1938). Ne oprim 
aici. Credem că cititorul s-a lămurit în ce atmosferă de 
calomnieri şi minciună începuse al doilea proces al 
Căpitanului. ii 

Regizorii procesului, dimpreună cu stăpânii lor încoronati 
şi neâncoronați, făcuseră “o treabă bună”. Aveau tot dreptul 
să fie “optimişti”. Planul lor cuprindea toate laturile: 
discreditarea, forța, amenințarea, cenzura, intimidarea, 
denaturarea adevărului, noi arestări. Tot ceea ce era 
necesar pentru a crea confuzie, mai ales în rândurile 
legionarilor internați în lagăre. a EA ag 3 

Despre toate acestea luăm cunostință din însemnările 
politice ale lui A.Călinescu. lată, de pildă, ce notează el la 23 
şi 27 mai 1938: 

“Proces Codreanu, 23 mai. 

Seria de 40 complici. 

Seria de 100 internaţi. 

Apoi, tăcere în presă. a 
Rămâne chestia şcolară şi preoțească. 

Proces sau intetpiară a câtorva doamne“ [...] (legionare n.n.) 
tina le As pede, a, ia Ea canoe (lui 

Evenimentele dau curaj, va fi Sua ga activitate 

C.Z.Codreanu-n.n.). incult, cruzime, nici 0 
Personală. Cartea lui cu complotul de la i dea se tragă de 
Amenințarea, judecata şi...pentru intimidare, 

Vor fi dezordini. 

Martori: Maniu...Câţi? 

Câte pledoarii? 

Şedinţe secrete. 


7) 


za ae ee 


N > 


'internări: 50 (legionari) din care 6 femei. 

za Bere la reacțiune în momentul acesta, de aceea 
ie mutare. Pa 

IE dog tot intimidarea. şi forța sunt mai eficace. Am 

alertat Poliția şi Jandarmeria [...]“ (citat din Magazin istoric, 

iunie, 1977). A 

Socotim de prisos orice comentariu în plus. 

Procesul a durat câteva zile. Intr-o atmosferă cu 
adevărat incendiară. De data asta a fost interzisă orice 
staționare în fața tribunalului. S-au operat şi câteva 
arestări printre tinerii pe care îi văzusem la primul 
proces. 

Datorită presiunilor exercitate prin anumite măsuri 
polițieneşti şi datorită  furibundei campanii de presă 
dezlănțuite împotriva legionarismului, dar mai ales faptului 
că în fruntea “cruciadei antigardiste” se găsea regele 
personal şi camarila, din 122 martori (diferite personalități 
politice şi militare ce se oferiseră să depună mărturie. ca 
apărători ai Căpitanului) numai 23 de inşi au reuşit să ajungă 
până înaintea plenului de judecată. Printre. cei care, spre 
deosebire de procesul din 1934, au refuzat să se prezinte 
sau au fost împiedicaţi s-o facă, s-au numărat şi lon 
Mihalache, Al. Vaida Voievod, C. Argetoianu, Grigore lunian, 
general A. Văitoianu, D. R. loanițescu, ş.a. Ca martori în 
apararea lui Codreanu s-au prezentat în fața Tribunalului 
Militar, Iuliu Maniu, general Antonescu şi generalul 
Petrovicescu. Amândoi aceşti generali erau ofițeri activi. lar 
declaraţiile lor. în proces în favoarea Mişcării Legionare a 
Se Muia Carol Şi a lui Armand Călinescu. Cât de 
Sei e a RA rodupoieva legionarilor în aceste zile şi 
ind az e u Honigarea exercitată „asupra celor ce 
Ata Spa ea și eze. în favoarea legionarilor e greu de 

„Se vorbea atunci că în noaptea de 15 


aprilie, arestarea Căpi i E 
Se ap pitanului s-a făc i te 
inainte de miezul nopții. ut cu puţine minu 


cai avea bagajul făcut, gata pentru puşcărie, 
entantul Siguranţei Statului, Niki Ştefănescu, i-a 


80 


m 


DR 255 


lagărele armandiste abia a depăşit cu pu 


rezentat mandatul de arestare. O dată cu şeful Legiunii au 

fost ridicați de la Casa Verde ma! mulți lideri legionari, printre 
care şi inginerul Gh. Clime, preşedintele fostului partid 
legionar “Totul Pentru Țară”, unul dintre cei mai apropiaţi 
colaboratori ai Căpitanului, un fel de “Simon care se 
numeşte Petru”. Şi acesta işi avea bagajul făcut gata de 
drum, gata de un drum fără întoarcere. 

De asemenea s-a vorbit atunci despre câteva cazuri 
ieşite din comun, anume că mulţi din cei “capturați” la Casa 
Verde, în noaptea de 15 aprilie, nici nu aveau mandat de 
arestare. şi că au fost arestați în urma insistențelor lor de a-l 
însoţi pe şeful Legiunii şi de a împărtăşi soarta acestuia. Aşa 
au fost ridicaţi avocatul Nicolae Tatu şi profesorul I.lonică, 
unul dintre redactorii principali ai revistei “Rânduiala' din 
Braşov. iz | Z 

Deşi exista un consemn tacit printre legionari, potrivit 
căruia nimeni nu avea voie să se eschiveze în mod voit de la 
datoria de a fi întemnițat pentru Legiune şi Căpitan (una 
dintre condiţiile principale spre a fi un bun legionar era 
virtutea curajului: curajul de a nu fugi de greu, de muncă, de 
răspundere, de asuprire, de moarte) şi deşi majoritatea 
legionarilor au avut bagajul făcut pentru puşcărie, totuşi 
arestările din 1938, arestările ca număr, au fost mult mai 
reduse ca cele efectuate de guvernul |.G.Duca în 1933. 

Dacă în prigoana ducistă numărul gardiştilor ridicați de la 
domiciliile lor şi băgaţi în lagăre sau închisori, a atins câteva 
zeci de mii în anumite perioade, de data aceasta Armand 
Călinescu, întrebându-se:”...unde închidem atâția oameni?', 
s-a limitat numai la cadrele de conducere din Mişcare, la ce! 
care- după opinia lui —reprezentau un pericol nemijlocit la 
adresa dictaturii carliste. A | 

Aşa se face că în perioada cea mai de vâri, cea e 
critică din timpul celor doi ani de prigoana antilegionara ( 


| E . . . . A . ile şi 
aaa ă narilor trecuţi prin închisori 
piei Motel țin cifra de 15.000. 


paraţie cu anul 1933, 


Ace era. in în com ă 
asta 'era foarte puţin | anume acela că, la 


acă ţinem -cont de un fapt esenția 


81 


pa ea ae bca 0200 Re PI 


AR 


începutul anului 1938, efectivul Gărzii de Fier (e vorba de 
organizațiile de cadre; cuiburi, familii, garnizoane, corpuri, 
frății, cetăţui etc., taţi cei care în limbajul de astăzi al P.C.R. 
ului s-ar numi “activişti de partid”) era cam de trei ori maj 
mare decât cel din 1933, toamna. pie i 

Explicaţia e una singură; ea rezultă din desfăşurarea 
evenimentelor ulterioare, adică: |. G. Duca, ca şi Gh. 
Tătărăscu, în fruntea unei părți din conducerea P. N. L., nu 
erau ucigaşi din vocaţie. Politica lor voia să fie o politică de 
echilibru. Una care, în mod cinstit - cum o spunea mereu 
Tătărăscu în calitate de prim-ministru — nu urmărea să 
săvârşească acte de represiune împotriva curentelor 
naționale şi anticomuniste din țară, ci “guvernul 
(liberal)- adaugă el — va fi totdeauna vigilent ca să reprime, 
în cadrul legilor, excesele acestor curente...” În concepția lui 
o atitudine este a reprima excesele unei mişcări şi alta este 
a reprima mişcarea. însăşi; să fie sugrumătorul mişcărilor 
care au la bază ideea monarhică, ideea naţională şi idea de 
autoritate şi care constituie în chip firesc barajul cel mai 
puternic împotriva curentelor de dezagregare şi împotriva 
propagandei comuniste. 

Pe linia acestor principii Tătărăscu a guvernat țara patru 
ani, în care timp a avut loc o importantă dezvoltare 
economică şi politică. La fel ca si O.Goga, Tătărăscu nu a 
vrut să ia asupra sa riscul unor asasinate poltice. 

Mai târziu - aşa cum s-a văzut din relatările anterioare- el 
va fi unul din teoreticienii dictaturii regale, fără să participe 
direct la crimele săvârşite împotriva. tineretului legionar, 
vinovăția lui fiind totuşi o realitate, pentru că nu a întreprins 
nici o acțiune practică prin care să se vadă că încearcă să 


oprească aceste crime sau măcar să le dezavueze într-un 
fel oarecare. 


Nici |. G. Duca n-a fost un uci 
guvernarea. prezidată de el, 
noiembrie până 
samavolniciile împ 
tot ce constituise p 


gaş din vocaţie, deşi sub 
în cele 45 de zile (de la 14 
la 29 decembrie 1933), prigoana şi 
otriva Gărzii de Fier depăşiseră cu mult 
ână atunci o prigonire. 


82 


Din paginile precedente s-a putut 

i i de propagandă legionară 
„-tregului mecanism de” gandă antilegionară pus 3 
are de cronicarii stalinişti dirijați de al 
constantinescu, un adevăr greu de infirmat, anume ac 


desprinde, contrar 


, ela că 
in întâlnirea de la Berchtesgarden, Hitler s-a dovedit a și nu 
numai un naiv, mai ales în politica sa anticomitern, dar şi un 


adversar (încă nedeclarat) al naţionalismului legionar. 

Nu ştim cu certitudine în ce măsură conducerea celui de 
al II-lea Reich a înțeles pe deplin semnificația politicii de 
structură a Gărzii de Fier. şi nici curajul lui Corneliu 
Codreanu de a se fi declarat un partizan. loial, ferm, 
ideologic, al Axei în politica sa antisovietică. Ceea ce se 
poate deduce din politica desfăşurată ulterior de Hitler față 
de Mişcarea Legionară este marea greşeală a căpeteniilor 
naziste de a nu fi fost capabile să aibă toate firele spre a 
pricepe că Legiunea, deşi „prea naționalistă, prea 
românească şi prea angajată în lupta pentru învierea şi 
fericirea neamului românesc, era totuşi singura organizație 
politică din România pe care se putea conta integral, adică 
puterile Axei se puteau bizui în plănuita lor confruntare 
militară şi ideologico-socială cu imperialismul bolşevic şi cu 
sprijinitorii acestuia cărora Lenin pe drept cuvânt le spunea 
“utilii miopi ai occidentului”. i 

Hitler A judecat lucrurile prin optica militaristă, acea a 
generalilor- şi va continua să o facă până la moa A 
omițând tocmai îmbinarea intereselor militare cu A ăia la 
politice şi economice. El a încercat să se alieze ie E 
Carol al II-lea pentru că bănuia că în spatele rs aie 
găseşte armata română de care Hitler avea ale best 
ignorând astfel o lege esenţială, clasică, e ai 
posibilă biruința, potrivit căreia orice alianța o desăvârşită 
bazeze pe o comuniune de idei şi țeluri şi BE stul 
cinste reciprocă. Va repeta apoi greşeala ŞI i lui Carol şi 

Or, amânduror proaspeților “aliați optică lui Carol se 
au german — le ipscau Mona! interese ce u 

oar la anumite interese p re o “guverna: 
aveau nimic comun cu națiunea pe câ 


EEE 


i 


cadrul căror interese, decapitarea sale SE E ij SE 
ă vitală. În timp ce politica lui Hitler, nefiind deloc 
importanță VI S I ă lizeze un vechi 
de natură personală, urmărea să realize echi 
deziderat german, al expansiunii spre est, şi aceasta chiar 
cu complicitatea duşmanilor de moarte a legionarilor. Astfel, 
conducătorii Germaniei, Hitler personal, n-a depus nici un 
efort să salveze viața lui Corneliu Codreanu. 

lar după asasinatele din noaptea de 29/30 noiembrie, din 
documentele vremii nu reiese vreo acţiune care să 
demonstreze că într-adevăr moartea lui Codreanu a fost 
pentru Hitler “o lovitură de măciucă” şi că, la aflarea acestei 
ştiri, fuhrerul a avut o nemaipomenită criză de furie. (vezi 
Magazin istoric, nr.7 din octombrie 1967). 

Guvernul român - şi nici regele — n-au primit din partea 
vreunui conducător din Berlin nici măcar un protest (despre 
vreun ultimatum nici vorbă), în care să fie înfierată odioasa 
crimă. Uciderea legionarilor făcea parte din “chestiunile 
interne” ale României şi Hitler făgăduise lui Carol să nu-l 
deranjeze... 

Doar consilierul H. Klugkist (acesta era atunci membru al 
Legaţiei germane din Bucureşti), în lipsa ministrului 
Fabricius, a adresat personal ministrului de externe român, 
lui N. Petrescu - Comnen, o scrisoare prin care arată că “ja 
cunoştinţă cu surprindere de măsurile. luate de guvernul 
român împotriva Gărzii de Fier, dat fiind că regele Carol şi 
Hitler au avut o amplă convorbire asupra tuturor problemelor 
IN suspensie dintre. cele două tări” (citat din lucrarea 
istoricului german A. Hillgruber: “Hitler, K&nig Carol und 
Mareschall Antonescu — Die deutsch. - rumânischen 
Bezichungen 1938-1944“, pag. 226). 

„ŞI ambasadorul german W.Fabricius va repeta un 

protest asemănător la 14 decembrie 1938. Dar numai atât. 

neo resahu htlogtă, În special  oficiosul partidului 

de “eterrii har î Plkische Beobachter”, Musseva ocupa 

care “tinde să pu asa a legionarilor, decât ca un caz 

român şi de siunece raporturile dintre popoarele 
5! german”, ca despre o “victorie a lui luda” etc.. 


84 


O 


DP. 3 


Cu referire la cazul arătat mai sus, iată 
reacția Germanie in manualul universitar 
între anii 1938-1981 ză. dă 

“Aflând de uciderea capitanului”, în noaptea de 29/30 
noiembrie, Hitler a ordonat restituirea imediată a decoraţiilor 
pe care Carol le acordase lui H.Găring şi altor demnitari 
germani cu ocazia vizitei sale; de asemenea în mod 
ostentativ, cărțile lui Corneliu Zelea Codreanu au fost puse 
în vânzare în librăriile germane, iar Wilhelm Fabricius, 
ministrul Germaniei la Bucureşti, a fost rechemat - în 
concediu “sine die”, lăsându-se sa se înțeleagă că, în 
curând, va urma ruperea relaţiilor diplomatice cu România” 
(pag.194). aro ză = 

Prin astfel de măsuri puerile (restituirea unor decoraţii sau 
punerea în vânzare în librăriile germane a unor cărți scrise 
de Codreanu) înțelesese oare Hitler să înfiereze asasinarea 
“celui mai devotat discipol al său din România”, omul pe 
care, doar cu câteva zile în urmă, voia să-l aşeze în fruntea 
guvernului român? Oare dictatorul german, care reuşise să 
fie temut de întreaga Europă, inclusiv de Anglia şi Franța, al 
cărui spirit de revanşă, îndeosebi în postura de apărător al 
celor ce se declarau “unelte docile”, era de pomină, ca 
soluție politică prioritară, aşa a găsit cu cale să-şi manifeste 
dezacordul față de un asasinat politic odios? 

Nu numai că relațiile cu România nu s-au rupt. Ele s-au 
întărit continuu, s-au îmbunătățit până când prețul unei 
“neutralități binevoitoare” a fost achitat prin pactul economic 
din 23 martie 1939. 7 

Acum, când imensa placă de beton armat ec 
deasupra unui mormânt adânc de opt metri, părea 
lichidase definitiv primejdia gardismului, acum când formula 

istă ' în viată va fi linişte 
Carlistă “atât timp cât Codreanu va fi în viață, nu a nariisti 
IN țară” aparținea trecutului, acum regele şi eiirabri 
aveau toate motivele să jubileze, să n-aibă nici o SE tatal 
declare învingători. Garda de Fier fusese “it Gică 
Pericolul. mare trecuse, Carol putea sa-şi iei dară 
cardăşie cu naziștii, mai ales că-şi exprimase P 


Cum este relatată 
[i . 
“Istoria României 


85 


ea RR 


za 


tine seama de noul raport de forțe SE Ca ementu 
Carol al II-lea putea acum sa se consi Suveran 
Ea politica duplicitară a regimului carlist, insistent 
promovată de “omul de oțel care a distrus Garda de Fier”, 
continuă să stea la baza tuturor combinațiilor de culise, 
Astfel, paralel cu apropierea de Germania nazistă, guvernul 
dictaturii regale “a luat unele hotărâri menite — pasămite! 
n.n. - să evidențieze importanta exceptională pe care 
România o acorda relaţiilor cu cele două state occidentale” 
(e vorba de Anglia şi Franța -ibidem, pag.195). 

Ca atare, la 20 decembrie 1938, conducerea Ministerului 
de externe este încredinţată lui Grigore Gafencu, un distins 
diplomat foarte apreciat în Franța şi Anglia, iar Legația 
română din Paris este transformată în ambasadă şi pusă 
sub conducerea lui Gh. Tătărăscu. 

Cu asemenea aranjamente, politica externă a țării se 
credea consolidată. Mai rămânea, după “lovitura de efect”, 
de consolidat şi politica internă. De altfel Armand Călinescu 
avea, în acest sens, un plan genial. El spunea: “...dacă 
avem politică internă bună avem şi politică externă. Ne 
respectă şi îi interesăm (pe germani —n.n.) cât timp ştiu că 
suntem tari...” azi 

incă de la începutul lui noiembrie 1938, Armand 
Călinescu într-o notă politică scria că “nu se poate imobiliza 
sufletul prea mult” că “se produce un vid” şi că “de aici vine 
necesitatea creării unui organism”. Aceasta o spunea după 
ce pe biroul regelui se găseau mai multe formule după care 
trebuia să-şi orienteze politica noul regim. Printre aceste 
formule analizate de palat (când spunem “palat” spunem 
Carol - Lupescu - Urdăreanu”) se afla una sprijinită de Al. 
Vaida - Voievod, N.Iorga, A. C. Cuza ş.a. care pledau pentru 
reluarea activității legale de către unele dintre vechile grupări 
puiu Cf acele grupări ce susțineau fără rezerve 
Tătărăscu cai BE lac ii apâlunca ie, su 
EiCapiăi ŞI conținea Propunerea. instituirii unui sistem 

„Un nou partid național-liberal (condus de Tătărăscu) 


86 


ÎN 


ue o ca ERIE 


un nou partid naţional-țărănesc ( 
î re să guverneze țara alternativ 
CĂ fără Maniu şi Brătieni sau chiar Împotriva lor. 

A treia formulă o lansase Armand Călinescu printr-un 
memoriu prezentat regelui la 20 octombrie 1938. 


condus de A. Călinescu), 


sub îndrumarea directă a 


eg e Se 
ropunea constituirea unei formațiuni politice noi, o mişcare 
opulară, care să n-aibă aspectul de partid cu cluburi 


statute, şefi. “Ea ar fi- sublinia Călinescu în acel memoriu- o 
mişcare intelectuală, o mişcare sufletească, o mişcare care 
ar oferi opiniei publice un ideal, o preocupare de viitor [.]. 
Această mişcare ar avea pecetea unei mişcări de generaţii: 
generația M.Sale. Ea ar da imediat un suport ideologic şi 
social noului regim. Prin această mişcare vechile partide 
primesc lovitura definitivă iar regimul actual se va 
consolida..." 

În realitate, planul era ca lovitura definitivă s-o primească 


- Mişcarea legionară: ea fiind ținta principală în strategia 


armandistă şi singura primejdie reală împotriva consolidării 
dictaturii regale. 

Acest lucru a plăcut regelui. | se da o şansă unică, 
extraordinară, ca el personal, regele ţării, în calitate de "şef 
suprem” al partidului unic “ să fure fulgerele lui Codreanu . 
Nu va mai avea nevoie de “intermediari” ca alde Goga, 
Miron Cristea sau Vaida, “naşul Gărzii de Fier”. EI, personal, 
se va afla la cârma unei mişcării a renaşterii naționale şi va 
capta neândoios vânturile ce au mânat cândva corabia 
legionarilor. 

Şansa i s-a părut ispititoare, a optat pentru ea, socotind 
formula cea mai favorabilă, şi la 15 decembrie 1938, pnn 
decretul nr. 4321, luă ființă “organizaţia politică unica In 
stat”: Frontul Renaşterii Naţionale. 

Despre doctrina Frontului Renaşterii Naiona se, cala 
despre Programul şi “închegarea organizatorica a Serul 
mişcări ce pretindea să înfăptuiască "o mobilizare g Apr 
d națiunii”, “să creeze şi să organizeze elitele”, cu 


“ a susține legătura nezdruncinată 


dintre Coroană şi git 
i ionă ă analiză 
S-au tipărit mai multe lucrări. Nu intenționăm să 


87 


za ARIE 


Da 


“opera” lui A. Călinescu (se ştie că F. R. Aa adoctina 
şi ca structură organizatorică — s-a nasc ia șI Politic 
contra Gărzii de Fier conceput şi aplicat de |home CICI) 
Ceea ce trebuie scos în evidenţă este faptul că pentr U Întâia 
oară în istoria partidelor din România o mişcare politică îşi 
începea activitatea în baza unui decret regal. să 

De asemenea e cazul să subliniem că, cu mici retuşări, 
punctele de esentă din doctrina Frontului, precum şi din 
sistemul de organizare (ideea “solidarității naționale” şi a 
“armoniei sociale”, ideea “spiritualității creştine”, - apoi 
formațiunile paramilitare - Garda naţională F. R. N. 
uniformele, salutul “roman”, gradele, marşurile, cântecele) 
au fost copiate de la legionari. După organizarea tineretului 
din. şcoli. în “legiuni” străjeşti, cu “şefi de cuiburi” şi 
“comandanţi - străjeri”, cu “tabere de muncă” şi “marşuri de 
noapte”, cu “disciplină şi ordine spartană”, veni şi rândul 
politicienilor să activeze, pentru țară şi rege, în formațiuni 
paramilitare după modelul legionar, într-o “mişcare 
spirituală” ce înțelegea să dea vieţii “un sens şi o valoare 
morală”, o mişcare ce “se rezema pe credința creştină” 
etc.etc. 

Dacă n-am şti că expresiile de mai sus aparțin lui 
A.Călinescu “arhitectul” F.R.N.-ului, am fi îndreptățiți să le 
credem citate dintr-o circulară a lui Corneliu Codreanu. 

In seara zilei de 11 ianuarie 1939, în cadrul “Orei 
Națiunii”, într-o cuvântare rostită la radio Bucureşti, A. 
Călinescu îşi începea discursul cu următoarele două fraze: 

“Au trecut două săptămâni numai, de când prin lege s-a 
autorizat crearea unui organism politic şi deja peste trei 
milioane şi jumătate de cetățeni şi-au dat adeziunea lor la 
Frontul Renaşterii Naţionale”. Niciodată în trecut, un regim 
de partid nu a. întrunit jumătate cel puțin din aceste 
sufragii...” i 

Intr-adevăr cifrele comunicate de ministrul de interne 


reprezentau un mare record. Numai că - cităm părerea unui 


e i ru ua . Fi Zi “ 
Cronicar marxist — “în majoritatea covârşitoare a cazurilor 
inscrierea membrilor 


nu a fost rezultatul unei opţiuni libere, 


88 


eee 


CI 


| presiunilor administrative” (vezi Sistemul partidelor 
olitice din România, pag.178). e 
“Scânteia” (ilegală) din 26 iulie 1939 nota: “Toate 
organizaţiile legale de masă, asociaţi „profesionale, 
cooperative, culturale, sportive etc. au fost silite să intre în 
RIN. si i ciea aia aa 
Pe marginea aderării „CU entuziasm la F.R.N. iată şi o 
notă apărută în ziarul Glasul muntelui”, nr.164 din 22 
ianuarie 1939 (un săptămânal independent tipărit în oraşul 
Câmpulung-Bucovina): 2 y ie 
“Părintele dr. loan Vască, conducătorul bisericii catedrale 
din Cernăuţi, a adresat Excelenței Sale (Rezidentului regal 
al Ținutului —n.n.) un tablou cuprinzând întreg personalul 
catedralei şi solicitând cu entuziasm înscrierea în Frontul 
Renaşterii Naţionale..." pari a 
Încheiem prezentarea Frontului carlist cu opinia lui luliu 
Maniu, Marele luptător pentru dreptatea românească şi 
statornicul prieten al legionarilor, într-un interviu acordat 
unor ziarişti străini, a declarat următoarele: Cea mai 
evidentă dovadă că partidul numit “Frontul Renaşterii 
Naţionale” este o alcătuire forțată care n-are nici o legătură 
cu sufletul naţiunii este faptul că n-a stârnit nici un curent 
ideologic, nici o mişcare sau însuflețire a maselor î. si 
întâmpinat de zâmbetul ironic al tuturor...” (extras E rhi 
Ministerului de interne, dosar 40.001, vol.41, f.193-19 pă e 
Dacă ar fi să facem o comparaţie între F. R. ae a 
atunci şi o organizaţie politică actuală, sola ati “aa 
potrivită ar fi cu mascarada politică inventată şi e 
regimul comunist de astăzi (1980-1982) o llesapa isa = 
Democratiei şi Unităţii Socialiste”. Cu o singură Safe E 
fedeusiştii de astăzi nu poartă pici e erdcă 
fereniştii din perioada aceea a anilor 1939-1 tion 46 
Nici un prilej să mărşăluiască pe SE AU IdE -usstele 
inzorzonate, să-şi etaleze în mod ridico a sctinpajuia 
3 ibii tre, centiroane 
(grade) pe umăr, chipiile albastre, > leme regale şi 
Carlistă, brasardele de tip hitlerist cu alte € 


mantalele militare. 


89 


ENE 


Da 


ul lunii februarie 1939 am asistat la ș 
r fereniste. Dacă îmi aduc bine aminte se 
i de la lovitura de stat din 9/10 februarie 1938 
aniversa un an alF.R.N.( 
Prin fața lui Carol al II-lea, şeful suprem al F. i. IN. (la acea 
au anda de stat, regele apărea aureolat în 
oră, în propag A îit=D | E 
postura de “marele ferenist”, aşa cum ii Racea să se 
autoproslăvească drept “marele  străjer > marele 
cărturar”, “marele patriot”, “marele arcaş”, în toate 
domeniile “marele”; a încercat fără succes să fie şi “marele 
legionar”) au trecut în pas de defilare batalioanele albastre 
ale F. R. N. în frunte cu demnitarii țării (elitele): consilierii 
regali, membrii guvernului şi rezidenții regali (conducătorii 
celor zece ținuturi înființate cu ocazia reformei administrative 
din 13 august 1938). 

Până în iarna anului 1939 luasem parte la mai toate 
ceremoniile politice organizate de Mişcarea Legionară cu 
diferite prilejuri. Începând cu marşul şi “congresul” din 1929 
şi sfârşind cu grandioasa înmormântare a eroilor Legiunii: 
Moţa şi Marin, apoi cu marşurile echipelor legionare. din 
timpul campaniei electorale din 1937. La toate eceste 
ceremonii- unele cu caracter propagandistic- n-au lipsit din 
program  marşurile, - defilarea echipelor paramilitare a 
cămăşilor verzi. 

Pentru legionari, cămaşa verde (uniforma lor) reprezenta 
un simbol. Un simbol al crezului lor politic, al tinereții lor. 
Pentru toţi legionarii culoarea verde, fie că era înfăţişată prin 
uniformele lor sau prin simple insigne (talismane, mărțişoare 
etc.) avea valoarea simbolică a unei credințe politice şi, mai 
mult ca atât, a unor năzuințe spre realizarea unor 
comandamente naţionale. 

„Concomitent cu apariția şi afirmarea în bătăliile politice a 
Gărzii de Fier a apărut şi prigoana împotriva cămăşilor verzi. 
In fobia poltică a. prigonitorilor, culoarea verde devenise 
cu legionarismul, o obsesie care până 
na în conflict cu națiunea, cu destinul ei, 
ragedie a cămăşilor verzi. Din această 
asa s-au născut eroismul şi martirajul 


De la început 
“defilare” a gărzilo 


ceva ce se confunda 
la urmă a pus Coroa 
declanşând marea t 
confruntare sângero 


90 


ar, odată cu verdele legionar transform 


egionar, : a at în valoare 
| 9 polică a unui crez şi a unor năzuințe legate prin jertfă de 
invierea şi veşnicia Neamului. 


La vremea aceea în eşalonul de conducere al Legiunii 
au nu numai fruntaşi gardişti tineri de vârsta Căpitanului 
(a întemeierea Legiunii Arhanghelul Mihail În 1927, vârsta 
medie a fondatorilor era de 26 ani, Corneliu Codreanu încă 
nu împlinise 28 de ani). Ci şi o pleiadă de personalităţi 
politice şi culturale din generația lui Iorga. Profesorul lon 
Găvănescul, preşedintele Senatului legionar ŞI câtva timp 
şeful spiritual (de onoare) al Legiunii, de pildă fusese 
dascălul lui lorga. Dar la nici una dintre aceste ceremonii 
legionare, pe parcursul anilor 1927-1938, n-am văzut 
defilând, mărşăluind pe străzi sau salutând pe vreunul din 
seniorii Legiunii. Nici pe Găvănescul, nici pe Şumuleanu, nici 
pe “moş Zagreb” (tatăl Căpitanului), nici pe Cătuneanu, nici 
pe Hristache Solomon, nici pe Brăileanu, nici pe Nae 
lonescu, nici pe C. Gane. Cămăşile verzi, defilările în 
coloane paramilitare, cântecele, marşurile, salutul şi celelalte 
manifestări legate de formele de organizare ale Mişcării 
aparțineau tineretului legionar cu precădere. Ele erau atunci 
la modă mai în toate țările europene. Insă numai tineretului Îi 
stă bine să-şi manifeste entuziasmul, dinamismul, tinerețea , 
în pasul cadenţat al unor cântece de luptă. Intr-o atare 
postură orice bătrân- şi cu atât mai mult nişte somități 
politice — poate deveni ridicol. Caz se 

Ei bine, Carol al II-lea a ținut morțiş ca la festivitățile din 
februarie 1939 să primească onorul din partea întregii suflări 
fereniste. Să arate lui Chamberlain, lui Daladier, lui pa 
lui. Mussolini, semnatarii tratatului de la Munchen, = 
România nu-i Cehoslovacia. Că toată națiunea i agate 
la vlădică la opincă, se află unită în jurul tronului e arate 
apere țara şi pe rege. Dar el, Carol al Ilea, a A ISEfa 
mai ales lui Hitler, după convorbirea de la ied întronat 
că prin uciderea lui Codreanu în România le naţionale, 
liniştea şi ordinea şi că F.R.N--ul, cu ela cab de asalt, 
CU uniformele sale, cu disciplina batalioanelor 


act 


91 


EDD 05, a 


Dacii 


EEE 


a 


a reuşit în numai două săptămâni să capteze toate vânturile 
ce au mânat ieri corabia Gărzii de Fier. 3 

De aceea, ca un blestem împotriva tuturor democraţilop 
care se înscriseseră până atunci printre asupritorii cămăşilor 
verzi, defilarea din Piața palatului regal a fost deschisă de 
înalții demnitari ai statului. 

Era un spectacol dezolant, care — vorba lui Maniu - 
stârnea zâmbitul ironic al tuturor, să-i vezi defilând ca nişte 
roboți pe Vaida-Voievod, pe Argetoianu, pe o seamă de 
politicieni de bună-credință ca: G. G. Mironescu, Gafencu, 
dr. Angelescu, lonescu-Siseşti, Cancicov, Silviu Dragomir, 
Cornăţeanu, Victor Vâlcovici, pe un scriitor ca Cezar 
Petrescu. Sau un spectacol , o mascaradă mai mult decât 
deplorabilă, ca o răzbunare a lui Dumnezeu: să vezi defilând 
în uniforme naziste pe călăi Legiunii, pe prigonitorii 
uniformelor legionare: Armand Călinescu, lamandi, Iorga, 
Ralea, Ghelmegeanu, Petre Andrei. 

“Stau în rânduri ca niste recruţi- ni-i prezintă Zaharia 
Stancu în “Zile de lagăr”, la pag.384. Steaguri, peste tot. Un 
comisar de poliție îi învață cum să ţină rândurile strânse, cât 
de sus să ridice tălpile şi cum să le plesnească sonor pe 
pavaj. li mai învaţă- ca la o repetiţie generală de teatru — 
comisarul de poliţie pe democraţii în uniforme, cum să 
salute: cu mâna ridicată în sus şi cu palma deschisă, salutul 
fascist...” 

“Marele  ferenist”, regele, a reuşit să-şi arunce 
colaboratorii cei mai obedienţi într-un spectacol demn de 
hazul şi oprobiul tuturor, aşa cum nici Hitler n-ar fi reuşit s-o 
facă. 

Tot cam în acea vreme, sub egida F. R. N. s-a constituit 
un non guvern proclamat “emanaţie a F.R.N” şi s-a lansat 
e me daia despre care, într-o notă intimă, C. 
detnnăndetanțiiieă ai i i lea (Gohisepaaie itulgară; dar 
că actualul iN eee Manifestul începe Bi) ixaideciara 
Naţionale”; o primă ai a arAluieade Erau enașier 
ajuns încă la ioni, runtată minciună, căci bietul front n-4 

Națiuni. şi echipa actuală ministerială, ca 


92 


cea precedentă, nu e decât “emanaţiune 


i aie ii ațiunea' țugalelor d 
alat (vezi (5: Argetoianu; Pentru cel de mâine. pic re 
remea celor de ieri, aflat în arhiva CC. al P.C.R, fondul 


pi dosarul 8631, f. 5262). 

Câteva un Aa zu (c convertit la ferenism şi lon 
Mihalache, preşedintele dizolvatului partid național-țărănesc. 
După O “prelucrare” în care fusese implicat Carol personal, 


acest veritabil democrat şi mare exponent al țărănimii 


române a fost convins să. primească funcţia de consilier 
regal. În ziarele regimului (Zaharia Stancu zice că mai ales 
în presa din provincie, ca să fie văzută de țărani) apare 
fotografia lui lon Mihalache îmbrăcat in uniforma F. R. N. şi 
“este lăudat pentru ca a îmbrăcat costumul albastru, pentru 
că a devenit şi el, după atâtea ezitări, democrat în uniformă 
nazistă... | Ea 

Se pare însă - cel puţin aşa reiese din literatura marxistă 
antilegionară de astăzi — că lichidarea lui Corneliu Codreanu 
şi a celorlalți lideri legionari asasinați împreună cu el n-a 
adus după sine “pacea şi unirea pecetluite de frățeştile 
îmbrățişări ale poporului, ca în timpuri legendare. Formula 
evanghelică “bate-vom păstorul şi se va risipi turma oilor”, 
folosită cu atâta tact şi cruzime de regim, s-a dovedit a fi un 
bluf, tocmai cu rezultate negative pentru regim. 

Alcătuirea forțată a acelui organism numit “Frontul 
Renaşterii Naţionale”, hărăzit să mobilizeze națiunea într- 
un scop precis şi unic, ca şi asasinatele politice din ultimele 
săptămâni, la fel ca şi unele măsuri luate de guvem Cu 
caracter naţionalist (Armand Călinescu va nota: Cred că : 
bine şi propaganda naționalistă”), toate acestea, în pus 
rând, vor contribui la “opera” de discreditare a e Ei 
multiple planuri. Doctrina şi programul F. R: N--ulul a A 
ales structura organizatorică a partidului unic, Ls ing E 
idei şi. forme împrumutate, măsluite, Con See 
nebuloase, copiate şi manevrate de oameni de â 
(fărănişti,. liberali, gogo-cuzişti, soc 
Orghişti) sunt elementele de bază 
lioane de ferenişti în uniforme, 


social-democrați, vaidişti 
ale eşecului carlist. 


încadrați 


în gărzi, 


93 


E ET cc aaa 


i OOOO 


batalioane, legiuni, ținuturi, conduşi personal de suveranuj 
tării cu întreaga “elită” politică şi administrativă a statului 
n-au izbutit să genereze o mişcare unitară, în stare să 
înlocuiască vechile curente. politice şi nici să diminueze 


influenţa legionarilor. 

La mai puţin de două luni de guvernare carlistă, după 
dispariția Căpitanului, regimul F.R.N. începu să-şi arate 
adevăratele slăbiciuni. 

Printre cei din urmă, aşa-zişii “susținători” sau 
“simpatizanți” ai Legiunii, s-a numărat şi profesorul Mircea 
Eliade, care - după câte îmi amintesc — a stat câteva luni în 
lagărul de la Miercurea Ciuc. 

Mai norocos a fost un alt “simpatizant” legionar, Emil 
Cioran, care (nu ştiu prin ce împrejurări; ba ştiu, ne va spune 
Zaharia Stancu în “Zile de lagăr”, la pag. 400: se găsea la 
Paris ca bursier din partea Institutului francez din România) 
nu a cunoscut pe propria-i piele tragedia legionară din acei 
ani, deşi în cronicile marxiste el figurează drept ideolog 
legionar. 

Au mai fost şi alți norocoşi din categoria lui Emil Cioran, 
ca filozoful Constantin Noica (şi acesta mergând pe urmele 
lui „Nae „Ionescu, ca reprezentant al “trăismului 
naeionescian' - vezi cronicile neostaliniste), iar trei dintre 
fruntaşii culturii româneşti: profesorul P. P. Panaitescu şi 
poeţii lon Barbu şi Aron Cotruş au fost de asemenea 
printre norocoşi: lon Barbu pentru că nu era cunoscut, ca 
legionar, organelor polițieneşti; Aron Cotruş pentru că la 
acea ora nu se afla în calea poliţiştilor ca să poată fi prins; 
SONG IRU P. Panaitescu fiindcă fusese şters din. lista 
ue, ce urmau să fie internați în lagărul de la 
întt si Si de către autorul acestei liste, ministrul de 
Ea ui Armand Călinescu, la intervenția lui M. 

dr “A osetiii: ŞI 1eRaGi a i 
fascismului“, pag. 20 | urescu (vezi “Impotriva 

» Pag. 208-209; art. “Amintiri de la Facultatea 


de litere din Bucu ă : 
i » reşti — privi i : i 
legionar”, de c. c. Giursscuă Sica reulmui 


94 


0 III 


La data de care vorbim România Mar 
județe, un număr de 28 de oraşe cu 
30.000 de locuitori, din care 16 oraşe 
populație de peste 50.000 locuitori ( 

este 100.000 locuitori). 

Din toate aceste județe şi orase au fost ridicati legionarii 
mai însemnați din cadrele de conducere a diferitelor 
organizații. Dar nu totdeauna cel mai fanatici, mai periculoşi 
Voi da câteva exemple din care se va vedea că criteriile 
după care s-au efectuat arestările au avut o logică destul de 
eteroclită. 

De pildă: în Câmpulugul-Bucovinei (vorbesc de cazurile 
cunoscute de mine personal), în lista întocmită de autoritătile 
județene (prefect, şefii politiei şi siguranței şi comandantul 
Legiunii de jandarmi), după care s-au operat arestările, nu 
figurau şi n-au avut soarta lui Mircea Eliade trei dintre cei 
mai fanatici legionari ai oraşului: comandantul legionar-ajutor 
Visticu Erhan, un vechi şi intim (şi foarte cunoscut) 
“aghiotant” al Căpitanului, Ovidiu Găină pe atunci şeful 
frățiilor de cruce din județ şi profesorul Alexandru Bogza în 
cazierul căruia (cazierul de la Siguranţă), inspectorul 
Anagnastopol scrisese următoarea caracterizare: “un 
periculos adept al lui C. Z.C." 

În schimb au fost arestați şi internați în lagăr o serie de 
legionari dintre cei mai cuminţi, mai legalisti, cum erau 
preotul Arcadie Huţu, țăranul Costan Porcuţan de pe Izvorul 
Alb şi avocatul Lazăr Saghin. 

Poveşti asemănătoare s-au întâmplat şi în alte judete. 
Spre exemplu: la Suceava rămâne în libertate proaspătul 
licențiat în drept Nimigeanu, un răzvrătit permanent !n 
conflict cu poliția, în timp ce doctorul Strugariu, cel li 
temperat legionar din oraş, un legionar mai mult îndrăgosti 
de medicină decât de politică, este trim 
Universitar laşi sunt arestaţi fraţii Țincoc ne 
Mu de muzică şi mai puţin de violenta poli! 

Oliţi o mare parte din legionari! hotărâți s 


e avea peste 40 de 
populaţie de peste 
mari (municipii) cu 
7 oraşe cu Populaţie de 


is în lagăr, în centrul 
a doi îndrăgostiţi mai 
că, dar sunt 
ă moară pe 


SD 
n 


za 


MACHIA VELISMUL Dan 
PROCESUL CĂPITANULUI 


baricade bunăoară ca cei trei ieşeni care au organizat primul 
complot împotriva regelui: Nădoleanu, Vucu şi Emil Micu. 
Am făcut această mică paranteză legată de criteriile pe 


care camariliştii le-au avut în strategia lor antilegionară PROCESUL: 

privind primele arestări, pentru a scoate în evidenţă în primul = Z 

rând o foarte mare greşeală de tact. Anume aceea că s-au « O MASCARADA JUDICIARĂ... 5 
operat foarte multe arestări (peste zece mii), dar nu suficient MASCARADA CARLISTO- 

de multe ca să paralizeze complet, cu eficacitate, orice i Z 
reacţie din partea Mişcării şi să cuprindă în aria lor de ARMANDCALINESCIANĂ. 


operativitate pe toți cei care ar fi putut fi, într-un viitor mai 
apropiat sau mai îndepărtat, autorii unor contraacțiuni 
violente sau a unor răzbunări sângeroase. 

O a doua greşeală comisă de “chiorul” cu vederi “clare” a 
fost de ordin politic. El n-a ştiut că principiul din evanghelii: 
“Bate-voi păstorul şi se vor risipi oile turmei”, era în directă 
contrazicere cu ceea ce Corneliu Codreanu dăduse ca lege 
pentru adepţii săi: “Pe locul unde au fost răpuşi 
legionarii, legionari stau de gardă”. 


acă ar fi să dăm tragediei legionare forma unei 
lucrări teatrale, am considera tot ce s-a întâmplat 
până acum, ca evenimente politice, drept actul întâi 
al tragediei. 
Dar pentru că marea tragedie a Gărzii de Fier abia este la 
început, şi are mai multe acte, şi pentru că această 
îngrozitoare tragedie cuprinde în conţinutul ei mii de alte 
tragedii: viaţa, lupta şi sfârşitul dramatic al miilor de eroi- 
începând cu Corneliu Codreanu şi terminând cu cel mai 
anoninim dintre victimile ororilor armandiste - să-l numim pe 
Cazan sau Răuţ -, vom continua povestirea nu după anumite 
reguli de estetică literară (tragedia legionarilor a fost prea 
cumplită ca să poată fi încadrată în vreo regulă de estetică), 
ci după firul evenimentelor depănate pe ghemul 
documentelor şi al amintirilor, după ceea ce a putut să se 
intâmple împotriva oricăror reguli sau rațiuni. 
Aşadar să depănăm în continuare firul evenimentelor. 
Mii de arestări pe tot cuprinsul țării. Mii de percheziti, 
confiscări şi sechestre puse pe tot ce exista proprietate 
legionară. Jandarmii generalului Bengliu şi poliişti S 
Gavrilă Marinescu s-au umplut de glorii. N-au Si 
Nepercheziționate nici un sediu gardist, nici o casă, să 
aan, po, un cănir, ti ca Gaman Și 
seric dia DS Egil tătoare material de 
propaa ale ELLE ate col pIS EI au fost cruțate. 
gandă legionară, arme. Nici altarele n 


96 97 


ui 


EP 


ecile. Nici şcolile primare. Pretutindeni ochiul 
poliţiştilor şi brutalitatea jandarmilor s-au făcut simțite. 

Cele mai multe. percheziţii s-au efectuat în absenţa 
legionarilor, legionarii erau deja arestaţi, şi poliţiştii aveau 
obligația să găsesca In sediile. şi casele percheziționate 
arme şi acte compromiţătoare. ŞI au gasit. | 

Organele de poliție şi jandarmeria din acele vremuri, mai 
ales în timpul celor zece ani de domnie carlistă, se făcuseă 
celebre în materie de anchete, arestări, înscenări de 
procese, percheziții. Nu exista cetățean în casa căruia să nu 
se poată găsi ceva compromițător- aceasta era deviza de 
lucru a multor poliţişti. 

Începând cu anul 1938, mai mult ca înainte această 
deviză a devenit arma principală în “cruciada” pentru 
lichidarea gardistă. Principiul machiavelic: “scopul scuză 
mijloacele” nu ținea cont de nici o morală. Trebuiau atinse 
nişte obiective politice. Scopul era prea măreț ca să nu 
scuze toate mijloacele, inclusiv mişelia, ca armă de luptă. 

Un aparat represiv care îl avea în frunte pe A. Călinescu, 
ajutat de Bengliu, Gavrilă Marinescu, Hotineanu, Zeciu, 
Moruzov şi unelte ca Davidescu, Panova şi Reiner 
reprezenta forma cea mai “ideală” a barbariei de stat, a 
terorismului guvernamental. 

N. lorga, vorbind de “organele de lucru” le califică drept 
“ruginite prin ticăloşiile trecute”. În cartea lui Lucrețiu 
Pătrăşcanu: “Studii economice şi social- politice, 1925- 
1945”, în capitolul “Procesul feroviarilor. din Bucureşti după 
masacrul de la Griviţa”, se poate scoate în evidenţă un fapt: 
încercarea autorităților de a fabrica dovezi împotriva 
acuzaților, calificând capetele de acuzare “pure invenții . 

In timpul grevelor de la Grivița din 1933 şi la procesul 
feroviarilor, când s-a încercat- şi s-a reuşit — condamnarea 
muncitorilor în baza unor dovezi fabricate, a unor capete de 
acuzare pure invenții, regizorii acestei mascarade, care â 
fost procesul feroviarilor, au urmărit un scop şi au folosit cele 
mai machiavelice mijloace pentru a-şi atinge scopul. 


Regizorii au fost subsecretarul de sta 
din vocație Armand Călinescu şi sânger 
Hotineanu. , 

De ce am crede că aceşti “regizori”, fabricanți de pur 
invenții, au putut fi mai cinstiți şi mai drepți în 1938 ca în i 
1934, în procesul ceferiştilor? 

Îndată după sentința din 19 aprilie 1938, din dispoziția 
regelui şi sub directa îndrumare a miniştrilor de Interne şi de 
Justiţie (Armand Călinescu şi Victor lamandi), aceeaşi secţie 
(secția a L-a) a Tribunalului Militar al Corpului 2 Armată. a 
început pregătirile pentru un nou proces: procesul în care fu 
implicată întreaga conducere a Mişcării Legionare în frunte 
cu şeful Legiunii. 

În cadrul acestor pregătiri s-au luat o serie de măsuri ce 

merită să fie subliniate. De pildă: la 3 mai printr-un decret al 
guvernului, Serviciul de presă, serviciul de cenzurare al 
presei, trece sub ordinile Ministerului de Interne. Aceasta se 
petrece la 9 aprilie. lar printr-un alt decret sunt scoase din 
circuit, ca suspendate mai multe organe de presă în frunte 
cu ziarele Mişcării Legionare: ziarele “Cuvântul” şi 
“Buna-Vestire”... 
Când s-au efectuat primele arestări, în noaptea de 15 
spre 16 aprilie 1938, deja erau pregătite patru lagăre de 
concentrare, care aşteptau să primească primele eşaloane 
de deţinuţi politici: Tismana, Caracal, Miercurea Ciuc şi 
Dragomirna. Două din ele, cele de la mănăstirile Tismana şi 
Dragomirna vor “adăposti” cu precădere pe preotii legionari. 
S-a spus că la înmormântarea lui Moţa şi Marin din 13 
februarie 1937 au participat peste 600 de fețe DES ST 
episcopi, protopopi, preoți, diaconi... De data acea dai 
Armand Călinescu, minstrul de interne al unu! E 
prezidat de capul bisericii ortodoxe din România, ie 
ui iubire de țară”, pentru lichidarea gardismului, SI in ăla 
Un număr de două ori mai mare câ a%. tii 
nmormântarea lui Moţa şi Marin. Ideea e 


Sompromiterea patriarhului. 


tla Interne Ucigaşul 


Nici. bibliot 
osul călău procurorul 


98 
99 


DP 


Mai târziu vor rămâne numai două lagăre mari: lagărul ge 


Miercurea Ciuc şi un lagăr nou înființat la Vaslui. îs 
iu neostalinişti susțin în cronicile Io 


ii politologi : : 
snt E că arestarea lui Corneliu Codreanu din 
noaptea de 15/ 16 aprilie 1938 (16/ 17 Sanie făcut într-o 


atmosferă de mare Ss e inte 
chiar în noaptea arestării la Consiliul de război al Corpului 2 


Armată, escortat de jandarmi a fus dus la Predeal şi ținut 
acolo în mare secret până la proces (vezi Magazin istoric, 
nr. 11 (104), noiembrie 1975). 

După câte îmi amintesc (în perioada aceea, fiindcă mă 
stabilisem în Bucureşti de scurt timp şi pentru organele de 
siguranță eram complet necunoscut ca legionar, nu am avut 
nici o problemă în legătură cu arestările şi, având 
posibilitatea să ţin contactul cu alți legionari nearestaţi, am 
fost la curent cu majoritatea evenimentelor petrecute atunci) 
circulara care se pretindea că apartine şefului Legiunii, 
scrisă în închisoarea Jilava, purta data de “Vinerea Mare" 
1938. În acel an vinerea mare corespundea calendaristic cu 
data de 15 aprilie; sărbătoarea Paştelui căzând în ziua de 17 
aprilie. Faptul în sine are mai mică importanță: dacă 
afirmaţiile cronicarilor marxişti corespund adevărului, adică 
într-adevăr Corneliu Codreanu imediat după arestare a fost 
expediat, escortat de jandarmi, la Predeal unde a fost ţinut 
până la proces sau dacă lucrurile s-au petrecut altfel. 

Ceea ce trebuie să reținem din noianul de evenimente 
desfăşurate atunci. într-o atmosferă de mare tensiune şi 
psi panică este graba de care au înțeles camariliştii să se 

seascaă pentru ca planul lor de lichidare a gardismului să 
nu dea greş. 
sei suie două zile de la arestare, în şedinţa din 
Noii Să su unalului militar are loc citirea scrisorii Iul 
1938 (la ora 9 din cipal de acuzare. A doua zi, la 19 aprile 
a 9 dimineaţa), consiliul de judecată al Secţiei -2 
a Tribunalului militar intră în ședință lui era 
arhiplină, circa 300 d şedinţă. Sala tribunalului 
tribunalului se ad e persoane. Pe strada din fală 
unaseră câteva sute de tineri. Printre € 


100 


| 


tensiune şi că, după interogatoriu luaţ | 


m-am aflat şi eu. Am stat acolo de la 8 până după orele 20 
atent, neclintit, aproape copleşit de emoţii, trist Seara am 
notat în caietul meu câteva impresii, mai bine zis câtă 
impulsuri de revoltă, pe care le reproducem mai jos, pentru 
ca cititorul să-şi poată face o părere, măcar generală în 
legătură CU atmosfera de mare tensiune ce domnea printre 
legionari în acele zile memorabile. 

Notițele sunt scrise cu creionul, în grabă şi după cum îmi 
aduc aminte la lumina unei lămpi cu gaz. Reproduc 
esenţialul, cu parantezele respective, sperând că aceste 
notițe vor completa cronicile politologilor marxişti, după cum 
urmează: 

“Proc. Căp. Trib. Militar —Bucur. (Procesul Căpitanului, 
Tribunalul Militar Bucureşti). 

19 IV '39 = ora 10 seara. Notez impresiile de la procesul 
Căpitanului. La ora 8 am fost în fața Tribunalului cu 
V.Macrineanu, Toma V(asile), Ghiţă Grecu şi Lae Nic(olae) 
(toți gălățeni). N-am reuşit să intrăm în sală, trebuiau bilete 
de la Tribunal. Numai avocaţii, rudele Căpitanului şi rudele 
judecătorilor au avut acces în sala tribunalului. Printre cei 
invitați în sală am recunoscut pe soția Căpitanului, d-na 
Moţa (văduva lui lonel Moţa, lridenta Moţa, sora Căpitanului) 
şi Cătălina (fiica adoptivă a familiei C.Z.Codreanu). Avocaţi 
apărării conduşi de Horia Cosmovici. 

La ora 10 a fost introdus în sala Tribunalului Căpitanul. 
Sala s-a sculat în picioare (suntem informaţi de Horia 
Cosmovici, care face parte din grupul avocaților apărători). 
Preşedintele a admonestat sala cu vorbele: 'o să evacuez 
Sala de judecată, dacă se repetă manifestațiunea...” is 

La acea oră majoritatea oamenilor politici din România, 
Cu excepția unor personalități politice, ca: Maniu, Gh. 
Brățianu, Goga, A. C. Cuza, Manoilescu ş.a. se găseau p* 5 
Poziţie de necunoaştere a luptei legionare şi erau li ci 
Pericol toți cei care într-un fel cutezau să !â aparare 
legionarilor. Ne-o dovedeşte “cazul Petrovicescu - 


Generalul de brigadă Constantin Petrovicescu făcuse 


Parte din Consiliul de judecată al Tribunalului militar 


101 


; | 


ae di 


DP 


de acuzator principal în procesu 
i de Fier din 1934 (în cazul Duca). : 
lum am arătat cum după proces, după ce 
eral Gh.Cantacuzino-Grânicerul şi alți 49 
implicați ca autori morali în uciderea 
primului ministru |-G.Duca au fost “calea generaluj 
Petrovicescu împreună cu doi dintre generalii judecători (c. 
Dona şi Filip) s-au prezentat la sediul legionar din strada 
Gutenberg şi au cerut şefului Legiunii să fie primiţi ca simpli 
ostaşi în Garda de Fier şi cum şeful legionarilor i-a sfătuit să 
rămână în cadrele active ale armatei. 

Dar, după patru ani, prin decretul regal nr.3527 din 7 
septembrie 1938, pentru “atitudinea avută în procesul 
Codreanu“, generalul C. Petrovicescu este trecut în rezervă- 
regele nu l-a iertat. 

Despre atitudinea lui luliu Maniu în procesul Căpitanului 
din mai 1938 se pot scrie multe pagini. Preşedintele celei 
mai mari organizații politice din România a acelor vremuri, 
Partidul național-țărănesc, a fost singurul şef de partid care 
a avut curajul să se prezinte la proces ca martor al apărării, 
să fie “foarte obiectiv” şi să pledeze pentru nevinovăția lui 
Codreanu în mod deschis. 

Prin aceasta, luliu Maniu s-a dovedit a fi un om de mare 
caracter (Căpitanul îl caracteriza drept “singurul om de 
prestigiu”), printre puţinii lideri politici nelegionari - dacă nu 
singurul — care şi-a dat seama că prin martirizarea 
legionarilor, prin asuprirea lor, se comitea o crimă odioasă 
nu numai împotriva tineretului român, ci chiar împotriva 
intregului neam românesc. 
ea aaa IRI oo enieara și 
avea prilejul să Sa, patriot român. Istoricii de mâine vo! 
poate, cititorul atestălipa „a . Seriale sit i, 
conținutul mărturiei lui Mai ia ta cela A Su 
tragedia. legionară N Vl în procesul care a dezlăntul! 
judiciară atât de La e a fost o mascaradi 
inscenările judiciare din. ti cu e ineptă, încât, excluzani 

impul regimurilor comuniste, va 


Bucureşti, în calitate 


conducerii Gărzi 

Într-un alt vo 
C.Z.Codreanu, gen 
de lideri legionari 


102 


Dm——— 


D535 


rămâne în istoria politică a României o Pagină întunecată de 
ruşine şi dispreț cu care justiția nu se va putea mândri 
niciodată. 

Până atunci, pentru ca totuşi cititorul să aibă idee de cum 
a înţeles acest democrat să înfrunte o justiție coruptă 
abuzivă, aservită unor interese de clan, de camarilă ce nu 
aveau Nimic în comun cu năzuințele neamului românesc ŞI 
să ia apărarea unui om care, în fața mişeliei, a poltroneriilor 
manevrate din culisele palatului, rămăsese uluit, ne vom 
folosi de cronicile marxiste de ultimă oră. 

De bună seamă, depoziţia lui Maniu este reprodusă 
detrunchiat în spicuiri aranjate cu grijă, în aşa fel ca să fie 
demascată poziția sa “fascistă”, “prohitleristă”, de“cârdăşie 
cu gardiştii”; acest nou credit acordat Gărzii de Fier cu “atâta 
zel” de luliu Maniu - citim într-o atare cronică — a fost de 
natură să-i încurajeze pe legionari, care vedeau în şeful 
P.N.Ţ. un suport moral pentru viitor. 

Desigur, trebuia într-un fel justificată asasinarea lui 
Maniu. “Cârdăşia” cu legionarii constituia justificarea ideală. 
Ce putea fi mai grav ca aceasta? 

lată cum este comentată mărturia lui luliu Maniu în cartea 
antilegionară “Garda de Fier, organizație teroristă de tip 
fascist” (pag.221-222): 

„în ciuda întregului cortegiu de crime şi acte teroriste 
comise de Garda de Fier şi de “căpitanul” ei, dovedite în 
instanță, în depoziția sa, luliu Maniu afirma fără nici o 
reținere că îşi amintea “cu multă plăcere de lupta dusă cu 
mult succes împreună cu d-sa”. Se referea de bună seamă 
la colaborarea cu C. Z. Codreanu în campania electorală din 
1937. Exprimându-şi sentimentele ce le nutrea pentru 
persoana şefului Gărzii, Maniu ținea să precizeze că s-a 
convins că este de o sinceritate, de o consecvență şi de e) 
onorabilitate care sunt foarte rare în viața noastră politica... 
De aceea i-am întins mâna cu plăcere”. In Codreanu, afirma 
preşedintele P. N. Ț., a găsit apărătorul “demnități 
Naţionale”, un reprezentant al “tendinței naţionaliste . In 


EI IEEE TIPI E Baal 


i EI RI II 


afară de sprijinul națiunii nu vom solicita alt sprijin. Noi ne 
deschidem drumul spre putere cu sabia noastră, care va fi 
sabia Neamului, vrerea lui, ințelepciunea lui, destinul lui. În 
ziua în care țara va fi pregătită să ne vrea, să ne accepte şi 
noi vom fi gata să ne asumăm răspunderea guvernării. 
atunci vom cere factorului constituțional al statului să aplice 
Gonstituția... Altfel nu! Cu nici un chip în faza actuală... În 
campania electorală precedentă am declarat că în 48 de ore 
după biruința legionară, România va avea o alianță cu Roma 
şi Berlin. De ce? Pentru că astfel făcând, România va intra 
în linia misiunii sale istorice, în linia apărării crucii, a culturii 
şi a civilizaţiei creştine, împotriva bolşevismului. lată sensul 
real al politicii noastre şi al raporturilor noastre cu Germania 
national-socialistă şi - Italia lui Mussolini. O alianță 
economică, la paritate, cu Germania şi cu oricare altă țară 
nu constituie un act de trădare naţională. Dacă este 
fundamentată pe ajutor reciproc şi pe corectitudinea ambelor 
părţi şi-i liber acceptată, ea devine o imperioasă necesitate 
natională. Nu peste prea mulţi ani alianțele economice, mai 
ales cu Germania, nu vor fi considerate acte de acuzare 
împotriva nimănui. Nici chiar împotriva actualului regim...” 
După discuţia cu Căpitanul bătrânelul a plecat. Ciorna 
scrisorii trimisă lui Hitler a rămas pe biroul Căpitanului. 
Cum? Fără vreo explicaţie. Împreună cu alte acte a ajuns în 
arhiva Mişcării de unde a fost confiscată în noaptea 
arestărilor de la Casa Verde. 

După aproape trei ani de la discuţia cu bătrânelul, 
Corneliu Codreanu abia îşi amintea de această poveste. 
“Nu mi s-a părut o problemă atât de importantă - va declara 
el în faţa tribunalului — încât să rețin amănuntele . 

Ce era mai grav este că nu-şi amintea numele 
bătrânelului, care, chemat în instanță şi recunoscând că el 
este autorul scrisorii incriminate, ar fi determinat o totală 
Schimbare a direcţiei procesului. 

Avocatul Păun mi-a descris acest episod ca fiind pentru 
Căpitanul cel mai dramatic din întreg procesul: “Niciodată A 
L-am văzut atât de nervos, chiar exasperat, ca în acea JO! ( 


d 


între el - apărătorul şi Codreanu . 


sfârşit, adăuga Meniă tate de idei. 


istă ică comuni 
atul există o putern de idei. 
Sr cursul mărturiei, Maniu s-a străduit să demonstreze 


patriotismul Gărzii de Fier şi buna cata a lui Corneliu 
Codreanu, declarându-se un prieten şi un aparator aj 
legionarilor... sI - RTR - 

9 învinuirea de “Crimă de înaltă 


Această mascradă cu C 
trădare” are o poveste pe care o vom înțelege din relatarea 


avocatului Păun Nicu, avocat care a făcut parte din echipa 
de apărători: 3 

În toamna anului 1933, la Casa Verde fiind, Căpitanul a 
primit vizita unui pătrânel din Bucureşti, care s-a prezentat 
drept economist, autor a mai multor studii economice, şi un 
mare admirator al Germaniei național-socialiste. 

De la bun început Căpitanul şi-a dat seama că are în față 
un personaj extravagant şi în port şi în vorbire -, care putea 
fi trimis să-l ispitească. Un agent provocator. Cum în biroul 
şefului Legiunii avea voie să intre oricine, oricând, fără prea 
multă greutate (Corneliu Codreanu dase chiar o dispoziţie în 
acest sens), bătrânelul a fost primit cu toată cinstea 
cuvenită. Discuţia cu Căpitanul a durat circa o oră în care 
timp şeful Mişcării află că bătrânul avea un fel de proiect de 
“alianță economică şi politică” între România şi Germania 
(proiect înaintat sau urma să-l înainteze guvernului român) 
pe care îl înaintase guvernului german împreună cu 
scrisoarea a cărei ciornă i-o citi Căpitanului. 

Din declaraţia lui Corneliu Codreanu la proces reiesea că 
şeful Legiunii ar fi primit proiectul bătrânelului şi toate 
planurile acestuia cu destulă rezervă, ca să se înțeleagă 
limpede că nu împărtăşea întru totul aceste planuri. Mai ales 
euidaură „cu șoliitarea sprijinului Germaniei. pentru 

A omânia a unei revoluţii după modelul 
național-socialist. 
eorineăezastă Prvințăse zice că ar fi dectrat set! 
BOA os proces - am spus-o şi-o repet, revoluția 

Să, a Garzii de Fier, este de natură spirituală şi ea se 
va 'dezlănțui” atunci când Se uoala:e ] 

electoratul român ne va vota. IN 


104 105 


0 III 


e 
O DEI pa 


fost oprit să vorbească. lar în seara zilei de 27 mai 1938 
wibunalul militar a pronunțat patru sentințe de condamnar 
împotriva Căpitanului, însumând cifra totală de 33 de ani de 
temniță... a tz 

Episodul povestit mai sus mi-a fost relatat cu vreo 15 
ani după proces la închisoarea Aiud. Tot la Aiud şi tot cam în 
acea perioadă vol afla detalii în legătură cu telefonul care 
potrivit avocatului N.Păun din Buzău, a contribuit nemijlocit 
la schimbarea cursului istoric din politica României de după 
1938. 

La intervenţia lui A.Călinescu, telefonul a fost dat de 

mareşalul palatului, Ernest Urdăreanu, ca fiind din partea 
regelui; Tribunalul confomându-se fără murmur. 
Carol al II-lea, Lupeasca, Urdăreanu, Armand Călinescu, 
lorga, lamandi, Gavrilă Marinescu, Bengliu şi celelalte 
“vedete” din viermăria ce colcăia la picioarele tronului aveau 
dreptul să sărbătorească victoria. Legea, bunul simț, 
adevărul, justiția, dreptatea, logica, toate fuseseră călcate în 
picioare samavolnic, într-un mod nemaiântâlnit până atunci, 
cu mult mai samalvolnic ca în procesul ceferiştilor din 1933. 

Şi presa marxistă jubila. Nimic n-a folosit. Nici probele 
evidente ale nevinovăţiei, nici depoziţiile martorilor apărării, 
nici poziția conciliatorie, de înțelegere, chiar de supunere a 
celor mai mulţi dintre liderii legionari arestați. Nici măcar 
mărturia curajoasă a celui mai ilustru om politic din România 
de atunci, Iuliu Maniu, care în pledoaria sa (cronicarii 
neostalinişti vor numi-o “depănare a întregii game de 
sentimente față de Codreanu, față de “morala şi onoarea 
legionarilor, față de “naționalismul” lor) nu numai că a 
combătut toate capetele de acuzare din rechizitoriul 
procurorului, întinzându-i inculpatului din boxă o*mană 
frățească, dar şi a mărturisit în fața tribunalului că îl 
consideră pe Corneliu Codreanu “de o sinceritate, de . 
consecvență şi deo onorabilitate” “foarte rare ici 
noastră politică”, un apărător al «demnității naționa'€ - 


mai 1938). Trebuia urgent, până a doua zi, de îndeplinit tre; 
lucrări: de aflat numele bătrânelului, adresa lui şi de adus în 
fata instanței. Cu ajutorul lui Fânica Anastasescu (despre 
avocatul Fănică Anastasescu am vorbit pe larg in capitolul 
referitor la tabăra legionară de pe muntele Rarău din vara lui 
1934. Acum, în 1938, acest prieten al Căpitanului încă din 
vremea. studenţiei - e necesar să reamintim că Fănică 
 Anastasescu înzestrat cu o memorie fenomenală, nu făcea 
parte din Garda de Fier şi o spunea cu orice prilej, dar 
datorită însuşirilor sale de mare gospodar (în intimitate 
prietenii îi spuneau “encicloped. ambulant”), Căpitanul şi-l 
făcuse consilier - figura printre avocaţii apărării — n.n.), şeful 
Legiunii şi-a amintit numele personajului ciudat şi cu ajutorul 
aceluiaşi Fănică Anastasescu, ajutat de Horia Cosmovici, 
s-a descoperit adresa bătrânelului. 
în ziua următoare, bătrânelul a fost adus la tribunal. 
Înainte de începerea şedinţei, în fața grupului de avocaţi ai 
apărării şi grefierului tribunalului a dat o declaraţie prin care 
a recunoscut că el a conceput şi scris ciorna scrisorii- piesă 
din dosarul nr.759/ 1938, volumul III, fila 520. Bucuria 
Căpitanului a fost imensă. Nu pentru că l-ar fi înspăimântat 
perspectiva unor mulţi ani de temniţă. Ci fiindcă prin 
declarația bătrânelului se făcea lumină în capul de acuzare 
cel mai grav din rechizitoriul procurorului militar, anume 
acela pe care lorga îl calificase drept “crimă de înaltă 
trădare”; odată cu aceasta urma să cadă întregul eşafod 
juridic al procesului. 
„Dar bucuria Căpitanului fu de scurtă durată. Organizatorii, 
măsluitorii procesului şi patronii lor se dovediră mai puternici 
ca acuzatul din bară, pe deasupra oricărui spirit de justiţie şi 
el be Topa ajuns un telefon, un singur telefon, doar 
exagerez deloc! as la OS că (ANA olt 
ja Sec storia neamului nostru să aibă alt curs 
Poieg aqua Alea, “ cuie cu totul altul decât acela pe care 
Ce a urmat = at xrării; 
bătea e at: ştie: tribunalul a respins cererea apărâr!! 
ul martor al apărării- şi cel mai important - â 


90 107 


a d 


Emma 


E amare 


şi unii, nu cei mai săraci cu duhul, 
lepădarea lui Petru, fără curajul de a înfrunta u 
ca înje lege Sensul adevărat al spuselor Căpitanului: 
upătălia trebuie amânată... nu suntem pregătiți pentr 
iertfa cea mare...” , E 
Cea mai gravă învinuire ce i s-a adus Căpitanului,. în 
general Mişcării Legionare, la proces a fost “crima de 
trădare națională”. Un ziar stalinist, “Seara” din 28 mai 
1938, vorbea de “cele mai grave abateri fată de țară” 
calificând acuzațiile “masive şi dovedite de uneltire împotriva 
tării cu ajutorul unor forțe de peste hotare...” 
" Forțele de peste hotare nu puteau fi altele decât din 
Germania nazistă, cu care Codreanu “pregătea asasinatul 
cel mare: acela al independenţei României” (ibidem). 
Să presupunem că într-adevăr organizatorii procesului 
din 1938, ca şi cronicarii marxişti de mai târziu, au avut 
dreptate: Corneliu Codreanu şi legionarii voiau să deschidă 
drumul unui steag străin în propria lor țară. Că pentru 
aceasta Mişcarea a fost stipendiată Reich-ului sau cum 
spunea C. Argetoianu: “Sunt oameni care pretină că 
mişcarea legionară e gras subvenţionată de Hitler”. 

Faptul n-ar fi cu totul ieşit din comun, dacă ne gândim că 
astăzi majoritatea partidelor comuniste din lumea capitalistă, 
legale sau clandestine, toate aşa-numitele “organizaţii de 
eliberare naţională” şi toate “brigăzile teroriste” din occident, 
fiind în serviciul Uniunii Sovietice sunt plătite de aceasta. 
Nu-i nici un secret că ruşii cheltuiesc cu aceste partide, 
organizații şi brigăzi sume fabuloase. De asemenea nu- nici 
un secret că pe vremea când erau oameni care pretindeau 
că legionarii “deveniseră stipendiaţii lui Hitler”, partidul 
comunist din România activa ca o secţie a partidului bolşevic 
in Rusia, că îşi ținea congresele la Viena, la Harcov sau la 
oscova, oriunde numai în România nu, că avea secretari 
"generali unguri, bulgari, evrei, polonezi, ucraineni, dia 
'omâni nu şi îşi desfăşura întreaga activitate plic În 
directa conducere a lui Stalin, plătit din aceleaşi fon 


Vor cunoaşte 


atra zi după sentința tribunalului, pentru a scoate în 
rgia. 


A rocesului, Armand Călinescu 


evidență maşinaţiile, stategia pi 

va nota în însemnările sale politice: 
“Audienţă la M. S. Regele: 30 mai. | 
Câteva reflecții pe marginea procesului. 
Ce a urmărit? 

îndepărtarea lui Codreanu. 

Discreditarea lui. 

Ce am făcut? 

O campanie prealabilă care a reuşit. 

Libertate la proces, pentru a nu crea legende (câtă 

libertate a putut fi la proces ne-o spune memorialistul în nota 

din 24 mai: ameninţarea, judecata şi ...pentru intimidare, să 

se tragă de vor fi dezordini [...] Cred că tot intimidarea şi 

forța sunt mai eficace. Am alertat poliția şi jandarmeria 

js n.n) 

Când s-a observat tendința de schimbare a atmosferei, 

am introdus cenzura şi am difuzat rechizitoriul. 

Nu mai aveam personal chestiunea în mână. 

Era şi adversarul care lucra [...] 

Ce e de făcut? 

Problema nu e închisă. 

Am obținut succesul tactic, dar pentru a schimba atmosfera 

trebuie timp (până la asasinat). 

Stabilitate în acţiuni de guvern şi evitarea greşelilor [...] 

Cel puțin s-a edificat toată lumea ce era în realitate” 

(vezi Magazin istoric, nr.6, iunie 1977, pag.61) 

Foarte curând după condamnarea lui Corneliu Codreanu 

urmă procesul primului lot de lideri legionari în frunte cu dr. 

lon Banea şi ing. Gh. Clime. Forma de judecată rămâne 

neschimbată: discreditarea, amenințarea, forta, intimidarea, 

cenzura, anii de osândă, mulţi, se revarsă ca un puhoi, 

făcând mii de victime nevinovate, peste sufletul națiunii În 

prigoană. 

Legionarii îşi vor aminti de cele trei mari examene: 


Muntele suferinței, Pădurea i rain ; 
_ a 7 ) CU tina 
deznădejdii fiare. sălbatice, Mlaş 


108 109 


Sud 


EDD 


EEE 


fabuloase din care astăzi sovle 
hotare. a 

De asemenea sa 
cu ceilalţi lideri ai 
legionar, ar fi accepta 
unor mari sume de măr 
marxist 


istorică centrală, fond Ministerul Propagandei Naţionale, va 
scrie textual: “Declaraţia lui Codreanu făcută la 1 decembrie 
1937, în ajunul alegerilor din acel an, în care se arată că, în 
cazul venirii la putere a Legiunii, în 48 de ore România se va 
alătura -Germaniei, s-a reflectat, 
importantele subsidii primite numai în luna februarie 1938, 
care s-au cifrat la 45.000.000 de lei” — vezi “Impotriva 
fascismului“, pag.89) într-o anexă a partidului nazist 


german la dispoziția imperialismului. 


110 


țicii îşi achită sateliții de peste 


presupunem că şeful Legiunii, de acorg 
Gărzii de Fier şi cu votul Senatului 
t să transforme Legiunea, în schimbul 
ci germane, aur (de pildă, un cronicar 
“inspirat” de o notă din dosarul nr.905/1936, Arhiva 


în 


sc aie var ae i sa ara a ca OREI 


„„CENILURIA MORŢII”. 
UN ACT DE NEBUNIE PENTRU 
SALVAREA CĂPITANULUI. 


a o întâlnire cu Nelu Enescu, care îmi spune: 
“A sosit momentul să dovedim că legionarii ştiu să 
moară pentru şeful lor, am hotărât să întreprindem 
un act, dacă vrei, un act de mare nebunie care să 
zguduie omenirea. Un act prin care să arătăm țării şi lumii 
adevărarul sens al jertfei legionare. 
Uite, fi atent aici...Acum câteva zile a luat fiintă la 
Bucureşti o unitate legionară de sacrificiu: 100 de legionari, 
o centurie a morții...” 
Auzindu-l am răsuflat uşurat, exclamând: 
- În fine, bine că ne-am decis să nu mai fim laşi! Asta 
trebuia să o facem de la început. De la primele samavolnicii 
trebuia să ne apărăm cu armele lor, ale călăilor noştri... 
- Nu e ceea ce văd că ai înțeles. Cei 100 de legionari din 
“centuria morții” nu vor ucide. Respectăm dorința 
Căpitanului: să întâmpinăm asupririle, martirajul, nu numai 
fără nici o violență, ci şi fără nici măcar o opunere. 
Atunci? 
Nelu Enescu îmi explică: 
-“Centuria morţii”, cei 100 de legionari de sacrificiu 
hotărâți să facă un act de nebunie pentru salvarea 
Căpitanului, urmau să se sinucidă în fața palatului regai 
Iniţiatorul acţiunii era profesorul lon Dobre de la Liceul Sf 
Sava. O sută de tineri, dintre legionarii de elită, aveau sa 
ardă ca nişte torţe, sacrificându-şi viața de bună-voie, cu 
intenția ca acţiunea lor disperată să oblige pe rege sa 
renunţe la planurile odioase ale sfătuitorilor săi. 
ŞI eu am acceptat să mor pentru Căpitan. Am aderat la 
acțiunea celor 100. De altfel aş considera viața mea fără rost 
intr-o lume, într-o societate pângărită de ucigașii lui Corneliu 
Codreanu... 


IL 


Da ulii 


iii ce ET a aaa cca 7 e NI 


Bucureşti, pretutindeni unde fusesem în apropiere 
Căpitanului. La un moment dat m-am trezit plângârid i 
auzeam pe Enescu rostind, ca într-o rugăciune, ca un 
jurământ: ŞI eu am acceptat să mor pentru Căpitan ... aş 
considera viața mea fără rost într-o lume pângărită de 
ucigaşii lui Corneliu Codreanu...” 

A doua Zi l-am întâlnit din nou pe Nelu Enescu. A venit la 
întâlnire însoțit de muncitorul Andrei Fuieru. Acesta avea 
să-mi fie “legătura superioară” cu comandamentul 
înlocuindu-l pe Nelu Enescu . 

__ îl cunoşti pe Andrei Fuieru?! — făcu el prezentându- 
mi-l. Cu el vei păstra legătura de azi înainte. 

— Camarade Enescu -— i-am răspuns pe un ton simplu, 
ca şi când ceea ce spunem eu nu conținea nimic deosebit, 
nici o surpriză — camaradul Fuieru va păstra legătura cu 
“ajutorul” meu de la Radio, Constantin Matei. 

Nelu Enescu rămase într-un fel nedumerit. 

— S-a întâmplat ceva? 

— Da- i-am răspuns pe cel mai firesc ton. Şi eu accept 
să mor pentru salvarea Căpitanului. Vreau să fac parte din 
grupul celor 100. 

Desigur, lacrimi, îmbrăţişări, emoţii — trecem peste toate. 
Important rămâne faptul că mă găseam acum în poziția unui 
condamnat la moarte, a unui condamnat care peste câteva 
zile avea să fie şi victimă şi călău. 

“Ceremonia” sinuciderii se stabilise pentru noaptea de 24 
iunie la orele 22 (mai târziu voi afla că data, vineri 24 iunie 
este ziua de naştere a Sf. loan Botezătorul şi ora 
corespunde cu data şi ora înființării Legiunii Arhanghelul 
Mihail, cu 2 ani în urmă) şi să ne adunăm în fața palatului 
regal întreg grupul de 100, îmbrăcați în cămăşi Verzi, cu 
capetele descoperite, să desfăşurăm un steag din pânză = 
Următoarea inscripție scrisă cu litere mari. Maiestate, 


Cuvintele lui Nelu Enescu, rostite „Clar, într-o, stare 
emotivă dramatică, aproape Sa IERI pr Ugăciune 
mărturisesc, m-au uluit şi m-au înspăimântat. 

Abia am reuşit să îngăim câteva cuvinte: 

_E nemaipomenit-ceea ce îmi spul, camarade Enescu... 

_ E nemaipomenit de măreț să reuşeşti a consimți jertfa 
care poate aduce salvarea unei ființe dragi, căreia i-ai jurat 
credință, să n-o trădezi niciodată! 

_ Bine - am încercat eu să-l lămuresc -, dar sinuciderea e 
un act păgân, în flagrantă opoziție cu legea onoarei, cu 
moartea şi învierea legionară, cu învățătura creştină pe care 
noi, legionarii, o practicăm. A-ţi lua viața singur este a 
renunța la mântuire şi dacă nu constituie o trădare a luptei 
legionare, faptul în sine e o fugă de greu, de răspundere, de 
datorie, o laşitate. ; 

- Ceea ce vom face noi nu-i nici trădare, nici laşitate. E un 
eroism mai mare ca eroismul celor ce cad pe câmpul de 
onoare. Pe câmpul de luptă se cade ucigând pentru 
apărarea unui ideal, a unor principii, a Neamului; moartea 
noastră va urmări aceleaşi țeluri, cu deosebirea că noi vom 
muri tocmai pentru că nu voim să ucidem...Renunțăm de 
bună-voie şi la viață, şi la veşnicie, şi la înviere pentru a 
împiedica un sacrilegiu politic de dimensiuni 
naţionale...Renunțăm la speranţa biruinței, la toate bucuriile 
de aici şi de dincolo... : 

- Cine va înțelege sensul adevărat al acestui sacru 
omagiu adresat Legiunii şi Neamului? Poate nici legionarii. 
lar asupritorii noştrii vor jubila, spunând: aşa să dispară toți 
gardiştii!” 
ot ae MI n ee ea de Nelu Enescu pe poziții 
cana sia 3 sa pi trecut. Era pentru prima oară 
intelepte că păsa EI Au Cu părerea acestui portderat ŞI 
credea de importanță ca i ea eu pelsl iul Daca Cl 

În Aoâpta ininăiozial a â pentru destinul Legiunii. : 
m-au frământat. Întrebări fără Asul, a erei jUtecă ela 
fe UNISIE Rarău pai a ouă BA RE UIUNIU) popas” 

„ la laşi, în campaniile electorale, Ia 


ine pentru a opri 
Corneliu Zelea 


sulem. torţe vii, ce vor arde până, mâl 
drăâdelegile de azi: cruțați. viața lui 
odreanu”. 


112 


N 


5 


da 


[n vara anului 1938, legionarii nu aveau de unde şti ce se 
va întâmpla cu Hitler şi Goebbels peste opt ani. Nici că 
“primăvara de la Praga” se va sfârşi prin jertfa unor 
studenți transformați în torţe aprinse. 

S-ar putea spune astăzi că sinuciderea, chiar şi acele 
olitice care urmaresc sa înfrunte un inamic, să nu piardă 
stima unui popor sau sa fie un protest împotriva unor 
samavolnicii politice, e un act de slăbiciune, de necredință 
de rătăcire, de laşitate chiar. ip 

Legionarii din grupul celor 100, în 1938, nu găsiseră în 
hotărârea lor de a muri în fața palatului regal, printr-o 
sinucidere colectivă, nimic care să semene a protest, a ură, 
a confruntare. cu inamicul. Actul în sine privit ptin prisma 
confuziilor politice de atunci, şi mai ales ştiind că era adresat 
unor conducători venali şi odioşi, putea să pară un act 
copilăresc, o nebunie, ca ceva inutil, absurd şi dăunător. 
Judecat însă după conştiinţa celor ce-l concepuseră şi voiau 
să-l făptuiască, el avea o mare valoare morală, aceea că o 
sută de tineri, în mare majoritate intelectuali (nici unul fără 
capătâi”, “carierist abil”, “aventurier” sau “catilinar”; de pildă 
printre ei găsindu-se medici ca doctorii Vucu şi Emil Micu de 
la laşi, Enache Nădoleanu, licenţiat în drept, Toader Tudosi, 
fostul şef al studențimii ieşene etc.), consimţiseră să moară 
pentru a face să fie auzită vocea lor, dorința lor de a opri 
măcelul împotriva Legiunii, împotriva tineretului român. Mai 
târziu şi Vucu şi Micu şi Nădoleanu vor fi asasinați de 
armandişti. Războiul dintre Garda de Fier şi clica regală, în 
război provocat prin surprindere şi mişeleşte de catre 
Cercurile palatului, un război pe viață şi pe moarte, pe care 
Corneliu Codreanu a încercat să-l evite, se apropia de faza 
lui critică. Armele folosite de camarilişti, - infamia, sperjurul, 
denigrarea — loveau din plin. Curând aceste arme aveau să 
fie înlocuite cu asasinatul. Victimele aveau să fie liderii 


gardişti. = 
Orice lege a oricărui război Nu exclude apărarea. 
Nu închinându-se, ci! 


Legio e E ”$ 
Narii trebuiau să se apere. 
y duşmanilor. Dar ei n-au 


atacând. Folosind cel puțin armele 


| urma să-l arborăm pe gardul de fier al palatuluj 
într-o încleştare delirantă, cântâng 
e dăm foc formând- spuneam noi atunci 
— din 100 de torţe o singură făclie imensă, aprinsă, ca Un rug 
în flăcări prin care să ardă odată cu trupurile noastre tinere 
simboluri ale iubirii dintre oameni, şi răul, şi ura, şi 
răzbunarea şi nedreptatea, şi moartea, şi păcatul. 

La data aceea, în 1938, un asemenea act, o sinucidere 
colectivă de proporții atât de imense şi cu consecințe atât de 
imprevizibile, încă nu fusese înregistrat de istoria popoarelor 
europene. După câte ştim, în spațiul nostru mioritic, numai 
dacii lui Decebal au recurs, în frunte cu regele lor la o astfel 
de soluţie holocaustică, încercând prin asta să arate 
invadatorilor că Dacia nu poate trăi în robie. 

În ultimele decenii, adică după cel de-al II-lea război 
mondial, sinuciderea, chiar sinuciderea colectivă, nu va mai 
constitui o raritate. Ca act politic, evenimentul ca atare va fi 
spectaculos, uneori zguduitor şi eroic, dar nu întotdeauna 
ineluctabil. Omenirea va asista, cu groază, înmărmurită, 
chiar aplaudând cu admiraţie, la o sumedenie de sinucideri 
celebre în Extremul Orient şi în Europa, la sinuciderile din 
Japonia şi la numeroasele sinucideri din Germania 
naţional-socialistă. 

„Adolf Hitler, Goebbels, Găring, Himmler, Martin Bormann 
şi alte căpetenii naziste, unii ca Hitler şi Goebbels cu 
intreaga lor familie, şi-au curmat firul vieţii spre a nu cădea 
Vii în mâinile inamicilor. De pildă s-a spus “Hitler s-a sinucis 
pp A iu pierde stima poporului german...” (citat din 
SA nalt si gatul Reichului hitlerist', Editura politică 

ri SAS rsd, 99, lucrare tradusă din limba rusă). 
tara pa IL All recentă, în imperiul sovietic, 
Dita Ci ay gutui ae a MinUeide pilDa:si. da, foc, 
armatele roşii ale | li ezie d e igalovaciei de ga 
lui Jan Palah va Sai rejnev. “Ceremonia” sinuciderii 
oc în piața Universităţii din Pragâ- 


Steagu A Si 
după care prinşi 
închinându-ne, să n 


114 
115 


ED 


ae 


li se recomandaseră: Să nu răspundă la 


ăcut-o.. Lor Anii 
făcut-o. FED nu atace pe nimeni. Într-o scrisoare pe care o 
provocări, din grupul celor ce pregăteau ceremonia funebră 


ă nu ăsată | 
Să AL unie- scrisoarea fusese lăsată la redacția 
e 


hebdomadarului “Vremea” (de ea mia povestit Mircea 
Eliade şi voia să fie un document prin care se incerca 
jutificarea hecatombei din piața palatului regal — se poate citi 
următoarea mărturisire de credinţă scrisa in cel mai autentic 
stil legionar: 

„Ne adresăm părinţilor în special mamelor noastre. 

Să nu ne plângeți. Trebuie să zădărnicim un masacru 
care va turbura pacea neamului nostru cel puțin 100 de 
ani. N-avem decât două soluţii capitale: ori ucidem pe 
cei ce vor să ne ucidă apărându-ne, ori ne lăsăm ucişi şi 
acceptăm înfrângerea şi umilința cea de pe urmă. Ni s-a 
ordonat să primim martirajul. Aşa vom face. Dar pe linia 
aceasta mai încercăm o soluție, a treia: un act care să 
cutremure toate conştiințele româneşti. Nu ucidem, nu 
ne lăsăm ucişi: de bună voie, conştienţi că ne pierdem 
sufletul şi viața veşnică, recurgem la soluția ultimă: 
jertfa prin noi înşine. 

Să nu ne plângeți. Doar închinaţi-vă pentru bucuria 
noastră de a nu muri în zadar... 

Ne adresăm camarazilor noştri. 

Am ales această cale, ultima din trei. Este singura ce 
ne-a mai rămas. E posibil ca moartea noastră să 
găsească înțelegere în inima Domnului țării. E imposibil 
ca jertfa noastră să nu dărâme zidul de ură şi mişelie ce 
s-a ridicat între naţiune şi asupritorii ei. Voi, camarazii 
noştrii, ne veţi ierta: ni-e dragă moartea pentru Căpitan! 

Ne adresăm capului suprem al țării. 

î Maiestate, se pune la cale o mare nelegiuire împotriva 
ui Corneliu Codreanu: asasinarea lui în închisoare. 


Opriti Ic 3 uz: i 
priți această fărădelege Inspăâimântătoare! Optiţi-o 
acum până nu e prea târziu... 


In Legiune sunt zeci - 
zeci de mii FIR = ă 
pentru el. Dovadă de tineri gata să moar 


ca aşa este, iată jertfa noastră. 


116 


ED 


SE arzi a 


Aceasta trebuie să îngrozea 
împing în conflict cu națiunea, 
să vă facă a înțelege cu un c 
rimejdie însăşi destinul națiunii si 3 
Opriţi fărădelegea! Astfel ca pi Să pei 
cadă răzbunând moartea lui Corneliu Cod aa să nu 

Răzbunarea să nu fie a oamenilor, ci 
Dumnezeu... ”. 

Nu ştim, n-am reuşit să aflu dacă scriso 
la cunoştinţa regelui vreodată. Ceea ce ştim bine, după 
evenimentele ce s-au desfăşurat ulterior, este că regele 
Carol II a continuat să acţioneze pe linia sfătuitorilor lui 
Planul de lichidare a gardismului trebuia îndeplinit până la 
capăt. Cu toată cruzimea. 

S-a scris foarte mult, în literatura marxistă antilegionară 
de astăzi despre aşa — zisa “cursă pentru «căpitănie» din 
cadrul Mişcării Legionare. S-a vorbit chiar şi despre un 
amestec al lui Carol al II-lea, “prin al său Serviciu special de 
informaţii condus de Mihail Moruzov”, în această “cursă”, cu 
scopul - spun cronicarii comunişti — de a încerca să dirijeze 
un nou fenomen care se făcea tot mai mult simtit în rândurile 
Gărzii (vezi „Garda de Fier, organizaţie teroristă de tip 
fascist”, pag. 230). 

Adică, altfel spus, Carol voia cea ce n-a reuşit cu 
Corneliu Codreanu să realizeze - ca viitorul “fiihrer” al 
Legiunii să fie proclamat “Căpitanul” Mişcării Legionare 
şi să facă din Gardă o organizație cu care sa 
despoliticianizeze ţara, să îndrepte greşelile 
politicienilor, curentul legionar fiind “canalizat pentru 
Popularizarea ideii unui guvern de autoritate . 


Scă pe toţi cej care vă 
Iar pe maiestate 


: a voastră 
eas mai devrem “ 


e că e în 


a lui 


area a fost adusă 


După  încarcerarea comandantului . lor, de ă 
Necontestat (e vorba de Corneliu Codreanu - Au luptă 


Uciderea lui Stelescu, în rândul legionarilor Lica ți mai 
febrilă pentru supremaţia în Gardă între a baţi N 
Vechi sau mai noi la locul pe care îl deținuse e i va face 
asa Verde din Bucureştii-Noi. În această cursă IŞ 
Apariția treptat viitorul «fihrer» al legionarilo 


r. Horia Sima. 


117 


eee 


ă fraze cu care autorii lucrării 


i dou pă) 
Acestea sunt primele "a — spun ei — “necesară 


i i arante 
tată mai sus deschid o P RIA 
EI al înfățişa în lumina lor reală câteva din aspectele 


us (adică acela a amestecului lui Carol 


menului de mai s a, A negigCuUUI,!e 
să prin Moruzov, în cursa pentru căpitânie Ii gurile 
Gărzii —n.n.), pe care (aspecte ale fenomenului), fără 


excepţie, toți foşti partizani ai lui C. Z. ppeeanu se 
străduiesc a le denatura, a le da o interpretare endențioasa, 
sronată sau a le escamota pur şi simplu (ibidem). 

Şi eu mă consider un partizan — şi inca unul Vechi, 
constatarul ocular al acestor scene de un sălbăticism 
remaiintâlnit. Dar din relatările studentului Nelu Enescu, 
care a figurat printre organizatorii manifestaţiei şi a făcut 
parte din una din cele trei grupe, mi-am putut face o idee 
destul de clară despre felul cum s-au grăbit să reacționeze 
autorităţile armandiste. Cruzimea lor, se pare, a depăşit 
toate aşteptările. În special studentelor li s-a oferit un 
tratament “preferenţial”.  Bastoanele de cauciuc ale 
poliţiştilor, ca şi paturile de armă ale jandarmilor, -au folosit 
după recomandările “chiorului”: “cu eficacitate maximă”. |mi 
amintesc că una dintre victimele acestor “eficacități maxime” 
a fost şi studenta Nina (Fortuna) Crainic (fiica profesorului 
Nichifor Crainic, care tocmai se găsea în tratative cu regimul 
pentru ceva “combinaţii” la Ministerul propagandei). 

Nina Crainic era atunci studentă la Academia comercială 
(poate în anul II), activa ca legionară în Centrul studențesc 
Bucureşti şi aderase la acţiunea de la A.N.E.F. împreună cu 
alte studente de la A.S.E. 

-Mă grăbesc să adaug un fapt.foarte important, anume 
acela că în urma “incidentului” descris mai sus, chiar la 
ieşirea de pe stadion, s-au operat mai multe arestări, peste 
dou sute. Dar că printre cei arestați n-a fost nici unul dintre 
al E E eg dai şi condus manifestaţia de pe 
declanşase acțiune e Ş ai fese se...JA îggal00 

Aceasta futa e tau dențească în apărarea Căpitanului 

ia fusese Marieta Nicoară; sub acest nume era 
cunoscută printre studenți Maria lordach ă î 
e, studentă In 


118 


DI 


ultimul an la A.N.E.F. (Academj 
SAP Ara emia naţională 
fizică), sora profesorului Iordache Nea de, educaţie 
destin şi sfârşit tragic vom. vorbi ee, espre al cărui 
următor. 9 într-un capitol 


“Incidentul” de pe stadi 
ionu ind sa 
acțiune legionară i a ae Pa (e aPrima 
: A d u ermisiun 
centi) nou înființat, întru apărarea e ci 
s-a desfăşurat în condițiuni aproape perfecte. ca fel de 
aplicare a planului iniţial. ASE, 
dă Dacă organizatorii manifestaţiei au urmărit numai ceea ce 
îşi propuseseră liderii Centrului studentesc Bucureşti, adică 
să scandeze pe stadion câteva lozinci în sprijinul lui Corneliu 
Codreanu şi pentru Garda de fier şi să intoneze un cântec 
legionar, şi aceasta să se facă fără violente grave, cu 


arestări minime, astfel ca întreaga manifestare să fie un: 


mesaj adresat regelui cum că patronează o mare nelegiuire 
împotriva tineretului român, acțiunea de la 8 iunie poate fi 
considerată “un succes remarcabil”. Pentru câteva minute — 
nu spunem mai mult, fiindcă exagerările aparțin culturnicilor 
stalinişti (vezi cifra morţilor ceferişti în “masacrul de la 
Grivița” după Lucrețiu Pătrăşcanu citire) -, stadionul 
A.NE.F., cu aproximativ 30.000 de participanți la festivitățile 
regale, s-a aflat sub impulsul mesajului Marietei Nicoară şi a 
“Sfintei tinerețe legonară”. Pentru câteva minute, şi Vodă, şi 
A. Călinescu, în întregime tribuna oficială a conducătorilor 
statului, au trăit panica unui început de “revoluție legionară”, 
O obsesie îngrozitoare a guvernanților României din acea 
vreme. 

Dar, dacă organizatorii manifestației şi-au închipuit cumva 
că “incidentul” de la A.N.E.F. va aduce după sine vreo criză 
guvernamentală, ceva demisii sau demiteri la Interne sau 
vreo reorientare politică a regelui şi a camariliştilor, atunci in 
mod cert s-au înşelat. 

Guvernul patriarhului şi-a continu 
a rămas pentru suveran un “mare cla 
legionarolor s-a intensificat mai mult 


at “opera”; A.Călinescu 
rvăzător”, iar prigonirea 


119 


a 


EEE 


pi mg EU La in Ec SE) 
în lume C 

realizată cu succes, & celui lon Dobre: planul cu 

politic, apăru_idee€, n fata palatului regal. 

sinuadeieă calc P0E în capitolul precedent pe marginea 

“ul Sespecli vor, AGA in, incheiere, urmatoarele 

S e reținut: 
aere CCN SAR lon Dobre funcționa ca profesor de 
gimnastică la Colegiul Sf. Sava. in această calitate şi În 
calitate de comandant al străjerilor de la Liceul Sf. Sava, în 
ziua de 8 iunie 1938 se găsea pe stadionul A.N.E.F. în dublă 
situaţie: ca şef al unei importante formaţiuni de străjeri din 
Falanga Liceului Sf. Sava (de notat că din formațiunea 
amintită făceau parte foarte mulţi fedecişti) şi ca delegat al 
comandamentului legionar clandestin cu misiunea de a 
supraveghea buna desfăşurare a manifestației legionare de 
pe stadion întru apărarea lui Corneliu Codreanu şi pentru 
Garda de fier. 

E posibil ca planul profesorului Dobre să se fi născut din 
acel aşa -zis “eşec politic” de pe stadionul AN.EEF., 
socotind că jertfa legionarilor îl va impresiona mai mult pe 
rege şi-l va determina să renunțe la proiectele criminale, ale 


Îndată după 'această 


“consilierului” său Armand Călinescu 

Comandamentul legionar n-a ştiut nimic despre pregătirile 
celor 100. Abia după ce Horia Sima, chemat din Banat şi 
pus să-i țină locul lui Constantin Papanace la conducerea 
comandamentului, şi-a început activitatea în noua sa 
calitate, s-a aflat despre Planul lui lon Dobre. 

Imediat Horia Sima a convocat o şedinţă cu liderii 
Sula celor 100: lon Dobre, Miti Dumitrescu, Cezar 
Pest Nadoleanu, Toader Tudosi, avocatul Făgădaru, 
ocotenentul Nicolae Dumitrescu şi Sandu Valeriu. La acea 


şedinţă, care s-a tinut : : si FE Scdaa 
a lui Horia Sima), pe strada Olari (o gazdă conspirativă 


cale râpă aa ai două zile înainte de data stabilită în 
aprinse”, adică la 22 iupia acabra demonstraţie a torțelor vii 
De la el reţi 2 Sg 1938, a participat şi Nelu Enescu. 

"n amănuntele în legătură cu modul cum. au 


120 


Emma 


decurs discuţiile dintre noul 
grupului celor 100. 


Se Spunea atunci că la început o parte din cei invitaţi la 
şedinţă (printre aceştia aflându-se şi Miti Dumitrescu, cel 
care în anul următor, la 21 septembrie, va conduce “echipa 
morții. din Ploieşti, pedepsitorii lui Armand Călinescu) ar fi 
contestat calitatea de şef al comandamentului legionar a 
profesorului Horia Sima. A fost nevoie de intervenţia soției 
Căpitanului care va lămuri problema, arătând că Ia ultimul 
“vorbitor” avut la închisoarea Jilava cu şeful Legiunii, acesta 
şi-ar fi exprimat dorinţa ca: să se reia activitatea Mişcării, cu 
prudență, în mod concret, dar fără a fi violențe, pe unităţi 
mici şi bine verificate. Să funcţioneze “ajutorul legionar”. Se 
va + face coordonarea tuturor acţiunilor printr-un 
comandament clandestin. Va fi adus din Banat profesorul 
Horia Sima şi i se va încredința misiuni speciale în cadrul 
comandamentului. 

Ceea ce rețin din spusele studentului |. Enescu, legat de 
discuţiile din 22 iunie, este faptul că Horia Sima s-a declarat 
categoric contra planului grupului celor 100. “E mai mult 
decât o nebunie — se zicea că ar fi spus el cu acel prilej-, e 
o monstruozitate să facem jocul duşmanilor noştri, prin a 
îngădui să moară careva dintre noi numai pe motivul că un 
act ieşit din comun, o sinucidere colectivă ar putea 
impresiona pe cei care lucrează pentru decapitarea sera 
Legiunea n-are voie să promoveze o idee, un păcat e 
moarte: sinuciderea, pentru nimic în lume. Nu numai că este 
contrar concepțiilor noastre creştine şi nici unui Sia A 
este permis să capituleze printr-un automasacru, ac 
fiindcă, mai cu seamă astăzi când sunt in primejdie atâ sa 
vieți legionare şi când însăşi a Legiunii e în cumpana, 
act ca acesta ar fi absurd şi inutil... Să 

Rezultatul a fost dizolvarea SR earup : 
din fața palatului regal s-a LU stă ae ÎN a pica 
ÎL li Magura ga pe un aci Se însă u răsuflat uşuraţi; unii 
autoizolare totală. Majoritatea insa a i Eacaidăla o 
chiar primind măsura ca pe o minune. 


şef al comandamentului ŞI liderii 


121 


EEE 


aie 


umai minune se cheamă. Chiar şi în 


x icăn 7 SIS 
moarte atât de tragica frumos aspect al vieţii era moartea 


lumea în care “cel mal 


legionară..." - 
“Printre aceştia m-am numărat şi eu. 


Am răsuflat uşurat. Mai mult Beit ella e ieseni 
Se i simplu, decât a muri absurd, inutil. 
împiedicat a muri pur ŞI s stofă” de erou. d 
Dovadă că eram predestinat a nu avea „de 
găle mai mulţi din grupul celor ce au răsuflat uşurați am 
supravieţuit marii tragedii legionare din 1938 —1939. Poate 
tot printr-o minune. Pentru ca în bătăliile următoare, mai ales 
în cruciada” anticomunistă, să demonstrăm, unii cu prețul 
vieții, că nu ne-a lipsit curajul de a sfida moartea. 
Profesorului lon Dobre, exact şase ani mai târziu, îi va fi 
sortit să cadă eroic în fața Sevastopolului. Comandantul 
legionar Sandu Valeriu va miri şi el, ca un viteaz, undeva 
prin stepa calmucă, tot cam pe atunci şi tot în războiul 
anticomunist. 

Povestea grupului celor 100, cu intervenţia lui Horia Sima 
şi contramandarea acțiunii din piața palatului, luă sfârşit în 
ziua când în lupta legionară din acea perioadă se ivi un 
reviriment poltic ce venea să se adauge la eforturile pentru 
salvarea Căpitanului. 

E vorba de evadarea din închisoare a doi importanți lideri 


legionari: profesorul Vasile Cristescu şi Alexandru 
Cantacuzino. 


In istoria Mişcării Le 


gionare cunosc foarte puține 
Cazuri de evadare din 


închisoare. După cum există 


foarte puține cazuri de sinucideri. 
Şi sinuciderea şi 
considerate în lumea legi 


evadarea din închisoare erau 
onara păcate de moarte... 


122 


ECHIPELE DE SACRIFICIU 


ăpitanul se afla ca arestat la închisoarea Râmnicu 

Sărat şi în lumea legionară de atunci se ştia că i se 

pregăteşte un asasinat odios, de aceea agitația şi 
emoţiile legionarilor se manifestau în diferite forme. Una din 
aceste forme era, cu orice risc, salvarea Căpitanului din 
închisoare. 

Într-adevăr a existat un asemenea proiect. S-au format 
mai multe echipe de sacrificiu, care urmau să atace 
închisoarea din Râmnicu Sărat. Una din aceste echipe ştiu 
că era echipa ploieştenilor, în frunte cu Miti Dumitrecu. Dar 


ceea ce de asemenea ştiu este că s-a renunțat la acest plan 


numai după ce Comandamentul Clandestin al Mişcării a 
primit din partea Căpitanului (prin doamna Codreanu) 
următorul consemn: „Nu suntem briganzi să evadăm ! Cum 


„rămâne cu legea onoarei, camarazi ?..” 


În acelaşi context, e demn de reţinut un fapt semnificativ, 
anume acela, pe care nu-l consemnează culturnicii stalinişti 
în cronicile lor, deşi - se pare - a fost foarte comentat în 
cercurile legionare şi nelegionare din acea vreme. ; 

El se referea tot la un complot organizat de Horia Sima în 
toamna anului 1938, cu scopul de a înlesni evadarea 
Căpitanului din închisoare. E e 

Povestea aceasta o ştiu din gura aceluia căruia | se 
rezervase rolul principal în „complotul” pus la cale. E vorba 
de martirul militar maiorul Petrescu. | 3 

Cu maiorul Dr. Petrescu am stat în aceeaşi celulă la 
închisoarea Aiud în iarna şi primăvara anului 1954. EI Stă 
arestat şi condamnat pentru activitate Culoare 
anticomunistă după 1944 cu grupul legionarilor din judet 
al ce rețin din povestirile doctorului Petrescu în legătura 


cu „complotul” de la Râmnicu Sărat. 


123 


i 


m 


i anului 1938, întreaga conducere a Mişcării 
în toamna rată la penitenciarul din Râmnicu 


se găsea încarce ta, 
e Aaa ea fusese transformata în închisoare 
ărat. 


ială pentru legionari; aici fiind aduşi din toată țara, din 
speciali ap at fruntaşi gardişti care figurau pe listele lui A. 
i Ai şi Gavrilă Marinescu, pentru e e. Desigur 
printre aceştia se găsea, cu regim special de izolare cu 
Legiunii. Ţin minte că la o şedinţă legionară 1! S-au adus la 
cunoştinţă câteva aspecte din cadrul măsurilor de izolare 
impuse Căpitanului. Şeful Legiunii era singur într-o celulă 
izolată complet de celelalte celule. Paza închisorii o făceau 
câteva detaşamente de jandarmi, iar la ora de plimbare, 
câteva minute la 3-4 zile, Căpitanului nu i se permitea să 
privească decât în pământ. „Dacă mă uit în stânga - ne 
trimisese vorbă Căpitanul - zeci de ochi, ochii paznicilor se 
îndreaptă spre stânga, să vadă unde privesc; dacă privesc 
în sus, ochii temnicerilor se uită să vadă dacă nu care 
cumva de sus nu vine pieirea lor... Teroarea ochilor e 
îngrozitoare, mai îngrozitoare ca teroarea vizetelor...” 
Penitenciarul Râmnicu Sărat, transformat în închisoare 
pentru deținuții politici, deveni automat închisoare militară 
sub jurisdicţia garnizoanei militare din localitate. Medicul şef 
al garnizoanei Râmnicu Sărat era şi medicul închisorii. Din 
punct de vedere sanitar penitenciarul se găsea sub 
autoritatea medicului şef al garnizoanei, care avea datoria 
să-l viziteze foarte des. 
La ora aceea, în toamna anului 1938, funcţia de medic 


şef al garnizoanei din Râmnicu Sărat o îndeplinea maiorul 
Petreşcu. 


Maiorul dr. Petrescu Ss 
Radu Gyr şi făcea parte 
care avea diferite activită 
armatei, 

Cineva din comandamentul 


propune = 
cela an ae se apeleze la maiorul Petrescu. Câteva 
până s-a iulia nl Pană s-a luat legătura cu acesta şi 
1 Mt participarea directă a maiorului la „complot. 
» 


e înrudea prin alianță cu poetul 
din categoria acelor militari activi 
ți legionare conspirative în sânul 


clandestin a venit cu 


124 


Da 


Cum, ne-o va povesti singur cam aşa: „Planul Mişcării era ca 
prin mine (ca medicul militar al închisorii), o echipă de 
legionari să pătrundă în incinta penitenciarului. Urma să fie 
dezarmate căteva santinele, în special la poarta principală şi 
înlocuite cu legionari. Totul trebuia să se petreacă în minute: 
Căpitanul scos pe poartă la maşina camuflată la marginea 
şoselei, camuflată într-un fel. Eu, aşa era în plan, aveam să-l 
însoțesc pe Căpitan şi împreună, în modul cel mai 
conspirativ, să părăsim țara. Proiectul meu suna altfel. 
După o îndelungată chibzuinţă am hotărât astfel: un control 
noaptea la penitenciar. Câştigasem de partea mea sanitarul 
secţiei, un plutonier major şi acesta cu simpatii pentru Garda 
de Fier. Urma ca amândoi să intrăm în celula Căpitanului. În 
câteva minute să schimbăm hainele; eu hainele Căpitanului, 
el uniforma mea de maior. Eu rămâneam în celulă în locul 
Căpitanului, să răspund eventuai cu viața, de fapta comisă; 
Căpitanul în hainele mele, însoţit de sanitar, să părăsească 
închisoarea. Trebuie să adaug că, după cum se vede am 
ceva din figura Căpitanului: înălțimea, am ceva din 
trăsăturile şi gesturile lui Corneliu Codreanu, încât n-ar fi fost 
de loc greu ca paza de la poartă să nu observe schimbarea 
de persoane. O maşină cu o pază adecvată avea să-l 
transporte pe evadat şi pe sanitar într-un anumit loc, de 
unde apoi urma să se organizeze plecarea în Italia. nai 
„Complotul” fusese pus la punct în cele mai mici 
amănunte. S-ar fi executat fără nici o lacună. Totul fusese 
prevăzut. Rămăsese doar Căpitanul să fie de acord. Ei bine, 
aici ne-am împotmolit... Cu o săptămână înainte de ziua in 
care. stabilisem evadarea l-am vizitat pe Căpitan in celulă. 
Am. reuşit să-i vorbesc pe îndelete, deschis, să-i expun 
planul, să-l rog să accepte propunerea comandamentului 
care organizase evadarea şi răspundea de ea. se 
l-am spus ce ştiam: „Căpitane, regele se da eee 
turneu politic prin occident. Călătoria e in legă sh 
destinul Legiunii. E viața dumneavoastră în mare pri! ai 
Acum avem. ocazia să dejucăm planurile urzite Me și 
Mişcării. Mâine s-ar putea să fie prea târziu...Accepta! 


125 


i 


ie 


j pe ă Căpitanul. „Să fiţi de 
- e să fac ?” întrebă | E 
planul.” „Ce dea i advgostă liber, cu Mara pusă la 
aconți A Sea n-ar avea a se teme (le agită ea ce i 
a ata pcceptați. E ultima soluție. ŞI singura. 
se . [i 


3 ăpitanului fu acesta: 0, bt ie ag 
Răspunsul Căpita a constituit până azi 
3 renega tot ce 
„A mi se cere a g 


-“itătura de bază a luptei noastre legionare: curajul 
învăța lUrgă ES rfa ca simbol al învierii, mormintele 
run Ne nităţi de măsură ale eroismului legionar 
noastr cae Sa re să trădez cauza pentru care 
este egal cu a mi se cere j Listei ri 
sunt aici. Ce vor spune cei ce vin după noi când vor afla 
că n-am primit moartea legionară ca pe o binecuvântare 
cerească ? Sau că am propăvăduit «felul final al 
legionarilor nu este viaţa, ci învierea: învierea neamului 
în numele Mântuitorului lisus Hristos», dar, abandonând 
acest țel am evadat să ne punem viața la adăpost ? La 
adăpost de ce ? 

Oare poate fi în viaţa, în demnitatea, în conştiinţa 
unui om, a unei națiuni o pată mai mare ca laşitatea ? Să 
predici nişte principii de luptă şi, în final să faci exact 
contrariul  ?  Legionarii resping cu încăpățânare 
asemenea practici  politicianiste. Am proclamat: 
«Neputând învinge în viaţă fiind vom învinge murind» şi 
credem în acest adevăr, considerându-l singurul 
comandament politic şi moral demn de urmat, cu toate 
riscurile, cu toată fiinţa noastră. 

Spuneți, aşadar, celor ce v-au trimis la mine că şeful 
Legiunii nu evadează, nu fuge de răspundere în fața 
morții nu se îndoieşte că într-o zi neamul românesc va 
birui şi va învia întru veşnicia pentru care murim noi 
ceţ ce nimeni sist, toă)Eamarade Perescu să 
noastre pot fi ucise SA lo peaca ca rupi e 
aruncate ca nişte CAL pi chinuite, mutilate, sfâşiate, 
pieţe publice, la vă „Pe maidane, pe gunoaie, în 

4 » "a râscruci de drumuri, dar sufletele 


noastre, credința şi ideile noastre nu pot fi ucise. lubirea 


noastră i țară 
a de neam şi fară, dragostea noastră pentru glia 


126 


E 


strămoşească, dorința noastră de a da țării o nouă 
aşezare, mai dreaptă, mai românească, mai bună, nu vor 
putea fi nimicite. Sub orice steag românesc toate 
acestea înfăptui-se-vor, va fi o biruință legionară oricum, 
cu noi sau fără noi, ea va veni într-o zi...” 

Aceasta e povestea Complotului organizat în toamna 
anului 1938. El urma să aibă loc cu vreo 3-4 zile înainte de 
asasinarea Căpitanului . Dar destinul a vrut ca lucrurile să se 
petreacă altfel: ca un cumplit blestem, sub preşedinţia unui 
guvern condus de capul bisericii României creştine şi 
iubitoare de Dumnezeu, un blestem mai cumplit ca acesta e 
greu de închipuit... 


ae 


ÎNFRICOȘĂTORUL ASASINAT 
DIN NOAPTEA DE 29/30 NOV. 1938 - 
ÎN TREI VERSIUNI. 
DUPĂ ASASINAT: POZIȚIA 
ASASINILOR ȘI A COMPLICILOR 
LOR. 


rima „lovitură de efect” în bătălia „lichidării 

gardismului”, bătălie organizată şi condusă de 

Armând Călinescu sub oblăduirea lui REX şi a 

Camarilei sale a avut loc în noaptea de: 29/30 
noiembrie 1938. Ea s-a soldat cu asasinarea a 14 lideri 
legionari în frunte cu şeful Legiunii. 

Din Jurnalul politic al „omului de oțel” reiese că avea 
să urmeze o a „doua lovitură” ce includea decapitarea 
întregii conduceri a Gărzii de Fier. 

Despre felul cum s-a procedat în acţiunea de asasinare a 
Căpitanului există trei versiuni: două date publicităţii, 
cunoscute din ancheta celor care au luat parte direct la ele şi 
una încă necunoscută oficial. Prima versiune aparţine 
maiorului Dinulescu losif anchetat ca părtaş la omor. 

lată câteva pasaje din declaraţia acestuia: 

„IN ziua de 29 noiembrie 7 938, la orele 10 seara, 
Codreanu şi camarazii lui au fost scoşi din închisoarea R. 
Sărat, unde erau închişi şi au fost puşi într-un camion... în 
ASE Fu încât să poată vedea numai înainte, fiind în acelaşi 
a a SE veto Sale Ei nu puteau face nici cea mai 
capul în sus. Înapoia fecăieia al aaa SA Mica eu ee 

In ei stătea câte un jandarm. 


Eu m-am așe ânaă LIRE 
Pios! S zat lângă şofer. Se călătorea pe şoseaua dintre 


re au strâns-o. în jurul 


ce stătea în fața fiecăruia dintre ei. În 


MA 128 


„III 


D 5 


felul acesla, Codreanu Şi cei 13 camarazi ai lui au fost 
sugrumați, în timp ce maşina îşi continua drumul...» 

Mai departe, maiorul Dinulescu spune că la Jilava (pe 
Valea Piersicilor) asupra cadavrelor ştrangulaților s-a tras în 
urma ordinului primit de la Prim-procurorul militar, col. Zeciu 
câte un foc de revolver sau de puşcă; apoi un medic militar 
constată moartea tuturor legionarilor transportați de noi. 
Cadavrele au fost aruncate în groapă. [...] Asupra lor s-au 
vărsat multe sticle de acid sulfuric, apoi au fost acoperite cu 
pământ, iar deasupra s-a turnat o placă grea de ciment...” 

În încheiere, maiorul Dinulescu declară: 

„Jandarmii, deşi involuntar au trebuit să iscălească actele 
de deces, în care se spunea că cei 14 legionari au fost 
împuşcaţi pentru că încercaseră să fugă de sub escortă. 
Fiecare jandarm a fost răsplătit cu 20 de mii lei. Eu am primit 
200 mii lei..." Arginţii lui luda ! 

A doua versiune aparține plutonierului Sârbu şi avea 
următorul conţinut: 

„Totul a fost gata în câteva minute. Jandarmii au ieşit apoi 
câte unul afară în curtea închisorii şi fiecăruia i s-a dat în 
seamă câte un legionar. Mie mi-a dat pe unul mai voinic, mai 
înalt. Am aflat mai târziu că acesta era Căpitanul, Corneliu 
Zelea Codreanu. l-am dus apoi la maşini. Aici, legionarul era 
legat cu. mâinile de bancă, la spate, iar cu picioarele de 
partea de jos a băncii din față, în aşa fel încât să nu se 
poată mişca nici într-o parte, nici într-alta... Aşa au fost 
legaţi 10 legionari într-o maşină şi ceilalți 4 în cealaltă. Eu 
am fost în prima maşină cea cu 10 legionan, în spatele 
Căpitanului şi fiecare jandarm era aşezat în spatele 
legionarului ce-i fusese încredințal. In mâini sp 
ştreangurile... Am pornit. In maşina mea era maioru 
Dinulescu, iar în cealaltă, maiorul Macoveanu... Era o tăcere 
de mormânt căci  nu-aveam voie să vorbim între noi, 
asi s RE î. Ajunşi prin dreptul pădurii 
jandarmii, nici legionarii între ei. AJunsi pi! Fi. puri 
Tâncăbeşti, maiorul Dinulescu, care stabilise cu noi, 

I executiei, a aprins la un 
un cod de semnale, momentul execuție! d iarăși 8 trai 
moment dat lanterna, stingâna-o şi aprinzând-o 'araş 


129 


i 


ee 


ps iu de ce n-a 
ției, dar nu şi m 

A omentul eXecuți d Ş - 
ori... Era A Atunci maiorul Dinulescu & oprit maşina, 
Xe a dei Şi GA us la maşina din spate. Maiorul 
s-a su .s fusese mai autoritar, legionarii erau executaţi. 
Macove capul puțin către mine şi mi-a şoptit: 


ini -a întors 
Cipla să dă-mi. voie să. le vorbesc camarazilor 
( , 


mei...». SA AARE II : 
Dar, în aceeaşi clipă mal înainte ca el să-şi fi terminat 


această rugăminte maiorul Dinulescu a pus piciorul pe scara 
maşinii şi păşind. înainte cu revolverul în mână, a rostit 
printre dinți: executarea! Ar ieneresa 

La aceasta, noi am aruncat ştreangurile. Ultimul lor 
cuvânt le-a fost strivit în gâtlej. 

Ştreangurile îi sugrumaseră. 

A fost un muget şi un horcăit, apoi o linişte de mormânt. 

Cu perdelele trase, maşinile şi-au continuat drumul până 
la Jilava. 

„.Groapa era făcută. Traşi din maşină, legionarii au fost 
aşezaţi cu fata în jos şi împuşcaţi în spate pentru a se 
simula astfel împuşcarea pe la spate, în timpul evadării de 
sub escortă. 

După aceasta au fost aruncați în groapa comună. La 
câteva săptămâni, însă, aceeaşi jandarmi, tot noi, am fost 
aduşi din nou la Jilava şi desfăcând groapa. am. aruncat 
peste ei o soluţie dizolvantă şi arzătoare 15 damigene de 
(Soc După aceasta, noi, jandarmi, am fost puşi să dăm 
C ații cum că legionarii, fugind de sub escortă, au fost 
impuşcați...” 

Citind aceste mărturisiri scrise de maiorul losif Dinulescu 


şi plutonierul-jandarm Sârbu ne dă x > 
râs, e dăm seama c uă 
mărturisiri făcute de doi i ă aceste do 


armandistă care a e 


e exemplu: di : : 
„...la orele i, sara declaraţia maiorului Dinulescu. cităm: 
» “0dreanu şi camarazii lui au fost scoşi 


130 


E 


din închisoarea R. Sărat, unde erau închişi şi au fost puşi 
într-un camion... în aşa fel încât să poată vedea numai 
înainte, fiind în acelaşi timp legaţi cu brațele la spate. Ei nu 
puteau face NICI cea mai mică mişcare; erau chiar constrânşi 
să stea continuu cu capul în sus...” 

Din declaraţia plutonierului Sârbu: „...l-am dus apoi la 
maşini. Aici, legionarul era legat cu mâinile de bancă. la 
spate, iar cu picioarele de partea de jos a băncii din față, în 
aşa fel încât să nu se poată mişca nici într-o parte, nici într- 
alta...” 

Din aceste afirmaţii putem înțelege că asasinatul a fost 
mai mult decât înfricoşător, mai cumplit ca arsul pe rug, mai 
sângeros ca răstignirea pe cruce; cu nici un chip uşor de 
explicat şi de crezut. 

Din Comisia Specială care a anchetat în 1940 acest 
înfricoşător asasinat a făcut parte, ca anchetator şi 
magistratul Gârcineanu, fratele lui Emil şi Puiu Gârcineanu, 
amândoi asasinați în închisorile dementului rege Carol al II- 
lea. 

În paginile ce urmează încerc să dezvălui adevărul 
adevărat de cum s-a desfăşurat cumplitul asasinat din 
noaptea de 29/30 noiembrie 1938 după versiunea 
magistratului Gârcineanu, singura versiune care prezintă 
asasinatul în cel mai indubitabil adevăr istoric, şi pe care în 
anul 1940, conducerea Mişcării la insistențele generalului 
Antonescu, conducerea Mişcării Legionare a interzis 
publicarea în presă a asasinatului aşa cum a avut loc în 
lumina strictă a adevărului adevărat, de teama unor acțiuni 
din partea legionarilor, a unor acte de nebunie ieşite de sub 
controlul conducerii legionare... 


e 
. 


Există în drama asasinării Căpitanului, a nicadorilor şi 
decemvvirilor câteva amănunte pe care nu le găsim ie 
nici în presa timpului respectiv, nici în cronicile staliniste ș, 
astăzi. Nici chiar în presa legionară din 1940-1941. In 


131 


i 


Da 


sinatul, nu s-au publicat decat 


Se i acelea extrem de laconice 
două-trei comunice ofeile, eu de înțeles. Stratagema îi 
şi conluze: E ana Călinescu şi prin ea se urmărea 
aparținea e legionari a unei stări de ambiguitate, e) 
crearea PI derută, care să contribuie pe cât posibil la 
ajnasleie oricărui act de răzbunare, de nebunie din partea 
cutia în urmărirea aceluiaşi scop au fost 


rdiştilor fanatici. a 
Saua şi acele zvonuri legate de „evadarea' Căpitanului 


şi plecarea lui în Italia. Ea set SE 
Cronicarii marxisti de astăzi, în lucrările lor antilegionare, 


au evitat să amintească ceva în legătură cu felul cum au fost 
ucişi legionarii în noaptea de 29/30 noiembrie. Nu din 
umanism. Nici din alte motive. Ci pur şi simplu pentru a nu 
scoate în evidență cruzimea nemaiîntâlnită a asasinilor şi 
spiritul de jertfă al legionarilor. Ar fi fost o propagandă în 
favoarea Gărzii de Fier — ceea ce aceşti cronicari aveau 
indicaţii să nu facă sub nici un motiv. 

Cât priveşte întrebarea de ce presa legionară, în 1940 
n-a scos în vileag amănunţit întreaga gamă de orori comise 
cu ocazia uciderii lui Corneliu Codreanu şi a celorlalți 13 
lideri legionari, răspunsul este simplu: conducerea Mişcării, 
în mod deliberat, a interzis publicarea unor amănunte care 
ar fi promovat şi mai mult indignarea, furia, setea de 
răzbunare în rândul maselor de legionari şi ar fi putut duce la 
oarecari acțiuni ieşite de sub controlul conducerii superioare 
a Legiunii, ceea ce de fapt, până la urmă s-a şi întâmplat. 
„In toamna ŞI Iarna anului 1940 şi-a desfăşurat activitatea 
Sr pig pe lângă Preşedinţia Consiliului de Miniştri, 
le ba acc (Decretul de constituire era semnat de 
dat publicității la 24 E Si A CU Sa ei al 
e lu e fi m rie 1940), investită să cerceteze 

Judecata pe toți autorii morali şi materiali ai 


ziarele, când s-a petrecut asa 


crime i Seaeigt i 
paie dei în elis sau încercate cu. prilejul 

; OII = : 
1933, politice ce au avut loc cu începere din 


132 


Un frate al comandantului legionar Puiu Gârcineanu 
magistrat de carieră, care făcea parte din Comisie şi pe care 
îl cunoşteam personal, într-o oră de intimitate mi-a dezvăluit 
câteva grozăvenii din anchetă. De la el am aflat amănunte 
(aceste grozăvenii), pe care le voi înscrie în rândurile ce 
urmeaza, amanunte  înspăimântătoare în legătură cu 
asasinatele din noaptea de 29/30 noiembrie 1938: 

in după-amiaza zilei de 29 septembrie 1938, prin cablu 
special - legătura cu Palatul, Ministrul de Interne Armand 
Călinescu primeşte ordinul regal de executie. Amănuntul 
apare controversat în literatura marxistă de astăzi. Unii 
cronicari susțin că ordinul a fost primit telegrafic de către 
Gavrilă Marinescu, atunci subsecretar de stat la Ministerul 
de interne, din partea lui Carol al II-lea, când „încă în tren 
fiind. — pe când se întorcea de la Berlin — de pe teritoriul 
Cehoslovaciei”. Alţii spun că de la Viena. Autorul unui articol 
din Magazin Istoric nr. 5 din mai 1973 scrie textual: 
„Armand. Călinescu a executat ordinul transmis telefonic de 
rege chiar din Berlin”. (vezi pag. 85) 

De fapt este mai puţin important când a primit ordinul şi 
de unde. Foarte important este cine l-a executat şi cum l-a 
executat. 

Judecătorul Gârcineanu, din cercetările făcute până la 
data de 25 noiembrie 1940 (când am stat de vorbă cu el) 
ajunsese la concluzia că execuțiile s-au efectuat a doua zi 
după sosirea regelui în țară. 

Se ştie că la întoarcerea lui Carol din voiajul politic, în 
gara Mogoşoaia i s-a făcut o primire triumfală. Venise să-l 
aclame guvernul în frunte cu patriarhul țării, o sumedenie 
de multi demnitari, militari şi civili, câteva detaşamente din 
Divizia de Gardă, numeroşi străjeri şi foarte mulți politişti şi 
jandarmi. 

Imediat după festivitățile de primir | | 
intimă între Carol şi sfetnicul său cel mai apropiat A. 
Călinescu. Acesta i-a raportat că toate pregătile in vederea 
aplicării primelor măsuri de decapitare a Gărzii de Fier Su 
terminate. Vor fi lichidaţi primul eşalon de lideri legionari: 


e, a avut loc o discutie 


133 


...——— 


a 


- Codreanu, cei trei „asasini! ai lui Duca şi cei zece 
Corneliu Codre» + în total 14 inşi, cei mai periculoşi 


: i In 

ini” a lui Stelescu. |! a 

astia de interne l-a asigurat pe rege CE său .. pus la 
e: matematic că nu există nici un fel de temere de 


eventuale tulburări, că opinia publică el a ŞI străinătate, 
v. conducătorii Franţei, Angliei şi Sua IieisetvoR 
le E că s-a încercat o evadare de sub escortă şi că 
iba împuşcaţi nu este nici unul care să nu fi fost 
asasin. Sugga x: : 

in ziua următoare, după amiază, A. Călinescu primeşte 
telefonul respectiv, prin  mareşalul palatului Ernest 
Urdăreanu: „Majestatea sa ordonă executarea planului 
discutat. Raportaţi până la 30 noiembrie, ora 10 p.m.” 

Proiectul aparținea lui A. Călinescu şi prevedea uciderea 
prizonierilor prin ştrangulare. Dar nu o ştrangulare obişnuită, 
aşa cum fusese asasinat cu 5 ani în urmă Sterie Cimetti în 
beciurile poliţiei Capitalei. Sau o ştrangulare rezervată celor 
executaţi prin spânzurătoare, ştrangulare cu efect mortal de 
câteva secunde. 

In bestiala sa pasiune de a omori, de a-şi devora prada, 
de a lichida gardismul Călinescu organizase uciderea lui 
Corneliu Codreanu printr-o moarte mai îngrozitoare ca 
răstignirea pe cruce. El îşi pusese la punct un sistem de 
asasinare nemaiîntâlnit până atunci în nici o împrejurarea. 
Cruzimea gazilor din vremea stăpânirii otomane păleşte în 
fața cruzimii lui A. Călinescu şi a oamenilor lui. 

Decapitarea lui Con 
lui Grigore Ghica Vod 


Dar asemenea nelegiuiri figurează în istoria multor popoare, 


jecătorului Gîrcineanu: 
lui regal, Armand Călinescu 
de efect”. Cu toate forțele 


rimirii ordinu 
la „lovitura 


134 


E 


instruite în acest sens: generali, c 
de poliție, poliţişti şi jandarmi. 

in jurul orei 9 seara, sosiră în Râmnicu Sărat, oprindu-se 
în apropiere de penitenciarul oraşului, trei automobile: un 
autobuz pentru 60 de persoane şi două maşini Brek, 
deschise, tip jandarmi, proprietatea Prefecturii Poliţiei 
Capitalei. 

Închisoarea Râmnicu Sărat se afundase într-un întuneric 
neobişnuit şi într-o linişte mormântală. 

La aceea oră penitenciarul Râmnicu Sărat, transformat în 
închisoare politică, devenise locul de detenţie a liderilor 
legionari din ierarhia superioară a Mişcării. Notăm câteva 
nume: . Corneliu Zelea Codreanu, Dr. lon Banea, 
nicadorii: Nichi Constantinescu, lon Caranica şi Doru 
Belimace, ing. Gheorghe Clime, „decemvirii” (în frunte cu 
lon Caratănase şi losif Bozîntan, căpitanul Emil Şiancu 
(şeful organizaţiei legionare din Ardeal), avocaţii Puiu 
Giîrcineanu, Nicolae Totu şi Bănică Dobre (şeful 
legionarilor din Dobrogea), Dr. Şerban Milcoveanu, unul 
din liderii Uniunii Studenţimii Creştine din România, Gh. 
Furdui (fostul preşedinte al studenţilor din România care a 
organizat şi condus controversatul congres studențesc de la 
Târgu Mureş din 1936), Gh. Istrate (şeful studențimii 
bucureştene), ing. Serafim şi  condeierii Alexandru 
Cristian-Tell şi Mihail Polihroniade (cunoscuți din presa 
legionară şi din paginile revistei „Gândirea”). 

Înainte de miezul nopții a avut loc scoaterea din celule a 
deținuților ce urmau să fie transferați în cele două Brekuri de 
la Râmnicu Sărat la închisoarea Jilava. Aşa sunau actele 
prezentate la direcția penitenciarului din Râmnicu Sărat, i 

Mai târziu, Dr. Şerban Milcoveanu, singurul legionar ? 
grupul deținuților încarcerați la Râmnicu a Sa SA 
supravieţuit măcelului din noaptea de 21spre p 


Ş lia ce 
dublate, cu un număr neobişnuit 
militare aduse de la garnizoana oraşului. Se vedea de la 


olonei, procurori, inspectori 


135 


E 


Dia 


3 are surpriză. Surpriza venj 
gali Ss = ALE RA am reuşit să urmăresc 
îndată după Or Ă = + n 
Ce mişcările din curtea închisoril. E boarta. principala 

Primul care: a trecut prin curte, spre p iltime. d pala a 
fost Căpitanul. L-am recunoscut după 44 pa felul 
cum păşea, după cadența paşilor. Era însoțit de vreo 5-6 
persoane înarmate. Deşi purta la picioare lanțuri grele, care 
îi îngreunau mersul, totuşi paşii ji 1uSSi Q9/Quseră din 
cadența, din ordinea şi fermitatea de odinioară. Aveau să fie 
ultimii săi paşi. 

În al doilea transport prin curte i-am recunoscut pe 
nicadori. Se grăbeau. Când au ajuns în dreptul celulei 
noastre unul din ei a strigat: «Nu ne temem, camarazi! Ni-e 
dragă moartea pentru Căpitan...» Era vocea lui Nichi 
Constantinescu, acest titan al curajului. 

Ultimii au trecut decemvirii, într-un concert înfiorător de 
lanțuri. 

Noi — şi acest lucru s-a petrecut în toate celulele cu 
fereastra spre curte — ne-am dat seama că, la ora 10 
noaptea, un transfer de deţinuţi — şi încă unul atât de 
selectat — nu poate fi decât un transport al mortii. Imediat 
am înțeles că este vorba de primul eşalon de pe lista 
Ministrului de interne şi că noi, ceilalţi, de la Râmnicu Sărat 
am fost rezervaţi pentru eşalonul următor... Noi n-am plâns. 
Ne-am închinat doar. Cât a ținut drumul de la Râmnic până 


la km 30 ne-am rugat la Dumnezeu. Alt imi 


„Deţinuţii scoşi din celule 
Gârcineanu era că, după felul e 
închisorii în trei serii, ei veneau din 
trecut printr-un. birou special amen 


unde : : 
au predat o parte din lucrurile pe care le avuseseră 


asupra lor în camer 
Rae e, au semnat cât 
(autorităţile armandiste voiau să fie ; ee e lea EM Mea 


SI care, În aceeaşi ordine, au fo 
Prite în apropierea penitenciarului. 


(părerea magistratului 
um traversaseră curtea 
trei celule deosebite) au 
ajat la poarta principală 


136 


N 


Din declaraţiile obţinute de membrii Comisiunii de 
Anchetă criminală reiese că în vederea acestui transport 
special şi ultra secret au fost puse în stare de război mai 
multe unități militare din regiunea Buzău, R. Sărat-Ploieşti, 
regimentul jandarmi pedeştrii din Bucureşti, foarte mulți 
agenţi din Siguranţă şi Corpul detectivilor şi zeci de ofițeri de 
toate gradele şi numeroşi chestori şi inspectori de poliție. 

Convoiul de maşini pus în mişcare, adică cele două 
„Brekuri” urmate de autobuzul de escortă (o companie de 
jandarmi aleşi pe sprânceană) în frunte cu 3-4 autoturisme 
ale comandanților, formau o coloană care, dacă n-ai fi ştiut 
ce transportă şi ce anume are în plan să facă, semăna cu un 
comandou motorizat pregătit să ia cu asalt cine ştie ce 
redută inamică. 

În autoturismele din față se găseau doi generali viteji: 
Gavrilă Marinescu, prefectul poliției capitalei şi subsecretar 
de stat la Interne (însărcinat special al palatului să 
supravegheze punerea planului în aplicare) şi lon Bengliu, 
comandantul Jandarmeriei (omul de încredere al lui A. 
Călinescu), doi sau trei colonei printre care şi Vasile Zeciu, 
prim-procuror la Tribunalul Militar al Capitalei, Niki 
Ştefănescu, subdirector al SSI (reprezentantul lui Moruzov) 
şi faimosul lon Panova, chestor în Prefectura Poliției 
Capitalei (ucigaşul lui Sterie Ciumetti). 

Primul automobil „Brek” transporta 7 deţinuţi: Corneliu 
Codreanu şi 6 din grupul decemvirilor. Nicadorii şi restul 
din grupul decemvirilor se aflau în al doilea „Brek. 

în închisorile staliniste am aflat că printre decemvirii din 
prima maşină era şi lon Caratănase, care fusese aşezat la 


“dreapta Căpitanului. Se spune că la urcarea acestuia în 


maşină Căpitanul l-a recunoscut şi i s-a înseninat fața. 3 
Toţi cei 14 deținuți aveau picioarele legate în lanțuri încă 
de la penitenciar. În maşini fiecăruia i s-a stabilit un ge pă 
bancă, legat cu mâinile la spate de un laţ fixat de spă dia 
băncii. Imediat după ce convoiul de maşini s-a îndepărta 
Râmnicu Sărat s-a trecut la executarea planului, faza a 


137 


De 


rima fază fiind operaţiunile de e cleea zi hu el 
ua ienciar îmbarcarea lor şi pornirea con E i ; 
sie > a planului armandist se rezuma la o singură 


a doua â AINS? : 
dn montarea la gâtul deținuților a app aluide 
operaile: 


re. - ă 
osie aparat de ştrangulare”. Da, nui costa 


era un aparat în toată puterea cuvântului, construit simplu 
dar ingenios: un lanţ lung, la capătul de sus din verigi mici, 

" prinse în formă de laț, care printr-o verigă mai mare se putea 
strânge în jurul unui punct fix. Un capăt al juvățului, capătul 
de sus, trecut prin verigă, fusese bătut, în cuie de spătarul 
băncii. Celălalt capăt, cu care se provoca ştrangularea, 
construit din verigi din ce în ce tot mai mari, mai grele, 
trecea printr-un orificiu făcut în podeaua maşinii, ajungând 
până la pământ şi avea fixat la extremitatea de jos un obiect 
în formă de minge de mărimea unei mingi de tenis, făcut din 
fontă cam de 2 kg greutate care, târându-se pe pământ avea 
menirea să contribuie la strângerea lațului în mers. 

Cu un astfel de aparat diabolic putea fi ştrangulat un om 
în câteva secunde, dacă se folosea metoda clasică de a 
strânge cu mâna juvăţul. 

De data aceasta însă călăii aveau instrucţiuni să 
folosească metoda ştrangulării, nu instantaneu, în câteva 
secunde, ci în timp cu încetinitorul, în câteva ceasuri, să 
provoace o moarte cât mai lentă şi mai dureroasă. 

In acest scop au fost angajaţi 14 plutonieri de jandarmi, 
care, aşezaţi în spatele deţinuţilor erau puşi să manevreze 
„aparatul' în aşa fel încât strângerea ştreangului în jurul 
i La aa a aa urile date. Dacă analizăm un 
Sa etape aaa e că rolul plutonierilor n-a fost 
ştrangulare în special Sinai basi LR tu ru 
06 cn dapie 3 d s apa 9 de fontă. Rolul lor era să 

să fie cât mai dureroasă, cât mai 


prelungită, cât mai groaznică rii seara: 
Ciorna groaznică. Un rol mai oribil, mai iremisibil 


Toti | [i '» » 
sania oala SES A făceau parte din cadrele active ale 
E anunțaseră ca voluntari, li s-au făcut mai 


138 


E 


multe Siristructaje în legătură cu „Misiunea patriotică” 
încredințată şi după îndeplinirea misiunii au fost răsplătiți cu 
„arginţii lui luda”. Unii dintre ei la anchetă în 1940. zu 
declarat că n-au făcut altceva decât să execute ordinul 
superiorilor lor. Din mărturisirile altora reiese că n-au ştiut 
despre ce este vorba, că dacă li s-ar fi spus că deţinuţii din 
„Brekuri' sunt legionari ar fi refuzat să fie călăi. 

S-a executat şi faza a doua a planului armandist: 
jandarmii au aşezat aparatele de ştrangulare, adică lațul 
de fier, de jur-împrejurul gâtului deținuților. Operația s-a 
efectuat fără incidente, fără nici o opoziţie, cu toate că 
brutalitatea plutonierilor ar fi revoltat până şi pe nişte sfinți. 
N-a durat mai mult de 20 minute. De la acest punct începe 
faza a treia a planului: operația de ştrangulare. 

De la Râmnicu Sărat până la km 30 de pe şoseaua 
Ploieşti-Bucureşti, o distanță de circa 160 km, cu un 
automobil ca cele folosite atunci de Gavrilă Marinescu, în 
mod normal, cu o viteză medie, se putea face în maximum 2 
ore: Dacă lucrurile s-ar fi petrecut aşa cum sunt redate de 
cronicarii marxişti de astăzi, atunci socotind plecarea din R- 
Sărat îndată după 10 noaptea (aşa cum ştim că s-a 
întâmplat de fapt) înseamnă că drumul de la închisoarea 
Râmnicu Sărat până la locul asasinatului (în dreptul pădurii 
Tâncăbeşti) a fost parcurs în aproape 5 ore. 

În realitate legionarii nu au murit la km 30. Nu acolo a 
avut loc ştrangularea lor şi nu la ora 5. | a 

Operaţiunea de ştrangulare a început practic mult înainte 
de intrarea convoiului de maşini în oraşul Buzău şi a durat 
peste trei ore până la km 30 pe parcursul unei distante e 
160 km. N-a fost drumul Golgotei, ci drumul răstignirii. 
răstignire care a durat aproape N oipeniru că la Jilava se 
V ta că nu toţi muriseră pana ai 

: a în drumul lor spre Golgota (spre Jilava) n-au 
IRA ai ă ă crucea sau să le ştearga 
întâlnit pe nimeni care sa le ducă cru iati rilor 
broboanele de trudă şi durere. Din “Ea ș, Căpitanul 
rezultă că undeva, înainte de a e Part a strop de 
abia îngânând două vorbe, sufocându 


139 


2 07 0 09 ae 


Ea 


Stai Ă âns cu o verigă lațul di 

apă. Dar Sa tai ca un blestem, A 
See le A) E Ala sa zica nici macar; 

iartă-i că nu ştiu A : Ş 
oc pe eruce lisus a zis: „Mie setet! Unul din ostași 
romani păgâni (unul dintre torționarii răstigni S ui) up ând 
un burete cu oțet şi punându-l într-o varga de isop, i-a 
dus la gura Lui... za S i 

După aproape două mii de ani, într-o eră de umanism, 
progres şi civilizaţie, un muribund cere un strop de apă 
înainte de a-şi da duhul. Dar călăii lui „salvatorii” României 
contemporane nu-i dau nici măcar oţetul din buretele 
păgânului ostaş roman. 

La km 30 din dreptul pădurii Tâncăbeşti, conducătorul 
convoiului de maşini a ordonat o haltă de ajustare. Era o 
noapte senină fără nici un fel de ceață densă. În convingerile 
magistratului  Giîrcineanu aici s-a constatat decesul 
ştrangulaţilor, după care toţi cei 14 deţinuţi au fost aruncaţi 
într-un camion închis şi transportați la Jilava. 

Ziarul „Neamul românesc”, organul de presă al 
iorghiştilor, în campania de dezvinovățire a profesorului N. 
lorga va publica la 2 septembrie 1940 următoarele rânduri 
printre altele: 

„După asasinarea lui Corneliu Codreanu, d. profesor N. 
lorga a trimis. pe un om de încredere la km 30 pe şoseaua 
Bucureşti-Ploieşti unde se arăta că au fost împuşcaţi 


legionarii — ca să vadă dacă erau semne de luptă şi pete de 
sânge pe şosea. 


Nu s-a aflat nici o urm 
Comunicatul tragic se 
Ajuns la Jilava, convoiul 
stânga fortului. Dincolo la 
 gaia misterioasă Valea Piersicilor 
i o iedanu din autobuz şi plutonierii cu agenţii 
A rau | p sa cu şefii lor, au luat poziții de luptă de 
i ocului unde se va desfăşura a patra fază 
monstrosului plan armandist, camionul cu 


ă de luptă sau de asasinat jEzzi | 
sprijinea pe minciuni...” 

se opri în apropierea pădurii din 
câţiva metri se deschidea ca o 


140 


E 


trupurile deținuților Ştrangulați 
pădurii. Aici în după amiaza zilei de 29 noiembrie până 
pica ea âiziupse sapase o groapă adâncă destinată a fi 
mormântul lui Corneliu Codreanu, a  nicadorilor şi 
decemvirilor. 

Cu ocazia Înhumării lor s-a constatat că o parte dintre ei 
încă mai erau în viață. Câţiva — mai târziu voi afla că printre 
aceştia au fost Iosif Bozintan, Nichi Constantinescu şi State 
— mai aveau trupurile calde. Încă nu se răciseră complet. 

Dar cu lovitura de graţie aplicată înainte de înhumare, se 
va rezolva şi această problemă a nefericiților supraviețuitori. 

Au fost aşezaţi toți cu fața în jos lângă imensa groapă. Li 
s-a aplicat tuturora câte 2-3 gloanţe de armă şi de revolver 
în spate. Unii au primit şi câteva lovituri de baionetă. Toate 
acestea nu numai ca loviteari finale spre a constata că 
inamicii au fost răpuşi definitiv ci şi pentru — folosim expresia 
unui cronicar stalinist — „a se atesta versiunea încercării de 
fugă de sub escortă”. 

După aceasta, cele 14 trupuri gâtuite, lovite de gloanțe şi 
de baionete, au fost aruncate în groapa comună... 

Am văzut personal această groapă. N-am făcut nici un 
efort să ştiu ce adâncime avea. În orice caz cred că depăşea 
şase metri. Marin Preda în „Delirul” va susţine că „pe 
Căpitan duşmanii îl îngropaseră la opt metri în pământ în 
adâncul unei păduri” (vezi pag. 101) 

Poltroneria „viermilor” care îşi făceau „afacerile pe spatele 
încovoiat şi supt al țării” (expresiile între ghilimele s-au putut 
citi în manifestele lansate de Mişcarea Legionară în 1935- 
1936 şi semnate de Traian Cotigă, Gh. Furdui, AL. 
Cantacuzino etc, în sprijinul acţiunilor anticarliste, 
republicane ale renumitului savant profesor dr. CAD £ 
Gerota, care fusese arestat pentru ca a avut Sea 
difuzeze materiale propagandistice atacând seg: a 
pl ieniciila luptă pentru ăsta i „viața 
ruşine” [cariist], pentru instaurarea SS taurării dictaturii 
politică din România în preajma E iioe GALI 
regale”, pag. 93), deci poltroneria . , 


pătrunse adânc în inima 


141 


a — E 


ia 


nată cu ura şi sadismul unor asasini din 
ciracilor lor, buni = du 

Sao iunii şi camarazii lui de 
ajunsese a te Sa iza ai ai vieții de 
ga a destrauli şi în mormânt. De aceea li s-a săpat o 

> ată âncă. 
A ae d A ele nici un „losif din Arimateea” să ceară 
trupurile ştrangulaților de la km 30, să le înfăşoare în 
giulgiu cu mirezme şi aromate şi să le îngroape după 
porunca legii ... sa = 

Dimpotrivă, în înverşunata lor ură şi marea lor teamă de 
răspundere, cârmuitorii României de atunci vor încerca să-şi 
ascundă crimele, să facă în aşa fel ca mitul Codreanu să 
dispară odată cu trupul lui în adâncul pământului, mormântul 
lui să rămână pentru totdeauna o taină, un mare secret de 
stat. 

lată de ce înainte de a acoperi groapa s-a aruncat peste 
osemintele din ea câteva căldări de var nestins şi mari 
cantități de substanțe chimice. Apoi o placă imensă din 
beton armat de aproape doi metri grosime fu aşezată 
deasupra, camuflată sub un strat de pământ cu iarbă şi 
bungeac. Versiunea magistratului Gârcineanu pare imposibil 
de crezut... 

Astfel planul armandist, la care contribuise cu sfatul şi cu 
acceptarea câteva minți din cele mai „ascutite” ale spiritului 
românesc (lorga, lamandi, Carol al II-lea ş.a.) — cuvântul 
ia beata i seca e ele — şi pe care îl pusese 
artnătei vGmâRe a Asie e i! exponenții elitei carliste: fala 
„ordine” ale unui stat sl a is, Organele “E 
creştin, prezidat de = tu de un consiliu de miniştrii 
patru faze se întptula pa leii ai fese Malo 

cu 0 precizie uimitoare. Numai 


Chiorul” om 

A ul care vedea aţă 8 

= at 

spusese că e cult, tal de clar şi despre care se 


= entat, chiar i | 
în ză aţă >“. Chiar supradotat intelectual, 
See a See fin simţ politic (într-o cronică marxistă 

cris. şi „foarte blând”), numai Armand 


tronului carlist, combi i 
vocatie şi Cu lichelismu 


142 


Ma 


gale pe ali ealarea 10 4g asemenea „performanță 
politică În bătălia „salvării României contem i ză 

Nu există, cred, în limba vreunui popor cu PSTAjIe a 
care să fie o reprezentare completă a tragedi vântul potrivit 
de 29/30 noiembrie 1938. gediei din noaptea 

Avem dreptul să ne întrebăm de ce a fost nevoie de toată 
stratagema odioasă a acestor asasinate? Cui i-au folosit? 
Cine s-a bucurat auzind că 14 tineri români au fost scoşi din 
închisoare, puşi în lanţuri grele (fără nici o sentință legală de 
condamnare la pedeapsa capitală şi fără altă vină decât 
aceea de a fi voit să lupte şi să moară chiar pentru fericirea, 
învierea şi veşnicia Neamului, în numele Mântuitorului lisus 
Hristos) şi ştrangulaţii murind în câteva ore de mii de ori? Ce 
inimă de român n-a sângerat, n-a plâns, nu s-a cutremurat 
în fața acestor omucideri înfricoşătoare ? 

De multe ori l-am auzit pe Corneliu Codreanu spunând: 
„dacă e să murim să murim în picioare. Ca stegarii. Ca 
vulturul în zbor. Totdeauna am admirat eroismul de pe 
baricade şi nu-mi doresc altă moarte decât una luptând, 
cu fruntea sus, apărându-mă. Sau o moarte care să mă 
sfâşie dar să nu mă schilodească... Plâns-am lângă 
roata lui Horia, pentru tristețea lui lancu, pe cenuşa 
martirajului Brâncovenilor, sub catapeteasma jertfei 
viteazului Mihai. Însă de e să murim numai în picioare 
să ne fie căderea. Şi nu singur...” . 

Corneliu Codreanu n-a murit singur. Dar nici în picioare. 
Ci tocmai cum nu-şi dorise vreodată, răstignit în ştreangul de 
fier la picioarele celui mai hidos şi mai crunt călău din istoria 
neamului românesc. O moarte mai chinuitoare ca trasul pe 
roată, mai păgână ca decapitarea, mai îngrozitoare ca 
arderea pe rug. asemănătoare cu moartea lacoonică. 
Blesțemul morţii Căpitanului şi a celorlatți lideri legionari nu 
va întârzia să vină. El va fi al lui Dumnezeu şi al oamenilor. 

În vremea aceea eu lucram la Ministerul Propagandei ca 
redactor al revistei Oficiului de Turism, revista „ROMANIA', 
când la tipografia Cartea Românească, in timp ce E pe 
corectura revistei am pierdut verigheta de căsătorie. 


un 


Ă Două zile mai târziu, în dimineaţa zilei de 30 
e) ste LU 

bee apăru al doilea semn râu: alai “li cu 

iat de foc crima de la km 30 de pe şos agă 


Ploieştiul de Bucureşti. 
iată de ce povestea verig 


intire de neuitat. : : 
eul România am publicat, la scurt timp după 


asasinarea Căpitanului un articol intitulat „Urcând Rarău. 
Vorbind despre măreţia muntelui Rarău, munte atât de legat 
de tinerețea şi lupta lui Corneliu Codreanu, am încercat — 
după câte îmi amintesc - să descriu muntele, Urcându-l, 
după paşii celui care găsise în el, în izvoare şi codrii, în 
stânci şi poiene, în iarbă şi florile Rarăului, o pagină de 
istorie ce trebuia scrisă murind. Nu ştiu dacă Radu 
Boureanu a ştiut să citească printre rânduri. L-a inclus în 
revistă fără nici o corectură. Era primul meu articol semnat 
Cezar Flamură, ce vedea lumina tiparului într-o publicație a 
statului carlist. 

Am spus mai sus că în perioada de care ne ocupăm, 
pentru că se urmărea lichidarea gardismului şi toate 
forțele dictaturii regale se foloseau în acest scop, partidele şi 
organizațiile de stânga s-au bucurat de oarecare toleranţă, 
chiar de-o anumită bunăvoință din partea autorităților 
armandiste. O dovadă a acestei stări de lucruri ne-o dă 
următorul fapt, anume acela că notoriul comunist Radu 
Boureanu (eu ca legionar eram complet necunoscut) fusese 
angajat ca redactor al oficiosului guvernului, cotidianul 
România, condus de scriitorul Cezar Petrescu. Acest ziar de 
mare tiraj fusese preconizat de Armand Călinescu încă din 
martie 1938, odată cu proiectul de lichidare imediată a 
pirat et) de interne îl vedea „un ziar de stat al 
noului spirit” (citat di e E Sg le ae 
Calea a in nsemnările politice ale lui A. 

2 di vezi nota din 28 martie 1938). 
oră ici pe IER apariţia ziarului România, 
contribuie nemijlocit pe pa ste erure iricipala Sa 

alea cuvântului scris, a 


hetei pierdute va rămâne o 


144 


E 


propagandei, la Popularizarea operei carliste („opera” fiind 
decapitarea Gărzii de Fier prin asasinarea fruntaşilor 
legionari) şi formarea noului spirit politic după distrugerea 
spiritualităţii legionare. Deci ziarului condus de Cezar 
Petrescu şi patronat de Ministerul de interne, în cadrul 
aceste „opere' i se rezervase un rol asemănător cu acela pe 
care l-au avut organele de represiune ale Internelor. Totuşi, 
= voleu interesant de scos în evidență că o hazardată ironie 
a întâmplării, la redacţia „României” în calitate de reporteri 
sau colaboratori, au lucrat şi câţiva ziarişti legionari. Desigur, 
necunoscuți ca legionari. Legionarii erau pretutindeni 
(pretutindenarii), şi în presă, şi la radio şi în Ministere şi în 
organizațiile de tineret (Straja Țării, O.E.T.R, Echipele regale 
studenţeşti, etc.), şi la Societatea scriitorilor şi în 
cinematografie (la Direcţia cinematografiei nou înființată în 
cadrul ministerului propagandei, am cunoscut mai mulți 
legionari (şi aceştia nedescoperiţi de Siguranta statului) 
printre care îmi amintesc de frații Simionov, operatori de film, 
foarte apreciaţi la secția „Jurnalelor sonore”, de un alt 
operator: Morariu. Aici l-am cunoscut şi am legat o 
camaraderească prietenie, pe frumosul Ovidiu Gologan, 
pionier — ca şi Horia Igiroşeanu cu care avea relaţii de 
strânsă prietenie — al şcolii cinematografice româneşti. Mai 
târziu, acest mare artist va deveni unul din creatorii filmului 
artistic românesc). 

Pagina a doua a „României, pagina literară, fusese 
încredințată spre redactare, corectură şi paginație lui Radu 
Boureanu. Prin el am ajuns şi eu, pentru scurt timp 
„colaboratorul”  oficiosului guvernamental: „România” lui 
Armand Călinescu (director Cezar Petrescu). | 

Nu-mi amintesc prea multe lucruri din redacția acestui 
ziar, decât doar că aici chiar în biroul paginei literare, i-am 
cunoscut (nu ştiu prin ce împrejurări) pe romancierul Cezar 
Petrescu şi pe dramaturgul Tudor Muşatescu. Că in pagina 
a doua a ziarului au apărut mai multe note literare scrise şi 
semnate de Cezar Flamură. Singurul titlu pe care mi-l 

iți i portret literar): „Poetul 
amintesc bine este (apariţia unu! p 


145 


nd ad bob ai Dimmu ame e ce 20 a „x 


Ei 


De 


i zile mai târziu, în dimineaţa zilei de 30 
Două semn rău: ziarele au anunţat cu 
m 30 de pe şoseaua ce leagă 


RĂU... 
noiembrie apăru al doilea 


litere de foc crima e la k 

si reşti. SI la 
A al e bi verighetei pierdute va ramâne o 
amnire Se re România am publieat, la scurt timp, după 
Seres Căpitanului un articol intitulat „Urcând Rarăul”. 
Vorbind despre măreţia muntelui Rarău, munte atat de legat 
de tinerețea şi lupta lui Corneliu Codreanu, am încercat — 
după câte îmi amintesc - să descriu muntele, urcându-l, 
după paşii celui care găsise în el, în izvoare şi codrii, în 
stânci şi poiene, în iarbă şi florile Rarăului, o pagină de 
istorie ce trebuia scrisă murind. Nu ştiu dacă Radu 
Boureanu a ştiut să citească printre rânduri. L-a inclus în 
revistă fără nici o corectură. Era primul meu articol semnat 
Cezar Flamură, ce vedea lumina tiparului într-o publicație a 
statului carlist. 

Am spus mai sus că în perioada de care ne ocupăm, 
pentru că se urmărea lichidarea gardismului şi toate 
forțele dictaturii regale se foloseau în acest scop, partidele şi 
organizațiile de stânga s-au bucurat de oarecare toleranţă, 
chiar de-o anumită bunăvoință din partea autorităților 
armandiste. O dovadă a acestei stări de lucruri ne-o dă 
următorul fapt, anume acela că notoriul comunist Radu 
Boureanu (eu ca legionar eram complet necunoscut) fusese 
angajat ca redactor al oficiosului guvernului, cotidianul 
România, condus de scriitorul Cezar Petrescu. Acest ziar de 
mare tiraj fusese preconizat de Armand Călinescu încă din 
martie 1938, odată cu proiectul de lichidare imediată a 
gardismului. Ministrul de interne îl vedea „un ziar de stat al 
Direcţiei Presei pentru popularizarea operei şi formarea 
armei 0 ale, din Insemnările politice ale lui A. 

ota din 28 martie 1938) 

E interesant de sublinia 
organ oficios al regimului, 
contribuie nemijlocit, pe 


t că apariția ziarului România, 
avea ca menire principală să 
calea cuvântului scris, a 


144 


0 III 


propagandei, la popularizarea operei Carliste („opera” fii 
decapitarea Gărzii de Fier prin 3 AT e iei fiind 
legionari) şi formarea noului spirit politic după Lg aslgr 
spiritualităţii legionare. Deci ziarului condus de die e 
Petrescu şi patronat de Ministerul de interne, în Sari 
aceste „opere i se rezervase un rol asemănător cu acela pe 
care l-au avut organele de represiune ale Internelor Totuşi 
e foarte interesant de scos în evidență că o hazardată fo 
a întâmplării, la redacția „Românie! în calitate de reporteri 
sau colaboratori, au lucrat şi câțiva zi 


ziarişti legionari. Desigur, 
necunoscuți ca legionari. Legionarii erau pretutindeni 


(pretutindenarii), şi în presă, şi la radio şi în Ministere şi în 
organizațiile de tineret (Straja Ţării, O.E.T.R, Echipele regale 
studenţeşti, etc.), şi la Societatea scriitorilor şi în 
cinematografie (la Direcţia cinematografiei nou înființată în 
cadrul ministerului propagandei, am cunoscut mai mulți 
legionari (şi aceştia nedescoperiți de Siguranța statului) 
printre care îmi amintesc de frații Simionov, operatori de film, 
foarte apreciaţi la secţia „Jurnalelor sonore”, de un alt 
operator: Morariu. Aici l-am cunoscut şi am legat o 
camaraderească prietenie, pe frumosul Ovidiu Gologan, 
pionier — ca şi Horia Igiroşeanu cu care avea relaţii de 
strânsă prietenie — al şcolii cinematografice româneşti. Mai 
târziu, acest mare artist va deveni unul din creatorii filmului 
artistic românesc). | . 

Pagina a doua a „României, pagina literară, fusese 
încredințată spre redactare, corectură şi paginație lui Radu 
Boureanu. Prin el am ajuns şi eu, pentru scurt timp 
„colaboratorul” oficiosului guvernamental: „România lui 
Armand Călinescu (director Cezar Petrescu). 

Nu-mi amintesc prea multe lucruri din redacția acestui 
ziar, decât doar că aici chiar în biroul paginei i ri Ra 
cunoscut (nu ştiu prin ce împrejurări) pe Oa) ge spe și 
Petrescu şi pe dramaturgul Tudor Muşatescu. “a A RE a = 
a doua a ziarului au apărut mai multe SĂ i tă că 
canale de Şezal pe i enie tai) „Poetul 
amintesc bine este (apariţia unu! p 


145 


— OO 


ÎN 


ovinean Nicu Dracea” îmi aduc aminte de bpentru că 
sei prima încercare literară apărută NEI ietidiai si 
i tul țării, scrisă şi aceasta, ca şi „urca cu 


schepsis gardist. 


+, 
. 


Nu se arăta nici un semn politic ca să prevestească 
drama ce se apropia. Regele era plecat într-un voiaj prin 
câteva ţări occidentale. În şedinţele legionare pe care le 
tineam săptămânal ca şi în întâlnirile cu Nelu Enescu, 
discutam despre turneul regelui, dar parcă ne era teamă să 
ne gândim că acest voiaj al lui Carol al II-lea la Londra şi la 
Paris ar putea fi începutul marii tragedii. 

În noaptea de 29/30 noiembrie n-am dormit aproape 
deloc. Nu înțelegeam singur ce am. Agitaţia, neliniştea, 
insomnia, toate le : atribuiam întâmplării cu pierderea 
verighetei. A doua zi am plecat de acasă înainte de ora 10 
dimineaţă, în necunoscut. Ca în căutarea unui timp pierdut. 

Mai întâi am trecut, ca şi în alte dăţi, pe la locuinţa lui 
Valentin  Macrineanu din strada General Anghelescu. 
Valentin Macrineanu se căsătorise, îşi adusese soţia de la 
Galaţi şi locuiau împreună în camera mobilată, gazda 
noastră de odinioară. Aici l-am găsit pe Toma Vasile şi Ghiţă 
Grecu. Toţi patru am plecat spre centrul oraşului. S-au scurs 
de atunci, de la această întâmplare tristă aproape patru 
decenii şi jumătate. Prigoana carlistă, prigoana Antoneştilor, 
războiul, prigoana marxistă, condamnarea la moarte, toate 
au trecut peste mine ca un tăvălug şi s-ar crede că am 
e pie a co E gândurile, amintirile, ideile. Dacă 

intirile trecutului. s-a aşternut cu anii 


colbul uitării, dacă pentru oameni este o sfântă binefacere 
sunt fapte, intâmplări, e 


nici un chip nu se lasă d tă 


mintea şi liniştea milioanelor de oameni. 


Asemenea acelor 
iezlânţuite apocaliptic 
ŞI stârnesc pasiuni de 


tragedii, acelor blesteme, acelor furii dezi 
care naruie visuri, idealuri, speranțe 
pedeapsă, de pierzanie, de răzbunare. 

in acea dimineață a unui cernit sfârşit de noiembrie 
liniştea de pe strada Luigi Cazzvillan nu se deosebea de 
liniştea dimineților precedente. Aceiaşi nori mohorâţi, acelaşi 
zgomot de paşi, zgomot a pustiu pe trotuarul îngust şi gol, 
aceeaşi atmosferă de împăcare cu sine, de mutenie şi 
aşteptare. Ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic. 

Păşeam toți patru: eu, Macrineanu, Ghiţă Grecu şi Toma 
Vasile pe caldarâmul străzii Luigi Cazzavillan, îndreptându- 
ne spre grădina Cişmigiului. Am ajuns în Ştirbei Vodă, am 
traversat Cişmigiul şi din fața Ministerului de justiție ne-am 
îndreptat spre bulevardul Elisabeta. Când să traversăm 
strada Brezoianu se auzi dinspre palatul „Universul” zgomot 
mare. O droaie de copilanări, vânzători de ziare, împânzise 
străzile, cu teancul de ziare în brațe, grăbindu-se să-şi 
vândă marfa strigând: „Ediţie specială! Ediţie specială!” 

Pe unul l-am auzit „la Ediţia specială! Legionarii 
evadați împuşcaţi de jandarmi... Senzaţional! Ediţie 
specială!... 

Macrineanu a luat un ziar. După câte îmi amintesc era 
„Universu!”, tipărit cu oarecare întârziere, în care apăruse 
comunicatul Ministerului de interne. Comunicatul, de la 
prima citire mi s-a părut confuz, un truc armandist, care în 
câteva fraze lapidare încunoştiința cum Codreanu şi alți 13 
membri ai Gărzii de Fier, încercând să fugă de sub 
escortă au fost cu toți împuşcaţi de jandarmi... | 

Pentru moment ni s-a oprit respirația. Câteva minute n- 
am scos o vorbă. Aveam impresia că-s în vis, ani 
coşmar. Că e o glumă de prost gust sau un act ii 

— mă gândii fără să privesc in ochiul 
provocare. Nu se poate — ma gandi! ! SAE cu 
camarazilor mei. E Înpa ta = ca Sa a i 

ință ! Căpitanul e... Nu: a 
e: ie: ne divizeze. Să ne distrugă moralul. Nu ! 


147 


a —— 


ÎN ea 


Căpitanul nu-i un auSOu ei să încerce o evadare. Dar nici 
> ă nu-i utință !... Bi9s. 

să 'Așfe A | a. să inventez cele. Mal năstruşnice 

argumente (e atitudinea omului care se minte pe ins pentru 

că e singura lui armă de apărare), numai să alung ideea 

morții Căpitanului. 7] “ou 3 

Şi dacă totuşi... Acest totuşi îmi completă firul gândului, 
izbucnind într-un plâns ascuns. 

Ghiţă Grecu, fire blândă, împăciuitoare cum era, 
interveni: 

- Să nu ne pierdem cumpătul...Nu e exclus ca la ora 
aceasta Căpitanul să fie liber, iar comunicatul din ziar să 
voiască a fi o stratagemă... 

- Naivitate — adăugă Toma Vasile. Ne hrănim cu himere. 
Comunicatul spune un adevăr. De mult se pregăteşte 
această lovitură... 

Toma Vasile, un bărbat înalt, vânjos, spre deosebire de 
V. Macrineanu, nutrea idei anarhiste. Făcuse şi el parte din 
grupul celor 100, mi se pare că fusese cooptat în corpul 
„Moţa-Marin” şi mai târziu ştiu că activase într-o „echipă a 
morții”, una din Galaţi, una din sutele de echipe organizate 
pentru pedepsirea asasinării şefului Legiunii. El îşi completă 
ideea: 


- Acum trebuie să răspundem, să lovim cu cruzimea 
asasinilor! 

Imi aduc aminte bine că în ziua aceea n-am avut 
astâmpăr. Toată ziua am hoinărit pe străzi. Am intrat în 
câteva biserici (la Gorgani, la biserica Albă şi la Biserica 
Ene), unde sute de oameni de toate vârstele, aprindeau 
lumânări şi plângeau închinându-se. Plângeau în ascuns, 
pentru că ochii Siguranței vedeau totul. 
„N-am să uit niciodată că am alergat pe străzi ca un câine 
in cautarea stăpânului... 

„Îmi era Imposibil să cred că poate fi adevărat. Căutam să 
înțeleg, sa mă trezesc din acest coşmar inexorabil. E cu 
putință să fie asasi 


nat?... Fără să vrea Î t să 
la ; : Cuea Ia u am începu 
plang. Plângeam întrebându-mă- E cu putință să fie asasinat 


148 


N 


0 III 


un Orn, un tânăr care nu avea altă vină q 
învăţat pe noi cei mai tineri să și 


țara şi neamul, să ne câştigă 
fericiţi? „Ajută-ţi fratele căzut în nenorocire”, fratele fiind 
un om oricine, un om căzut în nenorocire... un rus d 
român, un evreu, un maghiar, un om, oricine... Cuvintele 
Căpitanului îmi străpungeau auzul. 


În toată ziua aceea am rătăcit 
întrebări fără răspuns, parcă se rupsese în mine firul care dă 
gândului puterea de a înțelege lucrurile în mod normal. 

Parcă în lacrimile mele clocotea sângele asasinatului şi 


mă făcea să înțeleg mai bine porunca lui Voltaire: „CINE 
ŞTIE SA MOARA NU VA FI ROB NICIODATĂ...» 


pe străzile Bucureştiului cu 


149 


Eee 


1940, MARII VINOVAȚI 
LA JILAVA. 


a închisoarea Jilava, sub paza strictă a unei gărzi 

legionare se afla la ora aceea in stare de arest 

primul lot al marilor vinovaţi, un număr de 65 de 

persoane. Numărul total, de persoane arestate de 
organele de anchetă se ridica pe tot cuprinsul țării, la mai 
puţin de 80, dintre care cinci se găseau în arestul Prefecturii 
Poliției din Capitală. 

Cine erau aceştia şi ce acuzaţii li se aduceau? 

Propaganda comunistă, antilegionară s-a ocupat pe larg 
de ei. În mai multe cronici marxiste a apărut numele lor, 
desigur ca victime ale dezmățului legionar. 

Realitatea este că toţi aceştia reprezentau numai o parte 
infimă din lotul celor care trebuiau să fie anchetați şi judecați 
pentru crime împotriva legionarilor. Cu excepția a trei din 
întregul grup încarcerat la Jilava şi anume: Victor lamandi 
(singurul om politic implicat direct în masacre ca fost 
ministru de justiție în guvernele asasine), Mihail Vârforeanu 
(fost grad legionar) şi studentul Virgil Diculescu, aceştia 
amândoi arestaţi pentru trădare, toţi ceilalţi 62 de încarceraţi 
făcuseră parte din aparatul represiv al statului: poliţia, 
jandarmeria şi justiţia şi participaseră direct la operaţiunile 
de decapitare a Gărzii de Fier. 

Mai clar spus, iată componenţa lotului: 

Trei generali: Gheorghe Argeşeanu (fost prim-ministru în 
perioada 21-27 septembrie 1939; cel care a condus 
cale pr aa RIS de 21/22 septembrie 1939 şi despre 
A aedeiR istul Iorgu Iordan va spune că „bietul general 
lon Benglliu (primul că ic i AM Mg Apgscu a 
ministru al ordinei SUB pa Poliției Capitalei şi ca 
au luat parte la toate Crim | Is = sa je carueriei! 
colonei: - magistrați şi i SUNE EI 1933 şi 1939); tre! 

1 ŞI din jandarmerie: Ştefan Ghirovici, 


150 


E———— 


Vasile Zeciu (fost prim-procuror al Tribunalului. Militar zi 
Capitalei) şi Anibal Panaitescu; locotonent-colonelul Dum; : 
Negulescu (fost prim-preşedinte al Tribunalului fi umitru 
PE pacii ilitar Cluj); 
cinci malori — jandarmi (Damian Frederic. Al Popescu 
Marinarul, Arestide Macoveanu, Iosif Dinulescu A A 
Blebea); sublocotenentul de jandarmi Traian Ciunghită 
subofițer de jandarmi. (plutonieri. şi sergenți — majori) în 
frunte cu Stanciu, Sârbu, Ciurea şi Bularda — toți aceştia au 
fost călăii care au ştrangulat in noaptea de 29 spre 30 
noiembrie 1938 pe Corneliu Zelea Codreanu, pe nicadori şi 
pe decemviri în timpul transferului de la Râmnicu Sărat la 
Jilava (după cum se vede printre ei nu figurează plutonierii 
din fiecare județ [călăii voluntari], ca de pildă plutonierul 
Grigoraş, asasinul voluntar al adolescentului Răuţ din 
Suceava şi fostul sergent-major Abudanii din Câmpulungul 
Bucovinei, asasinul lui Cazan lrimiciuc şi Țăranu), Radu 
Pascu, fost preşedinte al Curţii de Apel Bucureşti şi 34 
poliţişti (directori, chestori, comisari, agenţi), în frunte cu 
Mihail Moruzov, fostul şef la S.S.|., cu Nicky Ştefănescu, 
fostul subdirector al serviciului special de informaţii (în presa 
legionară de atunci aceşti doi corifei ai serviciului de spionaj 
—contra spionaj din solda regelui Carol al II-lea au apărut 
denunțaţi ca „mânulitorii. fondurilor secrete şi executorii 
testamentari. ai tiranului Armand Călinescu”), chestorul lon 
Panova (ucigaşul lui Sterie Ciumetti în 1933 şi altor legionari 
în 1938, 1939, cu Otto Reiner, Niculescu-Bonea, Horwath, 
Boule, Patriciu, Găman, Lescenco şi cu celelalte „unelte ale 
asasinilor”). să 
Aceştia au fost cei 65 de mari vinovați încarceraţi în 
secţiile. | şi II ale închisorii Jilava. Cu aproximativ două 
săptămâni înainte de împuşcarea lor i-am „Vizitat” la Jilava. 
Mai exact, în ziua de 17 noiembrie, cu 10 zile înainte de 
noaptea măcelului. "0 că apei ȘI 
Povestea acestei „vizite” este interesanta şi merită să fie 
re : : 
e că în perioada aceea a începutului de i că 
1940, Comisia de cercetare şi de trimitere în Judec 


151 


EEE 


BC i delicte cu prilejul reprimării 
celor 'care au comis: crime ituită la 23 septembrie 1940) 
acțiunilor politice (comisie inst sed 
în urma unor anchete prelungite a reuşit să descopere felul 
cum avusese loc masacrul din 29/80 noiembrie 1938 şi cu 
aproximaţie să ştie locul în Valea Piersicilor, St se afla 
groapa comună în care fuseseră aruncate cele Victime, 
Căpitanul, nicadorii şi decemvirii. Operațiunile de căutare 
după planul topografic întocmit de comisie au început 
imediat după festivitățile de la laşi, după 8 noiembrie. La 
aceste operațiuni au luat parte voluntar, prin rotație, echipe 
speciale de legionari, cu precădere din Corpul Muncitoresc 
şi Corpul Studențesc. Dar în mod cu totul benevol orice 
unitate legionară constituită din organizaţiile bucureştene 
putea să participe la lucrările de căutare prin echipe de 
săpători. Sub o astfel de formă a ajuns un detaşament din 
organizația „Răspândiţi' să lucreze în ziua de 17 noiembrie 
pe Valea Piersicilor. 

La ora 6 dimineaţa (în ziua de 17 noiembrie); era într-o 
duminică şi se anunța o zi cu soare) detaşamentul 
„răspândiților” compus din circa 120 de „cămăşi verzi”, 
legionari selectaţi din cele şase secţii ale organizației, a 
pornit în marş din fața sediului de pe strada Esculap cu 
direcţia Jilava. Îmi amintesc foarte bine călătoria făcută 
atunci împreună cu cei mai dregi prieteni şi camarazi ai mei: 
Sebastian Popescu, Mitică Banu, Constantin Matei, 
Moisescu, Dumitru Mănescu, Tomescu, Marcel Chiriţă, Fany 
Banu, Petria, Lupaş, Ghiţulescu, Barbu, Murgu şi Marinescu 
(Marinescu de la C.A.P.S. veniseră cu aparatul de fotografiat 
ŞI ne-a prins în mai multe poze, s-o mai fi găsind pe undeva 
vreo astfel de fotografie?), Costică Bandu, Leca, lon Cheran 
de la „Viticola”, inginerii lonescu şi Ichim, lon Veliciu, Ghiţă şi 
Valentin Ionescu, Gh. Popescu şi Barbu de la Radio, fraţii 
Pop, Tudose Dracea (redactorul de la „Gazeta 
cupei n timp devenise profesor de filozofie. şi 
Zita nvertit la legionarism), Gheorghe Piţu, Nicu 

ŞI alții; cei mai apropiați colaboratori ai mei. 


152 


„0 


In împrejurări normale, cum acum ne 
liber deoarece eram „la putere” 
prilejuit O sumedenie de q 

i i n-a 
îndeplinim o misiune, poate u 
pentru un legionar, aceea de a 
Căpitanul. 

Cei mai mulți dintre noi 1] Cunoscusem personal 
Corneliu Zelea Codreanu. Unii lucrasem cu el. Nu pol e 
deloc când spunem că acest om a fost un idol co 
legionari. In sensul cel mai idealist cu putință. Un idol mai 
ales pentru tineretul legionar. Pentru | 


55 ge ntru legionari, în epoca 
romantică a Gărzii de Fier, Corneliu Codreanu nu a figurat 


cu numele drept „cel mai iubit fiu al poporului”, „luceafăr 
de pace”, „erou național” sau „brav bărbat al erei 
noastre”. Nici „epoca lumină”. Nici măcar „viteaz 
conducător” sau în altă prezentare elucubrantă după 
modelul  egotismului practicat în limbajul comunist al 
lăudătorilor de astăzi. 

Lui Corneliu Codreanu, mai ales în viață fiind, poetii — 
Legiunea a avut numeroşi poeţi — nu i-au închinat „slove de 
soare”. Nici „mărețe imnuri de slavă eternă”. El ar fi respins 
cu fermitate, ruşinat, conştient că serveşte interesele 
Legiunii, orice încercare de a face din el un mit, un idol, de 
a crea în jurul lui o legendă ageografică. Ceea ce n-a putut 
opri este că în unele cântece legionare au apărut referiri E 
adresa Căpitanului fără însă a face din aceasta un a 
personalității, transformând în ridicole osanale lipsite de ii 
şi conţinut. Vom întâlni, aşadar, în unele cântece spe - 
acestea: „Garda, Căpitanul ne preschimbă-n şoimi de 

Sta ANII ăi in Cer. Sau, „Tot aşa tu, 
Garda, Căpitanul şi Arhanghelul din zise de 
Căpitane, urcă pe ale Putnei văi / Şi-ţi vom da 


legionari flăcăi”. Sau: „O, vino la noi St, n ele A 
E adevărat că în cel mai răspândi ti 
torul textului, poe 


i 3 . . =» uU 
legionari: „Sfântă tinereţe legionară , a Aula 0, 
Radu Gyr, exaltă în a prezenta lupta EI dp la 
următor: Nu-i temniță să ne-nspăimante 


fost pent 
na dintr 
căuta 


153 


—.———————— 


viforul duşman / De cădem cu toți izbiţi în frunte / Ni-e dragă 
ru Căpitan." Re 

ase 5 SA ia moarte ROI Caprdr aa ja tobe 
goale, rostite sau scrise de legionari spre a fa SA d n-a 
fost o simplă metaforă sau o lozincă marxis enită să 
camufleze în spatele lor laşitatea unor şmecheri politici. 
Dragostea de moarte pentru Corneliu Codreanu n-a fost un 
bluf ci o realitate. Zeci de mii de tineri au înfruntat moartea 
pentru Căpitan, sute dintre ei au murit pentru el şi alte mii 
erau gata să-şi sacrifice viața întru apărarea lui. Fenomenul 
- căci este un fenomen politic — este unic, nemaiîntâlnit în 
istoria politică a României şi va rămâne unic. 

lată de ce acum misiunea de a scormoni pământul în 
căutarea mormântului celui ce ne fusese idolul politic mi s- 
a părut mai mult decât penibilă, de-a dreptul groaznică. De 
la groază până la psihoza revoltei, un pas. 

Când am ajuns pe Valea Piersicilor, înainte de ora opt, 
împrejurimile Fortului 13 erau deja inundate de oameni. Mii 
de tineri, în uniforme sau fără, băieţi şi fete, organizaţi în 
echipe, într-o tăcere apăsătoare, înşiruiţi de-a lungul şi de-a 
latul văii începuseră să sape. Se ştia din declaraţiile 
poliţiştilor anchetați de comisia de cercetare (e vorba de 
poliţiştii implicaţi în asasinatele din noaptea de 29/30 
noiembrie 1938) că mormântul Căpitanului, respectiv groapa 
comună în care fuseseră aruncate trupurile strangulate. şi 
ciuruite de gloanțe ale celor 14 lideri legionari, avea o 
adâncime de aproape opt metri şi că la circa doi metri sub 
pământ groapa era acoperită de o imensă placă de beton 
armat (generalul Gabriel Marinescu va declara că dispoziția 
lui, în calitate de conducător al grupului de asasini a fost ca 
placa să fie groasă de cel puţin un metru). De asemenea se 
ştia că numarul total al celor care. în noaptea de 29/30 
tejetonie ae MO Rasia direct la operaţiunile ordonate 
hitlerist, s-a ridicat us â ie SE pEderitoriul pe cau 
jandarmi, magiste Aa SProximativ 400 de oameni: poliţişti, 
Rep g ali, militari, gardieni, în frunte cu Gavrilă 

acesta îndeplinea atunci funcția de subsecretar 


154 


————.————— 


Da 


III 


de stat la Interne pentru Poliţie Şi Siguranță şi 
Poliţiei Capitalei), cu şeful guranță şi prefect la 


Jandarmeriei generalul 


"pc rasa 
e Dei Moruzav, şeful SSI-ului, cu colonelul Vase 
Zeciu, prim-procuror al tribunalului Militar al Capitalei. cu 
maiorul losif Dinulescu din Le 


la ss Aziz) giunea de Jandarmi Ilfov si cu 
o droaie de alți ofițeri din Jandarmeria şi ofițeri de Politie din 


celebra brigadă antilegionară bucureşteană. 

Valea Piersicilor, se află în partea stângă a Fortului, între 
zidurile închisorii Şi pădurea Jilava pe o întindere de câteva 
hectare. Privită pentru prima dată are o înfăţişare lugubră, 
seamănă (poate datorită faptului că se găsea în coasta 
faimoasei închisori subterane) cu un  țintirim împodobit 

nume ca să ascundă mormintele, un țintirim fără cruci... E 

<i . . . Z, 
cazul să spunem că imediat, chiar a doua zi după operația 
finală a masacrului din noaptea de 29/30 noiembrie din 
ordinul Ministrului de Interne Armand Călinescu, toată 
porțiunea de jur împrejurul locului unde au fost îngropați 
legionarii pe o distanță de sute de metri şi-a schimbat 
complet fața, fiind acoperită de o adevărată pădure de 
stufişuri. Corneliu Codreanu, pentru conducătorii de atunci ai 
României, şi sub pământ la opt metri adâncime într-o groapă 
acoperită cu un zid de beton armat, reprezenta un pericol. 
Se luaseră toate măsurile cele mai draconice, ca mormântul 
şefului Legiunii să nu fie descoperit niciodată. capat 
i 2 lo încă mai ardeau lumânările în 

La sosirea noastră acolo incă ma | : 
Valea Piersicilor. Sute de lumânări fuseseră aprinse s: 
înfipte în pământul văii, pe locul unde se credea că se a 

j ăpuşi intre liderii legionari care se 
mormintele celor răpuşi. Printre 
ă ă sarcină să dirijeje căutarea osemintelor am 
ÎN ecuatie imir Dumitrescu, cunoscutul 
ut pe profesorul Vladimir Du 
ÎN Rae eta în arta mioritică şi pe lon Zelea 
a zor lu ear care mi s-a spus că de 
> citeai Sa | Ci i regiunea Jilavei şi este foarte 
e E amin ea tragedie legionară cu 
afectat de faptul că a ieşit SI AR 
pierderea a doi feciori Sela î > avticpasera la mai multe 
A 3 ) i R . - a 

Până la aceea ora, ase închinate legionarilor ucişi, c 

parastase şi slujbe religio 


155 


——€ 


PIE e a ae 


de. pildă la. cimitirul. din Predeal cu ocazia re nhumări 

> lagărul de la Miercurea Ciuc şi la 
legionarilor asasinați in lag ilor Moţa şi Marin de | 
parastasul oficiat la mormântul eroilor Wlot Fadel a 
Casa Verde din Bucureştii Noi totuşi pâna cea nu 
mi se dase să cunosc cu adevărat drama pe sa O trăia 
Mişcarea Legionară în acele zile. Aici, pe Valea Piersicilor, 
în mirosul de ceară şi tămâie, în zgomotul sutelor de 
cazmale şi târnacoape, alături de miile de tineri cu fețele 
mohorâte, mişcându-se tăcut ca nişte umbre in căutarea 
unui lucru pe care ar fi dorit să nu-l găsească. Aici, abia aici 
mi-am dat seama cât de cumplită este tragedia prin care 
trecea Legiunea în căutarea osemintelor Căpitanului ei. 
Privindu-i pe cei din jur, umbre tăcute, mi-am amintit de 
ciudatele făpturi cu două vieți descrise de Ionel Moţa ca 
„un fel de strigoi ridicați dintr-o lume apusă spre a purta 
duhul spaimei în lumea de azi..." 

În Valea Piersicilor începea atunci să se audă în clocot 
surd indignarea, ura, deznădejdea, nerăbdarea, dorința de a 
pedepsi pe călăi. 

Şi călăii se găseau aproape la câteva sute de metri 
depărtare, în celule Jilavei, sub pază legionară. Aşteptau, ca 
şi legionarii ziua judecății. 

Fiind duminică, în ziua aceea de 17 noiembrie, deţinuţii 
din celula Jilavei aveau permisiunea să fie vizitaţi de rude şi 
chiar de prieteni. Cum s-ar spune la închisoarea Jilavei era 
zi de „vorbitor”. 

După cât mi-a duc aminte faimoasa închisoare din cel de- 
al treisprezecelea fort de pe linia de centură a Bucureştilor 
numara în „depozit' mai puţin de 300 de prizonieri împărțiți 
în două categorii: deținuți de drept comun, militari şi civili şi 
Sirul fu Sate Peltie i aceştia militari şi civili (de fapt 
cea ea d i e) ară ea va deveni celebră prin 
În 5 „e Sin 1959, în timpul guvernării liberale a 

- ca va fi o închisoare cu regim sever, rezervată cu 

Fig caloră pentru arestaţii învinuiți de legionarism). 
aj zi A EDISRe 1940, imediat după ora prânzului, înainte 
'Siunea în Valea Piersicilor şi de a ne 


156 


III 


DD 


0 III II 


înapoia la Bucureşti, în ur insi 
Sebastian şi Matei Constantin. meci IMI Popescu 
închisoarea. „Nu era un. lucru ieşit din pa să vizităm 
vizitezi o închisoare. Oricine putea s-o facă al ue să 
şi în uniformă legionară. Mai mult, în pate be in grup 
tradiţii creştineşti, oricine avea voie să înmâneze A vechi 
pachete cu alimente şi îmbrăcăminte. lo) 
Închisoarea Jilava însă, 


aparte, deosebit de alte pe 


găseau, în detenție, în aşteptarea procesului, lotul de mari 
criminali, acel care trebuiau să răspundă pentru o 
sumedenie de crime comise împotriva legionarilor şi a căror 
siguranță era importantă pentru desfăşurarea procesului, în 
condițiuni legale. 
Cu toate acestea, imediat după ora prânzului, în ziua 
respectivă, am descoperit o Jilavă care m-a dezamăgit. Mă 
aşteptam să găsesc aici nu numai stricta ordine cu care se 
făleau legionarii în taberele lor de muncă. Nu numai 
disciplina de fier în toate manifestările lor, disciplina pe care 
o considerau lege conducătoare. Ci şi atmosfera, de 
severitate şi strictețe, de precauție şi de prevenire a unui rău 
potenţial, toate atât de imperios necesare în împrejurările de 
atunci. 
Din grupul „Răspândiţilor” numai zece inşi şi-au exprimat 
dorința să viziteze închisoarea. Nu eram singurii legionari 
care făceam o astfel de „vizită” într-un fel penibilă. Pe 
parcursul celor câteva săptămâni din luna noiembrie au fost 
sute, poate mii, de legionari care s-au perindat pe la vizetele 
celulelor celor două secţii să vadă pe călăii neamului, să-i 
vadă pe atotputernicii de ieri acum în cuşca neputinței Să i 
Penibil spectacol şi în acelaşi timp = E cara celule 
vedea prin uşa unei încăperi zbuciumul din interio e a 
oameni căzuți în nenorocire. E sadic pentru cel cui 
mai penibil pentru cel văzut, pentru persoana la Seci 
ao a e d Ceiezană rolul de 
privit prin vizeta unei celule sau can Ă Se pnumaleri 
subiect de senzaţie, asemenea unor 


la acea oră, avea un regim 
nitenciare. Pentru că aici se 


157 


——— O CO 


| | 


ouă decenii, tot la Jilave, în celula 

mortii. mi se va da prilejul să istet eu SA pa în 

ianțuri fiind, eşti subieat de senzație, iz! “1 postura de 
| | poporului” de către nişte ochi haini. 

puuSI nada Ap; | de pe Valea Piersicilor am ajuns în 

Zece inşi din grupul de p Sile “A 
incinta fortului. La intrare garda legionară ne-a legitimat. Mai 
mult formal. Uniforma verde pe care o purtam părea a fi 
pentru paznicii Jilavei dovada cea mai bună a identităţii 
noastre. Greşeala era enormă. Doar numai cu o saptămână 
în urmă fusese prins un legionar din serviciul de pază 
amestecat într-o afacere necurată cu scrisori scoase 
clandestin din închisoare şi duse la familiile celor închişi. 
Vinovatul şi-a primit pedeapsa. Acesta este legionarul care a 
fost pus la „stâlpul infamiei” din curtea Prefecturii Poliţiei 
Capitalei şi exclus din Mişcare. 

Întâmplarea a făcut să cunosc personal pe un unul dintre 
componenţii gărzii legionare de la Jilava, pe Gheorghe 
Creţu, 'care era ofițer de serviciu în ziua aceea. Acesta 
urmase câţiva ani Facultatea de drept din Bucureşti, fusese 
coleg şi prieten bun cu Nelu Enescu (prin care l-am 
cunoscut în 1938), ştiam că trecuse prin ancheta lui Otto 
Rainer şi Paul Voinescu şi că era printre puținii 
supraviețuitori ai îngrozitoarelor suplicii de la Prefectura 
poliției patronată de Gavrilă Marinescu, „irodul neamului 
românesc”. Am avut ocazia să văd pe spinarea lui Gh. 
Cretu semnele cicatrizate ale supliciului-anchetă: fusese ars 
cu fierul roşu. Aproape un an de zile torționarii l-au folosit ca 
un fel de cobai în experienţele lor sângeroase. Şi sfânt dacă 
ar fi fost şi tot n-ar fi putut să ierte pe toți anchetatorii care |- 
au chinuit. : 

Impreună cu Gheor 


cuşcă. Abia peste d 


ghe Creţu (el ne-a fost călăuză), am 
a celula zero, secția întâi. 

că suntem la data când în 
total al deţinuţilor se ridica la mai 
deţinuţilor de drept comun cu 
e militare. Mai erau câţiva, circa 
parte evrei, condamnaţi pentru activitate 


început vizita pornind de | 
. Reamintim cititorului 
inchisoarea Jilava numărul 
Puțin de 300; majoritatea 
procese judecate de instanţ 
10 inşi, în mare re 


158 


comunistă; aceştia se aflau la 
fortului. lar în secţiile | şi |, în c Eta 
de mari vinovaţi cărora presa legionară gaseau cei 65 
speciale „tiranii, trădătorii şi u 

: iuulua celula vizitată a fost camera Zero; Aici nu era 
nimeni. Nici un prizonier. Incât Gheorghe Cretu :ne-a invitat 
s-o vizităm de-a devăratelea, explicându-ne. — 

- Asta este camera condamnaților la moarte. E goală. Din 
auzite ştiu ca aici sunt încarceraţi cei osândii lă pedeapsa 
capitală de la pronunțarea sentinței până la executarea ei. 
Nici unui legionar din cei executaţi nu i s-a făcut favoarea de 
a trece pe aici... Noi am fost ucişi fără sentinte, în 
fărădelege, în baza unor ordine telefonice, mai rău ca 
oriunde, ca nişte viermi... Ce-am făcut noi, camarazi, ca să 
merităm un sfârşit atât de tragic ? Ce-am făcut noi, 
Doamne?...” 

Camera mi s-a părut o încăpere săpată în stâncă, rece şi 
țintuită în beton şi fier. Privind-o mi-a făcut impresia unui 
cavou răvăşit de cutremur gata să înghită toate visurile din 
lume. Dacă cineva mi-ar fi spus atunci că două decenii mai 
târziu, într-un regim de dictatură comunistă, voi fi „locatarul” 
acestui cavou de beton, fier şi apă, l-aş fi crezut nebun de 
legat. Numai că tainele vieţii sunt greu de pătruns, iar căile 
oamenilor un labirint fără ieşire. 

La celula numărul unu (ne-am uitat prin vizetă) l-am văzut 
pe Mihail Moruzov; era îmbrăcat într-un halat de mătase 
elegant, pe cap avea un fel de turban (şi acesta din mătase), 
iar în picioare papuci de casă. 
să Trebuia a i Pepi pe cititor că toate celulele 
închisorii Jilava din secţiile |, II şi III erau la fel ca miră s 
înfăţişare şi confort: o singură fereastra in ie a a tdi 
fereastră aşezată la o înălțime de aproape doi me: pate 
nivelul camerei, care corespundea cu incinta iii 
fortului. Zidurile celulelor se vedeau prin a te i 
postamentul unor cazemate, masive şi mur : 


numai beton şi umezeală. 


în celula fostului şef al Se eta geam 

era plină cu pachete, alimente ŞI o pi alhints! 
Ălăuza noastră ne-a explicat: 
Gheorghe Creţu, că raidul Serviciulu 

_ Acesta e vestitul Moruzov, directoru Viciului Secret 
de Informatii, omul regelui, a fost mai puternic ca un prim- 
ministru. Uitaţi-vă bine la el. E singur... EI ŞI cu Gavrilă 
Marinescu de la 4 n-au probleme de conştiinţă. Moruzov e 
calm şi ne sfidează prin tăcere; lui Gavrilă Marinescu nu-; 
pasă şi nu pierde nici un prilej să ne înjure în față 
birjăreşte... Sunt singurii, dintre toţi marii vinovați cărora le-a 
mai rămas un pic de demnitate omenească. Pentru asta 
dacă ar fi după mine, pentru faptul că au curaj şi nu sunţ 
bântuiți de frica morții, că ne înfruntă şi se declară deschis în 
vrăşmăşie cu Mişcarea, eu aş da un decret de amnistie, 
le-aş da libertatea... 

Din explicaţiile lui Gheorghe Creţu am înțeles că, la 
aceea oră deţinuţilor din închisoarea Jilava, inclusiv 
comuniştilor şi prizonierilor din secţiile | şi II, li se îngăduia să 
aibă patru „vorbitoare” pe lună, cu precădere duminica, să 
primească orice fel de îmbrăcăminte şi orice fel de bunătăți 
alimentare de la şuncă de Praga şi salam de Sibiu până la 
ciocolată şi cafea naturală fără nici o restricție; să aibă 
plapumă, perne şi cearşafuri (de-acasă), chiar şi covoare (la 
Mihail Moruzov am văzut un astfel de covor întins de la uşă 
până la pat). După câte îmi amintesc din spusele călăuzei 
deținuții din Jilava aveau voie să aibă ceasuri, inele, stilouri, 
oa cec, zre, SE ace gh labe pote să primească 
Aa pa ae caii a scrie orice. Chiar şi împotriva Gărzii 
dia generalul 6 30 iai Na Aa aliate cei radici la celula 
proiecteze ee la arinescu (aici am văzut o dezordine 
îvea vorbita era era goală la ora aceea: „locatarul 

=VOIbILOr:), sslăi xcelufas iai roatu iz Brirn=ministri 
prim-minis 


cu şi la celula 15, 


Argeşeanu şi a colonelului Anibal Panaites 


unde se găsea singur, Nik = 
Li Li te 
leşeanul  Victo a Ade a 


colonelului Ştefan 
poliției bucureştene 


= a/n la celula 3, între celula 
hero ŞI celula fostului prefect al 
» 1usese încarcerat împreună cu doi 


160 


ÎN 


jâhdarini poate cei maiodioși” din intreaga jandarmerie: 
maiorul Frederic Damian şi sublocotenentul Ciunghiță. În 
discuţiile cu aceştia, desigur s-a putut afla o parte din 
crimele comise de „apărătorii democratiei” împotriva 
tineretului român, acel tineret pe care fostul demnitar carlist 
ka voit totdeauna întemnițat, prigonit, ucis. În presa 
legionară (vezi „Buna Vestire” din 22 septembrie 1940) 
liberalul Victor lamandi va fi prezentat drept doctrinarul 
crimelor. Nu s-a exagerat deloc pentru că acest Om, în 
câineasca luptă pentru putere, pentru glorie, pentru a fi 
ministru, s-a pus obedient în serviciul oricărui satrap politic 
şi, ca Ministru al Justiţiei a devenit legislatorul, doctrinarul 
tuturor odioaselor crime săvârşite mai ales în anii dictaturii 
regale. Mai mult, el este cel care a iniţiat în ianuarie 1940 
cunoscuta acţiune de combatere a planului carlist care 
urmărea reconcilierea cu legionarii recomandând regelui 
dictator şi guvernului să nu elibereze pe legionari din 
închisori şi lagăre, să nu reorganizeze viața universitară, 
ca să nu se dea posibilitate elementelor de extrema 
dreaptă să se regrupeze; guvernul să rămână torționarul 
Gărzii de Fier; opera de pacificare fiind o mare 
greşeală... Ş 
În politică nimeni nu rămâne dator. Totul se plăteşte. 
Dacă nu pedepsesc oamenii, Dumnezeu este până la urmă 
neiertător. Aceasta trebuia să o ştie şi cel pe care, acum, îl 
priveam prin vizeta celulei numărul 3 şi care voia sa pară, ca 
şi Petre Andrei, fără pată, nevinovat, cu conştiinţa curată, un 
om care n-a făcut nici un act urât ci a lucrat numai 
„determinat de sentimentul datoriei şi al iubirii de țară... i 
Că aşa credea despre sine acest ucigaș getea 

deducem. din testamentul scris de el în, cip dia 
noiembrie 1940, din următoarele le e piine ze îsi 
iată dispozițiunile mele testamentare: Voi sti E e Aa 
(Leu ogor ca e e N uta suveranului 
vreodată pe Elena Lupescu, “i iti că în activitatea mea 
n-am avut nici o legătură. VO ȘY scarii Legionare. dar 
politică am luptat fățiș împotriv 


161 


totdeauna. numai pe. terenul ideilor şi al A eloi 
ridicându-mă cu hotărâre în toate. împrejurările împotriva 
e e ca Victor lamandi să nu fi fost un intim al lui 
Carol al II-lea, să n-o fi cunoscut pe metresa regelui şi nici 
să fi avut o legătură cu anturajul (camarila) suveranului. De 
altfel, se ştie că majoritatea celor care s-au îndeletnicit cu 
asasinarea legionarilor, ca spre exemplu Gavrilă Marinescu, 
Argeşanu, Bengliu, Zeciu, ş.a., nu s-au considerat intimii 
regelui şi mulţi dintre ei s-au manifestat cu ostilitate, discret 
contra „jidoavcei de la palat' şi contra celorlalte „vedete 
ale camarilei regale. Aceasta însă nu i-a împiedicat să se 
pună la dispoziţia regelui-dictator, să accepte „strategia” 
politică a camariliştilor şi a lui Armand Călinescu (el o numea 
„lovitură de efect”) şi astfel să devină unealta criminală în 
cadrul acestor lovituri de efect. Printre aceştia, Victor 
lamandi, ca Ministru al Justiției a jucat un rol doctrinar şi nu 
există nici o dovadă scrisă că s-ar fi ridicat într-un fel 
împotriva masacrelor, a violențelor sângeroase, împotriva 
acelor masacre în care legionarii au fost ucişi fără judecată, 

fără vină, în baza unor ordine telefonice. 
La celula 5 îşi avea „reşedinţa” colonelul magistrat Vasile 

Zeciu. 

= Acesta este monstruosul Zeciu — ne explică în şoaptă 
„Călăuza”. Priviţi-l, aşa se agită toată ziua. N-are astâmpăr. 
Face zeci de km de-a lungul şi de-a latul camerei... Boceşte 
A, SE cae Saleen un gram de demnitate la 
nins aa A. le de prim-procuror al tribunalului 
cruzime. de. uciga Bă mii de oameni nevinovați, cu o 
operaţia de ştra ui ai ce! îs g ia eparucipatcactiv; la 
Ş ngulare a Căpitanului pe parcursul a peste 
şapte ore de chinuri ingrozitoare. Aici Val iersicilor 
când osemintele Căpitanului si a. ae = Cl ibu i 
au fost aruncate în oase ŞI a celorlalţi 13 camarazi ucişi 
tânguie a daţ Nea pa el, acest monstru care acum se 
kilograme d Clorura as arunce peste trupurile strangulate 
sa distrugă orice urmă... Acum, priviți- 


re 
puterea şi se comportă ca un nemernic... 


162 


Veţi vedea şi ceilalți enerali, RE A 
tribunale militare, reset ai Motsue ete SE 
ofițeri de poliţie, jandarmi, veţi vedea pe adevăr iei 4 
ia ali » : 3 ir ații exponenţi 
ai „elitelor carliste cu care dictatura îşi propusese să 
E aroşti. fară e ordine nouă, a „omenie şi a „dreptăţii” 
„_Două-trei minute l-am urmărit pe magistratul Zeciu prin 
vizeta celulei. Era la ora plimbării şi, într-adevăr, se găsea 
într-o stare de surescitare extremă, bântuit de fobia unei 
poltronerii exagerate. 
„Dar nu numai pe fostul prim-procuror al tribunalului militar 
din capitala țării l-am găsit într-o astfel de stare vrednică de 
compătimit. Majoritatea celor 65 de prizonieri sub pază 
legionară uitaseră minunile de „vitejie” pe care le făcuseră 
ca miniştrii, ca anchetatori, ca paznici, ca torționari, ca 
„executanți voluntari”, în marea bătălie pentru stârpirea 
„Cciumii verzi”. Deplorabil l-am văzut pe generalul Gh. 
Argeşanu (preşedintele guvernului asasin), la celula 7: 
tânguindu-se şi etalându-şi nevinovăția pe şeful jandarmeriei 
Bengliu, la celula 9; pe faimosul Nicky Ştefănescu la celula 
15; cuprinşi de panică şi laşitate i-am urmărit prin vizetă pe 
uneltele asasinilor: ofițerii de jandarmi şi de poliție, agenţii 
şi plutonierii, pe toți acei exponenţi ai organelor de „ordine” 
şi „justiție” statală, care cu mâinile lor, au schingiuit şi ucis 
sute de tineri, mii de români care n-au avut altă vină decât 
aceea de a fi voit să lupte pentru învierea românismului. Pe 
aceştia i-am -văzut la celulele 10, 11, 17 şi 18. In ultima 
celulă a secţiei a Il-a, celula cu numărul 19, bântuiţi de 
aceeaşi poltronerie, aşteptau ziua judecății Radu Pascu, 
fostul prim-preşedinte a curții de apel din Bucureşti şi t. 
colonelul D. Negulescu fostul prim-preşedine al tribunalului 
militar din Cluj. 
înoată ză la cele două secţii ale Jilavei a durat cam 

două ore. Mărturisesc că nu mi-a trebuit mai ue lectie 
ieşind din secţia a l-a, să-mi dau seama ș n ae 
simbolic, asistasem simultan la desfăşurarea a e izoiterii 
tragedii: la tragedia legionară 1938-1939, în care p 


163 


a —— 


seră implicaţi, din prostie, ignoranţi 
ineluctabil în goana după mărire sau ca ia u vocație 
într-un holocaust de. proporţii poate a ore a E ŞI la 
tragedia de acum a acestor prizonieri Sc SRpeC Sl unui 
sfârşit asemănător cu acela provocat de ei, in trecut, 
baie e că am ieşit din secția a doua a Jilavei cu un 
sentiment de compasiune pentru tot ce vazusem. Românul 
este din fire un om milos şi sentimental. El, totdeauna Sau 
aproape totdeauna se situează de partea celor obidiţi. In 
situația de față obidiții erau torționarii de ieri. N-am auzit pe 
nici unul din camarazii mei de vizită folosind cuvinte de 
ocară, injurii la adresa prizonierilor. Părăseam Jilava cu 
regretul că nu pot fi de vreun folos oarecare acestor oameni 
căzuți în nenorocire. 

În legea veche evreiască se spune: „Să iubeşti pe 
aproapele tău şi să urăşti pe vrăşmaşul tău'. Mai târziu a 
venit Mântuitorul lisus şi a zis: „lubiţi pe vrăjmaşii voştri, 
faceți bine celor ce vă asupresc, iar celui ce vă loveşte peste 
un obraz să-i întoarceți şi pe celălalt...” Nu ochi pentru 
ochi, nici dinte pentru dinte. 

leşeam din Jilava, după două ore în care mi-a fost dat să 
văd omul în postura lui cea mai jalnică, aceea de potențial 
candidat la pedeapsa capitală şi aveam impresia că sunt 
cuprins de acelaşi simțământ creştin pe care trebuia să-l 
aibă oamenii în fața suferințelor semenilor lor. Pentru un 
moment, “îmi aduc bine aminte îndemnul generalului 
Antonescu, acela de uita totul, de a ierta şi de a 
binecuvânta pe călăii de ieri, mi s-a părut în concordanță 
cu tot ce învățasem în decursul anilor, în şedinţele legionare 
despre stăpânirea de sine şi demnitate personală, 
despre onoare, justiție şi altruism. Mi se păru că îl aud pe 
profesorul Traian Brăileanu amintindu-ne că „omul are în 
sufletul său scânteia binelui, a dragostei pentru. aproapele 
său, a bunăvoinței şi milei: el caută şi găseşte fericirea sa 
proprie in nazuința de a spori fericirea altuia”... 


urmăriţi prin vizetă fuse 


164 


din garda legionară, cu rugă 
e că au datoria, ca legi meni şi cresti 
reştini, să 
„i ele d act care ar putea să mărească tz el 
s ja celor privați de libertate. Pe generalul Arge : 
Rar văzut Cu ochii Unul om care vrea să ierte pfânoănaia 
=. sa stăpânit. lar în clipa următoare, călăuza noastră 
Gheorghe Creţu, interveni, dându-şi seama că ne-a 
impresionat zbuciumul lui Zeciu şi a celorialti din celulă 
interveni să ne lămurească: | | 


- Aţi văzut cu iciliază” ini 
Căpitanului: ei Esi Alea col da stg 
, „ Plapume de mătase, 
covoare pe Jos, aparate de radio... La celula 17 — acolo e 
Panova şef — au orchestra lor... Jur că purtarea noastră, a 
paznicilor este mai mult decât cuwviincioasă... Acum însă 
veniți să vedeți celula neagră în care a fost ţinut Căpitanul 
în 1938, înainte şi după proces... 
Ne-am întors şi am vizitat camera de izolare, faimoasa 
„celulă neagră” de la secţia a l-a. 
Aşezată vizavi de camera 13, celula neagră (mai târziu 
voi auzi de ea sub o denumire scurtă: „neagra”) era cu totul 
deosebită de celelalte încăperi ale fortului: o cameră, un fel 


de cameră imensă, cuprinsă între zidul coridorului secţiei a - 


ll-a şi masivul zid dinspre „Reduit' ce forma aşa zisul 
„parapet” al fortului în interior. În Jilava exista mai multe 
(vreo trei-patru) asemenea hrube. Dar acesta de care 
vorbim era „neagra”, vestită celulă folosită pentru izolarea şi 
pedepsirea deţinuţilor periculoşi. ci 
Fără nici un geam, fără nici o mobilă, închisă ermetic 
„celula neagră” a Jilavei (după „eliberare”, regimurile 
comuniste vor face să funcţioneze „celula neagra la 
majoritatea. închisorilor din republică), mi s-a Popa E 
dreptul un blestem. Nu sunt suficiente cuvintele po sp 
pentru a o descrie. Şi e de necrezut, la sfârşitul deceniu N 
patru al celui mai progresist secol, secolul XX, să exis 


165 


PONEI PPP IS PO XP TYNPP LI SP VIP IRT O POPE 


—.—.—.—*— 


izolați zile, nopţi, săptămâni într-o 


oameni, deținuți politici, 


încăpere. iu MI i : 
sepia n 2 stire lucrări în legătură cu temniţele folosite 


odinioară, pe vremea lui Constantin ci Ne căbtl su pildă, 
ă ăpânii principatelor romaneşti de a » Otomanii. 
AAN Sat roază în „Trecute vieți de 
Scriitorul C. Gane vorbeşte cu groaz ue 
i ite”, despre întunecoasa temniță 

doamne şi domniţe , s poa a 
Edicule din Stambul, acolo unde, jos sub pământ, 
dezbrăcat până şi de haina de pe trup, fusese aruncaţ 
voievodul Ţării Româneşti în 1714. . îi 
îndrăznesc să susţin că nici la întunecoasa temniță 
Edicule, cu faimoasele sale „cele şapte turnuri” turcii de 
acum două secole n-au folosit ca pedeapsă Împotriva 
prizonierilor lor ghiauri o „celulă neagră” asemănătoare cu 

aceea a închisorii Jilava a anilor 1938-1940. 

- Aici, domnilor, uitaţi-vă bine şi să faceți deosebirea între 
camera cu covor a lui Gavrilă Marinescu şi această vizuină 
înfricoşătoare, aici a fost ținut Căpitanul. Nu o oră, nu o.zi, 
nu o noapte. Ci săptămâni în şir. Fără pat, fără aer, în bezna 
aceasta, fără hrană, fără apă, singur în frig şi umezeală... A 
fost adusă de la prefectura lui Gavrilă Marinescu o echipă 
specială de agenţi cu misiunea ca celula să fie permanent 
cu 2-3 căldări de apă pe ciment... 

Se urmărea astfel uciderea Căpitanului prin metoda 
aceasta, a distrugerii morale şi fizice... Agenţii din „echipa 
specială” sunt aici la celula 18. Au pat, au aer, au-lumină, 
primesc pachet, dorm pe saltele de lână şi se acoperă cu 
plapume, fumează, se distrează şi se consideră năpăstuiți. 
Faceţi deosebirea ! 


Ultima explicaţie a lui Gheorghe Crețu combinată, cu 
ceea ce am văzut în „celula neagră”, ne-a ajutat să părăsim 
Jilava, acum cu un adânc sentiment de revoltă, de groază, 
de furie. Schingiuitorii şi asasinii Căpitanului şi a celorialți 
martiri legionari se aflau acolo, la câțiva paşi. Dincolo de 
Ziduri, pe Valea Piersicilor, 


lea sute de oameni îndoliaţi 
scormonesc pământul în adâncuri să-şi găsească şi să-ți 


166 


= ca „vorbitoare”. După 1947 


găseau circa 30 de persoane: tineri 


IN E 


cinstească morţii. Mai 

că nu pot fi de vreun f 
La poarta Jilavei, însoțitorul - 
- Doriţi, poate, să ştiţi cum ar 
Şi ne explică: 
- Au fost amenajate ă 

„ME pi e două camera de la intrare, una 


era cazul 


să pără i A 
olos călăilor părăsesc Jilava regretând 


Legiunii ? 
Călăuza ne întreabă: 
ată „Vorbitoru” închisorii ? 


celelalte formaltăţi în legăture aut Poltici. Înscrieri şi toate 
cad în sarcina conduceri 
serviciul de pază răspun 
numai la secţiile | şi 11. 

Am intrat în camera din 

„Mai târziu voi afla că aceste două încăperi de la intrarea î 
incinta închisorii fuseseră folosi ândva ca birouri i 
conducerea  fortului. Acum conducerea închisorii se ied 
birourile într-o clădire nouă, construită la c 


U ( âteva sute de metri 
depărtare de fort, iar camerele de la poartă fuseseră amenajate 


„ Comuniştii le vor transforma. în 


dem numai 


birouri de anchetă şi tortură. 


După câte îmi aduc aminte în încăperea în care am intrat se 
30 Şi mai în vârstă. bărbați şi 
femei, aşezaţi câte doi sau trei la câte o măsuţă sau pe nişte 


„bănci anume aranjate pentru „vorbitor”. Gălăgia mi s-a părut în 


toi, ca făcând parte din programul obişnuit al „vorbitorului”. 

Ceea ce e necesar să subliniez la acest capitol sunt 
următoarele constatări: 

a) fără nici o discriminare toţi deţinuţii Jilavei aveau dreptul 
la câte un vorbitor pe săptămână; 

b) nu am văzut nici un gardian sau un legionar din serviciul 
lor de pază care să asiste la „vorbitorul” celor aduşi aici în acest 
scop; 


c) din explicațiile lui Gheorghe Creţu am înţeles că durata 


"unui „vorbitor” era în general limitată la o oră dar că, nefiind nici 


un control şi nici o evidenţă totdeauna depăşea această limită. 

Încă ceva ce vreau să subliniez: l-am găsit la „vorbitor” pe 
generalul Gabriel Marinescu. Cine nu îl cunoştea în Bucureşti 
pe acest -polițai celebru, „omul regelui Sela St 
confidentul lui Carol al Il-lea şi dintre colaboratorii regali, 


167 


5 — 


- mijlocul încăp 


tron al pațachinelor din capitală, 
| „distreze” pe suveran aşa cum se 

î: amintesc foarte bine: l-am descoperit cam la 
cuvenea... |mi aminte „tă în tovărăşia unei tinere doamne 
(cale ul (E rietonăr a celebrului polițai. Gheorghe 
cu care discuta. Era i oi phihiea Ea stătea pe scaun cu 
Creţu. mi-a confirmă dara în picioare, în faţa ei, cu piciorul 
e i AI e Se AIP îşi rezemase cotul de picior, aplecat, 
E a caza ar asculta, atent, interesat, mărturisirea unei mari 
iale in di isod este că la intrare 

Ceea ce rețin din acest scurt episod este că la rea 
noastră în cameră (eram vreo 11 legionari în camâşi verzi în 
frunte cu şeful gărzii, Gh. Crețu) s-a făcut o oarecare linişte, iar 
fostul ministru al ordinii publice, văzându-ne, n-a întârziat să ia 
o poziția mai decentă. A 

La Jilava existau atunci, vorbind. metaforic, două lumi 
diametral opuse, încleştate fatalmente implacabil într-o 
confruntare nu ideologică (pentru că toţi cei 65 de mari 
vinovaţi, cu excepția a 2-3 inşi, se aflau la Jilava pentru 
omucidere — ceea ce nu e politică şi nici ideologie) şi lumea 
redusă la o ceată de nelegiuţi a fostelor autorităţi de „ordine, 
care aşteptau să li se arunce colacul de salvare. 

Mai la obiect vorbind, legionarii aşteptau ca justiția să-şi facă 
datoria, judecând în mod public, sub imperiul celei mai stricte 
obiectivități, nu pe toți cei care în trecut ar fi avut vederi 
potrivnice ideologiei şi metodelor politice ale Gărzii de Fier, ci 
numai pe acei foşti demnitari, poliţişti şi jandarmi vinovaţi de 
crimă de omor, în timp ce aceştia, începând cu generalii asasini 
şi sfârşind cu ultimul agent de poliție sperau ca Antoneşştii, 
împreună cu oamenii din jurul lor (camarila), să devină 
apărătorii lor din oficiu şi să-i salveze. Raționamentul acestora 
era simplu, mai curând sau mai târziu divorțul dintre generalul 
Antonescu şi Mişcarea Legionară se va produce inevitabil. 


singurul, ca prefect şi pă 
singurul care înțelesese sa 


Atunci generalul va trebui să recurgă la ajutorul vechiului aparat 
represiv, la experiența şi antilegionarismul acestui aparal 
pentru a nu fi înfrânt. Adică va face ca „elita carlistă”, respectiv 
prizonierii din celulele Jilavei, să treacă din slujba fostului rege- 


dictator în slujba noului dictator, Antonescu. Raționamentul era 
ŞI al Antoneştilor. 


168 


MASACRUL DE LA JILAVA 


SI gapea de 26 spre 27 noiembrie 1940, zece zile 
pa „vizita făcută la Jilava, deținuții din secţiile | şi II 

au căzut sub gloanțele legionarilor. . | 
A doua zi, la 28 noiembrie, într- 
presa apărut în ziarele din Cap 
Consiliului de miniştri, prin semnătur 
tragicul eveniment în felul următor 
27. noiembrie, cu ocazia deshumării 
— legionarii care lucrau la această d 
închisoare şi au împuşcat pe unii 
crimelor săvârşite împotriva Că 

sub fostul regim”. 

O zi mai târziu, la 29 noiembrie, un nou comunicat: 
„Generalul Antonescu, guvernul şi Mişcarea Legionară 
reprobă acest act [...] Se vor aplica sancțiuni severe. 
Mişcarea Legionară a hotărât încadrarea strictă Şi riguroasă 
în ordinea de stat a tuturor membrilor ei şi sancţionarea 
exemplară a acelor care se vor abate de la ordinea legală”. 

Pe marginea aceluiaşi eveniment iată şi adnotarea unui 
scriitor (vezi Spovedaniile lui Liviu Rebreanu); 

„Joi, 28 noiembrie. leri de ziua mea, s-a petrecut altă 
oribilă crimă pe la 2% noaptea, legionarii au pătruns în 
închisoarea Jilava şi au ucis 64 deţinuţi care au ordonat sau 
executat odinioară omorârea lui Codreanu şi a celorlalţi. Nu 
se cunosc încă amănunte. Mie mi-a spus pe seară Arghezi, 
pe urmă mi-a fost confirmată şi din alte părți, iar pe la 10 un 
comunicat la radio i-a dat şi pecetea oficială... 

Crimele nu se mai isprăvesc. Legionarii au săvârşit exact 
aceeaşi ticăloşie de a omori oameni fără judecată. Dar 
uciderea lor fără judecată nu e o sancţiune, ci o crimă 
îngrozitoare care dezonorează țara. e &: 

Legionarii acum au puterea înmănă...” (Citat din Magazin 
Istoric, mai 1979) 


un scurt comunicat de 
itală, vicepreşedenţia 
a lui Horia Sima, anunţa 
„In noaptea de 26 spre 
osemintelor de la Jilava 
eshumare au pătruns în 
dintre autorii principali ai 
pitanului şi a legionarilor, 


169 


ie) Dee 


n urmă, vorbind de abdicarea lui 


Carol al II-lea şi de crimele comise în timpul dictaturii regale, 
acelaşi Liviu Rebreanu va nota: mel (Carol al II-lea n.n.) a 
fost prima victimă silit să abdice şi să plece ruşinos din 


tară în tovărăşia Lupeascăi şi a lui Urdăreanu. Victimă, 
vorba vine. Şi-a luat pedeapsa prea mica față de r elele 
ce s-au săvârşit sub oblăduirea lui şi care au culminat în 
asasinatele cele mai oribile ce s-au pomenit în istoria 
unui popor civilizat... (bidem, Spovedania din 7 
octombrie 1940). N a 

Despre autorul acestor Spovedanii, legionarii (vorbesc 
de oamenii de cultură ai Legiunii ca Dragoş Protopopescu, 
lon Barbu, Radu Gyr şa. care au trăit în anturajul 
romancierului şi l-au cunoscut sub toate aspectele) îşi 
formează două păreri: prin una îl vedeau pe Liviu Rebreanu 
un mare romancier, un corifeu al culturii româneşti de care, 
în orice postură, trebuia să se ţină cont. A doua părere era 
că în viaţa particulară, ca şi în „afacerile” de teatru (ştim că 
romancierul a fost în câteva rânduri director general al 
teatrelor — atât înainte de „restauraţie”, dar mai ales în timpul 
dictaturii carliste şi chiar sub regimul „fascist' antonescian), 
scriitorul a avut o comportare mult controversată. Cine 
citeşte Jurnalul său poate să descopere că s-a complăcut 
într-o viață romanţată, că s-a lăsat tăvălit în cancan-uri, în 
afaceri necurate (el le va numi „gheşeftării”) şi că şi el a 
făcut parte din acea categorie de oameni care au avut, direct 
sau indirect o vină în tragedia legionară. Din aceste pricini, 
Liviu “Rebreanu, dezagrea ascetismul şi puritanismul 
propăvăduit de legionari, iar legionarii se vor declara de 
acord cu „disciplinarea” unor asemenea profesionişti bălăciţi 
în apele murdare şi mizerabile de intrigi, răfuieli şi scandaluri 
fără sfârşit, care îngrețoşau, cu netrebnicie şi în forme 
insuportabile, viața politică a ţării din acea vreme. 

+ 


+ 


Cum s-a ajuns la acest masacru? 


Cu aproape două luni | 


170 


Cum de, într- 
Mihail ridicată în 
din 1940, a Marel 

Intrebare pe c 


Îi a e mrtreuiu 
Gl Die sabia neiertătoare 
ui Mucenic Gheorghe ucigând balaurul? 
este ca un fel FI jel e A e a pal 
bună credință întrucât ANA i airorlui de 
[ „ Numai el şi conştiinţa lui vor hotări 
răspunsul şi desfacerea lacătului după citirea a cele ce 
urmează. Eu mi-am dezlegat această întrebare, demult, au. 
trecut de atunci zeci de ani, când în Valea Piersicilor am 
văzut, Cu ochii mei, ochii înlăcrimaţi şi obrazele crispate a 
miilor de tineri care sapau cu lopeţi şi scormoneau cu 
mâinile goale pamântul întru găsirea trupului ucis al 
Căpitanului lor pe care îl iubeau mai mult decât îşi iubeau 
lumina ochilor. O scenă întrecând toate scenele la care mi-a 
fost dat vreodată să asist. O suferință care m-a făcut să 
sufăr până dincolo de toate suferintele mele. 

lată cum: 

In Chemarea către ţară, lansată la 9 septembrie 1940 
(era un apel adresat în primul Gărzii de Fier), generalul 
Antonescu scria textual: „Am decis cercetarea trecutului, 
pentru ca acei care ne-au dus la umilire şi la pierderea 
granițelor, la sărăcie şi la risipă să-şi primească 
răspunsul faptei lor. Citiţi măsurile pe care le-am luat şi 
aşteptaţi cu încredere pe acelea ce le voi lua încă, 
pentru ca statul să fie salvat şi națiunea să-şi 
regăsească puterile...” 

Dintre măsurile luate reproducem câteva: 

1. desființarea demnităţii de consilier regal şi consiliul 

de coroană; 

2. controlul averilor foştilor demnitari ai statului în ultimii 

10 ani; fe 

3. blocarea acţiunilor, proprietatea directă sau indirectă a 

ex-regelui Carol; E aaa 

4. desființarea organizației deschise „Straja Ţării şi a 

Partidului națiunii; 


171 


; ive ale armatei a unui gru 
5. scoaterea din ll ca i Egtecaţiei-în a bu “A 
14 generali i Argeşeanu şi lon Bengliu). 
ue db a e luate personal de Antonescu 

Nici una A ct nelegiuirile împotriva legionarilor. Abia la 
nu Ss) Septembrie şi începutul lunii octombrie, în ziarele 
persoane cărora li se impusese domiciliu obligatoriu. Dintre 
aceştia numai 6 figurau pe lista marilor vinovați de tragedia 
legionară: Gh. Argeşeanu (arestat la Constanța imediat 
după 5 septembrie de un magistrat militar din ordinul 
personal al lui Antonescu), Gavrilă Marinesc (arestat de 
poliția legionară pe când încerca să fugă în Bulgaria), Victor 
lamandi, chestorul de poliție lon Panova, lon Bengliu şi 
Vasile Zeciu. Ceilalţi 9 (generalii lon llcuşiu şi Florea 
Tenescu, Gh. Tătărăscu, Teofil  Sidorovici, Mihail 
Ghelmegeanu, Eduard Mirto, Eugen Titeanu, Radu Lobey şi 
scriitorul Cezar Petrescu) nu primiseră domiciliu forţat din 
cauza vreunor presiuni din partea legionarilor; aceştia 
nefiind implicaţi în crimele comise contra Mişcării. 

Cam tot în acelaşi timp, începutul lunii octombrie, în 
cadrul măsurilor promise de a cerceta trecutul şi a pedepsi 
pe vinovați, Antonescu decide instituirea „Comisiei de 
anchetă criminală”, o comisie de înalți magistrați cu 
misiunea „de a cerceta, de a ancheta şi de a trimite în 
judecată pe cei care au comis crime. şi delicte. cu prilejul 
reprimării acţiunilor politice începând cu 1933” 

„In baza acestei legi (trebuie să precizăm că legea fusese 
intocmită de ministrul justiţiei, Ică Antonescu colaboratorul 
cel mai apropiat al generalului — conducător) urmau să fie 
sate sub cercetarea judiciară a comisiei toţi aceşti înalți 
ul „Miniştri, consilieri - regali, rezidenţi regali, 
e je, prima ret General, impreună cu prefeci 
carei. în mod al le jandarmii. şi cadre din armată, 
legionarilor ca autori e ÎLE si, SIRE inpouIvA 
Numărul lor se ridica ici a fi o UR acestor crime, 

circa 5000 de persoane, dintre care, 


172 


în mod cert, câteva mii ar fi aj 


„Edi ie ali d esa de complicitate la asasinatele 

j LO n; ptului că la acea oră tara trecea 
printr-o” criză politică şi economică acută, că datorită 
moştenirii lăsată de dictatura carlistă — cităm din lucrarea lui 
A. Simion — „Țara era confruntată cu probleme extrem de 
dificile conducerea Mişcării a hotărât să aducă pe banca 
acuzarii numai pe marii vinovați, pe cei care participaseră 
la masacru — fie ca organizatori sau politruci, fie ca 
executanţi şi călăi rămânând ca mai târziu, să fie lămurită şi 
situaţia juridică a celorlalţi mari vinovați. 

De fapt, măsura preconizată de comandamentul legionar 
voia să fie pe de o parte un mijloc concret de a micşora 
panica, temerea de răspundere în care intrase o mare parte 
a aparatului politic şi polițienesc pe care — zice L. 
Pătrăşcanu — şi-l făurise într-un lung şir de ani clasa 
conducătoare din România (burghezia), iar pe altă parte voia 
să dea o satisfacție măcar simbolică, familiilor victimelor 
vechiului regim şi să arate zecilor de mii de oameni. 
supraviețuitorii holocaustului armandist că Legiunea este 
decisă printr-un mare proces cu uşile deschise, cu instanțe 
de judecată neutre, cu o presă liberă şi cu inculpați lăsați să 
se apere în voie, fără nici o restricție, aşa cum legionarii, 
arestații de ieri, nu avuseseră parte în trecut, să 
pedepsească în spiritul celei mai sacre legalităţi şi 


uns în fața tribunalului acuzati 


Yobiectivităţi pe vinovaţii principali şi complicii lor. 


Mişcarea Legionară avea tot interesul ca un astfel de 
proces să aibă loc, să fie cât mai accesibil cu putință şi 
pentru legionari şi pentru nelegionari pentru ca întreaga 
românime, chiar şi corifeii marilor democrații occidentale, să 
ia cunoştinţă în amănunţime pe calea unor dezbateri publice 
chiar radio difuzate sau chiar prinse pe pelicula unui special 
jurnal -de actualități, de atât de îngrozitoarele crime comise 
împotriva legionarilor, cât şi de „odioasele al. 
săvârşite de fanaticii legiunii, „echipele morții ca raspuns la 
aceste crime îngrozitoare. 


173 


odioasele atrocități” comise de legionari 
tentei sale a Gărzii de Fier, ca organizație 
în clandestinătate), culturnicii stalinişti şi 
stit să le arate unilateral, numai CU 
denigra, în forma specifică minciunii 
rte puțini au fost aceia care să arunce 
o idee. un cuvânt, o părere mai aproape Ata Mb dea 
Cel mai abject şi elucubrant (set a n pa 
ismului stalinist s-a dovedit a fi autorul 
calapodul  proletcultismu ARIS = ni 
moral al asasinării lui Lucrețiu Pătraşcanu — îl numim pe 
i ntinescu. 
Mee da seama cât de departe ajunge demagogia 
comunistă la toate nivelurile e suficient să spicuim din 
Concluziile acestui „eminent gânditor” al haosului ideologic 
marxist doar o frântură din capitolul referitor la „atrocitățile 
odioase” făptuite de legionari. SA 

„În tot decursul activităţii sale — cităm din Impotriva 
fascismului, pag. 259 — această grupare (Garda de Fier — 
n.n.) a acumulat un imens număr de cruzimi, jafuri şi 
masacre împotriva proletariatului, a țărănimii 
muncitoare, a intelectualității înaintate din țara noastră. 
Sute de militanți ai mişcării muncitoreşti şi ai partidelor 
democrat-burgheze au fost ucişi în perioada ofensivei 
acestei grupări fasciste după cum mii de alți oameni — 
români, maghiari, evrei, slavi — au fost masacrați în 
scurta perioadă cât a exercitat guvernarea”. 

Mai întâi ne vom ocupa de „masacrele” care au avut loc 
până în 1940, în perioada „ofensivei legionare” (1927-1940) 
despre care vorbeşte ideologul stalinist în concluziile sale. 

Din anul întemeierii, 1927, până în 1940 Mişcarea 
Legionară a participat, sub diferite forme, la 7 campanii 
electorale, din totalul de 9 (la alegerile din decembrie 1928 
n-a luat parte fiind dizolvată. printr-un jurnal al guvernului 
îi a lEca iar în decembrie 1933 fiindcă liberalul IG. 

ptat singura condiţie de a avea puterea: 


desfiintarea Gărzii i i | 
i de Fier scoaterea leai i legeri 
ja : Ă | rilor din aleg 

ŞI intemnițarea lor). sl 


În legătură cu 
(pe parcursul exIS 
politică legală sau |! 
neostalinişti s-au „năpu 
patima exacerbată de a 


marxiste. Arareori, foa 


174 


Incepând cu anul 1929, ca fedecist, apoi ca student am 


bătălii electorale. Felul cum s 


„n-a fost înregistrată 


zut sub gloanțele gardiştilor 
de fier sau a Simpatizanţilor lor nici măcar un polițist, un 


Abt nule fd a aaa adversar, un jandarm, deşi în 

rale samavolniciile autorităților 
guvernamentale au fost simţite de legionari pe propria lor 
piele. 

Abia la 29 decembrie 1933, după asasinarea a cinci 
legionari, în frunte cu studentul Virgil Teodorescu (pentru 
lipirea unui manifest la Constanţa), a economistului Sterie 
Ciumeti (la Bucureşti) şi a muncitorului Niţă Constantin (la 
laşi pentru aruncarea unei pâini la Căminul studențesc, unor 
asediați înfometați), primul-ministru țării, vinovat de aceste 
crime odioase, îşi găseşte moartea pe peronul gării Sinaia. 

Va fi prima victimă a legionarilor. Un act regretabil. În 
primul rând pentru ei. 

A doua victimă, Mihail Stelescu, este un caz aparte, o 
dramă internă a Gărzii de Fier, care nu se încadrează în 
categoria sutelor de militanţi ai mişcării munncitoreşti şi 
ai partidelor democrat-burgheze ucişi în perioada 
indicată de autorul Concluziilor...” 

Vine la socoteală scurta campanie electorală din ianuarie- 
februarie, pentru că precedenta campanie din noiembrie- 
decembrie 1937 s-a desfăşurat fără incidente grave şi 
legionarii s-au încadrat într-o perfectă ordine constituțională. 
Acum în: 1938 avem la conducerea statului un guvern 
naţional-creştin şi la Ministerul de Interne pe Armand 
Călinescu, duşmanul de moarte al legionarilor. Cu 
aprobarea regelui, dar împotriva primului-ministru O. Goga, 
se face uz de arme. Jandarmii trag în plin. Sunt ucişi şi răniți 
mai mulţi legionari (pe morți i-am văzut la biserica Gorgani, 


175 


în plânsul Căpitanului). lată ce notează Armand Călinescu în 
în p 


jurnal: i. 
„Jandarmii trag ŞI 
trei.” Nu s-a scris nimic despr 


jandarm. E rară 
a pe apoi dictatura regală instaurată prin aşa-zisa 


lovitură ” din 10/11 februarie 1938 şi sângeroasa 

„lovitură de stat = 
Jichidare a gardismului'. Sub un guvern condus de capul 
bisericii ortodoxe române şi peste un an de Armand 
Călinescu. (homme. d'acier), cu complicitatea voluntară a 
unui numeros grup de militanti şi lideri ai fostelor regimuri 
democrat-burgheze sunt asasinați într-un mod 
nemaipomenit de bestial circa o sută de căpetenii legionare. 
Dăm numai câteva nume: Corneliu Zelea Codreanu (idolul 
tineretului legionar), profesorul Vasile Cristescu, Nicadorii, 
Decemvirii, Nicoleta Nicolescu  (şefa legionarilor), 
locotenentul-chimist N. Dumitrescu, avocatul Făgădaru, 
doctorii Vucu şi Emil Micu, E. Nadoleanu ş.a. In această 
perioadă se foloseşte ca metodă de lichidare a 
gardismului,  ştrangularea, arderea la  crematoriu, 
îngroparea de vii, împuşcarea, toate fără proces, fără 
sentințe de condamnare la moarte, cu o cruzime demențială. 
Rezultatul: după aproape doi ani de satanică prigoană - 
umilințe, samavolnicii, temniță, crimă politică -, legionarii se 
hotărăsc, în fine, să organizeze măcelul, să pedepsească pe 
vinovați. Se hotărăsc peste capul conducerii Legiunii. 
Trebuiau să cadă sub gloanțele „echipelor morţii” sau în 
exploziile. bombelor legionare, sute de mari vinovaţi şi 
poate ŞI nevinovaţi. Trebuiau, atunci, să moară toţi cei care 
se făcuseră vinovaţi de uciderea şefului Legiunii şi a 
celorlalți lideri legionari, începând. cu regele țării şi sfârşind 
e Areal sau polițist torționar, Conducerea Mişcării 
stiai etate Legionarii nu trebuie să aibă pe 
oaie a ta se ul viitorului lor rege. Nici Mea 
;ojtepetepelapeucăl ai de N Dar sti Dl bolgevici. € 
cuvântul lor va fi ascult le e SSI NE A 
at şi numai pe calea justiţiei. In baza 


şi omoară doi legionari şi rănesc alți 
e moartea sau ranirea vreunui 


176 


legilor întocmite de regimurile dictaturii 
tribunalele acestor regimuri. 
Până la urmă cuvântul lui e ascultat. Dar numai în parte. La 
21 septembrie, în plină zi şi în centrul Capitalei, după 
repetate avertismente, „apeluri şi rugăminţi din partea 
legionarilor, adresate primului-ministru de a se pune capăt 
masacrelor, homme d'acier este sfârtecat ca o otreapă. Nici 
măcar nu cade în luptă sau să aibă o moarte de martir. 
„Omul de fier' care „distrusese” Garda de Fier ordonând 
ştrangularea unor prizonieri politici în lanțuri, „curajosul om 
de stat! Armand Călinescu, moare ca un nevolnic. Trupul 
schimonosit, hidos, de sângeros dictator, cu un singur 
ochi, de hibrid cu chip de om şi cu apucături de 
cavernă, trupul acestui lombrozian neînduplecat este 
ciuruit de 20 de gloanţe (epitetele subliniate sunt citate din 
presa nelegionară). 

Va fi a doua victimă a „odioaselor atrocități” comise de 
legionari. Nici una mai mult. 

Vor urma apoi masacrele din noaptea de 21/22 
septembrie 1939 şi din zilele următoare. Apoi legionarii 
căzuți în bătălia pentru zdrobirea dictaturii, bătălia atacului 
asupra principalelor instituții de stat din Bucureşti, Braşov, 
Constanţa, Bod şi din alte localităţi din ţară şi a marilor 
demonstraţii de stradă din zilele de 3,4,5 şi 6 septembrie 
1940. Pentru ca la primul parastas pentru odihnirea 
sufletelor legionarilor - parastas ce se va oficia la 
mormântul eroilor Moţa şi Marin la Casa Verde din 
Bucureştii Noi — să se facă bilanțul morților: 

- peste 1000 de legionari ucişi, unii în cazne 
îngrozitoare, foarte greu de descris, morți pe altarul 
Legiunii pentru învierea neamului românesc în numele 
Mântuitorului lisus Hristos (era crezul legionarilor); | 

- şi numai două victime ale „odioaselor atrocități comise 
de legionari, doi prim-miniştri: liberalul IG. Duca şi naţional- 
tărănistul Armand Călinescu; 2 pentru 1000! 

' Astfel se prezenta situația la începutul lunii octombrie 
1940, când Antonescu decisese instituirea acelei „comisii de 


2 şi numai prin 
Era cuvântul lui Horia Sima. 


177 


nchetă criminală” (comisie care, repetăm, a avut un singur 
a imic şi a amâna „cercetările” sine 


:- acela de anu rezolva NIMIC 
i S Proletcultiştii comunişti. vorbesc despre sute de 
militanți ai mişcării muncitoreşti şi ai partidelor 


democrat-burgheze ucişi în perioada ofensivei Gărzii de 
Fier. Nu e nevoie, credem sa subliniem că afirmaţiile lor fac 
parte din legea de căpetenie a dialecticii marxiste: minciuna. 

Aşa stând lucrurile (ŞI ele stau numai aşa) proporția fiind 
de 2 la 1000, e uşor de înțeles de ce Mişcarea Legionară 
avea tot interesul-să aibă loc un proces, procesul care ar fi 
dezvăluit țării şi lumii adevărul asupra celor petrecute în 
marea tragedie legionară. 

Numai că în România de atunci mai existau cercuri 
politice cărora nu le convenea adevărul. Antoneştii vor 
sprijinii aceste cercuri. 

Şi, din nefericire, ca un blestem ineluctabil, a urmat 
masacrul de la Jilava. Perfidia Antoneştilor a învins dorința 
de legalitate a legionarilor... : 


178 


Incheiere 


Ultima mea încheiere, la ultima mea carte. Mă apro ii î 
curând de 90 de ani. Numai Dumnezeu ştie dacă oii 
apuca să scriu o alta. Speranța sentimentală a unui alt 
reînceput nu-mi poate înlocui recunoaşterea rațională al unui 
inevitabil sfârşit. Las astfel, cu litere de testament, generaţiei 
din care am făcut parte şi generaţiilor viitoare, întregul meu 
crez creştin şi românesc până la ardoarea cu care am scris 
cele ce ați citit. Dându-vă, ca ultim exemplu, câteva citate 
care vor exaspera probabil prin adevărul lor documentar 
altfel de necontestat, atât pe creştinii bigoţi cât şi pe evreii 
habotnici. Cu ei nu se poate dialoga. Orbirea lor este de o 
totală intoleranță. Ei sunt robi, deopotrivă, atât a 
neînțelegerii Bibliei, cât şi a neînţelegerii Talmudului. Pentru 
că, nimic nu face mai rău, binelui posibil al lumii în care trăim 
şi în care trebuie să ne înțelegem şi să ne împăcăm unii cu 
alţii, decât bigotismul unora şi habotnicismul altora. 

Citiţi, vă rog, aşadar şi recitiți, judecați şi rejudecaţi, cu 
toată mintea pe care v-a dat-o Cel de Sus ultimele mele 
cuvinte de mai jos. 

Edmond Fleg, monografia „Moise”, capitolul „Fuga în 

Midian”, pagina 26-27: 
„Stă scris: Moise zări un Egiptean, bătând un Evreu. 
Învăţaţii noştri şi-au dat cu părerea: «lată instinctul rău, 
acest instinct e 'voit de Dumnezeu, căci fără să vrea, 
serveşte voința Domnului»... 

Faraonul pusese peste fiecare cohortă de zece Evrei câte 
un vătav. Maror, Egipteanul, era cel cel mai crud dintre ei. 

Se întâmplase ca Dathan să aibă o soție, pe nume 
Şelomit, fiica lui Dibri, din tribul Dan. Şelomit era frumoasă, 
Maror râvnea la trupul ei. Într-o noapte, veni în casa lui 
Dathan, îl legă şi în fața sa, Îşi luă partea de plăcere de la 
fermecătoarea Şelomit. Dathan “o alungă pe Şelomit. Din 
acea zi, Maror deveni şi mai crud, îl bătea pe Dathan, îi 
căuta moartea. Văzând această nedreptate, Moise se mânie 


179 


o zi, când Maror ridică brațul să-l lovească 


foarte tare şi, AS piste 
pe Dathan, Moise ! "i ucidă? se întreabă rabinii noştri 


ut Moise să 4 
N a e Nu vei ucide? Dar, răspund ei, Moise s-a 
US : 


2 nClit î ul'lui de furie la justiția divină, şi acest gând a 
gândit în accesul! încât il răpuse pe Egiptean”. 
is ali ie MOL, făcut Corneliu Codreanu? Fac 

Prin comparație, ce a A, A 
această comparaţie, numai pentru a fi mai clar, cât mai clar 
cu putință, Doamne fereşte cu vreo urzire ascunsă de 
antisemitism, nu mi-aş permite, nici printr-un gând, să ating 
Simbolul de neatins al credinței sfinte a evreilor, pe Moise. 
Pentru că, aşa m-a învățat Căpitanul, a cărui fotografie mare 
stă în mica mea cameră de lucru, unde este scris, de mâna 
lui, cu crezul lui: „Nu voi fi niciodată în viaţa mea 
antisemit”. Mai învățându-ne el să respectăm cu dreaptă 
credință creştină toate religiile pământului. Cu deosebire 
religia mozaică, aceasta mai ales după discuţia cu rabinul 
David Şafran şi care, prin dorința de înțelegere şi iertare 
expres manifestată a amândorura, a intrat în istorie. 

Exasperat de bătăile la care îi supunea pe studenții din 
laşi, şeful poliției Manciu, un veritabil Maror, vătav pus de 
faraonul-rege peste cohortele de studenţi, Codreanu vine în 
piața publică şi, în legitimă apărare, îl ucide. 

Răzbunarea ticălosului rege Carol al II-lea s-a văzut. Aşa 
cum s-a văzut şi răzbunarea, în aparenţă inexplicabilă, a 
tinerilor în noaptea de masacru pe care v-am descris-o. 

Asta-i tot ce am mai avut de spus, cititorule. De aici încolo 
a aaa r pie înțelegerea ta, dreapta ta chibzuinţă şi 

imon spuse parcă în locul meu: „Acum, 


Slobozeşte, Doam > i 
pt ne, pe robul tău că văzură i alai 
Mântuirea Ta” „că văzură. och 


Amin. 


SFÂRŞIT 


180 


1934, vara, pe Valea Seacă, în drum spre muntele Rarău 
din Câmpulungul Bucovinei. Corneliu Codreanu, în mijlocul 
familiei unui veteran legionar, Gavril Uriciuc. 

Fotografia a fost făcută de V. Blănaru-Flamură care, în 
acea zi, l-a însoțit pe Căpitan mergând la tabăra de muncă 
legionară instalată în acel loc. 


151 


A[ 


l.25 


CUPRINS: 


Epilogul marii tragedii legionare 


Corneliu Zelea Codreanu, Carol al II-lea, 
camarila carlistă, Armand Călinescu 


Nicolae lorga face primul pas în marea 
tragedie legionară 


Dictatura regală,  represiunile  anti- 
legionare 


Arestarea lui Corneliu Zelea Codreanu. 
Procesul Căpitanului 


Machiavelismul din procesul Căpitanului 
Centuria morții 
Echipele de sacrificiu 


Înfricoşătorul asasinat din noaptea de 
29/30 noiembrie 1938 


1940, marii vinovaţi de la Jilava 
Masacrul de la Jilava 


Încheiere 


183 


V. Blănaru-Flamură, între ideal şi imposibil — de Gelu NETEA ...3-11 


Tiparul: Tipografia EDITURII ELISAVAROS 
Str. Luduş, nr.32, sector 1, Bucureşti 
Tel.: 220.94.06, 223.84.60, Fax: 220.94.06 


184 


O MĂRTURISIRE DE 
CREDINŢĂ LEGIONARĂ 


În ziua de 8 noiembrie ac. 
s-au împlinit 72 de ani de la primul 
congres al Legiunii Arhanghelul 
Mihail, congres care a avut loc la 
| A-Șal Se” Au. 2 O . 

La această primă manifestare 
legionară am participat ca membru 
al Frăției de Cruce a Liceului 
„Dragoş Vodă” din Câmpulungul 
Bucovinei şi am asistat la 
jurământul solemn de şef al 
Legiunii a lui Corneliu Zelea 
Codreanu. 

Eram fericit și cu nici un chip n- 
am regretat că în anul următor, 
1930, am fost întemnițat ca legionar şi am cunoscut supliciul 
torţionarilor lui Armand Călinescu, odiosul călău al Gărzii de Fier şi al 
tineretului român, cât şi toate crimele dictate de dementul rege Carol al 
II-lea. 

Din acest an am început să urc Golgota legionară, să fiu de zeci de ori 
întemnițat și obiect de supliciu şi ură în holocaustul românesc. 
Torţionarii mei erau şi ei români. 

Dar niciodată n-am blestemat, n-am nutrit idei de răzbunare, ci am 
lăsat ca răzbunarea să fie a lui Dumnezeu. 

Ca totdeauna am spus: „Iartă-i, Doamne cd nu Ştiu ce fac... 

Nu ştiu dacă bunul Dumnezeu i-a iertat sau nu și dacă în decursul 


anilor au fost poate legionari, camarazi de ai mei, care au cunoscut . 


păcatul de a pedepsi pe unii dintre ei, călăii mei. 
Dumnezeu să-i ierte-pe toţi!... 


V. BLĂNARU - FLAMURĂ 


ISBN: 973-87138-9-0 Preţ: 50.000 lei 


ap prari