Transilvania_1924_055_003_004

TRANSILVANIA 


pe east LE 


„Mult pot puţinii, buni, împreună“... 


pi 


Cat de departe: am ajuns cu toţii... 


__— Un mozaic, adunat. şi comentat de, Horia Petra-Petrescu. _ 


Ce crezi din suflet spune-o, îndrăzneşte, 

„Făr' de zăbavă multă, i 

Căci îndoială vorba-ți zămisleşte. 

La cel ce-ascultă! ` 

De îndoială fug păreri netoate, 

Şi nici nu crezi o vorbă-ades ce poate. 
| (Goethe.) 

Ori care-ai fi cel ce citeşti rândurile de față — cântărește 
cu conștiențiositate fiecare citat din mozaicul de aici, întrebân- 
du-te: are sau mare dreptate să exclame cel ce l-a adunat: Cât 
de departe am ajuns cu toţii!? Este un mic rechizitor adresat 
conștiinței omeneşti din ziua de astăzi. 

Ca motto mi-am ales frumoasele şi adâncile rânduri: de 
mai sus, ale lui Goethe, Dacă ţi s'ar da prilejul, cetitorule, în 
sfera ta de activitate, fie ea oricât de mică, să naşti. «îndoiala» 
în sufletele, cari mai cred în puterea brutalității, cari cred că 
pe înșelăciune, pe «camouflage», se poate zidì ceva trainic — 
ai sta la îndoială? ' 

Avem trebuință tn zilele noastre de oameni, cari să ră- 
spundă defăimărilor şi cari să se ingreţoșeze de atmosfera îm- 
bâcsită cu toate miasmele, ca deschizând îerestrile odăilor larg 
şi arătând spre înălţimi, aspirând aierul curat de afară, să strige 
conştiinţei omeneşti: «Daţi pieptului să respire aier curat!» 

Nu-ţi spune: ce sunt eu în stare! Contribuie ca o sămânță 
de bun: sintț să încolțească! Fii satisfăcut dacă ai adăogat chiar 
numai o nespus de mică pietricică la clădirea, care /rebue să 
se înalțe, dacă nu vrem ca tot ce s'au străduit generaţii de ge- 


neraţii să creieze să se dea de mal. 
1 


E. Bai 


` in muzeul «Luvru». din Paris îți atrage atenţia o pânză, a 
pictorului francez G&icaalt: «Pluta Meduzei». «Meduza» a fost 
un vapor mare, care s'a scufundat în 1816, ca «Titanicul». Pic- 
torul ne arată grozava scenă cum vreo 20 de oameni se sbu- : 
ciumă în disperare pe câteva bârne, în voia valurilor întărâtate. : 

“Unii au murit, trupurile goale le zac lungite; alţii, sleiţi de pu- 
teri, sunt cuprinși de toropeală; câţiva, cei mai vânjoşi, mai ` 
flutură o cârpă albă, căutând cu. ochii depărtările, salvarea. i 

Ceeace sa petrecut pe vaporul <Meduzei> şi pe plută, a : 

“întrecut fantazia cea mai bizară. . Ne-a povestit cele întâmplate 7 
un martor ocular, demn de credință. Foamea a început să roadă ; 
stomacul omenesc, de îndată ce sa isprăvit proviantul. Omul 
s'a revoltat împotriva omului. A început să vorbească fiara din 
om. Când stomacul s'a declarat suveran — au ajuns oamenii 

” antropofagi. Rând pe rând. s'au hotărât să mânânce din se- 
menii lor. Abeă după a 17-a zi de așteptare grozavă au zărit . 
un vapor, care i-a scăpat din torturile acestea infernale. 

| Ca nautragiații de pe <«Meduza> suntem noi în ziua de 
astăzi, Şi noi întindem mânile, fluturând năfrămi albe, după ce 
am fost, vai, de atâtea ori antropofagi sufleteşti, după ce-am 
cunoscut ce va să zică «bestia umană» în tranșeele de sobol, 
după ce am legat frăţie cu armele de luptă preistorice, ale an- 
tecesorilor noștri, găsite -prin tranșee? Şi ochiul nostru cată 
lacom după scăpare din starea aceasta sufletească şi trupească, 
iar dacă de departe se arată un sclipit de far, fluturăm năframa 
și strigăm: aici suntem! Vină! ne scapă! ` 

Paginile ce urmează 'sunt țipete de alarmă, fluturări de nă- ` 
îrămi albe şi întrebări puse conştiinţei: «E bine, e s gramoz aşă? 
Incătrău tindem P> 


k % 
Scurt timp înainte de răsboiul mondial s'au pus bazele 
unui «Institut internațional pentru răspândirea experiențelor so- 

“ ciale> («institut international pour la diffusion des experiences 
sociales» — secretariatul general: Paris, Rue Claude Bernard.) 
Comitetul de patronaj internațional se compunea din unii 
din cei mai de seamă cugetători, scriitori, savanți ai popoa- 
relor. Numai câteva nume din o lungă listă: Franța: Paul 

- Deschanel, fostul preşed. al Rep. Fr, fost preşed. al camerei . 
deputaţilor, etc.; Anatole France; Jean Richepin; prof. Metch- 


Eea — 


nikoft; d'Estournelles de Constant; Marcel Sembat; — Belgia: | . 
dep. E. Vandervelde; — Germania : Dr. Lamprecht; Dr. Ostwald; 
contele de Hoensbroech; economistul Liszt; — Austria: baronesa 
de Suttner ;ivice-preş.. Reichsratului, E. Pernstorfer; — Ungaria: 
Vámbéry; — Anglia: W.T. Steed; R. Macdonald; — Rusia: No- 
vicow, etc. etc., apoi din Scandinavia, Finlanda, Turcia, din Indii, 
China, Japonia, Australia, Canada, etc. : Sa f 
Care erà scopul societății acesteia, conduse de Dr. Ro- 
dolphke Broda, sufletul mişcării, directorul «Documentelor pro- 
gresului>, cari au apărut în 5 limbi europene; începând cu 
anul 1907? gi Pia 
«Graţie perfecţionării mijloacelor de comunicaţie, s'a estins 
evoluţia economică modernă asupra întregului pământ; națiunile 
sau apropiat din punct de vedere politic şi intelectual, şi sau” 
născut prefutindeni. necesităţi paralele, probleme asemănătoare. 
Dar aptitudinile etnice de cari dispunea fiecare popor pentru 
soluţia acestor probleme sunt diferite și tot “asemenea şi me- 
diurile (milieux-urile) difereau în multe privințe. De aceea cu- 
tare și cutare problemă a fost soluţionată mai curând şi într'o 
manieră mai perfectă la cutare sau cutare naţiune: în America 
au găsit puterile economice, pentru întâia dată, o organizaţie 
„ metodică; în Australia a delăturat pentru întâia oră a legislaţie 
socială întradevăr umană primejdia unei degenerări cu cate eră 
ameninţată rassa din partea lucrului industrial modern; Anglia 
a resolvat în coloniile sale problema self-government ului; Ger- 
mania a edificat un sistem modern de asigurare socială; Franţa 
a deschis, cu şcoaia sa laică şi cu învățământul. moral, cărări 
nouă în educaţia tinerimei. Toate aceste învingeri pot şi tre- 
buesc să ajungă bunul comun al tuturor popoarelor, dacă vrem 
ca viitoarea civilizaţie a umanităţii să reunească ceeace are mai 
bun din diferitele națiuni.» ar 
Pasagiul este din prospectul, care întovărăşeă publicațiile 
răspândite şi preţioase: «Les Documents du Progrès» (Paris), - 
«The Internationals (Londra), «Dokumente des Fortschritts» 
(Berlin), etc., unde au apărut zeci şi sute de studii și articole 
„informative, din toate țările, articole subscrise de. nume ca: 
Emile Boutroux, Maxim Gorki, Steed, Vandervelde, Sembat, 
Ch, Richet şi alţi peste 200 de savanţi şi scriitori de talent. 
Ii râdeă inima de bucurie, convingându-te de emalația 
cinstită a oamenilor de bine din toate ţările. | 
Ceeace unul aflase bun, de remarcat, în ţara sa, o comu-. 
nică repede în paginele organului de publicitate, consultat pe 
1* 


—- 68 — 


savanții şieoamenii de inimă din ţările celelalte. Erà o întrecere ` 
între ideile sănătoase, eră o Olimpiadă a bunului simţ — a - 
«bunului simţ», decretat de Deschanel (în 1921) drept cea mai 
mare putere pe lume. 

Ajunseră unii așă de departe ca să decreteze epoca de 
- dinainte de răsboiu «epoca cosmopolitismului» — v. art. dlui G. 
Rageot despre un-roman cultural al lui Abel Herman (în «Les 
Annales», 31 Maiu 1914). Dl Crozier, ambasadorul Franţei în 
Viena, înainte de răsboiu, caracteriză pe Dr. Szeps dela «Frem- 
denblatt>-ul vienez: «un escelent austriac, dar bun european» 
(«Revue de France», 1921). Toţi «intelectualii», (epitetul acesta 
a primit acum o nuanţă peiorativă), toţi «intelectualii» tindeau - 
să fie buni patrioţi, dar totodată şi buni europeni. Intr'o for- 
mulă scurtă: Pe lângă Vaterland (patrie) mai aveă fiecare şi 
şi o Mutter-Hland! (o Europă), după desideratul lui G. Fr. 
Nicolai. 

DI Philippe Crozier, citat mai sus, aduceà în 1921, în «La 
Revue de France» (Nr. 2, 1 Apr.), ca să arate «iluziile pacifice 
de după 1900», pasagiul unuia din «cei mai distinși maiestri de 
-conferențe la facultatea de litere dela universitatea din Paris», 
Seignobos, istoric de seamă, şi azi profesor de istorie la Sorbona 
© din Paris: eRăsboiul din 1870 a pus capăt crizei de ră- 
sboaie naţionale. Germania, preponderantă în Europa, a de-' - 
obligat pe celelalte state să adopte regimul său militar şi a oprit 
răsboiul, făcându-l odios. Anexând Alsacia-Lorena a creiat între 
dânsa şi Franța o ostilitate permanentă, care reduce întreagă 
politica exterioară a Europei la un joc de combinaţii diploma- 
tice pentru menţinerea păcii. Intreagă acţiunea răsboinică s'a: 
transplantat în Orient şi afară de Europa... Răsboiul a încetat». 
(Din cap. ultim a cărţii lui Seignobos: «Istoria politică a Eu- 
ropei contemporane»>.) . . - 

Jales Bois scrià în 1914 (31 Maiu, «Les Annales»), analizând. 
un-roman al lui Pierre Mille, în care acesta sbicjuteste pe un 
“nou Tartarin: 


` «Dacă ai voiajat mult, dacă ai văzut pe oameni în aspectele lor cele 
mai diferite, prejudiciul de castă şi chiar de rassă ajunge să cadă. Eşti 
din ce în ce mai mult înşelat de ipocriziile şi schimonoselile (fasolelile) 
unei pretinse civilizaţii. Ființa omenească este pe care o cauţi, o stimezi, ` 
o iubeşti, aşă cum este ea, desfăcută de aceste legături». 


1 Vater == tată; Mutter = mamă; Land = ţară, în.|]. germ. 


— 69 — : ; ENI 


Ca Goethe cătră secretarul său FEckermann se exprimă 
Montesquieu prin scrisul lui libben, .persianul, cătră Usbek (în 
«Scrisorile persiane»): Sp 

«Ai destulă amabilitate, ca să găseşti pretutindeni prietini: inima este 
în toate țările la ea acasd,...... In toate ţările unde am petrecut, în cari 
am trăit, ca şi când ar fi trebuit să-mi due traiul până Id sfârşitul vieţii 
acolo; am simţit aceeaș alipire cătră oamenii virtuoși, aceeaș compătimire 
sau — mai mult — aceeaș iubire gingașe fafă de cei nefericiți, aceeaș 
stimă faţă de acei pe cari norocul nu i-a orbit: Aceasta este însuşirea mea 
caracteristică, aa pretutindeni unde: găsesc oameni, trebue să mi-i aleg 
de prietini».. . - (Scrisoarea a 67-a.) 

Cateva iuni chiar înainte de declararea răsboiului mondial 
recenză Gaston Rageot volumul «La Guerre des Balkans et 
Europe» al lui Gabriel Hanoteau (răsb. balcanic și Europa),. 
scriind următoarel€: volumul lui Hanoteau constată că: <popoa- 
“vele ;sunt pacifice şi că nu vreau răsboiul, Dar guvernele, «ele, 
cu diplomaţia nehotărâtă nu ştiu ce vreau: de aici această spăi- 
mântătoare contradicţie a răsboialui pacific, care este urmarea 
la infinit (à ontrancg)>. (Cuvintele de până aici au fost scrise: 
de dl Rageot.) Dl Rageot urmează: «Această nebunie resonată 
(folie raisonnée), o spune apăsat dl G. H., va fi pentru viitor o 
enigmă indescifrabilă»>, şi citează din cartea dlui Hanoteau: 

<Umanitatea nu s'a făcut numai şi numai pentru a exportă bumbac şi 
fier; nu e compusă numai din clienţi și din neguțători. Fiindcă toate po- 
poarele europene sunt singure între ele, acum, pe teritoriile lor liberate, ce 
ar fi de şi-ar aduce aminte că sunt frați ?> (v. «Les Annales», 12. Apr. 1914.) 


SE i 


Pe * * 


°t 

A -fost o iluzie: Nici analiza romancierului A, Herman, nici 
diagnoza profesorului de specialitate Seignobos, nici constatarea 
academicianului Hanoteau, nici celelalte, nau fost corecte. 

Ce i-a fost dat, în schimb, să îndure omenirii? Să ne dăm 
seama, citând pasagii din scriitori, cugetători, artişti, cari se în- 
grozesc la gândul că cruzimea, că forţa brutală ar putea vreo- 
dată să aibă ipăreptățice; şi că ar fi omeneşte să te foloseşti 
de ele. 

in 1913 scriă pe atunci preşedintele criticilor parizieni, di 
Adolphe Brisson în «Les Annales», din prilejul răsboiului turco- 
bulgar: 

«Asistăm de doi ani de zile la ò renaștere a barbariei. Contlictul bal- 
canic a egalat în atrocități răsboaiele cele mai sângeroase ale vechilor se- 


— 70 — 


cole. Episodul eroico-comic care încoronează aceste lupte sălbatice evocă, 
"de asemenea, trecutul»... (9 Noemvrie 1913). 

In 1914, înainte de răsboiu deci, se da o mare luptă în 
„publicistica franceză (Jurnalul <Le Matin» eră în fruntea campa- 
niei) împotriva vivisecției — a folosirii animalelor spre scopuri 
medicale. Spiritul omenesc protestă să ştie că- animalele suferă 
dureri, chiar și în numele ştiinţei, şi oricât declarau capacități 
medicale: că vivisecţia este un rău necesar, de folos oamenilor 
şi. chiar şi celorlalte animale, rămase în viaţă, omul nu se da 
împăcat cu conștiința sa, știind că animalele suferă chinuri. 

Tot -dl A. Brisson relată în rev. «Les Annales», câteva săptă- 
mâni înainte de declararea răsboiului, despre un film cinema- 
tografic care făceă .sensaţie în Paris: O vânătoare în Africa ecua- 
torială: ` o 1 
«Să o mărturisesc ? Spectacolul masacrelor acestora organizate îu mod 
savant, vederea acestor elefanți asasinați, a acestor rinoceri măcelăriți (cio- 
. pârtiţi), a acestor lei plini de săgeți și trăgând să moară în «junglă»; pri- 
veliștea acestor cuțite cari taie carnea bivolilor și- gazelelor, — : întreagă 
măcelăria aceasta mă întristează, îmi repugnă (ingreţoşează). Mi se pare 
„că nu aparține timpului nostru». («Les Annales», 21 Iunie 1914.) 

__ Camille Saint Saëns compozitorul francez mort de. curând, 

se revoltă în 1921, împotriva luptelor de feuri din Spania şi 
-protestă cu toată energia împotriva încercării de a le încetăţeni 
în sudul Franţei. lată câteva observaţii din articolul tipărit în 
revista pariziană «Les Annales» (3 lulie, 1921) despre escâr- 
boasele omoruri, pe cari le decorăm cu numele de <curse»> de 
tauri»: : ; : 
«in tablouri: pictate, la cinematograf, nu se arată decât păr- 
tilẹ frumoase ale spectacolului: costumele strălucite ale torea- 
dorilor, faze din luptă, când aspectul pitoresc nu este revoltător. 
"Caii masacrați, burţile lor deschise, lăsând. să cadă în arenă 
„ stomacul, ficatul, intestinele, în timp ce calul — lucru nevero- 
-simil — sare într'una, încâlcindu-și picioarele în maţele sale; 
«banderille>-le aplicate taurului a cărui sânge curge, âcele de 
toc când esită de a se luptă, încheieturile genunchilor tăiate 
când refuză de tot — nu vi se arată aceste orori, la cari fru- 
moasele spaniole privesc râzând şi jucându-se cu evantaiul! 
Nu vi se.spune că cailor, cărora li sa spite cat pântecele, li se 
coase la loc și că poartă un tampon îimbibat de terebentină în 
burtă, în loc de intestine și că îi forțează să intre din nou în 


arenă unde mai aleargă, cu un picador pe spate, ca să fie spin- 


tecați din nou...» . pis 


4 
A 


SE, i Ja 


Se revoltă «cum din spectacolui suferinții şi al morţii se 
poate face o distracție şi o plăcere. larăş o nouă manieră de 
a nu vorbi franțuzeşte». 

«Ce poate siaba mea voce împotriva (obiceiurilor acestora. 
crude :și sanguinare)?>. se întreabă St, Saëns. «Nimic. Dar war 
fi nefolositoare, dacă lar putea să trezească altele, mai înalte și 

mai puternice, ca să protesteze cu autoritate împotriva acestei . 
întoarceri la barbarie, atât de contrară moravurilor noastre, atât 
de puțin în armonie cu caracterul francez». 

Darwin — plecând din America (Aug. 1836) — revoltat 
de sclavagiul, care bântuiă, revoltat de cruzimile față de sclavii 
de pe atunci esclamă: «Mulţumesc lui Dumnezeu, că nu voiu 
mai vizită o ţară de sclavi». (Preyer; Darwin, pag. 41.) 

O impresie adâncă face asupra lui Darwin şi pustiirile 
din Valdivia (America) cu ocazia unui- cutremur de pământ, 
(Pag. 33.) 

Şi lupta de . exterminare impotriva Indienilor îl revoltă. 
Preyer — relatând cele scrise. de Darwin în memoriile sale — 
„scrie: <Creştinii întreceau adeseori pe barbari în privinţa cru- 

_zimii». Darwin povestește cum un șef de indieni, după ce i-au 
' căzut toţi camarazii de luptă, s'a atârnat de gâtul calului iubit, 

cu copilul său, cum a vorbit cu calul şi aşă — fără de frâu, 
fără şea, cu un picior pe spatele animalului, ca să se apere de 
gloanţele urmăritorilor, a mânat ca nebun. Dușmanii au schimbat 
“caii de trei ori — sa tot a scăpat. Mazeppa acesta în ediţie 
indiană — scrie Preyer — i s'a întățişat lui Darwin ca o baladă 
care ilustrează lupta pentru existență (pag. 25—26). | 

..Ce am putea să adăogăm zoi, după răsboiul mondial, 
acestor pagini? DI Brisson simțeă compătimire față: de bietele 
animale, cu cari se făcea experienţă ştiinţifică și simțea repul- 
siune faţă de luptele sălbatice din Balcani, se îngreţoşă de mä- 
celărirea elefanților și altor teretenii! Saint Saâns protesta tm- 
potriva omorârii câtorva tauri și toreadori! Darwin luă apărarea 
unor triburi de indieni! Ce.. <arierați>, doamne, ce <arieraţi>! 
Noi am ajuns la răsboiul savant, la răsboiul ştiinţific, la răsboiul, 
care se joacă cu sutele de mii, cu milioanele de vieţi omenești, 
la răsboiul, care 'sileşte ţinuturi intregi, oameni pacinici, să ia 
lumea în cap, noi am bătut recordul! Câte zeci de mii de Ma- 
zeppa am avut noi şi câte zeci de mii, de milioane de ruguri 
sufleteşti, pe cari am ars șpiritele cele mai delicate şi cele mai 
preţioase! - - 


— 2 — 


Ca să fim conştii de sudata sufletesc prin care a trecut 
şi mai trece şi in ziua de astăzi, în parte, sufletul unui euro- 
pean cu simţ de responsabilitate socială, nu va strică să ne 
aducem aminte de unele cazuri concrete. 


* 


3 x L] 


In 1915 se tipăreă volumul al 4-lea a ediției critice din 
operile oratorice ale lui Bossuet, celebrul predicator francez, şi 
tipăriridu-se volumul. în Bruges (Brügge, Belgia), în decursul 
ocupației germane, «přèdica despre ambiție» al lui Bossuet, (ți- 
nută în 1661!) a fost cenzurată de vigilentul domn comandant 
de Thielt. lată pasagiul semnificativ, care ma avut voie să vadă 
lumina zilei atunci şi care a fost tipărit mai târziu, subliniat astfel 
de acela care voiă să-l anihileze: 

«Această nobilă ideie de putere este tare îndepărtată de 
acelea pe cari şi le formează în spiritul lor puternicii lumii. Căci 
după cum. este natura genului omenesc de a fi mai sensibilă 
__ faţă de rău decât faţă de bunătate, tot astfel cei mari își închi- 
puesc că puterea lor străluceşte mult mai bine prin ruine, decât. 
prin binefaceri; de aici intreprinderile trufaşe ale acestor pu- 
stiitori de provincii, pe cari îi numim cuceritori. Bravii aceştia; 
triumfătorii aceștia, cu toate elogiile lor măreţe, nu există pe 
pământ decât ca să tulbure pacea lumii cu ambiția lor nemă- 
surată. Şi Dumnezeu nu-i trimite decât întro clipă de furie. Vic- 
toriile lor aduc doliul şi disperarea văduvelor și orfanilor; ei 
triumfează pe ruinele naţiunilor şi pe jalea cumplită, publică; 

i astfel fac să le apară atotputernicia lor > (Citat de di Delorme 
n rev. «Les Annales», 26 Iunie 1921.) 5- 

«Doliul şi disperarea văduvelor şi orfanilor!» Işi bate capul 
un «politician» cu astfel de minuțiozități? Se gândeşte el la 
influența vorbelor incendiare asupra opiniei publice, când urcă 
tribuna parlamentară ? E, i 

DI M. Beza citează în vol. său «Din Anglia» («Viaţa Ro- 
mânească», lași) pasagiul următor dintr'un manifest al «scriito- 
rilor de seamă» englezi la începutul răsboiului mondial: 

«Mulţi din noi avem prietini scumpi în Germania, mulţi din noi privim 
cultura germană cu cea mai mare ciuste şi recunoştinţă ; dar nu putem ad- 
mite, că o nație are dreptul să-și impue prin forța brută cultura asupra 
altor naţii și nici că biurocraţia militară a Prusiei înfăţişează o formă de 
societate mai înaltă decât constituţiile libere din Europa apuseană». (Pg. 95—6.) 


Numai un om fără de inimă poate să râdă și să-şi bată 
joc de constatările acestea. In situaţia scriitorilor englezi au fost 


— 73 — 


mulți alții, cari au deplâns, asemeni lor, a greşit, pasul fatal 
al conducătorilor politicei germane. - 

„Dar să invocăm, în favorul tezei acesteia pe un mare francez, 
pe savantul recunoscut: Pasteur. 

Sbuciumul sufletesc al unui om, bun francez, dar şi ființă 
cuprinsă de responsabilitatea socială faţă de complexul ome- 
nimei, se.poate urmări foarte bine, în viaţa marelui Pasteur. 
Notiţele următoare le luăm după biografia sa, apărută în co- . 
lecţia «Les grands hommes» (oamenii mari) de sub direcţia 
academicianului Jules Claretie (Lafitte, Paris). 


Pasteur aveă legături ştiinţifice cu savanții germani inainte 
de isbucnirea răsboiului din 1870/71. Aşă d. e. care bucuria de 
a arătă produsele (chimice) obținute» «ilustrului. savant», «cri- 
statolograi» german, Mitscherlich, când acesta vine odată la Paris. 
Mitscherlich îi mulţumeşte şi-l încunoșştiințează că acidul recamic, 
pe care-l caută, sar găsi în Germania. Pasteur, plin de zel ştiin- 
tific, cutreieră, în 1852, Germania şi Austria, căutând în Lipsca, - 
în Zwickau, în Drezda, în Freiberg, în Viena, în Praga, pe la 
„toţi fabricanţii de produse chimice — şi «vânătoarea» sa ceroică> 
ma fost lipsită de resultate ştiinţifice bogate. In 1867 se începe: 
în Paris clădirea unui laborâtor pentru cercetările sale ştiinţifice, 
după ce Pasteur arătase într'o broșură întitulată «Budgetul ştiinţei», 
condiţiile <lamentabile» (vrednice de deplâns), în cari lucrau 
savanții francezi în laboratorii, trăgând paralele cu stările sa- 
vanţilor streini, şi în deosebi a Germaniei. 

lubirea sa de patrie ? Atins de un atac de paralizie, în 1868, 
a spus: medicului, care-l aveă în grije: 

«Regret să mor; aş fi vrut să aduc mai multe servicii patriei mele». 
In fața preşedintelui Rep. franceze şi a tuturor somităților științifice, în fața 
delegaților universităților streine, etc., a rostit Pasteur, la jubileul său, în 
1892, cuvintele: «D-Voastră, delegați ai națiunilor streine, care ați venit de 
atât de departe ca să dați o probă de simpatie Franței, d-voastră îmi pro- 
curaţi bucuria cea mai adâncă, pe care o poate simți un om, care crede 
cu tărie de neînvins că ştiinţa și pacea vor triumfă asupra ignoranței şi a 
răsboiului ; că popoarele se vor înţelege, nu ca să distrugă, ci ca să edifice 
şi că viitorul va aparţine acelora, cari vor fi săvârşit mai mult pentru uma- 
_ nitatea suferiadă>. 

La răsboiul din 1870/71 n'a putut "să ia parte altfel, decât 
oferindu-şi serviciile ca om de ştiinţă. Răsboiul îl atinge dureros, 
pe dânsul, 'care visà de o colaborare spre binele comun. În 1868 


— 14 — 


fusese denumit doctor de onoare al universităţii din Bonn şi-acum 
trimite decanului universităţii germane o scrisoare, în care pro- 
testează împotriva «barbariei şi ipocrisiei- aceluia (Wilhelm |), 
care, pentru a-ş satisface un orgoliu criminal, se îndărătniceşte 
la masacrarea a două mari popoare». («S'obstine dans le mas- 
sacre de deux grands peuples».) Decanul universităţii germane 
îi răspunde îndesat, dar Pasteur nu se lasă nici el şi-i răspunde 
în terminii următori: | l i a 
«Domnule decan! Recitind scrisoarea dtale şi scrisoarea 
‘mea, sunt mâhnit din cale afară, gândindu-mă că oameni, cari 
" — ca mine şi ca dta și-au consacrat viața în căutarea adevă: 
rului şi a progresului spiritului uman, vorbesc reciproc astfel, un 
limbaj motivat din partea mea im urma unor astfel de acte. lată 
unul din resultatele caracterului imprimat răsboiului acestuia din 
` partea împăratului dvoastre. Dvoastră vorbiţi de lucruri murdare, 
domnule decan. Există, fiţi siguri, şi vor există, până în tim- 
purile cele mai îndepărtate, gândindu-ne'la aceia, cari au început 
bombardarea Parisului, când capitularea în urma foametei eră 
inevitabilă, şi cari au continuat acest act sălbatic, când eră evi- 
- dent pentru toţi că mar înaintă nici cu un singur ceas predarea 
-eroicei cetăţi». Louis Pasteur. (Pg. 56—7). 
La inaugurarea «Institutului» său «Pasteur» (1888) rosti 
Pasteur cuvinte pline de elocinţă: l 
«Dacă ştiinţa m'are- patrie, omul de știință frebue să aibă 
una și ei trebue să-i aducă influinţa, pe care lucrările sale le 
poate avea în lume. Dacă îmi permiteţi, domnule“ preşedinte 
(a Republicei franceze), am să termin cu o reflexiune filosofică, 
provocată în mine în urma prezenţei dvoastră în sala aceasta 
de muncă, vreau să zic că în ziua de astăzi parcă ar fi două 
legi contrare în luptă: o lege a sângelui și a morții, care, ima- 
ginându-şi în fiecare zi nouă mijidace de luptă, deobligă po- 
poarele de a fi vecinic gata pentru câmpul de luptă, și o lege 
păcii, a muncii, a bumgăstării, care nu se gândeşte decât cum 
să elibereze pe om de flagelele, cari îl aşediază. Una (din legi) 
nu caută decât învingerile violente, alta decât ușurarea ome-.. 
nimei. Aceasta pune o viață omenească pe deasupra tuturor 
victoriilor; cealaltă ar sacrifică sute de mii de existenţe ambiţiei 
unui singur om. Legea, ai cărei instrumente suntem noi, caută, 
chiar şi în decursul măcelului, să vindece relele sângerânde ale 
acestei legi a răsboiului. Pansamenţele inspirate de metodele 
noastre antiseptice pot să preserveze. mii de soldaţi. Care din 
cele două legi va ieși învingătoare? Singur Dumnezeu o ştie! 
"Dar ceeace vă puiet asigură este că știința franceză işi va da 
osteneala, ascultând de această lege de umanitate, ca să prelun- - 
gească frontierele vieții». (Pag. 94.)  - l 


(Pasteur a fost creștin convins, declarând de multe ori că 
religia i-a ajutat să suporte loviturile sorții.) 

In tinereţea sa doreă gloria, «se exaltă la descrierea oa- 
menilor ilustri, ambiţionă să-i imite, dar preferințele sale mer- 
geau la aceia, cari au fost binefăcători şi ale căror descoperiri 
au fost folositoare umanității». (Pag. 15.) La înmormântarea lui 
Pasteur a ţinut fostul președinte al Republicei franceze, Poincaré, 
în numele guvernului, un panegiric (în <Notre Dame»-ul din 
Paris, 1895), proclamând de «apostol al binelui și al adevărului» 
pe acela care, după biograful francez, a săvârşit «marea revo- 
lufie pacifică, care s'a legat să vindece toate relele, pătrunzând 
în secretele naturii». (Pag. 31.) 

“Biografia se dee mină cu un citat din savantul Emile Du- - 
“claux: 

«Nu există alt exemplu în ştiinţă despre un savant, care să fi, văzut 
întinzându-se şi fecondând atât de tare domeniul pe care-l descoperise. 
Poate Lavoisier.... Singura imagine exactă este aceea a unui Naj oleon, 
murind triumfător în mijlocul unei Europe pacificate și cu totul câştigate - 

_pe partea sa. Chiar și viziunea aceasta, ori cât de grandioasă să fie, este ; 
necompletă: Pasteur a câștigat lumea, și gloria sa wa costat nici o la 
crimă». (Pag. 110.) 

Savanţii au apreciat în' unanimitate marile servicii aduse 
de Pasteur patriei şi omenirii, iar învățatul englez Muxley de- 
clară că descoperirile lui valorau cele cinci miliarde date de 
Franja Germaniei după 'răsboiul din 1870/1. 

... Dacă Pasteur deplângeà în 1870/1 masacrarea a PT 
mari popoare», dacă eră mâhnit la gândul că trebue să scrie și 
să vorbească cum a vorbit cu un savant german — ce i-ar fi 
fost dat să simţească lui Pasteur în decursul răsboiului mon- 
dial?! Şi câte ţipete de durere, de neamul acelora pornite din ~ 
inima lui Pasteur, sau auzit: în decursul grozavului restimp de 
suplișiu sufletesc! A 

* A * 

Pentru ca să simțim cât se poate de elocvent. marea ` di- 
soranță, care există în ziua de astăzi între preceptele date ti- 
nerimei, în şcoală, şi între preceptele, de cari ne-am lăsat con- 
duși, noi, “oamenii mari, în timpul din urmă, mavem decât să 
deschidem o carte de morală şi: să -cetim sfaturile date acolo. 

Aşă d. e.-luăm în mână «Cartea de morală> a dlui Jales 
Payot, cunoscutul autor al «Educației voinţei». lată câteva pa- 


N 


— 16 — 


sagii din această carte de morală, întrodusă în CORRIE de stat 
franceze, înainte de răsboiu: : 


«Mizeria sălbaticilor de astăzi». «Să comparăm soartea 
lor cu aceea a noastră! Locuim intro casă bine încălzită, iarna, 
avem haine calde, ghete bune, o mâncare sănătoasă și gustoasă. 
Ne îngrijim corpul. bine, durmim întrun pat curat; gaz, elec- 
tricitate sau cel puţin lămpi bune ne luminează odăile, seara, 
iar lumina soarelui ¿poate să străbată şi să strălucească întreagă 
prin fereastra noastră». 


«Inchipuiţi-vă cum ar trebui să suieriţi, dacă mati aveă . 


săpun şi lavor de spălat, dacă n'aţi aveă serviete, nici rufe, nici 
haine, nici furculiţe, nici cuțite, nici farfurii.. nici chiar cărţi! 
Şi — totuş — sunt aceşti sălbatici cari ne par atât de vrednici 
de compătimire, mult mai bine decât înaintaşii noștri, cari au 
trăit acum mai bine de 100,000 de ani, fiindcă au «arme ma! 
- perfectionate, arcuri, săgeți, ş. a. m. d.» 

De când a apărut cartea lui Payot am fost blagosloviţi cu 
viaţa de tranşee, şi noi «civilizaţii», iar armele nt s'au perfec- 
ționat întrun mod vertiginos. 


La cap. «Cruzime» poţi citi: «Oamenii preistorici trăiau 
în seminţii. . . Cruzimea își are obârşia în' lipsa de cultură. De 
aici provine că de multe ori sunt copiii cruzi, fiindcă nu-și pot 
închipui durerea ce o pricinulesc». . „> 

Autorul vrea să înţeleagă, de sigur: «lipsa de cultură a 
inimii». Altfel câţi sunt oamenii cari își zic «<culți» și îşi etn- 
chipuiesc prea bine durerea ce o pricinuiesc»>, dar râd chiar 
cinic, văzând că se svârcoleşte victima în spasmurile durerii. — 
Câţi astfel de «oameni» avem în ziua de astăzi?! Numărul lor 
este gigantici 

La cap. 40 exclamă Payot: «Putem fi mândri! Ce drum 
lung am bătătorit din vremile acelea îndepărtate ale epocei când 
frecam pietrile ca să răpătăm foc! Ce cuceriri frumoase a adus 
cu sine colaborarea oamenilor! Să privim numai la minunatele 
descoperiri ale ultimilor 100 de ani și putem fi mândri dacă 
ne gândim ce libertate fără de margini pregătește încă munca 
comună pe seama copiilor noştri!» (Trad. după trad. germ. — 
1913 — în edit. E. H; Moritz, Stuttgart.) 


Mândri? In zilele noastre? Numai mândria nu o merităm! 
In manualele de școală cerem co/aborarea oamenilor, cerem 
noblețe, cerem o campanie împotriva cruzimei ! 


in 1919 a publicat «Le Temps» din Paris resultatul unei | 
anchete intreprinse de un profesor la examenele de bacalaureat, 
cu privire la starea sufietească a tinerilor dintre 15—17 ani, 


— 77 — 


după răsboiu.: Rezultatul: cât se poate de descurajator, Tinăra 
generaţie lipsită de entuziasm şi de încredere în viaţă — pesi- 
mistă şi neîncrezătoare. Un răspuns caracteristic: Ce constată 
un om luminat, când priveşte la această lume? — Triumful uni- 
„versal al nebuniei! ... In general: lipsa oricărui idealism, a ori- 
cărei generosităţi și nobleţe sufleteşti, la o vârstă geloasă îna- 
inte vreme de asemenea bunuri». v. «Ideea Epopeea, 9 

Noemvr. 1919.) 
De sigur — ancheta dela bacalaureatul frangez este un 

caz unic — dar.. 


{ * > 

“Unde am ajuns? 

Luăm în mână «/storia civilizațiunii în TAN a lui 
Guizot şi începem. $ă cetim prelegerea I a cursurilor istoricului 


francez, din 1828: | 


«Zic de civilizaţiunea europană: este invederat că se află 
o civilizațiune europeană ; că oare care unitate preluceşte în ci- 
vilizaţiunea diferitelor state ale Europei; că, cu toate diversi- 
tăţile cele mari ale timpilor, ale locurilor, ale împrejurărilor, 
această civilizaţiune decurge din niște fapte mai asemenea, au 
toate aceia-şi principie şi tendinţe întru a aduce mai pretutin- 
deni nişte rezultate analoge. Este dar o civilizaţie, europeană, 
şi despre toate ale ei împreună voiu a vă ocupă. — De altă 
parte, este invederat că această civilizațiune nu poate fi căutată, 
cum şi istoria sa nm poate să fie trasă din istoria unui singur 
stat dintr'ale Europei. Dacă are unitate, varietatea ei nu e mai 
puţin minunată; ea nu s'a desvoltat întreagă în nici o parte Spe- 
cială. Trăsurile fisionomiei. sale sunt resipite: cată să căutăm 
când în Franţa, când în Anglia, când în Germania, când în 
Spania elementele istoriei sale... Francia a fost centrul, căminul 
civilizaţiuuii Europei». 

Va fi băgat de seamă 'cetitorul limba ici-colo arhaică a 
pasagiului citat. E din traducerea lui G, Baronzi (Bucureşti 1856), 
în ediţia tipărită cu litere civile. 

Dar tot âtât de.. arhaică ţi se pare în ziua de astăzi și teza 
„civilizaţiunii europene şi a unităţii ei, pe lângă varietatea civili- 
. zaţiunii diferitelor popoare europene. 

Civilizație europeană? Acum, când am ajuns la argumen- 
_taţia gazurilor asfixiante, a gazurilor înveninate, cari nu mai au 

drept zăgaz nici măștile folosite în decursul răsboiului mondial, 
şi sunt mai «umane», omorând fără de pardon pe:.om, precum 


— B — 


ai stârpi un şoarece oareşcare? (V. raportul dela congresul chemi- . 
cilor din Toronto, 1921, despre gazul acesta asfixiant, perfecționat.) 

In 1782 scriă Beniamin Franklin doctorului Priestley, în- 
durerat de stările timpului său, cu un surâs pe buze: 

<Vreau să te informez, în urma unui extras a ultimelor 
noutăți din Indiile occidentale, cari nu te-au ajuns încă, poate, 
„cum, cu ce ochi ne privesc ființele cereşti. Un tinăr înger de 
distincție. scoboră pentru întâia dată pe. pământ; aveă un oa- 
reşcare comision de dus în îndeplinire. Şi-a ales deci ca ghid 
pe un vechi spirit aerian. Voiajorii noştri planau deasupra mă- 
rilor Martinicii: eră tocmai ziua luptei teribile între flotele dela 
Rodney și Grasse. Când a putut zări îngerul, în mijlocul vâr- 
_tejului de fum, focul tunurilor, punţile acoperite de membrele 
omeneşti imbucătăţite, cadavrele sângerânde ale morţilor și celor 
cari mureau; când a văzut cum se scufundă vasele, cum ard 
sau sar în aier, întrun cuvânt, întreg spectacolul acesta spăi- 
mântător, de mizerii, de durere și de nimicire, se întoarce, cu- 
prins de mânie, spre călăuza sa, și-i strigă: <Bădăranule! — nu 
ştii ce-ai făcut; te-ai angajat să mă conduci pe pământ și mă 
duc în iad! — Nu, domnule înger, îi replică ghidul, nu m'am 
înşelat; 'aici este pământul și sunt oameni, pe cari îi vezi. Dracii 
nu se tratează astfel; ei au mai multă minte şi — mai cu seamă — 
mai mult din ceeace aceștia numest, plini de mândrie, umanitate». 

(Scrisoarea din Passy, 7 lunie 1782.) 


„Dacă în 1782 se îngrozea B. Franklin de «iadul» de pe 
pământ — câte ciaduri»> i-ar fi fost dat să. vadă și să trăiască 
în decursul răsboiului mondial! . i 

| l s 
` * s k 

Acum 400 şi mai bine de ani scrià englezul Tonia Morus 

în «Utòpia»: sa, la capitolul «Despre răsboiu»: l 


omenirii. 


. 


— 29 — 


«Nimic nu deplâng (jelesc) atât de mult, ca laurii câştigaţi 
intrun răsboiu sângeros; le este chiar ruşine de ei, fiindcă-o 
consideră drept absurd să răscumpere chiar şi favorurile cele 
mai strălucite pe prețul sângelui omenesc. Gloria cea mai fru- 
moasă constă pentru dânșii în aceea că au învins pe duşman 
numai prin îndemânarea și prin deşteptăciune șireată, Atunci îi 
vezi cum serbătoresc triumiurile publice și cum ridică trofee, 
ca după o faptă vitejească; se laudă că au lucrat ca nește oa- 
meni şi eroi, de câteori au învins-exclusiv cu puterea raţiunii, 
ceeace nu este în stare să o săvârșească afară de or, nime din 
toate vieţuitoarele. Leul, spun dânşii, ursul, vierul, lupul, cânele 
şi celelalte fiare sălbatice știu să se folosească în luptă numâi 
de puterea lor carporală; majoritatea lor. ne întrece în privința 
îndrăsnelii şi puterii, şi, totuş, sunt învinse toate de puterea in- 
teligenții şi a rațiunii (omenești)». (Trad. germ., «Bibl, Reclam», 
pg. 119—.) . Sai 

«Utopia» a apărut în 1516! 

Să trecem la citate din învăţaţi ai timpului nostru. -Profes. 
la facultatea de medicină din Paris, savantul Charles Richet, 
propune în locul:numirii date de Linné «omului» — homo sa- 
piens (omul cuminte) — epitetul homo stultus (omul stupid), 
lată unele din motivările lui Ch. R.: 


. «Nu e de ajuns să creiezi opere ingenioase (mașini pu- 
ternice, telegrafie fără fir, tunuri enorme, înzestrate cu obuze 
savante, forțe electrice, saloane luxoase, biblioteci alese, hidro- 
avioane repezi, cronometri, etc.). De îndată ce aceste opere in- 
“genioase prepară dureri, boli, răni, mizerii, denotă stupiditatea 

creatorului lor. Geniul și stupiditatea nu se exclud. Mașinile ae- 
riene — un lucru admirabil — sunt o victorie decisivă a omului. 
Le admir cucernic. Insă când pentru aceste mașini noi rezervăm 
ca funcţiune esenţială distrugerea oraşelor paşnice în timpul 
nopții, în care seamănă bombe incendiare şi groază, întreaga 
mea admiraţie se prăbușește și prefer atunci societatea pingui- 
nilor şi pe aceea a bizonilor, cari nu ştiu nimic despre aviaţie». 
(V. trad. din «Orizontul», I, nr. 24, 1921.) DI Richet urmează: ` 
«Există pe suprafața pământului 15,000. de milioane de oameni 
şi măreţul nostru răsboiu 1914—1918 ma putut distruge decât 
o mică și neînsemnată fracțiune de umanitate. Doi ani de fe- 
„cunditate vor compensă această hecatombă»... 


«Au fest în acest răsboiu 1914—1918 mai mult de 15 mi- . 
loane de morţi. Să admitem că pentru fiecare din aceşti morţi 
mau plâns decât cinci persoane: tatăl, mama, soția, sora şi co- 
pilul; iată şaptezeci de milioane de dureri sălbatice, cari se vor 
prelungi din an în an, de-alungul veacurilor...» ; 


= 80 =’ 


«Cincisprezece milioane de-morți riu este o mare nenoro- 
cire] — cel puțin pentru morți T ei nu mai suferă, nu plâng, nu 
se sbat într'o desnădejde, care ğu se mai sfârşeşte. Cincispre- 
zece milioane de morți se repară prin cincisprezece milioane 
de nașteri —, dar o sută de milioane de nenorociţi! o sută de 
milioane de martiri, pentru cari a împietrit orice strop de bu- 
curie, iată imensa nebunie omenească!...» («Omul stupid>! de 
Charles Richet în «Orizontul», Nr. 26, 1921, a. I) 

Maxim Gorki oftà la «sfârșitul anului al treilea de ră- 
sboiu» (1917): l i. 

«Trei ani de măcel crâncen și orb, de trei ani se varsă 
sângele celor mai bune noroade ale lumii, se nimiceşte cel mai 
de preţ creier al popoarelor de cultură ale Europei. . 

Franţa, <cârmaciul omenirii», sângeră ; ltalia, <cel mai fru- 
mos dar al lui Dumnezeu tristului nostru .pământ>. se prăpă- 
deşte; Anglia, <care arată lumii cu o mândrie liniştită minunea 
muncii», își încordează cele din urmă puteri; «popoarele mun- 
citoare ale Germaniei» se înnăbușe în cleştele de fier ale rä- 
sboiului. Nimicite sunt Belgia, Serbia, România, Polonia; pră- 

ădită economiceşte şi demoralizată spiritual, Rusia visătoare și - 
ără oase, ţara care încă n'a trăit, care n'a avut încă vreme să-şi 
arate lumii ascunsele puteri... umanismul este uitat... această 
nemaipomenită nelegiuire împotriva culturii planetei noastre». 
(«Un an de revoluţie rusească», traducere rom. «Ref. socială», 
Bucureşti, 1919, pag. 21.) ey 


Să ascultăm cum deplânge un admiral francez, admiralul 
Degouy, analizând memoriile lui Ludendorff, moartea mari- 
narilor : ' 


«(Moartea) nu este aceeaş (ca În tranșee, unde «este încă 
acțiune, emoţiune, teamă şi speranţă, viafă») pe fundul mărilor, 
unde ești închis bine, unde se închid unităţile enorme de luptă, 
cărora chiar şi mărimea lor — și prețul lor propriu — le sfă- 
tuieşte să se lase legate de ţărmure, departe de acele torpile 
şi de acele 'mine a căror subită. explozie trimite în fundul ape- 
lor 25,000 de tone, 100 milioane şi o miie de oameni de treabă. 
Da, ești liniștit în canalul din Kiel, sau în fața Medemsandului 
sau în fundul golfului de lahde, ca la Scapa Flow, la Bizerta, 
la Tarent, la Corfu, la Pola. Dar, încet pe încetul, cruda mo- 
notonie a unei existenţe fără de glorie, în care nemilosul <ta= - 
blou de serviciu» şi exerciţiile plicticoase înlocuiesc mișcarea, 
care linişteşte nervii, neprevăzutul, care atrage, acţiunea mili- 
tară întradevăr folositoare, care seduce și pasionează, mono- 
tonia aceasta, zic, în curând odioasă ofiţerilor şi celor din echi- 


1 intreagă lucrarea a apărut în bibl. <Orizontului>+Nr. 8-9. 


— 81 = 


paje, deprimă inimele, aruncă un voal sombru asupra inteli- 
genţelor, aboleşte voinţele (de acţiune), face suspecte chiar şi 
raţiunile cari le ay să le accepte şefii, cu voia sau fără de 
voia lor, '$căparea din această imobilitate>. «Să nu uităm dacă 
toate acestea ne fac să ne gândim la ceeace sa petrecut în pro- 
pria. noastră marină (franceză), spre fericire după armistițiu». . . 

<O singură preocupare relativ la recrutarea statelor-majore 
ale sub-marinelor. Ludendorit o. simte bine că, şi aici, acţio- 


nează <imponderabiliile>. Nu mai sunt acelea ale plictiselii, Ei 


ale monotoniei, ale imobilității forțate; sunt acelea ale celei mai 
anormale vieţi, ale celei mai crud-primejdioase jah! moartea 
înceată, agonia pe bordul unui sub-marin scufundat!) cea mai 
deprimantă viaţă, ce ţi-o poţi închipui, în strâmta prinsoare de 
tinicheă, din două puncte de vedere, din acela moral și acela 
fizic>. (V. art. eLudendorff și marina», în «Rev. de France» 15 
Maiu, 1920.) 3: i 
Maurice Rostand descrie în «Le cercueil de Cristal» (Si- 
criul de cristal), după recenzia scrisă în «cLa Revue- mondiale» 
(15 August 1920) viaţa unui adolescent, care se omoară, des- 
gustat de ceeace vede şi simţeşte. (M. R. este fiul lui Edmond 
Rostand.) Eroul exclamă odată, văzând. ororile răsboiului : 
«Genii adolescente vor asasină genii adolescente. Tineri Goethe cu 
ochi curaţi, purtând în inimile lor pe toţi Fauşăi viitorului, ca o taclă de 
foc, vor suprimă pe tinerii noştri Chénier şi pe tinerii noştri Pascal-i. Gân- 
direa va.puşcă visarea! Metatizica muzica! Pretutindeni în_ adâncul ini- 
melor de. douăzeci de ani, inimi, cari încă nu cunosc toată lumina, pe care 
o poartă, melodiile viitoare vor fi tăiate cu tăiuşul baionetelor». | 


In Siracuza lucră Arhimede cufundat în resolvarea unor 


probleme ştiinţifice, când năvăliră în casă soldaţii sălbătăciţi de ` 


ură. Unul din soldaţi îl dobori la pământ, fără să-i pese mult 
“de omul, care medità pe nisipul, care eră pentru dânsul o tá- 
belă totodată. «Noli turbare circulos meos» să fi fost ultimele 


cuvinte ale lui Arhimede — să nu-mi stricaţi cercurile mele! 
+++ Vai, câți Arhimezi au fost omoriţi în decursul 'răsbo- 


iului recent şi câte ţipete disperate: «Nu-mi atingeţi circulii» 
au fost date, răspunzându-li-se cu patul de pușcă și cu gazurile 
„asfixiatel l 


Ce spune «Zaimudal> evreilor. despre răsboiu? Cităm din | 


+ escerptele traduse, drept caracteristice, de rabinul! 1. Stern, în 
colecţia Reclam, pg. 75 (Nr. 1733): ` i 


«Armele şi ceeace aminteşte de răsboiu, nu sunto podoabă, ci o ru-. 


şine a veacului; fiindcă despre vremuri întradevăr civilizate profeţesc pro- 
i. 2 


— 89 2 


teţii că atunci se vor preface săbiile în seceri şi lăncile se vor topi în cu- 
ţite de vințeleri, că nici un popor nu va ridică sabia împotriva altui popor 
şi că oamenii nu vor mai deprinde meseria răsboiului». 


<Răsboiul>, declară di Rădulescu Motru, «a fost nu numai 

o mare calamitate, dar a fost și o mare rușine pentru cultura 
omenească. Intelectualui recunoaște un singur răsboiu: răsboiu 
contra răsboiului... Este o nebunie ca dupăce o lume întreagă 
a fost dusă la măcel pentru a satisface ambiţiunea şi interesele 
unei minorități, după mizeria produsă peste tot, aceiaș lume să 


continue să se dușmănească pentru a nu-și deszice stăpânii cari 


au dus-o ła istovire». : ~ 
«A fi intelectual însemnează... a tinde la o colaborațiune 
cât mai tntinsă cu oamenii cari admit principiile tale, indiferent 


de granițele naționale. Intelectualul este emancipat de sub tro- 


pismele inimei și de sub interesele materiale. El vrea peste 
tot 'lumină, peste tot discuţie. Politica de struţ pe care o fac 
imperialiştii. naționaliști ca şi politica egalitaristă pe care o fac 
idealiştii proletari. sunt pentru el de o potrivă de greșite». 
(«Ideea Europeană», 1 Febr. 1920.) 


Bucura Dumbravă, ne-a prezentat în: «Ideea Europeană» 


(19 Oct. 1919) pe «precursorul Ligei Naţiunilor» St. Ives D’Al- 


veydre, care a desfășurat în opera sa <Misiunea Suveranilor», 
“scrisă «acum 40 de ani>,. tragedia istoriei politice, a Europei, 


din cauza lipsei de creștinism din ea. Receta prescrisă de St. 


Jves D'Alveydre este: «Să iubeşti omenirea şi să faci-apel Te- 
zervelor ei de perfectibilitate>. Bucura Dumbravă trage con- 
cluzia operei scriitorului francez: 


« Naționalism sau Umanitarism? Răsboiul în spiritul synarchic este 
limpede: naționalism cu umanitarism, căci fără aceasta naționalismul ajunge 
trogloditism, şi în curând ne-am găsi în fundul peșterilor, rozând oasele 
acelor neamuri, cari n'ar aveă superioritatea să fie al nostru, ci numai in- 
ferioritatea să fie al lui Dumnezeu». . . 


Romain Rolland citează din cartea premiată de academia 
Goncourt: «Focul», al lui Barbusse, ca pasagiu caracteristic: 


«Oamenii îmbrobodiţi (în răsboiu) în piei de animale, în 
pachete de cuvertură, de tricot, de supratricoturi, de pătrate 
de pânză cerată, de bonete de blană, de capişoane gudronate, 
gumate, cauciucate... au aierul de oameni de caverne, de gorile, 
„. de troglodiţi. Unul din ei, scobind pământul, a găsit o bardă a 
unui om cuaternar, o piatră punctată, având ca mâner un os, 
şi se folosește de el. Alţii, ca sălbatecii, își fabrică bijuterii 
elementare». (cLes Precurseurs», pg. 92.) OED i 


D á 


— 83 — 
Este eperechea> citatul acesta la citatul din Payot («Cartea 
de morală»). pT es g 
...O, citeşte descrierile antropologilor Hauser și Klaatsch 
despre oamenii preistorici, despre luptele lor cu fiarele sălba- 
tice şi-mi spune cât de departe am ajuns noi cu «cultura> noa- 
stră, în comparaţie cu gradul lor culturali , 


+ 


so i 

Rabindranath Tagore, poetul şi cugetătorul genial din 
India, a publicat în revista americană «The international» nește 
reflexii la răsboiul mondial, cari te pun pe gânduri. 

«Marele răsboiu» (a scris el) «a fost propriaminte sbiciul 
lui Dumnezeu, ca să sdrobească materialismul, egoismul, na- 
ționalismul nostru îngust. Sbiciul acesta a încovoiat, dar n'a 
frânt, De aceea ne putem așteptă la desastre nouă. Câtă 
vreme nu ne vom Încredință, că viața socială adevărată e cu 
putință numai în baza legei naturale, care e legea iubirei, fru- 
museţile,. minunile lumei vor fi acoperite dinaintea ochilor no- 
ştri cu un văl şi noi vom: pribegi isolaţi, sau ne vom răsboi 
unii cu alţii în întunerec. 

«Aproape în toate țările aflu oameni, cari caută adevărul, 
dar aceştia sunt de regulă desmoșteniţii societăţii, după cum 
a fost şi Isus la timpul său. Cu toate că ei ţin sufletul în ome- 
nire. De societatea acestor desmoșşteniţi ar fi nevoie, de frăţia 
acestor adevăraţi robi ai lui Dumnezeu. 

<Nefericirea cea mai mare a lumei e, că nu cunoaşte ade- 
vărul. Chiar dacă a ştiut vreodată, a uitat, că de desubtul tu- 
turor deosebirilor de rassă, rang, confesiune, dormitează o sim- 
tire umană, dormitează însuș omul fundamental, care e acelaş 
şi la îel pretutindeni. S 

«Eu sunt Hindu în ce privește originea, educația şi con- 
cepția mea de viață, dar 'pe lângă aceea sunt și altceva. Pe 
"lângă aceea sunt om, un membru al omenirei, | 

_- «Omenirea numai atunci va fi desăvârşită, dacă diferitele 
rasse şi naţiuni îşi vor puteă desvoltă liber însuşirile lor carac- 
teristice şi dacă legăturile de dragoste le va uni totodată cu 
întreaga omenire. Orice fel de imperialism, afară de imperia- 
lismul dragostei, e de condamnat...> (Vezi rev. «Transilvania» 
Aprilie 1924.) z . - 

Pledâpd Tagore pentru «imperialismul dragostei», atră- 
gându-ne atenția în opera sa, «Naționalismul», pe care va trebui 
să o cetească fiecare intelectual, care vrea să fie informat. de 
norii, ce ne ameninţă dinspre Orient, de nemulțumirea, care 

- 2° 


— 84 — 
clocoteşte. acolo, a pus punctul pe i. <Imperialismul dragostei» 
este singurul imperialism cu raţiunea de a fi în zilele. noastre. 
Nu batjocura, nu disprețul, nu grandomania! Ele ne-au 
adus la cataclismul din 1914! 
Un sociolog din Cristiania, A. Christensen, analiză astfel, 
în 1911, grandomania europeană: 


«In relaţia faţă de popoare de cultură sireiniă zace o greu- 
tate capitală în idiosincrașiile de rassă și de cultură. Europeanul 


. este întotdeauna aplecât să vadă într'o cultură străină una. infe- . 


rioară, sau chiar o lipsă de cultură; europeanului de duzină i 
apare ce nu este european. drept barbarie, iar -meeuropenii ca 
«sălbateci>. E prea firesc ca Ein să ia o ţinută corăs- 
punzătoare față de brutalitatea. grandelocuentă şi lipsită de scru- 
„pele ale europeanului purtător de civilizaţie (l). Miopia unila- 
terală a autohtonului față de european se poate scuză mai curând 
decât aceea a europeanului față de autohton, fiindcă acestuia 
i se oferă de obiceiu prilejul să vadă pe european numai ca 
subjugător, mai mult sau mai puţin brutal.» (pag. 82—3) (cPo- 
litik und Massenmoral.>) 


.. A eserciat această idiosincrasie de rassă europeanul 


numai asupra neeuropeanului? Nu am resimţit această idiasin- 
crasie,.. aR cpie meritat, şi noi, popoarele europene, 


"între noi? . 


Romain Rolland descrie, citând pe Arnold Porret, ce es- 
plicaţie dau negrii culorii albe a albilor.. 


«Intro zi mi-a povestit un misionar tn Africa, pe ţătmurul de aur 
cum îşi esplică negrii faptul că enropeanul este alb. Domnul Dumnezeu 


l-a întrebat: «Ce-ai făcut cu fratele tău?» iar' europeanul s'a îngăibenit 


atunci la faţă». (Vol. «Les precourseurs» — precursorii — pag. 24.) 


În «Les Annales», (1921) atrăgeă Dna Brisson (Jvonne 
Sarcey) atenția asupra calităților literare ale unui volum de- 


„dicat soldaților negri, francezi. Cartea e scrisă de dna L. ` 


„Cousturier. Dna -L. C. cântă pe un negru, Mekhtar Saar, care 
a învăţat franțuzește dela autoarea cărţii, trimiţându-i mai apoii 
exerciţiile sale stilistice de pe câmpul de luptă (d. e. «ll a tué 
„des Bochesl> — a omorât boşi — germani) 

Nu este... dureros, că negrul începe să ne dăscălească 
pentru albeaţa pielei noastre astfel? Şi nu este... semnificativ 
că noi îl învăţăm să sloveriească, silindu-l să omoare albi de 
ai noştri?! îsi 


Se ste T 


da 


iti mi ip ți R cia l AN Sat A a e a cm Lene 


— 85 — 


in răsboiul chinez (expediţia europeană din 1900) aveau 
chinezii puşti germane perfecţionare, sistem 88, puşti din-acelaș 
“an, măsurătoare de depărtări, prismatice, ochiane, ete., <mane- 
vrau. după signale germane şi au arătat o disciplină aproape 
germană, dupăce fuseseră instruiți de ofiţeri europeni.» (Cit. în- 
"Dr. Kemmerich, Kultur-Kuriosa, pg. 111, după Giehrl: «China 
Fahrt»>.) SERF: e OS = 
'... O, am învăţat minunat pe neeuropeni să ne imite! 
Roşim- noi — după cum ar trebui 'să roşim — cetind 
rândurile acestea, citate de A. Steurerman-Rodion dintr'o scri- 
“soare a nevestii sale în colecţia sa de poezii «Frontul roșu»: 
«Mi-a spus astăzi, pe neașteptate, băiatul: «Să mă duc eu la 
Dumnezeu, să-i cer să stingă răsboiul din lume, ca să poată 
veni păpăicu acasă...» ? 
Fiindcă e.vorba de «Frontul roșu» să trecem la autorul 
<Râsului roșu», la Leonid Andreiev, la o scrisoare a acestuia, 
trimisă înainte de a muri, din Finlanda, ca un apel cătră coa- 
menii din toate țările»: ` 


«S'au cheltuit», scria el, «sute de milioane pentru cumpărarea presei ; 
mii de maşini imprimă şi răspândesc neadevăruri; mii de mincinoși fac 
sgomot şi pescuiesc în apă tulbure, infestând pământul cu fantome... Până 
şi aierul minte. O, radiotelegramele acestea ticluite... informaţiile acestea de 
noapte, cari pătrund în ureche și tulbură judecata». (După «Viaţa româ- 
nească», Sept, 1921). A 


Romain Rolland găseşte ca «rană a timpului» (1916) 
cegoismul anti-social»; «civilizația actuală wma moștenit decât 
viciuri: fanatismul intelectual şi cupiditatea», <răul de care su- 
fere lumea nu este, am spus-o de nenumărate ori, forța celor 
răi, ci slăbiciunea celor mai buni»; «lumea cea veche (Europa) 
este strivită de sarcina de gânduri, de sentimente, de manii 
seculare, de idei fixe intelectuale, artistice, politice»; «a sosit 
clipa> (1917!) să ne desrobim de «disputele» acestea cu ori- 
zonturi de «turn de biserică», a sosit clipa pentru om, 
pentru omul sănătos, care trăieşte aievea, — de a păşi hotărât 
spre idealul unei umanități universale, unde rassele europene 
ale vechii şi nouei lumi depun în comun comoara inimii lor 
împreună cu vechile civilizaţii ale Asiei, — ale Indiei şi Chinei 
— cari relņvie. Toate formele mărețe ale umanităţii sunt com-. 
plementare unele altora». (loc. cit. pag. 54); «puterile oculte 
guvernează astăzi mai mult decât șefii statelor» (pag. 57); cun 
abiz deschis de neîncredere și de neînțelegere. Trebue să arun- 
căm un pod peste această prăpastie». (Lui Wilson) (pag. 217). 


— 86 — 


Trei păreri a trei personalități politice autorizate : 

Reprezentantul Franței la curtea Iutesnațională de arbi- 
traj din: Haga povestea în 1913; . 

- «Se apropie ziua când răsboiul declarat de un guvern, care -S'ar 
crede mai tare decât altul, va fi considerat de complexul popoarelor ca o 
tentativă de asasinat, pe care va trebui să o previi în interesul tuturora», 
(«Les Annales», 24 Aug. 1913) D'Estournelles de Constant. 

Lloyd George, conducătorul din Anglia declară: în Man- 
chester, 21 Aprilie 1908: j 

«<... Vine ziua, când o națiune, care ridică sabia împotriva unei 
alte națiuni, va aparţine la aceeaş categorie de'răufăcători, ca omul, care-şi 
culcă la pământ fratele în mânie». (Vorbirile lui L Q. Ed, Diederichs, 
Iena, 1911). 

Ministrul președ. al Franţei, Briand, declară solemn ca 
reprez. în ziua a 25 Febr. 1921, că «Franța urăşte răs- 
„boiul». 

* a * 

i ; 

Când va venì timpul ca statele să înțeleagă că este în 
«interesul tuturora» să colaboreze, într'o emulație cinstită? 

Se va puteà ajunge altfel la această consolidare decât 
pledând ca popoarele să-şi dea osteneala să se stimeze reci- 
proc, ori cât de îndușmănite au fost în timpul apropiat? Sub- | 
minările clandestine pot să aducă fericirea cuiva ? 

Poate un popor să nutrească gânduri de dominație asupra 
altor popoare, (milioane de suflete!) fără ca să Primeldulasca 
printr'asta bunăstarea complexului popoarelor? . 

După pierderile de 35.380,000 de oameni în decursul ră- 
sboiului, după scăderea nașterilor ingrozitoare de după răsboiu 
(cu 15 mil. mai multe femei de cât bărbaţi în cele 10 state 
beligerante) !, după pierderile mari, capitale, din întreagă lumea 
(chiar numai vechiul regat, România, a avut pagube în valoare 
de 792,371,493 Lei, socotite după cursul din 1916!) — ne mai 
putem permite luxul să aţâțăm focul urei şi să deslănţuim din 
nou beţia răsboiului? 

Câţi invalizi de- răsboiu au rămas pe urma răsboiului mon- 
dial? Biuroul statisticei de pe lângă internaţionala lucrătorilor din 
Anvers a publicat resultatul anchetei sale și a ajuns la urmă- 


1 Datele stat. după «Soc. p. siudiarea urmărilor sociale de după 
răsboi» din Elveţia. 


— 87 — 


toarele date: 6 milioane de invalizi de răsboiu, în total. Din 
aceştia: 1.500,000 în Franţa, 1.400,000 în Germania, 1.170,000 
în Anglia, 570,000 în Italia, 320,000 în Polonia, 245,000 în Sta- 
tele-Unite, 178,000 în Cehoslovacia, 164,000 in Austria, 162,000 
în lugoslavia, 88,000 în Canada, 84,000 în România și 40,000. 
în Belgia. Sif 
Este <pacifism» dulceag dacă iţi spui respicat: invalizii 
` aceștia să ne fi învăţat minte ca să nu mai aducem alte zeci 
de mii de oameni într'o stare ca a lof!? 


* 
* * 


in Sept. 1921 s'a ţinut în New-Jork al doilea congres in- 


ternaţionat eugenic — pentru îmbunătăţirea rasselor umane şi: 


animale. — Toate statele au fost invitate să-şi trimită delegaţi. 

Ce ironie! Congres internaţional eugenic şi fabricile de 
muniții lucrează din greu pentru nouă răsboaie |! 

— «Sunteţi. prea mulţi! ne-au zis și suveranii» (susp nă 
A. Steuerman-Rodion) să 

«Ei, cu adevărat, sunt Malthusianii 

Beatitudinei cea cu păcat. 

Ne-au zis... O, Malthus, iată-te 'mpăcat: 

Cuvântul ţi-l indepliniră anii; ; 

Dormi liniştit, — noi ne-am împuţinat!... («Frontul roşu».) 

Glasul celor duși nu ne spune nimic? 

«Nestabilitatea generală> din lumea de astăzi o analizează 
în cronica sa politică săptămânală Secretarul comisiunei instruc- 
țiunei şi a artelor frumoase, membrul consiliului superior al co- 
loniilor, di André Fribourg, deputat, și scrie: _- 

«Sunt localităţi, pe cari vreau să le evoc aici, fiindcă tocmai 
am trăit pe acolo ceasuri dureroase. Sunt scene, cari se repetă 
zilnic şi cari sunt atât de cumplite, (de dureroase) încât inima 
se opreşte de a mai bate chiar numai la amintirea lor. Aproape 
de noi, în sectorul dela Senlis, au început să exhumeze din. 
greu morţii. In fiecare zi ne arată pământul bietele cadavre, 
pe cari le-a păstrat de ani de zile; i se scot cu mare greu cos- 
ciugele crăpate și plesnite, în cari se discompun atâtea trupuri 
tinere. In aierul călduț de primăvară vin să «recunoască» băr- 
baţi şi femei pe acela, care le fusese drag, înainte de a-l fi 
făcut de nerecunoscut noaptea cea lungă a morţii. Peste lin- 
țoliurile albe, înainte de a fi bătut la loc coperișul sicriului, se 
apleacă, se roagă și plâng fiinţe îndoliate. Mai apoi ajung tru 


d 


= 88 = 
purile moarte în vagoane, la gara dela Chapelle-Charbon; mai 
târziu, în furgoane, la.... şi acolo se petrec aceleaşi scene gro- 
zave, în faţa sicrielor închise. Scriind aceste rânduri ascult plân- 
setul prelung și dulce, -sfășietor, al unei biete bătrâne, în faţa 
copilului ei și simţesc cum îmi apasă greu umerii aierul rece 
al sălii cu sicrie, văd mulţimea înţepenită, de biete trupuri, mu- 
tilate şi întinse... și, gândindu-mă la aceia, cari vorbesc şi vor- 
besc într'una, înainte de a fi acţionat, îmi zic: «Numai de mar 
„ vedeă-o cei dușil..» | i 
DI Paul Reboux, pledând, în «Drapelele sale», pentru o apro- 
piere între neamuri şi țări, aduce ca un argument al argumen- |. 
telor: «amintirea. celor morți trebue să ne împiedece de a lăsă 
să se facă alte victime». («Revue Mondiale», 15 August 1920.) 
__ Romain Roland strigă «fraților în nenorocire»_că «trebue 
ca în durerea (de acum), trebue ca din prilejul morţii a mi- 
lioane din fraţii voştri să fi căpătat cunoştinţă despre unitatea 
voastră profundă», căci altfel: <adio Europă, regină a gândirii, 
călăuza umanităţii»! (Articol scris în «ziua morților» 1916 — 
retip. în «Les Precurseurs», pg. 31.) «Să se gândească (popoa- 
rele) că fiecare din erořile sau abdicările lor va fi plătită de 
copiii şi de nepoții lort» (1918) (tot acolo, pag. 220). 


„re 
> * * 


Sunt înșirate citatele acestea ca să descurajeze? Sunt ci- 
tate pasagiile acestea ca să pleci capul, cetitorule, şi stai cu 
- mâna în sân? - Ce 

Dimpotrivă! Rândurile acestea vreau să scuture din amor- 
ţeală conştiinţa omenească. Gânduri nobile, gânduri vrednice 
de reţinut, simţeminte, de cari se lasă pătrunşi. oameni de seamă, 
ți se oferă aici, ca să meditezi . asupra lor și să-ţi zici cu toată 
energia: dacă nu avem să urmăm sfaturilor acestora ne vom 
da de râpă cu toții! - 

Eşti preot, învăţător, profesor, cetitorule. Nu fi leneş — 
dă mai departe argumentele adunate aici, în satele și oraşele 
noastre, pledând -pentru o colaborare — arată parohienilor, ele- 
vilor tăi, ce trebue să îndemne pe omul zilelor noastre să per- 
severeze pe cărarea binelui. Întreabă-te: urmez eu glasurilor 
de chemare ale celor, cari mai au un ideal în zilele noastre? 
Contribui şi eu ca să dispară ceața de pe sufietul omenesc? 

Altfel-altiel am ajunge ca copiii -dintro schiță dureroasă, 
pe care a publicat-o în timpul din urmă un scriitor taletitat : 


— 89 — 


Voiă profesorul să povestească elevilor săi despre viaţa 
şi opera căritativă a întemeietorului. «Crucii roşii», Henri Du- 
nant. Voiă să le infiltreze în inimi mila față de cei slabi, de 
cei răniţi, față de cei ce aşteaptă ajutorul nostru. Şi-a adunat 
puterile și a început să descrie durerile îndurate de soldaţii 
tuturor neamurilor pe câmpul de luptă dela Solferino (o, cu- | 
noaştem noi localitatea aceasta! Poeziile noastre poporale o 
cântă: «La Solferino de vale, merge-un ghinărar călare...»). 
Copiii nu l-au lăsat să isprăvească, fiindcă fiecare aveă ceva 
de obiectat, împotriva apelurilor la blândețe, ale dascălului lor. 
„«Pe frate-meu, care-i medic, l-a împuşcat duşmanul», <Spita- 
` lurile le-au bombardat duşmanii cu granate», <Cu crucea roșie 
pe piept s'au strecurat până la noi», «Surori de caritate au me- 
stecat venin şi ne-au otrăvit pe ai a la — fiecare aveă câte 
o amintire.. 

Nici chiar «Crucea roşie». să nu fie salvată din ciclonul 
acesta de patimi omenești? Atunci pe ce zidești, cetitorule, vii- 
torul culturii europene? Ca dascălul, care lăcrămează în fața 
portretului lui Henri Dunant, al <binefăcătorului omenimii»,- al 
întemeietorului <crucei roşii», ca dânsul iăcrămează oricare om, 
care are o inimă în zilele noastre şi-şi pune întrebarea grozav - 
` de: dureroasă: «Cum? Este greşit să dorești binele, ca omul 
acesta? Este rău să fii bun?2 

De fostul președinte al Statelor Unite, Wilson, râd mulți în 
zilele noastre, ca de un idealist incorigibii. Ca un Dunant a vrut 
şi Wilson.să ridice pe lângă «crucea roșie» a trupului o <cruce 
roșie> a sufletului, în diplomaţie, în relaţiile între state. Să fie 
vrednic de persiflat din cauza aceasta ? 


In “<hipodromul> gigantic din New York, descrie unul care 


a călătorit în timpul din urmă prin America, apare un dese- -“ 


nator și — dupăce a schițat silueta lui Wilson, scrie cu litere 
mari: «Ne-a dat ce a avut'el mai bun!» 
Și noi ce-i dăm în schimb? Critica noastră corosivă? Ciä- 
tinatul din cap și datul din umeri? 
d * a * 
In 1879 s'au înțâmplat în provincia Murcia din Spania niște 
pustiiri grozave. Înundările de acolo au pricinuit pagube mari. 
- Intreagă lumea s'a cutremurat la veștile despre năpasta căzută 


— [9 


pe capul Spaniolilor. Presa franceză a format un comitet, care 
a editat un album: <Paris-Murcie»>, vândut în folosul celor lo- 
viţi de soartă. In fruntea tuturor contribuţiilor literare a publicat 
comitetul francez următoarele rânduri ale marelui scriitor și pa- 
` triot francez Victor Hugo: ! 

«Fraternitatea. Adevărata rezisteiiță a omului faţă de ca- 
tastrofe este o augmentare de umanitate. Să te iubeşti reciproc, 
să te ajutorezi împrumutat. Solidaritatea oamenilor este replica 
la complicitatea faptelor misterioase. Astfel s'a stabilit pe pă- 
mânt al treilea termin a marei formule umane: fraternitatea. Gu- 
vernele pun piedeci Libertăţii şi Egalităţii; vor veui ele, la timpul 
lor şi de sigur, Libertatea, pe lângă toată monarhia; Egalitatea, 
cu toată împotrivirea aristocrației. Dar Fraţernitatea este poarta, 
care se deschide, este pungă, care se golește, este mâna, care 
ajută. Cum să pui zăgaz la toate acestea? Ei bine, să o știți, 
graniţele dispar în fața mânii, care dă ajutor; inimele se umplu, 
câtă vreme punga se golește; iar pe uşa, care se deschide intră 
viitorul. 

«Spania rănită — sângeră Franța; lovitura de care este 
atinsă Murcia -atinge Parisul. Parisul este capitala lumii; și în- 
treagă durerea lumii este o durere a Parisului». 

Ce «viitor» lași să intre pe ușa, care se deschide' acum? 
Vrei să se reediteze lupta respingătoare între neamurile din 
Austro-Ungaria ? 

Spune-o respicat şi adù argumente, ca om la om, acelora, 
cari pretind un harakiri al Europei: «Sunt alte vremi! Nu sim- 
teşti suflul vremilor celor nouă? Crezi tu că se vor mai puteă - 
deschide cu folos pentru vreun popor oarecare in mijlocul Eu- 

_ropei Spielberg-urile și Kuistein-urile şufleteşti şi trupești P> 

Dă în mâna oricărui strein, care vrea să cunoască starea 
“sufletească și constelația popoarelor din Austro-Ungaria de di- 
nainte de. răsboiu memoriile reprezentantului monarhiei la Bu- 
cureşti, ale contelui Czernin: «Im Weltkriege» (în răsb. mondial), 
ca să găsească acolo, indirect, «cel mai odios sistem de opre- 

- siune naţională, pe care îl cunoaște Europa modernă» (Robert, 
H. Lord, în rap. american al conf. de pace, Paris). , 

Un citat numai din Czernin: 

«Nu pot să las lao parte aici o temă, asupra căreia zace, 
puterea argumentaţiei mele întregi. Este primejdia revoluționară, 
care se ridică pe orizontul fntregel Europe... Cinci monarhi au 
fost daţi jos de pe tron în răsboiul acesta și uşurinţa, care te 


1 


l 


e ae 


-1 — 


uluiește (verblüffend), cu care a fost dată la pământ cea mai 
puternică monarhie a lumii, aș vrea să contribue să vă pună | 
pe gânduri şi să vă aduceţi aminte de dictonul: exempla trahunt! 
Să nu mi se răspundă că în Germania sau în A.-Ungaria ar fi 
referinţele altele, să nu ni se riposteze, că rădăcinile adânci ale 
gândului monarhic ar esclude un astfel de procedeu în Berlin 
sau în Viena. 'Răsboiul acesta a deschis o nouă eră în istoria 
lumii. Lumea nu mai este aceeaș ca acum trei ani'şi în zadar 
vei căută după analogii în istoria lumii la fapte, cari astăzi au 
ajuns lucruri de toate zilele. Omul de stat, care nu este orb 
sau surd trebue să ia la cunoştinţă cum disperarea surdă 
a populaţiei creşte pe zi ce merge: trebue să audă mânia surdă, 
„care se manifestă în păturile largi ale masselor şi trebue, dacă 
este conştiu de responsabilitatea sa, să ia act de factorul acesta»... 
(pag. 200). (Scrisoarea e adresată capului său încoronat.) 


Pot să vrea binele, poporului propriu chiar, conducătorii 
unui popor, cari dau lozinca: Ce ne pasă de durerea omenimii ?| 
Să reînvie un stat care a cauzat (în mare parte) declararea răs- 
- boiulăi mondial? | 
ii Pui 

Reprezentantul Americei la serbările depunerii medaliei de 
onoare a congresului american la mormântul soldatului francez 
necunoscut, di Herrich, a rostit cuvintele: Be 


«Să nu ascultăm şoaptele de cupiditate şi avariție cari se ascund sub 
discursuri pretenţioase. Mizerabilele intrigi meschine cari uzurpează numele 
de revoluţie şi înjosesc patriotismul nostru, să nu le |uăm în seamă, su- 
Hletele noastre sunt obosite de certuri nesfârșite, de înțepătari de ace şi de 
lovituri de bursă. Avem nevoie să auzim încă odată răsunând cuvântul 
«sacrificiu»... 2 Oct. 1921. (V. «Dacia». 6 Oct. 1921.) . 


lată reţeta adevărată! A rostit-o reprezentantul Americeil 
Nu certuri homerice! Nu înţepături de ace și lovituri de bursă, 
nú «mizerabile intrigi meschine» ! ; 

«In decursul luptelor», descrie Toma Morus rolul preo- 
ților din țara închipuită: «Utopia», «în decursul `luptelor. stau 
preoții de o parte, deși nu prea departe de câmpul de luptă. 
Acolo se roagă ei, în genunchi, de cer, cu mânile ridicate și 
înfășuraţi în hainele lor sfinţite. Inainte de toate se roagă ei 
pentru pace, mai apoi pentru țara lor, ca să învingă, dar pentru 
o învingere, care să nu fie sângeroasă pentru nici o parte be- 
ligerantă. Dacă înving concetăţenii lor se reped în învălmășeala 
cea mai deasă și pun capăt masacrărilor, Nenorocitul, care-i 
vede venind şi care-i strigă într'ajutor, își capătă viața; cine 
poate să le atingă hainele lungi, cari le flutură, primeşte ceeace 


— 92 — 


este al său pe lângă viaţă. Obiceiul acesta frumos a câștigat 
în urma caracterului său atâta maiestate adevărată, insuflă po- 
poarelor învecinate atâta veneraţie-față de persoanele acestea, | 
încât intervenţia lor adeseori le serveşte chiar şi celor din 
Utopia spre binele lor, tot atât de mare ca şi pentru armatele 


dușmane. S'a întâmplat, de fapt, că trupele din Utopia, după ce, ` 


au pierdut orice nădejde, s'au dat înapoi și au fugit în toată 
forma, dar că în aceeaş clipită, când s'a repezit dușmanul ca 
să omoare și să jeiuească, intervenţia preoţilor a dat laoparte 
pe acesta, a despărţit pe cei ce se luptau, până ce le-a reușit 
să câștige pacea sub condiţii echitabile. 

© Nici odată wa existat în țările acelea un popor atât de 
sălbatic, de crud şi de barbar, care să nu fi stimat pe preoții 
din Utopia ca pe un corp, de care să nu te atingi și pe care 
să-l sfinţești.» i . atg mi 

Nu e vrednic de omul zilelor noastre rolul acesta de îm- 

păciuire? Nu vrei să fii un «preot» ca cel descris de Morus? 

`... Serviciul geografic al armatei franceze acrejat de curând 
un «oficiu național», care să informeze armata despre depre- 
. siunea barometrică, care planează asupra Scoției sau Norvegiei 
și care ameninţă astfel nordul Franţei. «Bazele esenţiale ale . 
unei astfel de organizaţii residă în serviciul de informaţii și în 
„legătura ei, prin diverse procedee de telegrafie, cu observaţiile 
metereologice ale întregii lumi» — scrie specialistul militar, di 
Locot.-colonei G. Espitallier în «Revue de France» (15 lunie 1921). 
...O, dar depresiunea barometrică morală din zilele noa- 
stre să nu-şi aibă un institut european, în care să se înregi- 
streze şi unde să se găsească o comisie care să delibereze ca 
. Să se pornească o campanie... ideală, împotriva depresiunei? 

-Ne gândim cum să născocim aparate — tunuri împotriva 
norilor de ploaie, ca să nu ni se pustiiască ogoarele — şi ogoa- 
rele sufletului omenesc le dăm pradă tuturor norilor, adunați 
din şirurile de literă de cerneală, scrise. și tipărite de oameni 
criminali? Iți vine să — blastemi atunci invenţia tipografică a 
lui: Gutenberg! 

În «Pescaţii de Islanda» ai lui Pierre Loti se poate ceti 
pasagiul înduioșător, când tinărul marinar francez, înrolat la 
marină, ca să se lupte în China, vede pe vaporul, care-l duce, 
sub «soarele grozav> al Mării Roșii, cum mor, istovite de pu- 
ere, cu miile neşte păsărele mici, cari sburaseră de «dincolo de 
pustiul cel mare». Un orcan à prins- toate păsările acestea 


N 


— 93 — 


şi le-a dus cu sine, încât ele au avut să aleagă numai între 
corabia, care le ofereă uñ razim aripioarelor obosite, şi alba- 
strul fără de fund al oceanului. <Oârba şi lipsita de suflet mamă, 
maina natură», scrie Loti, <a alungat, băgând în spaimă, cu un 
suflu al ei, mulțimea aceasta de pasări mititele, cu aceeaș lipsă 
de sentiment, ca şi când ar fi fost vorba de o generaţie de 
oameni», («Pescarii de Islanda», partea a II-a, cap. 1X.) 

Nu ţi se pare, cetitorule, și omenimea din ziua de astăzi 
nişte biete păsărele, cari s'au refugiat, alungate, spăimântate ? 
După toate amănuntele înşirate aici, după toate sentimentele, 
de cari s'au sbuciumat creierii de oameni mari și reprezentativi, 
nu simţeşti mai tare, mai greu apăsându-ţi „conştiinţa, gândul: 
ai contribuit din deajuns şi tu ca atmosfera aceasta pestilențiată 
să dispară? d 

Nu te ridică ideia: Ce frumos àr fi să contribui de aiċi 
înainte ca epoca. bârtelilor, epoca suspigionilor, epoca perse- 
cuțiilor să dispară? f 

„De ocamdată mi-am propus numai atât: să te aduc să . 
simţeşti «cât de departe am ajuns cu toții» — pentruca să te 
îndemne sufletul să te scuturi -și tu, cetitorule, din toropeala 
ce planează asupra spiritului public, când este vorba de iubire, 
"de colaborare. Sunt mulțumit de mi-am ajuns scopul... ` 


y 


Insecta. . 


_O stradă scurtă, Câteva case înghemuite una într'alta, 
verzi, albastre, galbene, mici, fără nici un stil, făcute parcă nu- 
„mai de aspiranți la Şcoala de arhitectură, căzuţi la concurs. Şi 
nici un pom. Nici un. fir de iarbă pe nicăeri. Ca în Sahara. 

Una singură, mai albă, mai răsărită, are un petic de curte 
şi-un crâmpeiu de coteţ. Patru găini. pestriţe și un cocoş pin- 
tenat ciugulesc de zor nişte firimituri aruncate de curând. 

Soarele de amiază dogoreşte ca vara. Fereastra care dă | 
în spre curte e deschisă. Se aud prin ea râsete, vorbă, zân- 
gănit de pahare şi tacâmuri: SEED a înviat 1... La mulți anil.., 
Să trăiţi copłi!... Vivat!.. z 

Ziua întâi de Paşte... lanka, domnu TAR Viezureanu, 
pensionar, cu « coana Cleopatra a dumnealui şi amândoi copii: 


— 94 — 


„ Cicerone, elev în școala militară, sosit de vacanţă, cu un pam- 
pon la chipiu, mai mare decât el, şi Odeta, premiantă întâi în 
clasa a doua la profesional. Domnul Sofronie e pottit la ei. Şi 
a venit omul — fiindcă tot e neînsurat — tocmai din Târgo- 


vişte, ca să nu-i refuze. Mare, cum e, şi lat în spete, ti stă bine 


în capul mesei, ca unui Paşe. 

Domnu lancu Viezureanu, fost şef de biurou la Culte, 
are pensia cam mică. Dacă mar fi proprietar şi war da cu 
chirie o casă roșie cu trei odăi din colțul străzii, ar muri de 
foame. 

Adevărata lor nădejde însă e tot la Sofronie, prietinul lui 
domnu lancu din copilărie. Om milos şi săritor, Sofronie aleargă 
din fundul Târgoviștei, la orice nevoe — fie şi la miezul. nopţii — 
ca să-i scape. Şi i-a scăpat din multe.... L-a imprumutat până 
„acum pe Viezureanu cu mai bine de zece mii de lei așă, numai 
pe chitanţă, fără nici o garanţie, fără dobândă, prietenește. 

De aceea şi coana Cleopatra şi-a călcat pe suflet şi în 
- Sâmbăta Paştelui a pus să-l taie pe Ghiţă. 

Ghiţă luase de un an în stăpânire curtea Viezurenilor. 
Curcan în lege, bogat în piept şi roșiatic la pene, ajunsese ca 
un câine credincios la casa lui domnu lancu. Ce vrei? Un an 
de trai la un toc îl împrietenise cu toţi ai casei, de le cunoșteă 
şi obiceiurile, şi slăbiciunile, ca un filosof. 

Nimeni nu Var fi jertfit nici pentru un milion. Dar domnu 
Sofronie merită toate milioanele din lume. Când domnu So- 
fronie veneă la ei — rar, câte odată pe neașteptate — cu toată 
strâmtoarea din casă, pentru el tot se găseă un locşor. Sălița 
dela mijloc se schimbă deodată, ca prin magie, în odaie de 
culcare. Cât dură o partidă de table cu lancu, patul eră gata 
în fund, la perete. Coana Cleopatra scoteă din ladă plapăma 
ei de mireasă, o plapămă de atlas azuriu, ciupită ici și colo, 
tocmai cam pe unde timpul își tnfipsese colții. O măsuţă lângă 
` pat, un sfeşnic de nichei cu lumânare nouă, o chiseă cu dul- 
ceață de vişine... Un singur lucru eră cam greu: că odaia so- 
ților Viezureanu aveă numai o ușe care da tocmai în sala unde 
„culcau pe Sofronie. Şi dacă se întâmplă ca târgovişteanul, do- 
„borât de oboseală, să doarmă dimineața mai mult, coana Cleo- 
patra eră silită, ca să ajungă la bucătărie, să iasă în curte pe 


fereastră. Şi aveă de furcă, din pricină că fiind trupeșe, trebuiă . 


— 95 — 


să se strecoare cu un umăr înainte şi să-şi cam apese carnea 
cu palmele ca să nu rămâie ințepenită în pervaz. 

Ei, dar atâta osteneală i se cădeă lui domnu Sofronie, fis 
indcă şi el își deschisese de atâtea ori punga pentru ei şi pentru 
` copii lor. 

In noaptea din Joia Paștelui, după ce veniră dela. cele 
douăsprezece evanghelii, steteră amândoi soții de vorbă trei 
ceasuri până ce hotărâră să taie pe Ghiță. Parcă ar fi plănuit 
-să omoare un om. Așă le tremură glasul, se înnecau, tnghițeau 
în sec și oftau când unul când celalalt. 

Copii nu ştiau nimic. Nu le-au spus. 

Sâmbătă dimineaţa au ieşit în oraş câte și patru la târ- 
guială. Fostul şet de biurou dela Culte avusese grije să cheme 
un servitor priceput dela Minister. 

Şi când veniră acasă, curcanul eră tăiat, pârlit, opărit și 
curățat de pene. ' 

Copii tncepură să murmure. ; 

— Cum, ați tăiat pe Ghiţă? 

Domnu lancu se răsti la ei ca un tunet năprasnic, de-i în- 
cremeni. lar coana Cleopatra își puse un şorţ cu dungi și tre- 
când în bucătărie, apucă de amândouă picioarele trupul bro- 
bonat, dar alb al lui Ghiţă şi prin ceața lacrămilor ce-i înnecase 
ochii, începuse să-l spintece şi să-i scoată. pipota, ficatul şi a- 
ripile. .. 

Cand sosi domnu Sofronie, toţi îşi ascunseră mâhnirea, 
de ruşine. Apoi bucuria Invierei ti făcă să-şi uite de Ghiță. 
Coana Cleopatra, care eră meşteră la bucătărie, îi gătise pi- 
cioarele cu coconare și stafide — mâncarea favorită al lui domnu 
Sofronie; iar pieptul, la cuptor, pe cartofi. | 

- Cât ţină ciocnitul cu. ouă roșii, veselia fu la culme. Dar 
când sosi farfuria cu mâncare şi se auzi şi cântatul de amiază 
al cocoşului, întreaga familie Viezureanu amuţi deodată. Domnu 
Sofronie nu băgă de seamă." Ochise o bucată bună și gândul 
` fi eră la ea. Coana Cleopatra, care îi ştiă gusturile, i-o dete. 

Şi domnu Sotronie, fără să bănuiască durerea Viezurenilor,-- 
începu să laude: $ 

— Minunat curcan! Ce carne gustoasă... Nu cumva o fi 
Ghiță al dumneavoastră din curte? 


& 0 


Toţi tăcură. Numai Odeta răspunse cu un sughiţ biruitor, 
căci se luptase prea mult cu plânsul, ţinând șervetul la gură. 
Domnu lancu se încruntă la.ea; iar coana Cleopatra, care | 
guştase câteva pahare din damigeana cu vin de Târgoviște a- 
dus de domnu Sofronie dela via lui, prinse curaj și începu să 
laude darurile cu care Dumnezeu înzestrase pe Ghiţă. 
— Drept să-ţi spui, domnule Sofronie, mai rar aşă pasăre 
„deşteaptă... Ca un om, domnule! Păi, să fi văzut dumneata 
cum își cunoşteă numele. Când îl strigai Ghiiiţă! venea drept 
în fundul casei, piuiă ca un puiu, şi-ţi luă din mână tot ce-i 


Cicerone, elevul din școala militară, i întregi amintirile: 

— Dar cu şifonierul, mamă? 

— A, cu şifonierul eră o halimă.,. De câteori îl scoteam 
în curte, Ghiţă se şi înființă înaintea oglinzii. Şi atunci să te 
` ții repezeli și bătălie. lar când vedeă că nu e chip să dea piept 
cu dușmanul, treceă pe la spatele dulapului, ca să-l prinză pe 
„acolo. Atunci să fi văzut râs. ŞI. eu și copii. Leşinam. Nu mai 
- puteam, | 

.— Dar cå idoni, mamă? 

`. —..Cu factorul, altă dandanà. Se da la el ca un câine, - 
îl apucă de pulpana hainei şi nu-l slăbeă până — la poartă... 

_ Mai rar, să-ţi spun drept, aşă deşteptăciune de dobitoc. Să strice 
el cevă, ca, alți curcani, sau să iasă din curte, ori să umble 
hoinar pe drum, sau să-l găsesc pe masă în bucătărie? Ui-te, 
aş vorbi cu păcat să-i aduc vreo vină. Par'că-l văd, când veneă 
lancu dela cancelarie, cum lungeă gâtul, cum deschidea mari” 
ochişorii lui ca mărgelele, căscă ciocuțul și cloncăneă din răs- 
puteri de-i tremură din rădăcină moțul. pr de pe cap, ca să 

auzim toți că a venit <domnu»> la masă, . 

A, dat iată. şi pieptul scos proaspăt. dela cuptor. Maina 
Păuna | doica Odetei, ajunsă acum fată 'n casă, deschisese ușa 
cu un șold. şi veni să puie repede pe masă tava arzătoare, care 
o îrigeă rău la mâni, 

Ghiţă ţinuse să fie îndatoritor cu stăpânii lui până — i i 
urmă: Pieptul rumen și plin, părcă eră un bulgăre măreț 
de aur. 

Odeta se uită la coana Cleopatra şi-i văză ochii înotând 
întrun ocean de lacrămi. Fiind cea mai slabă de înger din toată 


— 91 — 


casa, făcù loc paraponului întreg şi laba în suspine cu în-. 
necuri, ascunzându-și faţa în şervet. Coana Cleopatra își, în- 
toarse privirile spre domnu lancu şi-l zări prin ceața lacrimilor. 
Aveà altă figură: Ochii strânşi, nasul plin de creţuri, gura strâmbă, 
mestecând mărunt plânsul pe care-l pusese în luptă grea cu 
demnitatea lui de cap de familie. Cicerone își lăsase fruntea 
pe masă, ca să nu vază, să n'auză. 

Atunci şi domnu Sofronie Scoase batista şi începi să se 

şteargă la ochi cu grabă. Dar când se uită la Păuna, care în- 

cremenise în ușe dând din cap, cu mânile încrucișate la piept, 
începi să râză.' 
| - — Ce zici, Păuno? Ne-am apucat să plângem toţi, ca nişte - 
copilaşi, în ziua de Paşte. 

Dar Păuna aveă grije numai de puiul ei, de Odeta, pe 
care o crescuse şi pentru care se lipise de casa Viezurenilor 
pentru toată viaţa. 3 

Veni lângă fată, o sărută mângäios şi-i şterse cu -șervetul 
obrajii umezi și înflăcăraţi. 

| — Cum se poate, fata -matnii, să te iei după dumnealor 
şi să-ți strici frumuseţe de ochişori, numai aşă, de florile mä- 
rului? Păi, zău dacă mai-ştiu, ce fel de minte au și domnu și 
conița și mai cu seamă dumneata, domnule Sofronie, să vă 
jeliți cu toții la jä zi mare şi să-mi speriaţi fata, pentru o. 
insectă. L A. Biesurabăieae. 


Din vremurile noastre. 


Intru viforos şi fară. să bat la.uşe, cu anumită intenţie să-l 
surprind. Scriă la o masă mică. 

— «larăș scrii şi iarăş, — ei, spune-mi, cine-a tost Alecsandri, 
ori cine»a. fost Eminescu? Bine, alţii. Cine fu Creangă»? el se 
uită mirat la mine; oare ce voi fi voind? <ei, dar de Odobescu 
tot îmi spui?» 

— «Ce-i cu Odobescu? Un poet a fost!» 2 

— «Bravo, poet; și ce frumoase novele a scris!» 

— Bine, iată că las, a fost un prozaist bun». 

— «Stai, poate c'a fost un. poet, dar voi, voi sunteţi»,. 

— «Da, văd eu, vrei să mă cruți de lovitură, ai vrut să 
zici: voi, prozaicii! Ce-o să-i fac? Cum ne nasc timpurile» 
3 


08 


~ — «Pentru mâne la câţi buni socoteşti? puțini? hai?» su- 
râsei un râs subjugat de un ton mai slab, mai trist. <Omule», 
continuai eu, cești ce-i drept poet al generaţiei mai nouă, deci 
cu tit’ aș nuteă atunci vorbi mai bine de voi; te pari, că le 
ştii năcazul tuturor». — Voi să întrerupă. — «Da, știu, voieşti 
să-mi spui de Coşbuc, ca luat premiul Academiei. El o va fi 
ducând mai bine. De altfel spune-mi numai, a imitat el pe vre- 
unul din antecesorii lui? Aşa-i că nu? Imi place nedescris de 


` mult naivitatea ăstui sănătos poet. Câţi nu vor îi iubit mai adânc 


decât ţăranul poet, dar vezi, că lui i-a rămas ca moștenire sim- 


„ plitatea dela sate şi acea sinceritate, cu care țăranul înădușit de 


> 


patimele iubirii pășeşte fără ruşine înaintea oricărei fecioare 


“din sat. Acestor curate simţiri le dădi el o formă artistică şi 


de aceea cetind poeziile lui erotice nu îţi vin gânduri şi nu te 
cuprind tremurări, cărora voi le ziceţi dulci, ci cu un zimbet sincer, 
cu o inimă mat deschisă mai dai o fugă peste cele mai fru- 
moase şiruri din poesie. O ştiu eu; voi aveţi ca școală Tiialtă, 
o școală de neajuns, vaţi născut încă în timpul, când se şoptiă 


„pretutindeni de ea. Dar nul ajungeţi şi înzadar vă rupeţi con: 
deiele pe hârtia ieftină: Ziarele vă pot publică poesiile de 


câteva strofe, ele rămân pitulate în umbra adâncului lirism al 
marelui om. Aceea ce omul acela da la lumină, scos din adân- 
curile inimei, sbuciumat de toate simţurile lui și trecut prin toate 


Ta . . a . . 
păturile sufletului său noros, el a creat: cu tot ce azi voi 


numiţi Eminescu, aceea, zic, o redaţi astei lumi ca nişte fă-" 
râme de corabie. Mie-mi pare ca şi când voi n'aţi simți adânc 
ce scrieţi. Şi şti că totuși smulgeţi câte un cuvânt din graţia 
cititorilor. <Că-i bunicică poesie». Pe unii îi văd râzând, când 
cetesc prin foiletoanele gazetelor tot dragoşti seci şi şi mai seci, - 
pe alţii îi auzi numai: lată-l cu formele lui Coșbuc. Şi şti, ce 


„aşi zice eu: Luaţi-l mai bine pe acest poet în viaţa de luminător, 


urmaţi-i, căci pe morţi doar să-i venerăm mai avem datoria, dar 
nu să le călcăm în urmă. Mie mi-ar veni să strig în gura mare: 
Nu există moarte, ci numai viaţă, Desfaceţi inimile oamenilor 
spre bucurie, prindeţi-le câte şi mai câte scene șăgalnice, căci. 
şi aşă oamenii încep acum să guste bine viaţa şi le miroasă rău, 
când le miroasă moarte. 

lată cum este Radu Rosetti; ai cetit cum mai râde „Singur 
de el, scriindu- și Spitfaneiei şi SE O. Iosif, râde: câte odată, 


— Dare 


«dar ades schiopetează iarăși amândoi și se plâng. Nu vreau 
să zic că lirica noastră este în decădere, nu vreau, dar de ce 
nu vibrează coardele mai grele ale inimii? Bine că mai cântă 
«câte unii şi iubirea de mamă şi de patrie. Aceiaşi losif şi Ro- 


Dr. Alexandru Bogdan. 


m et esa ana 


setti, şi alţii mai mici de prin gazete! (să nu crezi că aş fi 
«contra să scrieți prin gazete; volume nu vă cer încă). Şi alţii își 
descriu ținuturile din părţile lor. Să ţi-i numesc pe Murnu, Mihai, 
„Ciato, câteva fete, mortul Delamarina şi încă necunoscutul Sân 
Petreanu. Şi dincolo de munţi mai sunt încă o ceată. 

f ze 


— 100 — 


Dar spune-mi, oare cari din aceştia. toți” au scris vre-o» 
odă inălțătoare; o demnitate a liricei noastre celei mai nouă, nu: 
înţeleg odă lui Bacchus? Nu-i așă că nimeni? Vezi, ce numesc: 
eu mai adâncile adâncuri ale inimei și mai ascunsele unghiuri: 
ale sufletului. Dar se vor face odată!> 


» 


IL, 


Poetul stăteă cu ochii ațintiți la mine şi dădeà din cap. 

— «Acum opreşte-te», și câtva timp am mai făcut revistă: 
prin câteva cărţi ale. lui. 

— «Să-ţi povestesc ceva», îmi zise el deodată. <Am auzit: 
numai acuma, de curând, căci cine puteă să-mi și spună pe-atunci,. 
ziarele încă nu luară nici o notă, că a murit un tinăr, care- 
promiteă mult; îl amintisei. mai înainte». 

— «Delamarina» zici. Da, ar fi și făcut el mai târziu, căci; 
eră cum să scrie acum, un talent natural, proaspăt. Dar ce-are- 
de-a face; când mă gândesc.eu la ceilalți morţi în floarea 
vieţii, la blajinul Demetrescu şi la. persecutatul Popovici: Bănă-- 
teanu, atunci imi vine să cred, Cau incetat să mai scrie pene, 
ca a lui Odobescu, de care te întrebasei la început. Cât nu 
am aşteptat noi dela aceşti poeţi sătui de golul lăsat, şi cari: 
pare că îşi propuseră să-l-umple. Cenușa celor morţi însă nu 
se mai aprinde. Ci să-i lăsăm să doarmă în pacea veciniciei, 
că puţini au fost atât de deschişi la inimă ca acești doi. Totuşi: 
să nu uit pe povestașul poet Rădulescu-Niger (de altcum un: 
talent mai multilateral, o putere care ajută). Până în zilele de 
acum poţi ceti câte o“ poemă de a lui în versuri. 

Pe celalalt să-l las mai încolo, ci acum una să-ţi spun: 
Observ, că acei, cari scriu epică la noi au poziţii mai sigure 
şi parecă totuşi scriu măsurându-și și timpul cu minutele. .Şi 
fiindcă un scriitor cu greu sfârşeşte un op, care l-ar costă mult 
timp, cu greu zic, căci îi angajază mare putere psihică, de- 
aceea se subtrag dela această greutate şi scriu lucruri mai 
uşoare, pe cari le gată mai curând. Astfel între 8 novele vezi. 
d. e. una de un caracter grav, celelaialte glumeţe sau satirice. 
Așă scriu V. Oniţiu-şi S. Puşcariu. Unul numai nu se lasă 
oprit în drum şi scrie mereu opuri mai mari: romane. E Duiliu 
Zamfirescu. Le-ai cetit? de ce nu, e singurul romancier al 
nostru, pe lângă Vlăhuţă cu «Dan» al lui. Vezi, şi Vlăhuţă acesta | 


7 


` 10 — 


pare că a voit să înșele lumea.. A lăsat să fie recitatl de bu- 
:zele fiecăruia, poeziile acele filosofice, acum face pe oameni - 
să întrebe: unde-i Vlăhuţă? A eşit «Un al doilea an de luptă»? 
“N'auzim Ca murit, mwauzim, nici că trăeşte.,. Şti ce am auzit 
eu, — că l-ar fi înşelat amar lumea și asta i-a înfrânt puterile. 
De ce a mai fost poet, ca să-l perdem trăind?? 

Aceea a fost lumea mai de sus, mai stricată, poporul nu 
l-a prea cunoscut, ci el ascultă și acum poveştile lui Pop-Re:- . 
teganul, crezând c'aude pe Ispirescu. E bine să-şi cunoască și 
“poporul pe învățații lui. 

O! cum îmi vâjie în urechi sgosiotul de arme, de fan- 
“tare, ruptul crăcilor, nechez de cai şi scuturi cad grămadă şi 
peste ele cadavre. Dușmanul stânge vieţi şi vieţi de dușman. 
“Lupte de ále strămoşilor! «Faceţi ca Germanii, Români, dacă 
-vă inundă duşmanii codrii», vrea să zică poetul, indirect. 

Legat de rana lui de mort un cuvânt îi vine aprins de 
“focul inimei lui calde: Pământul ării să-l săruţi odat şi pentru 
“mine. Şi câte nu mai cântă vecinicul acesta Coşbuc! Vezi, cam 
minţit! Totuşi pot să-ţi numesc o odă, deşi-i ca o baladă. Auzi 


numai temenni Sn 
«Noi vrem pământ. 


Şi-aşă îmi vine să cred, că aceste balade sunt o.punte”de 
“trecere spre ce-i mai înalt în poezia epică, spre productele, cu 
-ari se fălesc naţiunile. Mi-e mânie pe acest poet: De ce nu 
ne scrie un epos naţional: Românii i-ar- pune o coroană pe 
“frunte. Şi, cum vezi, nici în genu! acesta de poesie nu suntem 
pe o treaptă înaltă, ci se scrie, ca să mă exprim cu adjectivul 


„acesta, vesel, uşor și nu serios, grav», 


i n. 3 


«Dar fiindcă am amintit cevaşi despre epos şi fiindcă un 
-al treilea gen de poezie represintă un pas sigur in literatura“ 
„oricărui popor, drama, gândindu-mă la ea, imi vine în minte 


:să ne_asemănăm starea cu o cumpănă mare: se sprijineşte pe . 


munții dnalţi şi în şesuri îi atârnă talerele, Dincold voeşte să 
-fie întemeietor al dramei Haşdău, dincoaci celalalt academician 
"Vulcan. Acest din urmă mai când eră ne dădii o comedie. Şi 
“se mai adaogă şi acel Rădulescu Niger de care am mai amintit 
şi Bengescu şi încă unii mai tineri şi mai de nou pășiţi în cer- 


— 192 — 


cul scriitorilor, ori cum vor fi scriind. Nu mă dau îndărăpt să 
nu amintesc pe regina Carmen Sylva, care scrise două drame 
(zic, că se ţine de literatura românească, fiindcă a scris pe- 
teritor românesc şi despre un subiect românesc). Nu îl las din 
amintire, deşi este mai vechiu, — iar noi vorbim mai mult de 
cei mai tineri autori, cari ar puteă zice, acum apar, — pe Cara-- 
giale, scriitorul de comedii. El face pentru noi, mai bine zis. 
pentru cei din România ceeace face Alecsandri pentru-contim- 
poranii lui, cititori începători în literatură. Dar e curios: privind 
dramaturgia noastră din punctul de vedere al caracterului ei, ob- 
servăm, că deși izgonită din ţară, numai cu câţiva ani înainte 
de aceasta a apărut sub titlul celui dintâi erou naţional, a ce-- 
lui dintâi martir al poporului nostru o tragedie, întonez tragedie 
ceeace, fiindcă am zis, că este curios, nu am îi aşteptat la un 
timp atât de apropiat de începutul literaturii noastre” nafionale.. 
Dar a apărut: e drept, că nu-i perfectă, dar e mai bună decât 
multe altele. Tocmai studiindu-o adânc una, am aflat, că mate- 
rial ar aveă scriitorii pentru drame naţionale, alta, că ar trebui: 
să studieze dramele în: legătură 'cu istoria popoarelor străine, 
dar a celor din apus, căci să nu credeţi că popoarele cele 
prea aproape de noi ne pot da modele... Autorul ei, fie unul, 
care cunoștea literatura germană şi cunoscii și pe Wilheim.. 
Tell al lui Schiller, este Ghiţă Popp. Vorbesc despre drama 
aceasta mai mult, căci peste versurile dramelor istorice. se 
trece mai fără pericol și mai cu succes la drama ‘socială, ab 
cărei timp totuşi îmi vine să cred că e în zilele noastre, lăsâna: 
viitorului înviforat și vitoroasele tragedii istorice. De altfel vezi, . 
Ca scris cu succes Caragiale draima lui socială, Năpasta, scrisă: 
astfel, cum ne place nouă, cu subiect din clasele mai de jos». 


- IV. 


«Voind să grupez acum toate productele literare ale noa- 
„tre, le-aşi pune în două grupe: acele cari ţintesc să influin- 
teze, şi cele cari să delecteze, acele de conţinut grav și cele 
vesele, sglobii, iar aceste din urmă sunt cu mult mai multe 
cum am amintit eu tot locul inainte. . Şi dacă mă întreb, de 
ce este așă? îmi răspund vorbind câteva cuvinte asupra unei 
chestiuni, despre care vorbiră mulți şi mai ales scriitorii să- 
raci. Cauza, zic eu, sunt cititori. Cum adecă? Pentru o litera- 
tură înaltă trebue să ai şi o lume pregătită, cultă, căreia să i-o. 


Mei 


— 103 — 


adresezi, eu îmi închipui asta aşă, ca să ai -școli înalte sau să 
ai atâtea opuri de diferite grade, încât unul, care voeşte să ce- 
tească această literatură înaltă trebue să cetească întâi cele. 
lalte opuri, ca să o poată înţelege, nu-mi închipuesc așă, ci 
prin o potrivită literatură se desvoaltă în direcția aceasta siste- 
mul nervos al oamenilor, încât il faci -mai sensibil, îi cultivi 
aş puteă zice puterea de a simți mai uşor şi ori ce stă mai 
ascuns. Şi să revin la noi:,se scrie mai mult opuri uşoare pen- 
truca publicul se afle plăcere și să fie pe. încetul atras să se 
intereseze şi de scriitori mai intensiv decât până acum, iar 
atunci când este dejă acaparat pentru literatură, atunci să i se 
dea opurile cu cari el să se ocupe, să le studieze, nu cari pe 
el să-l ocupe, să-l atragă. 

„La noi decurge deci încă lupta pentru formarea unui mare 
public cetitor. 

Cu aceasta mă apropiu însă de o formală teorie în care 
cred. Nu'o concentră într'o definiţie scurtă și de aceea să o 
explic liber; Este vorba despre moştenirea talentelor, ceeace 
nu înseamnă altceva decât moştenirea aceluiaş fel de sistem 
nervos, ca al predecesorilor, despre aceasta sunt convins că 
şti dejă, căci sa mai relevat câte odată, dar mai adaug, că 
moştenirea se întâmplă potenţiindu-se. Să nu crezi că vorbind 
despre aceasta, îmi închipui un om, o familie, ceeace n'ar fi. 
lucru mare, dar imaginează-ţi, şi procedeul acesta la un popor 
întreg. Succede unui şireag de scriitori să lege interesul pus, 
blicului, al poporului de cetirea productelor lor, cu aceasta sa 

- ajuns la o treaptă mai sus. Așă că sufletele născute din gene- 
raţia aceasta sunt cu dispoziţia înăscută spre literatură. Unii 
din ei vor ceti mai mult decât părinţii, alţii poate iarăș puţin, 
vor scrie, dar dejă mai mult şi pentru generaţia cea nouă care 
pretinde mai mult, căci e mai cultă decât părinţii ei. O a treia 

-generație dă dejà capete luminate şi se scrie acum ca să se 
sature pofta de a cugetă a celei mai tinere generaţii, care dejă 
pretinde mult, dar fiindcă scriitorii fac parte din ea, căci na-. 
tural. pe ce vechi îi vor ceti numai din venerație şi astfel vor 
ailă și ei plăcerea estetică cei mai noi zic pot să scrie pentru 
gustul poporului acestuia dejă cultivat. Şi cam în chipul acesta 
sar întâmplă renașterea talentelor literare. Şi la un popor nu 
Sar întâmplă uşor ce se întâmplă la o familie: stingerea talen-. 
tului, ci cel mult o stagnare de o generaţie, când încep apoi 


Ka 


— 104 — 


L 

earăş pretensiunile poporului odihnit în decursul stagnării, dar 
verosimile nu chiar în direcțiunea cea veche, care va rămâneă: 
“sigur, dar nici îndărăpt, dând locul unei alte direcţiuni, spre 
care poporul a fost cultivat și de alte multe împrejurări cari 
vor formă apoi epocele literare. Nu ştiu, dacă mai înţeles. Dacă 
da, ca să-ți poți imaginà mai bine procesul acesta, unde tinde 
avântul generaţiei în înţelesul lui strâns, ci îţi închipue în locul 
uneia, două generaţii, cari stăpânite ca de acelaş rang de cultură 
fără îndoială că le putem cuprinde sub titlul de o generaţie. 

Şi în sfârșit cred, că dacă s'ar aprinde mai mult interesul 
pentru literatura noastră din generaţia de „azi, la noi s'ar în- - 
tâmplă acelaş lucru-cum ţi-l descrisei. Există ce-i drept o pe- 
decă mare, ca să putem lucră cu puteri mai mari, pe un teritor 
mai. mare, ceeace ar duce de sigur mai repede la scop, dar se 
vor coace talentele 'şi separat, dincolo și dincoaci de munți, 
și vor ajunge odată, mai curând sau mai târziu la culme și 
atinci își vor da mâna, căci peste culmi nu mai este nimeni - 

"cine să împedece să străbată privirile în valea cealakă. Sau 
dacă ńu se întâmplă aceasta se va face astfel că întrun apro- 
piat timp se va delătură pedeca cea mare: poporul nostru în- 
dârjit se poate să fie în ziua de astăzi de alte idei mai preo- 
cupat şi de alte griji, de cât ca să aibă atâta timp să se lase 
o samă din el și dulceagului literaturii. Poate, sau mai bine e ` 
sigur, că simte, că trebue să se cultive tot, deodată. nu numai 
părţi din el, e frică să nu se înstreineze în decursul vremilor 
“dușmane şi vrea, dar vrea puteri mai multe, vrea o unire. 
Când povaţa lui va cere fapte, atunci se vor prăbuşi munţi ori 
el îi va sparge și prin pasurile lor și pe vârfuri de poeni-şi 
în câmpii va răsună un imn sfânt: imnul unirii, 

Dacă acesta ne este crezământul nostru, vor trebui să se 

“întâmple lucruri mari, şi apoi se va începe munca cea mare, 
în care vom căută să ajungem cât mai repede celelalte po- 
poare ca să le contrabalansăm pe toate terenele. Căci să zicem 
ce vom zice, noi dejà, cei tineri, simţim că se vor Inăspri odată . 
lucrurile din lumea noastră, şi nu fac altceva, decât mă pun 
sub domnia vremilor, când cerc să-mi gat vorbele exclamând: 
Cred că Negoiu! și Bucecii vor trebui să se scufunde odată». 


29 X, 1899, < i - Sandi Bogdan, 
(Dr. Alexandru Bogdan) - 


— 105 — 


Gireșul meu. 


L-a răsădit în poarta casei noastre 
Credința tatii, Drept și astăzi cată 

Cu vârful către cerurile-albastre, 

Nu la răpus fartuna nici odată. 

Din frunza verde a doinit spre seară 
Și a gemut din trunchiu în vremuri rele, 
A 'ntinerit în zori de primăvară 

Și-a legănat culcuş de păsărele. 


E pus de tata in norocul meu. 


Pe când eram copil sglobiu acasă 
Sub soare, biruit de somnul greu, 
La umbra lui, în iarba de mătasă, 
Curate visuri mă împresurau, 

Și orice frunză-a lui părea o gură 
Și câte trunze-atâtea guri spuneau 
Povești cu zmei năprasnici cari fură 
Domnițele frumoase de 'mpărat. 


Odată știu că 'n somn visam sub el, 
Și-atunci furtuna "n brațe l-a luat, 

L-a sugrumat În ghiare de oțel. | 
Apoi din ram în ram uriând furtuna 

L-a despoiat de floare 'ncurmeziș, 

De n’a rămas măcar pe ramuri una, 

A smuls din crengi frunziș după frunziş. ` 


De-atunci șirag de ani s'a furişat, 
Drumeți bătând la poarta casei noastre; 
Cu vicleșug din sufiei mi-au luat 
Avântul către zările albastre. 


s De câte ori gemeă furtuna vieții 
“In ramurile sufletului meu 

Se ofilea frunzișul tinereții 

Și pasul mi-l simțeam pe cale greu. 


- 


— 106 — 


Cu fiecare. lacrimă căzută l 
- Murea tăcut un mugur a! nàdejdii 

Și inima, o roabă nevăzută, 

Se umilea în ceasuri de primejdii. 


Cireșul însă a "nflorit mereu 
'Cu fiecare nouă primăvară, 
„Dar ma ?'nflorit cu el norocul meu. 
_ Ela rodit cu fiecare vară, 
Dar ma rodit cireşul pentru mine. 
Bătut de viscol nu s'a îndoit 
Ci. măsurându- și . zilele. senine 
` Mai mult a înflorit și a rodit. 


Eram copil când tatăl meu l-a pus — 
In poarta casei noastre dela țară; 
Cireșul stă şi azi cu. vârful sus, 

Nu La răpus a anilor povară. 


„E pus de tata în norocul meu, 
Dar mam avut noroc pe lume eu. 
~ Volbură Poiană. 


„Cărţi vrednice de îndrăgit. 


«Teama de viață», roman de Henry Bordedux, laureat at 
Academiei franceze. Editat de, Socec, București, 1024. 
Romanul este premiat de Academia respectivă. Autorul a. 
scris: novele, schiţe, teatru,încercări critice cu caracter psihologic, 
amintiri şi studii asupra răsboiului mondial; dar mai ales romane. 
O caracteristică generală a operilor sale, care mai cu seamă se 
evidenţiază din romanul a cărui dare de seamă se va face mai 
jos, este aceea a unui suflet larg, mare, darnic de viaţă plină, 
bogată, sănătoasă şi cinstită, 
ı Frumoasă şi laudabilă a fost ideia traducătorului, a dom- 
nului Lungianu, de a prezentă cititorilor români . romanul. a: 
cărui citire te umple de yigoare, de viaţă intensă. Romanul. 
reprezintă în întregime, caracterul. rassei și naţiunei fran- 
ceze. Autorul esté un continuator al romanului lui Barrès, 


5 107 — N 
după cât se pare. Asupra lui sar pute face un studii 
special de critică ştiinţifică, estetică-literară. Subsemnatul, însă, 
este nevoit să se restrângă în marginile unei recenzii de revistă, 
mulțumindu-se să atragă ătențiunea și să-l recomande cu toată 
căldura şi siguranţa ca o bună hrană intelectuală, rodnică. In 
Franța a apărut în 1902 și abiă acum, 1924, în traducere ro- 
mânească! A ajuns până la a 76 ediţiune, ceeace-i arată cu pri- 
sosinţă meritul şi valoarea. Criticul cel mai bun și imparţial este 
timpul, publicul, subsemnatul nu face decât să-l recomande. A 
fost tradus în mai toate limbile europene; autorul a fost chemat 
în diferite ţări să-şi explice unele idei cari păreau mai neclare. 
Am puteă compară romanul, în această privinţă cu «Suferințele lui 
Werther» de Goethe. Romanul are tendinţe eminamente opti- 
miste. Un ecou al filozofiei lui e al eticei- sociale aut | 
Gujau, acel elan de viaţă, doririţă fierbinte -de a-ți umpleă su- 
fletul cu tainele şi bogăţiile, cu frumuseţile și măreţiile acestei 
lumi. iți spune, aproape, la fiecare pas: ai curaj, fii îndrăzneţ, . 
avântă-te, du-te spre largurile zărilor, acolo ţi-i fericirea; caut-o, 
mo lăsă; nu te teme de viaţă, nuţi fie frică; viaţa, lumea, 
fericirea este a aceluia care îndrăzneşte, care aleargă, care su- 
fere, care se avântă, care iubeşte. Viaţa e în tine însuţi: toate» 
bucuriile, toate plăcerile; toate înaltele idealuri şi nobilele fapte 
stau ascunse în adâncul și taina sufletului nostru. Nu pierde nici 
o clipă; căci nu se va mai întoarce vreodată; trăieşte-o adânc: 
și intens, frumos și bine. Qândeşte-te la fericirea ta mai întâiu ; 
dacă tu eşti fericit, tare şi puternic, poți face și pe alţii la fel 
ca tine; apoi la- aceea a familiei, a ţării și a omenirii. i 
lubeşte în ordine: familia, ţara, natura, credința, biserica 
şi omenirea. Respectă legile morale-sociale, supune-te lor şi con- 
tribue cu toată tăria şi vigoarea puterilor tale la progresul bu- 
nurilor generale. Fii element de ordine, de cinste, de dreptate 
şi de adevăr înorice loc te-ai atlă. Cinsteşte munca mai presus 
de orice, ea te încearcă cu cele mai mândre podoabe sufletești ;. 
ea singură-ți dă încredere în tine însuţi, în puterile tale fizice şi 
psihice; ea-ţi dă -curaj de fapte mari şi nobile; ea singură ţi-i 
cel mai bfin tovarăş nedespărţit şi cel mai sincer sfătuitor. Edu- 
că-ţi sufletul în armonie: intelect,- sentiment şi voință. Omul 
trăeşte absolut numai în funcţie de această voinţă. Orice faptă, 
fie ea cât de mică, ori cât de mare, este rezultat al acestei vo- 


— 108 — 


ințe. Ea înalță pe om deasupra tuturora: ea-i dă omului soarta 
în mână, fericire, izbândă, glorie şi nemurire. Ai voinţă, ai curaj; 
nu-ţi fie frică; contra acestei slăbiciuni omenești se ridică, mai ales, 
autorul: contra fricei de a trăi. Tuturora parcă li-i frică de 
viață; li-i frică să trăească; li-i frică să uăzuiască. Acela îşi merită 
viața, libertatea, care zilnic ştie să şi-o preţuiască (Goethe. Faust 
JI). Fiecare caută să-și creeze o situaţie, să-şi asigure pânea zilei 
. de mâine, aşă fac tinerii; dar, mai ales, așă fac părinţii cu fetele 
lor. Viaţa nu trebue asigurată în umplerea buzunarelor cu aur, 
cu moşie, cu case, (dote; viaţa trebue asigurată cu un suflet 
nobil pregătit de viață şi gata de a reacţionă la orice obstacol; 
ea trebue pregătită într'un corp sănătos, rezistent la orice boale. 
Dă-i fiului tău corp sănătos, minte clară şi luminată, voinţă pu- 
temică, dor de viață, dragoste de fapte mari şi i-ai dat cea 
mai frumoasă şi demnă de invidiat, bogăţie şi dotă. Ori unde 
l-ai trimite şi l-ai lăsă să ştie să trăiască. 

Romanul acesta poate fi citit de oricine, fără excepție. Ci- 
tirea lui te inviorează, te avântă spre noui idealuri, te înalță cu 
mintea şi sufletul spre o lume bogată, spre dragoste de tot 
ce-i omenesc şi nobil. - 

E un fel de antipod al tragediei lui Hamlet. Nu te teme de 
viaţă; ea-i frumoasă, senină pe de-o parte; amară, descurăjă- 
toare, goală şi pustie pe de “alta, dar tocmai aici e farmecul 
vieții: în combinarea acestor clipe veşnic schimbătoare. Suterința 
este cel mai mare povăţuitor; de un Mephisto avem nevoie tot 
aşă de mare ca și de un arhanghel. Cititorul să nu înceapă ro- 
manul fără cetirea prefelei scrisă de autor. E cel mai bun po- 
văţuitor. 
Să dau un rezumat al romanului? La ce? Fură tocmai 
partea cea mai frumoasă cititorului: curiozitatea și noutatea. Acest 
lucru, de a face o expunere ştiinţifică literară-estetică, se face 
întrun studiu special; pe când așă, intro recenzie, e mai bine 
să te mărgineşti la generalităţi, trezind dorul şi curiozitatea pu- 
blicului; căci altfel foarte mulți se mulțumesc cu rezumatul făcut 
şi deoarece rezumatul nu e decât rezumat; atunci tot farmecul, 
toată frumuseţa, podoaba desprinsă din fiecare faptă, din fie- 
care întorsătură de intrigă, de caracter, de sentimente, sa 
dus. Acţiunea chiar a celei mai mari tragedii, e simplă: suc- 
cesul se datorește îmbinării de fapte şi formei de povestire, de 


> 


— 109 — 


_ expunere. De ex.: Faust, sătul de carte, face magie, cheamă 


spirite, vine dracul la el, se îndrăgostește de Margareta, aceasta 
îşi omoară copilul şi înebuneşte. Subiect de poveste, subiect 
banal. Citeşte-l însă pe Faust, singura tragedie de înalte, de in- 
drăzneţe idealuri dumnezeești în. intreaga literatură universală. 
Cititorul romanului. se va convinge de acest adevăr. Nu vreau 
să fiu egoist. Nu vreau să-i spun dacă eroul principal, eventual 
eroina, trăiește sau a murit. Va vedeă-o singur cititorul. Teama de 
viaţă este o boală care începe să se întindă din ce în ce mai 
mult şi să stăpânească. sufletele. Nouă nu ne trebue școli, ne 
trebuiesc oanieni de-acţiune, de isbândă. 

O predică nouă, un indemn cald şi prietenesc pentru viaţa 
casnică. Căsătoria să se baseze pe legile fireşti, pe dragoste, 
singura în stare de creare de armonie. Nu pe bani şi combi- 
naţiuni familiare şi politice să se clădească o căsnicie nouă; ci 
pe iubire naturală, spontană. Viaţa familiară să fie înconju- 
rată de râsul zglobiu și şăgalnic al copiilor. Pe vremea aceea 
şi acum eră şi este tendinţa în Franța și chiar şi la noi de a 
aveă cât mai, puţini copii sau chiar de loc. Cu această ocazie 
autorul lasă să se vadă nesfârşitele bogății sufleteşti ale acelora: 
cari iubesc copiii; sunt oameni întregi, sociabili, de caracter, 
umanitari şi gata de jertfă. Se vede și îndemnul:lui către cre- 
dinţa, care alină sufletele celor slabi şi nepregătiţi pentru viaţă. 
Credinţa, care-ţi dă nouă viaţă, curaj şi imboldul de muncă ne- 
descurăjătoare. Credinţa te mână în învălmășeală, în vâltoarea 


- vieţii, fără să te temi de sudoarea îrunţii.. Dragoste neţărmurită 


Pa 


faţă de viaţă; îndârjire aprigă față de frică, care lâncezeşte, 


nimgeşte, omoară orice gând mare şi frumos. Frica trebue ` 


scoasă din vocabularul” zilnic, în locul ei pusă dragostea largă, - 
mare, umanitară. Se revoltă autorul față de ceice au trecut prin 
viață — fără so fi cunoscut măcar; cari áu avut în faţă — toate 
frumuseţile şi bogăţiile unei fericiri curate și înalte şi mau în- 


“drăznit să se atingă de ele; le-a fost frică, le-a fast teamă. 


Ce trist e aspectul unei astfel de vieţi. Să o ai, so trăești şi 
să mori fără să fi știut cai trăit! Omul sănătos iubeşte totdeauna 
şi pe alte ființe; omul bolnav se urăşte și pe el, nu mai e bun 
de nimic. In această constă vindecarea temerii de viaţă, a fricei 
de muncă, de fericire. Omul sănătos nu se teme de sforţare, 
de durere, de grijă — suferință, tu, dureros de dulce (Eminescu). 


Bătrânul Ronsard zice: «pădurile tăiate înverzesc totdeauna mai 
frumoase». De neizbânzi nu trebue să te temi; ele te oțelesc 
şi-ţi pregătesc mai bine drumul. Omul trebue să râdă de neiz- 
bânzile Sale şi să se întristeze de bucuțiile sale! Autorul îşi în- 
cheie prefața cu vorbele lui Le Phag: «De pe țărmul morţii, 
am măsurat, nu zădărnicia vieţii, ci însemnătatea ei». 

— Cetirea romanului se impune. Păcat că traducerea nu 
se ridică la înălţimea fondului; o revizuire la o nouă edițiune 
se impune. Citeşte-l încet și cu atențiune şi vei “învăţă să nu 
te mai temi de viaţă; vei învăţă s'o iubeşti. 1. v, Pătrășcanu. 


Seceriș. 


Zei, fetele cu secera adună 

Lumina spicelor de aur, coapte 

Și-un murmur întrupat de voie bună, 
Se leagănă în râsete și șoapte.” 


La, un obraț de ele, strânși, flăcăii, 
Se 'ntrec cu fetele să taie grâul. 
B-atâta chiot până 'n fundul văii 
Că fuge grabnic tremurând părâul, 


__Zot mai grăbiţi flăcăii culcă paiul, 
_Depringi să aibă brațele la spor, a 
Tăind în grâu gapropie alaiul 
Să dea în secerișul fetelor. 
Şi când în lanul soarelui văratic 
Na mai rămas de secere nimic, 
. Din sărutările ca de jăratic 

Imi pare că 'nflorește câte-un spic, 


Volbură Poiană, 


l 


— ii — 


Pentru adevărata cultură. 


Discursul rostit de Dr, Horia Petra-Petrescu în Muzeul «Asociațiunii» din 
Sibiiu (14 Aprilie n. 1924), în onoarea institutorilor cehi din Praga. 


[ubifi oaspeţi cehi! Doamnelor și domnilor ! 

Noi ne cunoaştem! Reprezentanți ai poporului d-voastră _ 
nu vin pentru întâia oară pe aici. Dela cea dintâi traducere 
a bibliei în românește, până la biblia umanităţii pe care ne-o 
oferă, nu numai nouă, preşedintele d-voastră Masaryk — am avut 
prilejul să ne vedem și să ne înțelegem mai bine în decursul 
răsboiului mondial. |. 

Ne-au împreunat mânile Metternich” şi Beust, pe deo 
parte, Bánffy şi Tisza, pe de altă parte. Regimuri mioape, în 
-şovinismul lor fără de margini, au ajuns să recolte ce au să- 
mănaț. Pe d-voastră v'au trimis la noi, iar pe flăcăii noştri 
români i-au încredinţat să vă ţină 'n lanțuri, în Brünn (Brno), 
în Praga (Praha) și în celelalte oraşe, cunoscute acum „de toată 
suflarea românească dela noi. 

Credeau şi unii şi alţii din foștii noștri guvernanți că prin 
teroare.se poate mențineà un stat, solid! Credeau că amenin- 
tarea cu «sdrobitul», a lui Tisza, sau cu «an die Wand drü- 
cken>-ul lui Beust, sau chiar și cu <spartul capului» al unui 
Mommsen înfuriat — vor puteà să resolve Broblemmele; grele - 
ale unui stat polietnic. 

Zece ani de zile au atârnat capetele nobililor ul deca- 
pitaţi după lupta nefericită dela Muntele Alb, întrunul din tur- 
nurile dela un cap al podului Carol al IV-lea din Praga — pod 
căruia soldaţii români i-au zis în decursul răsboiului: «Podul 
cu sfinți». Guvernanţii d-voastră de atunci voiau să intimideze 
populaţia cehă — după cum ai noștri au tăiat în patru trupul 
unui Horia şi părțile le-au arătat în diferite regiuni ale noastre, 
aşă d. e. pe poarta cetății dela Alba-Iulia. 

Dar ori câte Spielberg-uri şi Thalerhot-uri, ori câte Se- 
ghedin-uri și Cluj-uri și-au deschis cazematele și odăile de tem- 
niță — glasul popoarelor nu sa putut sugrumă, fiindcă a fost 
vorba de «consacrarea triumfului drepturilor naționale» (Mil- 
erand).  Persecuţiile îndurate ne-au adunat rândurile! 

Domnişoare cehe au cusut steaguri tricolore române, lângă 
Brünn, predându-le, la începutul răsboiului, soldaţilor români — 


Li m 112 S 


pe câmpul de luptă aveam dreptul să purtăm colorile româneşti 
şi să murim, peatruca alții să huzurească în bunătăţi. Societatea ` 
română a primit cu drag pe mulți din ai d-voastră, după cum 
d-voastră i-ați găzduit plini de ospitalitate în oraşele d-voastră. 

Dacă veniţi acum să ne vizitaţi Sibiiul, unul din centrele 
vieţii culturale ardelene — fiți bineveniţi în mijlocul nostru! . 

Cea mai veche instituție culturală românească din Ardeal 
a fost înfiinţată de marele arhiereu Şaguna, având ca colabo- 
rator desinteresat pe alt arhiereu, Şuluţ din Blaj, şi timo de 6 
decenii s'a susținut această instituțiune românească numai şi 
numai din obolul obștei româneşti sărace, maşter tratate. După 
cum aţi ridicat- d-voastră, de 2 ori chiar, teatrul d-voastră ceh 
în Praga, din cotizaţii publice benevole, tot aşă fiecare cără- 
midă a acestui muzeu în care ne aflăm, este plătită de cutare 
țăran şi de cutare advocat sau medic român. Din bugetul ţării ` 
“ungurești nu ni s'a dat nici chiar fărimiturile, fiindcă de câte : 
ori ceream ceva în parlamentul din Budapesta ni se răspundea 
“sau cu hohote de râs sau cu trecerea la ordinea zilei, câtă 
vreme teatrul şi academia maghiară erau subvenţionate _din 
greu. (Vezi în 1870 când cereă dep. Hodoş pentru: teatru o . 
subvenție de 200,000 îl. şi a fost respins — v. in 1908 când 
dep. Dr. Ştefan C. Popp cereă altă subvenție, deoarece chiar” 
numai teatrul maghiar primeă la an 1.400,000 cor. — şi li s'a. 
„răspuns cu rumoare şi trecere la ordinea zilei.) 

«Corbul Alb», bărbatul de stat Mocsáry, a avut dreptate 
când a oftat, ca om nepărtinitor, în 1886: «Imi râde inima de 
bucurie când văd ce progrese mari âu făcut (maghiarii) pe terenul 
instrucției publice şi doresc din tot sufletul o cât mai mare ina- 
intare şi înflorire a culturii maghiare: mă cuprinde însă o adâncă 
amărăciune când văd că toate acestea câte se fac, se fac numai 
pentru cultura maghiară, iar pentru “cultura cetăţenilor nema- 
ghiari nu se face nimic... Băgaţi de seamă ca nu cumva — 
asuprind i je a cari se arată pe faţă — să cre- 
iaţi din aspirații — spiraţii t» (v. <Românische: Revue», Martie 
1886,- Nr. 3). La admonierile acestea neascultate să se gân- 
dească acum cei ce oitează după o patrie pierdută. 

Şi d-voastră aveţi aceleași resonamente solide când este vorba 
de slovacii d-voastră <Asociaţiunea de ştiinţe și de arte» din Praga 
a răspuns în Febr. 1919 -acuzelor aduse în faţa lumii de <Aca- 


— 113 — 


demia maghiară» astfel: «Cine vorbește cu emfază despre .di- 
feritele instituții de ştiinţă şi: de artă, pe cari națiunea maghiară 
le-a creat din propriile sale isvoare, fără de iniţiativa şi fără. 
ajutorul Suveranului, și cine vrea să-şi facă un titlu de glorie 
din numărul universităţilor înfloritoare, pe cari le numără Un- 
garia, mare dreptul să păcătuiască din modestie și să retacă că 
maghiarii mau conces nici chiar o singură școală secundară 
slovacilor şi că chiar maghiarii au decretat inchiderea tuturor 
şcoalelor, pe cari slovacii le ridicaseră din mijloacele lor pro- 
prii. Cine se laudă cu marea bibliotecă naţională maghiară din 
Budapesta mare voie să ascundă lectorilor săi cum maghiarii 
au închis singurul institut ştiinţific al slovacilor, «Matice Slo- 
` venska» (Mama Slovacă) cu frumoasa-i și bogata-i bibliotecă». 
Nouă ni sau 'dat — să o mărturisim — câteva «favo- 
ruri»: la adunările generale ale <Asociaţiunii> primeam, în gl- 
timele zile, ca să nu putem trimite aproape de loc, câteva bi- 
lete cu jumătate preţ pe căile ferate, pentru membri noștri, 
"Dacă muzeele cu marmoră din unele oraşe, ca Aradul, 
ca T.-Murăș, sunt așă de frumoase — este a se mulțumi şi 
populației românești, care a robotit pentru ele, ca să se ridice 
şi ca în ele să fie, de cele mai multe ori, bruscată. | 
Sbuciumul nostru sufletesc îl înţelegeţi prea bine, oas- ; 
peți cehi, după cele înşirate până acum şi sperăm că veți 
cântări în adevărată cunoștință de cauză ceeace vă este dat să 
vedeţi astăzi la noi, fiindcă n'am avut ordinaţii ministeriale ca 
<Emke»> (1885), ca să beneficiem de o dare culturală, aruncată 


asupra întregei populații. 
+ 
e * 


Veniţi, discipoli ai lui Comenius, din țara în care s'au dat 
lozinci omeneşti, în senzul nobil al cuvântului, din partea cona- 
ționalilor d-voastre. Este un fir roşu dela George de Podiebrad 
care visà de-o uniune a statelor europene până la <taticek»-ul, 
«tăticuls Masaryk, cum îi spuneţi cu atâta dragoste căpeteniei 
d-voastre de pe tronul democrat al Cehoslovaciei, 

In îrgintea statului d-voastră se află mai cui seamă două 
personalități la vederea cărora trebue să-i râdă inima de bucurie 
unui L6on Bourgeois: dnii Masaryk şi Beneş. Opinia publică 


are să-i Inşire, de sigur, “între <eroii democraţiei 
: 4 


T Sa 114 — 


Dacă trecem în epoca de astăzi în revistă personalităţile . 
marcarite, chemate să dea lozinci sănătoase, viabile, între ade- 
_ văraţii <europeni>, între cei ce au simţul responsabilități so- 
„ciale, între aceia cari sunt pătrunşi de -interdependenţa popoa- 
relor şi de dorința față de cultura poporului propriu, dar și a 
culturii europene, generale — atunci în rândurile dintâi au să 
se numească: filosoful de pe tron, conducătorul visat de un 
Platon, și omul de stat al viitorului, Dr. Beneş. DI Steed a decla- 
rat, pe drept cuvânt, că sar bucură Carlyle, dacă ar trăi, de per- 
“ sonalitatea luminoasă a unui Masaryk şi că l-ar fi înşirat între 
<eroii>- săi, al căror cult îl recomandă omenirii. a 

„DI Masaryk vrea să găsească o formulă, grozav degrea, 
dar singura mântuitoare în zilele noastre, când îţi vine să ridici 
altar ecuaţiunii 2X2=—4, fiindcă ştii cel puţin de ce ai să te ţii, 
câtă vreme multe norme se -clatină, — o formulă care să îm- 
pace și naționalismul și <omenescul> din noi. 

„Amândoi aceşti bărbaţi de stat cutreieră oraşele d-voastre 
și clarifică opinia publică cehă asupra gravităţii momentelor ce 
„le trăim, adâncind problemele, căutând să apropie sufletele ome- 
nești şi să le salveze de dezastru. 


Preşedintele d-voastră, pedagog, etician, filosof, fiu ieşit i 


"din popor, ca şi mâna sa dreaptă, Dr. Beneș, se coboară În 
mijlocul poporului, vorbeşte în faţa minerilor comunişti, ca un 
părinte,- care aduce argumente de răsgândit — şi poporul. 
d-voastră comentează ideile, le dă mai departe, se lasă influințat 
de ele. Că sunt perturbații sociale şi la d-voastră, că idei bol- 

„nave, postbelice, işi seceră şi la d-voastră victimile, e fatal, dar 
glasul lui «tatigek> Masaryk predomină și glasul acesta se adre- 
sează conştiinţei omeneşti. In sbuciumul unui Masaryk un istoric 
al viitorului, un al doilea Carlyle, care ar trebui să scrie o 
«istorie a revoluţiunii mondiale», ar puteă găsi o. fotografie a 

_ intelectualului care caută să salveze ce se mai poate salvă din 

intelectualitatea europeană. A 

Dacă unii îl compară cu Lincoln şi alţii cu Washington 

— mar fi cu'cale ca sfaturile acestui al doilea Washington să 
prindă rădăcină şi în mijlocul nostru — mar fi bine ca şi 
sfetnicul nostru să fie acela care a dat lozinca «toţi pentru toți», 
care ştie că numai atunci se va adăposti liniştea în sufletele 


` — 115 — 


omeneşti dacă morala personală este-identică cu morala care 


r există între popoare și țări? La muncă constructivă, la ştiinţă 


pentru umanitate, la artă, nu <Part pour Part>, ci la o artă-care 
promovează binele și frumosul, la stimă şi consideraţie. faţă de 
literatură, ca expresia culturii popoarelor, la. o colaborare — pe 
îndeamnă pana și inima lui Masaryk şi cine vrea să lucreze în 
zilele noastre împotriva acestor torini, acela comite o les-uma- 
nitate. s3 


O societate culturală cum este  eAsociaţiunea» trebue să _ 


aplaude astfel de lozinci, trebue să se lase pătrunsă de nobleţa 
în discuţii, de generositate — căci altfel s'ar prăbuși, ca o'casă, 
de cărți de joc, toată etica pedagogică a tuturor celor mai buni, 
din toate neamurile. 

D-voastră — de sigur — = aek în mare parte, diseipoli 
ai marelui d-voastră Masaryk, d-voastră veniţi în mijlocul nostru’ 
cu puterea cântecului care — dacă are ceva -specific ceh — are 
totdeauna persuasiunea volapiik a unui suflet omenesc -care 
iubeşte, sufere, se bucură și se întreabă în fața neantului: ce 
sunt eu, musculiță efemeridă?! 

Fiţi coameni»>, ne admoniază pe toţi ctatizek> Masaryk — 
el; ce fondează o academie cu numele său care să sondeze 
forţele naturii, ca cu ele să scăpăm de mizerie şi de lupte ho- 
merice — fiți <oameni>, ne aduceţi cuvântul d-voastră într'aripat 
şi noi, vă răspundem, de aici, de unde eram mai înainte priviţi . 
drept «cantitate negligeabilă»>: da, vrem să fim «oameni» ! Să ne 
ajutăm împrumutat! 
| In mijlocul haosului să ne folosim de ancorele - — lozinci 

ale unui Masaryk, şi astfel vom scăpă de gigantica furtună, 

Așteptând ca să nu se înfăptuiască dureroasa vorbă a lui 
Grillparzer: «dela umanitate peste naţionalitate la bestialitate», 
în dimensiuni şi mai monstruoase — dorind din adâncul sufle- 
tului luminişul unde să respirăm aierul curat, aplaudăm pe re- 
prezentanţii programului lui Masaryk și le dorim: duceţi amintiri 
plăcute din mijlocul nostru! . i 


a. 


ò 


r 


— 116 — 


“ Publicatiile de folklor ale „Academiei române. 


— („Din viața poporului român.“) — 


Dacă aş întrebă pe un învățător sau preot român din- 
Ardeal-sau Bucovina, ba chiar și din România veche, despre 
publicaţiile folkloristice ale <Academiei române» stau să jur că 

95%, nu vor şti să-mi răspundă fără doar atâta că <doinile și 
strigăturile din Ardeal» ale lui Urban Jarnik şi Adreiu Bârseanu . 
au apărut în editura <Academiei.x De alte publicaţii foarte pu- 
tini vor ști ceva. 

Vina? O poartă, după ăia mea, şi «Academia română» 
dar şi noi. Un material atât de prețios, atât de bine adunat, 
atât de: uşor de procurat, dacă «Academia» și librăriile noastre 
ar fi mai expeditive, mai întreprinzătoare — și să zacă în raf- 
turile librăriilor Socec şi Sfetea din București! Dacă e vorba 
să faci propagandă pentru îmbunătăţirea gustului de cetit, pentru 
lăţirea culturii în păturile largi ale poporului — apoi materialul 
adufiat de <Academie», în urma publicării de premii, în urma _ 
rebonificării pecuniare a folkloriştilor, merită să fie răspândit, 
l De astădată vorbim despre o singură “colecţie, de <cule- 
-_gerile şi studiile» intitulate: «Din viața poporului român», ca să 
arătăm cum păcătuim noi faţă de comorile acestea ale noastre, 
Din 1908 până în 1914 au apărut 25 de broşuri şi volume 

sub titlul de mai sus, publicaţii, cari variau ca preţ între 10 Lei 
(una singură) şi 1 Leu. Cele-mai multe sunt cu 1 “Leu, 1 Leu 50. 
Prezentate «Academiei», au trecut prin comisiile cenzurătoare, 
unele au fost premiate, altele, fiind roada unor călătorii de ex- 
plorare, sprijinite dela inceput de «Academia română». 

` Aşa sau tipărit cele 25 de volume și broşuri, al căror titlu 
'Şi preţ interesează, de sigur, pe orice cetitor al rev. noastre. 
lată-le: . z 

L Hora din Cartal, de Pompiliu Pârvulescu (1906) 3 Lei; 

i. Cimiliturile româneşti, de T. Pamfile (1908) 1 Leu; . 
IIk Poezii populare din Maramureș, de Tit Bud (1908) 1 Leu; 
IV. Cântece și arătări, de Al. Vasiliu (1909) 5 Lei; 
V. Din literatura populară, de N. Păsculescu (1909) 6 Lei; 
VI. Jocuri de copii, de T. Pamfile (1909) 1 Leu; 
VII. Sărbătorile poporului, de C. Rădulescu “Codin și D. Mi- 
halache (1910) 1 Leu; / f 


VIII, 


IX. 


XIV. 


XV. 


XVL 
XVII. 


XVIII. 
XIX.” 


XX. 


XXI. 


XXII. 
XXIII, 


XXIV. 


XXV. 


— 117 — 


7 


Industria casnică la Români, de T. Pamifile, Premiul 


<Neuschotz> din 1909 (1910) 10 Lei; 
Hore şi chiuituri din Bucovina, de S. FI. Marian (191 1) 
2 Lei; 


Legende, tradiţii şi amintiri istorice, de C. Rădulescu- 


Codin (1910) 1 Leu 50 bani; 

. Sărbătorile de vară la Români, de T. Pamtiie (1911) 2 Lei; 
„ Cântece de ţară, adunate de T. Panffile (1913) 4 Lei; 
Boli şi leacuri, la oameni, vite şi pasări, după datinele 
şi credinţele poporului român, adunate din Tepu (re: 
cuciu) de T. Pamiile (1911) 1 Leu; 

Cântece poporale româneşti din comitatul. Bihor (Un- 
. garia), adunate de Bela Bartók (1913) 5 Lei; 

Vremuri înțelepte. Povestiri şi legende ominis culese 
de Dumitru Furtună (1913) 1 Leu; . . 

Agricultura ia Români, de T. Pamfile (1913) 5 Lei; 
Ingerul Românului, Poveşti şi legende din popor, de 
C; Rădulescu-Codin (1913) 4 Lei; 

Povestea lumii de demult, după credinţele poporului 
român, de T. Pamfile (1913) 2 Lei; 

Sărbătorile la Români: Sărbătorile de toamnă și postul 
Crăciunului, de T. Pamtile (1914) 2 Lei; 


Sărbătorile la Români; Crăciunul, de T. Pamtile (1914) 


3 Lei; 
Superstiţiile poporului român, de G. F. Ciauşanu, Pre- 
~“ miul cAdamachi», din 1913 (1914) 4 Lei; 


Colinde din Ardeal, culese de Alexiu Viciu (1914) 2 Lei; 


Cuvinte scumpe. Taclale, povestiri şi legende românești, 
culese de D. Furtună (1914) 1 Leu 50 bani; 
Cromatica poporului român, de T. Pamtile şi M. Lu- 
pescu (1914) 2 Lei; 

Diavolul, învrăjbitor al lumii, după creații poporului 
românesc, de Tudor Pamiile (1914) 1 Leu; 


Cetind chiar, numai titlurile lucrărilor ne convingem câte 


teme interesante din punct de vedere cultural, etnopsihologic,. 


folkloristic şi istoric se află tratate aici. 
Pe noi ne preocupă deocamdată altă problemă: cum putem 


4 


— us 


să ne folosim de materialul adunat aici pentru răspândirea lui 
în sânul poporului? 

E păcat de Dumnezeu ca bogăţiile acestea să zacă îngro- 
pate, fără ca să producă fermentul trebuincios oricărei mişcări 
culturale conştiente, 

` Luăm d. e. volumul ultim: «Diavolul, învrăjbitor. al lumii» 
de dl Tudor Pamtile. Dl Pamiile e sistematic și tratează tema 


“în IX capitole, dând şi un glosar și indice. E bine ceeace face 


dl Pamfile şi aşă se şi cade unei lucrări științifice: compa- 


_raţii cu- literaturi străine, adnotări, introducere, etc. Dar în 


urma acestui procedeu. căpătăm variante dela una şi aceeaș 
temă la infinit, fiecare interesantă din punct de vedere filologic 
şi psihologic, dar pentru cetitorul, care vrea să guste cartea ca 


„lectură beletristică, -dela ò- vreme obositoare. (In volumele cu 


pi 


w 


pagini mai multe apare acest inconvenient, pentru care, accentuez, 
nu sunt de vină autorii, și mai tare.) 

Astiel apoi nici nu poţi recomandă cartea icipaciivi po- 
porului, să o cetească, fără numai prelegătorului, care va. aveà 
să aleagă una din variantele, care-i place mai mult. í 

Şi e păcat! Sunt în biblioteca aceasta atâtea povești, glume, 
poezii, pe cari le-ai vedea bucuros în mâna poporului, încât ţi 
se impune întrebarea: de ce nu şe îngrijește <Academia ro- 
mână» sau un institut de editură românesc să editeze părți 
alese «din viața poporului român» ? 

Fireşte, selecționarea va trebui să fie dată în grija unui 
om priceput, pedagog şi literat el însuș, căci altfel ar lăsă şi 
pasagii ca cel din XXV pag. 97. (cum un preot dă 100 de Lei 
unei femei .ca «să meargă cu decuseară la dânsa»), sau altele 
de felul acesta, cari pot figură într'o ediţie ştiinţifică, dar nu 
Intro carte poporală, educativă înainte de toate. 

Din <Ornitologia română», cele 2 volume. mari ale păr. 


`- Sim, FI. Marian, a apărut în «Biblioteca pentru toți» o broşură, 


câteva din minunatele legende. privitoare la pasările cunoscute 
la noi — de ce să nu se tipărească și din colecţia de faţă zeci 


„şi zeci de broșurele, cu scopul să se răspândească în cercuri 


cât mai largi în mijlocul poporului nostru? h. pP P. 


NB. Toate publicațiile «Academiei Române» se capătă acum prin 
«Centrala Cărţii» din București, cu prețuri mai urcate. .  / . 


— 119 — 


. Cum s'a otrăvit. opinia publică, 
— Cu 4 ilustrații. — 


Vrem să atragem de astă “dată. atenţia cetitorului asupra 


unei prOpagande căreia, poate, nu i-a dat până acum atenția 


meritată. E vorba de caricaturile din revistele umoristice. 

Se spune, şi pe drept cuvânt, că în vino veritas, că în vin 
zace adevărul, că — dacă ai beut ceva mai multișor — ţi se 
desleagă limba şi spui adevăruri tăinuite. Cu tot atâta îndrep- 


tăţire Sar puteă formulă o teză: în: caricaturile de prin revistele € 


umoristice ale unui neam se mana memm mna 
reflectă mentalitatea neamului 
respectiv, adevărul situației 
sale. Un psiholog-sociolog ar 
puteă scoate interesante de- 
ducţii din colecţiile de reviste 
umoristice, folosindu-se d.e. de 
teproducerile unui Fuchs (Lan- 
gen, München), Grand- Car- 
teret (despre Wilhelm 11), etc. 

Caricatura cade și în do- 
meniul propagandei. Dacă 
Gustave Le Bon arată cum o 
idee îşi taie alvia în opinia 
publică, fiind mereu trămân- 
tată, fiind întruna adusă în 
faţa cetitorilor, sub nouă şi 
nouă forme — o, lozincă, bună 
sau rea, irelevant aici, ajunge 


să intre în visteria comună a conștiinței unui popor. Aşă se- 


creiază opiniile. 

Ce studiu minunat s'ar puteă scrie despre: cum sa în- 
veninat opinia' publică maghiară înainte de răsboiu cu idei pline 
de repulşiune, de scârbă faţă de «naţionalităţi» ! Priviţi d. e. la 

- reproducerea noastră a primei pagini din «Kis Ujság». O pu- 
blicaţie cate se răspândeă la zeci de mii de cetitori, mai cu 
seamă la ţară. llustraţia ce reproducem n'a vrut să fie carica- 
tură, dar este. Desenatorul ne arată cum crede el că au de- 
monstrat studenții universitari români din. Vechiul Regat împo- 


a 


— 120 — 


triva statului maghiar, în faţa unor jandarmi unguri, în Ungaria. 
Priviţi ce înfățișare de sălbateci au studenţii români şi ce co- 
` 7 stume! Ce- ținùtă de sfântă 


ES Farizeul dela Geså. 


apărare — în schimb — la 
nobilii jandarmi. a 

T Gândiţi-vă că o astfel de 
ilustrație a colindat din mână 
| în mână pe la zeci de mii de 
cetitori, ba și analfabeți şi co- 
pii cari abeă ştiu să buchi- 
sească. i 

A mai venit <Borszem 

lank6», revista umoristică, una 
| din cele mai răspândite în ve- 
chea Ungarie — ca «Furnica» la noi — şi ne-a arătat, cu cre- ` 
ionul ascuţit al lui Homicsk6, care mu este un caricaturist de 
disprețuit — pe «valahul» pincar, cum e` strâns la piept, de 


sugroă” i apă, arlagei èn cattert în piept 


«Fariseul dela Geszt», Tisza, şi cum acelaş Tisza strânge pe 
<valah> de gât — tu zici, caricaturistule maghiar! — Spuneţi, 


— 121 — 


nu vă moare râsul pe buze? In vino veritas! In caricatura veritas! .. 
Fireşte, caricaturistul voiă să arate ce mare şiret, ce mare «Ma- 


cher» este Tisza ăsta! Cât e de «diplomat». (Diploimaţia lui a ` 


dus, fatal, la 1918!) 

` Inchipuiţi-vă aceste soiuri de caricaturi şi de ilustraţii în 
cotidianele de bulevard, cu tiraj mare, răspândite la lume și ţară, 
luni, ani de-arândul. Picătură de picătură — zi de zi — sa 
prelucrat opinia publică, încât <valahul» puteă fi numai <bocs- i 
koros» (opincar), numai retrograd, numai semi- "sălbatec, încât 
zidurile chinezeşti cari des- 
părțeau pe cetăţenii aceleiaşi 
patrii ajungeau tot mai groase, 
în loc de a se fi subțiat. Bat- 
jocura faţă de tineri intelec- 
tuali români din. vechiul regat 
român, fiindcă încercau — pe 
drept cuvânt — să protesteze: 
când se convingeau că fraţi 
de ai lor wau putinţa să se 
bucure de binefacerile unei .- 
culturi româneşti, conform tre- |! 
buințelor lor şi a contribu- ' 
iilor lor la visteria statului din 
care făceau parte? Zeflemeaua 
pentru starea, parţial, înapo- 
iată a'unei părţi din românime, 
stare pentru câre românimea 
nu puteă fi făcută responsa- 
bilă? N 

Dar priviţi harta «umoristică» — pe care ne-a oferit-o, în- 

trun număr de O revista umoristică vieneză «Kikeriki> 
(1904):. «Austro-Ungaria». E foarte "elocventă! lată-le pe toate 
popoargle din fosta monarhie, cum îşi sar în cap, reciproc, în 
toate regiunile. lată antagonismele cele mai crase! Cehul şi 
neamţul în Boemia se mânâncă, românul cu ungurul și neamțul 
în Ardeĥl, italianul cu neamţul în Tirol, etc. Kossuth Ferencz 
trage un ceardaş unguresc pe globul unguresc. — Cum s'a ră- 
sbunat acest ceardaș! Cum sau răsbunat aplauzele unanime ale 
politicianilor, din ilustraţia «Fariseul dela Geszt» ! 


mite we dota alunele mature 


— 12 — 


Şi priviţi şi șunca de Praga, din acelaş număr al revistei 


"«Kikeriki>. Mutra disgraţioasă, tăiată în şoriciul şuncii vrea să 


infățişeze pe un ceh. Dinţi lătărești, nas cârn, râs prostesc, 


"ochi de idiot. Toată ura de rassă împotriva unui popor cu care 


trebuia să se găsească un modus vivendi, un mod de trai, dacă 
voiai să salvezi monarhia austro-ungară. 1 

Aşà a fost prelucrată opinia publică de ceice e redactau re- 
vistele umoristice în Austria şi Ungaria. Cetitorul ungur în 
marea sa „majoritate nici habar maveà că există şi alți valahi, 
cu cari trebue să te înţelegi; cetitorul german din Austria yedeă 


“caricatura lui Wenzel şi ascultă refrenul batjocuros al cupletului 


«Servus Brezina»; neștiind că Brezina este unul din cei mai 


„remarcabili poeţi ai timpului nostru. 


Și așă am ajuns la 1914! 

Veţi zice: iacă, neşte ilustrații- -caricaturi inofensive! Adu- i 
nate zi de zi, săptămână de săptămână, otrăvesc, da, otrăvesc... 
opinia publică. Antagonismele sporesc: la îndemnul lor-şi cola- 
borarea ajunge tot mai grea. 

A, fireşte, nu poţi pretinde dela un caricaturist, care — : 
în urma meseriei sale e chemat să caricheze ceva — să aștearnă 


„peste toate desenele sale isop și să ne prezinte numai senti- 


mentalităţi-dulcege,. Prea bine: fie piper, chiar piparcă — dar 
de ce calitate? 

„ Propaganda începe a fi studiată conștienţios şi din punct 
de vedere etnopsihologic în zilele noastre, Profesorul I. Plenge 
ține în Germania cursuri universitare despre «Propaganda ger- 
mană» pentru viitor; alt profesor german, Ferdinand Tönnies, a 
scos o carte de 584 de pag., în care analizează: <Critica opiniei pu- 
blice> în Statele Unite, în Anglia, în Franţa, în Germania, etc. Se 
caută puncte de razim, psihologice, pentru o propagandă naţională. 

Cine vrea să analizeze demenţa în propaganda maghiară 
şi austro-germană de dinainte. de răsboiu va avea un bogat 


„material, de categoria celor 4 reproduceri ale noastre. 


' -Se naște o foarte îndreptăţită întrebare: Să nu né ingre- 
țoşăm de câteori vom da de aici înainte de astfel de caricaturi 
şi desenuri de <riportaj> cari întărită opinia publică? Nu simţiți 
cum gâlgăie sângele nevinovat în viitorul apropiat dacă aplau- 
dăm sau lăsăm necriticată atmosfera ce vrea să o răspândească 
aceşti bolnavi mânuitori de condei și de creion? = H. P. P. 


— 123 — 


Cronică. 


Adunarea noastră generală și 


Avram lancu. «Asociaţiunea» noastră 
se pregăteşte pentru serbări înălţă- 
toare de 
Ne chiamă Munţii Apuseni, cu figurile 
legendare ale anilor 1848/49, să ne ri- 
dice suileteşte, arătându-ne grelele 
clipe prin care a trecut neamul nostru 
în decursul revoluţiei. Se împliuesc 
100 de ani dela naşterea lui Avram 
lancu. 

Ce este mai firesc decât să pele- 
grinăm la'casa în care s'a născut eroul 
munților şi să ne plecăm genunchii 
înaintea mormântului lui scump? 

Programulserbărilor, în liniamente 
generale, este acesta: În 27 August 
n. se va pune piatra fundamentală la 
monumentul plănuit în Cluj, în memo- 
ria lui Avram Iancu. — În 28 August 
se va inaugură muzeul anilor 1848/49 
şi casa națională Avram lancu în Vidra 
(Munţii Apuseni). în 29 şi 30. August 
se va ţiueă adunarea geherală a < Aso- 
ciaţiunii» noastre în Câmpeni. Iv- 3t 
August se va oficiă un parastas la 
mormântul lui Avram lancu, în Ţebea, 
sub gorunul lui Horea. In 1 Septem- 
vrie va fi desvalirea troiței. lantu, pe 
muntele Qăina. 

După cum vedem o serie întreagă 
de manifestări vrednice de a fi încre- 


state la răboj în vremurile noastre de - 


. uråt materialism, Umbrele eroilor morţi 
ne vor da leacul pentru boala de care 
suferim în ziua de astăzi, cu toţii. 
La timpul său se vor publică prin 
ziare alte convocări precise — până 
atunci îndemnăm suflarea românească 
să facă pfopagandă cât mai energică 
pentru reușita acestor manifestări a. 


conştiinţei româneşti sănătoase. 
* 


inimi în timpul apropiat. 


Programul concertului românesc 
ce va avea loc Sâmbătă. 31 Maâiu a. 


C, în sala «<Atgneului Român» din Bu- 


cureşti, dat de către «Reuniunea ro- 
mână de muzică Gh. Dima» din Si: 
biiu, cu ocazia serbărilor culturale 
ale <Asociațiuriii», . 

Dirigent: N. Oancea. os 

1. A. Bena: a) Foaie verde tă- 
mâiță; b) Pentru mândra... 2. T. 
Popovici: Doina (cor mixt cu solo de 
bas). 3. N. Oancea: Cătălina (cor mixt 
cu solo de soprân). 4. Fr. Hubic-Vor- 
tileanu: Cântece ' poporale din Bihor. 
5. Tib. Brediceanu: Şezătoare. 6. Gh. 
Dima: Fântână cu trei isvoare. 7.1. 
Vidu: Peste deal (cor mixt cu. solo 
bariton). Partea II: 8. |. Mureşianu: 
« Mănăstirea Argeşului», baladă naţio- : 
nală pentru cor mixt, soli şi orchestră ` 
— (trei părţi). Orchestra oraşului Si- 
Biiu. , 

Programul concertului clasic. 


ce va avea loc Láni, 2 lunie a. c. în 

sala Ateneului Român diu București, dat 

de către «Reuniunea română de mui- 

zică Gh. Dima» din Sibiiu, cu ocazia 

serbărilor culturale ale «Asociafiuniis. 
Dirigent: N. Oancea. 


1. L. v. Beethoven: Messe (Litur- 
gie) Do Major, peotru soli, cor mixt 
şi orchestră. 2. S. I. Dragoi: Schiță 
simfonică «Cântecul secerătorilor», or- 
chestră. 3. G. F. Haendel: «Aliluia» 
din oratorul «Mesia». Cor şi orche- 
stră. 4. L. v. Beethoven: Concertul în 
Do Major pentru piano, cu acomp, 
de orchestră. D-şoara Ana Voileanu, 
profesoară la. Conservatorul Naţional 
din Cluj. 5. F. Mendelssohn : Bartholdy, 
Finalul actului l-ix din op. netermi= 
nată «Loreley» pentru solo de sopran, 


N 


— 124 — 


cor mixt şi orchestră. 6, Gh. Dima: 

` “<Mama lni Ștefan cel mare», baladă 
pentru soli, cor mixt și orchestră. Or- 
chestra oraşului Sibiiu. 


Poem muzical-etnogratic 
i sau 


Maramurășul, Origana, Banate! și Ardealul 
în ; 


port, joc şi cântare, 
de Dr. Tiberiu Brediceanu, 
Duminecă, în matineu și.seara; în 
1 lunie 1924. Preludiu. Hora. Cân- 
tece din Ardeal, D-na. Rita Mărcuş. 
Joc din Maramurăş. Joc din Bihor. 
Cântece din Maramurăş şi Crişana, 


D-ra Lya Pop. Joc din Banat. Joc din. 


Ţara Hațegului. Cântece din Banat, 
“D-na Lucia Cosma. Romana.! Joc din 
Munţii Apuseni. Joc din Mărginime. 
Călușerul. Final. 
$ * 

-~ f Cora Irineu. Un nume pe care 
am început să-l îndrăgim. «Cine este C. 
1.?> am întrebat, după lectura câtorva 


«scrisori bănăţene»>, pe unul din re- - 


_dactorii «Ideei Europene» şi ni s'a ră- 
- spuns: e otinără redactoare a noastră, 

absolventă a universităţii bucureştene, 
elevă a dlui prof. Motru. Reennoşteai 
din câteva rânduri scrise de C. I. că 
are darül scrisului, că priveşte cu ochri 
proprii, că e stăpână peste un umor 
sănătos, nesilit şi că dă dovadă de un 
delicat spirit de observaţie. 

A sosit şi la Sibiiu, ca să ne vadă 
şi cunoască, 'Tinără, frumoasă, cu un 
surâs dureros în colțul gurii. Vecinic 
atentă. Păreă că vrea să mai împru- 
mute ochi să vadă, să se bucure de 


- viaţă. Pentru fiecare rânduleţ pe care-l 


scriă consultă cărţi, când eră vorba 
de trecut, întrebă și ştiriceă despre 
stări de lucruri, când voiă să descrie 


„4 Joc naţional de coloană, jucat 
de intelectualii români transilvăneni, 
„începând cu anul 1850. 


atmosfera. Oricât de uşoară ţi separe - 


- fraza ei — a fost șlefuită și răsgândită, 


O zi merită să fie menționată aici. 
Voià să vadă instituțiile umanitare ale 
Sibiiului. Mai întâi am. condus-o la. 
«Leagănul copiilor». De departe am 
recunoscut că ne apropiem de el. Plân- 
setul copilaşilor ne făceă atenţi. Şi am 


` intrat în odăiţele curățele, conduși de 


o soră de caritate. Cu ce patimă, am 
puteă spune, s'a apropiat C. I. de pă- 
tulețele copiilor. Simţeai cum grăieşte 
dragostea din ea, sfânta maternitate, 
sădită în orice inimă nobilă de femeie. 
Cu ce gingăşie a căutat să mângăie 
copilașii cari plângeau, curi i-a luat 
în braţe pe câțiva, cum i-a legănat,. 
cum i-a întrebat după nume, pe cei 
mai mărişori, cum a râs, din toată 
inima ei, de ghiumbuşlâcurile unui 
neastâmpărat, care umblă de-a dindă- 
ratele și se ascundea în pătuţul lui. 


` Alţi copii stăteau pe spate, neşte gân- 


dăcei de Mai, şi priveau ca niște fi- 
losofi, aşteptând să le vină Moş lene 
pè la gene... Am găsit și trei frați, 
de câteva zile cu toţii. I alăptau doi-. 
cile şi ţipau şi se înroşeau noii cetă- 
teni ai acestui pământ stropit de atâta 
sânge — iar C, l. surâdeă şi-i privea 
şi acelaş gând ne cutreieră, în timp 
ce străbăteam odăițele acestea: ce mi- 
ster ne învăluie! Fiinţele acestea plă- 
pânde vor fi oamenii de mâine! 
După o cercetare a diagramelor 


- — statistici, arătate de supraveghietoare 


— am luat-o în partea opusă a ora- 

şului şi am deschis poarta <Ospiciulni 
pentru femeile bătrâne». Dela copilărie 
la bătrâneţe !- Fiecare din locatarele 
<Ospiciului» a trebuit să fi trecut vârsta 
de 60 de ani! Eră spre seară şi în 


“parcul frumos se plimbau, două câte 


două, sau lucrau încă printre paturile 
de flori, înainte de cină, locatarele. 
Păr alb, din belşug, feţe sbârcite, brăz- 
date cu crețe numeroase, ca şi când 


- 


— 1235 = 


ar fi răvărşit biografia stăpânului pe 


un pergament. : 

Și aici a fost C. I. comunicativă. 
Și aici s'a plimbat cu ochii ei de is- 
coadă și a împărţit strânsuri de mână 
şi vorbe de mângăiere. Intr'o odăiţă 
am dat de cinci-șase din pensionarele 
Ospiciului, cum steteau în poveşti. Cu 


vorba potolită,. cu mânile subpuse, 


lângă mașina de cusut sau petiniţa 
de cusut dantele, cari își îndepliniseră 
datoria în decursul zilei, aveau femeile 
acestea ceva din apusul de soare ce 
se anunţă pe la ferestri şi prin gră- 
dină. - Păreau dintr'un acuafort al lui 
Rembrandt. 

Privind la C. I. ue spuneam a- 
tunci: Între copilăria din <Leagăn» şi 
între bătrânețea din <Ospiciu> e tine- 
reţea. lată-o, întrupată aievea, în 
fiinţa aceasta, cù ochii mari, negri, 
cugetători, îmbujorată. Și alt gând, 
care ne cutreieră:-Ce mister şi cu bă- 
trânețea! Spre ce tărâmuri se pregă- 
tesc bătrânele acestea? 

Innotăm într'o mare de necuno- 
scut!- Ne veneă să exclamăm: <Sun- 
tem încurjurați de întuneric !>, după 
exclamaţia lui Charles Richet. 

«se Şi-acum: C, I. care ne-a înto- 
vărăşit între cei doi poli ai omenimii 
(microcosm în macrocosm), zace în 
sicriu şi a rezolvat problema. proble- 
melor. In mânile-i de ceară odihnește 
volumaşul ei preţios de «Scrisori bă- 
năjene», cu epitetele-i proaspete, cu 
visurile ei de sihăstrie şi de surghiun 
voluntar. 

Câteva zile înainte de a muri scriă: 
«stau singură, pe gânduri, la colţul 
sobei, ca să scot ceva (poate) când 
or eşi viorelele». In rândurile dedicate 
ei de «Idee# Europeană» se află con- 
statarea: «..ni se plângeă că se simte 
urmărită de.Erinii». ` | 

Cineva a scris din prilejul acesta 
următoarele versuri ocazionale cari o- 


glindesc durerea simțită la vestea mor- 
ţii ei. Servească de încheiere acestor 
rânduri cari vreau să recomande tot- 
odată «Scrisorile bânăţene»?*: «Celei 
alungate de Erinii». 


N'ai așteptat să crească vioreaua — 
- Recolta gândurilor să-ţi aduni — 

Pe când noroi ni se preface neaua 

Pornit-ai să găseşti penaţi mai buni. 


Simţeai că *n urma ta sporesc Erinii 
— In întuneric, mârşav, gând murdar! — 
Că suflu 'nveninat îţi taie crinii 
Gândirii tale (— ofrandă la altar). 


O, n'ai fost numai tu cea alungată — 
Un demon ne alungă azi pe:toţi — 
Bătându-şi joc, ne-adună, biată gloată — 
A Mămonei spurcate slabi iloţi. 


Şi ori şi cât ai vrea să scapi din ghiara 
ampirului de gânduri, gheşeftar — 
Râujeşte mniţămită monstrui-fiara 

Ţi “atinde-otrava ?n cupă de cleştar. 


Cu ochiu "'nfrigurat, cu buza suptă, 
Intrebi macabra gloată de nebuni: 
«Spre aste țeluri mintea voastră luptă ? 
Cărarea îndreptării ? fiţi mai buni!» 


O, wai avut tu singură Erinii — 

Le are-un <om> ce cugetă şi cere 

In ziua de-azi cununa — dar, cu spinii 
> Ce-ţi inroşeşte fruntea în durere... 


IL 924. “ a H. PP. 
„Păcatul“, dramă în 3 acte şi un 
prolog, de d-na Lucreția Petrescu. O 
dramă despre care se pot strie multe 
lucruri bune. Carta de recomandaţie 
a diui Brătescn-Voineşti a avut darul 
să atragă atenţia opiniei publice asu- 
pra acestei plăsmuiri dramatice, care 
este prima operă a dnei Lucreția 
Petrescu. DI Brătescu-Voineşti a vorbit 
în termini elogioşi, aproape ditiram-: 
bici, de operă, într'o şedinţă a Aca- 
demiei Române, iar de Paşti ne-a 
oferit «Cartea Românească» voluma- 
şul de 88 de pagini (care se ceteşte 
„ într'o răsutlare). Preţul e ieftia (15 lei) . 


* Edit. „Cultura Naţională“, 30 Lei. 


— 126 — 


iar ideile redate şi scenele descrise: 


sunt scumpe. E : 
Acţiunea se desfășoară în Mol- 
dova, pe vremea domniei lui Vasile 
Lupu. Logofătul Bogdan Dragnea Me- 
rișanul nu vrea odată cu capul să mai 
aibă fete, dorește din tot sufletul un 
moștenitor, după 3 moștenitoare, şi 
amenințând-o pe. nevasta însărcinată 


cu datul afară, aceasta, în culmea spai- . 


mei, cu complicitatea Mamei Tudora, 
schimbă pe fata nou-născută cu băiatul 
` unei fete de casă, moartă în lăuzie. 
Boierul e fericit că are băiat, mama 
se dă îmnpăcată că pe fiica de a patra 
„poate 'să o aibă în nemijlocită apro- 
piere. Până aici e primejdie ca su- 
biectul să nu cadă în melodramă. Dar 
nu! Peana dnei L. P. e megteră şi 
ocoleşte orice sentimentalitate ieftină, 
Jutr'un stil viguros, în liniamente poate 
prea. al fresco, ne arată peripeţiile 
«pieșei». Din băiatul fetei de casă iese 
un stricat și jumătate, vânător de fuste 
şi batjocoritor a tot ce e sfânt. Nu mai 
pot trăi liniştite nici chiar. fetele 'de 
casă ale. jupănesei Maria, presupusa 
-jni mamă. ; 
Sbuciumul sufletesc al acestei 
mame care îşi vede asaltată odrasla de 


acest «slugoi» pe care-l disprețuiește . 


şi pe care nu mai are putinţa să-tdes- 
copere, de frica bărbatului. crud, este 
` redat plausibil şi cu multă putere de 
-observăție. Una din fetele logofătului, 


diafana Anca, o ingenuă delicioasă, a 


îndrăgit pe Drăgan, fiul unui boer 
avut, şi mărturisirea dragostei ei, răs- 


- „punse, în fața mamei Maria, este o 


perlă a dramei. Dar tatăl hotăreşte 
altfel: fata-i stă în drum. Va da-o la 
mănăstire, ca să-şi căsătorească odorul, 
pe Iliaș, cu sora lui Drăgan. Tata 
ştie numai să poruncească. Nu ajută 
nici vorbele nevestei, nici durerea 
„Aetii.. Chiar în presara nunţii cere stri- 
<atul Iliaş să-i aducă băutura întări- 


toare presupusa fată de casă, a patra 
fată a Mariei, nutrind gânduri spur- 
cate. Ca la comandă vine jupânni 
Agop cu miresmele sale şi cu otrava-i 
primejdioasă, pe care — bătrâna. + 
„toroaie Tudora, fără pic de remuş- 
care, cu conglăsuirea Mariei, i-o toarn 
monstrului în beutura ce i-o duce tata 
în odaie. Presupusui fiu moare, me- 
dicul constată înveninarea, «mama Tu- 
dora> se sacrifică, luând asupra ei 
crima şi murind în timp ce e legată 
‘de butuc, Jogofătul e nemângăiat că 
i-a murit odorul-de urmaş. 

Un fatum antic planează asupra 
„piesei. Sunt scene sguduitoare, cari 
— jucate bine— vor rămânea ţintuite în 
memoria. ascultătorilor, 

Literatura română are de aici îua- 
inte două păcate («Păcat>, novela de 
Caragiale şi «Păcatul» acesta), de cari 
mare, să-i fie ruşine. Trăiască urmă- 
toarele creaţiuni ale dnei L. P.! 

pi ; 

“Trei comedii de D. D. Pătrăş- 
(canu, 1924, Ed. H. Steinberg şi Fiu, 
Bucureşti, 35 Lei. — Comediile ace- 
stea vor stârni mult râs, sănătos, 
spontan, la reprezentațiile din -orăşe- 
lele și oraşele noastre. — DI Pătrăş- 
«canu este un scriitor de spirit, după 
cum îl ştiam din schițele d-sale, pre- 
miate de Acad. Română, Are talentul 
caracterizării şi ridicolul personagiilor 
d-sale este învăluit, ca la Courteline, 
într'o duioşie compătimitoare. — Dacă. 
persiflează, 1o «Între filologi», pe pro- 
fesorul bătrân, al cărui éal de bătaie 
este filologia; dacă râde cu lacrămi 


de bietul Tache, familist, căruia ne- . 


vasta îi scrie romane imposibile, fiul 
vitreg e craidon la 20 de ani și ve- 
cinul fi face viața nesuferită, din pri- 
cina nevestii-romanciere, încât omul, 
căzut ca musca ?n păsat; are de furcă 
cu un duel, cu un proces de viol, cu 
alt proces — G. Dandin care se 'm- 


— 127 — 


treabă «Cine răspunde...» (titlul co- 
mediei); dacă «Actul al VI-lea» — o 
ofienbachiadă literară — ne aduce pe 
scenă pe Romeo şi Julieta, cari Wau 
primit venin, ci un praf somnifer, de 
se căsătoresc și trăiesc rău, incât mai 
apoi îşi pun, reciproc, coarne — râdem 
de ghiumbuşlâcurile acestea spirituale 
şi ne pare rău că sunt numai în câte 
un act. ă 

Cea dintâi și a 3-a come- 
die vor putea fi jucate în ora- 
şele noastre, pentru intelectuali 
cari cunosc ceva filologie şi 
istorie dramatică, altfel aluziile 
ar răsună în sec, — A doua co- 
medie — retușată ici-colo (sce- 
nele cu tinărul berbant) ar puteă 
îi jucată chiar şi de diletanţii 
noştri (aviz societăților de dile- 
tanţi!) Comic de situaţie — in- 
teligent redat. 

a 

„Inviere“, un volum de po- 
ezii ale regretatului poet Zon Bor- 
cia, a apărut în «Biblioteca po-' 
porală» a <Asociațiunii» noa- 
stre. (Nr. 114, preţul 4 Lei.) Sunt 
29 de poezii, alese de secretarul 
nostru literar substitut, ca să 
poåtă fi înțelese şi din partea po- 
porului nostru. 

Numele lui Ion Borcia are 
trecere ia noi, şi pe drept cu- 
vânt. Nu numai că lon Borcia 
a avut frumuseţea formei, aşă 
de rară la poeţi în zilele noa- 
stre, dar a avut și greutatea 
gândirii şi sinceritatea, spontaneitatea 
poetică. Titlul «Inviere», al unei poezii 
din colecţie, se poate da şi celorlalte 
poezii cari au apărut de Invierea anu- 
lui 1924, fiindcă toate pledează pentru 
o înviere a suiletului, pentru o formă 
îrumoasă, pentru o nobleţe de sen- 
timent, pentru ce e bun și sănătos. — 
Unele din poeziile acestea sunt à pro- 


pos-uri minunate, Cetiţi <Cătră cei 
chemaţi», «La moartea unui viteaz», 
«Arhanghelul», «Imn», apărute şi în 
revista noastră — şi spuneți dacă nu 
e cu cale ca astiel 'de sentimente să 
odrăslească cât mai tare în inimele 
bolnave din zilele noastre. — De aceea 
recomandăm cu insistenţă răspândirea 
acestei iettine şi bune broşuri, tipărită- 
cu concursul familiei decedatului poet, 


Dr. lon Borcea. 


De-ale muzicei. De curând a 
apărut o «Carte de cântece»» de cu- 
noscutul şi harnicul profesor de mu- 
zică dela Școala normală <Andreiu 
Șaguna» din Sibiiu, Timotei Popovici. 
In criza aceasta literară şi în vremea 
aceasta de realism înspăimântător, apa- 
riția aceasta trebue salutată cu bucu- 
rie dintr'un îndoit motiv: 1. pentru 


— 128 — 


că se mai găsesc oameni cari în vre- 
mea aceasta să se mai ocupe cu che- 


stiuni didactice-pedagogice, 2.. şt mai 


ales aceste chestiuni, aceste principii 
le aplica la muzică, obiect care în vre- 

mea noastră este considerat ca de 
foarte puţină importanță prin îusăşi 
programa analitică a școalelor noastre 
secundare, muzica fiind socotită ca o 
dexteritate şi propunându-se numai o 
oră pe săptămână. (exclusiv şcoalele 
normale), 


Două lucruri caracterizează acest 


manual: 


1. Dela început până la sfârșit se 
observă (după; cum; de altfel o spune 
autorul în prefaţă) tendința, și această 
tendinţă în cel msi înalt grad realizată, 
de a da un material didactic în spi- 
ritul naţional popular, întroducând cân- 
tece populăre pe melodii cunosoute, sau 


în gen popular, făcute astfel aceste me- 


lodii ca să fie cu ușurință cântate de 
elevi şi într'un spirit cu totul românesc, 
Este. cu atât mai mare .acest merit cu 
cât în întreagă atmosfera socială bate 


acum un vânt de neîncredere asupra . 


"a tot ce-i românesc, 

„2, Este singuru! manual care să 
cuprindă material pentru toate cate- 
goriile de şcoală, începând dela azi- 
leie de copii şi până la şcoalele se- 
cundare, cursul inferior. i 

Se vede din această uăzuință de 


a da o lucrare atât de complectă, o ` 


„foarte mare experienţă, aceasta jude- 
când după felul aranjamentalui ma- 
terialului muzical şi o răbdare şi pu- 


tere de muncă de necrezut, avâud în : 


vedere că această carte cuprinde nici 


mai mult aici mai puţiii de 124 de. 


cântece. Ce este însă mai îmbucură- 

tor este faptul că această carte este 
` «Partea I» şi deci autorul ne promite 

un op complet în didâctica muzicală 
~ a şcoalelor noastre româneşti. 


«Pentru toţi cari împărtăşesc prin- 
cipiile, după care această cărticică a 
fost întocmită», zice autorul, <€a va 
fi un bun tovarăş de muncă naţională, 
pentru ceilalţi, de sigur foarte: puţini, 


ea poate fi fără interes, ori chiar rea». ` 


` O recomand tuturor d-lor învăţă- 
tori, învăţătoare şi profesori de mu- 
zică, ça fiind o sinceră călăuză în ac- 
tivitatea artistică a domniilor lor. 

N N. Q. 


Nr. din 1 Aprilie a. c. scrie «Deutsche 
Tagespost» despre conferenţa «Cum a 


„devenit Sibiinl centru bisericesc, cul- 


tural, politie şi economic al Românilor 
ardeleni», ținută în 30 Martie n.: «Ca 
istoric cu renume a tratat Dr. Lupaş 
tema aceasta cu o mare obiectivitate şi 
având o expunere bazată pe documente 


istorice. Prima parte a conferenței dsale . 


a fost, la adecă, p descriere a vieţii Dise- 
riceşti, culturale, politice şi. economice 
săseşti, începână cu scrisoarea andre- 
iană dela 1224. Documentul acesta 


„istofic cu bogatu-i conţinut de. drep- 


‘turi pentru «coloniștii dela Rin» a fost 


apreciat în- rezultatele obținute asupra - 


influenței - întregei vieţi saxone şi asu- 
pra formării unui drept saxon specific, 
în decursul conferenţei; cu ajutorul 


celei mai nouă opere a episcopului 


Fr. Teutsch «despre istoria bisericii 


evangelice în Transilvania» au fost ana- - 


‘lizate organizaţiunile saxone model, ale 
epocei catolice și mai apoi ale celei 
protestante şi impulsurile pe cari le-a 
primit românismul tocmai din partea 
protestantismului. In 1544 apare prima 
carte românească în Sibiin, despre care 
Adolt Schullerus susţine că ar fi fost 
„tipărită în Târgovişte, fiindcă tipografia 


sibiiană p’ar fi avut litere cirilice. Prima, 


şcoală românească se înființează în 
Braşov; la iicepatal sec. al XVIHea 


„Deutsche Tagespost“ desprecon- ` 
ferenta dlui Dr. |. Lupaș în Sibiiu. In 


La 


— 199 — 


există şi în Sălişte o școală rom., în 
1657 un seminar pentru învățători, în 
Făgăraș. Şi, în sfârşit, vine, după lupte 
îndelungate și după învingerea multor 
greutăți, reşedinţa mitropolitului gr. 
or., cu încuviințarea curții din Viena, 
în Sibiiul, care ajunge astfel centrul 
bisericesc al românismului ardelean. 
Cu desvoltarea bisericească a mers 
mână în mână desvoltarea culturală. 
In 1850 s'a înființat prima tipografie 
românească în Sibiiu, întemeiată de Şa- 
guna.... (o apreciare a lui Şaguna,a 
«Albinei», «Rev. Econ.s). S. a ajuns şi 
centrul artistic. Ideile cele nouă, ini- 
țiativa, progresul purced de aici, unde 
curg izvoarele tari ale vieţii românești 
pe toate terenele. — Marea sală a pre- 
fecturii a fost arhiplină cu reprezen- 
tanți din toate cercurile societăţii ro- 
mâneșşti sibiiene, care a adus ovaţii en- 
tusiaste istoricului şi învățatului stimat 
de toți, atât la intrarea în sală, cât și 


la sfârşitul conferenţei sale interesante, | 


în cursu-i oratoric nestăvilit de nimica». 

In aceiași termini scrie şi «S. D. 

Tagebiatt>-ul din 1 Aprilie 1924. 
* 

(6) cugetare. <Lupta-oamenitor în- 
` treolaltă trebue să facă loc unei asociaţii 
a tuturor oamenilor împotriva unor rele 
comune, împotriva viciilor, a boalelor, a 
sărăciei şi a morţii. Cele mai mari sfor- 
țări comune însă trebue să le înde- 
plinim în apărarea noastră contra tu- 
berculozei. Sâ ne întovărășim, să ne 
aliem puterile, să nu ne fărimiţiti (în- 
jumătăţim) puterile în lupta aceasta, 
în care — spre deosebire de celelalte 
lupte —- învingerea se câștigă nu prin 
pierderi, ci prin susținerea a nenumă- 
rate vieţi de om». (Léon Bourgeois, la 


ultimul <congres internaţional pentru: 


combaterea tibercnilozeis:) 


Teologii români detă Ungvar. 
In Merkur von Ungarn al tii” M. G, 


Kovschich pe anul 1787, ta pag. 2%, 
în articolul Nachricht von der jüngeren 
Klerisei des f griechisch-vereinigten Kir- 
chen-sprengels von Mankatsch (l An- 
hang) se găsesc citați ca Români, elevi 
ai seminarului dela Ungvar - 
„Am anul II: Georghe Mihalyi 
(«walachischerseits») . 
In anul i: Alexandru Mosse, ioan 
Oros. „ | 
In annt |: Andrein Fazsi. 
"Aceştia sunt ¿sterni > 
Externi, trăind din mijloace proprii : 
Diaconii: - loan Vezendi, Akai 


` Oros, Mihail Marcovici, Teodor Tinta. 


A roială Mihail Nemaly, Tosa 


Lectii; loan Magyar, Joan Ma- 
rucsac. 

Candidaţi primiți din nou: Mihail 
Macar, loan Banc, Vasile Kelemen. 

In total: 14 nanon Români Hg 
logi! 

Ca să nu se creadă Cumva că pa i 
logii aceia dela 1787 plecaseră în cine 
ştie ce mândră străinătate, extrag des- 
pre Ungvaruit dela 1786 câteva. date 
din I. M, Korabinsky, Geographisok- 


' Historisches und Produkten Lesi- 
_ kon yon Unguri Pressburg) pag. 


798—799: Ungvaral eră. un. orâșel 
unguresc-rutetiese, cam la nouă mile 
departe de Gaşovia. Orăgelul avea 
vreo 500, de oase în. două suburbii. 
Casele erau cam bordeie mici, seo 
perite cu paie. Colegiul iezait erà 
singura-i podoabă, Acum, pela 1780, 
orăşelul odată bântuit de țăzboaie, sè 

ridică _earăşi; Episcopul gr.eat. de 
Muncaèi, Bacinschi, loeuiă acolo. Acolo 


mai funeţionă un gimnaziu şi-o şcosiă . 
"naţională, în senat nouei rătorine şee- 


lare (iosetiniste). „a. Baguian-Daică.. 


Oaspeți üi ia Sibiu. Ia siele 


- de 13 şi 14 Aprilie n. am avut bucuria 


să putem salutà în mijlocul nostru pe 
5 


— 1% — 


- 


50. institutori cehi din Praga — vestitul 
cor care a câştigat premiul i. la un 
concurs internațional de coruri băr- 
- băteşti în Paris (1912). Corul, condus 
de maestrul Doleji!, prof. la conser- 
vatorul din Praga, a repurtat succese 
: strălucite in Londra, Paris, Berlin, 
* Bruxela şi multe alte oraşe europene, 
dând peste 400 de concerte. Cetitorul 
va află o dare de seamă despre con- 
certul din Sibiiu din pana dirigentului 
nostru de cor dl N. Oancea. In 14 
Aprilie au fost coriştii la <Asociaţiune», 
unde-au fost bineventaţi în cuvinte 
călduroase din partea diui vice-pre- 
zident Dr. Oct. Russu, a secretarului 
nostru literar substitut, iar corul mixt 
al «Reuniunii de muzică şi cântări Gh. 
Dima» a executat 3 frumoase cântece 
poporale, condus fiind de dl N. Oan- 
cea. Coriştii cehi au răspuns cu «Tră- 
iască Regele» şi imnul naţional ceh: 
«Care e patria mea?» — La masă (14) 
au fost oaspeţii prefecturii, apoi au 
- plecat mai departe, la București. Au 
lăsat impresii neuitate. Dăm în între- 
gime salutul secretarului nostru literar- 
substitut, T 
S A s 

„Impotriva bâlbăielilor, cari vreau 

să tie „artă“. Cetiţi rândurile de mai 
la vale. Sunt traduse dintro confe- 
‘rentă ținută la «Universitatea Anale- 
lor» în Paris, (23 Febr. 1924) de dl 
Gaston Rageot, un critic francez de 
seamă. Dl Rageot ridiculizează, pe 
-drept cuvânt, poezia dadaistă, futuristă, 
etc., şi citează un specimen caracte- 
ristic. Analiza atmosferei literare e 
minunată, . Pledoaria pentru «Gusi în 
artă». e cât se poate de îndreptăţită, 
Cetind poezia ne întrebăm: «nu ne 
avem şi noi poeţii, cari ... puşcă ’n 
lună ?» — Răsfoiţi numai revistele şi 
volumele româneşti: Dacă are gutu- 
rai Parisul, străută Bucureștii... ° 
. Ajung la neliniştea mea su- 


fletească dela inceputul (čonterénieii 
Gustul acesta (estetic-literar), atât de 
delicat, atât de vechiu la noi, gustul 
pe care a fost atât de greu de a-l 
aduce până la punctul său de perfec- 
țiune şi de delicateţă, nu este el amenin- 
fat serios, nu e 'primejduit în ziua de 
astăzi? Nu simţim noi din toate păr- 
țile o stforțare de a se opune acestor 
tradiţii o voință învierșunată de ori- 
ginalitate ? Trebuinţa de a te signalà 
cu orice preţ este unul din cele mai, 


` rele flagele ce poate să atingă tinerele” 


generaţii Jiterare și artistice. 

Nu yă pot face să ascultați anu- 
mite execuţii muzicale, anumite com- 
poziții, ca acelea d. e. cari pot fi im- 
provizate pentru a ne dovedi (face 
sensibili) «mersul unui tren pe șine, 
în muget de vițel», nu pot să vă 
execut nici simfonia în forma de 
pară şi nu vă pot transpune în ordinea 
muzicală echivalentă tuturor grima- 
selor, a tuturor desenurilor săvârșite 
de anumiţi poeţi în ziua de astăzi, dar 
sunt în stare să vă fac să simțiți sfor- 
farea intreprinsă de un anumit număr 
de creieri. bine organizaţi pentru a 
rupe tot cgeace constitue tocmai (cu 
precisiune) facultatea de a gândi a 
unui creier omenesc, 

V'am amintit imensa acumulare, 
de secoli, în inteligenţa noastră (fran- 
ceză). V'am spus cum micul şcolar, 
care — din clasa a șasea începând — 
învață limbile vechi, apucându-se să 
studieze limba sa, se găseşte absor- 


“bind în fiece moment şi prin toţi porii 


săi tradiţii, fără de cari nu numai că 
nu este frumusețe, ci mai cu seamă, 
nu este spirit francez. În schimb astăzi, 
ori că faci muzică ori că scrii poezie, 
se sileşte lumea să le arunce toate 
acestea peste bord, Se vede în gustul“ 


(estetic) un corset oribil care se opune.  : 


oricărei originalităţi şi oricărei invenţii. 
Lumea vrea să rupă cu tradiţia, care 


Ci ci că a i aa 2 Alia iezii zile a 


— 131 — 


nu apare decât sub forma unei sclăvii 
(a unei servituți). Vreau să vă dau 
un exemplu, fiindcă nu vreau să mi 
se creadă numai pe cuvânt, vreau să 


vă citesc câteva versuri ; veţi vedeă că - 


sunt versurile unui tinăr poet, Blaise 
Cendrars, pe care-l cunoaşteţi, poate, 
care $'a făcut cunoscut la începutul 


carierii sale publicând un volum înti-. 


tulat: «17 poeme elastice». Şi-a dat oste- 
neala dl Cendrars, ca întreagă școala 
dsale, de a ne oferi o icoană a stării de 
decompoziție (discompunere) intelec- 


tuală, în care te afli când nu mai gân- : 


dești la nimic, 

Am văzut tocmai ce constitue pen- 
tru noi viaţa artistică: sentimentul a 
tot ce este frumos, armonios, complex, 
Ei bine ! să nu să mi te mai oboseşti de 
loc! Ceeace este interesant nu este 
viaţa creierului meu, ci viața trupului 
meu, sunt sensaţiile, ceeace se petrece 
"în mine atunci când mă aflu tocmai 
într”o stare sufletească când îţi spui: 
nu mă gândesc la nimic! Atunci, când 
nu te gândeşti la nimic, ești prada 
sensaţiilor tale şi a ceea ce numesc 
psikologii asociaţia ideilor, care face 
să-ți detileze la întâmplare în creier 
oarecari imagini. 

În poemul pe care am să vi-l ci- 
tesc rupând Blaise Cendrars, anuine, 
cu premeditare, cu toate obiceiurile 
noastre intelectuale, a voit să exprime 
numai şi, numai ceeace se petrece în 

sine când se dă în brațele reveriei 
pe care a voit să o traducă în litera- 
tură. A “vrut să transpună ceeace este 
mai elementar, mai animal, mai pasiv 
în creierul unui om din ziua de astăzi. 
Ascultaţi: - Dă 

«+. Desfrunzeşte roza vânturilor. 

(Vânturilor, aceasta te face să gân- 
dești la ceva!) 

lată că foşnese furtunile deslăn- 
tuite... . 

(Furtuni deslănţuite.Sgomot. Acea- 


P 


sta te face să te mai gândeşti şi la 
„alte lucruri!) 
Trenurile. aleargă î în vârtej pe re- 
telele încâlcite. 
Bilbochete ! diabolice.;. - 
(Locomotivele pe şine par bilbo- 
chete.) 
Sunt trenuri cari nu se. întâlnesc | 
niciodată; (Râsete în public.) 
Altele se pierd pe drum, 
Şefii de/gară joacă șah, 
Tric-trac, 
Biliard, 
` Carambol, 
Paraboiă. 
Calea ferată este o nouă geometrie. 
(Geometrie?) ` 
Siracuza, Ey 
Arhimede 
„ Şi soldații cari se gamin 
Și galerele 
Și vasele 
Și armele minunate inventate 
Și toate măcelurite 
Istoriei antice, 
Istoriei moderne, 
“ Vârtejurile, 
Naufragiile, 5 
-- Chiar -şi acela al Titanic-nlui de- 
spre care am cetit în ziar, 
` Atâtea imagini-asociaţii pe cari nu 
le pot desvoltă în versurile mele. 
” Fiindcă sunt încă un foarte rău 
poet, 
Fiindcă universul mă revarsă. 
Fiindcă am întrelăsat să mă asigur 
împotriva accidentelor de dim, + de 


s 


- fier. (Râsete.) 


Fiindcă nu mă pricep să merg 
până în capăt, 

Și fiindcă mi-e frică». (Râsete.) 

lată o poezie îti care se poate vedeă 
că tot ceeace vă spusesem a fost inutil. 


„Nu ne trebue gust, n'avem nevoie de 


„4 Jucării, păpuşi cari s se alea în 
picioare ori cum „le-am așeză, 


5 


cultură, nu e. de lipsă să te suprave- 

ghiezi, n'ai nevoie decât să iai câmpii 

(să te dai în voia întâmplării), 
V'aş puteă multiplică aceste exem- 


ple, în toate artele, dela elnenbra- 


țiunile cari se afişează pe păreţi, până 
la audițiile de tot felul pe cari le poți 
auzi în micile cenacole. După cum 
vedem se cheltuiește în momentele 
acestea O sumă mare (ce te emoțio- 
nează) de talent, de fantazie, de fa- 


cultăţi, cărora, pur şi simplu, le lipseşte . 


sentimentul ordinei. E trebuinţa de ex- 
centricitate, de originalitață cu orice 
preţ, care, de altfel, nu le-o reproşez 
acelora cari sunt victimele lor, fiindcă, 
-la adecă, dnelor şi dnitor, noi suntem 
aceia cari le impunem această nece- 
sitate. Noi, cari, cu curiozitatea noastră 
desordonată — fiindcă noi.nu știm unde 
să oferim, întradevăr, admiraţia noastră 
şi unde să ne mirăm — noi ne 
„lăsăm în prada avestor seduceri de 
o zi, cărora le acordăm pentru o 
clipă atențiunea noastră, şi chiar aplau- 
dăm manifestări, cari nu merită de- 
cât mila noastră. Pare că: ne aflăm 
întrun moment în care vezi diseutând 
morarii despre maniera de a face să 
se învârte morile de vâm, <când nu 
vor mai fi aripi la mori şi chiar nici 
vânt». 

Ar trebui, în consecinţă, să încer- 
căm să intreprindem această cruciadă 
de care toemai vă vorbisem». 

(Trad. e. făcută: din frumoasa rev. 
«Conferencia», unde se tipăresc toate 
conferențele ţinute de univ. Ana- 
lador, în întregime.) = 

s i 

+ Eleonora Duse. A murit una 
din cele mai mari artiste dramatice 
din câte au trăit vreodată. Superla- 
tivul este aici la locul său, oricât am 
suferi în ziua de astăzi de un super- 
lativitis odios. 


132 — 


“De ce a fost mare Duse? A fost 
mare fiindcă şi-a dat suflet din su- 
fletul ei pe scenă. A fost mare fiindcă 
n'a fost saltimbanca ce nu alege pie- 
sele ce are să joace, după conştiinţa ei. 

Mai bine se va evidenţiă mărimea ei 
dintr'un mic amănunt, auzit dela un om 
de bine, la moartea Dusei. El. Duse 
jucă în București, în față unei săli arhi- 
pline: «Dama cu camelii». Intr'un act 
privește eroina mereu în oglinda cea 
mare de pe scenă, pe furiș, în timp. ce 

„lumea joacă cărți şi îşi analizează artista 
mânile aibe, întovărăşind privirea cu 
o smâncitură dureroasă, întrebătoare, 
a colțului gurii. «Dama cu; camelii> e 
frământată de ideia: oare nu sunt fti- 
sică? Celce ne-a povestit despre repre- 
zentația menţionată a adăogat: aveam 
lângă mine pe un cunoscut, care mi-a 
-spus întristat, în antracte: Să ştii că Duse 
e ofticoasă! — De ce? l-am întrebat 
eu, — De sigur e ofticoasă! N'ai 
văzut cum se uită în oglindă şi la 
mânile ei? Am avut o soră care a 
murit de îtisie. Tocmai aşă se analiză 
şi ea! — Observatorul nu ştiă că Duse, 
înainte de a fi jucat, a cercetat spita- 
lele și sanatoriile şi că dusese veris- 
mul până la extrem, proleindu-l: mai 
apoi cu noblețea sufletului ei mâre... 

Cum? Alt amănunt, care spune 
mult; Aceeaș «Damă cu camelii» își 
luă rămas bun dela odaia iubită a lui 
Armand, cu care trăise clipe fericite 


în ea. Promisese Margherita tatălui 


lui Armand că are să-i redeă liber- 
tatea. Scena mută — nedictată de 
Dumas tatăl — când Margherita pune 
„mâna pe clanţa uşii. și-și: mai plimbă 
-odată ochii prin odae, de adio, când 
tresare și se repede la o mănușe, la 
un. pardesiu de. àl lui. Armand, — fi- 
petete ei de disperare, faţa-i crispată 
de durere —  cutremurau. întreagă 
sala, încât oameni în toată firea se 
simțeau, involtintar, cu lacrămi în 


— 133 — 


ochi și nu le eră ruşine de ele. : Lă- 
crămase chiar și Titu Maiorescu, în 
loje, chiar şi ministrul de finanţe de 
pe vremuri —- cer scuze celui ce a 
- relatat, pentru. indiscreție — şi toată 
lumea se închină în faţa Dusei, zicând: 
e mare! 

Să o vezi veselă, sburdalnică, în 
«Locandiera», eră un deliciu, — să o 
contempli meditativă, în «Francesca 
"da Rimini», eră o rugăciune, — să o 
vezi cum moare ca «Dama cu ca- 
melii> sau cum se duce rezolut, să 
se împuște, în «Hedda Gabler» — 
erau emoţii covârșitoare, neuitate, 

Dovada că genialitatea ei eră 
împărechiată cu o inimă plină de sbu- 
cium sufletesc este că de, multe ori 
"se retrăgeă bruse din turneul propus 
şi trăiă ca într'o sihăstrie, iar după 
reprezentații trebuiă să -zacă, aproape. 
extennată de puteri, de comoțiile su- 
fleteşti, 


Cinsprezece ani n'a mai jucat, în“ 
p 


timpul din urmă. După aceea iarăş a 
vrut să cutreere lumea; să emoțio- 
neze publicul diw capitalele -Europei 
şi Americei. Erà o femee care apro- 
îundează problemele totodată, o ființă 
care cântăreă marea. responsabilitate 
socială a. unni artist dramatic şi care 
eră desgustată de atmosfera viciată 
ce stăpâneşte acum, după răsboiu, şi 
pe scenă și în viaţa publică, 

Unul din confidenţii E. D., serii- 
torul francez Eduard Schneider, măr- 
turiseşte în articolul-panegiric din «Ex- 


celsior» : «Dacă a revenit la teatru după: 


15 ani de tăcere, a fost, după propria 
ei mărturisire, pentru ca să facă să se 
audă un limbagiu mai elevat, mai 
înălțat, decât acela al unei epoci al 
cărei materidiism îi pricinuiă o mare 
suferință». Ascultaţi «dive», ascultați 
artiste. dramatice, cari colindați ținutu- 
rile! «Să se înconjoare cu idei armo- 
nioase și cu.imagini frumoase eră una 


din dorinţele ei instinctive... Ar fi 
putut zice, ca Renan despre Ernest și 
Beatrice: «Tot ce este frumos îmi ră- 
peşte sufletul, tot ceeace este sdndfos 
face să-mi bată inima» (citatele din 
acelaș autor). Voiă să introducă un re- 
pertoriu frumos şi sănătos! In epoca 
noastră de 'vârtejuri. şi de- piese cari 
sunt adevărate. bastonade pentru bu- 
nul-simţ!. . 
s 
Publicăm în numărul de față 
câteva aprecieri ale regretatului no- 
stru scriitor Alexandru Bogdan refe. 
ritoare la literatura română. Articolul 
e scris în 1899, când autorul eră un 
tinăr de 19 ani. 
rețea sa se observă prea bine cam 
de pe atunci adânceă problemele. Tre- 
cerea în revistă a scriitorilor români 
din 1899: nu strică nici astăzi, cu toate 
că pe unii i-a consacrat eșitica, iaf 
alţii au rămas în penumbră — iar 
teza cu evoluţia genurilor literare (Bu- 
netitre) poate fi diseutată și astăzi. 
Ce păcat că ni l-a răpit răsboiul pe 
A. B. X 
Concertui institutorilor cehi din 
Praga in Sibitu. Sub. direcţiunea: ar- 
tistică a dlui M. Dotejii, profesor la 
: Conservatorul de muzică din Praga, 
a coneertat în ziua: de 13 Aprilie a. 
c. Societătea Corală a institutorilor 
Ceko-Slovaci. Acest concert a fost un 
eveniment muzical pentru oraşut Si- 
biiu. Deși despre lucrurile mari este, 
în cele mai multe cazuri, mai bine 
să: taci, decât să vorbeşti sau să scrii 
ceva, prin aceasta nefăcând altceva 
„decât să banalizezi prin câteva: cu- 
vinte de convenienţă, subliwrul,. totuși, 
-voiu încercă a-mi spune umila mea 
_părere în această chestiune, cu: atât 
mai mult cu cât prin: situația: mea so- 
cială sunt poate mai chemat a-mi da: 
părerea decât alţii cari waw nimic co- 


Pe lângă toată tine- -. 


— 134 — 


mun cù muzica. — S'a atins la acest 
concert sublimul în muzică. Mai mult 
~ decât atâţ: sta ajuns acolo, la acea 
perfecţiune, la care mintea omenească 
refuză să gândească. Un cor bărbă- 
tesc de vre-o 50 de persoane, toți 
sau majoritatea absolvenţi ai Conser- 
“vatorului de muzică din Praga, do- 
taţi de natură cu voci frumoase, pe 
lângă cultura muzicălă ce şi-au asun- 
mat-o în şcoală şi pe lângă muzica- 
litatea cunoscută și legendară “a po- 
porului  ceho-slovac, puşi sub con- 


ducerea unui profesor vizionar, unui ` 


diriginte care nu mai băteă măsura 
după regulele reci şi precise învăţate 
în şcoală, ci cântă, trăiă, se transpu- 
neă în sentimentul pe care îl degajă 
piesa executată, acesta -a fost corul 
ceho-slovacilor. Au. fost 50 de oa- 
meni şi totuşi wa. fost decât unul: 
dl  Dolejil. Este adevărat. Ceilalţi 
sub bagheta dirigintelui maveau per. 
- sonalitate. Nu le eră îngăduit să şi-o 


` arète. Erau coperiţi de personalitatea . 


“artistică a dlui M, Dolejil, 

Un concert bărbătesc care a durat 

„peste două ore. Având în vedere că 
programul nu cuprindeă decât coruri 
«a capella», precum şi faptul că un cor 
format din voci bărbătești fie din mo- 
tivul că vocile n'au extensiunea mare 
pe care o, au vocile în cor mixt, fie 
că nu este variaţia de timbre ca într'o 
înjghebare corală, unde sunt şi voci 

` femenine, te-ai fi aşteptat la o mono- 
tonie inerentă la un concert dat în 
astfel de „împrejurări, Această mono- 


N 


tonie nu numai că wa existat tot tim. - 


pul producției, dar n’a fpst acord, care 


să nu fi fost gustat de cel mai profan 


în ale muzicei. Motivele? Sunt urmă- 
toarele: A avut d! Dolejil două fe- 


luri de efecte în interpretarea pieselor . 


din -programul d-sale. Efecte onoma- 
topeice proprii structurii muzicale ale 
fiecărei bucăţi și efecte dinamice ob- 


ţinute de dirigent prin felul expresiv 
- cum a dirijat, precum şi prin sugestia 
la care eră încercat fiecare, corist. — 
Din împrejurarea acestor două feluri 
de efecte a rezultat perfecțiunea în 
artă din seara zilei de 13 Aprilie. 

O notă. caracteristică au. avut-o 
institutorii cehoslovaci în concertul 
lor: că au arătat lumii întregi, — și din 
aceasta putem învăţă în special noi 
românii, mult — că un cântec ori cât 
de mic și ori cât de simplu ar fi, in- 
terpretat frumos, cântat cu îngrijire, 
poate figură în programul oricărui con- 
cert, ori cât de select ar fi acesta, 

„Și ne-au mai învățat ceva sau ar 
"trebui să învăţăm ceva: că singura 
comoară a neamului în materie de mu- 
zică. sunt cântecele poporale, In ele, se 
răsfrânge sofletul poporului. Ele sunt 
oglinda, ele sunt bogăţia neamului. 
„Ei şi-au dat seama de aceste ade- 
văruri „şi ca să-şi facă neamul cuno- 
scut lumii întregi, au pus în programul 
concertelor lor aproape numai cântece 
populare cehoslovace. Numai cu acea- 
stă învățătură dacă ne-am alege dela 
concertul din 13 Aprilie, încă ar fi de- 
stul, N. Oancea. 


Interdependența. Frederic Nan- 
sen, celebrul explorator şi om de bine, 
trimis de Societatea Naţiunilor să aju- 
tore pe cei înfometați în Rusia, a scris 
o carte de preţ, în care își dă seama 
de nebunia bolşevică. lată capitolul 

„prim. din lucrarea sa Rusia și pacea, 
tipărită în 1923 «Echilibrul economic al 
Rusiei şi al Europei». . 

«in epoca noastră se târește în 
noi simțământul neliniştitor, mistuitor 
de nervi, că lumea veche este -bol- 
navă, că cultura și ordinea socială a. 
„Apusului au dat faliment, că puterea 

' de viaţă a popoarelor este înfrântă. 
- Ai fi crezut că — de îndată cea 
trecut coșmarul (visul cel greu al) răs- 


peoia 


boiului sângeros, mondial, de patru 
ani, — își vor uni popoarele Europei 
puterile și că vor Întreprinde, împre- 
ună, totul pentru munca constructivă 
a păcii. Oamenii speraseră că — după 
încordarea de puteri, necesară ca să 
poată îi reclătit tot ce s'a nimicit şi 
ca să se. plătească uriaşele datorii, fă- 
cute de naţiuni — va veni pentru Apus 
o nouă epocă de “înflorire. 

Nu s'a întâmplat nimic din ace- 
stea. Furtuna răsboiului încă nici pe 
departe ma purificat aierul. 

Oamenii au. sperat într'o . «desar- 
mare a spiritelor»: în schimb creşte 
o dușmănie, o ură naţională, mai rea 
ca oricând altădată, neliniştitoare, între 
potrivnici vechi, ba chiar şi între foşti 
aliaţi. | 

Neliniştea şi nesiguranța sporesc 
pretutindeni, în mai multe continente, 
'şi simțământul că face parte dintr'un 
întreg pare că se micşorează pe fiece 
zi, la întreagă omenirea bolhavă, E 
ca și când ar atârnă, iarăş, demonul 
„răsboiului, în nori întunecaţi, de fur- 
tună, pe deasupra nefericitei Europe 
şi ca şi când ar mână popoarele, fără 
de rezistență din partea lor, spre abiz. 
Tot ce se întâmplă pare că că 
numai catagtrofa, | 

Ai sperat în legături economice 
pacinice, ai sperat să îmbunătățeşti fi- 
nanțele. de stat, să stabilizezi valoarea 

- banului. Priviţi împrejur, ca să vedeţi 
ce vi se oferă ochilor. Nici odată n'a 
fost aşă de: rău ca acum. Nu vezi 


nici o hotărâre serioasă de a resolvă 


greutăţile împreună, printr'o înlănțuire 


internaţională. In faţa zăpăcelii și ne-. 


siguranței internaţionale -cari îi re- 
pugnă, se retrage fiecare popor în 
sine însuş. Pdiitica. aceasta a neîncre- 
derii şi a isolării este în stare. să în- 
răutăţească numai, esențial, situația. 
Dacă ai câştigă impresia că gu- 
vernele Europei ar fi făcut totul, ca 


să ridice pacea şi ca. să reclădească 


viața economică internațională, pe o 


"bază sănătoasă: atunci ai fi silit să-ţi 


pierzi ori şi ce nădejde în viitor. 

Din fericire nu e de loc aşă, din 
fericire ne învaţă o privire fugitivă,. 
"retrospectivă, că Europa a suferit subt 
o conducere de tot absurdă, şi te poţi 
numai bucură, că nu s'a distrus și mai 
mult în Europa aceasta. ` 

Cine poate să susțină că ultimii 
ani i-au evocat impresia ca şi când 
ar fi fost un timp ai gândirii prevă- 
zătoare, un timp de muncă intensivă, 
cuminte? 

Europa a jeşit din ciöchitéa for- 
midabilă rănită mortal şi istovită eco- 
nomiceşte. A încercat de atunci să-şi 
menajeze puterile şi să-şi accelereze 
însănătoşirea? S'au făcut toate câte 
Sau putut ca să se evite conflictele 
primejdioase, ca să se estragă din 
energiile încă disponibile cât mai mult 
cu putință, ca să se desvolte şi uţili- 
zeze posibilitățile existente ? 

Am preferat o politică a vorbelor. 
Am îugreuiat toate problemele, amâ- 


.nând deslegarea lor, parte din como- 


„ditate, parte din teama de responsa- 
bilitate. Nenumăratele conferenţe in- 
„ternaţionale . mau fost dedicate unei 
“analize lipsite de prejudecăţi, unei 
ualize a singuraticelor întrebări, prin 
membri de guvernământ și experţi, 


-cari să fi avut voința de a găsi solu- - 


ţia utilă pentru toate părţile, cât se 
poate -de cu grabă. Mijlocitorii au 


„fost de cele mai multe. ori diplomaţi 


şi politiciani, fără de legătură cu viaţa 
economică internaţională. Le ardea 
mult mai mult de propria-le situaţie 
şi de starea partidei lor şi a ţării lor, 
decât-de întrebarea cum ar puteă să 
“aducă tămăduirea bolii europene; Au 


fost oameni cari numai au înrăutățit 


Tăul cu hotărârile lor din întâmplare 
sau prin aceea că au lăsat neresolvate . 


“întrebările cele mai vitale. 


Viaţa politică europeană, “ după 


— 136 — 


depunerea armelor, face o impresie 
neplăcută, apăsătoare,: de nesiguranță 
şi de wehotărâre, de neputinţă şi 
mai întâi de toate de «Bluff». In- 
tradevăr nu e de mirat dacă încer- 
cările acestea de asanare n'au creiat, 
cel puţin în domeniul economic pentru 
Europa, nimica de valoare. Singurul 
punct de lumină în întunericul acesta 
a fost ajutorul salvator dat Austriei cu 
osteneala Societăţii Naţiunilor. 
Numai una ar putea, numai una 
poate să mai salveze Europa: munca, 
colaborarea bine premeditată, ca în 
pace. Şi deoarece statele vechiului 
continent sunt dependente întreolallă, 
după cum abeà a evidenţiat-o mai bine 
răsboiul, ar însemnă organizarea muncii 
europene reconstruirea legăturilor eco- 
nomice normale. Ar da putinţa fie- 
cărui stat să-şi organizeze activitatea 
internă în legătură cu activitatea şi cu 
posibităţile „altor țări. 
Europa nu poate ajunge la prospe- 
- rare câtă vreme mu a ajuns din nou să 
fie un siugur organism economic şi 
câtă vreme constă dintr'un conglomerat 


de părţi cari se potrivesc rău laolaltă. 


O politică naționalistă vrea mai 
bucuros să facă fiecare ţară întrun 
intreg țărimurit care să se îndestulească 
pe cât mai mult cu putinţă cu sine 
însaş, şi vrea prin dispoziţii politice, 

- ca anexiuni, alianțe sau stabiliri de 
sfere de interese, să asigure pămân: 
tului propriu tot de ceeace are nevoie. 

„In perioda trebuinţei convieţairii 
economice, în care ne aflăm, sunt re- 
zultaţele unei astfel de politici aproape 
totdeauna negative şi nu duc la nimic 
altceva decât ca sd slăbească fiecare 
naţiune care crede că își este singură 
de ajuns, 


Singura politică ce poate salvă 
Europa este aceea de a privi, făra 
de oscilări, toate problemele dintr'un 


punct de vedere internațional-econo-. 


mic şi de a căuță în fiecare caz spe- 
cial soluţia care este cea mai priel- 
nică reconstrucției, în muncă comună, 
adecă, sporirea producției europene 
îvtregi şi a schimbului produselor, 
Popoarele Europei trăiesc acum 


` într'o fatală, nefericită anarhie eco- 


vomică. Anglia suspină subi apăsarea 
unei lipse de lucru amenințătoare, 
până când Franţa sufere de lipsă de 


puteri de muncă. Cursul mărcii ger- A 


mane a Reich-ului se prăbușește cu o 


iuțeală vertiginoasă, peniruca să se îi 


urce din nou, în urma unei simple 


manevre financiare a băncii Reich-ului. -4 
Toate acestea sunt absurde şi ar tre- .: 
bui să fie ocolite; dar e evident că- ^ 


atât piața mărfurilor şi a mărfurilor 
brute, cât și piața muncii şi a banului” 
nu vor redeveni normale, câtă vreme. 


deosebitele ţări an vor fi aduse în le- - 


gături reciproce, după principiul «va- - 


'seior comunicative» . ;, 


„ Capitolul acesta-a fost scris ina- 
inte de ce comisiile experţilor eco- 


` nomici să-şi fi publicat stadiile. Se va 


găsi formula. salvatoare san ne vom 
clătină şi mai departe în haos, spre 
pierzarea comună? Asta-i” întrebarea! 
întrebărilor, k à i 


Lămnrire. Dupäce a fost tipărită 
poezia dini Volbură Poiană: Cireşul 
meu, în coalaa treia a numărului de faţă, 
băgăm de seamă că aceeaș poezie a 
apărut cu câteva zile mai "nainte în 
«Țara noastră». Cerem scuze cetito= 


` rului şi regretăm, că dl  Volbură Po- 


iană ne trimite acelaş material, într'a- 


„celaş timp şi nouă. 


Loteria „Asociajiunii“. “PB 


„ Pentrucă foarte multe rapoarte ale comisionarilor - încredințați să 
` vânză lozuri de-ale loteriei «Asociațiunii». mau sosit la centru — comi- 
tetui s'a văzut constrâns så amâne tragerea loteriei până la 1 iulie n. a. c. 


E 


si 


f ge gi i - 
N EEE T EOE E T cu E A