Duiliu Sfintescu — Tragica deviere de la doctrina lui C.Z. Codreanu (1999)

TRAGICA DEVIERE 
DE LA DOCTRINA şl VOINŢA LUI 
CORNELIE ZELEA CODREANU 


Introducere 

Sfârşitul democraţiei în România (atâta câtă a fost), şi instalarea 
dictaturii regale, soldată cu prăbuşirea frontierelor, intrarea 
României în război şi dezastrele care au urmat, au marcat puternic 
întregul popor român şi, laolaltă cu el, Mişcarea Legionară. 
Evenimentele care s-au scurs în aceşti ani tragici s-au soldat cu 
lichidarea fizică a aproape întregii elite legionare şi cu crearea unei 
devieri grave de la linia trasată de Corneliu Zelea Codreanu, ale 
cărei consecinţe dureroase se resimt până astăzi. 

Prezentul capitol este dedicat acestui subiect. El este alcătuit, 
în principal, dintr-o succesiune de texte - memorii, declaraţii, 
mărturii, documente - care vor permite cititorului să înţeleagă 
desfăşurarea evenimentelor privind Mişcarea Legionară în perioada 
marii prigoane care a început în primăvara anului 1938. Pentru ca 
textele amintite să poată fi valorificate în mod optim de către cititor, 
vom indica pe scurt câteva repere cronologice şi vom schiţa astfel 
o structură generală a evenimentelor. Cititorul va putea astfel să 
plaseze textele (în general fragmente din lucrări mai ample) care 
formeză substanţa principală a capitolului. Să considerăm, aşadar, 
evenimentele anului 1938. 


417 



Carol al Il-lea instaurează, în Februarie 1938, dictatura regală. 
Prin Decretul Regal nr. 870 din 17 Februarie 1938, este practic 
suprimată orice activitate politică. Din acest moment, organele de 
ordine publică sunt exclusiv puse la dispoziţia bunului plac al 
regelui. Corneliu Zelea Codreanu răspunde acestui Decret regal 
printr-o circulară (nr. 148), prin care dispune desfiinţarea partidului 
Totul pentru Ţară (forma politică, legal constituită, a Mişcării 
Legionare). 

Această reacţie a lui Corneliu Zelea Codreanu nu l-a împiedicat 
pe rege să continue şi să amplifice campania de lichidare a Mişcării 
Legionare, prin mari, abuzive şi criminale măsuri. In noaptea de 
17-18 Aprilie 1938, Corneliu Zelea Codreanu şi împreună cu el un 

A 

mare număr de persoane din elita legionară, au fost arestaţi. In 
urma procesului înscenat contra lui Corneliu Zelea Codreanu (23- 
25 mai 1938) - proces în care au fost violate cele mai elementare 
norme de drept - Căpitanul a fost condamnat la 10 ani de muncă 
silnică. 

Imediat după valul de arestări din 16-17 Aprilie, căpeteniile 
legionare rămase în libertate au format un aşa-zis „comandament 
de prigoană 44 . Denumirea era uşor abuzivă, întrucât această echipă 
nu avea ce comanda: Mişcarea Legionară îşi încetase, de fapt, 
activitatea. Acel comandament îşi propunea, mai curând, să ţină 
legătura dintre legionari, să colecteze cotizaţii pentru ajutorarea 
familiilor celor arestaţi şi să difuzeze indicaţiile primite de la gradele 
legionare, în special de la Corneliu Zelea Codreanu. 

Din închisoare, acesta a lansat apeluri clare, insistente şi 
repetate la linişte. 

Comandamentul de prigoană i-a dat delegaţie lui Horia Sima - 
care nu avusese o activitate de natură să-l fi făcut cunoscut forţelor 
de poliţie - pentru a asigura legătura cu legionarii din ţară. 

Activitatea desfăşurată de Horia Sima a fost însă în flagrantă 
contradicţie cu consemnul de linişte lansat de Corneliu Zelea 


418 



Codreanu. Violenţele gratuite pe care Horia Sima le-a provocat au 
facilitat tandemului Carol - Călinescu, asasinarea lui Corneliu Zelea 
Codreanu, sub pretextul unei reacţii de răspuns la tulburările din 
tară. 

După asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu, Horia Sima, ca 
şi alţi legionari, pleacă în Germania. Acolo el îşi creează un grup 
de oameni, în general executanţi docili ai ordinelor sale („grupul 
celor 17“, numit aşa de el însuşi), cu care va lucra în mod sectar, 
ignorând gradele legionare create de Căpitan. 

întors în ţară în primăvara lui 1940, Horia Sima, în urma uciderii 
lui Corneliu Zelea Codreanu şi a sutelor de legionari din anii 1938- 
1939, se pune la dispoziţia lui Carol II. 

Principalele elemente care au favorizat desfăşurarea 
evenimentelor din 1940 au fost: (1) slăbiciunea tot mai pronunţată 
a guvernării carliste; (2) încercarea lui Carol II de a-şi menţine 
favo-rabilă Germania; (3) poziţia ocupată de Sima în cadrul 
comandamentului de prigoană; (4) dorinţa regelui Carol de a lichida 
Mişcarea Legionară; (5) exasperarea care domnea în rândul 
legionarilor în urma asasinării lui Corneliu Zelea Codreanu. 

în toamna lui 1940, după abdicarea lui Carol şi venirea la 
guvern a generalului Antonescu, împreună cu Mişcarea Legionară, 
Horia Sima, deschizând larg porţile Mişcării Legionare, a permis 
intrarea unui număr însemnat de elemente oportuniste şi 
turbulente, care nu aveau nici o legătură cu linia trasată de 
Corneliu Zelea Codreanu. 

Despărţirea mea de Sima 

în cei doi ani de prezenţă, zi de zi, la Sediu, întâlnisem o mare 
parte din figurile de frunte ale Mişcării Legionare. Pe Sima nu-1 
văzusem niciodată, dar cum ţineam condica de grade, ştiam de 
prezenţa lui undeva în Banat. 


419 



Imediat după arestarea Căpitanului, Gh. Dragomir-Jilava îmi 
spune: „Până acum nu ai activat pe teren şi eşti liber. îţi revine mi¬ 
siunea de a lua în primire legătura cu organizaţiile celor patru 
sectoare ale Capitalei. (Pe atunci, oraşul Bucureşti avea patru 
sectoare, fiecare cu primăria lui. Existau organizaţii legionare pentru 
cele patru sectoare). Misiunea consta în a transmite informaţii şi e- 
ventuale dispoziţii, şi mai ales, în a colecta cotizaţiile pentru 
ajutorarea familiilor celor arestaţi. Delegatul «comandamentului 
de prigoană» pentru contactul cu organizaţiile de aici şi cele din 
provincie, este Sima, care nu e cunoscut de poliţie, fiindcă nu a 
activat nici în Bucureşti, nici în restul ţării. în plus, are o figură 
ştearsă, care nu atrage atenţia pe unde trece.“ Mi l-a prezentat şi 
apoi îl întâlneam la câte un colţ de stradă din când în când sau la 
nevoie. 

Eu rămăsesem nearestat şi aveam aceeaşi funcţie de inginer la 
CFR. în Octombrie 1938, am primit dispoziţia de a dirija şi 
supraveghea lucrările de amenajare a liniei ferate Comarnic- 
Predeal, ceea ce necesita, din când în când, prezenţa mea la faţa 
locului. I-am spus lui Sima acest lucru, cerându-i să mă înlocuiască, 
sau cel puţin să-mi dea o „dublură 44 , ca să fie în tot timpul cineva 
prezent pentru misiunea mea. 

Sima a stat câteva momente, concentrat, gândindu-se, şi apoi 
mi-a spus: „E foarte bine camarade, şi-ţi dau o misiune. Vei studia, 
ca specialist, provocarea deraierii unui tren într-o regiune de pădure, 
pe care ţi-o voi indica ulterior. Va fi cazul pentru un tren regal. Iei 
legătura şi cu legionarii de la Azuga şi constituiţi o echipă de 
intervenţie. 44 

Am rămas uluit. „Cum? nu se poate! Cum e posibil aşa ceva, 
când avem dispoziţie de linişte totală? Şi când Căpitanul e în mâinile 
lor? 44 

M-a privit încruntat, duşmănos, şi mi-a spus cuvintele care şi 
astăzi îmi răsună în urechi: „Camarade, dumneata nu ai căderea să 


420 



judeci dispoziţiile comandamentului. Le execuţi, dacă eşti vrednic.“ 

Evident, nu am fost vrednic . 

Dar mi-a venit în minte numele unui alt bine cunoscut 
comandant legionar, foarte activ pe teren, pentru ca apoi să devină 
simbolul trădării în sânul Legiunii. 

Aceasta este mărturia mea, pe care o pot repeta oriunde şi 
oricând.* 

Duiliu Sfinţescu 

Gheorghe Racoveanu 

Extras din Mişcarea Legionară şi Biserica , de Gh. Racoveanu, 
(pg. 31, Ed. Armatolii, Roma, 1973) 

Tot ce s-a făcut după 1938, toate acţiunile, dispoziţiile, toate 
teoriile, trebuie, aşadar, supuse unei operaţii de verificare. Dreptarul 
adevărului în Legiune fiind concordanţa cu esenţialul, cu 
permanentul legionar, operaţia de confruntare este posibilă. Când 
legea legionară „Luptă şi nu fi niciodată mişel... decât să învingi 


* Poate că trebuie menţionat faptul că din mulţimile generaţiei care a alcătuit Mişcarea 
Legionară nu se poate vorbi, în sensul strict al cuvântului, decât de un singur caz de trădare, 
acela al lui Stelescu, ale cărui tentative de asasinare a Căpitanului urmăreau substituirea sa 
în funcţia de conducere a Mişcării. El însă, nu era un caz tipic de legionar format prin 
acţiunea de educaţie spirituală a Căpitanului, ci se alăturase înainte de înfiinţarea structurii 
de formare a cadrelor Mişcărrii Legionare. Unicitatea cazului este cu atât mai remarcabilă, 
cu cât o raportăm la imensele presiuni pe care le-au exercitat forţele adverse, represive, 
asupra marii mase legionare pentru a o determina la dezerţiune şi trădare. Este, iarăşi, cum 
nu se poate mai semnificativ, pentru indisponibilitatea la trădare a oricărui legionar, faptul 
că o simplă laşitate ca aceea a preotului Grigore Cristescu, a fost catalogată de mediile 
legionare drept o trădare. 

în fapt acest preot legionar, a doua zi după arestarea Căpitanului din 1938, a făcut din 
proprie iniţiativă o declaraţie de lepădare de Mişcarea Legionară, pentru a-şi pune propria 
persoană la adăpost de prigoana care se putea prevedea. 

Cât despre Horia Sima, cazul lui reprezintă ceva mult mai grav decât o trădare, deoarece 
prin acţiunile sale el a înfăptuit o adevărată şi tragică deviere de la comandamentele doctrinei 
legionare. 


421 



prjntr-o infamie, mai bine să cazi, luptând pe drumul onoarei “ 
(Cărticica şefului de cuib) ar fi înlocuită cu deviza învinge prin 
orice mijloc, oricât de abomibabil" atunci ne-am afla într-un caz de 
denaturare. Şi această denaturare trebuie respinsă hotărât. Când 
întemeietorul cere ca legionarul să fie om de cuvânt (Cărticica 
şefului de cuib); sau când se spune că „legionarul nu cunoaşte 
tragerea pe sfoară a altui om" ( Cărticica şefului de cuib), acestea 
sunt norme care nu mai pot fi infirmate de urmaşii la conducerea 
Legiunii. Când Corneliu Codreanu afirmă că ideea fundamentală 
de la care porneşte Legiunea nu este programul politic (Pentru 
Legionari) ; când el spune că Legiunea va învinge numai cu 
desăvârşirea unui proces de conştiinţă la poporul român; numai când 
„acest proces de conştiinţă va cuprinde majoritatea poporului şi va 
da roade" (Circulări), a voi să ajungi la conducerea ţării, cu orice 
preţ - chiar cu preţul loviturii de stat - ca apoi să impui procesul de 
conştiinţă de care e vorba, însemnea-ză a aşeza carul înaintea boilor. 
Iar a practica convingerea că „ misticismul “ legionar, credinţa în 
învierea lui Cristos şi credinţa în „învierea neamurilor" sunt „plumb 
în aripile Legiunii", însemnează că n-ai înţeles nimic din rodnicia 
unei credinţe care constituie actul de nobleţe al poporului român 
creştin. 

Catalogul creşterilor false în sânul Legiunii şi catalogul falselor 
formulări ale creşterii morale, poate fi continuat. Aici am indicat doar 
cele de urmat în întocmirea lui. 

Ion ZEANA: 

Amintiri din marea prigoană (text inedit) 

într-o după-amiază, pe la sfârşitul lui octombrie 1938, 
împreună cu Nae Mazilescu, ne-am dus la întâlnire (convocaţi de 
Horia Sima, n.ed.). Şedinţa se ţinea într-o casă de pe Calea Rahovei, 
la o fostă gazdă a lui Horia Sima de pe vremea studenţiei sale. 


422 



după spusele lui Mazilescu. Am urcat treptele unei vechi scări de 
lemn, la etaj, pe un coridor îngust şi cam întunecos, până la uşa 
unei camere. Era o odăiţă destul de luminoasă cu o fereastră în 
mijlocul peretului dinspre Calea Rahovei. în centru avea o măsuţă 
cu două - trei scaune în jurul ei. Probabil că aici a locuit Horia 
Sima ca student. în cameră se aflau trei camarazi: Filipov Vasile, 
Morărescu, şeful grupului de la Academia Comercială, şi avocatul 
Nicolae Făgădaru din Cluj, pe care îl cunoşteam din timpul 
studenţiei mele clujene. Am dat mâna cu cei prezenţi şi m-am aşezat 
pe o canapea, în stânga lui Făgădaru. Dintru început m-a surprins 
prezenţa lui Făgădaru la această şedinţă restrânsă a centrului 
studenţesc legionar din Bucureşti, de la care lipseau şefii grupuriloi 
de la Facultatea de Drept, medicină şi politehnică. După vreo 
jumătate de oră şi-a făcut apariţia şi Horia Sima. Era singur. Ne¬ 
am sculat cu toţii în picioare şi î-am salutat. Ne-a făcut semn să ne 
aşezăm şi el, în picioare cu mâinile rezemate pe speteaza unui scaun, 
din apropierea uşii, ne-a spus: 

- Camarazi, vă aduc o veste proastă. Ungaria a mobilizat 
500.000 de soldaţi şi este gata să ne atace şi să ocupe Transilvania. 
Trebuie să facem ceva şi să-l curăţăm pe Armând Căîinescu... Altfel 
pierdem Ardealul. S-a oprit o clipă, privindu-ne stăruitor. Uimire 
generală subliniată de o tăcere apăsătoare . 

Atunci când i-am atras atenţia că orice violenţă ar putea costa 

capul Căpitanului, Horia Sima a spus: 

- Camarade Zeana, pentru mine Ardealul preţuieşte mai mult 
decât capul Căpitanului! Şi mă privea ţintă . (...) 

Deodată, dându-şi seama probabil că l-a luat gura pe dinainte 
cu privire la „capul Căpitanului 44 , Floria Sima şi-a schimbat brusc 
atitudinea şi ne-a expus pe loc planul unei lovituri de stat. Simplu 
şi cu multă dezinvoltură, ne-a spus că putem conta şi pe sprijinul 
unor unităţi militare, căci în armată dispunem de adeziunea multor 
cadre ofiţereşti până la gradul de căpitan şi maior, că un locotenent 


423 



pirotehnician a inventat o aruncătoare de flăcări, superioară celei 
germane, care bate până la o sută de metri distanţă. Cu uşurinţă 
uimitoare a şi repartizat pe loc celor prezenţi câteva obiective 
prevăzute. La despărţire, ne-a dat adresa unui subofiţer, de la care 
Filipov, însoţit de Nae Mazilescu, de mine şi de un student la drept, 
a ridicat un revolver mare, lung şi greu, de tip Mauser, dacă nu mă 
înşel, cu 12 gloanţe, care era defect şi trebuia reparat. Cu asemenea 
vechituri de arme, şi atât de reduse cantitativ, plănuia Horia Sima 
să dea lovitura de stat, care să aducă biruinţa legionară, contra 
principiilor şi tuturor dispoziţiilor date de Căpitan. 

N-a trecut mult timp, şi în luna noiembrie au izbucnit actele 
teroriste organizate de Horia Sima în mai multe localităţi din Ardeal: 
Cluj, Oradea, Turda, Huedin - extinse şi în Bucovina, la Cernăuţi, 
şi în Banat la Timişoara. 

Realitatea este că actele teroriste din Ardeal n-au fost ordonate 
de Comandamentul legionar, cum fals pretindea Horia Sima, ci erau 
exclusiv propria lui operă. Comandamentul legionar, condus de 
profesorul Vasile Cristescu, a fost pus pur şi simplu în faţa unui 
fapt împlinit, ale cărui consecinţe funeste pentru viaţa Căpitanului 
şi a celorlalţi fruntaşi legionari erau previzibile. 

Legionarii care auziseră pe căi proprii de existenţa unui 
asemenea ordin, au dat declaraţii, şi mai toţi au fost eliberaţi. 
Ceilalţi, precum Stoicănescu, devotat lui Sima, n-au vrut să dea 
declaraţii şi consecinţa pentru mulţi a fost moartea! Nu însă şi pentru 
Stoicănescu. 

Analizând logic cazul, Sima era singurul căruia nu-i putea 
conveni executarea ordinului de a se da declaraţii. El ştia prea bine 
că eventuala eliberare din lagăr a Comandanţilor Bunei Vestiri, ca 
şi a celor cel puţin 5-6 Comandanţi legionari, cu mai multe şi notorii 
drepturi de a comanda decât el, l-ar fi obligat să renunţe la condu¬ 
cerea care, şi aşa, nu-i era decât provizorie, iar în urmare, ar fi 
trebuit să se încadreze sub directivele altora! 


424 



De aceea, atunci şi mai apoi, de câte ori a putut a torpilat orice 
încercare a cuiva să se ridice. Pe această linie de gândire: „Cum să 
facă să rămână şef?“ trebuia să piară Căpitanul şi cât mai multe 
căpetenii legionare, din cele recunoscute şi ascultate. Planul, cu 
tot diavolescul conţinut, a fost înfăptuit! Nevrednicia, incapacitatea, 
ca şi imoralitatea insului au rămas în grija viitorului, să le verifice 
şi să le dovedească. 

Şi Căpitanul a pierit: Asasinilor li se oferise la timp un 
extraordinar pretext de către Horia Sima, prin organizarea 
atentatului de la Cluj contra profesorului Ştefănescu-Goangă. Se 
va mai putea îndoi cineva, de acum înainte, că Sima a contribuit la 
comiterea acestei fioroase crime contra destinelor Neamului 
Românesc? 

Combinaţiile dintre Sima şi Moruzov n-au încetat odată cu 
suprimarea Căpitanului. Moruzov şi Carol II au continuat să 
manevreze ambiţiile lui Sima, promovându-1 şef al Mişcăiii de¬ 
capitate. Totodată, a fost curăţat terenul politic de eventuali 
contracandidaţi ai lui Sima. La 11 ianuarie 1939 este arestat şeful 
organizaţiei „Răzleţi 41 ; la 24 ianuarie se descoperă aruncătoarele 
de flăcări şi este arestat, apoi strangulat, locotenentul chimist N. 
Dumitrescu, inventatorul acestei arme; la 6 ianuarie, în fine, este 
asasinat Profesorul Vasile Cristescu. 

Din relatările lui Biriş, mai rezultă că pe urmele lui se afla 
Inspectorul de la Poliţie, Parizianu, care îl sfătuieşte pe Sima să se 
refugieze în Germania. Moruzov îi şi trimite, prin Biriş, un plic cu 
o sumă de bani. Horia Sima ajunge în Germania la 4 febr. 1939. 
Nu-i spune nici o vorbuliţă lui Papanace şi-i încredinţează lui 
Vârfureanu toate legăturile cu lumea legionară. Episodul 
Vârfureanu trebuie analizat aparte, pentru că şi el conţine bănuieli 
în ce priveşte trădarea lui Sima*. 

* Nicoleta îl identificase pe Vârfureanu ca suspect. Prin octombrie 1938 îi 
comunicase temerile ei autorului acestei cărţi. 


425 



Prof. univ. DIMITRIE GĂZDARU 

Responsabilitatea lui Horia SIMA la asasinarea Căpitanului 
(document şi comentarii extrase din Pământul strămoşesc, nr. 

4, 1977-78, pag. 69-91) 

(...) In timp ce, în a doua jumătate a anului 1938, Căpitanul se 
găsea condamnat şi încarcerat la Râmnicu Sărat, împreună cu statul 
său major, cu Nicadorii şi Decemvirii, Horia Sima avea în mână'firele 
conducerii Legiunii libere, pentru condiţia lui de grad mai puţin urmărit 
de poliţie. Consemnul era să păstreze o totală linişte, pentru a nu se da 
pretext la înăsprirea prigoanei şi la periclitarea vieţii Căpitanului şi a 
elitei legionare. Se alcătuise un comandament de emergenţă. în acest 
comandament se petrece un lucru extrem de straniu, care abia acum 
iese Ia iveală: Horia Sima stabileşte o legătură absolut secretă cu 
persecutorii noştri, şi anume Mihail Moruzov, şeful Serviciului Secret 
de Informaţii, instrument intim al lui Carol al Il-lea. Nu o comunică 
nimănui dintre camarazii din Comandamentul de emergenţă, ci o 
păstrează şi o utilizează, fără chiar să o comunice Căpitanului. (...) în 
septembrie 1938 - accentuez: cu două luni înainte de asasinarea 
Căpitanului - întovărăşit de Biriş, Horia Sima are o întâlnire cu 
Moruzov în Grădina Botanică din Bucureşti. 

întâlnirea era conspirativă. Chiar numele ce-şi luase Moruzov era 
conspirativ. I se zicea Inginerul. Biriş le facea siguranţă mergând în 
urma lor. La un moment dat, Biriş surprinde îndemnul dat de Moruzov 
lui Sima: „Trebuie să acţionezi, dragă Horia.“ 

Acest îndemn urmărea două scopuri: 

1. Sima să se agite ca să dovedească Regelui şi opiniei publice că 
Legiunea viază şi că el e demn să fie urmaşul lui Codreanu. 

2. La moştenirea comenzii, fireşte nu se putea ajunge decât prin 
dispariţia titularului, prin asasinarea Căpitanului... 

Şi, în adevăr, Horia Sima a organizat, exact în această vreme, o 

serie de âtentate teroriste fără să tină seama de avertismentele celorlalţi 

> > 


426 



membri din Comandamentul de emergenţă şi nici măcar de 
admonestările pe care i le trimiteau de la Râmnicu Sărat. Căpitanul 
sau inginerul Clime. Sunt foarte interesante şi juste consideraţiile pe 
care le face Papanace asupra acestei chestiuni, în prezentul volum al 
Pământului Strămoşesc. 

La fel de sugestive sunt însemnările inedite ale inginerului Virgil 
Ionescu referitoare la aceeaşi epocă. Astfel, la p. 201 din volumul 

menţionat, găsim: ' _ . • • 

„Toţi vizitatorii ne-au confirmat că în ţară erau agitaţii sterile şi 

fără rost, mai ales în Bucovina şi Ardeal, unde conducerea lui Sima 

găsea mai multă ascultare 44 . _ _ . 

Cu ocazia vizitei avocatului Horia Cosmovici la închisoare şi pi m 

mijlocirea acestuia, Clime i-a repetat lui Sima ordinele de li-nişte 
precum şi ştirea că nerespectarea acelor ordine îl supăra foarte tare pe 
Căpitan. Clime a avut fagăduiala lui Cosmovici că-i va repeta lui Sima 
indicaţiile Căpitanului, dar după aceasta - enigmă! - Cosmovici n-a 
mai obţinut permisul să-i viziteze pe cei închişi. Cred că nu-i exclusă 

o intervenţie negativă a lui Sima pe lângă Morazov. 

Prin Octombrie sau Noiembrie 1938, Căpitanul a reuşit să tii-mită 
un ordin scris, în sensul că legionarii din lagăre să semneze declaraţiile 
cerute de autorităţi spre a grăbi eliberarea lor. Ordinul a ajuns m mana 
lui Sima prin intennediul ultim al soţiei Căpitanului. Sima l-a nesocotit 
şi pe acesta. Relatează Virgil Ionescu, p« 212. 

TREI DECLARAŢII 

SOŢIA Căpitanului (Doamna Elena CODREANU): 

„...am rugat-o pe prietena mea şi apărătorea soţului meu la proces, 
Lizeta Gheorghiu, să-mi procure o autorizaţie pentru a-lputea vedea 
la închisoare şi, pe la mijlocul lunii Noiembrie 1938, am plecat din 
Bucureşti la Râmnicu Sărat. Am avut cu el un vorbitor, timp în care a 
reuşit să-mi strecoare un bileţel către vârfurile legionare care inca 


427 



mai emu libere şi către Mişcarea Legionară în general. El recomanda 
linişte, linişte... şi să nu se încerce nimic care să agite spiritele. 

In jurul închisorii şi în gară circulau, agenţi în civil. Aveam frică 
să nu fiu urmărită şi mă uitam mereu în urmă. Peronul gării era 
populat... Mi-am scos biletul de tren şi am ieşit şi eu într-un colţ al 
acestui peron, tot cu frică. Noroc că nu a trebuit să aştept mult trenul. 
Scăpasem, eu şi biletul ce-lpurtam ascuns. Nu-mi amintesc exact cui 
am dat biletul. Ştiu că l-am dat unui grad legionar .“ 

Bucureşti , 1992 

Secretarul - (Stelian STĂNICEL): 

Declaraţie solemnă: „Dacă ar fi să-mi destănuiesc sufletul 
sbuciumat, sub patrafir, şi dacă în afară de preot, umbra Căpitanului 
ar fi de faţă, spovedania mea astăzi, după 53 de ani, ar fi aceasta: 

La câteva zile după 15 Noiembrie, am fost chemat, de unde eram 
ascuns ca să nu fiu arestat, de Comandamentul în prigoană, la o şedinţă 
în grădina lui Titi Cristescu, din cartierul Obor. 

Am întâlnit acolo pe Constantin Papanace, floria Sima, Nicolae 
Horodniceanu, preotulDumitrescu - Borşa, Dragomir - Jilava şi alţii. 
In total vreo 10 la număr. 

Comandamentul primise o notă de la Căpitan, din închisoarea 
Râmnicu Sărat, adusă de doamna Codreanu care-l vizitase cu 2-3 zile 
înainte. Mi s-a arătat nota ce conţinea câteva rânduri. Am recunoscut 
imediat scrisul Căpitanului. Rândurile conţineau un ordin categoric: 
„ linişte, linişte, linişte 

Am fost întrebat dacă avea Căpitanul obicei, una să scrie şi alta 
să gândească. Dacă nu cumva ordinul de „linişte "‘ s-ar putea interpreta 
şi în sens contrar? Răspunsul meu a fost un nu categoric. Din 
experienţa trăită în biroul lui: tot ce făcea, tot ce spunea şi tot ce scria 
era literă de Evanghelie. Nu avea secrete şi nimic de ascuns. Scrisorile 
şi circularele pe care le băteam la maşină nu puteau suferi nici măcar 
lipsa unei virgule. 


428 



Peste câteva zile, regele Carol a plecat la Londra, Paris şi Berlin, 
în vremea aceasta, la Cluj, câţiva legionari au tăiat urechea lui 
Goangă, rector al Universităţii. A doua zi, Armând Călinescu şi presa 
alarma ţara că legionarii pregătesc revoluţie şi asasinate. Ordinul 
„ linişte “ n-a fost respectat. Mărturiile ulterioare ale supravieţuitorilor 
indică, cu prisosinţă, pe cei care, din aventură sau motive străine de 
Mişcarea Legionară, urmăreau eliminarea Căpitanului. 

Ce a urmat se ştie. Câteva zile mai târziu în 29/30 Noiembrie, 
Noaptea Sfântului Andrei, 1938, Căpitanul a fost asasinat /“ 

Februarie 1991, S.U.A. 

Avocatul apărării în procesul din 1938 (Horia COSMOVICI): 

într-o discuţie referitoare la contactele dintre cei condamnaţi şi 
închişi la Râmnicu Sărat şi cei din exterior, avocatul Horia Cosmovici, 
apărător în procesul Căpitanului, delară printre altele: 

M-am prezentat la direcţia închisorii Râmnicu Sărat, ca avocat 
al condamnatului Corneliu Codreanu, cerând să-l cheme la vorbitor. 
Ofiţerul s-a dus să ceară instrucţiuni comandantului închisorii. S-a 
întors peste puţin spunând: ,JLu se mai poate vorbi cu Corneliu Zelea 
Codreanu, cereţi pe altcineva să vorbească pentru eî\ 

- Nu pot să desemnez eu persoana, trebuie să o aleagă însuşi, i- 
am răspuns. 

Ofiţerul a plecat din nou şi s-a întors peste puţin însoţit de D-l 
inginer Clime, care mi-a spus următoarele: 

- M-a trimis Căpitanul, să vorbesc pentru el şi în numele lui. 

întrebarea mea a fost: 

- Se menţine consemnul liniştii totale? 

Răspunsul a fost dar: 

- Categoric. Mai ales în situaţia asta. 

- Dar dacă va fi asasinat Căpitanul? 

- Şi atunci . 

Bucureşti, Decembrie 1992 


429 



Constantin Papanace: Fără Căpitan 

sa ma anunţe^ au început pregătirile pentru „revoluţie 44 
chemând din fiecare judeţ câte 5-10 legionari, să vie la Bucureşti, cu 
pistoale. Imediat, am contramandat dispoziţia şi l-am chemat la ordine 
şi l-am tras la răspundere pe Horia Sima. Imputările au fost violente. 
Ghiţă Dragomir l-a ameninţat chiar, că dacă face lucruri de acest fel 
care periclitează viaţa Căpitanului, răspunde cu capul. 

S-a justificat că, altă ieşire din această situaţie „disperată 44 nu exista! 
Impresia mea a fost că acest om clocotea de ambiţia de a se afirma, cu 
orice preţ, chiar cu moartea Căpitanului. 

Avea ceva din psihoza bolnăvicioasă a lui Erostrat, care a dat foc 
templului pentru ca, măcar în această formă, să intre în istorie. 

(...) aflasem că şi Alecu Cantacuzino pregăteşte o „lovitură de 
stat 44 . Pentru ca Alecu să nu i-o ia înainte (lui Horia Sima, n. ed.) s-a 
grăbit să accelereze el „revoluţia 44 . 

Rămâneai încremenit de atâta lipsă de răspundere în acest joc „de- 
a revoluţia 44 . Aceste atitudini divergente şi atât de primejdioase nu le 
putea clarfica decât tot cuvântul lui. Am spus lui Victor Dragomirescu 
să comunice lui Alecu Cantacuzino să nu întreprindă nimic până nu 
am dezlegare de la Căpitan, iar pe Horia Sima căutam să-l ţin cât mai 
din scurt. 

Aşteptam să vie rândul la vizită Doamnei Codreanu, spre a 
comunica Căpitanului aceste lucruri. 

D-na Codreanu era rugată să ne aducă un răspuns. Când s-a întors, 
am întâlnit-o într-o maşină condusă de un şofer legionar, în care erau 
şi Nicoleta Nicolescu, Horia Sima şi Ghiţă Dragomir. Mi-a spus că 
tactica rămâne aceeaşi pe care au fixat-o la început. L-a supărat jocul 
de-a revoluţia şi a răspuns, în ceea ce îl priveşte pe Alecu, care cere 
„dezlegare pentru acţiune 44 : ,J\lu numai că nu îl dezleg, ci îl şi leg“ 

Intr-o şedinţă, am luat în cercetare întreaga situaţie. Mi s-au părut 
foarte curioase insistenţele lui Sima în ce priveşte activitatea legionară, 
mai ales că ele se produceau după ce Căpitanul reînnoise dispoziţia că 


430 



se menţine pe linia tactică a evitării oricărei provocări. El (Hona Sima, 
n. ed.) susţinea că noi trebuie să acţionăm tară a ţine seama de ea. 

La 28 3 noiembrie 1938 am aflat despre atacul asupra rectorului 
Universităţii din Cluj, Ştefanescu-Goangă. Am rămas uluit. Mă 
înăbuşeam de revoltă. Trebuie să fie inconştienţi sau agenţi provocatori 
cei ce-au săvârşit atacul. Mai târziu am aflat că acest atentat s-a executat 
în urma ordinelor categorice ale lui Horia Sima, date de el personal. 
în acest sens, iată ce mai relatează Papanace: 

Eram în grădină cu Titi Cristescu. Atunci l-am văzut pentru a doua 
oară (pe Horia Sima); mi-a stârnit aversiune prin felul cum s-a 
exprimat la adresa Căpitanului. „Ce să-i facem noi lui Cornehu 
Codreanu, dacă a ascultat de cei de la Bucureşti şi s-a dat pe mâinile 
lui Armând Călinescu?“ Şi iarăşi a aruncat câteva săgeţi veninoase 
împotriva lui Clime. Pentru prima dată am auzit un legionar numindu- 
1 pe Căpitan, în cerc legionar, Comeliu Codreanu. Tonul în care a 
vorbit şi faţa schimonosită de o răutate neputincioasă mi-au trezit o 

aversiune care îmi va rămâne prezentă tot timpul. 

Editura Armatolii, 1984 

Victor APOSTOLESCU 
Lovitura de la 3 sept. 1940 
Ocuparea Chesturii de poliţie din Braşov. 

Pe la sfârşitul lunii August 1940, mă cheamă Horia Sima, care, 
venit din Germania la începutul acelei veri, se şi înscăunase în adunarea 
gradelor legionare, mă cheamă la o adunare ţinută în casa lui Radu 
Budişteanu, ca şef al Mişcării Legionare. Eram un susţinător al lui. 
Mă întreabă dacă-s gata să merg la Braşov că se pregăteşte ceva acolo. 
Mi-am închipuit ce. I-am răspuns da. A mai vrut să ştie dacă pot să-mi 
iau cu mine şi câţiva camarazi de la Cluj. I-am spus că nu. Clujul 
fusese dat ungurilor şi noi toţi eram împrăştiaţi prin ţară. Era prea 
târziu ca să mai pot da de ei. 


431 



/V. 

In ziua de 3 septembrie, ia ora 8 seara, aveam misiunea, cu o echipă 
de camarazi, să atac şi să ocup Chestura de Poliţie din Braşov. Toţi 
trebuiau să fie prezenţi acolo în după-amiaza zilei de 3 Septembrie. 

De toţi, eram 16 până la 18 inşi. 

Şefii de grupuri mi-au raportat că n-au destul armament, numai 
două pistoale. Le-am spus să n-aibă grijă că ne vor sosi. 

A 

In timp ce stăm de vorbă cu un camarad pe o bancă îl zăresc pe 
camaradul Sultan Donat, îmbrăcat în haină de ofiţer, cu gradul de 
sublocotenent, traversând la 10-15 metri de noi grădina. 

Parcă simţeam că n-am să-l mai văd. A căzut în acea seară, la 
asaltul Regimentului de Artilerie din Braşov. Cum s-a ales un astfel 
de obiectiv? Echipa lui avea un efectiv mic de legionari. 

/V _ 

Stăm pe ghimpi. îngrijorat, cer să vorbesc cu Horia Sima. Mi s-a 
dat adresa lui. Locuia la un frate de-al lui Puiu Gârcineanu, medic 
militar la Braşov. L-am găsit acolo. Era îmbrăcat într-o uniformă 
militară, cu un grad de locotenent, cred. I-am făcut cunoscut lui Horia 
Sima că nu avem destul armament, numai două pistoale. A scos un 
revolver din buzunar, fără încărcător şi mi î-a dat spunându-mi: „Ia-1 
ca să-i sperii cel puţin!“ M-am uitat la el şi nu-mi venea să cred că 
nu-şi dă seama de ce-mi spune. Mergeam doar la moarte, cu camarazii 
mei, şi nu la speriat ciori! 

Aşa am început să mă lămuresc şi eu că, în acţiunile întreprinse de 
el, prea puţin au valorat, în ochii inimii lui, bieţii ostaşi legionari! I-a 
trimis aşa de uşor la moarte, cum trimit geambaşii vitele la abator, n-a 
făcut nici o economie cu elementul luptător legionar. 

Isprava lui Horia Sima 
de la 3 septembrie 1940, la Braşov 

Relatează Dumitru Groza 

Horia Sima, ca delegat al „Comandamentului de prigoană^, mă 
convoacă şi-mi spune: „Să-mi pui la dispoziţie un om de cea mai mare 
încredere, care să păstreze legătura dintre noi (eu şi el) stabilind 
consemnele de regăsire? 1 


432 



La aceasta îi trimit pe omul de nădejde şi de încredere, Donat 
Sultan pe care-1 cunoscusem în închisoarea din Chişinău... îmi era 
drag, fiind un suflet extraordinar. îl chem ia mine şi îi zic: „Te duci 
la Braşov şi vei întâlni în locul X, în ziua Z, la ora D, un camarad. 
Are semnalmentele ... şi i le spun. îl vei recunoaşte. Evident, Donat 
nu cunoştea semnalmentele lui Sima. Se întâlnesc conform 
consemnului şi Sima nu-şi spune identitatea. Sima îi dă nişte 
dispoziţii pentru mine şi iată cum mi le transmite Donat: „omul pe 
care l-am întâlnit la Braşov mi-a spus să-mi pregăteşti un ordin de 
transfer de trupă din Bucureşti la Braşov. în ordin vei menţiona că 
sunt concentrate 15-20 persoane de la o unitate din Bucureşti care 
se detaşează la regimentul de artilerie. Aceşti oameni să fie legionari 
din unităţile tale“. Am făcut ordinul de transfer pentru 20 de 
persoane, la Reg. 41 Artilerie Braşov. Şi l-am dat lui Donat numindu- 
1 şef al acelui lot. Donat se uită la mine îndelung şi-mi zice: „Rog 
insistent să pui pe altcineva în locul meu cu acest grup 44 . „De ce? 44 
întreb eu. „- Nu am încredere în omul la care m-ai trimis. Merg cu 
D-ta oriunde 44 . „Dragă, astă seară se dă lovitura regelui şi eu nu 
mai pot schimba nimic 44 . 

A plecat Donat în uniformă de sublocotenent, şi a executat ceea 
ce ceruse „necunoscutul 44 acela. Am aflat ulterior următoarele: 

Ajunşi în Braşov, Donat a mers cu oamenii spunându-le că misunea 
lor este să intre în regiment, că la poartă vor fi aşteptaţi, că ofiţerul de 
serviciu va şti acest lucru şi că acolo vor ţine un discurs incitând soldaţii 
şi gradaţii să iasă şi să ocupăm toate instituţiile. 

La ora 21 fix ne-am prezentat la poarta regimentului. Donat s-a 
dus la santinelă ca ofiţer delegat, i-a arătat ordinul şi a cerut să vină 
ofiţerul de serviciu. Soldatul din gardă a chemat ofiţerul de serviciu 
spunând: „Au sosit! 44 Eram aşteptaţi. A venit ofiţerul de serviciu, a 
citit ordinul de transfer, apoi a deschis poarta sărind în lături; 
adăpostindu-se după un stâlp de beton a strigat: „Foc! 44 


433 



HORIA SIMA faţă de familia Căpitanului 

Horia Sima: „Prizonieri ai puterilor axei 14 , Madrid, 1990 (relatări 
contrare adevărului) 

Scrie Horia Sima la pag. 126: 

Aici este locul să revin asupra prigoanei dezlănţuite (sic) de 
Antonescu contra propriei mele soţii. Am scris în volumul premergător 
despre violenta campanie de presă ce s-a dus contra Doamnei EIviră 
Horia Sima, învinuind-o că şi-ar fi însuşit nişte bijuterii provenind 
din percheziţiile de la vamă ale unor evrei care părăseau ţara. Ea a 
plecat din domiciliul ei din Bucureşti, la scurt interval după dispariţia 
mea, şi s-a ascuns pe unde a putut. In cele din urmă a fost găzduită de 
Doamna Elena Codreanu, soţia Căpitanului, şi Doamna Virginia 
Iasinschi. Aşa a trăit câteva luni, reuşind să scape de vigilenţa poliţiei. 
In cele din urmă, Doamnei Elena Codreanu i s-a făcut milă de ea, 
văzând-o obosită şi bolnavă. Şi-a luat inima în dinţi şi s-a dus la Ică 
Antonescu, întrebându-l ce au cu ea, de este urmărită când toate 
învinuirile care i se aduc sunt false şi nedrepte. Ică Antonescu a 
acceptat explicaţiile Doamnei Codreanu şi a îndrumat-o să-i transmită 
Doamnei Sima să se prezinte la Consiliul de Război al Corpului II de 
Armată. Ajungând în faţa Judecătorului de instrucţie, nedumerirea s- 
a risipit. Bijuteriile au fost trimise înapoi de soţia mea la Siguranţă. 

Mihai Moţa, fiul unic al lui Ion Moţa, căzut eroic la Majadahonda la 
13 ianuarie 1937, în luptele contra brigăzilor comuniste, venise în 1990 în 
Germania, unde a luat cunoştinţă de acest text. Revoltat, l-a comunicat 
Doamnei Codreanu care a replicat cum se vede în cele ce urmează. 

Pusă în faţa textului respectiv, iată ce a răspuns Doamna Elena 
Zelea Codreanu: 

1) Nu am avut relaţii de prietenie cu D-na Elvira Horia Sima, nu 
am adăpostit-o niciodată în locuinţa mea, aşa cum pretinde Dl. Horia 
Sima în cartea „Prizonieri ai Axei 44 şi nu am intervenit niciodată pe 
lângă Ică Antonescu sau altă autoritate în sprijinul sau defavoarea D- 
nei Elvira Horia Sima. 


434 



/ ({_ (Zefaiij^ t(l. /?>?>' e. 

^ V <^1*? 'A-OiCtt "but - 9) U â P? Plv/ki. *■ 

<prd>J~-< ,?,'c;r-fU^ti- JĂ 

Ai*- ti(/>\r J/o netHdf*- \Jt tuo— ,/ti c*si&- 

y (P/jLjn,;cnl «, \Jx<?J' J' >t a tu -ui /to-t-f *4- 

<dci^v/^tt *■hs ttr^frZ $'*C 4 *i£> li+'4 

«9ql ’4c M( f}j^atji % 'h k, f 

oi-(< L >*. ^ 57 ]£atc\\ \ff » 

2) în perioada Martie 1939, până în Septembrie 1940, am locui 
în Germania, unde am fost primită oficial de autorităţile germane, timp 
în care nu am avut nici un fel de veste şi nu am fost contactată în mei 
un fel de Dl. Horia Sima. 

ij h y ^ 

Mtyv 4ui &£«.<// £ li i **uh. 

-U})t)l K 4ui Jitieife 

% r (i ^ i.t.HLâ tui j/teţO .Ac <* ASl-t- 4 in— 

i-'i+ljl 4i 'fr* ^u 


Q r>$ >/c, 




.At\, 


f-hr 


J? 


U.O. 



/ ,u J<l £■ ihr,: s 

4«j,au: Jfyfi, m _ 

^ ^ 7<7 vf U&xlc 4~7u^ rj^Zc^e-- 
di« gucr^'t %***,/ 

{hK n P'~4 CShfe cfd~- 0>?'<?/rv£uQ & fr<. «*~- 

jUld h*C L .^ c ^ ?2, 

^euc O* 4 ,/^h'^X i>ltts Jo <,l(x>SL t^^Sf 

, . ^ (3 ^4v 


3) După întoarcerea mea în ţară, după declararea aşa-zisului Stat 
Naţional Legionar, perioadă în care Dl Horia Sima făcea parte din 
guvernul Antonescu, de asemeni nu m-a contactat niciodată şi nu am 
primit nici un fel de ajutor moral sau material din partea D-lui Horia 
Sima. Decembrie 27-1991. 

P.S. O nedumerire justificată. Lăsând la o parte româneasca 
apro-ximativă (propriei mele soţii el mai având poate şi soţii care 
nu-i erau proprii, iar soţia - fiind un termen prea banal, devenind 
Doamna Elvira Horia Sima!) întrebarea rămâne fără răspuns. Din 
moment ce Doamna Elvira a restituit bijuteriile, îndeamnă că la un 
moment dat a fost în po-sesia lor şi le-a restituit pentru că a fost 
urmărită de poliţie. Asta reiese din românesca aproximativă a lui 
Sima care confirmă posesia ilegală (furtul) bijuteriilor. îşi poate 
închipui cineva o asemenea mascaradă la creatorul Legiunii? 
Restituirea giuvaerelor nu spală pe comandant de ruşine, iar 
menţionarea incidentului îl proiectează în adevărata lui dimensiune. 
Mai bine tăcea... vorba filozofului... 


436 




Grupul legionar din Berlin comemorează moartea profesorului Nae Ionescu, 24 martie 
1940, la Amalienhof. După şedinţă, în faţa casei. în mijloc Doamna Elena Codreanu. 

Bucureşti, 23 septembrie 1992, în locuinţa Doamnei Elena Zelea 
Codreanu are loc următoarea convorbire: 


Şi un autoportret... edificator 

Horia Sima şi Traian Borobaru 
în „Legiunea în imagini, 1973, 23x27 cm 
„Istoria Mişcării Legionare în 350 de pagini, trucaje prin 
fotomontaj “ 

Cuprinsul: 

1) Perioada Căpitanului: 36 pagini 

2) Horia Sima în diferite ipostaze, acoliţii lui etc. 314 pagini. 

Trei exemple de falsificări în acest volum. 


437 




întrebare: 

Stimată Doamnă Codreanu, este reală această fotografie în care 
Dv. apăreţi cu grupul legionar din Berlin? 

Răspunsul D-nei Elena Zelea Codreanu: 

Este complet falsă . 



întrebare: 

Ce credeţi? Cine doreşte să se folosească de un astfel de fals? 
Răspunsul D-nei Elena Zelea Codreanu: 

D-lHoria Sima, pentru a-şi legitima autoritatea de şef al MişcăriiLegionare. 










întrebare: 

Stimată Doamnă 
Codreanu, este reală 
această fotografie în 
care, în spatele 
Dumneavoastră, se 
vede capul domnului 
Hor ia Sima? 


Doamna Elena Codreanu, 
cu nepoţica ei Cătălina 











Răspunsul D-nei Elena ZcL a (oaream:: 
Nu este reală. Este un fals. 



întrebare: 

De ce credeţi că s-a folosit dumnealui , Horia Sima, de astfel de 
falsuri? 

Răspunsul D-nei Elena Zelea Codreanu: 

Credea Dl. Horia Sima încearcă pe orice cale să legitimeze poziţia 
de conducător al Mişcării Legionare. 









SfN 

do u cfi**. 



fu N~ 

Jj?j, 


<ff (s~E- 


439 




r ' " 4 -Mfer* 


în anul 1938. 

Fotografia este prezentată cu 
următorul text mincinos: 

103. O fotografie a Căpita¬ 
nului din 1938. Presimţindu-şi 
sfârşitul în prigoana care se 
apropia, salută pe legionari cari 
trecând peste mormintele celor 
căzuţi vor continua lupta şi vor 
vedea ziua biruinţei legionare. 


Pag. 45. Fotografia reprezintă: 
Cornelia Codreanu salutând şi un alt 
manuscris suprapus (ambele autentice) 

Pe fond, mulţimea legionară 
coborând de la Biserica Sf. Ilie Gorgani 
din Bucureşti. Imagine din primăvara 
anului 1937 (se distinge figura 
generalului Cantacuzino, decedat în 
Octombrie 1937). 

Unde este falsul? 

în anul 1938, înscrisă - înghesuită - 
sub fotografie. 

Comentariu: 

în 1938, Căpitanul dizolvase partidul 
„Totul pentru Ţară 44 şi nu a mai avut 
mulţimi de legionari în jurul său, iar 
generalul era deja decedat, deci nu avea 
cum să apară pe fotografie. Doar?... 

De ce falsul? 

Pentru a se da de înţeles că „biruinţa 
„ lui Sima din 1940 ar fi fost prezisă şi 
dorită de Comeliu Codreanu! „Biruinţă 44 
întrutotul contrară liniei stabilite de el 
pentru Mişcarea Legionară. 


440 





Trei falsuri cu privire la masacrul de la Jilava 
din noaptea de 26 noiembrie 1940 

S-a publicat la Bucureşti, în 1941, cartea intulată „Pe margi-nea 
prăpastiei - 21-23 Ianuarie 1941“, scrisă de colonelul Rioşeanu şi 
echipa lui anti-legionară. Acea carte, o regăsim reeditată la Târgu Mureş 
în 1991, cu acelaşi text, dar cu un titlu nou: „Ion Antonescu şi Garda 
de Fier“ şi cu portretul Mareşalului pe copertă. Ea cuprinde, ca şi 
volumul original (pag. 147-151), o NOTĂ INFORMATIVA a 
Ministerului de Justiţie din 1941, ticluită cu magistrala iscusinţa, cu 
lux de amănunte şi de persoane menţionate, pentru a-i conferi 
caracterul unui document de necontestat şi o credibilitate absoluta, 

învăluind astfel falsuri înecate în acel text. 

Aceasta pentru oricine îl citeşte, dar nu pentru mine, ca martor 
direct la evenimentul citat. Nu pot, deci, să nu semnalez neadevărurile 
flagrante astfel camuflate şi să nu denunţ faptul că respectiva notă 
oficială a servit de mască destinată să ascundă rolul primordial al lui 
Horia Sima în provocarea şi organizarea acestui masacru. Voi preciza 
în rândurile ce urmează, fără înconjur şi fără menajamente, tot adevărul 

pe care îl cunosc, 

în Noiembrie 1940, se aflau în închisoarea Jilava circa 65 de 
inşi arestaţi între Septembrie şi Noiembrie şi consideraţi ca direct 
sau indirect responsabili de asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu 
şi a majorităţii elitei legionare: jandarmi, poliţişti, judecători, 
miniştri, politicieni etc. Printre aceştia era şi celebrul Moruzov, 
agentul camarilei lui Carol al II-lea, care-1 „recrutase" pe Horia 
Sima îndată după arestarea lui Corneliu Codreanu, în Aprilie 1938, 
şi fusese de atunci în constantă legătură cu el, iar acum, la toate 
instanţele de anchetă cerea insistent să vorbească cu Horia Sima 
şi numai cu el. 


441 



Se. ştia că Antonescu intenţiona să facă un proces celor arestaţi, 
pentru a determina vinovăţia sau responsabilitatea fiecăruia, Evident, 
Moruzov ar fi dezvăluit la proces colaborarea lui cu Horia Sima, ceea 
ce acesta trebuia să evite cu orice preţ. Neavând posibi-litatea de a-I 
ucide pe Moruzov în închisoare pentru a-i închide gura, Horia Sima 
împreună cu Victor Biriş, omul de încredere încă din 1938, care acum 
era secretar general al Ministerului de Interne şi, ca atare, şeful poliţiilor 
■ ' 'e stat pe ţară, au decis să recurgă la o soluţie radicală, uciderea tuturor 
Vrinutilor de la Jilava. 

Un bun prilej pentru această operaţie era dezhumarea lui Comeliu 
Jodreanu şi a legionarilor asasinaţi cu el. Masacrul din închisoare 
putea fi prezentat ca un act spontan de revoltă al participanţilor Ia 
deshumare. Conform acestui plan, Biriş a constituit, la Prefectura 
foliţiei Capitalei, un grup de intervenţie sub comanda chestorului 
Romulus Opriş, însoţit de comisarii Gheorghe Creţu şi Octavian Marcu 
C s-a dus el însuşi cu acest grup de poliţişti, îmbarcaţi în două brecuri, 
la Jilava, în seara de 27 Noiembrie 1940. 

Ajunşi acolo, au înlăturat, în virtutea autorităţii de stat, garda 
închisorii, care era formată din membri ai Corpului Muncitoresc 
legionar, au pătruns în celule şi i-au împuşcat pe toţi deţinuţii. 
Luaseră cu ei şi câteva unelte cu care au spart mai multe capete, 
ca dovadă că actul ar fi fost săvârşit de cei de la dezhumare. Eu 
(autorul cărţii) mă aflam Ia Jilava, participând la dezhumare şi 
am auzit acolo împuşcăturile, astfel încât am putut apoi constata 
personal ce se întâmplase. Placa de beton care acoperea groapa 
comună era deja ridicată şi se începea cu multă grijă înlăturarea 
cu mâinile a amestecului lipicios de pământ şi var. Nu se ajunsese 
încă la trupuri şi nici nu se ştia precis dacă într-adevăr fuseseră 
îngropaţi acolo sau dacă nu eram victimele unei stratageme a 
Siguranţei, care ar fi ascuns în reâlitate locul. Identificarea lui 
Corneliu Zelea Codreanu s-a făcut numai dimineaţa: soţia sa l-a 

* 9 

recunoscut după bocanci. 


442 



Sunt deci în măsură să precizez în ce constau cele trei talsun ale 
documentului oficial (Notă informativă). 

Notă informativă asupra asasinatelor de la închisoarea Jilava, 

Ministerul Justiţiei 

Adresa nr. 636I4.1V.194Î 

Prin ordinul de urmărire nr. 19860 din 26 martie 1941 , di general 
comandant militar al Capitalei a ordonat punerea sub urmărire penala, 
repartizăm du-se Cabinetului 10 instrucţie al Tribunalului militar C.M C. a 
următorilor: 1. Dumitru Groza; 2. Romulus Opriş; 3. Pavel Gnmalschi; 4. 
Popescu llarion; 5. Iftimescu Ioan; 6. Rădulescu Ilie; 7 . Sauciuc Vanghele; 8. 
Gheorghe Creţu; 9. Marcu Octavian; 10. Nicolae Topoloveni; 11. Ion Tanasescu, 
12. Dragomir Nicolae; 13. Constantin Dumitrescu; 14. Orăşeanu Constantin; 
/5 TudorM. Nicolae; 16. Pană Alexandru. Toţi aceştia au fost puşi sub urmărire, 
oentru faptele prevăzute şi pedepsite de art. 315, alin. 1 teza 2 ; art. 464, nr. 1 şi 
8, combinat cu art. 101 c.d. şi 4832 c.g.m. O parte din aceşti indivizi mai sunt 
puşi sub urmărire şi pentru alte fapte, care nu sunt în legătură cu asasinatele 
din penitenciarul Jilava, din noaptea de 26-27 noiembrie 1940. Deţinuţii politia 
închişi la Jilava în fortul nr. 13, în 19 celule, erau păziţi de o garda formata 
numai din legionari, organizată de Prefectura poliţiei capitalei ai cărei 
comandant şi personal se schimbau zilnic la ora 9 seara, pornind garda de 
schimb de pe planşeul circulaţiei din Prefectura Poliţiei Capitalei. Garda 
legionară era dată de Corpul muncitoresc legionar şi cuprindea cca. 30 de 
oameni înarmaţi. în seara de 26 noiembrie 1940, garda legionară s-a adunat 
ca de obicei pe planşeul de la poliţie, la ora 20, plecând cu brecul la 
penitenciarul Jilava. Neobişnuit a fost însă faptul că de aceasta data a plecat 
şi Gheorghe Creţu, comisar-ajutor legionar,care, în alte^ sen, mergea izolat 
numai pentru inspecţii şi într-o maşină de turism, separată; au plecat la Jilava.: 
Dumitru Groza, comandantul C.M.L. 32, Romulus Opriş, chestor legionar in 
Prefectura poliţiei şi Grimalschi Pavel, şeful biroului din Prefectura poliţiei, 
cu grad de şef de poliţie. Ajunşi la închisoarea de la Jilava, garda cea noua a 
luat posturile în primire obişnuite de la garda care urma să plece. Din instrucţia 
făcută până în prezent, nu am putut stabili dacă la asasinatele ptrecute in acea 
noapte au luat sau nu parte şi membrii din garda veche, cercetările fund in 
curs. Din declaraţia inculpatului Gheorghe Creţu, rezultă cape la 11.30seara, 
Dumitru Groza a adunat pe toţi legionarii şi le-a ţinut o cuvântare in care 
le-a spus că a venit momentul să-i răzbune pe Căpitan şi pe camarazii omorâţi, 


443 



executând prin împuşcare pe deţinuţii politici. După aceea, Dumitru Groza, 
după o listă pe care o adusese întocmită , a repartizat pe legionari pe celule, 
cu consemnul ca în momentul când vor auzi foc de pistol, să pătrundă în celule 
şi să împuşte pe deţinuţi. Pentru uşurarea operaţiunii şi pentru ca deţinuţii 
surprinşi în somn să nu încerce vreo rezistenţă, legionarii au scos mai înainte 
lacătele de la celule. După trecerea rondului militar, cum consemnul era să se 
aştepte trecerea acestui rond, legionarii s-ciu postat fiecare în dreptul celulei 
ce le fusese repartizată şi, la ora 0.30 s-a auzit un foc de pistol, la care semnal 
au pătruns în celule, împuşcândpe deţinuţi. Din instrucţia făcută în cauză, nu 
am putut constata până în prezent, în mod detailat, decât felul cum au lucrat 
doi dintre imculpaţi: Gheorghe Creţu şi Octavian Marcu, care în răspunsurile 
la interogatorii, arată următoarele: Creţu Gheorghe a pătruns singur în celula 
nr.J7, unde se of au deţinuţii următori: Panova Ion, Bonea Niculescu, Rainer 
Otto, Constantinescu Laurenţiu, Malenschi Petre, Găman Nicolae, Iordache 
Ion Iordănescu, Horvat Iuliu, Horvat Victor, Vărureanu Mihail şi Niculescu 
Virgil. Creţu Gheorghe descrie cum a găsit pe aceşti deţinuţi treziţi din somn de 
împuşcături, cum la vederea lui şi-au acoperit îngroziţi capetele cu păturile, 
cum a tras 5 încărcătoare de câte 20 de cartuşe şi a mai tras un glonte în capul 
uneia dintre victime, ca să fie sigur că a murit. Din constatările făcute de medicul 
legist, la institutul Medico-Legal, constatări care nu au fost consemnate într~ 
un raport medico-legal, conform legii, deoarece în trecuta instrucţie nu i s-a 
cerut de către nimeni să îndeplinească această obligaţie legală, rezultă că toţi 
aceşti deţinuţi prezintă, pe lângă numeroase răni împuşcate, şi numeroase răni 
tăiate profund, ale capului, cu despicarea masivelor osoase, ceea ce denotă că 
pe lângă pistol, asasinul sau asasinii au întrebuinţat şi topoare sau alte 
instrumente de asemenea natură. în această privinţă instrucţia este în curs şi 
am obligat pe medicul legist să întocmească rapoarte medico-legale detailate. 
Inculpatul Marcu Octavian, care nu făcea parte din garda de schimb şi care 
venise ocazional să vadă săpăturile pentru dezhumarea osemintelor lui Corneliu 
Codreanu şi ale celorlalţi din mormânt de lângă închisoarea Jilava, a pătruns 
şi el în acea noapte în închisoare, unde erau deţinuţii, cu câteva clipe înainte 
de începerea măcelului şi declară cu mult sânge rece, făcăndu-şi un titlu de 
glorie din aceasta, că a intrat în prima celulă găsită, cu nr.IO, unde afirmă că, 
zărindu-l pe plutonierul Sârbu, care a omorât pe Căpitan, a tras în el un 
încărcător întreg de pistol, în timp ce alţi legionari, pe care pretinde că nu-i 
cunoaşte, au împuşcat pe ceilalţi deţinuţi din celulă. Atât Gheorghe Creţu cât 
şi Octavian MarcU afirmă că, fiind foarte ocupaţi cu această operaţie, nu pot 
şti cum au fost repartizaţi pe celule ceilalţi legionari. Gheorghe Creţu, însă, 


444 



arată în mod formal că, printre cei care au executat pe deţinuţi la Jilava, se 
aflau Romulus Opriş, Dumitru Groza, Pavel Grimalschi, Florescu Ilarion, 
Sauciuc Vanghele, Iftimescu Ion şi Rădulescu Ilie. Pe ceilalţi declara ca nu i-a 
cunoscut, dar că erau în total în număr de 31. După terminarea asasinatelor, 
toţi legionarii s-au strâns în corpul de gardă, au intonat un cântec legionar şi- 
au ieşit cu toţii din închisoare mergând spre mormântul legionarilor, după care 
s-au risipit, înapoindu-se la Prefectura de poliţie numai Romulus Opriş, Pavel 
Grimalschi, Gheorghe Creţu, Octavian Marcu, cam pe la ora 1.30. Romulus 
Opriş şi Octavian Marcu s-au urcat pe sala de la intrarea cabinetului prefectului, 
unde au întâlnit pe secretarul general, maiorul Constantin Orăşanu,^ care a 
intrat la prefect, împreună cu Opriş. Instrucţia cercetează în prezent în ce fel 
fostul prefect, colonelul Zăvoianu, şi secretarul general, maiorul Orăşanu au 
avut vreun amestec în faptele descrise mai sus. Până în prezent, avem in această 
privinţă declaraţia gardianului Laslău Ion, că în seara de 26 noiembrie, cam 
pe la ora 22.40, s-au suit în maşină, în poarta prefecturii, colonelul Zavoianu 
şi maiorul Orăşanu, dând ordin, unul din ei, şoferului: ,,Dă-i drumul la Jilava ^ 
această împrejurare, gardianul a raportat-o imediat, chiar în acea seară, 
ofiţerului de serviciu, Simion Ioan. în câteva minute după înapoierea de la 
Jilava, Gheorghe Creţu, Octavian Marcu şi Pavel Grimalschi au^ coborât la 
arestul poliţiei sociale unde au fost primiţi de şeful arestului, Tănăsescu Ioan, 
căruia spunându-i Creţu că a terminat cu deţinuţii de la Jilava, Tănăsescu i-a 
răspuns că mai are şi el alţii şi i-a condus la celulele arestaţilor ??alet şi Suciu, 
pe care Creţu şi Grimanschi i-au împuşcat, Octavian Marcu abţinându-se, 
deoarece nu mai avea cartuşe. După aceea au trecut în arestul poliţiei judiciare, 
conduşi tot de Ion Tănăsescu, unde au găsit pe arestatul comisar Paul Voinescu, 
pe care l-au împuşcat Gheorghe Creţu şi Octavian Marcu, căruia îi împrumutase 
între timp cartuşe Grimanschi. După aceea, Creţu s-a dus din nou la poliţia 
socială să caute pe comisarul Davidescu, pe care însă nu l-a mai găsit, căci cu 
puţin timp înainte fusese ridicat împreună cu comisarul Ionel Dumitrescu, de 
către comisarul legionar Topliceanu Nicolae, care i-a condus, împreună cu alţi 
legionari, rămaşi necunoscuţi, într-o pădure din apropierea Ploieştilor, unde i- 
a împuşcat, scăpând cu viaţă numai comisarul Ionel Dumitrescu care, deşi lasat 
ca mort pe loc, a putut scăpa, grav rănit, având intestinele perforate. Cadavrele 
celor asasinaţi în aresturile poliţiei au fost ridicate de Octavian Marcu, 
Constantin Dumitrescu şi Dragomir Nicolae, în prezenţa fostului secretar gen¬ 
eral, mr. Orăşanu, care nu a lăsat să fie scoase cadavrelepe planşeul'circulaţiei, 
ci prin dosul poliţiei unde au fost transportate într-o maşina, care le-a 
transportat într-o pădure din apropierea Capitalei. Prim-procurorul militar, 


445 



fiind sesizat telefonic de comandantul închisorii Jilava despre măcelul petrecut 
acolo , a anunţat telefonic, între alţii, şi pe comisarul de serviciu Tofan, de la 
Prefectuura poliţiei; acesta a cerut casa colonelului Zăvoianu, pe care nu l-a 
găsit acasă şi a putut comunica telefonic numai cu maiorul Orăşanu, care i-a 
interzis să raporteze cele întâmplate Parchetului Civil. Peste puţin timp, 
comisarul Tofan, aflând şi de asasinatele din aresturile poliţiei a raportat şi 
acest caz telefonic atât prefectului, colonel Zăvoianu care între timp venise la 
prefectură, cât şi maiorului Orăşanu, primind şi de astă dată de la amândoi 
interzicerea de a raporta Parchetului. Cu toate acestea, comisarul Tofan 
anunţase cu puţin timp mai înainte pe procurorul de serviciu şi se găsea în 
cabina telefonică pentru a anunţa pe procurorul general şi pe primul-procuror ; 
în momentul în care aceştia au intrat în prefectura poliţiei, sesizaţi de procurorul 
de serviciu. Reprezentanţii aceştia ai Parchetului au coborât la arestul poliţiei, 
de unde nu fuseseră încă ridicate cadavrele şi, pe gratiile uşii celulei în care se 
afla cadavrul lui Voinescu, au putut să se convingă personal despre aceste 
asasinate. Fostul prefect, colonel Zăvoianu, a negat cu hotărâre că s-ar fi găsit 
vre-un om asasinat în Prefectura poliţiei şi, ca să se convingă personal a coborât 
şi a revenit peste câtva timp, maiorul Orăşanu, înfuriat că Tofan, comisarul de 
serviciu, nu-i executase ordinul de a nu raporta Parchetului, a intrat în camera 
agenţilor, unde se afla comisarul Tofan, şi, în prezenţa mai multor agenţi, i-a 
făcut aspre observaţii, spunăndu-i că şi-a mâncat capul şi dând ordin ofiţerului 
de serviciu Simion loan să-l bage la arest, fapt pe care acesta l-a şi executat, 
băgându-l într-o celulă. Peste un sfert de oră, maiorul Orăşanu a dat ordin 
ofiţerului de serviciu să-l aducă pe Tofan la cabinetul prefectului, la a cărui 
uşă Orăşanu i-a ieşit în întâmpinare şi l-a ameninţat cu moartea dacă spune 
celor din cabinetul prefectului că a fost a-restat. După aceea Constantin Orăşanu 
a coborât la arest, unde a dat ordin şefului arestului să spele sângele şi să 
şteargă toate urmele crimelor, precum şi ordinul să prevină pe soldaţii care 
fuseseră de gardă să nu spună nimic din cele ce au văzut. Pentru explicarea 
amestecului maiorului Orăşanu în eventualele evenimente pe care le-am expus 
mai sus, este suficient să mai menţionăm că în arhiva secretă a serviciului 
poliţiei s-a găsit un document cu nr.4253, pe care se găsesc scrise cu maşina 11 
nume şi, cu mâna, scris de maiorul Orăşanu, încă doi fraţi, fraţii Horvath, în 
care sunt trecuţi 10 dintre cei care au fost asasinaţi la Jilava şi încă 3, care se 
mai află în viaţă. Această listă, după însăşi declareţia inculpatului Orăşanu, i- 
a fost dictată, pretinde el, de un legionar, al cărui nume nu poate sau nu vrea 
să-l spună. Cele expuse mai sus nu sunt decât un rezultat al situaţiei, astfel cum 
rezultă din instrucţia făcută până în prezent, care nu poate să fie considerată 


446 



decât la începutul ei deoarece în dosarul de instrucţie început la Cabinetul III 
instrucţie al Tribunalului Militar, continuat la Camera de punere sub acuzare a 
Curţii de Apel din Bucureşti, nu au rezultat decât unele fapte necomplete. 
Instrucţia actuală se face cu multă greutate din cauză şi mai ales din 
împrejurarea că au dispărut multe piese de control şi majoritatea celor chemaţi 
să aducă o lămurire prin declaraţiile lor, sunt încă timoraţi. Am luat, însă, o 
serie de măsuri menite ca cercetarea să meargă, în măsura posibilului, la un 

rezultat satisfăcător. 


Cele trei falsuri 

1) Expediţia poliţienească este prezentată ca o simplă operaţie de 
rutină: schimbarea gărzii, pe când în realitate era înlăturarea gărzii 
şi înlocuirea ei cu echipa de poliţişti. 

2) Dumitru Groza, şeful Corpului Muncitoresc Legionar, menţionat 
ca făcând parte din grupul de la Prefectura Poliţiei şi ca participant 
activ la masacru, în fapt a venit de la sediul Corpului Muncitoresc 
Legionar din Bucureşti, strada Roma, însoţit de Constantin (Titi) 
Cristescu, după sosirea poliţiei şi i-a găsit pe legionarii lui din Corpul 
Muncitoresc Legionar înlăturaţi din misiunea pe care o avuseseră de 
păzire a închisorii. 

3) Implicarea colonelului Zăvoianu în operaţia de poliţie, aşa cum 
este prezentată în raportul oficial, este cu totul neverosimilă. Nu pot fi 
martor direct cu privire la acest punct, dar relatarea este incompatibilă 
cu personalitatea bine cunoscută a colonelului. 

Epilog. Colonelul Zăvoianu a fost condamnat la moarte şi executat. 
Dumitru Groza, condamnat la moarte, a fost graţiat, comutându-se 
sentinţa. 

Declaraţia profesorului Ion Zelea Codreanu (tatăl Căpitanului) 

De la constatarea treptată, că acel Sima îndepărtează Legiunea şi 
întreaga Mişcare de la calea morală şi sfântă a Căpitanului şi că prin 
abuzul adminstrativ al forţei lui de vicepreşedinte al Consiliului de 


447 




miniştri, o împinge în direcţia diametral opusă măreţei ţinte a Legiunii, 
apoi la aflarea treptată a uluitoarelor ştiri, că el de mult se află în 
strânse legături cu Moruzov, omul Lupeascăi şi al tuturor prigonitorilor 
noştri, că el fiind însărcinat de Căpitan, să facă numai legătura în mod 
provizoriu, între diferitele grupuri de legionari ascunşi ca unul ce era 
cel mai şters şi mai necunoscut, ca acţiune legionară, de agenţii 
prigonirilor şi-a asumat rolul de conducător, în care pseudo-calitate, 
minţind că lucrează după indicaţiile Căpitanului, a pus la cale diferite 
atentate în mai multe părţi, în contra dispoziţiunilor mereu repetate 
ale Căpitanului de a se păstra cea mai exemplară linişte, se vede că 
atentatele şi tulburările orânduite de Sima trebuiau să servească ca 
pretext acelora care puseseră la cale asasinarea Căpitanului şi a atâtor 
fruntaşi legionari, floarea neamului. Se vede limpede că numai 
inspirarea lui Moruzov putea să-l determine pe Sima să lucreze din 
răsputeri la omorârea Căpitanului, stâmindu-i-se pofta de a conduce 
Legiunea. 

- Câte zile a durat deshumarea şi ce persoane au luat parte la 
această lucrare? 

- A început aproximativ la ora 9 dimineaţa, a durat toată ziua şi 
abia pe la ora 14 a doua zi s-a dat de trupurile martirilor noştri. 
Cunoşteam o parte din echipa care lucra, dar numai după înfăţişare, 
nu şi după nume. 

-Dintre aceştia a luat parte vreunul la asasinatele din inte-riorui 
închisorii Jilava? 

- împreună cu soţia mea am stat până în seara zilei întâia, iar 
peste noapte, până dimineaţa când am revenit, au stat membri din fa¬ 
milia mea. Aceştia mi-au declarat că, absolut nimeni din cei ce au 
lucrat peste noapte, n-a părăsit locul de la mormânt, şi nimeni de 
acolo n-a aflat până dimineaţa cele petrecute în fort. 

- Cum explicaţi Dvs ., că o parte din cadavre au prezentat răm 
tăiate cu despicarea craniilor, care nu se puteau produce decât cu 
târnăcoape sau topoare? 


448 



în cazul că niciunul din cei ce lucrau la deshumare nu a pătruns 

în închisoare, care a fost, după părerea Dvs., rostul mutilării 

cadavrelor şi rostul comunicatului oficial dat după crime, în care 

se afirmă că asasinatele au fost comise de acei care lucrau la 

mormânt? 

/\ 

- întrucât ştiu sigur că nimeni din cei care lucrau n-a lipsit de 
la lucru în cursul nopţii, nu poate fi altă explicaţie, decât că cetele 
trimise de Sima au fost înarmate şi cu câteva topoare sau târnăcoape, 
anume spre a face să creadă, după mutilări, că faptul n-a fost pus la 
cale şi ordonat, ci ar fi rezultat din durerea nemărginită a legionarilor 
la vederea Căpitanului. Dar la ora omorurilor, nu numai că nu s-a 
dat de trupuri, ci nici nu se ştia dacă sunt acolo sau nu. 

Totuşi comunicatul oficial a minţit, spre a se dezvinovăţi acei 
care au plănuit şi ordonat, încercând să răstoarne răspunderea in¬ 
direct asupra sfintelor moaşte ale Căpitanlui şi ale celorlalţi martiri 
legionari. 

...Cât despre faptaşii-instrumente, apoi ei ori nu au fost deloc 
legionari de ai Căpitanului, ori au fost trădători conştienţi, întrucât 
ei nu au cunoscut legile Căpitanului, ori le-au înfruntat. 

Legea fundamentală a Căpitanului este, că legionarul răspunde 
de fapta sa chiar cu preţul vieţii! Nicadorii s-au predat, când puteau 
uşor să dispară. Decemvirii care au sancţionat pe trădătorul care 
de trei ori încercase asasinarea Căpitanului, s-au predat toţi, când 
puteau să dispară măcar în parte. Cei nouă care au răzbunat 
asasinarea Căpitanului şi altor martiri puteau să dispară fără urmă, 
dar ei s-au predat, deşi ştiau bine că îi aşteaptă schingiuirea şi 
moartea. 

Toţi s-au predat spre a îndeplini legea Căpitanului! Dar aceştia, 
poruncitorul şi instrumentele lor unde sunt? De aceea, legionari nu 
pot fi, ci doar trădători. Nu s-au predat, deşi erau la putere. Nu ca 
cei de sus în timpul prigoanelor vrăjmaşe! Atunci de ce au 
asasinat?... 


449 



La aceasta răspund că toate au fost poruncite şi săvârşite 
numai spre a astupa gura lui Moruzov, care l-ar fi dat de gol pe 
Sima despre legăturile intime, pe care le-au avut amândoi în 
orânduirea atentatelor, care trebuiau să pregătească asasinarea 
Căpitanului. 

...Despre planul meu de a face un mare proces în faţa ţării şi a 
lumii spre a se trage la răspundere călăii noştri şi toţi aceia care au 
călcat legile lui Dumnezeu şi ale omeniei în contra noastră, ştiau 
toţi fruntaşii legionari, precum şi trădătorul Sima. Legiunea, Ţara 
şi Neamul ar fi tras de-a pururi nesfârşite foloase morale din acest 
proces, care ar fi construit adevărata şi dreapta răzbunare cerută 
de Dumnezeu, de Căpitanul, de martirii noştri, prin dreptatea şi 
gradarea ei, de sus şi până jos. Asasinarea acestei putinţe este mai 
gravă în urmări, decât ce s-a săvârşit direct acuma. 

„Procesul asasinatelor de la Jilava“, Bucureşti, 1941. 

Declaraţia lui Victor BIRIŞ 
cu privire la şedinţa de la Aiud 

D. Groza: Ne aflam la Aiud în primăvara anului 1963 la secţia a 
Il-a cu ocazia aşa-ziselor autoanalize, într-o cameră specială, în care 
au fost strânşi mai mulţi. 

A. Grade legionare (grade conferite de Căpitan), printre care: 

1. Radu Mironovici 

2. Pr. Dumitrescu-Borşa 

3. Iosif Costea 

4. Augustin Bidianu 

5. Victor Vojen 

6. Tache Savin 

7. Dumitru Chica 

8. Androne Bulhac 

9. Dumitru Groza 


450 



B. Legionari: 

1. Ilie Niculescu 

2. Luca Dumitrescu 

3. Nistor Chioreanu 

4. Hristofor Dancu (călugăr) 

5. Ion Agapie 

6. Ion Rusu 

7. Călin Aurel 

8. Mircea Dumitrescu 

9. Victor Biriş 

10. Radu Budişteanu 

11. Ing. Parpalac (şef de cameră) 

12. Ion Damian, Mureşanu (învăţători, ajutori şefi de cameră) 

13. Gheorghe Sârbu (ajutor al lui Ilie Niculescu) 

C. Nelegionari 

16. Pr. Dumitru Stăniloae 

17. Petre Pandrea 

în faţa tuturor acestora, Victor Biriş a făcut următoarele 
declaraţii: 

în vara anului 1938 am însoţit pe Horia Sima în grădina bota¬ 
nică din Bucureşti, în care avea o întâlnire cu un domn inginer, pe 
mine rugându-mă să rămân în urma lor pentru a asigura paza. Din 
discuţiile lor am auzit următoarele: „Dragă Horia, e momentul să 
acţionezi!“ Au discutat şi alte lucruri pe care eu nu le-am înţeles. 
După circa 16-20 de minute de discuţii, şi-au strâns mâna şi s-au 
despărţit. L-am întrebat, după aceea, cine era respectivul „domn“ - 
Mihail Moruzov! mi-a răspuns Sima. Eu ştiam cine era acel „domn“, 
dar am vrut să aflu dacă-mi va spune adevărul. Urmare acestei 
discuţii: s-au văzut efectele. 

9 


451 



Referitor la cazul Jilava, Biriş afirma: 

A 

In zilele când se prepara deshumarea Căpitanului şi Nicadorilor, 
el a informat pe Horia Sima că auzise la preşedinţia Consiliului de 
Miniştri că Generalul Ion Antonescu intenţionează să transfere 
deţinuţii din închisoarea Jilava, la Văcăreşti, pentru a-i pune la 
adăpost. Temându-se că Moruzov, la un viitor proces ce urma să-l 
facă Antonescu, ar putea dezvălui raporturile Iui cu Horia Sima, au 
căzut amândoi de acord să-i suprime pe toţi cei care au contribuit la 
asasinarea Căpitanului şi a tuturor legionarilor ucişi în perioada de 
prigoană. 

P.S. Pentru verificarea veracităţii acestei relatări a lui Victor Biriş, 
am luat contact cu mai mulţi legionari care au fost prezenţi la acea 
şedinţă de la Aiud. Toţi aceştia s-au eschivat, ca loviţi de amnezie, de 
parcă le-ar fi fost teamă. Singur, Părintele Dumitru Stăniloae, ne¬ 
legionar, dar prezent Ia acea şedinţă, mi-a confirmat integral adevărul 
spuselor lui Victor Biriş. 

Nota autorului 


Septembrie 1940-Ianuarie 1941 
Consideraţii esenţiale şi fapte incontestabile 

Perioada aşa-zisei guvernări Antonescu - Mişcarea Legionară 
trebuie considerată sub mai multe aspecte. Ruşii ocupaseră 
Basarabia, Bulgaria ocupase Dobrogea de Sud, Ungaria, prin 

A 

Dictatul de la Viena, ocupase o mare parte din Ardeal. In mai puţin 
de un an şi fără să se apere, România, în urma politicii regelui 
Carol al Il-lea şi a guvernelor liberale şi ţărăniste din anii precedenţi, 
ajunsese la punctul de destrămare, ca staLşi ca naţiune. O soluţie 
radicală se impunea. 

La începutul lui Septembrie 1940, Carol II a fost obligat să abdice. 
Generalul Ion Antonescu a preluat conducerea statului şi nu s-a adresat 
pentru colaborare partidelor politice ale timpului, deoarece prin ele, 
Carol II adusese tara în situaţia menţionată mai sus. 

9 9 9 


452 



Mişcarea Legionară, cunoscută în toată ţara prin sistemul ei de 
corectitudine şi prin ţinuta ei morală, în raport cu viaţa publică, fu¬ 
sese decimată de aproape întreaga ei conducere prin asasinate în masă, 
a sute şi sute de persoane, comise de Carol II, cu consimţământul 
tacit, (dar şi expres uneori) al conducătorilor partidelor politice majore 
- liberal şi ţărănist. 

Mişcarea Legionară, cel puţin potenţial, era singura rezervă 
politică, de încredere naţională, la care Generalul Antonescu 
(armata) putea face apel pentru restabilirea în ţara noastră a unui 
guvern care să administreze, exclusiv, pe baza ideii de drept public 
şi privat. 

Era de asemenea evident că anumite persoane, vinovate direct de 
atrocităţile comise faţă de Legiune ca şi de jefuirea patrimoniului pub¬ 
lic, trebuiau trase la răspundere şi aduse în faţa tribunalelor de judecată. 
Au fost astfel arestaţi câteva zeci de indivizi, şi reţinuţi în detenţie, în 
vederea judecării lor. 

Se ştie, dincolo de orice dubiu, că sutele de legionari ucişi sub 
Carol II fuseseră asasinaţi numai şi numai pentru a împiedica opera de 
redresare naţională propovăduită de Mişcarea Legionară, Mişcare 
organizată legal ca partid politic. Rezultatul alegerilor parlamentare 
din 1937, dovedea din plin, că mersul către o refacere etică a vieţii 
publice naţionale nu mai putea fi mult timp împie-dicat. Coaliţia politică 
dintre Codreanu, Maniu şi Gheorghe Brătianu putea, cu multă 
probabilitate şi nu după mult timp, răsturna termenii de forţă politică 
dintre partide şi opri afacerile financiare în stil mare care distruseseră 
ţara. Devenea deci imperios, ca noul guvern de alianţă dintre armată 
şi Legiune să nu se abată, sub nici o formă, de la linia de justiţie şi 
demnitate propagată şi de Corneîiu Codreanu şi de Generalul 
Antonescu. 

Lucrurile nu s-au întâmplat aşa. Codreanu fusese ucis de Carol 
II, iar la conducerea Mişcării Legionare se instalase Horia Sima, cu 
ajutorul, printre altele, al unui decret regal din partea noului rege - 


453 



Mihai - care-1 confirma în faţa întregii ţări, ca şef al Mişcării 
Legionare. 

Prin accederea la putere, Horia Sima trebuia să fie cât se poate 
de conştient în acţiunile lui. Lucrurile s-au întâmplat însă tocmai 
contrariu. Puţinii legionari care mai rămăseseră din conducerea 
Mişcării din timpul lui Codreanu nu au fost asociaţi la locuri de 
răspundere în cadrul Legiunii, ci puşi în schimb în posturi peri¬ 
ferice de activitate birocratică. 

Totodată, s-au deschis porţile de acceptare în organizaţia 
legionară oricui care, din motivele lui, credea oportun să intre în 
Legiune. In jurul lui Sima, la conducere, a rămas numai un grup de 
amici personali. 

Situaţia confuză din acel nou început, timpul scurt şi modul 
rapid în care se derulau evenimentele - ca o continuă avalanşă - nu 
dădeau răgaz unei lente şi amănunţite analizări a lucrurilor şi 
faptelor. Se presupunea, cu bună credinţă, din partea legionarilor 
rămaşi şi formaţi din timpul lui Codreanu, că totul nu putea să aibă 
loc decât din preocuparea de a scoate ţara din nenorocirea în care o 
aruncase Carol. 

E greu, de aceea, de a explica raţional anumite fapte care au 
avut loc în cele patru luni de convieţuire la guvern între Antonescu 
şi Sima. 

în voderea stabilirii unei răspunderi a gravelor abateri, e necesar 
însă să nu se piardă din vedere două lucruri: unul de ordin ge¬ 
neral, celălalt legat strict de momentul succesiv al abdicării lui 
Carol II. 

Primul este că, sub nici o condiţie, principiul că ţara este un 
stat bazat exclusiv pe lege nu trebuia neglijat, violat ori ignorat. Al 
doilea este că Antonescu şi armata nu ar fi avut, strict vorbind, 
nevoie să-şi asocieze la guvern nici o organizaţie ori mişcare 
politică. O dictatură n-a avut niciodată nevoie de aliaţi pe care îi 
ştia opuşi. Dacă totuşi Antonescu a cerut ajutorul legionarilor, în 


454 



efortul de a reface ţara, înseamnă că el ştia că şi Legiunea era 
animată de aceleaşi principii şi că-şi pierduse cele mai bune 
elemente ale ei în acelaşi efort. Ar fi nu numai injust, dar şi iraţiona 
să se pună în alţi termeni problema. Antonescu, prin armată, avea 

putere absolută, iar Legiunea nu avea nimic. 

Două sunt întrebările fundamentale în legătură cu cele expuse 

în rândurile de mai sus: . 

1) De ce au fost ucişi, fără judecata tribunalului, deţinuţii 

arestaţi legal şi care trebuiau să răspundă de crimele lor? Răspunsul 
e unul singur: pentru că s-a călcat principiul de bază iniţial al unui 
stat de drept şi de lege. Nici o încercare, pe bază de circumstanţe, 
nu poate justifica un act întreprins în mod deliberat. Omorurile de 
la Jilava nu se pot folosi nici măcar de argumentul aşa-ziselor 
împrejurări, cu care, de fapt, nu au avut nici o legătura Faptul 
uciderii nu se poate explica decât ca un fapt de încălcare a legii pe 
care statul român îşi baza dreptul de administrare a ţarii. Se dau m 
continuare câteva documente care pot să lumineze acest aspect a 

celor întâmplate. . . „ . 

2) De ce a avut loc rebeliunea din Ianuarie 1941? Aici raspunsu 

este şi mai simplu. întâi, cel care scoate lumea în piaţă trebuie sa 
creadă într-o minimă şansă de reuşită. Comedia (cu consecinţe 
tragice) celor întâmplate atunci e că revoltaţii erau la guvern, şi ca 
nu ar fi trebuit să iasă în stradă să protesteze împotriva generalului, 
care era al lor. Faptul că Antonescu se baza - cum s-a mai spus mai 
sus - şi pe armată, al cărei şef era el, trebuia cel puţin luat în seama. 
De fapt numai după două zile de strigăte şi de proteste pe toate 
străzile Bucureştiului şi de cereri ca Sima să ia locul lui Antonescu, 
acesta a dat ordin trupelor să cureţe străzile şi instituţiile statului 
de gălăgioşii diletanţi ai lui Horia Sima. E necesar ca la acest punct 
să se precizeze ca nici o autoritate legionară, constituita sau 
neconstituită, nu a proclamat revolta. Ca şi în cazul dintâi, lucruri e 
s-au petrecut strict din dispoziţiile lui Sima care, ca vice pnm- 


455 



ministru, a avut grija de a se ascunde de la începutul răscoalei şi să 
nu mai apară decât ... la Berlin. Legionarii care, ca indivizi, au 
suferit consecinţele, le-au suferit numai pentru că s-au supus 
principiului de supunere la ordin, fără să controleze dacă era con¬ 
form sau nu, atât spiritului de adevăr instrinsec în învăţământul 
lăsat de Căpitan Legiunii, cât şi situaţiei de fapt, cu prezenţa 
Mişcării Legionare la guvern şi în toată ţara. 

Semnificativ pentru înţelegerea raportului dintre Mişcarea 
Legionară şi Generalul Ion Antonescu, în acele momente tragice, 
este următorul document larg difuzat în toată ţara sub forma unei 
mici broşuri, în bună parte distribuită de soldaţi, care au depus-o şi 
în cutiile de scrisori, pe la casele oamenilor, în zilele imediat 
următoare rebeliunii: 

Declaraţiile domnului General Antonescu făcute presei 

„In faţa lui Dumnezeu, a Ţării şi a Istoriei, jur că nimeni pe 
acest pământ nu mă va împiedica să apăr onoarea, drepturile şi li¬ 
niştea Românilor şi că dacă se va face o nouă greşală voi fi 
neiertător/ 4 

DL General Ion Antonescu a făcut ieri reprezentanţilor presei 
declaraţii către întreaga Ţară. 

Aceste declaraţii clarifică şi explică situaţia actuală şi cuprind 
perspectivele viitorului. 

DL General Antonescu se adresează, rând pe rând, Tinere-tului, 
Legionarilor adevăraţi şi tuturor românilor: 

Tineret, studenţi, legionari adevăraţi 

Mi-am smuls până azi suflet din sufletul meu ca să-l fac punte de 
viaţă şi înţelegere veşnică între mine şi voi. 

Suferinţele voastre de altă dată le-am făcut suferinţele mele; iar 
biruinţa ţarii şi a mea de la 6 septembrie am facut-o biruinţa voastră. 


456 



Facsimil al primelor pagini din respectiva broşură ce cuprindea declaraţia 
Generalului Antonescu şi care a fost amplu răspândită în zilele imediat următoare 
„rebeliunii 41 legionare. 


ROMANI, 

!> fopti, tnur.ca ţi. 

vwtirâ (Upindft rafinalul aupiioLtl cuc- 
miri «5 voiu Ivw. 

fjii’fîcs, împotrivi itibdor piedicilor fi 
iniţiator tluţir.ei'.f,.« clevetirilor fi #■ 
memn|irilor nemernice, trebui ii tfooţrt 
ţâţe în mâtat vti^rulu^ In nl df mc, 
cr rid iwgurfia dtrpterlle tftyfcfltwt, 

Şi j U «yri isiţuru. 

Cft Dumneieij înainte! 

Ocării‘ANWESCU 


OECLARAŢILE 

DdMHUWi 

•ŞENERAt- ANTON€BSU 

FĂCUTE PRESS 



Wf c&’gs ’l'ufâ 

Jcih'al'' cl«'■<&£'ţi 

Ihafiu eetuati fi c upri-nt*, :■'$*-£’*** 


* t au v» iu ttits p*« 

df*P**5 M«*p« mea m pleacă 

om aiţfo debită, * Judecătorilor 
dia ate» urii, a Armatei di» n&io iii* 
sunata. 



ROMĂNJ, 

Cu iMnsU m Ikdiide in ruţine |i Im- 
rnţ« o nesăbuită oprima, foioeitâ de duş¬ 
manii contre noa»trf. 

Viitorul wis.itf j$iţ {«ţi. 

Ei ne coneadâ/jli Re împlinim datorit 
C*t dintâi.; Aria* ia • lutulor este de a 
munci. 

\ Tribul r rTffiqMf Ir crede m in dreptul 
de vieţi ţi de mnofi. 


. patera* 

producţiei, ca ii put*» •]<*»«« U ieftini» 
rea vieţii’ trrkuo iî dina ţireaului Uniţii 
ogarului, ce ea ţ>o*U muncii trebu» *i 
dfcm ortţunului aifluratiţa vieţii fi * 
ordinei, cărturarului puterafc fânduîui. 

întreg* Ţar* tr*W *4 pifeefc* Ja 
munci ţi i* ordin*. 

Nu tlaiim craaol tamâaaac, no wr* 
ţi» credinţa la viitorul sorinu an st 
pragiti» pentru lume* MU la ?U- 
midi**, deci au a« iup«m tcetitl 
porusoL U o mânie şi eiiaţii aii »u »*• 
toc de Uaiştc fi de muncă U acaaat* 
regiune. 

Dup& cu tulul Vfl rcinlr» 1» munco ţi 
in diecipliBă, voiu piţi 1» racrganir.ere* 
politici » Statului, liindcâ «» wnt cel 
•art e liotârit U 7 Septarnw ÎWO, Of> 
ganitar*» Stalului Naţional Legionar. 

Numai dujmenii adevărului, pot »* 
cread* ci Ucneralul Antonaacu s». >.* 
«bate delii drumul forţelor creată* .-c <•■■- 
naţionalismului românaec ţi dale tncediv. 
rea neamului opatfu In «pirjtut nou al 


457 



Am lăsat o clipă haina oştirii, haina mândriei, şi a vieţii mei 
întregi şi am îmbrăcat cămaşa verde ca să vă dau vouă semnul unir 
şi altora semnul încrederii în voi. 

V-am chemat la conducerea Statului şi v-am dat toate locuri! 
de răspundere ca să simţiţi că şi voi sunteţi Statul şi pe conştiinţ 
voastră se reazimă păstrarea şi mândria lui. 

Mi-aţi jurat credinţă Regelui şi mie - la 6 Octombrie la Bucureş 
şi la 8 noiembrie la Iaşi şi toţi conducătorii voştri mi-au reînno: 
legământul de ascultare la 27 Noiembrie. 

M-am trudit luni dearândul să salvez Statul prăbuşit, c 
graniţele sfărâmate şi românii pribegi; să restabilesc finanţele şi s 
reorganizez totul, în împrejurările turburi ale războiului din juri 
nostru. 

Am atras atenţia conducătorilor voştri că unele element 
împing statul la dezordine, că alţii aleargă după interese materiale,c 
unele elemente nu sunt folosite, că producţia ţării scade, că anarhi 
ne pândeşte. 

Am somat pe cei răspunzători să-şi facă datoria, impunân 
disciplină, prevestindu-le că va veni un moment când vor fi năvălii 
şi depăşiţi de anarhie; v-am adresat tuturor sfaturi părinteşti, cerân 
du-vă să vă faceţi datoria de români şi legionari. 

Pe conducătorii voştri i-am tratat cape copiii mei, deschizându 
le casa şi sufletul şi mărturisindu-le zilnic toate grijile şi actele c 
trebuie să înfăptuim. 

Drept orice, s-a pornit o acţiune absurdă în contra guvernului 
deşi era guvern naţional-legionar şi cu toate că mi se jurase credinţă 
S-au făcut insinuări netrebnice că aş ocroti masoneria sau că a 
lăsa ca forţe oculte străine să influenţeze conducerea ţării. 

Trecutul meu, onoarea mea de ostaş, lupta mea de o viaţ 
întreagă în contra ticăloşilor, voinţa mea neînduplecată de a realiz 
Statul Naţional-Legionar şi tot ce făcusem până atunci pentn 
Legiune, n-au fost puse în cumpănă. 


458 



Forţe oculte străine, netrebnici prădători şi anarhişti strecuraţi 
în mare număr în rândurile Legiunii au împins la vrajbă, la pradă şi 
la nebunie. 

Tineri curaţi, studenţi idealişti, legionari supuşi au devenit 
instrumente oarbe în mâna unor ambiţioşi, cari s-au ascuns după 
ce au încurajat revolta şi după ce n-au mai putut stăpâni bandele 
netrebnice de anarhişti şi disperaţi intraţi în luptă pentru interese 
străine şi nu pentru Legiune. 

Ţara a fost astfel aruncată într-o frământare nebună pe caie n- 
a putut-o opri decât onoarea, eroismul şi patriotismul ostaşului 
român, stâncă nepieritoare a drepturilor patriei. 

S-a tras în armată, fără nici un motiv, fără nici o provocare, s- 
a încercat dezarmarea şi umilirea ostaşilor; au fost omorâţi ofiţeri 

şi soldaţi pe la spate, doi au fost arşi de vii*. 

Am’fost asediat eu, Conducătorul Statului, cerându-mi-se de 
colaboratorii mei cari îmi juraseră credinţă, să părăsesc conducerea 

guvernului sub ameninţarea gloanţelor. 

Deşi mă găseam la început nepregătit de apărare, am răspuns 
că prefer să cad la postul de onoare, decât să mă dezonorez pe 
mine; să dezonorez armata şi să prăbuşesc Statul prin gestul meu 

de slăbiciune. 

Tineret, trezeşte-te. Ajunge. 

Legionari adevăraţi, faceţi-vă examenul conştiinţei. 

Numai duşmanii Ţării, ai voştri şi ai mei au putut pune la cale 
această acţiune nevrednică în care unii au căzut poate de buna 
credinţă, alţii din ambiţii sau interese, iar unii plătiţi de mana 

duşmană. 

* Informaţia care i s-a dat lui Antonescu, în legătură cu acest presupus fapt, a 

fost nedocumentată. Faptul în sine nu a avut loc. 

Dacă Antonescu ar fi ştiut adevărul, în orice caz el nu s-ar fi pretat la difuzarea 

unui lucru nu numai tendenţios, ci şi în întregime fals. 


459 



Numai trădătorii v-au putut sfătui să trageţi în armată, atunc 
când ştiţi că niciodată Legiunea n-a avut acest drept, iar Căpitanul 
a preferat să se jertfească decât să provoace mişcări şi lupte între 
Români. 

Aruncaţi de pe frunte şi de pe ochi vălul cernit al rătăcirii ş; 
din mâini armele trădării. 

Fiindcă generalul Antonescu n-a înşelat, nu înşeală şi nu va 
înşela niciodată. 

Eu nu sunt Conducător de Stat tiran, n-am clică de apărat şi 
n-am interese sau o viaţă imorală de ascuns. 

Eu apăr Ţara şi destinul ei impotriva tuturor duşmanilor şi a 
tuturor rătăcitorilor. 

Toată viaţa şi voinţa mea este în slujba Neamului, a onoarei 
lui, a onoarei voastre. 

Am asigurat liniştea Ţării şi o voi stăpâni împotriva oricui. 

Armata e trează la datorie. Ţara întreagă e conştientă de 
răspunderea ce o avem. 

Am ordonat arestări ca să prind reţeaua rătăcirii şi a infamiei, 
a prădătorilor şi a ocultei străine. 

A doua oară nu va mai îndrăzni, fiindcă pumnul de oţel al 
onoarei şi al conştiinţei româneşti va zdrobi sub voinţa armatei 
orice încercare. 

N-am ucis pe nimeni. Fiindcă am încă suflet de părinte. 

Pe foştii membri ai Guvernului cari se vor dovedi că au trădat, 
îi voi pedepsi cu deportarea. 

Pe vinovaţii netrebnici îi voi pedepsi cu ocna. 

Pe vagabonzii şi hoţii de rând îi voi pedepsi cu puşcăria. 

Nici un nevinovat nu va suferi vreo pedeapsă; fiindcă pedeapsa 
mea nu pleacă din nici o ambiţie deşartă, a judecătorilor din nici o 
ură, a Armatei din nici o răzbunare. 

Dar, de acum înainte voi fi necruţător. Nici o abatere, nici o 
rătăcire, nici o încercare nu va mai fi îngăduită. 


460 



în faţa lui Dumnezeu, a Ţării şi a Istoriei jur că nimeni pe 
acest pământ nu mă va împiedica să apăr onoarea, drepturile şi 
liniştea românilor şi că dacă se va face vreo nouă greşală voi fi 
necruţător. 

ROMÂNI, 

Cu aceasta se închide în ruşine şi tristeţe o nesăbuită crimă, 
folosită de duşmanii Neamului în contra noastră. 

Viitorul ne stă în faţă. 

El ne comandă să ne împlinim datoria. 

Cea dintâi datorie a tuturor este de a munci. 

Trebuie să refacem încrederea în dreptul de viaţă şi de muncă. 

Trebuie să redăm muncitorului puterea producţiei, ca să putem 
ajunge la ieftinirea vieţii; trebuie să dăm ţăranului liniştea ogorului, 
ca să poată munci; trebuie să dăm orăşanului siguranţa vieţii şi a 
ordinei, cărturarului puterea gândului. 

întreaga Ţară trebuie să păşească la muncă şi la ordine. 

Nu slujim crezul românesc, nu servim credinţa în viitorul nostru, 
nu ne pregătim pentru lumea nouă în plămădire, dacă nu ne supunem 
acestei porunci. România şi aliaţii săi au nevoe de linişte şi de 
muncă în această regiune. 

După ce totul va reintra în muncă şi în disciplină, voi păşi la 
reorganizarea politică a Statului, fiindcă eu sunt cel care a hotărât 
la 7 Septembrie 1940, organizarea Statului Naţional Legionar. 

Numai duşmanii adevărului, pot să creadă că Generalul 
Antonescu se va abate de la drumul forţelor creatoare ale 
naţionalismului românesc şi de la încadrarea neamului nostiu în 
spiritul nou al vremii şi în alcătuirea viitoare a Sud-Estului 
Europei. 

Acest stat nou, va fi un stat întemeiat pe primatul românesc în 
toate domeniile şi se va întemeia pe structura noastră agrară şi 
ţărănească. Naţionalul şi socialul vor fi pietrele de temelie. 


461 



Toate reformele necesare înlăturării vâscului şi influenţelor 
străine, pentru asigurarea destinului nostru naţional, le voi înfăptui 
fără şovăire. Organizarea noastră economică va pregăti viitorul 
Bazinului Dunărean şi al rostului pe care trebuie să-l aibă poporul 
românesc în această regiune europeană, faţă de viitorul Europei 
care se plămădeşte printr-o măreaţă luptă. 

Statul viitor va fi un Stat de disciplină, de ordine şi de acţiune 
creatoare. 

Tineretul va fi educat în duhul de jertfa naţională şi de ideal¬ 
ism creştin, pentru care s-au jertfit, veac de veac, Voevozii, vitejii 
şi martirii noşti. 

Ţărănimea va fi îndrumată spre o nouă viaţă, Statul organizând 
producţia agricolă, dând unelte şi maşini ţăranului, creind o 
industrie alimentară şi transformând ordinea sanitară atât de 
înapoiată a satelor noastre. 

Muncitorimea va fi ridicată prin sporirea producţiei şi prin 
crearea de mari lucrări publice, căi de comunicaţie, canaluri şi 
irigaţii. Voi lupta cu toate puterile ca să ridic viaţa 
muncitorului, fiindcă şi e*u nu mă consider decât cel dintâi 
muncitor al Tării. 

Funcţionarii vor fi întrebuinţaţi în această mare acţiune a 

» 5 5 5 

Statului şi li se va deschide drumul spre întreprinderile private, 
pentru a asigura tuturor salarii demne de munca şi rolul fiecăruia. 

Cărturarii şi slujitorii bisericii vor avea în acest Stat rolul care 
se cuvine despicătorilor de drumuri şi ziditorilor de suflete. 

Un Stat nou cu suflet nou. Aceasta m-am obligat să fac. Aceasta 
voi face. Fiindcă acest Stat îl aşteptaţi toţi, de atâta vreme, Români. 

Toţi aţi crezut, aţi aşteptat, toţi nădăjduiţi în această Românie 
Nouă. 

Trândăvia, interesul personal, intriga, necinstea, minciuna, 
trădarea, linguşirea, lipsa de merit şi de caracter, ameninţarea şi 
ura, - acestea le urâţi cu toţii - o ştiu - şi eu.le urăsc cel dintâi. 


462 



Munca, adevărul, dreptatea, cinstea, caracterul, onoarea, 
loialitatea, meritul şi ridicarea prin competenţă şi disciplina, 
respectul faţă de toate aceste temeiuri de viaţă, iată ce aţi voit, iată 

ce trebuie să întemeiem la noul stat. 

De la acest drum de înnoire, de faptă nouă pentru o Ţară Nouă 
şi o Lume Nouă, nu mă voi abate nici o clipă, fiindcă acesta este 

rostul meu la conducerea Statului. 

Nu voi întemeia numai forme, fără rădăcini, cum au încercat-o 

alţii, nici nu voi renaşte aşezări moarte. 

De aceea o spun răspicat. 

Nu oricine este pregătit pentru această împlinire, ci numai acei 
cari n-au mâinile pătate cu sânge, de averea Statului sau de fapte 
murdare. Toţi pot însă s-o ajute, pentru că este casa Neamului la 

care toţi au datoria să zidească. 

Pentru a ajunge la această înfăptuire viitoare, cer acum: 

ORDINE, DISCIPLINĂ şi MUNCĂ. 

Iar legionarilor adevăraţi, celor ce au suflet de legionar, caii 
au râvnit să înfăptuiască toate aceste temelii de neam, le cer: 

Tinerilor studenţi, să-şi pregătească sufletul în credinţă curata 
şi creştină, aruncând din mâini armaurei şi aşteptând arma apărăiii 

drepturilor neamului. 

Legionarilor maturi şi bătrâni, le cer să judece singuri pe ce 
drum a fost târâtă Legiunea şi pe ce drum am luptat s-o duc eu. Pe 
cine au lăsat să îmbrace cămaşa Căpitanului, a lui Moţa şi Marin, a 
lui Clime, Banea, Dobre, Cantacuzino, Polihromade, Teii şi a tutu¬ 
ror luptătorilor adevăraţi ai Legiunii şi dacă socotesc că scopul 
Legiunii a fost slujit în baricadele roşii ale anarhiştilor şi de 
gloanţele îndreptate în contra ostaşului român, alături de ticăloşii 
şi prădătorii de rând. 

Le cer să judece dacă ţara pe care voi zidi-o eu, nu este ţaia 
visurilor de totdeauna ale adevăratei Legiuni şi ale românilor de 
pretutindeni şi deapururi. 


463 



Este ultimul meu cuvânt către ei. 

Şi să înţeleagă că pe deasupra tuturor frământărilor şi peste 
toate neînţelegerile, aveau datoria faţă de strămoşi şi faţă de urmaşi 
să ne pregătim, Statul şi neamul, pentru apărarea drepturilor lui 
veşnice. 

Cine vrea să meargă la această faptă, va fi bine primit şi va 
croi alături de mine destinul Patriei. Fără şovăire, fără viclenie, 
fără nesupunere, pentru Ţară şi Rege. 

ROMÂNI , 

De fapta, energia, munca şi disciplina voastră depinde 
momentul supremei chemări ce vă voiu face. 

Fiindcă, împotriva tuturor piedicilor şi intrigilor duşmane, a 
clevetirilor şi ameninţărilor nemernice, trebuie să ducem ţara în 
matca viitorului, în val de veac, ca să-i asigurăm drepturile 
nepieritoare. 

Şi i le vom asigura. 

Cu Dumnezeu înainte! 

General ANTONESCU* ** 


* Autorul acestei cărţi a trăit, zi de zi, evenimentele evocate în paginile precedente, 
a primit acasă broşura adresată „adevăraţilor legionari 11 , la care, sufleteşte, a răspuns 
pozitiv şi integral. 

** Acest document exprimă punctul de vedere al Generalului Antonescu asupra 
evenimentelor din ianuarie 1941. De remarcat diferenţa sensibilă dintre această imagine 
şi cea confecţionată din cartea „Pe marginea prăpastiei“. 


464 



Scrisoare deschisă unui Domn profesor 

Stimate Domnule, 

Nu ne ştim! Nu ne cunoaştem! Nu ne-am confruntat pentru 
vreun interes sau poziţie dorită. Rândurile ce urmează va rog să le 
reţineţi ca pe o punere la punct - nu a dv., ci a unei realităţi, alta 
decât cea prezentată în articolul „Fără Horia Sima", publicat în 
„Gazeta de Vest", Martie 1994. 

Anii 1938-1939 au fost ani grei de încercări. S-a petrecut atunci 
o tragedie a generaţiei legionare, a Neamului Românesc, cu efecte 
dezastruoase pe câteva decenii postbelice. Dacă atunci, unii dintre 
noi s-au condus după intuiţie, acum putem aprecia evenimentele 
nu numai de pe poziţia „ordine şi disciplină", ci şi cu „efort 
reflexiv", aşa cum afirmaţi Dvs. 

Fără cunoaşterea adevărului, se pot repeta greşeli, rătăciri şi 
chiar falimente. 

Astăzi când vremea minciunilor a trecut, istoria trebuie să fie 
scrisă în raport cu faptele şi nu cu scopuri ascunse, străine, departe 
de adevăr, mai ales când „Media" bine organizată, dominantă, din 
ce în ce mai puternică, răspândeşte pretutindeni confuzie, şi în 
bordeie şi în palate. 

Dvs. scrieţi, citez: 

1. Suntem, altfel spus (însă spus răspicat) copiii ori nepoţii 
Comandantului Horia Sima, sub mantaua căruia ne-am format şi 
am luptat. 

Răutăciosul care mi-a adus articolul Dv. a comentat: „Ştiam că 
Horia Sima a avut un singur copil, croit în pat străin, cu nevasta 
altuia, camaradul care-i dăduse găzduire. Nu ştiam că are şi alţi 
copii şi chiar nepoţi." 

Să trecem peste performanţa paternă a Comandantului Horia 
Sima, pe care o încadraţi în „greşeli şi slăbiciuni omeneşti" - vina 
fiind împărţită, dar schimbând ordinea dintr-un dicton latin, să fim 
de acord că „Quod licet bovis, non licet Jovis". Pe şleau: ce poate 


465 



face un nemernic, un om de rând, un ticălos, nu e permis să facă un 
conducător. 

în continuare citez din articolul Dvs.: 

2. Posteritatea lui Horia Sima îi rosteşte numele cu respect 
mereu sporit, pe măsura convingerii că a fost un om-revoluţie, un 
om-cotitură. 

Om-revoluţie? Nu cumva confundaţi noţiunea de „revoluţie 44 
cu zurbăgeala, căci oare ce au fost altceva, toate violenţele comise 
în toamna anului 1938, din ordinul şi sub comanda lui Horia Sima, 
violenţele care au precedat, dacă nu au şi grăbit cele 14 asasinate 
din 30 noiembrie 1938, acţiuni contra doctrinei legionare, a liniei 
trasate de Căpitan şi a ordinului trimis de el din închisoarea Râmnicu 
Sărat: „linişte, linişte! 46 ? 

Om-cotitură? Da! Pentru că a abătut, a cotit linia trasată de 
Căpitan şi desigur Dvs. cunoaşteţi această linie. 

Ce ştiţi Dvs. de relaţiile lui Horia Sima cu Moruzov? Aţi aflat 
cumva - ar fi trebuit să ştiţi înainte de a fi scris articolul „Fără 
Horia Sima 44 - că Victor Biriş a declarat că în vara anului 1938 l-a 
însoţit pe Horia Sima (pentru a-i face pază) la o întâlnire cu 
Moruzov în Grădina Botanică şi în discuţia dintre ei a auzit pe 
Moruzov zicând: „Dragă Horia, e momentul să acţionezi, trebuie 
să acţionezi 44 . Horia Sima a acţionat şi efectul a fost cel din 30 
Noiembrie la km 30, pe şoseaua Bucureşti-Ploieşti. 

Ştiaţi cumva că, aflat în închisoarea Jilava, Moruzov i-a cerut 
lui Eugen Teodorescu să-i înlesnească o convorbire cu Horia Sima? 

Când Eugen Teodorescu i-a replicat că nu este posibil ca Vice¬ 
preşedintele guvernului să-l viziteze în închisoare, dar dacă are 
vreo dorinţă, i-o poate transmite, Moruzov a declinat oferta, 
spunându-i: Sau cu dânsul sau cu nimeni . Ce oare ar fi avut de 
discutat Moruzov cu Horia Sima? 

Ştiţi cumva că în Noiembrie 1940, Horia Sima şi cu Victor 
Biriş au decis suprimarea lui Moruzov, de teamă că la procesul ce 


466 



urma să fie făcut celor 64 demnitari arestaţi şi depuşi la închisoarea 
Jilava, Moruzov ar fi putut face destăinuiri compromiţătoare pentru 
Horia Sima? Cum ar fi fost suspect ca numai Moruzov să fie ucis, 
au hotărât suprimarea tuturor. Victor Biriş - atunci Secretar Gen¬ 
eral la Ministerul de Interne - a executat hortărârea. A organizat o 
echipă, a transportat-o cu 2 brecuri la Jilava, a înlocuit garda dată 
de Corpul Muncitoresc Legionar cu echipa de poliţişti adusă de la 
Prefectura de Poliţie şi toţi cei 64 de deţinuţi au fost împuşcaţi în 
celule de comando-ul adus de Victor Biriş. S-a pierdut astfel un 
mare volum de informaţii care ar fi stabilit nu numai vina şi 
răspunderea lor ci şi a altora. Nu cumva ei au fost ucişi fără proces, 
fără judecată legală, publică, tocmai pentru ca unul dintre ei să nu 
poată vorbi? Acesta era Moruzov! Ar fi fost suspect să fi fost ucis 
numai el, dar odată cu moartea lor s-a închis posibilitatea de a 
cunoaşte întreaga reţea de ticăloşi şi rolul jucat de fiecare, de la 
ultimul jandarm până sus la Palatul Regal, căci dacă dintre monarhii 
statelor civilizate contemporane, Carol al II-lea a fost singurul rege 
care a ordonat asasinate, el a fost servit de cozi de topor. 

3. în continuarea afirmaţiei (citez): 

Chiar dacă nu absolut singurul, el a fost cu siguranţă printre 
cei puţini, în momente de răscruce, despre care se poate spune că 
sunt adevăraţi făuritori de istorie glorioasă şi le nominalizaţi. 
Pentru a Ie discuta le însemnez de la A la M. 

Făuritor de istorie glorioasă? 

A. Răzbunarea Căpitanului. 

Nu se poate să ignoraţi represaliile după împuşcarea lui Armând 
Călinescu: asasinarea la 21-22 Septembrie a legionarilor internaţi 
în lagăre şi închisori şi a câte alţi trei în celelalte judeţe, în total 
254 legionari. 

Uciderea lui Armând Călinescu a fost în fapt o neghiobie, un 
act necântărit. Nu ataci duşmanul când are sub cheie atâţia ostateci, 


467 



mulţi şi de calibru. Situaţia este şi mai gravă dacă se confirmă 
afirmaţia lui Şerban Miîcoveanu că Armând Călinescu devenise 
persona non grata pentru camarila palatului şi regele dorea să se 
debaraseze de el, într-un mod care să-l asigure că nu va putea 
destăinui în viitor nimic din complotul la care a colaborat. Prin 
Moruzov a organizat atentatul reuşit la 21 Septembrie 1939, prin 
care a realizat: 

1. Tăcerea pe vecie a lui Armând Călinescu; 

2. a trecut responsabilitatea asupra Legiunii; 

3. a motivat amploarea viitoarelor represalii sângeroase. 

Dacă este greu să denunţi acea acţiune deliberată, conştientă, 

implicând un scop şi o complicitate, în orice caz şi cu cea mai 
mare bunăvoinţă, Horia Sima, chiar după moartea sa nu poate fi 
absolvit de totala resposabilitate a acestui act nesocotit. Iar dacă 
asasinarea Prof. Iorga se înscrie în „Răzbunarea Căpitanului 44 , 
aceasta este tot o greşeală, pentru că a aruncat asupra Legiunii 
o pată care nu s-a şters şi nu se va spăla multă vreme, chiar dacă 
ar fi adevărat că asasinatul a fost opera unor agenţi infiltraţi în 
rândurile legionarilor. Chiar dacă n-a ştiut sau n-a împiedicat 
actul, Horia Sima nu poate fi eliberat de răspunderea acestei 
acţiuni. 

5 

B. Fidelitate faţă de linia corneliană. 

Cum puteţi afirma aşa ceva? în Frăţiile de Cruce, înainte de a 
fi format sub mantaua lui Horia Sima, aţi cunoscut această linie: 
Dumnezeu, Neam, Patrie, Onoare, Cinste, Muncă, Unire, Ordine 
şi Disciplină, Dragoste, Devotament, Jertfă, Camaraderie, 
Legalitate. 

Când în închisoarea Râmnicu Sărat, Corneliu Codreanu a 
ordonat: Să fie linişte şi când Alecu Cantacuzino a cerut dezlegare 
pentru acţiune, a răspuns: Nu numai că nu-l dezleg, ci îl şi leg, a 
urmat Horia Sima linia corneliană cu fidelitate? 


468 



Când în mai 1940 intra în ţară pentru a face revoluţie dacă se 
poate sau un atentat la viaţa regelui, după trecerea frontierei se 
lasă arestat, tratat cu prăjituri, ajunge la cabinetul Generalului 
Bengliu, al lui Nichi Ştefanescu şi Moruzov, are convorbiri cu ei, 
cu Ministrul de Interne, cu Mareşalul Palatului Urdăreanu şi în 
sfârşit, are audienţă la regele Carol. După ce iese din cabinetul 
regelui, întrebat de Urdăreanu ce impresie i-a făcut regele, răspunde 
(citez din Horia Sima): Sunt copleşit, judecata lui e clară, e un om 
de înţeles... un om încântător, de o vastă cultură şi de o inteligenţă 
superioară tuturor oamenilor politici pe care ...i-am cunoscut mai 
târziu (sic). 

Intră în „Partidul naţiunii” înfiinţat şi condus de rege şi depune 
jurământul de credinţă lui Carol al II-lea, ucigaşul real al 
Căpitanului, regele care a ordonat masacrul din 21-22 Septembrie 
1939. Chipurile ca să salveze Ţara. Ţara, a cărei soartă fusese deja 
hotărâtă. Este această comportare fidelitate faţă de linia corneliană? 

C. Revoluţia din 3 Septembrie 1940 

Transferă la Braşov revoluţia plănuită a se desfăşura în 
Bucureşti. Acţiunea se declanşează la 3 Septembrie ora 9 seara şi 
după cum scrie Horia Sima începe sub cele mai nefericite auspicii, 
n-a mai beneficiat de efectul surprizei, iar în dimineaţa zilei de 4 
septembrie tot planul bătăliei pe care-1 concepuse cu atâta încredere 
în succes... se spulberase. Legionarii erau arestaţi, alţii împuşcaţi, 
două echipe asediate, iar „Comandantul” şi-a schimbat hainele 
militare cu altele, civile, şi a pornit să treacă linia de frontieră în 
teritoriul cedat Ungariei. Pe teren au rămas răniţi şi cinci legionari 
morţi. Aţi cunoscut pe vreunul din ei? L-aţi cunoscut pe Lucian 
Caramlău? Curajul şi eroismul legionarilor au fost zadarnice. Cu 
500 de oameni adunaţi din toată ţara, fără să se cunoască între ei, 
în majoritatea cazurilor neinstruiţi, fieînarmaţi decât cu câteva 
pistoale vechi, fără muniţie, şi cu petarde, nu ataci clădiri păzite, 


469 



cazărmi, în care sunt soldaţi instruiţi, dotaţi cu arme, puşti 
mitraliere, care aşteaptă atacul, fiind preveniţi. Nu cucereşti (?) ur 
oraş ca Braşov pentru a detrona un rege la Bucureşti! 

Este şi aceasta o acţiune glorioasă? 

D. Acţiunea de Ia Constanţa a fost o iniţiativă locală a lu 
Eugen Teodorescu. Deşi improvizată, s-a soldat cu rezultate ma 
bune decât cea de la Braşov, dar şi cu trei legionari morţi. 

La Bucureşti, Aurel Călin şi Dumitru Groza au aruncat gre 
nade în curtea Palatului Regal, au tras cu pistolul în ferestrei* 
Palatului, iar legionarii din Corpul Muncitoresc au îndreptat c 
maşină încărcată cu bidoane de benzină spre schelele de lemi 
ridicate în spatele Palatului, când soldaţii de pază au tras, maşini 
a luat foc şi schelele s-au aprins. Populaţia s-a strâns, întâi 500 
apoi 4500 şi apoi 10 mii, manifestând împotriva regelui. în frunte; 
manifestaţiei spontane erau Sandu Valeriu, Radu Gyr şi alţ 
fruntaşi legionari. Poporul a cerut abdicarea regelui. Palatul er; 
în pa-nică, iar Carol l-a chemat pe generalul Ion Antonescu, i-; 
dat preşedinţia guvernului, apoi în ziua următoare i-a acorda 
puteri depline, iar în noaptea de 5 spre 6 Septembrie, la cerere; 
generalului Ion Antonescu şi sub presiunea manifestaţiilor, Caro 
al II-lea a abdicat. 

Horia Sima era la Braşov şi nu avea nici o legătură cu cel 
petrecute la Bucureşti. Abdicarea regelui l-a găsit în pat. 

E. Statul Naţional a durat patru luni şi s-a încheiat cu aşa 
zisa „Rebeliune 44 din 21-23 ianuarie 1941, din cauz 
divergenţelor dintre Conducătorul Statului şi Comandantul Mori 
Sima, privind ilegalităţile, abuzurile şi „iniţiativele locale 
necontrolate, ale unor legionari. Pisica moartă, „Rebeliunea 
este aruncată de generalul Antonescu în terenul Legiunii, Hori 
Sima o aruncă în curtea Conducătorului, iar D. Kann, într- 


470 



lucrare voluminoasă ce tratează organizaţiile de spionaj germane 
(pag. 61) susţine că S. D. (Serviciul de Siguranţă) condus atunci 
de Reinhard Heydrich a instigat o revoltă nereuşită în România. 
Asta explică de ce Horia Sima a fost scos din Bucureşti şi 
transportat la Braşov de doi ofiţeri germani din S.D., în cufărul 
unei maşini! 

în timpul celor două zile fierbinţi din Ianuarie 1941, 
Comandantul Horia Sima, Vice-Preşedintele Consiliului de 
Miniştri, a dispărut. Nu l-a putut găsi nici delegaţia Senatului 
Legionar, care urmărea să aplaneze conflictul. A apărut numai după 
ultimatumul dat de Hitler, probabil după ce a aflat de amestecul 
subalternilor săi, în afacerile interne ale României. 

Este aceasta o istorie glorioasă? 

F. Guvernul Naţional Român şi Armata Naţională tămâiate 
şi de alţii. 

După Stalingrad şi Kursk, era clar că războiul era pierdut. 
Generalii o ştiau. A fost însă prelungit cu imense eforturi, distrugeri, 
suferinţe şi pierderi de vieţi omeneşti, civili şi militari, de ambele 
părţi, de acea infamă, nefercit inspirată, absurdă, criminală 
proclamaţie a lui Roosevelt la Casablanca „Unconditional Surren- 
der“ (Capitulare fără condiţii). 

Când totul se prăbuşise şi cu câteva luni înainte de predarea 
necondiţionată a Armatei germane, Horia Sima proclamă la Viena 
Guvernul Naţional Român şi înfiinţează Armata Naţională. Nu-i 
văd - iertaţi contrazicerea - altă raţiune decât obţinerea pentru 
echipa sa, de locuri la hotel, cartele de alimente şi ceva bani de 
buzunar. Norocul nostru a fost că nici Aliaţii nu au luat în serios 
acest fantomatic guvern, ori efectul a fost parat de alţii, de alte 
consideraţii şi de războiul, care deja pe terminate, s-a încheiat la 5 
Mai 1945. Altfel se ajungea la Nurnberg şi Legiunea era conside¬ 
rată organizaţie fascistă, cu toate urmările. 


471 



G. Echipele paraşutate au fost trimise la moarte sigură, fiind 
aşteptate la locul şi timpul de aterizare de miliţieni şi securişti 
avizaţi - via Moscova - de agenţii de spionaj infiltraţi în serviciile 
anglo-americane. (Vezi cazul Philby.) 

Ştiţi desigur ce s-a întâmplat cu ei. Unii au căzut în luptă, alţii 
au fost judecaţi, condamnaţi la moarte şi executaţi, sau duşi în 
închisori. Aţi cunoscut pe cineva dintre ei? L-aţi cunoscut pe Ica 
Tănase, pe Ion Golea, Samuilă, alţii şi alţii? Ce oameni! Ce utili ar 
fi fost în 1989 şi după aceea... 

H. Organizarea postbelică a Mişcării în ţară şi Exil. 

Hai să nu mai discutăm şi de asta, ci doar atât, că, în această 
acţiune glorioasă, a aruncat în foc, a expus şi pe Fraţii de Cruce, 
rezerva de viitor pe atunci, ce ar fi putut fi conducătorii de astăzi 
ai României, dacă nu şi-ar fi pierdut viaţa în chinuri şi suferinţe. 

I. Răspândirea doctrinei legionare în lume. 

O! ce mare nevoie ave^ lumea să cunoască doctrina Legionară 
şi cum şi-a împlinit setea de cunoaştere, de informare! Istoria 
Mişcării Legionare, dacă la ea v-aţi referit, publicată în limba 
franceză în 1972 ia... Rio de Janeiro, şi alte câteva cărţi tipărite la 
Madrid de câţiva vorbitori de limbă franceză, spaniolă, or fi citite? 

J. Salvarea unităţii Legiunii. De acord cu Dvs., dacă veţi 
considera partea un întreg unitar. 

K. Editarea textelor clasice. Cer iertare. Sărăcia mea de pungă 
şi de timp m-a împiedicat să cunosc textele clasice (?) editate de 
Horia Sima. 

L. Asigurarea permanenţei în lupta anticomunistă. Nici 
asta nu prea înţeleg eu cum vine. Ştiam că au existat grupe de 


472 



rezistenţă în ţară, în munţi, în sate, de militari, de ţarani de 

legionari, de studenţi şi chiar elevi de şcoală. Am citit după 1 ^ , 

memoriile unor supravieţuitori sau urmaşi ai lor. N-am găsit 
nicăieri, la nimeni, vreo contribuţie sau prezenţă a lui Horia Sima. 
Am citit - scris chiar de Horia Sima - că în timpul prigoanei, toţi 
cei care aveau contact cu Horia Sima au căzut m mami e 
Siguranţei, poliţiei şi jandarmilor. Pe el îl ocrotea Divinitatea, 
Soarta. Că această Divinitate ar putea fi numită Moruzov. sau 
Nichi Ştefănescu, este o chestiune neclarificată pană acum de nici 

un Sinod Ecumenic. 


M. Activitate publicistică, peste 20 de cărţi originale 
publicate. Şi aici îmi declar sărăcia de cultură. Nu le-am citit pe 
toate, ci doar câteva. Am zis şi eu, cele mai importante, mat 
semnificative. Unele sunt compilări din scrieri anterioare ale 
literaturii legionare, dar consider „originale" următoarele: „Sfârşitul 
unei domnii sângeroase", 1977, „Era libertăţii", voi. II, 1986; şt 
„Prizonieri ai Puterilor Axei", 1990. Le-am citit de doua ori, am 
dat de multe ori foile înapoi să verific impresia, am convingerea ca 

aceste cărţi, sunt scrise Pro Domo. 

în afară de unele greşeli gramaticale care ar fi oprit pe un elev 

să treacă pragul cursului superior de liceu, este în aceste volume şi 
o aglomerare de contradicţii, de inadvertenţe. Nu trebuie neaparaţ 
să fii detectiv pentru a observa insistenţa cu care încearcă sa ascundă 
o vinovăţie, poate o mustrare de conştiinţă, sa caute alibiuri, 
explicaţii naive, să convingă că nici usturoi n-a mâncat şi nici gura 
nu-i miroase, că toţi ceilalţi sunt vinovaţi, el inocent imacula . 
Cum poţi să crezi această operă scrisă, din care intre altele - pentru 

a nu lungi mult scrisoarea, citez numai trei gogoşi: . 

Prima: Victor Biriş ne informează că în vara anului 1938, Horia 
Sima se întâlneşte cu Moruzov în Grădina Botanică şi discuta m 
termeni amicali (dragă Horia), iar Horia Sima când în 1940 ajunge 


473 



la Siguranţă, scrie că el când vorbea cu Nichi Ştefănescu, credea 
că vorbeşte cu Moruzov. Cum vine asta? 

A doua: După rebeliune, înghesuit în cufărul aşezat în spatele 
maşinii cu care ofiţerii S.D. german îl transportau la Braşov, la 
controlul circulaţiei, în Ploieşti, a văzut că ofiţerul, şeful patrulei, 
după ce i-a interogat pe acei ofiţeri şi le-a verificat hârtiile, se uita 
neîncrezător la cufăr, care era de oarecare proporţii, dar n-a cutezat 
-să ceară deschiderea lui. O fi fost vreun cufăr fermecat, cu pereţi 
transparenţi cu vizibilitate numai dinăuntru afară, nu şi invers? 

A treia: aflat la Braşov, reproduce în formă de dialog, 
convorbirile între două şi trei persoane în Palatul regal şi în 
cabinetul regelui. Instrumentele secrete de înregistrare nu erau 
inventate sau accesibile lui Horia Sima în acea vreme. Ce puteai 
crede? 

A 

In continuare, Dvs. afirmaţi: Era ales dinainte de a fi ales de 
propriile lui virtuţi mor al-spirituale şi politice. Aceste garanţii s- 
au împlinit pe portativul deceniilor, printr-o biografie aproape 
jenant de plină de reuşite formidabile... detractorii neizbutind să- 
l împiedice nici măcar cu un pas în drumul deschis spre veacurile 
viitoare. Fiindcă e Cezarul nemuritor al naţionalismului creştin. 
Al românismului... 

Aici chiar i-aţi făcut K.O. pe eroii şi figurile măreţe din 
Pantheonul Neamului nostru. Ce Ştefan, declarat de Papă „Atlet al 
lui Hristos 44 , ce Eminescu, Mihai Viteazul, Horia, Cloşca şi Crişan, 
Corneliu Codreanu, Moţa, şi încă mulţi alţii. Nu ei, ci cezarul Horia 
Sima! Nu vi se pare că miroase a sacrilegiu, D-le „Profesor 44 ? 

Continuaţi apoi: Sunt aici însăilate (curat însăilate coane Prof... 
ar zice Pristanda) nu păreri şi soluţii magice puse una lângă alta 
> ci adevăruri crescute unul din altul, cu credit deschis, care dă 
imunitate la prostie, răutate şi mişelnică defăimare... 

D-apoi, D-le „Prof 4 , fiecare din noi oamenii ne credem deştepţi 
foarte, aşa că puteţi scrie ce credeţi, dar câteodată zic şi eu vorba 


474 



lui Creangă: „Doamne prost mai sunt, dar când mă uit împrejur (eu 
când vă citesc) îmi vine inima la loc“. Cât priveşte „miţe mea 
defăimare" nu are cumva un corespondent în mişelmca eulogie 
amândouă făcute fie pentru plata unei îndatoriri, fie pentru 

împlinirea unei speranţe? . . 

P în încheiere, domnule „Prof", cred ca şi Dvs. ca şi mine, sunteţi 

dezolat, mâhnit că legionarii risipiţi de atâtea furtuni şi m lume ş, 

în tară s-au grupat în tabere adverse. Pentru prestigiul Leg ţ 

binele ţării, această gâlceavă trebuie să înceteze şi sa se revină 

camaraderia din anii creşterii Legiunii. Pentru aceasta, cred 

înainte de toate, se cuvine a ne abţine de ^ exagerări sa ne orgm 

să uităm câte ceva din ce a fost, şi să ne amintim din ce ar fi trebu 

si ar fi putut să fie. w ^ _ 

Horia Sima a murit. Să nu-1 dezgropăm, sa nu-1 punem pe 

piedestal, că miroase. „ , „„ 

înţeleg că aceste rânduri sunt dure şi înţeapa, dar ele au fost 

provocate de articolul Dvs., care cerea o replica. Sa ştiţi ca m-au 

durut şi pe mine când le-am scris, dar conştiinţa m-a obligat 

fac ' Constantin Vasiliu 

SCRISOARE adresată lui Horia Sima de trei legionari, 
Comandanţi -ajutori de pe vremea Căpitanului 

După mult zbucium sufletesc şi cu inima îndurerată, subsemnaţii 
Comandanti-ajutori ai Căpitanului, vă facem cunoscut pe aceasta ca e 
gândurile noastre. Sesizaţi de dosarul întocmit de camarazii Pop 
Nicolae şi Mardarie Popinciuc, şi conştienţi de răspunderea morala ce 
apasă pe umerii fiecărui legionar, de a păstra intact patnmon^ M^n 
Legionare pentru generaţiile viitoare, nu putem fi nepăsători faţa 
următoarele grave abateri de la principiile trasate de Capito • 
a. - încălcarea legilor ospitalităţii, onoarei şi camaraderiei, de 
acela care avea datoria sacră să vegheze la respectarea or; 


475 



b. - Nerezolvarea şi bagatelizarea acestei chestiuni de onoare din 
anul 1948 şi până astăzi; 

c. - Specularea spiritului de disciplină şi dragoste faţă de Căpitan 
şi Legiune, a camarazilor, pentru a trece sub tăcere fapta degradantă; 

d. - Procedeul incorect, prin care se încearcă înăbuşirea oricărui 
protest firesc legionar contra păcatului comis; 

e. - Acordarea de grade şi funcţiuni în cazuri similare de imoralitate; 

f. - încercarea, lipsită de modestie, de a se identifica persoana 
Dumneavoastră cu Legiunea şi Neamul Românesc; 

g. - încercarea de a crea o nouă elită legionară, avându-se în vedere 
în multe cazuri - gradul de servilism faţă de persoana Dv., şi nu 

devotamentul pentru Legiune. 

h. - Sfărâmarea unităţii legionare prin. crearea unui sistem sectar, 
căruia singur i-aţi căzut prizonier; 

i - Atmosfera bolnăvicioasă de suspiciune şi politicianism, cultivată 
de sus în jos, în rândurile legionare; 

j - Renunţarea intenţionată la structura firească a Mişcării 
Legionare, care, din lipsa unui organ consultativ şi de control, a cauzat 
diminuarea simţului de răspundere, domnia bunului plac în acţiunile 

întreprinse şi alunecarea pe panta periculoasă a infructuoaselor 
speculaţii politice. 

Toate aceste constatări ne determină pe noi (care v-am urmat şi la 

bine şi la greu), - din dragoste faţă de Căpitan şi de întregul şir de eroi 

şi martiri legionari; - din dragoste faţă de Legiune - căreia, prin actul 

săvârşit, îi răpiţi prestigiul şi însăşi raţiunea ei de existenţă, să Vă 
cerem: 

I*" Să renunţaţi la comanda Mişcării Legionare; 

II. - Să dovediţi credinţa în linia Căpitanului, respectându-i 
porunca. „Dacă eşti om cu păcate, şi te chiaină sufletul spre 
îndreptare, botează-te acum, îndreaptă-te. Ai însă buna cuviinţă 
şi păstrează-te pe linia a 2-a. “ (Cărticica şefului de cuib, pag. 103, 
punctul 7, Colecţia „Omul nou“ 1952). 


476 



Aşteptăm din partea Dv. un gest de mare hotărâre, demn de gradul 
şi funcţia ce deţineţi, - care va reda linişte Căpitanului şi chinuitului 
suflet legionar. Dacă nu veţi lua în considerare punctul nostru de vedere, 
ne socotim dezlegaţi de orice legământ faţă de Dv. ca şef al Mişcării 
Legionare, lunându-ne libertatea de acţiune, aşa cum ne va ajuta sufletul 
şi inima. 

Iar acum, în aceste ceasuri de mari încercări pentru destinul 
legionar, îndreptăm o rugăminte fierbinte lui Dumnezeu şi 
Arhanghelului Mihail, pentru a ne călăuzi tuturora paşii inimii pe 
drumul cel bun. 

Trăiască Legiunea şi Căpitanul!' 4 

Semnează Comandanţii legionari ajutori: 

dr. Victor Apostolescu, av. Virgil Popa, av. Laurian Ţâlnariu. 

Miinchen, la 22 Noembrie 1953. 

Xenia Mămăligă: în numele unei credinţe 

Mi-am început viaţa prin înrădăcinarea ei în Legiunea 
Arhanghelul Mihail. Aveam doar 14 ani când am cunoscut acel val 
de entuziasm, nădejde şi iubire ce a cuprins ţara. Simţeam o viaţă 
nouă care pulsa, o realitate plină de conţinut ce îmi umplea sufletul, 
prin dragostea de ţară, prin spiritul de dăruire, prin dorinţa de mai 
bine. M-am încadrat în prima cetăţuie din Lugoj. Mă simţeam prinsă 
într-un monolit, căruia îi acordam toată puterea, încrederea şi 
libertatea mea. 

Aşa-zisa „biruinţă” legionară din septembrie 1940 am primit-o cu 
bucuria umbrită de gândul la cei ce nu mai erau. în scurt timp însă, 
binele nădăjduit s-a risipit. Trăiam o realitate care nu era cea pe care 
am dorit-o, pentru care ne-am pregătit. Un ideal pe care l-am dorit 
cu atâta intensitate, în care am crezut fără rezerve, aveam impresia că 
s-a năruit. Mişcarea nu mai era ceea ce trebuia să fie. Un vas de cristal, 
parcă îl vedeam, prefăcut în ţăndări. Nu-mi puteam explica ce se 


477 



întâmplă, dar nu mai eram în consens cu ceea ce vedeam în jurul meu, 
trăiam sentimentul unui sacrilegiu de masă. 

„Cămăşile noastre 44 fuseseră, într-adevăr, cum le numise Căpitanul, 
„odăjdiile noastre 44 , slujind la altarul acestui neam. Acum, cămăşile 
noastre erau terfelite de unii care nici n-ar fi avut dreptul să le atingă. 

Cântecele legionare, în care vibra „şi se oglindea 44 toată curăţia 
inimilor, spiritul de jertfa, până la înfrăţirea cu acceptarea morţii, au 
ajuns să fie îngânate de coruri şcolare, parcă pentru a-şi bate joc de 
ceva sfânt. Câtă atenţie se cerea înainte pentru a fi primit în Mişcare 
şi ce pregătire se impunea! Acum intra cine voia, intra imediat şi 
chiar, uneori, era forţat să intre. Se dădeau dispoziţii a căror logică 
nu o înţelegeam, se petreceau acţiuni pe care nu le aprobam. Simţeam 
nu numai o durere psihică, dar parcă şi o sfâşiere fizică. Ceva străin 
parcă se suprapunea peste disciplina, căldura, frumuseţea de 
odinioară. 

După un scurt timp, de patru luni, am intrat din nou într-un tunel 
al morţii, care s-a prelungit timp de 50 de ani, şi a închis adevărul în 
morminte, în închisori şi în tăcere. Au rămas să vorbească doar 
calomniile, minciuna, dezinformarea. 

Timp de zeci de ani am fost învinuiţi ca fiind cei mai mari criminali, 
de care trebuia să-ţi fie ruşine să şi pomeneşti, ca fiind cei care au 
introdus teroarea în mijlocul acestui popor blajin şi li-niştit. Suntem 
învinuiţi ca falsificatori de cele sfinte, care, bravând cu crucea, am 
folosit în realitate pistolul. Şaizeci de ani, legionarii au fost doar came 
de tun, hăituiţi prin închisori, ocne sau lagăre, torturaţi, omorâţi pentru 
credinţa noastră şi pentm a demasca şi pe alţii asemenea nouă. Cărţile 
noastre au fost interzise şi arse, ca să nu mai rămână nici o amintire, 
nici o urmă din noi. 

După Revoluţia din decembrie, numele de legionar este ocolit. 
Cu rare excepţii, este folosit pentm a fi defăimat şi ponegrit. Avem 
datoria morală de a răspunde. Sufletele celor morţi nu vor numai 
parastase, ei vor să se cunoască adevărul despre noi. Ei au murit pentru 


478 




o credinţă, pentru un ideal. A nu face cunoscut acest lucru în numele 
celor ce nu mai sunt, înseamnă a-i trăda pe ei şi pe noi înşine, crezul 

nostru, pentru care am trăit şi am suferit. 

După primul război mondial, în criza spirituală, politică, socială 
în care se zbătea ţara, asemănătoare întrucâtva cu cea din zilele 
noastre, Corneliu Zelea Codreanu n-a înfiinţat o Mişcare a 
tineretului, el a întemeiat o Legiune a Arhanghelului MihaiL 
Denumirea nu era formală, nici întâmplătoare. Legiunea era sortită 
să fie oaste a lui Dumnezeu pe Pământ. Căpitanul urmărea să Iacă 
din Legiune o mare şcoală de educaţie spirituală, care să 
revoluţioneze sufletul românesc. Noi nu ducem lipsă d q programe^ 
spunea el, ci de oameni. De aceea a pornit fără program să scoată 
pe român din starea de resemnare, pasivitate, şi în locul omului 
slab, învins, să creeze pe românul demn, sobru, corect, echilibrat 
sufleteşte, învingător. 

Dar pentru a fi biruitori - spune Căpitanul - trebuie să începem 
prin a ne birui pe noi înşine... înfrângând în noi orice dorinţi...orice 
poftă de mărire, orice interese personale. Fii corect până la sânge, nu 
minţi, nu înşela. Prin cultivarea acestor virtuţi trebuia să se formeze 
revoluţia spirituală, climatul pentru întremarea fizică şi morală a 
poporului român. 

Lovitură de stat nu vom da. Prin esenţa însăşi a concepţiei noastre, 
noi suntem contra acestui sistem. Ea însemnează o atitudine de 
bruscare, de natură exterioară, pe când noi aşteptăm biruinţa noastră 
de la desăvârşirea în sufletul naţiunii a unui proces de perfecţiune 
omenească. (Circulara 148). 

în vederea acestui obiectiv s-au organizat tabere de muncă pentru 
construirea de diguri, biserici, poduri etc. Era calea prin muncă - 
pentru a reface moralul, a insufla credinţa în destinul neamului şi a 
stimula tot ce era mai bun în sufletul de român. Politicienii, partidele, 
străinii din interiorul şi din afara ţării n-au văzut cu ochi buni aceasta 
trezire a conştiinţei naţionale ce a cuprins cu mare repezi-ciune toată 


479 



ţara, şi au căutat să o înăbuşe. Iniţiativele legionarilor au fost frânate, 
taberele au fost închise, au început calomnii, represalii: fără vină, 
fără judecată, erau bătuţi, arestaţi, unii chiar omorâţi. împotriva lor 
se putea lua orice măsură abuzivă; pentru ei nu exista lege sau dreptate 

A 

care să-i apere. In această situaţie, aveau în faţă alternativa: a 
abandona efortul făcut, sau a-1 continua, facându-şi - în cazuri limită 
- singuri dreptate, cu riscul vieţii lor. în acest fel au apărut acele trei 
cazuri: Manciu, Duca, Stelescu. Ele sunt conside-rate, totuşi, 
accidente dureroase. însuşi Căpitanul le numeşte nenorociri, păcate 
săvârşite la disperare, la care tineretul legionar a fost împins, pentru 
a-şi putea continua lupta. 

A 

învierea, cât şi mântuirea ţării noastre de pacostea stăpânirii lui 
Anticrist atârnă de vrednicia noastră, scria Moţa. 

Dacă nu ne vom trezi şi nu vom porni la împlinirea datoriei 
noastre în războiul pe care l-au pornit oştile diavoleşti, atunci 
prăbuşirea va veni, cum a venit şi aiurea. Şi cine ştie câte veacuri 
de ispăşire în robie şi chin vor trebui să treacă peste vieţile 
nenorociţilor noştri urmaşi, până când să ne învrednicim a ne 
bucura din nou de stăpânirea Bisericii asupra sufletului omului. 
Ceasul de astăzi este un ceas greu... Să nu fugim din faţa jertfei 
pentru apărarea Crucii. 

(Libertatea, nr.37-38) 

în ultimii săi ani, în special după moartea lui Moţa, Căpitanul 
a oprit să se răspundă prin vreo violenţă din partea legionarilor, 
oricât de atacati ar fi. Chiar în ultima scrisoare adresată lui Nicolae 

j 

Iorga scrie: Voi, care ne acuzaţi de violenţă, după ce aţi 
întrebuinţat împotriva noastră cele mai mari violenţe, împingân- 
du-ne la disperare şi păcat...vă vom dovedi acum că nu vom 
reacţiona în nici un fel la provocările voastre. Nu ca să ne 
închideţi comerţul nostru, să rie înăbuşiţi avântul, ci să ne bateţi 
la tălpi, să ne trimiteţi în Insula Şerpilor, să ne ucideţi cu pietre, 


480 



să ne spânzuraţi cu picioarele în sus şi să ne bateţi în cuie, să ne 
supuneţi la cele mai mari umilinţe, nu veţi întâmpina nici Dvs., 
domnule Iorga, şi nici ceilalţi toţi care v-aţi asumat răspunderea 
unei sângeroase şi nedrepte opresiuni, nu numai nici o violenţă 
ci nici măcar o opunere. Nu vom reacţiona în nici un fel la 
provocările voastre. 

Prin această hotărâre Căpitanul a înălţat Mişcarea, de la eroism, la 
totală jertfa prin acceptarea oricărei suferinţe fără nici o replică, fără 
nici o vărsare de sânge. Este linia de sfinţenie creştină care nu a existat 
de la început, dar la care s-a ajuns, şi prin care s-a arătat calea crucii 
prin biruinţă. 

Jn orice clipă suntem gata de moarte, spunea Căpitanul. Noi ştim 
să murim, după cum vă vom dovedi. (...) Sângele nostru al tuturor va 
curge, spunea el cu o mare previziune. Acest moment va fi cel mai 
mare discurs al nostru adresat neamului românesc şi cel de pe urmă. 
(...) Astfel, ca o împlinire a suferinţelor de peste 10 ani ni se pregăteşte, 
fără a fi cu nimic vinovaţi, cununa morţii A 

Căpitanul nu a căutat moartea, nu a dorit-o, dar nu a fugit dinaintea 
ei, nu a făcut compromisuri, ci a primit-o cu demnitate, pentru neam 
şi pentru Dumnezeu, urmând calea Crucii lui Iisus. 

Iisus Hristos a biruit pe Cruce şi prin Cruce, fiind vândut de Iuda 
şi răstignit de poporul său. Nu poate fi biruinţă mai mare. Prin Cruce 
a venit şi biruinţa legionară. Ea a început prin jertfa lui Ion Moţa şi 
Vasile Marin, a culminat prin jertfa Căpitanului şi a fost întărită prin 
jertfa sutelor de mii de martiri, morţi de bună voie în numele acestei 
credinţe. 

De-a lungul istoriei se cunosc cazuri izolate de oameni care, 
renunţând la viaţa lor, au luat calea Crucii, fiind numiţi „nebuni 44 pentru 
Hristos. Legionarii, prin atitudinea avută în faţa vieţii şi a morţii, au 
fost o generaţie întreagă „nebună 44 pentru neam şi pentm Hristos, voioşi 
în faţa morţii. Iubirea legionară înseamnă mai mult decât a iubi, 
înseamnă a fi pregătit de moarte, această plăcere a dăruirii în moarte 


481 



sculptează în chip de o dominatoare unicitate toată figura morală a 
generaţiei noastre legionare. (...) Nu veţi întâlni tineret mai liber decât 
acesta...care în sârguinţa misiunii sale nu poate fi încătuşat nici de 
prosperitatea materială şi nici de fericire. (Alecu Cantacuzino) 

Când te gândeşti că o generaţie întreagă a trăit acest crez, această 
„nebunie 11 sfântă a Crucii, trebuie totuşi să te întrebi cum a fost cu 
putinţă aşa ceva, cum de a apărut o generaţie întreagă care a renunţat 
la o viaţă tihnită, la fericire, acceptând de bunăvoie, de-a lungul a 
peste 10 ani, chinuri, închisori, moarte. După 1947, închisorile noastre 
au fost pline de victime ale comunismului şi de cei care n-au vrut să se 
supună lui, fiind întemniţaţi. Intre cele două războaie însă, singurii 
care au luptat şi s-au jertfit de bună voie, ca să preîntâmpine 
comunismul, au fost legionarii. Numai ei au umplut închisorile între 
cele două războaie - fiind întemniţaţi prin mână de român. Este o mare 
diferenţă. 

3 

Cum de a apărut această generaţie? 

Istoria omenirii este desfăşurarea cugetării lui Dumnezeu, 
spune Eminescu. Dumnezeu ne respectă libertatea, dar intervine 
prin Pronia Sa, în desfăşurarea istoriei. Când stafia comunistă a 
început să bântuie prin Europa şi să prindă rădăcini la răsărit de 
noi, El n-a sugrumat-o. Dumnezeu a ridicat însă din ţara noastră 
această generaţie pe care a chemat-o la luptă pentru apărarea Crucii. 
Ea trebuia să transforme ţara într-o stavilă în faţa tăvălugului 
comunist. După cum am ţinut piept turcilor şi tătarilor, eram chemaţi 
să ridicăm zid de apărare şi acum. Poate astfel se explică acea 
izbucnire masivă, acel fenomen unic apărut în acea con- junctură 
istorică deosebită. Au apărut concomitent Conducătorul, o elită, o 
generaţie întreagă gata de moarte. Căpitanul polariza în jurul lui 
toate energiile pozitive. El era educatorul, organizatorul. El avea 
har, după cum l-a definit Petre Ţuţea, şi harul este de natură divină. 
Toţi creştinii suntem chemaţi a-1 agonisi, dar el îl avea. Iubirea de 
oameni, de neam şi de Dumnezeu, a fost duhul prin care el a 


482 



închegat Legiunea Arhanghelul Mihail şi a purtai-o la birunua. 
Victoria generaţiei legionare a fost că a recepţionat chemarea iui 
Dumnezeu, şi-a asumat răspunderea ei şi a luptat în numele lui 


Dumnezeu şi pentru El până la moarte. 

După arestarea Căpitanului, ordinul dat de e 1 * -r incnisoarc de a 
fi linişte, linişte , linişte, nu a mai fost respectau Au apărut aclami 
diversioniste, de tip terorist, cu totul străine M '"am. in canea sa 


„Sfârşitul unei domnii sângeroase 1 , Horia Sn > * msuşeş c n 
numele Mişcării, coordonarea acestor acţiuni, sun and că vom an de ¬ 
termine o atmosferă „prerevoluţionară“ care să îrnp* mărite P mereu, 
în realitate, era de aşteptat, ca orice violenţă întrepunsă afară, să se 


răsfrângă asupra celor arestaţi - fiind poate ultima picătuir pentru 
asasinarea Căpitanului. Dacă nu s-ar fi întâmplat aceste aic.-ate l- 


aţi fi avut pe Codreanu şi astăzi în viaţă, precizează Do-ia Si mu m 
cartea sa, că i-a afirmat Nichi Ştefănescu. dirc locui general al 


Siguranţei. 

în loc de revoluţie spirituală, Hona Sima a hm- ptav ig organiza 
Mişcarea pentru revoluţie armată şi lovitură de sta., cu totul conţi ar 
principiilor Căpitanului, care excludea această cale. în cărţile >aie (ale 
lui Horia Sima, n. ed.) apare frecvent termenul pistolari, necunoscut 
nouă înainte, şi sunt arătate acţiuni cu totul străine de comportamentul 


legionar. 

Pentru a proceda Sa o destindere între guvern, ş* Mişcare, s-a 
cerut lui Horia Sima, care era arestat, sa *ui:toreze cu Siguranţa 
pentru dezarmarea legionarilor. Episodul est- -datat în cartea lui 
Horia Sima amintită mai sus, pg.208-209. Horia Sune a dat Siguranţei 
liste de legionari din toată ţara şi a acceptat să fe du^ 4 ‘ e 

Siguranţă la locuinţa particulară a directorului gem o 
Ştefanescu, unde veneau legionari din toată ţara şi discutau cu el. în 
timp ce Nichi Ştefănescu stătea într-o cameră alăturată, ascultând 
nevăzut discuţiile ce aveau loc. Cu acestă ocazie Horia Sima a 
demascat Siguranţei o serie de legionari. Sima declară că în timpul 


48 5 



discuţiilor urmărea să dea satisfacţie guvernului, fără să rănească 
sensibilitatea legionarilor, care desigur nu ştiau că se află în casa 
Siguranţei şi sub privirea ei. în loc de atmosfera „prerevoluţionară“, 
urmărea de data asta să influenţeze mentalitatea legionarilor, să-i 
convingă de necesitatea înţelegerii cu guvernul, ca să creeze astfel 
o stare de agitaţie favorabilă eliberării sale . Cum ar fi privit 
Căpitanul o asemenea acţiune? 

Căpitanul nu a acceptat niciodată nici un compromis şi a cerut 
legionarilor acelaşi lucru. De exemplu, el ştia că există un plan al 
Palatului pentru a acapara Mişcarea Legionară. Căpitanul l-a refuzat. 
Comentând acest episod, însuşi Horia Sima scrie: O intrare a 
Căpitanului în guvern ar fi echivalat cu eliminarea lui morală. Ar fi 
fost un om politic sfârşit . Toată lupta lui naţionalistă de 20 de ani s-ar 
fi dărâmat, iar el ar fi apărut în faţa ţării ca un oportunist şi arivist 
care renunţă la idealurile din tinereţe pentru un fotoliu ministerial, 
(op. cit, pg. 191) 

Căpitanul a preferat închisoarea şi moartea. Dar oare Horia Sima 
nu trebuia să urmeze aceeaşi linie intransigentă şi să nu accepte 
compromisuri pentru un fotoliu ministerial sau pentru a ajunge la 
putere? Nu şi-a atras el însuşi calificativele cuvenite ipostazei pe care 
Căpitanul a respins-o cu preţul vieţii? Mergând pe linia de compromis 
şi lipsă de scrupule care i-a direcţionat întreaga carieră, Horia Sima 
intră în audienţă la rege, cu care ajunge la înţelegere şi pe care îl lasă 
să creadă că el, regele, va putea deveni şeful Mişcării Legionare. Era 
acelaşi rege cu care Căpitanul ştia că nu poate colabora. Sunt două 
atitudini diferite. 

Când a simţit că se apropie prigoana cea mare, la începutul lui 
1938, Căpitanul a dat ordin să fie primită cu post şi rugăciune (Circulara 
147). De asemenea el, care intenţiona să plece din ţară, s-a răzgândit. 
In faţa prigoanei n-a mai plecat, a rămas s-o întâmpine în mijlocul 
camarazilor săi. Spre deosebire de el, Horia Sima a fost întotdeauna 
primul care, simţind pericolul, s-a pus pe sine la adăpost. 


484 



Căpitanul îşi ocrotea oamenii. Horia Sima i-a trimis cu multă 
uşurinţă „în foc“, chiar fără acoperire. Prin însăşi revoluţia armată şi 
lovitura de stat pe care a organizat-o, Horia Sima s-a situat pe o poziţie 
contrară celei indicate de Căpitan. 

Mişcarea Legionară, aşa cum a ajuns la putere în 1940 şi cum s- 
a făcut cunoscută atunci, nu mai este aceeaşi cu legiunea întemeiată şi 
condusă de Căpitan. Miracolul legionar de trezire a conştiinţei 
naţionale, care a avut loc într-un răstimp de numai zece ani, în loc să 
rămână acolo unde l-a ridicat Căpitanul, a fost compromis pentru că 
n-a mai urmat directivele şi testamentul Căpitanului. 

în jurământul gradelor legionare depus pe trupurile lui Moţa şi 
Marin s-a spus: Să apărăm Mişcarea Legionară cu toată puterea 
noastră împotriva a tot ce ar putea să o ducă pe căi de compromisuri 
sau compromitere: sau împotriva a tot ce ar putea măcar să-i scadă 
înalta linie morală. Prin măsurile luate, prin acţiunile pe care le-a 
patronat sau determinat, Horia Sima a condus Mişcarea Legionară pe 
căi de compromisuri, atât înainte, cât şi după 1941, făcând să-i scadă 
linia morală. El a deturnat sensul spiritual al Mişcării, călcând 
jurământul pe care l-a depus. Prin aceasta s-a autoexclus de la 
conducerea Mişcării. 

Bucureşti, 1993 


Nu putem acoperi sau arunca un văl forţat de uitare peste ceea ce nu ne convine 
spunând: „ce a fost, a fost, de acum să fim uniţi şi să privim înainte”. Aceasta ar însemna să 
ne însuşim drept „bune” toate abaterile survenite şi să compromitem Mişcarea. Dacă nu 
vom face noi distincţia cuvenită între bun şi rău, vom putea fi catalogaţi criminali, „pistolari” 
(categorie şi termen care nu au existat în Mişcarea Legionară dinainte de Horia Sima) de la 
început până la sfârşit, fără a putea ridica această pecete nici de pe sufletul Căpitanului, 
nici al celorlalţi legionari, vii sau morţi. Din această cauză adevărul trebuie scos la lumină. 
(Xenia Mămăligă) 


485 



* i? ul tragic al lui Petraşcu 

Nicolae Pcî/a- ; a r ~mas un personaj foarte controversat în 
Mişcarea l egionar* • ;.e am sene d^pre el, unii sau alţii dintre 
legic""fi .o ri nen-'d-umiţi, dar principiul acestei cărţi ne impune să 
scrie-c u ce jtim 

Ii Mu: ; m în viata legionară s-a desfăşurat în două faze distincte. 
Prima a-cu‘minat în 1936, când Căpitanul i-a dat însărcinarea de a 
tipări cartea „Pentru Legionari" tară ca guvernul, prin cenzura lui, 
să prindă de veste ,u astfel să o poată opri. Operaţia a reuşit. Cartea 
apăruse în Muina liorăriei „Cartea Românească" şi nu mai putea fl 
oprită. Petraşcu a fosi chemat la Bucureşti, la sediu, unde ne-a povestit 
cum procedase, a fost felicitat şi Căpitanul i-a dat gradul de comandant 
legionar. 

După moartea Căpitanului, însă, Petraşcu s-a ataşat total şi orbeşte 
de fostul lui coleg de liceu: Horia Sima. Luând asupră-şi toate devierile 
acestuia, i-a devenit pavăză faţă de legionarii rămaşi credincioşi pe 
orna trasată de Căpitan. 

De atunci şi până în ziua de azi, s-a revărsat asupra lui 
desconsiderarea care în primul rând ar fi trebuit să se adreseze celui 
direct responsabil: Horia Sima. 

„Răsplata" lui Sima pentru acest nesăbuit devotament a fost 
cumplită: l-a trimis pe Petraşcu, împreună cu Vică Negulescu, să trateze 
cu Ana Pauker, în numele Mişcării Legionare, un pact de neagresiune, 
şi să-i dea, ca gaj de sinceritate, adresele legionarilor rămaşi nearestaţi 
- încă una din celebrele iniţiative ale lui Sima! - care însă, prin 
desfăşurarea, de fapt previzibilă, a evenimentelor, l-a dus pe nefericitul 
Petraşcu la înfiorătoarea lui sinucidere*. 


* Sinucidere a cărei descriere nu+şi are locul aici. 




Mihai Moţa fusese invitat de Sima, ca să participe împreuna la 
comemorarea zilei de 13 ianuarie. Cu toată dorinţa pe care ar fi avut-o de a 
păşi pe locurile unde s-a jertfit părintele său, şi deşi se ştia condamnat de o 
boală necruţătoare care l-a răpus în anul următor, a refuzat invitaţia, pentru 
a nu servi prin prezenta sa la întărirea poziţiei „comandantului" demis. 


487