Dimineata Copiilor/Dimineata Copiilor, 1927 (Anul 4, nr. 151-202) 848 pag/DimineataCopiilor_1927-1669230546__pages651-700

DIMINEATA 
COPIILOR 


REDACȚIA SI ADMINISTRAȚIA 
BUCUREŞTI. — Str. SĂRINDAR 7, parter. — TELEFON 6/67 


ABONAMENTE : 1 AN 200 LEI | UN NUMĂR 5 LEI 
6 LUNI 100 „ IN STRĂINĂTATE DUBLU 


9 OCTOMBRIE 1927 — Nr. 131 Director: N. BATZARIA Manusorisele nepublicate nu se înapolază 


Heprodu: vrea Duc WD o este strici interzisa 


HAI LA ŞCOALĂ! PLOAE DE VARĂ 


A trecut frumoasa vară, 

Și vacanța s'a sfârşit. 

Hai la şcoală voiniceşte. 
Haidem toți în pas grăbit. 


E prea cald şi stă să plouă, 

Cerul e'norat, 
lar cun şuer lung cântând 

Trece vântul prevestind i 
Carte dragă, vino 'ncoace Ploaea peste sat. 
lar prietene să fim, 
Pân la anu, pân la vară, 
Să nu ne mai despărțim. 


Sus pe deal e zarvă mare, 
Oamenii dau zor, 


+z A asalt Fete strâng în clae fânul, 
Bună-i vara şi vacanța, lar flăcăii n car fin drumul 
Şi-i frumos să hoinăreşti, Tot privind la nor. 
Prin păduri, livezi şi câmpuri, ; - 


Picuri mari de ploae caldă 
'Ncep să cad'acum, 

Pe când turmele zorite 
"Tree, mugind lovite, 


Și nimic să nu munceşti. 


Insă vezi că nu se poale 
Fără muncă să trăim, 
Fără carte, 'nvățălură 
Mai nimic nu prețuim. 


Repede pe drum. 


Ici un fulger se desprinde 
Cerul ltuminând, 

Oamenii fac cruci şingână, 
Pe când tunetul răsună 


Ș”apoi doamna 'nvățătoare 
Ca şi mama ne iubeşte, 
Să ne 'nvețe lucruri bune Aou Busta. 
Pentru noi se osteneşte. Insă norii grei se sparg, 

Curcubeu enăltat... 
Dangăt lung acum de clopot 


La biserici cad în ropot 


Hai la şcoală dar cu toții, 
Vite clopotul ne cheamă, 


„Hai veniţi!“ ne spune'n limba-i 
wa f SI ; Vesel peste sat. 


. Haidem veseli, fără teamă. stie , Ioan N. D; Demetrescu-Piteşti 


—— rr BEEE E EIOD i ee —— k= 


t 


5 je i ss KA. 


UNIVÈRS 


Í Po =s 


1 


BISLIOTECA 


e 


ATI] 


PAG. 4. 


Un vânt de nebu- 
nie a suflat prin min- 
tile oamenilor. „Toa- 
tă rânduiala lumei e 
pe dos, au început ei 
să zică. Vara, soarele 
arde mai mult decât 
trebue. Iarna, cade 
zăpadă mai multă de 
cât e nevoe. Unde 
mai pui că viaţa e 
făcută din chin şi 
muncă, într'însa ne- 
fiind decât puţine cli- 
pe de plăcere şi bu- 
curie”. 

Şi în nebunia de 
care fuseseră cuprin- 
şi, oamenii hotărîră 
să incruciseze brate- 
le si să nu mai mun- 
cească nici un fel de 
muncă. Incetară ori- 
ce lucru si locuitori dela oraşe şi cei dela ţară. Se 
închiseră fabricile, se închiseră atelierele şi toate 
prăvăliile şi nici un plug nu mai ara pământul. 

Sus pe cer, luna stătea de vorbă cu soarele. „De 
mii de ani, de când luminez nopţile pământului, 
nam pomenit nebuni cum sunt oamenii de acum. 
Nu ştiu nenorociţii că dacă nu muncesc, îi aşteaptă 
pe toţi prăpădul? 

— Să vezi ce am să fac eu, îi răspunse soarele. 
Soarele se întoarse spre oameni şi le zise: „Ori vă 
bšgati minţile în cap şi vă apucati din nou fiecare 
de treabă, ori de unde nu, eu nu vă mai luminez şi 
nu vă mai încălzesc, fiindcă nu vreau să-mi dau a- 
ceastă osteneală pentru nişte nebuni şi trântori“. 

— Fă cum vrei, n'avem nevoe de tine!” îi răs- 
punseră oamenii cu dispreţ. 

In dimineaţa următoare, soarele nu mai apăru. 
Pe pământ începea să se lase frig şi era întuneric 
beznă. 

„Lasă că vine diseară drăguţa de lună şi ne lu- 
minează ea”, ziseră oamenii, cari o cam băgaseră 
pe mânecă. 


DIMINEAȚA -COPIILOR 


e Ge După Br. H. Biirgel 

Sosi seara, dar fața lunei nu se văzu pe cer şi 
nici lumina, ei. Oamenii se duseră la astronomii cei 
învăţaţi şi-i întrebară care e pricina de nu luminea- 
ză luna. 

„Nu ştiţi, nesocotiţilor, le răspunseră astronomii. 
că luna n'are lumină proprie şi că ea trimite pe pă- 
mânt doar lumina ce primeşte dela soare? Iar a; 
cum când soarele s'a supărat şi nu mai vrea să lu- 
mineze, şi luna a rămas în întuneric”. 

Dar oamenii îşi ziseră: „Dacă-i aşa, vom lumina 
străzile si casele noastre cu lumina electrică şi ne 
vom încălzi cu electricitate”. 

Și aşa şi făcură. Luară cantităţi mari de cărbuni 
de piatră, îi puseră în cazane şi locomotive uriaşe, 
îi aprinseră, cărbunii încălziră apa, prefăcând-o în 
aburi, cu puterea aburului produseră curentul elec- 
tric şi în felul acesta reuşiră să obţie lumina. Tot din 
cărbunii de piatră scoaseră gazul aerian, pe care îl 
introduseră în țevi prin toate casele. Făcură sobe 
încălzite cu gaz aerian şi maşini de bucătărie la fel. 

Veseli de această izbândă, oamenii îşi râdeau de 
supărarea soarelui. ~ 

Insă, cărbunii se isprăviră după câtăva vreme, iar 
lucrătorii din mine nu vroiau să sape si să scoată 
alții. Dece să muncească numai ei, când toată lu- 
mea cealaltă şedea cu braţele încrucişate ? 

Acum apa nu mai fierbea, aşa că toate maşinile 
şi motoarele s'au oprit din mers. Nu mai era lumină 
electrică, nici gaz aerian şi nici căldură. 

Totuşi, comenii nu-şi pierdură încă speranţele şi 
curajul. „Dacă. n'avem cărbuni, îşi ziseră ei, avem 
căderile de apă şi cu puterea lor vom pune în miş- 
care maşinile şi motoarele. In chipul acesta vom a- 
vea din nou lumină şi căldură electrică”. 

Când se duseră însă la căderile de apă, văzură că 
nu curge măcar o picătură. Nu doar că apa ar fi în- 
gheţat, dar nu era de loc. Iar învățații, pe cari îi 
întrebară, îi lămuriră zicându-le: „Fireşte că nu 
poate să fie apă. Căderile de apă sau cascadele vin 
de sus din munţi, unde soarele topeşte zăpada şi 
ghiața, prefăcându-le în apă. Acum însă, fiindcă 
soarele nu mai răsare, nu se mai topeşte nici ghiaţa, 
nici zăpada, aşa că nu mai sunt nici căderi de apă. 

„De asemenea, nu mai poate fi nici ploaie. Ştiţi că 


DIMINEATA CON LO Rosal beeăiiiiieee i noii iii ieri o ud ai PAG. 5. 


ploaia se formează din apa râurilor şi a mărilor, 
apa care e încălzită de soare, e prefăcută în vapori, 
cari se urcă sus în văzduh şi dau naştere nourilor. 
Fiindcă soarele nu mai ese, nu mai sunt nici nouri 
şi nici ploaie”. 

Totuşi, oamenii nu vrură încă să se cuminţească. 
„Nu ne lăsăm bătuţi de soare, îşi ziseră ei. Dacă 
arzi cărbuni, nici apă, întrebuinţăm puterea vân- 
ului”. 

Dar — ce nenorocire ! — nu mai sufla nici vântul. 
Aşteptară ei multă vreme, nu era nici o adiere si 
nu mişca nici 0 frunză. 

Cărturarii şi învățații le lămuriră şi lucrul acesta. 
„Ne mai fiind soare, nu poate fi nici vânt, le ziseră 
ei, căci soarele e acela care face să fie vânt şi fur- 
tuni. El încălzeşte anume straturi ale văzduhului 
mai mult decât altele. Partea care e mai caldă, se 
urcă sus, rătăceşte dela un loc la altul şi acest cu- 
rent al aerului este vântul. 

Când straturile de aer aleargă foarte iute, atunci 
avem furtună, iar când se mişcă încet, avem o uşoa- 
ră adiere. De oarece acum soarele nu mai încălzeşte 
văzduhul, nu mai sunt curente de aer şi, deci, nu 
mai poate fi nici vânt”. 

Oamenii căzură în disperare. Dând vina unii pe 
alţii, începură să se certe şi să se încaere între dân- 
şii. Mai ales pe lucrătorii din mine, cari nu mai 
` vroiau să scoată cărbuni, îi bătură aşa de rău, că 
mulţi din nenorociţii aceştia muriră din pricina 
bătăilor primite. 

Neavând cărbuni şi nici puterea apei şi a vântu- 
lui, Sau pus să taie pădurile, dar mulţi îngheţară 
şi muriră de frig. 

Din ce în ce, frigul se înteţea pe pământ. Ingheţa- 
se şi marea, aşa că nici un. vas nu mai putea pluti 
pe dânsa şi nici un pescar nu mai putea merge la 
pescuit. Se prăpădiră de frig şi animalele din pă- 
dure şi păsările căzură din văzduh moarte şi înghe- 
tate. Pământul se întărise ca piatra, aşa că nici un 
plug nu mai putea pătrunde într'însul. Un întune- 
ric trist şi adânc se lăsă asupra firei şi doar stelele 
mai sclipeau peste nenorocitul de pământ, pe care 
soarele îl părăsise. 

Zi de zi, soarta oamenilor devenea tot mai jalni- 
că. In sfârşit, sună şi ceasul, când se treziră din 
nebunia lor. .„Vroim să ne apucăm din nou de mun- 
că, strigară ei, vroim să avem din nou lumină şi căl- 
dură, nouri şi vânt, păduri verzi şi lanuri de grâu, 
să auzim cântec de păsări şi să mirosim parfumul 
florilor. Vroim din nou soarele, măreţul, strălucito- 
rul soare, care ne dă viaţa, ne dă fericirea şi bo- 
găția !“ ` 

Din ascunzătoarea sa îndepărtată, soarele auzi 
plângerea şi rugăciunea oamenilor. „Ha, ha! zise el 
zâmbind, oamenii sau vindecat de nebunia lor şi 
au înțeles că fără mine, fără puterea razelelor mele 
ei sunt prăpădiţi. Dacă-i aşa, hai să-i iert şi să le 
dau din nou lumina şi căldura mea“. 


Şi când apăru iarăşi în înălțimile albastre, lurni- 
nând, încălzind şi dând totului viaţă şi bucurie, oa- 
menii căzură în genunchi, cântându-i un cântec de 
slavă şi recunoscând că toată ştiinţa, toate inven- 
tiile şi descoperirile lor, nu pot înlocui ceeace e dat 
de Dumnezeu spre binele şi fericirea noastră. f 

; Vladimir Astronomui 
— k= 


Proverbe populare streine 


Nu arăta greşelile altuia cu un deget murdar. (I- 
talian). 

A vorbi bine, pretueste mult, dar-a face bine, pre- 
tueste mult mai mult. (Francez). 

Mai bine să pierzi lâna, decât oaia. (Spaniol). 

Povara pare uşoară pe spinarea vecinului. (Arab). 

Şi vulpea doarme, dar si în vis tot găini mănân- 


` că. (Rusesc). 


Poţi scăpa de otrava şarpelui, dar nu poti scăpa 
de otrava calomniei. (Indian). 

Un tezaur nu e totdeauna un prieten, dar un prie- 
ten e totdeauna un tezaur. (Francez). 

Un mieluşel în grajdul meu face mai mult decât 
o întreagă turmă în China. (Rusesc). 

E un câştig mare, când pierzi o speranţă zadar- 
nică. (Francez). 

Cine e leneş în tinereţe, e cerşetor Ë: bštráne- 
te. (Alsacian). 

Omul ršu este asemenea cšrbunelui: 
arde, te inegreste. (German). 

Nu te grăbi să faci promisiuni, dar grăbeşte- te să 
le ţii. (Francez). 


dacă nu te 


ORB UL 


Intr'un oraş din China, trăia odată un orb, care se 
numea Cean-Li. Având de îndeplinit o treabă în- 
tro. provincie vecină, plecă acolo şi întorcându-se 
noaptea azasă ceru dela prietenii săi un fel.nar. 

„Pentruce îţi trebue felinarul? se "minunară toţi. 
Tu eşti orb şi tot mai să vezi nimic”. 

— Felinarul îmi trebue, pentru ca toți să vadă că 
sunt orb şi să mă lase să trec”, răspunse Cean-Li. 

Cean-Li luă felinarul aprins şi se duse acasă. 
Lângă casa sa, fu izbit de un trecător şi căzu. 

— Ce, parcă mai ochi? se supără orbul. Dec 
mai împins? Parcă nu vezi felinarul? 

— Acum îl văd. Dar tu parcă nu vezi că lumina ` 
din el s'a stins?” Cean-Li se ridică mâhnit şi plecă 
fără să spue un cuvânt. 


Din rusește de George Berghiner 
——— cc kM 


n copiei T tat e Ta -_ 


PAG. 6. 


DIMINEAȚA COPIILOR 


VÂNĂTOAREA LUI HAPLEA 


puşcă, de un câine de vânătoare şi de o 
traistă în care să pue vânatul, aşa de mare, 
că şi un urs ar fi încăput într'însa. 

Inarmat şi dichisit ca cel mai straşnic vânător — 
îşi mai  înfipse în pălăriuţa-i verde şi o pană de 
curcan — Haplea porni încă din zori în pădurea din 
spre Blegeşti-de-sus, unde i se spusese că e vânat din 
belşug. 


aplea al nostru încercase în câteva rânduri să 
fie vânător. Isi făcuse, aşa dar, rost de o 


7 / 


i = (| E 


+ A 


Nt || “i 


| 


a 


ÎN 


Ajuns la pădure, Haplea şezu mai întâiu jos, ca să 
mai îmbuce ceva, căci flămânzise de atâta drum. 
După ce îşi luă gustarea — aşa, o ciosvârtă de pas- 
tramă de oaie, vreo zece căpăţâni de usturoiu, cam 
tot atâţia ardei şi trei bucăţi mari de pâine — Ha- 
plea dete câinelui drumul în pădure. Câinele, un 
ogar deştept, pieri în desişul pădurei, iar după câ- 


de Moş Nae 


teva minute se auzi, din ce în ce mai aproape, pu- 
ternicul său lătrat. 

Haplea stătea gata cu puşca la ochi. Aşteptă aşa ` 
puţin şi văzu un iepure, pe care câinele îl gonea din 
urmă. 

„Eşti al meu!“ strigă Haplea şi... 
le zăcea mort la pământ. 

După câteva zile Haplea merse din nou la vână- 
toare, de rândul acesta fără câine, căci n'avea altul. 

Zări mişcând şi umblând ceva mare prin desişul 
pădurei. „Ăsta trebue să fie vreun urs sau vreun 
mistreţ îşi zise Haplea, căruia îi cam tremura mâ- 


„baml“... câine- 


na. Totuşi isi făcu curaj şi grăi: „Las! că nu-mi 
scapă el!“ i 
„Pam!“ cu pusca şi... văzu cum prietenul său Fă- 


nase se zvárcoleste în dureri. Bine că-i sgâriase nu- 
mai pielea, căci altfel—Doamne apără şi păzeşte !— 
se putea întâmpla şi moarte de om. 

Din ziua aceea sa sfârşit însă şi cu vânătoarea lui 
Haplea. Dacă îl întrebai de ce s'a lăsat de vânătoare, 
Haplea, şiret cum îl ştim, îţi zicea: Mi-e milă 
de bietele vieţuitoare din pădure. Ce rău mi-au fă- 
cut, ca să le împuşe ?“ 

lată însă că într'o toamnă, la Hăpleşti şi în tot 
ținutul din prejur se porni o ploaie, care căzu fără 
încetare trei zile şi trei nopţi la rând. Se revărsară 
râurile şi bălțile şi inundară tot cuprinsul. De jur 
împrejurul casei lui Haplea, inundată şi ea în bună 
parte, nu vedeai decât o mare de apă. 

Haplea şi cu toată familia din care, de sigur, făcea 
parte şi Urechilă, se refugiară pe acoperişul casei. De 
acolo Haplea zări că apa adusese un iepure viu. Ba 
mai văzu şi altceva. Când iepurele ajunse lângă o 


` 
e | 


DIMINEAȚA COPIILOR0000009090000000000000000000000000000000o0oooeoo PAG. 7. 


salcie, sări din apă şi se eštšrš pe salcie, căutându-şi 
un adăpost printre rammurile ei. 

„Froso, zise Haplea, mă duc şi în mai puţin de 
„cinci minute îţi aduc aicea de viu iepurele din 
salcie“. 

Se dete jos de pe acoperiş, luă albia de rufe, între- 
buinţând-o ca luntre şi se îndreptă spre salcia unde 
se găsea iepurele. leşi apoi din albie şi se sui pe 
salcie. Dar când întinse mâna, ca să prindă iepurele, 
acesta sări. peste Haplea şi nimeri drept în albie. Al- 
bia se puse în mişcare, se depărtă de salcie şi se o- 
pri tocmai la poalele unui deal. Acolo iepurele eşi 
din albie şi după ce mulţumi lui Haplea pe iepu- 
reşte că i-a venit în ajutor, o rupse la sănătoasa. 

Haplea a stat în salcie până seara târziu, când au 
venit să-l scape prietenii săi din comună. De atunci 
însă sa jurat că nu mai merge la vânătoare şi că 
nici nu vrea să mai audă de dânsa. 

MOŞ NAE 
———— = x FF 


Mai mulţi fraţi 
La un loc legaţi, 
De o mamă hrăniţi, 
De un tată sprijiniți. 
(2194nfîn.41S) 
Trimisă de Iosef Urman-Bolgrad 


———— =o 


suwusunnunananunununhuuunmsncnmuusunannawuuw únsassnsnusnuuauususunuunrununuussunususawsasususnanusuamun 


O păcăleală strasnicá 


Era pe 'nserate. Un grup de şcolari trecea prin pă- 
dure mergând spre casă, când unul din ei dete un 
țipăt înspăimântător. Toti rămaseră nemiscati, nişte 
ochi mari luminoşi străluceau în întuneric şi limbi 
de flăcări ieşeau din gura unui monstru. 

Inlemniţi, o luară la fugă şi povestiră satului în- 
treg că un balaur nemai văzut se află la marginea 
pădurii. 

Toţi locuitorii se îngroziră şi nici unul nu părea 
să aibă curajul de a se duce într'acolo, când Marin, 
un flăcău, zise: 

„Mă duc eu! Ce-o fi să fie!“ şi o porni spre pădu- 
re urmat de departe de alţi consăteni. 

Trecu puţin şi-un râs nesfârşit străbătu văzduhul. 

„Măi, fraţilor! Suntem oameni în toată firea — zise 
Marin care se 'ntoarse — şi venim cu furci, topoare 
şi coase să omorâm.... un felinar făcut dintr'o drăcie 
de pepene. 

Intoarceţi-vă fiecare la vetrele voastre şi nu spu- 
neţi nimănui pățania noastră, c'altfel află satul ve- 
cin şi ne facem tarina de râs”. 

Şi "'ntr'adevăr toţi tăcură. 

George Theo 


MODELE DE COPIAT ŞI COLORAT 


Pleacă păsările ! 


G" Ofrann, x 


Odată cu sosirea zilelor de 
toamnă, păsările călătoare îşi iau 
din nou drumul spre ţările cal- 
de, unde nu ninge şi nu suflă 
Crivăţul rece. Vor sta acolo toam 
na şi toată iarna şi se vor în- 
toarce din nou în vremea de pri- 
măvară. a 

In desenul de faţă avem un 
adevărat tablou. In primul plan 
o pasăre mai mare, o barză, a- 
lături de ea alta, iar după dân- 
sa alte păsări mai mici. 

Aceste păsări călătoare sboară 
zile întregi, străbălând — e vor- 
ba de cele din Europa — ma- 
rea Mediterană şi ducându-se în 
ţinuturile ealde ale Africei. 

După ce desenul va fi copiat, 
coloratul lui trebue făcut cu în- 
grijire. Nu se cer multe culori, 
ci trebue lucrat cu băgare de 
seamă, ca să se aibă în vedere 
fineţea, lor. 


+v DIMINEAȚA COPIILOR 


DIN ISPRĂVILE MAIMUȚII FIPS 


Desene şi text de W. BUSCH Prelucrare de MOŞ NAE 
X. Ce a păţit Stan Mălar 


PAG. 8. 


Domnu Grasu stă la masă, Si cuprins de o furie, 
Bând un vin de „tămeioasă“, la şi toarnăn pălărie 
Cu vecinu-i Stan Mălar, 
Ce-i un mare cărturar. 


păr De cerneală-o călimară 
Aauziţi-l cum vorbeşte : Si o şterge-apoi pe afară. 
„Zău, mă mir cemnțelepțeşte 
Totwn lume-i rânduit, 
Cât de bine-i potrivit. 
Dar din tot mai mult îmi place 
Să admir pe dobitoace, 
Că sunt bune, credincioase 
Si ne-aduc mii de foloase. 
Uite, tu ai o maimuţă 
Inţeleaptă şi drăguță. 
Se sileşte cum să-ţi placă, 
Cum pe voia-ți tot să facă“. 


Iar când vinul s'a sfârşit, 
Don Mălar s'a şi grăbit 


— 


Insă Fips în vremea-aceasta— 
Bată-l focul şi năpasta— 

La drăcti se tot gândea, . 
Gumă-arabică lua, 

Şi vărsând-o în secret, 

Ti lipeşte de bufet 

Coada hainei lui Mălar, 

Omul ware nici habar, 


DIMINEAȚA COPIILOR 


Să se scoale, să se ducă, 
Pălăria îute-apucă 

Si pe cap când o trânti, 
Vai, bietul, ce păţi! 


Căci cerneala se porneşte, 
Ca să curgă — '1 murdăreşte, 
Ba şin gură i-a intrat, 
Scuipă omul şi-i scârbit 
Dintrwntâi wa bănuit 

Că e Fips — acea maimuţă, 
Inţeleapiă şi drăguță, 

Care festa i-a jucat. 

Dar din loc când s'a mişcat, 
Simte spete că-i lipit — 

Si cu greu s'a despărțit. 


Pe maimuţă când o vede, 
Drept la ea mi se repede 
Cu bastonul ca s'o bată — 
Minte'nveţe altă dată. 

ai i 


bs 


¿8 (Gi 


51 
a 
lətəca Cayo 


Timan 


BIBLIK 
UNIVE 


y ç 
tv. 


Pe — ¿ts 


Fips din mână i-l răpeşte 
Si în deget îl suceşte, 
Că lui Stan Mălar îi vine 
De durere să leşine. 


Chiu cu vai el a scăpat, 
Iute putina-a spălat, 
Fips din urmă-l bombardează, 


Cu cerneală îl pătează, 


Cărţi, baston şi ce mai are 
Ii asvârle în spinare. 
(Va urma) 


LECA 
TATH 


PAG. 9. 


4 


PAG. 10. 


DIMINEAȚA COPIILOR 


Troancă seamănă 


Feciorul împăratului era dumerit. Atât îi trebuia.. 
Incepuse să priceapă cum stau lucrurile şi mulţu- 
mind ţăranului, plecă acasă aproape alergând, sătul 
pentru ziua de astăzi, de cele ce văzuse. 

Mâini va fi potcovit, şi va putea cu cele aflate să 
fie şi el de folos, bătrânului împărat. 

A doua zi, nici nu răsărise bine soarele, şi Troan- 
că era la câmp. Capu-i atârna greu într'o parte. Se 
ținea cu mâna de-o'falcă, s'o priponească,... dar nu 
putea de fel. Trupul şi picioarele i se muiase de po- 
vara traistii. Era grea, căci era plină doldoră... A- 
jungând în dreptul locului unde ara şi ţăranul, 
care nu mai venise la câmp, şi băgând mâna în tra- 
istă ca şi el, până la coate, o scoase plină. In pumn 
avea numai aur strălucitor, şi ca să semene, îl svârli 
pe pământul arat proaspăt. Cât ai clipi, şi treaba era 
făcută. Se bucura Troancă mult, că traista i s'a uşu- 
rat, scăpând de povară ; se bucura Troancă gândind 
că aurul va creşte şi va spori, după cum îi spusese 
țăranul. 

A doua zi veni iar, şi iar făcu la fel... A treia zi tot 
aşa,... şi semănând mereu, ajunse acum să svârle 
banii şiepe ulițele cetăţii, iar cetele de copii, să cu- 
leagă în urma lui, aurul strălucitor ca soarele. 

Când băgă seamă Sboinea, de ce făcuse fii-su, era 
prea târziu. Lăzile şi borcanele ajunsese la fund, iar 
vistierul se jeluia cât îl ţinea gura, că dăduse aurul 
lui 'Troancă, care-l ceruse din porunca împărătească. 

— Ce-ai făcut păcătosule ?... 

— Nimic, tată... Nimic... 

— Cum nimic ?... 

— Ba ceva am făcut eu, fii pe pace... Dormi liniş- 


tit 1... De o ploua creşte şi se înmulţeşte; creşte şi” 


sporeşte, tată, iar Sboinea supărat şi cătrănit peste 
măsură, crezând că fii-su îşi râde de el, puse să-i nu- 
mere în fiecare zi... douăzeci la spate... Ce-i păţi pie- 
lea, doar bietu Troancă ştie... Scăpase făcând legă- 
mânt, că s'o da pe brazdă, s'o face om de ispravă, 
dar lucru greu |... Şi să vedeţi voi, dragi copii, că-i 
cam aşa |... 


Ps as IMPAR 
de V PETRE/CUN 


Cât era ziulica de mare, dormea... şi sforăia, ca 
zece la un loc, sforăia mai dihai ca grăsunii din co- 
teţul împăratului. i 

De potcovit, uitase |... Ar fi uitat el multe, căci ia- 
răşi îl apucase boala cea veche, o boală care place 
așa de mult leneşilor: Somnul!... 


Cum Troancă își pierde cusma. 


Asfimţise soarele... Din vale se auzeau tălăngile 
vitelor, ce se întorceau dela păşune. Văcarii îndem- 
nau dobitoacele îndărătnice, şi din când în când 
mai aduceau ciomagul pe spatele uneia, cari o lua 
rasna, nevoind să se întoarcă la curte. 

Trecuse mai mult de-o săptămână dela ultima is- 
pravă a lui Troancă, şi el uitase de cele ce făcuse. 
Acum se plimba alene, cu mâinele în buznarele sur- 
tucului, se plimba prin curtea palatului, vorba ro- 
mânului : ca Vodă prin lobodă!... La ce se gândea, 
doar el şi Domnul ştie. Din când în când însă ridica 
ochii spre cer, par'că ar fi vorbit cu cineva. 

La o fântână, slujitorii împărăției  adăpau vitele. 
Troancă neavând ce face se apropie, şi uitându-se 
nedumerit, neputând pricepe cum un bou, poate bea 
atâta, apă. Jgheabul fusese plin, şi cât ai clipi îl şi 
golise dobitocul însetat. 

— Măi, măi,... şi asta e ceva, gândi prostul 1... Ce 
mai lighioană ?!... Apoi văzând că boul e pottovit 
îşi dădu cu gândul: De bună seamă că asta e cauza, 
însetării... Dacă sar fi dus la făurar, să-l înnoească 
după cum i-a spus, atunci ar bea şi el atâta apă; dar 
gândindu-se că sar îngreuna; că atunci poate i-ar 
mai găsi pricină Sboinea, că seacă şi fântâna cum 
sa întâmplat cu eleşteul, se lăsă păgubaş. 

— Doamne, gândi el, e grea viaţa; e greu a mul- 
tumi pe toţi. In ce zodie m'am născut, de-mi merg 
toate aşa de prost, şi care-i ursitoarea ceia care mi-a 


- 


—— — ——  —-.v<— T -  — —- -- 
prr me — z 


DIMINEAȚA COPIILOR yeeeeo0000000000000000000000eooooeoooooeoeoe PAG. 11. 


dat atâta 'răbdare, să trec cu vederea, toate prostiile 
omeneşti ?! Nimeni nu mă înţelege, şi de bună sea- 
` mă că acei ce mă înconjoară, se tot leagă degeaba de 
capul meu, le lipseşte câte o doagă, sau mai ştiu eu 
ce le lipseşte, dar nu sunt ca toţi oamenii întregi la 
minte ! 4 

Nu vedea Troancă al nostru bârna din ochiul lui; 
vedea numai gunoiul din ochiul celor ce lau coco- 
loşit atâta amar de vreme, şi cari sa săturat de is- 
prăvile lui. Nu vedea Troancă în juru-i decât duş- 
mani, şi chiar pe bătrânul Sboinea, tatăl său, care 
era mai bun decât pâinea, îl credea primul vrăjmaş, 
şi că se ţine scai după dânsul, şi că-i poartă sâm- 
betele !... 

Ne având ce face, şi ca să nu şeadă de geaba, se 
aplecă pe ghizdurile fântânii să se uite înăutru. Dar 
trase numai decât capul afară, scuipându-şi în sân... 
Ce-i văzură ochii ?... Un Troancă aidoma, râdea din 
fund la el, şi-i făcea semne din cap. 

— Dumnezeule... Dumnezeule,... strigă el înspăi- 
mântat !... Aici i-o nălucire, o arătare, şi vrând să se 
încredinţeze de adevăr, începu să se strâmbe la cel 
din fund. Dar celălalt, făcea la fel... 


OMUL-NEOM 


A fost odată un boer putred de bogat. Avea moşii 
întinse, slugi nenumărate, herghelii şi turme nesfâr- 
site. Şi mai avea acest boer şi niste mândreţe de ca- 
se, din ceardacul cărora supraveghea lucrul pe mo- 
şiile sale. 

Şi tot în curtea acestui boer trăia şi un biet argat, 
om necăjit şi trecut de ani. Muncea toată ziulica, 
fără răgaz, pe o simbrie mică de tot cu care-şi hră- 
nea şi pe cei patru fraţi mai mici. Boerul, după 
cum Îi- era obiceiul să privească din ceardacul ca- 
selor sale, văzu şi pe acest om şi începu să chibzu- 
iască despre dânsul, găsindu-l nenorocit. 

In vremea aceea împăratul acelei ţări dete porun- 
că peste tot că va face sfetnic mare pe acela care va 
aduce la palatul împărătesc unul din următoarele 
lucruri: lemn-nelemn, pasăre-nepasăre şi om-neom. 
Dar dacă nu se va aduce ceeace trebueşte, aducăto- 
rul va fi pedepsit cu temnita. 

Un învăţat găsi ca lemn-nelemn socul, altul ca pa- 
săre-nepasăre pitulicea. Vestea ajungând până la u- 
rechile boerului, acesta gândi să-şi încerce şi el no- 
rocul, ducând ca om-neom pe argatul său. Cu toţii se 
duseră apoi la împărăție. Intâiu intră la împărat cel 
cu lemnul-nelemn zicând: 

„Prea mărite  împărate, lemnul-nelemn e socul, 
căci are jumătate miez şi jumătate coajă. _ 

— Nu, răspunse împăratul, lemnul-nelemn e 
curpenul, căci pentru a se ridica, se sprijină pe alli 
arbori“. Apoi porunci să-l bage în temniţă. Intră 
după aceea cel cu pasărea-nepasăre, zicând: „Prea 
înălțate împărate, pasărea-nepasăre e pitulicea, căci 
de mică ce-i, când sboară, aci o vezi, aci n'o vezi“. 


PN a a i 


Ridică pumnii amenințând pe cel ce-i furase chi- 
pul, cel de acolo, ridică şi el. 

Văzând că nu scapă cu una cu două, de neruşi- 
natul ce sta jos, îşi apucă furios cuşma din cap, şi 
fără să se gândească ce face, sdup cu ea în faţa în- 
drăzneţului din apă. Câţiva stropi... o rotogoală 
mare, chipul dispăru pentru o vreme afundându-se 
în apă spre mulţumirea şi bucuria celui de sus, dar 
apăru iarăși, parcă de astă dată mult mai batjoco- 
ritor. 

Troancă începu să svârle în el cu toţi bolovanii 
ce-i avea la îndemână; să scuipe şi să răcnedscă 
şi acum prostul ştia una si bună, că cel de jos, după 
ce-i furase chipul, îi furase şi căciula, făcându-se 
stăpân pe lucrul lui." 

Dacă văzu că a rămas fără cap, şi fiindu-i frică de 
Sboinea, cari când o afla nu-l va lăsa nescărpinat, 
începu să strige la servitorii şi văcarii de prin curte 
cerând să i-o scoată din apă, si să pedepsească pe 
îndrăzneţ, care aşa netam-nesam, fără să-i facă ni- 
mic, s'a legat de el. 

(Va urma) 


— Nu, zise împăratul, pasărea-nepasăre e cucul, 
nu pitulicea, căci cucul în loc să-şi crească singur 
puii, împrăştie oule prin cuiburi streine”. Apoi po- 
runci să-l bage şi pe acesta în temniţă. 

Boerul, văzând ce păţiseră ceilalţi doi, sa îngăl- 
benit ca ceara. Şi cum sta aşa să cadă din picioare, 
argatul la luat de mână şi la dus în faţa împăra- 


tului: „lată, Măria-Ta, zise argatul, un om-neom, 
căci el cu mâna lui nimica nu face ci numai dela 
munca altora așteaptă. Până şi copiii, sânge din sân- 
gele lui, sunt lăsaţi pe mâna slugilor să-i crească, 
cum nici fiarele codrului nu fac“. 

Auzind împăratul, a zis: „Să trăeşti, cărturarule, 
dar spune-mi ce dascăl te-a învăţat să vorbeşti aşa 
de frumos ?“ 

— „Dascălii mei au fost munca, răbdarea şi sufe- 
rinja“, răspunse argatul. Impăratul s'a bucurat mult 
şi la făcut pe argat sfetnic mare. 

A. Baiculiescu—R.-Sărat 


e ne eye Ç gre CSA) 


JW, vârşise o mulţime “de hoţii şi isbutise să 
| scape mereu. Odată, însă, i sa înfundat. 

Pe când voia să iasă din casa unui om 
foarte bogat, de unde furase giuvaericale 
scumpe, fu prins de păzitori. Mare bucurie cuprinse 
întreg oraşul, când se auzi că vestitul hoţ a fost 
prins. 

Fu prins şi osândit la moarte. 

Cu o zi înaitea îndeplinirei sentinţei, hoţul ceru 
să vorbească regelui, spunând că are să-i destăi- 
nuiască un mare secret. 

Rege'e înștiințat de dorinţa hoţului, se duse la în- 
chisoare. 

Hoţul îi spuse că el cunoaşte secretul de a face ca 
un pom să facă numai fructe de aur. 

Auzind aceasta, regele a poruncit să se amâne 
executarea sentinţei, pentru a vedea dacă cele spu- 
se de hoţ sunt adevărate. 

Adoua zi regele însoţit de marele preot, primul 
sfetnic şi de căpetenia oştirei, se duseră într'un loc 
singuratic afară de oraş. Aci fu adus şi hoţul, care 
scoase din buzunar o bucată mare de aur şi spuse 
că dacă va fi pusă în pământ, va răsări dintr'însa 
pomul care face fructe de aur. 

Dar bucata de aur nu poate fi pusă în pământ, de 
cât numai de o mână curată, de o mână care na 
săvârşit nici un păcat. Mâna sa, însă, fiind păcă- 
toasă, el întinse regelui bucata de aur. Acesta stătu 
puţin pe gânduri şi apoi zise: 

„Nici mâna mea nu e curată, căci în copilărie, îmi 
aduc aminte, luam dese ori bani din buzunarul ta- 
tei, fără ştirea lui. De aceea, nu va creşte pom cu 


IA) mult de tot trăia în India un hoţ vestit. Să- 


DIMINEAŢA COPIILOR 


lar a 
fructe de aur, dacă bag eu aurul în pământ. Să-l 
pună altul, a cărui mână e cu totul curată“. Zicând 
aşa, întinse bucata de aur marelui preot. Acesta 
luând-o cu sfială, zise : „Mărite rege, trebue să măr- 
turisesc că nici mâna mea nu e tocmai curată, căci 
adese ori am luat din jertfa sorocită zeilor. 

Să bage în pământ aurul primul sfetnic, care e 
socotit ca cel mai cinstit om din ţară. Zicând a- 
ceasta, vroi să întindă aurul cu pricina primului 
sfetnic, care se scutură: „Nu, nu, nici eu. Şi eu am 
luat câte odată din dările pe care trebuia să le 
strâng“. Preotul întinse atunci aurul căpeteniei oş- 
tirei. F 41:19 

Dar acesta se aruncă la picioarele regelui şi spuse, 
îmbrăţişând genunchii marelui său stăpân: . 

„Iertare, tu care luminezi ca soarele, iertare. Am 
luat adesea din hrana destinată soldaţilor”. 

Regele îi puse mâna pe umăr şi-i zise: „Scoală-te. 
Nici tu nu ești mai vinovat decât mine“. Şi apoi în- 
torcându-se către hoţ îi grăi zicând: 

„Cum vezi, nici unul nu suntem mai buni. Fie- 
care am păcătuit, de aceea fii şi tu iertat pentru fap- 
tele tale“. 

Aurul îl iau pentru a-mi aduce veşnic aminte că: 
„nimeni nu e fără de păcat“. 

Mimoza 


— ———k=.r—— n 


„Domnule învăţător, am văzut un animal, care are 
şi înainte şi înapoi coadă. 

— Prostule! Dar nici nu există. 

— Ba da! Elefantul”. 


Trimisă de Aurel Moldovan-Bistriţa 
— DOC kM 


DIMINEATA 


N 


COPI11L0RY000.ooo0000000000000000000000000000009000oe PAG. 13 


E = E = 


n negustor bogat se întorcea în patrie cu o 
corabie plină de mărfuri preţioase. 


Era în vremea. de acum câteva sute de ani, - 


când vapoarele nu erau cunoscute şi călă- 

toria pe mare se făcea cu corăbii cu pânze. 
In vremurile acelea însă, călătoria pe mare nu era 
sigură şi din altă cauză. Anume, mările erau cutre- 
erate de pirați, cari atăcau corăbiile cu călători, le 
jefuiau, iar pe călători uneori îi omorau, alte ori îi 
duceau ca prizonieri pe coastele Africei de Nord. 

Bogatul negustor, despre care e vorba în întâm- 
plarea de faţă, pornise dintr'un port al Asiei Mici, 
ca să meargă la Marsilia, unde era locul său de 
naştere. 

De mai multe zile se găsea pe drum, fără să aibă 
parte de vreo neplăcere. 

Ii mai rămânea de mers încă o zi şi sosea, în sfâr- 
şit, la Marsilia. 

Şi omul îşi făcea planuri frumoase. 

Işi va cumpăra în jurul Marsiliei o vilă cu o gră- 
dină cât mai mare, va cumpăra şi câteva vii şi din 
eând în când, va invita la țară pe prietenii săi. 

Pe lângă aceasta..., dar pe neaşteptate o pocnitură 
de puşcă îi întrerupse şirul gândurilor şi planurilor. 
In clipa următoare, văzu cum o corabie de pirați 
înainta cu toată iuţeala spre corabia lui, apropiin- 
du-se din ce în ce mai mult. Nu era chip de scăpat, 
iar ca să se împotriveaseă fioroşilor pirați, nici nu 
era de gândit. 

Negustorul şi toţi oamenii din corabie tremurau 
şi plângeau, fiind convinşi că îi aşteaptă ori moar- 


MINCIUNĂ PERMISĂ 


Citiţi urmarea în pag, 14 jos. 


de Marin Opreanu 
tea, ori robia pe viaţă. Pe corabie însă era în ser- 
viciu şi un tânăr, care cu doi ani mai înainte fusese 
prins de pirați, dus în robie întrun port mizerabil 
din Africa de Nord, dar fiind băiat deștept şi îndrăz- 
net, reuşise la urmă să scape prin fugă. 

In timpul cât a fost ţinut în robie, tânărul învă- 
tase şi limba piraţilor si obiceiurile lor. 

„Stăpâne, zise el adresându-se negustorului, dacă 
faceţi cum am să vă spun, este speranţă de scăpare. 

— Spune, că te ascultăm”, îi răspunse negustorul. 

Atunci Adrian, căci aşa îl chema pe tânărul a- 
cesta. zise ca să se ascundă cu toţii înlăuntrul coră- 
biei şi să se culce, făcându-se unii că ar fi pe moarte, 
iar alţii că ar fi murit. 

Numai el rămase pe puntea corăbiei, strâmbân- 
du-se şi văitându-se ca un om, care ar fi chinuit de 
dureri groaznice. 

lată că piraţii îşi lipiră corabia de corabia boga- 
tului negustor, iar căpetenia piraţilor, învârtind în 
mână o sabie lucioasă, strigă: „Predaţi-vă, câini 
spurcaţi ce sunteţi !” 

Adrian însă îi răspunse cu un glas stins şi pă- 
trunzător : „Fie-vă milă de noi şi veniţi de ne luaţi 
în corabia voastră ! 

Toţi oamenii din corabie au murit de ciumă şi 
n'am mai rămas în viaţă decât stăpânul corăbiei si 
cu mine, dar suntem amândoi asa de bolnavi de 
ciumă, că se apropie şi sfârşitul nostru. 

Veniţi însă de ne luaţi, că poate mai e nădejde de 
scăpare”. 


Cr a ee 


PAG. 14. 


w —Fm 


DIMINEAŢA COPIILOR 


Mitică face ocolul pământului 


II.— Primejdii şi peripeții în America 


de Vasile Stănoiu 

cuă zile a stat Mitică la New-York şi în tot 

timpul acesta a fost sărbătorit cum nu fu- 

sese alt cineva înaintea lui. Din toate păr- 

tile Statelor-Unite a primit zeci de mii de 

telegrame de felicitare şi o mulţime de in- 

vitaţii, ca să meargă si în alte oraşe. Lumea era do- 

ritoare să-l vadă şi să-i admire minunatul său ae- 
roplan. 

Mitică însă, modest din fire şi nevroind să-și 
schimbe drumul şi planul său de călătorie, răspun- 
se politicos invitaţiilor, scuzându-se că vremea nu-i 
îngădue să se oprească, fiind hotărît să facă fără 
întârziere înconjurul pământului. 

In dimineaţa zilei a treia dela sosirea sa la New- 
York, măreţul „Noroc” se înălţă din nou în văzduh, 
ducând mai departe spre Apus pe Mitică şi pe cre- 
dinciosul Uragan. 

De data aceasta însă aeroplanul lui Mitică nu 
sbura singur, căci odată cu dânsul isi luară sborul 
şi cincizeci de aeroplane dela aerodromul din New- 
York, cari porniră să-l însoţească pe Mitică până la 
San-Francisco, port pe Oceanul Pacific şi oraş si- 
tuat în partea cea mai de Apus a Statelor-Unite. De 


(Urmare din pag. 13) 

La auzul vestei că în corabia aceea sunt oameni 
cari au murit ori sau îmbolnăvit de ciumă, căpete- 
nia piraţilor se îngrozi din cale afară, întoarse co- 
rabia sa şi se îndreptă cât mai iute, strigând : „Mu- 
riki şi crăpaţi cu ciumă cu tot!” 

Şi aşa, datorită detşeptăciunei lui Adrian, negus- 


torul cel bogat putu să ajungă teafăr acasă şi să-şi ` 


înfăptuiască frumoasele sale planuri. 
Pe Adrian îl răsplăti, făcând dintr'însul omul său 
de încredere. Marin Opreanu 


la San-Francisco Mitică urma să-şi continue singur 
drumul deasupra întinderei nesfârşite a Oceanului 
Pacific. 

Era un spectacol frumos şi impunător această pu- 
ternică escadră de aeroplane în mijlocul. căreia se 
distingea „Noroc”, purtând pe dânsul falnicul tri- 
color român. 

Din când în când, Mitică îi zicea lui Uragan: „U- 
ragane, hai să le facem Americanilor o mică glu- 
mă”. Dădea lui „Noroc” iuţeala cea mai mare şi 
sbura aşa, de iute, că lăsa cu mult în urmă aeropla- 
nele americane, cari în zadar se căzneau să-l a- 
jungă. 

După un asemenea sbor de câteva minute, Mitică 
incetinea iarăşi mersul şi sbura din nou alături de 
aeroplanele ce-l însoțeau. 

Altădată se ridica în sus, aşa de sus, că pierea din 
ochii însoţitorilor săi. 

Americanii nu se puteau minuna în deajuns de a- 
ceastă minune de aeroplan, dar în suletul lor sim- 
teau şi oarecare gelozie, văzând cum un Român a 
fost mai isteţ decât dânşii. 

Intr'un alt rând, Mitică zări trei vulturi mari sbu- 
rând în direcţia aeroplanului său. Din cele ce citise 
despre păţaniile altor aviatori. Mitică ştia că vultu- 


„rii sunt foarte periculoşi pentru aeroplane. Işi închi- 


puesc anume că şi aeroplanele ar fi ceva păsări u- 


-riaşe şi de aceea vulturii năvălesc asupra lor, ată- 


cându-le cu ghiarele şi cu ciocul şi sfâşiindu-le 


pânza, ba uneori rupându-le şi helicea. 

Miitcă avea două mijloace să se scape de vulturii 
ce-l amenințau. Sau putea să dea mai mare iuţeală 
lui „Noroc”, aşa că vulturii nu l-ar fi putut ajunge, 
sau putea să se înalțe sus la câteva mii de metri, 
înălţime la care vulturii nu sar fi putut ridica. 


DIMINEAȚA COPLILOR'0000000000000000000000000000000000000000000 PAG. 15. 


Viteazul aviator român nu făcu însă nici una, nici 
alta, ci mai scăzu din iuţeala cu care sbura şi căută 
chiar să se apropie cât mai mult de cei trei vulturi. 
Când, în sfârşit, ajunse la o distanţă destul de mică, 
aviatorul nostru luă o puşcă şi cum era un foarte 
bun ochitor, dintr'o lovitură nimeri de moarte pe 
vulturul care era mai aproape de dânsul. 

Vulturul dete din aripi, se rostogoli şi tot rosto- 
golindu-se, căzu la pământ. Aceiaşi soartă avu şi al 
doilea vultur. Văzând aceasta, al treilea vultur fugi 
şi se depărtă cât mai iute de acea pasăre uriaşe, care 
vărsa foc şi moarte. 

„Aport, Uragane !” zise Mitică în glumă, arătând 
spre cei doi vulturi cari se rostogoleau la pământ. 
Iar nebunul de Uragan, fără să-şi dea seama de înăl- 
țimea la care se găsea, era cât p'aci să sară din ae- 
roplan. Ba chiar ar fi sărit, dacă Mitică nu punea 
mâna pe dânsul şi nu-l oprea. 

„Ce vrei să faci, nebunule ? îl certă el. Nu vezi 
că ai să-ţi rupi gâtul şi că mergi la moarte sigură?” 

— „Ham | ham!” făcu Uragan gudurându-se.. A- 
dică: „Eu ştiu una şi bună: să fac ce-mi porun- 
ceşte stăpânul, orice ar fi să fie”. 

lar Americanii nu ştiau cum să se minuneze mai 
mult şi ce să admire mai întâiu : isteţimea ca avia- 
tor a lui Mitică sau dibăcia lui ca vânător. 

'Trecuse aşa cam jumătatea drumului dintre New- 
York şi San-Francisco şi iată că se stârni o ploaie 
şi o furtună groaznică. In afară de aceasta, aviatorii 
fură învăluiţi din toate părţile într'o ceaţă aşa de 
deasă, că nu era chip să vezi la doi paşi înaintea ta. 

Aviatorii se găseau, prin urmare, într'o primejdie 
din cele mai mari. Pe de o parte nu puteau să se o- 
rienteze din pricina ceţei, iar pe de altă parte vân- 
tul, care sufla cu furie, împiedica aeroplanele să 
înainteze, ba chiar le împingea unul într'altul, pu- 
nându-le in tot momentul în primejdie de a fi 
zdrobite unele de altele. 

Situaţia era din cele mai grave şi dintr'o clipă în- 
tr'alta: se puteau întâmpla nenorociri îngrozitoare. 

Cu ajutorul unui reflector, pe care îl luase ca să-şi 
lumineze drumul pe vreme de noapte, Mitică făcu 
semn însoţitorilor săi să se ridice sus, cât mai sus, 
până ce vor găsi în văzduh o zonă mai liniştită si 
în care să nu fie ceaţă. : 

„Să ne înălțăm şi până la 9000 de metri, dacă e 
nevoe !” strigă el, dar cine să-l audă in prăpădul şi 
furtuna de acolo ? 

In adevăr, Mitică întoarse un buton şi „Noroc” 
începu să se ridice în sus cu o iuțeală uimitoare. Se 
ridică, până ce ajunse la o înălțime unde nu era 
ceață si nu era furtună. Mitică se uită la aparatul 
numit „altometru” si văzu că se găseşte la 7500 de 
metri deasupra pământului. 

„N’am ce căuta mai sus”, îşi zise el şi oprindu-se 
din înălțat, isi luă din nou sborul spre Apus. Dar 
privind de jur împrejur, nu zări nici unul din aero- 
planele americane ce porniseră odată cu el. „Văd că 


r 


sunt cam greoi tovarăşii mei de drum. Numai să nu 


"li se fi întâmplat vreo nenorocire“. Aşa işi zise Mi- 


tică si încetinind mersul lui „Noroc”, începu treptat 
treptat să se lase în jos, mai ales că si vremea se 
cam indreptase. 

Mitică sbura acum aproape de pământ si cu o iu- 
tealš foarte scăzută. Românaşul nostru îşi căuta to- 
varăşii, cari în cinstea lui porniseră dela New-York. 
Dar tocmai când sbura deasupra unui aerodrom, ob- 
servă că i se fac semne „să ateriseze”, adică să se 
coboare pe pământ. 

„Viu numai decât!” strigă Mitică şi încet şi fru- 
mos se cobori la aerodromul acela. Acolo află veşti 
despre tovarăşii săi. Din cele 50 de aeroplane, 24 
neputând răzbi prin ceaţă şi furtună, se văzuseră 
nevoite să se întoarcă şi să ia înapoi drumul spre 
New-York. Alte cinci se pierduseră fără urmă, aşa 
că până în momentul acela nu se ştia nimic de soar- 
ta lor. In sfârşit, celelalte 21 izbutiseră, cu greutăţi 
foarte mari, să ajungă până la aerodromul acela, 
unde aterizaseră, 

Mitică îşi exprimă adânca părere de rău că din 
pricina sa se întâmplaseră atâtea neplăceri şi chiar 
nenorociri şi se rugă de aviatorii celor 21 de aero- 
plane să nu-l mai însoţiască, ci să-l lase să-şi conti- 
nue singur drumul. 

Decât Americanii nu erau nici ei oameni, cari să 
se lase bătuţi cu una cu două. Pe lângă aceasta, era 


` în joc ambiția şi bunul lor renume. 


De aceea, când se dede semnalul de plecare, se 
ridicară şi ei în văzduh odată-cu Mitică. Norocul, 
adică vremea bună îi ajută să sosească cu toţii la 
San-Francisco, fără să aibă în drum alte neplăceri. 

Vasile Stănoiu 


In N-rul viitor: „Mitică în Oceanul Pacific“. 
=—oo9— 


DE VORBĂ CU CITITORII 


Şt. Alb.-R. Sărat. -Ne ai trimis spre publicare trei poveşti 
dintre carı una cu caracter istoric. Apreciem osteneala ce ti-ai 
dat, ceeace face că regretul nostru de a nu le putea publica 
să fie şi mai mare Cele două poveşti cu caracter popular au 
aubiecte prea cunosrute si în afară de aceasta, nu sunt toc- 
mai bine redate, De ex. înrepi aşa: „Intr'o ţară, domnea un 
rege peste o țară“. Mai află că enveranilor din basmele şi,po- 
veştile ponulare li se zice: «împărați» nu «regi». 

bena D. Gr. — La cuncursurile de jocuri iau parte atât 
abonatu cât şi cititorii cari cumpără revista cu numărul. Se 
poate concura cu oricâte jocuri se desleagă. 

R Bot.-si iu. — «Doliu». Poezia d-tale a fost orimită tår- 
ziu de tut. asa că ne pare rău că nu o putem publica. | 

Radu D.-Loco. — „Ah mi-e dor!“ Am înteles, citind ce 
ne ai trimis, că atunci când vei creşte mare, vei pntea gà scrii 
lucruri pe cari noi ţi-le vom publica bucuros. Până atunci, ìn- 
vată şi tii sănătos, ~ 

Ios. Ur.-Bolgrad.—Ne scrii aşa: «Aceste poezii fiind nu- 
mai inceputul dezvohărei mele in arta prozei». Nu se potri- 
veste şi n'are înțeles. Poezia trimisă de d-ta e slâhuţă şi se 
vede că nu cunoşti încă tehnica versificărei, Hi publicăm ghi- 
citoarea, = 


” r 7 ; Li 


— ——— sr 


F $ 
- 


€ ` 


PAG. 16. seoeovoeooooeovere0eooevvvvovoreevorovv0t9oee DIMINEAȚA COPIILOR 


A doua din cele trei bucăţi cari au meritat pre- 


` 


miuli | la Concursul literar din No. 181. 


POVESTE 


Dragii mei, trăia odată, singuratec într'o casă 
Un bătrân în grele chinuri,—n'avea pat şi n'avea masă. 
Dumnezeu trimise-un înger sufletul să i-l răpească 
Şi cu el apoi la Dânsul cu iuțeală să pornească... 
Ingerul făcu întocmai după c avea poruncă ;: | 
Se lăsă jos la bătrânul ce-avea'casa. într'o luncă 
Şi scăpându-l de necazuri, îi luă sutletul' şi'ndată - 
A sburat cu el în ceruri la Preasfântul nostru Tată... 
Să se ştie c'orice suflet dela om după ce moare- 
Este 'n lumea de vecie cântărit ca să-l măsoare, 
Este pus într'o balanţă şi un înger cântăreşte 
Ca să vadă mai mult bine, decât rău, în el găseşte... 
Astfel puse fu'ntr'un taler numai faptele ce-s bune. 
„Mihaile, cele rele înir'ăst taler. vin’, le pune”, — 
Zise Dumnezeu atuncia. Ingerul făcu cum spuse; 
Dar când talerul cu-acele fapie rele se-abătuse 
Mult mai mult în jos c'acelea care-avea doar bune fapte 
Incepu cu bucurie diavolul să râdă 'n şoap!e, 
Spre mâhnirea şi tristețea Preaputernicului Tată, 
Care întrebă pe suflet cu o voce preschimbată : 
"sa să-mi spui de ce în viaţă săvârşit-ai atât rău ? 
„Ce credeai că niciodată nu dai ochi cu Dumnezeu ?”,.. 
—, Dar, nu, Doamne, s'am iertare; toate-aceste fapte rele 
„Sunt de trupu-mi săvârşite... Jur, Părinte, nu-s a 
mele IP”... 
—„Bine-atuncia !... Mihaile, ia trimite să desgroape 
„Al acestui suflet, trupul.. Să-l aducă-aci aproape I”... 
Zis, făcut. In cinci minute trupul fu adus la faţă... 
Dumnezeu atunci Lintreabă:—,.Tu sau sufletul în viaţă 
„Aţi tăcut aceste rele, cari iată-s în cântar ?”... 
—„Nici eu, nici el, Sfinte Doamne; ci acest grozav amar 
„Omul "a făcut în viaţă... Eu doar bine-am făcut, Sfinte, 
„Mam purtat cu toţi frățeşte şi am fost cel mai 
cuminte I”... 
Dumnezeu văzând că n'are adevărul cum să ştie, — 
Aşezând în trup cel suflet, — a făcut fiinţă vie. 
Omul întrebat acuma toate relele-a cui sunt, 
N’a avut ce să mai spună şi privi înspre pământ. 
Preacucernicul atuncia dete ordin unui sfetnic 
Ca tiranul om să fie dus în iad, în focul veşnic... 
Astfel ştie ca să facă judecată Sfântul Tată: 
„Vrea să aibă fiecare pentru faptă o răsplată”... 
NECULAI GH. MIHĂESCU 
elev cl. VI m. Lic. „Regele Ferdinand, R.-Sărat 
x= 


A Sas OCE 


Am mâncat în a mea viață 

Fel de fel de ciocolate 

Dar m'am convins că „SUCHARD” 
Le întrece azi pe toate. 


<i 


—— 


Din minunile de construntie ala lume! 
a EI DE hr 


Templul uriaş dela Carnac 


Cea mai mare clădire de templu depe fața pă- 
mântului şi din toate timpurile este, fără îndoială, 
templul dela Carnac (Egipt), închinat zeului Amon 
la care se închinau Egiptenii din antichitate. Tem- 
ta sau mai bine zis ruinele acestui templu, 
še găsesc pe țărmul drept al Nilului, drept în fața 
ruinelof vestitului oraş Teba, fostă capitală a Fa- 
egipteni. 

i clădirea ocupă o suprafaţă de aproape un 
ru patrat. ` 


EEE — < ZZ De q. ss 


Alei foarte lungi, impodobite de o parte si alta, 
cu sfinxi colosali, condu? înlăuntrul templului. Holul 
adică încăperea din lăuntru a templului, este aşa 
de mare, că ai putea pune lesne întrinsa una din 
cele mai mari biserici de astăzi. Cu toate acestea, 
abia dacă înzap acolo două până la trei sute de oa- 
meni. Cauza este că în holul acesta se ridică, înghe- 
suiți unul într'altul, o mulţime de stâlpi uriaşi, cari 
umplu aproape întreaga încăpere. Fiecare stâlp are 
o înălțime de 25 de metri şi un diametru de 10 
metri. 

In curțile templului vezi statui foarte mari de pie- 
tre, reprezentând pe Faraonii din dinastiile egiptene, 
dispărute de mii de ani. Rând pe rând, au trecut 
pe acolo, cucerind şi jefuind tara Egiptului, dife- 
rite popoare, ca Asirienii, Perşii, Grecii vechi, Ro- 
manii, Arabii. Au mai fost şi cutremure de pământ. 

Totuşi, statuile din curţile. templului dela Carnac 
au rezistat şi se păstrează până în zilele noastre. 
Doar nasurile şi bărbile sunt sparte, încolo chipurile 
Faraonilor îşi păstrează încă zâmbetul lor de a- 
cum câteva mii de ani. 

SPICUITOR 


Cereţi pretutindeni 
„Haplea —Păţănii şi năzdrăvânii““ 
Ediţia a Il-2 Preţul. Lei 50 


A elierele -abevehuL” 5. A. 


x` 


w DIMINEATA 
| 109 COPIiiLOR 


REVISTĂ SĂPTĂMÂNALĂ 
DIRECTOR: N. BATZARIA. 


oR 
OR 
ow © 
© | (& 
| Ë; 
© 
© 


s, Stafi, Cutilor, că vă citesc eu ce scrie în „Dimineaţa Copiilor“?! PREȚUL 5 LEI 


PAG. 2. 


Retragerea cu torţe. 


Cititorul nostru Oc. Si. dela Adjud doreşte să 
ştie ce însemnătate are retragerea cu torţe din seara 
de 10 Mai şi de unde este obiceiul acesta. 

Răspundem că origina retragerei cu torte este foarte 
veche şi anume din timpul Grecilor din antichitate 
şi al Romanilor. Anume, învingătorii în luptele şi 
jocurile dela circ sau premianţii dela concursurile poe- 
tice erau conduşi seara la locuinţele lor de prieteni 
şi cetăţeni cari purtau torţe aprinse, ca să-i lumineze 
învingătorului drumul, să atragă asupra lui atenţia 
şi totodată ca un semn de cinste şi bucurie. 

De atunci a rămas obiceiul acesta, tocmai ca o ma- 
nifestaţie de cinste şi bucurie. 


Despre radium. 


Suntem mereu întrebaţi cine a descoperit rudium-r1? 
Unii chiar ne scriu cine „l-a inventat”, ceeace nu 
este corect spus. 

B inventa înseamnă a născori, adică a găsi din 
minte o maşină, un obiect, care ma existat până a- 
tunci. š 

Radiumul însă a fost descoperit, nu inventat, de- 
oarece a descoperi înseamnă a găsi un lucru care 
exisia, dar care nu era cunoscut până atunci. 

Radiumul, care este un corp ce se găseşte în alte 
corpuri, mai ales în substanța numită wranium, a 
fost descoperit de profesorul francez Curie, ajutat 
şi de soţia sa, care astăzi este profesoară la Sor- 
bona, adică la Universitatea dela Paris. 

Dar despre radium am mai scris, aşa că e de 
prisos să dăm asupra lui lămuriri, pe cari le-am dat. 


Cine este Marconi? 


Aşa ne întreabă cititoarea  noasiă d-ra Aurelia 


Can. dela Focşani, care cere lămuriri asupra lui. 
Răspundem că Marconi (num>le lui de botez este 
Gulielmo), e Italian, născut în ar al 1874 în localitatea 
Grissone din p:ovincia Bologna. Marconi, folosind 
şi cercetările şi principiile stabilite de un alt învăţat 
francez, a izbutit să realizeze invenţiunea telegratiei 
fără fir. Experiențele sale definitive le-a făcut în 
Anglia, unde în anul 1897 a întemeiat „Societatea 


telegrafiei fără fir”. In anul 1909 Marconi -a ob- . 


ținut marele premiu Nobel pentru pace. 


2 


E TOATE 9 AMESTECATE 


ww Aaaa A a a 


j DIMINEAȚA COPIILOR 


Guy de Maupassant. 


Despre scriitorul acesta ne cere lămuriri cititorul 
nostru Jos. C. din Codăeşti. i 

Guy de Maupassant (citeşte Mopasan cu accentul 
pe ultima silabă), născut la 1850, mort la 1893, scrii- 
tor francez, s'a distins şi ca poet, dar marea sa re- 
putaţie literară o datorează mai ales scrierilor în 
proză, graţie cărora e socotit drept unul din cei mai 
buni nuvelişti şi povestitori francezi. 

Scrierile în proză ale lui Guy de Maupassant se 
împart în romane (printre cari „Bel ami“, „Pierre et 
Jean“, „Fort comme la mort“, etc.), în nuvele şi po- 
vestiri. 

Guy de Maupassant este unul din cei mai de sea- 
mă scriitori realişti, adică isi ia subiectele din viața 
reală, pe care ne-o redă intr'o formă foarte atrăgă- 
toare si întrun stil cât se poate de îngrijit. 

Multe din serierile sale au fost traduse si în limba 
română. 


Diferite chestiuni. 


Răspundem cititoarei noastre, d-iei Elvira Dum. din 
Capitală că în cartea care cuprinde „Vieţile sfinţilor” 
mam găsit o sfântă cu numele de Elvira, 

Cititorului nostru G, Ard. dela Lupeni îi răspun- 
dem că „pantograiul” (cuvântul e de origină greacă), 
a fost inventat în anul 1603 de către germanul 
Christoph Scheiner, care îl descrise în lucrarea sa 
„Pantographia” din anul 1635. Pantogratul este un 
instrument cu ajutorul căruia se transpun în format 
mai mic desene, hărţi etc. 

Răspundem aceluiaş cititor că în chestiunea „gu- 
mei de şters” poate citi cu folos articolul „Ce este 
cauciucul”, publicat în „Almanahul Şcolarilor pe anul 
1927”. Celelalte întrebări ale sale sunt simple curio- 
zităţi fără vre-un folos adevărat. 


Pușca „Mannlicher“. 


Cititorul nostru G. Mih. dela Craiova ne întreabă 
de ce la puşea întrebuințată de armata română ii 
zice „Mannlicher“. 

Răspundem că îi zice aşa după numele ingineru- 
lui german Ferdinand Mannlicher (născut la Maien- 
la în Germania în anul 1848, mort la Viena în anul 
1904), constructorul acestui sistem de puşcă. 

Puştile poartă, în genere, numele constructorului 
lor. „Mauser“, „Martini“ etc. 


6 LUNI 100 


16 OCTOMBRIE 1927 — Nr. 192 


IMINEATA 
COPIILOR 


REDACȚIA SI ADMINISTRAȚIA 
BUCUREŞTI. — Str. SĂRINDAR 7, parter. — TELEFON 6/67 


<... ...... 


ABONAMENTE : 1 AN 200 LEI || UN NUMĂR 5 LEI 


IN STRĂINĂTATE DUBLU 


Director: N. BATZARIA 


Manuscrisele nepublicate nu se înapolază 


Reproducerea bucăţilor este strict interzisă 


VINE TOAMNA... 


Vnie toamna şi pe frunze 
S'au pus pete de rugină, 
lară vântul nebunatec 
Printre crengi amar suspină... 
Totu-i trist şi e 'nbrăcată 

De foi galbene, cărarea; 
Cerul este plin de nouri 

Și întunecată-i zarea... 

Să deschizi de vrei fereastra, 
Aer umed te pătrunde, — 
Numai vine c'altădată 

Un miros de floare'n unde... 
Vine toamna şi pe frunze 
Pune pete de rugină, 

lar copacii 'n legănare 
Tremură şi-adânc suspină... 


N. G. Mihăescu-Râmnic 
—— Doc n —— 


DEZLEGARE 


„lonescule, ascultă 

Cea mai simplă întrebare, 
Cum îți place să ai nota 
Mică, sau o notă mare?” 


— Vreau o notă căt mai bună 
A răspuns elevu îndată 
Şi o merit că 'ntrebarea 
Este bine deslegată.“ ° 
Teodor Şovăială 


—— en 


YYYYYYYYYYYYYYYY 


COPILUL SI CUCUL 


— „Cucule, pasăre dragă, 
Dece doina-ţi fermecată, 

In cireşu-mi, lângă hoagă, 

N'o mai spui — ca altă dată ? 
Dece taci, dece tânjeşti : 

Si mereu mai trist îmi eşti ?”... 


— „Hei, copile, nepătrunse 

Imi sunt lacrimile-amare | 
Trebue să plec pe-ascunse 

'N alte locuri, cu mult soare — 
Nu mai pot cânta, copile, 

Că m'apucă negre zile |... 


— „Pleci de lângă mine, frate]... 
Şi-a lăsat privighetoarea 
Trilurile fermecate, 

S'a uscat pe lunci cicoarea... 

Da, plecaţi, vă duceți iarăşi 
Vechii, scumpi mei tovarăşi | 


Și plecati în rânduri, rânduri, 

Cu sbor lin spre țări străine — 

Numai eu rămân pe gânduri 

Singurel, sărman de mine! 

Cine ştie, n primăvară, 

Ne mai întâlni-vom iară ?“.. 

L I. Alexandrescu 
— s= 


PAG. 4. 


sas DIMINEAŢA COPIILOR 


POVESTEA INȚELEPTULUI KERIM 


ntro țară din răsărit, trăia odată un împărat. 
La curtea împăratului acesta erau o mulţime de 
sfetnici şi înţelepţi, dar cel mai înțelept dintre 
toți era un bătrân, numit Kerim, Impăratul îl 
iubea mai mult şi stetea deseori de vorbă cu 
dânsul. Intro zi, împăratul îi puse următoarea în- 


trebare : , Cu ce putem asemăna viața noastră pă- 
mântească, precum şi lumea întreagă ?” 

Kerim se gândi mult, dar nu putu să răspundă. 
Atunci împăratul îi porunci să meargă în lume, să 
cerceteze şi să întrebe şi să nu se întoarcă fără 
răspuns. Kerim îşi luă băţul său noduros, o traistă 
cu merinde şi porni la drum. Merse cât merse, până 
ce ajunse întrun oraş mare, în care locuia un bărbat, 
vestit prin înţelepciunea sa. Inţeleptul acesta era pu- 
tred de bogat şi-şi petrecea zilele numai în desfă- 
tări şi petreceri. Kerim veni la dânsul şi-i puse în- 
trebarea. 

Inţeleptul îi răspunse: „Lumea o putem asemăna 
cu un palat minunat, care are porţile deschise, pen- 


de Yucovschi 


tru toţi trecătorii. Mesele sunt veşnic încărcate cu 
mâncăruri şi băuturi şi musafirii se ospătează din 
belşug. Stelele din cer luminează ospăţul, păsările 
mângâie auzul cu ciripitul lor, iar florile îşi răs- 
pândesc parfumul. Musatirii petrec de minune, stau 
de vorbă, glumesc, beau şi mănâncă. Tot mereu so- 
sesc alţii şi pentru fiecare se găseşte câte un locşor. 
lar acela care s'a săturat, işi ia rămas bun dela co- 
meseni, mulţumeşte stăpânului şi pleacă la odihnă. 
Aceasta e lumea şi viața. Eşti oare mulţumit de răs- 
punsul meu?” 

Kerim nu-i răspunse nimic. Isi luă numai rămas- bun 
şi plecă cu capul în jos şi privirea abătută. Apoi isi 
zise în gândul său „E greşit tabloul tău, prietene; 
nu petrecem cu toţii, ci sunt printre noi destui săraci, 
flămânzi şi oropsiţi.” 

Pe drum Kerim auzi vorbindu-se de un pustnic 
care trăia într'o pădure deasă, având drept locuinţă 
o peşteră, o piatră căpătâiu şi hrănindu-se cu bu- 
ruieni şi rădăcini. Kerim străbătu pădurea, până dădu 
de omul sfânt, căruia îi puse aceeaşi întrebare. 

Pustnicul grăi: „Un călător cu o cămilă străbătea 
odată un desert; deodată cămila se înfurie şi se a- 
runcă asupra călătorului ; acesta se sperie şi o rupse 
la fugă, dar cămila se ţinea după dânsul. Unde să 
se ascundă ? Deşertul e întins şi cât cuprinzi cu 
ochiul, e numai nisip. Dar iată că zări o prăpastie, 
pe a cărei margine creştea un tuliş. In goana-i săl- 
batecă, putu să apuce tufişul şi rămase ast:el spânzurat, 
deasupra prăpastiei întunecoase. Işi ridică privirea şi 
văzu pe cămila turbată care se căznea să-l ajungă. 
Ingrozit, lăsă ochii în jos şi zări în fundul prăpastiei 
un balaur înspăimântător care îl aştepta cu gura căs- 
cată. Mai văzu la rădăcina tutişului doi guzgani, unul 
negru şi cellalt alb rozând cu înverşunare pământul, 
descoperind tot mai mult rădăcina şi ramurile. Şi cum 
stătea aşa, fără speranţă de scăpare, zări pe o ramură 
nişte fructe roşii şi coapte. Uită de primejdiile ce-l 
amenințau, întinse mâna până la fructe şi începu să 
mănânce liniştit. 

Mă vei întreba cine e acest nenorocit călător ? 
— E omul, iar deşertul cu prăpastia, e lumea. Dru- 
mul ce duce prin pustiu, e viaţa noastră, iar cămila 
care urmăreşte pe călător, e cel mai mare duşman 
al sufletului — păratul. El ne ameninţă cu pieirea, 
dar noi atârnăm fără grije, deasupra prăpăstiei, unde 
ne aşteaptă moartea — balaurul acela îngrozitor. Guz- 
ganii, însă, sunt ziua şi noaptea, cari muncesc cu 
schimbul şi scurtează tot mai mult ramura care ne 
ține între viaţă şi moarte. lar omul, ispitit de fructul 
dulce, uită de păcat, de moarte, de munca fulgerătoare 
a zilei -şi a nopţii şi se îndreaptă spre clipa amă- 


gitoare a petrecerii... lată moartea şi viața şi omul 
muritor. Eşti oare mulțumit de răspunsul meu ?” 

Kerim nu răspunse nimic. Isi luă rămas bun şi 
plecă, cu capul în jos şi privirea abătută. Apoi îşi 
zise în gândul său: „E frumoasă povestea ta, pust- 
nice, dar nu e adevărată. Viaţa noastră nu e atât de 
tristă ca un pustiu care duce numai lå moarte şi omul 
nu e ispitit numai de petreceri.” 

Kerim merse mai departe şi întâlni pe un călător 
ciudat : era îmbrăcat în zdrenţe şi desculţ, dar pri- 
virea-i sclipea de voioşie şi înţelepciune şi traista-i 
era plină cu tot felul de bunătăți. 

Inţeleptul nostru îl opri şi-i puse întrebarea, cu- 
noscută. Ciudatul drumeţ îi răspunse pe loc: „In sa- 
cul meu fără fund găsesc şi un răspuns pentru tine. 
Ascultă. Un mut îi zise unui orb: De vei vedea un 
muzicant, să-l aduci la mine, ca să inveselească pe fiul 
meu; veşnic trist. Orbul răspunse: Am văzut ieri 
unul şi-l voiu trimite pe fiul meu olog să-l cheme; 
îl va aduce curând. Ologul alergă şi se întoarse îm- 
preună cu muzicantul. Acesta era ciung, cânta însă 
atât de frumos, din harpa-i fără coarde, încât tristeţea 
tânărului fu înlocuită de o veselie nebună. Văzând a- 


ceasta, orbul se bucură nespus, mutul lăudă în gura | 


mare iscusința muzicantului, ia: ologul începu să sară 
şi să joace aşa încât atrase multă lume. Inţelepciunea 
trecu şi ea pe-acolo şi-şi zise: Tot aşa este şi lumea 
cea caraghioasă şi vrednică de disprețuit, la fel e şi 
viața pământească... Eşti oare mulţumit de răspunsul 
meu ?” 

Kerim nu-i răspunse nimic. 
dun şi plecă, cu capui în jos şi 
tută. Apoi îşi zise în gândul său: „E nostimă po- 
vestea ta, călătorule, dar nu e un răspuns la între- 
barea mea. Cu toate că întâlnim în viaţă multă de- 
şertăciune, prostie şi minciună, găsim totuşi destul 
adevăr şi scopuri înalte.” 

Kerim văzu că nu e chip să găsească un răs- 
puns la întrebarea împăratului şi se intoarse în tara 
lui. JS 

Pe drum, se tot ruga lui Dumnezeu să-i "minez 
cugetul si să-i descopere taina vieții. 

In sfârşit, se infátisá împăratului şi-i povesti tot 
ce i sa întâmplat în lunga sa călătorie. Impăratul 
il întrebă: „Dar ce crezi. tu însuţi despre aceasta ? 

Kerim îi răspunse: „,S'ăvite împărate, ascultă in- 
tâiu tot ce-ţi voiu spune. Ştii că drumul acesta lung 
şi obositor l-am făcut numai din porunca Măriei- 
Tale. Apărat de inalta ta ocrotire, găseam pretutindeni 
călăuză şi hrană. De suferinţele ce-am îndurat, nu e 
nevoe să pomenesc, căci ele nu sunt nimic în com- 
paraţie cu iubirea şi bunătatea ce-mi arăţi. Singura 
mea grije era să-ţi slujesc cu smerenie şi să-ţi în- 
deplinesc porunca. Şi acum, Măria-Ta, spune-mi: me- 
rit- bunăvoința ta ?” 

Impăratul, fără să zică un cuvânt, 
Kerim i-o sărută si grăi mai departe : 


Isi luă numai rămas 
cu privirea abă- 


îi întinse mâna. 
„Astfel cu- 


tată.” 


getam şi eu în timpul călătoriei mele. Când eram 
aproape de palat, o jale mă cuprinse, căci mă în- 
torceam fără răspuns. Sin clipa când păşeam pra- 
gul, a căzut ca o perdea de pe ochii mei şi am 
aflat că viaţa noastră e o călătorie prin lume, a- 
semenea aceleia ce am făcut şi eu, întru îndeplinirea 
poruncilor Impăratului Ceresc”. 

Inţeleptul tăcu, iar împăratul îl îimbrăţişă, zicându-i: 
„Prietene credincios, de azi înainte îmi vei fi ca şi 
Din ruseste de Mira Han 
"2 ANBDARENBGANORUASaORRALSE SAO aaatanunoanănanunae 


BIRecomandăm călduros tuturor d-lor institutori şi în- 
vățători, pentru a le introduce în şcoli, următoarele 
cărţi didactice, cari au apărut acum: 

Carte de Cetire pentru clasa a I-a primară de 
N. Batzaria, D. Stoica şi P. Puchianu, Preţul Lei 42. 

2) Carte de Cetire pentru clasa a lIl-ı primară 
de aceiaşi, Preţul Lei 48. 

3) Carte de Cetire pentru clasa a IV-a primară 
de aceiaşi, Preţul Lei 58. 

Aceste. trei cărți, aprub: ite de Onor. Minister al 
Instrucțiunei, sunt tipărite foarte îngrijit pe hârtie de 
calitate bună, sunt bogat ilustrate de cei mai talen- 
tati desenatori români, iar in ce priveşte. conţinutul 
lor se caracterizează prin claritatea, originalitatea 
bucăţilor alese, satisfăcând totodată cele mai îndrep- 
tățite cerințe pedagogice. 


pAG. 6. 


—— — 


*eeooeeseeooo9: DIMINEAȚA COPIILOR 


ŞI FROSA E DEŞTEAPTĂ! 


ela o vreme incoace, prin Hăpleşti şi prin co- 
munele învecinate, umblau nişte :oameni 
JJ fără căpătâi, cari isi ziceau „negustori de 
vite“. Numai că negustorii 'aceştia nu prea 
se ţineau de cinste şi de dreptate. Pândeau 
„anume zilele când bărbaţii erau duşi de pe acasă şi 
cu momeli şi inşelătorii, intrau în vorbă cu femeile, 
căutând să le cumpere vitele pe un preţ de nimic. 

Doi din negustorii aceştia aflând că şi Haplea e 
dus pentru câteva zile la bâlciul dela Blegeştii de 
Sus, îşi ziseră între dânşii: „Haidem de grabă la 
coana Frosa, căci cum ea. e cam într'o ureche, o dăm 
repede gata şi-i luăm pe nimica toată ce vite o fi a- 
vând de vânzare”. 

Se duc, aşa dar, la casa lui Haplea. O găsesc pe 
coana Frosa ocupată cu cusutul unei rochii de ulti- 
ma modă din Hăpleşti. O rochie cu o mulţime de 
cute şi garnisită toată cu dantele. 


ÎL 


„Sărutăm mânuşiţele, coană Froso, dar frumoasă 
rochie faci d-ta acolo”, îi ziseră negustorii, căutând 
să o momească încă dela început cu cuvinte de lin- 
guşire. : 

„Tot ce fac eu e frumos”, răspunse cam biàilos 
coana Frosa, care nu ştiu ce avea, darpar'că în ziua 
ceea nu-i erau boii acasă. 

„Domnu Haplea nu-i acasă ?” întrebară şireţii de 
negustori, cari ştiau bine că nu este. 

„E dus după treburi”, le întoarse vorba coana 
Frosa. 

„Dar am aflat că aţi avea nişte viței frumoşi”. 

— Tot ce avem noi, e frumos, făcu. Frosa, 


de Moş Nae 


— Şi costă scump ? 

— Nu! 

— Şi am putea să-i vedem ? 

— Da! 

— Sunt aicea în grajd? 

— Nu! 

— Unde ? 

— La livedea lui Găinilă, la păşunat. 

— Şi nu ne-am putea duce până acolo ca să-i ve- 
dem ? 

— Da! 

— Dar noi nu ştim pe unde vine livedea aceasta... 
lui Cocoşilă, par'că aţi zis. 


— A lui Găinilă !“ răspunse apăsat coana Frosa. 
După aceea, fără să-şi ridice capul dela rochia la 
care cosea, strigă: „Hăplişor, ia-ţi merinde în traistă, 
ia-l şi pe Urechilă ca să mergi călare pe dânsul, şi 
du-te la livedea lui Găinilă cu domnii, cari doresc 
să vadă viţeii noştri”. 

Frosa îşi văzu mai departe de treabă, iar cei doi 
negustori porniră pe jos după Hăplişor, care mergea 
mândru şi semeţ pe drăguţul de Urechilă. 

Era o zi caldă de vară, iar drumul până la livedea 
lui Găinilă se lungea de nu se mai sfârşea. In sfâr- 
şit, după vre-o două ore de mers, iată-i pe tustrei 
sau, dacă punem la socoteală şi pe Urechilă, pe tus- 
patru ajunşi la livedea lui Găinilă. 

Decât, acolo nu era nici urmă de viței. „Sor fi 
dus să bea apă la valea lui Curcănilă”, le zise Hă- 
plişor. 

Merseră, aşa dar, şi la valea lui Curcănilă, care 
nici ea nu era la doi paşi. : 

Celor doi negustori sudoarea le curgea in siroae, 
pe când pentru Hăplişor ziua aceea era o zi de ade- 
vărată plăcere şi bucurie. ` 

Dar nici la valea lui Curcănilă nu dădură peste 


DIMINEAȚA COPIILO 


viței. Puseseră, băuseră apă, dar după aceea ple- 
caseră. 

„S'or fi dus la dealul lui Ră/oilă, le zise Hăplişor, 
adăugând: Dar fiindcă până acolo e cam departe, să 
stăm puţin la umbră, ca să ne odihnim şi să ne mai 
apucăm gura”. 

Șezură la umbra unor sălcii lângă un izvor de 
apă, Hăplişor îşi scoase merindele din traistă şi în- 
cepu să îmbuce cu multă poftă. Cei doi negustori, 
crezând că au un drum scurt de făcut, nu-şi luaseră 
de ale mâncărei, aşa că înghiţeau în sec, privind 
cum Hăplişor dă pe gât pâine şi mâncare. 


După ce se îndopă bine, Hăplişor le zise: „Hai să 
pornim, ca să nu ne apuce noaptea pe drum”. 

Merseră, aşa dar, încă două ore şi mai bine, până 
ce, în sfârşit, a dat Dumnezeu de au ajuns la dealul 
lui Răţoilă şi au găsit acolo viţeii, care păşteau în 
iarba verde. 

„Sunt buni şi graşi” îşi ziseră negustorii, mângâ- 
indu-se pentru atâta drum ce bătuseră şi pentru că 
matele le chiorţăiau de foame. 

Cam pe înserat, se întoarseră la Hăpleşti, Hăplişor 
vesel pe Urechilă, iar cei doi negustori rupţi de foa- 
„me şi oboseală. 

In vremea aceasta, coana Frosa isprăvise rochia 
şi chiar o îmbrăcase. Acum stătea înaintea oglinzii, 
admirându-se singură. 


„Coană Froso, îi ziseră negustorii, am văzut vi- 


teii. 

— Şi vau plăcut? îi întrebă ea, tot continuând a 
se uita în oglindă. 

— Hm! Şi aşa, şi aşa”, răspunseră ei, cu gândul 
că în chipul acesta i-ar putea lua mai eftin. După 
aceea însă adăugară : 

„Cu cât ni-i poţi vinde? 

— Ce să vă vând ?” întrebă ea, făcându-se că nici 
nu pricepe despre ce este voba. 

„Viţeii. cei patru viței. 

— A, viţeii”, zise după dânşii coana Frosa, ca şi 
cum atunci sar fi dumerit. „Şi ce-i cu viţeii ?” în- 
treabă ea din nou. fără să-şi ia ochii dela oglindă. 

„Ce să fie ? răspunseră nerăbdători negustorii. Am 
vrea să-ți cumpărăm viţeii si te întrebăm cu cât 
ni-i daţi. : 


PAG. 7. 
. A 
— „Dar viţeii noştri nu sunt de vânzare”, le în- 
toarse vorba coana Frosa. 


La răspunsul acesta, celor doi negustori le-a 
rit ţăndăra. zs 


să- 


„Păi dacă nu sunt de vânzare, de ce ti-ai bătut 
joc de noi si ne-ai făcut să alergăm de pomană o zi 
întreagă ?“ 

Coana Frosa însă nici nu se, sinchisea de supăra- 
rea lor. „Mi-ați spus că vreți să-i vedeți, iar eu vam 
dat băiatul să vă ducă unde erau”. 

Atâta mai zise coana Frosa si le închise celor doi 
negustori poarta in nas. 

lar ei o şterseră chiar în seara aceea dela Hăpleşti, 
unde lumea, şi mai cu-seamă coana Frosa, este mai 
puţin proastă. de cum îşi închipuiau. 

Moş Nae 
iute Dada Ar ————— oc k : 


Intrebări şi răspunsuri 


Ce nu se poate topi? 
' (vody) 


... 
Cine sboarà şi nu se mai întoarce? 
i (Q404) 
** * 
Cine mănâncă fier? 
([vubny ) 


Cum cântä cucul pe frantuzeste ? 
(nəng) 
Trimese de Th. L. G. Urziceni 


Cereţi pretutindeni 
„Haplea —Păţănii şi năzdrăvănii** 


Ediţia a Il-a Preţul, Lei 50 


PAG 9. è DIMINEAȚA COPIILOR 


DIN ISPRĂVILE MAIMUȚII FIPS 


Desene şi text de W. BUSCH 


Prelucrare de MOŞ NAE 
XI. O frumoasă ispravă a lui Fips 


Eulalia, cum se ştie, 
Suferă de insomnie. 
Deci, în patu-i ea citeşte 
Ziarul, şi frumos zâmbeşte, 
Insă vine-acum Moş Ene, 
Tot îi cântă pe lu gene ; 
„Nani, nani !“ în sfârşit, 

;. Eulalia a dormit. 


Că nu ştiu nici cum să iasă, 
Ce-i de preţ, să ia din casă. 


Lumânarea stă aprinsă, 
lar gazeta cum e'ntinsă, 
Foc luat-a, după ea 

Se aprinde şi o perdea. 
Iute focul s'a aprins, 
Casa 'ntreagă a cuprins. 
Tipă toţi şi-s buimăciţi. 
Si de spaimă 'nebuniţi, 


DIMINEAȚA COPIILOR sa sesse 


Domnu Grasu, bunioară, 
Ține ca şi o comoară, 

Doar o scândură de gheată, 
Iar consoarta-i speriată, 


Stiţi ce scapă ? Nu ghiciţi ? 
Rog, mai bine să priviţi, 

Si o cursă vefi vedea, 

De prins şoarecii în ea. 
Eulalia se trezeşte, 

Mult nu stă, nu se gândeşte, 


Ci cum este ea deşteaptă, 
La fereastră se îndreaptă, 
Sare jos; din întâmplare, 
Spre norocul ei cel mare, 
In butoiul plin cu apă 
Pică şi de moarte scapă, 


Ba si bine se simțea, 
'N apa care-o răcorea. 


Să lăsăm pe Eulalia. 

Domnu Grasu şi soţia, 
Când se văd scăpaţi afară, 
„Doamne Sfinte, ei țipară, 


PAG. 9. 


—— aan ee tt: A ia > 


PAG. 10. 


„Pe Lizica am uitat-o, 
Ca să ardă am lăsat-o !“ 
N'aveţi teamă-i cineva 
Ce de dânsa se "'ngrijea. 


Este Fips cel curagios, 
Pe micuța ia frumos 


s i il ; | 
Ba din somn nici wo trezeşte, 
Ci o poartă voiniceşte, 


DIMINEAȚA COPIILOR 


La fereastră a eşit 
Si puţin s'a socotit, 
Fiind istet şi mult deştept, 
Fips voinicul sare drept 
Sus în nuc şi se agaţă, 

Tot ţinând pe Liza "n braţă. 
Incet, 'ncet el se coboară 
Şi din curte ese-afară, 
Şi o duse la părinţi, ` 


„Ce păreau esiti din minţi. 


Nu e chip a vă descrie 
Foarte marea bucurie 
Bieţii oameni ce-au avut, 
Când copilul şi-au văzut. 
Si pe Fips l-au lăudat, 
Din belşug l-au ospătat. 
(Va urma) 


—— k=. 


De vorbà cu o surdă 


— Bună ziua, babă. 

— la, mulg şi astă vacă. 

— Dar acasă ţi-e feciorul? 

— Nu dă vaca cu piciorul. 

— Dar aveţi primar în sat? 

— Cât am muls, tot l-am vărsat. 

— Dar de-aici departe şade? 

— Cât oiu mulge, tot l-oiu fierbe. 
— Tu, babă, eşti surdă? 

— Cum o mulg, o tâp în ciurdă. 
— Tu, babă, mauzi bine! 

— Tot o tâp şi iară vine. 


„lone!, mi-ai putea spune, cât timp a ţinut răz- 
boiul de 30 de ani? 

— De sigur, tată, 15 ani. 

— Dar n'auzi? Războiul de 30 de ani. 

— Ba da, dar dumneata mi-ai spus, că ce vorbeşte 
lumea, numai jumătate e de crezut. 


Trimise de Aurel Moldovan-Bisiriţa 


DIMINEAŢA COPIILO 


PAG. 11. 


SCRISOARE DE LA VIE 


Tohani, 10 Septembrie 1927. 
* Dragul meu prieten şi coleg, 


tine. 
Află, dragul meu prieten, că. eri de di- 
mineață am sosit cu mama şi cu tata aci, 
la via unchiului Sandu. Nu-ţi poţi închipui cât de 
mult îmi place să viu la unchiul acesta. Când voi 
sosi la Bucureşti, îţi voi povesti multe despre el 
şi despre vie. Acum, o să-ţi spun o întâmplare 
de care ai să râzi şi tu, după cum au râs toţi cei 
de aci. Să vezi ce am făcut aseară... 

Mai întâiu trebue să-ţi spun că prima grijă ce 
am avut-o când am sosit, a fost să dau o raită prin 
vie ca să văd dacă sau copt strugurii. Dar unchiuj 
Sandu nu mi-a dat voe să mănânc struguri, spu- 
nându-mi că via e stropită cu sulfat de cupru. 

Ştii tu, dragă Mihai, de ce via se stropeşte cu 
sulfat ? Pentrw a feri viţa de o boală ce se numeşte 
mană. Sultatul de cupru e un fel de otravă. Dacă 
mănânci strugurele nespălat, poţi să şi mori! 

Cu toate acestea, eu credeam că unchiul Sandu — 
din alte motive — nu-mi dădea voe să culeg stru- 
guri din vie. Deci dădui toată ziua târcoale stru- 
gurilor şi-mi venea pofta să săr gardul şi, astfel, 
lungit la umbra butucilor să ciugulesc cu poftă cior- 
chinii ademenitori. 

Unchiul Sandu ne servise destui Struguri la masă, 
dar îmi păreau necopti şi piperniciţi. Pofta mea era 
să intru în vie şi să-i culeg pe îndelete. 

Când veni seara, mă furişai discret şi era cât 


€ y | ă tin de cuvânt şi-ţi scriu ca să-ți dove- 
M desc câtă prietenie si dragoste simt pentru 


p'aci să intru in vie! Dar iată cà mă isbesc nas în 
@as cu păzitorul... Ce să fac? El îmi spuse că 
dacă mă mai prinde pè acolo, mă dă pe mâna un- 
chiului Sandu si, atunci, vai de mine ce-o sà pä- 
tesc! Mă rugai de el, dar el nu mă lăsă să intru în 
vie. Prinsei o ciudă teribilă contra lui şi jurai că 
mă voi răzbuna! 

Când noaptea cobori cu întregul ei alaiu de în- 
tuneric, luai un capot de-al mamei, îi băgai un 
băț prin ambele mâneci — ca să pară nişte braţe 
de statie — şi-l înălţai pe o prăjină, spre a-l putea 
manevra după -plac. Pe urmă o pornii, tiptil, în vie 
ca să mă răzbun pe pândar, speriindu-l... 

Mă aşezai întrun colt întunecos. Cum auzi de 
departe îluerând „Leliţă loană”, îmi zisei: El e! 
Vine! Si începui să înalt stafia prăpădindu-mă de 
râs pe înfundate. Deodată, însă, aud un foşnet in 
spatele meu. Parcă sar fi apropiat cineva de mine, 
în vârful picioarelor. Intorc capul, speriat, şi ce să 
văd? O umbră neagră şi teribil de mare care se 
năpustea asupra mea. Scosei un țipăt groaznic şi-mi 
ascunsei fafa în pământ. 

Nenea Sandu şi părinţii veniră de grabă, auzin- 
du-mi ţipătul. Dar nu văzură nimic! Foşnetul nu 
fusese altul decât al frunzelor de viţă, iar umbra 
uriaşă şi neagră, era umbra statiei cu care voisem 
să speriu pe bietul păzitor! 

Toţi au râs de mine când au deslegat firul a- 
cestei întâmplări. Cred co să râzi şi tu... 

iais răspunsul tàu cu nerăbdare. Te îmbrățişez. 

Al tău bun prieten, 
NELU 


Pentru conf. AlexøBilciurescu 


` MODELE DE COPIAT ŞI COLORAT 


Soareci, şobolani, etc. 


In modelul de faţă avem; pre- 


Eve Dume. oO 


cum se vede, trei soricei mititei, 


un şobolan cam barosan, oale ce 
par goale, o găleată `naltë, lată 
şi un gard oarecare, însă e destul 
de mare. 

De bună seamă, modelul a- 
cesta este unul din cele mai les- 
ne de copiat si colorat. Sunt in 
cea mai mare parte linii simple 
de tras, afară, bine înţeles de 
chipurile soriceilor si ale sobola- 
nului, dar şi reproducerea lor 
este destul de uşoară. 

Coloratul. de asemenea, nu 
prezintă vreo greutate.  Găleţi, 
oale, şoareci am văzut cu toţii 
şi vedem destul de des. 

Aşa dar, la lucru, cu curaj şi 
fără  şovăire. 


. ' 
— zc i i status Aa tii _ _ ` 


de ViadimirBAstronomul 


omnul Nae Limpezeanu, bunizuil lui Ionel, al 

"lui Mişu, al Adinei şi Marioarei — are şi alţi 

nepoți şi nepoate — se sculase în aceâ 

PA zi de Dumiriică mai vesel şi mai bine dispus 

ca “de obiceiu. De aceea, după ce i-a spus 

Linci, fetei din casă, să-i facă o catea în ceaşca 

cea mare şi cu caimac, d. Nae Limpezeanu sau ,,Bu- 

nicul”, ca să-i zicem şi noi aşa cum îi spune toată 

lumea, îşi zise: „Astăzi am să fumez din pipa mea 
de chihlibar”. 

in Zilele în carı „Bunicul” era bine dispus, fuma 
din pipa sa de chihlibar galben. Când trase insă 
sertarul măsuţei în care îşi păstra preţioasa pipă, 
„Bunicul” dădu un țipăt: pipa, făcută din cel mai 
bun chihlibar galben şi pe care o avea de mai bine 
de douăzeci de ani, era spartă în' mai multe bucăţi. 

Mâinile „Bunicului” începură să tremure şi la faţă 
se îngălbeni ca turta de ceară. 

„Cine mi-a spart pipa?” strigă el, chemând în o- 
daie pe Lina, pe Ionel, pe Mişu, pe Adina, pe Ma- 
rioara şi-pe încă doi, trei nepoți. 

Fiecare din aceştia spunea însă că el nu ştie ni- 
mic, că n'a văzut-o, că nu sa atins de pipă şi fiecare 
se jura că nu el a spart-o. 

La urmă, însă, lonel — mi-se pare că era cam cu 
musca pe căciulă — vrând să-l potolească pe „Bu- 
nicul” îi zise: „„Bunicule, scrie la fabrică să-ţi facă 
altă pipă. 

— Si din ce să mi-o facă?” întrebă Bunicul”, 


a cărui supărare se potolea, când se găsea în mij-: 


locul nepoților. š 

„Din chihlibar”, îi răspunse Ionel. 

„Dar chihlibarul din ce să-l facă?” întrebă din 
nou Bunicul. 

lonel nu se aştepta la întrebarea aceasta. Se gândi 
puţin, dar în loc să spue că nu ştie, răspunse: 
„Chihlibarul se face din... chihlibar”. 

„Bunicul” râse şi râseră şi ceilalţi copii, auzind 
un astfel de răspuns. 

„Chihlibarul se face din chihlibar, pâinea se face 
din pâine, hârtia se face din hârtie şi aşa mai de- 
parte”, începu să înşire Adina, care este o fetiță 
drăguță, dar are cusurul că e totdeauna gata să-şi 
râdă de toată lumea”. 


PAG. 12. 9000000000.0.o0000000000000000000ooooooooooe DIMINEAȚA COPIILOR 


„Spune tu, deşteapto!” îi întoarse vorba lonel cam 
supărat că-l luase peste picior. 

Dar îi linişti „Bunicul” şi strângându-i în jurul 
său, le zise: „„Ascultaţi să vă spun eu, ca să ştiţi 
din ce se face sau mai bine zis din ce s'a făcut chihli- 
barul. (E vorba de chihlibarul adevărat, iar nu de 
cel artiticiâl). 

„De când s'au întâmplat cele ce am să vă poves- 
tesc, au trecut zece mii de ani. Zic aşa zece mii 
de ani, dar se poate să fi trecut de două ori atâta. 
Să ştiţi numai că de atunci-e vreme multă, foarte 
multă. Pămâniul în vremea aceea nu era cum este in 
zilele noastre. Unde sunt acum mări, altă dată era 
pământ şi contrariul. Aşa, d2 exemplu, marele şi in- 
tinsul pustiu Sahara era în vremea despre care vă 
vorbesc o mare de apă, aşa cum sunt mările de astăzi. 

„Aşa, de exemplu, marea Baltică. Ştiţi voi, copii, 
unde vine marea Baltică ? 

— Eu ştiu, se grăbi să răspundă Marioara, care 
este cea dintâiu în clasă. Marea Baltică, adăugă ea, 
este o mare la Nordul Europei intre Germania, Rusia, 
Finlanda, Suedia şi Danemarca. 

— Bravo, Marioaro, ai răspuns foarte bine, zise 
„Bunicul” continuând: Unde e acum marea Baltică, 
altă dată era pământ şi prin urmare, erau şi pă- 
duri. Mai ales acolo erau numeroase pădurile de 
brazi şi d2 pini. Din arborii aceştia curgea răşină, 
asa cum curge şi astăzi din pn şi din brazi. Ră- 
şina cădea la pământ în picături galbene şi cari 
străluceau la lumina soarelui. Cădea picătură peste 
pciătură, picăturile acestea se înzhegau şi se întă- 
reau jos. 

„Aşa a mers mii şi mii de ani. Intr'o zi însă se 
petrecu o nenorocire groaznică. Apa din mările vecine 
năvăli în pământul acela, îl inundă şi-l acoperi în 
întregime pentru totdeauna. Totul a fost înecat şi 
nimicit. 

„Pădurile, de sigur, n'au avut o soartă mai bună. 
Arborii, cât de înalţi şi de puternici erau ei, au fost 
doborâţi şi trântiţi unii peste alţii. 

„După trecere de timp, de mult timp, apele sau 
retras din unele locuri. Oamenii, săpând, au putut 
să dea peste o parte din pădurile de cari am vorbit. 
Lemnul acestor arbori, însă, n'a fost găsit aşa cum 
fusese, ci în miile de ani ce au trecut la mijloc, 


£ ela 


DIMINEAȚA COPIILO 


sa carbonizat, adică s'a prefăcut într'un fel de căr- 
bune, care se numeşte lignit. 

„AĂmestecat printre lignit, s'a găsit şi se găsesc 
mereu vechi bucăţi de răşină, care şi ea s'a întărit 
şi a câştigat şi proprietatea de a atrage diferite 
corpuri uşoare. Ç: 

„Răşina aceasta curățată, slefuitá şi lustruită este 
chihlibarul, din care se fac cercei, mânere de baston 
şi din care era făcută şi biata mea pipă, ce mi-aţi 
spart-o, fără ca vinovatul să aibă curajul să-şi măr- 
mărturisească vina. 


„Si şiiţi dece chihlibarului îi zice aşa? Cuvântul 
chihlibar este turcesc şi înseamnă „care atrage paiul” 
deoarece, precum ştiţi, o bucată de chihlibar, după ce a 
freci de o stofă, are puterea de a atrage şi a ridica 
în sus lucruri uşoare. Aceasta pentrucă în chihlibar 
este electricitate şi de aceia Grecii din vechime îi zi- 
ceau „electron. 

— Dar numai la marea Baltică se găseşte chihli- 
bar ? întrebă Mişu pe care povestea aceasta părea 
că-l interesează. 

— Nu numai la marea Baltică, îl lămuri „Bu- 
nicul”. Dar dacă am pomenit de ea, a fost, întâiu, 
ca să vă dau un exemplu şi, al doilea, pentrucă 
în adevăr în părţile acelea se găseşte în cantităţi 
mai mari şi este de o calitate mai bună. Chihlibar 
se mai găseşte, de acemenea, în cantităţi destul de 
însemnate în “Sicilia, în apropierea vulcanului Etna. 

„De mai mulţi ani încoace se scoate chihlibar de 
o calitate foarte bună şi la noi în ţară, găsindu-se în 
minele. de lignit din județul Buzău. De aceea chiar 
ii se zice chihlibar de Buzău. Cum am spus, este 
şi el de o calitate bună, fiind curat, de o coloare 
galbenă, care cam bate în verde. 

„Cel mai bun chihlibar este galben curat, fără alt 
amestec şi cât mai străveziu. O pipă sau un ţiga- 
ret de astfel de chihlibar costă destul de scump. 

— Dar tatăl lui Petrică a cumpărat cu 40 de lei 
un ţigaret lung de chihlibar, zise Ionel. 


PAG. 13. 


— Chihlibarul acela e artificial, adică nu provine 
din răşina de acum zece sau două-zeci de mii de 
ani, răspunse „Bunicul”. El mare electricitate, adică 
nu atrage alte corpuri, se inegreşte repede şi nici 
fumatul cu el nare vreun gust plăcut. 

„De altfel, îşi încheiă „Bunicul” vorba, fumatul, 


„care e vătămător sănătăţii şi n'aduce nici un folos, 


nu e de loc plăcut, numai că, din nenorocire, eu 
sunt prea bătrân, pentru ca să mă pot desbăra de 
acest obiceiu aşa de urât.” 
VI. Astronomul 
——— E 


Proverbe populare streine 


Dacă sluga se îmbogățeşte şi stăpânul sărăceşte, 
amândoi nu preţuesc nimic. (Francez). 

Şi cine ştie mult, se înşeală deseori. (Francez). - 

Ciora bătrână nu croncăne fără rost. (Rusesc). 

Și găina neagră face ouă albe. (Francez). 

Elefantul nu simte pişcătura purecelui. (Persan). 

Mai bine punga goală, decât capul gol. (Ebraic). 

——— Boc Xe 0 — sO'.. 
La restaurant. 


„Chelner, am găsit un pui în ou. ` 
— Bine, domnule, să vaduc o fureuliţă“. 


* 


* * 


„Prea mult ti-a luat doctorul X. Cinci mii de lei 
pentru tăerea unui deget! Pentru prețul acesta eu 
iit tăiam brațul întreg. 

Trimise de Ion Marinescu-Toria 
——— k= 


BAG. 14. 


VI 


Dar slujitorii aflând despre ce e vorba, începură 
să râdă, iar. unul mai şugubăţ, aducând o funie 
mare şi groasă, se repezi la Troancă. 

— Ce faci mă,... strigă prostul ?... 

— Iertare, stăpâne!... Dar de vreme ce singur ţi-ai 
aruncat-o, gândesc că tot singur să ţi-o şi scoţi. Cu- 
noşti bine locul unde a căzut, şapoi... 

— S'apoi ?... 

— N'ai nici o grije ! Scoboară-te fără frică şi când 
vei ajunge. să dai de apă, strigă să oprim. 

—Vai de păcatele mele, se tângui Troancă; ba 
asta-i vorbă !... Atât aşteaptă acel cari mi-a luat că- 
ciula. L'am cam ocărât, şi când m'o prinde în cap- 
cană, nu-mi mai dă drumul. 

— Lasă, stăpâne, că suntem noi aici, şi te scă- 
păm !... 

— Măi băeţi !... Ce-mi spuneţi, nu-i rău, dar nu 
se poate !... Eu unul nu mă bag... Am păţit destule, 
şi mi-e frică. N'aţi văzut voi cum se strâmba la mi- 
ne?! N'aţi văzut atunci nimic !... E înciudat că lam 
bătut cu pietre; e inciudat că lam scuipat... şi știu 
eu că nu-i prost, să mă lase fără de bătae... 

Scoboară-te lu, Frunză... scoboară-te tu, şi... 

— Stăpâne, eu sunt prea greu, şi nu mă ţine 
funia... 

— Dar tu? 

— Nu pot, Mărite!... Am o meteahnă... Nu-mi 
place apa... 4 ! 

— Şi nici mie... să fie vin... de... ar mai mer- 
ge |... şi nici unul din slujitorii împăratului, nu 
voiră să se bage înăuntru. 

Văzând 'Troancă că e luat la vale, e luat peste 
picior, se înciudă aşa de râu, că şi apucă un par 
din acel al văcarilor, şi învârtindu-l în sus de vreo 
două-trei ori, vru să lovească... Dar slujitorii prin- 
zând de veste, se împrăştiară prin curte ca puii de 
potârniche, râzând de neputinţa prostului. 

Bodogănind şi amenințând cu pumnii, porni 
spre cămara lui şi se lăsă pradă gândurilor, că- 
tând să găsească mijlocul de a-şi căpăta căciula.. 

Intrun târziu, începu să râdă mulţumit. Găsise 


PER ee (OPERE | 
de V PETRE/CUN | 


ce căuta !... Aşteptând noaptea, şi ieşind binişor, 
dibuind, pe întuneric, se duse spre hambarele pli- 
ne, şi scăpărând amnarul, aprinse iasca. Apoi 
svârlind-o înnăuntru, plecă liniştit să se culce. 


Cum Troancă îşi găsește cușma 


Trecu preţ de două ceasuri,... şi ferestrele pala- 
tului se luminară ca ziua. Stând la pândă după o 
coloană ce era lângă intrare, după o vreme Troan- 
că ieşi în curte, apoi începu şi el să dea o mână de 
ajutor, la stinsul focului. Dar treaba mergea încet... 
Prin apropiere nu era decât fântâna cu pricina, si 
cumpăna neunsă scârţâia prelung în noapte. 

Limbi roşii se înnălțau către cer, limbi mici şi 
mari, nori de fum şi scântei umpleau văzduhul. 

Mulțimea de supuşi, speriată din somn, alerga 
să stingă focul. Dar lucru greu şi anevoios. 

Apă era puţină, şi bătea un vânt, măi Doamne, 
de apleca crengile copacilor până la pământ. Scân- 
teile sburau hát, tocmai departe, şi se aprinse şi din 
cetate câteva case, acoperite cu şindrilă. Nici nu 
ştiau săracii unde să alerge mai uite. 

In grajduri caii nechezau, bătând cu copitele în 
podelele de piatră ; porcii ițau prin coteţe, şi ve- 
nea prin aer un miros de i arşi. 

Troancă era mereu pe lângă fântână. Se uita în- 
năuntru parcă tot căta ceva, şi chiar Sboinea care 
auzind că-i “foc, sărise ars din pat,... chiar el băgă 
seamă la fii-su. 

— Ce naiba o tot vrea şi prostul ?... şi stând şi 
gândind aşa, începu să-l măsoare de sus în jos, şi 
de jos în sus, apropiindu-se mai mult de tont. Toc- 
mai atunci se scotea o găleată plină. 

La lumina focului se vedea ceva negru. plutind 
pe d'asupra, şi când slujitorul se aplecă să vadă ce-i, 


DIMINEAȚA COPIILO Reeeee00000h00000000000000000toeteteeasoeoe: PAG. 15. 


Apoi cum ceilalţi se uitau nedumeriţi la prostul 
căruia îi curgea şiroaie apa pe straie, începu să 
râdă, şi dă-i râs, de nu-l putea nimeni opri. 

Impăratul care văzuse tot, bănuind că lucru cu- 
rat nu-i la mijloc, îl trase de-oparte, şi-i zise: 

— Mă,... tu eşti cu pricina !... 

— Ce căciulă, tată; ce căciulă ?... 

— Aşa ?... Păcătosule, blestematule, păcătosule, 
nătărăule, tu eşti ăla... 

— Nu, tată, nu eu... 

— Taci... şi repezindu-se, îi şi trase o palmă. A- 
poi văzând că tontul ţipă, se înfurie mai rău, şi 
luând un retevei ce era aruncat prin curte, începu 
să-i măsoare spinarea în lung si lat. Când scăpă, 
Troancă îi şi luă înnainte, şi iute ca fulgerul se şi Troaneëš o rupse la fugă, strigând: 
repezi s'o întfaşce, îmbrâncind pe ceilalţi... — Dacă mi-a luat căciula ; dacă mi-a luat-o... ce 

— Daţi-o încoa !... şi fără să aştepte, întinse mâ- era să fac ?... 
na. E căciula mea, pe cari mi-a furat-o cel din fân- 
tână, -şi aşa udă o puse în cap. 


(Va urma) 


=sasnanunuunuspunpusnsnmanususniannmopanaqwgmamwmmuqcpuquxmnuy amanece ERA OSD mg CV 

Din minunile de construație ala lume! Călătorii, cari merg cu vaporul la 

3 4 Ia New-York, sunt salutaţi la intrarea în 

Statuia Libertăţii dela New-York acest port de o statue colosală care 
poartă numele de Statuia Libertății. 

gop a r RS BER panone Aşazată în vârful insulei Manhal- 

; ; lan, statuia aceasta, care este un sim- 

boal libertății Statelor-Unite, este 
cea mai mare statue de pe pământ. 

Ea a fost dăruită Statelor-Unite de 
către Franța, când Statele-Unite au 
serbat a o suta aniversare a indepen- 
dentei lor. 

Statuia, care are chip de femeie, re- 
prezentând Libertatea, ţine in mâna 
dreaptă o faclă, iar capul ei este incu- 
nuna cu o diademă de raze. 

Libertatea stă pe un piedestal de 
granit în formă de turn. Atât diade- 
ma, cât si facla sunt luminate in tim- 
pul moptei cu lumină electrică, lă- 
sându-ți impresia unui imens turn lu- 
minat. Ea este opera sculptorului fran- 
cez Bartholdy, care a lucrat-o la Pa- 
ris din fier şi aramă şi după aceea, 
împărțită în bucăți, a fost transportată 
la New-York. 

Vârful faclei se ridică la o înălţime 
de peste 93 de metri deasupra nivelu- 
lui apei. 

Statuia propriu zisă are o înălţime 
de 46 de metri la cari se adaugă şi te- 
melia cu o înălțime de 16 metri. 

Greutatea statuei este de 225 de mii 
de kgr. O scară făcută înlăuntrul sta- 
tuei duce până la capul ei unde este 
loe de ajuns pentru 40 de persoane. 

Spicuitor 


N 


PR 
` 


ripi 


i k ; Ë 
N YV. tŠ Aua a ic mosha upas i wapu O d aap, CUPIILOK 


miul | la Concursul literar din No. 181, 
ORFANUL 


Cu hainele făcute sdrențe, 

Un biet orfan trecea pe drum ; 
Navea pe nimeni să-l ajute, 
Să-i dea un colț de pâine-acum... 
In lupte îi murise tatăl ; 

lar maică-sa muri de-o boală, 
Lăsându-l mic şi fără sprijin 
In lumea ce-i dădea ocoală... 
Cu toate că venise Toamna, 

El rătăcea pe străzi cu vântul, 
Rugând pe toți cu plâns în glas... 
Şi mulți nu-i ascultau cuvântul... 
Arare-ori — cuprins de milă — 
Vre-un trecător prin vântu-avan, 
li arunca în palma'ntinsă 

Şi înghelată, câte-un ban... 
Strângea la pieptul gol bănuţul 
Şi-l săruta cu foc şi dor; 

Căci pentru el era comoară 
Banul dat de trecător... 

A dus-o 'n plâns şi suferințe 
Până la 'nceput de iarnă, 

Când veni mai straşnic gerul 

Și zăpada să se cearnă... 

Porni 'ntr'o seară, prin zăpadă 
Tremurând, cu pasul greu, 
Spre biserica de piatră 

Ce-i slujea la somn mereu... 
Strânse peste trupul searbăd 

Şi 'nghelat de recea seară, 
Trenţele-i din haina-i ruptă, 
Ghemuindu-se pe scară... 

El, în colțul vechi de scară, 

Zeci de nopți dormi de-a rândul 
Şi în fiecare seară, 

La părinți îşi ducea gândul... 
Seara-aceea era rece. 

— Cea din urmă seară-a lui, — 
Adormi, cuprins de gânduri 
Ce-i sburau la cei ce nu-i... 

Se simția atât de bine, 

Prins de-o vraje nenfeleasă... 
Se vedea că-i cu părinți 

Intro casă prea frumoasă, 
Ingeri mulţi cântau în coruri 
Şi-l duceau spre infinit... 


Trecătorii "n zori de ziuă 
L'au găsit înzăpezit... 


Zaharia George Buruiană 


——— = 


A trăia din cele trei bucăţi cari au meritat pre- 


DE VORBĂ CU CITITORII 


Paul Gh.-Orecea. — „(Glumele“ despre cari scrii că le ai 
cules pe la șezători, le am citit publicate de mult în diferite 
reviste, 

Eug Petr.-Craiova. — Povestea «Ulciorul de lacrimi», a 
fost publicată de mult în revista noastră. In afară de aceasta, 
traducerea d-tale cam lasă de dorit. Te ai ținut prea mult de 
textul original și începi, fără să fie nevoe în hmba română, 
propozițiunile cu pronumele personal, («Ea nu bea, ea nu mån- 
ca», etc.), 

Nic. N. il.-Loco. — Concursul literar era închis de mai 
multe zile, când s'a primit scrisoarea d-tale. Cum e „anonim“ 
autorul lui «Troancâ», povestire pe care cititorii o urmăresc 
cu un interes din ce în ce mai mare, când poartă numele a- 
devărat al autorului «V. Petrescu-V. și când am scris în re- 
vistă că V dela sfârșit este Vrancea ? La întrebăriie d-tale ți se 
va răspunde la rubrica respectivă. 

P. Al.-Lespezi. — Scrii că «rândul viitor» vei trimite ceva 
mai frumos Dece n'ai început cu acest «mai frumos» ? dar să 
fie făcut de d-ta, nu copiat. DBucăţile trimise nu se potrivesc 
pentru „Dim. Copiilor“. Te rugăm continuă să fii cititor. 

Al. Al.-Constanţa. — Iti publicăm una din poeziile trimise 
de d-ta. Celelalte se. potrivesc mai bine pentru altfel de reviste 
decât pentru o revistá destinată în primul rând copiilor. 

Nat. Bar.-Darabani. — Celor ce ne trimit bucăţi copiate 
nu hi se dă nici un răspuns. Poezia «Unui fost prieten» e slă- 
butà si nepublicabilă. Mai află câ nu se zice „ai părinţilor po- 
vaţă“, ci „a părinţilor povaţă“. 

Ang. D.- pina,— „De ale lor“. In prima strofă cîntr'una» 
nu poate rima cu «grădină». Mai ai versuri cari cam schioa- 
pătă in ce privește numărul silabelor şi accentul ritmic. De 
altfel, recunoaştem bucuros la d-ta un început de talent pro- 
mitátor. 

Chir. M. Ec.-Constanta. — Te sfàtuim in interesul d-tale 
ca poveşti cu subiecte mai lungi, cum e „Hainele de hârtie“ 
să l păstrezi pentru a le serie maitârziu, când vei fi mai mare 
şi vei fi căpătat mai multă îndemânare la scris. Astfel de po- 
veşti trebue redate într’ formă mai vioaie, cu dialoguri potri- 
vite şi fără neologisme. 

=%— 


Din cauza abundenței de materie, continua- 
rea interesantei povestiri „Mitică face 
ocolul pământului ** se amână 


pentru n-rul viitor. 
— k= 


PL ILIE 


Am fost la teatru, — cinema, 

Şi nu m'am bucurat prea tare , 
Luându-mi un pachet „SUCHARD” 
Avui o bucurie mare... 


Mai frumoasă nu găseşti, 
Decât „Comeara cu poveşti“, 
Poveştile sunt minunate, 
Toate paginile colorate, 
Desene sute şi sute, 
Splendide, neîntrecute, 
Să o ei, deci, te grăbeşte, 
Pe deplin te mulţumeşte. 


Atelierele „ADEVERUL« S. e. 


w DIMINEATA 
N! 163 COPIILOR 


REVISTA A Ati 


* N. BATZARIA. 


UV ———— — haasi 
ice inte, îți citesc „Dimineața Copiilor“. PREŢUL 5 LEI 


PAG. 2. 


Vârsta coanei Frosa. 


După ce am scris despre vârsta lui Haplea, sun- 
tem acum întrebaţi de drăguţa noastră cititoare, 
d-ra Stoenescu T. din Capitală despre vârsta coanei 
Frosa, soţia lui Haplea. 

Şi cu vârsta ei chestiunea e tot aşa de încurcată, 
ca şi cu vârsta lui Haplea. 

Când a venit vorba şi am întrebat-o că ce vârstă 
are, coana Frosa ne-a dat următorul răspuns: 
„Sunt tânără, sunt mai tânără decât Madam Pros- 


tilă, care s'a născut în ziua în care un câine turbat | 


a muşcat douăzeci şi şapte de oameni din Hăplești. 
Sunt chiar cu un an mai tânără decât nevasta lui 
Tănase, care s'a născut în noaptea în care capra pă- 
rinţilor ei a fătat trei iezi. 

Când m'am născut eu, a căzut o piatră, care a stri- 
cat viile din jurul Hăpleştilor”. 

Acestea sunt actele coanei Frosa despre data naş- 
terei sale. Aşa dar, ca să-i aflăm vârsta, va trebui 
să ştim cel puţin când a fătat trei iezi capra părin- 
ţilor nevestei lui Tănase şi când a căzut piatra, care 
a stricat viile Hăpleştenilor. 


Ce este un „bolid“ ? 


Cititorul nostru C. I. Măn. din Nehoiaş (jud. Bu- 
zău) ne scrie că a citit într'un ziar că în Siberia ar 
fi căzut din cer, în anul 1908 un bolid gigantic şi că 
acest bolid ar fi compus din fier, nichel şi platină. 
Ne întreabă, prin urmare, ce sunt aceşti bolizi şi de 
unde vin ei pe pământ? 

Răspundem. Sunt anumite corpuri cereşti (prin 
expresiunea „corpuri cereşti“ înţelegem, stelele, soa- 
rele, luna, planetele şi cometele), cari sau descom- 
pus şi s'au sfărâmat. In nopţile de vară, când se în- 
tâmplă să vedem pe cer stele cari cad, uneori chiar 
vedem ca o ploaie de stele, acestea nu sunt altceva 
decât sfărămăturile unor corpuri cereşti, cari au 
murit şi s'au descompus. Unele din ele ajung până 
aproape de pământ, adică intră în ceeace se nume- 
şte puterea. de atracţiune a pământului. Fiind atra- 
se, ele cad pe pământ în stare aprinsă şi vin cu o 
iuţeală de mai multe zeci de chilometri pe secundă. 

Se mai întâmplă ca o cometă sau mai bine zis 


coada unei comete să pătrundă în atmosfera şi, deci, . 


în puterea, de atracţie a pământului. Şi din coada 
aceasta cad pe, pământ mici frânturi de corpuri ce- 
reşti moarte. 

Aceste sfărămături sunt ceeace se numeşte bolid. 


—— 


9 AMESTECATE 


DIMINEAŢA COPIILOR 


Ce dovedesc bolizii ? 


Bolizi au căzut şi continuă să cadă în diferite 
puncte ale pământului. In popor li se zice de obi- 
ceiu „pietre din cer”. Aceste „pietre” uneori sunt 
mici de tot, alte ori însă sunt bolovani mari în greu- 
tate de sute şi chiar de mii de chilograme. Multe 
din muzee au din aceste „daruri” pe cari cerul ni 
le trimite fără voia noastră. Muzăul din Washington 
are cel mai mare bolid. 

Câştigul ce îl are ştiinţa depe urma acestor bolizi 
este că, făcându-li-se analiza, se ştie din ce fel de 
materie sunt compuse îndepărtatele corpuri cereşti, 
la cari omul nu va putea merge nici odată, oricât 
de mari ar fi progresele ce sar realiza în aviaţie 
sau în alte direcţiuni. 

In bolizi se găsesc anume aceleași materii, cari se 
găsesc pe pământ, ceeace arată că pământ şi cor- 
puri cereşti sunt făcute din aceeaşi materie, creată 
de Atotputernicul Dumnezeu. 


Nimic nu e veșnic! 


Afară, bine înţeles, de Dumnezeu, 
este şi va fi în vecii vecilor. 


Pământul însă şi toate celelalte corpuri cereşti, 
câte putem vedea şi câte nu putem vedea, nu sunt 
veşnice. Au avut.un început, vor avea, prin urmare, 
şi un sfârşit. Numărul de ani, care va trece până la 
sfârşitul, până la moartea lor, nu are însemnătate. 
Pot să treacă zeci de milioane, sute de milioane de 
ani, adevărul este că ele vor sfârşi prin a îngheţa 
şi a muri. 

Şi soarele ? şi pământul ? De bună seamă, că şi 
soarele şi pământul. Petele cari se văd pe soare nu 
sunt altceva decât semne de îmbătrânire, aşa cum 
ar fi sbârciturile pe obrazul unui om înaintat în 
vârstă. A 

Cât despre pământ, e drept că se găseşte acum in 
floarea şi în puterea vârstei. Zi de zi, însă, merge 
şi el spre sfârşit. Va răci, va îngheţa şi va înceta pe 
dânsul orice viaţă. 

Cât mai e până atunci? Mult, foarte mult. Zece 
milioane de ani, douăzeci de milioane, poate -de 
două ori sau de trei ori atâta. Insă, odată şi odată 
va suna şi pentru dânsul ceasul din urmă. 

Bolizii dovedesc, între altele, că nici corpurile ce- 
reşti — deci si pământul — nu sunt veşnice. 


care a fost, 


\ DIMINEATA 
Y COPIILOR 


REDACȚIA ŞI ADMINISTRAȚIA 
BUCUREŞTI. — Str. SĂRINDAR 7, parter. — TELEFON 6/67 


e. eis eie 


ABONAMENTE : 1 AN 200 LEI | UN NUMĂR 5 LEI 
6 LUNI 100 ,, IN STRĂINĂTATE DUBLU 


23 OCTOMBRIE 1927 — Nr. 193 Director: N. BATZARIA Manusorisele nepublicate nu se înapolază 


Reproducerea bucâăţilor este strict interzisă 


LA VEE 


Cărări pierdute prin livezi de pruni Culegătorii: juni s'ascund prin iarbă 
Cu garduri vii de cătină spinoasă Și ceilalți îi cată şi îi cheamă, 
Ți-arată sus în deal o albă casă Dar ei ieşind îşi râd şiret în barbă 
Lăsată moştenire din bătrâni... Pornind cu coşul plin în deal la cramă... 
. ô 
Acolo-i crama; via cea mănoasă Răsună toată via de cântări, 
Işi varsă 'n căzi al roadelor belşug De râsete voioase şi de şoapte, 
De: razachie, coarnă, tămâioasă De strigăte şi vesele chemări 
Cu-al ei parfum îmbătător de rug. Ce dăinuiesc până târziu spre noaple... 
In căzi adânci şi mari se fierbe mustul lar când amurgul trist a împânzit 
Curgând încet din boabe şi ciorchin... De-asupra viei smoc de raze pale 
Inţepător şi dulce îi e gustul Şi munca zilei este pe sfârşit — 
Și spumegă în şipot cristalin... > Culegătorii pleacă 'ncet pe vale... 
In jurul vie: stau de strajă nucii Când soarele s'ascunde după deal, 
Și prunii svelți cu roade'n loc de muguri O ultimă privire-şi mai aruncă, 
Și încărcați cu clădării de struguri Sfințind cu raza ochiului său pal 
Inspre pământ se pleacă 'ncet butucti... O zi de veselie şi de muncă... 
ç š Stetan 5. Stănescu 
—— o kz=s is 
VINE TOAMNA : 
Trist; în depărtare-apune Copacii goi îşi plâng podoaba 
Soarele de vară! Ce-i dusă departe 
Toamna vine de pe culme, Un copil stă la fereastă 
Toamna vine iară Cetind întro carte, 
Ceru-i plin de nouri negri, Dar din când în când sc uită 
Negri ca tăciunele Pe fereastră-afară 
Sati trist şi vântul trece Ojtează încet odată 
. Pustiind păşunele. Și citeşte iară... 
Lung convoi de frunze moarte Pe cer aleargă iute norii 
Poartă după el, Negri ca tăciunele 
Şi din munte trist priveşte Pe sub ei sboară cocorii 
Un bătrân castel, Păsări ca nici unele 


Al. Alecu 


PAG. 4. 


DIMINEAȚA COPIILOR 


VITEAZUL MIŢI-PUFI 


POVESTE DELA SAŞII DIN ARDEAL 


biată femeie săracă n'avea altceva decât o 
pisică. Pisica aceasta era un cotoiu, al că- 
rui nume era Mifi-Pufi. 
Insă, fiindcă nu mai putea să-l hrăneas- 
că, într'o zi ii zise: „Dragă Miţi-Pufi, mi se 
rupe inima de durere, când te văd că slăbeşti şi te 
prăpădeşti, iar eu nu pot să-ţi fiu de folos. De aceea, 
mergi şi tu la pădure, că poate acolo găseşti ceva 
de mâncare”. 

Miţi-Pufi n'aşteptă să i se zică a doua oară, mai 
ales că nu mai putea de foame, iar pe deasupra 
plăcea mult să meargă şi să vadă şi el pădurea. 

Porni şi la marginea pădurii dete peste leşul u- 
nui cal mort de curând. Sări pe el şi se porni să 
rupă şi să mănânce cu o nespusă poftă. 

Nu trecu mult şi iată că din depărtare isi arătă 
botul jupâneasa vulpe. Insă, când îl zări pe Miţi- 
Pufi, se sperie tare. de tot, făcu stânga'mprejur şi 
luându-și coada între picioare, o luă la sănătoase, 
ce-i drept, mai întâiu mai încet, iar când,işi închi- 
pui că nu o vede nimeni, începu să fugă iute ca 
vântul şi ca gândul. 

Iată că îi eşi Moş Martin întru întâmpinare şi-i 
aţinu drumul zicându-i: „Cumătro, ce-i cu tine şi 
dece ţi s'au lungit aşa de rău picioarele ? 

— Nu mă mai întreba, ci hai de grabă cu mine, 
dacă mai ţii la viaţă, îi răspunse vulpea, adăugând: 
Colo, la marginea pădurii, este o dihanie mică, dar 
care a răpus un animal de zece ori mai mare decât 
dânsa. Acum îl sfăşie şi-l mănâncă. 

— Asta trebue să o văd şi eu!” zise ursul curios 
şi făcându-şi singur curaj, se duse încet spre Miţi- 
Pufi. Vulpea se opri şi privea din depărtare. Nu tre- 


Prelucrare de Stan Protopopescu 


cu însă mult la mijloc şi Moş Martin se întoarse în 
goana mare. 

„Fuga ! îi strigă el vulpei, căci sa sfârşit cu noi”. 
Și amândoi fugeau ca nebuni, fără să ştie măcar 
încotro. 

Jupânul Lup le aţinu însă drumul şi-i întrebă : 
„Ei, prieteni, dece aşa grăbiţi, că doar nu dau nă- 
vală Tătarii ? 

— Nenorocitule, nu întreba, ci fugi şi vezi de sca- 
pă cu zile cât mai e vreme. La marginea pădurii e 
o dihanie, care şade pe un animal de cinci ori mai 
mare decât tine. Dihania cea mică l-a omorât şi. a- 
cum îl sfăşie şi-l mănâncă. 

— Să mă speriu eu de cineva? Asta nu sa văzut 
până acum!” zise lupul sbârlindu-se şi scrâşnind 
din dinţi. Şi porni şi el spre locul unde era Miţi- 
Pufi, pe când ursul şi vulpea stăteau şi aşteptau. 

Insă şi lupul se întoarse după câetva clipe şi stri- 
gă tremurând ca varga:,, Fugiţi încotro vă văd o- 
chii, că e rău de noi!” 

Dar în pădure fură întâlniți de un mistreţ. „Ce 
aveţi de fugiţi asa? îi întrebă el. Nu cumva vau 
luat cozile foc ?” 

Cei trei tovarăşi de fugă ii povestiră cele ce vă- 
zuseră. 

„Nemernici şi iepuri fricoşi! le răspunse mistre- 
tul. Merg numai decât şi-i arăt eu dihaniei, de care 
vaţi: speriat aşa de tare”. Grohăind  înfricoşetor 
„gro! gro!”, porni glonţ la locul unde se găsea 
Miţi-Pufi şi îşi înfipse colții în burta calului mort. 

La vederea, aceasta, Miţi-Puii o băgă pe mânecă. 
De frică, isi sburli părul şi începu -să scuipe şi să 


DIMINEAȚA COPIIL 0 Ree0000000000000000000eçeoooeoooooooooooeeoe PAG. 6. 


miorlăe, tot: privind ţintă la mistreţ. Mistreţul nu 
putu să-şi scoată numai decât colții din burta calu- 
lui şi îşi închipui că a fost înhăţat de Miţi-Pufi. De 
aceea, se sbătu, se smuci şi îndată ce se văzu liber, 
Q rupse şi el la fugă. 

Miţi- Pufi prinse acum curaj şi se luă după dân- 
sul. Când mistrețul ajunse la ceilalţi tovarăşi, le 
strigă mort de frică: „Fugiţi, că suntem prăpădiţi! 
Dihania s'a luat după noi şi ne dă gata pe toţi”. 

In apropiere se găsea un arbore, al cărui trun- 
chiu/era scobit. Mistreţul se vâri în scorbură, -cău- 
tând să se ascundă cât mai bine; coada însă îi ră- 
mase afară. Cât despre urs, vulpe şi lup, fiecare din- 
tr'insii se sui pe câte un arbore. ç 

Miti-Pufi veni vesel şi sărind, prinse coada mis- 
treţului şi. începu să se joace cu dânsa. „Acum mă 
mănâncă !” îşi zise mistrețul şi apucat de frica de 
moarte, dete un grohăit aşa de puternic, încât ur- 
sul, vulpea şi lupul se prăvăliră înspăimântați din 
arbore. 


Vulpea a scăpat teafără şi a şters putina. Ursul 
şi-a rupt un picior şi s'a luat şchiopătând după vul- 
pe. Lupul însă căzu întrun par ascuţit, care i se 
infipse în gât. Gura i-a rămas deschisă și dinţii i-au 
eşit afară. 

Văzând aceasta, vulpea îi strigă supărată: „Ei, 


cumetre, dece îţi râzi de noi? Fuga o fi ruşinoasă, 
dar e sănătoasă”. 

Lupul nu răspunse, căci încetase de a trăi. De fri- 
că, mistrețul n'a mai eşit din scorbură şi a murit şi 
el acolo. Vulpea şi ursul aleargă mereu de teama 
că Miţi-Pufi pune mâna pe dânşii şi-i sfăşie, aşa 
cum a sfâşiat burta calului mort. 

Stan Protopopescu 
————— Do oo — 


„ial 


ți văzut vreodată reclame nemţeşti cu copii 

bucălaţi, rotofei, cu ochii nespuşi de mari 

şi de frumoşi ? Ei bine! Intocmai aşa e şi 

micul Ninel. Şi-i tare cuminte, drăguţul de 

el! Câtă-i ziulica de mare, nu se mişcă din 
colţul grădinii, unde, unele peste altele, păpuşi, mai- 
muţoi, maşini de gătit, trenuri şi câte încă alte ni- 
micuri, stau de-avalma, parc'ar fi într'o casă unde 
totul este gata de mutat. 

E drept, însă. In fiecare zi de cel puţin două ori, 
toată gospodăria asta micuță e cărată pe braţ de 
Ninel, din casă afară şi de afară în casă. Munca n'ar 
fi grea, micuțul nu sar obosi; atât doar că în urma 
fiecărui drum de acesta, jucăriile îmbătrânesc vă- 
zând cu ochii. Aşa, de pildă maimuţoiul nu mai. are 
coadă, maşina de gătit nu mai are un singur ochiu 
măcar, iar trenul... trenul mai merge el încă, dar 
fără locomotivă. . 

Azi, însă, Ninel e mai vesel decât oricând. Tšiti- 
cul, om cu minte si mai ales cu milă faţă de lumea 
cea mică a copilului său, i-a cumpărat un cărucior 
frumos pe patru roate în care încap până la una 
toate jucăriile. Ar fi timpul să înceapă mutatul. Ni- 
nel, însă, nu mai vrea! Dece? Uite aşa! — Ce? 


PAG. 6. 0000000000000000000000000090000000000000t00e DIMINEAȚA COPIILOR 


tot aia şi tot aia să se joace ? Da, dar cum să se joa- 
se 'ntr'alt fel? Să se suie în căruţ, nu'ncape, să a- 
şeze pe Cuţu în căruţ, nu face! Nu, desigur, un copil 
așa de mare să se'nhame la un căţel. 

Şi tot învârtindu-se şi frământându-şi  căpşorul, 
un gând posnaș îi luminează faţa. Chiamă pe Zorel, 
ii trece pe după gât, apoi pe spate, hamurile cele 
noui; în căruţ aşează, cu multă grijă, păpuşica cea 
mai dragă, cea mai mare si mai frumoasă. In mâini 
îi pune strâns hăţurile. Dă drum liber lui Zorel. 
Trăsurica se plimbă încet purtând cu mândrie par'că 
pe stăpână. Ninel e fericit şi dă fuga sarate şi mă- 
michii „ceeace-a făcut el”. 


De după gard, însă, două lumini selipese viclean. 


Motanul! Zorel a rămas o clipă 'n loc. Apoi, însă, 
fără să ţină seamă de ceeace-i legat de el, dă busna 
spre pisică şi'n fugă, păpuşa cade, şi spartă, cu fața 
`n sus, părul sbârlit şi mâinile desfăcute, se strâmbă 
groaznic, dojenind par'că pentru fapta-i  nesocotită 
pe micul Ninel, care, plângând amar, se duce la 
mămica să-i spună „ce-a făcut Zorel”. 
= : Cori 
——— Oc 


INSTIINTARE 


REDACŢIE şi ADMINISTRAŢIE. — Suntem nevoiţi 
să explicăm din nou celor cari ne trimit manuscrise 
spre publicare sau ne scriu în diferite chestiuni în le- 
gătură cu revista, că trebue să procedeze în felul ur- 
mător : 

Când trimit un manuscris spre publicare sau când 
întreabă de soarta unui manuscris sau când trimit în- 
trebări pentru rubrica „De toate şi amestecate“, pe 


_plic să scrie numai REDACŢIEI REVISTEI sau d-lui 


N. BATZARIA, directorul revistei. 

Insă, când întreabă de abonament sau se plâng de 
neprimirea vreunui număr sau când trimit dezlegări 
la concursurile lunare ale revistei, pe plic să scrie nu- 
mai ADMINISTRAŢIEI REVISTEI de oarece Redac- 
tia nu se ocupă cu aceste chestiuni. 

De asemenea, să nu se mai scrie pe plic „REDAC- 
TIEI şi ADMINISTRAȚIEI”, ci ori uneia, ori alteia, 
după cum e chestiunea. 

Mai rugăm să nu se scrie pe aceiaşi pagină chesti- 
uni diferite, cum, de exemplu, dezlegări, întrebări, o 
glumă, etc. Acest amestec produce încurcătură. 


CITI LILI ITI LII ILIILLLILILI LL LLLLLLLLLLLLULLI LILI LU LL Lo Lele elen ln la nn aul simuanuanunaunmnanaupunnnmnananusuanannaanusi 


Pat 


Cei strânşi, binuiau cam cine-i vinovatul, dar tot 
nu puteau crede că Troancă să fie asa de nătărău, 
ca pentru un ficac de nimic,.. pentru o cuşmă de 
oaie, să facă atâta pagubă... 

Dar Sboinea puse la inimă şi noua ispravă a lui 
îii-su, gândind săracul, ce-a greşit înnaintea Prea 
Sfântului, de la redepsit, dându-i pe cap asemenea 
prămatie |... 


Troancă la scăldat 


Dar nici prostului nu-i mai plăcea la curte. Ar fi 
vrut să rămână singur,... el să conducă ţara, să nu 
` aibă stăpân pe cap,... şi câte n'ar fi vrut Troancă al 
nostru ?... 


ae IMPARAG 
de N PETRE/CUN 


Dar ţi-ai găsit !?... Cine şi-ar fi dat capul pe mâna 
tontului. De bună seamă că atunci sar fi dus de 
râpă, ar fi pierit tot norodul, împărăţia, şi agoni- 
seala bătrânului. 

Trecuse un an şi mai bine... In acest timp, nu era 
zi lăsată dela D-zeu să nu facă câte ceva; se luase 
de gânduri toţi sfetnicii, tot norodul, şi chiar şi 
chiar şi Sboinea ca tată, şi tot se luase de gânduri şi 
nu știa biet ce să facă, şi cum să scape împărăţia 
de un nevolnic, un leneş si puturos, nu știa bătrâ- 


“DIMINEAȚA COPIILOR yo04600040000000000400000040040040000000000ee0ee DAG. 7. 


nul unde să-l trimeată, căci i se acrise tot auzind 
mereu, mereu de năzbâtiile lui Troancă. Nici bătaia, 
nici vorba bună, şi nici mustruluiala ce i-o făcea în 
fiecare zi bătrânul, nu astâmpăra pe fecior; ajunse 
să fie ocolit de toată lumea, şi toţi se fereau de prost, 
şi în ziua când îl vedeau răsărindu-le în faţă, ştia 
că va călca cu stângul, că nu le va merge bine, şi 
chiar şi negustorii ce plecau în alte părţi, cu carele 
încărcate, când se întâlneau cu Troancă, isi întor- 
cau argaţii înapoi, ştiind că zădarnică le va fi stră- 
dania, şi că toate belelele le vor cădea pe cap. 

Era în luna lui Cireșar... într'o zi, Troancă, sătul 
de palat, unde nu cunoscuse decât vorbe de ocară, 
ieşise pe poarta cea mare. O straje care păzea, i se 
puse acurmezişul. ; 

— Nu-i slobod !... Poruncă împărătească !... 


— Ce faee?... Păzea, bšete, c'acum îmi es din să- 


rite... Ce, nu mă cunosti?... Eu sunt feciorul împă- 
ratului... 

— Qi fi, stăpâne,... dar 
runcă |... 

— Și ?.. 

— Inapoi... 

— Nu vreau să ştiu,... dar văzând că şi ăla îi cată 
pricina, îi cată sămânța de gâlceavă, si vrând cu 
tot dinadinsul să iasă afară din palat, se prefăcu că 
a rămas înduplecat, apoi fără să fie văzut se aplecă 
jos, şi luând o mână de ţărână o şi svârli în ochii 
strajei. Apoi lăsând oşteanul să urle şi să tipe, plecă 
râzând că tot el a fost mai tare, l'a putut păcăli. 

Merse ce merse, şi se opri. Căldura nu-i da pace, 
şi bietului i se lipise cămașa de spate şi limba de 
cerul gurii. Se moleşise, şi ce-i era lui lene înainte, 
dar ce-i era acum! k 

Avaş,.. avas, o porni pe ulitele întortochiate ale 
cetăţii, şi tocmai într'un târziu, ajunse la marginea 
unei ape. Gândea flăcăul, ce bae o să mai facă; 
cum are să înoate, să calce apa, să se dea la fund, 
sau să orăcăiască ca broaștele, şi fără să mai stea 
pe gânduri, se desbrăcă aruncându-se în gol. 

Ce bine iera acolo !?... Cum îl uşurase apa rece şi 
limpede !... Incepu so ia în susul râului, să înoate 
plescăind mâinile, şi apoi pe spate, să se lase în voia 
apei. i 

După ce se bălăci un cârd de vreme, văzând că 
începe să se insereze, se gândi să plece, si esind din 
apă, se lăsă în nisipul cald să se svânte niţel. Apoi 
după ce căscă de câteva ori şi se întinse ca de obicei, 
începu să se îmbrace. 

Isi trase cămaşa,.. nădragii, dar când ajunse la 


tocmai d'aceia am po- 


ciobote, lucrul fu cam greu. Piciorul ud nu intra de. ` 


fel şi mai uitase şi o obială, acasă. Dă în sus,... dă 
în jos.: pace!... Dacă văzu că nu face nici o pricop- 
seală, se ridică, şi începu să tragă. Dar deodată, cum 
era la margine, ciobota cealaltă ce-o ţinea în mână 
căzu şi se afundă în apă. 

Ce să facă... Cât ai clipi se desbrăcă şi se aruncă 
după ea, bâjbâind cu mâinile amândouă, pietrele 


din fundul apei. După un timp găsind-o, scoase 
capul din apă, şi eşi la mal, dar... îngălbenit. 

Straele, ia-le de unde nu-s. Pierise ca o nălucă, ca 
şi cum n'ar fi fost. 2 

Ce te faci Troancă,... ce te faci acum ?... Cată în- 
coace, cată încolo, nimic şi iar nimic. Din tot nu-i 
mai rămăsese decât ciobota scoasă din apă, după 
care se străduise atât s'o afle, şi care desperechiată 
o ţinea în mână. - 

Dacă văzu el că nu le găseşte, şi pentru că noaptea 
se lăsa, începu să plângă. Dar plânsul nu-i aduse 
straele. 

O luă spre casă fiindu-i frică să mâe noaptea pe 
marginea apei, şi pentru că ieşea despuiat, încercă 
să-şi ascundă goliciunea cu nămolul dintr'o baltă. 

După ce se înegri îndeajuns, o luă spre palat mai 
mult alergând, şi furişindu-se pe lângă case. Copiii 
se ţineau după el ca după urs. Câinii urlau a pagubă 
de-ţi luau auzul; femeile fugiau scuipându-şi în sân, 
jurându-se vecinelor că au văzut pe Ucigă-l toaca; 
iar câţiva români mai îndrăzneţi, îi dădură o sfântă 
de bătae, măi copii, pentru a-i pieri pofta să se mai 
arate aşa în faţa lor. 

De isprava aceasta, se duse vestea şi la palat, îna- 
inte ca prostul să fi ajuns, şi acum deşelat de bătae, 
şi schiopătând, cerea strajei care-i svârlise colb în 
ochi, drumul să intre. ° 

Dar ostaşul păcălit odată, nu-i dădu drumul nici 
în ruptul capului. 

Bătrânul Sboinea, amărit de năzdrăvăniile nepri- 
copsitului de fiu, dădu poruncă să-l bage în tem- 
niţă, şi acolo ferecat în lanţuri, să se facă om de is- 
pravă. 

Şi bietul Troancă, dârdâind de frig, şi clănțănin- 
du-i dinţii'n gură, fu târât jos sub bolțile umede, ca 
acolo la răcoare, să nu-i mai fie cald, și să-i piară 
gustul pentru totdeauna de îmbăiat. 

(Va urma) 
ÎL bl nl ln ln n ii 


Recomandăm călduros tuturor d-lor institutori şi în- 
vățători, pentru a le introduce în şcoli, următoarele 
cărţi dinactice, cari au apărut acum: 


Carte de Cetire pentru clasa a I-a primară de 
N. Batzaria, D. Stoica şi P. Puchianu, Preţul Lei 42. 


2) Carte de Cetire pentru clasa a II-a primară 
de aceiaşi, Preţul Lei 48. 


3) Carte de Cetire pentru clasa a IV-a primară 
de aceiaşi, Preţul Lei 58. 

Aceste trei cărţi, aprobate de Onor. Minister al 
Instrucţiunei, sunt tipărite foarte îngrijit pe hârtie de 
calitate bună, sunt bogat ilustrate de cei mai talen- 
taţi desenatori români, iar în ce priveşte conţinutul 
lor se caracterizează prin claritatea, originalitatea 
bucăţilor alese, satisfăcând totodată cele mai îndrep- 
tăţite cerințe pedagogice. 


pa daia m e 


PAG. 8. 


.DIMINEATA COPIILU: 


DIN ISPRĂVILE MAIMUTII FIPS 


— mm 


Desene şi text de W. BUSCH š Prelucrare de MOŞ NAE 
XII. Si lui Fips i-se apropie sfârşitul 


Domnu Grasu, om cuminte, 
Cu vr’o trei ani mai nainte, 
Lucruri, casă-asigurase 

Si cu banii ce luase, 

Casă nouă şi-a clădit. 

Dar din toţi mai fericit 
Este Fips, că-i răsfătat, 
'Mpărăteşte e tratat. 


Bieţii iepuri speriați 

Fug, se-adună înspăimântați. 
Fips îi lasă si văzând 

Un drumef mereu fumând, 


>: 
Stând trântit pe canaf 
Şi îmbrăcat în catifea, 
Doar mănâncă tot ce-i place, 
Nici o treabă nu mai face. 
Insă rău, cum e din fire, 
Pierde-această fericire. 


a .. ad rbe . > * . . 

Th o zi de săr ap > Sare-asupră-i, pipa-i şterge, 
i frumoasă şi 0% so , lute-apoi ca glonțul merge. 

Domnu Grasu şi soţia, La femeia Baba Mara, 

Cu Lizica, Eulalia Care-şi duce greu povara. 


Pe la vizite plecară, 


Pe Fips singur îl lăsară. — aA 
— OPS aaa a : us 
PA r í. ? š 
SNNN 


x [d 
mn; 


Oale, vase de pământ — 
Insă. bată-l Domnul sfânt, 


Fips drăcosul ce făcea ? Fips pe coşu-i drept îi sare. 
Haine, tot îşi lepădu, Ea fiind slabă de picioare, 
Pe fereastră o _ ştergea, ° Jos pe drum o vezi căzând, 


Rasna-afară o lua. Marfan ţăndări prefăcând. 


DIMINEAȚA COPIILOR 


` 


I! 


v 


“val J) BS lš 
po / — x, a = 
ii (ltu < ZA a A z 

H A w. a 
Z The SI N, 
N A LR na (ghz 
SR = 
Ġ = a 
ci ° 
= hç s 
= ` 


Fips fumează, nici nu-i pasă. 
Să se vaete'n drum o lasă. - 
Intrăn curte la vecini, Pe obraji drept o izbeste, 
La coteţul de găini, Biata ea se pomeneşte 

Dă năvală şi porneşte 
Paucişorii de-i sfârşeşte. 


t 


i [ 


J) / 
$ n N eo 1⁄ t f 
M, a W A II „ay 
WZ N WANT TU GA 
AE S W. QS E iji IT 
NS 2/3 ; a s VS | aa) 
T < | | i 4 Per 
IIT, 
[III “NA A Í ! 5 A 
lli „Al el] `a gaze 
AAN Na ; ' 


ZE : 4 S 2 

j "o Ü în) š In găleată că-i trámtité.. 

Speriată si 'ngrozită. 

Ii sugrumă, îi omoară, Insaleargă Badea Stan,. 
Vai, ce suflet rău de fiară! +% Şi sărind pe hotoman,  . : 
Dar în curte se plimba 
Nicuşor, care mânca ` 
Cozonacu-i bun, gustos. 
Râde Nicu bucuros, 


Zice : „stai să vezi odată !“ 
Pusca din cui atârnată 


Insă îndat' se pomeneşte. 

Cu Fips care mi-l trânteşte. 

Cozonacul i-a luat 

Şi sa pus el pe mâncat. 

Plânge, ţipă Nicuşor, 
„Mamă-i dracu ! Ajutor !“, 
ine mă-sa alergând, 

Fips o vede şi curând 


š aie B. + ae pi can i: mana 
š ù a s - — 


PAG. 10. DIMINEAȚA COPIILOR 
O desprinde. Fips nu stă, Badea Stan strigă : „Ruşine ! 
Iute putina spălă. ° Ia priviți acum la mine !“ 


Badea Stan şi cu vecini, 
Inarmaţi cu puşti, prăjini, 
După el toţi se luară, 

Să-l omoare chiar jurară. 


Puşca 'ndreapbtă şi ținteşte. 
Trage, însă ce păţeşte ? 


Fips aleargă nebunește, Bum ! se-aude, iri îndată 
Dar nici goana nu slăbeşte, Cade pipatu speriati. 
Merg aşa pânăn sfârşit, 73 


Intr'un pom Fips s'a pitit. 


y 801 2 


"A P d . 
AG 2 
. , Z = A 
R ) Na 
WA Y 3 
ie (asi 
N 
INT A X fi 
& SZ . ar =< h 
dea BAAT ay ts J 7 UV / ⁄ 
fe riul 
AA rA à 
A W bra AP i 
"N Badea Stan e chiar trântit, 


Printre frunze de-l zăriră, repr a puştii l-a lovit. 


Cei viteji o cam. sfeoliră, A o Au! Bog binler: 


dul viitor. 
. Ba încep să se gândească pun în rân E 
Ciim sării yel s pisi Dei caca să (Sfârşitul în numărul viitor) 


ssaussnununusacunnanunmunnabi FI srannnaanunasanasanuanusnanansanaanunsanaancipunmasuanni nnunsanaqaasnusaannann.asnanausasacu 


MODELE DE COPIAT SI COLORAT 


Copii jucându-se în nisip. 


[n 


E un desen din timpul verei, 
când zilele erau calde şi copiii 
stăteau pe afară. Iată doi copii, 
grăsuţi şi drăgălaşi, jucându-se 
în nisipul cald şi: făcând gră- 
mezi, cărora ei le zic „munţi de 
nisip”. Isi luaseră cu dânşii şi că- 
luţul lor de lemn, dar jocul în 
nisip le place mai mult decât să 
călărească pe un cal, care nici nu 
umblă, dacă nu-l împingi dela 
spate. 

In fund este schiţa unei case, - 
care e mai de grabă o colibă. 

De copiat, sunt sigur că veţi co- 
pia cu înlesnire modelul alăturat, 
căci nu prezintă cine ştie ce gre- 
utăţi. Veţi reuşi însă tot aşa de 
bine şi cu coloratul lui ? Imi pla-: 
ce să cred că da, deoarece până 
acum aţi făcut destule progrese. 


DIMINEAȚA COPIILOR 


PAG. 11. 


“TĂNĂSACHE 


zi călduroasă de lulie. Soarele dogoria cu 
tărie. Pădurea par'că adormise. s 

[Š Un puiu de capră sălbatecă,—un iedut,— 

nu-şi mai găsea astâmpăr. Era în vârstă de-o 
lună. Avea un păr cenuşiu, cu dungi negre. In frun- 
te se rásfšla o pată albă. Mândru mai era de această 
podoabă! După ce păştea cu mamă-sa iarbă prin 
poene, se ducea la isvor să bea apă cristalină. A- 
tunci, se uita în apă şi-şi vedea găteala din frunte 
şi de bucurie sburda în jurul bătrânei. In diminea- 
ta acelei zile păscuse în poiana cea mare. Sa dus 
la izvor să-şi astâmpere setea. Acolo s'a apucat de 
sburdălnicii. Un foşnet din tufe îl sperie grozav. Se 
vâri în tufiş. Mama lui apucă speriată în altă par- 
te. Cine fusese ? O vulpe. Când se linişti, — îşi cău- 
tă ocrotitoarea, dar n'o mai găsi. Se rătăcise de ea. 
Umblă pădurea în lung şin lat. Se duse din nou 
pe la izvor, pe malul pârâului, prin poene, dar de 
mamă-sa nu dădu. Nici o urmă nu vedea şi nici un 
miros nu simţea. Inima îi bătea cu.putere, li era 
frică. In ochi era o tristeţe fără margini. Foamea îl 
supăra. Era şi vremea să mănânce. 

Apucă câteva fire de iarbă. Mai luă nişte frunze. 
Găsi un loc plin de soare într'un desiş. Nu mai pu- 

- tea de oboseală. Scurmă niţel cu picioarele în frun- 
ze. Isi făcu un culcuş. Se aşeză jos. Clipoci câteva 
minute. Truda îl dobori. Adormi. O tăcere de pă- 
dure. O linişte ce te cuprinde în mrejele ei. 

Mos Radu, vânătorul, — hălăduia fără rost prin 
pădure. Venise să-şi tae o furcă pentru fân. După 
ce găsi ce-i trebuia, furat de frumuseţea pădurei, se 
plimba, gândurile sburându-i în toate părţile. 

Deodată văzu urmele iedului. 

„Sunt proaspete”, îşi zise Moş Radu. „Să-l caut”. 
Cu atenţie, de nici paşii nu i se auzeau, — cer- 
cetă „urmele, se duse după ele si găsi iedul. Acesta 
dormea dus. Incetişor puse mâna pe cele patru pi- 
cioare ale lui şi-l prinse cu putere. Se trezi. Când se 
simţi prins, — scoase un țipăt sfâşietor. Se sbătu. 
Zadarnice îi erau sforţările. Era în mâini puternice. 
Il puse sub haină, ţinându-l cu tărie. L-a adus acasă. 
I-a dat drumul în bucătărie. S'a speriat. S'a dus în- 
tâi sub pat, apoi pe cuptor şi în urmă în vatră. Cele 
două fetiţe ale lui Moş Radu, nu mai puteau de bu- 
curie. 

— Cum să-i punem numele ?, ziceau ele. 

— Tănăsache !, glăsui bătrânul. 

Fetitele îi aduceau lucernă proaspătă, iarbă moa- 
le, frunze verzi, mere, pere, pâine. El începu să mă- 
nânce şi încetul cu încetul se domestici complect. 
Se făcuse aşa, de blând, că umbla toată vremea pe 
afară, ţinându-se numai după fetiţe sau după Moş 
Radu. Sburda într'una. Crescuse mai mare. Părul 
îi strălucea pe trup, par'că ar fi fost dat cu grăsime. 
In casă era o sobă ţărănească, cu gura largă. In acea 
sobă, — în cenuşe, — îi plăcea să doarmă. Alte ori 


se suia pe zestrea cu perne, se cufunda în ele şi se 
întindea acolo, nesupărat de nimeni. Când îl striga 
Tănăsache, ori de unde ar fi fost, venea repede şi-şi 
freca gâtul de picioarele celui ce l-a chemat. Cu 
toată îmblânzirea lui, — rămăsese în firea lui încă 
multă sălbăticie. La cea mai mică primejdie, — frica 
îl cuprindea. Când auzea o rață măcăind, un câine 
lătrând, — sau chiar o frunză de nuc ce cade, — re- 
pede dădea cu picioarele în pământ şi-şi făcea 
culcuş. 

Sosise toamna. Frunzele îngălbenite, una câte una 
se desprindeau de pe ramuri şi se aşterneau în pă- 
turi pe iarba ofilită. Cele mai multe păsări îşi luase 
drumul spre meleaguri mai adăpostite de frigul ier- 
nei ce-şi anunţa sosirea în curând. Tănăsache nu mai 
mânca, cu poftă. Devenea din ce în ce mai trist. Fu 
lăsat liber şi îndrumat spre drumul codrului. Un 
câine îl sperie si se întoarse înapoi. Era neliniștit. 
Se culcă. Inchise ochii. Adormi pentru vecie. Cât de 
rău le-a părut fetiţelor! 

Viaţa de prizonier nu i-a priit. Sa ofilit. Codrul, 
cu viaţa lui, — îl chema cu ardoare. N'avu parte să-l 
revadă. Instrăinat de locurile pădurei, — unde tre- 
buia să vieţuiască, — îşi găsise repede sfârşitul. 

Orice fiinţă şi omul deci, — când e dusă dintr'un 
loc în altul, — până se deprinde, — tânjeşte. De e 
puternic, trăeşte, de nu, — e doborit. Pentru asta e 
bine să nu luăm animalele si păsările din colţul lor 
de viaţă, — că folos n'avem. Iar noi oamenii să tră- 
im pe locurile copilăriei, — că acolo e viaţa mai po- 
trivită pentru noi. Const. Şoltuz 


PAG. 12. 00000000000000000000000000000000000000o0oooo DIMINEAȚA COPIILOR 


Cine pe altul necăjeşte, la urmă o pățeşte 


ăvă E Po o întâmplare adevărată, ca să 
-, vedeţi că este aşa cum am scris mai sus. 
In curtea casei noastre tineam tot felul de 
păsări: găini, curci, gâște şi rațe. Aveam opt 
găini şi un cocos: un cocoş negru, cu o 
creastă mare şi roşie ca focul, cu o coadă; care era 
de toată frumuseţea. Tineami cu toţii la cocoşul acesta, 


mai ales că era un cocoş liniştit şi foarte grijuliu de 
găinile ce erau sub a sa comandă şi ascultare. 

Intr'una din zile, însă, cumpărând dela piaţă nişte 
pui de găină, ca să-i tăiem, printr'înşii văzurăm un 
cocoşel, care ni se păru frumos şi arătos, aşa că ho- 
tărirăm să-l lisšm a crească şi să-l păstrăm. 

In câteva luni din cocoşelul cel mic se făcuse, în 
adevăr, un cocoș. mândru şi cu pene strălucind în 
tot felul de culori. Cânta $i frumos. Când îi zicea 
„ odată „cucurigu !”, răsuna toată mahalaua de cânte- 
cul lui. 

Toate bune, decât cocoşul acesta avea un mare 
cusur ; nu lăsa în pace pe celelalte păsări din curte. 

Nici cu găinile nu se purta, aşa cum trebue să se 
poarte un cavaler, adică un cocoş cum se cade.: Cât 
despre celelalte-păsări, era vai şi amar de pielea lor. 

Rațele nu mai știau unde să se ascundă, iar bieţii 


puişori de curcă ţipau şi plângeau toată ziua, căci 
neastâmpăratul cocoş îi şi ciocănea fără: milă. 

Singurul de care nu îndrăznea să se atingă, era 
vechiul nostru cocoş negru. Se uita la pintenii ascu- 
Miti ai acestuia, la ciocul lui puternic, la toată făptura 
lui de cocoş voinic şi bine legat şi dădea înapoi, fe- 
rindu-se din drumul lui. 

Dar după trecere de vreme îi se păru că şi el e voi- 
nic îndeajuns şi că poate să se măsoare cu coocşul 
negru. Şi aşa, într'una din zile, se repezi din senin 
asupra lui, chemându-l la luptă. 

„Măi îngâmfatule, îi zise liniştit cocoşul negru, as- 
lâmpără-te, că n'o să-ţi meargă bine”. 

— „Vorbeşti aşa, că ţi-e frică să te lupţi cu mine”, 
îi răspunse cu obrăznicie cocoşul cel pestriţ. 

La aceste vorbe de ocară, îşi pierdu şi cocoşul ne- 
gru răbdarea şi se pregăti şi el de luptă. A fost o în- 
căerare, cum nu se mai văzuse între cocoşi. Credeai 
că e o luptă pe viaţă şi pe moarte. Se ţinea bine tâ- 
nărul şi îngâmfatul cocoş, dar nici cocoşul negru nu 
se lăsa mai prejos. 

Izbea tare cu pintenii, iar când îi înfigea ciocul, îi 
smulgea dintr'odată un pumn de pene şi fulgi. 

Toate păsările din curte se opriră din treaba lor, 
ca să privească la această luptă aşa de crâncenă. Şi 
doreau cu toatele ca biruitor să iasă cocoşul negru. 

In vremea aceasta nu ştiu cum se făcu că un pu- 
işor de curcă se vâri printre picioarele celor doi co- 
coşi. Cocoşul cel pestriţ, care tocmai atunci se alesese 
cu creasta ruptă şi însângerată, se repezi asupra bie- 
tului puişor şi cât p'aci să-l sfâşie. 

Dar deodată se pomeni el însuşi înşfăcat de cap, 
trântit la pământ şi călcat în picioare. In ajutorul 
puişorului de curcă alergase înfuriat curcanul cel 
mare, iar când se înfurie curcanii, sunt grozav de răi. 

Cocoşul pestriţ abia putu să scape şi însângerat, 
bătut şi jumulit, fugi, cu coada în jos şi târându-și 
aripile, să se ascundă tocmai în fundul coteţului. 

„Cucurigu !” răsună atunci glasul cocoşului negru. 
Fra semn că el câştigase biruinţa. 

I-a trebuit o întreagă săptămână cocoşului pestriţ 
să-şi revie în fire şi să se vindece de rănile şi de bă- 
taia ce primise. 

Dar credeţi că s'a cuminţit, după ce s'a făcut bine ? 
Câtuşi de puţin. Se apucă iarăşi de vechiul nărav de 
a nu lăsa în pace păsările din curte. 

Intr'o zi, însă, pe când Lina bucătăreasa noastră, 
le dădea de mâncare, văzu că neastâmpâratul cocoş 
nu lăsa pe nici una din ele să mănânce liniştită. 

„S'a sfârşit cu tine !” zise Lina. Te bag în cratiţă şi 
fac o supă, care cred să fie bună şi grasă”. 

Aşa, sfârşi. neastâmpăratul cocoş de ale cărui oase 
sa înfruptat bine drăguţul nostru Dorel. 

De. aceea e adevărat, că cine pe alţii necăjeşte, la 


urmă o păţeşte. Marcu Ionescu 


DIMINEATA COPIILORM0000000000000000000 š 


PAG. 13. 


Mitică face ocolul pământului 


III. Mitică în Oceanul Pacific 


ela San-Francisco se desfăşura înaintea lui 

Mitică nemărginita întindere a Oceanului 

Pacific, pe care, până atunci, nimeni nu-l 

= trecuse in sbor. Vreo doi, trei aviatori ame- 

ricani, care făcuseră această încercare, plă- 

tiseră cu viaţa îndrăzneala lor. E o distanţă enormă 

de străbătut, iar insulele, adică aşa cum se zice în 

limba aviatorilor „punctele de aterizare” sunt rari 
de tot. 

Ce te faci când sus în văzduh izbucnește o fur- 
tună sau când te simţi prins şi înfăşurat într'un 
nour de ceaţă groasă şi nepătrunsă? Furtuna si 
ceața au făcut şi continuă să facă destule victime 
printre curagioşii aviatori, cari se avântă la cuceri. 
rea aerului. 

Mitică al nostru ştia lucrurile acestea, avea cu- 
noştinţă de piedicile cu cari va avea de luptat, de 
primejdiile pe cari urma să le înfrunte. Avea însă 
încredere în sine însuşi şi mai cu seamă încredere 
în perfecțiunea lui „„Noroc”. 

Şi aşa, într'o Duminică în zori de zi, îşi luă rămas 
bun dela cunoscuţii şi numeroşii săi admiratori şi 
înălțându-se în văzduh în mijlocul uralelor mulți- 
mei venite la aerodrom, pieri în zări în direcţia A- 
pusului. 

Vremea eru frumoasă, ceeace făcea ca veselia lui 
Mitică să fie şi mai mare. Era vesel şi dispus la glu- 
me. Dar fiindcă n'avea alţi tovarăşi de drum, decât 
pe credinciosul său Uragan, Mitică intră în vorbă 
cu dânsul. Adică Mitică vorbea şi povestea, pe când 
Uragan dădea din coadă sau prin lătratul său de bu- 
curie aproba spusele stăpânului său. 

„Ascultă, Uragane, îi zicea Mitică, şi ia bine sea- 
ma la cele ce îţi spun. Acum suntem musafirii O- 
eeanului Pacific. Ai putea tu arăta pe o hartă unde 
vine oceanul acesta ? 


— „Ham! ham!” Am înțeles, Uragane. Vrei să 
zici că We puţin îţi pasă de hărţi şi de locul unde se 
găseşte oceanul. Taci din gură, Uragane, că eşti mai 
prost decât elevul cel mai prost la învăţătură. Auzi 
d-ta, să n'ai idee de geografia celor cmaci continente 
şi să nu ştii care sunt oceanele şi mările principale ! 
Nu ştii tu, mă, că o fiinţă fără învățătură... — 

— „Ham! ham-ham !” Te-am înţeles. Imi spui că 
geografie şi învăţătură or fi lucruri bune pentru ca 
oamenii să-şi bată capul cu ele, pe când câinii n'au 
ce face cu dânsele. 

Se poate să ai dreptate, totuşi e spre folosul tău 
să ştii că acum sburăm deasupra Oceanului Pacific 
şi că în oceanul acesta sunt unele insule în cari se 
găsesc încă oameni, cari mănâncă pe semenii. lor. 
Aceşti mâncători de oameni se numesc antropofagi 
sau canibali. Dacă încăpem pe mâna lor, pe mine 
mă pun la frigare şi mă mănâncă cu piele cu oase 
cu tot. Mai ales că ei, nişte sălbateci de culoare măs- 
linie, sunt foarte poftitori de carne de oameni albi. 

„Cu tine, măi Uragane, treaba stă şi mai rău. Pe 
tine te mănâncă şi sălbatecii, dar te mai mănâncă 
şi oameni din aceia, cari îşi zic civilizaţi.Chinezii, 
bunioară... Uragane, ai văzut tu Chinezi ? 

— „Ham! ham!” Ai zis: „Să-i ia dracul!” Da, 
decât până să-i ia pe dânşii dracul, n'ar lăsa nici 
un oscior din tine. Chinezii, care sunt nişte oameni 
de culoare pământie, cu ochii oblici, cu nasul turti 
şi cu umerii obrajilor eşiţi afară şi care poartă pe 
spate o coadă de păr, pun mare preţ pe carnea de 
câine, socotind-o drept cea mai.bună. 

De aceea, atunci când ne vom cobori în ţara Chi- 
nei — o ţară mare şi întinsă aproape cât Europa 
întreagă — să fii cu ochii în patru şi să nu te des- 
parți o clipă de mine, căci altfel să ştii că ai pă- 
ţit-o. Te pomeneşti fierbând în vreo căldare a vre- 


PAG. 14. 0@0000000000000000000000@00%000o0o0o0o0oo0oeooooooeoo D MINEAȚ.A COPIILOR 


unei Chinezoaice, care va fi încântată că poate servi 
la masă carne de câine. 

— »Ham-ham | ham-ham !” Am înţeles. Ai zis că 
să poftească să pue mâna pe tine, că le înfigi colții, 
arătându-le că unu-i Uragan şi că aşa ceva nu se 
trece la dânsul. 

Bravo, Uragane, aşa te vreau! Să vadă pociţii de 
prin meleagurile acestea că la Români atât oamenii 
cât şi cânii nu se tem de nimeni şi de nimic”. 

Aşa vorbea şi glumea Mitică, tot sburând deasu- 
pra întinderei Oceanului Pacific, care de sus părea 
ca o oglindă, ca oglinda cea mai uşoară ce s'a văzut 
vreo dată pe pământ. 

După vreo şase ore de asemenea sbor, lui Mitică 
îi veni gustul să se coboare mai jos şi să vadă mai 
de aproape apa tăcută şi liniştită a Oceanului. 

„Măi Uragan, n'ar fi rău să vedem ce fel de peşti 
locuesc pe aicia. Cică s'ar găsi şi balene şi tare aş 
fi curios să văd o balenă. Balenele, măi Uragane, 
sunt nişte peşti mari, aşa de mari, că dacă am îm- 
puşca o balenă, am avea şi tu şi eu să mâncăm din 


belşug trei ani de zile. Şi sunt aşa de puternice di- 
hăniile acestea, că o corabie mare o pot întoarce cu 
fundul în -sus, izbind-o odată cu coada. 

Ei, dar, îmi vei spune, ce facem cu dânsa şi unde 
o punem, dacă o împuşcăm ? In avionul nostru nu 
e loc nici pentru coada ei. Fii pe pace, Uragane. In- 
tâiu, că nu e de loc sigur că întâlnim vreo balenă. 
Al doilea, e tot atât de puţin sigur că o împuşcăm”. 

Tot vorbind în felul acesta, „Noroc” se cobora, 
apropiindu-se din ce în ce mai mult de apa Ocea- 


„nului. De odată însă privirile lui Mitică fură izbite 


de vederea pământului. Duse binoclul la ochi şi 
văzu spre mirarea şi bucuria sa că drept în josul lui 
erau câteva insule apropiate unele de altele. Le nu- 
mără: erau cinci la număr. 

„Uragane, strigă el, să mergem să dăm bună ziua 
locuitorilor din aceste insule”. 

Şi Mitică ateriză în insula care părea a fi mai 
mare decât celelalte. 

` VASILE STANOIU 

In n-rul viitor: „Mitică în Insula Crinilor”, 


Krnannnsasanunasnununuanasusssnananaanaaunanansnúunusunús, elle LL AS TITI Tre TIT TILL LILI) 


Bucata care a luat premiul al doilea la Concursul ` 
iterar din No 181: 


FLUTURELE ŞI ALBINA 


—FABULĂ -— 


Un fluture micul, gingaş 
Şi drăgălaş, 

Purtând pe aripi o scumpete răpitoare, 

Ce s'oglindea în soare 

Ca o comoară de mărgăritare, 

Sburând, hai-hui, fără de grijă, pe răzoare 
Ducându- -şi bogăția şi podoaba prin tot locul 
Se-opri, întrun târziu, lângă o floare ; 

Și se uita la jocul 

Unei albine lucrătoare 

Ce tot sbura, 

Deasupra unui crin plin de parfum 

Şi bâzâia, 

Aşa că, fluturelui cel sburdalnie, nu ştiu cum 
li cam venea, 

Încât 

Numaidecât 

Din două fâlfâiri de-aripă 

Se-apropie de ea 'ntr'o clipă 

Să-i dovedească 

Prin meşteşugul său de orator 

Că bâzâitul lor 

Pe nimeni nwar putea să folosească, 

Ci, doar să plictisească. 


Pentru Coca 


Albina se opri, pe o petalë parfumata, 
Şi fluturele îi vorbi, 

Cum auzi 

C'a încetat din bâzåit : 
„Cucoan'albină, z 
Eu nu pot să găsesc pricină 


Şi nici zău, ce te-o fi găsit 

De bâzâi fără nici un rost! 

Căci după ce c'ai fost 

Intotdeauna grasă, grasă... - 

Iar cât priveşte de frumoasă 

Imi vine să leşin gândind ; nu zu! 

Iti pare oare bâzâitul tău 

Că ar putea să folosească 'n lumea noastră 
Cuiva, când eşti aşa de proastă ?... 

„O! Uită-te la mine, frate f 

Ce bogății am eu, nenumărate !... 

Şi orişicui eu îi încânt privirea ; 
Sănveselesc pe-oricine, mi-e menirea ! 
Albina îi răspunse, liniştită 

Cu vocea — cum e "'ntotdeauna —. potolită : 
„O! Flutur făr de griji şi făr de minte 
Tu dac'ai fi cuminte, 

N'ai lăuda podoaba ta, ce He 

Spre moarte poate doar să-ți fie; 

Căci ea te face, de copii, să fii zărit 

Şi fugărit 

Şi prins, şi omorît ; 

lar despre traiul meu — urit 

Că bâzâi tot mereu — ei, bine! 

Doar asta, o găseşti la mine ?... 

— Tu, vezi că, nu ştii mierea ce-i 

Și nici dulceața bună-a ei!” 


Zicând aşa, albina a sburat 

Și către alte flori s'a îndreptat. 
Asemenea, în lume, mulți copii 

Se laudă 'n zadar 

Cu orice dar, 

Oricât de mic 

Si — mai întotdeauna — de nimic ! 


Aurel Marin Lic. „Gh. Lazăr“ Bucureşti 


DIMINEAT.A COPIILOR00000000000000000090000 0000000 0000 00000o0oooe?> PAG. 15. 


Pagina distractivă 


Rezultatul concursului lunar No. 20 


— — 


1) Jocul distantelor 


DESLEGARILE JOCURILOR 
2) Joc muzical 


B M à 
il G O 1) DO ra LA 
2 MI ZR RE 
CC O R4 a EA P A 6 3 RE NU Mi 
4) SOL DA RE 
A W J L: T 7 Sis 85 N DR - 43 5) LA co MI 
DI F l Oi š 
: APREN A ig: 7) FA CA LĂ 
L 13 L 8 M 8) SI NEA LA 
9) RE GA LA 
3 9 A 10 4, B Dela A—B : MANDOLINA 
E M |I ZE 
RA 8 3) Jocul pătratelor 
AF ANAR Ei RS 
K. B: OCAT EMIL 
HAI LEAC 
2 CORSICA 
LASI 
A-1) V. Alecsandri. a-2) Oras în Spania: Salamanca SOMN 
B-3) Toval. C-4) Cor. D-5) lac. E-6) Apă. F-7) Cul. G-8 SERGENT 
Arc. H-9) Oare. 1-10) laşi. J-11) Afanare. K-12) Bocit 
L-13) Rac. M-14) Opium. FILE 
ss OMER 
4) Şaradă RÂMĂ 
TRESTIE 
NI-GER i Dela 1--il HELSINGFORS 


DESLEGATORII JOCURILOR 


Au deslegat patru jocuri urmă- 
torii cititori din 
CAPITALA 


Rodica Spacu, Grecu Sebastian, Ma- 
xim Silvian, Osias M, Abramovici, Con- 
stantin Dragomirescu, Amelie şi 'Se- 
asnan Superman, Marcus Ludwig, Ra- 

ail. 


Au deslegat trei jocuri, următorii 
ri din 


citito 
CAPITALA 


Vasilescu Elena, Florica Ettingher, 
Negulescu T. Alexandru, Pastia St. 
Foti, Lizica D. Voineagu, Haraga G. 
Viorica, Georgescu Er. Irina, Jeana 
Drăgulănescu, Şt. Georgescu, Zarza- 
ropol Afrodita, Maya Georgescu, En- 
rico Jura. 


Au deslegat două jocuri următorii 
cititori din 
CAPITALA 
Constanţa Gregorian, Melanie Pi- 
san, Dumitru B. Hodrescu, Bertina 
Adler, Eugenia G, Petrescu, Simon 


Adler, S. Ernest Bischoff, Solomon 
Martha, Gartenberg S. Alfons, Harry 
Con, Lola Cohn, Spătaru Vasile, Lola 
şi Armand Goldştein. 


Au deslegat un joc, următorii 


cititori din 
CAPITALA 
Adela şi Aurelia Mihăilescu, Geor- 
escu Elena, Ion Radu, Pârvulescu D. 
aleriu, Mladen Petre, Şella Glasner, 
Costea Maria, Ştefănescu Cleopatra şi 
Ştefănescu Const., Dobrescu Jenica, 


Au deslegat patru jocuri urmă- 
torii cititori din 
PROVINCIE 


SF aa [e (Ialomița): Gh. V. 


acu, 

BÂRLAD: Kitzler M. Naum şi S. 
Goldştein, Groper David, 

CAMPINA: Const, P. Horjea, Ni- 
cu C. Havu, Sandu Reiter. 

CRAIOVA: Mircea Rădulescu, Mir- 
cea şi Radu C, Ştefănescu, Minel Vä- 
duvescu, Paul S. Brădişteanu, Cor- 
neliu Puţureanu, Lenuta Ignătescu, Ber 


nhard M, Moisescu, Iancu Marcu, Du- 
mitru Pisoschi, D. şi H. Şterenberg, 
B. şi R. Morgenstern. 

CONSTANȚA: Chiril Economu, 


I 


: I. Geo. 

LESPEZI: Tuchi Bandel, Iancu Mo- 
ses, Moses Aron. 

ODOBEŞTI: Costel Gr. Mihai, Tin- 
ca Gabor. 

R.-VALCEA: Jean Constantinescu. 

T.-SEVERIN: Eugeniu Gr. Roma- 
nescu, 


Au deslegat trei jocuri, urmă- 
torii cititori din 


PROVINCIE 
CURTEA DE ARGEŞ: Ghenadie S. 


oti. 
CRAIOVA: Alice şi Nathalie Rä- 
dulescu, Paul Enescu, Victor Harttner, 
CONT ADEI w Costică Bogatu, Con- 
stantin M. Gh. Economu. 
FOCŞANI: Mihai Constantin, 
GALAȚI: Vasilică Roşca, Han Leo. 
ISMAIL; Maria Vadea Amelin, 


i UNIV PA65:16. 


L K. IAŞI: Claudia şi Ridkandru Smo- 
chină, f 


BIBLTO T 


i 


LESPEZI: Ghizela Iancovici. 
ODOBEŞTI: Lenuta Helciu. 
PITEŞTI: Betty şi Lică H. Davi- 
descu, s 
RENI: Eugen si Xenia Ebervain. 
R.-SĂRAT: Tudorel Drăgnoiu si 
Petruş Silo, Alex. Baiculescu. 
TIGHINA: Florica Ştefănescu. 
TG.-JIU: Gabriel Ciocu'escu. 
TG.-MUREŞ: Dida Stanciu. 


Au deslegat două jocuri urmă- 
torii cititori din 


PROVINCIE 


BRAŞOV: Alexandru şi Nicu Ivan. 

BALŢI: Isac Moşneaţchi, Isac Chiro 
şi Avram Viner, 

BISTRIŢA: Aurel Moldovan. 

BLAJ: Valeria N. Oltean. 

BUȘTENARI: C. Rosen. 

BRĂILA: Arnold. Schönfeld Poli- 
kronis ñ. Costomiris, Alex. Anghel, A- 
chille E. Gneorhiadi, Kiriakita M. Si- 
matu, y i 

CAPALNAS: Zeno Moldovan. 

CERNAUŢI: Sebastian Panait, Mir- 
cea Georman, 

CLUJ: Dragomir Virgil. 
CDV Eugen Petrovici Sârbu 

ət 


FOCŞANI: Iacob Zalman. 

GALAŢI: Himelhan Jani, Antritter 
Ştefan. 

GIURGIU: Eugen D. Ştefăniu. 


IAŞI: Lonciu Bădărău, Cahane Ar- ' 


thur, David şi Gidgariz S., Blumen- 
feld Marena şi Şmil. 

LIPCANI: Acherman Iosif. i 

MĂCIN: Th. Şfeştârof, Mitică Sto- 
ianov.. i ` 

ODOBESTI: Marica Gh. Munteanu 
Ana Chezan. 

PLOEŞTI: Micu I. Ioan, Sisi Ma- 
teescu, Nicu Radovici, Alex. Bulfin- 
schi. 

P.-NEñMT: Sava P. Sava. 

PITEŞTI: Minescu Maria, 
P, Nicolescu. 

PARLITI (jud. Iaşi): Boris Striji- 
niuc, Coifman Meilih, H. Ghelman, 
Grossu Ştefan, Bugra Elena, David 
Mester, 

RENI: Boris Haimovici, Fişel şi Ita 


Cogan. 

ROŞIORI DE VEDE: Ionel şi Le- 
nuţa Necşulescu. 

T.-SEVERIN: Bojneagu I. şi Boe- 
scu A., Eugen Pomoja. 

TÂRGOVIŞTEA: Nuta şi Fănel Al- 
descu, Tili şi Ica Popescu, Georgetta 
Pârvulescu. 

TELEGA: Bella Calmanovici. 


Florica 


DIMINEAŢA COPIILOR 


gi (Ialomiţa): Proca V. Auz 
relia, 

COM. COPOU (Iaşi): Mitică Olăne- 
scu, Damideanu Many. 

GALAŢI: Carol Moscovici Aurel I, 
Petrescu-Zdup. 

HUŞI: Tony Aronovici, 


IAŞI: Mişu Abramovici, Blumenfeld ' 


mil, 
MIZIL: Ika Teodorescu, 
MĂRĂŞEŞTI: Aurel Pavelescu. 
Paa AE Jai pam: Cruceru I, 
avel. 
PIETROŞANI (Vlaşca): Po;e:cu Ga- 
briela. 
ROMAN: Avram Froimovici, Surica 
Froimovici. , 
VASIOVA (jud, Caraş): 


Oance. 
š STRĂINĂTATE: 
PARIS: Angela Gagea. 


PREMIAŢII 


Prin tragere la sorți, au eşit ur- 
mătorii premiaţi : 


Prermiul 1: Rodica Spacu-Bu- 
cureşti 
II: Const. P. liră 


pina 
x III: Marcus Ludwig-Bu- 


Caius E. 


Ş x ° 
XORABIA: Gică şi Sandu Bo:ce- 


Rozica  Berghiner. 


CLUJ: Elena Russu. 


cureşti 

scu. Bent Soelean? un joc, următorii 5 IV: Lenuta Ignštescu- 
C.-LUNG (Bucovina): Radu For- k Craiova 
gaci. PROVINCIE sa V: Claudia şi Alexandru 
CĂLĂRAŞI (Ialomiţa): N. N. Du- Smochină, Iaşi 
mitrescu, E BRĂILA: Aurel Caraman. Premiaţii din provincie sunt ru- 
DOROHOI: Marcovici Leom, . BĂLȚI: ñ. Weinberg. gati a ne trimite adresele complecte. 
FĂLEŞTI (J. Bălţi): Velco Şnai- BALCIC: Cezar V. Buciu. Premiata din Capitală se poate 
der, Iosif şi Osias Fihman, George şi CAMPINA: Niculai Dogărescu, prezenta personal la redacţie, pen- 


tru ridicarea premiului, 


lmmunuusnusanuqaayasuunu JENA LL LILLE LLLLLLIL LL LLLLLLUELILLL LL LILI LILI LL LL LL ALL Rebelii ele eee iei 


DE VORBĂ CU CITITORII 


Is. Mosc.-Loco. - Gluma trimisă de d-ta e scrisă cu multe 

greşeli de punctuație şi ortografie, Se vede că eşti încă prea 
mic. Drocamdată, până vei creşte mai mare si vei învăţa mai 
multă carte, continuă să fi cititor. 
: Nic, L. Ed.-Loco. — „După faptă şi răsplată“. In poezia 
d-tale, o încercare de începător, versunle nu sunt destul de 
put: rnice, strotele sunt puţin potrivite, iar multe rime sunt cam 
prea sărace. Te sfătuim in imeresul d-tale să lași pentru 'mai 
târziu, când vei căpăta mai multă cultură, . împlinirea dorinței 
de a fi scriitor. 

Gh. Buj. Călimăneşti. — Poezia d-tale „Copilul si cartea“ 
arată un progres îmbucurător şi 'în acelaș timp o apropiere 
de genul. poeziilor pe cari le preferim pentru revista noastră. 
Insă, refă-o din nou, întărind unele strofe, scoțând cuvintele 
de umplutură şi evitând mmutilele repețri. In afară de aceasta, 
mai observă si biata punctuație, căreia— nu ştiu de cé — nu-i 
duci de loc de grije. ` E 

Stef. I. St.-Loco. — Iti publicăm poezia «La vie». Ti-am 
fi publicat si.<Moartea păsărelelor», dar nai ținut seamă de 


„nevoile de rimă, aşa că se pierde frumusețea ei muzicală. Ducă 
-vrei,.0o poți: reface si trimite din nou Oricum, recunoaştem bu- 


curos talentul promiţător al d-tale, 
B. V. C.-Balcic. - La rubrica respectivă ţi se va răspunde 
întrebărilor ce ai făcut. Poezia „Noaptea“ mu e în genul poe- 


g~ b 


ziilor din cari publicăm de preferință. Pe lângă aceasta, re ți 
cam des aceiaşi ideie, iar unele expresiuni cum «zgomotul ce 
dispare, liniştea ce apare» nu sunt tocmai poetice. 

C. I. mecanic-Loco. -Suntem şi noi muitumiti că vă place 
frumoasa povestire «Troancă». Această povestire se publică a- 
cum pentru întâia oară în „Dimineaţa Copiilor“ aşa că ea nu 
există în volum 

V. V. Al.-Galaţi. — *,Păcală, şef de gară“. Dacă urmăreşti 
revista noastră, ai avut ocazia să vezi că am publicat — de 
atunci nu e aşa mult — o poveste cu un subiect asemănător. 
In loc de Păcală, era doar un jandarm. Regretăm, prin ur- 
mare, că nu putem publica anecdota trimisă de d-ta 

M. Sol.-Vasluiu. — Ne pare bine că ești «băiat cuminte», 


„ceeace arată că mai târziu vei reuşi să faci poezii originale 


frumoase şi pe cari noi le vom publica bucuros. 


—— k= 


CEI T UI 


„SUCHARD” e cea mai veche marcă, 
O ştiu de când eram copil, 

Are o aromă delicioasă, 

“Şi-e gustul meu subtil. 


Atelierele „ADEVERUL“ s. A, 


“ANUL I DIMINEATA 
| 104 COPIILOR 


REVISTĂ SĂPTĂMÂNALĂ . 
DIRECTOR: N. BATZARIA. 


PREŢUL 5 LE! 


„Pisule, mai lasă şi pentru noi o picătură de lapte !“ 


PAG. 2. 


6466666. 


Cine a fost Rousseau ? 


Răspundem la această întrebare pusă de cititorul 
nostru Cez. V. B. dela Balcic, că Rousseau (numele 
său întreg este Jean-Jacques Rousseau, este unul din 
cei mai distinşi scriitori francezi din secolul al 18-lea. 
Născut la Geneva, unde tatăl său era ceasornicar, 
în anul 1712, Rousseau a murit într'o localitate de 
lângă Paris în anul 1778. 

Prima sa lucrare „Discours sur les arts et les sci- 
ences”, apărută la Paris în anul 1750, îl face dintr'o 
dată celebru. Mai târziu e condamnat de autorităţile 
franceze, fiind învinuit de ateizm. Ca să scape de 
osândă, Rousseau fuge din Franţa, refugiindu-se in- 
tâiu în Elveţia, lângă Neuchâtel, şi după aceea în 
Anglia. La 1767 se intoarce la Paris şi rămâne în 
Franţa până la sfârşitul vieţii sale. 


Lucrările lui J. J. Rousseau. 


Să spunem mai întâiu că Rousseau na primit în 
şcoli o intrucţiune suficientă şi sistematică, aşa că el 
este mai de grabă un autodidact, adică un om care 
s'a înstruit singur. Cu toate acestea, Rousseau este un 
scriitor al cărui nume şi ale cărui opere nu vor pieri. 

Sa distins ca filozof, ca literat şi mai cu seamă ca 
pedagog şi cugetător politic. Se ridică impotriva ci- 
vilizaţiei artificiale şi cere ca societatea omenească 
să se întoarcă, în ce priveşte modul de viaţă şi edu- 
cația fiecăruia, la natură, la ceeace a fost la inceput. 

In deosebi lucrarea sa „Contrat social” este scrisă în 
spiritul acesta. 

Cea mai însemnată scriere pedagogică a lui Rous- 
seau este romanul său „Emile”, în care pornind dela 
principiul că un copil, când se naşte, nu e nici bun, 
nici rău, prin urmare va fi aşa după creşterea ce i-se 
va da, Rousseau recomandă să i se dea o creştere în 
sânul naturei şi cât mai potrivită cu legile naturei. 


Cine a fost Rabelais ? 


E tot întrebarea cititorului nostru Cez. V. B. dela 
Balcic. 

Răspundem că Rabe'ais este un mare scriitor sa- 
tiric francez, născut în anul 1495 şi mort în anul 
1553. Călugăr şi doctor în medicină, dela Rabelais ne 
a rămas vestitul său roman „Gargantua şi Panta- 
gruel”, în care autorul dă dovada de o erudiție de mi- 
rat, de un admirabil spirit comic şi de idei foarte 
înaintate pentru vremea când a scris. 

Subiectul acestui roman e împrumutat din vechi 
legende populare. 


TOATE și AMESTECATE 


DIMINEAȚA COPIILUR 


Răspundem aceluiaș cititor că despre Pestalozzi 
scriem amănunţit în „Almanahul Şcolarilor pe 1928", 
care va eşi înainte de Crăciun. 


Intrebări... cam de prisos. 


„Devotata” noastră cititoare, D-ra Stoenescu B. 
din Capitală ne întreabă „cine a inventat avoca- 
tura?” ; 

Spunem mai întâiu că cuvântul .a inventat” nu 
este la locul său. Trebuia spus „cum a luat naştere 
avocatura”. Í 

Al doilea. Mică şi drăguță domnişoară, cam la ce 
îți poate folosi depe acum cunoaşterea unei chesti- 
uni, care n'are cum să te privească şi să te intere- 
seze. Ai înaintea d-tale un număr destul de lung de 
ani, până să sosească vremea când să te intereseze 
asemenea chestiuni. 

Depe acum iţi spunem doar că nu este un singur 
om, care să fie creatorul avocaturei. 

Micul şi bunul nostru prieten C. A. D. dela 7.- 
Măgurele ne-a trimis de mult o cartă poştală cu di- 
ferite întrebări. La unele nu i-am răspuns, fiindcă 
erau cam fără folos, iar la altele, fiindcă n'am pu- 
tut citi şi înţelege bine ce anume ne-a scris. 


Origini și însemnări de cuvinte. 


Boltă e cuvânt 'de origină italiană. (In limba ita- 
liană se zice „volta”). ç 

Buche e cuvânt de origină slavă. 
inseamnă literă. 

Buchi mai este şi a doua literă a alfabetului ci- 
rilic (litera b). 

Hpanaj, cuvânt de origină franceză, inseamnă pro- 
prietățile (moşii) sau veniturile ce se dau prinților din 
Familia domnitoare. 

Anihilat, cuvânt de origină latină, trecut la noi prin 
limba franceză, înseamnă nimicit. Vine dela cuvântul 
latin nihil, care înseamnă nimic. 


In limba slavă 


Anunţțăm pe cititori si cititoare că din cauza 
epidemiei de „Paralizie infantilă“ care bântue încă 
în Capitală, suntem nevoiți a amâna atât SERBAREA 


proectată pentru ziua de 30 Octombrie, cât si 
șezătorile săptămânale ce anunțasem că vom ține la 
redacție. 


Vă vom anunța, iubiţi cititori, de îndată ce epidemia 
se va stinge, zilele când vor avea loc SERBAREA și 
întâia șezătoare săptămânală. 


— 


30 OCTOMBRIE 1927 — Nr. 184 


DIMINEATA 
` COPIILOR 


REDACȚIA ŞI ADMINISTRAȚIA 
BUCUREŞTI. — Str. SĂRINDAR 7, parter. — TELEFON 6/67 


-. nani 


UN NUMĂR 5 LEI 
IN STRAINATATE DUBLU 


ABONAMENTE : 1 AN 200 
6 LUNI 100 


Director: N. BATZARIA 


Manusorisele nepubiloate nu se Înapolază 


teproducerea bucăţilor este strict interzisă 
YYYYYYYYYYYYYYYYYTYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYVYYYYYYYYYYTYYYYYYYYYYYYYYYTYYYYYYTYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYTY YYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYU 


PRIVELISTI DE TOAMNÁ 


Corbii sbor în cârd prin aer 
Pe de-asupra culmilor 
Și se las'-apoi cu vaer 
Sus în vârful ulmilor... 


Plâng şi frunzele acum, 
Vântul când de scurmă 
Şi le "'mprăştie pe drum, 
Plânsul cel din urmă... 


Care pline trec cu vin, 
Scâr[âind greoaie, 

lar în geamuri lovesc lin 
Picuri deşi de ploaie... 


Ploaia udă "ntregul drum, 
Tot o ploaie-i num... 
Cerul înorat şi-acum 

Tot ca până-acuma... 


Nici izvorul nu-şi mai spune 
Dorul lui pribeag ; 

A "ncetat prin lunci să sune 
Coasele cu drag... 


Nu mai trec pe ulifi ude 
Cârduri de copii, 

Nici prin codru nu s'aude 
Cintezoi zglobii... 


Moşul alb, doinind o doină 
In amurg de seară, 
Plânge zilele cu moină, 
Zilele de vară... 
Zaharia George Buruiană 


———— DOC FR 0———— 


Eai 


UN OM... 


Pe drumul verei azi, nu mai e râs de gloate, 
Căci a murit un om, cel mai bătrân din sat... 
lubit de toată lumea, era un om bogat 

Şi da la cei săraci când le lipsea, de toate! 


In poarta lui lipsiţi cereau cu glas milos 
Fărâme pentru viaţă, de-atâtea ori pe zi... 
Din lucruri creştineşti, mulţimea îl iubi, 

Și el zâmbea cu toţii, atât de bucuros... 


Trecură zile multe şi omul ce-a plecat 
A fost menit să moară, din sufletele lor... 
Căci oamenii duc chinuri şi nau un ajutor, 
Azi dacă a. pierit, nu mai e cel bogat! 
t Costin Făget 
———— k= 


ENVES 


Nicuşor e vesel tare 

Că e sus cu-aeroplanul 
Printre nori; ce bucurie! 
Si mereu îşi face planul 
Centâmplări să povestească 
Din a sa călătorie. 


Insă s'a stricat motorul 

Si de sus se prăbuşeşte 

La pământ şi sa sfărmal ; 

Dar din somnu-i se trezeşte 

Nicuşor şi se închină 

Că în vis sa sperial... 
Theodor Şovăială 

—— c. — n 


| 


PAG. 4.  90000000000000000000000000000000000000000000D / J1/NEAȚA COPIILOR 


POVESTE 


Prelucrare de MARIN OPREANU 


Sorin era un băiat drăgălaş la chip, dar nu; 
CA! tot aşa şi la purtări. Si i-ai H răbdat şi 
D iertat, poate, multe, dar nu era chip să o 


scoţi la capăt cu încăpățânarea lui. Orice i-ai fi 

„spus, orice l-ai fi întrebat, el nu ştia să răs- 
pundă decât cu următoarele cuvinte: „Nu vreau! 
Nu-mi place !” 

„Nu vroia să înveţe carte şi nu-i plăcea să as- 
culte de sfaturile celor mai mari decât de dânsul. 

Descurajat, învățătorul îi zicea deseori: „Să ştii 
băete, că nu se va alege nimic din tine”. 

Intr'una din zile, Sorin şi cu alţi trei băeţi, cari 
erau frați între dânşii, treceau printr'o pădure. Pe 
o bancă din mijlocul pădurei şedea odihnindu-se un 
moşneag cu o barbă lungă. In spinare moşneagul 
purta un sac plin şi care părea a îi greu de tot. 
Incercase să se scoale de pe bancă şi nu putea 
din pricina greutăţii sacului. Văzând însă pe Sorin, 
care mergea înaintea celorlalţi băeţi, îi grăi zicându-i: 
„Flăcăule, fii bun şi ridică-mi puţin sacul, ca să mă 
pot scula şi eu de pe bancă.” 

— „Nu vreau! Nu-mi place!”, răspunse Sorin, vă- 
zându-şi înainte de drum. 


Cei “trei frați însă se grăbiră să alerge în aju- ` 


torul moşneagului şi apucând sacul, unul de un ca- 
păt, al doilea de celalt capăt, iar al treilea de mijloc, 
îl ridicară în sus şi ajutară moşneagului să se scoale 
de pe bancă, 

„Frumoasa voastră faptă nu poate să rămâe ne- 
răsplătită”, le zise moşneagul celor trei fraţi aşa 


- de buni şi de drăguţi. Şi ducând mâna la sac, în- 


cepu să-l scuture. 

H scutură de câteva ori şi când colo ce să vezi? 
Din sac căzură drept în mâinile celor trei frați mai 
mulţi galbeni de aur. 

„Duceţi banii aceştia părinţilor voştri şi fiţi tot- 
deauna buni şi milostivi față de oamenii bătrâni.” 

Aşa le zise moşneagul şi apoi pieri în desişul 
pădurei. 

Băeţii se întoarseră acasă într'o fugă, dădură pă- 
rimţilor, lor galbenii de aur şi le povestiră tot ce 
se întâmplase cu dânşii. 

Văzând atâta bănet, bieţii părinţi cari până atunci 
erau oameni săraci şi necăjiţi, strigară plini de bu- 
curie: „Binecuvântat fie moşneagul, care ne-a scăpat 
de sărăcie şi de nevoe!” 

In ziuă următoare cumpărâră două vaci, pentru 
ca bunii şi iubiții lor copii să aibă în deajuns. şi 
lapte şi brânză si unt. 

Dar pe cât se bucurau ei, pe atât se amăra şi 
se otrăvea la suflet Sorin cel leneş şi obraznic. Toată 
noaptea nu-şi găsea linişte şi astâmpăr. Se blestema 
şi se lovea singur cu pumnii că dece ma priceput 
ce fel de om era moşneagul din pădure şi dece 
ma alergat să-i ajute; ca să ridice sacul. 

„Dacă îl mai întâlnesc, îşi zicea Sorin, nici n'aştept 
să mă cheme şi să mă. roage el, ci am să dau 
fuga să-l ajut”. 

Câteva zile mai târziu, Sorin şi cu cei trei băeţi, 
cari “erau fraţi intre dânşii, treceau din nou prin