Puncte Cardinale anul X, nr. 11 (119), noiembrie 2000

E 





IP) 
„N 


JUBIEU RASTERII LUI TIRAI 


credinta 
iubire 
speranta 


PUNCrE 


CA?DiNALE 


" Nariopolisul (pre)electoral ad aa 



























































Aa 





S E Dep 

Ce ne-a adus nouă, românilor, democraţia | 
postcomunistă (iată, se fac 1] ani), pe lîngă -: 
resemnata libertate a palavrei mioritice, este circul apti 
electoral cel de la patru ani o dată, de un pitoresc 
inepuizabil, în care abjecţia a devenit bonomă, iar 
prostia — sfătos-pilduitoare. Viaţa, pînă la urmă, 
bate nu numai filmul, ci şi teatrul (lui Caragiale), 
pe fondul unei mitocănii mereu mai păstoase (am fi 
vrut noi ca aşa-zisul Plai cu boi să fie doar Plai cu 
bou, cum propunea cineva să se numească mai 
exact “Revista lu” Dinescu”!). Avantajul, desigur, 

a lost şi rămîne de partea tovarăşului Iliescu 
(“Dintre noi, cu noi, pentru noi”)... 

Dacă nu ne-ar veni în minte cu atita evidență 
= precedentele antecomuniste de aproape o sută de 
ani, mai că ne-am ispiti să dăm vina, cum fac | 
|| oamenii dăgrepți, pe vîrsta frageda a noii noastre 

ar 73 Pf Ape) pa Șa pie să a ai ti i SERĂ 

|sdemocraţii: în fon „chiar fără să punemlasocoteală 

retardul din naştere (Citește: “emanaţie”), Ilani 
înseamnă abia trecerea (“ti anziţia”) de la copilărie 
spre pubertate... Ne e teamă însă că la noietotuşi 
vorba de o formă mai veche de “posesie” naţională 
(“a te face frate cu dracu” pînă treci puntea”) şi că 
acest soi de demoni nu ies decît cu postşi rugăciune, 
iar nicidecum cu sloganul şi cu urna... 

La bilciul nostru electoral se dau în stambă 
circusişti de tot soiul: clowni (ca Vadim Tudor, zis 
și**Măscăriciul naţionaP”), iluzioniști (ca Lon Iliescu, 
care şi-a împins scamatoria pină la a avea pe liste 
susținători născuţi la... 1766!), acrobaţi (ca Petre 
Roman, care cade mereu în picioare), declamatori 
sublimi (ca Teodor Afeliciei, pe care însă-l gituie, 
cînd îi e lumea mai dragă, pudoarea lui de meleșcan), 
dresori versaţi (ca Virgil Măgureanu, îmblînzitor 
de “lei” naționaliști de dincoace și de dincolo de 
Prut), ca să nu mai vorbim de puzderia de lighioane 
hrănite de-a lungul vremii prin culise, mai ales din 
clasa bovinelor (“prietenii ştiu de ce”): văcari, 
văcăroi, minzaţi, bivolari, joiţici ş.a.m.d. 

Panaramă în regulă, la care s-a aciuat, pentru 
datul în stambă, și tiribomba pro(tevistă), unde din 
șapte candidaţi nu scoţi un președinte, iar dacă 
venea și aloptulea, ieșea cel mult o cucuvea (“pentru 
liniştea noastră”)! 

Cît despre publicul votant, alcătuit 90% din 
ortodocşi declaraţi și 70% din pensionari, șomeri şi 
handicapaţi (care cască gura la comâdii, cu ciudă și 
tupeu, pe banii unei minorităţi active în curs de emigrare), 
acesta vibrează la fiecare gag neocomunist mai abitir 
ca la cozile de odinioară (Mais oi sont les neiges 
d'antan?), înjurîndu-l birjăreşte pe “ţapul” (ispăşitor) 
de la Cotroceni (după care nu se mai sinchisese să plingă 

nici măcar o Ana Blandiana sau o Roxana lordache),.. 














EIIRESCU 150 


7. 9910) 939,4 
Nr. 11/119 


Noiembrie 
2000 


20 pag. - 6000 lei 





Pare-se că românul-—născut poet, iar nu cetățean 
(ştia pidosnicul de Platon de ce-i dădea pe poeţi 
afară din cetate!)— nu poate ieşi din alternativa circ 

Sau dictatură. Deşi, dacă n-ar fi tanti Evropa cu 
ochii pe noi, mi-e că harisma mojicească a lui lon 
Ilici ne-ar rezolva cel puţin pentru un deceniu, 
făcînd un circ dictatorial de tot risu'-plînsu” şi 
împlinind în mileniul trei “idealurile nobile ale 
socialismului” neîmplinite în mileniul doi... 
Deocamdată însă — o ştie şi dînsul — nu prea-i loc 
decît deo circărie națională pentru următorii patru 
ani (ce-i în mînă nu-i minciună!), ceea ce nici. nu 
implică prea multă încordare de muşchi, căci 
puterea anterioară a pierdut pe mîna ei (stricînd cu 
obidă în patru ani ceea ce n-a putut îndrepta în 200 
de zile). Prin ce scamatorie tovărăşească vor face 
Mlics u şi P.D.S.R.-ul din rabat bici aşa «am au 


Fa . e 308 = 


i - “promis de la Vanghelie încoace, aceasta rămîne e 


văzut, cu sufletul la gură, între două hohote de râs 
mâîrlănesc... . 


Ei S-ar putea obiecta că, în fond şi la urna urnelor, 


formula “Pîine şi circ” nu s-a inventat pe malurile 
Dîmboviţei (chiar dacă reprezintă ultima noastră 
rămăşiţă de latinitate mărturisitoare). Asta aşa 
este, iar o dovadă în plus o constituie însuşi faptul 
că noi avem mai degrabă “circ” decît “piine”: iată 
nota noastră specifică atit în raport cu general- 
umanul, cît şi cu plebea strămoşească de la Rim! lar 
dacă ne menţinem cu cerbicie pe linia descendentă 
pe care o urmăm de vreo zece ani încoace, atunci s- 
ar putea ca în curînd să ne pască formula “Circ şi 
mămăligă” (sau “mămăliguță”, mai duios vorbind) 
— ceea ce ar constitui triumful absolut şi de vremuri 
sfidător al originalității noastre creatoare. Cine 
s-ar mai teme de civilizația mămăligii (strămoşească 
şi ea) după două mii de ani de îndărătnică dăinuire? 
Sau chiar şi de lipsa mămăligii înseşi, într-o ţară 
care mai suspină şi astăzi după soioasa “epocă de 
aur”, ca jidovii după ceapa Egiptului?! 

După prostie şi ficăloşie (vîrtos consolidate pe 
maidanul democraţiei postcomuniste), sărăcia — 
lucie, se-nțelege — tinde să devină, în pragul noului 
mileniu, a treia calitate majoră a poporului român 
(la care e tot mai limpede că n-or să ne mai bată nici 
măcar bulgarii). important este trandafirul: adică 
să nu neabatem nici morți de la linia pedeserismului 
triumfător la sate şi oraşe, să ne păstrăm legitima 
noastră mîndrie de ţoape, să le arătăm noi cine-i 
domnul şi stăpînul atît burjuilor dinăuntru cît şi 
burjuilor din afară! Vorba aceea; “circ” avem, 
“piine” ce ne mai trebuie? lar după noi, potopul! 

Vasile A. MARIAN 
(desene de regretatul Florin PUCĂ) 








AI A — N 

















PAG. 2 NR. 11/119 Nov. 2000 


Iubiţi credincioşi, 


Acurn trei zile, pe postul național de televiziune a apărut o 
ştire în legătură cu hramul Mănăstirii Nicula, informându-t pe 
telespectatori că în această zonă, din cauza secetei, au secat 
izvoarele de apă şi că se fac eforturi pentru ca hramul să nu fie 
«compromis». În afară de nota uşor diversionistă a acestei ştiri, aş 
vrea să informez pe toată lumea că aici, în zona Niculei, apa 
potabilă este o raritate, că izvoarele sunt foarte sărace şi că uneori 
seacă de tot, dar că aici, în Mănăstirea Nicula, nu a secat niciodată 
izvorul lacrimilor, N-aţi venit aici să beţi apă; ați venit aici să vă 
intâiniţi cu Maica Domnului, care acum trei sute de ani a plâns cu 
lacrimi adevărate, vădindu-şi ipostaza de icoană făcătoare de 
minuni. lar noi, cei care suntem aproape de mânăstire sau viețuim 
în ea, ştim că nu numai la hram, ci 
în tot timpul anului creştinii vin 
din depărtări şi toți, aproape fără 























PUNCTE CARDINALE 





Bienica luftâtoane 


nuntă. Mântuitorul Hristos a binecuvântat Taina Căsătonei, 
însoțirea care întemeiază o familie, caie face copil pe care-i dă 
societăţii şi prin care societatea creşte. Taina Nunții, e bine să ştiţi, 
este singura Taină pe care nu a instituit-o Domnul Hristos, ci 
Însuși Dumnezeu Tatăl, odată cu primii oameni. Ne spune St. 
Scriptură: «Și Dummezeu l-a făcut pe om, bărbat şi femeie i-a 





făcut». Şi după ce i-a creat, i-a binecuvântat şi le-a spus: «Creşteţi 


şi vă înmulțiți, şi umpleți pământul şi-l stăpâniți». Aşadar, 
binecuvântarea nunții şi, prin aceasta, binecuvântarea familiei. 
De ce vă spun toate acestea? Nu întâmplător şi nu fără 
legătură cu vremurile pe care le trăim noi astăzi. V-am spus că 
Maica Domnului este icoana curăției desăvârşite, sufleteşti şi 
trupeşti. Nu suntermn noi oare, ca popor român, iubitori de puritate? 
Oare nu iubira noi cerul senin. cu stelele lui limpezi? Nu iubim noi 
codrul acesta verde şi frumos? 
Nu iubim noi să fie casele noastre 
curate şi văruite, să nu miroasă 


5 al i Să Bartolomeu Valeriu Anania. A Sa 


CE 
i Ea 


E uropa, nu Sodoma! 










urât, să îmbie la odihnă? Nu 
cultivăm noi verdeață şi flori? Nu 
tot românul are grijă de ograda 
lui, de curtea lui, de vitele lui, de 
grajdul lui? Ne întrebăm: De ce 


excepţie, varsă lacrimi în faţa 
icoanei Sfintei Fecioare, 
îmbrățişând-o ca pe-o mamă 
scumpă. Ei vin cu lacrimile lor de- 
acasă, lacrimi de durere, lacrimi 
de jale, lacrimi de căință, şi se această ofensivă de poluare a 
întâlnescaici cu lacrimi de bucurie; spiritului în ţara noastră, 
pentru că întâlnirea cu Maica Domnului, cu icoana ei, este o regăsire a cuiva drag, pecare România? Există mişcări ecologiste, care luptă împotriva poluării apelor, pădurilor, 
nu l-ai văzut de multă vreme, o întâlnire care-ţi provoacă bucuria lacrimilor. Acestea sunt solului şi aerului. Unde sunt mişcările ecologiste împotriva poluării spiritului? N-am 
aici, la Nicula, şi sunt din belşug. Așa cum aţi cântat şi astăzi: «Am venit, Măicuţă, săne văzut, n-am auzit. Dimpotrivă, presa, ziarele, revistele, canalele de televiziune se întrec 
mai vedem,/ Să-ţi spunem necazul care-l mai avenw, aşa cântaţi an de an. Aţi venit la în a arunca cu gunoaie prin casele şi sufletele noastre. Aproape nu e post pe care să nu- 
Maica Domnului ca la cineva din familie; nu să «te» mai vedem, ci să «ne» mai vedem; | deschizi întâmplător şi să nu vezi violență, sânge, bătaie, desfrâu, perversiune şi toate 
noi să te vedem pe tine şi tu să ne vezi pe noi. Este marea întâlnire a voastră, a tuturor, cu mizeriile care se pot întâmpla într-o lume păcătoasă. Aş întreba: dacă ar trece cineva pe 
Maica lui Dumnezeu. De şapte ani vă vorbesc din acest altar despre Maica Domnului. lângă casa cuiva și ar vedea fereastra deschisă şi ar arunca cu gunoaie şi cu balegă în casa 
Poate că mă repet. Nu aceasta are importanță. Important este ca spusele melesăvămeareă omului, oare n-ar veni nici o lege să-l împiedice şi să-l pedepsească? Iată însă că prin 
la inimă, să vă lumineze mintea şi să vă întărească în credință. ferestrele deschise ale sufletelor noastre se aruncă cu tot felul de mizerii, de necurății. 
Aş vrea să mă opresc astăzi asupra a două momente din viața Maicii Domnului. Am  Pomografia şi prostituția îşi fac reclamă în paginile ziarelor de mare tiraj şi pe posturile 
să încep cu ultimul, şi anume cu Adormirea ei, pe care o sărbătorim astăzi. lubiţii mei, de televiziune. N-avem legi pentru acestea... pentru că avem alte griji şi alte probleme! 
există o icoană veche, foarte frumoasă, din vremea lui Brâncoveanu, a Adormini Maicii Libertatea! Libertatea rău înțeleasă şi prost folosită! Nu este un păcat mai mare decât să 
Domnului, în care unu! dintre Apostoli stă lângă trupul neînsuflețit al Maicii Sfinte şi. cu. foloseşti prost acest mare dar pe care ţi l-a dat Dumnezeu, libertatea. Democraţia este 
mâna la obraz, se uită îndelung, cu o uitătură care nu exprimă nici o durere, nici Areni minamente libertate, dar nu anarhie şi dezmăț. Există o cenzură a bunului simi şi e 
ci doar mirare, uimire, parc-ar spune: «la/ă, ființa aceasta a mul, iar hol urmează săo  greusăsuportăm cum obrazul bunului simţal poporului român este împroşcat de cei care 
ingropănm. Cum este cu putință să putrezească şi să fie mâncură de viera o fină atat Du se gândesc decât la bani. Şi eu am fost gazetar în tinereţea mea şi ştiu că principala 
de curată de-a lungul vieții ei?*». Ştim că Maica Domnului a fost înmormântată de către calitate a unul Ziarist este curiozitatea; să fie curios ca o insectă. Dar insectele se impart 
Sfinţii Apostoli, în afară de unul care a lipsit, Toma. Din vrerea lui Dumnezeu. Tomaa în două mari categorii: albine şi muşte; fiecare trape la ceea ce atrage. 
venit cu trei zile mai târziu, dar a vrut şi el să o vadă o dată la chip; a cerut să 1 se deschidă Am şi avem 0 mare tristețe. De curând. Camera Deputaţilor a votat abolirea 
mormântul; Apostolii ceilalți au dat lespedea lao pante şi au văzuteu uimire că mormântul . articolului 200 din Codul Penal, prin care, practic, se legalizează unul din păcatele cele 
era gol. Atunci au priceput că Fiul ei, pe aripi de îngeri, o ridicase la cer, tocmai pentru mai graveale umanității şi de care noi, în Biserică, ne-am ferit să vorbim, pentru că numai 
ca trupul ei, care-L purtase în pântece pe Fiul lui Dumnezeu, să nu fie dat putreziciunii, a pronunța cuvintele “homosexualitate” şi “homosexual” înseamnă a pângări urechile 
Şi astfel, prin transfigurare, trupul Maicii Domnului a fost mutat la cer, păstrându-şi românilor. N-a fost ascultat apelul Patriarhului Bisericii noastre, pe care l-a făcut în 
purițatea până la sfârşit, o curăție atât pe pământ, cât şi dincolo, în Împărăţia lui numele nostru, al tuturor, Eu, în ultima vreme, am primit foarte multe scrisori din diferite 
Dumnezeu. De aceea, Maica Domnului este şi o icoană prinexcelențăacurăției omeneşti, părți ale țănii, scnsori pe care le-am şi pus la dispoziția presei, prin care sunt implorat ca 
Nua fostoaltă femeie pe lume pe care Dumnezeu săo cheme la misiunea la carea chemat- noi, membrii Sfântului Sinod, să facem tot ceea ce ne stă în putință pentru a împiedica 
o pe ea, şi-n lumea aceasta n-a fosto ființă mai curată ca Maica Domnului. Aşadar, iubiții ducerea până la capăt a acestei blasfemii pe obrazul poporului român, - această palmă 
mei, atunci când vărsaţi o lacrimă de bucurie, o vărsaţi şi la icoana curăției desăvârşite aplicată pe bunul simţ, pe cuviință lui, pe decența lui, pe dorul său de puritate şi, nu în 
Fa ultimul rând, pe obrazul Maicii Domnului. Aceste scrisori mă autorizează să vorbesc 
Al doilea moment s-a petrecut la începutul propavăduini Domnului, Fiul ei despre acest lucru şi să protestez, în numele meu şi al vostru, al tuturor, împotriva acestui 
împlinise vârsta de treizeci de ani, Îşi alesese Apostolii; şi iatăcăacolo, în Galileea, înainte act nesăbuit pe care l-au făcut o parte din parlamentarii pe care noi, cu voturile noastre, 
ca El să fi făcut vreo minune şi să demonstreze că este Fiul lui Dumnezeu, au fost invitați i-am trimis acolo, E de neconceput ca aleşii poporului să emită legi împotriva celor 
lao nuntă în satul Cana, un sat de pescari sărăcăcioşi de pe malul lacului. La nuntăa mers care-au ales şi, mai mult decât atât, să pălmuiască demnitatea celor care i-au ales! 
şi Domnul lisus împreună cu Maica Sa și ucenicii Săi. V-a amintiți, aţi auzit-o de mai E de neimaginat ca o lege care priveşte moralitatea întreagă, de secole, a poporului 
multe ori din Sf. Evanchelii. La un moment dat, în timpul ospățului de nuntă, Sfânta român, să fie votată înainte de a se face un referendum - sau cel puţin un sondaj de 
Fecioară Maria a băgat de seamă căse isprăvise vinul. Atunci şi-a îndreptat privirea către opinie - pentru ca domnia ta, parlamentar, să cunoşti care este părerea poporului 
Fiul ei şi a spus; «Nu mai au Vin». La care El a răspuns: «Ceasul Meu încă n-a venib). Ce care te-a trimis să-l reprezinți acolo. Dacă este vorba de libertăţi, noi, alegătorii, 
înseamnă aceasta? Maica Lui Îi cerea să facă o minune pentru aceşti oameni şi săle dea suntem primii care dispunem de propria noastră libertate. De aceea, de pe acest 
vin la masă, pentru ca să-şi poată isprăvi ospăţul, Dar EI nu atunci plăsnuise să facă întâia amvon, în fața Maicii Domnului şi în (aţa voastră, a tuturor celor peste trei sute de 
minune, ci mai târziu, cândva. Maica Domnului i s-a uitat în ochi, fără cuvinte, și le-a mii de credincioşi care v-aţi adunat astăzi, fac un pel către bărbaţii noştri de stat, 
poruncit celor care slujeau la masă să se apropie şi le-a spus doar atât: «Faceţi tot ceeace către oamenii noştri politici, să onoreze această sărbătoare la care sunt prezenți şi 
vă va spune Eby, Şi EI le-a spus să toarne apă în vase mari; ei au tumat; Ela binecuvântat să facă tot ce le stă în putință pentru a împiedica această ruşine națională. Noi nu 
apa, jar aceasta s-a prefăcut în vin, iar vinul a fost pus pe mesele nuntaşilor pentru ca ei vrem să fie nimeni trimis în puşcărie. V-o spune unul care a făcut puşcărie pe nedrept. 
să-şi ducă ospăţul la capăt. Dar trebuie să facem deosebire între bolnavii de acest fel, pentru care trebuie să avem toată 
Nu întâmplător cea dintâi minune a Domnului a fost făcută la o nuntă şi nu înțelegerea, compasiunea şi râbdarea și cărora le punem la dispoziție mijloace de 
întâmplător a fost făcută la rugămintea Maicii Sale. Să privim mai adânc, S-ar părea că vindecare, atât scaunul duhovnicului, cât şi cabinetul medical. Dar nu: presiunile sunt 
această minune are o rațiune de ordin economic: numai aveau vin la masă. Darnuaceasta făcute de vicioși, de dezabuaţii sexuali, de cei care nu mai cunosc alte valori decât trupul 
este important. Importantă era demnitatea familiei care făcea nunta şi care-i pofiise şi ŞI plăcerile lui. Problema gravă este că prin aceasta se legiferează egalitatea dintre bine 
pe alții la ospăț, Ştiţi cum este la țară, şi mai cu seamă în comunitățile mici: începe lumea — şi rău, că homosexualitatea poate fi o altemmativă a familiei. Până la urmă, este un atentat 
să se șuşoteascăi, să-și dea coate, să se vorbească; «Aţi văzut, ne-au chemat la nuntă și n- la familia însăşi, la această instituție fundamentală a oricărei sociețăți, familia pe care 
au ce să pună pe masă»... De aci, rușinea mirilor, a naşilor, a părinţilor, a întregii familii: Domnul Hristos și Maica Domnului au binecuvântat-o în Cana Galileii. 
Maica Domnului s-a gândit mai întâi la demnitatea omului; aceasta trebuia salvată, Vom aștepta cu răbdare, da nu vom tăcea şi nu vom 
Acesta este tâlcul adevărat al acestei minuni. Şi aş mai adăuga: prin prezența Sa la această sta cu mâinile-n sân; noi, oamenii Bisericii, în numele (continuare în pag. 5) 








/ 











b | Sp 


DREAPTA ROMÂNE, 


PUNCTE CARDINALE 





pi Pa! 


NOV. 2000 NR. 11/119 PAG. : 





SCĂ POSTCOMUNISTĂ «n 


O radiografie critică în prasul mileniului trei 


(urmare din numărul trecut) 


Paralel cu Mişcarea pentru România, s-au mai 
înregistrat, tot la nivelul “noii generații”, o aventură 
politică zgomotoasă şi caducă (materializată mai ales 
în revista Noua Dreaptă), anume Partidul Dreapta 
Naţională, avându-l în frunte pe Radu Sorescu (nepotul 
răposatului poet Marin Sorescu), personaj “uns cu 
toate alifiile”, alternând, în malaxorul unui tupeu 
deconcertant, un pseudo-legionarism ultra-radical cu 
un soi de mitocănie național-comunistă mai tinerească, 
precum şi afacerismul dubios cu exerci țiul intelectual 
de mâna a doua (vezi modesta, dar totuşi utila 
monografie Petre Ţuţea), şi, într-un registra de 
puritanism neolegionar, o familie de “cuiburi” sui 
generis (“Fapta”), având la origine şi la timonă cuibul 
“Horia Sima” din Bucureşti, “ctitoria” lui Şerban 
Suru. 

Mai rezistente în timp decât partidele şi 
partidulețele menționate anterior, aceste “cuiburi” (la 
Bucureşti, pe lângă “Horia Sima”, cuiburile “Nicoleta 
Nicolescu” şi “Cruce şi spade”; la Braşov — “Vlad 
Ţepeş”; la Cluj — “ton Moţa”; la Constanţa — “13 
lanuarie-Majadahonda” şi “Virgil Teodorescu”; la 
Timişoara — “Ică Tănase”; la Sibiu — “Ion Banea”, ŞI 
vor mai fi fiind şi altele, nu toate “încadrate” în 
suprastructura de mai sus) încearcă o retrăire în litera 
Cărticicii şefului de cuib, reluând oarecum ostentativ 
o serie de forme din recuzita vechiului legionarism 
(cămaşa verde cu diagonală, cântecul, tabăra de muncă, 
şedinţa săptămânală etc.); şeful nu se alege. ci se 
impune, iar cel care a ştiut să se impună cu un 
autoritarism digerabil (în lipsa unui comandament 





_ icenizal aperior). a, fost cu. precădere Şerban Suru,. 
] hder îndelung mediatizat, prezentat nu o dată — spre 


indignarea multora dintre vechii legionari (care au 
emis împotriva lui şi o “circulară” fantezist- 
denigratoare, semnată din exil de Filon Verca, Dumitru 
Crețu şi Mircea Dumitriu)— dreptnoul “Şefa! Mişcării 
Legionare din România” (titlu desigur exagerat, pe 
care inițial Şerban Suru nu şi l-a atribuit et însuşi, dar 
pe care nici nu s-a ostenit să-l conteste, până la urmă 
““îndulcindu-se” a-l adopta). Agreat la început (mai 
ales în cercurile simiste) ca “om al faptei”, Şerban 
Suru a fost treptat dezavuat de majoritatea foştilor 
admiratori (cu unii dintre ei ajungând să se judece 
pentru calomnie); fapt este că multă lume neavizată a 
auzit în ultimii ani de Mişcarea Legionară aproape 
exclusiv prin intermediul lui. Oricâte rezerve s-ar 
putea formula cu privire la tipul lui de manifestare, 
omul este fără îndoială sincer şi fidel ““cauzei” (în 
felul în care o înțelege el), având și meritul de a nu fi 
cultivat fățiş gâlceava interlegionară. Mai trebuie 
adăugat că, pe lângă cuibul cu firmă din strada lacob 
Negruzzi, mai funcţionează şi o bibliotecă legionară 
bine înzestrată şi lesne accesibilă, precum şi o librărie 
de profil (Şerban Suru descinde din familia vestitului 
librar interbelic Pavel Suru). Este curios că, într-un 
mediu în care proliferează foile cele mai obscure, 
Şerban Suru n-a ambiționat să aibă una proprie, 
preferând să se exprime mai ales prin interviuri şi 
conferințe (unele ţinute subo firmă-paravan: Asociaţia 
Culturală Naţional-Creştină “Petre Ţuţea”). 

n ce priveşte publicațiile legionare minore, dar 
onest lucrătoare, o menţiune aparte, pentru valoarea 
lor intrinsecă, merită poate, dintre întreprinderile mai 
vechi, foaia făgărăşeană Cuget şi veghe (ce a purtat 
pecetea morală a regretatului Virgil Mateiaş), iar 
dintre cele mai recente, Crezul nostru. Foaie de 
acțiune românească (redefinită în urmă, mai plauzibil: 
Revistă de atitudine românească) ce apare cam de un 
an la Bacău, sub egida Fundaţiei “Buna Vestire”, mai 
ales prin strădania redactorului-șef (ulterior: 
directorului) Claudiu Târziu (cu girul moral at unor 
veterani respectabili, ca Virgil Velescu și Petru C, 


Baciu), având toate şansele să devină în perspectivă 
cea mai bună publicaţie neolegionară din zorii mileniului 
trei. În fine, un tineresc vârf de lance al dreptei radicale 
s-a vrut şi Asociația “Vulturul Brâncovenesc”, creată 
de Radu Chesaru, cu şarje publicistice tip manifest, de 
o violență cam stânjenitoare. 

O apariţie de ultimă oră — fără nici o legătură 
directă cu tentativa omonimă deja menţionată a lui 
Radu Sorescu — este Noua Dreaptă. Gazetă de 
informaţie şi luptă naționalistă, ce pare a-şi propune o 
periodicitate trimestrială. Tonul e ofensiv, iar 
“Manifestul Noii Drepte” îşi fixează şase obiective 
destul de eteroclite (de care “depinde însăşi 
supraviețuirea biologică şi spirituală a poporului 
român”): soluţionarea problemei ţigăneşti, lupta 
împotriva legalizării homosexualității, combaterea 
prozelitismului sectar, stoparea imigrației. realizarea 
consecințelor practicării avortului şi reîntregirea 
teritorială a României. Revista este expresia publicistică 
a Forumului Creştin “Noua Dreaptă”, tânără formaţiune 
cu sediul la Bucureşti şi adoptând ca simbol “Crucea 
Celtică” (“Prin acest semn vom învinge!”). 

Falimentul tot mai evident al stângii (fie ea 
comunistă, neo-comunistă, cripto-comunistă sau anti- 
comunistă) a făcut să se vorbească tot mai mult, în 
ultimii ani, de necesitatea unui front al dreptei, flexibil 
şi actualizat. Însă imperativul unei “noi drepte” 
(sintagma are deja o istorie de aproximativ trei decenii 
în Occident) aproape că s-a ieftinit, înainte de a da 
vreun rod semnificativ. În realitate, dreapta n-are nevoie 
să fie “nouă” sau “veche”, ci să se dovedească autentică, 
realistă şi constructivă. Dacă în 10 ani de tatonări în 
România post-comunistă nu s-a putut naşte o astfel de 
dreaptă, credibilă şi. funisqională; faptul se explică, 
probabil, dincolo de handicapul anumitor. nostalgii 
opărite (cazul rămăşițelor legionare) sau anumitor 
imposturi uzurpatoare (cazul rămășițelor naţional- 
comuniste), mai ales prin aceea că în lumea românească 
nu există suficienți oameni cu adevărat “drepți”, nici 
suficientă încredere în valorile şi resursele noastre 
proprii, nici suficientă îndrăzneală şi pricepere de a 
înfrunta poncifele ideologice ale stângii mondialiste. 
Pe acest fond, agitația unor grupuscule de “nouă 
dreaptă” rămâne să se consume în minoritate şi 
marginalitate, cu atât mai mult cu cât nu se întrevede o 
reală concertare, ci mai degrabă un fel de suspiciune 
reciprocă (ca între “găştile” de cartier). 

Dreapta românească în genere, dar mai ales cea de 
sorginte legionară, a beneficiat în ultimii ani de sprijinul 
— nu atât partizan, cât onest profesional — al istoricului 
Gh. Buzatu şi al colaboratorilor acestuia, concretizat 
mai ales în volumele “Procesul” lui Corneliu Zelea 
Codreanu (mai 1938), scos în 1994 (împreună cu Kurt 
W. Treptow), şi Radiografia dreptei româneşti (1927- 
1941), apărută în 1996 (co-autori: Corneliu Ciucanu şi 
Cristian Sandache). O corectă înţelegere a trecutului 
netezeşte indiscutabil calea restructurărilor prezente, 
chiar dacă nu poate rezolva impasurile actualităţii. Pe 
de altă parte, pentru mulți oameni neangajați, rămâne 
mult mai convingător discursul istoriografic decât cel 
politic. Din păcate, cazul grupului Gh. Buzatu este unul 
destul de izolat, istoriografii noştri profesionişti 
continuând să ocolească problema sau mulțumindu-se 
să colporteze vechile poncife, astfel că o contribuţie 
mai importantă vine, cel puțin deocamdată, din partea 
cercetătorilor străini (a se vedea, bunăoară, ampla listă 
bibliografică intitulată “Străinii despre Mişcarea 
Legionară din România”, publicată mai întâi în Puncte 
cardinale, în februarie şi iunie 1996, apoi, cu adaosuri, 
în anexele volumului Julius Evola, Naţionalism şi 
asceză. Reflecţii asupra fenomenului legionar, 
F.R.O.N.D.E.. Alba lulia-Paris, 1998). Recenta aderare 
la P.R M.a istoricului ieşean îi minează, din nefericire, 
creditul moral, adăugând o nouă decepțţie muntelui de 
deziluzii al postcomunismului românesc. 


Există desigur, cu cristalizări mai vizibile în ultimii 
ani, şi o dreaptă nelegionară (ceea ce nu înseamnă 
neapărat anti-legionară), a cărei cale a fost netezită 
mai ales de activismul tradiționalist-ortodox al 
Fundaţiei şi Editurii “Anastasia” din Bucureşti 
(întemeiate în 1992 de pictorul şi publicistul Sorin 
Dumitrescu). Deşi preocupată cu precădere de 
problemele de spiritualitate, morală şi cultură creştină, 
““ Anastasia” n-a ignorat nici dimensiunea politică a 
vieţii creştine și naționale, aşa cum o atestă atât o 
parte din volumele editate (mai ales cele din colecția 
“Dreapta europeană”), precum şi vechile “Seri 
Darvari” sau pagina creştină săptămânală “Calea, 
Adevărul şi Viaţa” (găzduită mai întâi de cotidianul 
România liberă, iar actualmente de cotidianul Ziua). 
La un moment dat (pe vremea când la direcţia editurii 
se afla încă Teodor Baconsky) a existat tentativa unui 
săptămânal intelectual de dreapta, Linia dreaptă, ce 
n-a ajuns din păcate să se realizeze (dar pe cale să 
renască astăzi — independent de “Anastasia” — într-un 
nou proiect, încă mai ambițios şi de cadru mult mai 
larg, sub titlul evaziv Aproape, cu sprijinul multor 
intelectuali de elită, aparținând majoritar generaţiilor 
mai tinere). Nu-i mai puţin adevărat că temperamentul 
dificil al maestrului Sorin Dumitrescu, dublat de un 
orgoliu exacerbat, este mai degrabă dizolvant decât 
coagulant, riscând să se transforme într-o “cruciadă” 
solitară (ca să nu spun: într-o afacere strict personală). 

Tot din 1992, la Sibiu, a început să apară — cu 
discontinuități — o nouă serie a revistei Gândirea 
(girată moral şi publicistic mai ales de decanul de 
vârstăal scriitorilorromâni, Pan M. Vizirescu, “ultimul 
gândirist”, trecut la cele veşnice acum câteva luni), cu 
conținut preponderent cultural şi religios, dar cu o 
poziție de dreapta fatalmente implicită, urmând linia 
tradiționalismului ortodoxist al lui Nichifor Crainic 
(în ultimă instanță, antilegionar). Astăzi publicaţia — 
ce a trăit mai mult din reproducerea unor texte 
interbelice parțial uitate — pare a nu mai avea viitor. 

Un discurs de dreapta cumpănit, fără puseuri 
(neo)legionare, dar confuz ca actualitatea însăşi, oferă, 
în plan strictpublicistic, revista bucureşteană Vremea 
dreptei (apărută începând din decembrie 1998. întâi 
săptămânal, apoi doar lunar), răsărită din coasta 
Editurii “Vremea” (nici o legătură cu Vremea lui 
Adrian Păunescu!), prin strădania soţilor N. Henegaru 
şi Silvia Colfescu, binecunoscuțţi editori de literatură 
anticomunistă (documente, memorii, beletristică — 
mai ales poezia lui Radu Gyr). Publicaţia — acum 
intitulată, mai ferm, Vremea dreptei naţional-creştine 
—e sobră şi bine intenţionată, dar îi lipsesc — cel puţin 
deocamdată — plămânii pentru o respiraţie mai largă 
(la care năzuise iniţial, când semnăturile erau ceva 
mai variate, iar stilul ceva mai vioi), 

O poziţie moderată de dreapta, la nivel strict 
publicistic şi atitudinal, se întâlneşte şi-n Aldine 
(suplimentul de sâmbăta a! României libere, condus 
de experimentatul om de presă Mihai Creangă şi 
bucurându-se de semnătura constantă a unui 
remarcabil romancier şi eseist hrănit la izvoarele 
Tradiţiei: Dan Stanca). Suplimentul respectiv se 
vădeşte preocupat mai ales de istoria rezistenţei 
anticomuniste, de deconspirarea ororilor 
“holocaustului roşu”, de provinciile româneşti 
înstrăinate şi de soarta generală a românilor din 
diaspora. Opţiunea monarhistă e fermă şi uneori 
ditirambică, iar Ortodoxia este cruţată de furia bolnavă 
de tip zubaşcian. 


(continuare în pag, 6) 


Răzvan CODRESCU 





a i 
a>-2 Vu 























PAG. 4 NR. 11/1419 NOV. 2000 





Pe marginea 
conceptului 
de naționalism 


„ Conferințăținutăde - 
„Gabriel Constantinescu 
oua IA Ronpfest 2000. 


Orice încercare de a lămuri sensul conceptului de 
“naționalism”, precum şi formele sale de manifestare, 
presupune o cunoaştere “clară şi precisă” (în sens cartezian) 
a ideii de “naţiune”. Cât timp vor exista naziuni, vor exista 
şi naționalisme, oricât ar încerca cineva să nege legătura 
existențială între aceste două realități. 

Tot ceea ce omenireaa realizat, de milenii, măreț, nobil, 
glorios, genial, nepieritor, poartă pecetea naţiunii în sânul 
căreia s-a înfăptuit. Shakespeare, Cervantes, Dante, 
Michelangelo, Racine, Goethe, Beethoven au fost genii 
universale. Dar, să nu uităm că ei au fost, totodată, englezi, 
francezi, italieni, spaniolu, germani, şi căaudevenituniversali 
datorită profunzimii şi autenticităţii caracterului național al 
operelor lor. Până astăzi nu s-a scris nici o capodoperă în 
esperanto! 

Viaţa indivizilor în sânul comunităților naționale este 
un dat şi totodată o necesitate naturală, necesitate ce se 
întinde din planul material şi economic până în sferele cele 
mai înalte ale vieţii morale şi spirituale. Dacă se suprimă 
naţiunile, pier şi oamenii, la fel cum pier, într-o agonie lentă, 
peştii scoşi din mediul lor natural şi azvârliți pe mal. . 

Din această perspectivă rezultă un fapt important. In 
mentalitatea comună se consideră că naționalismul este o 
opțiune “voluntară”, politică sau filozofică, printre alte 
opțiuni posibile (socialism, comunism, monarhism etc.). Nu 
este așa. Naționalismul nu este o doctrină şi cu atât mai puțin 
un partid la care aderi, sau pe care-l combați. Nu devii 
naționalist printr-o decizie, ci eşti naționalist, sau mai bine 
zis, te naşti naţionalist, aşa cum te naşti român, maghiar, 
german, englez etc. Naționalismul este un sentiment înnăscut, 
de aceeaşi esență cu dragostea părintească sau cu dragostea 
filială. 

Aşadar, am ajuns la o primă concluzie: naționalismul 
este un sentiment. Cineva ar putea însă să obiecteze că, fiind 
vorba de un sentiment, constatarea existenței lui la anumite 
persoane nu numai că este anevoioasă, dar există cazuri care 
dovedesc inexistența lui. Toţi ştim că există oameni care-şi 
reneagă sau îşi trădează patria, după cum există copii care- 
şi ucid părinții şi mame care-şi abandonează copiii. Aceste 
ființe cu aspect uman nu sunt însă făpturile pe care Dumnezeu 
le-acreat“dupăchipul Său”, ci monștri care ies din rânduiala 
firescului. 

În sprijinul afirmației că naționalismul este, înainte de 
orice, un sentiment natural, care însuflețeşte covârşitoarea 
majoritate a oamenilor, relatarea unei scene petrecute în 
1945, în lagărul de ofițeri români prizonieri de război de la 
Oranki (URSS), poate servi drept argument. 

Comisarul politic a! lagărului era evreul basarabean 
Terleţchi, originar din Hotin. Activitatea sa avea drept 
obiectiv “convertirea” a cât mai mulţi ofiţeri-prizonieri la 
“mişcarea antifascistă” (un eufemism pentru cel mai autentic 
comunism), Misiunea preconizată pentru aceşti “neofiţi” ai 
religiei lui Marx era ca, odată ajunşi în țară, să întărească 
debilul Partid Comunist (la 23 August 1944, numărul 
comuniștilor români nu depășea o mie de suflețe). Metoda 
folosită de politrucul Terlețchi avea oarecari asemănări cu 
maieutica socratică. După ce îşi alegea interlocutorul (de 
obicei din rândul militarilor de profesie, mai puţin echipați 
teoretic pentru a face față subtilităţilor dialecticii marxiste), 
îl provoca la discuţie pe o temă politică, ironizând 
inconsistența certitudinilor politice ale acestuia, după care- 
şi făcea, satisfăcut, numărul, elogiindstalinismul şi Uniunea 
Sovietică. 

intr-una din aceste agresiuni cu caracter propagandistic, 
politrucul şi-a fixat atenţia asupra căpitanului Bălan, ofițer 
activ, unul din cei mai înverşunaţi anticomuniști din lagăr, 
care nu făcea nici un secret din convingerile sale naționaliste, 
înfierându-i ca trădători de neam pe ofițerii din Armata 
Regală Română care, călcând prescripțiile regulamentelor 
militare cu privire la îndatonrile prizonierilor de război, 
făcuseră “pactul cu diavolul”, aderând la “mişcarea 
antifascistă”, în speranța unei mai grabnice repatrieri, 









PUNCTE CARDINALE 


- Dummeara, domnule căpitan - i s-a adresat politrucul 
evreu-fe bațicu pumnul în piept, pretinzândcăeşti naţionalist 
Explică-mi şi mie, casă pricep, ce este naționalismul dumitale 
Eu, în schimb, iți pot explica metodic ce este comunismul pe 
care îl combaţi şi îl condamni fără argumente 

Sesizând capcana pe care versatul politruc i-o întindea 
ofițerului român, locotenentul de rezervă Puiu Atanasiu, de 
profesie avocat, fost prefect al județului Vrancea în timpul 
scurtei guvernări legionare din 1940, a intervenit prompt: 

- Domnule Terleţchi, lasă-l pe domnul căpitan! Dânsul 
este ofițer de carieră, priceput în meşteşugul armelor, mt în 
controverse politice. Dacă vrei să afli ce este naționalismul, 
întreabă-mă pe mine! 

Vădit incomodat de această intervenţie neprevăzută, 
comisarul Terleţchi a trebuit să accepte provocarea. Altfel 
s-ar fi descalificat şi ar fi ieşit cu prestigiul ponosit în faţa a peste 
patruzeci de spectatori care urmăreau încordaţi această scenă. 

- Da, poftim, răspunde-mi dumneata! 

- Domnule Terlejchi, dumneata eşti din Hotin şi nu mă 
îndoiesc că ai văzut cetatea lui Ștefan cel Mare de pe malul 
Nistrului, cu crenelurile îndreptate spre Răsărit. Ei bine, 
naționalismul este ceeace simt eu cândprivesc această cetate 
şi ceea ce dumneata nu vei simţi niciodată. De aceea nu te mai 
căzni să afli şi să pricepi ce este naționalismul! 

Aşadar, nu greşim afirmând că naționalismul este un 
sentiment natural, înnăscut, care există în sufletul oamenilor 
ca o forță latentă. Pentru a deveni însă forță creatoare, 
sentimentul național trebuie să depăşească stadiul difuz de 
stare afectivă, devenind fapt de conştiinţă. Din păcate, în zilele 
noastre, nu numai că nu înregistrăm progrese în actul de 
conştientizare a sentimentului naţional, dar asistăm la un 
proces de degradare aacestui sentiment. Este vorba de efectele 
provocate de o acţiune desfăşurată pe plan intemaţional, 
inițiată, întreținută şi controlată de anumite forțe oculte, care 
urmăresc cu îndârjire deznaționalizarea popoarelor. 

Eforturile de internaționalizare a conştiinţelor (acelaşi 
proces desfăşurat până deunăzi sub semnul comintemismului 
se continuă astăzi sub patronajul globalismului democratic) se 
concentrează asupra generației tinere, pe care caută să o abată 
de la cunoaşterea şi prețuirea gloriilor nepieritoare, de la 
numele cu valoare universală ale istoriei naționale. În 
compensație, pentru ca tinerii să-şi consume disponibilitățile 
de energie, entuziasm şi generozitate, |i se oferă “idoli de ozi”, 
sportivii şi cântăreții la modă. 

Dacă astăzi asistăm la deprecierea sentimentului național, 
cauza se găseşte în educația oreşită a tineretului, orientată 
intenționat spre deznaționalizare. Rolul educaţiei, în familie, 
școală, biserică şi în toate celelalte instituţii care participă la 
procesul de formare al persoanei umane, este capital în 
procesul de transformare al sentimentului național - materia 
brută - într-o concepție naționalistă despre lume şi viaţă. 
“Numai cel care, prin educaţie - spunea un mare om politic - 
a învățat să cunoască măreţia culturală, economică şi mai ales 
politică a patriei sale, va trăi nu numai sentimentul intim, dar 
şi certitudinea apartenenței la poporul său. Eu nu pot să lupt 
decât pentru ceea ce iubesc, nu pot iubi decât ceea ce stimez 
şi nu pot stima decât ceea ce cunosc”, 

La începutul acestor reflecții am afirmat că orice încercare 
de a lămuri sensul conceptului de “naționalisrn” presupune o 
cunoaştere “clară şi distinctă” a ideii de “naţiune”, In mod 
obişnuit, parcă pentru a eluda intenționatesențialul, definițiile 
cu care ne întâlnim sună cam așa: “Națiunea este totalitatea 
oamenilor care locuiesc pe acelaşi teritoriu, au o origine 
comună sau interese comune (!); o comunitate datând de mult 
timp, cu obiceiuri comune şi adeseori cu o limbă comună”. 
Voind să surprindă întregul conținut al ideii de națiune într-o 
formulare succintă, definiţia de mai sus omite esenţialul din 
semnificaţia profundă a conceptului d e naţiune: faptul că 
națiunile sunt, înainte de orice, em/ități onfologice, create ca 
atare de Dumnezeu şi pe care, pentru a le sublinia originea 
divină, este mai potrivit să le denumi neamuri, aşa cum sunt 
denumite în textul Sfintei Scripturi, 

Cu acest înţeles, definiția ideii de neam o găsim într-o 
formulare magistrală la Comeliu Codreanu. 

“Când zicem neamul românesc - scria acesta în Peru 
legionari - înțelegem nu numai pe toți Românii trăind pe 
același teritoriu, având acelaşi trecut şi acelaşi viitor, acelaşi 
port, aceeași limbă, aceleași interese prezente, Când zicem 
neamut românesc, înțelegem: toți Românii, vii şi monţi, care 
au trăit de la inceputul istoriei pe acest pământ și care vor trăi 
și în viitor, 

Neamul cuprinde; 

1. Toţi Românii aflători, în prezent, în viaţă. 

2. Toate sufletele morţilor şi mormintele strămoșilor, 

3. Toţi cei ce se vor naşte Români. 

Un popor ajunge la conştiinţa de sine când ajunge la 
conștiința acestui intreg, nu numai la aceea a intereselor sale. 


Neamul are: 
1. Un patrimoniu fizic, biologic: camea şi sângele. 

2. Un pabrimoniu material: pământul țării şi bogăţiile 
lui. 

3, Un patrimoniu Spiritual care cuprinde: 

a) Concepția lui despre Dumnezeu, lume şi viaţă. 
Această concepţie formează un domeniu, o proprietate 
spirituală (...) 

b) Onoarea lui ce străluceşte în măsura în care neamul 
s-a pututconforma, în existența sa istorică, normelor izvorâte 
din concepția lui despre Dumnezeu, lume şi viață. 

c) Cultura lui: rodul vieții lui, născut din propriile 
sforțări în domeniul gândirii şi artei. Această cultură nu este 
intemaţională. Fa este expresia graiului național, a sângelui. 
Cultura este internațională ca strălucire, dar națională ca 
origine (...) 

Toate aceste trei patrimonii îşi au importanța lor, Pe 


toate un neam trebuie să le apere. Dar cea mai mare. | 


inportanță o are patrimoniul său spiritual, pentru că numai 
e] poartă pecetea erernității, numai el străbate peste toate 
veacurile... 

Un neam trăieşte în veşnicie prin concepţia, onoarea şi 
cultura lui. De aceea conducătorii naţiilor trebuie să judece 
ŞI acţioneze nu numai după interesele fizice sau materiale ale 
neamului, ci ținând seama de linia lui de onoare istorică, de 
interesele exteme, Prin urmare, nu pâine cu orice preț, ci 
onoare cu orice pre (s.n.). 

Concepţia despre neam a lui Comeliu Codreanu este 
profund creştină. După cum, în înțelegerea creştină, țelul 
finala! omului este mânfuirea, aceeaşi finalitate metaistorică 
este atribuită şi neamurilor. Care este țelul final al neamului? 

“Este viața? Dacă este viața, atunci nu interesează 
mijloacele pe care neamurile le întrebuinţează spre a şi-o 
asigura. Toate sunt bune, chiar şi cele rele. 

Se pune deci problema: După ce se conduc națiunile în 
raport cu alte națiuni? După animalul din ele? După tigrul 
din ele? După legea peştilor din mare sau a fiarelor din 
pădure? 

Țelul final nueste viaţa, ci /mrvierea. Învierea neamurilor 
în numele Mântuitorului lisus Hristos. Creaţia, cultura, 
nu-i decât un mijloc, nu un scop, cum s-a crezut, pentru a 
obține această înviere. Esterodul țalantului pe care Dumnezeu 
l-a sădit în neamul nostru, de care trebuie să răspundem. Va 
veni o vreme când toate neamurile pământului vor învia, cu 
taţi morții şi cu toți regii şi împărații lor, Având fiecare neam 
locul său înaintea tronului lui Dumnezeu. Acest moment 
final, învierea din morţi, este țelul cel mai sublim către care 
se poate înălța un neam. 

„Neamul este deci o entitate care îşi prelungeşte viaţa şi 
dincolo de pământ. Neamurile sunt realități şi în lumea 
cealaltă, nu numai în lumea aceasta... 

Nouă Românilor, neamului nostru, ca orişicărui neam 
din lume, Dumnezeu ne-a sădit o misiune. Dumnezeu ne-a 
botărât un destin istoric. Cea dintâi lege pe care un neam 
trebuie s-o urmeze este aceea de a merge pe linia acestui 
destin, împlinindu-şi misiunea încredințată. (...) 

Fi-vom 00i, oare, generația debilă şi lașă, care să lăsăm 
din mâinile noastre, sub presiunea amenințărilor, linia 
destinului românesc și să părăsim misiunea noastră ca neam 
în lume?” O întrebare tulburătoare, mai actuală ca oricând! 

Aceeaşi problemă a naţionalismului şi a națiunii este 


(continuare în pag. 6) 





j 
| 
| 
| 
| 


. 
a 8 alcan iei 











PUNCTE CARDINALE 


- PI —— Pa - 
N m io E A 
dB = ca y i es | £ e Ba 4 
+] MEA i 0 68 A i Ș să 
Ş Ace să! 3 Ă ] if i 

Ă n A 5 ȘI , 3 £s2] 3 
i i E Ti A i [N | i îi | ! A 4 | i 
A ge e e | hi i 1 oi i “ 
i i e | : j A | A C 
PA | SS % 4 si p i d "4 | 
$ d NA ) f 4 | Ș LE Ș 

- Li “d tă PP - 


ORIGINILE RASISTE, 
COLONIALISTE ȘI ANTISEMITE 
ALE SIONISMULUI POLITIC 

Anul 2000 trebuie reținut de istorie nu în curs de apariție). 
numai ca an ai Marelui Jubileu al 
Creştinătății, dar şi ca anul de grație în care 
comunitatea internațională, mai 
consecventă cu principiile ei juridice, a 
avertizat că evreii, multă vreme auto- 
proclamaţi victime exemplare ale istoriei! 
tind să devină, prin recursul nejustificat la 
forță, la represalii militare contra 
palestinienilor, ultimii torționari ai 
secolului XX. La 20 octombrie 2000, 
Adunarea Generalăa O.N.U. acondamnat 
Israelul pentru crime de război împotriva 
populației civile palestiniene din teritoriile 
ocupate. 

“Tragedia istoriei contemporane a 
evreilor—scria Amold JJ. Toynbee -—estecă 
aceştia, în loc să lragă învățăminte din 
propriile lor suferințe, secomportă faţă de 
arabi la fel cum s-au comportat naziștii cu 
ei'*. Renumitul istoric britanic, figură 
academică de talie europeană şi mondială, 
departe de a fi suspectat de antisemitism, 
îşi exprima această opinie la puțin timp 
după înființarea statului Israel (mai 1948) 
prin rezoluția aceleiaşi Adunări Generale a 
O.N.U. din 29 noiembrie 1947, 

De atunci încoace. vehiculind teza 
“absenței proprietarului legitim” din 
Palestina (teritor iul unde majoritatea arabă a stat sub dominație britanică), militanții 
sioniști. au practicat consecvent terorismul ca politică de stat, alungîndu-i pe palestinienii 
din casele şi de pe pămînturile lor. Această teză politică durează şi azi, deşi mai atenuată 
faţă de perioada anilor '60 —'70. Să nu uităm că, la doi ani după “războiul de şase zile” 
(sau de Yom Kippur) din 1967. Golda Meir. într-un interviu acordat cotidianului 
american Sunday 7imes (15 iunie 1969), afirma: “Palestinienii nici nu există... Nu este 
adevărat că în Palestina ar fi existat palestinieni pe care noi, mai apoi, Să-i fi vînat ca 
să le luăm țara. Palestinienii nu există... ”! Propaganda sionistă a vremii lansa pe toate 
canalele mediatice intemaţionale celebra formulă: “Să dczn o țară fără popor unui popor 
fără țară”. Antisemiţii europeni din aceea perioadă, proveniţi în majoritatea lor din 
mediile naționaliste catolice, nu puteau decît să privească cu simpatie o astfel de formulă, 
răsuflînd uşurați că, astfel, continentul lor scapă de ceea ce ei numeau "rasa blestemată”. 

Cecitatea istorică şi morală manifestată de lideri: politici şi militari ai evreilor, 
legitimată prin această teză a “pămintului virgin”, a unei Palestine depopulate, sau 
Jocuite doar răzleţ de o rasă de sub-oameni (arabii), s-a perpetuat în timp. Consimţămîntul 
tacit al marilor puteri occidentale la o astfel de campanie îl determina pe reputatul 
matematician şi filosof englez Bertrand Russell să afirme indignat, la 2| ianuarie 1983, 
în revista Middle East International: “Ni se spune adesea că noi, europenii, ar trebui Să 
simpatizăm cu Israelul, dat fiind că evreii din Europa au suferit din cauza nazismului. 
Nu cred că este un moliv suficient ca să justificăm suferințele altora provocate de evrei. 
Ceea ce Israelul face astăzi nu poale fi decit de condamnat, A evoca ororile trecutului 
ca să legitimezi ororile prezentului este cea mai mare ipocrizie”. Primul ministru al 
educaţiei naţionale în primul guvern al Israelului, Dinur Benzion, prezenta revistei 
Temoignage chretien (septembrie 1975), de o manieră succintă, politica oficială 
evreiască faţă de arabii din țară: “4 țara noastră nu este loc decit pentru evrei. Noi le 
spunem simplu arabilor: Căraji-vă! Dacă nu sint de acord, dacă opun rezistență, noi îi 
alungăm cu forța”. 

Deşi, imediat după cel deal doilea război mondial, sub presiunile diasporei evreteşti, 
erau condamnate pe toate căile [a nivel internaţional teoriile regimului hitlerist, referitoare 
la eliminarea agenților etnici (în special evrei) care degradează puritatea sîngelui 
germanic, sioniştii din Israelut abia creat împrumutau cu nonşalanţă din retorica rasistă 
a naţional-socialismului pentru a susține cu vehemenţă proiectul unui Israel omogen 
etnic. Rafael Eitan, fostul şef de stat major peneral al armatei israeliene, deputat în 
Knesset din partea partidului de extremă dreaptă Tehia (Renaşterea), afirma necesitatea 
reeditării soluţiei finale în stil iudaic: “Arabir sint Ja fel, indiferent unde locuiesc, în 
Ramallah, sau în Gaza. Trebuie să îi exterminăm pe toți. Scopul politicii noastre este să 


religioasă). 


|. Pentru memoria scurtă a unor istorici și jurişti de nivel internațional parcă nici nu ar fi existat 
armeni căsăpiţi de turci, iranieni şiiţi gazați de Saddam Hussein, sute de mii de cambodgieni 
masacrați de comuniştii lui Pol Pot, sau sutele de milioane de cetățeni ai Europei de Est aruncaţi 
în neant de Uniunea Sovietică! 

2. Arnold 4. Toynbee, A Stridy o/ History, vol. 8, Oxford University Press, London, 1953-1954 
(trad. rom. la Ed. Humanitas, Studiu asupra Istoriei, vol. 2, 1997), 


Materialul publicat mai jos a fost alcătuit de d-l Bogdan G. Rădulescu, liderul 
Grupului “Noua Dreaptă” (nici o legătură cu Forumul Creştin “Noua Dreaptă” şi cu 
recenta publicație omonimă!) şi directorul revistei Măiastra (al cărei al treilea număr este 


Autorul a fost prezent în această toamnă la summit-ul de la Cairo, iar preocuparea sa 
de căpătii rămîne definirea şi promovarea “existențialismului etnic” în opoziţie cu procesul 
forțat de “globalizare” (în care se înscrie, direct sau indirect, orice formă de propagandă ori 
violenţă îndreptată împotriva vreunui grup etnic, indiferent de identitatea lui politică sau 


In aceste condiții, Infifada devine, dintr-o problemă locală, un posibil model de 
rezistență principială a națiunilor lumii faţă de tendințele dizolvante ale “noii ordini 
mondiale” şi ale oricărei agresiuni de tip imperialist. 


De la sionism la "iudeo-nazism” 
(demonstranți ultraortodocşi blochează străzile lerusalimului) 








NOV. 2000 NR. 11/119 PAG. 5 





e - » - e 9 ” ) 
N 4 as [de ine Came: ai 7 te 
| Pa dă 7 "Di d "* D [a A g ă 
i 49 j A 9 Ed aie | ia, tă 
49 Dian „N ţ [seen E DI O |) 
i ” i N j | A a, 55 SĂ | sa n ră 
SE h N a E gi DI O—8 
| B 3 pă îi AX sia 
| 1 x. că | FA să | - ] E A A “4 a 
a esa “* 4 ț o A 3 cs E 0 d e 3 
n Cita ş LIPSE! +3 A tai a Sed 


îi forțăim să emigreze. Trebuie să facem 
(otul caei săplece de pe aceste teritorii 
Lucrucares-a şi întîmplat. Maniera în care 
celebrele comandouri teroriste Sfern şi 
Irgun tsvai leoumi (organizația militară 
națională) duceau la împlinire acest 
imperativ sionist le aminteau 
corespondenților pentru Franța ai revistei 
americane Newsweek, Dominique Lapiere 
şi Larry Collins, care făceau reportaje în 
acea vreme în Palestina, de trupele SS de 
asalt din Grecia, unde fuseseră 
corespondenți de război”. Masacrele erau 
la ordinea zilei. Mii de palestinieni, femei 
şi copii, erau maltrataţi şi ucişi cu scopul 
evident de a-i teroriza psihologic pe 
compatrioții lor, de a-i înfricoşa şi, astfel, 
de a-i determinasă ia calea refugiului. Sub 
diverse pretexte, dintre care cel mai 
cunoscut eracel al menţinerii “securității”, 
autoritățile militare israeliene, în anii care 
au urmat creării statului evreu, au ras de pe 
suprafața pămîntului mai mult de 400 de 
sate palestiniene. În locul lor o au fost 
instalaţi colonişti evrei. În total, între 1947 
şi 1949, aproximativ 800. 000 de 
palestinieni (dintr-un total de un milion) 
au luat calea exilului şi a cimpurilor de 
refugiați. 

Aceste realități istorice şi demografice 
sînt departe de a incama idealul statului 
evreiesc visat de TheodorHerzl, fondatorul 
organizației sioniste mondiale şi autorul 
celebrei cărți Statul evreiesc. Herzl dorea ca statul tuturor evreilor să fie “un avanpost al 
Civilizației pentru a se opune barbariei”; “un bastion al culturii occidentale” într-o 
regiune cu cea mai mare deschidere spre Asia. Pentru ideologia sionistă, care pretindea 
inițial să apere idealuri ca fratemitatea universală şi socialismul mondial. devenise din 
ce în ce mai jenant aspectul din ce înce mai colonial al programului de edificarea lui Ererz 
Israel. Vladimir Jabotinski (1880-1940), ideologul principalal dreptei religioase israeliene 
şiunul din mentorii lui Menahem Beguin, cerea ca proiectul lui Herzl să fie aplicat ca orice 
expenență colonială: “Sromismul este o aventură colonială şi, prin urmare, el va reuşi 
sau va eşua în funcţie de problema forței militare”. O comisie a Parlamentului Marii 
Britanii, fost mare imperiu colonial, venită în teritoriile ocupate de Israel după războiul 
din 1967, a fost pur şi simplu stupefiată aflind de la preşedintele Comisiei de politică 
extemă a Knessetului ce formă de colonialism “civilizator” puneau în practică evreii. 
Acesta nu înceta să le repete oficialităților britanice, pe un ton care amintea de cinismul 
unui Mengele, că “palestinienii nu sînt oameni, ci arabi". Oricât de paradoxal ar părea. 
se poate spune că cel mai feroce focar de antisemitism (dat fiind că şi arabii sînt o ramură 
a populațiilor semite din Orientul Mijlociu) l-a constituit în ultimele decenii chiar... 
Israelul. 


(|. ep) 


LUMEA ARABĂ ÎMPOTRIVA COLONIZATORULUI AROGANT 
(SUMMIT-UL LIGII ARABE — OCTOMBRIE 2000) 


Estpentru prima oară de la ultimul summit al Ligii Arabe din 1996, cînd avem o 
participare de asemenea dimenisuni a țărilor arabe. Ceea ce a catalizat o asemenea 
solidaritate a fost desigur situaţia explozivădin teritoriile palestiniene, unde, la jumătatea 
lunii octombrie, din cauza confruntărilor între palestinieni şi armata israeliană, peste 100 
de persoane şi-au pierdut viața, în majoritate palestinieni. De altfel, acesta a fost şi 
subiectul central al summit-ul Ligii, organizat de urgență. Totodată, ca un cîştig 
diplomatic al părții arabe, summit-ul a avut loc la puţin timp după ce Organizaţia 
Naţiunilor Unite a elaborat o rezoluție prin care condamnă Israelul pentru “crime de 
război” comise în teritoriile ocupate. Totodată, pe fundalul unor imagini ale reacţiilor 
militare excesiveale israelienilor împotriva populaţiei civile, fumizate de mass media din 
întreaga lume, liderii lumii arabe nu au contenit să acuze Israelul de încălcarea 
angajamentelor luate la Sharm el Sheik, aruncînd o lumină defavorabilă asupra acestui 
stat. 

(continuare în pag. 8) 


Bogdan G. RĂDULESCU 





3. Dominique Lapierre şi Larry Collins, "O Jerusalem! ", Robert Lattont, Paris, 1971. 

4. he Complete Diaries of Theodor Herzl, vol. 4, Herzl Press, New York, 1966 

5. The Shahak Papers, nr.3, “Collection on Jabotinski”, apud James Zgoby, Palestinian Human 
Righis in Context of the Flistorical Development of the Zionist Movement, 

6. Judaism and Zionism What difference for the Middle East”, Zatord and Ajaz, SWIX7 7 NI 
and Zedd Books, London, 1986 


x 

















PAG. 0 NR. 11/119 NOV. 2000 





DREAPTA ROMÂNE ASC 


(urmare din pag. 3) 


Chiar în Aldine, pe | aprilie 2000, a apărut un aşa- 
numit *Contra-atac al Noii Drepte în plină ofensivă a 
stângii”, declaraţia de principii (“Pentru o nouă 
dreaptă”) purtând semnătura tânărului Bogdan G. 
Rădulescu, liderul grupului respectiv (deocamdată 
mai mult un grup “de reflecţie” decât o grupare 
politică; a nu se confunda cu Forumul Creştin “Noua 
Dreaptă”, prezentat mai sus), ce încearcă, nu fără un 
anumit teribilism juvenil, să contribuie la depăşirea 
impasului actual, cu pretenţia că s-ar afla în posesia 
formulei optime şi viabile a unei drepte româneşti 
“emancipate” de temeiurile “dreptei de modă veche” 
(care s-ar indentifica, în mare, cu “tradiționalismul, 
naționalismul şi spiritualismul creştin”), “Noua 
Dreaptă” pare atrasă mai degrabă, după anumite 
modele occidentale, de tradițiile ancestrale ale Europei 
păgâne, sau de acel “creştinism cosmic” (M. Eliade) 
puternic contaminat de păgânism. Ea se sfieşte de 
vecinătăţile legionare (fără a le ignora sau dispreţui), 
dar şi de ispitele liberalismului (în speţă, de 
reducționismul “capitalist” al dreptei la cultul 
proprietăţii, libera iniţiativă şi elitismul economic). 
Discursul se vrea modern şi urban, “european” în 
sensul bun al cuvântului. Revista grupului, Măiastra 
(apărută sub egida unei aşa-numite “Fundaţii Pentru 
O Nouă Civilizație Europeană”), densă şi interesantă, 
dar rău îngrijită redacțional, a făcut ceva vâlvă după 
lansarea numărului 2 |a Muzeul Literaturii Române 
(unde a fost prezent, printre alţii, şi criticul literar 
Laurenţiu Ulici, lideral U.F.D. şi preşedinte al Uniunii 
Scriitorilor din România), fiind atacată cu nedreaptă 
violenţă dinspre oficinele politice sau culturale ale 
stângii democrate, sub cuvânt căarreînvia “simbologia 
nazistă” (Danie! Griimbere. în Observator cultural)! 
Deocamdată grupul este. aş zice. în curs de maturizare. 

Cu un mai mare impact în viaţa politică (mai ales 
la nivel parlamentar), dar şi culturală (printre liderii 
săi numărându-se şi preşedinţii unor uniuni naționale 





PUNCTE CARDINALE 


PO 


de creaţie), actuala Uniune a Forţelor de Dreapta 
(U.F.D.), a cărei denumire trimite mai deprabă la un 
deziderat decât la o stare de fapt, este ipostaza 
consolidată a Partidului Alternativa României (P.A.R.), 
născut din disidențţa unui grup liberal avându-l în 
frunte pe energicul Varujan Vosganian (armean de 
contesiune ortodoxă). Partidul, alcătuit din oameni de 
vârstă medie şi cu dare de mână, unii deja hârşiţi pe 
scena politică a ultimului deceniu, pare a avea o opțiune 
de dreapta din ce în ce mai fermă, în care dinamismul 
economic al liberalismului forțează coabitarea cu 
naționalismul constructiv şi cu o umbră de spiritualism. 
Preocupată să se diferenţieze categoric atât de 
legionarism, cât şi de naţional-comunism, U.F.D. este 
încă în căutarea unei lămuriri doctrinare. Intrarea în 
“Convenţia 2000”, alături de ţărănişti (inclusiv aripa 
disidentă a ex-premierului Victor Ciorbea), grupul 
liberal Remeş, “Moldovenii” lui Simirad şi ecologişti, 
s-ar putea dovedi o mişcare politică abilă, ruinele 
țărănismului având încă oarecare lustru şi oarecari 
simpatii inerţiale, iar creştin-democraţia şi ecologismul 
fiind totuşi direcțiile politice cele mai compatibile 
astăzi cu o dreaptă moderată şi realistă. Deschiderea 
spre tineret, atât de zgârcită în cazul “partidelor istorice” 
(pe care s-a altoit până astăzi “opoziţia anticomunistă” 
de prim-plan), reprezintă o notă salutară a U.F.D. (cea 
dovedit deocamdată, comparativ cu alte formaţiuni de 
dreapta, o percepție mai exactă a realităților complexe 
ale momentului şi o superioară strategie politică, fie şi 
cu prețul unor “impurități” conjuncturale). Cert este. 





pe apusa măreție a epocii interbelice, dreapta ufedistă, 
chiar dacă mai confuză ideologic şi poate mai 
labilă sub aspect moral,-se vede şi se aude, câştigă 
procente preţioase în perspectiva apropiatelor alegeri. 
iar când se opinteşte şi dă din coadă, atât câi îngăduie 
precaritatea contextului, nu-i zornăie strident tinichelele 
trecutului... 


Pe marginea conceptului de nationalism 


(urmare din pag. 4) 


abordată şi de filozoțul român Constantin Rădulescu-Motru, 
care în1936 scria în Românismul sau catehismul unei noui 
spiritual ităţi 

“Națiunea este o ființă separată de aceea a indivizilor. Ea 
se conservă şi se dezvoltă după legile ei proprii. Vieţile 
indivizilor, care o compun într-un moment dat, oricât de 
agitate ar fi, nu-i schimbă cursul. Națiunea îşi are legitimitatea 
sa istorică pe care nu o poate turbura individul, oricât de 
extraordinar ar fi el. Individul are faţă de națiunea sa, ca primă 
îndatorire, să o înțeleagă. Prin înţelegerea națiunii sale, el se 
înțelege pe sine. O dată ce şi-a înțeles națiunea, individul şi- 
a găsit orientarea spirituală. lrationalul nu-l] mai întunecă. EI 
ştie care dintre realizările spirituale vor trăi şi care vor pieri. 
Harul divin s-a transformat pentru e! în ideal național”. 

O idee centrală în concepțianaționalistăa lui C. Rădulescu- 
Motru este faptul că nu există o rețetă universală pentru 
naționalism, așa cum există pentru liberalism şi comunism. 
Nu există un naționalism universal, ci există tol alălea 
naționalisme, câre naţiuni există. Conștient de unicitatea 
fenomenului naționalist, filozoful român şi-a intitulat viziunea 
saasupranaționalismului autohton“ Românisma”, iar caracterele 
lui specifice le găsim expuse astfel: 

“Românismul nu este fascism, nu este rasism, nu este 
antisernitisrm..., ci este simplu Românism. E iese din credința 
că pe români îi leagă laolaltă o realitate mult mai adâncă decât 
ceea ce constată prin simţurile sale fiecare român în parte, 
Această realitate își are instinctele ei de apărare, pe care istoria 
poporului nostru le-a Înregistrat în multe rânduri (,..) 
Românismul este unul din aceste instincte. EL vine într-un 
moment de grea cumpănă, cu menirea să ne dea încredere și 
energie”, 

Aceasta era situația în perioada interbelică, o perioadă în 
care mişcările naţionaliste reușeau să se impună în Europa. 
Astăzi, însă, naționalismul se află din nou într-un moment de 
cumpănă. înfrânt pe plan militar în cel de al doilea război 
mondial şi scos în afara legii de învingători, naționalismul nu 


a fost însă extirpat din sufletele oamenilor, aşa cum ar fi dorit 
adversarii săi. Difuz, decapitat şi pândit din toate părțile de 
duşmani, el este totuşi prezent, este viu, are încă vigoare şi nu 
va dispărea decât odată cu națiunile, 

In fața acestei realităţi, cei care doresc desființarea 
naţiunilor şi naționalismelor folosesc un substituit doctrinar 
pentruviziuneanaționalistă. Acest substituit este “dernocraţia”. 
Aşadar, nu naționalism, ci democrație! O alternativă falsă, 
deoarece termenii puşi în cumpănă aparțin unor categorii 
socio-politice diferite, democrația fiind doar una din formele 
de guvernământ posibile. Studiind un mare număr detipuri de 
guvernământ, politologul avar la lettre Aristotel a ajuns la 
concluzia că există doar trei forme de guvemământ perfecte, 
ideale, pe care popoarele le pat adopta în funcţie de specificul 
lor: monarhia, aristocrația şi timocrația (republică 
constituțională, cu alegerea conducerii prin vat cenzitar). 
Fiecare din aceste trei forme ideale are un corespondent 
degenerat, corupt. Corespondentul negativ al monarhiei este 
tirania, cel al aristocrației — oligarhia, iar cel al timocraţiei — 
democraţia (alegerea conducerii prin vot universal, adică un 
cetățean, un vot). 

Naționalismul nu este o formă de guvemământ, ci un 
sistem social, definit printr-o concepție proprie despre lume şi 
viaţă. In zilele noastre, în viața popoarelor, într-o competiţie 
acerbă, îşi dispută dreptul de a organiza viața oamenilor trei 
sisteme sociale; liberalismul, socialismul şi naționalismul. 
Despre fiecare din ele s-au scris sute de tomuri, dar cum 
problema centrală a oricărui sistem social este problema 
relaţiilor dintre oameni, esența lor poate fi exprimată “clar şi 
distinct” prin formulări succinte. 

Ideea de bază a liberalismului este; inegalitatea între 
inegali. Oamenii sunt de a natură inegali şi este firesc ca 
această inegalitate să se regăsească în viața socială, 

Dorind să corecțeze suferințele şi nefericirea cu care 
liberalismul a fost asociat, pe plan social, în ultimele două 
secole, socialismul a intervenit pe scena istoriei cu dogma: 
egalirale între egali. Oamenii s-ar fi născut egali şi această 








La capătul acestui expozeu, nu-mi propun să trag 
eu însumi concluzii tranşante, mai ales ca unul care 
priveşte lucrurile din interior şi nu ignoră riscurile 
subiectivităţii. Am formulat pe parcurs observaţii ce- 
ar putea constitui pretexte pentru o reflecţie mai 
adâncă, angajând răspunderea tuturor celor ce se 
declară sau doar se simt “oameni de dreapta” (fie că 
suntsau nu membri ai vreunei grupări sau formaţiuni). 
M-aş mulțumi doar, pe de o parte, să spun că mi se 
pare că atât “vechea” cât şi ““noua” dreaptă, pe lângă 
anumite limite omeneşti, au deopotrivă valori viabile, 
potenţial convergente într-o sinteză strategică şi 
doctrinară mulată inteligent pe realităţile curente, iar, 
pe de altă parte, să mă întreb (retoric?) dacă bilanţul 
nu ar fi fostcu totul altul în măsura în care toate aceste 
“aventuri” divergente, cu toate energiile şi cu toate 
fondurile lor, ar fi avut înţelepciunea, luciditatea şi 
smerenia de a converge într-un front unitar al drepliei. 
Mă ispitesc să cred că am fi putut avea astăzi, la zece 
ani de la eliberarea formală de comunism, cel puţin un 
mare partid de dreapta, capabil să se măsoare chiar cu 
o coaliție a forțelor stângiste, precum şi două-trei 
solide publicaţii congenere de largă răspândire, 
capabile să formeze şi să întrețină un adevărat curent 
de opinie, în răspărul ideologiilor dizolvante. Aşa 
însă, prin risipirea iresponsabilă a forțelor ei, dreapta 
n-a făcut, din păcate, decât să netezească, indirect, 


„că, în timp ce dreapta (neo)legionară agonizează calea falimentară (dar tupeistă) a stângii de toate 


marginal, atomizată şi romantic-desuetă, parazitând nuanțele, care poartă, pe cât se vede, dincolo de 


-perspectivismul demagogic aferent noii “limbi de 


lemn”, mai mult spre o dezintegrare națională decât 
spre o reală “integrare europeană”. 

Dar, cine ştie, poate că dreapta, tocmai pentru că 
se vrea şi trebuie să fie națională, va descoperi, în 
ceasul al doisprezecelea, “mintea românului cea de 
pe urmă”... 


egalitate trebuie să subziste și în viața socială. Cum însă 
realitatea contrazice adeseori această pseudodogmă, 
comunismul (forma “desăvârşită” a socialismului) a găsit 
corectivul: “Patul lui Procust” social. Acolo unde natura a 
greşit, creînd inegalităţi, Partidul trebuie să intervină pentru a 
restabili egalitatea. In contrast cu cele două sisteme sociale 
prezentate mai sus, naționalismul consideră că relațiile dintre 
oameni trebuie să stea sub semnul principiului egalitate între 
inegali. Dumnezeu a creat oamenii inegali, dar în intenția 
Creatorului a fost ca această inegalitate să fie estompată prin 
dragostea tață de “aproapele”, Transpunând această sublimă 
îndatorire a omului în termeni politici, se poate afirma că: Statul 
organizat pe temeiul unei concepții naționaliste despre lume şi 
viaţă este am Stat social condus de elite, în care domneşte un 
desăvârşit echilibru social şi cea mai deplină dreptate socială. 

Existența oamenilor, de-a lungul istoriei, se consumă în 
forme de viaţă care reprezintă o combinaţie posibilă între un 
sistem social şi un anumit tip de guvernământ. Pentru 
naționalism, este evident că o combinaţie cu democraţia nu 
reprezintă soluția ideală. lată cum vedea Charles Maurras, 
teoreticianul naționalismului francez din perioada interbelică, 
rolul nociv al democrației în viața naţiunilor: “Franţa este 
sfâşiată, pentru că cei care o guvemează nu sunt oameni de 
stat, ci oameni de partid. Cei cinstiţi, dintre ei, nu se gândesc 
decât la binele pastidului; cei necinstiți, cum să-şi umple 
buzunarele. Şi unii şi alții sunt duşmanii Franţei. Franţa nu este 
un partid!,” Puneţi România în locul Franţei şi aveți imaginea 
situației din țara noastră! 

Pentru a găsi leac nenorocirii în care se zbate astăzi 
România, soluția ideală ar fi sinteza dintre naționalism Şi 
aristocrație. O aristocrație de spirit, nude sânge, O aristocrație 
eroică, de case neamul nostru a avut parte în toate momentele 
de răscruce, Cum însă astăzi omenirea trăiește sub semnul 
democraţiei, săne mulțumim cu mai puțin, anume cu varianta 
pozitivă a acestei forme de guvemământ: alegerea conducerii 
statului prin vot cenzitar, Cel care participă cu votul său la 
făurirea destinului națiunii să aibă un minimum de acoperire 
de valoare, atunci când alege, Altfel vom [i sortiţi să fim 
guvernaţi, în continuare, de şarlatani Şi demagopi, adică să ne 
sinucidem naţional în numele unei democraţii (alimentare, 





e —-—-—_—_——_—_—_—_—_— = 00 NN a N i a i a aa a n a E — OO ——_—_ ——_— ———— _ —— î.C 








PUNCTE CARDINALE 


EMINESCIAGNISM POLITIC 


- Mihai CIOBOTEANU -— 


Viaţa lui Mihai Eminescu. neromanțată şi eliberată 
declişeele clasice, artrebui să fie un unindiciu semnificativ 
pentruoricine care se interesează de personalitatea geniului 
național. Deşi Eminescu este abordat în majoritatea 
referințelor din punctul de vedere literar-artistic, eu cred 
totuşi că personalitatea dominantă, începând chiar cu 
perioada studenției de la Viena. a fost cea de om de 
acțiune, de judecător şi învățător al lucrurilor pământeşti. 
Este de necontestat faptul că, din toată opera sa, cea literară 
exprimăcel mai fidel posibilitățile genialeale lui Eminescu. 
dar eu unul privesc poezia şi chiar proza eminesciană ca 
pe ceva personal, intim, marcat în fond de aceeași 
preocupare de a folosi limbaromână şi imaginarul popular 
într-un chip cât mai frumos. Se cunoaşte reacţia cel puţin 
rezervată a lui Eminescu la apariția volumului său de 
poezii; multe creații care astăzi sunt considerate lucrări 
desăvârşite ar trebui să rămână la stadiul de manuscrise, 
atâta vreme cât autorul s-a sfiit a le da spre publicare. Pe 
lângă toate acestea există o bogaţie de articole publicate cu 
regularitate, din 1876 până în 1883. 

Il găsim pe Eminescu la începutul verii lui 1883 la 
Putna, cu ocazia sărbătorilor organizate acolo; are o 
creație nouă — “Doina” — care exprimă într-o manieră 
autentică sentimentele românului din vremea aceea. Avea 
de gând să o citească, însă discursul liberalului P. 
Grădişteanu, ditirambic şi patriotard, care se încheie cuun 
toast pentru completarea diamantelor Coroanei Majestății 
Sale Carol 1 (aluzie la provinciile româneşti aflate în 
Austro-Ungaria) îl pune pe Eminescu într-o postură 
delicată. 

Ultimele articole scrise la 7impu/ denunță în general 
patriotismul fals care alterează ireversibil sentimentele şi 


“practicile originale şi care nu aduce nimic bun. Dealtfel, 
în Dubla asasinare a lui Mihai Eminescu, Theodor 


Codreanu este de părere că tocmai aceste evenimente 
cauzate de comportamentul autentic şi vertical al lui 
Eminescu au dus la asasinarea socială care s-a produs în 


ziua de 28 iunie. când a fost declarat nebun. Un complot - 


din care fac parte soţia lut Slavici (tip de femeie autoritară. 
care nu accepta să fie contrazisă), Grigore Ventura (spion 
vienez). Titu Maiorescu (marele mason pentru care 
Eminescu era şi trebuia să rămână un model a! poetului 
romantic, geniu nebun). 

Înțelegerea eminescianismului politie este astăzi 
împiedicată de folosirea în discursul contemporan a 
standardelor diferite, ceea ce este o eroare pe cât de 
importantă, pe atât de subtilă. La tot pasul întâlnim astăzi 
comparații, referințe, trimiteri către realități culturale din 
alt spațiu geoorafic sau din alt secol. În mediul nostru 
intelectual asistăm la veritabile “procese” ale voievozilor 
români, de parcă ai putea să compari vremurile de azi cu 
vremurile de acum 500 de ani! 

Principiul relativismului cultural spune că fiecare 
neam are graiul lui prin care îşi exprimă gândurile izvorâte 
dintr-o concepție absolut originală asupra vieții şi a morții. 
Ca să înţelegi un român, pe Mihai Eminescu, să spunem, 
trebuie mai întâi să înveţi limba română; şi nu numai atât 
- se poate întâmpla ca gândind în felul englezilor, 
americanilor sau arabilor să nu înţelegi deloc ce vrea să 
spună în “Revedere”, ce rost au premisele şi concluziile 
sale. Atunci ai nevoie de o introducere care să distingă şi 
să trateze factorii care au avut o influență asupra scrierilor 
eminesciene. În general, românii (pentru simplul fapt că 
sunt din acelaşi neam românesc şi împărțășesc aceeaşi 
conştiinţă) nu au nevoie de astfel de metode “inițiatice” 
în ceea ce-l priveşe pe Mihai Eminescu, întrucât deşi 
generaţiile trec, se păstrează unitatea culturală tradițională 
prin intermediul instituţiilor statului. Orice român înţelege 

fără probleme operasocial-politică eminesciană. Probleme 
apar în momentul in care volumele de articole politice sunt 
deschise de o persoană care, din motive subiective sau 
obiective, nu s-a format cultural în spiritualitatea 
românească. Acesta va aprecia eronat sensul unor versuri 


precum: “Cine-au îndrăgit străimi / Mânca-i-ar inima 
câinii, / Mânca-i-ar casa pustia / Şi neamul nemernicia”, 
deoarece este lipist de instrumentul critic corespunzător 
ipotezelor autorului. 

Ideea de naturalețe, de apartenență nemărginită la 
natural, la firesc, lareal, este, după părerea mea, caracterisitca 
definitorie pentru opera social-politică şi filosofică 
eminesciană. Genialitatea sanu se manifestă ca la Hegel sau 
cala Kant, în expuneri abstractizate, pe care puţini le înțeleg 
pe deplin, ci se concretizează în scrieri cu o construcție 
“complicat de simplă”. Metoda eminesciană se bazează pe 
faptul real, de la care pleacă o serie de afirmații susținute 
prin argumente istorice, logice, morale. La Eminescu 
întâlneşti opinii, teorii şi argumentații. Poate că începutul 
şi sfârşitul nu sunt la fel de interesante precum este articolul 
propriu-zis, raționamentul. În polemicile sale, Eminescu se 


E > 
id A 
AȚI 
4 aa d pr a 3-a 
ai că 
pi Y ra A N 
/ A 
4 f 
zi a A 7 
ă sri . 


A Sa gi * A. 
7: PR a el 
A, a e Sat Ba 
a LA 


a e 
TIE n ter o 


ş 
i i 

Da PRR 

za Aa C 


AT 


. 
Fi lu 
ee sl “AR 7, + 


PI cu aa ee ian 008 A 
cv pe Ă 





NOV. 2000 NR. 10/118 PAG. 7 


foloseşte de cele mai variate chestiuni care i-ar putea fi de 
folos, de la mituri şi credinţe populare, la teorii economice 
şi politice ale vremii. Spre exemplu, scriind despre 
efemeritatea zbaterilorpolitice în raport cugeniul neamului, 
Mihai Eminescu prezintă o altă versiune a basmului 
““Tinereţe fără bătrâneţe”: Se spune că odată, în vremurile 
vechi, trăia un cavaler viteaz. El obişnuia să colinde zările 
şi să cunoască lumea; fusese înzestrat de ursitoare cu viață 
fără de moarte şi tinereţe fără bătrâneţe. Într-o bună zi trece 
pe la nişte ciobani pe care-i scăpă de o ceatăde răufăcători; 
după ceva vreme revine pe aceleaşi locuri şi găseşte un 
codru întins şi o mână de oameni pe care îi învaţă să 
folosească lemnul pentru folosul lor şi pentru schimb; 
altădată, tot pe aceste locuri, găseşte un oraş frumos şi în 
centru 0 statuie care îl reprezenta: îi întreabă pe oameni ce 
era cu acea statuie, și oamenii îi povestesc cu evlavie 
faptele de vitejie ale unui erou de demult. Cavalerul le 
spuse că el era întruchipat de statuie, şi că sigur trebuie 
să-l cunoască. Orăşenii nu doar că nu l-au recunoscut, ba 
au început să râdă de el. 

O altă “pildă” este cea episcopului care venise cu alai 
mare într-un județ. Rând pe rând, satele îl primesc cu mare 
cinste şi onoare, aşa cum se cuvine unei înalte fețe 
bisericeşti. La urmă, episcopul vizitează un sat în care 
venirea sa nu stâmeşte nici un fel de atenție. Episcopul îl 
întrebă pe preotul satului pentru ce nu s-au tras nici măcar 
clopotele, la care preotul răspunde că există o mie şi unul 
motive pentru care nu s-a întâmplat aşa. Unul dintre ele ar 
fi că nu este clopot. 

În interacțiune cu conservatorii, liberalii tind să se 
radicalizeze, devenind astfel o formaţiune politică 
extremistă, cu tendințe revoluționar - socialiste. Atunci 
când intră în contact cu socialiştii, liberalii dau înapoi, 
devin simţitor mai moderați, iar unii dintre ei trec la 
conservatori. 

Mihai Eminescu recunoştea cu amărăciune că în 
România anilor 1880 nu există reacțiune în adevărata 
putere a cuvântului: nu există în primul rând o dinastie 
tradițională care să-şi revendice tronul, nici oelităuzurpată 

la 1848, care acum să revină în forță. Despre. partida 
conservatoare, Eminescuaminteşte destul de vag. lamodul 
general, insistând asupraunor figuri reprezentative: Lascăr 
„ Catargiu, Manolache Costache Epureanu, Titu Maiorescu. 
Eminescu realizase probabil că în această grupare nu 
“puţini erau cei care intraseră în politică din cauze materiale 
- dorința de a-şi păstra privilegiile oferite de proprietățile 
funciare. 

În partea cealaltă, prin faptul că nu erau în stare să 
ducă la bun sfârşit principiile liberal-burghez-democrate 
pe care le-au promis, “roşii!” îşi dădeau jos masca de tineri 
naționalişti conştiincioşi atunci când apărea vreo afacere 
bănoasă, vreun câştig gros. Caracterizați printr-o constanță 
“nu a practicilor, ci a apucăturilor”, politicienii radicali se 
dovedeau a fi total lipsiţi de principii politice, de vreme ce 
pe o parte organizau agitații antimonarhice, iar pe de altă 
parte vânau bunăvoința Regelui. Într-o primă fază, mirarea 
lui Eminescu era stâmită de intenţia unor juni români, 
trăitori la Paris, de a “da o revoluție” burgheză într-o ţară 
în care 80% trăia în mediul rural. (Oricum, noi mai 
cunoaștem astfel de situații curioase, precum revoluție 
comunistă într-o țară cu o mână de proletari, sau guvernare 
creştin-democrată - în înțelesul său catolic - într-o țară de 
ortodocşi). Într-o a doua fază, atitudinea lui Eminescu se 
radicalizează, mai ales după Războiul de la1877, pe care 
îl vede ca pe o imensă eroare politică liberală, acoperită 
însă de oculte câştiguri materiale. Demagogi, de un 
amatorism politic tragicomic, şi pe deasupra de proveniență 
greco-bulgară, “compania de exploatare” înființată de 
Brătianuşi Rosetti nuseridică nici măcar la poziția pe care 
radicalii liberali o au în țările europene, 

Scrierea politică a lui Eminescu poate că are 
dezavantajul de a nu fi aşa de unitară şi sistematică precum 
The Second Treaty of Governement a lui John Locke sau 
Politica a lui Aristotel. Citite rău, editorialele din Timpul 
apar ca pete de culoare fără o. prea mare valoare. Citite 
bine, aşa cum am arătat şi mai sus, dintr-o perspectivă care 
să țină cont şi de cea a autorului, articolele eminesciene 
compun un mozaic excepțional de factură realistă ce 
aduce în prim-plan o societate politică aflată la răscrucea 


(continuare în pag. 10) 











PAG. 8 NR. Ll/119 NOV. 2000 





(urmare din pag. 2) 


vostru, vom face lot ceea ce ne stă în putință, în lunitele legalităţii şi bunei cuviinţe, să 
determinăm pe oamenii politici să fie atenți la orizontul de aşteptare al majorității 
electoratului: fiecare să devină un stetoscop, o ureche aplecată pe inima poporului! Să nu 
se înstrăineze de aceia care i-au ales, în numele cărora şi în beneficiul cărora trebuie să 
emită legi. 

Constat că anul acesta numărul tinerilor care vin la hramul Sfintei Marii este mult 
mai mare decât altădată. Este o mare bucurie. Constatăm aceasta şi în biserici, începând 
cucatedrala din Cluj, unde, de fiecare dată când predic, adresez un mesaj special tinerilar, 
pentru problemele lor. Dragii mei tineri - dar vorbesc şi pentru urechile părinților voştri 
=, Voi sunteți în floarea vârstei; şi dacă ați venit aici, nu ați venit ca la un spectacol al unei 
echipe de rock, ci la o slujbă religioasă; am constatat aceasta din ordinea desăvârşită, 
generală, păstrată în timpul slujbei. Sunteţi tineri, trăiți-vă tinereţea! E a voastră! Trăiţi- 
o înainte de a fi prea târziu, dar în limitele decenţei, ale bunei cuviințe! Nu vă imaginați 
câteste de plăcut să-ți trăieşti tinerețea fără ca 
mal târziu să-ți fie ruşine sau să-ți pară rău de 
ceea ce ai făcut. Dragii mei, păstrați-vă 
sănătatea sufletului, aşacum ţineţi la sănătatea 
trupului vostru! Învățați-vă, înainte de toate, 
să aveți spirit de discemământ, să deosebiți 
între bine şi rău, între sănătos şi nesănătos, 
între folositor şi nefolositor. Este începutul 
înțelepciunii voastre. De aceea protestez 
împotriva amintitelor măsuri legislative, menite să provoace confuzie, în noi toţi, dar mai 
cu seamă în tineri, ca aceştia să nu mai deosebească binele de rău, normalul de anormal. 
La vârsta fragedă vă pândesc anumite primejdii: lipsa de discernământ, curiozitatea 
nesăbuită, viciile care vi se infiltrează încetul cu încetul. Vine o vreme când începi să bagi 
de seamă că ai mers prea departe şi că trebuia să te opreşti. Din ce în ce mai mult se dau 
semnale de alarmă în (ara noastră cătinerii încep sădevină toxicomani, să fie consumatori 
de droguri aduse din import de către oameni fără nici un fel de scrupule, fără nici un fel 
de conştiinţă şi numai din pofta de câştig, Țineţi minte de la mine: Din orice deprindere 
rea şi din orice viciu există o cale de întoarcere, şi de la fumat, şi de Ja băutură, şi de 
la jocul de cărți. De la consumul de droguri nu există însă cale de întoarcere! Este calea 
sigură câtre pierzanie. Aceste otrăvuri sunt menite să placă unora şi să le destrame 

„personalitatea şi ființa, ducându-i în neant pe ei şi pe cei din jurul lor. Opriţi-vă 
curiozitatea la pragul acestui inare pericol al vieţii noastre sociale! Noi, Biserica, şi noi, 
Şcoala, şi noi, Justiția, şi noi, Parlamentul, şi noi, Guvernul, şi noi, asociaţiile umanitare, 
vom face toț ce ne va sta în putință să impunem legi pentru ca această mare nenorocire 
care începe să se infiltreze în societatea noastră să fie oprită şi sancționată. Dar este mai 
bine ca fiecare să opereze ca propriul său judecător în propria sa conştiinţă, Dacă fiecare 
va face aşa, într-o conștiință cu adevărat creştină, nu va mai fi nevoie nici de justiţie, nici 
de instructori speciali şi nici de legi pedepsitoare. Dragii mei tineri, faptul că aţi venit la 
acest hram în număr atât de mare şi că sunteți atât de cuviincioşi este un semn bun pentru 


INTIFADA PESTE 





„Î.P.S. Banolomeu Valeriu Anania 


_ Europa, nu Sodoma! 


PUNCTE CARDINALE 


societatea noastră românească. Vă mulţutmirn iar Dumnezeu să vă răsplătească şi să vă 
ocrotească în tinerețea voastră! Şi un sfat câtre părinți: Nu uitaţi nici VOL părinților, că 
aveţi răspunderi față de capili voştri, față de felul cum îi creşteți şi faţă de felul cum îi 
educați. Fiecare părinte să ştie că este el însuşi un educator, obligat să aibă grijă de 
odraslele lui. În felul acesta putem nădăjdui în regenerarea morală, dar şi în regenerarea 
biologicăa poporului român, care este într-o rapidă cursă de scădere demografică în urma 
marelui număr de avorturi care s-au făcut în ultimii zece ani. Vrem redresarea familiei, 
reînnobilarea familiei, iar pentru aceasta legiuitorii noştri din Parlamentul de astăzi şi de 
mâine, din Guvernul de astăzi şi din cel de mâine, să ştie că prima lor datorie este aceea 
de a avea auzul aţintit asupra trebuinţelor reale şi stringente ale poporului care va merge 
în toamna aceasta la umele de vot. 

jată, iubiții mei, ne-a hărăzit Dumnezeu o zi de aur şi pentru acest praznic. Este 
binecuvântarea lui peste noi toți! De aceea, în încheiere, aş vreasă vărog să puneţi la inimă 
cele ce v-am spus. Vi le-am spus din toată inima mea, din toată credința mea, ŞI uneori 
cu sufletul sângerând. Să le duceți la 
casele voastre, săspuneți vecinilorvoştri 
şi altora ce aţi auzit la Mânăstirea Nicula 
Şi ce ați învățat de la noi, pentru ca 
poporul român să se poată regenera şi 
lăuntric. Aş vrea să ştie toată lumea: se 
vor facereformeeconomiceşi politice, 
dar toate acestea nu vor avea roade 
dacă nu vom face regenerarea morală 
a poporului român. Să stârpim din ţară corupția, minciuna, hoţia, tâlhăria, lenea, 
pofta de câştig nemuncit, parvenitismul, iresponsabilitatea! De îndată ce se va 
instaura ordinea morală în tot aparatul de stat şi în toate stratunile sociale, vom putea într- 
adevăr, cu toată sărăcia noastră, să aspirăm către Europa. Aş spune o vorbă care să fie 
auzită bine: Noi suntem europeni prin geografie, prin istorie şi prin vocaţie. Noi 
suntem în Europa. Este vorba să intrăm în structurile europene şi suntem gata s-o facem; 
Biserica Ortodoxă Română a declarat-o sus şi tare: Suntem în Europa, dar ni se 
propune o nouă Europă, Dar aş vrea să spun răspicat: Europa, nu Sodoma!... 
[aplauze]. Puneţi la inimă, domnii mei [întors cu fața spre tribuna oficială], reacția acestui 
popor care de obicei la slujbe nu aplaudă! [aplauze]. 

lubiții mei, întoarceţi-vă la casele voastre cu un spor de sfințenie, de bună cuviință 
şi, mai ales, cu un mare spor de curaj. Noi, ca popor român, mai cu seamă în Transilvania, 
n-am pierit în vremurile grele, nu vom pieri nici acum. important este să ne ținem trează 
conştiinţa noastră creștină şi românească [aplauze]. Întoarceţi-vă la casele voastre cu 
lacrimile de bucurie ale Maicii Domnului, dar şi cu lacrimile bucuriei voastre, aceea de 
avă fi întâlnitcua şi cu adevărurile ei. Duceţi-le în casele voastre odatăcu binecuvântarea 
lui Dumnezeu. Amin. 





Predică rostită la Mânăstirea Nicula, 
de praznicul Adormirii Maicii Domnului, 
la 15 August 2000 


Declaraţia finală a summit-ului prevede, de asemenea, 
crearea unei Comisii de anchetă internațională şi neutră, sub 
egidaNaţiunilorUnite, care urmează să înainteze Consiliului 
de Securitateal O.N.U. şi Comisiei pentru drepturile omului 
un raport privind cauzele şi responsabilităţile ce revin 


TOT 


(urmare din pag. 5) 


După dispariția unor figuri marcante ale politicii arabe 
din Orientul Mijlociu (regele Hussein al Iordaniei, 
preşedintele Siriei Hateza! Assad şi regele Hassan al Il-lea 
al Marocului), rolul de moderator în interiorul acestei 
organizații pan-arabe, care cuprinde 22 de membri, a revenit 
aproape natural Egiptului. Analiştii arabi şi occidentali 
spuncă, pe fundalul acestei lipse de personalități politice de 
primă mină, în care Occidentul a găsit mereu parteneri de 
discuţie serioşi, preşedintele Mubarak este singurul care are 
capacitatea să devină liderul moral al grupului de țări arabe, 
secondat îndeaproape de prințul moştenitor al Arabiei 
Saudite, Abdallah ben Abel Aziz, care ar avea un rol 
financiar deosebit în interiorul Ligii Arabe. Mubarak a 
impus un altfel de stil. El a fost cel care a declarat că logica 
confruntării militare este depăşită, că statele arabe ar trebui 
să găsească alte căi (financiare, diplomatice) de a-și susține 
cauza, ceea ce reprezintă o mutație în atitudinea arabilor 
față de politica zonei şi faţă de procesul de pace, ştiut fiind 
că în ultimele două decenii opinia predominantă era Că 
infruntarea militară este inevitabilă, Or, prin această 
schimbare de stil, Mubarak nu face decit să fie consecvent 
cue!] însuși, pentru că la summit-ul din 1996 el a fostcel care 
a definit pacea ca opțiune strategică în Orientul Mijlociu, 
Atitudinea lui este explicabilă, Cred că multe state arabe au 
ajuns la concluzia că orice tendinţă de a înfrunta militar 
Israelul este din start sortită eșecului, acest stat avind — pe 
lingăspnjinul S.U.A.—o maşinăde război ultraperfecționată, 
net superioară dotănlor altor țări din zonă. Apoi, ca să ai 
ciştig de cauză în ochii opiniei publice internaționale (care 





eratentată de cele mai multe ori să identifice cauza arabă cu 
mijloacele teroriste de a o susţine), este util să laşi deoparte 
orice aluzie la forță şi să te concentrezi asupra dialogului 
diplomatic. Aceastănouă politicăabilă aarabilorîn Orientul 
Myjlociu este rodul gindirii strategice a lui Mubarak. De 
altfel, în declarația finală a summit-ului, liderii lumii arabe 
au cerut instaurarea unei păci juste, stabile şi globale. 

Deşi condamnă armata israeliană pentru escaladarea 
violenţelor în teritoriile palestiniene, țările arabe amenință 
doar diplomatic Israelul, avertizind cu încetarea oricărei 
legături a țărilor arabe cu statul evreu, Mubarak a cerut 
tuturor participanţilor la summit să manifeste o solidaritate 
nu împotriva Israelului, ci întru izolarea diplomatică a 
acestuia. Liderii arabi doresc astfel să probeze că: 1. lumea 
arabă se abține de la limbajul forței; 2. cel ce îl utilizează 
nepenniseste Israelul; 3. astfel, acest stat se situează în afara 
legislaţiei internaționale, devenind copilul-problemă al 
zonei, după ce mult timp a fost copilul-răsfăţat de către 
Occident, şi în specia! de către Statele Unite ale Americii. 
În acelaşi timp, prin atitudinea lor moderată, statele arabe 
încearcă să semnalizeze lumii că, spre deosebire de Israel, 
pe ele se poatecontaînceea ce priveşte menținereastabilității 
în regiune. 

Liderii lumii arabe au ajuns la concluzia că este mult 
mai eficient să ajute Intifada palestiniană prin investiţii 
economice în zona de est a Ierusalimului (47 Qods, în 
arabă), acolounde Autoritatea Naţională Palestiniană doreşte 
să instaleze capitala viitorului ei stat independent. Summit- 
ul de la Cairoa decis, la propunerea Arabiei Saudite, crearea 
unui fond de sprilin (Inrifada Al Qods) pentru palestinieni 
în valoare de un miliard de dolari. 


părților față de grava deteriorare a situaţiei în teritoriile 
palestiniene. Se cere, totodată, Consiliului de Securitate şi 
Adunării Generale O.N.U. să asigure protecţie palestinienilor 
şisăexamineze posibilitatea-creării unei forțe internaţionale 
de menţinere a păcii în teritoriile palestiniene aflate sub 
ocupație. Potrivit lui Brian Withaker, specialist în problemele 
Orientului Mijlociu, un astfel de apel al arabilor pune într- 
o lumină defavorabilă sponsorul principal al procesului de 
pace în zonă: Statele Unite ale Americii. Prin invitarea mai 
multor mediatori intemaționali să se implice în rezolvarea 
tensiunilor în regiune, arabii doresc să înlăture unilateralitatea 
procesului de mediere încare, pinăacum, numai Washington 
ul era decidentul final. Or, după cum se ştie, Statele Unite 
ale Americii au simpatizat cu Israelul, din motive istorice Şi 
financiare destul de transparente. 

Mai mult, noua metodă arabă de susținere a Intifadei 
palestiniene se exprimă şi printr-o abilă şi foarte eficientă 
manipulare — în folosul cauzei lor—a conceptelor legislației 
internaționale, cum ar i cele de “incălcare a drepturilor 
omului” sau chiar de “genocid”. Aceasta dovedeşte că 
lumea arabă începe să vorbească mai pe înţelesul 
Occidentului, după ce, timp de decenii, unele state radicale 
dincomunitatea națiunilor arabe, cîndera vorba de conflictul 
cu Israelul, preferau ca limbaj arma sau atentatul terorist. 


"Dacă este, într-adevăr, vorba ca lumea arabă să dea, prin 


rezistența ei înverşunată față de uriaşul aparat militar 
israelian, o lecție de diplomaţie, de curaj împotriva 
colonizatorului arogant (ultimul stat al secolului XX unde 
rasismul şi xenofobia sînt politică oticială!), atunci nu 


putem decit să strigăm împreună cu ea: Să fie Intifada peste 
tot! 


—— 


SIDO DUDE e... 





























- A 4 pi i 
si PE >) 
—_ —c 
STA Y 


ui a 
7 3 $ Aud ) 
d | ay, 


Au trecut aproape unsprezece ani de la prăbuşirea regimurilor comuniste din 

Europa de Est şi nu am auzit ca vreo instanță sau vreun organism internaţional! să 
fi condamnat, cel puţin moral, comunismul şi cumplitele lui crime şi atrocități, care 
intrec cu mult crimele şi atrocitățile comise de nazism. 

De fapt, democraţiile occidentale, care pretind că ar fi luptat împotriva 
comunismului, nu şi-au pus nici un moment problema unei astfel de condamnări, de 
vreme ce ele continuă “coexistența paşnică ” cu regimuri comuniste de cea mai pură 
esen[ă totalitară, iar la ele acasă tolerează partide comuniste care, din punct de 
vedere ideologic, nu se deosebesc cu nimic de clasica ideologie marxistă care, 
aplicată efectiv, a dus la monstruozitatea numită “bolşevism ”. Și dacă totuşi mass- 
media occidentală pomeneşte uneori fără prea multă comvingere şi despre crime, 
acestea nu sunt atribuite sistemului, ci sunt puse pe seama anumitor persoane 
(Stalin, Gheorghiu-Dej, Jivkov etc.) sau pe seama polițiilor politice din ţările 
respective (K.G.B, Securitate, STASI erc.), de parcă acestea nu ar fi fost “braţul 
înarmat al partidului ”. 

Mai mult chiar, unele voci din Occident încearcă să justifice şi să scuze aceste 
crime. În discuţiile pe care le-a generat, în Franţa, apariția Cărţii negre a 
comunismului, de exemplu, un editorialist al ziarului L”Humanite a declarat într- 
0 emisiune televizată că “cele 85 de milioane de morţi nu afectează cu nimic 
idealul comunist. Aceste crime nu reprezintă decât o regretabilă rătăcire. După 
Auschwitz - a continuat el cu cinism - nu mai poți fi nazist, dar după lagărele 

sovietice poți rămâne comunist”! Această declaraţie este făcută atăt de răspicat şi 
cu atâta convingere încât orice comentariu este de prisos. 
„ Astfelstând lucrurile, ar.fi o eroare să se mai creadă că Statele Unite şi celelalte 
democraţii occidentale, în general, au luptat în perioada așa-numitului “război 
rece” împotriva comunismului. Nu, au luptat împotriva Golemului sovietic pe care 





v > ; , 
CARE P catei 


m | gi 


_— 






rotele îl moşiseră, dar care, după cel de-al doilea război mondial, fusese scăpat de 


sub control şi devenise stânjenitor. Îmbătat de euforia victoriei (pe care, de fapt, nu 
0 câştigaseră nici el, nici aliații lui occidentali, ci forțele oculte care îl creaseră), 
Golemul sovietic şi-a închipuit că are identitate proprie şi că poate să obțină pentru 
sine supremaţia mondială. . 

Încă din perioada războiului, în Uniunea Sovietică, comunismul originar, aşa 
cum a fost el gândit de clasicii marxismului, d suferit unele modificări de substanță, 
care au avut drept urmare apariția unui hibrid ideologic, “național-comunismul 
Astfel, comunismul sovietic, devenit autonom, S-a Înscris pe linia mesianismului de 
rordeauna al poporului rus, transformându-se, din Golemul docil care fusese la 
începul, într-un concurent primejdios la supremaţia mondială. 

Din aceste motive, aceleaşi forțe oculte care au inventat comunismul şi apoi 1- 
au favorizat instaurarea şi consolidarea în fosta Rusie țaristă au inițiat un proces 
complex prin care “monstrul sovietic "să fie aneantizat. şi astfel, între Occidentul 
care, între timp, a făcut act de obedienţă torală în fața iudaismului şi comunismul 
sovietic răzvrătit s-a iscat un conflict care a durat aproape o jumătate de secol, 
conflict pe care istoriografia contemporană l-a consemnat sub denumirea de 
“„ăzboiul rece”. Acest conflict s-a incheiat la sfârşitul deceniului al nouălea şi 
începutul celui de-al zecelea, când Golemul sovietic şi regimurile satelite lui s-au 
prăbuşit. Odarăcuele nu s-a prăbuşit însă şi comunismul, carecontinuă să trăiască 
şi să-şi secreteotrăvurile. “Noua Ordine Mondială ” sau “mondialismul "- cumeste 
indeobşte cunoscută această nouă ulopie pe care aceleaşi forţe oculte o propun 
omenirii - nefiind decât un substitut cosmetizat al internaționalismului comunist, 
Artizanii acestui protect mondialist s-au inspirat parcă din Lenin atunci când şi-au 
construit utopia. Căci iată ce spune “marele învăţător al popoarelor", făuritorul 
primului stat socialist din lume: “ Țelul socialismului este de a elimina împărțirea 
omenirii în state mici şi de a micşora izolarea națiunilor, şi această nu numai 
pentru a le tega mai strâns unele de altele, ci şi pentru a le amesteca”. Este exaci 
felul mondialismului, care urmăreşte desființarea najt unilor ca entităţi ontologice 
şi înlocuirea lor cu 0 umanitate uniformă, abstractă, cu omul ei nou, celățean 
abstract, care va fi un om fără naţionalitate şi fără istorie, adică exact omul fără 
memorie şi fără rădăcini, aşa cum l-a prefigura! comunismul, pe urmele (incă) 
nemuritorului Karl Marx! 

După prăbuşirea colosului sovieric, Statele Unite ale Americii, aces! “nou 
imperiu mondial", cum i! caracterizează Roger Garaudy, au început colonizarea 
Europei de Esi, continuând, în acelaşi Timp, şi colonizarea Lumii a Treia. lată ce 


PUNCTE CARDINALE 


3 aa 





NOV. 2000 NR. 11/1109 PAG.9 





NECESITATE ISTORICĂ, 
IMPERATIV SOCIAL 


DEMOSTENE ANDRONESCU 








spune în această privință autorul menţionat: “De douăzeci de ani Fondul Monetar 
Internaţional şi Banca Mondială pustiesc emisfera sudică, din Argentina până 
în Tanzania, din Pakistan până în Filipine, iar acum încep să aplice aceleaşi 
metode şi în ţările Europei de Est”. În această parte a lumii, terenul le-a fost 
pregătit de regimurile comuniste, deliberat lăsate să se înstăpânească aici 

După ce aceste regimuri comuniste au făcut partea urâtă a trebii, lichidând, 
prin metode de o barbarie de nedescris, elitele politice, intelectuale şi morale şi 
demolând valorile creştine tradiţionale ale acestui colț de lume, Occidentul (care, 
între timp, prin metode subtile, afost şiel îndoctrinat şi castrat spiritualiceşte), vine 
ca “salvator” şi, în numele “progresului ” şi al “umanitarismului ", continuă, de 
fapt, opera de desființare a naţiunilor începută de comunism, precum şi de 
amalgamare a lor într-un creuzet supranaţional asemănător melting-pot-ului în 
care a fost făurită “națiunea” americană, şi când te gândeşti că acelaşi Occident 
care astăzi se erijează în apărător înverşunal ai “drepturilor omului", intervenind 
cu promptitudine în orice colț al lumii, de cele mai multe ori în favoarea 
elementelor declasate şi dizolvante ale valorilor tradiţionale (homosexuali, elemente 
antisociale, secte religioase e!c.), nu a schițat nici un gest pentru a impune 
respectarea aceloraşi drepturi în spaţiul în care, cu bună ştiinţă, îl abandonase 
comunismului, atunci când elitele popoarelor din acest spajiu erau decimate şi 
regimul aplicat prizonierilor de conştiinţă era unul de exterminare fizică 

În aceste condiţii, este de înțeles de ce comunitatea occidentală nu agreează 
Hu poate să agreeze un proces şi, cu atât mai puţin, O condamnare a comunismului 
Nu are nici un interes să o facă şi nici nu o va face. De aceea, sarcina de a intenta 
un proces comunismului revine acelora care au avut neşansa să Irăiască aces! 
coşmar, țărilor care au fOSt bântuite, atâta amar de vreme, de această molimă. Dar 
- vai! - au trecut deja aproape unsprezece ani şi la noi nu s-a întreprins nimic în 
această privință. Poate că în alte [ări s-o mai fi făcut câte ceva, însă la noi nu 
s-a făcut absolut nimic. Puterea “emanată” după decembrie '89, speculând cu 
abilitate disponibilitatea sufletească a poporului român (şi a celor mai multe dintre 
victimele gulagului românesc, în special) de a ierta, a răstălmăcit-o, stopând astfel 
procesul comunismului. Dacă acest proces ar fi avut loc, societatea românească 
ar fi fost seutită de multe dintre nenorocirile şi neimplinirile perioadei de tranziție. 
La noi nu a fost promovată nici măcar o lege a lustraţiei, aşa cum s-a întâmplat în 
mai toate ţările est-europene care s-au descotorosit de comunism, cu excepția 
fostei URSS. Dacă atunci, în 1990, ar fi fost adoptat, cel puţin, punctul 8 al 
Declarației de la Timişoara şi fosta nomenclatură comunistă ar fi fost ţinută 
departe de treburile cetăţii, cu siguranţă că faţa țării ar arăta astăzi cu totul altfel 
de cum arată. 3 

Se spune că “cei care își uită trecutul riscă să-l retrăiască ”. Acest lucru se va 
întâmpla cu noi dacă nu ne vom trezi, la timp, din “somnul cel de moarte ” - şi 
zămislitor de monştri -al națiunii. Abandonarea luptei împotriva comunismului şi 
uitarea a ceea ce ni s-a întâmplat ieri au făcut posibilă alunecarea tot mai multor 
formaţiuni politice spre stânga. şi unele dintre acestea vor tot aluneca, până când 
vor eşua în comunism (chiar dacă într-unul cu pretinsă “față umană ”). În fond, 
orice experiență comunistă începe prin a fi inocentă. Să ne intre bine în cap: la noi, 
dinspre trecut, miroase încă a pucioasă Și va mirosi pănă când societatea 
românească va fi purificată prin “exorcizarea ticăloşiei şi crimei”, cum spune 
venerabilul domn Alexandru Paleologu! Și această exorcizare nu este posibilă 
decât prin sancționare şi penitență. Or, la noi aceasta nu se întâmplă, căci cei care 
ar tebui să fie chemaţi să dea socoteală (înalți demnitari ai fostei ierarhii 
comuniste, care se fac vinovați de multe şi mari blestemăţii, securiști notorii care 
au comis crime şi atrocități, precum şi alții asemenea lor) îşi plimbă nestingheriţi 
câinii prin parcuri şi nimeni nu-i întreabă nimic. Mai mult chiar, unora dintre 
aceştia, la “trecerea lor în neființă” (sintagmă pur comunistă, pe care o auzim, în 
ultimul timp, din ce în ce mai des), numai că nu li se fac funeralii naţionale, fiind 
omagiați până şi în Senatul României! 

Dacă această stare de lucruri se va perpetua, atunci (ol ce se va construi în 
România se va construi pe nisip. Pentruca (re)construirea [ării să se facă pe temelii 
solide este nevoie de ordine şi de armonie socială. Or, ordinea şi armonia socială 
nu vor putea fi realizate fără stabilirea în prealabil a unor responsabilităţi, cu alte 
cuvinte, fără ca cei ce se fac vinovaţi de răul pe care l-au lăsat în urmă să nu fie 


(continuare în pag. 10) 

















PAG. 10 NR. 11/119 NOV. 2000 





PUNCTE CARDINALE 


EMINESCIANISM POLITIC 


(urmare din pag. 7) 


dintre apucături!e balcanice şi cele vest-europene, şi pe 
fundal un edificu politic solid, care exprimă dorințele 
politice ale românului credincios legii sale. 

Sistemul politic eminescian este unul de o distinctă 
proveniență conservatoare, întrucât cineva care nu a citit 
până acum Edmund Burke îşi poate face o părere despre 
ideile expuse de acesta doar din reflecțiile social-politice 
din Timpul. Câteva din principiile argumentate de Burke 
sunt ideile care se află dincolo de editorialele cotidiene de 
la Timpul: sespingerea radicalismului revoluţionar, din 
cauza caracterului său abstract-speculativ, critica 
fundamentalismului politic-ideologic, necesitatea 
cultivării şi apărării tradițiilor politice, morale şi religioase, 
ideea că politica ține de domeniul cunoaşterii practice, nu 
al celei pur teoretice, încercarea de a construi “soluții 
specifice pentru situații specifice”. 

Citatul următor aparține lui Edmund Burke, dar prin 
ideea exprimată este similaropiniei eminesciene, cu nimic 
inferioare: “Dar unul din primele şi cele mai importante 
principii care consacră statul şi legile sale este caaceia care 
se află temporar în posesie şi se bucură de uzufiuctul său 
sănu funcționeze ca şi cum ar fi deplinii săi stăpâni, uitând 
ceau primit de la strămoșii lorsau ce datorează posterității; 
caeisănusocotească ca şi cum ar fi dreptul lorsă întrerupă 
firul moştenirii, sau să risipească această moştenire, 
distrugând după plac întregul eşafodaj originar al 
societății”. 

Eminescu nu doar că se înscrie pe axa marilor valori 
europene, ci anticipează chiar perspective sociologice 
precum cea weberiană şi cea specifică cercului de filosofi- 
istorici de pe lângă F. Braudel, 

„În primuleaz, cel al lui Max Weber, legătura realizată 
de [lie Bădescu în Sincronism european şi cultură critică 
românească se referă la particularitatea definitorie a 
capitalismului în Europa de Est: “capitalismul prădalnic”. 

Principiul-cheie al teoriei eminesciene este “legea 
proporponalelor dinamice ”; raporțeconomic pozitiv între 
producători şi clasa superioarăcare webuie să caracterizeze 
cele trei mari direcţii de acţiunie în planul economic: 
organizarea muncii agricole, crearea şi apărarea muncii 
industriale, raporturile de compensație între popor şi 

clasele diriguitoare, Cel dinurmă principiuesteoaltemativă 
larnetoda liberalistă şi are ca scop stabilirea unui echilibru 
optim imrecomunitateaeconomică şi sthicturatrebuintelor, 
avându-se totdeauna în vedere progresia Malthus - 
populația creşte în progresie aritmetică, iar nevoile în 
progresie geometrică. Numai în acest chip va fi posibilă o 

evoluție organică - dezvoltarea bazată pe un raport de 
compensație în care poporul produce avuţia, iar pătura 
superioară inteligența, forma de organizare. Raportul de 


capital este astfel un rapoit economic pozitiv şi va fi evitată 
evoluția artificială (sau rațională) bazată pe raport de 
superpunere, când consumul depăşeşte producția, iar pătura 
de susse organizează în societate de exploatare, fără legături 
organice cu societatea reală. 

Banul este însemnul de participare consumatoare la 
economia europeană şi nicidecum indicator al dezvoltării 
organice. În periferie capitalul funcționează doar prin 
intervenție politică. Statul interesat în capitalul comercial 
uzusier constrânge agricultorul la intensificarea muncii, dar 
nu direct, ci prin intermediul dereglării raportului dintre 
trebuinţe şi resurse. Legea modului de producție dominant 
arată că în Europa de Est capitalismul nu a putut să intre 
decât protejat politic şi militar; dacăexploatarea productivă 
este ceea ce caracterizează capitalismul din vestul Europei, 
exploatarea paraziatară este speci fică Europei de Est. Înaria 
est-europeană, funcționarea capitalului primitiv se bazează 
peo protecție de tipul unor suprastructuri europene. În țările 
balcano-dunărene avem prin umrare pături clientelare 
constituite dinagenții interni ai suprastructurilor protectoare, 
din elementele alogene provenite din Imperiul Otoman. 
Agenţii acționează pentru edificarea regimului economic și 
politic care să ie permită o exploatare care ax putea fi definită 
ca un neoiobăgism capitalist. Se încheie astfel o serie de 
afaceri gen capital politic intem contra tribut anual la 
Stroussberg, sprijin extern contra cetățenie pentru evrei, 
etc, 

În ceea ce priveşte cercul de istorici de la “A males”, 
trebuie spus că paradigma centru - periferie, expusă de |. 
Wallesstein în Sistemul mondial modern explică marea 
parte a raționamentelor eminesciene referitoare la situația 


„țării noastre în contextul economiei mondiale, 
„ Inconcepția lui Wallerstein, spaţiul european, aşa cum. 
îl cunoaștem astăzi, s-a format în cadrul unei “economii 


europene mondiale” în sec. al XIX-lea. Spre deosebire de 
vechile sisteme moandiale=imperiile= noul spațiu european, 
sub forma unui sistem mondial, se bazează pe o piață 
mondială, pe a nouă diviziune intemațională şi pe apariția 
statului centralizat, imperiile au ocupat scena istoriei în 
ultimii 3000 de ani şi trăsătura lor comună este menţinerea 
fluxului economiei de la periferie spre centru, prin forța 
(tribut şi impozit) şi prin avantajele monopolului asupra 
comerțului. Imperiile politice sunt mijloace primitive de 
dominație economică. Economia mondială este o invenție 
a lumii moderne şi, chiar dacă înainte au apărut economii 
mondiale, ele au fost întotdeauna transformate în imperiu 
„Spre deosebire de imperiu, în noul sistem mondial legătura 
fundamentală dintre părțile sistemului este economică şi nu 
reclamă constituirea unui aparat politic centralizat, a cănui 
întreținere ar fi extrem de costisitoare. Analiza acestor 
sisteme mondiale a generat o novă direcție teoretică, 


cunoscută sub denumirea de mondializare. Noul sistem 
s-aasociatşi cuonouadiviziune europeanăa muncii, care 
a generat O stratificare a spațiului european în trei arii : 
centrul economiei mondiale - Europa nord-vestică, 
semiperiferiile - Europa Centrală, periferia - Europa de 
Est, America Latină. 

Încentrul sistemului mondial s-adezvoltato economie 
industrial-urbană, burghezii urbane puternice, autocentrate 
național, şi s-a generalizat sistemul muncii salarizate. În 
semiperiferie predomină munca semiaservită şi salariată 
şi o largă autonoimie a proprietăţilor tunciase. Periferia a 
dezvoltat o agricultură bazată pe munca semiaservită în 
sistemul fiscal-comercial, pe monocultură. 

Am mai josun citat destul de semnificativ în legătură 
cu teoriile expuse: “Tot astfel se întâmplă în India...) 
Precum noi exportăm grâne, India exportă bumbac. Puţina 
manufactură locală a trebuit să dispară repede; bumbacul 
pleacă de la producătorul din centrul Indiei, ocoleşte prin 
Calcutta, Bombay, Manchester, spre a se întoarce 
manufacturată la nevasta, la copiii producătorului chiar. 
Totastfel lâna noastră ocoleşte lumea pentru a se întoarce 
manutacturată la noi şi a fi plătită înzecii.(...) Pentru state 
bine organizate, în care producția internă este foarte 
diversificată, orice drum nou aduce un spor de putere şi 
dominație asupra naturii, în state rău şi înept organizate, 
orice drum nou, orice comunicație nouă e un nou canal 
prin care se store sucurile sale vitale, precum se-ntâmplă 
cu Irlanda, cu Attica de nord şi de vest, cu Turcia, cu noi, 
cu multe alte țân”. 

Deci este de vorba de un om care este un poet 
desăvârşit, un foiclorist şi etnolog pasionat, un filoșaf ce 
ar fi dorit să aibă timpul şi răbdarea să concerteze rând cu 
rând opiniile exprimate, un sociolog cuo metodă clară şi, 
după cum am arătat, foarte originală. Dacă nu ar dispărut 
tragic, ca orice căpetenie a românilor, adică dacă nu ar fi 
avut atâți duşmani, Eminescu ar fi trăit Marea Unire şi 
Primul Război Mondial, i-ar fi apucat pe Iorga, pe Goga 
Şi pe legionari. Dacă s-a născut în 1850, 80 de ani ar fi 
însemnat 1930... 

Închei citând manuscrisul 2257: *0 organizare între 
vomâni asemenea Societăţi lrancmasoniloi şi aiczuiţilor, 
ca a Bisericii catolice, Pretutindeni oameni care să ție 
registru de tot sufletul românesc. Cel slab trebuie încurajat 
și lăudat pentru ca să devie bun. trebuie trezită 
deşertăciunea lui, decorat lanevoie, trezite mii de speranţe 
în el, în caz de extremă nevoie ajutat chiar. Să se simtă că 
Societatea Matei Basarab reprezintă o putere enormă”. 


Repere bibliografice: 

Miha: Eminescu, Opera Politică, Ed. Timpul, laşi, 1997 

(lie Bădescu, Sincronisni european şi cultură critică românească, 
Ed. Şuinţifică Şi Enciclopedică, Bucureşti 1984 

Immanue! Wallerstein, Sistemul mondial modern. Meridiane, 
Bucureşti, 1992 (1974) 

Limitele puterii (Antologie de texte), Ed. Al, Bucureşti. 1994 


PROCESUL COMUNISMULUI 


(urmare din pag, 9) 
chemaţi să dea socoteală. Să fim bine înțeleşi: nu este vorba în această situaţie nici 
de resentimente, nici de spirit vindicativ, nici de vreo așa-zisă “vânătoare de 
vrăjiloare”, ci doar de repararea unei stricăciuni prin înfăptuirea unui act de 
dreptate, cu alte cuvinte, de restabilirea echilibrului stricat de domnia răului. 
Chemarea celor răspunzători de neimplinirile şi dezastrele noastre să dea 
socoleală ar avea, pe lângă efectul curativ (asanarea morală a societăţii româneşti), 
şi un efeci preventiv. Ar constitui un avertisment pentru cei ce, ajunşi în Jilțurile 
puterii, ar fi tentaţi să creadă că li se poate permite orice. Acestora, precum şi tuturor 
celor chemaţi să ne gestioneze sărăcia, sancţionarea drastică a fărădelegilor le-ar 
aduce permanent aminte că, în sfârşit, şi în ţara noastră s-a întronat domnia legii, 
căreia nimeni nu i se poate suslrage şi care este aceeaşi pentru toli. 


P.S, 

După redactarea acestui articol (apărut şi-n volumul Romfest 2000), am aflat 
din surse neoficiale (mass-media de la noi şi de aiurea au preferat să tacă asupra 
acestui eveniment), că la Vilnius (Lituania) a avul loc, în perioada 4-8 septembrie 
2000, un efectiv "proces al comunismului” din Europa răsăriteană. Acest proces a 
fost organizat din inițiativa Comitetului Internaţional al Congresului de Evaluare a 
Crimelor Comunismului, iar la el au participat, în calitate de procurori şi judecători, 





reprezentanţi din: Lituania, Letonia, Estonia, Ucraina, Bielorusia, Polonia, Cehia, 
Slovacia, Germania (fosta RD. G.), Ungaria, Albania, Republica Moldova, România, 
Bulgaria şi Cecenia. România a fost reprezentată, în calitate de “judecător”, de 
istoricul Vasile Boroneanț (fost deținut politic). După trei săptămini de dezbateri, 
spre sfirşitul lunii septembrie s-a pronunțat sentința; Tribunalul a apreciat că 
regimurile comuniste din fosta Uniune Sovietică şi din țările care au format lagărul 
socialist au săvirşit — singure sau în comun genociduri, crime împotriva umanităţii, 
crime de război. 

După pronunțarea sentinței, completul internațional de judecată a adresat un 
apel Organizaţiei Naţiunilor Unite şi tuturor guvernelor lumii, precum şi opiniei 
publice internaţionale, săcondamme ferm ideologia comunistă, ca fiind una “criminală 
în conceplie , propagatoare de diversiune politică, asasinate şi teroare. 

Nu ştiu ce impact va fi avut acest proces şi acest apel asupra democrajiilor 
occidentale şi a opiniei publice internaţionale în general, dar faptul că mass-media 
nu au relatat nimic sau aproape nimic despre acest eveniment de înaltă semnificaţie 
civică şi morală demonstrează faptul că “cineva” are tot interesul (şi puterea!) de 
a ascunde acest lucru. Acest “cineva” ştie foarte bine că astăzi “un eveniment 
nemediatizar echivalează cu un eveniment care nu a avu loc”. Astfel stind lucrurile, 
cred căprocesul de la Vilnius nu va avea asupra evol uţiilor viitoare impactul pe care 
l-ar fi meritat, Un veritabil proces al comunismului va trebui să zguduie conştiințele 
şi să aibă asupra lumii contemporane cel puţin acelaşi impact pe care l-a avut, acum 
o jumătate de secol, procesul nazismului. de la Nirnbere. (D. A) 


celui ale dtlat 





Poetul pe vremea Luminii line 





În toamna aceasta “s-a adăugat la neamul său”, 
după 6 ani de slăbiciune şi suferință trupească, poetul 
loan Alexandru — cel mai mare mărturisitor liric al lui 
Hristos din istoria postbelică a literaturii române. Cu el 
pare a se încheia, în apoteoza “luminii line”, şirul 
marilor poeți tradiționalişti ai Ardealului. Înfruntînd — 
cînd senin, cînd viforos — suspiciunile mai vechi sau 
mai noi, ela urcat patetic Golgota acestui veac, alternînd 
diatriba proorocească a Bibliei cu maiestatea sublimă 


“P ANDREI SCRIMA 











dintre marii mărturisitori ai “Rugului Aprins” 
în indolenţa larvară a lumii româneşti de azi. 


Aromân de origine (dintr-o familie stabilită în România după primul 


Mutarea la cele veşnice a Părintelui Andrei (Andre) Scrima, unul 
„atrecut aproape neobservată 





PUNCTE CARDINALE 


aimnicii bizantine, “nebun” întru Hristos şi întru Neamul 
lui răstignit la porțile Răsăritului. “Sărac cu duhul” în 
sensul pur al Evangheliei. el a fost, în acest tîrziu de 
lume, “glasul care strigă în pustie”, logos-ul apocaliptic 
al “pămîntului transfigurat”. 

Născut la Topa Mică, în părțile Clujului, în noaptea 
de Crăciun a anului 1941, şi-a făcut studiile medii ŞI 
superioare la Cluj şi Bucureşti, în 1968 devenind asistent 
la Facultatea de Limba şi Literatura Română Universităţii 
bucureştene. Bursier în Germania (1968-1 972), în scurta 
perioadă a “destinderii” ceauşiste, l-a studiat pe 
Heidegger, atrăgîndu-şi Simpatia şi aprecierea marelui 
filosof. A debutat editorial cu volumul de versuri Cum să 
vă spun? (1964), dovedindu-se apoi de o prolificitate 
poate inegală, dar nu mai puțin impresionantă (poezie, 
traduceri, studii, eseuri): Viaţa deocamdată (1965), 
Infernul discutabil (1967), Vămile pustiei (1969), Imnele 
bucuriei (1973), Patria la Pindar şi Eminescu (teză de 
doctorat, 1973), traducerea Odelor lui Pindar (3 vols., 
1974-1977), Imnele Transilvaniei (1976), traducerea 
comentată a Cintării Cîntărilor (1977), Imnele Moldovei 
(1980), Imnele Țării Româneşti (1981 ), antologia Pămînt 
'ransfigurat (1982), Imnele iubirii (1983), Imnele Putnei 
(1985), Imnele Maramureşului (1988) etc. După 1989, 
a desfăşurat o activitate politică anticomunistă, făcînd 
să răsune în Parlamentul României dojana iubitoare a 
Verbului dumnezeiesc. 

Însufleţit de un autentic duh ecumenic, dar 
mărturisind pretutindeni primatul Ortodoxiei, s-a 
apropiat, mai mult decit le-ar fi plăcut unora, de anumite 
medii protestante din America, de unde speculația 
grobiană că boala de care a fost lovit (1994) şi care l-a 
ținut țintuit într-un cărucior, în Germania, pînă la sfîrşitul 
vieţii, ar fi fost, chipurile, o pedeapsă divină! 

Dumnezeu să-l odihnească şi să ne facă vrednici de 
memoria lui. 


Laciîţivaani după fiul său (Mihai Pop jr., filolog universitar), ne-a părăsit, 
în toamna aceasta, la venerabila vîrstă de 93 de ani (n. 18 noiembrie 1907), 
etnologu! şi folcloristul Mihai Pop, discipol al lui O. Densuşianu şi D. 
Caracostea şi ultim reprezentant ilustru al şcolii sociologice şi etnologice a 


NOV. 2000 NR. 11/119 PAG. [1 


LUMINĂ LINA 


Lumină lină lini lumini 

Răsar din codri mari de crini 
Lumină lină cuib de ceară 
Scorburi cu miere milenară 

De dincolo de lumi venind 

Și niciodată poposind 

Un răsărit ce nu se mai termină 
Lină lumină din lumină lină 


Cine te-aşteaptă te iubeşte 
Iubindu-te nădăjduieşte 

Că într-o zi lumină lină 

Vei răsări la noi deplină 

Cine primeşte să le creadă 
Trei oameni vor veni să-l vadă 


Lumină lină lini lumini 
Răsari din codri mari de crini 
I-atita noapte şi uitare 

Și lumile-au pierit din zare 
Au mai rămas din veghea lor 
Luminile luminilor 


Lumină lină lini lumini 
Înstrăinîndu-i pe Străini 
Lumină lină nuntă leac 
Iămăduind veac după veac 
Cel întristat şi sărăcit 

Cel plins şi cel nedreptăţit 
Și pelerinul însetat 

În vatra ta au înnoptat 
Lumină lină leac divin 
Încununîndu-l pe străin 
Deasupra stinsului pămînt 
Lumină lină — Logos sfint 





“P MIHAI POP 












război mondial), născut la 1 decembrie 1930, la Gheorghieni, Andrei Scrima 
şi-a făcut studiile liceale la Orăştie şi Bucureşti (unde familia s-a mutat cita 
1942). La numai 15 ani îşi ia bacalaureatul, iar la numai 18 ani — licenţa în 
Filosofie (cu teza Logos şi dialectică la Platon). A mai făcut studii 
(neterminate) de Medicină şi Fizică-Matematică, iar din 1949 — studii 
teologice. Anton Dumitriu este cel care l-a introdus în cele,mai selecte medii 
intelectuale anticomuniste ale vremii. Încă din 1946a frecventat Mănăstirea 
Antim, unde are loc întîlnirea crucială cu Părintele loan Kulighin (loan cel 
Străin), marele îndrumător duhovnicesc al grupării: “Rugului Aprins”. Între 
1950 şi 1953 stă ca novice la Mănăstirea Neamţului (unde este ŞI RAO So 
la Seminarul Monahal Superior). Este rînduit călugăr la Slatina, în 1956, 
cînd obţine şi licenţa în Teologie (cu teza Schiţă a unei antropologii 
apofatice, sub îndrumarea Părintelui Stăniloae). În toamna aceluiaşi an, 
printr-o conjunctură aproape miraculoasă, ajunge la Geneva. Începe perioada 
rodnicelor peregrinări: Elveţia, Franţa, Grecia (Muntele Athos), India, 
Liban (unde a fost profesor timp de peste 20 de ani la Universitatea franceză 
din Beirut, afiliată Universităţii din Lyon) etc. În 1960 a căpătat cetăţenia 
franceză. Între 1962-1965 este delegat oficial al Patriarhatului Ecumenic la 
Vatican (“a fost — scrie Andrei Pleşu — unul dintre artizanii, disCrEfi, â 
întilnirii istorice care a avut loc la lerusalim între capii celor două iseriGi 
— Patriarhul Athenagoras şi Papa Paul VI). S-a întors definitiv în ţară în 
1991, de Sfintele Paşti, iar în 1996 i-a apărut, la “Humanitas”, celebrul 
volum Zimpul Rugului Aprins. Maestrul spiritual în tradiția răsăriteană (cu 
o prefaţă de Andrei Pleşu), pildă de osmoză între spiritual şi cultural, 
cuprinzind “lectura hermeneutică” a scrisorii-testament a Părintelui loan 
ce] Străin, un memorial despre“Rugul Aprins” (cuciteva portrete antologice) 
şi studiul ““Maestru şi discipol în Răsăritul creştin” (tradus din franceză); 
Ultimii ani şi i-a petrecut cu discreţie, greu încercat de o boală de inimă şi 
de slăbiciuni vasculare. 
Să-l odihnească Dumnezeu cu cei aleşi ai Săi, 







































lui D. Gusti. 

Profesor al Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti (pină în 1948, 

apoi după 1957, pînă în 1977, cînd s-a pensionat), a fost titularul disciplinei 
— astăzi agonice — “Folclor literar românesc” (pe care el însuşi a impus-o în 
învățămîntul nostru filologic, pe la începutul anilor'60), şef de catedră (în mai 
multe rînduri), director adjunct (1954-1965) şi apoi director plin (1965- 
1974) al Institutului de Etnografie şi Folclor din Bucureşti (unde a desfăşurat 
o vastă activitate de cercetare şi coordonare, toate marile proiecte ale 
institutului — “Colecția Naţională de Folclor”, Bibliografia generală a 
ernografiei şi folclorului românesc, tipologiile, Atlasul etc. — purtînd girul 
său ştiinţific). Colegii de generaţie nu para se fi întrecut iubindu-l. de vreme 
ce un Ovidiu Bârlea abia de-l menționează în notele bibliografice ale /storiei 
folcloristicii româneşti (1974), iar un Romulus Vulcănescu refuză să-l 
înregistreze la secțiunea “Personalități” din al său Dicţionar de etnologie 
(1979)... 

Fie ca posteritatea să se arate mai dreaptă şi mai iertătoare cu laboriosul 
monograf al Mirului Marii Treceri, iar “dalbul de pribeag” să ajungă (apud 
M. Pop, D. Pop, V. Ciobanu, “Poezia obiceiurilor”, în Jstoria literaturii 
române, |, ed. a doua, Ed. Academiei, Buc., 1970, p. 50) 


„ La drumul de plai, 
La fecior de crai, 

Să te ducă-n rai, 
Că-acolo-i de trai; 
În dealu cu jocu, 
Că-acolo ţi-e locu; 
În cimp cu bujoru, 
Că-acolo ţi-e doru... 

























hp 

























PAG. 12 NR. 11/119 NOV. 2000 


PUNCTE CARDINALE 
monumentul înălțat pe malul drept al 


MONUMENTUL = ORORILE COMUNISMULUI: Dunării a fost sfinţit de către un sobor de 
MARTIRILOR DE LA 21074.19) rețeaua de închisori preoți ortodocşi, avându-l în frunte pe P.S. 


PE ati Casian, Episcop al Dunării de Jos. Sfânta 
Pe 20 iulie 2000, a fost sfințit la Buzău un E Zac SK A slujbă de sfințire a fost împletită cu cea de 
nou monument închinat memoriei luptătoriloi Adi do ai fi Lă E | pomenire a martirilor, precum şi cu cea a 


anticomunişti “ucişi în lagăre, în închisori, 
căzuți în munţi, în străinătate...” 









4 LE u O i i înmormântării pentru cei pe care asasinii 
A si Aa Sp E atei au lipsit de jEpUBc asc ezite 
Ș 3 . E In cuvântul său, P. S. Casian a subliniat că 
ab “sângele şi trupurile miilor de eroi, 
maitiri şi mărturisitori de credință şi 
dragoste jertteinică pentru Neam Şi 
Biserică, sunt nu numai sămânță, ci şi 
garanție că Ţara şi Neamul, aşezate pe 
binecuvântatul pământ de la Dunăre, dintre 
Nistru şi Tisa şi având coloană vertebrală 
Carpaţii, vor renaşte atunci când Bunul 
Dumnezeu va voi să rodească sămânța”, pentru 
că, aşa cum spunea Tertulian, “sângele creştinilor 
este sămânță de creştini”. 


Avându-l în frunte pe părintele 
Dima Stamate, soborul de preoți care 
a oficiat slujba de sfințire a 
Monumentului şi de pomenire a 
celor căzuți în luptă a fost alcătuit 
din cinci cucernici slujitori ai 
Sfintelor Altare. Printre aceştia s-a 
numărat şi părintele greco-catolic de la 
Sibiu Gheorghe Bogdan, neobosit truditor 
întru pomenirea celor ce s-au jertfit pentru 
Credinţă şi Neam. Răspunsurile au fost date de un 


cor alcătuit din elevi și studenți teologi buzoieni. x o 

Ctitorit și aşezat în Cimitirul Eroilor, Monumentul a i ARE Nelipsit şi aici a fost părintele greco-catolic de la 
de la Buzău se înalță spre cer în chipul crucilor stilizate şi - Sibiu Gheorghe Bogdan, neobosit mărturisitor şi truditor 
îngemănate, simbol al suferinței și al jertfei, al neclintitei credinţe în Dumnezeu şi a! întru bună şi frățească înțelegere româno-română, în adevărat spirit de dragoste şi 
veşnicei aduceri aminte a sacnficiului celor ce s-au opus satanismului roșu. împreună-lucrare creştinească pentru binele Neamului. 

Cu prilejul sfințirii Monumentului, AFDP Buzău, care a inițiat şi coordonat lucrările Semnificativă a fost lipsa de la ceremonie a primarului Brăilei, care dă un răspuns 
de proiectare și execuţie, deloc lipsite de greutăți, a întocmit trei liste de nume clarcu privire la multe dintre anormalitățile societății românești de astăzi. 
cuprinzându-i atât pe cei ucişi, cât şi pe supraviețuitorii infernului comunist. 


RI 0 PO se 







În prima listă se regăsesc 56 de nume ale celor ştiuţi şi care au fost răpuşi în detenţie VONUMENTUL MARȚIRILOR 
sau în luptă, jertfiți pentru Credinţa străbună şi Neamul românesc. DIN DOBROGEA 





A doua listă include numai nume de preoți care s-au opus puterii celor fără lege şi 
fără Dumnezeu, şi care au trecut prin anchetele Securităţii, prin temniţele comuniste, sau 
au căzut în lupta cu vrăjmaşii atei. 

În cea de a treia listă (alcătuită după 
izvoare neoficiale şi incompletă) se 
repăsesc aproape 000 de nume de buzoieni 
arestaţi şi trecuți prin anchetele Securității 


La o zi după ceremonia de la 
Brăiia, pe 29 septembrie, la Năvodari, în 
apropierea cumplitului lagăr de exterminare 
de la Poarta Albă, a fostsfințit Monumentul! 
Martirilor de la Canal şi din întreg Gulagul 






















ȘI prin temnițele comuniste; Slav alături în Dobrogean. La impresionanta ceremonie 


acest lung pomelnic nume de bărbați şi au participat delegații de la Congresul 


femei având profesiunile cele mai diferite AFDPR ce a avut loc la Neptun, precum şi 
un numeros public. 


ŞI aparținând tuturor stărilor şi categoriilor 
Alcătuii din două module 


sociale. Sunt laolaltă preaţi şi mireni, elevi. 
studenţi, dascăli, truditori ai pământului şi 
muncitori industriali, ofițeri, poliţişti şi 
intelectuali de cele mai diverse profesii, de 
la medici și profesori la jurişti şi ingineri... 

Petotintinsul țării, în numeroase locuri, 
spaţiile de întemniţare şi exterminare, 
gropile comune şi mormintele fără cruci, 
știute ori neştiute, sunt marcate de 
monumente inchinate memoriei 
luptătorilor din rezistența anticomunistă. 
Autorităţile din România postdecembristă 20 MORERIz oT 1 DR 
sunt însă departe de a fi făcut tot ceea ce se PE, ȘI sr gi II PAL EI Aa 


e O A a A aia 
Dei p.ptte A TAITDEI Mai 
| 


îngemânate din beton, monumentul, operă 
a regretatului sculptor lon Puştilă, este 
inscripționat cu numele lagărelor morții 
aflate de-a lungul Canalului, de la Cerna- 
vodă şi până la Constanţa. Întregul ansam- 
blu se ridică până la înălțimea de 23 m. 
Ca peste tot unde se oficiază 
slujbe de sfințire şi pomenire a martirilor- 
eroi, acestea se împletesc cu cele de 
prohodire, pentru că multe dintre victimele 
terorii comuniste nu au avut parte de 
înmormântare creştinească. Acest lucru 
s-a întâmplat mai cu seamă la Canalul 













cuvenea pentru toțiaceia careauluptat, au | A Ap A 
TA Ari > ip ua atăt te 2 Dă ară CR ad Morţii, unde au fost asasinați de-a valma 
suferit şi au murit în încleştarea cu forțele ri ec cae RA Ă i alma 
; EA i a români şi minoritari, creştini şi victime 


întunericului. 
aparținând altor religii. Aşa se explică 


prezența la ceremoniile de la Năvodari- 
Poarta Albă, alături de soborul de preoți 
creștini ortodocşi (în mijlocul cărora s-a 
aflat şi de această dată neobositul şi 
nelipsitul preot greco-catolic Gheorghe 
Bogdan), și a imamului musulman de la 
Mangalia, Ablatin Onder, care a rostit o 
rugăciune în limba turcă în memoria şi spre 
țertarea dobragenilor de religie islamică, 
martiri alături de românii creştini, 

Laevenimentau mai fost de faţă 
preleciul de Constanţa, DI. Dan 
Chirondojan, precum şi DI. lon Sântion, 
primarul Comunei Poarta Albă, 


MONUMENTUL PE 
MARȚIRILOR DIN PARE A 


INSULA MARE A BRĂILEI 





La 28 septembrie 2000, la Brăila, a 
fost sfinţit încă un monument închinat Î 
memoriei şi jertfei celor care au luptat și | 
s-au sacrificat pentru Credinţă, Țară şi 
Neam, uciși în mlaștinile din Balţa Brăilei 
printortură, înfometare și muncă epuizanță, 
într-un regim sălbatic de exterminare. 

Alcătuind o impunătoare îngemânare 
de cruci care poartă semnificative inscripții, 









îti de pu Pt ra . " i 
Pic P.S 


























DIMITRIE PACEAG 
.— 


Dimitrie Paceug s-a născut la 21 septembrie 1923 „la Orhei. Copilăria 
şi-a petrecut-o la Tulcea, unde a urmat şcoala primară şi o partea studiilor 
liceale. În vara anului 1941, pe cînd era încă elev, a fost arestat şi 
condamna!, pentru activitate legionară. la 15 ani muncă silnică şi 10 ani 
degradare civică. Este întemnițat la Aiud, Vaslui. Văcăreşti, şi apoi la Alba 
Iulia, de unde — în martie 1943 — este trimis în centrul de la Sărata, iar de 
aici, după 0 Sumară pregătire, pe front. A participat la ambele campanii (de 
est şi de vest), fiind citat de mai multe ori prin ordine de zi şi decorat. A fost 





PUNCTE CARDINALE 


PROFILURI LIRICE PT 





RI 
ERA Ma 


| 
| 
| 
| 





lăsar la vatră în vara anului 1946 şi S-a stabilit la Bucureşti (unde, între timp, i se mutase familia). 

In 1932 este arestat şi condamnat la 18 ani muncă silnică pentru “crimă de uneltire împotriva ordinii sociale”. 
Este trimis în lagărul de la Capul Midia (unde stă pină la sistarea lucrărilor de la Canalul Dunăre-Marea Neagră), 
apoi la Aiud Jilava, mina de plumb de la Baia Sprie şi din nou la Aiud, de unde se eliberează în vara anului 1964, odată 
cu toți ceilalți deținuți politici. Se stabileşte la Bucureşti (unde avea familia: soția şi o fetiță) şi lucrează pe diferite 


şantiere de construcţii. Se pensionează în 1986. 


Fire sensibilă, ancoral puternic încredința str'ămoşească şi nulrindo nemărginită dragoste faţă de neam şi de țară, 
acochetat cumuza încă din adolescenţă, publicînd versuri cu caracter religios în Revista Ortodoxă Pe parcursul anilor 
de detenţie, a concepul mental numeroase poezii pe teme variate, în română şi italiană. pe unele punînchu-le chia» pe 
mzzică. Pecelepe care le-a putut reface după eliberare le-a strîns într-un'volumn (ce aşteaptă încă în manuscris). Unele 
dintre creațiile sale au fost incluse în ampla culegere Poeți de după gratii, realizată (după 1990) de regretatul 
Constantin-Aurel Dragodan (el însuşi o importantă voce lirică a temnițelor comuniste). 


Publicăm aici, cu îngăduința autorului, citeva dintre poeziile sale. 


POEM DOBROGEAN 


Fugarul meu era tot fum şi spumă: 

Şi-a rupt buestre, şi-a muşcat zăbale; 
Eu, numai gînd, încins cu fier şi-n zale, 
Goneam năuc pe cerul nins de brumă 
Şi nori: mînca talanul meu, nu glumă. 
Doar prinde-te-oi. minune, hăt de vale. 


Pădurile-mi păreau aprinse torții. 
Derelele* — azur, argint şi ghiaţă; 
Colinele, morminte ce prind viaţă, 
Părea că şi-au vărsat din ele morții 
Cînd, alungată-n hăuri, umbra nopții 
Murea născînd o nouă dimineaţă. 


Mi s-a întors în casa mea din plaur 

Din nou încrederea cutezătoare, 

Cu ochii licurici scăpaţi din soare; 

Pe drumul meu de fier spre culmi de aur 
M-aşteaptă iar cununi de mirt şi laur, 

lar sufletu-i grădină-n sărbătoare. 


SONET 


De-ai fi ştiut s-aştepţi ca Penelopa 
Cînd, încleştat în luptă cu Satan, 
Mă troieni uitarea an de an 

Pe țărmul Euxin din Europa, 


N-aş fi ca valul verdelu: ocean, 
Ca ramul care-l frînge antilopa, 
Ca melodia frîntă de sincopa 
Sărutului furat de-un curtezan. 


Dar n-ai ştiut s-aştepți şi cît mă doare 
lubirea noastră tristă care moare 
Ca visul care-l fugăresc mereu. 


De spaima astei clipe trecătoare 
i s-a părut s-aştepţi atit de greu, 
Sau n-am știut să fiu Ulise, eu? 


(Demostene Andronescu) 


PSALM 


Voieşte, Părinte, să fiu iar cel bun, 
Cu mima floare 
„Scăldată în soare - 3 
Pe fragedă creangă de prun. 
O caldă solie 
Ce-aleargă zglobie 
Pe aripi de sprinten lăstun; 
Ca mustul din strugurii copți, 
Ca visul albastrelor nopți. 


Prin steiuri şi țancuri adînc luminezi 
Să-mi aflu cărarea 

Ce duce spre zarea 

Albastrelor Tale livezi; 

În ceas de vecermii 

Din caierul iernii 

Mă-mbraci în stihar de zăpezi 

Cînd rug, tot aprins, fiecărui 

Urcuş de Golgotă mă dărui. 


Un gînd luminos, fără formă şi glas, 
Să fiu ca-nainte, 

Sloboade, Părinte, 

Păcatul întîiului pas; 

lertările-Ţi calde 

Cu taină mă scalde 

Cînd jarul din ultimul ceas 

Îmi arde-n amare căinți 

Rubinul cascadei fierbinți. 


Lumină, şi cîntec, şi pace, şi flori 
E drumul spre ceruri 

Cînd par juvaeruri 

Potire de stele şi sori; 

De sorb cu nesațiu 

Şi vreme, și spaţiu, 

lar ochii-mi mijesc aurori, 
Mă-ntorci din mişcare și tină 

La calde-mpăcări şi hodină. 





NOV. 2000 NR. Î11/119 PAG. 13 


SONATINA 


Sînt rug aprins, sînt numai sărbătoare, 
[ar visul, luminoasă ciociîrlie, 
Se-avîntă-n slăvi să-mi poarte o solie 
Scăldată-n focul razelor de soare. 


Pe drumu! liniştit către vecie 

Ne însoțesc doar clipele uşoare. 
Rămiînerile-n drum istovitoare 
Le presărăm pe-ntinderea pustie. 


Desprins din sîmburele vieții sfinte, 
De-am fost pămînt sau de-am rodit morminte, 
Ca apele stirnite în marei 


Mă zbat şi spumeg, dar mă-ntore cuminte, 
Un gînd supus aceleiaşi “idei” 
Ca să mă-nec în marea-i de scîntei. 


BĂTRÎNUL 


Simt sevele sleite cum se zbat 

Să urce către vîrfuri prin tulpină. 
Mâ-nfig tot mai adînc în rădăcină, 
Printre furtuni şi neguri să răzbat. 


Cresc muşchii tot mai mult pe scoarța mea 
Să-mi soarbă, parcă, ultima suflare; 

Abia ma: prind, ici-colo, cîte-o floare, 

Dar nu mai vin albinele la ea. 


Nepirguitu-mi fruct abia-l mai cresc, 
Dar nimeni nu se-ntinde să mi-l ieie; 
Sînt numai cioate, bun de reteveie, 
Şi zi de zi frunzişul mi-l răresc. 


În orice primăvară mă ridic 

Să cresc mai viu, ca-n anii tinereții. 
Dar desfrunzit şi sub viltoarea vieții 
În fiecare toamnă mor un pic. 


Dar freamăt prin izbelişte şi cînt, 

Să ştie stejărişul din pădure 

Că nu mi-i spaimă moartea de secure, 
Ci c-am să putrezesc izbit de vînt. 


SUL NOSTRO CAMMINO 


Sul nostro cammino non c'€ piu ritorno, 
Non c'e che avanti, soltanto avanti, 

Sul nostro cammino marciamo, ma quanti 
Vedranno brillare per loro quel giorno? 


E quanti, giă giunto quel giorno, potranno 
Godere sereni la gioia ardente? 

Dal cuore s'innalza il grido dolente 

Dei poveri morti rimasti lontano. 


Eppure avanti, o, Dio! E quando 
Sentiamo cantare celesti viole 

Sul nostro cammino, in sferza del sole, 
Lo strano corteggio serpeggia tremando. 


Indarno cerchiamo sfuggire la sorte. 
Dal! 'alto V'eterna sapienza poverna 

Ed in questo „verso” la vita eterna 
Non c'€ piu ritorno neânche per morte. 


Aiud, 1957 


* Derele - mici pirturi care străbat nordul Dobrogei (n. Red.) 











PAG. 14 NR..11/L19 NOV. 2000 


Leviticul este cea de-a treia carte a Pentateuhului. 
Evreii o numesc fie Veigra (= şi EI a chemat), după 
cuvântul cu care începe cartea, fie, după conţinut, Zorat 


PUNCTE CARDINALE 


Haqohanim (= Legea Preoţilor) sau Torat Hagqorbunot | - 


(= Lepea Jertfelor). În Septuaginta, cartea se numeşte 


Levitikon, de Va Levi, devenit trib sacerdotal în Israel. P* 


Leviticul este cheia religiei iudaice, oferind cadrulpentru 
toate celelalte cărți biblice. În ce ne priveşte, vom căuta 
mai cu seamă sensurile morale şi mistice ale vechilor 
rânduieli mozaice, în lumina împlinirii lor în Hristos. 


(urmare din numerele anterioare) 


2. Consacrarea preoților (3, 1 - 10, 20) 

Cap 8, 1-3: “Șia grăi Domnul cu Moise şi a zis: Ia pe 
Aaron şi impreună cu el şi pe fiii hui, veşmintele, mirul de 
miruil, vițelul de jertfa cea pentru păcat, panerul cu azimile 
şi cei doi berbeci, şi adună toată obştea la uşa cortului 
achoării ”. 

Inițial, Moise a trebuit să ordone şi să supravegheze 
efectuarea ritualului de sfințire. Ceremonia fiind de o 
importanță esențială, la ea trebuia să participe întreaga 
comunitate, prin reprezentanţii săi. Şi azi, consacrarea preoților 
(hirotonia)se face în prezența adunării credincioşilor, “Biserica 
poartă în chip foarte potrivit numele de Biserică (ekklisia = 
adunare) pentru că cheamă şi strânge laun loc pe taţi oamenii, 
după cum spune Domnul în Levitic: Adună (ekklistason) 
oală adunarea la uşa cortului mărturiei (Biblia 1914)”. 
Dar, în limba română, cuvântul biserică provine din grecescul 





Tabeynacolul Torei, cu sulurile Cărților lui Mojse 


clare, caracterul obiectelor desemnate rămâne incert. interpreții 
mai vechi văd aici un nume colectiv pentru cele douăsprezece 
pietre prețioase rituale de pe pieptarul preoţesc, denominaţie 
metonimică a luminii şi perfecțiunii lui Jahve. Interpretările 
modeme înclină să opteze pentru nişte obiecte ritualice diferite 
față de cele douăsprezece pietre prețioase; având forma unor 
zaruri sau bastonaşe, ele vor fi fost instrumente utilizate în 
consultarea voinței divine, ca în Numeri 27, 21, Deuteronom 
33, 8 etc”. 

Mita sau chidarul era un fel de turban purtat de arhierei, 
posibil de formă conică; a devenit mitra episcopală de mai 
târziu. 

10-11: “Apoia hat Moise mirul de miruil şi amiruitcortul 
şi toate cele din el şi le-a sfinţit. A stropit cu el de şapte ori 
asupra jerifelnicului şi a miruit jertfelnicul şi toate obiectele 
lui, baia şi căpătâiul ei şi le-a Sfinţit”. 

Cortul şi toate obiectele lui au fost sfințitey aşa cum se” 


vasiliki (casa împărătească), termen preluat prinintermediul --sfințeşte şi azi Biserică Şi Obiectele bisericeşti, dar o înşeptită 


formei latine basilica. 
4-6: “Şi a făcul Moise aşa cum îi poruncise Domnul şi 


"a adunat obştea la uşa cortului adunării. După aceea a zis 


Moise către obşte. lată ce poruncește Donmul să se facă! 
Deci aadus Moise pe Aaron şi pe Fiii ha și i-a spălat cu apă” . 

“Este vorba despre o abluțiune rituală şi nu despre un 
simplu act de igienă. Ca şi în întregul pasaj, deşi Moise este 
subiectul gramatica! al discursului, nu înseamnă neapărat că 
însuși profetul a săvârşi! toate aestunle rituale, ci doar că le- 
a supravegheat”?, “Aaron s-a spălat mai întâi, apoi a ajuns 
arhiereu, Căci cum era cu putință să se roage pentru alți! unul 
care nu era curâțit cu apă?”. La fel, nu mai au legătură cu 
Dumnezeu cei ce resping Taina Botezului. 

7-9: “Apoi a îmbrăcat pe Aaron cu hitonul, l-a încins cu 
brâul, l-a îmbrăcat cu meilul, i-a pus efodul, l-a încins cu 
cingăloarea efoduluii şi i-a strâns cu ea efodul, după aceea i- 
a pus hoşenul şi în hoşen i-a pus Urim şi Tumitm, iar pe cap 
i-apuschidarul şi lachidar, inpartea lui de dinainte, i-aprins 
făblițaceade aur, diademasfințeniei, cum poruncise Domnul 
prin Moise”. 

Veşmintele sfințite sunt descrise amănunțit în capitolul 
28 din Ieşirea. Totuşi, “reconstituirea formei, dimensiunitor 
şi destinaţiilor exacte ale îmbrăcămintei rituale a preoților 
este aproape imposibilă, în absența unor reprezentări 
pictografice străvechi, fapt care a procurat mari greutăți 
trducătorilor”*. 

Tunică (ebr. kutonel) era un fel de cămaşă purtată direct 
pe piele, în Biserică, corespondentul tunicii (hitonului) este 
stiharul, veșmânt comun celor trei trepte ierarhice. 

Meilul (ebr, meily era o bucată mare de țesătură, cu o 
deschizătură la mijloc pentru a lăsa să intre capul. Meilul 
cobora în falduri până la călcâie şi era împodobit cu ciucuri 
şi clopoței. 

Efodul era un fel de bluză sacerdotală dintr-un material 
scump, prinsă pe umeri cu o agrafă. Efodul e omoforul sau 


| umerarul de azi, piesă vestimentară specifică arhiereilor, 


Brâul efodului era contecţionat din acelaşi material ca şi 
efodul, servind la fixarea acestuia de corp. 

Pieptarul(ebr. hoşen)eraopiesăa costumului sacerdotal, 
lucrată din in şi bogat decorată, de formă pătrată sau 
dreptunghiulară, în care erau încastrate 12 pietre preţioase 
simbolizând triburile lui Israel. Se fixa deasupra efodului şi 
adăpostea Urim şi Tumim. Azi, locul hoşenului a fost luat de 
engolpion, o iîcoană-medalion purtată de arhierei, 

Urim (lumină, arătare) şi Tumim (> desăvârşire; adevăr) 
sunt greu de definit. “Deşi sensurile termenilor ebraici sunt 


|. Sf. Chiril ai lerusalimului, Carehezele. XV IU, 24 
2. LEV, p. 174 

3. Sf. Chirit al Ierusalimului, Carehezete, MIL, 5. 

4, LEV, p. 174 


stropire cu mii s-a rezervat doar altarului, ca loc de o sfințenie 


deosebită. “Sfânt e cortul, dar în chip desăvârşit se bucură de 


sfințire altarul, nu ca unul ce participă la cele raționale, căci nu 
e sfânt ca, de pildă, firea îngerului sau firea omului, ci prin 
atingerea cu jertfa pusă pe el. Căci e sfânt şi locul unde este 
Hristos”, Altarul ce! vechi preinchipuie Crucea, altarul Jenifei 
supreme. 

12: "După aceea a hanat Moise mar pe capul lui Aaron şi 
L-a uns şi l-a sfințit” 

“Când Moisi a spus fiatelui său porunca lui Dumnezeu de 
a fi făcut arhiereu, mai întâi l-a spălat în apă şi apoi l-a uns. Şi 
a fostnumit/zristos (uns) din pricina ungerii preînchipuitoare””. 
“lisus Hristos este numit cu două nume: /isus, pentru că 
mântuie, şi Hristos, pentu căeste preot. Pentru că dumnezeiescul 
între profeți Moisi a cunoscut acest lucru, a dăruit aceste două 
nume la doi bărbaţi, cei mai aleşi dintre toţi. Pe propriul său 
urmaş la conducerea poporului ludeu, pe Avsis (Osea), l-a 
numit lisus (losua), schimbându-i numele; iar pe propriul său 
frate, pe Aaron, l-a numit Hristos”, Mirul se tuma pe capul 
arhiereului, acesta fiind socatit loc al spiritului şi al rațiunii 
conducătoare. 

13: "Şi a adus Moise pe fiii lui Aaron, i-a îmbrăca! cu 
hifoane, i-a încins cu brâie şi le-a pus turbane, cum poruncise 
Domnul lui Moise”. 

Observărn că veşmintele preoților erau mult mai simple 
decât cele ale arhiereului. Brâui indica puterea cu care era 
investit purtătorul lui, 

14-24: “Apoi a adus Moise vițelul cel de jerlfă pentru 
păcat, iar Aaron şi fiii lui şi-au pus mâinile pe capul vifelului 
de jerifă pentru păcat; şi l-a junghiat Moise şi a luat din sânge 
şi cu degetul său a pus coarnele jerifelnicului de toate părțile 
şi a curățit jertfelnicul, iar celălalt sânge l-a lurnal jos lângă 

jertfelnic şi a sfinţit jerifelnicul casăfie curat. A luat apoi Moise 
toată grăsimea de pe măruntaie, seul de pe fica, amândoi 
rărunchii şi grăsimea lor, şi le-a ars pe jerlfelnic. lar viţelul, 
pielea lui, carnealui şi necurăţemia lui, le-a ars cu foc afară din 
tabără, cum poruncise Domnul lui Moise. Apoi Moise a adus 
berbecul cel pentru ardere de tot, iar Aaron şi fiii Lui şi-au pus 
mâinile pe capul berbecului. Și apoi ajunghiai Moise berbecul 
şi a stropit cu sânge jertfelnicul de jur imprejur. A tăiat apoi 
berbecul în bucăţi și a adus Moise bucăţile, căpățâna şi 
grăsimea, iar măruntaiele şi picioarele le-a spălat cu apă. Şi a 
ars Moise tot berbecul pe jertfelnic; aceasta era ardere de toi 
spre mireasmă plăcută, aceasta era jertfă Domnului, cum 
poruneise Domnul lui Moise. După aceea a adus Moise al 
doilea berbec, berbecul cel pentru sfințire, şi şi-au pus Aaron 


5, /bid. - 

6. St, Chirii al Alexandriei, nchinarea şi slujirea... XI. 
7. St. Chiril al Ierusalimului, Cateheza HI mistagogică, 6, 
8. /d, Catehezele, X, 11. 





şi fiii lui mâinile pe capul berbecului. Și junghiindu-l, Moise 
a luat din sângele lui şi a pus pe vârful urechii drepte a lui 
Aaron, pe degetul cel mare de la mâna dreaplă a lui şi pe 
degetul cel mare de lapiciorul drept al hai. Apoi a adus Moise 
pe fiii lui Aaron şi a pus pe vârful urechilor drepte ale lor, pe 
degetul cel mare de la mâinile drepte ale lor şi pe degetul cel 
mare de la picioarele drepte ale lor; şi a stropit Moise 
jertfelnicul cu sânge de Jur imprejur”, 

Se aducea unviţel jertfă pentru păcat, un berbec caardere 
detotşi un berbec pentru sfințire; cu sângele acestuia din urmă 
erau unşi viitorii sacerdoți. “Indicaţia urechii, a miinii şi a 
piciorului semnifică probabil consacrarea în întregime a 
corpului (partea superioară, cea mediană şi cea inferioară); 
urechile vor fi sfinţite pentru a asculta comandamentele 
divine, mâinile pentru a săvârşi gesturile prescrise, iar picioarele 
pentru a merge pe căile Domnului”. 

25-28: “După aceea a luat Moise grăsimea şi coada, 
toată grăsimea de pe măruntaie, seul de pe ficat, amândoi 
rărunchii, grăsimea lor şi şoldul drepl, iar din panerul cu 
pâinile punerii înaintea Domnului a luat o azimă, o pâine cu 
unidelemnşi o turtă şi le-a aşezat peste grăsime şi peste şoldul 
drept; şi toate acestea le-a pus pe mâinile lui Aaron şi pe 
mâinile fiilor săi şi le-au dus legănându-le inaintea felei 
Domnului. Apoi a luat Moise acestea din mâinile lor şi le-a 
ars pe'jerifelnic ardere de tot; aceasta afost jertfa de sfințire, 
mireasmă plăcută, jertța Domnului". 

Fiind vorba de sfințenia primilor preoți, oficiant este, în 
mod excepțional, un laic, profetul Moise. E! trece darunie, la 
un moment dat, în mâinile celor ce aveau să fie sfințiți, ca 
venind din partea lor, după care îşi reia rolul său de oficiant; 
în viitor, aceste acte cultice vor fi oficiate de câtre preoți. 

29: “Luind apoi pieptul, Moise l-a adus, legtinându-l 


"înaintea feţei Dommukhii. aceasta era partea lui Moise din 


berbecul sfințirii, cum poruncise Domnul lui Moise ”. 

“După cum se indică expres în 7, 30-37, această parte din 
animalul jertfit revenea de drept preoților, dar într-un moment 
în care preoții încă nu existau ca atare, ritualul servind tocmai 
investiturii lor, pieptul vevine, cu titlu de excepție, lui Moise. 
un laic, în calitatea sa de prim oficiant al acestui ritual”. Dar 
de ce Moise, un levit, nu a fost şi sacerdot? Răspunsul credem 
căi] aflăm în faptul că, în tinereţe, ela ucis un egiptean (Jeşirea 
2, 12), nemaiputând fi sacerdot cel ce a vărsat sânge omenesc, 
indiferent de împrejurări. 

30: “Apoi a luat Moise mir de miruit şi sânge de lângă 
jertfelnic şi a stropit pe Aaran, veşmintele ha, pe fiii lui şi 
veşmintele fiilor luă împreună cu el ŞI aşa a sfințit pe Aaron 
şi veșmintele li şi, împreună cu el, şi pe fiii lui şi veşmintele 
fiilor hui” 

Nu numai persoana preotului, ci şi veşmintele lui sunt 
sfinţite. 

31-36: “Apoi a zis Moise către Aaron şi către fiii hui: 
Fierbeţi carnea la intrarea cortului adunării şi acolo s-o 
mâncaţi cu pâinea cea din panerul sfințirii; după cum mi S- 
a poruncit mie şi mi s-azis: Aaron și fiii lui s-o mâmânce! lar 
rămăşiţele de carne şi de pâine să le ardeţi cu foc. Şapte zile 
să nu vă depărtaţi de la uşa cortului adunării, până se vor 
împlini zilele sfințirii voastre, că sfințirea voastră trebuie să 
se săvârşească în şapte zile. Cum s-a făcut astăzi, aşa a 
poruncit Domnul să se facă pentru curățirea voastră şi în 
celelalle zile. La uşa cortului adunării veţi şedea ziua și 
noaptea timp de şapte zile şi veţi fi de strajă la Domnul. ca să 
mu muriți, că așa mi s-aporuncit mie de la Domnul Dumnezeu 
Şi au implinit Aaron şi fiii lui toate rânduielile, câte le 
poruncise Domnul prin Moise” 

"Aceasta este singurul loc unde se precizează explicit că 
ceremonia investiturii durează şapte zile, timp în care viitorului 
preot îi este interzis orice contact cu exteriorul". Cele şapte 
zile simbolizează timpul întreg, sau viaţa aceasta, dată spre 
eforturi şi inițiere, spre a păşi pe deplin curaţi în ziua a opta, 
a veşniciei. Legea face “din şederea la locurile sfinte un 
simbol al fermităţii şi statomniciei în sfințenie. Căci e necesar 
ca noi, care am fost rânduiți să stăm lângă Dumnezeu, să fim 
statornici și necțintiți în virtute; neieşind din modul de viaţă ce 
ni se cuvine și neabătându-ne de la cugetarea cea potrivită 
sfinţeniei, ci să rămânem pururea aproape de Dumnezeu şi să 





locuim lângă EI”, (va urma) 
Ana USCA 

9 LEV, p. 175 

10. Jbid 

||. 2did 


(2. SC. Chu! al Alexandriei, op cit, XI 








PUNCTE CARDINALE 


“Cabala îl face pe om atent la mister; la misterul din el şi la cel care-l înconjoară. ” 


6. HASIDISMUL (2) 


In opera sa Geschichte der Juden (Istoria Evreilor), 
Hirsch Graetz consideră hasidismul ca o parte a unui 
proces complex de dezagregare, care a afectat, în secolul 
18, unitatea spirituală a evreimii. atât în Apus, cât şi în 
Răsărit. (În Apus, acest proces s-a manifestat prin Haskala, 
mişcarea evreiască a Luminilor, caracterizată prin 
aculturație şi prin efortul de asimilare a formelor de viață 
occidentale, iar în Răsărit prin hasidism, o recrudescenţă 
a misiticii iudaice cu rădăcini adânci în Cabala ) 

“In Polonia secolului 18 - scrie Graetz - s-a născut un 
nou curent esenian referire la comunitatea iudaică a 
esenienilor de la Marea Moartă, din secolul 2 3. Chr.], cu 
aceleaşi manifestări ca şi predecesorii lui, abluții, veşminte 
albe, tămăduiri miraculoase şi reverii profetice... Ordinul 
sausectaa fost înființată de un căruțaş, Israel din Miedziboz 
(născut în jurul anului 1698, decedat în 1759), poreclit de 
adepții săi Făcărorul de minuni (Baal-Şem, prescurtat 
Beșt). Rămas orfan la o vârstă fragedă, sărac şi lipsit de 
sprijin, Israel şi-a petrecuttinerețea în pădurile şi văgăunile 
Carpaţilor. Probabil acoloa deprins, de lațărănci, folosirea 
buruienilorde leac. Şi cum aceste femei însoțeau folosirea 
mijloacelor naturale de tămăduirecu descântece şi invocații 
ale spiritelor bune şi rele, Israel a deprins şi el acest ritual 
care frizează şarlatania. În izolarea din munţi, de nevoie, 
a învățat să se roage altfel decât în sinagogă şi, deşi folosea 
aceleaşi formule impuse de cult, ele erau rostite cu ardoare 
| şiadâncă evlavie, uneori strigând rugăciunile cu voce tare. 
Întimpce se usa, însoțea n:găciunea cu mişcări furibunde 
ale trupului. din cauza cărora chipul i se congestiona, ochii 
îi scânteiau. transpunându-l într-o stare de surescitare, 
încât sfârşea prin a simţi fiorii morții. 

Israel Baal-Şem pretindea că, drept urmare a acestui 
mod emoţionant şi răscolitor de a se ruga, reușea să 
pătrundă cu privirea în adâncurile veşniciei. Există 
persoane, momente şi situaţii în legătură cu care nu se 
poate trasa o linie de demarcație fermă între ce este 
şarlatanie şi ce este numai autoînşelare. Or, în Polonia 
timpului în care a trăit Israel era un teren fertil pentru 
exaltarea cabalistică şi pentru delirul sabbatian, unde totul 
era posibil şi orice putea fi crezut. Ca urmare a unor 
tămăduiri miraculoase, Israel a devenit atât de cunoscut, 
încât chiar şi nobilii polonezi au făcut apel Ia el. Toţi cei 
care gândeau ca el şi care simțeau un puternic imbold 
religios, dar care evitau să-l satisfacă printr-o viață de 
pocăință, sau prin practicareariguroasăaritualului prescris, 
i s-au alăturat. Modul lor de a se ruga, aparent evlavios, 
consta din cântece intonate tărăgănat, bătăi din palme, 
înclinări, balansări ale corpului şi țipete... Mistica ŞI 
nebunia sunt molipsitoare. Tot mai mulți din cei care 
voiau să se apropie de Dumnezeu în voioşie şi lipsăde griji 
au venit alături de el. Alegând această cale, nu mai erau 
obligaţi să se aplece asupra paginilor Talmudului pentru 
a deveni părtași ai unei cucermnicii profunde. Pe acest temei 
s-a născut Ordinul Hasidimilor. Într-un deceniu erau deja 
10000 de cucernici grupaţi în jurul lui Beşt. La început 
aceştia se deosebeau de restul evreilor polonezi numai 
prin lungjle lor rugăciuni ciudate, prin abluţii înainte de 
rugăciuni, după modelul esenienilor, printr-un fel dea fi 
senin şi prin obiceiul de a purta la tâmple bucle lungi de 
păr. Şi deoarece rabinii priveau cu ironie Ja căpetenia 
[ipsită de studii a noului ordin, hasidimii au încetat să mai 
acorde importanță studiului Talmudului, considerându-l 
incapabil să cultive o viață plină de harul divin. Tensiunea 
dintre hasidimi și talmudişti s-a accentuat după moartea 


Rabinul Dr. Alexandru Şafran 


întemeietorului noului ordin, ajungându-se la o adevărată 
schismă în sânul iudaismului”. 

Modul în care Hirsch Graetz a schițat biografia 
întemeietorului hasidismului constituie o mostră de felul în 
care o anumită poziție partizană din cadrul unui sistem de 
gândire poate denatura adevărul până la caricatură până la 
caricatură. Cum însă părintele  hasidismului a fost un 
reformator religios autentic, care a reuşit să producă un 
impresionantrevirimentîn viața evreilordin spaţiul european 
oriental, vom insista asupra bioprafiei sale, citând un izvor 
obiectiv, Dicţionarul enciclopedic de iudaism, apărut anul 
acesta la Editura Hasefer: 

“Israel ben Eliezer s-a născut în satul Okup din Podolia 
carpatică. Aici şi-a câştigat, se pare, existenţa ca învățător 
saucasohet(haham). S-a căsătonitcu fiica rabinului Abraham 
Gherşon din Brody, om înstărit şi instruit care, după ce s-a 
opusinițial căsătoriei, a devenit un discipol al ginerelui său. 
Unele surseafirmăcă, înainte dea-şi propovădui învățăturile, 
Israel vindeca bolile şi săvârşea minuni cu ajutorul unor 
combinații de nume divine, de unde şi titlul de Baa! Șem 
Tov,«stăpânal bunului Nume» (al iui Dumnezeu). Stânjeniți 
poate de începuturile lui ca făcător de minuni, adepţii lui. ca 
şi hasidimii de mai târziu, au trecut cu vederea această 
ocupație, insistând, pe drept cuvânt, asupra activităţii lui de 
maestru spiritual, purtătoral unui mesaj novator şi inălțător. 
La vremea aceea, în satele şi târgurile ținutului. existau mai 


“mulți mistici, fiecare cu cercul lui de adepţi. Cu timpul, cei 


adunați în jurul lui Israel ben Eliezer au devenit mişcarea 
dominantă, în vreme ce celeialte grupuri fie au dispărut, fie 
s-au integrat progresiv în aceasta, denumită în limbaj hasidic 
hevra kadişa (sfânta adunare). Încă de ia începutul lor, 
grupările hasidices-au constituit în jurul unui conducătorcu 
rol de mentor, denumit fadik (termen care, în acest context, 
are sensul de «sfânb»). Dacă ascensiunea țadikismului este 
uneori descrisă ca un fenomen tardiv în istoria hasidică, 
trebuie totuşi subliniat că Baal Şem Tov a fost întotdeauna 
considerat un fadik sau rebe (lider spiritual, fără nici o 
legătură cu tradiționalul rav), iar discipolii şi succesorii săi 
au dvenit cu toții țadikimi. Orice ar spune hasidimii, cele 
mai multe date par să indice că Baal Şem Tov nu a fost un 
erudit conform canoanelor tradiționale. Era însă un bun 
cunoscător al Bibliei, al Hagadei rabinice şi, mai ales, al 
Cabalei, al cărei limbaj se regăseşte în învăţăturile lui. În 
ceea ce priveşte învățăturile înseşi, dupăcete mai verosimile 
ipoteze, ele nu ar fi fost transmise sistematic, ci s-ar fi 
răspândit sub formă de maxime şi aforisme, probabil în idiş. 
Ele au fost ulterior adunate şi publicate în ebraică de către 
discipolii care, desigur, au îmbrăcat ideile maestrului în 
propriile lor formulări şi interpretări. Dată fiind diversitatea 
explicaţiilor, nu se poate spune care din temele dezvoltate 
de discipoli reflectă doctrina originară a lui Baal Şem Tov, 
pare-se mai mult spontană şi fără organizare metodică. 
Conceptul de deveku (ataşament faţă de Dumnezeu) 
ocupă un loc de frunte în gândirea hasidică. Potrivit acestei 
concepții, hasidul trebuie să fie pe cât posibil tot timpul 
conştient de existenţa lui Dumnezeu. Chiar şi când se ocupă 
cu lucruri lumeşti - mănâncă, bea sau îşi vede de afaceri -, 
e| trebuie să fie conştient că orice activitate este echivalentă 
cu un act de credinţă... Numeroase aforisme atribuite lui 
Baal Şem Tov arată că evreul simplu, fără pretenţii de 
erudiție, dar sincer în evlavia lui, este mai presus de 
talmudistul rafinat, care studiază ca să-şi facă un nume. În 
acelaşi spirit, o maximă susţine astfel: «Dacă este bine, cum 
spun erudiții, să studiezi pasajul din Talmud despre cum să 
schimbi un bou pe un măgar, nu este oare cu mult mai bine 
să faci efectiv acest schimb în spiritul evlaviei?». Eruditul 


NOV. 2000 NR. 11/119 PAG. 15 


ET EI a ED 


și a YI, 0 E 
gi 3 ya 
de II > A > 4 
PI A 
> 





se mărginește săstudieze legile care stau la baza schimbului 
respectiv, pe când hasidul al, cărui spirit este în contact cu 
Dumnezeu, înfăptuieşte concret un act de credință chiar şi 
atunci când face o tranzacție oarecare. 

Hasidimii subliniază că tainele divine i-au fost 
dezvăluite lui Baal Şem Tov nu datorită erudiției lui, ci 
pentrucă rugăciunile lui erau pătrunse de oadâncăevlavie. 
Doctrina lui Baal Şem Tov acordă o mare importanță 
rugăciunii rostite în dorința de a ajunge la Dumnezeu, ca 
şi însuflețirii (/zi//a/iavut)cucare omul trebuie să-l slăvească 
pe Creator. Se spune că, pentru a se concentra mai bine, 
Baal Şem Tov fumaopipă înainte de a-şi începe rugăciunile, 
pregătindu-se astfel! să intenorizeze actul important lacare 
urma să purceadă. În timpul rugăciunii, credinciosul era 
îndemnat să recurgă la orice gesturi, comice chiar, dacă 
acestea îl ajutau să se concentreze. În acest sens, Beşt ar fi 
spus cândva că omul care se îneacă nu se ruşinează să 
gesticuleze oricât de caraghios, numai să-i sară cineva în 
ajutor, 

Israel Baal Şem Tov a avut doi copii: un fiu, Ţvi Hirş, 
şi o fiică, Adel (Odel). Folclorul hasidic pomeneşte rareori 
despre băiat, dar este plin de o mulţime de poveşti 
miraculoase despre fată. Printre copiii ei s-a numărat 
Moşe Haim Efraim din Sudikow (1740 - 1800) şi Baruh 
din Miedjiboj (1757 - 1810), moştenitorul spiritual al 
bunicului său. Fiica lui Adel, Feighe, a fost mama lui 
Nahman din Braţlav. Totuşi, moştenirea etică a lui Baal 
Şem Tov s-a transmis mai ales prin discipoli. Aceştia şi 
adepții lor au răspândit-o cu atâta repeziciune, încât la 
începutul sec. al XIX-lea, jumătate din evreii din răsăritul 
Europei erau susținători ai hasidismului”. 

Pentru a ilustra, pe de o parte profunzimea, iar pe de 
altă pante simplitatea cu care-şi exprima gândurile pentru 
a le face uşor accesibile ucenicilor şi adepților săi, 
reproducem mai jos câteva aforismeale lui Baal Şem Tov: 

Nu contează câte porunci îndeplineşti, ci în ce spirit 
le îndeplineşti. 

Slujeşte Domnului cu veselie: omul vesel este plin de 
dragoste pentru aproapele său şi pentru toate făpturile lui 
Dumnezeu. 

Dacă e vorba să-ți scoţi prietenul din noroi, să nu te 
femi c-ai să te murdăreşti. 

Când Dumnezeu vrea să pedepsească pe om, îi ia 
credința. 

Lumea e plină de vedenii minunate şi de taine mari. 
dar o simplă mânuţă pe ochii noştri ne împiedică să le 
vedem. 

Când omul e plin de sine, nu mai e loc în el şi pentru 
Dumnezeu. 

Dacă fiul tău apucă pe calea cea rea, iubeşte-l mai 
mult ca niciodată. 

Când voi muri, voi ieşi pe o uşă şi voi intra pe alta 

Dacă vrei să trăieşti mult, să nu devii vestit. 

Auzind nişte hasidimi care povesteau despre 
prigoanele pe care le îndurau la Brody, Baal Şem Tov a 
spus: Adversarii noştri fac aceste lucruri din zel pentru 
religie. Dacă lor le faceplăcere să ne hărțuiască, gândind 
că împlinesc o mițvă, pentru ce să-i lipsim de această 
plăcere? 

(va urma) 
G. CONSTANTINESCU 


iii e it PE => 





PUNCTE CARDINALE 


PAG. 16 NR. [1/119 NOV. 2000 


N] DL9g V.023 i 56) LoL0) 57.9 5) Lo) Lo) 7. Lol?) 


Monahul Nectarie (Nicolae) Ciolacu s-a născut în 1902, într-o aşezare din Munţii 
Rodopi, în acele fabuloase ţinuturi în care se întâlnesc hotarele Greciei, Macedoniei Şi 
Buleariei şi unde se luptă de peste un mileniu, înfruntând potrivniciile cele mai neînduplecate, 
românii sud-dunăreni, pentru apărarea fiinţei lor etnice şi religioase. 

Ocupaţia sovietică şi instaurarea regimului comunist în România au | ăcut atât de multe 
victime în rândurile acelor români ale căror rădăcini se aflau la sud de Dunăre încât nu- 


| puteau lăsa indiferent nici pe Nicolae Ciolacu, cel ce-şi iubea cu atâta târ je neamul şi 
credea cu atâta putere în Dumnezeu. La vremea rezistenței împotriva neci edincioşilor, s- 
a aflat în fruntea luptătonlor din Munţii Dobrogei. 
Arestat şi întemnițat, va trece prin vămile regimului de exterminare din Gulagul 
românesc, până la eliberarea sa, în 1964. Cu sprijinul diplomaţiei greceşti şi al conftaţilor 
din emigrație, reuşeşte să obţină azi! în SUA, unde va şi scrie Haiducii Dobrogei, cronică 





a rezistenței anticomuniste din acest colț de pământ românesc. z 
La moartea soţiei sale părăseşte America şi, din 1992, se călugăreşte la Sfânta 


y 1 git A LE AAA Ă Pica 
Mânăstire Sâmbăta de Sus, unde s-a nevoit până ce Bunul Dumnezeu |-a chemat la Dânsul. d VI ddr A a 


Odihnească-se în pace! 


CONSTANIIN AUREL DRAGODAN 


Ne-a părăsit Constantin Aurel Dragodan, unul dintre ultimii reprezentanți ai celei mai 
vechi generaţii de deținuți politici din România. Magistrul, cum i se spunea încă din detenţie 
pentru vocația sa de dascăl, a plecat dintre noi discret şi înxpăcat cu toți şi cu toate, așa cum 
a trecut şi prin viață. Îi era parcă teamă să nu se remarce... 

Constantin Aurel Dragodan s-a născut pe 5 octombrie 1919 la Alexandria, judeţul 
Teleorman. Studiile liceale şi le-a făcut la Alexandria şi Tumu-Măgurele, iar în momentul 
arestării era student al Facultății de Drept din Bucureşti. A fost arestat în 1042 şi condamnat 
la 25 de ani muncă silnică pentru “activitate suversivă” în cadrul “Frățiilor de Cruce” 

În timpul lungii sale detenții (22 de ani) a trecut prin mai toate închisorile țării; ata 
Văcăreşti, Aiud, Gherla, Piteşti, Târgu-Ocna, Caransebeş etc... La Târgu-Ocna a contribuit, 
prin atitudinea sa fermă şi prin proteste vehemente, la eşuarea “reeducării” iniţiate de regimul 
comunist chiar şi in acest penitenciar-sanatoriu, după modelul celei de la Piteşti. 

În 1959, în detenţie fiind, i s-a intentat un nou proces, de data aceasta pentru crearea unor 
poezii care au circulat oral prin temnițele comuniste: Pentru această “abominabilă crimă” a 
] fost condamnat la încă 25 de ani muncă silnică, Securitatea “legalizând” astfel un abuz, 
| deoarece, până la acea dată, Constantin Aurel Dragodan fusese ținut în închisoare ilegal, ca 
şi toți ceilalți deținuți legionari dealtfe!, pentru că, la23 August 1944, toate pedepsele politice 

fuseseră amnistiațe, S-a eliberat în 1964, o dată cu toți ceilalți deținuți politici. 

După eliberare a lucrat un timp ca muncitor necalificat pe un şantier de contrucții şi într- 
O zarzăvagerie, dar între timp, cu o tenacitate caracteristică majorității celor care au suferit 
în temniţele comuniste, a obținut licența în Filologie, după care a funcționat, până la 
pensionare, ca profesor de ftanceză şi engleză în oraşul Videle, judeţul Teleorman. 

După 1989 a activat intens în cadrul Asociaţiei Foştilor Deținuți Politici, participând la 
toate manifestările culturale organizate de această Asociaţie, în special la cenaclurile literare 
“Mesager” și “Prietenii foştilor deținuți politici”. În 1992 şi-a publicat, la Editura “Ramida”, 
volumul de versuri J/inerare în lanțuri, volum care îl reaşază printre fruntaşi generaţiei sale 
de poeți ai închisorilor, alături de un Ştefan Vlădaianu sau un Virgil Maxim. 

Dumnezeu să-l odihnească în ceata drepţilor Săi! 


Născut în com. Negru Vodă, jud. 
STE FAN ARGINTARU Constanța, întră, adolescent fiind, 

în Frăția de Cruce şi apoi devine 
membru al Mişcării Legionare, participând ta înlăturarea dictaturii carliste (prin ocuparea 
Prefecturii Constanței, în zilele premeroătoare abdicării regelui — călău). 

După evenimentele din ianuarie 1941, este internat în lagărul-centru de triere din jud 
Constanța şi eliberat după două luni. Îşi continuă prezența şi activitatea clandestină în cadrul 
organizației legionare din com. Negru Vodă, condusă de lon Panorate, astfel că în august 1948 
este căutat spre a fi arestat, dar, intuind pericolul, se refugiază la Bucureşti, unde se califică 
în meseria de fierar-betonist pe şantienul Radiodifuziunii Române, unde activa şi ing. Aurel 
Şeitan (alt urmărit politic de Securitate), care, considerându-l neimplicat politic, îşi “însuşeşte” 
Buletinul de Identitate al lui Ştefan Argintaru şi fuge în Banat la un prieten, care-l primeşte, 
sub această identitate falsă, la lucru pe un şantier izolat. Însă obținerea vizei de flotant este 
urmată de comunicarea oficială a Miliției la Negru Vodă, de unde vine comunicarea că Ștefan 
Argintaru nu este doar urmărit, ci condamnat la patru ani închisoare pentru “crimă de uneltire 
contra ordinei sociale”, astfel că ing Aurel Şeitan este arestat, dar în urma cercetărilor 
dezvăluindu-şi adevărata identitate, este arestat şi Ștefan Argintaru, în anul 1951. 

Peste câteva luni, la Canal, la Poarta Albă, cei doi se întâlnesc, inginerul Aurel Şeitan își 
cere iertare, explicând raţiunile gestului său, se împrietenesc şi fiecare îşi continuă viaţa de 
deținut politic anticomunist. Ştefan Argintaru este dus la Peninsula, după sistarea lucrărilor 
Canalului, unde, conform măsturiei lui George Mârzanca din cartea Patru ani am fost bandit 
- confesiuni (Bucureşti 1997), “la două, trei nopți curajosul Fănică se strecura cu ajutoare la 
cei izolaţi între sârme, ta «legionarii» retrași din muncă”. 

După eliberarea sa, în 1955, Ştefan Argintaru revine în Bucureşti, lucrează ca fierar- 
betonist, iar după pensionare, din 1990, va lucra ca specialist la refacerea structurii de 
rezistență a Ateneului Român, participând totodată Ja acţiunile AFDPR şi ale Partidului 
“Pentru Patrie”, al căror membru activ şi devotat a fast. 

Se stinge din viața pământească [a 25 august 2000 şi este înmormântat în cimitirul Bisericii 
“Cuţitul de arpint”.u 

Onorată să-i [ie amintirea și veşnică odihna! 

Gheorghe STĂNESCU 





fe? 


| săi d. 


> 
A La CEE s-a stins 
SEPTIMIU RAMBOIU din viață, joi 17 octombrie 2000, 
la ora 17, printr-un infarct în 


somn, Septimiu Nicolae Râmboiu, fost deţinut politic, unu! dintre fruntaşii Asociaţiilor de toşti 
deținuți politici şi luptători anticomunişti. 

Născut la 24 octombrie 1928, în Cluj, Septimiu Râmboiu a urmat Liceul “George Barițiu” din 
localitate, al cărui absolvent a fost în 1947. În toamna aceluiași an s-a înscris la Facultatea de 
Matematici a Universității clujene. A frecventat cursurile anului ], pentru ca în vară, lucrând pe un 
şantier, să fie arestat, fiind implicat în activitatea anticomunistă a elevilor din cadrul Frățiilor de 
Cruce. După grelele anchete de la Securitatea regională din Cluj, a fost transferat, impreună cu lotul 
de sute de studenţi arestaţi în noaptea neagră de ]4-15 mai 1948, la Penitenciarul Piteşti. În aprilie 
1949 au fost readuşi la Penitenciarul din Cluj, pentru procese. A fost judecat în lotul FDC-iştilor 
clujeni, în Săptămâna Patimilor 1949, şi condamnat ia 8 ani închisoare, pe care i-a executat în 
penitenciarele Cluj, Jilava, Târgșor, Şantierul Bicaz, Oneşti, Gherla, Craiova. Eliberat la terminarea 
celor 8 ani de detenţie, a reuşit totuşi să-şi termine studiile universitare, luându-și licenţa în 
Matematici în 1957. Dar în anul 1959 a fost din nou arestat, eliberându-se de la Aiud, abia în 1964. 

„După eliberare a revenit la Cluj; depunând o muncă apreciată ca analist - matematician - 
programator la institutul de Proiectări din Cluj-Napoca, de unde s-a pensionat. 

După 1990 a activat intens în cadrul AFDPR - al cărei vicepreşedinte pe țarăa fostun timp, până 
ce Asociaţia clujeană s-a desprins din AFDPR, devenind AFDP Cluj, al cărei preşedinte a fost până 
la Adunarea generală de anul acesta - aprilie 2000. A fost și membru al Partidului Pentru Patrie, 
conducând organizaţia clujeană. 

Rămânem cu cele mai frumoase amintiri despre fratele nostru de suferință, căruia îi vom păstra 
şi cinsti numele şi memoria. 





Comitetul de conducere al AFDP - Cluj 


Petru Tifrea s-a născut la 20 iun!e 
PETRU TIFREA 1924 în comuna Bilbor, județul Harghita, 
unde a urmat primii ani de şcoală şi unde se 


întorcea cu drag în vacanțe, ca într-un adevărat tărâm al basmelor, pe vremea când urna cursurile 
Liceului din Gheorghieni şi apoi pe cele ale Școlii Normale din Târgu Mureş. 

În urma tragicelor evenimente din vara anului 1940, consecință a Diktatului de la Viena, când 
Ardealul de Nord a fast cedat Ungariei, tânărul Petru Tifrea a trebuit să părăsească plaiurile 
copilăriei. A continuat Şcoala Normală la Piatra Neamţ, pe care a absolvit-o în 1943, devenind apoi 
cursant al Școlii de Ofiţeri din Ineu, calitate în care a participat la luptele pentru dezrobirea 
Transilvaniei. 

La fel ca marea majoritate a tinerimii şi a ințelectualităţii româneşti de dreapia, a pătimit sub 
regimul comunist, a cunoscut regimul exterminator al penitenciarelor de la Bucureşti, Jilava şi 
Canalul Morţii. Dupăeliberarea din închisoare, în 1953, cu sănătatea şubrezită, atrebuit să-şi asigure 
supraviețuirea ca muncitor necalificat, înfruntând şicanele de tot felul la care erau supuşi adversarii 
regimului comunist. Cu tenacitate şi perseverență, în ciuda dificultăților generate de starea de 
sănătate, a reuşit să absolve ASE şi să practice profesia de economist, 

În pofida potrivniciei vremurilor în care a trăit, Petru Tifrea a avut remarcabile contribuții la 
restaurarea bisericii din Bilborul natal, monument datând din sec. al XVIII-lea, precum şi la 
racordarea comunei la reţeaua națională de electricitate. Este, de asemenea, autorul unei documentate 
monografu a localității de baştină. 

Dumnezeu să-l odihnească în pace! 


Născut la ] 6 iunie 191 | în localitatea 
n 1 (910) 57.9> LE): IȘAN Vălcani, județul Timiș, viitorul medic Nicolae 
lehişan avea să urmeze cursurile Liceului 


“Moise Nicoară” din Timișoara, spre a-şi continua apoi studiile ta Facuitățile de Medicină din Cluj, 
Bologna şi laşi. 

Contactul cu Mişcarea Legionară şi intrarea în rândurile membrilor acesteia s-a produs în 
timpul studiilor din capitala Ardealului. Refugiat în 194| în Germania, a lucrat ca medic la infirmeria 
Uzinelor Heinkel din Rostock, iar în 1944 a fost internat în lagărul de la Buchenwald, alături de alţi 
camarazi. 

Reîntors în țară, în 1945, se dedică ajutorării familiilor aflate în suferință ale camarazilor săi 
de crez şi luptă. Urmărit de prigonitori, incearcă să se refugieze din nou în Germania, însă este 
capturat de autoritățile, titoiste care-l predau Securităţii româneşti spre a fi întemnițat pentru 16 ani, 
până-n 1964. 

Pentru că “şi-a făcut din legionarism doctrina vieţii sale”, după cum însuşi mărturiseşte, în 1970 
este arestat din nou și condamnat la alţi 17 ani de muncă silnică, din care execută 7, iar la eliberare 
este privat de dreptul de a-şi practica profesiunea. 

În 1980 se efugiază pentru a treia oară în Germania, de unde se repatriază în 1992. Se stinpe 
[a 12 decembrie 1999. Înaltul său idea! moral, curajul şi spiritul de sacrificiu vor rămâne, alături de 
marea sa modestie, un exemplu mereu viu pentru posteritate. 

Dumnezeu să-l odihnească printre aleşii Sau 








—,——_ —” " * 


















şa cum am promis în numărul trecut, 
prezentăm mai departe, deliberat 
descriptiv, volumul colectiv Rostu/ 
românilor la 2000 de ani de la Naştereu 
Mintuitorului nostru lisus Hristos. care 
cuprinde principalele conferinţe şi comunicări ținute 
la ROMFEST 2000, tipărite cu binecuvîntarea P. F. 
Părinte Patriarh Teoctist (ce a fost prezent Şi la 
deschiderea festivă de Ja Bucureşti, însoțit de Sanctitatea 
Sa Bartholomeu I, Patriarhul Ecumenic de 
Constantinopol), sub egida Asociaţiei Române pentru 
Culturăşi Ortodoxie (A.R.C.O,)şi cu sprijinul revistelor 
Scara şi Puncte cardinale. 

Volumul reuneşte peste 70 de texte, totalizind 3 | 1 
pagini format A4, şi are următoarea structură: patru 
texte introductive (cîteva lămuriri editoriale, un cuvînt 
al Părintelui Gh. Calciu: “Biserica în lumea 
contemporană”, un cuvint al D-lui lon Halmaghi: 
“Originea şi semnificația Romfest-ului”, precum ŞI o 
“prefaţă în eternitate”: articolul eminescian Misiunea 
noastră ca stat, din 1879), şapte secțiuni tematice (vezi 
mai jos)şi Addenda (programe, comunicate. manifeste), 
în loc de postfață figurînd un textal Părintelui Nicolae 
Dura (semnat, dintr-o regretabilă eroare redacțională, 
“Ion Dură”): “Romfest-ul regăsirii în Hristos”. 

Se cuvin inserate aici cîteva fragmente din 
“Lămuriri...” (pp. 5-6); 

“Romfest-ul, forum bienal de spiritualitate şi 
cultură panromânească, a ajuns în acest an jubiliar la a 
VIl-a ediție. Temeiurile lui au fost puse în Exil, pe 
continentul american, de cîțiva vechi luptători 
anticomunişti (Pr. Gheorghe Calciu-—ales de la început 
ca Preşedinte de Onoare al Comitetului Internaţional, 
Zahu Pană (marele absent al acestei a şaptea ediţii, pe 
care-l asigurăm încă o dată de dragostea şi prețuirea 
noastră, dorindu-i şi pe această cale grabnică 
reinsănătoşire — n.n.], lon Haimaghi, Nicolae Popa 
etc.), sprijiniți şi de alți români desțărați: [nu trebuie 
uitaţi — oricare ar fi poziţia lor actuală — nici cei de la 
Cuvintul românesc, nici Nicolae Pora, nici regretatul 
Nicu Naum etc. — n.n.] (...) Primele 5 ediţii s-au 
desfăşurat la Cleveland (1988), Washington D. C. 
(1990), Hamilton(1992), Los Angeles (1994), Princeton 
(1996)..(..)-Din.1990, Romfest-ul a avut şi tot mai 
numeroşi participanţi din Ţară, iar în 1998 el a fost 
strămutat «acasă», prima gazdă fiind Bucureştiul, 

Pentru Romfest 2000, ca loc de desfăşurare a fost 
ales Sibiul, iar ca temă generală: Rostul românilor la 
2000 de ani de la Naşterea Mîntuitorului lisus Hristos. 
Consiliul Naţional Romfest, care s-a ocupat cu 
organizarea concretă ia fața locului, s-a închegat în 
jurul tinere: grupări a revistei Scara. 

Editarea unui volum cuprinzînd cea mai mare 
parte a comunicărilor ținute de participanţi reprezintă 
o premieră (...) Desigur, materialele incluse aici nu 
acoperă nici totalitatea, nici extensiunea dezbaterilor. 
Unele dintre ele, foarte lungi sau foarte dense, n-au 
putut fi susținute decît în rezumat. Altele, dimpotrivă, 
se regăsesc numai în volum, autorii lor neputindu-se 
deplasa, dintr-un motiv sau altul, la locul manifestării. 
În fine, au fost şi comunicări care ne-au parvenit prea 
tirziu pentru a mai putea fi incluse în volum...” 

Deşi distribuite în şapte secțiuni tematice, textele 
“se întrepătrund ideologic şi atitudinal, direcționate 
dinspre fundamentele teoretice [cf mai ales primele 
două secţiuni -—n.n.] spre problemele concrete şi practice 
[cf mai ales ultimele trei secțiuni — n.n.]. Ele oferă un 
cadru spiritual creştin şi un cadru ideologic de dreapta, 
dar şi multă informaţie efectivă, uneori de tip statistic, 
ceea ce permite o evaluare globală a «fenomenului 
românesc» în pragul mileniului trei. 

Cum este şi firesc într-o astfel de conjunctură, 
textele i se vor înfățișa cititorului fatalmente inegale 
(fie ca întindere, fie ca stil, fie ca valoare informativă 
sau ideatică). Pe baza lor se poate reface totuşi un 
context viu şi «complex» ca viața însăşi (...); fiecar S 
cititor va lua de aici ce şi cir îl interesează anume, cinic 
sau aprobator, după cum îi va fi voia. (...) 

Volumul de faţă, integral sponsorizat, este destinat 
distribuirii gratuite [din păcate, în limita a numai 2000 
de exemplare, resursele financiare nepermițind un tiraj 
mai mare —n.n.], atît în România, cît şi în afară, Orice 
text din cuprinsul lui poate fi reprodus, parția! sau 











PUNCTE CARDINALE 





integral, cu acordul de principiu al semnatarului...” 

Secțiunea întâi, “Neamul”, se deschide cu o încercare 
de lămurire a raportului rea! dintre “românitate” şi 
“europenitate” (Răzvan Codrescu, “Homo europaeus 
intre ontologie şi ideologie”, pp. 16-18), “Despre 
calitatea de român”, întemeiată pe “trei factori 
fundamentali: pămintul, rasa şi ideea”, scrie publicistul 
gălățean Florea Tiberian (pp. 19-20); Florin Stuparu, 
în textul intitulat mironcostinian “De neamul românesc 
şi alte neamuri” (pp. 21-23), tratează neamul din 
perspectiva metafizicii şi misticii creştin-ortodoxe; 
aceeaşi perspectivă o împărtăşesc, problematizind pe 
fondul actualități, băcăuanul Claudiu Târziu (“A fi 
român”, pp. 24-26) şi focşăneanul Ionuţ Corduneanu 
(“Misiunearomânilor în istorie”), iar tînărul preot Mihai 
Aldea, în cel mai lung text al secțiunii (pp. 30-47), 
pornind de la viziunea “Istoriei ca Teologie”, încearcăsă 
ne conştientizeze, pe baza unui bogat material istoric, 
“Despre responsabilitățile Neamului Românesc” (nota 
bene: “Dar nu trebuie uitat că totul porneşte de la 
porunca unității in Hristos pe care noi, românii, trebuie 
să o realizăm întîi. Altfel nu vom fi nimic”). 

Secțiunea a doua, “Biserica”, are în frunte un text 
— “Biserica Naţională” (pp. 50-53) = al Părintelui 
Galeriu, despre legitimitatea istorică şi morală a 
sintagmei respective; un text de lirică apologie ortodoxă, 
cu motivată (dar cam exagerată) tentă anticatolică, este 
cel semnat de: Prof: Dr. Adrian Botez (“Biserica de 
buruiană cerească”, p. 54); Eleodor Ghenoiu (pp. 55- 
71) ne intormează cu acribie asupra “Bisericii româneşti 
din jurul granițelor țării” (Basarabia, Ungaria, Bulgaria, 
lugoslavia), în timp ce Prof. Gh. Vasilescu (pp. 72-79) 
îşi concentrează atenţia, cu aceeaşi documentare la zi, 
asupra “Bisericii şi spiritului naţional la românii din 
sudul Dunării” (în speţă, românii macedoneni, românii 
din Timocul sîrbesc şi bulgăresc, românii din Banatul 
sîrbesc); foarte serios este şi amplul material (pp. 80-91) 
al cercetătoarei Sidia-Carmen Vlad Popa din Canada: 
“Istoria şi prezența Bisericii Ortodoxe Române în 
diaspora”; despre ultima carte a unui teolog-diplomat 
(D-l Teodor Baconsky, Ambasador al Românie: pe lingă 
Sf. Scaun), Ispita binelui. Eseuri despre urbanitatea 
credinței (1999), scrie cunoscutul publicist creştin 
Costion Nicolescu (“Un teolog ambasador în căutarea şi 
construirea unei Europe euharistice”, pp.92-94),aducînd 
secțiunii o frumoasă încununate autentic eczmenică. 

În secțiunea a treia, “Istoria răstignită”, după ce 
Prof. Marcel Petrişor (pp. 96-97) diagnostichează “Răul 
secolului” (marxismul şi Stînga în genere), avem un 
cutremurător şir de mărturii ale unor veterani ai rezistenţei 
anticomuniste: Dumitru Gh. Bordeianu (actualmente 
stabilit în Australia), intervievat de camaradul Petru 
Goleşteanu (““Mărturisirile mele descriu o problemă de 
metafizică”, pp. 98-102); Adrian Sârbu (fostul deținut 
politic şi senator țărănist), cu evocarea unui episcop 
greco-catolic martir (“Uncruciatal secolului XX: Vlădica 
Alexandru Rusu”, pp. 117-121); vilceanul Gh.Stănescu, 
cu un fragment de jurnal (“Sania laponă şi o rugăciune”, 
pp. 122-123); omul-legendă Ion Gavrilă Ogoranu, cu 
“Noi nu am fost victime, ci luptători». Statutul rezistenței 
armate anticomuniste din România” (pp. 124-128), urmat 
de o tulburătoare “Scrisoare-testament” (datată: Aprilie 
1954) lăsată de grupul de luptători din Munţii Făgăraşului 
(v, pp. 128-129), poetul Demostene Andronescu, cu 
rechizitoriul intitulat*“Procesul comunismului: necesitate 
istorică, imperativ social” (pp. 130-133). Florin Popescu 
semnează un amplu portret al lui Valeriu Gafencu, 
“Sfintul închisorilor” (pp. 104-116), iar vechea noastră 
colaboratoare din Danemarca. Monica Papazu, încheie 
secţiunea (pp. 134-136)cuuntext foarte incomod (auto- 





NOV. 2000 NR. 11/119 PAG. 17 





rezumatul cărții Ultima bătălie de pe Cimpia Mierielor 
Noua ordine mondială — noul totaiitarism, apărută 
recent în limba daneză), trăgiînd un semnal de alarmă 
care priveşte nu doar tragedia iugoslavă, ci întreg 
destinul lumii creştine. 

Secţiunea a patra, “De la stînga la dreapta”, în 
care se pune problema năzuitei în-dreptări a lumii 
româneşti după atitea strimbătăți comuniste şi neo- 
comuniste, este inaugurată de un substanțial rechizitoriu 
politic şi moral al momentului, întreprins de D-l Gabriel 
Constantinescu (“Cine conduce astăzi România?”, 
pp. 139-143); urmează subsemnatul, cu “Dreapta 
românească postcomunistă. O radiografie critică în 
pragul mileniului trei” (pp. 144-152) — text integral. 
Prof. Nicolae Pop din Sibiu meditează cu gravitate la 
“Destinul şcolii româneşti” (pp. 153-156), iar poetul şi 
compozitorul Traian Popescu, fost deținut politic, 
face o aspră analiză critică (pp. 157-166) a manualului 
de Istoria românilor pentru clasa a XII-a apărut anul 
trecut la Ed. Sigma; tot de problema abordării istoriei 
se leagă şi Adolf Vasilescu (““«Lumina vine de la 
Răsărit». Cenzura ideologică în istoriografia română 
de azi”, pp. 167-169). Comandorul (1) Emilian 
Munteanu ne încredințează patetic, în spiritul 
“noocratic” al elitismului de dreapta, că “Recucerirea 
iniţiativei intelectuale” reprezintă “Condiţia esenţială 
a persistenței României şi românismului în mileniul 
trei” (p. 170), iar scriitorul Viorel Gheorghiţă (şi el 
fost deținut politic) îşi pune întrebări dramatice pe 
marginea actualei crize moral-spirituale (şi numai în al 
doilea rînd politice) a lumii româneşti (“Să nu fie!”, pp. 
171-172). Secțiunea se încheie (pp. 173-176)cusubtilul 
articol al Prof. Ion Coja, “Drepturile omului şi 
ortodoxul de mine” (consideraţii politico-filosofico- 
teologice pe marginea “năpraznicei” afirmaţii a 
regretatului Petre Ţuţea: “Pentru noi, românii, drepturile 
omului nu există. Noi, românii, nu avem drepturi; noi 
avem numai îndatoriri!”). 

Secțiunea a cincea, “Între exil şi diasporă”, 
debutează cu un titlu-metaforă, “Diaspora cerului” 
(pp. 178-179), sub semnătura teologului Radu Preda 
(cităm finalul: “Poate că rostul Bisericii în diasporă 
este tocmai acela de a ne readuce aminte că sîntem, 
oriunde în lume, pasageri, că ne aflăm într-o diasporă 
a cerului şi că ne îndreptăm cu fiecare zi ce ne apropie 
de moarte către adevărata şi ultima Patrie, către 
Impărăţia lui Dumnezeu”). Trei texte se ocupă de 
problematica generală a românilor emigraţi: “Gnoti se 
auton” [“Cunoaşte-te pe tine însuți!”] (pp. 180-182, 
semnat: Laura Bădulescu), “Despre necesitatea şi 
modalitățile de participare a românilor din lume la 
viaţa culturală, politică şi economică a României” (pp. 
183-185, semnat: Costion Nicolescu), “Contribuţia 
diasporei la imaginea României” (p. 186 — excelent 
discurs sintetic al D-lui Theodor Buzi din Elveţia), 
D-l Traian Băcioiu expune, cu bună rigoare 
inginerească, cîteva “Aspecte ale comunităţii române 
din Franţa” (pp. 187-188). Nu lipsesc nici “Românii 
din Cipru” (pp. 198-200; semnează Florina Yiangou). 
In fine, D-na Rodica Perciali (Percialli?) din Statele 
Unite ne informeză, pe un fond de dramă personală, 
asupra unor “Paradoxuri româneşti [de] peste ocean” 
(pp.201-202,cusubtitlul “Ratări aberante”), Secțiunea 
mai cuprinde (pp. 189-197) un foarte detaliat material 
informativ despre “Comunitatea românilor din 
Ungaria” (primit din partea Uniunii Culturale a 
Românilor din Ungaria, din păcate fără reprezentanți 
la Romfest). 

Secţiunea a şasea este dedicată “Românilor din 
provinciile înstrăinate”; după două texte de interes 
istoric (Prof. Univ. Dr. Gh. Buzatu, “Diplomaţi români 
împotriva cedărilor teritoriale”, pp.204-211, şi Olivian 
Verenca, “Transnistria. Administraţia civilă română 
între 1941-1944”, pp. 212-223, cu deconspirarea 
minciunii privitoare la holocaustul antievreiesc de 
acolo — cf. mai ales pp. 217-219), se expun pe larg 
marile probleme actuale: D-l Sergiu Burcă (deputat în 
Parlamentul de la Chişinău şi vice=preşedinte al 
Partidului Popular Creştin Democrat) se referă lucid şi 
principial la “Situaţia românilor din Basarabia” 


dă (Cori nuare to pag 19) 
Răzyan CODRESCU 





| 
| 


N DE aa 
|] 





PAG. 18 NR. Ll/119 NOV. 2000 


De vorbă cu Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa la Mânăstirea Petru-Vodă: 


- Cum au decurs lucrările Romfest 2000? 

- A fost foarte bine, mult mai bine decât data trecută. 
Acesta este al doilea festival pe care îl orpanizâm în țara 
noastră. Prima dată n-am fost destul de introduşi şi nu am fost 
bine acomodaţi. De aceea am putea spune că a fost oarecum 
un eşec. Anul acesta i-am avut însă pe băieţii de la revista 
Scara, care au lucrat foarte bine. Tot ce am reuşit a fost să 
adunăm comâni din cât mai multe părți ale lumii, din Bucovina, 
Transcarpatia, Basarabia, Transnistria, Letonia, Grecia, 
Bulgaria, Cipru, lugoslavia, Malta, Franța, Elveţia, Germania, 
Statele Unite, Canada, Australia, din nefericire n-au venit cei 
din Ungaria, pe care i-am invitat. Nu cred că a fost o chestiune 
de guvem, ci cred că nu au putut să vină. 

- Care au fost rezultatele? 

- Am stabilit relațiile dintre aceste grupuri, căci până 
acum acționau independent. Acum i-am pus în legătură unii 
cu alții, să-şi comunice doleanțele, problemele cu care se 
confruntă, creațiile pe care le au ca români. Să ia legătura cu 
noi. Incercăm să scoatem un ziar în care să-şi expună 
problemele, să ştie că îi pasă cuiva de dânşii, să-şi sprijine ei 
acolo acțiunile lor. Am găsit în Bulgaria tineri români care nu 
ştiau deloc româneşte... 

- Da, oferă importantă: unitatea românilor. Care este 
rolul Bisericii Ortodoxe Române în acest sens? 

- Nu cred că este o instituție sau o ideologie care să-i 
unifice pe români. Singură este Biserica. În afară de Biserică 
nu există unitate. Acesta este încăun motiv de a ne păstratitlul 
de Biserică naţională. Chiar dacă se nasc curente sau partide 
spre unificarea românilor, fără Biserică nu se poate face 
nimic. 

- Unele cercuri iluministe (masonice) din țară nu sunt 
de acord cu implicarea Bisericii în politică... 

- Nu sunt de acord pentru că nu le convine. Ştiu că 
Biserica se va împotrivi întregilor lor acțiuni, pentru că ei sunt 
indivizi mondialişti, care nu au nici 1 atașament nt față de 
patrie. şi credință. Astfel, spaima lor este ca Biserica să nu 
intervină în politică. A face politică, pentru Biserică, nu este 
a-şi face un partid al ei, ci de a binecuvânta partidele care 

pomesc de la Biserică. Până acuma toate partidele sunt 
satanice. Nu au făcut apel la Biserică, numai pe la parastase 
sau la sărbătoarea Sfintei Parascheva, unde, din patru în patru 
ani, când vin alegerile, unii şefi de partide vin să facă circul 
rac a şi al închinării, care e propaganda lor electorală. 

- Incă din 1937, Părintele Dumirru Stâniloae spunea 
Că Sunt state atee puse în slujba lui antihrist, 

- Da. Cum a fost comunismul, de exemplu. Am putea 
vorbi şi de statele din Occident care interzic prin lege 
manifestările Bisericii în locuri publice, exact cum spuneau 
comuniştii: Biserica să stea la ea acasă. Realitatea este că în 
S.U.A, asociaţiile religioase sunt așa de putemice încât în 
vremea alegerilor toate partidele, cele două partide, toți 
candidații, fac curte acelor asociaţii religioase. Încearcă să 
câştige, încep să promoveze valorile acelor culte, valorile 
morale. 

- Consideraţi Uniunea Europeană o organizaţie 
mondialistă de tip masonic? 

- Nu o consider, ci este. 

- Aveţi argumente? 

- Toate aceste organizații internaționale, O.N.U. 
U.N.E.S.C.O.,F.M.L, Banca Mondială, sunt instrumente ale 
masoneriei cu care se operează asupra populației, iar ideile de 
unitate, prosperitate, înnoire, drepturile omului, toate sunt 
curente masonice spre reducerea moralității, contrare legii [ui 
Dumnezeu, Aţi văzut că în momentul de față minoritățile au 
cuvânt. Deci majoritatea este supusă dominaţiei minorității. 
Toate minoritățile acestea sexuale, etnice... hoţii, care sunt 
socotiți nişte victime ale societății, toți aceştia au mai mari 
drepturi decât noi. 

- Și totuşi, la televizor ni se spune tot mai intens de 
anumite avantaje pe care le-am avea dacă intrăm în 
această organizație internaţională. 

- Aceste avantaje vor fi pentru o mai bună înrobire a 
populației de către aceste cercuri de interese. Așa cum 
guvernele de acum nu se gândesc decât la ele, aceste instituţii 
nu se gândesc decât la ele. Avantajele? Sigur că da... Dacă o 
țară membră în Uniunea Europeană este sărăcită pentru că nu 
i se consumă mărfurile, atunci ei vor da unele avantaje, dar, 
în schimb, înrobirea ta este sigură, pentru că toată viața vei 
plăti. Țările africane au fost sărăcite de Banca Mondială. 

- Părintele Hristodul de la Sfântul Munte Athos spunea 
că există o mafie mondială care, prin crearea unui guvern 





PUNCTE CARDINALE 


PR 


(Not nu Sunter 
0 putere ivi (ISCĂ 


A 


8 9 


pă 
$I /7i 
A â- 


.] 
7 
i 


Ei 


mondial, vor să impună o dictatură satanică. Aceştia au pus 
mâna pe televiziune, presă şi alte mijloace de informare în 
masă, prin care Să împătimească societatea. Astfel, prin 
patimi şi slăbiciuni omeneşti, se pot manipula mase de 
oameni şi chiar popoare. 

- incontestabil. Astaeste vizibil. În general, toatemijloacele 
de informare, cinematoorafia, studiourile de înregistrări... 
toate sunt în mâinile masoneriei, ale evreimii şi ale anglo- 
saxonilor care încearcă să influențeze, şi reuşesc în mare 
măsură, în special tineretul. Corupând tineretul, distrugând 
orice ideal, orice moralitate, orice sentiment familial, se 
distruge înseşi bazele societății: credința, familia, şcoala. În 
America şcoala este coruptă, acum se încearcă redresarea 
şcolii. Familia este distrusă, copilului i se spune că nu trebuie 
să asculte de părinți, Dacă părinții fac presiuni asupra copiilor, 
aceştia îi denunţă. Pe copii, eventual, îi scoate din acea familie, 
sau îi infiază altcineva, sau întră la instituțiile pentru copii, iar 
părinții pot fi arestați. Există o luptă teribilă. În același timp, 
tunele grupuri. religioase- încearcă să scoată copiii de sub 
influența acelor instrumente de îndobitocire morală. Sunt 
foarte multe familii care nu-şi duc copiii la şcoală, ci îi educă 
în familie, dau numai examenele. Cei care au bani se îndreaptă 
spreşcolile confesionale, undese face educaţie moral-religioasă 
foarte serioasă. Aceste şcoli sunt însă foarte scumpe. Cei care 
Vor să-şi salveze copiii îi țin acasă sau îi duc la şcoli mai bune 
de stat. 

- În cazul în care vom ajunge şi noi în Stadiul acesta, 
pentru noi cei mai Săraci, care ur fi soluţia? 

- Biserica să facă şcoli. 

- Se vorbeşte muult de o apropiată unire între ortodocşi 
şi catolici. Cum vedeți o eventuală unire a Bisericilor? 

- Asta e doar o vorbă: apropiată. Poate va trebui să treacă 
multe secole până va fi. Se vântură această idee în încercarea 
de a torța unificarea. Cred că atâta vreme cât catolicii nu 
renunță la inovațiile lor de după schismă, nu poate să fie vorba 
de unire. Noi nu putem să cedăm, deoarece noi nu am adăugat 
nimic la ceea ce Biserica primară a făcut. Ei au făcut o serie 
întreagă de inovaţii, dogme, şi aşa mai departe, plus faptul că 
ei sunt o putere lumească, economică şi politică. Noi nu 
suntem o putere lumească şi nici nu vrem să fim; suntem 
armata lui Dumnezeu. 

- Ar fi cumwa o tendință spre New Age? 

- Nu putem acuza Biserica Romano-Catolică de tendințe 
New Age-iste, ci cred că este o încercare a catolicismului de a 
domina în lume înglobând ortodoxia, pe de o parte, iar pe de 
altă parte iarăși cred că vocaţia pentru preație şi monahismul 
sunt acolo foarte slabe. introducând ortodoxia în mâinile lor, 
ei au o mină de preoți. Am fost în Franța când l-am cununat 
pe Gheorghe Zamfir, preotul de acolo era paroh peste 
unsprezece parohii şi astfel tot timpul şi-l petrecea în mașină! 
Mânăstirile s-au golit. Episcopia noastră a cumpărat o clădire, 
în valoare de 3.000.000 dolari, doar cu 500.000 sau 700.000 
dolari. A fost o mânăstire uriaşă, cu spital, cu cămin de copii 
şi alte anexe; rămăseseră doar trei maici acolo. Vocaţia 
monahală şi preoțească este nulă. 

- Unii teologi spun că am avea acelaşi Dumnezeu şi 
ortoilocşii, şi catolicii, şi protestanții? 

- Nu cumva şi evreii, şi turcii, și budiştii... 

-Se duce o mare luptă din partea unor cercuri masonice 
pro ecumenism. Astfel, la Vulcana Băi s-a construit un 
complex cu o moschee, a sinagogă şi o biserică ortodoxă, iar 
la Durău un vestit centri ecumenic. Ce ne puteţi spune 
despre acestea? 

- Cred că ceea ce se întâmplă la Durău este făcut cu 
intenţie. Durăul a fost un loc de mare spiritualitate, Ei vor să 
distrugă această moştenire spirituală care s-a născut mai 





PP) 
3 
Ş Ş. 


Ci nu vrem Să fn I; 
Suntem armata 
lui Dumnezeu 





Did 


demult la Durău, iar faptul că se amestecă protestanți, 
ortodocşi, musulmani, evrei şi aşa mai departe este o acțiune 
New-Age-istă prin care vor să facă un sincretism al religiilor, 
dar în care să domine ideea lor, a unui Dumnezeu acelaşi al 
tuturor, al spiritelor care îi conduc pe ei, a spiritelor celor 
Morți, a reîncamării şi aşa mai departe. Toate acestea nu sunt 
altceva decât o lucrare satanică. 

= Și totuşi au participat ierarhi ortodocşi! 

- Asta e o garanție? 

- Cum ar trebui să fie preşedintele ideal pentru 
România? 

- Ha, ha... Un român, adevărat român. Să pornească de 
la Biserică şi nu de la masonerie! Nici măcar de la un partid 
politic care n-are de-a face cu Biserica, V-aş trimite la 
Evanghelie să vedeți case e tipul conducătorului. Cine vrea 
să fie mai mare peste alții să fie slugă tuturor, iar cine vrea 
să conducă, acela să slujească tuturor. Mai complet decât 
asta nu poate fi. 

- În ce constă federalizarea internaţionalistă? 

- După cum am mai spus, constă în ștergerea hotarelor 
şi reîmpărțirea naţiunilor. Acestea devin o masă amorfă, pe 
care o poți conduce oricum. Deci federalizarea care se face 
pe principii economice şi nu etnice, în nici un caz, nu 
urmăreşte decât desființarea sentimentului național. a 
neamului ca entitate metafizică, şi manipularea întregii lumi 
în folosul unor grupe de plutocraţi şi de oameni fără nici o 
credință, ce astfel devin slujitori ai diavolului. (...) 

- Sinodul Greciei, împreună cu poporul grec, aprotestar 
împotriva acordului Schengen. Asemenea şi călugării din 
Sfântul Munte Athos. La noi în ţară nu se vorbeşte mai 
nimic despre acestea. 

- La noi în țară nu se vorbeşte pentru că toți sunt masoni. 
lenorarea e o armă a lor; când te critică, în dau importanță. 
Cea care ar trebui să vorbească este Biserica, dar ea este 
lipsită de curaj. Probabil că sunt anumite compromisuri pe 
care unii ierarhi le-au făcut, ceea ce le-ar reduce curajul. Pe 
de altă parte, cred că unii dintre aceştia au nişte idei care nu 
sunt conforme cu doctrina Bisericii. 

- Biserica Greciei consideră îndosarierea electronică 
o metodă mult mai simplă de urmărire şi control folosită 
de nouă dictatură mondială, 

- În America, dacă îţi faci cumpărăturile pe cartele, pot 
afla când şi unde ai fost la cumpărături, ce ai cumpărat şi cât. 
Ştiu şi că ai un câine sau o pisică, căci ai cumpărat mâncare 
la câine. Pot să-ţi facă calcule dacă cheltuieşti mai mult decât 
câştigi şi atunci să te ia la întrebări. Devii un individ 
controlat, fără libertate, ştiu exact despre tine oriunde eşti. 
(3) 

- În codul de bare se găseşte numărul 666. Ne-aţi 
putea spune câte ceva despre acestea? 

- Majoritatea cărților de credit din America au 666. 
Studenţii români de la anumite universități din America, de 
lângă Washington, mi-au spus că şi computerele lor se 
deschid numai cu 666. Operatorii soft pretind că acesta este 
cel mai operativ număr. Realitatea este că ei au făcut 
computerele să fic operative cu acest cod, pentru a introduce 
acest număr satanic. 

- Biserica Greciei a cerut guvernului de la Atena să nu 
accepte acest cod impus de Uniunea Europeană şi să-l 
înlocuiască cu alt număr, cu 777, sau cu 988. N-au primit 
HiCĂ Un FĂSPUNS.. 

- Din moment ce au (ăcut așa, este foarte greu să-l mai 
schimbe, Ei ştiu de ce au făcut lucrul acesta, 

= Se încearcă, tot mai mult, tehnologii de clonare a 
omului... Pa 








a 


| 


p= 





Romngest 2000 


PUNCTE CARDINALE 
REZOLUȚIE OFICIALĂ 





NOV. 2000 NR. 11/119 PAG. 19 











Întrunită astăzi, 15 octombrie, ultima sesiune a ROMFEST 2000 - Întâlnirea 
românilor de pretutindeni, luând în considerare rapoartele reprezentanţilor 
comunităților româneşti, prezentate în plen, adoptă următoarea rezoluție privitoare 
la situația românilor din întreaga lume, considerând ca esențiale următoarele 
propuneri şi directii de acțiune: 

I. Înființar ea Asociaţiei ROMFEST - Congresul Românilor de Pretutindeni. 

2. Organizarea ROMFEST 2001 la Bucureşti și Chişinău, în perioada 11-15 
octombrie. 

3. În pregătirea vizitelor oficiale în străinătate ale demnitarilor din România 
este necesară introducerea în programul acestora a unei întâlniri cu reprezentanţii 
comunităților româneşti, în teren sau la misiunile diplomatice ale României. 

„4. Acordarea de către statul român a unui statut preferențial etnicilor români 
din afara granițelor actuale (vize, învățământ, dreptul de muncă, etc.). 

5. Acordarea de competențe legale sporite de către Guvernul României, în 
relația cu românii de pretutindeni, Departamentului pentru Relaţiile cu Românii 
de peste Hotare din cadrul acestuia, cel puţin prin mărirea numărului de angajaţi 
şi a bugetului alocat anual acestui Departament, pentru a da o mai mare coerență 
politicii statului român referitoare la comunităţile românești din lume și la 
problemele cu care se confruntă acestea. 

"6. Continuarea eforturilor de apropiere a celor două Biserici — surori. 
„7, Denunţarea perpetuării schemei educaţiei materialiste, evoluționiste și 
ateiste, într-o societate care de 10 ani se consideră “post-totalitară”, 

8. Declararea zilei de 27 martie ca “zi a identităţii naționale”, 

9, Acordarea titlului de Consul Onorific personalităților reprezentative ale 
Gormanițăților Româneşti. apar 

„10. Sesizarea Guvernului Român şi a organismelor internaționale asupra 
presinilor de deznaționalizare a românilor din Harghita-Covasna prin sfidarea 
legislaţiei româneşti, : 

11. Necesitatea definirii statutului românilor din județele Harghita şi Covasna, 
caresă le asigure reprezentarea lor în structurile administrației locale, Parlamentului, 
Guvernului și Președinției României. 

12, Recunoașterea Mitropliei Basarabiei de către oficialitățile Republicii 


Moldova și acordarea tuturor drepturilor ieciieAng sia acest atitut; precum şi. 


Pe 


încetarea prigoanei asupra credincioşilor ei, 
A 13. Neratificarea proiectului Tratatului bilateral dintre Basarabia şi România. 
sl A doptarea de către România şi Republica Moldova a proiectului de Uniune 
Economică între cele două republici, conform anexei. 


- Asta încă nu e nimica. Vor să încerce clonarea lui lisus 
Hristos. Chiar înainte dea veni în România, am citit într-un ziar 
că o echipă de savanţi creştini, protestanți bineînțeles, îşi 
propune să-L cloneze pe Mântuitorul! Ei spun că sunt destule 
mostre ale ADN-ului lui lisus pe Giulgiul de la Milano. Sunt 
multe biserici care pretind a avea sângele lui lisus pe ceva. 
Intenționeazăa lua sânge din toate aceste locuri, să vadă dacăare 
acelaşi ADN, şi astfel vor să cloneze un nou lisus. Vor să facă 
a doua venire a lui lisus şi astfel au terminat cu lumea asta. 

- Vor putea să facă aşa ceva? 

-Ha, ha... Cum săpoată face aşa ceva?! Au făcut o oaie care 
în două luni a îmbătrânit cât una normală în şase ani, apoi a 


(pp. 224-22 


prigoană '(pp.2 


mureşul istoric). 


(urmare din pag. 16) 


Secţiunea a şaptea, alcătuită din 
materiale cam eterogene, îi are în vedere 
pe “Românii din Balcani” 
se înțeleg atît enclavele daco-române, cît 
murit. şi macedo-românii (armânii, aromânii) 


„ Prin aceştia 





15. Includerea într-un program de asistență medicală și socială a basarabenilor 
care au avut de suferit în urma conflictului de pe Nistru, 

16. Susținerea activității Mişcării Salvării Naţionale din Basarabia, în vederea 
reunificării celor două state. 

17. Declararea lui V. Voronin, Președintele Partidului Comuniștilor, membru 
al Parlamentului Republicii Moldova, persona non grata pe teritoriul României, 
pentru profanarea tricolorului românesc. 

18. Recunoașterea minorităţii româneşti din zona cuprinsă între Dunăre, 
Morava și Timoc - tradițional denumită de către sârbi “vlasi” - de către statul 
iugoslav, în consecință sprijinirea acesteia în conformitate cu legislația 
internațională. 

19. Punerea în practică a hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe 
Române de ridicare a Vicariatului de la Vârşeţ la rangul de Episcopie și alegerea 
unui Întâistătător al acesteia. 

20. Înființarea unui Consulat Generala B.O.R. 

21, Restituirea proprietăţilor mobile și imobile, confiscate abuziv de statul 
iugoslav, care au aparținut românilor din Iugoslavia, 

22. Determinarea statului ucrainian să respecte prevederile Tratatului bilateral 
româno-ucrainian. 

23. Recunoaşterea minorităţii româneşti din Bulgaria de către statul bulgar şi 
sprijinirea acesteia. 

24. Reînfiinţarea unui Consulat General la Vidin. 

25. Recunoașterea minorităţii românești de către statul albanez. 

26, Înființarea unui Consulat General la Korcea. 

27, Înființarea unui capele în care să se oficieze regulat Sfânta Liturghie în 
limba română şi apoi construirea din fondurile statului român a unei biserici cu 
hramul Sfântul Ştefan cel Mare, proprietatea statului român şi aflată sub jurisdicția 
Arhiepiscopiei Atenei. 

28. Determinarea încetării politicii agresive a statului elen de grecizare a 
aromânilor din Balcani prin nerecunoaşterea identităţii etnice distincte faţă de cea 
grecească, politică manifestă atât prin Biserică, cât şi prin mijloace economice şi 
culturale. 

+29. Sprijinirea de către statul român a aşezămintelor româneşti şi a monahilor 
români din Sfântul Munte Athos. 

30, Reîntoarcerea bisericii româneşti din Paris - strada Jean de Beauvais - la 
fireasca ei legătură cu Biserica Mamă. 


Bulgaria” (Cristian Căpinaru, Eleodor Ghenoiu — 


7), iar tînăra juristă Irina-Elena Donciu membri ai delegației D.R.R.H. conduse de D-l Viorel 
oferă, cu un condei plin de nerv, o amplă şi vie frescă Badea). De mare interes istoric şi cultural este eruditul 
a realităților nord-bucovinene: 
28-238). Regretăm că în volum nuaajuns 
să figureze şi textul făgăduit de Prof. Dr. i. Gherman (pp. 262-264), aşezat la capătul acestei secțiuni. 
despre Ţinutul Herţei şi că n-a fost consemnată în nici un 
fel problema greaa Transcarpatiei (Mara- 


“Bucovina — continua material semnat de profesorul muzicolog Vasile Vasile, 
“Patrimoniul spiritual românesc de la Muntele Athos” 


In Addenda găsim “Zece programe pentru 
instituționalizarea strategiilor de 
păstrare a identităţii naționale” (pp. 266- 
290) alcătuite de D-l Mugur Vasiliu 
(directorul Consiliului Naţional Romfest 
2000 şi fost secretar de stat la D.R.R.H.), 
un comunicat din partea Centrului 
European de Studii Covasna-Harghita (pp. 
291-294) şi altul din partea Universităţii 


- Oamenii obţinuţi prin clonare au Suflet? 

- Nu pot avea suflet. Pot avea viaţă, dar nu suflet. Lipseşte 
creaţia lui Dumnezeu, e o lucrare demonică din care nu se nasc 
oameni, ci monştri. 

- Ce le transmiteţi credincioşilor din România? 

- Un cuvânt de dragoste. Pentru că am o deosebită atracție 
către țineri, am să le spun o povestioară care sper să le placă: 

Odată un frate a mers la un avvă şi l-a întrebat ce să facă 
să se mântuiască. Avva i-a răspuns: “Du-te la morți şi ceartă- 
î'”. A mers fratele şi le-a spus morților: “Aţi fost nişterăi, proşti, 
voi aţi stricat totul!”. Apoi s-a întors [a avva, spunându-i Că i- 
a certat. “Acum du-te şi laudă-i!”, îi spuse duhovnicul, iar 
fratele a mers din nou la morminte şi le-a spus morților: “Aţi 
fost buni, aţi făcut doar bine”. “I-am lăudat, părinte”, spuse 
fratele. “Da? Şi ce ți-auspus?”. “Nimic numi-au spus, părinte”, 
răspunse tânărul frate, Atunci bătrânul avvă îi răspunse: “Aşa 
să faci și tu în viață, adică nici lauda, nici ocara să nu te 
biruiască”, 

- Mulţumim. 

Au consermnal. 

leromonah Pamyo Juvenalie, 
Monah Stefan Neicu 

Rasofor Eftimie I. Mitra 


şi istro-românii (“valahi”, “vlahi”). 
Situaţia bisericească a multora dintre ei 
am văzut-o deja tratată în secțiunea a doua, ultima 
secțiune vizînd mai ales statutul lor socio-cultural. Dr. 
lonelZeana vede în “salvarea” acestora “Un imperativ 
naţional” (pp. 240-241). Emoţionantă e scrisoarea din 
Homol'e (“Fratili mieu în Hristuos...”) reprodusă (în 
tot neaoşismul ei) la pp. 242-247 (inclusiv balada 
Cânt'ec alu Radu copil mic) şi semnată de Dragan 
Stojanjelovici. Nuprea pe larg, sintem intormați asupra 
“Istro-românilor în anul 2000” (E mil Petru Raţiu, pp. 
248-249), asupra “Vieţii şi poziției minorităţii române 
din Voivodina” (Pr. Dr. Gligor Popi, pp. 250-252), 
asupra “Stadiului actual al învățămîntului românesc 
din Banatul iugoslav”, cu precizări comparative (1921/ 
1991) asupra elementului demografic (Pr. Dr. Lon 
Dejan, p. 253), asupra românilor/aromânilor din 
Bulgaria, cu o zgîrcenie deconcertantă (Lazăr Panov, 
“Noi, printre mulți alții”, p. 254), asupra “Historiei 
aromânilor din Albania”, la fel de laconic (Elvis Toci, 
p. 259), asupra “Situaţiei actuale a aromânilor din 
Grecia” (Dionisie Papaţapa. pp. 200-261). Informaţiile 
despre cei din Bulgaria sînt fericit sporite (pp. 255- 
258) de materialul intitulat “O deplasare ofiaală în 





de Vară “Izvoru Mureşului” (pp. 295- 
297), un doct material cu temperatură de manifest semnat 
de Ing. Emil Silvestru, Preşedintele Fundaţiei Române 
pentru Cercetarea Creaţiei (“Învăţămintele unui veac de 
evoluționism şi o altemativă pentru mileniul trei”, pp. 298- 
301), precum şi— venită de la Pans—remarcabila comunicare 
“neo-epistemologică” a D-lui Dan loan Mureşan, “Pentru 
o apobetică [de la gr. apobaino, “rezultat, concluzie, scop” 
—n.n.] a comunicării umane” (pp. 302-305). 

Realizat cam în pripă (textele au sosit tîrziu şi au pus 
mari probleme redacționale). tipărit la Bacău, în condiţii 
tehnice şi grafice mai degrabă modeste, volumul 
constituie totuşi o reuşită, conferind Romfest-ului 2000 
o consistenţă aparte (Verba volant, scripta manent) Şi 
vecomandîndu-se ca un document notabil al românităţii 
la această răscruce de veacuri şi de milenii. 


P, S. La rubrica “Marginalii” din numărul viitor vom insera, între 
altele, recenzia noii cărți a lui Stan M. Popescu (pseudonimul 
publicistic al D-lui Ovidiu Găină), Los grandes enemigos del 
equilibrio interior (Ed. Euthymia, Buenos Aires, 2000), şi a super- 
elegantului Hronic legionar semnat de Dr. Flor Strejnicu (Ed 
Imago, Sibiu, 2000)- ambele redactate deja, dar pe care spățiul nu 
ne-a mai îngăduit să te includem în numărul de faţă 














PAG. 20 NR. 11/119 NOV. 2000 


Noi, basarabenii, bucovinenii, herțenii şi transnistreni! 
suntem exponenții celei mai mari tragedii a naţiunii 
române. Suntem victimele dezastrului care a lovit România 
în blestematul iunie 1940, când URSS ne-a ocupat cele 
unsprezece județe: Bălţi, Soroca, Orhei, Tighina, 
Lăpuşna, Cahul, Ismail, Cetatea Albă, Hotin, Cernăuţi, 
Storojineţ şi ținutul Herţa. 

Fiind partea cea mai amenințată de exterminarea 
bolşevică, noi, oamenii de cultură, de ştiinţă, medicii. 
profesorii, inginerii, economiştii, clericii, ofițerii, 
funcționarii şi proprietarii, ne-am refugiat din teritoriile 
răpite în alte judeţe din interiorul țării. 

Aşa am devenit refugiați. 

Astfel am constituit un segment de populaţie al 
României, care a suferit cel mai mult din cauza războiului, 
a prigoanei comuniste, a opresiunii regimului totalitar. 
România, tratată între 1945-1964 de către URSS ca o țară 
ocupată şi ținută sub regim totalitar de sorginte sovietică, 
n-a putut să ne apere de persecuții şi teroare. Trenuri 
întregi curefugiați, ajunse dincoace de Prut, au fosttrimise 
înapoi. Începând din toamna anului 1944, peste 60.000 
dintre refugiați au fost ridicați cu forța de către autorităţile 
sovietice de ocupație. Cei mai mulți dintre ei au fost duşi 
direct în Siberia şi Asia Centrală. Peste o sută de refugiați, 
refuzând deportarea în URSS, s-au sinucis. Majoritatea 
însă am reuşit să ne ascundem în cele mai diverse moduri, 
inclusiv prin schimbarea identității. 

Noi, basarabenii, nordbucovinenii, herţenii, 
Iransnistrenii, care am scăpat de deportarea în URSS, nu 
am avut parte de o viață normală. Starea de “refugiat” a 
devenit în ochii puterii un stimat dezonorant. Am fost 
urmăriți, supuşi unor tracasări permanente, tratați drept 
cetățeni de categorie inferioară, suspectați. Până în 1965 
noi eram “duşmani” sau “potențiali duşmani”, “fugari 
din țara socialismului înfloritor”, ca după aceea să fim 





PUNCTE CARDINALE 





DE SOLIDARITATE 
AL BASARABENILOR, 
BUCOVINENILOR, 
HERTENILOR, 
TRANSNISTRENILOR 


Asociaţiei Culturale Pro Basarabia şi Bucovina, Consiliului 
Naţionala! Reîntregirii, Societăţii pentru Cultura şi Literatura 
Română în Bucovina, Asociaţiunii Transilvane pentru 
Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA), 
Asociaţiei Române a Victimelor Stalinismului (ARVIS), 
Solidarităţii Universitare, Vetrei Româneşti şi ale altor 
organizații neguvernamentale împotriva unor tratate 
inechitabile şi neavenite au sunat învan. Toate proiectele de 
legi privind despăgubiri şi reparaţii pentru proprietățile şi 
bunurile rămase în teritoriile ocupate, privind 
împroprietărirea refugiaților şi descendenților acestora cu 
terenuri, privind reparaţiile pentru represiunile îndurate din 
partea ocupantului sovietic şi altele zac în Parlament de ani 
dezile, trecând din legislatură în legislatură, fără de a fi puse 
pe ordinea de zi. 

Analizând cauzele acestei stări de lucruri, trebuie să 
recunoaştem că o mare parte din vină o purtăm Chiar noi, 
basarabenii, nordbucovinenii, herțenii, transnistrenii. Am 


acuzaţi de “simpatii pro-sovietice”. Dar şi ma mai grav. era. greşit fundamental atuncicândâni acordatincrederea noastră 


iul aici TRE a cea 


se răsfrângeau şi asupra celor care în perioada exodului nu 
erau decât copii. Pe buletinul nostru de identitate scria 
“născut în URSS" şi acest blestem a însemnaţ un calvar pe 
viaţă. Şi totuşi. în lunga perioadă de persecuții ale regimului 
totalitar comunist, noi am rămas patrioți români şi am fost 
fii loiali ai țării-mamă România, de care este legată 
speranța noastră în restabilirea dreptăţii. 

Evenimentele din decembrie 1989 au însemnat pentru 
noi, înainte de toate, revigorarea speranței de reîntregire 
națională şi de revenire a României la statutul de dinaintea 
anului 1940. Aşa cum s-a întâmplat cu Germania şi cu 
republicile baltice. Am investit mari speranţe în partidele 
politice apărute după 1990, convinşi că ele vor promova 
Şi vor apăra interesul naţional. 

NE-AM ÎNŞELAT ! 

Nici unul dintre partidele care s-au perindat la putere 
în ultimii zece ani nu numai că nu au făcut nimic pentru 
reintregireaneamului şi ateritoriului, ci, culmea absurdului, 
acestea au acționat chiar împotriva idealului reîntregirii. 
Prin semnarea unortratate cu fosta URSS, cu fosta Ucraina 
şi Republica Moldova, cauza reîntregirii a fost trădată. 
lar drepturile noastre patrimoniale au fost tratate cu un 
total dispreţ. În timp ce diverse categorii de cetăţeni au 
obținut tot felul de despăgubiri şi reparații, mai mult sau 
mai puţin justificate (vezi foştii deţinuţi politici, 
revoluționarii, minoritățile naționale, proprietarii de 
terenuri, de păduri, de imobile, strămutaţii din Cadrilater 
etc., etc.), noi, basarabenii, nordbucovinenii, herțenii, 
transnistrenii, nu am obținut absolut nimic. În timp ce, pe 
plan internațional, sunt revendicate şi acordate reparaţii 
pentru persecuțiile suferite de reprezentanții etnicilor 
evrei, țigani, germani, italieni, în timp ce Estonia, Letonia, 
Lituania cer Rusiei - succesoarea URSS - despăgubiri de 
sute de miliarde de dolari pentnu pagubele provocate în 
perioada ocupației, de ale noastre revendicări şi drepturi 
nici nu se aminteşte măcar. Astăzi, când se vorbeşte mereu 
despre restituirea averilor foştilor proprietari, despre 
proprietăţile refugiaților rămase în teritoriile răpite nu se 
rosteşte nici un cuvânt. Toate protestele şi avertismentele 


Editura 
PUNCTE CARDINALE 


B.R.D. Sucursala SIBIU 
Cont nr. 251100996517509 





partidelor tradiționale. Deceniul care s-a scurs ne arată că 
politicienii români (Cu foarte mici excepții) nu suntreceptivi 
la problemele românilor înstrăinaţi, nu sunt pătrunşi de 
ideeareîntregirii şi importanța ei pentru interesele strategice 
ale României viitoare, nu simt și nu împărtăşesc durerea 
noastră. 

Pentru a fi în stare să ne rezolvăm problemele 
noastre trebuie să avem reprezentanţii noştri în 
Parlament. 

Deţinuţii politici şi-au obținut drepturile şi au impus 
Legea dosarelor pentru că în Senat a existat un Constantin 
Ticu Dumitrescu; proprietarii de terenuri şi păduri au fost 
reprezentați de deputatul Vasile Lupu, ungurii au UDMR, 
țiganii Şi celelalte minorități au şi ele reprezentanţii lor. Noi 
suntem absenţi. Deşi numărăm circa un milion (împreună 
cu descendenții refugiaților şi “repatriați” de după 1990) şi 
am putea constitui o forță economică şi politică redutabilă, 
ne comportăm de parcă nici n-am exista. Ghinionul nostru 
constă în faptul că nu suntem uniți într-un singur partid şi că 
nu avem grupul nostru parlamentar. Opțiunile noastre 
politice sunt dispersate în tot evantaiul, atât de pestriţ, al 
formațiunilor politice. Noi suntem şi la ţărănişti, şi la 
liberali, şi la PDSR, şi la PD, şi oriunde, numai la noi şi cu 
ai noştri nu suntem. 

Experienţa celor zece ani ne arată că avem marea 
datorie să ne SOLIDARIZĂM. 

A fi SOLIDARI pentru noi, basarabenii, 
nordbucovinenii, herțenii, ransnistrenii înseamnă; 

e să ne declarăm şi să ne apărăm Statutul nostru de 
refugiaţi politici, deoarece am fugit din fața regimului 
sovietic pentru care am fost indizerabili; azi nu Suntem 
acceplaţi nici de actuala putere de la Chişinău şi, cu atât 
mai puțin, de cea de la Kiev; 

e să luptăm pentru dreplurile noastre legitime şi 
pentru reîntregirea naţională, 

e să contracarăm cursul politic antinaţional de la 
Chişinău şi Bucureşti; 

e să luptăm împotriva deznajionalizării brutale şi 
silențioase la care este supusă şi astăzi populaţia 
românească din teritoriile naționale ocupate de sovietici şi 


Gabriel CONSTANTINESCU (director), 


Răzvan CODRESCU (redactor şet), 
Demostene ANDRONESCU (redactor şet-adyunct), 





An pnimi la Redacţie 


aflate acum în componența Ucrainei şi chiar a Republicii 
Moldova; 

e să acordăm întotdeauna în mod conştient și 
solidar voturile noastre candidaţilor noştri, atât 
pentru Parlamentul de la Bucureşti, cât şi pentru cele 
de la Chişinău şi Kiev; 

e să huprăm pentru obținerea unui cadru juridic ce ar 
permite punerea înpractică integrala hotărârilor adoptate 
la Primul Congres Mondial al Refugiatilor şi 
Descendenţilor acestora din teritoriile ocupate de inmperiul 
sovietic (laşi, 30 iunie - 2 iulie 1995) sub deviza: Ve 
cheamă pământul Strămoşesc!; 

e să contribuim, în mod pragmatic, la fortificarea 
premiselor Reîntregirii Naţionale şi Integrării Europene 
a românilor. 

Pentru a trece de la vorbe ia fapte, chemăm pe 
cetățenii români originari din Basarabia, Nordul 
Bucovinei, ținutul Herţa şi Transnistria să participe 
activ la alegerile parlamentare 2000. Să folosim şansa 
ofertă de partidul ALIANȚA NAȚIONALĂ (PUNR - 
PNR)care a inclus în listele sale reprezentanți de încredere 
ai basarabenilor, bucovinenilor, herțenilor şi 
transnistrenilor. Printre aceştia: 

e MIRCEA DRUC (originar din jud. Bălți, fost 
prim-ministru al RSS Moldova), deputat de București; 

e VALERIU GRAUR (originar din jud. Ismail, 
fost deţinut politic în GULAG-ul sovietic), senator 
de Galaţi; 

e ION SLUBSCHI (originar din jud. Soroca); 

e ELENA HRINCU (originară din Chişinău, jud. 
Lăpuşna); 

2 GRIGORE DOROȘENCO (originar din jud. 
Tighina); 

e IOAN FANTAZIU (originar din ținutul Herţa); 
„e CONSTANTIN RUSANOVSCHI (originar din 
jud. Hotin); 

e ELENA MORARU (originară din Chişinău, 
jud. Lăpuşna); 

e TIMOTEI ENĂCHESCU (originar din jud. 
Cahul); 

e VICTOR AMARFI (originar din jud. Orhei). 

Astfel, votând ALIANȚA NAŢIONALĂ (PUNR - 
PNR), vom avea garanţia că vocea noastră, vocea 
SOLIDARITĂŢII BASARABENILOR, NORD- 
BUCOVINENILOR, HERTENILOR ȘI TRANS- 
NISTRENILOR va îi auzită în Parlamentul României şi 
în întreaga lume. 

Semnul electoral al partidului ALIANŢA 
NAŢIONALĂ (PUNR - PNR) este compus din literele 
VR aşezate în interiorul conturului țării noastre, sub care 
se află inițialele P.U.N.R. - P.N.R. 

ALIANȚA NAŢIONALĂ 


MR. 


PUNR - PNR 
LUPTA CONTINUA! 
SOLIDARITATE, ÎMPREUNĂ, VOM ÎNVINGE! 
Să ne ajute Dumnezeu! 


COMITETUL DEL INIȚIATIVĂ Sci 
e AL SOLIDARITĂŢII BASARABENILOR, 
nadie NORDEUCOXINENELOR, HERŢENILOR 

i ŞI TRANSNISTRENILOR.. 





Vaii Tepordei (jud Cahul) 
„Sergiu Roşca (/ud Soroca). 
Si „don Gherman (finutul Hera) 
„Alexandru Șoltoianu ud Orhei) 
loan Malcovici jud Lăpuşna) 
„Gheorghe Perju (ud Orhei 
„Eugen Gherman (jud. Cernăuţi) 
Mircea Hrib (/ud. Tighina) 
io petre Dumitrescu (jud. Tighina) 





Tehnoredactare computerizată 
"PUNCTE CARDINALE" 








Ligia BANEA (secretar de redacție), Marcel PETRIȘOR, Florea TIBERIAN - R.L 
Adresa Redacţiei: 2400 SIBIU - Calea Dumbrăvii 109, tel, 0609/422536 


S i] Lă 
Pnnung Company