Transilvania_1927_058_002

Anul 58. Februarie 1927 Be, Z 


TRANSILVANI 


Sibiiu, Strada Saguna 6. 


Decalogul istoricului italian Ferrero. 


Rândurile cari urmează sunt o dare de seamă al unui 
ultim capitol din cartea istoricului italian în viaţă Guilelmo 
Ferrero: „Democrație sau teroare; dictatura în Italia“. 

a. Ferrero se bucură de o mare vază în lumea isto- 
ricilor. Incă înainte de răsboiu se citeau multele sale vo- 
. lume din Istoria romană, mai cu seamă acelea, cari tratau 
„strălucirea şi decăderea Romei“ şi „Căderea civilizaţiei 
antiee“ — cu mare interes, iar cursurile ţinute în ltalia, 
pe la universităţi si chiar si în celebra universitate din 
Paris Sorbona, erau ascultate de mulţimea admiratorilor 
cu o pasiune, am putea aice, religioasă. 

Va înţelege oricine că un spirit superior ea al lui F, 
care a străbătut eu gândul epocile omenirii; dându-și seama 
despre cauzele decăderii popoarelor și a culturilor, nu se 
va putea da împăcat cu rolul pasiv, în zilele noastre de frä- 
mântare generală, şi că va încerea să-și spună părerea, 
respicat, în marele val-vârtej de care suntem apucati cu 
toţii. Ca să vorbim eu F.: „un istorie şi filozof, care ware 
să spună nimie în zilele noastre, ţării sale — este sau un 
măscăriciu sau un prostălan“, fiindcă „tăcerea ar fi o crimă, 
câtă vreme atâţia politieiani improvizafi si sentimentali, fără 
de fond, îşi adue năzbâtiile spre vânzare, în piaţa publică“. 

Puţine sunt personalităţile, căroră opinia publică eu- 
ropeană le mai dă atenţie, comentându-le scrisele sau lo- 
zineile rostite — fiindcă s'a obicinuit europeanul să dea la 
mir, fără de eruţare, ca să rămână mai apoi aproape fără 
de altare. Glasul unui F. merită să fie ascultat, fiindcă este 
al unui om, care a adâncit problemele, al unui om eu simţ 
de responsabilitate socială, al unui om, care nu-şi închi- 
puie că este „infailibil“, că nu poate gresi, dar care caută, 
ca milioanele de oameni ai zilelor noastre, în mijlocul fur- 
tunii, colacul de salvare şi îl arată cu mâna și semenilor: 
săi, vorbind constiintelor lor. 


1 


— 42 — 


Va înţelege cetitorul seriozitatea discuţiei unui F. fu- 
dată. „Nu sunt om de partid“, declară el în fruntea capi- 
tolului ultim din cartea amintită, „nici n'am aspirat vreodată 


să ajung la putere“, ceeace îl îndeamnă să-şi ridice glasul: 


de dojană. este convingerea că „o revoluție ar fi în ziua 
' de astăzi în Buropa o pierdere de timp si că ar însemna 
o cădere în abia“. „E primejduită patria!“ dă alarma F, 


după cum strigă conştiinţei omeneşti: „e primejduită și 


cultura europeană întreagă!“ 

" La tipetele acestea de durere vor zimbi, firește, jucă- 
torii la bursă, cei fără de inimă şi demagogii, cei ce aruncă 
în popor lozincile cele mai descreierate, ca să pescuiască 
în tulbure, precum si sovinistii, din toate taberele. Ce le 
pasă lor de „cultura europeană“! E ceva prea vag, prea 
spălăeit, prea îndepărtat de punga lor. Şi se pornesc, cu 
o învierșunare şi mai îndrăciţă, urile, să joace în jurul vi- 
telului de aur — iar istoricul, care a analizat „înflorirea“, 
dar şi ,decadenfa culturii romane“, rosteşte respicat ver- 
dietul: aşa nu este bine! 

„In Clipa, în care am ajuns în Italia la unitatea geo- 
grafică“, suspină F., „e pângărită şi sdrobită unitatea spi- 
rituală printr’o izbuenire de ură turbatä între clasele so- 
ciale, între partidele politice, între grupările regionale și 
sociale“. Poate să ducă aceasta spre luminiș, dacă ne 
urâm atât de sălbatie?, întrebă istoricul italian. Par'că 
ne-am afla în Poul Mediu, eând dăinuiau invidiile si cer- 
turile între orașe, când cutreierau bande înarmate tinutu- 
rile? când Papa dela Roma arunca anatema asupra locui- 
torilor, când curgea sângele concetäfenilor pe străzile și 
piețele orașelor, când oscilau între stăpânirea tiranilor și 
între anarhie. 

Numai în ltalla sunt stările descrise de F.? „lumea 
se micşorează“, constată F., „lumea sapă tranşee din toate 


`> părţile, eu sârma ghimpată a celui mai îndârijit egoism între 


singuraticele naţiuni. Pentru ca să ajungă iaräs la bună- 
stare si la fericire ar avea Buropa nevoie de libertate, şi 
de liniște: transport nestingherit, schimb (de mărfuri), de 
o reconciliare (împăcăre) a popoarelor, de o dezarmare a 
statelor gi a spiritelor. Cine nu recunoaște aceasta? — In 
schimb“ ...“ 

In sehimb tine ltalia două armate, pe cea regulată si 
pe cea fascistă, si e supusă unui sistem vamal imposibil. 

Pentru toate durerile şi primejdiile acestea nu are F. 
reţete sigure, încearcă însă, totus, să arate cari sunt pune- 
tele sale de mânecare, judecätile de cari se lasă condus 
în frământările de acum, fiindcă este o „rușine“, câţi sau 
cocofat în frunte, ca „reconstruitori“, cari strigă cât îi ţine 
pieptul: „N'aveţi teamă, suntem aicil 


A 


4 


— 13 — 


lată cele 10 puncte-reguli, de cari se ţine F., după 
mărturisirea proprie, ca de neste fire, cari să-l scoată din 
labirint şi pe cari le recomandă si altora, ca să le ser 
vească, dacă nu vreau să fie „în furtunile acestea, “fără de 
compas (fără de busolă)“: 

1. Veţi auzi, scrie F., desbateri interminabile referi- 
toare la democraţie, la votul universal, la parlamentarism, 
la puterea de stat, la libertate, la ce se înţelege sub ele, 

-Nu uitaţi niciodată... că, oricât de mari ar fi lipsu- | 
rile democrației actuale și ale parlamentarismului din zilele 
noastre, voinţa poporului, a căror expresie sunt, este, totuș,: 
singurul principiu de autoritate, recunoscut în întreagă Bu- 
ropa“. Trebuie să ne dăm împăcaţi cu ideia aceasta! 

„ Votul universal si așezămintele parlamentare, cu toate că 
sunt organizaţii cu mai multe sau mai puţine lipsuri, sunt 
„izvoarele legitimităţii“ şi nu se vor mai putea ocoli din 
viaţa publică. 

Nici un guvern nu va putea să nesocotească de aici 
înainte libertatea, chiar si libertatea opoziției. Opozifia are 
dreptul de existență în viața parlamentară, ca o necesitate, 
ca ceva trebuincios, atât pentru stat, cât si pentru popoäre. . 
Opoziția trebuie să aibă dibertatea acțiunii, fiind un organ 
vital al statului modern. 

Aşa e curentul astăzi: opoziția are drept la existenţă. 

In 1815 domneau vreo 20 de dinastii în Europa, di- 
nastii ce se aflau peste biserică, peste nobilime, peste ad- 
ministrafie — iar popoarele erau nește „turme, mânate de 
bätul păstorului“. Talleyrand, unul din puţinele spirite mai 
adânci, ieșite la suprafaţa politicei europene după revolu- 
fiunea franceză, a sfătuit pe capetele încoronate dela con- 
gresul din Viena să dea popoarelor dreptul opoziţiei, adecă 
sistemul parlamentar. Numai dacă se vor lăsa sprijiniți de 
popoare, spunea Talleyrand, numai atunci o să fie domni- 
torii capabili de responsabilitate în domnie. Durere, sfatul 
n'a fost urmat între 1815—1822, afară numai de Franţa si 
unele mici stätulete, în privința parlamentară. In toate sta- 
tele au cerut însă popoarele libertatea voinţii, libertatea 
presei, a întrunirilor și parlamentarismul. Revoluţia din 
1848 a fost o luptă pentru aceste cereri. Cu 1848 a căzut 
absolutismul în întreagă Buropa şi liberalismul, democraţia 
şi suveranitatea poporului au primit concesiuni tot mai mari, 

„Credeţi într'adevăr că popoarele se vor putea lăsa 
în ziua de astăzi, cu ochii închişi, în grija guvernelor și 
şi că n'ar avea nevoie de drepturile opoziţiei? Astăzi, când 
toate se află pe baze atât de nesigure: legea, administraţia, 
camerele, guvernul, averile nationale si private ?“ 

1% 


E" — 

Bun care este adevărul ? Nu sufere ţara fiindcă tibe- 
ralismul și democraţia s'au învechit sau sunt moarte, ci 
fiindcă; „abea. s'au născut şi fiindcă este primejdie să piară 
de: o boală: de copii, tainică, încă în leagăn fiind“. „lin 
regim parlamentar adevărat încă ni am avut (în italia) vreodată. 
Demacraţia, peste care vrea să se treacă astăzi la ordinea 


zilei a fost. o copie măiestnită....“ Tara sufere de „lipsa 


de: personalități politice“, de aceea tânjește. Istoria va con- 
stata că, primele două parlamente, în cari sa simţit o vo- 
intä a poporului, o uoinţă, care luptă după claritate, au 
fast. cele din 1919 si 1921. Amândouă au fost ,parlamente- 
scandal“, toemai fiindeă s'a manifestat în ele o voinţă în- 
aâlcită, în luptă chiar şi cu sine însaș. 

i „Cine cunoaşte evoluţia sistemului parlamentar abea 
că se va mira de şedinţele acelea furtunoase. Dacă am 
vrea să tragem dungă, în supărarea noastră, peste întreg si- 
stemul, la întâile desiluaii, am fi mereu în anarhie“. 

Am ajuns la dilema, în corn de capră: „sau o dicia- 

tură militară brutală, ca aceea, bunăoară, dintr'un ţinut pe 
jumătate barbar, ea Rusia, sau un guvern, o domnie, la care 
opoziția este un drept al poporului şi o necesitate pentru 
stăpânire“. 
“2. Aveţi să auziti ponegrindu-se, serie F, de multe ori 
partidele, în ltalia. Orice aţi mărturisi, mai multe partide 
trebuie să se nască în constelația de acum. Nici o fară nu 
este astăzi în fericita stare de a avea numai două parlide, 
cari să se schimbe la cârma ţării. ,Simplificarea aceasta 
fericită“ nu este cu putinţă, fiindcă sunt prea mulţi oameni 
pe lume, prea multe păreri şi prea multe patimi, eu prea 
multe interese diametral opuse. 

Drepturile istorice ale dinastiilor, drepturi folosite spre 
reconstruirea Buropei la congresul din Diena, suveranită- 
tățile din Germania și Austria, păstrate până în 1918 (Noem- 
vrie) nu mai pot dăinui. A fost nevoie de o catastrofă mon- 
„dială ca să se curäte vechile instituţii. „Cine nu a priceput 
că. Buropa din 1815 până în 1914 a fost domnită de cur- 
tile ei şi că în decursul acestor o sută de ani au fost di- 
nastiile stâlpii, pe cari sa răzimat ordinea socială în în- 
treagă Europa (afară de Elveţia şi, după 1870, Franţa), nu 
poale pricepe ceeace se petrece în ziua de astăzi“. 

Inainte de 1914 au fost „partidele și parlamentele mai 
mult organele, cari au dus în îndeplinire interesele decse- 
bitelor grupuri, decât voinţa poporului“. 

Sistemul acesta a căzut între Martie 1917 şi Noemwrie 
1918. „Popoarele au ajuns majorene*. „Votul universal a 
ajuns, aşa-zicând, fără. de voia sa... încoronat de stăpân 
şi ware să-și dea abzicerea, éa în ECH 


— a5 — 


E vorba ca să se stabilească unele iprincipti spirituale, 
pe cari să se bareze partidele și organizaţiile lor. ‘Part: 
dele sunt trebuineioase, numai trebuese clarificate doriti: 
fele lor, pentru ca să poată sprijini votul universal şi să1 
dea o directivă. De aici înainte trebuie să se conducă po- 
poarele singure. 

Lumea întreagă se primeneste. ig haosul ce dommegté 
trebuie să se canalizeze ideile revoluţionare, trebuie 6a 
întreagă puterea naţiunii să se închiege, ca să poată ținea 
piept cu greutăţile vremii. 

3. „Nu credeţi în dictatură!“ exclamă EF „Sa stins 
neamul ‘dictatorilor, ca acela al ichtiosaurilor!“ "Dictatura 
este „un braţ şi nu un cap“, un organ, care duce. ceva în 
îndeplinire, si nu un spirit sau o cugetare. 

„Răul, de care bolese toate statele europene, este Că 
nici unul nu se ştie ceeace vrea. lu toate partidele, în toate 
clasele sociale, în toate instituţiile. stau să zic, aproape, 
_în toate conștiinţele, cu foarte puţine exceptiuni, se lovese 
deolaltă cele mai contrazicătoare păreri, tendinţe, interese. 
Ce vrem? Un secret, despre care nici: odată nu putem së 
ne lämurim, fiindeă dorim mereu si diametral-opusul. Vrem 
pacea si răsboiul, puterea si dreptatea, tirania si Uber- 
tatea, crufarea si risipa, aplanarea si deficitul, siguranţa si 
aventurarea. Nici o epocă wa mai fost atât de în 'eontra- 
dicfie cu sine însas ca a noastră!“ 

Suntem nemulţumiţi cu parlamentarismul si eu demo: 
eraţia. Dina greutăților zace în neclaritatea şi în contra- 
dieţiile spiritului modern — nu în cutare sau cutare guvern! 

„Câtă vreme nu vom şti încătrău ne vom îndrepta 
cârma, atâta vreme guvernele, ori eari ar fi și oricum le-ar 
chema, vor fi slabe şi se vor elätina“. 

Chemarea după o dictatură în zilele noastre este mas- 
carea romantică a lipsei de voinţă“. Ne închipuim că die- 
tatorul visat va putea rezolvi problemele pe cari noi nu le 
putem rezolvi. Doftorul acesta minunat ar trebui însă să 
fie un vraci, un fermecător, iar. de aceştia nu există în zi- 
lele noastre. 

4. „Nu credeţi în toporul călăului, nici în joarda de 
nuiele, nici într'alte instrumenta regni (instrumente de ale 
țării), cari sunt înrudite deaproape cu spânzurätoarea |“ 
exclamă F. Statul modern are astfel de mijloace coercitive, 
din greu. Prea multe arme si prea multe parale. Deaceea 
e primejduit el și alte state. ,Ceeace-i lipsește ‘este fnfe- 
lepeiunéa, mintea sănătoasă, dragostea de dreptate, de cinste, 
cumpătarea, modestia si dignitatea și deaceea şi autori- 
tatea. Dacă vă spun că vreau un stat tare, räspundeti-le 
că vreţi unul cuminte, deștept, drept si cu pază“. 


— 46 — 


"8 „Nu credeți în revoluţie gi niei în schimbările minu- 
nafe ce vi le promite!“ dă alarma F. Revoluţia franceză 
din 1789, care a schimbat fața lumii în deeurs de câteva 
decenii, nu mai poate să se repete astăzi. Din 1789 până 
în 1848 a avut Europa de lucru să nimicească o scoarță 
groasă de instituții şi de traditiuni, ca să elibereze pute- 
rile, cari se manifestau sub dânsa“. Parola de atunci era: 
să dărâmăm! ' ; l 


Astăzi? Astăzi, când am ajuns după răsboaiele ace- 
stea, „să nu mai apem stat, să nu mai avem familie, nu să 
mai avem morală, să nu mai avem lege, să nu mai avem 
estetică“ — adecă, astăzi, când toate acestea se clatină şi 
când ar trebui să construim în loc de a dărâma?! Toate 
revoluțiile, din 1914 începând, cele din Rusia, Germania, 
Austria, ete., n'au fost și nu vor mai fi de importanţa te- 
voluţiei franceze din 1789. Revoluţia fascistilor italieni a 
fost, spre norocul ei, o jumătate-revoluţie. 


Nu e vorba să sdrobim fără de milă cea fost înainte 
vreme, ci să ne dăm seama ce se mai poate folosil 

„Generaţiile nouă trebuie să înveţe să seleetioneze ce 
a mai rămas din lumea cea veche si ee mai este bun pre- 
Dos si ar trebui să le păstreze cu desteptäciune, fiindcă, 
eu toate că lumea nu se mai clădește după mustra cea 
veche, totuș, se poate folosi din materialul cel vechiu 
una-alta: doctrine, principii şi teze de credinţă“. 

6. Daţi „tributul admiraţiei binemeritate si al recuno- 
știnței acelora, cari au adus în decursul răsboiului jertfe 
“peste jertfe, desinteresate.“ Nu dispreţuiţi pe eroii răsbo- 
iului! strigă F. conştiinţei concetăţenilor săi. 

Intr'acelaş timp să nu vă închipuiţi că clădirea timpurilor 
celor nouă se va putea ridica pe amintirea răsboiului. 

Pe un munte de ruine nu se poate clădi! ,Buropa si 
cu dânsa ltalia va ajunge eu atât mai repede la piață nouă, 
cu cât iși va afinti mai mult privirea în viilor gi cu atât va 
lăsa în urmä-i patimile si iluziile răsboiului“. 

7. Nu descurajafi și nu vă lăsaţi cuprinși de lipsa 
aceea de voinţă, care se numeşte neliniște] avertizează F. 
Spuneţi-vă „de şapte ori pe zi“ că relele de cari sufere 
lumea în zilele noastre nu se pot delătura de pe o zi pe 
alla, că se cicatrizeazä numai încetul pe încetul. „Toti dof- 
torii, cari. cred că vor delătura relele repede de tot, sunt 
sau ignoranți, oameni, cari nu pricep nimic, sau cârpaci“. 
De sigur, să te înfrânezi în ziua de astăzi e greu de tot, 
fiindeă epoca este „grozavă“ — dar tot va trebui să ne 
ştim înfrâna. 


— 47 — 


8. ` Gândiţi-vă întotdeauna că Hate încă nu s'a stăpânit 
singură, că până acum a fost condusă mereu de oligarhii 
mici, nevăzute sau aproape nevăzute. Până acum n'a fost 
în stare să-şi ridice instituţiile democratice si să şi le pună 
în practică aşa cum ar fi trebuit. 


„Popoarele vor trebui să invefe să se ocupe singure 
cu domnia, cu guvernarea, dacă nu vreau să ajungă eu 
desăvârșire sub un regim al puterii brutale“. Guvernarea 
aceasta a poporului nu este o fericire, ei o datorie. Numai 
astfel poate fi salvată patria. 


9. Gândiţi-vă, atrage atenţia P. gândiţi-vă că demo- ` 
cratiile nase eu mare uşurinţă ura între bogați și săraci, 
între mari şi mici şi că această ură subminează într'una 
naţiunile ai le sleiese de puteri, ba câteodată le şi adue 
la faliment. Această primejdie a urii este în zilele noastre mai 
mare ca oricând, fiindeă „lumea fräieste numai din ură — din 
ura între clase sociale, ura între partide, ura între rase“. 

. 10. Ori vrem ori nu vrem astăzi nu poate să iasă la 
cale un regim legitim sau unul bazat pe putere fără de 
principiul parlamentar. Un adevăr tot ațât de mare este că 
un stat nu poate trăi dacă luptele interne degenerează in 
lupte fratricide între cetățenii sfatului. Legiunile, cari . şi-au 
deslänfuit puterile, au prăbușit si senatul roman, după cum 
a căzut în sine, ca o päpuse, senatul unui Scipio, Caius 
Grahus, Marius, Sulla, Cezar, Cicero, Augustus, Tiberius, 
Vespasian, Traian. 

De aceea: „Dacă vrea ltalia să nu se sfäsie pe sine 
însăş în lungi şi crude răsboaie civile, trebuie să înveţe 
să își înfrâneze întrucâtva gâlcevile politice. Păziţi-vă de a 
răscula din nou certurile civile ale evului mediu și luptele 
religioase ale secolului al 17-iea! Si nu uitaţi că la mizeria 
de astăzi au contribuit cu partea lor nu numai nebunia re- 
volufionarëä a socialiștilor, ci și motorul prim al vechei ge- 
lozii, a vechei discordii între Cezar și Petru. Să își amin- 
tească aceasta catolicii, liberalii, ateiștii, fasciștii și socialiștii 
“șisă li se lămurească ce au de făcut, dacă nu vreau să arunce 
patria lor în tot mai mari (în tot mai nouă) primejdii!“ 


Nota. Despre ideile din vol. lui F. „Discursuri cătră surzi“ 
am seris în Transilvania“ Nr. 11—13, 1925. Intr'aceea a apărut volumul 
tradus, în edit. „Ramuri“, Craiova (50 Lei]. B anunţată o traducere a 
vol. „Trecut şi viitor“, în editura „Dimineaţa“. Recomandäm volumele 
cu toată căldura ` 


‘ — 46 — 


Educaţia artistică în şcoală. 


(Cum este la alţii) 


Vreau sai eferez în cele ce urmează despre o carte a unui pe- S 


dagog de seamă: Alfred Lichtwark. Cartea este rodul experienţelor sale 
cu o clasă de fete din oragul Hamburg — şi fiindcă conţine multe amă- 
nunte şi principii vrednice de cunoscut şi de noi, excerptez ce cred de 
cuviință, rugând pe cetitor să tragă paralele între ce constată specia- 
listul pedagog şi între ce este la noi. ` 


E Ta 


Cartea se chiamă ,Fxercifii în analiza (aprecierea) 
operelor de artă. După încercări eu o clasă şcolară: edi- 
tată de societatea învăţătorească pentru cultivarea culturii 
artistice“. („Ulbungen in der Betrachtung von Kunstwerken‘, 


nach Versuchen mit einer Schulklasse, herausgegeben von : 


der Lehrervereinigung zur Pflege der künstlerischen Bil- 
dung“. Ediția a 2-a cu 16 il, Dresda, edit. Gerhard Kühl- 
mann, 1898 (144 pag).*) 

, Alfred Bichtwark s'a bucurat în viaţa sa — a murit în 
anul 1914 -— de o foarte mare trecere în lumea artiştilor 
şi pedagogilor germani. A seris lucrări de valoare din 
istoria artelor, a întreprins o propagandă încununată de suc- 
cese vădite, pentru răspândirea bunului simţ estetic în massele 
poporului — şi mai cu seamă şi-a câștigat mari merite cu 
organizarea muzeelor din Hamburg, unde a fost ani înde- 
lungati conducătorul artistic, dând probe de un deosebit 
spirit organizatoric. i 

Spiritul acesta de organizator îl adeverește si în vo- 
lumul de faţă. „Bxereiţiile“ le-a seris la început numai 
pentru cercul mic al galeriei de tablouri „Kunsthalle“ (Hala 
artei) din Hamburg — tipăridu-le ea manuseris, dar. vă- 
zând succesul lor, sa hotărit să le tipărească si pentru 
publicul mare; astjei au apărut în volum. 


ln prefața ediţiei l. ne spune D. care a fost scopul 


lucrării sale: să servească drept directivă pentru anali- 
zarea pânzelor expuse în galeria de tablouri din Hamburg. 
Din jumătatea a 2-a a anilor 80 ai secolului trecut au în- 
ceput în „Hunsthalle“ din Hamburg să se ţină în fiecare 
iarnă „exerciţii“ de acestea. Cercul participanţilor a crescut 
din ce în ce. Din mijlocul lui s'a înjghebat, în 1896: „Uniunea 
(societatea) învățătorească pentru cultivarea culturii artistice 
în şcoală“. Societatea aceasta a rugat pe DG. să-i pună la 
îndemână un itinerar. in urma rugării acesteia au hotărit 
ca o iarnă întreagă să ducă D. în galeria de tablouri nu- 
mită mai sus o clasă de eleve si conversațiile avute le-a 


*) In 1922 a apărut ed. a 18-a, Berlin, Edit. Bruno Cassirer. 


W a 
GC 


est MÉ 


notat L. Au ales o clasă a unei scoale de fete — fetele 
aveau vârsta medie de 14 ani. Rezultatul obţinut se poate 
vedea în volumul de faţă. 

Autorul nu vrea să impună felul său de a propune: gi 
de a vedea problemele artistice, ci vrea numai să deatu- 
demnuri ca și alți învăţători să urmeze cărarea apucatä, 
de dânsul, individual. Declarä dela început că n'a voit să 
ofere modele de imitat, ci numai exemple cum a întreprins 
unul exerciţii cu o clasă de eleve. Declară că sunt cu pu- 


_tinţă și alte metode de predare —- numai crede că este ta- 


dreptăţit să atragă atenţia pedagogilor, să nu ţină prele- 
geri neîntrerupte în faţa tablourilor, căci astfel, în lipsa ta- 
trebărilor și răspunsurilor, s'ar pierde independenţa apre- 
cierii unei opere de artă din partea elevului. 

hucrarea de jatä, declară D., este totodată o contri- 
butie la creșterea generaţiilor viitoare în direcția sănătoasă 
a gustului estetic si în vădită opoziţie cu sistemul profesat 
până atunci în școală: simpla predare a istoriei artelor. 

„Stăm înaintea unei lupfe mari economice“, declară 
L. în întroducerea sa, scrisă în 1898, „Viitorul industriei 
noastre germane va atârna dela împrejurarea dacă suntem 
hotärifi și dacă suntem în stare să dăm putinţa să prospe- 
reze în generaţia viitoare o creștere artistică, îngrijită, a 
ochiului şi a simțului estetic. Până acum ne-am îngrijit 
numai de, desvoltarea artiștilor. Că numai printr'aştea nu 
putem să ne eluptăm, nici să ne menţinem un loe de în- 
tâietate în piața mondială, ne vine acum la cunoștință, până 
la evidenţă — și vedem în creșterea unui consument în 
patrie, care să ne vină cu cele mai mari pretensiuni, una 
din problemele cele mai importante ale vieţii“ (pag. 19). 

. Să stăm pe loc si să ne întrebăm: war fi eu cale 
ca şi prin muzeele noastre, mult-puţine câte le avem să 
se ţină astfel de cursuri din partea unor specialiști ? 

Bucureştii, laşii, Craiova, Sibiiul eu muzeele lor ar 
putea arăta claselor mai înaintate de elevi si eleve frumu- 
setile ce le adăpostesc, dând putinţa generaţiei viitoare să 
vadă, să-şi deschidă ochii, ca să apreciexe operele de artă 
în adevărata lor valoare. 

„Uniunea (învăţătorească) s'a împărţit intro serie de 
comisiuni, cari au să preluere terenele deosebite“, urmează L. 
„Comisia instituită pentru literatura tineretului caută să ae- 
tioneze împotriva speculatiei dezastruoase, cu indicarea 
operelor*celor mai de seamă din punct de vedere artistie 
şi literar. A organizat în toamna a. 1896 în „Kunsthalle“ o 
expoziție bogată, care a tratat evoluția lecturii ilustrate 
pentru copii, începând cu sec. al XV-lea (materialul l-au 


— 50 — 


oferit, între altele, o seamă de biblioteci mari din Germania : à 
şi străinătate). O altă comisie studiază metoadele instrucției < 
desenului, cereând să le aducă în slujba educației artistice '} 


a ochiului. O a treia comisie se ocupă cu aranjamentul si à 


cu împodobirea păreţilor sălilor de învățământ şi are (avea) : 
de gând să deschidă, în toamna a. 1897, o expoziție a ma- ? 
terialului existent în Germania, Anglia, Franţa şi America A 
de nord. Tot astfel se prelucrä, eu sprijinul „Societăţii prie- À 
tinilor artei“ din Hamburg, ideia cultivării florilor în şcoală, À 
sporirea exerciţiului gimnastie si a joeurllor linerimei eu 3 


întroducerea principiilor estetice, apoi muzica si predarea "à 


literaturii în şcoală“ (p. 19:20). 

„Bxistă observaţii referitoare la fiinţa artei, pe care o 
produce copilul. Știm că copilul simplifică lucrurile în re- $ 
darea lor, după anumite legi, valabile peniru orice epocă E 
şi pentru toate popoarele, si am recunoscut înrudirea pri- 
melor începuturi ale copilului cu acelea ale oamenilor pri- 
mitivi“ (p. 20). 

Teren puţin cercetai din partea boite si psiho- 
logilor ar fi gradul de intensitate, până unde este capabil 
copilul. să aperceapă o operă de artă, precum si momentul 
eând începe să simtă plăcerea estetică si cum se desvoltä. 
| Pe terenul muzicei s'au adunat experienţe mai bogate 
din partea pedagogilor, pe terenul „simțului estetice la tine- 
rime deabea în timpul diu urmă sau început cercetările. 

Scopul educatiei nu poate fi ea copilul să ajungă un 
cunoscător adânc al artei, ei scopul principal al pedago- 
gilor va ji să destepte mai întâi interesul faţă de artă în 
copil. „Mai întâi să se înceapă cu tablourile de „genre“, 
deci acelea cari şi ea fabulă, ea conținut, atrag atenţia co- 
pilului, si numai mai apoi să se pureeadă la portrete si la 
alte tablouri“. 

Copilul trebuie mai întâi să-şi dea seama la un tabiou 
„genre“, cu deamăruntul, despre ceeacea vrut să exprime 
artistul-pietor. Fiecare gest, fiecare persoană trebuese anali- 
zate în parte. „Ceeace pentru un om mare este un lucru 
de-sine-înteles, pentru copilul mie nu este de-sine-în- 
teles“. Celor în vârstă poate că li se pare <uperfluă adă- 
starea aceasta la toate amănuntele — copilului însă îi face 
plăcere, adâncește, găsește o „dramă întreagă” în acţiunea 
aceasta, care trebuie să aibă totodată „farmecul impro- 
vizării “, 

După analiza fabulei urmează analiza luminii si colo- 
rilor din tablou. Să se distingă lumina directă, reflexele 
şi lumina răspândită -— ceeace nu e un lucru greu. Mai 
greu e de tratat coloarea, fiindcă dicţionarul de cuvinte 
este mai sărac. Fetele pricep partea aceasta mai repede 
decât băieţii. 


— 51 — 


Copilul trebuie să ajungă la convingerea că există 
tablouri la cari coloarea este un lucru de a doua mână şi 
altele la cari coloarea joacă un rol mult mai important, 
este lucrul de căpetenie. Dar ar fi greşit dacă pedagogul 
ar instrui astfel pe copil ea acesta să se simtă superior 
jatä de pânza, pe care o analizează. Dimpotrivă: la copil 
să se nască respeciul faţă de opera de artă. | 

Calitatea colorilor se poate analiza cu copii destul de 
devreme — ajutându-se pedagogul de contrastul colorilor, 
după ce a obieinuit ochii copilului d. e. cu o pânză fără 
de colori pozitive si după aceea i-a adus înaintea ochilor: 
o mână de flori sau o bucată colorată dintro toaletă de 

amă. ` 

Fiindeä copilul, de obicei, pricepe mai mult din do- 
meniul muzicei decât din acela al picturei, pot fi luate în 
considerare cu ușurință la comparatia eu colorile expe- 
riențele muzicale. Firește, sunt haturi muzicale si nemuzi- 
cale, de cari trebuie să se țină seamă. 

Frazele si generalitätile să se ocolească cu toată ho- 
tärirea. „Nici odată să nu se scape din vedere că la copil 
nu e vorba despre nofiunea, ființa sau istoria artei, ei că 
pe el îl interesează numai si numai opera de artă singu- 
ratică, mult o personalitate singuraticä, bine reliefată“. (p. 25). 

Paralele între pânzele analizate si cele cari se anali- 
gează tocmai, în privința coloristică, d. e., sunt totdeauna. 
binevenite — numai să se ocolească generalitätile. 

E un păcat să propage pedagogul păreri sau con- 
vingeri despre artă — fie acelea privitoare la curentul nou 
sau vechiu în artă. Păcat neiertat să condamnăm: curente 
întregi în faţa elevilor, în loc să analizăm opere singuratice. 

„O istorie a artelor în școli, care nu poate să se ba- 
zeze pe experienţa proprie a elevului, este chiar strică- 
cioasă. Ar trebui să fie abandonată din școală“. (26). 

Nu vorbe multe şi nici risipă de cuvinte de admiraţie. 
Câte o vorbă caldă, dela inimă, a învățătorului, are cu atât 
mai mult efect, cu cât e rostită mai rar. 

„ba „eritiearea“ operei de artă (în senzul rău ai cu- 
vântului — trad.), ,criticare“, care arată semicultura şi bru- 
talitatea de simţeminte a publicului nostru de duzină, nu 
ajunge omul dela sine. Se naște ,criticarea“ aceasta dintro 
materie molipsitoare, care se’ desvoltä în adunarea mulţimii 
semidoctilor. Copilul sănătos mare nevoie de critică. Vrea 
să gustes lnvăţătorul să nu-și dea osteneala să suprime ma- 
nifestaţii critice, dacă s'ar arăta deja la câte un copil sin- 
guratie. Dacă ar descoperi însă în sine însuş chiar si ten- 
dinfa cea mai palidă spre „criticare“ va trebui să extermi- 


— 52 — 


ueze buruiana aceasta, cu rădăcină cu tot, înainte de a fn- 
dräsni să păşească cu copiii în faţa unui tablou“. 

„Copilul să înveţe să guste o operă de artă. Pofta de 
a „Critica“ si de a asculta critici a nimicit în secolul no- 
stru bucuria nemijlocită, la toate aparițiile mari ale artei în 
inimile a milioane și milioane de oameni“. (27). 

Tinta principală să fie : obicinuinţa copilului de a ob- 
serva sistematice şi desvoltarea simțului față de frumos, 
nu comunicarea sau însușirea cunoştinţelor. Cunoștinţele 
sunt aici numai un mijloc spre ajungerea scopului, nu 
scopul principal. Copilul să-și preluere singur cunoștințele, 
să-și „trăiască“ părerile, la cari ajunge, fiindcă numai 
astfel vor fructifica. 

Veselia si bucuria să domnească în predarea peda- 
gogului. Nu enumerarea pedantă a datelor şi amänuntelor! 
Cine nu simteste vocatiunea astfel, să nu se apuce sătăl- 
mäceascä copiilor opere de artă. 

BG. dă sfatul ca lecțiile acestea să purceadä numai dela 
lucrări originale. „Abea în clasele superioare ale gimna- 
ziilor vor putea fi folosite şi fotografiile“. 

ln ce vârstă să se înceapă analizarea pânzelor e greu 
de stabilit. D. e de părere să nu se înceapă prea de vreme. 
Cam când începe copilul să fie de 12 ani. 

Sculptura și arhitectura să se ia în considerare abea 
dela anul al 14-lea. 

La fetițe pot să se înceapă exerciţiile mai de vreme; 
deoarece fetiţele se desvoltă mai curând şi au favorul faţă 
de băieţi, că ochiul lor se pricepe mai bine la cunoaștarea 
şi analiza calităţii colorilor, în urma atenţiei, care o dau 
toaletelor. 

Memoriei trebuie să i se dea o deosebită importanţă, 
Fiecare tablou să rămână întipărit în memorie, ea o poezie, 
nu numai după cuprinsul său general, ci şi după fiecare amă- 
nunt al său. 

Recapitulările sunt foarte bine venite. Pedagogul tre- 
buie „să pretindă ca fiecare figură să poată fi reprodusă 
din memorie până în cea mai fină nuantare a mişcării“. 

‘Si colorile să se memoreze. La tablouri unde colo- 
rile nu sunt lucvul principal o să fie si memoria mai slabă, 
la acelea, la cari sunt punctul de forţă, mai tare. 

E de dorit să se înceapă cu tablouri unde stăpânește 
fabula, cuprinsul (unde este o acţiune) — dar să nu urmăm 
selavie principiului acestuia. Tablourile de diferite categorii 
pot fi tratate alternativ, odată ceva ușor, altădată ceva mai 
greu. 


! 
H 
k 
+ 


— 5 — 


Cu arta vie, à epocii existente, trebuie să se înceapă 
prelegerile acestea. Copilul pricepe mai uşor, spontan, 
fiindcă are legături eu epoca sa. „Capul lucrului este ea : 
opera de artă să nu fie considerată superficial, ca o ilu- 
stratie la o prelegere de istorie a artelor, ci ca punet de 
mânecare şi scop final a unei analize amănunțite, la care 
elementul istorie, artistic si cultural repäseste cu totul, ea 
un adaos, care trebuie să fie cât se poate de mărginit. 
Trebuie ca copiii să lucreze mereu cu ochii“. (32). 

LB. pledează pentru întroducerea operelor artiştilor. 
geemani la începutul prelegerilor acestora artistice. Ochiul 
copilului să se obicinuiaseëä mai întâi eu pictorii proprit 
şi numai mai apoi cu formele streine ale anticitätii si ale 
artei italiene (renasterea). In privinţa aceasta s'a păcătuit 
în școala germană până acuma. 

„Societatea iubitorilor de artă din Hamburg“, serie B. 
„a hotärit sä editeze în folosul prelegerilor acestora si 
peniru scopuri școlare cele mai principale opere ale ar- 
tiştilor germani, în reproduceri-faesimile. Inceputul îl face 
eu „Dansul morţii“ la jubileul lui Holbein. Ediţiile au să 
fie atât de ieftine, încât fiecare persoană, care ascultă pre- 
legerea, fiecare copil la instructie va putea să le aibă ca 
un program, în mână“. 

.Reproductiiile acestea, mai cu seamă acelea cari sunt 


făcute după chipurile tăiate în lemn (Holzsehnitt), au vā- 


loarea unor originale“. 

„Nu aştept mult bine pentru educația artistică. dela. 
cépiile în ghips si dela foiografii — ci multe, mari incon- 
veniente (defavoruri)“. 

„Mulțimea lor si lipsurile, pe cari le au, te aduc pe 
cărarea greşită a unei analize superficiale. B o priveliște: 
tristä să vezi o clasă de fete sau o clasă de gimnaziu îna- 
intea unei serii de fotografii a operelor principale ale lui 
Raffael sau Michael Angelo“. (33). 

Acestea sunt, în esenţă, ideile principale, comunicate 
de L. în studiul dela începutul conversatiilor sale cu elevii 
și elevele. Urmează partea cea mai importantă: lecțiile 


` practice. 


Ca să-și facă cetitorul o ideie despre felul cum dis- 
cută D. cu elevii săi, am tradus câteva pagini, alegându-le 
astfel ea să redea cât mai bine punctul său de vedere pe- 
dagogie. Cartea este întovărăşită de 16 fotografii de a pân- 
zelor, înaintea cărora şi-a ţinut lecţiile B..(tablouri de Vau- 
tier,. Runge, Menzel, Helsted, Siebelist, Genzler, Paulsen, . 
Hauffmann, Ruths, Kuehl, Lenbach). Cetitorii. eunose din 
numele pictorilor acestora, poate, pe Menzel, pe Benbach 
şi pe Vautier, ceilalți pictori nau renumele. acestor trei. 


—. 54 — 


Mai amintese aici că — afarä de temele atinse şi i 
adâncite în cele ce urmează, — s'a îngrijit L. ca să selă- 
murească întrebări ca acestea: ce e profil, „lumina duplă“, 
a analizat costumele vechi germane, a povestit cu copiii 
despre străzi dispărute din orașul Hamburg, despre pie- 
tori buni, necunoscuţi, neräsplätiti, toate cu scopul evident 
de a' escita interesul în micii săi elevi. 


* 
* E 


 Pul cel rätäeit (tablou de B. Vautier). ` 

Inväfätorul: Ati cetit pe tăbliță, sub pânză, titlul pânzei: 
Fiul cel rătăcit. De unde cunoasteti voi pe fiul cel rătăcit? 

Răspuns: Din parabola testamentului nou. 

lnv.: Când se petrec cele ce le-a zugrăvit pictorul? 
Pe vremea lui lisus Cristos? i 

R.: Nu, în zilele noastre. 

lnv.: Dar noi nu avem pantaloni scurți. 

R.: Noi nu, da’ țăranii. 

Inv. : Şi la noi? 

R.: Da, cei din Dierland (Germania). E 
Inv.: Aşa se purtau ei și-acum o sută si două sute de 
ani. Dar dacă nu vreau să cred că povestea, care e zu- 

grăvită aici, se petrece în zilele noastre ? 
i R.: Bărbatul de lângă usä e îmbrăcat ca noi si-apoi 
mai atârnă de-asupra mesii o lampă eu petroleu. 

lnv.: De când ardem noi petroleu ? 

Copiii tac. 

Inv.: Cam de prin 1860. In cancelaria unui negustor 
din Hamburg atârnă încă si în ziua de astăzi cea dintâi 
lampă cu petroleu, pe care au adus-o în Germania, ea 
mustră. Si de ce se poartă ţăranii încă și astăzi îmbrăcați 
ca stră-străbunieii lor? A 

R.: Nu le place ce e nou. 

Inv. : Multe din costumul cel vechiu sunt mai practice 
şi pentru munciforul de astăzi, așa de pildă: ciorapii până 
la genunchi. Pantalonii lungi sunt foarte nepractiei la lucrul 
câmpului si la multe alte ocupatiuni. Când se desbracă 
domnii noștri de pantalonii lungi și îmbracă pantalonii scurţi ? 

R.: Când se întrece la vâslit şi când umblă cu roata 
{bicicleta). 

lnv.: Acum să recetim odată povestea cu fiul cel rä- . 
täcit, din biblie. De cari persoane e vorba în povestea .. 
aceasta ? i 

R.: De fiul, dè tata, de fratele. 

lnv.: Si-afarä de aceea — pe pânza noastră? 

.R.: Mama, bunica, surorile, servitoarea. 


Däi 


lnv.: Nu uitaţi de câne! Cine lipsește din familie în 
cele povestite în biblie? 

R.: Toate femeile. 

lnv.: Pe cine îl vedeţi pe pânză mai întâi si mai întâi? 

R.: Pe tata. 

Inv.: Unde stă? 

R.: La mijloc. 

lnv.: Si prin ce l-a scos pictorul si mai mult la iveală ? 

R.: Prin ţinuta trupului — el e persoana cea mai 
înaltă în chip. — Stă mai aproape, înainte. 

lnv.: Pictorul se mai foioseste si de alt mijloc. lan’ 
asemänati pe tata cu fiul. 

R.: Tata stă în picioare, unde e locul mai luminat, fiul 
stă în întunerec. 


E. VAUIIHR : FIUL CEL RĂTĂCIU. 


Inv.: De ce n'a făcut-o de-a 'ndoaselea? Inchipuiţi-vă 
că fiul stă în lumina cea mai mare, mai bogată si că tata 
e în întunerec. 

R.: Aici e mai mult vorba de tata. 

Inv.: De ce? 

R.: Tata trebuie să hotărească, dacă rămâne ori nu 
rămâne fiul. 

Inv.; Să ne uităm acum ceva mai deaproape la ţinuta 
şi la mișcările tatii. A stat de mult aşa? 

R.: Nu. 

Inr.: Ce va fi făcut mai 'nainte? 

R.: A şezut pe seaun, la masă. 

Inv.:" De unde credeţi aşa? 

R.: Ceilalţi sed toţi la masă încă. 

Inv.: Chiar si dacă n'ar sta nici unul, tot ai putea 
zice că sa ridicat tocmai dela masă -- din felul cum stă 
tata. Uitaţi-vă numai la mâna lui stângă. Ce face cu ea? 


— 56 — 


R.: Dă laoparte un scauu spre masă. 
Inv.: Care scaun? 
R.: Acela, pe care a șezut, 


lnv.: Cum s'a putut să ajungă tata în ţinuta asta a. j 


trupului? 


R.: A văzut pe fiul său că intră, a sărit de pe scaun. | 


si l-a izbit cu putere spre masă, 
Inv.: A sărit singur de pe scaun? 
R.: Nu, s'a sculat şi mama. 
_Inv.: Si, ce face mama? 
R.: Mama caută să potolească pe tata. 
Inb.: Ce face tata cu dreapta? 
R.: O întinde înainte. 


Inv.: Să ne uităm cu deamăruntul la asta. Dacă vrem / 
să pricepem o miseare trebuie să o facem noi înşi-ne. Ri- 4 


dică-te, fă. migearea. și descrie-ne ce-ai făcut; 


R.: Bratul îl întind nefîndoit, pieztg în: jos, ceva spre À 


înainte. Intr'aceea se învârte putin (împrejurul osiei sale 


— căutăm și explicänt expresta), mâna este cu dosul pälmii / 


în sus, degetele sunt întinse. 

Inv.: Uitaţi-vă la mine, vreau să vi-o arăt si eu odată. 
Ce vrea să zică migcarea asta? 

R.: Apărare, izgonire, alungare. 

Inv.: Poţi să o tälmäcesti și printr'altă mișcare ? 

R.: Da, dacă ridici totodată braţul. 

Inv.: Să o ţinem minte: tata nu se foloseşte de miş- 
carea de izgonire cea mai mare. Dreapta face deci miş- 
carea delăturării, alungării dela sine. Si ce a făcut stânga? 

R.: A izbit seaunul de masă. 

Inv.: nseamnä ceva asta în elipa de faţă? 

R.: Aşa dă afară pe fiu dela casa sa. 

Inv.: Se văd amândouă mișcările tot așa de lămurit? 

R.: Nu. Cea a mânii drepte e mai lămurită. 

Inv. : De ce a făcut pictorul deosebirea aceasta? Nu 
o ştiţi? Dacă am vedea amândouă mișcările la fel de lä- 
murite, n'am știi la ce să ne uităm mai întâi. Capul lucrului 
este mișcarea mânii drepte. — Şi cum stau picioarele? 

R.: Dreptul e înainte. 

Inv.: Pe care picior zace povara trupului? 

R.: Pe stângul. 

lnv.: Care picior stă sigur pe pământ? 

R.: Stângul. 

Inv. : Piciorul, care stă şi pe care se sprijineste po- 
vara trupului se chiamă piciorul pe care stai, te razimi (Stand- 
bein), — iar piciorul, care nu poartă povara si care se poate 
mișca mai uşor, se chiamă piciorul mobil (Spielbein). — Se 
oglindese prin ţinuta picioarelor simfemintele omenești și 
ehim barea lor tot aşa de lămurit ea din mişcarea mân ilor ? 
s 


i À 


FA Me 


R.: Nu. 

lnv.: Dar tot simtesc, dacă sui uit la tinuta picioarelor, 
că omul este într'o stare sufletească furtunoasă. 

R. : Piciorul jocului e pus muit înaintea celuilalt. 

lnv.: Dar încă n'am privit la partea, care exprimă mai 
lămurit mișcarea simţemintelor omenești! Care este partea 
aceea? 

R.: Capul. Fața. 

inv.: Cum îşi ţine tata capul? 

R.: L-a aruncat înapoi. 

inv.: Când faci mişcarea asta? 

R.: Când vrei să te împotrivești unui duşman. 

Inv.: Cari părți ale feţii oglindesc mişcarea sufletului ? 

R.: Ochii — gura. 

lnv.: Ati uitat ceva — e în legătură cu ochii. 

: Fruntea. 

Inv.: Să ne uităm la ele. Deserieţi-mi gura. 

R.: Gura e strânsă laolaltă. 

lnv.: Ce să insemneze asta? Când strâng gura laolaltă? 

R.: Când nu vreau ceva. 

Inv. : Nu ştiţi cum vine de strânsul gurii însemnează 
atâta cât: „nu“ sau, „nu mă învoiese“. Când își adună un 
copilaș de ţâţă gura? 

R.: Când nu mai vrea să bea din sticla eu lapte. 

Inv.: Să ţineţi minte, că cele mai multe mișcări, prin 
cari exprimă, tälmäceste, gura mișcările sufletești, îşi au 
obârșia dela mâncare. Uitaţi-vă la colțurile gurii tatălui. 

R.: Şi le-a dat în jos. 

Inv.: Ce 'nsemnează asta? Faceti-o odată după el. 

R.: Fără-de-voie, greață, scârbă. 

lnv.: Gândiţi-vă iarës la copilaşul de ftâtä. - Când îşi 
dă colțurile gurii în jos? 

R.: Când e sätul si îl silese să mai bea. 

Inv. : Ce înseamnă deci dacă îmi dau colțul gurii î în jos ? 

R.: Că nu vreau ceva. 

lnv.: Şi dacă, vorbind despre un om, face mișcarea 
cu gura? 

R.: Că nu-l am drag, că nu vreau să ştiu de el, că 
mi-e silă de el. 

lw.: Silă ca de ce? 

R.: Ca de o mâncare, dacă mam săturat. 

Inv.: Poate să nu-mi placă o mâncare şi dacă sunt 
flămând? 

R. ? Da, dacă e rea. 

In. : Ce face copilasul dacă e acru laptele? 
R.: Taie o faţă acră şi îl scuipă afară. 


Inv.: Taie şi omul mare a DEE de astea dacă nu-i i 
place de un om? | 4 
R.: Scuipă în faţa lui. 
Inv.: Facem așa ceva? 
R.: Nu, fiindcă nu se cade. i 
Inv.: Va-să-zică: ce ne spune gura tatii? 


R.: Nu vrea să ştie nimie de fiu-säu, — i-e greață | 
de el. 

Inv.: Si încătrău şi-a îndreptat ochii? 

R.: la gol. 


Inv.: Când obicinueşte omul să se uite în gol? 

R.: Când se răsgândește la ceva. 

lIn.: Cum se mișcă într'aceea fruntea? 

R.: E încretitä, sprâncenele sunt ridicate în sus. 

lnv.: ba ce se va fi gândind oare tata ? 

R.: Dacă war- face bine săia, iarăș, înapoi pe fiu-său. 

lnv.: Gândiţi-vă că tata e hotărît cu orice preț să 
alunge pe fiul-său dela sine si că nici prin gând nu-i trece 
să-l ia, iaräs, înapoi. Acum vine deodată fiul pe ușă în- 
lăuntru, fără de veste, pe când stă tata la masă. Ce-o să 
facä tata ? 

R.: O să sară "n sus, o să se uite mânios la el ao 


să-i arate uşa. 
Inv.: Fă-o odată. Asa e. Tata e în tabloul nostru încă 
hotărit să respingă'— dar tot se răsgândeşte. — Cine mai 


este de faţă? 
R.: Mama. Ba caută să potolească pe tata“. 


Urmează, după acelaş sistem, analizamamei, asorii, a „fiului rătăcit“, Get 


La despărțire ... 


Când ai bătut întâia oară 

La poarta gândului meu cald, 
Torceam un vis de primăvară 
Cu zări senine de smarald! 


Sub raza soarelui simfiriü 
Creșteau atâtea flori pe rând, 
Scăldând pornirile iubirii 
In roua picuratä 'n gând! 


— 58 — 


:: Nu cunoseusem: încercarea... : ; 
Nici jarul erudei aşteptări, | š 
"Un vultur ce săgeată zarea 

in larg, croindu-si lungi cărări! 


"e . . + 


Când m ai robit fiinţei tale ` 
Välvoarea patimii m’ a 'ncins, 
-Pălind sfinţitele petale 

Dim cugetu-mi de vraje. nins ! 


Ti-am dăruit comori de cânturi 
- Abucniri de sujlet sfâsiat, 
Noianul scumpelor vestmânturi, 
in val de chinuri botezat! 


CGrâmpei din viața mea firavă 
Pe-altarul dorului jertfii, 

Te-am înălțat în culmi de slavă, 
Icoană de 'nchinat să-mi fil 
Acum, când pleci, coboară foamna 
Pe vatra gândului amar, — 

Cu ploi de lacrimi vine Doamna 
Tristetelor fără hotar! 


Cernând pustiul desnădejdii 

Mă 'neacă 'n marea ei de chin, - 
S'a stins Luceafărul nädejdii, 
Mă plec vrășmașului destin! 


Și pentru cea din urmă oară 
Ba poarta gândului meu cald,- 
Ingăduie-mi, albă fecioară, 

In flori de cânturi să te scald: ] 


Sä-fi fie calea fericită. | 
Și toate să-ţi sâmbească 'n drum, 
Să uiţi ușor biafa 'mi sdrobitä 
Si greul ceasului de-acum ! 
D. PSATTA. 
2* 


Fie-vă milă de ființele fără de graiul”) 1 


„Niei una dintre ele nu e uitată 
de Dumnezeu“! — a spus Isus, la 
Luca XI 6. 


Asurel e cätelusul tău. Tu ești zeul lui Azurel: pentrucă 
el nu cunoaște alt zeu. Când te mânii pe el, bietul, nu știe 
încotro să se uite. Adeseori stau și mă gândesc — îngrijit-ai 
de Aaurel așa cu aştepţi să se îngrijească Dumnezeu de tine ? 

Asociaţia Umană a stăruit să fie o Duminecă închi- 
nată: milei de ființele fără de graiu, în care încercăm a 
găsi un răspuns la întrebarea: Tratäm no! cu fiinţele mute, 
precum așteptăm să trateze Dumnezeu cu noi? 

Organizarea „Societăţii pentru protecţia animalelor, a 
paserilor şi a arborilor“ are de scop să ne facă pe noi 
blânzi si milosi si să înăbușească instinetele brutale, care 
desonorează pe om. 

Preotul Dr. George Thomas Dowling, călătorind prin 
Anglia, și-a notat în carnetul său citatul evanghelie de sus, 
care era aşezat pe un monument interesant, având în vârful 
lui un cap de câine. Monumentul împodobeșie „Cimitirul 
Câinilor“, situat în inima Londrei, marea capitală mondială. 

l s'a spus că înainte eu 25 ani, Ducele de Cambridge 
făcea împreună cu soţia sa o plimbare cu trăsura prin 
parcul Kensington și când au ajuns la poarta Dictoria, tră- 
sura s'a oprit, ca micul cäfelus, Prince, care era drăgălaș, 
să poată alerga în libertate. 

Caii dela trăsură l-au strivit sub copitele lor şi lau. 
omorît. Ducele, care era patronul parcului s'a cugetat să-l 
îngroape lângă locuinţa păzitorului acelui pare. Acolo se 
găseşte şi azi mormântul cu această inscripţie: „Bietul 
Prinţişor“. 

De întâmplarea aceasta au oblicit şi alţii şi când se 
întâmpla să le moară simpaticile animale, au cerut şi li 


*) O duminecă. din Aprilie e declarată: Dumineca milei la englezi. 
Mila e un sentiment universal şi nu priveşte numai ființa omenească, 


ei toată zidirea. intro astfel E ocazie a fost rostită predica, refăcută |. 


din englezeşte. 


à ren 
s'a dat voie să-şi îngroape câinii, astfel Gë azi dorm sub : 
glie la patru sute de câini, în acel cimitir. 

Se găsesc în acel cimitir inscripții cu adevărat: du- 
ioase şi patetice. lată câteva: 


„Spre plăcută aducere aminte. 
Drăgălașul Iockie, căjeluş scoțian, 
Mort la 31 Oct. 1895. A trăit 15 ani. 
Alta : 
„Cel mai cuminte, mai. fidel, mai drăgălaș și mai devotat 
câine, care a trăit vreodată, care și-a adorat pe Prietenul 
său în mare chin. i 
Sir H. Seton Gordon, Bart“. 
Alta: 
„Mona, 


n. 2 Aug. 1878 
moartă : 15 Aug. 1892 ` 
împreună cu adoratul său: 
„Prince“ iubitul său 
vlăstar câinesc 
mort: 14 Aug. 1895 
Nedespärfifi nici în mormânt“. 
Un alt mormânt are flori proaspete şi pe piatră: 
„ Tovarășului din copilărie l“ 
Pe piatra altui mormânt, prietenul Bob, de 14 ani a 
crezut că se potrivese aceste cuvinte: 
„Sunt oameni înţelepţi şi buni 
Cari cred că mufele ființe 
Capabile să fie vesele gi drăgălaşe, 
Vor ieși odată în calea noastră 
dn drumul către Porţile de aur, 
Unde ne așteaptă Nădejdea și veșnica lubire“. 
Pe altă piatră, această lapidară inscripție: 
„Doamne, n'am murit, 
Ci numai dormim fr 
Din “toată inima sa a crezut acest călător că astfel de 
inscripții ne dau un răspuns. 


Doriţi o dovadă la cele ce spuneam? 


~ BI = 


Doriţi. un exeimplu despre cele ce doresc? In Italia 
un cercetător „Ştiinţifie“ a voit să facă o experiență despre 
dragostea de mamä. OD căţea nu-i făcuse nici un rău ea 
să aibă pricină eo ċhinuiască. Dar „el“ era om şi „ea“ 
numai un „dobite“ neajutorat si fără de putere. Punând 
cätelusul, fătul ei, lângă eo o chinui, seoţându-i nervii, 
într'o operaţie fără. de milă. S 

De câte ori îi îngăduia éhituttovul ei, ' bietul dobitoc 
în doaga morţii îşi întorcea capul eu milă spre cățelugul 
său, arătându-i toată: mila. | 

Şi în chinuri grazăve s'a sfârşit. Dar BEE ei nu-i 
putea copleși iubirea de mamă, care s'a stins numai după 
ce a părăsit-o viaţa pe această mamă fără de graiu. 

Arthur Bribane, care spune această duioasă istorie, 
“se întreabă eu mirare: „Ar putea să nu fie suflet, unde 
este atâta iubire ?“ | 

„O, seriitorule, eu nu mă fiole să-ţi răspund; da“. 

Cu anevoie e:să nu zăreşti o seânteiere de moral, pe 
care nu l-am avea şi noi. la samă la un câine, care simte 
că a făcut un rău și socoteşte poate fi lipsit de ceva ce 
seamănă a conştiinţă ? Un dulău răpește osul din gura unui 
căţeluş, şi se simte jenat. Naturaliștii, cari au strânse multe 
cazuri de acestea, ne dau dreptate în privinţa aceasta. 

Ce e drept, astfel de instructe se găsesc la ei în stare 
embrională. Dar ele se găsesc și la om în stare embrio- 
nală. Exemple de acestea putem citi cu duiumul în scrierea 
lui Ernst Thompson Seton: Cele zece porunci în lumea 
animalelor. Tot astfel e şi scrierea preotului Dr. Ch. l. Adams: 
Unde e câinele meu? 

Putem noi crede că chinuitorul cäfelei a putut. avea 
suflet? 

Căţeaua a rămas în dragoste către fătul ei până la 
cea din urmă răsuflare. Si Celce a creat totul si susţine 
totul, ar putea lăsa să treacă fără de nici o urmă o astfel 
de fiinţă. „Nici unul din aceştia nu se va uita de Dum- 
nezeul“ Sunt capabil să cred aceste. 

Dar să mai spun si alt caz. Istoria câinelui Bobby al 

` călugărului G. a fost publicată în revista Harper si de 


— 63 — 


acolo în almanahul Societăţii pentru protecţia animalelor 
din Haitford. 

Un om sărae din Edinburgh a “murit în a. 1858. si a 
fost îngropat în cimitirul bisericii. Intre ceice |- au petrecut 
la groapă cu multă jale era şi un câine. Păzitorul cimiti- 
rului l-a găsit zăcând pe mormânt. Deoarece câinii nu sunt 
admişi în cimiter, l-au gonit afară. Dar a doua zi, câinele 
era tot acolo. Bra ploaie.şi vânt. Dar nici acestea, nel 
foamea nu l-au putut îndepărta de acolo. So ` 

Bătrânului gropar i se făcu milă. de el şi-i dete de 
mâncare. Câinele părea a se gândi că are un drept să stea 
acolo şi nu s'a mai dus la casa părăsită. Dreptul lui afost 
recunoscut. Un inginer de stat, i-a plătit un adăpost, şi dela 
un restaurant hrana. In fiecare ai la aceeas oră se ducea 
să mânânce. Când s'a pus dare pe câini, restauratorul a 
plătit taxa pentru Bobby. Orice..bine i-ar fi făcut cineva, 
nu l-ar fi recunoscut stăpân al său. 

Şi cazul a fost adus la cunoștința Lordului Provost 
de Edinburgh, care l-a seutit de taxă. 

Drept semn al admiratiei sale pentru credinţa acestui 
animal, i-a legat de grumazi o sgardă frumoasă cu o tă- 
bliţă, pe care erau scrise cuvintele: „Lui Bobby al Călu- 
gărului Grey, danie dela Lordul Provost de Edinburgh, 1867“. 
Acest eâine a murit în 1872. A avut mulţi prietini și oero- 
titori, dar unicul său stăpân era Gelee dormia în mormântul 
străjuit de el până la moarte. 

Lecţia acestei istorii a impresionat atât de profund 
pe oarecare damă engleză, care sa simţit îndemnată să 
facă o fântână cu o statuie lui „Bobby, având aczastă in- 
seripţie ` 

„Acest monument l-a ridicat o nobilă doamnă, Baro- 
neasa Burdett-Conits, întru pomenirea lui Bobby al Călu- 
gărului Grey. Acest câine credincios a stat neclintit lângă 
mormântul stăpânului său mort la 1858 și nu l-a despărţit 
de el decât moariea, întâmplată la 1872. 

Aşă sunt fiinţele, de care ni se cere azi să avem milă 
de ele, și pe care Sfântul Francise de Assisi la numea: 

„frații si surorile noastre“. 


SR c eta 

7 Şi acum o întrebare: „Ce fi se cade să faci? lată, 1 
aceste patru lucruri simple: S 
1. Inscrie-te în cea mai apropiată „Societate pentru ? 
împiedecarea schinjiurii animalelor“, şi plăteștetaxa cuvenită. 4 


2. Contribuie cu ceva la fondul: „Asociației umane“. À 
83. Invafä eopii proprii sau ai prietinilor tăi, ori capii 1 
de şcoală, peste tot, să nu chinue fiinţele, lăsate de Dum- 1 
_mezeu. | 
Si pe urmă: Fă acestea chiar acum! 


Pentrucă: „Intru cât ati făcut acestea unora din cei 
mici ai mei, ete....“ 


Inţelegeţi, care e răsplata. 


Prelucrare din englesegte 
de TR. SCOROBET. 


1 Octomvrie 
(după Hermann Gilm) 


Să-mi pui pe masă rezedele 'n floare, 
Garoafe, margherite vreau să-mi dai. 
De dragostea-ne 'ncet vorbind, ne 'nțioare... 
Atunci gândesc : e ziua 'ntâi de Mail 


Dă-mi mâna ta, a mea încet s'o strângă. 
Chiar de ne văd, în cumpănă nu stai! 
Chiar o privire umedă-ți mă 'nfrângă. .. 
Atunci gândesc : e ziua 'ntâi de Mai! 


O, nu ’ndräsnesc! Mai mult nu ţi-am cerut! 

Pe gând ești doar stăpân, te-avânţi cum vreai ; 

In gând eu frunte, ochi, gurä-fi sărut... 

Si mă gândesc : e ziua 'ntâi de Mail... 
Trad. liberă: Ilie Marin. 


— 65 — 


In „Camera obscură“. 


De Horia Petra-Petrescu. 


Povestea mea începe ca o poveste de a lui Andersen. 
Andersen, la început — dar pe la sfârşite — „je touche", 
cum prevesteste Cyrano, în celebrele versuri ale lui Rostand. 
Acum: ştiu că îndrăsneala mea e mare să mă compar cu 
Cyrano, care se pricepea la mânuitul spăzii de minune — 
dar că învierşunarea mea e nefăţărită, de asta vă asigur, 
dragi sau urgisifi ochi, cari alergaţi pe rândurile de faţă. 
Cetiţi deci! 

A fost odată ea nici odată, a fost odată, de mult, foarte 
de mult un — biet muritor. Muritor aşa, ca mine, ca tine, 
ca împăratul cu hlamidă de samur și cu pantofi de safian. 
Muritorul acesta nu era însă muritor de foame — dimpotrivă, 
paralele-i curgeau gârlă, avea din ce să trăiască, fiindeă 
se întâmplase să aibă o mătuşică oarbă, gâbă, şoldită, dar 
bogată stup, care-l avea drag-drag, că lumina o...... ei, 
nu se potrivește la ea „lumina ochilor“, dar — tot o las — 


-ca lumina ochilor, dacă ar fi avut aceste două minuni în 


orbitele ochilor ei! 

Tot îşi frământa el capul cum să-și orânduiască viaţa 
mai bine din venitele grase ale mătușii sale slabe şi se 
ruga de Dumnezeu: Fă, Doamne, să am putinţa să văd 
ceeace mau văzut alţi oameni! Gânduri bizare, nazuri de 
om îmbuibat în plăceri! Par'că Dumnezeu poartă. catastif 
de toţi năroaii, cari se roagă Lui! Mult ar mai trebui să 
asude și să-și mai smulgă barba albă de călugăr al mun- 
telui Athos, dacă ar da ascultare tuturor moni lee de- 
suchiatel 

Acu — zice că muritorul s'a rugat azi, s'a rugat mâine, 
s'a rugat poimâine — se ţinea ca scaiul de oaie: „dă-mi, 
Doamne, să văd ceeace nau mai văzut ceilalţi tovarăşi ai 
mei!“, până când i-a fost destul şi lui Dumnezeu-sfântul 
de atâta ciorovăială, şi-a luat inima "mn dinţi și s'a îndreptat 
spre sfântul Petru. 

— „Sfinte Petrel“ 

— „Da.“ | 

— „Al auzit milogeală pe bietul om vr 

.— „Auzit, prealuminäfia Ta!“ 

— „Ce gândești ?* 

— Ce să gândesc? Ce poruncesti, preacucernice“. 

— ,lngrijeste-te de supusul meu. Să nu-mi mai toräie 
la urechi vecinica lui rugăciune năroadă“. 


„Prea bine“, zise sfântul Petru și — ce făcu, ce 
diese, îşi luă toiagul säu de drum si o porni în lume să 
ducă în îndeplinire poruncile prea luminatului său stăpân. 

E) Fi 


iasă, că am să-ţi viu de hac“, zise sfântul Petru, 


cave ‘era azimă caldă de bun ce era şi posnag, minune- 2 


măre, 


„Găsi pe muritorul meu, rugându-se iară: „Doamne, în 
genunchi mă rog "De, fă să văd „ceeace nau văzut alţi 
muritori “. 


In timp ce și-a zărit sfântul Petru pacientul, gândurile 
sale on început a-i toarce un plan de răsboiu. 

Nu trecu mult si într'o zi se pomeneşte muritorul eu 
postașul în casă — factorul postal avea în mână o goci- 
gogéami-te serisoare de a unui prietin de al muritorului. 
Muritorul se repezi la scrisoare ca un om flămând după 
coajă de pâine si, între alte lucruri şugubeţe, ceti și ur- 
mătoarele rânduri: „Dragă prietine! trăiești în nori sau 
pe pământ? Den de o naivitate încântătoare și revoltătoare. 
Cum? lmi serii că crezi în scrisul omenese ? Stai să juri 
că ce este scris negru pe alb este expresia sinceră o serii- 
torului respectiv? Așa crede — iartă-mi cruzimea — așa 
crede un copil de tâfä si nu un om în toată puterea cu- 
vântului! Este o boală aceasta, o boală contagioasă — 
trebuie să-ţi pui cataplasme la cap, să faci o cură de idro- 
freapie, căci altfel, altfel e primejduită scumpa ta viaţă. 
Viaţa omenească, dragă prietine, este un perpetuum mo- 
bile între minciună și adevăr; triumfă minciuna, adevărul 
umblă de multe ori eu capul spart, iar minciuna umblă în- 
foiată, în haine pompoase, croite pentru ochi naivi ea ai 
tăi; hainele ei sunt lozincile de prin jurnalele şi cărţile, 
pe cari le citeşti și în cari juri: aftos efa“?... 

Se întristă muritorul si îi căzu scrisoarea din mână. 
scrisoarea Cu cuvinte, cari nu se potrivesc nici decât într'o 
poveste: „boală contagioasă“, „cură de Keel doe » nPET- 
petuum mobile“ , „aftos efa*].. P 

Dar când îşi plecase capul mai tare si era mai lipsit 
de nădejde — se apropie pe un norisor vinetiu ... sf. Petru 
în persoană, eu cheia cea mare a raiului la buze, tinându-o 
astfel ea si când ar aice: „Taci, fiule, nu cârti, am să-ţi 
îndeplinese dorinta,. 

— „Care dorinţă ?“, întrebă muritorul, ghicindu-i vor- 
bele, — căci — după cum am spus doară — erau toate o 
minune dumnezeiască. 

— „Dorința de a vedea mai mult decât alţii“. 


aaa or a a Ae a a a me EN 


— 67 — 


„+. Bietul muritor uitase, “cuprins. de amărăciunea sceri- 
sorii, cele cerute cu atâta îndârjire delà. Daeu. za 


„Prea bine“, aise sf. Petru, „să. ți se. dea: "putinţa: 
de à vedea ievea ceeace serte prietenul tău în epistola de 
pe podele. De aici înainte îndată ce vei cett un rânduleţ 
tipărit ori scris, are să-ţi apară persoana, care a; geris 
sau rostit cuvintele și are să-ţi destăinuiască ţie, muri- 
torului, ceeace altor muritori nu le este dat să auză: 
adevăratele lor gânduri, pe cari le-au nutrit, câtă. vreme 
au scris Son au rostit cuvintele cetite. "Te dai: împăcat 2“, 
întrebă mai departe sf. Petru, iar. muritorul răspunse: Bé 
vedem“: (era doară din sémintia celor cari vreau: să se 
convingä de ceva înainte de a se muţi cu. starea 
MER 

„Ai să fi ca. intro „cameră  obatură“ fiule“ , pise 
mai cu 'blândetțe, mai eu: dojanä, paznicul Digg „ai să 
desvolți plăcile fotografice, articolele ei volumele, seäl- 
dându-le în toate: apele trebuincioase şi mai pe urmă “at 
să dai de negativul şi pozitivul plăcilor. tale“. 


Zicând acestea dispäru sf. Petru pe unde venise, D 
sând pe muritor în mare nedumerire’ si uimire, fiindcă nu 
e lucru putin să auzi pe sf. Petru vorbindu-ţi despre „des- 
voltatul“ plăcilor în „camera obscură“ si despre ,nega- 
tiv“-ul si pozitiv“-ul plăcilor „fixate“! Se poate un anahro- 
nism mai mare? Ca şi când ai auzi pe un ciobănaș rumen, 
din luncile uitate de lume ale Ciahlăului, vorbindu-fi despre 
filozofia pesimistă a lui Schopenhauer! | 


SEN * E ; 
Dimineaţa următoare luă muritorul gazeta, ca de obicei, 
în mână şi începu a frunzări în ea. Bra un cetitor pasionat 
muritorul nostru și l-ai fi pus pe cărbuni dacă nu i-ai fi 
dat acest nutremânt sufletesc, care se chiama atât de 
pompos: tribuna opiniei publice! 


Gazeta era voluminoasă. Treizeci de pagini erau pline- 
plinute de anunciuri, dela anunciurile firmelor mari până 
la fipetele de desnădejde ale cutărei ființe naufragiate, care 
cerea, la „mica publicitate“, un mie sprijin. bănese „sufle- 
telor nobile“.: ` 

Lauer ciudat însă: de îndată ce începea să cetească 
un rânduleţ — dispăreau, încet pe încetul, foile de hârtie 
de dinatntea sa si apărea câte un cap, câte un trup ome- . 
nese în faţa muritorului. Regele Midas, zice-se, prefäcea 
în aur tot pe ce punea mâna, muritorul nostru aducea în 
faţa sa pe scriitorul rândurilor eetite. 


— 68 — 


Aşa începu să cetească, drept exemplu, foiletonul ga- 
zetei: „Un nou talent“, cele dintâi rânduri, în cari se cântau 
ditirambi de laudă unui tinăr bard national, cam în felul 
acesta: „Literatura s'a îmbogăţit eu un nou talent de clasa 
“întâi. In curând opinia noastră publică va trebui să priceapă 
că dacă laudă pe X pentru mediocrele sale prestatiuni li- 
terare, are datoria sfântă să ridice în adevăratul areopag 

` ol literatilor noştri mari pe tinărul si talentatul nostru Y...“ 
Abea că ceti aceste rânduri introductive, când apăru în 
faţa lui, făcând temenele până la pământ, o creatură ome- 
nească: — Omul, care da lecţii „opiniei publice“. Nici wa 


trebuit să-l descoase muritorul, fiindcă „criticul“ sta des- 
cusut în faţa lui. i | 


„Am aruncat foiletonasul ăsta pe răbdătoarea hârtie, 
iacă, așa, ca să fac un hatâr prietenului U. și să-mi Toten 
pe dușmanul X. Ba urma-urmelor amândoi sunt, între noi 
rămâie vorba, neste zevzeci — dar... cu cineva trebuie 
să întri 'n horă. De aceea ridic în slava cerului pe U. 
„Talentatul“ ? Bi ag, spanac! Talent mai mare are căleâtul 
ghetei melel... Şi-apoi bagă de seamă, dragă domnul 
meu, bagă bine de samă ce scriu în coloana a cincea... 
da... a cincea: „talentul domnului U. este în desvoltare. 
Ne promite o roadă înbelșugată. Diitorul ne va da deslu- 
girile necesare“. Așa îmi mântuiese articolul. Cireumspect. 
Aşa o. să mă mântuiesc însă și pe mine, dacă — odată și 
odată — o să mă iau în colfi cu amicul Y. De aici va fi 
punctul meu de mânecare. O să pot cita: „atunei și atunei 
scriam că talentul domnului U. promite roadă îmbelșugată. 
Ne-am înșelat — pluralul maiestatie! — „a venit un ger, 
şi a degerat toată frumuseţea de poame, cari erau să se 
coacă l“ Şi așa o să mă salvez și am să i-o — coel“ 


Criticul își frecă mânile, satisfăcut. 


— „Și-apoi să vezi, stimabile,“ urmă el, „să vezi pe 
X.1 O să facă spume la gură! O să mă ’njure, ha, ha, ha, 
şi o să mă poftească pe apa Sâämbetii Las’ că-i bine! 
Așa se va vorbi în cercurile largi ale publicului cetitor 
de „condeiul ager“ si „necruţător“ al criticului „nostru“ 
şi jurnalul se va vinde ca pâinea ai caldă. Ce vrei? Aga-fi 
câştigi cetitori l“. 


Muritorul se întoarse cu seârbă dela „criticul“, care se 
spovedia si întoarse foaia. 


* D 
„Să nu găsesc eu nimica bun în întreg cuprinsul jur- 


malului ăstuia ?“, se 'ntrebă, mirat, muritorul. „lan să cetese 
articolul de fond. Articolul la loc de frunte! Ce naiba! Nu 


are de aceea int EEE 


— 69 — 


pui „primul“, ca si cum ai tipări o rețetă de bucătărie la 
„Diverse“, ca să se umple locul, când zefarul îți mai cere 
câteva rânduri | 

Şi începu să cetească: „Triumful democraţiei. Zorile 
unei epoci mai bune se arată omenirii încereate. Soseste 
răsplata pentru multele privatiuni, prin cari a trecut această 
omenire mucenică. Se desfăşoară un stindard în faţa 
ochilor noștri, steagul democraţiei adevărate, steag alb și 
curat, care ne va mântui din cloaca de patimi murdare, 
josnice, în care am lâncezit până acum, în timpul din urmă. 
„A la lanterne“! (la stâlpul de felinar!) strigau revoluționarii 
francezi, în Paris, pe timpul revoluţiei franceze — noi 
suntem mai nobili, noi nu cerem capul nimărui, dar ceeace 
pretindem eu toată insistența este să priceapă conducătorii, 
în ceasul al 12-lea, că spiritul vremii este altul decât l-au 
crezut dumnealor, că a sosit era democraţiei, era dreptăţii, 
era libertăţii, era fraternității, era egalităţii... 

Tiptil-tiptil se apropiase de muritorul nostru şej-re- 
dactorul, care scrisese rândurile de mai sus, şi-l bătu pe 
umăr confidenţial. ` ` 

„Ceteşti articolul meu ? Hm! Așa-i că-s mare. . pore 
de câne ?| Imbät lumea cu apă rece! Hahaha ! Ce am râs. 
în sinea mea, recetindu-mi  mâzgălitura asta! Dacă tocmai 
vrei să știi, aveam alf articol gata. lată — îl mai port in 
buzunar, dar am să-l ard. Nu mai face. l-a căzut agio! 
Ziceam așa: „Ce va să zică lozineile astea false: demo- 
cratia câştigă teren! ? democraţia domneşte! democrația ! 
democraţia şi iară democrația ! Cetitorul, care nu şi-a pus 
mintea sub obroc, cetitorul atent şi cinstit, va pricepe pe 
_ dată că este vorba de o nouă mascaradă, care ne dă o re- 
prezentafie de gală, cerând palmelor noastre să aplaude! 
Ca si când adevărata democratie n'a existat întotdeauna! 
Ca şi când war fi fost democrație, dela Grachi începând, 
ba şi de mai 'nainte, până în ziua de astăzi — ca şi când 
wai putea fi conservator si, totus, democrat, „iuncăr“ (eu- 
vântul e urgisit de cei ignoranti) „iuncăr“, eu idei demo- 
crate 1...“ Si așa spălam cu ouă si cu oţet biata demo- 
eratie ... Dar a venit ceva la-mijloe si a trebuit să suprim 
articolul, la care am muncit din greu. Ce vrei? ne-am 
învrăjbit eu conservatorii. Acum, spune dta cu mâna pe 
inimă, cum am fi mai putut noi persifla democraţia, dacă, 
apărându-o, lovim totodată în urgisitii noştri duşmani ? l". 

Sef-redactorul täeu pentru o clipă. lşi duse mânile cu 
degetele pline de cerneală,în buzunarele sacoului engle- 
zesc, apoi aruncă muritorului o privire râzătoare şi zise: 

— „Hei, dragă prietine — aşa să trăieşte pe lume! 
N'ai eent sfaturile lui Gracian din ,Oracolül manual“ ? 
Nu-ţi da nici când arama pe faţă!, te sfătuieşte el, chiar 


— 77W — 


si din mormânt. Nimenea să nu-ţi cunoască adevărata stare ` 


sufleteaseă. Să-i joci pe toți! Să le spui verzi si uscate | , 


Convingeri ? Dar convingerile sunt pe toate gardurile! — : 
Vorbim doar numai între patru ochi: lumea — lumea e o b 
iragi-comedie. Interesul, egoismul — iată cine domnește, 


Ba Rochefaucauld a avut mare dreptate când a smuls vălul ` 
minciunii de pe faţa societăţii! — Si, la dreptul vorbind, 


nu simţi si dta întreagă labilitatea principiilor omenești? ` 


ce va-sä-zicä „democraţie“ şi „aristocrație“ d. e., lozinci, 
cari se bat în capete în zilele noastre ? Său „liberalism“ 
şi „conservatism“. O cărăruşe de-o palmă de loc desparte 
o noţiune de alta! Cu o dialectică advocäteascä poți face 
din alb negru, din „iuncăr* „social-democrat“. O, la jon- 
qena asta de idei ne pricepem noi de minune, mânuitorii 
e condei! Dacă Zola pune în gura directorului de teatru 
francez, din „Nana“, cuvintele: „nu mai spuneţi: „teatrul“ 
meu, spuneţi „bordelul“ meu] — ce-am putea cere noi, 
directorii și sef-redactorti la jurnal, decât ca să recu- 
noaștem, fireşte, între patru ochi: „lupanarul“ nostru de 
principii.. 
Sef-redactorul râdea satisfăcut — muritorul fäcea ochii 
mari, ca şi când ar fi căzut din nori. 


* 
| * S 


„Doar tot va găsi muritorul ceva vrednie de laudă în 
jurnalul, pe care-l ţinea în mână! incepu să ceteascä un 
„raport“ diplomatie. Raportorul seria: „Relaţiile între statul 
nostru și statul ..... au primit în timpul recent o nouă în- 
torsäturä. Se ia ca sigur o schimbare de guvern în statul. ... 
Sunt consecventele, pe cart trebuie să le tragă guvernul 
acesta, compus din ventriloci panglicari, cari wau nimie 
sfânt, nimic comun cu interesele vitale ale ţării lor, des- 
poiată de orice drepturi“. 

l apăru muritorului scriitorul „raportor“. Un băieţandru 
de vreo 22 de ani,:în haine de stofă si eroială englezească, 
cu mustăţile rătezate, eu nasul profilat energie, eu privirea 
surăzătoare, îndrăzneață. 

— „Mi place?" îl întrebă de îndată ce apăru. „Nam 
uici o ştire despre combinaţiile cu căderea guvernului, 
dar știu că va produce sânge rău în ţara vecină! Să le 
dăm un perdaf! Hahaha! Lasă-i numai pe noi! să țâţăiel.. 
Aşa... mai departe“. 

Muritorul Gei 0 înaltă persoană, cu influinţă hotă- 
vrâtoare în conducerea țării noastre, ne-a comunicat astăzi 
unele amănunte de o extremă importanță, pe cari ne grăbim 
să le împărtăşim cetitorilor noștri, firește „lăsând întreagă 
responsabilitatea interlocutorului nostru. 


“Aici râse ,raportorul“ eu sgomot. „Nu-i aşa că i-am 
friot?) Crezi? Bi asl Nam vorbit cu nimeni. Da ce, sunt 
prost?! Nam atâta fantazie, să pot să-mi închipui că pot 
vorbi cu o secătură de alea ?... Las’ să joace puțintel cum - 
le fluier! Să vină să mă întrebe, tainice, fiecare din „înaltelg“ 
persoane: cine ţi-a spus-o? iar eu să mă desbăr de ei 
cu un gest martial, ea eu atât mai bine să-i am la dosar. 
Ştiu eu cum să umblu eu lumea asta infamă!“ Let seoase 
o havană şi începu să pâfăte din ea, SEN ca un be- 
liduee victorios. 


Muritorul ceti mai departe: „Persoana-sus pusă a atá- 
tului nostru ne-a declarat următoarele: Relațiile noastre 
s'au încordat din cauza nenumăretelor vexatiuni, la cari au 
fost expuşi clienții firmelor ţării noastre“. 


— ,lfi place mirosul Havanei ăsteia ?“ întrerupse „ră- 
portorul“ pe muritor. „O am dela fabricantul X, cèl mat 
mare exporteur de salam. La el mam gândit serlind in- 
terviemul fictiv. Auzi domnule, să nu-l lase la graniţă să 
treacă cât salam vrea dânsul? Curată barbarie! bas’ că 
le pun eu bete 'n roată!“ 


l Muritorul lăsă să-i cadă gazeta din mână. Vedea — 
tot sfântul Petru i-a dat putinţa — vedea redacțtile din ţara 
vecină, cetind cu îndârjire articolul şi răspunzând îndesat, 
vedea pe miniștri din amândouă ţările, privindu-se cu ne- 
încredere, ocolindu-se, șoptind între ei, constrânşi să se 
îmbumbe la vorbă, vedea câmpuri de luptă pline de tru- 
puri omeneşti, moarte, eu tunuri fumegânde — fumul de 
tun însă ieșea din fumul de tutun al băieţandrului pomă- 
duit, care își fuma havana delicioasă și râdea satisfăcut 
de harababura, pe care va produce-o informaţia sa din 
„izvor sigur“. 
x * 

„Și nu mai putu muritorul să sufere: minciuna, pe 
care o vedea cocoțată în toate părţile! Atât era elde plin 
de dispreţ, de ură, de greață nebună — da, de greață 
nebună, faţă de prefăcătoria aceasta monstruoasă a oame- 
nilor, încât începu să se dea cu capul de păreţi. 


_ Acum simţea el prea bine cum îi colcăie sângele în 
vine, acum pricepea întreagă murdăria existentelor acestora, 
cari îmbată lumea cu apă rece, acum gusta păharul amă- 
văctunii omenești pănă în fundul fundului — şi se svârcolea 
sub loviturile primite și-și ridica ochii-i de muritor ne- 
putincios, doară, doară va da de un razim, de un tăpşan 
verde în späläcitul vieţii de toate zilele, de o ancoră, de 
care să se ţină cu toată tăria, peste care mai era stăpân. 


E 


Dar, ori încătrău își arunca ochii, liman de odihnă nu À 
găsea | Pretutindeni prefăcătoria respingătoare : fete râză- 3 
toare, vorbe dulci, strângeri de mână calde, ditirambi de 4 
laudă — dar, după scenă, în „camera obscură“, fete, car :$ 
râd să te jignească, cuvinte înfepätoare, veninoase, strângeri 4 
de mână eu stiletul ascuns între degete, satiră corosivă : 
-- pretutindeni, pretutindeni !.. 4 

Dar stai! pe masă se mai aflau câteva numere de j 
gazetă. O altă gazetă. Aceasta mică, sărăcioasă. Câteva 1 
pagini la săptămână. O luă în mână şi o despătură. 4 

Cum cetea rândurile, cum îi apăreau serlitorit lor 4 
înainte. Doi sau trei. Mai întâi „şeful“.. Acesta apäru la 4 
cuvintele: „Poporul sufere. Poporul tânjeşte. Daţi-i teren : 
de validitare! Nu vă este milă de el? Nu vă spune con- $ 
ştiinţa, dacă o întrebaţi vreodată, că trebuie să se sară 
intr’ajutor oamenilor, cari muncesc din greu st — în schimb 4 
— nu dispun nici peste soarta lor, nici peste soarta co- 
piilor lor dr 

Era un bărbat în vârstă, slab, nervos, cu ochii căzuţi į 
în orbite de nesomn și de sdruncin sufletesc. Se ținea aplecat : 
pe manuscris şi mototolea o .mestecă“ între degete, un À 
aluat de pâine-răşină, pe care şi-l făcuse ca să aibă ce 
da de lucru degetelor sale lungi si subţiri, pline de urme: 
de fum de ţigară. 

De el se apropie zetarul. 

„Domnule directar, mai avem lipsă de 30 de rânduri. a 

„O să le capeti.* 

Murttorul ceti foiletonul. l apăru scriitorul foiletonului. 
Ce era cu oamenit ăștia?! Parcă ieşiră din mormânt! 
Atât de slabi si de storsi de puteri. 

Foiletonistul se îndreptă spre şef. 

„Domnule direetor, n'ar fi bine să tipărim la locul 
rămas. gol ultimele ştiri despre conbinaţiile eu schimbarea 
guvernului dela noi?“ 

— „Nu, fătul meul“ 

— „Ne iau ceilalţi pe dinainte.“ 

— „Nu face nimic.“ 

— „Toată lumea vrea să o ştie.“ 

— „bas” să vrea. Bu nu-mi dau foaia pentru com- 
binajii si flecării de cafenea. E vreme să stabilim ade- 
varul după ce s'a întâmplat ceva. N'avem nici o grabă, Ge 

„Dar abonaţii“ .. 

„Abonaţii să cetească ce cred eu că e potrivit 
pentru dânşii. Noi nu suntem men senzațional! Basta?!“ 


„Așa te ştiam, dle director“. 


_ 93 — 


— „Aşa o să si rămân“, zise directorul si frământă 
mai departe la „mesteca“ sa — apoi luă un volum de citate 
celebre, „vorbe înțelepte“ din bibliotecă şi dete poruncă 
zeţarului : „cele 30 de rânduri — ce aici pănă aici — vorbe 
înțelepte. Mai ales ?“ 

Abea că ieşi zeţaril, când se apropie scriitorul de 
foileton de şeful său. 

— „Domnule director ... te rog... uite, azi e în două 
zeci... Trebuie să-mi plätese locuinţa, mâncarea“... 
„Te pricep. Dar de unde, omule? De unde är. 

— „Domnule directorl!... Dar ce să fac ?“ 

— „Ce să faci? Să împrumuţi!“ - 

— „lmprumuţi — împrumufil Azi, mâine, poimâine 
— dar apoi“... 

— „Apoi s'a îndura Dzeu de noi“. 

Se uitară amândoi unul la altul. Oftară din greu. Bra 
un aier îmbâcsit în camera sărăcioasă de redacție. 

Şeful se apucă de alt articol „prim“ — foiletonistul, 
seria „cronica“. Tocmai reproducea din alte jurnale vestea: 
In parlament s'au discutat cu vehementä panamalele jurna- 
listice, aduse la ordinea zilei de deputatul opositional X. 
Deputatul arătă pe larg cum din bugetul ţării s'au sprijinit 
cu sute de mii de coroane pe an jurnalele guvernametale. 
Lista a  depus-o, spre vederea, tuturor pe masa parla- 
meutului. .. 


x 
* D 


leşi pe afară, să se plimbe, să respire aier curat. 
Se simţea atât de împovărat de greutatea gândurilor, încât 
trebuia să iasă. 

Bra o vreme frumoasă, caldă, de vară. Natura era în 
plinătatea vigoarei ei. lşi arăta frumuseţile eu risipa unui 
altruist, pe care nu-l poţi lecui. 

Se asezä muritorul pe o bancă, în faţa unui täpsan 
de verdeață. Privea spre verdele täpsanului — lua o baie 
de ochi, după murdăriile, pe cari le cetise în „camerele 
obscure“. 

Lei aduse aminte, deodată, printro trecere de idei 
cam îudrăsneaţă, de un tablou, pe care-l văzuse odată în 
casa unuia din cunoscuţii săi: era un acvafort — o femeie 
frumoasă, de o statură minunată și cu o desteptäciune 
înăscută în întreaga ţinuta ei, sta în faţa unei cete pestrite 
de femei urâte, veninoase, cari o amenințau cu pumnii și-i 
aruneau vorbe de ocară, bătându-și joc de ea, iar ea își 
acopered'faţa în palme si se răzima ușor, tot maiestatică însă, 
de pragul ușii. Un nud femeiesc divinizat, de-o parte, cu 
părul negru în valuri, revărsat pe piept si pe umeri — 

: 3 


— 74 — 


femei limbute, semidocte, de cealaltă parte, gata să tintu- 
iască pe cruce Adevărul, Dreptatea, căci acestea erau À 
doar simbolizate în femeia fugărită. 

O înţelegea prea bine muriforul: în ceata femeilor j 
respingătoare avea să numere și fiinţele cu cari vorbise | 
mai 'nainte! 1 

l se strângea inima de jale. 

Cum sta așa — se apropie de dânsul o copilifä. Să. 
fi avut cinci, şase ani. Se jucase în nisipul grămădit în 4 
dosul băncii şi acum voia să cunoască pe îndräsnetul tul- À 
burător al jocului ei. 3 

Muritorul aruncă ochii spre ea şi — rămase pironit | 
locului. Căutătura asta curată! Albastrul acesta nepângărit |! 
de nimica, din ochii fetiţei! 

— „Cum te chiamă dn 

— ,Vi-o-ri-ca.“ 

— „Viorica! Ce nume frumos! Si spune, Viorico, ee 
«te-ai jucat tu?“ 

— „Am scăldat păpuşal“ 

— „A, ce păpușă frumoasă“. 

„Da“, zise Viorica, apropiindu-se si mai tare. „B 
frutoasa, nu-i așa?“ si râse, un râs argintiu, atât de lim- 
pede, atât, atât de curat! 

— „Și cum o chiamă pe păpuşă?“ 

—- „Neli“. 

— „Eşti mamă bună?“ 

— „Da.“ 

Un ghimpe în inimă: fetiţa se crede mamă! 

„l dai de mâncare ?“ 

"Fireşte 1“ 

Alt ghimpe. Minciuna începea să incolfeascä si la 
dânsa ? — Nu era îneă minciuna. Bra misterul maternității. 

„O îmbraci bine, frumos ?“ 

„O, nu pot aşa cum vreau. Mama si tata sunt să- 
raci. Câteva sdrante. Mama nu-mi dă mai mult“. 

— „Diorieol“, gise muritorul, satisfăcut că a dat de 
sinceritatea asta la fetiță: părinții sunt săraci! Peste câțiva 
ani o să se rusineze să mărturisească așa ceva. , Vioricol 
ce-ţi place ţie mult, mult?“ 

— „Aahăru'l* 

ie „Şi ?* 

— „Turta dulee, pe care o aduce tata când vine dela 


a 


A, iată o vorbă izvorită direct dela inimă, își gândi 
muritorul, o vorbă nepângărită, un gând fără de tertipuri, 
o jrunte senină, uneşte ochi, cari nu știu minţi — dar cari 
vor învăţa, vai, să minţeaecă! 

Şi luă muritorul pe fetiţă în braţe şi se aplecă spre 
dânsa ca un călător, eare vrea să-şi răcorească faţa în 
- izvorul limpede, și i se uită în ochi, mult, mult si surâse - 
plin de fericire și cu amărăciunea sufletească potolită 
pentu o clipă. | 

„Viorieo! de-ai putea rămânea cum eşti acum l": 
oftă et: dar fetița se uită la el si nu-l pricepea, ei se juca 
cu mărgelele-i ieftine dela gâtul ei grăseior ea un pepene... 

..&f. Petru sta la spatele amândurora şi surâdea si el.. 
Nu voia să le strice elipa aceasta — trecătoare — de fe- 
ricire. 


(6 Maiu 1917. Praga) 


LH Pestalozzi. 
— 100 de ani dela moartea lui — 


Aniversările sunt popasuri în drumul nostru, de unde 
putem arunca privirile spre trecut, pentru a măsura calea 
străbătută. Popoarele, în desvoltarea lor spre idealuri cul- 
turale, urcă drumuri grele si anevoioase, cu multe obsta- 
cole si peripeții. Prinse în vâltoarea mersului și a luptelor, 
nu-și pot da seamă în tot momentul de distanţa făcută și 
de progresele si biruintele realizate. Aniversările le oprese 
pe loc, dându-le momente de reculegere şi de măsurare 
a distanţei făcute. 

Astăzi se împlinesc o sută de ani dela moartea ma- 
relui pedagog L. H. Pestalozzi. 

Lumea întreagă sărbătoreşte împlinirea acestui veac, 
la care sărbătoare se alipeşte şi şcoala românească prin 
exponentii ei. 

Sărbătorirea aceasta are un înţeles simbolie și o în- 
semnătate, nu numai morală şi culturală, ei și socială. Ace- 
leaşi refaceri sociale atunei și acum, aceeaşi tendinţă: 
„şcoala gi cultura poporului. 

Acela, care a lucrat mai mult pentru ridicarea cultu- 
rală, morâlă și economică a poporului, este l. H. Pestalozei. . 

S'a născut la Zürich, în anul 1746. A fost crescut de 
mama sa şi de o servitoare credincioasă, Babel, pe tatăl 
său pieraându-l la vârsta de 6 ani. Cu tot sentimentalismul. . 


3* 


AR GE 


lui şi cu toată neelaritatea în gândire gi oarecum stângäcia / 
în acțiune, Pestalozzi avea un spirit armonic, care aproape ; 
în orice împrejurare se manifesta în toată complexitatea - 
sa; iar studiul vieţii şi opera sa ne pătrunde foatä fiinţa; ` 
ne face nu numai să reflectăm asupra problemelor peda- } 
gogice, ei să simţim entuziasm pentru menirea educato- 4 
rului 
` După ce si-a făcut studiile la „Collegium humanitatis“ 4 
din Zürich, a voit să se consacre carierii de preot, dar, : 
nesimfind nici o vocatiune, se îndreaptă cătră cea juridică. 
O părăseşte si pe aceasta, pentru a se ocupa cu agricul- 
tura. Diferite motive îl determină să apuce acest drum: 
sfatul unui medic; dorinţa lui de a trăi între ţărani pentru 
a putea lucra la ridicarea lor morală şi materială; motivul 
de a-şi creea o gospodărie pentru a putea lua în căsătorie 
pe Ana Schulthess, fiica unui comerciant bogat din Zürich. 
Prima epocă a activităţii sale. in 1768 cumpără în 
apropierea orașului Brugg un loc de cultură agricolă, unde 
îşi aranjează gospodăria, dându-i numele de „Neuhof“. 
Din acest timp începe activitatea lui socială-pedagogică. 


Cu ajutorul soţiei sale, face o anchetă asupra vieţii 
sătenilor şi e adânc impresionat de starea mizeră ce o 
constată. Se hotăreşte a lua în gospodăria sa un număr 
de copil săraci şi vagabonzi, pentru a-i învăţa să mun- 
cească şi pentru a le cultiva mintea şi sufletul. E o plă- 
cere — aice Pestalozzi — să vezi băieţi şi fetiţe, cari se 
găseau într'o stare mizerabilă, crescând şi prosperând, 
să vezi pace şi mulţumire pe figura lor, să le deprinzi 
mâna la lucru şi să le înalţi inima cătră creatorul lor; să 
vezi lacrimi de nevinovăție rugătoare pe faţa copiilor iu- 
biți şi speranţe îndepărtate pentru generaţia oropsită, 
pierdută“. 

In această atmosferă sufletească caldă au crescut 
aceşti copii de muncitori, jertfind Pestalozzi pentru ei muncă, 
entuziasm şi întreg avutul său. „Trăiam eu însumi ca un 
cerşetor, pentru a învăţa pe cerşetori să trăiască ca oa- 
menii.“ Din cauza lipsei totale a mijloacelor materiale Pe- 
stalozzi e nevoit să renunţe la școala lui de săraci și să-şi 
închirieze mica moşie, rămânând să locuiască în Tapa, 
träind în neagră mizerie mai mulți ani. 


Schimbă activitatea pedagogică practică în cea- feo- 
retică. ln anul 1780 apare „Ceasul de seară al unui siha- 
stru“, care cuprinde, aforisme cu caracter moral, religios | 
si pedagogie, iar în 1781 „Leonhard gi Ghertruda“, lucrarea 
capitală de educaţie socială, populară. Apare apoi „Chri-. 
stoph si Elsa“, o eonversatie într'o casă ţărănească asupra 


lui Leonard si Ghertruda, iar în 1797 „Figuri la abecedarul 
meu“, un şir de fabule. Cu un an în urmă „apare. n EPOR 
tări asupra mersului naturii în evoluția neamului omenesc“, 
cu idei din Rousseau, o scriere sociologică putin reușită. 

A doua perioadă. In 1798 cantonul Bas-Untermald este 
devastat de francezi. Copiii orfani eu sutele rătăciau pe 
stradă, fără îngrijire. Guvernul învită pe Pestalozzi să 
meargă la Sfans, ca să conducă orfelinatul, instalat într'o 
mănăstire demolată. Aici se seurge o periodă scurtă, 
dar importantă, a activității pedagogice a lui Pestalozzi. 
Aci puse el mânape „pulsul artei educative“. „Aci eram 
de dimineaţa până seara aproape singur în mijlocul co: 
piilor. Tot binele sufletesc si trupese, de care se bucurau 
copiii, dela mine pleca“. i 

Experiența făcută aci îi întăreşte geen în efica- 
citatea educaţiei: „Am ajuns să-mi recapăt credinţa, pe 
care la începutul carierii mele pedagogice o nufrtam cu 
atâta căldură, dar pe care în decursul acestei carieri aproape 
o pierdusem, credința în posibilitatea unei inobilări a nea- ` 
mului omenesc“. 

Activitatea lui Pestalozzi la Stanz e de scurtă durată: 
In 1799 mănăstirea, localul lui Pestalozzi, se prefäeu întrun 
spital, elevii fură concediaţi, iar învățătorul obosit, se re- 
trase la băile din Gurnigel, unde stete câteva săptămâni. 

A treia perioadă. Pestalozzi este chemat la Burgdorf, 
unde pe lângă şcoala primară existentă, el mai fnftintä un 
seminar pentru pregătirea învăţătorilor şi un institut de 
educație. Aici stă el până în 1804, în care timp scrise 
„Cum își învață Ghertruda copiii“, operă principală, în care 
îşi expune principiile didactice şi „Cartea mamelor“, o 
carte de poveţe. 

Dar si de aici, unde Pestelozzi trăi zile fericite cu 
elevii și colegii săi, trebui să plece din cauză că guvernul 
a dat castelului — Şcoalei sale — o altă destinaţie. Trece 
pentru puţină vreme la Miinchenbuchsee şi de aiei, în 1805, 
la Jverdon (lferten). 

A patra perioadă. Aici Pestalozzi ajunse culmea glo- 
riei sale pedagogice. Institutul lut de fete şi băieţi era po- 
pulat cu elevi din toată Buropa, ba chiar si din America. 
“Toată lumea se interesa de şcoala din Jverdon. Principi, 
pedagogi, literați, oameni de stat cercetau si admirau or- 
ganizatia şeoalei. Regele Prusiei, ţarul Rusiei arătau în- 
credere si apreciau activitatea lui Pestalozzi. Fichte, în 
„Cuvântările către națiunea germană“, declară lucrarea 
pedagogică dela Jverdon „începutul regenerării omeniret“. 
Se trimit din diferite ţări tineri, învăţători, spre a se pă- 
trunde de metoda și spiritul şeoalei pestalozziene. 


— 78 — 


Atel, în mijlocul activităţii sale, e lovit de soarte, pier»; 
zându-și soţia, care timp de 45 ani i-a fost cea mai cre»; A 
dincioasă fovarășe si razimul moral, d 
. Neindemânarea lui Pestalozzi în guvernarea institu- ` A 
tului ai certele dintre profesori grăbiră decăderea scoalei, 
ceeace amărt până în suflet pe Pestalozzi, care îşi ma; 
îngreuia munca și prin înființarea din veniturile scrierilor 4 
sale, în mahalaua Clindy, a unui institut pentru säract. 3 
Greutățile şi neînțelegerile creşteau. Pestalozzi nu le-ë 4 
putut învinge şi înlătura, din care cauză è nevoit ca în: 
1825 să desființeze amândouă institutele. Se retrage la` 
Neuhof; unde își serie ultima lucrare „Cântecul lebedei“, ; 
cu scopul „să-şi dea seama siesi și filantropilor asupra 4 
ideilor sale despre cultura elementară“. „Destinul meu“. 4 

H * 


* * 


lată o viață închinată umanității ai civilizației. Pesta- À 
loazi s'a distins nu ca om de știință; nu prin teoriile sale 4 
pedagogice stăpâneşte veacurile. Altceva îl ridică dea- 
supra vremurilor, altceva luminează amintirea lui. E viafa : 
omului robit de un ideal. Nimic pentru el, totul pentru alţii. : 
Si aceşti „alţii“ era poporul, pe care voia să-l ridice din 4 
neagra mizerie, în care se găsea, — la o stare morală și 3 
culturală demnă. „Am văzut că ești rămas cu mult tn urmă — $ 
. 8e adresează. Pestalozzi „către cel mai de jos popor al : 
Plveţiei“+ — şi mi-a fost milă de tine. Nu posed nicio 1 
artă, nu cunose nici o ştiinţă și nu sunt nimie în lumea 8 
asta, absolut nimic; dar te eunose pe tine ai mă dau tie, 4 
„îţi dau ceeace am fost în stare să pătrund cu toată strä- À 
duinţa vieţii mele.“ 

Pestalozzi este mare, pentrucä ne-a dat cel mai frumos 
exemplu de abnegatiune și de luptă pentru ideal. Pentru 
noi nu poate fi mai puternice imbold la muncă şi sacrificiu, 
decât viaţa şi activitatea acestui pedagog elveţian. Bl ne-a 
arătat, că numai prin şcoală se poate regenera societatea 
omenească, el însuș fiind un fanatic al culturii, un sectar 
al ideii, un apostol al învierii neamurilor prin carte. 

Principiul fundamental, pe care e întemeiatä opera re- 
formatoare. a lui Pestalozzi este ridiearea omului la drep- 
turile sale naturale, să-şi trăiască viaţa în mod complet, 
"să-și satisfacă, atât cerinţele materiale, cât şi cele sufle- 
testi. 
| Ideologia pedagogică à lui se caracterizează prin răs- 
pândirea scoalet pentru popor, pentru toţi deopotrivă, adu- 
când egalitate prin cultură, democratizând învăţământul. 

in ce vedea el mântuirea poporului? a) In imbunätà- 
firea soartei materiale: „Dumnezeu a dăruit bunurile pă- 


— 79 — 


mântesti neamului omenese în genere şi nimănui în mod 
exclusiv“. Pentruca toți să se bucure deopotrivă de aceste 
bunuri pământești, el ia lupta prin școală. „Dacă greută- 
file ar fi mai numeroase și umbra forţelor ce mi-au rămas mai 
mică, totus, ultima răsuflare a mea tinde cătră realizarea 
idealului meu : nimicirea mizeriei omenești, îmbunătăţirea 
soartei celor oropsiţi“; b) In principiul activităţii generale. 
Toţi trebuie să muncească, căci numai astfel existenţa are 
un rost. Clasa de sus va munci pentru ocrotirea clasei de 
jos. Fără o apropiere simţitoare între clasa domnitoare și ` 
cea de jăs nu se poate face o îmbunătăţire reală a stärii 
poporului. 

in „Leonard şi Ghertruda“ ne-a arătat Pestalozzi cum 
prin conlucrarea câtorva oameni de bine ai clasei de sus. 
(Arner, Pfarrer Ernst, Giiiphli), secondati de elemente bune 
ale poporului (Ghertruda) se poate realiza apropierea cla- 
selor, condiția necesară pentru restabilirea păcii sociale ; 
c) In cultivarea simțului umanităţii şi a sentimentelor reli- 
gioase la clasa de sus: „Progresul evlaviei şi luminării 
clasei de sus este fundamentul bunei stări a celei de jos“; 
d) In desvoltarea pe cale educativă a forțelor gi facultä- 
tilor fizice si psihice ale poporului. „Şi celor mai săraci şi 
näpästuiti copii le-a dat Dzeu o mare sumă de forțe mo- 
rale, intectuale şi fizice, pe cari trebuie să le agităm, să 
le deşteptăm“; e) In cultură, care este mijlocul fundamental 
de ameliorare a stării poporului. lar cultura se realizează 
prin educație. Formarea unei generaţii capabilă şi price- 
pută la muncă si conşiientă de datoriile faţă de familie, 
patrie și Dumnezeu va provoca o stare socială mai fericită. 


lată penttu ajungerea cărui scap și-a sacrificat Pe- 
stalozai întreaga viaţă. Caracterul său îl găsim exprimat 
în epitaful de pe monumentul ridicat de pioasa si recu- 
noscătoarea generaţie, ce i-a urmat: 

„Aici zace Heinrich Pestalozzi, născut în Zürich, în 
12 lanuarie 1246, mort în Brugg, în 17 Februarie 1827. 
Mântuitorul săracilor la Neuhof; învățătorul poporului în 
Leonard si Ghertruda; la Stanz, fată! orfanilor; în Burg- 
dorf si Miinchenbuchsee întemeietorul scoalei poporane; 
la Jverdon educatorul omenirei. Om, creştin, cetățean; 
Totul pentru alţii, nimic pentru sine. Binecuvântat numele lui!“ 
- Sibiiu, 1927. 

D. BBDBLEANU. 


— 80 — 


iua învierii 
de 1. U. SORICU. 


Aceasta este ziua, care 'n piepturi 

Ne-a înviat bätrânele virtuţi, | 
Aceasta este ziua ’n care Domnul Don 
Intinse dreapta fiilor pierduţi. 

A tresărit pământul în adâncuri 

Sub pasul renăscuților eroi, 

Și soare dătător de viaţă nouă 

Tăriile aprins-au peste noil... 


O, vis al suferințelor de veacuri, 

Din ce noian de foc te-ai întrupat, 

Și câtă înflorită tinereţe. 

De dragul tău spre groapă sa plecat! 
Pământule 'nchinat fägäduintei, - 

In haina libertății te resfefi, 

Dar haina fermecată e fesutä 

Din firul scump al miilor de vieți. 


Aceasta este ziua 'n care cei buni 
Cu moartea lor pe moarte au călcat, 
Și, sfărâmând cätusele pierzării, 

Un neam întreg din morți a înviat. 
Acolo, la mormântul sfânt, în care 
S'au coborit măreţii semisei: 

A răsunat cântarea biruinţii, 

Se cunoscură fraţii între ei. 


Fugiţi, nevolniei soli ai impilärii, 
De chinuri si 'ntunerec purtători, 
Din fulgerul de spadă al Dreptăţii, 
Ni se urzesc ai propășirei zori 
Și, tânără, puterea noastră creşte 
Ca ramurile viței pe arac, 

Se va 'nălța semef, sfidând furtuna 
Stejarul altoit pe trunchiul trac. 


— 81 — 


Un neam suntem acuma şi o fară, 
_Päsitä de-un păstor şi-un Dumnezeu, 
Și nu e iad să poată să oprească 
In calea-i spre lumină neamul meu. 
Căci una în trecut ne-a fost durerea, 
Care-a 'mplefit suspinul doinei sfinte 
Și una e voința ce ne 'ndeamnă 
’Nainte, fii ai Romei, înainte ! 


Voi tofi ce 'n giulgi de lacrimi arzătoare 
Credinţa în triumf ați täinuit, 

Sus frunţile] Pe cerul ţării noastre 

Azi soare 'nvietor a răsărit. 

Sub binecuvântata lui lumină, 

Muncifi, îmbrățișaţi-vă ca fraţi, 

Și tatălui ce jertfa ne-a primit-o 
Cântare de mărire-l înălfaţi ].. . 


Conferentfa economică din Maiu. 


Raportul dlui Theunis, presidentul comitetului preparator al con- 
ferenţei economice internaţionale, cătră consitiu, cuprinde indicaţiile cele 
mai precise referitoare la ţintele conferentei. ` 

„Până unde ajunge ordinea de zi e indicat în rezoluția Adunării 
a 6-a, care, după ce şi-a exprimat convingerea că „pacea economică 
va contribui în mare măsură ca să asigure siguranța popoarelor“, a pro- 
clamat necesitatea de a „examina dificultățile economice, cari se opun 
restabilirii prosperității generale, precum şi de a pune în lumină cele mai 
bune mijloace de a învinge difteultăţile si de a evita conflictele“. Ordinea 
de zi a trebuit deci să ţină cont de două puncte examinate de Adunare, 
adecă de prosperitatea şi pacea lumii, întrucât ele pot fi faeilitate printr'o 
discuţie şi o colaborare de caracter internaţional. 

„De altfel a fost întovărăşit Comitetul de următoarele două con- 
sideratiuni: ordinea de zi a unei conferințe economice generale trebuie, 
evident, să fie de natură ca să permită pe deoparte o discuţie gene- 
rală a principalelor cearacterstiei a situaţiei economice mondiale, şi pe 
de altă parte să permită o discuţie mai aprofundată a chestiunilor spe- 
ciale internationale, în cari poţi spera că vei ajunge la resultate practice. 

,Aceastä ordine de zi conţine două părţi. Cea dintâi este de ordin 
general. A doua conţine trei grupuri de chestiuni mai speciale, asupra 
cărora o discuţie internaţională, în sânul conferentei, pare că ar fi mai 


— 82 — 


capabilă de a aduce rezultate utile din punctul de vedere al miăsurilor. d 


de ordin practice. 


„Ordinea de zi în ansamblul ei conține numai câteva titluri prin-` 4 
cipale, astfel, ca să dea o imagine clară gi simplă a senzului discu- À 
fiilor ce sunt să se înceapă; nu dă în detaliu lista chestiunilor, cari '! 


intră sub aceste titluri. 


„D. e.: Comitetul e de părere că pentrn ca să analizezi cauzele + 
desechilibrului menţionat în întâia parte a ordinei de azi, va fi necesar / 
de a discuta chestiuni ea: sărăcia, relativă, a Buropei şi efectele ei * 
asupra industriei, a comerţului şi a agriculturii, nestabilitatea sehimbu- 4 
rilor şi nestabilitatea puterii de cumpărare a diferitelor monede şi in- j 
suficiența sau dobânzile excesive ale intereselor după capital, cari re- * 


sultă din insuficiența economiilor. 


„Tot aşa titlul relativ la cauzele dificultăților ce le întâmpină în 
timpul de astăzi industria va conţine probleme ca: sporirea anormală 
a utilajului unor anumite industrii, sporirea preţurilor de cost ale fabri- 
cantului, cari rezultă din insuficienţa şi iregularitatea comenzii ei din 
dificultățile de adaptăre la condiţiile de după răsboiu. 


„Chestiunile financiare nu formează obiectul unei rubrici speciale 
peutrucä problemele financiare, eu toate că ating întregul situaţiei eco- 
nomice, nu constitue, ca la Bruxela, raţiunea de a fi, esenţială, a con- 
ferentei. In schimb trebuie să-şi aibă locul pe măsură ce exercită o 
repercursiune asupra problemelor economice. Comitetul a crezut că 
nu e cu cale să figureze ca rubrică specială a ordinei de zi probiema 
populației. intoemai ea problema financiară aşa şi cea a populaţiei va 
fi luată în considerare, ca factor totdeauna prezent la studiul situaţiei 
industriale, comerciale sau agricole. 


„Comitetul a reliefat, în particular, două categorii de chestiuni, 
în urma importanţei lor întrinseci gi a interesului pe care li-l consacră 
publicul acum: 1. Remareabilul raport al Camerei de comerţ, interna- 
tionale, precum şi consultatiunile efectuate în numeroase ţări şi al căror 
fruct este acest raport, arătând, între alte, numeroase exemple, inte- 
resul, care întovărăşeşte problemele de politică comercială, şi de po~ 
litică tarifalä. 2. Pe de altă parte, într'o ordine de idei mai particulară, 
discuţii recente au arătat atenţia ce s'a dat propunerilor, cari vizau 
acorduri industriale de caracter internaţional. 


„In sfârşit doregte comitetul să observe că o parte a dificultăţilor 
menţionate în ordinea de zi interesează întrun grad special gi în primul 
loc Europa. Comitetul presupune deci că, la discuția chestiunilor ace- 
stora, se va consacra o atenţie specială elementelor, cari caracteri- 
zează situaţia europeană. Cu toate acestea chestiunile cele mai im- 
. portante ale ordinei de zi prezintă, limpede, o importanţă mondială“. 

Ordinea de zi a conterinţei va fi aceasta: Partea întâi. Situaţia 
economică actuală. — Principalele ei aspecte şi probleme, din punctul 
de vedere al diferitelor ţări. — Analiza cauzelor de ordin economie al 
desechilibrului actual, în comerţ şi industrie. — Tendinţe de ordin eco- 


— 83 — 


nomic, cari ar putea să influințeze pacea lumii. — Partea a doua. 
A. Comerţul. — 1. Libertatea comerţului. al Prohibifiuni şi resfricjtuni de 
importatie şi de exportaţie; b) Limitarea, reglementare sau mono- 
polizarea comerţului; c) Tratamentul, în materie economică şi fiseală, 


a supugilor gi a societăţilor unei țări admise să se stabilească pe te- 
vitorul unei alte ţări. 2. Tarifurile vamale gi tratatele de comerţ. Ob- 


stacole în comerţul internaţional, ear! provin din a) natura, dobânda sau 
nestabilitatea tarifurilor de import şi de export; b) nomenelatura şi 
clasificarea vamală. 3 Mijloace indirecte de a proteja comerțul şt na- 
vigatia naţională. a) Subsidii directe sau indirecte; b) legislaţie anti- 
dumping ; e) discriminarea stabilită în urma regimului transporturilor ; 
d) mijloace fiscale de a penaliza marfa streină importată. — 4 Reper- 
cusiunea asupra comerțului international, a mieşorării puterii de cum- 
părare. — B. Industria l. Situaţia principalelor industrii (capacitatea 
de producție, producția efectivă, eonsumaţia, mâna de lucru). 2. Ca- 
racterul dificultăţilor actuale ale industriei şi cauzele lor de ordin in- 
dustrial, comercial şi monetar ; 3 Posibilităţi de acțiune; a) Organizarea 
produeliei, mai cu seamă înțelegerile industriale internaţionale ` as- 
pectul lor din punctul de vedere al producţiei, al consumaţiei ai a 
mânii de lueru, regimul lor juridic; conexiunea lor cu chestiunile 
vamale; b) importanța reunizii gi schimbului repede de informații 
statistice, relative la producția industrială. — C. Agricultura 1. Situaţia 
actuală a agriculturii în raport cu situaţia de dinainte de răsboiu, 
în ceeace priveşte producția, eonaumaţia, stocurile, preţurile şi liber- 
tatea de schimburi a produselor agricole. 2. Cauzele dificultăților 
actuale. 3 Posibilitatea acţiunii internationale: a) desvoltarea şi cola- 
borarea internaţională a organizaţiilor de producători şi consu- 
matori, socôtindu-se între ele şi diferitele sisteme de orgänisatie 
cooperativă; b) schimbul continuu a tot felul de informaţii utile, cari se 
raporteâză la condiţiile privitoare la situaţia agricolă, la cercetări 
ştiinţijice şi tehnice, la creditul agricol, etc. ; cl desvoltarea putinţei de 
cumpărare a agricultorilor.“ l 

Inainte de a încheia lucrările comitetului preparator al conferentei 
economice ‘internaționale a caracterizat pregedintele acestui comitet, 
di Theunis, noutatea şi originalitatea muncii întreprinsă de Soc. Nafiu- 
nilor, precum şi necesitatea de a prepara opinia publică internațională, 
greutăţile şi încetinelile ce nu se vor putea înlătura, în modul următor: 

„Mai nainte s'au făcut alte încercări de a analiza dificultățile 
economice presente şi de a căuta remediile. — Cunoagtem încercările 
acestea; merită ea concluziile lor să fie reţinute, dându-li-se o mare 
atenţie. Dar aceste studii au fost întreprinse de personalităţi aparti- 
nătoare la medii limitate la cutare sau cutare sferă prineipală de ac-- 
tivitate, la grupări a căror membri, erau de o aceeaş origine şi a căror 
interese imediate erau foarte apropiate. — Bra fatal ca această situație 
să-şi aibă consecinţele în programa stabilită prin aceste organizații. 

„Ceeace distinge munca întreprinsă de Soc. Naţiunilor, este com- 
poziţia de tot diferită a comitetului încredinţat cu elaborarea programei 


— 84 — 


conferinței economice şi cu compoziţia peoiectată a conferinţei îusaşi. : 


Soc. Nat. a vrut să dea un caracter general concluziilor là cari s'ar à 


putea ajunge şi a cerut, spre scopul acesta concursul personalităţilor ` 4 
ce fac parte din toate mediile sociale. Asfel compoziţia: comitetului 
preparator a reunit — gi aceea a conferinței de mâine va reuni, iarăg, 
— pe economişti, producători, comersanţi, finanța, mâna de lucru. şi pe 
consumatorii înşişi din toate părţile lumii. Această varietate de interese 
şi de origine va da muncii săvârşite o valoare de tot specială. 


„Opera politică pacificätoare, întreprinsă de Soc. Naf. nu se va ? 


putea înțelege fără de o operă paralelă în domeniul economie, de care 
este, dealtfel, strâns legată... 

„Pentruca să faci să poată reuşi conferenfa economică trebuie ca 
opiniile publice să susțină din greu munca aceasta şi aici residă un 
punct esenţial al eficacităţii ei viitoare. 

„Ştiu că domneşte un anumit scepticism eu privire la resultatele 
posibile. Mai trebuie, pentru ca să aducem proiectele noastre într'o lu- 
mină mai simpatică, oamenilor de bunăvoință, mai trebuie mai cu seamă 
să delăturăm eroarea, atât de răspândită, care constă în faptul că ni se 
atribuie gândul că ntilifatea conferenţei se mărginegte la rezultatele, 
cari pot să se traducă imediat şi complet în praxă. 

„Nu avem să ascundem nimănui enormitatea problemei; pricepem 
perfect greutatea ei. Ştim că este indispensabil ca să nu procedăm 
decât prin etape succesive.“ 

(După buletinul „Societăţii Naţiunilor“.) 


Apropierea sufletelor prin muzica poporală. 


(„Causerie“, ţinută la concertul Reun. de muzică „Gh. Dima“ din Sibiiu, 
H în 3 Martie 1927). 


Mai planează în sală acordurile cântecelor cehe şi 
slovace, ale cântecelor dela coarnele plugului şi din seara 
fermecată de Crăciun (colindele) — şi vreau să. bat fierul 
până-i cald, strângându-mi în chiugă gândurile, ca să vă 
mărturisesc în zece minute ceeace am frământat în mine 
acum zece ani şi acum, în timpul din urmă. 


Prilejul e binevenit, îl folosesc ea o trampolină sufle- 
tească, atmosfera e creiată, atenţia dvoastră e asigurată... 

Acum zece ani știți ce clipe grozave trăiam cu toţii. 
Cei mai multi în franşee trupesti, aproape toţi în tranșee 
- sufletești. 

ln „Praga de aur“ s'a apropiat de mine, în preajma 
Crăciunului, prietinii românilor, veneratul si preabunul abate 
Zamworal şi Urban larnih şi mau întrebat: Vrei să aseulţi 
cântece poporale de Crăciun, slovace? Răspunsul numai 
afirmativ a putut fi. Si ce i-a fost dat să audă celui târit 


SO = 


de un regim master departe de ai săi? In mijlocul celor 
ce sufereau ca si el, simple, duioase, clare ea un cer de 
iarnă geroasă, cântece de Crăciun si cântece ca cele de 
astăzi, executate de slovaci și de cehi, îmbrăcaţi în co- 
stume ţărăneşti slovace. 

Nu puteai să te manifest altfel: „cântecul de Crăciun, 
eu vestirea naşterii purtătorului gândului de dreptate si 
iubire, durerea din cântecele trăgănate, biografii etnopsi- 
hologice ale suferințelor slovacilor, ele formau atunci ven- 
tilul de siguranță a opiniei publice cehoslovace. In cântece, 
cu ochii înlăcrămaţi, se înțelegeau cehii şi slovacii, în cân- 
tece își dădeau mâna, așteptând zile mai bune, afară. de 
cadrele monarhiei putrede. 

După cum cântecele şi colinzile noastre ardelene erau 
îmbrăţişate în vechiul Regat, aşa cântecele si colinzile 
slovace în Boemia. 

Si focul eu care erau cântate, elanul eu care izbuc- 
neau din pieptul obidit, dospeau azima, care avea să fie 
împărțită, în 1918, tuturora. 


Serbătorim, doamnelor si domnilor, în anul acesta 
— par'eă ne-ar fi fost trimise aniversarele de o pronie 
cerească! — serbătorim memoria unui Pestalozzi și a unui 
Beethoven. Memoria aceluia, care, rege-al pedagogilor 
fiind, poartă pe lespedea de mormânt gravate cuvintele: 
„Salvator al săracilor, tată al orfanilor, educator al ome- 
nirii, om, crestin, cetăţean“... Memoria aceluia, care, 
rege al compozitorilor muzicali fiind. — a armonizat cu- 
vintele într'aripate ale lui Schiller: 

„Peste bolta înstelată 
Este, fraţi, preabunul Tată!“ 

Amândoi aceşti Mont Blanci ai gândirii și simţirii ome- 
nesti, în faţa cărora cu toţii îngenunchiem, sufleteste, ridi- 
cându-ne astfel pe noi înși-ne, amândoi au mărturisit-o în 
auzul tuturora: Chiagul vieții omenești numai iubirea poate 
poale fil Ura nu este sfetnic bun! Ca leit-motiv la această 
poruncă a poruncilor pot să figureze suspinele orfanilor 
îngrijiţi de Pestalozzi în Stans, în Neuhof, în lferten si of- 
tatul întemnifatilor din „Fidelio“. 

Si cine ne sileşte să nu înşirăm aici şi cântecele slo- 
vace şi române, de jale, cântecele, cari au fost şi sunt o 
fotografie sufletească a sbuciumului din veacurile trecute? 

Prindeţi elipa şi vă întrebaţi: sunt minciuni apelurile 
spre iubire ale lui Pestalozzi si Beethoven ?! Nu-i veneram 
‘pe aceşti exponenţi ai „omenescului“ din noi tocmai fiindcă 
au fost mari în iubire? Nu ne apropiem cu simpatie, eu. 


— 88 — 


bucurie, aproape eu frenezie de cântecele poporale, tocmat-4 
fiindeă chemarea după iubire este întruchipată atât de mi- 3 
nunat în ritmul, în tonul, în gândirea lor? ` 4 

Si muza aceasta poporală nu ne poate ajuta si la des- 4 
legarea problemelor celor grele din zilele noastre? É 

Oricât de bizară să-i pară unuia sau altuia teza, aici, 4 
în sala de concerte, sală, în care sau ţinut si memorabile 
întruniri politice, eu fot o aduc în faţa dvoastră: cântecele, À 
baladele și poveştile poporale, eu prospătatea lor, cu vân- A 
josia lor, eu etica lor, îmbinate eu pedagogia lui Pestalozzi, i 
pedagogie transpusă pentru oamenii mari, cu sufletul etie 3 
al unui Beethoven — ele pot fi călăuzele omului ce vrea 4 
să se primenească astăzi, ele sunt în stare să-l scoată din 4 
labirintul, în care orbecäieste acuma. Pentru ce potfidof- Ñ 
toria sufletească? Pentrucă răspund cu: da, da si nu, nu 4 
întrebărilor noastre și wau înțelesurile meschine, cari de~- À 
rutează. Pentrucă cred în răsplata binelui şi în fapta cea 4 
bună. Pentrucă sunt expresia conștiinței omenești, care 
tinde spre lumină, pe cărările bunătăţii, ale innobilitării 
omenești. | 

Vi se va părea, poate, paradoxal, dar prefer acea co- 
lindă românească, bine armonizată: „Trei păstori se întâl- ` 
miră“, eu acel refren: „Raza soarelui“, monologului mu- ..; 

zical chilometrie al „Salomeei“ senzuale, în jurul capului 

tăiat al lui loan, din opera lui Rich. Strauss, oricât de sa- 
vant să fi tieluit compozitorul muzica şi oricâte instrumente 
nouă să fi inventat pentru ea. Acolo e viaţă spontană, să- 
mătoasă, aici e spirit genial ce jongleazä eu putrefactia 
morală | 

Comori. zac în izvoarele, nepângărite încă, ale muzei 
poporale, şi cehe ai slovace şi române, comori, cari tre- 
buiese cunoscute, ca să vorbească inima inimei, ea să se 
întindă mânile să cuprindă alte mâni, ca să priceapă ve- 
cinii, că au puncte comune, multe, eu noi, numai să le ia 
la cunoştinţă, că au calităţi, numai să le releve, că for- 
mează verigi dintr'un lanţ, lanţ, care va fi durabil, dacă 
sufletele sunt descătușate, dacă vorbeşte „omul“ „omului“... 

Ce ar fi pedagogia întreagă a lui Pestalozai, dacă i-ar 
lipsi iubirea faţă de cel slab si sărac? Ce ar fi muzica lui 
Beethoven fără chemările spre libertate ale robilor din 
„Fidelio“ și fără „Simfonia a IX-a“? Ce ar fi geisirii su- 
fletești, cari fâsnese în formă de cântece, balade, povești, 
din pieptul milioanelor de necunascuţi, anonimi, ai popoa- 
relor noastre, dacă ar lipsi din ele dorul după aier proaspăt, 
disprețul faţă de înșelăciunea laşă, bucuria pentru răs- 
plata omului cumpătat, drept, blând, muncitor? 


— 87 — 


lacă aici reţeta vindecătoare: Pestalozzi, Beethoven, 
 îmbinaţi cu emanarea a tot ce e curat si bun în sufletul 
poporului. De aici să înveţe oamenii mari conduita în viaţă, 
căci altfel, altfel ar călca în picioare pedagogia, ar fi apo- 
staţii muzicii lui Beethoven, ar fi renegafii sufletului po- 
poral neîntinat... Dacă în școală cerefi ca bază a învăţă- 
mântului bunătatea, dacă în sala de concerte vă ridicați 
*până la culmi ameţitoare, proslăvind iubirea de oameni (cu 
Beethoven), — dacă poporul cere, cere cu toată hotărirea 
dreptatea socială, bazată pe iubire — şi statele și popoa- 
rele ar comite un sacrilegiu, după cataclismul de-abea 
trecut, dacă mar înțelege aceste logice și prea îndrepfäfite 
chemări și nu și-ar orândui conduita amäsurat acestor norme 
etice. 

Nucleul ni se arată în propunerea senatorului ita- 
tian Ciraolo pentru o „Uniune internațională de ajutorare“, 
Instituirea unei societăţi de asigurare a naţiunilor împo- 
iriva cataclismelor naturii si ale greutăților sociale. 

. Este o muzică a viitorului aceasta, cătră care să tindem 
eu toții... 
Ki că * 

Câtăvremeveţi auzi minunatele noastre cântece poporale, 
armonizate atât de frumos de dirigentul nostru iubit, di 
Nic. Oancea — dând prinos de laudă şi acelui compozitor 
român, care nu mai este printre noi, lui À. L. lvela, as- 
cultând „imnul“ său „de sărbătoare“ — lăsaţi, vă rog, să 
picure .în conştiinţa dvoastră şi convingerea, care să ză- 
mislească fapte, că urmând sfaturilor din produsul inte- 
lectual al poporului ceh, slovac, român, îmbinate cu suflul 
etie al unui Pestalozzi si Beethoven, veţi contribui. ca să 
vă puteţi bucura cât mai mult de pace si de bunăstare, 
punând un zăgaz puternie prăpădului ce ameninţă să po- 
topească totull... Altă cărare salvatoare nu există — o 
spune conştiinţa, o simte inima. 

in acest semn vom învinge, spre binele tuturora... 

Şi-acum... înălţaţi-vă inimile, iarăș!... 


HORIA PBTRA-PETRESCU. 


— 88 — 


Fata Morgana 


Când m'am trezit, buimac, din așternut, 
In zori de zi, zărit-am din odaie, 
Deparie,-un sat arzând cu pălălaie. 
Ardea cu flacäri lacome și dese, 
Din guri de iad par'că erau purcese, 
... Un răsărit a fost! Mi s'a părut... 

- Fata Morgana... 


Când pentru 'ntâia dată te-am zărit, 

In calea mea că-mi vii, ca 'n Odiseie, 
Credeam că Penelope-mi ești, din epopeie. 
ideal întruchipat eu te-am crezut — 
Te-am desbräcat de haina ta de lut — : 
Cu visurile-mi calde te-am nutrit — 


Fata Morgana.. 


Când simt acum, la țărm, sfânta tăcere — 

Pe stânci cu mușchiu, în fatä-mi, verde, marea — 
Și cântărind — piticul! — depărtarea 

Cu valuri ce sen ’ntrec și vin furtună, 

La țărm de mare sclavie să apună — 

Mă "'ntreb atunci: nu-i totul o părere ? 


Fata Morgana ?... 


Când mă gândesc, îmi sic, cu mintea rece 

Da, peste toate suflă un Samum, 

Care preface fot 'n praf și scrum — 

lluzii, 'ntr'alte sfere plämädite, 

Suflarea-i nemiloasă le înghite. 

Nu-i și Samumul vis ce vine — trece? 
Fata Morgana... 


(Pr. Trégastel VIIL 1919) RADU MĂRGEAN. 


= E, — 


Nu e altă cărare! 
(Alt mozaie eu citate despre tendinţele de maghiarizare ale foştilor 
noştri guvernanti.) 


„Uniunea inferparlamentară “* s'a înfiinţat eu 30 de ani îna- 
inte de „Societatea Naţiunilor“. Anul acesta își va ţinea a 
23 sesiune, la Paris. 


Ideia unei uniuni interparlamentare a fost de, obârşie 
franco-britanicä. ln Paris, în 1888 și în 1889, sau ţinut şe- 
dinfele preparatorii si întâia adunare, sub conducerea ve- 
stitului om de bine Frederic Passy. In 1900 s'a ținut a doua 
oară adunarea „Uniunii interparlamentare“ la Paris, sub 
prezidenţia dlui Armand Fallières, pe atunci Pre AE al 
Senatului francez. 


In 1925 sa ţinut în America (Washington-Ottaiva) o 
adunare a „Uniunii“, la care a luat parte în secţia româ- 
nească și di lon Mateiu, care a rostit, în englezește, un . 
discurs. Acest discurs al delegatului român a atins neplăcut 
pe doi din leaderii trecuți și actuali ai parlamentarismului 
maghiar, pe domnul Albert de Berzeviczy . şi pe CETELE 
Apponyi. 

Avem în fața noastră „Anexele la RE 
ale consiliului interparlamentar“, cu şedinţa din 1 Sept. 1926, 
când dl Berzeviczy si contele Apponyi au protestat împo- 
triva neînchipuitei îndrăsneli de a li se trage la îndoială - 
loialitatea faţă de foştii cetăţeni nemaghiari din fosta Un- 
garie. 


DI Berzeviczy, presedinte al Acad. Re preşe- 
dinte al societăţii culturale Hisfaludy, susține cu toată 
energia, în faţa areopagului parlamentar internaţional: ,0 
opresiune” a minorităţilor de limbă, a minorităţilor naționale, 
na existat în Ungaria“ (pg. 3). De aceeas convingere este 
si dl conte Apponyi. 


Di Mateiu e silit să asculte o „replică“, apoi o „die ` 
plicä“ à celor doi conducători maghiari si răspunde cu o 
altă „replică“, bine tieluită, eu argumente plausibile. : 


Maghiarizarea cetățenilor alogeni în fosta Ungarie ?. 
Doamne fereşte! Nici prin minte nu le-a trecut foștilor mi- 
niştri de culte. Dimpotrivă, au dat eu mâna largă pentru 
cuitura popoarelor minoritare. Aceasta este teza reprezen- 
tantilor nfaghiari. 


Si fecisti-negal B. doară în fața get parle. 
mentar international si nu poate controla fiecare asertiunile. 
D 


EA. ee 


Fiindeă nu este irelevant ce märturisese foștii con- 
ducători ai fostului stat ungar, căutând să întunece ade- i 
vărul, servească, pe lângă argumentele dlui l. Mateiu, ur- 3 
mătoarele escerpte elocuente din cărţi recentissime, în 3 
cari autorii cu judecată se întreabă: ce a pricinuit căderea re- 4 
gatului ungar? Tot trebuie să fie uù nex cauzal între ți- À 
nuta guvernelor maghiare trecute şi debandada din Un- à 
garia ! 3 
“Dl conte Albert Apponyi declară îà articolul de fond À 
panegiric: „Mohács“, în „Neue Freie Presse“ (29 Aug. 1926), 7 
că „Teianonul este mai rău decât Mohäcs-ul; dar sufletul À 
poporal maghiar“ îl găsește — pe lângă toate acestea — i 
„într'o constituţie sufletească mai bună“. Prea bine — dar ? 
acest suflet trebuie să afle adevărul, ca să se poată tă- 4 
mäduil Cu potemkiniade ca teza: am fost culanţa perso- 3 
nificatä faţă de „naţionalităţi“, iaräs va suferi o infrangere, 1 
și mai grozavă. Ă 

„Dacă ofiţerii: cei mulţi, lipsiţi de lucru (din fosta Un- K 
garie) se plictisese“, serie „Prager Presse“ (17 Sept. 1925), 4 
din prilejul discursurilor la „biga Naţiunilor“ a aceluiaș 3 
conte Apponyi, „dacă acești (ofiteri) vreau să arunce într'o 1 
nouă nenorocire un popor greu încercat, dar doritor de 4 
muncă şi capabil de viaţă. e faptul -acesta de deplâns, nu / 
numai din punct de vedere maghiar, ci și din punct de : 
vedere general, omenesc“ 

Cine e de vină dacă singet poporul haghir? ; 

Șovinismul maghiar — răspundem și vom aduce iarës 4 
nouă și nouă dovezi, cât de departe au dus nește bărbaţi f 
politiei. cu flair politie criminal, ţara lor. 4 

Nu vom cita din Diner-Denes („ba Hongrie“, din ,Bi- 1 
bliothèque des sciences politiques et sociales“, 1927), nici ` 
din Oskar léssi (,Magyariens Schuld und Ungarns Siihne“, 
1923), cu toate că argumente multe, logice, se găsesc în / 
aceste două lucrări de ale expatriaţilor, cari trebuie să i 
petreacă în străinătate, ca să spună adevărul erud. | 


Pe dl Seton Watson (Scotus Viator) îl refuză contele 
Apponyi, fiindeă ,impartialitatea dsale lasă atâta de dorit, 
încât nu poate fi admis ca martor irecuzabil“. Bine, treacă! 
Avem alţi engiezi la îndemână. $ 

Ascultafi o serie întreagă, care mai de care, caritofi À 
adeverese: s'a vrut maghiarisarea. Pofte de boa constrictor! $ 

Dacă e la adecă să începem cu cartea dlui Roland 
de Hegedüs. fost ministru de finanţe după răsboiu: „Ungarn 
nach dem Kriege“ (Ungaria după răsboiu). — Intelectualii 4 
români, sârbi, slovaci, ete. aveau bucuria nemărginită de : 


H — 91 — 


a ceti mărturisirile acestea, unii chiar în franșee fiind:. 
„De-ar veni să ne viziteze, într'o bună dimineaţă, un fo- 
tograf al sufletului și dacă ar putea să scoată la iveală, 
întrun mod miraculos, cu ajutorul unor raze X fermecate, 
portretul dorințelor noastre celor mai ascunse, ar desco- 
peri în mine şi în fiecare ungur, în urma tuturor vorbirilor 
sale si a principiilor, cari ne deosebesc, dorinţa absolută: 
ca în basenul Carpaţilor fiecare (cetăţean) să fie ungur şi 
ca statul să creiese o astfel de fară“. (Cartea a apărut în 
mai multe ediţii, şi în limba maghiară şi în cea germană!) 
Un coleg de guvernare al dlor B. si A. 


Se va spune: dl Hegedüs şi-a instrunat vioara fals 
— pe dsa l-a luat gura, așa, pe dinainte! Sovinismul dsale 
n'a fost împărtăşit de alţi conducători. Atunci să ascultăm 
cum caracterizează englezul Steed, în cartea sa de amin- 
tiri, care face sensatie acum, pe dl Apponyi; episcopul 
istorie sas, dela noi Teutsch, pe acelaș domn Apponyi si 
pe di Berzeviezy, profesorul german de istorie Ottokar 
Weber pe contele Apponyi. 


L 


-Ce scrie despre contele A. Apponyi dl Henry Wickham. 
Steed*) în memoriile sale: „Mes souvenirs: 1892—1914“, 
vol. .? „Une goutte amère dans la rafraîchissante coupe 
que je bus a Budapest me vint du president de la Chambre, 
le comte Albert Apponyi. Il avait désiré voir attribuer le 
poste de correspondent du Times à Budapest à un can- 
didat à lui, et s'irritait à l'idée qu'un Anglais résidant prin- 
cipalement à Vienne fut chargé de l'interprétation de la 
politique hongroise. Il m'assura, en un anglais impeccable 
— il parlait l'anglais, le français, l'italien et l'allemand, aussi 
couramment que le magyar — que je ne serais jamais en 
état de comprendre les affaires hongroises, parce qu'elles 
exigeaient une parfaite connaissance du droit constitutionnel 
hongrois, qui ne pouvait, — de son côté, —s'aequdrir sans 
posséder entièrement la langue magyare que je ne pouvais 
jamais espérer m'assimiler. Ce serait done de ma part 
une erreur, ou même pire, que de persister à m'occuper 
des affaires hongroises. Ceci me piqua au jeu, et jappris 
bientôt à force l'étude assez de magyar pour lire dans 
l'original le droit constitutionnel hongrois et suivre les 
discours Au Parlement. Je découvris alors que le comte 
Albert Apponyi lui-même, ainsi que nombre de ses cal- 


+) Cer scuze că tradue din textul trad., franceze, necunoscând 
limba engleză şi neavând nici cartea engleză la îndemână; 


a* 


legues, ne s'attachait pas toujours à citer avec exactitude Ẹ 
les statuts fondamentaux : je découvris aussi que les appa- 
rences pourraient bien être aussi décevantes en Hongrie $ 
que l’éfaient, en Autriche, les irréalités plus flagrantes“; 
(pg. 178) 


Pe româneşte; „O picătură amară în cupa, care oferea împros- i 
pătare, cupă beută în Budapesta, (epoca 1902—1906 — trad.) mi-a fost $ 
oferită de preşedintele Camerei, contele A. A. Dorise dsa ca să vadăţi 
atribuindu-se postul de corespondent al (ziarului) Times în Budapesta # 
unui candidat al dsale şi se irita la ideia că un englez cu reşedinţa ai 
mai cu seamă în Diena a fost încredinţat cu interpretarea politicei $ 
maghiare. M'a asigurat (dl A. A.), într'o englezească impecabilă — 
vorbea engleza, franceza, italiana şi germana tot atât de curent ca 44 
limba 'maghiară — ma asigurat că nu voi fi nici odată în stare săli 
înţeleg afacerile maghiare, deoarece ele pretindeau dela mine o perfectă Bi 
cunoştinţă a dreptului constituțional maghiar, care nu putea fi câştigată, 
din parte-mi, fără ca să posed în întregime limba maghiară, pe care nu $ 
puteam să sper să mi-o asimileze vreodată. Ar fi deci din parte-mi M4 
o eroare, sau chiar mai rău, să persist de a mă ocupa cu ajacerile, 
maghiare. 

Aceasta m'a atins putintel (m'a vos la inimă, niţel) şi am învăţat $4 
în curând cu puterea, destul, din limba maghiară ca să pot ceti în ori-:$i 
ginal dreptul constituțional maghiar şi să pot urmări discursurile în par- 2 
lament. Am descoperit atunci că însug contele À. A., ca şi un număr 2) 
din colegii dsale, nu se atagau întotdeauna să citeze cu exactitate sta- $ 
tutele fundamentale ; am mai deseaperit şi că aparențele puteau să fie 4 
tot aga de amägitoare în Ungaria după cum erau, în Austria, irealitätile MN 
si mai flagrante.“ i 


Fiindcă e vorba de dnii Apponyi si Berzeviczy iacä'# 
două citate din episcopul sas Teutsch*) ` „Allerdings gerade Bi 
der Hultus-und Unterrichtsminister Berzeviczy ermwechte $] 
wenig Vertrauen. Die Sachsen kannten ihn aus der: 
Mittelschuldebatte und sonst als eirigen Chauvinisten if 
und ausgesprochenen Gegner der Sachsen," (pg. 166.) „Nu-i 
vorbä toemai ministrul de culte si instructie Berzeviczy a À: 
stârnit puţină încredere. Sașii îl cunoşteau din desbaterile Ai 
referitoare la scoalele medii și altmintrelea ca pe un sovinist : o 
fervent si ca pe un pronunţat contrar al sașilor“. i H 


„Br (Stefan Tisza) richtete dann ernste Worte an W 
Apponyi, dessen chauvinistische Anschauungen behannt 3 
waren, sich zu überlegen, was er auf diesem Gebiete tut. 
Apponyi antwortete, in viele süsse Sätze eingemwickelt, die ` 
die Nationalitäten schon genwohat waren, eine angreifende A 
Politik gegen die Nationalitäten falle ihm nicht ein, aber So 
er wolle keine halbe Arbeit tun und durch den Einfluss di 
des Staates auf die Professoren und Behrerbildung dafür A 
sorgen, dass „den wahrgenommenen Übeln radikal“ be- . 
gegnet werden“... „Die chauvinistisehe Welle in Ungarn $ 
war im Steigen“. ... (pg. 245). i 


*) Op. cit. mai jos. 


— 93 — 


, (Stefan Tisza) adresă apoi cuvinte serioase lui Apponyi (în par- 
lament, 25 lunie 1917), ale cărui convingeri sovinisle erau cunoscute, ca 
să cugete mult ce va sävärsi în domeniul acesta (al acordării de drep- 
turi la limba maternă în geoală). Apponyi a răspuns, învelindu-și cuvintele 
în multe propoziţii dulci, eu cari erau învăţate nationalitätile, că nu-i 
trece prin minte să poarte o politieă agresivă împotriva naționalităților, 
dar că nu vrea să săvârgească o muncă de jumătate şi că seva îngriji 
prin influinja statului de creşterea pos şi a învăţătorimii, 
ca să se EE „radical relele verificate“... Ualul gsovinist se 
urca in Ungaria.. 

Istoricul german Dr. Ottokar Weber serie în „Welt- 
geschichte“ (vol. VU pg. 145): „Graf Apponyi wollte die 
Magyaren dadurch versühnen {in 1907), dass er noch 
strenger, als es schon früher gescheher mwar, auf die 
Magyarisierung der Schulen hinarbeitete, wodurch er aber 
. alle anderen Nationalitäten gegen sich in Harniseh brachte“. 

Pe româneşte: „Contele Apponyi a vrut să împace (în 1907) pe 
maghiari prin aceea că a lucrat încă gi mai sever, decât a făcul-o 
până mai 'nainte la maghiarizarea şeoalelor, prin ceeace a stârnit 
vesensul tuturor celorlalte naţionalităţi“. 

ă ne oprim putintel şi să constatăm: domnii, cari 
apără acum interesele poporului maghiar sunt caracterizați 
de sovinisti din partea a trei istoriei eu greutate. 

* * 
+ 


IL 


Fiindcă suntem la Dr. Ottokar Weber să urmăm cu dsa. 

Cum serie profesorul universitar de istorie, germanul 
Dr. Ottokar Weber în marea „Istorie a lumii“ (,Weltge- 
schichte“) vol. al Dil-lea, apărut în 1925? (Istoria aceasta 
e scrisă de un respectabil stat-major de istoriei, în frunte 
cu directorul arhivei de stat a „Reich“-ului, din Berlin, 
„prof. Dr. D Herre. — Edit. firmei "Ullstein.) 

„Die Magyaren haben bisher (1875) die Vorherrschaft 
ihrer Sprache im Amte und in der Schule mit aller Rück- 
sichislosigheit betrieben und dabei werkwürdig wenig 
Widerstand gefunden. Freilich fehlte auch das Organ, um 
solches zu leisten; die Presse mar zuverlässig magyarisch, 
die Wahlen zum Abgeordnetenhause murden mit einer 
beispiellosen Virtuosität von der herrschenden Pastei dureh-. 
geführt: Wähler zu Dutzenden in Wirthäusern eingesperrt 
oder Bisenbahnziige mit heraneilenden Wählern aufgehalten, 
alle Mittel der Bestechung mit Geld und Alkohol ange- 
wendet. Dazu kam, dass die magyarische lntelligenz in 
den Städten — viele Laue, besonders Juden hatten sich 
ihr angeschlossen — dem audern nationalen Bauerstande 
an Organisation weit überlegen mar. Binen starken Rück- 
halt erhielt sie an dem niederen Adel des Landes, der 
Gentry. Mit dieser musste die Regierung besonders in der 


— 94 — 


KHomitatsuerwaltung rechnen, denn mit Zähigkeit verteidigte 
sie da ihren Binfluss, der ihr Geld und Ansehen einbrachte“. 


(pg. 139). 

In 1906 era în Ungaria ein „politischer Hexenkessel“ 
(pg. 141), un „cazan de vrăjitor, politie“ (haos). ba începutul 
răsboiului „statul putred“ A. Ungaria: „der morsche Staat“ 
(pg. 146), a opus o rezistenţă ce te făcea să te miri, dar 
apoi a sucombat. 

Pe româneşte: „Maghiarii au dus preponderanţa (stăpânirea) 
limbei lor până atunci (1875), în oficii şi în şeoală, eu toată lipsa de 
scrupul si au găsit o rezistenţă mică de tot, care te pune în uimire. 
Fireşte a şi lipsit organul, ca să opui o astfel de rezistenţă; presa era 
maghiară, în care te puteai încrede, alegerile pentru parlament erau 
duse în îndeplinire cu o virtuozitate fără de egal, din partea partidului 
stăpânitor: alegătorii erau închişi cu duzinele în câreiume sau erau 
reținute trenuri eu alegători, cari se grăbeau la votare; se foloseau 
toate mijloacele de mituire, cu bani şt eu alcohol. Pe lângă aceasta 
mai venea si cireumstanfa că inteligența maghiară era mult mai co- 
vârşitoare în privința organizării faţă de clasa ţărănească de altă 
naţionalitate — acestei inteligenţie i s'au alăturat mulţi cetăţeni domoli, 
mai cu seamă evrei. Un regim puternice a aflat (inteligenţa maghiară) 
în nobilimea de jos a ţării, în gentry. Această nobilime trebuia să o ia 
la cunoștință guvernul mai cu seamă în administraţia eomitatensă, 
deoarece îşi apăra eu tenacitate influinţa, care-i aducea bani şi vază“. 


Viaţa politică prin anii 1875—1890? „Man war (Ko- 
lomân) Tisza vor, er korrumpiere das Abgeordnetenhaus, 
um sich an der Macht zu erhalten. Feindschafien ent- 
standen, die man am besten durch den französischen Satz 
erklären kann: „cfe-foi, que je my mette!“ Auch andere 
wollten die Siissigheit des Regierens verkosten !“ (pg. 139). 

Pe româneşte: „Bra învinuit (Coloman) Tisza că ar corupe par- 
lamentul, ea să se menţină la putere. Ban născut dugmănii, cari se 
pot explica mai bine eu fraza franceză: „Gte-toi, que je mu mette !“ 
(scoală tu, ea să mă asez eu) Si alţii voiau să se înfrupte din dulceeţa 
guvernării !“. 

„Zuerst dachte man in Österreich nur an die Deutschen, 
dann nur an die Magyaren, endlich an die Polen. Dass 
auch die übrigen Slaven, vor allem die ehrgeizigen Ysehechen, 
neben ihnen auch ltaliener und Rumänen ebenfalls ihren 
Platz an der Sonne haben mussten, das ist den öster- 
reichischen Staatsmännern viel zu spät klar geworden. Bin 
wiener Schriftsteller hat mit Recht gesagt: Österreich ist 
ein kompliziertes wunderbares Instrument, das nur ein 
Meister spielen sollte und das nur Stümper gespielt haben!“ 
(vol. UL pg. 148). 

Pe româneşte: „La început s'au gândit în Austria numai la ger- 
mani, mai apoi numai la maghiari, în sfârşit la poloni. Că şi ceilalţi 
slavi, mai întâi de toate orgoliosii cehi, lângă ei şi italienii şi românii 
trebuie să aibă locul lor sub soare, — faptul acesta le-a venit bärba- 
ilor de stat austriaci mult prea târziu la cunoștință (au fost lämuriti). 


— 95 — 


Un scriitor vienez a avut dreptate să spună: Austria este un instru- 
ment complicat, minunat, pe care ar trebui să-l folosească numai un 
maiestru al pe care au cântat numai cârpacil“ 


im. S 


Să trecem la patru conducători sași, contemporani. 

Să ascultă pe conducătorul Dr. Harl Wolf, pe unul din 
reprezentanţii cei mai de seamă ai poporului săsesc, zia- 
rist, om politie, spirit organizatorie de primul rang în do- 
meniul vieţii economice. Cum constată dl Dr. H Wolf ne- 
bunia „maghiarizării“ ? 

(Citatul e din revista sibiiană „Caietele politice ger- 
mane din România mare“.) 

„Nichts wäre verderblicher für das maguarische Volk 
und würde seinen sicheren Untergang herbeijiihren, als 
der Magyarisierungsmwahn, der es an den Rand des Ab- 
grundes gebracht hat und es ganz vernichten würde, menn 
es ihm nicht gelingt, dieses Gift aus seinem Volkskôürper 
auszutreiben. Die Behandlung der 500,000 Deutschen in dem 
gegenwärtigen Ungarn mird der beste Thermometer sein, 
um zu zeigen, ob das Magyarisierungsfieber noch in den 
Pulsadern dieses begabten Volkes sein vernichtendes Un- 
wesen treibt“. Dr. (Karl Wolf) K. W. (in „Deutsche Poli- 
tische Hefte aus Grossrumănien“. 1923. ll. Nr. 3. pg. 12) 
| Pe româneşte: ,Nimie n'ar fi mai dezastruos pentru poporul ma- 
ghiar şi nar aduce decăderea-i sigură, decât iluzia maghiarizănii, care 
La adus la marginea abizului şi care l-ar nimici cu desăvârşire, dacă 
nu-i reuşeşte să scoată veninul acesta din trupul poporului său. Tra- 
tamentul celor 500,000 de germani din actuala Ungarie va fi cel mai 
bun termometru, ea să arete (poporul maghiar) dacă își mai joacă 
KEN nimicitoare febra de maghiarizare în vinele acestui popor ta- 

entat’. . 

Ascultaţi ce mărturisea în 1923, unul din leaderii po- 
liticei germane în România, dl Dr. Rud. Brandsch, în aceeas 
revistă: 

„Nach dem Ausfall der lituanischen Wahlen gibt es 
nur einen Staat noch in Buropa, in dem die Deutschen als 
Minderheit keine Vertretung im Parlament haben. Es ist 
Ungarn. mit seinen 600,000 Deutschen, denen bei den letzten ` 
Wahlen von der Behörde solche Sehwierigheiten gemacht 
wurden, dass keinenihrer Wahlwerber durchdringen Konnte“. 
Br.(andseh) (în „D. Pol. Hefte aus Grossrumănien“, a. W. 
(1923) Nr. 6, pg. 8). 

Pe româneşte: „După rezultatul alegerilor lituaniene există numai 
un singur $tat în Europa, în care germanii ea minoritate să n'aibă re- 
prezentanţă în parlament. E Ungaria eu cei 600,000 de germani, că- 
rora li s'au făcut la ultimele alegeri din partea diregătoriilor astfel de 
greutăţi, încât n'a putut să pătrundă niei unul din candidaţii lor“, 


2,96. == 


lată altă mărturisire prețioasă, care va fi bine să fie 
încrestată de noi eu satisfacţie: preşedintele societăţii cul- / 
‘turale germane din România „Deutsches Kulturamt aus Ru- à 
mănien“ (Oficiul cultural german din România), dl Dr. Ri- 3 
chard Csaki din Sibiiu, seria în 1926, în ziarul „Deutsche * 
Allgemeine Zeitung“ din Berlin (28 IL 1926) despre rena- 3 
şterea elementului şvăbese din Sătmar sub dominaţia ro- : 
mână, următoarele: „So gerieten die sehmwăbisehen Bauern 3 
nicht wie die Banater unter die mehr unpersönliche öster- ; 
reichische Verwaltung, sondern unmittelbar in den indivi- 3 
duellen Willensstrom der naturgemäss von Anfang mit ma- ` 
gyarisierenden Tendenzer erfüllten Károlyischen Herrschaft, : 
Wohl hauptsächlich aus dieser Tatsache lässt es sich er- 3 
klären, dass die etwa 50,000 Seelen zăhlende deutsche i 
Bevöikering des sathmarer Gebietes der sprachlichen } 
Magyarisierung viel mehr anheimgejallen ist als die Ba- į 
nater, deren intensive Magyarisierung eigentlich erst gegen \ 
Ende des 19 Jahrhunderts begann“. l 


„Aşa au ajuns Granit svabi, nu ca cei din Banat, sub admini- ! 


stratia” mai mult impersonală austriacă, ci nemijlocit în curentul de i 


voință, individual, a dominaţiei Kérolyiane, plină dela început cu fen- 7 


dinje de maghiarizare. (B vorba de familia de magnați unguri Károlyi) * 


Mai cu seamă în urma faptului acestuia se poate explica de ce popu- 4 


Lotto germană de, aproximativ, 50,000 suflete, a Sătmarului s'a împăr- À 
tăşit mult mai mult de maghiarizare în privința limbii, decât cei din 4 


Banat, a căror maghiarizare intensivă a început la adecă abea cäträ j 
sf. sec. al XIX-lea“. 3 

Dar să ascultăm un glas si mai autorizat, din partea 4 
saşilor noştri din Transilvania. Un glas recentissim al : 
istoricului lor reputat, al actualului episcop din Sibiiu 
Frederic Teuisch. Episcopul Teutsch a scos o foarte inte- 
resantă istorie a poporului săsese („Geschichte der Sie- 
benbiirger Sachsen, für das deutsche Volk“ — ist. saşilor ` 
din Ardeal, pentru poporul säsese — în 4 volume; vol. 
al IV lea, în 1926, la W. Krafft în Sibiiu). 

Cine vrea să știe ce am pătimit si noi și saşii sub 
-stăpânirea gentrilor maghiari va face foarte bine să citească 
Gel putin volumul al À lea. 

lată ce constată episcopul Teutsch (numai câteva 
Citate, din zecile, cari s'ar putea aduce); „Die ganze Politik 
Ungarns (1884) stand unter der Amangsvorstellung. der 
Magyarisierung“. (pg. 112) — „Die Magyarisierungsabsichten 
auf dem Gebiete der Schule und die Angriffe auf die Kirche 
dauerten fort“ (epoca 1890—1914) (pg. 147). „Die“ ,sünd- 
heite Theorie“, mie Teutsch sie nannte, dass das Land 
mit allen seinen Bewohnern dem magyarisehen Stamm zu 
eigen sei, hatte sie alle gegen alle STEEN taub 
gemacht.“ (pg. 148). 


— 97 — 


„Intreagă politica Ungariei se afla (în 1884) sub cosmarul maghia- 
zizării“. „Au urmat (epoca 1890—1914) tendinţele de maghiarizare pe 
terenul şcoalei şi atacurile adresate şeoalei“. Teona plină de păcat“, 
cum a numit-o Teutsch (tatăl epise., actual), că ţara eu toţi locuitorii ei 
aparţine rassei maghiare, îi făcură pe toţi surzi fi de orice dreptate“ 

Ca toţi oamenii cu judecata sănătoasă se întreabă 
episcopul Teutsch cum a fost eu putinţă ca o majoritate 
așa de mare de „naţionalităţi“ să se poată maghiariza cu 
forţa : 

„+. dies neue Ungarn (de după absolutism) sah 
nun... seine nächste Aufgabe darin, die nationale Ent- 
wicklung zu sichern. Dabei aber war der ferfehlteste Weg, 
die Magyarisierung der andersprachigen Völker in Ungarn, 
die die Mehrheit des Landes ausmachten, als Ziel ins Auge 
zu fassen.“ (pg. 7). 

„Ungaria aceasta nouă şi-a văzut acum (după absolutism) pro- . 
blema sa proximă în aceea ca să-şi asigure desvoltarea naţională. 
Drumul cel mai greşit a fost însă acela de a lua ea țintă maghiarizarea 
popoarelor de altă limbă în Ungaria, popoare, cari formau majoritatea färii“. 

„Wie immer aber, für Ungarn mar es ein unhaltbarer 
Zustand, dass der Staat und dass die führende Gesellschaft 
mit 2'/, Millionen Mitbürgern (Rumänen) sich im Kriegs- 
zustand befand. Das mar wenigstens erklärlich, solange 
der mittelalterliche Gedanke festgehalten wurde und alle 
anderen als minderberechtigte „Fremde“ angesehen murden, 
solange jede nichtmagyarische bebensäuserung als staats- 
feindlich verfolgt wurde.“ (pg. 177). 

„Oricum, pentru Ungaria a fost o situație, care nu se putea finea, 
ca statul si ca societatea conducătoare să se afle pe picior de răsboiu 
cu 2'/, milioane de concetäfeni (români). lucrul acesta era cel puţin 
explicabil câtă vreme s'a ţinut la ideia medievală şi toți ceilalţi cetăţeni 
au fost consideraţi ea „streini“ cu drepturi mai puţine, câtă vreme orice 
pal bg multă viață nemaghiară era urmărită ea primejdioasă faţă 

e sta 

Si scriind despre tonalitatea schimbată, a diseuţiilor 
lui Stefan Tisza, cu reprezentanții români, la începutul 
anului 1914, când era deja mucul la deget, găseşte epis- 
copul Teutsch o exclamatie fericită, care pune punctul pei 
întregei probleme: „Wie musste es bisher gewesen sein, 
mwenn diese Grundsätze als ZBugestăndnisse dargeboten 
murden, mie anders wäre Vieles gewesen, wenn solche 
Anschauungen seit 1868 massgebend gewesen wären !“ (179) 
(„Cum trebuie să fi fost până atunci — 1914 — dacă prin- 


Cine vrea să se edifice citească paginile 85 (societăţile de ma- 
ghiar zare forţată), 92 (pasagiile din vorbirea lui Moesäry din 30 Aprilie 
1879), 112 *(maghiarizarea pe banii naționalităților}, 161 (maghiarizarea 
numelor), 5 („már kesz a disznoság !“ — e gata cu porcăria! vorba 
volantă la alegerile maghiare; én vagyok a Geschäftsordnung —- eu 
sunt Geschäftsordnungul- ordinea de zi 1) 


—"98 — 


cipiile acestea au fost oferite ca bază de concesii! Cum? 
g'ar fi întâmplat multe altfel dacă ar fi fost dătătoare de 3 
măsură astfel de puncte de vedere din 1868 pănă atunci!'): 

Historia. magistra vitae, deci! E 


IV. 


Delă saşii noştri să trecem. la un german din Ger- ? 
mania. Să ascultăm cum cântă prohodul Austro-Ungariei, 4 
la loc de frunte, întrun studiu despre „Problematica mo- À 
narhiei danubiane“, dl Gustav Stolper (Berlin), în revista i 
din Hamburg, „pentru politica externă“, ,Buropäische Ges- À 
prăche“ (convorbiri europene), condusă de profesorul de À 
“drept dela universitatea din Hamburg, Dr. Mendelssohn Bart- À 
holdy. (Dacă redactorul revistei acesteia tipărește studiul j 
în locul întâi, dsa, care a tipărit și documentele secrete ? 
politice ale Germaniei, în 54 vol., împreună cu dnii Thimme și 4 
-Bepsius, credem că tipărirea aceasta își are importanţa ei!) ? 
| „Fii mich wenigstens“ (scrie dl Stolper) „steht es 
ausser Amweifel, dass die Bxistenz der alten Monarchie in 
ihrer besonderen Struktur die entscheidende Kriegsursache 
gewesen ist, und dass daher auch das Schicksal Deutsch- 
tands in dem Augenblick entschieden war, in dem es sich 
mit dem Schicksal der Donaumonarchie auf Tod und Leben 
verband. Auf eine kurze Formel gebracht: In einer Welt, : 
die im Zeichen der nationalen Idee stand, von ihr im Guten ` 
und Schlechten beherrscht war, wurde ein Staatsmesen 
unmöglich, das an sich die Verneinung der nationalen ldee 
bedeutete und nur durch diese Verneinung bestand. Das 
Osterreich Ungarn, das am 23 luli 1914 das Ultimatum an 
` Serbien richtete und damit die Kriegsfackel entziindete, 
war bereits ein Anachronismus“. 

„Dass Österreich, mo die Erkenntnis des Problems 
weiter fortgeschritten mar, nicht die Kraft haben miirde,. 
seinen Partner Ungarn der europäischen ldee der natio- 
nalen Selbstbestimmung zu gewinnen, war schon damals 
(1913) längst klar. Daher ja die Hojfnungslosigkeit aller 
Reformversuche. Ungarn verharrte in seiner Blindheit bis 
aur Stunde des Zusammenbruchs“. (rev. „Buropäische 
Gespräche“, a V. Nr. 2, Febr. 1927) 

Pe românește: „Pentru mine cel puţin e fără doar şi poate (nu stau 
la îndoială să afirm) că existenţa vechei monarhii în structura ei 
deosebită a fost cauza de războiu hotăritoare si că prin urmare şi 
soarta Germaniei a fost hotărită în clipa în care s'a legat pe viaţă pe 
moarte eu soarta monarhiei danubiane. Formulat într'o formă scurtă: 
într'o lume, care se afla sub caracteristica ideii nationale, era pre- 
dominată în rău şi în bine de această tdeie, a ajuns imposibilă, o con- 
stelajie (de stat), care însemna negajinnea ideii naţionale şi care subsista 


numai în urma acestei negafiuni. Austro-Ungaria, care adresă în 33 lulie 
1914 ultimat Serbiei si cave aprinse astfel făclia răsboiulni, era de pe 
atunei un anahronism. 

. Că Austria, unde recunoaşterea problemei progresase mai 
mult, că Austria nu va avea tăria să câştige pe partenerul ei, Ungaria, 
pentru ideia europeană a autodeterminării naţionale, era deja de pe 
atunci (1913) ciar. De aceea iremediabila lipsă de nădejde a tuturor 
încercărilor de reformă. Ungaria a perseverat în orbirea ei până în ora 
debandadei (debaclulut)“. 


S'auzim acum pe membrul Gebot al ,institu- 
tului“ din Franţa, pe decanul facultăţii de litere din "Nancy, 
pe dl Bertrand Auerbach, cum a analizat „Austria si Ungaria 
în decursul răsboiului“ („B'Autriche et la Hongrie, pendant 
la guerre“, hibr. Alcan, Paris, 1925) si la ce „concluzii“ a 
ajuns. In Austria: ,fombées» les illusions des dirigeants 
qui avaient compté sur la victoire pour résoudre par la 
force le problème des nationalités, et ramener les rebelles 
à l’ordre de choses ancien. C'est le pitoyable résultat 
dune longue et tenace incompréhension: on mosa pas 
octroyer aux „nations“ des libertés qui les eussent retenues 
dans l'Empire ; en se les aliénant, on enerva jusque sur 
les champs de bataille leur fidélité: c'est là qu'il faut 
chercher la cause morale de la défaite militaire“. 

ln Ungaria: ,... C'est aussi le secret de la debacle 
hongroise... la magyarisafion avait été appliquée avec 
une brutalité et un cynisme implacable. ... La Hongrie est 


. un fief que se partagent les oligarques, de titre comtal, 


les Tisza, les Andrássy, les Apponyi, les Károlyi, autour 
desquels gravitent des comtés de seconde grandeur et 
une clientèle de hauts et bas politiciens... ils sont unis 
dans le ferme propos de maintenir la domination magyare 
sur les colonies d'autres races... Les Magyares étaient 
si fortement possédés par le dogme de leur hegemonie“... 

(pg. 599) Sfârșitul: „A la mémoire de l'Autriche- 
Hongrie, la France... n'apportera aucun tribut de regrets... 
La France peut saluer les nouveaux Etats — issus de 
l’'Autriche-Hongrie“. (pg. 601). 

Pe româneşte: ,...au căzut iiuziunile conducătorilor, Gart con-. 
taseră la victorie pentruea să resolve prin forță problema naționalităților 
si ca să readucă pe rebeli la ordinea cea veche a lucrurilor. Acesta 
este resultatul jalnie a unei lungi şi tenace incomprehensiuni: n'au în- 
dräsnit să octroieze „națiunilor“ . libertăţile, cari le-ar fi reținut în 
Imperiu ; înstrăinându-le le-au întâritat (enervat), chiar şi pe câmpurile 
de luptă, fidelitatea: aici trebuie să se caute cauza morală a derutei 
militare. 

„* Acesta este şi secretul debaclului maghiar... maghiarizarea 
fusese” aplicată cu o brutalitate si un cinism implacabil. . . Ungaria este 
un domeniu, (feud,) pe care și-l impart oligarchii, cu titlul de conți, (cei 
din familiile) Tisza, Andrássy, Apponyi, Károlyi, în jurul cărora gra- 


_ 100 — 


vitează conții de a doua mărime şi o clientelă de politiciani mai mari 
şi mai miei... sunt uniți în ferma hotărire de a menține dominația ma- 
ghiară asupra coloniilor de alfă raasâ... Maghiarii au fost aşa de tare 
posedaji de dogma hegemoniei lor...“ „Memoriei Austro-Ungariei 
nu-i va aduce Franța nici un fribut de regrete... Franţa poate saluta 
pe nouăle state născute din Austro-Ungaria“. 

. S'auzim pe leaderul socialdemocrat din extrema stângă, 


pe Léon Blum, cum serie în 1927 despre actuala Ungarie: 
„+. proche de nous dans l’espace, la Hongrie s'éloigne 


infinement de nous dans le temps. La Hongrte d'aujour- : 


d'hui est le plus étonnant phénomène d'archaisme, de sur- 
vivance, que l’histoire puisse placer sous nos regards... 
Depuis le Moyen âge, l'histoire de la Hongrie est gou- 
vernée, est expliquée par la volonté d'une oligarchie maî- 
tresse du sol, maîtresse du pouvoir réel, et qui, par un 
surprenant mélange de brutalité et de ruse chicanière, de 
constance obstinée dans son dessein et d'aecommodation 
cynique aux circonstances, est parvenue à préserver à 
travers les temps, et jusqu ‘à notre temps, son antique et 
souverain privilège“. 
cette oligarchie n'est cependant pas toute la Hon- 
grie. Il y a là-bas un peuple, peuple de serfs autrefois, 
aujourd'hui peuple d'aservis: ouvriers, petits bourgeois, 
paysans. L'unique problème est de savoir combien de 
temps encore se prolongera sa servitude, pendant com- 
bien de temps son intense aspiration vers la liberté pourra 
être comprimée, pendant combien de temps la Hongrie 
pourra être maintenue à l'écart du mouvement universel 


d’affranchissement des nations et d'organisation des tra- . 


vailleurs“. 


wn, ll faut que ce gouvernement tombe pour que le 
peuple hongrois s'élève, pour que la Hongrie cesse de 
barrer brutalement la route au lent progrès de l'Europe 
vers la liberté et vers la paix“. ( Préface“ din „La Hongrie, 
oligarchie, nation, peuple“, de l. Diner-Dénes, Paris, 1927) 


Pe româneşte: „... Aproape de noi în spaţiu, Ungaria se depăr- 
tează infinit de mult de noi în timp. Ungaria de astăzi este cel mai ui- 
mitor fenomen de arhaism, de supraviețuire, din câte poate să aducă 
istoria sub privirile noastre... Din Evul mediu începând istoria Unga- 
riei este guvernată, este explicată de voinţa unei oligarhii stăpână pe 
pământ, stăpână peste puterea reală, si care, în urma unui amestec 
surprinzător de brutalitate si de vielenie, care sicaneazä, de constanfä 
îndârjită în scopul ei şi de acomodare cinică circumstanțelor, a par- 
venit să-şi preserve în decursul timpurilor şi până 'n epoca noastră, 
vechiu-i şi suveranu-i privilegiu“, 

pm... această oligarehie însă nu este întreagă Ungaria. E acolo, 
jos, un popor, un popor de servitori odinioară, astăzi un popor de aser- 
viti: muncitori, mici burgheji, ţărani. Unica problemă este să ştii încă 
cât timp se va prelungi sevvitutea sa, câtă vreme încă va. mai putea 
fi comprimată intensa sa aspirație spre libertate, cât timp va mai fi în 


sic aa E 
ENE E | 


dpi În mao RE Rue 


ee CN ier 


-- 101 — 


H 


stare Ungaria să se menţină laoparte de mişearea universală de des 
robire a popoarelor si de organizare a celor ce muncesc“. 

„+. Trebuie ca acest guvern (al oligarhilor — trad.) să cadă, 
pentru ca poporul maghiar să se ridice, pentru ca Ungaria să înceteze 
de a bara (d2 a închide) drumul spre progresul lent al Buropei spre 
libertate si spre pace“. 

Poate că unuia sau altuia să nu-i placă dl Léon Blum. 
Aici mărturisirile unui alt francez. 

Ultimul ambasadar francez în Austro-Ungaria (dela 1912. 
pănă la declararea răsboiului), dl Alfred Dumaine, serie în 
volumul dsale de amintiri „la derniere ambassade de 
France en Autriche“ (ultima ambasadă a Franţei în Austria 
— Paris, libr. Plon, 1921): 

„L'egoisme national pratiqué avec une étroitesse féroce 
a toujours formé le seul principe directeur de la politique 
extérieure des Magyars. ,Nos préoccupation étrangères 
s'arrêtent à nos frontières“, proclamait Tun d'eux. Tisza, 
mieux que personhe, savait que ne pouvait pas être dépassé 
l'effort par lequel ceux de sa race comprimaient des popu- 
lations vassales trois fois supérieurs en nombre à eux- 
mêmes. Be couvercle de la chaudière n’aurait pas supporté 
une pression plus forte.“ (Prefatä, pg. X—X1.) 

Pe româneşte: ,Egoismul national practieat cu o îngustime feroce 
a format totdeauna singurul principiu director al politicei exterioare a 
maghiarilor. „Preocupările noastre cu streinătatea se oprese la fron- 
tierele noastre“, proclama unul din ei. Tisza, mai mult ca oricare altul, 
ştia mai bine că nu se putea trece peste efortul přin eare cel aparfinätori 
rassei sale comprimau populatiuni vasale de trei ori superioare numerice 
față de ei înşişi. Capacul cazanului n'ar fi suportato presiune și mai mare.“ 
(E vorba despre problema: de ce n'a fost contele St, Tisza partisanul 
răsboiului chiar dela început.) 

V. 


După citatele de pănă acum credem că putem să 
opunem afirmației dlor Berzeviczy şi Apponyi, că nu sa 
vrut maghiarizarea, atâtea mărturisiri preţioase, încât ar fi 
aproape inutil să se mai insiste, pe partea cui este adevărul*) 

Dar adevărul acesta trebuie să pătrundă şi să i se, 
conformeze faptele politice. 

Ca să dorești să subjugi, iarăș, milioane de alogeni, tu, 
popor de 98 milioane, penteu ca să revină regatul Sfân- 
tului Stefan, o imposibilitate în constelația europeană actuală, 
este o crimă împotriva culturii europene! Cine alimen- 
tează astfel de iluzii e punibil înaintea areopagului mondial. 


+) Cine vrea o listă şi mai completă a mărturisirilor privitoare: 
la maghiarizare e rugat să citească brogurile mele: „Se 'ntreabă min- 
tea sănătodsă...“ 1925 şi „Da răspântii“ (lie Marin) 1921. 

Dezi si, Transilvania“ 1926, No. 12: Cum au vrut să ne maghia- 
rizese prin teatru (citate dintr'un raport al dlui Oscar Fodor despre tea- 
trele din Ardeal); 1927, No. 1: „Gazul metan în slujba maghiarizărit“, 
memoriul consiliului oräsenese Cluj, trimis tuturor oraşelor şi județelor 
din Ungaria — plan sistematic de a ne desnationaliza. 


— 102 —- 


Ni se spune că „Istoria Universală: a lui Wells arè. : 


un tiraj uriaș în actuala Ungarie. Dacă vrem ca spiritul 
lui Wells în aprecierea evoluției omenirii spre ceva excelsior 


să se desvolte în Buropa, nu putem sprijini lozineile nefe-. ` 
ricite cu „Hungaria rediviva“ | Acum, când Anglia dă chiar . 
şi celor din Indii parlament independent! Acum, când ` 


lozinca desereierată a bolsevismului, a comunismului, bate 
ia porţile Europei (și una din porţi este Basarabia H și 
ameninţă cultura europeană! Acum, când s'au trezit po- 


poarele din letargie și nu mai vreau să fie „misera plebs . 


contribuens“. 


Cine vrea să readucă stările din fosta Ungarie päcä- 
fuiește împotriva spiritului vremii, oricât de serbătorit să 
tie din cauza „patriotismului“ său. 


Redactorul politicei externe al ziarului francez „Le 
Temps“ (18. il. 926), dl Wladimir d'Ormesson, găsește în 
comentarul falsificatorilor de bani, maghiari, argumente 
foarte logice şi foarte indreptätite : 


„Entre lavidite allemande d'une part; les positions 
categoriques de italie, de la lougoslavie, des Teheques, 


des Roumains, d'autre part, la Hongrie, l'Autriche, n'ont. 


pourtant qu'une issue: c'est de rester ce qu'elles sont et 
de tendre, par une politique sincère, à améliorer elles- 
mêmes leur situation respective. Mais cette amélioration, 
on ne la réalisera peu à peu que si certains esprits de 
l'Europe centrale s'adaptent loyalement aux conditions de 
la vie européenne nouvelle; s'ils renoncent aux intrigues 
et aux imbroglios d'une autre âge; s'ils reconaissent enfin 
les règles fondamentales des démocraties modernes. Bt 
ou on ne nous objecte pas que cela reviendrait à trahir 
je ne sais quelle tradition respectable. Ba tradition n'est 
pas le culte immobile du passé. La vraie tradition, c'est la 
science de la vie“ 

Pe româneşte: „Intre Gerten germană, pe deoparte si între 
poziţiile categorice ale ltaliei, ale lugoslaviei, ale cehilor, ale româ- 
nilor, pe de altă parte, Lingaria, Austria wau, cu toate acestea, decât 
o singură ieșire: să rămână ceeace sunt şi să tindă, printr'o politică 
sinceră, să-şi amelioreze ele însele situația respectivă. Dar această 
ameliorare nu se va realiza încet pe încetul decât dacă anumite spi- 
vite ale Buropei centrale se adaptează loial la condiţiile vieții europene 
nouă; -acă renunţă la intrigi şi la imbroglio-uri dintr'o altă epocă; 
dacă recunose în sfârgit regulele fundæmentale ale democrației moderne. 
Să nu ni se obieeteze că aceea ar însemna să tradezi nu gtiu ce tra- 
ditie respectabilă. Tradiţia nu este cultul imobil al trecutului. Adevă- 
vata tradiţie este ştiinţa vieţii“. 


Tot acolo serie bărbatul de stat francez despre „agi- 
taţia surdă, escitată de un elan, care n'a pierdut speranţa 


— 103 — 


de a reînvia statu quo ante bellum“, dar clanul acesta al 
aristocraților maghiari ar trebui să "înţeleagă că „rolul său 
nu stă în aceea de a te ţine scai de nu știu ce apanagit 
temporale ; el constă, dimpotrivă, în aceea de a exercta o 
influință spirituală“, „în a face ţării tale parte de legături 
speciale cu streinăfatea şi de comprehensiuni (înţelegeri) 
europene“. 

intrun articol de fond declara ziarul „Prager Presse“ 
(în 13 11. 1027) eu foarte mare dreptate: „Don Ungarn 
verlangte sie (die Tscehechoslovakei) nie das Geringste. — 
ausser der Binhaltung der „übernommenen Lerpilichtungen, 
ohne sich daran zu stossen, dass das Land bis heute noch 
nicht zu der Erkenntnis herangereift ist, dass der Verlust 
der Slovatei, Siebenbiirgens und des Banats nicht irgendein . 
Werk des tschechischen, serbischen oder rumänischen 
lmperalismus mwar, sondern eine uaturnotwendige Hon- 
sequenz des Erwachens der nichtungarisehen Nationalitäten 
des ehemaligen Ungarns, welehe dieses Ungarn eben nicht 
zu gewinnen vermochte“. 

Pe româneşte: „Dela Ungaria wa cerut (Cehealovăcia) vreodată 
nici cel mai mie serviciu — afară de ţinerea angajamentelor luate 
de ea, fără ca să se lase atinsă de faptul că ţara (Ungaria, încă 
wa ajuns pănă în ziua de astăzi la maturitatea cunoştinţii, că pierderea 
Slovăciei, a Ardealului şi a Banatului n'a fost vreo operă a imperia- 
lismului ceh, sârb sau românesc, ci o consecinţă, condifionalä de natură, 
a trezirii nationalitäfilor nemaghiare ale fostei Ungariü, a naționalităților, 
pe cari această Ungarie nu le-a putut câștiga“. 

Dacă există o logică pe lume este logica exprimată 
de redactorul politie al lui „he Temps“ şi de „Prager 
Presse“ în citatele de mai sus. 

Oricât ar dori conții si baronii maghiari să se mai 
sealde la Sovata şi la Băile Herculane, în patria lor — do- 
rinfa aceasta s'ar plăti cu uriașe băi de sânge a popoarelor, 
cari lihnese după pace. 

Oricât şi-ar cere, aceiaşi conti şi baroni, latifundiite 
înapoi, într'o epocă a democratiei, când spiritul vremii a 
cerut exproprierea şi nu vor mai putea huzuri în bunästäri, 
eâtă vreme ,plebea“ ar suferi! (lan uitaţi-vă, conți şi baroni 

i „burjui“, la ilustrațiile din cartea lui René Fülöp despre 
„Bolşevismul rusesc“ și vedeţi ce soartă îi aşteaptă pein- 
telectualii, cari n'au priceput să se adapteze spiritului vremii 
şi au întărîtat cu lipsa lor de responsabilitate socială bestia 
din om: ceice n'au fost.spânzuraţi sau masacrați curăţă 
străzile de zăpadă sau trag funiile, ca hamali, la şlepuri, 
numai fiintică, din întâmplare, — s'au născut „burjui“ și no- 
bili! Vreau intelectualii tuturor popoarelor să ajungă soarta 
aceasta ?) 

Dacă di Berzeviczy critică ţinuta lui Ady, (v. rev. „Pâsz- 
tortüz“, Cluj, 27 IL 1927) fiindcă ,narcotieul* ce a oferă 


— 10 — 


este „stricăcios“ societății maghiare actuale, ifiindeä „Ady,: à 
n'a crezut nici o clipă în viitorul neamului său“, este mai À 
preferabilă credinţa într'o Ungarie cu 4821) de maghiari, ? 
141%, români, 98°/ germani, 94°/, slovaci, 88%, croați.: 
53°/ sârbi, 230/00 ruteni (luăm statistica maghiară din 1910, 4 
după Fr. Naumann }}, într'oepocă a naţionalismului pronunţat? ; 


Luptătorul democrat irlandez O'Connor, scriind prefața cărţii pu-. 3 
blieistului „englea Street: „Hungary and Democratie“ (în seria „Istoria “i 
Naţiunilor“, la Fisher Urwin, Londra) constată: „Nu e un centru mai pri- 1 
mejdios de viitoare turburări, dacă nu chiar de un nou räsboiu, ea re- 4 
giunile, cari închid Ungaria şi vecinii ei imediati. Situaţia mândrei na- d 
țiuni e uşor de înţeles şi până la un punct ea inspiră chiar simpatie, E 
Dar răspunsul la plângerile maghiarilor trebuie găsit în propria lor, ? 
aproape de necrezul, persecuție a acelor rase, pe cari ei le-au finut în $ 
frêu atotputernic“ (după trad. din ,Gugetul Românese, IL. 1923, Nr. 10—11). / 

Ca să terminäm cu costatările unui sociolog la modă, lăsăm să į 
urmeze o aforismä de a lui Gustave Be Bon, aforismă, care ar fi foarte 
eu cale să servească drept motto la o carte istorică, în care s'ar ana- 1 
tiza stările din fosta Ungarie: 4 

„ba tyrannie violente n'obtient qu’une obéissänce forcée toujours ` 
prête à la révolte. Une tyrannie douce, continue et presque inaperçue, 
est beaucoup plus efficace“. | 

(„Tirănia violentă nu obţine decât o ascultare forțată, gata întot- : 
deauna de revoltă. O tirănie dulce, continuă si aproape neobservată, 
este mult mai ducătoare la scop [eficace].“) („Annales“, 13 1U. 1922). ` 


VI. 


Cea mai apropiată conferentä a „Uniuniii interparla- : 
mentare“ se va ţinea din 25—30 Aug. 1927, în palatul Duxem- 
bourg din Paris. ` | 

„Uniunea“ numără în timpul de față (Febr. 1927) 300 
de membri, aparţinând la 35 de parlamente. 

Chestiunile principale, dela ordinea zilei (v. „he 
Temps“, 23. IL 1927) sunt: politica mondială, crearea unei 
înţelegeri vamale europene, reducerea armamentelor pro- 
tectia internaţională împotriva drogurilor stricăcioase, 
metoadele de codificare ale dreptului international. 

Se vor lupta la „Uniunea interparlamentară“ împotriva 
stupeñiauntelor, a cocainomaniei, a opiului, ... Dar ce este 
cocainomania individuală, a câtorva sute de mii de oameni, 
faţă de mania sovinismului, care seceră cu milioanele vie-. 
He omeneşti, dacă iubirea de neam nu este îmbinată eu 
iubirea: de omenire și cu raţiunea?! 

Dacă „Uniunea“ vrea să aibă spor la lueru va trebut 
să poarte lupta împotriva patriotismului exagerat — a govi- 
nismului (aici al conducătorilor, temporali, maghiari), care 
e o primejdie pentru toţi cei ce vreau o Buropă Me 
Nu e o altă cărare! 


met ai cs n in cra a i i 


Dr. H. PETRA-PETRESCU. 


A ir À A 


UU in a 


de 


«ll» 


> 


D ir, 


Bau? 


— 105 


Cronică. 


—— 


TP LT LS LP LT TL LE 


Basarabia recunoscutä a noasträ si din partea 
Italiei. 


la sfârşit a ratificat tratatul Unirii Basarabiei și sora noastră mai | 


mare, Italia! | 

A fost o zi de bucurie peniru sufletele tuturora. S'au descrelit 
frunţile si — pe deasupra patimilor, cari ne frământă — am îngenun- 
chiat în faţa altarelor şi ne-am înălțat, gândindu-ne la:ceeace ne unește... 

A avut dreptate ziarul „Popolo d'Italia“ arătând, într'un desen, 
pe un legionar roman la granița basarabeană, ridicând insigniile ro- 
mane, cu acel mândru SPQR. Soldatul român la granița Basarabiei este 
în ziua de azi o meterează împotriva valurilor de descompunere so- 
cială, ce încearcă să invadeze Europa. Sprijinindu-l pe el, sprijinim, pu- 
nând un dig puternic, cultura europeană, ameninţată în vitalitatea ei. 

Toţi, cari mai cugetă în ziua de astăzi, trebuie să recunoască 
adevărul acesta evident. 

„Le Temps“, zierul guvernului francez, a declarat-o întrun edi- 
torial (articol de fond 7 XII. 1926) că „România prosperă și tare este 
o necesitate pentru menținerea păcii, deoarece ea este o barieră si- 
gură, care protege Europa meridională şi centrală, pe deoparte impo- 
triva revoluției bolşevice, pe de altă parte împotriva oricărei reveniri 
ofensive a acelora, cari se făcuseră complicii docili ai vechiului impe- 
rialism pangerman“. 

Dacă Maurras a declarat că Europa are de a solu României 
faptul că puvoiul bolşevic s'a oprit la Budapesta, şi de aici înainte Ro- 
mâniei și — îndeosebi Basarabiei — îi revine onoarea, dar şi marea 
responsabilitate, împreunată cu sacrificii, de a sta pază, pentruca alte 
state, mai fericite ca situaţie geografică, să se poată consolida în li- 
nişte după cataclismul mondial. 

Cine sprijineşte România sprijină cultura europeană. 

Revista rezervată desvoltării culturii româneşti, încrestează cu sa- 
tisfacţie ziua în care şi Italia a înţeles ca acest adevar să-l adeve- 
rească prin iscălitura ei. 


D LD LL TR TRE LT NL TR 


Sex 


PP ener E 


 Grozävescu. Vestea morţii ab- 
surde a lui Grozăvescu ne-a atins pe 
toți ca vestea căderii lui Aurel Vlaicu 
din avion. A fost un (pel de durere, 
tot atât de pronunfat si tot atât de 
general. Ca și când ni s'ar fi smuls 
ceva din inimă. 


Tinăr, frumos, în puterea vârstei, 
abea la începutul unei cariere strălucite, 
cu un public înţelegător ca cel din 
Viena la picioarele sale, stăpân peste 
angajamentul unui turneu ce promitea 
a fi un triumf prin America — un glonte 
a servit Parcei Distrugeril drept agent, 


5 


— 106 — 


ca să anihileze puterea aceasta uriaşe 
de viaţă, răspânditoarea de frumusețe 
şi bunătate prin muzică. 

Şi ce mare lipsă ducem noi astăzi 
de înălțări sufleteşti ca cele procurate 
de Grozävescu ! Cât de mult ar trebui 
să sporim, de am avea putinţa, pe 
Grozävestii nostri, ca să pricepem că 
mai este şi altceva pe lume decât sto- 
macul și punga! 

Câtor suie de mii de persoane 
le-a răpit glontele unei femei desänfate 
bucuria sufletească muzicală, nutre- 
mântul sufletului, mângăierea de a auzi 
glasul unui trimis al unei lumi mai bune! 


I s'au făcut lui Grozăvescu funerari! 
ca unui rege. Le-a meritat pe deplin’ 
— A tresărit întreg Banatul, şi pe drept 
cuvânt, fiindcă fiiu al Banatului a fost. 
A tresărit de durere chiar si Budapesta 
şi — când a trecut sicriul cu trupuj 
neînsufleţit al lui Grozăvescu prin gara 
dela Budapesta, — corul operei maghiare 
a cântat la căpătâiul aceluia, care odi- 
nioară colaborase cu el, iar Horthy i-a 
trimis prin aghiotaniul său o coroană 
cântăreţului român. Ce frumos gest! 
Ifi dau lacrămile când te gândești că 
cel puţin câteva clipe suni reservate 
omului din ziua de astăzi să accentueze, 
în fața morţii: „Suntem oameni cu toţii! 
să ne plecăm capul în faţa valorilor 
reale!“ ... 


Şi au cântat corurile din Banat la 
mormântul deschis cum n'au cântat de 
multă vreme şi şi-au instrunat coardele 
tarafurile de lăutari, și — în timp ce 
plângea o mamă nemângăiată şi gân- 
gurea un copilaş nevinovat — era dat 
pământului cântăreţul, a cărui voce vom 
mai putea-o auzi numai cu placa de 
gramafon, un surogat dureros. Memo- 
ria lui Grozăvescu însă nu va dispărea. 
Va.luci ca un luceafăr de dimineață 
proaspătă, întremătoare. 


Notije literare-culturale. Simion 
Bărnuţiu. Pe când scriam cartea | 
mea despre Bărnuţiu nu eunosteam 
o publicaţie, asupra căreia atrag 
atenţia, deși nu apare importantă. 
Este o conferinţă, până acum 
inendită, ținută în Blaj la 30 Octom,». 
vrie st. v. 1844. d 


Coneluzia lui S. B. este: „Un: 
popor lipsit de ştiinţă ei cultură e 
ea un prune ce tot dela altul ag- 
teaptă toate. Să nu ne mai căim dar, 
nici să bägäm de vină tot sorții, ei 
să ne apucăm şi no! odată de fna- 
intare , . H É 

Conferința o comunică Pädua : 
reanul, despre care nu gtiu cine 
este. Se aflä în Gazeta Transilvaniei, . 


1887, Nrul 42. 
G. B. D. 


lris, Toschenbuch für das Johr 
Pesth. Verlag von Gustav Heckenast 
1840. Pagina 101—104: Flora, das 
mwallachische Blumenmädehen. Ge- 
dicht von Devitsehnigg (Mit einem 
Stahistich). 

Cele 10 strofe, despre eari a 
vorbit Dacia literară a lui M. Hogăl- 
niceanu. | 

„Stahlstieh“-uleste foarte frumos. | 
Are inscripţia: ,Rajzolta Barabás. 
Metszé Mayer Károly Nürnbergben“. 

1841. Pagina 389—396 apăru Der 
mwallachisehe Weinhăter. Gedicht. (Mit 
einem Siahistich). Tot de Bevitschniggq. 

„Stahlstieh“-ul lipseşte din exem- 
plarul bibliotecii universitare-Clui. 

Cuprinsul: bVândarul este mâh- 
nit că fetigeana ce-o iubeşte îl crede 
lag. Într'o noapte cineva-i sîsâie în 
vie ; el cere răspuns ; răspuusul nu-i 
vine, el trage şi ucide pe soră-sa; 
apoi să omoară şi el. 

Nici o strofă deosebltă ! 

În celelalte volume poetul mai 
are versuri despre Nil şi despre 


— 107 — 


cimbalistul maghiar. Avea, deci, in- 
elinarea a. reţine 'n pers impresii 
geografice şi etnice. Acesteia-i. da- 
torim şi pe Flora, pe. care o va fi 
prefăcut din Floarea! 

Szinnyei József are 'n Magyar 
iról (Dil, coloana 1159) câteva date 
despre Levitsehnigg. Se găsesc şi 
în „Algemeine Deutsche Biographie“, 
XVIU, p. 507. 

Mai observ că la Iris colaborau 
literați distingi, ca Adalbert Stifter sau 
cunoscuți si populari ca; Hammer- 
Purgstall, L G. Seidi, Betty Paoly, 
l. N. Yogl, b. A. Franke. 

Almanahul îl îngrijia contele 
loan Mailáth. G. B. D. 


„Buletin eugenie si biopolitie“, 
tipărit de Secția medicală gi biopo- 
litiecă a „Astrei“ vol. |. Nr. 1, lanua- 
rie 1927. Administraţia: Cluj, Insti- 
tutul de igienă şi igienă socială, 
strada Pasteur. Redacția, pe adresa 
dlui prof. univ. l. Moldovan, Cluj 
strada Mico 1. Abonamentul pe un 
an 200 Lei, un număr 20 Lei. 

O publieaţie, care face cinste 
secției medicafe şi biopolitice a 
„Astrei“. Tipärit pe hârtie bună, eu 
literefrumoase, având articole scurte, 
preţioase — acest buletin n'ar tre- 
but sá lipsească din nici o casă de 
intelectual român. 

Entuziaştii conducători tratează 
probleme vitale pentru viitorul nea- 
mului. Dl Dr. luliu Moldovan ex- 
plică ce va să zică „eugenia“ (,Sti- 
Inte, care se ocupă cu factorii, cari 
pot modifica în bine sau în Pau ca- 
lităţile de rasă, mintale şi fizice, — 
ale generaţiilor viitoare“. Seopul eu- 
geniei este „ameliorarea. calitativă 
a rasei“), ce insemneazä „biopoli- 
tica“ (:Biopoditica, ştiinţa guvernării 
bazate în primul rând pe capaci- 
tatea biologică a cetăţenilor si în- 


dreptate cătră prosperitatea lor bio- 
logică, este politica fundamentală, 
conştiinţa regulatoare: a tendinţelor 
individualiste și soeiale. Ba deci nu 
este o politică militantă, de partid, 
ci trebuie să fie la baza oricäret 
politici, care vizează, de fapt gi 
sincer, binele patriei... biopolitica nu 
este identică alei eu igiena naţiunei, 
nici eu organizările sănătăţii publice, 
care este numai o parte integrantă 
a ei. Ba nu este o problemă oareg- 
care medicală, ci problema unică, 
dominantă, în vederea căreia tre- 
buie să-şi coordoneze eforturile, 
trebuese să coopereze toate ramu- 
rile specializate în activitatea. de: 
stat, aga cum întrun organism--abia 
prin cooperarea echilibrată a fune- 
țiunilor specializate se garantează o 
rezultantă optimă a vieţii“). 

Introducerea e subserisä de dl 
pres. al secţiei, di Dr. luliu Haţie- 
gan şi de dl vicenres: Dr. luliu Mol- 
dnvan. Dl De. Val. Puşcariu serie 
despre teoriile evoluţiei omeneşti şi 
despre problema eredității (mende- 
lism). Dl Dr. M. Zolog îneepe un ar- 
ticol despre „importanța demogra- 
fiei“ şi despre „îndatoririle șeoalei“. 
DI docent Dr. Gh. Popovici arată im- 
portanta. „puericulturii“ (igiena gi 
asistenţa infantilă), constatând că la 
noi e mortalitatea copiilor una. din 
cele mari între statele europene.: 

DI Dr. luliu Moldovan abordeasă 
tema: combaterea boalelor venerice, 
trecând In revistă argumentele pen: 
tru reglementarea şi aboliţionismul 
prostituţiei. (Rezultatul: „Centrul de 
acțiune în combaterea boalelor .80- 
ciale, deci şi a veneriilor, nu':poate 
fi altul decât dispensarul ori ambu- 
latorut polielinie“.) Tot dsa comen- 
tează înfiinţarea „lastitutului de igienă 
şi sănătate . publică“ si. pledează 
pentru surorile de oerotire,:. .. 

5* 


— 108 — 


Dana Veturia Manoilă pledează 
pentm „Asistenţa socială“ (= „o gti- 
intä născută din iregularitätile pul- 
satiei sociale, eare creiază condiţii 
de desechilibru şi dependenţă so- 
cială şi al cărei scop este dea 
normaliza sau ajuta pe cei căzuţi în 
dependenţă socială“) şi ne vorbeşte 
în termini eloeuenti despre „rolul fe- 
meilor în asistența socială a fami- 
liei“, arătând cu exemple ce mult 
bine pot săvârşi femeile consgtii de 
responzabilitatea lor socială. 

Din citatele acestea şi din înşi- 
varea articolelor se va fi convins 
cetitorul că avem de a face eu con- 
tribuţii preţioase, vrednice de luat 
in seamă. j 

Dorim viaţă lungă publicației lu- 
nare, menite să clarifice opinia pu- 
blică asupra problemelor de capi- 
tală importanță. Dacă ar fi să avem 
o dorință este aceea ca titlul prea 
... Ştiinţific: „Buletin eugenie şi bio- 
politic“, care nu atrage pe toţi, să 
se preschimbe în subtitlu, având ca 
titlu principal publicația, eventual: 
„Bucuraţi-vă de viață !“ Aşa s'ar răs- 
pândi mai mult, spre binele tuturora. 

E? 


Serisori clujene. 


Conferinte... Pentru oraşul a- 
cesta, care poartă coiful de princeps 
al oraşelor ardelene, conferințele 
sunt un criteriu de apreciere a spo- 
rului vieţii românești. Nu gtiu cum 
vor fi întrebuințat acest instrument 
de cultură eompatriojii noştri, ma- 
ghiarii, atunci când sceptrul îl țineau 
ei în mână. Probabil nu l-au uzat 
prea mult, căci ei se simțeau pe 
pământ sigur şi nu-şi închipuiau că 
viaţa ungurească va putea fi odată 
slăbită aici, ca să-i dea suportul 
necesar pentru o îndelungă rezi- 
stenţă. Mi-o închipui aceasta, pen- 
teucă după metamorfozarea de acum 


nouă ani a Clujului, cagi a întregului à 
Ardeal, urmele unei mișcări enlturațe } 
în spirit unguresc au dispărut curând, 3 
Căci, întrucât e vorba de conferinţe, À 
dovada despre o vie mișcare cultu- 
rală o dau ciclurile de eonferinje, À 
nu manifestările răzlețe gi singura- À 
tice de această natură. - 


Cielurile de conferințe româneşti : 
au început curând după inaugurarea Z 
erei noui în viața oragului nostru. à 
La început modeste și unice, Gie-/ 
lurile de conferințe organizate de? 
„Astra“, care a fosi gata oricând si À 
oriunde în Ardeal să împlânte steag 4 
cultural, au jost o reacţie spontană a j 
vitalității româneşti şi a capacităţii 4 
— în sens fizie — cultural a acestui ? 
popor. După învăţătura injeleaptà a / 
bibliei, oriunde se închega un nu- À 
eleu de viață românească, apărea } 
si „Astra“, ea să dea un rost supe- 1 
rior acestei vieţi şi ea să sporească | 
energia de viață a nucleului. Câţiva ` 
ani a ţinut făclia în mână numai 4 
Astra“, căci slujitorii ei erau toţi | 
cei bine înzestrați sujleteşte si dis- ` 
puşi să dea altora din comoara À 
sufletului lor. i 


Dar viața sporeşte gi viață cu / 
adevărat este numai acolo unde se j 
poate constata acest spor. Cu timpul 
s'au înălțat și alte mâni vânjoase, 
în stare să poarte alte făclii, eari 
aveau să-și adauge lumina la aceea 
isvorită din făelia „Astrei“, pentruea ` 
mai pufernică să fie lumina şi mai 
adâne să străbată rasele ei. lar 
astăzi avem în oraşul nostru cinci 
cieluri de conferinţe, toate eu multi 
credincioşi-ascultători. Şi această 
evolutie;: ale cărei trepte „istorice“ 
se pot de pr acum schița, nu s'a 
săvârşit în cursul mai multor decenii 
sau secole, ci în cursul celor opt 
ani de zile, eâfi au trecut de eand 


— 109 — 


viaţa românească în era românească 
a înmugurit în acest oraş. 

Astăzi, în locul „Astrei“, se des- 
jăşură conferințele „Exte nsiunii Uni- 
versitare“ în sala 1V a Universității- 
Istoricä sala ID a Universităţii, care 
adună sub cupola ei studenți la cur- 
suri universitare; care adună sub 
cupola ei publicul mare la come- 
morări celebre, la recepții ocazionale 
şi la lecții de cultivare : templul eu 
cei mai mulți credincioşi ai orașului 
nostru. 

Preoţii zilelor noastre aici sunt, 
în „cetatea“ spirituală a Universităţii, 
care şi-a deschis porţile închise 
odinioară, pentru a primi pe cori- 
doarele ei lumea multă a însetaţilor 
de cunoştinţe sau pentru a-şi trimite 
preoţii în mijlocul mulţimii, să ducă 
cuvântul aşteptat al înțelepciunii 
vremii noastre... 

În altă parte sunt conferințele 
secţiei medicale ale „Astrei“, cu 
acelaş rost şi eu acelaş ecou în 
sufletele cetăţenilor. Aici curiozitatea 
e dublă: pentru ideea împărtăşită 
ascultătorilor de conferentiarii aleşi 
şi pentru însăş persoana acestor 
conferenţiari. Pentrucă de astădată 
secția medicală nu sa mărginit la 
forţele de cari dispune ea în per- 
manenţă, ei a cerut ajutorul spiritelor 
luminate din întreg cuprinsul ţării, 
pentru a putea lămuri legile de 
evoluţie biologică ale „eapitalului 
uman“. humea curioasă umple lo- 
curile din sală cu o jumătate de oră 
înainte de începerea conferinţei. 
Clujul trimite si el câteodată eon- 
ferentiari capitalei. Secția noastră 
medicală aduce acum eontrava- 
loarea, pentruea schimbul să fie 
drept şi câgtigul de amândouă păr- 
file. : 
Al treilea ciclu de conferinţe 
este organizat de gruparea politică 


a tinerilor nationalisti, cari scoteau 
Intro vreme un ziar săptămânal 
„Chemarea“. Deşi reprezintă o ju- 
decată de partid politic, aceste con- 
ferinte aduc. totuş, o rază de lumină 
în istoria frământărilor politice ale 
românilor din euprinsul Ardealului 


` în perioada de timp dela revoluţia 


din 1848 până la ultima revoluţie, 
cea din 1918, eare sa sfârşit prin 
unirea Ardealului cu Patria-mamă. 
Cei cari expun aceste evenimente 
sunt de cele mai multe ori persoane, 
cari au trăit în vârtejul frământărilor 
şi uneori au fost printe factorii activi, 
cari au produs aceste frământări. 
Astfel de expuneri au valoarea unor 
documente istorice şi tipărirea lor 
înseamnă o contribuție la istoria 
ardeleană în cele trei sferturi de 
de veac dinainte de unire. i 


Alte două cicluri de conferinţe 
sunt ale reuniunilor religioase de 
femei ortodoxe gi greco-catolice. 
Şi acestea numai uneori rămân la 
propovăduirea euvântuiut bisericii, 
iar alteori încearcă şi ele să pipäe 
pulsul vremii noăstre, dând valoare 
de actualitate învățăturilor pline de 
înțelepciune ale Sfintei Scripturi. 

Pentru oraşul acesta conjerin- 
tele sunt un criteriu de apreciere a 
sporului vieţii românești. 

Cluj, Februarie 1927. 


Ol. BOITOS. 
Ki 


Dacoromania, Buletinul „Muze- 
ului Limbei Române“ (Universitatea 
din Cluj) condus de Sextil Puşcariu, 
An. lY, partea l: Studii, Cluj. „Ar- 
dealul“. 1927, format 8°, pag. 810 (eu 
mai multe ilustraţii şi hărţi), Preţul 
450 Lei. 

Din pricina greutăților materiale 
de eari sufăr aproape toate publi- 
catiunile periodice de la noi şi de 


— 110 — 


aiurea, îndeosebl cele de speëia- 
litate, cari, pe lângă faptul că ree- 
lamă cheltuelile de imprimare mult 
mai mari, din pricina varietăţii carac- 
terelor grafice se adresează unui 
eere de cititori mai restrâns, a făcut 
ea şi apreciata publicaţie a ,Muse- 
ului Limbei Române“ din Cluj să 
apară eu o întârziere de doi ani. 
Astepterea e însă bogat răsplătită 
eu volumul apărut în zilele trecute. 
Bl se prezintă cu studii. temeinice, 
întinse, asupra unor chestiuni de 
valoare fundamentală pentru cerce- 
tările de specialitate dela noi şi 
chiar de aiurea. 

In feuntea volumului e un studiu 
condensat al dlui S. Pugeariu. 
Pour l'organisation du travail seien- 
lifique, — La fiche internationale — 
[index général“ (p: 1—12). lesit 
dintro bogată şi îndelungată expe- 
rienjà de lexicograf ei linguist, stu- 
diul recomandă o metodă practică, 
ilustrată în amănunte, după care 
sar putea organiza pretutindeni 
scoaterea pe fige a materialului 
linguistic, operaţiune, care lua până 
aci inväfatilor aeci de ani de muncă 
mecanică, publicarea acestui ma- 
terial într'un index general, care ar 
fi în măsură să oferă perspectiva 
fenomenelor linguistice din toate lim- 
bile. Sugerările dlui Puşcariu vor 
fi luate neapărat în seamă de co- 
misiunea internaţională de pe lângă 
„Institutul de cooperatie intelectuală“ 
din Paris creiat de „Societatea Na- 
tiunilor“, comisiunea, care se ocupă 
foemai de chestiunea găsirii mij- 
loacelor celor mai potrivite pentru 
organizarea muncii intelectuale, pre- 
tutindeni. Studiul de faţă se reco- 
mandă cu toată căldura, îndeosebi 
eercetătorilor tineri, cari se luptă cu 
atâtea greutăți la adaptarea unei 
metode practice în scoaterea de 


material pentru studiile, pe cari 
vreau să le facă. $ 

Foarte interesant este studiulj 
dlui Al. Procopovici, Principiul 80e} 
norităfii în economia limbii (p. 12—38} 
cuprinzând interpretări originale mm? 
legătură eu valoarea fonetică aj 
„silabei“, bazat pe material ales 
din limba noastră. E un aport prețios 4 
pentru un capitol important cin fo-: 
netica generală. de care la noi sel 
dau foarte rar. Din istoria rapor- | 
turilor noastre interdialectate (28—66) | 
de acelaşi, se distinge prin obsér- 
vaţii şi explicări, uneori sugestive, ļ 
în legătură cu asemănările şi de- 
osebirile atestate între cele patru dia- ; 
lecte româneşti. Studiul din urmă 
e scris cu prilejul apariţiei operei j 
dlui Th. Capidan, Meglenoromânii 3 
L Istoria şi graiul lor, Acad. / 
Rom. „Studii; şi cercetări“, 1925 À 
şi augmentează lista elementelor ! 
linguistice analoge pentru dialectul 1 
megleno — gi daeo-român, dată 4 
de dl Capidan. După dl Proco- į 
povici  asemnările dintre aceste À 
două dialecte se explică „prin situ- 
atia lor periferică în cuprinsul jinu- | 
turilor străromâne“. ; 

In L'activité de journaliste d EI. 
ade Rădulescu pendant son exil à į 
Paris (p. 67—75) dl Gh. Oprescu ` 
aduce întregiri la monografia sa j 
asupra lui Eliade (Dacoromania Ui ` 
pag. 1—%80), dovedind acţiunea à 
intensă patriotică dusă de câtră 
marele bărbat în presa streină, 
pentru ilustrarea stărilor politice 
grele dela noi. 

B admirabilă întisa şi larg do- 
cumentata monografie asupra lui 
Mihail Halici (contribuție la istoria 
culturală românească din see. XVII, 
pag. 77—168) scrisă de cătră dl 
prof. N. Drăganu. Ba poate fi con- 
siderată drept model de studiu 


— 111 — 


asupra literaturii vechi, care cere 
celui care se ocupă de ea egale 
cunoştinţe de istorie şi filologie. 

Bazat pe un aparat biblio- 
grafic foarte bogat dl Drăganu reu- 
geste să schiţeze clar personalitatea 
remarcabilă a lui Mihail Haliei, 
despre care se gtia foarte putin 
până la studiul dsale. Român de 
viță (ef. rudele citate în testament, 
p. 163—168), a primit o educaţie din 
cele mai îngrijite. A învăţat la Ca- 
ransebesg. Sibiiu Heidelberg, unde 
a început să scrie versuri latinești, 
apoi la Aiud gi pe urmă la Altdorf, 
în Germania. Versurile lui Halici 
n'au izuorît dintro inspiraţie proprie, 
ei erau cerute de metoda la modă 
în şcoală: elevii primeau teme de 
versifieaţie, în latineşte şi în limba 
maternă. — Autorul deschide o per- 
spectivă largă în cercetările asupra 
culturii vremii şi fixează clar felu! 
cum se învăţa în şcoală în veacul 
al XVIL. Dintre cei cari au exersat 
o influenţă puternică asupra lui Halici, 
se amintese Valentin Frank o Fran- 
kenstein, căruia i-a dedicat o odă, 
personalitate însemuată în cultura 
vremii, în Ardeal, Francis Périz 
Pépai, autorul unui dicționar latin- 
ungar, care l-a îndemnat în spre 
procupări de natură lexicograficà. 
Dl Drăganu crede, sl eu drept cu- 
vânt, că anonimul caransebegan nu e 
altcineva decât Halici maus, care 
cu cultura şi härnicia lui a putut al- 
cătui valoroasa operă lexicografică. 
O analiză minuțioasă si întinsă a ace- 
stui dicfionar, făcută eu congtiinfio- 
sitate si competinfä, scoate în lumină 
valoarea dictionarului, care redă 
graiul bănăţean şi care, semnificativ, 
sa găsit la Sibiiu, unde a rămas şi 
biblioteca lui Halici. la sfârşitul 
studiului mai multe clişee bine 
reuşite. 


- Regretatul V Bogrea în Sfinţii. 
medici în graiul și fotklorul românesc 
(p. 189—182), ne dă un studiu bazat 
pe o extraordinară bogăţie de infor- 
maţie. important pentru numeroasele 
interpretări de cuvinte şi forme ob- 
scure, cari se întâlnese pietrificate în 
unele din produsele noastre de lite- 
ratură populară, îndeosebi în des- 
cântece sau chiar în limba curentă, 
care la origine sânt, uneori, nume 
proprii ale unor vindecători de de- 
muli sau împrumuturi streine, ieşite 
aai din uz. 

Un capitol fundamenial pentru 
cunoaşterea felului de viaţă a po- 
porului român din trecut şi de azi 
e în mod magistrai lămurit de către 
di prof Capidan, privind îndeosebi 
pe românii transdanubieni, unde 
tradiţia veche se păstrează mai bine, 
în Românii nomanzi, studiu din viața 
românilor din Peninsula Balcanică 
(p. 183—352). Se ştie că poporul 
nostru în trecut a avut ca principală 
ocupaţie păstoritul, Această ocu- 
patie tradiţională se continuă încă, 
în formele ei vechi la românii bal- 
caniei, pe cari autorul îi eunoaște 
mai bine ca oricine, fiind însuş de 
origine macedoromân. O informaţie 
bogată în legătură cu păstoritul de 
acolo e studiul de mai sus. Acesta 
constă din două părţi mari, Aro- 
mânii nomazi şi aromânii păstori. 
Vorbind despre românii nomazi, 
autorul se ocupă de formele vieţii 
păstoreşti, care a ereiat nomadismul 
şi transhumanta. Subt nomadism se 
înțelege „schimbarea periodică a 
locuinţelor“, atunci când „mişcarea 
păstorilor în massă ia o altă direcție 
decât cea obicinuită“, iar prin trans- 
humantä „mutarea alternativă şi pe- 
riodică a turmelor, însoţite numai 
de păstori, între două regiuni de 
climat deosebit“ (p. 191). Noma- 


— 112 — 


-dismul la aromâni se atestă în isto- 
rie din veacul al X-llea; el va fi 
existat desigur şi înainte. Se vor- 
beste pe larg de nomadism în vea- 
eurile de mijloc, despre agricultură 
la aromâni, organizarea lor în /äl- 
cäri subt conducerea celnieului. No- 
madismul se face gi acuma în 
unele regiuni de aromâni, cari însă, 
trăind mai adesea în mijlocul unor 
populafiuni streine, rupfi de con- 
tactul cu massa poporului aromân» 
încep să se desnafionalizeze. O hartă 
(p. 236) indică drumurile urmate de 
aceşti nomazi. — Vorbind despre 
aromânii păstori, li se descrie viaţa 
şi îmbrăcămintea, se studiază ori- 
ginea portului lor şi se dă bogată 
terminologie a acestuia. O mulţime 
de plange ilustrează portul interesant 
şi alterat al fraţilor noştri aromâni, 
Vorbind despre suirea oilor la munte 
ue descrie amănunţit cele mai mă- 
runte forme ale vieţii trăită de päs- 
toti, eu toate peripeliile şi bucuriile 
ei. Coborirea oilor la şes, în timpul 
fătatului, al tunsului, dă prilej auto- 
rului să ne descrie prelucrarea lânei 
După cât ni se arată., păstoritul 
începe să decadă și acolo. Cauzele 
sunt comerțul și meseriile, cari se 
dovedese mai rentabile. Pästorii 
aromâni au influențat mult asupra 
celorlate popoare balcanice, în toate 
formele lor de viaţă; în port, limbă, 
civilizaţie, au săpat apoi urme 
adânci în toponimia balcanică. ln 
capitolul ultim se arată originea 
cuvintelor păstorilor aromâni, în cari 
filologul îşi arată în lumină ade- 
vărată erudifia. Amintim cu toată 
atenţia harta etnografică alcătuită 
de dl Th. Capidan, care repară 
multe scăderi ale celor anterioare, 
făcute în necunostinfä temeinică a 
populaţiei baleanice sau mistificând 
adevărul, din govinism. 


Inspirat de o lucrare anterioară 
a dlui Capidan, „Meglenoromânii“, . 
este şi studiul îngrijit si bine doeu- ` 
mentat al dlui C. acea, intitulat 
Sânt în Transilvania aşezări de ro- ` 
mâni veniți din sudul Dunării sau nu 
sânt ? (p. 353—370) in care se arată 
„0 patrie comună a românilor din 
Scheii Braşovului eu Megleromânii 
gi în special eu cei din Târnareca, ` 
adecă în sudul Dunării, în Bulgaria 
răsăriteană“. | 

DL Gh. Giuglea studiază o pro-. 
blemă fonetică („Soarta lui ë deschis ` 
accentuat după r. „p. 371—382) prin - 
mijlocul căreia e în măsură să dea : 
o explicație justă unei întregi serii 
de cuvinte de origine veche din 
limba noasträ. 

Esie interesant studiul dlui Dr. 
Valer Bologa asupra Terminologiei 
medicale româneşti a dvctorului loan 
Piuarul (Molnar von Müilersheim . 
(382—393). DI C. Diculeacu se ocupă ` 
de Elementele vechi grecești din ` 
limba română (p. 394—5168). 

Prin elemente vechi greceşti : 
înțelege cuvinte de origine veche 
grecească, neatestate în latineste. 
Autorul presupune că multe din 
aceste elemente sânt reflexe dia- 
lectale vechi greceşti in domeniul 
acestor influinţe intră toate ramurile 
vieţii noastre: păstoria, agricultura, 
industria casnică, credinţele popu- 
lare, medicina populară, flora, fauna, 
ete., chiar toponimia. Un indice de 
materii şi altul de cuvinte usureazä 
orientarea în materialul tratat. 

Un studiu erudit, care depäseste 
cadrul limbei române, este acela 
al dlui G. D. Serra, Per la storia del 
cognome italiano (Sulla continuità 
dell onomastica latina romanza nei 
nomi propri canavesani (e piemon- 
tesi), (p. 517—640). Autorul remarcă 
nota păgâno-creştină a onomasticei 


— 113 — 


latine medievale, 


ritorială à onomasticei latino-ro- 


manice, eondijiunile. cari au contri- ` 


buit la păstrarea tradiţiei onomas- 
ticei latine şi continuitatea mor- 
fologică şi semantică a tradiţiei ono- 
mastice latine în onomastiea medie- 
vală. lucrat pe baza unui material 
documentar imens, studiulpoate servi 
ca un model de asemenea cercetări 
gi la noi. 

E de datoria geoalelor noastre 
secundare să-şi înzestreze biblio- 
tecile cu publicaţia clujană. care, 
cum vedem, discută atâtea chestiuni 
importante din istoria limbii noastre» 
Zilnic, profesorii. conştiințioşi de 
limba romănă şi istorie vor găsi în 
paginile  „Dacoromaniei“ fapte si 
interpretări nouă în legătură eu 
trecutul obscur al istoriei noastre şi 
vor putea înzestra pe elevi cu cele 
mai nouă soluţii ale ştiinţei, pe cari 
ei o reprezintă în şeoalele se- 
cundare. ST. CRISANU. 

E) e 

Însemnări din răsboiul României- 
Mari, de Dr. Vasile Bianu, medie- 
colonel în r., fost medic-primar al 
spitalului L C. Brătianu din Buzău, 
senator de Huedin. Tomul IL Dela 
pacea din Bucureşti până la înco- 
ronarea din Alba-lulia. Cu mai multe 
ilustratiuni. Cluj, institutul de arte 
grafice „Ardealul“, 1826. — 512 pag. 
85 mare. Prețul Lei 180:—. 

Constatäm cu plăcere, că zelosul 
cronicar şi inimosul român, dl Dr. 
Vasile Bianu, prin publicarea volu- 
mului ll. al interesantelor sale „În- 
semnări din răsboiul României-Mari* 
s'a degajat în timp foarte scurt de 
promisiunea lansată în vol. L Dom- 
niasa ne pyezintă acum prin vol. 
de faţă continuarea si încheierea 
însemnărilor sale din cea mai glo- 
rioasä epocă a neamului nostru, 


continuitatea te- 


însemnări presărate cu impresiile 
sale personale de o sinceritate fra- 
pantă. i 
În darea de seamă asupra vo- 
lumului l. al acestor însemnări am 
dat expresiune dezideratului, că ar 
fi bine şi de un deosebit interes 
istoric, şi adäogäm acum: si patri- 
otie-educativ, dacă şi alţi mânuitori 
ai condeiului, cari au fost martori 
ori au avut vre-un rol îu marea. e- 
popeie a poporului român ar pur- 
cede la jel, adunându-şi impresiile 
momentelor trăite în vremile de 
curând trecute, si am văzut cu bu- 
curie, că voinţa în această privinţă 
nu lipseşte. Dintre publicatiunile a- 
părute în timpul din urmă, pe lângă 
„Însemnările“ dlui Dr. Vasile Bianu, 
sa impus atenţiunii gi înteresului 
publie îndeosebi volumul pictorului 
Vlădescu eu titlu sugestiv : Bulgarii... . 
retipărit din ziarul „Universul“ dela 
București. volum, pe care nu credem 
să-l fi cetit vre-un român decât cu 
inima strânsă si eu pumnii inelestafi. 
Ba fel ca şi în tomul L autorul 
însemnărilor notează şi comentează 
aproape zi de zi tot cei sa părut 
vrednie de reţinut în: cronica sa 
despre oameni şi fapte remareabile, 
trecute în domeniul istoriei contim- 
porane, începând dela pacea din 


- Bucureşti până la strălueitul act al 


încoronării din Alba-lulia. 

E un material istorie bogat, ce 
La adunat autorul eu diligință de 
albină din diferite surse în cartea 
sa, aceasta mai voluminoasă decât 
tomul |. cu peste 100 pagini. Dovadă 
„cuprinsul“, care singur se întinde 
pe 15 pagini şi de aici şi diferinfa 
de pret în plus faţă de tomul l. 

Între alte multe date istorice, 
discursuri la prilejuri solemne, :a- 
drese şi depese dela personalităţi 
de importanță mai mult ori mai puţin 


— 114 — 


mondi ală, acte ei comunicate diplo- 
matice, voci de presă în diferite 
chestiuni, ce au preocupat lumea 
mare în cel mai înalt grad în anii 
de întregire ai neamului, — pe cari 
ar trebui să le căutăm prin ziare şi 
archive, în acest al IL-lea tom găsim 
date până acum necunoscute gi 
despre jratele autorului, medicul Dr. 
Cornel Păcuraru-Bianu, recte Vietor 
Bianu, distinsul sprijinitor al culturii 
noastre naţionale, mort în 1920 la 
Atena, ca medie al serviciului ma- 
ritim român şi reinhumat după 4 ani 
în Făget, satul de origine a familiei, 
care a dat neamului nostru o seamă 
din cei mai valoroşi bărbaţi 

Cine vrea să retrăiască anii de 
glorie nepieritoare ai întregirii nea- 
mului, n'are decât să cetească „În- 
semnăriie“ dlui Dr. Vasile Bianu, pe 
cari şi de astădată le recomandăm 
cu toată căldura, îndeosebi tinere- 


tului nostru şcolar, drept izvor de. 


înmulţirea cunoștințelor si de însu- 
fletire națională. 

Execuţia tehnică a celor 2 vol. 
nu lasă nimie de dorit, făcând cinste 
institutului de arte grafice „Ardealul“ 
din Cluj. Şi tomul IL al însemnărilor 
este înzestrat eu 28 ilustratiuni, bine- 
reuşite. 

NIC. TOGAN. 
* 

„haboremus“, Serisori către în- 
văţători de Gh. D. Mugur. „Fundaţiunea 
Culturală Principele Carol“, Bucu- 
reşti, Strada latină 10, 64 pag., 20 lei. 

Frumoasă carte ! Frumoasă pen- 
teu suflul, care planează asupra 
scrisorilor acestora 14, pentru ideile 
nobile, minunate, exprimate într'o 
formă potrivită, ea să poată fi pri- 
mite şi păstrate în grânarul sufle- 
tului omenesc. 

Ca motto şi-a ales conducă- 
torul „Fundaţiunii culturale Principele 


Carol“, la scrisoarea |, cuvintele lui: 
Henric Pestalozzi: „Drag popor, vreau 
să te ajut“ şi discipolul lui Pestalozzi 
ne arată în cele 14 Scrisori cum. 
poate ajuta un învăţător român sa- : 
tului său, mai mult, ținutului întreg, 
în care träesti. 

Vorbeşte despre învățătorii şi; 
preoţii, cari trebuiesc să stea în : 
fruntea mişcării de primenire socială, | 
despre „generaţia constructivă“, ridi- 
când altar meritat celui ce în 1918 a 
pornit munca sistematică, lui Haret. 

incă gi astăzi, eonstată dl M, : 
träiese „milioane de oameni ca 
liliecii altarelor.“ „Ţara e plină de : 
ură, de ceartă, de ocări, de biserici 
goale.“ Găseşte piedici puse îna- 
intării, piedeci grele, pe cari, ca să 
le dovédesti, îţi trebuie „o încordare 
de Samson.“ Se adresează celor 
3075 de învăţători, vorbindu-le la 
inimă, arătându-le primejdia, dar și i 
tăpşanul verde, de linişte gi multu- 
mire sufletească, dacă te apropii i 
resolut de el. 

E vorba să se prefacă toţi vă- 
tätorii întro jfalangă de luptători ` 
pentru lumină. ca să muncească, eu | 
copiii de gcoală cu tot, pentru 
deaproapele, pentru țară, pentru / 
omenire. 

Autorul a Get mult si a între- 
prins călătorii frumoase; se recu- | 
noaste din aluziile la pictură, la: 
operele de artă, scrise, la descrierea 
moravurilor streine şi a ţărilor 
streine. 

Dacă — ici-colea — ai dori ca 
aluziile să nu fie lipsite de tran- 
sparenţă pentru un învăţător de sate 
dela noi (d. e. „miracolul dela Königs- 
berg“, „ca pn familiarele scene din 
picturile lui Terburg, Pieter de Hogh 
ori Rembrand“, „ea n tablourile fla- 
mande ale lui Brauwer ori David 
T'éniers“), fiindeă nu ştiu toţi eà la 


— 115 — 


Königsberg a trăit Kant si eă nu a 
părăsit oraşul nici odată şi fiindeă 
durere, nu toți cunose celebrele 
pânze ale pictorilor amintiţi — avem 
zeci şi zeci de aluzii din lumea 
cunoscută la noi, privitoare la Gri- 
goreseu, la Vlahuţă, ete, cari se 
pot pricepe foarte bine. 

„Amvonul“ școlare priceput mai 
bine după lectura aceasta recoman- 
dabilă. Fie ca lucrarea dlui Mugur 
să pătrundă cât mai departe şi mai 
adâne cu ideile ei primenitoare — 
-sfaturi de lectură, de serbări de 
„sădiri de pomi“, de iubire față de 
animale, ete., ete. 

Cine räspândeste o astfel de 
carte săvârşeşte o faptă bună. 

* 

„Solia Moldovei“, foaie de pro- 
pagandă culturală, scoasă de ,Ate- 
neul popular Tätärasi-lagi. Director 
C. N. Ifrim, pres. Ateneului. Prim- 
redactor G. C. Räcoare, publicist, 
Red. si Adm. Ateneul popular, Tă- 
tăraşi-laşi, apare de 2 ori la lună. 
Abonam. lei 120 pe an, lei 100 pentru 
săteni. i 

O „solie“, de cari să avem cât 
mai multe! Inimosul gi energicul 
preşedinte al „Ateneului pop. din 
Tătăraşi-lagi“, dl C. N. Ifrim, începe 
o nouă întreprindere laudabilă, care 
va trebui să fie sprijinită din partea 
tuturora, cărora le zace la inimă 
viitorul cultural al populaţiei. 


|. P. Sf. Sa Mitropolitul Moldovei 
Pimen scrie, pe pagina întâi, a „So- 
liei Moldovei“, între altele: „Luptele 
politice pătimaşe, eari la noi, din 
nenorocire, au fost duse până ei în 
pătura linistitului popor dela ţară, 
la care, în unele ţinuturi, se adaogă 
gi un spirit îngust de regionalism 
neîndreptăţit, produe mai întotdeauna 
învrăjbiri şi ură, până la răzbunare, 


ceeace împiedică unitatea sufle- 
teaacă e poporului“. 

- „buptele fratieide“ să înceteze, 
dă tipetul de alarmă l P. Sf. Sale 
Mitrop. Pimen, întoemai ca |. P. Sf. 
Sa din Chişinău. „Mai multă unire 
sufletească“ e îniitulat articolul, iar 
dl N. lorga dă sfatul „Ca pentru 
îneeput“: să se evite cele două mari 
scăderi ale noastre: înteresul de 
partid, ajuns a fi o complicitate de 
gaşcă, şi credinţa fiecăruia că om 
mai mare decât dânsul nu s'a născut 
în Tara Românească, dacă nu şi în 
lumea întreagă“. 

Preşedintele, dl Ifrim, apelează: 
„Intraţi cei eu inimile curate, lăsâna 
afară tot ce vă poate desbina şi în- 
vrăjbi eu oamenii, păstrând în sufle- 
tele voastre numai ceeace vă poale 
uni şi întări ca români“... „Solia 
Moldovei“ se va trudi să ducă pre- 
tutindeni acest îndemn de mobilizare 
a constinjelor românești; de întă- 
rirea frontului misionarilor culturali“. 

Amăsurat programului acestuia 
ne este dat să cetim articole inte- 
resante, vrednice de o revistă de 
propagandé culturală. Colaboratorii 
sunt alegi şi dau contribuţii pre- 
Hoas ` (afarä de cei amintiți} 
dnii |. Găvânescul, Mihail Sado- 
veauu, |. Simionescu, Şt. Ciobanu, 
Dr. P. Cazacu, N. A. Bogdau, Dr. 
N. G. Cădere, col C. Manolache, 
Pan Halippa, pr. P. Chiriea, ete. 

Mai amintim că publicația se 
tipăreşte în inst. de arte grafice 
a „Ateneului“. ` 

Dorim viață lungă, 
spre binele tuturora! 

* 


spornicä, 


„Axentie Severu“ nu Axente Sever. 
DE l. Crişan din Aiud, publică în 
„Arhiva Someşană“ (No. 6, Năsăud 
1926), condusă de dl Virgil Sotropa, 
o scrisoare, ca comentar la articolul 


— 116 — 


dlui Şotropa din „Transilvania“ noa- 
stră şi constată că „Taiea Axentie“ 
ţinea mult ca numele să i se scrie 
„Axentie Severu“. 

Expansiv eum era, ca octogener, 
a isbucnit odată în redacţia „Gazetei 
Transilvaniei“, din Bragov, în faţa 
dlui l. Crişan, când i-a seris numele: 
„Axente Sever“: „Voi, prăpădiţilor! 
nici numele nu mi-l ştiţi ? Bu nu sunt 
Axente-e Se-e-ve-er, eu sunt Axentie 
Severu. Să ştii tu şi să ştie toţi 
aceia cari vă numiţi români. Aşa 
mă cinstiți voi, încât dupäce vam 
făcut domni nici numele nu mi-l 
ştiţi serie ?“ 

Să respectăm dorinţa lui ,Taica 
Axentie“, după cum suntem înda- 
torali față de memoria lui Alec- 
sandri, seriindu-i numele astfel si 
nu Alexandri! 

* 

Din despărțămiutele noastre : Din 
Teiuş uni-se scrie: A doua zi de 
Crăciun, în 26 Dec. 1926, paralel eu 
frumoasele noastre obiceiuri reli- 
gioase dela „Naşterea Domnului“, 
s'a ţinut la noi adunarea generală 
de reorganizare a despărțământului 
Asociaţiunii din Teiuş. La aceasta 
a luat parte şi un membru al comi- 
tetului central al Asociaţiunii, ca 
delegat al său, dl Dr. Vasile Bologa, 
un fiu al ținutului nostru. 

Bxperiem cu .plăcere, că de o 
vreme încoace se trimit delegaţi 
din centrul Asociaţiunii, în toate 
jude ele ardelene, pentru o orientare 
mai intimă între factorii chemaţi a 
lucra, împreună. pentru promovarea 
scopurilor culturale ale Asociatiunii. 
Fără îndoială, că din asemenea 
schimb de idei numai urmări bune 
pot să rezulte. 

In preajma acestor sărbătoriînsă, 
un act dureros a sguduit sufletele 
uoastre în acest ţinut: O distinsă 


odraslă a orăşelului nostru, tinăruti 
medie Lucaciu, abia de 2—8 à 
în practică, a încetat din viaţă je 
preajma  sârbătorilor, spre nes 
fêrsita noastră durere. A 

Dela Adunarea despärtämäntulut} 
au fost mulți reţinuţi, în urma acestui? 
doliu, atât de motivat. Au fost, totug,i 
prezenţi 77 membri, eu popor, şi. 
tinerimea. 1 

Adunarea a fost deschisă st! 3 
condusă de di delegat: Dr. V. Bologa, $ 
la orele 3 d. m. Lăsăm să urmeże A 
aci cuvântul său ocazional de des-.§ 
chidere, aproape în întregime: 


Onorată Adunare ! lubitilor fraţi ! 


De astă-dată, ea delegat al Onor. 1 
Comitet central al Asociatiunii am 4 
onoarea să vin în mijlocul dvoastră | 
cu mandatul, să chibzuim și să cum- ` 
pănim împreună asupra celor mai? 
bune căi ş: mijloace, cari vor fi: 
menite să ridice sus, cât se poate í 
mai sus, steagul cultural al Aso- : 
ciațiunii noastre în acest despär- j 
fämänt de Dzeu binecuvântat À 

Am plăcerea, să fiu si eu născut i 
pe aceste plaiuri strămoşeşti, de; 
cari, de câte-ori mă apropriu, saltă 1 
sufletul în mine, că 'ntr'un copil ne- À 
vinovat. Şi să-mi fie îngăduit, că 4 
fac puţin subiectivism. F 

E o taină, în adevăr, nepätrunsä 
de mintea omenească, să te ştii 4 
legat eu toate fibreie ființei tale de À 
acel loc, în care ţi-a hărăzit bunul 4 
Dzeu să vezi întâia-dată lumina zilei 3 
pe rotogolul acestui pământ. 

Şi e de mirat, că numai după-ece $ 
străbate omul ări gi mări, cu alte : 
limbi, eu alte neamuri, vede ce co- 
moară nepreţnită ne-au lăsat nouă 
părinţii pe aceste plaiuri strămoşeşti. 
Aiei avem pământul cel mai roditor, 
vii şi grădini cu pometul cel mai 
bogat, păşuni şi păduri întinse, cum * 


— 117 — i 


rar se găsesc în alte părţi. Cu un 
cuvânt, tot ce sufletul omului îşi 
poate dori, numai înțelepciune şi 
muncă practică i se cere. Această 
muncă avem noi să o urzim acum 
gi să o pornim pentru binele nostru 
obgtese. 

Privind . la trecutul nostru un 
sentiment duios te cuprinde, că noi, 
pănă bine de curând am fost stân- 
jiniţi, dacă nu chiar împiedecaţi în 
exerciţiul drepturilor noastre de 
locuitori autohtoni, de mosteni ade- 
värafi ai acestui coltisor de ţară. 
Pentru-eă noi aram şi sămănam, 
ce-i drept, dar secerigul nu eră 
pentru jitnițele noastre. Noi mun- 
ciam gi ne frământam, dar agonisin{a 
noastră se împărţiă, ori se risipiă, 
peste voia noastră, pentru scopuri 
străine de noi, ori de-adreptul duj- 
mănoase şi stricăcioase nouă. Amară 


a fost soartea părinţilor noştri, bine- | 


cuvântată să le fie memoria ! 

Din pleiada acestor înaintaşi 
ai noştri, fin, că e o datorie sfântă 
la asemenea prilej, să amintim unele 
din figurile alese ale acestui ţinut, 
cari au impus odată prin virtuțile 
lor, prin hărnieia lor, în sânul popo- 
rului român. 

In vederea acesteia, mai întâi 
avem, să ne aducem aminte eu 
respect, că grăniceri au fost odată 
românii din acest orăşel, ca cei mai 
vechi locuitori bägtinagi ai lui. 
Grăniceri călăreți, eare nu odată au 
răscumpărat prin sângele lor drep- 
tul stăpânirii asupra acestor hotare. 
Dintre acestia, din copilărie îmi adue 
aminte de stârăitorii Bräfoesti, de 
energieul Raţiu Efrem, ziditorul şeoa- 
lei române din jos, eu tovarăşul său 
nedespärtit: fericitul Crişan, odi- 
nioară învățător ze'os, apoi primar 
al acestui orășel, şi alţi mulţi, pe 
cari nu pot eu în pripă şă-i îngir, 


pănă la cel mai nou vlăstar al lor, 
stins în zilele noastre cu atâta du- 
rere, neuitatul nostru prieten : Dumitru 
Marcu, un suflet generos, gata în- 
totdeauna de sacrificiu pentru pro- 
movarea cauzelor noastre publice. 

Să nu uităm apoi, că în acest 
orăşel s'a adăpostit la bătrâneţele 
sale, coborând aici dela Geoagiul- 
de-sus şi vestitul căpitan din 1848, 
preotul Nicolae Repede, mâna dreaptă 
a strajnieului comandant al legiunilor 
române din .1838/8: Axentie Severu, 
în a cărui absenţă, din causa ranei 
sale, i-a condus la biruinfä legiunile. 
Unii dintre D-voastră, poate, că-şi 
aduc aminte încă, de această figură 
de atlet din trecutul nostru, deoarece 
numai cătră anii 1880 s'a stins dintre 
noi. i 8 

B crud, când ajunge poporul 
să-şi ia însuş satisfacția pentru ne- 
dreptätile suferite. Atunci, precum 
dovedeşte istoria, nu mai e îndu- 
rare. Aşa a fost pe aici, durere, în 
1848/49, când părinţii noştri au tre- 
buit să aleagă între viaţă sau moarte. 

Dar cine e de vină, dacă tru- 
faşii inconştienţi au aruncat 'tăciu- 
nele revoluţiei, au terorizat, au dat 
foe satelor acestei împrejurimi si au . 
aprins furia poporului, care, în po- 
topul ei deslänjuit, nu mai cunoaște 
margini. Se poate, că în furia sa, 
poporul va fi trecut uneori margi- 
nile. Dar în focul luptei, cine e în 
stare să-şi măsoare tot pasul după 
formulele tuturor închipuirilor?.., So- 
coteala a fost mare si trufia nu şi-a 
luat decât răsplata. Noi le-am întins 
de atâtea-ori ramura de maslin, ca 
să trăim în pace şi linişte, dar gla- 
sul nostru a fost glasul celui ce strigă 
în pustie, si destinul şi-a urmat 
cursul său neîndupleeai. 

Așa au fost părinţii noştri din 
generația trecută pe aceste plaiuri. 


— 118 — 


Conduşi de cel mai curat ideal şi 
. patriotsm adevărat. lar noi, astăzi, 
de virtuțile lor ei de sufletul lor mare, 
avem să legăm firele pentru conti- 
nuarea operei de educație st de cul- 
tură a poporului român. 

Noi n'avem trebuiuţă să batem 
câmpii, ca să găsim pilde de orien- 
tare pentru viitor. Părinții noştri ne-au 
deschis drumul pentru ott ramii: de 
muncă, economică, culturală, natio- 
nală, ete. N'avem decât să-i urmăm 
eu. credinţă gi cu devotament. Astfel 
vom pune temelie sănătoasă pentru 
desvoltarea şi propăşirea neamului 
nostru. La această muncă vă wit, 
iubijilor fraţi, în numele conducerii 
noastre şi vă salut respectuos, de- 
clarând adunarea deschisă.“ 

a fa 

Cuvântul de deschidere a fost 
întâmpinat eu vij aclamări. Aduna- 
rea a decurs solemn, după pro- 
grama stabilită înainte de vechiul 
comitet al despărțământului, eu co- 
laborarea conferentiarului propa- 
daudist al Asociatiunii, domnul loan 
Neagoe. 

a) S'au înscris 4 membri noui 
pe viață şi 12 activi, achitându-se 
imedtat taxele: 2700 Lei. 

b) S'a ales noul comitet al des- 
pärtémäntului, pe un period de 5 ani, 
precum urmează: Președinte di Pe- 
tru Suciu, preot în Teiuş. Vice-pres. 
di Vasile Bârluţiu, preot în Teiuş. 
Secretar di losif Pop, preot în Gal- 
tin. Cassier dl loan Bogdan, şeful 
percept. Teiuş. Controlor dl loan 
Lucaciu, invät.-dir., Teiuş. Bibliote- 
ear dl Vasile Pop, pretor, Teius. 
Econom dl Sever Selăgian, propr. 
Teiuş. Membrii în comitet domnii: 
Dr. loan Herlea, prim-pretor, Bazil 
Băcilă, şef de gară, Amos Frâneu, 
preot, Liviu Dumitrean, preot, Mihail 
Puşcas,preot, Cornel Domşa, înv.-dir., 


Victor Aron şi Nicolae Crefiu, pro" 
prietari. a 
DI preşedinte Petru Suciu, multär 4 
meşte pentru încredere si apelează. j 
la colegii mai tineri îndeosebi, eca 4 
prin împreună lucrare, să se. poată j 
realiza cât mai deplin nädejdile puse 
în noul comitet, pentru inaintarea 4 
culturii poporului român. WK 

Tinerimea intelectuală din te 
a dat, seara la 8 ore, o reprezen: À 
tatie teatrală bine succeasä, anume } 
două piese de câte un act. Subiec- : 
tul uneia, din viața şcolară a feti- ; 
telor adolescente, foarte bine re: 1 
produs. Se vedea, că unele dintre 1 
dşoarele diletante erau încă pe bän- 
cile şeoalei, iar altele abia răsărite j 
din acele bănci, încât toate se sim- ; 
fiau încă de-abinele în elementul lor. | 

A doua piesă e din viaţa so- ` 
cială: Clubul Doamnelor, eu lectură 
literară, afecjii de modă, rivalități, 
ete. din viața doamnelor tinere cu ; 
dispoziţie pentru distracţii. Piesa sa : 
desfășurat eu mult umor. 

Diletanţii şi declamantele s'au 
degajat bine de rolurile lor. 

Câteva piese muzicale încă exe- 
cutate de un cor mixt, sau de băr- 
baţi, ar fi complectatansamblul foarte 
nimerit. 
năzui, fără îndoială, să complecteze 
în viitor. 

Inceputul s'a făcut gi e geet, 
tor. Cu bun îndemn se poate desä- 
vârşi, pentru mulțămirea tuturor celor 


chemaţi. Alfa. 
* 

„Astra“, organ săptămânal al 
despărțământului Mureș. Director gi 
redactor resp.: Vasile Al. George. 
Red. şi Admin. Târgu-Mureş, Bule- 
vardul Regina Maria 84; Abona- 
mente: pe an p. instituţii 200 Bei, 
p. particulari 1:0 bei, p. țărani şi 
muncitori 100 Lei Ka 

Un organ de propagandă eultu- 
rală vrednice de însemnat aici. Di 


Rostul  şeoalei noastre va 4 


— 119 — 


Vasile Al. George îndeplineşte, cu 
comitetul desp. Mureş împreună, o 
muncă de pioner, laudabilă. Culaho- 
ratori mânuitori buni de peană și 
entuziaşti. Dorim viaţă lungă acestui 
organ chemat să dea îndemnuri prin 
judeţul Mureşului. 
colele ultime ale dlor: Vasile Al. 
George (împotriva absurdităţii anti- 
teaei: regäfean-ardelean, împotriva 
seetarismului), 1. Bozdog (De ce ne 
numim „Astra“), presed desp. Mu- 
res: Dr. E. Dandea, adv., primarul 
T -Muregului (Organizarea producției 
agricole prin întovărăgire coopera- 
tistă), foiletoanele „Din trecutul no- 
stru“ de G. Ciortea; inspector şeo- 
lar Pantelimon Diaconescu („Alege- 
rea carierii“), Dr L Vancea. Cronici 
economice, juridice, culturale, me- 
dicale, dau informaţii preţioase mem- 
brilor „Astrei“ muregene. 


la Sighet a apărut o nouă ga- 
zetă culturală, întitulată „Astea Ma- 
eamureșului“. E organul săptămânal 
al desp. Maramureş. In articolul pro- 
gram se spune că: „Va lupta pen- 
tru înstăpânirea şi întărirea pe ace- 
ste plaiuri a elementului românese 
prin cultură, muncă, sănătate si ar- 
monie si prin întrebuinţarea ener- 
giilor, cari izvorese din întovărăşiri, 
meserii, comerţ“. Dorim viaţă lungă 
acestui nou organ de publicitate. 


„Meseșul“, cealaltă gazetă cul- 
turală a desp. central al „Astrei“ 
din jud. Sălaj (Red. gi adm. Zălău, 
Biroul „Astrei“) a ajuns în anul al 
lll-lea. E bine redactată, sub con- 
ducerea dlui Dr. Nicodim Cristea şi 
a red. resp. dl L. Ghergariu Aşa 
d. e. în Nr. 5 avem un frumos art. de 
fond pentru portul naţional. 


Bine redactat, fiecare număr, 
din „Foaia noastră”, săptămânală, din 
Cluj, „foaie de propagandă popo- 
rală în serviciul Asociafiunii, „astre“, 
scrisă pentru luminarea poporului 
român“. Cu sfaturi practice, răsgân- 
dite, beletristică bună, din autori de 
seamă, ocolind politica militantă, 
„Foaia noastră“ merită să se răs- 
pândeaseä în cercuri cât mai largi 
la sate. (Administr. Cluj, str. Memo- 
randului 22, pe an 160 hei: wa an 
80 Lei). * 


Remarcăm arti- . 


Cum e lăudat în Franţa un pietor 
român : ln Franţa se bucură în zilele 
noasire pictorul român Stoenescu 
de un bun renume. lată ce serie 
criticul artistic reputat Thiébault-Sis- 
son în ziarul „he Temps“ (12X11 1926) 
despre o expoziţie a dlui Stoenescu, 
deschisă la Paris: „Franţa nu este 
singura ţară, care are pictori buni. 
lată aiei pe unul, care a văzut lu- 
mina zilei în România gi ale cărui 
portrete, vederi din Paris şi din. Ve- 
netia, ale cărui „naturi moarte“ gi 
flori sunt acelea ale unui maiestru. 
Întâiul merit al celor 85 de piese 
expuse de Stoenescu, în foburgul 
St. Honore 76, în galeria Charpentier, 
constă într'o personalitate, care nu 
se poate denega. Această per- 
sonalitate este cu atât mai remar- 
cabilă cu cât St. şi-a făcut educaţia 
în Paris. A fost elevul lui Jean-Paul 
Laurens, a cărui austeră gi nobilă 
siluetă a pictat-o întrun portret în- 
tr'adevăr admirabil — portret împru- 
mutat expoziţiei acesteia din partea 
Muzeului Luxembourg (galeria de 
de tablouri gi sculpturi moderne a 
Statului francez). Acest elev al lui 
Jean-Paul n'a împrumutat, la urma- 
urmelor, dela maiestrul său altceva 
decât constiinfiositatea sa severă gi 
soliditatea-i frumoasă de a pune 
toate la locul lor. j 


„Pentru întreg restul este cel 
însuş. E mai cu seamă în urma 
măreției unei colori în care nuanțele 
negre, savuruase şi bogate se în- 
soară (îmbină) eu nuanţe gris plă- 
cute, eu o căldură potolită de roşu 
sombru gi de o nuanţă roşeată. Dar 
paleta aceasta n'are nimic exclusiv. 
O face să servească, în portret, ca 
să ridice caracterul tipurilor şi ac- 
centul fizionomiilor masculine. Îi 
substitue, în vederile sale din Paris 
şi din Veneţia şi în „naturile“ sale 
„moarte“, coloratiunile legere gi 
proaspete cu seducerea cea mairară. 
Se pricepe să fie, pe schimbate, 
fin şi tare. Stoenescu este unul din 
cei mai buni pictori ai timpului aces- 
tuia.“ T.—S. 

* 


Europa säräceste! Dă alarma ca 
mulți alți economişti, sociologul Gu- 
stave Le Bon. lată câteva consta- 


tări dureroase, cari ar frebui co- 
mentate şi la noi. 

Sărăcirea Buropei este una din 
consecinţele cele mai evidente ale 
răsboiului mondial. „Rezervele acu- 
mulate în urma unor sforţări pline 
de pacienfä din partea mai multor 
generaţii sunt epuizate şi greutatea 
de à le reînnoi sporeşte pe zice 
merge. 

Această sărăcire se observă în 
toate ţările, şi în Anglia (care are 
150,000 de someri). 

Francezii au pierdut patru părţi 
din cinei, din averile lor. „Perturbă- 
rile financiare (din Franţa) au cre- 
iat... säräcirea unor anumite clase 
sociale si îmbogățirea altora, adecă 
deplasarea averilor. Vechii rentieri 
au fost ruinaţi aproape în întregime; 
făranii si comercianții au văzut, — 
dimpotrivă, cum li se ridică consi- 
derabil veniturile“. 


Ameninjarea, care crește mereu 
pentru Europa este crescânda in- 
dependenţă industrială a ţărilor azia- 
tice, colonii, ţări sub protectorat, ete. 
„Universul aziatie a ajuns rivalul Bu- 
ropei“. 

Gustave Le Bon îşi termină astfel 
articolul din „Les Annales“ (26 XII. 
1926): „Câtă vreme lumea nouă (Ame- 
rica), în urma unor fatalităţi ale evo- 
lujinii moderne, ajunge din ce în ce 
mai ostilă vechiului eontinent, acesta 
luptă penibil ca să menţină pacea 
între diferitele popoare ale Buropei 
şi să calmeze disensiunile, cari le 
desvari... Principiul de naţionalitate 
a dus la paroxism naţionalismele 
adormite... Cauze de conflict crese 
pretutindeni. 

„Orbite de uri seculare, popoa- 
rele europene nu ajung să se înte- 
leagă și cheltuiese pe armamente 
costisitoare ultimele rămăşiţe ale ve- 
chei lor bogății. Partidele politice îşi 
dispută cu furie locul, ca să-şi rea- 
lizeze chimerele lor: jaluzia, invidia 
şi ura slăpânesc astăzi în Buropa. 
Cum să realizezi progres cu per- 
sistenta unor astfel de sentimente? 

„Statele europene nu vor scăpa 
insă dela ruina, care le ameninţă, 
decât! ajungând să se unească, din 


120 — 


punct de vedere industrial si comer- 


cial, ca să fondeze blocul european, . 
ale cărui coaturmi le-a schiţat un: 


ilustru bărbat de stat la Locarno, 
Să prospereze unindu-se sau să piară, 
în certuri, aceasta este dilema ce se 
pune astăzi în fața Buropei“. 

Ki 


Ni se trimite această poezie şi-i dăm 
loe la cronică. 


Ahriman și Ormuzd. 


„Nu-ţi înălța privirea spre cerul , 

[instelai] 

Nu stiriei eu ochii, nävalnie, infinitul] 
Ben robul de galeră, în lanţuri 

|ferecai, 

Ce n'ai s'ajungi vreodată, nici chiar 

` [în gând, zenitul”. 


„Nu 'ntinde mâni trudite în sus: 


[excelsior! | 


lar gura-ţi să blästeme, să muşir 
[şi să njure |] 


Aşa eşti „omul zilei“, eu pace ai 
fonor, 

Pe-o lume tărbăcită de gânduri seci, 
[sperjure“ A. 


„Să n'arunei nici sămânţa blândelii 
[şi-a iubirii, 

Nu aminti că-s una: colibă şi palat, 
Vai, biete-efemeride! Ai chinuri că 
martirii. 
De plebea cugetării vei fi erucijieat!..* 


„Cum ? Nici un strop de-albastru 
[în sufletul setos ? 
Cum? E oprită 'n lume beteala 
|siderală, 
Pe fruntea îndreptată spre nobil, : 
[spre frumos ? 

Apelul pentru milă îl luați.. 
[sparovăială 27 


„Ieonoclaşti de-altare! De vanitate 
(piini! 
Făuritori de sate si-orage incendiate! 
Voi nu simţiţi durerea la mii de 
[orfelini ? 
Dă chem în judecată: de „les- 
Jumanitate! *...