MiscareaLegionara

Radu Mihai CRIŞAN 

doctor în economie - specializarea «Istoria gândirii economice» 



SECRETUL SĂBIEI DE FOC 



SAU CUM E CU PUTINŢA 
FENUMENUL LEGIUNAR 



(constituie, în fapt, Ediţia a ii-a revăzută şi adăugită a lucrării 

Surâsul Legiunii. Sau cum înţeleg eu Legionarismul 

Românesc, Editura Cartea Universitară, Bucureşti, 2006) 



Cartea" 
Universitară 

BUCUREŞTI 
2006 



Editura Cartea Universitară 

Str. Hiramului, nr.ll, sector 2, Bucureşti 

Tel./fax: 021-320 63 90 

e-mail : [email protected], 

www.carteauniversitara.ro 

Editură acreditată Aq Ministerul Educaţiei şi Cercetării prin 
Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din învăţământul Superior. 



Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a 


României 


CRIŞAN, RADU MIHAI 






Secretul săbiei de foc 


sau Cum e cu putinţă fenomenul | 


legionar / Radu Mihai Crişan. - 


- Bucureşti 


: Cartea Universitară, 


2006 






Bibliogr. 






ISBN (10) 973-731-442-5; ISBN 


(13)978-973-731-442-0 


329(498) Legionar 







Toate drepturile de multiplicare, traducere, adaptare şi 
difuzare a acestei lucrări sunt absolut libere (gratuite 
şi neîngrădite), atât pentru România cât şi pentru 
fiecare dintre celelalte ţări ale lumii. 



ISBN (10) 973-731-442-5; ISBN (13) 978-973-731-442-0 



Ceea ce-i neadevărat nu 
devine adevărat prin împrejurarea că-i 
naţional; ceea ce-i injust nu devine 
ytysf prin aceea că-i naţional. 

Naţionalitatea în margenile 
adevărului. 

Mihai Eminescu, 

Manuscrisul Din şedinţele Societăţii 
România Jună. Naţionaliştii ^i 
Cosmopoliţii, în Mihai Enunescu, Opere, 
voi. IX, Ediţie cntică întemeiată de 
Perpessicius, Editura Academiei 

Române, Bucui'eşti, 1980, pag. 457 



„Nu fiţi luptători fără să vă fi adaptat 
şi perfecţionat o tehnică a contactului cu 
Dumnezeu. O contactare a infinitului, cu 
ajutorul inimii smerite. (;) 

învăţaţi ritmul larg al respiraţiei 
plantelor şi stelelor. Nu rămâneţi în respiraţia 
grăbită a fricii sau urii. Luaţi-vă zalele 
răbdării şi păcii interioare. Rugaţi-vă înainte 
de a porunci sau de a da sfaturi altora. Nu 
intraţi în destinul colectiv fără să vă fi găsit 
pe voi, fără să ştiţi cum să ţineţi luminile din 
lăuntru aprinse".* 



Vasile Posteucă, Destinul imperial 
al românilor. Dumnezeu, Neamul, Omul, Editura 
Criterion Publishing, Norcross, GA, U.S. A., f.a., 
pag. 62 



cvmj^fs 



Singur (Doamne, doar l^a e§ti fără de păcat 6 



S'EC^^'TUj: SA<BI<EI <D<E ^OC SA'V CVM <E CV <PV1T!NŢA 
t^^oM'EWJl L^gi09{A% 7 



(BiBfiografie 68 



Singur doamne, doar^u e^tifărâ de păcat 



(După părerea mea, nu sunt nici pentru Masonerie şi nici potrivnic 
ei; nici antisemit şi nici fitosemit; nici x^nofoB şi nici x^nofif; nici 
favoraSif (egionaritor şi nici împotriva (or, nici proj4.ntonescu. şi nici în 
contra sa; nici şovin şi nici renegat. 

Mărturisesc, atături de apostoli, că «singur D>oamne, doar ^u eşti 
fără de păcat» şi îmi repugnă organic atât să ridic în slavi, cât şi să arunc 
anatema. 

Şi-aceasta cu-atât mai mult când este vorba de personafităţi şi de 
evenimente istorice asupra cărora am depCina conştiinţă a nedesăvârşirii 
cunoaşterii mele. 

Cred nestrămutat în partea suBfimă a suftetudii fiecăruia dintre noi 
şi în sfinţenia datoriei omeneşti de a căuta J4.devăru[ pentru ^[însuşi — 
căci este unuf şi acetaşi cu (Dumnezeu. Credinţa aceasta este primul şi 
uftimuC gând care m-a îndemnat să redactez această mărturisire moraîă. 

'Fireşte, fiece căutare întreprinsă dncoto de pojghiţa subţire a 
tabuurilor politice şi istorice înfăţişează privilegiatului ei autor priveâştea 
unor tainice icoane spirituale. Icoane amprentate, în situaţii precum cele 
de faţă, inclusiv de contactul cu aspecte extrem de sensibile. 

Jişadar, se-nţelege de la sine: pertinenţa oricărei străduinţe 
cognitive în domeniu este condiţionată de integrarea respectivelor aspecte 
în demersul investigativ. (Bineînţeles, cu onestitate şi cuviincioşie, 
nepătimaş şi fără nici cea mai mică idee preconcepută. 

^ste tocmai ceea ce m-am străduit din răsputeri să fac, este miza 
prezenţei în lucrare a unor citate nici pe departe comode. 

J4.min. 



Dragul meu cetitor 
Dragă semene, 



Gândurile pe care le citeşti acum sunt mai degrabă 
o mărturisire decât o prefaţă propriu-zisă (al cărei 
echivalent îl reprezentau la prima lor ediţie). Sau decât un 
tratat elementar (pe care îl preînchipuie, poate, acum). 

Deşi se referă la o monografie legionară, sunt 
scrise de un nelegionar. De către un român care nu se 
consideră nici favorabil legionarilor, nici împotriva lor. Şi 
care nici măcar nu este de profesie istoric. Ci doar un 
semen al tău pe care, unul dintre editorii autoangajaţi într- 
un demers monografic despre Ion Moţa şi Vasile Marin, l-a 
invitat să-ţi împărtăşească, pe-atât cât permite spaţiul unei 
introduceri, din sentimentele şi gândurile pe care i Ie-a 
prilejuit întâlnirea cu scrisul militant al acestor doi 
comandanţi legionari. Aceasta din unicul considerent că, 
anterior, alcătuisem şi publicasem testamentele politice a 
şase dintre Martirii Neamului, între care treimea de 
conducere a Legiunii - Codreanu, Moţa şi Marin - (alături 
de Eminescu, Antonescu şi lorga^), cu înseşi cuvintele 
fiecăruia dintre ei, prin asamblare logică de IDEI CITATE. 



^ Cu care, cu tustrei, aceasta se află în deplină unitate ideatică. 



Sunt conştient că, acceptând invitaţia, îmi asum o 
responsabilitate imensă. Din cel puţin următoarele şapte 
motive: 

1) „Fenomenul legionar a fost şi este cel mai intens 
supus denaturării"^. 

2) „Mişcarea Legionară nu a avut niciodată şansa 
unui proces fair play, cu dreptul de a-şi prezenta 
punctul de vedere şi a se apăra"^. 

3) Aproape „toate opiniile câte s-au exprimat până 
astăzi despre Mişcarea Legionară, cu excepţia 
acelora ale legionarilor înşişi, au la bază în 
exclusivitate informaţii dintr-o singură sursă, cea 
a adversarilor ei, fie că aceştia sunt democraţii 
de dinaintea ultimului Război mondial, fie că ei 
sunt de-a dreptul comunişti, situaţi - deci - într-o 
postură politică diametral adversă'"^. 

4) „între feluritele regimuri şi guvernări care s-au 
succedat în România în ultimii 60 de ani^ (iau în 
calcul şi(;) ani[i] postrevoluţionari(;)) există un 
element de continuitate, un punct comun în 
comportamentul lor politic: antlleglonarlsmul^"^ . 



2 

Gheorghe Buzatu, Despre legionari şi legionarism, prefaţă la monografia Corne/iu Zelea 

Codreanu şi epoca sa, Ei^tm'a Criterion Publishing, Norci'oss, GA, U.S. A., 2001, pag. 7 
3 

Ion Varlain, PseudoRomănia. Conspirarea deconspirării. Editura VOG, Bucui'eşti, 2004, pag. 

332 
4 
Ion Papuc, Cu faţa spre trecut. Portrete şi ideologii. Editura Vergiliu, Bucureşti, 2005, pag. 367 

^ Pentru pertinenta actualizare a numărului de ani, accentuez că textul 
este publicat în 2001. 

^ „Legionarii au fost loviţi din toate direcţiile. Au făcut ani grei de 
puşcărie după 23 august 1944, dar şi înainte de venirea la putere a 

8 



5) „Ne-a fost impusă cu consecvenţă o adevărată 
dogmă ideologică, fundamentată pe mitul 
propagandistic al «sălbăticiei» legionare(;)... 
Legionarismul a devenit astfel imaginea publică 
a tuturor relelor de ieri şi de azi"^. „Atât de mult 
au fost repetate aceste lucruri, atâta cerneală s- 
a vărsat şi atâta patimă a fost investită în 
această denigrare concertată, încât pentru 
anumite minţi comode problema nici nu mai 
merită discutată^"^°. 

6) „Istoria constă din a pune întrebări trecutului, 
astfel ca răspunsurile să fie învăţăminte 
călăuzind prezentul şi(;) pregăti[nd] viitorul"^^ 



comuniştilor!" (ion Coja, Legionara noştri^ Editura UMC^ Bucureşti, 2001, pag. 9) 

„înainte de 1944, regimul de detenţie a fost evident mai dur pentru 
legionari decât pentru comunişti! Şi tot aşa mai departe, după 1944, 
regimul de detenţie a fost mai dur pentru legionari decât pentru 
ceilalţi! Culmea, o serie de legionari deţinuţi politici înainte de 1944, 
condamnaţi politic de(;) burghezo-moşierimea noastră, au rămas în 
temniţă şi după «Eliberarea din august 1944». Unii dintre aceştia au 
fost eliberaţi abia în 1964!" (ibidem, pag. 9) ... „Nu ştiu ce alte trăsături 
comune vor fi având Armând Călinescu şi Petre Roman, dar una este 
sigură: antilegionarismul, care pe primul l-a împins la crimă, pe celălalt 
la minciună. (Printre altele, minciuna cu legionarii implicaţi în 
evenimentele de la Târgu Mureş, în martie 1990!)", ibidem 

ibidem 

Răzvan Codi'escu, In căutarea Legiunii pierdute. Editura Vremea, Bucui'eşti, 2001, pag. 9, 10 

^ „Când se rosteşte numele(;) Mişcării Legionare, multora li se pare că 

ştiu totul dinainte...", ibidem, pag. 10 



Şerban Milcoveanu, Tactica, şi strategia în întrebări cu sau fără răspuns. Tipografia TCM 
Prinţ, Bucureşti, 2001, pag. 61 



7) „Naţiunile sunt independente şi suverane în 
măsura în care au şi practică gândirea critică 



concluzivă"'^. 



Aşadar, consider, împreună cu Răzvan Codrescu, 
că „nici un cuget drept şi nici o inimă curată nu poate ocoli 
anumite întrebări demistificatoare"^^. Cu-atât mai mult cu 
cât, în marasmul de astăzi, care se agravează zi după zi. 
Neamului nostru îi lipsesc, „într-o proporţie îngrijorătoare, 
orizontul spiritual, cultural şi politic necesar marilor 
primeniri istorice"^"^. Cu-atât mai mult cu cât, deşi „istoria 
românească mai veche nu fusese lipsită de mari conştiinţe 
misionare, în frunte cu Eminescu^^, (;)niciodată duhul 
misionar nu mai pătrunsese atât de adânc în gândul, 
simţirea şi fapta unei întregi generaţii. Căci «miracolul 
interbelic» românesc - în măsura în care a existat unul - 
stă mai cu seamă în acest flux creator, pornit dinspre elite 
şi răspândit până-n rândurile largi ale poporului. N-au 
existat în această generaţie numai mari personalităţi 
creatoare, aglomerate ca-n nici o altă epocă în istoria 
românilor, ci şi un larg front «popular» de luptă şi creaţie 
naţională, catalizat îndeosebi de tinerimea legionară"^^. Iar 
istoriografia din România, „încă tributară(;) cenzurii 
ideologice, n-a ajuns până acum, din nefericire, să 
analizeze şi să evalueze fără prejudecăţi complexul 



ibidem, pag. 15 
13 . 

Răzvan Codi'escu,/u cănlar ea Legiunii pierdute, 'pag. 107 
14 

ibidem, pag. 163 



^^ „părintele ideologiei naţionale moderne în evoluţia noastră" (octavian 

Goga, Mustul care Jîerhe,EâiXumScripta^B\\cme!iti, 1992, pag. 53) Şl „Cel Hiai eChlIIbrat 

creier politic al României în creştere"., ibidem 

Răzvaii Codi'escu, /n căutarea Legiunii pierdute, pag. 107 

10 



fenomen legionar, unic nu doar pe plan românesc, ci, în 
anumite privinţe, chiar pe plan european^''"^^. 

însă, voiesc să fim bine înţeleşi, încă de la început: 
fireasca şi, mai mult poate decât oricând, necesara punere 
a întrebărilor demistificatoare nu trebuie nicidecum să 
însemne căderea în extrema cealaltă, în hiperbolizarea 
legionarismului, în negarea până şi a putinţei de-a avea şi 
el, ca orice este omenesc, imperfecţiuni. Aşadar, un 
demers investigativ întreprins cu onestitate şi cuviincioşie, 
fără nici cel mai mic resentiment sau idee preconcepută. 
Şi tot esenţial, aplecarea asupra oricărei opinii sau surse 
întâlnite, indiferent de gradul de concordanţă al acesteia 
cu versiunea «politic corectă» asupra fenomenului şi a tot 
ce este conex lui; ba chiar cu cea legionară, când există. 

Intuiţi desigur că, străduindu-mă să privesc lucrurile 
în această manieră, optez, în mod necesar, pentru o 
onorare A/Econventională a invitaţiei căreia-i dau curs. 
Adică o voi folosi doar ca pretext pentru a «zburda» pe arii 
cu mult mai largi, şi a te invita la corelaţii de ordin 
îndepărtat între elemente aparent fără nici o legătură cu 
subiectul. între altele, schiţez chiar o ipoteză, după cât 
cunosc, cu totul inedită asupra celei de a doua conflagraţii 
mondiale. 

Toate acestea preferând să aduc în discuţie, cu 
precădere, aspecte abordate puţin ori chiar deloc în 
cercetările care Dumnezeu m-a privilegiat să-mi ajungă 



^^ „Concluzie la care au ajuns mai mulţi analişti străini, printre care 
şi(;) Armin Heinen, autorul celei mai ample monografii dedicate până 
astăzi fenomenului legionar: D/e Legion «Erzangel Michae!» in 
Rumânien. Soziale Bewegung und politische Organisation. Ein Beitrag 
zum Problem des internationalen Faschismus, SiJdosteuropâische 



Arbaiten, Mijnchen, 1986 (558 pp.)"/ ibidem,pag. iov 

ibidem 



11 



sub ochi. Indiferent dacă sunt au ba comode Legiunii 
şi/sau oricui altcuiva. 

în foarte puţine cuvinte spus, după contactul ce I- 
am avut cu scrisul naţionalist românesc, cu cele şase 
personalităţi cărora, puţin mai devreme, aminteam că le- 
am redactat, cu înseşi cuvintele lor, testamentele politice, 
dar nicidecum numai cu ele: consider că mesajul ideatic 
legionar, conţinut esenţialmente în scrisul lui Codreanu, 
Moţa şi Marin, este sinteza celor patru Sfinte Evanghelii, 
trăită şi mărturisită întru mucenicie, cel puţin de către ei 
trei - gânditori şi militanţi ai ortodoxiei creştine, implicit ai 
românismului autentic. 

Motiv pentru care îmi este peste putinţă să dau crezare 
celor ce caută să acrediteze teze precum aceea a 
susţinerii de către Hitler a Mişcării Legionare; a fascismului 
Gărzii de Fier, ori a (sic!) subordonării sale faţă de 
Moscova. 

Mai mult, nu exclud absolut deloc, cel puţin ca 
ipoteză de lucru, posibilitatea ca însuşi Războiul al ll-lea 
mondial să nu fi fost decât o imensă, perversă şi 
sângeroasă cacialma, etapă strategică a obţinerii mult- 
trâmbiţatei globalizări, adică a statului unic planetar. 

îmi stăruie în minte cuvintele încredinţate hârtiei în 
1945, pe-ascuns, de Constantin Rădulescu Motru, în 
jurnalul său secret: „Victoria pe care o urmăresc aliaţii este 
în contra naţionalismului, iar nu contra industrialismului, 
sau chiar a militarismului german. De-aceea Roosevelt, în 
discursul pe care avea să-l pronunţe, dacă nu murea, 
vorbeşte de bunele relaţii între naţiuni, şi(;) acelaşi limbaj îl 
ţine şi urmaşul său Truman, înaintea Congresului Statelor 
Unite. Aceeaşi cauză explică şi apropierea dintre Statele 
Unite ale Americii şi Republicile sovietice(;): ura pe care o 



12 



au amundouă în contra ideologiei naţionaliste"^®. Şi, nu 
întâmplător „toţi miniştrii noştri se întrec, care mai de care, 
să facă abstracţie de diferentele de etnicitate în numirile 
de funcţiuni şi în măsurile de legislaţie administrativă şi 
şcolară. în Moldova sunt preferaţi evreii, iar în Transilvania 
ungurii. La noi adevăratul înţeles al cuvântului fascist, nu 
este altul decât naţionalist"^^ . 

însă, nota bene, doar naţionalist român, căci, îşi continuă 
acelaşi Constantin Rădulescu Motru confesiunea, „pentru 
anii, câţi îmi vor fi daţi să mai trăiesc, cititul nepotolit pe 
care-l practicam mai înainte ar fi chiar pentru mine un izvor 
de veşnică nelinişte şi mâhnire. (;)Se vor publica în 
România numai scrieri politice de patimă adâncă, dar de 
gândire superficială. în ziaristică vor domina intelectualii 
evrei, cari au talentul să scrie despre orice, şi în fond 
despre nimic serios. Se va continua propaganda de astăzi 
în contra rasismului şi a tiraniei hitleriste, simple pretexte 
pentru evrei de a ascunde sub ele, pentru ochii românilor, 
adevăratele lor interese. Intelectualii români(;), de frica 
cenzurii, căci cenzura va dura şi după încheierea păcii, 
(;)se vor mărgini la banalitate. Publicaţiile cu conţinut 
filosofic, cu deosebire, se vor reduce la repetarea clişeelor 
preferate de partidul de la guvern"^\ 

Dar cum s-ar putea ca două sisteme politice şi 
economice atât de trâmbiţat contradictorii între ele - 
capitalismul şi comunismul -, respectiv cele două 
omnipotente «superputeri» mondiale, chiar şi numai să 
sugereze cuiva tabloul a două braţe, aparent 
independente şi opuse, ale unuia şi aceluiaşi creier 
arhipotent dar greu vizibil? 



19 

Constantin Rădulescu Motiii, Revizuiri şi adăugiri, voi. III, Editura Floarea Darurilor, 

Bucureşti, 1999, pag. 169, 170 

ibidem, pag. 170 

ibidem, pag. 37 



M-a frământat această întrebare. Am forat. Şi astfel, 
în spiritul fidelităţii faţă de obiectivitatea ştiinţifică, aşa 
precum am precizat şi cu alt priief ^, nu pot face abstracţie 
nici de faptul că în consistentul dicţionar de personalităţi 
evreieşti, scris numai de autori evrei, tradus în româneşte 
de un colectiv condus de o evreică şi publicat în anul 2001 
la editura Hasefer - oficial evreiască, KarI Marx este 
prezentat ca «descendent (atât după mamă cât şi după 
tată) al unei lungi genealogii de rabini», iar o seamă dintre 
conducătorii la vârf ai loviturii de stat bolşevice şi, totodată 
ai regimului comunist sovietic sunt şi ei prezenţi. 

De asemenea, în acelaşi spirit de onestitate 
ştiinţifică, nu pot nesocoti nici elemente precum: 

- prezenţa în acelaşi dicţionar de personalităţi 
iudaice, a unei ample rubrici biografice dedicate 
bancherilor Rotschild; 

- sau includerea în prestigioasa lucrare Iluştri 
francmasoni (apărută în 1 999 la Editura 
Nemira), atât a lui Hitler cât şi a lui Mussolini, în 
contextul în care analiza comparativă a celor 
două culegeri biografice, reliefează prezenţa, 
deloc rară, în lume, la nivelul conducerii 
francmasonice superioare a unor proeminente 
personalităţi evreieşti. 

Prin urmare, la aflarea unor astfel de ştiri, este oare 
nejustificat din parte-mi nu să contest, ci să manifest doar 



^^ In interviul pe care doamna doctor Irina Airinei, redactor la Radio 
România Cultural, mi l-a luat în ziua de 9 august 2005, privitor la 
lucrarea Testamentul politic al lui Mihai Eminescu. Interviu publicat 
sub formă de broşură, în acelaşi an, la editura bucureşteană Cartea 
Un/vers/tară. 

14 



o circumspecţie metodică, descartiană dacă vrei, asupra 
veridicităţii felului în care, manualele contemporane de 
istorie şi majoritatea mass-mediei oficiale comentează, de 
exemplu, realităţi de răscruce ale istoriei universale, cum 
sunt al doilea Război mondial, capitalismul şi comunismul? 

Sigur, cetitorul meu drag, parcă te-aud deja cum, 
perfect legitim, mă vei întreba acum cu stupoare: 

«- Bine, dar asta, domnule Crişan, înseamnă 
că dumneavoastră luaţi în calcul inclusiv ipoteza 
extraordinară că Hitler, adică persoana care a 
ordonat şi condus un genocid asupra evreilor, era, 
de fapt, agent iudaic? Ori asta-i culmea 
absurdităţii!... Afară doar dacă susţineţi că de 
Holocaust este vinovat cu totul altcineva, sau chiar 
negaţi existenţa Holocaustului.» 

Iar întrebarea ta e mult prea gravă şi mult prea 
esenţială spre-a mă preface, chiar în condiţiile actualei 
legislaţii penale, că n-am auzit-o. 

Aşadar îţi răspund. Şi, fără a nega nici existenţa 
genocidului în masă asupra evreilor, nici rolul deţinut de 
Hitler în desfăşurarea lui, îţi redau întocmai, şi sub 
beneficiu de inventar, o suită de paragrafe pe care le 
găseşti în lucrarea: Protocoaieie Kogaionuiui. Teze şi 
ipoteze consemnate şi autentificate de ion Coja pentru a 
se înţeiege şi evalua corect Contenciosul Româno- 
Evreiesc, inciusiv - aşa numindu-i unii - «i-ioiocaustui din 
România». 

lată-le: 

„în mediile interesate şi cât de cât informate asupra 
celor petrecute în anii aceia, circulă teorii şi teze care 
ieagâ ciiiar derularea i-ioiocaustuiui de o complicitate 

15 



evreiască, a unor evrei, a unor iideri evrei, a unor interese 
evreieşti. Este exclus ca liderii evrei de azi să nu cunoască 
aceste teze, care incriminează în modul cel mai sever cu 
putinţă. Opinia publică aşteaptă o dezminţire categorică şi 
bine argumentată din partea evreimii, a celor în drept, dar 
şi datori s-o facă, prin care să se pună capăt acelor 
speculaţii care dau Holocaustului o dimensiune şi mai 
odioasă decât cea reală. Probabil reală!... 

Avem în vedere pe cei care leagă desfăşurarea 
Holocaustului de teoriile rasiste la care au aderat mulţi 
lideri de conştiinţă evrei, chiar înainte de instalarea la 
putere a nazismului, teorii potrivit cărora omul trebuie să 
intervină pentru îndepărtarea din viaţă sau de la procreaţie 
a exemplarelor umane tarate, biologic nereuşite. Nici un 
popor nu duce lipsă de asemenea «rebuturi» umane. Viaţa 
de ghetou a dus şi la apariţia unui mare număr de evrei 
degeneraţi, a unor «evrei de calitate inferioară». Ipoteză 
prezentată de B.B.C., cu ani în urmă şi aparţinând unui 
istoric englez, potrivit căruia lagărele naziste de 
concentrare şi exterminare i-au «selectat» îndeosebi pe 
evreii care nu corespundeau unor parametri antropometrici 
anumiţi. Semnul de recunoaştere a acestor evrei de 
caiitate inferioară se pare că a fost în primul rând sărăcia, 
neputinţa de a accede la un standard de viaţă cât de cât 
civilizat. Oricum, este bine cunoscut faptul că atunci când 
Hitler Ie-a cerut evreilor să părăsească Germania, nu toţi 
evreii au putut şi au avut unde să plece. Se pare că iiderii 
comunităţii evreieşti au fost cei care au decis, prin iiste 
înaintate oficiaiităţiior germane, care evrei urmau să piece 
din Germania, saivându-se astfei, şi care evrei rămâneau 
în Germania, pentru a umpie iagăreie de exterminare! 
Ceva similar s-a petrecut şi în Basarabia. Cu puţin înainte 
de declanşarea războiului au părăsit Basarabia zeci de 
familii de evrei bogaţi, informaţi asupra faptului că 
urmează a se petrece în Basarabia evenimente grave, 

16 



scăpate de sub controlul legilor. La fel cum, în aceiaşi ani, 
plecarea în Palestina salvatoare nu era accesibilă tuturor 
evreilor din România, ci se făcea după anumite criterii, 
inclusiv criterii biologice: tinereţe, înzestrare fizică şi 
intelectuală, stare de sănătate perfectă etc.(;) 

Surse orale evreieşti acreditează ideea că printre 
evrei este destul de bine cunoscută această 
cutremurătoare dimensiune a Holocaustului! Numai că 
interdicţia de a comenta în public această stupefiantă 
eventualitate este absolută pentru evrei. 

Cât priveşte teza (ipoteza) istoricului englez, acesta 
şi-a prezentat-o sub forma unei piese de teatru care, a 
doua zi după premieră, a fost interzisă de cenzura 
britanică, gest care nu se mai petrecuse de câteva secole 
în Anglia. în motivaţia intervenţiei, organele de cenzură au 
afirmat că nu pun în discuţie interpretarea dată 
Holocaustului, asupra căreia numai specialiştii se pot 
pronunţa, ci iau în consideraţie sensibilitatea celor care au 
suferit în Holocaust şi pe care îi va răni prea dureros teza 
autorului. Din păcate nici până azi specialiştii, în primul 
rând specialiştii evrei în istoria Holocaustului, nu au dat 
răspuns cumplitelor acuzaţii formulate de autorul englez, al 
cărui text şi ale cărui argumente, au rămas necunoscute, 
au fost scoase din circuitul public al informaţiilor"^^. 

Iar, ca replică, tu îmi vei spune, că, din respectivul 
citat nu reiese nicidecum că Hitler le-ar fi fost evreilor 
subordonat, ci doar că liderii acestora, chiar dacă or fi 
operat acea cutremurătoare selecţie, nu e exclus s-o fi 
făcut împotriva voinţei lor ea fiind, în condiţiile descrise. 



23 

Ion Coja, Protocoalele Kogaionului. Teze şi ipoteze consemnate şi autentificate de Ion Coja 

pentru a se înţelege şi evalua corect Contenciosul Româno-Evreiesc, inclusiv — aşa numinău-l 

unii — «Holocaustul din România», Uniunea Vatra Românească, Editui'a Ţara Noastră, 

Bucureşti, 2004, pag. 13-15 

17 



singura posibilitate de a-şi salva măcar o parte din 
conaţionali. 

Şi-ar fi neonest să-ţi tăinuiesc că şi eu mi-am spus 
la fel. Din fericire însă am găsit un început de speranţă că 
pot ieşi din impas - următoarea lămurire editorială, aflată 
la pagina 204, în monografia Horia Nestorescu Bălceşti, 
Ordinul Masonic Român: „Nu am publicat, deşi am avut la 
dispoziţie, listele membrilor lojilor pur evreieşti, aflate în 
subordinea Ordinului B'nei B'rith (Fiii Alianţei ^), Districtul 



^"^ Alianţă pe care Alexandru Safran, o explică astfel: 

„Dumnezeu i se revelează lui Abraham, în mod individual, în 
Ţara Sfântă şi îi porunceşte printr-o m/ţva, care va primi mai târziu pe 
Sinai confirmarea sa toraică de a aplica «pecetea» naturală, de a 
înscrie «semnul» fizic al alianţei Sale cu el şi cu posteritatea sa, în 
carnea sa. Dumnezeu a prescris circumcizia lui Abraham şi a 
descendenţilor săi, pentru a stabili pentru întotdeauna nu doar 
legătura dintre El, patriarhul evreu, şi rasa sa, viitorul Israel, ci şi, în 
acelaşi timp, legătura dintre El şi pământul «peregrinărilor» lui 

Abraham, viitorul Ereţ-ISrael"., Alexandiii Şafran, Popoml iui israel şi Ţara lui 
Israel. Israel, «inima naţiunilor»; Ereţ-Israel, sufletul universului. Curs ţinut la Universităţile din 
Geneva, Amsterdam şi Jyvaskyla (Finlanda), la Tnmty CoUege din Cambridge şi la Sorbona. 
Expunere prezentată la Paris, la Conferinţa rabinică eui'opeană. In volumul: Alexandiii Şafi'an, 
Israel §i rădăcinile sale. Editura Hasefer, Bucui'eşti, 2002, pag. 58, 59 

„Ereţ-Israel, Ţara lui Israel".(ibidem, pag. 26) „Chiar înainte de a alege 
Israelul, şi alegând Ereţ-Israel, Dumnezeu proclamă că întregul 
pământ şi cu tot ce cuprinde acesta sunt ale lui", (ibidem) „Israel este 
omul şi poporul prin excelenţă. Israel «este numit om», căci el este 
principiul vital al omului; Israel este numit popor, căci el este «inima 
naţiunilor», potrivit specificării Zahărului şi a lui Rabi lehuda Halevi 

(sec. XII)"., ibidem, pag. 27 

„Dumnezeu, pedepsind Israelul, nu îi retrage niciodată dreptul 
asupra ţării pe care El i-a dat-o pe veci(;). De altfel. Israel nu poate 
renunţa la Ereţ-Israel, căci nu renunţi la un angajament uman şi la o 
promisiune divină, nu se separă de o moştenire umană şi de un dar 

divin"., ibidem, pag. 31, 32 

„Israel rămâne pentru totdeauna proprietarul uman al Ţării 
care aparţine lui Dumnezeu, şi pe care El a oferit-o poporului Său". 

18 



(ibidem, pag. 32) „Ereţ-Isracl trăieşte în inima lui Israel, căci Ereţ-Israel 
este «soţia sa din tinereţe». Ereţ-Israel nu l-a schimbat pe Israel 
pentru un alt popor; Israel nu a schimbat Ereţ-Israel pentru o altă 
ţară. Israel şi Ereţ-Israel rămân deci indisolubil uniţi unul cu celălalt, 
căci ei rămân, ambii, uniţi cu Dumnezeu. Ori Dumnezeu nu a schimbat 

poporul Său cu un altul"., ibidem,pag. 33 

„Israel trebuie să se identifice cu miţvot, cu poruncile divine 
cuprinse în Tord'., ibidem, pag. 25 

„/■(^ra constituie instrumentul spiritual al lui Dumnezeu pentru 
Creaţia lumii, iar miţvot constituie instrumentul practic al omului 
pentru perfecţionarea lumii"., ibidem 

„întreaga Tora, scrisă şi orală".,ibidem,pag. 49 

„Tora scrisă ne încredinţează secretele limbii sale originare, 
ebraica, ca şi ale poporului ebreu"., ibidem 

„Tora oralăO) reflectă structurile mentale proprii lui Israel şi 
obţine aplicarea sa completă în Ereţ-Israef ., ibidem 

„Dumnezeu oferă Tora oricui, cu condiţia ca ea să fie 
acceptată în totalitate, în unitatea ei material-spirituală. Dar numai 
Israel a acceptat-o cu această condiţie; el s-a angajat să o aplice 
pretutindeni şi să o realizeze în Ereţ-Israet'., ibidem, pag. 52 

„Promulgarea Torei lui Dumnezeu pe SInai declanşează într- 
adevăr sin a, ura naţiunilor lumii împotriva poporului lui Dumnezeu. 
Popoarele pământului nu-i iartă lui Israel faptul de a fi acceptat ceea 
ce ele au considerat inacceptabil", (ibidem, pag. 52, 53) „Popoarele 
pământului atacă deci Poporul lui Dumnezeu, Poporul Torei, a cărui 
privire pătrunzătoare supără, a cărui voce persuasivă deranjează, a 
cărui prezenţă irită. 

Popoarele pământului, atacând Israelul vor, de fapt, să-l atace 
pe Dumnezeu, a cărui Tora au refuzat-o, a cărui suveranitate au 
respins-o: «Ele urăsc Israelul, deoarece îl urăsc pe Dumnezeu». 
Popoarele pământului «ridicându-se împotriva lui Israel, se ridică 
împotriva lui Dumnezeu». Dar ele nu-L pot sesiza, nu-L pot atinge 
decât prin Israel"., ibidem, pag. 53 

Nu comentez... 

19 



Ci, doar continui citarea: 

„Prin alianţa carnală a circumciziei şi alianţa spirituală a Torei, 
Dumnezeu stabileşte legătura integrală, totală, în acelaşi timp 
materială şi spirituală, dintre israelit, poporul lui Israel şi ţara lui Israel. 

Alianţa circumciziei este o m/ţvaa Torei, «care echivalează cu 
toate celelalte miţvot». Iată de ce, notează Gaonul din Viina, miţva 
circumciziei este denumită pur şi simplu brit, «alianţă», căci 
adăugându-se celorlalte şase sute douăsprezece miţvot (valoarea 
numerică a cuvântului briteste de 612) ea completează numărul 613, 
numărul total de m/ţvota\ Torei. 

Alianţa Torei este, de asemenea globală, căci Tora conţine toate 
miţvot, iar singură miţva «studierii Torei» echivalează cu toate 
celelalte miţvot., ibidem,pag. 59, eo 

„«Alianţa» care uneşte pe Israel de Dumnezeul său «este 
eternă», «nu va fi ruptă niciodată», «nu e revocabilă»; este o «alianţă 
de sare»: sarea nu se schimbă"., ibidem, pag 65 

„Confirmarea ataşamentului Său indestructibil faţă de Israel se află în 
faptul că Israel trăieşte: el nu poate fi doborât în pofida suferinţelor pe 
care le suportă. «Orice armă făurită împotriva lui va fi 

neputincioasă»"., ibidem,pag. 65 

„într-adevăr. Israel trăieşte, nu se schimbă. Nu numai că 
trăieşte, dar el nu se schimbă. El este mereu, în esenţa sa, în structura 
sa fundamentală acelaşi".,ibidem,pag 64 

„Uitarea de sine provocată de uitarea de Dumnezeu, de Tora{;), 
antrenează păcatul cel mai grav, acela comis prin neglijenţă".(ibidem, 
pag. 70) „Cu toate acestea, zi/caron, «memoria» evreului(;), rămâne 
bună; în interioritatea sa ascunsă, ea rămâne aproape intactă. Ea nu 
slăbeşte niciodată complet: ea nu slăbeşte decât la periferie. Zi/caron 
nu îl trădează niciodată pe evreu, fie el şi neatent. Căci, în fond, evreul 
nu-şi uită niciodată Dumnezeul său; el nu-şi uită de Tora sa; el nu uită 
de Poporul său. Israel; el nu-şi uită Ţara, Ereţ-Israel"., ibidem,pag. 71 

„Cât priveşte dispariţia lui Israel din lume, aceasta este 
exclusă, chiar din cauza «privilegiului» «Răspândirii» fizice a poporului 
evreu. 



20 



Populaţia evreiască dintr-o regiune poate fi distrusă; evreii pot fi 
expulzaţi dintr-o ţară, dar Israel nu ar putea fi «anihilat», fiindcă 
Dumnezeu nu poate fi biruit"., ibidem, pag 64 

„«Elokei Israel», «Dumnezeul lui Israel», devenit Meieh 
«Regele lui Israel», Maihuto baco! maşala, «Regalitatea Sa» se va 
impune tuturor, mai întâi din teamă - maşala - pe care ea o va 
inspira, apoi ea va fi acceptată de toţi cu bucurie: Regele lui Israel, 
recunoscut «Rege al întregului pământ» va domni atunci asupra 
tuturor - «Va Timioh al col maasseha» - din înaltul muntelui 

SiOnului"., ibidem, pag 69 

Mihai Eminescu - "nebun", "antisemit", "xenofob", "retrograd" 
(şi, totdeodată, „mare precursor ai iegionarismuiui românesd'(comtantin 

Papanace, MIHAI EMINESCU un mare precursor al LEGIONARISMULUI românesc. Ediţia I-a, 
Editura ^rra(7ro/n. Cetatea Eternă, 1951, coperta I-a - „Nimeni altul Ca dânSUl HU eSte 

mai aproape de sufletul legionar"., ibidem, pag. ie)): „Cosmopolitismul e o 
simulapuneş\ nimic alta, el n-a fost niciodată un adevăr. Străinii care 
au interese personale în Ţara Românească de es., vor simula 
totdeauna cosmopolitismul, pentru că, declarându-şi adevăratele lor 
simţiri, ar putea să pericliteze interesele lor individuale"., Mihai Eminescu, 

Manuscrisul Din şedinţele Societăţii România Jună. Naţionaliştii şi Cosmopoliţii^ în Mihai 
Eminescu, Opere, voi. IX, Ediţie aitică întemeiată de Perpessicius, Editura Academiei Române, 
Bucureşti, 1980, pag. 457 

Ceea ce nu-i împiedică prin nimic ca, din raţiuni tactice, să se 
autoprezinte «români»: „Cine va face lista funcţionarilor mai cu seamă 
înalţi, a pensionarilor, a deputaţilor, a arendaşilor bunurilor publice şi 
[a celor] private, c-un cuvânt a tot ce reprezintă circulaţiunea şi 
reglementarea vieţii generale a ţării, va observa cu înlesnire că frânele 
stăpânirii reale a[u] scăpat din mâna elementului autohton şi istoric şi 
a[u] încăput pe mâini străine. Dar acest din urmă element, această 
formaţiune(;) se pretinde română? Neapărat se pretinde, căci 
altminterea n-ar avea pretext să stăpânească"., ui^aiEimn^^cu, «Românul» a 

contractat năravul.... Timpul, 29 iulie 1881, în Mihai Eimnescu, Opere, voi. XII, Ediţie critică 
întemeiată de Perpessicius, Ei^tm?iAcademiei Române, Bucureşti, 1985, pag. 267 

„Popor, naţiune e complexul de clase sociale al unor oameni 
de aceeaşi origine etnică. Proprietarul mare, ţăranul, negustorul, 
breslaşul sunt în acelaşi mod popor; nimeni dintre aceştia nu e mai 
mult ori mai puţin popor^ezdX. fiecare dintre ei"., Mihai Eminescu, ;7« ce«H^«r 



21 



IX România, de altă factură şi structură decât cele din 
obedienta Ordinului Masonic Român"^^. 

Dar în ce consistă atât de specialul caracter al 
acestui ordin? „Conducerea supremă a francmasoneriei 
universale o deţine Ordinul internaţional B'nai B'rith^® cu 
sediul la Chicago, împreună cu formaţiile secrete 
ascendente, B'nai Mosche, B'nai Israel, B'nai Zion, 
dominate ocult la rândul lor de acei misterioşi înţelepţi ai 
Sionului"^^, afirmă Florin Becescu. 

Aşa o fi? 

Aici publicaţia evreiască Israelite of America, privitor 
la întreaga Francmasonerie, nu numai strict la B'nai B'rith, 
consemnează: „Francmasoneria este o organizaţie 
evreiască, a cărei istorie, grade, simboluri şi parole 
convenţionale sunt evreieşti de la început până la 
sfârşit"^^ 

Iar Jean Bidegain, într-un discurs ţinut în faţa 
Marelui Orient al Franţei, adaugă: „Evreii, atât de 
remarcabili prin instinctul lor de dominaţie şi prin ştiinţa lor 
de a guverna, au creat Franc-Masoneria ca să înroleze 



român. ..^ Timpul, 8 aprilie 1879, în Mihai Eminescu, Opere, voi. X, Ediţie aiticâ întemeiată de 

Perpessicius, Editura^C(7(/em/e/i?om(3«e, Bucui'eşti, 1989, pag. 215 
25 . 

Hona Nestorescu Bălceşti, Ordinul Masonic Român. Mai puţină legendă ^i mai mult adevăr, 

cu un Cuvânt înainte de Mihail Sadoveanu, Casa de Editui'ă şi Pi'esâ Şansa S.R.L., Bucureşti, 

1993, pag. 204 

^^ Unii autori uzitează forma «B'nai», alţii preferă «B'nei». însă, în 
oricare dintre cele două maniere l-am găsi scris: este unu/ şi acelaşi 
cuvânt. 

27 

Florin Becescu, Franc-Masoneria. Crimă-Spionaj-Anarhie, Editura Ziarului «Porunca 

Vremii», Bucureşti, 1936, pag. 13 

Israelite of America, 3 august 1866, apud Obiectiv Legionar, An II, ni". 1(7), ianuarie 2004, 

pag. 14, [OL. 1(7)] 

22 



într-însa oameni care, neaparţinând neamului lor, se 
angajează totuşi să-i ajute în faptele lor, să colaboreze cu 
ei la stabilirea domniei lui Israel printre oameni"^^. 

Şi-atunci când îmi vei replica cum că Hitler a scos 
Masoneria în afara legii - căutând, prin aceasta, să-mi 
sugerezi că şi dacă a fost cumva mason, la un moment dat 
s-a răzvrătit împotriva Masoneriei -, te voi invita să 
reflectezi asupra următorului pasaj din Iluştri francmasoni: 
„în 1944, D. Ruggenborg nota: «...cred că Mussolini şi 
Hitler sunt două exemple potrivite pentru faptul că 
asemenea personaje, aparent împotriva Francmasoneriei, 
ar trebui analizate cu mai multă atenţie. »"^°. Hitler, „a fost 
iniţiat în 1922, într-o lojă din Munchen. A fost creaţia 
francmasonilor din Vest(;). Hitler a apărat interesele 
Francmasoneriei şi pe unii dintre fraţi, care, ulterior, au 
ocupat poziţii influente în Parlamentul Naţional Socialist 
German"^\ 

„D. Ruggenborg relatează cum Mussolini a interzis 
nu Francmasoneria din care făceau parte şi fascişti, ci 
doar «direcţia romană» a Marelui Orient de ltalia(;), 
sporind astfel influenta în Italia a Marii Loji Unite de 
Anglia"^^ 

Bun, fie chiar şi-aşa: Masoneria anexă a 
iudaismului, Hitler mason şi, implicit, subordonat puterii 
iudaice. 

Totuşi, cum ar fi putut, fie şi numai o singură clipă, 
unor decidenţi evrei, să le treacă prin minte gândul de-a 
ordona uciderea unor membri ai propriei lor etnii, şi încă în 
proporţii de genocid? 



29 

din discursul lui Jean Bidegain în faţa Marelui Orient al Franţei, 1905, în [O.L. 1(7)], pag. 14 
30 

EmilianM. Dobrescu, Ilu,ştri francmasoni. Editm'aA'^era»-(7, Bucui'eşti, 1999, pag. 83 
31 

ibidem, pag. 79 

32 

ibidem, pag. 83 



Mai ales, dată fiind admirabila solidaritate intraetnică, 
specifică, poate în cel mai înalt grad cu putinţă, tocmai 
Neamului Evreiesc. 

Studiul Degenerarea Rasei Jidâneşti^^, al doctorului 
Paulescu, schiţează o posibilă pistă: 

„Cuvântul degenerare (de la genus: gen), - când e 
aplicat la o rasă de oameni, - însemnează o alteraţie a 
caracterelor genului omenesc. 

Adeseori, însă, cuvântul Gen e înlocuit în limbagiul 
ştiinţific, prin cuvântul Specie. 

Sub influenţa unor cauze morbide - care provoacă 
leziuni, în sistemul nervos şi mai ales în creer, - rasa 
degenerată îşi schimbă caracterele speciei umane. 
Ea intră în domeniul Patologiei şi se degradează din ce în 
ce, - prin diverse malformaţii şi prin turburări în funcţiile 
organelor, - până ce ajunge, în cele din urmă, să fie 
compusă din schilozi, nebuni, epileptici, imbecili sau din 
monştrii idioţi, ...ce-s incapabili să se mai reproducă"^^. 

„Degenerarea e expresia unor lesiuni atrofice sau 
malformatiuni localisate în anumite teritorii din scoarţa 
creerului, - şi care se transmit prin hereditate . 

„Leziunile atrofice ale scoarţei creerului, - ce sunt 
proprii degenerării, dau loc la tulburări în sensibilitate, -în 
motilitate, - în instincte, - şi în voinţă"^^. 



^^ «Jidăneşti» este termenul conţinut de titlul cercetării respective; şi 
sub care, evident cu modulaţiile gramaticale de de rigoare, sunt 
desemnaţi Evreii ori de câte ori Nicolae Paulescu îi meţionează în 
cuprinsul ei. 

34 

Nicolae C. Paii[GS,cu., Degenerarea Rasei Jidăne,şti, Bucureşti, 1928, pag. 11 

ibidem, pag. 17 

36 ... , 

ibidem, pag. 25 

24 



„Anomaliile congenitale ale creerului dau naştere la 
tulburări în desvoltarea oaselor craniului, ale trunchiului şi 



ale membrelor"^'^. 



„Degenerarea Jidanilor(;) e datorită transmisiei 
hereditare a malformaţiilor creierului"^^. 

„Talmudul [«expresia scrisă a Torei orale», cf. 
Alexandru Safran, Israel şi rădăcinile sale, pag. 49] 
impune Jidanilor, - ce-s degeneraţi prin hereditate, - o(;) 
cauză de degenerare dintre cele mai eficace,.. .anume: 
Căsătoria numai între consângeni. 

Această cauză îşi a arătat efectele degenerative 
funeste asupra Nobililor, din diverse Ţări, cari se 
căsătoresc numai între ei"^^. 

Mărturisesc că, cel puţin pentru mine, e verosimil că 
perspectiva producerii unei astfel de catastrofe intraetnice 
nu l-ar putea lăsa indiferent pe nici un conducător etnic, 
indiferent al cărui Neam periclitat. Şi că, în ultimă instanţă 
dacă i-ar sta în putere, ar recurge, deşi cu cea mai 
crâncenă strângere de inimă, la cel mai dramatic remediu: 
suprimări fizice de degeneraţi irecuperabil^^. 



37 

ibidem, pag. 20 

ibidem, pag. 14 

39 

ibidem, pag. 15 



"^^ Ceea ce însă nu pot crede, şi, îndrăznesc să afirm că or/ce om cu 
minimă judecată de bun simţ, nicidecum neapărat medic ori 
genetician, refuză şi el să creadă, este altceva. Anume afirmaţia 
aceluiaşi doctor Paulescu, potrivit căreia întreaga etnie evreiască este 
degenerată: „Jidanii formează, în Omenire, o rasă, particulară, ce e 
degenerată"., ibidem, pag. ii 

Am tot respectul pentru calităţile de cercetător ale savantului 
Paulescu, concretizate în multiple şi profunde studii şi descoperiri 
ştiinţifice, dar consider că a procedat total neonest cdiU^, prezentând 

25 



Iar în Stalin înclin a nu vedea deloc un «mare caz», 
o excepţie. însuşi numele lui - Djugaşvili - îmi dă o 
indicaţie nepreţuită despre "gruzinitatea" lui. Şi presupun 
că, de asemenea, oricui a aflat ce-nseamnă tradus... 



fotografiile a doi Evrei retardaţi (vezi paginile 22 şi 23 ale studiului 
citat), a extrapolat excepţia, decretând-o regulă, şi încă absolută. 

Iar relativa nedezvoltare din anii 30 a geneticii nu-l poate 
scuza. 

Căci, acei Evrei despre care, în Spitalul, Coranul, Talmudul, 
Cahalul, Francmasoneria, afirmă tot el că sunt strategii ce diriguiesc 
Francmasoneria Mondială nu pot, fireşte, în nici un caz, să fie nişte 
retardaţi. 

Mai mult, atâţia şi-atâţia Evrei obişnuiţi, cu care oricine îşi 
intersectează curent paşii, sau chiar stă de vorbă, e evident ca sunt 
normal constituiţi. 

Şi ce să mai spun de un Lazăr Şăineanu (asistentul la catedră 
al lui Bogdan Petriceicu Hasdeu şi autor al pertinentei cercetări de 
folclor Basmele Româniioi), ori de un Moses Gaster (contemporan cu 
Mihail Eminescu şi eminent etnolog)... Pot fi ei, oare, retardaţi?... 

Mai mult, am sentimentul că Nicolae Paulescu operează cu o 
premisă falsă. 

După părerea mea, exemplul pe care-l oferă drept analogie (al 
unor familii nobiliare de la Curţile Europei Apusene) priveşte numai 
acele căsătorii între rude de sânge cuprinse />?fre gradele I-IV rudenie 
(adică începând cu frate-soră şi încheind cu veri primari). 

Ori tot experienţa geneticii statuează că dincolo de acest grad 
(adică deasupra lui) încrucişările între consângeni nu numai că n-aduc 
nici un prejudiciu descendenţilor, ci, dimpotrivă, le sunt benefice, 
conferindu-le acestora un plus de vigoare psihică şi fizică. 

Şi îmi este imposibil să cred că un întreg popor se poate 
încrucişa numai frate-soră sau, în cazul cel mai puţin rău, văr primar- 
vară primară. 

Că respectiva încrucişare distructivă poate fi practicată de un 
segment minoritar a\ etniei, mai consistent procentual - posibil (ţinând 
cont de relatările Vechiului Testament) - la Evrei decât la alte 
Neamuri, îmi pare mult mai aproape de adevăr. 

26 



Aşa că nu mă prea surpinde să aflu că „pe 27 
septembrie 1944, la solicitarea sovieticilor generalul 
american Donovan punea la dispoziţie lista completă cu 
personalul O.S.S. din Bulgaria, România, Cehoslovacia, 
Iugoslavia şi din zonele ocupate de Armata Roşie. Din acel 
moment însă, toţi partizanii din Europa de Est şi din 
Balcani care avuseseră legături cu ofiţeri O.S.S. au fost 
trecuţi pe listele negre ale N.K.V.D. Ofiţerii O.S.S. priveau 
neputincioşi cum colegii lor de la N.K.V.D. suprimau pas 
cu pas opoziţia la dominaţia comunistă din zonele 
eliberate de Armata Roşie"'\ 

Şi-atunci citatul din Jewish Banker - „S-ar putea 
spune că Marxismul este cel mai înverşunat duşman al 
Capitalismului, care pentru noi e sfânt. Pentru simplul 
motiv că ei sunt poli opuşi, ei ne dau nouă cei doi poli ai 
Pământului şi ne permit să-i fim noi axa. Aceşti doi 
oponenţi Bolşevismul şi noi înşine ne găsim identificaţi în 
Internaţionala. Aceşti doi oponenţi, care constituie doctrina 
celor doi poli ai societăţii, se întâlnesc în unitatea de scop, 
care este reînnoirea societăţii de sus prin controlul avuţiei 
si de jos prin revoluţie.'^^^-să fie oare o naivitate?... 

La fel şi următorul, din The American Hebrew. 
Adică: „Revoluţia din Rusia a fost produsul creierelor 
evreieşti, a nemulţumirii evreilor, a planificării lor, al cărei 
scop este să creeze o nouă ordine în lume. Ceea ce a 
putut să fie realizat atât de bine în Rusia datorită creierelor 
evreieşti, din cauza nemulţumirilor lor şi prin planificarea 



41 

Cristopher Andi'ew & Oleg Gordievski, K.G.B., Editura^//, Bucui'eşti, pag. 231, apud Nicolae 

Mitncă, Episoade dintr-un război nedeclarat, partea a VI -a, în Revista Francmasoneria. 

Dezvăluiri cutremurătoare, nr. 10/2003, pag. 22 
42 

Citat din Jewish Banker, de Comte de Saint-Aulaire din Geneve contra la Paix, Librărie Plan, 

Paris, 1936, apud[O.L. 1(7)], pag. 10 

27 



lor, prin acelaşi efort intelectual şi fizic va trebui să poată 
deveni o realitate şi la scară mondială'"^^. 
Sau poate chiar acesta, din The Jewish lA/or/d...:„Marele 
ideal al iudaismului este ca întreaga lume să fie îmbibată 
cu învăţătura iudaică, şi apoi, într-o Fraternitate universală, 
a naţiunilor - de fapt într-un mare iudaism - toate rasele şi 
religiile individuale să dispară"^"*. 

Adaug, mai mult din scrupulozitate, că în aceeaşi 
culegere biografică Iluştri francmasoni îl regăseşti şi pe 
Churcill, Sir Winston Leonard Spencer (pag. 55), alături de 
Roosevelt Franklin Delano (pag. 84), Washington George 
(pag. 85) sau Truman Harry S. (tot la pag. 85). Că sigla 
Statelor Unite ale Americii (pe care o poţi vedea în format 
mare pe zidul Ambasadei S.U.A.) are deasupra 
(semnificaţie definită limpede de heraldică) capului 
vulturului steaua cu şase colţuri - a lui David -, formată 
din steluţe între care linia de unire trebuie trasă mental... 

Pe tot acest fundal, Corneliu Zelea Codreanu"^^, nr. 
1 în ierarhia legionară, referindu-se la România, susţinea 
neclintit: „Jidănimea e comunistă, dar nu pentru «iubirea 
de oameni», ci numai din ură pentru Statul român, pe care 
numai prin triumful comunismului l-ar putea vedea doborât 
la pământ şi pus sub călcâiul totalei stăpâniri jidăneşti. 



43 

The American Hebrew, 20 septembrie 1920, apud [O.L. 1(7)], pag. 8 
44 

The Jewish World. 9 febmaiie 1883, apud [O.L. 1(7)], pag. 7 

"^^ Adică Românul care încă în 1922, făcuse public dovada deplină a 
calităţilor sale chiar militare de excepţie, precum şi, totodată, a 
hotărârii autoasumate de a prefera să fie el însuşi ucis decât România 
să fie comunizată. Am, fireşte, în vedere, incredibila victorie pe care a 
repurtat-o împotriva grevei celor 5.000 de comunişti înarmaţi din 
curtea Atelierelor C.F.R. Nicolina din Iaşi. Victorie prin care a dejucat 
planul invadării în acel an a României de către trupe ale Armatei Roşii. 

28 



Triumful comunismului coincide cu visul iudaismului de a 
stăpâni şi exploata popoarele creştine în virtutea teoriei 
«poporului ales», care stă la baza religiei jidăneşti'"^^. 
„Triumful mişcării comuniste în România, ar însemna: 
(;)desfiinţarea Bisericii, desfiinţarea Familiei, desfiinţarea 
proprietăţii individuale şi desfiinţarea libertăţii. înseamnă, 
într-un cuvânt deposedarea noastră de ceea ce formează 
patrimoniul moral al omenirii şi în acelaşi timp 
deposedarea de orice bunuri materiale, în favoarea 
profitorilor din umbră ai comunismului, care sunt Jidanii'"^''. 
„Iudaismul a ajuns la stăpânire în lume prin masonerie şi 
în Rusia prin comunism"^^"^^. 



46 

Conieliu Zelea Codi-emm, Pentru legionari, voi. I, Editura Totul pentru Ţară, Sibiu, 1936, pag. 

370 
47 

Comelm Zelea Codi'eanu, Cărticica .şefului de cuib. Manual al Gărzii de Fier, în Obiectiv 

Legionar, An 1, ni". 4, octombrie 2003, pag. 26 

^^ însă, nota bene, nici Codreanu, nici Legiunea, nu-\ urau pe Evrei. 
Nici ca persoane individuale; şi nici ca fiinţă vie colectivă - Neamul 
Evreiesc. După cum, tot astfel, nu urau nici un alt Neam. 

Ei, ca orice organism viu şi biologic normal, caracterizat adică 
prin sensibilitate ş\ reactivitate, se ridicau împotriva acelor ATITUDINI 
evreieşti pe care le considerau ca dăunătoare drepturilor legitime şi 
intereselor vitale ale Neamului Românesc. 

„Notabil este faptul - relevă Roxana Simionescu - că, spre 
deosebire de celelalte organizaţii naţionaliste din Europa interbelică 
(croată, belgiană, maghiară, slovacă), Mişcarea Legionară nu a fost 
incriminată de Tribunalul de la Nurenberg"., Roxana simionescu. Notă 

introductivă la com^eaâ^vX Doctrina Legionară. Prezentare concisă. Editura Lmc/hoh, Bucureşti, 
2003, pag. 17 

Şi nu a fost incriminată nu atât „datorită închiderii la Auschwitz 
a legionarilor care se refugiaseră în Germania"(NicoiaeMitrică,£/;i5oa(/e (//«»■- 

un război nedeclarat, partea a 111-a, in Revista Francmasoneria. Dezvăluiri cutremurătoare, nr. 

7/2003, pag. 9), cl, precum precizează Ion Varlam, mai cu seamă „pentru 
că Legiunea a afirmat clar în doctrina ei că oamenii nu se deosebesc 
prin culoare sau sânge, deci nu putea fi acuzată de rasism. Era 
împotriva evreilor ca reprezentând o religie distinctă, cu o morală 
distinctă şi cu o mentalitate distinctă, deci un corp străin cu influenţă 
«alterantă» în sânul comunităţii naţionale. însă legionarii nu s-au legat 

29 



de ei pe considerente rasiale, spunând că sunt genetic inferiori şi aşa 

mai departe ., lonVaTlan^ConspirareadeconspirărU, pag. 333 

Edificator în acest sens este că „la Congresul NSDAP (Partidul 
Naţional Socialist al Muncitorilor din Germania) din 1935(;) 
conducătorul delegaţiei române a fost Ion Moţa, care avea un doctorat 
în filosofie, luat de altfel în Germania. Privitor la tezele rasiale, despre 
care s-a vorbit mult la această reuniune, Moţa a răspuns, de la 
tribună, cu Hitler de faţă şi vorbind cu patos (ceea ce l-a înfuriat foarte 
tare pe cancelarul german, care a cerut să nu mai fie niciodată invitat 
în Germania), spunând(;): «Rasismul este forma cea mai vulgară de 
materialism. Oamenii nu se deosebesc prin carne, sânge sau culoarea 
pielii. Ei se deosebesc prin spirit, adică prin creaţia, cultura şi religia 
lor». Această idee, care a fost relevată în multe din articolele lui Moţa, 
nu a înlesnit coexistenţa dintre legionari şi nazişti. De aceea există 
speculaţii că Ion Moţa ar fi fost lichidat.. ."(ibidem, pag. 335,337) 

Cu nimic mai prejos ca valoare revelatorie: „Povestea cu 
cadavrele evreieşti agăţate în cârlige la Abator".(RăzvaiiCodiescu,/«c«Htorea 
Legiunii pierdute, ^P2%. 15) Despre ea, Răzvan Codrescu dezvăluie: „Există o 
dezminţire semnată de mai tot personalul de atunci al Abatorului din 
Bucureşti, expediată ziarelor Universul şi Dreptatea, dar a cărei 
publicare a fost interzisă de cenzura antonesciană. Prof. dr. Radu 
Iftimovici a lămurit lucrurile cu claritate, cu citate, mărturii şi fotocopii, 
în Expres Magazin nr.87, 25 martie 1992, sub titlul Spulberarea unei 
legende. Progromul de la Abator (material apărut şi sub formă de 
broşură). Există în acest sens şi o mărturie (mărturisire n.n.) făcută în 
închisoare de Petre Pandrea (atestată de Petre Ţuţea, Dumitru Funda 
şi Simion Ghinea), care a(;) cercetat faptul la faţa locului, din zel 
antilegionar («Pe atunci eram - obişnuia el să spună - un tovarăş de 
drum imbecil» al comuniştilor). Este inutil să adăugăm că niciodată nu 
s-a vorbit despre identitatea victimelor respective, nici despre ce s-a 
întâmplat cu ele (cu cadavrele n.n.)...(;) Eugen Cristescu însuşi i-a(;) 
mărturisit lui Petre Pandrea contrafacerea din birourile Siguranţei a 
fotografiei cu cadavrele de la Abator", (ibidem, pag. 15, 16) Vezi, de 
asemenea. Radu Theodoru, A fost sau nu HOLOCAUST?, Editura 
Lucman, Bucureşti, 2003 - Capitolul Rebeliunea Legionară. Minciuna 
progromul ui de la Bucureşti. Sfruntata minciună a cadavrelor de la 

Abator, pag. 198-212. 

49 

idem,i'ert/rH legionari, pag. 73 



D 



O 



Cât de dezirabili mai puteau fi el - Codreanu - şi, 
implicit, Mişcarea Legionară, puternicilor lumii? Comunişti, 
masoni, nu importă. 

Apropo, în legătură cu eventualitatea posibilităţii de a i se 
permite creştinismului existenţa în Masonerie, găseşti în 
lucrarea Ordinul Masonic Român precizarea: 

- „aprilie 1929: gr. 30, Octavian Goga militează 
pentru fondarea Blocului creştin francmasonic. 

- «d. Octavian Goga, care deşi este mason, habar 
n-are de rostul francmasoneriei, căci şi-a permis 
să vorbească în lojă despre creştinism - 
greşeală ce masonii nu îi vor ierta niciodată. 
D[omnul] Goga a mers aşa de departe cu 
naivitatea sa, încât a propus ca Loja Naţională 
să se numească Loja Creştin- 
Naţională.»(V.Trifu, 1932)"^°. 

Iar Nichifor Crainic, în Ortodoxism şi Masonerie, 
exprimându-se asupra motivului prezenţei Bibliei ca obiect 
ritualic \x\ anumite loji, comentează: 

„Francmasonii români de rit scoţian(;) zic: 
«Noi nu suntem împotriva ortodoxiei cum sunt cei 
de la Marele Orient. Noi admitem Biblia. Noi jurăm 
pe Biblie». 

Ce e adevărat din toate astea? 
Masoneria, fie scoţiană, fie cealaltă, e un fel 
de religie deandoaselea. Ea are temple, un cult 
organizat cu diferite ritualuri şi o serie de obiecte 
simbolice. între aceste obiecte simbolice, 
masoneria scoţiană admite şi Biblia. Ce înseamnă 
aceasta? Că masoneria admite doctrina cuprinsă în 
Biblie? în cazul acesta ea n-ar fi decât o sectă 
religioasă ca multe secte născute din creştinism. 



Horia Nestorescu Bălceşti, Ordinul Masonic Român, '^^.g. 344 



31 



Dar nu! Biblia în masonism are cu totul altă 
semnificaţie. Să consultăm cartea domnului Eugen 
Lannhoff. «Biblia, raportorul şi compasul» - zice 
dânsul - «sunt cele trei mari lumini ale masoneriei». 

«Biblia, lumina de deasupra noastră, NU CA 
AUTORITATE DOGMATICĂ, ci ca expresie a 
credinţei într-o ordine morală universală!» 

Adică un simplu simbol, ca raportorul, 
«lumina din noi» şi ca compasul, «lumina din jurul 
nostru». Prin urmare, în masonerie Biblia joacă un 
rol de simbol exact ca oricare alt obiect, de pildă 
compasul şi raportorul. în locul ei ar putea şi o 
strachină să însemne acelaş simbol, fiindcă sensul 
simbolic nu se leagă de autoritatea dogmatică a 
Bibliei! Dar ce mai înseamnă Biblia dacă o despoi 
de autoritatea dogmatică a doctrinei revelate? Nu e 
vorba aici de o supremă batjocură ce se aduce 
divinei cărţi, reducând-o la sensul pe care îl pot 
avea un şorţ, o mistrie, sau un compas?"(Nichifoi craimc. 

Ortodoxism §i Masonerie, în loan M. Mareş, Francmasoneria în filmul «Ecaterina 
Teoâoroiu», 1933, pag. 54, 55) 

Cât despre autoprezentarea ca deiste a unora dintre loji, 

acelaşi Nichifor Crainic, notează: 

„Nu există o separaţie între cele două 
masonerii: cea scoţiană şi cea a Marelui Orient. Ele 
lucrează mână în mână. Numai că cea scoţiană se 
mărturiseşte deistă. Aceasta nu înseamnă în nici un 
caz că admite creştinismul. Deismul e o concepţie 
filosofică ce admite la originea lumii un principiu 
abstract, creator şi impersonal, cu care însă lumea 
nu mai are nimic deaface. în fond, această 
învăţătură nu este decât o nuanţă a ateismului, un 
ateism camuflat. Formula simbolică din ritul scoţian 
«În numele marelui arhitect al tuturor lumilor», după 
însăşi interpretarea pe care o dă d. Eugen 



Lannhoff, nu înseamnă o formulă de credinţă într-un 
dumnezeu personal. Ea e menţinută ca o expresie 
pur simbolică pentru a împăca pe cei cari vin în 
masonerie cu convingerile religioase ale Bisericii"., 

ibidem, pag. 54 

„Toate afirmaţiile mele au un caracter 
obiectiv. Ele se întemeiază pe o carte monumentală 
D/e Freimaurer de d. Eugen Lannhoff, mason 
convins, apărută în 1929 la Viena. Cartea mi-a fost 
dăruită de distinsul meu prieten dr. Heinrich Studer, 
proprietarul editurii Amaltheea, unde a apărut 
lucrarea. D/e Freimaurer, adică Francmasonii, e o 
carte de expunere şi apărare a instituţiei oculte 
alcătuită după documente ce i s-au pus la dispoziţie 
autorului de lojile masonice. Prin urmare, o carte 
incontestabil masonică"., ibidem,pag 53 

în 1937 Corneliu Zelea Codreanu face în mass- 
media, precum bine se ştie, „declaraţia^^ că în caz de 
venire la guvern, în 48 de ore(;) va completa alianţa 
tradiţională cu Franţa prin alianţă eficace cu Germania^ . 

Dar, „la întrevederea de la Berchtesgaden, din 24 
noiembrie 1938, Adolf Hitler n-a spus nici un cuvânt în 
legătură cu Corneliu Z. Codreanu şi cu proiectul unanim 



^^ în urma căreia, „la 27 mai 1938 Tribunalul Militar Bucureşti 
executând ordinul dictatorului Carol al Il-lea l-a condamnat(;) la 10 ani 

închisoare pentru «trădare»"., Şerhan Uilcoveami, Atentatu/ dm 21 septembrie ] 939 
contra lui Armând Călinescu ^i epoca 1930-1950, Editura TCMPrinl, Bucureşti, 2004, pag. 1 18 

^^ Alianţă graţie căreia, dacă s-ar fi-ncheiat, „Germania: a) putea 
începe războiul antisovietic înainte de înarmarea [masivă a] U.R.S.S.- 
ului începută în 1939-1940 şi b) nu avea în nici un fel nevoie de 
războiul inutil şi fratricid cu Franţa şi Anglia".(ibidem, pag. 119) Aceasta 
deoarece „cu lanţul munţilor Carpaţi şi cu petrolul din Valea Prahovei 
România este cheia continentului Europa"., ibidem 

ibidem, pag. 118 

-) -) 



ştiut în Europa al asasinării lui în închisoare. Faţă de 
această abţinere, regele Carol al ll-lea a înţeles 
posibilitatea unui asentiment şi a întrebat: «Aceasta 
înseamnă în politica internă că am mână liberă?»"^"^ 
„Marele Fuhrer Adolf Hitler a răspuns: «Da, în politica 
internă aveţi mână liberă». 
Şi-au strâns mâinile" . 

Şi, mai departe, „în noaptea de 21/22 I 1941 Adolf 
Hitler cheamă la telefon pe Ion Antonescu: «Pentru ce te- 
ai oprit? Intră cu tancurile în sediile lor şi svârle-i afară»"^®. 

Iar când asupra legionarilor care „după aşa-zisa 
rebeliune legionară se refugiază în Germania, în februarie 
1 941 , (;)în loc să li se asigure libertatea şi imunitatea(;) s-a 
acţionat cu măsuri de constrângere"^'^: „autorităţile naziste 
făceau aplicarea doctrinei politice a lui Alfred Rosenberg, 
care preconiza slăbirea şi chiar nimicirea elitelor 
naţionaliste din ţările ocupate sau aliate(;)"^^. 

Dar puterea comunistă nu tot distrugerea aceloraşi 
elite o viza?... 

lată ce scrie negru pe alb în procesul-verbal al 
conferinţei ce a avut loc la Ministerul Afacerilor Interne, din 
România, la 18 mai 1948, referitoare la poziţia faţă de 
Mişcarea Legionară: „Şedinţa este deschisă de domnul 
ministru Teohari Georgescu, care expune «Poziţia faţă de 
mişcarea legionară». Domnul ministru a arătat că după 6 
martie 1 945 în faţa noastră s-a pus problema de a 
înfrânge pe toţi duşmanii poporului. 



ibidem 

Şerban Milcoveanu, CorneHu Z. Codreanu altceva decât Horia Sima, voi. II, Editura Crater, 
Bucui'eşti, 1996, pag. 79 

57 

Carol Papanace, Prefaţă la volumul Constantin Papanace Diverse stiluri de luptă politică, 

Tipografia/7W='COiV5.y4., Constanţa, 2005, pag. 9 

ibidem 



Legionarii au fost, sunt şi vor fi printre cei mai primejdioşi 
dintre duşmani"^^. 

Dar cel mai dur dintre regimurile detenţiei politice 
post '45, cel de disoluţie a personalităţii prin tortură 
permanentă, pe care deţinuţii erau fortpti să şi-o aplice 
RECIPROC , asupra cui a fost utilizat^"?^\.. 



59 

1948 mai 18. Proces-verhal al conferinţei ce a avut loc la Ministerul Afacerilor Interne 

referitoare la mişcarea legionară. Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor 

Securităţii, fond documentar, dosar nr. 45, f.1-4 - în volumul: Consiliul Naţional pentru Studierea 

Arhivelor Secmităţii, "Bande, bandiţi ^i eroi". Grupurile de rezistentă ,şi Securitatea (1948- 

1968). Documente, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003, pag. 43 

^^Şi cine l-a cf/r/jaf? 

Makarenko, specialistul sovietic în practicarea celor mai 
diabolice tehnici de torturare, din ordinul cui superviza şi îndruma, în 
România, cu maximă minuţiozitate, preparativele declanşării «morbului 
Piteşti»! Vezi pe larg Reeducarea prin tortura (denumirea exactă: 
Gheorghe Boldur Lăţescu şi Filip-Lucian lorga, Genocidul comunist fn 
România, voi. IV, Reeducarea prin tortura, Editura Albatros, Bucureşti, 
2003). 

Ana Pauker („Hana RabinSOhn"(Teşu Solomovid, securitatea .p Evreu, 
voi. II Teroare. Crime. Turnători. Colaboraţionişti, Editura Teşu, Bucui'eşti, 2004, pag. 11)) Ce 

origine etnică avea? „De la Tatiana Pauker-Brătescu, fiica Anei Pauker 
şi a lui Marcel Pauker, provine o notă biografică exactă"(ibidem, pag 12). 
Extrag din ea: „«La unul dintre fraţi, Zalman Rabinsohn, a ţinut 
enorm; acesta, de altfel, avea să revină în România din Israel, unde 
plecase înainte de 23 august 1944, a fost profesor de ebraică şi 
poet»"(ibidem); „«a făcut şcoala elementară şi, după cum am aflat din 
povestirile Bellei, mătuşa mea, a fost şi la Helder, şcoala religioasă 
pentru băieţi, la Bucureşti, unde, printr-o excepţie a fost şi ea 

admisă"., ibldem 

Dar Alexandru Nicoischi? Vezi secţiunea Alexandru NicoIschI, 
sau cum devine un evreu general de securitate - al treilea capitol din 
Teşu Solomovici, Securitatea şi Evreii, vol.I, Despre călăi şi despre 

35 



Şi, totodată, nici nu văd cum ar fi putut legionarii să 

aibe interes de-a! suprima pe Nicolae lorga. Adică pe cel 

care, de la tribuna Parlamentului, în şedinţă publică a 

Camerei Deputaţilor, îi acuza, cu argumente, pe Evrei de 

„tentativă de asasinat care se face împotriva noastră ca 

naţiune dominantă, de către acei cari îmbracă formele cele 

' fi? 

mai vulpine ca să-şi arate dorinţa de a fi bunii noştri fraţi" . 

Şi care, de la aceeaşi tribună, dizerta despre, „acea 

firească legătură, (;)între agitaţia socialistă şi tendinţa 

evreiască de a avea la noi mai mult decât toată averea 

noastră, decât tot creditul nostru, decât toată înrâurirea 

asupra vieţii noastre politice"^^. 

Pot însă crede că, dacă Evreii ajunseseră stăpânii 

Statului sovietic, iar N.K.D.V.-ul (K.G.B.-ul) este Organ de 

Stat, teza potrivit căreia Traian Boieru (şeful asasinilor 

v/ct/me, Prefaţă de Răzvan Theodorescu, Cuvânt înainte de Sorin 
Roşea Stănescu, Editura Ziua, Bucureşti, 2003, pag. 125-136. 
Şi află-i, chiar din propriile-i cuvinte, povestea numelui: „«Iniţial, 
numele meu a fost Boris Grunberg, dar în mai 1941 am plecat din 
URSS cu o misiune în România, când am fost prins şi ca să-mi pot 
ascunde trecutul şi misiunea mi-am schimbat numele în Nicolschi 
Alexandru Sergheevici; sub acest nume am fost cercetat de Organele 
Biroului II Bucureşti şi sub acest nume mă recomand până astăzi»"., 

Alexandiii Nicolschi, Autobiografie-sinteză, în Teşu Solomovici, Securitatea §i Evreii, vol.I, 
Despre călăi şi despre victime, pag. 127 

^^ Studiul Gheorghe Boldur Lăţescu şi Filip-Lucian lorga, Genocidul 
comunist în România, voi. IV, Reeducarea prin tortura. Editura 
Albatros, Bucureşti, 2003, sau articolul lonuţ Băiaş, Cine şi de ce 
conduce România, Revista Permanenţe, Anul VIII, nr. 8, august 2005, 
pag. 20 - ca să iau doar două exemple - sunt extrem de elocvente în 
acest sens. 

Nicolae lorga. In Chestia manifestaţiilor studenţeşti. Discurs rostit în şedinţa din 17 decembrie 
1909 a Camerei Deputaţilor, în Nicolae lorga. Discursuri Parlamentare, voi. l-iu, partea 1-a, 
Editura 5?icov(«n, LE. Torouţiu, Bucureşti, 1939, pag. 362, [D.P.v.I.p.l] 

Nicolae lorga. Chestia agitaţiilor evreieşti. Discurs rostit în şedinţa din 11 febmane 1910 a 
Camerei Deputaţilor, în [D.P.v.I.p.l], pag. 392 

36 



fizici ai marelui savant Român) era, de fapt, agent sovietic, 
infiltrat în Mişcare ca membru cu scopul de a o 
compromite, nu ţine deloc de domeniul fanteziei. 



Am amintit undeva că legionarismul, ca dealtfel 
orice este omenesc, nu are cum să fie suspus păcatului. 
Are, fireşte, virtualier cuprinsă în însăşi fiinţa sa intrinsecă, 
posibilitatea de a păcătui. 

îţi mărturisesc că, mă frământă şi mă contrariază un 
text, despre „politicianii români cari, bine plătiţi, pretind că 
nu există problemă jidănească"^"^, dar sub protecţia cărora, 
comercianţii Evrei i-au ruinat, în sumedenie de zone ale 
ţării, pe cei Români . 

Este încredinţat hârtiei de însuşi Codreanu. în Pentru 
Legionari. La pagina 95. 

Nu l-am găsit, eu unul cel puţin, comentat de 
absolut nimeni. Din nici o tabără sau oriunde altundeva. 

lată-l: „Acestor politiciani, a căror trădare faţă de 
neam este aşa de îngrozitoare, dacă sunt vii, neamul va 
trebui să le scoată ochii; dacă sunt morţi, va trebui să-i 
scoată din morminte şi să le dea foc ciolanelor, în pieţele 
publice. Pe copiii şi nepoţii lor, neamul va trebui să-i 
urmărească în averi, confiscându-le şi să-i stigmatizeze cu 
epitetul de «copii de trădători »"^^. 



64 

Comeliu Zelea Codi'eanu, Pentru legionari, pag. 95 

ibidem 



^^ CORNELIU ZELEA CODREANU, PENTRU LE GIOK4RI, PAG. 95: ExeiTlpIar ediţia 

19Sâ. Dăruit de Codreanu lui Aron Cotruş. Cu dedicaţie. Scrisă de 
mânaşi semnată. De însuşi el, Căpitanul. Pe coperta interioara. Volum 
aflat în Biblioteca de Documentare a Mişcării Legionare (din Bucureşti, 
str. lacob Negruzzi nr. 1). 

37 



L-am citit şi răscitit. Este singurul de acest fel pe 
care l-am întâlnit în întreaga operă a acelui nr. 1 legionar a 
cărui legitimitate de Şef al Legiunii nu a fost de absolut 
nimeni, vreodată, pusă la îndoială. 

Ce să înţeleg din el? Se află, lucru «de la şapte 
poşte» vizibil, în contradicţie flagrantă cu însăşi esenţa 
spiritului scrierilor Căpitanului - iubirea creştină. Şi este 
formulat atât de fără echivoc, încât exclud cu totul 
eventualitatea că ar putea fi o metaforă, al cărei mesaj 
adevărat e altul decât cel ce se degajă din citirea literală. 

îi defineşte personalitatea lui Codreanu? Sau nu? 
Căci, dacă da, tot restul operei cade. 
Cu absolut toate consecinţele ce-ar decurge de-aici. 

Aşadar miza-i enormă. 

Fireşte, eficienţa demersului de dobândire a unei 
cât mai corecte înţelegeri şi a unei cât mai pertinente 
interpretări a gândurilor şi/sau acţiunilor cuiva este 
condiţionată de măsura în care le percepi fidel corelarea 
cu circumstanţele în care ele s-au ivit. 

E prea elementar că, în situaţii dramatice, de 
extraordinar pericol şi durere pentru el, orice om poate 
ceda nervos, măcar pentru o clipă, şi ca efect, gândi sau 
face, ceva complet opus adevăratului fond al personalităţii 
sale. 
Prin urmare, acel gând sau faptă nu-l defineşte. 

Dar, la fel de elementar este că, de asemenea, în 
situaţii limită, semenul care le traversează, într-un moment 
de slăbire a autocenzurii se poate demasca prin reacţia 
sa. 



D 



8 



în acest caz fapta sau gândul dezvâluindu-l exact aşa cum 
este de fapt. 

E de prisos să detaliez groaznicele presiuni care-l 
apăsau pe Codreanu în 1936. Cine este aşadar el? Cel al 
pasajului? Ori cel al operei? 

Nu mă grăbesc să dau verdict. Pentru că sunt 
convins că doar el singur şi l-ar fi putut da. Prin propria-i 
făptuire. Dacă ar mai fi fost lăsat să rămână pe lume. Şi, 
mai cu seamă, dacă prelua cârma României. 

întreaga istorie stă mărturie: în materie de revelare 
a personalităţii, singurul test fără de greş este ce faci când 
deţii puterea şi te simţi sigur pe ea. 

însă, aceeaşi întreagă istorie, mai dă mărturie întru 
ceva. De permanentă şi deloc neglijabilă importanţă: 
imponderabilul. Coeficientul ei de imprevizibilitate. De 
posibilitate ca firul desfăşurării efective a evenimentelor 
viitoare să infirme chiar cele mai documentat construite 
scenarii. Şi asta ca efect al ivirii decisive a cine-ştie cărui 
element-surpr/zâ. 

în speţă, calculez inclusiv cu ipoteza că legionarii 
preiau, la un moment dat, cârma României^''. Că îi 
înrâureşte legionarismul autentic şi, prin urmare, gândul şi 
fapta li-s în continuitate organică faţă de matricea 
spirituală Codreanu. 

Transpun ei în practică teribilul citat? 



^^ Şi nu neapărat în chip de regim absolutist. Ci ca formaţiune care, 
fără a leza câtuşi de puţin democraţia, precumpăneşte politic net în 
stat, în calitate de singură câştigătoare detaşată a cursei electorale. 
Totodată, însuşi contextul european le este favorabil pe deplin. 

39 



Dezlegarea-ntrebării necesită, fără doar şi poate, 
reformularea ei astfel: Aflat, de asemenea prin ipoteză, 
într-o situaţie similară cu a lor, CODREANU l-ar fi 
transpus? 

Trebuie dară, prin coroborarea reperelor de care 
dispun, să-mi dau silinţa desluşirii. A formulării unei opinii. 
Cu care simt că îti sunt dator. 

Consider, precum îţi mărturiseam un pic mai 
devreme, că citatul nu are, absolut deloc, caracter 
metaforic. 

Aceasta spre deosebire de un alt paragraf, de aproximativ 
aceeaşi factură ca material de vorbe în ce priveşte partea 
punitivă: „Geme inima în noi de durere. Ne întrebăm, noi 
copii, sfâşiaţi sufleteşte, cum de s-au găsit Români care să 
se poarte cu atâta vrăjmăşie faţă de neamul lor? cum de s- 
au găsit aşa de mulţi trădători? Cum de n-au fost puşi la 
zid cu toţii sau arşi de vii în clipa trădării lor?"^^ 

Aici, «puşi la zid» poate însemna demascaţi şi 
destituiţi din funcţiile cheie pe care le deţin; «arşi de vii» 
poate însemna trăzniţi fizic ca pedeapsă aplicată lor direct 
de către Dumnezeu (mai cu seamă că pentru această 
interpretare pledează circumstanţierea «în clipa trădării 
lor», adică «instantaneu», viteză ce depăşeşte în mod 
absolut, pentru speţă, posibilităţile nu numai ale naţiunii 
noastre, dar chiar şi pe cele omeneşti). 

De asemenea, privesc textul în cauză fără a-l 
deconecta nici de ceieiaite scrieri ale Căpitanului, nu 
numai de Pentru iegionari. 

Concret, nu fac abstracţie de Cărticica şefuiui de 
cuib - Punctul 84: 

„PUNCTUL 84. Primul punct de program legionar. 



Comeliu Zelea Codreanu, /'enft-u legionari, pag. 95 



40 



Dacă vă va întreba cineva să-i spuneţi că este: 
JURĂMÂNTUL PENTRU PEDEPSIRE. 
A doua zi după victoria legionară se va constitui 
TRIBUNALUL EXCEPŢIONAL, care va chema în 
faţa lui şi va judeca pentru trădare de Patrie: 

a) Pe toţi jefuitorii banului public; 

b) Pe toţi cei ce au primit mită înlesnind afaceri; 

c) Pe toţi cei ce călcând legile fundamentale ale 
ţării, au persecutat, au închis, au lovit în 
legionari sau în familiile lor. Orice funcţiune ar 
deţine, de la jandarm până la ministru, nimeni nu 
va scăpa acestei judecăţi. 

Prea şi-au imaginat aceşti domni că Ţara 

Românească este moşia lor, că legile s-au făcut 

pentru ca să le calce ei în picioare şi că noi suntem 

argaţii de pe această moşie, pe care să ne bată la 

spate cu biciul. 

Naţiunea română, conştientă de drepturile ei va 

începe viata cea nouă prin OPERA DE 

PEDEPSIRE LEGALĂ. 

Acest ceas îl aşteptăm şi îl răbdăm. 

Fără acest CEAS AL PEDEPSIRII, nu este posibilă 

nici o refacere în această tară. 

Şefii de cuiburi vor face rapoarte amănunţite şi 

foarte exacte asupra tuturor nelegiuirilor comise, 

înaintându-le Şefului Legiunii"^®. 

Opinez că, aici nu mai e vorba de o pedepsire 
simultană cu comiterea crimelor, şi nici aplicată direct de 
către Divinitate, ci de cu totul altceva... 



69 

Comeliu Zelea Codreanu, Cărticica .şefului de cuib. Manual al Gărzii de Fier, în [O.L.4], pag. 

35 

41 



Da, îmi vei răspunde tu: de cu totul altceva. Şi vei 
continua: 

Ar fi făcut legionarii justiţie pământescă în 
cadru legal - fie chiar servindu-se de o legislaţie pe 
care, deţinând puterea, şi-ar fi putut-o lesne modela 
potrivit vrerii lor. 

însă de unde şi până unde, textul prezentat, 
sugerează măcar că posibila modelare, dacă se 
producea, ar fi inclus legiferarea pedepsei cu 
infirmitatea pe viaţă (scoaterea ochilor)? Ori pe cea 
cu profanarea în public a rămăşiţelor pământeşti 
(arderea în pieţele publice a osemintelor 
deshumate)? 

Mai ales dată fiind însemnarea intimă făcută de 
însuşi Codreanu, în închisoarea Jilava, la nici şase luni 
înainte de a fi asasinat: „Când am terminat Evangheliile, 
am înţeles că stau aici, în închisoare, din voia lui 
Dumnezeu; că, deşi n-am nici o vină sub latura juridică. El 
mă pedepseşte pentru păcatele mele şi-mi pune la 
încercare credinţa(;). M-am liniştit. A căzut liniştea asupra 
zbuciumului meu din suflet(;)"^°. 

„însemnările de la Jilava constituie un zguduitor 
document uman. Ele reproduc mărturia unui om ce ştie că 
mult nu mai are de aşteptat de la oameni, că viaţa şi lupta 
lui, din ceasul în care însuşi Regele s-a pus în fruntea 
tagmei răufăcătorilor, aparţin vrerii Dumnezeieşti"^^ 

Iar mărturisirea citată îşi are, embrionar, obârşia cu 
nu mai puţin de doi ani mai devreme. 



Zelea Codreanu, însemnări de la Jilava, Ediţie îngrijită de Radu Dan Vlad, Editui'a 
Ma/a(^n/jon(^(7, Bucui'eşti, 1995, pag. 48 
Hona Sima, Cuvânt înainte la volun 
cit., pag. 5. Cuvântul înainte a fost redactat pe 10 iunie 1951. 

42 



Astfel, Pentru legionari este deschis cu următoarele 
cuvinte: Jn acest volum este scrisă povestea tinereţii 
mele, de la 19 la 34 ani, cu simţirile, credinţa, gândurile, 
faptele şi greşelile e/""^^. 

Prin urmare, atenţie: şi greşelile. 

Consider atât precizarea în sine, cât şi locul din 
lucrare în care autorul său o plasează ca fiind demne de 
toată luarea aminte. 

Fiindcă într-o lucrare autobiografică, să fii 
întâmpinat încă din motto cu o astfel de lămurire... 
Mie personal îmi spune mult despre gradul de sinceritate 
al scriitorului. Şi îndrăznesc să cred că şi ţie... 

Apoi, chiar poziţionarea în cadrul economiei întregii 
lucrări a teribilului citat de la pagina 95, îmi apare ca 
încărcată de semnificaţie. 

Lucrarea-i alcătuită pe principiul prezentării 
cronologice a evenimentelor. 

Capitolul Problema pământului românesc, din care 
face parte citatul, îl premerge pe cel consacrat comentării 
arhimediatizatului complot studenţesc din octombrie 1923. 

Prin urmare citatul exprimă gândul unui tânăr abia 
trecut de 20 de ani (Codreanu fiind născut în 1 899). A unui 
tânăr student de etnie română^^ care, evaluând situaţia, 



72 

Comeliu Zelea Codi'eaiiu, Pentru legionari, MOTTO-ul, pag. 3 

^^ Chiar dacă sonoritatea numelui ancestral de familie al tatălui său 
este poloneză - Zelinski: 

„în timpul ocupaţiei austriace şi anume în epoca posterioară 
anului 1786, când Bucovina a trecut sub administraţie poloneză, 
devenind, după expresiunea d-lui prof. lorga, în «Histoire des 
roumains de Bucovine» pag. 61: «un simplu district al Galiţiei», 
numele de Zelea a fost transformat de autorităţi, în şcoală sau în 
armată, în acela cu rezonanţă poloneză de Zelinski. 

43 



perspectivele şi implicaţiile compoziţiei etnice a mediului 
universitar în care intrase de curând, se îngrozea cu privire 
la soarta Neamului (consideraţiile din Problema 
pământului românesc formează, practic un segment al 
secţiunii cu tema numerus clausus). 
A unui tânăr în concepţia căruia: „Trădarea ne-a măcinat 
puterile neamului"'^'* şi „nu vom putea face nici un pas 
înainte fără pedepsirea trădătorului"^^. 



Operaţia aceasta de polenizare a numelor moldoveneşti era, 
de altfel, generală în acea epocă în Bucovina. Sistemul făcea parte 
dintr-un ansamblu mult mai vast de «persecuţiuni sistematice 
împotriva oricărui lucru care amintea în administraţii, în şcoală şi chiar 
în viaţa socială, epoca Domnilor Moldoveni» (N. lorga, op. cit., pag. 

Dz}., Cuvântul apărării — pledoaria avocatului Lizeta GHEORGHIU — în procesul lui Cornehu 
Ze/ea Codreanu din mai 1938, în culegerea de texte Din luptele Tineretului Român. (1919-1938), 
Editura Fundaţiei Buna Vestire, 1993, pag. 362 

Minifişă sintetică: 

„Familia Codreanu sunt români autentici din comuna Igeşti, 
jud[eţul] Storojineţ, provincia istorică Bucovina, care de fapt este 
nordul Moldovei. 

Numele ancestral nu era de Codreanu, ci(;) de Zelea. 

în vechea limbă românească, cuvântul «Zelea» înseamnă «cel 
perfect». Din familia verbului «a zeii - zelire». 

La 50 de ani de la anexarea Bucovinei(;) autorităţile au făcut 
un recensământ al populaţiei şi din oficiu, (;)în scopul de 
deznaţionalizare a românilor, (;)Emin a devenit Eminescu, Porumbescu 
a devenit Golumbovici şi Zelea a devenit Zelinski. în 1899 tânărul de 
21 de ani Ion Zelinski a emigrat din Bucovina - Buchenland şi a venit 
în Moldova, unde în anul 1900 şi-a schimbat numele din Zelinski în 
Codreanu şi a devenit profesor de limba germană la Liceul din Huşi. 
Când a intrat în politică alături de prof. A.C. Cuza, prof. Ion Codreanu 
şi-a reluat numele ancestral de Zelea şi astfel toţi descendenţii săi se 

numesc Zelea-Codreanu"., Şerban Mllcoveanu, Teroarea de stat până ia 22 decembrie 
1989, volum editat fără scop luci'ativ de Asociaţia foilor preşedinţi ai Studenţimii persoană 
juridică şi Liga pentru apărarea Adevărului Istoric persoană juridică. Bucureşti, 2004, pag. 1 99 

74 

Comeliu Zelea Codi'eanu, Pentru legionari, pag. 1 90 

44 



Şi-atunci: 



între 



„(;)să ne procurăm revolvere şi să tragem în 



ei"^^ [„în toţi acei pe care îi vom găsi mai 
vinovaţi de trădarea intereselor româneşti"'^''], 
„dând un exemplu groaznic care să rămână 
de-a-lungul istoriei noastre româneşti"^^; cu 
completarea că „ce se va alege după 
aceasta de noi, vom muri sau vom rămâne 



toată viaţa în închisoare, nu 
interesează"^^ 



mai 



Şl 



„(;)aici, în închisoare, (;)deşi n-am nici o vină 
sub latura juridică. El mă pedepseşte pentru 
păcatele mele şi-mi pune la încercare 
credinţa(;)"^°; întregit cu „A înviat Hristos, 
sădind nădejdea învierii din morţi; (;)viaţa 
noastră nu se termină aici, la aceşti aşa de 
trecători 60-70 ani; că se prelungeşte 
dincolo"^^; „(;)Vom învia din morţi în numele 
lui Hristos, adică în afară de credinţa în 
Hristos nimeni nu va învia şi nu va fi 
mântuit"^^ 



ibidem 

ibidem, pag. 168 

ibidem 

ibidem 

ibidem 

idem, însemnări de la Jilava, pag. 48 

ibidem. pag. 43 

ibidem, pag. 43, 44 



45 



ce sublim urcuş spiritual şi-a 

pus amprenta pe personalitatea lui Codreanu? Pe 

fondul ei. 

La capătul urcuşului, ce-a mai păstrat fondul 
acesta, afară decât, condensat spus, curăţenia 
sufletească? 

Ce-a dobândit acest fond, în esenţă, altceva decât 
maturitatea duhovnicească? Şi care-i rezultanta lor 
firească? 

Mai cu seamă dacă semenul care le cumulează şi le poate 
exterioriza în voie?... 

Aşa e cu putinţă Fenomenul Legionar. întru 
„adevărata dimensiune a împlinirii de destin: dimensiunea 
verticală a credinţei şi omeniei, a onoarei şi luptei 
jertfelnice, a marilor virtuţi cristice"^^. 

Aşa se face că „revoluţia legionară evită răbufnirile 
violente, manifestările în tot momentul prin greve, 
atentate^"^, revendicări... Perseverenta ei nu se 



Vasile Posteucă, Destinul imperial al românilor. Dumnezeu, Neamul, Omul, Editura Criîerion 
Piiblishing, Norci'oss, GA, f.a., pag. 62 

^"^ „Chiar dacă - observă Faust Brădescu - în lume s-a împământenit 
criteriul extrem că o revoluţie nu se afirmă decât prin vărsare de 
sânge şi prin răsturnare violentă a stării de fapt, Mişcarea Legionara 
[,drept regulă,] nu acceptă acest punct de vedere ca mijloc al 
revoluţiei legionare. 

îl acceptă, totuşi, într-un singur caz, acela extrem al unei 
guvernări abuzive, transformată în tiranie, cum a fost cazul regelui 
Carol al Il-lea care, în ultima fază a domniei lui, devenise un tiran 
sângeros, a cărui asuprire devenea, văzând cu ochii, mormântul 

neamului romanesc ., Faust Brădescu, Viziunea integrală a Revoluţiei Legionare, 
Prefaţă de Dr. Gheorghe Buzatu, ediţie ingrijită de Radu-Dan Vlad, Traducere din limba franceză 
de Mădâlina Maitin, E(^tm?iMajadahonda, Bucui'eşti, 1997, pag. 54 

46 



De ce? 

Fiindcă - precum relevă Dumitru Stăniloae - „pe lume sunt 
trei mari realităţi: insul, neamul şi umanitatea. Dar una fără alta nu 
pot exista. Insul există prin neam şi umanitatea se manifestă tot prin 
neam. Insul, afirmându-se pe sine, trebuie să afirme în acelaşi timp 
umanitatea din sine, iar aceasta e totdeauna 6eterm\r\ată etnic. 

Neamul este matca ontologică în care îşi găseşte aşezământ şi 
rânduială concretă existenţa umanităţii. Şi prin matca aceasta şi în ea 
existăm no/ ca Inşi determinaţi. 

Ea are o adâncime, o originalitate, proprie realităţilor permanente. 
Rădăcinile insului sunt în sufletul neamului, iar rădăcinile neamului 
sunt în ordinea metafizică a existenţei. 

Deci, una din marile griji ale acestor timpuri, care cearcă 
trăinicia tuturor realităţilor ce există, pentru a risipi ce-i fără vlagă 
lăuntrică şi a confirma ceea ce ţine tenace în existenţă, să ne fie aceea 
de-a ne menţine ca neam în identitatea proprie"., oumitm stâniioae, să 

rămânem identici cu noi înşine, în Telegraful român, XCIII, ni". 1, 1945. Textul se regăseşte în 
volumul Duimtiii Stăniloae, iVaf;H«e ^i Cre^nism, Editm'a£//o«, Bucureşti, 2003, pag. 181, 182 

Detaliez: 

„Neamul românesc este o sinteză biologic-spirituală a mai 
multor părţi care au intrat în compoziţia lui. Cele principale sunt: 
elementul dac, elementul latin şi creştinismul ortodox".. Dumitru stăniioae. 

Idealul naţional permanent, in Telegraful român, LXXXVIII, ni". 4, 1940. Textul se regăseşte în 
Duniitiii Stăniloae, voi. cit., pag. 103 

Acest neam, alcătuit, fireşte, din oameni, „este o sinteză nouă, o 
individualitate proprie, cu un principiu de viaţă deosebit de toate 
părţile componente. Legea cea mai înaltă de viaţă a neamului nostru, 
legea care îl exprimă ca ceea ce este el în chip propriu, este aceea pe 
care o trăieşte ca întreg, nu care e proprie vreuneia din părţile 
lui"...(ibidem). Astfel, „caracteristicile elementelor componente sunt 
străbătute de un timbru nou, unitar, de timbrul individualităţii noi, care 
este romanitatea' . (ibidem) Aşadar, „putem spune că legea cea mai 
înaltă de viaţă a poporului nostru este romanitatea''., ibidem 

„Omul e destinat să se dezvolte ca om , prin comuniunea cu 
ordinea eternă, până la asemănarea(;) deplină cu această 
ordine. ..înaintea lui stă un progres spiritual ale cărui limite nici nu ni le 

putem închipui".^ ibidem, pag. 105 

47 



Privitor la această ordine, putem observa două lucruri, şi 
anume: 

a) că „a apărut ca sistem de valori de sine stătătoare 
numai raţiunii filosofice din timpurile anterioare. 
Creştinismului, ca şi oricărei alte religii, ele i-au 
apărut ca atribute şi manifestări ale unei persoane 
absolute. 

Astăzi se apropie de acest punct de vedere şi 
filosofia.; 

b) cu cât ne ridicăm pe scara entităţilor create, cu cât 
ne apropiem de treapta pe care stă persoana 
omenească - de singură entitate înzestrată cu 
putinţa comunicării cu ordinea eternă -, 
înţelegându-se prin aceasta că şi acea ordine 
trebuie să aibe un caracter personal, vedem 
validându-se tot mai mult principiul individualităţii, 
al deosebirii dintre diferiţii indivizi. Atomii unui 
element, moleculele unei [uneia şi aceleiaşi] materii 

sunt strict identice (prezintă identitate deplină între ele 

n.n.); indivizii unei specii vegetale nu mai prezintă 
aceiaşi uniformitate, legea de viaţă a speciei e 
atotputernică. Cam acelaşi lucru se petrece şi în 
lumea animală. în clasa persoanelor omeneşti însă, 
individul nu mai e dominat în exclusivitate de 
instinctele speciei, ci urmează un drum în bună 
parte ales de sine în chip liber. Drumul acesta e o 
rezultantă a individualităţii sale libere, dar de o 
anumită originalitate, şi a ordinii eterne; este 
rezultanta felului său propriu de relaţie şi de 
colaborare cu acea ordine. 

Relaţia cu ordinea eternă constă în a descifra pretenţiile ei - 
aceasta e cunoaşterea - şi a răspunde acestor pretenţii, prin realizările 
de ordin social, moral, politic, artistic, etc. Prin relaţia aceasta se 
încorporează continuu câte ceva din ordinea eternă în persoana 
omenească şi în ordinea lumii create, prin mijlocirea acestui 
instrument, acestui canal, care este personalitatea omenească. 

48 



Şi, întrucât nu există [o anumită] persoană omenească, sau 
[un anumit] grup înrudit de persoane omeneşti - neamuri - prin care 
să se poată încorpora această ordine în multiplicitatea nesfârşită a 
aspectelor ei, este dată mulţimea de individualităţi etnice, pentru ca 
fiecare să încorporeze în sine, după structura şi posibilităţile proprii, 
într-un anumit fel acea ordine, corespunzător cu [una, respectiv] unul 
din nenumăratele posibilităţi şi aspecte cuprinse în ea. 

Precum fiecare ins creşte în spirit, în însemnătate, prin relaţie 
pozitivă, prin înaintare spre plenitudine spirituală, cu acea rază a 
ordinii divine care-i este adecvată fiinţei lui, tot aşa, neamurile, cresc 
în puteri prin acel fel de comunicare activă cu ordinea eternă care le 
este proprie lor, care le e indicată, de fiinţa lor originală, ca întreg, 
care formează legea cea mai înaltă a individualităţii lor etnice. 

Din aceasta rezultă că idealul permanent al neamului nostru 
este creşterea spirituală - aceasta presupune, desigur, şi o bază 
corespunzătoare de existenţă fizică - printr-un fel de relaţie cu ordinea 
valorilor eterne, determinat de individualitatea sa etnică, de românism; 
printr-o comuniune românească cu Dumnezeu. 

Care este modul românesc de comuniune cu ordinea spirituală 
transcendentă? Acesta, ne-o spun istoria şi viaţa actuală a poporului 
nostru, este ortodoxia"., ibidem,pag. 105, loe 

„Ortodoxia e har dumnezeiesc, adică prezenţă familiară a lui 
lisus printre noi, transfigurându-ne viaţa, adâncindu-i înţelesul, dându- 
ne răbdare şi curaj în mijlocul neajunsurilor, într-o măsură în care nu 
ne-ar putea da, dacă ar lipsi Hristos, nici un om, oricât ar pretinde că-l 

înlocuieşte exact ., Dmmtiii Stănlloae, Ortodoxia, lumina lumii şi inima neamului nostru, 
în Telegraful român, LXXXVIII, iir. 11, 1940. Textul se regăseşte în Dumitra Stăniloae, voi. cit., 
pag. 1 1 1 

Faptele ce însoţesc firul scurgerii timpului atestă că „datorită 
ortodoxiei neamul nostru n-a fost singur în lunga sa istorie în care n-a 
avut nici un ajutor de la oameni. Ci a fost cu lisus Hristos. Şi, ajutat de 
El, toate Ie-a biruit. Au fost, în schimb, alte neamuri, puternic 
încrezute în oameni ce se dădeau asemenea lui Hristos, care nu şi-au 
putut menţine existenţa lor ca stat. 

Ortodoxia, fiind vedere dreaptă a voii Dumnezeieşti şi a 
posibilităţilor şi a ţintelor omeneşti, precum şi comunicare 
neintermediată cu lisus Hristos - e şi viaţă dreaptă, e şi blândeţe, e şi 
sfinţenie. Iar când trebuie să fie eroism, e eroismul cel mai 
dezinteresat, mai curat, mai lipsit de cruzime şi de poftă de stăpânire. 

49 



oportunismul şi cinismul politic e străin de sufletul crescut în 

ortodoxie"., ibidem 

„Credinţa creştină e pentru credincios un impuls spre 
afirmarea comunităţii naţionale, spre iubirea, mai presus de fire, a 
celor cu care firea l-a aşezat în relaţii fundamentale de viaţă. 
Creştinismul răzbate în mod necesar spre naţionalism. Mântuirea e 
desigur o problemă care trebuie să frământe personal pe fiecare om, 
dar ea nu poate fi dobândită de om printr-o trăire de eu izolat, ea nu 
se împărtăşeşte omului în asceastă calitate - care e anormală -, ci în 
calitatea lui de membru al unei comunităţi, iar cea mai firească 

comunitate este cea naţională"., Dmmti-u Stănlloae, CreşUmsm .şt naţionalism, în 
Telegraful român, LXXXVIII, ni". 40, 1940. Textili se regăseşte în Dumitni Stămloae, voi. cit., 
pag. 119 

„Apropierea creştinismului de naţiune a fost uşurată şi de 
filosofia mai nouă, care a descoperit că realitatea cea mai înaltă nu e 
cea a obiectelor, ci cea omenească, iar aceasta nu se poate găsi 
normal şi cu posibilităţi de plenitudine, decât în comuniunea dintre 
persoane. Aceasta e natura, iar creştinismul nu face decât să-şi toarne 
harul în această natură, ca s-o desăvârşească. Creştinismul e 
perfecţionarea relaţiei naturale dintre om şi om, desăvârşirea 
comuniunii, desăvârşirea dragostei, sau legătura desăvârşirii. 
De aici nu e decât un pas până la a spune: cea mai naturală dintre 
relaţii, dintre manifestările necesare naturii, este comunicarea cu cei 
apropiaţi, care au în toate cazurile fireşti, aceeaşi limbă, aceeaşi 
istorie, aceleaşi aspiraţii, acelaşi destin. Naţiunile sunt comunităţi de 
destin, comunităţile cele mai temeinice, mai statornice, înfăşurate prin 
mai multe fire de legătură, deosebit de profunde, faţă de alte feluri de 
comunităţi, cu mult mai trecătoare (de durabilitate inferioară n.n.), mai 
superficiale, (de profunzime redusă n.n.). Creştinismul n-a venit să se opună 
tendinţelor celor mai fireşti de comuniune, concretizărilor celor mai 
profunde ale acestor tendinţe, n-a venit să înăbuşe natura, să o facă 
să caute alte forme de comuniune mai puţin fireşti (cu deficit de 
organicitate n.n.), ci să intensifice, să înalţe, să desăvârşească formele 
naturale ale relaţiilor omeneşti. 

Comuniunea este chiar o condiţie fundamentală a mântuirii. 
Nu poţi împlini voia lui Dumnezeu, nu poţi exercita faptele creştineşti, 
nu poţi afla şi experia pe Dumnezeu chiar, decât în cadrul comuniunii. 
Aceasta se colorează şi se umple întotdeauna de alt conţinut, după 
cum credinţele celor ce o întreţin sunt altele. Dar, în afară de ea nu se 

50 



poate trăi religia. Iar comuniunea cea mai firească, cea mai de 
temelie, este aceea între membrii aceleiaşi naţiuni. în mod necesar, ea 
trebuie folosită pentru trăirea în cadrul ei a conţinutului religios. Un 
creştin e fericit de ţesătura de ocazii ce i-o oferă apartenenţa la 
comunitatea naţională, pentru a-şi trăi în ea conţinuturile religioase, 
întrucât e om legat de un spaţiu, împletit prin limbă, prin istorie, cu un 
grup naţional, el nu se poate izola de acel grup, pentru a stabili altă 
comuniune, căci pentru aceasta ar trebui să fugă din ţara unde s-a 
născut, unde l-a destinat Dumnezeu să trăiască"., ibidein,pag iis, 119 

„Dumnezeu nu mă va răsplăti pentru modul cum am ştiut să 
mă desfac de comunitatea firească în care mi-a fost dat să trăiesc, ci 
după modul în care am afirmat această comuniune, cu voinţa şi cu 
iubirea mea creştină. 

Dumnezeu priveşte pe om nu în izolarea lui, ci ca membru al 
unei comunităţi mai largi, priveşte propriu-zis comunităţile şi, prin ele, 
face părtaş pe om de har şi mântuire. Şi întrucât comunităţile cele mai 
fireşti sunt neamurile, de ce n-am spune că privirea directă a lui 
Dumnezeu cade pe neamuri, şi numai întrucât inşii fac parte din 
neamuri, simte fiecare [dintre ei] privirea lui Dumnezeu asupra lui. 

în cartea lui DaniiI se spune că Dumnezeu pune în cumpănă 
împărăţia, nu pe ins în parte. Iar la Apocalipsă se vorbeşte de 
mântuirea neamurilor, nu a inşilor"., ibidem, pag. 119 

Iar dacă, aşa cum accentuează Nae lonescu, „un creştin este, 

luptă şi cere împlinirea legii lui Dumnezeu"(Nae lonescu, iertarea crej-tmă, m 
Cuvântul, an III, iir. 624 din 29 noiembrie 1926. Textul se regăseşte în Nae lonescu. Teologia. 
Integrala publicisticii religioase. Editura Dem.?, Sibiu, 2003, pag. 114), Iar aCeaSta Cere 

ca fiecare fiinţă umană să evolueze spiritual prin simbioză cu 
comunitatea naţională de iubire din care face parte, înţelegem că, 
între direcţiile majore ale activismului nostru personal, trebuie să 
includem, permanent şi pregnant, apărarea naţionalităţii noastre 
româneşti. în acest sens, să ne fie mereu viu în conştiinţă că pentru 
păstrarea, neştirbită, a fiinţei naţionale, avem, fiecare dintre noi, 
deplina îndreptăţire şi sfânta obligaţie de a folosi, în situaţie de 
necesitate - adică după ce, fără succes, am întrebuinţat toate 
mijloacele paşnice - chiar violenţa fizică. 

Aceasta deoarece, exemplifică acelaşi Nae lonescu: „Ştim că 
batjocorit, scuipat, pălmuit şi spânzurat (pironit n.n.) pe cruce, Hrisos a 
gemut îndurător: lartâ-ie lor Doamne, că nu ştiu ce faci Dar tot 
Hristos, îndurătorul a toate, e cel care a luat biciul şi a gonit pe zarafii 

51 



şi [pe] negustorii care spurcau casa Domnului. De ce se uită aşa uşor 
lucrurile acestea? De ce nu ne dăm seama că blasfemăm şi batjocorim 
tocmai ce e mai cutremurător de sublim în creştinism, atunci când 
bagatelizăm iertarea creştină, făcând din ea o muşama cu care să 
acoperim păcatele ce se fac împotriva legiR...De-ţi va greşi aproapele 
tău nu de şapte ori, dar (ci n.n.) de şapte zeci de ori câte şapte, iartâ-l 
pre e/'(ibidem)... Iertarea în domeniul relativ al personalului e la locul 
ei: iertarea greşiţilor noştri echivalează cu indiferenţa faţă de răul care 
ni se face, pentru că acest rău noi nu-l simţim, [adică] nu trebuie să-l 
simţim. Aşa fiind, iertarea nu e un principiu de morală, ci o metodă 
terapeutică pentru prelucrarea noastră personală. Dar, atunci, iertare 
pentru păcatele împotriva iegiinu există pentru noi; ea nu stă în mâna 
noastră, ci în mâna lui Dumnezeu; singur poate Dumnezeu să ierte. 
Noi nu! Ar fi prea mare îndrăzneala şi orgoliul acesta ne-ar pierde, 
încetaţi deci, mieluşei ai lui Dumnezeu, cu risipa de generozitate"., 

ibidem 

„Cu aceeaşi credinţă în Dumnezeu - circumstanţiază Ion Coja 
-, legionarii au mers şi ei după pilda eristică, a Celui ce a propovăduit 
învăţătura iubirii împinsă până la gestul paradoxal de a-i oferi celui ce 
te-a pălmuit o dată şi celălalt obraz! 

Numai că acelaşi lisus ne-a învăţat că sunt momente când 
trebuie să mai pui mâna şi pe biciul pedepsitor, nu pentru a te apăra 
pe tine, fiinţă trecătoare, individ sortit unei existenţe efemere, ci ca să 
te pui stavilă când celălalt atentează la veşnicia neamului tău, la 
integritatea comunităţii în care te-ai născut şi care ţi-a dat identitate în 
faţa lui Dumnezeul Ca să-i aperi pe ai tăi!... 

Da, întorci şi celălalt obraz, dar numai dacă e vorba strict de 
obrazul tău, ca ins, ca persoană. Dar când cineva loveşte în obrazul 
neamului tău, atunci şi lisus şi Moise, şi oricine, toţi te învaţă la fel: să 
fii necruţător! 

Sub această boltă de semnificaţii se înscrie gestul nicadorilor şi, în 
mare, toate violenţele comise de legionari!", îonCoj?,,Nicadorii,msăpămâna 

românească. Anii, m. 51, 16-22 noiembrie 2006, pag. 24 

„Căci legionarii aşa s-au simţit şi aşa au şi fost atunci când au 
ridicat braţul pedepsitor: în legitimă apărare. Dar nu în apărarea 
propriei persoane, ci în apărarea Neamului!", ibidem 

„«Salvarea Ţării, a Neamului, este legea mai presus de toate 
legile: suprema lex». 

52 



Nicadorii nu au încălcat această lege ci, dimpotrivă, i s-au 
supus fără preget!", ibidem 

„Această lege o nesocotise I.G. Duca, iar codul penal şi 
practica judiciară îl lăsau nepedepsit pe infractor. Pe I.G. Duca şi pe 
alţii care ştiau bine că săvârşiseră mari ticăloşii pentru care nu aveau 
însă niciodată să plătească în faţa instanţelor atât de corupte ale 
României interbelice. Dar iată că apare o instanţă nouă, insensibilă la 
subtilităţile avocăţeşti şi la forţa banului de a corupe pe oricine. O 
instanţă care face, din interesul naţional, principiul suprem al justiţiei! 
O instanţă care nu confundă justiţia cu legalitatea! Care nu recunoaşte 
legile măsluite, gândite pentru folosul marilor vânzători de Ţară! 
Această justiţie a acţionat prima oară prin nicadori şi apariţia ei e uşor 
de imaginat ce reacţie a stârnit în clasa politică a profitorilor de pe 
urma celor prea buni şi prea blânzi, şi uşor de prostit nu pentru că ar fi 
proşti, ci pentru că sunt capabili să vadă, chiar şi-n ticăloşia şi 
nedreptatea cea mai mare, voia Domnului. 

Facă-se!",ibidem 

„Nicadorii(;), au găsit cum să dea peste cap întregul sistem de 
apărare pe care şi l-au creat, prin minciună şi înşelătorie adversarii lor, 
sistem de apărare care a transformat democraţia , ca sistem politic, şi 
justiţia, ca instituţie, (;)în prestatori de servicii pentru caracatiţa 
mondială a corupţiei, infiltrată până la cel mai mărunt funţionar de 

stat ., ibidem 

Aidoma, adică predându-se Poliţiei din proprie iniţiativă - deşi 
ar fi putut iesne să fugă cu succes şi , de asemenea, cu toate că ştiau 
exact ce cumplite consecinţe, inclusiv cazne de felul acelora prin 
care Inchiziţia îngrozise Spania cu jumătate de mileniu în urmă, 

vor avea să suporte (vezi pe larg şi, fireşte, nelimitativ: Ion Coja, art.cit, integral, 
sau Redacţia Obiectiv Legionar, Comentarii la articolul Mr. Ion T. Ciobanu, Dictatura 
Regelui Caroi ai U-iea sau despre cum s-a încercat gestionarea crizei acesteia, făcute în 
Obiectiv Legionar, nr. 38-39, Septembrie-Octombrie 2006, pag. 6 [O.L 38-39]) -, au 

procedat şi legionarii care, în septembrie 1939, l-au «executat» pe 
Armând Călinescu, prim-ministrul asasin, care avea pe conştiinţă viaţa 
(şi tinereţea) Căpitanului, a nicadorilor şi a decemvirilor, ucişi prin 
strangulare de gardienii care îi păzeau"., loncoja, art.cit, pag. 24 

„Imediat după atentat echipa Miti Dumitrescu s-a deplasat în 

Str. General BerthelOt"(Şerban Milcoveaim, ComeHu Z. Coâreanu altceva decât Horia 
Sima, voi II, Editma Crater, Bucureşti, 1996, pag. 145)"şi, ÎŞl amlnteŞte Paul Ştlubel 

53 



(«la data aceea în 1939(;) inginerul şef al aparatelor din Radiodifuziune», cf. Şerban 

Milcovemm, Atentaţii/ din 21 septembrie 1939 contra lui Armând Călinescu şi epoca 1930-1950, 

pag. 43), a intrat în localul Radiodifuziunii trăgând în tavan mai multe 
focuri de revolver. Aceasta pentru a intimida şi paraliza presupusa 
gardă militară de pază. Spre stupefacţia istoriei această instituţie a 
Radiodifuziunii nu avea pază militară şi avea numai doi portari, 
salariaţi proprii, care controlau intrarea. 

Echipa Miti Dumitrescu s-a dus direct în sala de înregistrare şi 
difuziune unde cânta orchestra Radio(;). Miti Dumitrescu a luat 
microfonul din faţa orchestrei şi a pronunţat următorul mesaj către 
Naţiune şi Istorie: 

«Astăzi 21 septembrie 1939 ora 14— primul ministru Armând 
Călinescu a fost executat de o echipă legionară de sacrificiu care a 
făcut justiţie pentru asasinarea lui Corneliu Z. Codreanu la 30 
noiembrie 1938». 

Salariaţii Radiodifuziunii au întrerupt difuzarea la jumătatea 
mesajului şi astfel publicul ascultător n-a recepţionat justificarea 
atentatului. 

Odată cu exprimarea mesajului, echipa Miti Dumitrescu a 
depus pe podea revolverele şi a ridicat spre tavan ambele mâini. 

Aceasta cu semnificaţie de predare către autorităţile de stat. 
Până să vină poliţia spre a-i aresta(;), directorul general al 
Radiodifuziunii(;) s-a repezit asupra lui Miti Dumitrescu şi i-a tras două 
palme. Miti Dumitrescu nu a ripostat şi a rămas mai departe imobil cu 
mâinile ridicate spre tavan. 

Poliţia a venit în frunte cu generalul Gavrilă Marinescu şi i-a 

luat pe legionari ., Paul Ştlubel, Mărturisire făcută în calitate de pacient doctorului 
Şerban Milcoveami, redată în Şerban Milcoveanu, Atentatul din 21 septembrie 1939 contra lui 
Armând Călinescu ^i epoca 1930-1950, pag. 43, 44 

„Lui Miti Dumitrescu i s-au rupt ambele braţe, iar limba i-a fost scoasă 

din gura cu un cârlig ., Redacţia obiectiv legionar, Comewtornle amintite, extias 

Fiecare dintre cei nouă membri ai echipei de sacrificiu, după ce a fost 
„torturat timp de 8 ore într-un mod înfiorător"{xxx, cronologie legionară, în 

[O.L. 38-39], pag. 69, Ediţia I-a, Colecţia Omul Nou, Salzburg, 1953), a fOSt „legat Şl 

împuşcat fără judecată"., ibidem 

Apoi, tot Poliţia, „Ie-a depus cadavrele chiar la locul 
atentatului, strada Ştirbei Vodă la întretăierea cu bulevardul 

Ardealului ., Şerban Milcoveanu, Atentatul din 21 septembrie 1939 contra lui Armând 
Călinescu şi epoca 1930-1950, pag. 44 

54 



„încă o informaţie. 

La acea dată era mare caniculă în Bucureşti. 

Prefectura Poliţiei Capitalei a montat în jurul cadavrelor mai 
multe tribune pentru ca publicul să [le] vizioneze descompunerea(;). 

La faţa locului au venit membrii Guvernului şi alte somităţi ale 
clasei conducătoare. 

în «Jurnalul» care a rulat la cinematografele din acea epocă s- 
a putut vedea [,spre pildă,] cum(;) ministrul educaţiei naţionale 
profesorul Petre Andrei scuipă cadavrele în chip de ură şi pedeapsă 

post mortem"., ibldem, pag. 45 

De asemenea, „(;) şcolile au venit să le scuipe şi să le blesteme"., 

Şerban Milcoveaiiu, Come/iu Z. Codreanu altceva decât Horia Sima, vol.I, pag. 146 

„Nu se ştie ce s-a întâmplat [apoi] cu cadavrele(;). După toate 
probabilităţile au fost incinerate la Crematoriul Cenuşa şi ce a rezultat 

a fost azvârlit la gunoi"., iâem. Atentatul dm 21 septembrie 1939 contt-a M Armând 
Căhnescu §i epoca 1930-1950, pag. 45 

Din cadrul aceloraşi sinistre represalii, fac parte şi „masacrele 
mişeleşti din noaptea de 21-22 septembrie 1939. Noul guvern 
constituit sub preşedenţia gen[eralului] Argeşanu, având pe 
gen[eralul] Gavril[ă] Marinescu ca Ministru de Interne, a ordonat 
uciderea tuturor fruntaşilor legionari din lagăre şi închisori, precum şi a 
câte 3-5 legionari din fiecare judeţ. 

Astfel, au fost asasinaţi grupul de la închisoarea Râmnicu-Sărat în 
frunte cu ing. Gh. Clime, care a fost(;) torturat în mod înfiorător; 44 în 
lagărul de la Miercurea Ciuc; 31 în lagărul de la Vaslui; 7 la Spitalul 
Militar din Braşov; 10 în Bucureşti; 147 în restul ţării. în total, 252 de 

legionari"., XXX, Cronologte legionară, în [O.L. 38-39], pag. 70 

De asemenea, pe 22 septembrie „Victor Dragomirescu este 
ridicat de la Spitalul închisorii Văcăreşti, sugrumat în maşină şi dus la 
crematoriu unde, încă dând semne de viaţă, a fost ars de viu"., ibidem 

Omisesem, mai sus, să-ţi precizez motivul asasinării lui I.G. 
Duca. El, în calitatea sa de prim-ministru, semnase, în 1933, un 
angajament internaţional pentru încetăţenirea în ţară a 300.000 de 
evrei (vezi detalii în Ion Coja, art.cit, pag. 22). Şi-aceasta când, „în luna 
decembrie 1933, vreme de pace, nu existau nicăieri [în lume] 
persecuţii antievreieşti"( ibidem, pag. 22 ) ; „iar adăugaţi la ceilalţi aflaţi 
deja în România, unii cu forme legale, alţii clandestini, evreii din 



55 



România ar fi ajuns să depăşească un milion şi jumătate, devenind, 
practic, cea mai numeroasă minoritate etnică din România"., ibidem 

Dar „de ce să se producă un asemenea exod, din Polonia în 
România, un exod de dimensiuni superioare celui biblic?! Explicaţii 
oficiale nu s-au dat, dar chiar şi dacă ar fi existat aceste justificări, 
cine ar fi împiedicat apariţia altor explicaţii, a altor «scenarii»? 
Un astfel de scenariu, care a circulat mult în perioada interbelică, este 
acela potrivit căruia comunitatea evreiască, preocupată(;) în mod 
firesc, de constituirea unui stat Israel, cu un teritoriu propriu, ar fi 
vizat, ca teritoriu al acestui stat, o parte din teritoriul românesc!"., 

ibidem 

„La acea dată, în 1933, acest plan al cărui susţinător tenace 
fusese vestitul ministru [de interne al Franţei](;) Adolphe Cremieux 
(1796-1880), avea o vechime de aproape un secol! Aşa se explică, 
susţin unii, presiunile făcute asupra României şi la Conferinţa 
internaţională de la Berlin (1878), şi la Paris (după primul război 
mondial), pentru ca România să accepte încetăţenirea necondiţionată 
a oricărui evreu care ar fi vrut să se stabilească în România. Deja însă, 
pe căi legale sau altminteri, în România de după 1830, s-au scurs 
importante efective umane evreieşti, din Rusia şi Polonia îndeosebi, al 
căror număr ameninţa să pună în cumpănă caracterul românesc al 
unor importante suprafeţe din teritoriul naţional. Oraşele 
moldoveneşti, în frunte cu Iaşii, erau deja locuite cam toate de o 
populaţie majoritar evreiască. 

Cum pica în acest context intrarea în ţară a încă 300.000 de 
evrei, e uşor să ne imaginăm! Din păcate singurii care au reacţionat 
(iar reacţia lor nu a imaginat cea mai fericită soluţie) au fost legionarii. 
Celelalte formaţiuni politice nu au avut nimic de obiectat. Din partea 
legionarilor, generalul Cantacuzino-Grănicerul i-a făcut o vizită prim- 
ministrului acasă şi, în virtutea faptului că se cunoşteau şi se preţuiau 
dintotdeauna, (;)l-a avertizat: «Ghiţă, să ştii că dacă semnezi intrarea 
în ţară a 300.000 de evrei, băieţii (adică legionarii - n. I.Coja.) te 
împuşcă!» 

Generalul, aşadar, nu s-a plâns de nedreptatea care li se făcea 
legionarilor prin desfiinţarea partidului lor, împiedicându-i să se 
prezinte la alegerile de peste câteva zile. Ci i-a făcut lui Duca o cerere 
pe care ar fi trebuit s-o susţină şi celelalte partide, căci intrarea a 
300.000 de alogeni, indiferent de naţionalitatea acestora, era o 



56 



măsură inacceptabilă în numele celor mai elementare interese 
naţionale"., ibidem 

„Sora lui I.G. Duca(;) a reprodus cuvintele pe care Ie-a rostit 
I.G. Duca, întors acasă, după ce a semnat pentru încetăţenirea celor 
300.000 de evrei: «Mi-am semnat condamnarea la moarte!» 

E cumplit şi naşte o mulţime de întrebări faptul că I.G. Duca a 
semnat acea convenţie (sau ce-o fi fost), ştiind bine ce i se va 
întâmpla şi, mai ales, ştiind bine cât rău aduce astfel Ţării şi Neamului 
său. De ce a semnat I.G. Duca? Singurul răspuns plauzibil rămâne 
acela că I.G. Duca îşi asumase anumite obligaţii de supunere şi 
ascultare necondiţionată, pe care nu era chip să le încalce"..., ibidem 

Oricum, „asasinatul politic nu a fost inventat de legionari! Dar 
este evident că legionarii sunt acuzaţi pentru aceste asasinate cu o 
insistenţă şi cu o strategie a dezinformării atât de bine pusă la punct 
încât trebuie să ne întrebăm ce anume supără în mod specific şi pe 
cine în faptul că legionarii, pe parcursul a(;) 20 de ani(;) săvârşiseră 
câteva asasinate (Manciu, Duca, Stelescu, Armând Călinescu şi. ..cam 
«atât»), iar împotriva lor autorităţile, subliniez: autorităţile, ocolind 
legea, încălcând-o chiar, uciseseră cu de la sine voie, a regelui şi a 
zbirilor poliţiei şi din guvern, peste 300 (trei sute) de tineri care, ca 
persoană, ca individ, nu săvârşiseră nici o infracţiune, nici o 
fărădelege. 

Se uită lucrul acesta sau este complet necunoscut de cei care 
îi consideră mai departe pe legionari nişte asasini prin excelenţă, adică 
prin mentalitate şi prin program politic. 

Mai sunt oare legionarii, la acest «scor» atât de categoric, 
300-4, mai sunt ei asasinii sângeroşi şi bezmetici pe care ni-i prezintă 
fel de fel de istorici şi publicişti care uită cu consecvenţa cea mai 
stranie să amintească circumstanţele(;) în care aceştia s-au simţit 
obligaţi să recurgă la forma supremă de apărare?!", ibidem, pag. 24 

Nu cumva, precum avertizează Şerban Suru, „poate(;) cei din 
fruntea ţării nu vor să se cunoască istoria reală, căci, de-abia atunci 
oamenii de rând se vor putea proteja împotriva repetării istoriei şi, o 
asemenea posibilitate, conducătorii noştri nu o agreează căci poate au 
de gând să «repete» istoria, luând exemple din trecut atunci când se 
vor afla la ananghie. Să nu uităm că pentru Ion Iliescu a fost la modă 
în anul 1990 să dea vina pe legionari şi să spună că împotriva 

57 



regimului neocomunist de atunci, manifestaţiile populare au fost de tip 

«legionar» - în sensul rău al cuvântului"., ŞeibanSum, Adresă către autorităţi.., 
în Obiectiv Legionar, m'.38-39, Septembrie-Octombne 2006, pag. 1, [O.L. 38-39] 

Să nu uităm, vorba lui Ion Coja, că, „ce trăim noi azi seamănă 
destul de bine cu ce se întâmpla în România anilor 30. Numai că 
atunci era mai evident pericolul din afară, al dezagregării României 
Mari. Acest pericol nu aş zice că azi este mai mic, sau că nu există! 
Dimpotrivă! Este poate mai mare ca-n anii '30, dar este mult mai 
discret, mai bine disimulat sub felurite lozinci şi structuri 
europenizante, uzând de arme mai eficiente decât cele aflate în 
dotarea armatelor, cum ar fi arma financiară sau arma psihologică".. 

Ion Coja, art.cit., pag. 23 

Apropo, întreabă retoric Nicador Zelea Codreanu: „Care erau 
atunci [,în anii '30,] duşmanii declaraţi ai Legiunii şi implicit ai 
prosperităţii României şi ai românilor? 

Politicianismul, corupţia, spolierea bogăţiilor ţării ş/ 

pauper/zarea majorităţii zdrobitoare a românilor, asaltul economic al 
străinilor, cumpărând totul pe nimic, înrobind bietul român pe salarii 
de supravieţuire, despădurirea munţilor României în folosul unor 
venetici, transformarea românilor într-un popor de bolnavi datorită 
mizeriei creatoare de boli sociale şi a asistenţei sociale de două parale! 

Atenţie, vi se pare cunoscut?(;) Ce vi se poate părea 

depăşit? , Nicador Zelea Codreanu, Despre nij-te reformatori, în Cuvântul Legionar, An 
III, m'.36, august 2006, pag. 3 

Dacă nimic, are cuvântul Şerban Suru: 

„[-] Terorismul de stat este cel mai înfiorător, cel mai 
distrugător tip de terorism, căci cetăţenii sunt la 
discreţia forţelor Statului, forţe care în loc să îi apere, 

îi torturează şi îi Ut\(\"{^Qih^nSi\Yn, invitaţie ia conferinţa cu titlul 
«70 de ani de terorism în România modernă - începutul...», ţinută la Sala 
Dalles din Bd. Nicolae Bălcescu, nr. 18, sector 1, Bucureşti, în data de 

20.09.2006, înt-e orele 18-20. Textul se regăseşte în [O.L. 38-39], pag. 2), 

„practicând teroarea de stat ca metodă de anihilare a 
adversarilor politici şi de supunere totală a 

populaţiei"., ibîdem 

Ciulesc urechea... 
58 



concentrează în asemenea reacţii pur exterioare de natură 
epidermică. Revoluţia legionară lucrează în substratul 
imponderabil al sufletului, acolo unde reacţiile sunt în mare 
parte de natură afectivă, dar amestecate cu efort 
reflexiv"^^. 

Şi deşi „ca în orice revoluţie, se încearcă o schimbare 
radicală socială(;), masele nu mai sunt îndemnate să 
meargă la acte şi gesturi necontrolate, nu mai sunt 
îndopate cu lozinci purtătoare de ură, nu mai sunt dirijate 
spre dezlipirea sufletească de naţiunea din care fac 
parte"^^. Iar „concepţia legionară depăşeşte scopul imediat 
al unei reuşite concrete de înlăturare a unei clase sociale 
prin alta"^ , revoluţia întemeiată pe ea luând „în 
consideraţie viitorul întregii naţiuni, armonia şi bunăstarea 
socială a tuturor claseloi^'^^. „Nu se preconizează violenţa, 
nu se urmăreşte distrugerea utilului experimentat, nu se 
insinuează desprinderea individului de contextul naţional, 
nu se propovăduieşte fericirea şi bunăstarea prin 
desprinderea de Dumnezeu^^"®°. 

Aşa se explică de ce nici „după [mai mult de] trei 
sferturi de secol, spaima duşmanilor în faţa invincibilităţii 
spirituale a edificiului legionar nu a încetat: s-a transmis 
copiilor şi nepoţilor, asemeni unei moşteniri, astfel încât 
devine relativ simplu să identifici un duşman al neamului 
românesc sau un arivist (grabă şi zel suspect în a 



Faust Brădescu, op. cit., pag. 54 

ibidem, pag. 55 

ibidem 

ibidem 

^^ „Revoluţia legionară are loc fn t/mp, printr-o gândire ce ia în 
consideraţie stabilirea unei armonii generale şi a centrului de realizare 
în sufletul individului, iar nu în izbucnirea unei răzvrătiri sângeroase"., 

ibidem, pag. 60 
ibidem 

59 



denatura şi stigmatiza legionarismul). Deşi numărul 
legionarilor actuali este infim, deşi tineretul de azi prezintă 
certitudinea că nu poate urma calea elitei interbelice, deşi 
literatura «verde» constituie o raritate, corul denigrărilor nu 
încetează. Dar pentru legionari «nu există înfrângere şi 
dezarmare, căci forţa ale cărei unelte vrem noi să fim e 
etern invincibilă»(lon Moţa - La Icoană, 1927) şi «Chiar 
dacă a căzut Căpitanul, a rămas metoda!»"^\ „Armatele 
cele mai eficace din lume sunt semintele"^^. 

„Corneliu Codreanu n-a pus problema României 
imediate, a României moderne sau contemporane. Era 
mult prea puţin. Nu s-ar fi potrivit nici dimensiunii viziunii 
sale, şi nici aşteptărilor noastre. El a pus problema în 
termeni ultimi, în totalitatea devenirii naţionale. El n-a vrut 
să îndrepte mizeria aproximativă a condiţiei noastre, ci să 
introducă Absolutul în respiraţia zilnică a României. Nu o 
revoluţie a momentului istoric, ci una a istoriei"^^. 

In legionarism, „ideea de bază a revoluţionarii 
existenţei umane nu este nici libertatea şi, în nici un caz 
autoritatea. «Mişcarea Legionară nu se întemeiază [în] 
exclusiv[itate] nici pe principiul autorităţii, nici pe cel al 
libertăţii. Ea îşi are temeliile înfipte în principiul dragostei, 
în el îşi au rădăcinile atât autoritatea, cât şi 
libertatea»(Corneliu Zelea Codreanu, Legiunea pentru 
supravieţuirea fiinţei naţionale, pag. 59). 

Este vorba despre aceeaşi dragoste propovăduită 
de primii creştini, este dragostea dintre Christos şi 
apostoli. Dragostea legionară nu este destinată unor 



91 

Nicoleta Codiin, Cuvânt înainte la volumul Constantin Papanace, Stilul legionar de luptă. 

Concepţia tactică a Căpitanului, Eâitava Lucman, Bucureşti, 2004, pag. 15 
92 

Lucian Blaga, Carneţelul negru, în volumul Lucian Blaga, Aforisme, Text stabilit şi îngiijit de 

Monica Mânu, Editară Humanitas, Bucureşti, 2001, pag. 279 
93 

Emil Cioran, Profilul interior al Căpitanului, în Glasul strămoşesc. Sibiu, anul VI, nr. 10 din 

25 decembrie 1940. Textul se regăseşte în culegerea , Mişcarea Legionară în texte originale şi 

imagini, E<^tuiaLucman, Bucureşti, fa., pag. 177 [M.L.T.O.L] 



60 



anumiţi oameni dintr-un spaţiu şi timp dat, ea este 
destinată întregului neam românesc"^"^. 

Aceasta explică de ce „în timp ce toate revoluţiile 
sunt politice, revoluţia legionară este spirituală şi creştină. 

în timp ce toate revoluţiile contemporane au ca 
scop cucerirea puterii de către o clasă socială sau de către 
un om, revoluţia legionară are drept ţintă supremă: 
mântuirea neamului, împăcarea neamului românesc cu 
Dumnezeu(;)"^^. 

„De aceea sensul Mişcării Legionare se deosebeşte 
de tot ce s-a făcut până astăzi în istorie"^^: „niciodată 
cuvântul Mântuitorului n-a fost înţeles ca o revoluţie a 
forţelor sufleteşti împotriva păcatelor şi a slăbiciunilor 
cărnii"^'^. „O revoluţie spirituală care luptă în primul rând 
împotriva păcatului şi nevredniciei"^^. O revoluţie a cărei 
biruinţă „va crea un om nou"^^, „născut dintr-un desăvârşit 
primat al spiritului împotriva temporalului, dintr-o biruinţă a 
duhului împotriva cărnii"^°°. 

„Legionarul nu mai trăieşte la întâmplare. Viaţa lui 
are un sens precis şi major: revoluţia creştină, mântuirea 
neamului românesc" °\ 



94 ■ - - 

Cezarina Bârzoi, Charisma lui Corneîiu Zelea Codreanu. Perspectivă legionară, IV, în 

Permanente, aim\'Vll,'Bi. 11-12, noiembrie-decembrie 2004, pag. 19 
95 

Mircea Eliade, De ce cred în biruinţa Mişcării Legionare, în Buna Vestire, anul I, ni". 244 din 

17 decembrie 1937. Textul se regăseşte în ailegei'ea , «Dosarul» Mircea Eliade, voi. V, (1936- 

1944), Jos farsa!, pari:ea a doua. Cuvânt înainte şi culegere de texte de Mircea Handoca, Editui'a 

Curtea Fec/ze, Bucureşti, 2001, pag. 251 [D.M.E.-J.F.p.Il] 
96 

ibidem, pag. 251,252 

97 

ibidem, pag. 251 
ibidem 

99 

ibidem, pag. 252 
ibidem 

Mircea E\mdQ,Noiia aristocraţie legionară, în Vremea, anul IX, nr. 522 din 23 ianuane 1938. 
Textul se regăseşte în [D.M.E.-J.F.p.Il], pag. 259 

61 



„stilul de viaţă legionar înlătură tot ceea ce este 
inutil, exterior, ornamental, înlătură tot ceea ce a creat 
strâmb şi împovărător o mentalitate şi o simţire 
îmbătrânită, stilul legionar înlătură tot ceea ce astăzi, ca şi- 
n alte epoci asemănătoare, sub pretenţie de civilizaţie şi 
rafinament, desfigurează chipul omului şi îl îndepărtează 
de natura sa proprie. 

Dar ce înseamnă simplitate legionară? înseamnă 
trăirea adevărată: omul în legile omeniei sale. Simplitatea 
legionară înseamnă linie dreaptă, înseamnă adâncime, 
înseamnă asceză^°^. Ea decurge dintr-o adevărată trăire 
în spirit"^°l 



^^^ înseamnă-n-trun cuvânt CREDINŢĂ. „Credinţă şi(;) jertfă".,Tiaian 

Herseni, Prefaţă la volumul Traian Herseni, Mişcarea Legionară ^i muncitorimea, Editui'a 
Mişcării Legionare, ^ncmeş^, 1940, pag. 3 

Nu-ntâmplător „Mişcarea Legionară are credinţe, nu 
programe. Deosebirea e ca între cer şi pământ. Programul e ceva din 
afară, făcut anume să câştige partizani. El se aseamănă cu râma din 
undiţa pescarului. Cu cât e mai grasă râma, cu atât mai repede se 
prinde peştele şi, se înţelege, cu atât mai bine îi merge pescarului. Cu 
alte cuvinte: cu cât e mai darnic programul, cu atât se iasă mai repede 
păcălit alegătorul şi, se înţelege, cu atât mai bine le merge partidelor. 
Spus pe faţă: programul e făcut de cei «deştepţi» sau «şmecheri» ca 

să amăgească pe cei «proşti» în alegeri". (Traian Herseni, Cuvâm înainte ia 
volumul Traian Herseni, Mişcarea Legionară §i ţărănimea. Ediţia a Il-a, Editura Mişcării 

Legionare, Bucureşti 1940, pag. 3) E simptomatlc că în „compoziţla comitetelor 
executive, centrale şi judeţene ale partidelor politice, din care se 
recrutează miniştrii şi prefecţii guvernelor şi deputaţii"(Traian srăiieanu. 

Politica, Editura, Albatros, Bucureşti, 2003, pag. 315. Ediţia a 1-a, Tipografia Mitropolitul 

Silvestru, Cernăuţi, 1928), „prcdomlnă tlpul Intelectualulul nemulţumit cu 
leafa sa sau a[l] avocatului care speră să-şi sporească clientela şi să 
învârtească afaceri mai bune devenind prefect sau deputat"., ibidem 
După ce trec alegerile, partidele şi-au ajuns scopul şi nu le mai pasă 
de nimic. Căci politicianul «deştept» ştie că până la alegerile viitoare 
«prostul» uită, iar el are vreme să-şi schimbe dacă nu năravul, cel 

puţin... programul. {Txmsiw Herseni, Mişcarea Legionară şi ţărănimea, pag. 3) 

„«Programele sunt vorbe»"., ibidem,pag. 3,4 
62 



„Credinţe/e sunt cu totul altceva. Ele isvorăsc dinlăuntru, din 
inima şi sufletul omului. Cu un program de care nu te ţii, îţi baţi joc de 
alţii, cu o credinţă pe care o trădezi, îţi baţi joc de Dumnezeu, de 
sufletulş\ omenia ta. De aceea credinţele nu se pot schimba de pe o zi 
pe alta şi nici nu au preţ decât dacă sunt înfăptuite. Programele sunt 
făcute de oameni şi schimbate după oameni. Credinţele dimpotrivă 
schimbă ele pe oameni şi-i ridică prin frumuseţea şi adevărul lor până 
la ele. Care din politicieni trăieşte după programul partidului? Care e 
gata să moară pentru acest program? Legionarii însă trăiesc după 
credinţele lor şi sunt gata să-şi de viaţa pentru ele. Moţa şi Marin, ca 
să nu-i amintim decât pe ei, au murit întru credinţa lor iegionară. Din 
pricina aceasta credinţele nici nu au rostul să aducă partizani, ele 
strâng numai în jurul aceluiaşi steag pe cei care sunt în stare să 
trăiască şi să moară pentru ele. Mişcarea Legionară are credincioşi, nu 
partizani. Din ea fac parte cei care jertfesc totul pentru ţară, adică 
pentru mântuirea şi înălţarea neamului românesc. în rândurile ei nu 
intră cei care cer, cei care umblă după câştig, cei care fug de muncă şi 
nu se ruşinează să cerşească, ci numai cei care dau, cei care se 
păgubesc pe ei pentru mărirea neamului., ibidem, pag. 4 Pe scurt, 
„Mişcarea Legionară nu promite şi nu oferă nimănui nimic. Ea 
constituie o organizaţie în care cel care intră dă totul şi nu cere în 

schimb nimid'., idem, pref.at., pag. 3 

„Căpitanul Leq\ur\\\ n-a spus niciodată: «veniţi fraţilor cu mine, 
că vă dau marea cu sarea si cerul cu paserile» cum au spus(;) toţi 
conducătorii de partide din România, ci spune: «eu am luat în spate 
crucea suferinţelor româneşti şi urc drumul care prin jertfă ne duce la 
biruinţă; - cine se crede în stare să îndure toate chinurile acestea să 
vină cu mine». Iar când a fost întrebat de program. Căpitanul a 
răspuns: «Să dăm tot ce avem pentru neamul nostru, luptând din 
toate puterile împotriva tuturor acelora ce-l fură, exploatează şi 
dezonorează, ameninţându-i existenţa» (25 Oct. 1936). De aceea în 
jurul său n-au ce căuta lichelele, n-au ce căuta neoamenii. Chiar dacă 
vreunul dintre aceştia îndrăzneşte să se apropie, fuge îndată ce dă de 
greu, «fuge ca dracul de tămâie»"., ibidem, pag. 5 

De aceea, „în Legiune nimeni nu se uită dacă eşti sărac, dacă 
ai haine roase, dacă eşti simplu muncitor cu ziua sau eşti mare 



bogătaş. Aici nu se pune preţ decât pe credinţă, pe jertfa adusă, pe 

dragostea de neamŞX pe Omenid' ., idem, Mi^<^area Legionară §i ţărănimea, pag. 17 

De aceea „fruntaşii legionari nu se aleg după avere sau după 
oamenii pe care îi atrag în partid, ci după curăţenia sufletului, după 
puterea lor de dragoste, de credinţă şi de jertfă "., ibidem 

De-aceea, „legionarismul încurajează şi se întemeiază pe 
libertate. Vii în Jegionarism pentru că eşti liber, pentru că te-ai hotărât 
să depăşeşti cercurile de fier ale determinismului biologic (frica de 
moarte, de suferinţă, etc.) şi ale determinismului economic (frica de a 
rămâne pe drumuri). Cel dintâi gest al legionarului este un gest de 
totală libertate: el îndrăzneşte să se rupă de toate lanţurile robiei sale 
spirituale, biologice şi economice. Nici un determinism exterior nu-l 
mai poate influenţa. în clipa când s-a hotărât să fie liber, toate 
spaimele şi toate complexele de inferioritate dispar ca prin farmec. Cel 
care intră în Legiune, îmbracă pentru totdeauna cămaşa morţii. Asta 
înseamnă: legionarul se simte atât de liber, încât nici moartea nu-l mai 

înspăimânta . (Mlrcea Eliade, Libertate, în Iconar, Cernăuţi, an III, 1937 ni". 5. Textul se 
regăseşte în volumul, Mîrcea Eliade, Textele «legionare» şi despre «românism». Editura Dacia, 

ciuj-Napoca, 2001, pag 68) „«Cel care ştie să moară nu va fi rob niciodată». 
Şi nu e vorba numai de robia etnică sau politică, ci, în primul rând, de 
robia spirituală. Dacă eşti gata să mori, nu te mai poate robi nici o 
frică , nici o slăbiciune, nici o timiditate. împăcându-te cu gândul 
morţii, atingi cea mai totală libertate care îi este îngăduită omului pe 

pământ"., îbîdem 

Iar dacă, „e adevărat, pot fi şi dintre legionari unii care să fi 
rămas la mentalitatea politică sau la cea haiducească"(constantin Noica, 

Limpeziri pentru o Românie legionară, în Buna Vestire, anul IV, seria a Il-a, nr. 29 din 11 
octombrie 1940. Conferinţă ţinută la Radio în seai'a de 5 octombrie 1940, apud site-ul Fundaţiei 

George Mânu)', „el sunt întârziaţii Mişcării sau(;) structural inapţi de a 
progresa o dată cu ea. De aceea nu judecaţi Mişcarea după cei care 
nu stau decât la periferia ei, ci după cei buni, care năzuiesc să fie încă 
şi mai buni, şi stau ca atare în inima ei. Dacă veţi spune: «Am văzut 
un legionar făcând cutare acţiune nevrednică», nu veţi înţelege ce 
este de înţeles. Când însă veţi vedea - şi-l puteţi vedea - un legionar 
care încă nu e mulţumit cu sine, atunci veţi fi văzut ceva din Legiunea 
însăşi. Veţi fi văzut umbra lui Corneliu Codreanu şi a lui Moţa; lumina 
lui Corneliu Codreanu şi a lui Moţa"., ibidem 

Eniest Bemea, Stil legionar. Tipografia Bucovina, LE. Torouţiu, Bucureşti, 1937; reeditai'e 
Salzbui'g, Colecţia Omul Nou, 1953 [S.L.], apud site-ul Fundaţiei George Mânu. 

64 



„Legiunea nu luptă contra cuiva, luptă pentru ceva: 
pentru valorile spirituale''^^"^. Iar legionarii „nu merg pe 
drumul lor, ci pe drumul naţiei, care e al mântuirii pentru că 
pe el străjuieşte Dumnezeu"^°^. 

„«Ori învingem ori murim» nu e numai un refren de 
cântec legionar, ci însuşi principiul acestei mişcări care, în 
afară de aceea a lui Avram lancu, este singura cu 
adevărat revoluţionară în istoria noastră"^°^. 

„Astfel toţi cei care vor «învierea» neamului 
românesc, trebuie să vrea totodată revoluţia legionară 
permanentă"^^'^. 

„«Garda de Fier» este ultima rezervă aruncată în 
luptă de voinţa de a nu muri a neamului"^°^. 

Ea diferă esenţial atât de fascism cât şi de naţional- 
socialism; cărora, totdeodată, le este net superioară. 
„Deosebirea dintre fascism şi naţional-socialism [,pe de o 
parte,] şi Mişcarea Legionară [,pe de cealaltă,] este 
aspectul fundamental religios al Mişcării Legionare, 
religios creştin, ceea ce nu era cazul nici la fascişti, nici la 
national-socialişti. Erau laicizaţi şi fasciştii şi national- 
socialiştii"^°^ 



104 

Constantin Noica, Limpeziri pentru o Românie legionară, apud site-ul Fundaţiei George 

Mânu 

Nae lonescu. Sub semnul Arhanghelului^ în Buna Vestire, anul I, ni". 100 din 27 iunie 1937, 
apud site-ul Fundaţiei George Mânu. 

Nichifor Crainic, Revoluţia legionară, apud site-ul Fundaţiei George Mânu 

ibidem 

ibidem 

^^^ Spre pildă: „într-o întrunire, l^ussolini s-a uitat la ceas şi a spus «îi 
dau ultimatum lui Dumnezeu ca în câteva minute să mă trăznească 
dacă există!» Şi-apoi s-a uitat [iar] la ceas. Au trecut minutele şi a 
demonstrat că Dumnezeu nu există"., Peh-e jupa, MussoUni s-a mtat ia ceas p i-a 

dat ultimatum lui Dumnezeu, în Cuvântul, numei'ele 115, 116, 117, 118, 13 decembrie 1990, 
interviu realizat de Horia Salcă. Textul se regăseşte în [C.Z.C.E.S.], pag. 270 

65 



„stilul legionar este stilul românesc de a fi, este 
stilul de viaţă al acestui neam care are un pământ al său, 
un cer şi un Dumnezeu al său, care are un destin propriu 
în istoria neamurilor. El va învinge ca ceva firesc, în lupta 
ce se dă astăzi între cele două lumi"^^°. 

„Sunt două feluri [(atitudini)] de a privi istoria: cea 
orientală, care se îndepărtează de istorie şi cea 
occidentală, care uită că mai e şi un cer. Amândouă sunt 
unilaterale. în atitudinea orientală, istoria se anemiază sau 
se insignifiază, în cea occidentală, istoria se degradează, 
fiindcă devine doar locul unor absoluturi subiective, 
capricioase, laice, empirice, înşelătoare ori chiar satanice, 
legate de instincte pur omeneşti. în ambele cazuri istoria 
decade. 

Ceea ce trebuie e, deci o sinteză de cer şi de 
istorie, o validare maximă a istoriei, dar într-o ierarhizare la 
capătul căreia să fie înţelesurile şi tainele auguste ale 



Iar Hitler, considera religia ca nimic altceva decât un simplu 
instrument de moralizare a masei. 

Mein Kampf. „în această lume omenească nu poate fi concepută 
supravieţuirea efectivă a unui scop religios. Marea masă a poporului 
nu este alcătuită din filosofi, ori, pentru masă credinţa este adesea 
singura bază a unei concepţii morale despre lume. Diferitele mijloace 
de înlocuire nu s-au dovedit atât de mulţumitoare încât să se poată 
vedea în ele înlocuitorii confesiunilor religioase curente. Dar dacă 
învăţământul şi credinţa se sprijină în mod eficace pe păturile cele mai 
întinse, atunci autoritatea incontestabilă a conţinutului acestei credinţe 
trebuie să fie temelia oricărei acţiuni eficace. 

Dogmele sunt pentru religii ceea ce sunt legile constituţionale 
pentru stat: fără ele, alături de câteva sute de mii de oameni sus-puşi 
care ar putea trăi înţelept şi inteligent, alte milioane n-ar putea s-o 

facă ., Adolf Hitlei', Mein Kampf, Ediţie în limba română. Editura Pacz/ica, Bucui'eşti, 1993, 
pag. 186, 187 

EmestBemea, [S.L.] 

66 



metafizicii"^ ^\ „Istoria mare sub semnul Crucii, al 
transcendentului""^. „Absolutul(;) e de esenţă 
religioasă""^. „Să avem întotdeauna în istorie curajul 
universalitatea şi absolutul Crucii 



»114 



„Lupta metafizică dintre Arhanghelism şi Luciferic 
se transpune, (;)pe plan pământean, în crâncenul război 
pe care legionarismul îl poartă împotriva întunericului şi 
satanicului de pretutindeni. 

Legionarismul(;) nu e, astfel, o simplă abstracţiune, 
o firavă formulă politică, ci un fenomen etic şi istoric de 
mare intensitate şi durată, germinat, în esenţele lui cele 
mai profunde, de un lung fulger metafizic""^. 

„Mişcarea Legionară(;) este cea mai profundă 
revoluţie spirituală pe care a cunoscut-o poporul român de 
la creştinarea lui încoace. 

Prin adâncimea, capacitatea de mulare pe realităţi 
şi perenitatea ei, revoluţia lui Corneliu Codreanu este 
valabilă pentru toate naţiunile care vor să pornească pe 
calea încreştinării efective""®. 

Foc şi smarald. 

CU DUMNEZEU ÎNAINTE! 



Vasile Băncilă, Arhangheli în istoria românească^ aiticol apămt în Omu! Nou, Brăila, 1938, 
apud site-ul Fundaţiei George Manii. 

ibidem 

ibidem 

ibidem 

Radu G5a', O lume tânără şi un moment istoric, în volumul Radu Gyr, Femeia în eroismul 
spiritual moral, şi naţional. Idei desvoltate dinti'-o confennţâ ţinută la 8 decembrie 1935, în aula 
Universităţii din Iaşi, sub pati'onajul Cercului Studenţesc Tecucean, Bucui'eşti, f.a., pag. 9, 10 

Gheorghe Racoveanu, Mişcarea Legionară şi Biserica. Omenia, şi frumuseţea cea dintâi, cu o 
prefaţă de Constantin Papanace, Editura Samizdat, Tiparul executat de Tipografia Antet XX 
Press, Filipeştii de Târg, Praliova, f.a., pag. 46 



67 



BIBLIOGRAFIE 

(nominalizez în ea doar materiale din care 
am citat sau la care am făcut referire directă) 

Andi'ew Cristopher & Gordievski Oleg, K.G.B., Editura AH, Bucureşti, în Nicolae Mitrică, 
Episoade dintr-un război neăeclarat, partea a Vl-a, în Revista Francmasoneria. Dezvăluiri 
cutremurătoare, iv^. 10/2003 

Mareş loan M., Francmasoneria în filmul «Ecaterina Teodoroiu», 1933 [FM.F.E.T.] 

XXX, Cuvântul Legionar, An III, nr.36, august 2006, [C.L. III. 36] 

XXX, D(>j luptele Tineretului Român, (1919-1938), Editura Fundaţiei 5M«fl Vestire, 1993, 
[D.L.T.R.] 

XXX, «Dosarul» Mircea Eliade, voi. V, (1936-1944), Jos farsa!, partea a doua. Cuvânt 
înainte şi culegere de texte de Mircea Handoca, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2001, 
[D.M.E.-J.F.p.II] 

XXX, Expres Magazin, nr. 87, 25 martie 1992 [E.M. 87] 

XXX, Francmasoneria. Dezvăluiri cutremurătoare, nr. 7/2003, [FM.D.C. 7/2003] şi nr. 
10/2003, [FM.D.C. 10] 

XXX, Mi,şcarea Legionară în texte originale §:i imagini, Editui'a Lucman, Bucui'eşti, f.a., 
[M.L.T.O.I.] 

XXX, Obiectiv Legionar, An II, nr. 1(7), ianuane 2004, [O.L. 1(7)], An I, nr. 4, octombrie 
2003, [O.L. 4]; An IV, nr. 38-39, Septembrie-Octombne 2006; [O.L. 38-39] 

XXX, Permanenţe, anul VII, nr. 11, noiembne-decembrie 2004, [P. VII. 11]; Anul VIII, nr. 
8,august2005, [P. VIII.8] 

XXX, Săptămâna românească. Anii, m. 51, 16-22 noiembrie 2006 [S.R. 11.51] 

Băiaş lonuţ. Cine §i de ce conduce România, în [P. VIII. 8] 

Bărzoi Cezarina, Charisma lui Corneliu Zelea Codreanu. Perspectivă legionară, IV, în [P. 
VII. 11] 

Băncilă VasA^, Arhangheli în istoria românească, articol apărut in OmulNou, Brăila, 1938, 
apud site-ul Fundaţiei George Mânu 

Becescu Florin, Franc-Masoneria. Crimâ-Spionaj-Anarhie, Editui'a Ziarului «Porunca 
Vremii», Bucureşti, 1936 

Beniea Emest, 5';';7 legionar, Tipogi'afia Bucovina, LE. Torouţiu, Bucureşti, 1937; reeditare 
Salzburg, Colectia Omul Nou, 1953, apud site-ul Fundaţiei George Mânu 

Bidegain Jean, Discurs rostit în anul 1905 înfaţaMarelui Orient al Franţei, în [OL. 1(7)] 

68 



Boldur Lăţesai Gheorghe şi lorga Filip-Lucian, Genocidul comunist în România, voi. IV, 
Reeducarea prin tortură, Editura^/6n/ro5, Bucureşti, 2003 

Brădescu Faust, Viziunea integrală a Revoluţiei Legionare, Prefaţă de Dr. Gheorghe 
Buzatu, ediţie îugiijită de Radu-Dan Vlad, Traducere din hmba fi'aiiceză de Mădăhna 
Maitin, E(^tm?iMajadahonda, Bucui'eşti, 1997 

Blaga Lucian, Carneţelul negru, in vohimul Lucian Blaga, Aforisme, Text stabiht şi ingrijit 
de Monica Mânu, Et^i'mQ, Humanitas, Bucureşti, 2001 

Brăileanu Traian, Politica, Editura, Albatros, Bucureşti, 2003, pag. 315. Ediţia a I-a, 
Ti^o^-âfia Mitropolitul Silvestru, Cernăuţi, 1928 

Buzatu Gheorghe, Despre legionari §i legionarism, prefaţă la monografia Corneliii Zelea 
Codreanu ^i epoca sa, în [C.Z.C.E.S.] 

Ciobanu Ion T., Mr., Dictatura Regelui Carol al Il-lea sau despre cum s-a încercat 
gestionarea crizei acesteia, în [O.L. 38-39], pag. 3-5. Articol publicat iniţial în Revista 
Academiei Forţelor Teresti'e A'^/co/ne Bălcescu - Sibiu, m". 4 dm 1999 

Cioran Emil, Profilul interior al Căpitanului, în Glasul strămoşesc. Sibiu, anul VI, m". 10 
din 25 decembrie 1940.,în [M.L.T.O.I.] 

Codi'escu Răzvan,/« căutarea Legiunii pierdute. Editura Vremea, Bucui'eşti, 2001 

Codiin Nicoleta, Cuvânt înainte la volumul Constantin Papanace, Stilul legionar de luptă. 
Concepţia tactică a Căpitanului, Editura LMcman, Bucureşti, 2004 

Coja Ion, Legionarii noştri, Editiira UMC, Bucureşti, 2001; Protocoalele Kogaionului. Teze 
şi ipoteze consemnate ^i autentificate de Ion Coja pentru a se înţelege şi evalua corect 
Contenciosul Romăno-Evreiesc, inclusiv — aşa numindu-l unii — «Holocaustul din 
România», Uniunea Vatra Românească, Editiira Ţara Noastră, Bucureşti, 2004; Nicadorii, 
în [S.R. 11.51] 

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, "Bande, bandiţi şi eroi". 
Grupurile de rezistenţă şi Securitatea (1948-1968). Documente, Editura Enciclopedică, 
Bucureşti, 2003 ["B.B.I."] 

Crainic Nichifor, Ortodoxism şi Masonerie, in [FM.F.E.T.]; Revoluţia legionară, apud site- 
ul Fundaţiei George Mânu 

Cnşan Radu Mihai, Testamentul politic al lui Mihai Eminescu, 2005; Induşmăniţii au 
acelaşi crez. Testamentele politice ale lui Ion Antonescu şi Corneliu Zelea Codreanu, 2005; 
Moţa şi Marin. Testamentele lor politice, 2006; Totul pentru Hristos! Testamentul politic al 
lui Nicolae lorga, 2006; Surâsul Legiunii. Sau cum înţeleg eu Legionarismul Românesc, 
2006. Fiecare dintre ele este publicată la Editura Cartea Universitară, Bucureşti. 

Dobrescu Emilian M, Iluştri francmasoni, Editura iVem/ro, Bucureşti, 1999 

Eliade Mircea, Textele «legionare» şi despre «românism». Editura Dacia, Cluj-Napoca, 
2001, [T.L.D.R.]; Libertate, în Iconar, Cernăuţi, an III, 1937 nr. 5, în [T.L.D.R.]; De ce 
cred în biruinţa Mişcării Legionare, In Buna Vestire, anul I, nr. 244 din 17 decembrie 1937, 
în [D.M.E.-J.F.p.ll]; Noua aristocraţie legionară, în Vremea, anul IX, nr. 522 din 23 

69 



ianuane 1938, în [D.M.E.-J.F.p.II] 

Eminescu Mihai, Opere, voi. IX, Ediţie critică întemeiată de Perpessicius, Editura 
Academiei Române, Bucureşti, 1980, [M.E.O. IX]; voi. X, Ed.cit., Bucm-eşti, 1989 [M.E.O. 
X]; voi. XII, Ed.cit., Bucureşti, 1985, [M.E.O. XII]; Manusciisul Din şedinţele Societăţii 
România Jună. Naţionaliştii şi Cosmopoliţii, în [M.E.O. IX]; Un cenuşar român.... Timpul, 
8 aprilie 1879, în [M.E.O. X]; «Românul» a contractat năravul.... Timpul, 29 iulie 1881, în 
[M.E.O. XII] 

Gheorghiu Lizeta, Cuvântul apărării — pledoaria avocatului Lizeta GHEORGHIU — în 
procesul lui Corneliu Zelea Codreanu din. mai 1938, în [D.L.T.R.] 

Goga Octavian, Mustul care fierbe. Editura Scripta, Bucureşti, 1 992 

Gyi" Radu, Femeia în eroismul spiritual moral, şi naţional. Idei desvoltate dintr-o conferinţă 
ţinută la 8 decembrie 1935, în aula Universităţii din Iaşi, sub patronajul Cerailui Studenţesc 
Tecucean, Bucui'eşti, f.a., [F.E.S.M.N.]; O lume tânără şi un moment istoric, în 
[F.E.S.M.N.] 

Herseni Traian, Mişcarea Legionară şi muncitorimea. Editura Mişcării Legionare, 
Bucureşti, 1940; Mişcarea Legionară şi ţărănimea. Ediţia a Il-a, Editui'a Mişcării 
Leg/o««re, Bucui'eşti, 1940 

Hemen Aiinin, Die Legion «Erzangel Michael» in Rumânien. Soziale Bewegung und 
politische Organisation. Ein Beitrag zum Problem des internationalen Faschismus, 
Siidosteui'opăische Arbaiten, Miinchen, 1986 

WiiXoi: A.Ao\î,Mein Kampf, Ediţie în limba română, Editm'a/'flc(//c(7, Bucui'eşti, 1993 

Iftimovici Radu, Spulberarea unei legende. Progromul de la Abator, în [E.M. 87] 

lonescu Nae, Teologia. Integrala publicisticii religioase. Editura Deisis, Sibiu, 2003, 
[T.I.P.R.]; Iertarea creştină, în Cuvântul, an III, m'. 624 din 29 noiembrie 1926, în 
[T.I.P.R.]; Sub semnul Arhanghelului, în Buna Vestire, anul I, nr. 100 din 27 iunie 1937, 
apud site-ul Fundaţiei George Mânu 

lorga Nicolae, Discursuri Parlamentare, voi. I-iu, partea I-a, Editura Bucovina, LE. 
Torouţiu, Bucureşti, 1939, [D.P.v.I.p.l]; In chestia manifestaţiilor studenţeşti, Discui's rostit 
în şedinţa din 17 decembrie 1909 a Camerei Deputaţilor, în [D.P.v.I.p.l]; Chestia agitaţiilor 
evreieşti. Discurs rostit în şedinţa din 11 februaiie 1910 a Camerei Deputaţilor, în 
[D.P.v.I.p.l] 

Milcoveanu Şerban, Corneliu Z. Codreanu altceva decât Horia Sima, voi. I şi II, Editui'a 
Crater, Bucureşti, 1996; Tactica şi strategia în întrebări cu sau fără răspuns. Tipografia 
TCM Prinţ, Bucureşti, 2001; Atentatul din 21 septembrie 1939 contra lui Armând Călinescu 
şi epoca 1930-1950, Editui'a TCM Prinţ, Bucureşti, 2004, Teroarea de Stat până la 22 
decembrie 1989, volum editat fără scop lucrativ de Asociaţia foştilor preşedinţi ai 
Studenţimii pei'soană juridică şi Liga pentru apărarea Adevărului Istoric persoană juridică. 
Bucureşti, 2004, pag. 199 

Mitncă Nicolae, Episoade dintr-un război nedeclarat, partea a IlI-a în [FM.D.C. 7/2003]; 
partea a VI -a, în [FM.D.C. 10] 

70 



Nestorescu Bălceşti Horia, Ordinul Masonic Român. Mai puţină legendă ^i mai mult 
adevăr, cu un Cuvânt înainte de Mihail Sadoveanu, Casa de Editura şi Presă Şansa S.R.L., 
Bucureşti, 1993 

Nicolschi A[exmidm,AutohiograJîe-sinteză, în [S.E.v.I] 

Noica Constantin, Limpeziri pentru o Românie legionară, în Buna Vestire, anul IV, seiia a 
11-a, nr. 29 din 1 1 octombrie 1940. Conferinţă ţinută la Radio în seara de 5 octombrie 1940, 
apud site-ul Fundaţiei George Mânu 

Papanace Carol, Prefaţă la volumul Constantin Papanace Diverse stiluri de luptă politică. 
Tipografia OTi^'COiV 5 Jl., Constanţa, 2005 

Papanace Constantin, MÎHAI EMINESCU un mare precursor al LEGIONARISMULUI 
românesc. Ediţia I-a, Editura armato/n'. Cetatea Eternă, 1951; Diverse stiluri de luptă 
politică, Tipografia/iVFCOA^5.^., Constanţa, 2005 

Papuc Ion, Cu faţa spre trecut. Portrete §i ideologii. Editura Vergiliu, Bucureşti, 2005 

Pauker-Brătescu Tatiana, Notă biografică despre Ana Pauker, în [S.E.v.lL] 

Paulescu Nicolae C, Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul, Francmasoneria, Tipografia 
Antet XX Press, Filipeştii de Târg, Prahova, 2000, Ediţia 1-a, 1913, două volume; 
Degenerarea Rasei Jidăne^ti, Bucureşti, 1928 

Posteucă Vasile, Destinul imperial al românilor. Dumnezeu, Neamul, Omul, Editui'a 
Criterion Publishing, Norcross, GA, f.a. 

Racoveanu Gheorghe, Mi,şcarea Legionară ,şi Biserica. Omenia ^i frumuseţea cea dintâi, cu 
o prefaţă de Constantin Papanace, Editura Samizdal, Tiparul executat de Tipografia Antet 
XXPress, Filipeştii de Târg, Prahova, fa. 

Rădulescu Motiii Constantin, Revizuiri şi adăugiri, voi. 111, Editiira Floarea Darurilor, 
Bucureşti, 1999 

Redacţia Obiectiv Legionar, Comentarii la articolul Mr. Ion T. Ciohanu, Dictatura Regelui 
Carol al Il-lea sau despre cum s-a încercat gestionarea, crizei acesteia, în [O.L. 38-39] 

Sima Horia, Cuvânt înainte la volumul Comeliu Zelea Codi'eanu, însemnări de la Jilava, 
Ediţie îngiijită de Radu Dan Vlad, Editura Majadahonda, Bucureşti, 1995. Cuvântul înainte 
a fost redactat pe lOiunie 1951. 

Siimonescu Roxana, Doctrina Legionară. Prezentare concisă, Editui'a Lucman, Bucureşti, 
2003 

Solomovici Teşu, Securitatea şi Evreii: vol.l. Despre călăi şi despre victime. Prefaţă de 
Răzvan Theodorescu, Cuvânt înainte de Sorin Roşea Stănescu, Editiixa Ziua, Bucureşti, 
2003, [S.E.v.I.]; voi. II Teroare. Crime. Turnători. Colaboraţionişti, Editui'a Teşu, 
Bucureşti, 2004, [S.E.v.lL] 

Stăniloae Dumiti'u, Naţiune şi Creştinism, Editiira Elion, Bucureşti, 2003, [NC.]; Idealul 
naţional permanent, în Telegraful român, LXXXVTll, m'. 4, 1940, în [N.C.]; Ortodoxia, 
lumina lumii şi inima neamului nostru, în Telegraful român, LXXXVIII, nr. II, 1940, în 

71 



[N.C.]; Creştinism şi naţionalism, în Telegraful român, LXXXVIII, nr. 40, 1940, în [N.C.]; 
Să rămânem identici cu noi înşine, în Telegraful român, XCIII, nr. 1, 1945., în [N.C] 

Smii Şerban, Adresă către autorităţi..., în [O.L. 38-39]; Invitaţie la Conferinţa cu titlul «70 
de ani de terorism în România modernă - începutul...», ţinută la Sala Dalles din Bd. Nicolae 
Bălcescu, iir. 18, sector 1, Bucureşti, în data de 20.09.2006, înti'e orele 18-20, în [OL. 38- 
39] 

Safran Alexandru, Israel şi rădăcinile sale, Editui'a Hasefer, Bucui'eşti, 2002, [l.R.S.]; 
Poporul lui Israel şi Ţara lui Israel. Israel, «inima naţiunilor»; Ereţ-Israel, sufletul 
universului. Curs ţinut la Universităţile din Geneva, Amsterdam şi Jyvaskyla (Finlanda), la 
Trinity CoUege din Cambndge şi la Sorbona. Expunere prezentată la Paris, la Conferinţa 
rabinică eui'opeană. In [l.R.S. ] 

Theodoni Radu, A fost sau nu HOLOCAUST? , Editura Liicrann, Bucureşti, 2003 

Ţuţea Petre, Mussolini s-a uitat la ceas şi i-a dat ultimatum lui Dumnezeu, în Cuvântul, 
numerele 115, 116, 117, 118, 13 decembrie 1990, interviu realizat de Hona Salcă, în 
[C.Z.C.E.S.] 

Varlam Ion, PseudoRomânia. Conspirarea deconspirării. Editura VOG, Bucureşti, 2004 

Wigoder Geofrey, Evrei în lume. Dicţionar biografic, traducere în limba română de Irina 
Horea, Viviane Prager, Carmen Stanca, Editura i7«5e/er. Bucureşti, 2001 

Zelea Codreanu Comeliu, Pentru legionari, voi. 1, Editura Totul pentru Ţară, Sibiu, 1936 şi 
Cărticica şefului de cuib. Manual al Gărzii de Fier, în [O.L. 4]; însemnări de la Jilava, 
Ediţie îngrijită de Radu Dan Vlad, Eâ^tm^iMajadahonda, Bucureşti, 1995 [l.i.], însemnarea 
intimă din data de marţi 14 iunie 1938, în [I.J.] 

Zelea Codi'eanuNicador, Despre «;^te re/ormator(, în [C.L. 111. 36] 

XXX, 1948 mai 18. Proces-verbal al conferinţei ce a avut loc la Ministerul Afacerilor 
Interne referitoare la mişcarea legionară. Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea 
Arhivelor Securităţii, ft)nd documentar, dosar nr. 45, f. 1-4 - în ["B.B.I."] 

XXX, Comeliu Zelea Codreanu şi epoca sa. Editura Criterion Publishing, Norci'oss, GA, 
U.S.A.,2001,[C.Z.C.E.S.] 

XXX, Cronologie legionară, în [O.L. 38-39], Ediţia 1-a, Colecţia Omul Nou, Salzburg, 1953 

XXX, Israelite of America, 3 august 1866, apud [O.L. 1(7)] 

XXX, Jewish Banker, de Comte de Saint-Aulaire din Geneve contra la Poix, Librărie Plan, 
Paris, 1936, apud [O.L. 1(7)] 

XXX, The American Hebrew, 20 septembrie 1920, apud [OL. 1(7)] 

XXX, The Jewish World, 9 febmane 1883, apud [O.L. 1(7)] 



72