România Eroică nr. 1 (56) — Serie nouă 2018

13 EVENIMENT 


Gala Premiilor 
“Dragalina”, ediția 
a IV-a, 2017, 

şi-a desemnat 
câştigătorii 


| Regina Maria, in 1917 
| - de Pamfil Seicaru 


26 INEDIT 


De la seceră la baionetă | 
- de Nicolae Crevedia 


44 S.O.S. OPERELE 
COMEMORATIVE DE RĂZBOI 


Monumente ale eroilor aflate în 
suferință - de prof. drd. Dragoş Curelea 


Coperta 1. Catedrala Unirii din Alba lulia 

Coperta 2. Susţinătorii revistei “România 
eroică" 2018 

Coperta 3. Simboluri pentru Centenarul 
Marii Uniri 

Coperta 4. Medalia Centenarul Marii Uniri 
emisă de Asociaţia Naţională 
Cultul Eroilor “Regina Maria” 


Rugam pe toţi cei care au fotografii ale 
celor căzuți pe front sau în prizonierat, 


în cele două războaie mondiale, să se 
adreseze redacţiei! 


ROMÂNIA EROICĂ 


Revistă de cultură şi educaţie 


patriotică, de cinstire a eroilor neamului 


Fondată în anul 1919 sub înalta ocrotire a Majestății Sale Regina Maria 


si a Patriarhului Bisericii Ortodoxe Romane PF Miron Cristea. 
Serie nouă. Anul XX. Fondator: Gl. Bg. (r) Petre Stoica. 


EDITORIAL 
Cultul Eroilor în anul Centenarului Marii Uniri 

de general maior (r) prof. univ dr. Visarion Neagoe .......ss..ssssssssssssssssessseeeess 3 
PUNCTUL DE VEDERE 
Greaua naştere a Unirii - de General de Brigadă (r) Grigore BUCIU .................c.... 5 
CENTENAR 
Sărbătoarea tuturor românilor. 17 mai, Ziua Înălţării, Ziua Eroilor.................... 7 
Medalia Centenarului realizată de ANCERM ........cc.sssssssssssesssssssecssessseeeseesseeessees 9 
Reflecţii culturale la Centenar - de Valeria Bälescu.….…............. 10 
Premiile Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor “Regina Maria” 

Pe alah 2018; Ediția ai nement 15 
Alexandru Marghiloman şi unirea Basarabiei cu Regatul României 

dede Oman 19 
Eroine ale Războiului de Reintregire naţională - de prof. Mihail Ipate ............... 23 
Surâsul Basarabiei - de căpitan (r) loan lonitä.….................... 25 
Centenarul “Ecaterina Teodoroiu - Eroina de la Jiu” 

dé Hot Een PAUSE osia aaa aa nina Bac 32 
Jertfiti pentru întregirea Neamului 

le iii, ERC DIGGIN isa aaa inotul aaa lot 34 
Caută eroii la tine acasă 

de prof. Nicolae Petrescu Redi si colonel (r) Constantin Chiper 35 
Pe urmele eroilor Marii Uniri 

de colonel (r) loan Cordovan, Jr. Marius Chiuzan ...........mmc muncea eee 39 
Camarazi olteni la mormintele eroilor bihoreni 

de colonel (r) Marinel FIOVeSCU......c.sessesssssssessessssesscsscsessessesessssucsucatsncseeneeneass 42 
EROUL DIN FAMILIA MEA 
Tatăl meu, sergentul lon Florea - de Florea Stan... 46 
MEMENTO 


Ceremonie de sfințire a două cimitire ale eroilor 
din municipiul Călăraşi / Ridicarea şi sfinţirea unei troițe 
în memoria eroilor - de Nicolae Dragu.……...................... 49 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


Director: General maior (r) 

prof. univ. dr. Visarion Neagoe 
Consiliul ştiinţific 
prof. univ. dr. loan Scurtu, prof. univ. dr. Nichita 
Adăniloaie, colonel (r) prof. univ. dr. Petre Otu, 
general de brigadă (r) Grigore Buciu, colonel 
dr. Mircea Tănase. 


Redacția 

Redactor şef: col. (r) Dumitru Roman; 
Redactor sef-adjunct: col. (r) Constantin 
Chiper; 

Redactori colaboratori: dr. Luminiţa Giurgiu , 
Valeria Bălescu, Carla Duţă, Teodora Manole. 


Art director: Sorin Angheloiu 
Fotoreporteri: plutonier adjutant Adrian 
Robu 


Adresa redacției: Bulevardul lon Mihalache 
nr. 124-126, Sector 1, Bucureşti, Cod poştal: 
011203 

Tel./fax: 021.2241802 


E-mail: [email protected] 
Site: www.cultuleroilor.ro 


Cont Bancar: RO45RNCB0082004534620001 
BCR, Sucursala Unirea, Bucureşti 
Cod Fiscal: 4505235 


Tipar: Centrul Tehnic Editorial al Armatei 


Răspunderea pentru conţinutul articolelor 
aparţine în exclusivitate autorului, conform 
art. 206 din Codul Penal 


|.5.S.N 1453-9659 


Copyright: este autorizată orice 
reproducere fără a se percepe taxe 
suplimentare, indicând sursa (revista România 
Eroică), cu excepţia textelor si fotografiilor a 
căror provenienţă este specificată expres. 


Acest număr a apărut în 1500 de 
exemplare. 


Condiţii de colaborare: cititorii din tara 
şi din străinătate pot trimite pe adresa 
redacţiei texte şi fotografii care se încadrează 
în tematica revistei. Manuscrisele nu se 
înapoiază. 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


Olanda. Cinstirea şi pomenirea a doi eroi români - de preot dr. loan Dură................... 51 


FIŞE DE DICŢIONAR 

Monumentul constructorilor Transfăgărăşanului - de Simona Nagît 53 
MAGAZIN 

Osman pasa, prizonier în Vlasca - de colonel (r) Tudor Cristea.….…........ 54 
VITRINA CU CĂRȚI 

Cărţile distinse cu Premiile “Dragalina”, ediţia a IV-a, 2017 - de Grigore Buciu ............ 56 
CARUSELUL PRESEI 

Noi apariţii editoriale la filialele noastre judeţene - de Dumitru Roman ..................... 61 
ECOURI 

D SCA TE TR AND NIC aaa aan aa en dr onto 64 


În atentia colaboratorilor 


România Eroicä primeşte pentru publicare articole, evocări, 
portrete, note, documente, recenzii, ştiri despre activitatea 
ANCERM, 
redacţiei vor fi prezentate pe suport electronic (CD, dischetă), 


filialelor fotografii inedite. Materialele propuse 
însoţite de fotografiile originale sau scanate în format JPEG, cu o 
rezoluţie de cel puţin 300 dpi. În cazuri speciale, vor fi acceptate 
şi texte dactilografiate. Fotografiile vor fi însoţite de explicaţii 
corespunzătoare şi de numele autorului lor (acolo unde este cazul). 

De la caz la caz, redacția poate accepta preluarea unor articole 
apărute în alte publicaţii, dacă prezintă un interes deosebit 
pentru tematica României Eroice; în această situaţie, persoana 
care propune articolul respectiv are obligaţia să obţină acordul 
publicaţiei în care a apărut. 

Redacţia îşi rezervă dreptul de a publica materialele în funcţie 
de necesităţi şi, desigur, dea nu le reţine pe acelea care nu se înscriu 
în tematica revistei. De asemenea, îşi rezervă dreptul de a face, pe 
textele acceptate pentru tipar, îndreptările socotite necesare, atât 
în ceea ce priveşte forma cât şi conţinutul, fireşte după consultarea 


sau avizarea autorilor. BI 


EDITORIAL 


Cultul Eroilor în anul 
Centenarului Marii Uniri 


General maior (r) prof. univ. dr. Visarion NEAGOE 


Marea Unire înfăptuită acum o sută de ani a fost si va rămâne momentul astral al istoriei românilor. Prefigurata 
de alte evenimente memorabile din istoria neamului românesc, Unirea s-a împlinit la 1 decembrie 1918, dată 
la care toate provinciile istorice româneşti s-au reunit în fruntariile aceluiași stat national unitar, independent si 
suveran. Așa cum remarca regretatul istoric Florin Constantiniu, „desăvârșirea unităţii naţionale nu este opera nici 
unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un 
elan tasnit cu putere din străfundurile conştiinţei unității neamului, un elan controlat de fruntașii politici, pentru 
a-l călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre țelul dorit” 

Contextul internaţional la încheierea primei conflagrații mondiale a fost favorabil unirii: zeci de naţiuni - mai 
mici sau mai mari - au beneficiat de consecinţele acestuia și de deciziile luate de Marile Puteri învingătoare. În 
ceea ce privește România, mai mult decât în cazul altor natii, sacrificiul de sânge a cântărit enorm. Cifra de 220 
000 de morți, în campania 1916-1919, cu care delegația română s-a prezentat la Conferinţa de Pace de la Paris, 
a fost ulterior corectată, ajungând la peste 300 000 de morţi. Statistici întocmite ceva mai târziu aveau să indice, 
însă, o cifră uriașă: 800 000 de morți, răniţi si dispăruţi din spaţiul locuit de români, ceea ce situează România pe 
locul 2, după Franţa, ca procent de pierderi din rândul populaţiei. Este un pret enorm plătit de o naţiune relativ 
mică a Europei. 

Așadar, se poate aprecia că, dincolo de contextul istoric favorabil si dincolo de demersurile politico-diplomatice, 
voinţa populară pentru unire, exprimată unanim în toate provinciile istorice românești, a cântărit decisiv. Ea 
s-a bazat, firește, și pe tributul de sânge al ostașilor români care s-au jertfit pe câmpurile de luptă ale Primului 
Război Mondial. Ei sunt Eroii Unirii. Numele lor le regăsim si azi înscrise pe crucile din cimitirele Eroilor sau pe 
Monumentele ridicate întru eternizarea jertfei lor. 

În celebra sa istorie a Marelui Război, istoricul Constantin Kirițescu nota: «Unitatea naţională a românilor, rod 
al unei întregi evoluţii istorice, pregătită cu tot ce a fost mai curat în sufletul românesc, săvârşită cu jertfa celei 
mai bune parti a acestui neam, este astăzi comoara noastră cea mai de pret. Stropită cu sânge, sfinţită cu lacrimi, 
nici o mână nelegiuită nu poate fi lăsată să se atingă de ea. O tara de şapte milioane a putut s-o îndeplinească; un 
popor de paisprezece milioane de români va şti s-o apere şi s-o păstreze». Aceste adevăruri sunt şi trebuie să fie 
cu atât mai valabile astăzi. 

În anii grei ai Marelui Război, dar şi în anii ce au urmat Marii Uniri, societatea românească a înţeles să-i 
preamărească pe cei care s-au jertfit pe câmpurile de luptă. Cineva trebuia să se îngrijească de odihna veşnică 
a celor căzuţi pe front şi îngropaţi, în morminte individuale ori în gropi comune, peste tot, pe unde soarta le-a 
curmat destinul în mod eroic. Aşa încât, imediat după război, cinstirea memoriei eroilor căzuţi pe câmpurile de 
onoare a cunoscut o formă organizată. lar instituţia care şi-a asumat dificila misiune de a întreţine şi a proteja 
operele comemorative de război, de a ridica altele noi, s-a numit Societatea «Mormintele Eroilor Cazuti în Război». 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


EDITORIAL : 


Aceasta a fost înființată prin Înaltul Decret Regal nr. 4106 din 12 septembrie 1919, semnat de Regele Ferdinand, şi 
reprezintă prima instituţie şi structură asociativă din România care introduce în conştiinţa naţională, instituțional 
şi educaţional, sintagma «Cultul Eroilor». 

La mai puţin de un an de la proclamarea Marii Uniri, Cultul Eroilor a devenit o credinţă și un spirit care aveau 
să anime societatea românească. Sub înaltul patronaj al Reginei Maria, ca președinte de onoare, sub oblăduirea 
Bisericii Ortodoxe Române si călăuzirea Ministerului de Război, Societatea „Mormintele Eroilor Cazuti în Război” 
avea să se afle la originea unei acţiuni naţionale fără precedent, prin care aveau să se construiască sute de cimitire 
ale eroilor, de monumente și troițe pentru cinstirea memoriei tuturor eroilor. 

Potrivit articolului 3 din statutul societăţii, scopurile acesteia erau: 

a) de a descoperi locurile unde există morminte ale celor căzuţi pentru Patrie. 

b) de a aduce acestor morminte îmbunătățirile necesare: ziduri împrejmuitoare, cruci, pietre funerare, 

monumente, mausolee, troițe, capele, impodobiri cu plantații si arbuști. 

c) de a lua măsuri ca Ziua comemorării eroilor să fie serbată cu mare fast religios, scolar, national și militar. 

Reglementată si împuternicită prin Înaltul Decret nr. 3530 din 24 august 1920, Legea pentru cinstirea memoriei 
eroilor căzuţi prevedea construirea în București a unui edificiu comemorativ al războiului de unitate naţională, 
cuprinzând un Cenotaf, deasupra căruia să fie depusă „Cartea de Aur” cu numele celor morți pentru Ţară; ridicarea 
de monumente comemorative în toate localităţile unde s-au săvârșit fapte de eroism, construirea, întreținerea și 
înfrumusețarea mormintelor și cimitirelor ostașilor morţi atât în tara, cât si în străinătate, acțiune în răspunderea 
Societăţii „Mormintele Eroilor Cazuti în Război”, sub directa conducere a Ministerului de Război; comemorarea în 
fiecare an a eroilor de Ziua Înălţării Domnului, decretată ca sărbătoare naţională; înfiinţarea în fiecare localitate a 
unui registru numit „Cartea de Aur”, păstrat în localul primăriilor, în Sala de Onoare. 

De-a lungul timpului, sărbătorirea Marii Uniri si Cultul Eroilor s-au împletit armonios; cei care au slujit acest 
imperativ național al dragostei pentru trecutul istoric glorios al Armatei Române, al respectului pentru eroi și 
pentru sacrificiul lor încercând să tina permanent viu acest sentiment în conștiința conationalilor si în special a 
tinerei generații. 

Reînființată curând după decembrie 1989, Asociaţia Naţională Cultul Eroilor,Regina Maria” a preluat atribuţiile 
si responsabilitatile Societăţii „Mormintele Eroilor Cazuti în Război” încercând să reaprindă în sufletele românilor 
flacăra Cultului Eroilor. Din 12 noiembrie 1991, de la reînfiintare, asociația noastră a desfășurat numeroase acţiuni 
si activităţi prin care a reușit, practic, să reînvie acest sentiment. A făcut-o cu responsabilitate, dar și cu decenta și 
eleganţă, încercând să coaguleze eforturile si preocupările celor care iubesc România, pe români, cu tot ceea ce 
le aparţine, inclusiv istoria si eroii lor. 

Sărbătorirea centenarului Marii Unire este și rămâne un obiectiv prioritar în acţiunile noastre. Nu a existat o 
aniversare anuală care să nu fie prezentă în paginile revistei „România eroică” ori în revistele editate de filialele 
noastre județene. Fiecare jubileu al Marii Uniri a fost marcat prin realizarea unei medalii aniversare; numeroase 
activități omagiale și comemorative au fost organizate în teritoriu: mese rotunde, simpozioane, adunări festive, 
sesiuni de comunicări ştiinţifice etc. 

Planul de activităţi dedicate Centenarului Marii Uniri cuprinde activităţi variate, pe măsura măreției 
evenimentului aniversat. Desigur, forța asociaţiei noastre este dată de modul in care filialele județene, subfilialele 
acestora, reuşesc să îndeplinească prevederile acestui program. Un program care a fost inclus si în multe din 
protocoalele de colaborare pe care le-am încheiat cu instituţii ale Statului, cu structuri asociative. Cele mai multe 
dintre filialele noastre și-au făcut datoria și au marcat cum se cuvine acest important eveniment, poate cel mai 
important din istoria națională la început de secol XXI. 

Ne-am propus si am dorit ca acest eveniment unic să fie sărbătorit în toţi anii ce preced ziua de 1 decembrie 
2018. Si ne-am mai propus realizarea unui obiectiv care nu a depins de noi: construirea la Alba lulia a unui 
Monument al Marii Uniri, care să fie inaugurat chiar la 1 Decembrie 2018. Un monument laic, modern, pe măsura 
măreției evenimentului aniversat. Nu s-a vrut asa ceva? Nu s-a putut?! În ceea ce ne priveşte, am făcut toate 
demersurile posibile ca acest gând mai vechi al românilor să se împlinească. Până atunci, Catedrala Reîntregirii 
Neamului va rămâne singurul așezământ monumental, martor peste veacuri al Reîntregirii Neamului Românesc. 

Oare Eroii nu ar fi meritat mai mult la împlinirea unui secol de la Marea Unire? Noi credem că da! 

La multi ani, România! BI 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


. PUNCTUL DE VEDERE 


Greaua naștere a Unirii 


Grigore BUCIU 


Unirea este cel mai bun lucru care li s-a putut întâmpla românilor în întreaga lor istorie. Ea n-a fost 
însă o simplă întâmplare. A fost rezultatul unui joc politic inteligent dus într-o conjunctură primejdioasă, 
prin asumarea unor riscuri enorme. Imperiile se destrămau în jurul României sau se transformau radical şi 
dramatic, cum s-a petrecut în Rusia, dar românii n-au putut avea siguranţa că idealul lor se va împlini. Ba mai 
mult, după victoriile de la Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz, din vara anului 1917, care au înclinat balanţa războiului în 
sud-estul Europei, demonstrând că şi experimentata maşinările de război germană poate fi învinsă, România 
nu s-a putut bucura de rezultatele victoriei. Prin evenimentele care au urmat, a intrat într-o zonă de pericol 
suprem, văzând cu îngrijorare si tristeţe că tot sacrificiul enorm pe care l-a făcut în anii de război ar putea 
rămâne gratuit, că toată măsura iscusintei si performanţei militare din porţile Moldovei a fost degeaba. 

Rusia cuprinsă de flăcările revoluţiei nu mai era sigură, nu se mai putea conta pe ea ca partener de alianță 
şi nici ca factor constitutiv al frontului de apărare. 

Victoriile obţinute în acea vară au fost aproape în întregime ale românilor. Trupele rusești s-au implicat 
simbolic și sporadic în luptă. Tocmai această vulnerabilitate a alianţei l-a făcut pe generalul Constantin 
Christescu să ezite în luarea deciziilor de luptă, ceea ce i-a adus înlocuirea de la comandă cu generalul Eremia 
Grigorescu, care va deveni eroul de la Mărăşeşti. 

Cei un milion de soldaţi ruși risipiţi în Moldova nu mai erau dispuși să lupte pentru o cauză pe care nu o 
simțeau a lor. Pe ei îi interesa ce se întâmplă acasă, dreptatea socială clamată de bolșevici fiind pentru ei mai 
importantă decât apărarea naţională. Germanii ocupaseră Ucraina de nord, Kievul, şi impuneau condiţii. Ţarul 
cel uns de Dumnezeu cu autoritatea supremă de drept divin nu mai exista pentru a ţine în mână popoarele 
imperiului. 

Disciplina era sub orice critică, ofiţerii pierzându-și autoritatea asupra soldaţilor, ca efect al unei decizii 
a guvernului provizoriu. Trupele în dezordine plecau acasă, făcând în Moldova o mulțime de silnicii. Ba 
mai mult, se scindaseră în două, în funcţie de simpatiile politice și se luptau între ele, transferând astfel 
războiul lor civil în România. Episodul cu ocuparea Socolei de către trupele devenite bolşevice e semnificativ. 
Dezarmarea acestora de către o divizie română a atras ostilitatea Rusiei bolșevice. 

Diplomatii români de la Petrograd au fost arestaţi. Lenin a considerat România ostilă, i-a declarat un fel de 
război si a hotărât sechestrarea tezaurului și a valorilor românești refugiate la Odesa si în alte parti. 

România, pusă în situaţia de a se apăra circular, în condiţiile în care nu avea trupe și material de război 
suficiente, trebuia să facă fata și alungării pașnice a soldaților ruși. 

Cartea războiului nu se jucase în Vest. Nimeni nu ştia cum se va termina. Trădarea Rusiei prin armistițiul 
separat şi prin pacea de la Brest-Litovsk punea sub semnul întrebării scopul final al războiului: destrămarea 
Imperiului austro-ungar. Germanii fac presiuni asupra României, privind încheierea armistiţiului și apoi a 
păcii separate, în intenţia de a scoate România din război și a o anihila ca stat. Deja se fac planuri în Vest de 
împărţire şi anexare. 

Ţările Antantei, preocupate de interesele lor, propuneau părăsirea de către rege şi guvern a Moldovei si 
retragerea armatei spre Odesa, în vederea unei probabile jonctiuni. 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


PUNCTUL DE VEDERE a 


În aceste condiţii extrem de periculoase, politicienii români în frunte cu regele îşi joacă inteligent cartea 
naţională. Despre unire nu se mai putea vorbi, nici spera. De altfel, Brătianu avertizase de la început că intrăm 
în război pentru Ardeal, dar s-ar putea să pierdem războiul. 

Regele era autoritatea supremă. Pentru a nu se implica, a predat conducerea armatei lui Averescu. Aşa nu 
era nevoit că semneze și să oficializeze armistițiul de la Focșani, încheiat pe 26 noiembrie, pe care-l hotărâseră 
în Consiliul de Coroană. Condiţiile erau grele, dar ofereau o perioadă de acalmie, în așteptarea unei victorii în 
Vest. Franţa si Anglia s-au arătat deranjate de armistițiu, dar n-au dat soluţii. Brătianu si guvernul isi dăduseră 
demisia pentru a avea argumente în negocierea păcii. Generalul Averescu devine prim-ministru, ia act de 
condiţiile impuse de germani pentru semnarea păcii. Erau devastatoare, cedarea Dobrogei, trecerea lanţului 
Carpatic în interiorul Austro-Ungariei, despăgubiri, spolierea fără rușine a României. Averescu își dă demisia. 
Preia guvernul, cu acceptul Regelui Ferdinand, Alexandru Marghiloman, progerman, în ideea că ar putea 
trata cu germanii. Totul este în defavoarea României care abia mai respiră ca stat, redus la Moldova. 

În aceste condiţii, Basarabia decide să se unească cu România, condiţionat de la început. E cel mai mare 
dar pe care românii și l-au putut face lor înșiși, de-a lungul întregii istorii. 

Germanii încurajează această unire din 27 martie 1918, sperând să diminueze astfel interesul României 
pentru Ardeal. Însă presează pentru încheierea păcii si demobilizarea trupelor române. Ceea ce se şi întâmplă. 
Pacea e semnată în condiţiile impuse de Puterile Centrale, negocierile sunt formale, dar Regele și Parlamentul 
nu o validează niciodată. Acest gest si ordinul de mobilizare cu putin înainte de căderea Puterilor Centrale 
ne-au salvat la tratativele de pace. 

Nemţii nu s-au retras din România după semnarea păcii. Abia când Antanta isi trece diviziile peste Dunăre, 
încep să părăsească teritoriul românesc. 

Bucovina se unește cu România în condiţiile în care era disputată de Ucraina și Austria, apoi de Ungaria, 
devenită roșie sub Bela Kun - în tendinţa de a se uni cu sovietele lui Lenin. 

Unirea de la Alba lulia a fost marea îndrăzneală si reuşită a românilor. Voința unanimă a maselor de români 
stimulate de politicieni, preoţi și dascăli, a făcut Unirea. Fără acest gest de autodeterminare, pe care Antanta 
nu-l putea nega dacă dorea dezmembrarea imperiilor ca efect al războiului, statul unitar român nu s-ar fi 
putut împlini. 

Dar până la unirea efectivă si instalarea administraţiei românești era încă drum lung. Granița Unirii stabilită 
de aliați pe Mureș. Românii au forţat si au respins treptat autoritățile ungurești. Granița cu Ungaria era pe 
aliniamentul Satu Mare - Ciucaş - estul Aradului, pe munți adică. Bela Kun atacă și românii resping atacul si 
trec Tisa, ajungând la Budapesta. Nu e un război de cucerire ci de anihilare a bolsevismului si a pretențiilor 
lor asupra Ardealului unit cu România. 

Dobrogea rămâne ocupată de bulgari prin condiţiile preliminare ale păcii de la București, sârbii ocupă 
Banatul cu acordul Franţei. Toate acestea se întâmplă după ce românii din Ardeal, Banat, Bucovina, Basarabia 
îşi folosiseră dreptul la autodeterminare garantat de marile puteri învingătoare. 

Unirea va deveni efectivă si recunoscută abia după încheierea Tratatului de la Trianon, când într-adevăr 
toate provinciile istorice se limpezesc și administraţia românească intră în funcțiune peste tot. Dar nu e linişte 
încă. Ucraina forțează graniţa și în Basarabia și în Bucovina. E nevoie ca armata română să alunge bandele de 
bolşevici nostalgici care nu se împacă, desigur, cu pierderea Basarabiei. Retinerea tezaurului românesc pare 
a fi de fapt preţul Basarabiei. 

Unirea românilor s-a născut greu, printr-un mare sacrificiu de război, printr-o mișcare politică abilă făcută 
printre pericole imense, cu riscuri de neimaginat. 

Dacă stai să vezi întregul tablou al complicatiilor de tot felul si al mișcărilor ca pe tabla de șah, iti vine să 
crezi că cineva de deasupra noastră, o forță divină, a mișcat piesele cu premeditare, pentru a se împlini, în 
final, visul de unire. 

Unirea - cea mai mare realizare a noastră - trebuie să o purtăm în suflet, să o ocrotim și să facem din tara 
noastră grădina în care să trăim mai bine, conduși cum trebuie de conducători care cinstesc acest trecut 
dramatic al nostru. H 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


NENA CNE 


Sărbătoarea tuturor românilor 
17 mai, Ziua Inaltarii, Ziua Eroilor! 


În fiecare an întreaga suflare românească 
prăznuieşte - într-a 40-a zi de la Învierea 
Mântuitorului lisus - Înălțarea Sa la Domnul. La 
această sfântă prăznuire - prima mare sărbătoare 
creştină de după Sfintele Paşti - este alipită sau 
mai bine zis integrată şi Ziua Eroilor, aşa cum 
a fost ea stabilită prin lege încă din perioada 
interbelică. Este ziua în care tot românul isi 
comemorează eroii jertfiți pe altarul Patriei 
întru dobândirea independenţei, libertăţii şi 
suveranităţii sale. 

La Bucuresti și în toate filialele din ţară, 
ceremoniile dedicate Zilei Eroilor, înscrise în 
cadrul manifestărilor Centenarului Marii Uniri, 
au adus un omagiu celor care s-au jertfit pentru 
întregirea neamului românesc. Manifestarea de la 
București organizată de Asociaţia Naţională Cultul 
Eroilor „Regina Maria” a avut loc la Cercul Militar 
Naţional, în prezenţa unui numeros public. 


Asociaţia Naţională Cultul Eroilor,,Regina 
Maria’, împreună cu filiala sa din municipiul 
București, a organizat manifestarea în 15 mai, 
cu două zile mai devreme, din simplul motiv că, 
în ziua de Înălţare, membrii lor sunt antrenați 
în ceremoniile oficiale, organizate la nivel 
naţional. Asistă la depunerea de coroane de 
flori la Mormântul Eroului Necunoscut si la alte 
monumente si cimitire, o lege a protocolului de 
stat superficială si nedreaptă neincluzându-i în 
ceremonie nici pe ei, nici pe veteranii de război, 
nici pe militarii în rezervă şi în retragere. În aceste 
condiţii se depun coroane și flori pe furiș, toţi 
aceştia si copiii din școli, pe care ar trebui să-i 
învăţăm să fie patrioţi. 

Sala de spectacole a Cercului Militar Naţional 
a fost plină, iar pentru participanţi au vorbit, 
pe larg, despre eroi si patriotism, despre pace 
şi război, despre neutralitate și dreptul istoric, 


O parte dintre organizatori și interpreți, reuniți la final de spectacol 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


despre credinţa creştină și apărarea ţării, 
generalul de brigadă în retragere Radu-Şerban 
Dan - prim-vicepresedintele Asociaţiei Nationale 
Cultul Eroilor,,Regina Maria’, colonelul în rezervă, 
profesor universitar dr. Petre Otu - director 
adjunct al Institutului pentru Studii Politice 

de Apărare și Istorie Militară, preotul dr. Florin 
Șerbănescu, consilier patriarhal. 

S-au spus lucruri interesante despre identitatea 
naţională, despre oameni de excepţie care s-au 
comportat in situații de luptă, si după aceea - 
prin comemorarea eroilor - într-un mod cu totul 
deosebit. 

În partea a doua a manifestării au omagiat 
eroii şi românitatea, prin cântec şi poezie, 
Ansamblul Artistic «Doina» al Armatei, condus de 
Stelian Ungureanu, grupul de copii „Corneţenii” 
de la Centrul Cultural din localitatea Cornetu, 
judeţul Ilfov, pregătit si dirijat de colonelul Marius 
Crucianu. 

Flautistul Nicolae Maxim si percutionista 
llinca Lorenz, de la Filarmonica „George Enescu, 
au intrepretat trei piese muzicale dedicate 
eroilor. Domnul Nicolae Maxim a recitat două 
poezii patriotice. Și-a dat concursul și actrița 
Doina Ghitescu, de la Ansamblul „Ciocârlia” al 
Ministerului Afacerilor Interne, iar solistul lustin 
Popa a interpretat o priceasnă ardelenească, de 
prin părţile Sibiului. 

Toate aceste forte, cu excepţia Ansamblului, 
au fost mobilizate de Cercul Eroilor de la Colegiul 
economic din Şoseaua Viilor, Bucuresti, în cadrul 
căruia activează, condus cu discreţie și hărnicie de 
profesoara si poeta Lucretia Nechifor. 

Totul s-a desfășurat privegheat de un 
mănunchi de margarete și o lumânare aprinsă 
sub drapelul de identificare al Asociaţiei 
Nationale Cultul Eroilor „Regina Maria”. 

Evenimentul a fost moderat de Grigore Buciu, 
vicepreşedinte al Asociaţiei, iar Brigada de Gardă 
„Mihai Viteazul” a asigurat trompetul si militarii, ca 
simbol al legăturii dintre trecut si prezent. 

O manifestare - evocare, un gest omagial al 
Recunoștinței pentru cei care și-au dat viata 
pentru noi si pentru tara în care trăim! mi 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


Solistul de muzică populară Iustin Popa 


PRET LL SN) 


Flautistul Nicolae Maxim si percutionista Ilinca Lorenz 


——a NENA CE 


EVENIMENT 


Medalia Centenarului 
realizată de 
Asociaţia Naţională 


Cultul Eroilor“ Regina Maria 


Asociaţia Naţională 
Cultul Eroilor “Regina Maria”, 
organizație neguvernamentală, 
cu statut de utilitate publică, 

a realizat o medalie a 
Centenarului Marii Uniri, care 
va fi oferită, în semn de înaltă 
preţuire, personalităţilor care 
şi-au adus de-a lungul anilor 
o contribuţie importanţă la 
promovarea cultului eroilor 
români în ţară şi în străinătate. 

Autorul proiectului 
medaliei este generalul de 
brigadă în retragere Petre 
Stoica, preşedinte de onoare 
al Asociaţiei Naţionale Cultul 
Eroilor “Regina Maria”, pasionat 
pictor şi grafician, care se află la 
a 14 medalie realizată sub egida 
asociaţiei noastre. 

Medalia este confecționată 
din alamă aurită, are diametrul 
de 70 mm şi grosimea de 4 mm. 
Prezentată într-o cutie elegantă 
din lemn, cu catifea în interior, 
medalia va fi însoţită de o 
Diplomă de Excelenţă. 

Pe aversul medaliei, în partea 
centrală, se află harta României 
Mari, cu toate provinciile 


II 


istorice, aşa cum arăta ea în anul 
Unirii. În exergă, sus, este scris 
cu litere de tipar: CENTENARUL 
MARII UNIRI DE LA ALBA IULIA. 
În partea de jos, tot în exergă, 
scrie: 1918 - 1 DECEMBRIE - 
2018. 

Deasupra conturului hărții, in 
partea de sus, stă scris cu litere 
de tipar: ROMANIA, iar în partea 
de jos: ÎMPLINIREA VISULUI DE 
AUR. 

Pe revers, în partea centrală, 
se află Semnul Aducerii Aminte, 
care are în partea de jos 
inscripţia PENTRU PATRIE, iar 
în partea de sus, în semicerc, 
inscripţia GLORIE ETERNĂ 
EROILOR NEAMULUI. Acest semn 
exprimă ideea că Marea Unire 
a fost posibilă şi s-a întemeiat 
pe jertfa supremă a ostașilor 
Armatei române căzuţi pe 
câmpurilre de luptă ale Primului 
Război Mondial. În exergă, este 
scris simetric, cu litere de tipar: 
ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ CULTUL 
EROILOR «REGINA MARIA». 

Medalia Centenarului Marii 
Uniri a fost confecţionată de S.C. 
TEKART SRL Bucureşti. 


"EN 


A NY, Perma # 
Why nd 
elt 


et 


Aflat în al 90-lea an de 
viata, generalul de brigadă 
Petre Stoica este fericit că îşi 
încununează activitatea în 
cadrul Asociaţiei Naţionale 
Cultul Eroilor «Regina Maria», 
pe care a condus-o aproape 
un sfert de veac, cu o medalie 
dedicată Centenarului Marii 
Uniri: «Este o mândrie şi o 
onoare pentru mine că, la 
vârsta de 90 de ani pe care îi voi 
împlini peste trei luni, am reuşit 
să realizez o medalie închinată 
celui mare mare eveniment al 
anului 2018: Centenarul Marii 
Uniri». (D. R.) m 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


EVENIMENT 


mm CENTENAR CI 


Reflecţii culturale la Centenar 


Sub genericul “Centenarul Unirii, reflecţii culturale”; în ziua de 14 martie 2018, la 
Muzeul Militar National,,Regele Ferdinand |” au avut loc două evenimente culturale a 
căror simbioză perfectă s-a bucurat de aprecierile sincere ale participanţilor: vernisajul 
expoziţiei “Războiul Reîntregirii prin exprimări artistice” şi Gala Premiilor “Dragalina” ale 
Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor “Regina Maria”. Desigur, cele două manifestări sunt 
rodul unei bune colaborări între două instituţii care, iată, de ani buni şi-au găsit punți 
comune în folosul cunoaşterii istoriei şi a eroilor. Evenimentul a fost deschis de colonelul 
Petre Neaţă, directorul Muzeului Militar Naţional “Regele Ferdinand |’, care, în calitate 
de gazdă, le-a urat “Bun venit!” celor prezenţi şi şi-a exprimat disponibilitatea pentru 
colaborarea şi în viitor cu Asociaţia Naţională Cultul Eroilor “Regina Maria” 


Războiul Reintregiri 
prin exprimări 
artistice 


Ambianta acestui eveniment cultural a fost 
creată prin expoziţia Războiul Reîntregirii prin 
exprimări artistice, special organizată și vernisată 
la deschiderea Galei Premiilor “Dragalina”. Practic, 
expoziţia a avut două componente: prima, 
Secvente ale războiului reintregirii reflectate in 
artă, cea mai consistentă prin compoziţie si 
mesaj, a cuprins în exclusivitate opere de artă din 
patrimoniul Muzeului Militar Naţional - lucrări 
de o mare valoare artistică, executate îndeosebi 
de artiști consacraţi în arta memorialisticii 
Primului Război Mondial - din colecţiile Picturi, 
Sculpturi şi Desene; a doua componentă, Bârladul, 
capitală militară, 1916-1917, a fost o expunere 
complementară, de artă fotografică, realizată de 
Cercul Militar din Bârlad, din cadrul Regimentului 
52 Artilerie Mixtă „General Alexandru Tell”, prin 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


coordonarea maistrului militar principal Lucian 
Ursu, șeful C.M. Bârlad, si a colaboratorului său, 
profesorul Maricel Proca. 

După cum se ştie, in prima mare conflagrație 
mondială generalul Constantin Prezan, aflat la 
conducerea Marelui Cartier General, prin Ordinul 
Circular nr. 9400 din 23 iunie 1917, a,atasat 
un grup de plasticieni” la Secţia 3 Adjutantură 
M.C.G. cu sarcina de a imortaliza realităţile de 
pe câmpurile de luptă ale Patriei. Fără a detalia, 
amintim că acestui subiect i-a dedicat, de curând, 
un interesant studiu istoricul de artă dr. Adrian- 
Silvan lonescu, cu titlul:,,Plasticieni sub arme, 
1917-1918", în catalogul de expoziţie: Atelier de 
front. Artisti români în Marele Război, 1916-1918, 
Muzeul Naţional de Artă, București, 2018. 

Expoziţia a adus în atenţia publicului iubitor 
de artă si de istorie opere ale artiștilor atasati 
Mareului Cartier General, dar şi ale altora. De 
pildă, au fost expuse picturile: Retragerea din 1916; 
Ostaș român şi Soră de caritate, ale lui Emilian 
Lăzărescu; Doi ostași români din 1916-1918, de 
Costin Petrescu; Scenă din primul război mondial, 
de |. Isac; Regele Ferdinand |, de C. Cătălin; Ofiţer 
rănit, de D. Stoica, cel care avea să lucreze ca 
pictor-restaurator la Muzeul Militar Naţional în 
perioada 1920-1927. De D. Stoica au fost realizate 


Expoziţia de fotografii inedite, propusă de Cercul Militar din Bârlad, înfățișând pe regele Ferdinand, principele 
Carol și membrii Misiunii Militare Franceze în popasul lor bârlădean spre lași, în 1917. 


şi cele patru tablouri expuse, care-l înfățișează desene au fost donate Muzeului Militar Naţional, 
în ipostaze diferite pe generalul loan Dragalina, în 1993, de loana Tudoriu Dragalina, una dintre 
care a făcut jertfa supremă pentru înfăptuirea nepoatele eroului şi fiica comandorului Virgiliu 
României Mari, în toamna anului 1916. Lucrările Dragalina, cea care alături de sora sa, Opritsa 
respective au fost: Generalul Dragalina la un Popa Dragalina, a instituit premiul ce s-a acordat 
post de observație cu câinele său Leul (inv. 1737), în cadrul manifestării. Alături de desene și picturi, 
Generalul Dragalina rănit la braţul stâng, aflat sculpturile etalate aparţin unor artişti consacraţi, 
în spitalul de campanie (inv. 1738), Generalul printre ei fiind: Oscar Han - Grenadierul român, 
Dragalina - portret cu binoclu (inv. 1739), Generalul 1916-1918; Spiridon Georgescu — Grup de ofiţeri, 
Dragalina cu bastonul (inv. 1741). Toate aceste 1916-1918; Gheorghe Leonida - Ostaș rănit în 


Generalul loan Dragalina- 
portret cu binoclu. Ulei pe 
pânză, de D. Stoica O imagine de la expoziţia „Războiul Reîntregirii prin exprimări artistice 


LM 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


primul război mondial; Richard Hette - Cap de 
ostaș si Soldat român în post 1916-1918. Legat de 
ultima piesă, este interesant de adăugat că ea a 
intrat în patrimoniul muzeului în 1949, în urma 
desființării Aşezământului „Cultul Eroilor” (în 
1948), moștenitorul Societății “Mormintele eroilor 
căzuți în război” înfiinţată la 12 septembrie 1919 
şi care a funcţionat cu nume diferite în perioada 
interbelică (generic: „Cultul Eroilor”), în prezent 
având drept continuatoare Asociaţia Naţională 
Cultul Eroilor „Regina Maria” De acelaşi context 
istoric ne-au amintit si lucrările: Piatra de hotar, a 
lui T. Burcă; Însemnul „Aducerii Aminte”; Însemnul 
„Ferdinand |” si bronzurile: „Cultul Eroilor” si 1916- 
1919 - f. autor. 

Prin lucrările sculpturale expuse am încercat 
să infätisäm, ca un corolar - am putea spune -, 
pe lângă multiplele ipostaze ale ostasului roman 
de pe fronturile Războiului Reîntregirii, și unele 
arme din primului război mondial. Dintre aceste 
de piese amintim: Scenă de luptă din primul război 
mondial, de Al. Severin; Sarja de cavalerie, de 
Gh. Tudor; „Soldat român la atac” 1917, de E.L. 
Goue; Ostaș român din Regimentul 32 „Mircea” 
atacând, 1917, realizare a lui Spiridon Georgescu 
care amintește de impresionantele lupte de la 
Mărășești; Doi ostași români gata de atac, Oituz, 
1917 şi Soldat român la atac, 1916-1918, de lon 
Jalea; Revolutionari ruși pe front, de C. Cebotarev, 
1959. Victoria de la finalul marii confruntări 
militare a fost reflectată prin lucrarea Ostas roman 
cu drapel, 1917, sculptură de Dimitrie Mätäoanu. 

Sfârșitul războiului, cu consecințele sale 
pentru locuitorii țării, a fost sintetizat prin 
lucrarea: Blestemul unei täränci, de |. lordănescu. 
În particular, aceasta aminteşte nu numai de 
luptele de la Mărăşti, dar şi de reconstrucţia de 
după război a acestei aşezări, prin Societatea 
„Mărăşti”. De altminteri realismul mesajului este 
întărit prin inscripţia: Lasă-l să-i putrezească oasele 
aici unde mi-a dărâmat casa, ceea ce ne trimite la 
momentul de după victorie, când localnicii din 
Mărăşti s-au întors din pribegie la casele lor si au 
găsit totul praf si pulbere! Mai este de precizat 
că această operă a fost donată generalului 
Alexandru Averescu de către membrii Societăţii 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


E CENTENAR CN 


„Mărăşti”, în fruntea căreia a fost, ca președinte de 
onoare, încă de la înființare, din 1917, şi până la 
sfârşitul vieţii sale (1938). Este vorba de societatea 
care s-a ocupat în toată perioada interbelică de 
construirea pe fostul front al Armatei 2 române 
(cea care a susținut ofensiva de la Marasti 

între 9-19 iulie 1917) a numeroase obiective 
comemorative, printre care tronează la loc de 
cinste Mausoleul eroilor. 

Blestemul unei täränci se adaugă si ea 
celorlalte opere de artă care ne amintesc de 
prefacerile epocii tranzitorii, de la democraţie 
la comunism, pentru că a intrat în patrimoniul 
M.M.N. după desfiinţarea Societăţii „Mărăşti, 
în 1948. Prevederile timpului stipulau trecerea 
patrimoniului acesteia initial la Aşezământul 
„Cultul Eroilor”, iar ulterior la M.Ap.N., respectiv 
la M.M.N. Desigur, succinta prezentare reflectă 
doar o parte din patrimoniul M.M.N. pe domeniul 
prezentat, în expunerea de bază si în colecţiile 
sale specifice aflându-se alte nepretuite opere 
de artă care ilustrează participarea României la 
Războiul cel Mare. 

Având caracter temporar, etalarea exponatelor 
s-a menţinut până la sfârșitul lunii mai 2018. Fiind 
coordonatorul acesteia, aduc multumirile mele 
şi pe această cale colegilor care au contribuit la 
întreaga organizare: mr. lon Pintoiu, pl.maj.adj. 
pr. Adrian Neagu, pl.maj.adj. lonita Valeriu, Tuas 
Gabriela, Pandele Cristian, Leustean Melu, Dinu 
Aurel, Bursuc Nicolae, Călcâi Romeo, Hasnas 
Elena, Lili Florea, Simionescu Adrian, Camelia 
Marin, Dana Caraman, Mihaela Petria, Petre 
Valeriu. 

De asemenea, imi exprim intreaga 
recunostinta fata de toti cei care au contribuit 
la realizarea manifestării, îndeosebi pentru 
conducerea Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor 
„Regina Maria’, fata de colegii de la Bârlad si 
importantele personalități prezente, precum si 
pentru toţi vizitatorii care ne-au trecut pragul 
expoziției pentru a admira inestimabilele 
mărturii de memorialistică, parte integrantă 
din patrimoniul sacru al Muzeul Militar Naţional 
„Regele Ferdinand |”. m 

Valeria BĂLESCU 


EVENIMENT 


Aşadar, a IV-a ediţie, 2017, 
a Galei Premiilor “Dragalina” 
ale Asociaţiei Naţionale 
Cultul Eroilor “Regina Maria” 
s-a desfăşurat miercuri, 14 
martie 2018, la Muzeul Militar 
National “Regele Ferdinand |” 
din Bucuresti şi s-a bucurat de o 
audiență pe măsura prestigiului 
pe care şi l-a dobândit de la an 
la an. Este aceasta, dacă vreţi, şi 
o încurajare pentru organizatori, 
dar şi un semn de respect şi 
preţuire pentru eforturile pe 
care le fac încă de la prima 
ediţie două distinse familii de 
medici români, stabiliți în Statele 
Unite ale Americii. Este vorba 
de familia dr. Valentin şi Opritsa 
Popa Dragalina, din Elk Grove, 
California, şi familia dr. Cornel şi 
Nina Dumitriu, din New York. 

Juriul acestei ediţii a fost 
format din prof. univ. dr. loan 
Scurtu, prof. univ. dr. Visarion 
Neagoe (preşedinte), prof. univ. 
dr. Petre Otu, general de brigadă 
(r) Grigore Buciu (din partea 


La microfon: colonelul 
dr. Florin Sperlea. În 
plan secund, de la 
stânga la dreapta: 
ambasadorul Dumitru 
Preda; Lucian Ursu, 
șeful Cercului Militar 
din Bârlad; profesorul 
loan Scurtu; generalul 
Visarion Neagoe; 
doamna Irina Nelson; 
colonelul dr. Petre Otu. 


Gala Premiilor „DRAGALINA” 


ediţia a IV-a, 2017, 
şi-a desemnat câştigătorii! 


publicului) şi colonelul dr. Florin 
Şperlea. 

Lucrările premiate au fost 
prezentate de membrii juriului, 
care au înmânat şi diplomele 
cuvenite, după cum urmează: 

Marele Premiu “Virgil 
Alexandru Dragalina”, în 
valoare de 1000 de dolari SUA, 

a fost înmânat de prof. univ. 

dr. loan Scurtu colonelului 

în retragere Remus Macovei, 
autorul volumului “De la 
Turtucaia la Budapesta. Prinosul 
de sânge al militarilor constănţeni 
în campania 1916-1919, apărută 
la Editura Next Book, Constanţa. 

Premiul special al 
Asociaţiei Naţionale Cultul 
Eroilor “Regina Maria”, în 


valoare de 500 dolari SUA, a fost 
înmânat de prof. univ. dr. Petre 
Otu pentru lucrarea: Bătălia de 
la Mărăşeşti, 24 iulie/6 august 

- 21 august/3 septembrie 1917, 
apărută la Editura militară, 

sub semnătura lui Dumitru 
Preda şi Nicolae Ciobanu, şi de 
colonel dr. Florin Şperlea pentru 
volumul de memorii intitulat 
Note de război. 1916 în primul val, 
apărut la Editura Junimea, din 
laşi, şi aparţinând eroului loan 
R. Marinescu, adnotat prin grija 
nepoatei acestuia, doamna Irina 
Nelson. 

De remarcat faptul că Gala 
premiilor “Dragalina”, ediţia a IV- 
a, 2017, dedicată Centenarului 
Marii Uniri, recompensează 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 | 13 | 


trei lucrări care ilustrează în 
registre diverse, cu talent şi 
acribie ştiinţifică, participarea 
Armatei române la prima 
conflagrație mondială. O 
notă de apreciere aparte se 
cuvinte adresată doamnei lrina 
Nelson care, aşa cum remarca 
istoricul Florin Şperlea, a ştiut, 
cu minutiozitatea specifică 
cercetătorilor din domeniul 
ştiinţelor exacte (domnia sa 
fiind fizician), să reconstituie 
epoca în care a scris unchiul 
său, sublocotenentul erou loan 
R. Marinescu - rănit în luptele 
pentru apărarea capitalei în 
toamna anului 1916 şi decedat 
la scurtă vreme după aceea. 
Ca de fiecare dată, şi la 
această gală, generalul de 
brigadă (r) Grigore Buciu, 


moderatorul acestei prestigioase 


manifestări cultural-sfintifice, 
a ţinut să-i aducă printre noi, în 
stilul său retoric inconfundabil, 
pe cei care au făcut posibilă 
această competiţie a excelentei 
în cercetarea istorică, sponsorii 
Premiilor “Dragalina”. 

De departe, de dincolo 
de Ocean, mesajul domnului 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


dr. Cornel Dumitriu s-a făcut 
auzit prin vocea generalului de 
brigadă (r) Radu-Şerban Dan: 
“Va rog să reamintiti Juriului, 
participanţilor şi Asociaţiei, că 
de aici, de departe, aşa cum 
am spus şi altădată, D-vstră pare 
să aveţi imensul privilegiu, mult 
râvnit de oricine, cel puţin în 
perspectiva ce se proiectează 
aici, de a călători şi a servi, 

în sânul Eroilor noştri, ... un 
Cortegiu solemn, pe care îl 
adapostiti în încăperile alegorice 
ce le aparţin ... Casa Asociaţiei..., 
precum sunt adäpostiti şi în 
sufletul românesc!.. Şi spun 
toate astea fără nevoia de a 
măguli, ci numai pentru a vă 

da o măsură a Maretiei care 
transcende, aici, în lumea largă, 
cu privire la truda şi gija cu care 
toţi, acolo, acasă, vă aplecati 
asupra unui Patrimoniu sacru. 
Cinste tuturor |”, 

La rândul său, distinsa 
doamnă Opritsa Popa Dragalina, 
ne-a transmis un mesaj de 
apreciere şi îmbărbătare: 
“Lucrările premiate ilustrează 
sufletul patriotic al românului 
şi fac un apel către noua 


generatie:"Cinsteste-ti eroii, 
iubeşte-ti tara şi niciodată nu-i 
uita pe cei care au pus bazele 
Marii Uniri” În numele familiei 
Dragalina şi Dumitriu, încă o 
dată mii de mulţumiri tuturor 
cercetătorilor şi organizatorilor. 
Recunostinta juriului şi în mod 
special celui care a instituit 
acest premiu, colonelul 
Dumitru Roman. Sper, cu voia 
Domnului, să ne reîntâlnim 

în 2019, la Gala următoare a 
Premiului“Comandor Virgil- 
Alexandru Dragalina”! 

Şi ca îmbărbătarea 
doamnei Opritsa Dragalina 
să se adeverească chiar de pe 
acum, iată o veste cu adevărat 
emoţionantă: doamna Irina 
Nelson a propus extinderea 
premiilor Asociaţiei Naţionale 
Cultul Eroilor “Regina Maria” cu 
un altul, care să poarte numele 
eroului sublocotenent loan R. 
Marinescu, în valoare de 500 de 
dolari SUA. 

Aşadar, Gala Premiilor 
“Dragalina” s-a încheiat! O 
nouă ediție, a V-a, îşi aşteaptă 
concurenții! MI 


La microfon, 
doamna 
Irina Nelson 


ENTER CNE 


COMUNICAT 


Premiile Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor 
„Regina Maria’, pe anul 2018, Ediţia a V-a 


În anul 2018, Asociaţia Naţională Cultul Eroilor «Regina Maria» organizează ediția a V-a a 
Premiului “Comandor Virgil Alexandru Dragalina”. Premiul este în valoare de 1000$. Pe lângă premiul 
principal se mai acordă un premiu special în valoare de 500$. 

Premiul “Comandor Virgil Alexandru Dragalina” se va acorda celei mai valoroase lucrări apărute în 
anul 2018, având ca domeniu de cercetare participarea armatei române pe câmpurile de luptă ale 
războaielor din 1877-1878; 1913; 1916-1919; 1941-1945 (analize ale unor bătălii; memorialistică de 
război, biografii ale unor personalități militare; soarta prizonierilor de război; militari dispăruţi pe 
front; monografii ale unor opere comemorative de război etc.). Pentru aceeaşi tematică, juriul va 
mai acorda un premiu special, în valoare de 500$. 

Condiţii de premiere. Sunt considerate eligibile pentru a fi premiate lucrările în limba română 
editate în anul 2018. Nu vor fi luate în considerație lucrările reeditate sau cele de ficţiune. 

Lucrarea câştigătoare a premiului va fi stabilită de un juriu a cărui componență va fi aprobată prin 
decizia Biroului Executiv Central al Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor “Regina Maria”. În cazul în care 
vor fi mai multe lucrări cu acelaşi număr de puncte, departajarea se va face în funcţie de punctajul 
obținut la criteriul: valoare ştiinţifică. 

Începând cu această ediţie, a V-a, se instituie Premiul «Erou sublocotenent loan R. Marinescu», 
în valoare de 500$, care se adresează generaţiei tinere din învățământul preuniversitar, membri 
ai cercurilor «Cultul Eroilor» din şcolile gimnaziale şi colegiile liceale, şi se acordă pentru cea mai 
valoroasă creaţie (evocare, portret, povestire, amintire) pe tema «Eroul din familia mea». Lucrarea, 
aşa cum o cere şi tematica, trebuie să aibă la bază un caz real, un fapt eroic cunoscut în familie. 
Textele propuse pentru concurs nu trebuie să depăşească şapte pagini A4, culese la computer, la un 
rând şi jumătate, corp de literă 14. 


Autorii care doresc sa participe la concurs sunt rugaţi să trimită lucrările pe adresa: Asociaţia 
Naţională Cultul Eroilor “Regina Maria’, Bd. lon Mihalache nr. 124-126, Sector 1, Bucuresti. 

Termenul limită de depunere a lucrărilor (cărţilor): 30 noiembrie 2018. 

Premiile vor fi înmânate la începutul anului 2019. 


Biroul Executiv Central 
al Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor “Regina Maria” 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


REMEMBER 


S-au împlinit în această vară, la 18 
iulie, 80 de ani de la moartea Reginei 
Maria a României (1875-1938). În 
„memoriile sale’, în care n-a iertat 
pe nimeni, pe drept sau pe nedrept, 
Constantin Argetoianu are câteva 
rânduri memorabile: „Oricâte greșeli 
va fi comis regina Maria, înainte 
și după război, războiul rămâne 
pagina ei, pagină cu care se poate 
făli, pagină care se va așeza în istorie 
la loc de cinste. 0 găsim în tranșee 
printre combatanți în rândurile 
înaintate, o găsim în spitale și în 
toate posturile sanitare printre răniți 
si bolnavi. 0 găsim de fata la toate 
adunările care încercau să facă puţin 
bine. Nu a cunoscut frica de gloanţe si 
de bombe, cum nu a cunoscut teama 
si scârba de molima sau nerăbdarea 
fata de eforturile asa de des inutile, 
provocate de dorinţa ei de mai bine. 
Regina Maria și-a îndeplinit datoria 
pe toate fronturile activităților sale, 
dar mai presus de toate pe acela 
al încurajării și ridicării moralului 
acelora care o înconjurau si care au 
trebuit să decidă, în cele mai tragice 
momente, soarta ţării și a poporului 
său. Se poate afirma că, în răstimpul 
pribegiei noastre în Moldova, regina 
Maria a întrupat aspirațiile cele mai 
înalte ale conștiinței românești.” 

Mai presus de aprecierea lui 
Argetoianu mi se par paginile 
marelui gazetar Pamfil Șeicaru, 
el însuşi erou al Marelui Război, 
distins cu Ordinul „Mihai Viteazul”, 
pagini scrise acum 80 de ani, chiar la 
moartea Reginei Maria. Să ne plecăm 
fruntile la o comemorare asa de mare 
si să nu-i uităm numele niciodată! 


80 de ani de la 


moartea Reginei 
Maria. a României 


de Pamfil 


Înălţimea zotănită de vijelia 
proiectilelor se liniştise... 
«Cireşoaia» părea pustie - şi 
liniştea se răsfira prin desişul 
lăstarilor, printre reţelele 
de sârmă, îngăduindu-ne 
să ne facem fiecare bilanţul 
pierderilor. 

Cobora în noi o apăsătoare 
tristeta - în care se cuprindea 
temerea de ziua următoare, 
îndoiala dacă ne vom mai 
întoarce cândva acasă, părerea 
de rău pentru toată această 
tragică sortire. Gânduri precise 


- niciunul nu ar fi putut articula: 


clocotea în noi ceva confuz 

şi haotic -, unduiri vagi ca 
volutele de fum într-o încăpere 
în care s-a fumat o întreagă 
noapte... Franti de oboseală, 
toţi, după o zi de cumplită 


încercare a rezistenţei nervilor, 
sub prăpădul unui năpraznic 
bombardament de artilerie. 

Nu eram totuşi atât de 
nenorociti... În definitiv, tot 
trebuia să fim mulţumiţi că nu 
ne ciopartise nici o schijă, că 
nici un glonţ nu ne sfredelise... 
Şi ne bucuram încă, astfel, de 
liniştea vremelincă a sectorului, 
de efemera ingaduinta de a 
mai privi ceea ce ne înconjura, 
fără să mai înfruntăm senzaţia 
de spaimă, teroarea morții de 
pretutindeni pânditoare... 

Regimentul nostru - 17 
Mehedinţi - era cel care mai 
cu deosebire încercase crunte 
pierderi: fiecare batalion, fiecare 
companie îşi avea sftsiate şi 
rărite rândurile. Prin plutoane 
ne muncea pe care fiecare 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


NENA CE 


aceeaşi obsedantă întrebare, tot 
chinuitoare: “Reîncepem oare a 
doua zi atacul?”.. 

Era o incertitudine 
istovitoare, prielnică unei 
alternări de tristetä şi de senină 
înfruntare, de curaj proaspăt 
şi de trainică descurajare. 
Ordonantele noastre, ale 
ofițerilor, cutreerau prin toate 
părţile, în căutarea de ştiri 
precise: perseverenti reporteri 
- admirabili prepelicari de veşti 
- ştiau să anticipeze ordinele, 
vestindu-ne când vom schimba 
sectorul şi când aveam să fim 
sortiti să ne mai încercăm o data 
şansele vieții... 

Înserarea ne învăluia dinspre 
desiş... Oamenii începeau să 
pară cenuşii; dela mică distanţă, 
chiar, abea le mai distingei 
contururile. Visam toţi o 
noapte liniştită - să ne putem 
insftrsit odihni şi noi trupurile 
martirizate de extenuare... Şi 
vestea s-a ivit deodată prin 
besnă, ca o miraculoasă surpriză 
- ştirea a prin svon cu o uluitoare 
repeziciune: «Regimentul nostru 
va fi retras de pe front - iar 
ofiţerii şi soldaţii propuşi spre 
decorare vor pleca la Târgul- 
Ocna, unde Însuşi Majestatea sa 
regele Ferdinand le va prinde pe 
piept răsplata bravurii. 

Nu provoca prea mare 
interes, designarea celor 
propusi: prea puţini se 
preocupau de această selecţie. 
Aveam, toţi, sentimentul unei 
egalitati depline în înfruntarea 
curagioasă a primejdiilor: de aci, 
valoarea cu totul relativă pe care 
o acordam propunerilor făcute 
de superiorii noştri. 

Dar aveau propunerile, de 
data aceasta, un pret deosebit: 
cei distinşi spre a fi decoraţi 


aveau să-L vadă pe Rege. 

Avea Suveranul pentru noi, 
cei din linia tranşeelor - pentru 
toţi aceşti luptători cari hotăram 
de destinele Natiei, prin 
tenacitatea curagiului sau prin 
netrebnicia fricei, avea Regele 
Ferdinand un prestigiu şi un 
sens cu mult mai complex decât 
l-ar fi putut cuprinde o rece, o 
lapidară definiţie. 

Îl iubeam, fiindcă Se dăruise 
întreg ţării - cu o dramatică 
simplicitate. 

Îl iubeam in măsura în care ne 
durea că fusesem ingramaditi in 
Moldova, că nu putusem rezista 
acelui cumplit tăvălug german. 

Îl iubeam - fiindcă El singur 
cintinua să creadă în noi... 

Niciodată noțiunea de REGE 
nu s-a confundat mai desăvărşit 
cu noţiunea de PATRIE: niciodată 
aceste sacre icoane nu s-au 
logodit într-o mai emoţionantă 
identitate decât în acele vremuri 
de generos şi inutil eroism, de 
biruinte fără a doua Zi... 

Şi m-am bucurat ca niciodată, 
la vestea că voi sta în fața 
Regelui Ferdinand... 

N-am dormit toată noaptea, 
fireşte... Coborând de pe 
Cireşoaia, am orbecăit în noapte 
pe drumuri nestiute, pentru 
ca în zori să ne aflăm la locul 
poruncii. 

Dar care dintre noi mai 
simţea oare oboseala?... 

Clocotea în noi toţi febra 
nerăbdării, sporită de încă o 
veste: va fi prezentă şi REGINA, 
acolo... 

Era Ctitora războiului nostru 
~ EA... 

Era inspirata interpreta a 
nazuintelor Natiunii noastre 
- era neinvinsa vitregiilor 
destinului. 


Era REGINA MARIA... 

Am ajuns la locul indicat - şi 
am privit, căutând din ochi 
augustele siluete regale. În 
mijlocul unui pâlc de uniforme, 
am zărit silueta albă a Reginei 
Maria: înainta spre noi, mândră, 
dominatoare - păşea alături 
de Regele Ferdinand, cu o 
imperceptibilă şi gratioasa 
legănare... 

Când s-a apropiat de 
frontul nostru zâmbetul 
acela domnesc, privirile Ei ne 
captivaseră atenţia, sufletul, 
ochii: căuta să ne descifreze pe 
chipuri gândurile, să ne smulgă 
taina vointelor, să frângă în 
unii îndoiala, să deslantuie 
năpustirile unor nuoi şi mai 
temerare înfruntări ale morții... 

Regina Maria avea priviri 
de “Şef” ursit să comande, să 
învioreze curajurile ofilite, să afle 
la cei pe cari îi mână spre asalt 
nebănuite rezerve de energie, 
de voinţă a depasirii... 

A urmat ceremonia decorării. 
Pe rând - după ce ne fixa pe 
piept decorația ordinului “Mihai 
Viteazul” - Regele ne imbratisa... 
Eram năvălit de sfieală - 
simţeam nerăbdarea unei 
mândre bucurii, aşteptând să-mi 
sosească rândul. Între timp - cât 
dura scurgerea camarazilor mei 
din fata - auzeam frânturile de 
fraze pe cari le rostea Suveranul: 
găsea pentru fiecare ceva mai 
potrivit, mai coloroat, mai 
expresiv... Ştia Regele Ferdinand 
să dea acestei solemnitati un 
accent de caldă familiaritate - o 
nuanţă de iubire părintească. 

Şi avea o vagă înlăcrămare în 
ochii luminati de un zâmbet, 
de infinită bunătate. Ochii cei 
mai blânzi pe cari i-am privit 
vreodată, în afară de privirile 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


mamei mele... 

S-a apropiat între timp şi 
Regina Maria de rândurile 
soldaţilor: înfiripa la întâmplare 
sprintene întrebări - trecea 
dela un ostaş la altul. A prins 
să vorbească, căutând să afle 
din care parte a ţării erau. În 
chipul cum formula aceste 
întrebări, în flexiunile graiului, 
în priviri, punea o undă de 
maternă prietenie, o blandete 
ce învingea sfielile şi încuraja 
firescul replicei, sinceritatile 
pline de pitoresc. 

- Ţi-e dor de casă?... 

- Da, Majestate.... 

- Te-ai întoarce?... 

- Când vom isgoni pe 
Nemiti, că altfel, aşa, am fi de 
batjocură!... Cum să intrăm în 
sat, cu fruntile plecate?... 

- Şi crezi tu că isbutim?... 

- Îi răzbim, Majestate, că 
dreptatea este cu noi! Numai 
păcătoşii ăştia de Rusi nu tin 
frontul!... Nu le arde să lupte... 
mereu sunt puşi pe fugă!... Cum 
s-or opinti mai tare în ei Nemţii, 


fug toţi ca iepurii... Păcat de eil... 


Grasi, voinici, multi - dar n-au 
nici un curaj!»... 

- Asculta Regina Maria, 
îmboldind aceste mărturisiri de 
o curată sinceritate... Se desfăta 
respirând graiul popular - se 
complăcea să evadeze din tot 
ce forma protocolul fad al 
oficilaitatii. 

Rand pe rand au prins apoi 
curaj soldaţii, descätusati 
din strânsoarea sfielii: tot 
mai sprintene au devenit 
răspunsurile lor, de o pitorească 
vioiciune. Şi necontenit râsul 
fermecător al Reginei răsplătea 
aceste regăsiri ţărăneşti sub 
haina ostăşească. 

Cine ar mai fi crezut acum că 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


aceste chipuri ale unor soldaţi 
insuletiti, cu ochi strălucitori de 
veselie, erau fețele unor oameni 
cari de patru nopți nici măcar 
nu atipiserä - strajuind în mäsci 
individuale, rezistând mereu 
reînoitelor atacuri vrăjmaşe?... 

Ca o zână, risipind în aer 
vraja acelui zâmbet tamaduitor, 
Regina Maria dăruise zilei 
prospetimea unei dimineti de 
primavara... 

Cand si-a luat “ziua buna’, 
au răspuns soldații şi ofițerii 
în cor, într-un strigăt spontan: 
“Împărăteasă să Vă vedem, la 
Alba-Julia!”.. 

A multumit Regina Maria 
cu o cuceritoare inclinare a 
capului: a răspuns cu atâta 
discretă eleganţă, ca şi când 
ar fi mulțumit unei ambasade 
de nobili seniori. Surâdea cu 
delicată feminitate - dar în suflet 
şi în priviri ducea o neinfranta 
certitudine de isbândă. 

Ce mai puteau nascoci 
consideratiunile strategice 
- într-adevăr -, ce pretuiau 
expozeurile tehnice asupra 
situaţiei militare de pe toate 
fronturile, când Regina adorată 
de Neam şi de Oştire smulsese 
presentimentelor populare 
descifrarea enigmaticului 
viitor?... 

„Şi ni se îndepărta Regina, 
scandând în majestatea 
mersului Ei fluid urarea smerită 
a soldaţilor, ecoul depărtat al 
întregii tari, chemarea apropiată 
a Victoriei. 

Din tălăzuirea näzuintelor 
româneşti, Ea a cules o 
certitudine - şi apoi a fluturat 
această încredere ca o flamură 
„rămânând neclintita la straja 
acestui magic stindard... Puteau 
să se abată toate vitregiile sorții, 


E CENTENAR CI 


iscoadele perfide ale îndoielii 
se puteau insinua: dar regina 
Maria rămânea nestrămutată, în 
furtună... 

Mai tare decât oricând, atunci 
când totul părea să se năruie. 

Mereu mai mândră, cu 
fruntea regească tot mai sus - 
inaltand necontenit privirile Ei 
de nuanţa azurului, pentru ca 
peste vremelnica întunecare 
a sorții să zărească soarele 
biruintei la orizont... 

A fost cea mai tare credinţă 
care a străjuit, atunci, destinul 
românesc. Şi credința aceasta 
radia, contagioasă - fascina 
siguranţa privirilor: calmul cu 
care Ra accepta nenorocul 
trecător al armelor intimida... 
Peste poticnelile atâtor truditi 
ai indoelii - Regina Maria flutura 
neclintita, neînvinsa Ei credință 
în ROMÂNIA MARE... 

„„„ Pe un platou din preajma 
Trotuşului - aproape de Târgul 
Ocna, prin august 1917 - Regina 
Maria purta în priviri profeticele 
luciri ale victoriei: o desluşea 
cu halucinantă certitudine - Ea, 
inspirata Sybillă - atunci când în 
preajma noastră se surpa totul. 

“Împărăteasă să Vă vedem, la 
Alba-Julia!”.. 

..Urarea soldatilor nu fusese 
decat ecoul certitudinii pe care 
o purta Doamna ţării în suflet. 

... Peste neîndurata vanturare 
a anilor şi peste uitări, deasupra 
umbrelor şterse ale atâtor 
fanate amintiri, va stărui în 
sufletul câtorva luptători icoana 
luminoasă a Reginei Maria 
din dimineaţa acelei zile de 
August 1917: Doamna Victoriei 
noastre... BI 


(Curentul, anul XI, nr. 3762, 
duminică 24 iulie 1938) 


NENA CNE 


Alexandru Marghiloman și unirea 
Basarabiei cu Regatul României 


Alexandru Marghiloman s-a 
născut la 27 ianuarie 1854, la 
Buzău, ca fiu al bogatului om 
de afaceri lancu Marghiloman 
şi al lrinei născută Izvoranu. 
Absolvent al Institutului 
„Schewtz-Thyerin” si al 
Colegiului „Sântu Sava”(1860- 
1870) - unde a fost coleg cu 
Constantin Hârjeu, viitorul 
general si ministru de război 
în guvernul său - a urmat 
Facultatea de Drept de la 
Sorbona (1870-1878), unde şi-a 
susținut doctoratul în anul 1878. 

După absolvire, la 8 ianuarie 
1881, a fost procuror la 
Tribunalul Ilfov. În anul 1883, a 
demisionat, iar un an mai târziu 
a fost numit avocat al statului. 

În anul 1890, s-a căsătorit 

cu Eliza Știrbei, nepoata 
domnitorului Barbu Știrbei și 
sora prinţului Barbu Știrbei; cei 
doi au divorțat mai târziu (1906), 
Eliza căsătorindu-se cu lon I. C. 
Brătianu (1907). 

La începutul activităţii sale 
politice, tânărul Marghiloman 
a cochetat cu ideile liberale, ca 
mai apoi, atras de personalitatea 
lui Titu Maiorescu, să adere la 
doctrina conservatoare. A fost 
liderul Partidului Conservator 
din anul 1914 si până la moartea 
sa, în anul 19252. 

La 6 noiembrie 1884, a fost 


ales deputat în Colegiul | Buzău. 
A făcut parte din guvernele 
conservatoare, deținând 
funcţiile de ministru al Justiţiei 
(martie-noiembrie 1888; 
decembrie 1891-octombrie 
1895), al Lucrărilor Publice 
(noiembrie 1888-martie 

1889; noiembrie 1889-martie 
1890), al Afacerilor Străine 
(iulie 1900-februarie 1901); 


Alexandru Marghiloman (Fototeca Arhivelor 
Naţionale Istorice Centrale) 


al Internelor (decembrie 
1910-martie 1912), Finanţelor 
(octombrie1912-decembrie 
1913). A fost prim-ministru din 
5/18 martie 1918 până la 24 
octombrie/6 noiembrie1918. 
După catastrofala defectiune 
a armatei rusești, guvernul 
condus de lon |. C. Brătianu 
- Take lonescu a demisionat 
(26 ianuarie/8 februarie 
1918). Noul guvern condus de 


Alexandru Averescu (numit la 29 
ianuarie/11 februarie) nu a reușit 
să reziste pe scena politică. La 
sugestia lui lon |. C. Brătianu, 
regele Ferdinand l-a chemat, la 
lași, pe Alexandru Marghiloman 
pentru a-l desemna să formeze 
un guvern de sacrificiu. Omul 
politic conservator a acceptat 
funcţia de prim-ministru într-un 
moment foarte dificil pentru 
România. Evenimentele politice 
s-au precipitat la începutul 
anului 1918 în defavoarea 
României, care a fost nevoită să 
încheie, la 5/18 martie, la Buftea, 
Tratatul preliminar de pace cu 
Puterile Centrale, în baza căruia 
au început la București, la 9/22 
martie, tratativele în vederea 
încheierii păcii?. 

În urma intervenţiei si a 
solicitării făcute de guvernul 
basarabean, Marele Cartier 
General român a ordonat, la 
7/20 ianuarie 1918, ca două 
divizii de infanterie si două 
de cavalerie să pătrundă în 
Basarabia. Astfel, după ce 
s-a luat hotărârea ca trupele 
române să nu se amestece 
în viaţa internă a Basarabiei 
si să nu organizeze tribunale 
de război, trupele Diviziei 
11 Infanterie, comandate de 
generalul Ernest Brosteanu, 
au intrat in Chisinau la 13/26 


Romania Eroica nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


ianuarie 1918. Prezenţa trupelor 
române în zonă a asigurat 
liniştea populaţiei si a pus capăt 
anarhiei bolșevice. 

La 27 martie/9 aprilie 1918, 
Sfatul Ţării întrunit la Chişinău 
a hotărât unirea Basarabiei 
cu România. Alexandru 
Marghiloman a fost cel care a 
primit actul unirii. 

În memoriile sale, pline de 
culoare, notează: 

„8 aprilie. Chişinău. Călătorie 
de noapte cu Harjeu, Mitilineu, 
Corteanu, Garlesteanu, colonel 
Condeescu, general Mircescu 
si altii. Oprire lunga in gara 
Ghidighisi (proprietatea lui 
Botezatu). Nu trebuie sa sosim 
prea devreme ca sa nu suparam 
dulcile obiceiuri rusesti. In gara, 
la ora 10, companie de vanatori 


Ma duc, oricând s-o încheia viata mea, cu conştiinţa 
mea în pace. Am greşit poate mai des decât socotesc, dar 
gândul mi-a fost totdeauna curat şi mi-am iubit tara (...). 
Eu am intrat in politică bogat şi ies sărac, dar cu mâinile 
curate”, au fost ultimele cuvinte scrise de Marghiloman în 
însemnările sale politice. 


cu drapel pe peron; pluton 

de husari basarabeni, trupa 
republicii; un veteran, generalul 
Brăiescu, se prezintă ca ministru 
de război. Miniştrii locali, afară 
de Inculeţ care vine mai pe 
urmă. Explicatie: viata începe 

la ora 11; se lucrează până la 
ora 3. Se pranzeste lung, mult, 
încet, fumând; seara din nou 
cină târzie; culcare la ora 3 de 
dimineaţă. Am făcut experienţa 
chiar în acea seară. 


Intrare în oraș cu 
automobilele în cortegiu, 
pluton de roșiori în frunte si în 
urmă, ofiţeri lângă trăsuri. Cu 
mine am pe Inculeţ; Harjeu ia 
pe Ciugureanu. Puţină lume pe 
străzi; se adună numai în faţa 
hotelului. Nepăsare? Ostilitate? 
Mi se explică că, înștiințat seara, 
în ajun la ora 10 și surprins de 
ora matinală (?), Guvernul n-a 
putut să ia nicio măsură. De 
altfel, primarul Schmidt, vrajmas 


Prim-ministrul Alexandru Marghiloman semnează Tratatul de Pace de la București (Fototeca Arhivelor Naţionale Istorice Centrale) 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


GENE a 


al unirii, s-a încrucișat cu noi, 
ducându-se la gară, pe când noi 
o părăseam. 

Politiceste am făcut un mare 
pas: Stere asigura ca avem 
majoritatea. «Am facut 28 de 
discursuri, spune el, si s-au facut 
kilometri de vorbarie». Constat 
ca toata lumea se agita, dar 
nimeni nu face nimic lamurit 
şi, mai ales, nu pare a înţelege 
ca timpul e lucru de pret. Oare 
tarismul i-a facut asa? Nicio 
vointa si, mai ales, un tembelism 
mai mult decat oriental, daca e 
cu putinta. 

Uniunea Proprietarilor nu ia 
in seama si dispretuieste tot ce 
e la putere. Trimit pe delegati la 
Sinadino, care pare-se trebuia 
sa ma primeasca la el, dar 
Guvernul, cu drept cuvant, s-a 
impotrivit. Inculet s-a hotarat, 
mi-a dat asigurare; dar Tiganko 
îi combate influenţa si divide 
grupurile ţăranilor, al cărui lider 
nediscutat fusese până atunci 
Inculeţ. 

Sosim la hotel «Londra», 
cartierul nostru general. 
Primesc pe miniștri; soseşte 
apoi arhimandritul Gurie, vice- 
ministru pentru Culte: a aflat 


că în Biserica din România se 
face multă politică și se arată 
îngrijorat; liniştesc temerile 
sale. Cazacu si Cădere mă pun 
în curent cu tratativele; pentru 
ei e o boală a voinţei care 
pricinuieste toate soväielile. 
Stere intră, iese, lucrează, vede 
diferitele partide și-mi spune: 
«Trebuie să fac pe nebunul 
cu nebunii și pentru unii 
revoluționari să mă arăt mai 
aprins ca ei. Un pas de trecut: 
îi vom pune în 6 luni la același 
nivel cu restul ţării». Vizite 
oficiale. Seara, la dl. Herta, 
prânz de 40 tacamuri. Printesele 
Trubetkoi si Cantacuzino, dna 
Gore, dna Istrati si fiica sa, multe 
doamne; dupa 12 concert 
Enescu, Barozzi, doamna 
Dicescu. Nicio vorba de politica. 
9 aprilie. Împotriva obiceiului 
de a se scula la ora 11, astăzi 
toţi găsesc mijloc să fie 
matinali. Un asalt puternic 
al lui Savenko în chestiunea 
proprietăţii: marii proprietari 
ar fi răspândit zvonul că le vom 
înapoia proprietăţile. Stere 
aduce formula unui compromis 
între grupuri; primesc clauzele, 
modificându-le puţin. Găsesc 


"Pacea de la Bucuresti, din aprilie 1918, cu toate 


consecințele ei dureroase pentru statul român, a fost pentru 
Alexandru Marghiloman unica modalitate de a înşela, 
prin tergiversare, vigilenta şi aroganta prezumtivului 


învingător, în așteptarea orei astrale când România, cu 


ajutorul lui Dumnezeu şi sacrificiul armatelor române şi 


aliate, isi va putea înfăptui destinul său istoric, formarea 
României Mari”, scrie Nicolae Penes, în „Alexandru 
Marghiloman — lordul valah” 


mai ales un articol final care lasă 
Constituantei grija să regleze 
tot. Acest compromis e privitor, 
deci, la perioada de tranziţie. 
Vizitele lui Roman Dolivo- 
Dobrovolski, mare-maresal al 
nobilimii din Basarabia, si a lui 
Pisarievski, mareșal al nobilimii 
din Bender, mă obligă să le 
spun că proprietarii trebuie 

să aibă răbdare și, mai ales, 

să se pregătească să ia parte 

la alegerile de Constituantă; 
Guvernul nu le va fi atunci ostil. 
În du-te, vino, dimineaţa trece 
repede. lau masa în grabă, 
primind în același timp. La ora 

3 2 ne ducem la Sfatul Ţării: ar 
fi voit să mai întârzie un ceas, 
dar mă opun. Fără escortă și 
numai cu civilii, în plus Mircescu. 
Când intrăm, sala întreagă 
aclamă; câţiva îndărătnici stau 
nemiscati pe locurile lor, dar fara 
să protesteze sau să manifeste. 
Pronunt un discurs vibrant, 
puternic aplaudat si dau citire 
condiţiilor formulate; pentru a 
respecta suveranitatea lor declar 
că părăsesc palatul, dar îi rog să 
păşească la acte. 

Ne ducem la Cercul Militar; 
un ceai foarte bine servit. Toţi 
generalii și ofițerii superiori 
prezenţi. Asteptam cu 
infrigurare. Pe la ora 7, colonelul 
Condeescu vine sa anunte ca 
putem merge la Sfat, caci se 
începe despuierea votului. 

Prin 80 de voturi se hotărâse 

că votul va avea loc prin apel 
nominal si deschis. Când urcăm 
scările, în mijlocul unei emoții 
de nedescris, ni se anunţă că 
prin 86 voturi, contra 3, plus 35 
abţineri, Unirea a fost votată. 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


Vreau să felicit pe Stere: o criză 
de lacrimi îl aruncă în brațele 
mele. Cazacu plânge. Generalii 
se îmbrățișează cu deputații. 
Hârjeu, cu ochii umezi, îmi 
spune că nu va uita niciodată că 
i-am permis să trăiască alături de 
mine această oră de neuitat. Toţi 
sunt asa de miscati încât nu pot 
vorbi. Eu însumi, amintindu-mi 
tot ce m-au făcut să îndur, nu 
pot să desclestez dinţii. 

În sfârşit, şedinţa solemnă 
trebuie să înceapă. De data 
aceasta sosisem cu escortă de 
cavalerie si cu toți generalii. 
Inconjurati de ei intrăm în sală, 
luminată ca ziua și intesata de 
lume. 

Inculeţ proclamă votul și 
declară că Adunarea (nu lipseau 
decât 13 deputaţi) a adoptat 
decizia blocului moldovenesc 
ca să se unească cu România. 
Mă urc la tribună si declar că 
«În numele poporului român 
şi al Regelui său Majestatea Sa 
Ferdinand | (ovatii) iau act de 
hotărârea Sfatului și proclam 
Basarabia unită, de data aceasta 
pentru totdeauna, cu România 
una și nedivizibilă». (E o 
adevărată frenezie). 

Adaug; «Să ne înclinăm in 
fata geniului rasei noastre care a 
permis poporului Basarabiei să- 
și păstreze vie, printre veacuri, 
scânteia care la prima suflare a 
libertăţii a aprins inimile lor, și să 
salutăm adânc pe acești oameni 
(arătând pe cei de la Guvern), 
care fără preocupări egoiste, 
putând să rămână conducătorii 
unui Stat, au voit mai bine să fie 
servitorii unei naţiuni». 

Ne ducem apoi la Catedrală, 


unde Gurie, după ce a tinut o 
scurtă cuvântare și a proclamat 
pe Rege si pe Regina Suverani ai 
Ţării, a slujit un Te-Deum. Foarte 
multă lume. 

La ora 9 în sala Cazinoului 
dau un prânz de 220 tacamuri 
Sfatului Ţării şi notabililor 
orașului. Toată lumea, inclusiv 
proprietarii mari, au primit cu 
grabă invitaţia mea. 

Părăsesc Chisinau la ora 1 
dimineata”*. 

Peste ani, generalul 
Constantin Hârjeu, evocând 
personalitatea lui Alexandru 
Marghiloman si evenimentele 
la care a fost martor, constată, 
cu amărăciune, că Partidului 
Conservator nu i s-au 
recunoscut meritele în realizarea 
visului unei Românii Întregite 
în favoarea Partidului Liberal, 
sperând într-o dreaptă judecată 
a istoriei: 

„După Basarabia ne vine 
Bucovina. După aceasta ne 
vor veni, cu ajutorul Celui 
de Sus, şi celelalte ţinuturi 
românești. Visul nostru de 
veacuri se preface în aievea. 
Istoria României Mari începe 
să se scrie acum sub domnia 
fericitului Rege Ferdinand, și 
guvernul conservator credea 
că i se va recunoaște, si lui, 
partea ce i se cuvine alături de 
celelalte guverne, care, de la 
1912 până astăzi, au contribuit 
la ridicarea României... Da, 
dar chiar astăzi, guvernul 
conservator demisionează după 
cererea Regelui și trece puterea 
unui guvern provizoriu de 
pensionari și generali, pe care 
istoria politică a României îl va 


RD, CENTENAR CI 


numi «Guvernul de Antegardă 
al Partidului Liberal». Acesta în 
curând va reintra în drepturile 
sale imprescriptibile... 

Când tara a fost aruncată în 
prăpastie de nepriceperea unui 
guvern liberal, acesta a părăsit 
pe furis puterea, lăsând altora 
greaua sarcină de a o scoate 
din prăpastie. Când ţara a fost 
ridicată de unde căzuse și s-au 
arătat zilele bune, guvernul 
care-şi făcuse datoria e lăsat la 
o parte pentru a da locul celor 
care se dosise. Desigur că, dacă 
zilele rele continuau, guvernul 
conservator ar fi fost lăsat să- 
şi ducă crucea până în vârful 
calvarului. Dar istoria dreaptă și 
nepărtinitoare va ști să scoată 
în curând adevărul de sub 
obroc, si atunci acest guvern 
de sacrificiu si ilustrul său şef 
îşi vor găsi răsplata în sufletul 
și recunoştinţa unui întreg 
popor”. m 


Dr. Luminiţa GIURGIU! 


NOTE 

1. Comisia Română de Istorie Militară; 
Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina 
Maria”. 

2. Alexandru Marghiloman un mare 
român, Editura MADLinotype Buzău, 2018, 
editor Cosmin lovan. 

3. Alexandru Marghiloman, Unirea 
Basarabiei cu România-Mumă 27 martie 
1918, editor Stelian Neagoe, Editura 
Institutului de Științe Politice și Relaţii 
Internaţionale „Ion I.C. Brătianu”, Bucuresti, 
2018, p. 7. 

4. Alexandru Marghiloman, Note 
politice, vol. III, Editura Machiavelli, 
Bucureşti, 1995, pp. 123-126. 

5. Lui Alexandru Marghiloman. Omagiu 
cu prilejul unei îndoite aniversări. Prietenii și 
admiratorii lui, Tiparul Cultura Naţională, 
București, 1924, clișeele Marvan, pp. 174- 
178. 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


În anii grei prin care trecea ţara, 
femeile românce, rămase acasă, 
au făcut sacrificii enorme pentru 
a-i ajuta pe cei plecaţi pe front. 
Curajul, abnegatia, sacrificiul, 
dăruirea, alinarea, tratarea 
suferințelor bolnavilor, răniților, 
organizarea, conducerea spitalelor, 
cantinelor conturează imaginea 
femeii în efortul națiunii acelor ani 
eroici... Ele nu trebuie uitate, asa 
cum faptele lor dăinuie și vorbesc 
despre iubirea lor de tara. 


Maria Manciulea, 
„Eroina de la Olt” 


În vara anului 1916 Armata 
română trecuse Carpaţii, 
marcând începutul eliberării 
sfântului pământ românesc. 
Printre cei care i-au ajutat pe 
ostașii noștri s-a numărat și 
tânăra Maria Manciulea din 
satul Părău, judeţul Brasov. 
Cunoscând bine locurile, a 
indicat traseul si chiar a condus 
trupele, arătându-le calea 
cea mai bună pentru a evita 
amplasamentul inamicului care 
era bine organizat, înconjurat 
cu reţele de sârmă ghimpată, 
cuprinzând copacii de pe 
marginea râului Olt. Generalul 
Lupescu, comandantul Brigăzii 
6, a aflat de la Maria informaţii 
importante referitoare la 
efectivele trupelor inamice, la 
locurile în care era amplasat 
armamentul greu al acestora. 


Ofițerii români căutau informații 


ENTER a 


Eroine ale războiului 
de reintregire naţională 


despre locul prin care Oltul ar 
putea fi traversat, în linişte, în 
aşa fel încât adversarul să fie luat 
prin surprindere. Aici isi aduce 
Maria contribuţia. Unghiul 
Fagului era locul ideal pe unde 
se putea face traversarea: apa 
era mică si, aspect deosebit de 
important, locul nu era apărat 
de trupele inamice. În urma 
acestor informaţii, locotenent- 
colonelul Stelian Alexandrescu, 
comandantul Regimentului 

30 Muscel, staționat în Părău, 
decide ca ostașii români să 
treacă Oltul într-o seară de la 
începutul lunii septembrie. 
Maria Manciulea a condus 
soldaţii. Meritele eroinei au 
fost evidenţiate de Constantin 
Kirițescu: Trecerea Oltului a fost 
înlesnită în această regiune prin 
devotamentul unei tinere române, 


Maria Manciulea din comuna 
Părău. Din proprie inițiativă, s-a 
oferit comandantului român şi i-a 
arătat un loc de trecere favorabil, 
neapărat de duşman. Conduse de 
eroica fată, trupele au trecut râul 
si au căzut în spatele dușmanului 
care, formidabil retranşat 

şi înarmat cu o mulţime de 
mitraliere, aştepta ca încercarea 
de trecere să se facă prin singurul 
loc cunoscut şi dominat de el”. În 
paginile ziarului „Universul“, la 
începutul lunii noiembrie 1916 
sunt amintite fapta curajoasă 

a Mariei, care “s-a oferit să 
servească de călăuză unui 
regiment de infanterie, care 
avea misiunea să atace inamicul 
care se găsea pe malul opus al 
Oltului. A intrat cu primii ostași 
în apă și i-a condus cu cel mai 
desăvârșit curaj prin ploaia de 


Maria Manciulea călăuzind soldaţii Regimentului 30 Muscel, în toamna lui 1916 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


gloanţe, contribuind astfel la 
reușita atacului“. 

Rememorând acele momente 
curajoase, Maria Manciulea își 
amintea, în 1968: „spre miezul 
nopții (poate mai târziu), am 
pornit în fruntea Regimentului 
30 dorobanţi „Muscel” însoţită 
de un căpitan pe nume Giuglan 
side alti doi ofițeri. Înainte de a 
ajunge la malul râului am făcut 
popas aproape de satul Veneţia 
de Jos, unde l-am aşteptat si 
pe colonelul Alexandrescu, 
comandantul acelui regiment. La 
Olt am fost prima care am păşit 
în apă, ţinând de mână un soldat. 
Celorlalti militari le-am spus: „Nu 
vă fie frică, eu cunosc vadul, nu 
vă puteți ineca!” şi aşa au pornit 
după mine, cu armele deasupra 
capului şi ținându-se unul 
după altul, toţi soldaţii şi ofițerii 
regimentului. Apa ne venea până 
la piept, iar albia râului era cam 
bolovănoasă. De aceea, unii 
dintre ostaşi se mai împiedicau 
şi cădeau. Regimentul a trecut 
cu bine Oltul şi nu am auzit nici 
atunci şi nici mai târziu să se fi 
înecat un militar. După trecerea 
Oltului m-am ţinut şi eu după 
ostaşii Regimentului 30 „Muscel 
care, înaintând pe malul râului, 
au căzut în spatele întăriturilor 
despre care-i vorbisem 
comandantului brigăzii. Deoarece 
aveam hainele ude şi îmi era frig, 
când am ajuns în primul sat le- 
am schimbat cu altele pe care mi 
le-a procurat un căpitan de la o 
femeie” Acţiunea a fost benefică 
pentru trupele române care 
se plasează în spatele liniilor 
inamice, anihilând practic toată 
pregătirea defensivă construită 


în acest perimetru, și având ca 
rezultat capturarea a peste 700 
de prizonieri din tabăra adversă. 

Pentru faptele și meritele 
sale, a fost decorată cu medalia 
„Virtutea militară”. 


Mariuca, cea mai 
À 28h ce 
tanarà eroina 
Mariuca Zaharia (1905 - 
1917). A intrat in istorie, drept 
cea mai tânără eroină, la numai 
12 ani. Era o copilă dintr-un sat 
al judeţului Vrancea. Despre 
ea, istoricul Dumitru Almaş 
scria: „Maria sau cum o alintau 
prietenii, Măriuca, trăia în satul 


Răzoare, la casa bunicului ei, lon 
Zaharia. Frontul a ajuns în dreptul 


k 


RD, CENTENAR CI 


înalt și stufos din livada lui Mos 
Zaharia. Un ostaș urca în vârful 
acelui pom, se așeza pe ramurile 
mai groase, ascuns în frunze. Și de 
acolo, cu un binoclu, supraveghea 
mișcările dușmanului. Ceea ce 
vedea, povestea sergentului care 
sta jos, la tulpina nucului, cu 
receptorul telefonului în mână. 
Sergentul transmitea artileristilor, 
prin telefon, cele văzute”. 

Atunci când soldatul a fost 
împușcat, Măriuca a urcat în 
copac si a transmis informaţii 
din acel punct de observaţie. 

În acest fel, din nucul din 
grădina bunicilor, copila și-a 
adus contribuţia la victoria de la 
Mărășești, transmițând în ziua 
fatală de 19 august. 

Cu toate rugamintile 
bunicului, Măriuca a refuzat să 
coboare din nuc si i-a răspuns: 


Mormântul Măriucăi Zaharia aflat în Mausoleul de la Mărășești 


satului lor și acolo se dădea o 
cumplită bătălie între armata 
română și cea germană. De aceea 
satul a fost evacuat, toți sătenii 
și-au luat ce au putut fiecare și au 
plecat în altă parte, la adăpost, 

în munți. Numai mos lon Zaharia 
a rămas în casa lui. A săpat sant 
adânc în livadă. Aici se ascundea 
ori de câte ori nemţii bombardau 
satul. S-a întâmplat ca soldaţii 
români să instaleze un post de 
observație tocmai în nucul cel 


„Vreau să fac și eu ceva pentru 
Țară! A căzut răpusă de glontul 
unui soldat german. Mausoleul 
de la Mărăşeşti adăposteşte 
rămăşiţele Măriucăi. 

Figura Mariucai si curajul 
său au devenit subiectul 
filmului artistic „Baladă pentru 
Măriuca”(1969), realizat în regia 
lui Constantin Neagu. @ 


prof. Mihail IPATE 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


Surasul Basarabiei 


La 27 martie, anul acesta, am 
sărbătorit Unirea Basarabiei cu 
România în urmă cu 100 de ani. 
Dar în prezent, ca urmare a unor 
vitregii ale vremurilor, Basarabia 
nu mai este în graniţele sale 
istorice si fireşti. 

Oare ce-i rezervă viitorul? Va 
mai reveni vreodată la Patria 
Mamă? 

Am urmărit atent evoluția 
situației din Republica Moldova 
începând cu perestroika. Am 
fost la Chişinău înainte de 1989, 
am fost la podul de flori de pe 
Prut în mai 1990, și iarăşi am 
revenit la Chișinău. Primordial 
şi esenţial, am constatat 
unire-n cuget și-n simtiri. 


4 (744 


Întăresc aceasta cu faptul că 

la înmormântarea lui Adrian 
Păunescu, poetul Nicolae Dabija 
preciza că pe timpul presiunii 
comuniste, lunea după- 

amiază, basarabenii plecau 

de la serviciu, copiii chiuleau 

de la școală, bătrânii încetau 
treburile casnice iar străzile 
rămâneau pustii căci veneau 

cu toţi să asculte Cenaclul 
Flacăra care pentru ei era cea 
mai importantă manifestare 
culturală, în care puteau să audă 
o vorbire românească curată şi 
care le-a dat putere să reziste. Pe 
de altă parte, după momentul 
separării Republicii Moldova de 
fostul URSS, din august 1991, 


i 4 FLO ltttil! 


Harta României Mari pictată la Aşezământul Românesc de la lerusalim 


în ambele tari au fost create și 
dezvoltate, in genere, aceleași 
instituţii si tip de economie. 
Orientarea, cu toate stagnările si 
reculurile, este pro occidentală, 
care într-un viitor previzibil îi va 
permite să se unească din nou 
cu Patria Mamă. 

În plus, acum România face 
parte din alianţe militare și 
structuri economice care îi vor 
permite să consolideze și să 
menţină respectiva unire. 

Apoi se va urmări problema 
mult mai delicată cu sudul 
şi nordul Basarabiei care 
samavolnic au fost înglobate la 
Ucraina, pentru care va trebui să 
creăm determinări în aşteptarea 
momentului istoric favorabil. 

Într-un gest profetic, la 
lerusalim, la un kilometru de 
Mormântul Domnului, călugării 
de la Așezământul Românesc 
ne-au luat-o înainte! Pe peretele 
cancelariei au pictat, în foiţă 
de aur, harta României Mari, cu 
graniţele înconjurate de tricolor. 
Maica Domnului cu Pruncul în 
braţe tin, fiecare în câte o mână, 
tricolorul nostru românesc iar 
Tronul împărătesc se sprijină 
pe Carpaţi şi Dunăre din care 
izvorăşte prima strofă din poezia 
„Ce-ţi doresc eu tie, dulce 
Românie”. 

Peste o vreme, vremi sau 
jumătăţi de vremi, acestea se 
vor împlini inexorabil. Potrivnicii 
unirii sunt somati cu versul 
poetului care zice; „Nu puteţi 
lega în lanţuri primăvara!” m 


Căpitan (r) loan IONIŢĂ 
Consilier Juridic ANCE”RM” 


România Eroică nr.1 (56) - Serie nous 2018 | 25 | 


INEDIT 


De la seceră la baionetă 


Fragmentele de fata au fost 
selectate, prin bunavointa surorilor 
loana Nechita si Diana Cristev, din 
caietele manuscrise ale tatălui lor, 
scriitorul Nicolae Crevedia (1902- 
1978), intitulate Amintiri, parte 
integrantă din proiectul de roman 
Mămăliga. 

Ele se referă la momentul 
mobilizării în cel de al doilea Război 
Balcanic (1913) si la luptele de la 
Bălăria (noiembrie 1916), aşa cum 
au fost ele trăite de copilul de doar 
11 ani, Nicolae Cârstea, viitorul poet 
şi scriitor Nicolae Crevedia care şi-a 
făcut debutul literar cu o poezie, 
publicată în revista «România 
eroică» din anul 1924! 

Perioada evocată în rândurile 
de mai jos - marcată de al doilea 
Război Balcanic și de Primul Război 
Mondial - a reprezentat pentru 
viitorul scriitor sfârşitul copilăriei si 
o experiență formativă de care își 
va aminti peste ani. Prin valoarea 
lor expresiv-emotivă, ele alcătuiesc 
patrimoniul unei generații al 
cărei destin a fost determinat de 
evenimentele primei conflagrații 
mondiale, moment decisiv pentru 
mobilizarea întregii tari si pentru 
trezirea conștiinței nationale, ceea 
ce a dus la înfăptuirea Marii Uniri. 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


C-o să ne batem cu bulgarii 
se tot vorbea de vre-o doi ani, 
de când izbucnise Războiul 
balcanic. Cu turcii isprăviserăm 
la,77, pe greci îi izgonise Tudor 
Vladimirescu, cu sârbii n-aveam 
nimic de-mpartit, din timpurile 
de demult nu ne bătuserăm 
niciodată cu ei. Mai rămâneau 
bulgarii. 

Nici cu bulgarii nu ne 
avuseserăm rău, până mai 
încoace. Dar auzeam că ei nu 
ne au la inimă, că oameni de-ai 
lor omorâseră un profesor de- 
al nostru, pe unul Mihăileanu, 
şi se vorbea apoi de Silistra, 
de Turtucaia, care fuseseră ale 
noastre pe timpul lui Mircea 
cel Bătrân. Înspre Balcani, unde 
se ducea războiul, Bulgaria 
era vecina noastră cea mai 
însemnată si de ...„cu vecinu se 
bate omu”. 

În „Universul” citeam mereu 
ce-a zis Titu Maiorescu, ce-a 
spus Take lonescu, ce părere 
au Petre Carp și Nicu Filipescu, 
ce-are de gând guvernul 
bulgar, Danev ăla al lor mai ales, 
care cică era un om fatarnic, 
necinstit. Stiam si de ţarul 
Ferdinand, Nazone, cică avea un 
nas mare; ştiam cum îl cheamă 
pe regele Serbiei, pe al Greciei 
şi pe sultanul Turciei. Enver Bey, 
Venizelos, Pasici, cel cu barba 
albă, mare cât o ninsoare, ne 
erau nişte nume cunoscute. Nu 
de mult, la postul de jandarmi 


|” 


Nicolae Crevedia 


de la noi fusese adus un bulgar, 
un spion zicea lumea ca este, 
un om tânăr. Nenu l-a cercetat 
o noapte-ntreaga, poate l-a si 
bătut. A doua zi l-a pornit la 
Clejani, legat cu mâinile la spate. 
Era un om pământiu la chip, 
întunecat, cu ochii niţel strambi. 
Fusese mecanic, se spunea, pe 
undeva, pe la o moară, sau asa 
ceva. Lumea se uita curioasă 

şi înspăimântată la el — era un 
bulgar si bulgari pe la noi nu se 
pomeniseră; poate era chiar un 
spion... 

Într-o zi, pe la nămiezi - eram 
la secere pe moşia Baietilor, 
seceram “la Par” — auzim 
clopotul bisericii noastre ca 
bate, bate intr-una. Bataia 
clopotului, o știam noi, nu era 
a mort, nici a sâmbătă seara 
și parcă nici aşa, ca pentr-o zi 
mare. 

- Ce-o fi? Ne opriram noi toţi 
în grâul galben, în care în ziua 
aceea intrasem. 

- Ce să fie? ne tot întrebam. 
Biserica se vedea departe în 
sat, pe deal, albă-albă, înaltă și 
clopotul trăgea, bătea într-una 
de parcă satul, tara întreagă 
luaseră foc. 

- Mobilizarea, ce să zic, spuse 
Tata On. Voi nu vedeţi că nu mai 
tace deloc... 

- Asta să fie? increti fruntea 


NENA CE 


Mama Floarea. Mobilizarea? 

- Mobilizarea este si Tata On 
trânti secera-n pământ. Nu știți 
ce scria ieri în ziar? Trebuia să 
vină odată! 

Oamenii ceilalți, ingroziti si ei, 
în grâu până la umeri, ascultau 
și se tot uitau spre noi, ne 
întrebau din ochi ce este — știau 
că noi primeam ziare. Tata le 
făcea semn spre miază-zi, spre 
Dunăre. 

- Mobilizarea să fie, nea 
loane? 

- Mobilizarea. Hai acasă! 

După câteva clipe, auzim si 
pe ceilalți oameni mai departati: 

- Mobilizarea, mobilizarea, 
iar clopotul bătea-bătea de-si 
rupea inima. 

Un om al boierului se ivi apoi 
călare prin holdă: 

- Mobilizarea, s-a sunat 
mobilizarea! Toată lumea pleacă 
acasă! Mâine, însă, toată lumea 
vine la secere, mai ales ăi de 
n-aveţi om care pleacă. S-a- 
nteles? Vine acum si boierul. 

Isprăvnicelul, pe calul lui 
pe care stătea drept în sea, 
era mândru nevoie mare de 
vestea pe care-o adusese. 
Parc-ar fi spus Judecata d-apoi. 
A sosit Judecata d-apoi! Dar 
toată lumea să fie mâine la 
secere. A dat pinteni apoi, 
ca un arhanghel și spre 
celelalte pâlcuri de oameni, 
care, la vestea unei bejenii, 
despiedicaseră caii, puseseră 
funia-n coarnele boilor si se 
duceau toți îndărăt la capul 
locului, la căruțe. 

Am pornit şi noi spre casă. 
Până-n seară mai era. Puteam 
să ducem adânc cele două 


pogoane de grâu în care 
intraserăm dimineaţa. Boierul, 
domnul Vică, n-a venit. Clopotul 
a-ncetat si el. Ce ramăt s-a 
pornit în sat odată cu asfintitul! 
Satul era, tot, un cimitir, o vale 
a plangerii! Jeleau femeile de-si 
prăpădeau sufletul! Una-si jelea 
bărbatul, alta feciorul, fetele 
fratiorii aflați “sub drapel”. Până 
seara târziu a ţinut jeletul. Și în 
vremea aceasta, pe jar se frigea 
câte o găină, în apa pusă pentru 
mămăligă clocoteau ouă, în test 
se cocea o turtă sau o pâine, să-i 
pui omului în traistă... 
Dimineaţa, oamenii, cei care 
aveau ordin de mobilizare, au 
şi pornit la “unitate”. Cei mai 
multi au luat-o spre Videle, 
la gară. Erau din 5 Vlașca, 
mergeau la Giurgiu. Nimeni nu 
era vesel, nimeni nu chiuia. Cu 
trente de opinci în picioare si 
cămăși curate pe ei, cu pălării 
pe cap, cu träistile pe sold, 
porneau oamenii la război. Pe 


„Souvenir din Bucuresti, 11 mai 1916. De la 
stânga la dreapta: eu, Maria D-tru Tronaru, 
Dumitru Tronaru și mama“ 
Semnat: Nicolae Cristescu. 


jos porneau, pe la Videle, erau 
așa, ca până la Bolintinul din 
Deal, vreo 18 kilometri, erau ei 
învăţaţi cu drumul acesta; apoi 
căruțele era ordin să rămână 
toate în sat, pentru "rechiziţie”. 
Oamenii treceau, cete-cete, pe 
drum, își luau rămas bun de la 
lume; ei, oamenii, erau mai tari, 
aveau ochii numai ușor aburiti 
de lacrimi, dar femeile se sfâsiau, 
îi luau de gât şi-i pupau: 

- Unde pleci? Cui mă lași? 

Ce fac doar cu copiii, cu atâta 
muncă? 

- Să ne scrii, maică, băiatu 
maichii, să ne scrii de pe-acolo 
cum te afli... 

- Nene, un-te duci, nene? 
Nene, nene, se frământau fetele, 
surorile. Până-n capul satului îi 
duceau. 

Ei coteau toţi pe drumul 
de la tusa Nita, pe sub deal, 
pâlcuri-pâlcuri de cămăși albe, 
pe drumul morii, apoi o luau pe 
drumurile si potecile stiute de 
ei, pe moșiile galbene, coapte, 
spre gară, spre Videle, apoi la 
Giurgiu, la război. Toată noaptea 
umblaseră reflectoarele pe cer, 
spre Giurgiu, toată noaptea se 
ridicaseră sus, până la stele, 
apoi palosele acelea de lumină 
cădeau pe Dunăre, la deal și 
la vale, ori luau la cercetare 
Muntenia toată, toate satele, 
să vadă mobilizarea, mişcarea 
trupelor, toate grânele noastre — 
ce le-ar mai fi-ncărcat bulgarii! 

Pe la prânz, alt ramăt la 
Primărie! Femeile-și duceau caii 
si căruțele la rechizitie. Ofiţeri 
veniți de la Giurgiu, primarul, 
notarul si jandarmul - se făcuse 
o comisie - alegeau caii, dau 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


ordin apoi să-i scoată din 

ham; femeia, copiii săreau de 
gâtul calului și-n cele din urmă 
porneau acasă împingând 
căruța sau cu un singur cal cu 
oistea bălăbănind. Se ridicau 
pentru rechizitie si căruțe, ba 
şi hamuri si căpestre... Nimeni 
n-avea voie să crâcnească. Era 
război, stare de asediu. Și totuși, 
unele femei deznădăjduite 
ridicau glasul: 

- Pe mine m-ati lăsat cu mana 
la inima si uite cutare cum 
se-ntoarce cu Caii si cu caruta 
acasă, o ata nu i-ati luat! 

- Unii mai aduc aici numai 
câte-o schiopatura de cal, p-ăi 
buni i-au ascuns în pădure. Asa-i 
drept? 

- Mie mi-a luat doi feciori şi 
acu-mi iau si caii si hamurile. 
Asta dreptate se cheamă că e 
pe lume? Am să merg până la 
Maiestatea Sa! 

Ofițerii le luau cu duhul 
blandetii: 

- Lasă, frate, că toată lumea 
va da câte ceva. O să vedeți... 

Mai intärâtati erau plutonierii, 
jandarmul şi capul comunei: 

- Acasă, pleacă acasă! Tu nu 
vezi că e mobilizare, război? Vrei 
să te aresteze? 

Si femeia pleca acasă cu 
socrul si c-un bilet galben în 
mână, bon de rechizitie-i zicea. 
Noi, copiii, ne-am petrecut 
toată ziua la Primărie să vedem 
mobilizarea, rechizitia, războiul! 
În fiecare seară priveam luminile 
acestea de la Giurgiu de se 
vedeau pe cer, reflectoare le 
spuneau oamenii. Se ridica 
deodată o pală de lumină drept 
în sus, până la stele, se lăsa lin pe 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


Ee 


Nicolae Crevedia împreună cu tatăl său 
(„Tata On”) 


Dunăre. Reflectoarele cădeau și 
pe judeţ încoace. Bulgarii, de pe 
malul lor de la Rusciuk, spuneau 
oamenii, se uită noaptea în tara 
noastră, să vadă ce trupe avem, 
ce mișcări facem. Ce putea să fie 
decât război? 

Nouă nu ne prea păsa de 
toată vanzoleala si de toată jalea 
aceasta. Tata, contingentul lui, 
n-aveau ordin de mobilizare, nu 
plecaseră la Videle; boii, căruţa 
nu ni le luau, cai lua Statul de 
rechizitie, căruţe si hamuri. 

Si dacă l-ar fi luat si pe tata și 
boii și căruţa si vacile si oile si 
nutretul, toată curtea dacă ne-ar 
fi ridicat-o, ştiam că pentru Tara 
e totul, pentru Patrie, pentru 
război. Asta e o datorie sfântă! 
Inamicul trebuia înfrânt cu toate 
mijloacele, cu toate puterile! 
Vreo două-trei zile a ţinut 
blestemul cu rechizitia. În timpul 
ăsta în ziar scria că trupele 


române au și trecut Dunărea. 

Pe la Zimnicea au trecut. lar pe 
mal se afla, călare, Maiestatea 

Sa Regele Carol | şi guvernul, în 
frunte cu Brătianu. Fotografia 
era în ziar si mai scria că soldații 
nostri strigau: „În Ardeal, în 
Ardeal”, deși se îndreptau spre 
Bulgaria. Eu mă rugam si seara 
la culcare si la masă cand ne- 
asezam si prin grădină, oriunde 
mă aflam: Doamne, Doamne, dă, 
Doamne, să nu moară nici un 
soldat din Armata Română! lar 
când am citit în ziar cä,trupele 
bulgare n-au opus rezistență”, 

că „armatele noastre înaintează 
spre inima Bulgariei”, parcă-mi 
părea rău. Cum să nu fie război, 
să nu fie luptă? Asta nu se poate. 
Asta nu se cade. Auzi, mobilizare 
fără război! Dar tot eu mă 
gândeam: nu se poate. Bulgarii 
sunt hoți, sunt sireti. Nazone si 
Danev al lui ştiu ei ce fac. S-au 
retras ca turcii la Plevna, să 
se-ntărească si-acolo să te tii 
bătălie! La Plevna, la Griviţa, la 
Smârdan şi la Opanez! 

Dar trupele noastre au trecut 
şi prin Plevna si pe la Griviţa si 
pe la Smârdan și pe la Opanez 
- nu s-au luat piept la piept cu 
nimeni, trecuseră Balcanii, se 
îndreptau spre Sofia. Îmi venea 
asa, să plâng si să strig: ce 
înseamnă asta? Ce chibzuiesc, 
ce politică fac ăi mari, ai noștri? 
Cum adică, soldatul român 
care-a răpus pe turci, să nu 
aibă el cinstea să dea piept cu 
bulgarii? Se pune Bulgaria cu 
România? Păi, praf îi facem! Și 
tot eu mă-ntorceam și gândeam: 
las, că ştie el, Maiestatea Sa, 
„Viteazul şi înțeleptul nostru 


NENA CNE 


Rege”, ce face. El a mai călcat 
pe câmpiile Bulgariei la'77, 
cunoaște terenul, poziţiile. Ah, 
si aveam o poftă să-i prindă 
ai noştri pe Danev şi pe ţarul 
Ferdinand, să-i facă prizonieri, 
ca pe Osman Pasa. Si să-i bage- 
ntr-o cușcă sa mi-ti-i aducă la 
Bucuresti! Să-i scoată din cușcă 
şi să-i arate la lume; pe Danev de 
barbă să-l scoată şi pe Nazone 
de nasul ăla mare! Mare cât 
un morcov, cât un fir de praz! 
Făcusem și-o poezie: „Bulgăroi, 
zarzavagii/se bat cu pătlăgele și 
cu gulii!” 

Si dacă nu mureau de 
glonţ si de ghiulele, ca la'77, 
ostașii nostri erau secerati de 
altceva mai îngrozitor - de 
holeră! Ziarele au început să 
publice lungi liste de morți. 
Și în “Universul” am citit si 
numele unui om al nostru, din 
Crevedia: Lisandru lui Dinică, 
soldatul Dinică Alexandru din 
Regimentul nu mai ţin minte 
care ... Ce trist, ce prăpădit eram 
când vedeam că sute și mii de 
soldaţi au murit! Nu mureau de 
glonţ, nu cădeau vitejeste “cu 
fata la inamic”. Dumnezeu nu 
îmi ascultase ruga... Să moara 
Lisandru al lui Dinică, om bun, 
iubit de toată comuna, își făcuse 
casă nouă lângă Primărie. l-au 
rămas nevasta şi copiii mici. Şi ce 
moarte! De holeră! Ce povești, 
care mai de care mai grozave 
se spuneau despre holeră - ca 
pe soldat îl picneste acum si 
până seara a si murit, că pe unii 
îi îngroapă de vii, în gropi cu var 
ca la ciumă, că pe altii-i împușcă 
de vii, ca să nu se mai chinuie; 
holera — spuneau muierile — e 


o femeie-mbrăcată în alb, care 
vine noaptea în tabără la soldaţi 
şi, pe când ei dorm, ea îi arată 
cu degetul: pe-ăsta, pe-ăsta! 
Adică pe ăștia să-i apuce mâine 
varsatura, c-aşa începe, cu 
amețeli si aiurare si până seara 
erau şi aruncaţi, grămadă unul 
peste altul în groapa cu var... 

Si nu numai holera ne întrista 
şi ne indigna pe noi. Bulgarii 
se dedaseră la alte fapte mai 
ticdloase, la „atrocităţi”. În 
“Universul” se publicau zilnic 
astfel de fapte cumplite. Cele 
mai afară din cale ni s-au părut 
acelea despre nişte femei 
bulgăroaice care au aruncat 
căldări cu apă fiartă pe soldaţii 
nostri, iar nişte ţărani i-au 
spânzurat pe câţiva biciclişti 
români cu bicicletele de gât, 
apoi le-au scos ochii. Asa erau 
aratati în ziar. 

Nu mai puteam de mânie. 
Bulgarii însă au cerut pace. N-a 
fost război. Mai bine. Pacea 
urma să se încheie la București 
şi pe la începutul lui august, 


lonel, fratele lui Nicolae Crevedia, în uniformă 
de vânător de munte 


încolo, într-o seară, pe când 

ne întorceam cu vitele din 
miristile Bäietilor, ne pomenim 
că ne prinde din urmă, pe sub 
Branişte, un chiot de oameni. 
Veneau călări, pe deselate, pe 
caii lor pe care, trecand pe la 
Videle, îi găsiseră pe moșii, iar 
gârla o trecuseră pe la Vadul 
Baietilor, pe la Bent, ca s-ajungă 
mai repede, mai de-a dreptul 
acasă. Erau demobilizatii, cu 
aceleași cămăși albe, ceva mai 
ponosite, unii desculți, că era 
vară, alţii în aceleași rupturi 

de opinci, cu träistile mai mult 
goale de gât. 

Aproape şase săptămâni, 
atât ţinuse „războiul”. Afară de 
Lisandru lui Dinică nu mai fusese 
nimeni doborât de holeră în 
campania din Bulgaria. Și dintre 
toate femeile, numai nevasta, 
copiii şi neamurile lui Lisandru 
îşi smulgeau acum părul si 
întrebau pe oamenii care se 
întorseseră mai trasi, mai arşi de 
soare la chip, mai înspăimântați 
de vedenia războiului și a morții 
pe lângă care trecuseră: la 
spune, care-ati fost cu el, cum a 
fost? 

* 

Tot un ravas ne-a vestit ceva 
mai tarziu ca in cutare zi, dupa 
15 noiembrie, Regimentul 45 
va trece prin Bălării, Bălăriile din 
Vlașca. Regimentul fusese luat 
de pe frontul din Carpaţi și dus 
să ia poziţie la Naipu împotriva 
inamicului, care încercuise 
Muntenia. Am pus caii la căruţă 
şi-am luat în grabă drumul 
Epurestilor. Mama Floarea, sor- 
mea Oana și cu mine. Caii îi 
mâna Tătica de pe Deal. 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


Era o zi scurtă de toamnă, 
cu o după-amiază luminoasă. 
Prin satele prin care treceam 
domnea îngrijorarea. Vrăjmașul 
se afla în judeţ. 

De la Epuresti am apucat la 
dreapta, spre Bălării. Era calea 
Ghimpatilor către Bucuresti si 
era intesata de căruțe pline cu 
refugiaţi. Boierii din Oltenia si 
Teleorman își îngrămădiseră 
ce aveau mai de preţ în câte-o 
căruță largă, vârfuită, trasă de 
câte trei-patru cai. Țăranii, câţi 
mai rămăseseră prin partile- 
acelea isi urcaseră în căruţă 
fetele mari, copiii, lăzile cu toale 
şi, în codârlă, porcul de Crăciun. 
În curte lăsaseră câinele urlând. 

Mă uitam la toată lumea 
asta care fugea înspăimântată 
şi-mi aduceam aminte din 
cărţile de scoala în care citeam 
despre necazurile strămoșilor 
nostri de pe timpul năvălirilor. 
Numai că, muntele de-acum, 
în care-și căutau adăpost bietii 
oameni era Bucureștiul sau 
binecuvântata Moldovă. Pe 
sus, aeroplane de-ale noastre 
negre-vinete, aeroplane militare, 
zburau jos îngrozind si mai 
mult acest popor de bejenari. 
Credeau că sunt aeroplane 
germane despre care se 
auzise că împreună cu vestitul 
Zeppelin sfărâmaseră în mai 
multe rânduri si Capitala. 

Gonind și noi cât puteam, 
am ajuns din urmă Regimentul 
45. Un râu lung de soldaţi în 
vestoane verzi, cu capele, cu 
mantăile colac în jurul gâtului, 
cu ranitele-n spate si pustile pe 
umar, tot inainte, in pas de mars, 
spre Balarii. Pe de laturi, ofiteri 


Romania Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


cu sabii, cu cizme-n picioare ori 
chiar cu bocanci si moletiere. 
Unii mai plini, altii mai sprinteni, 
mergeau si ei tacuti. Nu mai 
erau cum îi văzusem noi pe 
ofițerii noștri la Bucuresti si 

nici veseli; chipul lor aspru 

era întunecat acum de fumul 
luptelor din Transilvania și din 
Predeal, de cele trei luni de când 
tot băteau pulberi și noroaie. 
Unele regimente, prăpădite de 
inamicul care se dovedise mai 
tare și cu mai multe meşteşuguri 
de doi ani de când ţinea atâtea 
fronturi, se amestecaseră cu 

alti soldaţi. Astfel 5 Vlașca se 
contopise cu 45 Infanterie, care 
în timp de pace isi avea tabăra 
tot la Giurgiu şi era alcătuit 

tot din plugari de pe Neajlov. 
Un zgomot plăcut parcă, dar 

un zgomot de război îl făceau 
tesacele si gamelele goale ale 
soldaţilor în marș. 

Eu priveam cu mare sete și 
cu fală râul verde care înainta. 
Regimentul românesc care 
mergea „la luptă”, așa cum 
vedeam în cărţile de clasă, cum 
făcuseră si străbunii nostri si 
părinţii, mai incoa, la'77. Printre 
ei era și tata, neamuri, oameni 
din sat și eu eram mândru de 
ei toţi; intrau chiar în noaptea 
aceea în foc pentru apărarea 
patriei cotropită de dușman. 
Nu-mi mai aduc aminte dacă în 
fruntea regimentului, al cărui 
cap nici nu se vedea de altfel, se 
afla călare colonelul si drapelul 
pentru care toţi aceşti soldaţi 
trebuiau să lupte până la unu. 
Nu cu doi, nu cu patru, nu cu 
opt, cu doisprezece ochi de 
copil priveam la toate acestea 


RD, CENTENAR CI 


când, deodată, o auzim pe 
mama: uite-l pe Tudor! În clipa 
aceea, un soldat întoarce capul. 
Era chiar el, nenea Durică. Era 
mai slab acum, mai subţire si 
parcă mai tinerel. Sălta cu arma 
pe umăr de parcă nici nu călca 
pământul. Îi sta mai bine militar. 
Era al treilea din rând si cum 
ne-a văzut, a trecut la margine 
iar ceilalți doi au umplut golul. 
Nenea Durică, nepotul de soră al 
lui Tata On, era dispensat ca unic 
fiu la mamă văduvă, dar nu si 
scutit de mobilizare. 

- Cumpania a treia unde e, 
Tudore? l-a întrebat mama. 

- Neica lon e mai-nainte. 

Am mai schimbat două, 
trei vorbe si-am dat bice cailor 
s-ajungem compania a treia. 
N-am ajuns-o decât în sat, 
când s-a oprit regimentul şi 
s-au risipit soldaţii pentru 
repaos. Tata On a venit la noi 
cu ochii inlacrimati și injurand: 
Dumnezeu mă-ti de secătură! Ce 
se-ntâmplase? Îi ceruse elevului 
plutonier T.R.Stănculescu, 
comandantul plutonului, să-i 
dea voie c-au venit nevasta şi 
copiii să-l vadă. Drept răspuns 
acesta l-a lovit cu cravasa peste 
cap, peste capelă. Dumnezeu 
mă-ti, ti-arät eu diseară cand 
om intra în foc! Scrasnea din 
dinţi tata și-i scăpărau ochii mici, 
mai negri si mai inversunati 
acum. Grozavul elev era feciorul 
popii Stănculescu din Obedeni, 
comună apropiată de-a noastră. 
Urmase Seminarul, dar nu-i 
plăcuse să se facă preot si 
intrase în Școala militară. l-am 
dat bunatati să mănânce lui 
Tata On, i-am chemat la masă 


și pe nenea Durică, pe Dincă 
Antonescu şi pe Marin Mugurel. 

Alexandru Mândreanu s-a 
aşezat pe un bustean si le-a 
scris părintelui și soţiei un 
bilet. Eram urcat la spatele lui, 
pe alt bustean și-i urmăream 
slova. Sublocotenentul scria si 
şoptea de parc-ar fi vorbit cu ai 
săi: „Dragă tăticule și scumpă 
soţie, acum e 4 d.a. Peste câteva 
ore intrăm în foc. Întâmpinăm 
inamicul la Naipu. Rog vedeţi de 
caii de care n-am avut parte să 
mă bucur. M-am uitat cu drag 
la sublocotenentul Mândreanu 
Alexandru. Un ofițer mândru, 
poate cel mai înalt din regiment, 
subțire şi nu prea, frumos, cu 
ochii negri, obrazul smead, un 
obraz de războinic adevărat. 
Avea cizme în picioare iar 
vestonul îi venea ca turnat. 

Tata On era un soldat ca toţi 
soldaţii. Ba parcă și mai rău, 
fiindcă el mergea de obicei 
niţel adus de mijloc și ranita, 
pusca si celelalte îl trăgeau 
mai în pământ. Marin Mugurel, 
scund dar bine închegat în 
umeri, era şi el tot un om luat 
de la sapă şi-mbrăcat în toalele 
Statului. Mai bine-i sta lui nea 
Dincă Antonescu, om înalt ca 
porumbul, doar ochii îi avea 
albaștri în tot chipul lui înnegrit 
ca ogorul. 

Dar frumuseţea acestei 
tabere de oameni obiditi, care 
rupeau cu mâhnire din pâinea 
neagră cazonă, scurmând 
totodată cu câte-o ciochie în 
câte-o cutie de conserve, era 
tot Mândreanu Alexandru, 
nalt ca bradul, arămiu la obraz, 
în cizme, cu o călcătură de 


adevărat militar. Îi luam seama 
şi nu mă mai săturam de el 

si mi-l închipuiam la noapte, 
cum în lumina pe care o vor 
face ghiulelele sparte, va pasi 

în fruntea companiei a treia 

cu chipiul pe frunte, cu sabia 
scoasă și ca Walter Mărăcineanu 


la Griviţa îşi va îmbărbăta ostașii: 


După mine, băieţi! Apoi, lovit 
drept în frunte de un glonţ 
german, va cădea eroic, tot ca 
Walter Mărăcineanu. Pe spate va 
cădea. 

N-am avut timp să mă mai 
gândesc ce se va-ntâmpla cu 
tata, cu nenea Durică și cu 
ceilalți oameni din comună. 
Din visarea mea m-a trezit, pe 
mine si pe toată lumea aceea 
care tăbărâse acum pe un put, 


ne-a trezit goarna. Era adunarea. 


Au început numaidecât să 
zdrăngăne lingurile, gamelele, 
tesacele, armele. S-a sculat 
şi tata, s-au ridicat repede și 
ceilalți, ne-am udat cu lacrimi 
şi s-a dus fiecare la compania și 
plutonul lui. 

Noi am pus streangurile 
la cai si-am pornit înapoi. La 
întoarcere, când tot asa, un alt 
regiment scurta și el satul Bălării 
pentru a intra şi el noaptea în 
foc, dintr-o margine, un soldat 
tânăr, negru si el de nesomn 
şi de-atâta drum, a strigat la 
noi: Moş Socrate, lele Floare, să 
spuneţi în sat că m-ati văzut si 
pe mine... 

Am întors capul după el, 
şi-a mai aruncat si el privirea 
înapoi, încurcând pasul. Cine era 
soldatul acela oacheş și tânăr? 
Il cunosteam si nu prea. A, da, 
lon al lui Ghighea, spuse mama. 


ENTER a 


El era. Mi-adusei aminte si eu. 
Bietu lon! lon al lui Ghighea 

era vacarul satului. Baiat de om 
sărac de pe Călugăreasca. Avea 
vre-o treizeci de ani când a 
plecat spre Videle la mobilizare. 
Ne-am pomenit cu el pe poartă. 

- Lele Floare, n-ai vre-o 
cămașă mai ca lumea să-mi dai 
și mie? la uite ce-am pe mine. 
Şi-a desfăcut pieptul, pieptul lui 
ars de soarele verii cu vacile pe 
islaz si ne-a arătat pe la subtiori 
o suvita dintr-o fostă cămașă 
ponosită. 

- Plec în război, leică Floare, 
şi mi-e ruşine să mă prezint 
înaintea morții așa, gol. Mama 
i-a dat o cămașă de-a tatei, el a 
zis bodaproste, a sărutat-o si a 
plecat mai luminat la chip. 

Se înserase în Bulbucata. 
Câteva aeroplane, ca nişte păsări 
uriașe cu aripile tari, vinete, 
zburau întărâtat încoace si- 
ncolo prin amurgul acela crud. 
Mânam, nu ne-ncurcam. Peste 
două ceasuri eram iarăși la noi 
în sat. Când am intrat în casă, 
se hatanau geamurile. Înspre 
Clejani și Ghimpați, pe-acolo, 
pe la Naipu, desigur, băteau 
tunurile, băteau tare, într-una. 
Ne-am uitat unul la altul, mai 
ales noi cei ce veneam dintr- 
acolo şi dintr-odată inimile 
ni s-au deznodat într-un 
plâns amarnic, tăcut. Ai nostri 
intraseră-n foc. 

În seara aceea nu s-a mai pus 
masa să mâncăm. 


(Din volumul în pregătire la 
editura Bibliotecii Judeţene din 
Giurgiu) 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


Fvocäri 
Centenarul „Ecaterina leodoroiu 
— Froina de la Jiu -191/-201/ 


În vara anului trecut am avut bucuria să 
trăiesc la Târgu-Jiu momente de neuitat. O 
îmbinare a noului cu tradiționalul românesc, 

o frumoasă pagină din istoria prezentă a 
României scrisă de oamenii mândri ai Gorjului 
- edili, intelectuali, militari, preoţi, elevi 

etc., pentru a omagia simbolul feminin al 
României, simbolul jertfei supreme - Ecaterina 
Teodoroiu, eroina de la Jiu. 


Consiliul Judeţean Gorj a organizat, în 22 
august 2017, un program de activităţi culturale, 
religioase si militare dedicate Centenarului 
„Ecaterina Teodoroiu, eroina de la Jiu’, 1917- 
2017. În prezenţa oficialităților judeţene si locale, 
a reprezentanţilor Asociaţiei Naţionale Cultul 
Eroilor „Regina Maria” — filialele Bucuresti (prof. 
Andrei Popete-Patrascu - vicepreședinte), Gorj 
(It. col. Ovidiu Ghindă si prof. Grigore Haidău, 
vicepreședinți), Hunedoara (ing. Gheorghe lle 
— preşedinte, loan Dorel Schiopu — secretar ) si 
Vâlcea (iEugen Petrescu — președinte, col. Nicolae 
Ștefănescu - vicepreşedinte, si jr. Nicolae Dobrica 
- membru), a reprezentanţilor instituţiilor militare, 
a locuitorilor municipiului și ai localităţilor 
vecine, centenarul trecerii în nemurire a eroinei 
românilor a fost omagiat printr-un complex de 
manifestări desfășurat pe parcursul întregii zile 
la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” si Casa 
Memorială „Ecaterina Teodoroiu” din cartierul 
Vădeni, la Muzeul Judeţean de Istorie „Alexandru 
Stefulescu’, la Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu din 
Piaţa Prefecturii, Calea Eroilor si Parcul Coloanei 
Infinitului. 

Manifestările au debutat cu o slujbă de 
pomenire a Eroului sublocotenent Ecaterina 
Teodoroiu, oficiată de un sobor de preoţi la 
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Vădeni 


~~ 


VĂ România Eroica nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


(acolo unde eroina a fost botezată), în prezența 
urmașilor acesteia pe linia fraţilor. Coordonatorul 
de ceremonial a fost tânărul istoric Andrei 
Popete-Patrascu, care, împreună cu familia sa — 
părinţi si bunici, cu rudele eroinei si cu enoriașii 
acestei biserici, la care ne-am alăturat și noi cei 
din afara localităţii si a județului, au fost alături 
de preotul paroh Marian Mărăcine - protopop 
al Protoieriei Târgu-Jiu Nord şi de soborul de 
preoţi, contribuind cu pioșenie la desfășurarea 
ritualui prevăzut de canoanele bisericești. După 
cuvântul evocator rostit de preotul paroh, 
Stefania Căprea - o fetiţă în vârstă de 12 ani, 
din Vădeni, a interpretat doina „Lină, Catalina’, 
impresionând auditoriul cu vocea sa. Conform 
tradiției, au fost oferite batiste şi lumânări, care 
au stat aprinse în timpul slujbei, iar la sfârșit au 
fost împărțite bucate tradiţionale pentru sufletul 
celei comemorate. După slujbă, participanţii au 
fost invitaţi la Conacul Pleniceanu, astăzi Casa 
Parohială, o construcţie restaurată și bine îngrijită. 
A urmat un moment emotionant la Casa 
Memorială „Ecaterina Teodoroiu”, unde, începând 
cu orele 12.00, a fost plantat un „Stejar al 
Recunoștinței” în curtea casei. Oficialitati judeţene 
şi locale, reprezentanţi ai Asociaţiei Naţionale 
Cultul Eroilor „Regina Maria”, membri ai Asociaţiei 
Cercetașilor Traditionali din România - Filiala Dolj, 
elevi ai Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu” 
si ai Şcolii Gimnaziale „Ecaterina Teodoroiu” din 
Târgu-Jiu, urmași ai eroinei, o gardă de onoare 
formată din membri ai Asociaţiei „Tradiţia 
Ostäseascä” - echipați în ținuta militară specifică 
timpului, istorici, cercetători, cadre militare în 
rezervă si retragere, cu toții şi-au adus prinosul de 
omagiu eroinei. Grupurile de cercetași din judeţul 
Gorj și elevi ai instituţiilor şcolare amintite au 
plantat „Stejarul Recunoștinței” și, în sunetul de 
trompetă, a fost pus pământ la rădăcina acestuia, 
reînviind o tradiție mai veche de pe plaiurile 
Gorjului, din urmă cu 90 de ani, atunci când la 
Târgu-Jiu a fost plantat „Stejarul Unirii”. Au rostit 
alocutiuni Gheorghe Nichifor, vicepreşedinte al 
Consiliului Judeţean Gorj, Adrian-Marcel Tudor- 
Drăghici, viceprimar al municipiului Târgu-Jiu, 
Costin Scurtu, șeful Filialei Constanţa a Muzeului 
Militar Naţional „Regele Ferdinand |”, Eugen 


Petrescu, preşedintele Filialei Judeţene „Matei 
Basarab”Vâlcea a Asociaţiei Nationale Cultul 
Eroilor „Regina Maria”. Si aici a răsunat vocea 
minunată a fetiţei Ştefania Căprea, cu a sa doină 
„Lină, Catalina”. 

Programul a continuat cu vernisajul expoziţiei 
foto-documentare dedicată vieţii și faptelor 
de arme ale Ecaterinei Teodoriu, organizată 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 | 33 | 


la Muzeul Judeţean de Istorie „Alexandru 
Stefulescu”. Manifestarea a fost moderată de 
Dumitru Hortopan - directorul instituţiei, si 

de muzeograful Valentin Pătrașcu, în prezenţa 
subprefectului Judeţului Gorj, Sorin Gabriel 
Arjoca, acesta primind onorul din partea Gărzii de 
Onoare a Asociaţiei „Tradiţii Ostäsesti”. 

Începând cu ora 17.00, manifestările au 
continuat la Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu din 
centrul municipiului Târgu-Jiu, în prezenţa unui 
public numeros. Au participat la ceremonialul 
religios şi militar Inaltpreasfintitul Irineu — 
Mitropolitul Olteniei, care a rostit un cuvânt de 
învățătură, preoţi si militari, oficialități judeţene 
şi locale, primari din judeţ, invitaţi din ţară, si 
foarte multi gorjeni din reşedinţa de judeţ si din 
localităţile vecine. Programul manifestărilor de la 
mausoleu a debutat cu prezentarea semnificației 
evenimentului și cu slujba de pomenire a eroinei, 
a continuat cu câteva alocutiuni evocatoare 
(istoricii Gheorghe Nichifor — vicepreşedintele 
Consiliului Judetean Gorj, si Costin Scurtu 
- şeful Filialei Constanta a Muzeului Militar 
Naţional „Regele Ferdinand |’, exceland prin 
alocutiunile rostite), cu un moment artistic de 
mare sensibilitate sustinut de Ansamblul Artistic 
Profesionist „Doina Gorjului”, cu depunere 


PATRIA RECUNOSCATOARE! 


RD, CNE 


de coroane si jerbe de flori, cu onorul la erou 
(“Stingerea”) si cu defilarea Gărzii de Onoare 
constituită din militari ai Garnizoanei Târgu-Jiu. 

După orele 18.30 a avut loc o impresionantă 
procesiune „In memoriam” pe Axa „Constantin 
Brancusi” - Calea Eroilor, 1250 m (Masa Tăcerii 
- Aleea Scaunelor - Poarta Sărutului — Biserica 
Sfinţii Apostoli „Petru si Pavel” -— Coloana 
Infinitului), iar după orele 19.30 programul a 
continuat cu proiecția filmului documentar 
„Cătălina Teodoroiu — Eroina poporului român” 
(realizat de publicistul gorjean Dorin Brozbă) și 
a filmului artistic „Ecaterina Teodoroiu”, în Parcul 
Coloanei Infinitului din Târgu-Jiu. 

În semn de omagiu adus Eroinei de la Jiu, 
pentru a-i păstra vie memoria, faptele de arme 
si sacrificiul, Consiliul Judetean Gorj a emis 
o medalie și o insignă — Medalia omagiala 
„Ecaterina Teodoroiu. 100 de ani de la trecerea 
în eternitate, 1917-2017”, si Insigna omagiala 
de rever „Centenar Ecaterina Teodoroiu” — care 
au fost conferite reprezentanţilor instituţiilor 
administraţiei publice, instituţiilor de cultură, 
instituţiilor militare şi Asociaţiei Naţionale Cultul 
Eroilor „Regina Maria”. M 


Eugen PETRESCU 


Jerthti pentru întregirea Neamului 1916-1919 


Aproape toate comunele din 
judeţul Dâmboviţa au reușit, 
în timp, să ridice monumente 
în memoria fiilor lor care s-au 
jertfit pe câmpurile de luptă 
pentru neatârnarea neamului 
si făurirea României Mari. Si 
comuna Vulcana Pandele și-a 
adus jertfa sa pentru ca România 
să fie mare, iar urmașii eroilor au 
încercat să le tina vie amintirea, 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


slavindu-i, în fiecare an, de Ziua 
Eroilor. 

Biserica din satul Vulcana 
Pandele, finalizată în anul 1924, 
are pe un perete inscripţionate 
pentru vecie numele celor 
ce s-au jertfit pentru făurirea 
României Mari. 

Femeile care şi-au pierdut 
fiii sau soţii în Marele Război 
au ţinut să-și coase suferinţa 


şi lacrimile pe o pânză care 

a fost păstrată cu sfințenie. 
Din cunoştinţele noastre, 
acest tablou al eroilor este 
unic și foarte puţin cunoscut. 
Alăturându-mă proiectului 
Muzeului Ţăranului Român, 
„Scrisori de pe front’, 
organizatorii acestuia mi-au 
confirmat că nu au mai întâlnit 
până acum un astfel de mod 


GENE a 


de-a păstra și onora memoria 
celor căzuți pentru întregirea 
neamului. Cu siguranţă, fiecare 
nume din această listă tablou 
își are povestea sa emoţionantă 
care a dăinuit în inimile 
mamelor, soțiilor și copiilor lor. 
Din păcate, cu timpul aceste 
amintiri s-au estompat si astăzi 
sunt puţini cei care m-ai pot 
povesti cum au pierit aceşti eroi. 
În documentarea în vederea 
scrierii monografiei comunei, 
am avut surpriza să aud, într-o 
casă tradițională, spațioasă 
şi bine întreţinută, din satul 
Gura Vulcănii, povestea eroului 
Gheorghe Banu si să văd o 
ultimă fotografie a acestuia în 
uniformă militară, alături de 
medalia şi brevetul primite de 
familie. Doamna Filica Banu, 
nepoată de frate, mi-a povestit 
tot ce ştia de la bunica şi tatăl ei 
despre „eroul sergent Gheorghe 
Banu, Regimentul 22 infanterie, 
mort de glonţ în timpul 
războiului pentru întregirea 
neamului românesc”. Casa în 
care locuieşte a fost construită 
de bunicul ei pentru unchiul 
care a murit în primul război 
mondial si era „de rosu” în anul 
1916. Fratele mai mic a preluat 
casa, şi-a întemeiat o familie şi 
a avut grijă ca memoria fratelui 
să fie vie peste timp. Din spusele 
nepoatei, Gheorghe Banu avea 
21 de ani când a murit la Cincu 
Mare, lângă Brașov. Era sergent. 
După trecerea munților, a fost 
trimis în recunoaștere într-o 
zonă de șes, cu o lizieră de 
pădure în depărtare. A luat cu 


el un fruntaș și la apropierea 
de pădure au căzut secerati de 
gloantele inamicului; fruntasul 
a fost impuscat in cap, iar 
el în zona inimii. La sosirea 
ajutoarelor, a apucat să spună, 
cu mâna la piept, doar atât:,Sà 
scrieți acasă că am murit!” 
Au fost înmormântați 
pe acel loc si, în semn de 
respect, comandantul și-a scos 
decoraţiile din piept si le-a 
aşezat în groapă peste ei. 
Familia a primit cărți postale 
din care a aflat despre moartea 
fiului lor ca un erou pe câmpul 
de luptă. l-au făcut cele 
crestinesti, iar mama a îmbrăcat 
haine cernite pe care nu le-a 
lepădat până la moarte. 
Construirea unui monument 
al eroilor în perioada interbelică 
a preocupat comunitatea, dar 
toate demersurile făcute nu 
s-au finalizat decât cu ridicarea 
a două troițe de lemn sculptate 
de lon Șerban, una în curtea 
bisericii, iar alta în curtea școlii. 
Stim că la 1 iunie 1936 mai 
mulți locuitori „s-au adunat în 
localul primăriei comunale, 
din îndemnul domnilor lon 
Dumitrescu si Gheorghe |. 
Manea”, şi au luat, în discuţie 
formarea unui comitet de 
inițiativă, care să activeze la 
strângerea fondurilor pentru 
ridicarea unui monument al 
eroilor căzuţi în luptele pentru 
întregirea neamului din 1916- 
1918” Anii următori s-au făcut 
demersurile legale pentru 
strângerea banilor și s-a luat 
legătura cu sculptorul Vasile 


Blendea pentru întocmirea 
unui proiect al monumentului. 
Izbucnirea celui de-al doilea 
război mondial si cutremurul 
din noiembrie 1940, în urma 
căruia s-au dărâmat turlele 
bisericii, au dus la sistarea 
definitivă discuţiile cu privire 
la construcţia unui monument 
închinat eroilor din comună. 

Construcţia primei fabrici 
de praf de pușcă din ţară, a căii 
ferate Targoviste-Laculete (azi 
Vulcana Pandele), prezenţa în 
sat a armatei pe poligoanele de 
tragere de pe Valea Sticlăriei, 
participarea localnicilor la 
războiul de independență, 
la primul si al doilea război 
mondial au marcat definitiv 
destinul multor tineri din sat 
care au hotărît să imbratiseze 
cariera militară, ajungând 
până la cele mai înalte grade și 
demnități. 

Aducem un omagiu tuturor 
celor care au servit sub drapel 
ţara în vremuri de război, dar si 
de pace și, odată cu înfiinţarea 
Asociaţiei Cultul Eroilor Vulcana 
Pandele, subfilială a Asociaţiei 
Cultul Eroilor,,Mihai Viteazul”, 
Dâmboviţa, considerăm că a 
sosit momentul ca mult visatul 
şi asteptatul monument al 
eroilor din Vulcana Pandele să 
devină realitate. m 


Inginer Elena DIACONU 
Complexul Naţional Muzeal 
„Curtea Domnească” Târgoviște 
Președintele subfilialei „Cultul 
Eroilor” comuna Vulcana Pandele 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


mm CENTENAR CI 


Caută eroii la tine acasă! 


La 1 noiembrie 2016, 
Primăria Municipiului Ploieşti, 
în colaborare cu Inspectoratul 
Scolar al Judeţului Prahova, 
Asociaţia Judeţeană „Cultul 
Eroilor” Prahova si Asociaţia 
Culturală „Pro Basarabia și 
Bucovina”, a iniţiat Proiectul 
educaţional „Caută eroii la 
tine acasă”. Elevi si profesori, 
membri ai Cercurilor de istorie 
şi ai Cercurilor „Cultul Eroilor” 
din Colegiul de Artă „Carmen 
Sylva” şi din colegiile naţionale 
Mon Luca Caragiale”, „Mihai 
Viteazul”, „Jean Monnet”, 
„Alexandru loan Cuza” și 
„Nichita Stănescu”, toate 
din Ploieşti, au participat 
la o dezbatere cu tematică 
istorică. Fiecare elev a evocat, 
într-o poveste scrisă, vorbită 
si cântată, un erou din cele 
două războaie mondiale. 

La finalul acţiunii, în ziua 

de 29 noiembrie 2016, au 
fost anunţaţi câştigătorii. 
Elevii, împreună cu profesorii 
coordonatori au fost premiaţi 
cu o excursie de cinci zile 

în Capitalele Unirii: IAȘI, 
CHIȘINĂU, CERNĂUȚI şi ALBA 
IULIA. Premiul a fost înmânat la 
1 decembrie 2016, cu prilejul 
Zilei Naţionale a României. 

Excursia în capitalele Unirii 
s-a desfăşurat în perioada 1-5 
iunie 2017. Delegaţia a fost 
însoţită de doi reprezentanţi ai 
Primăriei Municipiului Ploiești, 
care au răspuns de partea 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


organizatorică a proiectului, 

şi de doi consilieri locali. 
Profesorul Leonard Cotac, 
inspector management, a fost 
desemnat de Inspectoratul 
Scolar al Judeţului Prahova să 
coordoneze întreaga activitate. 

La ora 8:00 autocarul a 
plecat din Ploieşti. Excursia în 
istoricele oraşe ale Unirii — laşi, 
Chişinău, Cernăuţi si Alba lulia — 
ne-a amintit că inima are patru 
camarute. 

Pe traseu, colonelul (rtr.) 
Constantin Chiper, presedintele 
Asociaţiei judeţene „Cultul 
Eroilor” Prahova, filială a 
A.N.C.E.,,Regina Maria’, 
vicepresedinte al A.N.C.E. 
„Regina Maria’, a evocat 
luptele duse de ostașii Armatei 
Române în cele două războaie 
mondiale, pe teritoriile pe 
care le-am străbătut, amintind 
unităţile militare participante 
la Primul Război Mondial. Din 
Ploiești și judeţul Prahova au 
luptat Brigada a 9-a Infanterie 
din Ploiești, comandată de 
colonelul Lascăr Caracas, având 
în subordine Regimentul 
de Infanterie 7 Prahova si 
Regimentul 32 Infanterie 
„Mircea', Regimentul 3 Vânători 
(Infanterie) Ploieşti, Regimentul 
19 Artilerie Ploieşti şi 
Regimentul 6 Călărași Ploieşti, 
toate subordonate Diviziei 
a 5-a Infanterie din Buzău, 
Divizia a 13-a Infanterie Ploiești, 
având în subordine Brigada 


a 25-a Infanterie Ploiești, cu 
Regimentul 47 Infanterie 
Ploiești (dublura Regimentului 
7 Infanterie Prahova), 
Regimentul 72 Infanterie 

Mizil (dublura Regimentului 

32 Infanterie „Mircea”) si 
Regimentul de Pionieri Ploieşti. 

La trecerea prin Buzău 
au fost prezentate unităţile 
militare buzoiene: Divizia a 
5-a Infanterie, cu Brigada 10 
Infanterie, având în subordine, 
Regimentul 8 Infanterie Buzău 
si Regimentul 9 Infanterie 
Râmnicu-Sărat. În subordinea 
Diviziei a 13-a Infanterie 
Ploieşti au luptat Brigada 
a 26-a Infanterie Buzău, cu 
Regimentul 48 Infanterie 
Buzău (dublura Regimentului 8 
Infanterie Buzău) si Regimentul 
49 Infanterie Râmnicu-Sărat 
(dublura Regimentului 9 
Infanterie Râmnicu-Sărat), 
precum și Regimentul 23 
Artilerie Buzău. 

Vizitarea Muzeului de Istorie 
din Focșani si a Mausoleului 
de la Mărăşeşti i-a ajutat pe 
participanţi să cunoască și 
să pretuiascä mai mult eroii 
patriei. Vrâncenii au trimis 
în Primul Război Mondial: 
Divizia a 6-a Infanterie 
Focşani, având în subordine 
Brigada a 11-a Infanterie cu 
Regimentul 10 Infanterie 
Focşani si Regimentul 24 
Infanterie Tecuci, Brigada a 
35-a Infanterie Focşani cu 


NENA a 


Regimentul 50 Infanterie 
Focșani (dublura Regimentului 
10 Infanterie) si Regimentul 

64 Infanterie Tecuci (dublura 
Regimentului 24 Infanterie 
Tecuci), Regimentul 5 Artilerie 
Focșani și Batalionul 4 Vânători 
(Infanterie) lași. 

Traversând municipiile 
Bacău şi Roman ne-am amintit 
de valorile culturale ale acestor 
locuri si de participarea marilor 
unități, unităţilor militare și 
ostașilor din zonă la marile 
bătălii din vara anului 1917, în 
triunghiul jertfei si eroismului, 
la Mărăşti, Mărăşeşti si Oituz: 
Divizia 7 Infanterie Roman, 
având în subordine Brigada 
a 13-a Infanterie Bacău, cu 
Regimentul 15 Infanterie 
Piatra-Neamţ și Regimentul 
27 Infanterie Bacău, Brigada 
a 14-a Infanterie Roman, cu 
Regimentul 14 Infanterie 
Roman si Regimentul 16 
Infanterie Falticeni, Brigada 
a 37-a Infanterie Botosani, 
cu Regimentul 69 Infanterie 
Dorohoi (dublura Regimentului 
29 Infanterie Dorohoi), 
Regimentul 77 Infanterie 
(dublura Regimentului 
37 Infanterie Botosani) si 
Regimentul 4 Artilerie Roman. 

Trecand prin Lunca Siretului 
ne-am amintit de nemuritorul 
Vasile Alecsandri de la Mircesti 
si de respectata familie a 
sturzestilor, cei care au trait 
si au creat in Castelul de la 
Micläuseni (ambele obiective 
fiind pe teritoriul judeţului 
Neamţ). 

Parcurgând localitatea 
Strunga am realizat că am 


intrat în Judeţul laşi, trecând 
tangential pe lângă Ruginoasa 
lui Mihail Sturza, proprietate 
cumpărată de soţii Alexandru 
si Elena Cuza în anul 1862. 

Am trecut prin Târgu-Frumos, 
Podul-lloaei si Ceplenita, 
localitati legendare, legate de 
numele lui Stefan cel Mare. 

Aproape pe nesimtite ne- 
am apropiat de Fabrica de 
Antibiotice, intrand in Capitala 
Unirii Principatelor din anul 
1859. Traversând Calea Păcurari 
am ajuns în Piaţa Unirii. Ne-am 
cazat la Hotelul „Astoria”, situat 
pe str. Alexandru Lăpușneanu. 

După o pauză de masă 
am vizitat Bulevardul „Ştefan 
cel Mare”, Teatrul National 
„Vasile Alecsandri”, Catedrala 
Metropolitană Ortodoxă și 
Biserica „Trei lerarhi”. 

A doua zi, pe 2 iunie, am 
vizitat Bulevardul Copou, 
Universitatea „Alexandru 
loan Cuza”, Bojdeuca lui lon 
Creangă, Muzeul „Mihail 
Kogălniceanu”, Palatul Culturii, 
Sala Voievozilor si Muzeul 
Unirii, din str. Lăpușneanu, 
unde am păşit într-un tunel al 
timpului, inimile prinzându-se 
duios în hora Unirii. Clădirea 
în care funcţionează muzeul 
a fost înălţată la începutul 
secolului al XIX în stil neoclasic. 
În anii 1859-1862, palatul a 
servit drept locuinţă domnului 
Principatelor Unite, Alexandru- 
loan Cuza. În timpul Primului 
Război Mondial, când Capitala 
Bucureşti a fost ocupată de 
trupele germane, regele 
Ferdinand | Întregitorul şi-a 
stabilit Cartierul General în 


„Palatul Cuza”. Comandamentul 
Marelui Cartier General 

al Armatei Române, 
Comandamentul Corpului 4 
Armată lași, al Regimentelor 
13 Infanterie laşi si dublura 

sa, Regimentul 53 Infanterie, 
s-au reorganizat la laşi, Vaslui 
şi Bârlad. Comandamentul 
Diviziei a 2-a Cavalerie laşi, 
având în subordine Brigada 

a 4-a Roşiori Călare, cu 
Regimentul 6 Roşiori Tecuci si 
Regimentul 11 Roşiori Galaţi, 
Brigada a 5-a Roşiori Călare, cu 
Regimentul 2 Roșiori Bârlad 

si Regimentul 7 Roșiori laşi si 
Brigada a 6-a Roşiori pe jos, cu 
Regimentul 3 Roșiori Bârlad si 
Regimentul 8 Roșiori Botosani 
s-au reorganizat la Burdujeni, 
începând din decembrie 1916 
si până în luna mai 1917, 
aducându-și un mare aport 

la reușita luptelor din vara 
anului 1917 la Mărăşeşti si 
Oituz, la reușita Campaniei 
din Ungaria, din 1919, sila 
asigurarea ordinei in Basarabia 
si Bucovina, in anii 1918-1921. 

La ora 17:00 ne-am 
indreptat spre P.T.F. Albita- 
Leuseni si la ora 20:30 am ajuns 
la Chisinau, fiind cazaţi într-un 
frumos hotel, unde ne-am 
simţit ca acasă. 

În ziua de 3 iunie am vizitat 
Muzeul de Artă si Piaţa Marii 
Adunări Naţionale. În inima 
orașului Unirii din 27 martie 
1918 tronează Monumentul 
lui Ștefan cel Mare. Cu mâna 
dreaptă voievodul sprijină 
sabia, cu mâna stângă înalță 
crucea. Fără palosul lui, altfel 
ne-am fi dus crucea. 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


La ora 16:00 ne-am 
îndreptat spre Balti, admirând 
relieful, frumoasele culturi de 
păioase, porumb si floarea 
soarelui, pădurile de stejar, 
frasin, carpen, ulm si salcâm, 
precum si iazurile cu peste si 
nucii de pe marginea soselelor. 
Seara tarziu am ajuns la 
Cernăuţi, fiind cazaţi la hotelul 
de cinci stele „Bucovina”. 

Deşi eram foarte obosiţi, 
personalul de serviciu ne-a 
redresat, impresionându-ne 
prin folosirea limbii române în 
convorbirile noastre. 

În oraşul Unirii din 15 
noiembrie 1918, Cernăuţi, 
am început vizita pe jos, din 
cartierul de sud al orașului. 
Am trecut prin parcul sfinţit 
de pașii lui Mihai Eminescu, 
am făcut fotografii la statuia 
marelui poet, potopită de 
florile de tei, am văzut clădirea 
gimnaziului unde a învățat 
„Luceafărul poeziei româneşti”, 
am vizitat impunătoarea 
clădire a Universităţii (fosta 
reşedinţă a Mitropoliei 
Bucovinei și Dalmației), Centrul 
Cultural Român Eudoxiu 
Hurmuzaki si Casa Naţională 
a Românilor, unde aici elevii 
au avut posibilitatea să-l 
întâlnească pe cunoscutul 
poet Vasile Tărâţeanu, un 
simbol al românismului din 
aceste locuri. Ne-ar fi plăcut, 
dacă timpul ne permitea, 
să avem posibilitatea de a-i 
cunoaște personal pe Eugen 
Patras (avocat, personalitate 
căreia românii din Ucraina îi 
datorează înfiinţarea Centrului 
Cultural Român din Cernăuţi), 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


pe Vasile Raut și lurie Levcic 
(animatori ai vieţii culturale 
românești din Cernăuţi), pe 
scriitorul Ștefan Hostiuc, care 
conduce revista „Mesager 
Bucovinean” si poartă în minte 
şi în suflet o adevărată arhivă 
istorică, pe Elena Nandris, 
primar câteva mandate bune 
în Mahala (localitatea arată 

ca o stațiune şi este locuită în 
procent de 99% români). Poate 
cu un alt prilej vom vizita şi 
Cimitirul Românesc, redactiile 
publicaţiilor „Zorile Bucovinei” 
(ziarul românilor din Ucraina) și 
Analele Bucovinei. 

În anii 1918-1921, ostașii 
Diviziei a 8-a Infanterie din 
Botosani, comandati de 
generalul roman de origine 
poloneza lacob Zadic, avand 
in subordine Regimentele de 
Infanterie 25 Racova din Vaslui, 
dublura sa, Regimentul 65 
Infanterie Vaslui, Regimentul 
13 Infanterie lasi, dublura 
sa, Regimentul 53 Infanterie 
lasi, Regimentul 37 Infanterie 
Botosani, dublura sa, 
Regimentul 77 Infanterie 
Botosani si Regimentul 8 
Vanatori (Infanterie) Botosani 
au alungat peste Prut militarii 
ucrainieni si rusi si au asigurat 
ordinea interioară în zona. 

La data de 5 iunie am ajuns 
la Alba lulia, orașul simbol 
al României Mari. Istoria ne 
aduce în memorie următoarele 
evenimente istorice: intrarea 
triumfală în Alba Iulia, la data 
de 1 noiembrie 1599, a lui 
Mihai Viteazul, intrarea pentru 
totdeauna în inima românilor a 
oraşului Alba lulia la data de 1 


De CENTENAR CI 


decembrie 1918, jertfa eroilor 
neamului românesc Horea, 
Cloşca și Crişan, încoronarea 
regelui Ferdinand | si a reginei 
Maria, ca regi ai României 
Mari, la data de 15 octombrie 
1922, în Catedrala Neamului 
Românesc, impunător edificiu 
construit în anii 1921-1922, pe 
latura de apus a cetăţii, după 
planurile arhitectului Victor Gh. 
Ștefănescu. 

În Cetatea Alba Carolina 
am fost întâmpinați cu multă 
căldură de muzeograful Daniel 
Claudiu Chindris.,O simplă 
vizită în orașul nostru înseamnă 
o adevărată incursiune în 
timp, în cei peste 2000 de 
ani de istorie neîntreruptă a 
acestor meleaguri. Relicvele 
istorice din epoci diferite, istoria 
acelor fortificaţii, sistemul de 
apărare Vauban de tipul III, 
istoria unirii și formării statului 
român și peste 26 obiective 
turistice din cetate, toate pot 
fi descoperite aici”. Tot Daniel 
Claudiu Chindris ne-a vorbit de 
cetatea dacică din apropiere, 
Apulon (după distrugerea ei, 
a împrumutat numele pentru 
castrul roman Apulum) si 
rolul pe care Legiunea a XIII-a 
Gemina l-a avut în cucerirea 
Daciei. 

Cetatea Alba lulia a 
fost construită în timpul 
împăratului Carol al VI- 
lea (1711-1740). Avea 
șapte porţi, a șaptea fiind 
secretă. În poarta a III-a, 
spune legenda locală, a fost 
închis Horea, conducător al 
Răscoalei de la 1784-1785. 


Unii istorici cred că este 


vorba de poarta a IV-a. 

Catedrala catolică din 
Alba lulia (cea mai veche din 
România) a fost înălţată în 
perioada 1247-1291. Are la 
bază stilul romanic. Întrucât 
construcţia s-a ridicat în mai 
multe etape, de-a lungul 
secolelor, a rezultat o îmbinare 
armonioasă de stiluri. 

Cei care doreau să vadă aici 
locul de veci al lui lancu de 
Hunedoara, n-au avut nici o 
şansă. Sarcofagul voievodului 
era acoperit de o mulţime de 
coronite cu steag maghiar. 

La sesizarea vizitatorilor, 
doamna ghid ne-a surprins 
cu raspunsul:,,Ne aflăm într-o 
biserică de rit catolic, nu în 
muzeu". Multi turişti şi-au 
manifestat nemulțumirea 
pentru atitudinea doamnei. 

Elevii si profesorii au vizitat 
monumentul din apropierea 
catedralei, dedicat lui Mihai 
Viteazul, realizat de scuptorul 
Oscar Han, inaugurat la 28 
noiembrie 1968, cu ocazia 
semicentenarului Unirii 
Transilvaniei cu România. Pe 
calul său, pogorât parcă din 
poveste, Mihai Viteazul are 
privirea mândră și încrezătoare 
înainte. Are armuri de bronz, 
pe care nici o lance străină nu-l 
mai poate străpunge, nici o 


trădare nu-l mai poate atinge... 


În faţa porţii a treia 
este aşezat impunătorul 
obelisc al lui Horea, Cloșca 
si Crişan ridicat în anul 1937 
de sculptorul losif Fekete 
Negrulea și arhitectul Octavian 
Mihaltan. Din ceruri Horia 
si Cloșca par a ne sopti: 


„Oasele noastre nu-s bete in 
roata istoriei!...iar Crișan, Cu 
opinca-mi veche, măsurat-am 
distanța de la bordei la castel; 
cu nojitele opincii, drumul de la 
pământ la cer”. Capitala Marii 
Uniri din 1 decembrie 1918 
poartă recunoștință și Armatei 
Române, solicitată de Consiliul 
Naţional Român Central să 
asigure ordinea interioară în 
localităţile transilvănene, aflate 
sub administraţie ungurească. 
Marele Cartier general al 
Armatei României a trimis prin 
trecătoarea Bistriţei Divizia 

a 7-a Infanterie, comandată 
de generalul Traian Moşoiu 

și Divizia a 2-a Vânători 
(Infanterie) pe Valea Trotușului, 
la Oituz. Pe Valea Oltului a fost 
trimisă Divizia a 6-a Infanterie 
din Focșani si pe Valea Jiului 


Divizia 1-a Vânători (Infanterie). 


Am plecat din Alba lulia 
ca dintr-un vis spumos. După 
câțiva km parcurşi aveam 
impresia că ni se face dor de 
aceste locuri. În final câteva 
impresii desprinse din această 
excursie, care încununează 
un proiect cu mari valenţe 
educative. 

„Mă bucur că am avut prilejul 
să vizitez orașe și monumente 
de referință, atât la noi, cât 
și în Basarabia și Bucovina 
de Nord, teritorii care după 
Marea Unire din 1918 au făcut 
parte din România Mare. În 
această excursie am reușit să 
acumulez noi cunoștințe și 
să leg prietenii frumoase. Cel 
mai mult m-a impresionat 
primirea călduroasă de care 
am avut parte la Cernăuţi” a 


NENA a 


spus elevul Alexandru Tudose, 
de la Colegiul National]. 

L. Caragiale, care îl are ca 
profesor îndrumător pe 
doamna Carmen Băjenaru. 

„Această excursie a 
reprezentat pentru mine una 
dintre cele mai frumoase 
experienţe de până acum. Deși 
la început toți am manifestat 
o ușoară reticenţă, am reușit 
ca până la sfârșitul acestei 
aventuri să închegăm frumoase 
prietenii. Consider că datorită 
eroilor din familiile noastre, am 
avut oportunitatea de a vizita 
locuri extraordinare, de a întâlni 
oameni minunati și de a pune 
temelia unor amintiri aproape 
imposibil de uitat” a comentat 
eleva Veronica-Andreea 
Dungă, clasa a XI-a B, Colegiul 
de Artă „Carmen Sylva”, care il 
are ca profesor îndrumător pe 
domnul Dragoş Lipan. 

„În ultima zi a acestei excursii 
duc o tolbă plină cu frumoase 
amintiri și impresii, cu multe și 
interesante cunoștințe, pe care 
doresc să le împărtășesc celor 
de acasă. Sunt plăcut surprinsă 
de ideea acestei excursii și de 
adevăratele performanţe pe 
care le-am realizat împreună. 
Sunt cinci zile în care fiecare 
dintre noi a lăsat celorlalţi câte 
o părticică din felul lor de a fi, 
din cunoștințe, suport, încredere, 
prețuire si sunt recunoscatoare 
pentru că am participat" a 
punctat profesorul Oana Cozea 
de la Colegiul Naţional „Nichita 
Stănescu” Ploieşti. m 


prof. Nicolae PETRESCU REDI 
col. (rtr.) Constantin CHIPER 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


Pe urmele eroilor Marii Uniri 


Proiect realizat în cadrul acţiunii „Centenar 100“de către cadrele militare în rezervă 
şi retragere din A.N.C.M.R.R-Filiala Judeţului Bistrița-Năsăud „General Grigore 
Balan” si Asociaţia Naţională Cultul Eroilor- Filiala Judeţului Bistrița-Năsăud 
„Colonel Liviu Rusu” care sunt membri ai Despărțământului ASTRA Năsăud. 


Trei ofițeri superiori, col.(r.) 
loan Gaftone, col.(r.) Gheorghe 
Tanco, col.(r.) loan Cordovan, din 
cadrul asociatiilor mentionate 
în titlu, au pus la cale un proiect 
amplu privind realizarea unei 
excursii itinerante „Pe urmele 
eroilor Marii Uniri”-,Centenar 
100”, având ca traseu localităţile: 
Bistriţa - Vatra Dornei - Gura 
Humorului - Ruginoasa - lași 
- Chişinău - Crama Cricova - 
Cimitirul Eroilor Țiganca - Cahul 
- Galaţi - Mărăşeşti - Mărăşti - 
Oituz - Soveja - Târgu Secuiesc 
- Miercurea Ciuc - Ditrău - Topliţa 
- Reghin - Bistrița. Un traseu 
deosebit de interesant prin 
încărcătura istorică a acestor 
locuri, de 1400 km, parcurs în 
perioada 01-04.06.2018. Au 
participat ofiţeri în rezervă si 
retragere si soțiile acestora din 
garnizoanele Bistriţa și Dej. 

Pentru a-i da întregului 
itinerar nuanţa și interesul 
de documentare istorică, 
organizatorii au prezentat 
atestările documentare si scurte 
secvenţe din istoria localităților. 

Pe traseul Prundu Bârgăului 
- Piatra Fântânele s-a prezentat 
istoria construirii în regim 
de urgenţă a căii ferate 
benzino-electrice, în perioada 
1914-1915 şi rolul acesteia în 
derularea acţiunilor militare 
ale Imperiului Austro-Ungar, 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


din perioada intrării României 

în Primul Război Mondial până 
la realizarea Marii Uniri de la 1 

Decembrie 1918. 

Parcurgând zona Bucovinei, 
col.(r.) loan Gaftone a prezentat 
atât aspecte geografice, cât şi 
aspecte militare petrecute pe 
traseul parcurs. 

În municipiul Vatra-Dornei 
a fost vizitat Muzeul de 
Etnografie care funcţionează la 
parterul primăriei municipiului, 
muzeu înfiinţat în anul 1897. 
Muzeul, care a funcţionat initial 
sub titulatura „Muzeul Ţării 
Dornelor”, sau Muzeul Ţării, are 
expuse peste 1800 de obiecte 
provenite din zona Dornelor, 
Câmpulung Moldovenesc, 
Rădăuţi, Solca, Stupca, Frätäuti, 
Drăgoiești, Marginea, Păltinoasa, 
Mănăstirea Humorului, Izvoarele 
Sucevei și alte zone limitrofe. 

În localitatea Ruginoasa 
s-a vizitat „Palatul Cuza”, sau 
„Palatul domnesc”, edificiu 
ce adăposteşte astăzi muzeul 
memorial dedicat lui Cuza Vodă, 
personalitate providentiala a 
poporului român, un simbol 
al lasului unionist, un îndemn 
pentru generaţia de astăzi de a 
nu uita că România s-a născut la 
lași. Dacă palatul arată deosebit 
de frumos și bine dotat cu piese 
de muzeu, nu același lucru îl 
putem spune privitor la aspectul 


em CENTENAR CN 


curții. Cum este posibil ca un 
palat al primului unificator al 
Moldovei cu Tara Românească, 
care a dat ţării denumirea de 
România, să se prezinte ţării și 
străinilor cu asemenea mizerii 
prin curte: câini vagabonzi, 
iarba ca pe păşunea satului, tufe 
mizerabile, ronduri nesăpate 
şi fără flori. Curtea palatului 
domnitorului Cuza, în loc să 
arate precum curtea de la 
Cotroceni, arată precum curtea 
săracului. De departe se poate 
observa că nu este o mână de 
gospodar la palat. Păcat! 

În lași, capitala Moldovei, 
au fost vizitate trei obiective 
principale; Catedrala Episcopală, 
Palatul Culturii si Muzeul 
Unirii, înfățişându-ni-se în 
toată măreţia lor arhitecturală, 
amintindu-ne de rolul pe care 
l-au avut în istoria Moldovei si a 
ţării. 

Trecerea „frontierei” s-a făcut 
ca între fraţi, fără probleme. O 
impresie deosebită ne-a lăsat 
agricultura fraților de peste Prut. 
Culturi de cereale și livezi pe 
suprafeţe mari, bine îngrijite. 

La 25 de km de Chișinău am 
fost aşteptaţi de fostul ministru 
al apărării Republicii Moldova 
„din perioada 2009-2011, 
generalul (r.) Vitalie Marinutä, 
un militar scolit în S.U.A. care 
ne-a făcut o surpriză plăcută. 
Ne-a prezentat ferma agricolă 
a prietenului său, dl. Petre 
Costin, compusă din suprafeţe 
întinse cu livezi de pomi 
fructiferi, cu vita de vie si un lac 
impresionant, loc unde, într-o 
construcţie rustică , are adunată 
şi expusă o imensă colecţie de 
piese istorice. Pe un teren din 


această fermă, Petre Costin 

şi-a făcut o adevărată colecţie 
de elicoptere, avioane, statui 
din perioada comunismului, 
prin toate aceste obiecte fiind 
considerat drept unul din cei 
mai mari colecționari ai lumii. În 
acest cadru deosebit s-au făcut 
poze, s-au legat prietenii. Este 
o oază de linişte si destindere 
sufletească, ce cu siguranță 

o să mai fie vizitată si de alti 
bistrițeni. 


De la ferma lui Petre 
Costin, Vitalie Marinutä, 
împreună cu soţia sa, distinsa 
doamnă dr. Maria, ne-au 
însoţit la „Crama Cricova”, în 
fapt vestitul „Combinat de 
vinuri Cricova”- SA, fondat în 
anul 1952, care dispune de 
un complex subteran unic, 
cunoscut în întreaga lume 
pentru labirinturile sale imense, 
de peste 100 km, și în special 
pentru vinurile excelente. 

Un ţinut cu podgorii întinse, 
binecuvântate de un soare 
generos. Aici începe istoria 


perlelor vinificatiei moldave, 
în zona centrală a Moldovei, 
zona Codrilor.„ Combinatul 
de Vinuri” cu sediul în orașul 
Cricova, republica Moldova, 
este situat la 11 km de capitala 
Chisinau. | s-a decernat cea 
mai inalta distinctie de stat: 
Ordinul Republicii, fiind unica 
întreprindere vinicolă care 
deține această distincţie. 

Din 28 august 2003 a fost 
declarat prin lege obiect al 


patrimoniului cultural - naţional 
al Republicii Moldova. 

În dimineaţa zilei de 3 iunie, 
însoţiţi de dl. Vitalie Marinutä, 
am ajuns la sediul Academiei 
Militare „Alexandru cel Bun”, 
instituţie în care se pregătesc 
noile generaţii de ofiţeri 
moldoveni, precum și Centrul 
de Cultură si Istorie Militară, o 
instituție de prestigiu ce are ca 
obiectiv principal popularizarea 
istoriei militare, sprijinirea si 
dezvoltarea cercetării ştiinţifice 
prin promovarea tematicilor 
istorice necunoscute din istoria 


GENEVE CNE 


Republicii Moldova. În aceeaşi 
zi am păstrat un moment de 
reculegere la Cimitirul Eroilor de 
la Țiganca. Am fost întâmpinați 
de consulul României de la 
Cahul, de primarul comunei 
şi preotul mănăstirii ce se 
construiește în apropierea 
acestui cimitir al jertfei 
românești. 

În ultima zi a periplului nostru 
ne-am oprit la mausoleiele de 
la Mărășești, Mărăști, Oituz si 
Soveja, după care am trecut 
Carpaţii în Transilvania, la Târgu 
Secuiesc, Miercurea Ciuc, Ditrău, 
Tuşnad, Reghin, Bistriţa. În 
comuna Ditrău, zonă secuiască, 
ne-au șocat drapelele secuiești 
puse aproape la fiecare casă. 
Preotul romano-catolic din 
localitate, care a binevoit să ne 
întâmpine, ne-a vorbit despre 
istoricul construcţiei catedralei, 
având grijă, de fiecare dată, 
să facă referiri la Budapesta și 
Ungaria. Văzând multele drapele 
ungurești și secuiești din curtea 
şi interiorul bisericii, noi, întregul 
grup de români, între care 
foarte multi ofiţeri, ne-am uitat, 
intristati, unul la altul și ne-am 
întrebat: „în ce tara trăim?”. Multi 
dintre noi ne-am amintit de 
comportamentul ostil al acestei 
etnii de secui, care în istoria lor 
au făcut mari necazuri poporului 
român si nouă, bistritenilor. În 
timpul revoluţiei de la 1848- 
1849, secuii au fost cei care i-au 
ucis pe prefectul si subprefectul 
Legiunii a XII-a, Constantin 
Romanu-Vivu și preotul Ştefan 
Moldovan. Să nu uităm! m 


Colonel (r) loan CORDOVAN 
Jr. Marius CHIUZAN 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


RD, CNE 


Camarazi olteni 
la mormintele eroilor bihoreni 


Mărturisesc că aveam 
o datorie de onoare şi 
de conştiinţă să ajung la 
mormântul primilor eroi români 
de după cel de-al Doilea 
Război Mondial, sit. (p.m.) Silviu 
Fogarasi si sit. (p.m.) Mihail 
Samuilă, căzuți în teatrele de 
operaţii din Afganistan, în ziua 
de 11 noiembrie 2003, în timp 
ce se aflau într-o misiune de 
patrulare pe autostrada Spin- 
Buldak-Kandahar. Totodată - 
mi-am respectat şi jurământul A > 
facut la căpătâiul lui Samuilä, | 
în ultimele clipe ale vieţii lui, şi 


Fă = Li . 
FHP FEAF ; RS LS LS TRS RSS 
ZS E FZ iS eS 3 PERS oe Oe = 


£ = 


Langă bustul Crăisorului Muntilor, Avram lancu 


anume că, dacă mă voi întoarce În această idee, am costituit la care s-a alăturat colegul meu 
cu bine acasă, voi face tot ce o delegaţie compusă din 11 in acea misiune din Afganistan, 
depinde de mine ca eroii noştri membri ai filialei Dolj “FRAȚII colonelul (r) Ovidiu Matei. 

să aibă parte de tot respectul şi  BUZEȘTI”a Asociaţiei Nationale Ne-am deplasat în localitățile 
prețuirea noastră. Cultul Eroilor “REGINA MARIA” Alesd și Beiuș, în judeţul Bihor, 


pentru a comemora pe cei care 
au plătit cu sîngele lor tributul 
luptei împotriva terorismului. 
În ziua de 16 mai 2018, în 
drumul nostru spre Brad-HD, 
am făcut un popas la Ciopeia, 
un mic sat de lângă Haţeg, 
unde am vizitat colecţia de 
ţinute si simboluri militare 
adunate cu multăpasiune de 
colonelul (r) Teodor Posus 
Doru. După-amiază am 
fost primiţi de vechii noștri 
prieteni, Gl. Bg.(r) Vasile Bârea, 
dl. Preşedinte al filialei Brad 
a Asociatiei“AVRAM IANCU”, 
Nicolae luga si de către 
Comandantul unitatii de 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


NENA CNE 


supraveghere montană de la 
Brad, Lt. Col. Graţian Pascalău, 
cu care am intretinut un dialog 
placut si constructiv pe teme 
diverse dar legate in marea lor 
majoritate de istoria noastra. 
A doua zi pe 17 mai 
- Inaltarea Domnului - 
ZiuaEroilor, am ajuns la Beiuș, 
unde am fost intampinati de 
dl. Primar Petru Mlendea Căluș, 
dl. Președinte al subfilialei 
Beiusa ANCERM, MM (r)Tasica 
Bursasiu si familia eroului. 
Impreună cu sute de beiuseni 
am traversat pe jos centrul 
orasului, pana la “Cimitirul din 
Deal”, unde ne-am închinat cu 
respect si am depus o coroana 
de flori la mormântul Eroului 
Mihail-Anton Samuilă. Seara 
ne-am întâlnit la Oradea cu 
Preşedintele filialei Bihor a 
ANCERM, di. Colonel (r) Dan 
Poinar, care ne-a prezentat 
cateva dintre locatiile cu 
puternice conotatii în istoria 


orașului, zăbovind mai mult 
la bustul Generalului Traian 
Moșoiu, eliberatorul Oradei, si 
la Biserica cu Luna, in care se 
poate admira o pictură veche 
cu chipul lui Horea. Apoi am 
vizitat primaria si zona centrala 
a frumosului oraş de pe Crișul 
Repede. 

Pe 18 mai 2018 ne-am 
deplasat la Alesd. Aici am 
fost primiti de dl. Primar loan 
Todoca, dl. Ciprian Bica si 
familia eroului. Peste 500 de 
alesdeni au ţinut să fie prezenţi 
la ceremonialul de comemorare 
a eroilor. In final, delegatia 
noastră a depus o coroană pe 
mormântul incărcat cu flori al 
Eroului losif-SilviuFogarași. 

Ne-am îndreptat spre 
Craiova cu conştiinţa datoriei 
împlinite fata de istoria noastră 
şi fată de eroii noștri. Prezenţa 
oltenilor la ceremonialurile 
militare și religioase organizate 
de Ziua Eroilor a fost apreciată 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


de către autorităţile locale, 

de către persoanele prezente 
la cele doua evenimente, de 
către familiile celor doi eroi 

si a fost mediatizată în presa 
locală. De altfel ziarul CRISANA 
care a aparut luni 21 mai 2018 
la Oradea, a acordat o pagina 
evenimentelor si m-a inspirat 
in alegerea titlului acestui 
articol. Mulţumim și pe acestă 
cale tuturor celor care ne-au 
sprijinit în demersul nostru: 
autorităţilor publice din Beiuș 
si din Aleșd, Biroului Executiv 
al ANCERM, dlui Gl. D. (r) Prof. 
Univ. Dr. Neagoe Visarion, dlui 
Gl. Bg. (r) Dan RaduSerban, 
dlui Colonel Dan lonescu, dlui 
Locotenent Colonel Călin Trip, 
căminelor de garnizoană din 
Brad si Oradea si în mod special 
familiilor Fogarasi si Samuila! m 


Colonel (r) Marinel FLORESCU 
presedintele filialei Dolj a ANCE 
“REGINA MARIA” 


…. Alesd-langa 

4 mormantul 

© Erouluilosif-Silviu 
1 Fogarasi 


5.0.5. operele comemorative de război 


Monumente ale eroilor aflate în suferinţă 


Stimată redacţie, vă trimit date despre un monument al 
eroilor aflat în suferință în satul Scorei, comuna Porumbacu de 
Jos, județul Sibiu, si despre un cimitir al eroilor din satul Sebesul 


de Jos, comuna Turnu Roșu (odinioară Porcesti, comitatul Sibiu), 


aflat într-o accentuată stare de degradare așa cum rezultă şi din 


imaginile pe care le atasez. 


Datele acestea au fost culese și prezentate la activităţile 
derulate în cadrul proiectului: ,, Sibiul eroic. O istorie în imagini 
si monumente“ 2017-2018, care are ca parteneri: Mitropolia 


Monumentul Eroilor Români 
din satul Scoreiu, comuna 
Porumbacu de Jos, Sibiu 


Monumentul acesta este de 
tip Cruce comemorativă și este 
amplasat de o parte şi de alta 
a intrării în cimitirul ortodox al 
satului Scoreiu. A fost închinat 
memoriei celor care au căzut pe 
câmpurile de onoare ale celor 
două războaie mondiale. Realizat 
în anul 1978 de către preotul 
paroh și de epitropul comunităţii 
din Scoreiu. 

În partea dreaptă există o 
cruce comemorativă albă pe care 
sunt inscripţionate cu culoare 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


În numele echipei, 


De CENTENAR CN 


Ardealului, Serviciul Cultural, Asociaţia Naţională Cultul Eroilor 
„Regina Maria’, Inspectoratul Scoar Judetean Sibiu, Casa 
Corpului Didactic Sibiu si publicaţia Sibiu 100 %. 


Initiator si coordonator proiect (Manager de proiect) Prof. 


neagră (astăzi ştearsă) numele a 
32 de eroi căzuţi pe câmpurile de 
onoare în perioada 1914-1918, 
iar pe crucea comemorativă 
amplasată în partea strângă 

sunt trecute numele a 18 

eroi si acestea de abia se mai 
întrezăresc, şi care au pierit între 
anii 1939-1945. 

Sub una dintre cele două cruci 
(cea din stânga) se află următorul 
înscris: „Ridicat în amintirea 
eroilor din parohia Scorei în anul 
1978 de către preot Todircea 
Andrei si epitrop Morar Dumitru’. 

Dam mai jos numele eroilor 
din Primul Razboi Mondial, 
respectiv pe cele ale celor 


Drd. Dragos Curelea 
Liceul Tehnologic,,Avram lancu” Sibiu 
CRIFST, Divizia Brasov, Academia Romana 


care au căzut în perioada celui 
de Al Doilea Război Mondial. 
De asemenea, ca urmare a 
demersurilor pe care le realizăm 
în cadrul echipei de proiect 
„Sibiul eroic. O istorie în imagini 
si monumente”, atragem luarea- 
aminte asupra Monumentului 
eroilor români din satul 

Scoreiu, comuna Porumbacu 

de Jos, judeţul Sibiu, în vederea 
conservării şi a restaurării acestuia 


Nr. Eroi români din Al Doilea Război 


crt. Mondial 
Scoreiu 
1 Bardas loan 
2 Bardas Miron 
3 Chirnavola loan 
4 Ciungu Victor 
5 David Macavei 
6 David Octavian 
7 Ficiu Gheorghe 
8 Halmaghi Dănilă 
9 Halmaghi Dionise 
10 Halmaghi Niculae 
11 Halmaghi Niculae 
12 Gavrilă Gheorghe Andreuca 
13 Hampu Nicolae 
14 Morar Nichita 
15 Vulcu Aurel 
16 Vulcu Ilie 
17 Vulcu Militon 
18 Vulcu Victor 


deoarece se află într-o stare 
accentuată de degradare. 


Cimitirul eroilor necunoscuți 
din comuna TURNU ROȘU 


La capătul satului Sebesul de 
Jos, care aparţine administrativ 
de comuna Turnu Roșu, aflat sub 
poala Munţilor Carpaţi, se găseşte 
un cimitir. Este împrejmuit de un 
zid este ridicat din piatră de râu, 
astăzi aflat într-o stare accentuată 
de degradare. La intrarea în acest 
perimetru se vede inscripţia 
„Cimitirul/ 1916-1918/Eroilor”. 
Poarta de la intrare este din 
fier forjat, dar care se deschide 
foarte greu si chiar stă să se 
prăbușească. Pe altă inscripţie 
se găseşte înscris anul 1935, 
moment când a fost amenajat 
cimitirul, prin grija primarului 
de la acea dată, Nicolae Roman 
Ciucean, originar din Răşinari. 

Crucile de căpătâi înfipte în 
pământ sunt realizate din tablă 
groasă, având capetele rotunjite. 
În partea centrală a cimitirului 
a existat cândva şi o potecă 
iniţial pietruită, apoi asfaltată, 
în anii 1950-1960. Astăzi, când 
scriem aceste rânduri, este de 
abia schitata, nu se mai vede pe 


~ 


intreaga sa amplasare. 

Cimitirul eroilor are o suprafata 
de aproximativ 1000 mp, flind 
amenajat de armata germana 
in anii 1916-1917. Aici au fost 
inhumati 82 de militari: 40 de 
romani, 30 de germani si 12 
maghiari. Pe crucile de lemn 
ridicate atunci au fost trecute 
numele, prenumele si gradul 
celor decedati. La reorganizarea 
cimitir in 1935, informatiile cu 
privire la identitatea celor care au 
pierit aici, o unitate de honvezi, 
dar se pare ca de origine romana, 
s-au pierdut. Ar fi un lucru 
deosebit de important dacă prin 
colaborarea dintre instituţii s-ar 
(re)afla identitatea celor care-și 
dorm somnul de veci în acest 
cimitir al eroilor. 

De asemenea, dorim să 
tragem un real semnal de alarmă, 
deoarece acest cimitir al eroilor 
se află într-o accentuată stare 
de degradare, aşa cum se poate 
observa și din pozele pe care le 
atasam. 

Semnalăm această situaţie in 
contextul aniversării Centenarului 
Marii Uniri. Considerăm că se 
impune o curăţire a tufarisului 
care a acoperit aproape totul şi 
o restaurare degrabă a acestui 


NENA a 


cimitir al eroilor, o reasfaltare si 
marcare a potecii de acces şi o 
marcare efectivă a mormintelor. 
Nu în ultimul rând, credem 

că ar trebui ridicat efectiv un 
monument din piatră, care să 
aducă aminte celor care trec 

prin această parte de sud a 
Transilvaniei de luptele si jertfele 
românilor în toamna anului 1916. 
LI 


Prof. Drd. Dragoș CURELEA 


Nr. Eroi români din Primul Război 


crt. Mondial 
Scoreiu 
1 Bardas Gheorghe 
2 Bardas Niculae 
3 Cirtorosan Niculae 
4 Chiravola loan 
5 Ciungu Dionise 
6 Ciungu loan 
7 Ciungu Victor 
8 David Gheorghe 
9 David loan 
10 Dosarin Ilie 
11 Gavilă Gheorghe 
12 Halmaghi loan 
13 Halmaghi Gheorghe 
14 Halmaghi Niculae 
15 Hampu Dionisie Ducu 
16 Lungu Gheorghe 
17 Marcu Aurel 
18 Marcu Gheorghe 
19 Moldovan Nicolae 
20 Muscan loan 
21 Muscan Petru 
22 Oancea Nicolae 
23 Pampu Ilie 
24 Stoica Niculae 
25 Streza D. Dionise 
26 Streza loan 
27 Stănică loan 
28 Vulcu Dionise 
29 Vulcu Dumitru 
30 Vulcu loan 
31 Vulcu loan 
32 Vulcu Niculae 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


EROUL DIN FAMILIA MEA a 


fatal meu, sergentul lon Florea 


Tatăl meu a luptat în ultimul 
război mondial, atât în Est cât 
şi în Vest, pentru întregirea 
României şi speranţa de 
mai bine pentru copiii lui. În 
campania din Est a ajuns până 
la Cotul Donului, iar în cea din 
Vest, până la Banska Bystrica, în 
munții Tatra, din Cehoslovacia, 
unde a fost grav rănit. Era în ziua 
de 15 Martie 1945. A fost trimis 
în ţară şi internat o perioada 
mai mare de timp într-un spital 
militar. A rămas cu o infirmitate 
(dislocare de os la mâna 
dreaptă) pentru toată viaţa. 

N-a uitat niciodată războiul 


şi ziua în care a fost rănit, la un 
pas de moarte. Dumnezeu i-a 
dat zile! Aşa infirm cum a fost 
şi-a trăit viata cu demnitate, şi-a 
iubit familia, şi-a crescut copiii şi 


i-a ajutat să ajungă oameni mari. 


Născut la 10 ianuarie 1916, 
în comuna Scânteia, raionul 
Slobozia, regiunea Bucureşti. A 
murit la 11 mai 1988, în satul lui 
natal, la vârsta de 72 de ani. 

A făcut armata în Regimentul 
34 Infanterie. În război a fost 
telegrafist. A fost decorat cu 
mai multe ordine şi medalii 
militare pentru faptele de arme 
pe care le-a săvârşit pe front. 


Păstrez o poză cu 
familia noastră, în care 
sunt sergentul Florea 
lon, eroul familiei - 
decedat; Florea Marina, 
mama - decedată; 
Florea Mitică, fratele 
meu - decedat; Florea 
loana (Onita), sora 
mea; Florea Stan, adică 
eu, care dorește multă 
sănătate și numai 
bine la toata națiunea 
Română! 


Fiu de ţăran, crescut cu frica lui 
Dumnezeu, tata nu s-a lăudat cu 
faptele lui de arme, s-a mulțumit 
doar să ne povestească nouă, 
copiilor lui, prin câte a trecut şi 
câte a îndurat. Ca să ştim. Era 
convins că a scăpat cu viata 
pentru că aşa a vrut Dumnezeu. 
În nopţile de iarnă, ne adunam 
în jurul lui şi-l ascultam. Vorbea 
simplu, ca şi cum ceea ce i s-a 
întâmplat aşa i-a fost scris. 
“Am plecat la război cu 
Regimentul 34 Infanterie din 
Constanţa. Am trecut Prutul şi 
am luptat, când şi când, până 
am ajuns la Cotul Donului. 
Aici ne-am fixat la pământ 
într-un teren pe care ruşii nu-l 
slăbeau cu bombardamentele. 
Ne loveau pozițiile aproape în 
fiecare zi, dar cu o intensitate 
redusă. S-ar zice că se jucau 
cu noi. Dar noi ştiam că nu-i a 
bine. Se zvonise printre militari 
că ruşii au încercuit toată zona 
şi că urmează o contraofensivă 
de proporții. Acest lucru s-a şi 
întamplat prin intensificarea 
bombardamentelor, fapt ce a 
dus la o derută totală în rândul 
trupelor din zonă (româneşti 
sau germane). Era o noapte cu 
o lună ca în poveşti, se vedea 
aproape ca ziua, toată lumea 
era derutată şi fiecare căuta 
să-si salveze propria persoană. 
Circulaţia se făcea pe o şosea 
pe lângă râul Don, având într-o 
parte deal şi in cealaltă parte 
râpă către Don. Pe această şosea 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


trebuia să circule şi militari, şi 
căruţe, şi cavalerie, şi tunuri 
tractate de cai, şi tot ce se afla 
în zonă. În acea derută din 
noapte, pericolul cel mai mare îl 
reprezentau tunurile, care erau 
tractate de cai, iar când scapa la 
vale câte un tun, căci era panta 
mare, aduna cu el tot ce întalnea 
în cale şi le ducea în Don. Cum 
să scape fiecare din această 
situaţie. Pe mine m-a ajutat 
Dumnezeu şi un consătean, să 
nu rămân pentru totdeauna la 
Cotul Donului. În acea noapte, 
cu o lună ca în basme, în jurul 
orei 2 am întâlnit un consătean 
din comuna Scânteia, care era 
aghiotant la o mare unitate, şi 
care conducea o căruţă cu doi 
cai frumoşi şi puternici, având 
misiune specială. După mai 
multe discuţii, împreună cu el, 
am reuşit să trecem dincolo de 
încercuire, pentru că se făcuse 
O „breşă” prin care au trecut 


Serg. Florea lon (stg.) cu un camarad din 
Regimentul 34 Infanterie 


“Amintire din 15.04.1939, Regimentul 34 Infanterie, 
Compania Specialitati (Telegrafie + Telefonie).” 


toţi cei ce se aflau in zonă şi 
au scăpat de râpele Donului, 
unde se afla unitatea noastră, 
care făcea eforturi să-şi adune 
militarii prinşi în încercuire... 
Dar a mai fost un moment 
greu, când am fost rănit. S-au 
întors armele din Est şi am 
pornit cu frontul spre Vest, 
unde am circulat cu diverse 
mijloace de transport, cu tren, 
în bouvagon, şi am trecut prin 
apropierea localităţii Scânteia, 
satul meu, şi nu am putut să-mi 
văd familia, fiind în misiune. Am 
parcurs tot traseul spre Vest, 
aşa cum îl consemnează Istoria, 
până în satul Turnul Ghiurghiu, 
parcă-i zicea, o localitate din 
Cehoslovacia, la trecerea din 
ultimul sat din Ungaria. Urma 
să urcăm muntele, prin cele 
mai inaccesibile locuri, pentru 
a nu fi observați de inamic. Am 


plecat la răsaritul soarelui şi 
am ajuns la apusul soarelui, pe 
creasta munţilor Tatra. După ce 
ne-am instalat, am observat că 
se apropie de noi un grup de 
oameni. Comandantul a trimis 
militari să vadă cine sunt. Erau 
partizani care făceau cale liberă 
pentru continuuarea acţiunilor. 
Eu fiind cu transmisiunile la 
Comandament, am observat 
ca aceşti partizani au condus 
Comandamentul la nişte 
bordeie pentru staţionare, 
unde ardea focul în sobe, în 
munți. Restul trupei urma să 

se instaleze în apropiere, în 
pădurea deasă în care nici 

ziua nu se vedea foarte clar. 

În această situaţie, urma 

să se stabilească legatura 
Comandamentului cu 
subunitățile, dar un fir de 
telefonie era întrerupt. Pentru 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


47 | 


remediere, s-a format o echipă 
în frunte cu un coleg pe nume 
Popescu. Deşi eu nu aveam 
atributiuni în acest domeniu, 
acest Popescu, fiindu-mi prieten, 
a condiţionat plecarea “dacă 
merge şi Florea”. Am plecat, am 
remediat circuitul telefonic şi 

la întoarcere am fost surprinşi 
în padure de o echipă de 
inamici mitraliori, care a tras o 
rafală de mitralieră şi a secerat, 
printre alti soldați, şi pe colegul 
meu din fata, noi mergând 

în şir indian prin pădure. 

Încă o dată Dumnezeu m-a 
protejat. Mulţumesc, Doamne! 
Comandantul subunitatii se 
numea capitanul Blebea. 

Tot in comuna Turnu 
Ghiurghiu, unde eram cantonati, 
aveam instalată aparatura de 
transmisiuni în nişte bordeie 
părăsite şi făceam de serviciu 
în trei ture. Eu ieşisem din tură 


Florea lon 
(dr.) in grad 
de caporal, 

alaturi de 
un coleg de 

armata 


şi mă odihneam pe un pat de 
paie, direc la sol, să fiu pregătit 
pentru următoarea tură. Erma 
aproape de a adormi, când am 
auzit o bubuitură de proporţii 
şi, speriat, m-am ridicat, cum se 
spune, în cot. În acel moment, 
a apărut în bordei un coleg 
care schimba tura şi mi-a spus: 
„Florică, nu mă lăsa, că eu mor”. 
Am încercat să-l liniştesc, dar 
nu am reuşit, el spunând mereu 
„nu mă lăsa Florică, că eu mor”, 
şi a murit, el s-a târât şi a murit 
pe picioarele mele. Era din 
comuna Maltezi, lalomita. Ce s-a 
întâmplat? La schimbarea turei, 
un proiectil inamic a lovit în plin 
toţi colegii care schimbau tura. 
Opt militari au murit pe loc. Eu 
am scăpat şi de data asta. Dar 
ceva imi spunea că nu-i a bună... 
Eram la Banska Bistrica şi am 
primit ordin printr-un agent 
să ne deplasăm la punctul 


EROUL DIN FAMILIA MEA a 


de comandă. Pentru această 
deplasare, comandantul 

a dispus să nu mergem în 
grupuri mari, ci să fim câte 

doi, pentru a nu atrage atenţia 
inamicului. Eu m-am nimerit 
cu un coleg Bacanu Mirea, din 
Viziru, judeţul Brăila. În timp 

ce mergeam cu acest coleg, iar 
bombardamentele nu încetau, 
un proiectil a explodat tocmai 
în zona unde eram noi. Am 
simţit că am fost lovit, dar nu 
mă durea nimic. Când m-am 
uitat, am văzut cum curge 
sângele din mine. Nu-mi mai 
simţeam mâna dreaptă. Atunci 
m-am gândit că o să rămân 
fără mână, o să ajung ciung... 
Acest eveniment nefericit s-a 
intamplat în jurul orei trei dupa 
amiaza. L-am rugat pe Mirea să 
nu mă părăsească şi să intrăm 
pe moment într-o groapă 
făcută de un proiectil. Am stat 
în acea groapă până s-a înserat, 
moment în care s-a mai potolit 
bombardamentul, dar durerea 
nu dispărea şi am ajuns, nu mai 
ştiu cum, la spitalul local. Apoi, 
ce a urmat au fost procedurile 
de la acea vreme. Trecând peste 
toate aceste evenimente tragice, 
stau şi mă întreb, oare copiii mei 
o duc mai bine?, cu siguranţă 
DAI... 


Am povestit doar o mică 
parte din ce a patit tatăl meu, 
sergentul Florea lon, in timpul 
vieții sale. Dumnezeu să-i 
odihnească în pace, în Împărăţia 
Sa pe toți Eroii neamului 
romanesc! BI 

Stan FLOREA 
Brăila 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


NEM GE 


Ceremonie de sfintire a doud cimitire 
ale eroilor din municipiul Calarasi 


Din initiativa Asociatiei 
Nationale Cultul Eroilor,,Regina 
Maria’, Filiala judeţului Călăraşi, 
în cadrul acțiunilor dedicate 
Centenarului Marii Uniri, au 
fost reabilitate 
Cimitirul Militar 
„Sf. Gheorghe’ si 
Cimitirului Eroilor 
Sovietici, care 
se află în incinta 
Cimitirului “Sf. 
Gheorghe” din 
Călăraşi. Începute 
în primăvara 
acestui an, lucrările 
de reabilitare 
- la care un rol 
deosebit l-au avut 
societăţile ALDIS SRL - director 
general Naghi Constanţa Alina, 
EMICONSMETAL SRL - director 
general Mladin Adrian, Serviciul 
Pavaje Spaţii Verzi - director 
general Brânză Adriana Viorica, 
precum şi şapte voluntari din 
cadrul asociaţiei 
noastre - au durat 
câteva luni. 

În ziua de 31 iulie 
2018 s-a desfășurat 
slujba de sfințire a 
celor două cimitire. 
La ceremonie au 
participat Excelenţa 
Sa, dl. Valery Kuzmin, 
ambasadorul 
Extraordinar şi 
Plenipotenţiar al 


Federației Ruse în România, dl. 
col. Victor Macorschi, atasatul 
militar al Feredatiei Ruse, și 

dl. Ivan Agatii, secretar al 
Ambasadei Ruse. 


pă 


d (MOEN E, 


De asemenea, au fost 
prezenţi dl. gl. de bg. (rtr.) 
lon Dănilă, secretar general 
al Asociaţiei Naţionale a 
Veteranilor de Război din 
Romania, dl. gl. mr. (rtr.) Dinu 
Stelian, preşedintele Asociaţiei 
Veteranilor de Război din cadrul 


Ministerului Afacerilor Interne, 
dl. col. (rtr.) dr. Dumitru Dobre, 
redactorul coordonator al 
revistei “Veteranul” si dl. col. (rtr.) 
Dumitru Mardare, președintele 
A.NV.R,, filiala judeţului 
Călărași. 

Din partea autorităților 
locale au participat 
primarul municipiului 
Călărași, dl. Drăgulin 
Ștefan Daniel, viceprimarii 
municipiului, dl. ing. 
Ivanciu Viorel si dl. 
ing. Coman George, 
vicepresedintii Consiliului 
Judetean, dl. ing. Barbu 
Valentin si dl. ec. Dinulescu 
Marian, si secretarul 
Consiliului Judetean, dl. Mușat 
Emil. 

Slujba de sfințire a fost 
oficiată de PC. Părinte Protoereu 
Ramon Eugen llie împreună cu 
un sobor de preoți. 

În cadrul ceremonialului, au 

adresat calde mulţumiri 
» celor care au participat 
la reabilitarea cimitirelor: 
_ dl.Valery Kuzmin, 
Be Ambasador al Federaţiei 
Ruse, dl. gl. mr. (rtr.) Dinu 
Stelian, presedinte A.N.V.R. 
din MAI, di. Drăgulin 
Stefan Daniel, primarul 
municipiului Călărași, si dl. 
Nicolae Dragu, presedinte 


4 A.N.CE.R.M, filiala 
* Călăraşi. m 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


MEMENTO CI 


În acest an, de Ziua Eroilor şi 
a Înălţării, în Cimitirul Eroilor din 
Călăraşi a avut loc ceremonialul 
de dezvelire și sfințire a unei 
troițe ridicate in memoria 
eroilor care s-au jertfit pentru 
reîntregirea ţării şi păstrarea 
credinței creştine. Troiţa se află 
în curtea parohiei Sf. lerarh 
Nicolae din cartierul Tineretului 
„Barbu Ştirbei”. Slujba de sfințire 
a fost oficiată de PC. Părinte 
Protoereu Ilie Ramon Eugen si 
un sobor de preoți. 

La ceremonial au luat parte: 
colonelul în retragere Dumitru 
Mardare, președintele Asociaţiei 
Naţionale a Veteranilor 
de Război, filiala Călărași; 
Dragoş Coman, viceprimarul 
municipiului Călărași; prof. dr. 
lonel Budu, prof. Nicolae Tiripan, 
veterani de razboi, membri Site , A = 
ai Asociaţiei Naţionale Cultul R] (] | Cd (ed | SI nil (ed a QC] 
Eroilor „Regina Maria’, filiala 3 : U 


judeţului Călărași, cadre dicatice 


re froite in Memoria eroilor 


În numele Filialei judeţului 
Călăraşi a Asociaţiei Naţionale 
Cultul Eroilor «Regina Maria», 
aducem mulțumiri celor care 
au sprijinit acţiunea de ridicare 
a acestei troițe, domnului 
preşedinte ing. Grigore 
Postolache, președinte, şi 
administratorilor: Gheorghe 
Enache, Lorica Ranete, ing. 
Hristu Misaca, Alexandru 
Ginghină, Maria Chiran, Tudor 
Buterez. = 


Colonel (r) Nicolae DRAGU 
presedintele Asociatiei 
Nationale Cultul Eroilor 
Regina Maria”, Filiala 
Județului Călărași 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


EME 


Olanda. Cimitirul Eroilor de la Leusden-Amerstoort 
Cinstirea şi pomenirea a doi eroi români 


Din Țara Lalelelor, preotul loan 
Dură ne-a transmis câteva rânduri 
despre doi eroi români care îşi dorm 
somnul de veci într-un cimitir din 
Leusden-Amersfoort. 

De la hirotonia sa în treapta 
preoţiei si până în prezent (2018), dr. 
loan Dură a fost preot doar în diaspora 
ortodoxă română a Patriarhiei Române 
din Belgia și Olanda, unde a ctitorit 
20 de parohii ortodoxe române. Din 
2001 până în 2016, a fost Protopopul 
Olandei și Belgiei flamande (Flandra), 
iar din 2016 este Protopopul Olandei. 
A fost primul profesor de Religie 
ortodoxă în şcolile de stat din Belgia. 

Doctor al Universităţii din Atena 
(Grecia) și al Universităţii din Louvain 
(Belgia). 

A publicat numeroase lucrări, studii 
şi articole, printre care se numără si 
unele consacrate ostașilor Armatei 
Române si eroismului lor. 


Patriarhia Română, prin 
episcopul vicar Dr. Damaschin 
Severineanul, de vrednică 
pomenire, a editat prima sa 
publicație postdecembristă, 
intitulată “Vestitorul Ortodoxiei 
Româneşti”, chiar la sfârşitul 
anului 1989. În respectiva 
publicaţie (nr. 17-18, sept. 
1990, p. 3) am semnat articolul 
“Martiri şi eroi ai neamului 
românesc adormiti în Domnul în 
cimitire din tari vest-europene” 
în care arătam cum am aflat - 
dintr-o lucrare despre Olanda 


(George Elian, Din ţara apelor 
învinse, Editura Ştiinţifică şi 
Enciclopedică, Bucureşti, 1987) 
- că în cimitirul eroilor din 
oraşul olandez Amersfoort îşi 
are mormântul un erou român, 
soldat necunoscut, ucis de 
germani pe pământul cotropit 
al Olandei, la începutul lunii 
mai 1945. Cei care i-au aşezat 
rămăşiţele în cimitirul eroilor 
nu ştiau cum îl cheamă. Ştiau 
doar că este un soldat român şi 
de aceea pe piatra de mormânt 
i-au scris numai naționalitatea: 
Valah. Un Valah cu “V” mare, în 
al cărui destin tragic s-a împletit 
lupta pentru libertate, pe care 
o duceau, pe atunci, aprig şi cu 
nenumărate jertfe popoarele 
român şi olandez. 

Pornind de la cartea amintită, 
dl. Cristian Panait avea să 
descopere în 1995 mormântul 
altui soldat român, aflat chiar 
lângă al celui amintit de autorul 
lucrării din 1987, căzut şi el 
pe același front de luptă din 


Preotul loan 
= Durd oficiind 
o slujbă de 
pomenire 


primăvara anului 1945. 

Potrivit autorităţilor olandeze, 
cei doi români ale căror 
oseminte se află în cimitirul 
din Leusden/Amersfoort sunt: 
Bogian Constantin si Valache 
Constantin. Bogian Constantin 
a decedat la 30 martie 1945 
in Munster, Germania, si a fost 
înmormântat la 13 aprilie 1945 
în cimitirul militar american 
Margraten din Olanda. Valache 
Constantin a decedat la 24 mai 
1945 în Vic. Hamm, Germania, 
şi a fost înmormântat la 28 
mai 1945 în cimitirul militar 
american Margraten din Olanda. 

În noiembrie 1947, 
osemintele celor doi eroi au 
fost reînhumate în cimitirul 
din Leusden/Amersfoort, în 
morminte alăturate. Datele 
despre cei doi eroi români ne- 
au fost puse la dispoziţie de dl. 
colonel Marian Dorca, atașat 
militar la Haga, în mai 2017, 
căruia îi mulţumim si de această 
dată. Domnul colonel Marian 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


Dorca deţinea respectivele 
informaţii de la autorităţile 
olandeze de resort. 

Despre cei doi eroi, dl. Ovidiu 
Dan a trimis o “Corespondenţă 
specială din Olanda”, intitulată 
“Valahul din ţara apelor învinse” 
şi publicată în “Observatorul 
militar” din 13-19 august 1997. 
Însă titlul corespondenţei ar fi 
corespuns mai bine realităţii 
dacă s-ar fi intitulat “Cei doi 
valahi din tara apelor învinse”, 
fiindcă erau (şi sunt) doi “valahi” 
eroi în cimitirul din Leusden- 
Amersfoort şi despre care 
scrie, de altfel, însuși autorul 
în “corespondența” sa. Printre 
altele, Ovidiu Dan preciza şi 
despre săvârşirea pomenirii 
celor doi eroi de către Preotul 
loan Dură, începând cu 1995: 
“.descoperirea mormintelor 
acestora a prilejuit în acel an 
o primă comemorare oficială 
la căpătâiul lor. De atunci, au 
ajuns să fie pomeniti, asa cum 
se cuvine, de către preotul loan 
Dură, în ritualul ortodox de 


SP LA 
— 74 


În Cimitirul Eroilor de la Leusden-Amersfoort 


începere a slujbelor religioase. 
lar cu prilejuri ca Ziua Armatei, 
comemorarile se continuă în 
cimitirul de la Leusden.” 

Ambii eroi români ce-și dorm 
somnul de veci în pământul 
Olandei au fost ostaşi ai 
Armatei Regale din România și 
creştini ortodocși, fii ai Bisericii 
Ortodoxe Române, instituția cea 
mai veche a poporului român. 
Ostaşii Bogian Constantin si 
Valache Constantin fac parte 
din numărul mare de eroi 
români căzuţi pe câmpurile de 
luptă, în lagăre și în închisori, 
pentru demnitatea, libertatea şi 
credinţa strămoșească ortodoxă 
a neamului românesc. 

Cert, se cuvine să nu fie uitat 
că cel care reprezintă simbolic 
pe toţi eroii români, din toate 
locurile și din toate timpurile, 
este Eroul Necunoscut, ale cărui 
rămăşiţe pământeşti se află în 
Parcul Carol, din Bucureşti. Ce-i 
drept, si El, Eroul Necunoscut, 
fusese scos de către autorităţile 
comuniste din locul său de 
odihnă din Parcul Carol, în 1958, 
si dus la Mărășești, dar readus 
în București la 26 octombrie 
1991, în chiar ziua de prăznuire 
a Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir, 
el însuși fost ofițer al armatei 
imperiale romane și mare 
mucenic al lui Hristos. 

Părintele loan a săvârşit 
Slujba Parastasului şi pentru eroi 
români din cimitire ale Franţei. 
Astfel, la 7 iunie 1997, a săvârşit 
Parastasul pentru 12 eroi 
români din cimitirul localităţii 
Rethel, în nordul Franţei. De 
asemenea, în cursul aceleaşi 
zile, a participat la săvârşirea 
Parastasului pentru eroi români 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


E Mr MENITO CI 


din alte cimitire ale Franţei, şi 
anume din localitățile: Signy- 
l'Albaye (unde dorm 12 eroi 
români), Hirson (275 români), 
Effry (23 români) şi Maubeuge 
(80 de români). Părintele loan a 
participat la Slujba Parastaselor, 
din 7 iunie, ca invitat al fostului 
ofițer al Armatei Regale Române 
si deținut politic în închisorile 
comuniste, prea bine cunoscut 
luptător pentru libertatea 
poporului român, Remus 
Radina, din Paris, de vrednică 
pomenire. De asemenea, a 
oficiat Parastasul şi pentru cei 
687 de soldaţi români aliaţi 
ai Franţei, luaţi prizonieri de 
germani în timpul Primului 
Război Mondial, morţi de 
foame si boli și înmormântați în 
cimitirul militar de la Soultzmatt, 
din Alsacia, în iarna anului 1917. 
= 
Preot Dr. loan Dură 
Protopopul Olandei 


Nota redacţiei. La săvârșirea Slujbei 
primului parastas, la 4 mai 1995, au 
participat, din partea ambasadei României 
în Ţările de Jos, lrina Comaroschi, pe 
atunci, secretar doi al acesteia, şi Stelian 
Georgescu, atașatul militar român de la 
Haga. De atunci, cei doi eroi români de la 
Leusden sunt pomeniti la fiecare Sfântă 
Liturghie oficiată de Preotul paroh al 
Comunităţii ortodoxe române din Olanda. 

Se cuvine precizat că arborarea 
drapelului românesc la intrarea în cimitir, 
alături de cel al țărilor biruitoare în al doilea 
război mondial, s-a datorat Părintelui 
loan Dură. Părintele loan a solicitat dlui 
ambasador al României în Regatul Ţărilor 
de Jos, Marin Buhoară, să apeleze la 
responsabilii cimitirului ca să permită 
arborarea drapelului românesc, ceea ce 
a şi făcut cu multă bucurie. De altfel, dl. 
ambasador Marin Buhoară, a fost cel care 
a arătat o grijă deosebită fata de cinstirea 
eroilor români din Leusden. Şi tot aceeaşi 
preocupare pentru cinstirea eroilor români 
din Leusden a avut şi doamna ambasador 
Irina Comaroschi (2012- iunie 2016). 


PRIMARIA 


TRANSFAGARASAN EF 
CIRTISOARA 


VIA SACRA 


IMNUL TRANSFĂGĂRĂŞANULUI | 
AUTOR Colonel ION BRATU 
O) © 
Oricine-ati fi,de pretutindeni, 
veniti in fiecare an 


ca să vedeţi minunea noastră, 
veniţi pe Transfagarasan. 


El s-a născut din dor fierbinte, 
ce i-a unit pe fratii-frati. 

să construiască noua cale 
peste fruntarii de Carpaţi. 


Voinici de pe intinsul țării 
s-au prins in bătălia grea 
cu vitregiile naturii, 

cu muntele ce nu ceda. 


ADI colo.unuie nici cu gândul 

n-ai fi trecut in veci de veci 

ei au trecut,sfidând chiar moartea, 
ca tu să poţi acum să treci. 

În defileu,sub clar de lună 

se vad și azi,trudind soldați, 
rămași asa,scuiptati În stâncă, 

cu stânca-n veci ingemanati 


Nu s-au lăsat incă la vatră, 
veghează-n posturile lor, 
și dac' ar fi, la o comandă, 
vor face alte trecători. 


De-aceea,orisicine sunteți, 
veniţi in fiecare an, 

veniţi cu toţi pe Via-Sacra, 
veniți pe Transfagarasan! 


E) © 


Din initiativa si cu participarea: 
Colonel CONSTANTIN AVADANEI 


Un monument pentru 
cei care au construit 
Transfăgărăşanul? Dar 
Transfăgărăşanul însuşi este 
un monument! Ce poate fi 
mai încărcat de măreție şi mai 
durabil pentru eternizarea 
epopeii Transfăgărăşanului 
decât lucrarea aceasta unică prin 
frumuseţe şi spectaculozitate? Şi 
totuşi, un grup de entuziaşti, în 
frunte cu colonelul (r) lon Bratu, 
preşedintele Fundaţiei cultural- 
ştiinţifice “Pro Patria”, artistul 
plastic Constantin Samoilă şi 
Constantin Bajenaru, Societatea 
Civilă, filiala Argeş, a purces la 
ridicarea unui monument, a 
cărui inaugurare a avut loc în 
ziua de 8 iunie 2017, la cabana 
Piscu Negru, judeţul Argeş, la 
km. 102,2 al Transfăgărăşanului! 

Colonelul lon Bratu a fost 
comandant al Detaşamentului 


: FISE DE DICTIONAR 


Monumentul constructorilor 
Transfâgărăşanului 


Ineu care a participat la 
construirea Transfăgărăşanului. 
Mai târziu, sub puternica 
impresie pe care i-a lăsat-o viaţa 
în acele condiţii dure, pline de 
neprevăzut, a scris un volum de 
proză, “Transfăgărăşanul, aşa 
cum a fost”, şi altul de versuri, 
“Scrisori din Transfägäräsan”. 
Versurile sale l-au determinat 
pe inginerul Constantin Samoilă 
să-şi dorescă realizarea acestui 
monument: o cruce înaltă de 
4,5 m, înconjurată de foi subțiri 
de cupru, care simbolizează 
momentele principale 
ale construcţiei drumului. 
Sponsorul principal al lucrării 
a fost ing. Marin Meculescu 
(Comesad). 

Transfăgărăşanul, cunoscut 
sub denumirea DN 7 C, are 
o lungime de 91,5 km, de la 
Cartisoara din județul Sibiu 
la barajul Vidraru din judeţul 


Argeş. Acest drum a fost 
construit pentru a face puntea 
de legătură între sudul ţării 
şi podişul Transilvaniei, dar şi 
pentru a deschide noi bazine 
forestiere şi mai ales pentru 
dezvoltarea turismului şi a 
sporturilor de iarnă. Lucrările, 
desfăşurate simultan pe o sută 
de fronturi de lucru, au fost 
gata în doar 30 de luni. S-au 
consumat circa 6 000 000 kg de 
exploziv şi sute de mii de tone 
de materiale de construcţii. 
Din iniţiativa şi cu sprijinul 
colonelui ing. Constantin 
Avădanei a fost dezvelită o 
placă din marmură pe care 
este scris:Transfăgărăşan VIA 
SACRA; Primăria Cartisoara. 
Imnul Trănsfăgărăşanului. Autor: 
Colonel lon Bratu. m 


Simona NAGÎT 
Fundaţia “Pro Patria” 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


RC CO 


Osman pasa, prizonier în Vlasca 


Putina lume cunoaşte ce 
s-a întâmplat cu Osman Paşa, 
mareşalul armatei turceşti de 
la Plevna, după capitularea sa, 
în ziua de 28 noiembrie 1877, 
în faţa forţelor militare române. 
Episodul, atât de discutat de 
istorici, mai ales de cei români, 
îl are în prim-plan pe colonelul 
Mihai Cristodulo Cerchez, 
comandantul Diviziei a I-a, 
care în după-amiaza acelei zile 
înaintase cu forţele sale până 
la râul Vid. Aici soseşte un 
parlamentar turc cu ştirea că 
Osman pasa cere să vorbească 
comandantului superior. 
Colonelul Cerchez hotărăşte 
se meargă, însoţit de coloneii 
Berindei, Arion şi alti ofițeri 
români, la casa din apropiere 
unde susținea parlamentarul 
turc că s-ar afla Osman paşa. 
Grupul de ofițeri români ajunge 
acolo în momentul în care 
Hassib bei, medicul generalului 
turc, îi pansa rana. În timpul 
scurtei întrevederi, Osman paşa 
a dorit, în semn de capitulare, să 
înmâneze sabia sa colonelului 
Mihail Cristodulo Cerchez. 

Privitor la acest moment 
important, regele Carol | 
notează în memoriile sale: “.. 
colonelul Cerchez nu se crede 
competent să primească sabia 
mareşalului. Deoarece dânsul nu 
ştie unde se află prinţul, trimite 


aşteaptă instructii de la cel mai 
apropiat general”. “Hotărâre 
explicabilă, poate, dar sigur 
regretabilă - scrie istoricul 
Florin Constantiniu -, întrucât 
a privat armata română de un 
meritat gest - fie şi simbolic - al 
adversarului”... 


Osman pasa, prizonier în Vlașca 


A doua zi, un detaşament 


mixt, româno-rus, este pregătit 


să asigure escorta lui Osman 


pasa la Bogat, unde se afla ţarul 


Alexandru al II-lea. Din partea 
română, garda de escortă a 
fost formată din escadronul 


lalomita, comandat de căpitanul 
Grigore Zasima, din Regimentul 


3 Călăraşi. Să precizăm că 
acest regiment era format din 


şi şase lăncieri din Regimentul 9 
ulani de Bug. 

Comanda detaşamentului 
a fost încredinţată însuşi 
comandantului Regimentului 3 
călăraşi, locotenent-colonelul 
Grigore Polizu. De altfel, 
Regimentul 3 călăraşi a fost 
cea dintâi trupă călare care 
a intrat în Plevna, trecând 
prin apa râului Vid, în partea 
stângă a podului de piatră. Pe 
lângă siguranţa importantului 
prizonier, detaşamentul avea în 
grijă atât sabia lui Osman Paşa, 
cât şi săbiile a şase comandanţi 
turci. Este vorba de generalul de 
Divizie Adil paşa, generalii de 
brigadă Tahir Omer paşa, Tefic 
paşa, Tahir paşa, Sadic paşa şi 
Athem paşa. 

În ziua de 4/16 decembrie 
1877 al treilea convoi de 
prizonieri, numărând 4134 de 
soldaţi şi ofițeri otomani, pleacă 
din Plevna, fiind escortat de 
Regimentul 3 Infanterie linie şi 
Regimentul 3 călăraşi. 

Cam în aceeaşi perioadă 
pleacă şi Osman pasa către 
Bucureşti, pentru a i se îngriji 
rănile într-un spital şi, apoi, a-şi 
continua drumul spre Rusia, 
unde urma să i se hotărască 
soarta. În drum spre Bucureşti, 
detaşamentul de escortă s-a 
oprit pentru trei zile la conacul 
boierului Apostol Arsache, din 


patru escadroane: Ilfov, Vlaşca, 
Teleorman şi lalomita. Garda 
rusă este formată dintr-un ofiţer 


un ofițer la generalul Ganetki ca 
să-l instiinteze despre situaţie 
şi declară lui Osman paşa că 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


satul Arsache, judeţul Vlaşca 
(astăzi comuna Vedea, judeţul 
Giurgiu). Mare minue, clădirea 


aa NAAN E 


în care a locuit Osman pasa se 
mai păstrează şi astăzi, în ea 
fiind amenajat sediul primăriei 
comunei Vedea, iar una din 
încăperi poartă chiar denumirea 
de “camera turcului”. 

Despre acest episod de la 
conacul Arsache, unde a fost 
tinut prizonier Osman pasa, se 
pastreaza o marturie culeasa 
de învățătorul lordan Firimita 
de la batranul Calin Mone, 
strabunicul invatatorului Stoian 
Fiera, din Arsache: “Osman pasa 
a trecut pe la Zimnicea, dupa 
ce se predase bravei armate 
române. În drum spre Bucureşti, 
a poposit trei nopți la palat. Eu 
atunci eram om de încredere 
la palat. Crescusem de mic pe 
lângă curtea boierească, că vezi 
dumneata, când vezi câte un 
suflet bun, te lipeşti de el ca 
mierea de pâine. Aşa om bun 
era boierul cel bătrân (Apostol 
Arsache - n.a.). Numai ce văd 


într-o zi de iarnă, pe la amiază, 
că o ceată de călăreţi se opresc 
înaintea porţilor. Am primit 
porunca să fac focul într-o 
cameră dinspre hambare. Şi, 
Doamne, ce mi-au văzut ochii! 
Un voinic, om între 40-50 de ani, 
îmbrăcat numai în fireturi de-ti 
luau ochii, mergea mai mult dus 
de doi ofiţeri voinici. Pasămite, 
al cu fireturi era chiar el, Osman 
pasa, care părea rănit la ambele 
picioare. Ceilalţi doi care-l 
duceau erau aghiotantii lui. La 
plecare, după trei zile, omul 
de omenie şi de neam mare 
se cunoaşte, ori de ce neam 
ar fi. A scos din pungă câţiva 
galbeni turceşti să-mi dea drept 
mulțumire de serviciile făcute. 
Eu i-am spus că nu-i iau, că la noi 
nu umblă aşa banii. De atunci, 
mult timp camera aceea de sub 
scări (vest) s-a numit “camera 
turcului”. 

Din documentările făcute 


Clădirea din localitatea Arsache (astăzi Vedea), unde a fost ţinut prizonier Osman Pasa, 
în drumul lui spre Giurgiu și București, în iarna anului 1877 


am aflat că multi dintre cäläretii 
recrutaţi pentru escadronul 
2 cavalerie “Vlaşca” erau din 
satele şi comunele Bujoru, 
Pietroşani, Găujani, Vedea, Malu, 
Slobozia, aproape toate aflate 
pe itinerarul parcurs de escorta 
lui Osman pasa. Este posibil 
ca aceştia ostaşi să fi raportat 
comandantului Regimentului 
3 călăraşi şi să-l fi convins să 
aleagă acest drum, pe care îl 
cunoşteau foarte bine şi unde 
s-ar fi putut adăposti în caz 
de nevoie, la vreme de iarnă. 
Probabil că în cele trei zile, unii 
au trecut şi pe la casele lor, iar 
Osman pasa s-a odihnit, după 
care s-au îndreptat spre Giurgiu, 
de unde au luat trenul mixt, pe 
atunci, cu persoane şi marfă, 
care avea plecarea la ora 13.37 şi 
sosirea la Bucureşti la ora 19.17. 
De multe ori, m-am întrebat 
şi eu, ca şi alti giurgiuveni, de ce, 
oare, la lecţiile de istorie, când 
eram la şcoală, domnul învățător 
nu ne-a povestit nimic despre 
faptul că Osman paşa a fost 
escortat, ca prizonier de război, 
pe pământ românesc şi a stat 
trei zile într-o casă românească 
din judeţul Vlaşca? De ce nu ne 
cunoaştem istoria de lângă noi? 
Poate că altfel am privi clădirile, 
locurile, obiectele pe lângă care 
trecem aproape zilnic, dacă am 
şti adevăratele lor istorii. Şi, în 
mod sigur, altfel le-am pretui şi 
le-am proteja. m 


Colonel (r) Tudor CRISTEA 
preşedintele Filialei judeţului 
Giurgiu a Asociaţiei Naţionale 
Cultul Eroilor “Regina Maria” 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


VITRINA CU CĂRŢI : 


Cărţi distinse cu Premiile “Dragalina” 
ale Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor 
“Regina Maria, ediţia a IV-a, 201/ 


O rubrică realizată de general de Brigadă (r) Grigore Buciu 


Dumitru Preda, Nicolae 
Ciobanu, Bătălia de la 
Mărăşeşti, 24 iulie/6 august - 
21 august/3 septembrie 1917, 
Editura militară, București, 
2017. 


Lucrarea de fata semnată de cei 
doi istorici militari a fost prevăzută 
să apară în 1997, dar din diferite 
motive apare în anul centenarului, 
când unul dintre autori, Nicolae 
Ciobanu, nu mai este. 

E o lucrare cu puternic caracter 
ştiinţific, dedicată bătăliei decisive 
din Primul Război Mondial, din 
spațiul românesc si poate din 
această parte a Europei. 

Bazată pe o documentare 
bogată în arhive, pe lucrări 
de referință, pe monografiile 
consacrate evenimentului 
din 1970 încoace, memorii si 
lucrări de autor, cartea se vrea o 
monografie a bătăliei, începând 
de la primul atac al germanilor 
în acea zonă a frontului. Se 
urmăresc evenimentele pe zile, 
consemnându-se până la amănunt 
forţele angajate si de-o parte si 
de alta, lupte mai mari sau mai 
mici, cu victoriile și pierderile și 
de o parte și de alta. În unele parti 
are un caraceter foarte tehnic 
prin coborârea în amănunte, si 
nu lipsesc unele reminiscente ale 
vechiului stil al istoricilor militari 


în care se folosesc prea multe 

adjective admirative - ceea ce îi dă 

un caracter propagandistic. 
Lucrarea pare a fi dedicată 


DUMITRU PREDA NICOLAE CIOBANU 


24 iulie/6 august - 21 august/3 septembrie 1917 


mai mult catedrei, pentru studiul 
studenţilor care se specializează 
în istoria Primului Război Mondial 
şi istoricilor care au nevoie de 
documentare. De aceea, pentru 
cititorul de rând, fie el și îndrăgostit 
de istorie, cartea pare mai greu de 
parcurs, pentru că cititorul obişnuit 
caută ansamblul si acele parti de 
amănunt care îl proiectează în 
excepţional, cum ar fi momentul 
Grigore Ignat și Ecaterina Teodoriu 
ori atacul cămășilor albe. 

Nu spun că acestea lipsesc, 


sunt menţionate, iar aprecierea 
fata de aşteptările cititorului nu 
diminuează cu nimic valoarea 
lucrării în sine. 

Bătălia de la Mărășești este 
momentul fundamental al primului 
război mondial, în care orgoliul 
de învingători al germanilor este 
umilit de o armată reorganizată și 
reînarmată prin misiunea franceză, 
pentru prima dată și definitiv 
pe frontul de est. Imaginea 
germanilor despre armata română 
s-a format în anul precedent, 
când s-a produs întoarcerea peste 
Carpaţi și retragerea dezastruoasă 
până în porțile Moldovei, imagine 
care nu era deloc măgulitoare. 
Aceasta vrea să însemne zicerea 
lui Mackensen, la plecarea sa 
din Bucureşti, în ajunul bătăliilor 
din vara anului 1917:,,Ne vedem 
peste două săptămâni la lași”. 

E un orgoliu de învingător care 
se va frânge de rezistenţa de la 
Mărășești, Mărăști și Oituz. 

E bine să menţionăm că fără 
Oituz, unde s-a apărat trecătoarea 
cu un sacrificiu enorm pe o linie 
de bătălie mereu volatilă, şi fără 
ofensiva românească de la Mărăşti, 
bătălia de la Mărăşeşti, din 6 
august, n-ar fi avut efectele pe care 
le cunoaştem. 

Bilanţul de sacrificiu al 
Märäsestilor este pe măsură, și 
a fost bazat pe o stare morală 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


excepţională a trupei și pe 

spiritul profesional şi îndrăzneala 
comandanților, care nu mai 
semănau cu cele din anul 

1916. Promisiunea regelui de 
împroprietărire cu pământ a jucat 
un rol esenţial în această stare 
morală bună, noţiunea abstractă 
de tara si patriotism căpătând 
concretete. Pământul țării, pe 

care de multe ori țăranii erau doar 
muncitori cu ziua, devine pământul 
meu şi poporul meu sunt urmașii 
mei cărora le va rămâne pământul 
sfânt pe care eu îl plătesc cu sânge 
sau cu viata. 

În bătălia Mărăşeştilor nu s-a 
prea putut conta pe cooperarea şi 
decizia aliatului rus, ale cărui trupe 
deja nu mai erau motivate de nimic 
pentru a continua războiul. Ultima 
ofensivă rusă, ne releatează autorii, 
a fost în luna iulie. Nehotărârea 
rusească din acea perioadă care 
are motivațiile ei s-a regăsit în 
atitudinea ezitantă a generalului 
Christescu, care dorea să angajeze 
lupta după regulile de la catedră, 
ceea ce i-a adus înlocuirea de la 
comandă. Urmaşul să, generalul 
Eremia Grigorescu, a avut altă 
viziune, altă îndrăzneală şi după 
victoriile obținute, care evident nu 
sunt numai ale lui, s-a acoperit de 
gloria întregului. 

Victoria de la Mărășești a fost 
obţinută de armata română, 
trupele ruseşti aproape nu au 
contat, fiind preocupate de 
întoarcerea acasă, indiferent 
de rezultat, iar sacrificiul a fost 
enorm: 5527 de morţi, răniţi, 
risparuti, dintre care 104 ofițeri. 

Ea a contat enorm în economia 
generală a războiului, puterile 
centrale pierzând la acea dată pe 
toate fronturile. A contat pentru 
tratativele de pace, dar atunci, în 
acele vremuri în care Rusia lasă 
descoperit frontul, vulnerabilizând 


ceea ce se câștigase, pentru 
România pericolele rămâneau 
iminente. 


Colonel (r) Remus Macovei, 
De la Turtucaia la Budapesta. 
Prinosul de sânge al militarilor 
constănţeni în campania 1916- 
1919, Editura Next Book, 
Constanţa, 2017 


O carte excelentă, semnată 
de preşedintele filialei Constanţa 
a Asociaţiei Naţionale Cultul 
Eroilor “Regina Maria’, dar care pe 
ansamblul ei este rodul muncii 


Asociaţia Naţională Cultul Eroilor Regina Maria” 
Filiala Constanţa 
Col. (r) Remus MACOVEI 


DE LA TURTUCAIA LA BUDAPESTA 
PRINOSUL DE SÂNGE AL MILITARILOR COASTĂNȚENI 
ÎN CAMPANIA 1916-1919 


unei echipe de documentaristi, 
toti militari in rezerva ori retragere: 
Aurel Buciu, Gheorghe Tudoran, 
dr. Marin Voicu, Petre Bădău, Dan 
Nicolau, Neculai Rusu. 

Autorul, un rebel în felul său, 
este cunoscut pentru câteva 
lucrări şi luări de poziţie virulente 
împotriva corupţiei din armată, 
nedreptatilor sociale, a generalilor 
condamnaţi pentru corupţie etc. 
Fie că abordează problematica 
legalităţii acțiunilor militare 


. VITRINA CU CĂRŢI 


în situaţii de criză, a erorilor 
umane în deciziile stresante, a 
victimelor colaterale, a revoluţiei 
controversate din 1989, Remus 
Macovei este condus de o deviză 
a lui Nicolae lorga: “adevărul, 
înainte de toate!” Inevitabil, 
operează fără anestezie pe corpul 
bolnav al societăţii, indiferent 
dacă acesta este îmbrăcat sau nu 
în haină militară ori în costumul 
funcţionarului de stat sau al 
politicianului care nu-şi înțelege 
menirea. Această ieşire din 
rândul artificiilor convenţionale 
şi comode a produs mult deranj, 
multi simțindu-se vizati. Şi-au 
învelit frustrarea în foile ipocrite ale 
grijii fata de imaginea pozitivă a 
armatei, care intră în componenţa 
morală motivationala a acțiunilor 
militare, ca şi cum nu oamenii 
concreti care depun jurământul 
de credinţă, cinste şi moralitate 
ar alcătui-o şi ar defini-o prin 
acţiunile lor concrete, bune şi 
rele. Fără îndoială dominanta 
armatei e pozitivă, dar dacă te 
faci că nu vezi stricăciunea rişti să 
creezi o imagine falsă, care în final 
decredibilizează. 

Lucrarea de faţă nu face 
excepţie de la linia directoare 
a spiritului critic, ceea ce nu 
diminuează cu nimic valoarea 
extraordinară a sacrificiului şi 
contribuţia militarilor dobrogeni, 
respectiv constănţeni, la temelia 
pe care s-a putut înălța mult 
visatul edificiu al unirii tuturor 
românilor. În postarea de pe 
ultima copertă, autorul spune 
explicit: “dedic această lucrare 
militarilor constănţeni, în marea 
lor majoritate plugari, care 
chiar cu o instruire şi înzestrare 
necorespunzătoare, de multe 
ori flămânzi şi goi, s-au dovedit 
soldaţi viteji şi disciplinati, având o 
contribuţie importantă la realizarea 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


României Mari”. 

Remus Macovei nu este istoric, 
nu este scriitor, nu se sfieşte să 
afirme aceste lucruri, dar citindu-i 
lucrarea ne convingem că are o 
abordare ştiinţifică monografică 
asupra perioadei de care se ocupă, 
în care armata dobrogeană a fost 
pusă în situația ordonată de a 
se mişca pe câmpurile de luptă, 
indiferent de condiţii şi de calitatea 
adversarului militar. 

Lucrarea are două parti 
distincte dar la fel de valoroase. 
Prima este o analiză amplă, pe 
capitole şi subcapitole, lămuritoare 
şi deloc mitologizantă, a trupelor 
dobrogene, de la structuri, 
pregătire, mobilizare, încadrare, 
eroism şi trădare, stare morală, 
acțiuni de luptă, prizonierat, boli, 
elite civile în armată, recompense, 
împroprietărire, drepturi, 
birocratie, corupţie, neglijenţă, 
cinstirea memoriei celor căzuți. 
Partea a doua este cea mai de preţ, 
pentru că ea conţine anexele de 
care nu vor putea face abstracţie 
cercetătorii istorici în viitor. Ele 
conţin documente, fotografii, 
documentare, unele dintre ele 
faximile ale documentelor olografe 
din arhive, şi mai ales tabelele 
edificatoare cu situaţii centralizate 
şi cele cu militarii constănţeni 
căzuți pe câmpurile de luptă: 
nume, contingent, domiciliu, 
grad, unitate, data şi locul morții, 
urmaşii, profesia, naționalitatea. 

Oricine dintre urmaşii eroilor 
îşi poate descoperi bunicul şi 
străbunicul în aceste pagini, 
chiar dacă numele acestuia nu e 
menţionat şi pe monumentul din 
localitatea natală. De aici rezultă 
marea utilitate practică a cărții şi 
calitatea ei de inspiratoare pentru 
viitoare asbordări în domeniu. 

Titlul cărții este foarte sugestiv, 
nu numai pentru participarea 


dobrogenilor la război, ci si 

pentru Întreaga armată română 
care a străbătut calea morții, 

de la dezastrul catastrofal până 

la consolidarea independenţei 
unităţii naţionale prin ocuparea, 
de nevoie, a Budapestei. Un drum 
care a început cu entuziasm, într-o 
coaliţie ce-și avea grosul forţelor 
angajate în vest, a continuat 

cu un deyastru în 1916, numai 

la Turtucaia armata pierzând 

26 000 de militari, a trecut prin 
focul bătăliilor victorioase de la 
Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz și s-a 
sfârșit cu retragerea din Budapesta, 
după instalarea în Ungaria a unui 
guvern democratic. 

În luptele din Dobrogea şi de la 
Turtucaia, armata slab înzestrată, 
slab pregătită, cu un deficit 
scandalos de ofițeri de carieră 
tineri, fără experienţa războiului, 
cu trădători care au vândut planul 
fortificațiilor şi intentiilor militare, 
s-a confruntat şi cu oscilatia 
aproape trădătoare a trupelor 
ruseşti aliate. Enormul număr de 
prizonieri luaţi de bulgari şi de turci 
a avut o soartă tristă în lagărele 
lor, unde erau tratați cu dispreţ şi 
ură. Bulgarii au cucerit Dobrogea 
până la Tulcea, au distrus statuile 
şi monumentele ce aminteau de 
existența Dobrogei româneşti din 
cele mai vechi timpuri, s-au purtat 
cu populația românească sub 
orice critică. Ura aceasta şovină 
era alimentată de propaganda 
agresivă care invoca drepturi 
istorice de pe vremea țarilor Petru 
şi Asan şi starea de dinainte de 
războaiele balcanice. 

Nici după actul Unirii din 
1918 - Basarabia, Bucovina apoi 
Transilvania la Alba lulia - situaţia 
nu s-a limpezit și unirea n-a fost 
efectivă. În 1919 Dobrogea era 
încă sub ocupaţie bulgărească, 
Transilvania era presată si 


VITRINA CU CĂRŢI a 


ameninţată de trupele lui Bela 
Kun, de la linia Mureșului până la 
Tisa. Asa-numitaul Partium din 
vestul ţării a devenit românesc 
abia în primăvara anului 1919, 
Oradea integrându-se efectiv 

în regatul român pe 20 aprilie, 
în urma ofensivei armatei 
române, care a trebuit să treacă 
Tisa, să-și pună opinca pe 
parlamentul unguresc, pentru 

a asigura liniștea administraţiei 
românești în tara unită. Regele 

a interzis arborarea tricolorului 
românesc pe parlament, cum ar 
fi fost firesc, pentru a nu acredita 
ideea unei armate de ocupaţie. 
Comportamentul față de populaţia 
civilă ungurească a fost unul 
omenos, fără aroganta si ifosele 
ocupantilor. 

Banatul nu stătea nici el mai 
bine din perspectiva unităţii. Îl 
ocupaseră sârbii, cu sprijin francez, 
argumentându-se că românii nu 
respectau convenţia si trecuseră 
linia Mureşului. În Basarabia 
trupe răzlețe de partizani ruși 
şi ucraineni, rupturi din vechea 
armată ţaristă devenite bolșevice, 
dar cu năravuri imperialiste, 
bântuiau ţinuturile de la Nistru, 
jefuind și făcând silnicii populaţiei 
care îndrăznise să-și proclame 
unirea cu regatul. 

Așadar, unirea de jure 
exista consemnată în acte, încă 
nevalidată de tratativele de pace, 
dar unirea de facto era fluidă și 
instabilă. Abia semnăturile de la 
trianon ale marilor puteri aveau să 
încheie procesul si să consfinteasca 
prin recunoaștere statul unitar 
român, rezultat după atâta amar de 
jertfe. 

Trupele din Constanţa au plecat 
din prima zi la război, au fost 
prezente peste tot, și la trecători, 
si la Turtucaia, si la Mărășești, si la 
Mureș, şi la Budapesta, și iar înapoi 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


în Dobrogea, pentru a salvgarda 
cu prezenţa lor marea cucerire 

a românilor - unirea tuturor 
ținuturilor. 

Ţăranii aceia învăţaţi cu nevoile 
şi meseriașii din oraşe şi târguri, 
cu marea masă de ofiţeri tineri 
de rezervă - instruiți în grabă, 
dar devotați patriei lor până la 
sacrificiu, au răzbit mai mult 
flămânzi si nu prea echipați prin 
drama războiului și au reîntregit 
România. 

Ce a urmat? Se știe si s-a 
întâmplat ca întotdeauna, răsplata 
n-a venit ușor, nu fără împotriviri, 
birocratie și abuzuri, dar a venit, 
pentru a fi confiscată mai apoi de 
colectivizarea forțată. 

Cartea lui Remus Macovei ne 
îndeamnă la meditaţie, la reacţie 
activă impklicita, în condiţiile 
vremurilor moderne, în care se 
încearcă prin mijloace perverse 
şi subtile o dezunire a ceea ce s-a 
făcut cu o sută de ani în urmă. 

E o carte a Centenarului, 
prin care ni se spune, pentru a 
câta oară?, că cei de jos știu să 
pretuiasca acest eveniment și să-l 
reliefeze cum se poate mai bine. 


loan R. Marinescu, lrina 
Nelson, Note de război. 1916, 
în primul val, Editura Junimea, 
laşi. 


O carte foarte interesantă 
scrisă de un unchi și o nepoată, 
la capetele Centenarului Unirii, 
apărută din nevoia de a omagia un 
erou când ţara se pregătește să-și 
aniverseze întregirea. Un unchi luat 
de război în primul val, asa cum 
indică si subtitlul, duce în ranita 
lui de ofițer de rezervă, activat 
pentru luptă, un caiet, în care își 
notează ce vede, ce simte, ce este 
pe frontul primului război mondial, 
face observaţii asupra situaţiei 


soldatului și ofițerului român, cu 
realism și amărăciune. 

Nepoata sa după frate, el 
nefiind căsătorit când a ieșit din 
rândurule lumii, obligat de arsura 
glontului, îi descoperă notele de 
război, la o sută de ani distanţă, se 
emotioneaza profund, ca si cum 
ar tine in palme oasele unui sfant 
din lantul cel lung al stramosilor, 
si se decide sa le publice. Un gest 
spiritual de comemorare a unui 
erou, care atata amar de vremea 
zacut in anonimat, in uitare. 

Cele cateva zeci de pagini de 
caiet nu sunt suficiente pentru a 


3 loan R. MARINESCU 
Irina NELSON 


NOTE DE RĂZBOI 


— inedite — 


‘memoria 
clopsidres 


1916 — în primul val 


JUNIMEA 


face o carte, chiar dacă doamna 
Irina Nelson face în preambul o 
introducere foarte convingătoare 
despre război, generali, soldaţi, 
concepții strategice, jertfe și 
lasitati, despre unchiul ei, loan, 
căzut de tânăr în tärâna ţării, 
apărând-o. Ca urmare, ia memoriile 
maresaului Averescu si le alătură 
intercalat mărturiilor unchiului 

ei. Ce rezultă este interesant ca 
sursă de concluzii, pe care cititorul 
avizat le poate trage. Pe de o parte, 
memoriile sunt o probă generală 
că notele de război au o bază 

reală și nu sunt simple impresii 
subiective, ale unei persoane aflate 


; VITRINA CU CĂRŢI 


într-o situaţie de criză existenţială. 
Pe de altă parte, arată distanța 
enormă dintre cruzimea frontului 
în desfășurare si esaloanele 
militare de la vârf care fac marile 
strategii. 

Procedeul acesta al intercalării 
amintirilor unui veteran de război, 
în contextul altor documente 
oficiale si mărturisiri, l-am mai 
întâlnit la un autor din Deva, 
domnul Petresc, care prin 
aceste certificäri de fapte si 
informaţii în plus, a dorit să ridice 
memorialistica din statutul ei 
predominant subiectiv la nivelul 
unei relatări realiste și oneste. 

Autoarea nu ezită să-și arate 
reprosul, indignarea chiar, fata 
de generalii care concepeau 
atunci apărarea naţională, fără 
să se îngrijească de înzestrarea, 
pregătirea, echiparea trupelor 
pentru a fi competitive într-o 
confruntare fără precedent, cu o 
miză atât de mare. 

Același lucru se întâmplă și în 
cazul de faţă, cu deosebirea că 
actorii sunt de nivele diferite, unul 
este în fata gloantelor, celălalt în 
fata hărților strategice, înălțime de 
la care nu prea se vede, n-are cum 
să se vadă soldatul din tranșee, 
speriat de moarte, brutalizat 
de ofițeri duri, neomenosi, 
superficiali, în multe cazuri, așa 
cum s-a întâmplat în prima parte a 
războiului. 

lrina Nelson pune pe seama 
generalilor și a Marelui Cartier 
General imensele pierderi umane 
din anul 1916, din tot războiul 
de fapt, considerând concepţia 
generală a strategiei de apărare și 
de acţiune militară, oscilatorie de 
altfel, cea mai de neiertat greșeală. 
Fără îndoială așa este, dar situaţia 
României în contextul alianţei de 
război a fost dificilă si inactiunea, 
motivată sau nu, în sprijinul 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


României a dus în mare parte la 
aceste greșeli. A intra în război și 
a trece munţii prin surprindere 
la o dată stabilită de aliaţi si a te 
trezi că aceeași aliați te lasă cu 
spatele gol și ţara din spatele 
tău pradă atacurilor inamice, e o 
situaţie fără ieșire. Însă, dincolo 
de asta, slăbiciunea noastră în 
prima parte a războiului rezidă 
din cauze interne politico-militare, 
iar autoarea nu se sfieste să ridice 
vălul patriotismului imaculat de pe 
fata armatei române, cu argumente 
convingătoare, pentru a arăta că 
efectele negative sunt rezultatul 
bolii interne a organismului militar. 

lrina Nelson atrage atenţia 
asupra insuficientei cadrelor 
militare. O armată imensă, prost 
instruită, deficitar dotată, intră în 
lupta pentru eliberarea Ardealului 
doar cu credinţa în Dumnezeu și 
în dreptatea istorică, mânată de 
un entuziasm uriaș, inconştient. 
Avea doar 1269 de ofiţeri şi 145 
de generali, enorm de puţin (nu 
generalii) raportat la nevoile de 
instruire și de comandă ale trupei. 
S-a apelat la ofițerii de rezervă, o 
categorie numeroasă, motivată de 
convingeri patriotice, de dorința 
de a se implica si a învinge, dar 
insuficient instruită ea însăşi, si 
pusă să conducă subunități care 
nu știau și nu aveau cu ce să lupte. 
Pe un front de 1500 km soldaţii 
intră în luptă concomitent, ceea ce 
nu e de condamnat însă, având în 
vedere situaţia de fapt, în primele 
săptămâni, dar aceștia sunt dotați 
cu o pușcă și trei unităţi de foc, 
dintre care doar una e la dispoziția 
lor. Aprovizionare precară, 
nesigură, mulţi luptători erau în 
opinci, cu lenjeria, două schimburi, 
adusă de acasă. 

Revolta e la adresa 
conducătorilor. Tara a stat doi ani în 
neutralitate, timp în care ar fi putut 


să-și ia măsurile necesare pentru 
intrarea în luptă, știindu-se că 
Ardealul nu poate fi obţinut altfel. 
Delăsarea, lipsa de voinţă politică, 
lipsa unei previziuni realiste au 
dus la efectele dezastruoase din 
primele luni de război. 

În acest context general îl 
regăsim pe sublocotenentul loan R. 
Marinescu, mobilizat în Regimentul 
61 Infanterie şi trimis pe front cu 
primul val. Era inginer silvic, dintr-o 
familie de învățători din comuna 
Lespezi, din dreapta Siretului 
spre nordul Moldovei. Pe 15 
august e chemat, pe 21 august îşi 
ajunge unitatea din urmă pe linia 
frontului din Transilvania. Acolo 
îşi vede tara apărată de plugari 
şi el îi conduce, într-o ofensivă 
plină de speranţă, dar care n-a 
durat decât 40 de zile, cât postul 
mare. Apoi începe retragerea sub 
presiunea maşinăriei de război 
germane. Apără trecătorile, 
apără ţara, nu mai e vorba de 
eliberarea Ardealului. El luptă pe 
Valea Prahovei, apoi unitatea lui 
e trimisă rapid în sud, să apere 
Bucureştiul. România era încercuită 
din trei parti şi era singură şi 
deznădăjduită. Au căzut cu miile. 
Printre ei şi loan R. Marinescu într-o 
bătălie pe Neajlov-Argeş. Rănit 
grav, moare după câteva zile. E 
înmormântat în Ghencea Militar 
- cimitirul renovat de armată în 
2016. La inaugurare un puști, elev 
în clasele primare, recită plângând 
- „Nu plânge, maică Românie!” 

Sunt în această carte date și 
aprecieri istorice, consideraţii 
generale corecte si documentate, 
care se constituie într-un demers 
aproape jurnalistic, ce e înţeles ca 
un protest împotriva războiului. 
Uneori, însă, fără război, naţiunile 
nu pot exista, nu-și pot câştiga si 
apăra identitatea. 

Jurnalul e publicat în faximil, 


VITRINA CU CĂRŢI a 


apoi în transliteratie. lrina Nelson 
îl prezintă în sinteză, surprinde 
sentimentele eroului-autor, 
atmosfera frontului, durerea 
sfasietoare a neputinței, a 
nepriceperii, cruzimea adevărată și 
devastatoare, duritatea din ordine, 
relativismul scandalos al unora, 
lașitatea unor ofiţeri, în contrast cu 
profilul moral si omenia altora. 

Prin jurnalul său, loan R. 
Marinescu confirmă de la faţa 
locului, cu expresivitate și 
convingere, aceste adevăruri de la 
firul ierbii, ocultate de manualele 
școlare și de conducătorii militari. E 
firesc într-un fel, pentru că armata 
nu trebuie demitizată. Eroismul 
adevărat aexistat, e îngropat 
în sutele de mii de morminte, 
patriotismul în forma lui supremă 
este real, e scris în marea jertfă 
pe care s-a clădit România Mare. 
Rezervistul Marinescu este unul 
dintre exemple. Dar tot el nu ezită 
să ne dezvăluie firea oamenilor în 
situaţii limită, condiţia umană pusă 
la grea încercare. Omenia celui 
ce se simte legat de cei pe care 
îi duce în luptă, conştientizarea 
sacrificiului si a terorii în fata 
morții, mila fata de executarea 
automutilatilor și dezertorilor 
- măsuri teribile pentru a ţine 
unitatea armatei, groaznice din 
perspectiva umanitară - sunt 
lucruri pe care le găsim în jurnal. 
Din memorile mareșalului se 
vede trecerea aristocratică peste 
amănuntele acestea care fac 
tragismul omului, pentru că el, 
strategul, trebuie să vadă întregul 
şi linia directoare care duce spre 
victorie. 

În concluzie, suntem în faţa unei 
carti-document scoasă de Editura 
Junimea, din lași, în condiţii grafice 
excelente, la stăruința doamnei 
Irina Nelson, cetățean american cu 
suflet românesc! BI 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


- CARUSELUL PRESEI 


Noi apariţii editoriale la filialele noastre județene 


Ne-au sosit la redacţie 
câteva din revistele editate, de 
filialele judeţene ale ANCERM, 
în ultima parte a anului trecut şi 
în primele luni ale anului în curs. 
O constatare generală, toate, 
fără excepţie, sunt dedicate 
evenimentului anului 2018: 
Centenarul Marii Uniri! Vom 
semnala, atât cât ne permite 
spaţiul, acele informaţii care, 
credem noi, ar putea să vă 
intereseze şi să vă îndemne să 
aflaţi de la sursa primară mai 
multe detalii. 

Din revista “Eroii Neamului” 
- nr. 4(33), dec. 2017 -, editată 
de Asociaţia Civică “Tempora’, 
Asociaţia Naţională Cultul 
Eroilor “Regina Maria’, Filiala 
Satu Mare, în colaborare cu 
Muzeul Judeţean Satu Mare, am 
ales titlul “Jurnalul cimitirelor 
şi monumentelor eroilor”, 
în fapt un serial ajuns la nr. 
XXXII, semnat de colonelul (r) 
Voicu Şichet. Admirabil efortul 
publicistic şi nu numai al 
domnului colonel, care, din 2008 
încoace, a facut un tur de forță 
prin judeţ, pe jos sau cu maşina 
personală, reuşind 


a cerut Muzeului Judetean sa 
demareze, citez din articolul 
autorului, “o acţiune de 
inventariere şi constatare a stării 
în care se află aceste importante 
obiective, având ca ţintă finală 
reabilitarea celor deteriorate 
din varii motive, acţiune care 
sperăm să se bucure de succes, 
astfel încât Centenarul Marii 
Uniri să le găsească în bună 
rânduială, aşa cum ne exprimam 
dorinţa în numărul din martie 
(2017 - n.m.,D.R.) al revistei 
noastre”. Ideea de a ne prezenta 
la Centenar cu 
toate operele 
comemorative 
de război 
reabilitate şi în 
bună stare, aşa 
cum ar fi normal 
la o sărbătoare 
naţională, este 
mai veche şi am 
auzit-o la mai 
multe case. Dar, la 
starea în care se află acum unele 
monumente ale eroilor, e greu 
de crezut, oricât de optimist ai 
fi, că în câteva luni s-ar putea 
rezolva aşa ceva. 


să aducă în faţa 
cititorilor date despre 
toate monumentele 
şi cimitirele eroilor 
din această parte 

a ţării. Inspirat sau 
poate îndemnat de 
jurnalul colonelului 
Şichet, Consiliul 
Judeţean Satu Mare 


€ROI 


Oricâti bani şi oricâtă 
bunăvoință ar avea 


nu trebuie uitat sau 
ignorat (aşa cum s-a 
întâmplat în unele 
cazuri) că toată 
această acţiune 

de reabilitare nu 

se poate face, aşa 


OLTENIA EROICĂ 


] DIN SUMAR: 


administratiile locale, 


cum spune legea, fara avizul 
Oficiului National pentru Cultul 
Eroilor. Si este firesc sa fie asa, 
tocmai pentru a nu se lucra 
“după ureche” si mai ales pentru 
a se evita aplicarea “ideilor” 
năstruşnice ale unor primari 
dornici de nemurire... 
Revenind la “jurnal”, nu pot 
decât să salut ideea şi efortul 
domnului colonel Vasile Şichet 
şi să-i doresc sănătate şi puterea 
de a duce mai departe acest 
serial, o adevărată cronică a 
anilor de tranziţie şi rătăciri ale 
societăţii româneşti. 
Revista Oltenia 
Eroica, nr. 8/2018, 
îi publica “Jurnalul de 
îi front al cäpitanului 
Popescu’, inedit pana 
de curand, mai precis 
pana in anul 2011, cand 
profesoara Florina Serbu, 
in posesia căreia se află 
documentul respectiv, 
a decis să-l publice în 
Anuarul de Istorie Orală nr. 
X. Faptul că revista Filialei 
Judeţului Dolj a Asociaţiei 
Naţionale Cultul Eroilor “Regina 
Maria” a decis să-l reia în 
paginile sale este de salutat, 
întrucât anuarul respectiv are 
o circulaţie restrânsă şi un tiraj 
relativ redus. Cine a fost acest 
căpitan Popescu, care a luptat 
în Regimentul 4 Roşiori şi a 
participat la faimoasa şarjă de 
la Robăneşti? Din păcate autorii 
care prefateaza jurnalul nu ne 
dau amănunte. Ar fi fost, poate, 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


nevoie de o sumară biografie 
a ofițerului respectiv, pentru 
a-l pune, cât de cât, pe cititor 
în temă cu personalitatea 
profesională, cariera şi viaţa de 
familie ale acestuia. Ceea 
ce ştim este că ofiţerul a 
comandat un escadron 
din regimentul 4 Roşiori 

şi că a fost luat prizonier 
“spre sfârşitul luptei”. Unde 
a fost în prizonierat, cât a 
stat, când s-a întors, ce a 
urmat după aceea? Sunt 
lucruri pe care am fi dorit 
să le cunoaştem. Nu mai 
insistăm. În cele circa 40 
de pagini olografe - scrise 
“postbelic sau în convalescenta’, 
după cum susţin cei doi 
îngrijitori ai acestei ediţii, să-i 
spunem aşa - căpitanul 

Popescu (şi mai cum?) descrie 
momentele premergătoare 
luptei, presiunea enormă la care 
erau supuşi luptătorii, conştienţi 
de misiunea de sacrificiu 
asumată de comandanți şi ostaşi 
în împrejurările date, în special 
pericolul ca unităţile române din 
zonă să fie încercuite de trupele 
inamice. lată cum este descris 
momentul din preajma atacului: 
“Ştiam dinainte rezultatul zilei, 
era ultima noastră zi, zi de luptă 
grea, din care nu era scăpare, era 
lupta de sacrificiu fără izbândă, 
era pieirea pentru gloria de 

mai târziu pe care nu ne era 

dat s-o vedem. Pentru mine 
personal era şi ziua jubileului 

de 3 ani (sic!) în mariage, era 10 
noembrie 916...” Păcat, că aşa 
cum este publicat, jurnalul nu 
are un final şi nici editorii lui nu 
s-au străduit să-l afle. 


Prahova eroică, revista, în 
opinia mea, cea mai constantă 
în apariţii şi diversă în conţinut, 
continuă cu serialele sale - 


„a 
| 


nsemnările de război” ale 

lui Traian 
| Grigorescu, 
fiul faimosului 
general Eremia 
Grigorescu, 
eroul de la 
Mărăşeşti, 
şi “jurnalul 
de război” 
al lui Ştefan 
Popescu- 
Filutză, 
îngrijite de Raluca Andreescu, 
respectiv prof. Traian D. Lazăr. 
Cu toate serialele de “jurnale 
şi însemnări”, publicate de-a 
lungul anilor, revista, 
aş spune, se înscrie 
foarte bine în direcţia de 
cercetare în istoriografie 
pe care o inaugurase la 
începutul secolului trecut 
marele istoric Nicolae 
lorga, aşa-numita “istorie 
a Ţării prin cei mici”, În 
orice caz, sunt convins că 
aceste însemnări sunt, de 
multe ori, “sarea şi piperul” 
publicaţiei, cele care atrag tot 
mai mulţi cititori de la un număr 
la altul. Să mai spunem, în 
final, că acest număr de revistă 
- nr. 1(15) aprilie 2018 - este 
însoţit de o scrisoare în care 
redacţia îşi invită cititorii să-şi 
trimită “gândurile şi acţiunile 
întreprinse” pentru sărbătorirea 
Centenarului Marii Uniri. 
Aşadar, un îndemn deschis la 
o colaborare care să sporească 
interesul revistei şi , fireşte, 


CARUSELUL PRESEI . 


“să contribuie la dezvoltarea 
sentimentelor patriotice ale 
membrilor cercurilor “Cultul 
Eroilor” din toată ţara”. 

Ar mai fi şi alte lucruri de 
semnalat din paginile revistei, 
dar constat că mai am încă 
trei reviste pe birou care îşi 
aşteaptă rândul. Toate îmi 
sunt cunoscute, familiare, şi le 
recomand cu drag cititorilor 
noştri. Una dintre ele este 
“Eroica”, a Filialei “Mihai 
Viteazul” Dâmboviţa a ANCERM, 
revistă care a intrat în al XXI- 
lea an de apariţie (devensând 
chiar şi “România eroică”) şi a 
ajuns, în 2018, la nr.61-62.0 
revistă cu ştaif, dacă îmi este 
îngăduit să spun aşa, în paginile 
căreia semnează personalități 
cunoscute 
- profesori 
universitari, 
istorici, 
cercetători, 
scriitori, 
publicişti, 
generali şi 


„NEAMUL 
DEVINE 


N m D Ofiterim dar şi 


EROILOR” 
NICOLAE IORGA 


elevi din cercurile 
“Cultul Eroilor”. 
lată câteva 
titluri de reţinut: Târgovişte 
în perioada Primului Război 
Mondial (prof. Mihai Stan); 
Atunci când Basarabia a revenit 
la Patria Mamă (prof. dr. Victor 
Petrescu); Un eminent strateg 
român, “planificator de victorii” 
în Războiul de Reintregire 
Naţională (prof. Constantin 
Voicu, col. Emil-Cornel Petrescu). 
Cu o apariție mai “subţire”, 
Gorjul Eroic a intrat în al III-lea 
an de viaţă, reuşind să editeze 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


: CARUSELUL PRESEI 


doar patru numere. Este de Craiu era din Tg. Cărbuneşti, comandantul Regimentului 9 
remarcat în toate diversitatea că locotenentul Radu Kornea, Vânători de Munte, era născut 
tematică, o grafică destul — celebru într-un sat din Gorj cu numele 
de plăcută şi un conţinut O) GORJUL EROIC general Arcani). Cu rădăcini în Gorj era 
interesant, orientat în = înultima şi Christian Tell (1808-1884), 
special pe informaţia conflagrație fiu de moşnean din Gorj, dar 
istorică şi militară. lată, în mondială, s-a  născutla Brasov, a avut o viata 
acest nr. 2 (4) din 2017, am născut în Tg. zbuciumată, a fost ofițer de 
reținut un articol despre Jiu şi, la fel carieră, revoluţionar pasoptist, 
uniforma infanteriei de celebru ministru în timpul lui Cuza, dar şi 
române în Primul Război comandat, sub Carol |. 

Mondial, un documentar colonelul Deocamdată atât! m 

despre Cavalerii gorjeni ai Gheorghe 

Ordinului “Mihai Viteazul” (aşa Rasoviceanu, o legendă Colonel (r) Dumitru ROMAN 


am aflat că faimosul pilot Vasile a vânătorilor de munte, 


A apărut Buletinul CĂRȚI . CĂRŢI + CĂRŢI + CĂRȚI + CĂRȚI ° CARTI + CĂRŢI 
informativ nr. 1 (9), 


loan MARCEL PROCA Marcel 
semestrul I, 2017 Banche Pia) 
Coordonat de generalul- Din Bârladul 
: : R E cântarea şi Marele 
maior (r) prof. univ. dr. Visarion cdi. Război, 
Neagoe, acest periodic este Balsam Editura 
rodul muncii generalului de de cuvânt, a 
' = Versuri, ârlad, 
brigadă (r) Radu Serban Dan pains 2019, 
şi a coloneilor (r) Gheorghe Napoca 279 p. 
Mateescu şi Petre Gurău. Nova, Cluj- 
j | itol Siti Napoca, 
n cele sase capitole gasiti 2018, 100 p. 


informatii utile despre tot 
ceea ce se face şi se întâmplă 
în Asociaţia Naţională Cultul 
Eroilor „Regina Maria”. De 
prisos să mai spun că este o = 
oglindă a conducerii asociaţiei lon Aramă 
şi a muncii filialelor din i ‘ 
teritoriu. (D.R.) m 


Eugen Burghelea, 
Viaţa în galop, proză 
scurtă, Editura Napoca 
Star, Cluj-Napoca, 
2018, 205 p. 


„STEPA CU OASE 


NV 


o 


BIROUL EXECUTIV CENTRAL, 


FORMATIV 
ati ;. “Trecătoarea de fier 


Vasile S. Popa, | 


: : Stepa cu oase, 

lon Aramă, Trecătoarea roman, Societatea 

acra de fier, roman, Editura Scriitorilor Militari, 
Univers, Bucureşti, 2017, Bucureşti, 2017, 

351 p. 302 p. 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018 


RO 


La Închiderea editiei 


Am primit din America o scrisoare, mai bine zis un mesaj 
electronic, pe adresa redactorului-şef al revistei România 
eroică, de la medicul Cornel Dumitriu. Cum rândurile Domniei 
Sale nu-l privesc strict pe redactorul-şef, le facem locul cuvenit 


în paginile revistei. 


0 scrisoare din America 


Stimate domnule colonel, 

Mulţumiri şi felicitări pentru 
săvârşirea ultimei iterații a 
Premiilor “Dragalina”. Ar trebui 
să spun mulțumiri, felicitări şi 
recunoştinţă. 

Poate că, în schema 
largă a vieţii de toate zilele, 
evenimentul acesta anual, 
peste care dumneavoastră 
ati suflat viata an de an, cu 
nespusă generozitate, ar putea, 
zic, să apară ca un episod 


formal şi evanescent, lipsit de 
dramă şi dat uitării. Dar, oricine 
întreține asemenea gânduri 

se va afla într-o eroare grea 

şi impardonabilă, pentru că 
este tocmai în schema largă a 
lucrurilor, unde evenimentul 
propăşit de Asociaţia Naţională 
Cultul Eroilor“Regina Maria’, 
evenimentul nostru comun, 

se proiectează pe fundalul 
Naţional, acum şi în timp, în 
memoria şi în cultura naţională, 


Generalul loan Dragalina. Portret de D. Stoica 


adaugându-se şirului de 
“formalităţi” care alcătuiesc 
Patrimoniul Naţional. 

Şi dincolo de valoarea 
culturală, durabilă şi înscrisă în 
cronică, ...mă gândesc, mai ales 
pentru “Casa Eroilor”, la memoria 
Generalului Dragalina, despre 
care prea putin s-a scris. 

Într-o notă personală pentru 
Opritsa Popa Dragalina, o notă 
din trecut, făceam o încercare 
apologetică a Generalului 
Dragalina, primul erou modern 
al Armatei, adică primul militar 
român chemat să înfrunte o 
noutate enormă, sintagma 
modernă, de dimensiuni 
alegorice şi fără îndoială 
“globaliste”, ...Marele Război, un 
deschizător de epocă, care s-a 
achitat mai mult decât onorabil, 
s-a achitat ca un vizionar, ...si-a 
smuls braţul pentru izbândă, cu 
aceeaşi virtute neştearsă care 
aminteşte istoriei de arhetipul 
său premergător, Gaius Mucius 
Scaevola. 

Dragalina este citat să fi spus 
chirurgului Thoma lonescu 
[fratele prim-ministrului Take 
lonescu], venit în grabă de la 
laşi, când era deja prea târziu 
şi brațul nu mai putea fi salvat, 
„este citat să fi spus:..’taie-l, ... 
cât mai repede, ca sa mă pot 
întoarce în zona de luptă”... 

Destul de măreț pentru 
primul comandant român 
chemat să confrunte, să 
înfrunte o oroare nemaiauzită: 
“globalismul”. 

Şi i-ar sta bine în “Casa 
Eroilor”! m 


Dr. Cornel Dumitriu 


România Eroică nr. 1 (56) - Serie nouă 2018