Transilvania_1926_057_007

TRANSILVANIA 


Anul 57. lulie 1926. Nr. 7. 
Sibiiu, str. Şaguna ©. 


t IOAN URSU. 


Marţi, în 6 Octomvrie 1925, s'a stins în Braşovul Ardea- 
lului său iubit, în casa sorioarei sale, profesorul dela Universi- 
tatea din Bucureşti, I. Ursu. 

|. Ursu a fost unul dintre numeroşii intelectuali, pe cari 
satele din Ardeal i-a trimis în «țară», să lupte cu arme sufle- 
teşti pentru desrobirea noastră şi unitatea naţională. Ursu a fost 
din cea mai fragedă vârstă un luptător :neobosit, a dovedit o 
extraordinară putere de muncă și a ajuns în primele rânduri 
ale armatei de intelectuali, unde a desfăşurat. o activitate ne- 
curmată și, fulgerat de o boală ascunsă, a căzut ca un erou, 
ca un mucenic al slujbei sale, în plină activitate, la vârsta de 
50 de ani, când catedra sa universitară, studenţii săi iubiţi şi 
proiectele sale așteptau dela dânsul încă mulţi ani de activitate 
rodnică. 

Născut la 14/26 Octomvrie 1875, în comuna Caţa, care a 
dat o seamă de fruntaşi ai vieţii publice, a fost cel mai mare 
din numeroasa cunună de 7 copii ai învățătorului Ursu, Ter- 
minând şcoala primară sub povaţa şi supravegherea părintească 
a tatălui său şi-a făcut studiile secundare la liceul din Brașov, 
unde s'a distins între colegii săi prin o rară banăfate sufletească, 
prin modestie distinsă şi printr'o hărnicie fără de seamăn, cali- 
tăţi, pe cari le relevă şi azi foştii săi colegi, preoți şi învăţători 
din jurul satului său natal. Aceste însușiri l-au însoţit ca buni 
prietini în“tot cursul vieţii sale. Multele privaţiuni, pe cari a avut 
să le îndure în cei 8 ani de studiu, căci tatăl său nu putea să-i 
acorde din plin mijloacele materiale necesare, nu i-au slăbit de 
loc avântul şi când, în vara anului 1895, cu bacalaureatul 


— 302 — 


mână, s'a prezentat înaintea tatălui său, iar acesta i-a zis: <Bă- 
iete, de acum eu nu te mai pot ajuta, du-te în lume şi-ţi cro- 
ieşte un drum, cum te va ajuta Dumnezeu» și i-a pus 17 flo- 
rini în mână, tinărul Ursu, fermecat de mirajul României libere, 
în apropierea căreia petrecuse 8 ani de şcoală, a trecut în «țară», 
numai cu 17 florini în buzunar, dar cu sufletul plin de nădejdi. 

S'a înscris la universitatea din Bucureşti, facultatea de li- 
tere, dedicându-se studiului istoriei şi pentru a-şi asigura pânea 
zilnică a funționat ca copist la răposatul V. A. Ureche. A avut 
ca profesori, între alţii, pe Onciu şi lorga. Dela cel dintâiu şi-a 
însușit severitatea şi preciziunea în adunarea şi verificarea da- . 
telor istorice, iar al doilea i-a menţinut şi desvoltat în cursurile 
d-sale avântul și însutleţirea pentru studiul istoriei. Firea sa bună 
şi îndatoritoare și-a păstrat-o şi în viaţa sa de student univer- 
sitar. Studenţii, cari se dedicau istovitoarei cariere de profesor, 
au găsit la şcoala normală superioară în colegul lor Ursu un 
frate mai mare totdeauna gata de a-i povățui şi de a-i îndruma 
în nevoile lor. 

Terminându-și studiile universitare a funcţionat câte un “ 
an ca profesor la liceele din Brăila și Peatra-Neamţ. A obţinut 
apoi prin concurs o bursă pentru a-şi continua studiile în străi- 
nătate. Au urmat ani grei de muncă şi cercetări stăruitoare, 
fructul cărora l-a așezat în scrierile, despre cari va fi vorba mai 
jos. A studiat în München şi Berlin, unde și-a luat 2 doctorate, 
în filozofie și istorie, „apoi în Paris, Viena şi Veneţia, unde a 
făcut importante descoperiri prin arhive în legătură cu trecutul 
nostru, însușindu-şi paralel cu învățătura şi cunoştinţa limbilor: 
germană, franceză și italiană, în măsură îndestulitoare spre a 
putea face cercetări independente şi a scrie corect în aceste 
limbi. l 

Și e vrednică de remarcat împrejurarea, că în timpul pri- 
begiei sale prin ţările străine și a muncei sale aprige nu și-a 
uitat un moment de familia sa și de locul său natal. Din mo- 
desta bursă, cu care se susținea în străinătate, a știut să rupă o 
parte pentru a ajuta pe cei 4 frați ai săi mai mici; cei 2 mai 
mari Întraseră în viață, rămânând la coarnele plugului ca să 
urmeze în şcoala secundară şi astăzi — cu excepţia unei surori 
moarte în anii pubertății — sunt vrednici intelectuali în carie- 
rele, ce şi-au ales. Atât în străinătate, cât mai ales după întoar- 


— 303 — 


cerea sa acasă a fost un cald sprijinitor al acţiunii pentru ridi- 
carea școlii din Caţa, colectând însuş ajutoare pentru această 
şcoală și convingând pe tatăl său să gireze cu întreaga sa avere . 
o datorie, ce mai rămăsese după terminarea impozantului edi- 
ficiu şi epuizarea completă a fondurilor; a fost atât de strâns 
legat sufletește de fraţii săi încât s'a simţit dator să rupă legă- 
turile destul de intime cu o distinsă familie, jicnit de lipsa de 
atenţie, pe care, i s'a părut, că această familie a arătat-o sorioarei 
sale mai mici, nedeprinsă încă cu formele sociale subțiri ale 
elitei bucureștene. 

~ Intors în ţară, în 1909, i s'a oferit catedra de istorie medie 
şi modernă la universitatea din laşi. Pentru aprecierea activității 
sale ştiinţifice de până aici, lăsăm să urmeze raportul eruditului 
istoric A. D. Xenopol, făcut în şedinţa Academiei Române dela 
24 Mai 1910, pe temeiul căruia I. Ursu a fost ales membru 
corespondent al secţiunii istorice: 


«Am Onoarea a propune de membru corespondent în secțiunea isto- 
zică în unul din locurile vacante pe dl loan Ursu, doctor în filozofie, din 
Berlin şi profesor suplinitor de istorie medie şi modernă la universitatea 
din laşi. Dl Ursu, care are vârsta de 33 de ani, este un tânăr foarte râv- 
nitor pentru științele istorice, care s'a distins până acuma prin mai multe 
lucrări de valoare. 

<A început cariera sa de istoric scriitor prin un studiu asupra «Rela- 
țiilor dintre Moldova şi Polonia», care a fost premiat de universitatea din 
Bucureşti. După aceea, obținând prin concurs o bursă pentru istorie, a 
făcut studii la Berlin şi la Paris, făcând şi în Italia o călătorie de cercetări 
documentale. A trecut -doctoratul în filozofie la Berlin, susținând ca teză 
cazitolul ] din scrierea sa mai cuprinzătoare: Die auswärtige Politik des 
Peter Rareş. Insăşi cartea dlui Ursu e de o erudiție bogată şi nouă, folosindu-se 
de multe isvoare până ácum neutilizate pentru studierea politicei celei 
ambiţioase a Domnitorului moldovean. O recenzie destul de favorabilă, 
emanată dela -o pană străină, este inserată în marea revistă istorică ger- 
mană Historische Zeitschrift, vol. 104, p. 667. 

«A doua lucrare a dlui Ursu, scrisă în limba franceză, are de obiect: 
La politique orientale de François l, cuprinzând 204 pagini. Asupra valorii 
acestei cărți credem, că ea reiese indestul din criticile şi dările de seamă 
destul de numeroase, inserate în revistele franceze. Cităm pe aceea a dlui | 
G. Becquenault în Journal des Débats, 13 Aprilie 1909; a dlui Hauser în 
Revue hist®rique, Maiu, Iunie 1909; a dlui Bourilly în Revue d'histoire 
moderne et contemporaine, Decembre 1908; a dlui I. Isaac în Revue de 
Synthèse historique, Aprilie 1909; a dlui P. Perieur în Revue des Questions 
historiques, 1909; în |'Hellinisme de un anonim, lanuar 1909; a dlui E. 
Peary în English Historical Rewiew (Oct. 1909) și în Historische Vier- 


1. 


— 304 — 


teljahrschriit, XIII p. 91 (vezi un rezumat al acestor recenzii în Convor- 
biri literare din 1909). In deobşte recenziile sunt favorabile dlui Ursu, 
unele din ele făcând oarecari rezerve, însă toate recunosc contribuţia de 
seamă pe care compatriotul nostru a adus-o la istoria legăturilor dintre. 
Franţa şi Orient. 

<A patra lucrare este editarea u unui cronicar italian, Donado da Lezze, 
Historia Turchesca, tipărită de Academia Română după cercetarea impor- 
tantă a acestui izvor de către o comisie, compusă din dnii Kalinderu şi 
Onciul. Mai multe recenziuni din revistele italiene arată însemnătatea 
acestei publicațiuni a dlui Ursu. A cincea lucrare este un rezumat ai cro- 
nicarului da Lezze, inserat în revista Archivio veneto, XIX, partea I, 1910. 

«Credem că meritele şi întinsele cunoştinţe ale dlui loan Ursu, docu- 
mentate prin lucrările sale în mai multe limbi europene şi în româneşte, 
îl califică îndestul pentru a fi usii în secția noastră ca membri: cores- 
pondent». 

Veniră nu peste mult anii de înfrigurată emoție ai răsbo- 
iului din 1913 şi răsboiul cel mare din 1914. Cunoștinţele sale 
istorice, viziunea clară a împlinirii idealului naţional și dragostea 
de neam l-au îndemnat să nu-și mărginească la catedră activi- 
tatea, ci să-și spună adeseori cuvântul asupra feluritelor aspecte, 
cari priveau atitudinea de luat a României. Prin articole publi- 
cate în ziare, prin broşuri, conferinţe şi prelegeri a căutat cu 
câţiva ani înaintea răsboiului să prepare opinia publică şi mai 
ales tineretul pentru marile evenimente, ce au urmat, Scrierile 
sale in acest gen şi le-a publicat întrun volum la laşi, în 1915, 
sub titlul: /dealul nostru. Sobru, documentat şi scurt, militar 
pentru întrarea armatei române în Ardeal. Părându-i-se prea 
strâmt cadrul ziarelor pentru propaganda sa naționalistă a scos 
însuși la lași, în 1915 Revista Neamului, pe care o scria singur 
şi în care documenta cu argumente istorice şi actuale, că tot 
trecutul nostru, toată ființa noastră ne chiamă de .partea pute- 
rilor antantei, 

Cuprins de o îndreptăţită mândrie, că ideile sale au biruit 
şi oastea românească a întrat în Ardeal, a așteptat cu răsuflarea 
oprită cucerirea Ardealului. După dezastrul din 1916 și 1917 a 
alergat şi el să apere ţara ajunsă la marginea pieirii pe 
frontul, pe care putea fi mai folositor. Deşi căsătorit de curând, 
jn 1915, cu fiica generalului Grigorescu, biruitorul dela Oituz. 
şi Mărăşeşti, având 2 copilaşi mici, a înfruntat drumul plin de 
primejdii prin Rusia şi Svedia și împreună cu întreaga sa familie, 
pe care ma părăsit-o nici un moment, a călătorit în Franța, 
unde a făcut parte din misiunea universitară, compusă din 10: 


— 305 — 


profesori universitari, A scris 30 de studii și articole în ziarele 
franceze și italiene, foarte apreciate de străinii doritori de a şti 
în ce constau şi pe ce sunt întemeiate revendicările. noastre 
formulate la masa păcii. A scris acolo broşura: Poargaois la 
Roumanie a fait la guerre; o documentată lucrare asupra aspi- 
raţiilor noastre naţionale legitime, care a adus reale servicii 
cauzei noastre naţionale. A făcut parte din Consiliul! Naţional 
Român, format la Paris sub prezidenţia lui Take Ionescu, în 
timpul păcii dela București și în această calitate a fost trimis 
în italia pentru recunoașterea acestui consiliu şi acolo, împreună 
cu păr. Lucaciu, colonelul Florescu, ministrul Lahovary, ş. a. 
a înfiinţat prima legiune română formată din prisonierii români 
din Italia. Viaţa lui și a familiei lui plină de jertfe, de lipsuri şi 
de abnegaţie, ce a dus-o în acel timp în capitala Franţei ar fi 
greu de descris aici. | 

Intors în țară cu bucurie nemărginită în suflet, că și-a văzut 
realizat visul din tinereţe, deşi obosit de. pribegie, n'a pregetat 
a urma învitării Consiliului dirigent din Transilvania şi s'a mutat 
în Ardeal ca profesor de istorie la Universitatea din Cluj. In 
timpul guvernului Averescu a funcţionat ca director al învăţă- 
mântului superior dela resortul instrucției. din Cluj şi, intrând 
în viaţa politică, nu pentru a-și face din aceasta o plattormă de 
înălțare şi îmbogăţire, ci pentru a-și servi cât mai bine.neamul, 
a fost ales deputat al cercului Cohaim, ţinutul său natal. Aceasta 
a fost o epocă de mare jertiă morală și materială pentru dânsul. 
Na fost o cauză sau o plânsoare dreaptă a vre-unui om din 
cercul său, pe: care să nu și-o îi însuşit şi să nu o fi dus la 
biruință. Sa interesat însă mai mult de nevoile culturale ale 
cercului său. In toamna anului 1920 a înființat gimnaziul din 
Cohalm, iar în toamna anului 1921 a pus piatra fundamentală 
a unui nou edificiu pe seama acestei școli — primul edificiu 
şcolar pe care Ministerul Instrucţiei l-a început în Ardeal. A 
creiat o frumoasă bibliotecă de 1200 volume pentru acest gim- 
naziu, bibliotecă ce-i poartă numele, şi pe care a sporit-o necon- 
tenit până a fost în viaţă din propriile mijloace cu cărţi şi reviste 
de valoare. Tot în toamna anului 1921 a întemeiat în Cohalm 
ò şcoală inferioară de meserii. Ainbele aceste şcoli îşi au astăzi 
edificiile proprii — al gimnaziului încă neterminat — şi sunt putêr- 
nice pârghii de desvoltare culturală şi economică din acest ținut. 


— 306 — 


Ca preşedintele comisiei bugetare a camerei deputaţilor 
şi-a pus în anul 1921 în cumpănă toată iniluința sa şi a reușit 
să satisfacă, cel puţin în parte, doleanţele juste ale învăţătorilor 
şi a scăpat astfel țara de catastrofa culturală a demisiei în bloc 
pusă în vedere de învățătorimea din toată țara. A ajutat şi în 
alt mod această tagmă atât de iubită de dânsul, câștigându-i 
dela Ministerul de Răsboiu favoruri însemnate în senzul ca 
învățătorii. să-și poată face stagiul militar în condiţii mai puţin 
umilitoare, 

Din anul 1923 a trecut ca profesor de istoria românilor la 
universitatea din Bucureşti la catedra devenită vacantă prin 
moartea profesorului Onciu. In timp de 2 ani și-a ştiut câștiga 
desăvârşiia iubire a studenţilor săi, al căror număr sa ridicat 
până la 1000, astfel, că trebuiau împărţiţi în serii, sălile de curs 
fiind prea neincăpătoare. Atât la secția pedagogică cât şi la 
universitate a fost unanim, urmat cu interes viu şi stimat, nu 
numai pentru modul, cum îşi făcea cursul, cât mai ales pentru 
părintescul interes, ce-l purta studenţilor săi. 

In cursurile sale universitare și în scrisul său Ursu n'a fost 
aderentul frazei bogate şi cultivătorul meşteşugului de vorbe 
înflorite, care poate ascunde lipsa de fond şi insuficiența infor- 
maţiei sigure. Pe dânsul îl interesa în supremul grad fapta, reali- 
tatea, adevărul, pe care căuta să-l redea în forme cât mai simple, 
în cari auditorul sau cititorul să nu fie nevoit a vedea necon- 
„tenit pe maestrul frazei, ci fapta şi obiectul expus în toată cla- 
ritatea. «Vom expune, zice dânsul, în < Concepția Istorică>, ade- 
vărul în toată realitatea, căci /sforical este în primul rând un 
preot al adevărului». 

l Meritul său ca profesor, pe lângă bogăția cunoştinţelor, 
ce-și acumulase şi pe cari le reda cu o severă metodă, pe lângă 
cercetările sale publicate în numeroase studii şi opere, stă mai 
ales în altruismul său, în bunătatea sa și mai mult în atitudinea 
sa nu numai de profesor, ci şi de părinte, de educator al stu- 
denţimii. El a rupt bariera dintre catedră și bancă, s'a apropiat 
de studenți, s'a interesat de toate nevoile lor materiale şi morale, 
considerându-i de copii ai săi şi tratându-i cu dragoste şi cu 
blândeţe. Nu era dascălul, care cu o diabolică pasiune urmă- 
reşte pe student în labirintul de amănunte, ca să-l rătăcească, 
să-l terorizeze cu mulțimea sau greutatea problemelor de rezolvit, 


— 307 — 


ci fratele mai mare, care încurajază, ajută, povăţuește, trezește 
pofta de lucru, desvoaltă ambiția nobilă, susține idealismul, 
caută să ferească de tat soiul de alunecări și, când ceartă, o 
face cu blândeţe. «De pe patul din Brașov, unde o suferinţă 
de mai bine de 2 luni de zile îi istovise puterile, Ursu, deună-zi 
încă, se gândea la data examenelor şi simțind, că nu va putea 
să asiste la ele și temându-se că înlocuitorul său va propune 
chestiuni pe cari studenţii ar îi putut să nu le cunoască, însem- 
nase pe îoiţe, cu grije închise în plicuri pecetluite, patru pli- 
curi, căci repartizase studenţii în 4 serii, subiectele de tratat și 
recomandase cu o mişcătoare prevedere, celor ce nu vor fi 
terminat lucrarea în timpul prescris, să o termine în voie». 
(Charles Drouhet, panegiric.) 

Iubirea sa sinceră, profundă, faţă de studenţi a transplan- 
tat-o și în familia sa în atât de mare măsură, încât la înmor- 
mântarea sa, nemârigăiata soţie și mamă a 2 copilași şi-a stăpânit 
durerea și, sugestionată de necontenita grije, ce purta soțul său 
studenţilor, în cuvinte inspirate le-a comunicat testamentul lui 
şi rugămintea de a nu-l desminţi. 

Acestei deosebite solicitudini studenţimea i-a răspuris prin 
frumoase dovezi de stimă, alipire și recunoştinţă, atât în cursul 
viieţii lui, cât și la înmormântare, purtându-i la groapă rămă- 
şițele neînsufleţite pe umeri, iar prin rostul studentului V. Nico- 
laescu, făcându-i făgăduinţa solemnă, că nu-l vor desminţi și 
vor face să rodească în sufletele lor sămânța de idei şi senti- 
mente nobile și morale, sămănate de dânsul cu atâta îmbelşugare, 

Delegat de Ministerul Instrucțiunii ca președinte al comi- 
siei de bacalaureat la liceul din Pitești a suferit acolo o intoxi:- 
caţie alimentară; pe această boală s'a grefat tifosul, pe care 
organismul său robust, dar slăbit de sbuciumul și truda celor 
40 de ani de muncă necurmată, nu l-a putut birui. 

Căzând lá pat nu l-a mai putut părăsi și a zăcut 12 săp- 
tămâni. Cei 6 doctori, cari l-au vizitat, nu i-au putut preciza 
organul, unde s'a localizat infecția şi numai la autopsie s'a văzut’ 
punga cu puroiu, formată la ficat. 

In momentele de extremă slăbiciune fizică, în care-l adu- 
sese boala, își recăpitula cu tristă resemnare viaţa sa plină de 
sacrificii, în care micile satisfacţii morale, ce le-a avut, au fost 
atât de scump plătite. Se uita cu ochii plini de lacrimi la copi- 


— 308 — 


laşii săi, ce-i rămâneau orfani de mici («A treia generaţie, spu- 
nea el, când rămân în familie copii orfani de mici»). Impresionat 
adânc de durata boalei, care-i slăbea sensibit puterea de rezi- 
stență, a luptat, totuș, eroic, ca s'o învingă; şi prin autosugestie 
refuza să admită, că va trebui să părăsească viaţa aceasta, tocmai 
când în sufletul lui atâtea gânduri irumoase își aşteptau realizarea. 


Lucrările mai însemnate ale lui |. Ursu sunt următoarele: 

1. Relaţiunile Moldovei cu Polonia. Piatra 1900. 2. Cauzele de căpe- 
tenie ale căderei şi mărirei noastre în trecut. București 1906, 3. La Politique 
orientale de Francois l-er. Paris 1908. 4. Die auswärtige Politik des Peter 
Rareş, Fürst von Moldau. Viena 1908. 5. Historia Turchesca. Bucureşti 
1909, edit. Acad. Rom. 6. Uno sconosciuto storico veneziano del secolo 
XVI. Venezia 1910. 7. Bătălia dela Gwozdziec şi Obertyn (1531). Analele 
Academiei Române 1913. 8. Bătălia de pe Câmpul Pânii (1479). Bucureşti 
1913. 9. Un manifest românesc al Impăratului Leopold l, din anul 1701. 
An. Ac. Rom. 1912. 10, Din infiuenţele politicei europene asupra istoriei 
noastre (Moise Vodă). An. Ac. Rom. 1912. 11. Ştefan cel mare şi Turcii, 
Bucureşti 1914. 12. Idealul nostru. laşi 1915. 13. Politica României. aşi 
1915. 14. Ponrquoi la Roumanie a fait la guerre. Paris 1918. 15. Persona- 
litatea lui Ştetan cel Mare. Bucureşti 1921. 16. Petru Rareş. Bucureşti 1923. 
17. Concepţia istorică. Bucureşti 1924, 18. Ștefan cel Mare. București 1925. 


Avea în preparaţie și alte lucrări mai mari despre 

1. Vlad Ţepeş. : 

2. Mircea cel Bătrân. 

3. Mihai Viteazul. 

4, Ioan Vodă cèl Cumplit. 

5. Monografia Generalului Grigorescu. 
pentru cari întreg materialul era adunàt, dar a inchis ochii 
înainte de a le putea termina. 

A fost un vrednic luptător pentru lumină. Odihnească 


în pacel Emilian Stoica. 


DIN CE SE TRAGE OMUL? 


in Dayton (America) se pertractează pro: 
cesul împotriva prof. Scopes. Prof. a îndrăsnit 
să propage teoria lui Darwin între elevii săi. 
In statul Tenneste sa oprit prin legea din 21 
Martie 1925 învățarea teoriei lui Darwin şi 
Lamarck, Din hipodromul din New-Jork a pri- 
mit Bryan, apărătorul „Bibliei“, două maimuțe 
şi un şimpans, cadou == ceeace a produs un 
râs general, la pertractădie judecătoreşti (VIL 
1925). - Ziarele. 


Nu vreţi strămoși maimuța? — Vi-se pare 

Că degradaţi pe om? E criminal? 

Adesea tentațiunea-mi este mare 

Să cred că omul iese din... șacal! Ilie Marin. 


— 309 — 


„Impresii dintr” 0 călătorie în Orient. 


De Dr. G. Preda, 
director al spitalului de boli mintale, Sibiiu, 
vicepreş. IE al „Astrei“, 


Constantinopolul şi Atena. 


Cu cât leul românesc scoboară scările valorii sale, 
cu atâta și călătorul român, dornic de a-și preumbla pri- 
virea prin ţările orientale, întimpină dificultăți materiale în 
întreprinderea unei astfel de călătorii. 

Este drept că, deși taxele unei călătorii cu vapoarele 
românești nu sunt mult scăzute faţă de ale altor vapoare 
străine, confortul vapoarelor noastre se prezintă în condiţii 
cât se poate de bune și, dacă exceptăm o parte din per- 
sonalul de serviciu, care pe unele vapoare însoțește nemul- 
țumirea sa cu strigăte și mahalagisme care desarmonisează 
[chiar în fața străinilor) frumoasa noastră limbă, — în rest 
modul cum este organizat și cum funcționează serviciul - 
nostru maritin ne face cinste și plăcere. 

Plecarea din portul Constanţa spre Alexandria Ciad 
loc în cursul nopții, nu poţi simţi plăcerea voiajului pe mare 
(pentru acei, cari nu suferă de rău de mare și cărora nu 
li se „poate vorbi de un voiaj plăcut) decât a 2-a zi, odată 
cu apropierea de Constantinopol 

Constantinopolul este orașul oriental, care ori de câte 

ori l-ai fi văzut, dorești să-l mai vezi și emoția. acestei 
plăceri începe chiar din momentul întrării în strâmtoarea 
Bostorului. 
„Pe ambele tărmuri ale acestei strâmtori zăreşti ziduri 
înalte, fortărețe masive, clădiri, din cari cele mai multe 
construite de lemn, sunt încunjurate de livezi şi grădini, 
unde se desfată în liniște vegetaţia zonei calde. Unele din 
aceste clădiri rămân singuratice pe țărm, constituind prin 
măreţia lor adevărate castele sau palate; altele, adunate, 
formează mici sate sau porturi î în rada cărora plutesc nu- 
meroase bărci, corăbii, caice sau vaporașe. 

Aspectul Bosforului este pe cât de măreț, pe atât de 
plăcut și cu multă dragoste și atenție voiajorul urmărește 
de pe ţărmul european frumoasele localități de vară: Bö- 


s 


— 310 — 


jiikdere şi Therapia, cu drăguţele vile ale miniștrilor ple- 
nipotenţiari: german, englez, francez și italian; Jenikâi, cu 
mărețul palat de vară al ministrului austriac; Emirghian, 
cu palatul viceregelui din Egipet; Rumeli Hissar, cu vestitul 
castel al lui Mehemet II, construit în 1452, Arnautkâi şi 
Bebek, cu palatele foştilor paşi, marea moschee dela Ortakăi ; 
Jildis-Kidsk, cu palatul Tschiraghan, ale cărui ziduri sco- 
boară spre mare către Seraiul din Dolmabagtsche, în sfârşit 
. palatele dgla Fiindiikly, Salibasar şi Tophane, cari se pot 
considera ca eclerorii portului Galata din Constantinopol. 

Pe ţărmul asiatic îţi defilează înaintea ochilor: Ana- 
dol kavak, cel mai avansat port turcesc la Marea neagră,: 
cu baterii şi cu ruinele sale însemnate; Anadoli Hissar, unde 
se deschide valea „Apei dulci“ a Asiei; numeroase alte 
aglomeraţii de case, care formează din loc în loc sate și 
mici porturi şi în sfârșit Haidar pașa, punctul extrem al 
căii ferate din Anatolia, în apropierea căreia se găsește 
școala de medicină și casarma din Scutari, orașul asiatic 
din fața Constantinopolului, des vizitat de europeni pentru 
orgia religioasă ce are loc în vestita casă a dervișilor ur- 
lători. 

Din vechiul Constantinopol, dispărut în parte odată cu 
murdăria, cu haitele sale de câni și mai ales, cu transfor- 
marea costumului și a coafurei turcești, rămân încă vestitele 
moschee, ale căror minarete înălțate sus arată, par'că, atot- 
puternicia califilor de odinioară, apoi impresionantele lo- 
cuințe vechi din Stambul, precum și întortochiatele, strâm- 
tele şi rău pietruitele străzi, menite să distrugă, par'că, tăl- 
pile ghetelor europene, ce păşesc pe aceste locuri. 

„ Cartierul Galata, cu toată strada sa principală, unde 
comercianți turci își expun mărfurile, cuprinde numeroase 
și înguste străzi, unde vieaţa orientală se vede în toată 
splendoarea ei. 

Intre cartierul Galata și Pera se înalță „Turnul: Ga- 
latei“, restul vechei fortărețe, ce privea Cornul de aur, turn, 
care în prezent serveşte ca post de telegrafie fără fir! și 
ca observator al incendiilor. 

Cartierul Pera a fost și rămâne cartierul european, 
cu străzi și bulevarde largi, clădiri măreţe, magazine bo- 


— 311 — 


gate în mărfuri măestrit aranjate în vitrine, grădini și par- 
curi (Taxim) drăguţe, numeroase tramvaie, autobuse, taxi- 
metre și lume, care dă vieața din marile orașe din Europa. 

Pentru a merge în cartierul Stambul, care reprezintă 
vechiul oraș, este nevoie să treci puntea nouă, [ușor demon- 
tabilă pentru trecerea vaselor în Cornul de aur) și unde 
se plătește o taxă (de 1 piastru). 

Alături de casele vechi de lemn cu balcoane eşinde, 
susținute uneori pe stâlpi puternici, cu ferestrele pline de 
zăbrele, cari se amestecă uneori cu clădirile moderne, mai 
zărești în acest cartier impozantele moschei, fiecare cu 
însemnătatea și bogăţia sa istorică (cari îi fac vaza și atrag 
publicul străin). Menţionez: moscheia Jeni Walide Dschami, 
clădire zidită de mama sultanului Mohamed IV, plină înlă- 
untru de obiecte de faianţă; vestita biserică a împăratului 
Justinian: Agia Sofia, transformată în moscheie, de turci 
și a cărei cupolă este considerată ca cea mai frumoasă 
din Constantinopol. Ea cuprinde în interior bogate covoare 
și frumoase coloane. Pe una din ele se mai păstrează [se 
zice) impresia copitei calului lui Mohamed, la întrarea sa 
în Constantinopol. Mai este moscheia Sultan Suleiman, 
ridicată de un arhitect turc (Sinan, în 1550) și care arată 
gradul de adevărată arhitectonie turcă, etc. 

Tot în cartierul Stambulului poate cineva vizita: Mu- 
zeul nou din Tschinnili kiosk, unde, pe lângă numeroase sar- 
cofage și bogăţiile scoase din ele, se mai arată obiecte 
asiriene, chaldeice și egiptene; Muzeul antic, cu lucruri 
hymiaritice, semitice și palmirenice și cu multe statui în 
marmoră şi bronz, precum și Muzeul lenicerilor, care cu- 
prinde istoria acestei grupări de oameni, atât de perse- 
verenţi în obiceiurile și datinele lor. In apropierea acestui 
muzeu se găseşte renumita cisternă de 1001 coloane; care 
constă din un mare lac subteran, (plin de coloane de mar- 
moră), printre cari te poți preumbla cu barca. 

Seraiul intern, cu sala tronului și cu camera de biju- 
ferii, îţi dă încă o ideie asupra confortului și averilor foș- ` 
tilor sultani. l 

Ceeace face însă caracteristica cartierului și a ora- 
șului întreg, sunt așa-numitele bazare, între cari se remarcă 


* 


— 312 — 


bazarul egiptean și, mai ales, marele bazar, numit în tur- 
cește Bâjiik-tscharschi [cuvântul bazar în -limba turcă 
înseamnă magazin de comerţ și atunci când nu specifici, care 
bazar vreai să-l vizitezi, turcul îți arată vre-o prăvălie sau 
magazin, care e în cale). 

Marele bazar constă dintr'o hală mare, cu sute de des- 
părțituri, care formează prăvălii. Prin -alinierea lor dau 
străzi, unele mai largi, altele mai strâmte. 

Prăvăliile conţin diferite mărfuri: postăvării, ţesătorii, 
pielărie, sticlării, lucruri în bronz, în aramă, argint și aur, 
dar mai ales frumoase covoare, cari prin felul cum sunt 
lucrate și prin culorile lor duc faima Orientului. 

Nu poţi trece prin Conștantinopol fără să nu fi între- 
prins o preumblare prin vestitul golf al Cornului de aur. 

Vapoarele, cari fac cursa prin Cornul de aur, pleacă 
aproape la fiecare 10 minute de la puntea nouă și mer- 
gând cu ele ai pe partea cartierului Stambul staţiile : Jemisch- . 
skele sau bazarul de fructe, pe înălțimea căreia se ridică 
moscheia Suleiman; Dshubali, care duce la moscheia lui 
Mehemed Il; Ajakapu, care duce la moscheia lui Selim; 
Fanar, un cartier grecesc de unde ni se trimiteau domnii 
Fanar6ţii și unde se găseşte reședința fostului patriarh; 
Hasköl, care duce la palatul Amiralităței și la Arsenal, în 
sfârșit Ejub, moscheia în interiorul căreia se află drapelul 
sfânt al lui Mohamed. Tot în această din urmă localitate 
se găsesc cimitere mari şi importante. De pe înălțimea: 
Ejubului ai o privire din cele mai frumoase, peste întreg 
Cornul de aur. | 

In punctul cel mai lăuntric al acestui golf se găsește 
localitatea Kiatana sau Apa dulce a Europei, loc de preum- 
blare căutat nu numai de europeni, ci și de mahomedani. 

Grupele de arbori cu alei frumoase, ca și întreaga . 
vegetaţie tropicală ce crește în această parte, dau prive-. 
lești încântătoare, ceeace a făcut şi pe foștii sultani să-și 
aleagă această localitate ca staţiune climaterică pentru 
sezonul de vară. 

Râul Kiatan îşi are țărmurile transformate în alei 
mărginite de arbori maiestoși, sub cari în zilele de sărbă- 
tori se adună numeroși vizitatori, pentru petrecere. 


— 313 — 


Dacă odată cu plecarea sultanului a dispărut din 
Constantinopol vestitul Selamlik (eșirea la moscheie a sul- 
tanului, Vinerea, cu deosebit fast) a rămas încă pentru 
vizitatori printre curiozităţile orientale renumitul dans al 
dervișilor. 

Există o categorie de dervişi zişi dansatori. Aceștia 
se adună în biserica lor Tekke, din piața tunelului din 
Pera, în fiecare Vineri, ora 2 p. m. Stau în cete turcești, 
în jurul șefului lor, care cântă din un fluier. La un mo- 
ment dat toţi se ridică şi încep să se învârtească, balan- 
sând cu mâinele în aier, întraceeaș direcție, până ce ame- 
țiți unul sau doi, cad. După câtva timp de repaos dansul 
reîncepe. 

O a doua categorie de derviși urlători se întrunesc 
Joia după ameazi la biserica lor din Scutari. Aceștia ţipă, 
strigă, urlă (de unde şi numele) pe lângă dans, în plus 
că-și mutilează corpul prin trecerea prin piele și muschii 
corpului a diferitelor ace. 

Dacă timpul îţi permite, se recomandă a face o vizită 
și pe insula Prinkipos. Vapoarele, cari fac cursa, pleacă 
aproape la fiecare 2 ore dela puntea nouă. 

Exceptând partea portului unde clădirile sunt mai dese, 
în restul insulei se înalţă vile frumoase, cu grădini și par- 
curi bogate în vegetaţie sudică, în special flori mirositoare, 
cari îmbalsamează drumul pe o distanță destul de mare. 

Cu o climă dulce, bine adăpostită și higienic întreţi- 
nută, insula face să fie căutată ca loc de repaos pentru tot 
cursul anului, bucurându-se de bunul renume al unei sta- 
țiuni climaterice. 

Călătoria de la Constantinopol spre Pireu -durează 
încă 24 ore şi, cuprinzând în sine o noapte, îți rămâne 
puţin timp pentru admirația frumoaselor țărmuri ale Mărei 
de Marmara sau a numeroaselor insule din Arhipelag. 

Inălţimile Munichia și Akte ascund cu totul portul 
Pireu, așa că trebue să pătrunzi cu vaporul în rada por- 
tului Leone (cum se mai numește golful Pireu) pentru ca 
să-ți dai seama şi de numărul însemnat al mijloacelor de 
comunicaţie pe apă și de viața comercială a acestui port. 

Nu te-ai oprit bine cu vaporul și o pleiadă de barcagii 


— 314 — 


se aliniază vaporului, căutând prin strigăte și semne să-ţi 
recomande hotelul sau prețul avantagios al transportului 
la țărm. 

Târgul începe, însă pactul nu este respectat, căci, 
de-abea ajuns la cheiu, și începe o nouă socoteală, fie 
după numărul persoanelor, fie aceea a bagajului sau a 
micilor obiecte ce le ai asupra-ți. Cred că. acest obiceiu 
înrădăcinat de secole întregi, de a nu respecta anumite 
tarife fixe și de a privi pe strein ca pe un bun plătitor, 
va mai dura mult timp și, chiar dacă cheiul portului Pireu, 
sar mări cu timpul în sensul de a putea primi vapoarele 
să acosteze la țărm și încă aceste vapoare vor trebui, poate, 
să rămână în larg, din cauza neplăcerilor ce le-ar putea 
avea de pe urma acestor numeroşi barcagii, care-și întreţin 
existența, ducându-te câţiva metri pe apă, cu un preţ, care 
este menit să-i asigure pâinea de toate zilele. 

In Pireu sunt puţine lucruri interesante de văzut. 
Portul este animat, are clădiri frumoase, străzi largi, pline 
de negustori fixi și ambulanți, iar în apropiere înălțimi, 
cari lasă ochilor priveliști încântătoare (Munichia). Intre 
Pireu și Atena se găsește Phaleronul, o localitate balneară 
şi unde se distrează cu predilecție publicul din Pireu și 
Atena. 

La Atena poți ajunge lesne, luând trenul electric, care 
pleacă din Pireu la fiecare 10. 

Atena cuprinde două regiuni însemnate: Vechea Atenă 
sau — mai bine-zis — regiunea Vechei Atene, unde se 
fac clădiri și, mai ales, fabrici noui, și noua Atenă, în care 
pe lângă relicvele, cari vorbesc cu atâta elocuență de 
vechea civilizație, se găsesc şi tot ceeace poate arăta 
progresul unei alte noui civilizaţii. 

In adevăr, în această Atenă nouă, găsim: străzi și 
bulevarde largi și drepte, mărginite de arborii maestoși, 
clădiri măreţe, hoteluri, restaurante, magazine numeroase, 
cu vitrine frumos aranjate, biserici impozante, precum este 
Marea Mitropolie, (lângă care se găsește vechea și mica 
Mitropolie), etc., în sfârșit vehicole și lume, care se mișcă 
repede, mult și în toate direcţiile, dând cu totul aspectul 
marilor orașe din Occident. 


— 315 — 


Dacă Palatul regal prin arhitectonica sa dă aspectul 
unei vechi căzărmi, grădina palatului merită toată atenţia, 
nu numai prin bogata vegetaţie tropicală, dar și prin aran- 
jamentul frumoaselor alei și boschete, precum și a anti- 
celor statui, cari o împodobesr. 

La ieșirea din grădină dai peste măreața clădire Zap- 
peion, unde o expoziție de curând aranjată îți procură 
ocazia să admiri operile noui de pictură și sculptură. 

Incă de pe terasa Zappeionului privirea cuprinde 
frumoasele coloane ale renumitului templu al lui Olimp, 
adică Olimpionul. 

Din cele 29 coloane ale acestui măreț templu astăzi 
nu se mai păstrează de cât vre-o 15, dar înălțimea (17 m) 
şi grosimea lor {1 m. 5) îi dau un aspect grandios. 

Construit pe timpul lui Peisistratos [530 a. H.) el a 
fost terminat numai pe timpul împăratului Adrian (130 d.H.). 

Ambiţia acestui împărat se poate ceti pe inscripțiile 
de pe frontispiciul porţii, care îi poartă numele (poarta 
lui Adrian) și care se găsește în regiunea vestică a tem- 
plului. În adevăr, această poartă, înaltă de 18m., cuprinde 
pe o faţă a frontispiciului cuvintele: „Acesta este orașul 
lui Adrian, nu a lui Teseu“, în opoziţie cu cele scrise pe 
partea cealaltă: „Aceasta este Atena, vechiul oraș a lui 
Teseu“. 

Străzile drepte ale Atenei permit ca aproape în orice 
punct te-ai găsi să zărești cele două mari înălțimi, cari 
mărginesc orașul: Acropolis și Lycabetos. 

Acropolis (Acropolea] este la 154 metri deasupra 
nivelului mărei, și a fost considerată ca locul de reședință 
a regilor mitologiei şi chiar tirani ai cetăţei. 

Pentru eternizarea timpurilor de glorie s'au întrecut, 
rând pe rând: Pisistrate, Temistocle, Pericles, etc, ca să 
dea monumente din cele mai frumoase. 

Acropolisul cuprinde în prezent vre-o 5 ori Enfe 
mai importante, 

In primul loc avem Propyleele, chiar la întrarea în 
Acropole. 

Acest vestibul al Partenonului este construit din mar- 
moră pantelică și prezintă în faţă 6 coloane mari, cari îi 
dau un aspect grandios. 


— 316 — 


Aripa din dreapta cuprinde încă 3 coloane dorice și 
o sală internă, care a servit odinioară drept galerie de 
tablouri. Arjpa din stânga este în parte ruinată. In apro- 
pierea acestei din urmă aripi se găsește fundamentul ves- 
titei statui de bronz a Atenei-Promachos, care avea o 
înălțime de 23 m. 

Partenonul este templul construit sub Pericles (437 
a. H.), după desenurile date de arhitecţii Ictinos și Kalli- 
crate. Şi celebrul Phidias își are numele legat la această 
-~ impozantă lucrare. Măsoară în lungime 69 m. și în lăţime 

31, cuprinde 46 coloane dorice de câte 10 m. înălţime. 

| A fost ridicat în onoarea zeiţei Atena Partenos, a 
cărei statue, lucrată în aur și fildeș, de către Phidias, a 
fost devastată şi răpită de turci. 


Pentru menţinerea în o stare cât mai bună a acestui 
edificiu un număr însemnat de lucrători căutau să com- 
pleteze, să cimenteze și să întregească blocurile acestei 

vechi perle de arhitectură și sculptură. 

Templul Cariatidelor din Acropolis simbolizează pe 
fecioarele. Atenei. Are în prezent numai 7 din cele 9 fru- 
moase statui de femei, care susțin pe capul lor tavanul 
templului. 

Erehteionul din Acropolis este construit în onoarea 
zeiței Atena Polias și are 6 coloane de câte 6 m. înălțime, 
lucrate în stil ionic. Se zice că pe vremuri s'ar fi găsit în 
interiorul templului și statuia zeiţei, lucrată în lemn de măslin. 

Lângă Erehteion se găsește templul zeiţei Minerva. 
„Are numai 4 coloane de marmură, de câte 4 m. înăl 
time. Templul a fost ridicat în amintirea victorioaselor 
lupte de la Marathon, Salamina și Mycali. Atenienii, în 
dorința de a avea totdeauna cu ei victoria, au numit pe 
zeița Minerva „Aptera“, adică fără aripi (ca să nu mai 
poată să shoare dela ei niciodată). 

Tot pe Acropolis se găsește și un muzeu cu multe 
lucruri de artă, găsite prin ruine sau luate de la acei ce 
'și le însușiseră pe nedrept. 

Chiar în fața Acropolisului, în direcţia mărei, se vede 
o înălțime numită „Bela Vista“, de pe care ai o privelişte 


pa 


— 317 — 


frumoasă, nu numai spre Atena nouă și veche, dar și spre 
mare. 

leșind din Acropolis poţi scobort pe versantul din 
stânga, spre a vizita vestitul teatru al lui Herodot „Odeio- 
nul“. Teatrul a fost construit prin 160 d. H. cu locuri pen- 
tru 6000 de persoane. Ridicarea teatrului s'a făcut în me- 
moria Regillei [soţia lui Herodot), l 

Pășești printre numeroase ruine [resturi din clădirile 
regelui Eumenes Il] pentru a. ajunge la teatrul lui Dionisie, 
care, deși clădit cu mult înainte de Hristos, a fost distrus 
“de un incediu și reconstruit sub Licurg. Se prezintă cu un 
amfiteatru mare, deschis și în semicerc, cu 30,000. „locuri 
pentru spectatori. 

Rândurile din față sunt niște adevărate fotolii de mar- 
mură și erau destinate demnitarilor şi marilor preoți. 

„ Î apropierea teatrului se găsește un alt mic templu 
Asclepionul, iar mai în fund o cisternă. 

Dacă, ieșind din Acropolis, vrei să ajungi spre templul- 
lui Teseu nu poţi ajunge acolo de cât trecând printre nume- 
roasele ruine ale Areopagului, care se continuă cătră picioa- 
rele Bela-Vistei cu „Pnyx“ şi așa-zisele vestigii ale închi- 
soarei lui Socrate. 

Templul lui Teseu este construit în cinstea lui Teseu, 
ale cărui oseminte au fost aduse aici de pe insula Akyros. 
Are 13 coloane în lung și 6 coloane în larg. 

Pe ziduri sunt scene mitologice în legătură cu trecutul 
poporului grec sau cu acele din viaţa lui Teseu. 

* Dacă de la Teseu vreai să ajungi calea spre Olym- 
pion trebue să treci prin numeroase și strâmte străzi, unde 
numai din distanţă în distanţă se deschide câte un luminiș 
mai larg, plin de ruine. Aici vom întâlni cele 2 turnuri sfinte 
(Dipylon); Turnul de la Agora; resturile din Stoa Attalos 
și Stoa Hadrian; Turnul Vântului; în sfârșit clădirea lui 
Diogen [Diogenion), care nu trebue confundat cu „laterna 
lui Diogen“, din templul coriatic (ce se găsește în apro- 
pierea porței lui Adrian) și care poartă numele de „Monu- 
mentul lui Lysicrate". 

Nu poţi zice că vei cunoaște Atena fără a nu vizita 

2 


— 318 — 


și celelalte instituții moderne ale ei, precum sunt: Politeh- 
nica, Universitatea, Academia de științe și Muzeul. 

Câteva cuvinte despre acesta din urmă. 

Muzeul, construit în stil ionic, cuprinde numeroase 
săli, unde găsim metodic aşezate: diferitele lucrări arhaice 
şi ale diverselor epoce grece și romane; numeroase sar- 
cofage cu pereți sculptați și cu scene din viața decedaţilor, 
statui mici și mari, din cari aceea a lui Paris, care oferă 
Afroditei celebrul măr, excelează prin arta cu care se redă 
privirea zâmbitoare şi musculatura armonioasă a corpului; 
în sfârșit vedem zeci și sute de ornamentații, vase, arme, 
inele, măști, coroane, cupe, brățări, diademe, cele mai multe 
lucrate din aur și argint și așa de artistic, încât nu-ţi vine 
să crezi în vechimea lor. 

Lycabetos se află la o înălțime aproape dublă Acro- 
polisului (280 m.) şi ca să ajungi la el, trebue să treci pe 
lângă faimoasa stâncă: „gura broaștei“ (din cauza formei 
ei de gură), urci mai apoi pe un drum binișor întreţinut, . 
printr'o luncă cu pini. 

Pe înălțime se găsește o mică biserică a sfântului 
Gheorghe, renumită ca făcătoare de minuni. Cu toată arșița 
soarelui și greutatea urcărei, întâlneşti în orice timp nu- 
meros public, compus în mare parte din femei, cari vin să 
expună icoanei sfântului doleanţele lor. 

De pe înălțimea Lycabetosului poţi privi nu numai: 
orașul Atena și împrejurimile sale, dar poţi zări culmile 
munților Hymetos (1027 m.) și Pantelika (1120 m], iar 
cătră mare şi pe timp senin insulele Hydra și Salamis. 

l Cu măiestria pusă în târguială, trăești în Grecia 
(mai ales la Atena) mai ieftin ca în Turcia. Religia și obi- 
ceiurile noastre ne apropie mult de poporul grec și de 
aceea oricât ai sta în această țară nu te simți așa strein. 

Dar dacă o viză a consulatului grec îți permite o 
singură trecere prin Grecia (oricât ai sta), nu poți ieşi din 
această ţară fără a nu face cunoștința autorităților poliție- 
nești, cari pe lângă numeroasele răspunsuri de pe între- 
bările formularului, îţi mai cere fotografii; precum și o 
sumă însemnată de drahme pentru timbrare. 


— 319 — 


Pare că aceste greutăţi [ale noului regim de libertate 
republicană, cum îl numea cu răutate un monarhist grec) 
sunt înadins aranjate spre a-ţi prelungi mai mult șederea 
în locurile unde vorbesc atât de mult faptele străbunilor 
unei atât de vechi și măreţe civilizații. 


p) 


Sub abajurul roșu cravata-mi stă pe masă 
Şi-un semn al întrebării, încolăcit, îmi pare, 
Cravata de mătase, cea verde, vaporoasă, 

Ce gâtu' altdat — cuprinde în strânsă ninerare. 


Acum mă 'ntreabă: unde-i? și: când a se mă lege, 
Cu degetele-n tremur, mici, fine, moi și caste? 

Şi când din stofa-mi verde ea nodu'-a să .ntrupeze, 
Cu ochi de pisicuţă spre mine-a să adaste? 


Şi semnul întrebării mai larg mi se prelinge. 

Ce-ai vrea? întreb. Se poate? Visări rebel - bizare ? 
Cravata-mi spovedește un gând ce nu-l învinge: 
Cordon ar vrea să-ţi fie, cuprins de 'nfrigurare! 


O, vrei prea mult! Așteaptă! Mite desmeticește! 
De ceri s'o ai în brațe, vei vrea odat și gura 
Să ï se plimbe vesel pe verdele-ţi (ghicește!) 
(Mătase ce 'ntărâtă!): să-i freamăte natura. 


Şi-ai vrea, o, spune, spune [ce limbă elocuentă 

Imi mai vorbeşti, cravată, cu semn de întrebare !), 

Ai vrea s'o ai de-apururi, încolăcită lentă, 

Şi să-i Simţeşti suflarea, în strânsă 'mbrăţișare... 
George Mărgean. 


2* 


— 320 — 


O carte prețioasă pentru ridicarea poporulai“, 


Dacă mar întreba un învățător român ce carte să ce- 
tească drept îndrumare la începutul carierei sale de învăţător, 
întrun sat, i-aş întinde cu amândouă mânile cartea profesorului 
Spiridon Popescu: «<Contribuțiune la munca pentru ridicarea 
poporului». In piaţa de cărţi românească nu cunosc carte, care 
să trateze aceeaș temă, în forma şi cu succesul profesorului 
bucureștean. 

Dacă amintesc că <Academia română> a găsit lucrarea 
vrednică de un premiu şi că ediţia l, sa vândut bine, tipăx. 
rindu-se a doua ediţie, de care mă folosesc acum — cred că 
am dat recomandarea cea mai potrivită lucrării acesteia, când 
vreau să se răspândească şi în cercurile învățătorimii noastre. 

Nu numai ale învăţătorimii, ci şi ale preoţilor şi ale tu- 
‘turor intelectualilor români, cu tragere de inimă faţă de neamul 
lor. Cartea poartă, pe dreptul, subtitlul: «Scrisori cătră învă- 
ţători, preoţi şi cătră ceice vor să-și cunoască neamul». (Edit, 
<Librăriei naţionale. București, pag. 220) 

Autorul scrisorilor este dl profesor sec. dela liceul «Mihaiu 
Viteazul» din București, Spiridon Popescu. O cunoștință literară 
veche a mea. In copilărie am cetit cu multă plăcere articolele 
d-sale din revista «Albina», mai cu seamă seria aceea de arti- 
cole, în cari ne descrie cum vorbeşte cu «Moş Gheorghe», 
țăranul român din România. (In anii. din urmă a tipărit dl 
Sp. P. în 2 volume, preţioase nuvele și schiţe, în cea mai mare 
parte analize ale sufletului țărănesc român.) 

a Cartea de faţă, scrisă în 1003, s'a tipărit în 1904, apoi — în 
ediţia a 2 a — în 19114 

Ceeace ne-o face atât de prețioasă este experienţa bogată 
a autorului ei şi expunerea amănunțită a o mulţime de cazari 
concrete, din viaţa culturală dela sate — fapte, cari nu prea 
- obicinuim să le discutăm în publicitate, 

Autorul vorbeşte de a. 1869, anul, când a mers întâia-dată 
la şcoală ca copil de 5 ani. Zeci de experienţe şi le aşterne 
pe hârtie, ca să-și ilustreze cele susţinute. Se vede că are putinţă 
să arunce ochii şi în mașinăria ministerului de instrucţie publică 


1 După răsboiu a apărut ed. lI. la «Viaţa Românească», laşi, cu 30 lei.. 


— 321 — 


— fiindcă analizează proteste, petiţii; propunerile privitoare la 
instrucţie, la mişcarea extra-școlară după original sunt numeroase. 
In «Revista teatrală», redactată de mine (1913—A4), ca secre- 
tar literar al societăţii de teatru, am întrodus o rubrică perma- 
nentă, intitulată: <Oreatăţile începutului». Voiam să adun 
cazuri concrete de prin satele noastre despre greutăţile, pe cari 
le întâmpină învățătorii şi preoţii noştri, răspândind cultura în 
massele poporului. Am rugat pe câţiva preoţi de inimă să-mi 
trimită rapoarte în senzul dorit, au tradus rapoarte similare şi 
dela străini, ca să se vadă și la noi că și într'alte ţări există 
luptători pentru lumină, cari dau peste greutăți asemănătoare 
— ca să ne ştim 0 falangă de propagatori ai culturii la sate. 
Atunci nu cunoșteam încă cartea dlui Sp. P., decât dintro, 
frunzărire fugitivă. Acum, dupăce am cetit-o, tmi dau prea 
bine seama că lucrarea aceasta poate să formeze piatra un- 
ghiulară, dela care să purceadă clădirea activității extra-şcolare 
în România. l 
Să mă explic: se discută în volumul acesta problemele 
fundamentale ale educaţiei la sate — se lămureşte ținuta învă- 
țătorului, a preotului faţă de poporeni şi întreolaltă, — pe scurt 
zis: avem aici puncte de mânecare pentru viitoare discuţii, 
substrat real, texte, clar expuse, cari pot forma baza de discuţie 
la congrese învăţătoreşti sau la adunări de ale societăţilor 
noastre culturale. ; 
Scrisorile acestea (33) — căci întreagă lucrarea e tipărită 
în formă de. scrisọri, adresate unui învățător tinăr, care pă- 
şeşte pentru întâia dată în cariera de învăţător — pot fi pri- 
vite ca un referat la tema «munca pentru ridicarea poporului 
românesc dela sate» — şi ar fi foarte de dorit ca învățăto- 
rimea noastră, şi nu numai învățătorimea, să-și dea seama, în 
coreferate sau întraltă formă, despre cele expuse de dl Sp. P. 
Imi închipui prea bine că lucrarea dlui Sp. P. să fie con- 
siderată din partea unei societăți învățătorești sau preoțești sau 
— culturale, în genere — drept referat, despre câre să se,pre- 
supună la o adunare generală că a fost citit din partea partici- 
panţilor şt că pe baza celor referate se naşte discuţia. (Dacă 
materialul se pare prea vast să se aleagă capitole speciale, d. e.: 
«Ce gândesc țăranii despre cărfi?», «Ce gândesc fruntașii satului 
despre şcoală ?>, <Cercurile culturale sătești», etc.) 


.— 32 — 


Folosul acestor discuții poate fi foarte mare. In urma lor 
se lămuresc problemele, se pregătesc armele de luptă culturală, 
se cimentează legăturile între luptătorii pentru lumină. 

Aici zace și însemnătatea cărţii dlui Sp. P. Cetindu-o, în- 
vățătorul sau preotul, îşi trece în revistă activitatea și — dacă 
e conştiențios, — găsește părțile ei bune, precum şi penumbra. 
Cu atât mai bine va ştii cum să lucreze de aici înainte, 

Vreau să arăt numai câteva din problemele capitale, pe 
cari le discută autorul cărţii, nu ca să extrag tot ce se poate 
spune despre lucrarea de față şi să desmânt pe cetitor astfel 
dela cumpărarea cărţii, ci ca să îndemn pe fiecare să o citească 
cu răgaz și să-i dea cinstea cuvenită. 

Inainte de toate vorbește autorul despre «trista necesitate» a 
obiigativității şcolare şi despre analfabetismul răspândit în mijlocul 
poporului nostru. Dacă întrunele ţinuturi avem ún înspăimân- 
tător număr de analfabeți cauzele principale, după di Sp. P., 
sunt: a) timpul prea scurt de când sau întrodus şcoalele prin 
sate; b) lipsa de oameni anume pregătiţi pentru misiunea de 
învățători şi c) lipsa de fonduri suficiente pentru de a ridica 
şcoli în toate satele româneşti. Discută pe îndelete rezultatele 
învățământului «şcoalei rurale> (cum i se zice în România școalei 
primare, săteşti) — arată că după 50 de ani de activitate nu 
s'a sporit numărul alfabeţilor după dorința oamenilor de bine — 
fiindcă mai dăinuieşte groaza de școală, mizeria poporului şi 
năcazurile multiple, personale, ale învățătorului. Cu sistemul 
dojenei nu vei putea învăța pe nimeni carte. Şi astăzi încă e 
înrădăcinată la poporul nostru amenințarea: «Lasă, că te-oiu tn- 
văţa eul», amenințare, care derivă dela pedagogii slabi din trecut, 
învăţaţi cu bătăile la falangă — în loc ca cînvățatul> să fie o 
bucurie sufletească, atât pentru învăţător, cât şi pentru învățăcel. 

In capitole speciale arată cu multă elocvență că nu acela 
este a se considera drept alfabet, care a trecut prin şcolile sa- 
tului, ca cânele prin apă, cum g'ar zice, ci acela de care sa 
ales ceva. «Numără câte călamări cu cerneală găsești în sat, 
câte creioane!» «Dacă luăm în seamă hrana țăranuiui nu găsim 
nici o deosebire între celce a fost şi celce ma fost la şcoală. 
Unul a uitat tot ce a cetit asupra rolului hranei în organism, 
altul ma avut de unde să ştie ceva. Şi unul şi altul postesc 
cel puţin 200 zile pe an» (pag. 11). l 


— 323 — 


Pentru starea aceasta de lucruri nu găseşte autorul vinovat 
pe învățătorul actual. Relaţiile sociale, trecutul — toate au con- 
tribuit ca învățătorul să nu poată fi ceeace ar fi trebuit să fie. 

Se prea poate că culorile, în cari sunt descrise stările cul- 
turale din satele din România veche sunt prea întunecate — 
dar nu strică nimic, dimpotrivă, din punct de vedere pedagogic, 
vor contribui ca învățătorimii să i se deschidă ochii să vadă 
abizul, în fața căruia se află şi să găsească cărarea, care duce 
la bunăstare şi la liniştirea sufletului. 

DI Şt. P. vorbește numai unui învăţător din România veche _ 
şi aminteşte cu plăcere (pag. 122) «roadele tovărăşiei» între în- 
vățător şi preot în satele de «peste munți» — punând față în 
față discordia din satele regatului cu armonia din satele arde- 
lene (1), cu toate acestea şi învățătorul român din fosta Ungarie 
se va putea folosi de sfaturile și punctele de mânecare ale 
autorului cu tot atâta folos. 

li putem lua în nume de rău autorului dacă se plimbă 
prin satul ideal (cap. XXIII) şi dacă pleacă capul în pământ, 
ajungând în satul real? Cu toate acestea nu pleacă capul, ca 
să. nu şi-l mai ridice, ci caută mijloace ca să poată ajunge, 
odată și odată, în satul ideal, visat de sufletul său de idealist, 

De aceea are cuvinte atât de aspre faţă de obligativitatea 
şcolară, când vorbeşte cu un învăţător (obligativitate, care la 
urma-urmelor, este întrodusă în toate statele «culte», nu numai 
în România !). l 

Rezultatele slabe ale învățământului la sate le vede, «în 
ultima analiză numai în lipsa simpatiei dintre învăţător şi sătean» 
(pag. 39), de aceea își propune să arate «în treacăt, greutăţile 
pe cari le întâmpinau învățătorii până acum» și să arate şi «în 
ce-ar consta mijloacele interne de a câștiga mulţimea şi de a 
o cultiva» (pag. 54). 

DI Sp. P. vrea să aducă viaţă în activitatea extraşcolară 
a satelor, căci constată că obligativitatea şcolară la sate, întro- 
dusă în lege, în. Principate, chiar de pe la 1864, ma adus re- 
zultatele dorite. 


«Sileşti pe țăran să vie la şcoală, că gândul, ca fiind în şcoală îi va 
veni pofta de carte, Dar experiența de 50 de ani, făcută de școala rurală 
dovedeşte contrarul; nu numai că pofta de carte ma venit, dar suntem 
siliți să facem, astăzi mai mult decât oricând, greșala de-a aștepta totul 
dela obligativitate» (pag. 21). 


— 324 — 


«Nu există țărani răi din fire», scrie dl Sp. P., cexistă țărani 
răi din împrejurări, independente de ei> (pag. 156). 

Ţăranului trebue să-i areţi că are «valoare în ochii> tăi, 
că nu e desconsiderat (pag. 146). «Nu i s'a spus de cătră nimeni, 
cari ti sunt drepturile sale, ma fost îndemnat de nimeni să se 
folosească de aceste drepturi, în schimb i sa cerut să-şi impli- 
nească datoriile sale în stat> (pag. 180). 

Vorbind de adunările publice ale «cercurilor culturale» 
oficiale, susţine, că nu-și ating scopul, nici pe departe şi gă- 
seşte următoarele pricini: 

<0) oamenii nu vin, de obiceiu, decât constrânşi — ceeace 
înseamnă că învățătorul satului mare nici în clin, nici în mânecă 
-cu satul; 

b) oamenii încep să caște, în scurtă vreme — dovadă de 
entuziasmul stârnit de discursurile învăţătorilor oratori; 

e) nici un țăran nu ia parte la discuţie — ceeace înseamnă 
că învățătorii oratori nu vor să controleze rezultatele discur- 
surilor», | 

Ceva mai departe: <Nimeni nu se poate gândi la desfiin- 
tarea cercurilor culturale oficiale, toată lumea are datoria de a 
se gândi la mijloacele de a le face atrăgătoare, de a se simți 
şi de ţăran trebuinţa lor> (pag. 194). 

<Vrei să te apuci să ridici starea culturală; te loveşti de 
starea economică: sărăcia nu vrea să știe de cultură. Vrei să 
te-apuci să ridici starea economică; te loveşti de starea cul- 
turală : ignoranţa crede că ştie destul şi dă vina pe noroc, de 
câteori lucrul nu iesă aşa cum aştepta; ignoranța nu se gă- 
seşte nici odată vinovată» | 

«Toată lumea, nu numai învățătorii, văd acest cerc (vicios) ; 
însă nu toată lumea întră în el, se tem oare că nu pot ieși? 
Unii vin până la cerc, îl văd pe învăţător înlăuntru şi se în- 
torc înapoi, victorioşi și strigă în gura mare: da! Scăparea ti 
găsită, învățătorul îi în cerc... Ura! Alţii vin până la cerc, se 
învârtesc împrejurul lui — bine înţeles în afara lui — se în- 
torc apoi obosiţi și spun că au făcut tot ce au putut, dar că-i 
de prisos să mai între cineva în el ...pentrucă asta-i treabă de 
învăţător ! Alţii nu se duc nici până la cerc; se uită de departe 
— cei cu vederea scurtă se uită cu binoclu — şi... fac filozofie ! 
In sfârşit sunt unii cari nu ştiu, iar alţii, — cei mai puţini, — 


— 325 — 


cari nu vor să știe nici că există cerc, nici că nu există. Atunci ?... 
Apucă-te de lucru»... (pg. 143). 

€..„Nu mă grăbesc», scrie dl Sp. P. «eu n'aștept schimbarea 
moravurilor numai întro viață de om. Susţin însă că o singură 
viaţă de învăţător apostol ajunge unui sat, pentruca să fie în- 
zestrat cu tot ce-i trebue, pentruca şcoala să nu mai aibă prie- 
dici; iar o astfel de viaţă își sapă, ea singură, o amintire nepie- 
ritoare în întreaga conştiinţă a neamului românesc». (pag. 94). 

«N'avem dreptul să ţipăm; avem datoria să muncim!» 
scrie altădată dl. Sp. P. (pag. 85). «Pe noi trebue să ne îngro- 
zească gândul că suntem o nație mică la număr şi încunjurată 
de popoare şi mai numeroase și mai bine pregătite pentru 
luptă, Dacă popoarele vechi în cultură pot tolera, ca în sânul 
lor să aibă inşi, cari să nu-și dea seamă de rostul lor pe lume, 
nouă însă nu ni-i permis». (pg. 135). ; 

lată câteva din prețioasele observații ale autorului, privi- 
toare la mentalitatea ţăranului român din România veche: 


«Țăranul ştie că sunt cărți; dar cine face cărţile și cum se fac.., 
astasn?o ştie. Despre cărți mai ştie că ele nu sunt scrise de mâna omului, 
pentrucă el ma văzut pe nimeni făcând o carte; notarul, primarul, arân- 
dașul, etc... scriu... dar nu iese din scrisul lor o carte. Cum s'ar fi 
scriind... Dumnezeu știe! S'o fi turnând poate hârtia în maşină şi-or fi 
ieşind cărţile gata! Dacă l-ai discusi (sic) în această chestie, ar ști să-ți 
spună doar atâta: unui, cine-o îi? bun de condeiu, adecă dat dracului, 
şmecher, ori bun de cap, s'apucă și scrie... şi scrie.. până când i se mân- 
tuie sacul cu minciuni! Mai departe... nu mai ştie!.. se vede tă sunt și 
fabrici de cărți. Ce s'o îi făcând cu hârtia scrisă de mâna omului, cum o 
îi ajungând hârtia asta... carte; o fi, de bună seamă, vre-o legătură între 
scrisul cu mâna și tipăritura de cărți... întrebări de acestea nu i sau pus 
încă ţăranului şi deci nu poate şi nici m'are la ce să răspundă!..!» (pag. 43). 

«La cercul adulților vin şi cei ce pot ceti şi cei ce nu pot. Vin de 
dragul dtale şi stau la taifas. Dta presari taifasul cu învățături, cu cuno- 
ştinţi nouă. Ceteşti bucăţi de literatură istorică, la început. La început să 
nu cetești poveşti, pentrucă, mai ales analfabeţii, cred că în cărți sunt nu- 
mai îleacuri. Să ceteşti călătorii pe mare, cu descrieri de locuri, de oameni, 
de obiceiuri. Ceteşte pe Robinson, ediția din 1834; ceteşte întâmplări din 
lumea întreagă. Cearcă şi vezi, nu cumva poţi hotărî pe cineva din cercul 
cultural al dtale să cetească în auzul tuturor; nu cumva vei hotărî apoi să 
cetească pe rând? Dacă vei răuşi să faci acest lucru, să şti ca-i făcut deja 
convingerea despre carte şi despre școală. Treci apoi la bucăţi cu învă- 
țături practice pentru viață. Să știi însă că cel mai potrivit timp pentru 
astfel de bucăţi e chiar în momentul de a pune în practică aceea ce ce- 
teşte, Să ştii apoi şi să nu oarecumva să pui să cetească vre-o bucată, 


— 326 — 


practica căreia wai încercat-o nici odată. Să nu te apuci s'areţi cumva un 
lucru, ori să dai poveţi despre un lucru pe care nu-l știi bine. 

«Dacă faci aşa, cum îţi spun eu, apoi să știi că asta înseamnă că 
arăţi legătura dintre carte și viață, adecă areţi adevăratul rost al cărţii, ` 
adecă faci convingerea adevărată despre școală. See 

«Să variezi cetirea. Să faci popasuri. Să lași timp şi pentru îlecărit, 
Să ceteşti și bucăţi hazlii. Dupăce vezi s'au prins dragoste de cercul dtale 
şi dupăce vezi că prind şi învăţăturile practice, întroduceau și poveştile. Dacă 
vreunul cântă bine, roagă-l să cânte. Bucăţile româneşti, auzite la gra- 
mofon, afară de aceea c'ar plăcea, dar ar uniformiza muzica naţională. 
Muzica descreteşte fruntea, înalță sufletul. 

«După câtva timp vei vedea că vreun îşi arată dorința de a învăța 
carte? învaţă-l! Vezi? cercul dtale îi şcoală de adulți? lar şcoala aceasta 
de adulţi îi temelia şcoalei oficiale de adulţi. 

«Imprejurările îți vor hotărî normele de urmat, mai bine decât toate 
regulamentele şi decât toate sfaturile. Aceasta la început. (pag. 294).» 


Citatele de mai sus sper să fi convins pe cetitorul, care 
ma cunoscut însă volumul dlui Sp. P. că avem de a face cu 
o prețioasă contribuţie culturală şi că observaţiile dsale trebuiesc 
date mai departe. 

Militaţi pentru ideile sănătoase din aceasta carte! Numai 


astfel vom ajunge la creangă verde. S 
Praga, 1918. : II. P. P. 
Postscript. i Praga, 26 Iunie 1918. 


Cetind astăzi soldaților din bucățile menite pentru şeză- 
torile culturale, din «Contribuția la munca pentru ridicarea po- 
porului». de Spiridon "Popescu — am ajuns tocmai la descrierea 
unei adunări culturale la sate, când mau cercetat doi români 
de inimă: dl Gh. Repede din Cohalm și Nicolae Cornea din 
Caţa — amândoi militari, şi dânșii în Praga. 

Au început să ne povestească despre casele culturale din 
ținuturile lor. Repede ne-a povestit cum şi-au zidit românii 
edificiul, dupăce wau fost priviţi cu ochi buni în birtul comunal, 
cum își au acuma o sală de dans, o sală de teatru, cu scenă 
frumoasă, toate adunate creițăreşte, la îndemnul preotului din 
Cohalm. Nicolae Cornea ne-a descris frumuseţea şcoalei, a 
bibliotecii, a casei de locuit a învățătorului, a sălii pentru adu- 
nările culturale — edificiul e ridicat de fraţii Mircea, stabiliţi în 
Bucureşti. (In «Luceafărul» s'au tipărit fotografii şi dări de seamă — 
la timpul său.) 


— 327 — 


La miez de noapte.. 


Nu-mi spune nimic... 

Inchide pleoapele. Treacă 

Un înger prin casă, 

Un înger cu-un spic 

De grâu, peste farina seacă. 
Doar dreapta în mânile-mi lasă... 


Și gândul să fie curat. 
Avânte-se'n sfântă lumină. 
Un înger şi el, din mister. 
Un rob parcă-'s, descătușat. 
Gust libertatea, 'n surdină. 
Vezi, doar’ atâta îţi cer... 


Sufletul caută sprijin, 
Caută un „om“ Diogene. 
Sburdă pe sus un Samum. 
O, ce-ţi cer e puțin: 
Uită-te blând printre gene — 
Ridică iluzia din scrum... 
George Mărgean. 


CETIȚI POVEŞTI! 


(Scrisori unei domnişoare.) 


(Cetind «Poveștile ardelenești» ale lui Ioan Pop-Reteganul.) 
I 


«Să cetim poveşti? ce comédii ne mai îndeamnă și omul 
ästa! Doar n'am ajuns în mintea copiilor!» Cam aşa parcă 
aud cum protestează o domnişoară româncuță, care se crede 
«domnişoară> minune-mare, fiindcă a trecut peste pragul a 18 
primăveri ! 


— 328 — 


Acu — eu nu mă supăr — fiindcă ştiu prea bine că la 
vârsta asta te încumeţi să apuci soarele cu mâna, cu toate că 
nu-ţi dă mâna, şi fiindcă am cunoscut lume și țară şi am dat 
de oameni, cari, întocmai ca șolomândra mea de 18 veri — 
hai, so năcăjesc niţel și să-i zic că are 18 veri! — nu dădeau 
nici o ceapă degerată pe povești. lacă, nu mai departe, făr' în 
copilăria mea — de mar fi şi ea aşa de îndepărtată! — am 
cunoscut o doamnă venerabilă, pe <Madame Cristu». Venea la 
mama, la ceai, la cafea neagră, la pasianţe, la joc de <concină», 
după-amiezile. A doua, a treia zi mergeam noi la dumneaei. 
Era o bunătate de băbuşcă. Da să nu-i fi spus de poveşti! Eu 
îi ceteam 'câte?'n lună şi în stele — tragediile lui Victor Hugo, 
ale lui Schiller, «Ciocoii vechi şi noi> ai lui Filimon, «Paul şi 
Virginia», «Ombra», dar să nu-i fi amintit ceva de povești, că 
făcea moarte de om și alta nu! 

— «Ce sunt poveştile alea ?>, isbucnea buna și minunata 
Madame Cristu, ela, nește minciuni încornurate! Fugi de-acolea, 
domnule! De-aș avea putere aş arde toate cărţile alea cu zei 
şi zeițe din mitologia grecilor şi romanilor! Auzi dumniata ! 
Să tmbete lumea cu apă recel> 

— «Bine, madame Cristu, dar tot, tot>, săream noi într'a- 
jutor grecilor şi romanilor. 

' — «Ba nu şi nul Să mă slăbiţi cu fleacurile alea. Alea 
nu sau întâmplat nici odată — pricepeţi? — nici odată!...» 

— «Şiə», ridicam eu sabia de apărare, «şi frebue să se 
întâmple toate pe lume câte să descria P>» 

— «Fireşte că trebue», 

— <O, madame Cristu, așa de frumos e să baţi câmpii!» 

— «Aaal De ăştia-mi ieşti? Pe mine lasă-mă din joc. Nu 
țin cu mătăluță. Mie să-mi ceteşti pe «Marion Delorme»>, pe 
«Ruy-Blas»>, pe «Negustorul din Veneţia»... 

— «Parcă toate astea s'or fi petrecut aievea...» înfigeam 
eu ghimpele. 

— «Fireşte, fireşte — altfel de ce-ar şi scrie autorul?> 

. Nu-i puteam scoate din inimă disprețul față de povești, 
ferit-a sfântul, Să-mi fi aprins paie în cap? 
` Dar fie, că bună și vrednică femeie a fost madame Cristu 
— a avut un singur-singurel cusur: nu-i plăceau poveştile! 
Şi no invidiam pentru aceasta. Dimpotrivă. Mă linguşiam 


— 329 — 


eu pe lângă dumneaei, îi dam târcoale când mergeam cu mama 
pe la dânsa, îi cântam eu ştrengăreşte, cu prietina Steluţa îm- 


preună: 
Doamna Cristu aaare 
Dulceaţă de portocâle!», 


de schiopătam şi noi ca versurile noastre, da o tradam o tra- 
dam infam, având subsiori câte o carte minunată de povești şi 
— ţuşti! — cu ea prin luminişuri de pădure ori pe stânci ple- 
şuve, pe la Şprenghiu, ca să cetesc de dumneai urgisitele 
povești, 

Şi ce lume strălucită mi se deschidea pe dinaintea ochilor! 

Ei, ce zici «domnişoară», care tocmai ţi-ai scuturat pravul 
internatului de pe ghetele de chevreau? Nu sunt un zănatec? 
Nu mă dispreţuieşti? Nu-mi arunci în cap cuvinte ca: copil 
mare! Inapoiatule ! Bate-câmpi! sau —.mai poetic! — trubadur 
întârziat 1? 

lan s'o luăm, aşa, mai cu încetinelui, că — vorba romå- 
nului — mergi încet, departe ajungi. Uite, am cetit şi recetit 
acum pentru a nu ştiu câta oară «poveştile» astea <ardeleneşti> 
ale lui loan Pop-Reteganul, adecă «culese din gura poporului», ` 
cum declară autorul atât de modest, şi te învit, duduie — așa-i 
zic unei 'domnișoare în Moldova, «duduie» — te poftesc cu 
«plecăciune»> adâncă, să frunzărim împreună aceste 5 broşurele. 
„Să vezi, mare să-ţi pară răul 

Acu una, da: poveştile «bat câmpii», cum le învinuia 
madame Cristu. Dar e deosebire între bătut și bătut! Nu e 
minciuna gogonată, care vrea să te tragă pe sfoară, să te înșele; 
nu € povestea imposibilă a cutărui bandit, care — în romanele 
fascicolare — omoară pe fiecare pagină pe câte un om şi-l 
aruncă în fântână, în pivniţă, în gârlă și mai ştiu eu undel — 
nu e <aventura> detectivului cutare, care îţi răscoleşte toți nervii, 
în urma brutalităţii sale — e — să nui spunem minciună, ci 
mai bine «Fata morgana», visul acela diafan, pe care-l țese fan- 
tazia noastră, când vrea să se reculeagă, să se întremeze. 

Sunt clipe în viaţa omului, (nu-i așa?) când muritorul pro- ` 
testează împotriva realității, când îi cade atât de bine să se 
lase dus pe aripele visului, plimbându-și degetele peste clapele 
pianului, smulgând de pe claviatura rece accentele acelea izvo- 
râte din adâncul inimii omeneşti — sau visează cu ochii des- 


— 330 — 


chişi în faţa unui peisagiu frumos, pictat cu îndemânare — 
sau se lasă dus de fiorii unei emoţii tainice, la auzul cadenţei 
unui vers frumos, a unui vers totodată plin de gândiri nobile! 

Nu-i un misteriu întreagă îndeletnicirea aceasta cu muzica, 
cu pictura, cu poezia? N'am fi brutali să zicem: ce mi-ți e 
sonata lui. Chopin sau Beethoven sau Bach — ce mi-e pânza 
lui Raffael, Klinger sau Segantini — ce-mi pasă de valurile de 
poezie (nenaturale) ale lui Eminescu sau Lenau sau Goethe! 

Ficţiunea trebue să existe! Trebue să avem făria să ne 
inchipuim întraltă lume, poate mai bună decât este a noastră, 
după cum vrea compozitorul, pictorul, poetul — ca să simțim 
farmecul, pe care-l simțește numai un suflet care e în stare să 
svârle cătuşele realității şi să se înalțe în sfere mai înalte. 

Cu asta nu pledez — Doamne fereşte — ca să pierdem 
pământul de sub picioare, duduie, căci ar fi trist. 


U 


Te-ai plimbat vreodată, duduie, printrun muzeu şi ai rămas 
ţintuită locului în faţa unor pietri cu formaţiuni și semne ciu- 
date? O călăuză conștiințioasă ți-ar fi putut spune: ne aflăm 
înaintea unor pietri, cari din punct de vedere geologic, sunt 
interesante, fiindcă cuprind într'ânsele scheletul unor animale 
sau silueta unor plante, cari au trăit sau au existat în timpuri 
foarte îndepărtate de ale noastre, în vremuri preistorice, sau 
poate ceva mai apropiate de noi, dar, totuș, vechi. iți apleci 
capul spre vitrina de muzeu şi dai de scheletul, mai mult sau 
mai puţin evident, al unui animal de pe atunci — întocmai 
cum ai da într'o carte de urmele contururilor unui biet flutur, 
de poleiul aripioarelor, de părţi din ele, ale unei fiinţe, care a 
trăit şi ea cândva pe lume, dar a fost silită să-şi curme viaţa, 
mulțămită cruzimei dumnitale. N 

In Italia, urcând Vezuviul şi plimbându-mă prin muzeul 
orașului mort: Pompei, am avut prilejul să văd astfel de rămă- 
şiţe ale unei alte epoci, mult mai bine decât s'ar putea experia 
într'alte locuri. In lava vărsată de vulcanul Vesuv am dat de 
ramificații de acestea, am găsit urmele unei lumi apuse, animale, 
plante, chiar și de oameni carbonificaţi în lavă, am dat de 
trupuri, având ţinuta lor de atunci, când secerătoarea le-a rătezat 
firul vieţii lor pământești, | 


— 331 — 


Intocmai ca petrefactele acestea, întocmai ca formele 
acestea bizare, cari, — dacă ești oricât de puţin dedată să 
cugeţi mai adânc — te silesc să te gândeşti la alfe timpuri, 
la alte orizonturi, la scurgerea vremii, la relativitatea vieţii noa- 
stre omeneşti, întocmai așa îmi apar de multe ori unele părți 
din poveştile poporale, nu numai ale noastre, româneşti, ci şi 
ale altor neamuri. 

Ca fetiţă ai gustat povestea, duduie, dându-te cu totul în 
braţele frumuseţilor ei exterioare, ca să le zic aşa. Aceasta este 
cărarea corectă. Fericit timpul când poţi să te bucuri de fabula, 
de cuprinsul unei povești, fără de alte gânduri lăturalnice — 
este timpul copilăriei noastre. Ceva elementar, primitiv, nu 
primitiv-retrograd, ci o primitivitate, pe care mi-aş dori-o, vai, 
atât de bucuros şi în ziua de astăzi, dar la care nu mai pot 
să revin. 

Acum dau de rămășițe de astea de gândire,.de concepție 
de viaţă, de filosofie, de descrieri de instituţii sociale dispărute 
— toate acestea păstrate cu scumpătate, ca întrun muzeu, de 
poveştile unui popor, şi nu numai de poveștile sale ci şi de 
cântecele <bătrâneşti» ale sale, de obiceiurile sale de la sărbă- 
tori mari, în muzica sa naţională. 

Cer prea mult dela dta dacă te rog să mă întovărășeşti 
într”o excursie de acestea de ale mele, în mână cu «Poveștile 
ardeleneşti> ale lui loan Pop-Reteganul? Aş vrea să te conving, 
duduie, că este o muncă mulțumitoare să priveşti creaţiunile 
acestea poporale ale poporului nostru cu ochii unui scrutător, 
care remarcă nota etică, care ştie să-și dea seama despre antro- 
pomoriizarea puterilor naturale, cu ochii unui sociolog — la 
toate punctele acestea vom adăsta, 

Madame Cristu arunca anatema asupra tuturor lucrurilor 
mincinoase din basme şi îţi reteza orice argumentaţie cu vor- 
bele: fugi de-acolo! sunt minciuni toate poveştile alea! Acum 
eu aş vrea să te conving că nu sunt toate minciuni — că, da, 
este o. Fata morgana a închipuirii noastre o poveste cu Feţi- 
frumoşi şi cu crăiese minunate, dar că şi substrat zeal au aceste 
plăsmuiri ale fantaziei poporale. : 

Ai cetit vreodată istoria neamului nostru? Cunoști multele 
greutăţi, prin cari a trecut acest neam, cătușele sufleteşti, în 
cari a trebuit să lâncezească multă, multă vreme? 


e 


— 332 — 


Imi aduc prea bine aminte că am cetit ca copil cu plă- . 


cere povestea, în care un biet român se plânge lui D-zeu: 


«Doamne, Doamne, mult zic Doamne, 
Dumnezeu gândești că doarme, 

Cu capul pe mănăstire, 

Ca de mine mare ştire...» 


Am decopiat poezia aceasta din poveste, am învăţat-o pe 
de rost — atunci nu știam că este un oftat caracteristic al 
bietului țăran român iobag — salutul dureros al epocei iobăgiei, 
Acest «Doamne, Doamne, mult zic Doamne», îl găseşti în 
«Poveştile ardeleneşti» (vo!. IV. pg. 14). 

__ Nu ţi-se pare o rămăşiţă a timpurilor trecute, când domnea 
întunerecul peste capetele ţărănimii noastre? O licărire de 
lumină, o chemare: Doamne! trezește-Te, nu mă lăsa, ajută-mi ! 
Ţipetul acesta îl auzim, trecut din gură în gură, ca moştenire, 
noi, urmașii, — şi-l luăm la cunoştinţă şi zicem, dacă avem 
inimă : frate, mult ai mai suferit! 

Dar vreau să vezi la izvor, duduie, “cum îşi plăsmuieşte 
țăranul nostru o poveste, în care sunt adunate, ca într'un extract, 
suferințele iobăgiei şi formele apocaliptice ale credinţei sale 
primitive despre cer și pământ, despre rai și iad. Sunt multe 
produsele poporale, cari se ocupă cu temele acestea — eu 
aleg numai o poveste caracteristică, despre care vreau să-ţi 
vorbesc mai pe larg. | 

Ai auzit, de sigur, despre geniala operă a poetului Dante: 
«Divina comedie» — au tradus-o la noi Maria Chițu, N. Gane, 
Gh.. Coşbuc. Dante, cu fantazia-i gigantă, ne-a descris raiul, 
iadul, purgatoriul, în mii de versuri, plimbându-ne prin toate 
ţinuturile închipuite, dându-ne o întreagă lume de păcătoşi de 
zeci şi zeci de grade, arătându-ne muncile deosebite, la cari 
sunt osândiţi, o întreagă lume de oameni fericiți, cari petrec 
lumea dalbă. (Aici ar avea de criticat un suflet «prozaic>: ce 
atâta sfară în ţară, pentru descrierea unei lumi irealel) 

Acum: dacă un Dante, care — nu mai discută nimeni — 
e genial în descrierea vieţiii viitoare, ca viziune, să vedem cum 
îşi închipuie fantazia poporului răsplata vecinică, după greută- 
- ţile traiului pământean, să vedem cum vorbeşte el cu Dumne- 
zeu și ce fel de mângăiere capătă el în sbuciumul său sufletesc? 


oiia 


— 333 — 
Ne aflăm pe vremea iobăgiei şi o să colindăm prin iad 
şi rai: 
Boierul vorbeşte cu ţăranul Alexandru, pe vremea ciobă- 
giei celei grele». (Povestea «Zina apelor»): 
cutu eşti mișelul, care şi-a făcut casă în pădurea mea? 
Cum ai cutezat să faci un lucru ca acela?» 


— <«D'apoi că domniata mi-ai poruncit ştii, când ai omorît 
pe tata și pe mama „((pădurari, pentru câteva lemne), când ai 
zis să merg unde wor duce ochii, iar după ce voiu creşte să 
viu în slujba d. tale, în locul tătii ; şi, iată, mam ţinut de cuvânt; 
în coliba unde m'am născut, acolo m'am aşezat... cu muierea 
. mea; dar dacă Dumnezeu a voit ca peste noapte să se facă 
din ea o casă bună domnească, eu nu sunt de vinăl> 


— «Să mergi şi până dimineaţă toată pădurea din jos de 
casa ta să fie tăiată, trupinele scoase, locul arat, semănat cu 
mălai- mărunt, care pe dimineaţi să fie copt şi mie să-mi aduci 
de acolo făină de mălai „mărunt, ca să mi facă din ea mămă- 
ligă de prânz». (V. 44). 

Dumnezeu ajută lui Noi Toate se întâmplă întocmai. 
Dar boierul cere acum: să-i lăzuiască toată pădurea din sus 
de casa lui, să lucre. pământul și să-i prăsească vie, iar dimi- 
neața să-i aducă struguri copţi din ea. 


Şi asta se întâmplă. Boierul cere acum alta, şi mai și: «să 
mergi În grajd, să duci cele două bivoliţe..., iar mâne dimi- 
neaţă să fie fătate, cu viței sub ele, să le mulgi, şi să- mi aduci 
apoi lapte pentru cafă dela ele» (V. 46). 

Când, cu ajutorul lui Dumnezeu, se împlineşte și dorința 
aceasta a boierului, boierul — «câne la mațe> — cere dela 
țăran să-i aducă pe — Dumnezeu la prânz! 

Şi pleacă Alexandru să spună lui Dumnezeu- sfântul, dorința 
boierului. Pe drum dă de o apă mare. Neavând luntre nu ştie 
cum să treacă. Apa îl întreabă unde merge, şi când îi spune 
țăranul îi zice că are să-l treacă, dacă o să întrebe pe Dumnezeu 
de ce nu are în undele ei <nici peşte, nici broască, nici o 
jivină>. Promiţându-i, ţăranul! pleacă mai departe. Dă de un câmp 
mare cu iarbă până în brâu, cu o ciurdă de boi mari, slabi, 
numai pielea pe Qase. Mai departe dă de yn câmp năsipos, cu 
buruiană numai ici- -colea, dar cu o ciurdă de boi mici, frumoși, 
graşi. DApă câtăva vreme dă de o pădure mare cu poame multe 
şi prin copaci cu neşte pasări mari, cari ţipau cât le lua gura: 
«vai de noi şi de noi, că rău vedem, rău am văzut și mai rău vom 


1 «Poveştile ardeleneşti» de I. Pop Reteganul se află de vânzare la 
librăria editoare I. Ciurcu în Braşov. 3 


Ed 


RASTE K 7 ca 
vedea». Piereau de foame, Dar, ceva'mai departe, află un tufiş 
cu câte o alună numai ici-colea, cu mii de păsărele însă, cari 
ciripeau şi cântau: «bine ni-a fost, bine ni-e şi mai bine vom 
ajunge, că suntem tot sătule!» Răspuns la cele văzute nu poate 
să-și dea. 

In sfârşit ajunge la «Dumnezeu sfântul». Dumnezeu îl 
primeşte bine, cu vorbe blânde «ca un părinte adevărat». La 
întrebările ţăranului că ce însemnează cele văzute pe drum ti 
răspunde Dumnezeu: 

I. În apa aceea de aceea nu sunt peşti, nici broaşte, nici 
alte jivine, fiindcă nu s'a inecat încă nici un om în ea. 

II. Boii cei mari și slabi de pe câmpul cu iarba ca mătasea: 
sunt <boerii cei bogaţi, cari fac câte odată pomene şi ospete, 
dar numai ei pe ei se omenesc şi se ospătează, iar după ce li | 

se împrăștie oaspeţii le pare rău de cheltuiala ce-au făcut», 

III. Ciurda de miei, grași şi frumoşi, pe câmpul năsipos, 
tot năsip și pietriș, sunt «oamenii cei săraci, bieţii iobagi, cari 
mau alta decât numai ce vreau să le lase domnii lor cei procleţi, 
dar ei când fac vre-o pomană ori vr'un ospăț, adună la masa 
lor pe toţi lipsiţii şi săracii și aceea la mine (D- zeu) este bine 
primită, de aceea după ce vin pe astă lume se desfătează». 

IV. Pasările urâte şi sburlite, cari ţipau în pomi, sunt «sgâr- 
ciții, cari au tot ce le trebue, dar nu numai că nu dau lipsiţilor 
ceva de pomană, dar nici ei nu mânâncă să se sature și trag 
şi plata “lucrătorilor! pe astă lume de foame o să se vaete». 

V. lar păsărelele, cari. ciripeau și cântau erau: «voi, mun- 
citorii, fătul meu», zise Dumnezeu, «voi, cari munciţi de dimi- 
neața până seara, de multe ori chiar flămânzi şi însetaţi, numai 
ca să puteţi ţinea din munca voastră pe câte venituri toate, şi 
totuşi mulțămiţi lui Dumnezeu şi pentru atâta; plăcută este 
înaintea mea purtarea voastră l>» 

Și pleacă ţăranul înapoi, ducând de veste boierului că va 
veni de bună seama Dumnezeu la dânsul la prânz, dacă o să 
săvârşească şi dânsul ceeace a adus în îndeplinire el, ţăranul. 
Boierul, mâniat, îl băgă în fiară şi în «pente», din tălpile picioa 
relor până în grumazi, şi-l închide într'o pivniţă, ca să-l spân- 
zure mai apoi. a . 

Dar când e de cătră ziuă se apropie Dumnezeu : 

— «Aci eşti Alexandre?» 

— «Aci Doamne!» 

— «Dar ieşi afară!» l 

— «Că nu pot, că sunt băgat in fiară și în pente, până 
în grumazi !> 


— 335 — 


— «la mişcă-te o leacă!» 

«Şi cum se mişcă Alexandru, odată-i căzură fiarele de pe 
el, ca şi când ar fi fost putrede și ușa se deschise singură și . 
ieși afară de mulțămi lui, Dumnezeu, că l-a scăpat». (V. 51). 

Ca Isac vrea să cinstească şi Alexandru pe Dumnezeu, 
când acesta apare în casa sa săracă, cn ce are el mai drag, 
dar din cuptor iese copilul şi mai frumos, jucându-se fericit, 
iar, când întreabă ţăranul de boier, Dumnezeu îi răspunde: 

«Să ştiţi că boierul în clipita asta a plesnit de necaz, căci 
nu te află în pivniţă, să te spânzure; de aai încolo nu mai ești 
iobag, ci domn în casa ta și în scrtă vreme nici un iobag nu 
va mai fi în lume».! | 


Il. 


Aici, duduie, e mai mult decât o poveste, este biografia 
unui neam. Nu zâmbi superior când citeşti despre lucrurile 
imposibile, cerute de boierul neomenos, nu râde când auzi că 
boierul a cerut ca chiar Dumnezeu în persoană să apară la 
masa sa — sunt ţipetele de disperare, îndbușite cu multă greu- 
tate, ale bietului ţăran pălmaş. 

Ai citit schiţele și novelele de pe vremea iobăgiei ruseşti 
(scrise de Turgheniev «Din jurnalul unui vânător» şi de 7o/s201)? 
Cunoşti ţipetul de durere din America: «Coliba unchiului Toma», 
al scriitoarei Beecher Stowe (o lucrare cunoscută şi la noi), în 
care se descriu grozăviile sclăviei negrilor? Sunt strigăte de 
durere înrudite acestea, fie ele ori cât de deosebite ca obârşie: 
fie că le dau ţăranii români, fie că le aştern pe hârtie scriitorii 
ruși, fie că-şi află expresie în paginile scriitoarei americane. 

Şi-acum, dacă bietul ţăran caută să se mângăie puţin pentru 
starea sa desperată și-și plăsmuieşte în fantazia sa poveşti ca 


1 Să intercalăm aici o foarte, foarte modestă, dar îndreptăţită între- 
bare: N'ar fi cu cale ca şi în politică să ne lăsăm conduşi de criteriile etice 
ale ţăranului român, aşa, cum se reflectă în poveștile sale? Ne ailăm doară 
la obârşia unei mentalități virgine. Temeliile etice aşa cum sunt arătate aici, 
în poveştile descrise mai sus: mila, compătimirea socială, adevăratul cre- 
ştinism, şi nu cel de paradă — concilianța, mai cu seamă aceasta, conci- 
lianţa, spré binele comun — iată elementele vitale ale unei conduite de 
vieți, atât la individ, cât şi la un popor, dacă vreau să progreseze. Dypă 
răsboiul mondial să nu fie şi mai evident adevărul acesta ? VII 1926. 


H. b.-P. 
3* 


— 336 — . 


cea de mai sus, i-o poți lua în nume de rău? Nu simţeşti că 
povestea aceasta este un ventii de siguranță pentru inima lui 
sângerândă? Da, un ventil de siguranță, căci altfel ar trebui ca 
inima sa să se spargă de prea multă durere, de prea multă 
împilare. , l , ; 

+ Cu aceiaşi ochi mi-ar plăcea să vezi şi alte părţi ale pove- 
veștilor noastre. lată ce face ţăranul «Trifon, hăbăucul» : 

«La larma şi la tolălăul cel mare se sculă tot satu! cu furci 
de fier, cu securi şi cu bâte, să vază ce hoţ e acela la care 
strigau fraţii muierii tot hoț şi la tâlhar. Dar o păţiră cât se poate 
de rău, căci el le ieși în cale înarmat cu sabia, cu bâtele şi cu 
pălăria şi cu desagii de-a umăr; apoi le zise sătenilor: «Să 
Ştiţi voi, că nu de voi, dar nici de împăratul, cu toate cătanele 
lui na mi-e frică». Atunci sătenii dau năvală asupra lui; Trifon 
însă nu le dete răgaz, ci luă pălăria de pe cap şi toţi se făcură 
stan de piatră, numai pe primarul satului l-a cruțat, ca să fie 
mărturie despre puterea lui. Apoi zise primarului: «Ei, vedeţi 
acum, ce putere mare aveţi voi?» Primarul plângea, văzând 
atâta moarte de om deodată şi temându-se că şi rândul lui 
vine. Plânse dar primarul, plânse mult, până-i veni în minte, că 
cine are putere a omori gloate de oameni, fără să pună mâna 
pe careva, trebuie că are putere și să-i învie; deci se rugă de 
Trifon, zicând: «Fii bun, Trifoane şi învie pe nemernicii ăştia, 
ce veniră cu gând rău asupra casei tale>. Dar Trifon îi zise: - 
«Poate că o să te-ascult, numai ca să vezi ce putere am». Apoi 
porunci sbiciulai să pocnească pe fiecare câteodată şi pe care 
din cei împietriţi cum îl pocnea, îndată se frezia ca dintrun 
somn greu şi: la drum copile! nu se mai opria pân'acasă după 
“cuptor de frica lui Trifon». (|. Trifon, hăbăucul, pg. 8.) 

<...Şi nu trecu multă vreme şi-i veni lui Trifon poruncă 
dela împărat să meargă la un raport. Şi Triton își băgă măr- 
geaua în şerpar, încinse sabia cea ruginită la brâu, luă pălăria 
cea stricată pe cap şi desagii pe umăr, asemenea bâtele şi sbi- 
ciul şi plecă. Când ajunse Trifon astfel îmbrăcat la curtea împă- 
rătească, împăratul era numai singur în casă, dar el întră în 
lăuntru și nici nu-și lua pălăria de pe cap, cìi zise: «Bună ziua, 
împărate !>» Împăratul se uită lung la el, apoi zise: «Cine te-a 
adus tin” aici 'n curtea mea? cerșşitor ești? nebun ești, ori cum, 
de, umbli cu atâtea bâte și sbiciuri și nici nu-ți iai pălăria din 
cap?» lar Trifon răspunse: «Inălţate împărate, nu sunt cerşitor, 
că sunt mai tare și mai bogat ca tine, cu toate că eu nu asu- 


— 337 — 


presc pe nimeni cum asuprești tu țara; nu sânt nici nebun. ci 
tu eşti nebun, fiindcă crezi, că vei împărăți până la sfârşitul 
vieţei, cu toate că eu încă azi îți vol ascunde soarele de voiu 
voi; pălăria din cap nu-o arunc, căci nu ești mai mare decât 
mine şi va îi vai de pielea ta când o voi artinca»>. (I «Trifon, 
hăbăucul»>, pg. 9). 

După ce-l bate Trifon pe împărat cu oștile sale cu tot. se 
roagă împăratul: «Vino, Trifoane, să-ți dau avere, că văd că 
eşti mai tare decât mine, numai lasăd-mă 'n pace; dacă vrei îţi dau 
şi jamâtate împărăția, numai pace să am din partea ta». (pg. 10). 

Poţi lua în nume de rău bietului Trifon, cel batjocorit, cel 
dat laoparte, dacă — cel puţin în vis, adecă în poveste — îşi 
manifestă destoiniciile înlănţuite ? O, aici e mare Trifon! Aici 
mare să asculte de atâţia, aici este stăpân peste o pălărie fer- 
mecată, care preface în stan de piatră pe duşman, are o sabie, 
care omoară singură, bețe, cari bat cât vrei. spetele celor păcă- 
toşi, desagi, cari, dacă-i dai jos, îți scot cătane câtă frunză și 
iarbă, ca să se lupte impotriva nedreptăţii, sbiciu, care învie, 
dacă lovești cu el, ori ce morţi şi orice dobitoace. (Povestea 
întâi din vol. |.) l i 

In fantazia aceasta nu simţeşti.- cum am spus, ventilal de 
siguranță al vieții țărănești ? l 

Am să citez Încă numai câteva rânduri din domeniul acesta. 
Mă aplec asupra lor cu smerenie, şi mă doare, da, mă doafe 
când le cetesc, întocmai precum maş uita, în Pompei, la un 
trup omenesc tinăr, ajuns de lavă şi nimicit pentru viață înainte 
de vreme. - i ; 

Trifon are şi el odată prilejul să îşi aştearnă o masă bogată 
— fireşte, în poveste. Ca cnebunul» lui Shakespeare, spune şi 
el adevăruri crude — aici ne descrie numai ce de minunăţii 
are el pe masa vrăjită — dar bagă de seamă cum se încumetă 
să tompare mâncările, cu mâncările la cari a râmnit la boier 
și cum le încurcă cu bietele lui mâncări țărănești... 

Când “rea să descrie o masă bogată iată cum o descrie: 
«nici nu gătă bine vorbele acestea (de vrajă), când masa începu 
a se așterne şi a se umplea cu tot felul de mâncări, cu beuturi 
cu ţigări şi cu câte de toate sunt pe-o masă domnească. Era 
zupă grasă cu stele, cari parcă sclipiau, era curechi cu clisă 
(slănină) şi sângeraţi, era carne îriptă de purcel, erau plăcinte, 
era... da câte mai erau, că cine birue să spună toate câte au 


— 338 — 


fost, că doar au fost multe! Apoi era vin, de cel roșu pelin, 
de care beau numai domnii cei mari, mai erau ce-i este tare 
de folos omului sătul, adecă ţâgări. Dar să ştiţi d-voastră de 
cari?! Vai Doamne; erau de tele cu pai, de care fumează 
numai domnii şi numai acei domni, cari au pungă mare şi 
plină». (| 64) 


- 


IV. 


„Dela o categorie a ventilului de siguranţă să trecem la 
altă categorie. E vorba de antropomorfizări. 

` Antropos însemnează pe grecește: om, antropomoriizare 
procesul psihologic, care preface în om noţiuni abstracie sau - 
lucruri — vântul, dimineaţa, seara, Sf. Vineri, Sf. Duminecă, 
bunătatea, strâmbătatea, soarele, luna, etc. etc. Vechii greci își 
aveau pe zeii lor, pe cari i-au antropomorfizat în fantazia lor. 
luno, Mercur, Apollo, luppiter, Aphrodita — mişuna. pământul 
de zei mai mult sau mai puţin arțăgoși, cari se băteau ca 
oamenii, şi beau, în schimb, ambrozie, nectar, având viață 
nemuritoare. ia 

Acum priveşte la plăsmuirile poporului nostru. Na sunt 
toate originale — după cum nici nu. pot fi, căci dacă te ocupi, 
cât de cât, cu înfiuinfele reciproce ale popoarelor, cari locuiesc 
irfracelaş ţinut, vezi cât de identice sunt unele elemente la 
unul şi la celălalt popor. N'avem decât să luăm cele 5 volu- 
maşe ale lui I. P. Reteganul la mână şi să le frunzărim. lată 
pe <Miez de noapte», pe «De cu seară», pe «De cătră ziuă», 
pe cari eroul îi leagă fedeleş ca să poată isprăvi cele dorite — 
povestaşul vrea să zică: eroul sa făcut stăpân pe vreme şi a 
silit-o să-l aștepte ea pe dânsa. —. lată pe «Serilă>, «<Miezilă», 
«Zorilă> — frați de cruce cu cei de mai înainte. lată trei fe- 
ciori, cari se leagă să aducă soarele, luna şi stelele şi se luptă 
cu trei bălauri, răpunându-i cu mult greu. lată pe <Aripă Fru- 
moasă», idealizarea bărbăţiei, care caută un vitea? mai mare 
. ca dânsul şi leagă frăție cu Pipăruş Petru. lată câni cu deş- 
teptăciune-ca oamenii: «Vedeţi-bine»>, «Aude-bine»>, «Uşor ca - 
vântul», «Greu ca pământul», cari scapă pe stăpânul lor dela 
moarte. lată Dreptatea și Strâmbătatea, plecând la drum şi cer- 
tându-se care e mai tare. Sf. Miercuri, Sf. Vineri, Sf. Dumi-. 
necă — cine n'a auzit dè ele? Și mai cu seamă de Ileana Con- 


— 339 — 


sinzeana şi de «Făt Frumos» | Nu sunt idealurile de curăţie, de 
frumusețe, de deșteptăciune — ale poporului? Toate figurile 
acestea sunt antropomoriizări, 

<Lanţ peste cânii tăil» strigă baba vrăjitoare, ca să răpună 
pe eroul din povești. «Lanţ peste cânii tăi!» rostește spiritul 
cel bun al ţărănimei, ca să între în stăpânirea misterurilor lumii 
asteia. Cu acest «lanţ peste cânii tăi!» vrea să ştiricească mi- 
steruj ființei omenești și a lumii“întregi. De aceea se duce la 
lacul de lapte dulce şi cere viață cu noroc, în loc de viaţă fără 
de noroc (IV 38); de aceea aleargă-cu fantazia la gaura. pă- 
mântului, ca să dea de crângul pământului (HI. 66); de aceea 
îşi închipue cu fantazia sa bogată că in fundul iadului se află 
baba Vâ/baba cea păcătoasă; care împlântă pe bieţii muritori 
în pari, dupăce i-a momit cu slujba la caii ei năsdrăvani (III, 50); 
de aceea încalecă eroul povesti, «calul cu nouă rânze (stoma- 
huri) și pleacă cu o falcă în cer, cu alta în pământ, cu una 
bruşii măturând, cu alta stele culegând şi mergea de gândeai 
că piere lumea» (l. 39), 


V. 7 


Exemplele sar putea spori. Am vrut, să-ți arăt numai 
punctul de vedere, unghiul de vedere, sub care cred că „gste 
cu cale să priveşti plăsmuirile acestea ale unui suflet curat 
țărănesc. 

Fireşte, problemele acestea au fost tractate şi la noi pe 
larg din partea istoricilor, folkloriştilor — ceeace vreau să-ţi dau 
aici este numai un sfat, să-ți atrag atenţia asupra frumuseţilor 
de gândire şi de stil ale poveștilor noastre, ca să. adânceşti 
problemele atunci când ţi se dă prilej. l 

lti trebuesc arme de luptă, duduie, împotriva batjocurei, 
a «zeflemelei» în societatea, în care poate te învârţi. Ştiu, şi 
din experiență proprie și din auzite, cât de uşor se ia peste 
picior într'o societate de 'domnișoare şi de alţi «intelectuali» 
mentalitatea ţărănească, cât de fără de milă, uneori, se aruncă 
anatema „asupra țărănimii, cât de cu ușurință: se dă verdictul; 
«țăranul “e o brută, un prost!» 

Acum, nimic mai fals decât aceasta! Te vreau ca tovarăşe 
în lupta aceasta pentru adevăr. Vreau să ai putinţa să areți 
bogăţiile de gândire şi de stil (comparații, floricele poetice, etc.) 


— 340 — 


ale poporului nostru — doresc să fii stăpână peste seriozitatea 
unui bătrân, încărunţit în cinste, şi verva unei ființe tinere, 
luptătoare pentru lumină, 

Cum vei ajunge să ai calităţile acestea? Urmând pe că- 
rarea, arătată în rândurile acestea. Ascal/tând, comentând, în- 
Semnându-ți una,- alta. 

La cele două sfaturi din urmă: comentarea şi însemnarea 
„mi-ar mai plăcea să adast niţel. 

Mi-ar cădea bine să văd că faci comparații, că îţi reamin- 
teşti alte cărţi cetite, alte locuri, dintralte poveşti, novele sau 
poezii şi că le pui în cumpănă, întrebându-te: ce e nou, ce e 
mai frumos sau mai reuşit într'una sau în cealaltă bucată? 

| lată, la. colecţia aceasta de poveşti ardeleneşti, mi-ar plăcea 
dacă ai tresări ușor la <Povestea Zinelor> (lI) şi a-i zice: acelaş 
subiect e tractat de poetul Gheorghe Coșbuc, într'o poezie din 
«Balade şi Idile», sau: începutul dela «Cei trei prieteni» (II) 
este doară aidoma ca <Astronomul și doftorul al lui /. Negruzzi 
sau: In <1001 de nopți» e descrisă o scenă ca în <Aripă fru- 
“moasă> (Ill); «Cei trei prieteni»? Dar «Tilu Buhoglindă> tot 
aşa a făcut-o! Sfârşitul <Crăiesei Zinelor»> (II) e ca la Fraţii 
Grimm; «Cerbul» (I) are părţi ca «Hänsel und Gretl», tot din 
colecția germană de poveşti poporale a Fraţilor Grimm, 

Aşa mai departe. 

Pentru ce asta? Ca să ți se întipărească mal bine descrie- 
“rile, să poţi deschilini mai bine spiritul de observaţie din po- 
vestea poporală, din prelucrarea artistică — sau spiritul popo- 
rului nostru si acela al unui popor, dela care am împrumutat 
noi sau căruia noi i-am dat împrumut. Mi-ar plăcea, duduie; 
să te văd cu creionul sau pana în mână, însemnând una sau 
alta din părţile, cari ți-au plăcut. Ce plăcere să descoperi chiar 
părţile remarcabile! Cu ele să te arăţi în societatea prietenelor 
d-tale, și, în loc de discuţii banale, de cele mai multe ori ba- 
nale până la disperare, să primeneșşti discuţia, să aduci viaţă, ară- 
tând câte frumuseți zac ascunse în produsele acestea poporale. 

Oameni mari, un Goethe, un Herder, un Eminescu, au 
admirat și s'au lăsat influințaţi în operele lor de muza aceasta 
poporală. Dacă vrei și d-ta, duduie, să simțeşti farmecul ope- 
'relor scriitorilor acestora — de ce mai încerca să faci cuno- 
ştință, dupăcum ţi-am arătat, cu produsele spirituale ale nea- 
mului nostru, ca să ai ce compara? 


— 341 — 


Maş bucura aşa de mult să te întâlnesc odată şi să-mi 
arăţi un caiet, în care — după buna d-tale pricepere — ai notat 
exemple de fantazie bogată, exemple de sfârşituri hazlii de po- 
veşti, pilde de întreruperi hazlii de poveşti, pilde de întreruperi 
hazlii («ironie romantică> se numeşte apucătura aceasta, care 
dă viaţă cursului povestii). lată cum îmi. închipui aceasta:ate 
așezi la masa de scris și însemnezi: l 


Exemple de fantazie bogată: 


<Şi înşală feciorul calul cel cu nouă rânze şi pleacă ea 
cu-o falcă în cer şi cu alta în pământ, c'una bruşii măturând, 
cu alta stele culegând și mergea de gândeai că piere lumea». (I. 39) 


«Copilul cânta, iar sora lui juca; așa de frumos îşi petre- 
ceau, încât soarele a stat în calea sa trei zile şi trei nopţi, şi 
ar fi stat mai mult, dacă nu ar fi trimes Dumnezeu după el să 
grăbească, căci oamenii şi vitele mureau pe câmp de obosite, 
şi aşa şi era, căci oamenii lucrau necontenit în vreme bună, 
tot aşteptau că doară ba acum, ba acum se face seară, dar nu 
sa mai făcut până la trei zile, când oamenii şi vitele cădeau 
de osteniţi, viţeii mureau de foame, caii au picat din ham și 
pământul crăpase tot de arșiţa soarelui». (il. 33.) 


. Strâmbă-lemne lasă pe tovarășii săi Sfarmă-piatră, Fiul 
oii şi Scutură-munţi să plece la vânat, iar el rămâne să le facă 
de mâncare. «<..săgetă şi el numai decât un ţap sălbatic și-l 
puse să se frigă, dară când era mai fript întră acolo omul cât 
„cotul, cu barba cât schipul, pe-un iepure schiop călare, cu 

căpăstrul de -chiotoare, răzimându-se întrun pai de secară», etc. 
etc. (II. 63.) Tu 


Sfârșituri de poveste : : 


«... Cine vrea să-i vadă, meargă, că eu nu-i opresc; eu 
unul încă n'oiu merge, că nici nu sunt învăţat a colinda pe la 
curți domneşti şi mă și prinde somnul. Noapte bună»! (|. P, 
Reteg. |. 42.) 

«In vremile acelea se vede treaba, că nici feciorii de 'm- 
părat nu erau aşa îăloşi, ca acum; mai întrau și ei prin casele 
oamenilor de rând». (I. 52.) l 


«După ce ajunse feciorul împăratului acasă, spuse mamei 
sale întâmplarea cu fata cea frumoasă, chiar cum vo spusei 
şi eu dvoastră, adecă el spuse mamei sale atâta cât știu dela 
lelea Nastasie, dar eu, ştiind mai mult decât el, vă spusei ceva 
mai mulțişor». (I. 52.) 


«Pe cum se vede, pe vremile acelea nici feciorii de îm- 
părat nu se rușinau a lua fete de nație, din popor, dacă chib- 


— 32 — 


zuiau că-s harnice; astăzi? tot petecitul ar trage să ia tot dom- 
- nişoare şi încă doamne bogate şi frumoase şi învățate»! (1. 56.) 


«Mă suii pe-o ṣea 
Ş'o auzii aşa, 
Mă sui pe-o găină 
Şi venii prin tină, 
2 Mă sui pe-o coasă 
Și-o spusei mincinoasă». (. 79.) Ş. a. m. d. 


«Ironia romantică», întreruperi în poveştile noastre: 

<... îşi lua calul, care stătuse aici decând întrase mai întâi 
în rai, că doară prin rai nime nu umblă cu cai»... (l, P. Rete- 
ganul III. 41 Pov. ard.) 

<S'a şi dus, şi a rămas împăratul în locul socrului său, şi 
a stăpânit cu dreptate şi cu înţelepciune; acum însă nu mai 
IE Se a murit deodată cu dreptatea; Dzeu sä-i ierte pe amândoi». 
III. 55). 1 

«Ar crede cineva, că aci povestea e gata, dar se înșeală, 
căci daci încolo vin minciunile» (V. 10). 

<Impăratul, care fiind foarte bătrân, muri şi el ca toţi 
oameni că doară şi împărații sunt oameni, ştiu că nu sunt draci 
să trăiască alăturea cu pietrile. 

«Ei! dar pe vremile acelea nu se alegeau împărații ca în 
zilele- noastre; nici nu rămâneau copiii împăraţilor în locul.pă- 
rinţilor lor. ori vrednici ori nevrednici ; atunci Dumnezeu alegea 
pe împăratul. Adecă hotărau sfetnicii împărăției o zi, atunci 
toți oamenii din împărăție trebuiau să se adune la un loc, pe 
un câmp mare, și unul arunca coroana în sus, aceea apoi atâta 
se învârtea prin aer până Dumnezeu o trimitea pe capul celui 
vrednic, şi pe care se așeza coroana, acela era împărat, să fi 
fost omul cel mai sărac ori cel mai bogat, tot una era, atunci 
oamenii nu se impotriveau voiei lui Dumnezeu...» (Ili. pag. 6). 

Interpolăvi la Creangă (filozofie, glume, etc.) 

(Harap Alb): <Lumea astă e pe dos, toate merg cu capu 
'n jos; unul macină la moară, puţini suie, mulţi coboară. Şi 
apoi acel unul are atunci în mână şi pânea şi cuțitul şi taie de 
unde vrea şi cât îi place, tu te uiţi şi wai ce-i face. Vorba 
ceea: cine poate, oase roade; cine nu, nici carne moale.» (ed. 
ll. B. p. toţi, partea IV. pag. 60). 

«Mă rog, nebunii de-a lui (Ochilă), câte în lună și stele, 
de-ți venea să fugi de ele, sau să râzi ca un nebun, credeţi-mă 
ce vă spun.» (tot acolo, pag. 60). 

<Acum deodată ei se tot duc înainte şi mai la urmă cum 
le-a fi norocul. Ce-mi pasă mie? Eu sunt dator să-mi spun 
povestea şi vă rog să ascultați...» (tot acolo pag. 61). 

«Dar ia, să-nu ne depărtăm cu vorba şi să începem a 
depăna firul povestii» (tot acolo, pag. 4). 


— 343 — 


Remiscenţe istorice găsești din greu. lată câteva: <într'altă 
pivniţă erau numai bani de argint, taleri şi husoși (sfanţi), ca 
laptele de frumoşi» (IV. 11). Talerii şi husoșii / 

Pahon merge ca şarpele, cânele şi mârtanul său printre 
fel de fel de jivine, încet şi <sumeţi, ca nemeșii când aleg de- 
pitaji (V. 6) cânele lui Pahon mârâie şi toți îi fac cale «de 
gândeai că trece solgăbirăul printun sat ţigănesc» (V. 5/6). 


p VI. 


Aş vrea să-ți arăt, duduie, şi o poveste cartistică>. Nu mi-e 
greu, fiindcă am la îndemână un volum preţios: poveştile lui 
Andersen. Scriitorul acesta danez este mare — este un clasic al 
poveştilor «artistice». Le-a scris cu sângele său. A dus o viaţă grea, 
a luptat cu mizeria şi a visat, scriind aceste neperitoare povești. 

Avem norocul să putem ceti şi în româneşte câteva din 
aceste poveşti, în frumoasa traducere a d-şoarei Ruxanda Al. 
Viăhuţă, fiica poetului nostru. Ceteşte volumul, duduie, şi — 
dacă o să te dai gândurilor pe urma lecturei — numai bine 
o să-ți prindă. (Sunt și ilustraţii drăgălaşe, desenuri de un 
pictor danez, în traducerea românească. *) 

Să vezi — tocmai ieri am fost la un prietin mic, într'un 
spital de copii. Voiam să-i procur o bucurie. Cu ce să-i aduc bu- 
curia sufletească, dupăce i-am cumpărat o bucată de <marţipan>? 
O poveste de Andersen! Avea o ediţie cu ilustrații minunate, 

“colorate. Am deschis la întâmplare şi — mi-am reamintit feri- 

citele ceasuri, când mă îndeletniceam cu poveştile lui Andersen. 

lată: bobocul de lebedă, orfan, săraci l, batjocorit de găină 
şi de celelalte aripate ale curții, când . fantazează de lac. Ce-i 
aia lac?! întreabă, dispreţuitoare, găina! Până ce, după multe 
umiliri, după muite noduri înghiţite ta sec, din boboc se face 
lebedă' şi apucă largul lacului — învingător! 

lată «geamantanul sburător»>, cu care poți sbura ori unde 
doreşti, mai decât să te urci în el! — iată «soldatul de cositor», 
care stă cu pușca la picior, chiar şi în dogoreala focului — iată 
pe copilaşul, care” îndrăsneşte, singur într'o lume de farisei, cari 
se simt cu musca pe căciulă, să spună împăratului, că mare 
haine pe trup, la o procesiune solemnă, câtă vreme era știut 
că neşte “croitori croiseră neşte «haine nouă împăratului», pe 
cari le putea vedea numai omul cinstit — fiecare voia să apară 
în fața celorlalți lamură de cinste. l 


*) După răsboiu s'au anunțat în „Publicațiunile Casei Şcoalelor“ din Bucureşti: An- 
„dersen: „Istorioare pentru copii“, în 3 volumașe, trad. de Natalia Negru. bă 


Ei 


— 34 — 


Aş putea urma, dar mă opresc la o singură poveste, scurtă, 
de 2 pagini numai, dar pe care nu aş da-o pe un volum de 
1000 de pagini. E vorba de «prințesa pe bobul de mazăre», 
Zice că un prinţișor îşi căuta nevastă, cum caută prinții, în 
lume şi țară.. Dar nu găsea nici una pe plac. 

A dat veste în. lume să-i vină prinţesele să-l peţească, (lume 
întoarsă !) şi zadarnice au fost toate încercările prinţeselor. Până 
tntto zi. Ce se întâmplase? Venise una, frumoasă, gingaşe, cu- 
minte. Mama prinţului voia s'o pună la probă. l-a așternut patul 
în odaia femeilor, pat frumos — dar în loc de o saltea i-a aş- 
ternut 20 de saltele, upa peste alta și alte 20, iar' dedesubt de 
tot i-a ascuns un bob de mazăre." «Stai,» și-a zis, mama prin- 
tului, «dacă este ea o prințesă gingașă și minunată precum pare, 
trebue șă simţă bobul de mazăre, de nu, nu...» Şi a doua zi 
- dimineaţa, când au întrebat-o pe prințesa cum a durmit, a răs- 
puns aceasta: n'am durmit bine. Am fost foarte neliniştită. Am 
simțit ceva sub saltele. Trebue să fie ceva sub ele. — «Asta-i!» 
“zise, răsuflând ușurată, mama. «Asta-i aleasa fiu-meu!> şi au 
făcut nunta... l 

O, bucuria prietinului mic când a auzit că prințesa a simțit 
bobul de mazăre şi nu s'a dat de rușine. Bătea în palme când 
a strigat mama: cAsta-il». i 

Dar și eu am exclamat: c<Asta-i!», ieșind din spital, apu- ` 
cându-o spre casă. A „ra 

lată ce mi-am zis: Bob de mazăre? Dar nu trebue să 
“ simțim cu toţii bobul de mazăre pe care ni-l pune soartea sub” 
perne, ca să ne încerce? Nu e dat afară, cu rușine, cel ce nu 
simțește bobul de mazăre? Şi acum, cu valurile de democraţie, 
cari străbat lumea în ziua de astăzi, nu dă numai acela din 
aristocrații adevăraţi probe despre calităţile sale sufleteşti, care 
simțește prin 20' de saltele bobul de mazăre al democraţiei, al 
ideilor democratice sănătoase? Vedeam un simbol în aceste 
două pagini, cari au procurat atâta bucurie micului meu prietin 
şi cari mi-au dat de gândit mie. 

Madame Cristu ar protesta: Fugi de-acolea, alea-s minciuni | 

lată, duduie, ce va să zică o poveste artistică bund. 

Mai trebue să te mai rog: Ceteşte poveşti!? Cred că este 


de prisos! 
10 Maiu 1917. Horia Petra-Petrescu, 


— 345 — 


Revenire. 


Copil senin, eu am plecat 
De-al visurilor cânt furat, 
Şi, prins de vraje, mam tot dus, 
Mereu urcând, mereu mai sus, 
Spre țelul ce ma îndemnat, — 
Şi dragul tău eu l-am uitat! 
lar când sfios am revenit 
Cu suflet greu şi chinuit, 
Te-am regăsit zâmbind cu drag, 
Când am trecut al casei prag, 
Cu părul nins 
De-atâta greu, 
Cu ochiul stins 

© Ce-a plâns mereu 
De dorul fiului plecat. 
Şi nu mai dojenit cam stat 
Printre străini și te-am uitat, 
Ci tremurând la piept mai strâns 
Şi-abea vorbind, cu glasul plâns 
Şi înecat, 
Mai întrebat: 
— „Ai înviat 
Copil iubit? 
Atâta timp ai rătăcit!> 
Eşti sănătos, eşti mulţumit 2... 
Eu... uite, am îmbătrânit!“ 
Şi-o lacrimă ţi-a înflorit 
In ochiul stins, 

e Ce-a plâns mereu 
De dorul fiului plecat, 
De dorul meu, 
Că te-am uitat! D. Psatta. 


— 346 — 


Cărări bătătorite. 

Viaţa culturală a românilor din Ardeal şi Banat s'a com- 
pletat după războiul mondial în mod intensiv, atât prin ele- 
mentele venite din vechiul regat şi din nonile teritorii alipite 
cât și prin-incadrarea acelora, cari şi-au denegat mai înainte 
ființa lor de român sau au fost lipsiţi de o creştere națională 
românească, Cadrele largi ale hotarelor doborâte s'au asociat 
cu reforme şi acţiuni necunoscute, ne-au obișnuit să vedem o 
viaţă nouă, izvorâtă din alte metode de afirmare și din alte 
concepţii de moralitate. Sângele, mediul, mijloacele de exi- 
stență și de ființă, cari sunt de aceeaş obârșie, prin voinţa vea- 
curilor, au creat diferențieri în acelaş corp, cari nu Sau echili- 
brat în lupta izolată şi prin idealismul devotat al unor repre- 
zentanţi de aici și colo, bogaţi în suflet, dar săraci în puterea 
de regenerare a unui neam întreg şi integru dela baștina sa. 
In Ardeal a predominat ideia de respect şi de consideraţii. 
Intregul aparat al demnităţii noastre a pornit din elementele 
gândirii. contractate și consacrate cinstei, respectului şi a devo- 
tamentului, care s'a: brăzdat adânc in logica firei noastre şi i-a 
rămas proprie în toate acţiunile sale de independenţă politică, ` 
— viaţă socială-culturală şi economică. Valorile mari, cari au 
stârnit admirația tuturor şi au crescut peste cadrele limitate de 
un guvernament învechit, irațional, străin de noi, sau asimilat 
cu gândul tuturor românilor şi astiel unirea şi-a pregătit spiri- 
tele şi apostolii, pentruca înfăptuirea idealului naţional să poată 
deveni o realitate cu atât mai uşor. : 

Odată concentrate elementele din ndul stat român, au 
atârnat unul de altul, prin nenumărate influenţe reciproce, ca 
“în sfârşit din conflictul ideilor, din mentalitatea în raporturi di- 
ferite către societate, sā iasă vlăstarul tinăr, — pe care-l va 
creşte viitorul acestei ţări, mare, unică şi: indisolubilă. Până 
atunci conflictul va dura, va creia și dărâma, va vieţui și de- 
moraliza. Din patriarhalismul nostru amestecat cu obiceiurile 
boiereşti, parfumul din Fanar, autoritatea personală și morală 
caută să iasă învingătoare. Efectul şi moralitatea se schimbă, 
— variază. E 

Intre astfel de împrejurări cu greu pofi caracteriza cu pre- 
ciziune ceeace trebue să fie, să ști ceeace poţi creia, pentrucă 


— 347 — > 
nu vezi ce sascunde în dosul gândirei fiecăruia, Noi ştim 
aceea ce am fost, dar nu vedem limpede ceeace suntem. Ne 
găsim exact în situaţia acelui modest apostol al culturii, care: 
inainte de răsboiu a fost apreciat, iar astăzi se vede singur, 
părăsit, cu căciula 'n mână, în fața acelora, cărora le-a dat în- 
vățături, şi ca un cărturar, care a învăţat pe 'unii să cunoască 
literatura şi pe literaţii români; iar astăzi cei pe cari i-a aranjat 
cu bibliotetă, fuduli de bogaţi, putrezi în inconșştienţa naţională 
renăscută, reprezintă cultura remânească în cuvânt şi ca plat- 
formă socială, ocupând tot ce este izvor de câștig şi tentaţiune 
de înălțare ţanţoşe.- 

Sunt fenomene, cari se referă nu numai la viaţa de aci; 
ele ce pot generaliza asupra moravurilor de după răsboiu din 
intregul continent. Asupra miracoluiui brutal şi oneros rămân 
miraţi cei naivi, — noi, ceialalţi, ne suportăm soartea, pentrucă 
ştim că soarele-şi face cursul în mod normal mai departe, iar 
luna acopere, cu fața-i blajină, tot ce turma caracterelor imbe- 
cile a adunat, ca procopseală pentru potop şi grindină. 

Din sine insaş să creiază atmosfera molcomă, curată, in 
acest vârtej al materialismului “cultural, reprezentat prin fel ae 
fel de dansuri. Inteligența rafinată cu greu admite a cunoaște, 
şi a recunoaşte ceeace este adevăr şi conştiinţă. Omul din 
firea sa vede adevărul acolo ufde-i pe placul său, nu vede mun- 
tele şi pădurea înflorită de dorul sarbăd al unei credinţe vagi 
şi stupide. Acesta este fenomenul general. De aceea convin- 
gerea și conştiinţa curată a unora, nu poate să doboare afirma- 
țiunea noastră. 

Dacă vom lua în considerare şi diferenţiarea, care se 
poate constata între popor şi intre clasa nouă burgheză română, 
dela sate și oraşe, între preotul şi învățătorul dela sate, vom 
observa, cât de exagerată ne este pretenţiunea, pentru conso- 
lidarea situaţiei, pe care de azi pe mâine nu o putem moraliza 
şi nu o putem preschimba. 

Credulitatea noastră a deschis poarta acelora, pe cari noi 
i-am primit cu dragoste, dar ei au venit pentruca să ne spio- 
neze, ce şt de unde se va putea muta? Naivitatea noastră a 
retăcut fapte, cari, între alte împrejurări, aparţin codului penal, 
Samsarii culturii au apărut, — ca să ne mântuiască de nevoi. 
Ei aşteaptă şi astăzi pe la porţi, cu capetele descoperite, până 


— 348 — 


ce sosește vre-o notabilitate, vre-un fost ministru, îi întroduc 


în apartamentele aranjate pe banii publici, iau autograme, foto- 


grafii, dedicaţii, cu cari paradează aci, — la Bucureşti, — și în 
toate provinciile, reliefându-şi spiritul de jertfă şi aonegajiunei 
muncă şi devotament. 

Ei şi numai ei, cari nu ştiu ţinea condeiul în mână. Ei și 
numai ei, după subvenţii, cu punga plină, în afaceri, excro- 
cherii, cu medalii pe piept, când în uniformă, când în civil, dar 
întotdeauna umili, râzători, modeşti, cerând iertare pentru orice 
«deranj». 

Aşa ni se prezintă o mare parte dintre dirigiuitorii veniţi 
pentru consolidarea noastră. 

Cei buni sunt cu noi, cu trup şi cu suflet. Cu deosebită 
părere de bine înregistrăm faptul că s'a început opera de pu- 


rificare, opera de regenerare, în urma căreia vom scăpa de li- . 


cheluţele culturale, de strigoii întunerecului, pe care le- -ar plăcea 
“să-l inventeze aci. 
A De aceea cerem încontinuu ca să se întroducă un sistem 
„civilizat, de a cunoaşte oamenii şi de a-i aprecia după valoarea 
lor. in fond sa schimbat întregul mecanism social și vedem 
că, cu cât înaintează ideile democratice, cu atât mai grea este 


existența acelora, cari și-au consacrat viața mişcărilor și curen- 


telor culturale, de civilizaţie profesională. 
f De aceea credem de bine că unificarea noastră sufletească 
să nu o forțeze elemente incapabile — discreditate. 

De aceea ne asociem acelora, cari — desinteresaţi — și-au 
jertiit intelectul şi munca pentru binele comun. 

De aceea-i condamnăm pe toţi ceice sprijinesc şi sub- 
venţionează o propagandă socială-culturală subversivă şi inca- 
pabilă, susținând elemente de agenţi, a căror menire nu este 
decât spionarea, discreditarea şi înălțarea proprie, pentru un 
câştig material. 

Acest sistem învechit nu mai are loc în concepţia popoa- 
relor civilizate Noi ştim că politica impune fapte. şi indivizi 
al căror trecut şi existență sunt problematice, totuș, după cât 
de problematieă este fiinţa lor, tot atât de problematic va fi şi 
câştigul ajuns în urma lor, precum şi efectul acţiunilor conce- 
pute de ei. 

Trebue deci să ne regăsim. 


niiki 


— 349 —" 


Să ne întâlnim acolo, unde Sa început desbinarea noastră 
forțată. Unitatea etnică a poporului nostru să o facă cărturarii 
săi de bună credință, cei dela sate și cei dela orașe, la fel, cei 
dela Academie și cei de pe amvoanele-catedre, în aceeaş mă- 
sură. Nu profesiunea determină reușita acţiunei unitare, ci ca- 
pacitatea de muncă, bunul simţ şi legătura sufletească, pe care 
o putem stabili. 

Tinerimea de. astăzi, viitorul neamului, va închiega rându- 
durile şi va realiza ceeace până acum a rămas o dorință. A 
ei va fi bucuria, a noastră este biruinţa. 

Să spicuim pe ogorul larg şi spinos, deoarece săvârșim 
un bine pentru toţi. Şt. Mărcuş. 


Conferinţele „Astrei medicale“: 
despre tuberculoză. 


Ne este încă vie în amintire tuturora seria de conferințe 
organizate de cătră «Astra medicală> în Cluj, abia înainte cu 
câ'eva luni, despre sifilis, Aceste conferințe s'au adresat în 
primul rând tinerimii universitare şi intelectualilor clujeni, cu 
intenția de a prezenta acest flagel sub diferitele sale aspecte, 
Conieriuţele au avut ca stop să pună-în deplină cunoştinţă nă- 
dejdea neamului nostru de 'mâine asupra pericolelor, pe cari le 
prezintă boala şi asupra mijloacelor de combatere, urmărind în 
acelaş timp recrutarea a noui elemente combative în campania, 
pe care corpul medical, grupat în secţia medicală a <Asociaţiunii», 
a declarat-o maladiilor sociale. Numărul excepțional de mare 
al participanţilor a fost de natură să ilustreze marele interes, pe 
care publicul românesc îl arată acestor probleme vitale pentru 
neamul nostru. 

Opinia publică se afla încă sub impresia acestor conferințe. 
Ea nu s'a emancipat încă pe deplin de sub teroarea efectelor 
impresionante ale dezastrelor produse de această boală-socială. 

«Astra medicală» vine să aibă la un interval atât.de scurt 
un nou succes în lupta de combatere, pe eare o duce în contra 
unui alt flagel social, tot atât de însemnat, iar pentru țara noastră 


nu mai puţin dăunător. | 
4 


— 350 — 


«Astra medicală» din Cluj a organizat la începutul lunei 
lulie a. c., o a doua serie de conferinţe, a căror subiect era 
format de problema tuberculozei. Cine nu cunoaște ravagiile 
acestei boale, care nu iartă? Populaţia noastră rurală, stratul 
muncitoresc şi funcţionărimea noastră aduc anual, deopotrivă, 
un dureros tribut acestei maladii. Tinerimea noastră din şcolile 
secundare, cât şi cea universitară, prezintă un foarte urcat procent 
de infecţii baccilare, fapt, care a făcut ca din sânul elitei noastre 
medicale clujene să se dea strigătul de alarmă pentru organi- 
zarea unei lupte sistematice, în lumina cunoștințelor celor mai 
recente. Boala este nemiloasă, ea reclamă anual zeci de mii 
de vieţi omeneşti, pe cari corpul medical, conştiu de înalta sa 
misiune, dorește să le salveze. 

In lupta grea, care sa pornit în contra acestui al doilea 
flagel, corpul medical dela ţară, care vine în primul rând și în 
contact nemijlocit cu mediul rural, care, la rândul său, trebue 
să fie depozitarul celor mai alese și nealterate forțe vitale ale 
neamului nostru, trebue să fie, deasemenea, înarmat cu toate 
mijloacele de apărare, pe cari ni le pun la dispoziţie cele mai 
recente cuceriri ale ştiinţei moderne. lată pentruce conferințele 
«Astrei medicale» de data aceasta sau adresat corpului medical 
care se vede că dela început a înțeles importanța bunelor in- 
tențiuni ale «Astrei medicale», deoarece din toate unghiurile 
țării a grăbit la clinicile universitare din Cluj. Corpul medical, 
bănăţean, maramureşan, ardelean şi cel din vechiul regat, dela 
Oraviţa și până la Brăila,. atât doctorii de circumscripție, cât şi 
medicii de spital, toţi au fost reprezentaţi la aceste conferinţe. 

Numărul impozant al participanţilor ilustrează pe deplin 
faptul, că, aceste conferinţe corespund unei reale necesităţi, 
Corpul medical, fără considerare la regiune şi la gradul pe care 
îl ocupă în ierarhia științifică şi administrativă, a inceput să se 
trezească din indiferentism, el a încetat de a-și limita activitatea 
sa exclusiv la terapeutica individuală. Ştiinţa medicală. dă în 
timpul recent o foarte mare atenţiune colectivităţii, iar boalele 
infecțioase și sociale sunt privite sub aspectul şi importanța, 
pe cari ele o prezintă față de colectivitate. Acest imperativ ca- 
tegoric al timpurilor mai nouă face ea în sufletul corpului me- 
dical dela ţară să vibreze tendinţa de acomodare la nouile po- 


stulate. 


= 351 = 


Conferințele au fost ţinute de cătră d-nii profesori uni- 
versitari și asistenții d-lor, așa după cum urmează: 


PROGRAM: 


Prof. Titu Vasiliu: Concepții noi în infecția t. b. c. (tuber- 
culozei); Prof. Titu Gane: Tuberculoza infantilă ; Prof. I. Predescu 
Rion: Tuberculosa laringeană; Dr. Daniello: Metodele diagno- 
sticului clinic şi de laborator al t. b. c. pulmonare; Prof. 1. Ni- 
tescu: Noţiuni noui în alimentaţie, cu deosebită considerațiune . 
la alimentaţia tuberculoșilor;. Prof. D. Negruţ: Diagnosticul ra- 
diologic al tuberculozei pulmonare; Prof. |. Haţieganu: Formele 
clinice ale tuberculozei pleuropulmonare ale adultului; Prof. 
Titu Gane: Tratamentul și combaterea tuberculozei infantile ; 
Prof. C. Tataru: Tuberculoza cutanată; Doc. D. Ţeposu: Tu- 
berculoza genito-urinară; Dr. L. Pop: Tratamentul medical al 
tuberculozei pulmonare; Prof. I. lacobovici: Tratamentul chirur- 
gical al tuberculozei pulmonare; Doc. I. Goia: Tabloul clinic 
al linfogranulomatozei şi relaţiunile -ei cu tuberculoza; Prof. |. 
Moldovanu: Principiile organizaţiei antituberculoase; Prof. C. 
Tataru: Tratamentul tuberculozei cutanate; Prof. C. Ureche: 
Tuberculoza și sistemul nervos. 

Nu dorim ca să dăm o amănunţită dare de seamă asupra 
aspectului foarte variat, sub care a fost prezentată problema 
tuberculozei, căci conferințele acestea, după informaţiunile pe 
cari le deţinem, în curând vor vedea lumina zilei, în biblioteca 
«Astrei medicale», când ele vor putea, ba chiar vor trebui să 
fie consultate pe către întreg corpul medical şi de întreagă in- 
telectualitatea românească, cu o largă înţelegere faţă de nevoile 
populaţiunii noastre; nu ne putem abţine însă să nu amintim 
că problema tuberculozei a fost prezentată, începând cu lea- 
gănul nou-născutului, trecând prin diferitele faze ale copilăriei, 
până la vârsta adultului. Sa insistat asupra diferitelor organe, 
- cari pot să fie atinse şi afectate de către baccilul Koch, precum 
și asupra leziunilor baccilare ale tegumentelor; deasemenea și 
asupra mijloacelor de investigaţie, începând cu examenul de 
laborator $i terminând cu examenul radiologic, care nu mai 
pqate fj neglijat în depistarea acestei afecţiuni. S'au comunicat 
mijloacele de combatere, dietetice şi medicamentoase, şi sa 


— 352 — 


tratat asupra mijloacelor de combatere ale tuberculozei ca 
boală socială. 

Dacă asistenţa participantă a rămas pe deplin satisfăcută 
de conferințele cAstrei medicale», credem că acest fapt se da- 
toreşte, în afară de felul de predare la un nivel înalt, atât din 
punct de vedere al limbajului, cât şi din punct- de vedere știin- 
țific al conterenţiarilor şi împrejurării că prezidiul «Astrei me- 
dicale»> și-a fost asigurat colaborarea celei mai mari părţi a di- . 
feritelor specialităţi dela facultatea de medicină din Cluj, mai 
presus de orice consideraţiuni de ordin politic sau de altă na- 
tură. Este acesta unul dintre cele mai însemnate motive, cari 
credem că a contribuit în mod esenţial la o reușită atât de ` 
splendidă ca cea înregistrată. Şi în aceasta rezidă succesul 
moral al «Astrei medicale», căreia, întocmai ca și «Astrei», în 
general, i-a succes ca/ ridicându-se peste preocupaţiunile de 
ordin secundar, să concentreze într'o armonioasă colaborare 
majoritatea forțelor, care în mod competent au prezentat câte 
o lature interesântă a problemei tuberculozei, atât de variată. - 

Suntem convinși că colegii, cari au luat parte la aceste 
conferinţe au plecat cu impresia că la facultatea de medicină 
din Cluj, care de data asta se identifică cu «Astra medicală» 
se munceşte din greu și 'că activitatea, care se desfăşoară între 
zidurile acestei facultăți, nu se mărginește la o activitate, care 
tinde numai la formarea viitorilor doctori, ci că ea înţelege ca 
să păstreze mereu contactul și cu aceia, cari au părăsit de mai 
multă vreme băncile facultăţii, ţinându-i mereu în curent cu ` 
progresele pe cari le face ştiinţa, zi de zi, organizând în acelaș 
timp o luptă de mare anvergură, reclamată de combaterea di- 
strugătoarelor îlagele sociale. Această impresie, culeasă de către 
doctorii participanţi, are un substrat real. 

Ei se reintorc cu moralul ridicat şi cu un potenţat dor de. 
muncă în cercul lor de activitate, unde se vor îace apostoli în- 
flăcăraţi ai luptei declanșate, care îndreptățește şi prevesteşte 
realizarea în curând a unor ameliorări simţitoare în domeniul 
stării sanitare a țării noastre, bântuită de atâtea molime. 

Dr. Axente lancu, 
medic-şef, director al Centrului pt. 
«Ocrotirea Copiilor», Cluj. ` 


aie 
Damă, 
scumpa mea mamă ! Cum îmi hohoteşte negura vremii, îmi 
hohoteşte mândră şi bucuroasă, că mi te-a furat fără să-mi 
mai desmierzi lumina ochilor mei lacomi de surâsurile tale 
mângăitoare. Şi nu mi-a îngăduit nici dulceața răgazului 
peniru a-ți săruta urmele . trudei tale fericite şi chinul tău 
de fiece clipită, de a mă săâlta, cu prețul sudorilor de sânge, 
din brazda umilă în scaun de lumină. 
` Şi cât de chinuitor ma ars dorul să-ți vindec inima 
obidită cu smirna răsplătirilor curate, închinându-ți prinos, 
cu bună mireasmă, rodul simfirilor de dragoste prin gră- 
dina sufletului meu... 

Dar tu, mamă trudită, ai plecat în umbra veşniciei fără 
a cunoaşte tămâia florilor împărăteşti, cu cari mi-ai împodobit 
ființa : doruri şi gânduri de lumină.. 

Da, vremea chinurilor şi amago dureroase s'a îm- 
plinit şi, nemângăiată de blajinul grai al copilului tău, rătă- 
citor pe cărări streine, ai plecat să te scalzi în valurile viorii 
ale fericirii veşnice. | 

Și Domnul, umbrit de harul milei, Te-a orni în brațe 
de lumină şi Te-a ocrotit sub streşina veşniciei. lar ochii mei 
de ţâărână nu te mai găsesc... . 

De aceea Domnului închin inima, grădina răsplătirilor 
târzii, şi pe altarul jertfei aprinde smirna dragostei pribege. 

Și lumina gândurilor şi mireasma dorurilor mele se 
topesc în evlavia rugăciunii ce-mi fărâmă buzele, în singu- 
răfatea duioasă a amurgurilor şi în bucuria zorilor tranda- 
firii. Stăpâne, plăteşte-i amarul pământului cu frumusețea 
fericilor cereşti... Doar toate florile inimii mele cădelnițează 
cu miresmele lor altarul tău; florile ce-au întârziat să înflo- 
rească în zilele în cari mama îmi desmierda ochii de țărână». 

Z. Sandu. 


Nu fă tu însuţi ceeace îţi displace la alții. "Thales. 
* 
Nu trebue să te ocupi cu răul, decât ca să extragi binele din el. 
La Harpe. 


— 354 — 


Documente din anii 1848—1849. 
| Comunicate de Teodor V. Păcăţian. 


I. Un ordin al lui Avram Iancu. 


In anii de revoluţie 1848—1849, a fost în două rân- 
duri comuna Zlatna din judeţul Alba arena unor ciocniri 
sângeroase între românii și maghiarii din acea localitate 
și împrejurime, şi în ambele rânduri sau întâmplat acolo 
măcelăriri reciproce, incendieri și, la urmă, jefuiri, luându-se 
din partea învingătorilor, cari erau români, dela maghiarii 
învinși, bani, vite, cereale și alte lucruri. 

Prima ciocnire sa întâmplat la 23 Octomvrie 1848. 
_ Provocarea a venit din partea maghiarilor, iar românii au 
răspuns la ea fără milă și cruțare, dând curs liber dorului 
lor de răsbunare. Au fost măcelăriți” atunci peste 600 
(șasesute) de maghiari, între cari 32 de intelectuali: func- 
ționari de toate categoriile, preoți, etc. Ordinea a fost resta- 
bilită de Avram lancu, care, în 26 Octomvrie, a sosit la fata 
locului, însoțit de prefectul Simeon Balint şi a capacitat şi 
înduplecat oamenii, să dee îndărăt aceea ce nu era al lor, 
vite, cereale, bani, şi, de fapt, a fost restituit aproape în 
întregime aceea ce se luase ca pradă de răsboiu, mai ales 
din visteria statului, pentrucă românii luaseră și din cassa 
erarială 39,000 de fiorini, în aur, argint și bani de hârtie. 

A doua catastrofă asupra comunei Zlatna sa deslăn- 
tuit în Iunie 1849. Anume, dupăce Lupu Kemény, în curs ` 
de 9 zile și-a încercat zadarnic norocul de a învinge pe 
Iancu la Abrud, — pentrucă totdeauna a fost el bătut de 
trupele lui Iancu, — în ziua a zecea, în 16 Iunie 1849, 
desdedimineaţă, pe nesimţite și-a început retragerea spre 
Zlatna, — atacat fiind, totuş, și pe drumul de retragere de 
trupele române ale lui lancu, cu bun succes. Cu trupe 
reduse în mod simţitor a ajuns Kemény la Zlatna, dar nu 
a putut întra în comună, pentrucă satul ardea, incendiat . 
fiind din toate părţile; stradele erau pline de oameni morți 
și suflet de om viu nu se mai afla în Zlatna. Kemény a“ 
trebuit să-și facă retragerea din Munţii-Apuseni pe alte 
drumuri. 


— 355 — 

Despre. acest nou act de răsbunare asupra comunei 
Zlatna, săvârşit din partea românilor, Iancu nu a avut nici 
o cunoștință. Nu la ordinul său sau al cuiva dintre oamenii 
săi s'a întâmplat aceea ce sa întâmplat, acum a douaoră, 
în comuna Zlatna. De aceea, când sa făcut lui Iancu raport 
amănunțit despre barbariile săvârșite în Zlatna, de oameni 
de sub comanda sa, — a ordonat imediat facerea unei 
anchete severe, pentru stabilirea și pedepsirea celor vinovați. 

Se ştia, că oamenii din Bucium au făcut cruzimile 
neiertate din Zlatna şi de aceea a trimis deadreptul la ei 
pe trei dintre cei mai buni sfetnici ai săi, anume: pe Vasile 
Moldovanu, prefectul Târnavei, pe Alexandru Grama şi pe 
Alexandru Boeriu, ca să stabilească adevărurile și să are- 
steze pe cei vinovaţi. Ordinul, cu care li sa dat misiunea 
aceasta, se găsește în original, între hârtiile rămase în urma 
decedatului Vasile Moldovanu și bine păstrate de fijcele 
sale Julia şi Claudia Moldovanu din Boziaș [jud. Târnava- 
Mică). E scris cu litere latine, nu cirile, de altă mână, nu 
de a lui Iancu, dar subscrierea e a lui Iancu. Ordinul are 
cuprinsul următor: 


Exmissiune. 


După a căria tenóre trimitu la, Buciumani de Comissari 
inpoteriți: pe DI Basilie Macariu Moldovanu, Alexandru 
Gramma, și Alexandru Boeriu, spre a cerca liberi, după 
sensul legilor humanităţii, și Patriotice, după aceia, carii 
au fost capii crudelității şi a Varvariei Pătrate în orașul 
Zlathna, dîndule şi asistinție Militare, spre a putea sta în 
contra Contumaţii ori căria și ca pe cei ce vor eși de vino- 
vaţi, de locu sei pote aresta. 

Punctele Capitale a Cercării vor fi tot ce se cuprinde 
în Ordenele sus insemnate, ad:: 

1. Eşitau fost dușmanul din sus numitul oraşiu? Şi 
de au eşit; 

2. Pentru ce au îndresnitu a aprinde? Şi dacă au 
aprinsu ; 

3. Cine au aprinsu? Nu sau întâmplatu aprinderea 
tinindu focul din puște cu dușmanu ? 


— 356 — 


4. Cine au îndresnitu a peta Caracterul Naţionale cu 
cruzimi neauzite, omorindu tocma și pe confraţi nostri 
Români şi giefuindui în modu [două cuvinte șterse, așa că 
nu se pot ceti) varvaru? 

Centurionul localu va fi datoriu cu ascultare și la 
porunca susnumiţilor Domni Comissari de locu va fi datoriu 
a aduce înainte pe acela, care după mărturisirea mărturii, 
va fi chematu, îngrijindu totdeodată, ca de pe cei ce vor 
eși vinovaţi se trage diurnul legal al Dnilor Comiasarii, 
câte 2 fiorini m. c. pe toate dia. 


Dat în Chimpeni, 849. 25 lunie. 


Avram lancu m. p. 
prefect Aur. Gemin. 


II. O proclamaţie a Românilor kossuthiști din Ardeal. 


— „Au fost și de aceștia ?“.. Așa se va întreba mirat 
cetitorul, care cunoaște, fie şi numai, cât de cât, mișcările 
politice-naţionale din anii 1848—1849 ale românilor din 
Ardeal. Pe semne da, au fost, pentrucă iată ce putem ceti 
foaia din Sibiiu «Siebenbiirger Bote», numărul 86 din 9 lulie 
1849, pe atunci organ politic al sașilor din Ardeal: 

— „Din o proclamaţiune dela 8 Iunie, — scrie ziarul 
numit, — tipărită în limba maghiară și valahă și adresată 
valahilor, vedem, că /a dorința comisarului guvernial Moise 
Berde, preoţii și. mirenii de frunte ai valahilor din împre- 
jurime, au ţinut în ziua aceea o adunare în Sibiiu, în scopul 
de a lua măsuri pentru o înțelegere cu fraţii valahi și reîn- 
toarcerea lor la cauza legală a patriei, și pe lângă alte 
hotărîri, aduse spre binele neamului lor, au decis și tipă- 
rirea proclamaţiunii acesteia“... (Urmează pe scurt cuprinsul” 
proclamaţiunii și la urmă observarea, că în sarcina sașilor 
cercetările făcute nu au putut constata până acuma nici o 
greșală, nici o vină, deci ei pe nedrept sunt atacați în pro- 

„clamaţiune, acuma când n'ar mai trebui să se bage zizanie 
între valahi și sași). 

Din comunicatul acesta vedem, că ziarul german numit 
mai sus, care apărea pe atunci în Sibiiu, abia în 9 lulie 
1849 a luat cunoștință despre o adunare românească, ce 


— 357 — 


s'ar fi ținut cu o lună mai nainte, în 8 Iunie 1849 în Sibiiu, 
şi la care ar fi participat preoți și mireni din jurul Sibiiului. 
Până atunci nu știa nimica despre ţinerea ei. Na putut fi 
deci o adunare prea numeroasă, pentrucă în acest caz știa 
ceva despre ea și raporta ceva și mai curând despre 
decurgerea ei. Poatecă adunarea nici na fost ţinută, ci 
comisarul guvernial, Moise Berde, a prezentat celor. doi 
subsecretari ai proclamaţiunii textul gata ai acesteia, în 
românește și ungurește și le-a pus sula în coaste, ca să o 
semneze, tipărindu-o apoi pe spesele țării. Dar se poate, 
ca o mică conferenţă, totuș, să se fi ţinut în 8 Iunie 1849, 
în Sibiiu, cu participarea unor preoți și mireni din Sibiiu și 
jur, — nu însă în urma vreunei convocări speciale. pentru 
a se întruni, ci în urma unei proclamaţiuni din 6 lunie, a 
guvernului Bem. Anume Bem, cafe cu o zi mai nainte 
sosise acasă la Sibiiu, venind din Banat, a dat în 6 Iunie 
1849 o proclamaţiune, în care aducea la cunoştinţa popo- 
raţiunii din Ardeal, că luptele sale, date în Banat, au. fost 
încoronate de succes splenăid. In afară de fortăreaţa Timi- 
şoara, care în curând are să cadă, întregul teritor dintre 
„Murăş, Tisa şi Dunăre, e ocupat acum de trupele patriotice 
maghiare de sub comanda sa, dușmanul fiind zdrobit și 
_ învins.: Promitea apoi Bem amnestie pe seama tuturor 
românilor, plecaţi dela vetrele lor, iar preoții tuturor con- 
fesiunilor și naţiunilor au fost învitaţi să precizeze fără 
zăbavă durerile şi dorinţele credincioşilor lor, pentrucă el, 
Bem, se angajază se delăture toate nemulțumirile juste din 
Ardeal. 

Eu cred, că pentru a satisface acestei învitări din 6 
Iunie a lui Bem se vor fi întrunit undeva în Sibiiu, în 8 Iunie 
1849, câţiva preoți și mireni, și cu ocaziunea aceasta, după 
ce sau consultat și au hotărît aceea ce aveau să hotă- 
rească, le va fi pus pe masă comisarul guvernial Moise 
Berde sau vreun subaltern al său, proclamaţiunea gata, 
ca să o voteze și semneze. Chiar și din textul proclama- 
țiunii, — eare are un miros prea pronunțat de mentalitate 
ungurească din zilele în cari a fost compusă, — se vede, 
că întrunirea a fost comandată de comisarul Berde. Pro- 
clamaţiunea deci există, tipărită în româneşte și ungurește. 


— 358 — 


N 
Nu am putut afla textul românesc al ei, dar textul unguresc 
se găsește între hârtiile remase dela fostul prefect Vasile 
Moldovan. In traducerea făcută de mine din acest text ungu- 
resc, proclamaţiunea sună astfel: l 
„Fraților! 

Din partea domnului comisar guvernial Moise Berde 
am fost provocați să ținem o` adunare, compusă, din preoți 
şi intelectualii poporului nostru, fiind scopul ei consultarea 
asupra mijloacelor, cari ar putea potoli spiritele agitate 
prin grozăviile răsboiului intern, conducând îndărăt poporul 
român, dela calea răsvrătirii ilegale și a grozavei cruzimi, 
pe care a urmat-o până acuma orbește, la calea legii, 
moralității, umanităţii și a supunerii, — aducându-l totodată 
pe acela la cunoașterea interesului său propriu, călcat până 
acuma în picioare de el însuș, prin o nepricepere fără 
păreche. 

Adunarea aceasta noi am ţinut-o în ziua de astăzi, şi 
în afară de dispoziţiunile noastre, mai multe, salutare pentru 
voi, am convenit și în privința aceea, ca să vă adresăm o 
proclamaţiune frățească, în următoarele: l 

De o miie de ani gemem în sclăvie și în puterea nimic- ; 
niciei politice, nu voluntar, ci cu alte seminții împreună, 
„după sensul legilor de atunci. 

In anul trecut, 1848, i sia făcut milă naţiunii maghire 
de situația noastră și în dietele din Pojon și Cluj a șters 
toate privilegiile nemeșești, urbariul, iobăgia, dijma, și ne-a 
„donat nouă libertatea, egalitatea de drept, proprietatea 
pământului, ne-a ridicat din țarina scăviei la rang de cetă- 
teni, fără să o fi cerut noi aceasta și și-a lărgit mărinimia 
atât de departe, încât pentru toate acestea nui a cerut 
nimica dela noi. 

Drept reprezentativ ne-a di națiunea maghiară și 
nouă, a deschis și pe seama noastră calea la dieta com- 
pusă până acuma numai din magnați și nemeși, și la tot 
felul oficii publice, a făcut liberă și stimată religiunea noa- 
stră și a asigurat și naționalitatea noastră.. 

E amâgitor josnic deci acela, care va minţit, că toate 
acestea împăratul vi le-a dat! Ba tocmai el a fost acela, 
care a voit să restabilească de nou iobăgia și toate rapor- 


— 359 — 
Li 

turile scăviei celei vechi, după cum a și făcut-o aceasta în 
unele părți ale Ungariei, ţinute în jugul robiei; dar, grație 
geniului libertăţii, s'a șters de nou prin armele puternice și 
glorioase maghiare. Dar în afară de aceea, că împăratul 
nu voia să facă lucrul acela, — el nici nu-l putea să facă, 
pentrucă nu putea lua aceea ce a fost a omului nobil ma- 
ghiar, pentru a se da altuia, — ci aceasta a putut-o face 
numai proprietarul nobil maghiar însuș, care a și făcut-o, 
voluntar, din jertfire de sine, nesilit de nime. 

Şi cum aţi remunerat voi toate aceste faceri de bine 
şi jertfe ? 

Aţi ucis pe binefăcătorii voştri, aţi măcelărit pe cei 
neînarmați, neapăraţi; bătrâni, femei, copii, deopotrivă, ați 
pustiit oraşe şi sate înfloritoare! 
| Ei trățeşte și în mod gratuit au împărțit cu noi averea 
lor, jumătate din toate moșiile lor vi sau donat vouă și voi 
i-ați măcelărit pentru aceasta și aţi voit să le luați și ceea- 
laltă jumătate ! 

Mărturisiţi voi singuri, aceasta e recunoştinţa ? A ceisia 
e creștinătatea ? Nu vă temeți de biciul pedepsitor al Atot- 
puternicului. Dumnezeu ? 

Când aţi ridicat armele în contra națiunii henik și 
în contra libertăţii ei, nu numai în inima binefăcătorilor 
voştri ați înfipt pumnalul, ci ați dat mână de ajutor dușma- 
nilor politici ai patriei, pentru sdrobirea libertăţii, tocmai a 
voastre proprii! 

Şi vedeţi cum e marinimia? Națiunea maghiară a 
învins, fiindcă Dumnezeu nu părăsește niciodată cauza cea 
„dreaptă. Cu trupele ei foarte tari şi viteze a bătut armatele 
celor doi împărați, anume, al Austriei și al Rusiei. Şi acum, 
când forța și puterea se află în mânile ei, când -pe noi pe 
toţi ne-ar putea dripi ca pe niște viermi, extirpându-ne până 
la unul, — nu o face aceasta, nu dorește răsbunarea fra- 
ților ei omorâţi, nu vrea plată cu egal pentru egal, ci iartă 
în mod marinimos, și numai pe aceea vrea să-i pedep- 
sească, ¿cari cu mânile lor proprii au ucis, au incendiat, au 
jăfuit și au instigat prea mult. .. 

Şi după atâtea păcate din partea voastră și atâta mari- 
nimie din partea concetăţenilor maghiari, voi cum v'ați 
purtat până în ziua de azi? 


— 360 — 


Spre fericirea voastră, spre liniștirea voastră sufle- ` 
tească din viitor, vă rugăm să reveniţi la calea legii și a 
moralității, pentrucă Dumnezeu, care e deasupra noastră a 
tuturora, în ceriuri, nu poate tolera imoralitatea, uciderea, 
cruzimea, hoția, și, după cum bine știți toți, pedepsește 
necondiţionat fiecare faptă rea. 

Ceice nu încetează a face de acestea și nu se pocăesc, 
aduc asupra lor o anumită primejdie, iar asupra naţiunii 
rușine și ură eternă, pentrucă o naţiune răsvrătită, cu 
atâtea cruzimi la activul ei, şi care afară de aceasta atât 
de slab știe să înțeleagă imnul libertăţii, nu e vrednică de 
cea mai prețioasă binecuvântare, de — libertate! 

Daţi îndărăt fiecăruia aceea ce a lui a fost și de tare 
să nu vă atingeţi mal mult, ci respectaţi averea și liber- 
tatea altuia, dacă nu voiţi ca și altul să vă facă vouă 
asemenea. 

Fiţi convinși, că dacă magbhiarul, care și în prezent își 
varsă sângele scump pentru libertatea constituțională și 
independența tuturor popoarelor din Ungaria, — deopo- 
trivă, — nu ne-ar ocroti, noi am cădea îndărăt în jugul 
sclăviei, pe care l-am purtat atâtea secole. 

Fiţi ascultători de legi şi de mai marii voştri și pur- 
tați-vă astfel, cum se cuvine unui om liber și unui creștin bun. 

Grupați-vă cu bucurie sub steagul libertății și năzui- 
tți-vă să aduceți cât mai multe jertfe pentru eluptarea liber- 
tății patriei comune, pentrucă cum am putea noi dori să 
secerăm acolo unde nuam sămănat, să câştigăm libertate, 
nefăcând nimica pentru eluptarea ei, ci privind numai dela 
distanță cum își varsă sângele altul pentru ea și apoi să 
luăm numai din gata? Căci numai aşa ne putem repara 
păcatele de până acuma și putem oferi un oarecare motiv, 
ca națiunea maghiară să uite cândva cele de până acuma. 
Priviţi la fraţii noștri din Ungaria și luaţi exemplu dela ei. 

Fiţi sârguincioși și purtați-vă cu râvnă îndoită eco- 
nomia câmpului, pentrucă dacă ar fi să vină aceea, de ce 
să ne ferească Dumnezeu, — o foamete, tot voi veţi fi 
aceia, cari vor suferi mai mult. 

Cu aceea vă instighiază unii, că va întra muscalul în 
patria noastră. In adevăr, aţi fi vrednici de compătimire, 
dacă ați fi destul de proști și ați aștepta ceva mai bun dela 


— 361 — 


aceia. Nu cunosc aceștia alta, decât sclăvia. Muscal, băț, 
robotă, e tot una. Priviţi spre Valahia. Acolo amicii popo- 
rului au eliberat poporul, dar-a întrat muscalul și a întrodus 
jobăgia din nou, iar poporul geme iarăș în jugul sclăviei, 
ca mai înainte. 

Nu vă lăsaţi amăgiţi de instigatori ticăloși, ci rămâneţi 
pe calea religiei și a moralității, pe care va croit-o sfânta 
Scriptură și legea dumnezeiască, iar pe astfel de indivizi 
ticăloși, daţi-i voi înși-vă pe mâna justiției pedepsitoare. 

Aţi putut învăţa din experienţă, ce crezământ puteţi 
da vorbelor celor de miere ale sașilor, cari aici, în Sibiiu, 
au ascuns pe acei instigatori ticăloși, cari încă în Blaj au 
strigat, că: „nu ne trebue uniune“. Nu ascultați de oamenii 
cu păr și barbă căruntă, pentrucă aceia toţi sunt trădători. 

Nu era mai bine dacă imediat la început am fi dat 
noi mâna cu sinceritate cu maghiari, marinimoși, căci acum 
nu sar pustii frumoasa noastră patrie și nu ar cădea jertfă 
atâţia oameni nevinovaţi?! Dar unde sunt acei instigatori, 
năimiţi de necredinciosul guvern austriac, — care cu braţe 
de fier vrea să menţină sclăvia, — apoi de familia domni- 
toare și de miliția acesteia, și plătiți cu bani săsești, cari 
vau îndemnat la aceste fapte groaznice? Şi-au umplut 
buzunarele cu comorile furate dela nemeși și au dispărut, 
lăsându-vă pe voi aici, dupăce vau împins în îngrozitorul 
abis al nenorocirii! 

Credeți- -ne, că nu fericirea naţiunii a fost aceea ce i-a 
călăuzit, ci pofta de câștig și setea de sânge! 

Acum voi învăţaţi din paguba voastră și altădată fiți 
mai înţelepţi, nu dați crezământ tuturor celor ce vă spun 
vorbe dulci și vă promit munţi de aur, ci alipiţi-vă cu sin- 
ceră pocăință de fraţii noștri maghiari și purtaţi-vă cu 
încredere față de guvernul civil liberal al patriei noastre, 
comunicaţi-i durerile voastre și el sigur că va împlini părin- 
tește cererile voastre juste și echitabile; şi când apoi Sfânta 
Sa Maiestate, Dumnezeu, va binecuvânta iarăș cu pace 
scumpa nbastră patrie, putem să fim încă toţi fericiţi. 

Dat în Sibiiu, din ședința adunării, ţinute în 8 Iunie 1849. 
Petru Gherman m. p., protopop greco-neunit din Brașov și 
președinte al adunării. Paul Dunca m. p.; notarul adunării. 


— 362 — 


Hârtii vechi. 


Un prietenos confrate mi-a făcut, în toamna trecută, plăcuta 
surprindere, trimiţându-mi un pachet mare cu scrisori vechi. 
Erau tot hârtii din veacul al 18-lea şi din începutul veacului 
trecut 

Le-am cetit cu multă plăcere, în sările de iarnă, și m'am 
edificat. Ar trebui să le cunoască acei fruntaşi ai nostri, cari 
nu se sfiesc nici acum a se juca cu focul luptelor confesionale. 
Aceste hârtii sunt din dosarul luptelor fratricide, cari sau dat 
în veacul al 18-lea între românii ardeleni de pretutindenea. 

Astăzi avem unele părți cum e Sălajul, Dobâca, în cari 
românii sunt, mult-puţin, de o confesiune. Ei bine, şi în acele 
părți s'au petrecut între 1750—1780 lupte. urâte, ruşinoase, şi 
pentru români şi pentru creştini, 

Astfel, pentru edificarea zilelor de azi, nu prea avem ma- 
terial de scos din aceste dosare. Cel mult nişte date statistice 
pentru ilustrarea stărilor economice. 

Cele mai multe hârtii, privitoare la fostele judeţe: Crasna 
şi Solnocul de mijloc, sunt latinești şi ungurești; puţine nem- 
teşti. Foarte puţine românești. 

Am adus câteva din cele româneşti pentru a le publica 
în «Transilvania» noastră, mai a'es că, lipsite de latura confesio- 
nală, caracterizează unele stări sociale și de drept ale timpului, 


Publicarea lor aş dori să fie un îndemn pentru toţi aceia 
cari pe urma schimbării vremei ajung în posesiunea unor hârtii 
vechi, cari toate sunt de preţ, si cari toate sar putea depune 
la Biblioteca <Asociaţiunii» în Sibiiu sau la Arhivele statului, în 
Cluj, spre a fi mântuite patrimoniului naţional al istoriei. 

* 


"lată acum cele trei scrisori românești, scrise cu litere chi- 
rilice, împestriţate ici-colea cu clausule ungureşti sau latinești 
şi pe: cari le transcriu aci: 


lL- , 
Sănătate dela Hrs Poftim Domniilor Voastre Cinstită Varmeghe îm- 
preună şi cu Jupânu viceişpan dela Varmeghe Crasnii. 
iată facem înştiinţare pentru rândul acestui om dela Stării anume 
Pente. Că i-au luat muiere (!) un tălhar şi o au dus în țara sărbască. lară 
omul dela Stărci au rămas cu 3 prunci şi nestiind ce face. S'au jeluit 
cătră măria sa fioşpan Banfi Laslău, că i-au fost iobaju, că nu poate trei . 
fără muere. lară maria sa fioşpan au chemat pe protopop Lucă de Boian 
să facă bine cu iobaju mării sale să-l lasă să se însoare. Pentru ceia 
sâutem direptate că lau slobozit să se însoare. lară pentru muere, care 


bas — 363 — 


au luat au jurat doue direpfăți din Bănişor, anume Cădar Urs şi Cădar 
Jurcă că i-au fost mort bărbatu când o au luat Pinte, şi Pau cununat popa 
din Stărci cu direptate. Şi de atunce sunt 30 de ani. Apoi muere ce dintae 
dacă au perit tălharin cu carele au fost fugit mau întors înapoi la băr- 
batul ei cel dintae, ce sau măritat după altu. Şi din Stărci îucă au jurat 
cari oameni sunt mai bătrini, că știu bine cum le au fost lucru și așa au ` 
dat cu sufletul lor precumui scris mai sus şi să nu-l supere cinstita var- 
meghe, că au avnt graţie şi dela măria sa fioșpan. i A 

Scrisam juraţii varmeghi Cram. 
Popa lon, dela Boian, Pop Stefan, 
Bădăcin, Popa Simion, dela Jaz. (L. S.) 


n. 

Eu mai înjos iscălitul dau înştiințarea celor ce se cuvine cumcă 
această săracă nevastă Todbsie, fată alui Moroşan On dela Cioara, fiind 
înşelată de un fecior, anume Bumbaş Tyrilă o au luat și tăgăduind, că nu 
are altă muere, de popa de.la Dobrin anume Popa George s'au cununat, 
eară numita nevastă înțelegând, că el ar avea și altă muere, Pau lăsat și 
venind la noi foarte se ruga să-i dăm atăștați, are şi altă muere ori ba? 
Despre care luctu eu dreptu sujletului și preoţiei mele îndrept cumcă nu- 
mitul fecior Tiru are muere... cu care eu însuşi Pam cununat în sfânta ca- 
tolicească biserică în Nadiş mai înainte de aceasta cu 4 ani şi astăzi ace- 
iaş trăiește. 


Dat în Nadiş 8 zile lanuar 1785, 
Popa Petre, 


paroch al Nadişului 
On Gurzău, îicurator, 
Coram me I. Cottus Juratore, 
- Petro-Vajda. 
Ezen attestatumot ugy kell érteni, hogy az az Copulatio nem tör- 
venyesen esett mivet skkor is azon Bumbasnak már. feleség volt mely 
is bujdosik széjjel imitt amott. í 
Sig. Onádasd 5 Febr. 1785. Pap Péter.. 
i O, Nádasdi parochus. 
HI 
Infrascriptus fide mediante testor Parochos Onadasdienses Petrum 
Papp et Basilium Vajda uti et alios Onadasdienses incolas viva voce 
fateri Bumbas alias Gurzo Chirilla o nadasdiensem incolam dum per 
Georgium Farkas cum Morosan Theodosia e Posessione Ciora copulatus 
fuit în vivit legalem suam habuisse uxorem, quae acta etiam hine inde 
vagatur, praefatam Morosan Theodosiam non nisi 4 mensibus cum eo 
cohabitasse;, i 
Naghszeg, 24 Febr. 1788. 


Vaida Vaszaly, Parochus. Petros Papp, Parochus. 


Coram me Ladisio Andrika 
Loci Archidiaconus. 


Mu'ţumesc aici iubitului confrate preot, care mi-a trimis- 
sarcina de hârtii vechi, şi-l asigur, că voiu mai scoate dintre 
ele şi alte documente. i 


Cluj, Martie, 1926. 
Dr. E. Dăianu, 
protopop. 


Un manuscript al lui Alecu Beldiman. 


De mult M. Pastiescu însemnase în schița sa istorică-lite- 
rară din «Curierul românesc» al lui |. Eliade (1832), că Ale- 
xandru Beldithan a tradus şi Odisea lui Homer; 

Traducerea trecu drept pierdută. ` 

Eu cred că am regăsit-o întrun manuscript din biblioteca 
Brukenthal din Sibiiu ; şi anume între manuscriptele rămase dela 
Benigni de Mildenberg. 

In această colecţie se mai află două manuscripte din ale 
` lni Beldiman. Acesta este până acum singurul indiciu că şi 
manuscriptul Bg. 76, al.Odiseei, va îi tot al lui Beldiman. 

Manuscriptul este o copie scrisă curat — gata de tipar, 
cred eu. 

Odisea (pregătită de tipar) este împărţită în trei volume. 


sau tomuri. 
: -Tomul 1 are pagini 311 


» 2 » » 311—814 


(deci 503) 
3 i 525, 
Tomul 1 cuprinde cărțile 1—7 
poca n „© 8—15. 
„n 3 FA „ 16—24.: 


Cum sar explica, însă, păstrarea acestei şcrieri în Sibiiu ? 

Benigni trebue să fi moştenit ori să.fi cumpărat manus- 
criptele. dela un literat (ori tipograf?) în relaţii cu A. Beldiman. 
Intre Sibiiu și laşi un literat călător era pe-acel timp doctorul 
Andreas Wolf. | 

Andreas Wolf (Beiträge zu einer statistisch-historischen 
Beschreibung des Fiirstentums Moldau, 1805; vol, I, p. 274—275), 
vorbind despre boierii Moldovei, aminteşte cu laudă mare pe 
Carpi şi Beldinani şi Cazimiri, ca iubitori de «arte şi ştiinţe». 


— 3865 — 


In special despre Beldimani (doi fraţi) scrie, că [4 cunoaște 
foarte bine. 


Imi închipuiesc că Beldiman va fi predat lui Wolf manu- 


, KADI, 
T Dinei si. iny 


„Aire în pocaie Demus, Tda Trobiei 


zat mia, ai aa al pice FAR, Ema ulam 

YA A 3 

fa 2 ae za! ȘI pia Te Li 

i age, per G fm pm Ana peri i 

ra cre VA hu lS, m bijama iu A 

de NR r moarte NOT ze fpa 

19, à ar cr apa AF C, mnome ttr] H) 
Pr G. 7: 

HI7ia pe ac n fir EA ur mdm 


æ 9 PPE RU ia ca 


mpa eta aippmtrima mi 

Nam rapa „dp ; ArT Moare CAAT iT Cat Cane ax 
pem PA 3 mo tt Și E IE aa “sol ar TIr= 
nm Tr n HeAyais L pi a 

Ă J Hi ip ft = i Tgn nape) php 

hop i Yin pentia i r > suna. era Eten: 
/ 1 

T3 


SEI paz, PE An An 777% rpms a a'ia, a 


Ad 
O pagină din manuscrisul Odiseei. v. art. de d! G. Bogdan-Duică. 


«3 


mamy PA 


Li 


tind 


zu mi tn sin ft pie 


scriptele, ça să mijlocească tipărirea lor in Sibiiu, unde au 
rămas până acum, 


Benigni (sosit în Ardeal în 1802, apoi a doua oară în 
1810, rămânând pe loc până la 1849), om avid de cunoştinţe 


+ Wolf a petrecut în Moldova în anii 1780—1782, 1788, 1794, 1795—1797. 
5 


— 366 — 


şi — manuscripte, le-a putut primi chiar dela Wolf, care a 
murit abia în anul 1812. 
Fireşte, eu scriu aici o hipoteză. 
Ca probă copiez o pagină, ce-o şi fotografiez, pentru a 
Înlesni compararea cu alte manuscripte, din alte colecţii. Este 
pagina 3 din volumul 1. 


CAP 1. 
„Odisia lui Omir. 


«Tu Muso a cântărilor Dumnezeoae, povesteşte noo în- 
*âmplările acestui om înţelepti cari după ce au râsipit, sfânta 
cetate a Troadei, îndelungă vreme umbla rătăcit în multe ţări, 
au văzut oraşeie amultor noroade, an învăţat, to-te obiceiuriie, 
şi firile lor, au suferit trude, şi ne numărate năcazuri asupra 
mării sârguindusă cu tot chipul a mântui viaţa sa şi a pricinui 
„ tovareșşilor săi, o fericită întoarcere în Patria lor, dar toate sâr- 
` guinţele sale au fost înzadar, toţi ticăloşii aceea au perit prin 
nebunie şi împuţinare a minţilor lor; nevrednicii au îndrăznit 


| __cu nebăgări de seamă a să hrăni din turmele acele de .boi 


carii erau închinate soarelui, şi acest Dumnezeu cu totul în- 
focat pentru ne legiuirea lor, pre toți au pedepsit. Dumnezeoai 
fiica lui Zefs învredniceştene anemai înştiința o parte din în- 
tâmplările acestui viteaz Irou»... G. Bogdan-Duică. 


lon Gorun (Alex. Hodoș). 


— Acordarea premiului naţional de literatură pe anul 1926, — 


Norocoasă ideie a avut comisia instituită să decearnă pre- 
miul naţional de literatură, în anul acesta, dlui Alex. Hodoş, care 
subscrie de cele mai multe ori cu pseudonumele lon Gorun. 

Ne-am obicinuit să vedem pe dl Hodoș totdeauna în 
fruntea unor întreprinderi literare, unde numele d-sale este o 
garanţie că forma literară este ireproşabilă și că bunul simţ nu 
va fi călcat în picioare. L-am ştiut totdeauna între aceia, cari 
răsgândesc ceeace scriu și cari au acel: «Pune, Doamne, pază 
gurii mele și scrisului meu», pe care atâţia «ziarişti» de ai zi- 
lelor noastre !l uită cu desăvârşire. 


— 367 — 


Traducătorul lui Kant («Spre pacea vecinică») şi Goethe 
(<Faust») are o afinitate filozofică cu aceşti doi mari cugetători 
— picurând în fiecare lucrare de a sa, chiar lucruşor, fie el 
cât de mic — câte un strop din duhul acela de «a înțelege 
toate şi de a ierta toate», de a fi conciliant,.de a privi pro- 


Ion Gorun. (Fotogr. Giiggenberger-Sibiiu). 


blemele sub specia eternității şi nu din unghiul de vedere al 
unui miop recalcitrant. 

Dacă <Robinsonul> său în «țara românească» este un imn 
de laudă, ditirambic, adus Muncii cu M mare, în sens Ruskin-ian 
său în maniera lui Carlyle — vrând să dea îndemnuri de re- 
confortare sufletească (şi cartea a ajuns la 3, meritate, ediții l) 
— dacă schiţele d-sale sunt frânturi de viaţă de mahala (gen 

5. 


— 368 — 


Caragiale), de bulevard din Bucureşti (cu secături-stâlpi - de ca- 
fenea, cu ventiloci respingători, cu intrigi clandestine, de al- 
covuri), de viaţă la ţară (viguroasă, sănătoasă, cu atmosfera 
descărcată de toate. miasmele), de după toate «Măştile şi obra- 
zele» acestea ne privesc ochii scrutători ai bunului şi plinului 
de responsabilitate socială om Alexandru Hodoș. 

„Printre rânduri citeşti admonieri, dojene dureroase. Sunt 
sintetizări filozofice în câteva contururi, schiţate de un creion 
ager, care ştie să redea esenţa, ca un Wistler al condeiului. 
E satisfăcut și cetitorul, care caută fabula, e răsplătit şi cel ce 
a cetit pe filozofi şi priveşte problemele mai adânc. 

Şi aceeaș temeinicie a scrisului la cele mai multe din ar- 
ticolele culturale, publicate cu rară dărnicie, în zeci şi zeci de 
reviste şi ziare, începând cu a. 1881. 

Intr'un chestionar, după care luăm informaţiile autentice 
ce urmează, a însemnat dl Hodoș, la rubrica: «Colaborarea la 
organele de publicitate»: «Totalul articolelor scrise de mine în 
ziare, cele mai multe prim-articole, frece, desigur, de 12, 000 
(douăsprezece mii)». 

Douăsprezece mii de articole de ziar | 

Și totuş, di Hodoş este'atât de modest! In epoca noastră, 
când lozinca la modă parcă este «Obraznicul mâncă praznicul»; 
d-sa, care a ridicat glorii şi a contribuit ca ele să fie eviden- 
țiate, d-sa, care ar fi putut să «taie şi să spânzure», cum o face 
astăzi cutare imberb, abea scăpat de pe băncile şcolii, d-sa, stă 
retras într'o filozofică resemnare și priveşte mascarada cu o 
foarte de înţeles repugnanţă. 

Că ochiul ager al celor din comisia instituită de stat l-a 
remarcat din mulţimea de ventriloci bombaşti și că i-a întins o 
sumă, pentru zilele de astăzi, nu-i vorbă, modestă, dar întovărăşită 
de lauda ostentativă a celor buni — ne cade bine sufletului, 
De aceea aplaudăm din toată inima. 

La «acte filantropice»> a răspuns di Hodoş: «Dorința este 
mare, — puterea este.. mică. După modestele mele puteri, nici- 
odată nam refuzat nici un apel făcut mie, chiar strâmtorân- 
du-mă pe mine însumi». lată pe omal Hodoș! 

L-au sărbătorit secţiile noastre. 

L-a sărbătorit comitetul central, printr”'o adresă. 


— 369 — 


Il sărbătoreşte acum şi «Transilvania», ca pe colaboratorul 
ei preţios, care n'a fost nici odată sgârcit, de câte ori s'a apropiat 
cu vre-o rugăminte, 

Trăiasca dl Al. Hodoș, spre bucuria literelor române! 


Notiţe bio-bibliogratice. 


DI Alex. Hodoş (lon Gorun) s'a născut în 29/XII 1863, în Roşia-Abru- 
dului, este deci fiu de moţ. Tatăl a fost vice-comite al Zarandului: Iosif 
Hodoș, deputat, membru al Academiei Române. Familia Hodoşeştilor este 
o dinastie întreagă de scriitori, oameni politici, bărbați marcanţi în viața 
noastră economică, socială, Fiul a avut dela cine să înveţe bun-simţ, dra- 
goste faţă de ce este al nostru, cunoștințe vaste, întovărăşile cu perspicaci- 
tatea necesară, Mama se chema în tinereţe Ana Balint şi a fost fiica unică 
a lui Simion Cav. de Balint, prefect popular în 1848/9, cunoscut sub nu- 
mele de «Popa Baiint». 

In 1890 s'a căsătorit dl Hodoş cu scriitoarea Constanța Tălăşescu. Au 
un singur fiu, pe dl Alexandru Hodoș, actualul preşedinte al «Sindicatului 
ziariştilor români din Ardeal» şi deputat. După cum vedem, scrisul s'a 
moştenit din tată şi din mamă în fiu. 

Studiile dlui Hodoş au fost următoarele: școalele elementare în Insti- 
tutul Schewitz (1872—75) din Bucureşti; școalele secundare: Brad, Sibiiu 
(de stat, maghiar) ; Braşov (românesc, bacalaureat 1881); studiile academice: 
facultatea de litere şi drept din București. 

Fancțiuni. In 1919 a fost referendar la «Casa şcoalelor», numit de 
ministrul Oct. Goga, în locul regretatului Al. Vlahuţă, «Alte funcțiuni tre- 
cătoare, fără importanţă». M. Sa Regele Carol i-a conferit «Bene-Merenti». 
cl. I. Este membru de onoare al Sindicatului Presei din Ardeal, a fost 
vice-preş. al Soc. Scriitorilor Români şi este membru fondator al Sindica- 
tului ziariştilor din Bucureşti. 

Activitatea literară. Lucrări publicate : Ñ «Câteva versuri» (vol. 1901) ; 
2. «Alh F negru», nuvele (1902); 3 «Taina a şasea», (novele (1905) ed. «Mi- 
nerva»; 4. «Robinson în fara românească», roman». Ediția i «Casa Şcoa- 
lelor, II Sfetea, I! Cartea românească; 5. «Știi româneşte P», articole-cronici, 
despre limba în care se se scrie în ziua de azi». Două ediţii; a dona popu- 
lară: «Bibl. p. toți»; 6. «Lume necăjită>, nuvele (premiat de Academia Ro- 
mână»). Două ediţii, «Minerva» «Cartea românească» ; 7. «Nu te supăra», 
schiţe glumeţe; 8. «Obraze şi măști», satire sociale şi literare (premiate 
de Acad. Rom.); 9. «Faust», trad. în versuri şi în forma originală, din 
Goethe. Trei ediţii: «Cartea românească»; 10. «Spre pacea eternă», traducere 
din Kant. (Autorul nu ţine să însemneze în bibliografia de aici traducerile 
din Sirindperg, Karl May, ş. a., deşi şi acestea dau o listă considerabilă, 
Se mărginește să noteze: «Numeroase nuvele, schițe, articole literare, nea- 
dunate în volum». 

Colaborări la organe de publicitate: Incepând cu «Poporul» şi «Na- 
țiunea> (lui Dim. Brătianu) în 1881—85, la «Universul» (30 de ani, cu inter- 


— 370 — 


mitențe), în acelaş timp la «Voința națională» sau «Secolul» (articole prime, 
14 ani), apoi «România Jund» (articole prime), «Românul» (Arad), «7ri- 
buna», «Timpul (N. Filipescu) «Minerva», «Seara» (prim-redactor), «Dacia 
Traiană» (Sibiiu, director), «/nd/farea» (Sibiiu, director). La revistele : « Viața» 
(Viahuţă, Dr. Urechiă), «Semănătorul» (Vlahuţă-Coșbuc), director la <Pa- 
gini literare» (cu A, Stavri), «Povestea vorbei» (singur), « Viaţa literară» (cu 
Coşbuc). Primele versuri în «Convorbiri literare» (1881) şi «Albina Carpa- 
ților» (Braşov-Sibiiu). Colaborări sporadice la multe alte reviste: «Familia», 
«Transilvania», «Țara noastră», «Revista moastră> (d-na Const. Hodoș), 
etc. etc. 

La întrebarea «Alte date biografice unde se găsesc»? ne răspunde 
dl H.: «Se găsesc în «Cartea de citire» de A, Vlahuță și G. Coșbuc, în 
«Istoria literaturii» de G. Adamescu, în antologii, reviste şi ziare, de cari 
nu-mi mai amintesc anume; treaba istoriografului literar». 


. 


SOKOLII. 


(Cu un adaos: „Când lucrau legionarii români din Praga 
“mână în mână cu sokolii“, 


Ziarele ne anunţă că prinţul Nicolae, primit cu deosebită 
simpatie la serbările sokoliste din Praga, atât de populaţia cehă, 
cât şi de preşedintele ei luminat, ar fi dat ordin ca directorul 
Direcţiunii Presei dela Ministerul afacerilor noastre străine, dl 
N. Dianu, să studieze organizaţia sokolistă, ca să se poată în- 
cetățeni şi în România mişcarea aceasta sănătoasă, 

Impresiile tuturora, cari au fost de față la Olimpiada aceasta 
modernă, au fost din cele mai puternice. Vitalitatea poporului 
cehoslovac sa manifestat atât de desăvârșit, elanul a fosi aşa 
de spontan, de netăţărit, încât chiar oaspeţi ca lordmaiorul 
Londrei, chiar reprezentanţi francezi de seamă, În intervtewurile 
acordate, au declarat: avem să învăţăm dela poporul d-voastră 
ce va să zică organizarea unor astfel de festivități, remarcabile 
prin disciplină, prin elan, printrun suflu superior, de frăţească 
colaborare. 

«Bratr!» — frate — aşa se întitulează sutele de mii de so- 
kolişti întreolaltă, fie ei oricât de sus sau de jos pe fusceii 
treptelor sociale. «Frate episcoape > agrăieşte Masaryk, şi el un 
sokolist din frageda copilărie, pe episcopul evangelic din Bra- 
tislava, şeful sokoliștilor de acolo. Sokoliştii nu cunosc gra- 


— 311 — 


niţe sociale — toţi sunt fraţii unui neam, gimnastează împreună, 
se încălzesc împreună pentru o ideie, ideia patriei îmbinată cu 
ideia unui cetăţean al lumii. 


Șoimul se chiamă în limba cehă sokol. Sokoliștii sunt 
şoimii, sunt pasările cu ochiul ager, cari păzesc, cari se bucură 
de frumuseţile naturii, cari îşi exercită puterile, ca să fie tot- 
deauna gata. Un mare patriot a fondat societatea <Şoimilor», 
Tyrş, într'o epocă de lâncezeală naţională și din mişcarea aceasta 
modestă s'a desvoltat marea confederație a Sokolilor, care a , 
trecut graniţele şi acum pune în uimire pe toți. 

Fără de sokoli nici revoluţia din Austro-Ungaria nu ar fi 
trecut așa de neted. Peste noapte au luat în stăpânire sokolii 
frânele slabe ale armatei austro-ungare şi, în mijlocul unui en- 
tuziasm ce nu cunoaşte margini, s'a proclamat Republica Ce- 
hoslovacă. ` 

Românii, pe cari i-a apucat revoluția în Praga, au ce să 
povestească. Au trăit clipe, cari veritică puterea de vitalitate a 
sokolilor pe deplin. Unul din cei mai mici sokoli a fost postat 
în faţa «Deutsches Haus»-ului de pe «Graben», a «Casei ger- 
mane» de pe strada principală din Praga, şi treceau satele de 
mii de demonstranți — jubilanţi, iar casa acelora. cari până în 
momentul ultim fuseseră antagoniștii lor, a rămas neatinsă, la 
porunca micului sokol, care da ordine mulțimii să nu pătrundă 
în local. Atât de departe a mers disciplina aceasta, încât n'a 
curs nici o picătură de sânge (cursese destul, cu nemiluita, pe 
câmpurile de luptă). . i 

Acum, că sokolii au arătat întrun mod atât de strălucit 
ce pot să presteze, nu va strica să ne apropiem de ideia soko- 
listă și noi și să-i studiem fiinţa. 

Mai chemat să analizeze sokolismul nu este decât preşe- 
dintele Republicei Cehoslovace. 

Ce răspunde preşedintele Masaryk, în ziua de 5 Iulie, 
delegaţiuinii Federaţiei Sokolilor Cehoslovaci? ` 

«TYrş (fondatorul sokolismului) a ştiut să unească, într'o proporţie 
armonioasă, creiată cu geniu şi cu artă, idealul antic al frumuseții şi al 
binelui (Kalos şi agathos-Kalokagathia), cu programul nostru național, care 


caută să realizeze sinteza unui nobil patriotism şi a unei curate umanități, 
Tyrş a creiat Federaţia Socolilor şi el a întipărit acea putere şi acea viri- 


— 312 — 


litate, cari evifă întraceeaş măsură brutalitatea şi violența, ca şi falşa sen- 
timeutalitate în fraternizare. ! ui 

«Marile exemple pe cari le găsim în gloriosul nostru trecut, Jișka și 
bărbăţia sa neclintită întru apărarea adevărului și a naţiunii, Celciciky şi 
pacitismul său intrausigent şi-au găsit expresia lor armonică în concepția 
sokolilor. In conformitate cu ideile tinerimii progresiste ale timpului său a 
fost Tyrş un democrat entuziast; creind societatea sokolilor a servit. întrun 
mod conştient democrația şi a ajutat liberarea naţiunii. Aduc astfel salutul 
meu serbării Federaţiei voastre, fiindcă se serbează întrun ceas oportun; 
ea serveşte să ilustreze pentru toate spiritele chibzuite, însemnătatea ele- 
mentelor oricărei colectivități democratice: organizare, disciplină, pregătire, 
In urma acestui întreg organizat, disciplinat, preparat, frumoasa noastră 
federaţie a sokolilor are o importanță specială, particulară: pungen umbră 
desacordurile palitice actuale, cari sunt considerate astfel ca o jazd trecă- 
foare a desvoltării noastre politice. Când privesc massele acestea de sokoli 
şi sokoliste, tineri şi bătrâni, îmi dau seama că fiecare mulțime trebue gu- 
vernată şi condusă de o ideie, concepută și susținută de personalități, cari 
o conduc și o servesc întracelaş timp. In acest senz sokolii și ideia, care 
a avut întâietate în organizaţia lor, sunt uu exemplu viu şi o învățătură 
pentru națiune şi pentru Republică.» («Gazette de Prague», 10. VII. 1926), 


DI H. Wickham Steed, vestitul publicist englez, marele 
protector al popoarelor subjugate, şi-a publicat de curând me- 
moriile, sub titlul «30 de ani, jurnalist. — Reminiscenţe din 
1892—1922». Despre sokoliști a scris di Steed următoarele: 


« Nemulfumiţi (în Ungaria) au fost nu numai rutenii, românii, jugo- 
slavii şi sașii ardeleni, cari fuseseră oprimați în a. 1906—1910 din partea 
guvernului cealict al contelui Apponyi, Iuliu Andrássy și Francisc Kossuth, 
Slavii austriaci şi cei din Balcani erau tot atât de agitaţi. Sokolismul, adecă 
mişcarea slavă pentru cultura fizică, care îşi luase începutul înainte cu 50 
de ani în Boemia, 'şi care se răspândise, încet, peste întreagă lumea slavă, 
a primit un stimulent puternic în urma umilirii, pe care au trebuit să o 
suporte Rusia şi slavii din partea Germaniei, în decursut crizei anexioniste 

"(1908—1909). La sfârşitul lunii Iunie 1912 s'a ţinut în Praga — patria miş- 
cării sokoliste — o serbare jubilară monstră a sokolilor. S'au întrunit 35,000 
de sokoli, în costume de sokoli, din toate ţările slave, în. capitala cehă și 
an oferit, prin destoinicia trupească şi prin frumusețea ritmică a exerciţiilor 
lor atletice, o priveliște ne-mai-văzută, care ma determinat să spun con- 
ducătorului (partidului) cehilor tineri, diui Dr. Kramarci: «Aceștia nu sunt : 
gimnaşti, asta este o armată». «Da», mi-a răspuns el, «dacă ar avea armele 


! Şi când té gândești că omul acesta providențial, care vrea să înfăp- 
tuiască pe lume acea kalokagathie visată de cei buni, este tratat de o foaie 
ca «Deutsche Allgemeine Zeitung» și astăzi ca «unul din cei mai stricăcioşi 
(Schädling) oameni pentru omenimea europeană, pentru că a dismembrat 

` AUngaria» ! (Cronicarul politic de casă: Paul Lensch, 11. VII. 1926). 


— 373 — N 

corespunzătoare, ar putea să însemneze ceva în răsboiul european». Când 
s'au adunat, a doua zi, toţi cei 35,000 de sokoli în piața veche, în fafa 
primăriei orașului Praga, au început să cânte, spontan, cântecul «Hej, 
Slovane!» — un cântec de îmbărbătare, care a ajuns, aşa-zicând, un imn 
interslav. M'au subijugat tăria şi armonia cântecului. M'am întors spre Ma- 
saryk, care sta lângă mine și mi-am exprimat cea mai mare uimirea mea. 
El mi-a răspuns, în maniera sa caracteristică, «Da, te smulge cu el cân- 
tecul. Aș dori însă ca cehii noștri să cânte cântece mai puţin şoviniste. 
Polonii cântă pe aceeaş melodie leszcze Polska niczginela> şi ceilalți slavi 
iarăş, alte cuvinte. Oamenii noştri însă cântă, după cum ştii: Tunete şi iad 
— rusul e cu noi; cine e împotriva noastră, pe acela îl curăţă francezul. 
— Acesta nu e un spirit convenabil pentra o renaştere naţională», 

Convenabil san necovenabi!, spiritul acesta exista şi — după cum 
voiu arăta, impresia ce a exerciat-o asupra mea a germinat urmări, cari 
au dus departe, în decursul răsboiului mondial». (După «Prager Presse», 
4 VII 1926.) 1 

Luând parte la'congresul sokolist din anul acesta, scrie dl' 
Pierre Mille, cunoscutul om de litere francez: 


«... Olimpiadele cehoslovace... singure ne permit să înţelegem în 
întregime entuziasmul, pe care-l evocau, la grecii (cei vechi) vechile Olim- 
piade. Prin ele simţesc cehoslovacii soliditatea neclătinată a uniunii lor: 
prin ele s'a zămislit această uniune. Uniune, care are toată căldura, toată 
ardoarea unui sentiment religios, născut ca aproape toate religiunile, în 
mijlocul neliniştilor sufleteşti, a umilinţelor, a durerilor... 

Sportul internaţional, de origine anglo-saxonă, este individualist, 
sportul național al sokolilor este colectiv.» («Le Temps», 10 VII 926.) 


Ca să terminăm cu analiza sokolismului cităm dintr'un 
ziar ceh. 


Ziarul Lidove Noviny a comentat astfel ideiea democrată, sufletul 
frățesc, care planează peste asociaţiile sokoliste: «Toţi trăiesc în cătușele 
unei anumite discipline şi toți sunt fericiţi în conștiința acestei subordina- 
ţiuni. Cine poruncește însă? Nimenea. Cine ar şi putea stăpâni peste marea 
aceasta de masse omenești?! Spiritul sokoJului (şoimului) este Domnul nostru, 
E de remarcat că poruncile sale ni le trimite cu ajutorul propriei noastre 
inimi și că aceste porunci sunt clare ca raţiunea şi obligatoare ca cuvântul 
celui mai puternic dictator. Cine este acesta? Noi, nici eu, nici tu și nici 
el: noi toţi domnim şi ne conducem bine». (după «Prager Presse», 8 VII 926), 


1 Acelaș publicist de seamă, di Wichani Steed, a rostit la un banchet re- 
cent însemnatele cuvinte: «Ne-am convins că în această ţară există, de 
fapt, o democraţie puternică, îndepărtată mult, atât de aberaţiunile bolaăvi- 
cioase comuniste, cât şi de fascism: Ceeace am văzut acum 14 ani-şi ceeace 
am văzut astăzi dovedeşte că toată faima unei balcanizări a Europei de 
mijloc este fără de noimă şi că toţi participanţii dela congresul sokolist 
trebue să fie convinşi de puterea elementară, care a învins şi la couferența 
de pace toate prejudecățile diplomatice». (v. «Prager Presse», 7 VII 1926.) 


— 3174 — 


Aşa s'a putut ajunge la rezultate atât de îmbucurătoare. 

Adevărurile înșirate mai sus ar trebui să pătrundă și la 
noi. Exemplele bune să le imităm! 

«Şoimii», societăţi sportive, există şi în România. E vorba 
să fie cuprinse de suflul sokolilor și să se alieze spre scopuri 
atât de mărețe, ca sokolii cehoslovaci. 

Ca să arătăm că, sokolii ne-au întins mâna frățească (nu 
numai în Rusia), de multe ori, în decursul răsboiului, lăsăm să 
urmeze aici notițele, aproape zilnice, ale unuia, care a fost în 
Praga pe timpul revoluţiei din 1918. 


Când lucrau legionarii români din Praga mână în mână . 
cu sokolii. 


«Praga, Vineri, în 1 Noemvrie 1918. La 3 ore ne-am în- 
tâlnit, soldaţii români, înaintea spitalului de rezervă Nr. 2, faţă 
în faţă cu <Rudolphinul»>. De acolo am pornit, conduşi de o 
gardă de «sokoli», spre noua locuinţă, oferită nouă din partea 
«Vyborb-ului (consiliului naţional cehoslovac). Trecând pe cheiul 
Moldavei, pe la «Teatrul naţional ceh», peste pod, în Smichov, 
la şcoala germană (<Kais, Kânigl. Staatsgymnasium» spune firma 
dată jos şi păstrată în sala de gimnastică) — am fost părtași 
de ovaţii generale, pe stradă. 

«Sokolii> cântau cântece naţionale, noi le răspundeam, nu-i 
vorbă, mai slăbuţ, fiindcă nu eram instruiți. (Pe coriştii, cari 
s'au produs de curând, i-a prins revoluţia în concediu, pe acasă.) . 

Şcoala părăsită. In odaia directorului şi a corpului profe- 
soral documente, cărți, hărţi, claie pe grămadă, pe mese, pe 
jos, pe fotoliuri. Le-am adunat toate şi le-am închis în câteva 
odăi — predând cheile directorului. 

Un steag frumos, românesc, vom căpăta mâine. Deocam- 
dată avem culorile noastre în butonieră și drept cocardă, pe 
chipiu. 

Ţin minte cum a chemat la ordine un sokol pe un 
băieţaş, care ne îngâna cântecul. Ruşine pe capul băiatului!, 

2 Noemvrie, Sâmbătă. i 

Soldatul Matei Panciu din Bonţâda îmi povestește că a 
primit în 1914 pedeapsă, ca să fie legat 2 ceasuri, fiindcă a 
spus că o să ţină răsboiul 3 ani de zile. Căpitanul, care-l pe- 


— 375 — 


` depsise atunci, întâlnindu-l în timpul din urmă, i-a dat 50 de 
coroane cinste, aducându-și aminte de pedeapsa dictată». 

3 Noemvrie, Duminecă. 

«Excursia social-democraţilor la Muntele Alb. O demon- 
strație pacinică, monstră. Sute de mii de oameni, cu steaguri, 
cu embleme, în costume naționale. Intr'un sicriu, pe care sta 

„scris Austro-Ungaria, îngropau monarhia urgisită. Mulţi italieni 
eliberaţi. Seara au trecut cete de socialişti pe dinaintea pri-. 
măriei celei vechi şi au dat jos statuia Maicii Domnului, ridi- 
cată — după opinia publică — drept mulțămită — de dinastia 
de Habsburg, că a învins pe poporul ceh acum 300 de ani, la 
Muntele Alb. 

«In sala de gimnastică a şcolii germane (cKais, Kânigl. 
Staatsgymnasium») din Praga-Smihov ne-am adunat românii la 
ora 9. Serviciu bisericesc (păr. Dr. V. Cioban, L. Curea, Muntean) 
sfinţirea steagului românesc şi deslegarea bisericească de ju- 
rământ, Am fost cu lacrămile în ochi toţi, când am sfințit 
steagul legiunii. Păr. Cioban, păr. Curea şi cu mine am vorbit 
celor adunați. 

<Pe edificiul şcoalei flutură steagul românesc. De pretatin- 
dent ni se arată dragoste nefățărită: 

4 Noemvrie 1918, Luni. 

Spre marea noastră bucurie sosește o deputaţie de 5 din 
Viena, în frunte cu sublocot. Colbasi și Petru Popovici. Depu: 
taţia e trimisă de Senatul central al oficerilor și soldaţilor români 
din Viena şi avea misiunea să ne organizeze. Apelul Senatului 
ne-a găsit organizați. — Veşti bune din Viena»... 

O «tăietură de ziar»: Ministerul de răsboiu din Viena este 
de aici înainte un oficiu comun de lichidare a naționalităților” 
din tosta Austro-Ungarie. 

8 Noemvrie 1918, Vineri. 

<.,,Şi pentru Boemia e o zi însemnată azi: depunerea ju- 
rământului soldaţilor cehi. Am fost într'o deputaţie de 10, cu 
căp. Şimon în frunte, ca delegaţi români, la festivitate. Tocmai 
sub balconul primăriei celei vechi. Inaintea noastră locul de 

supliciu al boemilor (cehilor), decapitaţi în 1621 — acum îm- 
podobit cu flori, De aceea a şi fost aleasă ziua de azi: ca o 
revanșă pentru nedreptatea dela Muntele Alb (8 Noemvrie). 
DI Șimon a vorbit în faţa monumentului lui Huss, publicului 


— 316 — 


adunat, în franțuzeşte, bineventând noua republică. Coman- 
dantul sokolilor, Dr. Scheiner, i-a răspuns. .A fost un entu- 
ziasm mare. Mari simpatii pentru noi. 

O excursie monstră — sute de mii! — la Muntele Alb, 
după prânz. Bucuria nu mai cunoaşte margini. Cântece şi feţe - 
vesele pretutindeni. După 300 de ani de sclăvie și-a recăpătat 
poporul drepturile. ` 

` Seara cetesc câtorva soldaţi, în coridorul luminat, pagini 
din cAmintirile> lui Creangă. Cum a furat pupăza satului şi 
scenele cu tata şi cu mama. Ce hohote de râs sănătoase! Îţi 
râdea inima de bucurie. Uitau bieţii oameni năcazul (că sunt 
departe de ai lor)! 

10 Noemvrie 1918. Duminecă. 

Serviciu bisericesc în sala de gimnastică: părintele Curea 
şi părintele Munteanu. Predică părintele Munteanu, apoi (vor- 
beşte) căpitan Şimon.. . În Germania à isbucnit revoluția. Pe 
piața lui Venceslau (din Praga) plimbau, în osti ilarităţii 
generale, o păpuşe spânzurată — Wilhelm., 

„Joi, 14 Noemvrie, 

Kramarci. a proclamat republica cehoslovacă. Preşedintele 
Toma Masaryk. 

Vineri, 15 Noemvrie. 

Ministrul pentru lucrările publice Francisc Staniek, fostul 
preşedinte al deputaţilor. cehi din parlamentul austriac, vizitează 
gimnaziul german din Smihov, unde ne aflăm, ca să-l adap- 
teze trebuințelor ministerului său. Ne întreabă, foarte afabil, 
dacă suntem dispuşi să predăm câteva odăi. Fireşte, ne-am 
învoit; A vorbit mai multe cu conducătorul nostru şi — după 
ce i-am strigat un «Na zdari», ne-a poftit, plin de curtuazie un 
«trăiască legiunea română». 

Sâmbătă, 16 Noemvrie. 

„„. «Sosesc la legiune, primiți cu mare bucurie, 12 soldaţi 
din România, prisonieri în Germania. Toţi deştepţi și inimoşi. 
Ne bucurăm că ne vor învăța comanda românească. Vorbesc o 
românească frumoasă. Bieţii de ei — câte au suferit în prin- 


soarel.. 
“Legionarii lucră pela fabrici şi în- căsărmi. 


Duminecă, 17 Noemvrie. 
Serviciu bisericesc în sala dela gimnastică a ` şcoalei ger- - 
mane din Smihov. La sfârșitul slujbei vorbește părintele Cioban, 


N 


— 377 — 


apoi eu, bineventând pe cei din România și cetind o poezie: 
<Imnul dreptăţii» .. 

<Luni seara (25 Noemvrie) au plecat legionarii români din 
Praga spre casă — conduşi dn părintele Cioban, Curea, Mun- 
tean și oficerii români, afară de căpitanul Şimon şi locotenentul 
Herbay, cari au fost reţinuţi anume din Viena, ca să poată 
aduce servicii comitetului naţional în Praga, cu legăturile lor 
în cercurile cehe». 

In 19 Noemvrie se aflau în /egianea română din Praga: 
18 oficeri, 81 .suboficeri şi 492 soldaţi». 

Fie ca ideia sokolistă să prindă rădăcini adânci în massele 
largi ale poporului ! Dr. H. P. P: 


Dela „Asociațiune“ 2 
Nr. 1323/1926. Se Sibiiu, la 9 Iulie 1926. 


Domnule Preşedinte, 


Avem onoarea a -Vă trimite mai jos în copie ordinul 
circular al Ministerului Agriculturii și Domeniilor, Casa 
Centrală a Improprietăririi Nr. 23,231, din 8 Iunie 1926, — 
trimis, în urma intervenţiei Comitetului Central al instituţiei 
noastre, tuturor Consilieratelor agricole din judeţele arde- 
` lene în scopul de a rezerva neapărat terenul necesar în 
fiecare localitate pentru constituirea Caselor Naţionale ale 
Asociaţiunii noastre, — cu rugarea să binevoiţi a Vă interesa 
de aceste terenuri, intervenind atât la serviciile agricole 
cât și la Comisiile agrare pentru rezolvirea favorabilă a 
acestei importante chestiuni. 

„Ministerul Agriculturii și Domeniilor Casa Centrală a 
Cooperaţiei și împroprietării Direcţiunea Funciară De. 23,231 
8 lunie 1926. 

D-Sale Domnului Consilier agricol al jud. ...... 

Cu ordinul nostru circular Nr. 3016 din 27 Ianuarie 
1926 vi sa cerut să luaţi măsuri să se.rezerve în fiecare 
comună“urbană și rurală câte un lot de casă în suprafaţă 
de 400 st. p. pentru construirea caselor naționale ale Aso- 
ciațiunii pentru literatura română și cultura poporului român 
„Astra“ din Sibiiu, pe cât posibil alături de cele făcute 


— 318 — 


pentru căminurile culturale ale Fundaţiunii Culturale „Prin- 
cipele Carol“, cu sediul în București Str. Latină Nr. 10. 

Reamintindu-Vă această dispoziţiune Vă rugăm să - 
cercetaţi și acolo unde până în prezent nu sau făcut ase- 
menea rezerve să căutaţi a le face neapărat, astfel ca în 
nici o comună din judeţul Dv. să nu lipsească terenurile 
necesare construirii caselor naţionale ale Asociaţiunii 
„Astra“ cât și căminurile culturale ale Fundaţiunei Culturale 
„Principele Carol“. 

Deoarece Asociaţiunea „Astra“ nu poate păși încă 
la întrebuințarea terenurilor rezervate în scopul urmărit, ` 
veţi proceda la arendarea atât a terenurilor rezervate cât 
și a celor ce se yor mai rezerva pe seama Asociaţiunei, 
după cum aţi procedat cu terenurile Fundaţiunii Culturale 
„Principele Carol“, potrivit ordinului nostru circular Nr. 
26,233 din 7: August 1925. 3 

Asociațiunea „Astra“ va plăti bineînțeles pentru tere- 
nurile destinate ei arenda forțată până în momentul emi- 
terei rentei pentru plata prețului cuvenit proprietarilor 
expropriați. 


Director general: i Şeful şerviciului : 


(indescifrabil). Manoliu “. 
Primiţi, Domnule Președinte, asigurarea stimei noastre: 


Dr. Oct. Russu, Romul Simu, 
v.-președinte. . i secretar. 


Cronică. 


| Cerem scuze unora din colabo- raportul fiecărui resort şi al comite- 
ratori dacă articolele nu le-au apărut tului central) n'am vrut ca publicarea 
la loc de frunte. Greutățile tehnice și preţioaselor articole să se amâne. 
sosirea articolelor ne-au silit să nu 
putem aranja materialul cum am fi 
dorit. Deoarece numărul viitor literar- Comemorarea lui Eminescu, Cog- 
cultural va apărea abea în Octomvrie, buc, Caragiale, Duiliu Zamfirescu. 
(Nr. 8-9 fiind un număr dublu, admi- Oameni de bine, mânuitori ai conde- . ` 
nistrativ, cu rapoartele secţiilor, cu iului, încearcă să pornească o mișcare 


— 379 — 


mai viie în jurul memoriei scriitorilor 


noştri binemeritaţi, pentru ca gându- | 


rile şi armoniile aşternute pe hârtie 
de acești înaintaşi vrednici să răsune 
în conştiinţa publicului cetitor de astăzi 
și să-l smulgă din braţele meschinei 
lăcomii după lucruri pur lumești, In- 
cercările dtestea sunt cât se poate de 
laudabile, fiindcă sunt antidotul îm- 
potriva spiritului materialist din zilele 
noastre. 

Fiecare intelectual, care serespectă, 
are chemarea de a sprijini în sfera sa 
de activitate, la oraș sau ła ţară, che- 
mările în direcţia aceasta de însănă- 
toşire națională, conştiu fiind că astfel 
ajută la ajungerea unei epoci mai pri- 
menite sufletește. 

I. Aşa s'au comemorat de curând 37 
de ani dela moartea poetului Eminescu. 
La cimiterul Belu din Bucureşti au 
pelerinat o mulțime de scriitori, zia- 
rişti şi alţi oameni de bine, ca să aducă 
prinos de laudă aceluia, care a dat 
expresia cea mai fericită eufoniei ver- 
sului românesc şi care şi ca cugetător 
poate să figureze în Panteonul uni- 
versal al cugetătorilor neamurilor. 

La chemarea scriitorilor din jurul 
rev. «Gândirea», căci de acolo a purces 
ideia acestui pelerinaj, a răspuns’ şi 
societatea noastră «Astra». A luat parte 
chiar preşedintele «Astrei», dl Vasile 
Goldiş, actualul ministru al cultelor şi 
al artelor, care a rostit o avântată cu- 
vântare. Ziarele redau următoarele 
idei : 

Cuvântarea d-lui ministru Vasile 
Goldiş. Comemorarea lui Eminescu 
este un prilej de aducere-aminte celui 
mai mare geniu al neamului nostru. 

Eminescu, prin gândirea lui înaltă 
şi simţirea-i adâncă, redate într’o formă 
impecabilă, a pătruns în taina univer- 
salităţii, aşezându-ne cu vrednicie în 
rândul omenirii civilizate. 

Avem datoria sacră să-i eternizăm 


~ 


memoria, prin ridicarea de monumente. 
Generaţiile viitoare trebue să găsească 
în doctrina lui sâmburele celui mai 
curat idealism. 

Atât guvernul cât şi societatea tre- 
bue să contribue la ridicarea a cât mai 
multe monumente, pentru ca imaginea 
poetului să fie răspândită în toate un- 
ghiurile ţării». 

Ji. Frumos a decurs și desvelirea mo- 
numentului lui Gh., Coşbuc la liceul 
românesc din Năsăud. Năsăudenii şi-au 
ținut de datorie să aibă pe fostul elev 
de liceu din Năsăud, al cărui loc natal, 
Hordoul, nu e departe de oraşul lor,. 
tăiat în marmoră, in fafa generaţiei 
actuale, ca să .reamintească tuturora 
Gh. Coşbuc sănătatea sufletească a 
creaţiunilor sale artistice. 

Membrul în comitetul centra), di 
ministru al ocrotirilor sociale Dr. I. 
Lupaș, a ţinut un aplaudat discurs, 
aducând omagiile guvernului. Repro- 


ducem din acest discurs donă părţi 
marcante: 


«In năzuinţele seculare ale popo- 
rului nostru spre o continuă ascendență 
culturală, din timpul începuturilor ne- 
buloase ale traducerilor husite şi până 
în zilele noastre, activitatea creatoare 
a lui Gh. Coşbuc a dat, fără îndoiala, 
expresiunea cea mai viguroasă și mai 
originală a cugetării noastre populare. 

«In adevăr, cerul și pământul ro- 
mânesc, cu toate credinţele, cu toate 
podoabele şi comorile ascunse în adân- 
cimile sufletului popular, au fost nu .. 


numai descoperite și cântate de Coşbuc Si 
cu artă neîntrecută, dar au câritatele. . - 


însele și vor continua să cânte îi Ver- 


surile nepieritoare ale acestui coborâtor pi 


din iobagii dornici de libertate ai lui 
Horvath Petricevics», 

I. La un banchet dat de «Societatea 
Scriitorilor Români» şi de «Sindicatul 
Presei Române» în București, în onoa- 
rea dlui ministru Vas. Goldiș, preşe- 


yat 
ohai 


— 380 — 


dintele «Astrei» noastre, a promis di 
ministru că va ridica un monument 
în capitala ţării iui /. Luca Caragiale, 
minunatului sbicinitor al moravurilor, 
genialului observator social. S'a com- 
. pus comitetul, care se va îngriji de ri- 
dicarea monumentului, încât în curând 
vom putea saluta statuia Ini Caragiale, 
într'una din grădinile publice ale ca- 
pitalei. a 
IV. Din prilejul împlinirii a doi ani 
dela moartea lui Duiliu Zamyirescu, 
s'a ţinut un parastas la biserica Albă 
din Capitală. La parastas au luat parte 
reprezentanţi ai diplomaţiei, ai guver- 
nu lui, ai scrisului şi a celorlalte arte 
frumoase, de toate nuanțele şi din 
toate partidele, dovadă că Duiliu Zam- 
firescu a întrat cu activitatea sa lite- 
rară în patrimoniul comun al neamu- 
lui întreg. La parastas a fost de față 
"şi dl preş., al «Astrei», Vaş. Goldiș, 
. precum şi membrii în comifetul cen- 
tral, dnii: Oct. Goga, Dr. I. Lupaș. 
Timpul a vindecat o mică rană, 
care se ivise în legăturile noastre cu 
Duiliu Zamfirescu, când cu recepţia 
dela «Academia Română». Opera lui 
Duiliu Zamfirescu are calități şi merită 
să fie remarcată şi la noi în Ardeal, 
oricât de recalcitrant să îi fost Duiliu 
Zamfirescu față de unele ardelenisme 
ale noastre. 


Secretarul lit. subst. al «Astrei» 


:-- a-amintit, în decursul serbărilor despăr- 


țământuiui jud. Sibiiu, la Sălişte (4 VII), 
„© scenă, care face cinste lui Duiliu 


: | Zanijirescu. Regretatul scriitor venise 


~- Odată cu scrisori de recomandaţie în 
" Ardeal, în special la Sălişte, ca să 
cunoască viaţa ţărănească specifică 
dela noi. Ceeace a relatat: secretarul 
literar a auzit dela «Notarul Hen- 
tiu», «căpitanul», fostul notar al Săliştei, 
omul de inimă și de acţiune, care a 
făcut mult bine Săliştenilor. «Notarul 
Henţiu» a primit, fireşte, cu braţele 


deschise pe scriitorul din Bucureşti 
şi l-a găzduit cum s'a priceput mai 
bine. Zamfirescu a fost un arbiter ele- 
gantiae, îmbrăcat după ultima modă, 
îngrijit la păr, la mâni, cu formele de 
salon cele mai elegante în vorbă, în 
păşire. La dorința oaspelui de a vedea 
un sat caracteristic de munte, i-a în- 
deplinit cererea «Notarul Henţiu» şi 
l-a dus, într'o zi de Duminecă, în co- 


muna românească Poiana Sibiiului, . 


Au nimerit tocmai în timpul slujbei 
bisericeşti, în biserica mare, încăpă- 
toare, îrumoasă, plină-ochiu, cu țărani 
chiaburi, spătoşi, zdraveni, sănătoşi, 
de-a mai mare dragul să te uiţi laei. 
Când şi-a rotit ochii cel versat de prin 
saloanele ambasadelor din, Paris, Roma, 
Viena, Bucureşti, etc, când a văzut 
cel obicinuit cu pânzele lui Raffael 
şi Rembrandt şi cu statuile din Vati- 
canul roman, pe țăranii şi fărancele 
acestea, cucernice, pline de mult bun- 


simţ, l-au năpădit lacrămile... Simția, 


şi-a spovedit sufletul mai apoi «No- 
tarului Henţiu», simţia vlaga neamului, 
simția izvorul curat al vitalității țâş- 
nind din satele curate, de prin crește- 
tele munţilor. Ditirambii săi Ja adresa 
poporului acestuia au fost netățăriţi, 
spontani. Sentimentul de care a fost 
cuprins, l-a redat în paginile romanu- 
lui său «Indreptări». 

Cetitorilor acestei reviste şi tutn- 
ror membrilor «Astrei» noastre cultu- 
rale le punem la inimă cultul eroilor 
penei., Astfel vor ridica gradul cultural 
al literaturii. Poeţii şi romancierii no- 
ştri morţi — ei dorm şi nu au putinţa să 
se bucure ca cei în viață de glorificarea 
lor. Un neam, care se respectă dă 
cinstea cuvenită marilor săi înaintaşi. 

Dacă ar trăi cei pomeniţi mai 
sus ar spune, poate, cu Goethe îm- 
preună : 

«,.. Cu laudele conteniţi, 
«Dorim mai mult să fim cetifi!» 


— 381 — 


Ridicaţi-le monumente, comentați-i, 

dar — mai cu seamă — cetiți-i! 
. 

„brazdă nouă“ în Basarabia: 
ziarul «România Noud». Din 1 lunie, 
a. c, apare in Chișinău un ziar, care 
serveşte spre cinste fraților noştri ba- 
sarabeni. E vorba đe «ziarul naţional 
independent» «România Noud» de sub 
conducerea dlui Dr. Onisifor Ghibu. 
Ziarul se prezintă în condiții cât. se 
poate de bune, atât ca conţinut, cât 
şi ca exterior. Este o reluare, dupa 
7 ani şi jumătate, a fostei «Românii 
Nouă», redactate tot de inimosul pro- 
pagandist Dr. Onisifor Ghibu, de 
aceea şi insemnează redacţia în fruntea 
ziarului: anul al Ill-lea. 

Articole de fond răsgândite, ri- 
portaj conştiințios și serios, lipsit de 
senzaţional, telegrame cernute, cântă- 
rite, ca să relateze esențialul de pre- 
tutindeni. Și partea literarâ-culturală 
nu lasă de dorit. Vin la cuvânt serii- 
torii băştinaşi, în primul rând, şi ne 
bucurăm gândindu-ne la emulaţia ce 
se va naşte, ca să-și vadă numele sub 
articole, schiţe, novele, poezii, tot mai 
reuşite şi tot niai cetite de publicul 


basarabean. Ziarul nu se ocupă cu poli- 


tica militantă, și aceasta este un mare 
favor. Partea culturală predomină. Se 
dă atenţie şi economiei. In fiecare 
număr este câte ceva și, sub titlul co- 
lectiv: «Buletinul Astrei», articole lu- 
minoase de ale secretarilor, etc. an- 
gajaţi de di comisar general pentru 
Basarabia, Dr. Onis. Ghibu, din par- 
tea <Astrei> noastre, 

Din redacţie ştim că face parte 
agerul mânuitor de peană, ziaristul de 
profesie, dẹ care să avem cât mai 
mulți, di Jon Baila. 


Recomandăm această publicație _ 


românească şi celor din Ardeal. Spri- 
jinească-o  casinele, corporaţiunile, 
particularii. (Red. și adm. Chişinău, 


Str. Haralambie, 42. Abonamentul: 
650 pe an; 350 pe t; an; 180 pe 3 
luni; pentru preoţi, învățători, func- 
ționari de stat, mititari şi studenţi: 
450 Lei pe an; 250 pe '/, an; 130 pe 
3 luni.) Sprijinindu-o ajută totodată 
propăşirea cuiturală. 

Un foarte elocuent articol a pu- 
blicat scriitorul nostru iubit Mikail Sa- 
doveanu în numărul din 1 lunie. E un 
răspuns indirect la întrebarea: pentru 
ce să sprijisim o astfel de publicaţie ? 
Articolul vorbeşte despre «Bezpri- 
zoruii» (aşa e titlul), adecă despre cei 
peste 300,0000 de copii: din Rusia, rà- 
mași singuri, fără tată, fară mamă, pe 
urma râsboiului şi a revoluţiei, Dl 
Sadoveanu descrie, pe baza unei pu- 
blicații engleze («Asia»), soarta aces- 
tor desimoșteniţi ai sorții, fără de 
vina lor. 

E îngrozitor! «Tâlhari şi ucigași, 
trăind în promiscuitate, vițioşi la zece 
ani, furând, bând rachiu, uzând de 
morfină și cocaină, putrezi de boli 
ruşinoase, bieţi copii ai nenorocirii, 
cutreieră intinderile Rusiei, căutând și 
pentru ei morminte.» 

Ascultaţi şi partea ultimă și în- 
trebați-vă de nu vă tresare inima 
de jaie. 
«Generaţia aceasta de mișzi fără 
voie va râtăci astfel o vreme, din loc 
în loc, necunoscând hodina. Se va, 
otrăvi până în fundu! sufletului — 
urând pe oameni şi disprețuindu-i. 
Va căuta primăverile şi locurile de 
prada, când la nord, când la sud. Vor 
îi asemenea 'upilor, dând târcoale stau- 
lelor. In phnă civilizație nu vor simţi 
nimic de ce au câștigat semenii lor 
în veacuri. ln al douăzecilea secol, 
vor fi ca hoardele Asiei la graniţele 
civilizaţiei romane; îşi vor isprăvi în 
veninata viață îndestulându-şi numai 
instinctele. Părinţii lor au tràt cuviin- > 
cios şi poate imbeişugat, au cetit pe 

6 


— 382 — 


Tolstoi şi pe Anatole France, au 
mâncat pe fețe curate de masă şi 
și-au făcut siesta ascultând muzică; 
unii din aceşti părinţi au purtat poate 
titluri de nobleţă în viaţa asta puţină 
şi nesigură şi li va părut că sunt 
stâlpii unei lumi, când nu erau decât 
frunze de toamnă; şi iată odraslele 
lor întoarse către oamenii din peşteri. 
Pentrucă au rămas singuri în nebunia 
obştească și nimie m'a putut înlocui 
glasul mamei şi zâmbetul ei. 

In miile de ani de experienţe și 
dureri, războaie și revoluţii, mama şi 
căminul au asigurat viitorul; iubirea 
a regenerat şi a îmbunătăţit nccontenit 
neamul omenesc. Bieţii bezprizornii, 
jertfe ale nebuniilor vechi și nouă, 
vor fi suferit fără scop şi fără rost; 
pedepsiţi fără vină, vor pieri absurd 
— pentru a dovedi rânduiala şi înţe- 
lepciunea lucrurilor acestei lumi!» 

Ce trebue să priceapă ọ societate 
omenească, dacă vrea să trăiască? Să 
înțeleagă că omul din caverne mare 

- raţiunea de a mai fi în zilele noastre şi 

să-şi dea toată osteneala ca <impul- 
siunile omului din peşteri» să se mic- 
şoreze tot mai mult şi mai mult. 

Cum? Apucând frânele în mână 
rațiunea, condusă de iubire! 

Vrem noi ca să sporească şi mai 
mult, în viitorul apropiat <Bezprizor- 
nîi>, nu numai în Rusia, ci şi în Eu- 
ropa ci-vi-li-za-tă ? 

Perseverăm pe cărarea răului, a 
denigrării generale, a șiretlicurilor de- 
gradatoare sau ne gândim la genera- 
tiile viitoare, pregătindu-le, cel paţin 
lor, o soartă mai fericită ? i 

Toţi intelectualii, din toate ţările, 
dacă vreau ca existenţa lor să fie asi- 
gurată, își vor da toată truda ca spi- 
ritul pestilențiat, primejdios pentru 
toți, să dispară. 

: De aceea un organ de publicitate 
ca «România Nouă», tocmai în Basa- 


rabia, trebue aplaudat din partea tu- 
rora, cari mai judecă serios astăzi. 


DI Coudenhove-Kalergi, promoto- 
rul ideii <Pan-Europa», vede în pro- 
blema Basarabiei. una din primejdiile 
europene («N. Freie Presse» 9. V. 926.), 
lată cărarea să dispară primejdia: 
răspândirea gândurilor sănătoase din 
«România Nouă»... 


Bustul lui Coșbuc. Intro zi plo- 
ioasă s'a desvelit la Năsăud bustul 
poetului George Coşbuc. In oraşul 
de grăniceri din apropierea satului 
nașterii lui, în grădina liceului grăni- 
ceresc, care-i poartă numele, şi în 
care odinioară copilul Coşbuc sorbea 
setos cu ochii sufletului lumina învă- 
țământului secundar, deschizător de 
orizonturi. In orașul, care-i ciasteşte 
amintirea, mândrindu-se în acelaș 
timp, că l-a putut ocroti în anii co- 
pilăriei — anii de înmugurire a su- 
fletelor pornite spre o creaţie valo- 
loasă, — în apropierea liceului, care 
l-a condus prin templul sobru al 
limbii latine la altarul unei culturi 
măreţe, cultura clasică, preţuită de el 
până la sfârșitul vieţii. In grădina li- 
ceului, care a văzut întâiele lui avân- 
turi safleteşti, căci între zidurile ace- 
Stui liceu sau în apropierea lor şi-a 
încordat el mai întâiu lira, jucându-se 
cu versuri sprintene, cari se adâpau 
la: izvorul înviorător al poeziei po- 
porale. ; 

Năsăudenii, astăzi, când și-au vä- 
zut dorinţa înfăptuită, povestesc greul 
acestei înfăptuiri. In scris o spune 
directorul liceului, dl Vasile Bichigean 
în fruntea numărului ultim al revistei 
locale: «Arkiva Someșană», care în- 
treg este un «prinos» poetului săr- 
bătorit. 

«in două rânduri şi-a spus veto, 
punându-se  deacurmezişul elanului 


— 383 — 


răsărit prin suflete curate, neînduple- 
cata ursită : în 1914, când, a izbucuit 


războiul mondial şi în 1921, când ca- - 


tastrofa pricinuită de Valea Caselor 
a îutins zăbranicul negru peste îndu- 
rerata noastră comună. Abia acum, 
după un zbucium de 15 ani, am ajuns 
să vedem întrupat gândul nostri». 
Este al doilea monument, care 
se înalță după războiu poeziei în Ar- 
dealul eliberat. Intâiul se desvelea în 
anul trecut, la graniţa apuseană a a- 
cestei provincii, întruchipând figura 
gânditoare a poetului Mihail Emi- 
nescu, din a cărui inimă cu adâncă 
simțire românească a răsărit înfățişa- 


rea de astăzi a patriei române, pre-: 


cum închipuirea lui făcea să răsară 
din inima falnicului împărat turcesc 
stejarul cu ramurile întinse deasupra 
a trei continente — în celebra-i satiră 
a treia. Acum s'a desvelit la margi- 
nea de răsărit a Ardealului, în inima 
așezărilor grănițereşti cu veche tra- 
diție din această parte, întruchiparea 
în bronz a poetului prodigios, care 
este fiul acestei regiuni. Este un act 
de recunoaştere a valorii lui din par- 
tea acelora, cari i-au fost aproape din 
anii copilăriei şi l-au urmărit cu dra- 


goste în: drumul lui de mărire din 


vârsta bărbăției. 

Dar poetul Coșbuc nu este nu- 
mai al regiunii din care a răsărit. El 
este, mai mult decât toţi ceilalți plăs- 
nuitori cu materia limbii româneşti, 
poetul neamului. Neam de țărani, le- 
gaţi «de glia strâmoșească, noi am 
fost până în vremuri apropiate : un 
. popor de săteni. Poezia noastră po- 
porană: întâia comoară artistică a 
neamului, a fost poezia satului, cu 


munca lui” împărţită. pe ânotimpuri, “ 


cu o viață legată de o soartă, aducă- 
toare de noroc sau de nenorocire, 
după voinţa uno? puteri necunoscute 
şi luminată de credințe superstiţi- 


oase mai mult decât de norme de 
viață, raționate. 

Coșbuc sensibilisează în poezia 
lui mai ales această concepţie de 
viaţă, el zugrăveşte în poezia lui mai 
ales această. atmosferă, de sat, de- 
aceea este el mai mult decât ceilalţi 
poetul neamului nostru de ţărani. Și 
pentru felul cum a știut intui şi bu- 
curiile şi durerile ţăranului româu el 
este, dintre poeţii noştri mari, cel: mai 
apropiat de sufletul poporului celui 
mult, care poate pătrunde farmecul 
versurilor lui ca şi orăşanul cărturar. 

lată de ce ne gândim că poeziile 
lui sunt literatura cea mai aleasă şi 
cea mai potrivită pen'ru a fi dată ca 
hrană sufletească satelor celor multe 
din întreg cuprinsul ţării, prea: mult 
timp lipsite de această hrană. Din bi- 
blioteca nici unui despărțământ sau 
agentură ale «Astrei» şi din biblio- 
teca nici unui cămin cultural par tre- 
bui să lipsească versurile «poetului 
țărănimii», pe cari întradevăr le 
poate şi ea gusta. Zeci de ediţii din 
poeziile lui sar consuma astfel şi 
toate cu folos, în slujba idealului de 
culturalizare a poporului nostru : dela 
sate. „Olimpiu Boitoş 


Caragiale şi Gârleanu în italie- 
nește. Primim la redacție trei numere 
de ziare italiene: «// piceolo» din Roma 
(30 lunie—1 Iulie 1926) cu traducerea 
schiţei «25 de minute» de Caragiale 
(schița cu <Madame Carob» !), apoi: 
«La rivolta ideale» (revoluţia ideală), 
organul «Federaţiei universitare fas- 
ciste> din Roma (Nr. 26 din 27 Iunie, 
Nr. 27 din 4 lulie 1926). In Nr. 26 e 
tratată problema maghiară, în Nr. 27 
e o traducere a schiţei pline de du- 
ioşie, a lui Emil Gârleanu: iGrivei». 
Toate trei lucrările sunt din peana 
diui Claudiu Isopescu. Ne bucurăm că: 
sporesc oamenii, cari pledează pentru 
frumusețea literaturii noastre. 

* 


«Palatul femeii». <Armata salų- 
tistä» a generalului Booth a avut să 


0* 


— 384 = 


încresteze în timpul din urmă un suc- 
ces foarte mulțumitor: în plin Paris 
s'a inaugurat «Palatul femeii», un edi- 
ficiu, mai bine zis un complex de edi- 
ficii unde pot să locuiască cinstit, 


femei singuratice, de treabă, nestinghe- 


rite de tentaţia capitalelor mari şi 
unde pot să se desvolte intelectuali- 
ceşte, spre binele lor. 

D! Pierre Hamp scrie în «L'lllu- 
stratiou» din prilejul acesta un inimos 
articol (3. VII. 1926) şi aminteşte cât 
a fost de ridiculizată şi de parisieni 
această mişcare sănătoasă americană, 
care voia să salveze cu orice preţ 
sufletele omeneşti decăzute. 

Trei inimici şi-a ales « Armata salu- 
tistä»: boala, suferința şi mizeria. A 
căutat și caută să aline rănile sociale 
sărind într'ajutor cu o armată con- 
structivă. 

Dl Hamp constată: în 1881 Cate- 
rina Booth, fiica lui William Both, 
apostolul cu 8 copii, a început salu- 
tismu! (în Paris) în strada d'Angoulaîme, 
apoi pe cheiul de Valmy şi, sporin- 
du-și şi îndrăzneala împotriva ironiei 
_ poporului şi a ziarelor, s'a instalat în 
apropierea nemijlocită a operei, bu- 
levardul Capucinilor. Bogătașii veneau 
să se amuzeze în faţa acestui fenomen». 
-> Activitatea societăţii este insuflată 
de caritatea creştină «Formula celor 
trei S: Soup, Soap, Salvation (supă, 
- săpun, salvare) proclama că predica 
nu este de ajuns ca să faci creștini, 
ci că trebue să le dai mijloacele ma- 
teriale ale unei vieţi cinstite (de- 
cente) și să le însănătoșezi trupul îna- 
inte de a le înălța: inima.» 

x... Ironicele ţări latine au înțeles 
mai târziu decât țările anglo-saxone 
valoarea acestei doctrine, dar, totuș, 
au ajuns să o stimeze în zilele noastre 
şi pălăria legată cu panglici a tinere- 
lor fete salutiste a propagat în cartie- 
rele muncitorești ale Parisului aproape 


acelaş cutremur sufletesc de popula- 
ritate ca boneta a!bă, augustă, a suro- 
rilor Sf Vicenţiu de Paul». 

... «Supa, săpunul și Evanghelia 
nu sunt de loc daruri desordonate și 
predici vehemente. După cântecul 
(religios) lucrează o administrație tot 
așa de preciză ca aceea a unei com- 
panii de căi ferate. Ea dă capitaluri- 
lor sale maximul de rendement. O 
mie de franci, cu care societatea duce 
în îndeplinire binefacerea, dă tot 
ceeace această sumă poate oferi la 
cursul actual al filantropiei. Devota- 
ment al inimilor, exactitudine, care se 
poate socoti, scăderea preţului la co- 
stn! fabricantului, încredere sfântă în 
Hristos. Nimic nu se pierde». 

In lupta aceasta pentru ridicarea 
populației, ca să fie în stare de a ținea 
piept cu- primejdiile vieţii, «armata 
salutistă» a săvârşit minuni, 

Și «Palatul Femeii» e o astfel de 
minune. E chemat să se lupte cu boj- 
deucile, cu locuinţele nesănătoase, în 
cari li se irosesc puterile la mii şi mii 
de lucrătoare, funcționărese, profe- 
soare. 

«Astfel multe femei, multe tinere 
fete, pe cari le-ar fi degradat locuin- 
tele sărace, cocioabele Parisului, vor 
fi salvate de promiscuitate, de groso- 
länie, de obligația de a-și desvlăgui 
puterile sau de a se desonora, ca să 
plătească pe cel ce le dă locuinţă, 
pentrucă, în 1881, Caterina Bonth, pe 
care o numeati «Mareşala», a suportat, 
spre gloria lui Hristos, râsetelA pari. 
sienilor». 

«Palatul» cu 743 de camere curate, 
ieftine, cinstite, se ridică spre binele 
omenirii bolnave. De s'ar ridica încă 
cât mai multe, în toate țările, ca să 
smulgă din brațele pierzaniei ființe 
omeneşti, cari vreau să trăiască <ome- 
nește !» 

«Palatul» a fost sfințit în prezența 


-> — 385 — 


a 25 de ambasadori, cari toți sau gră- Dar, când, trei sau patru săptămâni 
bit să aducă omagii ideii de caritate, mai târziu, am luat pachebotul pen- 
întrupată atât de strălucit în «Palatul» tru Franţa, care nu mi-a fost mirarea 


acesta. de a vedea, seara, după dineu, în 
lată adevăratul creştinism: ridică, salonul luxos, pe câteva doamne foarte ` 
ajută, sa'vează! elegante, la braț cu parteneri în smoking, 


Şi când te gândești că şi la noi dansând jocul negrilor, întocmai ca acela 
oamenii bârfesc, bârtesc, bârfesc, dar, al celui mai murdar, a! celui mai sdren- 
când e la adecă, mulţi își pun mâna turos (jerpelit) cartier. Ni s'a spus 
"n sân, , că dansul se numește «Charleston», 

că vine în linie directă dela orașul cu 

Incă şi maişi!(Dansurilemoderne.) numele acesta şi că — începând să 
In saloanele «mondene» s'a pornit o se răspândească în New-York — și-a 
nouă nebunie. «Charleston»-ul! Un luat sborul, ca să cucerească vechiul 
dans de... sălbateci. Ascultaţi cum îl continent...» 
descrie cineva în ziarul «Le Temps» Aşa! Minunat lucru! 

(3. VII. 1926): «Dacă te interesează Cronicarul parizian constată : « Tan- 
subiectul acesta (scrie un «amic ame-  go»-ule din localurile femeilor publice 
rican» cronicarului) am să-ţi raportez ale Califoraiei. <Charleston»-ule de pe 
amintirea următoare. Acum un an, Caroline, din țara plantatorilor și a 
aproape pe vremea aceasta, ne întor- sclavilor. Negrii ne împrumută cjazz»- 
ceam dela ţară, la Washington, într'o ul, cu ritmul gâfăit, sacadat». 

seară, pe când se întuneca. Piedecile Ce mai vrem?! Progresăm! 
silind trăsura voastră să se oprească, O să vedem, mâine-poimâine, şi 
sunetul unei muzici ciudate din parterul pe duduiele noastre şi pe cavalerii, - 
de vis-â-vis ne-a făcut să ne scoborâm cari se respectă, maimuţărind pe snobii 
şi să privim prin ferestrile deschise larg. altor nații şi, apucaţi de tremuriciul ne- 
"Erau acolo şapte sau opt perechi de bun, împletecindu-se prin sălile noa- 
negri, cari dansau, întrun ritm tre Retre de dans. 

murat, gâfăit, un dans pentru noi cu ac lar «Romana» şi «Hora» noastră, 
desăvârșire nou, Câtă vreme bustul sănătoase, rumene la față, vor vinde... 
şi mij'ocul trupului păstrau o imo-” «pătrânjei», ca nește biete Cenuşărese, 
bilitate aproape complectă, partea spre detrimentul bunului simț. Spu- 
de jos a picioarelor era cuprinsă nefi nu e... revoltător?!,.. 

de o mișcare vie, de o repeziciune, . 

care te desconcentra; picioarele dese- „Parlamentaritis“. In «Neue Freie 
nau pe parchet un şir întreg de în- Presse» (11/VII 926) admoniază fostul 
crucișeri, de între-înerncişări, de ara- ministru de răsboiu, dl M. Auffenberg, 
bescuri. Intreagă originalitatea acestui partidele din Austria astfel: 

dans constă îr contrastul acesta uimi- (După ce constată că e dată posi- 
„tor între nemișcarea de sus şi con- bilitatea să se întâmple încă acţiuni 
torsiunile părții de jos ale trupului. Ai  «catastrofale»)... <Și-apoi certurile ace- 
fi zis că bustul şi picioarele nu apar- stea grozave de partid, ura aceasta răs- 
țin aceleiaş persoane, ci la două ființe  colită (cu biciul) mereu, din nou, din 
deosebite. Ne-am continuat drumul, partea unor conducători lipsiţi de con- | 
gândindu-ne că nu era vorba aici ştiinţă, ura, care zămislește numai în 
decât de o: coreografie pur-negră. ceeace este negativ ceva mare și care 


— 386 — 


poruuceşte masselor înșelate să dan- 
seze un întreg Dance macabre. Ai im- 
presia ca și când toţi, sau cel puţin 
conducătorii, ar fi orbi, orbi de pasi- 
unea oamenilor de partid şi ca şi când 
ar mâna, f:ră ca să-și bată capul de 
viitorul propriu şi de acela al patriei, 
spre catastrofă.» 

In epoca aceasta «lipsită de zei», 
arată, ca exemplu: Anglia, cu princi- 
piul ei «Right or wrong, my country», 
şi Franța, care s'a ridicat sufletește 
aşa de mult, chiar și după decăderea 
din 1871/2, cu contribuţia de răsboiu, 
subscrisă cât ai bate în palme — apoi 
urmează: 

«In schimb, noi... Dar mai apoi, 
din clipa (de după Saint Germain), 
după ce s'a întâmplat nenorocirea, 
după ce şi-au serbat maliţia și neşti- 
ința orgiile, mai apoi — ar îi fost cu 
cale să crezi că ar fi trebuit să fie 
cuprinși toți numai de un simțemânt, 

«numai de o tendinţă: să lucrăm în 
unire, ca să salvăm tinărul şi săracul 
nostru stat, și să ne salvăm propria-ne 
viață. 

«Ceea ce a urmat însă şi ceeace 
urmează insă cu unele excepții, este 
tocmai contrarul tendinței aceleia sin- 
gure corecte. Bachanalul inflaţiei, 
înşelătoria cu fondările (de bănci) şi 
furia Speculei sunt poate cele mai evi- 
dente semne, poate însă nu tocmai 
cele mai stricăcioase, ale timpului gro- 
zav, pe care trebue să-l trăim. Ceeace 
este mai grav este şi a fost dela in- 
ceputul începutului zra de partid, care 
a înveninat totul, care nu cunoaşte 
nici o construire, ci numai o dărâ- 
mare şi care în defăimarea (calomnia- 

` rea) reciprocă, cea mai grea, vede 
culmea virtuţii şi bărbăției civice şi 
proletare. Nu există o muncă comună, 
îndreptată spre binele comun şi per- 
sonal, există numai luptă de dragul 
luptei, nu există nici neînţelegeri și 


nici derailări — în politică atât de ușor 
posibile — există numai crime vred- 
nice de a fi răsplătite cn moartea. 
Ote toi, que je m'y mette! (Ridică-te 
tu, ca să mă aşez eu) este şi a fost 
singura lozincă a partidelor şi a con- 
ducătorilor, parte ahtiaţi după onoruri, 
parte. plini de venin, până ce a ajuns 
situația așa de desnădejdnuită, la apa- 
rență chiar atât de de-nerezolvat, ca 
în zilele noastre. 


«Nu este datorința primordială 
aici să strigi cu glas tare: «Besin- 
nung!» (luați-vă mințile în cap! Ve- 
niţi-vă în ori!)? Rațiunea domestică 
cea mai simplă trebue să recunoască 
cumcă este vorba de tot, de complex, 
de existenţă. 


«Cu un egoism lipsit de scrupule, 
cu dorinţa de a-ţi face loc cu puterea, 
cu coatele, nu poţi ajuta; dacă vine 
o debandadă (debaclu) generală, pu- 
țini de tot, cei deosebit de deştepţi, 
sar putea crampona deasupra, la su- 
prafaţă. Lucrul acesta îl adeveresc In- 
tâmplările economice ale ultimilor trei 


„ani în mod convingător, Nu. poate îi 


nimărui irelevant, nimărui, .care şi-a 
păstrat măcar o schinteie de umani- 
tate în suflet, să-şi vadă nimicit nu nu- 
mai propriul viitor, ci şi pe acela al 


"copiilor săi şi al copiilor copiilor săi. 


Nam putut ajunge la rezultat fără de 
ajutor extern (Soc. Naţ.!), care, nu-i 
vorbă, a fost şi în interesul acelora, 
cari ne-au ajutorat; cine va acorda 
însă credit unei comunităţi, la care 
s'a prefăcut într?o stare normală lupta 
taturora contra tuturora (bellum om- 
nium contra omnes) şi unde chiar şi 
în ziare remarcabile se pot ceti cu li- 
tere grase urâtele cuvinte: eLupta la 
cuțite! De aceea încă odată: Veni- 
ți-vă în ori! Veniţi-vă în ori! Dacă nu 
vreţi să ajungem la un sfârşit, pe care 
nu l-ar putea dori, la urma-urmei, nici 


— 38 — 


chiar ce] mai împietrit, — de dragul 
persoanei proprii chiar»... 

Aşa dăscăleşte Auffenberg pe ai 
săi în Austria. Conducătorii Austriei 
wau învățat minte! Să nu ni se spună: 
Asta ne este.. indiferent! 4. p. p. 

š » 

Ce mărturiseşte Foerster. Nu 
mai trebue så explicăm cetitorului 
cine este Foerster, Elevii şi peda- 
gogii, şi nu numai ei, îl cunosc din 
minunatele-i cărți de macrobiotică, de 
sfaturi pentru o viaţă lungă, cu ten- 
dința spre aceea kalokagathia, îmbi- 
narea fericită între frumuseţe şi bu- 
nătate. «Calea vieţii» şi «Hristos şi 
viața omenească» ar trebui să fie 
fiecăruia o intremare sufletească în 
furtuna din zilele noastre. 

Intrebat din partea unei reviste 
din Praga («Die Wahrheit», adevărul) 
despre ce crede dsa cu privire la po- 
Sibilitâtea de resolvare a gândului 
Pan-Europa, iată cea răspuns: «Fără 
o ieșire a membrilor fiecărei comu- 
nităţi de popor din spiritul său de 
clan, fără de purtători de cuvânt, 
mari şi îndrăzueţi, plini de obiecti- 
vitate, oameni, cari şi-au eluptat li- 
bertatea' spirituală şi morală, ca să 
mărturisească adevărul, chiar şi a- 
tunci când acesta însemnează o jude- 
cată împotriva manifestărilor popo- 
rului propriu, fără de o împăcare 
antecedentă cu adevărul și cu pute- 
rile primordiale ale moralei, nu se 
va putea duce în îndeplinire o ade- 
vărată împăcare a popoarelor. Pro- 
blema minorităților, Pan-Europa, pro- 
blema evreiască, reacţiunea, desvol- 
tarea pacifică — toate întrebările a- 
cestea vor Putea fi resolvite' numai 
atunci, dacă iese la iveală ceva mai su- 
perior decât tehnica politică; trebue 
să păşească  gentlemanul european, 
cumva, în moravuri şi hotărâri model, 
în ceea ce priveşte politica internă 


şi externă; rumai cu cângtesele și 
conferenţele de împăcare nu se cre- 
iază aşa ceva! Dacă nu se va face 
începutul în vreunul din locurile bi- 
necuvântate şi în unele din sufletele bi- 
necuvântate, ca unul să sărbătorească 
odată şi tradiţia celuilalt şi ca să nu- 
mească pe numele adevărat blăstă- 
mal, care planează asupra propriilor 
tradițiuni, sau. ca unul, în loc de a 
pretinde numai dela celalalt, să-i 
oferă sacrificii, compensaţiuui și ser- 
vicii în stil mare, — dacă nu se va 
pune zăgaz, deci, în sfârşit, şi în so- 
cietatea naţiunilor la aceea ce Pascal 
numea «le moi bhaissable» (eul vred- 
nic de urât), cu erupțiuaile sale de 
lavă, neîntrerupte — atunci se va 
„preface lumea, fără de scăpare, în 
ruine, din pricina demoniei dușmă- 
niei» ”) . 

Va se zică: Foerster, pedagogul 
ascultat în şcoli, omul de bine, fiu- 


- ierat de şovinişti, europeanul cu simţ 


de responsabilitate, ne admouiază: 
Dacă nu vreţi să prefaceţi Europa în 
ruine, cercaţi cât încă na este prea 
târziu să vă apropiaţi sufleteşte, po- 
poare europene! Demonul dușmăniei 


. vă va prăbuși pe toţi în abiz... 


Fiţi miloşi cu — animalele ! Ni 
se spune: unul din cei mai cetiţi au- 
tori din America în ziua de astăzi este 
Jack London. Am cumpărat o carte 
de a lui, în traducere franceză: 

«Michaël, chien de cirque» (Mihail, 
câne de circ) şi — în prefață — am 
aflat un apel, care-ţi aduce lacrămile 
în ochi. 

O pledoarie pentru «fraţii noştri 
inferiori», pentru animale. Să nu le 
chinuim ! Și ele au dureri! Și ele su- 
feră ! Pretaţa aceasta a fost tipărită în 


*) După «Prager Presse», 3 Iu- 
lie 1926. 


7 


— 888 = 


fnilioane de exemplare și răspândită 
în întreagă America, pentru ca să ser- 
vească drept propagandă. 


Ce susține Jack London? Ca să 
ajungă animalele «animale savante» 
sunt expuse la torturi. Sa uitat după 

` culise, la circuri, la reprezentații de 
orfeu, etc. şi a aflat că e vorba de o 
întreagă serie de cruzimi şi de torturi 
pe. cari, «dupăce le-ai cunoscut, nici 
. un om vrednic de acest nume nat mai 
putea privi liniștit (cu calm) un animal 
savant.» <...permiteţi-mi să vi-o spun 
că sunt unul care şi-a tăiat într'adevăr 
viaţa, într’o şcoală aspră de tot, şi că 
pretutindeni am putut constata că omul 
trece În ceeace priveşte răutatea şi bar- 
„baria cu mult peste măsura reso- 
nabilă.>' 

«Am putut-o constata pretutindeni: 
pe extremitatea de dinainte a podului 
corăbiei pe care am călătorit; în tem- 
niţeie, în cari m'am închis; în spelun- 
cite pe cari le-am frecventat; chiar și 
prin deșerturile-pe cari le-am străbătut; 
în camerele de execuție unde se duce 
în îndeplinire: justiția oamenilor și pe 
câmpurile de bătaie, precum și în spi- 
talele militare sau civile». 


De aceea pledează împotriva cru- 
zimii, împotriva adevăratei suferințe 
a bietelor animale «fără de apărare», 
împotriva «barbariei p'acticate cu ani- 
. malele, din partea a câtorva oameni, 
ca să distragă pe semenii lor... De 
câte ori vi se va prezenta, în oricare 
teatru, pe scena oricărui loc de plă- 
cere, nn punct cu pn animal sau cu 
animale savante, marcați uşor desa- 
probarea d-voastră, ridicându-vă de pe 
scaunele d-voastre şi părăsind sala, 
ca să întreprindeţi pe afară o mică 
plimbare şi să luaţi o consumaţie. Vă 
veți întoarce după ter:rinarea numă- 
. tului, ca să vă delectaţi cu restul pro- 
gramului. Să eliminăm prin mijlocul 


acesta din toate localurile publice ge- 
nul acesta de reprezentații, Să arătăm 
managerilor că astfel de exhibiţii sunt 
nepopulare. Vor înţelege ei de ei că 
trebue să înceteze de a prezenta spe- 
tatorilor numere de acest gen.» 


Apelul a avat răsunet. In 1918 sa 
fondat în Boston (St. Unite) o socie- 
tate: Club Jack London, pe urma lec- 
turii romanului de faţă. Clubul are 
mai mult de 200,000 de membri. In 
Aprilie 1921 avea filiale în Canada, 
Anglia, Franţa, Olanda, Norvegia, Sue- 
dia, America de sud. Membrii s'au 
legat să nu aplaude nici un punct din 
program, unde sunt arătate animale 
dresate, ci să părăsească sala de spec. 
tacol, ostentativ, câtă vreme ține punctul 
acela, iar mai apoi s'au deobligat să 
scrie direcţiunii etablismentului (teatru, 
circ, music-hall, cinematograf) o scri- 
soare-protest, cu motivarea absenței. 


Mila față de animale! 
Dar faţă de — oameni? O, aici 


“suntem antropofagi sufleteşti! Avem 


o S. P. A. Pe când o S. P. O. = So- 
cietate pentru protecția oamenilor ? 


* 


Dreptul la satiră. Frederic cel 
Mare, atăcat de Voltaire, într'un pam- 
flet, dupăce prietinia dintre ei se dete 
de mal, scrise unui ministru la Paris 
(lui G. Keith, în 23 Oct. 1753): «Fie- 
care bărbat, care lucrează în viaţa pu- 
blică trebue să fie luat la ochi din 
partea criticei, a satirei, ba adeseori 
chiar şi a calomniei. Fiecare, care a 
condus un stat, fie ca ministru, ca ge- 
neral sau ca rege, a avut să sufere 
înțepături; mi-ar fi deci foarte ne- 
plăcut, dacă aş fi eu singurăl, căruia 
să nu-i fie hărăzită această soartă, 
Eu nu cer nici combaterea cărții, nici 
pedepsirea autorului, ci am cetit-o cu 
o linişte sufletească mare și am co- 
municat-o chiar câtorva prietini», 


7 


— 389 — 


O eonferenţă de cooperaţie in- 
telectuală. Cetim în «Le Temps» 
(24 VI 1926): «Ni se scrie din Var- 
șovia: Conferenţa institutului de coo- 
peraţie intelectuală şi-a urmat lucră- 
rile, Marţi. 

Preşedintele comisiunii polone a 
oferit, seara, un banchet, la care au 
asistat miniştrii afacerilor streine şi de 
instrucţie publică. Intre chestiunile 
dela ordinea zilei ale conferențţii, cì- 
tim: 1. Propunerea guvernului ro- 
mân relativ la un împrumut interna- 
țional, destinat desvoltării intelectuale 
a ţărilor încercate în mod particular 
prin criza economică; 2. Crearea, 
sub autoritatea institutului internaţio- 
nal, a unei casse internaționale de 
împrumut și de credit pentru trebu- 
inţele urgente ale bărbaţilor de 
ştiinţă; 3. Crearea unor burse în fa- 
vorul tinerilor savanţi, cari au să ur- 
meze în străinătate cercetări ştiinţi- 
fice de un interes internațional; 4. 
Cumpărarea de cărţi şi de iostru- 
mente ştiinţifice cu preţuri scăzute; 5. 
Problema resumatelor” de lucrări ști- 
inţiiice, publicate în limbi puţin răs- 
pândite ; 6. Crearea unui buletin cen- 
tral, care va da seamă, în mod pe- 
riodic, despre activitatea comisiunilor 


naţionale. Dnii. Iulian Luchaire, de 


Haiecki, Busuioceanu reprezintă in- 
stitutul de cooperaţie intelectuală la 
acest congres, la care participă dele- 
gaţii tuturor țărilor Europei centrale 
și orientale». 

După cum se ştie, propunerea gu- 
vernului român a fost pusă de di 
Dr. Sextil Puşcariu. 

Zidurile chinezeşti. In «Brassói 
Lapok» (If VIL 1926) e publicat un 
interview luat scriitorului maghiar Mó- 
ritz Zsigmond (Sigismund Moritz), 
un bun scriitor, maghiar de baștină, 
` vrednic urmaş allui Mikszáth, Móritz 


Zs. a serbat jubileul său: de 25 de ani 
de activitate literară și şi-a tipărit toc- 
mai al 40-lea volum. Critica sa socială 
e crudă, de multe ori, spiritul său de 
observaţie este fin, mentalitatea țăra- 
nului maghiar dela coarnele plugului.. 
o redă aidoma, creind tipuri caracte- 
ristice, remarcabile. Un scriitor con- 
sacrat, protagonist al scrisului maghiar, 
al cărui cuvânt merită să fie auzit. 
Ce ne mărturisește deci roman- 
cierul şi dramaturgul maghiar ? 
«N'am făcut politică nici când, Mai 
bine aș trimite vorba că aş vedea bucu- 
ros dacă mi-ar traduce cărţile în româ- 
neşte, deoarece sunt convins că pu- 
blicul cetitor român trăieşte între ace- 
leaşi circumstanțe sociale ca milieul 
maghiar din care mi-âm luat mate- 
rialul pentru romanele dela ţară. Ţin 
că e verosimil ca cetitorul român, în 
special cel din Ardeal, să priceapă 
întru toate şi să simțească problemele 
mele. i a m 
«Aş avea încă vreocâteva cuvinte 
cătră camarazii mei într'ale scrisului, 
români, mai bine zis cătră scriitorii 
români, cari ştiu ungureşte. Imi lip- 
seşte mult, că sunt cu totul desorientat 
în privința literaturii române, Am un 
amic pe un poet român, pe Oct Goga, 
o personalitate foarte simpatică — 
despre poezia sa mam nici chiar bă- 
nuială că ce poate fi. Nu pot ceti nici 
chiar un vers de al lui, lipsindu-mi 
cunoştinţa limbei române. El a tradus 
în: româneşte pe Petöfi, pe Ady şi 
«Tragedia omului» a lui Madách. £ 
regretabil că nici el, nici altul nu ne-a 
făcut cunoscut, nouă, maghiarimei, pe 
Madâch-ii români, cu toate că sunt 
convins, că există de aceştia. Sper că 
nu vor lăsa încă multă vreme scriitorii 
celor două ţări publicul cetitor, reci- 
proc, în această desorientare punibilă». 
Declaraţiile acestea cântăresc greu 
la cântar şi ar trebui comentate pe 
i + 


— 390 — - 


larg. Pentruce ? Pentrucă unui din cei 
mai de seamă scriitori maghiari recue 
noaşte pe față, că n'a avut nici o cu- 
noștință despre producţia sufletească 
a intelectualilor români. Dacă «des- 
orientarea». a fost la domnia-sa, ce 
desorientare va fi fost la ceilalţi, mi- 
nores gentium, cari s'au nutrit sufle- 
teşte din ziarele de tiraj, bulevardiere, 
cu lozinca: «<Dă-i la cap valahului!»? 

Conflicte sufleteşti identice, la 
ţară ! Fireşte. Cetiţi «Umbrela sfântu- 
lui Petru» de Mikszáth, sau pe minu- 
naţii săi «Buni paloți (slovaci) sau 
schițele şi novelele lui Mâritz, cari 
sunt luate dintr'acelaş mediu — şi 
spuneți dacă nu e o crimd să perse- 
verezi pe cărarea lozincilor maghiare 
de dinainte de răsboiu şi să nu cerci 
să te apropii de mentalitatea sănă- 
toasă a acestor ţărani sănătoși, ma- 
ghiari și stovaci, şi să clădeşti altă 
politică, cu altă etică. 

Dacă di Móritz ar fi putut ceti, 
chiar şi în traducere, amintirile lui 
Creangă sau novelele Jui Slavici, s'ar 
fi convins că şi la noi sunt valori, că 
şi la noi țărănimea nu e vrednică de 
disprețuit, iar un Eminescu sau Cuș- 
buc i-ar fi evocat sentimente, cari i-ar 
ți poruncit, când ar fi rostit cuvântul 
«român», să nu se gândească numai 
la «<opinca puturoasă> sau la «oláh 
mócz»-ul vrednic de disprețuit în ochii 
celui ce nu-l pricepe. 

Ce misiune vi/ală pentru maghia- 
rime au avut scriitorii ei, înainte de 
răsboiu, misiunea de a ne face cu- 
noscuţi în fața publicului maghiar și 
cu părțiie noastre bune. Nu s'a făcut, 
fiindcă a domnit şovinismul. Cu toate 
că raţiunea dicta şi atunci respicat: 
popoare numeroase, prolifice, ca ro- 
mâuii, slovacii, sârbii nu se pot ani- 
hila — numai dacă ile apropii su: 
fleteşte poți trăi într'un stat împreună. 

«Desorientare punibilă>! Da ! Po- 


, 


liticianismul a înveninat toate! Am 
fost o paria în fostul stat ungar: 

E vorba : «desorientarea» aceasta 
«punibilä» să mai dăinuiască și astăzi ? 
Madách, cu «Tragedia omului» ne su- 
râde trist de amândouă părţile şi ne . 
povăţuieşte : Luptaţi! Luptaţi ca să vă 
descătuşaţi de lanţurile ignoranței. 

Ignoranţa este duşmanul cel mai 
mare al omenirii! (h. p. p) 

e. 

Sfaturile unui financiar francez. 
Financiarul francez dl Caillaux a vorbit 
astfel partizanilor săi în Douillet-le-loly 
(Sarthe), în 20 Iunie 1926 «Adevărata 
boală de care suferim, vedeţi dv., este 
spiritul de a lăsa să treacă toate aşa-pe- 
acimcolea (indolenţa), uşurinţa, ca să 
o spunem întrun cuvânt: egoismul 
nostru, egoismul, care ne urmărește 
pe toți, mai mult san mai puţin, care 
ne îndepărtează de spiritul de sacri- 
îiciu şi de spiritul de disciplină, a că- 
ror necesitate de multe ori am pro. 
clamat-o eu. 

«Fiecare să binevoiască să cugete! 
Nu suntem ispitiţi, unii şi alţii, de ʻa 
reclama avantagii particulare pentru 
colectivitățile noastre, pentru aceia, 
care ne sunt apropiaţi, fără de a ne 


“Date capul prea tare cn interesul ge- 


neral, fără să ne gândim că a trecut 
răsboiul ? Şi în administrarea econo- 
miei private nu reagăm uoi cu un fel 
de lipsă de judecată, cu lipsa de ju- 
decată, care desconsideră realităţile, 
ca să examineze numai dorințele ? 
«Mă vor desminţi agricultorii, cari 
mă înconjoară acum, dacă le spun 
înainte că, preocupați vag de situaţia 
generală, sunt mult mai atenţi la pre- 
ţurile, cu cari își vând produsele lor? 
lşi spun că nici odată părinţii lor n'au 
visat o astfel de avere. Atunci de ce 


1 Vorbirea în «Le Temps» 21. 
VI. 1926. 


— 391 — 


să te lipseşti de ea? De ce să nu 
cheltuieşti cu mâna largă? N'ai să 
mai pui de-oparte, la sfârşitul anului, 
frumoasele bilete de bancă, hârtiile 
de bani din 1926, de cari nu-ţi pui 
întrebarea dacă vor fi de ajuns, în 
caz că contractul va dispărea, să-l în- 
locuiască, după cum au fost în stare 
banii din 1914. 

<Comercianţii, pe cari îi văd aici 
în jurul meu, nu sunt ei înclinați din 
parte-le să creadă, dăcând afaceri cu 
uşurinţă, că nu trebue să aibă aceeaș 
severitate ca părinţii lor în cheltuelile 
lor zilnice? Inventarul este favorabil 
şi cine își bate capul să caute calita- 
tea beneficiului, care iese? Câţi se 
întreabă dacă biletele de valoare scă- 
zută (sărăcită), cari figurează în cassă 
ar permite să se reconstruiască stocul 
din magazin ? ...Dela mari şi dela 
mici, pretutindeni aceeaş obicinuință». 
«.. Ce ar fi trebuit să facem ca să 
ne conservăm creditul de care avem 
o atât'de imperioasă trebuinţă? E 
simplu de tot, Ar fi trebuit să lucrăm 
mai mult ca înainte de răsboiu şi să 
cheltuim mai puțin. Am lucrat astfel? 
Pun numai întrebarea — nu cer răs- 
punsul.> 

<Nu poate fi întrebarea dacă e 
cu cale să săvârșeşti ceva fără de un 
studiu prealabii, fără de o -preparare 
răsgândită, fară de concursul tuturor 
cetățenilor, fără deosebire, în sfârşit: 
fără ca să te razimi pe alte popoare. 
Este cu putință? Nu vede fiecare în 
Franţa și nu trebue să vadă în Europa 
că nu este alt mijloc pentru popoarele 
vechiului continent de a scăpa de con- 
secinţele furtunii, decât apropierea, 
înțelegerea geciprocă, realizarea, în 
ordinea financiară şi în cea economică, 
ceeace tind să săvârşească în ordinea 
politica ?» 

De aceea o spune respicat di 
Caillaux : «trebue să încercăm ca fie- 


care din sfera sa de activitate să spo- 
rească mai mult producțiunea națiunii 
şi întracelaş timp să-şi modereze 
cheltuelile.» Parlamentarii trebue să 
colaboreze fără gânduri ascunse (ar- 
ritre-penste-uri) la opera întreprinsă 
de aceia, cari vor guverna mâine sau 
poimâine, dacă vor aduce un program 
pozitiv, răsgândit, adaptat exigenţelor 
realității». E vorba că e primejduită 
Franţa, Europa, civilizaţia ! «Victoria 
a fost dusă la muntele de pietate 
(casa de amanet)», 


Ciemenceau pentru toleranţă. 
Bătrânul şi temutul bărbat politic îşi 
scrie memoriile şi, în «Seara gândirii», 
cum îşi întitulează meditaţiile filozo- 
fice, găseşte, ca summa summarum, 
următoarele foarte semnificative con- 
sideraţii: «Aici este locul să remar- 
căm că noi pretindem dela Cosmos 
o pomană de satisfaceri personale, 
care nu ni se cade. Să fim fericiți sau 
nefericiți, guvernaţi bine sau rău, — 
oameni sau furnici — nu e treaba lni. 
Intr'aceea desvoltările umanităţii noa- 
stre sunt împinse destul de departe, ca 
să ne simțim colaboratorii destinului 
nostru. Nu e de ajuns, deci, aceasta, 
ca să ocupăm timpul aventurii noastre 
planetare? - | 

«Spre scopul acesta aș vedea mai 
cu seamă o virtute că e vrednică să 
o recomand, ca să se obţină împlinirea 
fericită a evoluţiei personale şi, prin 
ea, a civilizației noastre generale: 
toleranța, care ne facilitează toate acor- 
durile de indulgență, a unora față de 
ceilalți, deschizând toate drumurile 
de lumină, spre eliberările spiritului 
uman. S'a cerut până acum oamenilor, 
fără mult succes, să se iubească. Poate 
că vor fi mai puţin târzielnici de a 
pricepe supremul favor (avantagiu) 
care-l conține toleranța. 


— 392 — 


«Pentru ca să-i călăuzeşti pe calea 
aceasta poate că ar fi bine a li se 
aminti câteodată, faptul, că sunt soli- 
dari unii de alţii şi că nici un bine 
şi nici un rău nu poate veni seamă- 
nului (vecinului) nostru fără ca să nu 
se repercute (să nu ţâșnească) ceva din 
el asupra noastră. Inzestraļi cu aceste 
doud constatări : cd toleranța ușiirează 
(facilitează), înjrumsefează chiar, viața 
şi că solidaritatea universală ne ține 
legați unii de alții, în mijlocul tuturor 
accidentelor de bucurie sau de suferinţă, 
vom avea în mână, mi se pare, cheile 


«civilizației» noastre, Solidari şi tole-- 


ranți — vom fi umani în cel mai jru- 
mos înțeles tal cuvârtului (expresiei). 
Pentru consecințe Cosmosul va dis- 
pune de timp. Insărcinarea zilei noa- 
stre este de a merge înaintea nepofi- 
lor noștri în ceeace devine.» 
«Tigrul, din sihăstria sa, după 
apocaliptica luptă, care a stors vlaga 
popoarelor şi: vistieriile statelor, me- 
ditează, contemplă Cosmosul şi ajunge, 
ca orice minte sănătoasă, la singura 
soluţie, care poate salva «civilizaţia»: 
toleranța, poruncită de solidaritatea 


universală! 
a 


O comisie de lectură — în 


Franța. Se vor fi scandalizat şi în 
Franța oamenii, cari mai cugetă, de 
spanacul ce se citeşte din partea mul- 
tor cetitori şi o seamă de scriitori şi 
critici de seamă și-au spus: N’am pu- 
tea remedia răul? S'au asociat întro 
societate, la care te pofi abona ca să 
primești lunar volume nouă de litera- 
tură, de studii literare, istorice, memo- 
rii, bibliografii, descrieri de călătorie, 
etc. Selecţia o fac academicianii: H. 
Bordeaux, l. Bédier, Henri Robert, 
Paul Valery, fostul ministru al instruc- 
ției publice şi al artelor frumoase Léon 


Bérard, prof. dela Sorbonă Strowski, 
ş. a. La fiecare transport de cărţi, 
(Abonament A: 5 vol. pe lună, legate 
sau nelegate; Abon. B.: 3 romane pe 
lună, legate sau nelegate.) alătură co- 
mitetulzi:sfa tuturor cărților alese, din 
toate genurile, şi o nomenclatură ge- 
nerală a tuturor cărţilor franceze apă- 
rute în decursul lunii. Așa încearcă 
oamenii de talent și de inimă din 
Franța să preintimpine răul: dând 
mână de ajutor publicului cetitor, arä- 
tându-i cărarea cea bună, ca cetitorul 
să nu dea cu capul de gard, cetind 
toate năzbâtiile!... Sfetnici cu simţ 
de responsabilitate. 

Nu s'ar putea creia așa ceva și la 
noi? N’ar fi cu cale să dispară diu casele 
familiilor cinstite cărţile, cari descriu 
pe toate desmăţatele, cărți, de cari 
roșeşti şi le ascunzi? 

s 

Cum se srestrâng oamenii in- 
tr’alte ţări. Roma 29 iunie 1926. Con- | 
siliul de -ministri a publicat un proiect - 
de lege, care hotăreşte, între altele: 

«1. Din 1 Iulie 1926 până în 30 
Iunie 1927 se interzice ridicarea clă- 
dirilor de lux, deoarece activitatea de 
a clădi trebue să se mărginească la 
clădirea de case ieftine şi poporale, 
pentru clasa de mijloc și funcţionă- 
rime. 

2. Din 1 lulie se va mărgini nu- 
mărul paginilor de ziar la mult ô pa- 
gini; o mărire a formatului nu este 
îngăduită. 

3. Din 1 Imie au patronii îndrep= 
tăţirea de a prelungi timpul de lucru 
cu 1 oră. 

4. După 1 Iulie, până la publi- 
carea unei nouă ordinaţii, nu este voie 
să se deschidă alte baruri, cofetării, 
localuri de dans, etc.» («Prager Presse», 
30. VI. 1926). 


DNA ——— 


ARRA Ea 


Foto. Dădărlat, Sălişte. 


Dela concursul de dansuri naționale la adunarea generală a despărțământului județean Sibiiu al „Astrei“, 
la Sălişte, în 4 lulie 1926.