Puncte Cardinale anul XI, nr. 8 (128), august 2001

- 


“Căci mar bine era pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptăţii, decît, după ce au cunoscut-o,să se întoarcă 


2 
. 


de la porunca sfîntă dată lor. Cu ei s-a întîmplat adevărul din zicală: Câinele s-a întors la propria vărsătură 


şi porcul scăldat la noroiul mocirlei sale.” 







credinta 
iubire 
speranta 









PUNCrE 
CAD:NALE 


(7 Petru 2, 22) 


ANUL XI 
Nr. 8/128 


August 2001 


16 pag. - 6000 lei 





PERIODIC INDEPENDENT DE ORIENTARE NATIONAL-CRESTINA 


EP 
Br 
Sti 


D 


CO MĂRTURISIRE 


ORI NE Cc cdrma A câv CIEL 


Istoricul Neagu Djuvara, pe care multă 
lume se va fi supărat, e de părere că stăm 
să dispărem din istorie. Domnia-sa se 
întemeiază, ca istoric, pe cercetarea atentă 
a cauzelor care au dus, de-a lungul 
timpului, la dispariția a numeroase 
neamuri, din vechiul Orient şi pînă în 
Lumea Nouă. Trei ar fi principalele cauze 
(sau mai degrabă condiţii fatale) ale ieşirii 
din istorie: regresul demografic întins pe 
mai multe generații, emigrările în masă şi 









perpetua incapacitate a guvernanților 
(vorba lui Arghezi “Într-o țară care-a 
fost, / Era mare cel mai prost..."). Toate 
trei se regăsesc, cu asupra de măsură, în 
lumea românească postcomunistă: am 
ajuns, statistic, țara cu cea mai scăzută 
natalitate şi cu cea mai ridicată mortalitate 
din Europa (ceea ce are, negreşit, o 
explicație mai adîncă decît sărăcia şi 
mizeria, căci se constată, tot statistic, că în 
comunitățile sărace şi mizere, ca bunăoară 
şatrele ţigăneşti sau ghetourile de tristă 
amintire, mortalitatea ridicată este de 
regulă compensată de o puială aproape 
iepurească), toți cîți s-au născut mai de sol 


p Iun CAT Mepu 
Mia KW AMntat 





în România (iar de la o vreme chiar şi 
soiurile mai proaste, dar cu ambiție şi 
tupeu) au plecat, sînt pe picior de plecare ori visează să plece cîndva în Occident (sau 
măcar în periferii mai respirabile, ca Africa de Sud, Australia sau Argentina); în fine, 
de 11 ani România se dovedeşte o țară neguvernată şi chiar neguvernabilă, indiferent 
de culoarea politică a aleşilor conjuncturali (altminteri revenirea lui Iliescu, după 
penibilul intermezzo țărănisto-liberal, potrivindu-se zicalei apostolice: “Ciinele s-a 
întors la propria vărsătură şi porcul scăldat la noroiul mocirlei sale”). 

Argumentelor istorice şi statistice ale d-lui Djuvara li se aduc, îndeobşte, contra- 
argumente lirice şi caragialești, altoite, mai toate, pe ponciful național al celor “2000 
de ani”: că ne-am născut creştini şi am aveaun fel de trecere specială la bunul Dumnezeu 
(chiardacăslugărim şi ne îndulcim tot mai abitir pe la curţile lui Mamona); căam îndurat 
noi multe şi uite că am trecut peste toate (chiar dacă n-am avut timp să durăm ocivilizaţie 
mai acătării şi ni s-a dus cu-ncetişorul vestea că am fi bărbaţii hoţi şi femeile curve, iar 
laolaltă — o adunătură de “muieţi-s posmagii?”), că sintem stirpe paşnică şi viguroasă 
ŞI, cînd n-am dat blind de pămînt cu dușmanii, i-am fi asimilat de li s-ar fi pierdut urma 
(chiar dacă astăzi am ajuns să bițiim în ritm de manele, iar țara este condusă de doi țigani 
românizaţi și de o șleahtă patibulară de români țigănizați)... 

D-l Djuvara, adoptind calea omului de știință, face inventarul documentat al 
cauzelor exterioare, Există însă cel puţin trei mari cauze interioare, care țin de istovirea 
și pervertirea sufletului românesc, mai ales în ultima jumătate de veac: disperarea de 
sine (sintem, orice am face, mici, marginali şi persecutați de istorie), neputința sau 
refuzul conştientizării responsabile a halului de degenerescență în care am ajuns (şi 
care ne face să fim nu doar codaşii Europei contemporane, dar și ruşinea crepusculară 
a propriei noastre istorii) şi aproape totala lipsă de moralitate şi onoare (la capătul unui 
lung proces de prostituare oportunistă, de la vlădică pină la opincă, nemaicontind în care 
dos ne mlădiem limba) 

Cînd un neam ajunge, prin nevrednicia cîtorva generații, într-o asemenea fundătură 
a devenirii lui istorice, cînd se transformă într-un popor ce-și spurcă deopotrivă trecutul 


DEO EI D 


CU CARE 


ca: oi Cita A SR PIPI pe 3 PEN 


A > A: Ur . 


Invierea morților de Picu Pătruţ (secolul al XIX-lea) 


Lp 
e 


FNOORIUDIS 


ERAM DATOR 


leu peri dea e 


şi viitorul în cioaca puturoasă a unui 
-- — — prezent scelerat, mai merită el să facă 
m Mă Pipe Ac pi. 4 umbră pămîntului? Noi nu numai că 
Xa riscăm să dispărem din istorie, dar tindem 
să o merităm cu prisosință. Cuprinşi de un 
fel de frenezie sinucigaşă, ne-am învechit 
în păcat ca Lazăr în mormînt şi răspîndim 
duhoare de hoit în toate cele patru vînturi, 
ajungînd să mutăm din loc nu doar nasul 
fin al “domnişorilor mulțumiți” din 
Occident, dar chiar şi nările grădinăreşti 
ale megieşilor bulgari. Ca şi pe Lazăr cel 
mort de patru zile, pare că numai o minune 
dumnezeiască ne-ar mai putea învia — ba 
încă una săvirşită cu ochi înlăcrimați. 
Cineva m-a întrebat ofuscat, deunăzi, 
de ce nu mă iau de mină cu “de-alde 
Patapievici”, de ce nu-i cer tovărăşeşte 
iertare că i-am amendat cîndva 
ireverenţiozitățile antiromâneşti, de ce mai 
exalt virtuțile dreptei naționale, de ce mai 
scriu şi mai tulbur apele? Mai întîi trebuie 
spus că pe d-l Horia-Roman Patapievici 
eu l-am respectat şi continui să-l respect, 
ca pe un intelectual autentic şi ca pe o 
mare conștiință tragică, chiar dacă mi s-a 
întimplat să mă delimitez, în mai multe 
rînduri, de anumite idei sau excese de 
limbaj ale domniei-sale. N-am nimic să-i imput d-lui Patapievici în ce priveşte critica 
lumii româneşti contemporane, sau a tradiționalismului prost, nici în ce priveşte 
deschiderea principială spre Europa şi modernitate, chiar dacă ne pot despărți detaliile. 
Mă separ de domnia-sa atunci cînd, disperat de nevrednicia prezentului, înțelege să o 
extindă forțat asupra întregului trecut românesc, mergînd pînă la contestarea temeiurilor 
identitare, Altfel spus, atunci cînd, scîrbit de abjecţia din jur şi voind să-i scuipe pe cei 
vii, îi nimereşte pe cei morţi şi nu se înfioară. Spre deosebire de d-l Patapievici, eu cred 
că, dincolo de imanența poporului, există o transcendenţă a neamului, conexată la 
Dumnezeu. Cînd spun “popor”, înțeleg o ipostază actualizată a neamului, uneori fastă, 
alteori nefastă, în funcție de virtuțile sau păcatele liber exercitate de fiecare trăitor 
curent. lar cînd spun “neam”, înțeleg comunitatea, deopotrivă istorică şi transistorică, 
a tuturor generațiilor trecute, prezente şi viitoare subsumate ontologic unui model 
identitar de origine divină, care are o dinamică structurală complexă, a cărei evaluare 
definitivă este legată de misterul eschatologic, înraport tainic cu fiecare destin personal 
Eu unul mă ostenesc şi scriu, pe măsura modestă a puterilor mele, mai ales din 
sentimentul unei îndatoriri mistice şi morale față de Dumnezeu și de morții mei. Şi poate 
— dacă nevrednicia poporului român de azi nu va curma traseul istoric al neamului 
românesc — pentru urmaşii noştri, care vor fi îndreptăţiți să ne judece, Dacă n-aş avea 
credința că Dumnezeu există, că morții me! Sînt vii întru EI, că fiecare — mai devreme 
sau mai tîrziu — “ne vom adăuga la neamul nostru” şi că Hristos “ne va judeca pe fiecare 
în rindul cetei sale”, atunci aş dispera, ca d-l Patapievici, de fraţii mei'cei vii, aş înceta 
“să mai tulbur apele” acestui fund de lume şi m-aş duce în Occident, să spăl blidele 
Martei şi picioarele lui luda, fără nici o ispită de-a mai privi înapoi, 
Aşa, însă, rămîn şi mă rog, cu rugăciunea tatălui îndurerat: “Cred, Doamne; ajută 
necredinţei mele!”, Şi nu strigătul în pustie mă sperie, ci o posibilă pustie fără de 
strigăt.. 


sa 
SOCAT N ei e 43, 


Răzvan CODRESCU 














În lipi elepere a; sprijinul cititorilor 4 
pos ecembristă. Pe pei aia ii 


PAG. 2 NR. 8/128 August 2001 





PUNCTE CARDINALE 


Poncitul «dreptei naţionaliste»: 
Orioinile unei erori 


Ne este dat să auzim, nu 0 dată, din partea unor 
persoane publice sau private, cărora nu le putem contesta 
o anumită soliditate intelectuală şi de caracter, exprimarea 
în varii forme a următorului declarat paradox: «Eu sunt 
de felul meu un om de stânga, dar în problema naţională 
sunt de dreapta». Cu riscul de a şoca şi de a stâmi fireştile 
reacții ostile de care au parte profanatorii de poncife, voi 
Susține opinia că aceşti oameni greşesc şi se lasă absorbiți 
de o prejudecată. Îmi propun să argumentez în cele ce 
urmează că naționalismul NU este o atitudine de dreapta, 
el este o atitudine organică a Stângii, dar care a fost 
apropiată de Dreapta într-un moment precis determinatal 
istoriei, în conjunctură cu un eveniment istoric determinat, 
Şi arămas ataşat opțiunii dextre prin mecanismul uzual de 
formare a ideilor preconcepute: abandonarea principiilor 
şi lenea de gândire. Aceasta în ciuda unor evenimente şi 
evoluții istorice ulterioare care țipau în gura mare afinitatea 
naționalismului cu ceea ce numim, printr-o atribuire 
arbitrară poate a lateralităţii, Stânga. 

Să pornim deci de la principii. În atribuirea arbitrară 
poate a lateralității de care vorbeam, dar acceptată de 
două secole şi mai bine, Stânga este atitudinea care 
acordă preponderență comunităţii față de individualitate, 
interesului comunității față de interesul individual, valorii 
colective faţă de valoarea individuală (care este văzută ca 
o sublimare a celei dintâi şi subordonată interesului 
colectiv); de aici tema specifică ei a protecţiei sociale. 


| | Dreapta preamăreşte individul în raport cu comunitatea: 
au aailă | de aici tema specifică ei a competiţiei necruțătoare, care 
[să scoată la suprafață indivizii cei mai bine dotați, şi, în. 


subsidiar, tema proprietății individuale ca premiu al 
competiţiei. În formele lor benigne, Stânga şi Dreapta 
văd, cel puțin declarativ, prioritatea colectivistă, respectiv 
individualistă, drept căi privilegiate pentru atingerea 
unui obiectiv comun: bunăstarea atât a individului cât şi 
a comunităţii, Bineînţeles că atât Stânga cât şi Dreapta au 
cunoscut şi forme aberante, în care mijloacele se substituie 
scopurilor şi în care se propagă iluzia că binele comunităţii 
ar putea funcţiona ca substitut pentru binele individual, 
ori că, dimpotrivă, bunăstarea câtorva indivizi ar echivala 
cu bunăstarea comunității, 

„ Aceasta este matricea în care s-au forjat cele două 
noțiuni o dată cu Revoluţia franceză, care opunea Națiunea 
(comunitatea) Regelui (individului) în competiția lor 
pentru suveranitate, care opunea poporul (masa colectivă) 
aristocrației (indivizilor aleşi) în competiţia lor pentru 
putere. Aceasta este matricea în care ele au evoluat, 
printre restauraţii şi revoluții, timp de un secol. Secol în 


„care lucrurile au fost limpezi ca lumina zilei: a fi naţionalist 


înseamnă a fi cu națiunea, cu poporul, cu comunitatea, 
adică a fi de stânga şi a nu fi de dreapta, adică cu regele, 
cu aristocrația (deci cu internaţionalismul aristocrat de la 
Koblenz), cu episcopii şi cu Roma, simbol al 
internaţionalismului catolic, Această stare de lucruri 
naturală, primordială, principială, a dăinuit până la 
evenimentul istoric cunoscut sub numele de Afacerea 
Dreyfuss, Să amintim faptele: un cetățean francez alogen 
— căpitanul evreu Dreyfuss = este condamnat, în baza 
unor probe îndoielnice, pentru lezarea interesului naţiona/ 
al Pranței, recte pentru spionaj. Societatea se polarizează 
în jurul unei probleme, în fapt, strict juridice: sunt 
probele împotriva lui Dreyfuss convingătoare sau nu? Și 
partida de stânga a vremii se plasează de partea acuzatului, 
iar partida de dreapta impotriva lui. Mai precis, Stânga 










acţia Punctelor Cardir Zr [asa i un apel e ătre a 
i [ :xned re | “i 


dA E Ante “n 
i! 


A 


1 


ătre a 


opinează că infracțiunea de spionaj este absolut 
condamnabilă, că apărarea interesului naţional prin 
condamnarea spionilor, fie ei francezi sau alogeni, trebuie 
să se facă cu toată severitatea, dar că interesul naţional nu 
e mai bine apărat prin condamnarea unui fals vinovat, ci 
dimpotrivă, această atitudine e antinațională. Dreapta însă 
hipersimplifică lucrurile; Dreyfuss e evreu; noi — francezi; 
prin urmare, Dreyfuss e duşman, spion, vinovat, bun de 
pus la zdup; noi, partida de dreapta apărători ai interesului 
național, ai Franţei, prin urmare naționalişti. 

Acesta este momentul istoric în care, contra naturii, 
Dreptei i s-a asociat atributul naționalismului, în legătură 
cu un caz punctual! Nimic din ceea ce a umat nu a contat; 
nici faptul că s-a dovedit ulterior, în termenii adevărului 
juridic, inocenţa lui Dreyfuss, nici descoperirea adevăratului 
vinovat, a cărui activitate partida de dreapta o acoperise în 
mod implicit, chiar dacă involuntar, şi nici măcar faptul că 
acesta era, întâmplător, un alt alogen: contele maghiar 
Esterhazy. Eticheta de “naţionalist” s-a lipit atât de bine pe 
borcanul Dreptei încât «amănuntul» că partida de dreapta 
susținuşe o eroare juridică, fapt ce a lezat interesul național, 
permiţând continuarea activității de spionaj a unui inamic 
al Franţei (contele Esterhazy), nu a mai putut să o înlăture. 
De la acea eroare juridică, dublată de o enormă eroare de 
percepție, ni se trage ponciful că dreapta ar fi echivalentă 
cu naționalismul. 

Aşadar, percepția fapirală că Stânga ar fi depozitara 
valorii naționalismului a fost comutată, printr-un hazard 
istoric, atribuindu-se Dreptei această valoare, Dar acea 
eroare localizată avea să-şi dezvolte și i împlinească destinul 
la scară mondială în secolul următor, când mişcările de tip 
fascist, având în comun naționalismul, aveau să fie greşit 
încadrate ideologic drept mişcări de dreapta. In realitate, 
toate mişcările fasciste au fost de tip comunitar, adică de 
stânga, punând cu țărie în prim plan interesul colectivități 
şi subordonând — uneori până la anulare — interesul 
individului; este adevărat că tipul de comunitate pe care îl 
aşezau pe piedestal aceste mişcări era comunitatea națională 
şi că, prin urmare, extinderea preferenţialității lor era 
limitață la confinele etnice ale unei colectivităţi. Aceasta 
însă, să remarcăm, fără a contesta dreptul altei naţiuni la 
propriul naționalism! Avem aşadar de a face, la extrem, cu 
o stângă internaţionalistă — comunismul — şi cu o stâncă 
naționalistă — fascismele — ca subdiviziuni ale aceleiaşi 
concepții. Aceasta nu înseamnă că atrocitățile, pe care o 
îndelungă campanie mediatică le-au transformat într-o 
dogmă indiscutabilă, ar rămâne «privilegiul» Stângii: şi 
Dreapta îşi are extrema sa, iar dacă extremei stângi i se 
reproşează cu mult tapaj Gulagurile (în ipostaza sa 
comunistă) şi Auschwitzurile (în cea nazistă), Dreapta îşi 
recoltează în deplină linişte mediatică victimele din 
cartierele sărace ale tuturor țărilor şi ale tuturor epocilor, 
prin copiii morţi de foame, adulţii morți de efort neomenesc, 
bătrânii morți de frig. Sărăcia ucide distribuit, mai discret 
dar mai eficient ca mult-mediatizatul Zyklon B ori ca 
infamul Beria! Nu întâmplător, de altfel, atât fascismul 
italian cât şi cel german îşi au sorgintea în partide de stânga 
şi Îşi păstrează acest caracter şi această denominare şi după 
ce îmbracă o haină pronunţat naționalistă; iar partidul lui 
Hitler, NSDAP, conţine în titulatura sa dauă cuvinte «de 
stânga»: Partidul Naţional-Socialist al Muncitorilor din 
Germania — la paritate cu numărul de cuvinte ce exprimă 
opțiunea națională. Cât îi priveşte pe legionarii din România, 
aceştia se disting prin putemica componenţă creştină a 


sînt mai necesare decii oricînd celei mai vechi TA mai sa afantă ste 





ideologiei lor; or, ce poate fi mai comunitar şi mai de 
stânga decât creștinismul? 

Este adevărat că fascisrnele s-au definit ca o reacție 
la stânga internaționalistă, respectiv la comunism. De 
aici o serie de confuzii doctrinare, care nu rezistă însă 
unei analize de principii. De altfel, însuşi caracterul 
necruţător al luptei dintre extremele stângii naționaliste 
şi intermaționaliste dovedeşte afinitatea lor de fond şi 
diferenţierea lor tardivă: nu există război mai crud decât 
războiul între frați! 

Să trecem la alt caz clasic de percepţie eronată în 
lateralitatea Stânga-Dreapta: în virtutea naționalismului 
său, Eminescu e considerat a fi de dreapta. Nimic mai 
fals! Eminescu a fost un antiliberal asiduu şi convins, 
cum bine ştim (Au de patrie, virtute nu vorbeşte liberalul/ 
Deaicrede căviaţa-i e curată ca cristalul?/Nici visezi că 
înainte-ţi stă un Stâlp de cafenele/Ce işi râde de-aste 
vorbe îngânându-le pe ele), or, liberalismul este 
quintesenţa dreptei şi a individualismului, iar în 
publicistica sa—din păcate, prea puţin studiată— Eminescu 
pune în opoziţie nu odată tipul de proprietate individuală, 
în curs de promovare de către liberali în vremea sa, cu 
tipul de proprietate funciară tradițional, comunitar, al 
obştii săteşti, cu moşia moşnenilor şi a răzeşilor, care 
abordau din perspectivă colectivă şi posesiunea, şi 
producția, şi munca, şi distribuția roadelor, şi apărarea 
moşiei. invariabil, preferința lui se îndreaptă către sistemul 
de valori tradițional, comunitar, şi argumentează cu cifre 
peremptorii superioritatea acelui mod de viaţă din punct 
de vedere economic, social, demografic şi spiritual, mod 
de viață care îmbrățişase în vechime cvasitotalitatea 
corpului național. 

Şi în sfârşit, trecând de la argumentele raţionale, 
principiale, la cele sentimentale: mi se pare de neconceput 


şi aproape o blasfemie că pot fi calificaţi ca fiind oameni 


de dreapta, doar pentru că au fost naționaliști, poeți care 
au scris versuri de profund ataşament la valorile, durerile 
Şi năzuinţele comunitare, precum: 

Erau clăcaşi: oştenii fără nume 

Ce duc războiul mare-al tuturora, 

Ei ce se zbat în neguri şi uitare 

Și cad şi mor de cruda-mpovărare 

A tuturor durerilor din lume. 

Ori ca; 

Nu pentru o lopată rumenă de pâine, 

nu pentru pătule, nu pentru pogoane, 

ci pentru văzduhul tău liber de mâine, 

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, loane! 

Ori încă: 

O! luptă-te-nvălită în pletele-ți bogate, 

Eroic este astăzi copilul cel pierdut! 

Căci flamura cea roşă, cu umbra-i de dreptate 

Sfinţeşte a ta viaţă de tină şi păcate. 

Nu? nu eşti tu de vină, ci cei ce te-au vândut! 

Sunt conştient că opiniile mai sus exprimate vin în 
contradicție cu nişte poncife şi violează nişte fabu-uri 
prea vechi şi încetățenite pentru a fi dislocate uşor. 
Făgaşele gândirii sunt prea demult şi cu sârg săpate, şi 
prea adânci, pentru a se putea ieşi uşor din ele. Dar dacă, 
fără a convinge, acest articol 'va declanşa măcaro polemică, 
silindu-i măcar pe posesorii opiniilor contrare să-şi 
revizuiască argumentele pentru a le putea “scoate în 
lume”, încă voi fi realizat ceva! 

loan Alexandru BALTAG 
Nota Redacției: 

Suntem gata să găzduim a polemică pe această temă. 
Nu ascundem că pictul de vedere expus aici ni se pare 
coherent, dar reducționist (judecând binomul Dreapta - 
Stânga printr-un singur aspect al lui, nici pe departe cel 
mai relevant) 


Su i j 


ţii de set din România 


a IT Tar ul Mie - Puncte cardinale 


i Sa A 


bonaţii, „din țară sau diu străinătate, care nu şi-au achitat abonamentele | pe anul în curs, să | 
lantesnu să conlirme- [ie telefonic, [ic în scris= renunțarea la abonamentele respective, Situaţia actuală ameninţă, 
ntă cu una dintre cele mai nefaste perioade din cei peste 10 ani de apariție. Re ac: Ata 
ride îi gin 
et ODA AIR ala ar IN a De oa al că 


4 


ij 





A 


Ș. 


—. 7 „L—7—— 


E .—.—.—. —P—..—.—_..— .——_—.—_———..——.—.———P.—T-P.—.—.— "pp 





PUNCTE CARDINALE 


August 2001 NR. 8/128 PAG. 3 





(urmare din numărul trecut) 


Că, în ciuda atitor destructurări, contaminări şi telativizări, naţiunile există, acesta 
e un fapt în jurul căruia nu poate să încapă discuţie. Discuţiiie încep atunci cînd se caută 
a se stabili natura şi notele definitorii ale acestei realităţi: este ea o realitate secundară, de 
ordin istoric şi subiectiv, sau este o realitate primară, de ordin metafizic şi obiectiv? Altfel 
spus, sînt națiunile (neamurile) entități - 
necesare în ordinea firească a lumii (fie că 
o concepem ca determinism natural, fie că 
oconcepein ca determinism divin), sau ele 
auun caracter aleatoriu, conjunctural? Nu- 
mi trece prin minte care ar putea fi cel mai 
simplu argument pentru eventualul caracter 
aleatoriu, dar pentru caracterul necesar 
este fără îndoială acela că nu există individ 
fără apartenență națională, ba mai mult, | 
origineaetnicăesteceva la felde imposibil 
de modificat ca şi condiția umană: aşa | 


cum, născut om, nu mă pot preschimba în ui PDA ata zi, 


altă specie animală, tot aşa, născut român, 

să zicem, nu mă pot preschimba în chinez, 
înevreusau în turc. Îmi potschimbareligia, 
mentalitatea, patria, cetățenia, înfăţişarea, 
sexul — dar cu nici un chip apartenența 
etnică. În mod fatal, fie că-mi place, fie că 
nu, voi muri drept ceea ce m-am născut; şi, 
după expresia biblică, “mă voi adăuga la 
neamul meu”, 

Aşadar, înainte de orice altă tratare 
mai sofisticată (teologică, filosofică, 
istorică, etnologică, biologică etc.), 
evidența bunului simţeste cea care ne arată 
că națiunea, naționalitatea, naționalul țin 
de o realitate obiectivă, de un dat al firii. 
Sigur că mie, om deştept şi pelos de 
libertatea mea, se poate întimpla să nu-mi 
convină această stare de fapt şi sămărevolt 
principial împotriva ei, ca şi împotnva 
oricărei alte forme de determinism. Revolta 
nu foloseşte însă la nimic dincolo de planul 
strict al subiectivităţii mele: la nivelul 
ontologic al realităților primare, 
determinismul nu-i mai puțin existent din 
cauză că îl contest eu. 


Din unghiul de vedere al unui naționalism creştin, interesează dacă această realitate 
incontestabilă - națiunea sau neamul - este de la oameni sau este de la Dumnezeu. Mitul 
biblic al Tumului Babel (Fac. 11, 1-9) sprijină aserțiunea că diferențierea “limbilor” 
(cuvînt care în limba veche avea și înțelesul de neamuri”) nu este străină de voința și 
lucrarea divină (dar într-un sens mai degrabă corecțional). O conştiinţă creştină autentică 
nu se poate mulțumi însă cu o simplă “explicaţie” mitologică paleosemitică, fie ea şi de 
origine scrpturistică, ci reclamă o fundamentare teologică mai solidă, în lumina 
revelaţiei hristice şi a tradiţiei bisericeşti. Spre o perspectivă providențialistă ne duce şi 
puternica încredințare a lui Israel că este “poporul lui Dumnezeu”, ales şi chemat să 
parcurgă mesianic o istorie sfintă, păzindu-şi cu habotnicie temeiunie identitare, tocmai 
din răspundere faţă de Dumnezeul său şi de ordinea divină a Creaţiei. Numai că originea 
şi misiunea de sus Israe! le revendică strict pentru sine, pe cînd pe noi ne preocupă o 
explicaţie integratoare, în măsură să dea seama nu doar de um neam, ci de roate neamurile, 
consfințite ca atare prin universalismul mesajului creştin (“La ai Mei am venit şi ai Mei 
nu M-au primit, cherna-voi neamurile și acelea Mă vor preamâări"”). Cert este că nicăieri 
în Sfinta Scriptură, nici în Vechiul Testament, nici în Noul Testament, nu este contestată 
(sau măcar pusă Ja îndoială) legitimitatea existenţei diferenţiate a neamurilor în istorie, 


| Pretenţia de a fi “poporul ales” al lui lahve reprezintă însăși axa istorică şi relipioasă a 
iudaismului, jar ideea dominaţiei sale universale, pe cale de consecință, este limpede atestată 
în textul Lepji (Tora): a se vedea /eş. 23, 22 sau Dew 7, 6 (discutabilă răminind doar 
extrapolarea acestei “alegeri” din planul religios în cel istorico-politic) 








Valle de los Cuidos = marele ansamblu monumental al Spaniei naționaliste 


cu toate consecințele ce decurg de aici. Nici teologia Sfinților Părinţi ai Bisencii 
nedespărțite, fie ea răsăriteană sau apuseană, nu se pronunță în alt sens; ba mai mult, 
Biserica Ortodoxă, care a păstrat cel mai fidel învățătura tradițională, a dăinuit firesc în 
duhul organicităţii etnice, orinduită în Biserici naționale, pe temeiul umizății în diversitate 
a întregii Firi create?. Apusul, din păcate, s-a îndepărtat treptat de această viziune realist- 
spirituală, absolutizînd unitatea în detrimentul diversităţii, cu căutarea raționalistă a unui 
universalism abstract, precursor religios al universalismelor laicizate ale modernității, | 
puite pe linia spiritului francmasonic, de la ““cosmopolitismul/” sau “internaționalismul” 
de ieri la'*mondialismul” sau “globalismul” 
223 deazi. Cu toate acestea, natura lucrurilor a 
opus o rezistenţă semnificativă abuzurilor 
artificiale, națiunile conservindu-şi cu 
: îndărătnicie ființa şi conştiinţa de sine, 
văca , chiar dacă pe fondul unei crize tot mai 
A pici accentuate, ce pare a permite astăzi, cel 
5 puţin în Occidentul euro-american, pasul 
- îndelung pregătit spre abolirea definitivă a 
- structurilor naționale, adică a întregii ordini 
tradiționale a lumi». 
Cum se poate deci fundamenta, 
pe baze scripturistice, patristice şi ortodoxe, 
darşi în confruntare deschisă cu provocănle 
perverse ale modernității, existența legitimă 
a națiunilor şi naționalismelor? Problema 
a fost destul de pe larg şi de cu folos 
i dezbătută în România interbelică, fie de 
oameni de ştiinţă creştini, precum Nicolae 
C. Paulescu sau Simion Mehedinţi, fie de 
filosofi cu sensibilitate teologică, precum 
Nae lonescu sau Vasile Băncilă, fie de 
ideologi politici ai dreptei creştine, precum 
Comeliu Z. Codreanu sau (într-o fază mai 
tirzie) Petre Ţuţea, fie de teologi propriu- 
zişi, precum Nichifor Crainic sau Dumitru 
Stăniloae. Auavutloc polemici de amploare 
pe această temă (cea mai faimoasă fiind 
probabil cea din 1937, în care au fost 
angajați Nae Ionescu, Radu Dragnea, 
Dragoş Protopopescu şi Dumitru 
Stăniloae). Gândirismul (numit şi 
“ortodoxism”, nu fără o notă de 
malițiozitate), şcoala lui Nae lonescu 
(persiflată încă din epocă sub denumirea 
de “trăinsm'”) şi legionarismul (cel puțin 
pînă la moartea lui Codreanu şi 
“decapitarea” penerală Mişcării: 1938-39) 
au avut ca numitor comun spintualismul şi naționalismul creştin (uneori, ce-i drept, cu 
supralicitări mai degrabă ortodoxiste decît ortodoxe, de unde o anume rezervăa teologiei 
oficiale, ce nu trebuie nicidecum interpretată ca ostilitate de principiu). Etnicul, chiar 
abordat din perspective divergente (Constantin Rădulescu-Motru, Dimitrie Gusti, Lucian 
Blaga, Mircea Eliade etc.), a constituit o preocupare de căpătii, cu rezultate considerabile, | 
pe nedrept ignorate astăzi (cînd nivelul dezbaterilor congenere, impus din Occident, este 
pur şi simplu lamentabil, sub pretenția unui ştiințfism ideologizat, ad teszm gentilium) 
Cea mai bună sinteză ortodoxă asupra problemei, de la înălțimea unei înalte autorități 
țeologice, dar şi cuo bunărespirație filosofică, îi aparține fără îndoială părintelui Dumitru 
Stăniloae şi se regăseşte în volumul Orfodoxie şi romanism * (mai ales în capitolele 
“Scurtă interpretare teologică a națiunii” şi “Naționalismul sub aspect moral”). Înainte 
dea încerca aici osinteză mai amplă (apelind şi la alte surse, mai vechi sau mai noi), resimt 
ca necesară o expunere rezumativă a celor două texte menţionate ale ilustrului teolog, care 
reprezintă, din câte cunosc, cea mai solidă fundamentare metafizică a naţiunii în duhul 
jeologiei mistice răsăritene, 





(va urma) 


Răzvan CODRESCU 





2 Luumea este bună prina unitatea ei Şi frumoasă prin diversitatea ei, mărtunsind din făpturi 
kalokagathia Creaţiei divine. 

3 Că factorii naţionali rămin rebarbativi şi că proiectele plobaliste nu vor fi tocmai lesne de 
realizat au dovedit-o, între altele, şi recentele evenimente de la Genova. | 
4 Tipografia Arhidiecezană, Sibiu, 1939 (reed, Ed, Albatros, Bucureşti, 1999) - texte apărute 

iniţial în Gândirea şi Telegraful român. Unele precizări utite şi în Poziţia d-lui Lecian Blaga 

față dle creştinism şi ortodaxie (Sibiu, 1042; reed. Ed. Paideia, Bucureşti, 1993), 


Pa E | 














PAG. 4 NR. 8/128 August 2001! 


PUNCTE CARDINALE 








DEVÂR ISTORIC 


Primul capitol al traducerii în limba română a volumului Fascisme er 
COMIMuNsme, care conține corespondenţa dintre istoricul francez Francois Furet 
ŞI istoricul german Ernst Nolte, este intitulat “Despre interpretarea fascismului în 
viziunea lui Ernst Nolte” şi poartă semnătura lui Frangois Furet. Deşi acest volum 
ar fi trebuit să cuprindă, conform precizărilor din “Cuvântul înainte”, semnat 
"Commentaire” (titlul revistei în care a apărut prima dată corespondența celor doi 
istorici), textele scrisorilor pe care semnatarii volumului Fascisme e/communisme 
şi le-au trimis unul altuia, acest prim capitol face excepție. O excepție pe care vrea 
să o explice o notă la subsol, introdusă chiar la începutul textului, pe care o 
reproducem integral: “Acest text al lui Francois Furet este extras din ultima sa 
carte, Le passe d'une illusion. Essai Sur l'idee communiste au XX-eme siecle, 
Latfont et Calman-L&vy, 1995, pp. 194-196 (Trecutul unei iluzii. Eseu despre 
ideea comunistă în secolul XX, trad. rom. Emanoil Marcu şi Vlad Russo, Ed. 
Humanitas, 1996, pp. 176-177). Îl reproducem cu autorizația editorului său, 
căruia îi mulțumim.” 

Căutând textul respectiv în cartea lui Francois Furet, Zrecatul unei iluzii, 
îl găsim în “Capitolul 6”, intitulat “Comunism şi fascism”, alcătuit din două părți 
distincte. Prima parte este text curent, în care autorul prezintă punctul său de 
vedere cu privire la geneza regimurilor totalitare din Europa primei jumătăți a 
secolului al XX-lea. “Războiul din 1914 are pentru istoria secolului XX acelaşi 
caracter matricial pe care l-a avut Revoluţia franceză pentru secolul al XIX-lea. 
Din el s-au născut direct evenimentele şi mişcările ce stau la originea celor trei 
«tiranii» despre care vorbeşte în 1936 Elie Halevy. Cronologia o spune în felul 
ei, de vreme ce Lenin ia puterea în 1917, Mussolini în 1922, iar Hitler eşuează 
în 1923 spre a izbuti zece ani mai târziu. Ea ne permite să presupunem că a existat 
o comunitate de epocă între pasiunile provocate de aceste regimuri inedite, ce au 
făcut din mobilizarea politică a foştilor soldaţi pârghia dominației exclusive a 
unui singur partid, Aici se deschide pentru istorie o altă cale de comparare a 
dictaturilor di secolul XX. Nu mai e vorba dea le cerceta în lumina unui concept, 
în momentul când evoluția lor a atins apogeul, ci mai curând de a le observa 
formarea şi succesele, astfel! încât să sesizăm, Ja fiecare din ele, ce are specific şi 
în același timp comun cu celelalte. În sfârşit, rămâne să înțelegem ce datorează 
istoria fiecăreia din aceste dictaturi raporturilor de imitație sau de ostilitate 
întreținute cu regimurile de la care a împrumutat anumite trăsături.” 

Textul de mai sus conţine ideea de bază care caracterizează viziunea lui 
Frangois Furet cu privire la geneza şi evoluția fascismului şi comunismului. 
Prefacerile politice, sociale şi economice care au avut loc în Europa după sfârșitul 
primului război mondial nu trebuie subsumate unui concept, unei categorii 
metaistorice. Or, astfel de încercări au avut loc în domeniul studiilor socio- 
politice. Aşa, de pildă, Elie Halevy îşi intitulează comunicarea ținută în 1936, la 
Societatea Franceză de Filozofie, “L ere des ryramnies”. Argumentaţia sa se 
sprijină pe similitudinile dintre dictaturile sovietică, fascistă şi naţional-socialistă, 
îndeosebi sub aspectul genezei lor, “trei tiranii născute din mariaju! nefast dintre 
ideea socialistă şi războiul din 1914”. 

Conceptul de “tiranie” nu a fost însă asimilat în limbajul de specialitate, În 
schimb, s-a impus şi a devenit concept 
dereferinţă termenul 'totalitarism”. Deşi 
de origine mai veche (termenul a fost 
folosit prima dată în 1923 de Giovanni 
Amendola, om politic liberal-democrat, 
adversar al regimului instaurat de 
Mussolini, în sintagma, “spiritul totalitar 
al fascismului”), conceptul de totali- 
tarism s-a impus în vocabularul ştiinţelor 
politice în urma apariţiei, în anul 1951, 
a lucrării lui Hannah Arendt, Elemente 
und Urspriinge totalitărer Herrschafi 
(Elementele şi originile guvernărilor 
totalitare). Generator de contuzii, din 
cauza modului abuziv în care a lost 
folosit, este şi termenul de fascism”. La 
originea acestui nou concept politic se 


y 4 Aa P: 
4 4 


f pe Cea i 4 P_— 
NCAA 17, 


47 Li: 


ip 





Ti 


i oevăa POLITIC 


Gabriel 
CONSTANTINESCU 


UI. 
mia iii 


util 


păseşte denumirea mişcării cu caracter naţionalist şi anticomunist “Fascio di 
combattimento”, întemeiată în 1919, la Milano, de fostul socialist Benito 
Mussolini, împreună cu alți 40 de foşti combatanți. Doi ani mai târziu, în 192], 
este înființată formaţia politică “Partito Nazionale Fascista” (Partidul Naţionali 
Fascist), cu largă audienţă în straturile sociale neinfluențate de socialism. Cum la 
vremea aceea, în urma Revoluţiei din Octombrie, în mai toată Europa, abia ieşită 
din război, au avut loc tentative de bolşevizare, în Octombrie 1922, Mussolini, 
în fruntea a 40.000 de ““cămăşi negre”, întreprinde istoricul ““Marş asupra 
Romei”. Guvernul libera! condus de Luigi Facta demisionează şi Regele Victor 
Emanuel II îi încredințează lui Mussolini formarea noului guvern, alcătuit din 
adepții Partidului Fascist, dar şi din reprezentanți ai partidelor burgheze. Noul 
guvern s-a văzut, încă de la formare, confruntat cu o puternică opoziție condusă 
de deputatul Giacomo Matteoti, secretarul Partidului Unitar Socialist. Socialiştii 
italieni cereau anularea scrutinului care a condus la formarea unei majorităţi 
fasciste în Parlament, considerând că scrutinul a fost viciat de teroarea exercitată 
de “cămăşile negre”. În vâltoarea acestor pasiuni politice are loc asasinarea lui 
Matteoti, Asasinatul a generat o serie de grave tulburări în întreaga Italie, pe care 
istoricii leconsemnează sub denumirea de “criza Matteoti”. În faţa acestei situații, 
Sub presiunea aripii radicale a partidului, Mussolini dizolvătoate celeilalte partide 
politice şi impune Italiei dictatura unui singur partid, având ca principiu de 
guvernare conceptul de staro totalitario. 

Sumara trecere în revistă a evenimentelor care au precedat instaurarea 
dictaturii fasciste în Italia are darul să ne fumizeze elemente de înţelegere cu 
privire la problema apariției şi evoluţiei mişcărilor şi regimurilor naționaliste în 
Europa, la sfârşitul primului război mondial. Cine are dreptate? Pe de o parte, 
Ernst Nolte susține teza “reacţiunii” (a bolşevism, pe de altă parte, Francois Furet 
afirmă categoric: “Fascismul nu e doaro «reacție» la bolşevism. Nu poate fi redus 
la rolui funcţional de instrument «burghez». Altfel spus, să încercăm să 
răspundem la întrebarea dacă diferitele “naționalisme” apărute în Europa interbelică 
au fost “contrarevoluții” în fața pericolului bolşevic, sau au fost “revoluții”, însă 
de cu totul altă natură şi cu o altă finalitate decât “revoluţia bolşevică”. 

Pentru un răspuns la această întrebare am recurs la realitățile româneşti din 
perioada de înflorire a “naţionalismelor” europene. Este vorba de documentul 
Manifestul Revoluţiei Naţionale, redactat de un grup de tineri intelectuali — Sorin 
Pavel, Petre Ţuţea, loan Crăciunel, Gheorghe Tite, Nicolae Tatu şi Petre Ercuţă 
— ŞI publicat în 1935 de Editura Miron Neagu — Sighişoara, din al cărui conținut 
cităm Capitolul 10, intitulat “Revoluţia Naţională”: 

“Revolta împotriva crimelor istorice ale liberalismului, democrației 
egalitare, democrației sociale şi ale bolşevismului, cu rezultatele lor dezastruoase 
pentru viitorul speciei om pe pămâni şi împotriva sclițoselilor de fată bătrână ale 
conservatorismului şi împotriva râgăielii istorice a neomedievalismului, a împins 
şi împinge tot tineretul planetei către o nouă formulă de organizare a omenirii: 
naționalismul. Nu e vorba de naționalismul iridentă de dinainte de război. ci de 
naționalismul pozitiv al vremii noastre. Unul era o mişcare împotriva unei 
stăpâniri nelegitime — străine — asupra unui popor, celălalt e rezultatul unui drum 
interior parcurs de individ de la sine la 
naţiune. Deziluziile au deschis ochii şi 
au luminat drumul. Naționalismul nostru 
e ocunoaştere şi o decizie, e revenirea la 
concepția creaturală aomului. Revenind 
în națiune, individului îi cade o povară 
îngrozitoare de pe suflet. În meditații şi 
experiențe milenare, națiunea a găsit 
formulele adecvate — specificul istoric — 
pentru problemele fundamentțale ale 
vieții membrilor ei, mlădiind pe corpul 
eitiparele eterneale vieții umane. Fiecare 
națiune a găsit soluția specifică de 
integrare a omului în familie, meşteşug, 
credinţă, stat și comunitate a popoarelor, 


(continuare în pag. 5) 





YO 














E o nebunie să reia individul aceste probleme, pe care le are rezolvate în sân gele lui. Lupta împotriva 
acestor soluţii și căutarea altora îl aduce la dezaxare şi neurastenic, consemnată — dacă are talent - 
cel mult într-o interesantă literatură de patologie socială. E tot aşa de nebunesc să ceri umanităţii 
soluții la aceste probleme, când nici ea nu ştie nimic. Națiunea a rezolvat tainele existenţei: forțele 
individuale. trebuie să rămână libere pentru desăvârşirea speciei om în formele date. Pentru 
garantarea acestei munci impresionante națiunea se organizează în stat. Distrugerea statului, pe o 
enormă perioadă istorică, de către mişcările politice ieşite din sideralism, era să ducă şi la distrugerea 
naţiunii, care ajunsese ca un corp cu oasele muiate, care se turteşte dacă pui pe el o pălărie. Noul 
naționalism va avea datoria să reintegreze, să readucă în viaţa națională păturile exilate până acum 
de economia liberală, pornind de la principiul că ea e proprietara avuţiei naţionale, dreptul de ultimă 
dispoziție asupra oricărui capăt de aţă în această țară aparținându-i ei. Va avea datoria să refacă 
unitatea spirituală a națiunii, reînviind unitatea de vederi şi căldura sufletească între grupările 
duşmane. Va avea datoria să restabilească autoritatea statului, depunând toată puterea politică în 
mâinile românilor, pentru că nici o minoritate etnică nu poate avea pretenția să decidă asupra 
destinelor unei țări care nu-i aparține. Ele s-au decis să trăiască în România, după principiul: ubi 
bene, ibi patria, hotărându-se singure să-şi mărginească viaţa la activitatea economică. Drepturile 
politice — dacă se răzgândesc — le au, de fapt, aiurea. Oaspetele rămâne oaspete, stăpânul, stăpân. 
E casa noastră.” 
Aşadar, în viziunea autorilor Manifestului Revoiuţiei Naţionale, naționalismul este un 
fenomen specific şi distinct pentru fiecare națiune. Nu tot astfei sunt privite “naţionalismele” 
dinspre stânga. Politologii democrați şi comunişti au inventat un “pat al lui Procust” politic, prin 
care sunt trecute toate mişcările naționaliste, obținându-se o falsă uniformizare a lor sub denumirea 
globală de “fascism”. Toate mişcările naționaliste s-au născut din reama față de posibilitatea ca 
revoluția bolşevică să se reverse dincolo de hotarele Rusiei, deosebirile dintre ele nefiind 
semnificative, afirmă adepții globalizării naționalismelor de pretutindeni. Pe acest argument se 
bazează teza afirmării caracterului “reactiv” al fascismului în general şi al naţional-socialismului 
în special, susținută de Ernst Nolte, dar combătută de Francois Furet. “Fascismul — scrie istoricul 
francez — nu s-a născut doar pentru a combate bolşevismul, ci pentru a lichida pe vecie diviziunea 
lumii burgheze. Aceeaşi ambiţie — sau aceeaşi nefericire — existențială alimentează cele două 
speranţe şi cele două mişcări. Ele contează pe sprijine diferite şi chiar contradictorii — primul clasa, 
celălalt națiunea —, dar vor să exorcizeze acelaşi blestem, şi cu aceleaşi mijloace.” 

Dacă lui Emst Nolte i se poate reproşa că în studiile sale asupra naţional-socialismului 
caut nuaanalizat întregul r nex cauzal „mulțurnindu-se săexplice global princi ipalele naţionalisme, 

nai întâi fascismul şi apoi nazismul, „ca reacţii, răs răspunsuri ferme, la amenințarea comunistă, nu i se 
Ei contesta, aşa cum remarcă Francois Furet, “meritul de a fi depăşit foarte devreme interdicția 
dea pune în paralel comunismul şi nazismul. O interdicție mai mult sau mai puţin generală în Europa 
occidentală, mai ales în Franţa şi Italia, şi cvasiabsolută în Germania, din rațiuni a căror forță nu a 
slăbit”. În felul acesta, istoricul german nesocotea un rabu: acceptarea Uniunii Sovietice (Şi implicit 
a comunismului) ca o realitate politică aparținând taberei “celor buni”, fapt consfințit prin 
participarea Rusiei bolşevice la marele război, pe picior de egalitate şi cu aceleaşi drepturi de a 
judeca laNumberg nazismul şi ideologia sa, alături de democraţiile occidentale. Calificarea de către 
Nolte atât a comunismului, cât şi a fascismului ca regimuri criminale, dar mai ales dezvălvirea, fără 
rezerve şi menajamente, a anteriorității Gulagului față de Auschwitz, primul putând fi considerat 
ca un mode! şi un exemplu de urmat, constituie un act de impietate: desființarea dogme: despre 
unicitatea Shoah-ului. Dar nu numai atât; ideea paralelismului comunism-nazism ridică automat 
problema complicității democraţiilor apusene cu un regim cel puţin la fel de criminal ca şi național- 
socialismul german. 

În înţelegerea lui Frangois Furet, colegul său german a comis şi alte greşeli, care l-au pus în 
conflict cu poziţia oficială a istoricilor germani, adepți ai ideii de culpabilitate a întregului popor 
german pentru crimele săvârşite de regimul nazist. În acest context, teza răspunsului la amenințarea 
bolşevică poate fi interpretată dacă nu ca o 
justificare, cel puţin ca o disculpare parțială a 
PPF ISP nazismului, fapt pe care politica oficială în 
| ete 2 (7 N  materiedecercetareistoricăilpriveşte nu numai 

A, LAS ca erezie ştiinţifică, dar și ca un caz penal, care 
| Si trebuie sancţionat ca atare. Însă cea mai gravă 
eroare a lui Emst Nolte, ne spune Frangois 
Furet, constă în faptul că: “Încercând să descifreze 
paranoia antisemită a lui Hitler, Nolte a părut să- 
i găsească, într-o scriere recentă, un fel de 
fundament rațional într-o declaraţie a lui Chaim 
Weizman din septembrie 1939, în numele 
Congresului Mondial Evreiesc, prin care Ii se 
cerea evreilor din întreaga lume să lupte alături 
de Anglia”. Frangois Furet conchide că 
“argumentul este, în același timp, șocant şi fals”. 
Nolte nesocotise încă un raba al vremurilor 


LA CROISA noastre! 
LE B O L C (va urma) 


PUNCTE CARDINALE August 2001 NR. 8/128 PAG. 5 











PAUL CARAVIA 
UN CRUCIAT ÎMPOTRIVA UITĂRII 


Profesorul Paul Caravia, fost deținut politic, şi-a dedicat aproape 
întreaga activitate de după 1989 studiului documentar care atestă pe 
deo parte amploarea şi perversiunearepresiunii comuniste, iar pe de 
altă parte rezistența opusă regimului terorist de către segmente 
importante ale societăți: românești. Interesul deopotrivă istonc şi 
moral al demersului său îl aşază nu doar printre cei mal de seamă 
cercetători ai arhivelortotalitare, dar şi în galenia marilor mărturisitoni. 
Lucrarea sa de ansambiu se constituie într-o adevărată cruciadă 
împotriva uitării, onorînd şi împlinind mesajul istoric al une! 
generații martirizate. 

Biserica întemniţată. România: 1944-1959 (ncuvîntul înainte 
şi în studiul introductiv, volumul — realizat în colaborare cu Virgiliu 
Constantinescu şi Flori Stănescu — este denumit, mai exact, 
“Dicţionarul personalulu: ecleziastic în detenția sistemului 
concentraţionar comunist”) a apărut în 1998 sub egida Institutului 
Naţional pentru Studiul Totalitarismului. Deşi depăşeşte cu mult 
materia broşurii intitulate Afărturisitori după gratii. Slujitori ai 
Bisericii în temmițele comuniste (Cluj, 1996), dicționarul nu a putut 
fi totuşi exhaustiv (unele adaosuri şi îndreptări, circumscrise 
confesional, sînt aduse de Vasile Manea în Preoţi ortodocși în 
ixchisorile comuniste, Ed. Patmos, f. [.. 2000). 

Sînt înregistrate 2544 de persoane, între care 2398 de preoți 
(ortodocşi — 1725; greco-catolici — 226; roman-catolici — 165; 
protestanți şi neoprotestanți — 90; de alte religii — 36) şi 49 de 
cîntăreți/cantori, cărora li se adaugă o seamă de persoane pentru care 
cultul n-a putut fi stabilitexact. Deşi neincluși în corpul dicționarului, 
Sînt menționați în studiul introductiv şi 31 de ierarhi ortodocşi scoşi 
din scaun sau exilați, peste 1500 de cazuri de personal ecleziastic 
epurat, precum şi 60 de monahi despre care se ştie cu certitudine că 
au sprijinit mişcarea națională de rezistență. Un caz aparte este cel 
al deținuților politici preoțiți după ieşirea din închisoare, printre care 
aflăm nume ilustre: Horia Cosmovici, N. Steinhardt, Constantin 
Voicescu etc.; părintele Gh. Calciu figurează chiar în corpul 
dicționarului, deoarece a doua detenție (1979-84) a executat-o ca 
preot. 

Lucrarea se remarcă printr-o vastă :nformație (sursele — arhive, 
volume de autor, publicații periodice, colecții manuscrise — sînt 
înregistrate bibliografic la pp. 33-41) şi printr-o severă metodologie, 
ceea ce-i conferă deopotrivă consistență şi funcționalitate. 

D-l Caravia are dreptate să conchidă: “Se vede că Biserica nu a 
fost numai contemplativă, ci ŞI Juptăroare” (p. 30). 

Giîndirea interzisă. Scrieri cenzurate — România: 1945-1989 
(volum prefațat de acad. Virgil Cândea) a apărut anul trecut la Ed. 
Enciclopedică din Bucureşti, reprezentînd “prima încercare de a 
concentra izvoare numeroase şi vanate — documente inedite, 
reglementări de uz intern şi bibliografie recentă — într-un repertoriu 
cumulativ de tipărituri interzise şi manuscrise confiscate în România 
penoadei totalitare” (V. Cândea). Nota asupra ediției (pp. 13-15) 
atestă ngoarea şi acribia cu care s-a lucrat, iar amplul Studiu 
introductiv (pp. 17-40) constituie o excelentă radiografie a 
fenomenului cenzurii ideologice (ce a culminat în regimurile 
comuniste). Sursele publicate (de la Decretul-Lege nr. 364 din 2 mai 
1945, semnat sub presiune chiar de Regele Mihai şi apărut în 
Monitorul Oficial două zile mai tîrziu, pînă la Publicaţiile interzise 
pină la 1 mai 1948, Bucureşti, Ministerul Astelor şi Informaţiilor, 
1948,cuun supliment în toamna aceluiaşi an) sînt coroboratecu alte 
tipuri de surse (cataloage, liste de uz intern, circulare, procese 
verbale, registre de inventar), alcătuindu-se aprox. 12.000 de fişe- 
document, înregistrate în ordine alfabetică. 

Pe lingă indexul alfabetic al publicaţii lor interzise (pp.43-554), 
în care prevalează autorii români ai perioadei 1917-1944, lucrarea 
mai înregistrează registre-inventar auxiliare pentru perioada [959- 
1989 (totalizind 53 de autoni și 237 de titluri), precum şi o listă 
(fatalmente incompletă) a manuscriselor şi cărților confiscate (Şi 
uneori folosite drept “corp delict”), însumînd 123 de persoane. 

Este simptomatic pentru fundătura în care a intrat necesarul 
deziderat postdecembrist al unui “proces al comunismului” (măcar 
moral, dacă nu juridic) faptul că volumele atit de substanțiale 
coordonate de d-l Caravia nu s-au bucurat de recenzii sau dezbateri 
pe măsură. Lumea românească se consumă, neexorcizată, într-un 
cotidian amnezic şi vulgar, lar în subsidiar nu mai prididum să ne 
mirăm că am ajuns — de la stinga la dreapta — ruşinea Europei şi a 
propriei noastre istorii! 












































































V. A.M. 





























PAG. O NR. 8/128 August 2001 





(urmare din numărul trecut) 


Unificarea, masificarea şi cosmopolitizarea duc 
spre un fel de “anodizare” a individului. Pe de o parte 
naşte o elită tehnocrată, care se îngrijeşte de selecția tot 
mai riguroasă a viitorilor tycoon-i, tar pe de altă parte 
aceştia au grijă ca noul "tip de om comun” să 
conviețuiască în mod supus. De mic va fi “instruit” să 
accepte în mod fericit rolul de “participant” binevoitor. 
Evident, nu va putea să se “înmulțească” prea mult. 
incă din 1975, s-a hotărât declanşarea unei uriaşe 
campanii destinate reducerii fertilității la scară mondială, 
mai ales în țările lumii a treia. Când apăru documentul 
oticial, argumentele pricinuiră uimire: “Ar fi mai uşor 
şi mai ieftin să se micşoreze populaţia țărilor sărace, 
decât să se sporească producția pentru finanțarea 
dezvoltării economice”. Acest document confidențial 
(“Implicaţiile creşterii populaţiei mondiale pentru 
securitatea şi interesele ultramarine ale SUA”) a fost 
prezentat Camerei Reprezentanţilor şi Senatului de 
Henry kKissinger, dovedind autorităţilor că “nevoile 
populațiilor din lumea a treia în raport cu resursele 
naturale ale lumii întregi vor pricinui probleme grave, 
care ar putea cauza mari greutăți Statelor Unite şi 
intereselor sale în celelalte continente”? 

R. D. Putnam, profesor de la Harvard, după ce 
întreprinse câteva investigații asupra motivelor de 
“nefericire” ale omului american, ajunse la concluzia 
că, în ciuda progreselor economice făcute în ultimii 10 
ani, indivizii sunt mai puțin mulțumiți şi mai puţin 
fericiți ca în 1990 şi mult mai nefericiți decât acum 30 
de ani. “Fericirea indivizilor” sau “Capitalul social” a 
scăzut, după cunoscutul profesor, din următoarele 
motive: a) acum muncesc mai mult, câştigă mai mult şi 
cumpără tot mai mult; b) se ocupă tot mai puțin de 
relațiile inter-individuale (nu mai frecventează 
reuniunile politice, nici cluburile, invită tot mai puțin 
rudele şi prietenii când sărbătoresc ceva), c) în timpul 
cinei conversațiile sunt tot mai reduse; d) a scăzut la 
jumătate interesul! de a protesta, de a sugera îmbunătățiri 
la lucru; €) în ultimele alegeri numărul votanților a 
scăzut tot mai mult; £) a scăzut asistenţa la slujbele 
religioase (cam 12%); g) părinţii nu mai merg în 
vacanţă cu copiii (30% mai puţin ca în decada 1970); h) 
stau mult mai mult în fața televizorului şi acest lucru le 
răpeşte timpul de conversație cu soția şi copiii, iar 
manifestările de dragoste au scăzut mult. R. D. Putnam 
şi ceilalţi investigatori îşi exprimă profunda îngrijorare 
când amintesc de cartea comunistului Djilas (Nu numai 
cu pâine trăieşte omul) scrisă în timpul regimului Tito. 
Îşi manifestă mirarea şi, în acelaşi timp, întristarea, 
deoarece trebuie să accepte că deteriorarea stilului de 
viață spirituală este determinată de perfecționarea 
nivelului ideologiei democrate. Prof. Putnam nu are 
curajul s-o spună în mod limpede, dar dă a înțelege că 





26 Literalmente s-a putut citi: “Va fi mai eficient şi mai 
practic dacă aceste contribuții economice s-ar întrebuința 
pentru un control al creşterii populaţiei decât să se procedeze 
la urcarea investițiilor prin inversiuni directe («în risc») 
pentru proiectele de mărire a energiei şi industrializării 
țăritor «înapoiate»”. 

27 În anul 1991 a avut loc o întrunire secretă a grupului 
“Bilderberg”. Reuniunea, desfășurată în Germania, a fost 
condusă de bancherul Rockefeller, însoţit de fostul Secretar 
de Stat Kissinger. Scopul: să-l atragă în mreje pe H. Kohl şi 
să-lconvingăa conduce restul Europei cu ideea''Comunităţii 
Euro-Atlantice, ca prim pas spre Noua Ordine Mondială”, 
Textul intervenţiei iu; Rockefeller a fost publicat în revista 
Minute (19.V1,1991):“Suntemsecunoscători lui Washinglon 
Post, New York Times şi Times Magazine, precum şi a altor 
publicații ai căror directori au aşteptat această reuniune 
importantă şi au respectat promisiunea de a fi discrete şi a 
nu publica nimic timp de patru decenii”, Declaraţia a fost 
semnată de David Rockefeller... Deci un timp îndelungat 
presa a ținut ascunse activităţile și planurile Grupului 
Bilderberg! 


pie i Pai Ob On cr <  ru PP n a. 


PUNCTE CARDINALE 





acum nodala a puterii democratice - mass-media - este 
principala pricină a degradării culturale şi a dispariției 
treptate a echilibrului interior 

Acum 50 de ani Heidegger * scria: “Această 
Europă amăpită şi minţită în mod mizerabil, şi mereu 
dispusă ase înjunghia pe sine, zace acum Între teascurile 
reprezentate de Rusia şi America. Ambele, Rusia şi 
America, sunt identice din punct de vedere metafizic: 
aceeaşi frenezie dezolată a tehnicii descătuşate şi a 
organizării fără rădăcinile omului de rând. Când va fi 
cucerit cel mai îndepărtat colț al globului pentru a fi 
exploatat economic, când orice eveniment, în oricare 
parte şi în orice moment, va fi accesibil cu cea mai mare 
repeziciune; când vom putea «experimenta» în mod 
simultan un atentat contra unui rege în Franţa şi un 
concert simfonic în Tokio; când timpul nu-i altceva 
decât rapiditate, momentaneitate şi simultaneitate, iar 
timpul ca istorie va fi dispărut din existența tuturor 
popoarelor, când boxeurul va fi considerat ca o mare 
personalitate; când se va considera ca un adevărat 
triumf faptul de a reuşi să se adune milioane de persoane 
într-un meeling - atunci vor răsuna, ca o fantasmă între 
aceste umbre, întrebări precum: Pentru ce? Încotro? Şi 
după aceea, ce?”. 

După Freud şi Neumann, individul actual aproape 
că nu se mai poate opune la distrugerea valorilor 
întreprinsă în mod evident de către ““umbră”. Aceasta se 
pare că profită de forțele morale slăbite şi de zdruncinarea 
credinţei omului de rând în Dumnezeu. “Umbra” sau 
puterile răului ştiu prea bine că nu vor putea distruge şi 
înlocui Lumina, dar lucrează în mod mefistofelic pentru 
a “umbri” tot mai mult spațiul Luminii cu ajutorul 
falsificării realițății şi introducerii confuziei, incoerenţei 
şi ambiguităţii în viaţa de toate zilele (de alttei, aceste 
“penumbre” caracterizează conduita indivizilor 
schizofrenici şi anumitor persoane care sunt pe cale de 
a intra în demenţa precoce). Aşa se explică şi motivul 
pentru care alcoolul, marihuana, cocaina, heroina etc. 
au atâta succes, nu numai în aulele universitare, ci şi în 
licee, birouri, cluburi sportive etc. 

Heidegger a detectat, cu o vedere limpede, treptata 
pierdere a percepției subiective care ne permite păstrarea 
“conştiinţei veghetoare”, adică posibilitatea de 
flexibilizare constanță a articulaţiilor care uşurează 
formarea conceptelor şi ideilor. În mod paralel, omul de 
rând suferă de o ciudată “ruginire” a capacității 
intelective de păstrare a spiritului obiectiv în timpul 
încorporării stimulilor, ideilor şi conceptelor provenite 
şi sugerate din afară. Persoanele suferă de o evidentă 
diminuare a lucidităţii mentale. După Heidegger, omul 
comun nu mai are posibilitatea de a se “hrăni” 
spiritualmente, aşa cum se întâmpla acum 70 de ani, 
când se putea cultiva şi îmbogăţi din ideile unora ca 
Bergson, Scheler, Marcel, Maritain, Guitton, 
Sertillanges, Aron, Gilson, Lersch, Gentile, Croce, 
Papini, Sciacca, Chesterton, Tillich, Santayana, 
Guardini, Jaspers, Huizinga, Eliade, Noica, Ortega, 
Unamuno, D'Ors şi alții. Gânditorii actuali, 
înregimentați intereselor ideologice şi dornici a fi 
etichetați drept “post-modernişti”, “internaţionalişti”, 
“globalişti” etc., “produc” idei şi le publică pentru 
“consumul” mulțimilor (mulţimi care se mulțumesc cu 





28 M. Heidegger, Finfiihrung in die Metaphysik, TUbingen, 
1953, pp. 28-29. 

29 Una dintre numeroasele Asociaţii de Psihologie 
Americană a publicat de curând o listă întreagă de Instituţii 
americane care consumă '“sub-produsele” cocainei, cu 
aceeaşi (recvențăcu care se fumează sau se bea cafea, Acum 
trei ani, o anchetă făcută între senatorii și “reprezentanţii” 
(deputaţii) americani a relevat că 30% consumă cocaină.,, 





biografiile oamenilor politici, ale celor îmbogățiți peste 
noapte, ale artiştilordecinema, '“*modeielor”, ziariştilor, 
aventurierilor, fobaliştilor şi boxerilor)... 

Aşadar sărăcirea capacității şi talentului de a scrie 
se pare că este determinată şi generată de calitatea 
cititorilor, iar aceştia, la rândul lor, nu mai sunt în stare 
să “judece” şi să “pătrundă” în mod raţional ideile şi 
creaţiile autorilor de talent. 

Ar mai fi încă încă o cauză care contribuie la 
diminuarea lucidității mentale: e vorba de ridicarea la 
cub a importanţei unui verb; “a adapta”. Mentalitatea 
mercantilizantă sugerează că una dintre condițiile 
principale ale succesului, triumfului şi fericirii este 
capacitatea de adaptare, dar nimeni nu aminteşte că, o 
dată cu triumful, individul îşi face un bilanț şi-şi dă 
seama de involuntara şi tăcuta acceptare şi asimilare a 
unor obişnuinţe şi “obiceiuri” încorporate pe nesimţite 
în noul stil de viață. Şi-şi face tăcute reproşuri când 
recunoaşte că- pentru a fi “acceptat” de ceilalți -a primit 
să îmbrace în haine de toleranță şi “înțelelegere” anumite 
excese negative, pe care noua ambianţă le decretase ca 
fiind “calităţi alese”. Ar dori să revină, să fie din nou 
liber, fără “satisfacția” adaptării şi asimilărui. Se 
întâlneşte, însă, cu rezistențele unor sentimente de 
frică, cu idei de singurătate şi neputinţă. “Anomia” îi 
cauzează atrofierea voinţei de a pândi coerent. Bănuieşte 
că, reuşind să analizeze obiectiv situația în care se 
găseşte, ar putea atinge o frontieră de ambiguitate, care 
l-ar putea ciocni cu adevăruri transmise amfibolic şi 
umbrite de aporii. 

Are asttel senzația că este obligat de tăcuta 
atotputernicie a globalizării să accepte “gândulunic” şi, 
în acelaşi timp, să-şi îngroape definitiv voința de gândire 
independentă. 


Ovidiu GĂINĂ 





30 Atât Ortega y Gasset, cât şi Bergson amintesc de un 
aspect nu prea pozitiv al “adaptării”; când e obligat să 
schimbe orașul, ocupaţia sau ţara, individul trebuie să se 
adapteze. Nu numai că i se sugerează nevoia de a se adapta, 
ci oarecum îl şi obligă împrejurările şi noile ocupaţii. Când 
insă ființa omenească este obligată să renunțe la libertatea 
de care depinde însuşi stilul de trăire spirituală şi echilibrul 
psihomenţai, atunci “adaptarea” are mai curând caracterul 
unei tiranii. 










PUNCTE CARDINALE 
PENTRU O EUROPĂ UNITĂ A NAȚIUNILOR 


Claudiu TARZIU 


Sâmbătă, 21 iulie, a doua zi de Sfântul ilie, când la monumentul de la Sâmbăta 
erau comemorați martirii căzuți în lupta de rezistență din Munţii Făgărașului, undeva, 
în Țara de Jos, se stingea din viață, după o lungă şi grea suferință, lon Paragină, unul 
din ultimii supraviețuitori ai luptei de rezistență din Munţii Vrancei. Se născuse în 
1919, în comuna Crucea de Sus, județul Vrancea, fiind al şaptelea copil (din zece) al 
unei familii de răzeşi din această regiune, familie care şi-a dat cu prisosință oboiul de 
jertfă şi suferință la vămile secolului XX: un frate, Cristea, ucis în luptele cu 
Securitatea; altul, Costică, arestat şi trecut prin infemu! de la Pitești; iar alți opt membri 
ai familiei arestaţi şi maltratați de Securitate pentru vina de a nu fi denunțat pe 
“banditul” care se refugiase să lupte în munţi. Absolvent al Facultății de Litere şi 
Filozofie din Bucureşti a intrat în lupta de rezistență anticomunistă în mai 1948 şi a fost 
arestat, prin trădare, în octombrie 1949. A trecut prin anchetele cumplitei Securități din 
Galaţi şi apoi judecat şi condamnat la muncă silnică pe viață. A executat 15 ani de 
temniță şi s-a eliberat, împreună cu toți deținuții politici, în 1964. După eliberare s-a 
stabilit în satul natal, s-a căsătorit şi a dus o viață modestă de lucrător agricol. A 
participat la multe din manifestările Asociaţiei Foştilor Deținuți Politici, iar în 1995 a 
ridicat, în curtea bisericii din sat, pe propria-i cheltuială, o troiță întru pomenirea 
camarazilor iui ucişi de Securitate sau morţi în închisori. Un om care şi-a făcut pe deplin 
datoria. 

Dumnezeu să-l odihnească în ceata drepţilor Săi. 


Înziuade 11.06.2001 ne-a părăsit Nicu Păun, luptător “sub faldunle tricolorului” 
ŞI “pe baricadele” unui ideal căruia ; s-a dăruit cu trup şi suflet. A văzut lumina zilei 
la 18 mai 1912 în Buzău, fiind al 3-lea copil din cei 6 cu care Dumnezeu a binecuvântat 
casa rotarului Păun. In anul 1930 intră în Mişcarea Legionară, îl cunoaşte pe Căpitan, 
de care nu se mai desparte până la moartea acestuia, fiind unul dintre apărătorii lui în 
procesul din 1938. Frământările vremii şi zbuciumul generației lui sunt descrise în 
cartea Un so/dar pe baricada idealului tegionar. Profesează avocatura la Buzău. 
Concentrat ca ofițer de cavalerie, îşi face datoria, luptând pe frontul de Est și fiind 
decorat cu mai multe medalii. Trăirile din această perioadă sunt evocate în cartea Sub 
Jaldurile drapelului tricolor. Întors din război, se alătură celor al căror crez era lupta 
anticomunistă, rămânând un tenace luptător pentru apărarea Bisericii şi Patriei. Îl 
găsim în fruntea unui grup din Munţii Buzăului. Au urmat ani grei de închisoare, dar 
nimic nu l-a putut abate de la visul lui. Acest vis, cu strălucirile sau căderile lui, este 
evocat în a 3-a carte, Muntele speranței. Întors acasă după 1964, îşi păseşte familia la 
Braşov, munceşte ca muncitor necalificat, încercând în paralel să-şi scrie amintirile, 
„dar manuscrisele îi sunt confiscate de Securitate. Evenimentele din 1989 îl găsesc 
„preocupat să organizeze la Braşov A.F.D.P.R;; în 1993, impreună cu alți fruntaşi 
legionari, înființează “Partidul Pentru Patrie”. În septembrie 1999 a ridicat o măreață 
cruce din marmură, care va rămâne mărturie a iuptei pe care legionarii au dus-o 
împotriva comuniştilor. 
Dumnezeu să-l odihnească în pace. 


AP NICOLAE MOROAICĂ 


Nicolae Moroaică, unul dintre cei mai constanți sprijinitori ai Punctelor cardinale 
de-a lungul vremii, se născuse la 5 decembrie 1919 în com. Bobda, plasa Jimbolia, 
jud. Timiş (astăzi sat component al com. Cenei), în familia țăranilor români de 
confesiune ortodoxă Ioan şi luliana. După 4 clase de liceu teoretic („C. D. Loga”), a 
urmat cursul superior al liceului industria! cu profi] de construcţii, obţinînd diploma 
de „conductor arhitect”. În 1936 a intrat în F.D.C. (er. 71), iar în anii următori a avut 
şansa să cunoască elita lumii legionare. A suferit prima arestare în 1938, iar în 1940 
a devenit șeful grupului 71 F.D.C. În 1945 a fost arestat, figurînd, în anul următor, în 
procesul grupului „Ion Constantin” (condus în Banat de ing. Gh. Brahonschi). A reuşit 
să evadeze de la Siguranţă şi a stat ascuns pînă la convenția încheiată de N. Pătraşcu, 
cînd s-a prezentat autorităţilor. A avut şansa să poată părăsi ilegal țara, în urmă fiind 
condamnat de comunişti, în contumacie, la 31 de ani de închisoare. Stabilit în 
Germania, aținut legătura cu camarazii refugiați şi a luat parte la activitatea anticomunistă 
a Exilului. După 1989, a urmărit îndeaproape, cu suflet tînăr şi înflăcărat, încercările 
de reconstrucție a dreptei creştine, fie în plan politic, fie în plan publicistic. Moartea 
i s-a tras dintr-un accident banal, urmat de o săptămînă de eforturi medicale inutile. A 
fost înmormîntat fără fast (Şi în prezența unei singure familii de români!), la 11 iulie 
2001, în localitatea Lanzhuth (aprox. 40 km de Munchen). Îşi dorise să fie înmormîntat 
în comuna natală, alături de părinţi, dar tutorele numit de autorități pentru înmormîntare 
a refuzat să-i îndeplinească această dorință. Totuşi, acasă, moartea i-a fost anunțată 
timp de trei zile prin clopotele bisericii, inclusiv în momentul înhumării din Germania, 
într-o zi de miercuri, la ora 14.30 (ora României). 

Dumnezeu să-l odihnească alături de ai lui, 


QP CONSTANTIN GOȚIA 


Fiu de învățători, Constantin Goţia s-a născut în ziua de 15 februarie 1925 la 
Vințu de Jos, dar, după cîţiva ani, familia s-a mutat la Alba lulia, unde copilul va urma 
O bună parte din anii de şcoală. A început studii de Drept la Cluj, dar a trebuit să le 
abandoneze după un an, în vâlmăşagul vremurilor, așa cum se va întîmpla mai tîrziu 
şi cu Academia Comercială, întreruptă în anul JI. A făcut 5 ani de închisoare sub 
comunişti, trecînd pe la Canal, Poarta Albă, Peninsula. Eliberat în 1954, s-a căsătorit 
cu fosta colegă de studenție şi prietenă Maricica Mărginean, care l-a aşteptat în toți 
aceşti ani cu dragoste şi credință. S-au stabilit la Aiud şi au avut trei copii. Cu toate 
greutăţile vieţii, Constantin Goţia a găsit puterea de a-şi relua şi definitiva studiile de 
Drept. În 1976 se va reîntoarce, cu familia, la Alba Iulia, unde a lucrat ca economist, 
pină la pensionare. A fost un model de camarad, de saj și de tată, murind împăcat cu 
soarta şi cu Dumnezeu, vrednic de toată pomenirea 
Odihnească-se în pace! 


August 2001 NR. 8/128 PAG. 7 








Fărăa fi unun fân al Uniunii Europene, nu pot ignora, totuşi, avantajele pe care le prezintă o Europă 
Unită. Atitudinea pe care o adoptăm faţă de UE trebuie să izvorască dintr-o dreaptă cumpănire a părților 
sale bune şi rele. 


Este greşit să înțelegem prin UE doar circulaţie fără vize şi locuri de muncăbine plătite în străinătate, 









cum este contraproductiv să atacăm orbeşte, în necunoştință de cauză, ideea însăşi de Europă Unită. De 
aceea, înainte de a ne exprima poziţia, este nevoie să trecem în revistă argumentele pro şi contra UE. 

In linii mari, proiectul “Statelor Unite ale Europet” (o copie după SUA, cu vechi rădăcini masonice) 
a fostgîndit pentrua dilua diferențele socio-culturale dintre națiuni ŞI pentru a impune un guvem comun. 
Intr-o astfel de formulă, nimeni nu se mai putea opune unor legi şi decizii menite să legalizeze aberaţiile 
sexuale, săniveleze culturile specifice națiunilor, să neutralizeze puterea credinței creştine, să desființeze 
granițele, să impună o monedă oficială unică etc. Era un pas decisiv spre globalizare. 

Pare-se că, între timp, instinctul de apărare al națiunilor s-a deşteptat şi au început să apară probleme 
în desfăşurarea concretă a planului iniţial. Unele state, cum este Norvegia, nu au acceptat să facă parte 
din UE, Altele, ca Marea Britanie, nu vor să renunţe la moneda lor naţională în favoarea Euro. Germania 
se teme că primirea țărilor foste comuniste în UE va provocaun şoc social de proporții în țările dezvoltate, 
care vor fi invadate de forță de muncă ieftină din Est, cerînd în consecință aminarea integrării esticilor 
în UE, pînă la revigorarea economicăa statelor respective. Forțele naţionaliste din țările componente ale 
UE — sau pe cale să adere la uniune — au o popularitate crescîndă. 

Totuşi, procesul de “europenizare” continuă, şi nu oricum, ci pe baze ideologice şi practice de stînga. 
E firesc, întrucit majoritatea țărilor din uniune sînt cîrmuite de partide de stînga. În fapt, ceea ce n-a reuşit 
să desăvirşească Rusia bolşevică, prin extinderea comunismului în toată Europa, încearcă să facă acum 
cabinetele celor mai putemice state europene. Un nou imperialism sub paravan comunitar, ateu şi 
disprețuind unicitatea identitarăa neamurilor, care cucereşte folosind, de această dată, arme economico- 
financiare. | 

Mă îndoiesc că UE va putea fi clădită în întregime pe fundamente stîngiste. Pentru că stînga suferă 
structural de anumite tare care»i sînt potrivnice — şi chiar fatale— de la un moment dat încolo. De-a lungul 
istoriei, stinga s-a dovedit oportunistă, fără principii, populistă, agresivă cînd i-au fost amenințate 
interesele, atee, egoistă sub masca generozității, lacomă şi exclusivistă. De asemenea, după cum este 
evident din comportamentul stîngist al! UE de pînă azi, statele aderente îşi pierd — de facto dacă nu de 
jure — suveranitatea. Organismele de conducere ale uniunii dictează şi în privinţa politicii inteme a 
statelor membre. Cazul Austriei este relevant. Adică, stînga europeană suportă democrația numai cînd 
îi este favorabil rezultatul jocului electoral. Cînd un exponent al dreptei — ca Haider — este propulsat în 
scaunul puterii de către electorat, atunci democraţia nu mai este bună, iar țara în care se întîmplă 


sertiză = i <a : TIP piere = gara Bârza, „Tm Pie PRL am Ni emită = = 
„evenimentul ese somată să acţioneze dictatorial pentru a stopa accesul la guvemare al dreptei, sub 
2.2 4 re ] d. 4 -. = o . 

































Pe a „ameninţarea izolării. E dai ă | | IP: i 
„Toate acestea, nune sînt spuse de către susținătorii aderării României la UE. Cum nu ni se dezvăluie 
„nici cît ne va costa din punct de vedere strict financiar. În UE se împart pieţele pe produse şi state, iar 
noi vom fi siliţi să producem, de pildă, atîta grîu cît vrea UE, ori să ne închidem întreprinderile care le 
fac concurență unora din statele cu vechime în UE. Probabil că, în compensație, ni se va lăsa şi nouă cîte 

În pofida acestei stări de [ucruri, România nu-şi poate permite să respingă UE. Uniunea are puterea 
sănesprijine financiar, ne poate garanta piața pentru anumite produse (şi ştim cît de stabe sînt exporturile 
românești acum), este în măsură să ne înlesnească mult rîvnita liberă circulație în spațiul european şi ne 
poate asigura un climat de siguranță a frontierelor. Mai ales dacă ideea de a crea o forță militară comună 
se va concretiza, deși ea nu este de acceptat dacă va fi construită prin desființarea armatelor naționale. 
De altfel, unul dintre pilonii UE — Franța-—a anunțat ferm că nu va tolera pierderea suveranității sale (prin 
crearea unei federații de state europene), nici nu-și va lăsa securitatea în seama unei armate a UE. 

România este obligată să-şi ia toate măsurile de siguranță față de cel mai temut şi avid vecin — Rusia. 
URSS începe să se reconstruiască, sub aparențele democrației, prin lărgirea Uniunii Rusia-Belarus cu 
alte două state: Republica Moldova şi Ucraina. Nimic nu ne îndreptățește să credem că Rusia îşi va opri 
expansiunea [a granițele României, în cazul cînd țara noastră nu va fi în sfera de influență a UE şi/sau 
aNATO, Într-o atare conjunctură cu o securitate națională şubredă şi fără vlagă economică, UE apare 
ca o variantă de ieşire din impas, chiar dacă una de compromis. 

Soluția ideală — pentru care România este obligată să militeze şi să acționeze prin mijloace 
diplomatice — ar fi ca Uniunea Europeană să se prefacă într-o Europă Unită a Naţiunilor, crescută dintr- 
un demers întemeiat pe principiile dreptei creştine. Atunci, n-ar mai exista pericolul pierderii identității 
naţionale — care incumbă credința, cultura, limba, tradiția specifică fiecărei națiuni, Prin urmare, nici 
România nu ar mai avea rezerve în a adera. O Europă Unită pe principiile fundamentate ale dreptei 
creștine ar garanta respectul națiunilor una pentru cealaltă, un sistem de funcţionare eficient, onest şi 
stimulativ. Europa Unită a Naţiunilor nu înseamnă un conglomerat de țări lipsite de identitate națională, 
ocîrmuite de funcționari de obediență masonică, ci un spațiu al statelor-naţiuni cu relații speciale între 
ele. Numai dreapta creștină percepe, apreciază la justa valoare şi ocroteşte unicitatea conferită de 
Dumnezeu fiecărei națiuni. 

Construirea de către dreapta creştină a Europei Unite ar crea premisele regăsirii de către Europa a 
sufletului său milenar, rătăcit sub forța pragmatismului dominator, Bisericile Europe: occidentale sint 
tot mai goale, iar vieţile personale neglijează — cînd nu exclud de-a dreptul — trăirea creștină. Doar dreapta 
este capabilă să inlesnească o conlucrare între marile confesiuni creştine, pentru un suflet creștin al 
) Europei. Și aici subliniez că integrarea europeană nu este împiedicată, așa cum unii lătră: ai opiniei 
4 publice susțin, de către Ortodoxie. Ortodoxia îi deranjează numai pe stîngiştii din UE, pentru că este un 
i element fundamental al identității naţionale a popoarelor din Balcani. 

În realitate, Ortodoxia ar trebui să joace un rol major în construcția Europei Unite. Cheia de boltă 



















Ş a reconcilierii și impreună-lucrării popoarelor europene nu este nici banul, nici mișcarea New Age, nici 
simpla voinţă politică. Numai credința creștină cea adevărată poate fi, cu forța transfiguratoare a ordinii 
j ei morale. Altfel, riscăm să asistăm la no: confruntări sînperoase, jar ce se întemeiază pe opresiune, ură 
şi sînge nu este nici legitim, nici durabil 

















PAG. 8 NR. 8/128 August 2001 





PI da ee CI 
Ei să băi 2 i Ş 








ui a N PA i În = 
mi 5 i N A Ala A 
DD EI EI 1 CI 


PUNCTE CARDINALE 


PIECE MEE PI U3 DI ca 
prd vre L Sa 





Indosarierea electronică — principalul instrument 
de supraveghere şi control în slujba dictaturii mondiale 


DEMOCRAȚIA ȘI PROGRESUL 


Cu adevărat am ajuns a afirma că trăim într-o lume în 
care viețuirea trupească şi cugetul trupesc (viciat) sunt la 
rang de cinste. O lume în care ne împlinim voile după trup, 
o lume în case “cel ce a fost prins în parte de dorinţa ei şi 
s-a împreunat cu ea nu mai poate scăpa din brațele ei până 
ce nu-l va dezbrăca pe e] de viața lui. Şi cândîl va dezbrăca 
pe el de toate şi-l va scoate din casa lui, în ziua morţii lui, 
atunci o va cunoaşte că este o amâăgitoare şi o înşelătoare” 
(Sf, Isaac Sirul)!. Aceasta este lumea păcatului, ostilă 
lucrării duhovniceşti şi prezenței lui Dumnezeu în ea, un 
fals simbol al une; dorite libertăţi, în fond o orbire şi o 
limitare unilaterală pe care o produce patima. 

Coloraturile politice actuale (fidele marilor puteri ale 
acestei lumi) ne duc cu gândul lao desăvârşire a democrației, 
a încadrării într-un sistem de evoluție perfect creat după 
patimi şi interese potrivnice legii lui lisus Hristos (vezi / 
Cor. 1, 17-25). Aceştia “nu văd începutul din care curg 
toate nenorocirile, pentru că privesc la lumina propriei lor 
rațiuni căzute şi nu la lumina lui Dumnezeu, îndrăznind 
să-şi introducă rânduielile lor în rânduielile Sfântului 
Duh. Din această cauză rânduielile cereşti s-au făcut 
pământeşti, cele duhovniceşti — trupeşti, cele sfinte — 
păcătoase, cele înțelepte — neghioabe, Iată unde e cauza 
destrămării generale, cauza căderii creştinismului, a căderii 
morale ce precede întotdeauna ruina civilă” (Sf. Ignatie 
BriancianinovY, 

Creată de Dumnezeu ca o grădină a Raiului, omul a 
făcut din lurme o extensie a iadului, în care legile sale (ale 
omului) dau curs libertinajului, o lume ce-şi iubeşte 
pătimaşii şi-şi devorează consumatorii. o lume în care 
omul devine (se face) demon pentru cei dinjur. Când astfel 
de oameni ajung să guverneze lumea, atunci democrația 
şi-a împlinit rolul în demonocrație, unde organizaţiile 
superstatale îşi rânduiesc şi aliniază adepții spre o nouă 
ordine mondială şi întâmpinarea stăpânului lor, Antihristul. 


ÎNCEPUTUL SFÂRȘITULUI 


Atunci va veni sfârşitul când lumea înfometată! va 
striga: “Vrem un stăpân!”, iar el nu va întârzia să apară. 

“Apostolul zice: «Să nu vă amăgească cineva pe voi, 
că va veni întâi depărtarea (de credinţă) şi pe urmă se va 
arăta omul păcatului, fiul pierzaniei, potrivnicul, care se 
va înălța mai presus de tot ce zice Dumnezeu, sau 
închinăciune, așa incât săşadăel în biserica lui Dumnezeu». 
Dar nu în Biserica cea Ortodoxă, ci în cea iudaică, pentru 
că nu de la noi, ci de la iudei va veni. Nu pentru Hristos ci 
împotriva lui Hristos şi a celor ce sunt ai Lui. Şi apoi se va 
arăta cel fără-de-lege, a cărui lucrare va fi cu lucrarea 
satanei și puterea diavolului: semne şi minuni mincinoase 
va face cu fermecătorii, cu nedreptate în cei pieritori; pe 
acesta Domnul îl va omori cu duhul gurii Sale şi-l va strica 
cu venirea arătării Sale. Deci nu diavolul se va face om, ci 
Om se va naşte din curvie şi va plini toată lucrarea satanei” 
(Sf. loan Damaschin) + 

Din punct de vedere al voinţei politice, cele de mai sus 
suntorealițate. Deja unele cercuri “iluministe” (masonice) 
au creat şi promovează infrastructura unei dictaturi 
mondiale, care cu orice mijloace și sacrificii încearcă să 
forțeze guvernele să accepte anumite acorduri care vor da 
putere de urmărire şi reprimare a oricărei reacţii de 
împotrivire, 

Evoluţia computerelora ajuns lanivelul dorit, oferind 
din punct de vedere tehnologic posibilitatea creării unei 
uriașe bânci electronice de informaţii, în care pot fi 
catalogate, păstrate şi modificate datele tuturorcetăţenilor, 
ușurând astfel] urmărirea la nivel planetar, 


1 Sf. Isaac Sirul, Filocalia, vol, LO, p. 426, Ed. IBMBOR, 
Bucureşti, 1981. 

2 Sf. Ignatie Briancianinov, Cuv despre moarte, Ed. 
Ileana, Bucureşti, 1997, pp. 6-7 (nt. 4), 

3 După criză vine dictatura, ieromonah Iosif Paşca, iul, 
1998, 

4 Sf. loan Damaschin, Pentru antihrist, din cartea a IV-a, 
cap. 26 (vezi "Sfârşitul omului”, monah Zosima Pascal, Ed, 
Credința Strimoșească, 1998, pp. 83-84), 

5 Biserica Ortodoxă Română osândeşte masoneria ca 
anticreştină și o anatemizează prin măsuri luate de Sf. Sinod 
în anul 1937, 


Dispariţia progresivă a diversităţii a devenit azi 
amenințarea principală. Nivelarea caracterelor, relativizarea 
credinţei (ecumenism, New Age), conversia culturilor spre 
o “civilizație mondială” constuită pe tot ceea ce poate fi 
mai comun Şi lipsit de divinitate, nu prevesteşte decât 
tendința creării unei noi împărății. 

Sfântul loan Teologul, în Apocalipsă, ne arată trei 
trepte spre împlinirea sfârşitului (vezi Apoc. 13, 11-18 şi 
17,9). Prima treaptă constă în faptul că la un moment dat 
Cineva va impune un sistem de schimb (economic)controlat 
la nivel mondial, încât nimeni nu va mai putea fi liber să 
vândă sau să cumpere nimic, dacă nu se va ralia acestui 
sistem, In cea de-a doua treaptă, acest sistem economic 
mondial va cere ca toți cei ce doresc să vândă sau să 
cumpere, să primească în mod concret pe mâna lor dreaptă 
sau pe frunte un semn gravat. În treapta a treia, pe acest 
sistem gravat va fi cuprins numărul “666”, care nu este un 
număr oarecare, ci numărul omului- Antihrist. 


NUMĂRUL FIAREI 


Până în anul 1970, omenirea nu a avut nici o problemă 
cu acest număr. Atunci, în SUA, a apărut pentru prima dată 
Şi a început să fie pus în aplicare (ca experiment) într-un 
sistem economic bazat pe folosirea unei castele electronice. 
Pe fiecare cartelă exista un număr de cod pentru fiecare 
posesor, număr care era scris cu o nouă unitate de măsură, 
tip cod-bată, cu un nou mod de calculare (ce va fi explicat 
mai)jos).Cu surprindere s-a descoperit atunci că în interiorul 
numărului de cod al fiecărei persoane era cuptins numărul 
666 (la cifrele de control). Reacțiile din partea lumii au fost 
putemice şi, în urma boicotului de către credincioşi, 
companiile au suferit pierderi enorme. De atunci s-a început 
sistematic să se ascundă adevărul. 

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Elene a emis o 
circulară (nr, 2626/07.04.1997) adresată poporului grec, 
care în Duminica Ortodoxiei din 1997 a fost citită în toate 
bisericile şi mănăstirile din Grecia“. De asemenea, numeroşi 
credincioşi ortodocşi au demonstrat, în fiunte cu preați de 
parohii şi călugări, în repetare rânduri, împotriva acordului 
Schengenşi a noilor buletine impuse de Uniunea Europeană. 
In susținerea Sf, Sinod Elen şi a populaţiei Greciei, călugării 
din Sfântul Munte Athosauemisoadouacirculară (comună) 
de acest fel, la data de 21.08/03.09.1997. 

Una din cele mai importante aplicaţii ale tehnologiei 
moderne sunţ sistemele de recunoaștere automată, prin care 
culegerea, codificarea şi prelucrarea datelor devin extrem 
de eficiente. Sistemul de simboluri barate (bar-code) este o 
metodă de codificare a informaţiiloi” despre persoane, 
obiecte şi diferite produse comerciale, uşor de citit de 
sistemele de identificare computerizate (scanner). “Citirea” 
numărului se face prin trecerea pe deasupra codului barat a 
unei raze subțiri de laser, care este reflectată în mod diferit 
în funcție de liniile negre sau albe conținute de fiecare cifră. 
Succesiunea de linii albe sau negre este unică fiecărei cifre 
zecimale (0-9), jar ansamblul de bare şi spații care alcătuiesc 
codificareaunei ci fre zecimale se numeşte caracter. Fiecare 
caracter este format din şapte unități de măsură denumite 
module (dimensiunea unor linii - Par, iar a unui spațiu - 
space). În procesul de decodare, barele negre vor genera un 
impuls electric negativ, iar cele albe unul pozitiv. Aceste 
impulsuri sunt module în lățime (Pulse Width Modulationi), 
adică computerul primeşte impulsuri de un anumit interval 
în funcţie de lățimea barelor albe şi negre ale etichetei. 
Trenul de impulsuri analogice, pozitiv — negativ, va fi 
trânstormat de computer în semnale “0” pentru spații libere 
şi “1” pentruspații negre, Odatăcu decodificarea lanţului de 
impulsuri, computerul controlează măsurătorile de timpale 
fiecărui impuls, comparându-le cu cele standard, şi astfel 
recunoaște numărul care a fost codificat pe etichetă“. 

In prezent, sunt două tipuri de codificare: UPC-A (Cod 


6 Ulterior a fost publicată în revista Sf. Sinod Elen, Pros ton 
Lao (Către popor), nr. 2), aprilie 1997, 

7 Fiecărui număr codificat îi corespunde un ansamblu de 
informaţii referitoare la persoana, obiectul sau produsul 
respectiv. 

8 Sun trei forme de codificare pentru fiecare cifră (A, B şi C) 
ce pot [i combinate între ele, Amânunte tehnice în La apusul 
libertăţii, ieromonah Hristodul Aghioritul, Ed, Sophia, 1999, 
sau în Apocalipsa 13 = sfârşitul libertăţii umane, ing. Mircea 
Vlad, Axioma Edit, 1999. 











“Păcatul îşi are cea mai mare putere 
asupraomuluitocmai luândprilej dela funcția 
lui de stăpânitor. Coborârea merge aşa de 
departe, mai ales în zilele noastre, încâ! aven 


azi state cu totul atee; împărăţiile acestea nu 
maisuntîn Slujba lui Dumnezeu, ci au devenit 
satanice, stând în slujba lui antihrist”, 


Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae 


Universal de Produs) pentru SUA şi Canada şi EAN-13 
(Numerotarea Europeană a Articolelor pentnu Europa şi 
restul lumii). Dintre aceste două tipuri, cel de-ai doilea va 
fi tolosit pentru stabilirea unui Cod Nurneric Matricol 
Unic (C.N.M.U.) pentru fiecare individ, cod ce urmează 
a fi înscris pe noile cartele de identitate (fig. 1 şi 2). Se 
observă cum la începutul, mijlocul şi sfârşitul acestor 
etichete apar aşa-numitele caractere de control! (Guard 
bars sau Safety bars) sub forma unei linii duble puţin mai 
lungi, identică de altfel cu linia dublă a numărului “6”. 
Deci prin folosirea celor trei caractere de control, mimărul 
produsului este încadrat invariabil cu trei de “6”. 


MR VI 
TI MIT 


01 456749D0)236456787901 67390 29 








Fig. 1] 

Cuvântul devine informaţie, totul se digitează, se 
Supraveghează şi se controlează conform prevederilor 
sioniste (vezi Protocoalele Inţelepților Sionului). 

Sub aspectul unei organizaţii anti-teroriste, s-a inițiat 
în SUA, la Fort-Meade, un proiect universal şi 
informațional de identificare denumit ..U.C.I.D. (Logica! 
Universal Comwnication Interactive Databamk). Aparent, 
acestea se ocupă de depistarea acțiunilor teronste, dar 
principiul de bază de funcționare constă în eliberarea 
pentru fiecare individ, încă de la naştere, a unei cartele 
electronice de identitate multifuncţională ce va oferi 
posibilitatea deţinerii unui număr foarte mare de informatii 
(2000 pagini A4) despre viața particulară a individului, 
date pe care posesorul nu le va putea citi sau modifica”, 
acestea făcându-se de la centru (rețea). Ne putem imagina 
ce control se poate efectua asupra populației, mai ales cu 
ajutorul sateliților, ce pot detecta senzorii acestei cartele, 
stabilind cu precizie poziția fiecărui individ în orice 
moment, oriunde în lume, iar dacă le vom arunca nu vom 
putea cumpăra nimic, nu vom putea intra nicăieri, ca şi 
Cum ne-am pierde identitatea, fiind anulați ca persoană. 









RODERT L, VALLINGFORD, n, 
20/1234547859 


SIAVICE  RIATUI Dar Of mihu  BLODO TrPa 
UsSMC 


RANK 
HGYSGI AD 19610730 0-P9sS 
LUV 00 e: poţi i DL 


Fig. 2 






BIO-CIPUL 


Din pricina fobiei ce se va declanşa, mulți vor pierde 
aceste cartele sau le vor declara furate. în plus, pentru 
mulți dintre cunoscătorii de sott, soluția cartelei nu oferă 
O adevărată protecție a datelor personale, putându-se 
extrem de uşar “sparge” coduri şi extrage intormaţii din 
orice computer legat la rețea. 

Proiectul L.U.C.].D. prevede şi acest lucru, oferind 
soluția implantării unui bio-cip în ureche (sau la ceafă). 
Până în prezent, testele făcute pe animale, păsări şi peşti 
au dovedit o fiabilitate şi un control remarcabil, astfel 
încât se putea depista în foarte scurt timp coordonatele 
poziției acestora, Acest microcip conţine un cod dinainte 


(ai 


9 Psoiectul apare în urma votării legii anti-terorism intitulate 
Omnibus Amti-Crime Bill şi este prezentat de Jean-Paul 
Creusat şi Anthony S. Halaris în periodicul 7he Narc 
O/icer, sept.-oct. 1995, articolul “LUCID and The Counter- 
Terorism Act of 1995”, 











PUNCTE CARDINALE 


programat cu un număr unic de identitate, alcătuit din opt devineimpenetrabilă. Noul Euro-Imperiuiîşietaleazăsfidător 
cifre separate de cele trei caractere de control (cei trei de “avantajele” tehnologice şi politice avansate, dar care nu 
6”), ce poate fi doar citit şi nu şters (memorie RAM). suntaltcevadecâtsuper-programe de îndosariere electronică, 





„| Acest sistem de îngrădire a 
| nimeni să nu poată cum 
| bio-cip. LE 





Modelele folosite astăzi se numesc ““Transponder” (fig. 3) 
şi au capacitate de emisie-recepție, fiind de mărimea unui 


Paranoiti Reality: 


Doctor Patents Human 'Bia-Chip' 


(SINE II ) 


W1A1N0NS HADA NI dud Y 





Fig. 3 


Peene Sima PE) DEPP Er E ma m Aa mai i i a 


—. m got roma m 


E 
i 
[e 
| 

i 


e a d me me 
Lă 


Praeuet Vaverptet 





bob de orez. Specialiştii spun că aceste condiții constituie 
soluţia pertectă pentru localizarea cu precizie a oricărei 
ființe vi; şi astfel cei ce vor crea aceste cipuri vor putea fi 
uşor controlaţi, localizați şi supravegheați în toate mişcările. 





Ade 


InCarrea Apocalipsei, Stântul Apostol şi Evanghelist 

loan spune: “Şi eaîi s:leşte petoţi, pe cei mici şi pe cei mari, 
şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei 
robi, ca să-şi pună semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, 
încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde decât numai 
ce] ce are semnul, adicănumele fiarei saunumărul numelui 
fiarei. Aici este înțelepciunea, cine are pricepere să 
socotească numărul fiarei, căci este număr de om. Şi 
numărul este șase sute şaizeci şi şase” (Apoc. 13, 16-18). 
Oare de ce slujitorii lui Antihrist au ales tocmai acest 
număr? Desigur 666 reprezintă numele stăpânului lor. Un 
alt motiv este însă profunda însemnătate națională şi 
religioasă a numărului 666 pentru evrei, fiind încă din 
timpurile domniei lui: Solomon un simbol al puterii şi al 
impunerii vasalității asupra altor popoare, inclusiv a 
supunerilor economice. Greutatea aurului care i se aducea 
|ui Solomon într-un an era de “şase sute şaizeci şi şase de 
talanți de aur” (17 Paral. 9, 13-14). 


SUB UMBRELA POLITICII 


Demonii au încredinţat armele slujitoritor lor fideli, 
oameni cruzi, ce-şi pot distruge semenii cu sânge rece. 
Omul,cununacreației, făcut după chipul şi asemănarea lui 
Dumnezeu (Fac. 1, 26), este redus la stadiul de număr, un 
obiectce poate fi uşormanipulat de cei dornici de stăpânire. 
Cu adevărat, dragostea multora s-a răcit, iar mândria nu 
mai are loc pe pământ. În noua Europă unită (fără granițe) 
şi cu un nou regim de îngrădire, învațăturile Sfinților 
Părinți ai Bisericii Ortodoxe devin un pericol noii ordini 
mondiale, sar creştinii ortodocși vor deveni o minonitate 
uşor de controlat. Lupta de despătimire a duhovnicilor 
Bisericii Ortodoxe devine potrivnică lucrărilor de 
împătimire ale noii ordini mondiale (prin intoxicarea 
informaţiei, spectacole, filme, muzică, literatură, presă, 
reviste, televiziune, radio, emisiuni pentru copii, manuale 
şcolare, reclarne etc).'” 

După acordul de la Maastricht (1992),mai noul acord 
Schengen (1995) desființează graniţele inteme ale țărilor 
membre, în schimb granița extemă a noului teritoriu 


10“Prin păcat, patimi şi slăbiciuni omeneşti pot fimanipulate 
mase de oameni și chiar popoare”, ieroschimonah Nicon, 
M-rea Sf. Pantelimon, Sf. Munte Athos. 






control şi acțiune armată în orice moment, urmărire discretă 
a fiecărei persoane diri teritoriu, tinzând spre o centralizare 
şi o conducere ce nu poate ține cont de tradiţie sau de etnii. 
Prin eliminarea granițelor interne, aceste națiuni se vor 
amesteca, eliminându-se cultura, istoria şi limba proprie 
fiecărui neam. Inceea ce priveşte credința, se agreează ideea 
de religie mixtă (Vew-Age), un sistem ecumenic ce pare a 
fi un amestec de ştiinţă şi parapsihologie, după cum spune 
Serafim Rose!!. Refentorla acestea, teologul român Dumitru 
Stăniloe zice: “Socotesc că ecumenismul este produsul 
masonenei; iarăşi vor să relativizeze credința”?. Astfel, 
mult râvnita intrare în Uniunea Europeană (despre care se 
vorbeşte mereu la posturile TV, radio etc.) se va solda cu o 
invazie asectelor, legiferarea păcatului, cumpărarea masivă 
de tenitorii româneşti de către străini, conflicte inter-etnice, 
iar moneda va fi unică (Euro), armata va fi o armată comună 
europeană (NATO), poliţia se va transforma în Europol, 
constituțiile naționale îşi vor pierde valabilitatea, imnul de 
stat şi drapelul patriei vor rămâne o amintire istorică... 
Grăitoare în acest sens este mărturia Arhimandritului 
Ghergios Kapsanis, egumenul mănăstirii Grigoriu din Sf. 
Munte Athos; “Câțiva ar spune că acum nu mai avem Nici 
uncotropitorpăgânde înfruntat. Aceasta este însăo afirmație 
şi mai periculoasă. Cei carecomplotează împotriva libertăți 
noastre nu apar drept cotropitori, ci drept fovarăşi ai noştri 
în Uniunea Europeană. Însă care Europă? Europa în care 
conduc şi în care sunt exploatatoare câteva mari puteri, în 
spatele cărora se ascunde oligarhia. Această oligarhie vrea 
ca supuşii săi să fie robi, lipsiţi de libertate, precum «Marele 
Inchiziton» al lui Dostoievski” (12/25 iul. 1997). 


NUMELE ŞI BOTEZUL 


Fără botez nu există mântuire (Ioan 3, 5-6). Aşa cum 
numele pe care îl moştenim de la strămoşi (prin capul 
familiei) nearată neamul din care facem parte, aşa şi numele 
(prenumele) pe care îl primim la botez pecetiuieşte sufletul 
cuo identitate creştină, oferind o apartenență vie şi neîncetată 
în cadrul Bisericii şi mai ales în timpul Sfintelor Taine, 
certificând lepădarea de diavol! şi de păcatul strămoşesc în 


daucă la ide eg lareisecegllleae în aie da unei 


ființe satanice (prin încadrarea celor trei de *6”), luptătoare 
împotriva lui lisus Hristos. Este o “pecetluire” a sufletului 
cuo'“pecete străină” peste pecetea Duhului Sfânt primită la 
botez, pe care individul o capătă în momentul în care 
semnează că este de acord cu noul nume (codul). Când 
suntem pomeniţi în rugăciune la Sfânta Liturghie, Maslu 
etc. preotul pomeneşte numele noastre pe care le avem de 
la botez, nicidecum porecle sau coduri, căci Biserica este o 
comuniune a sufletelor, iar Sfintele Taine lucrează prin Har 
pentru mântuirea noastră. 

Consecința? Harul de la botez se va îndepărta, stingând 
roadele Sfântului Duh şi lipsind de mântuire respectiva 
persoană, în schimb aceasta va putea “beneficia” de toate 
facilitățile oferite de noile sisteme controlate, înrobindu-se 
de bunăvoie “stăpânului lumii acesteia”, 

Probabil] că unii vor spune: “Voi lua pecetea ca să 
trăiesc mai uşor, dar în inima mea || voi iubi pe lisus 
Hristos”. Acestora le răspunde Sfântul Vasile cel Mare (sec. 
IV) în Viaţa mucenicului Gordie: “Mulţi au încercat din 
neştire a-l ispiti pe mucenic să se lepede doar cu vorba şi să 
păstreze credința cu sufletul, aşezarea lăuntrică, căci 
Dumnezeu nu dă atenţie limbii, ci aşezăn: sufleteşti. Dar 
mucenicul Gondie era de neînduplecat, spunând:«Nu suportă 
limba cea zidită de Hristos să spună ceva împotriva 
Ziditoruluiei. Nu vă înşelați! Dumnezeu nuse lasă batjocorit! 
După gura noastră ne va judeca, după cuvintele noastre ne 
va îndreptăţi şi după cuvintele noastre ne va osândi»”, 






RAIUL SAU IADUL 


Domnul şi Mântuitorul nostru lisus Hristos ne spune: 
“Cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, şi Eu Mă 
vot lepăda de el înaintea Tatălui” (AM 10, 33). Prin aceasta 
se alungă necunoaşterea, indiferența şi neştiința, astfel că 
vinovatul nu are prilej de dezvinovăţire în fața Scaunului de 
Judecată. Acestui îndemn i-auurmat toți martirii şi mucenicii 
Bisericii noastre din primele veacuri creştine, începând cu 
arhidiaconul Ștefan (vezi Fapte Ap. 7, 54-60) şi până în 
zilele noastre, dintre care amintim pe vrednicul de sfințenie 
[lie Lăcătușu, ieromonahul Arsenie Boca, Valeriu Gafencu 





[1 Vezi Ortodoxia şi religia viitorului, ierom. Serafim Rose, 
Ed, M-rea Sihăstria. 

12 Vezi Ortodoxia și internaţionalismul religios, Ed. Scara, 
1999, 


August 2001 NR. 8/128 PAG. 9 


şi mulţi alții. Toate aceste cete de martiri şi mărturisitori ai 
credinței ortodoxe s-au adus ca jertfă din dragoste pentru 
Hristos, şi chiar dacă lepădarea nu ar fi adus după sine 
pedeapsa iadului, tot nu s-ar fi lepădat de E). Ces-a ales de 
putemicii lumii? De împărații păgâni închinători ia idoli, 
de Napoleon, de Hitler sau de alți cuceritori ai lumii? Au 
avut parte de focul iadului, iartrupurile lorau putrezit şi le- 
au mâncat viermii, în schimb sufletele celor ce au rămas 
alături de Hristos, chiarprigonite fiind de lumea păcatului, 
au avut și au în vecii vecilor parte de Rai, de viață veşnică, 
de fericire şi nemurire, iar trupurile multora dintre ei sunt 
nestricăcioase şi frumos mirositoare (Sfinte moaşte). 

Mântuitorul a prevestit prin Sfântul loan Teologul, în 
peştera din Patmos!”, despre aplicarea semnului fiarei pe 
mâna dreaptă sau pe frunte (Apoc. 13, 16-18; 17,9) şi a 
lăsat ca “cine se închină fiarei şi chipului ei, şi primeşte 
semnul ei pe fruntea lui sau pe mâna lui, va bea şi el din 
vinul aprinderii lui Dumnezeu, tumat neamestecat în 
potirul mâniei Sale, şi se va chinui în foc şi în pucioasă, 
înaintea sfinților îngeri şi înaintea Mielului. Și fumul 
chinului lor se suie în vecii vecilor. Şi nu au odihnă nici 
ziua, nici noaptea cei ce se închină fiarei şi chipului ei, şi 
oricine primeşte semnul numelui ei. Aici este răbdarea 
sfinţilor care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credința 
lui lisus” (Apoc. 14, 9-12). 

În spatele duhului lumesc al “libertăţii” de astăzi se 
ascunde robia inimilor, neliniştea sufletească, grijile şi 
anarhia care duce lumea spre impas, spre distrugerea 
sufletească şi tmpească. Cuviosul Paisie Aghiontul, unul 
din marii duhovnici ai Bisericii Ortodoxe (veacul XX), 
spunea: “In spatele sistemului perfect al carfelei de 
deservire se ascunde dictatura mondială, robia lui 
antihrist”.!4 

[storia întreagă este o luptă între bine şi rău, este o 
consecință a războiului nevăzut (de oameni) între îngeri şi 
demoni, în care, aşa cum se pare la prima vedere, înving 
demonii. Nueste aşa! A demonstrat-o Însuşi lisus Hristos, 
Care nu a sfârşit pe cruce, ci a învins moartea trecând 
dincolo de ea, la viața veşnică, prin invierea Sa, Faptul că 
Dumnezeu ne dă ploaie cu gheață, secetă, inundații şi alte 
semne, pe care mulți nu vor a le înțelege, că îngăduie ca în 
țara noastră să fim slug? masoneriei şi altora, care din 
dorinţa lor de stăpânire (M/. 4, 8-10) ne duc la pierzare 
viitorul nostru şi al copiilor noştri, este mai degrabă o 
pedeapsă pe care nu putem spune că nu o merităm, şi 
atunci când EI va considera că ne-am îndreptat viața şi 
faptele, va lua toate aceste pedepse de pe umerii noştri. 
Pentru aceasta trebuie să ne întoarcem la ale Lui şi să 
lepădăm peale lumii. Şansa ieşirii din haos este întoarcerea 
la canoanele Bisericii şi la învățăturile Sfinţilor Părinţi, 
luând model de viaţă pe Hristos şi pe sfinții Lui, nicidecum 
starurile şi vedetele cinematografice împătimite pe care ni 
le oferă noua orânduire a lumii iubitoare de fărădelegi 
(lumea păcatului). Dar ca Dumnezeu să ne acopere cu 
Harul Său şi să ne ferească de toate acestea, depinde mai 
întâi de noi. 


leroschimonah Hrisostom MANOLESCU 
Monah Teodosie CHIRILĂ 
Ing. Tony-P MITRA 


P.S 

Actele care au începuta se introduce în țara noastră de 
acest fel nu au nimic electronic în ele. Aceste cartonașe 
plastifiate (buletin, camet-auto etc.) sunt doar una din 
etapele premergătoare procesului psihologic de acomodare 
a ochiului (subconştientului) persoanei şi de adaptare la 
acest sistem ce se aplică în timp. Bio-cipul se află doar în 
stare de experiment şi nu avem cunoştinţă că în România 
s-ar fi aplicat aşa ceva. Nu este cazul ca cineva să se sperie 
de cele prezentate mai sus, ci mai degrabă fiecare dintre 
noi trebuie să fim conştienţi de faptele vieții noastre, căci 
“Pământul este al lui Dumnezeu (Fac. 1, 1-2) şi nu al 
oamenilor (Zac. 2,7)”. Elvadecide în funcţie de curăţenia 
vieţii noastre. lar dacă aceasta va fi fiind sfârşitul, noi nu 
ştim, ci numai Tată! (M/. 24, 36). 


| 


ADAABB Cccccoc 








13 insula Patmos - tocul unde Sf. Apostol şi Evanghelist 
loan a scris Apocalipsa, prin descoperire dumnezetască. 
14 “Cuviosul Paisie”, ieromonal: Hristodul Aghioritul, Ed. 
Apion Oros, 1994, pp. 192-195, 


PAG. 10 NR. 8/128 August 2001 








PUNCTE CARDINALE 





Mi-s petec nou pe vechile blesteme: 
mă doare Dumnezeu, şi-L dor Și eu, 
şi ne durem de-atit amar de vreme, 
mereu străini şi logodiți mereu. 


Pe timpla mea se-adună anii droaie 


RĂZVAN. CODRESCU 


PLINGEREA 
LUI 
AGAPIE-SKETULE 


„(Că acela ce nu se plînge pe sine aici, acolo 


“O, mare-ai fost, Agapie, şi eşti! 

Te-a supt de vlagă Veşnicul Cirpaci, 

dar porți în tine vise-mpărăteşti 
ce-aşteaptă ca pe-un ghem să le desfaci. 


Te-a umilit, dar liber ţi-este gîndul, 


şi moartea-mi joacă mucedă-n viscere, seva plinge veşnic. Deci, ori aici de voie, ori acolo 














dar pururi tînăr, ca pe vrej se-nfoaie 
păcatu-n mine şi tain îmi cere. 


Pustia Sketei, cîtu-i ea de mare, 
abia răzbeşte să-mi încapă vina, 
şi unde calc, în urma mea răsare, 
ca un blestem al tălpilor, neghina! 


Mai bine-aici, încremenit pe-o rînă, 
cu colții stincii-n oase îmbucaţi, 
duhnind a hoit şi-a gadină bătrină, 
ferit de ochii lumii şi de fraţi! 


“Agapie!” — mă strigă Moartea, buna, 
dar n-am putere-afară să mă trag, 
şi demonul amiezii văgăuna 


mi-o străjuie, cu chipul meu, din prag... 


Ce bine-i vin, spătos ca altădată, 
cu părul rug şi ochii de venin, 

şi brinca pe mînerul spadei, iată, 
ce fioros şi ce semeţ o ţin! 


Şi vocea mea — ce vuiet de furtună! 
Ciulesc urechea, să mă-ncînt de ea... 
E rupt din mine tot ce stă să-mi spuna, 
dar meşteşugul este-al lui sadea... 


“Stihii eram, năvalnice şi bete, 
temuţi în lupte, falnici în orgii: 
ne-ncolăceau codanele brunete, 
ne-ncălecau muterile blonzii. 


Eram urgja limbilor, nebuna, 

ŞI tot Levantul ţândări l-am făcut, 
purtind de-a stinga, ca pe-o lance, luna, 
ŞI soarele de-a dreapta, ca pe-un scut. 


Eram câlâil putredelor vise 

Şi retezam un cap dintr-o suflare, 
şi ne muiam în rânile deschise 
tăişul spadei, ca-n otrăvuri rare... 


a papat era Da aci aa PŢ» fe ft Stie MAS, dc Bala 2 Ci Ea 9 Ul iii pi Sole 403 e Pt PE 2 POE 0 EP MICI ca Re 
| Din volumul Răsăritenele iubiri, în curs de apariţie la Editura Christiana d 


de nevoie, este cu neputinţă a nu plînge”. 


(Patericul, “Pentru Avva Arsene”, 41) 





Agapie, ce morb ne-a piticit, 

ce vrajă-n ţarc ne-a prins, ca pe juncane? 
De ce ne fură cerul ce-am poftit, 

de ce ne zac iubirile vădane?'. 


Fac semnul crucii, dar viclean rivnesc 
la vorba lui, şi plin mă simt de mine... 
Mi-e lesne trupul slab să-l priponesc, 
dar mintea mea colindă mult şi bine... 


M-asmut trufaş spre visul meu de fiară 
şi patimi cresc în mine ca un sorb: 

aş vrea să-mi fie iarăşi mina gheară 

şi ura să-mi sticlească-n ochiul orb! 


Aş vrea să [lu din nou păgin de mare, 
să freamăt tot de mustul vieţii crud, 
să-ml stea smeriţă lumea la picioare, 
iar eu să joc pe ceafa ei, zălud!.,. 


mt Topa pre 


şi-ţi poţi croi un rai al tău, de vrei! 
Jar cînd să mori va îi să-ţi vină rîndul, 
te ung în fruntea îngerilor mei. 


Tinjeşti vecii? Dar veşnic este totul! 

Te naşti să mori, dar mori spre-a veşnici. 
Nu-i Lucifer mai rău ca Savaotul, 

iar cine minte — tu de unde ştii?!”. 


Mă răsucesc ca rîma pe jăratec 

şi n-am habar: acolo-s cu sau €l? 
Aievea-i totul, sau vreun vis zânatec? 
E Şarpe Dumnezeul meu, sau Miel?... 


Un braţ coboară-asupra mea domol: 
fu înger ieri, iar azi îmi pare-un frate... 
Zaresc lumina zilei rotocol 

şi-aud cum toaca-n depărtare bate... 


E peştera, e fratele, sînt eu... 

Afară-i schitul, lumea pînă hăt... 

Nici dracul gol, nici bunul Dumnezeu 
nu pot să tragă vremea îndărăt... 


Dar Domnu-i Domn, şi cred că ştiu de ce... 
Ce n-are dracul? N-are răni de cruce! 

Nu, n-are râni, oricât splendid e: 

de la-nceput, cu vorba doar ne duce! 


Dar EI, Hristosul rănilor, boier, 

ca un nebun, de veacuri, mă iubeşte — 
chiar dacă tind cu dreapta după cer 

şi-n scîrnă rîm cu stînga mea, cîineşte!.,. 


Ce glas pios îmi zice mie: “Awvă!”? 
Nici Moartea nu-i, nici înger, drac sau frate... 
Mă scol încet, şi limba mea-i gîngavă, 

ŞI-o cruce grea cit lumea port în spate... 


Pe stirvul jalnic pirga slavei geme: 
mă doare Dumnezeu, Şi-L dor şi eu, 
ȘI ne durem de-atit amar de vreme, 
mereu Străini şi logodiți mereu. 


ic AUD E a eat putu 
e-.u 


in Bucureşti 


August 2001 NR. 8/128 PAG. II 


PUNCTE CARDINALE 
Divina Comedie 


într-o nouă versiune românească de Răzvan Codrescu 





Închin cu smerenie această tălmăcire 
memoriei ilustrului romanist şi dantolog 
MARIAN PAPAHAGI 


y ep ei SE Soia d SIR Pr că 
. + Norton mia Li A prd să 2 e i i 
“, io Aa sl * R 
E > ha E PEPE a INOIII a 








După ce părăsesc locul de osîndă al ipocriţilor, cei doi poeţi apucă drumul peste 
măsură de anevoios-—spre bolgia a şaptea a celui de-al optulea cerc al Infernului, loc 
în care sînt chinuiți hoţii: străpunşi deşerpiveninoşi (Dante enumeră -— mai ales după 
Lucan, Fars.; LX, 708 şi urm. -— diferite denumiri latinești de specii, dintre care unele 
— “atiți celidri, iaculi şi faree” — au putut fi păstrate în traducere, în timp ce altele — 
e cencri con anjisibena — au fost cuprinse în sintagma “şi-alte lighioane otrăvite”), 
osindiții se prefac în cenuşă, pentru ca apoi să-şi recapete înfăţişarea dinainte (ceea 
ce-i aminteşte lui Dante de vechea legendă a Păsării Phoenix, renăscută ciclic din 
propria-i cenuşă). Este descrisă metamorfoza osînditului Vanni Fucci, nobil toscan 
din Pistoia, bastard — în text: mul, “cati” — al familiei Lazzari, uomo di sangue e di 
crucci, jefuitorul capelei San Giacomo (dec. 1292 sau ian. 1293), membru al facțiunii 
guelfe a Negrilor (deci adversar politic al lui Dante). Vanni Fucci vorbeşte plin de 
obidă, nu-şi ascunde dorința expresă de a-i lăsa lui Dante o amintire chinuitoare şi 
protețește apropiata înfrîngere a Albilor, pornită din Lunigiana (prin condotierul 
Moroello Malaspina, “fulgerul” din text) şi încheiată în Campo Piceno (cf. vechiul 
Ager Picenus pomenit de Sallustius, Cazi]. 57)),o dată cu căderea Pistoiei (evenimentele 
evocate acoperă perioada 1301-1306; reamintim că Dante îşi plasează călătoria în 
1300). 

Am ales din nou, ca ilustrație, gravura lui Gustave Dorâ. 


E ve se, DE 


i ie e bai II 
Pa E pipe a / 





INFERNUL 49 fără de care viața dacă trece, 100  Descrisunosaui n-ai fi sfirşit 
ce laşi în urnă tot atît durează atit de iute cum se-aprinse el, 
CÎNTUL XXIV cît fumu-n vint sau spuma-n valul rece. din creştet pină-n tălpi fiind scrumit; 
52 Te scoală deci şi fie-ţi rivna trează, 103 jar din țărîna-n care-a stat niţel, 
i Cînd anu-i crud şi soarele răzbate, căci duhul dirz le biruieşte toate, prinzînd la loc cenuşa-i să se-adune, 
sub Vărsător, cu raze tot mai vii, cît timp de carne mai presus se-aşează. precum a fost, se-nfinpă la fel. 
iar partea nopții trage-a jumătate, 55 Sînt multe trepte ce se cer urcate: 106 Aşa şi-nţelepciunea veche spune 
4 cînd bruma cată-n cîmp a zugrăvi n-ajunge că pe-acestea le-ai suit; că Phoenix moare şi renaşte-apoi, 
a dalbei ei surate-ntruchipare, de mă-nțelegi, învață şi socoate!”, cînd ani cinci sute ceasul stau să-şi sune: 
dar peana-i prinde iute-a se toci, 58 Mă rtdicai atunci şi-nsuflețit 109 nu-nghite ierbi, nici grine de vreun soi, 
7 țăranul ce nutrețuri nu mai are, i am vrut să par cum nu eram, drept care ci cu tămiie şi amom se ține, 
| înzon dezi ducîndu-se pe-afară, v-am zis? “Dă-i drumul, nu-s de fel trudit!”. şi moare-n nard şi-n miresmat oloi. 
| „prăveşte cîmpul sur cu tulburare, 61 Pomirăm deci pe-a podului cărare, 112 Cumcelcecadenu prea ştie bine 

10 întră-ndărăt şi-şi vaită soarta-amară, atit de strâmtă şi colţoasă-ncît de-n jos l-a tras demonica lucrare 
Şi dă tircoale ca un om pierdut, le-aş zice celor dinapoi uşoare. Sau vreo meteahnă ce din fire-i vine, 
pîn” ce nădejde bună prinde iară, 64 Spre-a nu părea de trudă doborit, 115 şi,ridicat,seuităcu mirare 

13 văzînd că între timp s-a prefăcut vorbeam în mers, cînd se iscă deodată în jurul lui şi-i încă năucit 
al lumii chip, aşa că-și scoate-ndată, din hău o voce parcă frintă-n git. de ce-a-ndurat, scoțind suspine-amare, 
cu bita-n mină, turma la păscut. 67 Deşi aflat pe puntea-n jos curbată, 118 la fel şi re-ntrupatul osîndit. 

16 La fel mă prinse-o jale-nfricoşată n-am desluşit ce biiguia anume, O, aspră e a Domnului putere 
la chip văzindu-l pe Virgil cernit, dar mi-a părut de furie minată. cînd pedepseşte răul săvirşit! 
dar teama-mi fu degrabă alungată, 70 Priveam cu sirg, dar ochii mei din lume 121 Săspunăcine-ise grăbi a-i cere 

19 căci ajungînd la podul năruit, nu pătrundeau a beznelor ogivă, Virgil; şi-acela: “Sînt toscan picat 
spre mine-ntoarse-acea privire blindă şi-atunci zisei: “*Maestre, oare cum e nu prea demult în hăul de durere. 
cu care-nții, sub munte, m-a privit. 73 de-am scobori pe malul dimpotrivă? 124 Ca vita, nu ca omul m-am purtat 

22 În gura gropii parcă stînd la pîndă Căci grai aud, dar nu pricep ce-mi spune, în viața-mi de catir; fiorosu-mi nume 
şi cumpănind în gîndul lui ce-i bine, şi-n jos mă uit, dar văd doar bezna stivă”, e Vanni Fucci, pistoian curat”. 
clinti din loc făptura mea plăpindă. 76 “Eu drept răspuns”, grăi, “mă voi supune 127 “Tine-l, maestre, şi-l întreabă-anume 

25 Şi ca şi cel ce sfat lăuntric ține dorinței tale; fapta, pe muteşte, ce vină-aici l-a prăvălit, căci eu Ă 
pin” să purceadă-a săvirşi ceva, se cade-a fi plinire rugii bune”. aprins şi sângeros îl ştiu din lume!”. 
la fel şi el, zorindu-mă pe mine 79 Pe pod, prin capul care îl uneşte 130 lar duhul, pricepind cuvintul meu, 

28 spre-un vârf de stei, din ochi alt stei căta: cu-a opta ripă, am purces în Jos, nu se feri, ci-mi înfruntă privirea, 
““Te-agaţă-apoi de colțul stîncii-acele, pînă ce valea prinse-n faţă a-mi creşte; ciudos la faţă şi roşind din greu. 
dar cearcă-ntii de nu s-o clătina!”. 82 şi-n ea văzui îngrozitor prisos 133 Apoi grăi: “Mai multă mi-e mihnirea 

31 Chip n-ar fi fost pe-acolo-n straie grele de şerpi cumpliţi, de soiuri felurite, că m-afli aici în ticăloasă stare, 
să sui, căci el uşor, iar eu proptit, ce şi-astăzi mă-nfioară pin” la os. decit că-mi fu Curmată viețuirea. 
şi-abia răzbeam, din colţ în colţ, pe ele. 85 Nimic nu-i Libia cu pustii ticsite 136 Nu pot să nu-ți răspund la întrebare: 

34 Mai scurtă coasta malului cumplit de-atiţi chelidri, iaculi şi faree, atit de jos mă aflu ca tilhar 
de n-ar fi fost decit cealaltă fuse, şi de-alte lighioane otrăvite; jefuitor al sfintelor odoare, 
nu ştiu de el, dar eu n-aş fi răzbit. 88 nici Etiopia n-ar putea să deie, 139 iar alţii-n locul meu plătiră-amar. dare 

37 Cum însă-n Malebolge sînt supuse cu țot deşertu-Arabiei împreună, Dar ca osînda mea să nu-ți priască, 
să tindă toate spre afunda gură, de-acel puhoi de spurcăciuni idee. de-o fi să scapi de-al beznelor hotar, 
firesc e coasta unei văi să nu se 9] Și-n doldora de spaime văgăună 142 la ce-ţi vestesc urechile îţi cască: 

40 măsoare-n Jos cu cea din sus măsură; goneau cu groază despuiate gloate, Pistoia-ntii de Negri se golește; E 
ci sată-ne-n sfirşit ajunşi pe unde lpsite-n veci de vreo nădejde bună: | Florenţa-apoi alți pui o să puiască; 
un ultim colț mai scoate stinca sură. 94 de miini cu şerpi erau legaţi la spate; 145 din Val di Magia, Marte-avan stimește 

43 Suflarea sta în piept să mi se-nfunde şerpi le virau prin şale cap şi coadă, un fulger ce-i de nori învăluit; 
şi-ajuns pe culme, m-aşezai de-ndată, şi-apoi i-ncolăceau pe după coate. şi ca furtuna S-O isca, orbeşte, 
căci n-aveam vlagă să mai merg niciunde. 97 Ci iată că un şarpe din grămadă 148 pe cimpul ZIS Piceno, asalt cumplit; 

46 “Să nu te laşi învins de lene cată”, străpunse lingă noi un osindit și-acolo el prin neguri va răzbate, 
grăi Virgil, “căci cel ce-n put petrece pe unde git și umeri se înnoadă. încit tot Albul va zăcea rânit. 
de faimă nu se bucură vreodată; 15] Ca să te doară ţi le-am spus pe toate!” 














E PE 


PAG. 12 NR. 8/128 August 2001 


CABA LA fi 





PUNCTE CARDINALE 





“Cabala îl face pe om atent la mister; la misterul din el şi la cel care-l înconjoară.” 


9. CABALA: NOI PERSPECTIVE (2) 


Cutremurul din 1927 de la Ierusalim a distrus numai 
zidurile ieşivei Bet E, darnuşi spiritul învățăturii cabalistice 
profesate acolo de două sute de ani. Într-un moment în care 
atacurile militanților Emancipării împotriva misticii păreau 
că au pecetluit destinul Cabalei, rezervându-i, în cel mai 
fericit caz, un capitol în tratatele de istoriareligiilor, intervenţia 
unei personalități de excepție, teologul şi filozoful Gershom 
Scholem, a dovedit, încă o dată, dacă mai era nevoie, că nici 
o religie revelată nu se poate dispensa de componenta ei 
mistică. Importanța acestui gânditor pentru evoluția 
intelectuală a iudaismului este subliniată de Maurice-Ruben 
Hayoun, care în O istorie intelectuală a iudaismului (Editura 
Hasefer, Bucureşti, 1999), studiu de referință în acest domeniu, 
dedicăultimul capitol, de fapt “epilogul” lucrării, lui Gershom 
Scholem, intitulându-l**Gershom Scholem, un evreu german 
la Ierusalim”. 

Pentru a cunoaşte viaţa şi opera acestei mari figuri a 
iudaismului contemporan, care prin întreaga sa activitate 
pune în umbră toate celelalte tipuri de iudaisme menţionate 
mai înainte, folosim, ca de obicei, drept sursă de informații 
Dicţionarul enciclopedic de iudaism, din care reproducem 
articolul “Scholem Gershom (1897-1982). 

“Născut în 1897 la Berlin, într-o familie de tipografi 

evrei din Silezia, asimilată la viaţa şi cultura germană. Tatăl 
său interzisese folosirea idişului în familia sa, lucra de lom 
Kipur [cea mai sfântă şi mai solemnă zi din calendarul 
religios evreiesc —n.n.], iar la Crăciun îşi împodobea casa cu 
un brad. Revoltat contra mediului său, tânărul Scholem 
pomeşte să descopere simultan iudaismul şi sionismul, aşa 
cum istoriseşte în autobiografia sa, De la Berlin la Ierusalim. 
Această reîntoarcere la surse în timpul adolescenței n-a fost 
determinată de antisemitismul ambiant, ci de interesul şi 
afecțiunea pe care le-a resimţit pentru iudaism şi poporul 
evreu în urma unei lecturi a Istoriei evreilor de Heinrich 
Graetz. Ela hotărât să înveţe ebraica, a vizitat o sinagogoă şi 
s-a apucat să studieze Talmudul sub îndrumarea unui rabin 
ortodox, S-a alăturat apoi mişcării tineretului sionist, ceea ce 
a dus la ruptura cu tatăl său. Cum nu-și făcea, încă de pe 
atunci, nici o iluzie cu privire la simbioza iudeo-germană, el 
a început să-i frecventeze pe aşa-numiţii Ostjuden (evreii din 
Est), veniți din Polonia şi din Rusia, printre care Zalman 
Rubashov (care, sub numele de Z. Schazar, va deveni al 
treilea preşedinte al Statului Israel), S. |. Agnon, Ahad ha- 
Am și, bineînțeles, pe Martin Buber. În acelaşi timp el s-a 
format atât ca matematician cât şi ca filozof. În 1915, l-a 
întâlnit pe Walter Benjamin, de care s-a legat printr-o 
prietenie de nezdruncinat, dincolo de distanțe şi de 
nenorocirile timpului. 

Din această perioadă datează interesul lui Scholem 
pentru Cabala. Încă din 1915, la vârsta de 18 ani, ela scris un 
caiet întreg, intitulat Nore asupra unor subiecte cabalistice, 
și s-a simţit în dezacord total cu vederile exprimate de Graetz, 
ca şi de majoritatea celorlalți mari reprezentanți ai ştiinţelor 
iudaismului din secolul precedent, în ce priveşte mistica 
evreiască, preocuparea lui era să elucideze enigma pe care o 
reprezintă continuitatea istoriei evreieşti, Dacă una din 
explicaţiile acestei continuități este existența //a/ahei (legea 
normativă şi elaborarea sa în decursul timpului), el era totuşi 
convins că studierea misticii îi va furniza o înțelegere mai 
profundă a ceea ce a permis poporului evreu să se menţină în 
istorie. Drept urmare, între 1916 şi 1918, Scholem a luat 
hotărâri care i-au determinat existența ulterioară. EI a studiat 
matematicile și filozofia, dar a citit și cartea lui Franz 
Molitor, Philosophie der Geschichte oder tiber Tradition, 
care l-a vrăţit şi i-a confirmat definitiv primele intuiţii cu 
privire la locul central al misticii evreieşti în interiorul 
iudaismului, Cum deprinsese aramaica studiind Talmudul, 
s-a apucat să descilreze Zoharul. 


Rabinul Dr. Alexandru Șafran 





Pe la jumătatea lunii mai 1918, Scholeru îl înştiințează pe 
Walter Benjamin că, de aici înainte, îşi va concentra toate 
eforturile în domeniu! misticii. Se gândeşte întâi să-şi consacre 
teza unei teorii a limbajului în Cabala, da, în cele din urmă, 
susține la Miinchen, în 1922, o teză despre Sefer ha-Bahir 
[Cartea clarității, tratat mistic în limba ebraică, datând din 
secolul al XII-lea, prima lucrarea reprezentativă a misticii 
evreieşti cabalistice din Evul Mediu -—n.n.]. Lucrarea includea 
o traducere şi un comentariu al celui mai vechi text al Cabalei 
teosofice, difuzat în Provența, la mijlocul secolului al XII-lea. 
În 1923, Scholem a sosit la Ierusalim, unde a început prin a- 
| seconda pe bibliotecarul viitoarei universități din lerusalim, 
Hugo Bergman. Funcţionează apoi ca responsabil al secţiunii 
ebraice şi evreieşti, din 1923 până în 1927. Din 1925, este 
însărcinat, la Universitatea Ebraică, cu învățământul despre 
mistica evreiască, domeniu în care cercetarea ştiinţifică era cu 
totul inexistentă şi pe care el l-a creat în întregime. Este ales 
profesor în 1933, post pe care-l va păstra până în 1965. Devine 
membru al Academiei Israelului şi preşedinte al secțiunii de 
Ştiinţe Umane în 1960, apoi vicepreşedinte al Academiei în 
1962, în sfârşit, preşedinte din 1968 până la dispariția sa, în 
februarie 1982. 

Primele două lucrări pe care le-a produs după teza sa ţin 
de domeniul bibliografic. Prima a fost, în 1930, Caralogus 
Codicum cabalisticorum Hebraicorum, catalog al 
manuscriselor conservate la Bibliotecanaţionalăşi universitară 
din lerusalim, în care nu numai că a descris cu oriță 157 de 
manuscrise, dar a şi publicat vreo 50 de pagini, până atunci 
inedite, din aceste texte preţioase. În 1933 a publicat la Berlin 
Bibliografia cabalistica, acoperind întreaga literatură a 
domeniului, de la gnoză până la hasidismul din Europa 
răsăriteană, Studiile sale apărute între 1922 şi 1936, în special 
în Kiriar Sefer, publicaţia bibliografică a bibliotecii din 
lerusalim, acopereau de asemenea toate perioadele misticii 
evreieşti, adică un mileniu şi jumătate! Aceste lucrări, însoțite de 
traduceri şi studii critice, i-au permis să exploreze şi să stăpânească 
treptat istoria şi gândirea Cabalei în ansamblu. Articolele sale 
despre Jețira [Cartea Creaţiei, cel mai vechi tratat ebraic de 
cosmologie şi de cosmogonie, datând, probabil din secolele al III- 
lea şi al IV-lea — n.n.] şi Cabala din Encyelopaedia Judaica 
(Berlin, 1932) ilustrează această profundă stăpânire adomeniului. 

Una din preocupările majore ale lui Scholem în această 
perioadă a fost să elucideze când a fost scris Zoharul. Pentru 
aceasta a întreprins cercetări cu privire la frații Isaac şi Iacob 
Cohen, două mari figuri ale Cabalei care au trăit în Castilia în 
secolulal XIII-lea, precum şi cu privire la discipolul tor, Moise 
din Burgos. În același timp s-a interesat de R. Abraham ben 
Eliezer ha-Levi (sec. XV-XVI), personaj emblematic pentru 
un curent în care se întâlneau Cabala şi mesianismul, 

În 1937, Scholem a publicat o primă lucrare, Mipvaha- 
baa be-ava (Preceptul provenit din încălcare) despre 
sabatianism şi impactul acestuia asupra istoriei evreieşti. În 
articolul său, el dovedea istoricilor că, după expulzarea din 
1492, mistica evreiască nu a fost un dat marginal al culturii 
evreieşti, ci dimpotrivă, a jucat un rol decisiv în mutaţiile care 
au dus la începuturite Emancipării şi ale modemității evreieşti. 
În 1941, apare prima sa carte foarte importantă, Major Trends 
ofJewish Mysticism (Curente majore ale misticismului evreu), 
în care a trasat viziunea de ansamblu despre ceea ce a fost 
mistica evreiască, începând din antichitate şi până la hasidism, 
subliniind atât continuitatea cât şi inovațiile introduse de 
mistică în diferite locuri şi timpuri. Cartea i-a adus recunoaşterea 
mondială şi, mulțumită ei, mistica evreiască a pătruns în 
studiul istoriei religiilor, practicat de lumea academică. 

Scholem a reluat cercetările asupra începuurilor Cabalei 
în Provența și în Spania şi a publicat, în 1962, Ursprung und 
Anfange der Kabbalah (Originea şi începuturile Cabalei), În 
1957 apare marea lui carte în două volume despre Sabatai Ţvi 
şi mişcarea sabatistă. Descoperirea manuscriselor de la Marca 
Moartă l-a stimulat sărevină la studiul misticil evreieşti antice, 


ze et i „20 Peer) Abt ta e 


- A 
i AS A %Y;3 i) "Pit Mă 
e a: 
A Rp j . > 4 ă Pe ăi 
Fe A îs id Pie Sa e, a! 
În pă de a PI PY i 7, > 2 d 
d 


studiu reflectat în lucrarea Jewish Gnosticism, Merkabah 
Mysticism and Talmudic Tradition (Gnosticismul evreisc, 
mistica merkabei şi tradiţia talmudică). Participant asiduu la 
sesiunile anuale ale Societății Eranos de la Ancona, a 
publicat două volume tematice, cuprinzând intervențiile sale 
la aceste reuniuni. 

La dispariția sa, Scholem lasă în urmă 40 de jolie şi 
aproape 700 de articole. A avut şi elevi, dintre care unii, în 
Israel şi în alte țări, au continuat studiul misticii evreieşti cu 
scrupulozitatea care-l caracteriza pe maestrul lor. Chiar 
dacă, în unele probleme, urmaşii i-au contestat concluziile, 
el rămâne marele inițiator şi creatorul acestei ramuri aştiinței 
iudaismului. El şi-adonat printestament biblioteca personală, 
cuprinzând mii de volume şi un mare număr de manuscrise, 
Centrului Gershom Scholem, pe care Biblioteca Naţională a 
Universității din Ierusalim !-a creat după moartea sa şi care 
a devenit principalul loc de întâlnire pentru toți specialiştii în 
mistica evreiască. 

Dincolo de domeniul academic, Scholem a fost una din 
marile figuri ale Israelului modern, carea luat poziţie în toate 
problemele societăţii. În lucrările sale se vădeşte căutarea 
unui iudaism al libertăţii, în care grija pentru fidelitate nu se 
închide în sine, ci rămâne deschisă ta chemările utopiei.” 

Din păcate, Cabala rămâne o preocupare periferică 
înlăuntrul spiritualității iudaice. Un adevăr pe care Scholem 
l-a exprimat destul de clar în cuvântul rostit în 1969 cu 
prilejul primirii premiului Reuchlin, ce i-a fost decernat de 
oraşul Pforzheim, patria marelui umanist şi cabalist german. 
Dezvoltând tema Die Exforschung der Kabbalavon Reuchlin 
bis zur Gegerwart (Studiul Cabalei de la Reuchlin până în 
prezent), gânditorul german şi-aexprimaturmătoarea dorință: 
“Nu se poate tăgădui că orice problemă poate avea soluții 
extrem de diferite, iar în ceea ce mă priveşte, aş dori să cred 
că răspunsurile pe care eu le-am dat de-a lungul unei vieți 
închinate studiului Cabalei nu constituie ultimul cuvânt al 
cercetării în acest domeniu, ci începutul unei noi abordări. Aş 
formula totuşi o dorință: aceea ca mistica evreiască să 
rămână o ramură legitimă a studiului iudaismului...” 

Cât priveşte însemnătatea operei lui Scholem pentru 
cultura iudaică din timpurile noastre, ea este subliniată în 
cuvintele cu care Maurice-Ruben Hayoun încheie capitolul 
pe care i l-a dedicat în lucrarea sa O istorie intelectuală a 
iudaismului: “Scholem a completat o lacună voită a ştiinţei 
iudaismului şi a ideologiei Luminilor, acceptând toate 
manifestările spiritului. Şi este învederat că ceea ce Luminile 
de la Berlin au socotit, o vreme, ca irațional are de-acum 
înainte rațiunea de a fi. 

În încheierea acestei prezentări a Cabalei, pentru ca 
cititorul român să rămână cu o imagine rotundă asupra 
misticii iudaice, să-l ascultăm pe Eminenţa Sa Rabinul 
Alexandru Șafian, unul dintre țeologii evrei contemporani, 
autor al mai multor studii de referință în acest domeniu, care 
în “Introducere” la studiul intitulat Cabala (traducere 
publicată de Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1999) 
scrie: “Cabala este considerată adesea ca o doctrină mistică 
areligiei evreieşti. În realitate este mult mai mult decât atâta; 
pentru cei care o studiază, gândirea ei, bogată şi vie, nu se 
restrânge la un sistem filozofic sau religios; într-însa nu este 
nimic dogmatic. Practica ei nu oferă celor care i se dedică 
sentimentul unei uniuni totale cu divinitatea, pe care, în 
general, îl resimt misticii. Cabala nu se mărgineşte la 
indeplinirea unui anumit număr de nituri. Fireşte, prin faptul 
că cercetează absolutul şi urmăreşte contactul cu divinitatea, 
ca merită denumirea de mistică. Dar mai presus de toate, ea 
este o manitestare creatoare a spiritului evreiesc.” 


Gabriel CONSTANTINESCU 








md 


E 
. CI 


pd pi PI 










Evegeze biblice 





Leviticul este cea de-a treia carte a Pentateuhului. 
Evreii o numesc fie Weigra (> şi El a chemat), după 
cuvântul cu care începecartea, fie, după conținut, Torat 
Hagohaniru (= Legea Preoților) sau Zorar Haqorbanot 
(= Legea Jertfelor). În Septuaginra, cartea se numeşte 
Levitikon, de la Levi, devenit trib sacerdotal în Israel. 
Leviticul este cheia religiei iu daice, oferind cadrul pentru 
toate celelalte cărți biblice. În ce ne priveşte, vom căuta 
mai cu seamă sensurile morale şi mistice ale vechilor 
rânduieli mozaice, în lumina împlinirii lor în Hristos. 





(urmare din numărul trecut) 


6, Sărbătorile ebraice (2), 1 - 25, 55) 

Cap.21, 14: “Zis-a Domnulcătre Moise: Grăieşte preoților, 
fiilor lui Aaron şi le spune: Să nu se spurce prin atingere de mort 
din poporul lor. Să se atingă numai de rudenia de aproape a lor, 
de mama lor şi de tatăl lor, de fiul lor şi de fiica lor, de fratele lor, 
de sora lor fecioară, care trăiește la ei şi e nemăritată, poale să 
se atingă, fără să se spurce. De nimeni altul din poporul său să 
Nu Se Alingă, Ca Să mu Se spurce”. 

Capitolele 21-22 prevăd măsurile impuse preoților şi 
poporului pentru păstrarea purității rituale. Le-am inclus în 
această secțiune deoarece, într-o măsură, e vorba de pregătirea 
pentru sărbători. O sursă de întinare pentru preoți era atingerea de 
morți. “Repulsia față de cadavre, ca şi interdicția ritualică de a le 
atinge, impusăîn special personalului sacerdotal, eracvasigenerală 

în rândul popoarelor antice. Aulus Gellius, Noctes Articae X, 15, 
arată că preotului lui lupiter (/amendialis)îi era interzisnunumai 
săatingăun mort, darchiarsăse apropiede locul unui mormânt”. 
Cât priveşte sora fecioară, “relația dintre frate şi soră era socotită 
deuntip special: rudeniaapropiată consista doar până în momentul 
în care femeia se căsătorea, moment în care legăturile de sânge se 
considerau întrerupte”?. 
„5-7: "Să nu-şi radă capul, să nu-şi tundă marginea bărbii 





i A Pa jertfă Domnului şi pâine Dumnezeului lor, şi de 
aceea să fie sfinţi. Să nu-şi ia de soţie femeie desfrânată sau 
necinstilă, nici femeie lepădată de bărbatul ei, căci sunt sfinţi ai 
Domnului Dumnezeului lor”. 

Preoțilorleerau interzise practicile păgâne, precum şi căsătoria 
cu o femeie care şi-a pierdut fecioria, prevedere menţinută şi în 
preoția creştină. 

8: “Cinstește-i ca pe sfinți, căci ei aduc pâine Dumnezeului 
tău; sfinți să vă fie, căci Eu, Domnul, Cel ce vă sfințesc, sunt 
sfânt”. 

“Moartea altuia nu va pricinui nici o întinare vreunui om, 
dacă cercetăm bine adevărul ascuns în acest fapt. Dar moartea 
trupească e chipul celei dinlăuntru şi din suflete, de care se spurcă 
în mod necesar cel ce vine aproape, fie prin voinţă, fie prin acelaşi 
fel de lucrare. Deci se cuvine sfinţilor să se despartă de faptele 
moarte și să se depărteze cât mai mult de ele, şi e bine să nu se 
adune la un loc cu cei bolnavi de ele””. 

9; “Dacă fiica preotului se va spurca prin desfrânare, ea 
necinsteşte pe fatăl său: să fie arsă cu foc”. 

“A făcutcinevadesfrânare, preot fiind? Dinpricinavredniciei 
lui preoțești primeşte adaos foarte mare la pedeapsă. De aceea 
fetele celorlalți oameni erau ucise de făceau desfrânare, pe când 
fetele preoților erau arse de vii”. Prin fiica preotului poate fi 
închipuit ludaismul: “Căci sinagoga iudeilor s-a dat flăcării, 
fiindcă s-a spurcat şi s-a pângărit, urmând părerilor cărturarilor şi 
fariseilor şi predându-şi minteaei întreagă poruncilor oamenilor”. 

10-12: “Marele preot din fraţii tăi, pe capul căruia s-a 
furnal mirul de ungere şi care este sfinţit, ca să se îmbrace cu 
veșmintele sfinte, să nu-şi descopere capul său, nici să-şi sfâşie 
hainele, și nici de un mort să mu se apropie, nici chiar de tatăl său 
sau de mama sa să nu se alingă. De locașul sfânt să nu se 
depărteze, ca să nu hecinstească locaşu! Dumnezeului său, căci 
mirul sfâni de ungere al Dumnezeului lui este asupra hui. Eu sunt 
Domnul", 

Arhiereul, față de preoți, nu se putea atinge nici chiar de 
morții din rudenia sa apropiată. E o vestire că Arhiereul Hristos 
va biru) definitiv moartea. 





Î. LEV, pag. 103, 

2. Pbid. 

3, Sf. Chint a) Alexandriei, cp. cit, XII 

4, Sf. Joan Gură d Aur, Omilii la Matei, LXXYV, 5. 
5. Sf, Chirii al Alexandriei, op. cit, XII. 


PUNCTE CARDINALE 





+ 
” 
— 


Tabemicolul Torei, cu sulurile Cârțitor lui Mojse 


13-15; “Acesta îşi va lua de femeie fecioară din poporul său. 
Văduvă, sau lepădată, sau necinstită, Sau desfrânală să nu ia, ci 
fecioară din poporul său să-și ia de femeie. Să nu-şi spurce 
sămânța sa în poporul său, că Eu stat Domnul Dumnezeu, Cel 
ce îl sfințesc!”. 

“Indicaţia, strictă pentru un preot, de a se căsători doar cu o 
femeie virgină de neam israelit, are un temei cultural şi teologic 
limpede: ca factor mediator între comunitate și Dumnezeu, 
preotul trebuia să se ferească de tot ceea ce ar fi putut să-l 
impurifice”*. ““Căsătorindu-se cuo femeie nedemnă, marele preot 
ar fi săvârşit un păcat capital, pângărind sfântul sanctuar, dar şi- 
ar fi descalificat şi descendența, tumând în venele urmașilor un 
sânge străin”. In plus, “cuvântul ne indică şi trista soartă a 
sinagogii iudaice, pe care, pentru că a curvit cu mulți păstori, 
precum s-a scris (/eremia 3, 1), n-a primit-o în comuniune 
duhovnicească Hristos, Preotul atotcurat'*. 

16-17: “Grăit-a Domnul cu Moise şi a zis: Spune lui Aaron: 
Nimeni din neamul tău în viitor şi dinrudele tale să nu se apropie, 
ca să aducă daruri Dumnezeului său, de va avea vreo meteahnă 
pe trupul său”, 

Dumnezeu a creat lumea perfectă, astfel că tot aşa trebuie să 

fie şi slujitorul Său, Credinţa s-a păstrat şi în Biserică, 

A8-21: “ Totomul cu meteahnă pe trupsă nu se apropie: nici 


3 acă dietei pe rupurile lor p ar u morți. Să fie sfinţi “orb, nici şchiop, nici ciung, nici cel cu piciorul rupt sau Cu mâna 
, Or Şi Să nu pângărească numele Dumnezeului ruplă, nici ghebos, nici cu vreun mădrilar uscat, nici cel cu 


aibeaţă pe ochi, nici chelul, nici pipernicitul, nici cel cu părțile 
bărbătești vătămate. Nici un om din sămânța preotului Aaron, 
care va avea pe trupul său vreo meteahnă, să nu se apropie ca să 
aducă jerifă Domnului, că are meteahnă şi de aceea să nu se 
apropie ca să aducă daruri Dumnezeului său”. 

Pasajul e tâlcuit pe larg de Sfântul Chiril al Alexandriei. 
Urmândtextul grec, numirile infirmitățilorsunt uneori diferite, ca 
şi ordinea lor. Vom încerca săredăm principalele idei ale Sfântului 
Chini: 

a) Orb se pare că este numit cel foarte prost și cu totul fără 
minte. Căci ceea ce este pentru corpul pământesc ochiul, aceea 
este şi pentru suflet mintea care, luminată de lumina dumnezeiască, 
se deschide spre însăşi frumuseţea cea netulburată, înălțându-se 
prin mişcările subțiri şi sprintene ale cugetărilor'spre slava curată, 
şi ştie să nu se abată de la corectitudinea dogmatică >, 

b) Urechea tăiată (gr. ototmilos) arată “greutatea la auzire. 
Căci având cineva urechea tăiată, socotesc că suferă de boala de- 
anu crede decât în parte şi de-a nu fi în întregime gata la ascultare, 
adică de-a nu putea auzi în chip neprihănit cele sfinte, mai ales 
Sfintele Scripturi"? 

c) Cel cu piciorul sau mâna frântă, “dar nu cu totul 
neputincioasă, nu poate să păşească întreg la fapte, nici nu are 
mersul, adică lucrarea vieţuirii celei după lege, cu totul fără 
reproș. lar aşa sunt cei ce fac lucrul Domnului cu nepăsare””!. 

d) Ghebos “spunem că este cel cocoşat şi cu mintea privind 
în jos și căutând la patimile trupului, cel ce-şi sprijină ochiul 
spiritual în cele pământeşti şi care a ajuns până acolo încât nu mai 
voieşte să se îndrepte spre a cugeta la cele de sus”!?, 

e) Cu pecingine (chelul) “e cel ce are pecinginea pe frunte. 
Boala aceasta are puterea de-a înnegri la culme înfăţişarea pielii. 
Cei ce o au pierd puterea de-a se ascunde, căci ea se ivește şi în 
sprâncene şi se întinde pe toată faţa. Dar cel pătat astfel trupeşte 
înfăţişează pe cel urât și gol şi neacoperit în privința spirituală, pe 
cel ce nu are o față curată, ci vădește tuturor urâciunea vieţii”? 

f) Cu albeaţă la ochi numeşte “pe cel care nu e lipsit de 





6. LEV, p. 194, 

7, Ibid, 

8, Sf. Chiril al Alexandriei, ap. cit, XII. 
9. Ibid 

10. /Bid, 

11. /Bid 

12, /bid. 

13. /bid, 


August 2001 NR. 8/128 PAG. 13 





puterea de-a vedea, dar nu o poate folosi în chip sănătos. Aşa sunt 
cei ce au chibzuința, dar nu şi însuşirea de-a voi să chibzuiască 
drept. Căci unii, văzând binele, îşi abat pornirea voilor proprii 
spre cele ce nu se cuvin. Alții, putând stărui într-o corectitudine 
dogmatică, își vatămă mintea lor, urmărind vânatul urât al unor 
păreri lipsite de frumuseţe”! 

g) Cel cu părțile bărbăreşti vătămare: “E, obiceiul să se 
numească bărbat cel viguros şi concentrat și capabil să împlinească 
cele ce voiește. Deci pe jumătate bărbat se va înțelege cel nedeplin 
viguros şi fără forță în cele ce se cuvin lui. Căci nu se cuvine ca 
cel dedicat lui Dumnezeu să-l ofere o bărbăţie tăiată şi o vigoare 
ciuntită şi în parte neputincioasă”!*. 

29-24: “Darurile Dumnezeului său sunt sfințenii mari, din 
sfințenii poate să mănânce, dar de perdea să nu treacă şi la 
jertfelnic să nu se apropie; să nu necinstească locaşul Meu cel 
sfân, căci Eu sunt Domnul, Cel ce îi sfinţesc. Și a spus Moise 
acestea lui Aaron, fiilor lui şi tuturor fiilor lui Israel”. 

“Dacă un infirm din clasa sacerdotală este exclus de la 
serviciul sacerdotal, aceasta nu înseamnă că nu are dreptu! să 
consume partea din jertfă destinată în acest scop familiei căreia el 
îi aparține”S. Dar e şi un tâlc ascuns: “Nu încape îndoială că cel 
supus vreunei prihane nue sfințit. Dar nue opritde ia impărtășirea 
de hrana sfântă. Pentru că cei supuşi încă unor neputințe ascunse 
în minte pot să se împărtășească de binecuvântarea lui Hristos, dar 
nuspre a creşte ca sfinții în sfințenie şi în tăria minții şi în stăruința 
întărită în toate cele atotbune, ci într-un mod potrivit celor 
boinavi"”. 

Cap,22, 1-7: “După aceea a grăit Domnul cu Moise şi a zis 
Spune lui Aaron şi fiilor lui să umble cu băgare de seamă cu cele 
sfinte ale fiilor lui Israel şi să nu pângărească numele cel sfânt al 
Meuprinprinoasele pe care ei înşişi Mi le aduc. Eu sun! Domnul 
Spune-le: Tot omul din seminţia voastră şi din neamul vostru, 
care va avea pe sine vreo necurăţenie şi se va apropia de cele 
sfinte, care se afierosesc de fiii lui israel Domnului, sufletul 
aceluia se va stârpi de la fața Mea. Eu sunt Domnul Dumnezeul 
vostru. Omul din seminţia preotului Aaron care va fi lepros sau 
va avea curgere să nu mănânce din cele sfinte, până nu se va 
curăți; şi cine se va alinge de ceva necurat de la mort, sau cine 
va suferi de curgerea seminței, sau cine se va atinge de vreo 
fârâtoare, de care s-ar Spurca, Sau de vreun om, care l-ar face 
necuralprin orice fel de necurăție a lui, cel ce s-a atins de acestea 
necurat va fi până seara şi Să vu mănânce din cele sfinte înainte 


de a-şi spăla trupul său cu apă. Jar după ce va apune soarele şi 


după ce se va curăţi, atunci să mănânce din cele sfinte, că aceea 
este hrana lui”, 

“Mortăciunea indică pe cel cu desăvârșire mort şi îngheţa! în 
faptele cele după trup, iar ceea ce e prins de fiară (târâtoarea) 
indică vădit sufletul căzut sub puterea diavolului””*. Consimţirea 
cu aceştia (atingerea) întinează sufletul. Apusul soarelui indică 
timpul venirii Mântuitorului: “De aceea cel ce s-a spurcat rămâne 
necurat până seara și nepărtaş de hrana sfântă şi de viaţă făcătoare, 
aşteptând timpul curățirii. Apoi, spălându-se cu apă şi apunând 
soarele, se face curat și are ca pâine a sa pe cea din cer. Căci s-a 
rânduit celor ce s-au sfințit prin apă, adică în Sfântul Botez, să fie 
binecuvântaţi prin Hristos. Pentru că EI este pâinea vie, El, Cel ce 
S-a pogorât din cer și a dat viață lumii”, 

8-11: “Mortăciune şi sfâşiat de fiară să nu mănânce, ca să 
nu Se spurce cu acestea. Eu sunt Domnul. Să păzească poruncile 
Mele, ca să nu aibă asupră-le păcat şi să nu moară, când vor 
călca acestea. Eu sunt Domnul Dumnezeu, Cel ce îi sfințesc pe ei 
Nici un străin să nu mănânce din cele sfinte. Nici cel ce locuieşte 
la un preot și nici simbriaşul preotului să nu mănânce din cele 
sfinle. Iar dacă preotul îşi va cumpăra un rob cu argint, acela să 
mănânce dinele: asemenea şi robul născut în casa sa să mănânce 
din pâinea lui”, 

“Sclavii, atât cei cumpăraţi, cât şi cei născuţi în casa unui 
israelit erau socotiți membriai familiei; indiferent de naționalitatea 
Jor anterioară, prin contractul circumcizial, ei erau adoptați de 
poporul ales">%. Străinul oprit de la mâncarea celor sfinte e azi 
ereticul sau necreștinul, Doar cel răscumpărat, prin Botez valid, 
şi cel născut în casă, adică în Biserică, sunt în comuniune cu 
Hristos, ereticii neîmpărtăşindu-se de har. 

12-13; “Dacă fiica preotului se va mărita după Străin de 
neamul preoţesc, nici ea să mu mănânce din prinoasele sfinte, 
cuvenite lui. Când însă fiica preotului va fi văduvă sau despărțită, 
şi copii nu va avea, şi se va întoarce în casa tatălui său, cum era 
şi Dn tinerețea sa, atunci ea să mănânce pâinea latălui său, iar 
dintre străini nimeni Să mu mănânce”, 

(continuare în pag. 14) 
Ana USCA 





14. Jbid. 

15, Ibid, 

16. LEV, p. 195. 

17. Sf. Chin al Alexandriei, op. cit, XI 
18, Jbid 

19. /bid, 

20, LEV, p. 194 








_— î.en ui 


= 














PAG. 14 NR. 8/128 August 200] 





PIATRA DE TEMELIE A UNEI NOI EDITURI CREŞTINE 





La Bucureşti a luat ființă recent o nouă editură creştină, . în primul tînd, cartea «de folosință duhovnicească» adresată atit | 
ARCA ÎNVIERII, acărei primă colecţie se numeşte chiar “Piatra credinciosului, cît şi aşa-zisului liber-cugetător aflat în căutarea. | 
de temelie”. Volumul inaugural al colecției este o maducere şi neînşelătoarei libertăți...” (p. 177) 

DESPRE COLECŢIE: “Lansăm o primăcolecție aediturii, 
teologul Sfintei Treimi. Viaţa Sfîntului Serghie de Radonej «PIATRA DE TEMELIE», care îi va oferi cititorului lucrări ale 


adaptare din limba rusă veche: Sfîntul Serghie de Radonej, 


povestită de Înțeleptul Epifanie (1418), 
Traducătoarea şi editoarea cărţii este d-ra 
ELENA DULGHERU, cunoscută mai ales 
pentru frumoasa şi fidela tălmăcire în 
româneşte a unor scrieri fundamentale ale 
Sfintului Teofan Zăvoritul sau ale teologului- 
martir Pavel Florenski. Cititorii “Punctelor 
cardinale” îşi mai amintesc, desigur, că a 
fost prezentă şi în revista noastră cu o 
pagină de poezie. Mai trebuie adăugat că 
este şi autoarea unei interesante lucrări 
despre filmografia lui Andrei Tarkowski 
(lucrare ce-şi aşteaptă încă editarea). 
Dincolo de interesul în sine al textului 
şi de valoarea transpunerii româneşti, 
impresionează rigurozilatea şi acurateţea 
editorială (calități tot mai rare în ultima 
vreme în spațiul editorialisticii noastre): 
coperta de calitate şi bun gust, foaia de 
gardă neomisă, descrierea CIP şi datele 


SFANTUL SERGHIE DE RADONEJ 
TEOLOGUL SFINTEI TREIMI 





LtL 
PA 
ra 
[ca 

4 

i 

[A 

= 

o 

[i 

1 

Di 

74 

Ei 

ă 


editoriale obligatorii puse la locul lor, fextul (cu utile anexe de Grigorie Teologul. După un pelerinaj la locurile sfinte, Î...] Ș 


PUNCTE CAADINALE 


ALTE TITLURI RECENTE 
DIN EDITORIALISTICA 
„CREŞTINĂ zi 


 (neconsemnate pînă acum 
„în cadrul Magi All (01) 


"Sfintul Ambrozie, Viu va f sufletul. meu. 
Părţi alese din Comentariul la Psalmul. 118, 
traducere, adaptare, introducere: pr. asist. UNIV. 
drd. Constanta Necula, cuun Cuvint inainte alP. 
'S. Visarion Răşinăreanul, "Episcop. "Vicar. al 
' Arhiepiscopiei Sibiului, Editura *Oastea Domnului” 
[Colecţia “Patristica”], Sibiu, 2000 (110 pagini). 
pa Constantin Necula, lată, Mirele. vine... 
"(predi Icişi meditații duhovniceşti radiodifuzate).. ; 
Perioada Triodului şi a Penticostarului, cu un. 
“Cuvint inainte de P. S. Visarion. Răşinăeanul, 
"Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, Ediuia! 
[einoprecaă laşi, 2001 (195 pegini) Sa 
„„lon Alexandru. Mizgan, De ce Ortodoxia?! 
da gre y (ear: de articole, cu un Cuvint înainte. de. 
spiritual al Rusiei moscovite [cum îl | Ami. Ştefan icae), E i tura Lumina, Oradea, 
numeşte P. Florenski]: Sfîntul Serghie de | 2001 u 15 pagini). că plată dea Să i că 
S adonela (pps L//S/Siia Sfintul loan Gură A Aur Despre feciorie. 
DESPRE AUTOR: “Ieromonahul | [aplec a pi monahale. „Despre. creşterea 


unor ostenitori ai Bisericii Răsăritene, dar 
şi documente de gîndire şi faptă ale unor 
nevoitori şi martiri ai vremurilor noastre, a 
căror lucrare în duh a pus piatră de temelie 
în zidirea Bisericii luptătoare, avînd şansa 
de a deveni şi piatră ziditoare în durarea | 
noastră sufletească. Plecînd de la această | 
idee-pilotapietrei detemelie, amalessăne | 
începem lucrarea editorială cu aducerea la. | 
lumină a vieții unui mare întemeietor, cel | 
care cu smerenie [...] a stat la baza 
civilizației ruse creştine, ctitorul, părintele | 


AT 





Epifanie, cărturar şi scriitor bisericesc, Şi- | „copiilor, traducere, din limba greacă şi note. de. 
Preotul | profesor Dumitru. Fecioiu, sue 


eu] 


a început viața monahală în adoua jumătate 


a secolului al XIV-lea, în cetatea Institului Biblicşide Misiune ai Biserici 
Rostovului, în Mănăstirea Sfîntului | Romane, Bucureşti, 2004, (427 pagini) i e 


Fericitul Teodoret, GT a e 


interes religios) încadrat de o prefață şi o postfață perfect monahul Epifanie se îndreaptă direct către Lavra Sfintei Treimi, | sfinţilor pustnici din Siria, traducere, dn 


lămuritoare, redactat şi corectat destul de atent, cu note de subsol la Cuviosul Serghie de Radonej, [...] şi rămase pentru totdeauna | “greacă. i note. de Dr. Adnan Tanasescu la 
în mănăstirea lui [...]. După moartea lui Serghie, Epifanie a mai “Editura Institutului Biblic « şide Nisiune a) 8 - 
Subliniind acest pas cu dreptul, nu ne rămine decit să urăm _ trăit vreo treizeci de ani în Lavra Sfintei Treimi şi trecu la cele | “Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001 (18 81.0 ea 
tinerei edituri o viață cît mai lungă (într-un context care, din veşnice în jurul anului 1420. [...] Înțeleptul Epifanie a mai scris | 


alcătuite profesional etc. 


păcate, nu se arată dintre cele mai lesnicioase). 
Pentrulămurireacititorilor interesaţi, reproducem mai jos, cu 


Viaţa Episcopului Ştefan al Permului (în 1396)...” (pp. 5-6) fica: y mba greacă in 
DESPRE OPERĂ: “La mulți ani după moartea Cuviosului preotul profesor Dumitru. 
îngăduința editurii, citeva fraamente din prefața şi postfața Serghie, înţelegînd că viața unui asemenea luminător le-ar putea 
volumului (referitoare atit la autor şi operă, cit şi la editură şi fi multora de folos spre mintuire, |...) Epifanie începe să studieze 
colecție). Menţionăm c că, pentru comenzi, cei interesaţi pot scriepe şi săstrîngă matenal |.. 









Sfintul loan. Damaschin, ze, 


roduce a Şi i-a lede. 





.] despre faptele şi minunile lui. (...] Yimp ăi a Sfintul Nicolae Cabasila, Despre viața în, 


adresa Editura Arca Învierii, str, Lînăriei 139, sector 3, București de douăzeci de ani culege date şi întîmplări despre viața lui Hristos, „studiu introductiv şi traducere. din limba, 
(tel. 01/3357145),saupe adresaelectronică Arca_Invierii(Ak.ro, Serghie, dar nu se încumetă să scrie. Abia în 1418 începe să scrie 'arez greacă că deP Pr. Prot. Dr, Teodor Bodogae, Editura! 


osteneala meritind cu prisosință. (R. C.) 


şi redactează Viaţa Sfîntului Serghie de Radonej într-un singur an. i Institutului Biblic cşide Misiune al Bisericii Ortodoxe 


> Arezultato lucrare amplă, cuprinzind multe momente povăţuitoare „Române, Bucureşti, „2001 (reeditare, 246 pagini). 
DESPRE EDITURĂ: “«ARCA ÎNVIERII» îşi propune să dinviața Sfintului, uneori susţin unii exegeți- în dauna conciziei |. Pr Gheorghe Calciu, “Războiul întru 


Reza TAI a 


aducă în spațiul cărții româneşti valori tradiționale [dar] şi noi ale şi a canoanelor stilistice ale narațiunii [...]. După moartea ! cuvint. € eri către tineri şi alte mărturii, 


SAE pin ea 


culturii creştine, consacrate ca atare, sau creații ale gîndirii laice - Înţeleptului Epifanie, la Lavra Sfintei Treimi soseşte cunoscutul “ediție norii tă prefaţă şinotedeR Răzvan Codrescu, 
căutătoare de Dumnezeu, care îşi propune să redescopere izvoarele cărturar sîrb Pahomie Logofătul. Acesta prelucrează literar şi Editura Nemira col. “Alta & Omeg: Bucu ucureşti, 









.. . deiis = . > Ă . A (e 
sacre ale diferitelor aspecte şi fenomene ale culturii, societății şi prescurtează Viaţa Sfintului Serghie de Radonej, fără a modifica 2004 (dă sdea iata) E 3) pu nt, A 
vieţii în genere, Nucleul programului nostru editorial îi constituie, adevărul faptelor.” (ibidem) SA seaca IE i PO A SEE 





catei ti A CARI 


(urmare din pag. 13) 

“Întoarcerea în căminul părintesc şi redobândirea tuturor drepturilor iniţiale era posibilă pentru 
o femeie doar în condițiile în care nu a dobândit copii; în acest ultim caz, chiar în absenţa soțului 
său, ea va formao familie împreunăcu copiii şi nuseva puteareintegraiîn familia paternă ”. Sufletul 
ce a rătăcit la erezii nu se poate întoarce în Biserică cu copii, adică păstrând în el roadele falselor 
învățături. Sau, “de va ajunge sufletul lepădat (despărțit), ca unul ce-a fost osândit și se va lipsi deci 
de bărbat, adică de Mirele spiritual, neavând nici un rod de virtute, să se întoarcă repede la starea 
de la început şi să revină grabnic la casa tatălui său, cerând astfe! prin credință familiaritatea cu 
Dumnezeu, şi atunci va mânca din pâinile Lui”? E vorba de ce! ce se avântă către roadele viețuirii 
creştine fără a fi în puteri, el e sfătuit să revină la ascultare şi la nevoințe. 

14-16: “Dacă cineva mănâncă din greşeală din cele sfinte, să întoarcă preotului prețul 
lucrului sfânt şi să mai adauge încă a cincea parte din preţul lui. Preoții să nu spurce cele sfinte 
ale fiilor lui Israel. pe care ei le aduc dar Domnului, şi să nu atragă asupră-le vinovăția fărădelegii, 
când vor mânca cele sfinte ale lor, că Eu sunt Domnul, Cel ce îi sfințesc'. 

Astăzi, textul s-ar putea înțelege ca un avertisment pentru cter şi credincioşi de a se purta cu 
toată cuviința în cele ce țin de Sfintele Taine. 

17-20; “Grăit-a Domnul cu Moise şi a zis: Vorbeşte lui Aaron, fiilor lui şi la toată adunarea 
fiilor lui Israel şi le zi: Dacă cineva dintre fiii lui Israel, sau dintre străinii care s-au așezat la ei, 
în Israel, îşi vor aduce jerlfa lor, pe care o aduc Domnului ardere de tot, după făgăduință sau de 
evlavie, ca să afle prin aceasta bunăvoință la Dumnezeu, jerifa trebuie să fie fără meteahmă, de 
parte bărbătească, din vitele mari, sau din oi, sau din capre. Toate câte au meteahină în sine să nu 
le aduceți Domnului, că nu vor fi primite”, 

“Aaron este chip a! minţii. Fiindcă duşmănia amestecă răutatea ei cu pretenția dreptății, a 
poruncit ca să se cerceteze înainte de-a se aduce ceva lui Dumnezeu, ca să nu moară. Iar a muri 
înseamnă a cobori de la contemplare şi a se învoi cu cei ce voiesc să întineze simţurile ei [minţii]. 

21-24: "De va aduce cineva Domnului jer!fă de mântuire, plinindo făgăduință, sau aducând 
jertfă de bună vole, sau la praznicele voastre, din boi, sau din ol, să fie fără meleahnă, ca să fie 





24. fbid, 
22, Sf. Chiril al Alexandriei, op. cit, XII 
23. Isaia Pustnicul, 29 de cuvinte, XXY, 19, 


primită, să nu aibă nici o meteahnă. Dobitoc orb, vătămal, sau Slut, sau bubos, sau răpciugos, să 
nu aduceţi Domnului şi nici să daţi lajertfelnicul Domnului pentrujertfă. Bou sau oaie cu picioarele 
lungi sau scrute peste măsură poți să aduci ca jertfă de evlavie, iar pentru jerlfa făgăduilă acestea 
nu suni primite. Dobitocul care are părțile bărbăteşti strivite, sfărâmate, smulse Sau tăiate, să 
nu-l aduceți Domnului şi în ţara voastră să nu faceţi asemenea lucru”. 

“Ca organe de transmitere a vieții, testiculele erau considerate un semn al integrității 
animalului. Un defect de acest tip era considerat capital şi împiedica putinţa ca acel animal să poată 
fi jertfit. Versetul (24) enumeră patru tipuri de castrare, care pot acoperi deopatrivă evenimentele 
accidentale sau intenționate. Denominaţia țara voastră reprezintă Canaanul, unde neamul lui Israel 
va trebui să introducă legea lui Iahve; indicaţia expresă din acest pasaj nu este superfluă, căci 
canaaneenii practicau castrarea ritualică şi, de aceea, israeliți trebuiau avertizaţi”. 

25: “Nici din mâinile celor de alt neam să nu aduceţi nici unul din asemenea dobitoace în dar 
Dumnezeului vostru, pentru că acestea Sunt vătămate şi cu meteahnă, şi mi vă vor fi primite”. 

Dacă toate neamurile sunt chemate la Dumnezeu, acestea nu se pot înfățişa oricum, ci sunt 
datoare să aducă dreapta închinare. 

26-27: “Şi a grăil Domnul cu Moise şi a zis: De se va naşte vițel sau miel, sau ied, șapte zile 
să stea la mama lui, iar din ziua a opta înainte va fi bun de adus jertfă Domnului”. 

Sufletul născut în credință trebuie alăptat cu învățătura Bisericii (mama sa) atâta timp (7 zile) 
cât îi va fi necesar. Abia apoi poate întâlni pe Dumnezeu, de Care se va bucura veşnic (în Ziua a 
Opta). 

28: “Darnicivacă, nici oaie sănujunghiaţi înaceeaşizi cu puiul ei”. Prin asemenea prevederi, 
Legea caută să pună stavilă cruzimii. 

29-33: “De aduceți Domnului jertfă de mulțumire, s-o aduceţi ca să vă fie primită. În aceeaşi 
zi s-o mâncaţi şi să nu lăsaţi din carnea ei pe a doua zi. Eu sunt Domnul. Să păziţi poruncile Mele 
şi să le pliniţi. Eu sunt Domnul. Să nu spurcaţi numele cel sfânt al Meu, ca să fiu Eu sfânt ntre fiii 
lui Israel. Eu sunt Domnul, Cel ce vă sfințesc pe voi, Care v-am scos din pământul Egiptului, ca 
să fiu Dumnezeul vostru. Eu sunt Domnul", 

Dumnezeu ne-a eliberat din robia păcatului şi ne cheamă la înduninezeire, Pentru aceasta, se 
cuvine să nu amânăm unirea cu E! în Sfintele Taine şi să ne apropiem de acestea cu vrednicie și 
cuviință, 

(va urma) 





24. LEV, p. 19% 





Tr ——— .——— "A... „Tr —————_.— 








Z97220I 


Se pare că în nici o altă lună a anului nu s-au petrecut 
atâtea evenimente, cu profunde şi nefericite semnificații 
pentru istoria şi destinul neamului românesc, precum în luna 
iunie. Cu chiar prima zi a acesteia, fila de calendar este 
cemită la împlinirea, anul acesta, a 55 de ani de la executarea 
Mareşalului lon Antonescu. Se înscria cu această fărădelege 
încă un moment tragic în şirul nenorocitelor evenimente care 
au precedat A Doua Conflagraţie Mondială (Pactul Molotov- 
Ribbentrop), au continuat în timpul desfăşurării ei 
(Ultimatumul sovietic; Dictatul de [a Viena; actul de la 23 
August 1944) şi i-au marcat sfârşitul (ocupaţia militară 
sovietică şi impunerea regimului comunist), cu consecințe 
atât de grave pentru istoria românească, până în ziua de azi. 

Între atâtea evenimente întunecate, unul singur face 
excepție: ce! de la 22 iunie 1941, clipă de demnitate, onoare 
şi verticalitate, în care un om are curajul de a-şi asuma 
responsabilitatea ştergerii ruşinii şi umilinței la care i-a fost 
supusă Țara prin nevolnicia conducătorilorei. Un destin mai 
tragic decât al Mareşalului nici că se putea. Ajuns pe mâna 
vrăjmaşului prin trădarea alor săi, prizonierul a fostretumat 
cu porunca de a fi dat morții, învingătorii ocupanţi lăsându- 
i să se păteze cu sânge pe vânzătorii îngenuncheaţi. 

Dincolo de moarte, la cinci decenii şi jumătate după 
trecerea sa în etemitate, Mareşalui lon Antonescu stâmeşte 
controverse, produce nelinişti, ba chiar compromite cariere 
şi modifică destine (vezi cazul generalului Mircea Chelani), 
lui însuși istoria întârziind să-i facă dreptatea cuvenită. 

Departe de a fi avut iniţiativa ca, de la nivelul înaltelor 
funcții pe care le deţin, actualii diriguitori ai Statului Român 
să dea zilelor de 22 şi 26 iunie cuvenita lor semnificaţie, cea 
de ete memento al marilor amenințări care au pândit 
întreaga istorie românească, dar şi de curaj jertfelnic pentru 
apărarea Ţării, aceştia s-au mai răfuit o dată cu trecutul şi cu 
Mareșalul. Şi acum, caşi înanii '50, lon Antonescueste făcut 
răspunzător pentru culpa politică dea fi fost aliatul Germaniei 
în cruciada antiboişevică. Autorităţile româneşti se arată 


“foarte sensibile la faptul că “provoacă iritare pe plan 


internaţional, campania” festivităților de reabilitare a 
Mareşalului lon Antonescu”. Arătându-se “profund 
preocupaţi” de destinul României, atât Preşedintele cât şi 
Primul Ministru îi atribuie oşteanului exemplar acelaşi 
calificativ de “criminal de război” ca și în urmă cu 50 de ani, 
când țara se afla sub “scutul protector al glorioasei Armate 
Roşii eliberatoare”. Domniile lor socotesc că “este nementat 
pentru țară ceea ce se întâmplă, din cauza unora care vor să-l 
reabiliteze pe Mareşal'”, motiv pentru care este luată măsura cea 
mai la îndemână: lepădarea de el, fără urmă de scrupul! 

Ca să nu provoace ''iritare pe plan intemaţional”, în chiar 
zilele ce marcau aniversarea evenimentelor din urmă cu 60 
de ani, Şeful Statului Român avea să se întâlnească şi să se 
întreţină cordial cu infractorul (“dat în urmărire generală”) 
Victor A. Stănculescu, individ aflat în căutarea amnistiei/ 


— N —— 





Ste de Ra în Mallul Cliea în Antumanii e poritiput În n srpume sili adie mm ea e 


—,.—— —— 











PUNCTE CARDINALE 


PUP 





R | 19 4214 i 


grațierii. Personajul este deținătorul unui bogat palmares 
infracțional, dobândit nu doar cu prilejul evenimentelor din 
decembrie 1989, sau ca înalt demnitar de stat ante şi post 
decembrist, dar şi caactivcontnbuitoria““reforna economică” 
prin metoda delapidării avuţiei naționale în folosul propriilor 
buzunare (Şi, desigur, ale susținătorilor săi). Devine limpede 
că evenimentele din 13-15 iunie 1990 trebuie uitate, tot aşa 
cum trebuie scoasă din memorie întreaga istorie neconvenabilă. 
V. A. Stănculescu îşi leagă numele de multe evenimente 
cețţoase, a căror limpezire nu este nicidecum necesară în 
viziunea celor care şi-au întemeiat peele puterea şi ascensiunea! 
“Teroriştii” au dispărut fără urmă, iar fenomenului “Piaţa 
Universității” | s-a pus capăt “minereşte”, fără aite urmări 
decât îndatoratele mulțumiri prezidențiale! 

Cine şi de ce să-şi mai aducă aminte că aliaţii inițiali ai 
Germaniei naziste, pe temeiul prevederilor secrete ale Pactului 
Molotov-Ribbentrop, au fost tocmai acele forțe şi ideologii 
pentru care actualul Şefal Statului Român şi-amanifestat toată 
disponibilitatea şi apetența, în slujba cărora şi-a “jertfit” 
tinerețea şi cu istoria cărora şi-a împletit destinul?! Puţină 
importanță mai are că tot la un mijloc de iunie, cu 60 de ani în 
urmă, cu puține zile înaintea declanşării campaniei de peste 
Prut, autoritățile de ocupație bolşevice din ținuturile româneşti 
din nord-est, cotropite în urma Ultimatumului sovietic din 26 
iunie 1940, declanşau acțiunea de deportareaelitelorromâneşti 
înspre tărâmurile fără întoarcere ale Gulagului siberian. 
Preocuparea mai marilor zilei estesă fie pe placul diriguitorilor 
Ocultei mondiale, să-i scoată basma curată şi să-i ocrotească 
pe alde Stănculescu şi Chiţac, nu de a-i aduce în lumina 
memoriei naționale, scoțându-i din mormintele şi negurile 
unei istorii prea curând şi prea uşor uitate, pe eroii Neamului 
— victime ale teroarei şi fărădelegilor comunismului. 

Şi mai dezolantă se arată starea lucrurilor în spaţiile 
româneşti din stânga Prutului, fie că-i vorba de cele administrate 
de autoritățile de la Chişinău sau Tiraspol, ori de cele de la 
Kiev, Noile autorităţi basarabene, a căror identitate comunistă, 


fa 
A 


orientare prorusă şi atitudine antiromânească manifestă nu 


mai comportă nici un comentariu, au proclamat ziua de 22 
iunie drept dată şi prilej de “comemorare a victimelor 
fascismului şi hitlerismului” (71), ca şi cum n-ar fi fost 
indeajuns sărbătoarea încetățenită de la 9 mai. Conţinutul 
antiromânesc al acestei măsuri de prăznuire politică este mai 
mult decât evident. 

Actul eroic de demnitate naţională şi curaj ostășesc al 
viitorului Mareşal lon Antonescu de a declanşa campania 
militară, în vederea răscumpărării şi ştergerii umilinţei de a fi 
cedat fără luptă ținuturile voievodale româneşti din nord-est, 
pentru continuatorii mancurtizaţi ori curat neromâni ai politicii 
pro-moscovite are desigur cu totul altă semnificaţie. La fel, 
victemile terorii comuniste şi ale Gulagului nu par să-şi mai 
găseascănici un loc în viitoarea istoriea“"Republicii Moldova” 
Discriminarea se practică şi la adresa veteranilor de război 





5 





not mi a i Da 


poor sta mi d. - d [suzad fostii 
. (PP A] 


E a ii 


Party- FOtoS. mil AT ioreci (jetwerls 7.) 


Isprăvile unui alt Antonescu, de care nu se leapădă nimeni... 


P 4 AR a m ir 
4724 219) '7 7) /2, 
Y 6 a__4 





August 2001 NR. 8/125 PAG. 15 





SE ri Pee A 


47 I 49 4 si a de a 
(fa 5 03 > > > 


basarabeni; cei ai armatei sovietice - privilegiați, cei ai 
armatei române - persecutați. Concret, faptul segregării s-a 
manifestat vizibil, pe față, cu prilejul festivităților de la9 mai 
2001, desfăşurate în cea mai purătradițiesovietică, cu paradă 
militară, manifestaţie “populară” şi discursuri diferite, 
adresate în limbi deosebite, celor două categorii de veterani. 
Din nefericire, reluarea retoricii şi a vechilor sloganuri 
comuniste (despre “marele război pentru apărarea patriei”, 
“România - stat imperialist cotropitor”, “Armata Roşie Şi 
Uniunea Sovietică eliberatoare”) pare aproape firească într- 
o lume debusolată şi hpsită de temeiurile solide ale unei 
statornice identități. 

Măsurile concrete de rescriere mistificatoare a Istoriei se 
conjugă cu tot felul de diveisiuni menite să anuleze orice 
tentative şi acțiuni de manifestare a identității etno-spirituale 
româneşti în Basarabia. În ciuda afirmării din partea 
autorităților de la Bucureşti a unei unice identități 
etnolingvistice româneşti în întregul spațiu delimitat de 
Nistru, Tisa, Carpaţi, Balcani, Dunăre şi Mare, precum și a 
realității politico-administrative a două state româneşti, 
guvernanţii din Basarabiaau alte susțineri. Pe lângă existența, 
consfințită constituțional, dar regăsită şi in uzul cotidian, a 
glotonimului şi etnonimului'“moldovenească/moldovenesc”, 
autorităţile comuniste filoruse de la Chişinău au mai inventat 
şi enormitatea diversionistă de “minoritate românească din 
Republica Moldova”! Şi asta în paralel cu conferireastatutului 
oficial celei de a doua limbi de stat - rusa - şi cu reîntoarcerea 
la vechile unități administrativ-teitoniale raionale. 

Și catacâmul să fie complet, lurie Roşca, liderul Frontului 
Popular Creştin Democrat, unica formaţiune basarabeană de 
dreapta ce-şi afirmăşi asumă identitatea românească, militând 
pentru Reîntregire şi Românism, a fost lipsit de imunitate 
parlamentară şi implicat într-o înscenare judiciară cu evident 
aspect de răfuială politică. 

Pe de altăparte, principalul beneficiaral rapturilor sovietice 


_pe seama României din 1940 şi al dezmembrăni URSS - 


Ucraina - continuă politica de deznaționalizare a românilor 
din inter:orul actualelor sale frontiere şi de însuşire, dincolo 
de ele, a ceea ce nu-i aparține. Cu complicitatea dubioasă 
(dacă nu chiar trădătoare) a autorităților de la Chişinău, 
Ucraina a dobândit câțiva kilometri de şosea strategică şi 
câteva hectare de pământ pe hotarul satului românesc 
basarabean Palanca, în ciuda protestelor locuitorilor de aici 
şi prin încălcarea prevederilor constituției “Republicii 
Moldova”. În acelaşi timp, vecina României de la nord şi est 
întreprinde lucrări de prospectare geologică în manieră 
frauduloasă, în zona maritimă a Insulei Şerpilor, spațiu ce 
nu-i aparține de drept, dar pe care l-aanexat abuziv, pe fondul 
responsabilități naționale a guvemelor de la Bucureşti 

Parcurgând calendarul aniversări lor/comemorărilor lunii 
iunie, nu pot fi trecute cu vederea cel puţinalte trei evenimente 
marcate de zilele de 11 şi 15, fiecare cu semnificaţiile sale. 
Dacă fa ] | iunie 1848, prin efemera preluare a puterii de către 
“guvernul vremelnicesc” din Țara Românească, este 
consemnat triumful forțelor patriotice naţionale româneşti 
(chiar dacă dependente de şi integrate în mişcarea masonică 
europeană), nu trebuie uitat nicând că mişcării de renaştere 
națională pașoptistă i s-a pus capăt, în primul rând, ca urmare 
a intervenției brutale a oștilor Împărăției de la Soare-Răsare. 
Iar după exact un veac, la 11 iunie 1948, şi de această dată 
tot sub ocupaţia militară a hoardelor Răsăritului, regimul 
comunist din România bolşevizată aplică lovitura de grație 
proprietății private. 

Nici zilei în care a trecut în eternitate Mihai Eminescu nu 
i se mai acordă demult meritatul respect. Ba mai mult, în 
ultima vreme s-au ridicat destule glasuri care să-l denigreze 
şi să-i pună valoarea sub semnul întrebării, din cel mai 
dezgustător oportunism ideologic. Nici un petec de țărână 
sacră n-a mal rămas nescurmat de râtul porcesc al celor care 
fac astăzi în România opinia politică şi culturală! 

Oare când vor înțelege politicienii şi diriguitorii noştri 
de opinie că, chiar dacă nu există alternativă la integrarea 
europeană şi euroatlantică, accesul în lumea autenticelor 
valori occidentale nu se poate face cu succes fără prealabila 
definire şi asumare a unei veritabile identități şi a unei 
minime rectitudini. Altminteri nu vom avea decât 
binemeritatul dispreţ şi scârba organică pe care le pricinuieşte 
colcăiata oarbă a unor viermi de closet! 


Nicolae POP 








PAG. 16 NR. 8/128 August 200] 





PUNCTE CARDINALE 


CONU ILICI FAŢĂ CU RE VIZIONISMUL 


Printre alte câteva evidențe care i s-au revelat preşedintelui lon Iliescu cu ocazia 
participării sale la lucrările Forumului Crans Montana (desfăşurate în Elveţia, în perioada 18 
iunie — | iulie 2001), a fost şi aceea privind eficiența lobby-ului făcut de maghiari în legătură 
cu pretențiile lor asupra Transilvaniei. “Există o percepție cum că Transilvania ar fi un 
teritoriu unguresc ocupat de români” — a spus dumnealui cu ocazia unei conferinţe de presă. 
ŞI, în continuare, preşedintele afirmă că unii dintre interlocutorii săi au avut o adevărată 
revelație când au aflat că, de fapt, Transilvania are 9 milioane de locuitori, din care doar 1,7 
milioane sunt de etnie maghiară. “Care teritorii ungurești? Când au venit ei în Europa şi de 
când suntem noi în Europa?” — a întrebat dumnealui retoric, la aceeaşi conferință de presă. 

Două lucruri uluiesc în acest caz: 

|. Este de neconceput ca interlocutorii preşedintelui Iliescu (care, bănuiesc, nu au fost 
nici midinetele din stațiunea respectivă, nici chelnerii care l-au servit la masă, ci politicieni 
Şi diplomați cu pretenţii, unii cu ifose chiar) să nu se informeze, în legătură cu problemele 
despre care îşi dau cu părerea, decât din 
materialele de propagandă. Numai opinia 
publică se formează pe care pasională 
(propagandă, reclame, zvonuri), pe când 
oamenii de stat, politicienii, diplomaţii etc. 
sunt obligaţi să-şi formeze convingerile pe 
bază de date obiective. Această lipsă crasă de 
informaţie, ca să nu spun de cultură politică 
şi istorică, este de neconceput la nişte 
“oficiali” care se erijează în arbitri şi se cred 
îndrituiți să dea (vorba premierului Adrian 
Năstase) note de bună purtare. Acest lucru 
este cu atât mai grav cu cât nu este vorba de 
un caz Singular, ci de o lacună des întâlnită 
în cândurile aşa-zişilor specialişti în probleme 
central şi sud-est europene, care, luați la bani 
mărunți, nicinu-ți potspune care sunt statele, 
cu capitalele lor, din această zonă. Deunăzi, 
ozianistădin România acreditată în Germania 
imi relata un caz care vine să întărească 
aserțiunea mea. Un coleg de breaslăde-al ei, LL 

originar din n-are importanță ce țară occidentală, cu ocazia unei întâlniri la Asociaţia 
Ziariştilor Străini din Germania, auzind că este din România şi vrând să lege cu ca o 
conversație, a întrebat-o candid: “Care mai este situația la dumneavoastră, la Sofia?”. La care 
ea. oarecum iritată de ignoranta interlocutorului său, i-a răspuns cu maliţiozitate: “Vai, 
domnule! Capitala României nu este Sofia, ci Budapesta”. Nu ştiu dacă respectivul a înțeles 
sau nu ironia, dar asta nu mai contează. 

2) De asemenea, este de neinţeles faptul că domnul Iliescu descoperă de-abia acum 
virulența și eficiența propagandei antiromâneşti a maghiarilor, care nu datează de azi, de ieri, 
ci dintotdeauna. Iredentismu! maghiar a început încă din 1920, imediat după Conferinţa de 
Pace de la Ţrianon, şi nu a încetat de atunci nici o clipă, fie că Ungaria a fost guvermată de 
democrați, fie căa fost guvernată de fascişti sau comunişti, Adaptându-se doar conțuncturilor 
istorice şi politice ale momentului, ei nu au încetat de a merge “cu Jalba-n proțap” pe la toate 
“Înaltele Porţi”, clamându-şi “nenorocirile” şi cerşind “dreptate”. Şi nu de puține ori, 
năsluind statistici şi falsificând adevăruri istorice, au izbutit să câştige sau să cumpere 
simpatii pentru cauza lor. Un exemplu pe care îl am la îndemână. Pe la începutul anilor '30 
(în 1933, pare-mi-se), ei au reuşit să convingă de “dreptatea” lor peste o sută cincizeci de 
parlamentari britanici, determinându-i să semneze un memoriu prin care să ceară, nici mai 
mult, nici mai puțin, revizuirea tratatelor, Furtuna pe care a stâmit-a acest memoriu în 
rândurile politicienilorenglezi i-a determinat pe George Bernard Shaw să iaatitudine publică, 
scriind următoarele: “De neiertat sunt acele persoane lipsite de scrupule care, din interese 
personale, încurajează, în Anglia, politica revizionistă a Budapestei şi încercările de a 
distruge ordinea stabilită, încercări puse la cale de oameni care s-au dovedit a fi ei înşişi hpsiţi 
de toleranță, asupritori şi nestăpâniţi în raporturile lor cu toate celelalte națiuni”. 

Dar revizioniştii maghiar nu s-au mulțumit numai să facă propagandă, denaturând 
adevăruri istorice pentru a câștiga opinia publică şi clasa politică europeană de partea lor, ci, 
atunci când le-a venit bine, s-au “făcut frate cu dracul” pentru a-şi putea duce la îndeplinire 
programul cuprins în decalogul lor iredentist. Aşa s-a întâmplat şi în august 1940, când, 
datorită cârdâşiei cu puterile Axei (care începuseră deja ofensiva pentru schimbarea ordinii 
europene), ei au primit drept recompensă, prin Dictatul de la Viena, partea de Nord a 
Transilvaniei. Cu această ocazie au arătat întregii lumi cât de toleranţi decivilizați şi, mai ales, 
cât de umani şi de europeni pot fi ei. Este de prisos, cred, să mai înşir aici toate atrocitățile 
şi masacrele pe care le-au săvârşit în cei patru ani cât au fost stăpâni ai Ardealului de Nord. 

După cel de-al doilea război mondial, campania revizionistă a maghiarilor a continuat, 
din motive lesne de înțeles, cu o intensitate mai moderată până la începutul anilor '70, când, 
dintr-o dată, a devenit extrem de virulentă, virulență care a culminat în anii '80, De data 
aceasta rolul principal în pregătirea şi susţinerea acțiunilor lor revizioniste l-a jucat exilul 
(care, după revoluţia din 1956, a crescut simţitor, atât numeric, cât și calitativ, prin emigrarea 
unui mare muumăr de etnici maghiari, îndeosebi intelectuali), în țările occidentale şi în Statele 
Unite cu precădere, Spre deosebire de regimul de la Bucureşti, care şi-a prigonit exilul, 


pda 


44 
2 


Pi 
fel 
ft. 
| 
E PX. 
A 
AA 
Pi? Aaa 
RN 
sah 
i Li 
ina 
43 
a aa 


Editura 
PUNCTE CARDINALE 


B.R.D. Sucursala SIBIU 
Cant nr. 251100996517509 








Gabriel CONSTANTINESCU (director), 
Răzvan CODRESCU (redactor şel), 
Demostene ANDRONESCU (redactor şef-adjunct), 
Ligia BANEA (secretar de sedacție), Marcel PETRIȘOR, Florea TIRERIAN 
Adresa Redacţiei: 2400 SIRIU - Catea Dumbrăvii 109, tel./(nx 069/422536 


infiltrându-! cu fel de fel de agenți pentru a-l învrăjbi şi dezbina, comuniştii de la Budapesta 
au pus interesele Ungariei mai presus de interesele lagărului socialist (din care, fără voia lor, 
făceau parte) şi, trecând peste animozități şi resentinente, şi-au menajat conaţionalii plecați 
în băjenie, ajungând, în cele din urmă, la o colaborare tacită cu ei în vederea creării, în Statele 
Unite mai ales, a unui puternic lobby maghiar. În această perioadă (anii' 80), exilul unguresc, 
intuind că americanii vor deveni în curând arbitrii discreționari ai întregii lumi, au reuşit să 
creeze, cu sprijinul politic şi uneori chiar financiar al Budapestei, în rândurile unor oamenii 
politici americani neinformaţi sau chiar interesaţi, un curent de opinie favorabil pretențiilor 
lorabsurde. Astfel, în 1982, senatorul Daniel P. Moyniham, luând drept literă de evanghelie 
un pretins studiu al lui John Lukacs, intitulat “/ Darkest Transylvania” (În întunecata 
Transilvanie), apărut în oficiosul stângii americane The New Republic din 3 februarie 1982, 
recomandă şi obține ca acesta să fie reprodus în Congressional Records, pentnu a putea îi fi 
citit şi însuşit de toți senatorii, În acest articol sunt reluate şi adaptate la contextul istoric al 
momentului toate tezele aberante ale 
revizioniştilor maghiari, de la Transilvania 
“terra deserta” şi până la năpădirea în aceste 
regiuni a vlahilor sud-dunăreni mult după 
ceaici se stabilise “paşnicul” şi “tolerantul” 
popor maghiar. Tot în acestarticol este pusă 
în circulație şi teza că ei (ungurii) aparțin 
Europei culte şi civilizate, şi că frontiera de 
răsărit a Ungariei (care include neapărat şi 
Transilvania) este în acelaşi timp şi frontiera 
estică a Europei. 

De asemenea, în 1983, doi congresmeni 
americani, Soljander şi Dwyer, au supus 
spre dezbatere Comitetului pentru Afacerile 
Străine al Camerei Reprezentanților un 
proiect de rezoluție (HR 147) în care ei 
preiau fărănici un discemămâni toate tezele 
de bază ale revizionismului maghiar Şi cer, 
nici mai mult, nici mai puțin, ca minorității 
e if SAS Area maghiare din Transilvania să i se acorde 
Stei ae aa ist a) dreptul la autodeterminare. Rezoluţia celor 
doi congresmeni propune ca preşedintele Statelor Unite să inițieze discuții cu guvernul 
român în vederea realizării acestui deziderat. 

În sfârşit, în februarie 1985, un alt congresmen american, Dornan, este inițiatorul unei 
alte rezoluţii (HR 56), care este, de fapt. copia fidelă a HR 147 din 1983. Aceleași aserțiuni. 
aceleaşi propuneri. Nimic în plus. nimic în minus. Doar o cifă statistică umflată: în loc de 
un milion şase sute de mii, cât indică statistica oficială românească din 1966, el susține că 
la data respectivă (1985) în Transilvania erau două milioane cinci sute de mii de etnici 
maghiari, Vorba aceea: mai bine să prisosească decât să nu fie... 

În toatăaceastă perioadă, guvemul comunist de la Bucureşti nua întreprins nimic pentru 
acontracara ofensiva revizionistă a exilului maghiar (sprijinită, discret sau mai puțin discret, 
atât politic, cât şi financiar, de Budapesta). Nici un protest, nici o luare de poziţie! 

ŞI totuşi s-a găsit un om din rândurile exilului românesc care s-a încumetat de unul 
singur să ducă o vastă campanie de contracarare a lobby-ului maghiar. Este vorba de d-l 
Traian Golea, directorul editurii “Romanian Historical Studies”, cu sediul în Miami Beach, 
Florida, care, îngrijorat de escaladarea revizionismului maghiar, şi-a luat răspunderea de a- 
] combate şi de a informa corect pe oamenii politici americani în legătură cu adevărurile 
istorice şi cu realitățile curente din Transilvania. În acest scop, d-! Traian Golea, pe lângă 
faptul că a răspuns prompt şi documentat tuturor încercărilor maghiare de a denatura şi 
mistifica adevărul istoric, a dus şi o vastă campanie editorială, reeditând în iii de exemplare 
O serie de lucrări despre Transilvania ale unor reputați istorici români, pe care le-a trimis la 
sute de biblioteci din Statele Unite, Canada şi Europa, precum şi la numeroase personalități 
politice americane, Printre autorii reeditaţi (în limbile germană, franceză şi engleză) amintim 
pe Simion Mehedinţi, George I. Brătianu, Zenobiu Pâclişanu, Nicolae lorga, Alexandru 
Boldur etc. Toate aceste cărți reeditate şi intrate, prin strădania d-lui Golea, în mai mult de 
o mie de bilbioteci din toate țările lumii, împreună cu cele referitoare la Basarabia, vin să 
umple un gol în ceea ce priveşte cunoaşterea României în lume, gol datorat nepăsării statului 
român, guvernanţilor săi de ieri şi de azi, 

După decembrie 1989, campania revizionistă maghiară a continuat, însă, de data 
aceasta, datorită noului context politic european, ea este dusă cu alte mijloace, mai subtile 
şi mai insidioase. Acum, ei încearcă să convingă opinia publică occidentală şi pe diriguitorii 
acesteia că trebuie neapărat curmată acțiunea de balcanizare şi orientalizare a Transilvaniei, 
prin acordarea autonomiei acestei provincii care, cândva, a fost atribuită pe nedrept 
României, Căci numai aşa, susțin ei, acest pământ, care este european, va putea fi redat 
Europei. lată de ce preşedintele Iliescu nu ar trebui să se mire de percepția pe care 
interlocutorii săi occidentali o au cu privire la această provincie românească, ci mai degrabă 
să se gândească, măcar în ceasul al unsprezecelea, la o soluţie eficientă de contracarare 
propagandistică şi diplomatică a revizionismului maghiar. 


Demostene ANDRONESCU 


Tehnoredactare computerizată 
“PUNCTE CARDINALE" 


Pat SRL 
Printing Company